Sunteți pe pagina 1din 3

Varicele sunt de obicei vene largite, care se dezvolta chiar sub piele (vene superficiale).

Factorii care duc la aparitia bolii varicoase sunt: - presiune crescuta in venele picioarelor; - leziuni la nivelul venelor picioarelor; - leziuni la nivelul valvelor venelor (structuri anatomice care nu permit curgerea sangelui decat intr-o anumita directie) picioarelor. Adesea, boala varicoasa este o boala familiala. Sunt persoane care se nasc cu defecte valvulare sau cu peretii venosi mai subtiri sau pot dezvolta aceste modificari mai tarziu, pe parcursul vietii. Schimbarile hormonale care apar la pubertate, sarcina sau menopauza, la fel ca si in cazul administrarii de estrogen, progesteron sau anticonceptionale, toate pot contribui la aparitia si dezvoltarea varicelor. Mai rar, boala varicoasa poate fi un semn al unor probleme sau afectiuni asociate care au nevoie de multe ori de tratament: printre aceste afectiuni se numara: - trombi (cheaguri de sange cu organizare fibroasa) care obstrueaza sau blocheaza complet venele profunde sau venele perforante (vene de calibru mic care fac legatura intre venele superficiale si cele profunde ale membrelor inferioare) - leziuni la nivelul venelor profunde - vase de sange anormale care fac legatura intre vene si artere (fistule arteriovenoase). Aceste anomalii pot fi prezente inca de la nastere sau se pot dezvolta ulterior pe parcursul vietii - tumori (foarte rar). Boala varicoasa poate fi complet asimptomatica. De obicei este recunoscuta aparitia varicelor de catre pacient prin vizualizarea cordoanelor venoase rasucite, inflamate, de culoare albastra, chiar sub suprafata pielii. Daca apar simptome, acestea tind sa fie usoare si pot include: - o durere surda, o senzatie de arsura sau de greutate in picioare, simptomatologia se amplifica in cursul zilei sau dupa perioade indelungate de stat in picioare sau pe scaun - inflamatie usoara, de obicei doar la nivelul piciorului si gleznei - prurit (mancarime) la nivelul pielii de deasupra varicelor. Boala hemoroidala Hemoroizii reprezinta dilatatii ale venelor hemoroidale superioare si inferioare care formeaza un plex venos situat in submucoasa portiunii inferioare a rectului. Plexurile hemoroidale au la acest nivel aspectul unor pernite cu rol in fiziologia defecatiei, reprezentand un aspect anatomic normal. Din aceasta cauza se considera ca cel putin jumatate din populatia adulta este expusa bolii hemoroidale in decursul vietii. Hemoroizii interni se dezvolta deasupra liniei dintate, sunt acoperiti de mucoasa rectala si apar initial in trei zone -; anterior drept, posterior drept si lateral stang . Hemoroizii externi se dezvolta din ramurile plexului hemoroidal inferior, sub jonctiunea muco-cutanata si sunt acoperiti de epiteliu scuamos.

Herniile reprezinta exteriorizarea unui organ (sau parte din organ, de obicei ansa intestinala) din cavitatea in care se gaseste in mod normal, printr-un punct slab sau defect parietal in stratul muscular al acelei cavitati. Acest tip de patologie este cel mai bine reprezentata de herniile peretelui abdominal - caracterizate prin exteriorizarea viscerelor apartinand cavitatii peritoneale printr-o zona slaba a peretelui, aceasta exteriorizare putand avea caracter temporar sau permanent. In functie de localizarea zonei cu rezistenta slaba, herniile se clasifica in: - Hernii inghinale: sunt cele mai frecvente tipuri de hernii (peste 80% din total) si apar clinic sub forma unor proeminente la nivelul scrotului sau pe traiectul canalului inghinal. Se produc printr-un defect al canalului inghinal. Astfel de hernii sunt mai frecvente la barbati comparativ cu femeile si incidenta lor creste cu inaintarea in varsta. - Hernii femurale - se afla pe locul 2 ca frecventa de aparitie si afecteaza in special femeile (raportul femei/barbati fiind de 3/1) datorita particularitatilor anatomice ale pelvisului. Apar ca proeminente localizate in partea superioara a coapsei. - Hernii ombilicale - reprezinta 5-10% din totalul herniilor si sunt mai frecvente mai ales la copiii mici si la femeile obeze (in special dupa 60 de ani) sau multipare. Sunt recunoscute ca proeminente ce deplaseaza ombilicul (uneori pot fi greu de depistat, la pacientii supraponderali). Herniile incizionale: reprezinta un tip particular ce se produce la nivelul cicatricilor post-interventii chirurgicale abdominale (se numesc mai frecvent eventratii dobandite daca viscerul ramane subcutanat, sau evisceratii, daca exteriorizarea este completa) Eventratiile reprezinta iesirea unui viscer acoperit de peritoneul parietal sub tegumente printr-o bresa a peretelui abdominal aparuta postoperator sau posttraumatic. Cele mai importante si mai des intalnite sunt eventratiile care apar postoperator. Frecventa eventratiilor postoperatorii este de minim 10% din totalul operatiilor abdominale. O treime din acestea apar in primii 5 ani si cel putin inca o treime apar dupa 5-10 ani postoperator. In aparitia eventratiilor pot fi implicate doua categorii de factori: factori care tin de actul chirurgical si factori si factori care tin de fondul biologic al bolnavului. Din prima categorie putem aminti: supuratia plagii, tipul de laparotomie practicat, complicatii postoperatorii imediate (exemplu: retentia acuta de urina care creste presiunea intraabdominala) ; iar factorii care tin de fondul biologic al bolnavului sunt: varsta inaintata, bolile consumptive, eforturile fizice mari, sau mici si repetate, obezitatea. Un pacient cu eventratie are de obicei un istoric de interventie chirurgicala si anamneza trebuie sa puna accent pe natura interventiei primare (septica sau aseptica), durata de timp de la interventia primara pana la aparitia eventratiei, eventuala supuratie a plagii. Examenul clinic va aprecia marimea eventratiei, daca este reductibila sau nu, daca exista sindrom ocluziv, tulburari circulatorii sau respiratorii. Tratamentul este chirurgical si are caracter de urgenta daca apare sindromul ocluziv; in cazul in care tratamentul este electiv, trebuie sa treaca cel putin sase luni de la operatia primara sau de la oprirea oricarui proces supurativ de la nivelul plagii. Obiectivele tratamentului chirurgical sunt: disectia sacului, tratarea continutului si reintegrarea viscerelor in abdomen si refacerea peretelui abdominal.

Evisceratia Evisceratiile reprezinta iesirea viscerelor din abdomen la exterior printr-o solutie de continuitate, la nivelul peretelui abdominal, aparute posttraumatic sau postoperator. Evisceratiile posttraumatice sunt consecinta plagilor abdominale penetrante care de cele mai multe ori sunt insotite de leziuni viscerale complicate cu infectie, si in acest caz interventia chirurgicala trebuie efectuata in urgenta. Evisceratiile postoperatorii au urmatorii factori favorizanti : supuratia plagii, tipul de laparotomie practicat, complicatii postoperatorii imediate (exemplu: retentia acuta de urina care creste presiunea intraabdominala), factorii care tin de fondul biologic al bolnavului (varsta inaintata, bolile consumptive, eforturile fizice mari, sau mici si repetate, obezitatea) . Din punct de vedere anatomo-clinic se disting trei forme de evisceratii: evisceratii incomplete (subcutanate) ; evisceratii complete (suprategumentare) si evisceratii blocate sau fixate. Pacientii cu evisceratie, pe langa exteriorizarea viscerelor prezinta tulburari cardio-circulatorii, tulburari respiratorii, stare de soc. Tratamentul evisceratiilor difera in functie de starea acestora. In cele infectate se recomanda abtinerea de la interventia chirurgicala in absenta supuratiilor profunde sau instalarea unui dispozitiv tubular de lavaj continuu si drenaj aspirativ in cazul in care aceste supuratii exista. Acesti bolnavi au nevoie de terapie intensiva sustinuta care sa includa antibiotice, sange, proteine. Tratamentul evisceratiilor neinfectate este chirurgical si consta in reintegrarea viscerelor si refacerea peretelui abdominal. In cazul evisceratiilor infectate prognosticul ramane rezervat chiar si cu mijloacele de reanimare moderna. SOCUL reprezinta stare clinica extrema, caracterizata prin scaderea fluxului de sange oxigenat necesar functionarii organelor vitale, determinat de diferite afectiuni acute sau raniri importante. In anumite situatii, chiar traumatisme moderate pot conduce la aparitia socului. Socul pune in pericol viata persoanei necesitand interventie terapeutica de urgenta. Clinic, socul poate fi caracterizat ca fiind o insuficienta vasculara (in final cardio-vasculara) supraacuta, cauzata de hipovolemie (disproportia dintre capacitatea patului vascular si volumul sanguin total). Socul este conditionat de hipoperfuzia tisulara consecutiva, absoluta sau relativa, cu metabolism celular de hipoxie si tulburari functionale celulare, care determina leziuni ale organelor initial reversibile apoi ireversibile. Inainte de a fi apelat serviciul de urgenta se vor aplica urmatoarele masuri: - daca victima nu are semne de lezare a capului, gatului, coloanei vertebrale, piciorului sau respiratie fortata, ea se plaseaza in pozitia "soc" (in decubit dorsal cu extremitatea cefalica plasata mai jos, cu picioarele ridicate deasupra planului corpului cu 30 cm sau mai mult; daca exista o leziune traumatica la nivelul capului, gatului sau toracelui, capul va fi mentinut in acelasi plan cu restul corpului; daca accidentatul vomita, i se aseaza capul pe o parte, pentru a preveni aspiratia lichidelor de varsatura; mobilizarea gatului (rotirea lui laterala) se face cu grija, deoarece pot exista leziuni ale coloanei cervicale; - se vor verifica cu atentie prezenta sangerarilor sau a fracturilor osoase; - este esentiala excluderea unei fracturi de coloana cervicala; in cazul prezentei acesteia se impune imobilizare (cu guler daca este disponibil); - incalzirea bolnavului in cazul in care temperatura ambianta este scazuta; daca in incapere este rece, accidentatul va fi asezat pe o patura si va fi invelit cu un cearceaf sau o patura; daca este cald se va incerca sa se scada temperatura ambianta; - pulsul va fi verificat la fiecare 5 minute; - se va discuta cu persoana aflata in soc, pentru a o linistii, a-i scadea anxietatea

OCLUZIA INTESTINALA este blocarea partiala sau completa a intestinului care impiedica propulsarea continutului acestuia. Blocarea poate avea loc in intestinul subtire. In cazurile severe, obstructia poate intrerupe alimentarea cu sange a intestinului, acest proces fiind numit intestin ischemic sau strangulatie intestinala si necesita tratament de urgenta. cluzia intestinala poate fi determinata de tumori, torsiuni sau ingustari la nivelul intestinului si de formarea de tesut cicatricial (adeziuni), acestea sunt numite obstructii mecanice. Ocluziile intestinale pot avea loc atunci cand peristaltica intestinala (miscarile tubului digestiv provocate de musculatura acestuia, facilitand propulsarea continutului de la acel nivel) se opreste din cauza inflamatiei sau infectiei sau ca urmare aunui efect advers la anumite medicamente. Obstructiile mecanice de la nivelul intestinului subtire sunt cel mai frecvent cauzate de formarea unui tesut cicatricial (adeziuni). Alte cauze includ herniile, boala Crohn si cancerul. In intestinul gros, ocluziile mecanice sunt determinate cel mai frecvent de cancer. Alte cauze sunt torsiunea intestinala, ingustarea lumenului datorita diverticulitei sau bolilor intestinale inflamatorii, constipatia severa determinata de materii fecale intarite si de telescopare, o portiune a intestinului fiind cutata ca un telescop Resuscitarea cardiopulmonara (RCR) precoce, efectuata de multe ori de persoane fara pregatire medicala, in anumite situatii poate salva viata, daca este efectuata corect si cat mai rapid. Pentru a putea acorda primul ajutor, prima conditie este recunoasterea urgentei si evaluarea rapida a situatiei de la fata locului si a starii victimei. Acest lucru poate fi posibil daca persoana care acorda primul ajutor are notiuni minime de fiziologie respiratorie si cardiopulmonara. Respiratia - functia prin care aerul incarcat cu oxigen este introdus in plaman, unde oxigenul patrunde in sange iar dioxidul de carbon rezultat este eliminat, se evalueaza cel mai usor prin aprecierea frecventei respiratorii. La adult, frecventa respiratorie normala este de 16-18 respiratii pe minut; la copii frecventa respiratorie este mai crescuta 20-30 respiratii/minut, ajungand la nou-nascut chiar la 40 respiratii/minut. Sangele oxigenat de la plamani este condus la inima si de aici este transportat prin artere la toate organele si tesuturile organismului. Cordul (inima) pompeaza sangele in artere cu o frecventa de 60-80/minut (la copil 90-100/minut, iar la nounascut cu 130-140/minut).

Durerea referita este definita ca fiind durerea resimtita


intr-un teritoriu situat la distanta de focarul stimulant. In prezent cea mai acceptata explicatie pentru o astfel de durere este teoria proiectiei convergente (Fields - 1987). In concordanta cu aceasta teorie doua tipuri de aferente patrund in segmentul spinal (una de la nivelul tegumentului si alta de la nivelul unui viscer sau a unor structuri musculare profundE) si converg spre aceeasi arie de proiectie senzoriala. Datorita faptului ca la nivel central nu exista posibilitatea recunoasterii sursei "inputului" proiectia senzatiei de durere se produce intr-o zona cutanata in functie de dermatomul respectiv. De exemplu durerea din infarctul miocardic acut este de foarte multe ori resimtita de pacient la nivelul sternului cu iradiere pe marginea cubitala a antebratului, baza gatului si mandibulei. Durerea este cauzata de acumularea produsilor de metabolism si hipoxie care stimuleaza terminatiile nervoase senzitive ale miocardului. Fibrele aferente urca spre SNC prin ramurile cardiace ale trunchiului simpatic patrunzand in maduva spinarii prin radacina dorsala a nervilor toracici superiori (T1 - T5). Durerea cardiaca nu este resimtita la nivelul inimii ci la nivelul ariei tegumentare corespunzatoare nervilor spinali respectivi (dermatoamE). Cunoasterea durerii referite de la nivelul viscerelor este de mare ajutor in diagnosticul multor boli. Masurarea durerii - este un element util atat pentru diagnosticul clinic cat si pentru terapie. Se recomanda folosirea scarilor simple, parametrii cei mai utilizatti fiind: - Pragul durerii - sau durerea minimala perceputa la 50 % din subiectii investigati; - Toleranta la durere - reprezinta punctajul maxim de suportare a durerii; - Ordinea sensibilitatii la durere - este data de diferenta dintre toleranta si pragul durerii; - Necesarul de medicatie analgetica pentru suprimarea durerii;