Sarmanul Dionis

Mihai Eminescu

vom adnci mri cu mii de undoiete oglinzi, din zilele noastre veacuri de fericire i de amor. Aide! Dar ce va zice mama, zise ea, cu ochii plini de lacrimi. Umbra ei se rsfrngea n perete. Dan se uit fix ntr-acolo; umbra se desprinse ncet i se nl pe-o raz de lun spre a cdea n pat. Cine-i acolo zise Maria tremurnd pe pieptul lui. Umbra ta, rspunse el zmbind ea rmne n locul tu... vezi-o cum doarme. O! ce liber i uoar m simt zise ea c-o voce de un timbru de aur. Nici o durere, nici o patim n piept. O! i mulmesc... i ce frumos mi pai tu acuma... pare c eti altul... pare c eti din alt lume. Vino cu mine, opti el la ureche-i, vino prin otiri de stele, prin trii de raze, pn ce, departe de acest pmnt nenorocit i negru, l vom uita, pentru ca s nu ne mai avem n minte dect pe noi. Haide dar, opti ea ncunjurndu-i gtul cu braele ei albe i lipindu-i guria de buzele lui. Srutarea ei l umplu de geniu i de-o nou putere. Astfel mbriai, arunc neagra i strlucita lui mantie peste umerii ei albi, i ncunjur talia strngnd-o tare la piept, iar cu ceilalt mn fluturnd o parte a mantiei se ridicar ncet, ncet prin aerul luciu i ptruns de razele lunii, prin nourii negri ai cerului, prin roiurile de stele, pn ce ajunser n lun. Cltoria lor nu fuse dect o srutare lung. El puse jos dulcea lui sarcin pe malul mirositor al unui lac albastru ce oglindea n adncu-i toat cununa de dumbrvi ce-l ncunjura i deschidea ochilor o lume ntreag n adnc. El i lu calea iar spre pmnt. Aproape de pmnt, el ezu pe coastele unui nour negru i se uit lung i cugettor pentru ultima oar asupra pmntului. Lu cartea lui Zoroastru, deschise unele file i ncepu a citi judeul pmntului, i fiecare liter era un an, fiecare ir un secol de adevr. Era ceva nfricoat cte crime au putut s se petreac pe acest atom att de mic n nemrginirea lumii, pe acest bulgre negru i nensemnat ce se numete pmnt. Frmturile acelui bulgre se numesc imperii, infuzorii abia vzui de ochii lumii se numesc mprai, i milioane de alte infuzorii joac, n acest vis confuz, pe supuii... El i ntinse mna asupra pmntului. El se contrase din ce n ce mai mult i iute, pn ce deveni, mpreun cu sfera ce-l ncunjur, mic ca un mrgritar albastru stropit cu stropi de aur i c-un miez negru. Mrimea fiind numai relativ, se n elege c atomii din miezul acelui mrgritar a crui margini le era cerul, a crui stropi soare, lun i stele, acei pitici nemrginit de mici aveau regii lor, purtau rzboaie, i poeii lor nu gseau n univers destule metafore i comparaiuni pentru apoteoza eroilor. Dan se uit

pag. 18