Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA BABE-BOLYAI FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOX SECIA TEOLOGIE PASTORALA

TRANSPLANTUL DE ORGANE

COORDONATOR

STUDENT

Descoperirile stiintifice medicale din ultimii ani, precum si dezvoltarea tehnologic din acest domeniu, au dus la realizri inimaginabile care, ns, pot afecta profund modul de viat si gndire din societatea uman. Epoca transplantarilor experimentale de organe a fost deschisa de catre Carell, Ullman,Florescu(1902) care fac primele transplantari de rinichi la caine, ulterior urmata si de transplantarea altor organe. Epoca clinica incepe cu Muray si Merill in 1964, cand se face prima transplantare de rinichi la om, continuand spectaculos prin transplantarea cardiaca din Capetown in 1967. Este lesne de inteles ca aceste evenimente medicale nu au trecut neobservate de opinia publica; dimpotriva acestea au generat o serie de discutii si controverse pe plan mondial. Au aparut puncte de vedere diferite, atat pe plan medical cat si pe plan moral, filozofic-religios etc. Transplantul de organe este o activitate medical complex prin care sunt nlocuite, n scop terapeutic, organe, tesuturi sau celule, din organismul uman, compromise din punct de vedere functional, cu structuri similare sntoase. Fiind o metod exceptional de tratament, transplantul este justificat dup ce s-au epuizat toate celelalte forme si modalitti de tratament. Transplantul de organe, tesuturi sau celule presupune prelevarea acestora de la un donator si implantarea lor la un primitor. Prelevarea este recoltarea de organe, tesuturi sau celule umane sntoase morfologic si functional, n vederea realizrii unui transplant. Prelevarea organelor, tesuturilor si celulelor de origine uman se pot face att de la donatori vii sau da la donatori decedati. Transplantul este implantarea organului, tesutului sau celulelor, n scop terapeutic, n organismul unui om bolnav. Organe prelevate de la indivizi in viata Prelevarea de la donatorii vii se face de la persoane majore, cu capacitate de discernmnt, dup obtinerea prealabil a consimtmntului in format scris, liber si expres al acestora, dup informarea lor de ctre medic, asistentul social sau alte persoane cu pregtire de specialitate, asupra eventualelor riscuri si consecinte pe plan fizic, psihic, familial si profesional, rezultate din actul prelevrii, donatorul putnd reveni asupra consimtmntului dat pn n momentul prelevrii. Donarea se face in scop umanitar, are caracter altruist si nu constituie obiectul unor acte si fapte juridice sau urmarea unei constrngeri de natur fizic sau moral. Este interzis prelevarea de organe, tesuturi si celule de la minori, cu exceptia prelevrii de celule stem hematopoietice, cu consimtmntul minorului si cu acordul scris al ocrotitorului legal. Refuzul scris sau verbal al minorului mpiedic orice prelevare. Din punct de vedere deontologic este absolut obligator ca indicatia de transplant sa fie stabilita cu precizie stiintifica, adica sa reprezinte ultima sansa de supravietuire a primitorului, dupa epuizarea tuturor celorlalte mijloace terapeutice. Simplul interes stiintific nu va putea in niciun caz sa justifice o astfel de interventie. Medicul este obligat sa cantareasca, sa compare riscurile pentru donator cu sansele de success ale viitoarei grefe, astfel ca sacrificial sa nu ramana fara rezultat.

Organe prelevate de la cadavru Prelevarea de la donatorii decedati se face numai cu consimtmntul scris a cel putin unuia dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor, n urmtoarea ordine: sot, printe, copil, frate, sor sau persoana autorizat n mod legal. Prelevarea se poate face fr consimtmntul membrilor familiei, dac, n timpul vietii, persoana decedat si-a exprimat optiunea n favoarea donrii, printr-un act notarial de consimtmnt pentru prelevare. Prelevarea nu se poate face sub nicio form, dac, n timpul vietii, persoana decedat si-a exprimat deja optiunea mpotriva donrii, printr-un act de refuz al donrii, avizat de medicul de familie. Sondajele recente de opinii efectuate in unele tari au aratat ca imensa majoritate a oamenilor nu se opun prelevarilor de organe de la un cadavru. Totusi aceasta prelevare este interzisa cand se poate compromite o autopsie medico-legala, cand defunctul a decedat in urma unui accident de munca, sau cand se stie in mod percis ca decedatul si familia s-ar fi opus prelevarii daca ar fi fost consultati. Transplantul de organe pare a fi o tehnica tot mai accesibila si utila in rezolvarea unor maladii aparent incurabile sau in remedierea unor maladii genetice. Lipsa donatorilor insa ramane una dintre cele mai importante probleme. Compatibilitatea si necesitatea unei trieri riguroase a pacientilor dupa criterii etice si sociale impuse de conditiile socio-economice dar si de datoria morala fata de pacient si fata de societate sunt alte norme care se autoimpun. Tehnica transplantului de organe se bucura de o buna reglementare in tara noastra. Anonimatul, compatibilitatea si fazele terminale ale bolilor par a guverna cerintele efectuarii transplantului de organe. Numarul mic al organelor disponibile pentru acest tip de interventii face imposibila satisfacerea tuturor cererilor. De aceea, se impune o triere riguroasa si prioritara a beneficiarilor dupa criterii socio-economice si etice. Criteriile stabilite de comisiile de bioetica nu tin cont de obiceiurile habituale ale pacientului (consum de droguri sau alcool) sau de transplantul de organe de la populatii vulnerabile, de genul detinutilor ce au comis crime impotriva umanitatii. Se observa diferente legislative importante in ceea ce priveste acordul prezumat. In Austria, orice persoana ajunsa in moarte cerebrala devine donator de organe indiferent de acceptul familiei sau de nationalitate. In aceasta tara se pune un foarte mare accent pe acordul prezumat. Spre deosebire de Austria, in Romania legea transplantului de organe prevede ca necesar acordul informat pentru prelevarea de organe de la rude in cazul pacientului aflat in moarte cerebrala. Poziia Bisericii Ortodoxe fa de transpantul de organe este pozitiv n cazul n care se respect toate normele morale i drepturile celui ce doneaz organe. n primul rnd este vorba de acordul benevol al celui ce doneaz organul, care trebuie s fie o expresie a iubirii jertfelnice fa de cel suferind. n urma edinelor Sinodului episcopal jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse de la Moscova din 13-16 august 2002 s-a conchis c ntr-adevr: Transplantologia contemporan face posibil ajutorarea efectiv a multor bolnavi care odinioar erau sortii morii timpurii sau unor grave invaliditi. (Dar) n acelai timp, o dat cu creterea nevoii de organe, dezvoltarea acestui domeniu al medicinii d natere unor probleme de natur etic i poate constitui o ameninare

pentru societate. Astfel, propaganda fr scrupule a donrii i comercializarea transplanturilor creeaz toate condiiile unui comer cu pri ale trupului omenesc, ameninnd viaa i sntatea oamenilor. Biserica socotete c organele omului nu pot fi privite drept obiecte de vnzare cumprare. Transplanturile de organe de la donatorii vii se poate ntemeia numai pe sacrificiul de bunvoie al cuiva de dragul salvrii vieii altuia. n acest caz, acordul la explant (prelevarea unui organ) este o manifestare a iubirii i compasiunii. Potenialul donator trebuie s fie ns pe deplin informat despre consecinele posibile ale explantului organelor sale pentru propria lui sntate. Explantul care constitue o ameninare direct a vieii donatorului este inadmisibil moral. Practica cea mai comun este cea a prelevrii de organe de la oameni imediat dup moartea acestora. n aceste cazuri, trebuie exclus orice incertitudine cu privire la determinarea momentului morii. Este inacceptabil scurtarea vieii unui om prin refuzul procedurii de resuscitare (renviere, reanimare) n scopul prelungirii vieii altcuiva. n slujba nmormntrii cretine, Biserica i exprim cinstirea cuvenit trupului omului decedat. Donarea postum de organe i esuturi poate fi ns o manifestare a unei iubiri care se ntinde i dincolo de moarte. O astfel de donare sau dorin nu poate fi considerat o obligaie a omului. De aceea, condiia legalitii i admisibilitii etice a explantului este acordul de bunvoie al donatorului nc din timpul vieii sale. n cazul n care medicii nu cunosc manifestarea dorinei unui potenial donator, ei trebuie s afle voina unui om muribund sau mort adresndu-se neaprat rudelor lui. Aa-zisul acord prezumtiv (nchipuit sau probabil) al unui donator potenial la prelevarea organelor i a esuturilor trupului su, n vigoare n legislaia unor ri este considerat de ctre Biseric drept o nclcare inadmisibil a libertii omului. Organele i esuturile donatorului sunt asimilate de omul (receptorul) care le primete i intr n sfera unitii sale sufletesc-trupeti personale. De aceea, transplantul care amenin identitatea primitorului, afectndu-i unicitatea ca persoan i reprezetant al speciei, nu poate fi justificat moral n nici o mprejurare. Este deosebit de important ca, n rezolvarea problemelor pe care le implic transplantul de esuturi i organe vii, s nu fie uitat aceast condiie. Biserica consider absolut inadmisibil folosirea aa-numitelor metode de terapie la baza creia st prelevarea i valorificarea de esuturi i organe ale unor oameni sntoi avortai n diferite faze ale dezvoltrii lor ca fetui pentru ncercri de a trata diverse maladii i a ntineri organismul. Condamnnd avortul ca pcat de moarte, Biserica nu-i poate gsi o justificare nici mcar n cazul n care de pe urma suprimrii unei viei umane concepute cineva ar avea un folos pentru sntate. Biserica condamn transplantul pentru c acesta poate ncuraja avorturile prin care sunt prelevate i valorificate esuturi i organe ale unor oameni sntoi avortai n diferite faze ale dezvoltrii lor ca fetui pentru ncercri de a trata diverse maladii i a ntineri organismul. Contribuind n mod inevitabil la o mai larg rspndire i comercializare a avortului, aceast practic (chiar dac eficiena sa nc ipotetic ar putea fi demonstrat tiinific) ofer un exemplu de imoralitate revolttoare i poart un caracter criminal.

Practica prelevrii de organe omeneti necesare pentru transplant i dezvoltarea reanimrii i terapiei intensive ridic problema constatrii exacte a momentului morii. Odinioar, criteriul era ncetarea ireversibil a respiraiei i a circulaiei sanguine. Datorit perfecionrii tehnologiilor de reanimare, aceste funcii vitale por fi ns ntreinute artificial mult vreme. Actul morii se trasform astfel ntr-un proces terminal dependent de decizia medicului, fapt care impune o responsabilitate calitativ nou medicinii contemporane. Controverse etice in transplantul de organe si tesuturi umane Numarul persoanelor aflate pe listele de asteptare este cu mult mai mare decat numarul posibililor donatori. De exemplu, conform United Network for Organ Sharing (UNOS), la sfarsitul lunii octombrie 2004, peste 87.000 de persoane erau pe listele de asteptare pentru un transplant, in timp ce sub 16.000 de operatii de transplant fusesera efectuate incepand cu luna ianuarie a aceluiasi an. Numarul redus al organelor disponibile pentru transplant ridica numeroase probleme de natura morala si etica cu privire la procurarea si distribuirea acestora: -Ar trebui cei care au o sansa de supravietuire mai buna sa aiba prioritate fata de ceilalti pacienti care asteapta un transplant? - Ar trebui parintii care au copii mici sa aiba prioritate? - Ar trebui cei al caror mod de viata (fumat, alcool, droguri, obezitate) dauneaza sanatatii organelor sa aiba sansa la un nou organ? - Ar trebui sa fie oferite stimulente materiale sau nemateriale pentru a incuraja donatia de organe -Ar trebui cei care accepta donarea organelor persoanelor apropiate lor sa primeasca compensare financiara? - Ar trebui ca orice persoana care accepta sau nu donarea de organe sa afiseze acest mesaj pe carnetul de conducere auto sau in documentele pentru impozitul pe venit? Ar trebui sa fie folosita tehnica de creare a organelor pornind de la celulele stem? - Ar trebui considerat ca orice persoana isi da acordul pentru donarea de organe, cu exceptia cazului in care specifica strict ca nu este de acord cu aceasta tehnica? - Este acceptabil ca cineva care a primit deja un transplant de organe sa mai primeasca unul? Merita dezvoltarea tehnicilor de transplant costuri atat de ridicate? Este normal ca doar persoanele cu bani sa primeasca transplanturi, tinand cont de faptul ca sunt extrem de scumpe? - Ar trebui ca politicile spitalelor sa permit recoltarea organelor de la pacientii ale caror inimi inceteaza sa bata (non-heart-beating donors ? NHBD)? - Familia este stapana in deplinul sens al cuvantului asupra organelor persoanelor apropiate? - Ar trebui ca persoanele care au avut in trecut tentative de sinucidere sa primeasca organe pentru transplant? - Ar trebui ca prizonierii condamnati sa primeasca organe pentru transplant?

Bibliografie: Raluca-Mihaela Asandei * * Masterand "Etica biomedicala si accesul la ingrijirile de sanatate", U.M.F. "Gr.T. Popa" Medicii si Biserica. Vol. VII * * Perspectiva crestin-ortodoxa asupra prelevarii si transplantului de organ Beatrice Ioan,Cristina Gavrilovici,Vasile Astarastoae * * Bioetica editura Junimea 2005