Sunteți pe pagina 1din 5

SIMBOLISMUL ROMANESC

Simbolismul romanesc se contureaza la sfarsitul secolului trecut si este recunoscut ca fiind un produs al orasului. Reprezentanti : Ion Minulescu, George Bacovia, Stefan Petica, Dimitrie Anghel, Traian Demetrescu, M. Saulescu, Elena Farago si altii. Asa cum remarca Lidia Bote, acest curent literar parcurge mai multe etape : 1860 - incepe etapa estetica-teoretica ( reprezentata prin Alexandru Macedonski ) 1892-1908 - perioada de experiente si cautari; 1908-1914 - perioada de plenitudine (desavarsire) 1914-1920 - perioada de declin Simbolismul apare ca reactie antipozitivista si antirationalista. Macedonski intelegea prin simbolism numele modului de a se exprima prin imagini, spre a da nastere, cu ajutorul lor, ideii, caci poezia e datoare sa destepte cugetarea si nu sa devina ea insasi cugetare. Poetii simbolisti se dovedesc foarte sensibili la toate noutatile din muzica, pictura, stiinta, preiaiu idei filosofice din Fiche, Schelling, Schopenhauer, Hegel, manifesta interes pentru opera lui Novalis, Poe sau Whitman, dar si pentru arta orientala. O caracteristica fundamentala a simbolismului romanesc, care il deosebeste de cel francez, este aceea ca isi asimileaza parnasianismul* PARNASIANSM s. n. curent literar aprut n Frana la mijlocul sec. XIX n jurul publicaiei Parnasul contemporan, care cultiva o poezie pictural, rece i impersonal, cu virtuoziti stilistice, imagism rafinat i armonie plastic, mpotriva sentimentalismului, retorismului, abuzurilor fanteziei. De asemenea, introduce in poezie cateva elemente noi. Scriitorii care apartin acestui curent literar opereza foarte mult cu simboluri, ele avand menirea sa inlocuiasca expresiile directe, iar raportul dintre simbol si realitatea sufleteasca nu este dezvaluit, ci numai sugerat.

Simbolismul romanesc a inceput la Literatorul : - revista legata de marile traditii ale literaturii romane, de pasoptismul romantic - revista ancorata, cu adanca responsabilitate, in problemele sociale si politice. - publicatie preocupata de pedagogia clasicista a fauririi versurilor frumoase, a artelor poetice ilustrate de nume mari : Aristotel, Horatiu, Boileau, de didactica aspiratiilor ideale in care Arta, Frumosul, Poetul se scriu cu majuscule. Grupati mai intai in jurul gruparii Literatorul si al unor reviste satelit, scriitorii simbolisti romani, au adus (treptat dar perseverant) in poezie o sensibilitate noua, diferita de cea romantica, ori cea neoclasica si o noua retorica. Dorinta de a inalta literatura romaneasca l-a facut pe Macedonski sa duca o lupta pentru innoiri prozodice, insa interesul pentru versificatie a aparut inca din anii 1830-1840, acesta aflandu-se in stransa legatura cu dorinta patriotica de a creste nivelul cultural al cititorilor. Mai presus de orice, primii simbolisti au crezut in talent, iar Macedonski a sperat toata viata sa descopere genii : Toti nastem poeti, dar poeti sunt aceia pe cari ii formeaza studiul, zice Macedonski in prefata poeziilor sale publicate. In Prefata sau Regulile la Gramatica poeziei ca si in Pentru stil, Heliade arata ca stilul individual ca si cel national se datoreaza unor calitati innascute, dar si instructiunii atent dirijate. Cu cincizeci de ani mai tarziu, intr-un alt moment social-istoric, Macedonski, continuand traditia Curierului, va urma aceleasi principii novatoare si pedagogice in viata literara.

Citind poeziile vremii se observa cum, mai ales dupa 1890, sensibilitatea romanticului pare a se hipertrofia, lexicul poetiilor se imbogateste cu neologisme pentru a numi stari noi : nevroze, fiori, extaze. Cel care va atrage intai atentia asupra acestor stari va fi Macedonski poet hipnotizat zadarnic de cerul larg si policrom . Noua sensibilitate, noul frison poetic se insinueaza treptat si se pot recunoaste unele titluri ori cuvinte cheie : Nevrozare, Nevroze, Fioruri, Senzitiva. Se accentueaza atractia romantica spre tenebros si bizar, se reia mirajul evului de mijloc cu castele solitare, turnuri teribile, cavouri, copaci scheletici , corbi sinistri.

Simbolismul romanesc a crescut pe traditia autohtona contaminat de eminescianism, parasind formulele din plin experimentate, traditionale si orientandu-se cu curaj considerat, cu o maxima exprisivitate modernista spre ce e nou pana la chiar bizar.

Culoarea va fi pentru poeti un element constitutiv al atmosferei febrile, nelinistite, visatoare, bizare sau vagi - specific simboliste, un prilej de a nota sinestezii. Nu doar nuantele, cum ceruse Verlaine, ci chiar culorile, pestrite ori violete, vor fi utilizate de simbolistii romani, si mai ales muzica versului - obtinuta printr-o multitudine de mijloace (evocarea unor instrumente muzicale si a notelor muzicale, asonante, ritmuri instinctive, prin stimularea melodiilor subconstientului , a halucinatiilor auditive ) Un rol deosebit de important il ocupa corespondentele care exista intre parfumuri, sunete si culori, sinestezia care il face pe Macedonski sa-si scrie manuscrisele cu cerneala diferit colorata.

Arta poetica a lui D. Anghel este chiar abandonul poeziei, este un imn inchinat suprematiei altor valori decat cele ale artei si mai intai a frumusetii in sine a naturii. Poezia inseamna sunete, culori si forme patrunse insa de focul divin harul poetului al carui pas trece prin umbra albastra (semn al interiorizarii si al idealului), sunand cadentat ca ritmul unui vers alexandrin. Limbajul poetic are in sine ceva sacral; el trebuie sa fie mereu altfel, felurit, modelul sau fiind gradina: Dar, cine poate, invemnte-i gndirile-n odajdii sfinte, Ca florile de felurite s-i fie-a graiului vetminte. El cultiv mediul naturii artificiale, umanizate, al grdinilor i procedeul sinesteziilor. Este un contemplativ, un vistor, care aduce n poezie tema cltoriilor, a evaziunii, motivul boemei i imagini ale peisajului marin. Simbolismul se mbin n poezia lui cu notele romantice.

Opere reprezentative : n grdin (1905) Fantazii (1909) - Toamna ,n umbra de castani, Marin, Cntecul greierului, Balul pomilor Stefan Petic creeaza o arta poetica diferita ; el face elogiul cantecului ce nu se canta, al aceluia ce n-a fost spus. Asa cum personajul eminescian Miron iubea o frumoasa fara trup, poetul ilustreaza acum momentul cand vioarele tacura . Se sugereaza astfel muzica de dincolo de sunete, poezia de dincolo de cuvinte, reprezentand revelatia unui spatiu sufletesc nu gol, ci liber, dispus sa primeasca din exterior sugestii semnificative si nu sa le creeze si sa le comunice el. cantarea fara nume este ascunsa-n negrele vioare unde plang albe vise moarte-n floare : Tristetea lor neprihanita Atat e de chinuitoare Ca pune-n suflete patate O mistica infiorare. Opere reprezentative : Cand viorile tacura, Serbare zgomotoasa, Paunii verzi plecara in noaptea solitara, Serenade demonice ; Ion Minulescu : sustinator fervent al simbolismului in literatura romana, exersand cu insistenta tehnicile simboliste in numeroase volume de versuri: "Romante pentru mai tarziu" (1908), "De vorba cu mine insumi" (1913), "Spovedanii" (1927), "Strofe pentru toata lumea" (1930), "Nu sunt ce par a fi... "(1936). Remarcabila este, la Ion Minulescu, extensiunea enorma a spatiului poetic, prin capacitatea de a deschide orizonturi vaste si de a conexa puncte geografice pline de un exotism misterios si indepartat, care creeaza o nostalgie a plecarii si a calatoriei. Iubita "care pleaca" devine ca insasi proiectie onirica in orizonturile visate, simbol al idealurilor ce nu se pot atinge niciodata

Universul simbolist s-a remarcat prin urmatoarele teme si motive lirice: -motivul citadin al orasului sau al trgului provincial, ale caror monotonie si viata mediocra rpovoaca nevoia de evadare spirituala n tarmuri misterioase (spatii orientale sau utopice); -tema marii plecari, conceputa ca o calatorie eterna spre necunsocut; tema naturii, receptata nu ca peusaj exterior, ci ca stare sufleteasca; -motivul ploii si al toamnei, care apare n mod constant la toti simbolistii; -motivul iubirii ntelese nu ca mplinire ideala, ci resimtite ca nevorza; -motivul instrumentelor muzicale care acompaniaza melancolia sufleteasca si exprima emotii grave (vioara, mandolina, harfa) ori violente (fluierul, fanfara); -motivul solitudinii finite

Cristina Miclea