Sunteți pe pagina 1din 12

UNIVERSITATEA TEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTAR SPECIALIZAREA CONTROLUL I EXPERTIZA PRODUSELOR ALIMENTARE DEPISTAREA

I ANALIZA DROGURILOR

MORFINA

NDRUMTOR: DRD. CIOBANU IUSTINA BRNDUA STUDENT: PORAICU OANA ALEXANDRA ANUL IV, GRUPA 3F

-2013-

Drogurile - istoric

nc din cele mai vechi timpuri oamenii au cunoscut proprietile drogurilor. Acestea erau folosite n cadrul ceremoniilor religioase, al ritualurilor mistice, n scopuri terapeutice, dar i pentru a induce o stare de plcere, avnd n vedere tocmai efectele pe care drogurile le produc asupra organismului uman. Astfel, n urm cu circa 7.000 de ani, macul, din care se producea opiul i derivatele sale, era menionat n tblie le sumerienilor din Mesopotamia. Cuvntul opium provine din limba greac opos, care nseamn suc. Prin intermediul babilonienilor, proprietile terapeutice ale macului sunt cunoscute apoi n Persia i n Egipt. Grecii i arabii utilizau opiul n scopuri terapeutice i ca analgezic pentru a calma durerea, tusea i diareea. n Grecia, macul era considerat un simbol al fecunditii. Theofrastus (373 -287 .Hr.) menioneaz o otrav preparat din cucut i suc de mac, care ucide uor i fr dureri. Naturalis tul grec Teofast, elev al lui Aristotel, n scrierile sale din secolul al III-lea .Hr., folosete termenul de meconium pentru a desemna opiul 1. n secolul al II-lea .Hr., medicul grec Heraclide din Tarent recomanda, contra mucturilor de erpi veninoi, administrarea unor doze masive de opiu, iar n secolul I .Hr., farmacologul roman Pendaru Dioscrone din Anazarbe recomanda un sirop de mac denumit diacodion2. Despre folosirea opiului se menioneaz i n Odissea lui Homer, care amintete despre o butur capabil s duc la uitarea durerii i a necazurilor. O legend din antichitate spune c Elena din Troia punea opiu n vinul pe care l ddea aprtorilor cetii pentru a le mprtia tristeea. De asemenea, i romanii cunoteau macul i opiul. Virgiliu amintete despre acest lucru n scrierile sale Eneida i Georgice, iar Pliniu, autorul unei vaste enciclopedii a timpului, explica cum se poate obine opiul din mac. Ca preparat medicinal, opiumul a fost menionat de Scribonius Largus, n an ul 46 .Hr., iar medicul grec Pedanios Dioscorides, care a trit n secolul I .Hr., acorda n numeroasele sale lucrri un interes deosebit decoctului obinut din frunze i capsule de mac, menionnd efectul benefic al opiumului utilizat i ca mijloc de pr ovocare a euforiei, copiind toat literatura farmacologic din epoca sa n cartea intitulat De material madica, ce a fost considerat secole ntregi un manual obligatoriu de consultat. Dup unele izvoare istorice, opiul a ptruns n famacopeea chinezeasc n timpul dinastiei Tang (618-906), ns unii autori apreciaz c acest lucru s-a petrecut chiar cu trei secole n urm. Alchimitii de la sfritul dinastiei Han (secolele IIIV) posedau pudra celor cinci pietre, drog ce era n totalitate de origine mineral, ns n combinaie cu canabisul s-a rspndit masiv n China. Avntul pe care tiina i artele l -au luat n timpul dinastiei Ming (1386-1644) a dus la o puternic rspndire a opiului, iar odat cu acostarea primului vas portughez la Canton, viciul savurrii opiului s-a rspndit foarte mult. La rspndirea folosirii opiumului a contribuit n mod deosebit medicul i alchimistul elveian Paracelsus, care denumea opiul piatra nemuririi i care era mpotriva ideii de panaceu i considera c fiecrei boli i corespunde un tratament. De altfel, opiul era singurul mod de calmare a durerii i era folosit i considerat un panaceu. La nceputul secolului al XVI-lea, Paracelsus a creat Laudanumul, folosit pentru durerile intestinale i care reprezenta o poiune din opiu pulbere. Primul preparat opiaceu puternic i ieftin a fost pulberea Dover care, cu concentraia de 10% opiu n coninutul su, putea fi folosit la calmarea unor anumite simptome. Doctorul german Sydenham von Helmont, supranumit i doctor Opiatus scria n anul 1680 c printre remediile pe care a voit natura atotputernic s le dea omului pentru a-i alina suferinele, nu exist niciunul att de universal i eficient ca opiul1. La sfritul secolului al XVIII-lea i nceputul secolului al XIX-lea, opiul era produs pe scar larg n India i exportat n China, aa nct consumul de opiu ajunsese un adevrat pericol pentru sntatea maselor populare. Consumul acestui stupefiant cptnd proporii, autoritile chineze au luat msuri pentru a -l combate, interzicnd importul opiului din India. Ca s nlture piedicile puse de chinezi n comerul cu opiu, n anii 1840 -1842 Anglia i ntre anii 1856-1860 Anglia i Frana au purtat rzboaie mpotriva Chinei (cunoscute n istorie sub numele de cele dou rzboaie ale opiului), care a fost obligat s accepte importul unor cantiti imense de opiu. Numai n anul 1860 s-au introdus i consumat n China 4.840.000 kg de opiu, consumul acestui stupefiant ajungnd la 4.972.000 kg n anul 18901.

Opiumul a ptruns i n Europa, astfel c, la jumtatea secolului al XIX -lea, au aprut centre semiclandestine unde se fuma opiu, att n Paris, ct i n marile porturi franceze. n Evul Mediu, opiul era folosit i pentru eliminarea unor adversari politici, ntruct u cidea uor i fr urme. Papa Clement al II-lea, Victor al III-lea, precum i ali prelai se numr printre victimele acestui mod de asasinat. Apogeul acestei substane ca toxic se gsete n timpul Papei Alexandru al IV-lea care, cu ajutorul copiilor si, Cezar Borgia i Lucreia Borgia, i suprima rivalii fr scrupule. n anul 1804, chimistul J. Sequine, ofier n armata lui Napoleon Bonaparte, i farmacistul F. Serturner, n 1805, au reuit s izoleze din opiu morfina. n 1817, R.J. Robiquet va izola narcotina i tot el va fi cel care a reuit s extrag codeina. n anul 1928, firma Mercks, cu sediul la Darmstad, trece la fabricarea morfinei, iar n 1948, G.Fr. Merck izoleaz papaverina. n anul 1897, chimistul german H. Dreser, pornind de la morfin, a sintetizat un nou produs mult mai puternic, heroina, care n anul 1898 se comercializa ca medicament. Descoperirile arheologice din America de Sud au demonstrat faptul c mestecatul frunzelor de coca se practica nc din anul 3.000 .Hr., dinainte de apariia Imperiului Inca, cocaina reprezentnd un simbol sacru pe care zeul soarelui l -a druit fiului su, Marele Inca. n secolul al XVI-lea, datorit interveniei bisericii, s-a interzisfolosirea frunzelor de coca, iar prima lucrare tehnic despre arborele de coca, intitulat Istoria medical, scris de Nicolas Hernandez, n trei volume, a aprut n anii 1565-1574. n anul 1859, Paolo Mantegazza, medic i antropolog italian, descrie efectele pe care le produce cocaina i o caracteriza ca pe unul dintre cei mai puternici tonifiani ai sistemului nervos. La sfritul secolului al XIX -lea, cocaina era utilizat mpotriva maladiilor respiratorii, precum cele tuberculoase, a astmului i insuficienei respiratorii, iar multe personaliti ale timpului (Papa Leon al XII-lea, Sigmund Freud, Jules Verne, Thomas Edison etc.) aprobau folosirea cocainei. ncepnd cu anul 1914, folosirea cocainei a fost interzis att n medicin, ct i n scop recreativ. Planta Cannabia Sativa, cunoscut sub denumirea de cnepa indian, este originar din Asia Central, fiind menionat ntr-un document n China n jurul anilor 2.700 .Hr., ns se presupune c aceasta era utilizat de oameni cu foarte mult timp nainte. Arheologii au descoperit, n ruinele unui sat din China existent cu 10.000 de ani n urm, fragmente dintr-un vas n care erau ncorporate fibre rsucite de cnep 1. Istoricul grec Herodot descrie practica unor triburi mongole de a arunca semine de cnep pe o plit ntins. Dup ce se aprind, acestea scot un fum al crui miros i mbat, asemenea vinului. Cu ct sunt aruncate mai multe fructe, cu att devin mai intoxicai i ncep s opie, s cnte i s danseze. Folosirea cnepei indiene n scopuri mistice este demonstrat de existena unor ritualuri religioase care se practic i astzi la unele popoare, iar Marco Polo afirma c aceasta se folosea n Liban, n secolul al XII-lea, de ctre unele cpetenii care i drogau bandele, ca s poat teroriza populaia btina2. n traducere arab, numele plantei Cannabia Sativa nseamn iarb uscat, o contribuie important la extinderea ei n Europa avnd trupele lui Napoleon staionate n Africa. Trebuie s artm c nici scriitorii, pictorii sau muzicienii nu au rmas indifereni la influena pe care drogurile le au asupra fiinei umane i a procesului de creaie. Cel mai important text n care se descrie toxicomania modern este opera autobiografic intitulat Confesiunile unui consumator englez de opiu, publicat n 1882 de Thomas De Quincey. De aici aflm c opiumul i-a fost recomandat de un prieten, ca medicament, pentru durerile de dini. Consumndu-l, autorul a observat c opiumul i-a alinat nu numai durerea fizic, ci i pe cea sufleteasc, proiectndu-l ntr-o zon de plcere i voluptate divin. Despre opiu spunea urmtoarele: Oh, just, subtil i puternic opium! Tu care, n sufletul unui srac, ca i ntr-al unui bogat, pentru rnile care nu se vor nchide niciodat i pentru nelinitile care trimit spiritul n rebeliune, aduci un balsam nmiresmat, gritor opiu. Autorul a scris i un capitol intitulat Torturile opiumului, n care recunoate efectele negative ale dependenei de drog, considernd consumul de opiu un pericol mai mic dect consumul de alcool. Poetul Samuel Taylor Coleridge utiliza opiul mpotriva durerilor reumatice, crezndu-se c sub influena acestuia a scris unele poeme celebre, printre care i Kubla Khan. n Frana, Charles Baudelaire mpreun cu poetul Theophile Gautier i pictorul Eugene Delacroix erau membrii unui club de consuma tori de canabis. Scriitorii romni nu au putut rmne n afara acestui fenomen. n studiul intitulat Scriitorii romni i narcoticele, Anderi Oiteanu1 arat c Dimitrie Cantemir, ct s-a aflat la turci, a descris modul n care se preparau i se administrau diverse narcotice, n special opiu. Astfel, el spunea la turci nu e poet mai ales, savant desvrit care s nu ntrebuineze suc de mac. Cronicarul Miron Costin supunea despre domnitorul moldovean c era invitat des la ospeele lor cele turceti, astfel se presupune c acesta consuma narcotice. Cei care au introdus consumul de narcotice, n special de opiu, n ara noastr, au fost boierii fanarioi. Miron Costin spunea despre domnitorul

Constantin Racovi Cehan de atta era stranic c mnca afion i opiu dimineaa i peste toat ziua se afla tot vesel. Nicolae Mavrocordat era opiofil, iar Grigore II Ghica Vod a murit din cauza unei supradoze de opiu n anul 1752. Poetul Daniil Scavin s-a sinucis n anul 1837 cu mercur i opiu, iar Alexandru Odobescu s-a sinucis n anul 1895 cu o supradoz de morfin. Tot n acest studiu se arat c scriitori ca Adrian Marino, Alexandru Macedonski, Ion Barbu, Tudor Vianu, Mircea Eliade i chiar Mihai Eminescu consumau droguri.

Clasificarea Drogurilor

n sens larg, termenul de drog se poate atribui unei substane cu proprieti curative, unui medicament. Conform definiiei dat de Organizaia Mondial a Sntii (O.M.S.) drogul este acea substan care, dup ce se metabolizeaz ntr-un organism viu, i modific acestuia una sau mai multe funcii. n sens farmacologic, drogul este o substan utilizat sau nu n terapeutic, a crei folosire n afara unor indicaii medicale, n mod abuziv, poate induce starea de dependen fizic i/sau psihic, poate p roduce tulburri grave, ireversibile ale activitii mentale, ale percepiei senzoriale i ale comportamentului uman. n acest sens, denumirea de drog se aplic numai substanelor care pot fi desemnate i prin termenul general de stupefiante. Consumul greit al acestor substane n scopul obinerii unor efecte n afara celor terapeutice, utilizarea sporadic sau persistent, nepotrivit i fr legtur cu practica medical obinuit este o mare problem a zilelor noastre. Lund n considerare modul de obinere, drogurile de abuz sunt: 1. naturale: opiumul, morfina, cocaina, psilocina, cannabisul, mescalina; 2. semisintetice: heroina, LSD-ul, oxicodonul, hidromorfonul, codeinona; 3. sintetice: amfetaminele, sintalgonul (metadona), petidina (mialgin), pentazocina (fortral), fentanilul. Trebuie menionat c unele droguri de abuz sunt obinute att pe cale sintetic, ct i pe cale semisintetic (heroina, LSD-ul). Dup modul de aciune asupra Sistemului Nervos Central (SNC), drogurile de abuz pot fi grupate n: 1. stimulente ale SNC: cocaina, amfetaminele; 2. depresive ale SNC: morfina, opiumul, heroina, benzodiazepinele, barbituricele; 3. perturbatoare ale SNC: psilocina, cannabisul, LSD-ul, mescalina, amfetaminele substituite. Dup efectul aciunii, drogurile sunt: 1. stupefiante (morfina, cocaina, T.H.C.-ul); 2. halucinogene (psilocina, LSD-ul).

Morfina scurt istoric

n 1905 s-a obinut morfina, cu ajutorul opiului brut. Morfina este un alcaloid care se gsete att ca o pulbere alb, cristalin ct i ca nite cristale aciculare, incolore care au un gust amar i sunt solubile n ap. n 1827 firma E MERCK & CO aflat n Darmstadt (Germania), a fabricat pentru prima dat cantiti ridicate de pulbere de morfin. n 1850 s-a obinut morfina injectabil. Acest nou mod de administrare a morfinei a fost folosit mai nti de medici i de farmaciti pentru bolnavi avnd ca principal scop nlturarea unor dureri provocate de cancer, infarct miocardic, edem pulmonar acut, intoxicaii cu atropin, obstrucii vasculare periferice sau ocuri traumatice.

Caracterizare

CAS 57-27-2 (anhidru) Formul molecular brut Mas molecular Disponibilitate biologic Metabolism Timp de njumtire Excreia Ci de administrare Morfina (7,8-didehydro-4,5-epoxy17-methylmorphinan-3,6-diol) Doza minim letal

Cod ATC N02AA01 C17H19NO3 285,338 ~30% (la administrarea oral) hepatic 2-3 ore sub form de 2-, 3-, i 6-glucuronidmorfin n urin (90%) i bil (10%) per os, subcutanat, intramuscular, intravevos 0,1 g (parenteral); 0,5 g (per os)

Descriere Morfina este principalul agent activ din opiu, concentratia sa in extractul de opiu fiind de 8-14%. Dupa extractie se prezinta ca prisme albe sau usor galbui fiind putin solubila in apa si eter, solubila in alcool amilic, etanol, benzen, cloroform, apa de var si mai putin solubila in amoniac. Morfina bruta de pe piata ilicita poate avea diferite concentratii, in functie de metodele de obtinere si procedeele de purificare. Morfina este absorbita rapid dupa administrarea parenterala (iv si/sausc), sau inhalatorie (pulberi). Dupa administrarea orala are loc un prim pasaj hepatic, cu o biodisponibilitate de 20-30% (potenta fiind mai mica po, doza orala echianalgezica fiind de 6 ori mai mare decat cea pe cale injectabila). Concentratia plasmatica maxima este atinsa la 10-20 minute de la administrarea iv sau sc. Morfina este legata de proteinele plasmatice in proportie de 35% si are un timp de injumatatire de 2-3 ore. Absorbtia de la nivelul intestinului este lenta si se distribuie mult in rinichi, ficat si splina, fara insa a se acumula in tesuturi. Cantitati mici de morfina trec de bariera hematoencefalica si ajung la nivelul sistemului nervos central. La nivel hepatic, dupa un proces de glucurono si sulfuronoconjugare, este obtinut 6-glucuronid-morfina, fiind metabolitul activ principal si care are o potenta de 2 ori mai mare decat cea a morfinei iar la nivel cerebral chiar de 100 ori mai mare. 6-glucuronid-morfina este responsabila de actiunea analgezica in cazul administrarii cronice a morfinei. In cazul persoanelor cu insuficienta renala cronica, acest metabolit are tendinta de a se acumula, aceasta fiind si explicatia pentru potenta si durata de actiune a morfinei in cazul acestor pacienti. Se elimina in proportie de 90% pe cale renala sub forma de 3-, 6-glucuronid-morfina, si doar intr-o mica masura sub forma netransformata. 10% se elimina digestiv prin fecale (cantitati mici de morfina pot fi detectate in fecale si urina timp de cateva zile de la ultima doza administrata). 50% din morfina este eliminata din organism in decursul a 4-5 ore. Se prezinta ca o pulbere granuloasa, alba, bej, maroniusau roz. Poate fi intalnita si sub diferite forme farmaceutice(comprimate, solutii injectabile, supozitoare). Modalitati de consum Morfina se administreaza: - injectabil; - oral (comprimate); - prin inhalare (pulberile); - sub forma de supozitoare.

Actiune toxica Mecanismele de producere a efectelor toxice grave, pe care morfinomimeticele le pot genera, sunt asociate actiunilor asupra diferitilor receptori opioizi. Actiunile la nivelul receptorilor opioizi sunt: 1. - analgezie supraspinala (1), depresie respiratorie (2), euforie si dependenta fizica. 2. - analgezie spinala, mioza, sedare. 3. - disforie, halucinatii (efecte psihotomimetice) si stimulare vasomotorie. 4. - analgezie si modificari ale comportamentului afectiv. In doze terapeutice morfina poate produce: - somnolenta; - indiferenta; - micsorarea performantelor mentale; - diminuarea mobilitatii spontane; - senzatie de caldura; - prurit la nivelul fetei. In 10-20% din cazuri aceste efecte sunt resimtite placut (rar disforie cugreturi si varsaturi). 1. Morfina, la nivelul SNC determina: - analgezie - se manifesta prin anularea aspectului de suferinta al senzatiei dureroase (cresterea pragului la durere este moderata). - deprimarea respiratiei creste cu doza (la doze toxice poate sa apara respiratia periodica "Cheyne-Stokes"), bradipneea fiind accentuata pana la oprirea respiratiei. - morfina are efect antitusiv marcat (prin deprimarea centrului bulbar al tusei) - efect putin folosit in terapia moderna datorita pericolului de instalare a dependentei. Potenta relativa a morfinei este descrescatoare: deprimarea tusei>deprimarea centrului respirator>actiunea analgezica. - stimuleaza zone chemoreceptoare declansatoare ale vomei de la nivelul bulbului determinand greata si aparitia vomei (la doze mici); la doze mari deprima centrul vomei. - dozele mari determina hipotermie prin deprimarea centrului termoregulator. - la doze mari se produce mioza (semn important pentru morfinomanie). 2. Actiunea morfinei asupra aparatului respirator: - determina bronhospasm (efect pronuntat la astmatici). 3. Actiunea morfinei asupra aparatului digestiv: - scade secretia si motilitatea gastrica; - creste tonusul musculaturii stomacului; - determina contractura antrului si pilorului; - creste tonusul si scade peristaltismul intestinului subtire si al colonului; - determina scaderea secretiei pancreatice si intestinale; - are efect constipant puternic; - are actiune spastica biliara. 4. Actiunea morfinei asupra aparatului genito-urinar: - are actiune spastica urinara, crescand tonusul sfincterului vezical si al detrusorului determinand retentie urinara; - determina contractii ale uterului. 5. Actiunea morfinei asupra secretiei endocrine: - stimuleaza secretia de ADH determinand scaderea diurezei; - este influentata activitatea adenohipofizei (in special in cazul administrarii prelungite); - scade secretia de testosteron. 6. Actiunea morfinei la nivel vascular: - produce vasodilatatie arteriolara si venoasa (prin mecanism endorfinic si eliberarea de histamina) ducand astfel la hipotensiune arteriala;

- deprima reflexele circulatorii; - determina o dilatare a vaselor cerebrale (datorita CO2 care se acumuleaza prin deprimarea centrului respirator); - creste presiunea LCR; - vasodilatatie cutanata cu congestia pielii, prurit si transpiratie. In particular la toxicomani (morfinomania) se manifesta prin leucocitoza, hiperpirexie, edem pulmonar precum si abcese ale pielii, endocardita, mioglobinurie, aritmii cardiace si tromboflebite. Indicatiile administrarii morfinei: - dureri acute - postoperator, fracturi, infarct miocardic, edem pulmonar acut - in tratament de scurta durata; - colici rebele (biliare si renale) in asociere cu antispastice pentru antagonizarea hipertoniei; - neoplasme; - mica chirurgie, preanestezie. Contraindicatiile administrarii morfinei: - cazurile cu limitarea functiei respiratorii (emfizem, cord pulmonar cronic, astm); - insuficienta hepatica severa (aceasta prelungeste efectul si creste toxicitatea morfinei); - hipertiroidie; - sarcina si alaptare; - travaliu (provoaca asfixia nou-nascutilor); - traumatisme craniene (deprima respiratia si creste presiunea LCR); - hipertrofie de prostata (produce retentie de urina); - pancreatita acuta; - abdomen acut (mascheaza evolutia); - copii mai mici de 2 ani. Intoxicatia acuta In intoxicatia subacuta victima prezinta stare letargica cu mioza, scaderea tensiunii arteriale, scaderea alurii ventriculare, relaxare musculara. La inceput se instaleaza o faza euforica, apoi una deprimanta cu somn profund si coma. La doze mari apare triada specifica opioidelor: - deprimare SNC pana la coma profunda (copiii pot prezenta convulsii); - mioza accentuata. Midriaza se poate instala in caz de hipoxie accentuata si reprezinta un semn de gravitate. - deprimare respiratorie intensa si respiratie Cheyne-Stokes. Moartea in intoxicatia acuta este aproape intotdeauna cauzata de insuficienta respiratorie, complicata insa si de alti factori ca edemul pulmonar, socul cardiogen si pneumonia. De obicei survine in 3-12 ore. Afectarea toxica a bulbului determina - hipotermie, colaps, tahicardie, dispnee, bradipnee accentuata pana la apnee, cianoza generalizata, piele rece si vascoasa, hipotonie musculara, scaderea diurezei, constipatie. Intoxicatia supraacuta evolueaza prin coma convulsiva si moarte in 2-3 ore. Doza letala de morfina este: - 0.1 g (parenteral); - 0.2-0.4 g (po). Intoxicatia cronica Consumul de droguri are urmatoarele particularitati stadiale: - consumul experimental (in scop recreational);

- consumul regulat - consumatorul incepe sa lipseasca din ce in ce mai mult de la scoala/serviciu, se ingrijoreaza sa nu piarda sursa de procurare a drogului; - preocuparea zilnica - consumatorul pierde motivatia (scoala/serviciul ii devin indiferente); - dependenta - consumatorul nu poate face fata treburilor zilnice fara drog, neaga problema pe care o are, se produce inrautatirea conditiei fizice, dupa consum isi pierde controlul. Intoxicatia cronica se instaleaza dupa 5-15 doze (dupa cateva zile, pana la 2 saptamani de administrare continua), ajungandu-se pana la 2-3 g/zi. Consumatorul prezinta: - constipatie; - anorexie; - mioza; - anemie usoara; - hiperlactacidemie; - scaderea functiilor intelectuale, cu aparitia melancoliei, anxietatii si sentimentului de neincredere. Intoxicatia cronica evolueaza in mai multe etape: - etapa 1 - predomina efectele euforice (poate fi precedata de efecte neplacute); - etapa 2 - de ezitare (subiectul este constient de comportamentul sau si in functie de vointa poate renunta sau trece la etapa urmatoare); - etapa 3 - creste toleranta si se instaleaza dependenta psihica si fizica; - etapa 4 - declin pe plan psihic si fizic cu scadere ponderala, piele uscata cu eruptii, secretii scazute, paloare, privire fixa, mioza, comportament antisocial. Dependenta de morfina (morfinomania) include: 1. Dependenta psihica- de fapt singura caracteristica,atat necesara cat si suficienta pentru a defini dependenta de drog.Dependenta fizica si toleranta pot fi prezente, dar niciuna nu estenici necesara, nici suficienta, prin ea insasi pentru a defini dependenta de drog. Dependenta psihica reprezinta necesitatea de ordinpsihologic de a lua drogul, denumita in terminologia actuala "craving"(dorinta intensa de a retrai efectele substantei psihoactive), si reprezinta cauza recaderilor dupa perioade lungi de abstinenta. Este favorizata de efectul euforizant si de terenul psihic al subiectului (anxiosilor le confera senzatia de siguranta impotriva agresiunilor, precum si o stare de bine permanenta). 2. Toleranta - caracterizata prin necesitatea de doze semnificativ crescute pentru a obtine starea deintoxicatie sau efectul dorit sau prin efect diminuat substantial lacontinuarea folosirii aceleiasi cantitati. 3. Dependenta fizica - implica dezvoltarea tolerantei si a simptomelor de retragere (abstinenta) la incetarea folosirii drogului,ca o consecinta a adaptarii organismului la prezenta continua a unui drog. In cadrul sindromului de dependenta,dependenta fizica reprezinta factorul de conditionare secundara, legatde teama de privare de drog si de incercarea permanenta de a evitasenzatiile neplacute cauzate de absenta drogului. Dependenta fizica se dezvolta ca rezultat al unei adaptari aorganismului in ceea ce priveste raspunsul la administrarea repetata aunei substante (drog), aceasta afectand echilibrul a diverse sisteme;ca rezultat, aceste sisteme sufera adaptari pentru a ajunge la un nouechilibru, pe fondul interventiei repetate a substantei respective. Inacord cu aceste mecanisme, dependenta fizica este definita ca o stare de adaptare a organismului in care efectele primare ale unei substante(drog) si recontroalele generate de organism se echilibreaza deasemenea maniera incat nu functioneaza normal decat in conditiileprizelor regulate de substanta (drog). La oprirea brutala aadministrarii, recontroalele nu mai sunt compensate de efectelesubstantei, conducand la o tulburare functionala, adesea cu manifestariclinice zgmomotoase, care pot imbraca aspecte periculoase, cu riscvital - sindromul de retragere. 4. Sindromul de abstinenta - estecaracterizat prin simptomele (incadrare si grad de severitatevariabile) care apar la incetarea sau reducerea dozei unui drog, inspecial narcotic, la care individul este adictiv si care a fostconsumata in mod repetat, obisnuit, pe o perioada prelungita si/sau indoze mari. Exista tendinta ca in prezent sa se inlocuiasca termenul de"sindrom de abstinenta" cu "sindrom de retragere". Sindromul deretragere, expresie a dependentei fizice, este unul din indicatoriisindromului de dependenta. Apare la 12 ore de la ultima priza, se dezvolta treptat atingand un maxim la 2-3 zile. Mecanismul il reprezinta heteroreglarea "up" cu sensibilizarea si externalizarea unui numar mare de receptori adrenergici in

sinapsele activatoare modulate de heterosinapsele opioid-adrenergice la nivelul carora actioneaza morfinomimeticul. Debutul sindromului de abstinenta este caracterizat de: - anxietate; - midriaza; - hipersecretie lacrimala si salivara; - rinoree. In continuare se instaleaza agitatia, insomnia, mialgiile, polipnee, tahicardia, hipertensiunea arteriala, crampele abdominale, voma, deshidratarea marcata, bufeuri cu sudoratie excesiva alternand cu frisoane cu piloerectie, dezechilibru acido-bazic. Aceste manifestari se atenueaza si dispar in 7-10 zile, dar simptomele reziduale psihice si vegetative pot persista timp indelungat. Copiii nascuti din mame dependente de morfina prezinta simptome ale abstinentei: iritabilitate, hiperreflexie, cascat, tremor, tahipnee, diaree, voma, febra. Tratamentul intoxicatiei acute In intoxicatia acuta se permeabilizeaza mai intai caile respiratorii pentru eventuala oxigenoterapie. Ca antidot se foloseste naloxona i.v. 0.4-2 mg pentru antagonizarea deprimarii respiratorii si comei. Daca nu apar semne de raspuns, se repeta administrarea antidotului la 2-3 minute pana la o doza totala de 10-20 mg. Pacientii trebuie observati cel putin 6-12 ore. Metodele de decontaminare (in cazul pacientilor constienti si dupa ingerarea recenta) sunt provocarea vomei sau lavajul gastric. Se poate administra carbune vegetal sau purgativ salin. Este importanta reechilibrarea acido-bazica. Tratamentul intoxicatiei cronice Pentru tratamentul morfinomaniei (dependentei de morfina) se recomanda intreruperea brusca a administrarii drogului. Pentru a evita sindromul de abstinenta se inlocuieste morfina cu metadona, aceasta din urma prezentand un sindrom de abstinenta mai putin grav atunci cand este intrerupta (dupa aproximativ 10 zile). Dupa dezintoxicare se pot administra timp indelungat doze mici de antagonisti, de tipul naloxonei in vederea protectiei fata de o eventuala reluare a toxicului, astfel evitand dependenta si sindromul de abstinenta. Derivai ai morfinei Morfin (baz) Acetat de morfin Citrat de morfin Bitartrat de morfin Stearat de morfin Ftalat de morfin Hidrobromid de morfin Hidrobromid de morfin (2 H2O) Clorhidrat de morfin Clorhidrat de morfin (3 H2O) Iodhidrat de morfin (2 H2O) Lactat de morfin Monohidrat de morfin Nitrat de morfin Morfin fosfat (1/2 H2O) Morfin fosfat (7 H2O) Salicilat de morfin Morfin fenilpropionat Morfin methiliodat

Morfin isobutirat Hipofosfit de morfin Sulfat de morfin (5 H2O) Tanat de morfin Tartrat de morfin (3 H2O) Morfin metilbromid Morfin metilsulfonat Oxid-N-morfin Oxid-N-morfin chinat Pseudomorphin

Metode de identificare i analiz a morfinei

ANALIZA TOXICOLOGIC A MORFINEI DETERMINAREA CANTITATIV PRIN INTERMEDIUL FORMRII ALBASTRULUI DE MOLIBDEN Izolarea metaboliilor conjugai i a morfinei din urin: 20 ml urin se trateaz cu 10 ml acid clorhidric 4N i se fierbe 30 minute pe baie de ap, sub refrigerent ascendent. Dup rcire, se alcalinizeaz la pH=8 cu carbonat acid de sodiu sau cu hidroxid de amoniu concentrat. Amestecul se aduce ntr-o plnie de separaie i se extrage cel puin de dou ori cu cte 25 ml cloroform. Fazele cloroformice reunite se filtreaz (printr-un filtru uscat) ntr-o capsul i se evapor la sec pe baie de ap. Principiul metodei: Morfina, n mediu amoniacal, reduce acidul fosfomolibdenic la molibdat de molibdenil de culoare albastr, colorimetrabil. Sensibilitatea reaciei este de 10 g morfin/ml. Tehnica de lucru: 2,5 ml din soluia obinut mai sus (adus n balon cotat de 25 sau 50 ml) se prelucreaz paralel cu un martor de reactivi i cu o scar de etaloane cu concentraia cuprins ntre 10 -100 g morfin/2,5 ml acid sulfuric 0,1N. n fiecare prob se adaug 1 ml soluie alcoolic de acid fosfomolibdenic 1% i 0,5 amoniac concentrat. Absorbanele probei i etaloanelor se citesc la spectrofotometru la 570 nm n cuva de 1 cm, fa de martorul de reactivi. Raportarea absorbanei probei se face pe curba etalon, obinndu-se concentraia C n g morfin/prob. Calcul: mg morfin/1000 ml urin = *C x V+ / *n x p+ unde: V = volumul balonului cotat; n = ml prelucrai din balonul cotat; p = ml prob biologic prelucrat. DETERMINAREA CALITATIV PRIN INTERMEDIUL UNUI ANALIZOR AUTOMAT Testul utilizat n laboratorul Synevo se efectueaz pe un analizor automat i const n determinarea calitativ a morfinei i metaboliilor si n urin, la o concentraie cut -off de 300 ng/mL. Descrierea metodei este o metod imunochimic bazat pe interaciunea cinetic a microparticulelor ntr-o soluie ce este msurat prin modificrile n transmisia luminii. Se folosesc dou categorii de reactivi: unul conine conjugat de morfin, iar al doilea microparticule de care sunt ataai anticorpi monoclonali de oarece anti morfin. Dac morfina nu este prezent n prob, conjugatele solubile de morfin se vor lega de anticorpii ataai de microparticule i vor induce formarea de agregate. Pe msur ce se intensific agregarea va crete absorbana. n prezena drogului, acesta va intra n competiie cu conjugatul de morfin pentru legarea anticorpilor fixai de

microparticule iar agregarea i n consecin absorbana vor diminua. Coninutul probei n morfin va fi d eterminat n funcie de valoarea obinut pentru o concentraie cut -off cunoscut a drogului. Specimen recoltat - o prob de urin spontan. Recipient de recoltare eprubet pentru urin. Cantitatea recoltat - 10 mL. Prelucrare necesar dup recoltare nu este necesar adugarea de aditivi sau substane conservante; pH-ul probelor de urin trebuie sa se menin n intervalul fiziologic 5 -8. Stabilitate prob probele de urin sunt stabile 3 zile la 2-8C; daca nu este posibil testarea lor n acest interval de timp probele vor fi congelate. Valori de referin negativ (<300ng/mL). Rezultatele pozitive semnific prezena unei concentraii de morfin mai mari dect cut-off-ul (300 ng/mL). Limite i interferene Un rezultat pozitiv indic prezena morfinei i metaboliilor si n prob dar nu furnizeaz informaii despre gradul intoxicrii. Este posibil ca ingestia de alimente care conin semine de mac s determine rezultate pozitive la testare, ca urmare a coninutului natural n morfin al seminelor de mac. Se recomand ca rezultatele pozitive s fie confirmate printr -o metod mai specific: gazcromatografie/spectrometrie de mas.

IDENTIFICAREA ALCALOIZILOR DIN PULBERI ILICITE SUSPECTE PRIN CSS Drogurile pe baz de alcaloizi opiacei i cocain sunt frecvent comercializate ilicit. Puritatea acestor droguri variaz n limite largi, deoarece n laboratoarele clandestine purificarea produselor obinute este rareori eficient. Morfina, care se obine prin extracie din opiu, conine frecvent cantiti semnificative de codein, noscapin i papaverin, iar heroina, preparat prin acetilarea extractelor de opiu, conine adesea alcaloizi opiacei acetilai. Pe lng contaminani, n pulberile comercializate ilicit se identific adesea substane falsificatoare i diluani. Substanele falsificatoare sunt substane farmacologic active, adugate pentru a mima prezena alcaloidului toxicomanogen. De exemplu, ele pot fi: substane cu gust amar, cum este chinina, pentru pulberile cu heroin sau morfin; anestezice locale, ca procaina sau dicaina, pentru pulberile cu cocain; stimulante ale SNC, cum este cafeina; analgezice ca paracetamolul; substane care anuleaz sau reduc unele efecte neplcute induse, de exemplu manitolul sau sorbitolul, pentru combaterea constipaiei, barbituricele, benzodiazepinele pentru reducerea efectelor psihodepresive. Ca diluani sunt frecvent utilizai hidraii de carbon - glucoza, zaharoza, lactoza, dar i alte substane ca amidonul, creta sau acidul citric. Spre deosebire de contaminani, a cror proporie relativ n dozele diluate rmne constant fa de pulberea-mam (pentru o arj), substanele falsificatoare i diluanii, care se adaug ulterior, pot s fie prezeni n cantiti diferite sau pot lipsi din unele doze. Cunoscnd compoziia chimic a preparatelor ilicite, se poate identifica sursa de furnizare sau originea lor. Principiul metodei: Se identific alcaloizii toxicomanogeni i principalele substane impurificatoare din pulberile suspecte comercializate ilicit, dup separarea lor prin cromatografie pe strat subire (CSS), prin vizualizarea spoturilor separate n lumin UV sau prin revelare cu reactivi de culoare. Tehnica de lucru: Orientarea analizei toxicologice prin reacii de culoare: ntr-o capsul de porelan se aplic n trei zone diferite cteva cristale din pulberea -prob. Peste cristale se adaug cu o pipet Pasteur, 1-2 picturi din urmtorii reactivi generali de culoare ai alcaloizilor: acid azotic concentrat, R. Erdman i R. Marquis. Dup cum se observ n Tabelul nr. 1, n prezena alcaloizilor opiacei se obin coloraii predominant galben-portocalii-roii, n timp ce cocaina nu d reacii de culoare cu aceti reactivi.

Tabel nr. 1: Alcaloidul Cocaina Morfina Codeina Dionina Heroina Papaverina Chinina

HNO
3

R. Erdman Rou, trece n brun nchis Albastru la cald Orange Galben, verde pal, albastru Albastru-verzui -

R. Marquis Rocat, trece n albastru-violaceu Verzui, trece n albastru Galben, trece la cald n verde Verde Verde-albstrui, albastru -

Rou-orange, trece n galben rocat Galben-verzui Galben-verzui Galben, la cald trece n rou Glbui, trece n rountunecat -