Sunteți pe pagina 1din 15

PRONIA DIVINA

Dumnezeu nu numai creeaza si pastreaza cele create, dar le si conduce spre tinta destinatiei si a desavirsirii lor; intelepciunea Lui guverneaza cele create, vazute si nevazute. O singura privire asupra universului, ne vorbeste de Provindenta divina. Dumnezeu a creat universul, dar nu l-a lasat fara legi stabile. Fiecare lucru are ratiunea si legea lui: astrele in drumul lor, arborii care infloresc si rodesc, animalele cu instinctele lor, florile, vietuitoarele, totul vorbeste de Pronie. Lumea este ca o casa, care fara arhitect si proprietari, s-ar distruge. Daca o corabie ramine singura in apele oceanului, fara cirmaci si corabieri de asemenea se distruge si scufunda. Daca fiintele fara ratiune se supun conducerii Sale suverane, cu atit mai mult fiintele inteligente se misca in Providenta Sa. Ea are secrete si mistere, la care unii gasesc solutii, dar altii ramin in insondabile prapastii. Lumea e facuta din elemente opuse care s-ar distruge intre ele, insa ele se ajuta incit totul dureaza de mii de ani. <<Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea miinilor Lui o vesteste taria>>, zice psalmistul, dar <<cerul va pieri..., soarele apune si cel mai mic nour il umbreste, altfel omul ar cadea usor in adorarea naturii>>. La fel si in ordinea morala a lucrurilor, Dumnezeu are ratiuni neintelese de oameni: sfintii cei bineplacuti Domnului erau bolnavi, ca Sf. Pavel, ca Timotei si Trofin, etc. Noi nu intelegem caile prin care Dumnezeu ne duce spre El. El are <<secrete de guvernare>>: <<nu sunt gindurile Mele si caile Mele ca ale voastre>>. El e suprema bunatate, dreptate si intelepciune. Pretentia de a intelege Providenta in toata conduita Sa, ne ramine, in cea mai mare parte, neputincioasa. Sa ne gindim ca El poarta de grija de fapturile Sale. Pronia Sa e ca un riu ce coboara de sus, si pe parcurs se desface in mii de riulete, care uda pamintul, si-l face de rodeste an de an, pentru indestularea omului si vietuitoarelor. Psalmul 103 este o capodopera despre purtarea de grija a lui Dumnezeu: <<...Tu faci sa tisneasca izvoarele in vai... Tu adapi la ele toate fiarele cimpului, in ele isi potolesc setea magarii salbatici; pasarile cerului locuiesc pe marginile lor si fac sa le rasune glasul printre ramuri. Din locasul Tau cel inalt tu uzi muntii si se satura pamintul de rodurile Tale. Tu faci sa creasca iarba pentru vite si verdeturi pentru nevoile omului -, ca pamintul sa dea hrana: vin are veseleste inima omului, untdelemn care-i

infrumuseteaza fata si piine care-i intareste inima... Cit de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, Tu pe toate le-ai facut cu intelepciune...>>. Cap. 6 din Evanghelia dupa Matei, in predica de pe munte, Mintuitorul vorbeste atit de frumos despre Pronia divina, care poarta grija de pasarile cerului si podoaba pamintului: <<Uitati-va la pasarile cerului; ele nu seamana, nici nu secera si nici nu string nimic in grinare; si totusi Tatal vostru cel ceresc le hraneste... Uitati-va la crinii cimpului: ei nici nu torc nici nu tes, si totusi va spun ca nici Solomon in toata slava lui, nu s-a imbracat ca unul din ei>>. <<Nu va ingrijorati de toate acestea caci Tatal vostru cel ceresc stie ca aveti trebuinta de ele. Cautati mai intii imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra>>. Pronia este o <<creatie continua>>, e purtarea de grija al lui Dumnezeu pentru conservarea tuturor fapturilor. Dumnezeu nu numai creeaza si pastreaza cele create, dar le si conduce spre tinta destinatiei si a desavirsirii lor. El guverneaza toate cele create vazute si nevazute, cu toate puterea si intelepciunea. El povatuieste, rasplateste si pedepeseste, cu aceeasi bunatate si dorinta de indreptare, cu care parintii isi pedepsesc copiii. <<Celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, toate li se lucreaza spre bine>>. De multe ori, dintr-un necaz sau suparare, omul poate cistiga mult mai mult. De multe ori Dumnezeu ne pedepseste aici, in lumea aceasta, pentru a ne infatisa drepti inaintea Lui. Iar daca cei rai huzuresc aici, nu se cade a ne tulbura, sau indoi de dreptatea divina, caci El asteapta intoarcerea pacatosului, cum s-a intimplat cu cetatea Ninive (Ioan III, 4). Prin bunatate si dreptate, Pronia colaboreaza cu noi. <<Bataia lui Dumnezeu>>, expresie intilnita adesea, incepe unde sfirseste dreptatea omeneasca, adica pentru cel scapat de sub sanctiunea legilor omenesti. In zadar ne laudam cu istetimea si viclenia noastra, caci deasupra tuturor e ochiul lui Dumnezeu care vede toate, urechea Lui, care aude toate si mina Lui care inseamna si plateste toate.

Aceasta mina care a scris pe zidurile Babilonului <<Mene, tekel, fares>>, care inseamna: am numarat, cintarit si impartit, oricind poate pedepsi pe pacatosii nepocaiti si trufasi. Dumnezeu e bun dar e si drept. Caile Sale prin care ne conduce la scopul ultim: bucurie, suferinta, fericire sau nefericire, viata lunga sau scurta, boala sau moarte neasteptata, toate ne sunt necunoscute. Pronia este, pentru viitor, un mister -, dar pentru trecut o mare lectie. Pentru viitor avem fagaduinta sfinta ca secretul fortei si taria pacii viitoare sta in Dumnezeu si in apropierea noastra cu iubire si rugaciune fata de El. Sa intelegem ca <<bunatatea lui Dumnezeu ne cheama la pocainta>> (Rom. II, 4). Nu destinul orb sau intimplarea, ci mina Providentei divine si forta morala conduc lumea si popoarele. Sa nu uitam a ne face zilnic rugaciunile cu smerenie si caldura ca sa avem pace si tarie morala. Chiar de am pierde toate bunurile acestei vieti, sa nu pierdem nadejdea in purtarea de grija a lui Dumnezeu, care toate le calauzeste spre folosul nostru. Sa nu uitam ca, << celor ceL iubesc pe Dumnezeu, toate li se lucreaza spre bine >> (Rom. VIII, 28), si ca <<Suferintele din vremea de acum, nu sunt vrednice sa fie puse alaturi de slava viitoare, care are sa fie descoperita fata de noi>> (Rom. VIII, 18). Gen. 45:5 ,,Acum, nu v ntristai i nu fii mhnii c m-ai vndut ca s fiu adus aici, cci ca s v scap viaa m-a trimis Dumnezeu naintea voastr". Dup ce Dumnezeu a fcut cerurile i pmntul (Gen. 1:1), El nu a prsit lumea, lsnd-o s se descurce singur, ci El continu s fie prezent n vieile fpturilor Sale omeneti i n purtarea de grij fa de creaia Sa. Dumnezeu nu se aseamn cu un meter ceasornicar care a ntocmit lumea, a ntors-o (ca pe un ceas) i apoi o las s mearg singur; Dumnezeu este Tatl iubitor care poart de grij pentru ceea ce El a creat. Permanenta purtare de grij a lui Dumnezeu pentru creaia Sa i oamenii Si (poporul Su) este numit, n termeni doctrinali, providena Sa.

ASPECTE ALE PROVIDENEI. Exist cel puin trei aspecte ale providenei lui Dumnezeu.

(1) Pstrarea (conservarea). Prin puterea Sa Dumnezeu pstreaz lumea pe care El a creat-o. Mrturia lui David, n acest sens, este clar: Dreptatea Ta este ca munii lui Dumnezeu, i judecile Tale sunt ca adncul cel mare. Doamne, Tu, sprijineti pe oameni i pe dobitoace" (Ps. 36:6). Puterea de pstrare pe care o manifest Dumnezeu este realizat prin Fiul Su Isus Hristos, aa cum mrturisete Pavel n Col. 1:17: El este mai nainte de toate lucrurile i toate se in prin El. Prin puterea lui Hristos chiar cele mai mici particule ale vieii sunt meninute laolalt". (2) ntreinerea. Nu numai c Dumnezeu menine lucrarea pe care a creat-o, ci El, de asemenea poart de grij mplinirii nevoilor fpturilor Sale. Cnd Dumnezeu a fcut lumea, El a fcut anotimpurile (Gen. 1:14) i a dat hran oamenilor i animalelor (Gen. 1:29, 30). Dup ce potopul a distrus pmntul, Dumnezeu a rennoit fgduina Sa de aprovizionare spunnd aceste cuvinte: Ct va fi pmntul, nu va nceta semnatul si seceratul, frigul i cldura, vara i iarna, ziua i noaptea" (Gen.8:22). Civa psalmi mrturisesc despre buntatea lui Dumnezeu n ntreinerea creaturilor Sale (de exemplu, Ps. 104; 145). Dumnezeu nsui a revelat puterea Sa creatoare i purttoare de grij lui Iov (Iov 38:41), i Isus a afirmat n termeni nendoielnici c Dumnezeu poart de grij i psrilor cerului i crinilor de pe cmp (Mat. 6:26 -30; 10:29). Purtarea Sa de grij se refer nu numai la nevoile materiale ale omenirii ci, de asemenea, se extinde i asupra nevoilor spirituale (compar cu Ioan 3:16, 17). Biblia dezvluie c Dumnezeu arat o dragoste i o grij deosebit oamenilor Si, preuindu-1 pe fiecare n parte (de exemplu, Ps. 91; vezi Mat. 10:31 ). Pavel scrie fr echivoc ctre credincioii din Filipi: i Dumnezeul meu s ngrijeasc de toate trebuinele voastre, dup bogia Sa, n slav, n Isus Hristos" (Filip. 4:19,) (3) Crmuirea. Pe lng faptul c Dumnezeu pstreaz i ntreine creaia Sa, El de asemenea conduce lumea. Deoarece Dumnezeu este suveran, evenimentele istoriei se petrec cu ngduina i sub supravegherea Sa; din cnd n cnd El intervine n mod direct, scopului Su de rscumprare conform (vezi articolul VOIA LUI DUMNEZEU, ). ns, pn ce

Dumnezeu va ncheia istoria, El i-a restrns puterea Sa absolut i crmuirea n aceast lume. Scriptura afirm c Satana este dumnezeul veacului acesta" (II Cor. 4:4) i exercit un control

considerabil n acest veac ru (vezi I Ioan 5:19 ; compar cu Luca 13:16; Gal. 1:4; Efes. 6:12; Evr. 2:14). Cu alte cuvinte, lumea nu este acum supus puterii de crmuire a lui Dumnezeu, ci se afl n stare de rzvrtire mpotriva Lui i s-a nrobit lui Satana. Este ns demn de reinut faptul c aceast autorestrngere din partea lui Dumnezeu, este numai temporar; la vremea pe care El a hotrt-o n nelepciunea Sa, El va nimici pe Satana i toate otirile rului (Apoc.19:20). RELAIA NOASTR CU PROVIDENA LUI DUMNEZEU. Pentru ca noi s experimentm purtarea de grij, providenial, a lui Dumnezeu n vieile noastre, Biblia arat c avem anumite responsabiliti (1) Noi trebuie s ascultm de Dumnezeu i de voia Sa revelat. Cu losif, de exemplu, este limpede faptul c deoarece acesta L-a onorat pe Dumnezeu prin viaa sa de ascultare, i Dumnezeu l-a onorat fiind alturi de el (vezi Gen. 39:2, 3, 21, 23). De asemenea, ca Isus nsui s experimenteze grija protectoare a lui Dumnezeu, n faa inteniei criminale a regelui Irod, prinii lui Isus au trebuit s asculte de Dumnezeu i s fug n Egipt (vezi Mat. 2:13 ). Cei care se tem de Dumnezeu i-L recunosc n toate cile lor au fgduina c Dumnezeu le va netezi crrile (Prov. 3:5-7).

(2)n providena Sa Dumnezeu conduce treburile Bisericii si ale fiecruia dintre noi, ca slujitori ai Si. Noi trebuie s fim n mod statornic n acord cu voia lui Dumnezeu cu vieile noastre cnd i slujim Lui i i ajutm pe alii n Numele Lui (Fapte 18:9, 10; 23:11; 26:15 -18; 27:22-24). (3) Noi trebuie s-L iubim pe Dumnezeu i s ne predm Lui prin credina n Hristos

dac l dorim n toate lucrurile care lucreaz spre binele nostru (vezi Rom. 8:28, ). (4) Pentru a experimenta purtarea de grij a lui Dumnezeu n mijlocul

necazurilor, noi trebuie s strigm ctre El n rugciune struitoare i n credin. Prin rugciune si ncredere noi experimentm pacea lui Dumnezeu (Fii. 4:6, 7), primim putere de la Domnul (Efes. 3:16; Fii 4:13), ndurare, har i ajutor de la Dumnezeu la vreme de nevoie (Evr. 4:16; vezi Fii. 4:6, ). Astfel de rugciuni ale credinei pot fi ori pentru folosul nostru personal, ori pentru folosul altora (vezi Rom. 15:30-32; Col. 4:3 )

PROVIDENA LUI DUMNEZEU I SUFERINA UMAN. Revelaia biblic prezint providena iui Dumnezeu ca fiind nu o doctrin abstract ci una care privete viaa de fiecare zi, ntr-o lume rea i deczut. (1) Fiecare om, din cnd n cnd, ndur suferina i, inevitabil, se pune ntrebarea: De ce?" (compar cu Iov 7:17-21; Ps.10:1; 22:1; 74:11, 12; Ier. 14:8, 9, 19); astfel de experiene ridic problema rului din lume i a locului acestuia n planul lui Dumnezeu. (2) Dumnezeu ngduie ca oamenii s ndure urmrile pcatului care a intrat n lume prin cderea lui Adam i a Evei. losif, de exemplu, a suferit mult din cauza invidiei i cruzimii frailor si. El a fost vndut de ctre fraii si ca sclav i a ajuns robul lui Potifar n Egipt (Gen. 37:39). n timp ce ducea o via temtoare de Dumnezeu n Egipt, el a fost acuzat pe nedrept de imoralitate, aruncat n temni (Gen.39) i inut acolo mai bine de doi ani (compar cu Gen.40:1 -41:14). Dumnezeu poate s ngduie suferina din cauza faptelor rele ale celorlali oameni, chiar dac El poate s schimbe astfel de fapte, aa nct s se mplineasc voia Sa. Potrivit mrturiei lui losif, Dumnezeu lucra prin intermediul pcatelor frailor si cu scopul de a le scpa viaa (Gen. 45:5; 50:20).

(3) Se ntmpl ca noi s suferim nu numai de pe urma pcatelor altora, ci, de asemenea, i pentru consecinele faptelor noastre pctoase. De exemplu, pcatul imoralitii si adulterului duc adesea la distrugerea cstoriei i familiei cuiva. Pcatul mniei nestpnite fa de o alt persoan poate duce la vtmarea grav sau chiar moartea unuia sau a ambilor dintre cei aflai n disput. Pcatul lcomiei poate duce la o condamnare pentru cineva care a delapidat sau a furat. (4) Suferina apare, de asemenea, n lume, din cauza lui Satana, dumnezeul acestui veac, cruia i este ngduit s fac acesta lucrare, orbind minile necredincioilor i controlnd vieile lor (II Cor. 4:4; Efes. 2:1-3). Noul Testament este plin de exemple de oameni care au ndurat suferina din cauza demonilor care i chinuiau cu boli mentale (de exemplu, Marcu 5:1 -14) sau cu boli fizice (Mat. 9:32, 33); 12:22; Marcu 9:14-22; Luca 13:11, 16;).

A spune c Dumnezeu ngduie suferina nu nseamn c El produce rul care ni se ntmpl nou n lume, sau c El personal decide toate tragediile din via. Dumnezeu nu ndeamn niciodat la ru sau pcat (Iacov 1:13). Totui, din cnd n cnd, El ngduie aceasta, o dirijeaz i o domin cu scopul de a duce la bun sfrit voia Sa, de a mplini scopul Su de rscumprare i de a dovedi c toate lucrurile lucreaz pentru binele acelora care se ncred n El (vezi Mat. 2:13; Rom. 8:28;). SUFERINTA NU ESTE PEDEAPSA DIVINA O conceptie intalnita tot mai des astazi in randul crestinilor ortodocsi, se refera la faptul ca inclinam sa vedem cele mai multe incercari ale vietii noastre (boala, moarte prematura, calamitati), ca pedepse divine. La baza acestei conceptii stau doua idei, pe de-o parte, una scolastica, potrivit careia suferinta ca urmare a pedepsei divine, reprezinta o plata sau satisfactie adusa onoarei jignite a lui Dumnezeu prin pacat, iar pe de alta, o idee de vadita influenta gnostica, ce vorbeste despre o suferinta purificatoare prin care sufletul trebuie sa treaca, pentru a atinge desavarsirea. Aceste puncte de vedere sunt straine de teologia si traditia patristica ale Bisericii Ortodoxe. In Molitfelnic (v. ed. IV, Buc. 1984, p. 248) exista o rugaciune foarte potrivita pentru ilustrarea "teologiei suferintei": "Tu care pedepsesti si iarasi tamaduiesti, si dai pedeapsa cu bunatate si cu iubire de oameni, nu ca sa pierzi zidirea mainilor Tale, ci mai mult, ca sa o aduci la frumusetea cea dintai si la starea cea aleasa de la inceput, pe care am pierdut-o prin slabiciunea mintii si prin sfatul vrajmasului, vrand iarasi a se ridica si in tot chipul purtand grija sa scapi ce a mai ramas din caderea aceea". Chiar daca este folosit termenul scolastic "pedeapsa, dupa cum constatam din cuprinsul rugaciunii acest act dumnezeiesc nu denota un aspect juridic, ci mai ales unul viu, relational. Pedeapsa divina se arata a fi o realitate antinomica. In cazul lui Dumnezeu, pedeapsa nu este amestecata cu ura nefiind o manifestare a razbunarii. Din contra, "Dumnezeu pedepseste si tamaduieste. Ba chiar, "pedepseste cu bunatate si iubire de oameni. Ortodoxia a preferat dintotdeauna cuvantul "incercare" celui de "pedeapsa" pentru a face referire la aceasta manifestare a proniei dumnezeiesti. Dumnezeu trimite incercari asupra noastra mustrandu-ne cu dragoste de parinte: "Certand m-a certat Domnul, dar mortii nu m-a dat (Ps.

117, 18). Nu ne da mortii deoarece "nu voieste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu". Cum se spune in rugaciune: "nu ca sa pierzi zidirea mainilor Tale, ci mai mult, ca sa o aduci la frumusetea cea dintai si la starea cea aleasa de la inceput. Incercarile dumnezeiesti sunt intotdeauna parte a pedagogiei divine. De aceea, gresim atunci cand ne raportam numai la incercari, pierzand din vedere binefacerile primite de la Dumnezeu prin ele. Sfantul Maxim Marturisitorul ne spune ca Dumnezeu ingaduie "incercari, ocari peste capul nostru, cu rostul ca sa ne scarbim de noi insine si sa ni se toceasta tot gustul de cele de aici, caci altfel nu putem muri noua insine." Tot Sfantul Maxim afirma ca "multe din cele ce ni se intampla, ni se intampla spre indrumarea noastra sau spre stingerea pacatelor trecute sau spre indreptarea neatentiei prezente sau spre ocolirea pacatelor viitoare". Suferinta nu este mantuitoare decat atunci cand este asumata. Si poate fi asumata doar cand aduce in noi pocainta. In acest sens, Sfantul Marcu Ascetul ne spune: "precum celor ce s-au hranit fara socoteala le foloseste absintul amar, asa celor cu purtari pacatoase le e de folos sa patimeasca rele. Caci leacurile acestea pe cei dintai ii fac sanatosi, iar pe ceilalti ii pregatesc spre pocainta". Termenul grec metanoia, tradus prin "pocainta, insemana de fapt o "schimbare a mintii, o intoarcere a acesteia de la pacat spre Dumnezeu. Plata pacatului este moartea, in sensul de consecinta naturala, nu de pedeapsa. Hristos Insusi a suferit si a murit pentru noi, fiind "fara de pacat dar si "fara de moarte. De aceea si calea catre Imparatia Cerurilor nu ne-a fost deschisa de catre El prin pedeapsa, ci prin iubire: "Si noi am cunoscut si am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are catre noi. Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el. Intru aceasta a fost desavarsita iubirea Lui fata de noi, ca sa avem indraznire in ziua judecatii, fiindca precum este Acela, asa suntem si noi, in lumea aceasta. In iubire nu este frica, ci iubirea desavarsita alunga frica, pentru ca frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desavarsit in iubire. Noi iubim pe Dumnezeu, fiindca El ne-a iubit cel dintai. (I Ioan 4; 16-19) Numerosi sfinti au avut la randul lor de facut fata multor boli cu toate ca duceau o viata plina de sfintenie. Acestia, oricat de bolnavi erau sau oricator alte incercari erau supusi, nu se aratau lipsiti de bucurie. In aceasta se arata maretia crestinismului, in faptul ca poate exista

bucurie pana si in suferinta. Impreuna cu Hristos, in fiecare dintre noi, oricat de neputinciosi am fi, se manifesta biruinta vietii asupra mortii Parintele Paisie Olaru ne arata in putine dar minunate cuvinte ca suferinta nu este pedeapsa: "Nu uita ca Domnul, pe cine iubeste, il incearca, ca mai mult sa fie aproape de El. Sa ne bucuram si sa multumim bunului si induratului Dumnezeu pentru toate. De frica bolii si a altor incercari "nu ne vom teme, nici ne vom tulbura, caci cu noi este Dumnezeu!" RAPORTURI NTRE PRONIA LUI DUMNEZEU, LIBERTATEA FIINTELOR RATIONALE SI RUL DIN LUME n esenta sa tainic, raportul ntre Pronia lui Dumnezeu si libertatea fiintelor rationale este inaccesibil gndirii analitice a oamenilor, dar el este ntr-o anumit msur accesibil gndirii binecuvntate si mbisericite a crestinilor. Iat ce poate sesiza despre aceasta o minte binecuvntat printr-o trire sfnt: libertatea fiintelor rationale nu mpiedic Pronia divin, si Pronia divin nu mpiedic aceast libertate. Pronia ajut fiintele rationale si libere, dar prin acest ajutor ea nu altereaz, nu nimiceste, nu stnjeneste libertatea lor, pentru c libertatea este ea nssi un dar al lui Dumnezeu, un dar care constituie miezul naturii fiintelor rationale, un dar care le face s fie ceea ce ele sunt, un dar prin care le-a fost conferit un fel de identitate personal si irevocabil. Nu exist aici si nici nu poate s fie vreun conflict sau vreo nentelegere, cci Dumnezeu Care este bun n chip neschimbat nu nimiceste si nici nu mpiedic libertatea. Cum El cunoaste totul, El stie de dinainte tot ceea ce doresc si tot ceea ce planific fiintele rationale libere; foarte ntelept, El gseste ntotdeauna modalitatea de a se ngriji de toate pentru ca s nu fie micsorat libertatea fiintelor rationale. Prin Pronia Sa, Domnul Cel n trei strluciri lucreaz ntotdeauna si pretutindeni astfel nct libertatea creaturilor sale s rmn pentru totdeauna inalienabil. Trebuie s se stie, scrie Sfntul Ioan Damaschin, c exist numeroase modalitti ale Proniei divine si c nu se pot nici explica n cuvinte, nici ptrunde cu mintea(Dogmatica II, 29). Omul nu poate sesiza chipurile Proniei lui Dumnezeu fat de lume, nvat Sfntul Ioan Hrisostom, cci Pronia consist n principal n aceea c ratiunile ei ne sunt inaccesibile. Dac aceasta nu ar depsi ntelegerea noastr, atunci s-ar putea imagina c omul este cauza lumii (Omilii la Epistolele ctre Efeseni 19, 4 si ctre Romani 16, 7).

Lucrnd tainic si dumnezeieste asupra vointei libere a omului, Pronia divin nu o determin ctre ru, ci o ntreste si o dispune ctre bine, fr a-i mpiedica libertatea. Ea nu forteaz miscrile vointei noastre, dar le ajut n bine si le las singure cnd ele nclin spre ru. Dac vointa, prin propria sa libertate, aspir ctre bine, Pronia vine n ajutorul acestei aspiratii. Dar dac vointa n mod liber aspir ctre ru, Pronia o abandoneaz pentru a o lsa s lucreze n independent. Lucrrile Proniei nasc fie binele prin bunvoint, fie binele prin ngduint divin. Vin fr discutie din bunvoint cele care sunt bune, si din ngduint cele care merg n sens contrar. Alegerea actelor depinde de noi, si ducerea lor pn la capt depinde de Dumnezeu. Mai mult, ducerea pn la capt a actelor bune depinde de ajutorul lui Dumnezeu, cci Dumnezeu, n prestiinta Sa, ajut cu dreptate pe cei care cu o constiint dreapt au ales binele; si ducerea pn la capt a actelor rele depinde de ceea ce Dumnezeu las omului s fptuiasc, pentru c Dumnezeu n prestiinta Sa las s lucreze omul (Sfntul Ioan Damaschin, Op. cit.). Dumnezeu lucreaz n Pronia Sa n asa fel nct tot ce este ru vine de la noi si tot ce este bun vine att de la noi, ca si de la ajutorul Su (Sfntul Ioan Hrisostom, Omilia la Epistola a doua ctre Timotei 8, 4). Dumnezeiasca Scriptur si nvttura adevrului recunosc un singur Dumnezeu Care, desi stpneste peste noi prin puterea Sa, ndur multe lucruri n bunvointa Sa. El stpneste chiar si peste nchintorii la idoli, dar i suport cu a Sa lips de rutate. El stpneste, de asemenea, peste ereticii care s-au ndeprtat de El, dar i suport n marea Sa milostivire. El stpneste peste Diavol, dar l suport de asemenea - si n mod cert nu datorit neputintei l suport, de vreme ce a fost biruitor asupra lui. Cci Diavolul era primul creat de Dumnezeu (Iov 40, 14) si dac el a devenit materie de batjocur, a devenit nu pentru Dumnezeu nsusi aceasta e mai prejos de Dumnezeu , ci pentru fpturile ngeresti. Dac Dumnezeu a permis Diavolului s-si prelungeasc viata, este pentru dou motive: pentru ca Diavolul nvins s fie supus unei mari rusini, si pentru ca oamenii s poat cstiga cununa biruintei. O, ntelepciunea Proniei divine! Ea transform o voint rea n mijloc de mntuire pentru credinciosi. Cci asa cum El a ntors vointa de ucidere a fratilor lui Iosif ntr-un mijloc al marii Sale iconomii, fcnd s-l vnd pe fratele lor din ur, (dar si) gsind modalitatea de a-l ridica pn la regalitate pe cel pe care-l voia, tot asa El a permis Diavolului s se rzboiasc mpotriva oamenilor pentru ca oamenii s poat s-l nving si s obtin coroana biruintei si pentru ca diavolul nvins de cei mai slabi s fie supus unei mari rusini, de asemenea pentru ca oamenii s fie proclamati nvingtori ai celui care fusese odinioar un Arhanghel (Sfntul Chiril al Ierusalimului, Cateheza VIII, 4).

Desi Dumnezeu a lsat la libera voint a oamenilor de a vrea si de a face ru, El n-a permis ca rul s prind rdcini, nici s se extind pn la a sufoca complet binele. n prestiinta Sa, Domnul a condus consecintele actelor rele spre binele final, acela pentru care oamenii fuseser creati. Pentru aceasta, vointa uman n-a fost nici oprimat, nici mpiedicat, cci dreapta folosire a liberttii const n aceea c ea tinde spre scopul final cunoscut de Dumnezeu: viata si lumina. Conform planului Su de dinainte de veci cu privire la lume, Dumnezeu dirijeaz fortele morale ale fiintelor ctre scopul n vederea cruia ele au fost create. Prin aceast directionare Proniatorul nu lezeaz libertatea pe care a dat-o fiintelor rationale, ci vin n ajutorul ei, n dreapta sa dezvoltare. Prin libera voint care le-a fost acordat, ele au libertatea actiunii lor. Ele pot s aleag fr piedic s fac binele sau rul, dar Pronia lui Dumnezeu dirijeaz consecintele faptelor lor rele ctre scopul final al lumii. RUL I PROVIDENA DIVINA Se poate spune c aceste rele i scap lui Dumnezeu i nu sunt supuse stpnirii providenei Sale? Cu siguran, nu. Acestor ruti pe care nu le-a vrut, Dumnezeu le impune limite i le face s serveasc binelui real al oamenilor, dnd ajutorul harului Su pe msura intensitii ncercrii. Sfntul Apostol Pavel scria corintenilor: Nu v-a cuprins ispit care s fi fost peste puterea omeneasc. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va ngdui s fii ispitii mai mult dect putei. Ci o dat cu ispita va aduce i scparea din ea, ca s putei rbda (I Corinteni 10:13). i, cel puin dup o variant a textului versetului 28 din capitolul 8 al Epistolei ctre Romani: tim c Dumnezeu toate le lucreaz spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. Numai n acest sens suferina i ncercrile care ni se ntmpl pot fi considerate ca venind de la Dumnezeu, fiind trimise de El i trebuie acceptate cu o deschidere ncreztoare. ngduite de Dumnezeu, msurate de El cu puterile pe care ni le d, i rnduite spre binele nostru, ele nu mai sunt, dup expresia Sfntului loan Gur de Aur, rele adevrate; nu sunt mai rele dect leacurile amare pe care ni le poate administra doctorul. Nu exist alt ru adevrat dect pcatul pe care l svrim. Rul? Acest cuvnt este echivoc i vreau s-i explic n faa dumneavoastr cele dou semnificaii de team c gravitatea expresiei fcndu-v s confundai natura lucrurilor, s nu cdei n blasfemie. Rul, rul adevrat, este desfrnarea, adulterul, zgrcenia i toate celelalte

pcate fr numr care merit o condamnare i pedepsele cele mai mari. Rul, n al doilea rnd, ru impropriu spus, este foamea, ciuma, moartea, boala i toate celelalte calamiti de acest fel. In fapt, acestea nu sunt rele adevrate, noi le dm doar numele. i de ce nu sunt rele? Dac ar fi rele, ele nu ar fi pentru noi cauza attor binefaceri; ele nfrng mndria, ndeprteaz indiferena, activeaz energia, renvie atenia i rvna. Cnd i ucidea pe ei, zice profetul, l cutau i se ntorceau i reveneau la Dumnezeu (Psalmul 77:38). Deci este vorba aici despre rul care ndreapt, care ne face n acelai timp mai curai, mai srguincioi, care ne nva dumnezeiasca filosofie, i nu despre rul care merit dezaprobarea i condamnarea. Acesta din umi nu este cu siguran opera lui Dumnezeu, el provine din voina noastr, pe care cel dinti ncearc s o distrug. Dac Scriptura desemneaz sub numele de ru durerea care ne este cauzat de suferin, nu trebuie spus c acesta este n mod natural un ru, ci doar judecnd dup prerea oamenilor l putem numi astfel. ntr-adevr nu e doar furtul i adulterul, mai este i nefericirea care se numete ru n limba noastr; i acestui sens se conformeaz scriitorul sfnt. lat ce nelege Profetul cnd zice: Nu este ru n cetate pe care Dumnezeu nsui s nu-l fi fcut. lsaia, vorbind n numele Domnului spusese acelai lucru: Eu ntocmesc lumina i dau chip ntunericului (lsaia 45:7): rutile, adic nenorocirile. Acesta este tipul de ru pe care Hristos l indic n Evanghelia Sa cnd se exprim astfel: Ajunge zilei rutatea ei (Matei 6:34), adic durerea sa, mizeria sa . Este evident c El desemneaz prin aceasta pedepsele i durerile pe care El nsui le trimite asupra noastr i care sunt, repet, cea mai nalt manifestare a providenei i buntii Sale. Sfntul Ioan Gur de Aur impune astfel un principiu cu aplicaie universal. Dar el nu pretinde astfel c omul poate discerne n fiecare caz raiunile i motivele ncercrii. Cuvntul lui Dumnezeu ne asigur c tot ceea ce Dumnezeu ngduie este pentru binele omului i este ca o tain a iubirii Sale fr de margini. Tot ceea ce Dumnezeu ngduie este de dorit la fel Ca i ceea ce vrea El, spunea Leon Bloy. Dar aceasta nu destram taina cilor lui Dumnezeu i ale iconomiei Sale. Nu ne este dat s cutm de ce Dumnezeu ngduie una sau alta. n Tratatul despre Providena Divin, acelai Sfnt Ioan Gur de Aur pune ntrebarea: De ce a fost permis n aceast lume aciunea oamenilor ri, a demonilor i a dracilor? i tot el rspunde: Dac vei cuta de ce aceste lucruri s-au produs, dac nu ai ncredere n raiunile profunde i inexplicabile ale planurilor Sale, dac nu te gndeti dect s pui ntrebri indiscrete

naintnd mereu cu repeziciune, vei continua s-i pui ntrebri asupra a numeroase alte puncte, de exemplu: de ce a fost lsat cmp liber ereziilor, de ce diavolul, de ce demonii, de ce oamenii ri care i fac pe muli s se poticneasc i, cel mai greu dintre toate, de ce Antihristul este chemat s apar, avnd o asemenea putere de a nela nct faptele sale, dup spusele lui Hristos, vor fi capabile s rtceasc de va fi cu putin chiar i pe cei alei? Ei bine, nu trebuie s cercetm toate acestea, ci s ne ncredinm nelepciunii lui Dumnezeu, care este de neneles pentru noi.Sfntul a spus-o deja, puin mai sus, n aceeai lucrare: Cnd vezi Serafimii zburnd n jurul acestui tron nalt i sublim, protejndu-i ochii cu acopermntul aripilor lor, acoperindu-i picioarele, spatele i faa i scond un strigt plin de uimire [...] nu te vei duce s te ascunzi tu nsui, nu te vei ntoarce sub pmnt , tu care, cu o asemenea ndrzneal, vrei s scrutezi providena unui Dumnezeu a crui putere este inefabil, de negrit, de neneles Puterilor de sus? [...]Cci tot ceea ce l privete este cunoscut cu precizie numai de Fiul i de Duhul Sfnt, de nimeni altcineva. Aa cum a scris un exeget contemporan al Crii lui lov, pentru a accepta taina suferinei, se impune o anumit atitudine a sufletului, fr de care cele mai frumoase consideraii nu vor putea avea influen asupra noastr, nu vor putea s ne liniteasc. Aceast atitudine a sufletului este simplitatea copilaului care recunoate c nu tie ultimul cuvnt despre toate lucrurile i n special despre existena sa, care accept, n ultimele sale consecine, condiia sa de creatur, i care, din acel moment nu se mai mir c este mbarcat ntr-o aventur n care numai autorul fiinei sale tie ce i cum. Ajunge s sufere n pace doar cel care nceteaz s vrea s-i neleag viaa n fondul su cel mai profund, i se refugiaz, n ciuda tuturor, n gndul c aceast via, cteodat att de inuman distrus, este totui opera unui Dumnezeu atotputernic i de o buntate nemrginit. nc o dat, celelalte rspunsuri, pe care le putem da nu au dect o valoare subordonat acestuia. (A. Feuillet, L'enigme de la souffrance et la reponse de Dieu, n Dieu Vivant, nr.l7 (1950), p.80) Pentru cretin, supunerea fa de voia lui Dumnezeu, acceptarea modului Su de a conduce viaa noastr, ia o form foarte concret: acceptarea crucii ca instrument de mntuire, acceptarea crucii lui Hristos i a crucii noastre unite cu a Lui. Cnd citim Evanghelia, vedem ct de greu a fost pentru Domnul s-i fac pe Apostoli s accepte necesitatea Crucii. La fel este i cu noi. Nu e destul s crezi ntr-un mod teoretic c Hristos a realizat lucrarea Sa de mntuire prin

cruce. Mai trebuie s nelegem n mod real, concret, cu ochii inimii noastre iluminate de Duhul Sfnt c, pentru fiecare dintre noi, Crucea, suferina acceptat, este unicul drum spre nviere, c n Crucea nsi se conine puterea nvierii. PROVIDENA I AUTODETERMINAREA PERSOANEI UMANE Dup nvtura Sfntului Ioan Damaschin, providena este voina lui Dumnezeu, n virtutea creia toate existenele primesc conducerea potrivit. Acelai sfnt autor arat c aciunea divin de providen este implicat n cea de creare a tuturor existenelor, asupra crora Dumnezeu revars dragostea Sa nemrginit1. n sens strict teologic, providena nseamn modul n care Dumnezeu chivernisete i conduce lumea spre scopul final pentru care a fost creat, n interiorul iconomiei Sale creatoare i rscumprtoare2. Pronia nu este ns numai suportul existenei care d orientarea creaiei, ci i un ajutor sau o putere divin care atrage fiinele spre inta lor fireasc. Pronia ia chipul unui dialog continuu, a unei relaii a lui Dumnezeu cu lumea, sub forma unei sinergii libere. Fr a sili voia omului, Dumnezeu folosete legi, situaii, lucruri i le dirijeaz n mod liber3. n calitatea de Creator i de Printe al lumii, Dumnezeu poart de grij lumii n mod permanent i comunic cu ea. Prin pronie, Dumnezeu vizeaz, n chip nencetat i n mod unic, binele oamenilor de care se ocup. n aciunea providenei, pe lng lucrarea de conducere i de conservare a creaiei, se distinge i opera de cooperare sau conlucrare, prin care Dumnezeu mprtete creaturilor ajutorul Su, ca ele s-i poat atinge scopul. El nu face totul pentru fiinele create, ci ateapt ca ele s lucreze potrivit menirii lor, oferindu-le sprijinul necesar pentru activarea potenelor lor pe calea cea dreapt4. Acest ajutor se mprtete fiecrei fpturi potrivit cu natura, cu puterile ei, i n limita legilor fizice, astfel nct, una este lucrarea lui Dumnezeu n legtur cu fpturile fr via i cele neraionale i alta este cea n legtur cu omul5. Conlucrarea lui Dumnezeu cu lumea este evideniat adeseori n Sfnta Scriptur: Cunoscnd c nu voi putea altfel s am nelepciune de nu-mi va da Dumnezeuchiar cnd ar fi cineva desvrit ntre fiii oamenilor,
1

Sfntul Ioan Damaschin, Dogmatica, Cartea a doua, cap. XXIX , trad. de Pr. D. Fecioru, Edit. Scripta, Bucureti, 1993, p.89; 2 Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicionar de Teologie Ortodox, ed. a II-a revizuit i completat, edit. I.B.M.B.O.R., Bucureti, 1994, p. 318; 3 Karl Rahner, Encyclopedia of Theology. A Concise Sacramentum Mundi , Continuum International Publishing Group, 1975, p. 1314; 4 Carl S. Tyneh, Orthodox Christianity: Overview and Bibliography, Nova Publishers, 2002, p. 30; 5 Prof. N. Chiescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreu, Teologia Dogmatic..., p. 358;

de-i va lipsi nelepciunea de la Tine, ca nimic toat se va socoti(nelepciunea lui Solomon 9,6) sau n alt loc: Cci Dumnezeu este Cel ce lucreaz n voi i ca s voii i ca s svrii dup a Lui bunvoin(Filipeni 2,13).