Obiectivul principal al cursului: Implicata profund in viata fiecarei persoane si a comunitatii umane in ansamblu, Axiologia sau Filosofia valorii

opereaza cu un set de concepte, categorii, principii, valori, a caror cunoastere este mai mult decat necesara. Acestei cerinte isi propune sa rapsunda cursul de fata. Titularul cursului: - Prof. univ. dr. MARIN AIFTINCA Continutul tematic al cursului 1. Introducere. Probleme terminologice. Pozitia axiologiei in ansamblul disciplinelor filosofice. Obiectul filosofiei valorii. Raportul filosofiei valor ii cu alte discipline ale spiritului. Orientarile principale in evolutia filosofiei va lorii. 2. Natura si definitia valorii. Interogatii fundamentale specifice filosofiei valorii. Raspunsurile date acestor interogatii: 1) teza subiectivista , psihologista sau relativista; 2) teza autonomista, absolutista, transcedentala. Valoarea privita ca relatie intre subiect si obiect. Valoarea din perspectiva nivelului actual de cunoastere si reflectie filosofica. 3. Relatiile valorii cu dorinta, vointa si interesul. Dorinta, conditie a realizarii valorii. Distinctia dintre nevoi, inclinatii, aprehensiuni obscure. Dorinta posibila ca masura reala a valorii. Dorinta nu creaza valoarea, doar o reveleaza. Vointa, factor definitoriu pentru obiectivarea valorii. Actele de vointa si actiunile constiente orientate spre obiectivarea reprezentarilor. Vointa si libertatea de a alege. Valoarea ca obiect al vointei si judecatii. Interesul este legat de valori sau, dimpotriva, li se opune. Interesul determina finalitatea actiunii omenesti. Exista categorii de interese, care nu a u caracter axiologic. 4. Valoare, preferinta, norma si imperativ. Valoarea nu suporta indiferenta. Realizarea valorii implica preferinta, norma si imperativul. Ca act uman, preferinta se implineste ca o cunoastere, selectie a valorilor. Preferinta subiectiva implica dimensiunea normativitati. Raportul dintre valoare si norma. Norma depaseste ceea ce este si pune temeiul pentru ceea ce trebuie sa fie, imperativul. Imperativul este o constrangere ce se adauga valorii. 5. Relatiile dintre valoare, scop si ideal. Exista o competitie in realizarea valorilor. Rolul judecatii de valoare. Scopul ca reprezentare anticip ata a unui obiect. Constiinta teleologica. Valoarea nu se identifica pe deplin cu scopul. Idealul ca principiu de valorizare a valorilor. Structura idealului. Ide alul nu se confunda cu ideea. Idealul transfigureaza realitatea. 6. Caracterele valorilor. Valorile au unele elemente comune definitorii, dincolo de pluralitatea lor. Ce sunt caracterele valorilor. Caracterele valorilo r identificate de Tudor Vianu: excentricitatea, generalitatea, valabilitatea valor ii, volumul, gradualitatea valorilor, polaritatea. Explicarea fiecareia dintre acest e caractere. 7. Explicarea caracterelor valorii: Excentricitatea, generalitatea, valabilitatea, volumul, gradualitatea, polaritatea. Diferentierea valorilor, pe baza criteriilor enuntate. 8. Clasificarea valorilor. Orice clasificare este un procedeu metodologic ce serveste unei constructii teoretice. Criterii de clasificare a valorilor. 9. Clase sau tipuri de valori. Criteriul cel mai uzitat pentru clasificarea valorilor este dupa obiectul sau continutul lor. Din aceasta perspectiva se disting urmatoarele tipuri sau clase de valori: valorile vitalitatii, v. economi

ce, v. politice, v. juridice, v. teoretice, v. morale, v. estetice, v. Religioase. Descrierea fiecarei clase de valori dintre cele mentionate. 10. Definirea, identificarea si descrierea claselor de valori ale: vitalitatii, economice, politice, juridice. Categoria valorilor utilitare. 11. Definirea, identificarea si descrierea claselor de valori: teoretice, morale, estetice, religioase. Categoria valorilor spirituale. 12. Ierarhia valorilor. Valorile se ordoneaza intr-un sistem axiologic. Fiecare valoare are o pozitie relativa in interiorul unui sistem gradual. Struct ura valorii. Ierarhia valorilor se realizeaza in functie de componenta rationala. Principii de ierarhizare a valorilor intr-un sistem. 13. Sistemul valorilor grupeaza totalitatea claselor de valori cunoscute, pe care constiinta noastra le poate cuprinde. Sistemul valorilor se refera la articularea rationala a claselor de valori intr-un ansamblu ce constituie cultur a in intregul ei. Sistem inchis sau sistem deschis. 14. Sensul si semnificatia valorilor. Sensul si semnificatia - concepte cu profunde iradieri axiologice. Sensul inseamna nu doar ce vor sa ne spuna cuvintele, ci inseamna si o directie, intentionalitate, finalitate. Elemente com une sensului si valorii. Sensul nu se confunda cu valoarea. Valoarea fundeaza sensul. Sensul trimite la gandire, semnificatia implica expresia si vizeaza cuvintele. Semnificatia ca insusire a valorilor. Bibliografie minima obligatorie - Marin Aiftinca, Nietzsche. Fiinta si valoare, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2003. - Petre Andrei, Filosofia valorii, Polirom, Iasi, 1997. - Ioan N. Rosca, Introducere in axiologie, Bucuresti, Editura Fundatiei "Romania de Maine", 2002. - Tudor Vianu, Introducere in teoria valorilor, in vol. "Tudor Vianu, Opere, 8", Bucuresti, Editura Minerva, 1979 (sau orice alta editie). N.B. Aceste lucrari se gasesc la Biblioteca Facultatii de Filosofie si Jurnalism, Bucuresti, precum si in alte biblioteci publice. Bibliografie facultativa - Marin Aiftinca, Lumea umanului si lumea valorilor, in revista "Academica", nr. 38/mai, 2005, pp. 42-46. - Lucian Blaga, Arta si valoare, in "Lucian Blaga, Opere filosofice", vol. 10, Bucuresti, Editura Minerva, 1987. - Alexandru Boboc, Etica si axiologie in opera lui Max Scheler, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1971. - Nicolai Hartmann, Vechea si noua ontologie, Paideia, Bucuresti, 1997, pp. 101-112; 113-140. - L. Lavelle, Trait de valeurs, Paris, P.U.F., vol. 1, 1951; vol. 2, 1955. - E. Moutsopoulos, Valorile, Bucuresti, Editura Omonia, 2005. - Friedrich Nietzsche, Vointa de putere, Editura Aion, Bucuresti, 1999. - Platon, Dialogurile: Phaidros, Banchetul (in orice editie). - D. D. Rosca, Valori vesnice, in vol. "Studii si eseuri filosofice", Bucuresti, Editura Stiintifica, 1970. - Ion Tanasescu, Principiul intentionalitatii la Franz Brentano, Bucuresti, Editura Ars Docendi, 2004. N.B. Lucrarile indicate se gasesc la Biblioteca Facultatii de Filosofie si Jurnalism, precum si in orice biblioteca publica. Prezentarea temelor din cadrul cursului 1. Introducere Tema de fata inaugureaza cursul de Axiologie. in consecinta, vor fi abordate aici unele probleme ce vizeaza numele acestei discipline; obiectul de studiu al axiologiei; pozitia sa in sistemul disciplinelor filosofice si raportu l cu

alte discipline ale spiritului; constituirea axiologiei si directiile majore con turate in evolutia sa. Tema introductiva ofera o imagine asupra axiologiei. Concepte cheie folosite: axiologie, valoare. in sistemul disciplinelor filosofice, Axiologia este o aparitie noua. Numele acestei discipline vine de la doua vocabule grecesti (axia = valoare; logos = cuvant, ordine rationala, teorie), care, toate impreuna, se traduc prin sintagma teoria valorii. in paralel, se foloseste, in spatiile de cultura france z si romanesc, denumirea de Filosofia valorii, pe care o preferam, intrucat este mai adecvata obiectului de cercetare filosofica pe care il constituie problematica valorii. Obiectul de studiu al axiologiei il constituie geneza si natura valorii ca valoare; specificul si caracterele valorii; clasificarea valorilor si tipurile d e valori; ierarhia si sistemul valorilor. Ca ramura a filosofiei, Axiologia sau Filosofia valorii este o disciplina stiintifica recenta, dar notiunea de valoare, cu toate elementele ei specifice, fiind intim legata de fiinta omului si de sensul existentei in general, este implicata in filosofie chiar de la inceputurile sale. Cel ce se interogheaza asu pra existentei pentru a intelege daca diferitele idealuri ale vietii sunt demne de urmat, daca obiectele intalnite in lume sunt vrednice de atentie sau nu, acela i si pune problema valorii. in neincetata sa confruntare cu viata, constiinta umana, sustinuta de o impresionanta gama de trairi si sentimente, cel mai adesea tragice, s-a raportat la valori, determinand, astfel, sensul reflectiei teoretic e si al actiunii practice. Abia in a doua jumatate a veacului al XIX-lea, cand a devenit limpede ca valorile alcatuiesc un domeniu distinct, ce nu se confunda nici cu existenta fizica, nici cu lumea obiectelor ideale, nici cu fenomenele psihologice, axiologia s-a individualizat ca un perimetru aparte in ansamblul disciplinelor filosofice, careia i se circumscriu cunoasterea, creatia si actiunea umana intel ese prin sensul pe care il includ. Factorul cel mai fructuos si stimulator al dezvoltarilor teoretice proprii acestei discipline a spiritului l-a constituit o pera filosofica a lui Kant. Delimitand "lumea noumenala" de "lumea fenomenala", functiunea teoretica de functiunea practica a ratiunii, Kant a formulat criterii le autonomiei, ireductibilitatii si valabilitatii valorilor. intr-un alt orizont teoretic, Friedrich Nietzsche a conceput valoarea ca expresie a vointei de putere a omului si a abordat temele majore ale filosofiei valorii, afirmandu-se ca un remarcabil precursor al noii discipline. Asa cum s-a recunoscut, autenticul fondator al filosofiei moderne a valorii este Lotze, care trateaza filosofic nu despre valori, ci "valorile insasi" (vezi: Valoare si valorizare..., pp. 9-37). in perspectiva istorica, s-au conturat trei directii filosofice care au abordat problematica valorilor. Prima o constituie scolile germana si austriaca, socotite ca intemeietoare ale axiologiei. Ganditori ca Lotze, F. Brentano, W. Windelband, H. Rickert, A. von Meinong, Chr. Von Ehrenfels, Brentano au creat fundamentele sistematice ale filosofiei valorii. Lor li s-au adaugat apoi Max Scheler si Nicolai Hartmann, care au elaborat sisteme axiologice inchegate. A doua directie o reprezinta scoala engleza, reprezentata de G.E. Moore, Hastings, Rashdall si W.D. Ross, care, sub influenta scolii germane si austriece, dezvolta filosofia valorii intr-un orizont analitic. in fine, a treia directie este data de scoala americana, in care filosofi ca John Dewey, C.I. Lewis, Ralph Barton Perry, Archie Bahm etc., au redus valoarea la interesul uman, in conformitate cu esenta pragmatismului.

in Romania, filosofia valorii s-a afirmat aproape concomitent cu preocuparile in domeniu pe plan European. Ganditori romani au intrat uneori in dialog cu reprezentanti ai noii orientari filosofice. Sub influenta scolilor germana si austriaca in principal, A.D. Xenopol, Petre Andrei, Tudor Vianu, Lucian Blaga, Vasile Parvan, Mihai Ralea, Mircea Florian, D.D. Rosca etc. au elaborat constructii teoretice sistematice, care poarta pecetea originalitatii. Legatura foarte stransa dintre valoare si natura umana explica, in mare masura, atentia deosebita ce s-a dat, chiar de la inceput, filosofiei valorilor in contextul unei filosofii care isi centreaza reflectia pe studierea omului. Astfe l, in sistematica disciplinelor filosofice, axiologia este menita sa inlocuiasca filosofia spiritului, elaborata de Hegel, si sa puna bazele unei filosofii a cul turii. O asemenea intentie era motivata de faptul ca filosofia valorii se inrudeste si chiar imbratiseaza toate celelalte discipline ale spiritului sau ale culturii. i n orice caz, ea se inrudeste cu metafizica, logica, epistemologia, istoria filosof iei, etica, estetica (Vezi: cursul, p. 88). intrebari pentru autoevaluare: - Ce este axiologia ? - Cand a aparut axiologia ca disciplina filosofica independenta ? - Care sunt principalele directii de cercetare in filosofia valorii ? - Cine sunt fondatorii filosofiei valorii? - Contributii romanesti la filosofia valorii. 2. Natura si definitia valorii O serie de idei fundamentale, referitoare la geneza, natura si definitia valorii, le vom aborda, pe cat posibil, pe parcursul acestei teme. Conceptele cheie folosite sunt: valoare, subiectivism, relativism, autonomism, absolutism, valoarea ca relatie, subiect, obiect axiologic, intruparea sau realizarea valori lor. Problema fundamentala a filosofiei valorii rezida, in ultima instanta, in identificarea naturii si definirea valorii. Ce este valoarea ? Care este geneza si care sunt elementele constitutive ale valorii ? Aparent, raspunsul la aceste interogatii este foarte simplu. Mai ales cand auzim in fiecare zi afirmatii de tipul urmator: cutare obiect este o valoare; persoana aceea reprezinta o valoare ; cutare carte nu are nici o valoare. in realitate, insa, geneza si elementele constitutive ale valorii, ca si definirea acesteia sunt probleme filosofice foar te delicate si nu mai putin dificile. Din perspectiva experientei cotidiene, se pare ca valoarea ar desemna tot ceea ce cautam, pretuim, iubim. Daca examinam cu atentie si in profunzime realitatea, vom observa ca valoarea autentica nu tine de jocul periculos al preferintelor, dezideratelor sau aspiratiilor personale. Pentru ca nu orice lucr u dorit, nu orice aspiratie sau preferinta este o valoare sau exprima o valoare. Interogatiile formulate mai sus, ca si altele similare, dezvaluie un aspect aparent paradoxal sub care sta valoarea: ea reprezinta tot ceea ce avem mai intim, mai legat de viata noastra personala, si, totusi, valoarea este tot ceea ce poate fi mai transcendent, mai deasupra noastra, mai "ideal". De aceea, raspunsurile date acestor interogatii se regasesc in doua teze esentile, care sau infruntat in explicarea naturii valorii: 1) teza subiectivista, psihologista sau relativista; 2) teza transcendentala, absolutista sau autonomista. Prima teza, subiectivista sau psihologista sustine ca valoarea ar fi imanenta unei simple stari sufletesti, ca este expresia sentimentelor, dorintelo

r, trebuintelor noastre; ca valoarea constituie o modificare subiectiva, corelativa structurii fiecarei constiinte. A doua teza, transcendentala, autonomista, absolutista (dupa cum a fost numita in diferite lucrari teoretice) afirma ca, dimpotriva, valoarea este o existenta ideala sau o pura valabilitate ce nu poate fi stirbita de contingentel e si schimbarile lumii naturale in care traim. Valoarea este independenta de constiinta individului si i se impune ca ceva absolut. Aceasta teza are in filosofia valorii orientari diferite. Prima o constituie conceptia lui Windelband si Rickert, care considera valoarea ca fiind superioara oricarei existente, intrucat esenta ei sta in valabilitate. Valoarea nu exista, ci este valabila, iar valabilitatea este neatarnata de realizarea sau existenta ei empirica. A doua conceptie, mai noua, este reprezentata de gandirea lui Max Scheler si Nicolai Hartmann, care sustin ca valoarea este o existenta ideala, independenta de constiinta care o recunoaste cu ajutorul unor acte emotionale, indeosebi a actului de iubire (Vezi: Valoare si valorizare..., pp. 24-37). Explorand mai profund complexitatea fenomenului valoric, cercetarile moderne in domeniul filosofiei valorii au conturat unele concluzii, care incearc a sa depaseasca cele doua teze divergente, subordonandu-si o serie de alte pozitii subiacente. Astfel, a devenit larg acceptata pozitia conform careia valorile nu sunt doar simple manifestari arbitrare ale subiectivitatii, dupa cum nu sunt nic i pure si abstracte entitati ideale, desprinse de realitatea naturala si sociala, de viata trecuta, prezenta si, mai ales, viitoare a oamenilor. in esenta, aceasta orientare teoretica argumenteaza ca valorile nu exista in afara realitatii natur ale si sociale si cu atat mai mult in afara omului, a subiectului valorizator. Ele s e nasc in viata sociala si ne apar ca un raport intre subiect si obiect. Conceptiile, teoriile asupra valorii, ca si definitiile date acesteia, la care ne-am referit succint pana aici, determina noi interogatii si tocmai de aceea su nt amendabile. Dar aceasta este o cale fireasca a reflectiei filosofice si a cunoasterii in general. Problema care se pune acum este urmatoarea: cum putem totusi defini valoarea intr-un mod acceptabil, pe masura nivelului actual de cunoastere si reflectie filosofica? Data fiind natura sa atat de complexa, cum am aratat mai sus, valoarea nu se lasa usor surprinsa intr-o definitie pe deplin satisfacatoare. Unii autori au declarat chiar imposibilitatea de a defini valoarea. Totusi, cateva delimitari n e pot indruma catre raspunsul cautat. Mai intai trebuie sa retinem observatia lui Rickert, dupa care valorile, desi sunt unite cu aprecieri ce au suporturi reale si cu bunuri reale, ele nu se confunda cu acestea. Rezulta ca valorile se deosebesc de raporturile lor de fiintare sau de realitate. Binele, adevarul si frumosul sa u oricare alte valori nu se istovesc (epuizeaza) in bunurile sau in obiectele in c are se intrupeaza. Asadar, dupa natura lor, privita in sens ontologic, valorile sunt "esentialitati", care se disting prin autonomie, obiectivitate si universalitate . Aceste insusiri nu presupun indiferenta valorilor fata de realitate, de lumea sensibila. Avand o "fiinta ideala", ele nu se constituie intr-o lume pentru sine . Valorile sunt independente numai in raport cu situatiile diferite ale realizarii

lor. in acest sens, valorile sunt, in mod pozitiv, conditii ale posibilitatii bunuril or si, astfel, continutuile de fapt sunt valabile. Se poate spune, deci, ca valoarea es te un arhetip sau, mai exact, o posibilitate care poarta in ea motivul ce ne indeamna permanent sa o actualizam, sa o infaptuim. intruparea sau realizarea valorilor, de la cele care satisfac cerintele primare ale vietii, la cele mai in alte exigente si aspiratii dezinteresate ale spiritului, este determinata de varietat ea infinita a conditiilor istorice, geografice, culturale, ceea ce face posibila pluralitatea formelor de manifestare sau de fiintare a lor. Numai modalitatile d e intrupare sau de realizare a valorilor explica relativismul si subiectivismul lo r. Oricare dintre formele de fiintare a valorii nu coincide pe deplin cu valoarea pura careia ii apartine. in orice intrupare valorica, sub forma unei creatii de orice tip, a unei atitudini de viata, ramane mereu o exigenta neindeplinita. Idealitatea si perenitatea valorilor fac posibila o chemare neincetata spre transcendent, dand sens existentei omului doritor sa le realizeze, in decursul vietii finite, prin participare (angajare), creatie si libertate. Astfel, omul e ste o oglinda a lumii, isi structureaza un destin si se deosebeste de orice alta vietuitoare. intrebari pentru autoevaluare - Care sunt principalele teze ce se confrunta, referitoare la natura si definitia valorii ? - in ce consta teza transcendentala, autonomista sau absolutista referitoare la natura valorii ? - Definitia valorii ca relatie intre subiect si obiect. - Cum se poate defini valoarea din perspectiva nivelului actual de cunoastere si reflectie filosofica ? 3. Relatiile valorii cu dorinta, vointa si interesul Valoarea are o dimensiune subiectiva, ceea ce face ca, dintr-un anumit punct de vedere, ea nici sa nu poata deveni un obiect. Nu putem spune despre un obiect ca are valoare decat daca il consideram in raport cu un subiect, care il cuprinde, nu numai pentru a-l recunoaste, dar chiar il valorizeaza si incearca s ai mentina existenta sau sa i-o produca. Putem vorbi astfel despre doua lumi diferite: lumea obiectelor, tributara cunostintelor, care ne aduc informatii despre existenta sau propietatile lor si despre relatiile dintre ele; si lumea valorilor, unde nu atat problema de a cunoaste, cat mai ales de a simti si dori, de a aprecia si a vrea, ceea ce tine de pura interioritate a subiectului, care e ste invizibila si, totodata, inseparabila de sentimentul care o incapsuleaza sau de actul ce o obiectiveaza. De aceasta interioritate a subiectului tin o serie de a cte ca dorinta, vointa si interesul aflate in relatii stranse cu valoarea, pe care l e vom aborda in continuare. Conceptele cheie tratate aici sunt: dorinta, vointa, interes. Dorinta: cercetand valoarea, observam ca ea are, intre altele, o insusire de importanta deosebita - implica ideea participarii la existenta, la viata, cee a ce ne asigura echilibrul interior si ne permite exercitarea functiilor superioar e ale constiintei, cu mai multa libertate. Nu este vorba insa doar de o participar e

la bogatia realitatii, cum este forta biologica, sanatatea, diversitatea lucruri lor, ci de o participare consimtita, dorita la realizarea valorii. Aceasta inseamna c a ea nu este posibila decat printr-un act interior, o dispozitie launtrica prin ca re ne angajam cu toata fiinta, in pofida oricaror solicitari si obstacole, care ni se opun. Asadar, dorinta este o conditie a realizarii valorii. Exista multe dorinte care nu sunt conditionate de valori. Dorintele de acest tip le numim nevoi, inclinatii, aprehensiuni obscure. Astfel de dorinte se dezvolta pe toate instinctele omului si ele nu sunt incluse in sfera axiologicul ui. Se cuvine sa mai adaugam ca dorinta are un fundament metafizic, ceea ce o inrudeste cu valoarea Vointa: daca dorinta este o conditie pentru realizarea valorii, vointa ete factorul definitoriu pentru obiectivarea dorintei. Valoarea nu exista doar pentr u a fi contemplata, ci pentru a fi intrupata in bunuri. in acest caz, vointa este actul ce pune in miscare actiunea care aduce valoarea in prezenta. Mai mult, vointa ne ajuta nu atat sa stim ceea ce sunt lucrurile, cat mai ales ceea ce am vrea no i ca ele sa fie. Fara sustinerea vointei, valoarea ramane in orizontul dezirabilitatii. Libertatea vointei capata aici o semnificatie fundamentala atunci cand omul trebuie sa aleaga intre valoare si nonvaloare, intre ceea ce il inalta, potrivit exigentelor spiritului care il definesc, sau ceea ce il coboara in zonele intunecoase ale biologicului. Se poate spune ca nu exista nimic de valoare, care sa nu vina din vointa. Interesul: Valorile nu lasa pe nimeni indiferent. De aceea, interesul este legat de valori sau, dimpotriva, li se poate opune. Interesul este o modalitate determinata de raportare activa a persoanei sau comunitatii umane fata de realitate, obiectivata in asteptari, trebuinte, opinii, atitudini, actiuni. Sub impulsul interesului, subiectul se orienteaza deliberat si activ catre obiectele realitatii si actiunii umane, in masura in care acestea il atrag si ii dau satis factie. Ca stimuli fundamentali ai comportamentului si activitatii omenesti, interesele se grupeaza in diverse categorii, de la cele individuale, care se diferenteaza c a nivel pana la egoism, la cele generale ce solidarizeaza comunitatile umane in jurul uneia sau unor valori. in functie de aspiratiile catre diferitele tipuri d e valori, constientizate sub forma scopurilor, idealurilor, interesele determina finalitatea actiunilor omenesti. Interesele, in raport cu motivatiile care le su stin, orienteaza valorizarile, alegerile pentru comportamente, actiuni, obiecte etc. c e reprezinta suporturi ale valorilor. Se poate distinge, astfel, intre interese ce sustin valori utilitare, care satisfac exigentele naturii din noi, si interesele ce vizeaza atingerea valorilor spirituale, care dau sensul inalt al vietii omenesti . intrebari pentru autoevaluare - Ce este dorinta ? - Toate dorintele sunt conditionate de valori ? - Ce tip de dorinta da masura valorii ? - Ce este vointa ? - Ce relatie este intre vointa, libertate si valoare ? - Ce relatii sunt intre interese si valori ?

4. Valoare, preferinta, norma si imperativ Tema de fata isi propune sa analizeze relatiile dintre valoare, preferinta, norma si imperativ, ca elemente ce contribuie la intruparea valorilor. Conceptele cheie aplicate aici sunt: preferinta, norma, imperativ, preferinta normativa. Valoarea nu suporta indiferenta, care face ca toate lucrurile sa ne apara in acelasi plan si toate actiunile sa fie echivalente. S-ar parea ca o asemenea indiferenta este totusi posibila. Oricum, prezenta valorii spulbera indiferenta si, ca urmare, lumea nu mai este pentru noi un simplu spectacol la care asistam pasiv; actiunea nu mai este un simplu eveniment. Valoarea determina implicarea noastra in spectacolul lumii, dupa cum impune adoptarea unei atitudini fata de evenimente. Prezenta valorii in realitate inseamna introducere a diferentelor, nuantelor, care sunt intotdeauna relationate cu preferintele. Oric e valoare este inseparabila de o activitate de selectie, de alegere, care introduc e in joc preferinta. Discutia referitoare la natura valorii aduce in atentie o serie de aspecte ce vizeaza realizarea valorii, asa cum sunt preferinta, norma si imperativul. De fapt, problema statutului normei si a raportului dintre valoare si norma, valoar e si imperativ trimite, indeosebi, la comportamentul si actiunea umana, devenind o chestiune fundamentala a eticii moderne. Aceasta tema a angajat o discutie speciala despre preferinta si despre modelul etic. Mult disputata clasificare a valorilor, in "superioare" si "inferioare" nu tine de esenta valorilor, de statutul lor obiectiv. Asa cum afirma M. Scheler, ceea ce face ca o valoare sa fie considerata superioara alteia tine de un act particular al cunoasterii valorilor, care se numeste preferinta. Regulile preferintei sunt principial variabile si privesc nu o ierarhie absoluta (cum sustinea Scheler), ci o ierarhie determinata de functionalitatea valorilor in vi ata cotidiana a oamenilor. Ca act uman, preferinta se implineste ca o cunoastere si selectie a valorilor, nu in ordinea acestora. Ea da profilul constiintei valorilor, precum si pe cel al delimitarii intre valori si intruparea acestora. Fireste, valoarea are in structura sa o componenta psihologica, dar ea este mai mult decat atat. Fiindca ea nu se reduce la constatari, ci prescrie o conduita, da norme, pretinde sa i se recunoasca valabilitatea. Fondarea critica este normativa, intrucat porneste de la diferenta dintre constatare (existenta) si valoare. Existenta sau fiintarea valorii se constata si cere sa-i fie considerat a valabilitatea. Cerinta ei impune un "trebuie", o norma care orienteaza simtirea, comportamentul, reprezentarea; o regula a gustului, in cazul artei. Norma contine, cum ar spune Kant, "conditiile posibilitatii" formarii unor relatii noi in sfera umanului. Ea depaseste ceea ce este si pune temeiul general pentru ceea ce trebuie sa fie, imperativul (Sollen). Imperativul este o constrangere ce se adauga valorii, atunci cand aceasta nu se instituie spontan, mai ales din lipsa conditiilor subiective sau a receptivitatii speciale. Imperativul presupune societatea sau raportul de comunitate intre doua constiinte, dintre care una comanda sau da norme, cum spune Mircea Florian, si o alta constiinta care asculta sau refuza sa asculte. C a si normativul, imperativul se adreseaza intotdeauna vointei libere, unei activit ati ce decurge din atitudinea persoanei. De aceea, exista imperativ in etica, intruc

at morala are ca obiect actiunea umana. Imperativul nu se intalneste in estetica, unde activitatea de creatie scapa reglementarii, desi creatia se misca pe planul valorii. in estetica domina valoarea si lipseste imperativul, normativul, intruc at esteticul nu este un fenomen redus la vointa. Numai partea tehnica, de mestesug, a creatiei estetice este supusa normativitatii. De asemenea, nu exista un imperativ in logica daca ne referim la gandire sau la cunostinta; noi gandim sau cunoastem obiectul asa cum este dat. Reglementarea normativa este oportuna in logica, numai in masura in care se refera numai la vointa de a se instala in conditiile cele mai bune, pentru a obt ine rezultatele cele mai pozitive. intrebari pentru autoevaluare - Ce este preferinta? - Rolul preferintei in realizarea valorilor. - Ce relatie apare intre preferinta si normativitate ? - Care este pozitia valorii in raport cu norma ? - Valoarea coincide cu imperativul ? - Ce este imperativul ? - Care tipuri de valori refuza imperativul ? 5. Relatiile dintre: Valoare, scop, ideal Existenta persoanei umane este, cel mai adesea, jalonata de scopuri si idealuri, care sunt, in genere, expresii ale valorii. De aceea, tema de fata examineaza relatiile dintre valoare, scopuri si idealuri. Conceptele cheie folos ite aici sunt: judecata de valoare, scop, ideal. Valorile se realizeaza in forme generale de cultura, care cuprind bunurile culturale din viata istorica. in viata sociala, omul se inconjoara de multiple valori, care alcatuiesc impreuna un univers axiologic sau o existenta specific umana, diferita de existenta naturala. Nu toate aceste valori se realizeaza cu acelasi succes; adica nu toate au aceeasi generalitate si acelasi volum. Unele se impun in viata sociala si dureaza, devenind cauzele unor fenomene sociale noi; altele dispar foarte repede. in aceasta autentica competitie intre valori pentru realizarea lor, decisiva este interventia individului, printr-un proces de apreciere sau de valorizare. Expresia acestui proces o reprezinta judecata de valoare. Spre deosebire de sentimentul valorii, judecata de valoare este rezultatul unei "masurari", a unei comparari intre valori. Afectivitatea este oarba, ne indruma cel mai adesea intr-o directie intunecata, pe cand judecata de valoare, intrucat implica ratiunea, ne arata limpede ce este bine si ce este rau, ce este util si ce este inutil, ce este fru mos si ce este urat. Obiectul judecatilor de valoare il constituie, fireste, valorile, iar rezultatul lor capata forma scopului, care este valoarea cu cea mai larga recunoastere sau cea mai valabila, pe care individul, societatea o ia ca tinta a actiunii sale. S-ar putea spune astfel ca valorile sunt scopuri ale actiunilor. Prin scop intelegem reprezentarea anticipata a unui ceva, pe care vrem sa-l realizam sau sa-l dobandim. Scopul nu trebuie confundat cu motivul actiunii. Motivul este o reprezentare, iar scopul este realizarea anticipata a reprezentarii. Acelasi sco p poate fi dorit si realizat din motive diferite. in genere, valoarea se exprima prin urmarirea unui scop, dar valoarea nu se identifica cu scopul, intrucat nu orice scop este o valoare. Pe de alta parte , chiar si atunci cand se intrupeaza intr-un obiect, valoarea nu poate fi confunda ta cu obiectul respectiv; ea reprezinta doar forma spirituala care i se aplica. Dac a

scopul implica o activitate care se incheie odata cu realizarea lui, valoarea reprezinta o exigenta a spiritului, niciodata satisfacuta pe deplin si, tocmai d e aceea, ea solicita permanent energiile noastre, dand un sens existentei umane. Idealul. in genere, valorizarea valorilor, in procesul realizarii lor, are ca principiu un ideal, o valoare a carei realizare se impune, intrucat acea valoare corespunde mai bine unor anumite trebuinte si aspiratii. in structura idealului sunt cuprinse elemente luate partial din realitate, dar si altele de natura imaginativa. Idealul teoretic este o valoare de adevar; idealul artei este frumosul; idealul vietii pratice, insa, consta intr-un sistem de valorificari, d e satisfactii, de realizari, in conformitate cu o valoare ce ne calauzeste existen ta. Idealul nu poate fi considerat ca ceva ce ni se impune din exterior. El izvoraste din adancul sufletului nostru si variaza in raport cu persoanele, comunitatile umane, perioadele istorice. Odata cu idealul variaza si valorile. Idealul este o valoare pe care o proiecteaza individul sub influenta societatii. Aceasta din urma il determina pe individ sa se depaseasca pe sine, sa adopte o valoare generala spre a carei realizare sa nazuiasca din toate puterile si in functie de care sa aprecieze toate valorile. Deci idealul nu este o pura abstrac tie, ci este o forta individuala sau colectiva, sustinuta de o valoare. Idealul este un mobil pentru actiune. Evolutia umanitatii este o continua realizare de idealuri. intrebari pentru autoevaluare - Valoare si evaluare. Rolul judecatii de valoare. - Ce este scopul ? - Scopul este totuna cu motivul actiunii ? - Scopul poate fi mijloc pentru realizarea altor valori ? - Care este structura idealului ? - Ce este idealul ? - Ce efect are idealul asupra realitatii ? - Cum explicam faptul ca idealul are intotdeauna o latura nesatisfacuta ? 6. Caracterele valorilor Pastrand distinctia intre valoare si valori, adica valoarea ca valoare general-valabila si realizarile valorice, putem spune ca pluralitatea valorilor particulare nu periclizeaza natura si statutul valorii. Desi atat de multiple si diverse incat cuprind intreg orizontul existentei umane, valorile au totusi o se rie de elemente comune care le definesc. Aceste elemente au fost numite de Tudor Vianu caracterele valorilor si le-a identificat ca fiind urmatoarele: excentricitatea, generalitatea, valabilitatea, volumul, polaritatea si gradualit atea valorilor. in cele ce urmeaza ne vom referi la fiecare dintre acestea, asa cum a u fost descrise de Vianu. Conceptele cheie folosite aici sunt: excentricitatea, generalitatea, valabilitatea, volumul, polaritatea, gradualitatea, acte, obiecte ale constiinte i. Excentricitatea este primul dintre caracterele valorilor. Prin excentricitate se intelege acea insusire a unora dintre obiectele constiintei de a fi cuprinse de actele lor corelative sub forma unor structuri exterioare constiinte i insasi. Excentricitatea aduce in atentie ideea obiectivitatii valorilor despre c are se vorbeste in axiologie. Caracterul de excentricitate se aplica atat valorilor, cat si imaginilor si abstractiunilor. Excentricitatea valorilor, la fel ca si a imag inilor

si abstractiunilor, este o data imediata a constiintei. Adevarul, frumosul si binele sau valorile mai particulare: tragicul, sublimul, gratiosul, austeritatea , modestia, caritatea sunt cuprinse de constiinta ca niste obiecte excentrice (Vez i: Cursul, p. 96). Generalitatea. Atat valorile, cat si abstractiunile (legi, notiuni etc.) sunt generale, in vreme ce imaginile si afectele sunt individuale. Abstractiunile sun t generale pentru ca se refera la o multiplicitate de cazuri, omogene si concrete. Dimpotriva, imaginile sunt neinsumabile, intrucat fiecare este unica. Generalitatea si individualitatea valorilor ne apar altfel decat aceea a abstractiunilor, imaginilor si afectelor. Ca obiect al unor dorinte, valorile nu vor putea fi cuprinse de constiinta decat in masura in care sunt corelative cu dorintele sale. De aici urmeaza ca orice om cuprinde un numar limitat de valori. O valoare este data numai pentru o singura dorinta, dar in monmentul in care o cuprinde, constiinta postuleaza in valoare obiectul posibil al unei multiplicita ti de dorinte identice, a totalitatii dorintelor identice. Valorile cuprinse de constiinta unui individ nu constituie obiectul unei dorinte ce nu poate fi impartasita cu nimeni. Valabilitatea valorii. Din perspectiva psihologismului, nu exista decat valori individuale, intrucat, fiind obiecte ale dorintei, ele nu exista decat pe ntru constiinta care le doreste si numai in momentul dorintei sau posesiunii lor. Cu adevarat generale nu ar fi decat pseudovalorile. Cercetarile moderne au respins aceasta pozitie a psihologismului axiologic, socotind-o ca inconsistenta. Pentru ca, daca valabilitatea valorii s-ar restrange la unicul moment de fulgerare a dorintei, atunci nu s-ar mai putea vorbi despre nici un fel de cultura omeneasca , adica despre nici un sistem de valori mijlocind intre spirite. Adevarurile metafizicii lui Aristotel, frumusetea dramelor lui Shakespeare sau a poeziilor l ui Eminescu ar fi niste simple conventii, lipsite de orice realitate axiologica pen tru generalitatea cunostintelor (Vezi: Cursul, p. 97). in raport cu modul de a rationa al psihologismului, trebuie subliniate cateva aspecte distincte. Mai intai, nu este adevarata afirmatia ca valabilitate a generala a valorilor ar fi produsul unui act secundar de valorificare. Nu este adevarat ca actului de cuprindere a valorilor trebuie sa-l adaugam pe acela de masurare a valabilitatii lor, pentru a putea vorbi de generalitatea lor. Masurar ea valabilitatii valorilor si cuprinderea lor sunt doua acte solidare; mai mult, primul este implicat in cel de-al doilea. A cuprinde o valoare inseamna a o cuprinde ca fiind generala. in alta ordine de idei, afirmand valabilitatea generala a valorilor, aceasta nu inseamna ca periclitam legatura solidara a valorilor cu constiinta, deschizan d posibilitatea izolarii si trecerii lor in randul unor reci inventii generale. Dimpotriva, afirmand individualitatea valorilor, se subtiaza si slabeste aderent a lor la constiinta. Daca uneori apare impresia ca unele valori, catre care aspira m, sunt strict individuale, deci numai ale noastre, aceasta se datoreste faptului c a dorintele respective nu provin din adancurile fiintei noastre, ci din zone cu to tul superficiale. Individuale sunt numai acele obiecte ale dorintei pe care nu le

putem numi, cu deplin temei, valori, cum ar fi placerea unui joc, a unui exercitiu fizic etc. Dar, cand prin actul care le cuprindem stabilim si generalitatea adevaratelor valori, atunci dorinta corelativa urca din straturile afunde ale fiintei omenesti. Tocmai de aici vin profunzimea, trainicia valorilor si, prin urmare, valabilitatea lor. Volumul este o alta caracteristica a valorii. De regula, toate valorile sunt generale, intrucat pot fi cuprinse de actele de dorinta de acelasi fel. Dar valo rile pe care le cuprinde o constiinta sunt corelative cu dorinte permanente sau intermitente, mai mult sau mai putin rare, mai mult sau mai putin reprezentate in constiinta proprie, in aceea a unui grup social sau a unei epoci. in asemenea situatii, avem de-a face cu un volum mai mare sau mai mic al valorilor. Daca generalitatea exprima raportul logico-teoretic dintre dorinte si obiectele lor, volumul valorilor exprima raportul psihologic dintre constitutia empirica a constiintei deziderative si obiectele ei. Gradualitatea valorilor. Un alt caracter al valorilor este gradualitatea. Valorile sunt cuprinse, prin actele deziderative ale constiintei, pe una sau alt a din treptele unei ierarhii valorice. Exista valori mai mult sau mai putin importante. Acestei constatari i s-ar putea aduce o obiectie de ordin psihologis t: daca valoarea este obiectul unei dorinte, ea ar fi, in momentul cuprinderii sale , valoarea cea mai importanta. Pentru un om flamand, izolat intr-o pustietate, o bucata de paine are valoarea cea mai importanta. Un asemenea rationament insa provine din confuzia intre gradualitatea valorilor si intensitatea afectelor, care insotesc actele cuprinderii valorilor. Aceasta confuzie poate fi depasita, precizand ca intensitatea afectelor si gradualitatea valorilor sunt doua "sisteme eterogene" de estimatie diferite. Intensitatea este obiectul unei estimatii calitative; gradualitatea este efectul unei estimatii cantitative. Importanta unei valori se decide in functie de criterii calitative, care formeaza, de altfel, si temeiul comparatiei dintre valori (Vezi : Cursul, p. 98). Polaritatea valorilor este un fenomen omniprezent si constituie o trasatura caracteristica a valorilor. Este lesne de observat ca, daca dorinta ar e ca obiect valorile, repulsia are ca obiect nonvalorile. Asadar, valorile apartin un ui sistem polar inauntrul caruia nonvalorile sunt paralele si corelative cu ele. Adevarul, frumosul si binele sunt corelative cu eroarea, uratul si raul. O lume lipsita de valori ar fi o lume fara nonvalori. intrebari pentru autoevaluare - in ce consta generalitatea valorilor ? - Ce inseamna excentricitatea valorilor ? - Masurarea valabilitatii si cuprinderea valorii de catre constiinta axiologica sunt ori nu sunt acte solidare ? - Pe ce se intemeiaza profunzimea, trainicia si, deci, valabilitatea valorii? - Ce este volumul valorii ? - Ce diferenta exista intre gradualitatea valorilor si intensitatea afectelor? - Explicati polaritatea - trasatura caracteristica a valorilor. 7. Clasificarea valorilor O clasificare nu este numai o ordonare, o grupare de idei pentru a inlesni travaliul stiintific, ci ea trebuie sa serveasca unei teorii, sa constea din judecati adevarate, incat sa faciliteze o constructie teoretica. S-au facut numeroase clasificari ale valorilor dupa criterii variabile. Aceste criterii de

clasificare sunt: valabilitatea valorilor; calitatea lor; subiectul lor; motivel e ce au determinat valorile; obiectul sau continutul lor; facultatea psihica din care izvorasc valorile; sfera de aplicare a valorilor. Dupa criteriul valabilitatii, se deosebesc: valori relative si absolute; valori subiective si obiective. Prin valori relative sau subiective se inteleg valorile determinate de sentimentul individual si, ca atare, valabile numai pentru subiect. in corelatie cu acestea sunt valorile absolute, a caror caracteristica este maxima lor generalitate si, deci, valabilitate pentru orice subiect constient. Dupa criteriul calitatii lor, exista valori scopuri si valori efecte; valori pozitive si valori negative. Prin valori pozitive sau negative se inteleg valori le care procura placerea sau neplacerea. Aceasta grupare a valorilor nu este altceva decat denumirea valorilor dupa perechea de sentimente elementare ce le indica, cum sunt placerea si durerea etc. Daca tinem seama de aspiratia noastra spre realizarea unui lucru pentru el insusi sau in vederea altui scop, exista valori scopuri sau prime si valori efecte sau derivate. Nu poate fi admisa aceasta grupare a valorilor, intrucat, a sa cum am aratat intr-un capitol precedent, valorile nu deriva unele din altele; fiecare valoare este o entitate si ele se pot inlantui in anumite moduri si cond itii. Asa, de exemplu, exista valori scopuri si valori mijloace, care servesc la realizarea altor scopuri mai inalte. in acest sens valorile spirituale ca: binel e, adevarul, frumosul, sacrul sunt scopuri absolute, in timp ce valorile utilitare, cele ale vitalitatii, puterea politica sunt simple mijloace. Dupa obiectul sau continutul lor exista valori ale vitalitatii, economice, politice, juridice, morale, estetice si religioase. Este criteriul cel mai frecv ent folosit, cand vine vorba de clasificarea valorilor. De aceea, il folosim si noi aici, urmand sa ne referim, in continuare, la clasele de valori structurate dupa acest principiu. intrebari pentru autoevaluare - Ce sens are procedeul clasificarii, in travaliul stiintific ? - Care sunt criteriile cele mai folosite pentru clasificarea valorilor ? - Care sunt valorile ce se disting, pe baza criteriului valabilitatii ? - Clasificati valorile, dupa criteriul calitatii lor. 8. Clase sau tipuri de valori Asa dupa cum am aratat, in cadrul temei referitoare la clasificarea valorilor, cel mai larg acceptat criteriu de clasificare este: dupa obiectul sau continutul valorilor. Pe parcursul acestei teme vom descrie sumar clasele de valori delimitate in functie de criteriul enuntat. - Valorile vitalitatii: in aceasta clasa intra o serie de valori personale, ca: sanatatea, puterea, frumusetea fizica, prospetimea si forta temperamentului. Valorile vitalitatii au generat multe controverse. S-a contestat ca ele ar fi si mple mijloace pentru realizarea unor valori mai inalte si ca suporturile la care ele adera ar fi intotdeauna materiale. Anumite manifestari ale lumii moderne dau impresia ca valorile vitalitatii ar fi considerate uneori ca niste scopuri ale v ietii si niste categorii ale spiritului. Fireste, nu pot fi subestimate valorile vitalitatii pentru viata oricarui individ; de aceea, ele sunt obiect al dorintei noastre. Dar dezvoltarea vitalita tii, a biologicului din noi nu poate umple cadrul unei vieti. Sanatatea si forta omului nu exprima superioritatea spirituala a tipului sau biologic. Constiinta noastra cere frumusetii fizice a omului expresie, adica

prezenta unor valori morale, care modeleaza din adancuri materia biologica, dandu-i plasticitate si putinta de a trezi rezonante, pe care simplul animal din om nu le suscita niciodata in acelasi fel. Vitalitatii din noi nu-i cerem altcev a decat sa ne mentina fiinta in conditiile biologice capabile sa asigure implinire a finalitatilor autentice ale omului. - Valorile economice. in general, valoarea economica rezida in constiinta utilitatii unui bun in raport cu altele. Deci, in viata economica valoarea este rezultatul unei comparatii, al unui travaliu de gandire. Valorile economice, alaturi de cele morale, au fost cel mai mult cercetate. Problema valorii economice o gasim abordata intaia oara de Aristotel, in lucrarile sale consacrate eticii si politicii. El considera drept valoare cee a ce satisface o trebuinta. Trebuintele sunt fizice si psihice; de aceea filosofia deosebeste doua grupe de valori: spirituale si materiale. Valoarea economica este materiala. Un lucru are cu atat mai multa valoare cu cat satisface o trebuinta mai imperioasa. Tot Aristotel distinge doua spete de valori economice: valoarea de schimb si valoarea de intrebuintare. El a considerat, pentru prima oara, banul ca unitate de masura a valorii (Vezi: Cursul, p. 100). - Valorile politice. in aceasta clasa de valori intra: puterea publica, democratia, ordinea si autoritatea, organizarea coexistentei sociale in diferite le ei planuri etc. Valorile politice sunt valori personale. Spiritul le atribuie un or persoane individuale, dar si colective in forma institutionalizata, cum sunt: statul, natiunea, biserica etc. Aici apare deosebirea fundamentala a valorilor politice fata de cele juridice. Spre deosebire de bunurile reale, bunurile personale sunt nu numai valorificate, dar si valorificatoare. Astfel, in vreme c e casatoria, divortul, ipoteca, embaticul si toate celelalte institutii ale dreptu lui privat nu iau ele insele nici o atitudine axiologica, nu valorifica, statul, natiunea, biserica, parlamentul, partidul politic si toate celelalte institutii politice adopta atitudini si dovedesc prin aceasta calitatea lor de persoane. Vorbim astfel de atitudinea statului, a organelor constitutionale si administrative, de hotararile, preferintele si estimarile lor (Vezi: Cursul, pp. 100-101). Valorile politice sunt mijlooace pentru atingerea unor valori mai inalte. - Valorile juridice. Dreptul, ca regulativ al vietii sociale si actiunii indivizilor, este o totalitate de reguli, norme, care sunt create de vointa organizata a unei personalitati sociale, a statului. Daca, asa cum am mai aratat , norma este o regula pentru realizarea unei valori, atunci normele juridice, legi le juridice sunt cai pentru realizarea unei valori juridice fundamentale, cum este dreptatea. intrucat aceste norme sunt ele insele sanctionate ca valori ce trebui e respectate, este evident ca in domeniul dreptului avem de-a face cu un sistem de valori pe care le putem aseza in doua grupe: 1) valoarea juridica suprema; 2) valori juridice mijloace, in care intra: normele, legile juridice a caror valabilitate este dependenta de scopul pe care il serveste (Vezi: Cursul, p. 101 ). - Valoarea teoretica. Adevarul este valoarea teoretica fundamentala. Ea este cuprinsa de constiinta ca apartinand continutului judecatilor stiintifice cristalizat in constatari, legi, formule, postulate, axiome, teorii etc. Adevaru l este un scop. in actul cuprinderii adecvate, adevarul isi ajunge siesi. Fiind scopuri, adevarurile stiintei sunt integrabile, ceea ce face posibila dezvoltare a

cunoasterii. inaintarea stiintelor nu poate fi explicata decat prin capacitatea valorilor teoretice de a se insuma prin caracterul lor integrabil. Ecoul atinger ii adevarului imbogateste si amplifica constiinta. - Valorile morale constituie punctul principal, impreuna cu cele economice, care a concentrat atentia filsofiei inca din cele mai vechi timpuri. Daca terminologia valorilor politice, juridice este destul de saraca, cea a valorilor morale este foarte bogata. in acest domeniu, constiinta axiologica a cunoscut o diferentiere ampla. Valorile morale cuprind: austeritatea, bunatatea, vitejia, barbatia, demnitatea, curajul, lasitatea, cumpatarea, dreptatea, franchetea, iubirea, devotamentul etc. Valorile morale sunt scopuri ale vietii. Constiinta resimte atat de clar insusirea lor de a fi scopuri, incat ea legitimeaza sacrificarea unor valori utilitare sau relative pentru a salva valorile morale (Vezi: Cursul, p. 102). - Valorile estetice. Valoarea estetica fundamentala este frumosul; ea este urmata de alte spete, ca: sublimul, tragicul, comicul, agreabilul etc. Diversele spete ale frumusetii naturii si artei, subsumate valorilor estetice, a dera la suporturi reale si personale. Purtatorul valorilor estetice este atat opera d e arta, un aspect al naturii, cat si artistul sau divinitatea. in unele cazuri, ca cel al actorului, dansatorului, interpretului virtuos, artistul face corp comun cu oper a sa, incat suportul valorilor estetice respective este numai personal. in afara d e aceste cazuri, in toate celelalte, transparenta operei reale a artistului cuprin de sufletul insusi al creatorului, patosul si etosul sau, lirismul lui esential, ad ica tot atatea insusiri pe care le atribuim unor suporturi personale si reale. Valorile estetice sunt scopuri absolute ale constiintei. O caracteristica esentiala a valorilor estetice este solidaritatea indestructibila cu suportul lor. Orice modificare a suportului tulbura valoarea pe care acesta o sustine sau chiar o poate distruge. Stricta individualitate a form ei artistice si absoluta originalitate a personalitatii artistului sunt elocvente i n acest sens. - Valorile religioase. in aceasta clasa de valori intra urmatoarele: diferite forme ale sacrului ca bunatatea, puterea divina, caracterul ei august, perfect, omniprezent si providential, dar si pietatea, iubirea, mila, evlavia et c. Toate acestea sunt valori personale si spirituale. Purtatorul lor este Persoana spirituala a lui Dumnezeu si a omului (Vezi: Cursul, p. 103). Exista o trasatura prin care valorile religioase se deosebesc fundamental de toate celelalte valori spirituale, aceasta consta in caracterul lor integrati v. Valorile religioase nu sunt integrabile cum sunt valorile teoretice si, ca urmar e, nu putem vorbi de un progres religios al omenirii. in schimb, valorile religioas e sunt integrative. Ele integreaza, unifica intr-un tot solidar si coerent toate valorile cuprinse de constiinta omului. Prin valorile religioase se inalta arcul de bolta, care uneste valorile cele mai indepartate, aduna si adaposteste pe cele m ai variate. intrebari pentru autoevaluare

- Dati exemple de valori ale vitalitatii. - Valorile vitalitatii exprima superioritatea spirituala a tipului biologic? - Care sunt principalele valori economice ? - in ce consta deosebirea fundamentala dintre valorile politice si cele juridice ? - Care sunt cele doua grupe de valori ce alcatuiesc un sistem juridic ? - Care este valoarea teoretica fundamentala ? - Numiti valorile morale. - Care este caracteristica esentiala a valorilor estetice ? - in ce consta caracterul integrativ al valorilor religioase ? 9. Ierarhia valorilor Asa dupa cum am aratat mai sus, existenta umana se petrece intr-un orizont axiologic. Multitudinea valorilor cu care se inconjoara viata omului nu alcatuieste o realitate indistincta, haotica, ci una ierarhizata. Aceasta tema o vom trata in cele ce urmeaza. Conceptele cheie folosite aici sunt: sistem axiologic, ierarhie axiologica. Problema ierarhiei valorilor vizeaza ordonarea valorilor intr-un sistem axiologic, ceea ce nu este simplu de rezolvat. Stabilind insa caracterul gradual al valorilor, se poate spune ca fiecare valoare ocupa o anumita treapta in interiorul unei ierarhii. Fiecare valoare are o anumita pozitie relativa in interiorul unui sistem gradual, iar aceasta insusire a valorii alcatuieste o dat a a constiintei, inaintea oricarei comparatii. De aici rezulta ca este posibila conmparatia intre valori, dar nu obligatorie, pentru a sesiza caracterul lor mai inalt sau mai jos. in genere, structura valorii cuprinde un nucleu, in care au corespondent afectele noastre si care este irational, si ceea ce am putea numi un invelis exterior, care este rational, constituit din insusirile generale ale valorii ce ii dau dimensiune universala. Ierarhia valorilor se realizeaza in functie de componenta lor rationala, care introduce in joc un mecanism complex de estimari. Stabilirea succesiunii treptelor axiologice este binevenita atunci cand constiinta, se gaseste intr-un moment de indecizie, privind optiunea pentru una sau alta dintre valorile care o solicita concomitent. Ea trebuie sa afle princip iile potrivite spre a o calauzi in alegerea sa. O astfel de alegere este, de obicei, o actiune spontana. Cand alegerea este lipsita de functiunea spontaneitatii, atunc i principiile sunt de mare folos. Desigur, axiologia nu da retete practice pentru orientarea alegerii si actiunii. Un asemenea rol si-l asuma alte discipline stiintifice. Totusi, axiologia a conturat o serie de principii de ierarhizare a valorilor intr-un sistem. Valorile implica diferente de grade intre ele, insa es te vorba de grade calitative sau de calitate. Tudor Vianu, de exemplu, a stabilit u n set de opt principii foarte utile pentru conturarea imaginii unui sistem axiolog ic. Nu ne referim la ele aici, in detaliu. Este de retinut insa ca, in principiu, su ntem de acord ca valorile spirituale sunt superioare celor utilitare, ca valorile personale sunt superioare celor reale; ca valorile scopuri sunt superioare valorilor mijloace. Alte criterii ce pot fi adoptate vor exprima, in esenta, ace ste principii, care se reflecta in structura valorii. in orice caz, valoarea comporta o scara ierarhica, de la satisfacerea nevoilor corpului, a naturii din noi, pana la aspiratiile spirituale dezinteresa te, in serviciul carora se afla corpul insusi ce poate fi chiar sacrificat atunci cand

imprejurarile o cer. Valoarea nu se rupe complet de natura, decat pentru a o depasi, dar depasind-o face din ea vehiculul spiritului. intrebari pentru autoevaluare - Ce inseamna o ierarhie a valorilor ? - Ierarhia valorilor face posibila comparatia intre valori ? - Ce rol are stabilirea succesiunii valorilor pentru constiinta axiologica ? - Care sunt principiile stabilite de T. Vianu pentru edificarea sistemului axiologic ? 10. Sistemul valorilor in cadrul acestei teme ne vom referi pe scurt la problematica sistemului valorilor - fundamental pentru orice filosofie a valorii si, totodata, pentru existenta culturala a omului. Conceptele cheie folosite aici sunt: sistem valori c, sistem axiologic deschis. Sistemul valorilor grupeaza totalitatea claselor de valori cunoscute si pe care constiinta noastra le poate cuprinde. Este vorba despre valorile care alcatuiesc, in genere, cultura omeneasca (nedespartita de civilizatie). Daca in cazul ierarhiei avem de-a face cu ordonarea valorilor, in functie de gradele lor calitative, sistemul valorilor se refera la articularea rationala a claselor de valori intr-un ansamblu ce constituie cultura in intregul ei. Din acest punct de vedere , asa cum sustin si alti filosofi, precum Rickert, Vianu, sistemul de valori este inchis, intrucat nu mai poate primi alte clase de valori, in afara de cele identificate si cunoscute, de la cele ale vitalitatii si utilitare, ce servesc intretinerii vietii, pana la cele mai inalte valori spirituale. Acestea acopera intregul orizont al culturii si, evident, existenta omului. Altfel stau lucrurile in privinta interiorului claselor si tipurilor de valori. Cuprinsul lor este extensibil, in raport cu dezvoltarea experientei de viata si a cunoasterii, cu rafinarea sensibilitatii si constiintei umane. Un exemplu: valor ile morale au calauzit viata omului din momentul in care a dobandit constiinta de sine, dar evolutia sa ca individ si a comunitatii umane in care a trait i-a perm is descoperirea si insusirea unor noi valori morale, care indruma relatiile interumane in ansamblu. Ca urmare, exista, in prezent, o diversitate de valori morale ce regleaza comportamentul si lumineaza profunzimea spirituala a omenirii. Dar cum omul nu inceteaza sa evolueze, este posibil ca, in viitor, sa largeasca clasa valorilor morale cu altele ce vor exprima noile continuturi de viata. Situatia este identica si in cazul celorlalte tipuri de valori, ceea ce n e permite sa afirmam ca, privit din aceasta perspectiva, sistemul de valori este deschis, avand posibilitatea de a se imbogati cu noi valori, pe masura diversificarii si adancirii experientei de viata a omului. intrebari pentru autoevaluare - Ce este un sistem valoric (axiologic) ? - Sistemul axiologic este inchis sau deschis ? - Cum se articuleaza valorile intr-un sistem axiologic ? - Clasele de valori sunt extensibile ? 11. Sensul si semnificatia valorilor Privite din perspectiva functionalitatii lor, valorile sunt conexate cu doua notiuni esentiale pentru viata fiecarei persoane si a culturii in ansamblu: sens si semnificatie. Vom incerca aici sa dezvaluim unele aspecte ale semnificatiei si sensului valorilor. Conceptele cheie folosite sunt: sens, semnificatie. Sensul si semnificatia sunt notiuni cu profunde iradieri axiologice. Desigur, sensul constituie obiectul unui evantai larg de abordari - lexical, gramatical, formal, pragmatic, semiotic, logic, metafizic etc. - fiecare incerca nd

sa-i cuprinda functionalitatea intr-un context teoretic anume. Aici vom face cateva referiri la sens si semnificatie in orizont axiologic. Potrivit observatiei lui Greimas, "taina" sensului ne atrage atentia ca intelesul acestui concept nu se rezuma doar la ceea ce vor sa ne spuna cuvintele . El inseamna, in acelasi timp, si o directie, o intentionalitate si o finalitate. Sensul abstrage in sine un act intentional si este intotdeauna orientat spre cev a. Putem spune, in acord cu Louis Lavelle, ca sensul exprima posibilitatea de a recrea lucrul in sine prin inteligenta, ceea ce nu este inca valoare, dar este presupus de aceasta. Pentru ca nu vom sti sa aplicam lucrului dorinta sau vointa, fara ca inteligenta noastra sa patrunda si sa arate ratiunea lui de a fi . De aici deriva inca doua elemente comune intre sens si valoare: 1) ambele notiuni (sensul si valoarea) ne ridica deasupra individualului si particularului, intruc at nimic din ceea ce este particular nu are sens pentru inteligenta, decat in rapor t cu intregul din care face parte si la mentinerea caruia contribuie. Apoi, atat sensul, cat si valoarea, intrucat se definesc in relatie cu o activitate care le aduce in prezenta, ceea ce presupune ca respectiva activitate sa se exercite in timp, sa fie orientata dinspre trecut spre viitor. Sensul exprima tocmai aceasta ordine temporala, in care prezentul provoaca viitorul; realul este mereu negat si depas it in numele unei idei care nu exista decat in spiritul nostru, dar pe care trebuie sa o infaptuim. Totusi, nu poate fi confundat sensul cu valoarea. Desi sensul si valoarea sunt forme ale universalitatii, sensul exprima, de fapt, directia pe care valoar ea o da existentei noastre. Ca urmare, valoarea fundeaza sensul si nu invers. Daca ne intrebam: care este sensul existentei noastre? Raspunsul este urmatorul: existenta nu are pentru noi alt sens decat cel pe care i-l dam noi. intr-un fel, sensul existentei noastre rezida in modul in care spiritul nostru poate sa o foloseasca. Semnificatia desemneaza legatura lucrurilor cu gandirea, care descopera in ele ratiunea lor de a fi si le justifica, le da legitimitate. Daca sensul tri mite la gandire si se conexeaza cu idei, semnificatia implica expresia si vizeaza cuvintele. Semnificatia se obiectiveaza intr-o forma de expresie. Abordand mai aplicat aceasta tema, Vianu intelege semnificatia ca fiind acel caracter al valorilor ce rezulta din faptul corelatiei lor cu un anumit tip de dorinta. Oarecum reductionist, Vianu spune ca, de fapt, constiinta nu cunoaste valoarea in genere, decat ca pe un obiect al gandirii. in realitatea experientei axiologi ce avem de-a face intotdeauna cu valori particulare (desi au o valabilitate generala), adica valori specifice, dupa felul dorintei care le cuprinde. in domeniul abstract - omogen al valorii, varietatea dorintelor introduce varietate a valorilor si semnificatia fiecareia in parte. Aceasta nu in sensul ca valorile a r fi produse de actele constiintei, ci in acela ca semnificatia lor proprie nu se lamureste decat atunci cand ele sunt cuprinse de actele lor corelative. Intrebari pentru autoevaluare - Sensul ca tema a unui evantai larg de abordari. - Ce este sensul ? - Dimensiunea intentionala a sensului. - Elementele commune valorii si sensului.

Ce inseamna ordinea temporala exprimata de sens ? Sensul este totuna cu valoarea ? Ce este semnificatia ? In ce consta semnificatia valorilor ? Cum ni se dezvaluie semnificatia valorilor ?