Sunteți pe pagina 1din 4

n creatia lui Eminescu , dragostea i natura sunt teme permanente. Naturaeste cadru fizic pentru gesturile poetului.

Eminescu este un poet al spatiului cosmic , prin multimea elementelor cosmice: stele , soare , luna , cer , luceafar , dar i uncntaret al naturii terestre n venica rotire a anotimpurilor.Dragostea se afla ntr-o perfecta asonanta cu natura.. Natura este stare despirit , n sensul ca nfatiarea ei este dictata de suflet.Poezia ncepe simplu cu o ruga adresata , dupa cum se poate ntelege unui,,lui unui ,,el. Nu se descopera , nu se arata cine adreseaza aceasta ruga , la nceput, dar se poate vedea altceva . i anume se poate vedea cum ,,ea cea care vorbete , pare sa fie una cu fiinta ,,lui. Doar ea l poate ntelege , doar ea l cunoate att de bine , i , mai presus de toate , ea l iubeste ,, att de mult . ,, O, rami , rami la mine ,Te iubesc att de mult!Ale tale doruri toateNumai eu tiu sa le-ascult; Pentru ,,ea el este printul ei , este materializarea unui basm , dar printul estecuminte , prin care se vede o puritate sufleteasca adnaca. ,, n al umbrei ntunericTe aseman unui print ,Ce se uit-adnc n apeCu achi negri i cuminti; Cu grija unei mame parca ea l introduce ntr-o lume minunata , plina deviata , de micare , de adevar. i totul pare sa treaca asemenea unor clipe, iar clipele par veacuri. Toata imaginea se limpezete dupa ce ni se dezvaluie i penultimastrofa. Astfel zise lin padurea ,Bolti asupra-mi clatinnd;uieram l-a ei chemare-am ieit n cmp rznd. Vedem mama natura , padurea lui Eminescu cum i vorbete , cum locrotete , cum l iubete ca pe propriul ei pui ce este. El , puiul de om , este plin deinocenta copilariei , inocenta care l ajuta sa patrunda dincolo de zidurile uneirealitati oarbe. El vede cu ochii sufletului ,cu ochii copilariei ntreaga viata a naturii .Padurea , lasata acolo de Dumnezeu , de milenii , parca de cnd lumea , l primestein sufletul i n inimioara ei , nvatndu-l i aratndu-i cele mai adnci secrete ale ei.l pune deasupra tuturor creatiilor acestei lumi materiale , l vede print prin cea maisimpla i cea mai importanta putere n lumea acestora , cea care te face sa zbori pnadincolo de limitele materialului , peste culmile i voile imaginatiei : inocenta. Ochiilui, fereastra sufletului , mari i negri , sunt nsa plini de aceasta lumina a ncrederiiiubitei. Pentru , ca n cele din urma , inocenta nseamna lipsa p acatului , iar lipsa pacatului nseamna iubire absoluta i ncredere oarba. Adevarul pe care l cunoateeste singurul i nu mai exista altul. Plus , copii sunt vocea adevarului , ei spun lucrurile asa cum le vad.

Grijile lumii materiale , taifunul de zi cu zi al orelor , obligatiilor ,nentelegerilor , l transforma pe poet. Pierde coroana inocentei , care va ramne n urma sa ca o amintire luminoasa i tristetea l cuprinde cu putere mai mare.

Unde esti tu copilarieCu padurea ta cu tot ? Orict ai fi de batrn , ceea ce ramne etern ca o lumina , dupa care , chiar de nu recunoaste nimeni , toti duc dorul , este tocmai fericirea i inocenta copilariei, a copilariei pierdute printre stalpii de marmura ai unei ncaperi largi i pline deluc ruri ct mai ciudate , numita maturitate . Astazi chiar de m-a ntoarce A-ntelege n-o mai potUnde eti , copilarie,Cu padurea ta cu tot? Copilaria cu visurile sale s-a pierdut la fel ca i dorul sau de a vedea dincolo de zidurile materialului. Izvorul sau lnga care se odihnea, padurea sa, oaptele ei , erau etern pierdute prin valurile vietii. i a-ncerca acum sa fie din nou copil , nu mai e cu putinta . Viata l-a schimbat ntru totul , natura a adormit pentru el.

Mihai Eminescu, poetul nostru national, a lasat posteritatii o creatie artistica fara egal, att ca diversitate tematica si profunzime a gndirii, ct si ca putere de expresie. Alaturi de "Luceafarul", "Calin (file din poveste)", "Lacul", "Ce te legeni...", "Revedere", cele cinci "Scrisori" etc, o creatie deosebit de originala, care ne da masura geniului eminescian, este si poezia "O, rami..." Elegia "O, rami..." a fost publicata n revista "Convorbiri literare" la 1 februarie 1879 si pune n lumina motivul comuniunii dintre om si natura, al interesului naturii pentru iubirea poetului. Titlul, constituit dintr-o interjectie si un imperativ, reluat si n primul vers cu verbul repetat sugereaza tocmai chemarea arzatoare a padurii adresata celui care i cutreierase de attea ori adncurile si-i descoperise farmecul. De aceea poezia este conceputa ca un dialog ntre scriitor si codru, chemarea padurii ramnnd nsa fara raspuns, caci poetul se manifesta prin gest si mimica si prin interiorizarea propriilor sentimente. Elegia este structurata n doua parti: prima parte, constituita din cinci strofe, n care padurea l cheama pe poet n lumea de basm a copilariei, si cea de-a doua parte ultimele doua strofe , unde, cu sfsietoare durere, este reliefata imposibilitatea ntoarcerii poetului n aceasta lume mirifica. Mai nti padurea copilariei, personificata, asemenea unei fiinte omenesti apropiate, l ntelege si-l ndrageste pe poet si de aceea i se adreseaza direct patetic: ,.O. rami, rami la mine,/ Te iubesc att de mult!/ Ale tale doruri toate/ Numai eu stiu sa le-ascult". Intensitatea iubirii, frenezia chemarii sunt puse n

evidenta prin prezenta interjectiei "o", prin repetarea imperativului "rami", prin constructia de superlativ afectiv "att de mult", la care se adauga inversiunea "ale tale doruri toate" si adverbul "numai", cu valoare restrictiva si de ntarire. Padurea i ofera ntelegere, fiindu-i confidenta, dar si ocrotire, caci ea se identifica, n strofa a doua, cu universul pur, mirific al copilariei ("n al umbrei ntuneric/ Te asaman unui print") si i ofera posibilitatea cunoasterii. ("Ce se uitadnc n ape/ Cu ochi negri si cuminti") a patrunderii n ritmurile intime ale naturii, n rosturile lumii ("Si prin vuietul de valuri,/ Prin miscarea naltei ierbi,/ Eu te fac s-auzi n taina/ Mersul crdului de cerbi;"). Totul este acum straniu, ca n povestile copilariei, sta sub zodia clar-obscurului, a tainei, a nedeslusitului, ideea fiind sugerata prin ntunericul umbrei, prin vuietul valurilor si prin miscarea "naltei ierbi", dar si prin comparatia " te aseaman unui print" si epitetul dublu "ochi negri si cuminti". Universul cunoasterii copilului se mbogateste, deoarece ncepe sa nteleaga glasul naturii si chiar sa vibreze n ritmul ei: "Eu te vad rapit de farmec/ Cum ngni cu glas domol,/ n a apei stralucire/ ntinznd piciorul gol." Are loc, de data aceasta, o iluminare prin cunoastere, si, n decorul de basm al padurii si sub vraja lunii, copilul poate trai clipe de imensa fericire, pierznd pentru moment notiunea timpului si ancornd n atemporalitate: "Si privind la luna plina/ La vapaia de pe lacuri./ Anii tai se par ca clipe,/ Clipe dulci se par ca veacuri". Ideca de iluminare, de fascinatie, prin cunoastere este reliefata prin imagini vizuale, "a apei stralucire", "luna plina", "vapaia de pe lacuri", si auditive "glas domol", realizate prin epitetele "plina", "domol" si metafora "vapaia de pe lacuri". Epitetul "clipe dulci", comparatiile "anii se par ca clipe", "clipe se par ca veacuri", repetitia substantivului "clipe" si a verbului "se par" vor sa sugereze fericirea deplina datorata deliciilor oferite de natura, abandonarea parca, dincolo de timp. Cea de-a doua secventa constituita din ultimele doua strofe pune n evidenta atitudinea poetului fata de chemarea padurii o data cu trecerea copilariei. Pentru nceput este o atitudine de nepasare, de indiferenta, proprie tineretii si manifestata prin gest si mimica: "Suieram l-a ei chemare/ Si-am iesit n cmp rznd." Maturitatea, sugerata prin adverbul "astazi" din ultima strofa, impune o alta atitudine, de ntelegere a imposibilitatii ntoarcerii poetului n lumea copilariei si deci n timp. El este coplesit de regretul copilariei si fericirii pierdute si "arunca, n cele din urma, timpului neiertator un strigat dramatic, ale carui ecouri se amplifica pare ca n infinit: ... Unde esti, copilarie./ Cu padurea ta cu tot?" Asadar padurea simbolizeaza copilaria pierduta, cmpul semnifica tineretea nepasatoare, iar adverbul astazi maturitatea, dar si "nostalgie, cautare

continua". In functie de aceste segmente temporale ale devenirii umane ireversibile sunt exprimate si gradate si sentimentele poetului: de la dragostea exaltata, dar soptita a padurii, la indiferenta inconstienta a tineretii si la neputinta, jalea si durerea coplesitoare din final ilustrate printr-o interogatie retorica si un vocativ cu reverberatii adnci si n sufletul cititorului. Aceasta poezie care da glas regretului pentru trecerea anilor copilariei se alatura altora care exprima durerea pentru zadarnicia vietii, pentru iubirea nemplinita "Mai am un singur dor", "Trecut-au anii...", "Despartire..." etc. , toate aceste creatii dovedind ca elegia si-a gasit stralucirea n creatia eminesciana deoarece poetul a stiut sa vibreze profund si inconfundabil la tot ceea ce este omenesc.