P. 1
48599091 Descarcerarea Din Vehicule

48599091 Descarcerarea Din Vehicule

|Views: 44|Likes:
Published by Zane Ionel

More info:

Published by: Zane Ionel on Mar 27, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/13/2013

pdf

text

original

DESCARCERAREA DIN VEHICULE

1. NOŢIUNI PRIVIND DESCARCERAREA
Descarcerarea cuprinde ansamblul operaţiunilor destinate identificării persoanelor captive în medii ostile vieţii, realizării accesului către acestea şi degajării lor, fără a le agrava leziunile, când acestea s-au produs, concomitent cu asigurarea asistenţei medicale de urgenţă când situaţia o impune. Echipajul de descarcerare este subunitatea constituită din personal de conducere şi deservire, special instruit, echipat şi dotat cu utilajele şi accesoriile necesare pentru executarea operaţiunilor de descarcerare. Echipajul de descarcerare este de regulă, o subunitate componentă a Serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare (S.M.U.R.D.) sau a gărzii de intervenţie pentru stingere. Autospeciala de descarcerare este autovehiculul cu caroseria adaptată nevoilor de transport la locul acţiunii a echipajului, utilajelor şi accesoriilor necesare executării operaţiunilor de descarcerare. Utilaje şi accesorii pentru descarcerare reprezintă totalitatea uneltelor, dispozitivelor şi aparatelor utilizate pentru executarea operaţiunilor de descarcerare.

2. PROTECŢIA PERSONALULUI
 Întreg personalul de salvare trebuie să poarte echipament de protecţie complet aşa cum se specifică în procedurile de operare.  Recomandări minimale: - este esenţială purtarea permanentă a căştii de protecţie, deoarece oferă protecţie împotriva producerii de traume majore la nivelul capului, cât şi împotriva vârfurilor şi muchiilor ascuţite care rezultă în urma operaţiunilor de descarcerare; - trebuie asigurată protecţia ochilor (ochelari sau ecran de protecţie) în directă legătură cu protecţia întregii feţe (scut facial) care nu asigură o protecţie adecvată a ochilor; - mănuşile de protecţie trebuie purtate tot timpul, acestea oferindu-vă protecţie împotriva vârfurilor şi muchiilor ascuţite care rezultă în urma operaţiunilor de descarcerare, cât şi împotriva cioburilor şi suprafeţelor încinse; - hainele de protecţie trebuie să acopere tot corpul şi să protejeze împotriva obiectelor ascuţite; este de preferat ca aceste haine de protecţie să aibă proprietăţi ignifuge şi să aibă încorporate benzi reflectorizante (nu uitaţi că oxigenul medical nu trebuie să intre în contact cu grăsimi sau petrol); - cizmele (bocancii) de protecţie trebuie să asigure o bună susţinere a gleznelor şi o bună protecţie degetelor de la picioare; - bucăţile de geam spart şi unele materiale compozite pot cauza eliberarea de particule fine, care sunt extrem de periculoase dacă sunt inhalate; din această cauză este recomandată folosirea unei măşti de filtrare atunci când se lucrează cu astfel de materiale.

3. SIGURANŢA SALVATORILOR ŞI A VICTIMEI ÎN CAZUL INTERVENŢIILOR DE DESCARCERARE
Asigurarea protecţiei personalului care realizează intervenţia şi a victimei începe din momentul sosirii autospecialei la locul intervenţiei, având drept scop asigurarea condiţiilor pentru descarcerarea, evacuarea şi transportul victimei în deplină siguranţă fără a agrava starea iniţială a acesteia şi fără a se mai produce alte accidente în timpul lucrului. În funcţie de natura şi tipul evenimentului la care se intervine, trebuie executate următoarele activităţi: - stingerea eventualelor incendii; - întreruperea instalaţiilor electrice din zona de lucru, ce se realizează prin decuplarea acestora de la tablourile electrice sau prin tăierea conductelor de alimentare, iar la vehicule, prin decuplarea bateriei de acumulatori; - oprirea instalaţiilor termice, de canalizare şi apă din zonă, prin închiderea ventilelor (robinetelor) sau obturarea conductelor; - întreruperea scurgerilor din instalaţii sau recipienţi a substanţelor inflamabile sau toxice, evacuarea recipienţilor atunci când este posibil. În cazul în care scurgerile s-au acumulat în zona de lucru, se vor executa, la distanţe care să asigure protecţia, bazine de retenţie şi şanţuri, pentru dirijarea scurgerilor către acestea. În zona bazinelor de retenţie se va asigura neutralizarea substanţelor; - interzicerea focului deschis sub orice formă în zonă; - consolidarea elementelor constructive ale construcţiilor sau (şi) instalaţiilor; elementele aflate în echilibru instabil vor fi demolate; - asigurarea stabilităţii vehiculului prin fixarea acestuia cu cale şi pene de fixare. Pentru asigurarea stabilităţii mijloacelor feroviare, se vor consulta specialiştii din domeniu. Concomitent, vor fi luate măsuri de evacuare a materialelor transportate de vehicul (dacă mărimea acestora permite) sau de fixarea acestora în interiorul caroseriei (navei); - acoperirea părţilor tăioase ale elementelor constructive, rezultate în urma evenimentului, cu prelate sau pături; - interzicerea traficului greu, pentru evitarea vibraţiilor în zona de lucru. La evenimentele complexe (avarii tehnologice, dezastre, accidente feroviare, navale, etc.), aceste activităţi vor fi efectuate împreună cu specialişti din domeniu.

4. SECURITATEA SERVANŢILOR
4.1. Obligaţii generale La locul intervenţiei, comandantul de descarcerare are în vedere următoarele obligaţii: - stabileşte dacă sunt vehicule incendiate în care se află persoane încarcerate; - verifică posibilitatea apariţiei de incendii, care se pot propaga spre locul intervenţiei, sau a altor riscuri ce pot periclita intervenţia (scurgeri de benzină, etc.); - se asigură că servanţii nu lucrează decât în zona demarcată; - actionează numai asupra vehiculelor care au fost stabilizate (cu pene, cricuri, cale de fixare, etc.) - observă modul de asigurare a echipamentului de primă intervenţie (stingătoare, o linie de furtun);

- asigură protecţia cu ajutorul scutului (din lemn sau alte materiale rezistente, dar usoare) a servanţilor dar şi a victimelor pe timpul lucrului la descarcerare; - verifică dacă servanţii lucrează numai cu echipamentul de protecţie complet. 4.2. Reguli de securitate a servanţilor Pe timpul acţiunii de descarcerare, servanţii trebuie să respecte următoarele reguli: - să fie echipaţi întotdeauna cu echipamentul de protecţie (costum, cască, centură, ochelari de protecţie şi mănuşi); servantul care verifică starea victimei – respiraţie, puls, etc. nu poartă mănuşi; - să nu manipuleze cioburile, obiectele tăiate, etc. cu palmele goale şi să aibă grijă ca marginile tăioase care au rămas să se acopere cu o prelată; - să nu lucreze la vehiculele (vagoanele) nestabilizate; - geamurile, precum şi celelalte materiale tăiate sau care se află deja la locul accidentului, trebuie scoase din zona de lucru sau băgate sub vehicule, când situaţia permite; - să nu lucreze cu bijuterii pe mîini (inele, brăţări, etc.); - să nu execute lucrări de tăiere cu utilaje care produc scântei, până la îndepărtarea pericolului izbucnirii (producerii) unui incendiu sau a unei explozii în zona respectivă; - să evite atingerea conductorilor electrici sub tensiune căzuţi în zona accidentului; - să raporteze comandantului dacă un membru din echipă care intervine nu se simte bine şi, cu permisiunea acestuia, să il ajute să părăsească zona de lucru; - să raporteze comandantului orice rănire a echipajului; - să verifice dacă furtunurile hidraulice ale utilajelor sunt întinse, înlaturând astfel pericolul prezentat de uleiul sub presiune care circulă prin ele; - să se asigure că fiecare utilaj este mânuit de o singură persoană; - în cazul lucrului îndelungat, să asigure schimbarea celor care lucrează cu aparatele (utilajele care cântăresc între 15 – 30 kg); - la executarea operaţiilor să aleagă o poziţie cât mai bună de lucru, spre exteriorul utilajului, pentru evitarea surprinderii între utilaj şi masină. - după fiecare operaţie de tăiere să verifice stabilitatea maşinii sau a vagonului.

5. PROIECTAREA ŞI CONSTRUCŢIA VEHICULULUI - Noua tehnologie auto Ca şi studiul anatomiei omului, urmărirea progreselor în ceea ce priveşte siguranţa vehiculelor este un proces fără sfârşit. Piesele din componenţa vehiculelor care concureză la siguranţa acestora, variază mult ca aspect şi amplasare, atât funcţie de producători şi modele, cât şi pentru acelaşi model, de la an la an. Din acest motiv, esenţial pentru salvatori, este să înţeleagă cât mai bine cum aceste progrese pot afecta activitatea lor de zi cu zi. 1. Ranforsarea suspensiei faţă, precum şi fixarea motorului astfel ca, în caz de impact, atât roţile, cât şi motorul să fie menţinute sub maşină, departe de compartimentul pasagerilor (habitaclu). Tăierea în această zonă a unor componente poate fi dificilă. 2. Zonele de amortizare care absorb energia la impact fac posibilă supravieţuirea ocupanţilor la coliziuni, lucru care nu era realizabil cu puţini ani în urmă. 3. Ranforsarea tabloului de bord a fost concepută pentru a proteja şoferul şi pasagerii în caz de impact frontal sau lateral. Descarcerarea tradiţională dintr-o singură parte, poate fi mai dificilă.

4. Microaliajele şi oţelul cu bor sunt folosite pentru a îmbunătăţi raportul rezistenţă-greutate. Înlăturarea uşilor va fi mult mai dificilă, dacă la impact traversele de ranforsare sunt împinse în structura caroseriei. 5. Localizate în volan, bord şi mai nou, în zona uşilor, scaunelor, plafonului şi chiar în unele sisteme de centuri de siguranţă, airbag-urile trebuie abordate cu deosebită atenţie. Airbag-urile nedeclanşate se pot activa neaşteptat în timpul operaţiunilor de descarcerare. De aceea este imperios necesar să se cunoască modul în care au au fost proiectate şă se declanşeze: electronic sau mecanic. Riscurile includ dificultatea în identificarea amplasamentului sacilor, a senzorilorşi a modulului de comandă. Declanşarea lor accidentală în timpul salvării provoacă implicit expunerea salvatorului la impactul mecanic sau la efectul unor substanţe chimice. 6. Centurile de siguranţă pretensionate şi limitatoarele de forţă gravitaţională sunt concepute pentru a reduce traumele la şoc, dar şi impactul cu airbag-urile. Centurile de siguranţă pretensioante sunt activate de un mecanism cu arc sau de o încărcătură explozivă. Declanşarea lor accidentală în timpul descarcerării poate provoca răni serioase tât salvatorilor cât şi pacienţilor. 7. Materialele pentru caroserie – materiale plastice rezistente la impact, fibre de carbon, aluminiu şi alte materiale compozite înlocuiesc tabla în totalitate sau în unele părţi exterioare. Utilizarea materialelor plastice sfărâmicioase sau casante ca înlocuitor pentru executarea elementelor curbate, crează dificultăţi pentru găsirea unui punct de sprijin corespunzător în caz de intervenţie. Materialele compozite pot fi dificil de tăiat. Fibrele de carbon sunt de asemenea greu de tăiat şi atât particulele de pulbere cât şi subprodusele de ardere provenind din acestea sunt foarte periculoase. 8. Geamurile laterale şi luneta – sticla securit este uneori înlocuită cu sticlă laminată sau cu materiale plastice rigide, care, spre deosebire de sticla securit, sunt extrem de rezistente la „spargere” în adevăratul sens al cuvântului şi constituie o barieră formidabilă în crearea accesului la victime. 9. Materiale pentru şasiu – pentru a compensa creşterea greutăţii datorită adăugării unor elemente de securitate, producătorii de maşini utilizează aliaje uşoare cu rezistenţă înaltă (HSLA) sau chiar aliaje uşoare cu rezistenţă ultraînaltă (UHSLA) pentru ranforsarea plafonului şi stâlpilor laterali. Vehicule hibride benzină-electrice Vehiculele hibride folosesc pentru propulsare atât un motor electric, cât şi unul pe benzină. Puterea electrică este folosită pentru deplasarea cu viteză mică şi este dată de un acumulator de înaltă tensiune, amplasat de obicei, în partea din spate a vehicului. La vehiculele hibride, cablurile de înaltă tensiune pot fi identificate după culoarea portocalie a izolaţiei şi conectorilor. Ele sunt, la majoritatea vehiculelor de acest fel, poziţionate sub sau în interiorul ranforsări podelei, zonă care, de obicei, nu este nevoie să fie accesată de personalul de salvare. Este important de reţinut că vehiculele hibride pot părea inactive când motorul pe benzină nu funcţionează, dar de fapt ele pot fi în starea „gata de plecare” şi capabile de mişcare în orice moment. Pentru a preveni acest lucru, în afara deconectării bateriei de 12 V, personalul de salvare trebuie să se asigure că butonul principal de pornire este pe poziţia „închis” şi cheia este scoasă din contact, decuplându-se astfel sistemul electronic de acţionare. Nu atingeţi, tăiaţi sau deschideţi niciodată un cablu de înaltă tensiune sau alte componente electrice. Exceptând sfaturile de mai sus, la vehiculele hibride se pot folosi tehnicile şi principiile de descarcerare standard.

Sisteme pasive de protecţie 1. Airbag-urile Airbagurile pentru impact frontal: concepute pentru a se declanşa în eventualitatea unui impact frontal, acestea sunt de obicei poziţionate în volan şi în bord. Nu toate sistemele airbag seamănă între ele, dar componentele lor sunt similare. Poziţionarea exactă, volumul şi mecanismul de declanşare a sistemului de airbag frontal diferă de la producător la producător. Noile sisteme de airbag frontal au în compunere dispozitive de umflare în două trepte. Ele sunt concepute să coreleze forţa de umflare în conformitate cu anumii parametrii, precum poziţia ocupantului, forţa impactului şi folosirea centurilor de siguranţă. Dacă, în caz de coliziune, senzorul comandă o umflare parţială, atunci sunt posibile următoarele rezultate şi consecinţe pentru acţiunea de descarcerare: declanşarea primei trepte de umflare, urmată de declanşarea treptei secundare la un interval de câteva milisecunde, fără consecinţe ulterioare; - declanşarea primei trepte de umflare, fără declanşarea treptei secundare. Acest lucru dă posibilitatea declanşării cele de a doua trepte de umflare, chiar în timpul descarcerării; - umflarea treptei a doua, fără declanşarea primei trepte. Acest lucru dă posibilitatea declanşării primei trepte de umflare în timpul descarcerării. Airbag-uri pentru impact lateral: pot fi montate în uşi, fie în partea laterală dinspre uşa scaunului ori în traversele plafonului (tip perdea gonflabilă sau tubulare). Este extrem de important să evitaţi bruscarea zonelor în care sunt amplasate airbag-uri nedeclanşate sau senzori, ori să tăiaţi cartuşele de umflare. 2. Elemente de pretensioanre Acestea trebuie tratate cu aceiaşi grijă ca şi airbag-urile. Este recomandată înlăturarea centurii de siguranţă de pe un pacient cât mai rapid şi complet, astfel încât declanşarea accidentală a sistemului să nu ducă la rănirea acestuia. Trebuie sporită atenţia atunci când se simte prezenţa unor lichide inflamabile sau vapori. Există 4 locaţii principale pentru sistemele pretensionate:baza stâlpului B, mijlocul stâlpului B, partea interioară a cataramei centurii de siguranţă din faţă şi din spate. Elementele de pretensionare ale centurii de siguranţă pot fi activate atât mecanic, cât şi electric. Se va avea mare grijă când se lucrează în zona elementelor de pretensionare. Multe maşini folosesc elemente de pretesionare mecanic, care au senzorul instalat în interiorul mecanismului. Elementele de pretensionare activate mecanic rămân în stare de funcţionare chiar şi după deconectarea bateriei. 3. Limitatoarele de forţă gravitaţională Limitatoarele de forţă gravitaţională sunt instalate la majoritatea centurilor de siguranţă, având elemente de pretensionare şi permit o slăbire uşoară a centurii, la un anumit moment, în timpul coliziunii. Ele conduc la diminuarea a gravităţii rănilor interne prin reducerea valorii decelărării şi astfel a valorii forţei G, ce acţionează asupra corpului. 4. Zonele de impact Acestea sunt zone ale caroseriei concepute pentru a absorbi energia impactului în urma unei coliziuni şi de a diminua transmiterea acestei energii în compartimentului pasagerilor şi implicit la ocupanţii vehiculului. Consolidarea zonelor de impact a crescut spectaculos rata de supravieţuire a ocupanţilor vehiculelor în urma unor impacturi majore. În schimb, aceste zone, pot complica eforturile de salvare, datorită rezistenţei mari a structurilor de metal deformate.

Locurile de amplasare a bateriei La majoritatea vehiculelor de pasageri, cel mai folosit amplasament al bateriei este compartimentul motorului. Totuşi, este important de reţinut că unele maşini de nouă generaţie pot folosi locaţii alternative, ca de exemplu: sub bancheta din spate; în portbagaj; în contraaripa roţii din faţă De menţionat este, că la vehiculele mai mari (autocamioane, autospeciale, autobuze), pot exista mai multe baterii. Unii producători folosesc dispozitive care, în cazul unei coliziuni, deconectează automat bateria. Cinetica coliziunii vehiculelor 1. Tensiune, flexiune, torsiune Materialul care este îndoit (flexat), comprimat (tensionat) sau răsucit (torsionat), necesită precauţie când este tăiat sau depărtat deoarece se poate mişca rapid, în direcţii neaşteptate. Salvatorul trebuie să evalueze deformările mecanice şi reacţiile potenţiale ale caroseriei vehiculului cae au avut loc, ori pot apare datorită impactului. Când vorbim despre deformări mecanice (modificări ale structurii maşinii datorate impactului), ne referim la puncte stabile, elastice sau instabile. Pentru a putea lucra efectiv, adesea este necesar să eliminăm întâi punctele instabile sau elastice, care ar putea provoca o nedorită revenire a materialului în timpul tăierii sau depărtării. Este necesar să găsim punctele stabile care vor servi ca bază solidă pentru poziţionarea uneltelor depărtătoare. În cazul în care nu identificăm punctele stabile, rezistente, trebuie şă le creăm prin diverse metode, ca de exemplu, instalarea unui suport. 2. Coliziunea frontală Verificarea la impact a vehiculelor moderne, prevede ca, după ciocnirea lor de un obstacol, la o viteză anume, compartimentul pasagerilor să nu sufere deformări majore.La viteze mai ridicate deformările sunt, implicit, mai mari, lucru care complică eforturile de salvare. Tehnologiile moderne de fabricaţie a vehiculelor au sporit probabilitatea ca ocupanţii lor să supravieţuiască în urma impacturilor majore. În acelaşi timp aceste tehnologii confruntă salvatorii cu dificultăţi mai mari la dgajarea victimelor, datorită, de exemplu, ranforsărilor din zona tabloului de bord, greu de tăiat sau de împins, ori traverselor montate în uşi care, la impactul frontal se deplasează în spate sau în faţă, conducând la blocarea uşilor. 3. Impactul lateral Impacturile laterale au cea mai mare ratăa mortalităţii, deoarece spaţiul dintre ocupant şi partea exterioară a vehiculului este foarte mic. Totodată, deformarea vehiculului în urma coliziunii lasă un spaţiu foarte îngust de lucru în jurulpacientului. De aceea, atunci când este posibil, eforturile de descarcerare trebuie concentrate pe partea neavariată a maşinii. 4. Coliziunile cu răsturnare În aceste cazuri, stabilizarea corespunzătoare a vehiculului constituie cel mai important aspect al unei descarcerări eficiente. Descarcerarea se complică şi mai mult, dacăvictimele se află în poziţii incomode ori suspendate în sistemele de reţinere (centuri de siguranţă sau airbag-uri). În astfel de coliziuni este foarte important ca victimele să fie scoase cu mişcări cât mai puţine. 5. Coliziuni prin „împănare” sau strivire Spaţiile extrem de strâmte şi, de multe ori, modul de prindere a victimelor, fac în acest tip de coliziuni, ca operaţiunile de descarcerare să se desfăşoare în condiţii de siguranţă necorespunzătoare.

Buna stabilizare a vehiculelor este deosebit de importantă şi, de aceea, poate apărea necesitatea efectuării unor operaţiuni de ridicare extrem de dificile. Activităţile de salvare pot afecta stabilizarea. Din acest motiv stabilizarea trebuie monitorizată continuu în timpul procesului de descarcerare. Dispozitivele de sprijin pot îmbunătăţii eforturile de stabilizare.

6. ECHIPAMENTUL DE DESCARCERARE
Grup pompare TPU10+ (pompa hidraulică) Această pompă este potrivită pentru folosirea uneltelor hidraulice cu dublă acţiune, lucrează cu ulei mineral şi este concepută pentru o presiune permisă de 720 de bari. Volumul maxim de ulei este de 1700 cc (pompa nu poate fi folosită pentru un echipament care necesită mai mult ulei). Funcţionarea: Motorul funcţionează ca o pompă cu piston plonjor într-una sau două trepte şi care este capabilă să asigure o presiune specifică. Sistemul de răcire răceşte rezervorul de ulei al pompei, după care aerul răcit este descărcat în atmosferă printr-o ţeavă specială de evacuare muflată, aceasta însemnând că nu există părţi ale pompei care să se încălzească, chiar după o lungă perioadă de folosire. Pentru protecţia pompei şi a utilizatorului, pompa este prevăzută cu 2 senzori de nivel prin care motorul se închide atunci când nivelul de ulei este crescut. Fiecare pompă este prevăzută şi cu două valve de siguranţă pentru a limita presiunea maximă. Pornirea: Se stabileşte supapa de selectare, se roteşte comutatorul motorului în poziţia ŞOC (dacă motorul este încă cald se roteşte comutatorul în poziţia PORNIT), se trage de cablul de pornire până când cade rezistenţa, permiteţi cablului să fie retras şi apoi trageţi tare. Se repetă dacă motorul nu porneşte din prima, dar nu mai mult de trei încercări. După ce motorul porneşte se introduce cablul de pornire la loc, iar după aproximativ 20-30 de secunde, după ce motorul s-a încălzit, se trage şocul (începe să meargă neregulat). Pompa hidraulică este echipată cu racorduri cu sistem de auto-închidere (una exterioră şi una interioară). Unealta care trebuie să opereze trebuie selectată cu valva de selectare de îndată ce motorul merge în mod regulat. Mânerul de selectare trebuie îndreptat către racordurile uneltelor relevante. O a doua unealtă poate fi conectată la pompă folosind valva de selectare, cu această facilitate, o astfel de unitate de operare putând schimba uşor uneltele între ele în timpul operării. Viteza de lucru poate fi stabilită prin folosirea comutatorului de viteză. Pentru oprirea pompei, după ce activitatea dorită a fost îndeplinită se roteşte comutatorul în poziţia STOP. Depărtătorul hidraulic Este o unealtă hidraulică cu acţiune dublă şi este concepută să funcţioneze cu o pompă hidraulică Holmatro. Întregul sistem operează cu ulei mineral şi la o presiune de 720 de bari. Depărtătoarele hidraulice au trei funcţii principale: depărtare, strângere şi tragere. Ele pot strivi sau strânge materialul creând puncte sau zone ajutătoare pentru tăiere şi pot depărta diverse părţi alăturate. A treia funcţie se pune în aplicare prin folosirea adaptoarelor de lanţ, care se montează pe vârfurile fălcilor. Depărtătorul hidraulic are următoarele părţi componente: mâner de transport, manşon de comandă, furtunuri hidraulice, braţe depărtătoare, vârfuri depărtătoare. Mânuirea depărtătorului hidraulic: - încercaţi să folosiţi întotdeauna întreaga suprafaţă a vârfului fălcilor; - la pierderea prizei (fixării) fălcilor, opriţi unealta şi repoziţionaţi-o;

- aşezaţi astfel unealta, încât materialul să fie împins în afara vehiculului; - în timpul lucrului, mişcarea naturală a uneltei nu poate fi prevenită; de aceea asiguraţi-vă că puteţi opri şi repoziţiona depărtătorul, înainte ca aceasta sau părţi din corpul dumneavoastră să fie prinse de vehicul; - nu ţineţi niciodată mâinile pe braţele depărtătorului; - de îndată ce unealta începe acţiunea de depărtare, ea îşi va susţine o parte sau chiar toată greutatea proprie; de acea, în procesul lucrului, este necesar doar să o sprijiniţi ţinând-o de mâner şi manşonul de comandă; - după ce încheiaţi lucrul cu depărtătorul este important să-l puneţi în poziţia sa “de siguranţă”. Funcţionarea: Uleiul din pompa hidraulică este furnizat unităţii prin furtunurile de înaltă presiune. Uleiul se întoarce la pompă la presiune atmosferică dacă dispozitivul de siguranţa este în poziţia „0”. Braţele nu se mişcă. Uleiul intră sub piston dacă dispozitivul de siguranţă este în poziţia deschis. Braţele se deschid (se depărtează). Uleiul de deasupra pistonului se întoarce înapoi la pompă. Uleiul intră deasupra pistonului dacă dispozitivul de siguranţă este în poziţia închis. Braţele se închid. Uleiul de sub piston se întoarce la pompă. Depărtarea: a) deschiderea iniţială suficientă: - aşezaţi amândouă vârfurile între părţile care trebuiesc depărtate - depărtaţi b) deschiderea iniţială insuficientă - deschideţi braţele - aşezaţi un vârf în deschidere - închideţi vârfurile - îndoiţi materialul prins între vârfuri - repetaţi această manevră până se crează spaţiu suficient pentru amândouă vârfurile. c) fără deschidere iniţială - mai întâi faceţi o deschizătură folosind un alt dispozitiv - mai departe urmaţi punctul a sau b. Tragerea: - deschideţi complet braţele - înlăturaţi vârfurile depărtătoare şi ataşaţi lanţul astfel încât cârligele să fie îndreptate în sus şi introduceţi vârful de jos în partea de sus a braţelor - plasaţi lanţurile de jur împrejurul obiectelor astfel încât să nu alunece - agăţaţi obiectele de lanţuri folosind întotdeauna cârligele de scurtare îndreptate în sus - închideţi braţele. Strângerea (presarea): Acest lucru se poate face folosind partea interioară a braţelor depărtătoare. - deschideţi braţele - aşezaţi vârfurile pe obiectul care trebuie strâns - închideţi vârfurile. Închiderea: Nu închideţi niciodată complet braţele unităţii. Asiguraţi-vă că există întotdeauna un spaţiu minim de 5 mm între vârfurile depărtătoare.

Foarfeca hidraulică Este o unealtă hidraulică cu acţiune dublă şi este concepută să funcţioneze cu o pompă hidraulică Holmatro. Întregul sistem operează cu ulei mineral şi la o presiune de 720 de bari. Foarfeca hidraulică este folosită pentru a detaşa, prin tăiere, diferite bucăţi din părţile componente ale vehiculului. De asemenea, poate fi folosită pentru a face tăieturi de slăbire, care permit mişcarea prin rabatare a unor componente precum bordul sau plafonul. Fălcile foarfecii hidraulice pot avea forme variate, această diversitate fiind creată pentru a permite tăierea cât mai uşoară a diferitelor profile de materiale din structura autovehiculului. Foarfeca hidraulică are următoarele părţi componente: mâner de transport, manşon de comandă, furtunuri hidraulice, fălci (lame). Mânuirea foarfecii hidraulice: - încercaţi întotdeauna să poziţionaţi foarfeca, astfel încât să facă un unghi de 90 grade faţă de suprafaţa de tăiat; - asiguraţi-vă că materialele care trebuie tăiate sunt poziţionate cât mai în interiorul deschiderii fălcilor; evitaţi tăierea cu vârfurile acestora; - dacă foarfeca începe să se răsucească sau observaţi depărtarea fălcilor, opriţi tăierea şi repoziţionaţi foarfeca; - evitaţi tăierea buteliilor mascate aferente airbagurilor sau zonele în care bănuiţi că există potenţiale pericole; - nu puneţi niciodată mâinile pe fălcile foarfecilor; - deplasarea uneltei în procesul operaţiunii de tăiere nu poate fi prevăzută; asiguraţi-vă că puteţi opri şi repoziţiona foarfeca, înainte ca aceasta sau părţi din corpul dumneavoastră să fie prinse între părţile componente ale vehicului; - după ce încheiaţi lucrul cu foarfeca este important să o puneţi în poziţia sa “de siguranţă”. Funcţionarea: Uleiul din pompa hidraulică este furnizat unităţii prin furtunurile de înaltă presiune. Uleiul se întoarce la pompă la presiune atmosferică dacă dispozitivul de siguranţa este în poziţia „0”. Fălcile foarfecii nu se mişcă. Uleiul intră sub piston dacă dispozitivul de siguranţă este în poziţia deschis. Fălcile se deschid (se depărtează). Uleiul de deasupra pistonului se întoarce înapoi la pompă. Uleiul intră deasupra pistonului dacă dispozitivul de siguranţă este în poziţia închis. Fălcile se închid. Uleiul de sub piston se întoarce la pompă. Tăierea: - se aşează unealta cu lamele deschise perpendicular pe obiectul care trebuie tăiat - se aşează obiectul care trebuie tăiat cât mai aproape posibil de deschizătura lamelor - se închid lamele, iar pompa hidraulică va livra automat presiunea dorită Închiderea: - la încheierea operaţiunilor se aduc lamele foarfecii la acelaşi nivel cu vârfurile suprapuse; niciodată nu se închid complet lamele unităţii pentru că poate rămâne presiune în unealtă. Unealta combinată Este o unealtă hidraulică cu acţiune dublă şi este concepută să funcţioneze cu o pompă hidraulică Holmatro. Întregul sistem operează cu ulei mineral şi la o presiune de 720 de bari. Această unealtă universală combină un depărtător şi o foarfecă într-o singură unealtă. Totuşi, datorită îmbinării acestor funcţii sunt afectate unele performanţe în ceea ce priveşte tăierea şi depărtarea. Folosită ca depărtător, pe această unealtă se pot monta şi accesorii pentru tragere. Unealta combinată are următoarele părţi componente: mâner de transport, manşon de comandă, furtunuri hidraulice, fălci, vârfuri depărtătoare.

Funcţionarea: Uleiul din pompa hidraulică este furnizat unităţii prin furtunurile de înaltă presiune. Uleiul se întoarce la pompă la presiune atmosferică dacă dispozitivul de siguranţa este în poziţia „0”. Braţele nu se mişcă. Uleiul intră sub piston dacă dispozitivul de siguranţă este în poziţia deschis. Braţele se deschid (se depărtează). Uleiul de deasupra pistonului se întoarce înapoi la pompă. Uleiul intră deasupra pistonului dacă dispozitivul de siguranţă este în poziţia închis. Braţele se închid. Uleiul de sub piston se întoarce la pompă. Depărtarea: b) deschiderea iniţială suficientă: - aşezaţi amândouă vârfurile între părţile care trebuiesc depărtate - depărtaţi b) deschiderea iniţială insuficientă - deschideţi braţele - aşezaţi un vârf în deschidere - închideţi vârfurile - îndoiţi materialul prins între vârfuri - repetaţi această manevră până se crează spaţiu suficient pentru amândouă vârfurile. d) fără deschidere iniţială - mai întâi faceţi o deschizătură folosind un alt dispozitiv - mai departe urmaţi punctul a sau b. Tragerea: - deschideţi complet braţele - înlăturaţi vârfurile depărtătoare şi ataşaţi lanţul astfel încât cârligele să fie îndreptate în sus şi introduceţi vârful de jos în partea de sus a braţelor - plasaţi lanţurile de jur împrejurul obiectelor astfel încât să nu alunece - agăţaţi obiectele de lanţuri folosind întotdeauna cărligele de scurtare îndreptate în sus - închideţi braţele. Strângerea (presarea): Acest lucru se poate face folosind partea interioară a braţelor depărtătoare. - deschideţi braţele - aşezaţi vârfurile pe obiectul care trebuie strâns - închideţi vârfurile. Tăierea: - se aşează unealta cu lamele deschise perpendicular pe obiectul care trebuie tăiat - se aşează obiectul care trebuie tăiat cât mai aproape posibil de deschizătura lamelor - se închid lamele, iar pompa hidraulică va livra automat presiunea dorită Închiderea: Nu închideţi niciodată complet braţele unităţii. Asiguraţi-vă că există întotdeauna un spaţiu minim de 5 mm între vârfurile depărtătoare. Cilindrul hidraulic Este o unealtă hidraulică cu acţiune dublă şi este concepută să funcţioneze cu o pompă hidraulică Holmatro. Întregul sistem operează cu ulei mineral şi la o presiune de 720 de bari.

Este utilizat cu predilecţie pentru a împinge unele componente ale vehiculului, folosind forţa pistoanelor acţionate hidraulic. Unii cilindrii au pistoane telescopice, făcând posibilă realizarea unor deschideri mari plecând de la spaţii iniţiale de mici dimensiuni. Unii cilindrii au capete care se pot înlocui făcând posibilă folosirea unor accesorii pentru alte aplicaţii, cum ar fi lanţuri şi vârfuri pentru tragere. Cilindrul hidraulic are următoarele părţi componente: mâner de transport, manşon de comandă, furtunuri hidraulce, cilindrii, pistoane plonjor, cap de împingere. Mânuirea cilindrului hidraulic: - poziţionaţi întotdeauna cilindrul hidraulic, astfel încât manşonul de comandă să poată fi acţionat uşor, şi în acelaşi timp, să nu incomodeze operaţiunile ulterioare de descarcerare; - atunci când reluaţi operarea cu un cilindru deja fixat sub presiune, aveţi deosebită grijă asupra sensului în care rotiţi manşonul de comandă, pentru a nu comanda o acţiune inversă decât cea dorită; - când operaţi cu cilindrul, urmăriţi cu atenţie ambele puncte de sprijin ale acestuia; - dacă este necesar, pentru asigurarea unei bune fixări a cilindrului pe platformă, folosiţi suportul special dedicat acestui lucru; - înainte de a începe operarea cu cilindrul, asiguraţi-vă că punctul de aşezare este bine stabilizat; - după ce încheiaţi lucrul cu cilindrul este important să-l puneţi în poziţia sa “de siguranţă”. Funcţionarea: Uleiul din pompa hidraulică este furnizat unităţii prin furtunurile de înaltă presiune. Uleiul se întoarce la pompă la presiune atmosferică dacă dispozitivul de siguranţa este în poziţia „0”. Pistoanele nu se mişcă. Uleiul intră sub piston dacă dispozitivul de siguranţă este în poziţia deschis. Pistoanele ies afară din cilindru. Uleiul de deasupra pistonului se întoarce înapoi la pompă. Uleiul intră deasupra pistonului dacă dispozitivul de siguranţă este în poziţia închis. Pistoanele se deplasează înapoi în cilindru. Uleiul de sub piston se întoarce la pompă. Depărtarea: Pistoanele se extind prin rotirea dispozitivului de siguranţă în sensul acelor de ceasornic şi astfel obiectele pot fi depărtate. Pompa hidraulică livrează automat presiunea necesară de îndată ce gulerul de oprire întâlneşte orice obstacol. Pentru părţile mai slabe ale autovehiculelor se foloseşte un suport pentru piston. Retragerea: Pentru a retrage pistonul, dispozitivul de siguranţă se roteşte în sens invers acelor de ceasornic. Tragerea: Se extind complet pistoanele şi se fixează dispozitivele de tragere. Ne asigurăm că dispozitivele de tragere şi lanţurile sunt corect poziţionate (cârligele de scurtare se folosesc întotdeauna cu deschiderile orientate în sus) şi de faptul că unitatea se poate mişca liber şi rămâne întotdeauna în linie dreaptă atunci când se face tragerea. Închiderea: Nu se retrag niciodată complet pistoanele în cilindrii. Dacă acţiunea de retragere se opreşte, se depărtează din nou pistoanele dar la o distanţă mai mică de aproximativ 5 mm şi se depozitează unitatea astfel. Furtunuri de presiune (hidraulice) Furtunurile hidraulice se folosesc pentru a conecta echipament de salvare cu dublă acţiune la pompa hidraulică. Întregul sistem operează cu ulei mineral şi la o presiune de 720 bari. Furtunurile hidraulice au în componenţa lor cuplele rapide şi capacele de protecţie. Sunt destinate dirijării uleiului hidraulic sub presiune, de la pompa hidraulică către accesoriile cu acţionare hidraulică şi au culori diferite, de regulă, roşie şi galbenă (verde).

Culoarea roşie şi galbenă (verde) a furtunurilor este concepută pentru o mai bună indentificare a conductelor pentru depărtătorul hidraulic cu dublă acţiune, foarfecele hidraulic, la folosirea alternativă sau simultană. Pentru folosire, înainte de cuplare se scot capacele de protecţie ale cuplajelor, iar îmbinarea se face printr-o apăsare uşoară. Cuplarea şi decuplarea furtunurilor se face numai în cazul în care în furtunuri, nu exista presiune (comutatorul să fie în poziţia „0”). La decuplare, în mod inevitabil se scurg câteva picături de ulei, de aceea se vor pune imediat capacele de protecţie. La cuplare, furtunurile nu vor fi expuse întinderii forţate şi nu vor fi înfăşurate strâns, raza minimă de înfăşurare fiind de 60-70 mm. Pe timpul utilizării se interzice gâtuirea furtunurilor. Lungimea maximă a furtunurilor fără micşorarea presiunii de lucru este de 25 m. Pentru prelungire, se pot folosi furtunuri de presiune cu jumătate de cuplaje de 5, 10 sau 20 m lungime. Pe timpul utilizării şi după utilizare furtunurile, se mânuiesc şi se păstrează în locuri ferite de corpuri dure sau tăioase. Pompă manuală Această unealtă hidraulică poate avea acţiune simplă sau dublă, concepută să funcţioneze cu ulei mineral şi la o presiune de 720 bar. Pompa manuală are următoarele părţi componente: pârghia pompei, mânerul pompei, valvă de înaltă presiune, valvă de joasă presiune, valvă pentru eliberarea presiunii, indicator de nivel pentru ulei/dop de umplere, rezervor de ulei, sistem de blocare a mânerului, postament, dispozitiv de ventilaţie, cuplă rapidă. Funcţionarea: Uleiul este scos din rezervor prin tragerea mânerului pompei în sus. Uleiul este pompat către sistem prin tragerea mânerului pompei în jos. O valvă de reverse din pompă face ca uleiul care este pompat este redus automat odată cu creşterea presiunii. Fiecare pompă este echipată cu o valvă de siguranţă care limitează presiunea maximă. Folosirea: Se stabileşte valva de eliberare a presiunii în poziţia de operare. Se mişcă mânerul pompei în sus şi în jos, lucru care va face ca unealta să răspundă. Învelişul metalic al pompei trebuie să fie îndreptat în jos pentru a permite ca uleiul să fie folosit la nivelul maxim. Dispozitiv special de deblocare uşi Este o unealtă hidraulică fără dublă acţiune care este concepută a opera doar cu o pompă hidraulică Holmatro. Întregul sistem operează cu ulei mineral şi are o presiune de 720 de bari. Este concepută doar pentru deschiderea uşilor din clădiri. Acest dispozitiv este format din: racorduri, cot pivotant, mâner, cilindru, piston de lucru, reazăm, crapodină (reazem mobil). Funcţionarea: uleiul din pompa hidraulică este furnizat unităţii (dispozitivului) prin furtunurile de înaltă presiune; uleiul pătrunde către unealtă atunci când valva de operare este în poziţia de „operare”; pistonul de lucru se depărtează (deschide) prin introducerea uleiului; uleiul se întoarce la pompă atunci când valva de operare se află în poziţia sa „neutră” şi pistonul se retrage. Pregătirea pompei pentru funcţionare: - se eliberează mânerul de transport - se deschide valva de ventilare - se aşează pompa în poziţie de funcţionare.

Folosirea: - se plasează vârful reazemului mobil al dispozitivului de deblocare a uşilor în faţa deschizăturii dintre uşă şi cadru - se introduce vârful reazemului în deschizătură şi lovind cu un ciocan se introduce cât mai adânc - asiguraţi-vă că dispozitivul de deblocare este aşezat cât mai aproape de broasca uşii - nu staţi în faţa dispozitivului - extindeţi cilindrul de deblocare cu pompa până uşa este deschisă - ţineţi dispozitivul de mâner pentru a preveni căderea lui atunci când se deschide uşa - folosiţi întotdeauna pompa manuală cu învelişul metalic sub orificiul de alimentare cu ulei. Închiderea: - deschideţi valva de eliberare a presiunii - aşteptaţi până ce pistonul de lucru este retras complet Tăietorul de pedale Aceasta este o unealtă hidraulică cu o singură acţiune şi este concepută să funcţioneze cu o pompă hidraulică Holmatro. Întregul sistem operează cu ulei mineral şi la o presiune de 720 de bari. Unitatea este concepută pentru tăierea structurilor de oţel uşoare, cum ar fi pedalele de maşină, spiţele volanelor, scheletele scaunelor, în spaţii mici şi locuri dificil de accesat. Pene şi cale Ele se prezintă sub diferite forme şi sunt confecţionate din polietilenă reciclată sau din lemn. Folosite împreună, în diverse combinaţii îşi găsesc utilitatea aproape în toate situaţiile de salvare. Aşezate între sol şi vehicul stabilizează poziţia acestuia. Perne de ridicat de înaltă presiune Sunt concepute pentru a lucra cu aer comprimat. Întregul sistem este potrivit pentru a lucra la o presiune de 8 bar. Sunt confecţionate din cauciuc de înaltă calitate întărit pe interior cu trei straturi de Kevlar. Pernele sunt umflate la opresiune maximă de 8 bar, umflarea făcându-se cu aer comprimat de la o sursă cu aer comprimat (de la regulator de presiune de la 200-300 bar, la 8 bar sau un compresor cu 8 bar) printr-o unitate de control şi un sistem de furtunuri la perna de ridicat. Când aerul intră sub presiune în pernă, aceasta se umflă. Încărcătura va fi mutată de îndată ce se realizează suficientă presiune. După ce perna este umflată, suprafaţa sa efectivă de presiune va scădea, ceea ce va duce la scăderea capacităţii de ridicare. Folosirea: Folosirea cu butelii cu aer comprimat Mai întâi se conectează furtunurile dintre pernă şi unitatea de control. Se potriveşte regulatorul de presiune de la butelia cu aer comprimat. Se conectează furtunul de la regulatorul de presiune la unitatea de control. Se verifică dacă valva şi valva de control a regulatorului sunt închise. Se deschide butelia cu aer comprimat. Manometrul de înaltă presiune, de exemplu cel mai aproape de butelie, indică presiunea din butelie. Se setează regulatorul de la pernă până ajunge la 8 bar.

Folosirea unui sistem principal de aer comprimat Dacă nu se folosesc butelii cu aer comprimat, trebuie conectat un furtun între unitatea de control şi sursa de aer (maxim 10 bar). Aerul de la o asemenea sursă nu trebuie să conţină particule. Trebuie inclus un filtru , dacă este necesar. Se plasează perna de ridicat sub obiectul care trebuie ridicat, sistemul fiind acum gata de operare. Perne de ridicat de joasă presiune Sunt folosite pentru a ridica maşini, structuri de beton şi părţi de oţel. Pot fi folosite şi pentru a îndrepta vehicule de mare tonaj încărcate cu metal dur. Sunt concepute pentru a funcţiona cu aer comprimat. Întregul sistem este potrivit pentru a lucra la o presiune de 0,5 bar. Folosirea: Folosirea cu butelii cu aer comprimat Mai întâi se conectează furtunurile dintre pernă şi unitatea de control. Se potriveşte regulatorul de presiune de la butelia cu aer comprimat. Se conectează furtunul de la regulatorul de presiune la unitatea de control. Se verifică dacă valva şi valva de control a regulatorului sunt închise. Se deschide butelia cu aer comprimat. Manometrul de înaltă presiune, de exemplu cel mai aproape de butelie, indică presiunea din butelie. Se setează regulatorul de la pernă până ajunge la 0,5 bar. Folosirea unui sistem principal de aer comprimat Dacă nu se folosesc butelii cu aer comprimat, trebuie conectat un furtun între unitatea de control şi sursa de aer (maxim 0,5 bar). Aerul de la o asemenea sursă nu trebuie să conţină particule. Trebuie inclus un filtru , dacă este necesar. Din motive de securitate, se plasează întotdeauna 2 perne de ridicat sub obiectul care trebuie ridicat, sistemul fiind acum gata de operare. Perforatorul de geam Perforatorul de geam este folosit pentru îndepărtarea geamurilor care se pot sparge în timpul eforturilor de salvare. Înlăturarea geamului după folosirea perforatorului trebuie efectuată dinspre interior către afară. În unele cazuri este de preferat ca geamul să fie coborât în uşă înainte de a fi spart (dacă geamurile sunt acţionate electric, este necesar ca bateria să fie conectată). Tăietorul de parbriz Tăietorul de parbrize este un cuter mecanic, folosit pentru tăierea parbrizelor laminate şi cu o grosime maximă de 6,5 mm. Pentru a se putea tăia parbrizul, mai întâi trebuie să tăiaţi stâlpii de la uşă şi poate chiar şi plafonul. Întotdeauna acoperiţi victima, pentru a o proteja împotriva bucăţilor de parbriz care vor cădea în timpul tăierii. Fierestrău pendular Fierăstrăul pendular LUKAS LES 18 este destinat acţiunii de tăiere după un accident rutier. Poate fi folosit pentru tăierea parbrizelor confecţionate din geam laminat şi pentru tăierea părţilor de oţel. Tăierea parbrizului laminat şi a metalelor se începe la o viteză mică şi pe măsură ce se înaintează cu tăierea, se creşte viteza gradual. În prealabil, se face, mai întâi o gaură mai largă decât cea mai lată parte a lamei. Pentru a reduce riscul rănirilor, ţineţi mâinile departe de părţile mobile şi de lamă.

Tăietorul de centuri de siguranţă Toate centurile de siguranţă trebuie tăiate şi înlăturate cât mai curând posibil. Vinciul TERFOR Echipamentul este folosit la ridicarea, coborârea şi tragerea greutăţilor. Este format din următoarele părţi componente: cârlig, bolţ fixare, carcasă metalică, admisie cablu, evacuare cablu, pârghie de siguranţă, mâner acţionare pentru ridicat, mâner acţionare pentru coborâre, mâner pentru eliberare cablu, mâner. Pregătirea folosirii echipamentului: - desfăşuraţi cablul de oţel şi poziţionaţi-l între echipament şi încărcătură - agăţaţi cârligul (de la capătul cablului de oţel) cu o buclă la punct fix - trageţi de mânerul de flancare înspre punctul de blocare; împingeţi mânerul de operare departe de cârlig - plasaţi capul conic al cablului de oţel în zona de admisie şi împingeţi-l până când apare la capul de evacuare - trageţi cu mâna de cablu până ce acesta este întins - fixaţi cablul prin înlăturarea mânerului de flancare din punctul de blocare astfel încât arcul să se poată întoarce la poziţia iniţială. Folosire: Fixaţi pârghia extensibilă în poziţia ridicare sau coborâre funcţie de acţiunea cerută. Acum echipamentul este gata de folosire. Ridicare: - poziţionaţi pârghia extensibilă la punct – ridicare - manevraţi pârghia în sus şi-n jos – acum încărcătura este ridicată Coborâre: aceleaşi operaţii ca la ridicare, dar acţionând pârghia de coborâre. Închiderea echipamentului: - eliberarea cablului cu ajutorul pârghiei de coborâre - poziţionaţi mânerul de flancare în poziţia sa normală şi trageţi cablul de oţel afară. Pistolul cu jet pentru stingerea incediilor IFEX 3000 Impulse Pregătirea dispozitivului pentru folosire: - asiguraţi-vă că rezervorul cu apă şi butelia cu aer sunt umplute - potriviţi butelia cu aer şi rezervorul, folosind cele două centuri - înfiletaţi regulatorul de presiune în robinetul buteliei de aer - conectaţi furtunul de presiune de la regulatorul de presiune la rezervorul de apă - conectaţi furtunul de apă la rezervor - puneţi furtunurile (cel de apă şi cel de presiune) în spatele rezervorului. Folosirea şi funcţionarea: - luaţi echipamentul portabil (gata de funcţionare) pe umăr şi puneţi centurile în jurul umerilor, ajustaţi-le la mărimea dorită şi închideţi catarama - luaţi pistolul IFEX Impulse şi puneţi centura în jurul umărului - ajustaţi centura la mărimea potrivită - ţineţi pistolul în sus, înclinat cu un unghi de 300 - verificaţi dacă robinetul de apă este închis

- luaţi furtunul de pe troliu - deschideţi încet robinetul buteliei cu aer comprimat (va fi o presiune de 5 bari în rezervorul de apă şi în furtunul de apă şi o presiune de 25 bari în pistol) - deschideţi robinetul de apă (pistolul este umplut atunci când o cantitate mică de stropi de apă este vizibilă pe diafragma (despicată) de cauciuc a pistolului) - închideţi robinetul de apă şi ajustaţi catarama de siguranţă a pistolului. Tehnologia Impulse asigură apei o viteză foarte mare la ieşirea din pistol în momentul declanşării (refulării). Acest lucru duce la apariţia unui recul scurt, dar puternic al pistolului. Pentru a micşora acest recul este recomandat să mişcaţi pistolul înainte în timp ce trageţi şi să vă aplecaţi corpul înainte şi picioarele în aşa zisa poziţie de mers. Ţintiţi întotdeauna uşor sub punctul de ochire. Eventual trageţi de manetă şi eliberaţi-o imediat după ce aţi tras. Cilindrul de presiune al pistolului se va umple automat cu aer în 3 secunde. Deschideţi robinetul de apă şi repetaţi procesul de stingere a incendiului. Distanţa la care pistolul poate trage este cuprinsă efectiv între 1 şi 10 metri. Lungimea totală a jetului este de 16 metri. Dispozitivul de extracţie Dispozitivul de extracţie (vestă extractoare, KED – Kendrick Extrication Device) este instrumentul cel mai potrivit pentru extragerea pacientului şi imobilizarea coloanei vertebrale în situaţii de urgenţă. Caracteristici: - vesta este rigidă pe verticală şi flexibilă pe orizontală, este fabricată din vinil dur pe exterior şi este prevăzută cu centuri de imobilizare - poate fi folosită şi la paciente gravide sau copii - realizează imobilizarea şi în cazul fracturilor de şold sau a celor pelviene - permite aplicarea monitoarelor/defibrilatoarelor şi nu limitează acţiunea pantalonilor antişoc. Vesta extractoare este folosită în special pentru extragerea victimelor din autoturismele accidentate. După ce un salvator imobilizează coloana cervicală (imobilizare manuală şi aplicarea gulerului cervical), un alt salvator aşează vesta între pacient şi scaun. Se fixează centurile (culoare la culoare) în jurul toracelui victimei. Se trece apoi la fixarea suplimentară a coloanei cervicale şi se aşează centurile de fixare a frunţii şi bărbiei. Apoi se trece la fixarea centurilor sub coapsa victimei. Mânerele aşezate în partea laterală a vestei ajută la extragerea verticală. Dispozitivul de blocare „SECUNET” Secunet este un dispozitiv, confecţionat din fibre de Kevlar, care are ca scop protejarea utilizatorului (salvatorului) şi a victimei unui accident rutier (şofer) de efectele deschiderii sistemului de airbag în timpul acţiunii de extragere a victimei (airbag care nu s-a declanşat în momentul impactului). Efectele deschiderii airbagului dintr-o dată, pot fi următoarele: - pot zbura obiecte din volan (ex. capacul volanului) - desfăşurarea airbagului, care se poate extinde uşor până la 550 mm, măsurabili de la volan - gazele fierbinţi care se degajă - posibile particule periculoase rămase cum ar fi părţi carburante non active şi materiale folosite la asamblarea airbagului.

Secunet este conceput pentru a fi utilizat doar pe volane de direcţie cu un diametru maxim de 410 mm şi doar pentru o singură folosire efectivă pentru a oferi protecţie împotriva deschiderii airbagului. Funcţionarea: Secunet trebuie aplicat peste volan doar în cazul în care este evident faptul că airbagul nu a fost activat. Secunet este tras peste volan, un mecanism rapid şi curelele trebuiesc puse deasupra, iar celălalt mecanism şi celelalte curele dedesubt. Acest lucru va uşura tragerea curelelor şi le va ţine departe de victimă. Apoi curele sunt trase în cealaltă direcţie, mai întâi cele de jos şi apoi cele de sus. Acest lucru poate fi făcut şi de două persoane.

7. ORGANIZAREA ECHIPAJULUI
Abordarea sistematică a descarcerării din vehicule este garanţia îndeplinirii misiunii pe cât de repedpe atât de eficient posibil. Calea de realizare efectivă a descarcerării o constituie munca în echipă. Pentru ca o echipă să lucreze perfect la unison, membrii ei trebuie să ştie exact ce au de făcut şi să aibă încredere în abilităţile şi îndemânarea lor la executarea sarcinilor ce le revin. Autospeciala pentru descarcerare este încadrată, de regulă, de un echipaj format din comandantul de echipaj, ajutorul comandantului de echipaj şi şofer. Comandantul de echipaj este subordonat şefului staţiei de intervenţie pentru asistenţă medicală de urgenţă şi descarcerare sau comandantului intervenţiei. El răspunde de deplasarea echipajului la locul de acţiune, potrivit cu hotărârea adoptată pentru intervenţie, de modul de îndeplinire a îndatoririlor de către subordonaţi, respectarea ordinii, regulilor de protecţie a muncii şi celor de tehnica lucrului pe timpul acţiunii, cooperarea (colaborarea) cu celelalte forţe participante la acţiune, iar împreună cu şoferul, de buna funcţionare şi întreţinere a utilajelor şi accesoriilor. În afara îndatoririlor stabilite prin regulamentele de specialitate şi militare generale, comandantului de echipaj îi revin următoarele atribuţii: - urmăreşte echiparea corectă a personalului din subordine; - transmite ordinul de deplasare, iar, în cazul în care acţionează independent, primeşte note de anunţare şi dă ordinul de deplasare; - practică la recunoaştere sau exercită, independent ori cu medicul din S.M.U.R.D., recunoaşterea şi dă misiuni subordonaţilor; - stabileşte şi ordonă măsurile pentru protecţia victimelor şi a personalului care acţionează pe timpul intervenţiei; - stabileşte procedeul de lucru pentru descarcerare, utilajele şi accesoriile necesare intervenţiei şi locul de amplasare a acestora; - asigură măsurile pentru realizarea primului contact cu victimele; - execută, împreună cu medicul (personalul paramedical) sau independent evaluarea iniţială a victimelor stabilind : dacă este conştientă, dacă respiră, dacă are puls, dacă sângerează; - acordă, din dispoziţia medicului (personalul paramedical) la scoaterea victimelor, transportul şi urcarea acestora în ambulanţă; - execută nemijlocit operaţiunile pentru descarcerare împreună cu ajutorul sau şi şoferul; - participă, la nevoie, împreună cu medicul (personalul paramedical) la scoaterea victimelor, transportului şli urcarea acestora în ambulanţă; - conduce acţiunea de scoatere a mijloacelor de transport din locurile inaccesibile sau de înlăturare a instalaţiilor şi elementelor de construcţii care împiedică accesul către victime;

- solicită în sprijin, forţele şi mjiloacele pentru cooperare (colaborare); - mânuieşte aparatura radio şi mijloacele de protecţie din înzestrare; - execută şi alte ordine ale comandantului intervenţiei când acţionează în comun cu garda de intervenţie. La recunoaştere, comandantul echipajului stabileşte următoarele situaţii: - dacă există supravieţuitori; - numărul victimelor şi priorităţile în acordarea sprijinului medical, executarea descarcerării şi a transportului; - poziţia şi locul în care se află victima; - starea victimei, respectiv dacă aceasta este conştientă, dacă respiră, dacă are puls şi dacă sângerează, modul de pătrundere la aceasta; - manevrele necesare pentru sprijinirea funcţiilor vitale ale victimei; - necesitatea imobilizării corpului victimei; - evaluarea celorlalte leziuni ale victimei; - pericol de incendiu, explozie, electrocutare, prăbuşire a unor elemente de construcţii sau instalaţii; - pericolul de inundare a spaţiului de lucru; starea instalaţiilor termice, de apă şi canalizare; - stabilitatea vehiculului, construcţiei, instalaţiei şi a terenului pe care se află; - scurgerile de substanţe inflamabile sau toxice; - părţile tăioase ale elementelor constructive, rezultate în urma accidentului, exploziei, avariei etc., şi pericolul pe care-l prezintă; - tipul încarcerării victimei; Ajutorul comandantului de echipaj este subordonat comandantului de echipaj şi împreună cu şoferul, răspunde de executarea operaţiunilor pentru asigurarea protecţiei şi descarcerarea victimei pe timpul intervenţiei. Şoferul este subordonat comandantului de echipaj şi răspunde de asigurarea deplasării oportune şi în siguranţă a autospecialei, cu dotarea completă, la locul intervenţiei, funcţionarea şi întreţinerea corectă a acestuia, accesoriilor şi utilajelor din înzestrare. În afara îndatoririlor stabilite prin regulamentele de specialitate şi militare generale, ajutorului comandantului de echipaj şi şoferului le revin următoarele atribuţii: - întrerupe circuitele electrice şi debranşează acumulatorul electric al autovehiculului; - execută semnalizarea (balizarea) zonei în care se produce intervenţia; - asigură fixarea şi stabilirea vehiculului pentru prevenirea răsturnării sau alunecării acesteia pe timpul intervenţiei şi blocarea sistemului de suspensie; - fixează platforma suport pentru utilaje, pregăteşte utilajele, accesoriile sau uneltele pentru lucru; - pregăteşte, pune în funcţie şi mânuieşte utilajele şi accesoriile hidraulice şi electrice din înzestrarea autospecialei; - acoperă victima cu prelate (pături), înaintea executării operaţiunilor de spargere a parbrizelor sau a geamurilor şi de tăiere a elementelor constructive ori a instalaţiilor; - înlătură instalaţiile sau elementele constructive din zone de acţiune, aflate în echilibru instabil; - acoperă părţile tăioase vehiculelor (instalaţiilor), rezultate în urma accidentului sau a tăierilor executate pe timpul intervenţiei; - execută operaţiile pentru descarcerare ordonate; - participă după caz, la scoaterea, transportul şi urcarea victimelor în ambulanţă; - acoperă victimele degradate; - execută operaţiile pentru scoaterea veheculelor din locuri inaccesibilie sau de înlăturare a instalaţiei ori a elementelor constructive care împiedică accesul către victime; - ia măsuri de prevenire a producerii incendiilor sau exploziilor în zona de intervenţie;

- execută stingerea începuturilor de incendii, folosind mijloacele din dotarea autospecialei; - opreşte împreună cu alţi specialişti aflaţi în zonă, instalaţiile de apă, gaze, termice, canalizare şi electrice care ar putea să împiedice executarea operaţiilor de salvare; - evacuează din zonă substanţele nocive (toxice, acide, etc.) sau explozive; - excută şanţuri şi spaţii pentru acumularea substanţelor inflamabile sau toxice scoase din vehicule sau instalaţii; - execută alte ordine primite de la comandantul de echipaj. Întru-cât operaţiunile de intervenţie presupun un grad înalt de specializare, iar unele dintre acestea trebuie realizate fără a se mai da ordine suplimentare, este indicat să se asigure permanentizarea servanţilor pe funcţii, prin încadrarea acestora cu personal profesionalizat, în special cu militari angajaţi pe bază de contract.

8. SIGURANŢA ZONEI DE INTERVENŢIE
Pentru a realiza un loc de desfăşurare al acţiunii sigur şi organizat este important să fie stabilite zonele de salvare. Prima zonă sau sector, numit cercul interior sau zona de acţiune, reprezintă câte un cerc cu o rază aproximativă de 3-5 m în jurul fiecărui vehicul implicat în accident. În această zonă nu trebuie să existe persoane care nu sunt implicate direct în acţiunea de salvare. A doua zonă este un cerc mai mare cu raza de 5-10 m. În această zonă nu trebuie să existe persoane care nu execută salvarea şi ea poate fi delimitată perimetral cu cordon de marcare, dacă circumstanţele o permit. În această zonă, mărginind cercul interior imaginar (cercurile interioare imaginare), trebuie să fie stabilită zona unde vor fi aşezate uneltele de lucru. Astfel, membrii echipei de salvare vor şti unde să găsească uneltele de care au nevoie şi de asemenea unde să depună uneltele de care nu mai este nevoie în zona de acţiune. În imediata apropiere a cele de-a doua zone, trebuie stabilit un loc unde vor fi depozitate componentele înlăturate de pe vehiculele implicate în accident. Dacă aceşti paşi sunt urmaţi întocmai se va crea un mediu de lucru mai eficient şi mai sigur.

9. ABORDAREA VIZUALĂ ŞI VERBALĂ A VICTIMELOR ÎNCARCERATE. ACCESUL LA VICTIMĂ
Acolo unde este posibil, echipa de salvare trebuie să se apropie prin faţa autovehiculului implicat în accident. Astfel victimele lucide (în stare de conştienţă) din vehicul nu vor trebui să-şi rotească capul pentru a intra în contact cu salvatorii care se apropie. Contactul cu oricare victimă din interiorul vehiculului odată făcut, trebuie menţinut până când este preluat de către echipa de urgenţă. Membrii echipajului de descarcerare se pot mişca, acum, în jurul vehiculelor implicate, putând efectua evaluarea situaţiei deasupra, dedesubtul şi în jurul fiecărui vehicul pentru a depista eventuale pericole ascunse (cabluri electrice, scurgeri de carburanţi, etc.) sau alte victime. Toate acestea vor fi raportate comandantului intervenţiei care va stabili măsurile necesare. Odată ce s-a făcut o evaluare completă a situaţiei şi eventualele pericole au fost înlăturate, vehiculul trebuie stabilizat. Cheia de contact trebuie răsucită în poziţia „off”, iar bateria de acumulatori deconectată (este important să se scoată întâi borna negativă pentru a împiedica producerea de scântei care pot apare la mişcarea bornei pozitive). Nu uitaţi să acţionaţi ferestrele

electrice, să deblocaţi încuietorile şi să poziţionaţi scaunele înainte de a deconecta complet sursa de alimentare. Acolo unde este posibil, acţionaţi şi frâna de mână (de staţionare). Toţi ocupanţii vehiculului trebuie protejaţi înainte spargerii geamurilor. Poate fi necesară prezenţa unui servant în interiorul maşinii care să ajute la realizare acestei protecţii. Acum se poate asupra acţiona asupra geamurilor. Toate geamurile care se pot sparge în timpul eforturilor ulterioare de salvare trebuie îndepărtate în acest moment. Acest lucru se poate face cu un perforator de geamuri sau cu un tăietor de geamuri. Întotdeauna se sparge întâi geamul cel mai îndepărtat de pacient. De îndată ce s-a realizat accesul la pacient acesta poate beneficia de primele îngrijiri, care includ imobilizarea coloanei vertebrale şi oxigenarea suplimentară. Toate centurile de siguranţă trebuie tăiate şi înlăturate cât mai curând posibil.

10. TEHNICI DE BAZĂ ÎN DESCARCERAREA DIN VEHICULE
10.1. Stabilizarea Are ca scop reducerea la minim a mişcării vehiculului, mişcare ce poate afecta negativ starea pacienţilor încarceraţi. Această etapă a acţiunii de salvare trebuie efectuată cu mare atenţie, înainte de a începe orice altă operaţiune de descarcerare. Vehiculul se află pe propriile roţi Poate fi folosit sistemul minim de stabilizare în 3 puncte, dar dacă este posibil, este de dorit cel în 4 puncte. Penele şi calele de satbilizare trebuie plasate astfelîncât să asigure o stabilitate maximă. Primul pas este aşezarea a câte două pene de o parte şi de alta a uneia sau a două roţi. Calele de stabilizare trebuie să fie asigurate pe poziţie prin împănare cu o forţă suficient de mare pentru a se asigura că ele sunt bine fixate. Atunci când se folosesc calele în trepte, ele trebuie fixate extrem de bine. Pentru aceasta se poate folosi şi o cală în trepte aşezată invers. Vehiculul se află pe o parte laterală Pentru a vă asigura că vehiculul nu va cădea, acesta se va sprijini sub stâlpii A şi C. Nu se vor amplasa elementele de stabilizare în zonele unde urmează să se facă tăierea. Pe partea dinspre podea, sprijiniţi vehiculul folosind popi mecanici (din lemn sau metal), ori dispozitive hidraulice sau pneumatice. În funcţie de situaţie, popii de stabilizare pot fi fixaţi şi pe partea plafonului maşinii. Vehiculul se află pe plafon Se plasează pene sau cale în trepte în spaţiul dintre spatele maşinii şi sol. Pentru mărirea stabilităţii se adaugă cale suplimentare în spaţiul dintre compartimentul motorului şi parbriz. 10.2. Înlăturarea uşilor Are ca scop crearea accesului la pacient pentru a-i putea oferi îngrijirea necesară în timpul operaţiunii de descarcerare. Această deschidere se mai poate folosi pentru scoaterea imediată a victimei dacă este posibil. Vehiculul se află pe propriile roţi Primul pas este a se încerca descuierea uşii şi deschiderea ei în mod normal dacă este posibil.

Dacă nu există spaţiu pentru introducerea depărtătorului hidraulic în zona balamalei între uşa şi aripa din faţă, iar aripa din faţă este accesibilă, mai întâi se acţionează prin strângerea aripii în punctul cel mai de deasupra roţii. Acest lucru va crea o deschidere la balamaua uşii. Dacă aripa necesită înlăturare ulterioară, se face o tăietură acolo unde a fost strânsă. Aripa poate fi înlăturată acum cu ajutorul depărtătorului. Făcând uz de un punct stabil deasupra balamalei superioare, uşa poate fi înlăturată de vehicul. Se acţionează asupra fiecărei balamale. Nu se începe cu spaţiul dintre cele două balamale. Dacă natura accidentului face partea din faţă inaccesibilă, o alternativă pentru degajarea zonei balamalelor ar fi următoarea: se plasează depărtătorul în colţul din faţă al ramei geamului, se depărtează către stâlpul A pentru a crea un spaţiu de pătrundere deasupra balamalelor. Vehiculul se află pe plafon Se strânge pragul uşii pentru a crea spaţiu suficient pentru vârfurile depărtătorului. Dacă este necesar, spaţiul creat se măreşte prinzând între vârfurile depărtătorului marginea feţei uşii şi trăgândo, apoi, în jos. Se îndepărtează uşa de caroserie. Odată ce uşa este deschisă din zăvor, tăiaţi (nu este indicat datorită existenţei posibilităţii de a deteriora fălcile foarfecii hidraulice) sau rupeţi balamalele şi apoi înlăturaţi-o. O altă procedură constă în începerea cu uşa din spate. Se prinde cu vârfurile depărtătorului marginea feţei uşii şi se face o deschidere în dreptul zăvorului. Se foloseşte depărtătorul pentru a distruge zăvorul şi se depărtează uşa de caroserie. Mai departe se continuă cum s-a prezentat mai sus. Un lucru foarte important este a se urmări deplasarea uşii, pentru a ne asigura că nu intră în contact cu salvatorul sau că împingerea ei spre pământ nu provoacă mişcarea vehiculului. 10.3. Înlăturarea părţii laterale Această tehnică are ca scop crearea unui spaţiu mai mare în partea laterală a maşinii, spaţiu care poate fi folosit pentru a ajunge mai repede la pacient sau pentru a-l elibera, imediat, dacă se poate. Se poate să nu fie recomandată folosirea acestei tehnici dacă, ulterior, este necesară împingerea bordului. Întâi se înlătură uşa din faţă folosind una din tehnicile de înlăturare a uşii, apoi se înlătură uşa din spate prin tăierea sau depărtarea balamalelor expuse. Se taie la vârf şi la bază stâlpul B pentru a-l înlătura. Întotdeauna înainte de a începe tăierea, se inspectează cu atenţie stâlpii uşilor şi marginea plafonului. O altă procedură pentru înlăturarea părţii laterale constă în începerea cu uşa din spate. Se strânge uşa pentru a crea un spaţiu de introducere a vârfurilor depărtătorului. Se depărtează uşa până când încuietorile cedează şi uşa se deschide. Pentru a îndepărta uşa din spate, se face, întâi, o tăietură adâncă în partea de jos a stâlpului B pentru a-l slăbi. Se fixează unul din vârfurile depărtătorului la baza scaunului din spate. Se deschid, încet, fălcile, urmărind stabilitatea punctului de sprijin şi se poziţionează celălalt vârf în partea de jos a stâlpului B. Apoi se depărtează stâlpul spre exterior, rupându-l de prag. Se continuă depărtarea prin repoziţionarea vârfurilor depărtătorului până ce stâlpul B este separat de prag şi s-a creat spaţiu suficient pentru a putea efectua tăierea. Se înlătură stâlpul B efectuând o tăietură în partea cât mai de sus a stâlpului. Întotdeauna înainte de a începe tăierea, se inspectează cu atenţie stâlpii uşilor şi marginea plafonului. După aceea se scoate uşa din faţă din balamale, în timp ce ceilalţi salvatori sprijină celelalte uşi. După terminarea operaţiunilor de tăiere sau depărtare, obligatoriu se foloseşte echipament de protecţie împotriva vârfurilor şi muchiilor tăioase.

10.4. Decopertarea parţială Decopertarea parţială are ca scop crearea unui acces suficient la pacient şi pentru scoaterea sa imediată, dacă este posibil. Rabatarea în faţă Se taie, mai întâi, stâlpii B şi C, acest lucru făcându-se în timp ce alţi salvatori susţin plafonul. După ce se realizează protecţia corespunzătoare împotriva cioburilor, se execută tăieri în ambele părţi ale plafonului chiar în spatele parbrizului. Salvatorii pot rabate acum plafonul în faţă. Poate fi necesară folosirea unei răngi. Se poate folosi o chingă pentru a se asigura plafonul în poziţia îndoită. Părţile ascuţite trebuiesc acoperite. Rabatarea în spate Se taie parbrizul dintr-o parte în alta, asigurându-se protecţie împotriva cioburilor, atât pacienţilor, cât şi salvatorului. Se taie, mai întâi, stâlpii A şi B, acest lucru făcându-se în timp ce alţi salvatori susţin plafonul. După ce se realizează protecţia corespunzătoare împotriva cioburilor, se execută tăieri în ambele părţi ale plafonului chiar în faţa lunetei. Salvatorii pot rabate acum plafonul în spate. Poate fi necesară folosirea unei răngi. Se poate folosi o chingă pentru a se asigura plafonul în poziţia îndoită. Părţile ascuţite trebuiesc acoperite. Rabatarea parţială în spate Se taie parbrizul dintr-o parte în alta, asigurându-se protecţie împotriva cioburilor, atât pacienţilor, cât şi salvatorului. Se taie, mai întâi, stâlpul A. După ce se realizează protecţia corespunzătoare împotriva cioburilor, se execută tăieri în ambele părţi ale plafonului chiar în faţa stâlpului B. Salvatorii pot rabate acum plafonul în spate. Poate fi necesară folosirea unei răngi. Se poate folosi o chingă pentru a se asigura plafonul în poziţia îndoită. Părţile ascuţite trebuiesc acoperite. Rabatarea laterală Se execută o tăietură de deschidere în stâlpul A. Se taie parbrizul în unghi, pentru a crea un punct de articulare. Se taie stâlpii B şi C cât mai aproape de plafon. Se efectuează o tăietură de slăbire în plafon imediat deasupra stâlpului C (la unele autovehicule construcţia este astfel făcută, încât necesită, de asemenea, o tăietură deasupra stâlpului A). Pentru a crea o platformă de lucru orizontală, se plasează cale de susţinere acolo unde plafonul va veni în contact cu solul. Se trage, încet, de plafon în jos, astfel încât să se evite destabilizarea maşinii. Operaţiunea finală constă în acoperirea tuturor muchiilor şi vârfurilor ascuţite. Rabatarea inversă Această tehnică mai este cunoscută şi sub denumirea de „desfacere scoică”. După stabilizarea autovehiculului se îndepărtează geamurile. Se deschide spatele maşinii prin înlăturarea uşii din spate (hayon) dacă este posibil. Dacă există în dotare popi hidraulici aceştia se pun sub presiune pentru a sprijini partea din spate a maşinii. Se înlătură scaunele din spate în cazul în care pacienţii sunt încarceraţi în partea din faţă a maşinii, ceea ce va permite un acces mai bun la aceştia. Dacă se intenţionează tragerea plafonului în jos, se înlătură penele de sub acesta. Dacă nu se continuă procedura cu ele acolo unde au fost puse. Se aşează capătul unui cilindru hidraulic pe un punct de sprijin stabil de sub acoperiş şi se pune sub presiune între acest punct şi podeaua vehiculului. Acum se pot tăia stâlpii B şi C de pe ambele părţi ale vehiculului.

Operaţiunile de tăiere, ridicare şi stabilizare, trebuie să se execute coordonat. În funcţie de soluţia aleasă, fie se va ridica vehiculul, fie se va împinge plafonul în jos folosind cilindrul hidraulic. 10.5. Decopertarea totală Decopertarea totală are ca scop crearea unui acces suficient la pacient şi pentru scoaterea sa imediată, dacă este posibil. Se înlătură mai întâi toate geamurile. Se taie stâlpul A. Se taie apoi parbrizul dintr-o parte în alta, asigurându-se protecţie împotriva cioburilor, atât pacienţilor cât şi salvatorului. Se taie apoi stâlpul B. Se continuă cu tăierea stâlpilor C. Înainte de tăiere se inspectează cu atenţie marginea şi stâlpii plafonului. Când plafonul este complet sprijinit, se execută tăierea finală, asigurându-ne că nu mai există alte legături (centuri de siguranţă sau ornamente din material plastic). Salvatorii pot să ridice acum plafonul şi să-l transporte în zona special amenajată. Operaţiunea finală constă în acoperirea tuturor muchiilor şi vârfurilor ascuţite. 10.6. Depărtarea tabloului de bord Tehnica tragerii volanului cu un depărtător şi cu lanţuri nu mai este recomandabilă. Forţele care se creează pe coloana de direcţie pot conduce la ruperea articulaţiilor, ceea ce ar putea produce rănirea salvatorilor şi a pacientului. Tabloul de bord ranforsat de la vehiculele din noua generaţie poate necesita folosirea a câte unui cilindru hidraulic pe fiecare parte a vehiculului. Cei doi cilindrii se extind simultan pentru a se opune efectului de deplasare în jos determinat de această construcţie rigidă. Îndepărtarea tabloului de bord prin rabatare Are ca scop sporirea accesului în zona picioarelor sau pentru a se înlesni descarcerarea. Se stabilizează vehiculul (o stabilizare suplimentară trebuie realizată chiar sub stâlpul B, acolo unde se va aşeza baza cilindrului). Acolo unde spaţiul permite, este recomandat să se utilizeze suportul de aşezare a cilindrului, care permite ca forţa exercitată să se distribuie pe suprafaţă de sprijin mai mare. Se poziţionează şi se fixează cilindrul mărind treptat presiunea. Acest lucru va preveni căderea bordului după ce va fi tăiat. Manşonul de comandă va fi aşezat spre exterior. Se face o tăietură de slăbire la baza stâlpului A. Dacă spaţiul este limitat, ar putea fi necesar ca această tăietură să fie făcută înainte de poziţionarea cilindrului hidraulic. Acordaţi mare atenţie la mişcarea foarfecii în timpul acestei operaţiuni, pentru a vă asigura că nu intră în contact cu pacientul, scaunul sau cilindrul hidraulic. Se poate începe extensia controlată a cilindrului. Supravegheaţi punctele de sprijin. Un lucru foarte important este verificarea stabilităţii maşinii, făcând ajustările necesare. Apoi se introduc pene în deschiderea rezultată prin tăietura de slăbire. Ridicarea tabloului de bord Are ca scop deplasarea tabloului de bord direct în sus şi depărtarea lui de pacient. Această tehnică este deosebit de utilă în acele situaţii în care încarcerarea este cauzată, în special, de deplasarea în jos a tabloului de bord, mai degrabă decât deplasarea lui pe spate. Se fac două tăieturi de slăbire, de aproximativ 30 de cm, la baza stâlpului A. Se introduce depărtătorul în secţiunea tăiată. Se îndoaie această secţiune către în afară, cu ajutorul depărtătorului,

realizându-se astfel o deschizătură în care se poziţionează vârfurile depărtătorului. Acum se poate începe ridicarea tabloului de bord. Se poate opera simultan cu cilindrul, dacă acesta este montat, ridicând încet bordul şi urmărind continuu punctele de contact între vârfurile depărtătorului şi vehicul. 10.7. Accesul la pedalier Are ca scop crearea unui spaţiu cât mai mare în zona picioarelor, pentru a ajuta la deblocarea sau îngrijirea pacientului. Se fac două tăieturi de slăbire, de aproximativ 30 de cm, la baza stâlpului A. Se introduce depărtătorul în secţiunea tăiată. Se îndoaie această secţiune către în afară, cu ajutorul depărtătorului. Accesul în zona picioarelor fiind creat se pot îndepărta pedalele cu ajutorul dispozitivului de tăiat pedale. În unele cazuri, pedalele pot fi îndepărtate de picioarele pacientului folosind o chingă care se leagă de uşă, care poate fi folosită ca o pârghie. 11. SITUAŢII SPECIALE ÎN DESCARCERARE 11.1. Vehicule grele de marfă Pentru că aceste vehicule sunt concepute să transporte încărcături grele, proiectarea şi construcţia lor diferă semnificativ faţă de vehicule uşoare. Ne confruntăm astfel, cu construcţii mari şi foarte rezistente, care necesită unelte de descarcerare de o mult mai mare capacitate. Dimensiunile şi greutatea acestor vehicule pot conduce la complicaţii în problema stabilizării. Spaţiile mari dintre sol şi vehicul, încărcăturile amplasate neuniform, mărfurile periculoase şi cu forme neregulate sunt, de asemenea, factori de dificultate. Este, totodată, important să înţelegem diferenţa între stabilizarea vehiculelor grele aflate în diferite poziţii după accident. Atunci când un vehicul greu stă pe toate roţile, situaţia nu este atât de complicată. În cazul în care, însă, vehiculul ajunge pe un teren accidentat, peste diverse obstacole sau nu se află pe toate roţile, stabilizarea lui devine o adevărată problemă tehnică. O dificultate suplimentară este înălţimea mare la care se află cabina, care impune necesitatea de a se lucra pe scări sau platforme. Lucrul în siguranţă pe o platformă necesită practică şi o bună coordonare între toţi membrii echipei, pentru a putea utiliza eficient uneltele şi pentru o eventuală descarcerare a pacienţilor direct pe această platformă. Procedura: Se blochează cu pene roţile şi cabina; poate fi necesar să se ancoreze cabina de şasiu, dacă mecanismul de zăvorâre a rabaterii acesteia s-a stricat în timpul impactului. Uşa se înlătură prin tăierea balamalelor exterioare, acolo unde este posibil. Dacă se începe din partea unde sunt balamalele, se va constata că, după tăierea sau ruperea acestora, uşa se va înlătura uşor. Se poziţionează orizontal cilindrul hidraulic. Se taie partea superioară a stâlpului A al cabinei, se fac tăieturi de slăbire la baza acestuia, dar şi în zona din faţa tabloului de bord, pentru a-l putea împinge. Se execută o deplasare controlată înainte (în faţă) a tabloului de bord, doar atât cât să fie scos pacientul încarcerat. Dacă este necesar, se poate împinge plafonul în sus cu ajutorul unui cilindru hidraulic, după executarea unor tăieturi de slăbire pe ambele părţi. Mai întâi de toate, trebuie efectuată înlăturarea geamurilor, ca şi la vehiculele uşoare, evitând pericolele legate de airbaguri. Poate fi benefică înlăturarea parbrizului, atât pentru a ajuta la ţinerea sub control a pacientului încarcerat, cât pentru uşurarea procedurii de descarcerare.

În multe cazuri este foarte util să se încline sau să se împingă în sus coloana volanului. Acest lucru poate fi realizat adesea folosind propriul sistem de ridicare al coloanei sau, dacă este necesar, folosind unelte adecvate. 11.2. Autobuze, microbuze Evaluarea situaţiei: Autobuzele sunt adesea incluse în categoria vehiculelor grele de marfă, dar ele au o construcţie diferită faţă de acestea. Compartimentul pentru călători este extrem de vulnerabil în cazul unui accident. Acesta este aşezat pe şasiu, format din grinzi longitudinale şi o reţea de profile şi o reţea de profile încrucişate sudate împreună, pe care se fixează învelişul exterior (din tablă de oţel sau fibră de sticlă). Acest tip de construcţie de cele mai multe ori nu rezistă în cazul unui impact puternic, conducând la încarcerarea unui număr mare de victime. Datorită impactului, de cele mai multe ori, scaunele din autobuz se deformează blocând călătorii. Asigurarea accesului: După operaţia de stabilizare, pasul următor este asigurarea accesului în autobuz. Acest lucru poate fi făcut prin mai multe metode, cel mai simplu fiind folosirea uşilor, geamurilor laterale sau a ieşirilor de urgenţă de pe plafon. Odată asigurat accesul, se va evalua imediat amplitudinea evenimentului, astfel încât să existe posibilitatea de a stabili numărul victimelor şi natura rănilor acestora. Nu uitaţi verificarea compartimentului pentru bagaje, precum şi paturile şi toaletele, dacă autobuzul este echipat cu acestea. Managementul incidentului: Datorită faptului că în majoritatea accidentelor de autobuz sau microbuz există un număr mare de victime, este important de definit rolul fiecărui membru al echipei de descarcerare în zonele de intervenţie. Poate fi de asemenea necesar să se stabilească clar zonele unde vor sta vehiculele de urgenţă, pentru a realiza mai rapid transportul pacienţilor. În anumite cazuri, poate fi necesară împărţirea echipelor de salvare în echipe mai mici, pentru a lucra în zone diferite. Operaţiunile de descarcerare: Operaţiunile de descarcerare în cazul unui accident de autobuz sau microbuz constau, în mod normal, în crearea de spaţii atât pentru accesul la pacienţi, cât şi pentru scoaterea acestora. Odată accesul asigurat, se poate începe scoaterea ocupanţilor dintre scaune. Operaţiunile de descarcerare din interiorul autobuzului sau microbuzului trebuie concentrate pe menţinerea accesului şi crearea de căi de evacuare a pacienţilor pe tărgi, către vehiculele de salvare. Stabilirea unei coordonări clare între salvatorii care utilizează uneltele aflate în interior şi cei care supraveghează pompele aflate afară, este o altă problemă dificilă, în astfel de cazuri. Ea poate fi eliminată prin folosirea unor unelte autonome de descarcerare.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->