Sunteți pe pagina 1din 3

Amenintarea noilor boli Provocarile bioetice majore cu care ne confruntam azi nu vin numai din partea omului.

Nu rezulta toate din inventivitatea umana, care rataceste foarte usor de pe drumul cel drept. Unele dintre cele mai de temut provocari se refera la raspunsul nostru in fata izbucnirii unor boli noi, asupra carora nu avem aproape nici un fel de control. Dilema etica consta in atitudinea pe care o adoptam fata de aceste boli, in felul cum folosim resursele disponibile pentru a-i vindeca pe cei afectati de ele si, respectiv, pentru a le eradica unde este posibil. Cel mai cunoscut este virusul imunodeficientei umane (HIV), care a provocat suferinta si moartea a milioane de oameni care s-au imbolnavit de SIDA. De vreme ce rata infectiei scade in tara noastra, este usor sa uitam ca Africa se confrunta cu o epidemie ingrozitoare de SIDA si ca Asia de Sud-Est inregistreaza o crestere inspaimantatoare a incidentei bolii. Unii au ignorat cu usurinta tragedia, sub pretextul ca este provocata in principal de activitatea homosexuala, care ar fi putut fi evitata. Unii continua sa priveasca SIDA ca pe o pedeapsa a lui Dumnezeu pentru ceea ce ei considera a fi perversiune sexuala. In realitate, majoritatea cazurilor de infectie cu HIV din intreaga lume apar prin intermediul activitatii heterosexu-ale ca si pe alte cai, cum ar fi transfuziile de sange sau transmiterea de la mama infectata la copilul inca nenascut. SIDA este o consecinta tragica a unei infectii virale, indiferent de mijlocul transmiterii. E necesar sa o percepem exact asa cum este si sa o combatem prin orice resurse adecvate disponibile. Trebuie sa reprezinte un motiv de ingrijorare pentru fiecare dintre noi, chiar si numai

pentru faptul ca intr-o masura mai mare sau mai mica toti suntem amenintati de ea, o amenintare care va creste in viitorul apropiat. Africa centrala este un incubator pentru boli incurabile de diferite tipuri, si, prin intermediul mijloacelor de transport moderne, raspandirea acestor maladii este inevitabila. Multe boli infectioase, ca de pilda stafi-lococul, tuberculoza, si alte infectii bacteriale, si virusii, cum este HIV, prospera, in vreme ce alte afectiuni, desi considerate candva eradicate, revin si mai amenintatoare. Poate ca cel mai periculos virus - pentru ca este inalt patogen, incurabil si cunoaste o larga raspandire - este virusul Ebola. Acest agent infecti-os mortal provoaca o febra hemoragica, cu sangerare severa atat interna, cat si externa, si a decimat deja sate intregi in anumite zone din Africa. Nici acest virus nu tine cont de limitele geografice. Una dintre cele mai curioase si potential mortale surse de imbolnavire, atat in cazul oamenilor, cat si al animalelor, o constituie prionul. Aceasta este o proteina infectioasa, care nu contine acid nucleic (ADN sau ARN). Desi se comporta ca un virus, nu este un virus; provoaca totusi simptome asemanatoare cu cele virale, inclusiv pierderea controlului motor, paralizie, dementa si, in cele din urma, moarte cerebrala. Autopsiile scot la lumina vacuole largi in cortex si cerebel ca urmare a modalitatii prionului de a distruge creierul. La animale cauzeaza binecunoscuta boala a vacii nebune, al carei echivalent uman este maladia Creutzfeldt-Jakob, impreuna cu alte sindroame potential fatale, inclusiv IFF (insomnia fatala familiala). Indiferent daca sunt infectioase sau ereditare, sau ambele, bolile provocate de prion cunosc o raspandire crescanda si ameninta verigi foarte importante in lantul trofic, precum si fiinte umane in mod direct. (in franceza, termenul

la plural, prions, este acelasi cu imperativul "sa ne rugam!". Rugaciunea ar putea sa fie singura si cea mai promitatoare nadejde impotriva acestor boli.) In sfarsit, trebuie sa mentionam raspandirea din ce in ce mai larga pe care o cunoaste maladia cunoscuta sub numele Alzheimer, o boala degenerativa intalnita pretutindeni, care afecteaza sistemul nervos central. Aceasta binecunoscuta, desi putin inteleasa, afectiune este rezultatul modificarii unei proteine naturale, care devine toxica pentru creier. Simptomele ei ii afecteaza cu precadere pe cei varstnici si includ, in primul rand, pierderea memoriei, pierderea treptata a capacitatii de a vorbi, de a recunoaste si, prin urmare, a relatiei cu mediul inconjurator. Este o boala teribila si inspaimantatoare, care evolueza intr-un mod implacabil si ridica intrebari morale serioase cu privire la ingrijirea cea mai potrivita a victimelor ei aflate in faza finala a bolii. Odata ce o persoana a pierdut in mod iremediabil contactul cu cei din jur si cu propriul sine, este oare de datoria noastra morala sa o mentinem intr-o stare de uitare cognitiva, mai ales atunci cand ea nu mai este capabila sa se hraneasca si sa mai aiba grija de ea insasi in general? Sau compasiunea ne obliga sa punem capat conditiei sale tragice prin eutanasie? Desi cei mai multi dintre noi pot avea certitudinea raspunsului la intrebare, cand e vorba de cazuri particulare, acesta nu este intotdeauna evident pentru echipa de medici sau pentru membrii familiei care trec prin durerea coplesitoare a pierderii treptate a unei persoane iubite, prin ceea ce e putin mai mult decat o moarte prelungita in viata.