Cazinoul din Constanta

Am ales ca obiect de studiu Cazinoul din Constanta, intrucat vara trecuta a fost redeschis publicului si am avut ocazia sa intru pentru prima oara in cladirea care ar fi trebuit sa constituie mandria si punctul de atractie al orasului, daca nu chiar a litoralului. In momentul intrarii mi-a fost inmanata o casca de protectie, care totusi nu mi-a sugerat, pe moment, nivelul de degradare in care a ajuns interiorul cladirii. In acelasi timp, traiam o senzatie de uimire pentru frumusetea arhitecturii in stil art nouveau, regasita atat in interior, cat si in exteriorul cladirii. Cazinoul din Constana se afl ntr-o degradare total. Geamurile sunt sparte, porumbeii i fac veacul nuntru, iar pictura mural este distrus. Desi mobila lipsea cu desavarsire, mi-am putut da, cu usurinta seama de functiunea fiecarei incaperi in parte. La intrare am fost intampinata de garderoba; iar, pe parcursul avansarii in cladire, am fost intampinata de diferite scenografii, fiecare imagine fiind unica si spectaculoasa: -prima imagine a fost cea a foierului, a scarii principale, care ducea la etaj; proiectata pe un vitraliu in stil art nouveau; liniaritatea ascendenta accentuata printr-un candelabru imens, dar cu un design delicat, din sticla si fier. Candelabrul este elementul principal al acestei compozitii, intrucat in acest spatiu se creeaza efectul de contre-jour.

-ulterior, patrund in cea de-a doua camera, regasesc o alta scenografie in care elementul principal

regasit in compozitie este....marea. Este vorba de sala de dimensiuni destul de mici, adiacenta terasei de pe malul marii, care insa este evidentiata printr-o succesiune de candelabre mai mici, realizate in acelasi stil cu cel regasit in foier. Sala este extrem de luminoasa datorita geamurilor si usilor de sticla de dimensiuni mari, dar si daorita culorilor folosite pentru pereti, care sugereaza, in acelasi timp, un aer modern al incaperii. Rozul pal atrage lumina si, in acelasi timp, contrasteaza cu albastrul marii. Cele doua culori panca se evidentiaza una pe cealalta.

-in continuarea traseului, fata in fata cu sala terasei, intru intr-o sala actualmente destul de intunecata, atat la propriu, cat si la figurat. Ceea ce poate a fost una din salile de joc, acum este un depozit pentru materialele de constructie uitate in cladire si un adapost pentru porumbei. Este una din cele mai afectate camere: putem ghici designul tapetului initial si textura peretilor, ca fiind in relatie cu celelalte camere, insa nivelul detaliilor este mai ridicat, camera fiind mult mai ornata. Dimensiunea incaperii este sporita prin prezenta oglinzilor (elemente regasite prin toata cladirea). Pot concluziona fatul ca organizarea camerelor la nivelul parterului este una fluida, usor de percepul si de accesat. Camerele ofera diferite scenografii, imagini, relationate cu vastul cadru natural (ca sa evit cacofonia). -nivelul superior ofera, de departe cea mai interesanta sala, si anume sala de bal/jocuri. Intrand in sala am observat imediat jocul de lumini creat de vitraliul imens care sugereaza o scoica, dar si zgomotul, mirosul si zborul numarului imens de porumbei care au gasit ca refugiu candelabrul din centrul incaperii.

Concluzionand, pot spune ca vizionarea cazinoului din Constanta mi-a trezit doua sentimente: fascinatie vis a vis de exemplul superb de arhitectura art nouveau, si o imensa tristete vis a vis de nepasarea populatiei si starea avansata de degradare in care se regaseste cladirea emblematica a litoralului Romanesc......si nu stiu cum sa scriu faptul ca cel mai si cel mai trist sentiment este momentul in care ma gandesc la eleganta persoanelor care frecventau cazinoul, grandoarea balurilor si in general importanta evenimentelor cultural-sociale care lipsesc cu desavarsire in ziua de azi.... si, de asemenea, atentia la detalii; crearea imaginilor diferite realizate prin dispunerea camerelor....and stuff like that... Despre Cazinoul din Constanta In 1880, la scurt timp dupa intrarea sub administratie romana a orasului, la capatul singurului bulevard al orasului, bd. Regina Elisabeta, langa Farul Genovez, s-a inceput ridicarea unui "Cazin". Constructie de paianta, captusita la exterior cu scanduri, Cazinul-Kursaal adapostea doua sali de dans, doua sali de lectura si doua sali de jocuri. Terasa de la malul marii era locul preferat pentru intalnirile de seara ale marinarilor, calatorilor, dar mai ales elitei constantene. In timpul sezonului aveau loc aici baluri aproape in fiecare seara. Pe muzica fanfarei militare se dansa valsul, iar celebritatile vremii dadeau concerte, finantate de primaria orasului. In 1891 o furtuna puternica distruge mare parte din constructia de lemn. Primaria considera momentul oportun pentru a ridica o constructie noua mai solida, repararea celei vechi fiind considerata nerentabila.

Noua cladire a Kursaal-ului se va ridica in 1893 la cativa metri mai departe de Farul Genovez decat cea dintai, aproximativ pe locul actual al Cazinoului. Din nou constructia se executa din paianta, pe piloti de lemn, compunandu-se dintr-o sala de dans, mai multe camere si o terasa catre mare. "Indata la inceput ne atrage pavilionul de petrecere, ale carui picioare se ridica din valuri, cata vreme veranda e impinsa deasupra marii. Inlauntru canta muzica si parechi vesele danseaza bostonul; din afara lampioane atarnate spre mare fac o lumina feerica, sub care doamne si domni converseaza intim, desfatandu-se in marea dinaintea lor, ca-ntr-o mie si una de nopti." scrie Petru Vulcan Intai Primaria Constanta inchiriaza spatiul unui antreprenor. Pe urma Cazinoul este administrat de Consiliul Comunal, care constata ca venitul abia acopera cheltuielile de intretinere si il ofera din nou spre inchiriere. In Mai 1902 Capitanul Creanga, unicul fiu al scriitorului, solicita primariei localul in gestiune, facandu-si reclama ca bucatar si cofetar, in plus vorbitor al celor doua limbi straine uzuale. El primeste cladirea in grija pentru 2'000 de lei pe an, cu conditia sa vanda "articole de consumatiune de cea mai buna calitate" si sa foloseasca pentru iluminare "petroleum de cea mai buna calitate pentru a nu produce miros". Cazinoul devine principala atractie a Constantei, in toate serile de iulie si august au loc concerte intre orele 5-7 si 8-12; cele mai renumite orchestre din tara apar pe scena, publicul putand cumpara bilete sau abonament pentru intreg sezonul. "In serile linistite cele doua terase ale vechiului cazin se umplu de lume aleasa, care-si ia gustarile afara, in fata marei ascunsa in noapte si asculta armoniile amagitoare ale orchestrei. Cazinul vechi este facut numai din lemn si asezat pe tarusi puternici, pe marginea bulevardului. In salonul acela improvizat s-au bucurat si au petrecut la baluri multe randuri de sezonisti stransi acolo din toate colturile tarii si din toate partile lumii.. Azi insa se pare ca si cerintele au ajuns mai pretentioase si lumea priveste cu mila la batrana baraca care a ocrotit atatea intalniri si extazuri.", "Constanta pitoreasca" - Ion Adam Arhitectura cladirii devenind demodata deja de la inceputul secolului douazeci, primaria cauta sa ridice la Constanta un cazinou modern, asemenea celor de pe riviera franceza. Arhitectul Daniel Renard, insarcinat cu proiectul, are 32 de ani si este absolvent al Scolii de Arte Frumoase de la Paris. Propunerea sa de a construi in stil Art Nouveau starneste nenumarate controverse, fiind sustinuta de liberalii aflati la putere in momentul acela, dar aspru criticata de intreaga opozitie. Lucrarile incep, mandatul liberal incheindu-se insa dupa scurt timp, ele sunt oprite. Conservatorii veniti la putere il desemneaza pe arhitectul Petre Antonescu ca proiectant. Acesta concepe o cladire gen teatru, cu doua turnuri - si astfel incep lucrarile la noua fundatie. In 1907 revin la putere liberalii, care opresc lucrarea lui Petre Antonescu si il recheama pe Daniel Renard. Pe cea de-a treia fundatie se construieste intre 1907 si 1910 Cazinoul de astazi, lucrarea costand 1.3 milioane de lei. Principele Ferdinand inaugureaza cazinoul la 15 august 1910, administratia revenindu-i lui Alphonse Hietz, proprietar de hoteluri si restaurante din Bucuresti. Pentru a recupera investitia uriasa a constructiei, primaria autorizeaza in martie 1911 practicarea jocurilor de noroc, dandu-se spre folosinta doua mese de biliard si 17 mese rotunde pentru jocul de carti. In scurt timp, aventurieri si impatimiti din toata lumea vin sa joace si sa peteaca aici, unde domnesc eleganta si luxul. In cazinou se petrec drame pasionale - si averi fabuloase schimba proprietarii peste noapte. Unii dintre ruinati sfarsesc in mare sau tragandu-si un glonte in tampla intr-o camera de hotel in apropiere. Baronul Edgar de Marcay construieste in apropiere in 1912 Hotelul Palace special pentru clientii cazinoului, in stilul rivierei franceze.

In ciuda controverselor, Cazinoul isi pastreaza destinatia initiala de-a lungul anilor, cu o singura exceptie: in timpul Primului Razboi Mondial cladirea este folosita drept spital - si bombardata de pe vapoare. In perioada interbelica insa, Cazinoul revine la stralucirea de dinainte. Cladirea, ce se intinde pe o suprafata de 801m, a fost declarata patrimoniu in 1956. In 1985 au loc lucrari de restaurare ale cladirii. In 2005 Cazinoul este inchis si oferit pentru concesiune. Un an mai tarziu, n ianuarie 2006, s-a aratat interesata doar firma israeliana "Queen", care detine si Casino Palace in Bucuresti. Firma israeliana planuieste deschiderea in cea de-a doua jumatate a anului 2009, in noul program fiind incluse in plus restaurant si zona VIP.

Diferitele momente regasite in cazino