An1 Economie Politica Aplicatii Practice

CONSTANTIN MECU NEDELEA PĂRĂLUŢĂ
CRISTINA BARNA RALUCA ZORZOLIU CRISTIAN UŢĂ DANIELA PAŞNICU
ECONOMIE POLITICĂ
APLICAŢII PRACTICE
Ediţia a III-a
Universitatea SPIRU HARET

AUTORI:
• Prof. univ. dr. Constantin Mecu: cap. XXIII, XXIV, XXV.

• Conf. univ. dr. Nedelea Părăluţă: cap. VIII, X, XVII, XVIII.
• Lector univ. dr. Cristina Barna: cap. I, II, IV, XI, XII, XIX.
• Lector univ. dr. Raluca Zorzoliu: cap. III, V, VI, IX, XIV, XV.
• Lector univ. drd. Cristian Uţă: cap. VII, XIII, XIV, XX, XXI, XXII.
• Lector univ. dr. Daniela Paşnicu: rezolvări probleme.
© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2007

Editură acreditată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării
prin Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice
din Învăţământul Superior
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Economie politică: aplicaţii practice / Constantin Mecu,
Nedelea Părăluţă, Cristina Barna, Raluca Zorzoliu, Cristian Uţă,
Daniela Paşnicu – Ediţia a III-a – Bucureşti: Editura Fundaţiei
România de Mâine, 2007
Bibliogr.
ISBN 978-973-725-770-3
I. Mecu, Constantin
II. Părăluţă, Nedelea
III. Barna, Cristina
IV. Zorzoliu, Raluca
V. Uţă, Cristian
VI. Paşnicu, Daniela
33(075.8)(076.5)
Reproducerea integrală sau fragmentară, prin orice formă

şi prin orice mijloace tehnice, este strict interzisă
şi se pedepseşte conform legii.
Răspunderea pentru conţinutul şi originalitatea textului

revine exclusiv autorului/autorilor.

UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Prof. univ. dr. CONSTANTIN MECU Conf. univ. dr. NEDELEA PĂRĂLUŢĂ
Lector univ. dr. CRISTINA BARNA Lector univ. dr. RALUCA ZORZOLIU
Lector univ. drd. CRISTIAN UŢĂ Lector univ. dr. DANIELA PAŞNICU
ECONOMIE POLITICĂ
APLICAŢII PRACTICE
Ediţia a III-a
EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE

BUCUREŞTI, 2007
CUPRINS
Introducere ……………………………………………………………………………. 7
I. Economia şi ştiinţa economică. Obiectul de studiu al Economiei politice. Metodă

în ştiinţa economică …………………………………………………………………... 9
II. Economia de piaţă: caracterizare generală. Agenţii economici ………………………. 13
III. Piaţa. Cererea şi oferta ………………………………………………………………... 17
IV. Comportamentul consumatorului ………………………………………………….…. 21
V. Comportamentul producătorului. Combinarea factorilor de producţie ………………. 27
VI. Costul de producţie …………………………………………………………………… 31
VII. Concurenţa şi formarea preţurilor ………………………………………………….…. 34
VIII. Piaţa muncii şi salariul ………………………………………………………………... 37
IX. Profitul şi renta …………………………………………………………………….….. 41
X. Piaţa monetară. Dobânda ……………………………………………………………... 44
XI. Piaţa capitalului ……………………………………………………………………….. 49
XII. Piaţa valutară ………………………………………………………………………….. 54
XIII. Externalităţi şi bunuri publice ………………………………………………………… 57
XIV. Creşterea şi dezvoltarea economică …………………………………………………... 60
XV. Problema dezvoltării ţărilor rămase în urmă din punct de vedere economic …………. 64
XVI. Venitul, consumul, economiile şi investiţiile …………………………………………. 66
XVII. Fluctuaţiile activităţii economice ……………………………………………………... 70
XVIII. Şomajul …………………………………………………………………………….…. 72
XIX. Inflaţia ………………………………………………………………………………… 75
XX. Statul şi economia ………………………………………………………………….…. 80
XXI. Bunăstarea şi sărăcia. Distribuţia veniturilor …………………………………………. 83
XXII. Probleme actuale ale economiei României …………………………………………… 86
XXIII. Economia mondială: concepte şi structuri ……………………………………………. 88
XXIV. Economia mondială la începutul unui nou mileniu. Regionalism şi globalizare
în economia mondială ………………………………………………………………… 91
XXV. România în economia mondială ……………………………………………………… 93
Rezolvări probleme …………………………………………………………………… 96
Bibliografie …………………………………………………………………………… 111

5
6
INTRODUCERE
Această carte este destinată pregătirii studenţilor de la facultăţile cu profil

economic şi de la celelalte facultăţi în care se predă disciplina Economia politică,
indiferent de forma de învăţământ, dar şi altor persoane interesate de studiul teoriei
şi aplicaţiilor economice.
Lucrarea este structurată în 25 de capitole care urmăresc aprofundarea

conceptelor de teorie economică prezentate în manualul universitar Economie
politică elaborat de Catedra de Economie Politică a Universităţii Spiru Haret sub
coordonarea profesorilor universitari doctori Constantin Enache şi Constantin Mecu.
Cartea are un pronunţat caracter aplicativ. Am urmărit, în principal, să

obţinem deprinderea studenţilor în rezolvarea grilelor şi a problemelor de micro şi
macroeconomie. De asemenea, în cadrul fiecărui capitol, cartea cuprinde definiţiile
principalelor categorii economice, precum şi propuneri de teme de referate şi
recenzii, care urmează a fi prezentate în cadrul seminariilor, cercurilor ştiinţifice
şi sesiunilor de comunicări ştiinţifice studenţeşti. Unele capitole abordează şi
aspecte ale economiei româneşti în tranziţie spre o economie de piaţă funcţională
şi competitivă. Sunt abordate, de asemenea, probleme actuale ale economiei
mondiale la începutul acestui mileniu: procesul integrării economice, cu exem-
plificare pe modelul Uniunii Europene, regionalismul, accelerarea fenomenului de
globalizare economică, imperativul unei dezvoltări economico-sociale durabile.
Ne exprimăm speranţa că informaţiile şi aplicaţiile cuprinse în cartea de

faţă vor reuşi să stârnească interesul studenţilor pentru studiul aprofundat al
ştiinţei economice. În acelaşi timp, mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat în
procesul de realizare a acestei lucrări.
Autorii
7
8
I. ECONOMIA ŞI ŞTIINŢA ECONOMICĂ. OBIECTUL DE STUDIU
AL ECONOMIEI POLITICE. METODĂ ÎN ŞTIINŢA ECONOMICĂ
A. Definiţii
1 Nevoile umane reprezintă cerinţele materiale şi spirituale, de bunuri şi servicii, de

mediu ecologic, ale vieţii şi activităţii oamenilor.
2 Interesele economice reprezintă nevoile oamenilor devenite mobiluri ale activităţii lor.
3 Resursele economice reprezintă totalitatea elementelor (naturale sau create de
activitatea economică anterioară) susceptibile de a fi atrase în circuitul economic.
4 Raritatea resurselor exprimă limitele resurselor, insuficienţa lor în raport cu nevoile
nelimitate.
5 Alegerea economică – orice agent economic trebuie să facă alegeri între diferite
alternative de utilizare a resurselor, ceea ce presupune calcule pentru a obţine maximum de
rezultate, cu minimum de cheltuieli.
6 Costul de oportunitate reprezintă costul celei mai bune alternative sacrificate, atunci
când se face o alegere între mai multe variante posibile.
7 Curba (frontiera) posibilităţilor de producţie (CPP) este o reprezentare grafică care
reflectă toate combinaţiile posibile de producere a două bunuri prin utilizarea integrală şi eficientă
a resurselor disponibile la un moment dat. Ilustrează problema rarităţii resurselor. Orice punct
situat pe CPP (A, B, C, D, E etc.) exprimă o utilizare eficientă a resurselor, orice punct situat în
interiorul CPP (de exemplu, punctul F) exprimă o utilizare ineficientă, incompletă a resurselor, iar
orice punct situat deasupra CPP (de exemplu punctul G) corespunde unor combinaţii de producţie
irealizabile.
8 Economia politică este ştiinţa care „studiază modul în care societatea foloseşte resursele
limitate pentru a produce bunuri de valoare şi a le distribui membrilor săi”. (P.A. Samuelson,
W.D. Nordhaus, Economie politică,Universitatea
Editura Teora 2003,
SPIRU p. 22).
HARET
9 Activitatea economică reprezintă componenta fundamentală a acţiunii umane, în cadrul
căreia, prin alocarea şi utilizarea resurselor, au loc procesele de producţie, circulaţie şi consum. O
importanţă deosebită prezintă structura verticală a activităţii economice – microeconomia,
mezoeconomia, macroeconomia şi mondoeconomia.
10 Metoda în ştiinţa economică reprezintă un ansamblu de principii, procedee, şi tehnici de
cercetare, care contribuie la rezolvarea eficientă a problemelor practicii economice.
B. Probleme
1. O economie simplificată are următoarele posibilităţi de producţie:
Posibilităţi de producţie
Posibilităţile Alimente (mil. kg) Avioane militare (mii buc.)
A 12 0
B 10 2
C 9 3
D 7 5
E 0 14
a) reprezentaţi grafic curba posibilităţilor de producţie;

b) comentaţi combinaţiile de producţie reprezentate prin punctele F (5 mil. kg
alimente,
4 mii buc. avioane militare) şi G (9 mil. kg alimente, 8 mii buc. avioane militare)
din punct de vedere al eficienţei utilizării resurselor şi posibilităţii realizării;
c) comentaţi efectul pe care l-ar putea avea un proces de creştere economică susţinută
în economia respectivă asupra posibilităţilor de producţie.
C. Teste-grilă
1. În funcţie de caracterul tridimensional al fiinţei umane, nevoile pot fi clasificate:

a) nevoi primare, sociale, secundare;
b) nevoi fiziologice, sociale, raţionale;
c) nevoi fiziologice, sociale, secundare;
d) nevoi primare, sociale, complexe.
2. Nevoia de calculator şi nevoia de imprimantă sunt considerate nevoi:

a) complementare;
b) concurente;
c) dinamice;
d) regenerabile.
3. În prezent, în structura nevoilor, se remarcă:

a) tendinţa de creştere a ponderii bunurilor alimentare;
b) tendinţa de creştere a ponderii bunurilor de folosinţă îndelungată;
c) tendinţa de creştere a ponderii serviciilor;
d) tendinţa de scădere a ponderii bunurilor „superioare”.
4. Potenţialul de creaţie ştiinţifică şi tehnică existent într-o ţară, la un moment dat, face parte din
categoria:
a) resurselor umane;
b) resurselor materiale;
c) resurselor naturale;
d) resurselor epuizabile.
5. Fondul funciar, forestier, cinegetic, apa şi aerul sunt resurse naturale:

a) neregenerabile;
b) regenerabile;
c) epuizabile;
d) recuperabile.
6. Prin „raritatea resurselor” se înţelege că:

a) resursele sunt neregenerabile;
b) resursele sunt insuficiente în raport cu nevoile nelimitate;
c) resursele scad permanent;
d) resursele sunt epuizabile.
7. Costul de oportunitate reprezintă:

a) costul celei mai bune alternative la care se renunţă, atunci când se face o alegere
dintre mai multe variante posibile, în alocarea resurselor;
b) costul tuturor alternativelor la care se renunţă, atunci când se face o alegere între mai
multe variante posibile, în alocarea resurselor;
c) suma tuturor cheltuielilor de producţie necesare pentru obţinerea unui bun economic.
8. Curba care ilustrează problema rarităţii si reflectă combinările a două bunuri care pot fi
produse cu un volum dat de resurse poartă denumirea de :
a) curba producţiei;
b) curba costului de producţie;
c) curba posibilităţilor de producţie;
d) curba venitului.
9. Activitatea economică la nivel de ramură şi zonă constituie obiectul de analiză al:

a) microeconomiei;
b) macroeconomiei;
c) mondoeconomiei;
d) mezoeconomiei.
10. Informatica, cercetarea ştiinţifică şi tehnologică sunt incluse în:

a) sectorul primar al activităţii economice;
b) sectorul secundar al activităţii economice;
c) sectorul terţiar al activităţii economice;
d) sectorul cuaternar al activităţii economice.
11. Care dintre următorii economişti sunt consideraţi reprezentanţi ai şcolii clasice engleze:
a) Fr. Quesnay, Adam Smith, David Ricardo;
b) Adam Smith, David Ricardo, T. Robert Malthus, John Stuart Mill;
c) Adam Smith, David Ricardo, Paul Samuelson;
d) John Maynard Keynes, Adam Smith, Alfred Marshall.
12. Oamenii de afaceri aleg să călătorească între două oraşe aflate la distanţă mare cu avionul, în
timp ce persoanele obişnuite preferă să călătorească cu autoturismul personal (sau cu trenul,
microbuzul etc.). Alegerea lor se explică astfel:
a) autoturismul şi trenul sunt mijloace de transport mai ieftine decât avionul;
b) oamenii de afaceri, având venituri ridicate, aleg avionul pentru că este cel mai rapid
mijloc de transport;
c) autoturismul şi trenul sunt mijloace de transport foarte scumpe pentru persoanele
cu un cost de oportunitate ridicat al timpului;
13. Rata retragerilor studenţilor din învăţământul superior scade in timpul unei recesiuni
deoarece:
a) costul de oportunitate al continuării facultăţii este redus pentru că recesiunea este
caracterizată printr-o rată a şomajului ridicată şi salarii nemotivante;
b) costul de oportunitate al continuării facultăţii este ridicat datorită fenomenului
infla-ţionist caracteristic unei perioade de recesiune;
c) costul de oportunitate al continuării facultăţii este nul;
d) nu trebuie luat în calcul costul de oportunitate în această situaţie.
14. Costul de oportunitate poate fi exemplificat prin:

a) câştigul obţinut de proprietarul unei firme dacă ar fi lucrat pentru altcineva;
b) preţul biletului la teatru în cazul unui student care renunţă să înveţe pentru testul la
Economie în favoarea unei piese de teatru;
c) totalitatea cheltuielilor (taxe şcolare, cazare, cămin, cantină, manuale etc.) în cazul
absolvirii unei facultăţi;
d) dobânda pe care ar fi câştigat-o deţinătorul unei sume de 30 mil. lei, dacă ar fi
depus banii într-un depozit la bancă, în loc să fi cumpărat cu ei acţiuni.
15. Distracţia (TV, petreceri, excursii etc.) înaintea unui examen în perioada de sesiune prezintă
pentru studenţi un cost de oportunitate:
a) nul;
b) scăzut;
c) ridicat;
d) nu trebuie luat în calcul costul de oportunitate în această situaţie.
16. Economia politică este o ştiinţă economică:

a) fundamentală;
b) teoretico-aplicativă;
c) funcţională;
d) de graniţă.
D. Teme de referate şi recenzii
1 Recenzie la cartea: Filip, Florin Gh., Societatea informaţională. Societatea Cunoaşterii.

Concepte, soluţii şi strategii pentru România, Editura Expert, Bucureşti, 2001.
2 Recenzie la cartea: Stiglitz, Joseph E., Walsh, Carl. E., Economie, Editura Economică,
Bucureşti, 2005.
3 Recenzie la cartea: Iancu, Aurel, Cunoaştere
Universitatea şi HARET
SPIRU inovare: o abordare economică, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 2006.
4 Raritatea resurselor – fenomen contemporan. Lupta contra rarităţii.
5 Impactul progresului tehnic asupra limitelor resurselor.
6 Economia durabilă – o nouă economie pentru un secol nou.
7 Imperativul respectării principiilor ecologice în activitatea economică.
8 Statutul contemporan al ştiinţei economice.
9 Noi tendinţe în structura sistemului ştiinţelor economice.
10 Limitele ştiinţei economice.
11 Importanţa experimentului economic în cercetarea ştiinţifică.
12 Studiu de caz privind sistemul nevoilor umane în România (analiza nevoilor umane pe
categorii sociale, de vârstă, sex etc.).

II. ECONOMIA DE PIAŢĂ: CARACTERIZARE GENERALĂ.
AGENŢII ECONOMICI
A. Definiţii
9 Economia naturală (autarhică, închisă) reprezintă acea formă de organizare şi

desfăşurare a activităţii economice în care bunurile create servesc consumului propriu al
producătorului (auto-consum).
10 Economia de schimb reprezintă acea formă de organizare şi desfăşurare a activităţii
economice în care bunurile se produc predominant pentru piaţă.
11 Specializarea (diviziunea muncii) reprezintă procesul de împărţire a producţiei pe etape
sau operaţiuni specializate, de fixare a diferitelor activităţi ca domenii distincte, prin funcţiile şi
rolul îndeplinit. Specializarea, bazată pe teoria avantajului absolut sau relativ, a determinat o
utilizare eficientă a resurselor, favorizând schimburile comerciale între indivizi şi ţări.
12 Avantajul absolut – un producător deţine un avantaj absolut într-o activitate atunci când
obţine o cantitate anumită de bunuri cu mai puţine resurse, în raport cu oricare alt producător (sau
atunci când, din resurse identice, obţine cea mai mare cantitate de bunuri în raport cu ceilalţi
producători).
13 Avantajul relativ (comparativ) – un producător deţine un avantaj relativ într-o activitate
atunci când realizează bunul cu cel mai mic cost de oportunitate în raport cu ceilalţi producători.
14 Economia de piaţă reprezintă o economie de schimb evoluată, caracterizată prin
următoarele trăsături: proprietatea privată este considerată inviolabilă şi garantată, economia
funcţionează pe baza pieţei, interesele personale (maximizarea profitului pentru producători şi
maximizarea utilităţii pentru consumatori) sunt primordiale, iar concurenţa este regulatorul
principal.
15 Banii (moneda) reprezintă ansamblul mijloacelor de plată care pot fi utilizate pentru
efec-tuarea tranzacţiilor pe piaţă. Nici un flux economic nu se poate desfăşura fără participarea
directă sau indirectă a monedei. Indiferent de etapa de evoluţie şi de conţinutul lor economic,
banii îndeplinesc funcţiile: mijloc de măsurare a activităţii economice, mijloc de schimb, mijloc
de plată şi mijloc de rezervă de valoare.
16 Agentul economic este orice persoană fizică sau juridică care participă la viaţa
economică a societăţii îndeplinind anumite funcţii, şi având anumite comportamente economice.
În rândul agenţilor economici includem: întreprinderile, menajurile (gospodăriile familiilor),
administraţiile publice şi private, instituţiile de credit şi asigurări, străinătatea.
17 Fluxurile economice reprezintă mişcări permanente de bunuri şi servicii, de resurse
econo-mice, disponibilităţi băneşti etc., între agenţii economici participanţi la tranzacţii.
18 Fluxurile economice reale sunt acele fluxuri care cuprind intrări de resurse economice
sau de factori de producţie, şi ieşiri de bunuri şi servicii.
19 Fluxurile economice monetare sunt acele fluxuri alcătuite din venituri şi cheltuieli
băneşti.
20 Circuitul economic reprezintă ansamblul fluxurilor reale şi monetare, care concretizează
tranzacţiile dintre agenţii economici componenţi ai unei economii naţionale.

Exemplu de circuit economic într-o economie simplificată
B. Probleme
1. Fie o economie simplificată în care există 4 producători A, B, C, D, care dispun de resurse

identice sub aspect cantitativ şi calitativ, pe baza cărora pot obţine bunurile economice X şi Y
după cum urmează:
A: 8X sau 4Y
B: 12X sau 4Y
C: 5X sau 10Y
D: 4X sau 6Y
Să se determine:
a) producătorul care dispune de avantaj absolut în producerea bunului X, respectiv în
producerea bunului Y;
b) producătorul care dispune de avantaj relativ în producerea bunului X, respectiv în
producerea bunului Y;
c) decideţi condiţiile de specializare a agenţilor economici A, B, C, D;
d) stabiliţi câştigul realizat în urma specializării.
C. Teste-grilă
1. Un producător deţine un avantaj absolut într-o activitate atunci când:

a) obţine o cantitate dată de bunuri cu mai puţine resurse, în raport cu oricare alt
producător;
b) obţine cea mai mare cantitate de bunuri, în raport cu oricare alt producător;
c) obţine o cantitate dată de bunuri cu cel mai mare volum de resurse, în raport cu
oricare alt producător. Universitatea SPIRU HARET
2. Un producător deţine un avantaj relativ într-o activitate, dacă realizează bunul:

a) cu cel mai mic cost de producţie, în raport cu ceilalţi producători;
b) cu cel mai mic cost de oportunitate, în raport cu ceilalţi producători;
c) cu cel mai mic consum de resurse, în raport cu ceilalţi producători;
d) cu cel mai mare preţ de vânzare, în raport cu ceilalţi producători.
3. Economia de piaţă este:
a) o economie de schimb;
b) o economie concurenţială;
c) o economie monetară;
d) o economie naturală.
4. Sunt considerate drept funcţii ale monedei:

a) mijloc de măsurare a activităţii economice, mijloc de schimb, mijloc de plată, mijloc
de rezervă de valoare;
b) măsurarea rezultatelor obţinute în activitatea economică trecută şi prezentă, mijloc
de rezervă de valoare, mijloc de intermediere a vânzării-cumpărării;
c) mijloc de schimb, mijloc de plată, mijloc de măsurare a cheltuielilor efectuate.
d) mijloc de măsurare a activităţii economice, mijloc de schimb, mijloc de plată.
5. Banii îndeplinesc funcţia de mijloc de plată atunci când:

a) se achită o marfă cumpărată la un magazin;
b) se achită salariile;
c) se achită impozitele.
6. Banii îndeplinesc funcţia de mijloc de schimb atunci când:

a) se achită chiria proprietarului;
b) se restituie un împrumut contractat anterior;
c) o persoană achită contravaloarea unei sticle de Coca Cola pe care o cumpără într-un
magazin.
7. Modelul economiei de piaţă direcţionat spre consum este caracteristic pentru:

a) SUA;
b) Europa de Vest;
c) Japonia.
8. Economia de piaţă condusă administrativ, care pune accentul pe o competiţie superioară în

vederea cuceririi a tot mai multe pieţe externe, susţinută prin măsuri statale, este caracteristică
pentru:
a) SUA;
b) Germania;
c) Franţa;
d) Japonia.
9. Modelul economiei sociale de piaţă, caracterizată prin atenţia deosebită acordată protecţiei
mediului, dezvoltării adecvate a educaţiei, ocrotirii sănătăţii, asigurării locurilor de muncă şi
înfăptuirii unor programe guvernamentale de protecţie socială, este caracteristic pentru:
a) ţărilor nordice;
b) Italia;
c) Germania;
d) SUA.
10. Agenţii economici pot fi:

a) persoane fizice şi juridice;
b) numai persoane fizice;
c) numai persoane juridice.
11. Fluxurile de bunuri de consum la menajuri (de la firme) constituie un exemplu de:
a) circuit economic;
b) flux economic real;
c) flux economic monetar.
12. Fluxurilor de muncă de la populaţie la întreprinderi le corespund din direcţie opusă:
a) fluxurile monetare de plăţi reprezentând salariile pentru muncă depusă;
b) fluxurile monetare de cheltuieli pentru consum ale populaţiei;
c) fluxurile reale de bunuri economice de la întreprindere la populaţie.
13. În categoria tranzacţiilor unilaterale sunt incluse:

a) contribuţiile pentru asigurări sociale;
b) actele de vânzare-cumpărare;
c) donaţiile;
d) subvenţiile de exploatare.
14. Circuitul economic reprezintă:

a) procesul de circulaţie a mărfurilor de la producător la consumator;
b) totalitatea fluxurilor economice;
c) totalitatea fluxurilor economice reale;
d) totalitatea fluxurilor economice monetare.
13 Recenzie la cartea: Daniel Cohen, Bogăţia lumii, sărăcia naţiunilor, Editura Eurosong &
Book, 1998.
14 Recenzie la cartea: John Kenneth Galbraith, Societatea perfectă. La ordinea zilei: binele
omului, Editura Eurosong & Book, 1997.
15 Fenomenul monetizării în economiile de piaţă contemporane.
16 Banii electronici sau banii care nu se văd.
17 Sistemul economic de piaţă – avantaje şi limite.
18 Perspectivele economiei de piaţă.
19 Analiză comparativă a eficienţei modelelor contemporane ale economiei de piaţă.
20 Valenţele economice ale modelului nord-european de economie de piaţă.
21 Specificul modelului economic japonez.
22 Inovaţia – caracteristică principală a economiei americane.
23 Analiza principalelor categorii de agenţi economici în România.
24 Studiu de caz: întreprinzătorul şi etapele dezvoltării unei afaceri proprii în România.
25 Imperativul unei economii funcţionale de piaţă în România în contextul integrării în Uniunea
Europeană în 2007.

III. PIAŢA. CEREREA ŞI OFERTA
A. Definiţii
21 Piaţa exprimă relaţiile dintre agenţii economici, ce se desfăşoară într-un anumit spaţiu,
în cadrul cărora se confruntă cererea cu oferta de mărfuri, au loc negocieri şi acte de vânzare-
cumpărare, se formează preţurile, în condiţii de concurenţă.
22 Cererea de mărfuri exprimă cantitatea dintr-un anumit bun care poate fi achiziţionată
de o persoană, într-un interval de timp, pentru un preţ unitar dat, considerând date veniturile şi
preferinţele cumpărătorilor.
23 Legea cererii arată modificarea cererii la variaţia preţului, într-un raport invers
proporţional: când preţul unui bun creşte, cererea pentru acesta este în scădere, iar dacă preţul
scade, atunci cantitatea solicitată de cumpărători din bunul respectiv creşte.
24 Elasticitatea cererii reprezintă sensibilitatea acesteia la modificarea preţului sau a
venitului.
25 Cererea atipică exprimă excepţiile de la legea cererii, situaţiile în care cererea
evoluează în acelaşi sens cu preţul: a) efectul Giffen (scăderea preţurilor bunurilor inferioare este
însoţită de scăderea cererii pentru acestea şi deplasarea ei spre bunuri superioare); b) efectul de
anticipare din partea consumatorilor; c) efectul de venit nul (reducerea de preţ la bunurile foarte
scumpe nu determină o creştere a cererii pentru acestea); d) efectul de ostentaţie şi snobism (unii
consumatori cumpără lucruri din ce în ce mai scumpe); e) efectul de informare imperfectă (un
preţ mai ridicat nu indică întotdeauna o calitate mai bună); f) atunci când este cazul unor bunuri
importante, fără substituenţi – creşterea preţului nu determină o scădere a cererii.
26 Oferta este dată de cantitatea (maximă) oferită spre vânzare, într-o perioadă de timp, la
un anumit preţ.
27 Legea ofertei exprimă relaţia dintre ofertă şi preţ, în cadrul căreia oferta evoluează în
acelaşi sens cu preţul.
28 Elasticitatea ofertei în raport de preţ reprezintă sensibilitatea ofertei la modificările
preţului unui bun.
Tipurile cererii şi ofertei în funcţie de valoarea coeficientului de elasticitate
Coeficientul de elasticitate a cererii

Cerere sau ofertă
sau ofertei
E>1 Elastică
E=1 Unitară
E<1 Inelastică
E→∞ Perfect elastică
E=0 Perfect inelastică
29 Paradoxul ofertei exprimă excepţiile de la legea ofertei, când oferta creşte chiar şi în
cazul scăderii preţului de vânzare.
30 Efectul de venit apare Universitatea
atunci când SPIRU HARET
scăderea preţului pentru un produs determină
creşterea cererii şi achiziţionarea, la nivelul aceluiaşi venit, a unei cantităţi mai mari din acel
produs, fiind echivalentul unei sporiri a venitului.
31 Efectul de substituţie se manifestă în cazul bunurilor cu aceeaşi utilitate, care sunt
substituibile, arătându-ne că în cazul majorării preţului pentru un bun cererea acestuia se
diminuează, sporind cererea pentru un bun substituibil, fără să se modifice şi preţul lui.
32 Echilibrul pieţei reflectă situaţia în care cantităţile oferite şi cele cerute sunt egale,
satisfă-cându-se simultan cerinţele cumpărătorilor şi vânzătorilor.
B. Formule de calcul
33 Coeficientul elasticităţii cererii şi al ofertei pentru un anumit bun se calculează cu

ajutorul formulelor:
• Ecp = - (ΔC/C0)/(ΔP/P0)
ΔC = C1 – C0
ΔP = P1 – P0, unde:
Ecp – coeficientul de elasticitate a cererii, în funcţie de preţ;
ΔC – variaţia absolută a cererii;
ΔP – variaţia absolută a preţului;
C0 – cererea iniţială; C1 – cererea curentă;
P0 – preţul iniţial; P1 – preţul actual.
• Ec/p = - %ΔC/%ΔP,
unde: %ΔC – variaţia procentuală a cererii;
%ΔP – variaţia procentuală a preţului.
• Ec/v = %ΔC/%ΔV,
unde: %ΔV – variaţia procentuală a venitului;
Ecv – coeficientul de elasticitate a cererii, în funcţie de venit.
• Eo/p = (ΔQ/Q0)/(ΔP/P0),
unde: ΔQ = Q1 – Q0;
ΔP = P1 – P0.
• Eo/p = %ΔQ/%ΔP,
unde: Eop – coeficientul de elasticitate a ofertei, în funcţie de preţ;
ΔQ – variaţia absolută a ofertei;
ΔP – variaţia absolută a preţului;
%ΔQ – variaţia procentuală a ofertei;
%ΔP – variaţia procentuală a preţului;
Q0 – oferta iniţială;
P0 – preţul din perioada anterioară.
C. Probleme
1. În cazul în care coeficientul elasticităţii cererii în raport de preţ este egal cu 1, determinaţi cu
cât ar fi necesar să se modifice preţul (%) pentru o creştere a cererii cu 20% .
2. În situaţia în care preţul unui bun creşte de la 125 u.m. la 375 u.m., iar oferta sporeşte de la
250 de bucăţi la 500 de bucăţi, să se determine valoarea coeficientului elasticităţii ofertei.
3. Când preţul unui bun scade cu 10%, iar cererea creşte cu 25%, să se calculeze coeficientul de
elasticitate a cererii.
4. Funcţiile cererii şi ofertei în raport de preţ sunt: Cx = 60 – 2px; Ox = 15 + 3px. Dacă preţul
pieţei este 20 u.m., piaţa se caracterizează prin:
a) echilibru;
b) excedent de cerere;
c) absorbţie;
d) exces de ofertă.
5. În tabelul alăturat sunt prezentate evoluţia cererii şi ofertei pentru un anumit bun la diferite
valori ale preţului acestuia:
Deficit ofertă (-)/

Preţul unitar – mii lei Cererea – buc. Oferta – buc. Exces ofertă (+)
5 20 12
6 18 14
7 17 15
8 16 16
9 14 18
10 12 21
a) să se determine deficitul sau excedentul de ofertă;

b) care este nivelul preţului de echilibru?
6. Dacă preţul unui bun creşte cu 30%, iar cererea pentru acesta scade cu 40%, să se determine
coeficientul de elasticitate a cererii şi tipul acesteia.
D. Teste-grilă
1. Care din următoarele situaţii determină o sporire a cantităţii oferite dintr-o marfă:
a) reducerea numărului firmelor ce produc marfa respectivă;
b) creşterea concurenţei;
c) creşterea preţului unitar;
d) diminuarea cheltuielilor de transport.
2. În cazul unei pieţe cu cerere elastică, modificarea preţului determină o modificare procentuală
a cererii:
a) egală;
b) mai mare;
c) mai mică;
d) în acelaşi sens.
3. Când cererea este elastică, preţul şi venitul vânzătorului se modifică:

a) în acelaşi sens;
b) în sens contrar;
c) în acelaşi sens, dar cu intensităţi diferite;
d) în sens contrar, dar cu intensităţi diferite.
4. În economia de piaţă cererea şi oferta determină:

a) plăcerea de a cumpăra;Universitatea SPIRU HARET
b) satisfacerea optimă nevoilor tuturor;
c) plăcerea de a vinde;
d) stabilirea priorităţilor economice.
5. Dacă preţul pieţei este mai mare decât preţul de echilibru, piaţa bunului respectiv se
caracterizează prin:
a) echilibrul cererii cu oferta;
b) deficit de cerere;
c) deficit de ofertă;
d) exces de ofertă.
6. Dacă pe piaţa unui bun cererea creşte, iar celelalte condiţii rămân nemodificate, creşterea
ofertei este dependentă în mod direct de:
a) nivelul costului mediu şi marginal;
b) domeniul de activitate al firmei;
c) politica economică;
d) mărimea întreprinderii.
7. Preţul de echilibru poate avea un rol hotărâtor în fundamentarea deciziilor, dacă:

a) se formează în mod liber;
b) se menţine constant;
c) are tendinţa de creştere;
d) este fixat dinainte.
8. În cazul în care oferta pentru un bun este inelastică la modificarea preţului, coeficientul de
elasticitate poate fi:
a) >1;
b) < 1;
c) < 0;
d) = 0.
9. Cheltuielile unui consumator pentru cumpărarea unui bun cresc în situaţia în care cererea
pentru produsul respectiv este:
a) inelastică şi preţul scade;
b) elastică iar preţul scade;
c) inelastică şi preţul creşte;
d) elastică şi preţul creşte.
A (b+c); B (a+b); C (c+d)
E. Teme de referate şi recenzii
1 Rolul „mâinii invizibile” în activitatea economică.

2 Evoluţia ofertei pe piaţa unui bun – pentru o perioadă de 3 ani.
3 Dinamica raportului cerere-ofertă, sub influenţa modificării preţurilor, la principalele produse
alimentare, pentru ultimii trei ani.
4 Analiza efectului de venit şi de substituţie cu exemple din economia actuală.
5 Influenţa inovaţiei asupra structurii pieţei.
6 Modalităţile prin care piaţa raţionalizează consumul bunurilor disponibile în cantităţi
limitate.
7 Influenţa pieţei unui produs asupra intervenţiei
Universitatea statului,
SPIRU HARET în sensul restricţionării importului la
categoria respectivă de produse.
8 Recenzie la cartea: Michel Didier, Economia: regulile jocului, Editura Humanitas, Bucureşti,
1994.
IV. COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI
A. Definiţii
1 Utilitatea economică reprezintă satisfacţia pe care o resimte o persoană ca urmare a

consu-mului unei cantităţi determinate dintr-un bun, în anumite condiţii de timp şi spaţiu.
2 Utilitatea individuală reprezintă satisfacţia pe care o resimte o persoană în urma
consumării unei unităţi dintr-un bun.
3 Utilitatea totală reprezintă utilitatea pe care o resimte o persoană în urma consumării
unor cantităţi succesive dintr-un bun într-o perioadă dată.
4 Utilitatea marginală reprezintă sporul utilităţii totale resimţite de o persoană ca urmare
a consumării unei unităţi suplimentare dintr-un bun.
5 Legea utilităţii marginale (formulată de H. Gossen în 1854) arată că atunci când
cantitatea consumată dintr-un bun creşte, utilitatea marginală a bunului respectiv tinde să se
diminueze, până la a deveni nulă în punctul de saturaţie.
6 Consumatorul este un agent economic care utilizează un bun sau serviciu pentru a-şi
satisface o nevoie.
7 Comportamentul consumatorului reprezintă totalitatea deciziilor tipice consumatorilor
care au drept scop maximizarea utilităţii.
8 Curba de indiferenţă (izoutilitate) este curba care exprimă ansamblul combinărilor
posibile în consumul a două bunuri, astfel încât nivelul utilităţii consumatorului să fie acelaşi.
Punctele de pe această curbă semnifică programe de consum faţă de care consumatorul este
indiferent, deoarece toate sunt dorite în aceeaşi măsură.
9 Linia bugetului (constrângerea bugetară) exprimă limitele băneşti ale consumatorului.
10 Optimul (echilibrul) consumatorului exprimă acea combinare de bunuri şi servicii în
consum care, la nivelul bugetului disponibil şi al preţurilor existente, asigură maximum de
utilitate. Grafic, optimul consumatorului corespunde punctului în care linia bugetului este
tangentă la cea mai înaltă curbă de indiferenţă. În acest punct panta linei bugetului (raportul
preţurilor) este egală cu panta curbei de indiferenţă (rata marginală de substituţie sau raportul
utilităţilor marginale ale celor două bunuri).

unde: E – punctul de optim (echilibru) al consumatorului;
PS – linia bugetului;
U1, U2, U3, U4 – curbe de indiferenţă.
1 Formula de calcul a utilităţii marginale
2 Formula de calcul a ratei marginale de substituţie a bunului y cu bunul x
3 Ecuaţia liniei (constrângerii) bugetare
unde:
x = cantitatea consumată din bunul X;
y = cantitatea consumată din bunul Y;
B = bugetul;
Px = preţul bunului X;
Py = preţul bunului Y.
4 Ecuaţia curbei de indiferenţă
5 Condiţia matematică de optim (echilibru) al consumatorului
6 Metode analitice de determinare a poziţiei de optim a consumatorului
C. Probleme
1. În tabelul următor sunt prezentate date ce evidenţiază relaţia dintre cantitatea consumată din
bunul X (Qx) şi utilitatea totală (Utx) resimţită de o persoană care consumă acest bun pe
parcursul unei zile. Universitatea SPIRU HARET
a) Completaţi tabelul cu datele privind utilitatea marginală (Umx);
b) Precizaţi nivelul consumului de saturaţie; argumentaţi răspunsul.
Qx 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Utx 0 7 13 18 22 25 27 28 28 27
Umx
2. Completaţi datele din tabelul următor (unde Qx reprezintă cantitatea consumată din bunul x,
Utx reprezintă utilitatea totală, Umx reprezintă utilitatea marginală):
Qx 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Utx 30 65 83 91 94
Umx 30 20 10 5 1,9 1
3. Ştiind că utilitatea marginală a ultimei unităţi consumate din bunul x este de trei ori mai mare
faţă de cea a ultimei unităţi consumate din bunul y, să se stabilească relaţia dintre preţurile celor
două bunuri, astfel încât consumatorul să-şi asigure starea de echilibru (optim).
4. Un consumator dispune de un venit zilnic de 70000 u.m. pentru satisfacerea nevoilor de hrană
cu bunurile X şi Y, care au preţuri unitare egale, de 10000 u.m. Pe baza datelor din tabelul
următor referitoare la utilitatea marginală pe care consumatorul o atribuie diferitelor unităţi din
bunurile X şi Y, determinaţi programul optim de achiziţii al consumatorului şi utilitatea resimţită.
Cantitatea
Umx Umy
(nr. unităţi)
1 10 8
2 8 7
3 6 6
4 4 5
5 2 4
6 0 3
5. Se ştie că un consumator cumpără două produse x şi y la preţurile px = 2000 u.m., py = 1000

u.m., cu un venit de 25000 u.m., funcţia de utilitate având forma U(x,y) = xy/2.
a) Care este structura consumului (cantităţile cumpărate din fiecare bun) dacă
utilitatea
obţinută de consumator este maximă?
b) Să se determine rata marginală de substituţie a produselor, în punctul situat pe curba
de indiferenţă U(x, y) = 20, ştiind că în acel punct y = 10.
6. Fie un consumator aflat în situaţia de optim economic, care dispune de un buget B şi

achiziţionează bunurile x şi y la preţurile px şi py. Presupunând că preţul bunului x creşte, în
condiţiile în care bugetul şi preţul bunului y rămân constante, reprezentaţi grafic noua situaţie de
optim, analizând efectele de substituire şi de venit care apar datorită acestei modificări.
D. Teste-grilă
1. Utilitatea economică a unei cărţi constă în:

a) cantitatea informaţiei pe care o deţine;
b) calitatea informaţiei pe care o deţine;
c) satisfacţia conferită fiecărui cititor de cartea respectivă în anumite condiţii
determinate;
d) nivelul preţului.
2. Atunci când un consumator ordonează diferitele programe de consum spunând, de exemplu,

că bunul C este preferat bunului B, care, la rândul lui este preferat bunului A:
a) utilitatea este cardinal măsurabilă;
b) utilitatea este ordinal măsurabilă;
c) utilitatea nu se poate măsura în acest caz.
3. Când utilitatea marginală a unui bun este pozitivă, dar descrescătoare, utilitatea totală
resimţită de către un consumator prin mărirea cantităţii consumate din bunul respectiv:
a) creşte;
b) scade;
c) este constantă;
d) este egală cu 0.
4. Legea utilităţii marginale descrescânde a fost formulată prima dată de:

a) H. Gossen;
b) J.M. Keynes;
c) P.A. Samuelson;
d) K. Engel;
e) G. Becker.
5. Legea utilităţii marginale descrescânde precizează că:

a) preţul unui bun trebuie diminuat pentru a permite consumatorilor să cumpere
cantităţi
suplimentare din acesta;
b) unităţile suplimentare consumate dintr-un bun vor oferi din ce în ce mai puţină
satis-
facţie consumatorului;
c) utilitatea totală este descrescătoare pe măsură ce se consumă unităţi suplimentare
dintr-un bun.
6. În punctul de saturaţie a consumului:

a) utilitatea totală este maximă;
b) utilitatea marginală este maximă;
c) utilitatea totală este nulă;
d) utilitatea marginală este nulă.
7. Apa este un bun indispensabil vieţii omului, în comparaţie cu diamantul; totuşi apa are un preţ
mult mai mic în raport cu cel al diamantului. Acest paradox (aparent) se explică astfel:
a) Umd < Uma;
b) Umd > Uma;
c) Utd < Uta;
d) Utd > Uta.
unde:
Umd = utilitatea marginală a diamantului;
Uma = utilitatea marginală a apei;
Uta = utilitatea totală a apei;
Utd = utilitatea totală a diamantului.
8. Curba de indiferenţă exprimă:

a) ansamblul combinaţiilor posibile în consumul a două bunuri, astfel încât nivelul
utilităţii
consumatorului să rămână acelaşi;
b) ansamblul combinaţiilor posibile în consumul a două bunuri, astfel încât nivelul
utilităţii
consumatorului să fie maxim;
c) ansamblul combinaţiilor posibile în consumul a două bunuri, astfel încât nivelul
utilităţii
consumatorului să fie minim.
9. Restricţia bugetară arată limitele băneşti ale abordării unei situaţii de consum. Ecuaţia dreptei
bugetului este următoarea:
a) B = X*px + Y *py; unde: px, py = preţurile bunurilor X şi Y;
b) B = X*py + Y*px; X, Y = cantităţile din bunurile X şi Y;
c) Y = -px/py*X + B/py; B = bugetul disponibil.
d) B = X*px - Y*py.
10. Rata marginală de substituţie a bunului y cu bunul x, reprezintă cantitatea din bunul x care
este necesară pentru a înlocui o unitate din bunul y, astfel încât:
a) utilitatea totală să fie maximă;
b) utilitatea totală să fie constantă;
c) utilitatea totală să fie minimă;
d) utilitatea totală să fie nulă.
11. Optimul consumatorului se realizează la o combinare de bunuri şi servicii în consum care, la

nive-lul bugetului de care dispune şi al preţurilor existente, îi asigură:
a) o cheltuială minimă;
b) maximum de satisfacţie (utilitate);
c) minimum de satisfacţie (utilitate);
d) menţinerea obiceiurilor de consum anterioare;
e) menţinerea constantă a utilităţii (satisfacţiei).
28 Recenzie la cartea: Gary Becker, Comportamentul uman. O abordare economică, Editura

ALL, Bucureşti, 1994.
29 Utilitatea economică şi problema măsurării ei de-a lungul timpului.
30 Tradiţional şi nou în alegerea raţională a consumatorului.
31 Dinamica echilibrului consumatorului – efectele modificării venitului şi preţurilor.
32 Consumatorul rege? Limitări ale opţiunii consumatorului în economia de piaţă contemporană.
33 Analiza modelului actual de consum al populaţiei în România.
34 Analiză comparativă a modelului de consum din România şi modelelor de consum din ţările
dezvoltate.
35 Consumul populaţiei în calitate Universitatea
de componentă a dezvoltării
SPIRU HARET durabile.
36 Studiu de caz: relaţia dintre structura consumului pe categorii socio-economice şi durata
medie de viaţă în România.
V. COMPORTAMENTUL PRODUCĂTORULUI.
COMBINAREA FACTORILOR DE PRODUCŢIE
A. Definiţii
11 Factorii de producţie reprezintă resursele economice atrase în circuitul economic aflate

în mişcare ca fluxuri şi care participă la obţinerea bunurilor şi serviciilor.
12 Munca este o acţiune conştientă, specific umană, factor de producţie primar, îndreptată
către un scop precis, în cadrul căreia sunt puse în mişcare aptitudinile, experienţa şi cunoştinţele
ce îl definesc pe om, consumul de energie fizică şi intelectuală în vederea obţinerii de bunuri şi
servicii.
13 Factorul natural reprezintă substanţa şi condiţiile materiale primare ale producţiei, cât
şi forţa motrice virtuală, utilizată în producerea bunurilor materiale şi serviciilor şi se referă, în
principal, la pământ, resursele de apă şi de minerale.
14 Capitalul reprezintă ansamblul bunurilor reproductibile, rezultate ale unei activităţi
anterioare, utilizate în producerea de bunuri materiale şi servicii destinate realizării ca mărfuri pe
piaţă în scopul obţinerii unui profit.
15 Combinarea factorilor de producţie este o modalitate specifică de unire a factorilor
privită sub aspect cantitativ, cât şi din perspectivă structural-calitativă; atât din punct de vedere
tehnic, cât şi economic.
16 Capitalul fix reprezintă acea parte a capitalului care participă la mai multe cicluri de
producţie, consumându-se treptat şi înlocuindu-se la intervale mai mari de timp.
17 Capitalul circulant – parte a capitalului constând în materii prime, materiale,
combustibil, semifabricate etc., care se consumă integral într-un singur ciclu de fabricaţie şi se
înlocuieşte după fiecare ciclu de producţie
18 Capitalul fix se confruntă cu fenomenul de uzură: a) uzură fizică – deprecierea acestuia
ca urmare a utilizării sau acţiunii factorilor naturali; b) uzura morală – deprecierea acestuia ca
urmare a progresului tehnic.
19 Amortizarea reprezintă recuperarea cheltuielilor sau investiţiilor în capitalul fix,
provenite din uzura acestui capital.
20 Funcţia de producţie reprezintă relaţia dintre producţia de bunuri şi servicii scontată a
se obţine şi cantităţile din diferiţi factori folosiţi pentru obţinerea acesteia.
21 Legea randamentelor neproporţionale se poate enunţa astfel: dacă pentru realizarea
unor bunuri este necesară utilizarea mai multor factori de producţie şi se adaugă progresiv aceeaşi
cantitate dintr-un factor folosit, în timp ce cantitatea celorlalţi factori nu se modifică, produsul
marginal al factorului variabil creşte până la un punct, după care descreşte.
22 Productivitatea exprimă eficienţa combinării factorilor de producţie cu scopul realizării
unor efecte utile maxime cu minimum de eforturi şi se determină ca raport între rezultatele
obţinute (producţia) şi cheltuielile efectuate pentru obţinerea acesteia.
23 Productivitatea globală surprinde efectele combinării tuturor factorilor de producţie,
măsu-rând eficienţa de ansamblu a acestora.
24 Productivitatea parţială exprimă producţia obţinută prin folosirea fiecărui factor de
producţie.
25 Productivitatea medie a Universitatea
unui factorSPIRU HARET exprimă eficienţa cu care este
de producţie
consumat acesta în procesul de producţie, prin raportarea cantităţii de produse obţinută la
cantitatea de resurse utilizate.
26 Productivitatea marginală arată sporul de producţie obţinut prin consumarea unei
unităţi suplimentare din factorul de producţie respectiv, în condiţiile în care ceilalţi rămân
neschimbaţi.

1 Funcţia de producţie Cobb-Douglas:

Q = A · Kα · Lβ · eλt , unde:
Q – producţia;
A – constantă dimensională;
K – capitalul;
α – elasticitatea producţiei în raport de capital;
L – munca;
β – elasticitatea producţiei în raport de muncă;
e – progresul tehnic;
λ – rata progresului tehnic;
t – timpul.
Observaţie: în analizele uzuale, se renunţă la factorul de progres tehnic, reţinându-se
numai factorii capital şi muncă.
2 Productivitatea medie a unui factor:

Wmx = Q / X, unde:
Q – producţia realizată;
X – cantitatea consumată din factorul de producţie, care poate fi: munca (L),
natura (N) sau capitalul (K).
3 Productivitatea marginală:
Wmgx = ΔQ / ΔX, unde:
ΔQ – sporul de producţie realizat;
ΔX – consumul suplimentar din factorul x;
ΔQ = Q1 – Q0;
ΔX = X1 – X0.
4 Amortizarea liniară a capitalului fix, ca parte a factorului de producţie capital:
A = V/ n, unde:
A – rata anuală de amortizare;
V – valoarea la care a fost achiziţionat bunul respectiv;
n – numărul anilor în care se amortizează.
5 Coeficientul uzurii capitalului fix:
Cu = UK / K, unde:
UK – uzura capitalului fix;
K – capitalul fix.
6 Coeficientul utilităţii capitalului fix:
Cut = KPt / Kt sau Cut = SKt/Kt, unde:
KPt – intrările de capital fix;
SKt – ieşirile de capital fix;
Kt – stocul de capital fix.
C. Probleme
1. O firmă are 150 de salariaţi şi realizează 3.000 de produse. Câte persoane ar fi nevoie să mai
angajeze firma pentru a-şi dubla producţia în condiţiile creşterii productivităţii medii a muncii cu
25%?
2. Dacă o societate realizează o productivitate medie de 1.500 produse/angajat, într-o perioadă de
timp, să se determine productivitatea marginală a muncii, în cazul sporirii cu 80% a producţiei şi
cu 40% a numărului de salariaţi.
3. La o firmă 12 salariaţi lucrau 6 zile pe săptămână, a câte 9 ore/zi şi realizau o productivitate
medie a muncii de 5 produse/oră. Acelaşi număr de salariaţi lucrează 5 zile pe săptămână, a câte 8
ore zilnic şi obţin aceeaşi producţie săptămânală. Să se calculeze indicele productivităţii medii a
muncii.
4. Valoarea rămasă de amortizat a unui echipament de producţie, după 5 ani de utilizare, este de
40 milioane u.m. Care a fost valoarea iniţială a produsului în situaţia în care a mai rămas doar un
an de plată pentru amortizare?
5. Pe baza datelor din următorul tabel să se determine productivitatea marginală când factorul
muncă rămâne constant la 10 salariaţi pentru valorile producţiei: Q = 34; 36, 44.
K (buc)
10 20 30 40
L (salariaţi)
5 30 34 36 40
10 34 38 41 44
15 36 41 45 48
20 40 44 48 52
6. Cum se modifică productivitatea medie a muncii dacă producţia creşte cu 200%, iar numărul
salariaţilor cu 150%?
D. Teste-grilă
1. Capitalul – factor de producţie se referă la:

a) bunuri economice destinate tranzacţiilor pe piaţă;
b) bunuri destinate producerii altor bunuri sau servicii;
c) investiţiile unei firme;
d) creditele contractate la bănci.
2. Uzura morală a capitalului fix implică pentru proprietar:

a) profituri mai mari, deoarece se vor folosi utilaje mai performante;
b) scăderea costului datorită apariţiei unor utilaje similare dar mai ieftine;
c) pierderi sau costuri mai mari pentru că sunt înlocuite utilajele mai vechi;
d) creşterea vânzărilor.
3. Sporirea productivităţii medii a muncii are ca efect:

a) creşterea duratei muncii;
b) sporirea timpului liber;
c) creşterea populaţiei ocupate;
d) reducerea şomajului.
4. Amortizarea capitalului fix reprezintă:

a) o cheltuială de producţie;
b) un consum de capital fix;
c) recuperarea treptată a capitalului fix;
d) deprecierea capitalului fix.
5. Uzura fizică a capitalului fix se produce din cauza:

a) progresului tehnic;
b) utilizării necorespunzătoare;
c) acţiunii factorilor naturali, mecanici;
d) concurenţei.
6. Când productivitatea marginală a unui factor este mai scăzută decât productivitatea medie a
acestuia, iar cantitatea din acel factor sporeşte, atunci:
a) productivitatea medie şi producţia cresc;
b) productivitatea medie scade şi producţia creşte;
c) productivitatea medie şi producţia scad;
d) productivitatea medie scade iar producţia nu se modifică.
7. Productivitatea marginală a unui factor de producţie reprezintă:

a) sporul de producţie obţinut prin creşterea cu o unitate a factorului respectiv,
ceilalţi reducându-şi consumul cu o unitate;
b) sporul de producţie obţinut prin reducerea cu o unitate a unui factor şi creşterea, tot
cu o unitate, a altui factor;
c) producţia suplimentară realizată prin sporirea cu o unitate a consumului dintr-un
anumit factor de producţie, ceilalţi fiind neschimbaţi;
d) sporul producţiei dacă toţi factorii de producţie rămân neschimbaţi.
8. Nivelul şi evoluţia productivităţii depind de:

a) condiţiile naturale;
b) cantitatea factorilor de producţie utilizaţi;
c) calitatea factorilor de producţie utilizaţi;
d) nivelul preţului bunurilor fabricate.
A (a,c,d); B (a,b,c); C (b,c,d).
9. Nivelul productivităţii muncii realizate într-o firmă influenţează direct proporţional:

a) costul unitar;
b) nivelul salariului;
c) costul marginal;
d) amortizarea capitalului fix.
37 Importanţa analizei productivităţii medii şi marginale a factorilor de producţie în adoptarea

unor decizii de către un manager.
38 Analiza evoluţiei productivităţii muncii, în ultimii cinci ani, în România.
39 Creşterea productivităţii şi revoluţia managerială.
40 Influenţa progresului tehnic şi a transformărilor din economia românească asupra
randamentului capitalului unei firme.
41 Exemplificaţi şi justificaţi funcţionarea unei societăţi comerciale care înregistrează pierderi.
42 Recenzie la cartea: Mihail Manoilescu, Forţele naţionale productive şi comerţul exterior,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1986.
43 Recenzie la cartea: Thomas Malthus, Eseu asupra
Universitatea SPIRU principiului
HARET populaţiei, Editura Humanitas,
Bucureşti, 1992.
VI. COSTUL DE PRODUCŢIE
A. Definiţii
7 Costul de producţie exprimă, în formă bănească, totalitatea cheltuielilor efectuate de

către agenţii economici pentru desfăşurarea activităţii lor, de la producţie până la desfacerea
bunurilor sau serviciilor pe piaţă.
8 Costul contabil reprezintă cheltuielile, în bani, suportate de către firmă din evidenţa
contabilă.
9 Costul economic cuprinde în plus, faţă de costul contabil, consumul de resurse care nu
apare sub formă de cheltuieli (munca depusă de proprietar).
10 Costul implicit exprimă consumul de resurse al firmei neinclus în costul efectiv plătit de
aceasta.
11 Costul global (care poate fi: total, fix sau variabil) este cel care însumează toate
categoriile de cheltuieli în procesul de producţie.
12 Costul fix reprezintă acele cheltuieli care, pe termen scurt, sunt independente de
volumul producţiei realizate.
13 Costul variabil este dat de acele cheltuieli care sunt influenţate de nivelul producţiei.
14 Costul mediu (care poate fi: total, fix sau variabil) exprimă costul global total, fix sau
variabil pe unitatea de produs.
15 Costul marginal arată sporul costului total în cazul creşterii cu o unitate a producţiei
obţinute.
16 Pragul de rentabilitate este acel punct în care firma nu are profit, dar nici nu este în
pierdere (cheltuieli = încasări) şi de la care, dacă va mări producţia, va realiza profit.
17 Costul total global:

CTG = CFG + CVG, unde:
CFG – costul fix global;
CVG – costul variabil global.
18 CTM = CTG / Q, unde:
CTM – cost total mediu sau cost unitar;
Q – producţia.
19 CFM = CFG/ Q, unde:
CFM – cost fix mediu.
20 CVM = CVG / Q, unde:
CVM – cost variabil mediu.
21 Cmg = ΔCTG / ΔQ sau Cmg = ΔCVG / ΔQ
ΔCTG = CTG1 – CTG0
ΔCVG = CVG1 – CVG0
ΔQ = Q1 – Q0, unde:
Cmg – cost marginal;
ΔCT – variaţia absolută a costului total global;
ΔQ – variaţia absolută a producţiei.
22 Pragul de rentabilitate este redat de formula:
It = CTG, Pr = 0, unde:
It – încasările totale din vânzarea bunurilor;
CTG – costul total global sau cheltuielile totale;
Pr – profit.
23 Nivelul producţiei la pragul de rentabilitate:
Qr = CFG / (Pv – CVM), unde:
Pv – preţul de vânzare.
C. Probleme
1. În perioada T0 costul fix este de 100.000 u.m., costul variabil 200.000 u.m. Determinaţi
variaţia costului total mediu în cazul în care producţia şi costul variabil au crescut în T1 cu 10%.
2. Costul variabil în T1 reprezintă 3,7 CV0, iar producţia este cu 170% mai mare faţă de T0. Care
este mărimea costului marginal?
3. În perioada de referinţă producţia este 200. În perioada curentă: costul total este de
8 milioane u.m., producţia scade cu 10%, ca şi costul variabil care devine 5,4 milioane u.m. Să se
determine costul total, costul fix, costul variabil şi variabil mediu pentru cele două perioade.
4. Costul marginal este cu 25% mai mare decât costul total mediu în T0. Costul fix reprezintă
25% din costul total în prima perioadă şi 20% din costul total din perioada actuală. Cunoscând că
producţia este de 10.000 şi costul variabil 2,25 milioane u.m., în T0, cât reprezintă costul
marginal şi variaţia producţiei?
5. Costul variabil este de 16 milioane u.m., în T0, iar producţia 8.000. Dacă producţia creşte cu
20%, iar costul marginal este de 1,5 ori mai mare decât costul variabil mediu din T0, cât
reprezintă sporul costului total şi indicele costului variabil?
6. La un cost fix mediu de 50 u.m. şi la o creştere de 4 ori a producţiei, direct proporţională cu

creşterea costurilor variabile, costul unitar:
a) creşte;
b) scade;
c) este egal cu CFM;
d) este mai mic decât CVM.
7. La o firmă, preţul de vânzare al produselor este de 2 lei/bucată, iar costul fix global reprezintă
240 lei. Care este nivelul producţiei la pragul de rentabilitate, în condiţiile în care costul variabil
mediu reprezintă 40% din preţul de vânzare?
D. Teste-grilă
1. Costul total mediu scade când:

a) salariul creşte iar producţia scade;
b) dinamica productivităţii muncii o devansează pe cea a salariului mediu;
c) creşte rata marginală de substituire a muncii cu capitalul;
d) când sporeşte uzura fizică determinată de acţiunea factorilor naturali.
2. Atunci când costul marginal esteUniversitatea

mai mare decât costul
SPIRU HARETvariabil mediu şi producţia creşte, pe
termen scurt:
a) costul fix descreşte;
b) costul variabil mediu scade;
c) costul total mediu scade;
d) costul variabil mediu creşte.
3. Dacă producţia creşte iar costul marginal este crescător şi superior costului variabil mediu:
a) costul fix este descrescător;
b) costul variabil mediu descreşte;
c) costul total mediu descreşte;
d) costul variabil mediu creşte.
4. În cazul în care costul variabil creşte direct proporţional cu producţia, sunt adevărate relaţiile:
a) Cmg = CTM;
b) Cmg = CVM0 = CVM1;
c) CVM1> Cmg < CMV0.
5. Costul marginal are aceeaşi mărime cu:

a) costul total mediu;
b) costul variabil;
c) costul variabil mediu;
d) costurile variabile pe care le generează modificarea cu o unitate a producţiei.
6. Dacă productivitatea capitalului creşte, în mod normal scad:

a) costul total mediu;
b) costul total global;
c) salariul mediu;
d) amortizarea totală.
7. Pe termen scurt, dinamica costului total mediu depinde, în primul rând de:
a) costul fix şi costul variabil;
b) costul variabil şi producţie;
c) costul fix;
d) costul de oportunitate.
44 Măsuri care ajută firmele să îşi diminueze costurile de producţie.

45 Importanţa cunoaşterii pragului de rentabilitate al unei firme.
46 Relaţia dintre dotarea cu factori de producţie şi evoluţia costurilor.
47 Randamentul economic şi costurile de producţie.
48 Gestionarea optimă a costurilor şi creşterea eficienţei economice.

VII. CONCURENŢA ŞI FORMAREA PREŢURILOR
A. Definiţii
1 Concurenţa reprezintă o confruntare deschisă între agenţii economici pentru realizarea

unei poziţii cât mai avantajoase pe piaţă, corespunzătoare intereselor proprii.
2 Preţul este expresia bănească a valorii mărfii sau suma de bani care se plăteşte pentru a
dobândi o unitate dintr-un bun economic.
3 Preţul de echilibru este preţul ce corespunde situaţiei în care cererea şi oferta sunt
egale, adică acel preţ la care întreaga cantitate oferită găseşte desfacere iar cumpărătorii reuşesc
să achiziţioneze tot volumul de marfă pe care îl doresc, în baza veniturilor disponibile.
4 Piaţa monopolistă este piaţa caracterizată prin existenţa unui singur vânzător şi a
numeroşi cumpărători.
5 Piaţa oligopolistă este piaţa caracterizată prin existenţa unui număr relativ mic de
întreprinderi (cel puţin trei) care livrează întreaga cantitate de marfă.
6 Piaţa monopolistică este piaţa caracterizată prin existenţa, într-o ramură, a unui număr
mare de producători de talie relativ mică şi apropiată şi prin diferenţierea produselor.
7 Piaţa de tip monopson este piaţa caracterizată prin existenţa unui singur cumpărător şi a
numeroşi vânzători.
1 Condiţia de atingere a preţului de echilibru

C = O, unde: C = cererea;
O = oferta.
2 Condiţia de maximizare a profitului pentru toate tipurile de piaţă
Vmg = Cmg, unde: Vmg = venitul marginal;
Cmg = costul marginal.
C. Probleme
1. Se cunosc următoarele date:
Preţ Cererea Oferta

(u.m.) (buc.) (buc.)
100 1000 200
200 820 220
300 680 250
400 580 290
500 500 36o
600 450 450
700 410 580
800 400 800
Să se reprezinte grafic curba cererii, curba ofertei şi să se determine preţul de echilibru.
2. Dependenţa cererii şi ofertei din bunul „A” în raport cu preţul unitar al acestuia se exprimă prin
funcţiile CA = 50 – 2pA şi OA = 20 + pA. Să se stabilească preţul şi cantitatea de echilibru şi să
se traseze curbele cererii şi ofertei.
3. Un monopolist, a cărui funcţie de cost este C(q) = 4q2 +10 , se confruntă cu o curbă a cererii
q = 60 – p. Să se calculeze producţia optimă, preţul şi profitul maxim.
D. Teste-grilă
1. În cadrul economiei de piaţă, concurenţa realizează o selecţie a producătorilor eliminând:

a) întreprinderile mici şi mijlocii;
b) societăţile care apelează la credite;
c) firmele care înregistrează pierderi;
d) firmele producătoare a unui singur tip de produs.
2. O piaţă care se apropie cel mai mult de piaţa cu concurenţă perfectă este:
a) piaţa automobilelor;
b) piaţa operelor de artă;
c) piaţa bursieră;
d) piaţa forţei de muncă.
3. Manifestarea concurenţei în condiţii normale nu este posibilă atunci când:

a) există libertate a agenţilor economici;
b) preţurile se formează liber;
c) economia este condusă în mod centralizat;
d) sunt respectate normele comerciale în vigoare.
4. Nu constituie o trăsătură a pieţei cu concurenţă perfectă:

a) atomicitatea agenţilor economici;
b) diversitatea produselor;
c) mobilitatea perfectă a factorilor de producţie;
d) transparenţa perfectă a pieţei.
5. Preţul reprezintă:
a) expresia bănească a valorii unei mărfi;
b) expresia valorică a cheltuielilor de producţie;
c) expresia bănească a utilităţii unui bun;
d) expresia valorică a profitului unitar.
6. Instituirea unui preţ-plafon de producţie conduce la:

a) surplus de ofertă dacă preţul-plafon este mai mare decât preţul de echilibru;
b) surplus de ofertă dacă preţul-plafon este mai mic decât preţul de echilibru;
c) deficit de cerere dacă preţul-plafon este mai mic decât preţul de echilibru;
d) surplus de cerere dacă preţul-plafon este mai mic decât cel de echilibru.
7. Oligopolul presupune:
a) mulţi vânzători şi mulţi cumpărători;
b) un singur vânzător şi mulţi cumpărători;
c) un singur cumpărător Universitatea
şi mulţi vânzători;
SPIRU HARET
d) mulţi cumpărători şi câţiva vânzători.
8. Piaţa care se caracterizează prin existenţa unui număr mare de producători şi cumpărători de
talie
relativ mică şi prin diferenţierea produselor este:
a) piaţa cu concurenţă perfectă;
b) piaţa de oligopol;
c) piaţa cu concurenţă monopolistică;
d) piaţa cu concurenţă monopsonică.
9. Piaţa de monopol se aseamănă cu piaţa de monopson prin:
a) existenţa unui singur vânzător;
b) existenţa unui singur cumpărător;
c) omogenitatea produsului;
d) posibilitatea unui singur agent economic de a stabili preţul.
10. Pe o piaţă cu concurenţă perfectă, atunci când cererea scade mai puţin decât oferta :
a) preţul de echilibru scade iar cantitatea de echilibru creşte;
b) preţul de echilibru creşte iar cantitatea de echilibru scade;
c) atât preţul cât şi cantitatea de echilibru se reduc;
d) atât preţul cât şi cantitatea de echilibru cresc.
11. Indiferent de tipul de piaţă, o firmă îşi maximizează profitul total atunci când:
a) venitul mediu = costul mediu;
b) venitul marginal = venitul mediu;
c) costul marginal = costul mediu;
d) costul marginal = venitul marginal;
12. Dacă preţul se află la un nivel la care se înregistrează un exces de ofertă, atunci se va produce:
a) o scădere a preţului;
b) apariţia pieţei negre;
c) o creştere a preţului;
d) menţinerea preţului la acelaşi nivel.
13. În condiţiile pieţei cu concurenţă perfectă, atunci când se realizează echilibrul pe termen lung
nu
este adevărat că:
a) venitul mediu = costul mediu;
b) costul marginal = venitul marginal;
c) venitul marginal > venitul mediu;
d) costul mediu = preţul;
14. Preţul îndeplineşte funcţia:

a) de stimulare a economisirii;
b) de informare;
c) de diminuare a risipei;
d) de indicator al nivelului de trai.
15. Monopolistul îşi poate maximiza profitul atunci când:

a) fixează un preţ unic cât mai mare;
b) fixează un preţ unic cât mai mic pentru a vinde cât mai multe produse;
c) fixează preţuri diferite pe pieţe diferite;
d) fixează un preţ unic moderat.
• Rolul preţurilor în economia de piaţă.

• Monopolul şi preţul de monopol.
• Oligopolul şi preţul de oligopol.
• Statul şi preţurile.
• Piaţa cu concurenţă monopolistică şi formarea preţului de echilibru pe o asemenea piaţă.
• Relaţia dintre tipul de concurenţă şi progresul tehnic.
• Recenzie la cartea: Porter, Michael E., Avantajul concurenţial: Manual de supravieţuire şi
creştere a firmelor în condiţiile economiei de piaţă, Editura Teora, Bucureşti, 2001.

VIII. PIAŢA MUNCII ŞI SALARIUL
A. Definiţii
• Piaţa muncii reprezintă spaţiul economic în cadrul căruia se confruntă cererea de muncă
cu oferta de muncă şi au loc negocieri privind angajarea salarială.
• Nevoia de muncă reprezintă volumul total de muncă necesar desfăşurării tuturor
activităţilor dintr-o economie naţională, într-o perioadă de timp determinată.
• Cererea de muncă este necesarul de muncă din partea agenţilor economici, la un moment
dat, care se satisface prin intermediul pieţei muncii, prin relaţii de angajare salarială.
• Oferta de muncă este acea parte a populaţiei apte de muncă ce doreşte angajare salarială.
• Salariul, în accepţiune largă, reprezintă suma de bani cu care este remunerat factorul de
pro-ducţie muncă pentru participarea sa la obţinerea rezultatelor unei activităţi economice.
• Salariul nominal brut este suma de bani înscrisă în contractul de muncă al salariatului
pentru munca ce urmează a fi prestată într-o unitate economică.
• Salariul net este salariul primit de salariat ca venit după ce au fost scăzute din salariul
brut impozitul şi alte reţineri (pentru C.A.S., sănătate, fondul de şomaj).
• Salariul real exprimă cantitatea de bunuri şi servicii care poate fi cumpărată cu salariul
nominal net, la un nivel dat al preţurilor.
• Salariul minim garantat este acel salariu minimal fixat prin lege, în urma negocierilor
sin-dicate-patronate-guvern.
• Salariul colectiv este atribuit tuturor salariaţilor unei firme, când rezultatele economico-
finan-ciare sunt deosebit de bune.
• Salariul social reprezintă acele venituri care completează salariul nominal şi care provin
de la bugetul de stat.
• Efectul de venit exprimă situaţia în care salariatul obţine un venit suficient de mare, care-i
asigură un standard de viaţă relativ ridicat, astfel încât au loc micşorarea timpului muncii şi
sporirea, corespunzătoare, a timpului liber.
• Efectul de substituţie constă în reducerea timpului liber şi creşterea, corespunzătoare, a
tim-pului destinat muncii, care-i asigură lucrătorului venituri mai mari.
3 Rata de activitate globală

Ractg = (Populaţia activă / Populaţia totală) × 100
4 Gradul de ocupare
Go = (Populaţia ocupată / Populaţia activă) × 100
5 Salariul real
SN
P
SN = salariul nominal;
P = nivelul preţurilor.
6 Indicele salariului real
SR1 Universitatea ISN
SPIRU HARET
ş
SR0 IP
unde:
ISR = indicele salariului real; SR1 = salariul real din perioada curentă; SR0 = salariul
real din perioada anterioară; ISN = indicele salariului nominal; IP = indicele
preţurilor de consum.

C. Probleme
1. În 2002, preţurile bunurilor de consum au crescut cu 25%, iar salariul nominal cu numai 5%. În
acest caz, salariul real:
a) creşte cu 10%;
b) scade cu 16%;
c) creşte cu 15%.
2. Dacă salariul real a crescut cu 20% iar preţurile bunurilor de consum au crescut cu 15%, în
acest caz salariul nominal:
a) creşte cu 20%;
b) scade cu 15%;
c) creşte cu 38%.
3. Preţurile bunurilor de consum scad cu 8%, iar salariul real scade cu 5%, salariul nominal:
a) creşte cu 20%;
b) creşte cu 15%;
c) scade cu 12,6%.
4. Salariul nominal scade cu 9%, iar preţurile bunurilor de consum cresc cu 15%, salariul real:
a) scade cu 20,9%;
b) creşte cu 15%;
c) scade cu 18%.
5. În 2002, salariile nominale au crescut cu 15%, iar preţurile bunurilor de consum au crescut cu
18%. În acest caz, salariul real:
a) a crescut cu 8%;
b) a scăzut cu 2,6%;
c) a crescut cu 15%.
D. Teste-grilă
1. Cererea de muncă:
a) corespunde cu nevoia de muncă;
b) este mai mare faţă de nevoia de muncă;
c) include munca femeilor casnice;
d) corespunde cu oferta de locuri de muncă din partea agenţilor economici.
2. Cererea pe piaţa muncii este constituită din:

a) populaţia aptă de muncă;
b) şomeri;
c) populaţia ocupată;
d) numărul total de locuri de muncă existente la un moment dat şi care presupune
salarizarea.
3. Oferta de muncă constituie pe piaţa muncii:

a) cererea de muncă;
b) nevoia de muncă;
c) locurile de muncă salariate;
d) o parte a resurselor de muncă.
4. Cererea de muncă este derivată deoarece:
a) decurge din nevoile economico-sociale;
b) se datorează ofertei de bunuri pe piaţă;
c) este generată de oferta de muncă;
d) derivă din cererea de bunuri şi servicii pe piaţă.
5. Oferta de forţă de muncă se constituie din:
a) studenţi şi militari;
b) femei casnice;
c) întreaga populaţie a unei ţări;
d) populaţia activă disponibilă.
6. Populaţia activă disponibilă este reprezentată de:

a) elevi;
b) pensionari;
c) militari şi studenţi;
d) populaţia ocupată şi cei care caută un loc de muncă (şomerii).
7. Particularităţi ale ofertei de muncă:

a) mobilitate mare;
b) necesită o perioadă îndelungată pentru formare profesională;
c) nu se poate conserva;
d) mobilitate redusă.
8. Cererea de muncă este influenţată de:

a) nivelul salariului;
b) preţul factorilor de producţie;
c) costul marginal al muncii;
d) dezvoltarea şi apariţia de noi activităţi.
9. Oferta de muncă depinde de:

a) totalul populaţiei;
b) factorul demografic;
c) numărul mare de şcolari;
d) dimensiunea populaţiei active disponibile.
10. În condiţii de criză economică cererea de muncă:

a) creşte;
b) scade;
c) rămâne neschimbată.
11. În condiţii de avânt economic, cererea de muncă:

a) scade;
b) rămâne constantă;
c) creşte.
12. Salariul real reprezintă:

a) salariul încasat de către salariaţi ca urmare a activităţii depuse într-o unitate
economică;
b) salariul primit ca urmare a rezultatelor economico-financiare foarte bune;
c) cantitatea de bunuri şi servicii ce poate fi procurată cu salariul nominal la un nivel
dat al
preţurilor;
d) acel venit care contribuie la sporirea salariului nominal.
13. Salariul nominal brut reprezintă:
a) suma de bani, convenită şi prevăzută în contractul de muncă pentru prestarea muncii
într-o
unitate economică;
b) suma de bani pe care o primeşte angajatul de la angajator;
c) suma de bani plătită pentru un serviciu;
d) venitul obţinut în urma unui credit.
14. Salariul poate fi considerat:

a) plată pentru închirierea forţei de muncă:
b) preţ al forţei de muncă-marfă;
c) venit pentru angajator;
d) nici un răspuns nu este corect.
15. Mărimea salariului este determinată de:

a) creşterea cheltuielilor cu transportul, chiria ş.a.;
b) sporirea productivităţii muncii;
c) creşterea cheltuielilor cu calificarea;
d) scăderea ratei dobânzilor.
16. Salariul poate fi considerat:

a) un venit;
b) un cost;
c) un preţ al creditului;
17. Salariul real scade când:

a) salariul nominal creşte mai încet decât cresc preţurile la bunurile de consum;
b) salariul nominal este constant iar preţurile bunurilor economice cresc;
c) salariul nominal scade iar preţurile la bunurile de consum cresc;
d) creşte salariul nominal mai mult decât cresc preţurile la bunurile de consum.
18. Salariul real creşte:

a) când salariul nominal creşte mai repede decât preţurile bunurilor de consum;
b) când salariul nominal este constant iar preţurile bunurilor de consum scad;
c) când salariul nominal creşte, iar preţurile la bunurile de consum sunt constante;
d) când salariul nominal este constant iar preţurile la bunurile de consum cresc.
19. În definirea standardului de viaţă cel mai mare rol îl are:

a) salariul real;
b) salariul nominal;
c) preţuri scăzute;
d) rata dobânzii.
20. Preţurile de consum cresc mai puţin decât creşte salariul real. În acest caz, salariul nominal:
a) creşte mai mult decât salariul real;
b) creşte mai puţin decât preţurile la bunurile de consum;
c) creşte mai puţin decât salariul real;
d) nu se modifică.
21. Care dintre următoarele relaţii consideraţi că este corectă?

a) salariul real este inversUniversitatea
proporţionalSPIRU
cu salariul
HARET nominal;
b) salariul real este direct proporţional cu dinamica preţurilor;
c) salariul real creşte când salariul nominal este constant iar preţurile cresc;
d) salariul real este într-un raport invers faţă de preţurile la bunurile de consum.
1 Abordări tactice privind conceptul de salariu.

2 Analiza evoluţiei standardului de viaţă în România în ultimul deceniu.
3 Relaţia dintre salarii şi productivitatea muncii în ultimii 5 ani în România.
4 Abordări teoretice cu privire la conceptul de piaţă a muncii.
5 Locul cererii în sistemul pieţei muncii.
6 Oferta de muncă: particularităţi şi tendinţe actuale.
7 Relaţia dintre dezvoltarea economică durabilă şi ocuparea forţei de muncă.
8 Starea pieţei muncii în România.

IX. PROFITUL ŞI RENTA
A. Definiţii
1 Profitul reprezintă partea din venitul încasat în urma vânzării unor produse realizate de
o firmă, după scăderea cheltuielilor de producţie aferente.
2 Profitul legitim reprezintă recompensa întreprinzătorului pentru activitatea desfăşurată,
în contextul respectării prevederilor legale.
3 Profitul nelegitim este cel realizat ca urmare a încălcării prevederilor legii, prin
sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor.
4 Profitul brut este suma ce rămâne din venitul total după scăderea cheltuielilor de
producţie.
5 Profitul net reprezintă partea rămasă din profitul brut după ce s-au dedus: dobânda
capitalului propriu al firmei, salariile, arenda şi chiria pentru terenul şi clădirea care îi aparţin
acesteia, taxele care se suportă direct din profit.
6 Supraprofitul este obţinut de acele firme care au o poziţie de monopol în producerea
şi/sau vânzarea unor bunuri.
7 Rata profitului arată gradul de valorificare a capitalului utilizat de firmă şi măsoară
totodată rentabilitatea acestuia.
8 Renta reprezintă venitul fix obţinut de proprietarul unui bun mobiliar sau imobiliar, ca
recompensă pentru cedarea folosirii unei resurse economice limitate.
9 Preţul pământului se plăteşte pentru obţinerea dreptului de proprietate asupra unei
suprafeţe de teren, prin vânzare-cumpărare.
7 Masa profitului:
Pr = VT – CTG
Pr net = Pr brut – Ipr
VT = pv * Q, unde:
Pr – profitul;
VT– venitul încasat;
CTG – costul total global pentru obţinerea producţiei – Q;
pv – preţul unitar de vânzare;
Ipr – impozit pe profit.
8 Rata rentabilităţii:
Rpr = (Pr / CTG)* 100
9 Rata comercială a profitului:
Rpr = (Pr / CA) * 100
10 Rata economică a profitului:
Rpr = (Pr / TA) * 100
11 Rata financiară a profitului:
Rpr = (Pr / AP) * 100, unde:
CA – cifra de afaceri;
TA – totalul activelor proprii şi împrumutate;
AP – activele proprii.
12 R = V – (C + Pr), unde:
R – valoarea rentei;
V – venitul obţinut în urma arendării bunului respectiv;
C – cheltuielile făcute pentru realizarea venitului respectiv.
13 P = R / d, unde:
P – preţul pământului;
R – renta;
d – rata dobânzii.

C. Probleme
1. Dacă profitul creşte cu 50%, iar costurile scad cu 25%, cum se modifică rata profitului
raportată la cost?
2. Când costul fix mediu este, în T0, 5.000 u.m, costul variabil mediu – 10.000 u.m.; în T1 – pro-
ducţia se dublează iar costul variabil creşte cu 125%, cum evoluează profitul unitar?
3. Dacă profitul reprezintă 20% din totalul încasărilor, iar costurile salariale 7%, să se determine
rata profitului calculată la acest cost.
4. Costul reprezintă, în T0, 80% din încasări. În T1, acestea cresc cu 10%, iar profitul se
dublează. Care este evoluţia costului total?
5. Încasările realizate din vânzarea bunurilor economice reprezintă 700 milioane u.m. din care
300 milioane u.m. – profit. Pentru ca rata profitului în funcţie de cifra de afaceri să fie 50%, ce
reducere a costului ar fi necesară?
6. Un teren generează o rentă anuală în valoare de 40 milioane u.m., iar nivelul ratei dobânzii
bancare este de 20%. Care este preţul acelui teren?
D. Teste-grilă
1. Când preţul de vânzare al unui bun creşte, producţia rămâne neschimbată, profitul poate creşte
dacă:
a) numai dacă va creşte şi producţia;
b) costul total mediu este constant;
c) costul total mediu scade;
d) costul total mediu creşte strict proporţional cu creşterea preţului.
2. Preţul şi costul scad în aceeaşi proporţie. Rata profitului în funcţie de cost:

a) creşte;
b) scade;
c) nu se modifică;
d) nici o variantă nu este adevărată.
3. Renta este o consecinţă a:

a) excesului de ofertă în raport cu cererea unor bunuri;
b) preţurilor de monopol ridicate;
c) creşterii puterii de cumpărare a populaţiei;
d) deficitului de ofertă în raport cu cererea unor factori de producţie cu însuşiri rare.
4. Mărimea profitului unei firme este invers proporţională cu:
a) ponderea produselor care aduc un profit ridicat;
b) creşterea preţurilor;
c) durata unei rotaţii;
d) creşterea ponderii produselor pe care le fabrică, cu profit ridicat.
5. Când durata unei rotaţii a capitalului scade, iar celelalte condiţii nu se schimbă, profitul:
a) scade; Universitatea SPIRU HARET
b) este egal cu costul mediu;
c) nu se modifică;
d) creşte.
6. Dacă rata profitului, calculată la cifra de afaceri, este în creştere, reducerea costurilor ar
determina:
a) creşterea profitului;
b) reducerea profitului;
c) păstrarea nivelului profitului;
d) creşterea preţurilor.
7. Profitul este similar dobânzii şi rentei pentru că:

a) are aceeaşi mărime;
b) este o formă de venit;
c) se obţine doar în agricultură;
d) determină reducerea inflaţiei.
8. Profitul se poate deosebi de alte forme de venit, deoarece:

a) este un venit meritat;
b) este principala sursă de finanţare a investiţiilor;
c) este identic cu dobânda;
d) are cel mai ridicat nivel.
9. Supraprofitul este:
a) obţinut doar de către monopoluri;
b) obţinut de întreprinderile mari, transnaţionale;
c) necuvenit;
d) cel care depăşeşte profitul normal.
9 Relaţia (legătura) dintre renta economică şi concurenţă.

10 Metode de maximizare a profitului unei firme.
11 Studiu de caz.
O firmă dispune de următoarele active: clădiri în valoare de 800 milioane u.m.,
construcţii speciale – 500 mil. u.m., maşini şi utilaje – 200 mil. u.m., unelte şi accesorii – 30
mil. u.m. Toate activele urmează să se amortizeze pe parcursul unei perioade de cinci ani.
Cunoscându-se costul variabil mediu – 250.000 u.m., costul total mediu – 400.000 u.m.,
preţul unitar – 500.000 u.m. şi cantitatea vândută de produse – 3.000, să se determine:
– costul fix, variabil, variabil mediu şi costul fix mediu;
– venitul pe produs şi venitul total;
– profitul pe produs şi profitul total.
Firma are la dispoziţie şi un teren a cărui valoarea este de 100 mil. u.m. şi pentru care
trebuie să decidă între a-l vinde şi a-l arenda. Rata dobânzii practicată de bănci pentru
credite este de 24%, iar pentru depozite de 10%. Pentru creditele în valoare de 750 mil. u.m.
şi pentru depozitele de 325 mil. u.m. ale firmei să se calculeze dobânda plătită către bancă
pentru credite şi cea încasată la depozite, precum şi renta pe care ar încasa-o în cazul
arendării terenului respectiv.
12 Recenzie la cartea: Richard Lipsey, Alec Chrystal, Economia pozitivă, Editura Economică,
Bucureşti, 1999.

X. PIAŢA MONETARĂ. DOBÂNDA
A. Definiţii
1 Piaţa monetară reprezintă ansamblul tranzacţiilor cu o marfă specifică – moneda

(banii).
2 Masa monetară este constituită din totalitatea instrumentelor necesare circuitului
bunurilor economice şi plăţilor la un moment dat.
3 Puterea de cumpărare a banilor (monedei) reprezintă cantitatea de bunuri economice
ce se poate cumpăra cu o unitate monetară sau cu o sumă de bani la un moment dat.
4 Multiplicatorul creditului („multiplicator al banilor”) pune în evidenţă posibilitatea
băncilor de a „crea” bani prin multiplicarea operaţiilor de creditare.
5 Rezerva obligatorie este obligaţia băncilor comerciale de a rezerva o cotă-parte din
depozitele ce le au la dispoziţie pentru a face faţă cererilor de retragere. Banca Naţională
stabileşte procentul ce va reprezenta rata rezervei obligatorii.
6 Dobânda reprezintă suma de bani plătită de debitor creditorului pentru dreptul de
folosinţă temporară a mijloacelor băneşti împrumutate
7 Rata dobânzii este preţul a o sută de unităţi băneşti împrumutate pe termen de un an.
8 Câştigul băncii este diferenţa dintre dobânda încasată şi dobânda plătită.
9 Profitul băncii este câştigul din care se scad cheltuielile cu funcţionarea instituţiei
(băncii).
10 Profitul net al băncii este profitul brut din care se scad impozitele şi taxele ce revin
statului.
1 Ecuaţia schimbului (a lui Irving Fisher)

M × V = P × Y, unde: M = masa monetară;
P = preţul la care se efectuează tranzacţiile;
Y = volumul de bunuri şi servicii supuse tranzacţiilor;
V = viteza de rotaţie a banilor (monedei).
2 Puterea de cumpărare a banilor
M unde: Pcb = puterea de cumpărare a banilor;
Ip M = masa monetară;
Ip = indicele preţurilor bunurilor de consum.
3 Multiplicatorul creditului
1 unde: Mc = multiplicatorul creditului;
r r = rata rezervei obligatorii.
4 Dobânda simplă:
D = C × d´ × n, unde: D = dobânda;
D C = credit;
C = × 100
d′ d´ = rata dobânzii;
Universitatea
n = perioadaSPIRU HARET(ani).
de acordare
D
d ′ = × 100
C
5 Dobânda compusă
D = C (1 + d´)n – C, unde: n = numărul de ani, perioada de timp;
S = C (1 + d´)n S = valoarea creditului plus dobânda
cumulată peste „n” ani.
6 Rata reală a dobânzii

d’r = d’n – i , unde: d’r = rata reală a dobânzii;
d’n = rata nominală a dobânzii;
i = rata inflaţiei.
C. Probleme
1. Într-o economie naţională, masa monetară în T0 a fost de 500 mil. u.m. În perioada T0 – T1,
volumul bunurilor şi serviciilor tranzacţionale pe piaţă sporeşte cu 50%, preţurile cresc cu 20%,
iar viteza de rotaţie a banilor creşte cu 30%. Cu cât a crescut sau a scăzut masa monetară?
2. În perioada T0 – T1, băncile au acordat credite în valoare de 300 mil. u.m., iar creditele
scadente au fost de 200 mil. u.m. Ştiind că în T0, masa monetară a fost de 500 mld. u.m., să se
afle masa monetară în T1.
3. O bancă are disponibilităţi băneşti suplimentare în valoare de 300 mil. u.m., iar rezerva
obligatorie este de 22%. Cât reprezintă multiplicatorul creditului?
4. Banca Naţională schimbă 3 mil. de euro în lei la un curs de 3,4 lei un euro. Ce efect va avea
asupra masei monetare? Toate celelalte condiţii sunt constante.
5. În 2003, preţurile la bunurile de consum au crescut cu 14%. Calculaţi puterea de cumpărare a

banilor.
6. O bancă acordă un credit de 500 mil. u.m. cu o rată a dobânzii de 10% pe termen de 6 luni.
Cât reprezintă dobânda încasată de bancă?
7. Creditele acordate de bancă se ridică la valoarea de 600 mil. u.m., iar rata dobânzii este de
20%. Depunerile la bancă, de către persoanele fizice, reprezintă 400 mil. u.m. pentru care se
plăteşte o rată a dobânzii de 10%. Cât reprezintă câştigul băncii?
8. Câştigul unei bănci reprezintă 300 mil. u.m., iar cheltuielile cu funcţionarea se ridică la 5%.
Cât este profitul băncii?
9. Un deponent obţine de la bancă pentru depozitul său o dobândă de 700 mil. u.m. la o rată a
dobânzii de 5%. Care a fost mărimea depozitului (creditului)?
10. Un credit în valoare de 80 mii lei cu o rată a dobânzii de 12% se acordă pentru o perioadă de
3 ani. Cât reprezintă dobânda şi suma la scadenţă?
11. Se acordă un credit în valoare de 600 mil. u.m. pe o perioadă de 5 ani cu o rată a dobânzii de
15%. Creditul este rambursabil înUniversitatea
5 tranşe egale.
SPIRUSăHARET
se calculeze, pe baza dobânzii simple,
dobânda şi suma de rambursat în cel de-al 3-lea an.
D. Teste-grilă
1. Piaţa monetară reprezintă:
a) ansamblul actelor de vânzare-cumpărare a bunurilor economice;
b) plata pentru serviciile băncilor comerciale;
c) piaţa tranzacţiilor cu forţă de muncă;
d) ansamblul tranzacţiilor cu o marfă specifică – banii; oferta de monedă în
confruntare cu
cererea de monedă.
2. Masa monetară se defineşte:

a) totalitatea resurselor atrase în circuitul economic;
b) economiile în posesia populaţiei;
c) emisiunea de monedă;
d) totalitatea instrumentelor necesare circulaţiei bunurilor economice şi plăţilor.
3. Multiplicatorul creditului este:

a) raportul dintre economii şi preţ;
b) raportul dintre salariul nominal şi preţ;
c) parte a profitului;
d) raport dintre disponibilităţile băneşti suplimentare ale băncilor şi mărimea ratei
de rezervă obligatorie.
4. Masa monetară se reduce atunci când:

a) se măreşte viteza de rotaţie a banilor;
b) volumul fizic al bunurilor respective creşte;
c) se achită creditele de consum la scadenţă;
5. Mărimea masei monetare depinde de:

a) volumul valoric al tranzacţiilor cu bunuri şi servicii;
b) viteza de rotaţie a banilor;
c) nivelul preţurilor;
d) măsuri la nivel microeconomic.
6. Masa monetară este creată de:

a) instituţiile guvernului;
b) doar de băncile comerciale;
c) casele de economii;
d) Banca Centrală şi restul băncilor comerciale.
7. Masa monetară este constituită:

a) exclusiv din numerar;
b) numai din monedă scripturală;
c) din numerar şi monedă scripturală;
d) din numerar, monedă scripturală şi alte instrumente cu proprietate de monedă
şi recunoscute pe piaţa monetară.
8. Puterea de cumpărare a banilor reprezintă:

a) totalitatea instrumentelor de plată;
b) dobânda inclusă de bancă;
c) cantitatea de bunuri şi servicii care poate fi cumpărată cu o unitate monetară
la un moment dat;
d) eficienţa economică.
9. Puterea de cumpărare a banilor creşte când:

a) preţurile cresc într-un ritm mai mare decât salariile;
b) preţurile cresc mai încet decât salariile;
c) economia se află în faza de criză economică;
d) salariile sporesc mai mult decât productivitatea muncii.
10. Puterea de cumpărare a populaţiei scade atunci când:

a) preţurile cresc, iar salariile rămân constante;
b) salariile nominale cresc într-un ritm mai mare decât preţurile;
c) preţurile şi salariile cresc în acelaşi ritm;
d) salariile scad iar preţurile rămân constante.
11. Populaţia este cointeresată să depună economiile la bancă când rata dobânzii:
a) este mai mare decât rata inflaţiei;
b) este în scădere;
c) este mai mică decât rata inflaţiei;
d) rămâne constantă.
12. Mărimea ratei dobânzii depinde de:

a) cererea şi oferta de credite;
b) risc;
c) durata creditului;
d) impozite şi taxe.
13. Dobânda ca sumă depinde de:

a) durata de acordare a creditului;
b) nivelul ratei dobânzii;
c) dimensiunea creditului;
d) rata şomajului.
14. Creditele au următoarele surse:

a) profitul firmelor;
b) impozite şi taxe;
c) veniturile populaţiei;
d) disponibilităţile băneşti temporare ale agenţilor economici atrase prin sistemul
bancar.
15. Rata dobânzii este:

a) preţul bunurilor economice;
b) profitul întreprinzătorului;
c) preţul exprimat procentual pe termen de un an;
d) câştigul băncii.
16. Rata dobânzii este influenţată de:

a) creşterea inflaţiei;
b) creşterea ratei şomajului;
c) oferta de credit mai mare decât cererea de credit;
d) cererea de credit mai mare decât oferta de credit.
17. Cum apreciaţi că trebuie să fie rata dobânzii faţă de rata profitului pentru ca investiţiile pe
bază de credit să crească?
a) să fie mai mare;
b) să fie mai mică;
c) să fie egală;
18. Profitul unei bănci este:

a) dobânda încasată;
b) dobânda plătită;
c) sumele depuse în conturi;
d) diferenţa dintre câştigul băncii şi cheltuielile de funcţionare.
19. Câştigul bancar este:

a) oferta de credit;
b) cererea de credit;
c) dobânda plătită;
d) diferenţa dintre dobânda încasată şi dobânda plătită.
20. Cererea de credit creşte când:

a) rata dobânzii este mică;
b) conjunctura economică internă şi internaţională este favorabilă dezvoltării;
c) se stimulează creditul de consum şi ipotecar.
7 Echilibrul pieţei monetare. Caracteristici ale pieţei monetare autohtone.

8 Cererea şi oferta de monedă. Factorii care le condiţionează.
9 Agregatele monetare şi rolul lor în stabilirea politicii monetare.
10 Evoluţia pieţei monetare între remonetizare şi demonetizare.
11 Evoluţia ratei dobânzii şi impactul asupra investiţiilor întreprinzătorilor din România.
12 Rolul creditului în economia României.
13 Relaţia dintre rata dobânzii şi rata inflaţiei în România în perioada 2000-2006.
14 Evoluţia sistemului bancar în România şi rolul său în dezvoltarea economică.
15 Evoluţia ratei rezervei obligatorii şi impactul asupra dimensiunii operaţiunilor de creditare.

XI. PIAŢA CAPITALULUI
A. Definiţii
1 Titlurile de valoare sunt înscrisuri, emise în baza unor legi, care dau posesorilor lor
dreptul de a încasa, anual, un venit variabil sau fix. Principalele titluri de valoare sunt: acţiunile,
obligaţiunile, titlurile de rentă şi bonurile de tezaur.
2 Acţiunea este un titlu de valoare (de proprietate) care dovedeşte partea pe care o deţine
posesorul său (acţionarul) din capitalul social al unei firme constituite ca societate pe acţiuni, şi
care îi dă dreptul la un venit anual variabil, numit dividend.
3 Obligaţiunea este un titlu de valoare, emis de întreprinderi, instituţii sau de către stat,
care atestă angajarea unui împrumut pe termen mediu sau lung, emitentul obligându-se să-l
ramburseze într-un timp determinat şi să plătească deţinătorului (obligatarului) un venit anual fix,
numit cupon sau dobândă.
4 Piaţa capitalului reprezintă totalitatea tranzacţiilor al căror obiect îl constituie titlurile
de valoare. Ea se scindează în piaţa primară, care cuprinde totalitatea tranzacţiilor al căror obiect
îl reprezintă titlurile de valoare nou emise, şi piaţa secundară, care include totalitatea tranzacţiilor
efectuate cu titlurile de valoare emise şi plasate anterior.
5 Bursa de valori este o instituţie înfiinţată pe baze legale şi supravegheată de stat, şi care
are drept scop principal încheierea de tranzacţii cu titluri de valoare emise anterior, dar poate
intermedia şi tranzacţii cu valute şi metale preţioase.
6 Operaţiunile bursiere la vedere sunt acele operaţiuni în care transmiterea titlurilor de
valoare, de la vânzător la cumpărător, şi plata acestora se realizează fără amânare (într-o singură
rundă), la cursul zilei.
7 Operaţiunile bursiere la termen sunt acele operaţiuni care se efectuează în două runde:
în prima rundă, partenerii stabilesc numărul de titluri ce se vor ceda ulterior, la scadenţă (maxim
peste trei luni) şi cursul, iar în runda a doua, au loc transmiterea efectivă a titlurilor şi plata lor, la
cursul anterior fixat. Specific operaţiunilor bursiere la termen este caracterul lor speculativ.
8 Speculaţie bear (ŕ la baisse) – vânzătorul mizează pe faptul că, până la termen, cursul
titlurilor va scădea, urmând ca în ziua scadenţei să le achiziţioneze de pe piaţă la cursul existent
şi să le cedeze cumpărătorului la cel convenit (mai mare), câştigând din această diferenţă.
9 Speculaţie bull (ŕ la hausse) – cumpărătorul mizează pe faptul că până la termen cursul
titlurilor va creşte, dar le va primi de la vânzător la cel convenit în momentul încheierii tranzacţiei
(mai mic), câştigând din această diferenţă.
10 Randamentul titlului de valoare (rata titlului de valoare) reprezintă raportul procentual
dintre venitul adus de acel titlu şi cursul la care se cumpără. Investiţia raţională în titluri de
valoare se justifică numai dacă randamentul este mai mare decât rata dobânzii bancare.
11 Câştigul potenţial reprezintă câştigul ce poate fi obţinut prin vânzarea titlurilor la o dată
viitoare, şi rezultă din diferenţa dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare.
12 Valoarea prezentă a venitului viitor reprezintă valoarea prezentă (actuală) a unor
fluxuri băneşti viitoare, determinată prin metoda actualizării, care ţine cont de factorul timp,
pornind de la principiul că o sumă prezentă S0 valorează după n ani Sn = S0 (1 + a)n , unde
expresia (1 + a)n se numeşte factor de fructificare.

• Cursul unei acţiuni/obligaţiuni
unde:
C = cursul acţiunii/obligaţiunii;
V = venitul adus de acţiune/obligaţiune;
r = rata nominală a dobânzii anuale;
• Valoarea prezentă a unui venit viitor
unde:
V0 = valoarea prezentă a unui venit viitor;
Vn = venitul care va fi obţinut peste „n” ani;
n = numărul de ani.
• Valoarea prezentă a unui flux de venituri viitoare
unde:
V0 = valoarea prezentă a unui flux de venituri viitoare;
V1 = venitul care va fi obţinut peste un an;
V2 = venitul care va fi obţinut peste doi ani;
Vn = venitul care va fi obţinut peste „n” ani;
n = numărul de ani.
• Randamentul unei obligaţiuni
unde:
Ro = randamentul unei obligaţiuni;
P = preţul obligaţiunii;
C = cuponul obligaţiunii.
• Randamentul unei acţiuni
unde:
Ra = randamentul unei acţiuni;
P = preţul acţiunii;
D = dividendul acţiunii.
• Câştigul potenţial al unei obligaţiuni
unde:
Co = câştigul potenţial al unei obligaţiuni;
C = cuponul obligaţiunii;
P0 = preţul obligaţiunii în perioada T0;
P1 = preţul obligaţiunii în perioada T1.
• Câştigul potenţial al unei acţiuni
unde:
Ca = câştigul potenţial al unei acţiuni;
D = dividendul acţiunii;
P0 = preţul acţiunii în perioada T0;
P1 = preţul acţiunii în perioada T1.
C. Probleme
1. Cuponul unei obligaţiuni este egal cu 5000 u.m., iar rata anuală a dobânzii este 10%.
Determinaţi cursul obligaţiunii. În cazul în care rata dobânzii creşte la 20%, determinaţi noul curs
al obligaţiunii, şi comentaţi evoluţia cursului. Cum va evolua cursul dacă rata dobânzii va scădea
la 5%?
2. Un agent economic dispune de o obligaţiune care îi aduce anual un venit fix de 9000 u.m. Ce
rată a dobânzii practică băncile dacă titlul se vinde la bursă cu:
a) 100000 u.m.;
b) 180000 u.m.;
c) 90000 u.m.
3. Să se determine randamentul şi câştigul potenţial al unei acţiuni pentru care se anticipează un

dividend de 20000 u.m. şi o creştere a preţului de la 140000 u.m la 150000 u.m.
4. În momentul T0, cursul acţiunilor unei firme este de 3000 u.m. Între agenţii economici A
(vânzător) şi B (cumpărător) se încheie un contract pentru vânzarea-cumpărarea a 1000 de
acţiuni, cu scadenţa în momentul T1. La scadenţă, cursul acţiunilor este 3500 u.m. Care dintre cei
doi agenţi economici câştigă şi cât? Care ar fi fost situaţia dacă la scadenţă cursul acţiunilor ar fi
fost 2800 u.m.?
5. O societate pe acţiuni a vândut 1000 de titluri de valoare, având o valoare nominală de 100000
u.m. La sfârşitul anului, profitul brut al firmei a fost de 40 milioane u.m. Ştiind că impozitul pe
profit este de 25%, iar jumătate din profitul net se repartizează ca venit celor 1000 de acţionari,
determinaţi raportul procentual între valoarea dividendului şi valoarea nominală a unei acţiuni.
6. Fie un flux de venituri anuale egal cu 50 milioane u.m. pe o perioadă de 3 ani. În condiţiile
unei rate anuale a dobânzii nominale de 10%, să se determine prin metoda actualizării valoarea
prezentă a fluxului de venituri viitoare.
D. Teste-grilă
1. Titlurile de valoare sunt înscrisuri, emise în baza unor legi, care dau posesorilor lor dreptul:
a) de a încasa, anual, un venit variabil;SPIRU HARET
Universitatea
b) de a încasa, anual, un venit variabil sau fix;
c) de a încasa, anual, un venit fix;
d) de a încasa, anual, un profit variabil sau fix.
2. Acţiunea este un titlu de valoare care conferă posesorului dreptul la un venit anual variabil (de
regulă), numit:
a) cupon;
b) dobândă;
c) dividend;
d) rentă.
3. Obligatarii sunt:
a) creditori ai unităţilor care au emis obligaţiunile;
b) debitori ai unităţilor care au emis obligaţiunile;
c) agenţi de schimb care acţionează în numele clienţilor;
d) brokeri specialişti.
4. Bonurile de tezaur sunt titluri de valoare, emise de:

a) întreprinderi private;
b) Ministerul Finanţelor Publice sau administraţia bugetelor de stat;
c) guvern;
d) Trezorerie;
e) întreprinderi de stat.
5. Un investitor raţional cumpără titluri de valoare atunci când:

a) randamentul titlurilor este mai mare decât rata dobânzii bancare;
b) randamentul titlurilor este mai mic decât rata dobânzii bancare;
c) randamentul titlurilor este egal cu rata dobânzii bancare.
6. Decizia de a investi în titluri de valoare se întemeiază pe:

a) determinarea valorii actuale a fluxului viitor de venituri;
b) câştigul ce se poate obţine prin vânzarea titlurilor, la o dată viitoare, pe piaţa
financiară
secundară;
c) anticiparea valorii reale actuale a fluxului viitor de venituri;
d) durata reîntoarcerii banilor investiţi în acţiuni.
7. În principiu, este mai riscantă:

a) emisiunea de obligaţiuni;
b) emisiunea de acţiuni;
c) riscurile sunt egale în cazul emisiunii de obligaţiuni şi acţiuni;
d) nu există riscuri în cazul emisiunii de obligaţiuni şi acţiuni.
8. În cazul unei operaţiuni bursiere la termen, cumpărătorul câştigă atunci când:

a) cursul titlului creşte;
b) cursul titlului scade;
c) cursul titlului rămâne constant.
9. În cazul unei operaţiuni bursiere la termen, în urma scăderii cursului acţiunilor câştigă:
a) firma care a emis acţiunile;
b) vânzătorul; Universitatea SPIRU HARET
c) cumpărătorul;
d) brokerul agent;
e) brokerul specialist.
10. În cazul în care rata anuală a dobânzii nominale pe piaţă creşte, în mod normal cursul titlurilor
pe piaţa financiară secundară:
a) creşte;
b) scade;
c) cursul titlurilor nu este influenţat de evoluţia ratei dobânzii.

• Recenzie la cartea: Gheorghe Ciobanu, Bursele de valori şi tranzacţiile la bursă, Editura

Economică, Bucureşti, 1997.
• Recenzie la cartea: Marin Frâncu, Pieţe de capital, Editura Tribuna Economică, Bucureşti,
1998.
• Raportul dintre piaţa capitalului şi piaţa monetară.
• Avantajele finanţării întreprinderilor prin emisiunea de titluri de valoare.
• Determinanţi ai formării cererii şi ofertei de titluri de valoare.
• Instituţiile pieţei capitalului în România.
• Rolul bursei de valori în procesul privatizării în România.
• Informatizarea bursei de valori în România.
• Piaţa bursieră – axul central al economiei corporative americane.
• Scurtă istorie – marele boom bursier american din anii 1920, doar un balon speculativ?
• Analiză comparativă a principalelor burse de valori din ţările dezvoltate.
• Analiza comportamentului investitorului (cumpărătorului de acţiuni).
• Analiza comportamentului speculatorului.
• Tipuri fundamentale de operaţiuni speculative la bursă.
• Studiu de caz: exemplu de cumpărare şi de vânzare ferme de acţiuni.

XII. PIAŢA VALUTARĂ
A. Definiţii
1 Valuta reprezintă moneda naţională a unui stat, aflată în posesia unor persoane fizice şi
juri-dice străine.
2 Piaţa valutară reprezintă totalitatea tranzacţiilor al căror obiect îl constituie valutele.
Piaţa valutară se scindează în piaţă valutară bancară, rezervată operaţiunilor valutare realizate de
persoane juridice, şi piaţa caselor de schimb valutar, rezervată operaţiunilor valutare realizate de
persoane fizice.
3 Convertibilitatea valutară reprezintă dreptul rezidenţilor şi nerezidenţilor de a schimba
moneda naţională cu o altă monedă străină, în mod liber, prin vânzare-cumpărare pe piaţă, fără
nici o restricţie.
4 Cursul valutar (cursul de schimb) reprezintă preţul unei monede exprimat într-o altă
monedă. Stabilirea cursului valutar se realizează prin metoda cotării, care poate fi directă (de
exemplu: 1 € = 39 lei) sau indirectă (de exemplu: 1 leu = 0,256 €).
5 Operaţiunea valutară la vedere (Spot) este o operaţiune de vânzare-cumpărare de
valută la care decontarea se face în maxim 48 de ore lucrătoare, din momentul încheierii
tranzacţiei.
6 Operaţiunea valutară la termen (Forward) este o operaţiune de vânzare-cumpărare de
valută ce se tranzacţionează la cursul stabilit în momentul contractării şi se finalizează la un
termen ulterior (scadenţă), mai mare de 48 de ore lucrătoare, fixat atunci când s-a încheiat
contractul.
7 Operaţiunea valutară la termen simplă constă în cumpărarea de către un dealer a unei
valute la o anumită dată, ca operaţiune la vedere, iar această valută este vândută în aceeaşi zi ca
operaţiune la termen.
8 Operaţiunea valutară la termen complexă (Swap) este o operaţiune de creditare
reciprocă intervenită, de regulă, între două bănci centrale cu scopul acordării de împrumuturi (de
către una din ele unei terţe bănci); acest tip de operaţiune se poate realiza şi între marile bănci
comerciale, pe baza unor convenţii sau aranjamente.
9 Operaţiunea valutară de tip Hedging este acea operaţiune valutară prin care marii
importatori încearcă să evite riscul pierderilor, ce pot apărea atunci când valuta necesară plăţii
mărfurilor importate se cumpără la scadenţă; de aceea, ei efectuează, la o dată anume (înainte de
scadenţă) o dublă tranzacţie: cumpără la vedere cantitatea de valută de care au nevoie, şi o vând la
termen. Reuşita unei operaţiuni de tip Hedging depinde de corectitudinea anticipării evoluţiei
cursului de schimb.
10 Balanţa de plăţi externe este un instrument economico-statistic în care se includ şi se
compară încasările şi plăţile realizate de o ţară, din relaţiile sale economice, financiare şi
monetare cu alte ţări, pe o perioadă de timp, de regulă un an. Practic, „balanţa de plăţi este o
sinteză statistică a relaţiilor economice şi financiare ale unei ţări cu străinătatea.” (M. Didier,
Economia: regulile jocului,
Editura Humanitas, 1998, p. 193).
11 Datoria externă reprezintă suma în valută datorată, la un moment dat, de o ţară altor ţări
şi/sau instituţii financiare internaţionale în baza
Universitatea creditelor
SPIRU HARETprimite de stat şi de către firmele
private cu garanţia statului, şi care urmează a fi achitată într-o perioadă mai mare de un an.
B. Probleme
1. În luna martie, cursul de schimb euro-dolar este 1€ = 1,10 $. În luna iunie, creşte cererea pentru
euro cu 10%, datorită extinderii activităţilor economice şi turismului extern, iar în luna noiembrie,
creşte oferta pentru euro cu 15%, în condiţiile unei elasticităţi unitare a cererii pentru valută.
Deter-minaţi cursul de schimb euro-dolar în lunile iunie şi noiembrie.

C. Teste-grilă
1. Pe piaţa valutară bancară se realizează operaţiuni de către:

a) persoane fizice;
b) persoane juridice;
c) numai de către bănci;
d) numai de către Banca Centrală.
2. Exprimarea cursului valutar sub forma 1$ = 3,4 lei este caracteristică metodei:
a) cotării simple;
b) cotării complexe;
c) cotării directe;
d) cotării indirecte.
3. Dacă pe piaţa valutară dintr-o ţară sporeşte cererea de dolari, atunci:

a) cursul dolarului creşte;
b) cursul dolarului scade;
c) cursul monedei naţionale creşte;
d) cursul monedei naţionale scade.
4. Convertibilitatea valutară reprezintă:

a) dreptul nerezidenţilor de a schimba moneda naţională cu o altă monedă străină, în
mod
liber, prin vânzare-cumpărare pe piaţă;
b) dreptul rezidenţilor şi nerezidenţilor de a schimba moneda naţională cu o altă
monedă
străină, cu anumite restricţii cantitative impuse de legislaţia ţării respective;
c) dreptul rezidenţilor şi nerezidenţilor de a schimba moneda naţională cu o altă
monedă
străină, în mod liber, prin vânzare-cumpărare pe piaţă, fără restricţii.
5. Euro este oficial moneda Uniunii Europene, începând cu data de:

a) 1 ianuarie 1999;
b) 1 ianuarie 2000;
c) 1 ianuarie 2001;
d) 1 ianuarie 2002.
6. Printre consecinţele utilizării monedei Euro se numără:

a) eliminarea comisioanelor de conversie dintr-o monedă naţională în alta;
b) eliminarea riscului ratei de schimb în schimburile comerciale cu alţi membrii ai
zonei Euro;
c) eliminarea transparenţei preţurilor la bunurile şi serviciile în cadrul zonei Euro;
d) eliminarea concurenţei în zona Euro.
7. Balanţa activă a unei ţări (valoarea exporturilor este mai mare decât a importurilor) are ca
rezultat:
a) scăderea cursului dolarului;
b) creşterea cursului dolarului;
c) creşterea cursului monedei naţionale;
d) scăderea cursului monedei naţionale.
8. Un ritm mai ridicat al inflaţiei din ţara A decât în ţara B, are drept consecinţă:
a) creşterea cursului monedei din ţara A şi scăderea cursului monedei din ţara B;
b) scăderea cursului monedei din ţara A şi creşterea cursului monedei din ţara B;
c) ritmul inflaţiei nu influenţează cursurile celor două monede.
9. Dacă în ţara A rata dobânzii reale este mai mare decât rata dobânzii reale în ţara B, atunci:
a) creşte cursul monedei din ţara A, măsurat în moneda ţării B;
b) scade cursul monedei din ţara A, măsurat în moneda ţării B;
c) rata dobânzii reale nu are influenţă asupra cursului celor două monede.
10. Operaţiunile valutare la termen sunt operaţiuni în care valuta se transferă efectiv:
a) într-un interval de timp care depăşeşte 24 de ore lucrătoare, calculate de la data
încheierii
contractului;
b) într-un interval de timp care depăşeşte 48 de ore, calculate de la data încheierii
contractului;
c) într-un interval de timp mai mic 48 de ore lucrătoare, calculate de la data încheierii
contractului.
11. Operaţiunile de creditare reciprocă intervenite, de regulă, între două bănci centrale cu scopul
acordării de împrumuturi (de către una din ele unei terţe bănci), poartă denumirea de:
a) operaţiuni valutare de tip Spot;
b) operaţiuni valutare de tip Forward;
c) operaţiuni valutare de tip Hedging;
d) operaţiuni valutare de tip Swap.
12. Deprecierea cursului valutar într-o ţară, are drept consecinţă:

a) stimularea exportului;
b) frânarea importului;
c) nu influenţează exportul şi importul.
13. O ţară care este concomitent, şi creditor şi debitor, se consideră că se află în situaţia de
creditor net, atunci când:
a) suma împrumuturilor primite este superioară sumei celor acordate;
b) suma împrumuturilor primite este inferioară sumei celor acordate;
c) suma împrumuturilor primite este egală cu suma celor acordate.
14. Serviciul datoriei externe reprezintă:

a) tranşele anuale scadente ale împrumutului extern contractat;
b) dobânda anuală aferentă împrumutului extern contractat;
c) tranşele anuale scadente şi dobânda împrumutului extern.
• Teoria parităţii puterii de cumpărare şi variaţiile cursului de schimb.

• Analiza cauzelor deprecierii cursului valutar în România în perioada 1990-2003.
• Analiza principalilor factori interni şi internaţionali de determinare a cursului de schimb.
• Impactul Euro asupra economieiUniversitatea
româneşti şiSPIRU
a celeiHARET
europene.
• Avantajele introducerii Euro pentru cetăţenii români din punct de vedere al călătoriilor,
cumpără-turilor şi afacerilor.
• Efectele aprecierii Euro în raport cu dolarul asupra comerţului exterior al României.
• Operaţiuni speculative pe piaţa valutară.
• Studiu de caz – modul de derulare a unei operaţiuni valutare la vedere (Spot).
• Studiu de caz – modul de derulare a unei operaţiuni valutare la termen (Forward).
• Studiu de caz – modul de derulare a unei operaţiuni valutare de tip Hedging.
• Problema datoriei externe în economia contemporană.
• Mecanisme de echilibrare a balanţei de plăţi externe.
XIII. EXTERNALITĂŢI ŞI BUNURI PUBLICE
A. Definiţii
1 Eşecul pieţelor înseamnă imperfecţiuni ale pieţelor, concretizate în situaţiile de

valorificare incompletă a resurselor existente, în eficienţă redusă şi dezechilibre.
2 Externalităţile reprezintă consecinţe sau efecte care afectează viaţa şi activitatea
oamenilor, inclusiv mediul natural. Ele se concretizează în costuri (în cazul externalităţilor
negative) sau beneficii (în cazul externalităţilor pozitive) care, deşi se produc, nu sunt evidenţiate
în cheltuielile şi rezultatele obţinute de către agenţii economici.
3 Costul social exprimă ansamblul cheltuielilor şi şanselor sacrificate, concretizate în
costurile suportate de membrii comunităţii în urma organizării şi desfăşurării unei anumite
activităţi.
4 Costul privat exprimă numai cheltuielile suportate direct de unităţile implicate în
organizarea şi desfăşurarea acestei activităţi.
5 Beneficiul social include, în expresie valorică, toate utilităţile de care beneficiază
membrii unei comunităţi ca urmare a organizării şi desfăşurării unei anumite activităţi economice.
6 Beneficiul privat include numai venitul obţinut direct de unităţile implicate în
organizarea şi desfăşurarea activităţii.
7 Bunurile publice sunt acele produse sau servicii care sunt unice şi egale pentru
utilizatori, în sensul că fiecare individ poate beneficia de ele.
1 Externalităţi pozitive:
Beneficiul social = Beneficiul privat + Beneficiul extern
2 Externalităţi negative:
Costul social = Costul privat + Costul extern
C. Probleme
1. În timpul procesului de producţie, o întreprindere elimină în mediul înconjurător o anumită

cantitate de substanţe poluante. Universitatea SPIRU HARET
Întreprinderea, care îşi desfăşoară activitatea pe o piaţă
competitivă, primeşte un preţ de 20 u.m. pe produs. Datele care ilustrează activitatea
întreprinderii sunt cele din tabelul de mai jos:
Producţia
1 2 3 4 5 6 7 8 9
(bucăţi)
Costul
15 11 8 6 9 12 16 20 28
marginal
Costul
extern 4 4 4 4 4 4 4 4 4
marginal
Se cere să se construiască curbele venitului marginal, a costului marginal şi a costului

marginal social. În ce punct îşi maximizează întreprinderea noastră profitul, considerând că
externalităţile nu sunt internalizate? Dar dacă guvernul percepe o taxă de emisiune egală cu
costurile externe?
D. Teste-grilă
1. Externalităţile pozitive se concretizează în:

a) produse destinate pieţei externe;
b) beneficii neincluse în preţurile pieţei;
c) activităţi desfăşurate în aer liber;
d) costuri neincluse în preţurile pieţei.
2. Costurile de excluziune reprezintă:

a) cheltuieli necesitate de excluderea de pe piaţă a firmelor necompetitive,
incapabile să reziste concurenţilor;
b) cheltuieli necesitate de retragerea de pe piaţă a produselor expirate;
c) cheltuieli necesitate de prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de utilizare
ilegală de către alte persoane a unui bun;
d) despăgubiri acordate celor trimişi în şomaj.
3. Care dintre afirmaţiile de mai jos este adevărată:

a) costurile sociale includ costurile private;
b) costurile sociale sunt incluse în costurile private;
c) între costurile sociale şi cele private nu există nici o legătură;
d) costurile sociale = costurile private - costurile externe.
4. Nu constituie cauză a eşecului pieţelor:

a) existenţa unor costuri tranzacţionale semnificative;
b) intervenţia statului în economie;
c) eşecul unor negocieri de schimb reciproc avantajos;
d) dificultatea individualizării drepturilor de proprietate.
5. Internalizarea externalităţilor negative se realizează atunci când:

a) venitul marginal = costul marginal;
b) costul social = 0;
c) costul marginal privatUniversitatea
= costul marginal
SPIRU social;
HARET
d) productivitatea = maximă.
6. Soluţia lui Roland Coase spune că internalizarea externalităţilor:
a) poate fi realizată numai prin intervenţie guvernamentală;
b) poate fi realizată, în unele cazuri, fără implicarea autorităţilor statale, prin definirea
cu claritate a drepturilor de proprietate;
c) nu poate fi realizată în practică;
d) este întotdeauna realizabilă prin negociere directă.
7. Un bun public se caracterizează prin:

a) nonexcluziune;
b) gratuitate;
c) nonrivalitate;
d) cost marginal = 0.
8. Constituie intervenţii ale statului în vederea corectării unor eşecuri ale pieţelor:
a) standardele de calitate a mediului;
b) finanţarea guvernamentală a bunurilor publice;
c) taxele de emisie a substanţelor poluante;
d) promovarea legilor antitrust.
9. Care dintre următoarele situaţii sunt externalităţi negative şi care sunt pozitive?
a) vaccinarea antirabică a câinelui dumneavoastră;
b) fumatul în restaurant;
c) condusul autoturismului sub influenţa alcoolului;
d) zugrăvirea casei dumneavoastră.
10. Bunurile publice se deosebesc de bunurile private prin următoarele trăsături:

a) consumul de bunuri publice este diferenţiat;
b) consumul de bunuri publice este neconcurenţial;
c) consumul de bunuri publice este indivizibil;
d) consumul de bunuri publice este simultan.
11. Principalul furnizor de bunuri publice este statul deoarece:

a) astfel se asigură o rezolvare a problemei „pasagerului clandestin”;
b) întreprinderile private nu pot furniza astfel de bunuri;
c) statul cunoaşte cel mai bine nevoile oamenilor;
d) statul este cel mai bun manager posibil.
12. Potrivit lui Vilfredo Pareto, alocarea optimă a resurselor are loc atunci când:
a) toţi oamenii au acces la o cantitate egală de bunuri;
b) nu există poluare;
c) nu poate avea loc o creştere a bunăstării cuiva fără să provoace o pierdere cel puţin
unei alte persoane;
d) toate nevoile oamenilor sunt satisfăcute.
13. Între beneficiul social şi beneficiul privat este o relaţie:

a) ca de la parte la întreg;
b) ca de la întreg la parte.
14. Care dintre afirmaţiile următoare este adevărată:

a) există eficienţă economică fără eficienţă socială;
b) există eficienţă socială fără eficienţă economică;
c) amândouă afirmaţiile sunt adevărate;
d) amândouă afirmaţiile sunt false.
• Intervenţia guvernamentală în funcţionarea pieţelor şi limitele acesteia.

• Politici de corectare a externalităţilor.
• Monopolul ca eşec al pieţei.
• Bunuri publice şi bunuri private.
• Propuneţi câteva metode de ecologizare a oraşului în care locuiţi şi argumentaţi eficienţa
acestora.
XIV. CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA ECONOMICĂ
A. Definiţii
1 Creşterea economică reprezintă procesul de sporire a dimensiunilor rezultatelor

economice, determinate de combinarea şi folosirea factorilor de producţie şi reliefate prin sporul
indicatorilor macroeconomici – produsul intern brut, produsul naţional brut şi venitul naţional.
2 Creşterea economică zero reflectă situaţia în care rezultatele economice şi populaţia
sporesc în acelaşi ritm, iar nivelul rezultatelor pe locuitor rămâne constant.
3 Creşterea economică negativă semnifică tendinţa de scădere a rezultatelor
macroeconomice pe locuitor, menţinându-se sub control unele corelaţii fundamentale de
echilibru, cu compromisuri acceptabile pe planul eficienţei economice şi al nivelului de trai.
4 Dezvoltare economică reprezintă creşterea economică asociată cu producerea unor
schimbări semnificative în structurile economice, tehnologice, sociale şi instituţionale ale
sistemului economic respectiv.
5 Dezvoltarea durabilă sau ecodezvoltarea este o strategie de dezvoltare economico-
socială care are drept scop îmbunătăţirea calităţii vieţii generaţiilor actuale şi a celor viitoare, dar
şi protejarea naturii.
6 Valoarea adăugată brută reprezintă valoarea nou creată într-un stadiu de fabricaţie dat,
echivalentă cu cuantumul salariilor şi profitului brut aferente stadiului de producţie respectiv, plus
amortizarea capitalului fix.
7 Valoarea adăugată netă reprezintă valoarea adăugată brută minus amortizarea
capitalului fix. Universitatea SPIRU HARET
8 Produsul intern brut (PIB) exprimă valoarea adăugată brută a bunurilor economice
destinate consumului final, care sunt obţinute în interiorul ţării, de către agenţi economici români
şi străini, într-o anumită perioadă de timp, de regulă, un an.
9 Produsul intern net (PIN) reflectă valoarea adăugată netă a bunurilor economice
destinate consumului final, care au fost produse în interiorul unei economii naţionale, de către
agenţii economici autohtoni şi străini, într-un anumit interval de timp.
10 Produsul naţional brut (PNB) exprimă valoarea producţiei finale brute obţinute de către
agenţii economici naţionali, care îşi desfăşoară activitatea atât în ţară, cât şi în străinătate.
11 Produsul naţional net (PNN) arată valoarea adăugată netă a bunurilor şi serviciilor
finale obţinute de către agenţii economici naţionali, în decursul unei anumite perioade de timp,
exprimată în preţurile pieţii şi se determină prin scăderea din produsul naţional brut a mărimii
amortizării.
12 Venitul naţional (VN) reprezintă valoarea nou creată şi destinată satisfacerii nevoilor de
consum şi de dezvoltare. Dacă este exprimat în preţurile pieţei: VN = PNN, iar dacă se exprimă
în preţurile factorilor de producţie: VN = PNB.
13 Deflatorul PNB-ului reprezintă raportul dintre PNB nominal şi PNB real şi măsoară
schim-barea medie a preţurilor bunurilor şi serviciilor (IGP).
14 PNB nominal reprezintă exprimarea în preţuri curente a valorii bunurilor şi serviciilor
produse într-o perioadă dată.
15 PNB real reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor finale exprimate în preţurile unui
an de referinţă (de bază).
16 Echilibrul macroeconomic semnifică starea de concordanţă relativă dintre cererea şi
oferta pe piaţa bunurilor şi serviciilor, piaţa monetară, a capitalului, a muncii, a economiei în
ansamblul său, care are la bază utilizarea raţională a resurselor şi funcţionarea normală a
structurilor economice.
17 Dezechilibrele economice semnifică disfuncţionalităţi, decalaje între cererea şi oferta
diferi-telor pieţe, cum sunt: excesul de ofertă pe piaţa bunurilor şi pe piaţa muncii – presiunea,
excesul de cerere pe piaţa bunurilor şi excesul de ofertă pe piaţa muncii – absorbţia –, excesul de
cerere pe piaţa bunurilor, a muncii şi monetară.
1 Condiţia de echilibru a pieţei:

C = O, unde: C – cererea; O – oferta;
O = C* + S, unde:
C* – consumul;
S – economiile;
C = C* + I, unde:
I – investiţiile, deci
C* + S = C* + I
2 PIB = CF + FBCF + VS ± (E – I), unde:
PIB – produsul intern brut;
CF – consumul final;
FBCF – formarea brută a capitalului fix;
VS – variaţia stocurilor;
E – exporturi;
I – importuri.
3 PIN = PIB – A, unde: Universitatea SPIRU HARET
PIN – produsul intern net;
A – amortizarea sau consumul de capital fix.
4 PNBpp = PIBpp ± SVABpp, unde:
PNBpp – produsul naţional brut;
PIBpp – produsul intern brut;
SVABpp – soldul relaţiilor cu străinătatea.
5 PNN = PNB – A, unde:
PNN – produsul naţional net;
PNB – produsul naţional brut.
6 VNpp = PNB – A, unde:
VNpp – venitul naţional exprimat în preţurile pieţei.
7 VNfp = VNpp – Iin, unde:
VNfp – venitul naţional exprimat în preţurile factorilor de producţie;
Iin – impozitele indirecte.
8 PGB = PIB + CI, unde:
PGB – produsul global brut;
PIB – produsul intern brut;
CI – consumul intermediar.
9 IGP = (PNB nominal / PNB real) *100, unde:
IGP – indicele general al preţurilor.
10 Rata truism sau rata de facto
G *C = s, unde:
G – rata de creştere a venitului naţional;
C – coeficientul capitalului, raportul dintre investiţii şi creşterea venitului
naţional;
s – rata acumulării, raportul dintre investiţii şi venitul naţional.
11 Rata garantată
Gw * Cr = s, unde:
Gw – rata garantată a venitului naţional, care permite întreprinzătorilor
menţinerea
investiţiilor;
Cr – coeficientul necesar al capitalului, care corespunde necesităţilor
întreprinzătorului.
12 Rata naturală
Gn * Cr = sau ≠ s, unde:
Gn – rata de creştere naturală.
C. Probleme
1. Dacă PGB este 6.000 u.m. şi este de 1,2 mai mare decât PIB, iar consumul de capital fix este
egal cu valoarea investiţiilor nete, să se determine consumul intermediar.
2. În situaţia în care PGB este 20.000.000 u.m., consumul intermediar reprezintă 25% din PGB,
iar consumul de capital fix este cu 50% mai mare decât consumul intermediar, să se calculeze
valoarea PIN.
D. Teste-grilă
1. Dezvoltarea economică durabilă reprezintă:

a) acea formă de dezvoltare economică în cadrul căreia se urmăreşte ca satisfacerea
cerin-ţelor de consum actuale să nu le compromită pe cele ale generaţiilor viitoare;
b) existenţa unor condiţii economice, sociale, culturale şi de mediu favorabile,
componenta economică fiind factorul esenţial al dezvoltării;
c) procesul de sporire a rezultatelor economice, determinate de combinarea şi
folosirea fac-torilor de producţie;
d) procesul de lărgire a posibilităţilor prin care generaţiile actuale şi viitoare îşi pot
manifesta pe deplin opţiunile în orice domeniu economico-social.
2. Care din următoarele însuşiri caracterizează tipul intensiv de creştere economică:

a) laturile cantitative sunt preponderente, însă influenţa lor este limitată;
b) cea mai mare parte a sporului rezultatelor macroeconomice se datorează laturilor
cali-tative ale factorilor de creştere;
c) latura cantitativă şi calitativă contribuie în mod similar la obţinerea rezultatelor
macro-eco-nomice;
d) reflectă situaţia în care rezultatele macroeconomice sunt obţinute prin
compromisuri acceptabile pe planul eficienţei economice şi nivelului de trai.
3. Echilibrul economic general reprezintă pe termen lung:

a) o tendinţă spre egalizarea ofertei şi cererii pe toate pieţele;
b) o condiţie pentru o economie eficientă;
c) un raport între consum şi investiţii;
d) o egalitate între cererea şi oferta bunurilor economice;
e) o constantă a economiilor moderne.
A (a, d, e); B (c, d, e); C (a, b).
4. Investiţiile nete se calculează:

a) ca diferenţă între PNB şi amortizarea capitalului fix;
b) ca diferenţă între PIB şi amortizare;
c) ca diferenţă între PNN şi investiţiile brute;
d) ca diferenţă între investiţiile brute şi cele de înlocuire.
5. Când pe piaţă domneşte starea de absorbţie:

a) concurenţa este între vânzători;
b) selecţia o face cumpărătorul;
c) este o proastă satisfacere a cererii;
d) preţurile scad.
6. În produsul intern brut nu intră:

a) investiţiile brute;
b) consumul de stat de bunuri şi servicii;
c) consumul intermediar;
d) amortizarea capitalului fix.
7. Starea de presiune se manifestă prin:

a) devansarea cererii de către ofertă;
b) concurenţă acerbă între cumpărători;
c) stimularea îmbunătăţirii calităţii;
d) stimularea economiilor.
A (a, b); B (a, c); C (b, c, d).
• Recenzie la cartea: Popescu Maria, Globalizarea şi dezvoltarea trivalentă, Editura Expert,

Bucureşti, 1999.
• Importanţa progresului tehnologic în procesul de dezvoltare economică.
• Condiţiile necesare realizării echilibrului economic.

XV. PROBLEMA DEZVOLTĂRII ŢĂRILOR RĂMASE ÎN URMĂ
DIN PUNCT DE VEDERE ECONOMIC
A. Definiţii
13 Nivelul dezvoltării umane indică gradul de dezvoltare şi utilizare a potenţialului

material şi uman al unei economii naţionale, a măsurii în care ţara respectivă utilizează factorii de
producţie pentru realizarea maximului de eficienţă.
14 Subdezvoltarea economică este o etapă în procesul progresului caracterizată prin
inegalităţi flagrante de bogăţie şi sărăcie, printr-un venit real pe locuitor mult mai mic decât cel
din ţările dezvoltate.
15 Nivelul de dezvoltare a unor ţări se măsoară cu ajutorul unui sistem de indicatori,
inclusiv indicatorul dezvoltării umane (HDI), care are trei componente de bază: a) longevitatea –
măsurată prin durata medie de viaţă; b) cunoştinţele – numărul anilor de şcolarizare; c) standardul
de viaţă – dat de produsul naţional brut pe locuitor.
16 Decalajele economice reprezintă diferenţele calitative în dezvoltarea economică între
ţările în curs de dezvoltare şi cele mai slab dezvoltate, pe de o parte, şi ţările dezvoltate, pe de altă
parte.
17 Strategia dezvoltării economice reprezintă demersul ştiinţific, coerent, articulat privind
obiectivele dezvoltării economice, mijloacele necesare pentru dezvoltare, politicile de mobilizare
a resurselor dezvoltării şi orizontul de timp al acestui proces. Se cunosc mai multe tipuri de
strategii: a) „dezvol-tarea spre interior” – bazată pe accelerarea creşterii economice; b)
„dezvoltarea spre exterior” – sporeşte participarea intensă şi eficientă a economiilor naţionale în
relaţiile economice internaţionale; c) „dezvoltarea endogenă” – integrează toate sferele producţiei
sociale, toate ramurile de bază ale economiei, industriei şi agriculturii.
B. Teste-grilă
1. Criza alimentară, la nivel mondial, este definită ca:

a) lipsă acută de alimente pentru o mare parte a populaţiei globului;
b) randamente agricole scăzute;
c) lipsă totală de irigaţii în ţările subdezvoltate;
d) lipsa investiţiilor agricole în ţările în curs de dezvoltare.
2. Trăsăturile comune ale economiilor subdezvoltate sunt legate de:

a) nivelul scăzut al veniturilor, decalajele economice şi repartizarea inegală a
capacităţii ştiinţifice şi tehnologice a lumii;
b) deformarea lor structurală şi coexistenţa mai multor tipuri de economie;
c) formarea resurselor umane;
d) existenţa unor sisteme economice eterogene aflate într-un proces permanent de
ajustare, consolidare şi întrepătrundere.
3. O economie subdezvoltată se caracterizează prin:

a) grad scăzut de satisfacere a nevoilor;
b) eficienţă redusă în utilizarea factorilor de producţie şi în relaţiile economice
internaţionale; Universitatea SPIRU HARET
c) ofertă diversificată de bunuri de calitate superioară, dar nu la nivelul nevoilor;
d) se confruntă cu criza alimentară.
A (a + b); B (a + b + d); C (b + d).
4. Printre cauzele care amplifică problemele legate de dezvoltare se numără:

a) tendinţa de creştere a populaţiei globului în ţările slab dezvoltate;
b) tendinţa de reducere a producţiei agricole mondiale;
c) tendinţa de eliminare a scindării populaţiei în bogaţi şi săraci;
d) irigaţiile.
5. Distincţia dintre economiile dezvoltate şi cele subdezvoltate se axează pe:

a) mărimea resurselor de care dispun;
b) volumul total de bunuri economice realizate;
c) gradul de intervenţie a statului în economie;
d) gradul de satisfacere a nevoilor.
6. Sunt considerate economii dezvoltate cele care:

a) produc cele mai multe bunuri;
b) eliberează locuitorii de grija zilei de mâine;
c) asigură cel mai înalt grad de satisfacere a nevoilor;
d) oferă maximizarea profitului agenţilor economici.
C. Teme de referate şi recenzii
• Recenzie la cartea: Aurel Iancu, Politică şi economie, Editura Expert, Bucureşti, 2000.
• Importanţa şi rolul organismelor financiare internaţionale în susţinerea ţărilor slab dezvoltate
economic.
• Analiza economică a serviciilor sociale.
• Modele ale politicilor de securitate socială.

XVI. VENITUL, CONSUMUL, ECONOMIILE ŞI INVESTIŢIILE
A. Definiţii
1 Venitul naţional este valoarea adăugată netă – exprimată în preţurile factorilor de

producţie – creată în decurs de un an de către agenţii economici ai unei ţări, în interiorul ţării şi în
străinătate.
2 Consumul este acea parte a venitului care se utilizează pentru procurarea bunurilor şi
servi-ciilor destinate satisfacerii nevoilor curente.
3 Economiile reprezintă partea din venit rămasă după scăderea consumului.
4 Investiţiile nete reprezintă acea parte din venit cheltuită pentru creşterea capitalului fix
şi a stocurilor de capital circulant, având drept consecinţă formarea netă de capital.
5 Investiţiile de înlocuire sunt investiţiile realizate din fondul de amortizare, având
menirea să înlocuiască în natură capitalul fix uzat fizic şi moral.
6 Investiţiile brute reprezintă totalitatea investiţiilor nete şi de înlocuire.
7 Multiplicatorul investiţiilor exprimă relaţia dintre sporirea investiţiilor şi aceea a
veniturilor şi se exprimă ca raport între variaţia absolută a venitului şi aceea a investiţiilor.
8 Acceleratorul exprimă influenţa consumului asupra investiţiilor şi creşterii economice.
• Venitul disponibil
V = C + E sau V = C + I
unde: C = consumul;
E = economiile;
I = investiţiile.
• Înclinaţia medie spre consum
c=C/V
• Înclinaţia medie spre economii
e = E / V sau e = 1 – c
• Înclinaţia marginală spre consum
c` = ΔC / ΔV
• Înclinaţia marginală spre economii
e` = ΔE / ΔV sau e` = 1 – c`
• Investiţiile
investiţii brute = investiţii nete + investiţii de înlocuire
• Multiplicatorul investiţiilor
K = ΔV / ΔI sau K = 1 / e` sau K = 1 / (1 – c`)
• Acceleratorul
a = ΔI / ΔC
C. Probleme
1. La o înclinaţie marginală spre consum de 0,6: SPIRU HARET

Universitatea
a) înclinaţia marginală spre economii este 0,4;
b) înclinaţia marginală spre economii este 4/10;
c) multiplicatorul investiţiilor este 4;
d) multiplicatorul investiţiilor este 2,5.
2. O dublare a venitului, de la 1000 la 2000 u.m., corelată cu o creştere a ratei consumului de la

70% la 80%, va face ca economiile:
a) să crească cu 200 u.m;
b) să scadă cu 100 u.m.;
c) să crească la 100 u.m.;
d) să crească cu 100 u.m.;
e) să crească la 400 u.m.
3. La un multiplicator al investiţiilor egal cu 6, înclinaţia marginală spre consum este:

a) 0,24;
b) 0,15;
c) 0,83;
d) 0,50.
4. Când economiile cresc de la 320 la 350 u.m., iar venitul creşte de la 500 la 600 u.m., înclinaţia
marginală spre economii, înclinaţia marginală spre consum şi multiplicatorul investiţiilor vor fi:
a) 0,70 0,30 3,33;
b) 0,30 0,70 3,00;
c) 0,70 0,30 3,00;
d) 0,30 0,70 3,33.
5. Dacă înclinaţia marginală spre economii este 0,4, iar sporul consumului este de 1200 u.m.,
sporul economiilor este:
a) 400 u.m.;
b) 600 u.m.;
c) 800 u.m.;
d) 1200 u.m.
6. Se cunosc următoarele date: V0 = 4000 u.m.; ΔC = 4000 u.m.; e’= 0,2. Se cere să se calculeze
V1.
7. Faţă de momentul T0, la momentul T1, venitul creşte cu 40%, iar economiile cresc cu 20%.
Dacă înclinaţia medie spre economii în T0 a fost de 20%, înclinaţia marginală spre consum este:
a) 0,9;
b) 0,1;
c) 1,1;
d) 0,8.
8. Relaţia dintre venit şi economii poate fi pusă în evidenţă cu ajutorul funcţiei:

E = 0,1V + 50. Se cere:
a) funcţia consumului corespunzătoare acestei interdependenţe;
b) înclinaţia marginală spre consum;
c) multiplicatorul investiţiilor.
9. Se cunosc datele din tabelul de mai jos:

T0
T1 T2
Volumul economiilor (u.m.) 300 400 600
Amortizarea (u.m.) 100 200 300
Rata consumului (%) 70 75 80
Să se calculeze sporul venitului şi investiţiilor brute în perioadele T0-T1 şi T1-T2.

D. Teste-grilă
1. Investiţiile realizate din fondul de amortizare se numesc:

a) investiţii brute;
b) investiţii nete;
c) investiţii de înlocuire;
d) investiţii de portofoliu.
2. Între multiplicatorul investiţiilor şi înclinaţia marginală spre consum este o relaţie:

a) direct proporţională;
b) invers proporţională;
c) de egalitate;
d) nu există nici o relaţie.
3. Înclinaţia marginală spre economii este:

a) un număr supraunitar;
b) un număr subunitar;
c) un număr pozitiv;
d) un număr negativ.
4. Acceleratorul (a) scoate în evidenţă, în condiţiile în care are loc o creştere a consumului,
faptul că investiţiile:
a) vor creşte cu o mărime egală cu „a”;
b) vor creşte de „a” ori;
c) vor creşte de „a” ori mai mult decât sporul consumului;
d) vor creşte cu o mărime de „a” ori mai mare decât ΔC.
5. O creştere a venitului personal va determina:

a) o creştere a consumului în aceeaşi proporţie cu creşterea venitului;
b) o creştere a consumului într-o proporţie mai mare decât a venitului;
c) o creştere a consumului într-o proporţie mai mică decât a venitului;
d) acelaşi nivel al consumului.
6. Sunt forme fundamentale de venituri primare:

a) salariul;
b) preţul;
c) profitul;
d) renta.
7. Între factorii obiectivi ce determină modificarea înclinaţiei spre consum se numără:

a) politica fiscală;
b) rata dobânzii;
c) cursul de schimb;
d) inflaţia.
8. Care dintre relaţiile următoare sunt adevărate:

a) C = V + E;
b) K = 1 / e`;
c) K = 1 /(1-c);
d) a = ΔC / ΔI. Universitatea SPIRU HARET
9.Dacă se aşteaptă o creştere a fiscalităţii, raportul dintre bunurile prezente şi cele viitoare se
va modifica în favoarea:
a) bunurilor prezente;
b) bunurilor viitoare.
10. În mod normal, rata consumului:
a) este mai ridicată în cazul familiilor cu venituri mari;
b) este mai ridicată în cazul familiilor cu venituri scăzute;
c) este aceeaşi indiferent de veniturile familiilor.
11. Între nivelul ratei dobânzii şi nivelul investiţiilor există o relaţie:

a) pozitivă;
b) negativă;
c) de directă proporţionalitate;
d) de egalitate.
12. Raportul dintre cheltuielile de consum şi mărimea venitului se numeşte:

a) rata economiilor;
b) înclinaţia medie spre consum;
c) înclinaţia marginală spre consum;
d) acceleratorul.
• Tendinţe în dinamica şi structura consumului populaţiei.

• Rolul investiţiilor în dinamica economică.
• Relaţia dintre investiţii şi ocuparea forţei de muncă.
• Realizaţi, în cadrul grupei dumneavoastră, un studiu de caz cu privire la mobilurile
psihologice ale economisirii.

XVII. FLUCTUAŢIILE ACTIVITĂŢII ECONOMICE
A. Definiţii
1 Fluctuaţiile sezoniere reprezintă procesul neliniar, ondulatoriu al activităţii economice

deter-minat de factori naturali şi sociali.
2 Fluctuaţiile întâmplătoare, accidentale ale activităţii economice sunt determinate de
factori sau evenimente neprevăzute.
3 Fluctuaţiile ciclice de activităţii economice sunt generate de mecanismul de funcţionare
a economiei şi se reproduc cu o anumită regularitate.
4 Ciclicitatea este o formă specială de evoluţie a activităţii economice, în cadrul căreia
alter-nează perioade de creştere susţinută cu perioade de încetinire a creşterii, de stagnare sau
chiar de declin.
5 Ciclul economic este o perioadă de timp determinată, în cadrul căreia activitatea
economică parcurge în evoluţia sa anumite faze ce au caracter repetabil şi într-o anumită
succesiune.
6 Ciclurile economice pe termen scurt reprezintă oscilaţii subanuale şi anuale ale
activităţii economice.
7 Ciclurile Kitchin, denumite şi cicluri ale stocurilor, au o durată de circa 40 de luni.
8 Ciclurile Juglar, denumite şi cicluri decenale sau de afaceri, au o durată de circa 10 ani.
9 Ciclurile Kondratieff, denumite şi cicluri lungi, au o durată de circa 50 de ani.
B. Teste-grilă
1. Ciclurile economice pot fi definite:

a) perioada de la începutul unei contracţii a activităţii economice până la începutul
următoarei contracţii;
b) sunt identice cu faza de recesiune;
c) se manifestă în ţările slab dezvoltate;
d) nici un răspuns nu e corect.
2. Ciclul Juglar:
a) are o durată de 5 ani;
b) are o durată de 10 ani;
c) se particularizează prin fluctuaţii sezoniere;
d) este un ciclu subanual.
3. Ciclul Kondratieff:
a) este un ciclu anual al activităţii economice;
b) este un ciclu decenal;
c) este un ciclu de lungă durată, aproximativ 50 de ani;
d) este un ciclu de afaceri.
4. Ciclurile pe termen scurt sunt:

a) oscilaţii anuale;
b) oscilaţii subanuale;
c) oscilaţii ale stocurilor; Universitatea SPIRU HARET
d) cicluri de afaceri.
5. În faza de recesiune se înregistrează:
a) o scădere a ratei şomajului;
b) o reducere a inflaţiei;
c) o creştere a falimentelor;
d) o scădere a investiţiilor.
6. În faza de expansiune se înregistrează:
a) o sporire a investiţiilor;
b) o reducere a ratei şomajului;
c) o creştere a inflaţiei;
d) o creştere a cifrei de afaceri.
7. Recesiunea se constituie din:

a) criză;
b) criză şi depresiune;
c) relansarea economică;
d) politica ratei înalte a dobânzii.
8. Boomul se constituie din:

a) numai expansiune;
b) punctul de relansare a activităţii economice şi expansiune;
c) politici monetare rigide;
9. J. M. Keynes recomandă, în perioada de boom prelungit, pentru politica fiscală:

a) sporirea impozitelor;
b) scumpirea creditului;
c) creşterea cheltuielilor publice;
d) reducerea impozitelor.
10. În domeniul monetar J. M. Keynes recomandă pentru faza de recesiune:

a) reducerea ratei dobânzii;
b) scumpirea creditului;
c) creşterea masei monetare;
d) reducerea deficitului bugetar.
11. Depăşirea fazei de recesiune necesită:

a) ieftinirea creditului;
b) micşorarea impozitelor;
c) creşterea investiţiilor;
d) reducerea cheltuielilor publice.
12. Punctul de contracţie este punctul în care:

a) scad variabilele economice care cuantifică procesul economic;
b) factorii ce concură la frânarea variabilelor economice preiau dominaţia asupra
factorilor ce încurajează creşterea economică;
c) factorii ce concură la încurajarea creşterii economice preiau dominaţia asupra
factorilor ce frânează creşterea economică;
d) se intensifică factorii perturbatori ai ciclicităţii economice.
13. Însuşirea principală a fazei de expansiune este dată de faptul că:

a) îşi alimentează principiile de menţinere
Universitatea din
SPIRU însăşi conţinutul ei;
HARET
b) conţine şi principiile de autonegare;
c) are un caracter cibernetic;
d) predomină elementele perturbatorii ale ciclicităţii.
1 Evoluţia ciclică a economiei naţionale în perioada tranziţiei României la economia

de schimb.
2 Teorii privind cauzele ciclului economic.
3 Caracteristici ale evoluţiei ciclice, după 1970, în economia ţărilor dezvoltate.
XVIII. ŞOMAJUL
A. Definiţii
1 Şomajul este o stare de dezechilibru a pieţei muncii, în cadrul căreia există un excedent
de ofertă de muncă faţă de cererea de muncă.
2 Şomajul voluntar este forma de şomaj caracteristică persoanelor care renunţă la
ocuparea totală sau parţială, pentru o anumită perioadă, în scopul de a căuta un loc de muncă mai
bine retribuit.
3 Şomajul ciclic este forma de şomaj generată de evoluţia ciclului economic.
4 Şomajul conjunctural este forma de şomaj datorată restrângerii activităţii economice în
unele ramuri, sectoare economice, sub impactul unor factori conjuncturali economici, politici,
sociali, interni şi internaţionali.
5 Şomajul structural este forma de şomaj ce derivă din reconversia unor activităţi
economice, din restructurările de ramură şi subramură impuse de progresul tehnic, de criza
energetică şi de materii prime ş.a.
6 Şomajul tehnologic este forma de şomaj datorată modernizării tehnologiilor învechite, a
introducerii de noi tehnologii, care impun un nou mod de organizare a producţiei şi a muncii şi, în
consecinţă, o reducere a locurilor de muncă.
7 Şomajul sezonier este forma de şomaj determinată de restrângerea activităţii economice
în anumite ramuri ca, agricultură, construcţii industriale şi locuinţe, lucrări publice, turism etc.,
datorită condiţiilor naturale din anumite anotimpuri ale anului.
8 Şomajul total presupune pierderea locului de muncă ca urmare a încetării totale a
activităţii (falimente, restructurarea profilului întreprinderii, închiderea unor unităţi nerentabile).
9 Şomajul parţial este efectul reducerii duratei de muncă sub nivelul stabilit legal cu
diminuarea corespunzătoare a salariului (săptămână incompletă sau ziua de muncă de o durată
mai mică).
10 Şomajul deghizat cuprinde persoanele declarate şi înregistrate, la Agenţia forţei de
muncă, în categoria de şomeri, dar care, în realitate sunt pe piaţa gri a muncii.
1 Rata şomajului
Număr de şomeri
= × 100
Rş Populaţia activă

C. Probleme
1. Populaţia activă disponibilă, în To-T1, reprezintă 10 milioane persoane. În această perioadă,
datorită restrângerii activităţii şi falimentelor unui număr mare de unităţi economice, s-au
înregistrat 2,5 milioane şomeri. Calculaţi rata şomajului.
2. Populaţia totală a unei ţări este de 60 milioane. Populaţia inaptă de muncă reprezintă 15% din
totalul populaţiei. Persoanele apte de muncă sunt 42 milioane, din care 45% reprezintă populaţia
ocupată, iar numărul şomerilor este de 2 milioane. Să se calculeze:
a) populaţia inaptă;
b) populaţia activă disponibilă;
c) populaţia efectiv activă (populaţia ocupată);
d) rata şomajului.
3. Populaţia aptă de muncă este de 60 milioane, iar populaţia ocupată este de 25 milioane.
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt în număr de 3 milioane. Să se calculeze
gradul de ocupare al populaţiei apte de muncă şi rata şomajului.
D. Teste-grilă
1. Şomajul este:
a) caracteristic numai ţărilor slab dezvoltate;
b) prezent numai în ţările dezvoltate;
c) dezechilibru al pieţei muncii, cererea de muncă fiind mai mică decât oferta de
muncă;
d) este întâlnit doar în anumite perioade şi în anumite ţări.
2. Şomeri pot fi:

a) persoanele efectiv active;
b) persoanele active disponibile în căutarea unui loc de muncă;
c) toate persoanele ce au peste 16 ani;
d) persoanele casnice.
3. O persoană este şomeră dacă:

a) se află în concediu de boală sau maternitate;
b) dacă din diferite motive este în concediu fără plată;
c) nu are loc de muncă, este aptă de muncă, disponibilă şi este în căutarea unui loc
de muncă;
d) orice persoană indiferent de vârstă.
4. Progresul tehnic generează:

a) şomaj ciclic;
b) şomaj tehnic;
c) şomaj voluntar;
d) şomaj conjunctural.
5. Evoluţia ciclului economic poate genera:

a) şomaj sezonier;
b) şomaj conjunctural;
c) şomaj voluntar;
d) şomaj ciclic.
6. În ce fază a ciclului economic şomajul atinge cote ridicate?

a) expansiune;
b) punctul de relansare;
c) criză;
d) boom.
7. Şomajul se poate reduce dar nu elimina în condiţii de:

a) boom;
b) recesiune:
c) conjunctură economică internă şi internaţională nefavorabilă;
8. Reconversia unor activităţi economice generează:

a) şomaj ciclic;
b) şomaj tehnologic;
c) şomaj conjunctural;
d) şomaj structural.
9. Rata şomajului se determină ca raport între:

a) populaţia totală şi populaţia ocupată;
b) număr şomeri şi populaţia totală;
c) număr de şomeri şi populaţia activă disponibilă;
d) număr de şomeri şi populaţia ocupată.
10. Populaţia efectiv activă este:
a) populaţia ocupată, angajată;
b) populaţia totală;
c) populaţia neocupată;
d) populaţia aptă de muncă.
11. Diminuarea şomajului este consecinţa:

a) calificării, recalificării forţei de muncă;
b) creşterii investiţiilor la nivel de economie naţională;
c) sporirii numărului de falimente;
d) creşterii numărului celor ce emigrează în scopul de a găsi un loc de muncă.
2 Şomajul: concept, forme, cauze.

3 Costul social al şomajului.
4 Politici ale echilibrării pieţei muncii în perioada de tranziţie în România.
5 Teoria ocupării depline.

XIX. INFLAŢIA
A. Definiţii
1 Inflaţia reprezintă acea stare de dezechilibru economic caracterizată prin creşterea

generalizată a preţurilor şi prin scăderea puterii de cumpărare a banilor.
2 Rata inflaţiei reprezintă rata modificării nivelului general al preţurilor.
3 Deflaţia este opusul inflaţiei, şi se caracterizează prin scăderea nivelului general al
preţurilor.
4 Dezinflaţia reprezintă fenomenul de încetinire a ritmului inflaţiei.
5 Stagflaţia reprezintă situaţia în care producţia stagnează, fără ca masa monetară să se
mic-şoreze, accentuându-se, astfel, dezechilibrul dintre cererea şi oferta de bunuri şi servicii şi
fenomenul inflaţionist.
6 Slumpflaţia reprezintă situaţia în care, pe fondul unei stări de declin economic,
producţia naţională scade, iar inflaţia se manifestă cu intensitate ridicată.
7 Indicele preţurilor de consum (IPC) este cea mai utilizată unitate de măsurare a
inflaţiei. Acest indice măsoară preţul achiziţionării, la diferite momente, a unui coş standard de
produse (produse alimentare, îmbrăcăminte, locuinţă, combustibili, transport, servicii medicale,
educaţie şi alte bunuri şi servicii necesare traiului zilnic), ponderând fiecare preţ cu importanţa
economică a produsului respectiv (ponderi fixe).
8 Deflatorul PIB (indicele general al preţurilor – IGP) reprezintă raportul dintre PIB
nominal şi PIB real. IGP poate fi considerat preţul tuturor componentelor PIB (consum, investiţii,
achiziţii guver-namentale, exporturi nete). Acest indicator este diferit de IPC, deoarece este un
indice cu ponderi variabile, preţurile fiind ponderate conform cantităţilor din perioada curentă.
9 Cauzele inflaţiei pot fi: emisiunea excesivă de monedă (inflaţie prin monedă),
excedentul de cerere agregată peste oferta agregată (inflaţie prin cerere), creşterea costului de
producţie independent de cererea agregată (inflaţie prin costuri) şi structura oligopolistă sau
monopolistă a economiei (inflaţie prin structuri).
10 Inflaţia moderată este acea formă a inflaţiei caracterizată prin creşterea lentă şi
previzibilă a preţurilor, a cărei rată anuală este de până la 6%. Când ritmul mediu anual de
creştere a preţurilor este de până la 3%, putem vorbi de inflaţie liniştită („târâtoare”), iar dacă
ritmul se aproprie de 10%, putem vorbi de inflaţie rapidă.
11 Inflaţia galopantă este acea formă a inflaţiei a cărei rată anuală este de peste 10%
(ajungând şi peste 100%) şi a cărei permanentizare duce la grave anomalii de ordin economic.
12 Hiperinflaţia este acea formă a inflaţiei cu efecte economice dezastruoase, caracterizată
prin creşteri ale preţului cu un milion sau chiar cu un trilion la sută anual. Cel mai cunoscut şi
documentat caz de hiperinflaţie a avut loc în Republica de la Weimar în perioada 1922-1924.
• Indicele general al preţurilor (IGP) – deflatorul PIB

unde: PIB1 – produsul intern brut exprimat în preţuri curente;
PIBo – produsul intern brut exprimat în preţurile perioadei de bază.
• Indicele preţurilor de consum (IPC)

1. Indice de tip Laspeyres:
unde: q0 – cantitatea de bunuri şi servicii necesare subzistenţei populaţiei, în condiţii normale;

p1 – nivelul preţurilor în perioada curentă;
po – nivelul preţurilor în perioada de bază.
2. Calculul IPC conform metodologiei Uniunii Europene:
unde: W0i – ponderea fiecărui bun în „coşul general de bunuri” din perioada de bază;
Ipi – indicele elementar al preţurilor fiecărei grupe sortimentale care intră în calculul
IPC.
• Rata inflaţiei
• Indicele puterii de cumpărare a banilor
sau
unde: IMM – indicele masei monetare;

IPCU1 – indicele puterii de cumpărare în perioada curentă;
IPCU0 – indicele puterii de cumpărare în perioada anterioară.
C. Probleme
1. În perioada T0 – T1, nivelul general al preţurilor bunurilor de consum a crescut cu 12%.

Determinaţi modificarea procentuală a puterii de cumpărare a banilor ca efect a creşterii
preţurilor, în condiţii caeteris paribus.
2. Fie o economie simplificată în care consumatorii cumpără doar trei mărfuri: alimente,
locuinţă şi servicii medicale. În urma unei anchete în rândul consumatorilor, se constată că aceştia
alocă 30% din bugetele proprii pentru procurarea alimentelor, 50% pentru locuinţă şi 20% pentru
asistenţă medicală. Ştiind că în perioada T0 – T1, preţul bunurilor alimentare a crescut cu 5%,
preţul locuinţelor cu 10%, iar tarifulUniversitatea SPIRU HARET
serviciilor medicale cu 8%, determinaţi indicele preţurilor de
consum (IPC) şi rata inflaţiei.
3. În tabelul următor este prezentată evoluţia preţurilor în perioada T0 – T1 a 5 bunuri de
consum reprezentative, care deţin în totalul consumului, în ordine, ponderile: 25%, 20%, 15%,
10%, 30%.
a) determinaţi rata inflaţiei;
b) ştiind că în baza contractelor colective de muncă încheiate între federaţiile
sindicale, patronat şi guvern, indexarea salariilor se realizează în proporţie de 80%
din rata inflaţiei, determinaţi majorarea medie a salariilor la începutul perioadei T2.
Bunul Preţ unitar în Preţ unitar în Ponderea în

T0 (u.m.) T1 (u.m.) consumul total
A 1000 1200 0,25
B 5000 5600 0,20
C 100000 130000 0,15
D 3000 3700 0,10
E 1500 1800 0,30
D. Teste-grilă
1. Inflaţia reprezintă un dezechilibru economic în care:

a) masa monetară existentă în economie depăşeşte necesarul real de monedă, ducând
la creşterea izolată a unor preţuri şi la scăderea puterii de cumpărare a banilor;
b) masa monetară existentă în economie depăşeşte necesarul real de monedă, ducând
la creşterea generalizată a preţurilor şi la scăderea puterii de cumpărare a banilor;
c) masa monetară existentă în economie nu depăşeşte necesarul real de monedă;
d) masa monetară existentă în economie depăşeşte necesarul real de monedă, ducând
la creşterea generalizată a preţurilor.
2. Situaţia în care economia se află în declin, producţia naţională scade, iar inflaţia se manifestă
cu intensitate ridicată, corespunde:
a) inflaţiei;
b) deflaţiei;
c) stagflaţiei;
d) slumpflaţiei.
3. Emisiunea excesivă de monedă peste oferta reală de bunuri şi servicii, constituie o cauză a:
a) inflaţiei prin cerere;
b) inflaţiei prin costuri;
c) inflaţiei prin monedă;
d) inflaţiei prin structuri.
4. Creşterea cheltuielilor de producţie independent de cererea agregată constituie o cauză a:

a) inflaţiei prin cerere;
b) inflaţiei prin costuri;
c) inflaţiei prin monedă;
d) inflaţiei prin structuri.Universitatea SPIRU HARET
5. Analizând relaţia dintre inflaţie şi şomaj, putem observa că:

a) inflaţia prin cerere este însoţită, într-o anumită proporţie, de creşterea gradului de
ocupare a forţei de muncă;
b) inflaţia prin cerere duce la scăderea gradului de ocupare a forţei de muncă;
c) nu există nici o legătură între inflaţia prin cerere şi gradul de ocupare al forţei de
muncă.
6. Un ritm anual mediu de creştere a preţurilor care se apropie de 10% corespunde:

a) inflaţiei târâtoare;
b) inflaţiei moderate;
c) inflaţiei rapide;
d) inflaţiei galopante.
7. Curba Phillips evidenţiază:

a) o relaţie inversă între rata inflaţiei şi rata şomajului;
b) o relaţie directă între rata inflaţiei şi rata şomajului;
c) o relaţie inversă între rata inflaţiei şi rata dobânzii la creditele acordate;
d) o relaţie directă între rata inflaţiei şi rata dobânzii la creditele acordate.
8. În cazul creditelor contractate anterior, inflaţia avantajează:

a) pe creditori;
b) pe debitori;
c) nu sunt avantajaţi nici creditorii, nici debitorii.
9. Inflaţia poate avea consecinţe negative asupra comerţului exterior deoarece:

a) frânează exportul;
b) frânează importul;
c) nu are consecinţe negative asupra comerţului exterior.
10. Inflaţia are ca efect:

a) stimularea înclinaţiei spre consum;
b) stimularea înclinaţiei spre economisire pe termen scurt;
c) stimularea înclinaţiei spre economisire pe termen lung.
11. Cercul vicios inflaţionist:

a) exprimă relaţia de intercondiţionare dintre creşterea preţurilor la bunurile şi
serviciile de
consum, şi indexarea salariilor nominale, fapt ce accentuează inflaţia;
b) conduce la concluzia că nu trebuie să se indexeze salariile nominale, pentru că
aceasta
duce la creşterea cererii de bunuri şi servicii şi, deci la o nouă creştere a preţurilor,
stimulându-se în continuare accentuarea inflaţiei;
c) exprimă relaţia de intercondiţionare dintre creşterea preţurilor la bunurile şi
serviciile de
consum, şi creşterea salariilor reale, ceea ce stimulează dinamica inflaţionistă.
12. În tabelul următor este prezentată evoluţia ratei inflaţiei în România în perioada 2000-2006.
Universitatea
Rata inflaţiei SPIRU
– media HARET(în%)
anuală
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
România 45,7 34,5 22,5 15,3 11,9 9,0 4,87
Sursa: Anuarul Statistic 2005;

Ziarul Financiar 3.05.2007.
Putem afirma că în România, în perioada 2000-2004 a fost:

a) hiperinflaţie;
b) inflaţie galopantă;
c) inflaţie rapidă;
d) inflaţie moderată.

• Recenzie la cartea: Pierre Bezbach, Inflaţie, dezinflaţie, deflaţie, Editura Humanitas,

Bucureşti, 1992.
• Inflaţia – fenomen de constrângere fundamental al politicii economice.
• Indicele preţurilor de consum (IPC) şi modificarea calităţii bunurilor şi serviciilor.
• Deosebiri între IPC şi deflatorul PIB în măsurarea inflaţiei.
• Permanentizarea inflaţiei galopante – sursă de anomalii economice.
• Efectele dezastruoase ale hiperinflaţiei.
• Efectele inflaţiei asupra repartiţiei venitului şi avuţiei populaţiei.
• Inflaţia şi salariul minim real.
• Spirala inflaţionistă – rezultat al relaţiei dintre creşterea preţurilor bunurilor şi serviciilor de
consum şi indexarea salariilor nominale.
• Curba Phillips – reflecţia relaţiei pe termen scurt dintre inflaţie şi şomaj.
• Teoria modernă a inflaţiei şi rata naturală a şomajului.
• Combaterea inflaţiei prin măsuri de politică deflaţionistă.
• Combaterea inflaţiei prin măsuri de stimulare a creşterii ofertei.
• Studiu de caz: metodologia calculării IPC în România.
• Studiu de caz: cercul vicios inflaţionist în perioada actuală în România.

XX. STATUL ŞI ECONOMIA
A. Definiţii
1 Politica bugetară exprimă concepţia şi acţiunile statului privind veniturile bugetare,

căile şi mijloacele de mobilizare a acestora, utilizarea lor pe anumite destinaţii, care să servească
stabilităţii şi dezvoltării economice.
2 Bugetul de stat este un document de sinteză, elaborat şi administrat de către Guvern şi
autorizat prin vot de Parlament, document ce se prezintă sub forma unei balanţe economice în
care sunt prevăzute veniturile şi cheltuielile anuale ale statului.
3 Datoria publică înseamnă împrumuturile interne şi externe contractate de către stat.
4 Serviciul datoriei reflectă toate plăţile legate de executarea obligaţiilor asumate, adică
atât rambursarea împrumuturilor, cât şi achitarea dobânzilor aferente.
5 Politica fiscală a statului reprezintă o anumită concepţie a acestuia, precum şi un
ansamblu de măsuri şi acţiuni privind rolul impozitelor în sistemul veniturilor bugetare, tipurile
de impozite, perceperea şi modul de folosire a lor ca instrument de stimulare a creşterii
economice, felul în care este gândită eficacitatea fiscală în ţara respectivă.
6 Impozitele directe sunt acele impozite suportate nemijlocit de către cei care le plătesc
(de exemplu: impozitul pe profit, pe salarii, pe dividende ş.a.).
7 Impozitele indirecte sunt acele impozite cuprinse în preţurile mărfurilor, încasate odată
cu vânzarea acestora, însă suportate de consumatorii finali (de exemplu: taxa pe valoarea
adăugată, taxele vamale ş.a.).
8 Rata optimă de presiune fiscală constituie acel prag de impunere până la care şi dincolo
de care încasările fiscale sunt mai slabe.
1 Gradul de îndatorare
Gî = (Dp/ PIB)×100 sau Gî = (Dp/PNB)×100,
unde: Dp = datoria publică;
PIB = produsul intern brut;
PNB = produsul naţional brut.
2 Rata marginală de impunere fiscală
Img = ΔI/ΔV,
unde: ΔI = modificarea impozitelor;
ΔV = modificarea venitului.
3 Multiplicatorul cheltuielilor publice
K = ΔV /ΔG,
unde: ΔV = modificarea venitului;
ΔG = modificarea cheltuielilor publice.
C. Probleme
1. În t1 veniturile impozabile ale unei ţări au crescut cu 25% faţă de t0 când erau de 80 mld. u.m.
Dacă în aceeaşi perioadă nivelul impozitelor totale încasate a crescut de 1,2 ori, ajungând la 30
mld. u.m. Să se calculeze rata marginală de impunere fiscală.
2. Statul efectuează cheltuieli publice, sub formă de investiţii, în valoare de 25 miliarde u.m. Să
se calculeze sporul de venituri ce se va obţine, ştiind că multiplicatorul cheltuielilor bugetare este
4.
3. Datoria publică a unei ţări este, în t1, de 40 mld. u.m, jumătate din cât reprezenta în t0. Ştiind
că în t1 PIB-ul este de 400 mld. u.m, cu 25% mai mult decât în t0, să se calculeze gradul de
îndatorare a ţării respective în t0 şi t1.
4. Pentru a asigura relansarea economică, guvernul unei ţări decide să scadă nivelul impozitelor
de la 50% în t0 la 40% în t1. Ca urmare a extinderii activităţii agenţilor economici, veniturile
impozabile sporesc, ajungând în t1 la 50 mld. u.m., de 1,25 ori mai mult decât în t0. Să se
calculeze veniturile mobilizate la buget în cele două perioade. A fost reducerea fiscalităţii
benefică pentru bugetul de stat?
D. Teste-grilă
1. Intervenţia statului în economie trebuie să urmărească:

a) creşterea salariilor;
b) planificarea imperativă;
c) funcţionarea eficientă a ansamblului economic;
d) asigurarea unor venituri cât mai mari la bugetul de stat.
2. În totalul veniturilor bugetare ale statului cea mai mare pondere o au:
a) cotizaţiile pentru asigurări sociale;
b) vărsămintele din beneficiul întreprinderilor de stat;
c) încasările din impozite şi taxe;
d) împrumuturile de la organismele financiare internaţionale.
3. Împrumuturile făcute pentru acoperirea deficitului bugetar reprezintă:

a) datoria internă;
b) datoria publică;
c) serviciul datoriei externe;
d) emisiune de obligaţiuni de stat.
4. Gradul de îndatorare a unei ţări se evidenţiază prin:

a) soldul anual al balanţei de plăţi;
b) raportul dintre mărimea datoriei publice şi PIB.;
c) ponderea împrumuturilor externe în acoperirea deficitului bugetar;
d) serviciul datoriei publice.
5. Impozitele indirecte:
a) sunt însuşite de către producători;
b) conţin elemente de inechitate socială;
c) sunt suportate de către consumatori;
d) nu sunt suportate de către consumatori.
6. Rata optimă de presiune fiscală este:

a) acel prag de impunereUniversitatea
fiscală ce mulţumeşte
SPIRU HARET pe toţi agenţii economici;
b) o construcţie teoretică, imposibilă de atins în realitate;
c) stabilită de către guvern;
d) acel prag de impunere care asigură maximul încasărilor fiscale.
7. Scăderea nivelului de impunere fiscală are efecte pozitive atunci când:
a) asigură creşterea accentuată a veniturilor impozabile;
b) conduce la deficite bugetare;
c) stimulează disponibilizările;
d) duce la o scădere a cheltuielilor publice pentru obiective sociale.
8. Programarea macroeconomică în cadrul economiei de piaţă poate fi:

a) indicativă;
b) incitativă;
c) imperativă;
d) informală.
9. În condiţiile actuale, planificarea macroeconomică:

a) are o determinare obiectivă;
b) are o determinare subiectivă;
c) este un element perturbator al activităţii economice;
d) este interzisă de organismele financiare internaţionale.
10. Rolul economic al statului în economia de piaţă se manifestă:

a) prin legi antitrust;
b) ca partener în operaţiuni de schimb;
c) prin deţinerea în proprietate a unor întreprinderi;
d) prin programe de asistenţă socială.
11. Puterea publică acordă importanţă datoriei interne deoarece:

a) aceasta nu trebuie plătită întru-cât este o datorie a statului către el însuşi;
b) aceasta nu este, în principiu, purtătoare de dobânzi;
c) aceasta contribuie, în principiu, la finanţarea nonmonetară a deficitului bugetar;
d) este întotdeauna mai mică decât cea externă.
• Influenţa politicii bugetare asupra dinamicii economice.

• Echilibrul bugetar şi problema asigurării lui.
• Locul şi rolul planificării macroeconomice într-o economie de piaţă.
• Investiţiile publice şi ocuparea forţei de muncă.
• Structură şi dinamică în politica fiscală.
• Analizaţi dinamica veniturilor şi cheltuielilor de stat în România, în perioada 1990-2005.

XXI. BUNĂSTAREA ŞI SĂRĂCIA. DISTRIBUŢIA VENITURILOR
A. Definiţii
1 Asigurările sociale reprezintă ansamblul acţiunilor şi măsurilor pe care statul le

desfăşoară în vederea eliminării, limitării sau reducerii riscului de venit pentru persoanele care,
din motive obiective sau din considerente legislative, nu-şi mai pot procura veniturile necesare
vieţii materiale şi spirituale prin propria activitate economică.
2 Nivelul de trai reprezintă aspectul cantitativ al satisfacerii nevoilor economice ale unui
individ sau ale unei colectivităţi.
3 Calitatea vieţii reprezintă ansamblul condiţiilor şi sferelor din care se compune viaţa
integrală a omului.
4 Modul de viaţă reprezintă forma colectivă (de regulă, la nivelul societăţii) în care sunt
valorificate condiţiile privind calitatea vieţii.
5 Stilul de viaţă reprezintă aspectul personalizat, individualizat al modului de viaţă.
6 Puterea de cumpărare reprezintă cantitatea de bunuri sau/şi servicii care pot fi
achiziţionate cu ajutorul unui activ oarecare (de obicei, monedă).
• Indicele venitului real (Ivr)
Ivr = Ivn / Ip, unde: Ivn = indicele venitului nominal;
Ip = indicele preţurilor.
• Coeficientul puterii de cumpărare
Pc = Vn / P, unde: Vn = venitul nominal;
P = nivelul mediu al preţurilor.
C. Probleme
1. Dacă salariul nominal al unei persoane creşte într-un an cu 50%, ajungând la 3000 u.m., iar
indicele preţurilor de consum în aceeaşi perioadă este 1,2, să se calculeze modificarea procentuală
a coeficientului puterii de cumpărare a persoanei respective. Nivelul de trai al persoanei
respective a crescut sau a scăzut?
2. În condiţiile în care veniturile nominale cresc cu 5%, iar preţurile scad cu 10%, veniturile reale
cresc cu:
a) 15,5%;
b) 15%;
c) 5%;
d) 16,6%;
e) 10,33%.
3. Pe baza datelor din tabelul de mai jos se cere să se construiască curba Lorenz:
Ponderea gospodăriilor din Ponderea veniturilor gospodăriilor

Categoria de venit
fiecare categorie (%) în venitul naţional (%)
Categoria 1 20 4
Categoria 2 20
Universitatea SPIRU HARET 9
Categoria 3 20 16
Categoria 4 20 24
Categoria 5 20 47
Ce se va întâmpla cu această curbă dacă se introduce o cotă unică de impozit pe venit? Dar
dacă se va introduce un impozit cu cote progresive?
D. Teste-grilă
1. Sunt cauze obiective ale inegalităţii veniturilor:

a) talentul;
b) norocul;
c) gradul de instruire;
d) experienţa profesională;
e) vârsta;
f) averea moştenită.
2. Protecţia socială:
a) se asigură numai de către stat;
b) este specifică numai perioadei de tranziţie;
c) se adresează întregii populaţii;
d) este asigurată atât de către stat, cât şi de către agenţi economici privaţi.
3. Stabilirea unui nivel minim pe economie al salariului:

a) este un amestec inadmisibil în mersul economiei de piaţă liberă;
b) limitează intrarea sub pragul de sărăcie a unei părţi a populaţiei;
c) creşte nivelului şomajului;
d) descurajează munca.
4. Mecanismul taxei negative:

a) asigură returnările de TVA;
b) asigură un venit minim garantat pe economie;
c) asigură plata pentru externalităţile negative produse;
d) asigură plata pentru externalităţile negative.
5. Este interzisă discriminarea pe motive:

a) religioase;
b) de vârstă;
c) de sex;
d) rasiale.
6. Modul de viaţă poate fi:

a) consumerist;
b) naturist;
c) ascetic;
d) echilibrat.
7. Cel mai important indicator al nivelului de trai îl reprezintă:

a) indicele venitului real;
b) durata medie de viaţă;
c) PIB/locuitor;
d) salariul minim pe economie.
8. Dacă rata preţului activelor reale este pozitivă, iar rata activelor monetare este mai mare decât
rata preţului activelor reale, atunci:
a) puterea de cumpărare a unităţii monetare creşte, iar puterea de cumpărare a
activelor mo-netare scade;
b) puterea de cumpărare a unităţii monetare scade, iar puterea de cumpărare a
activelor mo-netare creşte;
c) puterea de cumpărare a unităţii monetare scade, iar puterea de cumpărare a
activelor monetare rămâne constantă;
d) atât puterea de cumpărare a unităţii monetare, cât şi puterea de cumpărare a
activelor monetare scad.
9. Pentru atenuarea disparităţilor economice, statul:

a) aplică politici antidiscriminatorii;
b) subvenţionează investiţia în capitalul uman;
c) gestionează programe de asigurare a indemnizaţiei de şomaj;
d) încurajează programele de emigrarea populaţiei nevoiaşe.
10. Dintre următoarele concepte, o sferă de cuprindere mai largă o are:

a) nivelul de trai;
b) calitatea vieţii.
11. Măsurarea puterii de cumpărare a venitului nominal se face prin intermediul:

a) salariului mediu;
b) ratei inflaţiei;
c) coeficientului puterii de cumpărare;
d) cursului de schimb valutar.
• Probleme actuale ale restructurării sistemului asigurărilor sociale din România.

• Condiţionarea economică a politicii sociale.
• Aspecte sociale ale reformei.
• Indicele dezvoltării umane.
• Sursele discriminării economice.
• Analizaţi, în cazul României, modificările curbei Lorenz din ultimii 10 ani.

XXII. PROBLEME ACTUALE ALE ECONOMIEI ROMÂNIEI
A. Definiţii
1 Economia centralizată, de comandă, reprezintă acea formă de organizare şi desfăşurare

a acti-vităţii economice în care alocarea şi utilizarea resurselor sunt consecinţe ale unor decizii
centralizate, impuse agenţilor economici de către aparatul de stat, pe baza acceptării la nivel
social a unor principii de ierarhizare a priorităţilor şi intereselor.
2 Economia concurenţială, de piaţă, reprezintă acea formă de organizare şi desfăşurare a
acti-vităţii economice, caracterizată prin pluralismul formelor de proprietate, în cadrul căruia
predomină proprietatea privată, prin autonomia agenţilor economici, a căror motivaţie o
constituie maximizarea profitului, şi existenţa unui sistem de pieţe specializate şi interdependente,
care constituie regulatorul principal al economiei.
3 Liberalizarea economică presupune desfiinţarea controlului autorităţilor asupra
producţiei şi preţurilor şi asigurarea rolului predominant al pieţei în funcţionarea economiei.
4 Privatizarea deţine principalul rol în restructurarea sistemului de proprietate şi are drept
obiectiv înlăturarea monopolului proprietăţii de stat şi realizarea pluralismului formelor de
proprietate în cadrul cărora să predomine proprietatea privată.
B. Teste-grilă
1. La sfârşitul anului 1989, economia României putea fi caracterizată drept:

a) o economie naturală;
b) o economie de schimb;
c) o economie de comandă, centralizată;
d) o economie de piaţă, liberă.
2. În economia României de la sfârşitul lui 1989 cea mai mare dezvoltare o cunoştea:
a) industria;
b) agricultura;
c) turismul;
d) sectorul terţiar.
3. Costurile sociale ale tranziţiei la economia de piaţă:

a) sunt suportate doar de către şomeri;
b) sunt inevitabile;
c) apar doar ca urmare a greşelilor de politică economică;
d) au şi o determinare obiectivă.
4. Constituie măsuri ale programului de reformă:

a) construirea unui cadru legislativ stabil capabil să asigure o funcţionare eficientă a
pieţelor;
b) asigurarea unui loc de muncă pentru toţi cei dornici să lucreze;
c) desfiinţarea controlului autorităţilor asupra producţiei şi a preţurilor;
d) privatizarea unei mari Universitatea
părţi a întreprinderilor
SPIRU HARETde stat.
5. Privatizarea are drept obiectiv:

a) îmbogăţirea rapidă a unui număr redus de oameni de afaceri;
b) eliminarea completă a intervenţiei statului în economie;
c) eficientizarea activităţii întreprinderilor privatizate;
d) îndeplinirea unor condiţii impuse de către organismele financiare internaţionale.
6. În structura cheltuielilor totale de consum ale populaţiei cea mai mare pondere o au:
a) cheltuielile pentru medicamente şi îngrijire medicală;
b) cheltuielile pentru asigurarea hranei;
c) cheltuielile necesare pentru asigurare unei educaţii corespunzătoare;
d) cheltuielile pentru procurarea de îmbrăcăminte şi încălţăminte.
7. Liberalizarea economică are drept obiectiv:

a) desfiinţarea controlului autorităţilor asupra producţiei şi preţurilor;
b) restructurarea sistemului de proprietate şi înlăturarea monopolului proprietăţii de
stat;
c) realizarea unui climat propice de afaceri;
d) eliminarea oricărei forme de manifestare a statului în economie.
8. Printre factorii ce au condus la actuala criză a economiei româneşti se numără:

a) nivelul prea ridicat al investiţiilor;
b) politica economică adoptată în desfăşurarea reformei;
c) ritmul prea rapid al privatizării;
d) rigiditatea extremă ce caracteriza economia românească la începutul tranziţiei.
9. Subvenţiile de la bugetul de stat:

a) trebuie acordate tuturor marilor întreprinderi care înregistrează pierderi deoarece
falimentul acestora ar ridica mari probleme sociale;
b) determină o alocare ineficientă a resurselor şi de aceea nu trebuie acordate în nici
un fel de situaţie;
c) pot fi acordate pentru anumite produse de strictă necesitate şi numai anumitor
categorii de agenţi economici;
d) trebuie acordate numai întreprinderilor profitabile.
10. După mai bine de 17 ani de tranziţie putem afirma că România este o ţară:
a) dezvoltată;
b) mediu dezvoltată;
c) în curs de dezvoltare;
d) puternic dezvoltată.
1 Recenzie la cartea: Jan Kregel, Egon Matzer, Gernot Grabher, Şocul Pieţei, Editura
Economică, 1995.
2 Rolul statului în perioada de tranziţie.
3 Costurile sociale ale reformei.
4 Metode de privatizare utilizate în România.
5 Criza economiei româneşti: cauze şi modalităţi de soluţionare.
6 Efectele restructurării economieiUniversitatea
asupra ocupării forţei
SPIRU HARETde muncă.
7 Analizaţi efectele privatizării unei întreprinderi importante din localitatea/judeţul
dumneavoastră.
XXIII. ECONOMIA MONDIALĂ: CONCEPTE ŞI STRUCTURI
A. Definiţii
1 Economia mondială reprezintă un sistem complex, interdependent de agenţi ai vieţii

economice – economii naţionale, uniuni economice zonale, regionale, transnaţionale, companii
private şi publice, persoane fizice rezidente în diferite ţări ale lumii etc., între care se dezvoltă
ample relaţii economice, tehnologice, comerciale, financiar-monetare etc., pe baza diviziunii
mondiale a muncii, împreună cu normele juridico-legislative şi cu instituţiile care reglementează
şi monitorizează funcţionarea struc-urilor componente şi a sistemului economic mondial în
ansamblul său.
2 Economia deschisă – stadiu superior al dezvoltării în profunzime şi amplitudine a
economiei de piaţă, caracterizat prin capacitatea sa deosebită de a genera permanent şi a
încorpora, în rezultate benefice pentru om şi societate, progresele ştiinţei şi tehnologiei, ale
dezvoltării factorilor de producţie contemporani şi prin înlăturarea barierelor structurale,
organizaţionale şi teritoriale care obstrucţionează manifestarea deplină a principiului eficienţei şi
raţionalităţii activităţii economice.
3 Economiile naţionale devenind tot mai deschise, conferă prin aceasta economiei
mondiale caracterul de entitate organică cu structuri interdependente, deschise la nou.
4 Economia naţională reprezintă un sistem de ramuri, subramuri, sfere şi sectoare de
activitate economică, de agenţi economici autohtoni, între care se creează legături durabile pe
baza diviziunii sociale a muncii şi a pieţei naţionale, care funcţionează în cadrul teritoriului dat al
unui stat.
5 Diversitatea tipologică a economiei mondiale semnifică coexistenţa în cadrul
sistemului economic mondial a unor structuri – economii naţionale, tipuri de agenţi (companii)
economici, forme de organizare şi conducere a vieţii economice etc., având caracteristici care le
disting unele de altele şi permit gruparea lor în diferite categorii (grupe, subgrupe, clase)
specifice.
6 Decalajul economic defineşte deosebirile cantitative şi calitative între indicatorii care
exprimă starea diferitelor structuri ale economiei (economia diferitelor ţări, regiuni, sectoare de
activitate etc.).
7 Interdependenţele economice mondiale reprezintă o vastă reţea matriceală de legături
economice internaţionale: pe orizontală – între agenţi economici privaţi şi publici naţionali, între
aceştia şi companiile transnaţionale; pe verticală – între tot mai mulţi participanţi la lanţul celor
care produc valoare adăugată, fiecare dintre ei putând deveni, la rândul său, nucleul unui sistem
matriceal specific.
8 Diviziunea mondială a muncii exprimă procesul obiectiv de specializarea economiilor
naţionale în producţia şi comercializarea diferitelor bunuri şi servicii pe piaţa mondială. Privită ca
stare, diviziunea mondială a muncii reprezintă ansamblul specializărilor existente, la un moment
dat, între agenţii economici, care generează interdependenţele dintre aceştia precum şi necesitatea
participării la circuitul economic mondial.
9 Piaţa mondială defineşte, în sens larg, totalitatea raporturilor de vânzare-cumpărare de
mărfuri, servicii, tehnologii etc. între agenţii economici participanţi la circuitul mondial de valori
materiale, băneşti şi spirituale, ale raporturilor de cooperare şi confruntare dintre aceştia,
împreună cu normele şi instituţiile care reglementează aceste raporturi.
10 Comerţul internaţional reuneşte totalitatea fluxurilor de mărfuri şi servicii care se
derulează pe piaţa internaţională.
11 Datoria externă reprezintă totalitatea sumelor în bani şi în alte active datorate
creditorilor externi de către o ţară şi Universitatea SPIRU HARET
de către rezidenţii ei.
12 Lichiditatea internaţională oficială reprezintă ansamblul resurselor de care dispun
autorităţile monetare pentru a finanţa deficitele balanţei lor de plăţi externe.
13 Balanţa de plăţi externe este un tablou sintetic sub formă contabilă, care prezintă
sistematic ansamblul fluxurilor reale, financiare şi monetare intervenite între rezidenţii unei ţări
(publici şi privaţi) şi restul lumii, în decursul unei perioade de timp, de regulă un an.
Balanţa de plăţi externe cuprinde trei conturi:
a) balanţa tranzacţiilor curente (contul curent) formată din:
– balanţa comercială (venituri din exporturi de mărfuri şi plăţi pentru importul de
mărfuri);
– balanţa invizibilelor (încasări şi plăţi pentru servicii);
– balanţa veniturilor (încasări şi plăţi cu titlul de venit din dividende, dobânzi,
profituri, rente, salarii);
– balanţa transferurilor unilaterale (transferuri de economii băneşti, despăgubiri,
donaţii, transferuri în contul acordurilor cu UE, ajutoare publice sau private).
b) balanţa mişcărilor de capital (contul de capital) include:
– balanţa mişcărilor de capital pe termen scurt (credite acordate sau primite pe termen
până la un an);
– balanţa mişcărilor de capital pe termen lung (credite de export şi import,
împrumuturi, investiţii directe, investiţii de portofoliu);
– balanţa rezervelor internaţionale (rezerve oficiale, creanţe asupra FMI).
c) ajustări (contul de erori şi omisiuni).
1 Ordinea economică internaţională reprezintă normele juridico-legislative şi instituţiile
care regle-mentează şi monitorizează desfăşurarea relaţiilor economice internaţionale.
• Decalaj economic absolut
Da = PIB ţd / nr. loc. ţd – PIB ţsd/ nr. loc. ţsd,
unde:
Da = decalaj absolut;
PIB ţd = produsul intern brut al ţarii (ţarilor) dezvoltate în anul n;
Nr. loc. ţd = numărul de locuitori ai ţării (ţărilor) dezvoltate;
PIB ţsd = produsul intern brut al ţarii (ţarilor) în curs de dezvoltare în anul n;
Nr. loc. ţsd = numărul de locuitori ai ţării (ţărilor) în curs de dezvoltare.
• Decalaj economic relativ
Dr = PIB loc. ţsd/PIB loc. ţd = în % sau ca raport,
unde:
Dr = decalaj relativ.
• Adâncirea decalajelor economice
Da1 - Da0 unde: Da1 = decalaj absolut în perioada curentă;
Dr1 - Dr0 Da0 = decalaj absolut în perioada de bază;
Dr1, Dr0 = decalaj relativ în perioada curentă şi, respectiv, de bază.
C. Probleme
1. PIB-ul / loc. mediu al ţărilor dezvoltate în perioada de bază se cifra la 25000 $ şi cel din
perioada curentă 25500 $. PIB-ul / loc. mediu al ţărilor în curs de dezvoltare în perioada de bază
2500 $ şi cel din perioada curentă 2600 $. Să se calculeze dinamica decalajelor în perioada
curentă faţă de perioada de bază.
D. Teste-grilă
1. Ţările cu o economie dezvoltată se caracterizează preponderent prin:
a) statul este profund implicat în procesul dezvoltării economice;
b) volumul resurselor Universitatea SPIRU
investiţionale esteHARET
hotărâtor pentru asigurarea creşterii
economice;
c) rolul determinant în susţinerea creşterii economice revine factorilor intensivi,
eficienţei utilizării resurselor.
2. Economii terţializate sunt de regulă:

a) economiile bazate preponderent pe dezvoltarea sectoarelor industriale;
b) economii a căror creştere economică e susţinută de exporturi;
c) economiile în care ponderea serviciilor în PIB este majoritară.
3. Decalajul absolut reprezintă:

a) diferenţa între nivelurile naţionale ale dezvoltării economice;
b) distanţa care separă civilizaţia economică caracteristică ţărilor dezvoltate de cea a
ţărilor slab dezvoltate şi în curs de dezvoltare;
c) diferenţa cantitativă măsurată în cifre absolute dintre nivelul indicatorilor
macroeco-nomici ai diferitelor economii naţionale.
4. Avantajul relativ (comparativ), reprezintă:

a) câştigul realizat de o entitate economică din tranzacţiile efectuate cu mărfuri ori
servicii mai ieftine decât ale competitorilor;
b) câştigurile realizate de o entitate economică care tranzacţionează din nomenclatorul
său de bunuri şi servicii pe cele cu costuri de oportunitate mai mici;
c) beneficiul obţinut în orice tranzacţie economică.
5. Investiţiile de capital „de portofoliu”, reprezintă:

a) plasamente de capital pentru obţinerea pachetului de acţiuni de control;
b) plasamente de capital pe termen lung;
c) capitaluri speculative („fierbinţi”) aflate în căutare de plasamente avantajoase pe
perioade
scurte de timp.
6. Specializarea intraramură prelucrătoare semnifică:

a) axarea dezvoltării unei economii naţionale pe ramurile de bază ale industriei
prelucrătoare;
b) paralelismul structurilor de ramură al economiilor naţionale, complementaritatea
reali-zându-se la nivelul subramurilor, al tipurilor de produse şi servicii;
c) concentrarea resurselor pe producţia şi exportul de subansamble, organe de maşini,
detalii care se încorporează într-un produs finit de mare complexitate.
7. Piaţa valutară reprezintă:

a) expresia în bani a raporturilor dintre agenţii economici din diferite ţări;
b) mişcarea internaţională a capitalurilor, a bunurilor şi serviciilor exprimată în
valută;
c) mişcarea internaţională a metalelor preţioase.
8. Etalonul monetar este:

a) instrument de măsurare a valorii aurului;
b) valoarea materială sau imaterială care exprimă comparativ puterea monedelor
naţionale;
c) echivalentul în dolari al unei monede naţionale.
9. Operaţiunile la vedere (Spot) constau în:

a) cumpărarea sau vânzarea de valută ce trebuie schimbată efectiv la limitele a 48 de
ore ulterioare încheierii tranzacţiei;
b) un sistem de definire a valorii monedelor prin diferite tipuri de cursuri valutare;
c) vânzarea şi cumpărarea valutei la cursul stabilit în momentul încheierii
contractului.
10. Paradigma „zborului de gâscă” a fost formulată de:

a) economistul român Aurel Iancu;
b) economistul japonez K. Akamatasu;
c) economistul englez M. Dorten.
11. Cursurile valutare se formează pe piaţa valutară:

a) în funcţie de raportul dintre cererea şi oferta de monedă naţională care se schimbă;
b) în conformitate cu raportul dintre datoriile şi creanţele externe ale ţării care
participă
la tranzacţie;
c) în funcţie de dorinţa îmbogăţirii rapide prin operaţiunea de tehnică valutară.
1 Caracteristici actuale ale economiei mondiale.

2 Economia mondială în proces de tranziţie.
3 Stări conflictuale în economia mondială.
4 Liberalizare şi protecţionism în comerţul internaţional.
5 Recenzie la cartea: Lester R. Brown, Eco-Economie,Crearea unei economii pentru planeta
noastră, Editura Tehnică, Bucureşti, 2001.

XXIV. ECONOMIA MONDIALĂ LA ÎNCEPUTUL UNUI NOU MILENIU.
REGIONALISM ŞI GLOBALIZARE ÎN ECONOMIA MONDIALĂ
A. Definiţii
2 Scenariu al dezvoltării economice mondiale reprezintă un model explicativ-explorativ

al evo-luţiei economiei mondiale sub impactul factorilor subiectivi, al deciziei asupra dinamicii
realităţilor economice mondiale.
Dezvoltarea unipolară a economiei mondiale înseamnă modelarea procesului dezvoltării, a
ordinii economice mondiale de către o superputere economică, potrivit propriilor ei interese.
4 Dezvoltarea multipolară a economiei mondiale semnifică o evoluţie a acesteia sub
influenţa a două sau mai multe centre de putere economică mondială, aflate în competiţie pentru
afirmare în interiorul lor, şi în luptă pentru dominaţie, în afara sferelor lor de influenţă.
5 Regionalismul în economia mondială reprezintă un curent de idei şi o viziune strategică
privind dezvoltarea lumii, având ca punct central intensificarea colaborării şi cooperării între
ţările fiecărei mari regiuni ale lumii mergându-se până la unificarea politicilor lor din domeniile
economic, social, de apărare în scopul promovării în comun pe plan regional şi mondial a
intereselor lor, al valorificării superioare a resurselor lor, al ridicării calităţii vieţii cetăţenilor lor.
6 Integrarea economică reprezintă un proces contemporan complex de evoluţie a
economiei mondiale, bazat pe o treaptă calitativ superioară a interdependenţelor dintre economiile
naţionale, concretizat în crearea unor entităţi economice comune, spaţii vaste în care se asigură
mişcarea liberă a mărfurilor, capitalurilor şi persoanelor prin unificarea politicilor vamale,
economice, financiar-monetare ale ţărilor participante, orientate spre realizarea unei uniuni
economice, politice şi de apărare.
7 Globalizarea (mondializarea) activităţilor economice înseamnă integrarea treptată a
economiilor naţionale în economia mondială, prin liberalizarea progresivă a circulaţiei factorilor
de producţie, a mărfurilor şi tehnologiilor, prin sporirea ponderii producţiei internaţionale
integrate în produsul mon-dial, prin sistemul global, interdependent de funcţionare a pieţelor, prin
amplificarea rolului cooperării internaţionale în elaborarea politicilor economice şi aplicarea lor
în practică. Ajunsă fază finală, globalizarea ar însemna administrarea lumii de către forţe
transnaţionale, ca pe o unitate economică integrată.
8 Producţia naţională integrată reprezintă acea parte a produsului mondial generat de
activităţi economice interdependente ale unor agenţi economici naţionali şi transnaţionali.
9 Uniunea Europeană, organizaţie de integrare a unor ţări europene, reprezintă o uniune
vamală, o piaţă comună, o uniune economică şi monetară, ce tinde spre realizarea unei uniuni
politice, deschisă tuturor ţărilor regiunii.
10 Compania transnaţională este o organizaţie economică care îşi desfăşoară activitatea
într-un număr mai mare de ţări şi deţine cel puţin 25% din activele sale în străinătate.
B. Teste-grilă
1. Prin integrare economică internaţională se înţelege:

a) absenţa discriminărilor din raporturile economice dintre ţări;
b) un proces de dezvoltare a economiei mondiale contemporane, reprezentând o treaptă
calitativ superioară a interdependenţelor economice dintre ţări;
c) liberalizarea schimburilor dintre ţările
Universitatea diverselor
SPIRU HARETregiuni ale lumii.
2. Criteriile de convergenţă pentru aderarea la UE sunt:

a) inflaţia să nu depăşească cel mult 1,5% din media celor mai performante trei ţări
membre ale UE la acest indicator;
b) deficitul bugetar să nu depăşească 5% din PIB;
c) nici unul din cele două criterii precedente nu este corect.
3. România este:
a) membră a UE;
b) ţară asociată la UE;
c) ţară aflată în proces de aderare la UE.
4. România a fost ţară asociată la Uniunea Europeană din:

a) 1 ianuarie 1995;
b) 1 ianuarie 1997;
c) 1 ianuarie 1999.
5. Uniunea economică şi monetară a fost statuată prin:

a) Tratatul de la Roma, adoptat în 1957;
b) Actul Unic European, adoptat în 1985;
c) Tratatul de la Maastricht, adoptat în 1992.
6. Dezvoltarea durabilă a economiei mondiale semnifică:

a) realizarea unor ritmuri rapide de creştere a PIB-ului mondial;
b) îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor lumii;
c) realizarea unei creşteri economice susţinute, îmbunătăţirea condiţiilor vieţii
oamenilor şi protejarea mediului înconjurător.
7. Globalizarea „cu faţă umană” a economiei mondiale semnifică:

a) un proces obiectiv de creare a sistemului economic mondial unic, omogen dominat
de reguli şi proceduri stabile;
b) un sistem armonizat al întreprinderilor, cu reguli şi proceduri stabile, care să
depăşească graniţele naţionale;
c) compatibilizarea eficientizării activităţilor economice realizate prin cooperare
internaţio-nală cu justiţia socială, cu împărţirea echitabilă a rezultatelor cooperării.
8. În perioada 1980-2000, ritmurile cele mai rapide de creştere economică pe plan mondial le
înregistrează:
a) industria;
b) agricultura;
c) sectorul serviciilor.
• Uniunea Europeană: dezbateri actuale privind evoluţia sa viitoare.

• Conjunctura actuală a economiei mondiale: recesiune, stagnare sau avânt economic?
• Raporturile mondiale de putere economică la începutul secolului XXI.
• Recenzie la cartea: Baldwin, Richard; Wyplosz, Charles, Economia integrării europene,
Editura
• Recenzie la cartea: BondreaUniversitatea
Aurelian SPIRU
A., Popescu
HARET Ion, Constantinescu Mădălina,
Globalizarea: mit
şi realitate, Editura Economică, Bucureşti, 2004.
XXV. ROMÂNIA ÎN ECONOMIA MONDIALĂ
A. Definiţii
1 Locul unei ţări în economia mondială se evidenţiază prin analiza comparată a

parametrilor cantitativi şi calitativi, care caracterizează starea la un moment dat şi dinamica în
timp a economiei ţării respective, faţă de parametrii medii mondiali ori faţă de cei ai diferitelor
grupe de ţări, ori ţări luate individual.
2 Integrarea negativă a unei ţări în economia mondială semnifică intensificarea
dependenţei păgubitoare a economiei ei naţionale faţă de relaţiile economice internaţionale,
deteriorarea indicatorilor ei de nivel de dezvoltare, de potenţial economic şi de eficienţă a alocării
şi cheltuirii resurselor naţionale, faţă de indicatorii partenerilor ei externi şi, în consecinţă,
scurgerea de venit naţional fără echivalent spre exterior.
3 Eficienţa relaţiilor economice externe se exprimă în contribuţia acestora la sporirea
venitului naţional.
4 Rentabilitatea comerţului exterior se exprimă prin raportul dintre rezultatele (veniturile)
şi costurile aferente participării la relaţiile economice internaţionale, pe ansamblu economiei
naţionale ori la nivelul fiecărui agent economic cu activitate externă (export, import, cooperare
economică şi tehnico-ştiinţifică etc.).
5 Raportul de schimb (Terms of Trade) exprimă raportul dintre volumul valoric al
exporturilor şi cel al importurilor.
6 Cursul de revenire la export se determină prin raportul dintre preţul intern complet de
export, exprimat în monedă naţională (preţul de livrare al producătorului, plus cheltuielile
speciale de export şi cheltuielile cu transportul mărfurilor până la frontieră) şi preţul extern
exprimat în valută.
7 F.O.B (Free on Bord) reprezintă preţul la producător al mărfii plus cheltuielile de
transport până la graniţă.
8 Cursul de revenire la import se calculează prin raportul dintre preţul exprimat în
monedă naţională cu care mărfurile importate sunt livrate beneficiarului intern, preţ din care se
scad taxele vamale şi preţul extern (C.I.F.) franco frontiera română, plătit pentru bunurile
importate, exprimat în valută.
9 C.I.F. (Cost, Insurance, Freight), respectiv costul mărfii, cheltuielile de asigurare şi
cele de transport.
10 Cursul de schimb real într-o perioadă dată, rezultă din raportarea indicelui cursului de
schimb nominal la indicele preţului din aceeaşi perioadă.
E
IME = unde: IME – înclinaţia medie spre export;
• Y, E – valoarea exporturilor;
Y – venitul naţional sau PIB.
ΔE
IE' = unde: IE’ – înclinaţia marginală spre export;
• ΔY , ΔE – variaţia procentuală
Universitatea SPIRU HARET a exportului;
ΔY – sporul procentual al venitului naţional din exporturi
sau al PIB-ului.
Ipe
Rs = unde: Rs – raportul de schimb;
• Ipi , Ipe – indicele preţului mediu la export;
Ipi – indicele preţului mediu la import.
Ipe =
∑ p1q 0 unde: Σp1q0 şi Σp0q0 – volumul exportului exprimat în preţurile din
în care, ∑ p0q 0 , perioada curentă şi cele din perioada de bază;
q0 – producţia din perioada de bază.
Pi + t unde: Cr/e – curs de revenire la export;

Cr/e =
Pe (v) , Pe(v) – preţul extern (în valută);
•
t – cheltuieli de transport;
Pi – preţul intern (în monedă naţională).
Pi - tv unde: Cr/i – curs de revenire la import;

Cr/i =
Pe(v) , Pi – preţul intern (în monedă naţională);
•
tv – taxele vamale.
• Av =Pe(v) – Mv, unde: Av – aport net în valută;

Pe – preţul extern în valută;
Mv – cheltuielile materiale exprimate în valută la preţurile
internaţionale.
Av unde: Rav – rata aportului valutar;

Rav =
• Pe , Pe – preţul extern în valută.
C. Probleme
1. Exporturile româneşti, în anul 2000 au fost de 11 miliarde dolari SUA, iar în 2003 ele s-au
cifrat la 17 miliarde dolari. În aceeaşi perioadă PIB-ul României a crescut de la 31 de miliarde
dolari SUA la 35 de miliarde de dolari. Înclinaţia marginală spre export a fost de:
a) 40 %?
b) 37,5 %?
c) 54 %?
2. Dacă în cursul anului 2000, preţurile unui volum dat al exporturilor a fost de 1.000.000 lei, iar
în 2003 ele ajunseseră la 1.200.000 lei, în aceeaşi perioadă preţurile unui volum dat al
importurilor a crescut de la 1.100.000 lei la 1.500.000 lei, raportul de schimb (Terms of Trade):
a) s-a îmbunătăţit, fiind de: ?
b) s-a deteriorat, fiind de: ?
c) a rămas constant la: ?
3. Pentru un export de marfă, o firmă românească a achitat 1.000 lei, preţul mărfii la producător
plus 200 lei costul transportului până la bordul vasului de transport în portul Constanţa, încasând
pentru exportul respectiv 300 de dolari SUA. În aceste condiţii, cursul de revenire brut la export a
fost de: Universitatea SPIRU HARET
a) 2,5 lei/dolar?
b) 3,4 lei/dolar?
c) 4,02 lei/dolar?
4. Să se calculeze cursul de revenire al unui import de mărfuri în valoare de 852 euro vândută pe
piaţa internă cu 3.000 lei. Taxa vamală achitată la import a fost în sumă de 100 lei.
5. Preţul unui lot de marfă exportată a fost de 40 milioane dolari, din care 16 milioane dolari a
fost valoarea cheltuielilor materiale (inclusiv amortizare) exportabile, calculate la preţuri
internaţionale. Să se calculeze rata aportului net în valută.

D. Teste-grilă
1. Până în 1989, economia României avea o structură economică:

a) agrară;
b) industrială;
c) industrial-agrară.
2. În prezent, din punct de vedere al nivelului de dezvoltare, România este o ţară:

a) dezvoltată;
b) în curs de dezvoltare;
c) slab dezvoltată.
3. Sub aspectul participării la circuitul economic mondial, România este o ţară:

a) cu participare intensă;
b) cu participare scăzută;
c) cu participare medie.
4. Nivelul îndatorării externe a României este în prezent:

a) îngrijorător;
b) sustenabil;
c) scăzut.
• Este comerţul exterior românesc un factor de creştere economică?

• Conceptul de „integrare negativă” în economia mondială contemporană. Exemplul românesc.
• Schimbări în structura fazică şi orientarea geografică a comerţului exterior al României.
• Cu privire la dezechilibrul balanţei comerciale: cauze şi consecinţe.
• Efecte ale evoluţiei cursului de schimb al leului asupra economiei naţionale.
• Datoria externă a României: dinamică, structură, grad de sustenabilitate.

REZOLVĂRI PROBLEME
I. Probleme:
1. a)
b) Punctul F semnifică o situaţie de utilizare ineficientă a resurselor, deoarece nu sunt

folosite integral. Producţia de alimente şi avioane militare ar putea fi mărită dacă resursele s-ar
utiliza complet. În schimb, punctul G semnifică o situaţie imposibilă, irealizabilă datorită rarităţii
(limitării) resurselor.
c) Fenomenul de creştere economică (care presupune îmbunătăţirea tehnologiilor, creşterea
volu-mului de capital şi forţă de muncă) poate determina o deplasare a curbei posibilităţilor de
producţie spre colţul din dreapta – sus al graficului. Astfel, pe măsură ce economia se dezvoltă,
poate produce o cantitate tot mai mare din ambele bunuri.
Teste-grilă: 1.b; 2.a; 3.c; 4.a; 5.b,c; 6.b; 7.a; 8.c; 9.d; 10.d; 11.b; 12.c; 13.a; 14.a,d; 15.c;
16.a.
II. Probleme:
1. a) Producătorul B dispune de avantaj absolut în producerea bunului X, iar producătorul C
dispune de avantaj absolut în producerea bunului Y, pentru că din resurse identice obţin cea mai
mare cantitate de bunuri în raport cu ceilalţi producători.
a) Pentru a afla care producător deţine avantaj relativ (comparativ) în producerea bunului
X, respectiv bunului Y, trebuie să analizăm nivelul costului de oportunitate pentru cei patru agenţi
econo-mici, atunci când decid să producă X sau Y.
Cost de oportunitate (Co)

ă
Co (X) Co (Y)
A 0,5 Y
Universitatea SPIRU HARET 2X
B 0,33 Y 3X
C 2Y 0,5 X
D 1,5 Y 0,66 X
Din tabel se observă că în producerea bunului X, agentul economic B dispune de avantaj

relativ, deoarece are cel mai mic cost de oportunitate (0,33Y, adică 0,33Y renunţare pentru
fiecare unitate suplimentară produsă din X).
Asemănător, în producerea bunului Y, agentul economic C dispune de avantaj relativ,
deoarece are cel mai mic cost de oportunitate (0,5X, adică 0,5X renunţare pentru fiecare unitate
suplimentară produsă din Y).
b) Conform calculelor economice de la punctul b), condiţiile de specializare sunt
următoarele:
Agentul economic A: se specializează in producerea bunului X, deoarece CoxA este de 1,5
ori mai mare decât CoxB – liderul (0,5Y / 0,33Y = 1,5), în timp ce CoyA este de 4 ori mai mare
decât CoyC – liderul (2X / 0,5X = 4); Agentul economic B: se specializează în producerea
bunului X, pentru că deţine avantaj relativ; Agentul economic C: se specializează în producerea
bunului Y, pentru că deţine avantaj relativ; Agentul economic D: se specializează în producerea
bunului Y, deoarece CoxD este de 4,5 ori mai mare decât CoxB – liderul (1,5Y / 0,33Y = 4,5), în
timp ce CoyD este de 1,32 ori mai mare decât CoyC – liderul (0,66X / 0,5X = 1,32).
d) Câştigă 5,5 X şi 4 Y.
Teste-grilă: 1.a; 2.b; 3.a,b,c; 4.a; 5.b,c; 6.c; 7.a; 8.d; 9.a,c; 10.a; 11.b; 12.a; 13.a,c,d; 14.b.
III. Probleme:
1. Ec/p = - (%ΔC/ %ΔP)
Ec/p = 1
%ΔC = + 20%
1 = - (20% / %ΔP)
%ΔP = - 20%
preţurile au scăzut cu 20%.
2. Eo/p = (ΔQ / Q0) / (ΔP / P0)
Eo/p = [(500 – 250) / 250] * [125 / (375 – 125)] = (250/250) * (125 / 250) = ˝
Eo/p = 0,5
3. Ec/p = - %ΔC / %ΔP
Ec/p = - 25% / - 10% = 2,5
4. C20 = 60 – 2*20 = 20
O20 = 15 + 3*20 = 75
O > C, există exces de ofertă.
5. Preţul de echilibru este Pe = 8 mii lei, situaţie în care C = O = 16 buc.
Până la punctul de echilibru există deficit de ofertă, iar peste acest punct avem exces de
ofertă.
6. Ec/p = - %ΔC / %ΔP = -(- 40%) / 30% = 4 / 3 = 1,33
Ec/p > 1 ⇒ cerere elastică.
Teste-grilă: 1.b,c,d; 2.b; 3.b, d; 4.b; 5.d; 6.a; 7.a; 8.b, d; 9.A.
IV. Probleme:
1. a)
Qx 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Utx 0 7 13Universitatea
18 22
SPIRU 25
HARET 27 28 28 27
Umx – 7 6 5 4 3 2 1 0 -1
Utilitatea marginală s-a calculat folosind formula: Umx = ΔUtx/ΔQx
• pentru Qx = 0, Umx nu se poate calcula;
• pentru Qx = 1, Umx = (7-0)/(1-0) = 7;
• pentru Qx = 2, Umx = (13-7)/(2-1) = 6;
• pentru Qx = 3, Umx = (18-13)/(3-2) = 5 etc.
b) Nivelul consumului de saturaţie este Qs = 8, deoarece la acest nivel utilitatea totală este
maximă (28), după care începe să scadă, iar utilitatea marginală este egală cu 0.

2.
Qx 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Utx 30 50 65 75 83 88 91 92,9 94 95
Umx 30 20 15 10 8 5 3 1,9 1,1 1
Datele s-au completat folosind formula utilităţii marginale: Umx = ΔUtx/ΔQx

• pentru Qx = 2, 20= (Ut2 – 30)/(2-1)⇒ Ut2 = 50
• pentru Qx = 3, Um3 = (65-50)/(3-2) = 15
• pentru Qx = 4, 10 = (Ut4 – 65)/(4-3)⇒Ut4 = 75
• pentru Qx = 5, Um5 = (83-75)/(5-4) = 8 etc.
3. Deoarece condiţia de optim este Umx/Umy = px/py ⇒ 3Umy/Umy = px/py ⇒ 3 = px/py
⇒ px = 3py
Deciziile Umx/px şi Umy/py Qx Qy Cheltuieli
consumatorului
1 10/10000 > 8/10000 1 - 10000
2 8/10000 = 8/10000 1 1 20000
3 6/10000 < 7/10000 - 1 10000
4 6/10000 = 6/10000 1 1 20000
5 4/10000< 5/10000 - 1 10000
Total 3 4 70000
4.
Aplicând succesiv condiţia matematică de optim a consumatorului, şi ţinând cont de bugetul

disponibil (70000 u.m.), conform calculelor din tabel, programul optim de achiziţii va fi de 3
unităţi din bunul x şi 4 unităţi din bunul Y. Utilitatea resimţită de consumator în urma acestui
program de achiziţii este de 50 (adică 10 + 8 + 8 + 7 + 6 + 6 + 5).
5. a) B = px*x + py*y ⇒ 25 = 2x + y ⇒ y = 25 – 2x
x (25 - 2x)
α= ⇒ 2α = 25x − 2x 2 ⇒ 2x 2 − 25x + 2α = 0
2
Fie α = xy/2 curba de indiferenţă care va fi tangentă la dreapta bugetului.
Pentru ca soluţia acestei ecuaţii să fie un punct de tangenţă, ea trebuie să fie o soluţie dublă,
adică să verifice şi prima derivată: 4x = 25 ⇒ x = 6,25; y = 25 - 2∗6,25 = 12,5. Deci structura
consumului la optim este: x = 6,25 şi y = 12,5.
Punem condiţia ca soluţia x = 6,25 să verifice şi ecuaţia iniţială:
2∗(6,25)2 - 25∗6,25 + 2α = 0⇒ α = 39,06. Deci utilitatea maximă este de 39,06.
b) U(x,y) = xy/2 ⇒ 20 = 10x/2 ⇒ x = 4
Ştiind că în cazul unei funcţii continue utilitatea marginală este chiar derivata întâi a
funcţiei res-pective, rezultă că: Ry/x = - U’x/U’y = - 1/2y : 1/2x = - 10/4 = - 2,5 (atunci când
consumul din pro-dusul x se va modifica cu o unitate, consumul din produsul y se va modifica cu
2,5 unităţi în sens invers, pentru ca utilitatea totală să rămână constantă, la nivelul de 20).

6.
Situaţia de optim economic iniţială: A – punctul de optim, în care curba de indiferenţă U1

este tangentă la dreapta bugetului (B/px, B/py).
În situaţia în care preţul creşte: px1 > px, vom avea o nouă dreaptă a bugetului (B/px1,
B/py), şi un nou punct de optim (punctul B).
Trasăm o dreaptă QS paralelă la noua constrângere bugetară, astfel încât aceasta să fie
tangentă în punctul C la curba de indiferenţă U1. Putem disocia un efect de substituire şi un efect
de venit:
• din punctul A în punctul C, avem un efect de substituire (se schimbă programul de
consum datorită modificării structurii preţurilor, iar nivelul de utilitate U1 este constant): Es = xC
– xA < 0;
• din punctul C în punctul B, avem un efect de venit: Ev = xB – xC < 0. Totul se petrece
ca şi cum consumatorul ar fi devenit mai sărac, iar constrângerea s-ar deplasa spre stânga. Acest
efect de venit arată scăderea cantităţii consumate din ambele bunuri, în condiţiile menţinerii
preţurilor relative şi scăderii nivelului utilităţii la U2;
• din punctul A în punctul B, avem un efect total: Et = xB – xA < 0 ; Et = Es + Ev.
Teste-grilă: 1.c; 2.b; 3.a; 4.a; 5.b; 6.a,d; 7.b; 8.a; 9.a,c; 10.b; 11.b.
V. Probleme:
1. Per. I: L1 = 150 pers., Q1 = 3.000 buc.
Per. II: Q2 = 2Q1; L2 =?
Wm/L2 = Wm/L1 + 25%Wm/L1 = 1,25 Wm/L1
Wm/L2 = 1,25 * (q1 / l1) = 1,25 * (3.000 / 150) = 1,25 * 20 = 25
Wm/L2 = Q2 / L2 Universitatea SPIRU HARET
L2 = 6.000 / 25 = 240
ΔL = 240 – 150 = 90 pers.
2. I: Wm/L1 = 1.500
II: Q2 = 180% Q1; L2 = 140% L1
Wmg = ΔQ / ΔL = (80%Q1) / (40% L1) = 2*(Q1/L1)
Wmg = 2 * Wm/L1 = 2*1.500 = 3.000

3. I: L1 = 12*6*9; Wm/L1 = 5
II: L2 = 12*5*8; Q2 = Q1
Wm/L2 / Wm/L1 =?
Wm/L2 = Q2 /L2 = Q1 / L2
Wm/L1 = Q1 / L1
(Q1 / L2) / (Q1 / L1) = (1 / L2) * (L1/1) = L1 / L2 = (12*6*9) / (12*5*8) = 135%
4. Perioada de amortizare este de 6 ani, dacă într-un an care a rămas de plată, rata de
amortizare este de 40 mil. u.m., atunci: valoarea iniţială = 6 ani * 40 mil.= 240 mil. u.m..
ΔQ Q1 – Q0 unde:
ΔL L1 – L0
L1 = 10 salariaţi;
L0 = 5 salariaţi;
Q1 = 34 bucăţi;
Q0 = 30 bucăţi.
34 4
30 5
WmgL = 0,8 buc./salariat
6. Q2 = 300% *Q1; L2 =250%* L1
(Wm/L2) / (Wm/L1) *100 = ?
Wm/L2 = Q2 / L2
Wm/L1 = Q1 / L1
(3Q1 / 2,5 L1) * (L1/ Q1) = 3 / 2,5 = 120%
Wm a crescut cu 20% faţă de prima perioadă.
Teste-grilă: 1.b; 2.c; 3.b; 4.a,c; 5.b,c; 6.b; 7.c; 8.A; 9.a,b,c.
VI. Probleme:
1. I: CFG 1= 100.000; CVG1 = 200.000
II: CVG2 = 110%*CVG1 = 1,1*CVG1; Q2 = 110%* Q1 = 1,1*Q1
CTM2 / CTM1 * 100 =?
CTG1 = CFG1 + CVG1= 300.000 u.m.
CTM1 = CTG1 / Q1 = 300.000 u.m. / Q1
CTM2 = CTG2 / Q2
CTG2 = CFG2 + CVG2 = 100.000 + 220.000 = 320.000 u.m.
CTM2 = 320.000 / 1,1 Q1
(320.000 / 1,1*Q1) * (Q1 / 300.000) = 32 / 33 = 97%
CTM2 a scăzut cu 3% faţă de prima perioadă.
2. CVG2 = 3,7 CVG1
Q2 = 2,7 Q1
Cmg = ΔCTG /ΔQ = Δ CVG / ΔQ
Cmg = (3,7 CVG1 – CVG11) / (2,7 Q1 – Q1) = (2,7 CVG1) / (1,7 Q1)
Cmg = (2,7 /1,7) * CVM1
3. I: Q0 = 200 buc.
II: CVG1 = 90%*CVG0; CVG1 = 5.400.000 u.m.;
Q1 = 90% Q0; CTG1 = 8.000.000 u.m.;
Q1 = 90%*200 = 180 buc.
CVM1 = CVG1 / Q1 = 5.400.000 / 180 = 30.000 u.m.
CFG1 = CTG1 – CVG1 = 8.000.000 – 5.400.000 = 2.600.000 u.m.
90% CVG0 = 5.400.000,Universitatea
CVG0 = 6.000.000 u.m.
SPIRU HARET
CVM0 = CVG0 / Q0 = 6.000.000 / 200 = 30.000 u.m.
CTG0 = CVG0 + CFG = 6.000.000 +2.600.000 = 8.600.000 u.m.
4. Cmg = 1,25*CTM0, CVG0 = 2.250.000 u.m.
Q0 = 10.000 buc.
CFG = 25%* CTG0; CFG = 20%*CTG1
CTG0 = CFG + CVG0
CTG0 = 25%*CTG0 + CVG0; 75%*CTG0 = 2.250.000 u.m.
CTG0 = 3.000.000 u.m.
Cmg = 1,25*CTM0 = 1,25*(CTG0 / Q0) = 1,25*(3.000.000 / 10.000) = 375 u.m.
Cmg = ΔCTG / ΔQ
CFG = CTG0 – CVG0 = 3.000.000 – 2.250.000 = 750.000 u.m.
750.000 = 20%*CTG1; CTG1 = 750.000 / 20% = 3.750.000 u.m.
ΔCTG = CTG1 – CTG0
ΔQ = ΔCTG / Cmg = (3.750.000 – 3.000.000) / 375
ΔQ = 750.000 / 375 = 2.000 buc.
5. I: CVG1 = 16.000.000 lei; Q1 = 8.000 buc.
II: Q2 = 120%* Q0; Cmg = 1,5*CVM1
ΔCTG =? , Icvg =?
Cmg = 1,5 * (CVG1 / Q1) = 1,5*(16.000.000 / 8.000) = 1,5*2.000= 3.000 u.m.
Q2 = 1,2*8.000 = 9.600 buc.
Cmg = ΔCTG / ΔQ, ΔCTG = Cmg*ΔQ
ΔCTG = 3.000 * 1.600 = 4.800.000 u.m.
Cmg = ΔCVG / ΔQ; ΔCVG = 4.800.000 u.m.
CVG2 - CVG1 = 4.800.000, CVG2 = 4.800.000 + 16.000.000
CVG2 = 20.800.000 u.m.
Icvg = (20.800.000 / 16.000.000)*100 = 130%,
Deci CVG2 a crescut cu 30% faţă de perioada de bază.
6. CFG = 50 u.m.; CVG1 = 4*CVG0; Q1 = 4*Q0
(CTM1/CTM0)*100 =?
CTM0 = CTG0 / Q0
CTM1 = CTG1 / Q1 = (CFG + CVG1) / Q1
CTM1 = (50 + 4*CVG0) / (4*Q0)
CTM1 = (50 + 4*CVG0) / (4*Q0) < CTM0 = (50 + CVG0) / Q0
Răspuns corect: b.
7. Qr = CFG / (Pv – CVM)
Pv = 2 lei/buc.
CVM0 = 40% * pv = 40% * 2 = 0,8 lei
CFG0 = 240 lei
Qr = 240/ (2 – 0,8) = 240 / 1,2 = 200 buc.
Teste-grilă: 1.b; 2.d; 3.d; 4.a,b; 5.d; 6.a; 7.b.
VII. Probleme:
1. Preţul de echilibru este acela la care cantitatea cerută este egală cu cantitatea oferită, deci
Pe = 600.
2. Ca = Oa ⇒ 50 – 2Pa = 20 + Pa ⇒ 30 = 3Pa ⇒ Pa = 10, Qa =30.
3. Echilibrul este atins în punctul în care costul marginal (Cm) este egal cu venitul marginal
(Vm); Cm = dC/ dq ⇒ Cm = 8q; V = pq; V=(60 – q)q; Vm = dV/ dq ⇒ Vm=60 – 2q;
Vm =Cm; ⇒ 60 - 2q = 8q; q =6; p = 54. Profitul maxim va fi:
Pr = (6×54) – (4×36+10) = 324 – 154 = 170.
Teste-grilă: 1.c; 2.c; 3.c; 4.b; Universitatea
5.a; 6.d; 7.d;SPIRU HARET
8.c; 9.d; 10.b; 11.d; 12.a; 13.c; 14.b; 15.c.
VIII. Probleme
1. ISN = 105%
ISC = 125% ⇒ SR? unde:
SR = salariul real;
ISN = indice salariu nominal;
IPC = indicele preţurilor la bunurile de consum.
ISN 105
IPC 125
Salariul real a scăzut cu 16 puncte procentuale (100% – 84%)
Răspuns corect: b.
2. ISR = 120%
IPC = 115% ⇒ salariul nominal?
ISN = ISR×IPC = 120%×115% = 138%
Salariul nominal a crescut cu 38 puncte procentuale (138% – 100%)
Răspuns corect: c.
3. IPC = 82%
ISR= 95% ⇒ salariul nominal?
ISN = ISR×IPC = 92%×95% = 87,4 %
Salariul nominal a scăzut cu 12,6 puncte procentuale (100% – 87,4%)
Răspuns corect: c.
4. ISN = 91%
IPC = 115% ⇒ salariul real?
ISN 91%
IPC 115%
Salariul real a scăzut cu 20,9 puncte procentuale (100% – 79,1%)
Răspuns corect: a.
5. ISN = 115%
PBC = 118%
ISN 115%
IPC 118%
Salariul real a scăzut cu 2,6 puncte procentuale (100% – 97,4%)
Răspuns corect: b.
Teste-grilă: 1.d; 2.d; 3.d; 4.d; 5.d; 6.d; 7.b,c,d; 8.a,c,d; 9.a,b,d; 10.b; 11.c; 12.c; 13.a;
14.a,b; 15.a,b,c; 16.a,b; 17.a,b,c; 18.a,b,c; 19.a; 20.a; 21.d.
IX. Probleme:
1. Pr1 = 150%*Pr0
ctg1 = 75%*ctg0
(Rpr/ctg1) / (Rpr/ctg0) =?
Rpr/ctg1 = 1,5*Pr0 / 0,75*ctg0
Rpr/ctg0 = ctg0 / Pr0
(1,5*Pr0 / 0,75ctg0) * (ctg0 / Pr0) = (1,5 / 0,75)*100 = 200%
Rata profitului s-a dublat în perioada actuală.
2. I: CFM0 = 5.000 l u.m. CVM0 = 10.000 u.m.
II: Q1 = 2*Q0; CVG1 = 2,25*CVG0
Pr unitar =?
CFM0 = CFG0 / Q0 = 5.000 u.m.
CVM0 = CVG0 / Q0 = 10.000Universitatea
u.m. SPIRU HARET
CTMO = CFM0 + CVM0 = 15.000 u.m.
CTM1 = CTG1 / Q1 = (CFG + CVG1) / 2Q0
Pr unitar = pv – CTM, unde: pv – preţul de vânzare
Pr unit. 0 = pv – CTM0
Pr unit. 1 = pv – CTM1
CVG0 = CVM0*Q0 = 10.000 * Q0
ΔPr = Pr1 – Pr0 =?
CTM1 = CTG1 / Q1 = (CFG1 + CVG1) / Q1
CFG1 = CFG0 = CFM0 * Q0 = 5.000*Q0
CVG1 = 2,25*CVG0 = 2,25*10.000*Q0 = 22.500*Q0
CTM1 = (5.000*Q0 + 22.500*Q0) / 2Q0 = (27.500*Q0) / 2*Q0 = 13.750 u.m.
ΔPr = (pv – CTM1) – (pv – CTM0) = CTM0 – CTM1 = 15.000 – 13.750 u.m.
ΔPr = 1.250, deci profitul a crescut cu 1.250 u.m./ produs
3. Pr = 20%*V; CS = 7%*V
Rpr/ cs =?
Rpr/cs = (Pr/CS)*100 = [(20%*V)/ (7%*V)]*100
Rpr/cs = (20/7)*100 = 285%
4. I: CTG1 = 80%*IT1
II: IT2 = 1,1*IT1, Pr2 = 2*Pr1
Pr = IT – CTG
CTG2/CGT1 =?
Pr1 = IT1 – CT1 = IT1 – 80%*IT1 = 20%*IT1
CTG2 = IT2 – Pr2 = 1,1*IT1 – 2*Pr1
(1,1*IT1 – 2*Pr1) / (80%*IT1) = (1,1*IT1 – 2*20%*IT1) / (80%*IT1) =
= (110%IT1 – 40%*IT1) / (80%*IT1) = (70%*IT1) / (80%*IT1) = 87,5%
Costul total global a scăzut cu 12,5% în perioada a doua.
5. IT = 700.000.000 u.m., Pr = 300.000.000 u.m.
Rpr/ca = 50%
ΔCTG =?
Pr = IT – CTG, CTG = 700.000.000 – 300.000.000 = 400.000.000 u.m.
În această situaţie, Rpr/ca = 42,85%, iar pentru a creşte la 50%:
Rpr/ca = (Pr / CA) * 100 = 50%
dacă CA = 700.000.000 u.m., iar Pr pentru ca rata să fie 50%, este 350.000.000 u.m.,
atunci: CTG = CA – Pr = 350.000.000 u.m.,
ΔCTG = 350.000.000 – 400.000.000 = - 50.000.000 u.m.
deci CTG a scăzut cu 50.000.000 u.m.
6. Renta = 40.000.000 u.m., d = 20%
Preţul pământului = Renta / d
P = 40.000.000 / 20% = 200.000.000 u.m.
Teste-grilă: 1.b,c,d; 2.c; 3.d; 4.c; 5.d; 6.a; 7.b; 8.b; 9.a,d.

X. Probleme:
P × y 1,5 × 1,2 M M
M1 = = × M 0 ⇒ 1 = 1 × 100 – 100 = 38%
v 1,3 M0 M0
1.
Masa monetară a crescut cu 38%.
2. M1 = 500 mil. + 300 mil. – 200 mil. = 600 mil. u.m.
M1 a crescut cu 100 mil. u.m.
1 1
Mc = = = 4,5 ori
3. r 22% ⇒ suma maximă pentru creditare este de 1350 u.m.
4. Masa monetară, ca urmare a schimbului valutar, celelalte condiţii fiind constante, va
creşte cu 10,2 mil lei
3 mil. × 3,4 = 10,2 mil lei
5.
M 1
IP 14%
PCB = puterea de cumpărare a banilor;
M = masa monetară;
IP = indice preţ;
PCB se reduce cu 12,3%.
6. D = C × d´ × n
10 1
100 2
D = dobânda;
C = credit;
d´ = rata dobânzii.
7. D. înc. = C × d´ = 600 mil u.m.× 20% = 120 mil u.m.
D. pl. = C × d´ = 400 mil u.m. × 10% = 40 mil u.m.
Câştig = Dobânda încasată – dobânda plătită
Câştig = 120 mil u.m. – 40 mil u.m. = 80 mil u.m.
unde:
D. înc. = dobânda încasată;
D. pl = dobânda plătită.
8. Profitul bancar = câştig – cheltuielile cu funcţionarea unităţii bancare
Chelt. funcţ. = 300 mil × 5% = 15 mil u.m.
Profit = 300 mil – 15 mil = 285 mil u.m.
D
C= × 100
9. d′
700 mil u.m.
C= = 14 mld u.m.
5% , unde:
C = credit;
D = dobânda;
d´ = rata dobânzii.
10. Dn = C (1 + d´)n – C
3
⎛ 12 ⎞
D n = 80 mii ⎜1 + ⎟ − 80 mii
⎝ 100 ⎠
Dn = 80 mii × 1,404928 – 80 mii
Dn = 112.394,24 – 80.000 =Universitatea SPIRU HARET
32.394,24 lei
n
Sn = C(1+d´)
Sn = 80 mii × 1,404928 = 112.394,24 lei
unde:
Dn = dobânda după un număr de ani;
C = credit;
d´ = rata dobânzii;
n = număr ani;
Sn = suma după „n” ani.
11.
Anul Creditul Tranşa la scadenţă Dobânda Suma de plată
I 600 mil 120 mil 90 mil 210 mil
II 480 mil 120 mil 72 mil 192 mil
III 360 mil 120 mil 54 mil 174 mil
IV 240 mil 120 mil 36 mil 156 mil
V 120 mil 120 mil 18 mil 138 mil
S = suma; D = dobânda;
D. pentru primul an = C × d´ = 600 mil × 15/100 = 90 mil u.m.

S. pentru primul an = 120 mil + 90 mil = 210 mil u.m.
D. pentru anul II ⇒ C = 600 mil – 120 mil = 480 mil u.m.
D2 = 480 mil × 15/100 = 72 mil u.m.
S2 = 120 mil + 72 mil = 192 mil u.m.
D. pentru anul III ⇒ 360 mil × 15/100 = 54 mil u.m.
S3 = 120 mil + 54 mil = 174 mil u.m.
Rezultat: pentru al 3-lea an dobânda este de 54 mil u.m.
Suma care trebuie înapoiată la bancă este de 174 mil u.m.
Teste-grilă: 1.d; 2.d; 3.d; 4.a,b,c; 5.a,b,c; 6.d; 7.d; 8.c; 9.b; 10.a,d; 11.a; 12.a,b,c; 13.a,b,c;
14.d; 15.c; 16.a,c,d; 17.b; 18.d; 19.d; 20.a,b,c.
XI. Probleme:
1. Co = 5000 / 0,1 = 50000 u.m.
Co = 5000 / 0,2 = 25000 u.m
Co = 5000 / 0,5 = 100000 u.m
Se observă că atunci când rata dobânzii creşte, cursul obligaţiunii scade, iar atunci când
rata dobânzii scade, cursul obligaţiunii creşte.
2. a) Co = V / r ⇒ r = V/ Co
r1 = 9000 / 100000 = 0,09 = 9 %
b) r2= 9000 / 180000 = 0,05 = 5 %
c) r3= 9000 / 90000 = 0,10 = 10 %
3. Ra = D / P0 = 20000 / 140000 = 0,14 = 14%
Ca = Ra + (P1 – P0) / P0 = 0,14 + (150000 – 14000 ) / 140000 = 0,21 = 21%
4. Agentul economic câştigător este cumpărătorul, deoarece va plăti mai puţin cu
(3500 – 3000) ∗ 1000 = 500000 u.m.
În cazul scăderii cursului acţiunilor, câştigătorul este vânzătorul, deoarece va încasa mai
mult cu (3000 – 2800) ∗ 1000 = 200000 u.m.
5. Pnet = Pbrut – Ip = 40 – 25% 40 = 40 – 10 = 30 mil u.m.
dividend = 15 000 000 / 1000 = 15 000 u.m.
dividend / val. nominală * 100 = 15 000 / 50 000 * 100 = 30%
6. Universitatea SPIRU HARET
Venit Coeficient de Valoarea prezentă
Anul
(mil. u.m.) actualizare (mil. u.m.)
1 50 1 + 0,1 = 1,1 45,45
2 50 (1+ 0,1)2 = 1,21 41,32
3 50 (1+ 0,1)3 = 1,33 37,59
În tabelul de mai sus, valoarea prezentă s-a calculat raportând venitul la coeficientul de
actualizare. Valoarea prezentă a fluxurilor de venituri viitoare va fi 45,45 + 41,32 + 37,59 =
124,37 mil. u.m.
Teste-grilă: 1.b; 2.c; 3.a; 4.b; 5.a; 6.a,b,c,d; 7.a; 8.a; 9.b; 10.b.
XII. Probleme:
1. martie: 1 € = 1,10 $
iunie: 1€ = (1,10 + 10% 1,10) = 1,21 $
noiembrie: 1 € = (1,21 – 15% 1,21) = 1,02 $
Teste-grilă: 1.a,b; 2.c; 3.a,d; 4.c; 5.a; 6.a,b; 7.a,c; 8.b; 9.a; 10.b; 11.d; 12.a; 13.b; 14.c.
XIII. Probleme:
1. Iniţial maximizarea profitului se realizează la Q = 8 deoarece la acest nivel al producţiei
costul marginal al întreprinderii (20) este egal cu venitul marginal (preţul = 20); în al doilea caz
maximizarea profitului are loc la Q = 7, deoarece la acest nivel al producţiei costul marginal al
întreprinderii (16) + costul extern marginal (4) = venitul marginal (20).
Teste-grilă: 1.b; 2.c; 3.a; 4.b; 5.c; 6.b; 7.a,c,d; 8.a,b,c,d; 9.a,d – pozitive, b,c – negative;
10.b,c,d; 11.a; 12.c; 13.b; 14.a.
XIV. Probleme:
1. PGB = 6.000 = 1,2*PIB
CCF = investiţiile nete
CI =? – consumul intermediar
PGB = PIB + CI
1,2*PIB = 6.000, PIB = 5.000 u.m.
CI = PGB – PIB = 6.000 – 5.000 = 1.000 u.m.
2. PIN = PIB - A
A = 1,5*CI, CI = 25%*PGB
PGB = PIB + CI
CI = 25%* 20.000.000 = 5.000.000 u.m.
A = 1,5*5.000.000 = 7.500.000 u.m.
PIB = PGB – CI = 20.000.000 – 5.000.000 = 15.000.000 u.m.
PIN = PIB – A = 15.000.000 – 7.500.000 = 7.500.000 u.m.
Teste-grilă: 1.a; 2.b; 3.C; 4.d; 5.c; 6.c; 7.B.
XV. Teste-grilă: 1.b,d; 2.a; 3.B; 4.a; 5.d; 6.c.
XVI. Probleme:
1. e’ = 1 – c’ = 1 – 0,6 = 0,4 = 4/10; K = 1/ e’ = 2,5; Răspunsuri corecte: a, b, d.
2. C0 = C0\V0 ⇒ C0 = 0,7 × 1000 = 700; E0 = V0 – C0 ⇒ E0 = 1000 – 700 = 300;
c1 = C1\V1 ⇒ C1 = 0,8 × 2000 = 1600; E1 = V1 – C1 ⇒ E1 = 2000 – 1600 = 400;
Răspunsuri corecte: d, e.
3. c’ = 1 – 1\K = 1- 1\6 = 1 –Universitatea
0,17 = 0,83;SPIRU
Răspuns corect: c.
HARET
4. ΔE = E1 – E0 ⇒ ΔE = 350 – 320 = 30; ΔV = V1 – V0 = 600 – 500 = 100;
e’ = ΔE\ΔV = 30\100 = 0,3; c’ = 1 – e’ = 0,7; K = 1\e’ = 1\0.3 = 3,33;
Răspuns corect: d.
5. c’ = 1 – e’ = 1 – 0,4 = 0,6; c’ = ΔC\ΔV ⇒ ΔV = ΔC\c’ ⇒ ΔV = 1200\0,6 = 2000;
ΔE = ΔV – ΔC ⇒ ΔE = 2000 – 1200 = 800; Răspuns corect: c.
6. c’ = 1 – e’ = 1 – 0,2 = 0,8; ΔV = ΔC\c’ = 4000\0,8 = 5000 ; ΔV = V1 – V0 ⇒
⇒ V1 = V0 + ΔV ⇒ V1 = 4000 + 5000 = 9000.
7. ΔE = 0,2E0; ΔV = 0,4V0; e’ = ΔE\ΔV = 0,2E0\0,4V0 = 0,5e0 ⇒ e’ = 0,5×0,2 = 0,1
⇒ c’ = 1 – e’ = 1 – 0,1 = 0,9. Răspuns corect: a;
8. C +E = V ⇒ C = V – (0,1V + 50) = 0,9V – 50; ΔC = C1 – C0 = (0,9V1 – 50) – (0,9V0
– 50) = 0,9 (V1 – V0) ⇒ c’ = ΔC\ΔV = 0,9; K= 1\(1 – e’) =10.
9. V0 = E0\( 1- c0 ) = 300\0,3 = 1000; V1 = 400\0,25 = 1600; V2 = 600\0,2 = 3000; ⇒
⇒ ΔV1,0 = V1 – V0 = 1600 –1000 = 600; ΔV2,1 = 3000 –1600 = 1400;
Ib0 = In0 + A0 = E0 + A0 = 300 +100 = 400; Ib1 = 400 + 200 = 600; Ib2 =
600+300=900
⇒ ΔIb1,0 = 600 – 400 = 200; ΔIb2,1 = 900 – 600 = 300.
Teste-grilă: 1.c; 2.a; 3.b,c; 4.d; 5.c; 6.a,c,d; 7.a,b,d; 8.b; 9.a; 10.b; 11.b; 12.b.
XVII. Teste-grilă: 1.a; 2.b; 3.c; 4.a,b; 5.c,d; 6.a,b,c,d; 7.b; 8.b; 9.a; 10.a,c; 11.a,b,c; 12.b;
13.a,b,c.
XVIII. Probleme:
Număr şomeri
Ş
PAD
2,5 mil
Ş
10 mil.
unde:
RŞ = rata şomajului;
PAD = populaţia activă disponibilă.
Rata inapţilor × populaţia tutelară
Populaţia inaptă = = 15% × 60 mil. = 9 milioane
2. a) 100 ;
b) Populaţia activă disponibilă = populaţia efectiv activă + şomerii = 18.900.000 + 2
mil. =
= 20.900.000 persoane;
c) Populaţia efectiv activă = populaţia aptă de muncă x rata populaţiei efectiv activă =
= 42 mil. x 45% = 18.900.999 persoane;
Număr şomeri 2.000.000
ş
Populaţia activă disponibilă 20.900.000
3. Gradul de ocupare a populaţiei apte de muncă
populaţia ocupată 25.000.000
= × 100 = × 100 = 41,6%
populaţia aptă de muncă 60.000.000
Număr şomeri 3.000.000
ş
Populaţia activă disponibilă 25 mil. + 3 mil.
Teste grilă: 1.c; 2.b; 3.c; 4.b; 5.d; 6.c; 7.a; 8.d; 9.c; 10.a; 11.a,b,d.
XIX. Probleme:
1. Ipcu = 100 / 112 * 100 = 89, 28%, deci puterea de cumpărare a banilor a scăzut cu
100% -
89,28% = 10,72% Universitatea SPIRU HARET
2. IPC = (105 * 0,30) + (110 * 0,50) + (108 * 0,20) = 108,1%, deci Ri = 108,1% - 100% =
8,1%
3. a) IPC = (1200 / 1000)* 0,25 + (5600 / 5000)* 0,20 + (130000 / 100000)* 0,15 +
(3700 / 3000) * 0,10 + (1800 / 1500)*0,30 = 120,23%
Ri = IPC – 100 = 120,23% – 100% = 20,23%
b) majorarea salariilor se va face cu 80% ⇒ 20,23 × 0,80 = 16,18%
Teste-grilă: 1.b; 2.d; 3.c; 4.b; 5.a; 6.c; 7.a; 8.b; 9.b; 10.a; 11.a; 12.b.
XX. Probleme:
1. V1 = 1,25 × V0 = 1,25 × 80 = 100 mld.; Imp0 = Imp1/1,2 = 30/1,2 = 25 mld.;⇒
Img = ΔI/ΔV = (30 – 25)/ (100 – 80) = 25 %.
2. ΔV = k × ΔI = 4 × 25 = 100 mld.;
3. Dp1 = 40; Dp0 = 80; PIB1=400; PIB0 = PIB1/1,25 = 400/1,25 = 320;
Gî0 = Dp0/PIB0 = 2,5%; Gî1= Dp1/PIB1 = 10%.
4. V0 = V1/1,25 = 50/1,25 = 40 mld. Impozitele încasate sunt în ambele perioade egale cu
20 mld.
Teste-grilă: 1.c; 2.c; 3.b; 4.b; 5.b,c; 6.d; 7.a; 8.a,b,d; 9.a; 10.a,b,c; 11.c.
XXI. Probleme:
1. Ipc = Ivn\Ip = 1,5/ 1,2 = 1,25 ⇒ Coeficientul puterii de cumpărare a persoanei
respective va creşte cu 25%.
2. ISr = ISn/IP = 1,05/0,9 = 1,166 ⇒ Răspuns corect: d;
3. Rămâne neschimbată; se aplatizează.
Teste-grilă: 1.a,b,c,d,f; 2.d; 3.b,c,d; 4.b; 5.a,b,c,d; 6.a,c,d; 7.a; 8.b; 9.a,b,c; 10.b; 11.c.
XXII. Teste-grilă: 1.b,c; 2.a; 3.b,d; 4.a,c,d; 5.c; 6.b; 7.a; 8.b,d; 9.c; 10.c.
XXIII. Probleme:
1. În perioada de bază:
Da = PIB ţd/loc. – PIB ţsd/loc. = 25.000 – 2.500 = 22.500
PIB/loc. ţsd 2.500
PIB/loc. ţd 25.000
În perioada curentă:
Da = 25.500 – 2.600 = 22.900
2.600
Dr = × 100 = 10,2%
25.000
Dinamica decalajelor:
Da1 – Da0 ⇒ 22.900 – 22.500 = + 400, adică DA s-a agravat cu 400$
Dr1 – Dr0 ⇒10,2% – 10% = 0,2%, exprimă creşterea PIB ţsd în PIB al ţd, adică o
reducere
a decalajului relativ.
Teste-grilă: 1.c; 2.c; 3.c; 4.b; 5.c; 6.b; 7.b; 8.b; 9.a; 10.b; 11.a.
XXIV. Teste-grilă: 1.b; 2.a; 3.a; 4.a; 5.c; 6.c; 7.c; 8.c.
XXV. Probleme:
ΔE
IE’ = , adică ΔE = E1 − E0
1. ΔY , unde:
IE’ – înclinaţia marginală spre export;
ΔY – variaţia procentuală a venitului naţional;
ΔE – variaţia procentuală a exportului;
E1 – export în perioada curentă;
E0 – export în perioada de bază;
ΔE = 17 mld – 11 mld = 6 mld = 154%
ΔY = 35 mld – 31 mld = 4 mld = 112%
154
IE’ = × 100 = 37,5%
112
Răspuns corect: b.
Ipe
Rs =
2. Ipi , unde:
Rs = raport de schimb (Terms of Trade);
Ipe = indicele preţurilor de export;
Ipi = indicele preţurilor de import.
1.200.000 lei
Ipe = × 100 = 120 %
1.000.000 lei
1.500.000 lei
Ipi = × 100 = 136%
1.100.000 lei
120
Rs = ×100 = 88%
136
Răspuns corect: b.
P +t
Cr/e = i
3. Pe , unde:
Cr/e = curs de revenire la export;
Pi = preţul intern în lei;
Pe = preţul extern în valută.
1000 + 20
Cr/e = = 3,4 lei/1 dolar SUA
300$
Răspuns corect: b.
Pi - tv
Cr/i =
4. Pe(v) , unde:
Cr/i = curs de revenire la import;
tv = taxa vamală;
Pe(v) = preţ extern în valută.
3000 - 100
Cr/i = = 3,403 lei/1 euro
852
Av
Rav =
5. Pe(v) , unde:
Rav = rata aport în valută;
Av = aport în valută;
Av = Pe(v) – Mv, unde: Mv = cheltuieli materiale exprimate în valută la preţuri
internaţionale;
Pe(v) = preţ extern în valută.
Av = 40 mil – 16 mil = 24 mil.$
24
Rav = × 100 = 60%
40 Universitatea SPIRU HARET
Teste-grilă: 1.c; 2.b; 3.c; 4.b.
BIBLIOGRAFIE
1. Albert, Michel, Capitalism contra capitalism, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994.

2. Baldwin, Richard; Wyplosz, Charles, Economia integrării europene, Editura Economică,
Bucureşti, 2006.
3. Bauman, Zygmut, Globalizarea şi efectele ei sociale, Editura Antet, Bucureşti, 1999.
4. Begg, David; Fisher, Stanley, Economics, Ed. McGraw-Hill, 2005.
5. Berinde, M., Regionalism şi multilateralism în comerţul mondial, Editura Percomex,
Bucureşti, 2001.
6. Blaug, Mark, Teoria economică în retrospectivă, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1992.
7. Bonciu, Fl., Dinu, M.G., Politici şi instrumente de atragere a investiţiilor străine directe,
Editura Albatros, Bucureşti, 2001.
8. Bondrea, Aurelian, România la începutul secolului XXI. Starea naţiunii 2004, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005.
9. Bondrea, Aurelian A., Popescu Ion, Constantinescu Mădălina, Globalizarea: mit şi realitate,
Editura Economică, Bucureşti, 2004.
10. Brown, Lester (coordonator), Economia, crearea unei economii pentru planeta noastră,
Editura Tehnică, Bucureşti, 2001.
11. Chirovici, Eugen Ovidiu, Spectacolul reformei văzut de la galerie, Editura Eficient,
Bucureşti, 1999.
12. Cohen, Daniel, Bogăţia lumii, sărăcia naţiunilor, Editura Eurosong & Book, Bucureşti, 1998.
13. Cordellier, Serge (coordonator), Mondializarea dincolo de mituri, Editura Trei, Bucureşti,
2001.
14. Didier, Michel, Economia: regulile jocului, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994.
15. Dobrescu, Emilian M., Românografia, Editura Compania, Bucureşti, 2000.
16. Enache, Constantin, Mecu, Constantin (coordonatori), Economie Politică, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 2007.
17. Friedman, Milton, Capitalism şi libertate, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1995.
18. Friedman, Thomas, Lexus şi măslinul, Editura Fundaţiei Pro, Bucureşti, 2001.
19. Galbraith, John Kenneth, Societatea perfectă, Editura Eurosong & Book, Bucureşti, 1997.
20. Gheorghiţă, V., Cociuban, A., Economie mondială, Editura Politeia, Bucureşti, 2002.
21. Gilbert, Abraham-Frois, Economia Politică, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994.
22. Hayek, Friedrich, Drumul către servitute, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997.
23. Iancu, Aurel, Cunoaştere şi inovare: o abordare economică, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 2006.
24. Korten, David, Corporaţiile conduc lumea, Editura Antet, Bucureşti, 2000.
25. Kregel, J., Matzer, E., Grabher, G., Şocul pieţei, Editura Economică, Bucureşti, 1995.
26. Lipsey, Richard, Chrystal, Alec, Economia pozitivă, Editura Economică, Bucureşti, 1999.
27. Martin, H.P., Schumann, H., Capcana globalizării. Atac la democraţie şi bunăstare, Editura
28. Mazilu, Anda, Corporaţiile transnaţionale şi competitivitatea, Editura Economică, Bucureşti,
1999.
29. Olson, Mancur, Creşterea şi declinul naţiunilor
Universitatea , Editura
SPIRU HARET Humanitas, Bucureşti, 1999.
30. Porter, Michael E., Avantajul concurenţial. Manual de supravieţuire şi creştere a firmelor în
condiţiile economiei de piaţă, Editura Teora, Bucureşti, 2006.
31. Samuelson, Paul, Nordhaus, William, Economie politică, Editura Teora, Bucureşti, 2000.
32. Soros, G., Criza capitalismului global, Editura Polirom, Bucureşti, 1999.
33. Stiglitz, Joseph, Globalizarea, Editura Economică, Bucureşti, 2003.
34. Stiglitz, Joseph, E., Walsh, Carl, E., Economie, Editura Economică, Bucureşti, 2005.
35. Wallessteim, I., Sistemul economiei mondiale, Editura Meridian, Bucureşti, 1999.
36. *** Anuarul Statistic al României 2002, 2003, 2004, INS, Bucureşti, 2003, 2004, 2005.
37. *** Dicţionar MacMillan de Economie Modernă, Editura Codecs, Bucureşti, 1999.
38. *** 2003 Regular Report on Romania’s progress towards accession, Commission of the
European Communities.

Redactor: Roxana ENE
Tehnoredactor: Brînduşa BĂRBAT
Coperta: Stan BARON
Bun de tipar: 16.05.2007; Coli de tipar: 14
Format: 8/61x86
Editura Fundaţiei România de Mâine
Bulevardul Timişoara nr. 58, Bucureşti, sector 6
Tel / Fax: 021/444.20.91; www.spiruharet.ro
e-mail: contact@edituraromaniademaine.ro

An1 Economie Politica Aplicatii Practice

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

An1 Economie Politica Aplicatii Practice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CONSTANTIN MECU NEDELEA PĂRĂLUŢĂ

CRISTINA BARNA RALUCA ZORZOLIU CRISTIAN UŢĂ DANIELA PAŞNICU

Universitatea SPIRU HARET

• Prof. univ. dr. Constantin Mecu: cap. XXIII, XXIV, XXV.

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2007

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Reproducerea integrală sau fragmentară, prin orice formă

Răspunderea pentru conţinutul şi originalitatea textului

Universitatea SPIRU HARET

Universitatea SPIRU HARET

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE

I. Economia şi ştiinţa economică. Obiectul de studiu al Economiei politice. Metodă

Rezolvări probleme …………………………………………………………………… 96

Bibliografie …………………………………………………………………………… 111

Această carte este destinată pregătirii studenţilor de la facultăţile cu profil

Lucrarea este structurată în 25 de capitole care urmăresc aprofundarea

Cartea are un pronunţat caracter aplicativ. Am urmărit, în principal, să

Ne exprimăm speranţa că informaţiile şi aplicaţiile cuprinse în cartea de

Universitatea SPIRU HARET

1 Nevoile umane reprezintă cerinţele materiale şi spirituale, de bunuri şi servicii, de

1. O economie simplificată are următoarele posibilităţi de producţie:

a) reprezentaţi grafic curba posibilităţilor de producţie;

1. În funcţie de caracterul tridimensional al fiinţei umane, nevoile pot fi clasificate:

2. Nevoia de calculator şi nevoia de imprimantă sunt considerate nevoi:

3. În prezent, în structura nevoilor, se remarcă:

5. Fondul funciar, forestier, cinegetic, apa şi aerul sunt resurse naturale:

6. Prin „raritatea resurselor” se înţelege că:

7. Costul de oportunitate reprezintă:

9. Activitatea economică la nivel de ramură şi zonă constituie obiectul de analiză al:

10. Informatica, cercetarea ştiinţifică şi tehnologică sunt incluse în:

14. Costul de oportunitate poate fi exemplificat prin:

16. Economia politică este o ştiinţă economică:

D. Teme de referate şi recenzii

1 Recenzie la cartea: Filip, Florin Gh., Societatea informaţională. Societatea Cunoaşterii.

Universitatea SPIRU HARET

9 Economia naturală (autarhică, închisă) reprezintă acea formă de organizare şi

Universitatea SPIRU HARET

1. Fie o economie simplificată în care există 4 producători A, B, C, D, care dispun de resurse

1. Un producător deţine un avantaj absolut într-o activitate atunci când:

2. Un producător deţine un avantaj relativ într-o activitate, dacă realizează bunul:

4. Sunt considerate drept funcţii ale monedei:

5. Banii îndeplinesc funcţia de mijloc de plată atunci când:

6. Banii îndeplinesc funcţia de mijloc de schimb atunci când:

7. Modelul economiei de piaţă direcţionat spre consum este caracteristic pentru:

8. Economia de piaţă condusă administrativ, care pune accentul pe o competiţie superioară în

10. Agenţii economici pot fi:

13. În categoria tranzacţiilor unilaterale sunt incluse:

14. Circuitul economic reprezintă:

D. Teme de referate şi recenzii

Universitatea SPIRU HARET

Tipurile cererii şi ofertei în funcţie de valoarea coeficientului de elasticitate

Coeficientul de elasticitate a cererii

33 Coeficientul elasticităţii cererii şi al ofertei pentru un anumit bun se calculează cu

Deficit ofertă (-)/

a) să se determine deficitul sau excedentul de ofertă;

3. Când cererea este elastică, preţul şi venitul vânzătorului se modifică:

4. În economia de piaţă cererea şi oferta determină:

7. Preţul de echilibru poate avea un rol hotărâtor în fundamentarea deciziilor, dacă:

E. Teme de referate şi recenzii

1 Rolul „mâinii invizibile” în activitatea economică.

1 Utilitatea economică reprezintă satisfacţia pe care o resimte o persoană ca urmare a

Universitatea SPIRU HARET

1 Formula de calcul a utilităţii marginale

2 Formula de calcul a ratei marginale de substituţie a bunului y cu bunul x