Autocunoastere

de TURCANU ALBERT-MARIAN

Uneori stau si ma gandesc si imi dau seama ca niciodata nu vom fi capabili de a ne cunoaste pe noi insine in totalitate. Chiar daca imi dau seama ca societatea din ziua de azi nu mai promoveaza aceleasi valori care erau promovate in trecut, o provire introspectiva, subiectiva asupra personalitatii proprii arata ca una din prioritatile mele majore este aceea de a nu ramane in mediocritate. Nu vreau sa trec prin viata neobservat, cum ar trece un sobolan prin apa de canal, as vrea ca, pe oriunde as trece sa las valuri in urma mea. Ca orice om cu vederi inalte, tind spre autodesavarsire, spre independenta, iar cea mai buna dovada de independenta este vointa stoica prin care indepartam orice ispita si ne pastram pe noi insine inradacinati in pseudovalorile pe care le consideram demne de urmat si de insusit. Privindu-ma din exterior, in mod obiectiv, as spune ca nu sunt cu nimic mai deosebit fata de ceilalti oameni - si poate chiar nu sunt ca sunt doar o alta caramida dintr-o cladire maiestuoasa, doar un spic de grau dintr-un lan intreg, insa, doar eu stiu ca tind spre a ajunge un stalp falnic al cladirii sau printre spicele de elita ale lanului de grau. Ma uit in jur si observ cu stupoare ca putini dintre semenii mei mai sunt preocupati de aceleasi lucruri, idei, ca mai au aceleasi interese ca si mine si totusi niciodata nu ma simt multumit de starea mea actuala in raport cu esenta realitatilor materiale si spirituale. Omul este o entitate spirituala, cu valori morale, mai mult sau mai putin cultivate, diferentiindu-se de la om la om.

Eu cred ca cel mai important atu avand in vedere echilibrul unei vieti linistite si pline de succes este VOINTA; prin vointa si credinta poti face din imposibil-posibil si din munte-mare. Daca m-as cunoaste macar in raport de 50% si daca mi-as putea controla apucaturile instinctive de animal conditionat social probabil ca as descoperi in mine un geniu, un filosof stravechi si controversat. Probabil ca as putea strabate barierele insondabile ale realitatii actuale si m-as putea debarasa de prejudecatile preluate din societatea din ziua de azi, probabil ca as putea muri pentru mine, pentru a trai pentru altii, devenind pentru aproapele meu nu o povara, ci un dar- asta inseamna sa traiesti cu adevarat. La cealalta extrema, dispretuiesc din intreaga mea fiinta acea cadere in sclavia viciului pentru ca imi ingradeste libertatea de a actiona din propria decizie, practic, viciul ne ghideaza fiecare pas al existentei si ne duce la pierzare. (.) Totusi aceste cuvinte pompoase spuse intr-un moment de stralucire intelectuala, de delir literar nu reprezinta nimic si ma intorc inapoi la stadiul meu modest, indiferent de sfortarile facute pentru a impiedica asta. Ma simt iarasi un sobolan insignificant intr-o lume plina de motani sprinteni si ageri gata in orice clipa sa ma inhate si sa ma duca la fund!!!

Sfarsit