Castorul (Castor fiber)

Alte denumiri: breb, castor european, biber, hodos si bibart. Descriere: Este un rozator acvatic, asemanator ca forma si culoare cu

bizamul, dar de talie mult mai mare (13 - 38 kg). Coada este relativ lunga, turtita dorso-ventral si lipsita de par. Picioarele sunt puternice, tipice animalelor plantigrade, cu cate 5 degete si cu pielita interdigitala la cele posterioare. Adeseori sta in pozitie bipeda, iar picioarele anterioare sunt folosite ca adevarate maini la constructia barajelor si la strangerea hranei. Are ochii mari, urechile scurte si narile cu laturile exterioare dezvoltate, care se inchid cand se scufunda sub apa. Este un foarte bun inotator, dar pe uscat se misca greoi. Dimorfismul sexual este slab evidentiat. Urme: Sunt uneori vizibile gaurile din maluri, cu intrare intotdeauna submersa si, mai ales, cioatele arborilor retezati sub forma de creion ascutit si resturile roase ale arborilor doborati. Capitele si barajele construite pentru adapost, ca de altfel si excrementele cu miros de mosc depozitate vizibil pe uscat in preajma adaposturilor, sunt alte semne vizibile care tradeaza prezenta castorului in teren. Cel mai usor vizibile sunt potecile batatorite de iesire din apa pe mal, precum si unghiile mari imprimate in pamantul relativ moale. Simturi: Are vederea mediocra, auzul fin si mirosul excelent. Sunete: Un grohait moale, uneori un pufait, iar atunci cand sunt linistiti glasul lor modulat seamana foarte mult cu soapta umana. Habitat: Prefera raurile adanci si molcome care strabat padurile compuse din specii de esenta moale si mult subarboret. Semintisul de pe marginea apei, precum si sprancenele de stuf si de papura sporesc bonitatea locului de trai pentru breb. Traiesc insa si in lacuri si benturi, mai ales daca acestea comunica intre ele sau cu ape curgatoare, prin canale. Suporta greu apropierea de localitati si deranjul oamenilor. A disparut cu mai bine de 100 de ani din fauna Romaniei, dar a fost reintrodus cu succes dupa anul 1995. Hrana: Pentru a se hrani, brebul doboara arborii cu diametrul de 15 - 20 cm de esenta moale (plop, salcie, mesteacan etc.) Acestora le roade coaja si ii scurteaza pana la dimensiuni de 1,5 - 2 m, apoi ii cara in vederea construirii de baraje sau pentru construirea depozitelor de hrana. Consuma si ierburi, frunze si plante acvatice. Daca sunt culturi in apropierea malurilor se deplaseaza si mananca in acestea, carand parte din hrana la adapostul vegetatiei abundente din preajma apei si chiar in apa. Dusmani: Doar canidele de talie mare, printre care cainii puternici, prezinta un oarecare risc pentru breb. Obiceiuri: Traieste in colonii, dar poate fi intalnit si in perechi izolate. In ambele situatii isi marcheaza teritoriul prin depuneri de castoreum pe locuri ridicate, situate in punctele obligatorii de acces spre vizuina. Duce o viata nocturna. Traieste in corpul barajelor construite sau in vizuinile amenajate in maluri, cu cotloane si hornuri de aerisire. Cand apa scade, intrarile vizuinilor ramase pe uscat sunt camuflate cu ierburi, astfel incat cu greu pot fi observate. Reproducere: Perechile se formeaza de regula la varsta de 2 ani, dar si la 3 ani, in lunile ianuarie-februarie, fiind considerate durabile. Desi se apreciaza ca specia este monogama, masculul traieste separat, intalnindu-se cu femela doar noaptea. Imperecherea are loc in februarie-martie, iar gestatia dureaza circa 3 luni, asa incat femela fata 2-4, maximum 8 pui, la sfarsitul lunii mai. Puii sunt cu par pe ei si au ochii deschisi inca de la nastere. Acestia

se dezvolta insa incet, ajungand sa inoate doar dupa varsta de 3 luni. Dupa varsta de 2 ani, toamna tarziu, brebii tineri migreaza pentru a-si intemeia propriile familii si colonii noi. Nu se vaneaza deocamdata. Trofeele neconventionale sunt considerate totusi blanurile si incisivii.