Sunteți pe pagina 1din 10

Antibiotic - medicament care impiedica dezvoltarea anumitor microorganisme.

In prezent sunt cunoscute peste o suta de tipuri de antibiotice, dar numai unele se folosesc in medicina deoarece antibioticele sunt daunatoare nu numai pentru microorganisme, dar si pentru

organismul uman. Mult timp, unii si in prezent, au parerea ca antibioticele sunt un remediu contra tuturor bolilor si se intrebuinteaza la cel mai mic semn al unei infectii. Astazi este demonstrat ca antibioticele au efect nociv asupra organismului uman. De la puternice rectii alergice provocate de aceasta clasa de medicamente la efecte toxice ce pun in pericol viata pacientilor, cum ar fi:

Streptomicina - ototoxicitate cu tulburari de echilibru, hipoacuzie, surditate ireversibila; Clortetraciclina - complicatii la nivelul tubului digestiv; Cloramfenicol - leucopenie, trombopenie, anemie aplastica, nevrita optica;

Antibioticele asupresc functiile vitale a celulelor care produc proteine, din aceasta cauza la mamele care au primit antibiotice in timpul sarcinii au nascut copii cu anomalii sau alte dereglari la diferite aparate si sisteme, uneori incompatibile cu viata. Dar si nou-nascutul poate suferi daca primeste laptele matern cu antibiotice. Toate antibioticele au efecte nocive asupra mamei si copilului:

Copiii, mamele carora au primit ciclofosfamide, sufera de dereglarea structurii oaselor, ramolisment osos. Aminoglicozidele si tetraciclinele - lezeaza oasele si dintii copiilor. Streptomicina - efect negativ asupra creierului copiilor si asupra centrului vorbirii. Penicilina - la 16% din copii provoaca alergie.

Sunt numai cateva exemple de efecte nocive ale antibioticelor asupra organismului uman. Dar antibioticele produc dependenta. Pacientul care dupa un tratament cu antibiotice starea de sanatate s-a ameliorat favorabil are tendinta repetarii lui din propria initiativa la cel mai mic semn de boala, ca;teodata treca;nd la altele mai periculoase din care cauza organismul poate ceda. Datorita antibioticelor si altor medicamente organismul uman va avea de suferit in urma cresterii rezistentei microbilor la medicamente. Dupa unele prognoze dupa 2012 multe din

medicamente de succes azi, nu vor mai avea acelasi rezultat, din cauza rezistentei. in prezent medicii din toata lumea sunt ingrijorati pentru ca bolile care se tratau cu succes cu antibiotice in trecut au inceput sa puna probleme de tratament. in decursul timpului microbii au dezvoltat imunitate si s-au diversificat. S-a modificat simptomatologia, tabloul clinic si nu cedeaza la antibiotice (ex.: tuberculoza, meningita, pneumoniile ...), prin urmare se impune schimbarea dozajului sau a antibioticului cu unul mai puternic. De mentionat ca inca nu se cunosc toate efectele nocive ale antibioticelor. Dar nu este exclus sa apara noi informatii in viitor. Deocamdata antibioticele raman medicamentele de electie pentru tratamente in unele afectiuni, dar se indica folosirea lor rationala si responsabila in interesul sanatatii pacientului. Antibioticele sunt indispensabile in endocardita infectioasa, pielonefrita, pneumonii, otita, abcese etc. Netratarea acestor afectiuni cu antibiotice duc la complicatii majore. Cu antibiotice nu se trateaza infectiile respiratorii acute de etiologie virala, gripa, hepatitele, s.a. O parte din pacienti pe parcursul tratamentului cu antibiotice dupa o evolutie favorabila isi intrerup tratamentul din propria initiativa, dorind minimalizarea efectelor nocive a antibioticele. Ceea ce este total gresit, se impune respectarea cu strictete indicatiile medicului. Boala poate reaparea sau acutiza. La un tratament repetitiv cu acelasi antibiotic, nu-si vor mai face efectul, impuna;nd cresterea dozei sau schimbarea antibioticului. Nu toate medicamentele antibacteriene sunt antibiotice. Antibioticele sunt produse de microorganisme. Substantele medicamentoase ca sulfanilamide (biseptol, furazolidon, metronidazol, s.a.) nu sunt din clasa antibioticelor, ele difera prin mecanismul si efectul lor asupra microbilor in organismul uman. Nu este demonstrat ca alergiile la antibiotice se transmit genetic.
Pentru clinicienii de astzi, antibioticele reprez int monstrul sacru al terapeuticii. Era antibioticelor, nceput cu 6 decenii n urm, a s chimbat esenial viziunea medicilor asupra relaiil or cu mediul, punndu i la adpost de una din angoasele l or seculare, aceea a morii prin infecie. ntr adevr, ncepnd din anul 1940, antibioticele au adus cele mai mari beneficii terapeutice, reprezentnd medicaia cu cea mai frecvent prescriere . Rezultatele benefice iniiale sunt astzi ntune cate de numeroase reacii adverse, dar mai ales de schim barea ecologiei microbiene prin apariia germenilor rezisteni parial sau total la antibioticele clasice )i de rezerv. Devalorizarea unor antibi otice a generat afirmaia: Trim sub ameninarea unei lovituri de stat a bact eriilor, individul fiind ca o cetate asediat, n condiiile unor muniii numrate.

GENERALITATI PRIVIND ANTIBIOTICE


Antibioticile sunt substante chimice organice produse de microorganisme sau obtinute prin sinteza sau semisinteza care in doze foarte mici, inhiba dezvoltarea microorganismelor patogene. Dupa descoperirea microbilor de Pasteur, s-a observat ca unele specii microbiene se apara de alte specii prin elaborarea unor substante chimice nocive. Acest fenomen este numit antibioza, iar substantele chimice rezultate din metabolismul celular vii poarta numele de antibiotic. Primul care a semnalat, in 1885, actiunea inhibanta a substantelor elaborate de microorganisme a fost savantul roman Victor Babes; tot el a sugerat ca aceste substante ar putea fi utilizate in scop terapeutic pentru distrugerea agentilor patogeni. Aceste fapte constituie o anticipatie geniala a savantului roman care, cu 50 de ani inaintea descoperiri epocale a lui Fleming (obtinerea penicilinei), a intuit efectele practice ce le-ar putea avea pentru terapeutica antagonismul microbian. Introducerea, in 1941, in practica medicala a antibioticelor de biosinteza caracterizate prin aspectul larg de actiune, eficacitate ridicata si tocsicitate redusa, constituie cea de-a doua etapa extrem de importanta in dezvoltarea chimioterapiei. Succesele exceptionale

obtinute in tratarea maladiilor infectioase cu ajutorul penicilinei G au declansat cercetari foarte minutioase pentru a gasi noi antibiotice de biosinteza. Asa se explica faptul ca intr-un interval extreme de scurt sant descoperite si introduse in terapeutica penicilina V, tetraciclinele, streptomicina, grizeofulvina, eritromicina,oleandomicina, iar mai tarziu cefalosporinele si rifampicina. Utilizarea excesiva a penicilinei G a generat insa fenomenul de penicilino-rezistenta, fenomen manifestat prin pierderea eficacitati terapeutice. Acest fapt, cuplat cu slaba stabilitate a penicilinei in mediul acid si la actiunea penicilinei, a determinat extinderea cercetarilor privind obtinerea de noi antibiotice prin semisinteza si sinteza.

Tetracicline
De la Wikipedia, enciclopedia liber Salt la: Navigare, cutare

Tetraciclinele au la baz acest nucleu naftacencarboxamidic Antibioticele din aceast clas sunt utilizate cu precauie datorit reaciilor adverse i a instalrii rezistenei germenilor. Tabel cu reprezentanii mai importani ai acestei clase de antibiotice: Denumirea R7 R6 R6` R5 R

antibioticului Clortetraciclin Demeclociclin Doxiciclin Minociclin Rolitetraciclina Tetraciclin Cl Cl H N-(CH3)2 H H OH OH H H OH OH CH3 H CH3 H CH3 CH3 H H OH H H H H H H H H

Cuprins

1 Criterii de clasificare o 1.1 Cronologic o 1.2 Chimic 2 Farmacologie o 2.1 Spectru de aciune o 2.2 Mecanismul de rezisten o 2.3 Farmacocinetica o 2.4 Toxicologie 3 Bibliografie

Criterii de clasificare
Cronologic

Tetracicline din I generaie o Clortetraciclina o Oxitetraciclina o Tetraciclina o Demeclociclina Tetracicline de a-II-A generaie o Doxiciclin o Minociclin o Metaciclin o Rolitetraciclina (administrare injectabil)

Chimic
Se refer la metoda de obinere, izolare din culturi bacteriene, sau sintetizate pe cale chimic:

Naturale o Tetraciclin

o o o

Clortetraciclina Oxitetraciclina Demeclociclina

Semisintetice o Doxiciclina o Limeciclina o Meclociclina o Minociclina o Rolitetraciclina

Farmacologie
Absorbia oral este bun, fiind influenat de alimente, sau de anumii ioni metalici (Ca++, Fe++, Al+++) datorit formrii cu aceti ioni a unor combinaii complexe, care apoi sunt greu absorbabile. La nivel rectal absorbie este redus, putnd chiar aprea efecte adverse. Nu se aplic pe seroase, mucoas nazal.

Spectru de ac iune
Este unul larg, tetraciclinele fiind ele nsei antibiotice cu spectru larg. Acioneaz asupra:[1]

Bacillus anthracis Chlamydia Haemophilus influenzae, Klebsiella Leptospira Legionella Mycoplasma pneumoniae, Streptococcus pneumoniae, Treponema pallidum Yersinia pestis Borellia recurensis

Sunt indicate n pneumonie cu pneumococ, infecii streptococice, stafilococice, tifos, tularemie, psitacoz, bruceloz,, holer, antrax, gonoree. Mai poate fi utilizat i n tratarea posibilei infecii[2] cu Helicobacter Pylori, o bacterie identificat la bolnavii cu ulcer gastric.

Mecanismul de rezisten
Tetraciclinele inhib dezvoltarea bacterian prin legarea de subunitile 30S ale ribozomilor, (secvena 16S ), mpiedicnd astfel legarea aminoacil-ARNt de complexul ARNm-ribozom. Celulele bacteriene devin rezistente la aciunea tetraciclinelor prin 3 mecanisme:

Enzimatic-modificarea enzimatic a nucleului tetraciclinelor (printr-o reacie de acetilare) Eflux-mecanism de aprare a organismului, care "respinge" substanele toxice sau antibioticele.O gen codeaz o proteina care activeaz pompa de tetraciclin

Protecie ribozomal. O gen activeaz o protein , care poate avea diverse efecte n funcie de gen: o blocarea legrii tetraciclinei de ribozomi o legarea de ribozomi, concomitent cu deformarea steric ceea ce permite legarea de ARNt o legarea de ribozomi concomitent cu deslocuirea tetraciclinei.

Farmacocinetica
Profilul tetraciclinelor difer ntre cele 2 generaii: Tetraciclinele de prima generaie au un timp de injumtire scurt, absorbie de circa 80% la nivelul stomacului, duodenului. Absorbia este influenat de alimente, de prezena cationilor divaleni (Ca++, Fe ++)sau trivaleni (Al +++). Din contr, tetraciclinele din a doua generaie un timp de njumtire mult mai mare (20 ore n cazul doxiciclinei),o biodisponibilitate mult mai bun, (minociclina difuzeaz foarte bine n LCR).Datorit liposolubilitii crescute realizeazz concentraii mari n plmni, saliv, bil, organe genitale.

Toxicologie
Toxicitatea tetraciclinelor este relativ redus. ns n cazul administrrii pe perioade ndelungate pot aprea efecte digestive (anorexie, grea, vom). La nivel hepatic determin efecte toxice cu evoluie mortal (nu se administreaz la bolnavii cu insuficien hepatic). La nivel renal determin afectarea toxic. Se acumuleaz n oase i dini, determinnd astfel afectarea smalului dentar, a pigmentaiei dentare (nu se administreaz la gravide n a 2-a jumtate a sarcinii, la copii sugari i mai mici de 8 ani). La nivel SNC produc (mai ales minociclina) aa numitul sindrom Pseudotumor cerebri (sindrom fals de hipertensiune cranian)

Bibliografie

Farmacoterapie vol I, Dobrescu Dumitru Ed.Medical 1989 Farmacologie, Stroescu Valentin, Ed All 2005 http://en.wikipedia.org/wiki/Tetracycline_antibiotics

Tetraciclinele sunt considerate antibiotice cu spectru larg. Prima tetraciclina a fost descoperita din anul 1949 - Clortetraciclina. Ulterior au fost descoperite Oxitetraciclina (1950) si Tetraciclina (1953). Doxiciclina a fost sintetizata in anul 1966 iar Minociclina in anul 1967. Doxiciclina si Minociclina sunt tetracicline cu actiune prelungita. Tetraciclinele au in structura 4 inele de carbon reunite. In prezent sunt folosite preparate cu actiune rapida care se administreaza pe cale orala (cum ar fi Tetraciclina) sau parenterala (Rolitetraciclina) si Tetracicline cu actiune prelungita sau intermediara (Demeclociclina si Metaciclina) si cu actiune prelungita (Doxiciclina si Minociclina).

Mecanism de actiune
Tetraciclinele se leaga reversibil de ARN ribozomal 30 S, avand ca efect blocarea sintezei lanturilor polipeptidice bacteriene. Efectul este bacteriostatic. Din punct de vedere al intensitatii antibacteriene cea mai activa este Minociclina, urmata de Doxiciclina. Cea mai putin intensa este clortetraciclina care este folosita doar local. Oxitetraciclina si Tetraciclina desi sunt mai slabe realizeaza niveluri inalte in organism.

Spectrul de activitate
Tetraciclinele sunt considerate antibiotice cu spectru larg: actioneaza pe coci gram pozitivi si negativi, bacili grampozitivi si negativi, aerobi, anaerobi, infrabacterii intracelulare, spirochete, actinomicete, vibrioni, precum si pe unele protozoare cum ar fi Entamoeba histolytica si Plasmodium malariae. Din cauza faptului ca au fost folosite abuziv, rezistenta dobandita in timp este inalta. Tetraciclinele au fost folosite si in scopuri neterapeutice - ca factor trofic in hrana unor animale supuse unui regim de ingrasare exagerata. Rezistenta bacteriana apare prin impiedicarea acumularii antibioticului intracelular si mai rar prin inactivare chimica sau biologica. Rezistenta bacteriana poate fi transmisa prin plasmide.

Farmacocinetica
Dozele terapeutice variaza in functie de preparatul folosit. Dozele variaza de la 25 - 50 miligrame pe kilogram pe zi pentru formele cu actiune rapida pana la 100 - 200 miligrame pe zi pentru cele cu actiune prelungita. Calea de administrare este orala cu absortie buna (95 %). Concentratia maxima se obtine de obicei rapid - 1 - 3 ore dupa administrare. Difuzeaza bine tisular: la nivel pulmonar, hepatobiliar, digestiv, urogenital, piele si tesuturi. Nu patrunde in concentratii terapeutice la nivelul lichidului cefalorahidian, oase si articulatii. Eliminarea este urinara 70 %, astfel ca realizeaza in urina concentratii de zece ori mai mari decat cele serice. 30 % se elimina pe cale biliara.

Toxicitate
Tetraciclinele trebuie evitate la persoanele cu insuficienta renala, din cauza eliminarii renale si riscului de acumulare in organism. O exceptie este Doxiciclina, care are cea mai mare rata de eliminare biliara. Printre cele mai frecvente efecte adverse sunt: reatiile de hipersensibilizare: anafilaxia, purpura reumatoida, eritemul medicamentos sau polimorf, edeme alergice, fotosensibilizare efecte toxice directe: colorarea in galben brun a dintilor la copii, cu afectarea dentitiei definitive (riscul este mai mic la Doxiciclina), anemie, trombocitopenie, neutropenie, ulceratii

esofagiene, greturi, varsaturi, diaree, insuficienta renala, diabet insipid renal, discreta hipertensiune intracraniana.

Interactiuni cu alte medicamente


Exista tendinta de a se a inlocui preparatele cu actiune scurta si eliminare rapida cu preparatele cu actiune prelungita, mai ales cu Doxiciclina. Acesta are o actiune prelungita, este comod de administrat si are o toleranta mai buna. Absorbtia preparatelor orale scade prin asocierea cu alimente, preparate antiacide (preparate cu calciu, magneziu, aluminiu), fier, cimetidina.

Indicatii clinice
Tetraciclinele au fost folosite in tratamentul infectiilor acute respiratorii, stomatologice, ale pielii (acnee vulgara), tesuturilor moi, infectii digestive (diareea calatoriilor, dizenterie, holera), infectii urogenitale (uretrite, anexite, limfogranulomatoza benigna). Ca indicatie de electie sunt folosite in tratamentul rickettsiozelor, infectilor cu micoplasma, in bruceloza, tularemie, ciuma.

Bibliografie
E.

Pilly. Maladies Infectieuses et Tropicales 20e edition, 2006

Particularitati farmacocinetice ale tetraciclinelor Teraciclinele sunt antibiotice produse de diferiti Srteptomices. Ele cuprind in structura un nucleu policiclic naftacencarboxamidic. Au actiune bacteriostatica fata de un numar mare de microorganisme patogene. Particularitati farmacocinetice ale tetraciclinelor Primele antibiotice din aceasta grupa -clortetraciclina, oxitetraciclina, tetraciclina demeclociclina - le-au urmat tetraciclinele din a doua generatie - doxiciclina si minociclina care prezinta unele avantaje terapeutice. Particularitati farmacocinetice ale tetraciclinelor Tetraciclinele sunt pulberi cristaline, de culoare galbena, inodore, cu gust amar, sensibile la lumina si caldura. In conditii corespunzatoare, se mentin nealterate 4-5 ani. Tetraciclinele nu sunt influentate de sucurile digestive si flora intestinala. Cea mai stabila si rezistenta dintre medicamentele acestui grup este tetraciclina propriu-zisa. Tetraciclinele in general sunt instabile in prezenta ionilor metalelor grele. Particularitati farmacocinetice ale tetraciclinelor Intre structura chimica si efectul farmacodinamic exista o stransa legatura. S-a demonstrar ca actiunea antibacteriana este in directa corelatie cu gruparile fenol-oxo a partii infgerioare a celor patru cicluri. Modificarea acestot grupuri duce la disparitia efectelor. Acest fapt a fost explicat prin rolul chelator al acestor grupari.

Particularitati farmacocinetice ale tetraciclinelor Tetraciclinele au actiune aproape exclusic bacteriostatica actionand prin chelarea cationilor metalelor bivalente, cu inhibitia ulterioara a unoe sisteme enzimatice bacteriene. La nivelul ribozomilor bacterieni este inhibata selectiv legatura dintre aminoacizi si ARN avand drept consecinta blocarea sintezei proteice.

Tetraciclinele
Familia tetraciclinelor cuprinde tetracicline naturale (de extractie) si tetracicline de sinteza ca: clortetraciclina, oxitetraciclina, tetraciclina, rolitetraciclina, dimetilclortetraciclina, metaciclina, doxiciclina, minociclina. Tetraciclinele sunt rareori folosite ca antibiotice de prima alegere, din cauza rezistentei bacteriene frecvente si a reactiilor adverse. Sunt antibiotice cu actiune aproape exclusiv bacteriostatica, cu spectru larg. Toate sunt active asupra germenilor gram-poziti vi si gram-negativi (cu exceptia proteuslui si piocianicului), asupra germenilor anaerobi, spirochetelor, leptospirelor, rickettsiilor, bedsoniilor, micoplasmelor. Nu este justificata schimbarea unei tetracicline cu altele, pentru a-i mari sau schimba actiunea. Rezistenta se produce in trepte succesive scurte. Asocierea cu aminoglicozidele, cloramfenicolul sau macrolidele este indiferenta, dar asocierea cu peniciline si cefalosporine este interzisa deoarece au mecanism de actiune diferit. Absorbtia digestiva este buna, mai ales pe nemancate. Administrarea i.v. realizeaza concentratii sanguine mari, uneori periculoase, mai ales in boli hepato-biliare. Toate tetraciclinele pot genera reactii adverse (fenomene toxice si alergice). Pot produce tulburari digestive de iritatie, fenomene de dismicrobism, carente, enterocolita acuta stafilococica. Sunt contraindicate la gravide. Preparatele vechi sunt nefrotoxice. Administrarea indelungata poate favoriza aparitia unui sindrom de tip lupic. Alteori, inlesneste aparitia candi-dozei mucoaselor. Indicatiile si contraindicatiile sunt aceleasi pentru toate tetraciclinele. Fiind numai bacteriostatice, au indicatii relativ restranse. In general, exista cinci indicatii majore: pneumopatii acute, infectii rickettisene acute, infectii ale cailor biliare, dizenteria bacilara si bruceloza acuta. Tetraciclina se prezinta sub forma de capsule (0,250 g) si sub forma de capsule operculate (0,125 g si 0,250 g/capsula) si se administreaza in doze de 2 - 4 g/zi, in 4 prize, la intervale egale. RolitetracicJina (Solvocilin), care se prezinta in flacoane cu continut injectabil (0,300 g/flacon), se administreaza in doze de 2 - 3 flacoane/zi, in perfuzie i.v. sau in injectii intravenoase, lent, la interval de 8 -12 ore. Are aceleasi indicatii cu cea susmentionata, dar se administreaza in infectii severe, cand calea orala nu este accesibila si cand bolnavii nu coopereaza. Pot aparea un gust metalic, tulburari hepatice sau pancreatice, ameteli si hiperemia fetei. Doxicilina (Vibramycin - sub forma de capsule de 0,100 g si administrata cate o capsula/zi, timp de 7 -10 zile - siReverinul - 3-6 fiole de 0,250 g/24 de ore, la 8 -12 ore).