DREPTURILE SI LIBERTATILE FUNDAMENTALE ALE OMULUI, DUPA INVATATURA CRESTINA ORTODOXA

Preambul Pentru a descifra cu acribie <<drepturile>> si <<libertatile>> fundamentale ale omului asa cum acestea sunt percepute in conceptia crestina este neaparat necesara o restrospectiva antropologica din perspecriva Vechiul si Noului Testament, ca de altfel si din perspectiva Traditiei Bisericii. Intrebarea care se pune <<ab initio>> este aceasta: Cine este omul? Cum a aparut el in universul existential temporal si ce implicatii are aparitia omului in creatie? De la bun inceput trebuie sa precizam ca omul este produsul vointei si iubirii divine; el nu apare in spatiul existential ca produs al unei evolutii si nu este legat, din punct de vedere ontologic, de nici o alta entitate fiintiala precreata lui. Referatul biblic este simplu si clar; dupa ce a creat toate formele existentiale prin cuvant (Sa fie lumina etc., etc., etc.) 1 in a sasea etapa (zi) a creatiei Dumnezeu a zis: <<Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra>> 2. Aceasta hotarare treimica (noastra) releva intai de toate ca <<omul>> in dimensiunea lui existentiala este unic asa cum Dumnezeu, la un alt nivel existential, este unic. In primul rand trebuie sa precizam ca, in conformitate cu alte referinte biblice, omul intre celelalte creaturi a avut dintru inceput un statut special si o pozitie unica in cosmos. Astfel, Psalmistul Rege David in stare de inspiratie fiind scrie: <<Cand privesc cerurile, lucrul mainilor tale, luna si stelele pe care Tu le-ai intemeiat, imi zic: Ce este omul ca-Ti aduci aminte de el? Sau fiul omului ca-l cercetezi pe el? Micsoratu-l-ai pe dansul cu putin fata de ingeri, cu marire si cu cinste le-ai incununat pe el. Pusu-l-ai pe dansul peste lucrul mainilor tale, toate le-ai supus sub picioarele lui 3.

O prima concluzie necesara lucrarii noastre este aceea ca in ierarhia existentiala Omul este guvernatorul tuturor celor create cu exceptia ingerilor. Astfel omul a fost investit de Creator cu mandatul de a guverna si de a stapani creatia. Acest mandat i-a fost acordat in chip expres de catre insusi Creatorul Sau, Dumnezeu, imediat dupa creatie. Pentru a descifra mai bine sensurile acestui mandat, drepturile si libertatile omului, va trebui sa facem apel la profetul Iezechiel care face precizari specifice in legatura cu dreptul omului de a stapani cosmosul si de a guverna creatia. Conform profetului Iezechiel, Omul este <<Pecetea Desavarsirii, deplinatatea intelepciunii si cununa frumusetii>> 4. <<Tu erai Heruvimul pus ca sa ocrotesti>> 5 spune Profetul Iezechiei. Ca urmare stapanirea si guvernarea cosmosului erau drepturi date de Dumnezeu Omului, iar sensul acestor mandate era acela calificat de Iezechiel prin verbul <<a ocroti>>. Ca urmare a acestei exegeze, revelate profetului, omul nu avea drepturi cu conotatie negativa ca, spre exemplu, folosirea celor create in alte scopuri decat cele deliberate de Dumnezeu la creatie; astfel putem spune ca omul nu a primit mandatul de a manipula elementele creatiei (vezi manipularea atomului si sensurile negative ale acestei manipulari) nu a primit mandatul de a face experiente genetice (care au dus intotdeauna la malformatii, aparitii de noi entitati biotice, etc.). Omul deci, nu avea voie sa intervina in perfectiunea creatiei. De altfel, profetul si vede <<pacatul>> ca pe un negot pe care omul l-a facut cu elementele creatiei, deci ca pe o manipulare care se abatea de la menirea fireasca a celor create 6. <<Negot nedrept>> 7 este numita guvernarea creatiei de catre omul in stare de pacat. Deducem astfel ca potrivit staturii sale de <<pecete a desavarsirii, deplinatate a intelepciunii si cununa a frumusetii>> omul avea dreptul, si datoria in acelasi timp, sa ocroteasca desavarsirea creatiei, sa pastreze deplinatatea intelepciunii si sa aiba grija de perfectiunea tuturor celor create iar in special sa aiba grija de sine, el fiind cel care le intrunea pe toate in chip desavarsit. Drepturi si libertati derivate din statutul ontologic al omului

Majoritatea Parintilor si Scriitorilor Bisericii sunt de acord ca <<chipul>> lui Dumnezeu in om este manifestat prin: Ratiune Vointa si Sentiment. <<Asemanarea>> a fost data omului ca perspectiva. Este un dat ontologic care poate fi sau nu activat de om. Adam si Eva in paradis au parasit perspectiva <<asemanarii>> cu Dumnezeu prin acceptarea ispitei. Astfel chipul lui Dumnezeu din om s-a miscat catre o tinta falsa. Ratiunea omului a renuntat la logica expusa in porunca divina <<Daca vei manca vei muri>> si a acceptat silogismul Ispititorului <<Nu vei muri ci vei fi asemenea cu Dumnezeu cunoscand binele si raul>>. Dat fiind faptul ca Raul era ascuns in insasi persoana Ispititorului si in chiar actul acceptarii putem depista falsitatea initiala a silogismului expus de catre cel ce ispitea. In al doilea rand Vointa omului a fost deturnata de la perspectiva asemanarii cu Dumnezeu catre fenomenul cunoasterii senzoriale, in fapt catre un act de magie: obtinerea cunoasterii absolute prin mancare, act total ilogic pentru ca asemanarea cu Dumnezeu era implicit o stare a cunoasterii realitatii supreme, prin inteleapta ascultare. In al treilea rand Sentimentul a fost dirijat prin acceptiune catre sensul opus comuniunii initiale pe care Dumnezeu o avea cu omul. Ca urmare a celor spuse pana aici deducem ca in conceptia crestina primul si cel mai important drept al omului este dreptul la existenta. Dumnezeu a hotarat acest drept atunci cand sfatul treimic a zis: <<sa facem om dupa chipul si asemanarea noastra>> 8. Urmarind in Sfanta Scriptura istoria relatiilor dintre om si Dumnezeu vom constata ca in nici una dintre situatiile specificate, dreptul omului de a exista nu a fost ridicat in ansamblu. In acest sens este revelator dialogul dintre Dumnezeu si Noe atunci cand majoritatea indivizilor isi pierdusera chiar calitatea de om si Dumnezeu a hotarat sa piarda pe cei ce calcasera cu buna stiinta statutul ontologic. Scriptura mentioneaza ca <<tot trupul se abatuse de la calea sa>> 9. <<Pamantul era stricat>> 10. De asemenea, Scriptura mentioneaza ca aparuse in ordinea creatiei un element nefiresc, o anomalie rezultata din dereglari genetice: <<In vremea aceea s-au ivit pe pamant uriasii>> 11.

Ca urmare Dumnezeu ia decizia sa purifice creatia 12 si porunceste lui Noe care era om drept 13 sa salveze si sa ocroteasca din toate cele create elementele necesare continuarii mandatului initial, cresterii si inmultirii pe pamant 14. Observam astfel dreptul la existenta al speciilor, dat de Dumnezeu la creatie, nu a fost niciodata violat de catre Creator. A fost pedepsit doar individul cazut din situatia sa ontologica fara ca mandatul sfant sa fie alterat. De asemenea, in acest sens este revelator dialogul purtat de Abraham cu Treimea inchipuita de ingeri la Stejarul lui Mamvri. Omul cazuse din starea sa de fiinta sexuata si drept consecinta isi altera specificitatea genetica. Aceasta se intampla la Sodoma si Gomora. Personalizat in trei ingeri Dumnezeu cel in Treime se coboara sa vada daca faptele celor din Somoda <<sunt asa cum s-a suit pana la mine strigarea impotriva lor, iar de nu sa stiu>> 15. Abraham ca drept si deci implinitor al mandatelor divine intervine pentru cetatenii Sodomei: Poate in cetatea aceea sa fie cincizeci de drepti; pierde-vei-oare pe cel drept ca si pe cel pacatos? Zis-a Domnul: De se vor gasi in cetatea Sodomei cincizeci de drepti voi cruta pentru ei toata cetatea si locul acela (). Poate se vor gasi acolo numai zece drepti? Zis-a Domnul: Pentru cei zece nu o voi pierde 16. Totusi in Sodoma si Gomora nu s-a gasit decat familia lui Lot ca fiind dreapta. Cetatea a fost distrusa, Lot si familia lui au fost insa salvati. Sesizam totusi cu cata minutiozitate este respectat, de catre Dumnezeu insusi, dreptul la existenta al fiecarui individ care nu cade din conditia sa genetica. Dat fiind faptul ca invatatura crestina admite ca chipul lui Dumnezeu in om sta intai de toate in Ratiune, Vointa si Sentiment (sau iubire) avem din perspectiva drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului drepturi ale Ratiunii, ale Vointei si ale Sentimentului. A. DREPTURILE SI LIBERTATILE RATIUNII Drepturile Ratiunii sunt pe deoparte in legatura cu Dumnezeu, iar pe de alta parte in legatura cu creatia, in intregul ei, si nu mai putin important, in legatura cu sine insusi.

Drepturile Ratiunii umane in relatia ei cu Dumnezeu decurg chiar din actul creatiei. Astfel omul are dreptul ca, pe cat posibil, sa-l cunoasca pe Dumnezeu in chip Rational. Acest drept functioneaza, dupa cum sustin Sfintii Parinti, numai atunci cand ratiunea omului este dreapta, nealterata si staruie in cunoasterea adevarului. In cazul in care ratiunea umana este deturnata silogistic (asa cum s-a intamplat in Paradis cu ratiunea lui Adam si Eva), in cazul in care ratiunea este alterata de pacat si neancorata in Cuvantul sau Logosul divin, in cazul in care aceasta nu cauta adevarul, dreptul Ratiunii umane de a-l cunoaste pe Dumnezeu este <<ab initio>> lipsit de parghiile care il pot face activ. Cu alte cuvinte activarea dreptului ratiunii, si a drepturilor umane in general, depinde de folosirea corecta a resorturilor fiecarei facultati cu care omul a fost inzestrat. In al doilea rand ratiunea umana are dreptul sa cunoasca pe deplin creatia. Acest drept a fost consfintit de Dumnezeu Insusi imediat dupa facerea omului: <<Si Domnul Dumnezeu, Care facuse din pamant toate fiarele campului si toate pasarile cerului le-a adus la Adam ca sa vada cum le va numi, asa ca toate fiintele vii sa se numeasca predum le va numi Adam>> 17. Este imperios necesar in aceasta problema, sa precizam ca din punct de vedere al incarcaturii semantice (in limba ebraica in special) verbul <<a numi>> presupune verbul <<a cunoaste>>. Ca atare dreptul de a cunoaste creatia si de a o numi este un drept inalienabil al omului si numai al lui. In al treilea rand omul are dreptul sa-si cunoasca propria fiinta si potentele cu care este inzestrat. El are dreptul sa stie ca este <<fiul al lui Dumnezeu>> ca <<este chipul si asemanarea lui Dumnezeu>> si ca poate creste intru asemanarea cu Dumnezeu pana acolo incat devine <<fiu dupa har>>. In ce priveste libertatile Ratiunii trebuie sa spunem ca in fapt acestea se pot clasifica in raport cu Dumnezeu, cu omul si cu creatia. Astfel Ratiunea este libera sa-si aleaga drept obiect fiinta si lucrarile lui Dumnezeu, este libera sa se orienteze spre creatie sau poate deveni autonoma orientandu-se doar spre sine. Potrivit invataturii Sfantului Grigore Palama si a Sf. Simeon Noul Teolog, cea mai mare libertate a Ratiunii umane este aceea de a contempla lucrarile si fiinta lui Dumnezeu caci atunci si numai atunci mintea nu este inlantuita, ingradita de pacat sau de timp. B. DREPTURI SI LIBERTATI ALE VOINTEI

Pentru a descifra drepturile vointei umane trebuie sa facem o scurta recapitulare a statutului ontologic al vointei. Vointa omului a fost libera intru inceput. De ce a fost omul creat cu vointa libera? De ce libertatea este atributul indispensabil al omului? Sfantul Maxim Marturisitorul explica acest fapt al libertatii desavarsite a omului prin faptul ca omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu care este Fiinta perfect libera. Apoi mai adauga ca Dumnezeu nu ar fi constatat ca <<toate sunt bune foarte>> daca omului i-ar fi lipsit libertatea; in acest fel explica Sf. Maxim aparitia raului in lume: prin deturnarea libertatii Vointei de la orientarea ei initiala (catre chipul lui Dumnezeu, catre mergerea intru asemanarea cu Dumnezeu); si astfel omul si-a lasat vointa atrasa mai mult de frumusetea creatiei decat de frumusetea Creatorului. Caci asa cum marturiseste Scriptura: <<femeia, socotind ca rodul pomului este bun de mancat si placut la vedere si vrednic de dorit, pentru ca da stiinta, a luat din el si a mancat si a dat barbatului sau si a mancat si el>> 18. Drept urmare vointa omului s-a orientat catre elementele creatiei ignorand pe Creator. Departarea omului de Creator, act care s-a facut prin vointa libera, este semnalata de Scriptura prin raspunsul dat de Adam cand acesta este chemat de Dumnezeu: <<Am vazut ca sunt gol si m-am ascuns>> 19. Deducem simplu ca actul ascunderii in creatie a fost in fapt un act al liberei vointe. Avem in Sfanta Scriptura numeroase exemple cu privire la dreptul omului de a-si exersa vointa in sensurile in care acesta voieste. Mantuitorul Iisus Hristos face adesea apel la vointa oamenilor si niciodata nu obstructioneaza dreptul omului la decizie personala 20. Despre dreptul vointei de a actiona liber si fara ingradire Sfantul Apostol Pavel spune: <<caci nu savarsesc ceea ce voiesc ci fac ceea ce urasc>> 21 <<caci nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc 22 iar daca fac ceea ce nu voiesc nu eu fac aceasta, ci pacatul care locuieste in mine>> 23. Deci putem spune ca vointa este atat de libera incat chiar omul insusi poate actiona impotriva ei. Un al doilea aspect care rezulta negresit din spusa Sfantului Apostol Pavel este acela care releva faptul ca vointa poate fi oreintata spre Dumnezeu si spre legea divina chiar daca omul este in stare de pacat; ca urmare a acestui fapt dreptul vointei de a-i alege obiectul ramane neatins. C. DREPTURI SI LIBERTATI ALE SENTIMENTULUI SAU ALE IUBIRII

Trebuie sa precizam dintru inceput ca potrivit doctinei crestine <<Dumnezeu este iubire>> 24. Pentru acesta <<chipul lui Dumnezeu>> din noi consta si in posibilitatea de a iubi, in actul iubirii. In intaia sa Epistola, Sfantul Apostol Ioan dezvolta o intreaga teologie a iubirii. Din aceasta scriere putem deduce pentru subiectul nostru dreptul si datoria omului de a iubi. Acest drept si aceasta datorie de a iubi se manifesta in trei directii care potrivit Sfantului Ioan sunt convergente si nu divergente; caci precizeaza Apostul Ioan : <<Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata, daca ne iubim unul pe altul, Dumnezu ramane intru noi si dragostea Lui in noi este desavarsita 25. Iubitilor daca Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi (prin jertfa Fiului Sau) si noi suntem datori sa ne iubim unul pe altul 26. Si noi am cunoscut si am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are catre noi. Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el 27. In iubire nu este frica, ci iubirea desavarsita alunga frica, pentru ca frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desavarsit in iubire 28. Noi iubim pe Dumnezeu fiindca el ne-a iubit intai 29 Daca zice cineva iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste mincionos este! Pentru ca cel ce nu il iubeste pe fratele sau pe care l-a vazut, pe Dumnezeu pe Care nu L-a vazut, nu poate sa-l iubeasca 30. Si aceasta porunca avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe fratele sau 31. Astfel distingem: 1) dreptul si datoria de a-l iubi pe Dumnezeu; 2) dreptul si datoria de a-l iubi pe aproaptele si datoria de a se iubi pe sine 32. In ce priveste libertatea sentimentului, a iubirii, putem afirma ca iubirea omului se poate manifesta si intr-un sens negativ. Sfantul Ioan vorbeste in Evanghelia sa de cei care iubesc Intunericul si urasc Lumina 33. Astfel, putem constata ca si in ce priveste Sentimentul (ca manifestare a <<chipului lui Dumnezeu>> in om) fiecare individ este liber sa-si exercite drepturile fundamentale care decurg din chiar actul creatiei si din statutul ontologic, ori este liber sa le nege prin acte contrarii statutului ontologic <<de chip al lui Dumnezeu>> sau prin obiective care sunt incompatibile cu natura sa, cum ar fi spre exemplu iubirea pacatului si a raului 34.

CONCLUZIE Conceptia crestina despre om este in ultima instanta si doctrina pe care se sprijina invatatura despre drepturile si libertatile fundamentale ale omului. Dat fiind faptul ca invatatura crestina este cea care postuleaza ca omul este fiu al lui Dumnezeu, ca el este <<chip>> si poate ajunge la <<asemanarea>> cu Dumnezeu, ca el (omul) nu este o emanatie (ca in doctrina platonica), ca nu este un Atman ratacit de Brahman (ca in docrtina hindusa), ca este dator in primul rand cu <<islam>> (supunere ca in mahomedanism), ci intai de toate este dator sa-l cunoasca pe Dumnezeu, sa voiasca a fi in comuniune cu El si sa-l iubeasca, ca urmare a tuturor acestor concepte expuse mai sus putem deduce ca drepturile si libertatile fundamentale ale omului graviteaza in jurul Creatorului sau, Dumnezeu, si in jurul statutului ontologic al omului. Aceste drepturi se manifesta: a. in raport cu Dumnezeu b. in raport cu creatia si c. in raport cu sine insusi. Ca si drepturile, liberatile fundamentale ale omului au aceeai sfera de manifestare: a. in raport cu Dumnezeu b. in raport cu creatia c. in raport cu sine. Am sesizat din cuprinsul acestei lucrari ca omul insusi in chip personal isi poate activa si exercita drepturile primite la creatie sau le poate lasa inactive. Acelasi lucru poate fi spus si despre libertati. In fond pastrarea libertatii in doctrina crestina coincide cu starea de sfintenie si cu lipsa de pacat. De aceea idealul crestin de libertate este, asa cum spune Sfantul Apostol Pavel, <<a fi liber de pacat si de moarte>> 35. In conditiile unei astfel de libetati omul capata si dreptul suprem dar in acelasi timp fundamental de a se numi <<fiu si mostenitor al Imparatiei cerurilor>>. Mihail Branzea, M.Th.

Studii teologice, seria a II-a, anul XLVI, nr. 1-3, ianuarie-aprilie 1994, pag. 113-119.