Sunteți pe pagina 1din 16

CURS ECOLOGIE

Ecologia studiaza sistemele supraindividuale de organizare a materiei vii (populatii biocenoze, biosfera) integrate n mediul lor abiotic. A u t e c o l o g i a studiaza raporturile unei singure specii cu mediul ei de viata; ea defineste n special limitele de toleranta si valorile optime ale speciilor relativ la diversi factori ecologici si studiaza actiunea mediului asupra morfologiei, fiziologiei si comportamentului acestora (deci studiaza adaptarile speciilor la mediu).
S i n e c o l o g i a studiaza

raporturile ntre indivizii ce apartin unor specii

diferite din cadrul unor comunitati, precum si raporturile acestor indivizi cu mediul. Astfel, ntrun studiu sinecologic pot fi adoptate doua puncte de vedere: - unul static (sinecologie descriptiva) constnd n descrierea comunitatilor de fiinte vii care exista ntr-un mediu anumit. Se determina n acest caz compozitia specifica a comunitatilor, abundenta, frecventa, constanta si repartizarea spatiala a speciilor. - altul dinamic (sinecologie functionala) cu doua aspecte; se poate descrie evolutia comunitatilor si factorii care determina succesiunea acestora ntr-un anumit mediu. Notiunea de climax este stadiul final al succesiunii asociatiilor vegetale. Un sistem poate fi definit ca un ansamblu de elemente, identice sau diferite, unite prin conexiuni ntr-un ntreg. Din punct de vederea al relatiilor cu mediul, sistemele se clasifica n: -sisteme izolate, care nu au schimb de materie si energie cu mediul; astfel de sisteme nu exista n natura. -sisteme nchise, care au doar schimburi energetice cu mediul (de exemplu un vas cu apa nchis ermetic); nu exista n natura, dar pot fi create artificial. -sisteme deschise, care ntretin schimburi de materie si energie cu mediul nconjurator. Sistemele biologice se deosebesc de cele nebiologice printr-o serie de nsusiri: -Caracterul istoric

-Dependenta de starea initiala si comportamentul neliniar.- conditia initiala este

hotartoare n determinarea traiectoriei pe care o va urma comportamentul sistemului. Acest comportament are caracter neliniar deoarece traiectoria dinamicii sistemelor biologice (evolutia lor) este dependenta de conditia initiala; astfel, o schimbare n aparenta nensemnata a acestei conditii poate determina o reactie de mare amploare a sistemului -Caracterul informational-Sistemele biologice sunt capabile sa receptioneze informatii de la sistemele nconjuratoare (mediul ambiant biologic sau nebiologic), sa le prelucreze, sa le asimileze si sa le transfere altor sisteme. Informatia fiind un mesaj alcatuit dintr-o succesiune de semnale de naturi diferite, un organism, o populatie, pot receptiona si transmite informatii pe cai fizice (sunete, culori), chimice (mirosuri, substante chimice din sol si apa) sau fiziologice (comportamente, diferite gesturi sau alte activitati). biologice consta n faptul ca, desi ele sunt alcatuite din numeroase parti componente (subsisteme), ele se comporta ca un ntreg, ca un tot, fata de factorii de mediu -Autoreglarea-sistemele biologice functioneaza pe principii cibernetice, controlndu-si permanent parametrii de functionare. Autoreglarea se realizeaza prin feedback Feed-back-ul negativ determina stabilitatea sistemului, reducnd efectele perturbarilor, mpiedicnd depasirea unui anumit prag al variatiei parametrilor de stare ai sistemului. Feed-back-ul pozitiv are ca efect cresterea intrarilor, deci intensificarea efectelor, ceea ce n final ar determina autodistrugerea sistemului
-Caracterul autopoietic este capacitatea sistemelor biologice de a se autoreface,
-Integralitatea-sistemelor

fie ca este vorba de regenerarea unor componente uzate, deteriorate, pierdute, fie de autoreproducere, adica de producerea unor organisme similar biologice ntretin permanent un schimb de substanta si energie cu sistemele nconjuratoare
Caracterul dinamic al sistemelor biologice consta n faptul ca sistemul poate
-Comportamentul antientropic. Sistemele

exista un timp nedefinit ntr-o faza de relativa stabilitate sau de asa numit echilibru

dinamic. Echilibrul e numit dinamic pentru ca sistemul nu se afla ntr-o stare stationara din doua cauze: - sistemele biologice functionnd dupa principii cibernetice, n interiorul lor actioneaza simultan numeroase feed-back-uri prin care se produce controlul diferitilor parametri ai sistemului si se asigura stabilitatea acestuia. Aceasta stabilitate care mai este denumita si homeostazie, se asigura prin oscilatii n jurul unei valori. - o a doua cauza e constituita de parametrii mediului care nu sunt constanti ci oscileaza periodic sau aperiodic (temperatura, lumina, umiditatea, chimismul mediului etc.). Oscilatiile reprezinta un fenomen universal, att n lumea lipsita de viata ct si n cea biologica. Sistemele biologice contin o ierarhie de programe-Se pot distinge trei categorii de programe: -programe proprii sau pentru sine. Ele sunt reprezentate de structurile, functiile, comportamentele unui organism, care asigura autoconservarea acestui sistem. Exemple de astfel de programe sunt apararea, gasirea hranei, consumul ei, digestia -programe inferioare sunt programele subsistemelor sistemului dat. Pentru un organism, acestea sunt programele celulelor, tesuturilor si organelor component
-programele superioare

sunt reprezentate de structurile, functiile, comportamentele unui sistem care asigura existenta sistemului superior, integrator Heterogenitatea-Nici un sistem biologic nu este omogen, ci e alcatuit din elemente diferite, heterogene

Ierarhia sistemelor biologice


Taxonomia este teoria si practica clasificarii organismelor. Sistematica se ocupa cu studiul diversitatii organismelor si relatiilor dintre ele, mai ales a celor filogenetice Ierarhia organizatorica este ierarhia nivelurilor de organizare ale materiei vii, a sistemelor biologice

Un nivelde organizare a materiei vii este un ansamblu de sisteme


biologice echivalente, cu caracter de universalitate si capabile de existenta de sine

statatoare. Se disting urmatoarele niveluri de organizare: individual, populational (sau al speciei), al biocenozei, al biomilor si al biosferei, integrata n ecosfera. Nivelul individual e reprezentat de organismele individuale care reprezinta forma elementara si universala de existenta si organizare a vietii. -Procesul caracteristic al sistemelor nivelului individual este metabolismul, prin intermediul lui realizndu-se schimbul de materie si energie cu mediul. -Functia principala a organismelor este reproducerea care asigura mentinerea speciei, sistemul superior Nivelul populational-populatia este unitatea elementara a evolutiei si obiectul principal al selectiei. -Procesul caracteristic al populatiilor este reprezentat de relatiile intrapopulationale -functia principala este reprezentata de faptul ca ele sunt verigi n transferul de materie (reciclarea substantelor), energetic (folosirea, acumularea si transferul de energie) si informational. Nivelul biocenozelor.-biocenoza mpreuna cu biotopul formeaza un sistem mixt, ecosistemul. Acesta e sistemul supraindividual elementar capabil sa asigure reciclarea substantelor. Aceasta nsusire este rezultatul relatiilor interspecifice. Nivelul biomilor. Un biom este un complex de ecosisteme diferite si are mare extindere geografica n anumite zone ale globului. Exemple de biomi sunt padurile ecuatoriale, savana, padurile de foioase, tundra, stepa etc Trasatura caracteristica a biomului este data de covorul vegetal cu o anumita structura taxonomica, precum si de fauna cu o structura caracteristica. Nivelul biosferei-biosfera este sistemul biologic global al Terrei, care prin structura sa biologica capteaza energia solara, o acumuleaza sub forma compusilor organici, interactioneaza cu scoarta terestra si cu alte geosfere influentnd structura acestora si determinnd fluxurile de materie (circuitele biogeochimice globale) si energie de pe Terra.

ECOSISTEMUL Prin ecosistem ntelegem unitatea organizatorica elementara a ecosferei, alcatuita din biotop, ocupat de o biocenoza si capabila de realizarea productivitatii biologice

Structura unui ecosistem este reprezentata de structura biotopului si de structura biocenozei. Structura biotopului cuprinde totalitatea factorilor abiotici n dinamica lor. n structura biotopului sunt cuprinse si relatiile dintre aceste elemente componente, adica dintre factorii abiotici. Structura biocenozei cuprinde componenta speciilor, proportiile ntre populatiile diferitelor specii, distributia lor n spatiu, dinamica n timp precum si relatiile dintre specii.

Biocenoza
Biocenoza poate fi definita ca fiind un sistem supraindividual,

reprezentnd un nivel de organizare a materiei vii, alcatuit din populatii legate teritorial si interdependente functional. Structura biocenozei Structura unui sistem cuprinde att elementele sale componente ct si relatiile spatiale si temporale dintre ele. Drept urmare, studiul structurii unei biocenoze implica : - nregistrarea ct mai completa a speciilor componente, pe cele trei mari grupe functionale producatori, consumatori, descompunatori -proportiile dintre populatii se exprima att prin numarul de indivizi ct si prin biomasa lor, datorita faptului ca organismele mici, desi nu produc o biomasa prea mare, au o activitate metabolica relativ mai intensa dect organismele mari si determina desfasurarea mai rapida a proceselor de mineralizare; organismele mari au rol mai important n acumularea de biomasa. - distributia n spatiu a populatiilor si dinamica n timp-cunoasterea exacta si completa a structurii biocenozei este foarte importanta pentru ntelegerea functionarii ei, precum si pentru evaluarea cantitatii si calitatii productiei ei biologice Indici structurali ai biocenozei

Frecventa unei specii ntr-o biocenoza este proportia (exprimata de obicei n procente) ntre numarul de probe continnd specia data si numarul total de probe adunate n acelasi timp. Cu ct numarul de probe va fi mai mare, cu att valoarea obtinuta va fi mai apropiata de frecventa reala. Abundenta relativa a unei specii este proportia (exprimata n procente) dintre numarul sau/si masa indivizilor unei specii fata de ale celorlalte specii, dintr-o proba, dintr-un numar de probe sau, preferabil, din numarul total de probe adunate n acelasi timp Dominanta este un indice prin care se exprima influenta uneia sau mai multor specii asupra structurii si functionarii biocenozei si ecosistemului n general. Este necesara determinarea acestui indice deoarece s-a constatat ca nu toate peciile au aceeasi importanta n mentinerea biocenozei Constanta unei specii se exprima de obicei n functie de frecventa ei. Speciile avnd frecventa peste 50% sunt considerate specii constante, cele cu frecventa cuprinsa ntre 25% si 50% - specii accesorii, iar cele cu frecventa mai mica de 25% - specii accidentale. Fidelitatea exprima taria legaturilor unei specii cu alte specii ale biocenozei date. Aceasta caracteristica este foarte importanta, deoarece ridica problema posibilitatii de a caracteriza biocenozele prin prezenta unor specii sau a unor grupuri de specii care astfel devin indicatoare pretioase ale starii biocenozelor respective. Diversitatea unei biocenoze este legata de numarul de specii constituente.Valoarea diversitatii depinde si de echitabilitate, deci de numarul indivizilor din fiecare specie.

Populatiile

n cadrul biocenozelor speciile sunt reprezentate de populatii. Populatia este o unitate organizatorica complexa, prin care o specie este reprezentata n fiecare din ecosistemele incluse n arealul Efectivul de indivizi al unei populatii este distribuit pe categorii de indivizi diferentiate si distribuite ntr-un mod caracteristic n spatiu, reflectnd heterogenitatea mediului si un anumit tip de relatii intrapopulationale. Marimea populatiei Marimea populatiei este principalul parametru de stare structural ce caracterizeaza orice populatie naturala. Marimea populatiilor naturale fluctueaza n general n limite largi, cu ritmuri diferite, fiind cel mai sensibil parametru de stare la modificarile presiunii mediului. Natalitatea este un termen care defineste un proces amplu ce include producerea de noi indivizi prin nastere, ecloziune, germinare sau diviziune. n legatura cu reproducerea ca program superior al indivizilor, menit sa asigure perpetuarea populatiei ca sistem superior, se diferentiaza doua aspecte: f e c u n d i t a t e a, prin care se ntelege capacitatea potentiala, fizica, a unei populatii n ce priveste reproducerea. f e r t i l i t a t e a, care exprima masura n care capacitatea fizica se concretizeaza n indivizi viabili introdusi n populatie. Mortalitatea este procesul de eliminare de indivizi din populatie, prin moarte fiziologica precum si datorita pradatorilor, bolilor sau altor factori aleatori. Se poate vorbi de longevitate fiziologica, care este echivalenta cu durata ciclului de dezvoltare si de longevitate ecologica, care exprima longevitatea medie, realizata n conditii de mediu date. La fel ca n cazul ratei natalitatii, si rata mortalitatii depinde de presiunea mediului si se diferentiaza n raport cu structura pe vrste a populatiei.
Distributia n spatiu

Distributia n spatiu este un parametru de stare important, deoarece modalitatea n care o populatie este distribuita n spatiul delimitat de granitele unui ecosystem influenteaza considerabil valoarea densitatii ecologice (numar de indivizi / unitate despatiu locuit). Distributia este ntmplatoare atunci cnd pozitia n spatiu a fiecarui individ este independenta de a celorlalti indivizi. Acest mod de distributie este rar ntlnit datorita relatiilor indivizilor cu factorii abiotici sau cu ceilalti indivizi Daca indivizii unei populatii sunt distribuiti la distante egale ntre ei, se considera ca acea populatie are distributie uniforma. Acest tip de distributie poate fi ntlnit la populatiile la care exista comportamentul de teritorialitate. Relatiile complexe intra si interpopulationale, precum si relatiile cu factorii abiotici determina cel mai adesea o distributie grupata.

Strategii demografice
Supravietuirea este conditionata de doua elemente: - arealul de repartitie al speciei trebuie sa fie suficient de ntins iar procentul de difuziune suficient de mare pentru a fi posibila o repopulare dintr-un punct n altul prin migrare (uneori speciile au mecanisme de supravietuire de exemplu protectie mpotriva unui pradator care le permit mentinerea de mici comunitati locale numite rezerve, care vor permite repopularea ulterioara). - existenta unei concordante ntre rata natalitatii si rata mortalitatii Cea de-a doua conditie de supravietuire a unei specii sta la baza unei clasificari a speciilor n functie de strategia lor n succedarea generatiilor, denumita strategie demografica n general, speciile din aceeasi categorie taxonomica se nsiruie conform unui gradient al strategiei demografice, de la strategia r la strategia K (r este coeficientul de crestere numerica exponential, caracteristic

nceputului cresterii numerice a populatiilor, iar K este biomasa finala la care ajunge o specie). Strategia demografica de tip r. Aceasta strategie caracterizeaza speciile care se impun n ecosistem prin marea lor viteza de nmultire. Populatiile respective sunt specializate n colonizarea unor resurse, fie ca este vorba de resurse alimentare fie de un spatiu disponibil (de aceea se numesc si specii oportuniste). Speciile cu strategie r admit o mortalitate ridicata, careia i raspund prin explozii demografice. Ele si regleaza fecunditatea deoarece nu pot controla cauzele mortalitatii, care cel mai adesea sunt externe n acest caz, mai multe reproduceri n timpul vietii reprezinta un avantaj. Populatiile cu strategie de tip r prezinta anumite caracteristici: - sunt populatii n expansiune, limitate doar de epuizarea resursei pe care o colonizeaza sau de o modificare a mediului n care traiesc (modificarea substratului, acumularea unei substante toxice etc.) - o mare parte a energiei asimilate este folosita pentru reproducere - populatiile cu strategie r fiind n competitie puternica, numarul lor este mic si diversitatea biocenozei din care fac parte este scazuta ele au n teritoriul pe care l ocupa o densitate foarte fluctuanta: prezinta perioade de multiplicare intensa, urmate de perioade de mortalitate masiva ce reflecta de exemplu aporturi sporadice ale unei resurse, urmate de consum rapid - plantele cu strategie de tip r risipesc energie, apa si alte resurse (de exemplu azot);ele realizeaza productii ridicate - n general, populatiile cu strategie de tip r sunt populatii pioniere care colonizeaza noi biotopuri sau recolonizeaza biotopuri perturbate. Sunt specii robuste, tolerante, putin specializate, ce pot coloniza medii dificile si se pot adapta la puternice fluctuatii ale mediului Strategia demografica de tip K. Populatiile acestor specii sunt bine adaptate la mediu si la sistemele din care fac parte. Sunt specii ce traiesc n nise ecologice nguste, specii cu grad nalt de specializare. Caracteristicile demografice sunt opuse celor ale populatiilor de tip r,

adica numarul de descendenti si frecventa reproducerilor sunt scazute, compensate de mecanisme de protectie a puilor si tinerilor de exemplu. Densitatea numerica e stabila si competitia reciproca ntre astfel de specii este scazuta, deoarece ele nu necesita aceleasi resurse. Mai exact, numeroase specii cu strategie de tip K modifica prin activitatea lor mediul, facndu-l impropriu pentru alte specii (uneori de exemplu, elimina toxine, stabilind cu celelalte specii relatii antagonice). La speciile K, mortalitatea juvenila este scazuta, iar speranta de viata si longevitatea ridicate Natalitatea si mortalitatea fiind scazute, biomasa este traversata de un slab flux de energie; raportul P/B e scazut iar viteza de reciclare a substantelor e mica. Speciile K se instaleaza numai dupa ce speciile pioniere le-au creat anumite conditii, adica n ecosisteme evoluate, mature. Aceste specii sunt n general specializate, putin tolerante fata de fluctuatiile factorilor abiotici, avnd nevoie n consecinta de un mediu stabil.

Biotopul
Cercetarea structurii biotopului presupune studiul cantitativ si calitativ, n timp si spatiu a elementelor structurale ale biotopului, si anume a factorilor geografici, mecanici,fizici si chimici. O importanta ecologica deosebita o au factorii fizici: temperatura, lumina, apa si umiditatea, vntul. Variatia acestor factori depinde de radiatia solara, de atmosfera pamntului, de suprafata terestra si de interactiunile care se realizeaza ntre aceste elemente. Studiul fenomenelor care se produc n atmosfera si la interactiunea dintre aceasta si suprafata terestra e realizat de meteorologie Vremea (sau timpul) este starea atmosferei la un moment dat, determinata de complexul proceselor si fenomenelor atmosferice si e caracterizata de totalitatea elementelor ecologice sau meteorologice. Clima este regimul multianual al vremii, ce caracterizeaza o anumita regiune geografica

Atmosfera Atmosfera este nvelisul gazos al planetei noastre, mentinut n jurul ei de forta de atractie terestra. Numele sau este de origine greaca si deriva din atmos gaz si sphaira sfera. Atmosfera este constituita dintr-o masa de aer de 5.1018 kg, din care 80% este continuta n primii 10 km de la suprafata pamntului Compozitia chimica a atmosferei. Atmosfera este un amestec de diferite gaze;proportia cea mai ridicata o au oxigenul si azotul care nsumeaza mpreuna peste 99% Oxigenul si azotul, gazele principale din atmosfera joaca un rol important n viata plantelor si animalelor. Proportia lor n atmosfera este aproape constanta. Oxigenul este foarte activ din punct de vedere chimic n cadrul proceselor de oxidare, fie ca este vorba de oxidare rapida, ca n cazul arderilor, fie ca este vorba de oxidare lenta, n cazul proceselor de alterare Proportia azotului ramne aproximativ constanta datorita inertiei sale. Importanta azotului e data de faptul ca desi nu ntretine arderea si nu poate fi asimilat direct din aer dect de un numar mic de plante si microorganisme din sol, el modereaza actiunea oxigenului si asigura desfasurarea normala a proceselor vitale. Dioxidul de carbon absoarbe radiatiile cu lungime de unda mare (rosii si infrarosii), emise de suprafata terestra si de atmosfera, mentinnd caldura n atmosfera inferioara si diminund racirea radiativa nocturna a Pamntului. O scadere a cantitatii de dioxid de carbon din atmosfera ar determina o racire a climei, o extindere a ghetarilor si o diminuare a nivelului oceanului planetar. Daca dioxidul de carbon ar lipsi total din atmosfera, temperatura medie la nivel global ar scadea la 23oC. Din cauza cresterii cantitatii de dioxid de carbon n perioada industrializarii, a aparut asa-numitul efect de sera, ca urmare a proprietatilor acestui gaz, mentionate anterior. Efectul de sera este un fenomen ce are drept consecinta modificari climatice la scara mondiala.

Ozonul este singurul gaz din atmosfera care absoarbe radiatiile solare ultraviolete,constituind astfel un ecran protector mpotriva actiunii nocive a acestor radiatii asupra tuturor organismelor vii de pe Terra. Ozonul este raspndit n atmosfera pna la naltimea de aproximativ 50 km,prezentnd o concentratie mai mare la naltimea de 20-30 km si de 50-55 km Grosimea stratului de ozon se masoara n unitati Dobson
Structura fizica a atmosferei

Structura atmosferei se apreciaza dupa modul cum variaza n interiorul ei temperatura, presiunea, densitatea, umiditatea etc Pe baza acestei variatii a temperaturii se considera ca atmosfera este alcatuita din cinci straturi distincte: troposfera, stratosfera, mezosfera,termosfera si exosfera Troposfera naltimea ei variaza cu latitudinea si anotimpul: n regiunile ecuatoriale are 19 km, n cele polare: 8 km Temperatura scade (conform gradientului termic care este de 0,6oC la 100 m) Troposfera contine 90% din vaporii de apa ai ntregii atmosfere (mai exact n primii 5 km); aici au loc treceri ale apei de la o faza de agregare la alta, se formeaza norii,ceata, precipitatiile. Deoarece n troposfera e concentrata cea mai mare parte a masei atmosferice, a vaporilor de apa si a nucleelor de condensare, precum si deoarece odata cu ncalzirea si racirea suprafetei terestre aici au loc cele mai complexe miscari ale aerului, se poate afirma ca acest strat este sediul celor mai importante fenomene meteorologice (de unde si denumirea stratului: tropos nseamna agitat). Tropopauza este un strat de tranzitie ntre troposfera si stratosfera, cu o grosime de 1000-2000 de metri. Temperatura ei este aceeasi cu a troposferei superioare si ramne relativ constanta. Tropopauza este un strat ondulat, cu naltimi ce se schimba de la o zi la alta, ba chiar de la o ora la alta, si de la o zona la alta.

n tropopauza se semnaleaza si existenta unor curenti foarte puternici si rapizi, cu viteze ntre 100 si 300 kmh-1, care se numesc curenti fulger sau jet-stream Stratosfera. Se ntinde pna la 35-50 km. Temperatura este constanta (aproximativ -54oC, -56oC) doar n partea de jos a stratosferei, unde este o concentratie mai omogena de ozon Stratopauza este caracterizata printr-o temperatura aproximativ constanta si o densitate din ce n ce mai scazuta. Mezosfera se ntinde de la 50 la 80 km. Mezosfera este un strat intermediar ntre zonele dense si cele rarefiate. Densitatea este de o mie de ori mai mica dect la suprafata pamntului. Temperatura scade de la 0oC la 70o 90o C. Mezopauza se afla la circa 80-85 km altitudine si face trecerea la termosfera. Este considerata partea cea mai rece a atmosferei La nivelul acestui strat se formeaza asa-numitii nori argintii, luminosi noaptea, formati din pulberile cosmice foarte fine, n jurul carora sublimeaza vaporii de apa foarte rari care mai ajung pna la aceasta naltime. Pe particulele acestor nori difuzeaza radiatiile albastre si indigo. Termosfera se ntinde de la 80 la 500 km. Temperatura ajunge la valori foarte ridicate, de 2000o 3000o Ionizarea aerului se produce la valori mai ridicate ale intensitatii radiatiilor, de exemplu n cazul eruptiilor solare. Se formeaza astfel mai multe straturi ionizate care alcatuiesc ionosfera ntre suprafata terestra si ionosfera undele radio sunt reflectate repetat, ceea ce face posibile transmisiile radio la distante mari Exosfera tine de la 500 km pna la limita superioara a atmosferei. De la 500 la 1000 km temperatura scade, apoi creste pna la 2000-3000o C. n exosfera se produc aurore polare. Troposfera si stratosfera formeaza atmosfera inferioara, iar celelalte straturi,atmosfera superioara.

Magnetosfera Cmpul magnetic terestru se extinde n exteriorul Pamntului pna dincolo de atmosfera, la aproximativ 64 000 - 640 000 km, formnd magnetosfera; marginea exterioara a magnetosferei, unde intensitatea cmpului magnetic devine nula se numeste magnetopauza Magnetosfera, alaturi de stratul de ozon, dar n proportie mai mica dect acesta(doar de 5-10%), constituie un scut mpotriva radiatiilor cosmice nocive pentru viata pe Terra, mai ales a ultravioletelor.
Energia radianta factor ecologic fizic

Soarele reprezinta sursa energetica primara a tuturor proceselor geofizice si biologice de pe Pamnt. Toate celelalte surse de energie (carbunii, petrolul, lemnul,gazul, energia eoliana cu exceptia energiei nucleare) si datoreaza existenta energiei primite de la soare. Soarele emite o mare varietate de radiatii, dar cea mai mare parte a emisiei sale este reprezentata de radiatia termica. Radiatia produsa prin ncalzirea corpurilor se numeste radiatie termica. Marimile utilizate n studiul radiatiilor se numesc marimi radiante Cantitatea de energie radiata n unitatea de timp de unitatea de suprafata a unui corp se numeste radianta, sau putere de emisie. n meteorologie se ntrebuinteaza notiunea de intensitate a radiatiei care este egala cu cantitatea de energie, exprimata n calorii, primita n unitatea de timp de unitatea de suprafata.
Diferite corpuri absorb diferit radiatiile aceasta proprietate se numeste selectivitate de absorbtie n perioada eruptiilor solare puternice mai sunt emise radiatii de foarte mari energii, numite radiatii cosmice

Absorbtia este produsa n special de ozon, vaporii de apa si dioxidul de carbon. Ozonul absoarbe radiatiile ultraviolete si vizibile si contribuie la ncalzirea straturilor de aer din atmosfera superioara. Dioxidul de carbon absoarbe puternic n infrarosu, iar vaporii de apa n infrarosu si vizibil Difuzia. Aerul atmosferic este un mediu optic neomogen si de aceea capabil sa difuzeze radiatia solara. Difuzia este produsa att de

moleculele de aer (difuzie moleculara) ct si de particulele mai mari picaturi de apa, cristale de gheata, praf(difuzie pe particule) Radiatia solara directa. Din cele expuse anterior rezulta ca radiatia solara este doar partial absorbita la trecerea prin atmosfera, cea mai mare parte ajungnd la suprafata solului si fiind denumita radiatie solara directa. n compozitia sa spectrala intra toate radiatiile cu lungimea de unda mai mare de 0,29. Mersul diurn se studiaza cu ajutorul valorilor orare (absolute sau medii) si este reprezentat de o oscilatie simpla, ce porneste de la rasaritul soarelui pentru a atinge un maxim la amiaza si a scade apoi pna la apus. Mersul anual se studiaza cu ajutorul valorilor maxime de la amiaza sau cu valorile medii lunare. Acest mers este influentat de variatia naltimii soarelui si de impuritatile din atmosfera. De aceea, maximul se nregistreaza n ultimele luni ale primaverii sau n primele luni ale verii, deoarece n plina vara n atmosfera sunt mai multe impuritati. Minimul se nregistreaza n decembrie cnd soarele are cea mai mica naltime deasupra orizontului Radiatia solara mai este influentata si de altitudine. Intensitatea radiatiei creste odata cu altitudinea, deoarece odata cu aceasta scade masa atmosferica si creste transparenta aerului Radiatia difuza. n afara de radiatia solara directa, suprafata pamntului primeste n cursul zilei nca o cantitate de energie radianta datorita procesului de difuzie pe care l sufera radiatia solara n atmosfera. Radiatia difuza este si ea influentata, ca si cea directa, de naltimea soarelui, de nebulozitate, de latitudine si de altitudine Reflexia radiatiei. Albedoul. O parte din radiatia directa ajunsa la sol este reflectata. Raportul procentual dintre radiatia reflectata si cea incidenta se numeste albedou. Suprafetele albe reflecta aproape n ntregime radiatiile luminoase, de unde si denumirea de albedou, de la albus. Rentoarsa n atmosfera, radiatia reflectata poate ntlni nori si este din nou supusa procesului de reflexie.

Radiatia terestra si radiatia atmosferica. n urma absorbtiei radiatiei directe si difuze, suprafata pamntului se ncalzeste si devine capabila sa emita energie radiant corespunzator temperaturii sale. ncalzirea suprafetei terestre se datoreaza transformarii energiei radiante electromagnetice n energie calorica. Radiatia efectiva este diferenta dintre radiatia terestra si radiatia atmosferei.Marimea radiatiei efective depinde de temperatura suprafetei terestre si de temperatura si umezeala aerului

S-ar putea să vă placă și