Sunteți pe pagina 1din 1

,,Numerele prime sunt divizibile numai cu unu i cu ele nsele.

Stau la locul lor n infinita serie de numere naturale, strivite, la fel ca restul, ntre altele dou , dar cu un pas mai ncolo fa de celelalte. Sunt numere b nuitoare i solitare i de aceea Mattia le gsea minunate. Uneori credea c au ajuns din greeal n acea secven, c rmseser prinse n capcan, ca nite mici perle nirate pe un colier. Alteori, n schimb, bnuia c i lor le-ar fi plcut s fie ca restul, numai nite numere oarecare, dar c, pentru un motiv anume, nu erau n stare.

Al doilea gnd l atingea mai ales seara, n mpletirea haotic de imagini dinaintea somnului, cnd mintea e prea vlguit ca s-i spun minciuni.

La un curs din primul an, Mattia nvase c, printre numerele prime, sunt unele i mai speciale. Matematicienii le numesc numere prime gemene: sunt perechi de numere prime care sunt aproape, de fapt foarte aproape, pentru c ntre ele este mereu un numr par care le mpiedic s se ating cu adevrat. Numere ca 11 i 13, ca 17 i 19, ca 41 i 43. Dac ai rbdarea de a merge mai departe cu numrtoarea, descoperi c aceste perechi, treptat, sunt tot mai rare. Dai peste numere prime tot mai izolate, rtcite n acel spaiu tcut i cadenat, constituit numai din cifre, i ai presentimentul nelinititor c perechile ntlnire pn acolo sunt un fapt accidental, c adevratul lor destin este de a rmne singure. Apoi, exact cnd te pregteti s renuni, cnd nu mai ai chef s numeri, iat c dai peste alte dou numere gemene, agate strns unul de cellalt. Printre matematicieni exist convingerea comun c att ct se poate merge mai departe, vor fi mereu altele dou, chiar dac nimeni nu poate spune unde, pn nu le descoper.

Mattia se gndea c el i Alice erau astfel, dou numere prime gemene, singure i pierdute, apropiate, dar nu ndeajuns pentru a se putea atinge cu adevrat. Nu-i spusese asta niciodat

S-ar putea să vă placă și