PRONIE SI LIBER ARBITRU, NU DESTIN ( ORTODOXIA 2/1961, P.

245) ASPECTE ALE PROVIDENEI PROVIDENA LUI DUMNEZEU I SUFERINA UMAN RELAIA NOASTR CU PROVIDENA LUI DUMNEZEU Suferinta nu este pedeapsa divina

O conceptie intalnita tot mai des astazi in randul crestinilor ortodocsi, se refera la faptul ca inclinam sa vedem cele mai multe incercari ale vietii noastre (boala, moarte prematura, calamitati), ca pedepse divine. La baza acestei conceptii stau doua idei, pe de-o parte, una scolastica, potrivit careia suferinta ca urmare a pedepsei divine, reprezinta o plata sau satisfactie adusa onoarei jignite a lui Dumnezeu prin pacat, iar pe de alta, o idee de vadita influenta gnostica, ce vorbeste despre o suferinta purificatoare prin care sufletul trebuie sa treaca, pentru a atinge desavarsirea.

Aceste puncte de vedere sunt straine de teologia si traditia patristica ale Bisericii Ortodoxe. In Molitfelnic (v. ed. IV, Buc. 1984, p. 248) exista o rugaciune foarte potrivita pentru ilustrarea "teologiei suferintei": "Tu care pedepsesti si iarasi tamaduiesti, si dai pedeapsa cu bunatate si cu iubire de oameni, nu ca sa pierzi zidirea mainilor Tale, ci mai mult, ca sa o aduci la frumusetea cea dintai si la starea cea aleasa de la inceput, pe care am pierdut-o prin slabiciunea mintii si prin sfatul vrajmasului, vrand iarasi a se ridica si in tot chipul purtand grija sa scapi ce a mai ramas din caderea aceea".

Chiar daca este folosit termenul scolastic "pedeapsa, dupa cum constatam din cuprinsul rugaciunii acest act dumnezeiesc nu denota un aspect juridic, ci mai ales unul viu, relational. Pedeapsa divina se arata a fi o realitate antinomica. In cazul lui Dumnezeu, pedeapsa nu este amestecata cu ura nefiind o manifestare a razbunarii. Din contra, "Dumnezeu pedepseste si tamaduieste. Ba chiar, "pedepseste cu bunatate si iubire de oameni.

Ortodoxia a preferat dintotdeauna cuvantul "incercare" celui de "pedeapsa" pentru a face referire la aceasta manifestare a proniei dumnezeiesti. Dumnezeu trimite incercari asupra noastra mustrandu-ne cu dragoste de parinte: "Certand m-a certat Domnul, dar mortii nu m-a dat (Ps. 117, 18). Nu ne da mortii deoarece "nu voieste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie

viu". Cum se spune in rugaciune: "nu ca sa pierzi zidirea mainilor Tale, ci mai mult, ca sa o aduci la frumusetea cea dintai si la starea cea aleasa de la inceput.

Incercarile dumnezeiesti sunt intotdeauna parte a pedagogiei divine. De aceea, gresim atunci cand ne raportam numai la incercari, pierzand din vedere binefacerile primite de la Dumnezeu prin ele. Sfantul Maxim Marturisitorul ne spune ca Dumnezeu ingaduie "incercari, ocari peste capul nostru, cu rostul ca sa ne scarbim de noi insine si sa ni se toceasta tot gustul de cele de aici, caci altfel nu putem muri noua insine."

Tot Sfantul Maxim afirma ca "multe din cele ce ni se intampla, ni se intampla spre indrumarea noastra sau spre stingerea pacatelor trecute sau spre indreptarea neatentiei prezente sau spre ocolirea pacatelor viitoare".

Suferinta nu este mantuitoare decat atunci cand este asumata. Si poate fi asumata doar cand aduce in noi pocainta. In acest sens, Sfantul Marcu Ascetul ne spune: "precum celor ce s-au hranit fara socoteala le foloseste absintul amar, asa celor cu purtari pacatoase le e de folos sa patimeasca rele. Caci leacurile acestea pe cei dintai ii fac sanatosi, iar pe ceilalti ii pregatesc spre pocainta". Termenul grec metanoia, tradus prin "pocainta, insemana de fapt o "schimbare a mintii, o intoarcere a acesteia de la pacat spre Dumnezeu.

Plata pacatului este moartea, in sensul de consecinta naturala, nu de pedeapsa. Hristos Insusi a suferit si a murit pentru noi, fiind "fara de pacat dar si "fara de moarte. De aceea si calea catre Imparatia Cerurilor nu ne-a fost deschisa de catre El prin pedeapsa, ci prin iubire: "Si noi am cunoscut si am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are catre noi. Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el. Intru aceasta a fost desavarsita iubirea Lui fata de noi, ca sa avem indraznire in ziua judecatii, fiindca precum este Acela, asa suntem si noi, in lumea aceasta. In iubire nu este frica, ci iubirea desavarsita alunga frica, pentru ca frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desavarsit in iubire. Noi iubim pe Dumnezeu, fiindca El ne-a iubit cel dintai. (I Ioan 4; 16-19)

Numerosi sfinti au avut la randul lor de facut fata multor boli cu toate ca duceau o viata plina de sfintenie. Acestia, oricat de bolnavi erau sau oricator alte incercari erau supusi, nu se aratau lipsiti de bucurie. In aceasta se arata maretia crestinismului, in faptul ca poate exista bucurie

pana si in suferinta. Impreuna cu Hristos, in fiecare dintre noi, oricat de neputinciosi am fi, se manifesta biruinta vietii asupra mortii.

Parintele Paisie Olaru ne arata in putine dar minunate cuvinte ca suferinta nu este pedeapsa: "Nu uita ca Domnul, pe cine iubeste, il incearca, ca mai mult sa fie aproape de El. Sa ne bucuram si sa multumim bunului si induratului Dumnezeu pentru toate. De frica bolii si a altor incercari "nu ne vom teme, nici ne vom tulbura, caci cu noi este Dumnezeu!"

De aceea, nu atat multimea incercarilor trebuie sa ne puna pe ganduri, cat lipsa lor. Arhim. Placid Deseille Rul i providena divin

Se poate spune c aceste rele i scap lui Dumnezeu i nu sunt supuse stpnirii providenei Sale? Cu siguran, nu. Acestor ruti pe care nu le-a vrut, Dumnezeu le impune limite i le face s serveasc binelui real al oamenilor, dnd ajutorul harului Su pe msura intensitii ncercrii. Sfntul Apostol Pavel scria corintenilor: Nu v-a cuprins ispit care s fi fost peste puterea omeneasc. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va ngdui s fii ispitii mai mult dect putei. Ci o dat cu ispita va aduce i scparea din ea, ca s putei rbda (I Corinteni 10:13).

i, cel puin dup o variant a textului versetului 28 din capitolul 8 al Epistolei ctre Romani: tim c Dumnezeu toate le lucreaz spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.

Numai n acest sens suferina i ncercrile care ni se ntmpl pot fi considerate ca venind de la Dumnezeu, fiind trimise de El i trebuie acceptate cu o deschidere ncreztoare. ngduite de Dumnezeu, msurate de El cu puterile pe care ni le d, i rnduite spre binele nostru, ele nu mai sunt, dup expresia Sfntului loan Gur de Aur, rele adevrate; nu sunt mai rele dect leacurile amare pe care ni le poate administra doctorul. Nu exist alt ru adevrat dect pcatul pe care l svrim.

Rul? Acest cuvnt este echivoc i vreau s-i explic n faa dumneavoastr cele dou semnificaii de team c gravitatea expresiei fcndu-v s confundai natura lucrurilor, s nu cdei n blasfemie. Rul, rul adevrat, este desfrnarea, adulterul, zgrcenia i toate celelalte pcate fr numr care merit o condamnare i pedepsele cele mai mari. Rul, n al doilea rnd, ru

impropriu spus, este foamea, ciuma, moartea, boala i toate celelalte calamiti de acest fel. In fapt, acestea nu sunt rele adevrate, noi le dm doar numele. i de ce nu sunt rele? Dac ar fi rele, ele nu ar fi pentru noi cauza attor binefaceri; ele nfrng mndria, ndeprteaz indiferena, activeaz energia, renvie atenia i rvna. Cnd i ucidea pe ei, zice profetul, l cutau i se ntorceau i reveneau la Dumnezeu (Psalmul 77:38). Deci este vorba aici despre rul care ndreapt, care ne face n acelai timp mai curai, mai srguincioi, care ne nva dumnezeiasca filosofie, i nu despre rul care merit dezaprobarea i condamnarea. Acesta din umi nu este cu siguran opera lui Dumnezeu, el provine din voina noastr, pe care cel dinti ncearc s o distrug. Dac Scriptura desemneaz sub numele de ru durerea care ne este cauzat de suferin, nu trebuie spus c acesta este n mod natural un ru, ci doar judecnd dup prerea oamenilor l putem numi astfel. ntr-adevr nu e doar furtul i adulterul, mai este i nefericirea care se numete ru n limba noastr; i acestui sens se conformeaz scriitorul sfnt. lat ce nelege Profetul cnd zice: Nu este ru n cetate pe care Dumnezeu nsui s nu-l fi fcut. lsaia, vorbind n numele Domnului spusese acelai lucru: Eu ntocmesc lumina i dau chip ntunericului (lsaia 45:7): rutile, adic nenorocirile. Acesta este tipul de ru pe care Hristos l indic n Evanghelia Sa cnd se exprim astfel: Ajunge zilei rutatea ei (Matei 6:34), adic durerea sa, mizeria sa. Este evident c El desemneaz prin aceasta pedepsele i durerile pe care El nsui le trimite asupra noastr i care sunt, repet, cea mai nalt manifestare a providenei i buntii Sale.

Sfntul Ioan Gur de Aur impune astfel un principiu cu aplicaie universal. Dar el nu pretinde astfel c omul poate discerne n fiecare caz raiunile i motivele ncercrii. Cuvntul lui Dumnezeu ne asigur c tot ceea ce Dumnezeu ngduie este pentru binele omului i este ca o tain a iubirii Sale fr de margini. Tot ceea ce Dumnezeu ngduie este de dorit la fel Ca i ceea ce vrea El, spunea Leon Bloy. Dar aceasta nu destram taina cilor lui Dumnezeu i ale iconomiei Sale. Nu ne este dat s cutm de ce Dumnezeu ngduie una sau alta.

n Tratatul despre Providena Divin, acelai sfnt Ioan Gur de Aur pune ntrebarea: De ce a fost permis n aceast lume aciunea oamenilor ri, a demonilor i a dracilor? i tot el rspunde:

Dac vei cuta de ce aceste lucruri s-au produs, dac nu ai ncredere n raiunile profunde i inexplicabile ale planurilor Sale, dac nu te gndeti dect s pui ntrebri indiscrete naintnd mereu cu repeziciune, vei continua s-i pui ntrebri asupra a numeroase alte puncte, de exemplu: de ce a fost lsat cmp liber ereziilor, de ce diavolul, de ce demonii, de ce oamenii ri care i fac pe muli s se poticneasc i, cel mai greu dintre toate, de ce Antihristul este chemat s apar, avnd o asemenea putere de a nela nct faptele sale, dup spusele lui Hristos, vor fi capabile s rtceasc de va fi cu putin chiar i pe cei alei?

Ei bine, nu trebuie s cercetm toate acestea, ci s ne ncredinm nelepciunii lui Dumnezeu, care este de neneles pentru noi.

Sfntul a spus-o deja, puin mai sus, n aceeai lucrare:

Cnd vezi Serafimii zburnd n jurul acestui tron nalt i sublim, protejndu-i ochii cu acopermntul aripilor lor, acoperindu-i picioarele, spatele i faa i scond un strigt plin de uimire [...] nu te vei duce s te ascunzi tu nsui, nu te vei ntoarce sub pmnt, tu care, cu o asemenea ndrzneal, vrei s scrutezi providena unui Dumnezeu a crui putere este inefabil, de negrit, de neneles Puterilor de sus? [...]

Cci tot ceea ce l privete este cunoscut cu precizie numai de Fiul i de Duhul Sfnt, de nimeni altcineva.

Aa cum a scris un exeget contemporan al Crii lui lov, pentru a accepta taina suferinei, se impune o anumit atitudine a sufletului, fr de care cele mai frumoase consideraii nu vor putea avea influen asupra noastr, nu vor putea s ne liniteasc. Aceast atitudine a sufletului este simplitatea copilaului care recunoate c nu tie ultimul cuvnt despre toate lucrurile i n special despre existena sa, care accept, n ultimele sale consecine, condiia sa de creatur, i care, din acel moment nu se mai mir c este mbarcat ntr-o aventur n care numai autorul fiinei sale tie ce i cum. Ajunge s sufere n pace doar cel care nceteaz s vrea s-i neleag viaa n fondul su cel mai profund, i se refugiaz, n ciuda tuturor, n gndul c aceast via, cteodat att de inuman distrus, este totui opera unui Dumnezeu atotputernic i de o buntate nemrginit. nc o dat, celelalte rspunsuri, pe care le putem da nu au dect o valoare subordonat acestuia. (A. Feuillet, L'enigme de la souffrance et la reponse de Dieu, n Dieu Vivant, nr.l7 (1950), p.80)

Pentru cretin, supunerea fa de voia lui Dumnezeu, acceptarea modului Su de a conduce viaa noastr, ia o form foarte concret: acceptarea crucii ca instrument de mntuire, acceptarea crucii lui Hristos i a crucii noastre unite cu a Lui. Cnd citim Evanghelia, vedem ct de greu a fost pentru Domnul s-i fac pe Apostoli s accepte necesitatea Crucii. La fel este i cu noi. Nu e destul s crezi ntr-un mod teoretic c Hristos a realizat lucrarea Sa de mntuire prin cruce. Mai trebuie s nelegem n mod real, concret, cu ochii inimii noastre iluminate de Duhul Sfnt c,

pentru fiecare dintre noi, Crucea, suferina acceptat, este unicul drum spre nviere, c n Crucea nsi se conine puterea nvierii.

Raporturi ntre Pronia lui Dumnezeu, libertatea fiintelor rationale si rul din lume

n esenta sa tainic, raportul ntre Pronia lui Dumnezeu si libertatea fiintelor rationale este inaccesibil gndirii analitice a oamenilor, dar el este ntr-o anumit msur accesibil gndirii binecuvntate si mbisericite a crestinilor. Iat ce poate sesiza despre aceasta o minte binecuvntat printr-o trire sfnt: libertatea fiintelor rationale nu mpiedic Pronia divin, si Pronia divin nu mpiedic aceast libertate. Pronia ajut fiintele rationale si libere, dar prin acest ajutor ea nu altereaz, nu nimiceste, nu stnjeneste libertatea lor, pentru c libertatea este ea nssi un dar al lui Dumnezeu, un dar care constituie miezul naturii fiintelor rationale, un dar care le face s fie ceea ce ele sunt, un dar prin care le-a fost conferit un fel de identitate personal si irevocabil. Nu exist aici si nici nu poate s fie vreun conflict sau vreo nentelegere, cci Dumnezeu Care este bun n chip neschimbat nu nimiceste si nici nu mpiedic libertatea. Cum El cunoaste totul, El stie de dinainte tot ceea ce doresc si tot ceea ce planific fiintele rationale libere; foarte ntelept, El gseste ntotdeauna modalitatea de a se ngriji de toate pentru ca s nu fie micsorat libertatea fiintelor rationale. Prin Pronia Sa, Domnul Cel n trei strluciri lucreaz ntotdeauna si pretutindeni astfel nct libertatea creaturilor sale s rmn pentru totdeauna inalienabil. Trebuie s se stie, scrie Sfntul Ioan Damaschin, c exist numeroase modalitti ale Proniei divine si c nu se pot nici explica n cuvinte, nici ptrunde cu mintea(Dogmatica II, 29). Omul nu poate sesiza chipurile Proniei lui Dumnezeu fat de lume, nvat Sfntul Ioan Hrisostom, cci Pronia consist n principal n aceea c ratiunile ei ne sunt inaccesibile. Dac aceasta nu ar depsi ntelegerea noastr, atunci s-ar putea imagina c omul este cauza lumii (Omilii la Epistolele ctre Efeseni 19, 4 si ctre Romani 16, 7).

Lucrnd tainic si dumnezeieste asupra vointei libere a omului, Pronia divin nu o determin ctre ru, ci o ntreste si o dispune ctre bine, fr a-i mpiedica libertatea. Ea nu forteaz miscrile vointei noastre, dar le ajut n bine si le las singure cnd ele nclin spre ru. Dac vointa, prin propria sa libertate, aspir ctre bine, Pronia vine n ajutorul acestei aspiratii. Dar dac vointa n

mod liber aspir ctre ru, Pronia o abandoneaz pentru a o lsa s lucreze n independent. Lucrrile Proniei nasc fie binele prin bunvoint, fie binele prin ngduint divin. Vin fr discutie din bunvoint cele care sunt bune, si din ngduint cele care merg n sens contrar. Alegerea actelor depinde de noi, si ducerea lor pn la capt depinde de Dumnezeu. Mai mult, ducerea pn la capt a actelor bune depinde de ajutorul lui Dumnezeu, cci Dumnezeu, n prestiinta Sa, ajut cu dreptate pe cei care cu o constiint dreapt au ales binele; si ducerea pn la capt a actelor rele depinde de ceea ce Dumnezeu las omului s fptuiasc, pentru c Dumnezeu n prestiinta Sa las s lucreze omul (Sfntul Ioan Damaschin, Op. cit.). Dumnezeu lucreaz n Pronia Sa n asa fel nct tot ce este ru vine de la noi si tot ce este bun vine att de la noi, ca si de la ajutorul Su (Sfntul Ioan Hrisostom, Omilia la Epistola a doua ctre Timotei 8, 4). Dumnezeiasca Scriptur si nvttura adevrului recunosc un singur Dumnezeu Care, desi stpneste peste noi prin puterea Sa, ndur multe lucruri n bunvointa Sa. El stpneste chiar si peste nchintorii la idoli, dar i suport cu a Sa lips de rutate. El stpneste, de asemenea, peste ereticii care s-au ndeprtat de El, dar i suport n marea Sa milostivire. El stpneste peste Diavol, dar l suport de asemenea - si n mod cert nu datorit neputintei l suport, de vreme ce a fost biruitor asupra lui. Cci Diavolul era primul creat de Dumnezeu (Iov 40, 14) si dac el a devenit materie de batjocur, a devenit nu pentru Dumnezeu nsusi aceasta e mai prejos de Dumnezeu , ci pentru fpturile ngeresti. Dac Dumnezeu a permis Diavolului s-si prelungeasc viata, este pentru dou motive: pentru ca Diavolul nvins s fie supus unei mari rusini, si pentru ca oamenii s poat cstiga cununa biruintei. O, ntelepciunea Proniei divine! Ea transform o voint rea n mijloc de mntuire pentru credinciosi. Cci asa cum El a ntors vointa de ucidere a fratilor lui Iosif ntr-un mijloc al marii Sale iconomii, fcnd s-l vnd pe fratele lor din ur, (dar si) gsind modalitatea de a-l ridica pn la regalitate pe cel pe care-l voia, tot asa El a permis Diavolului s se rzboiasc mpotriva oamenilor pentru ca oamenii s poat s-l nving si s obtin coroana biruintei si pentru ca diavolul nvins de cei mai slabi s fie supus unei mari rusini, de asemenea pentru ca oamenii s fie proclamati nvingtori ai celui care fusese odinioar un Arhanghel (Sfntul Chiril al Ierusalimului, Cateheza VIII, 4).

Desi Dumnezeu a lsat la libera voint a oamenilor de a vrea si de a face ru, El n-a permis ca rul s prind rdcini, nici s se extind pn la a sufoca complet binele. n prestiinta Sa, Domnul a condus consecintele actelor rele spre binele final, acela pentru care oamenii fuseser creati. Pentru aceasta, vointa uman n-a fost nici oprimat, nici mpiedicat, cci dreapta folosire a liberttii const n aceea c ea tinde spre scopul final cunoscut de Dumnezeu: viata si lumina. Conform planului Su de dinainte de veci cu privire la lume, Dumnezeu dirijeaz fortele morale ale fiintelor ctre scopul n vederea cruia ele au fost create. Prin aceast directionare Proniatorul nu lezeaz libertatea pe care a dat-o fiintelor rationale, ci vin n ajutorul ei, n dreapta sa dezvoltare. Prin libera voint care le-a fost acordat, ele au libertatea actiunii lor. Ele pot s aleag fr piedic s fac binele sau rul, dar Pronia lui Dumnezeu dirijeaz consecintele faptelor lor rele ctre scopul final al lumii.

(Pre Justin Popovitch, Philosophie Orthodoxe de la Vrit. Dogmatique de lglise Orthodoxe, Collection La Lumire du Thabor, Lage dhomme, Paris)

Traducere de Fratele Grigore, Mnstirea 'Sfntul Ioan Boteztorul', Alba Iulia