POVETEA MĂGĂRUŞULUI ÎNCĂPĂŢÂNAT de Vladimir Colin A fost odată un măgăruş tare rău şi tare încăpăţânat.

Vai, vai, cât era de rău şi de încăpăţânat! Dacă mama lui îl trimitea la câmp să cumpere o mănâ de scaieţi, ca să facă şi ea o prăjitură, măgăruşul îndată spunea: - Nu vreau! Dacă îl ruga să vină la masă: - Nu vreau! Dacă îl trimitea la opt seara la culcare: - Nu vreau! Orice l-ar fi rugat, el răspundea numai şi numai: - Nu vreau! Într-o zi plecă mama lui de-acasă. - Măgăruşul meu – îi spuse mama – aşteaptă-mă cuminte şi … - Nu vreau! strigă măgăruşul. Mama se întristă. Dădu cu amărăciune din cap şi plecă, în vreme ce măgăruşul ţipa ca de mama focului: - Nu vreau! Nu vreau! Nu vreau! Dar, dacă văzu că rămase singur în casă, se potoli. Se uita în sus şi în jos şi se plictisea de moarte. - Măgăruşule – spuse atunci un şoricel, scoţându-şi nasul din gaura lui – hai să ne jucăm! - Nu vreau! - Bine… şi şoricelul se trase îndărăt. Măgăruşul avea chef de joacă şi-i păru rău că-l luase gura pe dinainte, dar ce mai putea face? De necaz strigă din nou cât putu de tare: - Nu vreau! Nu vreau! Nu vreau! Şi atunci – minune! Peretele se despică, şi din perete ieşi un moşneag încruntat, cu un nas strâmb, ochi strâmbi şi gură strâmbă. Peretele se închide apoi la loc. - Pleacă de aici! strigă măgăruşul. Urâtule, nu te iubesc… Pleacă! Dar moşneagul îşi strâmbă parcă şi mai tare nasul, ochii şi gura, mârâind cu un glas gros şi dogit: - Nu vreau! - Tu? strigă măgăruşul. Eu, eu nu vreau, nu tu! Numai eu am voie să spun „nu vreau”… Moşneagul râse strâmb, cu hohote care făcuseră să tremure încăpătoare. - Eu sunt moş Nu-Vreau. M-ai chemat de atâtea ori, că-n sfârşit, iată, am venit! Ei, de ce taci? 1

.Ei. vreau să mă culc la opt. bolborosi el. Se aruncă aspura uşii.Nu vreau! răspunse fereastra. Dar în clipa aceea se auziră nişte paşi în faţa uşii. ce bine c-ai venit! Mama intră în odaie şi-l întrebă mirată: . dar nu putu s-o deschidă. lipindu-se apoi în urma lui. Dar măgăruşul plângea mai departe şi lacrimile-i picurau pe duşumele. .Ei. istovit. Urâtă păţanie.Deschide-te odată! îi porunci el înciudat. şi atunci. vreau să mănânc. dar masa rosti supărată: . aşa că măgăruşul rămase în picioare.De astă dată. vreau… vreau tot… Tot.Ştii. Moş Nu-Vreau se repezi spre peretele care se despică şi-l lasă să treacă. de ce taci? spuse din nou moş Nu-Vreau. . încercând să încape de măgăruş. . strigă însă şi patul. . acesta se urmă pe masă. mămico! Din ziua aceea. măgăruşul aleargă la fereastră. pentru ca nimeni să nu mai păţească cea păţit el.Ce-i. dragul meu? . Da’ de unde? Ţi s-a părut… Pleacă.Eu… eu nu te-am chemat.Deschide-te. Speriat.Mămico! strigă fericit măgăruşul. .Nu vreau! strigară în clipa aceea duşumelele şi-ncepură să se mişte. Atunci măgăruşul se aşeză pe duşumele şi începu să plângă. se trânti pe pat. măgăruşul nu-l mai văzu niciodată pe moş Nu-Vreau. dragii mei! 2 . întocmai. Tremurând. de ce taci? întrebă a treia oară moş Nu-Vreau. măgăruşul o luă la fugă prin odaie. pleacă!… Vezi-ţi de drum! .Nu vreau. şi uşa răspunse liniştită: . cu ochi strâmbi şi gură strâmbă… Şi. moşule. fereastră. O zgâlţâi. Te rog… .Nu vreau! Măgăruşul nu mai ştia ce să facă.Nu vreau! Şi mai speriat. cel cu nas strâmb. măgăruşul o cam sfeclise. vreau… vreau să cumpăr scaieţi. care stătuse liniştit şi-l privise cât alergase prin încăpere. . dar fereastra nu se deschise. s-a dus măgăruşul într-un suflet la prietenul meu care scrie toate poveştile pentru copii şi i-a spus păţănia lui. Mămico. . aruncând priviri înspăimântate în jur. de parcă nu s-ar fi despicat niciodată. răspunse el.Nu vreau! Răspunse însă moş Nu-Vreau. Era la capătul puterilor. să sară.