Sunteți pe pagina 1din 2

NUCA-N PERETE sau EGOISMUL SI FERICIREA Cand vine vorba de egoism, gasim tot felul de explicatii si opinii legate

de semnificatia termenului. Conform Dictionarului explicativ al limbii romane, egoism inseamna o atitudine exagerata in preocuparea pentru interese personale si nesocotirea intereselor celorlalti, iubirea exagerata de sine, trasatura morala ce pune mai presus de orice interesele personale in dauna intereselor celorlalti. Concret, egoistul actioneaza in binele propriu excesiv de mult si in detrimentul celor din jurul sau. Caracteristic egoistului este termenul excesiv (prea mult pentru sine ) si deloc sau daunator pentru altii. Fericirea insa este controversata. Unii sustin ca este o stare mentala de bine caracterizata de emotii positive/placute cu grade diferite de intensitate pornind de la multumire pana la bucurie intensa ( cam ambiguu daca stam si ne gandim bine fiindca ori esti multumit ori esti fericit). Fericirea socratica insa exclude emotiile si e caracteristica unei vieti in concordanta cu etica. Poate nu intamplator tine si de sfintenie fiind primul grad acordat de sinodul papal (ex. fericitul Augustin) pana la prea-fericitul papa. Asocierea egoism-fericire m-a surprins intalnind-o intr-un articol intens mediatizat zilele trecute Egoismul, adevaratul secret al fericirii? O mai citisem undeva scrisa de Garret Imis in Dincolo de muntele cunoasterii insa acolo era pur filozofica. Aici insa, in acest articol citeam despre experimentele unor specialisti, publicate in Psychology Science.org si pareau serioase lucrurile. Asa am ajuns sa caut de fapt din aproape in aproape sursa: raportul original al experimentelor si concluziile celor ce le-au lucrat. Nu mica mi-a fost mirarea sa constat ca toata munca si concluzia lor degenerase din preluare in preluare ( ca folclorul nescris ) pornind de la o ipoteza Interesul propriu fara egoism ( a lor) si ajungandu-se in presa scrisa romaneasca la Egoistii sunt mai fericiti. Ca nuca-n perete ! Articolul din presa spune clar ca : cei care au ales n mod activ s fie egoiti sunt de obicei marcai i de sentimentul de vin .ei sunt cel mai fericii cnd li se spune s-i urmeze pur i simplu scopurile. oamenii sunt nvai c "a mpri nseamn a arta c-i pas de ceilali", iar dac iau o decizie exclusiv pentru interesul propriu, se simt prost pentru c s-au pus pe primul loc. Autorii insa spun ca devine din ce in ce mai clar ca pe parcursul vietii oamenii fac lucruri pentru ceilalti si se simt fericiti pentru asta. E mai putin clar de ce comportamentul in scopul propriului interes nu produce aceleasi beneficii. Noi aratam ca un motiv pentru care propriul interes nu conduce la fericire este pentru ca chiar daca oamenilor le place sa-si urmareasca scopurile proprii, nu le place sa se simta egoisti. Prin impunerea unei optiuni de alegere a interesului propriu , individul este eliberat sa se bucure se satisfacerea propriului interes fara a se simti egoist ( citat tradus din sursa) Toate cele 3 stadii ale studiului nu fac altceva decat sa demonstreze din aproape in aproape, ca de fapt oamenii vor sa evite sentimentul de vinovatie si implicit de egoism, ca fericirea lor consta in posibilitatea ( ca permisiune) de a alege pentru ei dar nu si in detrimentul altora, ca alegerea intre cele doua optiuni ( interes personal si act de caritate prosocial) genereaza un conflict interior moral si emotional greu de gestionat, si ca oamenii alearga dupa fericire dar nu pot s-o atinga decat cu acceptul celorlalti, prin intermediul celorlalti, chiar daca scopul in sine este personal si individual. Din punct de vedere psihologic, in dezvoltarea umana egocentrismul copilului se transforma pe baza mediului social, constrangerilor morale si educationale, valorilor familiale, spirituale si comunitare in egoism ( infantilitate emotional la maturitate) sau maturitate emotionala cu comportament echilibrat intre acte in interes personal si acte de generozitate pentru ceilalti, pentru comunitate, ambele generand fericire in grade diferite, de la act la act si de la om la om. Faptul ca media de varsta a participantilor la studiul in cauza este de cca 20 ani, nu poate fi generator de concluzii clare si ferme, nu este reprezentativ si cu atat mai mult considerat un capat de tara numai bun de difuzat in mass-media ca punct de vedere concludent. Discernamantul imi sufla in ceafa ca este doar un studiu , o activitatea normala pentru Centrul de Management al Riscului si Proceselor Decizionale din cadrul Universitatii din Pennsylvania, pe un lot nereprezentativ cultural (pentru noi) si din punct de vedere al varstei dar cu concluzii subtile in influentarea comportamentului uman. Cred ca interpretarea gresita a sa este o eroare umana, usor de inteles in contextul actual, dar mai cred si ca difuzarea acesteia in randul cititorilor , in forma aceasta radicala si fara echivoc in care a fost facuta, e generatoare de nonvaloare si comportament mai degraba deviant decat normal, firesc si echilibrat. Ma bucur insa ca si cu aceasta ocazie am avut fericirea de a pune in echilibru un scop personal ( aducerea la suprafata a informatiilor legate de comportamentul uman) cu un demers altruist ( de a darui celorlalti putina lumina in ceata cenusie a

presei )