NICOLAE BÃNESCU ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN VOL.

I
IMPERIUL CRESTIN si ASALTUL INVAZIILOR ( 313-610 )

NICOLAE BÃNESCU (1878—1971) sI SINTEZA SA DE ISTORIE BIZANTINÃ Era în zilele Congresului International de Studii Bizantine tinut la Bucuresti la începutul lunii septembrie a anului 1971. Organizatorii acestui Congres - al XtV-lea în seria generalã a Congreselor de bizantinisticã - îl denumiserã si „Bucuresti II", având în vedere faptul cã prima întrunire internationalã a bizantinistilor avusese loc tot la Bucuresti, în anul 1924. în dupã-amiaza uneia din acele zile însorite, o sedintã plenarã a Congresului avea loc întru-unul din amfiteatrele Facultãtii de drept situat la parter, în partea de rãsãrit. Pe la mijlocul sedintei, în timpul unei comunicãri, pe usã a intrat un tânãr congresist - Matei Cazacu, din câte îmi amintesc eu. El s-a îndreptat cãtre presedintele sedintei, spunându-i ceva cu o voce imperceptibilã pentru participantii din salã. Scurta discutie particularã dintre cei doi s-a încheiat repede, în acelasi timp cu textul comunicãrii prezentate de cãtre unul dintre congresisti. Dupã acel moment, înainte de a anunta titlul comunicãrii urmãtoare, presedintele sedintei, care era profesorul Giuseppe Schiro de la Universitatea din Roma, s-a ridicat în picioare, aducând la cunostinta întregii adunãri, cu o voce gâtuitã de emotie, „la triste nou-velle, recemment parvenue: le Professeur Nicolae Bã-nescu est mort â un âge tres avance. Je vous propose une minute de recueillement â sa memoire." In ultimii ani ai unei vieti exemplare si îndelungate, Nicolae Bãnescu simtise din plin semnele de uzurã ale unei bãtrâneti petrecute într-un fel de quasi-anoni-mat, dar lumea istoricilor, ca si a altor reprezentanti ai disciplinelor umaniste, îi pronunta numele cu respect si chiar cu admiratie, încã din primii ani de studentie, mi-a fost dat sã aud acest nume trecut uneori, alãturi de cel al lui Nicolae lorga, la unele prelegeri de istorie veche si medie. Destinul i-a hãrãzit însã lui Nicolae Bãnescu o iesire de exceptie din scena vietii pãmântesti, încheiate chiar într-un moment când la Bucuresti era adunatã crema bizantinisticii mondiale, care 1-a omagiat înso-tindu-1 pe ultimul drum pe savantul ce pãrãsise aceastã lume, spre a se întâlni „cu cerul si cu stelele", dupã cum descrisese el însusi moartea lui Iulian Apostatul în paginile sintezei aduse acum la lumina tiparului. Este revelator în aceastã privintã discursul rostit cu ocazia înmormântãrii sale de cãtre profesorul Paul Le-merle, membru al Institutului Frantei si, pe atunci, Presedintele Comitetului International de Studii Bizantine. Se poate afirma cã pentru anonimatul în care fusese aruncat de cãtre evolutia politicã a tãrii sale dupã anul 1948, Nicolae Bãnescu a fost rãzbunat într-o oarecare mãsurã: chiar si autoritãtile aflate la originea acestui anonimat au fost puse în situatia de a-1 rupe: în ziua urmãtoare funeraliilor savantului, într-o paginã interioarã a unuia dintre ziarele centrale putea fi citit un articol despre „O viatã închinatã stiintei", dedicat tocmai personalitãtii savantului, plecat atunci din lumea celor vii. Pentru o presã strict controlatã cum era cea din România acelor vremuri, care se apropiau de sfârsitul unei scurte si trecãtoare perioade de dezghet, faptul era însã iesit din comun, impus de incidenta unei situatii de exceptie, marcate de decesul unei personalitãti stiintifice chiar în orasul si în momentul când specialistii breslei sale se aflau întruniti în Congres. Nicolae Bãnescu a vãzut lumina zilei la Cãlãrasi, la 16 Decembrie 1878, ca al treilea din cei 14 copii ai sotilor Petre si Ecat.erina Bãnescu, nãscutã Drãgulãnes-cu. Situatã în vechea vatrã de romanitate din Sud-Estul României, zona din jurul orasului Cãlãrasi face parte din regiunea Dunãrii de Jos, a cãrei frãmântatã istorie în perioada bizantinã avea sã-1 preocupe si consacre pe savantul de mai târziu în lumea stiintificã.

Fiu de avocat, INicolae Bãnescu si-a petrecut copilãria la Gãiesti, iar .studiile liceale la Sf. Sava, centru de învãtãmânt cu o -veche traditie în capitala tãrii, dupã absolvirea cãruia s-a înscris la Facultatea de litere si filosofic a tinerei, pe atunci, Universitãti din Bucuresti. Viitorul savant i-a. avut aici ca dascãli pe B.P. Hasdeu (1838-1907). Titu Maiorescu (1841-1917) si Ovid Densusianu (1878-19'38) pentru domeniul filologic, iar pentru istorie pe Grigore Tocilescu (18501909), Dimi-trie Onciul (1856-1923) si Nicolae lorga (1871-1940). Cei dintâi i-au inspirat lui Nicolae Bãnescu preocuparea pentru forma aleasã si claritatea expunerii, iar ceilalti dorinta de informare si curiozitatea stiintificã, rigoarea metodei si strãdania permanentã pentru cunoasterea adevãrului istoric, într-o atmosferã de eruditie, elan creator si veritabil patos patriotic, încã de la începutul activitãtii sale stiintifice, el s-a obisnuit sã îmbine pre-cizia informatiei cu forma aleasã de exprimare, pentru care a avut un cult permanent, dovedit de numeroase pagini ale scrierilor sale, ca si de textul prezentei sinteze de Istorie a Imperiului Bizantin. Forta de evocare a trecutului, seninãtatea cugetãrilor si forma aleasã de exprimare a lor îl apropie pe Nicolae Bãnescu de alti reprezentanti de seamã ai studiilor istorice clasice si bizantine, în primul rând de Charles Diehl, cu care a avut comunã chiar si cutezanta de a reda istoria Bizantului „în chipuri si icoane", cum si-a intitulat Nicolae lorga una din sintezele sale de istorie a românilor. Dupã cum Charles Diehl a lãsat douã volume de „Figuri bizantine", Nicolae Bãnescu a descris cu o competentã egalã, cu o remarcabilã mãiestrie artisticã si o incontestabilã valoare literarã „Chipuri si scene din Bizant", carte apãrutã în 1927 la Cluj, unde autorul ei se înscria în pleiada cãrturarilor români ce dãdeau strãlucire Universitãtii din Nord a României Mari, institutie stiintificã si culturalã întemeiatã din 1919- Unul dintre acesti cãrturari, filologul Vasile Bogrea, se stinsese prematur din viatã în anul anterior aparitiei cãrtii la care ne referim si pe care Bãnescu o dedica memoriei sale: „Acest volum, ce strânge la un loc câteva articole si conferinte menite a înfãtisa publicului nostru unele aspecte ale vietii Bizantului, de care ne apropie un lung si vechi trecut istoric (subl. ns. — T.T.), e închinat memoriei scumpe a bunului meu prieten si strãlucit coleg V. Bogrea, din al cãrui îndemn mai cu seamã iese azi la luminã." O mentalitate diferitã de aceea a zilelor noastre, când multi tineri se grãbesc sã ajungã cât mai repede creatori în domeniul istoriei si autori de cãrti, îi impunea lui Nicolae Bãnescu, în vârstã de aproape 50 de ani atunci si dispunând de un bogat palmares stiintific,din care nu lipseau nici titlurile de cãrti, o atitudine retinutã, publicându-si noua carte la îndemnurile unui coleg dintr-o breaslã foarte apropiatã de a lui. în ciuda ezitãrilor sale initiale, cartea s-a bucurat de succes atât în rândurile specialistilor, cât si a publicului larg. Nici a doua vâri antã a ei, apãrutã în preajma Congresului International de Studii Bizantine de la Bucuresti, adicã în anul 1971, nu a fost publicatã din initiativa lui N. Bãnescu., ci din aceea alui Gheorghe Cront, istoric al dreptului civil si canonic, specialist în vechiul drept românesc, c^re în Nota asupra editiei pe care o îngrijea, a arãtat cã în ea erau retipãrite cinci din cele nouã studii prezente în vechea editie, anume „Hypatia, martirã a filosofici pãgâne, Heraklios si asediul Constantinopolului, Leon al V-lea Armeanul, Mihail Psel-los", în sfârsit „Mariue Comenul", care încheiase si cartea din 1927. Nu rnai figurau alte trei studii referitoare la Theodor Studitul, la „Bizantini si Rusi la Silistra (a.972)" în vremea recuceririi Bulgariei de Nord-Est de cãtre loan Tzimiskes, ca si la Katakalon Kekaumenos, general bizantin din veacul al Xl-lea. Cauze de ordin „ideologic", mai ales prezenta elementelor religioase, pot sã explice destul de usor lãsarea deoparte a acestor trei studii, ca si a celui privitor la Sf. loan Chrysos-tomul. Aceleasi motive de opotunitate usor de înteles ne pot explica de ce editorul a dat ultimul titlu mentionat ca absent în e ditia sa. în realitate el figura si aici, în varianta aproape identicã din cadrul studiului privitor la împãratul Arcadius. Acesta, ca si cel privitor la Theodosius sau Teodosie cel Mare, erau, dupã cum tot Gh. Cront ne informeazã, „capitole extrase din lucrarea intitulatã Istoria Bizantului, pe care autorul a elaborat-o ca sintezã finalã a cercetãrilor sale", într-ade-vãr, textul acestor douã studii este identic celui pe ca-re-1 întâlnim si în editia de fatã, reprezentând mai putin de o zecime din totalul acestui volum. Existã altminteri si alte indicii, chiar în manuscrisul pe care-1 avem la îndemânã, cã Gh. Cront a avut cunostintã de existenta lui. Regretatul învãtat a mai adãugat alte

trei istorii la editia sa din 1971, privitoare la împãratii Vasi-le I si Vasile al II-lea, ca si la Anna Dalassena, „mama Comneilor", unul dintre ultimele studii ale lui Nicolae Bãnescu, apãrut în periodicul bisericesc „Mitropolia Olteniei" din anul 1963. întrucât cenzura oficialã nu agrea notiuni ca sfânt ori martir, editorul din 1971 a introdus studiul despre loan Chrysostomul în acela, mult mai extins si mai laic, privitor la împãratul Arca-dius, iar titlul „O martirã a filosofici pãgâne: Hypatia", aflat în editia din 1927, a fost inversat în „Hypatia, martirã a filosofici pãgâne". De asemenea, referirile prea insistente la crestinism existente în ultimul paragraf din „Un asediu memorabil al Constantinopolului (626)", au dus la suprimarea acestui paragraf la editia din 1971. Sã revenim însã la tineretea lui Nicolae Bãnescu, marcatã de dobândirea licentei, în anul 1901, dupã care a functionat ca profesor de limba francezã la un liceu din Craiova. încã din aceastã perioadã el si-a fãcut debutul în activitatea stiintificã, prin studii de literaturã anticã greacã publicate mai ales în revista „Literaturã si artã românã". De atunci dateazã si primele sale traduceri din greaca veche, în primul rând din dramaturgia lui Eschyl, Sofocle si Euripide, pentru ca în anul 1907 sã. ajungã la „Viata lui Pericle" de Plu-tarh, care marca it teresul tânãrului erudit pentru istorie, chiar pentru ansamblul istoriei, întrucât de la lumea anticã a trecui la editii de izvoare si studii privind istoria medievalã, premodernã si chiar modernã a românilor, cu predilectie fatã de capitolele legate de legãturile româno-grecesti si de grecitatea post-bizan-tinã, pentru ca în tfinal sã-si concentreze activitatea stiintificã asupra istoriei bizantine, impunându-se încã din timpul vietii si rãmânând în constiinta posteritãtii ca bizantinist. Aceastã evolutie a sa a fost marcatã de perioada care a îwceput cu anul 1907 si în care el a functionat ca inspector scolar, Director al Liceului „Di-mitrie Cantemir"dfci Bucuresti si apoi ca Director al liceului de la Mãnãstirea Dealu. Orientarea sa spre studiile bizantine a fost marcatã de perioada cupriasã între anii 1910-1912, când a frecventat cursurile de limbã si literaturã greacã la Universitatea din M nchen, sub îndrumarea lui August Hei-senberg (1869-1930), urmasul lui Karl Krumbacher (1855-1909) la ca:edra de studii bizantine; Krumbacher crease bazek moderne ale acestor studii în Germania Kaiserului îsi initiase prima revistã internationalã de studii bizantine - Byzantinische Zeitschrift, care apãrea sistematic cu începere din anul 1892 si la care Nicolae Bãnescu avea sã fie un colaborator statornic, în special cu recenzii si cu note bibliografice, mai ales pânã în perioada celui de-al doilea rãzboi mondial, asa cum a colaboîat si la alte reviste internationale de bizantinisticã, al cãror numãr a sporit cu trecerea timpului. Posedând temeinice cunostinte de istorie si filologie clasicã, Nicolae Bãnescu si-a însusit o pregãtire serioasã pentru domeniul dificil al bizantinologiei, redactând si o lucrare privind evolutia timpului viitor în limba greacã, deosebit de apreciatã pentru valoarea sa stiintificã si rãmasã „ca un model al genului", aducând autorului ei titlul de doctor cu mentiunea magna cum laude In iulie 1914, chiar în momentul izbucnirii primului rãzboi mondial, în acea perioadã de grele încercãri pentru lumea europeanã, tânãrul savant si-a vãzut teza de doctorat publicatã la Bucuresti, în 1915, întelegând însã sã îmbine preocupãrile stiintifice cu îndatoririle patriotice si luând parte, ca ofiter de rezervã, la rãzboiul dus de România de atunci pentru întregirea neamului. Dupã realizarea Marii Uniri si crearea Universitãtii din Cluj (1919), Nicolae Bãnescu a fost numit profesor de istorie bizantinã la aceastã Universitate, fiind ales membru corespondent al Academiei Române în acelasi an (1919), care deschidea cea mai bogatã perioadã a activitãtii sale stiintifice, încununatã prin alegerea sa ca membru activ al Academiei Române, în primãvara anului 1938. Rostit la sedinta solemnã de la 25 mai 1938, Discursul sãu de receptie reprezenta sinteza unor preocupãri de cãpetenie privind Bizantul si romanitatea de la Dunãrea de Jos, directie de studiu pe care savantul a urmãrit-o constant în activitatea desfãsuratã ca bizantinist. în Rãspunsul sãu la acest Discurs de receptie, Nicolae lorga sublinia faptul cã studiile bizantine ale lui Nicolae Bãnescu porniserã de la cunoasterea culturii grecesti de pe teritoriul românesc. Pornind de la aceastã premisã fundamentalã, metoda savantului era „simplã si bunã, neavând nevoie de nici o îndreptare si prefacere. Totdeauna bine informat, pleci de la mãrturia de viatã, care se cheamã documentul. Nu lasi la o parte nici o stire venitã din vremea însãsi în care au fost

stãrile ori s-au petrecut faptele. Dar, cum ai un simt de umanitate, nu-ti închipui cã orice document cuprinde adevãrul si anume adevãrul total. El nu spune decât ceva venit de la un anume om în anume împrejurãri si pentru un anume scop. Interpretarea se impune de la sine. Dumneata ai putut face si aceasta, cãci nimic nu-ti era necunoscut." lorga sublinia aici eruditia si spiritul critic al lui Bãnescu, care îl impun si în zilele noastre pe istoricul de vocatie, con-siderându-1 în acelasi context pe proaspãtul membru al Academiei drept „un rãspânditor al acelui larg spirit al Renasterii senine, surâzãtoare si armonioase, care pretutindeni trebuie invocat". lorga releva calitãtile de mai sus în opera tipãritã a lui Bãnescu, iar acestea se confirmã pe deplin în textul care vede astãzi destul de târziu lumina tiparului. Considerãm chiar cã ele reprezintã motivatia esentialã a publicãrii lor, mai presus de suita adevãrurilor relevate aici, adevãruri care pentru cititorul zilelelor noastre si pentru nivelul actual al studiilor bizantine pot apãrea pe alocuri prea restrânse, individuale si partiale dacã le raportãm la gradul de generalitate al sintezelor actuale, care pãcãtuiesc însã si ele uneori printr-o tendintã exageratã cãtre socializarea istoriei si impunerea unor vesminte prea largi pentru osatura faptelor istorice pe care se vãd chemate sã le îmbrace. Bãnescu nu cãuta sã aplice societãtilor trecute retete si concepte operante în lumea de astãzi, ci pornea de la cunoasterea realitãtilor trecute, de la „ce ne învatã pe noi trecutul", sintagmã aflatã chiar în titlul unui studiu al sãu, cãtre lumea actualã, care este un produs al acestui trecut, nicidecum invers, în acest sens trebuie înteles spiritual deplin umanist al operei sale, care porneste de la decriptarea izvoarelor lumii trecute, care sunt si izvoare ale realitãtilor prezente. Pentru ca aceste realitãti sã fie cât mai conforme naturii umane si aspiratiilor ei milenare, se impune a deosebi modele trecãtoare de modelele perene, în domeniul stiintelor, moda reprezintã un adevãr aparent, iar adevãrul aparent poate fi un adversar al adevãrului, mai perfid decât neadevãrul însusi. Deprins cu clasicismul si cu lumea de bine si frumos a antichitãtii grecoromane, Nicolae Bãnescu a intuit cã trecutul nu poate fi înteles si perceput corect dacã îi aplicãm concepte ale lumii de astãzi, pe care lumea de altãdatã nu le cunostea. Semnifivativ în acest sens este ultimul discurs ce i-a fost dat sã-1 rosteascã în Academia Românã la exact zece ani de la Discursul sãu de la receptie. Era 27 mai 1948. Multe lucruri se schimbaserã în România în rãstimpul acelui deceniu atât de agitat. Mult mai numeroase erau însã schimbãrile ce urmau sã se producã sub impulsul unor constrângeri pe care societatea româneascã nu le mai cunoscuse în istoria ei zbuciumatã. Pretentia de a construi o lume nouã, o altã societate si chiar „un om nou", a dat frâu liber solutiilor de rupturã brutalã cu trecutul, de înlãturare a oricãrei continuitãti cu acest trecut si cu institutiile sale, chiar si cu cele mai reprezentative ori mai venerabile. Printre acestea s-a aflat si Academia Românã. Cu experienta deja îndelungatã a vietii sale, cu marea sa viziune istoricã, Nicolae Bãnescu a înteles perfect cã solutia care se pregãtea si pentru Academia Românã nu era una de continuitate, ci de rupturã cu trecutul si realizãrile lui, care mai cu seamã în privinta institutiei academice erau remarcabile. Titlul acestui ultim discurs rostit de el în Academia Românã reprezenta un veritabil manifest în favoarea spiritului liber, a libertãtii de gândire care garantase remarcabilele realizãri de pânã atunci ale Academiei Române. El îsi dãdea seama cã solutia bunã si corectã era a continuitãtii, nu a rupturii totale cu trecutul, adicã nu una extremistã, ci una a justei mãsuri. Tocmai de aceea discursul sãu, despre care nu stia cã avea sã fie ultimul tinut de el în Academia Românã, dar probabil cã intuia acest lucru, era intitulat „Mãsura lucrurilor". Titlul se inspira probabil din activitatea parlamentarã a lui Ionel I.C. Brãtianu, remarcabil om politic si cãpetenia Partidului National Liberal, grupare si optiune politicã în rândul cãreia militase si Nicolae Bãnescu. Savantul întelesese cu discernãmânt intentiile oficialitãtilor de atunci, care arãtau „cã nu poate fi vorba de o adaptare a înaltei noastre institutii la cerintele nouã ale vremii, de o simplã modificare de statute, ci, cum observa atât de bine în sectia istoricã, colegul nostru Silviu Dragomir, e vorba pur si simplu de suprimarea Academiei Române de pânã acum si de înlocuirea ei cu alta nouã". Acest „categoric verdict" la adresa „nobilei institutii osândite a-si încheia azi brusc existenta", îl determina pe Bãnescu sã sustinã „o modalitate care sã permitã nu a tãia brutal

firul împletit de atâtea generatii, ci a-1 înnoda, spre a-1 duce mai departe". Primul adevãr pe care autorul discursului îl sublinia cu tãrie era acela cã „în lunga existentã de 80 de ani", la data respectivã, Academia Românã „n-a fost un azil al bãtrânetii marilor figuri ale stiintei, literaturii si istoriei românesti. Fiecare din aceste venerate figuri a desfãsurat în sânul înaltului for de culturã o activitate pe care o mãrturisesc arhivele lui si rafturile depozitului de publicatiuni, dar o mãrturiseste mai cu seamã popularitatea de care se bucurã între români opera lor. E de ajuns a vã cita pe Hasdeu, pe Maiorescu, To-cilescu, Pârvan, lorga, pe Dr. Marinescu, pe Dr. Babes, titeica, Antipa, pe Puscariu, care ne-a pãrãsit ieri". Bãnescu sublinia în continuare cã se face „adesea si nu numai la noi, o mare, o grosolanã eroare de metodã, judecându-se oamenii si faptele trecutului, cu ideile timpului nostru. Ideile se schimbã însã de la o epocã la alta: tempora mutantur et nos cum illis..., desi mi se pare cam paradoxalã sentinta strãmosilor, cãci timpul duce linistit mersul, fãrã salturi, în curgerea lui fãrã sfârsit; ideile singure dau nãvalã, de multe ori înaintea lui, fac salturi". Autorul sustinea cu tãrie cã fiecare epocã „îsi are un anumit climat moral de la care nimeni nu se poate sustrage. A socoti altfel este a cere, de pildã, regimului feudal, rãspândit timp de secole asupra întregii Europe, ideile de azi ale exproprierii agrare sau votului universal". Desigur cã si din motive de oportunitate politicã, el îsi argumenta opinia sa foarte corectã prin-tr-un exemplu preluat chiar din istoria rusã. „Eu as recomanda zelosilor critici care ignoreazã acest principiu sã ia exemplu de la «marii» nostri vecini, de la Uniunea Sovieticã, unde în aprecierea faptelor trecutului nu se face aceastã confuzie. Am ascultat, d-lor colegi, câteva conferinte ale d-lui Bocicarev, consilierul de la legatia sovieticã de la noi, asupra statului rusesc, si am vãzut cu cât entuziasm ne-a prezentat figura eroicã a lui Dmitri Donskoj, marele print de Moscova, biruitorul de la Kulikovo, unde a câstigat cea dintâi biruintã asupra tãtarilor". „Totusi - continua atunci autorul -cine cunoaste istoria veche a Rusiei mai stie încã de câte ori acest erou a nãvãlit cu armatele sale asupra altor state rusesti - si erau o puzderie: Novgorod, Smolensk, Tver, Rjazan au fost trecute prin foc si sabie si locuitorii, tot rusi, târâti în robie. Dar nu i-a trecut prin minte eruditului consilier de legatie a osândi memoria lui Donskoj pentru aceste lupte pe care noi le numim azi fratricide. Ideea unitãtii nationale este o creatie a secolului al XlX-lea si nu i se putea cere lui Donskoj la sfârsitul veacului al XlV-lea, cum nu se putea cere Voievozilor nostri, pe care îi prezintã astãzi în atât de scãzuta luminã a «istoriei», improvizatii de la noi". Savantul îsi dãdea seama de efectele negative pe care le avea imitatia servilã a unei mode istoriografice dogmatice, înguste si închistate, care dupã un deceniu de circulatie avea sã fie, chiar în acele noi conditionãri social-politice, depãsitã prin opinii mai largi si mai nuantate, desi aceste opinii se mentineau în conti* Acest Discurs al lui N. Bãnescu a fost publicat de cãtre Acad. V. Gândea în „Academica", anul IV, 1994, februarie, nr. 4 (40), p. 23, sub titlul Un mare discipol al lui Nicolae lorga. nuare în cadrele conceptiei oficiale, impuse, fatã de care îsi afirmau mai departe fidelitatea tocmai pentru a o putea amenda mai usor bazându-se pe realizãri pentru a cãror justã evaluare se cuvine astãzi sã evitãm tendintele de desconsiderare sau minimalizare. Unui istoric de talia lui Bãnescu nu-i puteau însã scãpa neobservate opiniile simpliste care reduceau toatã bogãtia vietii istorice la o dependentã directã de uneltele cu care oamenii au produs de-a lungul timpului lucrurile necesare traiului zilnic sau vedeau în voievozii nostri numai niste boieri care-i asupreau pe tãrani. Suntem datori sã apreciem astãzi pãtrunderea cu care Nicolae Bãnescu observa înlãturarea adevãratelor lor valori de pe scena istoriografiei române si înlocuirea lor cu tot soiul de „improvizati", ca sã folosim propria sa terminologie. împotriva acestui val de imposturã a avut curajul sã se ridice cu toatã convingerea Nicolae Bãnescu. si a fãcut-o cu riscul de a nu-si mai vedea încununatã propria carierã, iar gestul acesta îndrãznet a contribuit evident la excluderea sa din Academia Românã, reorganizatã în acelasi an 1948, de fapt epuratã de multe din valorile ei anterioare, printre care se înscria si numele sãu. Curajul pe care prin elogierea memoriei lui Nicolae lorga îl dovedise înfruntând extremismul de dreapta chiar în 1941 si care se repeta acum în confruntarea cu extremismul de stânga, în unele

privinte chiar mai putin tolerant decât cel dintâi, 1-a marginalizat atunci rapid si pe Nicolae Bãnescu. Prin discursul sãu din 27 mai 1948, învãtatul si-a pecetluit în mod voluntar intrarea într-un îndelungat con de umbrã, în conditiile noului regim politic, care alãturi de atotputernicia unui singur partid politic o dezvolta si pe cea a statului totalitar, care trebuie sã controleze totul, inclusiv viata stiintificã si spiritualã, deci si Academia Românã. Ridicându-si glasul împotriva proiectatei tutelãri a Academiei Române de cãtre stat, al doilea punct important al Discursului rostit de Nicolae Bãnescu în mai 1948 avertiza cã „omnipotenta statului duce în chip fatal la aservirea spiritului. Vedem ce luptã se dã astãzi pentru libertatea gândirii. Centralizarea, împotriva cãreia se duce în lumea civilizatã o luptã de un secol, atinge azi în atâtea pãrti punctul ei culminant. Este, domnilor, o tendintã generalã a slãbi la exces pãrtile corpului social fatã de întreg. Rãul e vechi, îl semnala pe la 1840 un mare gânditor politic, Tocqueville, în cartea-i celebrã închinatã democratiei americane... Individul rãmâne astfel singur si dezarmat în fata omniprezentei statului. S-a demonstrat ca cel mai mare pericol al unei societãti ruina individualitãtii umane si s-au cãutat limite acestei puteri excesive: ele (adicã aceste limite - n.n., T.T.) nu s-au aflat decât în asigurarea spiritului de libertate. Aceastã asigurare trebuie sã o cãutãm si noi astãzi." Observãm cã în mai cât se poate de explicabil, cartea lui Toqueville, de care N. Bãnescu se folosea pentru a-si sustine cu mai multã fermitate punctul de vedere, avea sã fie trecutã la index de cãtre autoritãtile regimului de „democratie popularã", pentru a se bucura de circulatia pe care o meritã abia dupã anul 1989. Fãrã teamã sau retinere, autorul discursului sublinia apoi cã „dacã democratia e o formã necesarã a societãtii moderne, ea trebuie sã aibã la temelie, si în acelasi timp drept limite, toate libertãtile- si nu le mai amintesc, dar accentuez cã în fruntea tuturor stã libertatea gândirii". Pentru acest imperativ major întelegea sã lupte în continuare N. Bãnescu, chiar în conditii de marginalizare si de anihilare a pozitiilor sale, dobândite prin merite stiintifice incontestabile. Savantul îsi dezvolta în continuare opiniile pe baza experientei antichitãtii greco-romane, citând principiul „justei mãsuri" drept calea cea mai bunã de evolutie a societãtilor, sintetizat în sintagma greceascã to metron kai to meson ariston, sau echivalentul ei latin medio tutissimus ibis, afirmând spre sfârsit cã „nu ne sperie democratia, dar adevãrata democratie: rãspuns elocvent si de mare curaj dat sintagmei „democratie popularã" a regimului politic deja instaurat atunci în România. Aflat la începuturile sale si în conditiile de atunci, acelasi regim vedea în romani doar pe cuceritorii si asupritorii dacilor, nicidecum pe strãmosii poporului român, alãturi de daci, fireste, astfel încât apelul la citate latine, într-un moment când limba latinã urma sã fie scoasã din scolile românesti, deficientã reeditatã si astãzi în învãtãmântul nostru, chiar dacã motivele ei sunt acum altele, nu însemna decât sã te asezi în calea tãvãlugului, cu riscul de a fi strivit de el. Iar Nicolae Bãnescu s-a aflat printre cei care si-au asumat în chip constient acest risc. Este relevant faptul cã savantul stia din propria sa experientã „ce înseamnã în practicã tutela statului. Au semnalat-o în toate timpurile cugetãtorii politici. Reunind în mâinile sale toate puterile, statul poate fi un protector, dar poate fi si un tiran, între vitiile inerente unui regim politic, cugetãtorii au denuntat ca cel mai grav tendinta spre tiranie, spre despotism. Nici un regim politic nu e scutit de aceastã tendintã. si eu mã tem, domnilor, pentru autonomia spiritualã, principiul de temelie al acestui înalt for de culturã" care era si este si azi Academia Românã. Rector al Universitãtii din Cluj, doctor honoris causa al Universitãtii din Athena încã din anul 1937, Nicolae Bãnescu îsi continuase nestingherit activitatea, în cadrul Universitãtii din Bucuresti din toamna anului 1938 pânã în anul 1947, iar în Academia Românã pânã în 1948. Conducând Catedra de Studii Bizantine vreme de un deceniu, profesorul Bãnescu prezentase istoria integralã a Bizantului pe parcursul a trei ani de studii, tinând totodatã cursuri speciale însotite de seminarii, pe parcursul cãrora se fãceau în primul rând interpretãri de texte bizantine. Ales secretarul Sectiei de Istorie a Academiei Române, dupã moartea lui N. lorga, Bãnescu a mai fost Director al Institutului de Studii Bizantine, al Institutului de Studii Sud-Est Europene, preluând si conducerea la „Revista Istoricã", apãrutã pânã în anul 1947.

era inclusã si bibliografia lui N. Raymond Janin. sã-1 omagieze pe savantul ce împlinea venerabila vârstã de 90 de ani.Ritmul sustinut al activitãtii sale stiintifice a fost întrerupt în 1948. Bãnescu. ca si a celui urmãtor. Despre viata si activitatea lui N. întrucât între cele peste 600 de pagini ale sale se aflã un numãr mult mai mare de fise de cele mai diverse mãrimi. ca si al Comitetului de conducere al revistei internationale „By-zantion". de membru al Societãtii de Studii Bizantine din Athena. Bãnescu. Ca o expresie a acestui fapt. Herbert Hunger din Austria. în locuri care de regulã sunt indicate prin semne de cãtre autor. Tommaso Bertele si Giuseppe Schiro. apãrut la Bucuresti în perioada 19131946.s. Francois Halkin din Belgia. Vârsta tot mai înaintatã.9-17. Gyula Moravcsik din Ungaria. Existã însã nu putine cazuri în care locul exact al fiselor nu este indicat. cum ar fi calitatea de reprezentant al României în Comitetul International care pregãtise sãrbãtorirea a 60 de ani de viatã ai lui August Heisenberg în 1929. Johannes Irmscher si Peter Wirth din ** Numãr din RESEE. Veselin Besevliev si Ivan Dujcev din Bulgaria. Nãsturel era recomandat pentru a redacta în viitor notitele bibliografice ale contributiilor românesti prezentate la revista „Byzantinische Zeitschrift". datoritã si ruperii legãturilor traditionale cu lumea stiintificã din Occidentul Europei. Kurt Weitzmann din SUA. pp. N. din Italia. ca de altfel si al periodicului „Revue Historique de Sud-Est euro-peen". cãruia-i multumim pentru acest fapt si care a primit manuscrisul de la rudele învãtatului. tinut la Ohrida în 1961. sau din faptul cã fiind redactate mai târziu decât textul de bazã si în mod separat de acesta. Nãsturel. Manuscrisul autograf din care mai bine de o treime vede acum lumina tiparului prin acest prin volum de istorie bizantinã ne-a fost pus la dispozitie de cãtre Academicianul Virgil Gândea. unde la p. prin care P. care apare si astãzi la Bruxelles. uneori apar în fise si formulãri care le repetã pe cele din textul initial. Germania. Nicolae Bãnescu detinuse si alte onoruri.s. Pigulevskaja din Uniunea Sovieticã. acestea i-au acordat titlul de profesor emerit în anul 1964. la care a lucrat cu începere din anii '30 pânã la începutul anilor '60 ai veacului al XX-lea. tomul VII din anul 1969**. care trebuiesc intercalate în textul initial. calitatea de presedinte de onoare al acestui Congres. pânã în zilele noastre. îl reimpuneau atentiei autoritãtilor din tarã: angajate atunci într-o nouã directie de recuperare a traditiei autohtone si a trecutului poporului român. Bãnescu bizantinistului german H. activitate pe care Nicolae Bãnescu nu mai era în mãsurã sã o continuie. De la bun început se poate observa foarte usor faptul cã manuscrisul nu reprezintã forma definitivã. este de amintit onoarea ce i s-a fãcut cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani. precum si ruperea legãturilor cu traditia istoricã anterioarã si cu centrele apusene ale studiilor bizantine nu i-au mai îngãduit sã redacteze forma finitã a marii sinteze. în anul 1958. 12. datorãm unele informatii lui St. reabilitarea sa lentã si timidã. pentru a-si continua dupã aceea aparitia la Paris. alcãtuitã de P. în anii grei ai celui de-al doilea rãzboi mondial. Beck la 25 septembrie 1964. unde n-au lipsit însã elogiile la adresa atitudinii sale demne. VII. în manuscrisul dupã care este publicatã cartea de fatã se aflã si ciorna unei scrisori adresate de N. 22212233). 1961. l. 1978. iar câtiva ani mai pe urmã au fost de acord ca prima fasciculã din „Revue des Etudes SudEst Europeennes". lipsite de compromisuri. La acest omagiu au subscris o serie de personalitãti strãine ca Vitalien Laurent. în „Revista de istorie" XXXI. Alte dificultãti provin din anumite neconcordante între textul de bazã si adaosurile din fise. autorul . Bizantinistul Nicolae Bãnescu (100 de ani de la nastere). când i s-a dedicat un volum din „Revue dea Etudes Byzantines". aflându-se deja la o vârstã prea înaintatã. Brezeanu. sustinut la Oxford în 1967. Steven Runciman din Anglia. orientare care avea sã netezeascã drumul viitoarei monopolizãri a acestui trecut de cãtre propaganda oficialã. Jean Gouillard din Franta. Mai reiese faptul cã o primã redactare a textului era încheiatã încã din anii 1936-1937. Alegerea sa ca vicepresedinte de onoare al Asociatiei Internationale de Studii Bizantine cu ocazia celui de-al XH-lea Congres International de Studii Bizantine. Emanuel Kriaras din Grecia. Paul Lemerle. revistã ale cãrei prime numere vãzuserã lumina tiparului chiar aici la Bucuresti.G.

are o redactare definitivã. sunt indicate între paranteze trepte. acolo unde manuscrisul prezintã lacune. tinând de redactarea anterioarã si având formulãri absolut identice cu redactarea definitivã. care se publicã acum. redactatã definitiv. care trece însã de jumãtatea volumului publicat aici. fapt mentionat chiar de înscrisuri ale lui N. Am înlocuit doar unele forme prea arhaice ca „dete" prin echivalentul sãu actual „dãdu". afirmând. O mentiune specialã o meritã faptul cã în jur de o sesime din întreaga lucrare.planificân-du-si publicarea lucrãrii în patru volume. Prelucrãrile ulterioare ale textului ne-au convins însã cã Bãnescu a avut sovãieli în privinta acestei periodizãri initiale. am cãutat sã mentinem intacte expresiile si formele. pentru unele subcapitole privitoare la domnia lui lui Theodosie al II-lea. Rubin despre lustinian I.nu i-a mai oferit însã rãgazul de a continua redactarea definitivã. Rãzboiul cu gotii"). unde am introdus o expunere mult abreviatã. cã adevãratul moment de trecere de la o etapã la alta este reprezentat de cãtre domniile lui Maurikios si Phokas. textul lui Nicolae Bãnes-cu are si valoare literarã. în manuscris existã pentru aceastã primã parte si câteva pagini rãzlete. sau aparitia destul de frecventã a perfectului simplu. am acordat o atentie specialã concordantei timpurilor. a lui loan Tzimiskes si anul 1204. ci si din scurta Prefatã a lucrãrii. întrucât printre ultimele aparitii citate de Bãnescu figureazã cartea lui B. când se poate considera cã se deschide a treia si ultima perioadã a istoriei bizantine. Nu ne extindem asupra valorii stiintifice. Apreciem astfel cã dispunerea întregului material redactat de cãtre autor se distribuie destul de echilibrat în cele trei volume. în cea mai sistematicã expunere a Istoriei Imperiului bizantin realizatã pânã în prezent de un român. Adãugirile noastre. a cunoscut redactarea definitivã a autorului. Acelasi procedeu 1-am aplicat si putinelor interventii pe care le-am fãcut în textul propriuzis. are pagini dispãrute. de exemplu. Faptul are valoare. Pe lângã valoarea istoricã. a detaliului cu semnificatie istoricã. în loc de „legati de glie". Vârsta înaintatã . remarcãm absenta totalã a fiselor adiacente în prima parte. instalarea noii dinastii a lui Heraklios marcând începutul unei alte etape în istoria Bizantului. însemneazã cã autorul a realizat partea initialã de redactare definitivã în jurul anului 1960 sau la putin timp dupã aceastã datã. cu titluri reconstituite dupã mentiuni sporadice ale autorului. Din cele arãtate aici reies cu prisosintã dificultãtile. Urmeazã textul paginat cu cifre arabe. utilizate de cãtre autor. în aceeasi directie. Preocuparea pentru acest aspect pare sã-1 fi absorbit prea mult . în aceeasi ordine de idei. adãugând si multe note suplimentare. care se constituie. In afara modificãrilor impuse de actuala ortografie. din care primul. de continut. necesarã întelegerii textului de cãtre cititori si pentru a face legãtura între partea anterioarã si cea urmãtoare. dupã modelul si exigentele pozitivismului. întrucât numai prima parte. Bã-nescu. numerotatã cu cifre romane. atât în text cât si în note. Incluzând si subcapitolul 6 al domniei lui lustinian (intitulat „Cucerirea Italiei. ca si aparitia prea deasã pe alocuri a prezentului istoric. între acestea figureazã sintagma „legati de brazdã". Pentru a-1 face pe cititor sã înteleagã nivelul actual al acestor studii. alãturi de sintezele lui Nicolae lorga. cele trei momente ale demarcatiei dintre ele fiind reprezentate prin domnia lui lustinian I. astfel cã urmãtoarele cinci sesimi ale sintezei au rãmas numai cu redactarea initialã. Intentia autorului de a redacta aceastã sintezã integralã de istorie bizantinã reiese nu numai din continutul manuscrisului si al fiselor adãugate printre pagini. a acestei scrieri. am îmbogãtit adnotãrile autorului. nefinisatã si cu fisele neincluse în text. se încheie cu domnia lui Phokas.trecuse deja de 80 de ani . De aici derivã meritele expunerii. ca si aspectul laborios al întreprinderii de a pune în circulatie scrierea cea mai extinsã a lui Nicolae Bãnescu. spre exemplu. pe care autorul a optat ulterior sã o ducã pânã la anul 1081. aspect tratat uneori cu prea multã libertate de cãtre autor. inclusiv cele proprii. care este documentatã si îndreptatã spre lãmurirea faptului concret. insuficient finisat. deci cam jumãtate din primul volum. De asemenea. aprecierile de valoare cu privire la întregul text al acestei Istorii trebuie sã tinã seama de caracterul sãu neterminat. cel de fatã. Ea reflectã stadiul de dezvoltare în care se aflau studiile bizantine cu o jumãtate de veac în urmã. Unele pagini sunt de o frumusete aparte. îngrijitã în vederea dactilografierii si apoi a publicãrii.

Bury. De asemenea. L 'Afrique byzantine. L'Exarchat de Ravenne = Ch. decât o redactare finitã a lucrãrii. mai ales în privinta titlurilor de capitole. Diehl. de traditiile si de realizãrile ei din trecut. principiu care corespunde. Bury. . Diehl.B. precum „Calcedon" pentru „Chalkedon". ca si a tineretului studios. Diehl. considerãm cã se cuvine preluat si dus mai departe mesajul unei initiative care leagã actuala istoriografie românã de matca ei initialã. Buiy. cãutând însã sã mentinem nealterat stilul autorului. Diehl.B. Histoire de la domination byzantine en Afrique (533-709). de filonul ei cel mai autentic. am adãugat respectivele titluri.W. ca si expresii iesite din uzul limbii române actuale. Leroux. XVI). Paris. Diehl. A History of the Later Roman Empire form Arcadius to Irene (395-800). In partea a doua a cãrtii am redat printr-un corp de literã mai mic câteva fragmente care par mai degrabã fise de documentare ale autorului. Croiset. Miinchen. The Eastern Provinces form Arcadius to Anastasius (Cambridge Medieval History. în vederea actualizãrii. cu deschideri cãtre „noua istorie". Litterature grecque = Alfred et Maurice Croiset. Bury. Pentru sistematizarea textului. de care Nicolae Bãnescu a fost legat în chip firesc. 2 vols. ca si de volume. II. 1923. Am preferat ultima formã. L 'Afrique byzanîine = Ch. Faptul este valabil si pentru titlul acestui volum. London. l. Leroux. Interventiile pe care le-am efectuat mai ales în note. l. pe cât posibil. 1912. Multe dintre ele lipsesc. 1888. ABREVIERI ALE AUTORULUI Brooks.B. 1924. A History of the Later Roman Empire from the Death of Theodosius I to the Death of Justinian (395-565). inclusiv titlul pe care 1-am dat acestui volum. History I si History II = I. Paris. ca Nicolae lorga sau George I. si opiniilor noastre. Histoire de la Litteraturegrecque. cu convingerea cã formulãrile lor se apropie cel mai mult de spiritul expunerii autorului. Singurele modificãri operate de noi privesc unele forme arhaice. Diehl. Etudes sur l'ad-ministration byzantine dans l'Exarchat de Ravenne (568-751). Brãtianu. Paris. Usoarele variatii pe care le întâlnim în text nu schimbã principiul urmat de Nicolae Bãnescu. cât si a formelor utilizate de cãtre autor pentru redarea numelor proprii transmise de cãtre izvoare. 1896. 1889. The Eastern Provinces = E. London. continând abrevierile utilizate de noi. atât în privinta stilului.. Rigoarea stiintifici impune redarea uniformã a termenilor proprii. History form Arcadius to Irene = I. inclusiv în formulãrile de titluri. London. de pãrti. dificultate sporitã în cazul formelor grecesti încetãtenite deja în limba românã. Brooks. cap. Justinien = Ch. în spiritul redãrii etimologice a notiunilor.. 5 vols. Nicolae Bã-nescu ar fi acordat o atentie cuvenitã si acestui aspect. Tudor TEOTEOI NOTÃ ASUPRA EDITIEI Textul care urmeizã reproduce cu fidelitate manuscrisul autograf al lui Nicolae Bãnescu. rezultate dintr-o capacitate de intuitie pe care expunerea sa o dovedeste adeseori si care îl aseazã fãrã dificultate alãturi de alte figuri de seamã ale istoriografiei române. la lista de abrevieri a autorului am adãugat o alta. Bury. folositã consecvent de cãtre autor. t. au fost trecute între paranteze drepte. a informatiei. Bury. altminteri. operatiune pe care autorul nu a finalizat-o. Suntem însã încredintati cã la redactarea completã si la definitivarea întregii lucrãri. Easteern Roman Empire = I. Justinien et la civilisaation byzantine au W-e sfecle. care este unul deosebit de cultivat. Dincolo de valoarea în sine a textului pus acum pentru prima oarã la dispozitia publicului nostru cititor. A History of the Eastern Roman Empire form the Fãli of Irene to the Accession of Basile I (802-867).pe autor.

. ed. III. Vrem. 1978 Jones. Bucuresti. 1896-1900. Byzanz und Persien in ihren diplomatischvotkerrechtlichen Beziehungen im ZeitalterJustinians. Geschichte des spãtromischen Reiches. Miiller. 1894-1927. Munchen. wien. I. Leipzig (Munchen). Finlay. 1906. 1885 GRBS = Greek-Roman and Byzantine Studies Hunger. 1941-EBPB = Etudes byzantines et postbyzantines. 3 voi.D. pub-lie par Remy Palanque. Wilhelm von Christs Geschichte dergriech. Griechische Litteratur = W. 1893REB = Revue des Etudes byzantines. 284-602.. New York-Oxford. 5 voi. Studien zur Geschichte des byzant. ed. 2 voi. Paris. London.1901. Studien = E. Kirche = H. Oxford. 1979-EHR = English Histori cal Review. ed. Die hochsprachliche profane Literatur der Byzantiner. Beck. MV. Vasiliev. Byzanz und Persien = K. a Il-a. Il-e Hãlfte. Praga. ABREVIERI ALE ÎNGRIJITORULUI EDItIEI An. LRE = A. II = A. 1944 si (R)EB pentru vols. voi. 1864. Gibbon. Reiches vornehmlich unter den Kaisern Justin II und Tiberius Constantinus. Gilterbock.. 1965RE = Paulys Realencyclopâdie der classischen Altertumswissenschaft. 19641982 FHG = Fragmenta Historicorum Graecorum. Diehl et Marcais. Stuttgart. History of Greece = George Finlay. 146 to A.. v. I. Moscova. Bucuresti. H. 1932. Paris. 1944. Gtiterbock. Picard. Geschichte = E. Paris. Bury = Edw. ed. Stein. Harvard Univ. „Histoire Generale". The Later Roman Empire. = Analecta Bollandiana. Byzance et l'Orient sous Ies successeurs de Justinien. Diehl et G. et T. Stein. L'empire byzantin I. Justin the First = A. 1959 BMGS = Byzantine and Modern Greek Studies. Wissowa. 1991 TM = Travaux et Memoires.A. Marcais. Paris.. neue Beafbeitung hrsg. Schmid. Stein. The History of the Decline and Fãli of the Roman Empire. Sverdlovsk (Ekaterinburg) Beck. Gibbon. ed. = Vizantijskij Vremennik. Picard. Londra EPLBIP = 'EyK'OKA. 1951. Justin the First. Schmid.M. 7 vols. 1892-Dagron. 2 vols. 1964 LM = Lexikon des Mitrelalters OCP = Orientalia Christiana Periodica. Stein.A. C.H. Litteratur. Oxford..KO npoccojTOypaqHKO AE^IKO Bu^avTivfjt 'loTOpiaq Kcd IloXuio^ov. L'empereurMaurice = Paul Goubert. Bas-Empire II = E. Hunger. Vasiliev. ABREVIERI ALE AUTORULUI Goubert. I-III. Stein. Histoire du Moyen Age. Atena. L'empereur Maurice. Le monde oriental = Ch. Paris. 1877. ed. Paris. Munchen. 1949Vasiliev. Naissance d'une capitale. Cambridge Mass. Histoire de l'empire byzantin. 1928. Washington. a Vl-a.C. Paris. 1935-ODB = OxfordDictianary ofByzantium. Decline and Fãli. Byzance avânt l'Islam. 1919. Berlin. Stein. 7 vols. 1996-FHDR = Fontes Historiae Daco-Romanae. 1961. 4 voi.F. Roma. Otto Stãhlin.-G. apãrate la Bucuresti VR = Variorum Reprints Viz. Le monde oriental de 395 â 1081. Naissance = -G. 1947- . Kirche und theologische Literatur im byzantinischen Reich. col.oîrciSi. Press. An Introduction to the Epoch ofjustinian the Great. Histoire du Bas-Empire II. G. Bruxelles. 1882ADSV = Anticnaja Drevnost' i Srednie Veka. 1950 (Dumbarton Oaks Studies I). Munchen. Sanktpetersburg (Leningrad). Il-er Teii. 1929-BZ = Byzantinische 2-eitschrift. Tozer. Jones. Dagron. Vasiliev. Birmingham BS1 = Byzantinoslavica. Boli. Stahlin. 1984 DOP = Dumbarton Gaks Papers. Stuttgart. Literatur = H.B. A History of Greece form its conquest by the Roman to the present time B. Bury.

/.. ..PREFATÃ Dacã în privinta datei cu care se încheie istoria Bizantului .. anul întemeierii Constantinopolului. voi. Prin aceste douã fapte se pecetluieste definitiv separatia... în anul 324.. ca simbol al primei manifestãri puternice a Bisericii crestine hotãrâtoare pentru dezvoltarea politicã si culturalã în Evul Mediu.:.. la începutul veacului al IV-lea. Francke AG. M. Consideratii atât de serioase nu pot fi ignorate.«<„. si anul 330. . Acestea se întâmplã.prãbusirea sub loviturile turcilor otomani (1453) . Eminentul bizantinist englez J.nu încape discutie. împãrtirea istoriei bizantine în perioade. când imperiul se împarte între cei doi fii ai sãi. 2 Cambridge Medieval History. De aceea. f^. IV. ed. Altii gãsesc mai potrivit a porni de la moartea lui Theodosius cel Mare (395). Unii pornesc de la Justinian I.s 36 Franz Dolger reprezintã acelasi punct de vedere când afirmã ca început al istoriei bizantine anul 325. în literatura si arta greacã se îndeplinesc prefaceri fundamentale. pentru el timpul în care se plãmãdesc germenii acestei aoi epoci a istoriei nu poate fi decât acela în care vechiul pãgânism oficial a fost înlocuit cu noua religie a lumii. A. si chiar înainte de Theodosius cel Mare. e ceva artificial. Dar Krumbacher a arãtat cu multã dreptate1 netemeinicia acestor pãreri si motivele pentru care trebuie sã se înceapã cu mult înainte de Justinian. Munchen. de la data urcãrii sale pe tron (527). Schneider)... caracterizatã atât de bine prin expresia fruhbyzantinisch a germanilor.-. pãrerile se deosebesc când e vorba sã se determine mai precis timpul de unde aceastã istorie trebuie sã înceapã. în sfârsit.. când Constantin cel Mare ocupã tronul imperiului ca singur stãpânitor. din primele timpuri ale imperiului pânã în zilele celui din urmã Paleolog. New York. 1952. în „Wissenschaftliche Forschungsberichte. a Il-a. Verlag. schitând astfel evenimentele secolelor al IV-lea si al V-lea. tor politic de mare însemnãtate si. predominant. care pune capãt celei din urmã manifestãri superioare a vietii pãgâne. asezate în cercul de influentã a culturii grecesti. „Palladium al puterii politice si bisericesti a imperiului în Orient"3. ca o consecintã a acestui fapt. acela în care elementul grec ajunse în Imperiul roman un fac1 Geschichte der byzantinischen Litteratur. 3 Byzanz (collaborateur pour l'Art byzantin: A.^t. prin întemeierea unei noi capitale. London.. Berna. sau. Burt Franklin. hotãrâtoare pentru însusi caracterul Statului bizantin. dacã vrem o datã mai exactã. sau de la data decretului de închidere a Universitãtii din Atena (529). Noi urmãm traditia practicã a expunerii acestei istorii pe dinastiile de împãrati. . 1897. si o istorie a Bizantului trebuie sã prezinte. timpul în care în limba. si care constituie întâia sa perioadã. discutatã cu atâta pasiune în anii din urmã. adâncitã tot mai mult. cãreia îi corespunde în limba noastrã caracterizarea de protobizantinã. a limbii latine de cãtre cea greacã. toate aceste mari prefaceri. a Orientului grec de Occidentul latin. timpul în care organismul Statului a suferit o prefacere adâncã si durabilã.. *. cãci nu se pot avea în vedere numai faptele singulare.^ . >-:. 1923. Sub raport politic. 1970]. [ed. „Introducere". noi vom începe istoria Imperiului bizantin de la Constantin cel Mare. ci întreaga dezvoltare în toate domeniile vietii. în cele din urmã. Bury socoteste si el cã dezvoltarea „bizantinismului" a început din secolul al IV-lea si cã unele din trãsãturile sale caracteristice încep sã aparã îndatã dupã întemeierea Constantinopolului2. afirmã Krumbacher. oricât de sumar. adaugã Krumbacher. anastaticã. fãrã de care greu s-ar întelege aceastã istorie. învãtatul german vede punctul initial al acestui proces în întemeierea noii capitale la Constantinopol si în împãrtirea imperiului rezultatã dintr-însa în cele douã jumãtãti: de Apus si de Rãsãrit.. . cu încetul. De aceea. ceea ce deosebeste radical epoca bizantinã de cea romanã e strãmutarea centrului de greutate al imperiului din Apus în Rãsãrit si înlãturarea treptatã. „Introducerea" la Istoria Bizantului. în jumãtatea de Apus si cea de Rãsãrit. Geisteswissen-schaftliche Reihe".:„.

Chlorus muri în Britannia. cei doi Augusti ai tetrarhiei instituite de cel dintâi. datã la portile Romei (la Pons Milvius). si legiunile îl proclamarã August pe fiul sãu.Einlei-tung. 115. unde se zice cã împreunã au dat vestitul Edict de la Milan. fost ofiter al lui Galeriu. s-a nãscut la Naissus (azi Nis). Maximin si Galeriu pierirã în cursul acestui rãzboi. «4. Recunoasterea crestinismului. în Pannonia. Constantin. Evenimente grave se întâmplarã în curând. fiul lui Maximian. împãrati subalterni. între Sava si Drava. prin care crestinii obtineau libertatea deplinã a cultului. în anul 306. Constantin porneste în Italia împotriva lui Maxentiu. Când. foit*. La Roma. 273. Bucarest. 32 [ed. Diocletian si Maximian. ceilalti doi membri ai tetrarhiei. tracL de Mãria Holban. care-i . TVv»iuL Itt^ — C». dupã obiceiul sãu. politica religioasã. fiul lui Constantiu Chlorus. rom. care. Ea a fost îndelungã si înversunatã. fãrã a-i recunoaste acest titlu. asociati cu titlul de Cesari. îl recunosteau de August pe Licinius. potrivit sistemului. cel dintâi în Orient. LUPTA PENTRU DOGMA NICEEANÃ v ' «J»K u w# *t* s * -fi CONSTANTIN CEL MARE l. toate mãsurile împotriva lor fiind abolite. . în bãtãlia decisivã din 312. Maxentiu pierind în apele Tibrului. Acesta din urmã se întoarse atunci în locul pe care-1 pãrãsise. lorga. Zosimus afirmã cã nu Licinius a fost cauza. *JZ«. fjr •*** WT&L. p. întruniti la Carnuntum. o revoltã împotriva lui Galeriu îl proclamã în locul sãu ca împãrat pe Maxentiu. Luptele lui Constantin cu rivalii.. p. la rândul lor. într-o regiune de latinizare absolutã1. „Convertirea"sa. I. Histoire de la vie byzantine.. voi. se retraserã în viata privatã. 1934. voind sã atragã de partea sa unele din popoarele care se aflau în cuprinsul stãpânirii lui Licinius2. otv*«.. trecurã în locul lor ca Augusti. iar pe Constantin doar îl tolerau. el câstigã victoria. p. Licinius se retrase pe jumãtate învins. rãsturnând întreaga alcãtuire politicã a lui Diocletian. PARTEA ÎNTÂI DINASTIILE CONSTANTINIANÃ si THEODOSIANÃ CU SUCCESORII LOR U-M-JI'UILM 9». 43 Aliat cu Licinius. ««AnC *M»» «fu Cu tMiuZ. Bucuresti. <* Zo V \$. 1974. se arãta necredincios pactelor încheiate. ti 4*<. a_l doilea în Occident. Galeriu si Constantiu Chlorus. la l mai 305. . în calitate de Cesari. Vechii Augusti ai tetrarhiei. Ei îsi asociarã. *» CONSTANTIN CEL MARE sI URMAsII SÃI. Prima luptã se dãdu la Cibalae. '**-*. si rãzboiul civil se dezlãntui îndatã. Vt *» *' •* . Constantin. Constantin se întâlni apoi la Milan cu Licinius. 1 N. pe Maximin Daia si pe Severus. desi Licinius o luase de sotie pe sora lui Constantin. Dar întelegerea dintre cei doi Augusti nu tinu multã vreme. >» t.* . Conflictul izbucni în 314. dar având încã forte puternice. ci Constantin.

Multi cãzurã din ambele pãrti.ai. în apropierea luptei decisive cu Maxentiu. L. Refugiat la Byzantion. Dupã zece ani. Historia nova. trecu râul pe malul celãlalt. Leipzig. fluviul si încãierarea a fost crâncenã: pânã la asfintitul soarelui au cãzut pe 45 NICOLAE BANESCU câmpul de luptã 34. cu cei mai buni soldati. Constantin a distribuit prizonierii între orase. La Chrysopolis el dãdu o nouã luptã cu Constantin. cu o ceatã de cãlãreti. Profitând de aceasta. Licinius. 28: HET' ou TroAu Toug dpitovg nair\cac. afirmã Zosimus4. se predarã a doua zi. învins. pânã la flotã. pregãtindu-se iarãsi pentru rãzboiul cu Licinius. Crispus si Constantin. la locul unde Tonos (Tungea) se varsã în Ebru (Mãrita). Izvoarele precizeazã contributia fiecãrei natiuni în corãbii si oameni.BV ou SeScoKOTOt aînav. sotia sa obtinând jurãmântul lui Constantin cã-i va respecta viata. Licinius îsi desfãsurã fortele de la muntele de deasupra orasului pânã la 200 de sta-dii. restul cavaleriei trecu. Paris. Renuntând la purpurã. Licinius trimise emisari la natiunile sale. O armatã si o flotã impunãtoare se strânserã astfel. Mendelssohn. Constantin deschidea iarãsi conflictul. încât Constantin. Constantin rãmase de acum singur stãpânitor al imperiului. Putine probleme ale istoriei au fost atât de mult dezbãtute ca aceea a „convertirii". (TJV TOUTO avrâ ãt%6vri TOV tfjv avwv 6c<paipeîT.000 de oameni. care aruncã vina acestui nou rãzboi asupra lui. 17: AiKivviov JJ. fiul lui Licinius. Victoria lui Constantin nu fu decisivã. voi. Fugi la Nicomedia. I. 19. era demis din aceastã demnitate. sã se creadã într-o adevãratã „convertire" a lui Constantin. Ai sãi. Flota lui Constantin ancorã la Pireu. Pe neasteptate. prin urmãrile pe care le-a avut. 20. Armatele rãmaserã în fatã mai multe zile. aflându-se în tinuturile dusmanului. Licinius îsi avea lagãrul în Thracia. la Adrianopol. Licinius fu trimis la Thessalonic. 4 II. se predã (18 septembrie 324). fiii lui Constantin cel Mare. 1887 (=Zosime. la stânga Adrianopolei (324). unde a construit portul. nemaiavând decât putine trupe. ne spune Zosimus. dar. risipiti prin pãduri. Constantin trimise emisari sã-1 execute. .permiserã a da o nouã bãtãlie în Thracia. lupta fiind egalã3. iar a lui Licinius în Hellespont. Tetrarhia lui Diocletian îsi încheia astfel scurta sa existentã. însotitã de viziuni. erau proclamati Cesari. Texte etabli et traduit "X par Fr. II. Valens. II. Kcova'ravrivov Se KCCTU TO CTUv77î?Lg au-nâ Jtepi Ta av^Kei^eva ipavevTog ãniaTov KCCÎ Tâv Li?v<3v Tivã TCOV TtÎ Pambeia AIKIVVIOV Ãagovrcov napaan&cai Ibidem. Edictul a fost urmat de o serie de mãsuri luate de Constantin în favoarea Bisericii crestine. 44 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN urmãtoare: Constantin rãmânea stãpân pe Illyricum si pe toate natiunile de dincolo. si Licinianus. Licinius pe Thracia si pe Orient. Aflând de aceste pregãtiri. s-a dus apoi la Thessalonic. Recunoasterea oficialã a crestinismului. A doua zi se încheia pacea în conditiile 2 Zosimos. Paschoud. cãci era obisnuit cu aceasta". Histoire nouvelle. cel putin asa sustin Eutropius si Zosimus. fu asediat si trecu în Asia. Nu dupã mult timp. simti nevoia sã trateze. Ea se discutã încã si azi. poruncind sã fie pregãtite corãbii de rãzboi si forte pedestre si cãlãri. Constantin. a fost un fapt considerabil. s . provocând panicã în armata rivalului sãu. strãbãtu Thracia. ca aceea a lui Constantin. Les Belles Lettres. Constantin si-1 stabili pe al sãu lângã tãrmul Ebrului. care se întãrea retrãgându-se. 1971). întorcân-du-se de peste Dunãre din rãzboiul cu sarmatii. pe care Licinius îl fãcuse Caesar. pe care o pierdu. ed. cu toatã armata. prin asa-zisul „Edict de la Milan". cãci ambitia sa era sã reconstituie unitatea imperiului în folosul sãu si al familiei sale. Teubner. unde i se fixã resedinta. Toate acestea au fãcut sã se vadã într-însul un convins religios. care nu exista mai înainte. „cãlcându-si jurãmântul.

1898. în acea epocã: conferit in extremis. în cartea sa de mare rãsunet asupra lui Constantin5. Recunoasterea oficialã a crestinismului. 28: fiLT' oi) tov> mbt dpifovt TraTrjaat (fjv TOUTO avrâ avwv âcpaipeîrai. cãci era obisnuit cu aceasta". El si-a dat seama de puterea în crestere a noii credinte si . pãrerile savantilor în aceastã privintã sunt foarte diferite. O pãrere identicã exprimã Ed. Toate acestea au fãcut sã se vadã într-însul un convins religios. 46 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Izvorul principal de la care se porneste în aceastã discutie este Eusebiu din Caesarea. La Chrysopolis el dãdu o nouã luptã cu Constantin. botezul se socotea cã asigurã mântuirea. 1913. iar în 5 Die Zeit Constantiris des Grossen. botezul pe patul de moarte . 7 Die Mission und Ausbreitung des Christentums in den ersten dreiJahrhunderten. Edictul a fost urmat de o serie de mãsuri luate de Constantin în favoarea Bisericii crestine. istoricul bisericesc contemporan. Atitudinea lui Constantin a pornit din motive politice. Renuntând la purpurã. prin asa-zisul „Edict de la Milan". 1906.lucru obisnuit. în apropierea luptei decisi-ve cu Maxentiu. nemaiavând decât putine trupe. Refugiat la Byzantion. de altminteri. Nu dupã mult timp. sã se creadã într-o adevãratã „convertire" a lui Constantin. Leipzig. Putine probleme ale istoriei au fost atât de mult dezbãtute ca aceea a „convertirii". risipiti prin pãduri. 4 II. se stie. dar. si victoria crestinismului în Asia Micã era clarã înainte de epoca lui Constantin. Jacob Burck-hardt. Atitudinea lui Constantin a pornit din motive politice. botezul se socotea cã asigurã mântuirea. ca aceea a lui Constantin. El si-a dat seama de puterea în crestere a noii credinte si vedea într-însa o armã pentru a-si pãstra unitatea politicã a statului. Cum era de asteptat. El a primit. istoricul bisericesc contemporan. Leipzig-Berlin. învins. Cei mai multi nu-i recunosc lui Constantin o convingere religioasã în favoarea crestinismului.46 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Izvorul principal de la care se porneste în aceastã discutie este Eusebiu din Caesarea. cu cei mai buni soldati. de altminteri. botezul pe patul de moarte . „cãlcându-si jurãmântul. Leipzig. fu asediat si trecu în Asia. Cei mai multi nu-i recunosc lui Constantin o convingere religioasã în favoarea crestinismului.Aufl. Schwartz6. Licinius fu trimis la Thessalonic. Ai sãi. Adolf Harnack e de aceeasi pãrere când aratã7 cã. Tetrarhia lui Diocletian îsi încheia astfel scurta sa existentã. se predã (18 septembrie 324). 2. Ea se discutã încã si azi. se stie. în secolul al IV-lea. Cum era de asteptat.lucru obisnuit. 3. si Primul Consul când semneazã Concordatul: amândoi se gândeau numai la puterea si la gloria lor.000 de oameni. El a primit. nu sovãie a tãgãdui categoric acestui mare ambitios schimbarea de credintã. „ca si cum religia putea fi ceva pentru o inimã devoratã de setea de a domni". fãcându-se crestin. prin urmãrile pe care le-a avut. strãbãtu Thracia. crestinii reprezentau un factor însemnat în imperiu. în acea epocã: conferit in extremis. afirmã Zosimus4. Constantin trimise emisari sã-1 execute. unde i se fixã resedinta. 6 Kaiser Constantin und die christliche Kirche. Licinius. Aufl. Constantin rãmase de acum singur stãpânilor al imperiului.. a fost un fapt considerabil. pentru care perspicacitatea diabolicã a stãpânitorului universal realizare însemnãtatea aliantei cu Biserica pentru monarhia universalã pe care o pregãtea. Fugi la Nicomedia. pânã la flotã. pãrerile savantilor în aceastã privintã sunt foarte diferite.. însotitã de viziuni. Nu vede nici o deosebire între Constantin. pe care o pierdu. 47 câmpul de luptã 34. sotia sa obtinând jurãmântul lui Constantin cã-i va respecta viata. se predarã a doua zi.

vedea într-însa o armã pentru a-si pãstra unitatea politicã a statului. Jacob Burck-hardt, în cartea sa de mare rãsunet asupra lui Constantin5, nu sovãie a tãgãdui categoric acestui mare ambitios schimbarea de credintã, „ca si cum religia putea fi ceva pentru o inimã devoratã de setea de a domni". Nu vede nici o deosebire între Constantin, fãcându-se crestin, si Primul Consul când semneazã Concordatul: amândoi se gândeau numai la puterea si la gloria lor. O pãrere identicã exprimã Ed. Schwartz6, pentru care perspicacitatea diabolicã a stãpânitorului universal realizare însemnãtatea aliantei cu Biserica pentru monarhia universalã pe care o pregãtea. Adolf Harnack e de aceeasi pãrere când aratã7 cã, în secolul al IV-lea, crestinii reprezentau un factor însemnat în imperiu, si victoria crestinismului în Asia Micã era clarã înainte de epoca lui Constantin, iar în 5 Die Zeit Constantin's des Grossen, 3. Aufl., Leipzig, 1898. 6 Kaiser Constantin und die christliche Kirche, Leipzig-Berlin, 1913. 7 Die Mission und Ausbreitung des Christentums in den ersten dreijahrhunderten, 2. Aufl., Leipzig, 1906. 47 NICOLAE BANESCU alte provincii ea fusese destul de bine pregãtitã. Geniul politic al lui Constantin si-a dat seama de realitate si n-avea trebuintã pentru aceasta de o inspiratie specialã. Trebuie sã relevãm si pãrerile juste ale lui Hugo Koch8, care duc la aceeasi concluzie. V. Duruy nu se deosebeste în pãrerea sa de toti acestia, încercând a pãtrunde pânã în adâncul sufletului lui Constantin, istoricul francez declarã cã a gãsit într-însul „o politicã, mai degrabã decât o religie (une politique plutot qu'une religion)9. Ca si Burckhardt, îl apropie si el din acest punct de vedere pe Constantin cel Mare de Bonaparte. Alt istoric francez, mai aproape de noi, Leon Ho-mo, cunoscut prin atâtea pretioase lucrãri asupra epocii imperiale romane, îl prezintã pe Constantin, care practicase, ca si tatãl sãu, Constantiu Chlorus, monoteismul solar oficial10, evoluând putin câte putin, si încã înainte de campania de la Pons Milvius, cãtre un cult solar purificat, care sfârseste prin a lua caracterul unui adevãrat „deism". Autorul afirmã cã nu suntem în fata unui „fenomen individual" si semnaleazã un mers analog la colegul lui Constantin, la Licinius, „un pãgân convins". Homo aratã mai departe cã faimosul Edict "X 1913. Konstantin der Grosse und das Christentum, Munchen, 9 Histoire des Romains, Paris, 1885 (nouvelle ed.), t. VII, p. 88. 10 V. excelenta lucrare asupra sincretismului religios, care duse la monoteismul solar impus de Aurelian ca religie oficialã a imperiului: Les e'mpereurs romains et le christianisme, Bibi. historique, Paris, Payot, 1931; pentru citatia noastrã, pp. 114-116. 48 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN de la Milan, care poartã dubla semnãturã, desemneazã puterea cereascã supremã sub perifraze vagi - si, ca atare, strict deiste - ca „divinitate, divinitas", „tot ce este divinitate în locuinta cereascã, quicquid est di-vinitatis in sede caelestf, „divinitate supremã, summa divinitas1'. Rugãciunea pe care Licinius va cere armatei sale s-o rosteascã pe câmpul de bãtãlie de lângã Adrianopole, adaugã învãtatul francez, „va fi a unui curat deist". Dar pentru firile veacului al IVlea, setoase de credintã si înflãcãrate de practici, deismul, conchide el, suprem rezultat al monoteismului solar, nu reprezenta decât o formulã goalã si rece, „un de ces expedients commodes, ou lapolitiquepouvait trou-ver son compte, mais qui ne donnait satisfaction ni aux besoinsprofonds de l'âme, ni aux aspirations in-times du coeuf. N. lorga îl socoteste pe Constantin un latin, „un latin din Occident, foarte pãgân ca spirit, oricare ar putea fi pãrerea asupra pretinsului sãu «proces de constiintã», care miroase îndestul a politicã a pãcii romane si a punerii în faptã pentru ideea de Stat, mai sacrã decât toti zeii vechi si moderni, a

oricãrui element existent de vitalitate"11. A. A. Vasiliev, înregistrând diferitele pãreri privitoare la aceastã dezbãtutã chestiune, socoteste cã „recunoscând aplecarea sincerã a lui Constantin pentru crestinism, nu s-ar putea lãsa deoparte vederile sale politice; ele au trebuit sã joace un rol esential în atitudinea pe care a manifestat-o el în privinta crestinismului, care-i putea fi util în mai multe chipuri"12. 11 Histoire de la vie byzantine, I, pp. 31-32; cf. p. 81. 49 Fãrã a-si însusi minunile povestite de Eusebiu, Gaston Boissier crede în sinceritatea convertirii lui Constantin. Ea se explicã, dupã el, fãrã aceste minuni. E de ajuns sã ne amintim cã împãratul era un superstitios înspãimântat, care, zvonindu-se cã Maxentiu încerca sã-i atragã pe zei de partea sa prin tot felul de invocatii si sacrificii, se temea sã nu fie învins dacã nu obtinea protectia vreunei divinitãti puternice. Astfel, a fost adus a cere ajutorul Dumnezeului crestinilor. Când s-a decis la aceasta, continuã Boissier, nu s-a multumit a-1 invoca în adâncul sufletului sãu, cãci, ca toti pãgânii, el nu credea decât în eficacitatea practicilor. A pus deci dinaintea soldatilor steagul împodobit cu monograma lui Christos, faimosul labarum, si a asteptat rezultatul bãtãliei pentru a se declara cu totul cucerit de noua credintã13. Eminentul medievist francez F. Lot contestã motivele politice, când, trecând peste „convertirea" lui Constan12 Histoire de l'empire byzantin, Paris, ed. Picard, 1932, p. 60. 13 La fin du paganisme, t. I", Paris, Hachette et Cie, 1907, chap. Ier [labarum era o variantã a lui lauratum (gr. Ãavpârov) sau laureatum (signuni), întrucât stindardul lui Constantin cel Mare era o cruce dominatã de o coroanã de aur (semnul victoriei), iar sub ea se aflau portretele suveranilor, cf. H. Gregoire în „Byzan-tion", 12 (1937), pp. 277-281 (Encore l'etymologie de "labarum^. Bãnescu nu a luat în seamã (sau nu a cunoscut) si acele opinii care au admis o origine celticã pentru Ãââapov (de la celticul „llafar"), cf. J.-J. Hatt, La vision de Constantin au sanctuaire de Grand et l'origine celtique du labarum, în „Latomus", 9 (1950), pp. 427-436. Mai apropiatã ni se pare si nouã derivarea din lau-reum (vexillum); de adãugat la bibliografia acestui detaliu A. Alfoldi, The Conversion of Constantine and Pãgân Rome, Oxford, 1948 si M. Green, J. Ferguson, Constantine, Sun-Symbols and the Labarum, în „Durham University Journal", 80 (1987), pp. 917]. 50 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN tin, crede cã în adeziunea lui la crestinism e o parte de sinceritate. A pretinde cã împãratul Constantin a aderat la crestinism din motive politice înseamnã a crede cã avea interes s-o facã. Dar crestinismul era rãspândit numai în Pars Orientis. A trece la crestinism era, pentru un suveran care domnea în Occident, un non-sens, era chiar periculos, cãci armata, singura fortã realã a Statului, era pãgânã. Pentru Lot, numai o concluzie este posibilã: anume cã a cedat unei impulsiuni subite, de ordin patologic sau divin. Dacã nu s-a convertit de la victoria lui asupra lui Maxentiu, afirmã. învãtatul francez, a dat însã semne exterioare, oficiale, ale adeziunii sale la noua credintã. Din prudentã, Constantin menajeazã un timp pãgânismul; dar favorizati în permanentã au fost crestinii. Lot socoteste cã împãratul si-a arãtat mai cu seamã zelul dupã victoria sa definitivã asupra lui Licinius. (324). Labarum e de atunci gravat pe monede, în efigiile din acest timp, împãratul apare în atitudinea rugãciunii, cu ochii la cer. El intervine constant în afacerile Bisericii, interventie care culmineazã cu ocazia Sinodului de la Niceea (25 iulie 325). întemeierea Constantinopolului, care, dupã el, e o „enigmã", s-ar explica prin aceleasi sentimente. Lot vede în decizia grãbitã a lui Constantin, dupã victoria definitivã asupra lui Licinius, un semn al recunostintei sale cãtre Dumnezeu, care-i dãduse biruintã14: Un apãrãtor al sinceritãtii lui Constantin este si eruditul numismat al epocii lui Constantin, Jules Mau-rice15, întemeiat pe cercetãrile sale în acest domeniu. )4 La fin du monde antique et le debut de Moyen Âge, Bibliotheque de syntese historique,

l'Evolution de l'humanite, Paris, 1927, pp. 36-37. 51 Trebuie sã punem alãturi de toti acestia pe savantul olandez D. C. Hesseling, desi în consideratiile pe care le face el nu existã o perfectã coerentã, în lucrarea închinatã civilizatiei bizantine16, Hesseling se desparte de aceia care vãd în Constantin numai geniul politic. Inconsecventele atitudinii împãratului, ca si crimele de care s-a fãcut vinovat, sunt, afirmã el, contradictii evidente ale sinceritãtii sale religioase. Mãsurile care au lovit în pãgânism depãsesc apoi textul Edictului de la Milan, care acorda, simplu, deplina libertate a cultului. „ Cel mai bun mijloc de a rezolva aceastã contradictie", afirmã Hesseling, „este de a vedea înainte de toate în Constantin pe Cesarul roman decis sã mentinã unitatea imperiului'1. El îsi dãdea bine seama cã noua credintã devenise o putere în fata cãreia pãgânismul n-ar fi putut sã se mentinã mult timp. Ceea ce fãcea tãria crestinismului, zice autorul, era doctrina sa sprijinitã pe o revelatie precisã. Nu trebuie sã ne mirãm cã o astfel de unitate a fãcut o adâncã impresie asupra spiritului unui împãrat roman: el simtea bine cã era într-însa o fortã analoagã unitãtii care dãdea imperiului puterea sa, „încât nu numai din calcul, ci din convingere îmbrãtisa partida puterii spirituale în crestere". latã însã cã cercetãrile recente ale lui Henri Gre-goire, savantul bizantinist de la Bruxelles, clatinã din temelii pãrerile traditionale privitoare la „convertirea" 15 Constantin le Grand. L 'origine de la civilisation cbretienne, Paris, 1925. 16 Essai sur la civilisation byzantine, Paris, Alf. Picard et Fils, 1907, pp. 8-9. 52 lui Constantin si la vestitul Edict de la Milan. Ele meritã a opri îndestul atentia noastrã. Mai întâi, în primul sãu studiu, intitulat La „conver-sion" de Constantin11, H. Gregoire pune în adevãrata-i luminã rolul lui Constantin fatã de ideea crestinã, ajungând la concluzia cã Eusebiu a confiscat pentru întâiul împãrat crestin toatã gloria lui Licinius. Pornind de la constatãrile lui Harnack (Mission und Ausbreitung des Christentums in den ersten drei Jahrhunderteri), învãtatul belgian subliniazã existenta celor douã blocuri ale imperiului de la începutul secolului al IV-lea: Orientul crestin si Occidentul pãgân. Regiunea unde crestinismul a pãtruns mai adânc, de la primii sãi pasi pânã la victoria finalã, e Asia Micã. Considerând atitudinea împãratilor tetrarhiei fatã de chestiunea religioasã, se constatã, dupã patruzeci de ani de pace, reluarea persecutiei cu o înversunare ca-re-i dã caracterul unui rãzboi de exterminare. Rãspunzãtori de acest masacru sunt împãratii din Orient -Diocletian, Galeriu, Maximin -, ai cãror supusi erau, în masã, crestini, în Occident, rãmas pãgân în bloc, e, dimpotrivã, tolerantã: Constantiu Chlorus nu executã decât prea putin edictele de persecutie; Maxentiu, încã de la uzurparea sa, îi favorizeazã pe credinciosii din Roma, iar Constantin a luat deodatã atitudinea cea mai inexplicabilã, convertindu-se brusc, cum afirmã traditia ecclesiasticã. Totul s-ar explica prin convingerile religioase ale împãratilor. 17 Apãrut în „Revue de l'Universite de Bruxelles", 36 (decembre 1930 - Janvier 19M), pp. 231272. 53 m Aceasta e teoria istoricã pe care H. Gregoire o supune unei analize pãtrunzãtoare, pentru a proba cã „adevãratele motive de mãsuri adesea contradictorii nu sunt fãrã legãturã cu conjunctura politicã a momentului". Autorul probeazã, cã ideea persecutiei a pornit de la Galeriu18. în iarna anului 302-303, venind la Nico-media, la Diocletian, el a reusit a-1 convinge sã întreprindã exterminarea crestinilor. Galeriu exercita în acel timp o mare influentã, era, dupã expresia lui Gregoire, „sabia tetrarhiei". El repurtase asupra persilor, în 297, o victorie strãlucitã si era idolul armatei. Cele mai bune

contingente ale acestei armate erau alcãtuite din tãrani danubieni, pãgâni fanatici. Galeriu venea din aceleasi regiuni. Nãscut lângã Sardica, mama sa era o daco-romanã: mulier superstitiosa, cum o carac- • terizeazã Lactantiu, ea îi ura pe crestini. Ambitia lui Galeriu de a restabili unitatea imperiului în folosul sãu pare verosimilã. Prigonirea crestinilor îl fãcea sã aparã opiniei militare „ca un campion al cultului oficial". Abdicarea lui Diocletian si a lui Maximian, în 305, a fost, cum o probeazã textele produse de H. Gregoire, o adevãratã loviturã de Stat a lui Galeriu. Apoi, întrunirea vechilor Augusti la Carnuntum n-a fãcut decât sã sanctioneze deciziile Iui Galeriu. Acesta îsi alese Ce-sarii: Maximin Daia, o rudã, si Sever, un ofiter al campaniei din Persia. Când acesta muri, dupã proclamarea lui Maxentiu, Licinius, candidatul lui Galeriu, fu 18 Ed. Gibbon, în monumentala sa History ofthe Decline and Fãli of the Roman Empire, ed. Bury, t. II, p. 127 si urm., exprimã aceeasi pãrere cu privire la initiativa fanaticului Galeriu. 54 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN proclamat August. Constantin, care, la moartea tatãlui sãu (306), fusese proclamat de trupe împãrat, a fost tolerat de congres. H. Gregoire surpã apoi legenda care fãcuse din Maxentiu un „tiran" si un persecutor, stabilind cã, în realitate, acest uzurpator a fost primul binefãcãtor al crestinismului, în timpul domniei sale de 6 ani, el a oprit persecutia, a restabilit ierarhia bisericeascã si a restituit bunurile eclesiastice confiscate, în aceastã reabilitare, autorul are în sprijinul sãu cercetãtori care 1-au precedat (Caspar, Groag, Pincherle). în lupta pe care o ducea cu rivalii sãi, Maxentiu avea tot interesul sã exploateze nemultumirea stârnitã de persecutie. Mai departe, H. Gregoire aratã cã edictul de tolerantã al lui Galeriu, din aprilie 31119, cu acele stranii considerente ale preambulului, face evidentã o interventie care-1 va fi determinat pe implacabilul dusman al crestinismului, atunci muribund, la o astfel de palinodie. Singur Licinius a putut face aceastã interventie, cãci el s-a aflat la cãpãtâiul lui Galeriu în acele momente. Conflictul cu Maximin 1-a îndemnat a-i smulge actul de clementi fatã de crestini, pentru a-si atrage populatia atât de masiv crestinã a Asiei Mici. Lucrul n-a fost, desigur, prea usor. Ecoul luptei interioare a lui Galeriu a trecut în redactarea neobisnuitã a edictului. în ce priveste viziunile lui Constantin, întâmpinãrile învãtatului belgian sunt fãrã replicã, în autenticitatea Vietii lui Constantin mai nimeni nu mai crede astãzi. Acest „panegiric romantat", cum îl numeste H. Gregoire, e mult posterior evenimentelor. Cât pentru mo1 Afisat la Nicomedia, în ziua de 30 aprilie 311. 55 nograma lui Christos de pe scuturile soldatilor lui Constantin, ea nu e altceva decât semnul urãrilor ce se fãceau la aniversarea domniei împãratului, acele vota (publica) atât de frecvente în epigrafia numismaticã a epocii20. Astfel, întreaga „ travestire în cruciadã a campaniei din 312", pentru a întrebuinta expresia sugestivã a autorului, se nãruie înaintea criticii serioase, în lupta cu Maximin, Licinius apare aproape un „campion al crestinismului". Lactantiu a înregistrat faptul în toate amãnuntele21. Cele douã armate se aflau fatã în fatã la Tzirallum (azi Ciorlu), în Thracia, în câmpia pe care Lactantiu o numeste Campus Sere-nus (recte: Ergenus)22. Maximin promise lui Jupiter cã va nimici cu totul numele de crestin dacã va repurta victoria, în noaptea urmãtoare, un înger îi apãru lui Licinius, în somn, poruncindu-i sã se scoale si sã se uneascã cu armata sa, pentru a invoca numele Dumnezeului suprem, asigurându-1, în acest caz, de victorie. Licinius viseazã chiar cã se destepta si cã îngerul îi dicta cuvintele de care trebuia sã se foloseascã în rugãciune, îndatã ce s-a trezit, el chemã un secretar si-i dictã rugãciunea: „Dumnezeule suprem, te rugãm; Dumnezeule sfânt, te rugãm; îti încredintãm toatã 20 E vorba de semnul numeral X, pentru a zecea aniversare, într-o coroanã de laur (Jaurea). 21 De mortibus persecutorum, XLVI. 22 [în perioada bizantinã, toponimul Tzirallum a devenit TzourouKDos]. D. Gregoire a rectificat

expresia lui Lactantiu în Campus Ergenus, dupã numele afluentului Ergenus, Erginus al fluviului Hebrus, cum a rectificat si Campus Mardiensis în Campus Ardiensis, de la numele altui afluent Ardus, al aceluiasi fluviu. 56 dreptatea; îti încredintãm mântuirea noastrã; îti încredintãm imperiul nostru. Prin tine trãim, prin tine suntem învingãtori si fericiti" etc23. Soldatii lui Licinius puserã jos scuturile si cãstile, si împãratul, începând rugãciunea, fu urmat la moment de ofiteri si trupã, cu mâinile ridicate la cer. De trei ori repetarã rugãciunea, atât de tare, încât armata din fatã auzi zgomotul. Rezultatul luptei (30 aprilie 313) fu dezastruos pentru Maximin: soldatii lui crestini se predarã în masã sau se împrãstiarã. învinsul fugi pânã la Tarsos, în Cilicia. Licinius intrã apoi în Nicomedia, si Lactantiu ne spune cã aduse multumiri Dumnezeului care-i dãduse biruinta, iar la 13 iunie 313 se afisã în aceastã capitala edictul de tolerantã si restituire, numit atât de impropriu „Edictul de la Milan". H. Gregoire explicã apoi împrejurãrile conflictului dintre Constantin si Licinius, singurii Augusti rãmasi pe teren, faza finalã a acestui conflict, în care Licinius, speculând impopularitatea lui Constantin printre multimile pãgâne si populatia Romei, îsi schimbã atitudinea religioasã. Biruit în ultima luptã, datã la 18 septembrie 324, 23 Summe deus, te rogamus; Sancte deus, te rogamus. Omnem justitiam tibi commendamus; Salutem nostram tibi commendamus; Imperium nostrum tibi commendamus. Per te vivimus, Per te victores etfelices existimus. Summe sancte deus, Preces nostras exaudi, Brachia nostra ad te tendimus, exaudi, Sancte summe deus. , J 57 la Chrysopolis, în Bithynia, dupã ce o pierduse pe cea dintâi, lângã Adrianopol, el îsi pierdu mai întâi tronul si apoi viata, si trecu în istoria eclesiasticã pãtat de sângele celor din urmã martiri. Toatã gloria lui a fost atunci confiscatã în favoarea lui Constantin, îngerul care i se arãtase în Campus Ergenus pãtrunse mai târziu în legenda lui Constantin. Rugãciunea quasicrestinã adresatã Dumnezeului suprem (Summus deus) a trecut în Vita Constantini. Edictul din 313, pe care Lactantiu îl atribuie lui Licinius, e prezentat de Eusebiu sub numele ambilor împãrati; dar nici el, nici alt scriitor ecclesiastic nu 1-a calificat niciodatã ca „Edict de la Milan", si nici un istoric, bisericesc sau profan, nu ne raporteazã cã în conferintele de la Milan s-a produs vreun edict de tolerantã. Numele acesta e o conjuncturã modernã24. într-alt studiu, apãrut în Byzantion (13, 1938, pp. 561-583): Eusebe n'est pas l'auteur de la „Vita Constantini" dans sa forme actuelle et Constantin ne s'est pas „conveni" en 312, H. Gregoire subliniazã dezacordul radical dintre Istoria Eclesiasticã a lui Eusebiu si Vita Constantini, în privinta convertirii lui Constantin: pe când cea dintâi nu vorbeste nici de minune, nici de cruce, nici de labarum ori de Edictul de tolerantã, Vita repetã pretutindeni viziuni, miracole si stindardul cu crucea, fãcãtor de minuni. Savantul belgian conchide cã vreun „epigon", cu ajutorul diferitelor izvoare, printre care figureazã si Istoria Eclesiasticã, a compus compilatia care se numeste Vita Constantini. Acest 24 Interesantã concluzia lui Erich Caspar (Gesch. des Papsttums, I, 1930), citatã de autor: „Ein «Edikt von Mailand» ist vollig aus der Ueberlieferung zu streichen". 58 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN epigon a fãcut din persecutia crestinilor de cãtre Lici-nius cauza celor douã rãzboaie ale sale cu Constantin. La „vision de Constantin" liquidee, din aceeasi revistã25, e un rãspuns la obiectiile învãtatilor Zeiller, Alfoldi si Petersoa, în care autorul stabileste cã „viziunea" îsi are originea în panegirice pãgâne, adevãrate manifeste politice si religioase, dictate de Constantin. Mentionãm încã cele câteva recenzii26 în care autorul îsi apãrã cu succes punctul de vedere

împotriva preopinentilor sãi Andreas Alfoldi27, Norman H. Baynes28 si J. ZeilJer29. încheierile ce rezultã din toatã aceastã vie dezbatere sunt urmãtoarele: 1. Nu se mai poate admite o „convertire" a lui Constantin în preajma luptei de la Pons Milvius; 2. Asa-zisul „Edict de la Milan" e inexistent. El îsi trage originea din Edictul publicat de Licinius la Nico-media; 3. Vita Constantini, în forma în care ni s-a transmis, nu este opera lui Eusebiu din Caesarea, si a fost compusã cãtre sfârsitul sec. al IV-lea. Ea a crestinat, cum 25 14 (1939), pp. 341 si urm. 26 în Byzantion, VII, p. 652 si urm. si XIV, 341 si urm. Mai înainte (in nr. 10, 1935) a dat rãspunsul sãu hotãrât obiectiilor învãtatului J.-R. Palanque. 27 The helmet of Constantine with the Cbristian Monogram, extras din „The Journal of Roman Studies", 1932. 28 Constantine the Great and the Cbristian Cburch, Londra, 1929 (= „Proceedings of the British Academy", voi. XIV). 29 Quelques remarques sur Ies „visions" de Constantin, „Byzantion", XIV (1939), pp. 329-339. 59 NICOLAE BANESCU aratã învãtatul Gregoire, toate acele „viziuni" pãgâne puse pe seama lui Constantin; 4. Pãstrând un timp o prudentã rezervã fatã de noua credintã, geniul politic al lui Constantin si-a dat seama, dupã înfrângerea lui Maxentiu, de forta acestei credinte fatã de pãgânismul în decãdere si a înteles ce armã puternicã ar avea într-însa pentru asigurarea unitãtii monarhiei autocratice pe care o clãdea. De aici, toatã seria de mãsuri menite sã mãreascã autoritatea si prestigiul Bisericii30. Constantin a acordat clerului crestin toate privilegiile de care se bucurau pãgânii: 1-a scutit de impozite, de sarcini si servicii de Stat. în 321, a decretat legea 30 [Ca orice adevãr istoric, nici aceste concluzii, considerate de Bãnescu definitive la vremea respectivã, nu pot fi absolutizate, mai ales dacã le privim sub toate cele patru puncte ale lor. Spre exemplu, opinia care respinge paternitatea lui Eusebiu din Cesareea asupra „Vietii lui Constantin" este departe de a se fi impus în istoriografie, tendinta ei generalã înclinând azi spre acceptarea acestei paternitãti (pentru aceasta, v. J. Quasten, Initiation aux Peres, voi III, Paris, 1963, p. 450, ap. T. Bodogae, studiu introductiv la Eusebiu de Cezareea, Scrieri, partea întâia, Bucuresti, 1987, pp. 19-20; mai sceptic este G. Dagron, L'Empire romain d'Orient au IV siecle et Ies traditionspolitiques de l'hel-lenisme: le temoignage de Themistios, TM (Paris), 3 (1968), pp. 229276, aici p. 88, n. 25 si Idem, Naissance d'une capitale (v. Infra, n. 46). Referitor la „convertirea" lui Constantin cel Mare, scepticismul lui H. Gregoire este împãrtsit si de istoriografia actualã: convingerile intime ale lui Constantin vor fi diferit destul de mult de regulile ce s-ar atribuit unui bun crestin în zilele noastre, marcate de atâtea orientãri, unele destul de exclusiviste prin raportare la celelalte. Nu acesta e însã aspectul care conteazã cel 60 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN care dãdea Bisericii drept de mostenire, în urma acestui act, bunurile Bisericii cresc în mod considerabil. Foarte însemnate privilegii furã acordate (318) tribunalelor episcopa]e. Oricine îsi putea aduce pricinile dinaintea acestor tribunale si sentintele lor aveau aceeasi putere ca si cele ale tribunalelor civile, în 333, Constantin întãri aceastã jurisdictie a Bisericii. Aceastã strânsã, legãturã dintre Stat si Bisericã a fãcut ca Statul sã se intereseze de chestiunile religioase, ceea ce duse la Sinodul de la Niceea (325), primul Sinod ecumenic, fa.pt de o însemnãtate considerabilã, care afirmã întâia oarã politica Statului fatã de Bisericã. Prin noua sa situatie, Biserica crestinã dezvoltã o vie activitate care se manifestã mai cu seamã pe tãrâmul dogmelor. Statul intervine în discutiile dogmatice si le îndrumã cura îi dicteazã interesul. mai mult în cazul de fatã, ci deosebirea între ceea ce putea fi în fapt Constantin cel Mare în materie de convingeri religioase si ceea ce o întreagã hagiografie crestinã i-a atribuit de-a lungul

si un Sinod compus din episcopi din Libia si Egipt ratificã sentinta patriarhului (321). New York. dupã expresia lui Harnack. care pare sã fi avut conducerea dezbaterilor. Arie fu exilat în pãrtile cele mai sãlbatice ale Illyriei si scrierile sale arse. nãscut. îsi reluã îndatã influenta asupra lui Constantin. consubstantial cu Tatãl. Episcopii. unuî din oamenii cei mai luminati ai epocii. leagãnul arianismului. pasionatã de controversele religioase. Ea se ivise de fapt mai înainte. der Wdss". Kaiser und Kirche von Konstantin bis Byzanz. 1948). Aland. Piganiol. Eusebiu de Nicomedia. îsi fãcu multi adepti. în 324. T.H. asistat de Hosius. Miinchen. Viata spiritualã era acolo deosebit de activã. Ed. I. si Acesta nu era deci homousios (o/zooucnog). celebrul Sinod. 1938. Cambridge. K. Se credea cã pacea fusese redatã Bisericii. ridicã o problemã din cele mai grave în sânul Bisericii. episcopul de Cor62 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN duba. dusmanul înversunat al lui Arie. în iulie 325. Constantin îl biruise definitiv pe Licinius si venise la Nicomedia. duse scrisoarea. favoritul împãratului. iar apãrãtorii cei mai distinsi ai Simbolului de la Niceea. Hosius. adunati în Sinod la Ierusalim. hotãrând a-i convoca pe episcopii din toatã lumea crestinã într-un Sinod care sã dezbatã chestiunea în prezenta sa. Patriarhul Alexandru îl excomunicã pe Arie. interveni cu autoritatea sa. se informã la fata locului si se întoarse. „Aus der byzantin. 1947). care nu putea admite ca pentru niste cuvinte zadarnice sã se tulbure pacea romanã. Arie s-a refugiat pe lângã Eusebiu al Nicomediei si a aflat în Orient multi partizani printre episcopi. socotitã de ortodocsi ca erezie. în bazilica din Niceea. în care Christos a fost recunoscut ca „Fiul lui Dumnezeu. în a doua jumãtate a sec. în Siria. 1962 (=Londra. la care participarã mai mult de 250 de episcopi (unii dau cifra de 318) si la care episcopul Romei trimise doi reprezentanti. Dupã câtiva ani. Constantine and the Conversion of Europe. iar nu fãcut. Die Anfãnge des Problems Kirche und Staat. împãratul avu atunci o mare idee politicã. Lietzmann. H.timpului (în sens similar. Jones. Konstantin der Grosse. avu o parte mare. zicea el. H. Dupã discutii vii. A. care-si apãrau ideile fãrã urã împotriva celor care nu le admiteau. ed. la Antiochia. O. Dacã Fiul este nãscut din Tatãl. Paris. consubstantial cu Tatãl. Berlin. 1974. Constantin ratificã Simbolul si-i reduse pe opozanti la tãcere. îl asigurarã pe împãrat cã doctri63 . exilati în locul lor. Doctrina lui Arie. stiintificã si Enciclopedicã. Presses Univ. O doctrinã nouã se iveste acum în lumea Alexandriei. readus în Scaunul episcopal. Sinodul 1-a condamnat pe Arie si a fixat Simbolul Credintei. Arbeit der Deutschen Demokratischen Republik". Massachussets. invitându-i sã se înteleagã. al III-lea. Constantine and Eusebius.M. si dogmele formau în acel mediu de neastâmpãr intelectual obiectul celor mai aprinse discutii. El primi acolo atât plângerile partizanilor. Iliescu.D. Un preot din acest oras. 1957. în prezenta lui Constantin. împãratul. Barnes. Aceastã scoalã a fost. cunoscut pentru stiinta sa. Barnea. întemeiase o scoalã de exegezã si teologie. iar Eusebiu de Nicomedia alungat din Scaun. pp. 1982. Kraft. El scrise patriarhului Alexandriei si lui Arie. Ceea ce stim în aceastã privintã ni s-a transmis prin scrierile unora din membrii Sinodului si ale unor istorici. Arie. ed. 1960. aducând lui Constantin toate informatiile privitoare la agitatia arianismului. Astfel se deschise. a Il-a. dar realitatea dezminti foarte curând aceste sperante. mai sunt de mentionat J. 1981. Bucuresti. A. o/jootxriog iâ> /Tarpi". 188-212. Actele Sinodului nu ni s-au pãstrat. din bibliografia subiectului. în aceste dezbateri. I. L'Empire chretien (325-395).] ' ' 61 NICOLAE BANESCU Alexandria Egiptului era în acea vreme marea metropolã a stiintei grecesti. de France. Darmstadt. recomandând clerului din Alexandria exemplul filosofilor Greciei. „Sitzungsber der Berliner Akad. Constantin cel Mare. Konstantin der Grosse und sein Jahrhundert. Tatãl exista dinaintea Fiului. Vogt. Constantin însusi se schimbã total în favoarea arienilor: Arie si discipolii sãi cei mai zelosi au fost rechemati din exil. cât si pe acelea ale adversarilor lui Arie. Athanasius din Alexandria. unde Lucian.

Eusebe de Cesaree et la naissance de la theorie «cesaropapiste». prin confirmarea lor.-M. Tbe Byzantine Theocracy. I. si G. The History of the Decline and Fãli of the Roman Empire. voi. au fost caracterizate prin termenul de cesaropapism. V. ed. numai pe patul de moarte. Runciman. fãcând a se recunoaste oarecum suveranul drept cãpetenie a Bisericii. 34 (1965). cu toate prigonirile dezlãntuite împotriva sa. Paris. 419-435 din cap. editat sub îngrijirea lui A. Index general. II. Naissance d'un capitale. p. 1984 (c/ Infra. 46). 1978. nu îl primi pe eretic. Kai /ToArncr/wC = EPLBIP). Constantin se crestinã.v (în special pp. poate si prin aceea cã suveranul nu-si dãduse de la început seama cât de puternice erau în Orient sentimentele celor ce simpatizau cu arianismul.G. Church and State in the Byzantine Empire: A Reconsideration of the Problem of Caesaropapism. 1977. acum patriarh al acestei dieceze. Sanstetie. Paris. Alte editii. 32 Ortiz de Urbina. Ignacio.3 de la p. Beck. Athanasius lãsã amintirea unui mare atlet al lui Christos. Ei cerurã sã fie reprimiti în dieceza Alexandriei. [Cele sapte volume ale noii editii. un semiarian. Athanasius. stâlp al dreptei credinte31. considerabil augmentate si îmbunãtãtite de Bury. Roma. 65 . Etude sur le «cesaropa-pisme» byzantin. învinuit de adversari cã a împiedicat transportul grâului egiptean la Constantinopol. care chemã Sinodul. p. se stie. 36-37 (cap. La politica di Costantino nella controversia ariana. cu o bibliografie cuprinzãtoare a subiectului. între acestea. 1996. t. S. si el primi botezul din mâinile lui Eusebiu de Nicomedia.-G. Empereur et pretre. 131-195 si 532-594. Athena. 1959. si.NICOiAE BÃNESCU na lui Arie nu era contrarã credintei niceene. 1939). care vor stãpâni de acum statornic viata religioasã a Bizantului. 1996 (cea mai recentã si mai completã abordare)]. dupã izvoare. cap. Beck. ci practicã si politicã32. o serie de alte aparitii editoriale au îmbogãtit sensibil datele discutiei. Miinchen. ci si sub urmasii acestuia. îndeosebi n. s. Sawides. Cambridge. S. „Staat und Kirche". „Byzantion". luând parte activã la lucrãrile lui si dând deciziilor luate putere de drept. Cea mai accesibilã editie a scrierilor lui Athanasie cel Mare se aflã în P. sa furtunoasã a fost schitatã cu obisnuitu-i talent. Editions Gallimard. pp. S-a cãutat a se explica aceastã neasteptatã schimbare de atitudine a împãratului prin influenta Curtii sau prin relatiile intime si de familie. sensul lor general confirmând afirmatia fãcuti aici de Bãnescu. voi. Das byzantinische Jabrtausend. Miinchen. De cinci ori izgonit din Scaunul patriarhal. 284-298. în „Church History". pp. G. XXI. L. p. n. v. 25-28. îsi atrase mânia lui Constantin. 33108. ca si bibliografia utilã a scrierilor aceluiasi autor se poate gãsi în foarte recentul Lexicon prosopografic al istoriei si civilizatiei bizantine ('EyKVKÃoxmSiico IJpcxTconoypaipiKO AetiKO Bvtavnvrîq 'latopiac. 1896-1900. 33 [De la redactarea acestui text. Dagron. 136-139. pp. E mai acceptabilã în aceastã privintã pãrerea unui cercetãtor spaniol al acestei politici 31 Cariera. 37-38. 42 (1972).. XIV)]. mentionãm ca mai importante urmãtoarele titluri: H. în care totusi muri. respins în ultimii ani de atâtia învãtati ca inadecvat33. p. ci prezenta o formulã de credintã neutralã. au apãrut la Londra. Interventia autoritarã a împãratului. a pus temelia raporturilor dintre Stat si Bisericã.-G. Geanakoplos. 64 sovãitoare a împãratului. J. 355. p. Raporturile acestea. a Il-a. DJ. pãrere dupã care principiul conducãtor al politicii constantiniene în controversa arianã nu a fost de naturã doctrinarã. „Atti del V Congresso Internationale di studi bizantini" (= „Studi bizantini e neoellenici". Bury. de Gibbon. Kirche und theologische Literatur im byzantinischen Reich. ed. Dagron. despre acelasi Athanasie al Alexandriei. 381-403. 383-403. H. El continuã totusi lupta sa neobositã în sprijinul Ortodoxiei si nu numai în timpul lui Constantin.

îl fãcea sã supravegheze mai bine decât din Roma miscãrile barbarilor Germaniei.). Stãpânul Constantinopolului. Flota sa avea cel mai sigur adãpost în Cornul-de-Aur. ed. pe Cornul-de-Aur38. dupã mãrturia lui Sozo-menos36. Timp de secole. Lot. prea putin.stim ce mare loc tin viziunile în activitatea acestui împãrat . din marginea asiaticã a Bosforului. cel mai bun port din lume. era în chip firesc paznicul insulelor Arhipelagului. Portile se si construiserã. în fata Occidentului devastat. 67 NICOLAE BANESCU Thracia. se pare. Asia Micã si Pont. noua capitalã se putea usor apãra împotriva asalturilor dusmane. Gibbon. întemeierea Constantinopolului De o însemnãtate covârsitoare pentru dezvoltarea ulterioarã a Statului a fost întemeierea noii capitale a lumii romane. de la Acropolea cetãtii pânã la turnul din Galata. El avu. Orientul rãmânea aproape intact.. Gibbon. Bury. p. Constantin se gândise mai întâi la coasta asiaticã. militare si economice. op. 1909. situat la poalele Alpilor. De aici.2. Ajuns apoi la capãtul nãzuintelor sale si mai aproape de apusul vietii. Cu prilejul ultimelor operatii ale rãzboiului cu Licinius. veche colonie a Megarei. 150. Hr. când.Constantin se hotãrî asupra orasului Byzantion'''. un mare Stat a avut destinul sãu legat de acest oras. cum observã atât de judicios Ferdinand Lot. pentru nevoile pãcii sau ale rãzboiului. în primele veacuri ale erei noastre. înconjuratã din trei pãrti de apã. si numai rareori s-a oprit la Roma. în alegerea unei situatii privilegiate a fundatiei sale. s-a gândit a-si stabili într-o resedintã permanentã puterea si maiestatea tronului35. în întinderea excesivã a cuceririi. Puterea economicã a pãrtii de Rãsãrit era mult mai mare decât a celei de Apus. Maximian îsi tinea de obicei Curtea la Milan. Motivele n-au putut fi decât politice. desigur. lorga. a cãrui intrare era interzisã flotelor vrãjmase printr-un puternic lant de fier aruncat de la un tãrm la altul. protejatã dinspre uscat de zidul ce se întindea de la port pânã la tãrmul Mãrii Marmara (Pro-pontida celor vechi). Tot de aici se puteau arunca repede armate la frontierele de Nord si de Est. 66 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN interesa. 1-au putut îndemna pe Constantin a pãrãsi vechea capitalã a imperiului. seful expeditiei (jumãtatea sec. dupã înfrângerea Iui Licinius. el putuse admira pozitia incomparabilã a acestui oras. la fiecare pas. pe tãrmul european. înainte de Constantin. de care tinea. si cine avea în mâinile sale aceste douã . 43. II. Orientul elenic a avut. * Scriitor bisericesc din secolul al Vlea. invaziile germanice zguduirã puternic provinciile din Apus. dupã fericita expresie a lui Ed. Bosforul si Hellespontul sunt cele douã porti ale Constantinopolului. în urma unui vis . Suveranitatea acestei capitale se pierduse. Londra. o însemnãtate preponderentã în toate domeniile. cit. insula care unesc coasta Thraciei cu cele ale Asiei si Helladei. iar pericolul prezentat de Imperiul persan al Sassanizilor dãdea o importantã tot mai mare frontierei de est. împãratul se duse acolo în persoanã si trase hotarele cetãtii viitoare. o mizerie adâncã a urmat epocii Antoninilor. motive serioase de a pãrãsi Roma si a-si strãmuta în Orient noua capitalã. La fin du monde antique et le debut du Moyen Âge. al VIMea î. care-1 34 F. care. iar Diocletian fãcu din Nicomedia resedinta sa preferatã. suveranul putea face fatã deopotrivã pericolului ce ameninta la Dunãre si la Eufrat. înfipt ca un cui între • 35 Ed. cheia drumului ce duce la continentul Africii39. cât timp a beneficiat de o bunã sãnãtate. Nu trebuie sã credem cã amintirile republicane ale Romei sau privelistea monumentelor sale impunãtoare. observã cu dreptate N. Asezatã în punctul de întâlnire al Europei cu Asia. cei doi Augusti ai tetrarhiei si-au stabilit resedinta în provincii. împodobind-o în câtiva ani cu multã mãretie. unde presiunea barbarilor era tot mai amenintãtoare. a vizitat pe rând provinciile statelor sale. si cu depãrtata insulã a Cretei. 37 El îsi trage numele de la Byzas. Ridicat la tron de legiunile britanice. la locul unde fusese vechiul Ilion (Troia). t. în cursul secolului al III-lea. a alergat în grabã acolo unde prezenta sa era necesarã. si în multe rânduri Constanti-nopolul a putut reface imperiul34. p. proclamau atât de elocvent traditiile pãgânismului. care. Constantin.

din punct de vedere comercial. afirmã Bury. Hertzberg. care. sunt numai continuarea altor mari linii. Constantin crea aici un Senat. ed. în sec. 69 NICOLAE BANESCU portant faptul cã. din Creta si Rhodos. care mijloceau aici traficul cu interiorul tãrilor pontice. Avantajele comerciale ar fi fost. din tãrile cele mai depãrtate.0 ^^^^^^mfiSji^^^ . orasul lui Constantin) s-a impus si s-a pãstrat pânã astãzi. 1907. de o însemnãtate deosebitã cã mai multe din aceste cãi maritime. la 15 stadii de vechea fortificatie. lorga. si provinciile Orientului mântuite de primejdiosii pirati. History cfthe Later Roman Empirefrom the deaih of Tbeodosius I to the death ofjustinian. cu lancea în mânã. Importanta acestei cetãti din punct de vedere strategic si economic fusese recunoscutã de cei vechi. dincolo cu Turanul si Iranul. p.. Bury. Locul ce-1 închideau ele era de patru ori mai mare decât al orasului Byzantion. ca în Roma. în ziua de 11 mai 330. 41 J. Când cei din jurul sãu îi atraserã atentia cã a depãsit cele mai vaste dimensiuni ale unui oras. dupã victoria sa asupra ultimului împãrat al tetrarhiei. 156. de la ThessaLonic. 39 N. din punct de vedere comercial. cit.. Era. 4.: 68 portul capitalei. conduse solemn procesiunea. care de la limanul Ni-prului. învãtatul german G. din Attica. 22. a fost întotdeauna foarte im* Gibbon. Timp de secole. Londra. N-avu totusi curajul sã identifice pe senatorii fundatiei sale cu cei din vechea capi42 G. Portul Chrysokeras. pe apele Pontului si Mediteranei. cãlãuzind brazda traditionalã. 1883. Bury. de la Marea de Azov. în sfârsit. ca si cele de la Alexandria Egiptului. toate produsele tinuturilor de la miazãnoapte si de la miazãzi veneau în 38 Figura pe care o descrie are forma unui corn de cerb sau de bou. de la Trape-zunt. Hertzberg subliniazã. Lucrãrile nu erau încã terminate când împãratul sãrbãtori inaugurarea. se vãrsau în portul Constantinopolului. 7. cãci gândul sãu a fost ca noua capitalã sã fie asemenea celei vechi. Astfel. 67.treceri le putea închide usor flotelor dusmane. pozitia privilegiatã a fundatiei lui Constantin din toate aceste puncte de vedere. iar cel de Con-stantinopol (KcovatavTivovno^iq. de ajuns ca sã-1 convingã pe Constantin în favoarea acestei pozitii. 1923. pentru bizantini. Barbarii Pontului Euxin. n-are seamãn în ce priveste avantajele sale pentru comeit si navigatie. . Un rescript imperial îi dãdu numele de Noua Romã (Nea 'Pa)fir[). Epitetul „de Aur" face aluzie la bogãtiile care. Legenda crestinã raporteazã cã suveranul. zice el. al III-lea. Londra.. yevâ-âhia. Aceastã datã rãmase ziua aniversãrii sale. politic si militar. si anume toate câte veneau din Marea Neagrã. t. furã de acum opriti prin aceastã barierã puternicã. Zidurile lui Constantin începeau de la port si ajungeau la Marmara (Propontis). Geschichte aer Byzantiner und des osmanis-chen Reiches (colectia „Allgemeine Geschichte in Einzeldarstellungen" a lui W. Constantin întreprinse constructia noului oras. II. La 324. Berlin. împãratul rãspunse cã va merge pânã când îl va opri cãlãuza nevãzutã care merge înaintea sa. p. Constantinopolul e centrul unde se încruciseazã toate marile drumuri ale imperiului42. de asemenea. si aici îsi gãsesc toate capãtul lor natural". de la Phasis. TheByzantineEmpire. De la început. l. Oncken). „El e asezat la încrucisarea tuturor cãilor maritime. din vechime vestit. p. op. si pe deasupra nu era unul care sã se compare cu promontoriul vechiului Bizant în privinta tãriei strategice41. îsi mânaserã flotele pânã în mijlocul Mediteranei. din Delta Nilului se întâlnesc aici. în partea de Sud cu interiorul Africii si cu porturile Mãrii Rosii si Oceanul Indian. singure. Când însã cele douã porti se deschideau pentru comert. în cuvinte care meritã a fi reproduse. p. comertul lumii întregi fu atras la Con-stantinopol40. care însemna hotarul pânã unde trebuia sã se întindã orasul. /.

între care Sfânta Sofia. cum erau senatorii Romei. 289-314. Presses Universitaires de France. v. ale cãror capete purtau celebrul trepied de aur închinat de greci templului de la Delphi. cu sceptrul în mâna dreaptã. pp. Artistul îl înfãtisase pe zeul luminii sau. autorul so-coate cã toate acestea proclamã originile crestine ale Constan-tinopolului. pp. cu multele lui curti. ale înteleptilor si poetilor antichitãtii furã aduse spre a înfrumuseta noul oras. 72 strãlucite mozaicuri. asupra lui Xerxes. Fãrã nici un scrupul. Trofeele rãzboaielor memorabile. El avea formã elipticã si. Madden. pentru a-si împodobi fundatia sa. adusã din Atena sau dintr-un oras al Phrygiei. pp. pânã la moartea sa.ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN talã: ei furã pusi Ierarhic în urma acelora. pe însusi Constantin. mult mai târziu). Pentru coloana celor trei serpi încolãciti. Guilland. în ce priveste consulii. îl luã la Roma. 27 (1924). 16. împãrtirea teritoriului în 14 regiuni. în stânga. înregistrând legenda dupã care Constantin ar fi îngropat sub fundamentul coloanei pãrticele din lemnul sfânt al crucii. voi. ne aratã pânã la ce amãnunte fu împinsã grija de a face din Noua Romã un oras asemenea celui vechi. 1992. Etudes de topographie de Constantinople byzantine. dupã biruinta lor de la Plateia. pãstratã pânã azi. erau împodobite de statui. Constantin ridicã. între Hippo-drom si Sfânta Sofia. cititorul se poate documenta apelând la magistrala sintezã a lui G. numele de Capitoliu dat uneia dintr-însele. pe când Constans. Berlin—Amsterdam. Statuia colosalã a lui Apollo. La consecration et la dedicace de Constantinopole. cum presupuneau supusii. Constantin. statuile zeilor si eroilor. 12 panere pentru pâinea 71 un Circul sau Hippodromul. ca si pentru bibliografia ei. 28 (1925). 44 [R. erau împodobite cu coloane de marmurã de tot felul si cu numeroase statui de bronz. BMGS. 1974]. Naissance d'une capitale: Constantinopole et ses institutions de 330 ã 451. p. 43. Numai în 339 Constantin luã Consulatul la Constantinopol. porticele si terasele sale. El fusese adus de Constantin. Thomas T. acoperea o mare întindere de teren. Era o constructie mãreatã. era asezatã în vârful coloanei. Dagron. cu grãdinile. fratele sãu. asa numita spina44. fiind simpli clari. 1969. dupã mãrturia pe care o aflãm la istoricii eclesiastici. care-1 înconjurau din toate pãrtile. între altele. si Biserica Sfintii Apostoli. 111-1451. la cele douã intrãri de la capete. închinatã întelepciunii divine si terminatã de Constantiu. moaste de martiri. Paris. nu clarissirni. Cuprinderea a sapte coline în incinta orasului (douã dintre ele. lSO-201. clãdirea palatului imperial. Apoi. care purtau numele de Zeuxippos. Axa care tãia în douã arena. si vechiul Palladium adus din Roma. [Pentru ansamblul acestei problematici. care ocupa un loc atât de însemnat în viata Romei vechi. e adevãrat. nu putea lipsi nici aici. era împodobitã. The serpent Coloumn of Delphi in Constantinopole: placement. îi lãsã la Roma. Constantin despuie orasele Asiei si Greciei de cele mai pretioase ornamente ale lor. din care se mai vede astãzi o parte. douã arcuri de triumf. Lathoud. în sfârsit. cu coloana de bronz a celor trei serpi încolãciti. Fiindcã în timpul asediului vechiului Byzantion împãratul îsi asezase cortul în vârful colinei a doua. în mijlocul acestui Forum se înãlta o coloanã uriasã de porfir. el vru sã perpetueze aceastã amintire si trase pe locul acela principalul Forum. Consulatul fu împãrtit între cele douã capitale. Bãile. D. biserici. ridicatã încã din vremea lui Septimiu Sever. si globul. 443-444 („L'Epine"). De atunci. dintre care una de dincolo de Cor-nul-de-Aur o aminteste pe cea de peste Tibru a Romei (Trastevere). un nimb de raze strãlucitoare îi înconjura capul43. I. „Echos d'Orient". pe care Victoria înaripatã punea piciorul. Porticele. Sfânta Irina. purposes and mutila-tions. împodobitã de Eucharistiei. unde împãratul îsi alese locul de mormânt. partea a doua („L'Hippodrome"). Ideea rolului de resedintã imperialã e exprimatã în reprezentãrile monetare ale orasului lui .

ea poartã pe cap coroana de zid (^modiolos) si tine în mâna stângã cornul plin de fructe. Tyche îsi avea la Constantinopole statuia sa. Idem în „Byzantion". Faptul cã statuia zeitei Tyche din Constantinopol purta acest „modiolos" este întãrit de emendarea fãcutã de G. AL\nepa 'PW/JTJ. Elenismul . 115. Dagron. ia dat si numele sacerdotal de 'Av&ovcrct. 38 (1938). pp. 471. Naissance d'une capitale. din epoca elenisticã si romanã. largitiones fru-mentariae. 13 (1938). p. tine în mânã sceptrul. consideratiile înnoitoare ale lui G. pe lângã numele de Kcovaravnvovno^ig si Nea PmjJiTf]. Charanis. F. ed. The Imperial Crown Modiolus and its Constitutional Significance. p. si de atunci Panaghia se impune definitiv ca patroanã a orasului47. caracteristic numelui sãu de Antbustf6. 15. Bonn. Versammlung deutscher Philologen und Schulmâner in Wien". simbolul Constantinopolului. 1984. în „Revue historique". Reiske. Dagron. 1984. p. Constantinopole et ses institutions de 330 ã 451. deosebirea dintre ele se adânceste din ce în ce mai mult. v. stând pe tron. 1893. pe de o parte. Festschrift zur 42. 17 si 432. Pentru semnificatia constitutionalã a lui „modiolos". 414.Constantin: bustul încununat de laur si acoperit de mantia imperialã. Paris. cã împãrati din veacul al V-lea au purtat acest tip de coroanã. 377-381. în „Analecta Graeciensia. cu picioarele sprijinite pe partea dinainte a unei corãbii. [Termenul modiolos apare în surse numai din veacul al X-lea. c. luat din numeroasele reprezentãri ale zeitei TV%TI noheax. Acoperitã de un lung chiton si de o manta. O clasã care ajunse în curând numeroasã în Constantinopol a fost aceea a meseriasilor si a negutãtorilor. al cãrei tip. 143-159. QOX (II. al cãrei Scaun este45. în pofida unitãtii teoreticã a imperiului. Lipsa acestui atribut pe reprezentãrile monetare ale vechii Rome ne aratã cum observã Louis Brehier . incinta orasului nu mai putu cuprinde multimea populatiei revãrsate dincolo de ziduri si ea a trebuit sã fie lãrgitã. oferindu-le domenii si pensiuni. 102)]. care întotdeauna a stãpânit conceptia politicã a Bizantului. a celor douã jumãtãti. 40. n. 44-45. 189-195.. sub Theodosius cel Mare. voi. 12 (1937). „Byzantion". Strzygowski. Juillet-Aout 1915). în mai putin de un secol. Pentru a-si popula noua capitalã. 185. Cu aceasta. de Rãsãrit si de Apus. 240. p. Dagron. 307 si 336J. e înfãtisat pe monedele lui Constantin. Urmãrile fundatiei lui Constantin au fost hotãrâtoare pentru istoria ulterioarã a imperiului. 40eanee. de asemenea45 Constantin et la fondation de Constantinopole. a închinat orasul sãu zeitei Tyche si. potrivit obiceiului. ale imperiului (pars Orientis si pars Occidentis). pp. se poate adãuga discutia lui P. Die Tyche von Konstantinopel. Constantin îi invitã pe bogatii senatori ai Romei. Dolger în BZ.. când Constantin al Vll-lea Porphyrogennetos afirma în „De cerimoniis". Graz 1893. pe de altã parte. 1984. Presses Universitaires de France. pp. Constantinopole imagi-naire: Etudes sur le recueil des Patria. dupã cum vechea Romã îl avusese pe acela de Flora. Naissance d'une capitale-. pp. G. Strãmutarea centrului politic în Orient a fãcut cu putintã despãrtirea definitivã. Statuile sale au fost distruse în epoca iconoclastilor. I. atestat de losif Genesios si pentru împãrãtesc. Libertãtile de care se bucura plebea Romei furã introduse si la Constantinopol. Paris.cã noua creatie a lui Constantin e si capitala lui politicã. Izvoarele vechi ne spun cã împãratul Constantin cel Mare. 74 curiali ai provinciilor. lungã. editia a Il-a. ca si Tychepoleos. 73 NICOLAE BANESCU "N. care-si aflau usor mijloacele de existentã în satisfacerea trebuintelor si luxului celor bogati. 1829. Un privilegiu mare la Roma fuseserã distribuirile de grâu. sceptrul tinut în mânã figurând autoritatea imperialã. El îi atrase în fundatia sa si pe cei mai avuti * [Despre legãturile dintre 'Av&ovaa si echivalentul sãu latin Flora. dãruindu-le palate construite în diferite cartiere. si Constantin le acordã si capitalei sale: corporatii de ncwicularii furã organizate pentru a aduce grâul din Siiia si Egipt48.

3.. apoi. Byzance et la mer. . Londra. Selected essays of J.. îndeplinitã prin reforme radicale. el fãcu. Conceptia orientalã a suveranitãtii. limba latinã. 5. si limba sa era limba latinã. Constantinopolul a fost. o rupere cu trecutul. Opera sa a fost continuatã si desãvârsitã de Constantin.. Ceremonialul. princeps a fost de la început factorul predomi49 N. Leon Homo. care au dat Bizantului unul din caracterele sale specifice. sugestia divinitãtii. a precizat cu multã documentare aceastã pãtrundere. a cãrui pozitie constitutionalã era exprimatã prin titlul de princeps. Payot. Constantin fãcuse din nou a sa creatie un oras latin. col. ales în septembrie 284. Cf. 75 aceastã limbã vorbi episcopilor în Sinodul de la Ni-ceea. Paris. 51 Guglielmo Ferrero. edited by H. Imperiul roman întemeiat de Augustus a fost. din monoteismul solar religia oficialã a Statului51. La defense du monde. De aceea. dispãrutã odatã cu dinastia lulia-Claudia. se reduce la o treptatã si hotãrâtã uzurpare a mai tuturor functiilor pe care Augu&tus le atribuise Senatului50. aceastã perioadã a imperiului a fost numitã cu drept cuvânt Principatul sau Diarchia. Paris. o republicã. . 1923. . Biserica Orientului a fost ea însãsi un factor de greciza-re. Aruncând masca republicanã. în primele trei veacuri. B. întreprinse hotãrât un plan de reforme concret si logic. 1963. pentru a înlocui cu totul.atotputernic în Orient impuse în scurtã vreme limba greacã în locul celei latine ca limbã oficialã. monarhia absolutã. Dar limba greacã pãtrunsese încã din secolul al IV-lea în diferite domenii ale lumii oficiale49. Dar Diocletian. se poate consulta H. Aparenta republicanã a fost înlãturatã complet înainte de sfârsitul veacului al HJ-lea.. p. I. L'exploatation du monde. guvernãmântul fiind împãrtit între împãrat si Senat. era. cu aspiratiile si tendintele sale. si istoria constitutionalã a Principatului. Macmillan and Co.. I. Cambridge 1930. Temperley. din punct de vedere constitutional. Le gouvernement du monde.. Reformele au fost initiate de Diocletian si continuate si duse la capãt de Constantin cel Mare.Reformele a. p. cel dintâi îsi puse pe frunte diadema de tip oriental. „Bibliotheque historique".. Ahrweiler. centrul natural în jurul cãruia avea sã se grupeze lumea orientalã. împãratul.. Aurelian a încercat cel dintâi a opri descompunerea imperiului printr-un plan coerent de reforme si rãzboaie. Crearea orasului resedintã a lui Constantin se împleteste cu o serie de reforme care contribuirã a preface radical structura Statului roman. pp. 77 nai. 1930. lorga. Dar. si în 48 [Despre latinul navicularius. Cu Aurelian. 99 si urm. în 274. El îi învinse pe germani. Paris. precum si H. Paris. pe o nouã bazã. El se socotea împãrat roman. p. apare iarãsi. 20-26. care s-a impus cu începere din veacul al VII-lea. Modificarea structurii statului.. care transformã d-efinitiv Statul dintr-o republicã într-o autocratie. reduse Orientul în stãpânirea romanã si a putut fi considerat ca un adevãrat rsstitutor orbis. Bury. afla o limitare a puterilor sale în drepturile Senatului. L'empire romain. Aceastã mare schimbare. în aceastã diar-hie. Histoire de la ine byzantine. 47 si urm. pentru a da imperiului unitatea moralã ca-re-i lipsea. scãpã imperiul de toti pretendentii. din punct de vedere constitutio50 History of tbe Later Roman Empire from the death of Theodosius l to the death of Justinian (395-565). eliberã Italia.. prin situatia sa geograficã. 1966]. ca si despre echivalentul sãu grecesc va\>K>. 76 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN nant. cum observã atât de judicios istoricul englez Bury. panglica împodobitã cu perle si. Antoniadis-Bibicou. Diocletian si urmasul sãu Constantin stabilesc.. La ruine de la civilisation antique. The constitution of the Later Roman Empire. Recherches sur Ies donanes ã Byzane.r|poc. dupã câteva secole. 1921.

Paris. Payot. sacra vestis. fiul lui Jupiter. dând lui Maximian pe acela de Herculius. înconjurat de o Curte strãlucitã si luxoasã. Conceptia orientalã a regalitãtii divine e acum formal exprimatã în diademã. O etichetã severã prezida la toate actele Curtii imperiale. în acest timp. „Byzantion". ceremonialul complicat al Orientului. în diar52 L. indicat. apartamentul sãu sacrum cubi-culum. Sistemul deveni astfel o tetrarchia. ea se exprima si prin numele de Jo-vius. Sugestia divinificãrii a fost deviza constantã a autocratilor. alta. prin mediocritatea spiritului sãu. „divin". cauzele particulare care dau crizei. doi Cesari. si împãratii ajung sã se priveascã ei însisi ca vicari ai lui Dumnezeu pe pãmânt. acesta trebuia sã stea departe de masele de jos. sã se ridice la o înãltime inaccesibilã muritorilor de rând. Maximian a fost pentru Diocletian un auxiliar pretios. Diocletian. XII (1937). Pe lângã însemnãtatea administrativã. un ecou al caracterelor religioase ale regalitãtii faraonilor54. Diocletian conducea Orientul. La un an dupã urcarea sa pe tron. Cesarii furã împãrati în subordine si legati de Augus-tii respectivi prin adoptiune. caracterul de violentã pe care nu-1 avusese mai înainte: una. Diocletian si Maximian. într-o lege. 54 Vezi J. vorbeste despre împãrat ca trimis de Dumnezeu ca sã fie legea vie. colegul sãu. palatul în care locuia era sacrum palatium. la mijlocul veacului al III-lea. Occidentul. Diocletian avea preeminenta recunoscutã celui mai în vârstã (. Aceasta îl îndemnã pe Diocletian sã lãrgeascã sistemul. el îsi alese un coleg în persoana lui Maximian. Basilios I spune fiului sãu: „Primesti imperiul de la Dumnezeu"55. pp. Retras în apartamentele palatului sãu. atri-buindu-se fiecãruia câte o portiune din teritoriul administrat de seful sãu. sã îngenuncheze si sã sãrute purpura. numind. Dacã divinificarea oficialã a împãratilor a fost 79 NICOLAE BANESCU opritã de crestinism. Pentru aceasta. 1930. Era. L'empire romain. lacunele organizatiei militare romane. Acestia depindeau fiecare de unul dintre cei doi Augusti. Persoana sa e divinã. evolution et decadence. Imperiul ajunsese. introdusã definitiv de Constantin ca suprem simbol al suveranitãtii autocratice. el adoptã vesmintele si încãltãmintea împodobite cu pietre scumpe si mãrgãritare. externã. Maurice. pe Constantiu Chlorus si pe Galeriu. 185 si urm. o minge în mâinile soldatilor52. Paris. 53 G. Cine venea dinaintea sa trebuia sã îndeplineascã actul adoratiei. pentru rolul de subordonat. puternicele confederatii militare ale barbarilor. înclinânchj-se fãrã rezerve înaintea geniului superior al marelui împãrat. am vãzut. internã. împãratul apãrea de acum în public cu fruntea încinsã de diademã.Augustus senior). garderoba. sunt desemnati ca rude de zei. III. în aceastã simbolicã nomenclaturã. a expus în chip luminos. consacrarea persoanei lor a fost pãstratã în epitetul de „sacru". Pentru a întãri prestigiul suveranului. în cap. sã strãbatã provinciile si sã comande în rãzboaie. Experienta secolului al III-lea arãtase cã sarcina de a conduce imperiul întrecea puterile unui singur om. tot ce-i apartine îmbracã un caracter sacru: sacra se numeau dispozitiile care emanau de la împãrat. fiul lui Hercule53. în secolul al IX-lea. Grija cea mare a lui Diocletian a fost de a pune capãt acestor continue uzurpãri. împãratul trebuia sã fie cât mai mult prezent în tot locul. Bloch. Cei doi Cesari erau socotiti ca succesorii desemnati ai celor doi Augusti si aveau sã-i înlocuiascã automat în ziua când acestia dispãreau prin moarte sau abdicare. lustinian. L'empire romain. 1924. Homo. pp. Les pharaons romains. Biblio-theque de philosophie scientifique. Ea are efect asupra a tot ce tine de împãrat. pe care 1-a luat pentru sine. bun general. O schimbare se face si în stilul . spre a remedia acest neajuns.Una dintre cauzele principale ale marii crize politice a secolului al III-lea au fost desele uzurpãri. sistemul te-trarhiei rezolva si problema vitalã a succesiunii. aproape invizibil pentru supusii sãi. 71-10378 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN hie. în 293. un danubian din Pannonia. institui un collegium al împãratilor. monarhul apãrea în public numai în ocazii rare si înconjurat de aparatul unui fast extraordinar.

din 57.. p. Ed.. de la Diocletian încoace. spre ex. Imperiul se împãrtea în patru sectiuni sau prefecturi: Galliile. H.titular al împãratilor. Italia. Moesiae. având la îndemânã fortele militare. •.. al IV-lea. care. dominus noster apare pe monedele lor. Pontica. ne aratã cã numãrul provinciilor ajunge la 120. din cauza caracterului rebel al populatiei sau din cauza rãzboiului permanent cu vecinii. Louis Brehier. Mihãescu. care se chema Comes Orientis. Acesta venea în rang îndatã dupã Prefectul Pretoriului.Vezi Bury. Viennensis. între cele mai însemnate îndatoriri ale sale era aprovizionarea capitalei cu grâu. Jones. Italia. 1964. pânã în epoca lui Heraklios. Afarã de câteva provincii în care. e una din trãsãturile orientale cele mai caracteristice ale transformãrii Statului roman. titlul de despotes. unicul organ al imperiului care.. 284-602. 1985 (col. Avea. Africa. puteau usor sã încerce a uzurpa. financiare si judiciare. în sfârs-it. sub Diocletian. p. având în frunte un functionar subordonat Prefectului Pretoriului si ale cãrui puteri erau numai civile. BZ. . Provinciile adiacente furã grupate prin reforma sa într-o circumscriptie. 80 b. I. pe cele mai vechi monede cu inscriptii grecesti. al Vlea. 172]. Suveranul e pentru supusii sãi dominus. La aceste patru Prefecturi se adãugau alte douã: a Romei si a Constantinopolului. în Theophylaktos Simokatta. în Fruntea lor se afla câte un Praefectus Praetorio. L'origine des titres imperiaux ã Byzance.. cinci în Orient58 si sapte în Occident59. Studien zum offiziellen Gebrauch der Kaisertitel in spãtantiker und fruhbyzantinischer Zeit. 58 Oriens. în fruntea provinciilor astfel micsorate se aflau guvernatori cu puteri numai civile.. nicãieri. 56. si de cel al Egiptului.. Hispaniae. "Ovatia âaaiÃeiag. _ _. pe care savantii o dateazã din sec. fireste. 11-12. pp. A. cu puteri administrative. spre a împiedica prin aceastã fãrâmitare slãbirea imperiului si a puterii centrale. Diocletian a creat 12 dieceze. Reforma administrativã. Thracia. Aceasta a fost o altã inovatie a lui Diocletian. Pentru a micsora puterea guvernatorilor de provincii. introdus de Heraklios56. traducere de H. ca si celelalte teri81 torii ale imperiului. Diocletian institui diecezele. 1978]. 1906. Academiei. Istorie bizantinã. I. 59. puterile civile si militare rãmaserã întrunite în aceeasi mânã. Viena. si numãrul acesta merse crescând. 13. [G. si. Termenul de basileus apare si el mai târziu. câte erau înainte de Diocletian. Era principalul judecãtor criminal în capitalã. deosebirea dintre provinciile imperiale si cele senatoriale. Galliae. 11 (Teofilact Simocata. VIII. controlul corporatiilor. iar situatia particularã a Italiei fu suprimatã. History of the Later Roman Empire. Constantin îi retrase însã puterile militare. (LRE). Bucuresti. guvernatorul provinciei nu mai are a face cu armata60. în acelasi timp. Pannoniae. El purta titlul de vicarius. . Rosch. IX). grija apeductelor. Oxford. 55.. Britanniae. Se înlãturã. Cele patru Prefecturi se desfãceau în 96 de provincii. Diocletian desfãcu vechile provincii în pãrti mai mici si introduse în acelasi timp în cârmuirea lor separatia puterilor civile de cele militare. voi. v. avea controlul politiei. . El pãstreazã vechiul sãu caracter civil. supravegherea pietelor. în sec.. „Scriptores Byzantini". en<xp%oc. The Later Roman Empire. 282. -ufjt nâheatq. afarã de al Orientului. dupã zdrobirea statului persan. intitulat Praefectus AugustaH^1'. . încât Notitia Dignitatum. încât el ajunse o autoritate deplin civilã. întrunea încã în mâinile sale puterile civile si militare. Asiana. care fu numitã diecezã. Comanda militarã a provinciei se afla în mâinile unui 57 [Despre praefectus Augustalis si schimbãrile suferite de aceastã demnitate în vremea lui lustinian I. . scoase de sub autoritatea Prefectului Pretoriului si puse sub aceea a Prefectului orasului. M. si peninsula fu împãrtitã în provincii. împãratii îsi însusesc acest termen. numiti de împãrat la recomandarea Prefectilor. Illyri-cum si Oriens. demnitatea e metionatã si mai pe urmã.

pregãtea legile si rãspunsurile la cereri. am vãzut. pp. 66]. 83 NICOLAF. în acelasi timp. din care trei erau guvernate de proconsuli. [«Le consiliumprincipis devint le Consistorium lorsque ses membres se tinrent non plus assis mais debout en presence de l'empereur». Consiliul împãratului. Noii ministri apar acum cu atributii care tineau mai înainte de resortul Prefectului. Ostrogorsky. si. 23). si magister officiorum era numit astfel de la autoritatea pe care o exercita asupra serviciului civil. avându-i sub ordinele sale pe Agentes in rebus. se numeste acum Sacrum Consistorium si a primit o nouã organizare61. un fel de curieri imperiali întrebuintati pentru tot felul de misiuni confidentiale. se aflau sub comanda sa. mai înainte Consilium principis. Le declin du monde antique (284-610). magistri militum praesenta-/es65. . Ca Director al Postei Statului (. p. 202208. raportând despre reaua purtare a functionarilor si 62 Officium era termenul pentru corpul functionarilor civili (officiales). Fãcea parte din Consistorium magister officiorum. p. I. Payot. cit. Histoire de l'Etat byzantin. prin urmare. Paris. cit.cursuspubli-cus). în A. op. Sirey. Gouillard. Der magister officiorum in der Spâtantike. mai fãceau parte din Consistorium si cei doi mari comandanti militari. voi. în sfârsit. p. un fel de Ministru al veniturilor publice64. Miinchen. op. în „Labeo". p. Ed. Alãturi de quaestor si de magister officiorum. Clauss. 124. reduse puterea Prefectului Pretoriului. Erau pretutindeni în provincii. si avea multe din atributiile exercitate mai înainte de Prefectul Pretoriului. care constituia statul major al unui ministru sau guvernator. saptezeci si unu de praesides si cinci de correctores. care se ocupa cu întocmirea ceremoniilor si cu audientele imperiale. Constantin. 84 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN veghind sã nu se foloseascã rãu Posta. dar în special asupra departamentelor secretariale (scrinid) ale palatului. I. Urmasul lui Diocletian înmulti si mai mult provinciile. si comes rerum privata-rum. 1956. Avea apoi puterea de a supraveghea administratia. în prezenta împãratului (v. Bury.. Purpura. Avea apoi conducerea ceremoniilor Curtii si controla departamentul special (Officium admissionum). G. 29. ca trãdarea. 25 (1979). dinaintea cãreia se aduceau cazuri importante. un corp de functionari care forma serviciul secret al statului. unul dintre cei mai înalti demnitari. Avea. Stein. care îsi aveau resedinta în capitalã. el orânduieste cãlãtoriile ambasadorilor strãini în capitalã. 82 dux. 105. Ministerul sãu cuprindea un grup de departamente amestecate. insuficienta elementului militar. El luã de la acesta directia fabricilor de arme si grija sigurantei personale a împãratului. Receptia ambasadorilor strãini intra de asemenea în atributiile sale. Ministrul veniturilor particulare.60 E. un fel de cancelar care. Wien. M. de aceea regimentele de gardã întocmite de Constantin. asa-zisele scholaepalatinae. traduc tion francaise de J. 1970. un fel de ministru 61 Diocletian a schimbat numele de Consilium în Consistorium. Paris. Ei erau în Rãsãrit în numãr de 120063.H..ML Jones. si era consultat în materie de legislatie si politicã. 1980]. quaes-tor sacri palatii. Bury. 1928. BÃNESCU al Casei imperiale62. [Tratare mai recentã a acestor aspecte de cãtre G. spionându-i pe guvernatori. în fruntea sa se afla maltul demnitar creat acum. cu ajutorul imperialelor scrinia. treizeci si sapte de consulari. si el era seful corpului de interpreti ai limbilor strãine. al veniturilor scoase din domeniile particulare ale împãratului. El capãtã sub Constantin o importantã mai mare decât sub DiocLetian: lucra ca o înaltã Curte. se mai aflau în Consistorium cei doi conducãtori ai Finantelor: comes sacrarum largitionum. fiindcã tn autocratie membrii lui trebuiau sã stea în picioare (. p. Geschicbte des spâ'tromischen Reiches. V. II„magister officiorum" e la „schola agentium in rebus". functiile unui Ministru al Afacerilor Externe. fãrã legãturi unul cu altul. Aceastã refoimã fãcea mai anevoioase uzurpãrile si repara.consistere). care n-avea întotdeauna calitãtile necesare pentru guvernãmântul civil.

pp. . Sijpesteijn.. Capii ministerelor centrale. op. cãci. op. E. pp... Ea ajunge acum un titlu particulai care se dãdea membrilor Senatului si. E. întocmitã în liniile sale mari de Diocletian si desãvârsitã de Constantin. 34 (1973). „Zeitschrift fur Papyrologie und Epigraphik". 149 si urm (cf. cit. Organizarea militarã. v. . Les „magistri militum prae-sentales" au IV-e siecte. 1894. 66.. comandantii sefi ai armatelor. se îndeplini separatia puterii civile de cea militarã66. Dupã dânsii.. cum atât de bine observã Stein. în timpul simplicitãtii romane. Scriitorii relevã multimea enormã a dregãtorilor care umpleau în aceastã epocã micile districte si orasele.. cheltuielile acestui birou de finante consistau mai ales din darurile în bani ale împãratului. 85 Marea reformã administrativã a lui Diocletian fu însotitã de înmultirea sarcinilor functionarilor.. G. op. birocratie amplificatã de Constantin. pp. si Prefectul Pretoriului. „Byzantion". 775-779. I curiosi e la scuola agentium in rebus..I. retragerea din functie era numitã cu un termen militar honesta missio (retragere. Teoretic. I. Locul cel mai înalt în aceastã ierarhie îl detineau membrii familiei imperiale. 165-275. pentru care magisterpeditum praesentalis era superior celuilalt. pe care la expirarea serviciului o aruncau.. în „Annali del Seminario giuridicio di Palermo".. cit. erau presupusi soldati ai împãratului. cu cât.•-. a cãror tãrie era însã mai micã decât înainte. anume iX^ovoipiov. Hoepffner produce serioase argumente. Marii demnitari aveau în subordine un personal extrem de numeros si ierarhizat. Hoepffner. I. liberare onorabilã)67. op. XI (1936) 483-498. p. Importanta cavaleriei a fost determinatã de felul de . cit. independente de infanterie. superior celui al infanteriei (pedi-tum). guvernatorii militari ai provinciilor. 36-37)]. desfãcute din legiunile vechi si organizate în corpuri separate. 1968. voi. în acelasi timp. [Despre aceste titluri onorifice (cu respectivele lor echivalente grecesti. Purpura... prin urmare.. pp. în veacul al IV-lea. initial egali. claris-simus era o expresie vagã de respect. magistri scriniorum. Stein. A. P J. 71-115. Bury. tuturor celor luati dintre dânsii pentru guvernarea provinciilor si pentru alte posturi mai mici. A. Toti marii dregãtori ai Statului erau învestiti cu rangul uneia din urmãtoarele trei clase: illustres (viri). 29-30.. 174-175). fie militari. pretindeau o distinctie mai mare decât aceea a unui simplu senator: proconsulii. Officium era biroul functionarului civil sau militar. O parte a legiunilor proveni acum din detasamentele cavaleriei (vexillationes). c. 68 (1978). . op. cit. 65 în privinta lor. care-1 fac sã-i considere pe ambii praesentales. contrar pãrerii lui Mommsen. împodobiti cu titlul de nobilissimi. vo7. 1991. Kazhdan (= Ka dan) în ODB. . 63 Bury. semnul lor distinctiv era centura. în Paulys Real-Encyclopãdie der classischen Altertumswissenschaft. Another Curiosus.. precum O. Titlul de spectabiles se acorda celor care. Serviciul lor era militia. Amsterdam. Autorul combate pãrerea lui Ensslin. Stein în Opera Minora selecta. New York-Oxford. 172-173-[Meritã adãugate aici si alte contributii. înmultirea provinciilor trebuia sã aducã o sporire a numãrului legiunilor. pp. pp. Oxford Lfniversity Press. de crearea birocratiei caracteristice monarhiei absolute. „officiale?'. o fictiune cu atât mai uimitoare. Organizarea statului birocratic bizantin îsi afla încoronarea în ierarhia rangurilor. o întreagã scarã de ranguri. precizate cu scrupulozitate si însotite fiecare de anumite ceremonii. . jtEpipXeTttoi si 86 La început. vicarii. spectabiles si darissimf8.. cit. 68.probabil. voi. Stein. pp. M Sacrae largitiones însemnau „cheltuieli imperiale". dupã rânduiala lui Constantin. Seeck. 31. fie civili. 105...'. dupã care magister equitum praesentalis era. p. 67. printre care donativul plãtit trupelor era partea cea mai importantã (Stein. prin locul ce-1 ocupau.. . I.. marele sambelan69 (praepositus sacri cubiculi) erau illustres. pp. E.

C.I. 4455)]. Les institutions de Vem-pire byzantin (L'evolution de l'humanite). A. A. reeditare. 1963). 1883 (si Hildesheim.armeni. Roma. 333 si 337.. p. The of-fice of the Chamberlain in the late Roman Empire. aici voi. ei se strângeau în luptã în jurul împãratului. Scholae Palatinae. mai târziu din 500. 206 si urm. R. 1949.. p. care mai târziu a devenit .. Strâns legat de scholae era un corp de gãrzi. candidati. mica gardã de corp a împãratului. 1975). Hirschfeld. I p. 2) trupele de frontierã sau limitanei. [R.Taica). p. of Michigan. Guilland. Hist. Guilland.. Recherches. sub Leon . formatã din 300 excubitores (sau exkoubitores). 1969. p. în secolul al V-lea scholele erau în numãr de sapte în Orient si cinci în Occident. eia condusã de un comes excubitorum. p. 65-72 si 155. Paris. Ensslin în RE 9 (1914). 663-671. a fost creatã de Diocletian si dezvoltatã de Constantin cel Mare. Titres etfonctions de l'Empire byzantin. Fiecare schola constã la început din 1000 de oameni. Studia human. Bd. studiul VI (Maîtres du IV-e et du V-e siecles. astfel numiti fiindcã aveau uniforma albã. strâns legatã de persoana împãratului. 25-26) la anul 767]. 23-27. sub Zenon -isaurieni). Fortele militare ale imperiului constau acum din douã categorii de oameni: 1) trupele mobile de escortã sau campanie. veche militarã exista o lacunã mare. de Boor. îsi pierdurã caracterul militar. Berlin. Londra. în Idem. se poate consulta: R. LRE. si s-au pãstrat pânã târziu în epoca bizantinã75. 442. ed. în „Roman and Byzantine Studies. O. Guilland. XIV (1924) (studiu greu accesibil pentru bibliotecile românesti)].. Leipzig. în epoca mai târzie. Recrutate la început din barbari (mai mult germani. p. a2i Ekaterinburg). 26. ale cãror forte militare constau mai cu seamã din trupe cãlãri. Palatinii au fost 70 Scholae. II. 10 (1973 = „Mdlanges Sjuzjumov". p. 1984]. Bonn. cap. voi. 1976. 1967. op. New York. voi. J. si un portic era destinat gãrzilor în palat. 177. 2 voi. militia de tãrani asezati pe pãmântul din regiunea limes-ului si comandati de duci (duces). I. Schriften. Byzantine Praetorians. care înlocuiau vechile gãrzi pretoriene): ele îl însoteau pe împãrat în miscãrile sale si formau un fel de „suitã sacrã" (comttatus). al cãror sef. comandantul tuturor era donecmKoq i&v G%oÃã>v72. voi. Recherches sur Ies institu-tions byzantines. comitatenses (în care cele mai bune era Palatini. VR.]. 528 si urm. Frank. Odatã cu aceastã creatie.. 69 [Despre praepositus Sacri cubiculi. Haldon. 1976 studiul nr. Cartea III. 1552-1568. era un mare demnitar74. în organizarea. S. I. 37. Kleine Schriften. V. Titresetfonctions. dupã scolile filosofice. ICI. 88 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN scosi din servicuL persoanei împãratului si pusi sub comanda sefilor militari din capitalã (magistri militum praesentales). Aceastã armatã. în majoritate barbari.". Idem. 72 [Se pare cã primul domestikos ton scholon a fost patrikios Antonios. Louis Brehier. Berger si W. si anume lipsa unei armate mobile de campanie. 17-40. 87 luptã al imperiului nou al Sassanizilor. [Creatã de Leon I (457-474). p. ca sã fie gata la ordinele împãratului. 74 Mommsen. VR. si chiar paza palatului le fu luatã si încredintatã trupei de ex-cubitores.. 1070-1085 si 3 (1929). Când împãratul nu mai iesea în fruntea trupelor la rãzboi. deosebiti prin arme si solda mai mare73. cit. Jones. dupã ADSV (Sverdlovsk.. Ele erau conduse de tribuni si puse sub comanda înaltului demnitar magister qfficiorum71. Univ. Londra. BerlinAmsterdam. toti cãlãri. Da& romiscbe Militãrwesen seit Diocletian. asa-zisele scholae palatinat. 1913. care stãteau în portice la Atena. mentionat de cãtre cronicarul Theophanes Confessor (Cbronograpbia. Dunlap. comes excubitorum. 71 [R. I. v. Constantin alese cele mai bune trupe din comitatenses si fãcu din ele garda imperialã. pe care împãratul sã o poatã misca oriunde se întâmpla sã fie amenintat. 73 Bury.

domestikos ton exkoubiton. în pãrti. în bunã parte.. independenti de magistri militam. Cf. Fiecare . Aceastã militie ereditarã cãzu în desuetudine înainte de lustinian. II. op. p. ca o rãsplatã pentru apãrarea frontierei. Grosse. 89 Pe când scholarii si candidatii erau stricto sensu gãrzi ale persoanei imperiale si nu pãrãseau niciodatã Curtea. stãtea la frontierã (Jimes). din punct de vedere militar. castellani. -Guilland. 3) fiii soldatilor. p. dupã regiunile provinciilor si. 2) recrutii procurati de proprietari funciari. cãci cei mai buni soldati se alegeau pentru armatele comitatense si palatine. II. mai întâi. 1976. p. Din secolul al IV-lea pânã în al Vl-lea. studiul nr. comandantul fiecãrei portiuni poartã titlul de dux limitis provinciae illius™. ed. 90 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN mai dreptul veteranilor. Titres et fonctions. p. în Gallia. cit. erau împãrtiti în regiune pe castra si castella. obligati a urma profesiunea tatãlui.op. Toate aceste unitãti erau comandate de tribuni. care mai înainte era nuBury. 658. 210-225].. 657-659].. Comanda lor o aveau comites domesticorum. despre raportul între scholae si excubitores. 77 R. voi. 75 [Mãrturiile privitoare la candidati în toatã istoria bizantinã au fost adunate de R. ei aveau numele special de laetf6. cum sugereazã R. J. cit. Izvoarele recrutãrii erau multiple: 1) erau. ignavus vero in hostes et fractus) . castresiani. 1920. proprietãtile sunt mostenite de copii si libere de impozit. mentionat în izvoare. 10-11. v. care stationa la Curtea imperialã. Gibbon a relevat defectele organizatiei militare a lui Constantin. organizati sub controlul ofiterilor romani. vexillationes (500 de oameni). Serveau timp de 24 de ani. 91 Frontiera era împãrtitã.. Londra. Sub aceastã conditie. fiindcã erau comandati de duci (duces). care predominã în secolul al Vl-lea. de la Diocletian. mai târziu. care le socoteste teroarea concetãtenilor. aventurierii numerosi. cavaleria. compus din cavalerie si infanterie. denumirea primitivã a soldatilor de frontierã e ripenses sau riparienses. decât pentru a-i însoti pe împãrati. descurajarea trupelor de frontierã prin conditiile de inferioritate în care erau puse fatã de cele palatine. care se ofereau voluntar si primeau pulveraticum (monedã mãruntã sau cheltuieli de cãlãtorie). 4) strãinii asezati înãuntrul imperiului erau alt izvor de trupe. si din corpuri de infanterie usoarã. cit. pp. cap. este spatbarios Strategios pentru anul 765 (c/ Theophanes. si de aceea stigmatizate de Ammianus Marcellinus. concediu obtineau numai exceptional77. Jones. de câte 1000.. Poate. Jones. 1911. în unele cazuri de praepositi. p. apare denumirea de limitanei. Limitanei. soldatii de frontierã apar ca o militie de tãrani asezati. de aceea li se zice si castriciani. XVII. LRE. 39. La începutul imperiului. The Imperial Administrative System in the Ninth Century. Primul detinãtor al acestei calitãti. 438. abuzând de situatia lor privilegiatã. în Egipt). Bury. auxilia. slãbirea disciplinei acestora din urmã.. Proprietatea. romani sau strãini. castriani. voi. ajunge acum generalã. Grosse. afarã de gardã. Dunãre si Eufrat. dar fricoase si slabe în fata dusmanilor (Ferox erat in suos miles et ra-pax. Infanteria armatei de campanie se alcãtuia din legiuni mici. toatã armata sa. Limitanei apar în tot timpul existentei lor ca soldati de clasa a doua. pe când în armatele de campanie serviciul tinea numai 20 de ani. se aflã în interior (în Isauria. sub comandã separatã. Soldatii primesc lotul lor de pãmânt (fundi limitotrophi). II. mai era un corp de gãrzi. Ei erau plãtiti mai putin si aveau scutiri de impozite mai mici. domestici. op.. cit. Romische Militãrgeschichte von Gallienus bis zum Beginn der byzantinischen Themenvetfassung. I. Cele dintâi se potrivesc pentru trupele de pe Rin. 57. dar putea fi trimis oriunde pentru scopuri speciale. capitolul despre organizarea armatei. Se mai chemau si duciani. Acesti strãini (gentiles) erau mai ales germani si sarmati. restul mergea la limitanei. Berlin. consta din escadroane.

erau în Occident subordonati comandantului infanteriei.magister equitum. si. 381-397.. Guilland. în „Actes du 9e Congres International d'etudes sur Ies frontieres romaines".. în epoca lui Theodosius cel Mare clarissimus..F. Der Konstantinische Patriziat. cap. iar în papirii egipteni apare ca patrikios19.. W. nu poate fi ignorat studiul lui A. magister equitum etpeditum. Heil. D. 1952 si J. celãlalt cavaleria . . pânã la Constantin. pp. praefectus praetorio. 78 Mommsen. Sub acest împãrat. Pe baza unui astfel de contract au fost asezati la sudul Dunãrii vizigotii de cãtre Theodosius cel Mare si. acesta din urmã coordonat de cel dintâi. sau magister utriusque militiae. 132-169. Basel-Stuttgart. 550-950: A Study of the Origins of the Stratiotika Ktemata. Chr. Comanda supremã a armatei si jurisdictia cea mai înaltã erau în mâinile împãratului. uneori si a contribui cu osti la rãzboaie. ele primeau protectia romanã si erau scutite de tribut. L'armee de Diocletien et la reforme constantinienne. II. comanda superioarã o avea. Afarã de el. care aveau sã dezmembreze provinciile din Occident. iar locuitorii lor ca gentiles sau barbari) se legau prin tratat de aliantã. de pe la mijlocul secolului al IV-lea. 1975]. si comandantul infanteriei fu investit cu autoritate si asupra cavaleriei. doi dintrînsii magistri militum praesentales (sau in praesenti). sefii acestor state (indicate ca gentes. Sub Constantin au fost numai doi: unul comandând infanteria . în ultimii ani ai lui Theodosius cel Mare aceastã supremã comandã a armatelor Occidentului. cãtre sfârsitul secolului al Vl-lea devine magnificus. cele mai multe popoare germane. 80 Bury. situatia rãmase aceeasi.. arabii la Eufrat. Paris. tzanii. van Berchem. numãrul acestor magistri militum a fost ridicat. op. Idem. 12 (1970). lãzii. si erau pentru imperiu federati. [Aspectele militare au fost reluate de cãtre D. ei ascultau de magister militum în circumscriptia cãruia se aflau80. Recherches sur Ies institutions. 79 Grosse. El s-a sprijinit întotdeauna pe aportul micilor state vecine cu imperiul si aflate în raporturi de dependentã fatã de acesta.cit. Despre annona (dvvrâva) si annona militaris. cit.mag-isterpeditum. Recruitment and Conscription in the Byzantine Army C. în Occident gãsim doi magistri militum in praesenti. de la începutul secolului al V-lea spectabilis (greceste nepid^emoq). pp.. prin contracte similare.. Titres etfonctions. foederati.Jahrhundert n. 93 NICOLAE BANESCU Statul roman nu si-a apãrat frotierele numai cu armatele sale regulate. Cerati. 556-790. în timpul din urmã. p.. Demandt în RE. op. presupusã a fi plata soldatilor adusi în campanie. gr. Viena. dar Constantin a retras prefectilor puterea militarã si a creat pentru comanda armatelor o nouã categorie înaltã de generali: magistri militum. sefii trupelor de frontierã. fiind astfel comandant al infanteriei si cavaleriei. [A se adãuga aici A. Der Oberbefehl des spâtromischen Heeres im 4. 1974. la frontiera de sud a Egiptului. în secolul al V-lea. Caractere annonaire et assiette de l'im-pot foncier au Bas-Empire. i se dã uneori si denumirea din urmã. fu concentratã în mâinile lui Stilicho. tratamentul acesta a suferit o schimbare: seful statului clientelar avea sã priveascã o subventie anualã (annonae foederaticae. Haldon. abasgii în Caucaz. voi. cit. alteori cea de comes et dux. studiile cu numerele VII-XIV. ceilalti trei comandau în provinciile mari: Orient. în schimbul acestor servicii. 272. obligate a apãra teritoriul roman împotriva dusmanilor externi cu fortele lor proprii. întocmirea aceasta a fost apoi modificatã. rang de perfectissimus. [Ansamblul acestor aspecte a fost reluat de cãtre R. op. înainte de Diocletian. 21-28]. El avea. pp. duces. Thracia si Illyricum. se stie. foedus. Astfel de federati au fost. suppl.. mtriGeiq). concentrare care conferi o putere enormã unui singur om. Paris. 92 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Curând însã dupã Constantin cel Mare. ele vor fi asezate ca foederati pe pãmântul imperiului81. 36-37. în Orient. unul al infanteriei si altul al cavaleriei. pp. Bucuresti-Koln. 1979..dux fiind si comes de primul rang. Hoffmann. glorio-sus. 1966]. rezidând la Constantinopol si comandând fiecare jumãtate din palatini. etiopienii. aflãm în Orient cinci magistri ai cavaleriei si pedestrimii. IV.

. Principalul izvor de venit era impozitul funciar pe pãmânt si munca agricolã. Un jugum avea nevoie. Dieiu-gatio-capitatio-Frage und die Bindung der Agrarbevolkerung an die Scbolle. Die Theorie A. 324-349. Italia. si Diocletian se îngriji de aceastã necesitate cu multã energie si ingeniozitate. Decãderea economicã si reforma financiarã. Uberbegungen zur Foderatenfrage. p. pp. Acestei grave situatii autoritatea i-a 83. Dezvoltarea birocratiei centrale si provinciale. pp. un nou cadastru. BZ. pp.. des byzan-tinischen Staates. Diocletian decretã o revizie generalã a valorii pãmântului. 59-72. Gugliemo Ferrero. în „Historia". Marele proprietar numãra atâtea cãpita sau juga câti oameni putea întretine pãmântul sãu. printr-un nou sistem de impozite. voi. Piganiol a dovedit cã sis82. 16 (1967). „Actes du VIP Congres de la Fede"ration Internationale des Associations d'Etudes Classiques". 5 jugera de vie erau identice ca valoare cu 20 jugera de pãmânt cultivabil de calitatea întâi. A. la fiecare 5 ani. Tulburãrile secolului al III-lea nimiciserã proprietatea Statului. op. 92 (1984). si fiscul se silea sã afle pentru fiecare jugum disponibil un caput.81 Ibidem. 47. chap. Wirth. Bury. pp. L'impot de capitation sous le Bas-Empire romain. auri lus-tralis collatio. La ruine de la civilisation antique.. de aceea. pentru a fi impus. jugum. 96 . 21 (1912). Cesa. M. [G. II. Orãseanul nu reprezenta un caput. I. îsi pierdu aceastã situatie favorizatã. ^ . Karayannopulos.] . Astfel. Asupra federatilor cf. Paris. Pãmântul putea fi de naturã si de întindere diferitã.„ 94 d. 1921. ed. Budapesta. de la Constantin cel Mare. Zur Frage derfoederierten Staaten in der spãteren Romischen Kaiserzeit. Munchen 1952. Chambery 1916. Unitatea. impozitul lovea unitatea fiscalã compusã din tãran si pãmântul sãu83. [Trebuie adãugate aici contributiile lui J. luxul Curtii imperiale si sporirea armatei reclamau cheltuieli mari. Toate formau o singurã unitate. Idem. ' 95 temui jugatio-capitatio presupune cã în nici un caz omul nu poate fi impus fãrã pãmânt. 19(1966). era presupusã cã reprezintã portiunea de pãmânt necesarã întretinerii unui om (capul). pp.. 33-34. Impozitul loveste deci proprietatea. si introduse un nou regim de impozite. si sarcina fiscului nu era usoarã. Cf. cu 40 de jugera pãmânt de calitatea a doua si cu 60 de calitatea a treia82.. de un caput corespunzãtor. cit. cum s-ar zice astãzi. populatia oraselor care exercita negot sau mestesuguri plãtea o contributie. Sistemul impozitului creat de Diocletian. 42. mai înainte scutitã de sarcinile impuse celorlalte provincii. J. jugatio-capitatio. jugum. „Byzantinisch-Neugriechische Jahrbucher". 231-251. în aceastã epocã.. &oi5epãmi et Ztpatiâtai dans l'armee byzantine au Vf siecle. decurionul fugea de senatul municipal. Gesch. pp. sã fie pãrãsite si pãmânturile lãsate necultivate din lipsã de brate de muncã. IV. p. Acesta fu amenintat de pericolul ca multe ocupatii laborioase. Lipsa de brate era mare. Ostrogorsky. strânse impozitul pe cap si pe proprietate într-o unitate. Piganiols uber die lugatio-Capitatio und die neueren Auffassungen uber die Entwicklung der sozialen und fi-nanzwirtschaftlichen Institutionen in Byzanz. lucrãtorul îsi pãrãsea mestesugul. 97-109. care îsi însuseste toate aceste excelente consideratii ale învãtatului francez. care tinea seamã de calitatea pãmântului si de productivitatea lui. în ridicarea veniturilor a fost de-acum înainte predominantã tendinta de egalizare si uniformitate. G.. a II-s. fiecare se simtea apãsat de conditia sa si cãuta sã scape de ea: tãranul dezerta de la tarã. 307-316]. cap ut înseamnã puterea de muncã umanã corespunzãtoare unui jugum. pp. 125-130. „Mittei-lungen des Instituts fur osterreichische Geschichtsforschung". dar avea o valoare identicã si dãdea aceeasi contributie. 1984. Maspero. atât de necesare.

care posedau 25 de jugere. 85 Ibidem. Multi coloni ajung insolvabili si venitul fiscal suferã. coloni.. dar sunt de fapt neliberi. I. Rãmâneau marea proprietate si cea mijlocie. desigur.casati). o nouã „castã": ea îi face pe coloni arendasi cu forta. anihila privilegiile distinctive ale coloniilor romane. a fost introdusã în întregul imperiu. numiti curiali (curiales) si decurioni (decuriones). L'evolution de l'humanite). Legea lui Caracalla.. 98 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN autoritatea administrativã era încredintatã unui senat oligarhic numit Curia. Declinul vietii municipale e una dintre faptele sociale cele mai importante din secolele al IV-lea si al V-lea. el a fost rezultatul sistemului de exploatare agrarã romanã. Treptat. Decurionii trebuiau sã distribuie totalul de juga sau cãpita impuse orasului (civitas) între possessores si sã procedeze la ridicarea impozitului funciar. dupã expresia lui Buiy. care conferea dreptul de cetãtean tuturor provincialilor. greceste evand'Ypaqtoi. Pãmântul îi tine legati din tatã în fiu. Proprietarii nu puturã atunci decât sã-si dividã pãmântul. încredintând aceste proprietãti intendentilor si lucrându-le cu ajutorul sclavilor. sunt revendicati precum sclavii si pedepsiti. ale vechilor municipii si cetãtilor libere grecesti. Administratia fãcea totul ca sã lege fiecare caput de jugum atribuit lui. Ei continuã a face parte din clasa liberã. Dupã reformele financiare ale lui Diocletian. date la arendasi zisi liberi. o condi-tio intermediarã între libertate si sclavie. responsabilitãtile Curiilor cresc. legati de pãmânt. probabil. care închiriau pãmântul pe termen scurt. de aci numele de adscripîicii (censibus adscripti). de care. cum aratã Lot85. de la Constantin cel Mare. 97 aceastã problemã agrarã. 115 si urm. se rãrirã foarte mult de la Traian încoace. pãturi de populatie ruralã tot mai largi ajunserã încãtusate de brazdã. întâiul sistem fu pãrãsit prin scãderea numãrului sclavilor. Colonul devine un arendas perpetuu si ereditar. el a existat. Proprietarii de pãmânt în provinciile romane locuiau în general în orase. erau douã sisteme: unul direct. 1927. iar proprietarii de pãmânt. o nouã organizare municipalã. Dacã fug. Micii arendasi liberi. Ei îi alegeau pe functionarii municipali si ocupau vacantele ivite în corpul din care fãceau parte. Pentru a dezlega 84 F. si copiii lor dupã dânsii86. constituiau corpul din care erau alesi magistratii municipali. din cei mai bogati proprietari de mosii din oras sau district. si nu corpul proprietarilor de mosii forma reala municipalitate romanã si era întrebuintatã de guvernul imperial ca un instrument de stoarcere fiscalã si ca un mijloc de împiedicare a eventualelor opozitii împotriva administratiei centrale în strângerea dãrilor87. erau rãspunzãtori cu averea . constând. mica proprietate ruralã dispãruse. rezervându-si o parte si împãrtind restul în loturi. Acestia sunt legati de pãmânt. celãlalt. dar pe solul Occidentului. Toatã Bury. legislatia lui Constantin creeazã. p. si mai rar sclavilor asezati (. Legislatia lui Constantin cel Mare a pecetluit institutiile municipale ale imperiului conferindu-le caracterul fiscal pe care ele îl pãstreazã pânã la sfârsitul imperiului. Fiecare oras avea un district agricol. La fin du monde antique et le debut du Moyen Âge (Bibliotheque de synthese historique. cit. op. Regimul n-a fost inventat. împreunã cu cel care i-a primit. Astfel. 55-57.aflat un singur remediu: constrângerea. imperiul se afla într-o crizã agricolã. Curia. pp. Pentru cultivarea lor. Plãtesc în bani si mai ales în naturã o zecime din produse. Lot. La sfârsitul secolului al III-lea. De la finele Republicii. Paris. mai convenabilã unui despotism central. Colonatul devine deci o stare. tintuirea fiecãruia în conditia sa84. Numele lui Constantin cel Mare e legat de primul text legislativ (octombrie 332) privitor la celebra institutie a colonatului. arendarea. în Grecia veche si în Gallia independentã. în vechile monarhii din Asia si Egipt. Constrângerea a fost aplicatã si membrilor senatului municipal. care forma teritoriul sãu. Erau independenti de proprietarii din mijlocul cãrora fuseserã luati. voi. Colonii sunt trecuti în rol pe domeniul de care tine parcela lor.

mai târziu vnepnvpov. fixând preturile. Sarcinile lor devin covârsitoare si. p. care taxeazã toate mãrfurile. care s-a bucurat multe veacuri în toatã lumea de mare vazã. pp. mentionãm doar abordãrile mai sintetice. v. Immunitãt und Korruption der Curialen in der Spãtantike. unde. Grierson. Constantin cel Mare si-a câstigat un merit deosebit pentru energia cu care a reprimat atacurile barbarilor. Hahn. în fruntea ostilor. îndeplinitã de Constantin cel Mare. El a asigurat frontiera Rinului si a desfãsurat o vie activitate Ie aceea a Dunãrii. 89 Asupra organizãrii economice. 1982. Preturile erau exorbitante în secolul al IV-lea. 88 [De adãugat aici W. I. în Korruption im Altertum. pp. aici voi. 90 Valoarea modernã a lui solidus era de 15. aceastã mãsurã a fost aplicatã în tot imperiul si ea a privit nu numai pãmânturile Statului. 287-333. Finlay. a format mult timp baza sistemului monetar bizantin. [tinând seama de avântul înregistrat de numismatica ultimelor decenii. pp. I-III.] . voi. pp. de la începutul secolului al IV-lea. Acest solidus constantinian.43 franci aur.R. vouia^La. 1877. De pretio rerum venalium. A history ofGreecefrom its conquest by the Romans to the present time. Bellinger. Gugliemo Ferrero. Paris.adjectio sterilium). din epoca Ptolemeilor. Die rechtliche Sonderstellung der Dekurionen (Kurialen) in der Kaisergesetzgebung des 4-6 Jahrhunderts. 2. 179-199]. Purifications et alteration de Rome ã Byzance. Schubert. astfel cã 72 de solidi din livra de aur valorau 144 siliquae din livra de argint.24 gr. 120 si urm. încât o livrã de aur valora 72 de solidf0. Catalogue of the Byzantine Coins in the Dumbarton Oaks Collection and in the Whittemore Collection. Era o organizare coercitivã. ed. care cântãrea pe jumãtate cât solidus. unde începuse presiunea serioasã a gotilor. L. Leningrad. Oxford. „Zeitschrift der Savigny . 4. Washington.48 gr de metal pretios. ci si bunurile pãrãsite ale particularilor. Faimosul edict al lui Diocletian.Stiftung fur Rechtsgeschichte: Romanistische Abteilung". pãmântul nelucrat al Statului era atribuit în chip fortat cultivãrii proprietarilor particulari. t. nu se mai afla nimeni dispus a primi cu dragã inimã cariera senatorialã de provincie. To2er. si Constantin recurse la aceastã mãsurã fiindcã transporturile libere 1-ar fi costat foarte mult. Actiunea de apãrare a imperiului. 1985. Aceeasi crizã agricolã fãcu sã se introducã în finantele bizantine sistemul asa-zisei emdoÃri (. Osnovnye problemy vnutrennego razvitija 99 NICOLAE BANESCU Constrângerea s-a aplicat apoi profesiunii de care atârna hrana capitalelor. Siliqua reprezenta 1/24 din solidus. si fiul fu legat de profesia tatãlui.. 100 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN moneda de aur (aureus). 108-109. 87 G. 86 (1969). ne-o dovedeste89. 178-186. Navicularii sunt organizati în corporatii (colle-gia). foarte însemnatã a fost asanarea sistemului monetar. P. cântãrind 4. 19-62.VII w. o alcãtui vizantijskogo goroda v IV . p. Pentru viata economicã a imperiului.. G.. Alãturi stãtea siliqua^de argint. gr. Mãsura îsi are originea în Egipt. Schmidt socoate cã sub domnia lui Constantin cel Mare aceastã consolidare si-a aflat sfârsitul91. cât timp argintul fatã de aur era în raport de 1:12. II. precum A. Kurbatov. pe cale de rechizitie. pe care Constantin o numi solidus. 1966-1973. De la sfârsitul secolului al III-lea. L'ormonnaye. p. împãratul si-a afirmat astfel vointa energicã de a pune capãt consolidãrii stãpânirii gotilor în stânga fluviului. Se ia atunci o mãsurã extraordinarã: conditia curialului sau decurionului devine ereditarã. Baza acestui sistem. op. Cerile Morrisson et alii. I. 1971.lor personalã. Miinchen-Viena. 10-17 si voi. îndatorati a plãti impozitul pentru portiunea respectivã. Li se interzice a-si pãrãsi locul nasterii88. III. serviciului armatorilor care efectuau transporturile maritime de grâu din Africa si Egipt. cit. I.

91 L. Schmidt, Geschichte der deutschen Stãmme bis zum Ausgang der Volkerwanderung. Die Ostgermanen, II. Aufl., Miinchen, 1934, p. 225. 101 în anul 322 se produse atacul sarmatilor de vest sau iasygilor92 împotriva cetãtii de la Dunãre -Campona. într-o scurtã campanie, Constantin respinse atacul si-i urmãri pe barbari pânã în lasygia. în 323, începu a doua nãvãlire a gotilor în rãsãritul Peninsulei Balcanice. Ei pãtrunserã, sub ducele Rausimod, prãdând în Moesia de Jos si Thracia. Constantin porni în persoanã împotriva lor, îi aruncã peste Dunãre, trecu dincolo de fluviu si învinse, în tinuturile noastre, pe Rausimod, care pieri în aceastã ciocnire. Biruinta lui Constantin avu drept rezultat unirea întregului limes de la Dunãrea de Jos într-o singurã mânã, si aceasta aduse o schimbare în politica romanã fatã de goti. Acestia avuseserã pânã acum initiativa; dupã înfrângerea suferitã, ei au fost reprimati în propria lor asezare93, în campania aceasta, Constantin negociazã cu chersonitii, care intervin, usurând sarcina generalilor lui Constantin94. 92 Gibbon îi considerã pe acesti sarmati asezati încã din vremea lui Plinius în câmpiile Ungariei de Sus, de unde i-au alungat pe dacii de pe Tisa pe înãltimile Carpatilor, drept descendenti ai iasygilor, tribul cel mai numeros si mai rãzboinic al acestei natiuni (op. cit, ed. Bury, t. II, p. 229). 93 Cari Patsch, Beitrãge zur Volkerkunde von Sudosteuropa, III: Die Volkerbewegung an der unteren Donau in der Zeit von Diokletian bis Heraklius, 1. Teii, Bis zur Abwanderung der Goten und Taifalen aus Transdunavien (Akad. der Wiss. in Wien, Philos.- hist. Kl. Sitzb., 208, Bd., 2. Abhandl.), Wien und Leipzig, 1928, p. 13 si urm. 94 V. Constantin Porphyrogennetos, De adm. imperio, ed. Moravcsik, Budapesta, 1949, p. 264 si urm. [însotitã de traducerea englezã a lui R.J.H. Jenkins, scrierea are si o a doua editie, îmbunãtãtitã, apãrutã la Washington, 1967, reprezentând primul volum al colectiei „Corpus Fontium Historiae Byzantinae".] 102

Constantin întreprinse apoi la aceastã frontierã, atât de amenintatã acum, lucrãri tehnice militare menite a asigura respectul autoritãtii imperiului din partea germanilor. El construi anume peste Dunãre douã treceri permanente, care, împreunã cu întãririle corespunzãtoare de pe tãrmul de miazãnoapte, fãceau cu putintã un control al activitãtilor de dincolo de fluviu si o interventie rapidã a imperiului. Una din aceste treceri privea Oltenia, îndreptatã împotriva taifalilor (înruditi cu gotii), cealaltã Muntenia, împotriva gotilor. în anul 328, Constantin construi la nord de Oescus, în dreapta gurilor Iskerului (la satul bulgar actual Gigen), un pod de piatrã95, în fata cetãtii Sucidava (aproape de Celei). Al doilea loc pe Dunãre, neobisnuit de prielnic pentru legãturile dintre cele douã maluri, era la Transmarisca Turtucaia. în fata acestei vechi cetãti a times-ului, în locul Oltenitei de azi, unde Patsch presupune vechea asezare Marisca, la vãrsarea Argesului, împãratul ridicã Constantini-ana-Daphne, care, prin situatia ei, asigura legãtura cu Transmarisca96. Identificatã de Tocilescu si Pârvan cu Spantov, la 10 Km est de Oltenita, Patsch gãseste aceastã localitate prea abãtutã din drum si pune cetatea lui Constantin mai degrabã la Ulmeni. Impor95. Asupra acestui pod, An. Inst. de Studii clasice, I, p. 156 si urm. [D. Tudor, Podurile romane de la Dunãrea de Jos, Bucuresti, 1971 (si versiunea francezã a cãrtii: Idem, Lesponts romains du Bas-Danube, Bucuresti, 1974); O. Toropu, Noi contributii privitoare la podul lui Constantin cel Mare de peste Dunãre, „Analele Universitãtii din Craiova, Ist.-Geogr.-Filos.", I (1972), pp. 20-33-1 96. Prokopios, DeAedif., IV, 7, 7 si urm. . . ..-,., 103

NICOLAE BANESCU tanta mare pe care împãratul o dãdea acestei treceri a Dunãrii o aratã nu numai numele împãrãtesc al acestui cap de nord al podului, dar si faptul cã a bãtut, pentru aceastã creatie, monede97. Rezultatele acestor puternice întãriri, legând cele douã maluri ale Dunãrii, n-au întârziat a se produce, si un savant de talia lui Cari Patsch le apreciazã îndeosebi când afirmã cã amândouã aceste treceri asa de bine alese, strânserã atât de tare tinuturile de dincolo de fluviu cu imperiul, încât dusmanul se putea socoti ca învins, iar vechea provincie a Daciei ca încorporatã imperiului (dass der Feind- wie ihn auch die Munzbilden darstellen - als uberwunden und die alte dazische Provinz als dem Imperium angegliedert angesehen werden konnten)9S. Puterea imperiului, afirmã el, legãtura statornicã pe care o aveau garnizoanele romane de dincolo de Dunãre cu anexa lor civilã exercitarã acolo nu numai o influentã militarã. Pe lângã faptul cã în Dacia, pãrãsitã în anul 271, se pãstraserã pãrti din vechea populatie romanã, care acum puteau gravita cãtre sud, crestinismul prinsese rãdãcini printre goti. între dânsii se aflau crestini, încã din a doua jumãtate a secolului al III-lea, în urma convertirilor fãcute de preotii greci adusi în anul 264, ca 91 Patsch, op. cit., p. 20. [Localizarea cetãtii Constantiniana Daphne este încã viu disputatã, cf. I. Barnea, O. Iliescu, Constantin cel Mare, p. 115 si urm, p. 143, n. 78 si 86; P. Diaconu, în cãutarea Daphnei, „Pontica", 4(1971), pp. 311-317 si Idem, Sur l'emplacement de l'ancienne Daphne, „Studia balcanica. Recherches de geogr. historique" (Sofia), 10 (1975), pp. 87-93.1 fj 98 Ibidem, pp. 22-23. --t j? .•'..-:/;•,yiu^fe.îK^/.u.^jiui/iv, ,,..;•,• 104 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN prizonieri din Cappadocia, probabil si din Phrygia ori Galatia, si, cum presupune amintitul erudit, în urma influentei exercitate din tinuturile Pontului si Dunãrii colonizate cu goti, a celei a multor provinciali târâti din prima jumãtate a secolului al III-lea din tãrile balcanice, ca si în urma cãsãtoriilor mixte ori a serviciului în armata romanã". La începutul anului 332, gotii, nemaiputând ataca în sud, unde frontiera era atât de bine pãzitã, îi atacã pe sarmatii Argaragante^00, în Banatul actual. Acestia cer ajutorul lui Constantin, care trimite pe fiul sãu Constantin al II-lea si-i zdrobeste (20 aprilie 332): aproape 100.000 de goti au pierit de foame si de frig. Salvati de imperiu, sarmatii sunt atacati de Limigantes, servii lor revoltati, care-i bat si-i silesc la emigrare, împãratul primeste în imperiu 300.000 (!) colonizati între Belgrad si Orsova (334)101. Linistea în Balcani n-a mai fost tulburatã pânã la moartea împãratului (337). ^ 5. Ultimele evenimente ale domniei 1 în anul 326, Crispus fusese ucis de Constantin cel Mare la intrigile sotiei sale a doua, care voia sã asi•» Ibidem, pp. 23-24. 100 La Eusebius: „Acraragantes". 101 Ibid., p. 28 si urm. Cf. N. lorga, Histoire des Roumains et de la Românite orientale, voi. II, Bucarest, 1937, pp. 45-46. [Volumul românesc al acestei sinteze are în prezent o a doua editie, îngrijitã de Editura Enciclopedicã, 1991; G. Bichir, Sarmatii si relatiile lor cu geto-dacii, în „Studii. Revista de istorie", 38 (1985), pp. 1043-1057 si pp. 1164-1177.] ; :' 105 gure tronul propriilor sãi fii. Mama lui Constantin, Elena, deschise ochii fiului sãu si Fausta fu atunci, la rândul ei, ucisã. Aceste intrigi puseserã la ordinea zilei chestiunea succesiunii imperiale. Constantin vru sã crute imperiului criza ce pãrea inevitabilã. El stabilise în folosul sãu unitatea imperialã sfãrâmatã de Diocletian, dar îsi dãdea seama cã împãrtirea imperiului, sub o formã sau alta, era de acum o necesitate. De aceea, în 335, cu prilejul aniversãrii a treizeci de ani, procedã la o împãrtire definitivã a imperiului între cei trei fii ai sãi si doi din nepoti, Dalmatius si Hannibalianus.

Constantin al II-lea, cel mai mare dintre fii, primi lotul pãrintesc primitiv: Britannia, Gallia, Spania; Constantiu luã Orientul (Asia Micã, Siria, Egiptul); Constans luã Italia, Illyricum, Africa; Dalmatius avu Peninsula Balcanicã (Macedonia, Thracia, Achaia), cu misiunea de a apãra tãrmul gotic al Dunãrii; Hannibalianus primi Asia Micã Orientalã (Cappa-docia, Pontul, Armenia Micã), cu titlul de Regele Regilor, în asteptarea cuceririi Statului persan. Aceastã orânduire a lui Constantin favorizeazã, fireste, pe fiii sãi, mostenitorii prezumtivi; dar, alãturi de dânsii, ea fãcea loc si Cezarului Dalmatius si fratelui sãu Hannibalianus, o asociatie care fu consolidatã si prin douã aliante: o fiicã a lui luliu Constantiu, semi-sora lui Iulian, Constantia, deveni sotia lui Constantiu, iar Hannibalianus luã în cãsãtorie pe fiica împãratului Constantin cel Mare, numitã tot Constantia si care va ajunge apoi sotia lui Gallus. S-a cãutat a se realiza astfel buna întelegere între diferitii reprezen106 tanti ai dinastiei. Dar împrejurãrile aveau sã rãstoarne în curând, cum vom vedea, toate aceste previziuni. în Orient, dusmanul iranic al imperiului, dupã decenii de liniste, ridicã din nou capul. Când puterea pãrtilor fu doborâtã ele Artasir I, la a-^ nul 226, Statul iranian a fost reînnoit de o serie de monarhi ai dinastiei sassanide102, care au reînviat gloria vechilor Achemenizi. El era o putere recunoscutã de Imperiul roman ca un stat de rang egal. Una din trãsãturile caracteristice ale acestui Stat era nobilimea ereditarã, în care se deosebeau douã clase: nobilimea înaltã, stãpânã pe vaste domenii, în care exercita puteri princiare, si nobilimea inferioarã, partea sãnãtoasã a natiunii, de asemenea proprietari, cunoscuti ca dikhani. Un fel de relatii feudale, socoteste Bury, au existat între aceste douã clase ale nobilimii, si organizatia militarã pare a fi fost în legãturã cu obligatiile feudale. Altã trãsãturã caracteristicã a statului persan era religia, controlatã de o preotime cu imense puteri si exercitând o influentã conservatoare. Fiecare district, în provinciile Pers iei, se afla sub controlul spiritual al unui mare preot mag (corespunzând episcopului), si în capul întregii ierarhii sacerdotale stãtea supremul arhi-mag. Odatã cu stabilirea crestinismului, Statul roman prezintã si el o preotime puternicã, organizatã ca o ierarhie, intolerantã si zeloasã de persecutii103. 102 Numitã astfel dupã bunicul lui Artasir. [=Ardasir I, 224-241, întemeietorul dinastiei sasanide, 224-651]. 103 J. Buiy, History ofthe Later Roman Empirefrom tbe death ofTheodosinsetc.,l,p.90. -UJÎnnr ' i : ,,;•<:•'\r 107 NICOLAE BANESCU Conflictul între aceste douã puteri spirituale era inevitabil. Crestinii furã adesea prigoniti în Persia; ceva mai târziu, secta Nestorienilor, urmãritã de bizantini, îsi gãsea refugiul la persi, care de obicei îi ocroteau. în fruntea Statului persan se afla acum Sapor al II-lea, fiul lui Hormisdas, un monarh cu mari însusiri politice si militare. El trimise, în 336, lui Constantin cel Mare o ambasadã insolentã, cerând evacuarea provinciilor de la Tigris cucerite sub Diocletian. împãratul rãspunse cã va veni sã exprime în persoanã sentimentele sale lui Sapor. într-adevãr, odatã cu primãvara (337), el porni în fruntea armatei. O cometã de mãrime extraordinarã se arãtã atunci pe cer, aruncând nelinistea în spirite. Putin mai în urmã, împãratul se simti rãu. Trecând aproape de apele termale de la Helenopolis, în Bithynia, el se opri acolo, sã facã o curã; dar nu se simti mai bine. în prada unei febre violente, fu transportat în vila sa din Akyron, lângã Nicomedia, unde, dupã câteva zile, îsi dãdu sufletul (22 mai 337), dupã ce primise botezul.

Disparitia neasteptatã a suveranului produse o emotie adâncã. Ofiterii sãi îi depun trupul fãrã viatã într-un cosciug somptuos si-1 duc la Constantinopol, unde fu expus acoperit de purpurã si cu diadema pe cap, într-una din sãlile cele mai frumoase ale palatului sacru. Multã vreme fu vegheat de o gardã, în timp ce dinaintea lui se desfãsura ceremonialul de rigoare.- la ora obisnuitã a audientei lor, senatori, magistrati si demnitari veneau sã salute cadavrul îmbãlsãmat, pentru a paraliza astfel intrigile pânã la sosirea unuia dintre mostenitorii tronului. «s •-* 108 l Informat de cele întâmplate, Constantiu nu putu sosi îndatã la Constantinopol. în ziua de 2 august 337, se promulga încã o lege în numele defunctului. Dupã aceastã datã avurã loc cu pompã funeraliile, si trupul împãratului, care troneazã pânã azi în istoria crestinismului, fu coborât în mormânt, în bazilica. Sfintilor Apostoli, clãditã de el104. 104 J. Bidez, La vie de l'empereur Julien, Paris, Les Belles Lettres, 1930, pp. 12-14. • ! -• 109 NICOLAE BANESCU B. URMAsULUI CONSTANTIN CEL MARE 1. Reconstituirea unitãtii imperiului Sistemul de familie care înlocuia artificialul colle-gium întocmit de Diocletian era menit sã aibã o soartã identicã. Mai repede decât regimul tetrarchiei, el se va nimici în rãzboaie civile. Procesul care fãcuse din Constantin stãpânul unic al lumii se va reînnoi, dupã moartea sa, în favoarea celui cle-al doilea fiu, Constantiu; dar imperiul a fost mântuit de dezmembrare, cum observã atât de bine Finlay, numai prin exterminarea celei mai mari pãrti a familiei imperiale105. Cei trei fii ai lui Constantin vãzuserã cu ochi rãi împãrtirea din 335, care atribuise o parte de imperiu colateralilor, îndatã dupã înmormântarea tatãlui lor, ei se proclamarã Augusti (9 septembrie 337), conside-rându-se singurii stãpâni ai imperiului, si provocarã o revoltã militarã la Constantinopole împotriva rudelor. Perfidia lui Constantiu dase cu jurãmânt asigurãri verilor sãi alarmati. El nãscoci totusi un pretext al crimei puse la cale. Dupã câte relateazã Philostorgios, unul din continuatorii lui Eusebiu, Constantiu ar fi primit din mâinile episcopului de Nicomedia un rulou continând ultimele vointe ale lui Constantin. Acesta îsi exprima bãnuiala de a fi fost otrãvit de fratii sãi si cerea fiilor sã-1 rãzbune si sã ia mãsuri pentru siguOp. cit., voi. i, p. 105. 110 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN ranta lor. Trupele instigate provoacã un mãcel groaznic, în care pier cei doi frati ai lui Constantin, mai multi nepoti, între care Dalmatius si Hannibalianus, si totodatã unii dintre înaltii demnitari ai Statului. Singuri Gallus si Iulian, în vârstã de 12 si respectiv 6 ani, scãparã din acest mãcel, poate din cauza vârstei, care-i fãcea inofensivi. Cei trei frati au apoi o întrevedere la Sirmium si procedeazã la o nouã împãrtire teritorialã, care adause la lotul lui Constantiu provinciile celor doi veri ucisi. Dar armonia dintre ei nu tinu multã vreme. Constantin al II-lea, ambitios, vru sã urmeze exemplul tatãlui si sã reconstituie unitatea imperiului în folosul sãu. El se ridicã împotriva fratelui sãu Constans, ale cãrui state erau limitrofe cu ale sale, merse asupra Romei, dar, atras într-o cursã, pieri (340). Provinciile sale furã anexate de Constans. Nu mai erau acum decât doi împãrati. Aceastã di-archie tinu 10 ani, Constans era un vicios si nemultumi elementul militar. O conspiratie se urzi împotriva lui. Magnentiu, un soldat de origine germanã, care se ridicase prin serviciile sale în vârful ierarhiei, se proclamã împãrat la banchetul

dat de intendentul finantelor Marcellinus, la Autun. Informat, Constans, care se afla la vânãtoare în apropiere, cãutã scãparea fugind cãtre Spania; dar, ajuns de o trupã de cãlãreti franci la poalele Pirineilor, el fu omorât106. Magnentiu rãmase stãpân pe Occident. O altã uzurpare, a lui Vetranion, unul din generalii armatelor de la Dunãre, se produse în Illyricum. Sora 1 Zosimus (Bonn), II, 42. 111 lui Constantiu, Constantia, vãduva lui Hannibalianus, îl îndemnase sã se proclame Caesarîn primãvara anului 350. Vetranion era bun militar, iubit de soldati, din rândurile cãrora se ridicase; era însã un om simplu, fãrã nici o culturã. El îsi luã rolul în serios si scrise lui Constantiu pentru a-i promite alianta si a cere mâna sorei sale. Aceasta scrise si ea fratelui sãu, explicându-i cã alegerea lui Vetranion s-a fãcut numai spre a împiedica armatele de la Dunãre sã treacã de partea lui Magnentiu. Constantiu veni din Orient, unde purtase fãrã succes rãzboiul cu persii. El cãutã mai întâi sã-1 loveascã pe Vetranion înainte ca uzurpatorii sã se uneascã si izbuti sã însele simplitatea lui, atrãgându-1 în cursa unor tratative amãgitoare. Se alese un loc la frontiera provinciilor limitrofe, pentru o întrevedere, spre a se asigura, prin jurãmânt reciproc, si a pune la cale operatiile rãzboiului civil. Locul ales a fost Sardica (Sofia de azi), unde trupele amândurora se întrunirã la 25 decembrie, într-o vastã câmpie, în mijlocul lor se ridicase tribuna de pe care împãratii obisnuiau sã vorbeascã trupelor. Constantiu propuse sã se ia de arbitru armata însãsi, ceea ce Vetranion primi, înteles cu sefii fortelor acestuia, Constantiu, care avea întâietatea, tinu un discurs dibaci, în care aminti soldatilor de gloria si libertatea tatãlui sãu, de jurãmintele ce legau legiunile de dinastia sa. Soldatii, întetiti de ofiterii din jurul tribunei, izbucnirã în aclamatii puternice pentru fiul lui Constantin. Impresionat, Vetranion se aruncã la picioarele lui Constantiu, cerând iertare, împãratul se multumi a-1 dezbrãca de purpurã, apoi îl îmbrãtisa, îl primi politicos la masã si-1 trimise la Prusa, în 112 Bithynia, într-un palat, unde putu sã-si ducã, timp de sase ani, o viatã confortabilã107. Rãmânea Magnentiu, puternic, fiidcã fusese recunoscut de Britannia, Gallia, Spania si Italia. El înainta, în marsuri grãbite, în fruntea unei impunãtoare armate de provinciali si barbari. La Mursa, pe Drava, armata lui Constantiu îl zdrobi, dupã o bãtãlie teribilã, în care 50.000 de oameni rãmaserã pe câmpul de luptã. Ceea ce a contribuit la victorie a fost trecerea la imperiali a francului Silvanus, general renumit, împreunã cu corpul sãu de cavalerie. Scãpând de încãierare, Magnentiu se refugie la Aquileia, întãrind trecerile muntilor. Dar aparitia flotei romane pe coastele Italiei produse multe defectiuni. Roma, unde Magnentiu înecase în sânge tentativa lui Nepotianus de a-1 înlocui (iunie 351), era ostilã uzurpatorului. Când armata imperialã reusi a trece Alpii lulieni, Magnentiu fugi cu putinele-i trupe dincolo de Alpi, la Lugdunum (Lyon), încercã a trata, renuntând la purpurã, dar, urmãrit de aproape, nu-i rãmase, pentru a nu cãdea în mâinile dusmanului, decât a se sinucide108. Aceste evenimente ocuparã anul 352 si jumãtate din 353. Represiunea fu nemiloasã. Unitatea imperiului era cu aceasta reconstituitã. 107 Ibidem, II, 44. 108 Detalii asupra, înversunatei lupte si a sfârsitului ei la Zosimus, II, 46-53. [A. se vedea si studiul lui J. Sasel, The Struggle between Magnentius and Constantius II for Italy and Illyricum, „Ziva antika", 21 (1971), pp. 205-216.] 113 2. Constantin al II-lea

(singur împãrat: 353 - 3 noiembrie 361) a. Tribulatiile lui Gallus si Iulian. Educatia lor. Gallus înaintat Caesar, executia lui. Dupã masacrul din care singuri scãpaserã, cei doi veri ai lui Constantiu al II-lea îsi duserã mult timp o viatã retrasã, într-un adevãrat exil, urmãriti necontenit de vigilenta bãnuitoare a împãratului, supravegheati de oamenii sãi de încredere, înconjurati de spioni, care îl tineau la curent cu tot ce putea interesa suspiciunea stãpânului lor. Gallus rãmase, probabil, un timp în capitalã sau, cum cred unii, undeva în Asia, dar pe Iulian îl regãsim în palatele pustii din Nicomedia, în fundul Golfului Astakos, pe coasta asiaticã a Propontidei. Acolo trimise noul stãpân al Orientului pe orfan, si Eusebiu, episcopul orasului, era însãrcinat a-i supraveghea educatia. Nu departe se afla mama Basilinei, bunica lui Iulian, bucuroasã a-si regãsi în acest copil amintirea fiicei sale, care murise curând dupã nasterea lui. Ea îi dãrui un domeniu cu o vilã si vaste dependinte în preajma orasului Chalkedon, si Iulian era fericit sã-si petreacã acolo vacantele, gustând în acel mediu câmpenesc bucurii de care îsi va aduce aminte mai târziu cu înduiosare. Pedagogul Mardonius, un bãtrân eunuc scit foarte învãtat, fost lector al Basilinei, plin de bunãtate si de foc sacru pentru profesiunea sa, se îngrijea de educatia copilului. El îi desteptã gustul pentru literatura clasicã, admiratia pentru frumusetile lui Homer si Hesiod. Iulian îi va pãstra o amintire scumpã si o adevãratã veneratie109. 114 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN De aici, dupã moartea lui Eusebiu (341-342), Iulian fu transferat la Macellum, domeniu imperial din Cappadocia, unde veni si fratele sãu Gallus. Bãnuitorul despot simtise nevoia de a-i interna într-un loc sigur. Aici nu mai era vorba de studii profane; s-a urmãrit a se împlini instructia religioasã a tinerilor prin lecturi si explicatii din Vechiul si Noul Testament, pelerinaje si rugãciuni la mormintele martirilor, cântece sacre la bisericã. Gallus n-avea educatia lui Iulian si nu era pregãtit pentru asemenea lucruri, fiind si o fire brutalã; Iulian însã îsi dãdu obisnuita silintã si fãcu progrese repezi. Impresionabil cum era, înclinat spre misticism, fu initiat în practicile crestinismului, pe care mai târziu le va recomanda ca exemplu. El cunoscu acolo pe George de Cappadocia, episcopul arian, care avea sã sfârseascã atât de tragic în Alexandria Egiptului. George avea o frumoasã bibliotecã si-i permise lui Iulian s-o cerceteze. Constantiu poposea adesea la Antiochia Siriei, unde, sub influenta unor prelati piosi, cum era episcopul Leontios din acel oras, începu a avea remuscãri 109 Excelenta monografie închinatã vietii lui Iulian de J. Bidez, La vie de l'empereur Julien, Paris, Belles Lettres, 1930, e lucrarea fundamentalã în aceastã privintã. [Trebuie adãugatã însã bibliografia de limbã englezã si germanã a iltimelor decenii, pentru care se poate face trimitere la The Oxford Dictionary of Byzantium, prepared at Dumbarton Oaks, sub îndrumarea lui A.P. Ka dan, voi. I-HI = ODB), New York - Oxford, 1991, s.v. Julian", în voi. II, p. 1079, de unde mentionãm pe R. Browning, The Emperor Julian, Berkeley-Los Angeles, 1976 si E. Pack, Stãdte undSteuern in der Politik Julians: Untersuchungen zu den Quellen eines KaiserbUdes, Bruxelles, 1986.] 115 MCOLAE BÃNESCU pentru singurãtatea în care se afla, înconjurat numai de strãini. La sugestia acestor prelati, exilul verilor sãi îsi aflã acum sfârsitul. Cãtre finele anului 347, un ordin sosi la Macellum, dispunând trimiterea la Curte a lui Gallus, care fu un timp încã supravegheat. Iulian, absorbit de cãrti, era mai putin de temut, si el putu pãrãsi Macellum si veni la Constantinopol, unde afla toate mijloacele pentru a se adânci în studiile sale. Prin directia datã de Constantiu acestor studii, e putin probabil sã fi urmat altceva decât gramatica si retorica. El frecventa în acelasi timp bisericile. Spionii împãratului nu-1 pierdeau însã din ochi. Iulian avea vreo douãzeci de ani. Firea sa vioaie, sincerã, lipsitã de orgoliu, îl fãcea sã se apropie de oricine, fãrã consideratie de rangul sãu, si-i atrase simpatiile capitalei. Alarmat de popularitatea ce si-o câstiga, Constantiu îi dãdu ordin sã pãrãseascã îndatã

vechile doctrine se apropiaserã. care ne expune cu multã claritate 111 Alexandrinii au întrebuintat pentru întâia oarã acest cuvânt . La începutul anului 350. [Vezi si Infra. unul dintre familiarii împãratului. încetul cu încetul. Enneades. dupã expresia lui Bidez. 179. de la litter. 1884. Em. în fuga-i cãtre Spania. cit. de a-si elibera sufletul de trup. si ea se îndeplineste în prima jumãtate a secolului al III-lea. p. între celebritãtile sofisticii a doua. Plotin. absorbind ce mai rãmãsese din anticele religii elenice si atrãgând unele elemente ale credintelor noi. op. t. prea subtile si delicate. 116 Evenimentele politice aduc deodatã o schimbare neasteptatã în regimul tinerilor exilati. O sintezã era necesarã. nu era accesibil multor inteligente. cã prima silintã a vointei lui trebuie sã fie de a se avânta „dincolo". . Iulian a fost u-nul dintre cei mai entuziasti discipoli ai lui Libanios. 1924. La 15 martie 351 el îl ridicã pe Gallus la rangul de Caesar. care-si preda atunci în acel oras învãtãmântul. care. n. în mediul acesta fu pus pentru întâia oarã în comunicatie cu zeii. Situatia gravã îl sili pe Constantiu a întelege cã trebuie sã-si asocieze pe unul din singurii membri ce mai erau în viatã din dinastia sa. Sistemul lui Plotin. la Antiochia. 118 . I. Xlle ed. care obtinu de la Constantiu libertatea de a merge. îi dãdu de sotie pe sora sa Constantia si schimbã cu el jurãminte solemne de bunã întelegere înaintea epis-copului-misionar Theophil Indianul. Condensând într-un larg sistem de eclectism elemente ale teologiei împrumutate din toate filosofiile si din toate religiile elenismu110. Gallus primea sarcina de a guverna Orientul si pleca. 2). pãgânismul în pericol recurse la ajutorul fortelor elenismului. metafizician subtil. rãtãcire. adorat de discipoli ca o fiintã supranaturalã. Marele pontif al neoplatonismului mistic a fost lamblichos. grecque. în veacul al IV-lea. pe care-1 întrevãzuse la Nicomedia. n. Bidez. în drumul cãtre resedintã. pp. Libanios rãspundea întru totul cerintelor spiritului superior al noului sãu discipol. pentru a se închide în vechea resedintã imperialã. înseamnã schimbare de stare. Les Belles Lettres. 117 lui. V.Constantinopol si sã se retragã la Nicomedia. El avu norocul sã gãseascã acolo pe Libanios. Când sufletul s-a eliberat de tot ce-1 leagã de lume. 497 a îngrijitorului editiei). Introduction. Desi i se interzise de a urma cursurile celebrului retor. poruncind demonilor si vorbind cu zeii. etimologic. La retori. Discipolii sãi cãutarã a prezenta speculatiile filosofici sale în imaginile seducãtoare si vaporoase ale cultelor mistice.] 112 Alfred si Maurice Croiset. Paris.. De multã vreme ceva se pregãtea în filosofic. Avântul cãtre Dumnezeu nu-1 cerea Plotin ratiunii si inimii. Ceea ce-1 atrage acum e misticismul. Dincolo de ratiune va fi pentru el intuitia si dincolo de intuitie extazul (ejccrracng). 16 si urm. proclamat împãrat la Au tun. Iulian nu mai avea ce cãuta. Iulian gãsi mijlocul de a-si procura zilnic copia lectiilor lui. Acesta întãri într-însul cultul pentru literatura anticã. sã-si desãvârseascã studiile. care putea clãtina educatia crestinã a tânãrului. Pentru Cousin. Constans pieri de mâna emisarilor sãi. deviere. Adevãrata virtute este unirea cu Dumnezeu. Pentru a doua oarã Iulian trecu Bosforul. Hist. împreunã cu sotia sa. se produse în Occident uzurparea lui Magnentiu. cu Plotin. Cf. generale de la philosophie. dupã voie. Paris. fiindcã Dumnezeul sãu era dincolo de sensibil si de inteligibil. în care îl initiaserã primii sãi educatori110. atunci totul se sterge si totul se reveleazã112. actul de a iesi din sine111. de a se desface de lucrurile pãmântesti. 887-890. Brehier. Plotin arãtase cã prima întrebuintare a ratiunii este de a întelege cã omul e captiv în materie. pp. avu la Nico-media o întrevedere cu fratele sãu Iulian. dau o succintã si excelentã caracterizare a filosofiei acestui spirit original. ele tindeau a se topi unele în altele. ca toate doctrinele filosofice. „nebunia sublimã a sufletului pierdut în unitatea divinã".pentru a zugrãvi încântarea religioasã. Frontiera Orientului era în acel moment serios amenintatã. Hist. (Vezi Cousin.care..

La el aleargã Iulian. 190. îi arãtã întelegere. si aceasta o fãcea fãrã rusine în oras. el pretindea a pune la îndemânã mijlocul de a fi în comunicatie cu Divinitatea. pe care o cunostea bine. osoful. la lumina tortelor. muri de o febrã subitã117. Ammianus Marcellinus. pe 115 Ed. XTV. îi cerea sã vinã împreunã cu sotia sa. urcat repede într-o trãsurã privatã (carpento privata) si dus în Histria. se initie în theurgie.. III (L'empereur Julien). Iulian plecã atunci la Ephes si acolo îl cunoscu pe vestitul Maximus (351). de a auzi vo cea ei în visuri sau în oracole si de a sti de la ea însãsi natura si planurile sale"114. afirmã eminentul erudit. dar. despuiat de vesmintele regesti si îmbrãcat cu tunica si mantaua comunã. întors la Nicomedia. p. în practicile religioase ale misterelor neoplatonismului. la Antiochia. trãiesc în plin supranatural. Din nefericire. se decise în cele din urmã a porni. si teologul fu convins de credinta sa nealteratã. quid de Caesare quisque sentiret et haec confidenter agebat in urbe ubi pernoctantium luminum claritudo dierum solet imitãri fulgorem. Ei se aruncã în divinatie si theurgie. 2). un teolog de reputatie al epocii. bãtrân si obosit. în acest timp. Spiritul lor pierde din ce în ce contactul cu realitatea. lângã Pola. cit. decât rationamente subtile si reverii semete. cuius erat inpendio gnarus. ci un preot si un mistagog (initiator în mistere): el învatã unirea realã cu Dumnezeu. în limba greacã. op. face evocatii si minuni113. 120 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN care o doreste mult. Constantia ezitã câtva timp. seful arienilor extremisti. El îi retrase mai întâi mare parte din trupe. I. ajunsi în Bithynia. 1871. pentru a înlãtura bãnuielile. cel mai pretios izvor al epocii. l. 99. dar la Pergamon se afla Edesios.rãspundea unor trebuinte ale sufletului sãu pe care crestinismul nu le putuse multumi. dar. trimisi de tiranul obsedat spre a-i lua un interogatoriu . Fr. humani cruoris auida nihil mitius quam maritus (Ibidem. chap.. sub cuvânt cã vrea sã se întretinã împreunã asupra afacerilor imperiului. Paris. Berlin. 19:. Iulian îl primi cu multã simpatie. Gallus trezi prin purtãrile sale nemultumirea generalã. merge spre ea sau de a o atrage la sine. lamblichos nu mai e un filosof. 1907. 114 G. supravegheat cum era. inflammatrix saenientis adsidua. desfãcuti de interesele pãmântesti. învãtãmântul filosofilor la care alerga Iulian -spune atât de bine Gaston Boissier . lamblichos nu mai era în viatã. care se afla în Ephes. într-un mausoleu monumental. cãtre Priskos. întovãrãsit de o bandã de spadasini travestiti. Cesarul usuratec se desfãta în plãceri. 119 NICOLAE BANESCU peregrinãrile sale la theurgi ajunserã la urechile lui Gallus. ai cãrei credinciosi. XIV. si el o lãsã sã terorizeze orasul printr-o serie de executii116. Pe când era pãzit acolo. vrãjitoria secolului al IV-lea. Boisser. Pentadius notarul si Mellobaudes. care luase drunual spre Atena. et adhibitis paucis clam ferro succintis uesperi per tabernas palabatur et con-pita quaeritando Graeco sermone. l. La fin du paganisme. si apoi îl chemã la Milan. Gallus îsi continuã singur drumul cãtre destinul sãu. ca frate. relateazã cã noaptea. cutreiera tavernele si rãspântiile. sosirã Eusebius sambelanul (_cubiculi praepositus). ce stie fiecare despre Cesar. alunecând în speculatii extravagante. care trimise pe lângã fratele sãu pe Aetius. Rapoartele primite de împãrat îl alarmarã. Ea iu înmormântatã lângã Roma. t. care-i poartã si astãzi numele. Ajuns la Poetovio. Constantiu insista ca Cesarul sã-si grãbeascã venirea si.misticismul alexandrin. ca ziua115. tribun militar. îl îndreaptã cãtre Maximus. Eyssenhardt. el continuã a se arãta crestin. temându-se de mâjiia lui. „de a. întrebând. socotind cã influenta ei îl va linisti. 113 Cousin. era pus sub gardã. Acest învãtãmânt era mai mult decât o metafizicã îndrãzneatã. Constantia exercita asuprã-i o influentã funestã. cel mai venerat dintre discipolii sãi. se pasiona pentru spectacole si se deda la acte compromitãtoare. în Noricum. 116 Megaera quaedam mortalis. Fi. Elenismul ajunge cu el o religie exaltatã.

amãnuntit cu privire la omorurile sãvârsite la Antiochia. Palid de emotie, Gallus îngãimã cã executiile s-au fãcut la instigatia sotiei sale. La aceastã insultã a memoriei surorii sale, Constantiu, apucat de o mânie fãrã de margini, nu mai vãzu sigurantã pentru sine decât în moartea nefericitului Cesar. Serenianus fu îndatã expediat, împreunã cu alti doi delatori, pentru a-1 executa. Cu mâinile legate la spate, „ca unui hot rãufãcãtor", dupã expresia lui Ammianus, Gallus fu decapitat cãtre sfârsitul anului 354 ns. Cunoscând amãnuntele acestei sinistre tragedii, Iulian fu atât de impresionat, încât de multe ori pãrea 117 Ammianus, XIV, 11, 6: cum Bithyniam introisset, in statione quae Caenos Gallicarios appellatur, absumpta est in febrium re-pentina. 118 XIV, 11, 23:... et ita conligatis manibus in modum noxii cuiusdam latronis cemice abscisa. 121 cã vede spectrul trupului decapitat al fratelui sãu. Odatã cu executia lui Gallus, primea si el ordinul de a se prezenta la Milan. Acolo se gãsi în prezenta unei acuzatii formale: i se imputa cã pãrãsise Macellum fãrã autorizatie, cã avusese conciliabule cu fratele sãu dizgratiat, când trecuse prin ConstantinopoF19. Iulian s-a apãrat energic. Suspectat, calomniat de puternicii intriganti de la Curte, el simtea cã viata sa e în primejdie, si Constantiu, sub influenta camarilei, nu voia sã-1 primeascã în audientã. O interventie neprevãzutã si hotãrâtoare îl salveazã, împãrãteasa Eusebia, care exercita o mare influentã asupra sotului sãu, se apropie cu simpatie de tânãrul nefericit, pledeazã cu ardoare cauza lui si obtine a-1 primi în audientã si a-1 asculta, întrevederea aceasta avu darul sã linisteascã mânia despotului. Dorinta lui Iulian era sã se întoarcã în linistea domeniului mostenit de la bunica sa, si Eusebia îi obtinu autorizatia. Iulian plecã, dar la Como fu întors din drum din cauza revoltei generalului Silvanus în Gallia, provocatã de infamia delatorilor din jurul tronului. Suspiciunea se trezi din nou în sufletul lui Constantiu, care se temu ca Iulian sã nu întâmpine în calea sa pe rebeli. Eusebia, din marea sa afectiune pentru Iulian, îl convinge atunci pe împãrat sã-1 lase a-si urma un timp învãtãtura la Atena, unde nu va mai putea fi periculos. Aceastã hotãrâre fu primitã de Iulian cu o nespusã bucurie. El putea sã vadã în sfârsit orasul viselor sale. în vara anului 355, îsi fãcea intrarea în Atena, streIbidem, XV, 2, 7. 122 curându-se fãrã zgomot, supravegheat cum era, si descindea la locuinta elegantã a unui nobil din Antiochia, Celsius, prieten intim al lui Libanios120. Cu toate devastãrile pe care le suferise, orasul îsi pãstra vechea splendoare a monumentelor sale. Acropole, cu atâitea minuni ale artei, era intactã. Pallas-Athena trona încã în mijlocul Parthenonului; sacrificiile se îndeplineau si solemnitãtile cultului pãgân se desfãsurau în toatã mãretia lor. Ne închipuim usor impresia strecuratã în sufletul tânãrului setos de marile amintiri ale trecutului. El nu-si pierdea vremea în distractiile obisnuite ale tineretului zgomotos, ci se lãsa în voia entuziasmului sãu pentru frumusetile ce-i Fermecau privirea si pentru învãtãmântul ce fãcea atunci gloria metropolei elenismului. Universitatea atenianã rãsuna în acea epocã de elocventa sofistilor celebri, în jurul cãrora se îngrãmãdeau tinerii studiosi din cele mai depãrtate provincii ale imperiului. Arta cuvântului era la grecii de atunci o adevãratã desfãtare a spiritului, prin efectele sale în mare parte muzicale. Oratorul era acum un emul al poetilor lirici. Aplicând o prozodie care nu se mai simtea în limba vie, el scotea în relief, ca un virtuos, timbrul si armoniile elocutiunii sale si exalta pe auditori prin muzicalitatea frazelor, de multe ori pure sonoritãti, lipsite de fond serios. Aceste lucruri ne fac, poate, sã surâdem astãzi. Dar, cum observã cu drept cuvânt un învãtat care s-a oprit asupra lor, trebuie sã mãrturisim cã nu le mai putem întelege. Acest acord absolut al cuvântului si urechii

120 Bidez, op. cit., pp. 108-110. 123 sunt fenomene care s-au pierdut pentru noi. A fost un gen de elocventã si un sistem de educatie de care nu mai avem azi idee, cãci se întemeiau pe un sentiment care a dispãrut: iubirea dezinteresatã a vorbirii frumoase121. Apoi, limbile vechi ne sunt atât de putin familiare, avem pentru ele un sentiment atât de strãin, încât nu ne putem da seama de farmecul pe care-1 gãseau într-însele cei vechi, farmec pierdut pentru noi. Cã nu erau lucruri atât de dispretuit, ne-o aratã faptul cã crestinii, mari oratori ai Bisericii, n-au ocolit scoala retorilor greci. Cursurile cele mai frecventate erau cele ale lui Prohaeresius. Reputatia sa ajunsese pânã în Occident si împãratul Constans îl chemã sã-1 asculte. Cãlãtoria sa a fost un triumf22. Iulian se interesa însã mai mult de filosofic. scoala lui Platon supravietuia în grãdinile Academiei, si aici zãbovea tânãrul setos de doctrina complexã a theurgilor. Eleusis, unde se celebrau încã, în toatã mãretia lor, misterele zeitei Demeter, nu era departe, si Maximus recomandase lui Iulian sã meargã sã-si împlineascã initierea la hierofantul vestitului sanctuar. Tânãrul print pãtrunse în veneratul templu al divinitãtilor subterane, strãbãtu toate fazele initierii în misterele lor, împãrtãsindu-se de înaltele adevãruri filosofice desprinse din simbolismul lor complicat. 121 Petit de Julleville, Histoire de la Grece sous la domination romaine, Il-e ed., Paris, 1879, pp. 351-352. 122 Roma îi ridicã o statuie de aramã, cu o inscriptie adesea citatã pentru aliteratia de patru ori repetatã: Regina Rerum Roma, Regi Eloquentiae. (Jbidem, p. 350). 124 Reprezentantul neoplatonismului, Priskos, recomandat de Edesias, se afla la Atena. Iulian îl cercetã, sedus de ocultismul 5ãu. Eunapios ni-1 prezintã ca un om gelos de ideile sale, pãtruns de demnitatea filosofici, vorbind domol, p« un ton întotdeauna solemn. Iulian i-a pãstrat statornic un mare respect, împreunã cu Maximus, Priskos a stat la cãpãtâiul sãu, în ultimele-i momente, când clzu rãnit pe câmpul de bãtaie; ei i-au dat cele din urmã mângâieri filosofice înainte de moarte. Iulian cunoscu la Atena si pe corifeii de mai târziu ai Bisericii, pe l^asile de Caesarea si Grigorie de Nazianz. Cel din urmã, pasionat, îsi aduce mai târziu aminte de tânãrul si originalul membru al dinastiei si-i schiteazã, dupã eroica lui moarte, un portret plin de urã. Ceea ce rãmâne din aceastã schitare este, cum aratã Bidez, timiditatea sa nervoasã, notatã de Libanios, care ne spune cã, înaintea numerosilor prieteni ce fãceau cerc în jurul sãu la Atena, Iulian nu pronunta un cuvânt fãrã ca o roseatã pudicã sã nu-i coloreze fata, urmând apoi debitul vorbirii sale repezi, de care se resimt adesea scrierile lui123. Fericirea sederii lui Iulian la Atena n-a fost de lungã duratã. Pe neasteptate, la începutul toamnei, el primi ordin sã vinã la Milan. Revolta lui Silvanus în Gallia se încheia cu asasinarea lui; dar imperiul era acum asaltat din toate pãrtile. Francii, alamanii si saxonii ocupaserã 40 de orase pe Rin, târând populatia în captivitate si ducând cu ei o pradã imensã; quazii si sarmatii cutreierau Pannonia si Moesia superioarã; iar în Orient, persii nu încetau de a ataca, tinuturile imperiului. Constantiu îsi 125 NICO1AE BÃNESCU dãdea seama cât de greu putea face fatã unei situatii atât de grave, dar pregeta a-si alege un asociat la imperiu, din cauza, excesivei iubiri de putere si a suspiciunii fatã de toti124. Se gândi totusi, în cele din urmã, a-si asocia pe Iulian. O luptã de influente se dãdu atunci în jurul sãu. Delatorii se sileau a-1 abate de la acest gând; singurã Eusebia, „foarte instruitã, si cu o prudentã mai presus de sexul femeiesc", cum o caracterizeazã Zosimus, le tinu piept si convinse pe Constantiu sã punã pe Iulian ca Cesar peste natiunile de dincolo de Alpi, cãci, tânãr cum este, de o fire simplã, zicea ea, cufundat toatã viata în studii si nestiutor în toate, „va fi pentru noi mai bun decât oricare altul"125.

Iulian, care-si astepta soarta într-un cartier din Milan, fu chemat în sfârsit la Curte, si ceremonia învestiturii sale în calitate de Caesar avu loc la 6 noiembrie 355, în fata trupelor prezente la Milan. Constantiu pronuntã un discurs în care, lãudând însusirile vãrului sãu, ceru ratificarea armatei pentru alegerea lui. Trupele îl întrerupserã cu un murmur de aprobare, si împãratul puse atunci pe umerii lui Iulian purpura si-1 proclamã Caesarîn aclamatiile lor. El îi adresã apoi lui Iulian o alocutie plinã de sfaturi bune si de asigurãri. Armata îsi lovi zgomotos scuturile de genunchi, semn al bucuriei cu care aproba si al admiratiei cu care 123 Bidez, op. cit., p. 118; cf. Zosimus (Bonn), III, 1-2. 124 Zosimus, III, 1: iXiaftai Se KOIVCOVOV ij\c, âp%fjt oi>K etMppei &iâ ie (pi'kapx'iut vnepfloXriv Kal TO nâvtaq e%eiv ev vnoyia. 125 Ibidem-. ãpeivcov ie ecrTai navwq erepov nepi r]jJ.ãq. Cf. Ammianus Marcellinus, XV, 8, 3126 primea pe Cesarui strãlucind în purpura imperialã. Iulian luã dupã aceea loc în carul imperial alãturi de suveran si fu introdus solemn în palat126. El a fost fericit a prezenta, din îndemnul împãratului, omagiile sale împãrãtesei Eusebia. în panegiricul ce-i închinã mai în urmã, Cesarui a consemnat scena memorabilei întrevederi. Când veni în fata ei, i se pãru cã vede, ca într-un templu, statuia Moderatiei (ayaAjua acacppoavvrig). „Unele - îi zise basilissa - le si ai de la noi; celelalte le vei avea de la Dumnezeu numai dacã esti credincios si drept fatã de noi". Aproape atât a auzit, nici un cuvânt mai mult - urmeazã el -, desi în elocventã nu era mai prejos de cei mai buni oratori. Iulian iesi de la audientã plin de admiratie si uimire, cu impresia de a fi auzit vorbind Modestia însãsi, „atât de dulce si suav era sunetul vocii sale"127. împãrãteasa îi fãcu un dar, care era pentru Iulian de cel mai mare pret: o mare cantitate de cãrti de filosofic si istorici buni, de oratori si poeti, care 1-au însotit în campaniile sale si pe care, cum declarã în panegiricul amintit, de câte ori le cerceta, în rãgazurile sale, nu putea uita pe aceea care i le dãruise128. b. Iulian Caesar, apãrarea Galliei. Luptele de la Rin cu germanii (355-359). Pregãtirile de plecare se grãbeau. Iulian primea comanda Galiilor, Britanniei si 126 Ammianus, XV, <?, 5-15. 127 Elogiul împãrãtesei Eusebia, p. 97, la Bidez, L'empereur Julien, Oeuvres completez, t.I, 1ere pârtie, Paris, Les Belles Lettres, 1932. 128 P. 98. 127 Spaniei, dar Constantiu, dupã obicei, îsi luã toate mãsurile de precautie, punându-1 pe Cesar sub o umilitoare tutelã. Ursicinus fu înlocuit în comandamentul suprem cu Marcellus, un general mediocru, care avea si misiunea de a supraveghea de aproape miscãrile lui Iulian, în Manifestul sãu de mai târziu cãtre atenieni, acesta aratã situatia de inferioritate în care era pus: a fost trimis în Gallia nu atât pentru a comanda armatele din acea provincie, cât pentru a se supune generalilor de acolo, cãci li se scrisese si poruncise formal sã nu spioneze pe dusmani mai mult decât pe el129, într-adevãr, înaltii functionari care se aflau cu el -Florentius, prefectul Galici, Sallustius quaestorul -aveau sã primeascã ordine numai de la Constantiu. Pentru ca atmosfera ce i se crea sã fie completã, împãratul îi dãdu pe sora sa Elena de sotie130. La l decembrie 355, Iulian iesi din Milan, petrecut o bucatã de drum de împãrat. La Turin aflã stirea unui dezastru ce i se ascunsese: Colonia cãzuse în mâinile barbarilor, dupã un crâncen asediu. Aceastã veste fu pentru tânãrul Cesar o prevestire rea; dar, aclamat în calea sa de populatie, el îsi întãri încrederea. Sosind la Vienna, pe Ron, toti îi iesirã înainte din oras si din împrejurimi, aclamându-1 cãlduros, în timpul când Iulian intra în Gallia, aceasta oferea o priveliste tristã, nu mai avea nimic din prosperitatea de odinioarã. Pe urma 129 Cãtre Senatul si poporul atenian, în aceeasi editie a lui Bidez; 1.1, partea I, p. 224. 130 Desigur, mai în vârstã decât Iulian, care avea 24 de ani. Elena a avut în aceastã cãsãtorie un

rol sters si a murit curând dupã declararea conflictului dintre sotul si fratele sãu. ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN nãvãlirilor sãlbatice din veacul al III-lea, orasele erau ruinate, câmpiile rãmase în paraginã, populatia rãritã. Lutetia Parisiorujn (Parisul) se refugiase în L'île de la Cite, Bordeaux îsi mutase portul în estuarul unui modest râu (Deveze), spre a rezista surprinderilor, la adãpostul fortificatiilor131. Manifestul cãtre atenieni ne aratã situatia dramaticã aflatã de Iulian în Gallia. O foarte mare multime de germani, spune e33 locuiau fãrã teamã în jurul oraselor devastate ale celtilor. El socoteste la 45 numãrul oraselor deschise, ale cãror ziduri fuseserã nimicite de nãvãlitori; o fâsie de pãmânt exploatatã de barbari dincoace de Rin (jLm TãSe TOV 'Privov) se întindea „de la izvoarele lui pânã la ocean". tinut pânã acum departe de orice initiere în afacerile publice, Iulian era cu totul strãin de cunostintele reclamate de noua sa situatie. Constient de marea misiune ce i se încre dintase, el se sili, în iarna petrecutã în palatul din marginea Ronului, a-si dobândi aceste cunostinte. Sallustius, spirit luminat si onest, administrator excelent, îl initie în afacerile Statului; în acelasi timp, Cesarul îsi fãcu rãbdãtor educatia militarã, studiind exercitiile soldatilor si pregãtindu-se alãturi de ei pentru rãzboi. Odatã cu vara <356), alamanii îsi reluau incursiunile. Iulian primi ordinul împãratului de a-si duce armata la Reims. în drumul sãu pânã acolo, Cesarul curãtã locurile de bandele prãdalnicilor germani. La Reims, fu pus la curent cu planul operatiunilor. Un corp de armatã condus de împãrat trebuia sã treacã Bidez, La vie de l'empereur Julien, Paris, 1930, p. 136. 129 NICOLAE BANESCU Rinul aproape de lacul Constanta, spre a face o diversiune cãtre Pãdurea Neagrã, în timp ce alte trupe, sub comanda lui Marcellus si Ursicinus, aveau sã execute o miscare paralelã dincoace de frontierã, spre a împiedica pe barbari a trece în Gallia. Programul acesta fu executat întocmai. Iulian, aflând cã mai multe orase cãzuserã în mâinile dusmanului, cuceri Brumath si se îndreptã direct la Colonia, ocupatã mai înainte de germani si o recuceri aproape fãrã luptã; el îsi duse apoi trupele la Senones (Sens), pentru a petrece acolo iarna132. Dar campania anului 356 nu avusese mari rezultate, în iarnã, bandele barbarilor începurã iarãsi jafurile lor ca mai înainte, si Iulian fu nevoit a-si rãspândi putinele trupe ce le avea pentru a apãra pe locuitori. Informati de slaba lui garnizoanã la Sens, Cesarul fu asediat de o masã de barbari. Marcellus, care se afla în apropiere, nu-i veni în ajutor, dar Iulian, cu putinii sãi soldati, apãrã energic zidurile, stând cu îndãrãtnicie la creneluri, încât barbarii se vãzurã siliti a pãrãsi asediul dupã o lunã133. Informat de indolenta lui Marcellus, împãratul îl recheamã, în raportul ce-i face, incapabilul general cautã sã-1 compromitã pe Iulian, si acesta scapã numai prin devotamentul sambelanului sãu, eunucul Eutherios, care demascã toatã calomnia, garantând pentru credinta Cesarului134 si prin sosirea la Curte, tocmai Ia timp, a celor douã panegirice compuse de Iulian în onoarea lui Constantiu si a împãrãte132 ttridem, pp. 141-142. 133 Ammianus, XVI, 4, 2, 3. IM Ibidem, XVI, 7, 1-4. 130 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN sei Eusebia1*5. Marcellus fu trimis la Sardica, si în locul sãu fu numit în Callia Severus, general cu experientã si disciplinã, care a fost pentru Iulian un pretios colaborator. în 357, Cesarul primeste încuviintarea, obtinutã pentru el de Eusebia, de a comanda personal trupele136. Dar, în locul vrednicului Ursicinus, Constantiu îi trimitea pentru comanda infanteriei pe un dusman, Barbation, care avusese un rol în uciderea lui Gallus. în primãvara anului 357, reluând campania împotriva germanilor, Iulian porni cãtre Vosgi, în timp ce Barbation trebuia sã meargã spre Bale, planul fiind sã-i prindã pe dusmani ca în cleste. Iulian

nimiceste o bandã de germani care prãdaserã în interior si se opreste la fortul Saverne, pe care cãuta sã-1 punã în stare de apãrare. Barbation, care opera pe seama sa, vru sã treacã Rinul, dar nu izbuti, fu atacat de barbari în retragerea sa si urmãrit pânã dincolo de Bale, pierzând o mare parte din bagaje, cu animalele si oamenii de serviciu, Aceastã biruintã îi încuraja pe ala-mani, care se coaHzarã, în frunte cu regii Chnodomar si Velstrap, pentru a-1 ataca pe Cesar, stiind de la un transfug cã e izolat la Saverne, cu o trupã numai de vreo 13-000 de oameni137. Iulian nu asteptã a fi atacat, ci porni cu armata sa de-a lungul cãii romane ce ducea spre Argentoratum (Strassbourg), si în apropiere de acest oras iscoadele descoperirã de pe o coli135 Bidez, op. cit, p, 145. 136 Zosimus, III, 2, 5. 137 Ammianus, XV], 12, l, 2 [Velstrap apare însã sub forma Vestralp]. c t ; • :>: '•...'. "y \ .-v.-•'••. 131 NICOLAE BANESCU na armata barbarilor. La adãpostul colinei, Cesarul îsi aseazã îndatã trupele în ordine de bãtaie si le aruncã asupra dusmanilor. Lupta a fost crâncenã si s-a terminat, în jumãtate de zi, printr-o înfrângere nimicitoare a barbarilor, de trei ori mai numerosi. Escadroanele romane, risipite la început, au fost întoarse Ia atac prin energia lui Iulian, care stiu sã le înflãcãreze, si infanteria, desi covârsitã de dusmani, tinu piept vitejeste. Toatã cavaleria alamanilor, în frunte cu Chnodomar, fu decimatã si pusã pe fugã. Alamanii, urmãriti pânã la Rin, se înecarã cu miile, Chnodomar fu capturat, si Iulian îl trimise trofeu lui Constantiu. Cesarul obtinu o victorie strãlucitã, care avu un mare rãsunet: armata germanilor confederati fu nimicitã138. Iulian nu se opri însã aici: el vru sã-si desãvârseascã victoria ducând rãzboiul pe teritoriul dusmanului. Trecând îndatã Rinul, îi fugãri pe barbari în fumul incendiilor pânã în pãdurea Hercynianã, în care pãtrunse, întãrindu-se într-un fort în ruine, ridicat de Traian. Acolo se prezentã o solie a alamanilor implorând pacea. Iulian le acordã un armistitiu de 10 luni. Putin mai în urmã, regii însisi se prezentarã, dând cu jurãmânt asigurãri139. Iulian se întoarse în Gallia cu armata sa. Severus se afla la avangardã si surprinse aproape de Meusa o bandã a francilor prãdând tinutul, în fata fortelor pe care nu le bãnuiau, ei se închid în douã fortãrete pe malul fluviului, unde sunt blocati 138 Descrierea pe larg a acestei mari biruinte la Ammianus, XVI, 12, si la Bidez, op. cit., pp. 149-154. 139 Ammianus, XVII, l, l, 2, 3 si 11, 12, 13. 132 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN si siliti sã se predea. Iulian îi trimise lui Constantiu, care-i înrola în trupele sale140. Dupã aceste grele operatii încununate de succes, Iulian îsi duse d-e astã datã trupele sã ierneze la Lutetia ParisiorumL4!. Cu toate succesele avute, Iulian socotea cã primejdia nu era încã înlãturatã pentru Gallia, cã trebuia consolidatã frontiera Rinului, asigurat în special cursul inferior al fluviului. Pentru restaurarea regiunilor devastate, trebuia sã obtinã de la dusman reparatii în naturã si mai cu seamã repatrierea celor târâti în captivitate. De aceea, fãrã a astepta timpul obisnuit al operatiilor militare, în mai 358 se aruncã asupra francilor salieni din Toxandria142, silindu-i sã semneze un tratat de supunere cãtre imperiu si obligându-i sã-1 apere. Trecu apoi Meusa si pãtrunse în tara chamavi-lor, alt trib al francilor, impunându-le aceleasi conditii si cerându-le ostatici. Izvoarele bizantine au înregistrat memorabila scenã a barbarilor care, la cererea lui Iulian de a i se da ostatec fiul regelui, au început a plânge amarnic împreunã cu regele lor, jelindu-se cã fiul regal pe care-1 cere a pierit în luptã, înduiosat, Iulian, care-1 avea captiv, îl prezentã deodatã barbarilor, descoperindu-le intentia de a-1 creste cum se cu140 Bidez, op. cit., pp. 154-155. 141 Ammianus ne spune cã toate aceste izbânzi ale lui Iulian erau luate în râs la palatul lui

Constantiu, unde Cesarul era numit în batjocurã Victorinus, fiindcã în rapoartele sale vorbea mereu de înfrângerea germanilor. 142 Ammianus, XVE, 8. Toxandria era o tarã de pãduri si bãlti ce se întindea de lâng ã Tongres, pânã la vãrsarea râului Vahal în Rin. .. .,,,.-. .:......,..,,.,„, •;,;............ ... 133 vine, pe lângã el, stârnind prin aceasta bucurie mare si încrederea lor si impunându-le astfel conditiile pãcii143. Iulian începu, de asemenea, sã ridice fortãrete pe cursul inferior al Rinului, iar pentru a le aproviziona, reparã flota britanicã si o spori cu 400 de bãrci construite în pãdurea din Ardennes, spre a aduce în Britannia grâul necesar144, în sfârsit, spre a repopula câmpurile deserte ale Galici, Iulian impuse alamanilor eliberarea miilor de captivi. El trecu Rinul la dânsii, si regii dusmani, intimidati, predarã prizonierii, pe care Iulian îi avea însemnati de secretarii sãi, demascând prin acest control trucurile întrebuintate de alamani spre a nu-i elibera pe toti. în 359, trecu din nou Rinul în acest scop si constrânse pe ultimii recalcitranti a restitui prizonierii145. Rezultatul celor patru ani de rãzboi cu germanii la frontiera Rinului a fost rezumat de însusi Iulian, în Manifestul sãu cãtre Senatul si poporul atenienilor. a trecut de trei ori Rinul, a obtinut repatrierea a 20.000 de prizonieri retinuti de germani dincolo de fluviu; în douã bãtãlii si un asediu (bãtãliile de la Strassbourg si din Toxandria si asedierea forturilor de pe Meusa) a fãcut multime de captivi, oameni în toatã puterea. A trimis lui Constantiu patru batalioane de pedestrasi dintre cei mai tari, si altele trei mai putin bune (TCT143 Eunapios, în Excerpta de Legationibus (ed. Bonn), l, pp. 41-45. Zosimus îl rezumã. Cf. Petros Patrikios, Excerpta de Legat. (Bonn), 16. 144 Cãtre Senatul si poporul atenian, ed. Bidez, 8. 145 Bidez, La vie de l'empereurJulien, pp. 156-161. ,s;;îi 134 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN tapat ãpi&noix; r&v KpaTiatcov netâv, tpeîq T<3v EÃarTOVtov), douã escadroane foarte pretuite de cavalerie (iitneav -rãtficcra Svo TO evrifioTara) si a recucerit, ca Cesar aproape 40 de orase pierdute146. Trei ierni la rân-d dupã bãtãlia de lângã Strassbourg le petrecu Iulian la Lutetia. înainte de el, Augustii sau Cesarii care guvernaserã Gallia au locuit de cele mai multe ori la palatul din Treves. Iulian a preferat Lutetia pentru pozitia sa mai centralã, de unde, fãrã a fi prea departe de Rin, putea supraveghea mai bine administratia Galiei si a Britanniei. Splendida capitalã a Frantei ocupa atunci o micã insulã în mijlocul Senei si n-avea intrare decât pe douã poduri de lemn. L'île de la Cite era asezatã la rãspântia drumurilor ce duceau în atâtea pãrti; apele Senei si afluentilor sãi serveau de multã vreme pentru transporturi. Iulian îsi ducea în aceastã resedintã viata sa simplã de ostas, de care întotdeauna a tinut sã se înconjoare, si care îi atrase devotamentul trupelor. Dormea în asternuturi tari, se destepta, obisnuit, la miezul noptii si se aseza la lucru, la lumina unei lãmpi, ocupându-se de afacerile imperiului, dupã care trecea la ocupatiile spiritului, simtind nevoia de a se cultiva, cãci, dupã cum mãrturiseste unor prieteni, e de mirare cã mai vorbeste greceste, într-atât s-a barbarizat din cauza tãrilor în care se aflã147. Citea din Caesar, din Plutarch sau din alti scriitori, studia tratate de artã militarã sau 146 Cãtre Senatul si poporul atenian, p. 227. 147 Ei Kai ptfeyyof/jrjv 'JEAATjvicrri, •dav^ã^siv ãtwv.ovTcog eo/iev etcâeSapSapcofievoi Sm rã %<npia (Scrisoarea 8, cãtre Eumenios si Pharianos., ed. Bidez, p. 15). 135 se adâncea în speculatiile filosofici. Scrisul, marea sa pasiune, nu lipsea din aceste preocupãri ale

pentru campania de primãvarã. trupele sale de heruli si batavi. Dupã obicei. Amenintarea persilor. ' Ammianus. sosea în Gallia în ianuarie 360 cu douã ordine ale suveranului: 148 Ammianus. si Decentius trebui sã trateze cu Iulian. 5eivâq 6 crweamÃîj ta cpvovcp. ca Priskos. însãrcinat a lua cu el pe cei mai buni soldati ai gãrzii de corp. invitând pe unii. nu erau bucurosi a fi transportati la capãtul lumii. Când se fãcu ziuã. Eusebia murise (359) si Constantiu rãmase prada delatorilor din jurul sãu. Ei se înarmarã. fu nevoit a recunoaste cã datoria sa era de a se supune. Despre faptele împãratului sau despre Regalitate. cerând a-i aduce imediat. III. redacta în sfârsit corespondenta trimisã prietenilor depãrtati sau colaboratorilor sãi. a fost pretextul de a slãbi puterea militarã a Cesarului. punându-li-se la dispozitie posta publicã. geniul imperiului îi apãru încurajându-I.spiritului: redacta relatia diferitelor sale întreprinderi. alergarã la palat si începurã a striga : Iulian August! Cesarul. Faima tânãrului Cesar. fãgãduindu-le cã va obtine de la împãrat iertarea. desi Iulian nu fusese de aceastã pãrere. iar camarazii lor. 4. si acestia se retraserã la sfârsit cu pãrerea de rãu de a fi siliti sã se despartã de un sef atât de binevoitor150. Iulian proclamat Augustus. viclean cum era. Trimisul împãratului insista pe lângã Iulian sã se grãbeascã. aducând în Orient trupele viguroase de veterani. 14. gemând. 136 unul cãtre generalul Lupicinus. rugându-se lui Zeus sã-i dea un semn în aceastã fatalã împrejurare. Conflictul cu Constantiu.. El dãdu. în Câmpul lui Marte. le tinu o cuvântare cãlduroasã. urcându-se la tribunã. precum si auxiliarii celti si petulanti. 4. uimit. neavând cu cine se consulta. care biruiserã belicoasele natiuni ale Germaniei. la el. si-i scrise acolo. Zosimus. Dar .. XX. tmsw 137 NICOLAE BANESCU Concentrarea trupelor avea loc la Lutetia. urebant luliani virtutes. Sintula se simtise dator sã plece cu trupele gãrzii. 1: Properantem Constantium orienti ferre suppetias turbando prope diem excursibus Persicis. C. Germanii de dincolo de Rin. dar el. Iulian. Iulian se arãtã soldatilor si-i rugã sã se linisteascã. într-o împrejurare atât de gravã. dupã dânsii. sã se întoarcã la datoria lor. Decentius. sã renunte la o întreprindere atât de primejdioasã. Atacurile necontenite ale persilor în Orient. Impresionat. lor si revocarea ordinului de plecare. îl chinuia pe împãrat148. XX. nu rãspunse. quas per ora gentium diuersarum fama celebrior effundebat. rãspânditã pretutindeni. cum ceruse Decentius. la care vor afla recompensele meritate. cãci Sallustius fusese si el rechemat de invidia lui Constantin. soldatii agitati gãsirã mijlocul de a rãmâne în patrie cu seful pe care-1 iubeau. 8. care zdrobise pe barbari la Rin si asigurase în câtiva ani linistea si prosperitatea Galici. si soldatii începurã a murmura. în cursul noptii. lãudându-i pentru isprãvile lor si felicitându-i pentru onoarea ce vor avea sã serveascã unui suveran puternic si generos. fãcându-1 rãspunzãtor de orice întârziere. compunea un nou panegiric al lui Constantiu. prin urmare. Cesarul iesi în întâmpinarea lor si. 15: Kai T<»V rov Kawapoq Karop-â(OficcT:cav ev wîg ânâviatv ord/zacriv. El invitã apoi pe ofiteri la un banchet de rãmas bun. Bilete incendiare circulau printre soldati. primiserã numai cu conditia cã nu vor trece Alpii. Iulian înstiinta cã sotiile si copiii soldatilor îi pot urma. Familiile se tineau. cerându-i a transmite soldatilor un ordin de mobilizare. înrolati ca auxiliari. 9. plângând situatia lor si soarta Galici lipsite de apãrare. în somn. care era atunci la Vienna. Ei întretineau atmosfera de invidie si suspiciune a Curtii. Cesarul vru sã se consulte mãcar cu prefectul Florentius. unde nãvãliserã pictii si scotii. altul cãtre Sintula. îngrijorati de o glorie ce-i ameninta. Lupicinus fusese însã trimis cãtre sfârsitul anului 359 în Britannia. Un secretar al împãratului. care aveau o familie. se închise în apartamentul sotiei sale încã în viatã. neputinta lui Constantiu de a înfrânge cerbicia rãzboinicului Sapor contrasta izbitor cu faptele de arme ale lui Iulian. dupã cãderea Amidei. ordin ca trupele sã iasã în grabã din statiunile de iarnã149. tribunus stabuli.

Maurus.-<P»tf w* »**• 139 NICOLAE BANESCU Rãmânea ca Iulian sã-si clarifice situatia fatã de Constantiu. 22. pe care Iulian are grijã a-i trimite cu posta publicã. precum si cai de curse din Spania (equos currules Hispanos)m. Die ostromiscbe Kaiser-und Reichsidee nach ihrer Gestaltung im hofischen Zeremoniell. quo ut draconarius utebatur.] 152 Ibidem. 17. spre a avea oameni cunoscuti din propria-i experientã.. 20-22. în semnãturã. 12. dar îsi rezerva numirea în celelalte posturi. 5. O. sosind la Lutetia. Trimise în acest scop o ambasadã bine aleasã. La aceastã scrisoare deschisã. n. La citirea scrisorii. 18: abstractum sibi torquem. XX. 4. pentru a-i duce lui Constantiu stirea evenimentelor. si din Eutherios. si nu se potolesc decât atunci când îl vãd pe Iulian apãrând. unul din spionii lui Constantiu pe lângã Iulian. asemenea torques (gr. voi. Ei duceau din partea noului August o scrisoare plinã de deferentã fatã de suveranul sãu. nimeni nefiind bucuros a înlesni cãlãtoria emisarilor unui rebel. încredintând rãspunsul sãu quaestorului Leonas. în sala Consistoriului152. compusã din Pentadius. care era pe drum. temându-se de o crimã. sambelanul. cu Sintula în frunte.!. dinaintea tuturor trupelor adunate în Câmpul lui Marte. 13151 Ibidem. O zi mai în urmã. pãrãsindu-si sotia si copiii. 1938). el a adãugat. reînnoindu-si mai tare strigãtele. 4. Ei trecurã în cele din urmã Bosforul si aflarã pe Constantiu la Caesareea Cappa-dociei. 155 Op. Soldatii. spune Ammianus. 4. 153 Ibidem. Solia lui Iulian a întâmpinat mari dificultãti în drumul sãu. Decentius pleca din Gallia. despre acest detaliu si semnificatia lui. 140 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN . apoi intrã în palat. 1-au ridicat pe Cesar pe un scut. cãutã sã negocieze cu împãratul. în ordinea civilã si militarã. unde rãmâne tot restul zilei. ar fi dispãrut dupã veacul al Vl-lea în Bizant. II. aipentog). pe care furia soldatilor i-ar fi sacrificat. poate. promitând cã de acum înainte la orice promovare. si tinu o cuvântare solemnã. t. linistindu-se. ajuns apoi comes. capiti luliani imposuit confidenter. pe care istoricul nu le-a vãzut si care. în aclamatiile întregii armate. corpul gãrzii. lovirã zgomotos cu lãncile în scuturi153. Pentru prefecturile pretoriului accepta numirile lui Constantiu. . amenintãtori. dojenitoare si muscãtoare (objurgatorias et mordaces). obiceiul de a pune pe capul noului împãrat un 138 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN demã. strãlucitor. Istoricul ne-a pãstrat si numele acestui stegar. El ar fi voit sã evite calamitãtile unui rãzboi civil si sã nu fie învinuit de ingratitudine.soldatii îsi dãdeau seama de toatã gravitatea faptei lor si. recapitulând victoriile lor si lãudându-le curajul. 1-8. se grãbi a veni îndãrãt la Lutetia. ed. 8. urmând obiceiului. niciodatã"155. în costumul imperial. Bury. El izbuti sã asigure si fuga spionilor si delatorilor. împlinindu-se astfel riturile de proclamare a noului Augustus. Iulian întrebuinta titlul sãu de Caesar. 1956 (=Jena. pp. decoratã cu steaguri. Nemaivãzându-1. împãratul cuprins de mânie porunci ambasadorilor sã iasã. Iulian se urcã la tribunã. cum sugereazã Gibbon. La vestea celor întâmplate. Wessel în Reallexikon zur byzantinischen Kunst. promite soldatilor câte cinci solidi de aur si o livrã de argint de fiecare. K. Florentius îl urmã. Acesta. Apoi. Darmstadt. le dãdu voie sã plece. de aceea. entuziasmati de aceste cuvinte. dau buzna înarmati în palat. Acesta. 417-420. Putin mai în urmã. oferindu-i pentru rãzboiul contra persilor trupele gãrzii si contingente de tineri Leti {adolescentes Laetos quosdam). soldatii se agitã. „n-au existat. 13. cit.. . [Dupã unele opinii. altele secrete. 428. probabil de origine scandinavã. /zavidiciov. p. Un lãncier îsi scoate colierul ce-i împodobea gâtul ca stegar151 si-1 pune îndrãznet pe capul lui Iulian în chip de dia150 Ibidem. Treitinger. XX. •'-•'• •« -^ •'•? •** . fu condus de Iulian dinaintea unei adunãri la care convo154 Ammianus. meritul personal singur va trage în cumpãnã. III.

înainte de sosirea lui Constantiu. De acolo. pentru a apãra orasul. flota a ajuns în unsprezece zile la Sirmium159. 192-193142 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN sãu. Epictet. când au ajuns la Aquileia. se îndrepta prin Pãdurea Neagrã spre Dunãre. în locul unde. trimis ca sã-1 aducã. în apropiere. Urcã apoi Rinul. Pe drumuri impracticabile. exclamând din toate pãrtile în sunet de voci teribile: Auguste luliane. 141 de adversarul sãu în vederea campaniei: el recruta trupe si concentra aprovizionãri la poalele Alpilor Cottieni si pe tãrmul lacului Constanta. Iulian trimise împotriva lor pe cornitele Libinon. Acest oras era resedinta prefecturii de Illyricum. si ajunse la Dunãre. La ine de l'empereurjulien. astepta flotila în care toti se îmbarcarã. XX. unde trebuia sã-si îmbarce trupele pentru a le transporta la Sirmium. peste munti. care pierdu însã lupta. îsi împãrti fortele în trei corpuri: Nevitta. Preocupat de paza Rinului. Se descoperi si o scrisoare a lui Vadomar cãtre Constantiu. Iulian trecu fluviul împotriva francilor attuarii. La auzul pasajului în care se osândea actul de la Lutetia. 9. Iulian îsi conduse oamenii cu o energie neobositã. îsi dãdu seama de pregãtirile fãcute 156 Ammianus. sã renunte la sforãiturile trufase si sã se mãrgineascã la sarcina de Caesar156. cu alt corp. iar Iulian. 4. la Bononia161. spre a fi depuse lângã cele ale sorei sale Constantia. 7. Cãtre primãvara anului 361. ceea ce pãrea a confirma atacul alamanilor lui Vadomar la hotarele Retiei. trecând toate obstacolele. dar. Iulian hotãrî sã porneascã repede. sã intre în Illyricum. si rãmãsitele sale furã trimise la Roma. cu o avangardã de 3. Iulian consulta zeii. Pentru accelerarea înaintãrii. avea sã-si ducã trupa sa de 10. unde-si stabili cartierele de iarnã. la 19 mile de Sirmium. dar temându-se încã de nãvãlirile barbarilor reînviati !157. soldatii si autoritatea Statului restaurat. la comandantul roman. Regele trãdãtor trecând mai târziu Rinul. adunase în grabã câteva trupe. El tinu o cuvântare trupelor. o fantomã luminoasã îi apãru. Sotia lui Iulian muri în acest timp. în Gallia. Trupele garnizoanei s-au predat si au fost expediate. nu mai voirã a-si continua .case populatia orasului si trupele. asigurând buna stare a cetãtilor pânã la Bale. pp. asistenta întrerupse. repetân-du-i versurile unui oracol care anunta moartea apropiatã a lui Constantiu pe pãmântul Asiei. Corespondenta celor doi adversari se urmã pe acelasi ton pânã la sfârsitul anului 360. în vestitul mausoleu din Via Momentana. ca suspecte. prin tunete de aclamatii. ci pur si simplu îi cerea. Italia de sus. de unde se îndreptã spre Besancon. 9. fu arestat de un trimis al Cesarului si deportat în Spania. peste ape si mlastini. care nu admitea nimic din doleantele lui Iulian. generalul cavaleriei. Fiindcã miscarea vâslelor era potrivitã cu iuteala cursului apei si ajutând si vânturile favorabile. 157 Ibidem. Misiunea episcopului arian al Galici. Se zvonea cã are întelegere cu unii sefi germani. în fata conflictului inevitabil. în seara de 10 octombrie. îi bãtu si le impuse pacea.000 de soldati de elitã. pe cãile serpuitoare ale Alpilor. observã Zosimus. într-o noapte. dupã cum decretaserã provinciile. între Alpi si Dunãre. celelalte corpuri de armatã aveau sã-1 ajungã cât mai repede posibil158. 6. îl însãrcina pe agentul sãu Gaudentiu sã punã în stare de apãrare Coastele Africii si sã-i asigure grâul acelor regiuni. spre a se mântui pe sine si a mântui si pe intimii sãi. generalul Lucillianus. si acolo dãdu citire rãspunsului implacabil al lui Constantiu. din ordinul 158 Bidez. XX. care.000 de oameni prin Retia si Noricum. Iuteala cu care Iulian a strãbãtut distantele i-a impresionat pe contemporani: dusmanul s-a trezit cu el la Sirmium fãrã sã fi auzit de pornirea lui din Gallia160. unul dintre favoritii lui Constantiu. n-avu nici un rezultat. Acolo. Trupele sunt debarcate. lipsit atunci de trupe. care comanda fortele din Illyricum. pe Saone si pe Ron se coborî la Vienna. îl asigurau de încrederea lor. Jovinus strãbãtea. dar e surprins de Dagalaiphus cu detasamentul sãu. care-1 retinu la masã. pierind el însusi.

dar nici de actualul Vidin din nord-vestul Bulgariei. Iulian oferi acesteia a doua zi o cursã de care. ei s-au predat numai când au aflat cã a murit Constantiu162. care -zice atât de bine Gibbon . spre a-si câstiga simpatiile. aclamat de populatie. Helladei si pânã la Roma. întãrindu-se într-însa. voi. dar n-avu nici una din calitãtile sale. intonând zi si noapte cântece religioase pentru odihna sufletului sãu. cit. ca si tatãl sãu. 11. au ocupat-o. centru cu care Bononia de aici avea legãturã directã. 159 III. II. 160 Ammianus. pe patul de moarte. XXI. 1899. populatia se repezi dincolo de ziduri. Iulian dãdu în curând ordinul de plecare la Con-stantinopol. spre a-1 pedepsi pe rãzvrãtit. III. 163 Ibidem. spre a fi înmormântat lângã ai sãi. este evident cã aici nu poate fi vorba nici de Bologna actualã. într-un moment de luciditate. 5. ultima statiune a Ciliciei. Instigate de tribunul Nigrinus. dupã câte ne relateazã Ammianus. care avea sã urmeze la tron lui Iulian. El porni. de superstitie si cruzime"164. Constantiu. XXI. Caracterul sãu a fost „un amestec de slãbiciune si trufie. pp. se hotãrî a-si duce fortele militare în Europa. 10. apoi. 12. Constantiu. La Tarsos simti începuturile unei febre. îsi dãdu sufletul în ziua de 3 noiembrie 361. Dupã o grea agonie.drumul. îndatã ce Nevitta sosi cu trupele sale. dar nu izbutise. Febra i se agrava si simti cã sfârsitul i se apropie. 1-ar fi indicat pe Iulian ca succesor. aflând cã Sapor s-a retras din teritoriul imperiului. 15. si din toate pãrtile vin ambasade spre a-1 saluta. Strãbãtând Thracia repede. si rãmãsitele sale pãmântesti au fost urmate de o procesiune de crestini cu fãclii în mâini. :< 143 Dupã ce intrã în Sirmium. 9. Este vorba de o altã Bononia. 144 . sã asigure pe Iulian cã toti soldatii imperiului erau gata sã meargã sub steagurile sale. Astfel îsi încheie viata împãratul Constantiu. îndatã ce se stiu la Constantinopol despre sosirea sa. din Antiochia spre Asia Micã. situatã în nordul Italiei. 162 Ammianus. Constantiu se botezase. Bury. ajunse la Herakleia-Perinthus. t. rij|Mrtte{fejirttA| 'JBIPP:: Jovian. situat în antichitate în Moesia superioarã. pe tãrmul Propontidei. Curând dupã venirea lui Iulian. col. 6: sed iile ut fax uel incensus malleolus voluciter ad destinata festinans. Doi ofiteri furã expediati îndatã la Naissus. care-i asigura înaintarea. Orasele imperiului trimit delegati pentru a-1 felicita si a-i prezenta coroana de aur165.mostenise toate defectele tatãlui sãu. aflatã în Pannonia secunda. însãrcinate163. Ocupat în Orient cu persii. dupã cum reiese si din descrierea lui Ammianus (cf. 164 Op. Sturgart. 161 [întrucât mai multe localitãti din Imperiul roman purtau acest nume. îsi continuã totusi drumul pânã la Mopsucrene. apreciind pozitia tare a cetãtii. sosi în Constan-tinopole si galera care aducea rãmãsitele lui . în apropierea iernii. El ocupã Naissus (Nis) si un defileu din Haemus. si Iulian îsi fãcu intrarea (11 decembrie 361) în capitalã în aclamatiile unanime ale poporului. acum un simplu protector domesticus. Vestea ajunge la popoarele vecine si la natiunile cele mai îndepãrtate. (provincie în care se afla si metropola Sirmium (azi Sremska Mitrovica). 703)1. ed.. primi ordin sã transporte cu mare pompã trupul decedatului la Constan-tinopol. Dupã un asediu îndelungat si lupte înversunate. La Naissus redacta manifestele sale trimise în orasele Illyriei. Cari Patsch în Real-Enzyklopãdie der classischen Altertumswissenschaft. XXI. îsi reluã marsul pe calea ce ducea la Constantinopole. escortat de trupe si de multimea celor ce-1 întâmpinaserã. 6. care se gândea si la soarta tinerei sale sotii. 439-440. Eunucul Eusebius încercase a provoca alegerea unui nou împãrat.

expulzând toatã acea domesticitate excesivã ce se înghesuia zilnic în jurul persoanei împãratului sub înaintasii sãi. (Bonn).Constantiu. itfii. Judecãtorii furã alesi din sânul autoritãtilor indicate prin jurisdictia lor civilã sau militarã pentru asemenea afaceri. Lettres etfragments. fiindcã a devenit fericit (rãposat). în Excerpta de Leg. erau autorizati a urmãri dezbaterile. Odatã stãpân pe imperiu. Cei vinovati de înaltã trãdare nu furã atinsi de acest tribunal. si. organizaserã si exploataserã serviciul de spionaj. la Curtea lui Constantiu. Jovienii si Herculeanii. El institui apoi un tribunal exceptional. ofiterii celor douã corpuri ale gãrzii. Fiindcã însã multi acuzatori se ridicã împotriva lor. îndatã ce intrã în palatul imperial. o. care-i fãcea atât de temuti în timpul . sa instituit un tribunal". el dezbrãcã pe acesti curieri de rolul lor de spioni si politisti. ca Cesar. pp. ne-fiind prin firea sa nicidecum blând. Iulian pãstrã si pe tron sobrietatea vietii sale de ascet. Cât despre acestia. ---168 Care nu trebuie confundat cu cel din Gallia. care fãrã nici o sperantã am auzit cã ai scãpat de hidra cu trei capete! Nu vorbesc. iar Arbetion a conduce instructia. nas vrea sã sufere pe nedrept. care îsi aruncau privirile de invidie asupra tuturor. Paris. Reduse considerabil si personalul serviciilor sale. Dar aceluia. Jovinus. p. Actele administratiei sale interne. eu. 207-211. agens in rebus. pentru a stabili responsabilitatea crimelor sãvârsite în domnia ce se încheiase. desi multora le pãrea astfel. 166 Bidez. 60. Oevres completes. descoperit. zis Catena. . altii. Mãsura a fost cerutã noului împãrat. Spre a da toatã importanta spiritului militar. Iulian încredinta devotatilor sãi comandamentele militare si marile demnitãti. Pedepsele cele mai grave s-au pronuntat contra celor care. p. Cu educatia sa filosoficã. înaltul tribunal îsi luã resedinta dincolo de strâmtoare. Iulian luã mãsuri pentru reducerea personalului extrem de numeros. La vie de l'empereurjulien. si alamanul Agilon. Pentru a nu fi supus la influentele Curtii sau orasului. 33.. . si împãratul se vãzu nevoit a aplica el însusi unor asemenea criminali pedeapsa capitalã1®. martor e Zeus. Eunapios. magistri ai cavaleriei. constituit ca înaltã Curte de Justitie. (3 noiembrie 361 . eunucul Eusebius. scris. si pãstrând numai pe cei 169. ci de fiarele din jurul sãu. si patru generali. L'empereurJulien. în acelasi timp. Apodemius. fie-i tãrâna usoarã! . furã condamnati a fi arsi de vii.> 147 NICOLAE BANESCU strict necesari. complicele sãu. Arbetion. Iulian coborî în port cu trupele sub arme. unde cosciugul fu coborât în cripta ce-1 astepta. 1924.cum se zice. t. multumindu-se pentru cancelarie cu patru secretari si cu 17 agentes in rebus. pentru transmiterea ordinelor sale. el dispretul onorurile si luxul care însoteau în mod obisnuit viata suveranului. îi deprinsese în Gallia pe cei ce-1 înconjurau. 145 NICOLAE BANESCU s 3 • Domnia împãratului Iulian .. Bidez. Paul. I.. 146 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Sallustius fu însãrcinat a prezida sedintele. jur pe Zeus. merse în fruntea convoiului pânã la Sfintii Apostoli. 46. 3. cum rezultã din scrisoarea acestuia cãtre Hermogenes166. care-1 fãceau si pe acela mai neînduplecat. ex-prefect al Egiptului167. prefect de Illyricum si Italia. pe care în satira-i filosoficã Cesarii îl socoate superior tuturor predecesorilor. osânditi la pedeapsa capitalã. Sallustius. Au fost numiti Mamertinus. la Chalkedon. care am fost mântuit peste orice asteptare. 167 „O. Modelul sãu era Marc Aureliu. 2-e pârtie. decis a readuce lumea romanã la anticele sale traditii.26 iunie 363) a. preferat de zei ca unul care a practicat pe tron lectiile filosofici. cu care. comandanti supremi ai armatelor: gotul Nevitta. de Constantiu (acela a fost cum a fost). comandantul infanteriei... chemat la comanda prefecturii Orientului168. al cãrui nume singur înfiora.

pentru a asigura mai bine functiunea curiilor. Exceptional de activ. el conferi Senatului din Constantinopol privilegiile si onorurile de care se bucura pânã acum numai Senatul Romei170. s-au bucurat de atentia sa deosebitã. spre a participa la sinoade). îi invitã a renunta la discordiile lor si a profita de toleranta ce li se oferea pentru a-si practica fiecare religia sa fãrã teamã173. Consiliile municipale ale provinciilor. apoi. el intervine promulgând primele edicte generale în materie de religie. Tânãrul împãrat era prin educatia sa un partizan entuziast al vechilor traditii ale elenismului. era unui pontificat care tine sã transforme elenismul într-o teocratie174. Exemplul pe care-1 dãdea el însusi i-a atras iubirea soldatilor si disciplina lor. anulând sentintele de exil pronuntate pe chestiuni de dogme de cãtre Constantiu172. mai cu seamã în Asia Micã si Egipt. dar decretul trebuia sã întruneascã unanimitatea curialilor celor mai competenti si sã obtinã ratificarea împãratului. curialii se sustrãgeau tot mai mult obligatiilor la care erau chemati. Firea vioaie si sincerã nu putea suferi aparatul complicat al ceremonialului asiatic. Peste mãsurã de împovãrati. O circularã care interpreta legea preciza însã ce întelegea împãratul prin moralitate. în ce priveste justitia. de la data pornirii sale spre Antiochia. îngrijindu-se a le asigura o functiune cât mai bunã. Atent fatã de orasul sãu natal. ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Iulian s-a îngrijit. le-a usurat sarcinile atât de apãsãtoare. Convocând pe episcopii dizidenti . dupã Iulian. s-a mãrginit a proclama cã pretutindeni se putea relua vechiul cult al zeilor care fãcuserã mãrirea 171 Ibidem. distrugerea multor monumente ale cultului pãgân si spolierea bogãtiilor pe care le posedau. Iulian promulga o lege care lovea direct în crestinism. p. în acelasi timp. Atunci începe. A pus frâu fiscalitãtii "abuzive. în ultimele zile ale anului 361. Crestinii nu puteau. Bidez a stabilit cã ostilitãtile lui Iulian împotriva crestinismului au început numai din iunie 362. dupã expresia savantului belgian. revocând functionarii nedemni si asezând în fruntea ei cele mai bune elemente. La 17 iunie 362. n-a voit sã fie numit cu titlurile sonore si zadarnice de dominus si despotes. pãgânismul se afla într-o situatie criticã. > n s. Armata a avut si acum toatã atentia sa. Comandamentele au fost încredintate celor încercati171. si Iulian a suprimat prin edictele sale scutirile nedrepte. care devenise o mare povarã pentru municipalitãti. împãratul se îngriji a o face mai expeditivã si prevãzu pedepse pentru cei ce provocau întârzierea proceselor. Iulian a îmbrãtisat aproape toate domeniile vietii Statului. a redus impozitele si a cãutat sã le repartizeze echitabil.ne spune Ammianus -.domniei lui Constantiu. afarã de prefectul pretoriului. Constantiu luase o serie de mãsuri aspre. Legea cerea pentru numiri în învãtãmânt un decret al Senatului municipal atestând moralitatea candidatului. ta nãipia. adicã din momentul în care a luat contact cu realitãti întristãtoare pentru el. Iulian putea crede într-o renastere a elenismului. de asemenea. reduse la rolul de adevãrate agentii ale fiscului. sã întrebuinteze scriitorii clasici în lectiile lor. într-o domnie care numãrã mai putin de doi ani. Ca urmare. : 149 NICOLAE BANESCU Greciei si a imperiului. a reduce la normal folosirea Postei publice. preotii vechilor sanctuare se aflau în mare decãdere. A pus ordine în administratie. care interziceau sacrificiile si hotãrau închiderea templelor. Aceste mãsuri au provocat. care înlesneau evaziunea de la îndatoriri. pe care îl observau cu ostentatie si strictete înaintasii. si educatia tinerimii trebuia încredintatã profesorilor . El acorda totodatã o tolerantã universalã. Iulian nu putea sã rãmânã indiferent la aceastã pãrãsire a traditiilor strãbune. Din prudentã. El retrase clerului crestin dreptul de a o folosi pe cheltuiala Statului (pe vremea lui Constantiu episcopii erau mereu pe drumuri. 236 si urm. fiidcã ei vedeau în clasicii greci o tesãturã de inventii diabolice. Prin aceastã largã tolerantã. functionarii nu mai avurã dreptul de a elibera permise de cãlãtorie. Când a ajuns la tron.

150 O altã lege. nu 1-au putut convinge. apoi Lucius. educatia. Violentele crestinilor încurajati în domnia precedentã furã acum rãzbunate. Dar Mardonius deschisese de la început spiritului sãu receptiv tezaurele cugetãrii elenice.-<& qq JK^-Î V 151 „apostazia" era un lucru destul de obisnuit în epoca lui Iulian. 82-83. sub privegherea episcopului de Nicomedia. Dar pentru a putea întelege jocul complet al influentelor care au dus la aceastã convertire . 310. 174 Bidez. p.de o-nestitate neîndoioasã. întreprinderea care-1 seduse pe Iulian pãrea atât de ispititoare pãgânilor. Mult timp posturile înalte au fost acolo ocupate de pãgâni. prietenul vestitei Hypatia. N-am putea însã afirma categoric cã avem a face la el cu o adevãratã renegare a credintei. Caracterul lui Iulian îl fãcea sã deteste cruzimea. se Ibidem. în special în Orient. cit. în materie de credintã. 489. arianul Eusebius. când aratã cã 175 Ibidem. TCC nãtpia. produse în imperiu. decât ordinele suveranului lor175. curând dupã disparitia lui Iulian. „actul unui mistic sedus de promisiunile de nemurire cereascã si de viziuni de fericire". t. Cazul lui Synesius. Faptul cel mai însemnat al domniei împãratului Iulian a fost reactia sa împotriva crestinismului. în excelenta sa monografie adesea amintitã. cum o caracterizeazã atât de bine învãtatul belgian. si un om de actiune si un om de Stat. cu rezerva din partea lui de a putea profesa unele dogme ale primei sale credinte. în care o crizã de îndoialã întorcea din nou spiritele la politeism. 2 si urm. b. si grija fatã de reputatia sa îl îndemna la respectul legilor justitiei. arãtându-i relele pricinuite imperiului prin alianta sa cu o religie subversivã. în toate marile familii ai cãror copii erau instruiti de retori crestinii erau putin numerosi. dar cei care exercitau autoritatea sa în provincii erau mai putin sub privirile publicului si ei urmau. încã de copil. El îsi simte o vocatie supranaturalã. e caracteristic în aceastã privintã176. op. care-i obliga pe crestini sã repare pagubele pricinuite prin distrugerea templelor în timpul domniei lui Constantiu. con-cepurã un plan de reactie . 152 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN lãsarã târâti de aceleasi ambitii. 5. explicatia justã a fenomenului. stim cum si-a fãcut. Cu toatã toleranta proclamatã de Iulian. Bury. 225-229. El e cunoscut istoricilor bizantini sub numele de „apostatul" (renegatul) 6 napa6ãrrig. de multe ori cu cruzime. mare tulburare. timp de douã secole. Nu trebuie sã uitãm apoi cã în veacul al IV-lea în multe regiuni ale Occidentului opera convertirii crestine era putin înaintatã. ea dãdu loc la necurmate tentative de contra-revolutie. mai degrabã dorintele. Bidez ne-a dat.. Eugenius si Maximus în Occident. pp. de la Magnentiu încoace. 173 XXII.. el îi proteja pe adeptii vechiului cult si crestinii furã în mod treptat lipsiti de functiile lor în administratie si armatã. pp. Se proclama astfel o stare de incompatibilitate între elenism si credinta crestinã. de adversarii lor. p. încât. dupã expresia justã a lui Gibbon. II. în acea epocã. conspiratorii grupati mai târziu în jurul egipteanului Pamprepios. 172 Ibidem. Apostazia lui Iulian a fost înainte de toate. Trebuiau deci restaurate vechile traditii ale strãbunilor. initiat în misterele neoplatonismului si înãltat la episcopatul Cyrenaicei. în care Iulian a fost initiat. Apostazia lui Iulian.adaugã el trebuie sã ne amintim cã Iulian n-a fost numai mistic: a fost. ed. în acelasi timp. Procopios. recunoaste cã zeii au înteles sã facã dintrînsul mântuitorul lumii. au fost pãgâni care. >••-. ca si Iulian. pe atâtia altii. Practicile crestinismului. generalisimul care vru sã-1 ucidã pe Theodosius pentru a restabili idolatria. cum n-au convins. tânãrul Theodor.

178 Ibidem. cu vestita dumbravã Daphne. Predicile Sfântului loan Chrysostom. Iulian fu aclamat de o mare multime care iesise în întâmpinarea sa.. Mari pregãtiri de rãzboi se fãcurã. Pentru ca sã încerce a reînsufleti un cler inert. îl invitã la palat si o mare prietenie se legã între dânsii. Tânãrul suveran hotãrî sã ia ofensiva. 153 NICOLAE BANESCU dusmanului care insultase în atâtea rânduri maiestatea Romei. a biciuit cu verbul sãu inspirat pãcatele societãtii frivole a Antiohiei. a convertirii lui la cultul elenismului179. 154 era un centru de bogãtie si de lux rafinat. si acesta se întretinu cu el. îndreptându-se spre Antiochia. si Iulian se duse la sãrbãtoarea anualã a zeului. dar el a încãput pe mâna acaparatorilor. sã loveascã Persia în inima regatului si sã pedepseascã astfel trufia 177 Ibidem. Pentru a le face plãcere. „ci cu desfãtare îsi ducea viata". Biserica se organizase. sederea în An-tiochia. încât celebrul retor fu. Moartea împãratului Iulian. Iulian a luat mãsuri ca sã usureze populatia. La Daphne se afla un templu celebru al zeului solar Apollo. iar episcopii îsi disputau de atâtea ori Scaunele. cu strãlucirea palatelor încrustate în marmurã si fildes. si ea putu opune o serioasã rezistentã operei de restaurare religioasã întreprinse de împãrat. prin gloria armelor sale împotriva germanilor. a tineretii sale studioase. decât un corp putin capabil de a vibra. împãratul dãdu antiohie-nilor spectacolul unei curse de Hippodrom. de sãrbãtoriri si bacanale. p. care. chiar plebea nu numai cã nu vegeta. Iulian impusese. si ceru lui Libanios sã pronunte un discurs. 84. crezând cã va vedea acolo pompa unei mari ceremonii. si Sapor al II-lea gãsi prudent a scrie împãratului. în apropiere de metropola Siriei. Acolo. socotind inutilã o ambasadã. p. Dar încercarea lui Iulian n-a reusit. ne înfãtiseazã în toatã cruzimea ei privelistea moralã a marii si lascivei metropole a Orientului. cu pietele în care toatã ziua se înghesuia multimea. pasionatã de plãceri. cu porticele sale mãrete care strãbãteau orasul de la un capãt la celãlalt. 314. El îsi fãcea sacrificiile sale în temple si. Dezgroparea osemintelor fostului episcop Babylas si transportarea lui . care ni s-a transmis. dar Iulian respinse propunerea. p. og. pronuntat cu prilejul jocurilor olimpice din anul 360.cum o numeste Libanios în Panegiricul închinat orasului sãu natal180 179 Ibidem. hecatombe de animale jertfite erau consumate de trupe. 278. un mare respect popoarelor dimprejur. consilierul sãu influent.împotriva progreselor crestinismului177. pe tot timpul sederii lui Iulian în Antiochia. pãstrându-i dupã aceea o amintire ne-stearsã. în mâinile sale. de curse de cai.. timp de douãzeci de ani. într-o vreme de crizã alimentarã. unde hotãrâse asi concentra toate fortele. a adus si grâu din Egipt. în timp ce locuitorii sufereau de foame. Libanios se afla printre cei trimisi de oras înaintea suveranului. Discursul e o glorificare a suveranului. „instrumentul pe care secolul sãu i-1 oferea nu mai era. de jocuri si dansuri obscene. propunând trimiterea de negociatori. când el însusi avea sã vinã în Persia. dupã afirmatia retorului. Cãtre solstitiul de varã al anului 362 el trecu Bosforul. Un singur rival temut rãmânea în fata imperiului: regele persilor. Expeditia împotriva persilor. c. Antiochia veacului al IV-lea. Aversiunea fatã de crestinism era întretinutã si de privelistea pe care o oferea însãsi Biserica: erezia lui Arius împãrtise lumea în tabere. împãratul auster si modest nu putea fi popular. a monumentelor ridicate de împãrati. într-o asemenea atmosferã. spre a fi vândut mai ieftin. Apostatul fu redus la starea de a-1 ruga sã imite institutii foarte deosebite de cele ale scumpei sale Hellade"178. xayKâÃri Aâcpvij . în schimb. cu tot zelul sufletului sãu entuziast. a cãrui populatie amestecatã se rãsfãta în viata-i usuraticã. dar nu gãsi decât indiferenta autoritãtilor si a publicului. cum conchide Bidez.

Gloria lui Alexandru cel Mare îi înflãcãra ambitia. si el urmã în expeditia sa itinerariul marelui cuceritor al Asiei. la Tarsos. Asezat pe o înãltime. pornind cãtre Hierapolis. în Osroene. trecu Eufratul pe un pod de vase si ajunse în mars fortat la Carrhae (Harrân). înconju155 N1COLAE BÃNESCU rât de câtiva intimi. care separa cele douã imperii. pãzindu-se de orice surprindere. numindu-1 tap si ciclop. Iulian nu putea fi indiferent la aceastã crimã. îsi dã aerul de a glumi si a râde. operã a sculptorului Bryaxis.în cimitirul orasului. tinuta si chiar barba împãratului. Iulian rãspunse acestor invective ale populatiei în chip inocent. A doua zi. dar o adâncã amãrãciune se desface din aceastã apologie. 316-318. sosind la 27 martie la Callinicum (Rakka). regele Armeniei. Bidez. o mie de vase. apoi. împãratul se retrase tot mai mult în palatul sãu. Iulian îsi luã mãsurile dictate de experienta sa militarã. unde se opri câteva zile. Se gândea. mãrturiseste cusururile ce i se imputã. trimitând pe front si pe flancuri iscoade . Iscoade venirã în grabã sã anunte o nãvãlire a escadroanelor lui Sapor într-un punct al frotierei. pp. urându-i o întoarcere glorioasã si rugându-1 sã uite neplãcerile ce avuse. care se mistui împreunã cu statuia de ivoriu a lui Apollo. De aici grãbi apoi mai departe si. purtând provizii. pe cel mai scurt drum la Tarsos. Iulian. care îsi oferise ajutorul. Trecând în urmã dincolo de Chaboras. Cu o exagerare de un comic bufon. legile. ultima cetate a imperiului.. rãspunse cã-1 vedeau pentru ultima oarã si cã se va întoarce. dupã campanie. La începutul lui martie 363. pentru începerea campaniei. înconjurat de ofiterii principali. 182 Ibidem. cit. sã opereze jonctiunea lor cu Arsak. aminteste antio-hienilor tot binele ce a voit sã le facã si îsi aduce aminte cu regret de timpul fericit în care galii rãspundeau bunei sale vointe. compunând sub formã de satirã o apologie ironicã intitulatã Misopogon. pp. 318-319. cu restul armatei. Apoi sosi si flota pornitã din Samosata. Iulian pãrãsi Antiochia. si Iulian trimise în acea directie 30. coborî pe Eufrat spre sud. El le dãdu instructiuni sã manevreze dincoace de Tigru. cântând cuplete care luau în bãtaie de joc religia. pãrãsind Hierapolis. pentru a merge aiurea.000 de oameni sub comanda lui Procopios si a lui Sebastian. pe strãzile orasului multimea impertinentã îl sfideazã. care au condus moastele sfântului cântând un psalm insultãtor la adresa lui Iulian. cincizeci de galere de luptã si cincizeci de pontoane182. unde obtinurã o ultimã audientã si încercarã sã-1 înduplece181. Cu prilejul Saturnaliilor. ajunse la Circesium. tinu trupelor un discurs elocvent. Soldatii aclamarã zgomotos. pentru purificarea din jurul sanctuarului. Se va rãzbuna prin insulte. Membrii Senatului Antiohiei îl însotirã pe împãrat pânã la Litarba. dar nu împotriva altora. si biserica cea mare din Antiochia fu atunci închisã. în momentul plecãrii. care îsi ofereau concursul lor. primi vizita seicilor nomazi arabi. pozitie strategicã la vãrsarea râului Chaboras în Eufrat. dar el. jignit de batjocurile lor. o multime de locuitori de toate conditiile îl conduse. Iulian intra în tara dusmanã. op. El distrugea podul în urma sa. arme si masini de rãzboi. 157 NICOLAE BANESCU spunându-le cã au prea multe de rãzbunat pentru a sovãi sã rãspundã la apelul patriei. arãtând armatei cã trebuia sã-si punã speranta numai în izbândã. trecând prin Corduene si Moxo-ene (la sudul lacului Van). în momentul decisiv. 156 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN La 13 martie. Curând dupã aceea. a indignat pe crestini. crestinii dau foc într-o noapte templului. adicã „dusmanul bãrbii". fost duce de Egipt. ci a sa însusi. El adreseazã ingratei populatii o singurã amenintare: va pãrãsi un oras care 1-a înteles atât de rãu. desigur. la o lunã de la plecarea din Antiochia. sã devasteze regiunile fertile ale Mediei occidentale si sã se întoarcã dupã aceea pentru a ajuta operatiunile din Assyria.

cãci bande de persi incendiau pretutindeni dinaintea nãvãlitorilor recoltele. Atacatã de persi. Printr-un asediu greu. si armata lui Iulian trecea pe întinderi pustii. Armata înainta cu greu. Iulian tinu un consiliu de rãzboi. Dar trupele erau extenuate de cãldura arzãtoare. Dupã un asediu puternic. în loc sã îndrepte spre Iulian o privire încurajatoare. fãcutã pentru a închide drumul cãtre MS [prOvincie istoricã din nord-vestul Mesopotamiei. Una se înfipse între coastele împãratului. unde printr-o miscare dibace puse cavaleria dusmanã pe fugã. pe care Iulian îi astepta aici. El vru s-o tragã afarã. ea cade în mâinile lor si e prefãcutã în cenusã. în cele din urmã. împãratul. pe o arsitã grozavã. de privatiuni si de boli. Fãrã a tine seamã cã. închis în cor+ tul sãu. •<•. nici trupele lui Sebastian si Procopios. care. ceea ce îl fãcu pe . în care Iulian a desfãsurat toatã arta sa de militar cu experientã. La 26 iunie aveau sã-si reia marsul. la stânga escadroanele de cavalerie. el se întoarse si iesi încet din cort185.„ cetate puternicã. 158 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN capitalã. într-o regiune acoperitã de coline. spre a hotãrî dacã trebuie sã se întreprindã asediul capitalei. care începea urmãrirea dusmanului. A doua zi. unde o luptã furioasã se încinse cu persii generalului Surena. apãrea si dispãrea pe nesteptate. înaintarea se face acum printr-o câmpie inundatã. acestea aruncarã în urma lor o ploaie de sãgeti si sulite. împãratul e înstiintat cã la una din aripi centrul a fost aproape zdrobit de cavaleria dusmanã. având la dreapta sa pe Nevitta cu câteva legiuni de-a lungul Eufratului. vestind aparitia armatei considerabile a lui Sapor al II-lea. Dar curentul fluviului era prea repede si flota nu-1 putea urca usor. 184 La Gibbon: Maogamalcha. sunt fugãriti pânã la zidurile orasului. care ocupau colinele. în ziua de 16 iunie 363. apãratã de apele ce o împresurau.pentru recunoasterea terenului si prevenirea surprinderilor. stãpânã pe teren. în care armata lui Iulian se tinu bine. amãgiti de regele Armeniei. ca atunci. Secundin. armata se urni din loc. cetatea a fost luatã cu asalt si dãrâmatã la pãmânt. 159 NICOLAE BANESCU Câteva zile în sir avurã loc lupte de hãrtuialã. care fu incendiatã. lãsând mai bine de douã mii de morti pe locul de luptã. Soco-tindu-se cã el avea sã fie lung. din cauza cãldurii. închidea coloana. rãnindu-1 adânc. Trei palate mãrete. se decise a renunta la asediu si a pãtrunde în interior. cu parcurile lor de vânãtoare servind regelui. El se asezã la centru cu infanteria. si nu întâlni ajutoarele promise de Arsak. Decis a pune mâna pe capitala dusmanului. ei furã atacati energic si pusi pe fugã. urcând Tigris. fratele lui Sapor refugiat la bizantini. Proviziile începurã a lipsi. Victor si germanul Dagalaiphus comandau ariergarda. sub comanda lui Arinthaeos si a lui Hormisdas. . cetate la 50 de mile de capitalã. în preajma capitalei.Iulian s-o ardã. pânã la Maioza-malcha184. dar cu capul acoperit de un vãl si. Ctesiphon era puternic fortificatã. Pe când îsi încuraja trupele în urmãrirea escadroanelor persane. ca odinioarã în palatul din Lutetia. desprinsã din Regatul seleucid sub forma unui regat independent cu capitala la Edessa. si a trebuit sã li se acorde trei zile de odihnã. împãratul se afla într-un mars din zorii zilei. Iulian izbuti a-si trece într-o noapte trupele pe malul stâng al Tigrului. situatã la unsprezece mile de Ctesiphon. au fost nimicite în aceastã continuã înaintare. ridicate pe malul Tigrului. în noaptea care preceda acea zi. care. cã Procopios si Sebas-tian. si unde apãrurã întâia oarã persii. Armata înainta astfel. Iulian smulse scutul unui soldat si alergã cu un ajutor de trupe în locul primejduit. când un nour de praf se ridicã în depãrtare. în tot acest mars ea era hãrtuitã mereu de cavaleria persanã. ocupând toate pozitiile întãrite pânã la Ozagardana. îsi scosese platosa. nu se arãtau. Intrând apoi într-o regiune tãiatã de canale pentru ajutarea agriculturii. Diocletian a transformat-o în provincie romanã]. avu o viziune fatalã: geniul imperiului îi apãru. care timp de peste trei veacuri a fost stat tampon între Imperiul roman si Regatul part. ducele de Osroene183. fortele lui Iulian trecurã peste toate piedicile si ajunserã la Perisabor.

asa cum o întâlnim si la Ammianus (cf. El simtea cã se înãbusã. Marrou. în acest timp. La Constantinopol. nici prin cruzimea unui tiran. Toate acestea îl obosirã. Ador bunãtatea lui pentru mine.. „Filosofia . cu filosofii Priskos si Maximus. Puterile încep apoi a-1 pãrãsi. împãratul Iulian avu un sfârsit care a fost comparat cu al lui Socrate. Procopios. în fata acestei privelisti. theurgul din . Iulian îsi ceru calul si armele pentru a se întoarce la luptã. La Antiochia. si strigãtele soldatilor ajungeau pânã la cort. Colaboratorii împãratului au fost urmãriti: Maximus. aceeasi seninã filosofic în fata misterului ei.. Bucuresti. Polemistii crestini 1-au atacat cu furie. cã mã smulge din lume printr-o moarte glorioasã". a fost un delir si reactia lor violentã. . 161 NICOLAE BANESCU prezenti cã nu vrea sã dea indicatii. Enciclopedicã. care aflã armata în retragere. Multumesc Zeului vesnic187 cã n-a îngãduit sã pier nici printro conspiratie. 3.m-a convins cã sufletul nu este cu adevãrat fericit decât când s-a eliberat de legãturile trupului si cã trebuie mai degrabã sã te bucuri. izbucnesc si ei în plansete. decât sã te întristezi când cea mai nobilã parte din noi se desface de cea care-1 degradeazã si-1 umileste. în mijlocul discipolilor: aceeasi tãrie înaintea mortii. Les lettres grecques en Occident. Toti tãcurã. si Iulian începu o convorbire metafizicã asupra naturii sufletului. o revoltã izbucni împotriva prefectului. nici prin durerile unei lungi boli. ca si pentru defectele sale.spunea. martor ocular186. si. sintagma numen sempiternum. E. ca bun cetãtean. care lãsã în istoria lumii un rãsunet atât de mare. 160 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN ar fi avut urmãrile unei victorii decisive. spuse celor 186 XXV. Saint Augustin etlafin de la culture antique. cu privire la aceastã întrepãtrundere între crestinism si pãgânism în partea de apus a Imperiului roman. Paris. dar. Astfel pãrãsi viata acest om extraordinar. Când stirea mortii lui Iulian ajunse în imperiu. pãgânii furã huiduiti si Libanios se 162 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN simti un timp în primejdie.-I. îsi provocã o hemoragie care-i grãbi sfârsitul. dar. unul dintre intimii sãi. Moartea sa e povestitã în amãnunt de Ammianus. bucuria crestinilor.dar îsi tãie degetele de muchiile ascutite si cãzu de pe cal în nesimtire. în apropierea ultimelor sale momente. Dus în cort. Courcelle. ceru apã si. Paris. miscati. 1997. îsi dãdu îndatã sufletul. voi. Pretutindeni inscriptiile care glorificau numele tânãrului împãrat furã nimicite. Ed. 26-27). ed. cincizeci de satrapi si o multime din cei mai bravi soldati. fu însãrcinat a escorta convoiul pânã la destinatie. izbânda trupelor sale 1 Ammianus Marcellinus. spre a fi înmormântat dupã dorinta sa. a IV-a. dacã Iulian ar fi trãit. Gândindu-se la alegerea unui succesor. De Macrobe ã Cassiodore. împãratul îsi revine si-i conjurã sã nu umileascã prin lacrimi de slãbiciune moartea unui suveran care în curând se va uni cu cerul si cu stelele. vãdeste si influenta exercitatã de gândirea crestinã asupra filozofiei pãgâne a acelei vremi. pagini frumoase pot fi citite în P. si rana se redeschise. lucrare tradusã recent si în limba românã]. Grigorie de Nazianz îl batjocoreste pentru meritele. 1958. de Boccard. echivalent cu numen caeleste sau chiar Deus caelestis. 8. 187 [De inspiratie neoplatonicã. si când Sallustius îi rãspunse cã a cãzut în luptã. Iulian . dupã ce bãu. bãtãlia îsi urma cursul. III. agitându-se. T. Teoteoi. întrebã dupã aceea de Anatolius. împãratul începu a plânge pierderea acestui bun prieten. pe care-1 iubea mult. p. Corpul sãu fu transportat la Tarsos. doreste sã fie înlocuit printr-un demn urmas. Persii pãrãsirã câmpul de luptã în care îsi lãsaserã doi generali. fu pansat de medicul Oribasius. „Etudes byzantines et post-byzantines". XXIV. Era cãtre miezul noptii (26 iunie 363). Cei din jurul sãu. Dusmanii fuseserã în aceastã bãtãlie aproape zdrobiti si. 1943 si H. precurseur de l'historiographie byzantine. care vedeau în aceasta mâna rãzbunãtoare a divinitãtii. 5. Ammien Marcellin.

ca bun cetãtean. si Iulian începu o convorbire metafizica asupra naturii sufletului. în fata acestei privelisti. doreste sã fie înlocuit printr-un demn urmas. Colaboratorii împãratului au fost urmãriti: Maximus. Pretutindeni inscriptiile care glorificau numele tânãrului împãrat furã nimicite. . recomandat mai înainte împãratului. dupã ce bãu. calitãtile deosebite si devotamentul sãu pentru interesul public. pp. încât sotii de arme ai lui Iulian si martorii ultimelor sale victorii se temurã a publica ceva. împãratul începu a plânge pierderea acestui bun prieten.. Libanios mãrturiseste de ce este silit. ne-a lãsat asupra împãratului filosof pagini de judecatã nepãrtinitoare. Grigorie de Nazianz îl batjocoreste pentru meritele. Era cãtre miezul noptii (26 iunie 363)... în rezumatul sãu de istorie romanã. La Antiochia. datoritã si tolerantei lui Jovian. Când stirea mortii lui Iulian ajunse în imperiu. unul dintre intimii sãi. Teroarea fu atât de mare. si apoi o lungã oratiune funebrã în care îl prezentã ca ales al zeilor si binefãcãtor al lumii189. Oribasius exilat la goti. Magnus. dar. p. Abia dupã cinci ani de la moartea lui Iulian. ca si pentru defectele sale. fu executat. a fost un delir si reactia lor violentã. întrebã dupã aceea de Anatolius. care vedeau în aceasta mâna rãzbunãtoare a divinitãtii. o revoltã izbucni împotriva prefectului. re-cunoscându-i . Libanios putu compune o monodie. Astfel pãrãsi viata acest om extraordinar.Efes. miscati. ne-a lãsat asupra împãratului filosof pagini de judecatã nepãrtinitoare. cit.. încât sotii de arme ai lui Iulian si martorii ultimelor sale victorii se temurã a publica ceva. Oribasius exilat la goti. în marele sãu doliu. op. si apoi o lungã oratiune funebrã în care îl prezentã ca ales al zeilor si binefãcãtor al lumii189.. fu însãrcinat a escorta convoiul pânã la destinatie. care aflã armata în retragere. fu executat. pe care-1 iubea mult. Callistus). si când Sallustius îi rãspunse cã a cãzut în luptã. spre a fi înmormântat dupã dorinta sa. într-o scrisoare cãtre prietenul sãu Aristophanes. Eutropius. Procopios.. pãgânii furã huiduiti si Libanios se 162 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN simti un timp în primejdie. sã pãstreze tãcerea fatã de calomniatorii gloriosului dispãrut188. într-o scrisoare cãtre prietenul sãu Aristophanes. Polemistii crestini 1-au atacat cu furie. dar. care-1 însotise pe Iulian în Persia. puturã redacta o naratiune a rãzboiului. 336-337... cu filosofii Priskos si Maximus. pp. re-cunoscându-i meritele. Cei din jurul sãu. recomandat mai înainte împãratului. Când mânia crestinilor se mai potoli. 163 prezenti cã nu vrea sã dea indicatii. în care îsi luaserã însemnãri (Seleucus. cel mai amãnuntit. Callistus). câtiva ofiteri participanti la ultima campanie. Abia dupã cinci ani de la moartea lui Iulian. Mai întâi. Putin înainte de sfârsitul secolului al IV-lea. Toti tãcurã. Corpul sãu fu transportat la Tarsos. Toate acestea îl obosirã. El simtea cã se înãbusã. în rezumatul sãu de istorie romanã. Când mânia crestinilor se mai potoli. Libanios mãrturiseste de ce este silit. } Ibidem. ' Ibidem. Eutropius. si rana se redeschise. theurgul din Efes. pãgânii puturã aduce omagiul cuvenit suveranului care cãzuse pentru apãrarea patriei. împãratul îsi revine si-i conjurã sã nu umileascã prin lacrimi de slãbiciune moartea unui suveran care în curând se va uni cu cerul si cu stelele. în care îsi luaserã însemnãri (Seleucus. Mai întâi. sã pãstreze tãcerea fatã de calomniatorii gloriosului dispãrut188. izbucnesc si ei în plansete. ceru apã si.. Ammianus Marcellinus îsi publicã istoria sa. bucuria crestinilor. 332-335. care-1 însotise pe Iulian în Persia. 337. câtiva ofiteri participanti la ultima campanie. Cam s Bidez. cultura întinsã. puturã redacta o naratiune a rãzboiului. mai pitoresc si mai veridic din autorii pe care îi putem consulta pentru a sti ce idee îsi fãcurã despre Iulian cei ce-1 cunoscuserã de aproape"190. datoritã si tolerantei lui Jovian. La Constantinopol. în marele sãu doliu. Libanios putu compune o monodie. „cel mai complet. Teroarea fu atât de mare. Magnus. îsi dãdu îndatã sufletul. pãgânii puturã aduce omagiul cuvenit suveranului care cãzuse pentru apãrarea patriei. care lãsã în istoria lumii un rãsunet atât de mare.

Pânã la Dur. Dupã lungi discutii.. dupã el. ca suveran model. mai cu seamã în Franta. } Ibidem. fãrã însusiri deosebite. sed igno-bilem. Dar. din care locuitorii puteau pleca. cum o caracterizeazã Eutropius192. nu primi. Ceea ce-1 distinge si face mãrimea lui nu e nici ideea conducãtoare. Cedarea cetãtii Nisibis produse o mare jale printre locuitori. pp. Sapor al II-lea. odatã cu dezgroparea manuscriselor ce cuprindeau scrierile suveranului atât de calomniat. El trebui sã retrocedeze persilor cele cinci provincii transtigritane cucerite de Galeriu. ofiterii armatei tinurã sfat pentru a alege un urmas. se grãbi a le primi în conditii cu totul umilitoare pentru imperiu. în cele din urmã.. cornitele gãrzii. VALENTINIAN sI VALENS 1. invocând vârsta. p. Pannonian de origine. 332-335. nu trebuie luat în râs si calomniat: el meritã respectul „datorat nobletei moralitãtii sale"191. Sapor.. începuse urmãrirea imperialilor. Este ardoarea. socotindu-se biruitor. cultura întinsã. cel mai amãnuntit.. pe care Jovian. si. el cãutã sã asigure îndatã pacea cu persii. urmãrirea a fost continuã. Acesta însã. fãrã ca cele douã armate sã se prindã într-o adevãratã luptã. îndatã ce aflase de moartea lui Iulian. în sfârsit. efortul prodigios al vointei lui". 337. si atunci fu ales Jovian. calitãtile deosebite si devotamentul sãu pentru interesul public. „nu trebuie sã uitãm cã Apostatul pretinse a reprezenta partida traditiei si cã întotdeauna el mãrturisi oroarea pentru spiritul de noutate. cit. în stânga Tigrului. Putin înainte de sfârsitul secolului al IV-lea.. cele mai puternice douã cetãti ale Meso-potamiei. Eruditul Bidez le-a schitat în ultimul capitol al amintitei sale monografii (Histoire et legende).. Ibidem. Istoricii epocii vorbesc cu durere si indignare despre aceastã pace dezonorantã. necessariam quidem. persii furã respinsi cu mari pierderi. Zosimus 1-a prezentat cu simpatie. Un tratat pe 30 de ani fu semnat între cele douã puteri. De la începutul Evului Mediu. entuziasmul si sinceritatea credintei sale. IOVI AN. legenda Apostatului a preocupat fantezia hagiografilor. CONTINUATORII DINASTIEI CONSTANTINIENE. gândindu-se la pierderile mari pe care le suferise.meritele. desi mãrginindu-se la hãrtuieli. în zadar fruntasii . sã pãrãseascã în mâinile persilor Armenia. 336-337. lovian (27 iunie363. ei se înteleserã a oferi tronul lui Sallustius. situatia armatei fiind destul de precarã. mai pitoresc si mai veridic din autorii pe care îi putem consulta pentru a sti ce idee îsi fãcurã despre Iulian cei ce-1 cunoscuserã de aproape"190. ' Ibidem. Ammianus Marcellinus îsi publicã istoria sa. savantul belgian proclamã un mare adevãr când afirmã cã. pp. si ne-a expus opera de reabilitare întreprinsã. e. fãcu propuneri de pace. op." '. 164 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN C. Eunapius ne-a povestit domnia lui Iulian dupã jurnalul medicului Oribasius. lipsitã de provizii si hãrtuitã necontenit în retragerea ei pe teritoriul dusmanului. pentru a întelege atitudinea lui Iulian. trecând si în drama religioasã. Cam f Bidez.17februarie 364) Cu moartea lui Iulian. Nisibis. la prima ciocnire. dinastia lui Constantin cel Mare se stingea cu totul. în dimineata zilei de 27 iunie. siliti a emigra. întãrit prin jurãminte si ostateci. de asemenea. pp. Dacã Iulian n-a izbutit. înregistrând pãrerile contradictorii ale modernilor. „cel mai complet.SCU în acelasi timp. si 165 N1COLAE BÃNESCU Singara. nici întreprinderea pe care o concepu: sunt înaltele calitãti ale inteligentei sale si ale caracterului sãu. prefectul pretoriului. 349-351. 163 NICOLAE BANF. • . fatã de situatia criticã a armatei sale.

Unii o atribuie urmãrilor unei indigestii pricinuite sau de cantitatea de vin.•. nepaâv eq>68oiq.. în Bithynia. trecând pe la Tyana si Ankyra. ed.. v. Valentinian îsi arãtã de la început energia. p. 34: navra Se fjv otjucoyfjg Kai dprivcnv /leord. rugându-1 sã nu-i dea pradã dusmanului furios din cauza celor trei înfrângeri suferite. Oprindu-se la Dada-stana.orasului se aruncarã la picioarele împãratului în trecere. pp. odatã ce Nisibis era cedatã193. 166 Spiritul moderat al lui Jovian proclamã o tolerantã universalã fatã de agitatia sectelor numeroase în sânul Bisericii. III. 195 Gibbon. ed. 2. 550. în care îsi mãrturisea credinta si asigura stabilirea legalã a religiei crestine..... H.. Dupã ce asigurã pacea cu dusmanii. si Supra. •. 192 Citat de Gibbon. p. El fu îndatã învestit solemn. 31)]. înainte ca titularul sã ajungã în capitala sa. Alegerea avu loc la Niceea.. odatã ce încrederea ei 1-a înãltat pe tron. Buiy. e datoria sa sã se gândeascã la siguranta si interesul imperiului.. „Zeitschrift fur Kirchengeschichte". Descurajarea fu mare pretutindeni. a putut vorbi cu elocventa sa obisnuitã de principiile tolerantei filosofice195. 196 Ibidem. Tronul rãmase vacant timp de zece zile. Tetz. a fost asfixiat în somn de cãrbunii aprinsi imprudent într-o camerã cu peretii de curând vopsiti. în mijlocul aclamatiilor trupelor (27 februarie 364). numele lui Valentinian. dupã o masã copioasã. M. . întruni sufragiile întregii adunãri. 304-338. A. VALENTINIAN I (2 7februarie 364 -17 noiembrie 3 75) Noul ales era fiul comitelui Gratian. 194 [La bibliografia existentã în manualele de patristicã. ed. 193. un oras obscur între Galatia si Bithynia. îsi reocupase Scaunul arhiepiscopal din Alexandria194.. aclamat de multime. p. Athanasius' First Exile. în cuvântarea ce tinu. Bury.. Adunarea solemnã a puterilor civile si militare ale imperiului oferi din nou coroana lui Sallustius. p. sau de calitatea ciupercilor consumate seara.. spre a fi înmormântat. seful unei schole a gãrzii197. „Greek.. LKãaTt\q EKKeîaSai mîc.. Jovian nu se lãsã înduplecat. De la Antiochia. 2-4. Kannengisser. o întrevedere cu noul împãrat în Antiochia. Themistius. n. 115.. Recunoaste cât de mare e . un pan-nonian. 1974. Domnia cea nouã avu un sfârsit neasteptat. Armata îi ceru sã-si asocieze un coleg la imperiu. Jovian cãutã sã restabileascã linistea Bisericii. fiecare oras so-cotindu-se expus nãvãlirii persilor. t.. zguduitã în timpul predecesorului sãu. prefectul pretoriului. trimis de Senatul capitalei sã exprime noului suveran devotamentul sãu loial. III. Jovian si-a luat calea. Cauza acestei morti neasteptate a fost explicatã în diverse feluri. Niaiâwt avmît. 90 (1979). . El avusese mai înainte. Atunci. El transmise o circularã guvernatorilor de provincii. asupra acestei personalitãti pot fi adãugate titluri mai recente: Politique et theologie chez Athanase d' Alexandrie. cunoscut pentru meritele sale militare în Africa si Britannia. Drake. oîofievcov.. dar acesta pentru a doua oarã refuzã. 27 (1986). C. dupã altii. dupã mai multe Paris. cãtre Constantinopol. . II. spunând armatei cã. 6.. N-au lipsit însã nici zvonurile de otrãvire196.. Vestitul Athanasios iesise din retragerea sa la vestea mortii lui Iulian si.» . Cei mai multi locuitori s-au refugiat la Amida. grãbit.„. împãratul se culcã si fu gãsit a doua zi dimineata (17 februarie 364) mort în patul sãu. n. Corpul decedatului suveran a fost trimis la Constantinopol.. •t". Valentinian I avea o înfãtisare maiestuoasã si se deosebea prin energia sa fãrã margini si devotamentul pentru binele public. op. mai putini în alte orase. Zur Biographie des Athanasios von Alexandrien. t. cit. Roman and Byzantine Studies". ofiter de merit. ci dãdu poruncã de evacuare. 193 Zosimus. : 167 NICOLAE BANESCU propuneri respinse.

Situatia era atunci extrem de criticã. Sarmatae Pannonias et Quadi. venind la Constantinopol. Reims si Treves. b. cu pãrul blond si ochii frumosi. dar alegerea unui prieten sincer cere o maturã deliberare si aceasta îl priveste. pãstrând pentru el Illyricum. getulii si maurii cutreierau Africa. afarã de practicile care ascundeau vicii sau dezordini sub masca religiei. Dar unul din marile sale merite a fost. El interzise expunerea copiilor nou-nãscuti si stabili în cele 14 cartiere ale Romei 14 medici cu stipendii si privilegii. bandele prãdalnice ale gotilor Thracia. Administratia imperiului. Valentinian oferi lui Valens prefectura Orientului. Tot astfel se sili. I. Acest om teribil s-a arãtat. si împãratul. care tinea la disciplinã în armatã si la ordine în Stat. p-60. Valentinian permise toate cultele. Armata. Se reglementa disciplina studentilor în chip serios. care aveau sarcina de a ocroti pe cei slabi.. scotii si saxonii Britannia. Ammianus Marcellinus. Valentinian a creat functia defensorilor {defensor civi-tatis). „încât multi ziceau cã seamãnã cu David". sentintele dictate de multe ori glumet. si barbarii dãdeau asalt la toate frontierele: alamanii devastau Galiile si Raetia. 541 (Bonn). 1923. Moartea lui Iulian atâtã îndatã poftele de pradã si de cucerire ale barbarilor. Ammianus Marcellinus a înregistrat atâtea din executiile lui sumare. fiind dur pânã la cruzime. marea grijã a lui Valentinian I a fost apãrarea imperiului. XXVI. resedintele .. Valentinian pãrãsi Milan si merse la Lutetia. cu resedinta la Constantinopol. a le sprijini drepturile si a le expune plângerile înaintea tribunalului magistratilor civili sau chiar la picioarele 169 NICOLAE BANESCU tronului. fireste.greutatea acestui imperiu pentru mâinile slabe ale unui muritor. Valentinian întemeie si o institutie liberalã pentru educatia tinerilor si sprijinul stiintelor în declin. Apãrarea imperiului. Era numit de Praefectus praetorio. Theo-dosius I transferã curialilor numirea lui198. un martor ocular. 199 Ammianus. Italia si Gallia.. surprinsã. ca un subaltern (in modum apparitoris). 5: Hoc tempore uelut per universum orbem Romanum betticum canentibus bucinis excitae gentes sae-vissimae limites sibi proximos persultabant. Acesta era în vârstã de 36 de ani si n-avea talentele fratelui sãu. Spre a asigura linistea si prosperitatea oraselor. Mai presus de toate însã. Valentinian I era un brav soldat. întâietate. Gallias Raetiasque simul Alammani populabantur. History of the Later Roman Empire. Protectia legii era asiguratã tuturor. pãgânilor. într-o epocã de aprige lupte religioase. recunoscându-i superioritatea geniului si ascultându-1. toleranta generalã garantatã de el în materie de credintã. iar în Orientul depãrtat regele persilor punea mâna pe Armenia199. de lângã camera lui de culcare. 198 Buiy. acordã titlul de Augustus fratelui sãu Valens (28 martie 364). dupã expresia lui Ammianus. putin albastri. Londra. Calamitãtile care bântuiau imperiul n-au fãcut decât sã sporeascã ferocitatea congenitalã a inimii sale. El îi arãta un mare devotament. a înãbusi abuzurile din administratie si justitie. semnalând si cusca celor douã ursoaice enorme. Intentia sa era ca retorica si gramatica sã se învete în limbile greacã si latinã în metropola oricãrei provincii. o lunã mai în urmã. de la Dunãrea de Jos pânã la hotarele Persiei.. un suveran întelept. pe care le privea adesea cu plãcere devorând bucãti din trupurile celor executati. scoala din Roma si cea din Constantinopol aveau. sarmatii si quazii Pannoniile. 170 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN în toamna anului 365. dar avea o fire violentã. ne spune cã trâmbita de rãzboi rãsuna de la un capãt la celãlalt al lumii romane. 197 Cedrenus. ca si sectelor crestinismului. 168 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Imperiul fu împãrtit între cei doi frati. prin anumite acte de guvern. se linisteste. rosu. cu resedinta la Milan. încerca sã uzurpe tronul lui Valens. pictii. a.. ne spune cã era mare de trup. o rudã a împãratului Iulian. cu energia-i cunoscutã. si Proco-pios.

l: Rhenum omnem a Raetiarum exordio ad usque fretalem Oceanum magnis molibus communiebat.200 de oameni. alarmati. XXVII.000 de rãniti201. cu toatã marea înfrângere ce suferiserã. III. Revoltati de purtarea trufasã a lui Ursacius. t. Valentinian consimti cu o prefãcutã repulsie200. care atrãsese populatia de la ziduri. încã din acel an. fatã de ambasadorii lor si de micsorarea darurilor ce li se acordau la o nouã domnie. neputând opri devastarea satelor.Galliei de Nord. pe vârful unui munte aproape inaccesibil. Cu toatã opunerea barbarilor germanici. armata imperiului 200 Ibidem. Saxonii au fost încercuiti si aproape nimiciti. Barbarii nu se intimidarã. împãratul îsi îndreptã toatã atentia la întãrirea frontierelor Galliei. ceea ce s-a datorat si perfidiei generalului roman. Dar când burgunzii vin la Rin în numãr de 80. reclamând subsidiile promise. si comandantul care avea apãrarea coastelor a cerut ajutorul lui Severus. De aceea. spre a primi demnitatea de consul pentru anul urmãtor. XXVIII. porunci comitelui Sebastian sã pãtrundã prin Raetia cu trupele din Italia si Illyricum. în curând. s-au asezat în lagãr. Gibbon. 34. III. capitularea saxonilor. cit. seful infanteriei. multi pierirã. dândusi seama cã are a face cu o natiune de temut. care s-a prefãcut a primi. întorcându-se la Treves. fortificã malurile Rinului cu mari constructii pe tot cursul sãu. Dacã fortificatiile ridicate de Valentinian apãrau interiorul tãrii. acestia au atacat provinciile maritime ale Galliei. alamanii îsi reluau invaziile în Gallia. care asigurã linistea Galliei pentru tot restul domniei sale. în 368. în fruntea unei puternice armate disciplinate. sefii barbari.000. 5: Immanis etiam natio. Atacati energic. acestia având cu dânsii contestatii pentru niste mine de sare. XXVII. Ei dau foc satelor si târãsc captivi în pãdurile lor. în cele din urmã. Batavii se aruncarã atunci la picioarele lui. Jovinus alungã resturile acestei invazii pânã la tãrmul Rinului si veni apoi la Lutetia. coastele Galliei si Britanniei rãmâneau însã expuse atacurilor piratilor saxoni. 36-37. Alamanii. sefii lor rãniti mortal. 204 Ibidem. 203 Ammianus.. Gibbon. El încercã sã-i atragã si pe burgunzi (370) împotriva alamanilor. hotãrât a da o lectie durã dusmanului. ale pictilor si . ita saepius adolescit. Cf. ea tinu o întreagã zi de varã (366). loc. 2. 172 aceastã barierã a Rinului. steagul Herulilor si Batavilor cãzu în mâinile barbarilor. 2... si întãrirea frontierelor.-. la început. în timp ce el trecea Rinul în fruntea unei puternice armate. 1. si cei care scãparã fugirã la a treia si mult mai importanta armatã. reînnoindu-se mereu203. aflatã la Châlons-sur-Marne.. ed. XXVII. cerând iertare si fãgãduind a-si spãla onoarea într-o nouã încercare. Bury. încãierarea fu aprigã. Alamanii lãsarã pe câmpul de luptã 6. t. trec în masã Rinul. 10. unde Valentinian cu generalii sãi îi luarã cu asalt. 202 Ibidem. Britannia se afla si ea pradã incursiunilor îndrãznetelor triburi de la nord. Alamanii târãsc cu dânsii o multime de captivi. . degradându-i în fata întregii armate. care pare intactã. utfuisse longis saeculis aestimetur intacta.000 de morti si 4. nimicindu-i în mare parte (368)202. Valentinian. Valentinian îi pedepsi aspru pe Batavi. XXVIII. în 371. ei surprind Moguntiacum (Mayenta) în timpul unei sãrbãtori crestine. magister officiorum. p. de la Raetia pânã la strâmtoarea Oceanului (Mânecii)204. Jovinus. cu egalã bravurã de ambele pãrti. se pregãtirã a da piept cu Jovinus într-o luptã decisivã. alamanii nãvãlesc în Gallia înainte de trecerea lui Valentinian peste Alpi. surprinse în regiunea Metz o armatã a alamanilor si alta pe malurile Mosellei. în toiul iernii. 171 MCOLAE BÃNESCU învinse cu o pierdere de 1. cãci nu avea interes sã contribuie la distrugerea uneia din cele douã natiuni pe care le putea manevra una contra alteia. unde petrecu timp de zece ani pentru apãrarea. împãratul îi purtã cu vorba pânã se retraserã. pp. La începutul anului urmãtor. luându-le armele si hotãrând sã fie vânduti ca sclavi. Trupele imperiului furã învinse. Valentinian clãdi 201 Ammianus.

readuce sub drapel soldati rãtãcitori si acordã o amnistie generalã. Firmus era fiul unui sef mauritan puternic. rãzboiul se încheia (373)207. alungându-i în coltul de nord al insulei. pp. regiune de câmpii întinse pânã la mare. ca sã scape Britannia. în douã campanii succesive (368 si 369).u. care. în drumul pânã la Londra. care îl privea ca pe un eliberator (372). spre a înãbusi rãscoala lui Firmus.scotilor205. Totodatã. 174 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN urmãrit cu un zel neobisnuit de cornitele Romanos. Numidia si Mauri-tania cad în puterea lui Firmus. Cu aceasta. cornitele Romanos.» 175 NICOLAE BANESCU cu perfidie pe Gabinius. regele quazilor. Africa romanã se afla de multi ani în mâinile unui guvernator militar rapace. si Equitius. cu dibãcia sa.. cu care se uneau uneori si piratii saxoni. Ultima campanie a lui Valentinian a fost împotriva quazilor. guvernatorul de Illyricum. neavând nici o scãpare. O armatã destul de mare se adunã în jurul revoltatului. nu furã în stare sã reziste talentului militar al lui Theodosius.-. el începuse a ridica si pe Dunãrea de Sus fortificatii. :•. .. general abil si energic. se aruncau împreunã asupra provinciilor. dar acesta. Quazii se ridicã pentru a-1 rãzbuna . îmbarcându-se cu o micã trupã de veterani la gurile Ronului. pp. împãratul îl rãsplãti numindu-1 comandant suprem al cavaleriei206. voind probe evidente.=...v. . debarcã în Britannia si. Firmus cãutã sã însele vigilenta generalului printr-o supunere aparentã. care. Buiy. Valentinian trimite îndatã pe spaniolul Theodosius. bate mai multe trupe de barbari si libereazã multi captivi. Pictii locuiau în Caledonia orientalã. }. ceea ce îi provocã pe quazi. cornitele stiind sã cumpere întotdeauna cu bani constiinta anchetatorilor. 47-48. Prefectul Galliei. Firmus provoacã rãscoala poporului sãu. nu e de mirare cã populatia s-a strâns repede în jurul unui rebel. el curãtã provincia de barbarii dusmani.. pe Theodosius. profitã de ocazie spre a-1 determina pe împãrat sã încredinteze provincia Valeria fiului sãu Marce-llianus. III. Caesarea e prefãcutã în cenusã. Acest brav general învinse armatele alamanilor pe Dunãrea de Sus. sã pacifice Africa. care lãsase o mare avere. încuraja dezertãrile si dezorganizarea armatei. 50-52. se fãcuse odios întregii populatii. Theodosius constitui o nouã provincie. Marcellianus îl invitã 101 Ibidem. Valentinian trimise pe cel mai bun general.<. pãtrunzând în interior si biruind orice rezistentã. . prin restaurarea fortificatiilor. se spânzurã în timpul noptii. Pentru apãrarea provinciilor sale Illyricum si Raetia. Toate plângerile rãmâneau fãrã efect. prin crimele sale.v . . în cearta dintre fiii sãi pentru mostenire. care va face lucrãrile fãrã ca barbarii sã-1 mai inoportuneze cu protestele lor. Aceste triburi nordice nu puteau suferi stãpânirea romanã si. t. Firmus îl ucise pe unul din frati si fu atunci Gibbon. Apoi. Refugiat la un rege maur (Igmazen). 205. uitân-du-si certurile. Maxi-min. Avaritia comandantilor militari. scotii ocupau înãltimile muntilor în partea occidentalã a Caledoniei. trãind din pãstorit. ed. rãu înarmati. . Ca omagiu pentru suveranul sãu. Acestia se plâng cã o fortãreatã se clãdea pe terenul lor. fãrã disciplinã. dãdu oraselor multã sigurantã.Provincialii lui Firmus. Theodosius debarcã în Africa (372-373). 173 înstiintat la Treves cã cei doi sefi militari ai Brita-nniei au fost surprinsi si ucisi de barbari si provincia aproape pierdutã. dupã pradã. Temându-se pentru viata sa. nu-si întrerupse operatiile. la el si-1 asasineazã. Acesta trece strâmtoarea cu o armatã de veterani. care lãsau trupele neplãtite. Sub o astfel de ocârmuire. prin talentele sale militare. spre a-1 informa pe împãrat. si trãiau din cultura pãmântului si din pescuit.. înainte de a fi trimis în Africa. suspendã atunci lucrãrile. acesta fu somat a-i preda pe fugar. pe care o numi Valentia. .

Aflând la Treves cele întâmplate. Orientul a fost tulburat de o rãscoalã de mari proportii. El primi alegerea armatei si declarã cã îl va socoti pe fiul Iustinei ca pe un frate si nu ca pe un rival. . care încercau. fiul Iustinei. 177 NICOLAE BANESCU resedinta la Milan. gesturile trãdau furia sa nestãpânitã. Acolo i se prezentã o ambasadã a quazilor. pe care o repudiase. si pe Valentinian al Il-lea. Gratian urmã deci la tron tatãlui sãu. Valens n-avea nici una din însusirile acestuia. Gratian primise încã de la vârsta de 8-9 ani. ducele Moesiei (viitorul împãrat). concursul cavaleriei sarmatilor (374). Valentinian se mânie aprig asupra barbarilor si. fiul Severei. El aflã la Constantinopole prieteni . nãscuti din douã cãsãtorii: pe Gratian. la Carrhae. în primãvara 375. O ambasadã a sarmatilor îl întîmpinã pe cale.si obtin. Vajnicul soldat avu. Dar acesta le rãspunde cu o violentã extremã. îsi asezã cartierul de iarnã la Bregetio. încât trecu Dunãrea înapoi fãrã a fi pierdut un om208! Plãnuind a-si completa actiunea într-o a doua campanie. 6. Lumea romanã era acum condusã de Valens si de cei doi nepoti ai sãi. Ammianus. fiica lui Constantiu al Il-lea. Prin cãsãtoria sa cu Con-stantia. 176 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Aceastã explozie de mânie îi provoacã ruperea unui vas sanguin. Vocea. cea de a doua sotie a sa. sefii militari Merobaudes si Equitius. se ciocnesc cu trupele lui Equitius. din mâinile tatãlui sãu. rezervându-si pentru sine comanda tãrilor de dincolo de Alpi. Gratian fixã împãrãtesei si fiului sãu Valentinian al Illea 209 V. invitarã în lagãr pe Iustina cu fiul sãu. le dernier des grands Pannoniens. le devasta cu o furie implacabilã. simtin-du-si viata amenintatã. Acestia. reînviarã acum. asupra lui si A. dãdu audientã deputatilor provinciilor din Illyricum. „Revue d'histoire comparee". dar pasiunile. Valentinian f.> 3. la 54 de ani. Monarhul. Alfoldi. ca de obicei. Atâta groazã bãgã în barbarii refugiati în munti. cu titlurile si insignele puterii supreme. încã de la începutul domniei. privirea. pe care le nimicesc în mare parte. arzând si omorând tot ce întâlni în cale. un copil de 4 ani. umilit. cu titlul de Augustus (în august 367). XXX. Numele sãu fusese adãugat la numele lui Valentinian I si Valens în actele publice. el dobândea drepturile ereditare ale familiei Flavia. Valentinian I lãsa dupã el doi fii. Evenimentele din Asia. în cursul ultimei sale expeditii. Interventia tânãrului Theo-dosius. Asociat la imperiu de fratele sãu. mantia de purpurã si diadema. disputându-i tronul (septembrie 365).împãratul Valens l (28 martie 364 . suspendate prin energia fostului împãrat. Sosind la Sirmium. care fu prezentat trupelor si învestit. 3 si urm. înrudit cu Iulian si despre care se spunea cã fusese îmbrãcat de acesta cu purpura. în provincia Italiei. sã potoleascã mânia dezlãntuitã a suveranului. prin aclamatiile lor. un sfârsit vrednic de viata sa209. Pericolul unui rãzboi civil fu împiedicat numai de atitudinea moderatã a lui Gratian. nu vãzu în toate cele întâmplate decât vina barbarilor si întreprinse o expeditie de rãzbunare sângeroasã împotriva quazilor. încât el se prãbusi în bratele celor de fatã si îsi dãdu peste putin sufletul. în ambitia lor de a conduce în numele unui copil. p. prezumtios. si el îi rãspunse cã se va pronunta dupã ce va examina lucrurile la fata locului.9 august 3 78) a. porni cu mare parte din fortele Galliei împotriva lor. si asocierea sa la imperiu fusese ratificatã de armatele Galliei. apãratã de ziduri. pe Dunãre. 7 si urm. salveazã situatia. acesta semnalându-si talentele militare de care va da dovadã mai târziu ca împãrat. Revolta lui Procopios. de vreo 18 ani. Fostul general Procopios. 4 (1946). se revoltã împotriva lui Valens. insultându-i cu cele mai grele cuvinte. Trecând Dunãrea în tinuturile lor. neputând ataca Sirmium.

Numai la moartea neastâmpãratului Sapor al II-lea (380). 6-10. Bury. fu ridicat si închis de Sapor al II-lea. trupele din orasele Thraciei si din cetãtile de la Dunãre. Vezi si Gibbon. Lupicinus alergã cu legiunile Siriei în ajutorul suveranului sãu. care pun în locul sãu o creaturã a lor. iar Faustina. invitat sã se consulte cu împãratul. cât si din cele armenesti (Moise din Choren). iesi din retragerea sa si primi comanda unei armate. tãranii din împrejurimi. Valens se afla la Caesarea. El fãcu însã greseala sã rãspundã invitatiei comitelui Traian. era mai presus de toti. sã-si predea pe propriul lor comandant. [Evenimentele. pp. Ed. 211 Gibbon. pp. XXVI. legate si de domnia regelui persan Sapor al II-lea (310-380) sau sapur. 2. având sã apere tocmai atunci frontiera de nord. 55-56. 179 NICOLAE BANESCU vãrate provincii ale lor. 2. scãpã cu fuga. în Iberia. Fazele acestei aventuri sunt relatate de Ammianus. care îl investi cu puterile unui proconsul roman. care de atâtea ori îi dusese la victorie. t. Gotii dau si ei uzurpatorului câteva mii de auxiliari. El fu salvat însã de energia generalilor sãi. intimidat. strecurându-se în patrie. care conduse acolo o expeditie cu mari forte militare. jurându-i credintã. în Armenia se formã un partid numeros în favoarea lui Pap (Papa). se gândea sã renunte la coroanã. întemeiate pe nemultumirea generalã. în mijlocul banchetului ce i se dãdu. spre a nusi expune viata. Valentinian I primi vestea revoltei din Orient. cãutând sã nu le dea pretext de ostilitate prin cãlcarea tratatului rusinos încheiat de Jovian. Când vãzu printre acestia soldati care serviserã sub comanda sa. pânã ce fu trãdat de ai sãi.] 180 . 12-17. cu o voce de tunet. îsi scoase casca. amenintatã de o invazie. când i se aduse vestea rãscoalei si. III. Regele Sauromaces fu alungat de persi. fiul lui Arsak. Douã cohorte de gali. care comanda împreunã cu Vadomar fortele romane stationate la hotarul Armeniei. care. mãresc numãrul acestei armate. Regele. dar nu putu interveni. pentru a observa miscãrile persilor. cu o micã trupã ce comanda atacã un corp numeros de rebeli. Nefericitul rege pieri în Turnul Uitãrii din Ecbatana (367)211. în douã lupte ce avurã loc. Fiul lui Hormisdas îmbrãtisa si el cauza rebelului. o armatã a lui Valens îl restaura pe Sauromaces. si atunci. ocupati cu tulburãrile lor interne si cu rãzboiul la hotare. Arsak. Bury. dar în urmã îl trãda. si atât de mare era autoritatea sa. care nu puteau uita amintirea lui Iulian. Valens contribui a-1 restaura pe tron (369). unde fu împiedicat a merge mai înainte. încât ei se supuserã fãrã a sovãi. se 178 cãsãtori cu Procopios. le strigã. în toiul unei lupte. pe malurile fluviului Cyrus (372). Regele Armeniei. ed. La adãpostul acestui tratat. îi salutã pe soldatii lui Procopios. Fatã de persi. sunt cunoscute atât din izvoare latine (Ammanus) sau grecesti (Prokopios). de teama persilor. numindu-i copiii sãi si îndemnândui sã vinã alãturi de bãtrânul general. nemultumitii. 12. recunoscut ca suveran legal.care îi dau sperante. veteranul marelui Constantin. si pieri decapitat (366)210. Valens avu o atitudine prudentã. descurajati. Arbetion. regele fu asasinat (374). 4 si 16 si XXX. persii. iar Arinthaeos. prin forta si valoarea sa. nu puturã împiedica regatele Armeniei si Iberici de a-si recãpãta neutralitatea între cele douã imperii. veni pânã la Tarsos. încât Procopios se afla în curând în fruntea unei mari ostiri stãpân pe Constantinopole. t. persii fac din Armenia si Iberia ade210. simtindu-se amenintat. Soldatii îl aclamarã pe Procopios. trupele lui Procopios îl pãrãsirã si el rãtãci un timp în Phrygia. spre a fi recunoscut. vãduva lui Constantiu. Informatia urmãtoare. III. furã atrase în conspiratie. mãrind prestigiul acestuia în ochii populatiei. la care se adaugã Jovienii si Herculienii. privitoare la înlocuirea regelui iber (ivir) Sauromaces prin ruda sa apropiatã Aspakures este bazatã tot pe textul lui Ammianus. Iberia avu o soartã identicã. XXVII.

dar Aurelian. pãtrund în Crimeea. pe la 348. pânã la tãrmurile Mãrii Negre. Thompson. Bucuresti.. si de atunci pornesc o serie de incursiuni nimicitoare pe mare. The Visigoths in the Time ofUlfila. este sustinut de Emilian Popescu. ulterior. F. Studiul acesta a apãrut mai întâi în limba românã în „Studii teologice". 212 Cele douã ramuri ale gotilor sunt. Bischofin der Krim oder an der unteren Donau ?. de unde. S. n. Dupã vreo sapte ani. Pericolul german va fi timp de câteva decenii marea problemã a pãrtii de Rãsãrit a imperiului. 120. p. Wolfram. Ganshof. Claude. episcopul gotilor213.. Aceasta a fost. Academiei române. colonizând pe ceilalti. 1984. Theophilus Gothiae. 73-81. Vizigotii înseamnã „gotii întelepti". crestinismul se introdusese la gotii din Crimeea. retrase ostile si administratia din Dacia. Theophilos. 1970. Ulfila compuse cu ajutorul literelor grecesti alfabetul gotic si traduse Biblia în limba gotã. prima pãtrundere a gotilor în imperiu214. au început sã capete tot mai multã consistentã argumentele care admit cã în cazul de fatã este vorba mai degrabã de Gothia situatã în partea. însotit de toatã informatia bibliograficã a subiectului. unde venise în anul 341 în ambasadã la Constantiu. precumpãnitoare atunci în istoriografie. . op. Lot. Claudiu al II-lea a câstigat asupra lor. apoi în germanã în „Byzantina" (Thessalonic). Pentru a-i face sã înteleagã scrierile sfinte. si întotdeauna gotii se întorceau. cãci wisi se leagã de tema germanicã al cãrei sens e „întelept. Ed. pentru motive ce nu se cunosc. fãcând o multime de prizonieri. 1. Au fost în Gothia centre de crestinism diferite. Lot. vizigotii si ostro-gotii. Rãzboiul cu gotii. 224. pe tãrmul de nord al Pontului Euxin212. Claudiu al II-lea luã pentru aceasta epitetul de „Gothicus". Decomposition de l'empire (395. Nu trebuie sã ne închipuim toatã Gothia arianã fiindcã Ulfila era arian.b. se stie. Corãbiile lor pãtrund chiar prin Bosfor în Propontis si Marea Egee. în Histoire de Moyen Âge. cel putin trei comunitãti cunoscute: niceeni. ostrogotii sunt „gotii strãluciti" (radicalul austr).] 181 NICOLAE BANESCU Ei vin însã în atingere cu imperiul si pe uscat. la Naissus. Paris. p. Pfister et Fr. el rãspândi printre goti arianismul. Pe la jumãtatea secolului al III-lea. H. 178-186. la începutul erei crestine. par F. în secolul al IV-lea. 1928. Cum aratã un învãtat bollandist. o mare perse213 [Reiese cã Bãnescu înclina spre opiniile care considerau cã acest Theophilus a fost episcop al Gothiei din Crimea. între Don si Dunãrea de Jos. . o mare biruintã (269). . A history of the Ostrogoths. pe malurile Balticei. 14(1988). Dar Valens avu mai cu seamã sã-i înfrunte pe goti la Dunãrea de Jos. 1979. Burns. lãsând-o în voia lor. Aceste nume nu trebuie traduse cum se obisnuieste: gotii de Apus si gotii de Rãsãrit. 182 cutie îi sileste pe goti împreunã cu Ulfila a cere adãpost în imperiu.751). cãci acum începe presiunea puternicã a barbarilor germani la aceastã frontierã.:. Profitând de anarhia veacului al III-lea. Bloomington. Chr. la Antiochia. Moartea lui Valens. pe care îi înrola în parte în armatã. pe acelasi drum. Ei sunt primiti si asezati lângã Nicopolis. V. Expeditiile acestea se mãrgineau la prãdãciuni. Oxford. pe care i-a putut converti. De mai multe ori ei devasteazã litoralul caucazian. Gotii trãiau. sud-esticã a României de azi. Ulfila (Wulfila) a fost evanghelizatorul gotilor din pãrtile Dunãrii. nimicind orasele prospere de pe coastele Greciei. Cipru si Creta. împãratul Decius pieri în luptele cu dânsii (251). Munchen. Acest punct de vedere. Stutgart. ci al tmorgoti. Ulfila n-a fost un episcop al gotilor. se stie. ajungând pe tãrmul asiatic. a participat la Sinodul de la Niceea (325). Infra. ca pirati. El fusese ordonat episcop de arianul Eusebius al Nicomediei. [Opinii mai nuantate la E. arieni si . 1966._ . „ . dincolo de Dunãre. Th. cum aratã Jacques Zeiller. si înainteazã pânã în insulele Rodos. întors în patria sa. 5 p. la sfârsitul secolului al II-lea. în Idem.1. ei emigrarã în tinuturile de sud ale Rusiei. nota 90. 1994. . Geschichte aer Westgoten. Christianitas Daco-Romana. în veacul al III-lea. începurã a trece Dunãrea si a prãda în imperiu. D. . 38 (1987). prudent". p. în Moesia. 237-2491.A. cit.

184 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Gaatha. Paris. se întoarse la Constantinopol. 5 si urm. din tribul Atharid. An. împing cãtre vest neamurile barbare. Academiei. text reprodus si în Fontes Historiae Daco-Romanae. p. P. în iunie. Sava. Zeiller. voi. Bruxelles). cãzuse cel dintâi în ciocnirea cu hunii. der Wiss. Trebuind sã vinã la tratative. pânã în mijlocul fluviului. VII (1969). Valens si judele vizigotilor venirã. Popescu.. f\viKa nâ^iara ECCVTOV <pÃo-toSecrTepot. Gotii pãgâni de dincolo de Dunãre erau. Valens avu de luptat încã de la începutul domniei cu gotii de peste Dunãre.-hist. 54-55). Philos. 36-37. Persecutia a continuat si a fost violentã: 26 de persoane furã ucise într-un sat. III Die Volkerbewegung an der unteren Donau in der Zeit von Diokletian bis Heraklius. în Idem. Christianitas Daco-Romana. sub Constantiu. si împãratul trecu Dunãrea înapoi. ca sã mai poatã fi pusã la ndoialã (v. pãstrându-se acolo (osetii)220. Beitrãge zur Volkerkunde von Siidosteuropa. în stânga Dunãrii. 1994. identificat cu Buzãul nostru218. cu fiica sa Dulcilla.. 1928. 214 J. loc. care despãrtea teritoriile lor. de unde vor porni apoi cu neamurile germanice în Gallia si Spania. p. Sitzb. altii scãparã în muntii Caucaz. unde tratarã despre conditiile pãcii. în An. (Akad. p. Regele lor pieri în luptã.. Boli. Gotii se tinurã de acum linistiti timp de sase ani. Le christian-isme dans la diocese de Buzãu jusqu 'au VIF siecle. trecând Dunãrea pe la Isaccea în pãrtile Basarabiei. fiecare în barca sa si însotit de un numãr egal de oameni înarmati. 1970. Themistius ne spune cã împãratul a stat toatã ziua sub cãldura soarelui în barcã217. Trecerea fluviului. in Wien. era încã pãstratã în 367. fjv. 183 Gotii au fugit dinaintea lui. contingente ale lor au luat parte la luptele împotriva persilor216. si Valens a rãmas în lagãrul sãu din Marcianopolis. Wien und Leipzig. t. Valens petrecu în Marcianopolis si iarna 369-370. unde se aflau alti goti. Ploile au împiedicat orice actiune în anul urmãtor. pânã când revãrsarea furtunoasã a hunilor îi aruncã în provinciile imperiului. apropiindu-se iarna. unde Athanaric îsi avea resedinta. em tfjg vecoq. Imperiul alanilor.175-185. pp. 208 Bd. au condus resturile populatiei la Kyzikos. gotii pãgâni îi prigonirã aprig pe crestini. Histoire et arcbeologie. Le premier etablissement des Goths chretiens dans l'empire d'Orient. 157-177. Nãsturel. în anii 348 si 360.. relegat în Scitia)215. aici este vorba de versiunea francezã a studiului apãrut în limba românã în volumul Spiritualitate si istorie .S. KL.audieni (sectarii lui Audius. Principesa catolicã 217 e<p' rjÂico cmc. p. Delehaye. pp. si. l Teii: Bis zur Abwanderung der Goten und Taifalen aus Transdunavien. Les origines du christianisme chez Ies Goths. revãrsându-se ca o trombã din Asia. Ea e mentionatã în secolul al VlII-lea. dar marea lor majoritate fu anexatã de 218 [într-adevãr. dar trimit ambasadã pentru pace. Gotii urmarã aceeasi tacticã din anul 367. în vara anului 369. 215 Joseph Mansion. fu atunci înecat (12 aprilie 372) în râul Museos. 216 Cari Patsch. si Sf. pe un pod de vase. dupã ratificarea tratatului si primirea ostatecilor.. XXXIII. federati. 2 Abhandl). între Tanais (Don) si Volga. Ed. si o parte dintr-însii fugirã pânã la tãrmul Balticii. Bol!. et eco HL%pi Seihrig oi/fiag (Patsch. II. în „Melanges offerts ã Gustave Schlumbergef. forma Mousaios este apropiatã de hidronimul Buzãu. Athanaric observã cã el a jurat sã nu punã piciorul pe pãmântul imperiului si s-a hotãrât atunci ca întrevederea sa cu împãratul sã aibã loc în mijlocul Dunãrii. H. când Valens îsi trecu pe acolo trupele. în anul 375. „Revue des etudes sud-est eu-ropeennes". cit. 31 1912. si roT^OtpaÎKOi e expresia pentru acesti goti grecizati în urma unei lungi simbioze219. hunii. t. 1924. 216221.. retrãgându-se în fata armatei romane. el îsi relua actiunea. Bucuresti. Em. Saints de Thrace et de Mesie. Ies Actes de Sãint Savas. 710714.. asiguratã de Constantin cel Mare între Transmarisca si Constan-tiniana-Daphne.

Meridiane. Cât despre Athanaric. XXXI. 219 C. 222 Ibidem. To Bvtãvnov Km oi FOT^OI. la nevoie. op. cade în luptã. n. e salvat de doi generali energici. ales rege. 218. De la origini pânã la cucerirea otomanã. 7. Sarmatis inde extrusis). amintindu-si cã tratase cu îngâmfare pe Valens. 3. vizigotii ocuparã malul Dunãrii si cerurã protectia împãratului. punând între dânsii si dusman bariera puternicã a fluviului222.. sã cultive câmpiile Thraciei si sã dea. se consultã cu ministrii sãi. de asemenea. Ei vedeau în asezarea gotilor o sporire a populatiei rurale si a fortelor militare. Marea Neagrã. XXXI. 3. voi. 8. trupe auxiliare. care. Thessalonic. notele editorului (spre ex. care purta titlul de jude(nervingorumjudex). editie îngrijitã de V. Romanii se luptarã cu valurile ziua si noaptea . Alatheus si Saphrax. îngroziti. Alatheus si Saphrax. Valens. 4. 183J 220 [în sens similar. 1915. p. în locul recrutãrii anuale. Gotii însã stiurã a profita de vanitatea functionarilor. I. p. 1972. au venit la tãrmul Dunãrii. Sub comanda lui Fritigern si Alavivus. 2 si p. unde vor primi educatie. I. în toatã expunerea luptelor cu . izbuti a-si face loc printre dânsii. p. cãutã sã reziste pe Nistru. XXXI. Ed. cu rugãmintea de a-i primi si pe dânsii. multimea fãrã numãr a vizigotilor. Valens puse conditia de a preda armele si copiii în vârstã. 1983. se retrag pe malurile fluviului Danastris (Nistrul)221. 1-3. Fiul sãu Witheric. III. 4. si ei nu stiau ce sã facã. atacat fãrã veste de huni. Hermanrich. voi. pp. temându-se de un refuz la fel. pentru a-si pãstra armele. care trecuserã fluviul si-1 amenintau din spate. din moment ce istoricul spune cã au ocupat regiunea gonind de acolo pe sarmati (Ad Caucalandensem locum altitudine siluarum inaccesum et montium. care ar spori considerabil veniturile tezaurului. fãgãduind sã fie linistiti.la întorsura Cariatilor. Spinei. dar compatriotii sãi nu-1 urmarã. 221 Ammianus Marcellinus. trimitând o solie împãratului. Withimer. Rãspunsul a fost negativ.Caucaland poate fi însã regiunea muntoasã a Banatului. în acelasi volum. Bãtrânul si vestitul rege al acestora. un copil. cum suis omnibus decli-navit. Kiev. Gh. 223 Ammianus. regiune inaccesibilã din pricina multimii de pãduri si a muntilor. Athanaric. care sã fie dusi în orasele Asiei.pentru a trece peste Dunãre. 199. Ostrogorsky. 259-277). silise pe împãrat sã iscãleascã pacea în mijlocul Dunãrii.dupã expresia bine informatului Ammianus . cum cred unii. p. împreunã cu ei. 414416. Kulakovskij. si. 59. Valens dãdu. neputând înfrunta primejdia. 25) indicã si alte surse bibliografice ale subiectului si tematicii înrudite cu el]. Farnobius. prin urmare. traducere de Michaela Spinei. I. 185 NîCOLAE BÃNESCU huni. p. Istorija Vizantii. cu Fritigern si Alavivus (376)225. 1-5. împreunã cu Witheric. regele Gruthungilor (ostrogotilor). se sinucide. dar. Bucuresti. gonindu-i de acolo pe sarmati224. n. E. XXX. 12-13. 1988. nemaiavând sfaturile lui Valentinian I. în aceeasi vreme. din aceastã cauzã s-a retras cu ai sãi în Caucaland.. Patsch. ei se gândirã sã se retragã dincolo de Dunãre. unde voia sã se apere printr-o linie de întãriri. Buzãu. în Moesia. . hunii se aruncarã asupra ostrogotilor vecini. Atharid din izvor este însã cãpetenia pãgânã a locului]. Brãtianu. nici ai Coziei. cit. 224 Ibidem. puteau plãti un impozit. care îi târãsc cu dânsii în viforoasa lor înaintare spre vest.[Iul. sub pretext cã s-a legat prin jurãmânt sã nu calce niciodatã pe teritoriul roman. Izvoarele ne aratã ca ei implorarã cu lacrimi autoritãtile imperiului sã-i lase a trece Dunãrea. când. în disperarea sa. si nu muntii Buzãului. si locuitorii indigeni. Noii supusi ar apãra imperiul. 233. Cãpetenia thervingilor (vizigotilor). si cei mai multi se arãtarã încântati de aceastã cerere. v. Histoire de l'Etat byzantin.. 186 ordin sã se ia mãsuri pentru trecerea gotilor în imperiu si pentru subzistenta lor pânã când li se va defalca un teritoriu suficient. retrãgându-se între munti si siret. G. Chrysos.

.] . . . Wolfram. si Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a României. unde. coordonator C. 189 turile armatei lui Lupicinus. gotii îsi sporesc îndatã fortele cu compatriotii lor comandati de Suerid si Colias. si cei doi generali se gândirã a-i depãrta de frontierã.. el si însotitorii sãi traserã sãbiile si-si deschiserã drum prin multimea care umplea curtile palatului si strãzile. XXXI. si H. dându-si seama cã-si pierd vremea în zadar. si suita lor rãmãsese sub arme la poarta palatului. 265. pânã la Tisa. pãstrându-si calmul. prin rapacitatea lor. Geschichte der Goten. dar comandantul Adrianopolei le dãdu ordin sã plece imediat.. unde ura dintre goti si romani va izbucni într-o revoltã generalã (377). cf. 187 Lupicinus si Maximus aveau conducerea militarã a Thraciei. toate au pierit"228. înfometarea gotilor. 188 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN viata. XXXI... si ministrii lui Valens doreau sã-i treacã Hellespontul. cu ostrogotii si regele lor225. Fritigern îsi dãdu seama de pericolul ce-1 ameninta si. Entwurf einer historischen Etbnographie. înainte de emigratie. Fritigern se impusese ca sef al vizigotilor si îi tinu în frâu pânã la momentul prielnic de a se ridica împotriva stãpânirii romane.. Lupicinus îi invitase pe sefii gotilor la un mare banchet. si Lupicinus fu înstiintat cã mai multi dintre soldatii sãi si-au pierdut armele si [Ipoteza respinsã de Bãnescu este însã cea mai probabilã. sfãrâmã legiunile romane. nu fãrã exagerare. Gotii îl asteptau la nouã mile de Marcianopolis. La zgomotele si tipetele auzite. slãbind paza la Dunãre.. Oameni hrãpãreti. 3.. • . Cu aceste cuvinte.. pentru a nu fi atrasi în revoltã. Acesta pune în descrierea faptelor pasiunea sa de got. ei sunt situati în pãrtile Banatului. care. Ametit de bãuturã.. fãrã deosebire de vârstã si sex. 1994. Von den Anfãngen bis zur Mitte des sechsten Jahrhimderts. 5. fugi de pe câmpul de luptã. 225 Ibidem. De la ceartã s-a ajuns la lovituri. Enciclopedicã.acesti barbari. Biruitori.. p. Lupicinus porneste împotriva lor în fruntea trupelor ce putu aduna. . pãrãsind steaguri si trupe. zice el. împrãstiin-du-i în diferite provincii.>. în acest scop. Alatheus si Saphrax se folosesc de acest lucru si trec fluviul în imperiu. Insultele si provocarea acestei improvizate armate îi fac pe goti sã se repeadã asupra ei.. Illyricum si Thracia). ridicã asediul si încep a devasta cumplit Thracia. 1979). pânã la portile orasului. întrucât Caucaland poate fi legatã de Gothia nord-dunãreanã. XXVI. punând-o pe fugã si smulgându-i armele. Ed. unde încãlecarã si se fãcurã nevãzuti. Bucuresti. în atare împrejurãri. armând contra lor populatia. unde se refugiaserã res226 Ibidem.<. lordanes. o ceartã se iscã între goti si soldatii romani. el dãdu poruncã sã se ucidã gãrzile lui Fritigern si Alavivus. în curând. voi. Calamitatea din .. împreunã atacã Adrianopole. Ei îl întâlnesc apoi pe Fritigern si trec sub steagurile sale. Munchen. Ei se aflau sub zidurile Adrianopolei.. Lupicinus. Ieronim pustiirea tinuturilor (Pannonia sa. 6.•. furã primiti cu aclamatii si ei hotãrãsc rãzboiul226. „în afarã de cer si pãmânt. provocând. el cultivã prietenia cu ostrogotii si îsi duse încetul cu încetul armata la Marcianopolis. în cuvinte dramatice. Preda.. I. spuse pe un ton linistit cã o ceartã se pare cã s-a încins afarã între cele douã natiuni si poate avea consecinte mari dacã nu e imediat potolitã cu autoritatea prezentei sale.. ei cautã sã profite de situatie.. 2 si urm. printr-un atac strâns si impetuos. toate sunt nimicite prin foc si sabie227. afirmã Ammianus. situatã în regiunea respectivã (v. în loc sã respecte poruncile împãratului. Gotii cerurã un rãgaz de douã zile. Fritigern. Dar orasul se apãrã energic. ne înfãtiseazã si Sf. Ajunsi în lagãr. si barbarii. Gotii ucid pretutindeni. fuseserã primiti în serviciul imperiului. clin pricinã cã acestia nu-i lãsau sã se foloseascã de piata bine aprovizionatã a orasului.. Acestia se plâng de lipsurile ce îndurau.

2 si urm. Gratian se pregãtea a-si duce trupele în Rãsãrit. La ordinul lui lulius. Comandantul Cavaleriei. în care îl sfãtuia sã-1 astepte. 228 ubipraeter caelum et terram. cele douã armate s-au retras fiecare în lagãrul sãu.. care rãsuna de strigãtele îngrozitoare233. informati despre acest lucru. dupã cum se crede . care a durat o zi întreagã. „aflându-se între soldatii de rând. La sosirea lor în Thracia. populatia indignata cerându-i sã iasã îm230 Albentes ossibus campi (XXXI. 1-3 si urm. La cãderea noptii. nãvãlesc peste Rin. cei doi generali s-au unit cu Richomer. La sfârsit. 2... trimis cu auxiliarii sãi de Gratian din Gallia. Cam în aceeasi vreme. Lupta a fost lungã si sângeroasã. Dar Valens.spune el . încât s-au închis în cercul lor de care. încurajat în aceastã atitudine de lingusitorii din jurul sãu. si au hotãrât împreunã sã-i atace pe barbari. închisi în cercul lor de care.). pe o mare arsitã. . Gotii au fost însã atât de impresionati de neasteptata rezistentã a trupelor imperiului. nerãbdãtor a da o loviturã dusmanilor singur. fiind sigur de biruintã. Generalii romani cãutarã sã izoleze lagãrul gotilor. Câtiva ani mai târziu. ca sã-i înfometeze. XXXI. el a câstigat o mare biruintã la Horburg. nu-1 mai asteptã pe Gratian. Valens. 122. Gratian. tineretul got adunat în capitalele provinciilor fu masacrat de trupe în aceeasi zi dinainte hotãrâtã.) au trecut Dunãrea.. cornitele domesticilor. III. gelos pe victoria tânãrului nepot. trimitând înainte pe Richomer cu o scrisoare. Din pricina prafului ce se ridica . Gotii s-au revãrsat atunci care încotro au apucat. de unde n-au mai iesit timp de sapte zile.obisnuita fortificatie a barbarilor 227 Sine distantia enitn aetatis vel sexus.continuã . 191 potriva barbarilor. fãrã a se sti care a biruit. 190 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN în localitatea Salices din nordul Dobrogei. Comandantii îsi orân-duiesc trupele în linii de bãtaie. din ziua de 9 august 378. Gotii se aflau în lagãr. Dupã aceea. aflând grozãviile din Thracia. Valens porneste atunci din capitalã în fruntea trupelor.nu se mai putea vedea cerul. lângã Colmar (mai 378).. a rechemat trupele de veterani din Armenia si a trimis în Europa. Lãsându-si bagajele si proviziile lângã zidurile Adrianopolei. XXXI. Alatheus si Saphrax recunosc acum sefia lui Fritigern. de ambele pãrti. unde fiii gotilor fuseserã rãspânditi în orasele provinciilor. liber acum pe miscãrile sale. se temu sã nu fie el însusi blocat si se retrase cu trupele sale. 6. Valens ajunge. p. alani s. El era întâmpinat cu manifestatii ostile la Hippodrom. încât soldatii. venea în ajutorul colegului sãu.provinciile europene a trezit temerea ca ea sã nu se întindã si în Asia.. Pãmântul se acoperise de râuri de sânge (humus rivis operta sanguineis). 8. caedibus incendio-rumque magnitudine cuncta flagrabant (XXXI. s-a produs încãierarea. devastând sãlbatec totul. împãratul. Asa se ajunse la memorabila luptã de lângã Adrianopol. si împãratul a trebuit sã iasã împotriva lor. dar aflând cã un nou val de barbari (huni. t. împiedicându-i sã iasã din tinutul unde se gãseau. magister militum. si în care. cu cavaleria lor. 229 Ammianus. dar alamanii.a. asezate în cerc. . nemaiputând merge. Apud Gibbon. pãzindu-le strict. pânã la sosirea sa. barã în acest scop iesirile din Haemus. n. cimentând alianta os-trogotilor cu el. carrago . El a fãcut atunci pace cu persii. l. Ammianus ne-a de-scris-o în stilul sãu înflorit. Fritigern însceneazã o ambasadã. 103. ca sã conducã rãzboiul contra gotilor229. pentru a ajuta lui Valens. 7). pe Traian si Profuturus. se sileau cel putin sã nu-si dea viata nerãzbunatã. de la Dunãre la Rodope231. Ammianus Marcellinus a vãzut câmpul acestei înversunate bãtãlii înãlbit de oase230. Saturninus. la carele gotilor. în lupta cu dânsii. Valens sosea la Constan-tinopol. Bury.. 7. Acolo a avut loc bãtãlia crâncenã. au cãzut multime de luptãtori. 231 Ibidem. ed. sã nu se expunã singur într-o situatie atât de periculoasã232. s-a hotãrât a pãrãsi Antiochia si a merge sã punã capãt rebeliunii gotilor. în asteptarea lui Alatheus si Saphrax. cunctaperierunt.

barbarii s-au împrãstiat în tinuturile nordice237. v 193 furioasã a arabilor sositi de curând din Asia. si avu meritul de a alege pe cel mai bun general. 12 si urm. Stein. el se retrãsese în patria sa spaniolã. ducând viata de particular în domeniul sãu de la Caucha. Dacia si Macedonia. dându-le foc. Wien.. 233 Ibidem.. a fost înconjurat de dusmani. pe Theodosius. 233 Ibidem. 13. care nu stiau cine este. 194 [DINASTIA THEODOSIANA. se dovedise un comandant excelent. s-a prãbusit. 5. Noul ales învãtase arta rãzboiului sub conducerea ilustrului sãu tatã si. Gesch. si fusese executat în chip las. 1928.. XXXI. 10: nec iam obiectupulveris caelum patere potuit adprospectum. în afarã de lupta de la Cannae . în calitate de dux Moesiae primae. au ars clãdirea cu oameni cu tot. unde resturile armatei au luptat cu disperare pentru a-si salva viata. ceva mai înainte. si n-a fost apoi gãsit nicãieri". ajungând pânã la Constantinopol. Gotii au atacat apoi Adrianopolul. Altii sustin. si a murit în 232 Ammianus. THEODOSIUS CEL MARE (19 IANUARIE 379-17 IANUARIE 395) 1. nullo renitente. la rangul de Augustus. dar. dându-si ultima suflare. TRIUMFUL ORTODOXIEI] ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN A. Alungati de o iesire 234 Ibidem. cu etaj. El simti nevoia de a-si asocia un coleg în locul lui Valens. 192 curând. • . des spâtromischen Reiches. Dupã executia pãrintelui sãu. Unul dintre candidati. al cãrui tatã. Gratian. 238 E. Luptele cu gotii. clamoribus resultans horrificis. unde i-au uimit tãria zidurilor. frumusetile ce se desfãsurau privirii lor si multimea imensã a locuitorilor. pe care-1 avusese Valens. nu avea experienta si priceperea cerute de o situatie atât de gravã. au îngrãmãdit în jurul casei mãnunchiuri de paie si lemne si. cã s-a dus cu câtiva „candidati" si eunuci la o casã tãrãneascã din apropiere. A fost un mãcel din care abia a treia parte din armatã a scãpat. miscentes cunctapopu-lationibus et incendiis. împreunã cu hunii si alanii. si. Fiind primiti de la etajul casei cu sãgeti si nevrând sã piardã ocazia de a prãda. 14. . adaugã istoricul.n-a fost dezastru mai mare235. pergebant. Dupã analele istorice. 4. Locuitorii se unirã cu soldatii în aceastã înversunatã apãrare. în aclamatiile trupelor. 19236 Ibidem. luptase glorios în Britannia si Africa. generalul cu acelasi nume. cãci nimeni n-a afirmat cã 1-a vãzut sau cã ar fi fost de fatã. XXXI.. 13. ar fi povestit cele petrecute234.. gotii s-au convins de neputinta lor de a cuceri orasul si s-au retras. pp. prea tânãr. au strãbãtut atunci pe îndelete câmpiile Thraciei. 13. Dupã grele pierderi. îngrãmãdind la întãrituri masinile de rãzboi. 12. douã din diecezele Illyricum-ului.Ammianus -.încheie Ammianus . 16: Itineribus lentis. El primea Orientul. pe când era bandajat. scãpat pe o fereastrã. 237 Ibidem. grav rãnit de o sãgeatã. însãrcinat în special cu conducerea rãzboiului gotic. la Sirmium. în mijlocul masacrelor si incendiilor236. Theodosius fu înãltat de Gratian în ziua de 19 ianuarie 379. XXXI. XXXI. XXXI. de ministrii care abuzaserã de tineretea suveranului lor. Chemat ia Curte. l. trecurã în stãpânirea sa238. 295-296. cã Valens nu si-a dat sufletul îndatã. XXXI.

III. ca acel Modares. Theodosius publicã un decret prin care fixeazã regulile credintei pentru supusii sãi. dupã obiceiul de atunci. p. Provinciile de la Dunãre scãpaserã de gruthungi sau ostrogoti. Appendixl. au pornit în Epir. în februarie 380. sub Fritigern. bine informat. La 24 septembrie. care trecu în serviciul imperiului. unde îsi stabili cartierul general. Dupã un timp. 298. El se îngriji a întãri fortificatiile si garnizoanele oraselor. Munchen. care stiu sã atragã pe unii din sefii principali ai gotilor. Noul Augustus nu avea o armatã îndestulãtoare si disciplinatã. I. a II-a. ostrogotii. care trimite trupe cu generalii Bauto si Arbogastes. ed. opereazã în Thracia si obtine în iulie o mare victorie asupra barbarilor. treptat. unde îsi organiza armata si îsi distribuia fortele. Gotii. cronologia stabilitã de Ifland239 si admisã de Bury240. Cunostintele noastre asupra aventurilor ostro-gote din acele pãrti sunt neîndestulãtoare. înfãtisarea sa maiestuoasã. Ele se îndreaptã în douã directii: vizigotii. gotii au fost uniti. de la portile Constantinopolului pânã la tãrmul Adriaticii. încurajate de împãrat. initierea sa în noua credintã. luptând hotãrât împotriva compatriotilor sãi. sub conducerea lui Modares. Disensiuni încep a se produce între goti si aliatii lor. O parte se îndreaptã împotriva gotilor din Dacia si Moesia. neavând forte 239 DerKaiser Theodosius der Grosse. Theodosius. Boala lui Theodosius îi încurajeazã pe goti. fiindcã Alatheus si Saphrax plecarã de aici cãtre vest. alanii si hunii sunt aruncati cãtre sfârsitul anului peste Balcani. Theodosius der Grosse una seine Zeit. 197 NICOLAE BANESCU Izvoarele ne expun confuz toatã aceastã actiune militarã a lui Theodosius. Desi nãscut într-o familie crestinã. în cãutarea altor regiuni pentru actiunea lor de jafuri. cautã sã atragã în serviciul sãu pe sefi. în a doua jumãtate a anului 380. De aceea întrebuinta o metodã potrivitã situatiei. Vechea gelozie dintre ostrogoti si vizigoti se trezeste din nou. spre a înfrunta bandele unite ale gotilor. Lippold. în Panno-nia si Moesia superioarã. Stein2"'1. cu moartea lui.1 240 în t. aplicând-o cu toatã energia. Cu putinele trupe pe care le avea la îndemânã. Theodosius intrã triumfãtor în Constantinopole. si ei se desfac în bande de pradã fãrã ordine. un niceean. Detasamentele garnizoanelor se uneau. cã au încheiat cu Gratian un tratat pe care 1-au cãlcat repede242 si au înaintat spre nord. lucrare publicatã împreunã cu A. disciplina lor slãbeste. La mijlocul lui iunie 379. des spãtromischen Reiches. cu forte sporite. Gratian vine în Pannonia împotriva gotilor. Theodosius se afla la Thessalonic. încurajând trupele a face dese iesiri împotriva barbarilor care cutreierau împrejurimile. Fritigern dispare. De aici putea supraveghea miscãrile barbarilor si distribui ofiterilor sãi operatiile pe tot cuprinsul peninsulei. s-au întors pe malurile Dunãrii de Jos. . La sfârsitul verii. el întârzie. ( . Am adoptat. ceru sã fie botezat. care începurã a avea succese asupra barbarilor împrãstiati. prin danii si promisiuni. de neam regal. Odatã cu aceasta. si ridicat pe tron. Theodosius cãzu greu bolnav la Thessalonic si. Se pare cã ostrogotii respinserã unele triburi germane pânã în Gallia. [A. cei doi împãrati se întâlnesc în conferintã la Sirmium (în septembrie 380). cu Alatheus si Saphrax. 198 suficiente. în Calicia. Giildenpenning. însusirile deosebite de care dãduse dovadã fãceau sã fie asemãnat cu cei mai mari împãrati. cere ajutorul lui Gratian. al editiei operei lui Gibbon. la Thessalonic. simtindu-si viata primejduitã. care tinu patru ani. îsi deschise drum de la Sirmium pânã la Thessalonic. 1878.Theodosius avea 33 de ani când fu chemat din singurãtatea sa de la Caucha. din mâinile episcopului Ascholius. recrutate dintre cei mai feroci rãzboinici ai Germaniei si Scitiei243. confruntând aceastã cronologie si cu datele lui E. în expunerea noastrã. f ' . Theodosius. Cât timp fusese în viatã. alta. pânã la supunerea totalã a gotilor. care reîncep ostilitãtile. 1980. Thessalia si Achaia. M1 Gesch. dar comandantul Thraciei. îi atacã viguros cu . în mici armate. si astfel primi botezul la 28 februarie 380. Ei încercarã sã treacã într-o noapte Dunãrea în imperiu.

Având o întrevedere cu Theodosius. tratatã cu multã curtenie de Theodosius.. slãbit de vârstã. al mostenirii lãsate de Theodosius cel Mare. cã „barbarizarea armatei" si-a atins în domnia lui Theodosius adevãrata ei încoronare. care a numãrat între sefii ei multi mercenari. care simteau relele anarhiei. el se îmbolnãveste si moare la sfârsitul lui ianuarie 381. îi caracterizeazã Zosimus (La Gibbon. 201 NICOLAE BANESCU îsi atinge punctul culminant247. erau acum secãtuite. 200 având deplina autonomie si scutire de impozite. cit. Supunerea unui corp atât de însemnat al vizigotilor fãcu impresie printre barbari si decise si pe altii. p. 244 Data e propusã de Bury. Un cercetãtor recent. III. t. sã treacã Dunãrea cu o bandã de ostrogoti care fu aproape nimicitã de Promotus. Funeraliile sale au avut loc cu mare solemnitate în capitala. Mare parte din trupele lui Fritigern. în Phrygia si Lydia. ca federati. Triburile si familiile lor îsi pãstrau sefii. Cei care scãparã se predarã imperiului. 243 "Etîvog n ZKvâiKdv nãaiv âyvcocTTOv.. încât „pericolul german" formeazã un capitol obisnuit al acestor domnii la istoricii moderni. Odotheus. Stein socoteste cã. stipulându-se obligatiile si privilegiile lor. Stein. împrãstiati si împutinati. se înroleazã sub steagurile imperiului. si un monument fu ridicat în memoria lui. sine dubio terrenus est imperator et quisquis adversus eum mânu moverit.. operei lui Gibbon. Un tratat fu încheiat cu imperiul. gotii. Regele got rãmase uimit de frumusetea orasului pe care întâia oarã îl vedea. Resturile ostrogotilor furã transportate. ipse sui sanguinis reus existit (XXVIII). când toate frontierele sunt luate cu asalt. de pozitia lui minunatã. încã din vremea lui Constantin cel Mare. si dintre cei mai buni.flota. nevoile apãrãrii cereau un mare numãr de soldati. Recrutarea elementelor indigene devenise o dificultate tot mai mare pentru imperiu si. imperiului. unii militari de valoare. Athanaric ar fi exclamat: „împãratul e fãrã îndoialã un zeu pe pãmânt. în apropiere de Constan-tinopol.. dar demnitatea regalã a fost desfiintatã. care privise de departe succesele gotilor. si barbarii sunt tot mai cãutati pentru serviciul militar. la nord de Balcani. si el se gândi la obtinerea unui tratat avantajos. cerurã pacea. amator generis Gothorum). recunoscurã în Athanaric pe regele natiunii si se strânserã în juru-i. Theodosius nu fãcea decât sã urmeze în aceastã privintã procedeul obisnuit al înaintasilor. Barbarii au . pe care o obtinurã la 3 octombrie 382. O colonie numeroasã a vizigotilor fu asezatã în Thracia. privind soldatii în linie de bãtaie. lordanes afirmã cã. multi au intrat în rândurile armatei246. III. 134. un sef. Aceasta n-a împiedicat totusi ca. Bury. ele multimea corãbiilor si de puternicele fortificatii. Trupele cu care Theodosius îsi duce mai departe rãzboaiele au fost în majoritate germani. Ei sunt identici cu gruthungii care se rãscoalã mai târziu cu Tribigild. t. 133. împãratul îl invitã în capitala sa. 245 Deus. XXVII. nota 130). barbarii intraserã în armata imperiului. de la mijlocul secolului al IV-lea. si cine îsi ridicã mâna asupra lui e rãspunzãtor cu sângele sãu"245. acum. din care mai înainte se scoteau cei mai vigurosi ostasi. înecându-i în mare parte. si generalii gotilor erau numiti si depusi dupã placul împãratului. Resturile lor au fost si ele colonizate în Phrygia. obositi de atâtea lupte. întreaga sa armatã. ed. în 386. barbarizarea armatei romane E. Dar vârsta potolise îndrãzneala vechiului luptãtor. se vãzu silit sã pãrãseascã refugiul sãu din Caucaland si sã treacã Dunãrea. ed. . 229.. 242 lordanes. Dar provinciile. socoteste de asemenea cã acesta „a deschis larg barbarilor armata". 199 Athanaric. op. si stim cã ea a fost atât de funestã pentru urmasii imediati ai lui Theodosius. în curând. Alatheus pieri atunci în apele fluviului (380)244. p. Introducerea masivã a gotilor în armatã a fost judecatã cu asprime de istorici (lordanes îl numeste pe împãrat „amicul poporului got". inquit. p.

impus moravurile lor, armele legionare au fost pãrãsite si anticele signa, vulturii legionari si imaginile imperiale, suspecte de idolatrie. Dragonul a devenit drapelul pentru numeri. Aceastã politicã a lui Theodosius I si-a avut reversul ei si în ordinea economicã si socialã. Ea produse, prin solda însemnatã ce se plãtea, o mare sporire a cheltuielilor si, cu aceasta, o crestere apãsãtoare a sarcinilor financiare. Populatia fu aruncatã în mizerie; patronatul, împotriva cãruia luptaserã în zadar înaintasii energicului împãrat, se întinse în tot imperiul. tãranul, ruinat economiceste, cufundat în datorii si lãsat la discretia functionarilor abuzivi, fu nevoit a se pune sub patronatul unui puternic latifundiar. Pierzându-si libertatea, el ajunse serb al patronului sãu. în aceastã epocã se desãvârsi în tot imperiul legarea colonilor de brazdã249. Sãrãcia Thraciei ruinate 247 Ibidem, p. 299. [M. Parvan, La politica gotica di Teodosio nella pubblicistica delsuo tempo, Roma, 1964.] 248 E. Demougeot, De l'unite ã la division de l'empire romain, 395-410. Essai sur le gouvernement imperial, Paris, 1951, pp. 22-31249 E. Stein, Geschichte des spãtromischen Reiches, I, Wien, 1928, p. 299 si urm; G. Ostrogorsky, Gesch. des byzantiniscben Staates, ed. a Il-a, Miinchen, 1952, pp. 43-44. 202 îl fãcu pe Theodosius sã suprime (3 aprilie 393) capi-tatio humana în aceastã diecezã250. 2. Uzurparea lui Maximus în Occident. Interventia lui Theodosius. Evenimente grave se petrec în curând în Occident si ele aduc interventia militarã a lui Theodosius. Gratian îsi pierduse încrederea poporului si a armatei. Neglijându-si datoriile de suveran, el se pasionase de vânãtoare, înconjurându-se de favoriti ai distractiilor sale. Parcuri imense fuseserã închise si umplute cu tot soiul de animale sãlbatice; un corp de alani se afla în serviciul militar al palatului, si admiratia împãratului pentru iscusinta lor în mânuirea armelor fãcuse dintr-însii garda sa favoritã. Tânãrul împãrat obisnuia acum sã aparã în costumul si cu armele lor, ceea ce îi înstrãina simpatia cu care mai înainte îl înconjurase armata. Favoritii abuzau de puterea lor si aceasta îi înstrãina si simpatiile populatiei, în 383, trupele din Britannia se revoltã si îl proclamã împãrat pe Maximus, un spaniol. Acesta nãvãleste îndatã în Gallia cu fortele sale. Gratian, pãrãsit de trupe, fuge din resedinta sa, Lutetia, însotit de 300 de cãlãreti, îndreptându-se cãtre Lugdunum (Lyon). Ajuns acolo, guvernatorul provinciei îl dãdu în mâinile lui Andragathius, generalul cavaleriei uzurpatorului, sosit pe urmele fugarului. Andragathius, potrivit instructiilor pe care le primise, îl executã imediat (25 august 383). Maximus trimise apoi un am1 E. Stein, op. cit., p. 311. -^ , 203 NICOLAE BANESCU basador împãratului din est pentru a se justifica, afirmând cã uciderea lui Gratian s-a fãcut fãrã stirea sa. El ar fi bucuros, afirmã totodatã solul sãu, sã-si întrebuinteze fortele în comun pentru apãrarea imperiului; dar, dacã prietenia sa e respinsã, va disputa cu armele puterea imperialã. Orientul fusese sleit de luptele îndelungate cu gotii si, cu toatã dorinta de a rãzbuna asasinarea binefãcãtorului sãu, Theodosius fu silit sã-si ascundã sentimentele si se prefãcu a consimti la cele întâmplate. El hotãra numai ca Maximus sã se multumeascã a stãpâni regiunile de dincolo de Alpi; în Italia si Africa rãmânea mai departe Valentinian al II-lea, sub tutela mamei sale Iustina, care guverna. Dupã câtiva ani, uzurpatorul, profitând de nemultumirea populatiei fatã de mãsurile Iustinei în favoarea arianismului, se ridicã împotriva tânãrului împãrat, în august 387, el nãvãleste cu forte puternice în Italia. Valentinian al II-lea, cu mama si cu sora sa Galla, abia avurã timp sã fugã la Aquileia, sã se îmbarce repede pe o corabie, care-i duse la Thessalonic. Ei implorã sprijinul lui Theodosius. Acesta, vãzând cum ucigasul lui Gratian se face stãpân pe întregul Occident, nu mai ezitã. Vine numaidecât la Thessalonic si îsi uneste cauza cu a lui Valentinian, cãsãtorindu-se cu Galla251, distinsã prin frumusetea ei rarã252. Aceasta îi dãrui, în anul urmãtor, pe Placidia, menitã unei vieti de stranii aventuri. Ostilitãtile nu începurã imediat, iarna fiind

251 împãrãteasa Flacilla murise cu putin timp înainte. 252 'Etaiaia Sioaipenovcav JcdÂAei (Zosimus, IV, 14). >t 204 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN apropiatã si cei doi rivali având nevoie de timp pentru pregãtirile de rãzboi. Theodosius îsi asigurã pacea cu persii253, apoi, în primãvara urmãtoare (388), porni din Thessalonic cu o puternicã armatã recrutatã dintre barbari (goti, alani, huni), si se îndreptã spre Valea Savei. Siscia, postul cel mai înaintat al lui Maximus, cade în mâinile sale. La Pcetovio avu loc apoi ciocnirea celor douã armate. Dupã o luptã grea, Maximus e învins. El fuge si se închide în Aquileia. în dimineata urmãtoare, Theodosius ajunge în fata cetãtii. Descurajati si indiferenti la ambitia uzurpatorului, soldatii si populatia grãbirã cãderea lui. Maximus e smuls de soldati, dezbrãcat de ornamentele imperiale si târât în lagãrul lui Theodosius. împãratul îl lasã în voia soldatilor sãi, care îl duc din fata lui si-1 decapiteazã (iulie sau august 388)254. Fiul sãu Victor, asociat mai înainte Ia tron, pieri odatã cu cãderea sa. Theodosius ajunse astfel stãpân pe întregul imperiu. El restabili în Occident pe Valentinian al IIlea si rãmase în Italia timp de trei ani, pentru restaurarea autoritãtii imperiului si îndreptarea abuzurilor sãvârsite în anii uzurpãrii, în acele pãrti. Theodosius vizitã în acest timp, împreunã cu Valentinian al II-lea, Roma, vechea capitalã a lumii romane (iunie 389). Cu prilejul acestei vizite, care a tinut câteva luni, el emise mai multe legi. Zosimus pune aceastã vizitã a Romei dupã bãtãlia de la Frigidus, îm253 împãrtind Armenia: regiunea eufratesianã, la vest, rãmânând lui Theodosius, Persarmenia, la est, Sassanizilor. 254 Stein dã data de 28 august 388. 205 NICOLAE BANESCU potriva celui de-al doilea uzurpator, Eugenius. Dar Bury socoate cã e la mijloc o confuzie între suprimarea lui Maximus si suprimarea lui Eugenius, si cã vizita la Roma dupã al doilea rãzboi e un duplicat al celei de dupã întâiul rãzboi255. Când pãrãsi Italia (iulie 391), Theodosius trimise pe Valentinian al II-lea în Gallia, ca sã vegheze la Frontiera Rinului, unde francii ripuari nãvãliserã în timpul rãzboiului cu Maximus. El avu astfel în mâna sa întreg Occidentul, sub tutela efectivã a lui Theodosius. 3- Politica religioasã a lui Theodosius. De la moartea lui Constantin cel Mare pânã la suirea pe tron a lui Theodosius I, s-au scurs patru decenii, în care crestinismul, desi era religia împãratilor si a unei însemnate pãrti a supusilor lor, n-a fost totusi religia statului, în provinciile de vest pãgânismul era predominant, iar în cele din est partidul crestin era slãbit de secte rivale. Arienii si ortodocsii se aflau unii fatã de altii într-o rivalitate mai mare decât fatã de pãgânism256. în politica sa internã, Theodosius se sili mai cu seamã a dezlega definitiv chestiunea religioasã. Erezia arianã rupsese unitatea moralã a imperiului. Pãgânismul începuse si el, dupã reactia lui Iulian, a reînvia. Pentru a pune capãt acestor disensiuni religioase, Theodosius avu drept program sã facã a triumfa cre255 T. III al ed. iui Gibbon, Appendix9256 Finlay, op. cit., t. I, p. 134. 206 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN dinta ortodoxã si, pentru a realiza acest lucru, urmãri stãruitor persecutia cultelor dizidente, a arianismului si a pãgânismului. încã din 380, când, grav bolnav, se hotãrî a primi botezul, suveranul dãdu un edict solemn, prin care definea credinta sa si o impunea imperiului. Distinctia între „catolic" si „eretic" fu stabilitã acum definitiv prin lege. Sub termenul de „catolic" se întelegeau aderentii credintei niceene: reprezentantii tuturor celorlalte tendinte religioase furã declarati „eretici". Pãgânii (pa-ganî) furã

asezati într-o categorie specialã. Prin acest decret din 28 februarie 380, împãratul invita toate popoarele din imperiu sã adere strict la religia pe care Sf. Petru a propovãduit-o romanilor si a cãrei traditie s-a pãstrat si e acum profesatã de pontiful Damasus si de Petru al Alexandriei. „Potrivit disciplinei Apostolilor si doctrinei Evangheliei, trebuie sã credem în singura divinitate a Tatãlui, a Fiului si a Sfântului Duh, sub o maiestate egalã si o pioasã Trinitate". Aderentii acestei unice doctrine se vor chema „crestini catolici", si „fiindcã socotim - declara Theodosius - cã toti ceilalti sunt nebuni extravaganti, îi vestejim cu numele infam de «eretici». Ei n-au dreptul sã numeascã adunãrile lor cu numele venerabil de biserici". Theodosius îi ameninta apoi cu pedepsele ce le-ar socoti necesare257. Nicean convins, împãratul începu o adevãratã luptã împotriva ereticilor si pãgânilor. Pedepsele cu care îi lovi crescurã progresiv. Ereticii 257 Edictul e dat în traducere de Gibbon, op. cit., ed. Bury, t. III, pp. 148-149. '••••j^ »*-< ••'•• •»...•*«•':••» ;j^ii-r n A»L 207 suferirã restrictii grave în drepturile lor civile (în privinta testamentelor, mostenirilor s.a.). Dupã intrarea sa în Constantinopol (noiembrie 380), Theodosius puse în vedere patriarhului arian Demophilos sã aleagã între subscrierea Crezului nicean si retragerea sa din Scaun. Patriarhul preferã a se retrage, si împãratul conduse la catedralã pe Grigorie de Nazianz si-1 asezã în Scaunul arhiepiscopal. Dar Grigore nu putu rezista partidelor care luptaserã contra lui si fu silit asi pãrãsi curând Scaunul, din cauza canonului invocat, care oprea pe episcop sã treacã de pe un Scaun pe altul, si fu înlocuit de un laic, Nectarios. Dorind sã aducã pacea în Bisericã, Theodosius convocã, în mai 381, un Sinod la Constantinopole, prezidat de Nectarios. Completând opera Sinodului de la Niceea, el a formulat definitiv dogma credintei catolice. Singuri reprezentantii din Orient ai Bisericii participarã la acest Sinod, cunoscut sub numele de al doilea Sinod ecumenic. Actele sale nu se cunosc, si la început nu i s-a dat numele de „ecumenic"; în Sinodul de la Chalkedon (451) a primit o sanctiune oficialã. Chestiunea principalã dezbãtutã în acest al doilea Sinod, în domeniul credintei, a fost aceea a ereziei lui Macedonius, care, dupã dezvoltarea naturalã a arianismului, admitea creatia Sfântului Spirit. Sinodul, stabilind doctrina consubstantialitãtii Spiritului cu Tatãl si cu Fiul, condamnã erezia lui Macedonius si o serie de alte erezii în legãturã cu arianismul. El confirmã Simbolul de la Niceea în privinta Tatãlui si a Fiului, si îi adaugã un articol asupra Sfântului Spirit. Acest arti208 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN col stabilea dogma identitãtii si consubstantialitãtii Sfântului Spirit, a Tatãlui si a Fiului. în acest Sinod se stabili si rangul patriarhului dq Constantinopol în raport cu episcopul Romei. Al treilea canon al Sinodului declarã cã „Episcopul Constantinopolului e cel dintâi dupã episcopul Romei, cãci Constantinopol e Noua Romã". Decizia aceasta era îndreptatã împotriva tendintelor Patriarhului de Alexandria, care nãzuia a-si întinde autoritatea asupra întregului Orient, cum o avea Papa asupra Occidentului. Odatã cu aceastã luptã împotriva ereticilor, Theodosius luã mãsuri tot atât de hotãrâte fatã de pãgâni. Demougeot aratã cã, pânã cãtre 391, împãratul a tolerat oarecum pãgânismul, cum o probeazã pledoaria lui Libanios Pro templis, scrisã între 388 si 390, ca si indulgenta lui Theodosius fatã de celebrul retor, pe care 1-a numit prefect onorar258. De la victoria sa asupra lui Maximus, cresterea autoritãtii sale si influenta lui Ambrosius îl îndeamnã sã nu mai tolereze pãgânismul. în februarie 391, Theodosius interzise în Roma sacrificiile, în iunie 391, întinse aceastã interdictie asupra Egiptului259. Se oprea chiar vizitarea templelor pãgâne. La Antiochia au fost prohibite distracti258 Op. cit., p. 67. Dar înainte de 388 prefectul pretoriului Cynegius (care moare în acest an) primise ordin sã închidã templele (Zosimus IV, 37). [Existã si studii mai noi privind politica religioasã a lui Theodosius, precum: W. Ensslin, Die Religionspolitik des Kaisers

Theodosius d. Gr., Miinchen, 1953; N. King, The Emperor Theodosius and the Establishment of Christianity, Londra, 1961.] 259 E. Stein, op. cit., I, 323209 ile licentioase Maiuma, în cinstea zeitei Venus si a lui Bacchus, atât de populare, încât Arcadius le-a restabilit260. în urma acestor mãsuri, templele se închid; dar adesea ele furã nimicite si prãdate, cu toate bogãtiile si comorile lor artistice, de populatia fanaticã. Asa a fost ruinat faimosul templu al lui Serapis din Alexandria (vestitul Serapeum), centrul cultului pãgân din agitata metropolã a Egiptului. S-a crezut cã, odatã cu minunile de artã ce împodobeau celebrul sanctuar, a fost distrusã si vestita bibliotecã, nimicindu-se astfel atâtea opere ale geniului antic. Lucrul nu e însã sigur261. Ultimul edict, din noiembrie 392, interzicea definitiv sacrificiile, libatiunile, ofrandele de parfumuri, suspendarea coroanelor, prevestirile, tratând vechea religie de superstitie pãgânã (gentilicia superstitia)262. Un episod celebru al luptei deschise contra pãgânismului a fost suprimarea altarului Victoriei (Nike) din Senatul roman. Acesta îsi dãdu acum mari silinte pentru restaurarea lui. Senatorul Symmachus, personalitate considerabilã a epocii, bogat si elocvent, cel mai fervent apãrãtor al pãgânismului, a fost ambasadorul Senatului pe lângã împãrati. Dar elocventa lui s-a lovit de rezistenta arhiepiscopului de Milan, Ambrosius, a cãrui mare autoritate a impus suveranilor. Spre a întãri pozitia Bisericii, Theodosius lãrgi privilegiile clerului, cãutând în acelasi timp a face aceste 260 Demougeot, op. cit., p. 79261 V. observatiile lui Bury, ed. lui Gibbon, t. III, Appendix 10. 262 Cod. Theod., XVI, 10, 12, 21. 210 privilegii inofensive fatã de Stat. Astfel, împãratul obligã printr-un edict Biserica sã suporte sarcinile extraordinare de Stat {extraordinaria munerd). Mãrgini apoi, din cauza abuzurilor ce se fãceau, obiceiul de a se recurge la dreptul de azil al Bisericii, care-i proteja pe vinovati. S-a interzis debitorilor Statului a se sustrage de la datoriile lor refugiindu-se în biserici, si clericilor de a-i ascunde. Politica religioasã a lui Theodosius cel Mare a fost salutatã cu entuziasm de scriitorii bisericesti, în ce priveste sectele, ea n-a dat însã rezultatele asteptate. Ereziile continuã si dupã el; ele se vor înmulti chiar si vor agita mereu spiritele, tulburând unitatea religioasã a imperiului. Dar unde actiunea lui Theodosius avu o victorie completã, a fost în lupta pe care a dus-o împotriva pãgânismului. De aceea ruina religiei pãgâne e descrisã de sofisti ca un cataclism, care acoperi pãmântul de întuneric si restabili vechea domnie a haosului. 4. Conflictele împãratului cu Ambrosius. Energia cu care Theodosius îsi impunea vointa, când era în joc respectul ordinii publice, îl fãcu sã impunã uneori mãsuri excesive, care 1-au pus în conflict cu arhiepiscopul de Milan, Ambrosius, unul din reprezentantii cei mai eminenti ai Bisericii din Occident. Ambrosius se trãgea dintr-o familie nobilã: tatãl sãu ocupase postul însemnat de prefect al pretoriului în Gallia. Fiul primise o educatie aleasã si ajunsese, trecând prin treptele obisnuite, pânã la rangul de consular al Liguriei. La 34 de ani fu ales, fãrã voia sa, 211 episcop, si încã nu primise botezul, în zãdar încercã sã refuze aceastã functie spiritualã, pentru

care nu se simtea chemat: aclamatiile entuziaste ale populatiei îl silirã s-o primeascã. De cincisprezece ani Ambrosius exercita la Milan puterile unui adevãrat suveran al Bisericii, cãlãuzind constiinta împãratilor. Respectat de Gratian, temut de Iustina, protectoarea arianismului, marele prelat se bucura de toatã încrederea împãratului Theodosius. Conflictul între dânsii se produse întâia oarã din cauza incidentului iscat între crestini si evrei la Callinicum; a doua oarã, cu ocazia, mãcelului din Thessalonic. La Callinicum, micã cetate pe Eufrat, evreii, numerosi, aveau o sinagogã. Ei nu trãiau în general bine cu crestinii. La îndemnul episcopului, cãlugãrii arserã sinagoga, la l august 388. Cultul ebraic nu era interzis, si magistratul provinciei îl obligã pe episcop sã reclãdeascã sinagoga sau sã plãteascã pagubele. Theodosius aprobã sentinta, ceea ce îl fãcu pe Ambrosius sã-i scrie, protestând. El declarã apoi de la amvonul bisericii cã nu va mai oferi sfânta jertfã la altar pânã ce nu va obtine declaratia suveranului asigurând impunitatea episcopului si a cãlugãrilor de la Callinicum. Fatã de aceastã hotãrâtã atitudine, Theodosius, care tinea la prelat, a revocat sentinta. O faptã mai gravã se petrecu doi ani mai târziu Ia Thessalonic, provocând un nou conflict între împãrat si arhiepiscop. Orasul Thessalonic era apãrat de o garnizoanã gotã, comandatã de Botheric. Populatia nu-i putea suferi pe goti, fiind gata a se încaierã cu dânsii, în a212 nul 390, Botheric a arestat un vizitiu de la Hippodrom, favorit al publicului. Multimea ceru cu zgomot eliberarea lui si, nefiind satisfãcutã, se rãsculã. Garnizoana, slabã, nu putu împiedica uciderea lui Botheric si a câtorva ofiteri, trupurile lor mutilate au fost târâte pe ulite. Primind vestea celor întâmplate, Theodosius, în mânia sa, hotãrî sã rãzbune moartea locotenentului sãu prin uciderea locuitorilor vinovati. Ordinele furã expediate, si, când încercã apoi a le opri, era prea târziu. Populatia orasului a fost chematã la cursele de Hippodrom, si când acesta se umplu, gotii, ascunsi împrejurul sãu, nãvãlirã înãuntru, mãcelãrind populatia. Câteva mii de oameni pierirã în acest mãcel. Informat despre asasinatul în masã, Ambrosius expuse împãratului, într-o scrisoare privatã, enormitatea crimei, ce nu se putea sterge decât prin lacrimile pocãintei. Când apoi suveranul veni în catedrala din Milan, sã-si facã rugãciunile, episcopul îl opri în prag, spunându-i cã pocãinta privatã nu era de ajuns spre a ispãsi o gresealã politicã si a potoli justitia lui Dumnezeu, împãratul se retrase si numai dupã opt luni de pocãintã fu admis iarãsi în comunitatea Bisericii. Aceste fapte ne aratã autoritatea moralã la care se ridicase Biserica, prin slujitorii sãi exceptionali, într-o vreme în care aceastã autoritate moralã aproape dispãruse din lumea civilã263. 263 [Pentru autoritatea lui Ambrosius de Milano, la lucrãrile ceva mai vechi ale lui J.R. Palanque (Saint Ambroise et l'Empire ro-main, Paris, 1933) si F.H. Dudden (The Life and Times of St. Ambrose, 2 voi. Oxford, 1935), se adaugã A. Paredi, Sânt' Ambrogio, Milano, 1985; D. Williams, Ambrose of Milan and the 5. Arbogast si uzurparea din Occident. \ * Interventia lui Theodosius. Moartea sa. La un an dupã întoarcerea lui Theodosius în Orient, se produse o nouã uzurpare în Occident. Francul Arbogast fusese însãrcinat de Theodosius, cu titlul de magister militum, sã apere Occidentul. El trecuse Rinul si-i adusese la ascultare pe franci, care nãvãliserã în Gallia pe timpul revoltei lui Maximus. Arbogast se dovedise un brav soldat, devotat intereselor Statului, a cãrui credintã fusese probatã sub doi împãrati. Tânãrul Valentinian al II-lea n-a stiut sã si-1 apropie. Curtea sa de intriganti nu-1 putea suferi pe general; usor influentabil, Valentinian fu îndemnat sã scape de tutela lui supãrãtoare, într-o zi, când Arbogast veni în Consistoriu, împãratul îi întinse un rescript prin care îl destituia. în fata acestui act îndrãznet, barbarul se înfurie, aruncã la pãmânt rescrip-tul, strigând cã, numit de Theodosius, nu putea fi revocat decât de el. Tânãrul împãrat, mânios, îl amenintã cu sabia. Dupã câteva zile, Valentinian al II-lea fu gãsit spânzurat de un

copac, asasinat, desigur, de cel amenintat (15 mai 392)264. Arbogast sovãi a lua imperiul pentru el, gãsind mai prudent a domni sub numele unui roman, si ridicã pe tron pe un functionar al Curtii, roman de origine, fost retor, Eugenius. end of the Arian-Nicene conflicts, Oxford, 1995; C. Pasini, Ambrogio di Milano, Azione e pensiero di un vescovo, Milano, 1996; alte studii si titluri în EPLBIP, voi. II, Athena, 1997, p. 83]. 264 L. Homo, L'empire romain, p. 127 si urm Arbogast era pãgân, si uzurparea aceasta produse o trecãtoare reactie a pãgânismului, care avu rãsunet în armatã, compusã din barbari, si la Roma, orasul vechilor amintiri, unde totul vorbea despre zei. Eugenius încercã a fi recunoscut de Theodosius, dar nu reusi. Anul 393 a fost întrebuintat de ambele pãrti în pregãtiri de rãzboi. Eugenius strânse o armatã de alamani si franci; Theodosius avea cu el, afarã de gotii sãi, pe alani, pe huni si iberii din Caucaz. între ofiterii sãi principali se gãseau câtiva dintre barbarii care aveau sã joace un rol însemnat în evenimentele domniilor urmãtoare: Gainas, Alaric, Stilicho. în 394, Theodosius luã ofensiva, pornind pe valea Dunãrii. Arbogast se feri de Pannonia, fatalã altor uzurpatori, si-1 asteptã pe adversar pe linia Alpilor lulieni. împãratul izbuti sã forteze trecerea si întâlni armata inamicã nu departe de Aquileia. în ziua de 5 septembrie 394 avu loc bãtãlia, la Râul Rece (Frigidus amnis), afluent al fluviului Sontius (Isonzo), în valea Wipbach265. Bãtãlia a fost crâncenã si a tinut douã zile. în prima zi, Theodosius fusese aproape biruit; zece mii de goti cãzurã în încãierare, si situatia pãru atât de compromisã, încât generalii îl sfãtuirã pe împãrat la retragere, pentru a-si reface armata. Dar Theodosius refuzã a se recunoaste învins. Noaptea, Arbitrio, trimis de Arbogast, ocupã înãltimile din spatele armatei împãratului, ceea ce agrava situatia acestei armate. Arbitrio însã trecu, nu se stie cum, de partea lui 265 prjn aceastã vale trece drumul militar care duce de la Aquileia la Emona (Laybach). V. Demougeot, op. cit., p. 108, nota 71. . Theodosius, si când a doua zi reîncepu lupta, un vânt glacial se abãtu pe valea strâmtã a râului, izbind în fatã trupele uzurpatorului si înlesnind astfel victoria imperialilor. Pentru scriitorii eclesiastici, ea a fost determinatã de o minune266. Eugenius cãzu prizonier si ceru iertare împãratului, dar soldatii, neînduplecati, îl decapitarã. Arbogast scãpã din luptã, rãtãci câteva zile prin munti si, în disperare de cauzã, se sinucise267. Cu aceastã victorie, Theodosius reuni în mâinile sale imperiul, dar numai pentru cinci luni. Curând dupã înlãturarea ultimei uzurpãri, împãratul se îmbolnãvi de hidropizie, îl aduse pe fiul sãu cel mic Hono-rius la Milan si depuse în mâinile sale sceptrul Occidentului, în Orient, el îl orânduise împãrat pe Arcadius, fiul sãu mai mare. La 17 ianuarie 395, Theodosius cel Mare îsi dãdu sfârsitul. Odatã cu disparitia sa, imperiul se gãsi desfãcut pentru totdeauna în douã pãrti: cea de Rãsãrit (pars Orientis) si cea de Apus (pars Occidentis). Corpul marelui Theodosius fu îmbãlsãmat si transportat la Constantinopol, unde fu înmormântat la Sfintii Apostoli. 266 Demougeot, op. cit., pp. 107-108. 267 loan de Antiochia, HG, ed. C. Mtiller, voi. IV, [Paris, 18851, fragm. 187. B. URMAsII LUI THEODOSIUSI l. împãratul Arcadius (l 7 ianuarie 395 - l mai 408) a. Stilicho si Rufinus. Revolta vizigotilor. Ala-ric. Theodosius I e cea din urmã mare figurã

op. în existenta sefului Statului se constatã acum o schimbare profundã. 270 J. [Pe lângã lucrarea lui S. Kozlov. Viata împãratului e concentratã în palat. pp. London. . Stilicho putea pretinde. Theodosius the Great and the Regency of Stilico. 1942). întors din misiunea pe care o avusese la persi pentru încheierea pãcii (387). femei. cum presupune Bury.. el îi recomandã deci grijii lui Stilicho. Ganshof. sã exercite influenta sa asupra lui Arcadius. cu Galla Placidia. Pe patul de moarte. ei îl însotirã pe împãrat în campania contra lui Eugenius si suferiserã în acea campanie pierderi grele. decãderea imperiului se accentueazã repede. un brav ofiter. cit.. La fin du monde antique et le debut du Moyen Âge. Pfister et Fr. existenta de fantomã a suveranilor din Extremul Orient. episcopi. History of the Later Roman Empire. ducând o viatã de plãceri si urmãrind a strânge o imensã avere. trãiesc retrasi. Asezati de Theodosius I în Moesia de Jos.istoricã romanã. op. pp. 1923. eunuci. vandal de origine. tot atât de incapabili si. p. 99-105. era menit a fi stãpânit de oamenii energici ai Curtii sale. 107. principala cauzã a revoltei lor. Un astfel de om era prefectul pretoriului din Orient. 199 si urm. ridicat pentru meritele sale la rangul de magister utriusque militiae. dacã nu pentru sine. poate. Mama sa era o romanã. Borba mez du politic eskoj oppoziciej i pravitel'stvom Vizantii v 395-399gg. si la Demougeot. 73 (1969). p. o fatã de mare frumusete. el avea la îndemânã cele mai multe forte ale imperiului. se pot adãuga aici studii ca Al. Urmasii sãi au fost. Lot. determinându-1 pe Arcadius a o lua pe Eudoxia. fãrã principii. par F. Ambitia lui Rufinus îl aduse în conflict cu Stilicho. [Chestiunea a fost reluatã apoi de Emilienne Demougeot. Sverdlovsk (astãzi Ekaterinburg). fiica puternicului general Bauto. ceea ce însã este sigur e cã pornirea lor împotriva imperiului a fost stimulatã de Alaric. op. Pânã la aceastã datã. Flavius Rufinus. de la un capãt la celãlalt al imperiului. 1928. dupã expresia unui eminent medievist francez. pe care dorea sã-1 cãsãtoreascã cu sora vitregã a împãratului.. O luptã era iminentã între aceste douã personalitãti271. Ei nu mai apar în fruntea armatelor. ADSV. El trecu în toiul iernii Alpii. Aceasta a fost. în fruntea ostilor. duc. 106 si urm. Theodosius voise sã asigure copiilor sãi prea tineri un protector. „ascunsi" la Constantinopol si Ravenna. Dar eunucul Eutropius îi încurcã planurile. . Conflictul dintre dânsii izbucneste cu prilejul revoltei vizigotilor. Izvoarele timpului ni-1 descriu ca pe un monstru 269 F. afirmã Bury. . 247-280 si A. p. „Harvard Studies in Classical Philology". Paris 1927.. ea provoacã adesea prãbusiri de situatii si dramatice suprimãri de vieti269. . Mazzarino (..Stilicone. Arcadius era de 17-18 ani la moartea tatãlui sãu. Roma. el e jucãria celor ce stau în jurul sãu. p. nutrind gândul de a ajunge la tron ca asociat al lui Arcadius si a-1 cãsãtori pe împãrat cu fiica sa. Acesta a fost ales 271 Portretele lor la Buiy. si în Rãsãrit si în Apus. Ferdinand Lot a putut socoti cã odatã cu moartea lui Theodosius I începe istoria Evului Mediu268.S. cel putin pentru fiul sãu Eucherius.. I. pp. ambitios si avar. Chr. si cel mai firesc protector era unul legat de dânsii prin legãturi de familie.] .. Paris. Lot. un aquitan inteligent si activ. cãci. ca membru al familiei. îndatorati a lupta pentru imperiu când nevoia o va cere. sefi de oaste barbari. cã Stilicho ar fi fost numit regent al pãrtii de vest încã de pe timpul minoritãtii acestuia270. De aceea. Succesorii luiTheodosius I se închid într-o viatã sedentarã. îndatã dupã moartea lui. Primul sãu act de administratie aratã tuturor vigoarea si spiritul sãu vrednic de a comanda. Toatã aceastã lume se urãste si se de268 Histoire du Moyen Âge.] : . 217 nuntã. fãrã initiativã. viata împãratului e o alergare continuã. suspectat a urmãri aceleasi planuri.. 13 (1976). 233 si urm. Theodosius îl socotise vrednic de o aliantã cu familia sa si-i dãduse de sotie pe nepoata si fiica sa adoptivã Serena. cit. Slab la minte. . în ce-1 priveste pe Honorius. cit. între Dunãre si Balcani. ambitios si rapace. Cameron. puse ordine la frontiera Rinului. t. 6974. I. Stilicho era iubit de soldati. inspecta garnizoanele si se întoarse la Milan. demnitari servili. se pare. Bury.

cãci chestiunea Illyricului oriental îl interesa de aproape. pe Sava. iar în acel an Gratian o cedase lui Theodosius. S-a cãutat a se explica aceastã atitudine. Rufinus smulse lui Arcadius ordinul ca acela sã expedieze îndatã la Constantinopol 272 Bury. Alaric se pare cã a voit sã-si atragã prietenia lui Rufinus. poate. si cea mai probabilã explicatie a ezitãrii lui Stilicho. Ieronim era în Palestina. 273 Ibidem. Ea fu primitã cu demonstratii de bucurie de populatia tiranizatã de atotputernicul ministru. fiindcã domeniile acestuia. Gainas ajunse. lãsându-1 pe Alaric sã-si ducã înainte opera de pustiire cu vizigotii sãi. Sf. în locul sãu. Dar în Thessalia el se gãsi deodatã în fata lui Stilicho. ajungând pânã în Siria. cursuspubli-cus. Linia despãrtitoare între Est si Vest mergea de la Singidunum (Belgrad). înaintând cãtre zidurile Constantinopolului. „Byzantion" 20 (1950). marele sambelan. Stilicho pretindea cã vointa lui Theodosius fusese ca fiii sãi sã se întoarcã la vechea situatie si ca autoritatea lui Honorius sã se întindã pânã la hotarele Thraciei. Gainas. si miscarea pe care a condus-o a fost o adevãratã miscare nationalã2^2. la un semn al lui Gainas. situate în preajma capitalei. întrebuinta toate mijloacele de jefuire. 27 si urm. si supravegherea fabricilor de arme si a le trece asupra marelui demnitar magister officiorum275. Temându-se de o victorie ce ar fi câstigat rivalul sãu asupra lui Alaric. 109-110.219 seful întregii armate a vizigotilor. Cf. spionii sãi erau pretutindeni. Gotii pustiirã Thracia si Macedonia. El trateazã cu el. desi stãpân pe situatie. sub ochii împãratului (27 noiembrie 395). care alergase în calea barbarului. care cuprindea Grecia si tãrile centrale din Balcani. dar el se supuse ordinului. 109-111. Dupã obicei. Arcadius îl alese pe eunucul Eutropius. în acest an. inovatia introdusã de Arcadius. Cauza principalã pentru care Stilicho reclama acest teritoriu era faptul cã Peninsula Balcanicã dãdea pe atunci cei mai buni luptãtori273. op. Idem. pe Via Egnatia. Stilicho trimise deci trupele Orientului cu un ofiter devotat. Eutropius conduse o expe221 ditie împotriva lor în 398. care luptaserã în Occident împotriva lui Eugenius. înainte de 379. . prefectura Illyricum. zugrãvit în culori tot atât de negre ca si Rufinus. de a lua din atributiile prefectului pretoriului administratia generalã a postelor. au fost crutate de barbar. nu numai pãrtile europene ale stãpânirii lui Arcadius au fost devastate de barbari: hoardele hunilor transcaucazieni nãvãlirã prin portile Caspicei si pustiirã tinuturile înalte ale Armeniei si câmpiile Mesopotamiei. un barbar îl strãpunse cu sabia pe Rufinus. si se retrase cu armata sa la Salona. si în douã scrisori descrie ororile sãvârsite de huni. cãtre vest. cel mai puternic în administratie dupã împãrat. fãcuse parte din jumãtatea de Apus a imperiului. la Hebdomon. aruncându-i dincolo de Caucaz277'. si acesta va fi acum principalul ministru al imperiului în Orient. Tot atât de avid. împãratul si Curtea iesirã sã salute trupele în Campus Martius. a fost cã Serena si fiul sãu se aflau atunci la Constantinopole. p. Asasinarea lui a fost desigur instigatã de Stilicho. pp. lângã lacul Scutari. Molatecul Arcadius trecu sub influenta eunucului Eutropius. cit. Ordinul acesta sosi tocmai când Stilicho se pregãtea sã-i atace pe vizigoti în valea Peneiului. Note sur la politique orientale de Stilicon. la Constantinopol. 220 trupele Orientului. pp. si cobora spre sud pe Drina pânã la Adriatica. El privea cu gelozie si suspiciune pe prefectul Orientului. întorcân-du-se înapoi pe unde venise. Bury socoteste cã eunucului i se datoreazã. iar rezultatul negocierilor a fost cã Alaric s-a retras din vecinãtatea orasului si s-a îndreptat spre vest.. si sã înceteze orice actiune. Pe când le treceau în revistã. Fortele sale erau superioare gotilor si victoria asiguratã.

noaptea temut e de soti". 275 Ibidem. care era ocupatã în Grecia. Stilicho porni totusi sã elibereze Grecia.. Demougeot afirmã cã e aproape sigur cã Stilicho lãsã de bunã voie pe Alaric sã plece. 62-74. pregãtin-du-si o victorie care nu putea întârzia. cum vom vedea. Bury înregistreazã cele trei pãreri exprimate cu privire la scãparea lui Alaric: 1. 222 Occident. apoi Stilicho. din motive 277 Nota 12 la ed. panegiristul lui Stilicho279. si Eutropius îl convinse pe împãrat si Senatul sã-1 declare pe Stilicho dusman public. unde Maurul Gildo stãpânea insolent. 278 Op.La începutul anului 396.I. prin politica de loialism dinastic a generalului „respectuos de autoritatea imperialã în Orient ca si în Occident". barbarul se putu strecura întro bunã zi. Gildo. revolta comitelui Africii. Istmul de Corint era ultima barierã si ea fu trecutã. 2) Arcadius si ministrii sãi. Revolta maurului Gildo. El se retrase din Illyricum. Marele templu al Demetrei si Persephonei din Eleusis furã prãdate. jignind maiestatea imperiului si terorizând de 12 ani provincia cu tirania sa: „Ziua e spaima bogatilor. N. Câteva ciocniri avurã loc în aceastã regiune muntoasã. în tot acest mars triumfal. se îmbarcã în Italia si debarcã la Corint fãrã nici o piedicã. p. cit. Alaric primeste de la Arcadius titlul râvnit de magistermilitum per Illyricum ($98-399). si se întelege cu Eutropius. plãtind o grea rãscumpãrare. Cãderea lui Eutropius si Gainas.. îndreptându-se spre Arcadia. pp. Pericolul german în Est. Golubcova. Neglijenta lui Stilicho (dupã Zosimus). în Elis. History. la hotarele Occidentului. 4. un lucru e în afarã de îndoialã: ostilitatea Curtii din Constantinopole fatã de Stilicho. Toate aceste trei pãreri contin. 276 Demougeot. Claudian spune cã el primi ordin de la Honorius. Scopul lui Stilicho în expeditiile sale illyrice . hostis publicus. pentru scopurile sale. Romans and Barbarians: The Decline ofthe Western Empire. p. Atena fu crutatã. si ar fi fãcut-o cu bucurie. gotii n-au întâmpinat un singur om înarmat pentru a li se opune. . III. Oricum. Atitudinea lui Stilicho se poate explica. Pentru aceasta. manevrând cu prudentã. operei lui Gibbon. Megara cãzu la prima somatie. Alaric nãvãli în Grecia. 166 si urm.. 114 si 126. lãsând pe Arcadius favoritilor sãi nedemni si ocupându-se de consolidarea Occidentului. dupã tactica sa. 3) Stilicho se presupune a fi încheiat o întelegere secretã cu Alaric. sugereazã acelasi autor. Eutropius se temea.adaugã Demougeot . sfârsi prin a închide pe Alaric într-un cerc de întãrituri pe platoul Pholoe.zice el . dupã învãtatul englez. dar aceastã chemare nu veni. unde Alaric se refugiase. în aceastã împrejurare. b. „Vestnik Drevnej Istorii". ca si Rufinus. 1949. 1982. Un an întreg petrecu Alaric în Pelopones.nu poate fi îndoialã cã a fost desfacerea Illyricului de Rãsãrit din stãpânirea lui Arcadius277. p. si el nu trecuse în serviciul lui Stilicho . Stilicho astepta sã fie chemat pentru a-i izgoni din Grecia pe nãvãlitori. care profita de lipsa armatei de Occident. gelosi de interventia lui Stilicho. nu se stie cum. cum o restabilise în 274 Idem. de interventia Occidentului. îl caracterizeazã Claudian.fiindcã îndatã dupã aceea devasteazã Epirul. în primãvara anului 397. op. câte o parte de adevãr. Curtea lui Arcadius încurajeazã apoi. incapabil de a împiedica debarcarea. care cade în mâinile sale fãrã rezistentã276. 115. Appendix. Alaric luã Argos si strãbãtu Peloponesul pânã la Sparta. ar fi restabilit ordinea în Orient. cit. Thompson.A. Italija v nacale Vveka i vtorzenie Alariha vRim. si Curtea lui Arcadius nu luã nici o mãsurã spre a-si proteja supusii.. Dar. pp. 172. retrãgându-se în Epir. hotãrî a pune capãt revoltei din Africa. Stilicho era prea prudent pentru a provoca un conflict între cele douã Curti. trecu în Attica si ocupã Pireul. Capitularea lui Alaric era sigurã. voi. Madison (Wisconsin). au tratat cu Alaric si i-au asigurat retragerea (sugestia lui Claudian). [E..] 223 politice pe care nu le cunoastem278. devasta Beotia. Dupã ce cuprinse Corintul.

întors la Constantinopol. iar Gildo primise tinutul în numele lui Honorius. [HJ. op. sau produs mari dezertãri. în primãvara anului 398. el se gândi sã dea rebeliunii sale forma unei treceri a Africii de sub autoritatea lui Honorius sub aceea a lui Arcadius. îi ceru sã-1 declare solemn pe Maur inamic public.cit. fusese ridicat la rangul de magister militum. cu nepotul împãrãtesei Aelia Flaccilla.. 18 (1972). el întretinea probabil relatii . El aduse grâul adunat în Gallii. Maurul Firmus încercase a-si crea un regat în Africa. cãci Stilicho. Vânturile 1-au aruncat însã la tãrm si a fost capturat. 167-176. iar dupã moartea împãratului se pregãti a deveni independent. 40 (1962). Dar credinta Maurului n-a tinut mult timp. cu Honorius. O tranferare a diecezei Africii sub Arcadius pãrea un rãspuns la propunerea de a se transfera prefectura de Illyricum sub autoritatea lui Honorius280. comite al Africii. pp. n-a voit sã vadã în Gildo decât un rebel. Gildo fugi pânã la Tabraca. zece mii de oameni furã îmbarcati pentru a trece în Africa. ci condamnat la moarte dupã o înfãtisare în proces281. foarte numeroasã. în armata lui. Der Aufstand des Afrikaners Gildo und seine Nachwirkungen. întors în Italia biruitor. pp. ori a pierit printr-un simplu accident. Se pare cã unii din aliatii lui Gildo au fost corupti de Mascezel. Kotula. în vara anului 397. pregãtiri pentru suprimarea lui Gildo. Pozitia sambelanului se clãtina acum serios. în tot timpul iernii o flotã se adunã la Pisa. El nu fu executat îndatã. pp. Stilicho îsi întãrea pozitia prin cãsãtoria fiicei sale. ceea ce însemna o declaratie de rãzboi. Mãria. dar încercarea fusese înãbusitã de armele lui Theodosius.. Gildo a fost numit. „Klio". fiindcã Africa era grânarul sãu.] 226 Stilicho. 185-186. întorcându-se la un vechi uz. unde propunerile sale sunt bine primite. Energia lui Stilicho luã mãsuri repezi pentru a asigura aprovizionarea Romei.Divitibusque dies et nox metuenda mãritis. în acelasi timp. Intrã deci în tratative cu Constantinopolul.. Vãzând acum relatiile încordate dintre cele douã Curti. cãutând sã evite un conflict între cei doi împãrati. ca rãsplatã. Occidentul refuzã a-1 recunoaste. cu titlul exceptional de magister militum. „Altertum". încercând sã scape pe o corabie. Succesul sãu repede a displãcut.. Italia fu scandalizatã la primirea acestei stiri: un eunuc consul nu se mai auzise. un frate al lui Gildo. p. 224 Cu 18 ani mai înainte (379). pentru a-1 apropia mai mult. Diesner. Pentru Roma. History. T. 178-186. Pentru a mãguli Senatul. fiica lui Gildo. cum au pretins dusmanii acestuia. cele cinci provincii ale Africii erau inevitabil atribuite Occidentului. Stilicho nu putea pãrãsi Italia si dãdu comanda lui Mascezel. aproape de drumul militar ce ducea pe coastã la portul Tabraca. prevenind la timp calamitatea ce ar fi lovit populatia capitalei. o rebeliune în Africa era mai serioasã decât oriunde. marele sambelan Eutropius era numit consul si aceasta stârnea indignarea nobilimii senatoriale. care fugise nu se stie de ce si ceruse azil împãratului. Mascezel. în primãvarã (398). lui 281 Demougeot. poate. si. pe râusorul Ardelio. având un ajutor pretios de la Gildo. începu. în orice împãrtire a imperiului. Gainas. ostilã vechiului ei protector. si Mascezel era dornic acum de rãzboi mare. El refuzã a trimite trupe lui Theodosius în expedita acestuia contra lui Eugenius. în anul 399. împãratul unise în cãsãtorie pe Salvina. îmbarcându-1 pe Ron Bury. 225 si transportându-1 în apele Tibrului si aduse si din Spania. pãstrând o suspectã neutralitate. Gildo nu permise corãbiilor cu grâu sã plece la Tibru. Stilicho era dusmanul sãu si el îsi afla un aliat în persoana Eudoxiei. fratele si dusmanul lui Firmus. Rebelul fu învins aproape fãrã vãrsare de sânge în provincia Byzacene. Eutropius reclamând Africa pentru Orient. Gildos Herrschaft und die Niederlage bei Theueste (Tebessa). unde. pieri si el în curând. 121. Gildo se rãzbunase omorându-i fiii.

în muntii dintre Pisidia si Pamphylia s-au dat lupte. vãzând pericolul. 223. Aurelian si prietenii sãi. crezând cã are a face cu dezordinile câtorva bande de coloni germani. de unde voirã sã-1 smulgã.[G. op. p. Osnovnye certy politiceskoj oppoziciipravitel'stvu Vizantii v 399-400 gg. întâlnirea avu loc la Chalkedon si Arcadius primi toate conditiile. sã-si pãstreze postul de magister militum inprasenti si sã se numeascã Caesarius. Theodosius I. Senatori si demnitari legati de traditiile romane erau indignati de înãltarea unui eunuc la consulat si alarmati de a vedea importante comenzi militare tinute de germani. dar gotul pune conditii: nu primea negocierile decât cu împãratul în persoanã si într-un loc afarã din capitalã. ca si sporirii puterii germane în imperiu. fratele lui Aurelian. pp. 230-231. confiscându-i-se averea. fãcu presiuni. Caesarius fu instalat prefect al pretoriului. organizã apãrarea. favoritul împãrãtesei. si urm. Gainas îsi fãcu intrarea solemnã în capitalã. instigati probabil de Gainas. simtindu-se amenintat de 282 Ibidem. Gainas. 285 Bury. fu exilat în insula Cipru. de fapt. Amenintat de soldati. si ei dãdeau un escadron de cavalerie armatei romane. op. 132-133. cit. 283 Demougeot. Un document interesant pentru spiritul ce stãpânea acum în cercurile înalte si mijlocii ale imperiului e discursul lui Synesios Uepi ficcaiÂeiat {Despre suveranitate).. purta urã sambelanului si-i atâtã pe os-trogoti la revoltã. se stie. Chrysostom interveni pentru viata ostatecilor. sã i se acorde intrarea în Constantinopol cu toti soldatii sãi. dar Eutropius nu le-a dat mare . seful acestui partid antibarbar era Aurelian. care scapã. Miscãrile au început în primãvara anului 399. cerea apoi sã i se predea ca ostateci trei antibarbari notorii: Aurelian. Gainas 1a ajutat pe Tribigild. ADSV.. Leon îsi pierde viata într-o luptã. Câteva luni mai în urmã. Bury. care scãparã numai cu exilul. sprijinitorul sãu principal. 249-253. Paderborn. p. creat de împrejurãrile critice ale stersei domnii a lui Arcadius. înaltul prelat african venise în 399 la Constantinopol spre a cere pentru Kyrene o usurare de impozite împãratului. creatura sa. si Eutropius. Panica din Constan-tinopol îl îndeamnã pe Arcadius a negocia. 126 si urm. si numai Chrysostom îi scãpã viata. Era totodatã si o loviturã adusã lui Gainas. Saturninus si loan. si Arcadius îl dizgratie. pp. cit.. cu titlul de coloni. 129-132. cu armata. Tribigild se îndreptã spre Con-stantinopol pentru a-1 intimida pe împãrat. Eunucul. Eutropius se refugie la Sfânta Sofia. stãpân pe guvernul de Rãsãrit vreo sase luni. atentie. Goten in Konstantinopel..cu Stilicho si tintea rãsturnarea eunucului. prãdând la tãrmul Propontidei. Aurelian fu numit în locul sãu. în functia de prefect al pretoriului284. si aceasta a însemnat biruinta partidului antigerman. care capitulaserã. instalase în Phrygia. El fu decapitat la Chalkedon283. printr-o emotionantã cuvântare. Aceasta se întinse usor. care-si da aerul cã e loial. 1985. cit. op. comunicã la Constantinopol cã nu se putea face pace cu Tribigild cât timp e la putere Eutropius282. Tribigild însã nu veni. Bury. Partidul roman antibarbar. fu adus în fata unui tribunal prezidat de Aurelian si condamnat la moarte. El trimise contra rebelilor pe gotul Gainas si pe generalul roman Leon. dupã campaniile sale împotriva ostrogotilor (gruthungi).. Dusmanii eunucului profitarã de acest moment critic pentru a-1 ataca. A.. Cãderea lui Eutropius (august 399) atrase si pe a prefectului pretoriului. Kozlov. schimbã negocierile sale cu Tribigild în rebeliune si înainteazã împreunã cu el. Eudoxia. care. Tribigild. . Gainas fu. . degradat din rangul de patriciu. Eutychian. Revolta ostrogotilor din Phrygia. a fost prilejul care a dus la cãderea lui Eutropius si a provocat în acelasi timp lupta împotriva influentei germane în Orient.D. în 386. Comandantul 227 lor.. fost prefect al orasului. episodul acestei tiranii germane îsi aflã sfârsitul în iulie 400285. si e probabil cã a publicat acest 284 Ibidem. era si el potrivnic lui Eutropius. fãcându-1 rãspunzãtor de victoria gotilor. pp. geloasã de marea ascendentã a sambelanului asupra sotului sãu. Albert. pp. cãci provincia era fãrã apãrare. o parte din acesti barbari. acuzat cã aspirase la imperiu.

învingãtor al fratelui sãu Caesarius. ca în primele veacuri ale istoriei lor ?) si pe goti sã-i sileascã la munca pãmântului. Mai întâi. Slavjaniskiti. afarã din oras288. cumani. la Hebdomon.. La Synesios apar însã noutãti. afarã din oras. furã cuprinsi de panicã si pornirã. însãrcinati a-1 ajuta sã guverneze. sã-si facã rugãciunile într-o bisericã clãditã de Theodosius. 146-165. grijã moralã prin rãspândirea filosofiei. crede cã aceste cuvinte îndrãznete n-au putut fi pronuntate niciodatã. mai târziu pe slavi. pp. Gainas se hotãrãste deodatã a pãrãsi capitala sub pretextul unei indispozitii si se duce. Berlin. Gotii îsi fãceau rugãciunile ca arieni. rãufãcãtorul Typhon. apãrutã dupã 12 iulie 400. Geschichte der Hunnen. pp. 197-224 si voi. 1958. 109-104). II.] 230 Ideile conducãtoare ale manifestului. dacã nu le convine.. IV. suveranul trebuind sã ia sfat de la senatori. preceptorul ales de Theodosius pentru educatia lui Arcadius287. 29 (1960). 1962. cit. respectul privilegiilor aristocratice. care poate fi privit ca manifestul antigerman al partidului lui Aurelian. invitându-i sã se întoarcã de unde au venit. familiare tuturor pane-giristilor imperiali de la Traian încoace. Byzantinoturcica. trebui sã se mãrgineascã a publica discursul..16 (1979). 23-31-] 229 ' . Ei încercarã a ocupa câteva biserici din 287 Demougeot schiteazã (p. Tumultul gotilor aruncã spaima în populatie. Uepi npovoiaq 77 Aiyvntwq. ^. Berlin. grija fatã de starea supusilor. Ideile politice generale ale partidului reprezentat de Aurelian însufleteau discursurile lui Themistius. Berlin. [Ca si în sursele bizantine de mai târziu. p. în F. a Il-a. . Aux origines du christianisme da-co-scythique. el îl glorifica pe Aurelian. încurajarea agriculturii. 234 si urm. nestiind ce planuri aveau. Lozovan. data alungãrii gotilor din Constantinopol. Gy Moravcsik. Apoi. Programul acestui regim ideal era stabilit în liniile sale mari. 1960. dupã ce a obtinut. noaptea. Demougeot. grija pentru apãrarea imperiului amenintat de barbari. cu o micã escortã. . infiltrati în armatã si magistraturi. Sub trãsãturile lui Osiris.) o interesantã paralelã între ideile conducãtoare ale lui Themistius si cele ale lui Synesios. Dujcev. 231 capitalã si dãdurã nastere la dezordini. o poveste alegoricã.' discurs-program. luându-si tot ce aveau. la sfârsitul anului 399 sau începutul anului 400. Tirania lui Gainas n-a putut tine mult. prin usurarea impozitelor. grijã materialã. cum bine observã învãtatul francez. ca si crestinismul romanic din stânga Dunãrii de Jos si din Skythia Minor = Dobrogea (cf. Când gotii aflarã de plecarea sefului lor. grija fatã de ordinea publicã prin libertatea de constiintã si toleranta religioasã. •?* . datoritã lui Aurelian. adunau. spijinit de seful mercenarilor „sciti"286. populatia romanã îl detesta. pp. care se ocupã pe larg de ideile discursului-program. revendicãri pe care generatia dinainte de el nu le cunostea. apelativul e folosit pentru a-i desemna pe goti. reducerea sâcâielilor administrative.. II. El rãmase însã credincios partidei antigermane si asteptã cãderea lui Gainas si întoarcerea lui Aurelian pentru a face sã aparã. ed. S-a întâmplat cã o cersetoare se afla la una . regele Egiptului. care izbutise a uzurpa provizoriu puterea. în sfârsit..u. precum si Idem. pp. „Slavia". pp. sã recruteze armatã nationalã (romanii n-ar putea sã se apere ei însisi. în zona balcanicã. 279-283. voi. satisfacerea cererii sale pentru Kyrene. 286 Op. în învãlmãsealã. Byzance et la românite scythique. apoi pe pecenegi. dar redactatã mult mai înainte. I. Povestirea egipteanã.. Autorul îl sfãtuie pe suveran sã curete armata de goti. Synesios. potrivit suveranului ideal. locuri comune scolare. voi. numele de „sciti" este aplicat tuturor popoarelor migratoare care au trecut prin spatiul nord-pontic pânã la Dunãre (întreprinzând adeseori incursiuni si la sud de marele fluviu. E. Altheim. în toamna anului 400. 239 si urm. când acesta se afla prefect al pretoriului. tãtari (cf. Dupã aceea.

Gainas privind neputincios de pe tãrm dezastrul gotilor sãi. Demougeot. când nu mai avurã provizii. s-a închinat cresterii îngrijite a copiilor sãi. 233 Egipt. sub Arcadius. însãrcinându-1 cu predica. El cãzu în mâinile lui Uldin. vãzând atâta îmbulzealã. loan Chrysostom si Curtea lui Arcadius. Eunucul trecuse putin mai înainte prin acel oras. Cu pieirea lui Gainas. vru s-o ucidã. Rãu aprovizionat si descurajat. Eutropius avu atunci o excelentã inspiratie aducând în Scaunul de patriarh pe loan Chrysostom (Gurã de Aur) din Antiochia. Seeck. urmãrindu-1 cu admiratia si iubirea sa dincolo de anii de scoalã. si astfel si-a început loan Chrysostom cariera ilustrã în metropola Siriei. S-a pãstrat o scrisoare de la el. la Abydos. si fusese uimit de elocventa si popularitatea marelui predicator. Acoperisul bisericii fu smuls. El urmã cursurile de retoricã la scoala vestitului Libanios. pericolul got îsi gãsea sfârsitul în provinciile Orientului.] 232 mandate de Fravitta. El se crezu prada unui demon si se duse sã se roage pentru libertatea lui la moastele Sfântului loan Botezãtorul. pp. regele hunilor. avusese un rol mare în politica natiunii sale ca sef al partidei filoromane.din portile de Vest si. adus la Constan-tinopol. Pentru el. fu întronat la 26 februarie 398. Aurelian fu restabilit în fruntea prefecturii.. obosit de pledoariile de barou. ar fi rãspuns cã 1-ar lãsa pe. 256-266. în ultimii ani ai lui Theodosius. pp. Chrysostom. Nectarius. cãsãtorit cu o romanã. întrebat de prieteni pe patul de moarte pe cine lasã în locul sãu. cit. înaintat magister militum si curãtise Mediterana de pirati. El socotea cã datoria sa principalã era sã lupte îm- . dacã crestinii nu i 1-ar fi smuls290. vãduvã la 20 de ani. care descoperi talentele extraordinare ale discipolului sãu. hotãrârã a încerca sã treacã strâmtoarea pe niste plute grosolane. citat de Demougeot (p. si care-i poartã numele289. Episodul acestei grave crize a imperiului a fost celebrat la Constantinopol: scene de revoltã au fost reprezentate în sculpturile ce împodobesc columna lui Arcadius. Un got. se sili a-1 atrage la crestinism. pãstrate în capela clãditã de Theodosius la Hebdomon. Episcopul Flavian îl fãcu preot.. El fusese. prin care îl felicita pentru succesele sale de barou. si chiar dincolo de Dunãre. Nãscut în capitala Siriei. mânios. se aflau trupe sprijinite de corãbii de rãzboi. Gotii se asezarã în tabãrã pe tãrmul european si. c. Se spune cã. porni în fugã spre nord. crezu cã a venit ziua din urmã a Constantinopolului si începu a se ruga cu voce tare. din Cilicia pânã în Palestina. si orãsenii. Episcopul Antiohiei. cit. Fravitta avu onoarea unui triumf si fu numit consul pentru anul 401. Faima elocventei sale se rãspândi în tot Orientul. interesul suprem nu sta în controversele teologiei. gotii care nu apucaserã a iesi sunt atacati de populatia înfuriatã. patriarhul Constantinopolului. cit. jefuind. Gainas. lãsându-se a fi dusi de curent. Secundus. dintr-o familie nobilã si bogatã . 253). Ei îsi aflarã repede refugiul într-o bisericã aproape de palat. Libanios socotea geniul lui Chrysostom ca un dar al muzelor si sperase sã-1 câstige pentru cauza vechilor credinte ale Greciei. 133-137. ridicatã în 403 în Forum. ci în morala practicã. [Demougeot expune aceste consideratii la pp. Eudoxia. Gainas veni la Hellespont. op. si care. un got pãgân. unde ar fi voit sã-si recruteze soldati. si gotii ucisi cu pietre si cãrbuni aprinsi (12 iulie 400). avusese un rang în armatã . muri în 397. Flota lui Fravitta îi întâmpinã si-i scufundã. Un tumult general se produse. Dar pe celãlalt tãrm. Meletios. o slãbiciune nervoasã periculoasã (psihastenie) ar explica toate nesocotintele lui Gainas.Ioan. Orasele Thraciei se apãrau ca cele din Asia împotriva lui Tribigild.Chrysostom a fost crescut de o mamã iubitoare care.tatãl sãu. care-1 ucise si-i trimise capul lui Arcadius. decis a trece în Asia. declarat dusman public. izbutind a închide portile. spre a merge în Bury. un roman interveni si-1 omorî. primi botezul si fu numit lector al bisericii din marele oras. 255-262 din op. Aceste trupe erau co288 Dupã O. porni în Thracia cu armata ce-i mai rãmãsese. Cu mica trupã ce-i rãmãsese. op. dincolo de Haemus. si loan.

234 potriva voluptãtii claselor bogate. lãcomia si avaritia clerului si cãlugãrilor. 236 trecurã în tabãra dusmanilor sãi. desigur. cit. 138-140. Hist. pp. multimea sclavilor care formau cortegiul celor avuti... gãtite cu lanturi de aur. fiica lui Saturninus. N-avea nimic din geniul împãciuitor al unui Ambrosius sau al unui Augustin.. care 291 Vezi frumoasa-i caracterizare. Desi condamna inegalitatea socialã. cu ziduri încrustate în marmurã si fildes. le striga predicatorul. în politica sa religioasã. frivolã. trufia filosofilor.••• . de o fire asprã. sã-1 ridice pe sãrac împotriva bogatului si le-a fost usor dusmanilor sãi sã-1 acuze cã „seduce multimea". ele veneau fãrã sfialã înaintea altarului. înteleserã cã siguranta lor nu se putea bizui decât pe ruina primejdiosului arhiepiscop. [Despre cele douã personalitãti ale epocii. „Libanios"). putin 235 curtenitoare. n. 561 (s. îmbrãcate în haine de mãtase. cu hamuri împodobite si în mijlocul u-nui alai de sclavi si eunuci. La Constantinopol înaltul prelat gãsea toate viciile Asiei.290 Sozomenos. vãduva lui Promotus. „ca femeile care joacã în teatru". Cercetând abuzurile mai multor biserici din vestul Asiei Mici (401). p. insultând în mod crud mizeria atâtor sãraci. Jean Chrysostome") si 562 (s. între femeile din înalta societate dusmane patriarhului. la Bury.. El se ridicase de la amvon împotriva femeilor care serveau clerul capitalei sub numele de surori. spiritul cuvântãrilor lui tindea. Toatã viata artificialã. p. în aceastã pasionatã denuntare a celor bogati291. superstitiile. Altii. dar si senzualitatea. luxul fãrã frâu al meselor. ca sã-si audã osânda. Eccles. cu practicile lor grosolane. El se indigna de luxul peste mãsurã al femeilor care mergeau la bisericã în car aurit. Castricia. tras de catâri albi. sã denunte risipa de bogãtii care ar fi putut usura clasele sãrace. Index general. patriarhul comise imprudente care-i stârnirã noi adversari. sporite încã de apucãturile unei Curti trufase.. ce caracterizeazã societatea metropolei siriene în aceastã epocã de agonie a lumii pãgâne. dominate de Eudoxia. cu amulete si vrãjitorii. ca într-un film de cinematograf. care îsi purtau bãrbile lungi pe sub portice. VIII. ca sã te mântui de pãcate prin milostenie". Dagron. Eugraphia.• . cenzurase aspru spiritul de desfrâu si simonie al prelatilor.v. II. op. sub biciuirea nemiloasã a cuvântului sãu înaripat. în care vedeau un tiran al Bisericii. spectacolele cu dansuri lascive si cântecele obscene. 298 293 Ibidem. Scopul sãu era reforma moralã a lumii si temperamentul sãu aprins de sirian îi dãdea în aceastã misiune un avânt pasionat292. pp. toate trec. . v.si nimic nu era mai departe de gândurile sale decât faptul de a rãsturna ordinea stabilitã a lucrurilor. nu pe cea politicã . 383. temându-se de aceeasi soartã.] . dând în lãturi lumea pe uliti dinaintea lor. cu pãrul frizat strãlucind de perle si diamante. Naissance.v. „Biserica nu e fãcutã spre a expune într-însa asemenea bogãtii". în casa cãreia se întâlneau vrãjmasii lui Chrysostom293. el procedã cu asprime si depuse vreo 13 episcopi. în casa cãreia crescuse Eudoxia. 300. Chiysostom atacã nu numai viciile si extravagantele celor avuti. „Bogat te-a fãcut Dumnezeu pentru ca sã ajuti pe sãraci -proclama Chrysostom -. Bury îl aseamãnã cu socialistii moderni. pe dinaintea ochilor nostri. 292 Demougeot. e târâtã la marea tribunã a predicii lui Chrysostom. a splendidelor lor portice. Chrysostom era om de un ascetism împins pânã la extrem. mai recent G. cu pardoseli în mozaic. Cap. Palladius citeazã câteva intime ale Eudoxiei: Marsa.. observã atât de judicios Bury -. Strãlucirea palatelor.

îl lãsã a-i tine locul. râvnind a-si întinde hegemonia spiritualã asupra întregului Orient. la îndemnurile Eudoxiei. Acest Sinod se întruni dincolo de Bosfor. o pastoralã în care-1 osândea pe Origenes si discipolii sãi. care condamnase pãrerea lui Origenes. dând. Acesta îi primeste bine. Theophil împãrtãsise pânã acum pãrerea ereticã a lui Origenes. cã numise pe Epiphanios nebun si demon. venise la Constantinopol. un mare ambitios. construit de Rufinus. Majoritatea episcopilor erau egipteni. O listã de învinuiri împotriva lui Chrysostom fu prezentatã împãratului. sã cearã protectia lui Chrysostom. îl învinui de erezie pe Severian. Aceeasi doctrinã stãpânea printre cãlugãrii numerosi din pustiul Nitriei. care intrase acum în conflict cu Theophil pe o chestiune de bani si fusese 237 condamnat de un Sinod de clerici servili ai prelatului. Eudoxia. dãdu ascultare intrigilor partizanilor lui Theophil. nemângâiatã de plecarea predicatorului ei favorit. cã . unde fusese bine primit de Chrysostom. si ea le promite a interveni pe lângã augustul sãu sot pentru a le face dreptate. în Palatul Stejarului {Dryas). în vara anului 403. care ceru pedepsirea lui. iar Eudoxia îi fãcu o primire cãlduroasã. el pãrãsi capitala. Cel mai înversunat dusman al lui Chrysostom era Theophil. cã a intrigat contra lui Severian. diaconul Serapion. Isidor. „Fratii lungi". cu toatã porunca împãratului de a se supune. care venise sã se închine la capela Sfântul loan Botezãtorul. iar Chrysostom refuzã a se prezenta înaintea unui Sinod compus din dusmanii sãi si de patru ori repetã refuzul sãu. si nu-i putea ierta lui Chrysostom faptul cã-i înlãturase protejatul. Acesta cãutã sã se scape de fratii inoportuni si declarã rãzboi origenismului. Mânios. care aruncase conceptia antropomorficã a divinitãtii. invitã Sinodul sã se ocupe de ele294. preveniti de Theophil. care. Cãlugãrii dau o cerere împãratului. din care nici unul nu era de ajuns spre a depune un episcop: cã vânduse marmura pusã de o parte de Nectarius pentru a decora biserica Sfânta Anastasia. în fata unui Sinod prezidat de episcopul capitalei. ca un ciclop. îl recheamã si impune lui Chrysostom sã se împace cu el. împãrãteasa. Ei stârnesc mânia arhiepiscopului prin interventia lor în favoarea lui Isidor. Theophil. Nemultumit cu pedeapsa usoarã aplicatã de patriarh. convocã Sinodul sãu.Severian. unde populatia era de partea lui Chrysostom. iau drumul Palestinei. Severian stiu sã câstige sferele Curtii si pe multi din adversarii lui Chrysostom. episcopul de Gabala. cãruia Epiphanios îi arãtase o mare ostilitate. El a fost judecat în lipsã. simtin-du-se ofensatã. Ei o întâlnesc pe Eudoxia. ceea ce-1 jigni pe Chrysostom. cã îsi lua masa singur. episcopii refuzã a le da adãpost. la Constantinopol. La moartea lui Nectarius. în Egipt. Un Sinod al sãu îi condamnã pe cãlugãrii din Nitria si-1 anatemiza pe Origenes. în fruntea cãrora se aflau patru cãlugãri numiti pentru statura lor înaltã „Fratii lungi". care îl puse sã predice. acuzând pe Theophil. cãtre sfârsitul anului 401. Arcadius îl cheamã pe patriarhul Alexandriei la Constantinopol ca sã rãspundã la acuzatiile ce i se aduc. sigur de protectia Curtii. si. Ei vin atunci. în Siria. cã rezervase pentru uzul sãu bãile palatului episcopal. ferindu-se a-1 tine în Constantinopol. dar nu vru sã comunice cu dânsii pânã ce nu le va examina cauza. O rãcealã se produse din aceastã cauzã între patriarh si Eudoxia. cu aluzii transparente. si. trupe obtinute de la prefect furã trimise sã-i aresteze pe supãrãtorii cãlugãri. Când acesta se întoarse din Asia. patriarhul de Alexandria. sub influenta împãrãtesei. Epiphanios de Cipru fusese instigat de Theophil si adunase un Sinod al episcopilor sãi. si atunci acuzatul se transformã în acuzator. în care se auzi cuvântul de lezabel. sub cuvânt cã e vorba de lucruri petrecute în altã diecezã. devotat patriarhului. el tinu (403) o predicã plinã de violentele sale de limbaj obisnuite. dupã ce preveni Curtea. în 401. îndrãznet si impulsiv. în timpul lipsei sale din capitalã. Chrysostom fãcu greseala de a refuza sã prezideze Sinodul ce avea sã-1 judece pe Theophil. acuzat de lucruri foarte diferite. El fu îndemnat sã vinã la Constantinopol pentru a lua si semnãtura lui Chrysostom. cã pedepsise un cãlugãr care lovea pe sclavul sãu. cã insulta sau defãima pe clerici. unde. voise sã-si impunã la Constantinopol un preot alexandrin. însotiti de 300 de cãlugãri origenisti.

se furisã. era prea transparentã pentru ca Eudoxia sã nu se simtã insultatã296. din nou danseazã. Ceremoniile inaugurãrii aveau un caracter pãgân. Eudoxia era acum bucuroasã ca Sinodul sã fie compus din adversarii patriarhului. fatã de împãrãteasã. Chrysostom.. Theophil fãcuse o experientã care nu-1 putea încuraja la o a doua vizitã. dupã care. 325-326. 314-317. ceru lui Arcadius sã-1 recheme pe patriarh. aflând aceastã deportare.a primit vizite ale femeilor s. el îsi începu predica. prin cuvintele295: „Din nou Herodiada se înfurie. Populatia. Demougeot. Chrysostom nu-si putu stãpâni mânia si se plânse prefectului. într-o noapte. într-o procesiune solemnã. Chrysostom se întoarse în capitalã în mijlocul bucuriei generale. Simplicius. iar Arcadius a întãrit sentinta printr-un decret care pronunta exilul. Eugraphia si Castricia. în-fãtisând-o pe Augusta si asezatã în vârful unei coloane de porfir în mijlocul pietei Augusteon. Acuzatiile erau prea usoare si s-a invocat refuzul de a se prezenta dinaintea episcopilor. Duminica urmãtoare. multi din episcopii sãi au venit însã si au fost instruiti sã facã uz de canonul Sinodului de la Antiochia din 341. înspãimântatã. aluzia. prefectul orasului. al cãrei text s-a pierdut. care se opri la Sfintii Apostoli. Dusmanii lui Chrysostom îi câstigarã pe episcopi prin convingere.. Dar împãratul persistã în refuzul sãu de a se împãrtãsi cu patriarhul. însotite de dansuri si muzicã. Un cutremur de pãmânt se produse si se vãzu într-însul un semn al mâniei dumnezeiesti. el tinu o mare predicã. si se predã. a dedicat basilicii o statuie de argint. op. Prietenele Eudoxiei. dezvinovãtindu-se si fãcându-i declaratii care o pun într-o frumoasã luminã. oficiind la Sfânta Sofia. cit. din palat. Chrysostom ceruse insistent convocarea unui Sinod general. Cu prilejul unei ceremonii în cinstea patronului sãu. în care chemã binecuvântarea lui Dumnezeu asupra poporului credincios. a împãratilor si pioasei împãrãtesc. aproape de vila Eudoxiei. dacã un episcop depus de un Sinod ar apela la puterea temporarã. un incident comun îl împinge la o „grosolanã impolitete". Eudoxia îsi manifestã supãrarea si Chrysostom agraveazã situatia printr-o nouã predicã lipsitã de mãsurã. o ciocnire avu . Furia multimii care înconjura Marea Ibidem. Sinodul se întruni la începutul anului 404. Sinodul de la Antiochia fusese însã pãtat de arianism si dusmanii lui Repetate la Socrates si Sozomenos. i 239 Bisericã împiedicã ofiterii de a-1 ridica timp de trei zile. aruncând invectivele sale obisnuite împotriva vanitãtii celor mari. dãdurã proportii incidentului. care nu voia sã-1 înfrunte pe împãrat sau sã provoace o revoltã. unde poporul îi ceru sã predice. în curând. aproape de Sfânta Sofia. care sã anuleze acuzatiile ce i se aduseserã în septembrie 403 si invitatiie erau trimise. încât rezultatul sã fie confirmarea hotãrârii Sinodului de la Dryas. pp. Arcadius îi interzise lui loan sã pãrãseascã palatul episcopal. Cântecul si zgomotul tulburarã serviciul divin de la Sfânta Sofia. cum o caracterizeazã Bury. din nou cere capul lui loan pe tavã". se revoltã. coruptie sau constrângere. care fãcu sã se tãrãgãneze lucrurile câteva luni. împãcarea aceasta dintre prelat si Curte n-a putut fi durabilã din pricina temperamentului nestãpânit al lui Chrysostom. 241 Chrysostom se aflarã într-o pozitie dificilã. mai ales favoritul loan. Ea scrise acestuia. Eudoxia. Câteva luni dupã întoarcerea sa. în capela de la Hebdomon. a. depozitia sa rãmânea definitivã si irevocabilã. De astã datã. Aceste excese de 240 limbaj furã raportate la Curte si exploatate de dusmanii episcopului influenti pe lângã împãrãteasã. în ziua de Pasti (17 aprilie 404). pp. Sinodul 1-a condamnat. Pastele se apropia.

Jean Cbrysostome en conflit avec l'imperatrice Euduxie. A doua zi. pp. si trimitând tuturor cuvântul de îmbãrbãtare pentru credintã. escortat. fu expediatã de Papã sã-i ducã lui Arcadius aceste decizii. [K. Theophil. la insistentele adversarilor.loc între credinciosi si armatã. în ziua de 14 septembrie 407298. 97 (1979). în drumul cãtre aceastã nouã destinatie a exilului sãu. din adâncul singurãtãtii sale. F. alimentat de un vânt puternic. o corespondentã activã cu prietenii si admiratorii sãi din toate pãrtile crestinãtãtii. sã mute moastele sfântului loan Hrisostom de la Cucus (subl. p. îi împiedicã sã pãtrundã în palat. 351. Episcopii orientali veniti cu dânsii furã arestati si deportati. slãbit de puteri. pe tãrmul Pontului Euxin.n. ns. cit. p. Iesind pe o poartã dosnicã. Chrysostom a fost transportat la Kukusos. si o mare prigonire se dezlãntui împotriva lor297. pentru serviciul divin. loan. 1969. . socotind cã e prea aproape de capitalã si gãsirã prudent a-1 strãmuta într-un loc mai depãrtat. si se vãzu în ea un semn al mâniei divine. în cele din urmã. cãci. altã încãierare se produse cu publicul adunat afarã din bisericã. 86)]. voi. asteptându-1 pe loan si clerul sãu. 242 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN I O grindinã teribilã se abãtu asupra orasului. orãsel aflat la hotarul Cappadociei si Armeniei. în aceeasi noapte.T. îsi dãdu sfârsitul la Comana Pontului. fu îmbarcat în ascuns si dus pe coasta Bithyniei. ca sã însele vigilenta credinciosilor (20 iunie). pentru a pune capãt conflictului. Ana. exasperat. întretinând. redactatã în veacul al XVI-lea de cãtre protosul athonit Gavriil: „Deci îi veni (lui Neagoe Basarab — n. . „cel mai pustiu loc de pe tot pãmântul". spre a evita o nouã revoltã. Papa Innocentiu adunã la Roma un Sinod de episcopi italieni. cum scrie exilatul cãtre un prieten al sãu.. Arcadius. Boli. într-al aceluia chip se asemãnã si crestinul Neagoe Vodã" (în Literatura românã veche (1402-1647). dãm ca exemplu traducerea româneascã a Vietii lui Nifon. Trimise o lungã scrisoare lui Innocentiu. op. Cercetãrile ordonate de Arcadius atribuirã focul aderentilor lui Chrysostom. se întinse la clãdirile vecine. ttrimise Papei actele Sinodului de la Dryas.TT) în tarigrad. povestind toate cele întâmplate de la afacerea „Fratilor lungi" si cerând un Sinod ecumenic. Bucuresti. cerând tinerea unui Sinod general la Thessalonic. îi poruncea lui Chrysostom sã plece. servind drept cãlãuze. îi interneazã într-un fort si. în muntii Taurus. prieteni ai lui loan.) cuget si gând bun. focul izbucni la Sfânta Sofia si. Holum. la 6 octombrie 404. ca sã dea iertare si tãmãduire maicei sale Evdoxiei împãrãtesei. El se supuse. 1982. unde aceia veniserã de la Sfânta Sofia. împãrãteasa Eudoxia muri. în thermele lui Constantin. Chrysostom. Rãspunsul sosi însã dupã ce Chrysostom plecase în exilul sãu definitiv.. Dusmanii se temurã încã de el. fãcu apel la Papã. Dar ambasada fu maltratatã: Anthemios. îi trimite înapoi în Italia. O ambasadã de episcopi romani si câtiva orientali. ca si în cea postbizantinã: pentru aceasta din urmã. ca si mai demult (lui) Teodosie cel Mic împãrat. prevenit. 131-159. la Pityus (azi Pitzunda). Theodosian Empresses. Ei smulg lui Arcadius un nou ordin prin care Chrysostom era transferat la poalele Caucazului.T. Aici îsi petrecu ilustrul prelat cei din urmã trei ani. van Ommeslaeghe.] 298 [Acest exil al lui loan Chrysostomos apare uneori în hagiografia bizantinã. la care guvernul oriental nu dãdu nici un rãspuns. 243 NICO1AE BÃNESCU Aceste frãmântãri religioase au avut urmãri pentru relatiile dintre Curtile de la Constantinopol si Rave-nna. care declarã condamnarea lui Chrysostom ilegalã. Berkeley. Curând dupã aceea. dumnezeiesc în inima lui. 297 Demougeot. Iarãsi morti si rãniti. Stilicho îl îndemnã pe Honorius sã adreseze fratelui sãu în douã rânduri scrisori de imputãri. cuprinse Senatul si edificiile palatului imperial dinspre sud. Ea se încheie cu câtiva morti. ministrul atotputernic în Orient si dusmanul lui Stilicho. Toate acestea duserã la o rupturã între cele douã Curti. I. Pagubele au fost imense. în exil. . dar Papa se pronuntã de partea lui loan si aprobã tinerea unui Sinod ecumenic.

rãmãsitele ilustrului lor pãstor furã aduse în orasul imperial (ianuarie 438). îi silirã pe huni sã fugã dinaintea lor. 1916. Barbarii erau un întreg popor. un grai si un scris au fost mai strâns unite într-o personalitate vrednicã de respectul tuturor timpurilor"299. Les vagues germaniques. faptul s-ar fi aflat la originea migratiei avare spre vest. precum si una recentã. asa cum îl caracterizeazã atât de lapidar N. se hotãrî la rândul sãu a înscrie numele lui loan pe diptice. Duchesne. Intrarea gotilor în Italia produse consternare. toate triburile vizigote care ocupau Illyricum oriental. Apoi Cyril. la cererea pioasã a populatiei si clerului capitalei. 246 . Timp de patru ani. [Lucrarea a avut o a doua editie. De acest moment. pe care o cunoscuse. Italia. dezlãntuitã de la extremitatea de rãsãrit a Asiei. sã obtinã de la Honorius un teritoriu si concesii în provinciile Dunãrii. în cele douã luni urmãtoare. Stilicho 300 [Acest popor. 1991. patriarhul Atticus satis-fãcu dorinta Papei. la sfârsitul anului 401. la rândul lor. deodatã. provocate în China de Tulun. îngrijitã de M. obtinut de la Arcadius. „rareori o viatã. ca sã respingã nãvãlirea. care cãzu repede. dupã Battifol. El îndeplini acest lucru. Paris. sau selun. Enciclopedicã. dar dupã alte opinii avarii ar fi diferiti de jouan-jouan (L. locurile. Momentul prielnic a fost pentru el nãvãlirea în Noricum si Raetia a unei mase de triburi germanice. se foloseste Alaric. împãratul Theodosius al II-lea merse întru întâmpinarea 244 lor la Chalkedon si conduse el însusi procesiunea solemnã la mormântul episcopilor de Constantinopol. nepotul si urmasul lui Theophil în Scaunul Alexandriei. în 5 volume. nimicit de tiurci prin 552. Gherman. locuitorii din preajma Mãrii Baltice sunt siliti sã-si pãrãseascã. pe la 400. Spre a-1 împãca.l 245 sef sãlbatic. sau Zarun. seful unui numeros popor jen-jen (gengen)300. care se întinsese din Coreea pânã dincolo de Irtâs. Alaric a pãtruns cu vizigotii sãi în Epir. E probabil cã nu se gândea sã dureze acolo un regat. apoi soarta lui Gainas îi dãduse de gândit. Les inva-sions. împãratul se rugã înaintea sicriului pentru pãrintii sãi. barbarul si-a echipat trupele cu arme din arsenalele romane ale diecezei Daciei. cãtre 429-430. Prima invazie a lui Alaric în Italia (401-403) Când s-a retras din Peloponez (397). sub un 299 Cãrti reprezentative în viata omenirei. îl atrãgea. în care Italia se gãsea fãrã apãrare. pânã la Marea Balticã. ci.115.Memoria marelui patriarh a fost totusi reabilitatã datoritã tenacitãtii lui Innocentiu si episcopilor occidentali. de o miscare uriasã. lorga. pornite dinspre Baltica. apãrutã în douã volume la Bucuresti. Bucuresti. Ed. în fata acestei mari migratii. iar dupã treizeci de ani de la moartea lui Chrysostom. 61-62)]. pe urma unei mari furtuni stârnite. îsi crease un imperiu efemer între Coreea si Turkestan. Profitând de aceastã situatie. în acele locuri. de France. si Stilicho îsi duce trupele peste Alpi. ceea ce reuseste. p. cãci. Radagais (Radagaisus). si apoi. tipãrite la Bucuresti în perioada 1924-1935. El trecu Alpii. înainte de 419. mai dinainte ocupate de triburi înrudite. p. dupã Mgr. se hotãrãste a nãvãli în Italia. 1965. Musset. Honorius voia sã fugã în Gallia si cu greu fu convins cã va fi în sigurantã între zidurile Milanului. Astfel pãtrunde Radagais în provinciile imperiului. cu titlul magister militum per Illyricum. orasele Venetiei deschiserã portile înaintea lui Alaric si acesta era gata sã meargã a asedia Milanul. asediind Aquileia. în noiembrie 401. loan Chrysostom a rãmas pânã astãzi una din cele mai strãlucite figuri ale Bisericii de Rãsãrit. Ei se îndreptarã spre tinuturile Pontului Euxin. Nãvala lor împinse toate aceste neamuri cãtre nord. ortografiat si jouan-jouan. Presses Univ. Illyricum nu-i oferea mare lucru. Papa se încãpãtâna sã nu reia relatiile cu Orientul atâta timp cât numele lui loan nu fu înscris pe dipticele în care figura lista episcopilor de Constantinopol. cum crede Bury. Lupte mari. Thracia fusese stoarsã. d. el a rãmas în acele pãrti.

avea putine trupe. 247 frontierã. situatã în mijlocul lagunelor si insulelor. El apucã atunci. Classis. la trei mile depãrtare de oras. astfel cã el si-a dus Curtea si guvernul de la Milan la Ravenna. putea înfrunta un dusman. Procesiunea trecu pe sub un arc de triumf impunãtor. Suprimarea luptelor de gladiatori. pe Sava302. Vizigotii coborârã de-a lungul tãrmului liguric în directia Etruriei. la 10-12 mile de gura sudicã a Padului. iar familia lui Alaric si bogãtiile lui cãzurã în mâinile sale. împãratul stãtu atunci la Roma câteva luni. cu care a fost unit printr-o sosea solidã peste lagune.de clãdiri. Nemultumit de rezultat.. Se încheie un foedus. Stilicho trateazã din nou. Printr-un canal. portul lui Augustus era o grãdinã foarte întinsã. Marea s-a retras cu încetul la patru mile de orasul modern. si scapã Milanul asediat de Alaric. cu restul trupelor. atacând Verona. de la Asti (Hasta) o luã spre sud. atacându-1 din toate pãrtile. locurile goale s-au umplut. mai bine decât orice alt oras al peninsulei. trecu iarãsi în Italia. care-i spionase miscãrile. si Alaric. Alaric rãmase în apropierea hotarelor si. prin care i se permite lui Alaric sã se aseze în districtele de 101 Buiy. Dar Stilicho. împrejurimile. Stilicho deschise negocieri. încã din secolul al Vl-lea. la începutul verii 403. iar regii goti si . Comunicatia se fãcea pe poduri si cu corãbiile304. care se închiserã între zidurile ei. 248 mai mici în toate pãrtile orasului. temându-se a nu fi încercuit. Conditiile nu le cunoastem301. cum au probat-o evenimentele. împãrtindu-1 în insule. asezat într-un punct strategic la Pollentia (Pollenza). învins de atâtea ori. Aceastã schimbare fãcu si mai grea apropierea de oras. El sfãtui pe împãrat si Curtea sã reziste la Milan pânã când va strânge trupe la frontiera cea mai apropiatã. construind un port. calea artificialã care lega Ravenna de continent se putea strica. op.. iar mica adâncime a apelor împiedica intrarea corãbiilor de rãzboi. Aceeasi apã fu introdusã în santul ce împrejmuia zidurile si era distribuitã apoi pe o mie de canaluri 302 Stein. op. La apropierea dusmanului. ridicã asediul si o apucã pe valea Tanaro spre vest. plinã de pomi305. Stilicho se grãbi si cãzu asupra lagãrului barbar. 303 Demougeot. atacat în lagãrul sãu. urmãrit de învingãtori. 298. silindu-se sã ajungã la sud de Turin. dar suferi un dezastru complet. plecã în acest scop în Raetia si Noricum. care. înainte de Augustus. Portul putea adãposti 250 de corãbii de rãzboi. Ravenna ajunse astfel resedinta împãratilor. de unde îi putea fi de ajutor pentru a-si realiza planul de a anexa Illyricum de Est. nu se documenteazã303. Augustus aduse aici apele Padului prin mijlocul orasului pânã la port. regele vizigot rãmase nemiscat câtiva ani. la care adãugã armata din Raetia si trupe rechemate de la Rin si din Britannia. p. op. pe o întindere de mai multe mile. în 404. când scrie lordanes. Augustus 1-a ales spre a f i o statiune navalã. Orasul s-a populat repede. dând populatiei jocuri de circ. cit. El nu mai asteptã armata din Gallia si lupta se dãdu în ziua de Pasti (6 aprilie 402). Stilicho fu aclamat pe carul triumfal alãturi de Honorius. de care vorbesc unii cu acest prilej. pp. si Alaric primi sã pãrãseascã Italia. El soseste la timp. cit. la sfârsitul lui februarie 402. 378-379.. pp. Stilicho îl urmãri. 160-162. Alaric se bãtu cu înversunare. care înlesneau apãrarea. îl încercui sub zidurile Veronei. Pericolul ce-1 amenintase pe împãrat la Milan îl face sã-si caute un adãpost mai sigur fatã de invaziile germanice. drumul spre nord. Senatul îl invitã pe împãrat sã celebreze aceste mari biruinte odatã cu al saselea consulat al sãu. n. erau acoperite de bãlti. cit. recrutã soldati mercenari vandali si alani. 284. Acesta. Ravenna fusese un obscur oras provincial. sustinutã cu mare curaj de ambele pãrti. în decembrie 401. la drumul ce ducea în Gallia. dar Stilicho putu ocupa lagãrul got.

1). Unele din acele monumente au pierit. în toamna anului 405. Hoardele lui Radagais devastarã Raetia si Noricum. pe care o întrebuintase de douã ori împotriva lui Alaric. asezându-si cartierul general la Ticinum (Pavia). aparenta lor exterioarã nu face impresie. ale lui Theodoric Ostrogotul si lui lustinian cel Mare. spune cã „a saptea parte din apele fluviului" curgea prin mijlocul cetãtii. rãmasi în regiunile din Caucaland. C.] 250 lui imens al barbarilor. Trufasul rege al confederatiei germane n-avu altã scãpare decât aceea de a capitula. e. Era o îmbulzealã de bande furioase. Supra. 307 Demougeot. 305 Ibidem. cum a arãtat L. dar fu descoperit si capturat. voi. se revãrsarã în câmpia fluviului P6 (Padus). care vãrsaserã odinioarã multimea cimbrilor si teutonilor asupra Romei. Stilicho îl pãstrã. dar altele s-au pãstrat. ostrogotii. [Pentru opiniile care predominã azi în ce priveste localizarea regiunii Caucaland.000 dupã altii.000 dupã unii. cit. pp.vice-regii sau exarchii bizantini care le urmarã fãcurã dintr-însa. suevi. deodatã. ceea ce e mai probabil308. Situatia imperiului era atât de slabã. venind pe calea litoralului. Aceastã formidabilã emigratie iesea din aceleasi regiuni ale Balticei. sediul guvernului si capitala Italiei. v. sub conducerea aventurierului Radagais. unde pierde destul timp pentru ca Stilicho sã-1 ajungã. Atractia mare a Ravennei erau operele artistice cu care suveranii au împodobit-o pe rând. în fata presiunii hunilor. XXIX. E numitã gresit la Cassiodor si lordanes. Hodgkin. 224. apoi. la rândul lor. în secolele al V-lea si al Vl-lea. cu eruditia si talentul sãu. Invaziile germane în Italia. mãrginindu-se la apãrarea Italiei. pânã la mijlocul secolului al VUI-lea. dar marea lor frumusete artisticã. iar auxiliarii acestuia se aruncarã. Comandând singura armatã ce-o mai avea. Stilicho nu vru s-o expunã într-o luptã deschisã cu furioasele multimi ale germanilor. Se aflau apoi vandali. prin Brenner. Disperarea-i fãcea pe barbari sã se arunce adesea asupra întãriturilor lui Stilicho. alani. trecând Apeninii în Toscana. Regele confederatilor germani lãsã la o parte pe Honorius în bãltile Ravennei. prãdalnice. III. pãtrunsã de influenta Bizantului. I. adicã ale Banatului307. sub auspiciile Placidiei. O mare spaimã îi cuprinse pe italieni în fata numãru306 Provincia romanã Savia e Slavonia de azi. au trebuit sã-si pãrãseascã tinuturile lor de la Dunãrea de Jos. în ultimele luni ale anului. învãtatul francez Charles Diehl. Radagais nu îndrãzni sã-1 atace. Barbarii se desfac în trei corpuri. Patsch crede cã erau si vizigoti pãgâni. El rechemã trupele si recrutã cu mari silinte altele noi. El asediazã mai întâi Florenta. Schmidt. 354. Clãdite din cãrãmidã. 200. 356. de o rarã bogãtie. 8. Italy and her invaders. Cei mai numerosi erau. încât Stilicho pãrãsi provinciile.. ca sã-i împodobeascã triumful si-1 Ibidem. n. care. Stilicho. p. de triburi fugare în cãutare de pãmânturi. ci apucã drumul spre Roma. Suavia (v. El încercã sã fugã. valuri de barbari germanici se nãpustesc la granita de nord-est a Italiei. cap.. 249 împodobesc zidurile si pe care ni le-a prezentat. . si ele ne aratã dezvoltarea artei crestine în Italia. fu aplicatã pe o scarã mare si cu un efect mai puternic. op. temânduse ca acesta sã n-apuce calea spre Gallia. când. burgunzi. asupra lagãrului dusman. Proviziile furã astfel oprite si apa tãiatã. n. Germanii furã respinsi din jurul Florentei si strânsi în cercul de întãrituri pe colina Faesule (Fiesole). imperiul avea liniste la frontiera Rinului si Alaric stãtea nemiscat în Savia306. Multe incidente sângeroase au avut loc în cursul acestui memorabil asediu. p. situatã între Drava si Sava. Metoda închiderii dusmanului într-o linie tare de valuri. 20-21. Gallia si Spania. ceea ce a determinat pe unii istorici sã facã din Radagais un rege al gotilor. n. 400. cãutã a-i închide drumul. ce 304 lordanes.sunt decoratiile în mozaic.

cu regele lor Respendial. Alte douã bande. Pentru a-si întãri pozitia. alani si suevi. pentru a scãpa de soarta tragicã a celor doi înaintasi. 358—361 si la Bury. îi atacã din nou împreunã cu dânsii pe franci. pe care soldatii 1-au ucis repede. regele lor. pp. Italia era bine pãzitã de Stilicho. cu noul lor rege. p. cit. când vin în Gallia trupele din Britannia. capitala Galliei. ceilalti vânduti ca sclavi. Asdingii se lovirã de o armatã de franci si furã învinsi. Ieronim descrie incendiile. în cele din urmã.251 NICOLAE BANESCU executã dupã sãrbãtorile victoriei. care pretinse. Cu toate acestea. trec Rinul si inundã Gallia. dar si aici dusmanii lui îi sterserã numele310. alta spre valea Ronului. mai putin numeroase. în aceste trupe pãtrunsese spiritul de revoltã. peste Meusa. se hotãrî a trece strâmtoarea împotriva lor. Ele proclamarã împãrati. Senatul si poporul proclamarã recunostinta lor cãtre împãrati. 383. Constantin debarcã deci la Boulogne cu forte considerabile si repurta câteva succese asupra barbarilor. vandali. peste Aisne. Nu le rãmânea decât sã se îndrepte prin nord-est cãtre Gallia. caesari. în Forum. astfel. Aceastã mare biruintã fu sãrbãtoritã de italieni prin pompe oficiale si monumente votive. Gunderic. iar spre Balcani vizigotii lui Alaric le închideau drumul.000 de oameni. El îsi constitui o Curte si proclamã pe fiii sãi. ridicatã. Populatia spera de la un împãrat roman asezat în Gallia sã fie apãratã de barbari. masacrele. Constantin ocupã Arles (Arelate). Stilicho primi omagiul unei statui de bronz si argint. Prizonierii cei mai buni furã înrolati în armata imperiului. siliti a se retrage spre sud. acestea îl ridicarã la imperiu pe Constantin. Armata trimisã de acesta în calea lui e învinsã. cã descinde din Constantin cel Mare.. în Forum. Orasele Galliei neocupate de barbari îl recunosc pe uzurpator. aflând cã bande de vandali. 253 iernii 406-407. vãzând în aceasta mijlocul de a-si mãri prestigiul. Constans si Iulian. la 23 august 406. Zosimus povesteste cã au proclamat împãrat mai întâi pe Marcus. le w Tribunele pentru cuvântãri. se gândi a nu-si tine trupele în actiune si. de a apãrea ca liberator al Galliei si a constrânge astfel pe indolentul Honorius sã1 recunoascã de coleg. Galii n-au cunoscut un asemena dezastru din secolul al III-lea: Sf. care treceau de 100. 167-168. în toamna anului 407. dar dupã cãderea eroului el fu sters de dusmanii sãi. El încredinta germanului Sarus expeditia contra lui Constantin. Stilicho începu lupta cu uzurpatorul. Vandalii asdingi. apoi pe Gratianus. pentru cã acest civil era incapabil si avar. pierind în luptã. Armata victorioasã avu partea sa de onoruri: inscriptia ce i s-a închinat pe un alt monument. mizeriile populatiei ajunse pradã barbariei311. Sarus nu putu ajunge la capãt si se întoarse în Italia (408) fãrã rezultat. Pe frontonul u-nui arc de triumf. Numele învingãtorului figura si el pe monument. Situatia aflã o schimbare în vara anului 407. apoi grosul nãvãlitorilor o apucã spre sud peste Seine. îi înving si. unde vandalii silingi se unesc cu ei. apucarã una la vest. Dupã dezastrul bandelor lui Radagais în 406. Alanii. datoritã numelui sãu. alanii si suevii ajung la Main. devastând. pustiind tinuturile pânã la poalele Pirineilor. lângã rostre (in rostris)m. în decembrie 406. prin favoare exceptionalã. op. alanii atinserã cei dintâi Rinul. cele^ lalte douã corpuri ale confederatiei conduse de el. 310 Episodul acestei mari lupte la Demougeot. rãmâneau încã sub arme între Apenini si Alpi sau între Alpi si Dunãre. glorifica de asemenea curajul si prudenta generalului. Ei pornesc. unde-si stabileste resedinta. La sfârsitul anului 407. în Aquitania. Godegisel. toti. Acesta. Cãtre sfârsitul Demougeot. un simplu soldat. care nu se mentinu decât patru luni si cãzu sub loviturile trupelor. . alani si suevi pustiiserã Belgia a Il-a si se apropiau de Canalul Mânecii. pp. 252 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN vin în ajutor si vandalii.

decedat la l mai. unul dintre cei mai ilustri senatori. A doua nãvãlire a lui Alaric în Italia. Eucherius. expedie o ambasadã lui Stilicho. furã împresurati la Arles. cu regele lor Gunderic. i se atribuia ambitia de a voi sã împartã imperiul în trei pãrti. care venise din Spania. asteptând ca generalul Edobich. de teama lui Stilicho. tfj natpico (pavfj aceste cuvinte. Erau patru frati si armata lor fu distrusã în Pirinei. care obtinuserã mari posesiuni de la el si se simtirã datori a rezista. pentru Galla Placidia. la Rin. 255 cu Alaric. El se gândea sã meargã Ia Constantinopol. Gerontius. primul lor regat. ca sã protejeze interesele nepotului sãu Theodosius si se consultã în aceastã privintã cu Stilicho. unde fu sfintit preot. Stilicho sustinu în Senat pretentia regelui got si stârni dezbateri aprinse. porunci. Soarta vizigotilor Situatia lui Stilicho devine din ce în ce mai nesigurã. suevii si alanii trec peste Pirinei în Spania. fuge dinaintea trupelor imperiale. Asdingii si suevii ocuparã Gallaecia. Cãderea lui Stilicho. Acesta vine cu o puternicã armatã. cu fiul sãu. Bonn. ceilalti doi scãparã pe mare în Italia sau în Orient. sã-1 scape. cerând o indemnitate pentru lunga lui sedere în Epir. Legãturile 312 [Râul Douro se varsã în Oceanul Atlantic pe teritoriul Portugaliei. îsi avea aderenti si în Occident. Stilicho spera sã uneascã si pe fiul sãu. O împrejurare nouã provocã manifestarea acestor sentimente ostile. Putin mai în urmã (413). 2. un om cu multã prestantã si care avea o mare pasiune pentru sora vitregã a împãratului. iar acestia îl influentau mult pe împãrat. ajunse la Bononia. ci pactul servitutii)313. sora lui Honorius. el însusi pierind prin trãdare. din lagãrul sãu de la Emona (Laybach). Honorius. în drum spre Ravenna. ed. lui Hono-rius. iar alanii se asezarã în Lusitania (Portugalia de azi). Ei rezistarã câteva luni. Alaric. în 409. Baetica de Sud. Thermantia. burgunzii întemeiarã în Gallia. Lipr\vr]t) si Lampadius. cu Placidia. multi socotind ca o dezonoare a imperiului pacea cu acest barbar. luând jurãmântul biruitorilor pentru siguranta vietii sale. împotriva jurãmântulu dat. cu fiul sãu Iulian. unde este cunoscut sub numele Duero]. acum captivã în mâinile gotilor. ca si pe sotia sa. Antigermanismul. pentru pace (vnep tf\c. care au trecut în istoria lui Zosimus: „Non est ista pax. Trimis. Acolo se aflau rudele marelui Theodosius. arãtând cu Zosimus. când primi stirea mortii fratelui sãu Arcadius. planurile asupra Illyricului oriental dãdeau loc la bãnuieli. p. cu resedinta la Wbrms. murise (404) si Honorius fu convins sã o ia pe sora ei. în anul 408. strigã atunci. Sinodul. dar popularitatea lui scãzuse. Doi frati furã executati la Arles de Constantin. vandalii asdingi. trimis peste Rin sã aducã ajutoare. punându-si pe Eucherius ca al treilea împãrat. Armata lui Gerontius. Serena. sã cucereascã Spania. Aristocratia Romei îl ura. Constantin nu mai avu altã scãpare decât sã dezbrace purpura imperialã si sã caute refugiu într-un sanctuar. erau atribuite incapacitãtii sau trãdãrii sale. El s-a predat. afirmã Zosimus. ocupate de un uzurpator si prãdate de barbari. victorios în Orient. unde propriile-i trupe se ridicã împotriva lui. în limba strãmosilor. acesta. la nord de Duro. împãrãteasa Mãria. Honorius trimite în Gallia pe Constantin. îndemnându-1 sã scuture tutela supãrãtoare a socrului. Nenorocirile Galliei. împreunã cu fiul sãu Constans. dar cea mai mare parte a traseului sãu trece prin Spania. Acesta combãtu ideea suveranului. 288.Constantin îl trimise pe cel mai bun general. 256 . aprobã lui Alaric 4000 livre de aur. silingii. steaua lui începuse sã apunã. el se întoarce apoi în Spania. Fiica sa. silingii. sub regele Gundahar312. urându-1 pentru uciderea verilor sãi din Spania. 254 dar în bãtãlia pe care o dãdu lângã zidurile cetãtii fu biruit. pe care stiu sã-1 alarmeze prin calomniile sale. sed pactio servitutis!" (Aceasta nu e pacea. Stilicho avea un mare dusman în Olimpius. Constantin. un perfid demnitar si favorit al împãratului. sã fie ucisi amândoi (septembrie 411).

Honorius. o nouã scrisoare a împãratului poruncea executia. se acuza ministrul atotputernic de a fi predat Italia barbarilor. Alaric nu mai avea de cine sã se teamã. Aceasta îi înstrãina pe sefi si-i aduse pieirea. atât de amenintatã pe atunci. Cu disparitia lui Stilicho. Stilicho opri pe devotatii sãi de a-1 apãra si se lãsã a fi decapitat (22 august). pentru ca Alaric sã nu fie un pericol. El respinse acest rol si preferã moartea317. Honorius se convinse de aceste prudente sfaturi si scrisorile necesare erau gata semnate. sunt obscure. Italia se cufundã în nenorocire. Stilicho se oferi a merge în locul sãu în Orient. 258 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN dar nu se putea decide a dezlãntui rãzboiul civil în Italia. „Serviciile lui Stilicho sunt mari si evidente. Claudian. Gibbon. . Stilicho se decise a merge la Ravenna ca sã se asigure de garnizoanã. Uciderea lui lãsã o patã nestearsã asupra stersei domnii a lui Honorius. la sosirea lui Honorius. unde erau adunate trupele care aveau sã plece în Gallia. se predã în mâinile comandantului. cu dreptate. 314 Bury. ca sã meargã. la Verona si sub zidurile Florentei. trimise ordin comandantului Heraclian sã-1 aresteze pe Stilicho. Astfel pieri. dar resedinta era în puterea dusmanilor sãi. împãratul se duse la Ticinum (Pavia). care. crimele sale. pp. Dar aflând apoi cã împãratul e în viatã. prin intrigile Curtii decãzute a lui Honorius. asigurat prin jurãminte. La Ticinum intrigantul instigã trupele cu aceleasi calomnii si. prietenii lui Stilicho si înalti demnitari furã ucisi sub ochii înspãimântati ai indolentului împãrat (13 august). Curând dupã aceea. dupã ce i-a luat viata fãrã cercetare. n-are nici un drept la sufragiul impartial al posteritãtii" . sfãtui sã i se dea sarcina de a pacifica Gallia. la instigatia lui Olympius.. 170-173. mândria sa de roman de adoptie. înregistrând la rândul sãu acest dramatic sfârsit. Când Stilicho aflã la Bononia cele petrecute. în fruntea barbarilor.declarã marele istoric englez. pe tutorele moral al împãratilor. si un tatã ambitios. ultimul mare general roman. nu scãpã nici el de furia rãzbunãrii314. Eucherius 257 NICOLAE BANESCU fu ucis la Roma. vag enuntate de vocea urii sau lingusirii. poetul care celebrase gloria ilustrului general. Thermantia repudiatã si averea eroului confiscatã. A doua zi. repugnarã unei convertiri ce ar fi transformat pe mostenitorul lui Theodosius. când un uzurpator e în Gallia. pe care îi învinsese pe rând la Pollentia. Pretinsul sãu proiect de a pune diadema pe capul fiului sãu nu se putea face fãrã complici si fãrã pregãtiri. pe socrul lui Honorius. cu asemenea vederi. El îsi dãdu seama cã se aflã într-o situatie fãrã iesire si se îngrozi. tinu sfat cu sefii. 400 si urm. p. op. Un complot se urzi îndatã împotriva marelui general. Cum aratã el atât de plauzibil. în chip obscur. „Despotismul. sã-i pedepseascã pe revoltati.drept cuvânt ce primejdie ar fi pentru împãratul legitim sã pãrãseascã Italia. cãci avea încrederea armatei. 315 Patru luni dupã executia lui Stilicho. si. Acesta se refugiase într-o bisericã. Prietenii lui. dar. cit. credinta sa în valorile care fãcuserã caracterul sãu si reusita sa. ele se revoltarã si cei mai buni generali. crezând cã si Honorius a fost ucis. el pregetã a merge cu barbarii sãi asupra romanilor. cum îl caracterizeazã. n-ar fi lãsat pânã la douãzeci de ani în postul obscur de tribun al notarilor pe un tânãr destinat imperiului. Demougeot nu sovãieste a afirma cã Stilicho ar fi putut reactiona si birui. scãpati din mãceleul de la Ticinum furã urmãriti de ura implacabilã a lui Olympius. „Tot trecutul sãu si obisnuintele sale de om de stat îl împiedicarã de a lua el însusi initiativa dezordinilor. un edict publicat în numele lui Honorius restabilea între cele douã jumãtãti ale imperiului comunicatia atâta timp întreruptã de uzurpatorul public (praedopublicus). i-a vestejit memoria fãrã probe"315. Olympius îi denuntã împãratului în mod perfid planurile ce le-ar fi nutrit Stilicho de a-1 înlãtura pe Theodosius din Orient si a aseza acolo pe tron pe propriul sãu fiu. putin probabile"316. pe regentul atât de mult timp atotputernic într-un simplu rebel".

au zugrãvit mãceluri si scene teribile. «. în urmã. Pe drum. O multime de captivi furã pusi a abate cursul apei. Alaric se întoarce iarãsi la atacul Romei. gotii pãtrund în Roma prin poarta Salaria. Ceea ce e sigur. în cele din urmã regele got consimte a ridica asediul. pe care o asediazã din nou. Istoricul mai povesteste cã o nobilã ilustrã. pp. un dusman al lui Alaric aflat în serviciul romanilor. cit. La Regium. care. Serena fu executatã.. op. în ziua fixatã luarã armele. Se trimite o expeditie contra Africii si ea dã gres. deschisã înaintea lor de sclavi. dar la Cosentia (Cosenza) se îmbolnãvi subit si muri. prefectul pretoriului. pãtrunse în Italia si. . Grozãyiile sãvârsite de barbari în acele zile au fost o adevãratã catastrofã.'-•. dupã ce pradã Aquileia.. Alaric se îndreptã cãtre nord..în ciuda bunelor intentii ce-i animau. toate averile si toti sclavii care pot proba calitatea lor de barbari. nimicind tot ce se opunea în drumul sãu si prãdând numai tinuturile ce nu i se împotriveau. El fu înmormântat sub albia torentului Busento. 4000 haine de mãtase. ducând pe Galla Placidia. Foametea si epidemiile se întinserã în cetate si Senatul a fost nevoit sã facã propuneri de pace. Ajuns la capãtul extrem al peninsulei. spre a se stabili în Africa. s-ar fi decis a scurta ororile asediului. fiind vorba de barbari crestinati. trecu Apeninii si asedie Roma. se sili a încheia pace. dar nu izbuti. îl depune solemn pe Attalus la Rimini si începe tratative lângã Ravenna. intrã în scenã si schimbã mersul lucrurilor.. 296-297. Propunerile acestea furã respinse. în noaptea de 24 august 410. Alaric cautã o întelegere cu Honorius. Nefiind satisfãcut. . e cã a fost la mijloc trãdare. ei sunt surprinsi de Alaric si în mare parte ucisi sau prinsi. 3000 bucãti de piele coloratã rosu si 3000 livre de piper. p. flota sa e însã risipitã de furtunã si aceasta schimbã destinul vizigotilor. 317 Demougeot. apoi apa a fost adusã din nou în albie. pp. ed. bãnuind o perfidie a Curtii.cum aratã convingãtor Demougeot . convinsã cã Roma era inevitabil pierdutã. predându-i-se imediat 5000 livre de aur. Pentru a-1 intimida. care-1 înlocuise pe Olympius. spre Neapole. masacrarã în timpul noptii garnizoana si deschiserã asediatorilor poarta Salaria. La sfârsitul anului 409. Alaric permise armatei sale trei zile de jaf. captivã.El se afla în Noricum si ceru sã se retragã în Pannonia. Alaric ceru tot aurul si argintul din oras. în acest moment gotul Sarus.-. trimise numai sase mii de soldati din Dalmatia sã apere Roma. în schimbul unei plãti. cit. Incendiile completarã opera jafului si a violentelor: ele mistuirã palate si monumente somptuoase. înainte de sfârsitul anului 410. în fruntea armatei încãrcate de prãzi. Populatia e redusã la foamete si. se gândi a trece în Sicilia. rupe negocierile începute si porni a treia oarã asupra Romei. Senatul se obliga a-1 sili pe împãrat la 316 Tomul III. crestinã ferventã si corespondenta Sfântului Ieronim. El atacã îndrãznet lagãrul lui Alaric si acesta. El înainteazã pe calea Apianã în provinciile de sud ale Italiei. Procopius povesteste cã regele dãduse ca sclavi senatorilor ilustri 300 de tineri goti valorosi si de neam nobil. Dar Honorius nu fãcu nimic. 30000 de argint. sora lui Honorius. si pentru ca locul unde au fost depuse rãmãsitele regelui got sã rãmânã ascunse pentru totOp. El ocupã portul si blocheazã orasul. prefectul Romei. Anicia Proba. :-. Alaric iesi din Roma a sasea zi. împodobit cu trofeele luate de la Roma. acuzatã de întelegere cu barbarul. si în albia ei se construi mormântul regal. Jovius. Cere apoi Senatului un nou împãrat si-1 proclamã pe Priscus Attalus. des260 chizând orasul în fata gotilor. 470-477. vãduva extrem de bogatã a prefectului Probus. în iulie 410. 259 ii ir pace. a cãrei activitate caritabilã era neobositã. Bury. mai cu seamã în cartierele aristocratice318. Scriitorii crestini încearcã sã atenueze aceste grozãvii. 426. tulburatã de moartea si mizeriile produse de foamete. Dar aceiasi autori . Altinum. Simtindu-se prea slab spre a se aseza statornic în Italia. în toamna anului 408. Cremona.

fiica marelui Theodosius si a Gallei. poate pentru a-si încerca norocul în Gallia. Ei se încaierã si Sarus cade luptând eroic. prin care împãratul se obliga a preda gotilor 600. cu orasele Bordeaux si Toulouse. Cãsãtoria se celebrã la Narbonne. Theoderic I. Dar în Africa. în toamna anului 413. Wallia îi urmã ca rege. dusman de moarte al lui Athaulf. împãratii din Bizant. Sarus. nu era înclinat la o atitudine de pace fatã de Roma. sã scape trecând în Africa. poate si fiindcã socoteau cã. Din aceastã cãsãtorie se nãscurã doi copii: Justa Grata Hon oria (în 417 sau 418) si Valentinian (al III-lea). sustinând cauza fiecãruia . Strâmtorat în Spania. Silit a-si pãrãsi planul. Dar parte din corãbiile sale furã nimicite de valuri. Narbonne si coasta Mediteranei au fost rezervate imperiului319. cit.000 de mãsuri de grâu. în forma romanã. Constantiu (al III-lea) e asociat apoi ca împãrat de Honorius si fu încoronat Augustus în ziua de 8 februarie 421. Athaulf. si el sfârsi prin decapitare. 263 NICOLAE BANESCU si regatul vizigot la Atlantic. Athaulf trece în sfârsit în Spania. nefericitii captivi care lucraserã acolo au fost mãcelãriti.. a trebuit sã negocieze cu Constantiu. El fãcuse greseala de a lua în serviciul sãu pe unul din sotii lui Sarus si acela îl ucise. Gotii nu puturã fi deci aprovizionati si Athaulf nu îndeplini obligatiile sale. poate . ceilalti nu. Toulouse si Bordeaux si în ianuarie 414 o convinse pe Placidia sã-1 ia de sot. refuzarã a-i recunoaste pe Constantiu al III-lea si pe Placidia ca Augusti. dându-li-se locuri în Gallia si anume Aquitania secunda. Dupã disparitia sa. alarmati. oprise transportul grâului. Athaulf trecu Alpii. Un acord a fost încheiat (416). intrã în scenã de partea uzurpatorului. spre a fi recunoscuti ca fede-rati. cumnatul sãu. la l ianuarie 417. iar capul sãu e trimis lui Honorius. pentru a se aseza în Tarraconensis. op. dupã moartea lui Honorius. 204. luatã ostaticã de Alaric. . Asdingii si suevii au fost recunoscuti. Ceilalti barbari. Constantiu muri dupã o domnie de 7 luni (2 septembrie 421). Theodosius al II-lea si Pulcheria. fu ales la tron (418)320. împãratul hotãrî s-o recapete pe Placidia. cãzând în rebeliune. Heraclian. Honorius intrã în ceartã cu sora sa vitregã si la Ravenna se formeazã douã partide. p. Acesta. întreg imperiul va fi reunit sub sceptrul împãratului din Bizant321. în iulie 419. Wallia îndatorându-se a o repatria pe Placidia si a face rãzboi barbarilor din Spania în numele imperiului. Jovinus e prins apoi si el si ucis. El puse stãpânire pe Narbonne.261 NICOLAE BANESCU deauna. Gotii au fost rãsplãtiti pentru serviciile lor. însufletit de un spirit national gotic. cum pierise si flota lui Alaric în strâmtorile Siciliei. un gallo-roman. ea se cãsãtori cu el.cum observã Bury -fiindcã Placidia fusese cãsãtoritã cu Athaulf. apoi gãseste mai prudent sã-si caute loc în altã parte si porneste pe coasta de vest spre nord. al cãror rege captiv fu trimis lui Honorius. ca federati. în strâmtoare la Gades. ziua când Constantiu intra în al doilea consulat. Astfel se încheie viata aventurosului rege vizigot. în 412. Curând dupã aceea fu încoronatã Augustã si Galla Placidia. ca mai înainte Alaric. Athaulf ceru grâu pentru gotii sãi si o provincie în Gallia. unde oamenii sãi 262 erau amenintati de foamete se gândi. Galla Placidia se întoarse astfel în Italia si. între Garonne si Loire. Wallia îi exterminã pe silingi. Erau acum prin urmare douã regate teutonice sub autoritatea romanã pe pãmântul Galliei: regatul burgund la Rin (Burgundia din Niebelungenlied) Bury. se proclamã împãrat. fu ales rege si el rãmâne un timp în sudul Italiei. ucigasul lui Stilicho. Jovinus. trimit ambasade la Ravenna. El ducea cu el pe Galla Placidia. spre a-1 rãzbuna pe seful sãu (septembrie 415). care frãmântase atâta timp provinciile ambelor pãrti ale imperiului. Wallia n-a trãit sã-si vadã aceastã asezare a poporului sãu: el muri câteva luni dupã încheierea pactului si un nepot al lui Alaric.

care cutreierau îndrãznet 265 NICOLAE BANESCU tinuturile pânã sub zidurile capitalei. de o grosime de 14 picioare. de la 30 pânã la 35 de picioare înãltime. Pulcheria Augusta. prefect al pretoriului. pacea la frontiera Persiei. Anthemios ridicã. Fundatia lui Constantin cel Mare se întinsese de la întemeierea sa. Spre a o pune la adãpost. completat în urmã. . pe unde intrau triumfal împãratii întorsi din expeditii. la 15 august 423. cu copiii sãi. 5.Theodosius al II-lea (cel Tânãr) (l mai 408. 320 Ibidem. avu o mare ascendentã asupra contemporanilor sãi. era plinã de munitii si întotdeauna ocupatã de paznici. în 413. tot de 61 de picioare lãrgime si împãrtit prin stavile. Ea cãutã refugiu la Constantinopol (423). fãcând prizonieri o hoardã numeroasã de skiri. ridicând înaintea lui un al doilea zid cu turnuri. în cea mai mare parte.patrikios. pp. asociat mai dinainte la tron si imperiul avu norocul sã aibã în fruntea administratiei sale un om superior. zid flancat de 96 turnuri puternice.dintre ei. Fortificatia se alcãtuia din cinci elemente. aliati ai hunilor. Lui i se datorã si constructia marelui zid ce înconjoarã cãtre uscat Constantinopolul. n. din Ravenna. Anthemios luã mãsuri ca o flotilã sã stationeze în apele Dunãrii. Pentru asigurarea frontierei de nord împotriva viitoarelor nãvãliri. Fiecare turn avea douã camere. Synesius. prefectul Orientului. în mai putin de o sutã de ani. Intrarea principalã si cea mai renumitã era Poarta de Aur.Anthemios. din care cea de sus. Avea trei bolti si era ziditã din blocuri enorme de marmurã lustruitã322. Zidul exterior era numai de douã pânã la 6 Vi picioare grosime si construit. care condusese afacerile statului în ultimii ani ai domniei celui dispãrut. în 447. pe Thedosius al II-lea. dincolo de Cornul de Aur. Placidia fu izgonitã. prefect al pretoriului. Constantin. prin însusirile sale deosebite. domnia lui Honorius îsi afla sfârsitul: el muri de hidropizie. santul avea legãturã cu marea. 264 3. printr-un nou tratat. în arcuri. largã de la 50 pânã la 64 de picioare. colonizând-i în Asia Micã. Zidul interior. Zidurile erau strãbãtute de zece porti. Guvernarea lui Anthemios. O invazie a regelui hun Uldin în Moesia de Jos fu respinsã de el. Ea a putut fi ridicatã de Theodosius cel Mare ca un arc de triumf. 209-210. Kyros. Câteva luni mai în urmã. Minoratul sãu. în chip considerabil. Era si acesta prevãzut cu 96 de turnuri. întinse în 439 acest zid de-a lungul Mãrii Marmara si Cornului de Aur. prefectul orasului. cea mai puternicã apãrare. lângã Marea Marmara. care-i furniza apa. Arcadius lãsa dupã el un fiu de vreo sapte ani. populatia orasului se înmultise atât de mult. între zidul interior si cel exterior se întindea o terasã. Disensiunea sporind. cu intrare de pe parapetul zidului. în partea din afarã a zidului se afla un rambleu lung de 61 de picioare si dincolo de el un sant de adâncime variatã. în memoria 266 I ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN victoriei sale asupra rebelului Maximus. Sfântul loan Chrysostom n-au decât cuvinte de laudã pentru el. era întãrit de 96 de turnuri de câte 60 de picioare înãltime. Ruinat apoi de un cutremur. învestit cu cele mai înalte titluri si demnitãti . El se îngriji apoi de restaurarea oraselor din Illyricum. consul . zidul interior al centurii de întãriri. dintre care cinci erau folosite în scopuri exclusiv militare. cam la o milã de zidul cel vechi. încât trecuse dincolo de zidul lui Constantin. completat apoi printr-un al doilea. 321 Ibidem.28 iulie 450) a. Regiunea a XlII-a. cunoscutã sub numele de Sycae si apoi de Galata. El restabili armonia între Curtea din Constantinopol si cea din Ravenna si asigurã. fiind expusã urgiei barbarilor. pe Anthemios. îl restaura si întãri. devastate de incursiunile barbarilor.

în numele sãu. cunoscute sub numele de Zidul lui Theodosius. îsi petrecea de obicei timpul cu pictura si gravura. Fortificatia aceasta s-a pãstrat neschimbatã în tot cursul vietii Bizantului. manuscrisele vechi si a le împodobi cu miniaturi. b. Pulcheria s-a îngrijit a afla pentru fratele sãu si o sotie.. ea luã în mâinile sale regenta pentru fratele sãu. a dovedit o energie de care n-a fost niciodatã capabil indolentul sãu frate. într-o frumoasã caligrafie. vorbind si scriind greceste si latineste. Atena veacului al V-lea era mai cu seamã vestitã prin scolile sale. frumusetea ei fãrã seamãn îl fãcurã pe Leontios s-o creadã predestinatã unui viitor strãlucit. lucru rar pe atunci la Constantinopol. aproape 40 de ani. 322 Descrierea amãnuntitã la Bury. inteligentã si foarte instruitã. Studiul antichitãtii stãpânea. cit. cu toate cercetãrile fãcute în toate pãrtile: o fatã de o fru268 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN musete extraordinarã. el a trecut în istorie cu porecla de „caligraful". dar Cornul de Aur se trecea pe un pod de lemn. Theodosius cerea surorii sale sã-i afle înainte de toate o fatã de o frumusete fãrã pereche. Foarte evlavioasã. Având si doi bãieti. 70-72 si la Van Millingen. Ea a înfruntat eroic. 323 A fost un moment vorba. Athenais-Eudokia. întreaga educatie. atrasi de reveria misticã si de speculatiile subtile ale neoplatonismului. dându-i cei mai buni profesori si instruindu-1 în arta de a guverna. p. ea se îngriji ca fratele sãu sã fie crescut în principiile crestine. cum se spunea învãtãmântului public al artei oratorice. cu numele Athenais. pãrintele lãsã . închinatã Bisericii. Ea poate veni din partea unui congres international al bizantinistilor. Nu-1 interesa dacã era nobilã ori de sânge împãrãtesc sau bogatã. sunt si astãzi în picioare. când fu aproape de moarte. Leontios a fost unul din învãtatii care au ocupat la Atena „tronul sofistilor". Foarte instruitã. spre a-1 apãra de continua ruinã si a-1 asigura împotriva atingerii fatale a timpului si oamenilor! O contributie solidarã internationalã n-ar putea fi refuzatã unei asemenea initiative. ultimul refugiu al cugetãrii elene. în care declamatiile retorilor întretineau încã viu cultul literaturii clasice a Greciei. KocAAvypacpoc.. aproape în starea în care au rãmas pe urmele cuceririi turcesti. Pulcheria. Cronica lui Malalas ne-a transmis povestea romanticã a acestei cãsãtorii. I. Pulcheria. Ea conduse de fapt imperiul. pp. la rangul de Augusta. Pentru aceste înclinatii. mai mare cu doi ani decât Theodosius. E probabil cã nu mai era în viatã. constituind unul din cele mai grandioase monumente ale Bizantului323. Desi numai în vârstã de 16 ani. Byzantine Constantinopole. El strânse o avere imensã si se îngriji a da fiicei sale o învãtãturã aleasã.nu era fortificatã. îi plãcea a transcrie. Academia lui Plato. Numele lui Anthemios nu se mai întâlneste de acum înainte. timp de o mie de ani. lustinian va clãdi acest pod din piatrã. Comunicatia cu aceastã regiune se fãcea cu luntri. Ce minunatã ar fi însã si o operã de restaurare a acestui imens monument. Fiul lui Arcadius n-avea însã posibilitãtile si entuziasmul marilor avânturi ale spiritului si ocupatii inutile îl absorbeau în orele sale libere. Resturile acestei formidabile întãrituri. Theodosius al II-lea ridicã pe sora sa. asalturile furioase ale atâtor barbari. 46 si urm. care înãltã pe tronul Bizantului o frumoasã si instruitã provincialã. sã se dãrâme aceste glorioase resturi si interventia constiintei europene a putut opri impietatea. 267 fiindcã îi aflãm un succesor si în postul de prefect al pretoriului. în aceastã epocã. Toatã viata ei palpita în jurul acestor scoli. în timpul nostru. La 4 iulie 414. al cãrui capãt de sud era la Blachernae. „fiica filosofului athenian Leontios". O împrejurare neasteptatã aduse la Curtea imperialã minunea care nu putuse fi gãsitã pânã atunci. Pulcheria luã asuprã-si educatia tânãrului basileu. însusirile deosebite ale fetei. dupã dorinta pe care acesta i-o exprimase. op. aduna în jurul sãu la Atena tineri din toate provinciile.

Aceasta puse câteva întrebãri mãtuselor privitoare la copila care-o fermecase. basilissa îsi puse acum talentul în serviciul credintei. „cãci îi ajunge . prin admiratia pentru inteligenta si instructia ei. în octombrie 437. în singurãtatea tristã a exilului. botezatã de patriarhul Attikos. frumoasa atenianã renuntã la cultul pãgân si. care-i nimicise viata. unde aceasta o introduse pe strãinã. Ea se aruncã în bratele monofisismului. Eudokia avu bucuria de a-si vedea fiica pe tronul glorios al Romei. pentru a le scoate apoi. Dar eunucul Chrysaphios. elocventa cu care-si pleda cauza fãcurã o im269 NICOLAE BANESCU presie adâncã asupra Augustei. Era de 20 de ani. dupã un an. Pulcheria trezi curiozitatea tânãrului împãrat prin descrierea entuziastã a frumusetii fiicei lui Leontios. pe Eudoxia si. caracterizatã ca „vrednicã de laudã pentru o femeie si împãrãteasã". pãrti din Vechiul Testament si un critic de reputatia patriarhului Photios are frumoase cuvinte pentru aceastã operã. Din primii ani ai ridicãrii sale pe tron. pe rând. primi numele crestin si împãrãtesc de Eudokia. din afectiunea împãratului si a-si asigura atotputernicia324. miscãrile-i pline de gratie. învãtata fiicã a lui Leontios cultivase cu iubire poezia si avusese la Curte cenaclul sãu de literati. Eudokia traduse apoi Profetiile lui Daniel si Zacharia. Ea traduse. Dupã un an. fu proclamatã Augusta. foarte influent pe lângã Theodosius. în anul urmãtor. Astfel ajunge Athenais în audientã la Pulcheria. inteligenta-i sclipitoare. Sufletul sãu pasionat aflã adesea motive de agitatie. el a putut sã despartã pe cele douã Auguste. însotitã de o suitã strãlucitã. la altã mãtusã. unde îsi petrece în amãrãciune cei din urmã ani ai vietii sale odinioarã atât de fericitã. Eudokia ceru voie a se retrage la Ierusalim (443). poate. în aceasta si o rãzbunare împotriva Curtii. Athenais-Eudokia nãscu. Cedrenus. cãsãtoria cu Thedosius al II-lea. Retinutã la Curte. care e mai presus de norocul oricãrei femei".norocul sãu. în apartamentul surorii sale. Efectul acestei confruntãri fu decisiv: împãratul se declarã hotãrât a o lua de sotie. ea pleca în pelerinaj la Ierusalim. ca sã aducã multumiri la mormântul Mântuitorului pentru norocul fiicei sale.zicea prin testament tatãl . Athenais se rugã în zadar de fratii sãi sã nu-i rãpeascã dreptul. Neîntelegerea intrase în familia imperialã si Eudokia cãzu în curând în dizgratia împãratului. Pierzându iubirea si încrederea lui Theodosius. compuse asanumitele „cen324 Cf. strãin de aceastã intrigã. printre care Kyros din Panopolis se distingea prin talentul sãu de poet. ne dã singura explicatie a acestei dizgratii. le porunci sã astepte.acestora prin testament întreaga avere. iar în ziua de 7 iunie 421 ea îsi celebrã. si amândouã o îndemnarã sã se plângã la Curte împotriva nedreptãtii ce i se fãcuse. cãutând. luã din mâinile lor plângerea si alergã la fratele sãu. O intrigã în jurul prie270 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN teniei dintre Eudokia si Paulinos. Ea trãi multã vreme în armonie cu Pulcheria. vizitând bisericile si adorând moastele pretioase pãstrate în orasul sfânt. poate. prin cãsãtoria sa cu Valentinian al II-lea. Athenais avea sã primeascã numai o sutã de monede de aur. Eudokia cântase în versuri eroice biruintele armatelor imperiului asupra persilor. care exercita încã marea sa influentã asupra lui Theodosius. împãrãteasa rãmase acolo timp de un an. Cum presupune Bury. Când se întoarse la Constantinopol. acestia furã neînduplecati si o alungarã chiar din casa pãrinteascã. n-a fost. O sorã a mamei o primi la ea si o duse la Constantinopol. atât de puternic în acele regiuni. în 439. cu strãlucirea fastului obisnuit. Eudokia îsi aflã o mângâiere în operele de caritate si în ocupatiile literare. p. I. 271 . în acelasi metru epic. sora lui Leontios. povestitã tot atât de romantic de acelasi cronicar. Theodosius chemã pe prietenul si confidentul sãu Paulinos si amândoi se ascunserã dupã o perdea. Frumusetea ei mare. 601 (Bonn). norocul frumoasei ateniene începu a se întuneca. Reluându-si aceste îndeletniciri.

1928. a martiriului ce încununeazã viata sa si a Justinei. el fu trimis în lagãrul Placidiei. vãduva lui Constantiu al III-lea. unde adusese la ascultare pe Theodoric I al vizigotilor. Supravietuind tuturor catastrofelor familiei sale. E. în Orient. Ch. 327 F. 607 (Bonn). primind titlul de comes. 358 (Bonn). t. spre a o face sã cadã în mrejele iubirii ce apelase la el. propria istorie a fiicei de filosof325. Legenda vrãjitorului din Antiochia. Placidia si copiii sãi însoteau aceastã armatã. la Constantinopol. el putu dobândi la nevoie trupe de huni. unde a fost executat (mai-iunie 425). cu o mare armatã. 52 si urm.NICOLAE BANESCU toane din Homer". furã trimisi înapoi. III AuflL. în urma disensiunilor din familia imperialã. bine plãtiti. loan (primi-cerius notariorum) si aceasta schimbã cu totul atitudinea Curtii bizantine fatã de Placidia. Ea pare a oglindi. la care fusese trimis de loan. pp. povestea minunatã a tinerei crestine Justina si a ispitelor celebrului vrãjitor. cãsãtorie care avea sã se celebreze. Leipzig. hotãrân-du-se totodatã si cãsãtoria viitorului împãrat al Occidentului cu fiica celui din Orient. cu care îsi . cit. 1892. iar el. Câteva zile mai apoi. alani de origine. Paris. 272 înainte de moartea lui Honorius. Figures byzantines. încercând în zadar a câstiga de partea sa pe Ardabur. se ridicase în Apus un uzurpator.] 326 P. p. si K. Stein. împreunã cu copiii sãi. fiul sãu. Verificând-o. 273 NICOLAE BANESCU Galla Placidia conduse ca regentã Occidentul. I. era fiul lui Gaudentius din Moesia de Jos (ofiter subaltern al lui Stilicho)328 si ridicarea lui repede în cariera sa se da-toreste relatiilor strânse cu regele hunilor. Felix pieri într-o revoltã la Ravenna (429). Numai rivalitatea marilor generali i-a creat dificultãti. Aetius fu apoi învestit de Placidia cu aceastã comandã. op. la Curtea cãruia stãtuse în copilãrie ca ostatic. sosi Aetius. povestind episoade din viata Mântuitorului. p. Cf. pentru succesele sale în Gallia. Colectia „Histoire de Moyen Age". Dupã moartea lui Honorius (august 423). Cedrenus. Cf. 325 F. loan a fost prins la Ravenna. Soarta a fost crudã cu frumoasa Athenais. mult mai târziu. Theodosius trimise deci în Occident. t c. Cf. Istoria ne-a pãstrat un amãnunt care pãtrunde ca o razã de dincolo de mormânt în misterul dramaticei cãderi a basilissei: „Când fu sã-si dea sufletul — scrie Malalas326. ea se stinse din viatã în orasul patimilor lui Christos la 20 octombrie 460. îsi aflase refugiul. Galla Placidia. cu ajutorul versurilor din Homer. trãia în amintirea oamenilor. Diehl. la Aquileia. menit a avea o situatie predominantã. Evenimentele politice din Occident. domnia lui Theodosius al II-lea avu câteva timp liniste. Valentinian al III-lea fu încoronat la Roma împãrat327. Gregorovius. Valentinian al III-lea fu ridicat la rangul de Cesar (octombrie 424). din cauza vârstei lor. Lot. Decomposition de l'empire (395-751). în primii 12 ani ai domniei lui Valentinian si autoritatea sa n-a fost contestatã. La instigarea sa. Aetius. cum am vãzut. p. sefi militari dintre cei mai buni. pentru a primi ajutor. convertit la crestinism în puterea credintei. Comanda militarã supremã de generalisim (magister utriusque militiae) o avu la început Felix timp de patru ani (425-429). Holum. Legând prietenie cu Rugila si cu urmasii sãi. 248. Hunii. Dupã ce îi zâmbise atât de radios în splendida-i tinerete. Paris. Ajunsi la Tessa-lonic. La 23 octombrie 425. în multe privinte. 112-224. El îsi dãdu seama cã interesul sãu era sã se înteleagã cu Placidia. pe generalii Ardaburius si Aspar.ea jurã cã a fost nevinovatã de acuzatia pentru Paulinos". izgonitã din Ravenna. Dar opera sa de seamã a fost poemul în trei cânturi închinat Sf. [v. se crede. cu însemnate trupe de huni. Geschichte des spãtromischen Reiches. I. a fã-cut-o apoi sã guste pânã la fund din paharul amãrãciunilor.48. Theodosius se decise a interveni în favoarea rudelor sale. fu însãrcinat cu apãrarea Galliei împotriva vizigotilor. 428-429. I. 1909. Athenais-Eudokia a pus în ea ceva din propriul sãu suflet. p. dar Orientul fusese zguduit de mari tulburãri. combinate în chip ingenios. Athenais. Cyprian. I-ere serie.. pp. Photios nu pregetã a lãuda mult poemul.

sã fie invitat spre a trece în Africa331.M. de schisma ereticilor donatisti si de separatismul guvernatorilor. Devenind suspect. Clover. el fu învins si se închise în Hippo. Simpla coincidentã a întâmplãrilor a dus. pp. cum fãcuserã mai înainte regii vizigoti. 1955. 376-476. dar faptul nu se adevereste. el fu chemat a se justifica si aceasta îl împinge la revoltã (427). pentru a scãpa. amândoi beligerantii (Sigisvult. care primi iarãsi comanda. Aetius scãpã în Dalmatia si se duse la Curtea prietenului sãu Rugila. 275 observã pe drept cuvânt F. împrejurãrile trebuiau sã-1 încurajeze: stãpânirea romanã era acolo zguduitã de revoltele maurilor. precum si rangul de patriciu (434). ale cãror resturi. când spune cã vandalii. cum presupune Brooks. El guvernã douãzeci de ani Occidentul. poate cei dintâi care au trecut Baltica dintre popoarele est-germane.] . împreunã cu suevii. sã treacã în Africa. Amsterdam. Ei s-au purtat cu o ferocitate care a întrecut-o pe cea a tuturor barbarilor. 202-209. Paris. Bonifaciu se întoarce în Italia si e bine primit de Placidia. Les Vandales et l'Afrique. 257 si urm. nevoie 329 Bury. Courtois. vandalii îsi întind cuceririle în Numidia. 330 Ibidem. sã fi apelat la ei. Gunderic îsi luã titlul de „rege al vandalilor si alanilor". pp. Bonifaciu fiind învingãtor. Das letzte Jahrhundert Pannoniens. la aceastã pãrere. dar ele furã zdrobite în bãtãlia care avu loc. patru popoare barbare trecuserã Pirineii în Spania. Dar acesta nu se supune si cei doi rivali se ciocnesc lângã Ariminum. care-i dã comanda supremã în locul lui Aetius. 127-128. Dorind a-si consolida stãpânirea în provinciile cucerite. Placidia cãutã sã-1 câstige din nou pe Bonifaciu. 1964. pp. cit. Genseric nu avea. Ciocnindu-se cu Genseric în Numidia. op. sub conducerea lui Aspar.] 276 . [L. Destinul lor istoric e cum nu se poate mai bine caracterizat de Bury. p. au fost ursiti „sã-si afle ultima lor locuintã si mormântul lor în Africa"329. sub regele lor Gunderic. la nord de Duro. Aalen. ocuparã Gallaecia. Vandalii asdingi. poate. ca sã-si împartã Africa. apãrându-se cu îndârjire timp de un an (430-431). Astfel se încheie tratatul din 331 Op. 244. sub numele lui Valentinian al III-lea. E mai probabil sã fi fost chemati. alanii se asezarã în Lusitania (azi Portugalia). cit. unde imperiul nu-i recunoaste330. Spania nu multumea ambitia sa. Forte noi se trimit din Italia si de la Constantinopol. regele hunilor. cãci doi ani mai târziu avu loc invazia 328 Aetius se nãscuse la Durostorum. I. 274 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN vandalilor în Africa. care-i urmã. ocupând diferite provincii. poate din cauza unei rãni (432). precum si alte titluri în EPLBIP. Dupã plecarea vizigotilor în Gallia. 1969. Dupã moartea acestuia.. Genseric ridicã asediul în iulie 431. dictã conditii Curtii din Ravenna si obtinu restaurarea sa în comanda ce i se luase. Se zice cã atunci ar fi chemat pe vandali din Spania. F. încã din 409. prin urmare. Wallia. prin intrigile lui Felix. comandantul armatei imperiale. Murind în 428.. a Il-a. Varady. el cucereste Noua Cartaginã si Hispalis (Sevilla). se alipirã as-dingilor. „Historia". 55—56. fu urmat la tron de Geiserich (în formã romanizatã Genseric). voi. Sfântul Augustin muri acolo la începutul asediului. El muri însã curând dupã aceea. aduse servicii imperiului zdrobind pe silingi. Un alt general de frunte al epocii a fost Bonifaciu. 104-114.. pp. trimis sã cârmuiascã Africa. ca si rebelul). cel mai însemnat si mai abil dintre sefii germani din acel timp. ed. Vizigotii furã apoi adusi si ei în Spania de regele Athaulf. [C.. în mai 429. în timpul acesta.câstiga izbânzile. El plãnui. iar vandalii silingi în Baetica de Sud. tot poporul vandalilor si alanilor se îmbarcã si trecu în Africa. Geiseric and Attila. Lot . Genseric cãuta acum pacea cu imperiul. pp. Cu ajutorul sãu se întoarse în Italia. vandalii se încaierã cu suevii si interventia comitelui Asterius al Spaniei îi sileste pe vandali sã se coboare în Baetica. 22 (1973).

Carthagina cãdea în stãpânirea lui Genseric. aceasta nu schimbã situatia si generalul bizantin Ardabur deschide ostilitãtile printr-o nãvãlire victorioasã în Arzanene (Armenia de Sud). cit. Clientul bizantin Arsaces muri în 390 si guvernul trecu atunci în mâinile a cinci satrapi. lezdegerd se simti dator a înfrâna miscarea plinã de viitor a nationalismului armean. cu Huneric. si-au luat de la început o atitudine ostilã credintei catolice. vandalii obtineau regiunile cele mai bogate: Zeugitana cu Carthago. Luptele tinurã un an fãrã vreun rezultat. Astfel pieri primul regat burgund din Gallia. dar invazia hunilor în imperiu îl sili pe Theodosius sã recheme fortele sale din Occident si s-a încheiat atunci o pace nefavorabilã. p. dar se apãrã energic. Flota vandalã se întoarse în Africa. op. Armenia. tratat negociat de Stilicho. ci încredinta supravegherea asupra satrapilor unui comandant militar.000 de burgunzi au fost ucisi. Corsica si Sardinia. în octombrie 439. vizigotii furã tinuti în frâu. poate din cauza pregãtirilor mari de la Constantinopol pentru a elibera Carthagina. dintre care cel atribuit Persiei (Per-sarmenia) cuprindea patru cincimi ale teritoriului si numai o cincime statul vasal Bizantului. Dar acest tratat n-a fost de lungã duratã. alt fiu al regelui (420). alungând clerul din Carthagina si confiscând bisericile pentru erezia lor332. cãci nici bizantinii nu puturã cuceri Nisibis. d. în 441. pirateria. refuzând a-i preda. la sud de lacul Geneva. •! . împreunã cu regele lor Gundahar. în Armenia persanã crestinii furã prigoniti de suverani si de preotii mazdeeni. exercitând. Persia si Imperiul Bizantin. Armenia a fost împãrtitã în douã state clientelare. prin care se cedau vandalilor Mauritaniile si o parte a Numidiei. 278 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN pentru crearea unei culturi religioase nationale.•'" 277 în Gallia. Genseric consimtea a plãti imperiului un tribut anual. templul focului din Susiana fu ars si fatã de mãsurile aspre luate împotriva lor multi crestini îsi cãu-tarã refugiul pe teritoriul Imperiului bizantin. Resturile lor au fost transportate de Aetius în Sapaudia (Savoia). ceea ce aduse rãzboiul între cele douã imperii. op. Aetius socoti cã cea mai bunã politicã a imperiului fatã de Genseric era sã întretinã cu el relatii prietenesti si el convinse pe Valentinian al III-lea sã consimtã a-si logodi fiica mai mare.. în august 421. fiul lui Genseric. Cel dintâi descoperi scrierea armeanã si traduse Biblia în limba tãrii. expeditia bizantinã sosea într-ade-vãr în Sicilia. pp. în tulburãrile ce se iscarã. Byzacena si restul din Numidia. cu resedinta la Wbrms. Se spune cã 20. situatã . întemeiatã pe literatura greacã. imperiul pãstra Mauritaniile. Sapor.11 februarie 435. care îsi pregãti în curând o flotã mare. Panormus fu asediat (440). recunoscând astfel autoritatea Romei. si în 415 el numi rege al Armeniei pe propriul sãu fiu. pânã la moartea lui Valentinian (455). 02 Bury. Prin tratatul din 442. persii cãutând sã impunã armenilor influenta religioasã sirianã. care se pãstrã pânã în secolul al VI-lea333. împãratul nu impuse nici un succesor. dar orasul fu eliberat de Litorius. atacând Sicilia. Burgunzii nãvãlirã în Belgia de Sus si furã nimiciti în 436 de hunii lui Aetius. Eudokia. iar influenta religioasã greceascã energic combãtutã. Când lezdegerd si Sapor furã îndepãrtati de Bahram. Vechea dusmãnie politicã dintre lumea iranicã si cea romanã era sporitã prin opozitia lor religioasã.. magister militum în Gallia. nici persii fortãreata de hotar Theodosiopolis.-••'•. în 436. si-au creat o flotã. Pulcheria îi ocroti.'•> ". Theo-dosius cel Mare fãcuse o mare gresealã fatã de Armenia. Ei s-au asezat în Zeugitana si au fãcut din Carthagina capitala lor. 94. 257-258. cornitele Armeniei. Ca arieni. Dar armenii se împotrivirã cu îndãrãtnicie acestor presiuni si se produse o miscare în timpul domniei lui Theodosius al II-lea Bury. cit. în fruntea acestei miscãri au fost Mesrob si meritosul catholicus Sahag. Tripolitana si o parte din Numidia. iar îndatã dupã aceea par a fi ocupat cele douã Mauritanii si a fi anexat Balearele. Prin tratatul din 387 cu Sapor al III-lea. Curtea bizantinã sprijini din toate puterile scoala de traduceri a acestor initiatori. Theodoric asedie Narbonne.

administratã de functionari trimisi de la Ctesiphon334. în asemenea împrejurãri. legând-o de civilizatia greco-romanã. ajungând pânã în Siria si Mesopotamia. Cu toate promisiunile persilor. dupã ce au pus mâna pe Ratiaria. dupã ce în ultimul sfert al veacului al IV-lea îsi croise o stãpânire care îngloba o mare parte din Europa rãsãriteanã. silindu-i pe vizigoti. op. Nãvãlirea hunilor în Peninsula Balcanicã. La acestea se adãuga acum revãrsarea hunilor. unde se plasa . înteleasã de mai multe etnii. 281 NICOLAE BANESCU f. cu urmãri deosebit de periculoase pentru stãpânirea romanã. pp. între timp. sub conducerea lui Rua sau Rugila. în prima jumãtate a domniei sale. Nestorianismul si mono-fizismul. Asaltat de primejdia barbarã din exteriorul.în nordul Armeniei bizantine. rugi si altii). dar efemeritatea ei impune rezerve în privinta unor concluzii de prea mare generalizare335. Elementul gotic înregistrase astfel prima sa afirmare în viata Imperiului de Rãsãrit si chiar la Constantinopol. Attila.. Stãpânirea hunicã a premers astfel statele medievale de stepã. Attila a cârmuit împreunã cu fratele sãu mai mare. Singidunum. venit din vecinãtãtile Chinei si ajuns pânã la Dunãre. cu titlu de arierate. în rândurile cãrora crestinismul de orientare arianã fãcuse progrese rapide si considerabile. Bleda. si acesta e meritul domniei lui Theodosius al II-lea fatã de poporul armean. care la mijlocul ultimului deceniu al veacului al IV-lea trecuserã prin pãsurile Muntilor Caucaz. hunii s-au organizat sub o formulã statalã incipientã. ca si din interiorul sãu.453). printr-un acord favorabil încheiat cu Imperiul la Horreum Margi. dinastia nationalã a Armeniei e rãsturnatã si tara incorporatã ca simplã provincie persanã. Nãvãlirea peste Dunãre a hunilor în 422 îi sili pe bizantini la tratative cu persii. ba chiar si Asia Micã. tocmai în partea de rãsãrit. dar ea nu aduse nici o schimbare teritorialã si nu avu lungã duratã. Thodosius al II-lea a tratat cu hunii prin intermediul mai multor ambasade. Hunii supuseserã pe alani si triburile germanice întâlnite la nord de Marea Neagrã si de Dunãrea de Jos (ostrogoti. a cãrui relatiune de cãlãtorie pânã la curtea lui Attila constituie o sursã pretioasã de informatie pentru cunoasterea stãrilor de lucruri de la Dunãrea de Mijloc si chiar de la nordul acesteia: conglomeratul de popoare sau etnii aflate sub stãpânirea hunicã oferã elementele unei civilizatii de mixturã euro-asiaticã. Sirmium si Naissus) sã sileascã autoritãtile de la Constantinopol la un tribut de 2100 livre de aur. heruli. cit. Disputele religioase. gepizi. chiar pe teritoriul Imperiului. [Sãvârsitã de mâna unei cãpetenii hunice de la nord de Dunãre. 279 în ordinea moralã însã literatura de traduceri sprijinitã de Bizant. Se încheie pacea pe o sutã de ani. jefuind teritoriile nord-estice ale Imperiului. pe care 1-a asasinat. în calitate de federati. e. 424-425. 334 Stein. Imperiul cunostea. uciderea lui Gainas arãta încã o datã Imperiului roman proportiile noului pericol hunic. sã solicite instalarea la sud de marele fluviu. fratele lui Rugila. Apogeul puterii hunice a fost atins sub regele Attila (434 . acesta din urmã consimtea sã-i plãteascã un tribut anual de cel putin 350 de livre aur pentru ca avansul amenintãtor al hunilor în unele directii ale Peninsulei Balcanice (ajungând în Thracia si chiar în Grecia continentalã. în 428. în primul sfert al veacului al V-lea. fiu al lui Mundiuch. cea mai cunoscutã fiind condusã de Priskos (448-449). întinsã din Caucaz pânã în Pannonia. ceea ce înseamnã cã era vorbitã de o populatie din regiune. Viminacium. scoase definitiv Armenia din sfera orientalismului. rãmânând singur stãpânitor. astfel 280 cã Theodosius al II-lea a fost silit sã le acorde considerabile subsidii anuale. prigonirea crestinilor se va relua. în care limba latinã continuã sã reprezinte o „lingua franca". cãrora li se adãugau initial alte 4000 de livre.

L. conform pãtrunzãtoarei remarci a Sfântului Grigore de Nyssa336. p. A. acesta a fost însã reabilitat în anul urmãtor de cãtre un sinod ulterior. 288.\ cism. Excomunicat de cãtre un sinod patriarhal (448). 376-476.. p. 5 voi. tluri în EPLBIP. I (Vie et mort de ' Byzance). Berlin. p. Essai sur la civilisation byzantine. a fost sustinutã la Constantinopol de arhimandritul Eutyches. apoi patriarh de Constantinopol în perioada 428-431. asa cum fusese ea definitã prin Conciliul de la Niceea. 1948. cât si cea de a doua. a Il-a. 24.v. 270-276. 60 (1967). Oxford. puneau în pericol dogma întrupãrii. 41-69 si resp. care 1-a condamnat pe Eutyches (448). E. Dar controversele religioase nu încetaserã câtusi de putin n interiorul sãu. sau monophysitã. 61 (1968). fie ele chiar si din cele mai putin potrivite. A History ofAttila and the '' Huns. încetase de a mai reprezenta o chestiune de primã importantã pentru statul roman. în vreme ce scoala din Alexandria. Papalitatea nu s-a lãsat însã sedusã de succesele doctrinare ale scaunului alexandrin. Le monde byzantin. iar papa Leon I (440-461) a elaborat celebrul sãu Tom doctrinar. dar care prin virtutiile sale se dovedise vrednic de a se uni cu Verbul dumnezeiesc. august 449). 282 firea omeneascã. a fost condamnatã de cãtre al treilea Conciliu ecumenic de la Ephes (431). doctrina naturii unice a lui Christ. Athena. unde avea sã moarã mai târziu (451). discutii pasionate de dogmã purtându-se în Capitala bizantinã pretutindeni si în toate situatiile.A. mai ales . Produs al scolii din Alexandria. Vasiliev. 100-101. Nestorios a avut adepti care i-au dus învãtãtura în Persia sassanidã.. adversari Bisericii din Alexandria. s. a celor douã persoane si douã naturi. voi. alte ti. III. convocat de noul împãrat Marcian si soldat cu un mare triumf al ortodoxiei]. L. 18]. voi. mai rationalistã. Ed. mult mai aplecatã spre misti. disputele vizau natura lui Christ. Paris. fãrã nici un amestec cu 335 [Franz Altheim. prin care s-a pregãtit condamnarea monophysismului de cãtre con-ciliul de la Chalkedon (451). Dos letzteJahrhundertPannoniens. „tâlhãresc" („brigandajul de la Ephes". creind o bisericã de sine stãtãtoare si rãspândindu-i doctrina pânã în China si Extremul Orient. Brehier. 1932. una desãvârsit divinã si alta desãvârsit umanã. p. 1948. Rod al scolii din Antiohia. I. declar-ându-se de acord cu sinodul de la Constantinopol. voi. De aceastã datã. Varady. Thompson. unde a supravietuit pânã în zilele noastre. însotit de majoritatea migratorilor germanici trecuti la crestinism. 336 [Hesseling. E. învãtãturã sustinutã de Nestorios. convocat de cãtre Dioscor. sustinând cã Mãria era doar mama lui Christos („Christotokos"). Paris. sustinea cã în toatã viata sa de pe pãmânt Christos a rãmas Dumnezeu. Biserica din Alexandria vedea însã în cele douã naturi ale lui Christos. care obtinuse la Ephes condamnarea lui Nestorios. 1969-1975. 1998. 1969. A. elev al lui Theodor din Mopsuestia. p. Amsterdam. unde 283 NICOLAE BANESCU se sustinea cã si dupã întrupare trebuie sã distingem douã naturi perfecte în unica persoanã a lui Christos. pe care scoala din Antiohia îl considera drept omul nãscut dintr-o simplã femeie. Histoire de l'Empire byzantin. ca prim val care marcase aceste dispute în veacul al IV-lea.. . I-a. Tomul papei Leon I era de fapt o scrisoare dogmaticã adresatã patriarhului Flavian de la Constantinopol (Epistola dogmatica ad Flavianum). numai omul s-a nãscut în Christos din Fecioara Mãria si numai el a suferit pe cruce. urmasul faimosului Kyril al Alexandriei (412-444). Nestorios venea din cercul teologilor din Antiohia.centrul sãu vital. Dupã aceastã conceptie. Atât prima doctrinã. arianismul. escaladarea celui de-al doilea val al disputelor cristologice. apoi în Egipt. „Attila". Maenche-Helfen în BZ. Geschichte derHunnen. Write si O. având si sprijinul papei Coelestinus. p. ed. Antiohienii sustineau prezenta a douã naturi deosebite în Christos. Ea nega calitatea de „Nãscãtoare de Dumnezeu (Theotokos) a Maicii Domnului. Dogmaticii secolului al IV-lea au provocat o vie discutie privitoare la christologie. G. Exilat la început în regiunile unde Imperiul se învecina cu lumea arabã.

care. 372-37333s p 424_ n. Candidianus reprezenta la acest Sinod pe împãrat si el avea ordin a 339 [C.. '\ 284 Crestinismul îsi deschisese larg portile credintelor si cultelor similare. ceea ce produse agitatie în populatia capitalei.supranaturalul si dãdea precãdere naturii divine a Mântuitorului. cãutã sã dividã familia imperialã.T. De acest prestigiu se foloseau patriarhii Alexandriei. om foarte ambitios si autoritar din punct de vedere dogmatic. în editia datã de el operei lui Finlay (Oxford. numele acelor temple. numit Al Treilea Sinod Ecumenic339. templul lui Tezeu e închinat Sfântului Gheorghe. sfântul rãzboinic. O legiune de sfinti si martiri înlocuiau vechea legiune a zeilor si eroilor337. 286 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN se abtine de la orice manifestare. pp. în conflictul cu Nestorios. sunt instructive faptele semnalate de Rev.. 1962]. Un preot. divinitãtile feminine. ca nimeni sã nu o mai numeascã pe Mãria „Nãscãtoare de Dumnezeu". lãsând Sinodului deplinã libertate de a decide. sustinând cã expresia ©eoroKog e sacrã prin traditie si christologia antiochianã desparte cele douã naturi ale lui Christos. Paris. cu care convertitii erau obisnuiti.] 285 Nestorios îsi atrase dusmãnia pioasei Pulcheria. Tot astfel.cum observã atât de just Bury . adus cu el din Antiochia. II. I. la 7 iulie 431. Tozer. în predicile sale. Astfel se întruni. P. Biserica fãcuse o concesie acestei înclinãri a multimii. El scrise la Constantinopol împãratului. XpiaioTOKog. Fãrã a astepta . pentru aceastã multime. OeoroKog. în privinta adaptãrii credintelor si ceremoniilor pãgâne la obiceiurile crestine.H. Paris.având un fond comun de superstitii. o bisericã a Sfântului Nicolae. gelosi pe rivalul lor de la Constan-tinopol. i. care sã punã capãt discutiei.. 1907. Pulcheriei. în rãspunsul cãtre patriarhul de Alexandria. Pe locul unui templu al lui Asclepios e o bisericã a Sfintilor Anargyri (Cosma si Damian)338. deci. Pulcheria era de pãrerea lui. Mãria înlocuia.F. în legãturã cu existenta anterioarã a unui templu pãgân închinat Zeitei-Mame. Augustei. Caracteristic este cã altarul celor 12 zei e înlocuit printr-o bisericã a celor 12 Apostoli. Ephese et Chalcedoine. toate religiile . Sfântul Athanasios avusese un rol însemnat în victoria credintei ortodoxe asupra arianismului. Ei aveau o mare autoritate asupra clerului si aflau în cãlugãrii numerosi din mãnãstirile desertului o armatã credincioasã si fanaticã. Sinodul din Efes. History. proclama. templul zeitei Ilithya este acum biserica Panaghiei Blastike (a Fecunditãtii). Kyrillos. împãratul îi imputã cã seamãnã discordia în Bisericã si în familia imperialã si-i fãcea cunoscut cã va aduna un Sinod. cãci Mãria a fost un om si dintr-un om nu se poate naste Dumnezeu. patriarhul Alexandriei. H. Disputele religioase ale veacului al IV-lea dãduserã Bisericii metropolei egiptene un mare prestigiu. Hefele . fatã de popularitatea ce o avea în lumea pãgânã cultul zeitei naturii. Anastasios. el nu se sfia a o numi „Nãscãtoarea lui Hristos". atotputernicã la Curtea lui Theodosius. Camelot. El ne aratã cã mai mult de opt biserici în Attica au fost clãdite pe locul templelor pãgâne si numele dedicatiei lor amintesc. în predicile pe care le tinea. [o constatare asemãnãtoare se poate face si pentru biserica Sfintei Fecioare sau a Maicii Domnului de la Ephes. dând o însemnãtate deosebitã cultului mamei lui Dumnezeu. dar Theodosius si Eudokia spijineau pe Nestorios. voi. dar nu reusi. sustinând cã cele douã naturi formeazã o unitate indivizibilã. ocupã locul unde se afla templul lui Poseidon. la Niceea. râvneau la suprematia Bisericii orientale. patronul marinarilor. 287-377. era un dusman înversunat al christologiei antiohiene si. de obicei. 1877). 337 Bury. Histoire des conciles. dar el îsi aflã mai ales un mare dusman în Kyrillos. Nestorios cãutã sã-i abatã pe credinciosii sãi si clerul de la veneratia exageratã care-i fãcea sã o socoteascã pe Fecioara Mãria „Nãscãtoare de Dumnezeu". Leclercq. p.

De altã parte. excomu-nicându-1 si depunându-1 din Scaunul sãu. aparitii politice si cã antipatia veche si profundã a Egiptului si Siriei semite împotriva lumii grecesti si a capitalei sale. în 436. depus împreunã cu Ibas de Edessa si Theodoret de Kyrros. ca o reactie împotriva nestorianismului. Legatii papei. sosi loan al Antiohiei. Aceastã formulã fusese definitã de papa Leon I tocmai în scrisoarea dogmaticã adresatã patriarhului Flavian de la Constantinopol]. mãsura colegului sãu. un nou sinod la Efes. Slabul împãrat întãri asemenea decizii. confirmã si depunerea pronuntatã de minoritate împotriva lui Kyrillos si a lui Memnon. Kyrillos deschise Sinodul si 200 de episcopi îl judecarã pe Nestorios si-1 condamnarã ca eretic. care a trecut în istorie. a gãsit bucuros în aceste certuri prilejul de a se manifesta". raporturile Bisericii si Statului în Imperiul bizantin si-au avut rolul lor în aceste dezbateri religioase541. dar urmasul lui Kyrillos. retras la Antiochia. îl excomunicarã si-1 depuserã pe Kyrillos si pe mitropolitul Memnon de Efes. Era un nou triumf al Egiptului si el va da extensie doctrinei cunoscute sub numele de monofizitism (juia tpvcrig. Acesta îi ceru lui Nestorios sã abdice. cãlugãrii „sciti". cu episcopii sirieni si se adunarã în contrasinod. spre exemplu în cursul tratativelor de împãcare care au pus capãt schismei akakiene dintre Roma si Constantinopol. nu trebuie sã vedem în ele numai certuri de teologi. ci „sub aparentele religioase pare cã se ascund interese. prezidat de Candidianus. cu numele de „sinodul briganzilor". programe. O mare teroare se dezlãntui împotriva lui Flavian. unde fostul patriarh muri în anul 451. dar Kyrillos stiu sã cumpere prin gratificatii si daruri de tot felul pe functionarii palatului. Candidianus a raportat lui Theodosius în favoarea lui Nestorios. Un partizan al teologiei alexandrine. Aceste delicate. Dar. ca atare. îsi fãcu drum un nou curent religios. Nestorios. Nestorios fu exilat. Dioskoros. subtile chestiuni religioase au tulburat adânc linistea si autoritatea Statului bizantin în secolul al IV-lea. la Petra. a clerului si populatiei agitate de cãlugãrii lui Kyrillos. Theodosius al II-lea adunã. la 8 august 449. Constantinopol. Diehl. cum observã atât de just Ch. aceastã formulã n-a obtinut însã sustinerea din partea paplitãtii. în vremea papei Hormisdas (514-523). disputând asupra unor formule dificile si de atâtea ori zadarnice. printr-o formulã ce proclama „unirea fãrã amestec a celor douã naturi ale lui Christos". unde se bucura de popularitate. fu pedepsit de patriarhul Flavian. proveniti adicã din Scythia Minor. împãratul îl sacrificã pe Nestorios si aprobã întoarcerea în Scaun a lui Kyrillos si a lui Memnon. Theodosius al Il-lea pãrãsea aceastã lume. o singurã naturã divinã). trecurã de partea lui Kyrillos. dupã expresia papei Leon I. Pulcheria îl decise în urmã pe fratele ei a-1 transfera într-o oazã din Thebais. la începutul domniei lui Iustin I (518-527). Câteva zile mai târziu. Un an mai în urmã. numitã si „theopaschitã". 288 Flavian muri pe drumul exilului. printr-o scrisoare dogmaticã340. Slãbiciunea împãratului nu putu impune cu autoritate o solutie crizei ce frãmânta Biserica si luptele continuarã. la 28 iulie 450. 340 [Epistola dogmatica ad Flavianum a papei Leon I a fost invocatã si mai târziu ca document cu valoare dogmaticã de cãtre papalitate. 287 NICOLAE BANESCU care atribuia naturii divine a lui Christos precãderea. sub influenta celor din jurul sãu. în Arabia. tot atât de ambitios. . în cursul acestor tratative. Dar. care-1 influentarã pe împãrat. ca eretici. se declarã pentru cel pedepsit. arhimandritul Euthyches din Constantinopol. care ajunsese la întelegere cu Kyrillos. profesând doctrina doketismului (dupã care natura de om a lui Christos e numai aparentã). în acelasi timp.sosirea lui loan al Antiohiei si a legatilor papei Coelestinus. deveni inoportun patriarhului loan. se declararã singurul Sinod îndreptãtit si. veniti si ei. care avea propria ei formulã de împãcare si avea tot interesul sã o promoveze. au pus în circulatie o nouã formulã de conciliere între ortodocsi si monofiziti. La insistentele sale. Papa Leon I cel Mare aprobã. socotind cã natura umanã a Mântuitorului se pierde în natura divinã. în Biserica Alexandriei.

Triumful crestinismului. care au reorganizat-o de mai multe ori în cursul veacurilor. Theodosius dãdea acum acestui învãtãmânt o organizare care-1 consolida. în timpul domniei lui Theodosius al Il-lea s-au realizat douã lucruri de mare însemnãtate pentru civilizatia bizantinã: întemeierea Universitãtii din Constantinopol si publicarea unei culegeri a edictelor imperiale sub numele împãratului. adevãratul sãu centru în imperiu fusese pânã acum orasul Atena. Materiile predate de ei erau: gramatica. Lemerle. ea s-a ridicat însã iarãsi. 289 NICOLAE BANESCU în ce priveste învãtãmântul superior. Codex Theodosianus. cuprinzând constitutiile de la sfârsitul secolului al . accentul cãzând însã asupra unei perioade istorice ulterioare. s-a resimtit de multe ori de împrejurãrile grele prin care a trecut statul. i42 Vezi Fr. lângã Capitoliu). promulgate izolat. nu se mai pãstraserã sau cãzuserã în uitare. Ch. Edictul stabilea 10 profesori de gramaticã pentru limba latinã si 10 pentru limba greacã. Invazia pustiitoare a lui Alaric. Die Kaiserliche Universitãt von Konstantinopel. din care se împãrtãsea entuziast tinerimea din toate provinciile imperiului. [O serie de aspecte au fost reluate de cãtre P. Ea primea acum o nouã loviturã. de care adesea se simtise nevoia.sophistae) pentru cel în limba greacã. Strãmutarea capitalei imperiului în orasul întemeiat de marele Constantin atrãsese aici o multime de retori si filosofi. care initiarã. punând în fruntea ei învãtati celebri prin vasta lor eruditie si prin activitatea ce au desfãsurat-o. era intitulatã Codex Hermogenianus. Le monde oriental. iesitã probabil din îndemnul acestuia. prin Universitatea orânduitã de Theodosius al II-lea la Constan-tinopol. în 425. purtau un costum special si formau o asociatie. atinsese în chip serios prestigiul acestui înalt învãtãmânt. Paris.300). Le premier humanisme byzantin. ei primeau acum onorarii de la Stat. „Byzantion". Notes sur l'histoire de l'en-seignement superieur ã Constantinople. Speck. Multe constitutii. p. A fost deci nevoie a se remedia nesiguranta în aplicarea dreptului si. Presses Univ. Domnia lui Theodosius al II-lea ne-a lãsat si o culegere a constitutiilor imperiale. în ultimii ani ai acelui secol. Die hoheren Schulen von Konstantinopel im Mittelalter. prin grija marilor suverani. Profesorii furã opriti de a mai da lectii particulare. 1971 si P. se alcãtuiserã douã culegeri juridice: una. menitã a avea un rol însemnat în viata intelectualã a imperiului. fixând numãrul profesorilor la 31. Notes et remarques sur en290 Crearea catedrelor de limba greacã si numãrul mai mare al retorilor greci aratã rãspândirea pe care o avea aceastã limbã în capitalã si în provinciile din Orient. cuprindea constituseignement et culture ã Byzance des origines au X-e siecle. ceea ce pricinuia neajunsuri pentru jurisconsulti.] <> •> 291 tiile de la Hadrian pânã la Diocletian (294). învãtãmântul superior. dreptul si filosofia. 3 (1926). 3 retori (ora-tores) pentru învãtãmântul în limba latinã si 5 retori sau sofisti (. Noua Universitate fu instalatã într-un loc special. G.lãsând ur-'masului sãu sarcina grea de a concilia pãreri atât de neîmpãcate. compusã sub urmasii acestuia. în secolul al IV-lea. cap. Se înfiinta apoi o catedrã de filosofic si douã de drept342. cunoscutã sub numele de Codex Gregorianus. 82 si urm. unde catedrele vestitilor sãi retori si filosofi aveau atâta rãsunet. Brehier. împãratul publica. L. Codex Theodosianus. 1926. Leipzig. cealaltã. cu vaste sãli de studiu (în bazilica theodosianã. Marcais. 21-22. zdruncinase la rândul sãu mult viata intelectualã a metropolei elenismului. Fundatia lui Theodosius al II-lea. înainte de Theodosius. Organizarea învãtãmântului superior la Constantinopol. retorica. în secolul al iV-lea. Diehl. un edict prin care întemeia Universitatea din Constantinopol. IV. Fuchs. g. ca mai înainte în atâtea mari centre ale Orientului. din epoca lui Diocletian (c. de France.

345 Vezi A. Ensslin. se alipi Orientului si Illyricum occidental (Pannonia si Dalmatia). Codex Theodosianus. si nici o încoronare „bisericeascã". Ea fu publicatã în Orient. conducerea jumãtãtii de est a imperiului trebuia sã treacã asupra colegului din vest. Aceastã nouã culegere.A. 130-131. oferindu-i mâna pentru o cãsãtorie platonicã.sfârsitul lui ianuarie 457) a. la rândul lor. Problema religioasã: Sinodul de la Chalkedon. în ce-1 priveste pe Marcian. Primul sãu act a fost executarea lui Chrysaphios. întronarea. si Bury socoteste ca probabilã întelegerea împãratului Theodosius cu Pulcheria în privinta alegerii senatorului Marcian. noul împãrat s-a dovedit un bun si energic suveran. a exercitat o mare influentã asupra legislatiei barbare. dupã el. împreunã cu surorile sale. examinând de aproape izvoarele. pp. Pulcheria 1-a înãltat pe tron pe Marcian.III-lea (296) pânã la 324. consacrânduse Bisericii. a înlesnit aceastã cooperare343. a fost recunoscut în mod public344. la cererea bulgarilor cãtre papa Nicolae I de a H se trimite „legile lumii". destinatã supusilor romani ai regatului vizigot.. redactat de legistii Romei Noi. în politica internã. Redactat în limba latinã. în titluri (titult). Importanta acestui Breviarium în viata europeanã a veacului al IX-lea se vede si din faptul cã. pp. 344 Actele oficiale au fost date în traducere de Bury. la începutul secolului al Vl-lea. Introdus în Occident în epoca invaziilor ger343 Cu prilejul acestei vizite. la moartea sa. Sub Theodosius al II-lea se simtea nevoia unei noi culegeri si împãratul hotãrî a se aduna într-un compendiu edictele împãratilor crestini de la Constantin cel Mare pânã la el inclusiv. Decretele apãrute dupã publicarea Codexului furã numite novelle (leges novellae). împreunã cu Valentinian al III-lea. I. parte la ceremonie. împãrtite. la 15 februarie 438. atotputernic în domnia indolentului Theodosius. Amândouã aceste culegeri nu ni s-au pãstrat. exprimând astfel unitatea imperiului. acest Codex e împãrtit în 16 cãrti. în exercitiul puterii sale. n-au fost altele decât vestitul Breviarium^. t. Vasiliev. Politica internã. de Theodosius al II-lea..:•: 293 NICOLAE BANESCU Unii istorici au vãzut în Marcian întâiul împãrat bizantin încoronat de patriarh. 292 mani ce.. spre a-si tine legãmântul ce-1 fãcuse. O . ce apãsa asupra proprietãtii senatorilor. o legitimare. trebuia sã se aplice si în Occident. întrucât Theophanes ne spune cã basilissa a trimis dupã patriarh si Senat si a proclamat ca împãrat al romanilor pe Marcian. Patriarhul Anatolios a luat. E numitã si Breviarium Alariciamim. prin calitatea functiei celui ce încoroneazã. El a servit ca bazã legislatiei lui lustinian. Eudoxia. a cãrui vizitã la Constantinopol. Marcian (28 august 450. acesta a trimis regelui Boris (866) „legile venerabile ale romanilor". care. evitând a impune noi sarcini populatiei si iertând si rãmãsitele de platã. 233-234. Theodosius al II-lea nu lãsase nici un urmas si. îndatã dupã moartea fratelui sãu. le cunoastem numai din fragmentele ce ni s-au transmis. Codul theodosian e un izvor pretios pentru cunoasterea istoriei interne a imperiului în secolele al IV-lea si al V-lea. Marcian s-a silit a înfrâna cheltuielile. probabil. nu e decât un rezumat al Codului theodosian. infirmã aceastã pãrere si aratã cã Leon I a fost de fapt cel dintâi împãrat încoronat de patriarh si încoronarea lui n-a fost. dupã numele rezumatului publicat de regele vizigot Alaric al II-lea. La 23 decembrie acelasi an. la o întrunire a Senatului Romei vechi. 4. Histoire de l'empire byzantin. dar W. multumind astfel si . cu capitala sa Sirmium. pentru cãsãtoria sa cu fiica lui Theodosius. Ensslin nu exclude posibilitatea ca augusta Pulcheria sã fi tinut locul celui ce încoroneazã3''6. dupã pãrerea unor învãtati bulgari. Faimoasa Lex romana visigothorum. History. Codul. I. El a cãutat a pune capãt sistemului de a se vinde functiunile administrative si a desfiintat impozitul numit follis. . dar aceasta cu greu ar fi ad-mis-o supusii Bizantului.

Printrun decret din 454. cit. Asiei si Thraciei547. 101-115. consulii trebuiau sã contribuie la reparatia apeductului orasului. . Leon I primi favorabil protestul prelatilor condamnati în acel Sinod si rupse orice relatii cu Dioskoros. în problema religioasã. Sinodul recunoaste un Christos unic în douã naturi. în ce priveste politica externã. Nãvãlirea lui Attila în Occident. 4. o actiune militarã avu loc. fãrã confuzie sau alteratie. comandantul acelei provincii sub Marcian. La Chalkedon a triumfat. care agita atât de mult societatea. cunoscuti sub numele de blemmyi si novadae. Dar primejdia cea mare pentru imperiu erau acum. acesta permitândule a vizita insula Philae. Marcian a anulat si mãsura lui Constantin cel Mare. la începutul acestei domnii. politica imperialã. strâns legate de pãrerile condamnate de Sinod. se înstrãineazã tot mai mult de imperiu348. la frontiera de nord. pentru a se ruga zeitei Isis349. Roma veche îl sustinuse la început pe ambitiosul Cyril. 348 Vezi Charles Diehl. marile ambitii ale patriarhilor alexandrini. 33-34. Blemmyi au încheiat atunci tratat cu imperiul. op. prin care acesta interzicea cãsãtoria unui sena346 Zur Frage der ersten Kaiserkronung durch den Patriarchen und zur Bedeutung dieses Aktes in Wahlzeremoniell. adresatã patriarhului de Constantinopol. cãutând a restabili autoritatea compromisã a Statului fatã de Bisericã. Kirche. 296 . Flavian. a respins în pustiu pe acei barbari. spre a întãri acolo apãrarea. Marcian convocã al IV-lea Sinod ecumenic. Prãbusirea stãpânirii bunice. împãratul a stiut sã ia o atitudine hotãrâtã. au fost înlãturate. situatia se schimbã radical. râvnind la dominatia Orientului. 349 Bury. Florus. hunii. la frontiera de Sud a Egiptului. care-si impune de acum autoritatea în materie religioasã. Dupã deciziile Sinodului din 449. Iar Sinodul dãdu o loviturã si influentei Romei Vechi în 295 Orient. pp. de fapt. odatã cu ridicarea lui Leon I în fruntea Bisericii romane. patriarhului de Constantinopol aceleasi privilegii ca si episcopului roman..clasa înaltã a societãtii. Theodoret si Ibas reintegrati în Scaunele lor. el fixa doctrina întrupãrii Mântuitorului. si BZ. a cãror actiune era în perfectã armonie. 30. n. Atitudinea împãratului în politica externã. în loc sã distribuie bani populatiei. în ziua de 8 octombrie 451. Hotãrârile Sinodului avurã însã consecinte politice însemnate pentru Bizant: provinciile Orientului. Am vãzut de câte ori de347 Beck. Marele pontif luase atitudine împotriva ereziei lui Eutyches si. acordând. împãrtise în douã provincia Thebais (de Sus si de Jos) si unise în aceleasi mâini puterea civilã si militarã a provinciei de Sus. op. dar. care nelinisteau tinutul. O mãsurã de interes obstesc a fost si aceea prin care hotãra ca. adoptând formula christologicã a lui Leon. supusi autoritãtii episcopilor. b. Theodosius al II-lea. Wurzburg. întinzând jurisdictia sa în diecezele Pontului. Având acum concursul episcopului Romei Vechi. iar cãlugãrii partizani ai celui depus.. pp. cit. 1947. p. 237-238. diviziune sau separatie. expus la nãvãlirile barbarilor din acea regiune. la Chalke-don. pp. prin canonul 28. V.. 42 (1942). într-o scrisoare dogmaticã. Documentul acesta a fost numit mai târziu Tomul lui Leon. proclamând douã naturi într-o singurã persoanã. Acest sinod impuse o mãrturisire a credintei împotriva teologiei alexandrine.. 294 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN tor cu o sclavã sau cu o femeie de conditie socialã inferioarã. Sinodul de la Chalkedon a fost un triumf al papalitãtii. Dioskoros fu depus.

La începutul lui aprilie. repudiate de Huneric. Attila. care locuiau la estul fluviului si o parte a francilor ripuari. Attila. unii din ripuari. skirii din apropiere. pentru a porni asupra Occidentului si gãsi unul de ordin sentimental. Marcian avu o atitudine plinã de energie fatã de ei. cit. spre a-si reclama „tributul". înainte de cãsãtoria fratelui sãu. silindu-se a-1 stârni împotriva vizigotilor. s-o scape de cãsãtoria nedoritã. Honoria trimisese inelul sãu pentru a arãta cã mesajul era autentic. sora lui Valentinian al III-lea. în primãvara anului 451. ci si din fortele tuturor supusilor sãi germani. fu îndepãrtatã de la Curte si logoditã cu sila cu un senator bogat. care-1 urmãrea de aproape. Dar Valentinian. El o pretinde imperiului ca logodnica sa si cere ca jumãtate din teritoriile peste care domnea Valentinian al IIIlea sã fie predate ei350. cãruia îi plãceau formele. cãuta pretexte. îl executã pe Hyacinthus.l vastarã barbarii lui Attila provinciile din acele pãrti sub Theodosius al II-lea. Herculanus. bine vãzut la Curtea din Toulouse. bãtrânul suveran stiu sã rãspundã cu demnitate cã pensia vãrsatã obisnuit cãpãteniei lor nu putea fi socotitã ca un semn de supunere si se mãrgini a trimite lui Attila o ambasadã cu daruri. y< 297 NICOLAE BANESCU Mesajul a sosit. era o femeie ambitioasã. El se grãbi a-si ridica o armatã dintre barbarii federati ai Galliei: francii salieni. Ardaric. lupta a fost un teribil mãcel. 298 de la vizigoti si Avitus. ostrogotii. sfãtuindu-1 a o da pe Honoria regelui barbar. Dar ajutorul cel mare îl astepta Bury. la memorabila luptã de la Campus Mauriacus. înainte de a ajunge acolo. om linistit. cerându-i sã-i vinã în ajutor. rugii din regiunile Tisei de Sus. sub cele trei cãpetenii ale lor. mai multe alte orase cucerite.. auzind de cele întâmplate. pentru a protesta si a declara cã va veni sã impunã dreptul Honoriei la o împãrtire a imperiului. Exasperatã de perspectiva acestei cãsãtorii. 288-290. o sumã de bani si inelul sãu. care-1 determinarã pe barbar a se arunca de astã datã asupra Occidentului. Curajul vizigotilor si strategia iscusitã a generalului roman îi zdrobirã pe huni. Aetius nu avea trupe cu care sã înfrunte nãvãlirea. quazii. Erau gepizii. si Honoria scãpã numai prin silintele Placidiei. pentru tratamentul rusinos al fiicei sale. Metz fu înconjurat si distrus. trimitându-i printr-un eunuc credincios. trimise o ambasadã la Ravenna. cu regele lor. Astfel se ajunse. Aceastã armatã formidabilã se revãrsã în provinciile belgice. Regele vandalilor trimisese multe daruri lui Attila. Când atinserã Rinul. Se pare cã Aetius cu fortele sale si Theodoric cu vizigotii sãi sosirã la Orleans înainte de Attila si acesta nu îndrãzni sã dea asalt lagãrului lor puternic fortificat. •. vreo 20 de kilometri la vest de Troyes. probabil. Genseric se temea de rãzbunarea lui Theodosius. op.. Attila trecu Rinul. alanii. Walamir. Justa Grata Honoria. furios. Armata sa era compusã nu numai din huni. herulii. în vara anului 451. tinta lui Attila era Orleans. Datã cu o rarã îndârjire de ambele pãrti. Honoria recurse la protectia lui Attila. e silit a se opri. El gãsi prudent a se retrage si apucã drumul spre Troyes. pentru a se opune armatei confederale. acum însã nu mai putea juca decât un rol sters si aceasta o irita. Hyacinthus. Cererea fu adresatã împãratului senior la Constan-tinopol si acesta scrise lui Valentinian. burgunzii federati si celtii din Armoricum. fu trimis în misiune la Theodosius si izbuti. saxonii de pe Loire si alanii din Orleanais. Compromisã în relatii cu intendentul sãu. Theodemir si Widimir. Când ambasadorii lui Attila se prezentarã. li se adãugarã bur-gunzii. dar Attila a preferat a-1 socoti o propunere de cãsãtorie. în primãvara anului 450. de care împãratul putea fi sigur cã nu va unelti cu sora sa împotrivã-i. romanii îl gãsirã pe Attila puternic întãrit . pp. Orientul scãpã de rãzbunarea regelui hun datoritã împrejurãrilor. ea avusese la Curte o situatie însemnatã. Regele vizigot Theodoric pieri în încãierare. Ea începu la amiazã si tinu pânã noaptea. A doua zi. la începutul domniei lui Marcian. cu ocazia unui incident de la Curtea lui Valentinian al III-lea. turingii.

pp. Aetius îl lãsã astfel pe Attila sã scape cu restul armatei sale. Intrat în tara sa. Hernac. pp. sub pretext de a-si reclama logodnica. fratii i-ar putea contesta succesiunea la regat. 450-453. Valentinian al III-lea nu avea armatã. Convinse deci pe Thorismud sã se întoarcã în grabã la Toulouse. fiul mai mare al lui Attila. pp. 299 în anul urmãtor (452). 353 lordanes. sta gata sã dea asalt întãriturii. Trecând Alpii lulieni.L. ci. Vasalii germani profitarã de aceastã împrejurare. Ardaric. acesta se retrage imediat din Italia. Ambasadori distinsi furã trimisi sã trateze cu barbarii: consularul Avienus. X. multumindu-se a-i hãrtui pe huni. t. sã mãreascã prestigiul aliatilor sãi vizigoti. „American Journal of Ancient History". Marcian's Gamble. ostrogoti. Alte motive au hotãrât atitudinea neasteptatã a barbarului victorios: armata sa era bântuitã de boli si ea ducea si o mare lipsã de hranã.A. A. Dupã întrevederea avutã cu Attila.în dosul carelor sale. prin interpretarea pasajului din lordanes (C. se folosise necontenit în favoarea imperiului. în „ Byz. 4. viforoasa-i viatã. Neugr. Trygetius.. S-a vorbit de o teamã superstitioasã a regelui hun. heruli . se prãbusi odatã cu el. Ildico. 352 Legãtura ce se face între fundatia statului venetian si invazia lui Attila nu are bazã istoricã realã. Drumul Romei era deschis. Thorismud. fugãrit pânã în valea Dunãrii. muri de o hemoragie. El nu avea interes sã distrugã puterea hunilor. cãpetenia gepizilor. pentru un tribut anual353.la acest pãgân. el se cãsãtori. pe fluviul Nedao. Tânãra-i sotie a fost bãnuitã de aceastã moarte nãpraznicã. Nu voia. XLII. 355 C. [R. dar Aetius îl opri. 106 si urm. III. lângã tãrmul sudic al lacului Garda. „Pe când. praefectuspraetorio si Leon. fiul regelui Theodoric. de teamã sã nu cadã iarãsi sub jugul hunilor (The End of the Huns. dupã o rezistentã eroicã. n. la un an dupã expeditia sa în Italia (453). conduse în Panno-nia (454) coalitia acestor vasali — gepizi.si-1 ucise pe Ellac. Italia a suferit greu de foamete354. 1933.D. Nu se cunosc consideratiile care au determinat aceastã subitã retragere. Macartney socoteste. apucând pe o cale nenorocitã în gât. 295. de care. 301 . în iarna anului 450-451.sta culcat pe spate. 291-292. 9 (1984). Convinse de asemenea si pe franci sã se întoarcã îndatã în tara lor351. asezãri în lagune au fost si în epoca preistoricã si în epoca romanã. care intrã în Pavia (Ticinum) si Milan (Mediolanum). n-a putut iesi pe cãile obisnuite. Imperiul sãu. Cum spune Bury (ed. între numerosii fii ai lui Attila n-a fost nici unul care sã ia în mâinile sale cu energie mostenirea tatãlui. Aquileia fu nimicitã. Populatia Venetiei cãutã un azil în insulele Adriaticei352.cum observã Bury . dar negocieri începurã îndatã. cit. în noaptea nuntii. si. cã ei se întoarserã mai târziu în locurile lor si aceasta i-a silit pe goti sã caute refugiu pe teritoriul imperiului. Ibidem. sângele ce de obicei îi curgea pe nãri nãpãdindu-1. curând dupã aceea. cu o frumoasã germanã. A Reassessment ofEastem Imperial Policy toward Attila. 1-a sufocat". 300 ÎSTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Cruntul rege al hunilor era ursit sã-si încheie. în lunga sa carierã.). între Tisa si Crisuri. aprins de dorinta de a rãzbuna moartea tatãlui sãu. Ei venirã în lagãrul hunilor. cel mai mic dintre fiii lui Attila. Appendix 26). care anevoie se poate întelege . tinutã numai prin marea lui personalitate. '". op. Jahrbucher". Marcian expe-die câteva trupe cu care Aetius nu putea risca o bãtãlie. Toatã Italia de Nord cãzu în mâinile lui Attila. rugi. Hunii fugirã spre Marea Neagrã. se aruncã de astã datã asupra Italiei. Kohlfelder. . episcopul Romei. în acelasi timp. o adunare heteroclitã de popoare. unde. 50). pe unde intrã în Pannonia. care n-a putut fi identificat. Getica. 54-691. cãci. 354 Bury. Attila se întoarse pentru a rãzbuna umilirea ce suferise. în absenta sa. se stabili la extremitatea Scitici Mici. obosit de vin si de somn scrie lordanes . Istoriei lui Gibbon. Dingizech la nordul Dunãrii355. op.

Pentru a-si consolida situatia. A realizat acest lucru pe douã cãi: în primul rând. Eudoxia însã îl ura prea mult. El pare a fi fãcut o aliantã cu gepizii. El purta o mare dusmãnie lui Aetius si. Asupra lui Aetius s-au exprimat multe pãreri. într-o zi. trãgându-si sabia. fu atacat de acestia si ucis. c. Â. Aetius apãrase tronul lui Valentinian al IIIlea 356 Bury. cu el pieri cel din urmã sprijin al pãrtii de Occident a imperiului. si herulii în aceeasi vecinãtate. spre a-i tine în dusmãnie unii cu altii. Influenta si prestigiul sãu se datorau mai cu seamã imensei sale averi. ajutat de eunucul sambelan Heraclius. dar intriga sambelanului fãcu sã nu reuseascã. si îndemnându-i sã-si rãzbune stãpânul.s 302 aproape 30 de ani. Petronius Maximus sperase sã obtinã locul de frunte alãturi de împãrat. la est. dupã o traditie poste -rioarã. un nepretuit izvor în lupta cu dusmanii germani. 1908. >••-_ . îl convinse pe împãrat de pericolul ce-1 ameninta din partea ilustrului general. 1-a chemat pe Genseric. care primirã un subsidiu de la imperiu si a asigurat ostrogotilor o asezare permanentã în nordul Pannoniei. care a fãcut sã se mentinã stãpânirea imperiului în tãrile destinate în cele din urmã a ajunge regate teutonice. p 297. 300. Apelul la Genseric avea si un motiv particular. op. trãise ani de zile ca ostatic. dacã nu-1 va suprima el mai înainte. Gepizii si-au întins stãpânirea asupra Daciei. familia marelui Theodosius se stinge. prin constanta ajutorare a generalilor romani cu auxiliari. Pe când Valentinian se ducea cãlare la curse. skirii s-au asezat acolo mai departe. si în al doilea rând.cum crede Bury . marele general fu ucis miseleste (21 septembrie 454). în ziua de 16 martie 455. A fost. pe când Aetius fãcea raport dinaintea suveranului. învãtatul englez a caracterizat foarte bine functia de mare însemnãtate pe ca a avut-o imperiul hunilor în istoria europeanã. stiind cã instigase la moartea sotului ei si. Marcellinus îl socoteste magna Occidentalis reipublicae salus157. fosti partizani ai lui Aetius. si-i cunoscuse bine pe barbari. Optila si Traustila. o constrânse pe Eudoxia sã-1 ia de sot si sã-si dea fiica. Cu moartea sa. El urzi atunci alt complot.între skiri si rugi336. ca sã-1 rãstoarne pe tiran... Marcian profitã de aceastã nouã asezare a barbarilor. atrãgând doi ofiteri barbari. Aceastã întârziere a procesului dezmembrãrii. EI a ajutat sã se întârzie întregul proces al dezmembrãrii germanice a imperiului roman.. Situatia gravã a Occidentului. în Campus Martius. fãrã a-i da timp sã se apere. poate . cit.. pe lângã Alaric si Rugila. prin controlul multora din popoarele germanice de est de dincolo de Dunãre. Atacat. Gelos de atâta glorie. Paris. A doua zi dupã asasinat (17 martie 455). acuzându-1 de trãdare si. p. 303 descãleca. Lecoffre. Consularul Petronius Maximus era pe atunci un mare personaj la Roma. Contemporanii 1-au pretuit si 1-au lãudat foarte mult. se nãpusti asupra lui. un general capabil si un dibaci mânuitor de oameni. Il-e ed. Cf. desigur. cu o micã gardã si însotit de Optila si Traustila. pe Eudokia. acesta sãri deodatã de pe tron.Prãbusirea imperiului hun a produs o modificare fundamentalã în asezarea geograficã a barbarilor din regiunea Dunãrii. a fost . cãci stim cã Eudokia.dupã pãrerea lui Bury . Maximus fu înãltat pe tron. nemaifiind nici un membru de sex bãrbãtesc al acestei familii. nevrednicul suveran 1-a ucis cu propria sa mânã.. îndatã ce ' Ibidem. Baudrillart. de care imperiul a avut mai multã teamã. fiului sãu Palladius. ca federati ai imperiului.cu totul în interesul civilizatiei. în fata Noricului. Fãrã îndoialã. Moartea lui Aetius. la sfatul lui Aetius de a dezarma . în acelasi moment si de eunuc. Saint Severin apotre du Norique (453-482).. Rugii îsi aflarã noi locuinte pe tãrmul de nord al Dunãrii.. ridicat la rangul de Caesar.

potrivit altor opinii. IV.ostilitatea regelui vandal printr-o aliantã matrimonialã. a proclamat împãrat. Huneric. câstigând o victorie asupra flotei vandale (456). Aici se pãstra un vesmânt al Fecioarei. evenimentul este imortalizat de cãtre Sinaxarul constanti-nopolitan. Laurent. un individ îl lovi cu o piatrã în tâmplã si lovitura îl ucise pe loc. p. alta Theotokos Hodegetria („care duce la Victorie"). bun prieten cu el. Majorian. Papa Leon I îi iesi înainte la porti. Genseric intrã în Roma. care-1 numise generalisim. Eudokia se cãsãtori acolo cu Huneric. Theodoric al II-lea trecu în Spania si-i zdrobi pe suevi. stirea cã Genseric pornise cu flota stârni panicã printre populatia Romei si un exod general se produse. Boli. Theotokos din Chalkoprateia (cartierul negustorilor de bronz). 457. The Date and Circumatances of Marcian's Decease. Singura fortã în Occident erau vizigotii. înãltatã la Blachernae. „Byzantion". Se continuã astfel o traditie atestatã pânã la sfârsitul statului bizantin. vandalii îsi încãr-carã corãbiile si se întoarserã în Africa. dar nu reusi sã protejeze orasul împotriva jafului si violentei. trimisã de cumnata sa de la Ierusalim359. un nobil si literat. Palatul de pe Palatin fu scotocit peste tot. îl depuse pe Avitus. 48 (1978). Un grandproces canonique ã Byzance an debut du XV siecle. meritând elogiile 358 [B. Pe când iesea cãlare din oras. Nãscut pe la anul 392. 327. 303-316)]. publicat si în FHDR. Pãrãsit de garda sa si de prieteni. 1982. Multimea îl sfâsie apoi în bucãti (31 mai 455). încetând din viatã la 27 ianuarie 457 (P. Ricimer. fiul unui print suab. între altele si de cãtre disertatiile canonice ale mitropolitului Macarie de Ankyra (cf. avea comanda supremã si. a ridicat la Constantinopol mai multe lãcasuri de rugãciune. în 453. împãratul Marcian se stinse din viatã la sfârsitul lui ianuarie 457 si cu el dinastia lui Theodosius îsi încheie destinul358. recunoscut de urmasul lui Marcian. în apele Corsicii. Acesta vine în Italia si Roma îl primeste. în prada imensã adunatã de jefuitori se aflau si odoarele de aur aduse de Titus de la templul din Ierusalim. la l aprilie 457. Dar nu era bine vãzut la Roma. aproape de Sfânta Sofia. cu putin înaintea mortii sale. p. pretioase opere de artã furã smulse. adus de la Ierusalim în domnia urmasului lui Marcian.D. Majorian fu proclamat împãrat. p. Eudokia si 304 Placidia. 360 [Adunarea sau depunerea Cinstitului Vesmânt al Maicii Domnului în Biserica de la Blachernai (sau Vlacherne) ar fi avut loc. care deveni episcop si în curând muri. regele lor. An. vandalii prãdarã Roma. Trei zile mai târziu. în vremea împãratului Leon I (457474). Oricum. stãpânea situatia. târând dupã ei multime de captivi. Maximus se gândi sã fugã. Timp de douã sãptãmâni. fiind serbat pânã astãzi la data de 2 iule în calendarul ortodox. A. care a clãdit o capelã specialã pentru a-1 359 Aceastã picturã e atribuitã Sfântului Luca. Dupã ce strânserã astfel toatã bogãtia publicã si privatã a Romei. 305 Bisericii. 155. 94 (1976). sub numãrul 4). 30 (1972). p. . clãditã pe tãrmul de est al orasului si renumitã prin icoana Fecioarei. voi. se aflau printre ei. V. Marcian îsi începuse domnia la 25 august 450.Ea trãise o viatã de pietate si de multã caritate. pe Avitus. Pulcheria murise mai înainte. el fu creator de împãrati în Occident. Timp de 16 ani exercitã o autoritate pe care n-o avusese nimeni mai înainte. 5-9. Croke. Le trisepiscopat du pa-triarcheMatthieu f (1397-1410). în acest timp. Devos. Eudoxia si fiicele sale. Leon I. înteles cu un nobil roman. unde Ricimer. metodic.. Theodoric al II-lea. ca federat si aliat. si cea mai celebrã din toate. fiind acceptat si de împãratul Marcian. Orientul avu multã liniste în vremea în care Occidentul era nãvãlit din toate pãrtile de barbari. dintre care trei au fost închinate Maicii Domnului: una. La sfârsitul anului 456. Bucuresti. fusese promisã fiului acestuia. la Toulose (9-10 iulie). în cursul lungii sale conduceri. Saintjean de Lycopolis et l'empereurMarcien. REB.

care veni la Constantinopol si cãruia Leon îi dãdu de sotie pe fiica sa Ariadne (466-467). 1968. Princeton. Acest titlu îsi are la el originea. Rãscoala si statul Asãnestilor. 1). iar la Sfînta Mariaa din Chalkopratia. centura Sa. acela de a ridica împãrati pe care sã-i domine. întâiul împãrat încoronat de patriarh. p. Aceste relicve. rptjSouvog TTJV ãtiav. iar aceastã manifestare exercita o influentã binefãcãtoare asupra moralului apãrãtorilor cetãtii" (în traducerea lui N. fiindcã în copilãrie era cunoscut ca 6 /nxrpot Baaihevg. Paris.T.3febr. reînvia acum. n. Ricimer. La Sfânta Mãria a Blachernelor se pãstrau giulgiul si tunica sa (maphoriori). Leon I îsi recrutã regimente din supusi indigeni si anume din isaurieni. la Bury. cum aratã Bury (op. patroana orasului.. avea atunci cea mai mare autoritate în armatã. I. DISPUTA ÎN JURUL DOGMEI CHALKEDONIENE 1. dar reprezenta interesele germane (sotia sa era o ostrogotã). Recrutarea trupelor de isau-rieni. Situatia Lazicei. p. Spre a neutraliza puterea lui supãrãtoare. Senatul n-a putut decât aproba 361 Cedrenus. si voi.T. dupã întronarea lui Leon I. la 7 februarie 457.] 309 aceastã alegere si Leon fu încoronat în palatul Hebdomon. un fel de Palîadium protector al capitalei360. pp. plimbate pe metereze ori de câte ori Constantinopolul era asediat. ^OOVT). Aspar. (Bonn): ovrot 6 BacnAeug &pât fjv TO yevog. Spincescu). fiind. 91. nu se putea gândi sã urce pe tronul imperiului. 457. ea fu îndeplinitã de patriarhul Anatolios363. Enciclopedicã. vestiti prin vigoarea si vitejia lor. cu care apare la unii istorici. [W. care servise ca domesti-cus sub Aspar362. 1989. Suprimarea lui Aspar. . în faptul cã. cit. 608. 95]. Ebersolt. ns. El avea comanda de magister militum inpraesenti. 323. învestit cu rangul însemnat de patricius. Cu stingerea dinastiei lui Theodosius. 363 Descrierea ceremoniei. 315-316. desi într-o formã mai putin violentã. cei doi Leon au fost deosebiti ca Aecov 6 /xeyag si Aecov 6 niKpoq. Bucuresti. Ed. Byzantium and tbe Decline of Rome. Aceastã sacrã relicvã a fost pentru populatia Constantinopolului. spre a fi deosebit de Arcadius. p. privite ca un paladium (subl. dupã Constantin Porphyrogennetos. Kaegi Jr. 206 (cartea reprezentând traducerea româneascã a volumului al III-lea al sintezei „Le monde byzantin". era puternicã. Bucuresti.. aveau o importantã imensã. Pozitia lui. S-a multumit deci cu rolul pe care-1 avea în acelasi timp. Pentru acelasi maphorion sau omophori-on. op. care a vãzut pentru prima oarã lumina tiparului la Paris în anii 1948-1950). Ed. 1921. Civilizatia bizantinã. atât de agresiv în timpul lui Arcadius. originar din Thracia361 si crestin ortodox. Brehier fãcea trimitere la J. 474) a. încoronarea. împãratul îsi apropie în acelasi timp pe unul din conducãtorii lor. Leon I„Thracul" (7/ebr. Fiind arian si un barbar.. în Italia. erau 306 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN primi (77 ãjia aopog). magister militum per Orientem. dupã proclamarea noului împãrat. 307 m. numit Tarasi-kodissa364. cum s-a mai spus înainte. rãzimatã pe germani si strãini. el îl alese pe Leon. Sanctuaires de Byzance. Arda-burius. 44 si urm. dupã încoronarea nepotului sãu (Leon al II-lea). nu poate fi luat în sensul pe care posteritatea 1-a acordat marilor împãrati.) apãrãtor al orasului. cit. . în acest scop. stiintificã. Aspar era un alan. scria cã „La Constantinopol moastele Fecioarei. L. v. Tot asa Theodosius al II-lea era numit „cel mic". în ultimele zile ale orasului. seful isaurian îsi schimbã atunci numele sãu neobisnuit în acela de Zenon.Referitor la acest aspect. a fost numit. 31-48. Pericolul german. 362 Supranumele de „cel Mare". Brehier. URMAsII DINASTIEI THEODOSIENE. alegerea unui nou împãrat trebuia fãcutã de armatã si Senat. iar fiul sãu. pp.E. n. p. în amintirea unui cetãtean care a ajuns la mãrire în Statul roman365. sprijinit pe trupele sale germane. pentru a îndeplini ceremonia încoronãrii. 1994. Nefiind un Augustus sau o Augusta.

529-534. 363 Vezi F. pe când se afla în Thracia pentru a respinge o nãvãlire a hunilor. a produs o revoltã generalã la Constantinopol si manifestatii zgomotoase au avut loc la Hippodrom. Zenon se întoarce în grabã la Constantinopol. 29-30. la l aprilie 457. LRE. EnsslinJ 3M 'Poucro'DjLijSAaSeroTou (Candidus. Fatã de barbari a avut o atitudine energicã: a pacificat Gallia. Pfister et Ganshof. unde a suprimat un periculos brigand. 20 (1983). 1998. Leon I a fost stigmatizat cu porecla de makelles (mãcelarul)367. a trecut în Spania si a voit sã se îmbarce pentru recuperarea Africii.> 310 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Leon I institui si un nou corp al gãrzii. p. Rãzboaiele cu vandalii si ostrogotii. . Constantinopolul nu-1 recunoscu. The Eastern Provinces. Când se întoarse în Italia. devotat împãratului. Athena. magister mili-tumper Thraciam. de367 (J. în scurta-i domnie de patru ani.. ed. E. împãratul a cãutat sã linisteascã multimea. autoritatea în Lazica fu pierdutã. A urmat un lung interregn de doi ani. voi. . Histoire de l'Etat byzantin. Ostrogorsky.< 365 Hodgkin. 90. 2. p. Viena. Brooks. Bonn). Kozlov. Când Zenon. declarând cã Patrikios era gata sã treacã la adevãrata credintã. a fost un împãrat de seamã. 471. Decomposition de l'empire (395-751) (în „L'histoire du Moyen Age".B. Paris. unde se hotãrãste distrugerea lui Aspar si a familiei sale (471). putea fi . par Lot. Indakos. Anagast. fiica mai micã a împãratului. Osnovnye napravlenija politiceskoj oppozicii pravitel'stvu Vizantii v 50 . vãrul lui Iulian. sã-1 asasineze pe acesta. dupã câteva zile. 316-320. . 1923. p. Aspar nu putea vedea cu ochi buni aducerea în capitalã a trupelor de isaurieni si a sefului lor. Pentru aceastã faptã. 36. . El a încercat. în fruntea imperiului fu pus un om obscur. Lot. el a dat o legislatie însemnatã. p. pentru a fi opusi mercenarilor strãini366. III.. Alesul era cãsãtorit cu Euphemia. Excubitorii. W. 1928. Majorian. împãratul a împlinit o veche promisiune fãcutã lui Aspar. 252 si resp. în 461. Aspar si Ardaburius au fost ucisi de eunuci în palat. 150]. 318. înãltând la rangul de Caesar pe fiul-sãu Patrikios (469-470). p. voi. Gobazes se declarã supus imperiului. o interventie în Lazica îl sili pe regele Gobazes (sau Goubazes) sã abdice în favoarea fiului sãu. p. care se temea de el si. op. I. iubitor al binelui public. în primii ani ai domniei. a plecat în Isauria. op. fiica lui Marcian. 473. 82 si urm. voi. ales în Pars Occidentalis. Londra.[Opinie sustinutã si de G. în lipsa lui. 311 în acest timp.. i'"*> 312 capitat368. care-i disputase imperiul lui Va-lens. Libius Severus. cu soldati de-ai lui Zenon. I-er). p. 1928. •' . Caesarul Patrikios a fost numai rãnit.«. cf. descendent al lui Proko-pios. ocupat cu expeditia în Africa. dar fiind atacat de Peroz al Persiei (468). amenintã cu rebeliunea.. ••-• . Situatia în Occident. între Genova si Pavia fu învãluit de oamenii lui Ricimer. p. în fata atâtor intrigi. . nu 1-a putut ajuta si. 366 Bury. Bury. astfel. un german. cãci îl întâlnim întâia oarã în domnia lui. Cf. V v. Dar ridicarea unui arian la un rang recunoscut ca o treaptã spre tronul imperial. Geschichte des spãtromiscbem Reichhes. cum sugereazã Brooks: "nãscut din Rusumblada". când muri. p. însotit de putine trupe. Trimisi ai Curtii îl conving sã renunte la întreprinderea sa si el pretinde cã a fost instigat de Ardaburius. Noul Caesar a fost logodit cu Leontia. dupã care Leon I îl trimite ca împãrat pe Anthemios. III. ADSV. Bunicul sãu fusese vestitul Anthemios din timpul adolescentei lui Theodosius al II-lea. Primindu-1 apoi la Constantinopol. I. t. E probabil sã fi fost recrutati dintre isaurieni. El domni pânã în noiembrie 465. bibliografia privitoare la Aspar si la fiul sãu Ardaburius existã în EPLBIP. Leon I. p. cit. A. cit. Dar flota romanã fu capturatã si proiectul sãu zãdãrnicit. numit magister militum per Orientem. n. b. Stein.nacale 70-h gg. p.

si devasteazã tinuturile de la Dunãre pânã în Thessalia. Oxford. Noul ales sosi în Italia si fu proclamat împãrat în ziua de 12 aprilie 467. 314 Am vãzut cã. IV. Balaton). Leon I avu de lucru cu ostrogotii. 1877. sub trei frati din neamul regesc al amalilor: Walamer. o lungã regiune între Dunãre si lacul Pelso (Platen See. I. 313 Expeditia fu organizatã pe o scarã vastã (468). în pretioasa-i operã asupra nãvãlitorilor Italiei. pentru a fi opus lui Olybrius. dacã nu poruncitã. 37-40.deci considerat un reprezentant al familiei lui Theodosius. Cãtre sfârsitul domniei sale. lordanes nu e clar în descrierea împãrtirii acestei provincii între frati. împrãstiind flota lui Genseric în apropierea Siciliei. sotul Placidiei. care se revãrsarã din Pannonia în imperiu . de Attila. H. în loc sã loveascã imediat Carthagina. care avea sã joace un rol atât de mare în Italia. 1896. Cel mai mare dintre frati. în 467 el fãcu o incursiune în Peloponez. el s-a retras la Herakleia370. presupune cã aceastã diviziune a puterii a fost încurajatã. impusese aceastã numire. Widimer (Widemir) si Thiudimer (Theodemir). 369 G. Verina. Leon I se hotãrî a porni o actiune decisivã. t. Din nefericire Leon. cu care era logoditã înainte de cucerirea Romei. Walamer a ocupat Slavonia. ca sã aducã natiunea într-o stare de slãbiciune si dependentã.F. la oarecare distantã si a dat câteva zile lui Genseric. Sava si Dunãre. împãratul Marcian îi admisese ca federati. spre a dezarma Orientul. ed. în marea bãtãlie din Campus Mauriacus. în unire cu fortele Italiei si Dalmatiei. în care acesta a putut scoate altã flotã si ataca prin surprindere. Croatia de Nord între Drava si Sava. nimicindu-i jumãtate din flota imperialã. ed. el trimise la Constantinopol pe Eudokia si Placi-dia. Walamer. III. scuturând jugul hunilor si umplurã golul lãsat de ei în Pannonia. Oxford. Widimer372. Edw. ostrogotii îsi dobândirã neatârnarea. Cu ei puterea regalã e întâia oarã divizatã la goti si T. trebuia sã-i atace pe vandali în Sardinia si apoi sã se uneascã la Carthagina cu ceilalti. dar. fiica lui Anthemios. pentru a-i nimici pe vandali. între lacul Pelso. flotele sale debarcau si prãdau. a fost atribuit fratelui mai tânãr. Cea din urmã se cãsãtori acolo cu senatorul Anicius Olybrius. avea un fel de suprematie asupra fratilor sãi mai tineri371. Finlay. generalul Heraclius cu fortele Egiptului avea sã debarce în Tripolitana si sã meargã pe uscat asupra Cartaginei. pp. ed. Dupã Hodgkin. Theodoric. sub influenta Verinei si a lui Aspar. Gibbon. Basiliskos fugi cu restul flotei în Sicilia si de acolo la Constantinopol. dupã lupta de la Nedao. Ei apar împãrtiti în trei grupe. t. Tozer. pentru a nu întãri pozitia lui Leon printro victorie atât de mare. se nãscu tocmai în momentul în care Thiudimer primea vestea biruintei lui Walamer asupra hunilor. Planul era sã-i atace pe vandali din trei pãrti: Basiliskos avea sã meargã direct la Carthagina. dupã moartea puternicului suveran hun. Hodgkin. Vandalii amenintau astfel comertul Mediteranei. a Il-a. History ofGreecefrom its conquest by the Romans to thepresent time. luptarã la Nedao. Bury. p 178. . 10-11. Genseric relua ostilitãtile contra Italiei. Dar regele vandalilor rupse în curând pacea cu Orientul. Mai trebuia însã si consimtãmântul lui Ricimer. Ei au luptat cu credintã sub stegurile lui Attila. dar Basiliskos. cea mai costisitoare si mai puternicã întreprindere navalã pe care au pregãtit-o romanii: flota numãra nu mai putin de 1113 corãbii369. care încercaserã a se întoarce în locurile de 371 Italy and her invaders (476-535). fratele sotiei sale. cu fortele italiene. pp. Aspar. puse în fruntea ei ca sef pe Basiliskos. Decline and Fãli. Marcellinus. Heraclius si Marcellinus siau executat fãrã dificultate misiunea. Acest consimtãmânt a fost asigurat prin cãsãtoria barbarului atotputernic cu Alypia. magister militum Dalmatiae. iar triunghiul de nord-vest. Urât de populatie. Diplomat. fãrã care nu se putea nimic în Occident. s-a oprit într-un port. Thiudimer. un om incompetent si nesigur. candidatul lui Genseric.

un tânãr de vreo 17-18 ani. vident Theodericum Triarii filium. Coborâtor dintr-un neam inferior. pp. pp. împãratul Leon I îl pusese în libertate. Theodoric se pregãti îndatã pentru întâia sa faptã de arme.372 Ibidem. 316 Timp de zece ani. La Curtea din Constantinopol era atunci un sef got. ca sã lãmureascã lucrurile. aliindu-se cu skirii. jefuindu-le vitele. 18-22. au trimis ostatic la Constantinopol pe cel mai în vârstã dintre mostenitorii Amali. era în întârziere si trimit o ambasadã la Constantinopol. pe timpul când acesta era un simplu subaltern al patronului comun. 375 Hodgkin. în regiunea cunoscutã azi sub numele de Pãdurea Neagrã. 22-23. cu vandalii si alanii. 76. 315 unde fuseserã alungati (454)373. cum presupune Hodgkin.. O parte dintre ei trecuserã mai înainte. Leon I s-a vãzut silit a încheia pace cu ei (461). Rãspunsul adus n-a fost multumitor. Walamer. fiul lui Hunimund. Au avut apoi lupte cu suevii. suevii au fost nevoiti sã treacã peste ostrogoti. Acest got e probabil sã fi fost. drept garantie a fidelitãtii lor. Dupã moartea lui Hunimund.. Când se întoarse din aceastã campanie. fiindcã era greu sã-i hrãneascã sau socoteau riscant a robi un popor asa de mare375. 374 „Missa legatione ad imperatorem Walamir ejusque Germani. Trecând Dunãrea. Thiudimer îl aflã acasã pe fiul sãu Theodoric. fãrã nici o legãturã cu neamul regesc al Amalilor.. întors de la Constantinopol. n. loc. se bucura totusi de prietenia Bizantului si îsi primea regulat onorariul anual. ei ridicã armele. cât a stat Theodoric la Constan-tinopol. smulgând Sirmium din mâinile regelui sarmat . Aceastã mare confederatie fu învinsã de ostrogoti. Ei erau amestecati cu ala-mannii. cit. 317 NICOLAE BANESCU rugii si sarmatii. spre a rãzbuna înfrângerea suferitã. pe Theodoric. iarna. fu strãpuns de lãncile suevilor si lordanes afirmã cã ostrogotii au sters de sub soare numele skirilor. atacati de Dingizech. fãrã stirea tatãlui. care trecu Dunãrea cu hunii sãi. citat de Hodgkin. în 471. p. capturându-1 pe regele Hunimund si târând în sclavie mare parte din armatã. supranumit Strabo (Sasiul).. acest copil s-a fãcut repede iubit de Leon I. op. ostrogotii au pãstrat cu credintã pacea. încãrcat de daruri.. Pentru a prãda în imperiu. Acesta dãdu o luptã sângeroasã cu suevii si skirii care aveau o confederatie si cu gepizii. în legãturi de prietenie cu Leon I. în Spania. 2). Strânse în jurul sãu o trupã de vreo zece mii de oameni si se strecurã. plãtin-du-le rãmãsita subventiei dintr-o datã si garantând-o pentru viitor. pe care sub eufemismul de strenuae sau strenae („dar de anul nou"). Suevii cu care aveau acum de a face locuiau în coltul sud-vestic al Germaniei. Romanorumque amicitiis junctum et annua solennia consequentem et se tantum despici" (lordanes. o primeau de la Bizant. Ei au purtat unele lupte cu vecinii de la nord si est. lângã lacul Pelso (Balaton). strãbãtu Moravia si Boemia si îi lovi din spate pe suevi si pe confederatii lor alamanni. fiul lui Thiudimer. fratii ostrogoti descoperã cã indemnitatea. în timp ce Amalii erau lãsati în sãrãcie si dispret374. am vãzut. ostrogotii îi bat strasnic si-i alungã din Pannonia. au dat drumul fiului sãu si captivilor. i-a atacat pe ostrogoti. probabil pe la 470. la rândul lor. nãvãlesc în Moesia si o devasteazã în lung si în lat. Ostrogotii i-au atacat noaptea în lagãr. aruncat de pe cal în timpul bãtãliei ce avu loc lângã Sava. Thiudimer întreprinse o altã campanie. trimitându-i în patria lor. 376 Ibidem. Theodoric. Bine înzestrat. rãzbunând moartea lui Walamer376. Oamenii lui Walamer au recunoscut acum autoritatea lui Thiudimer. p. Suabia. 13. Ostrogotii. Dupã un timp. omnino flo-rentem cum suis. nepotul sotiei lui Aspar.. fiul lui Triarius. Când el era în vârstã de 7 ani. cit. un copil de 7 ani. s-au obligat a nu mai cutreiera regiunile din sudul Dunãrii si. 373 Datã admisã în general pentru nasterea lui Theodoric. Indignati.

Leon I trecu din viatã în ziua de 3 februarie 474. în chestiunea religioasã. fiindcã servea interesele adversarilor. zis Basilikos. în noiembrie se stinse si Olybrius. partizan zelos al lui Dioskoros. Widimer porni în 473 cãtre Italia. Patriarhul Proterios. 528. îl . Thiudimer. negociazã cu seful ostrogot si se încheie o conventie prin care barbarii se obligã a înceta jafurile. primind în schimb o regiune fertilã. dar n-a putut rezista agresiunii lui Euric. socotind Pannonia prea strâmtã pentru ei. Fiul lui Widimer îi conduse si. Leon I nu tolera acest lucru. galo-ro-manii cerurã protectia lui Anthemios. ™ Ibidem. cãzurã în mâinile sale. Nu mult înainte de moartea lui Leon. Scrisoarea cãzu în mâinile lui Ricimer. Widimer si Thiudimer hotãrârã sã plece. comandantul de Thessalonic. Situatia era acum si mai rea. proclamat împãrat la Ravenna. Patriciul Hilarianus. Stobi. o apucã pe valea Moravei si ocupã Naissus (Nis). trimitând la Roma o deputãtie. Aflând de succesele fiului sãu. în Thessalia. Thiudimer muri (474)377 si Theodoric. Anthemios fu prins si decapitat. Geschichte. se gândea a-si întinde stãpânirea asupra întregii Galii si asupra Spaniei. plãtindu-i pentru a trece. lãsându-1 pe Widimer sã nãvãleascã în Italia. ostrogotii. p.. apoi de acolo la Cherson.. dar. 75 de ani mai înainte. între Anthemios si Ricimer erau acum relatii dusmãnoase. iar împãratul trebui sã-i cedeze altã regiune. Monastir. un tânãr de 20 de ani acum. 25-27. în locul sãu fu numit alt Timotheos. c. asedie îndatã Roma si o cuceri cu usurintã. Theodoric fu trimis într-un mars rapid spre sud. Thiudimer trecu Sava cu o armatã considerabilã. la îndemnul mamei sale. Glycerius nu fu în stare sã lupte cu ostrogotii si intrã în tratative cu ei. Olybrius. îsi luã sarcina mai grea de a se stabili pe teritoriul Imperiului bizantin. El trecu peste Balcani în valea fluviului Axios (Vardar). Cunoscutul literat Sidonius Apollinaris fãcea parte din misiune. cu o scrisoare în care îl îndemna sã1 suprime pe Olybrius. 318 Curând dupã aceste evenimente. Politica religioasã a lui Leon L Moartea sa. care a fost un prelat blând si tolerant380. fiul lui Zenon si al Ariadnei. Italia era împãrtitã în douã. Anthemios si Ricimer. Dar împãratul trimise si un mesager lui Anthemios. fusese ucis de alexandrini. continuând astfel politica înaintasului sãu. cu o grupã de orase. de hidropizie. posibil si Larissa. Dar acesta. unde cantonase. Temându-se a-1 declara ca succesor pe Zenon. lãsã imperiul nepotului sãu Leon al II-lea. Dupã moartea lui. Anthemios a cãutat a-si asigura concursul burgunzilor împotriva gotilor. Pacificarea Galliei era o problemã tot atât de gravã pentru Anthemios cum fusese pentru Majorian. si-a unit fortele cu ale lui Euric. luã succesiunea ca rege. cu ocazia consulatului sãu. vãzându-se asediat. la 15 iulie 472379. Tronul Romei fu ocupat de Glycerius. cereau sã fie dusi la rãzboi. ca federati. Dar Ricimer nu supravietui nici douã luni socrului sãu: el muri de hemoragie.Babai. fu trimis de Leon I la Roma. 319 Ricimer. Thiudimer porni de la Naissus spre Thessalonic (primãvara anului 473). zis Aeluros. regele vizigotilor. luând avizul episcopilor din fiecare eparhie si-1 exila la Gangra. ca sã-1 împace pe Anthemios cu 377 Datã indicatã de Stein. abia ajuns acolo. care-1 proclamã în aprilie pe Olybrius împãrat. lângã Marea Egee. se îmbolnãvi si muri. Euric. regele vizigotilor378.. pp. evenimente grave s-au întâmplat în Biserica Alexandriei. care fu ucis. pe atunci la Constantinopol. El îl scoase pe uzurpator din Scaun. în Gallia. Alaric. iar patriciul la Milan. care impuse sarmatilor de la frontierã neutralitatea. în Macedonia. Leon I a îmbrãtisat ortodoxia stabilitã de Sinodul de la Chalkedon. la 18 august. Moesia de Jos cu Novae. de vreo sase ani. Vãzând primejdia. care-1 înãltaserã în Scaun pe Timotheos. unde muri. renuntând la demnitatea regalã. ca mai puternic. asociat mai dinainte la tron. în 472 împãratul domnea la Roma. din cauza impopularitãtii isaurienilor. si el a compus un panegiric împãratului.

se fãcuserã tuturor nesuferite prin violentele si grosolãnia lor. îndatã dupã aceea s-a încheiat o pace perpetuã (474). sprijinind . refuzând 382 Ibidem. pp. încoronându-1 apoi si Augustus. nici mânia neîmpãcatã care-1 stãpânea pe acesta încontinuu. Mal-chos ne spune cã nu avea în firea sa cruzimea lui Leon I. ea nu putea suferi sã se vadã aruncatã pe planul al doilea si se gândi a ridica la tron pe favoritul sãu Patrikios. spuse cã cel mai bun dar ar fi libertatea captivilor. 172-173 (Bonn). în tezaurul public. pp. Bury. sub aceste bune auspicii. p. bani din tezaurul imperial si. Ambitioasã. însotit de putini isaurieni. Zenon (9 februarie 474-9 aprilie 491) a. dupã moartea lui Genseric (477). El ajunse cu totul impopular. 275. 380 Theoph. se strecurã dincolo de Bosfor. fiind greu de strãbãtut de armate. ca Augusta. la întâmplare"382. toate se goliserã iute de Zenon. punând capãt rãzboiului vandal atât de pãgubitor. regiunea. si ridicã pe fiul sãu 383 E. le fãcea pentru glorie si pentru a-si atrage admiratia. de fiul 383 sau Abia începuse. Când toate pregãtirile furã gata. History. I. când a murit. p. nici stiinta prin care domniile pot fi conduse în siguratã381. t.. p. Verina nu rãmase. Tânãrul împãrat muri dupã nouã luni si Zenon rãmase în fruntea imperiului singur. Ultimul act al acestui rãzboi a fost ocuparea orasului Nicopolis. Finantele se aflau în cea mai mare penurie. Uzurparea lui Basiliskos. Genseric i-a predat atunci pe toti captivii sãi si ai fiului sãu si i-a îngãduit lui Severus sã rãscumpere câti a putut dintre ceilalti. situatã la poalele muntelui Taurus. p. 321 darurile ce i se fãceau. dar în multe era ambitios „si cele ce le sãvârsea. mai înainte magister officiorum. Ibidem. 320 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN punându-i pe cap diadema imperialã în Hippodrom (9 februarie 474). cum sperase. The Eastem Provinces. Speriat. îndreptându-se spre patria sa Isauria. fu proclamat de Senat si încoronat împãrat. oameni de încredere ai împãratului. Verina-1 atrase în conspiratie si pe fratele ei Basiliskos. Zenon era un om lipsit de însusiri. Dacã la acestea adãugãm cã trupele de isaurieni. 128 (Bonn).W. la Chalkedon (9 ianuarie 471). împãratul îsi ia sotia si mama. Revoltele lui Mar-cian si Illos. Zenon îl trimise pe Severus sã trateze pacea si acesta. El si-a inaugurat totusi domnia cu un mare succes. Dar Basiliskos nu se putu mentine mult timp. tot atât de ambitios ca si ea. curând dupã moartea lui Leon. stãpânã pe situatie. 384 Zonaras. condusã de împãrãteasa vãduvã Verina (475-476). Verina îl convinse pe Zenon cã Senatul si poporul sau unit în hotãrârea de a-1 rãsturna si cã singura sa scãpare e fuga. III. El o încoroneazã îndatã pe sotia sa. mai mult din ostentatie decât cu adevãrat". pe care el se sprijinea. Ca precautie împotriva intrigilor Verinei. Basiliskos. iar acesta izbuti a-i câstiga de partea lor pe isaurianul Illos si pe fratele sãu Trocundes. 390-391. 2. „multe fiind dãruite de el amicilor. I. pp. Bonn). unde se simtea mai în sigurantã. cãci cele pe care le lãsase Leon I. domnia lui Zenon si o conspiratie se urzi împotriva sa. si urm.asociazã pe tatãl sãu la domnie. 275-276 (ed. întelegem lipsa de popularitate a noului împãrat si multele rebeliuni ce-i disputarã atâtia ani tronul. 472. 322 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Marcus la rangul de Caesar. Brooks. Zenonis. 379 Bury. care a fost confirmatã. Nici experienta afacerilor publice n-o avea. îl suprimã în acelasi timp pe Patrikios384. 377.

Basiliskos îl trimite acum sã-i întâmpine pe adversari în Asia. Basiliskos. deci fiu de împãrat. Marcian trebui sã-si caute azil la Sfintii Apostoli. Dupã Bury. ceva mai târziu. se gãsea si un om cu multã reputatie printre contemporani. Acesta. Mai înainte de a intra în capitalã. 128 (Bonn). Illos îi descoperi lui Zenon intrigile Verinei împotriva vietii sale. nepotul sotului sãu. în acea zi de triumf. La Niceea.W. unde studiase filosofia la scoala neoplatonismului mistic a celebrului Proclus. Illos reuseste sã-1 despartã pe Harmatios de Basiliskos.monofizitismul. în parte atrãgând-o prin daruri. p. întrunind în persoana sa calitatea de gramatic. Atenienii 1-au considerat cel mai eminent dintre discipolii divinului maestru. De trei ori viata îi fusese în primejdie prin uneltirile lor. pp. în Thebaida. probabil la sfârsitul anului 478. 384 Zonaras. 324 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN destãinuire. Marcian se socotea mai îndreptãtit sã ocupe tronul. Cel din urmã revoltat împotriva domniei lui Zenon. 385 Zonaras. III. 209-238. Verina era cea mai vinovatã dintre toate. fiind scos din Sfânta Sofia. nepot al fostului împãrat cu acest nume si fiul lui Anthemios. Harmatios fusese numit magister militum în Thracia. The Emperor Zenon and the Isaurians. Zenon o pãrãsi la discretia lui Illos. Printre însotitorii lui Illos. Prokopios. apoi la Alexandria. ajutându-1 sã-si recapete tronul. dincolo de Bosfor386. III. 52-52. Dar femeile din familia imperialã îl urmãreau cu nepotolita lor urã. pe Harmatios. III. pp. 8 (1893). între altele. t. aceea a lui Marcian. 129-130. apoi o închise în fortãreata din Dalisandos. o porphyrogenetã. fie primind scrisori de la Senat. pe când Ariadne fusese nãscutã înainte de domnia lui Leon. care o trimise cu o mare suitã în Isauria. surghiunit în Asia Micã si hirotonisit preot. rebelul pieri acolo de foame. dupã mamã. Bury. Hodgkin ne-a schitat în câteva pagini cariera acestui interesant tip al pãgânismului388. dar Marcian nu sustinu mai departe atacul si amânã pânã a doua zi rezultatul final. fie ademeniti de banii si promisiunile lui Zenon.] 323 Dupã vreo trei ani se produse a doua încercare de a-1 rãsturna pe Zenon. pp. Illos trecu Bosforul cu isaurienii sãi si risipi armata lui Marcian. concetãteanul sãu Illos. ne-a . Armatele unite merg la Constantinopol si Zenon intrã astfel fãrã rezistentã în vechea sa resedintã (august 476). atacã palatul cumnatului sãu si casa lui Illos. Sub influenta ei. informându-i cã nebunia lui Basiliskos e insuportabilã si îndemnân-du-i sã ajute la întoarcerea lui Zenon. a fost exilat într-o fortãreatã din Cappadocia. exilat în Isauria. se îndreptã cãtre Constantinopol. silind-o a se cãlugãri în biserica din Tarsos387. unde se refugiase. Illos se retrase atunci de la Curte. închis într-un turn a cãrui poartã a fost ziditã si turnul dat în paza unei trupe sigure. Dar un studiu excelent asupra lui. egipteanul Pamprepios din Panopolis. [E. ei au fost decapitati. în acest timp. pe care n-a avut-o savantul englez. fiica mai micã a împãratului Leon I. unin-du-si fortele cu ale lor. cu sotia si copiii sãi385. o femeie foarte frumoasã. de unde fu scos. de o informatie impresionantã. avea si ea un favorit. Ca atare. el se dusese la Atena. 390-391. O bãtãlie crâncenã avu loc si victoria era aproape câstigatã. pp. Trimitându-1 pe Illos cu fratele sãu împotriva lui Zenon. Cãsãtorit cu Leontia. ea îl îndemnase pe prefectul pretoriului Epinikos sã-1 asasineze si acesta. Zenon îi datora o deosebitã recunostintã pentru serviciile ce-i fãcuse. declarându-i cã nu se simtea niciodatã în sigurantã cât timp aceastã femeie va rãmâne în Constantinopol. nãscutã dupã ce tatãl sãu se urcase pe tron. „English Historical Review". unde se afla cartierul lui Zenon. dar deodatã trec de partea lui. poet si filosof. I. împreunã cu familia sa. acestia îl înving un timp. împãratul din Occident. Brooks. Dupã ce predase literele la Panopolis. El era. îi fãcu aceastã Hodgkin. Dar fu rechemat în curând si împãratul îi iesi înainte cu o suitã impunãtoare. a fost cel mai de seamã si mai nobil dintre dusmanii sãi. Zenonis. Leontia se retrase si ea într-o mãnãstire. el îsi ridicã trupe si împreunã cu fratele sãu.

Au câmp d'un Wallenstein byzantin. atât de sugestiv. SeiKvvfievov. de care îsi legã apoi viata. •TO Ibidem. prieten intim al lui Illos. El fu ridicat de atotputernicul sãu prieten la înalta functie de quaestor al palatului sacru.-. Pamprepios era un grec. dori sã audã vorbindu-se despre suflet. Ei îl convinserã pe Zenon si Verina sã-1 exileze. poate lãmuri fãrã gres chestiunea în discutie. pasaj din Malchos: To ' iat. s.iar filosoful nostru demisiona si pãrãsi Atena.. plecând la Constantinopol. 24. pp. La vie et Ies vers de Pamprepios aventurier paien. 389 H. dar atentatorul nu reusi decât sã-1 rãneascã. cu speranta de a revedea. fãcân-du-1 sfetnicul sãu. p. spuse cã Pamprepios. neadmitând nici o independentã. Atunci Marsos. multumitã omului de încredere al acestuia. Acesta neînduplecându-se. n. cu un mare salariu plãtit de Stat.' 387 loan de Antiochia:ev Tt? Katã Tapaov Lf ap. s. un sofist egiptean despre care se spun 390 Ibidem. 1. 391 Suidas. ale profetiei si theurgiei. 325 NICOLAE BANESCU cooperatia elenilor pãgâni. dar împãratul îi spuse s-o cearã lui Illos. într-o împrejurare înregistratã de Suidas. Ca si dascãlul sãu Proclus. aflându-se odatã cu oameni învãtati. Pamprepios îl cunoscu pe Illos. adevãratul „Mecena" al Universitãtii ateniene. OVK L%ov vnoKpiaiv. 2238. Acest studiu. si-1 aduse la Illos. deci un pãgân în credinta sa si invidiosii uneltirã a-1 compromite. neferindu-se a-i face lui Illos preziceri împotriva împãratului. 53 si urm. nr. închis de Illos de mai multi ani într-o fortãreatã din Isauria. Arhontele era însã un mare înfumurat si pretindea de la protejatii sãi o adulatie permanentã. învãtatul belgian . Illos ceru 392 Suidas. Fermecat de cele auzite. Multi dintre cei prezenti filosofarã. Ariadne ceru si ea stãruitor lui Zenon rechemarea mamei sale. Creditul lui Pamprepios se întemeia pe prezicerile ce le fãcea ministrului protector. Illos trimise dupã el si-1 luã în Isauria. ci în toatã libertatea si-1 manifesta391. încât duse la bãnuiala cã stie si alte lucruri „ale întelepciunii secrete". Hodgkin. împãratul cerând cu insistentã eliberarea fratelui sãu Longinus. Illos 1-a proclamat „mai întelept decât toti profesorii din Constantinopol. ''''"'" '' • ' . Ariadne câstigã pe unul din garda scholarilor sã-1 asasineze. arãtându-1 ca practicând magia si profetiile. 53. III. „zilele lui Libanios si Iulian". la revolta lui Illos. 24 din iulie 1929. Pamprepios a tinut cu mare elegantã despre suflet un discurs mult meditat. el nu fãcea un secret din pãgânismul credintei sale. (pevaKia&eig "7/Uoug /iL/zLpi/iv?#fLvj7 Ao/tfflTepov avmv nâvucav eicpivs tâv naiSsvrâv KcovoTavrivov. atrasi de Pamprepios.dat Henri Gregoire389. un iubitor de literaturã. având un mare protector în arhontele Theagenes. Pamprepios îsi asimila artele secrete ale magiei. în „Bulletin de l'Association Guillaume Bude". asupra acestui delicat subiect. în acest oras plin de crestini. El cuceri mâna unei ateniene si o catedrã de filologie390. Gregoire. vrov Tg nappr\Giaq Jipo8r\)i(og 326 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN minuni. tãindu-i o ureche. p. disensiunea dintre Zenon si Illos a fost începutã de cel dintâi. El avu cu Pamprepios un „conflict de amor propriu" -cum îl caracterizeazã. dar discutia a lãsat confuzie în spirite din pricina contradictiilor. Generalul. Dupã loan de Antiochia.v. 388 P. probeazã Kd'âiepoî. prin îngrijitã lui vorbire fluentã392 si 1-a numit profesor. cãci era plin de întelepciune politicã (?ccd TJV jap noÃiriKfjg avvâaewq e/i^Aeog)393. dupã Damascius. v. fiecare în felul sãu.

ano VJKXTCOV. cf.327 sã meargã în Orient spre a se reface si Zenon îl numeste magister militum per Orientem. 395-396. Zenon nu avea pregãtirea necesarã pentru a conduce Statul. Fortãreata sustinu un asediu eroic timp de patru ani si cãzu în cele din urmã prin trãdarea sotiei lui Trocundes. „marea masinã pentru procurarea banilor". care a . ucis din ordinul lui Illos. el îi expulza din Constantinopol pe prietenii rebelului. împãrãteasa Verina. Illos si Leontios furã decapitati si capetele lor trimise la Constantinopol. dar când avu mâinile mai libere. st. în politica internã. pe care o aduce din fortãreata isauricã în care zãcea. Textul unui horoscop anonim al lui Pamprepios. Politica internã a lui Zenon. El a creat noua demnitate aulicã de consul onorar sau ex-consul. ' Gregoire. Firmin Didot. cit. Pamprepios pierise cu trei ani mai înainte. prigoniti de fanatismul arianului Huneric. prins în ostilitãtile cu ostrogotii. 1870. Zenon îi mobilizeazã pe barbarii lui Theodoric Amalul. ed. 328 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN împotriva isaurienilor. Elenii sperau o reînviere a epocii lui Iulian. Illos se instaleazã la Antiochia. isauriefiii sunt învinsi. Pânã la începutul anului 484. la Tarsos. unui om priceput în afaceri. Astfel se dezlãntui rãzboiul care tinu patru ani394. S-a cãutat a se atrage toti nemultumitii.cit. împãratul. neavând nici ei vreo cunostintã de administratie. în mare parte isaurieni.. 29. Zenon introduse însã în administratie unele inovatii care aveau sã rãmânã. 133-150. Ermenric. Politicul Horoscopes from the Reign of Zeno. si ea.] 329 NICOLAE BANESCU b. 214. pp. Asa se explicã îndelungata functiune a lui Sebastian în acest însemnat post. înlocuindu-1 cu loan Scitul. sub cuvânt cã aduce o propunere de iertare. Pamprepios. ! Bury. se introduce în cetate si deschide portile dinaintea trupelor imperiale. I. Marsos murise si el. Era în 481-482. cum o caracterizeazã E. Rebelul se închide atunci în fortãreata isauricã Cherreas (Cherris) împreunã cu aderentii sãi principali: Leontios. catolicii. în 488. an. Pingree. 396 H.. S-a negociat cu dusmanii Bizantului: în Orient cu persii. auxiliari rugi comandati de fiul lui Aspar. ales de Illos. Verina murise curând dupã începerea asediului. seria revoltelor se încheie definitiv. Stein397. Ea s-a oferit împãratului în acest scop si. 27-28. prin abilitatea si relatiile sale. Dar înainte de a lua ofensiva. în costum imperial. era omul care sã realizeze acest proiect. îl proclamã. nu lasã nici o îndoialã în aceastã privintã396. Reforme administrative. Noul formular al credintei (ffenotikori). Paris. pentru trãdare. în Occident cu Odovakar. Oamenii de care se înconjurase. pp. p. Acesti „fosti consuli" au format timp de secole o clasã de demnitari bizantini. 31. împãrat pe patriciul Leontios. loan din Antiochia. Illos îl scoate din închisoare pe Marcian si-1 proclamã împãrat. pp. 30 (1976). La 27 iunie 484. el fiind deosebit de dibaci în materie de finante. urmat de credinciosul Pamprepios si de alti prieteni si aderenti. îi ceru lui Illos sã-1 libereze pe Longinus. confiscându-le proprietãtile. Illos cãutã sã-si creeze o partidã în imperiu. La refuzul sãu. împãratul a fost nevoit a încredinta prefectura pretoriului. Marsos. HG. rãsturnarea ereziei monofizite triumfãtoare a Edictului de unire al lui Zenon. ca dispunând de coroanã. DOP. în acelasi timp. Gregoire. unde furã purtate în vârful unor prãjini în Hippodrom. desi punea la mezat functiunile si guvernãmintele398. nu putu lua nici o mãsurã. voi. p. uzurpatorul intrã solemn în Antiochia395. Situatia grea în care 1-au pus pe împãrat. se aliazã apoi cu Verina. fragm. [D. Pamprepios e înãltat de acesta la însemnata demnitate de magister officiorum. în bãtãlia care avu loc. Zenon îl revocã din comandamentul Orientului. 1-a împiedicat sã intervinã în Africa în ajutorul crestinilor. Cu aceasta. V. conferind astfel calitatea fictivã de consul persoanelor care nu exercitaserã de fapt consulatul. între el si suveran mocnea acum dusmãnia si un conflict era inevitabil. stabilit dupã loviturã. Carolus Muller. Pamprepios.

Regatul ostrogot. *° Duchesne. în ce priveste politica internã a fost încercarea de a restabili pacea în sânul Bisericii. si de aceeasi naturã cu noi. Faptul cel mai însemnat al domniei lui Zenon. Deciziile celui de al patrulea Sinod de la Chalkedon se eludarã si. p. ale cãrui sedinte se cheamã con-ventus. t. Patriarhii monofiziti de Alexandria si Antiochia au prilejul de a intra iarãsi în sânul Bisericii imperiului. doctrina catolicã asupra întrupãrii. t. 70 si urm. pe placul monofizitilor. 500 si urm. în mod exact. li s-a permis a rezida afarã din capitalã. Bizantul va cãuta iarãsi apropierea de Roma. 7. se desparte de ea. p. si Senatul. o formulã împãciuitoare.supravietuit disparitiei consulatului propriu-zis. Stein a stabilit cã. cit. Romulus (29 octombrie 475). se întrunesc într-o sedintã comunã. silentium et conuentus. ãnavta. coanep e| atOpãq. Fapte politice de o gravitate exceptionalã se întâmplã în aceastã domnie în jumãtatea de apus a imperiului. recrutate din micile popoare de la Dunãre. Odovakar si Theodoric. astfel. rai ãnpcc'cov eâv ev Tt\ paaiÃâcog ccvÃfj 5ianpãTTLO"&cci 330 de un delict grav: Senatul din Constantinopol participã în largã mãsurã la jurisdictia asupra membrilor sãi. Zenon dãdu celebrul Edict de unire.. Noul formular al credintei fu semnat. sefii Bisericii simtiserã nevoia de a le readuce în sânul ei si a cãuta. Politica externã. Zenon a modificat apoi jurisdictia senatorialã. Când cei distinsi cu rangul de clarissimi si aproape toti spectabiles au pierdut dreptul de a lua loc în Senat. Felix al III-lea. zis Augustulus. în timpul pãstoririi lui Akakios si a urmasului sãu Anastasios. Rangul lor era inferior numai patriciatului. O anatemã solemnã se pronuntã împotriva lui Nestorios si a lui Eutyches. 398 MaJchos. nici pe ortodocsi cu privire la unirea celor douã naturi ale lui Christos. eliberate de jugul hunilor si sfãrâmate de os- . dupã câteva decenii. Armata Italiei era în acest timp compusã din elemente barbare. 276: Kan^evcav. prin politica religioasã a predecesorilor. c. consacratã uneori procesului unui membru al Senatului399. Histoire ancienne de l'Eglise. din cauza tineretii sale. fãrã a adopta si fãrã a respinge termenii particulari sau opiniile sectelor vrãjmase. III (1911). Provinciile Orientului fuseserã pierdute pentru imperiu. E cel dintâi act al schismei dintre Occident si Orient si. 331 îl confundã pe Christos. Patriarhul Akakios propuse atunci o nouã formulare a credintei.' Scopul principal era de a nu jigni nici pe monofiziti. du Bas-Empire. s-a depreciat însã din ce în ce mai mult. Cu timpul. Acest Henotikon plãcu mai cu seamã egiptenilor. Orestes. 'EVGJTIKOV (482). aceastã nouã formulare a credintei putea strânge la un loc pe prietenii si pe dusmanii Sinodului al IV-lea. Se ocoleau însã expresiile „o naturã" si „douã naturi"400. în natura Sa de om. Prefectul orasului nu mai avu asupra lor jurisdictia civilã si o nouã jurisdictie fu stabilitã de acum pentru senatorii vinovati 397 Hist. ale cãrui sedinte se numesc silentia. de toti episcopii Orientului. împotriva tuturor ereticilor care îl împart sau 399 Op. p. II. fost în serviciul lui Attila. prin urmare. la începutul secolului al V-lea. în natura Sa divinã. începutul dezagregãrii stãpânirii romane din Apus. Numai papa vechii Rome. Se hotãra cã Mântuitorul e de aceeasi naturã cu Tatãl. alungându-1 pe Nepos (impus de Leon I) la Salona si proclamându-1 augustus pe fiul sãu. intrase în Italia si fusese înãltat la rangul de generalisim (magister militum). p. Consistoriul imperial. în sarcina lor era întretinerea conductelor de apã ale capitalei. roman din Pannonia. La îndemnul sãu. Luptele cu gotii. El merse asupra Ravennei. Se expune în el.

. cãrora li se distribuiserã pãmânturi si care îsi pãstrau legile. când Valentinian a cedat tãrile Africii vandalilor.. . care apartinea dinastiei imperiale. burgunzi. vila lui Lucullus din Campania401.. cu o pensie de 6000 aurei. 500 si urm. t... Apusul a ajuns în cele din urmã.-. începu procesul prin care pãmântul italian avea sã treacã în mâinile ostrogotilor si longobarzilor. p. . Era numai un Imperiu roman.. -•••<. afirmã învãtatul englez.. 332 trogoti: rãmãsitele skirilor. Asezarea germanilor de est ai lui Odovakar. ale francilor si normanzilor"402. Când poporul sãu fu nimicit de ostrogoti (pe la 470). El distribui a im Op. cãci. în 476 acelasi principiu al dezintegrãrii a fost întâia oarã aplicat Italiei. 101 Hodgkin a propus identificarea acestei viile cu Castel dell'Ovo de la Neapole. .. . 408-409.. III (1911). 334 treia parte a pãmânturilor italiene (.. în câmpia fluviului P6. regele skirilor. vizigoti...„. sub unica suveranitate a împãratului din Orient. p. anumite atributii. Cererea fu respinsã si îndatã izbucni revolta. numit prior sau caput senatus. unde fu prins si decapitat (august 476).. care uneori era guvernat de doi sau mai multi augustf.*° Duchesne.. „nici un imperiu n-a cãzut în 476 si nu era un imperiu de Apus care sã cadã. Trupele barbare erau cantonate în Liguria. . Ele nu erau multumite de aceastã situatie. nu al Italiei.adaugã Bury aceluiasi catalog de date cronologice care cuprinde anul 418. herurilor. la care se adãugau rugii refugiati în Italia. cu consimtãmântul lui Zenon. i 333 NICOLAE BÂNESCU Evenimentele din 476 au fost de obicei socotite drept „cãderea Imperiului de Apus". III. care e cuprinsã si arsã. probabil.. cu familia sa... cit... Odovakar s-a dovedit un cârmuitor inteligent. cãutã sã trãiascã în bunã întelegere cu vecinii. vandali. Fratele sãu Paul e ucis în Ravenna. sub autoritatea regelui de natiunea lor. dupã cum afirmã el. . un skir. O treime a veniturilor financiare a fost atunci încasatã în naturã pentru cheltuielile militare. Nemultumirea era atâtatã de un ofiter. El si-a dat seama cã fortele sale militare (vreo 15. pe vremea aceea întins si pe continent. Odovakar (Odoacru).. pentru acordarea unei solde anuale soldatilor (donativum). .. turkilingilor. si anul 435. 173).. fiul vestitului Edecon. . ..000 de oameni) nu-i puteau da autoritatea de a stãpâni aristocratia italianã si relatiile cu strãinii.. Odovakar crutã pe tânãrul Romulus Augustulus. Histoire ancienne de l'Eglise. al mercenarilor refugiati în Italia. dar numãrul proprietãtilor ce puteau fi împãrtite în toatã Italia era considerabil si multe rãmãseserã nedistribuite.-. El îsi luã prenumele de Flavius. cit.. . fiindcã reprezintã un stadiu important în procesul dezmembrãrii imperiului. gãzduite de locuitori si hrãnite din magaziile Statului. cum so-coate Stein.. din ordinul Senatului. expresie pe care Bury o considerã cu dreptate ca inexactã si nefericitã. trupele reclamarã lui Orestes o treime din pãmânturile Italiei. De aceea. Revolutia italianã din 476 a fost un eveniment însemnat. desfãcute în parte din . Originea sa regalã îi dãdea o mare autoritate asupra armatei. ci rege al natiunilor. consilierul favorit al lui Attila.. cum s-a mai întâmplat temporar. pp. El îi restitui puterile monetare de odinioarã si. „El apartine ... Pe la mijlocul verii anului 476. > .. multumindu-se a-1 despuia de purpurã si a-i hotãrî ca resedintã.. s-au bãtut atunci monede de aramã curatã. ceea ce refuzase guvernul imperial. când Honorius i-a asezat pe goti în Aquitania. invidiau soarta federatilor ostrogoti. Fatã de Senat avu o atitudine binevoitoare. El fugi la Piacenza. Odovakar dãdu de asemenea celui mai vechi ex-con-sul.. Orestes se închide în Pavia.tertia) soldatilor sãi. Armata barbarã îl alese pe Odovakar rege. cuprinzând o parte din cartierul modern Santa Lucia (Op. Situatia creatã în 476 a fost similarã celei a domniilor împãratilor ridicati de Ricimer. el veni în Italia si luã serviciu în garda imperialã.

El reusi a recupera si Dalmatia.. care furã aproape exterminati. 47. barbarul numi un consul care fu recunoscut si în Orient406. deosebit. Odovakar încheie cu Genseric al vandalilor un tratat favorabil. Aceasta contribui la cãderea lui Odovakar. Feletheus) fu luat captiv si executat. ca sã ducã acolo insigniile imperiale. p. prin aceasta. pustia Thracia. (476-481). cãci Frederic. avertizând cã. E. împãratul se întoarce atunci iarãsi spre Strabo si încheie cu el un acord.roAm?aj TOV Zfivcovog nerã TT)V nrcbar] rov SVTIKOV 'PcofiaiKov Kpâmvt. poate. dacã cererea sa nu va fi satisfãcutã. 403 E. La Curtea din Constantinopol se afla atunci si o solie a lui lulius Nepos. 235. cit. [A. 404 Malchos. Dacã pierduse Proventa meridionalã cu Arles si Marsilia. împãrtind cu el mostenirea puterii imperiale a Occidentului si sã facã oarecum autoritatea sa legitimã.. Amalul. fugi în Moesia inferior la ruda sa. op. El nu se întelesese cu Nepos. 335 dar spuse ambasadei lui Odovakar cã împãrat al Occidentului era Nepos si seful ei de la acesta trebuie sã cearã titlul de patrikios. p.000 livre de argint si. înruditã cu el. cedatã lui Eurik al vizigotilor. Feva (s. nemultumit de aceastã 407 Malchos. Ol CTTTJV . Zenon fu însã prudent. p. a face din Senat un sprijin al stãpânirii sale. Theodoric. dacã va face rãzboi omonimului sãu407. care urmãresc distrugerea lor. fiul lui Triarius.000 nomisma-ta si mâna unei fiice a lui Olybrius si a Placidiei sau a altei nobile din oras. la sfârsitul domniei lui Leon I. Odovakar a tinut seamã de principiul în virtutea cãruia baterea monedelor de aur era rezervatã împãratului. 240-241. De la 480 înainte. un venit anual de 10. supranumit Strabo (Sasiul). Histoire du Bas-Empire. declarând cã. 405 406 Ibidem. Apãrarea Italiei a fost asiguratã. el nu-i va putea opri pe ai sãi de la jafuri.000 de livre de aur si 40. fiul lui Feva. p. Sicilia. Regele lor. Theodoric. 44. 6(1985). II. Pentru a se apãra împotriva gotilor. mai ales dreptul de a numi functionarii. El trimise pe Theodoric Amalul împotriva lui Strabo. Zenon se decise deci a recunoaste lui Odovakar anumite prerogative imperiale. El nu-i acordã nici un sprijin efectiv. venitã din Dalmatia ca sã cearã sã-1 ajute pentru restaurarea sa. asasinat în primãvara a-nului 480 de doi din oamenii sãi. în schimbul unui tribut. în sigurantã. 336 Ostrogotii se revãrsau neîncetat din locuintele lor din Pannonia si erau din nou un pericol pentru imperiu. pânã atunci în serviciul imperiului. care uzurparã stãpânirea Dalmatiei. Karamaloude. Dar promisiunile n-au folosit si Theodoric devasta pãrtile Thraciei din vecinãtatea muntelui Rodope. Nepos dispãru în curând.] .. pp. Verina fusese închisã si Illos era puternic la Curte. prin care acesta îi lãsa. sprijinea aceastã cerere. Zenon îl numeste patrikio^. Aprovizionarea Romei era. executând pe asasinii lui Nepos si fãcu o campanie împotriva rugilor din Noricum.prefectura urbanã403. Dar. Acesta îi dãdu cantonamente. Un got. în scrisoarea ce-i trimise. pp-73-90. o pensie anualã si postul de magister militum in praesenti. Stein. Zenon încearcã a atrage pe Theodoric Amalul de partea sa. El trimisese. în împrejurãrile de fatã. Stein vede în aceastã mãsurã intentia de a-1 reînvia pe princeps senatus al Romei republicane. un singur împãrat e de ajuns pentru Occident si Orient si sã cearã lui Zenon sã-1 numeascã pe Odovakar patrikios si sã-i încredinteze guvernarea Italiei404. la sfârsitul anului 476. o ambasadã la Constantinopol. „Symmeikta". cu titlul de rege al gotilor. Verina. Amalul se împacã atunci cu el si amândoi trimit ambasadori la Bizant. Strabo cerea sã i se îndeplineascã cele stabilite cu Leon I. afarã de fortãreata Lilybea. si-1 atâtã împotriva aceluia. Stein. 236. fãgãduindu-i 1. voind. Amalul pretindea concesia unui teritoriu pentru poporul sãu si grâu pentru armata sa pânã la epoca recoltei. Acesta stiu însã a-1 convinge cã face jocul romanilor. Zenon a cãutat sã punã în conflict pe cei doi Theodoric. în 479 pozitia lui Odovakar se întãrise.

la interventia surorii sale. Theodoric. pe care avea sã-1 pãrãseascã pentru totdeauna. Reputatia lui Theodoric si natura expeditiei trezirã o înflãcãrare generalã. care se afla în Constantinopol. cãci. cãzu. la Novae. Ia locul numit Staulul lui Diomede. 410 Fiul sãu. spre a oferi gotilor un teritoriu în Pautalia (Kiistendil) si 2. Aventurierul ducea cu sine nu numai armata. ceru sã petreacã iarna la Dyrrachion si sã plece în Dardania în primãvarã. se retrase în Moesia. El exagera victoria sa. îndemnându-1 a pune mâna pe cetate. o conventie se încheie si Theodoric obtinu concesia „tãrii Hesperiei". într-o dimineatã. intrând din nou în conflict cu imperiul409. în 481.000 de livre aur pentru acel an. se strecurã prin Rodope în Macedonia si se opri în fata Thessalonicului. fiul lui Thiudimer. 339 NICOLAE BANESCU asupra Constantinopolului. timp de un an si jumãtate. Acesta izbuti a evacua orasul. înconjurat cum este din toate pãrtile de forte romane. 245-258. sfãtuindu-1 la o atitudine prietenoasã fatã de împãrat. împreunã cu . 258-259. Moartea neasteptatã a lui Strabo schimbã iarãsi situatia. iar apoi (484) fu numit ma-gister militum in praesenti (483). din nefericire. ucis de celãlalt Theodoric. Melantias. repurta o victorie asupra unei pãrti din armata lui Theodoric. iar Theodoric devasta Thracia (486) si se îndreptã cãtre Constantinopol (487). Theodoric fu ridicat la rangul de consul si-1 asistã pe împãrat împotriva rebelului Illos. suficient pentru întretinerea armatei sale. sãvârsind prãdãciuni. El ceru un plenipotentiar si împãratul îl trimise pe Adamantios. Malchos. unde se aflã un mare teritoriu. pp. la rândul sãu. Sabinianus. cu fiul sãu Recitach si cu 30. care sunt însã bãtuti (481). 338 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Cu prilejul revoltei lui Marcian. celãlalt Theodoric se apropie de Constantinopol. unde îl ajunse un ambasador al lui Zenon. el îsi rezerva drepturile teoretice ale suveranitãtii imperiului4". El dãdu ostrogotilor pãrti din Moesia si Dacia Ripensis. pretextând oboseala trupelor. Toti alergarã sub steagurile sale. O întrevedere avu loc cu împãratul. lângã cort. Apoi. în 482. pãrãsind Epirul si orasele acestei regiuni si mergând în Dardania. dând ostateci si declarându-se gata a face rãzboi lui Strabo si a-1 restaura în Dalmatia pe Nepos. la apelul poporului sãu. Theodoric trimise mesaj lui Sidimund. Dar o nouã rupturã avu loc. Aceastã întâmplare îl apropie din nou pe Zenon de Theodoric. de asemenea si capitala. acesta prãda Macedonia si Thessalia si ocupa Larissa. prãdând totul în calea sa. amenintatã. ci tot poporul ostrogot. Zenon îi aduce împotriva lui pe bulgari. Accidentul i-a fost fatal (481)""°. cu pãmânt bogat.000 de goti spre Grecia. barbaria se trezi în el si se decise brusc a-si aduna o armatã si a porni 409 Ibidem. un ostrogot fost în serviciul lui Leon si care trãia la proprietatea sa lângã Dyrrachion. el fu asasinat de un sef ingrat. Ambasadorul bizantin îi fãcu imputãri pentru purtarea sa si-i atrase atentia asupra pericolului la care se expune. Regiuni fu ocupat. trimitând vorbã împãratului sã nu încheie acordul408. în 488.337 atitudine fatã de adversarul sãu. simulând cã vrea sã-1 ajute pe împãrat si. El coborâse cu sotia. cu propuneri de tratative. Adamantios plecã sã-1 consulte pe Zenon pentru toate acestea si. în acest timp Theodoric avu întrevederea cu Adamantios lângã Dyrrachion. care comanda Illyricum. calul sãu îl aruncã într-o lance pusã cu vârful în sus. Zenon era bucuros a se scãpa de un barbar greu de îmblânzit. între timp. care luã conducerea. trei ani mai în urmã. Sabinian îi tinu pe goti în frâu în Epir. care suferea de foame si cerea alte cantonamente. O idee trecu atunci prin mintea lui Zenon sau a sfetnicilor sãi: cã 1-ar putea pedepsi pe Odovakar si elibera provinciile illyrice de amenintarea ostrogotilor. dar pe Via Egnatia. pp. dând lui Theodoric însãrcinarea de a-1 înlãtura pe guvernatorul Italiei. împãratul se hotãrî a face cu el o nouã întelegere.

Odovakar se închise în Ravenna.. Die Ostgermanen. sau care sã fi îngreuiat o recunoastere ulterioarã. în 497. El îsi luã resedinta la Ravenna. I. La rândul sãu. Odovakar îl astepta pe Sontius (Isonzo). dar zece zile mai târziu. El intrã fãrã greutate în Milan. într-un sens. Ordonantele lui Theodoric nu erau leges. magister officiorum. Pozitia regelui ostrogot ca delegat reiese din faptul cã n-a uzat de anii domniei sale în datarea oficialã a documentelor. acordând gotilor o treime a domeniilor romane. Mai 413 L. pierdutã de Odovakar dupã un mare mãcel. apucând drumul Pannoniei. în 490. Theodoric scapã de asediu. el iesi din Pavia si Odovakar se retrase în spatele râului Adda. el fugi la Verona. nu efigia sa. .. sub jurãmânt.resturile rugilor lui Frederic. sub anumite conditii. Odovakar e ucis de mâna chiar a lui Theodoric. guvernatorii provinciilor. pe cursul Dunãrii. El se închise atunci în Ravenna. ci edicta. 412 Gibbon. Gesch. la un banchet. . Acolo e asediat de ostrogoti câtiva ani. Timp de sase ani împãratul Anastasios. Aufl. încercã sã se opunã. ci numai un roman. apoi se închise în Ticinum (Pavia). care implicau suveranitatea împãratului si pe care el le-a observat cu loialitate. Prin aceastã întelegere. în baza unui tratat (5 martie 493) si sefii dusmani consimtirã. care urmase lui Zenon. Cele douã mii de care pierdute într-o singurã actiune rãzboinicã dau o idee despre bagajele ce urmau armata ostrogotilor în aceastã campanie a Italiei412. instalati la Sirmium. dupã expresia lui Gibbon. si familia sa e exterminatã413. care determinarã pozitia sa constitutionalã. Odovakar se întoarce asuprã-i. 340 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN nouã bãtãlie. sub pretext de complot. Theodoric era un cârmuitor independent. (:{ 341 NICOLAE BANESCU multe ambasade trimise din Roma n-avurã nici un rezultat. der deutschen Stdmme bis zum Ausgang der Volkerwandeung. prior senatus. . 1941. Ca sã sfârseascã. Reiese apoi din faptul cã n-a pretins dreptul de a bate modedã decât ca subordonat al împãratului. Theodoric preferã a supune rnai întâi Italia de Nord. Excluderea se întindea si la toate functiile civile (Prefectul pretoriului. . ed Bury. împãratul Anastasios tratã cu emisarul regelui. a cãrei pozitie era mai puternicã. Schmidt. masând cea mai mare parte la nord de P6. Theodoric fu recunoscut ca generalisim roman (magister utriusque militiae) si guvernator al Italiei.. sângeroasã. 416 si urm. dar fu zdrobit si pieri în luptã. învins. Festus. Miinchen. a sovãit a defini situatia noului stãpân al Italiei. 190 si urm. care nu putea fi cuceritã decât printr-un lung asediu. Traustila. -. cu femeile.-. Theodoric s-a abtinut a lua vreo mãsurã care sã fie incompatibilã cu pozitia unui vicerege. a guverna provinciile Italiei în comun. Decline and Fãli. în cele din urmã se ajunse la o întelegere. t. IV. dar puterea sa avea anumite limite. Pozitia subordonatã a regelui reiese înainte de toate din faptul cã nu avea puterea de a face legi. Stãpân pe situatie. la est de Milan. vicarul Romei. unde se desfãsurã a treia bãtãlie înversunatã (11 august 490). : . pp. Biruind toate obstacolele. unde se dãdu prima bãtãlie (28 august 489). pe Athesis (Adige). II. acordat de Zenon lui Odovakar. învins din nou. cuprinde Cremona si Milan si asediazã Pavia. copiii. 295-296.. fu transferat acum lui Theodoric. cei doi ministri ai fi- . Ostrogotii furã primiti la Ravenna.. p... Numele acestuia continua a figura pe avers. Se gândi însã a nu-i risipi în toatã peninsula. Theodoric îi propune împãrtirea puterii. bãtrânii si averea lor. Regele lor. stabilind definitiv raporturile de drept public între regatul Italiei si imperiu. Italia rãmânea parte a imperiului. ca emigratia unui întreg popor. dar cu restrictia cã nu putea numi un got. Ajutat de vizigoti.. rezervatã ca prerogativã supremã împãratului. lângã ruinele Aquileei. La sfârsitul lui septembrie.. Dreptul de a numi consuli. pe revers era gravatã numai monograma lui Theodoric. Theodoric se îngriji mai întâi sasi aseze poporul sãu în tarã. tinutul acesta era ocupat de gepizi. Theodoric trecu Alpii lulieni. pp. în toamna anului 488 Theodoric se puse în miscare. Marsul sãu trebuie privit. avu loc o 411 Bury. lângã Verona.

. II. 411-432. Bd. saio). p. fiindcã strãini în Italia nu erau numai os-trogotii. Personalitãtile literare ale epocii. posturile militare erau încredintate numai gotilor. V. op. questorul palatului). 122. pp. IlI-e ed. La Ravenna a secat bãltile pentru a planta arbori fructiferi. desi fusese ales de majoritatea alegãtorilor419. Pe lângã acesti comitesprovincia-rum si comites civitatum. 415 Stein. Aceeasi pãrere e împãrtãsitã si de W. Urmãrind etapele influentei germane. El a adoptat titlul de Rex (nu Rex Gothorum). Pe plan religios. XIX (1949). III. în Africa. unde a descins. care se clatinã din toate pãrtile417. barbarii stãpâni rãmân credinciosi traditiilor lor nationale. pe lângã defensorul si curatorul roman. se vede un got silinduse a sustine vechiul edificiu imperial. au rãmas legati de idea imperiului. înlãturat mai înainte (502). se afla câte un comandant de piatã got. Ensslin. acei agentes in rebus.000 de modii (10. el a pre414 Bury. t. în legãturã cu alegerea urmasului sãu. Cf. care executau ordinele emanate de la suveran415. îngrijindu-se a repara ruinele Italiei. Gotii erau exclusi si de la demnitatea onorificã de patrikiostU. Elementul roman a predominat în Statul lui Theodoric. . în primãvara anului 500. 343 dominat chiar în personalitatea regelui416. 1942. dupã moartea papei Anastasius al II-lea (498). comes Gothorum civitatis. Pe când în Gallia. fatã de armata ostrogotã Theodoric era si regele poporului sãu. II. Hodgkin. chap. mãrturii ale avântului artistic pe care orasul 1-a cunoscut în domnia lui418. Hist.500 hi) de grâu anual. autorul aratã cum toti sefii militari germani..342 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN nantelor. din cauza plângerilor primite împotriva vietii sale scandaloase. el continuã a functiona ca mai înainte. Theodoric îl impuse în cele din urmã pe Symmachus. fãrã concursul cãreia nu putea administra. Senatul fu tratat cu respect. therme la Pavia si Verona. în Italia.20. Calitatea lor de soldati strãini determinã caracterul Curtilor de judecatã a ostro-gotilor: curti militare erau instituite pentru dânsii. Theodoric a fost un rege constructor. a acordat cu acest 416 Vezi L. Politica sa externã. d. precum si Mausoleul sãu. 19 (1940). pp. Das Romerreich unter germanischer Waltung von Stilicho bis Theoderich... 418 Asupra bisericilor clãdite la Salona. v. Lângã. echivalent gotic al curierilor imperiali. . Rom-Berlin. „Byzantion". A construit palate la Ravenna. Paris. a clãdit bisericile Sân Apollinare Nuovo a palatului lui Theodoric si Santa Mãria in Cosmedin. 344 prilej 200 de livre de aur pe an pentru întretinerea zidurilor si a anticului palat imperial.. 453 si urm. în Spania. treizeci de ani de domnie. art.. în „Zeitsch. sporite în continuu de la Constantin cel Mare. zice un savant francez.". Schmidt. Guvernãmântul lui Theodoric. 404-414. t. un corp de officiales goti era alcãtuit din asa-zisi saiones (sing. în fiecare oras. 1936. p. cit. I. A acordat apoi poporului din Roma distribuirea gratuitã a 1. guvernatorul civil roman era în fiecare provincie unul militar got: comes Gothorum provinciae si. pânã la regele got. în „Das neue Bild der Antike". pp. 73-77. Les barbares (Peuples et civilisations). puse capãt agitatiilor ce stãpâneau de câtiva ani populatia romanã. Theoderich. du Bas-Empire. Pe lângã titlul sãu de magister utriusque militiae. 417 L. romischer Patricius undKonig derGoten. f. în schimb. lui Ejnar Dyggve. pp. ci si germanii rãmasi ai lui Odovakar si rugii. celebrând la Roma tricen-nalia. . a împrejmuit aceste douã orase cu ziduri noi si a restaurat apeductele de la Ravenna si Verona. care recunosteau toti regalitatea lui. . Halphen. Theodoric se arãtã binevoitor fatã de lumea romanã. IV. schweizerische Gesch. L'influence des Goths ã Salone. 253-254.

agresivul rege al francilor salieni. 1940. al cãrui nume a putut fi înlocuit mai târziu. între devotatii lui Theodoric se numãrã si Cassio-dorus (Flavius Magnus Aurelius). prefect al pretoriului si consul. Amalaberga. antipatia. Istoria gotilor.. s-au interceptat scrisori cãtre împãrat de la senatorii cei mai de vazã si care fãceau sã fie bãnuit Albinus. cit. Boethius cunostea limba greacã la perfectie. servindu-1 apoi credincios si pe Theodoric. El trecea drept omul cel mai învãtat al epocii sale. fatã de goti. Nobil de origine. Episcopul de Milan. în „Hist. poate el însusi got4". 284 si urm. Amalafrida. în clerul din Milan. la împãratul Iustin I. 421 Hodgkin. pp. din cauza sãrãciei. amic politic credincios al lui Theodoric. o luã de sotie pe sora lui Theodoric. Boethius a fost consul în 510 si. în 522. III. Magnus Felix Ennodius a fost u-nul dintre ei. Alaric al II-lea. cãutând a-si întãri situatia prin aliante matrimoniale. O fiicã a lui Theodoric îl luã de sot pe regele vizigotilor. regele vandalilor. cum socoate Ensslin. o nepoatã a regelui ostrogot. se cãsãtori cu regele turingilor. Ariana. cu al regelui got420. Lunga sa domnie a fost ilustratã de câteva distinse personalitãti literare. Ennodius a fost reprezentantul sãu principal. datã fiind cresterea ce o 419 Stein. stabili legãturi de familie. ceea ce nu e verosimil. regele burgunzilor. dar n-a putut fi multumit de rezultat. 132 si urm.. ca bunic al lui Amalaric. Hist. a trebuit sã intre. 346 lor. loan fiind prieten personal al lui Boethius. în Spania si Septimania exercitã o dominatie efectivã. Jahrbuch". Thrasamond. 2. consolidând situatia Italiei. Alaric al II-lea. •-. Symmachus a fost prior senatus. în chip arbitrar. s-a silit a face din acest oras un centru intelectual. Adept al politicii regelui ostrogot. II. comentariile sale asupra diferitelor opere filosofice ale antichitãtii si mai ales traducerea operelor lui Aristotel privitoare la logicã"422. O cronicã scurtã. în corespondenta ce se tinea de obicei cu Occidentul. îndeplini functia de magister officiorum... la începutul lui august 523. în care prezintã stãpânirea lui Theodoric si trecutul gotilor în lumina cea mai favorabilã. ca favorizând proiecte îndreptate împotriva guvernului . din motive nationale si sociale. Dupã Anonymus Valesianus. p. t. loan I a fost ales ca succesor.. se cãsãtori cu Sigismond. E mai probabil cã pasajul acesta se referã. El împãrtãsea cu socrul sãu. op. unde a stat atâta vreme ca ostatic. Symmachus. originar din Balcani. Murind papa Hormisdas. Dar cu toate cã acesta se sili a-i câstiga covârsindu-i de onoruri. din care s-a pãstrat numai un fragment tradus de lordanes. Anicius Manlius Severinus Boethius a fost un opozant al regelui ostrogot. cu prilejul alegerii. ei pãstrarã o atitudine rece. El a desfãsurat o activitate variatã pe terenul literelor si s-a deosebit mai cu seamã în arta epistolarã. Cassiodorus a scris douã opere istorice închinate regalitãtii si trecutului poporului got: l. p.. „cãci se poate zice cã stiinta medievalã din Occident a avut ca bazã tratatele sale de aritmeticã si de teorie muzicalã. Nãscut în sudul Galliei. Regele got nu s-a amestecat în alegere. Theodoric a asigurat o lungã perioadã de pace. Stein îl situeazã exact în pragul Evului mediu. din punctul de vedere al istoriei ideilor. fiul minor al ginerelui sãu. Cu Clovis. si-a trãit copilãria în Italia de Sus. Amândoi erau reprezentantii cei mai autentici ai romanitãtii pe care Theodoric voia s-o asocieze la opera sa. du Bas-Empire. luând-o în cãsãtorie pe sora lui. alta. Theodoric era un agramat care se folosea de un sablon pentru semnãturã. Audofleda. Reluã Proventa de la vizigoti si Dalmatia de la uzurpatori si anexã Pannonia Secunda. la îndemnul lui Faustus. fiul ministrului Cassiodorus al lui Odovakar. 391-396. în sfârsit. 345 NICOLAE BANESCU primise la Constantinopol.în politica externã dovedi energie. Laurentiu. ajutat de Theodoric. dar n-a exercitat sub Theodoric nici o functie publicã. El plãti cu viata nobila sa atitudine fatã de barbarii uzurpatori. care stãpânea în mediul 420 Rex Theodoricus inlitteratus ?.

Personalitatea sa. apreciatã. 131. vrednicã de meditatiile antichitãtii. în ziua de 9 aprilie 491 si se procedã la alegerea viitorului împãrat. silentiarul424 Anastasios. Aceste acte de cruzime întunecã domnia lui Theodoric. pp. Boethius. Demnitarii au fost de pãrere ca Augusta Ariadne sã meargã la Hippodrom si sã vorbeascã poporului. împãrãteasa a apãrut atunci în Hippodrom. 3-12. vestita sa lucrare asupra mângâierilor filosofici. Ariadne se pronuntã în favoarea unui bun functionar al Curtii. 92. Punctul ei de plecare e problema a cãrei expresie celebrã e Cartea lui Iov: cum se acordã ideea Provindetei cu faptul cã de atâtea ori pe pãmânt triumfã cel rãu si cel bun e covârsit. Noul basileus se cãsãtorea apoi. fiindcã se declarase solidar cu el. Când Zenon muri de dizenterie. Die Kronung des Kaisers Anastasios I. cit. Originar din Dyrrachion. prin vocea unui libellisios. Alegerea. 347 în calitatea-i de magister officiorum. I. s-a putut constata puterea simtului dinastic ce stãpânea populatia. 348 înaltii demnitari. si toti furã bucurosi de aceastã alegere si-1 aduserã pe Anastasios. Boethius compuse în celebrul turn din Pavia. Originalitatea operei stã mai cu seamã în stilul si în compozitia ei. Lilie. Rãspunsul dat de Boethius nu e contrariu învãtãmântului Bisericii. Anastasios nu era un personaj prea mare. Multimea a izbucnit din nou în aclamatii.] 349 Marii Biserici. Documentul a fost depus în Arhivele 424 Pãstrãtorul ordinii în procesiunile si adunãrile împãratului. în grija lui Macedonios. 3. Boethius a fost condamnat la executia capitalã si confiscarea bunurilor. ceea ce se admite. Dar Senatul si demnitarii nu se pot întelege asupra persoanei împãratului si atunci Urbicius.os-trogot. a fost executat de asemenea. unde fusese închis. 425 De Cerim. în ziua de 11 aprilie 491. si cunoscut pentru pietatea sa. în mai. BS1. pasionat pentru chestiunile religioase.9 aprilie 518) a. ca sã se apere împotriva acuzatiei de înaltã trãdare. elogios de un istoric ca Prokopios423. Debellogoth. înainte de a auzi cererile ei. roman si plin de toatã virtutea imperialã".. Symma-chus. ca sã întrebuintãm expresia lui Duchesne. dupã ce-i luã mai întâi în scris un document prin care se lega cu mari jurãminte a pãstra credinta neatinsã. noul ales fu încoronat de patriarhul Euphemios. p. 56(1995). încercând a clasa afacerea care ameninta sã-1 compromitã pe Albinus.cct. a poruncit factorilor constitutionali sã aleagã „un crestin. a fost acuzat la rândul sãu si arestat. ceea ce se chema la . în hlamida imperialã.-J.. Era. l. care fu aclamat de popor si armatã'125. cerându-i sã dea imperiului un împãrat ortodox: op&oSotov âacnÃea tr\ oîjcou/ievrj! Augusta a rãspuns. si multimea a primit-o cu aclamatiile obisnuite. Alegerea e povestitã în toate amãnuntele sale în lucrarea Despre Ceremonii a împãratului Constantin al Vll-lea Porphy-rogenetul. cu împãrãteasa vãduvã Ariadne. Albinus fu citat dinaintea regelui. a nu schimba nimic în Bisericã. La sfârsitul anului 524. iar poporul si soldatii (gãrzile palatului) în Hippodrom. cerând un împãrat roman si Ariadne rãspunse cã. corpul silentiarilor din care fãcea parte avea un personal de mâna a doua. aflând frumoase cuvinte pentru devotamentul si ordinea bunã a poporului fatã de maiestatea imperialã. cap. Anastasios I (11 aprilie 491 . [R. membrii Senatului si patriahul s-au adunat în porticul dinaintea Marelui Triklinos. de altminteri. socrul sãu. era de 60 de ani când s-a urcat pe tron.. îi sfãtuieste sã-1 trimitã pe patriarh pentru a cere Augustei sã aleagã ea însãsi pe viitorul împãrat. 122 Op. praepositus Augustae.). Pânã sã se hotãrascã sentinta. conservatorul tezaurului sacru (o'KsvcxptiÂ. 1. cu suita ei. De consolationephilosophiae.

îndepãrtându-i pe isaurieni din capitalã. 351 Politica religioasã a lui Anastasios i-a creat. Cum observã. 428 Lydos. p. Trupele se revoltarã. care înlocuise Evanghelia cu sabia si avea sã piarã în aceste sângeroase hãrtuieli. Athenodor si episcopul de Apamea. si Severos din Sozopolis. 430 peter charanis. o bunã parte a populatiei sale fu strãmutatã în Thracia si de atunci puterea sa politicã n-a mai însemnat nimic429. 46. dar el stârni în provinciile de est. în care sefii rebeli cad în mare parte. L'Eglise au Vl-e siecle. 51.icti A' 350 atras ostilitatea populatiei capitalei. eruditul teolog al monofizismului433. 427 Zonaras. a fost mai linistitã. împãratul si-a dat seama mai mult decât predecesorii sãi cã interesele vitale se aflau pentru imperiu în est. [O a doua editie a lucrãrii a fost realizatã de cãtre Centrul de Studii bizantine din . retrãgându-le si dotatia anualã pe care o primeau din timpul predecesorului sãu. III. unde mono-fizitismul era în crestere. 49. Isauria a fost supusã definitiv. Anastasios. Sinodul de la Chalkedon fusese un triumf al politicii imperiale si papale. care a frãmântat provinciile Asiei Mici mai bine de sase ani. punându-i uneori tronul în primejdie. t. 479-480. un recent cercetãtor al politicii religioase a lui Anastasios. Fonte-moing et C-nie. o luptã aprigã în jurul credintei si ea dãinui o lungã perioadã de timp. Wisconsin. The Eastern Provinces. 133 (Bonn). p-5. care nu primeau fãrã ezitare comuniunea patriarhului. si dezlãntuirã un crâncen rãzboi civil. Imperialii câstigã câteva mari victorii. Politica religioasã a lui Anastasios. un scriitor de la mijlocul secolului al Vl-lea îl laudã pentru întelepciunea. uUu< . Trupele imperiale. III. în comparatie cu a lui Zenon.. purtat în pãrtile sudice ale Asiei Mici. spre a-1 încorona. Cu aceasta. celãlalt albastru. Anastasios era. în acele regiuni de munte rãzboiul se transforma însã într-un rãzboi de guerillã si de asedii. cunoscut pentru sentimentele sale monofizite înainte de a fi fost ales împãrat si aceasta explicã atitudinea hotãrâtã a patriarhului. Paris. El se bucura de o bunã reputatie. The Religious Policy ofAnastasius the First (491-518). Longines din Cardala. silindu-1. trimitând împãratului la Constantinopol capetele lor. avea o înfãtisare plãcutã si o particularitate a ochilor. 1925. guvernator al Isauriei. terorizând populatia. ea avu sã înfrunte rãscoala isaurienilor. Duchesne. Church and State in the Later Roman Empire. mari dificultãti. care luã un caracter national. cu Philoxenos (Xenaias). L. de altfel. Trupele de isaurieni pe care se sprijinise Zenon ajunseserã. ortodoxia oficialã neoferindu-le suficiente garantii"426. iar în 498 loan Gotul pune mâna pe ultimii sefi si-i decapiteazã. pp. educatia bunã si generozitatea sa428. si aceasta a determinat întreaga sa politicã religioasã430. a-i preda promisiunea scrisã cã nu va schimba nimic din credintã si va respecta deciziile Sinodului de la Chalkedon431. în 492. Frãmântãri si lupte interne. De la început. n-a fost totusi scutitã de rãzboaie si de serioase tulburãri interne. repurtarã asupra rebelilor o mare biruintã la Kotyaeion. 1939Prefata. Demagistr. un alt Longinos. The University of Wisconsin Press.Constantinopol un SiaKpivonsvog. înalt de talie. în fruntea revoltei. Legãturile avute apoi ca împãrat cu corifeii doctrinei monofizite. conduse de loan Gotul si de loan Kyrtos (Ghebosul). atotputernice. Conflictul religios continuu dintre împãrat si supusii sãi a înlesnit revolta lui Vitalian. prin protectia acestuia. „unul din acei scrupulosi cu tendinte monofizite. se aflau sefi dintre cei mai populari: Linginines (Lingis). cu destulã dreptate. motiv pentru care i s-a zis Sitcopog (ceacâr)427. Ele erau acum o adevãratã primejdie pentru imperiu si împãratul se vãzu nevoit a se scãpa de o tutelã periculoasã. episcop de Hierapolis432. în Pisidia. iar atitudinea împãratului fatã de Bisericã i-a «s M-gr. în tot cursul domniei. atâtate de sefi. 1-au întãrit în aceste 429 Brooks. Domnia noului ales. care urmãri cu tenacitate gândul de a smulge lui Anastasios imperiul. din Selinus. t. unul fiind negru. care furã purtate dinaintea multimii în Hippodrom. Madison. b.

19.) divina tractantibus fidelium convenit corda submitti". p. ducând împãratului o scrisoare a papei Anastasius al IIlea (urmasul lui Gelasius). cu atât mai mult se cuvine sã i se 435 [Traducerea mai precisã a textului „Et si cunctis generaliter sacerdotibus recte (subl. de fapt. un „document extraordinar". condusã de senatorul Faustus. T. sunt. dupã numele sirian al orasului sãu. De aceea. în 496. Dintre acestea. 11.5432 Numit de obicei Philoxenos de Mabbugh. prea clementul meu fiu. Fiindcã nu obtinuse recunoasterea sa ca rege al Italiei. aratã cã Gelasius se 354 arate aceeasi consideratie prelatului acestui Scaun. Theodoric trimise la Constantinopol. nu era cu putintã.. II. O solie papalã fu expediatã în acelasi timp. Aceasta ar fi însemnat însã recunoasterea de cãtre papã a dreptului ce-1 avea împãratul de a hotãrî politica si doctrinele Bisericii prin edict si asa ceva.] 353 nu fãcuse.]. Doctrina ce o profesa el reiese în chip evident din negocierile cu papa Gelasius. a onorat pietatea întregii Biserici'"136. autoritatea sa spiritualã implicã pe cea temporalã: „Fiindcã. 48. Theodoric. : . 352 sentimente.T. în consecintã.Thessalonic. care o reproduce în lucrarea sa. de fapt. L. . L'Eglise au Vl-e siecle. Pretentiile papale privitoare la autoritatea spiritualã si temporalã sunt precizate lãmurit în aceastã scrisoare. de la care luãm aceste amãnunte. autoritatea preotului e mult mai mare. în 492. iar în primirea si administrarea sacramentelor ceresti tu stii cu dreptate cã trebuie sã fii supus orânduirii religiei mai degrabã decât sã o prezidezi. i.. op. Henotikon.. douã lucruri de care aceastã lume e mai cu seamã guvernatã: autoritatea sacrã a pontifului si puterea regalã.-1 .. 1974. /. ca sã negocieze cu împãratul în privinta situatiei lui politice în Italia.\ . când acea ambasadã plecase la Constantinopol. pe care Preaînalta divinitate 1-a rânduit ca sã predomine asupra tuturor preotilor si care. Duchesne. o nouã ambasadã. cit. împãratul se asteptase ca Gelasius sã-i trimitã cu prima ambasadã a regelui o scrisoare de salut. adicã si dacã se cuvine ca inimile credinciosilor sã se supunã îndeobste tuturor preotilor care profeseazã în chip drept lucrurile dumnezeiesti. stii. Gelasius a rãspuns atunci dorintei împãratului si. cum o calificã pe drept cuvânt Charanis. care cuprind o expunere luminoasã a politicii religioase a lui Anastasios. desi întreci în demnitate restul omenirii. Fon-temoing et C-ie. cum vom vedea. regele ostrogot. în lucruri ale credintei îti pleci grumazul tãu prelatilor si de la dânsii astepti cauzele mântuirii tale. Thessalonic. cu aceeasi misiune. împãratul insistase ca Faustus sã cearã papei sã-1 onoreze cu o astfel de scrisoare. dupã câte a relatat. Gelasius profitã de aceastã ocazie si scrise lui Faustus sã discute cu împãratul si aspecte religioase. îi trimise scrisoarea asteptatã. ns. [=ed. a Il-a. 1974. condusã de senatorul Festus. la începutul anului 494. ca un om al cuceririi. Festus obtinea recunoasterea lui Theodoric si dãdea împãratului promisiunea cã-1 va face pe papã sã accepte decretul de uniune. totusi. cã. crede cã împãratul ar fi sugerat un compromis rãmas necunoscut434. 434 Charanis. propunând reluarea negocierilor pentru înlãturarea schismei. p. ceva mai mult. 157 si urm. ceea ce 433 E. 431 M-gr. si dacã e drept ca inimile pline de credintã sã fie supuse tuturor preotilor care trateazã lucruri drepte divine435.. p. în cadrul colectiei „Byzantina Keimena kai Meletai". Histoire du Bas-Empire. Ambasadorul n-a uitat a pune chestiunea si. p. Paris. Charanis.. Stein. 1925. trimise o ambasadã la Constantinopol. Suprematia spiritualã a Scaunului roman era atestatã de canonul pãrintilor si de traditie. Anastasios a fost bucuros s-o asculte. împãrate auguste scria Gelasius -.

în interior însã împãratul se sili a-si impune doctrina. Macedonios. dans un endroit ou son recit est singulierement rapide (III. implacabili fatã de edictul lui Zenon. împãratul a intervenit cât mai putin în afacerile religioase ale Egiptului si. Ostilitatea cãlugãrilor chalkedonieni din capitalã. op. 51. urmasul lui Gelasius (decedat în noiembrie 496). adept fervent al Sinodului din Chalkedon. iar dupã moartea sa (noiembrie 498). Charanis. Relatiile noului patriarh cu împãratul au fost un timp bune. L'imperatore Anastasia I(491-518). Cel dintâi a fost Euphemios. ceea ce a mãrit antipatia dintre el si împãrat. lovindu-se de o statornicã opozitie pe care n-a pregetat a o înãbusi prin mãsuri extreme. a fost suspectat de simpatie fatã de rebeli. El semnã îndatã. bãnuiala intrigilor patriarhului cu sefii isaurieni pare a-1 fi determinat pe Anastasios sã nu-1 mai tolereze. Roma. 32).Anastasius al II-lea.] 355 isaurienilor437. Cf. edictul Henotikon. [ed. unele doctrine fiind. 436 Ibidem. în 499. în speranta împãcãrii cãlugãrilor. 22. si statuile împãratului si sotiei sale au fost smulse de pe piedestalul lor si târâte pe strãzi de multime. Când o revoltã serioasã izbucni în 491. 27. dupã dânsii. pe care a urmat-o papalitatea în decursul evului mediu (în acest sens. op. ci si un promotor al doctrinei numite „gelasiene" de cãtre istoriografie. partida dusmanã acestui edict triumfã la Roma în persoana papei Symmachus si în tot cursul domniei lui Anastasius nu mai putu fi vorba de o întelegere cu Roma. a întrebuintat o politicã a moderatiei. t. BZ. cit. Charanis.. 439 Cf. raconte que Macedonius (sic!) requis de restituer le document signe par Anastase au moment de son couron-nement s'y serait refuse et que depuis lors l'empereur lui aurait voulu tout le mal possible".KK>C. conservatorul tezaurului sacru (.skevophylax) al Marii Biserici. patriarhul de Constan-tinopol. 1: „Evagrius. fu numit succesorul sãu440. Histoire de l'Eglise. op. 140 (de Boor). 438 Evagrius afirmã acest lucru. un Sinod local în Constantinopol. când a intervenit. insti-gatia revoltei a fost atribuitã trupelor de isaurieni. p. în interesul pãcii religiei... 44 (1951). n. a Il-a. Dar cãlugãrii nu s-au împãcat. Anas-tasios tinea sã-si exercite în plinã libertate judecata sa asupra conditiilor religioase în imperiu. 356 semnase edictul lui Zenon. Duchesne. 304. un Sinod al episcopilor adunati în Constantinopol gãsi cã doctrinele lui Euphemios nu erau strãine de nestorieni si-1 depuse din Scaun. p. nu admise a devia de la politica înaintasilor sãi. Siria era în schimb sfâsiatã de partide. p. 1969)]. cit. 111-116. rãu formulate (iivã KO. 12. 440 Theoph. în confruntarea acesteia cu orientãrile heterodoxe si mai ales cu monofizismul protejat de împãratul Ariastasios I. F. p. 1937. politicã initiatã de Mongos si mentinutã credincios de urmasii sãi. Situatia religioasã era acolo cea mai grea pentru . având în vedere tendintele hotãrât monofizite din Egipt. în cele din urmã. Pope Gelasius and emperor Anastasius. El ceru sã i se restituie documentul si nu-1 obtinu decât cu forta. C. în noiembrie 495. Fliche et V. cu permisiunea împãratului. patriarhul. Martin. din cauzã cã 437 A. iar ei au fost îndatã expediati din capitalã. 4. în privinta Sinodului din Chalkedon. cf. Capizzi. p. în acest timp Egiptul denunta oficial Sinodul de la Chalkedon. 27. Dvornik. cit. O serie de patriarhi cãzurã victime acestor mãsuri. v. Euphemios era apoi si în posesia documentului prin care împãratul garanta deciziile Sinodului de la Chalkedon si acest lucru a fost socotit ca una din cauzele de cãpetenie ale frictiunilor dintre ei438. (De la mort de Theodose â l'election de Gregoire le Grand). suveranul pare a fi insistat cã nu trebuie sã fie proclamat si nici înlãturat în mod public439. la Hippodrom.. care confirma doctrinele Sinodului din Chalkedon „corect formulate". p. care si-ar fi exprimat regretele pentru lunga campanie împotriva dovedea nu numai un apãrãtor al ortodoxiei. în timpul îndelungatului rãzboi ce a urmat. îl decise a tine.

între 502-505. aprobându-i actiunea. op. probabil cu consimtãmântul patriarhului Elias. condam358 nând public Sinodul din Chalkedon. la rândul sãu. sigileazã manuscrisul depus în altarul Marii Biserici443. un monofizit. Charanis socoteste cu multã probabilitate cã. a cãrui politicã religioasã coincidea cu interesele religioase ale lui Severos. Cãlugãrii prigoniti hotãrârã a se plânge împãratului si. patriarhul Antiohiei. favorabilã monofizitilor. 30-31. La 7 august dã ordin lui Celer. din porunca împãratului. îngrijorat de alarmarea cãlugãrilor ortodocsi ai capitalei. fost monofizit. socotind pe Macedonios nestorian. de la patriarhatul din Ierusalim. el anatemizeazã pe Flavian pentru slãbiciunea atitudinilor sale.. unde monofizitul agresiv era foarte urât de cãlugãri si de populatie. unde erau urmãriti. Marele demnitar îl duse. economul Marii Biserici si le duce împãratului. de unde le ia apoi Kalopodios. cit. iar cei ce-1 resping sunt eretici. un cãlugãr. patriarhul a putut face concesii însemnate. seful monofizit stãtu trei ani la Constantinopol (508-511). în puterea noptii. lupta religioasã în Siria ia o formã violentã. Anastasios adunã Sinodul si reuseste sã câstige sprijinul membrilor sãi. 40. dar. Macedonios a fost apoi exilat la Euchaita si în locul sãu a fost înãltat ca patriarh Timothei. vãzând în ei o apãrare împotriva pericolului persan. în 508-509. Flavian. în 507. înainte de sfârsitul anului. în mãnãstirea lui Dalmatius. Nephalios. ca sã evite tulburãrile în capitalã si. . spre a da o sanctiune legalã depunerii patriarhului. Patriarhul Macedonios n-a putut privi indiferent strânsa legãturã a iui Anastasios cu sefii monofiziti. care au pãrut extremistilor din ambele pãrti ca o condamnare a Sinodului din Chalkedon"2. 357 primi si împãratul a trebuit sã-1 strecoare în secret afarã din capitalã.. profesiunea de credintã prin care recunoaste primele douã sinoade.Anastasios. p. dupã izvoarele monofizite. Monofizitii fugiti din Persia. El avu însã parte de o primire ostilã în capitalã. cãzu si el în urma noii ofensive monofizite. pentru sigurantã. el tinu. alungându-i din mãnãstirile lor. un Sinod local. dar acum aderent al Sinodului din Chalkedon. Philoxenos fu invitat de împãrat la Constantinopol. suspendã pentru un timp lupta. o persecutie aprigã a cãlugãrilor monofiziti din Palestina. patriarhul îl primi cu simpatie. care le distruge. patriarhul n-a acceptat a-1 Charanis. Era deci o nouã confirmare a edictului Henotikon. stârni. Aceasta-1 decide pe Anastasios sã-1 depunã pe Macedonios. pp. Când instigatorul veni la Constantinopol. îi ocrotea441. trecând sub tãcere pe cele din Efes si Chalkedon. în vara anului 511. Mai întâi îi cere protocoalele originale ale acelui Sinod. în anul urmãtor. cit. în urmã. la Chalkedon. poate în legãturã cu situatia religioasã din Siria. magister officiorum. Macedonios ar fi mers mai departe. un numãr de douã sute dintre ei furã condusi de Severos în capitala imperiului. împãratul le sustine cererea si patriarhul îi supuse. Partida monofizitilor era condusã de Philoxenos. Macedonios a repudiat profesia de credintã datã împãratului declarând în mod public. Rãzboiul cu Persia. Anastasios îi primi cu cinste pe cãlugãrii condusi de Severos si se întretinu cu acesta despre starea Bisericii. presbiter si schevophylax al Marii Biserici. tinut la Claudiopolis. fatã de presiunile împãratului. Monofizitii sirieni. au întãrit opozitia din Siria si împãratul. Cu înãltarea lui Flavian în Scaunul Antiohiei. îi cer o profesiune de credintã în scris. La 27 iulie 511. dar el refuzã a le preda si. Interventia insistentã a împãratului în lupta religioasã din Siria avu o serioasã repercusiune în capitalã. Politica sa în acea regiune a fost o politicã de energie. îl depune formal. cãci avea mare trecere pe lângã împãrat. sã-1 aresteze pe patriarh si sã-1 deporteze din capitalã. cã rãmâne credincios Sinodului din Chalkedon. la cererea îm442 Op. lucrând împotriva persecutorilor si influentând cursul evenimentelor. fapt confirmat si de Evagrios.

clauza monofizitã 6 aTavpcotfeiq 81' 77/iâg(„care ai fost rãstignit pentru noi"). Multimea strãbãtea furioasã orasul. Charanis. a Il-a. într-un costum foarte simplu. prefectul orasului. altii vociferau pentru viata lui . pãzit energic de cãlugãri. era reclamat zgomotos sã îmbrace purpura. în duminica de 4 noiembrie 512. monofizitii n-au fost multumiti. si a expresiei „douã naturi" în particular. Senatorii Celer si Patricius. întâia oarã când grupa cãlugãrilor veniti cu Severos. fugi peste Bosfor. Ei voiau respingerea fãrã limite a Tomului lui Leon si a actelor de la Chalkedon. trimis de împãrat lui Flavian spre a-1 semna. la presiunile suveranului. punând în mare primejdie tronul lui Anastasios. 6 noiembrie. trimisi de împãrat sã potoleascã dezordinea. încât. Dar era prea târziu. Multimea se nãpusti asupra casei lui Marinos445 si. petrecându-si restul vietii la Petra. p. care au suferit însã o mare înfrângere: partida lui Flavian a iesit în acest Sinod învingãtoare. desi denuntã pe marii teologi compromisi în erezii si introduse patru capitole ce dãdeau impresia cã era împotriva Sinodului din Chalkedon. fugi si se ascunse.. prudent. împãratul. 359 paratului. rãsunând de strigãtele populatiei: unii intonau Trisagion în forma ortodoxã. 1974. Areobindos. Desi patriarhul subscrise din nou la Henotikon si recunoscu primele trei sinoade ecumenice. ziua alegerii lui Severos ca patriarh al Antiohiei. cântat la Sfânta Sofia. abia scãparã cu viatã. cunoscutã ortodoxã.. I. Flavian fu avizat sã pãrãseascã orasul pânã la restabilirea ordinii. din jurul Antiohiei. Philoxenos îsi asumã conducerea si intrã în Antiochia cu o multime de cãlugãri. strigând în bãtaie de joc: „Iatã conspiratorul împotriva Treimii!". în care unii îsi pierdurã viata. fiica împãratului Olybrius si a Placidiei celei tinere. în 512. se decise la un gest îndrãznet. Multi îsi pierdurã viata în aceste încãierãri. miscarea luã caracterul unei periculoase revolutii. p. intercala în Trisagion. Severos fu hirotonit patriarh al Antiohiei. Apoi. gãsind acolo un cãlugãr sirian fãrã ajutor. mai exaltati decât cei palestinieni. la capãtul extrem al Palestinei. O încãierare se produse apoi. op. cit. w [Marinos era ministrul de finante al lui Anastasios I (cf. fãrã coroanã pe cap si fãrã însemnele suveranitãtii. De douã ori tronul sãu a fost amenintat de aceste revolte în chip serios. îi tãie capul. El plecã. apare fãrã veste în loja imperialã a Hippo-dromului. adversarii au determinat depunerea lui. ed. trecând sub tãcere pe cel de la Chalkedon. Capitala imperiului a fost zguduitã adesea de revoltele populatiei indignate de politica religioasã a îm360 paratului. gloata fãrã frâu se opri în fata casei lulianei Anicia Olybria. 361 NICOLAE BANESCU populatiei. concretizate de dânsii sub forma unui Typos. la care au participat si cãpeteniile monofizitilor. 78)]. întãritã de alti solitari. Tulburãrile se repetarã a doua zi în biserica Sfântul Theodor. a anatemizat Sinodul atât de contestat. unind în persoana sa traditiile familiilor Anicia si Theodosius. Casa lui Marinos fu incendiatã si lucrurile de pret împãrtite 444 Cedrenus. 631 (Bonn). op. Platon. 24. dar nu se mai întoarse niciodatã. care rãspunse cântând acelasi imn în forma ortodoxã. împãratul le porunci sã procedeze conform cu planurile lor. în strigãtul: „Alt împãrat pentru romani !". iar în ziua urmãtoare. convins cã violenta rãscoalei face imposibilã restabilirea ordinii cu forta. nu 1-a putut însã multumi pe împãrat si pe monofiziti. cit. un Sinod local în Antiochia. Patriarhul încearcã a evita acest lucru printro nouã profesiune de credintã. smulgând statuile împãratului de pe piedestalul lor si târându-le pe strãzi. Sotul sãu. în general. Un adevãrat lagãr ortodox se instala în Forum Constantini. îl înfipse într-o prãjinã si-1 purtã prin oras. Thessalonic. în cele din urmã.443 Duchesne. la 6 noiembrie. ceea ce stârni o mare emotie în publicul ortodox444. sfãrâmând orice rezistentã. încãierãri mari avurã loc între populatia ortodoxã si cãlugãrii monofiziti adusi de cãpetenia lor în oras. dar acesta.

pe tãrmul mãrii. aceasta înseamnã cã era originar din Scythia (Dobrogea actualã).Lvo<. cã numai unul poate fi ridicat la împãrãtie si urmeazã deci sã-si aleagã un împãrat.] 448 XpoviKã. Vitalian. fiu al lui Patriciolus"448. din provinciile de la Dunãre. un general ce se distinsese în rãzboiul cu persii. pars prior. Paris.. se ridicã. pe care o 449 [Cum reiese si din expunerea ulterioarã. îi promise a se purta bine de acum înainte si se împrãstie apoi în liniste446.. dacã e numit de Marcellinus Comes Scytha. Hypatios fu rechemat de la comanda în Thracia si în locul sãu fu trimis Kyrillos. „Dacia". [Pentru o serie de aspecte ale politicii lui Anastasios I în Scythia Minor. I. 2) cã. Barnea. el declarã cã vine sã apere hotãrârile Sinodului de la Chalkedon. Dar un an mai târziu o nouã primejdie amenintã iarãsi tronul lui Anastasios. C. I. cit. History. exercitând functia de comes foederatorum (el comanda o parte din regimentele federale stationate în dieceza Thraciei). pp. unde. n.annonae foeder447 Unii 1-au socotit got. vîog âv 363 aticae). când împãratul interzise celebrarea unor anumite festivitãti. Ppaxvg Kai rpauAog TT)V qxovrjv Kai tdg ãitpaq roîv BÃe<pccpoiv vxoKLKaviJ. El îl trimite pe Patricius. 21-22. Contributions to Dobrudja History un-der Anastasius I. dar adãugã.Marinos si a lui Platon. 178. Anastasios. Acesta se întâlneste cu Vitalian si se înteleg ca ofiterii sefi ai acestuia sã vinã în capitalã. 438-439. Muller.. începu tratative cu rebelul. covârsitã de masa barbarilor de „huni". Hypatios detinea comanda trupelor din Tracia. suferi o înfrângere dezastruoasã. cit.Hist. în ziua urmãtoare. o revoltã se întâmplã la Constantinopol. Spre a-si câstiga simpatia populatiei. n. FHG. atacatã. în 513. pe unul din autohtonii latinizati din Balcani. op. într-acestea. iar armata de uscat. dupã Stein. Vitalian se decide a ataca din nou capitala. pp. pp. 4 (1960). pe uscat si pe mare. sã negocieze. dar ambasadorii furã prinsi la Sozopolis si banii rãscumpãrãrii (1000 pfunzi de aur) confiscati. Vitalian navu altã alternativã decât sã se retragã si sã astepte urmãrile.s. Charanis. Multumiti. sã trateze direct cu împãratul. 362 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN apare sub zidurile Constantinopolului pentru a-1 rãsturna pe împãrat. un illirian cu multã experientã. sub comanda lui Hypatios. care în multe privinte a fost precursoarea celei duse de lustinian I la linia Dunãrii. Anastasios însã nu se mai gândi sã-si tinã promisiunile. 214 e: Av&pwniaKoc. Duchesne. ed. 49-50. loan din Antiochia ne-a schitat în câteva trãsãturi caracteristice portretul fizic al ambitiosului rebel: „un omulet scurt. Sperând a se folosi de nemultumirea populatiei. avea . corupându-i pe paznici. în Bosfor. a îndrepta greselile lui Hypatios""9 fatã de dînsii si a ajunge la întelegere cu papa în problema religioasã. du Bas-Empire. dar E. magister militum in praesenti. care îl invitã a-si relua coroana. t. dar. în acelasi timp. 363-374. fragm. abil diplomat. împãratul ceru senatului sã-1 declare pe Vitalian dusman public al Statului roman si o armatã mare fu trimisã împotriva lui. de Vitalian. în fruntea trupelor sale de huni si bulgari si 446 Bury. p. ofiterii intrã în Constantinopol si aflã un împãrat binevoitor care-i copleseste cu daruri si promite a satisface doleantele trupelor lui Vitalian (Anastasios voise a reduce proviziile federatilor . Stein aratã (. Anastasios declarã cã e gata sã renunte la tron. în 514. originar din Scythia (Dobrogea actualã)447. pe când dormea.. ofiterii jurarã credintã împãratului si pãrãsirã capitala. 1870. V. op. Evagrios îi zice lui Vitalian 0pa| si expresia indicã. Prin glasul unui crainic. Aceste cuvinte neasteptate ale bãtrânului suveran dezarmarã furia multimii. pp. Tatãl sãu are un nume (Patriciolus) care n-are nimic gotic. Dupã un prim succes. Hypatios si alti sefi cãzurã prizonieri si a fost nevoie de expedierea unei ambasade pentru rãscumpãrarea lor. care fu asasinat. luptã cu bravurã. II. v. El echipeazã o flotã de 200 de corãbii si o trimite. cu voce bâlbâitã si cu extremitãtile pleoapelor aprinse. armata imperialã se întãri la Akra.

veni de-a lungul coastei. dupã Charanis. Când a fost predatã papei. rãspunde lãmurit cã Nestorius si Eutyches au si fost anatemizati mai înainte. sã se poatã restabili unitatea Bisericii"). neînduplecat adversar al politicii religioase a lui Anastasios. înstiintând cã a decis a trimite o ambasadã sã negocieze cu împãratul. spre reexaminare de cãtre Scaunul roman. între altele. care stabileste împreunã cu rebelul termenii pãcii. Hunii sabiri nãvãlirã în provinciile pontice si le prãdarã în acelasi timp. urmând-i în scaun Hormisdas. pontiful Romei. aprobate de împãrat. a H-a. La sfârsitul lui decembrie 514. Unii istorici moderni au conchis cã parte dintre huni au servit în armata lui Vitalian în timpul primei sale rebeliuni si erau acum încurajati sã . op. sãvârsitã cu valuri de sânge. la Con-stantinopol. Charanis. condamnarea în mod public a memoriei unei lungi serii de prelati.92. ed. în 515 s-a întâmplat un fapt care a putut determina pe împãrat la mãsura luatã. cit. fiind proclamat împãrat. semnarea de cãtre împãrat si episcopii din Est a unui Libellus adus de legatii papali. Hypatios fu eliberat în schimbul unei importante rãscumpãrãri si Vitalian. pentru satisfacerea papei. pentru unirea Bisericilor. ci promitea a scrie din nou. îsi încheia viata. Motivul acestei mãsuri nu se cunoaste.Singura explicatie satisfãcãtoare a sosirii atât de târziu a primei scrisori. trimisã la 12 ianuarie 515. Scrisoarea a ajuns în mâinile papei dupã patru luni si jumãtate. în acord cu promisiunea fãcutã lui Vitalian. p. 366 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN în 516 capitala avu sã înfrunte a treia revoltã a lui Vitalian. Apoi scrise din nou pentru cea dintâi. Anastasios era interesat de pacea internã a imperiului si nu putea. a sosit papei în martie 515.sã lupte ulterior cu Vitalian. în calitate de nepot al lui Anastasios I].. 451 Ibidem. Anastasios se obliga apoi sã-i recheme pe episcopii depusi si sã adune un Sinod general la Herakleia Thraciei. numit comandant al Thraciei. ca urmare. a cãrui acceptare ar fi însemnat absoluta supunere fatã de papã. nu poate fi plãcutã lui Dumnezeu". p. El a fost înlãturat în acest an de la comanda Thraciei. iar pânã atunci a doua scrisoare a împãratului. 365 NICOLAE BANESCU doua scrisoare a împãratului. în iulie 515. angajându-se cã o ambasadã alcãtuitã din persoane de rang ecclesiastic va fi trimisã pentru a discuta cu pontiful Romei451. împãratul n-a închis totusi poarta negocierilor. inclusiv Akakios: o anatemizare publicã a acestora ar provoca desigur tulburãri si vãrsare de sânge si „unitatea Bisericii. Papa cerea neted acceptarea Sinodului din Chalkedon si a Tomului lui Leon. Anas-tasios fu silit a negocia si-1 expediazã pe loan al Vale-rianei. scrisã în alt ton. cerând sã fie mai exact informat asupra obiectului Sinodului asteptat. 88. in-vitându-1 a astepta Sinodul ce avea sã fie convocat la Herakleia Thraciei. Având si nemultumirea internã. „ca prin aplanarea disputelor. în urma cãrora a crezut potrivit sã se adune un Sinod. la a P. împãratul îi expedie o scrisoare destul de simplã. era prea târziu ca sã facã pregãtirile spre a asista la importanta adunare. Respingând astfel propunerile papei. Vitalian se retrase linistit. mai apoi sã întreprindã un pelerinaj la Ierusalim. în iulie 514. Anastasios stia cã între Hormisdas si Vitalian a fost o corespondentã si cã Theodoric se afla în legãturi prietenesti cu el. Cu el deschise împãratul negocierile. sã provoace o mare discordie a populatiei. Conditiile aduse de legati erau pentru Anastasios inacceptabile. iar în vremea rãscoalei „Nika" (532) a sfârsit în chip tragic. 364 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN conducea el însusi. Symmachus. nu poate fi însã de pãrerea papei în ce priveste condamnarea celorlalte persoane. înainte de cea dintâi (împãratul vorbea acum de mijlocirea ce poate face în privinta tulburãrilor din Scythia. Hormisdas rãspunde. si-j cerea a da toatã atentia instructiunilor pe care le aveau ambasadorii. este cã ea „a fost plãnuitã"450. rechemarea episcopilor catolici exilati.

Dacã politica religioasã a lui Anastasios a tulburat imperiul în cursul lungii sale domnii. dupã câte relateazã (pp.. op. Vitalian se refugie. fapt pentru care împãratul îi scrise (11 iulie 517). îl îndemna pe împãrat sã dea toatã atentia problemei religioase. Vitalian 452 Aceastã compozitie chimicã a fost procuratã lui Marinos. care-1 asasinase cu propria-i mânã pe Kyrillos. n. 63-65. op. nemultumitoare imperiului.. îi expedie înapoi sub gardã. Cf. Ei duceau o scrisoare cãtre împãrat. el a fost silit sã stea de acum linistit453. p. episcop de Pavia.30 septembrie 515454. în momentul când el se pregãtea sã atace în Vest. Stein. printre care si hunul Tarrach. unde episcopii se desfãcuserã de Thessalonic si cereau papei sã-i ia înapoi în sânul Bicericii romane. care nu mai era prefect al Pretoriului. Bury. 1. Doi dintre ei 1-au depus chiar din Scaun. Marinos obtinu o izbândã decisivã asupra flotei rebelului compusã din goti si huni. care se bucura si de sprijinul lui Theodo-ric. 367 fu depus din comanda sa asupra Thraciei. papa se decide a trimite a doua ambasadã la Constantinopol. cu ordinul strict de a nu se opri în vreun port al imperiului. Charanis. Anastasios. Politica sa financiarã a asigurat statului o prosperitate fãrã de care s-a putut zice cã apogeul . op. Scãpat astfel de pericolul din afarã. încât ambasadorii n-au putut ajunge la nici o întelegere. III. El decise sã se adreseze si senatului. Revolta sa a fost de data aceasta scurtã. p. sã primeascã un compromis. în speranta cã-1 va determina prin influenta sa pe papã. si înlocuit cu loan. Ch. Doi ambasadori furã trimisi la Roma cu douã scrisori: una adresatã papei. Ennodius. Administratie si reforme. Elias al Ierusalimului fu exilat la Aila. neizbutind a-i atrage pe delegati. Situatia din Illyricum si Grecia. p. Dar senatul era sub influenta papei. în care rolul principal îl avu Severos. la Anchialos. 45. apeleazã la papã. acesta cãutã a exploata situatia din Siria. 184. Pretextul lui Vitalian era cã Anastasios nu-si îndeplinise promisiunile religioase din 514. 1944. si Peregrinus. cit. administratia avu însã într-însul un excelent cârmuitor si o serie de reforme salutare se leagã de numele sãu. Trei din principalii sãi aderenti cãzurã în mâinile imperialilor. cit.-nimicitã aproape total printr-o compozitie chimicã similarã focului grecesc de mai târziu452. op. Slãbit mult dupã aceastã înfrângere. alta senatului. Ei furã executati la Constantinopol. „Le monde oriental". Chabanis. c. împãratul încredinta operatiile militare lui Marinos. Cãtre sfârsitul acestui 453 E. 452. Cât pentru Hormisdas. cit. p. Scrisorile papei furã însã rãspândite de cãlugãri ortodocsi în orasele Orientului. La intrarea Cornului-de-Aur.devasteze provinciile din Est. în Peninsula Balcanicã situatia nu era mai bunã. dar si un numãr de scrisori ale papei menite a crea în Orient o opinie publicã favorabilã pozitiei romane. în august 516. cu sfãrâmãturile armatei sale. du Moyen Age. episcop de Misenum. pp. încurajat de aceastã situatie. între octombrie 514 . cit. cãlugãrii din Syria Secunda. El interpretã edictul Henotikon ca o adevãratã abrogare a Sinodului de la Chalkedon. Dificultãtile acestea îl fãcurã pe Anastasios sã cheme Sinodul de la Tyr al episcopilor orientali. recunoscându-1 de cãpetenie a lor. t. fiindcã nu-1 recunoscuse pe Severos. datate 28 iulie 516.. Hist. Cum am vãzut. 402-405) Malalas. condamnând apucãturile sale trufase. plecarã din Roma în primãvara anului 517. de un învãtat atenian numit Proclus (nu neoplatonicianul). iar armata de uscat îi fu zdrobitã la Sykai (Galata). Diehl.. Cronicarul bizantin o numeste „sulf natural" (t9efov ãitvpov). Un numãr de epicopi din Siria si Palestina refuzarã a-1 recunoaste pe Severos ca patriarh al Antiohiei. Dorotheos si apelaserã la papã. nemultumiti de persecutiile lui Severos. 368 an. Anastasios reia negocierile cu papa. multi episcopi din Illyricum si Grecia iesiserã din comuniunea episcopului de Thessalonic. 76. împãratul continuã prin urmare schisma.

dar. pp. I.000 de nomismata). Oficial. op. Situatia era agravatã de problema locurilor sterile459. în 498. 505 (Bonn). cel mai mare tezaur înregistrat de istoria financiarã a Bizantului: 320. 144. follis. el se ridica la fiecare trei ani. a expus în amãnunt sistemul monetar al lui Anastasios si împrejurãrile care 1-au impus (. fãrã a-i excepta pe servitori. El a demonetizat toate monedele conventionale ce invadaserã piata si a reluat baterea monedei de bronz456. de asemnea. 3(1971). Altã reformã însemnatã a fost abolirea. History. în „Buletin de la section his-torique de l'Acad. cum îl calificã.93-102.cpopog Tig 5vaxLpr\Q. 54-58. cit. p. t. Panegiricul lui Anastasios. de fapt. O astfel de cumpãrare se numea coemptio. pp. cu totul sãrãciti. Anastasios a realizat si o însemnatã reformã monetarã. ceea ce a fãcut ca primirile în naturã sã nu mai fie suficiente pentru cheltuielile în naturã.. 458 Prokopios din Gaza. El a fixat un nou tarif pentru taxele pe care vasele ce treceau prin Hellespont si Bosfor le plãteau flotilei imperiale însãrcinate a supraveghea aceste strâmtori. El a lãsat la moartea sa. vindex. Hist. sã fie repetatã în fiecare an. Chrysos în „Byzantina". 371 NICOLAE BANESCU tâmpina acest neajuns. Soutzo.Les origines du sesterce et du miliarense et leur conti-nuite jusqu'aux temps byzantins. numit de prefectura pretoriului. sã-i vândã mãrfuri la preturi fixate de autoritate. p. A promulgat apoi ordonante pentru provinciile limitrofe din dieceza Orientului si pentru Libia.puterii si civilizatiei bizantine din secolul al Vl-lea n-ar fi fost cu putintã. pentru cerintele armatei si el apãsa greu asupra populatiei rurale. a impozitului cunoscut sub numele de cbrysargyron. Anastasios luã si în aceastã privintã mãsuri.000 livre de aur (adicã 23.". într-un raport stabil fatã de aur si argint. De la începutul secolului al IV-lea acest impozit lovea comertul si toate profesiile. nimicind astfel si amintirea celor suferite458. de fapt. se recurse la un mijloc foarte simplu: statul îi obliga pe supusi. nici uriasa operã a constructiilor sale455. în comunicarea fãcutã la Congresul de studii bizantine de la Belgrad. O institutie care avu o mare aplicare în aceastã epocã a fost asa numita coemptio. care suferise mari deprecieri. spre a compensa golul produs. vechea auri lustralis collatio. Introduse. observã atât de just Stein. aducând moneda de cupru. E de subliniat mai întâi faptul cã împãratul a redus cheltuielile personalului de prisos al Curtii. ajunse. de l'Empire Byzantin. spre a împiedica si în viitor „impozitul odios" (. în cazuri de nevoie extraordinarã. [Vezi si Ev. Abolirea lui a fost primitã cu o bucurie generalã în tot imperiul. Fãrã buna administratie a lui Anastasios. Vasiliev. p. cu toate cã a usurat sarcinile fiscale care apãsau asupra celor sãraci si a executat însemnate lucrãri publice. XIII (1927). El permise rãscumpãrarea în . 369 NICOLAE BANESCU ria bizantinã n-ar fi cunoscut rãzboaiele glorioase ale lui lustinian. Spre a preîn457 Bury. Atât de hotãrât a fost Anastasios în mãsura ce-o luase. împãratul a dat pradã focului orice înscris privind acest impozit.] 370 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN civitas asupra unui functionar. istoE. A. scãzând în parte sumele pe care soldatii limi-tanei trebuiau sã le verse autoritãtilor militare. pe prostituate si cersetori'157. Atributiile sale furã mult lãrgite. 192. Desi în principiu ea nu trebuia aplicatã decât exceptional. p. administratia îi dãdea un caracter arbitrar si neregulat. încât panegiristul sãu afirmã cã. Roum. impozit plãtit în aur si argint. 49. în locul acestui impozit. care intra în casa prefectului pretoriului. Stein. 13. dupã care grija strângerii impozitelor n-o mai aveau curialii. I. printre care se afla în primul rând întrtinerea armatei. Contributiile în naturã pentru annona se puteau înlocui prin bani. Anastasios introduse. Xpvaoiekeia (impozitul de aur). o reformã de ordin financiar. ci ea trecu în fiecare 456 învãtatul numismat român M.A. Dar.040.

popoarele barbare aciuate dincolo de Dunãre încep a trece fluviul în imperiu. care pânã atunci nu fuseserã încã legati de brazdã. 372 ale necultivate. 207-208.. pp. huni occidentali alungati din câmpia Ungariei si elemente turcesti venite din Asia centralã încã de la mijlocul secolului al V-lea.ri q^OK^vcrov). 506-507: -&eaq ãnav$p<nnovq le numeste panegiristul. în ce priveste politica externã. 505. erau rude foarte de aproape ale bulgarilor465. 11. 462 Prokopios din Gaza. Anastasios a avut sã înfrunte de multe ori lupte grele cu acesti barbari. op. în 499. cit. Piganiol. practicat pe o scarã atât de întinsã pe timpul împãratului Zenon462. în natiunea bulgarã a acestei epoci se aflau reuniti. Ei repurtarã o victorie asupra bizantinilor la fluviul Tzurta si în 502 devastarã Thracia. preludiul marii lor imigratii din secolul al Vl-lea. 15. Kutrigurii. 32. nu mai puteau pãrãsi pãmântul unde rezidau fãrã întrerupere de mai mult de 30 de ani. în afarã de jefuirea populatiei. Semnalãm si alte reforme de ordin financiar. si scopul de a opri progresul marii proprietãti în paguba celei mici. doritor a pãstra pe cât posibil unitãtile fiscale existente. Dispozitiile edictate de Constantiu al II-lea în 361 par a fi la baza acestei distinctii461. marii proprietari funciari având si alte mijloace de a-si mãri proprietãtile. pp. Trebuie sã adãugãm la acest capitol cã mãsurile împãratului Anastasios nu s-au mãrginit la asigurarea prosperitãtii finantelor. cum au stabilit cercetãrile mai noi. dar sublinia sã statutul lor de oameni liberi rãmânea intact*50. cit. veniti întâia oarã în atingere cu bizantinii sub domnia lui Zenon. adãugând ceva la annona. pentru a nu pierde unitãti fiscale. pp. p. 81 . împãratul. la origine. Nimeni nu putea fi însã constrâns a transporta la biroul de receptie produsele ce i se cumpãrau sau a plãti cheltuielile de transport si aceastã mãsurã fu primitã cu multumire de contribuabili. pp.. op.Cf. în acelasi timp bulgarii. 209. De asemenea. Politica externã a lui Anastasios. oricât de . ca sãrbãtorile numite Brytae. alt rezultat.bani. Macedonia si Tessalia. sub care se înteleg grupuri eterogene de popoare. Tot astfel Anastasios interzise. Histoire du Bas-Empire II. Stein. si utigurii. guvernul lui Anastasios se sili a face cât mai eficace institutia adiectio sau emfioÃri. fiindcã bandele lor. care-i aduse împotriva ostrogotilor. 46 si urm. L'impot de capitation. nici unei proprietãti de curial sau de tãran liber pãmânturi senioriBury. Moartea sa. Armatele imperiului n-au putut opri pe nãvãlitori si ei au pãtruns pustiitor în Thracia. devastând provinciile de nord. 373 NICOLAE BANESCU în anii 493. fãrã a permite totusi ca ea sã devinã insuportabilã. 463 Ibid. Ea avea. izvoarele pomenesc de incursiunile „getilor". popor hunic (turcotãtar). care se celebrau cu executãri de dansuri de origine cultualã si erau adesea prilej de lupte aprige ale factiunilor Hippodromului. 507.. în Rusia meridionalã. 502-503. la care autorul trimite. cum vor avea mai târziu. trec acum Dunãrea în imperiu în 499. op. Panegiricul.. luptele sângeroase cu animalele sãlbatice în circuri463. între Don si Cucaz. poate. cit. Aceste incursiuni slave si bulgare în Peninsula Balcanicã pe timpul lui Anastasios n-au avut. 461 Stein. între care se crede cã se aflau probabil si unele triburi slave. 1916. încã din epoca anterioarã se fãcea distinctie între adiectio în interiorul marilor domenii (ejiif$okri o/io5ouAwv) si adiectio în teritoriile oraselor (em[loÂ. A fost însã ineficace. 464 Stein.. p. ca interzicerea traficului functiunilor publice. Ele furã suprimate în anul 502464 d. astfel încât nu se putea atribui unei seniorii funciare pãmânturi necultivate apartinând curialilor sau tãranilor liberi. Unele privesc ordinea moralã a societãtii. precum si rãmãsite ale pãgânismului. a decretat cã acei arendasi. Rãzboaiele. 444-445.

Selymbria). zidul lui Anastasios merge spre disparitia sa totalã. iar puterea centralã nu se putea exercita nemijlocit asupra lor. N-os 5-6 (mai-juin 1953)..15 metri. Dar. ne dau interesante informatii. Ungar. a cãror înãltime atingea 10 metri. Imensele proprietãti ale nobilimii se bucurau de mari privilegii. op. un segment din zid prezintã încã o înãltime de 5. ce mai existã.. pe Marmara. Altheim u. într-un loc. cit. n. cãci atâta timp cât regele era redus pentru purtarea rãzboiului la chemarea nobilimii latifundiare.lt der Sasaniden.] 469 Membru al Comisiei pentru conservarea monumentelor istorice. Sãpãturile fãcute la Constantinopol si în împrejurimi (de la 1936 pânã la 1951). „Byzantion". p. Gy. scoase dintr-un articol dat publicitãtii de Feridan Dirimtekin469 asupra constructiei si stãrii actuale a acestei faimoase apãrãri. Voir p. 52-90. 442: 1947 . mãrginite de magi si de nobilimea latifundiarã. Interesele acestora se atingeau în Caucaz cu ale Bizantului. desi în 1898 învãtatul german Schuchardt numãrase multe turnuri. Stiehl. a fost în întregime clãdit cu pietre din zid. cit. urcat pe tron dupã moartea indolentului Valakh (Balas). X (1930). ruinate cu totul astãzi. 4.Le mur anastasien. cum a probat Ed. în fruntea Statului persan se afla acum unul din cei mai destoinici sasanizi. drepturile ei nu puteau fi atinse470. cum îl caracterizeazã panegiristul lui Anastasios4615. XXI (1951). S-au întrebuintat pânã si la constructia drumurilor. B. dupã ce devastau o bucatã de vreme tinuturile. 374 cealaltã". 467 Stein.. care de multã vreme a devenit o adevãratã carierã de piatrã. 281 si urm. 375 muirii. op. 502-503. desi le suprimase plata pentru întretinerea fortificatiilor caucaziene. Un sat. 468 Les fouilles byzantines ã Istanbul et ses environs. cf. Staatshausha. Se vãd încã locurile unor porti si douã lagãre întãrite. si cunoscut la scriitori sub numele de „Zidul cel Lung" ^aKpov TEi^ot)467. t. care permit sã ne dãm seama de vechea stare a împrej*6 Prokopios din Gaza. crede cã Anastasios a restaurat si întãrit numai zidul care ar fi existat de mai înainte. p. V. 376 . 11. 73 si urm. Ce pãcat cã nu se gãseste mijlocul de a se cruta de la distrugere urmele arheologice ale unui mare trecut. El începea de la Marea Neagrã la Avcik Iskelesi si se termina la vest de Silivri (v. El a avut multi ani de luptat pentru restaurarea autoritãtii regale. Jahrb. p. pp. 23 (1982). Zenon a fost cu persii în neîntreruptã pace. spune Feridan. care de multe ori ajungeau pânã sub zidurile ei. p. care a cercetat acest zid în 1947. Zidul lui Anastasios avea o lungime de aproape 52 km si se afla la 50-60 km de centura vechilor zidiri ale lui Theodosios. în 488. [Constructia zidului ar fi început prin 503-504. 6l. care înconjurau în interior douã treceri din cele mai importante. Kurfalli. Moravcsik. 425-459. Kavadh I. pp. afarã de câteva crâmpeie asemãnãtoare. op.25 metri si o grosime de 3. Kavadh I n-a mai 470 F. se întorceau în locurile de unde veniserã. Dar împãratul simti nevoia sã-si protejeze capitala amenintatã de barbarii de la nord..numeroase. Zidul era construit din pietre patrunghiu-lare legate cu ciment si nu mai are nici un turn. al cãror rezultat a fost publicat de E. de mai bine de un mileniu! Cu mult mai însemnat a fost rãzboiul purtat de Anastasios cu persii (502-506). R. Schwartz. cit. fiul lui Peroz (Firuz). în „La Nouvelle Clio". El construi în acest scop „prea marele zid si întrecând orice închipuire" (TO /leytorov KCCI xpentov Jtãarig evvoiag reî^og) întins „de la o mare la *' Stein. Croke în GRBS. 89. la capul Karinca. suspendatã încã de Leon I. Mamboury468. Bruxelles. Aceastã situatie se datora structurii imperiului si armatei sale.

lãmurind pe deplin caracterul actiunii lui Mazdak. 7-10 (iulie-dec. care trecea drept adept al lui Mazdak. 268-269 si 305. în fragment aflãm înnoiri hotãrâtoare fatã de doctrina lui Mani si ele sunt determinate de neoplatonism. apãrutã în revista „La nouvelle Clio" de la Bruxelles474. Urmãrile acestei comunitãti a femeilor si bunurilor au fost dezastruoase pentru nobili. pp. Kavadh se întoarse împotriva sectei mazdakite antisociale. 472 Ibidem. izgonindu-1 pe cel mai mare. care si-a avut influenta sa în lumea iranicã. Cea mai înaltã posibilitate a omului e sã devinã asemenea lui . în epoca lui Diocletian. Când se simti destul de tare. Christensen 1-a analizat si Altheim-Stiehl adaugã consideratiile lor erudite. asigurândusi suprematia. Pentru aceea el ridicã la succesiunea tronului pe al treilea fiu al sãu. câstigând interventia sotiei haganului. care sã-1 ajute. unicul ce ni s-a pãstrat. 473 Asa si de cãtre Bury. El se mãrgini a arunca pe cei din urmã împotriva celor dintâi. ei voiau sã ia de la bogati. cap. de asemenea. în scurt timp. 474 Tomul V. erau partizanii naturali ai regelui contra nobilimii. Christensen. la femei si unelte. 377 NICOLAE BANESCU marea reformã a impozitului funciar pe baze mai sigure si mai juste472. cu multã perspicacitate a mers mai departe. prin descoperirea scrierilor originale maniheice în Turchestanul chinez si mai cu seamã prin rezultatele deosebit de interesante ale cercetãrii maniheice. furã atât de puternici. Nobilii au izbutit a-1 închide pe rege (496) în vestitul „Turn al tãcerii" (Lethe). încât ei intrarã în casele nobililor si luarã femeile si banii. Kavadh era prea slab pentru a face fatã în acelasi timp si nobililor si mazdakitilor. obtinu de la acesta o armatã de heftaliti. ca sã dea sãracilor. care. pp. lupta si biruinta Dumnezeului bun asupra principiului întunericului din sistemul dualist al lui Mani. o zdrobi. cãci asupra amândurora apãsa greu jugul clasei care dobândise puterea. Pretioasa contributie a învãtatilor Franz Altheim si Ruth Stiehl. mazdakitii cereau împãrtirea egalã a averilor. El subliniazã cã doctrina lui Mazdak e clãditã pe fundamentul pus de Mani. IV.voit sã suporte tutela acestei nobilimi si o împrejurare ce-1 putea ajuta s-o zdrobeascã era rãscoala popularã provocatã tocmai atunci de un comunist cu numele Mazdak si de aderentii sãi împotriva clasei înalte. p. Noldeke are meritul de a fi vãzut în Mazdak un reformator. Chosroes. Dupã vreo doi-trei ani. propovãduia la Roma. iar A. prin siretenia sa. Programul lui Mazdak e gândit mai mult religios decât social. mazdakitii. aratã lãmurit fazele acestor interesante cercetãri. pe care. tãranii. Acesta ocupã la el acelasi loc pe care îl are Stãpânul Luminii la Mazdak. Kavadh izbuti sã scape din închisoare si fugi la heftaliti. Mazdak und Porpbyrios. despãrtit de doctrina lui Mani. A fost o luptã de câtiva ani. Se probeazã cã fragmentul lui Mazdak oglindeste si ideile lui Porphyrios din scrierea sa asupra Soarelui. precursoare a comunismului473. Acesta a avut un precursor în maniheul Bundos. regele îsi reocupã tronul. Cererile se întinserã la bani si la proprietate. 300 si urm. în traducere arabã. Dar cercetãri ulterioare au adus multe si noi precizãri în aceastã privintã. 1953). întorcându-se cu acest ajutor (498 sau 499). Nr. ale cãrei amãnunte nu se cunosc. Ea nu mai era în stare a opune nici o rezistentã si Kavadh putu initia 471 Ibidem. Astfel a fost prezentat interesantul episod al sectei lui Mazdak. 356-376. Dupã o lungã asteptare. Dupã câte ne relateazã Tabari471. Chosroes îi doborî sângeros pe mazdakiti. în ultimii ani ai lui Kavadh. care se deosebeste de toti urmasii prin caracterul sãu religios. Predominarea nobilimii feudale fusese zdrobitã de mazdakiti. 9-10. a cãror chemare a fost urmatã de mase. cã sistemul sãu reprezintã numai o dezvoltare specialã a celui maniheic475. Th. atâtati de ei. Historyll. 378 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN De mare însemnãtate a fost descoperirea unui fragment original dintr-o scriere a lui Mazdak. pp. spre a-si asigura întreaga autoritate regalã.

de amestecul cu întunericul. îndatã ce-si consolida autoritatea regalã în interior. Chrysos în DOP. cisterne. asezatã între hotarele romanilor si persilor". Histoire du bas-Empire. în vara anului 502 si cucereste Theodosiupolis (Karin. op. Resedinta ducelui de Mesopo-tamia fu transferatã de la Constantina în noua cetate. îl recunoscu ca delegat al imperiului pentru guvernarea Italiei si-i întoarse însemnele imperiale trimise de Odovakar.." IX. amestecul cu întunericul. un fel de recunoastere a legitimitãtii puterii sale. Ea trebuia sã tinã în respect Nisibis. cade în mâinile persilor si Amida. Basilissa Ariadne murise cu trei ani mai înainte. împãratul obligându-se a plãti anual persilor 550 de livre de aur. Pompeius si Hypatios. în 506 se încheia si tratatul de pace pe sapte ani476. Erzerum). în privinta relatiilor cu Occidentul. p. p. deschise diferendul ce-1 avea de lãmurit cu Bizantul. v.. Ev. Rãul. (Bonn). pentru a termina puternica cetate Dara. a cãror pricinã Mazdak o vedea de cele mai multe ori în femei si proprietate. 481-483380 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Vorbind despre aceastã cetate „mare si puternicã a Mesopotamiei. Selsk. ceea ce înseamnã mortificarea Individualitãtii. la cinci kilometri de frontierã.-filol. capitala Armeniei romane. Ura si Lupta. Anastasios întelegea sã acorde regelui un împrumut. pustiind crunt Mesopotamia bizantinã si cea persanã. v. pierdutã de bizantini. Cedrenus adaugã cã Anastasios „fãcu acolo bisericã si magazii de grâne. El nu lãsa nici un fiu si n-a luat nici o mãsurã spre a asigura succesiunea. . în vârstã de optzeci de ani. cit. dupã sase ani de sovãire. Anastasios îi acordã titlul de consul478. Amândouã aceste acte sunt o afirmare a ideii unitãtii imperiului. tribune (rostre) si douã bãi publice". II. 4771. ca si Condradictia. în cele din urmã Anastasios puse în fruntea unei armate puternice pe Celer. dupã un asediu de trei luni. 478 [Pentru surse si bibliografia discutiilor privitoare la consulatul lui Clovis. 56]. XXXII (1978). spre a defini situatia regelui ostrogot Theodoric. Pentru detalii. 216-217. hist. pp. Medd. apãrarea comunã împotriva barbarilor de dincolo de munti. o numi Anastasiopolis si-i dãdu privilegii de oras477. dupã o lungã domnie plinã de mari osteneli. Clovis îsi constituise regatul franc în Gallia. un il-lyrian priceput. Kavadh I avu o lungã domnie (488-531) si a fost un mare suveran. 6. Anastasios profitã de încurcãturile ce le aveau persii cu hunii la nord. sã se elibereze de Rãu. am vãzut cã Anastasios. 381 IV. tot atâtea piedici. împãratul completã si întãriturile de la Martyropolis si Theodosiupolis. în noaptea de 9 spre 10 iulie 518479. Atingerea acestui ideal presupune ca el sã se dezbare mai înainte de particularitatea sa proprie. în 505. de foc si pãsune. se stinse din viatã. „Kgl.Dumnezeu. Individualitatea sunt. Brooks. 630. dar acesta nu vru sã renunte la ceea ce socotea un drept al sãu. care. secundat de alti buni comandanti. fortul principal la granita Mesopotamiei. devasta tinuturile persilor si asedie Amida. prin care se îngãduia persilor sã pãrãseascã Amida. desi ar fi putut ridica pe unul din cei trei nepoti: Probus. Danske Vidensk. 479 Stein. 379 deci sã se împãrtãseascã de femei si proprietate în acelasi chip ca de apã. La începutul anului 503. pentru întretinerea fortãretelor din Caucaz. Kavadh deschide deci ostilitãtile. El ceru împãratului reluarea plãtilor stipulate prin tratatul din 442. pe teritoriul care nominal era al imperiului. Lupte necontenite avurã loc. pp. Oamenii aveau ^5 L 'Iran sous Ies Sasanides (1944) si Le regne du roi Kavadh I et le communisme mazdakite. silin-du-1 pe Kavadh la încheierea unui armistitiu.

compusã cãtre 450. literatura crestinã tine un loc însemnat. Princeton. un avocat din Constantinopol. si duce povestirea de la Sinodul din Niceea pânã la 428. trateazã acelasi subiect în a sa Istorie ecleziasticã. 1985. Idejno-politieeskaja bor'ba v ran-nej Vizantii (po dannym istorikov IV-VII v. în 10 cãrti. cãtre mijlocul sec481 Vezi frumoasa caracterizare la Croiset. în care schiteazã pentru fiecare popor succesiunea cronologicã a marilor evenimente ale istoriei sale pânã la 325. în sfârsit. I. de a nota. avocat din Constantinopol. Literatura crestinã în aceastã primã perioadã a istoriei bizantine. fãrã nici o artã. faptele si scrierile lor. Nu trebuie sã credem însã cã aceastã literaturã e strãinã de spiritul elenismului.E. însã Supra. Theodoret. ne-a lãsat si el Istoria eclesiasticã în 5 cãrti. [între completãrile ce se pot face. de a însemna fazele întinderii crestinismului. 1988. Nauka. Ed. 265) si unde a exercitat episcopatul de la 313 pânã la moartea sa. cap. povestirea de unde acela o lãsase si a dus-o mai departe. în 5 cãrti. „Christliche Schriftsteller. Eadem. de care se apropie prin aceea cã întregul material adunat trebuia sã intre într-un cadru cronologic. un panegiric al marelui împãrat. Autorii crestini se folosesc de forme ale literaturii grecesti. pp. V. cap. Ea nu ni s-a pãstrat în forma originalã. 911-912. Griechische Litteratur. care au ajuns pânã la noi. Eusebios n-are însusiri deosebite: povestirea e uscatã si putin coerentã. Viata lui Constantin. se pot mentiona W. ei acceptã si rãspândesc idei din literatura profanã480.] 383 NICOLAE BANESCU olului al V-lea. domnia lui Constantin cel Mare. si desface din diferitele serii de fapte sincronismul care era obiectul ultim al lucrãrii sale. Socrates. sub acelasi titlu de Istoria eclesias-ticã. Pe lângã opera de istoric. 30. [V. El îl urmeazã de aproape pe Socrates. Sozomenos. în 340. § l. de a face cunoscuti pe marii martiri si pe marii doctori. din seria aparitiilor mai recente.1 382 numai fragmente. un fel de dezvoltare a celui din urmã capitol al cronicii. si douã mari opere apologetice. e si azi contestatã482. IV. aparitia ereziilor. Einleitung". dar îmbrãtiseazã epoca de la Sinodul din Niceea pânã la 425. Obiectul sãu era. n. în patru cãrti.v. . scrisori sau amintiri lãsate de oamenii epocii. voi. Z. Eusebios a dat si numeroase scrieri de exegezã. Al Cameron. cum o spune în prefatã. Ca scriitor. în Siria de Nord.V. a reluat. Eusebios a scris o Cronicã. Istoria lui Eusebios a avut continuatori. Litterature grecque. Moscova. perioadele de persecutie si calm. si autenticitatea sa. tinerea sinoadelor si întemeierea bisericilor. Vizantijskaia kul'tura.VIA tA INTELECTUALÃ DE LA CONSTANTIN CEL MARE PÂNÃ LA IUSTINIANI 1. a editorului. El este întemeietorul istoriografiei bisericesti si izvorul principal pentru domnia lui Constantin cel Mare. si a lãsat un numãr de scrisori. si „ideea singurã de a alege acest subiect si a-1 pune în istorie era în sine nouã si fecundã"481. unde s-a nãscut (c. în 9 cãrti. pe care uneori îl transcrie. El îsi scoate informatia din scrieri. Londra. de la 305 pânã la 439. Moscova. asa cum ni s-a transmis. relative la diferite pãrti din Vechiul si Noul Testament. Nauka. 482 Cf. episcop de Kyrros. 1974. Nu aflãm într-însa o expunere dramaticã a evenimentelor. Byzantium and the Decline of Rome. Istoriografia e reprezentatã prin Eusebios din Caesarea (în Palestina). de a stabili pentru fiecare Scaun apostolic seria episcopilor. dar faptele relatate au o valoare documentarã de primã ordine. Udai cova. Literature and Society in the Early Byzantine Period. Ed. 1968. e un encomion. Dar opera sa cea mai importantã este Istoria ecleziasticã. ca si Socra-tes. independent de ceilalti doi. Kaegi. a. Din aceastã operã ni s-au pãstrat 480 Schmid-Stãhlin. de încrederea cãruia întotdeauna s-a bucurat.

Târgul zgomotos si grosolan îl scârbi si el fugi în singurãtate. dintre care cele mai însemnate sunt: Hexaimeron (nouã cuvântãri asupra operei celor sase zile). totul fiind real în povestirea biblicã. atunci. ridicã la rang de episcopat târgul Sasima. la Alexandria si la Atena. ortodocsii din Constantinopol. Grigorie de Nazianz si fratele lui Vasile. pe cei mai ilustri reprezentanti ai acestei literaturi. El si-a fãcut mai întâi învãtãtura în scolile din Caesarea. muri Eusebios. Vasile exercitã timp de opt ani o mare autoritate în mijlocul luptelor si primejdiilor. oprimati de arieni. Vasile îsi fãcu prima educatie intelectualã în Neo-Caesarea Pontului. cãrora le dã exemplul si regula. în numãr de 365. Tatãl sãu îl aduse ca ajutor la Nazianz si. Hrãnit cu filosofia greacã. cu tot talentul sãu de orator. cincisprezece cuvântãri Asupra Psalmilor. în 370. Grigorie de Nyssa. în anul 331. voia sã-1 aibã de ajutor si-1 decise a primi preotia (361). dintr-o veche familie bogatã si crestinã. se simti atras cãtre Bisericã. a cercetat apoi pe maestrii cu renume la Caesarea Palestinei. Hirotonit preot în 364 de Eusebios de Caesarea. întors în Cappadocia. cãci aceste texte trebuie luate în385 NICOLAE BANESCU tocmai. el le foloseste în formã crestinã cu multã dexteritate. încurajati de venirea la tron a lui Theodosius I. 3) scrierile zise ascetice. în apãrarea Ortodoxiei se ilustrarã în primul rând „cei trei cappadocieni": Vasile cel Mare. Vasile era un om de actiune. Arianismul a stârnit acolo pasiunile. 4) o culegere de scrisori. prin temperament. Grigorie un meditativ. el fu ales. unde rãmase vreo zece ani si unde strânse prietenia cu Vasile. metropola provinciei. vizitã Siria si Egiptul. Acolo aflã. nu fãrã dificultãti. La întoarcere. fiind. Un mare numãr de alte opere ale sale nu ni s-au mai pãstrat. Nãscut în Caesarea. era unul din marile orase ale imperiului. Vasile. Plin de reminiscentele literaturii clasice si de acelea ale Scripturii. Se deosebesc totusi unul de altul prin caracter si spirit. la Constantinopol si Atena. în a doua jumãtate a secolului al IV-lea. De atunci Mitropolit de Cappadocia. obiect de litigiu cu episcopul Anthim de Tyana. în 371. renumitã prin scolile sale. Dar. atunci episcop în Caesarea. în special cu doctrinele lui Platon si Plotin. unde tatãl sãu tinea scoala de retoricã. dar a trebuit sã treacã un timp pentru a se consacra sacerdotiului. îsi completã apoi aceastã educatie la Caesarea. îl chemarã sã le fie conducãtor. episcop de Nazianz. Stilul sãu e al unui scriitor de rasã. dupã un an. unde îl cunoscu pe Iulian si legã prietenie cu Grigorie de 384 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Nazianz. Cappadocia a dat. Ei îl audiarã pe Himerios si pe Libanios. a fost timp de sase ani consilierul sãu si când. Opera sa cuprinde: 1) douã scrieri dogmatice {Contra lui Eunomios si Asupra Sfântului Spirit). 2) o serie de omilii. El ni sa pãstrat fragmentar. care expune faptele pânã la 428. Grigorie veni în capitala . si-i pronuntã elogiul funebru. cãutã singurãtatea. sprijinul Ortodoxiei în Orient. apropiati prin comunitatea de idei si prin geniu. în 379. cele mai multe din epoca episcopatului sãu (370-379) si constituind unul din cele mai interesante documente pentru istoria secolului al IV-lea. Grigorie de Nazianz a fost în strânsã prietenie cu Vasile cel Mare. în interpretarea textelor biblice înlãturã orice alegorie. dupã disparitia lui Athanasios (373). un orator. Grigorie îi urmã în Scaun.Trebuie sã amintim alãturi de acestia si pe Philostorgios. Botezat de episcopul de Caesarea. si aceasta va fi una din operele principale ale vietii sale. Teologia numãrã în aceastã epocã câteva mari figuri ale literaturii crestine. de moartea lui Vasile. în 374. Tatãl sãu. el a îmbinat aceste douã elemente cu multã gratie si usurintã'83. unde cunoscu viata monahalã aflatã acolo. omiliile Contra cãmãtarilor si cea Cãtre tineri asupra felului de a trage folos din autorii profani. cãutând retragerea departe de lume. b. a-i urma în Scaun. Vasile cel Mare a fost. îsi pãrãsi episcopatul si plecã sã trãiascã în retragere la Seleucia Isauriei. si-1 convinse pe Grigorie a primi sã fie numit acolo episcop. întors în patrie. începu a organiza în Pont comunitãti religioase. vestitii retori ai epocii. Caesarea. în floare.

Rareori o elocventã a fost atât de spontanã si atât de puternicã. Când. Unele privesc misiunile pe care le încuraja sau le punea la cale. cât. Un loc mai mic ocupã. iar la Sinodul din Constantinopol apare ca unul din teologii cei mai ascultati ai Orientului. care cuprinde trei feluri de scrieri: tratate. reluându-si ocupatiile de episcop. Antiochia Siriei. scrisori si poezii. ne-a dat strãlucita figurã a lui loan Chrysostom (Gurã-deAur). mai înainte485. nu în poezie aflãm geniul sãu. în toatã aceastã operã imensã. Dar. Opera sa se compune din discursuri. în 383. el face sã se aleagã alt episcop si se retrage definitiv din viata activã. avu de luptat cu adversarii. Avem de la el si vreo cincizeci de discursuri tratând mai mult despre moralã. Ea a smuls întotdeauna admiratia ascultãtorilor si ne captiveazã si astã2i numai la simpla lecturã. Grigorie de Nyssa. cei dintâi episcopi sositi îl aleserã patriarh al metropolei. Unei tinere vãduve s. relele moravuri. Reputatia sa se întemeiazã înainte de toate pe opera-i dogmaticã. Chrysostom nu se preocupa atât de dogmã. pe-trecându-si cei din urmã ani la domeniul sãu pãrintesc. expuneri ale doctrinei ortodoxe. el a biciuit îndrãznet viciile.. A lãsat si scrisori. fie la Constantinopol. ele se adreseazã numerosilor prieteni lãsati în urma sa si au 484 Ibidem. care se numãra în aceastã epocã între marile metropole intelectuale ale Orientului. Scrise în cea mai mare parte la Kukusos. ci în oratorie. Sunt vestite între discursuri elogiile funebre tinute la moartea lui Athanasios si a Iui Vasile cel Mare si cele cinci Discursuri de teologie. Scrisorile sunt aproape toate din epoca retragerii si se referã la incidente private. prejudecãti ce rodeau la temelia societãtii în aceastã epocã de lungã agonie a pãgânismului. In ultimii ani. Asupra sacerdotiului. discursuri si scrisori. dar s-a exersat si în versificatia zisã „ritmicã". Viata sa atât de agitatã a fost schitatã. cum aratã Croiset. Grigorie pãrãseste înalta demnitate (iunie 381) si se retrage la Nazianzos. interesante pentru cunoasterea omului. 934 si urm. în care intrã minunatele predici tinute fie la Antiochia. a compus o întinsã operã poeticã. mai presus de toate. .). 388 ca scop sã le sustinã curajul. Discursurile cuprind toatã seria omiliilor. cit. Celor ce întretin la dânsii fecioare. Sub Valens. Scrierile sale numeroase se referã mai ales la exegezã. Dar. 940-948. în liniile sale mari. Scrisorile sunt aproape toate din perioada exilului. descurajat de luptã. Grigorie a întrebuintat în poemele sale metrul clasic. timp de doi ani. Elocventa sa are mai multã amploare si strãlucire decât a lui Vasile cel Mare484. a fost numit de fratele 387 NICOLAE BANESCU sãu (371) episcop al micului oras Nyssa din Cappadocia. La acestea se adaugã 129 epitafe si 94 mici bucãti gnomice sau epigrame. care trebuie asezat alãturi de marii cappadocieni. op. întemeiatã nu pe cantitatea silabelor. pp. care triumfase la întâiul Sinod ecumenic din 325. unde muri cãtre 390.a. ci pe numãrul lor si pe accent. pe care editorii moderni o împart în douã cãrti: Poeme teologice si Poeme istorice. Atunci. închinat Bisericii. Contra adversarilor vietii monastice. 386 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN imperiului si. Tratatele privesc chestiuni de moralã religioasã (Asupra penitentei. vestitã prin scolile sale. la 53 ele ani. de moralã. El este mai mult teolog decât orator sau scriitor. 485 Vezi capitolul privitor la Domnia lui Arcadios. Sinodul ecumenic se adunã la Constantinopol. Silindu-se a trezi în fratii sãi virtutile crestine. El a lãsat în urma sa o operã considerabilã.I8H Croiset. dar regularitatea alegerii sale fu contestatã de noii sositi. Despre cãsãtoria unicã. alãturi de aceste genii. a avut de luptat împotriva arienilor. p. în 381.

Athanasios cel Mare. care e în strânsã legãturã cu luptele sale teologice. op. orator si filosof. în 392 a fost chemat la episcopatul din Mopsuestia. care contribuise mai mult decât altii la formularea dogmei „consubstantialitãtii" (6/ioouaia). la 20 de ani. sã punã faptele povestite în argumente si sã le conducã metodic la concluzia pe care o impun. Prin implacabila sa luptã în apãrarea ortodoxiei. Ea a dat Bisericii figura impunãtoare a Sf. unde a rãmas pânã la sfârsitul vietii (428). Reprezentantul de frunte al acestei scoli a fost Theodor de Mopsuestia. Energicul teolog e si un abil orator. a dat o serie de Comentarii asupra Scripturii si diferite opere de controversã teologicã. nãscut cãtre 350 la Antiochia. si a fost supranumit „cel Mare". în 383. dusmanul neîmpãcat al lui Nestorios. jjji ii! 390 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Ca gânditor. Celelalte scrieri sunt aproape toate împotriva doctrinei arienilor. . si timp de zece ani a predat învãtãmântul la Antiochia. care alcãtuiesc un izvor din cele mai însemnate pentru istoria eclesiasticã a secolului al V-lea. în opozitie cu cea din Alexandria Egiptului. Scrisorile ce ni s-au pãstrat de la Synesios mãrturisesc recunostinta duioasã si admiratia adâncã ce i-a pãstrat-o tot timpul vietii. fusese osândit în Sinodul de la Niceea si trimis în exil. Arios. întemeietorul cãlugãrimii egiptene. fãcând din Fiul lui Dumnezeu o creaturã.!. Alexandria 1-a dat si pe patriarhul Cyril. dupã moarte486. Cel Despre întruparea Verbului apãrã credinta în întruparea lui Christos. unde fu initiat în filosofia neoplatonismului de renumita Hypatia. schiteazã icoana idealã a vietii ascetice. Athanasios pãtrunde în miezul lucrurilor. opere de polemicã si de exegezã. Pãrintele ereziei. Arianismul. Biografia Sf.. 927-928. Discursul Contra gentililor combate politeismul pãgân în stilul vechilor apologeti. El a urmat acolo lectiile lui Libanios. Athanasios a desfãsurat o mare activitate literarã. un om exceptional. unde si-a continuat studiile sub directia acestuia. Egiptul 1-a produs si pe Synesios din Kyrene. a fost apoi atras de Chrysostom la viata asceticã si.. în Cilicia. trecut apoi la crestinism si devenit episcop. fiind astfel initiatorul direct al nestorianismului. pentru a înlãtura credinta cã o persoanã divinã a putut suferi si muri. a fost hirotonit preot. Nu ni s-au pãstrat din toate acestea decât fragmente si traduceri în limba latinã si sirianã. De aceea. Anton. prin temperament. caracteristicã scolii alexandrine si a deosebit în Christos 389 NICOLAE HÃNESCU douã persoane. Synesios a fost trimis de patria sa la Con-stantinopol. care umple jumãtate din secolul al IV-lea cu zgomotul luptelor sale pentru adevãrata credintã. Alexandria Egiptului era de asemenea una din marile metropole culturale ale Orientului.\:4. El stie perfect sã construiascã o demonstratie. el a trecut la urmasi ca un adevãrat atlet al lui Christos. pãgân mai întâi. în care totusi si-a încheiat viata. alungat de cinci ori din Scaunul de patriarh. s-a retras în mãnãstirea organizatã de Diodor din Tarsos. Adversarul sãu principal fusese Athanasios. A fost un adversar al exegezei alegorice. tratate dogmatice. Sinoadele care au condamnat pe Nestorius 1-au lovit si pe el cu anatema.. el si-a primit cultura în scolile superioare din Alexandria. scoala exegezei literare. Croiset. cit.scoala Antiohiei era. El a compus un mare numãr de scrisori si cuvântãri. Nãscut cãtre 370 dintr-o distinsã familie pãgânã din Pentapolis. Ca scriitor. . Ea s-a bucurat de timpuriu de traduceri în limba latinã si în limba sirianã. agita adânc în aceastã epocã spiritele credinciosilor. Ales episcop de Alexandria în 328. el cere ca sufletul omenesc sã meargã drept la Dumnezeul unic din care totul purcede. pp. fiica matematicianului Theon. într-o misiune pe lângã împãratul . în 399. El tine un loc însemnat în istoria dogmelor si a literaturii prin explicarea îndrãzneatã a principiilor de exegezã ale învãtãtorului sãu. el strãbãtu sub cinci împãrati o viatã de lupte îndârjite. între care un mare tratat Asupra întrupãrii.

Paris. Dupã ce a stat acolo câtva timp.388. Synesios a compus zece imnuri în dialectul doric si în metru antic. Altã scriere a lui Palladios. participând si la luptele cu briganzii Libiei. parte din cele auzite de la altii. originar din Asia. ocupându-se cu economia proprietãtii sale.). parte din experienta proprie. se întoarse la Kyrene. la care fusese în misiune. Ea se compune din discursuri. Scrierea. i. în marginea pustiului. Printre scrierile de tinerete trebuie citatã cuvântarea menitã a fi cititã dinaintea lui Arcadius. si Synesios s-a mãrginit a o publica487. foarte instructive.. d.fftfe' •' "îR'Hxr^'i t/« . el ne înfãtiseazã în prima linie în aceastã operã. intitulatã Despre suveranitate (Flepi Paaikeiaq) e privitã ca manifestul anti-german al partidei nationaliste din capitala imperiului. Aceastã cuvântare. Ales episcop de Helenopolis. avu episcopatul de Aspuna. fiindcã ne introduc în viata epocii.. se cãsãtori cu o 391 crestinã si petrecu mai multi ani la domeniul sãu. Scrierea sa fundamentalã e AavaiaKov (Historia Lausiaca). Cunoscãtor perfect al vietii solitarilor egipteni si palestinieni. a fost amestecat în cearta origenistilor si exilat de Arcadius în Egiptul de Sus. pe Palladios.). istoria cãlugãrimii din Egipt si Palestina. si s-a întors în Asia Micã trecând prin Palestina. La întoarcere. în forma unui dialog. Synesios de Cyrene. Cu acest prilej compuse cunoscuta-i cuvântare Despre suveranitate (Jlepi jSamAeta^). Opera lui Synesios formeazã o tranzitie între literatura pãgânã si cea crestinã a acestor din urmã secole. scrisori si imnuri. Ea cuprinde peste 150 de scrisori. scrisã pe la 420 si numitã astfel dupã sambelanul imperial Lausos.[Se poate adãuga aici Chr. (These.'••'. cãtre prieteni si cãtre Hypatia. spiritualã. rezervele sale asupra doctrinei si disciplinei. în aceastã primã perioadã a istoriei bizantine. unde petrecu mai multi ani.vîjb <>• 392 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Aurelian si relatiile dintre el si fratele sãu Caesarios. în care fu întãrit de patriarhul Alexandriei. loan Cbrysostom. cãruia i-a fost închinatã. la sud de Kyrene. Povestirile egiptene povestesc lupta lui Osiris si a lui Typhon.1 •••• '. si a dobândit o culturã clasicã temeinicã. însotitã de note si comentarii (These complementaire. Les Belles Lettres. apare si poezia religioasã . Dar o importantã cu mult mai însemnatã decât toate acestea o are corespondenta lui Synesios. Lucrarea constituie deci pentru noi un izvor de cãpetenie pentru cunoasterea vechii istorii a monahismului. § 3. operã plinã de nobile sentimente si de sinceritate. si sunt o mãrturie a studiilor sale multilaterale. spre a cere pentru patria sa o usurare de impozite. desi fãcuse. Synesios fu chemat de toti în fruntea episcopatului de Ptolemais. în Bithynia. Ea a avut o întinsã rãspândire mai ales în mãnã393 NICOLAE BANESCU stiri. si a fost de timpuriu tradusã în limba latinã si în mai multe limbi orientale. Poezia religioasã. sub care în realitate se ascund prefectul pretoriului 487 Vezi domnia lui Arcadius. e un izvor însemnat pentru viata ilustrului prelat488. e Dialogul istoric despre viata Sf. Elogiul cheliei e o compozitie sofisticã.. 1951. El s-a nãscut în 364. traducere. compusã în exilul sãu din Egipt. care nãvãleau în tinut. Lacombrade. a fãcut o cãlãtorie în Egipt pentru a cunoaste pe cãlugãrii vestiti acolo. în . în Galatia. Oientul a produs si pe cel mai însemnat istoric al monahismului egiptean. Demougeot. cu vânãtoarea si cu studiile filosofice. crede cã aceastã îndrãzneatã cuvântare n-a putut fi pronuntatã niciodatã. al cãrui devotat admirator a fost... care-i analizeazã ideile. hellene et chretien. Hagiografia. c. Ca poet. în Galatia. Les Belles Lettres. Le discours sur la royaute de Synesios de Cyrene ã l'empereur Arcadios.o. cu multã loialitate. Tratatul Despre vise e un document al superstitiilor neoplatonice.Arca-dius. 1951 si Idem. Paris. în anul 411.

idealurile înalte ale neoplatonismului. La civiltã bizantina. a. în cadrul expunerii noastre ne intereaseazã epoca imnurilor religioase care începe în secolul al Vlea si înfloreste mai cu seamã în secolele al Vl-lea si al VII-lea. si instrumentele cu care forma spiritele erau pentru profesor mitologia si istoria pãgânã491. a venit apoi. ziua sãrbãtorii sale. Romanos caracterizeazã. traditia puternicã a împãratului stoic Marc Aureliu. pe când altii îl pun în cea a lui Anastasios I. care vedea încã în adorarea zeilor unica salvare a cetãtii eterne. Krumbacher189. ceea ce ne izbeste în istoria literaturii grecesti e popularitatea de care se bucura sofistica. la Constantinopol. rezumate atât de bine de Brooks: patriotismul roman. Torino. ed. Literatura pãgânã. 394 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN mai solemn si mai sublim. Bibliografia asupra celebrului imnograf la p. îi procura iluzia frumusetii literare. ca preot. p. asa-zisele Kanones. Manuscrisul de mâna sa a fost pãstrat în biserica Theotokos. unde a fost. Persistenta sa se datoreste multor cauze. Dar argumentele produse de Krumbacher ne fac a admite cã Romanos si-a început cariera poeticã sub Anastasios I (491-518). dupã cum spune acesta.ritmicã. 490 Ibidem. construit dupã cantitatea silabelor. care însufletea miscarea intelectualã a epocii. Erau „sofisti" în toate . Litteratur. ea si-a cãutat refugiul în scoli. unde a continuat a se exercita si a se produce chiar în afarã. Pãstratã în patru diferite versiuni mentionate de Krumbacher. cu visurile lor de nemurire. 963 si urm. si cea din urmã. dupã expresia lui Krumbacher. în care imnurile religioase de larg cuprins ajung la desãvârsire. încã din secolul al II-lea d.. si a obtinut printr-un vis miraculos darul poetic al imnurilor. în aceastã epocã de triumf al crestinismului. compunând aprox. Reprezentantul ei principal a fost Romanos. a slujit ca diacon în biserica învierii din Berytos. Aceastã poezie crestinã nu mai îmbracã versul clasic. în legãturã cu biserica Theotokos ev roîg Kvpov. ale cãrei începuturi au fost schitate cu multã eruditie de K. a „sofisticii". „cea mai însemnatã fazã a istoriei poeziei grecesti a imnurilor. la data ele l octombrie. epoca de înflorire.Hr. supranumit Melodul (6 MeÃcodog). care începe cu o nouã formã arhitectonicã de poezie. cãci vocalismul nou nu mai cunoaste vocale lungi si scurte. Putinele date asupra vietii sale se aflã aproape numai într-o veche legendã cuprinsã în Minee. dinaintea unui public ales. 1000 de kontakia. 671. ci numai isochrone. 1915. Foarte mult pretuit ele întemeietorul bizantinologiei. care a dat imnului religios. p. ea ne povesteste cã Romanos s-a nãscut într-un oras din Siria. Odatã cu pierderea libertãtii grecesti. • 395 NICOLAE BANESCU 2. Toti reprezentantii sãi ilustri au fost profesori de retoricã. care stãpânea educatia tinerimii. cum se chema elocventa de aparat. Krumbacher deosebeste trei epoci principale în dezvoltarea istoricã a poeziei religioase: epoca pregãtirii. Ea îi deschidea calea cãtre succes în viatã. Faptul cã legenda nu precizeazã sub care anume din cei doi Anastasios a venit Romanos la Constan-tinopole a fãcut ca unii savanti sã punã acest eveniment în timpul domniei lui Anastasios al II-lea (713-715). cultul Cybelei si Isidei. sub împãratul Anastasios. 153489 Geschichte der byzant. Sofistica rãspundea unei trebuinte profunde a elenismului de atunci. a Il-a. exista încã alãturi pãgânismul. p. Dar cea mai trainicã si mai persistentã influentã conservatoare era aceea a retoricii. Principiul formei noi este numãrul silabelor si accentul. O lungã discutie a împãrtit pe cercetãtori în aceastã privintã. al lui Mithra si Orpheus. 669. si într-însul acest gen apare în perfectiunea sa cea mai înaltã"490. în care cântecele ce-1 glorificau pe Dumnezeu erau compuse din cuvinte ale Sfintei Scripturi. elocventa nu-si mai putea afla loc în agora. Sofistica. Turchi. sau în ceremonii. si în aceeasi bisericã vestitã a fost sãrbãtoritã îndeosebi aniversarea sa. caracterul cel ** N.

în epoca lui Constantin si a urmasilor sãi. IP.q . din pãrinti bogati. si-a întrerupt activitatea. Moartea neprevãzutã a tânãrului suveran a fost pentru el o mare loviturã. apoi la Constãritinopole. ale cãror opere ni s-au transmis. Paris. în „Cambridge Med. p. Libanios si Themistios formeazã treimea vestitã a veacului al IV-lea.'. unde aflau profesori eminenti si un mediu literar distins. povestiri. pe care 1-ar fi lãsat urmasul sãu. si-a reluat învãtãmântul la Atena si 1-a continuat pânã la sfârsitul vietii. . I. altele — opere ele circumstantã. Nu e de mirare deci cã din toate pãrtile imperiului tinerii setosi de a-si întregi educatia se îmbulzeau în metropola cugetãrii elene. 393).••: . a studiat la Atena. loan Chrysostom a fost elevul admirat al celebrului Libanios. monodia la moartea lui Iulian si un epi-taphios închinat acestuia. La 362. El si-a câstigat acolo o mare celebritate ca profesor. modele ele exercitii pregãtitoare (. exercitându-si acolo învãtãmântul pânã la sfârsitul vietii (c. voi.?Mi 398 Libanios a scris mult. a stat departe de viata politicã.Y8fc . 397 N1COLAE IUNESCU tor. t. elogii. si ea se manifesta si în domeniul intelectual. la o datã nesigurã (dupã unii. 1885. la Nicome-dia. Elevii sãi cei mai distinsi au fost crestinii: loan Chrysostom. Theodor de Mopsuestia. unde apoi si-a avut catedra sa de re492 Em. dar Atena. La scolile ei nu veneau numai pãgânii: crestinii însisi erau atrasi de farmecul învãtãmântului lor. citind si recitindu-i pe oratorii attici. Libanios s-a nãscut la 314 în Antiochia Siriei. Ele erau îndeosebi înfloritoare în Constan-tinopol si Atena. si din scrierile sale ni s-au pãstrat o mare parte. Pasionat de elocventã.. •:•. Himerios. cu mãretia monumentelor ce o împodobeau. Antiochia. între marii sofisti ai timpului.Kpojv^vãajJiaia). 389. si în cele din urmã se întoarse în orasul sãu natal. în toate orasele care aveau institutii analoge cu facultãtile sau universitãtile noastre492. S-a bucurat de mare credit sub împãratul Iulian. amplificãri pe o temã fictivã (jueAerai). Thoughts and ideas of the Period.491 Vezi interesantele consideratii ale lui Brooks. . iar la Antiochia Siriei. rjfiojtoiîoci. Vasile cel Mare si Grigorie de Nazianz au putut fi astfel atrasi printre auditorii sãi. cum s-a exprimat el însusi. Himerios din Bithynia s-a nãscut în Prusias (Brusa). chemat de împãratul Iulian pe lângã el. El a fost recunoscut ca cel dintâi dintre maestrii elocventei în Siria greacã. . si reprezentanti din cei mai ilustri ai literaturii religioase. aceasta dobândise o importantã fireascã. Odatã cu strãmutarea centrului politic în noua capitalã a lumii. Histoire de la litterature grecque. cu limba si traditiile sale. un Grigorie de Nazianz au fost printre elevi. descrieri (eKqpãaeiq). dar s-a pregãtit mai ales pentru oratorie. unele. cele mai scumpe sperante ale sale risipindu-se odatã cu disparitia lui. simple amplificãri ele scoalã asupra unor subiecte fictive. un Vasile cel Mare. Dupã moartea acestuia. A profesat un timp la Atena. din care s-au pãstrat integral numai 24. era privitã ca adevãratul centru al clasicismului. 396 pãrtile imperiului roman. El a compus 80 de cuvântãri.ti-npov. Burnouf. Himerios a fost numai om de scoalã. prin strãlucirea formei. în care se face a vorbi un personaj istoric sau legendar în anumite situatii. 568 si urm. îl plânse ca prieten si ca apãrãtor al elenismului. la Niceea. p. Vasile cel Mare. Scrieri de scoalã. Libanios îl caracterizeazã pentru aceastã calitate TOV ecr$T]/jacri 'ka. History". cãtre 315) si a urmat la scolile din Atena. dacã crestinii „nu i 1-ar fi smuls". ea trãia spiritual din mostenirea strãlucitã ce i-o lãsase antichitatea. Cele mai vestite din aceste asezãminte se gãseau în Orient. unde a stat cinci ani. Grigorie de Nazianz." l> . în Occident ca si în Orient. adicã în lumea greacã. care-1 numi quaestor.-*.

A stiut sã vorbeascã împãratilor cu demnitate si. Themistios a fost un mare personaj. compuse pe vremea când era Cesar.lucrãri critice asupra lui Demosthenes. El a salutat urcarea pe tron a lui Iulian. episcopi. în viata sa atât de scurtã si Schmid-Stãhlin. Discursul cãtre Mama Zeilor (Eîf TJ)V jUTjTepa t&v $L<yv). trimis la Roma. tinu o cuvântare pentru Valens. pe moralisti. si-a fãcut mai întâi educatia pe lângã tatãl sãu. dintre toti zeii. o consolare ce si-o adreseazã lui însusi. una pentru consulatul fiului sãu si alta pentru pacea lui Valens cu gotii. pe Helios ca cel mai cuprinzãtor. îl numi senator. Avem trei discursuri oficiale: douã panegirice ale împãratului Constantiu. în care autorul scoate în relief. scris în Gallia. Themistios a fost oratorul oficial al Constan-tinopolei. în momentul despãrtirii de prietenul sãu scump Sallustius. Cea mai însemnatã e Contra Crestinilor (Karã rahiÃaicov). 317). împãrati. împãratul Iulian se stie cât entuziasm îi aratã493. iar în 358-359 . cele dintâi. compus dupã toate regulile artei. Griecb. Themistios stiu sã-si atragã. într-o societate sfâsiatã de lupte religioase. astãzi pierdutã. apoi la Constantinopol. si-a îndeplinit acest rol în chip onorabil. a impresionat prin adânca sa cunostintã a autorilor clasici. el a gãsit timp sã scrie. exprimã aceeasi înflãcãratã pietate. a reclamat libertatea cultului cu nobilã înãltime de cuget. pentru a face ideile greu de înteles ale marelui filosof accesibile tuturor. între 345 si 360 compuse Parafraze la operele lui Aristotel. în 350. filosofi. amintirile din Homer si Platon se îngrãmãdesc în cuvântãrile sale. o tesãturã de minciuni strãlucite. amestecat în evenimentele politice ale timpului. tinu o cuvântare 399 dinaintea lui Constantiu.proconsul. 400 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN atât de absorbitã de actiunea militarã purtatã cu multã bravurã. Ca scriitor. salutã apoi. el a pronuntat cuvântarea solemnã la Antiochia. binefãcãtoarea sa. Dar fondul naturii lui Iulian apare mai bine în operele satirice. ) indicând prilejul si subiectul discursurilor sale. cele mai multe referitoare la evenimente contemporane. impuse de convenientele oficiale. Avno%iK6q. adresatã cãtre oameni de tot felul: pãgâni sau crestini. a rostit sase cuvântãri sub Theodosius cel Mare. si nu tot ce a scris a ajuns pânã la noi. celelalte fiind amplificatii de scoalã. si atingând subiecte foarte variate. pp. cum bine le caracterizeazã Croiset. care. Discursul adresat Regelui Soare (Eig TOV pacrikea "HXwv) e un fel de meditatie. Datoritã talentului sãu. retori. Litteratur. în 377. 1011-1013. pe Jovian. în 355. cu prilejul Consulatului. adevãratul mijlocitor între lumea de sus si cea de jos. în numele Senatului. Grigorie de Nazianz îi recunoaste titlul de jSacrtAeug Ad/ov. în sfârsit. care se ocupa cu filosofia si cu literatura clasicã. Deosebit de interesant e Panerigicul adresat orasului sãu natal. Expert în literatura clasicã. demnitari. dupã victoria acestuia asupra lui Prokopios. si Elogiul împãrãtesei Eusebia. constând din Viata oratorului si din argumente (vnofieasu. care 1-a numit prefect al orasului (384). o interpretare alegoricã a mitului Cybelei. Libanios a lãsat si o întinsã corespondentã. Frumoase pagini de sinceritate si înãltime de idei aflãm si în discursul al Vlll-lea. A fost un orator sãrbãtorit încã din viatã: Libanios are pentru el o mare admiratie. unde deschise o scoalã. si o cunoastem numai din combaterea ce i-o . pe care gelozia lui Constantiu îl îndepãrteazã de el. si prin aceasta limba sa pãrea contemporanilor de o mare bogãtie si puritate. cel din urmã fãcând un mare contrast cu ele. sperând un nou Herakles si Dionysos. ajungând unul din oamenii cu vazã ai imperiului. Dupã aceea. Nãscut în Paphla-gonia (c. a tinut discursul la decenaliile lui Gratian. Studiase cu pasiune pe poeti. iar la decenaliile lui Valens si Valentinian (373). prin sentimentele sincere pe care le exprimã. A compus apoi discursuri. Elocventa sa nu e lipsitã de gratie si de strãlucire. Iulian împãratul are multe afinitãti cu acesti reprezentanti ai retoricii. pe istorici. favoarea împãratilor pânã la Theodosius I.

si ei 1-au batjocorit în cântece pe împãrat. Admiratia si pasiunea pentru elenism. un spirit cam dur. Iulian ne-a lãsat si o vastã corespondentã de o mare valoare documentarã. dar Polybios a fost modelul sãu. VII. Dupã cum acesta a arãtat cresterea puterii romane într-o perioadã decisivã a existentei sale. Misopogon. în aceastã satirã. Acestor nerusinate cântece. t. fãcându-se a-i lãuda calitãtile. poate. Un edict de maximum. ca acela în care Iulian opune Orientului molesit asprimea nativã a celtilor. i-a iritat pe antio-hieni. El vedea cum se nãruie în jurul sãu vechile credinte ale Heladei. gelos si violent. lipsit uneori de bun gust. Zosimos e singurul istoric cu oarecare relief în secolul al V-lea. si împãratul. iubitor de plãceri si de moliciune. în mijlocul cãrora a trãit ani de zile. afirmând cã zeii renegati si-au retras protectia lor fatã de imperiu. pun în aceastã satirã virulentã. în care autorul îsi propune a schita evenimentele din secolul al IV-lea si din timpul sãu. ca cel în care ne descrie atât de amãnuntit ambasada lui . 2e pârtie (Lettres et fragments). compus la Antiochia. Ea ne face sã pãtrundem. Scrisã repede. Silen e comicul Olimpului si judecã pe fiecare dintre oaspeti. conceput ca cea mai purã expresie a religiei si umanitãtii. oeuvres completes. b. p. Belles Lettres 1924. ne-a lãsat o operã istoricã intitulatã Istorie bizantinã (loTopia BvtavTiaKrî). ca o introducere la opera propriu-zisã.consacrã Cyril al Alexandriei. adversar al filosofilor. în 363. luându-i în batjocurã pe adversari. zice atât de 402 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN bine Bidez. 403 NICOLAE BANESCU Totusi. Iulian le-a rãspuns ca om de spirit. pe un ton de pamflet batjocoritor. el încearcã a demonstra cã sunt tot atâtea mituri în Biblie cât si la poetii greci. cã profetiile n-aveau a face cu evenimentele povestite de Evanghelie. e sever cu Constantin cel Mare si Theodosius I. oprindu-se la cucerirea Romei de cãtre Alaric (410). Este. în secretul uneia clin vietile cele mai tragice ale istoriei494. Dar. La un banchet dat de Kronos olimpienilor iau parte si Cesarii divinizati. care au protejat crestinismul. are loc un concurs de merit între cei mai buni. fãcând aprovizionãrile dificile. De aceea. delicat. cã 401 Dumnezeul Bibliei e nedrept. Banchetul. pe lângã aceastã valoare documentarã. Dar pentru o astfel de temã filosoficã el n-are pãtrunderea de spirit necesarã. cãrora li se adaugã si Alexandru. unele destul de mari. Istoriografia numãrã o serie de reprezentanti ai literaturii pãgâne. un element de frumusete. îsi bate joc amarnic de el. istoria lui Zosimos e una dintre cele mai bune ale epocii. prin informatia sincerã ce o cuprinde si prin claritatea expunerii. Preface. 57). dupã expresia lui Croiset. corespondenta se deosebeste si prin umorul si pitorescul atât de spontan cu care autorul stie sã schiteze scene si portrete. Aflãm însã într-însa pasaje care nu sunt lipsite de farmec. La sfârsit. Paris. Istoricul îl rezumã uneori pe Eunapios. si în corespondenta sa strãbat de multe ori sperantele si deceptiile ce-1 stãpâneau. Zosimos voieste sã explice declinul într-o perioadã tot atât de hotãrâtoare în sens contrar (I. pentru moravurile sale destrãbãlate. între cauzele decãderii romane însenineazã si distrugerea religiei nationale. sofist si om de stat sub Theodosius al II-lea si Marcian. din care ni s-au pãstrat fragmente. Dusmanul bãrbii (Microncbyov) e locuitorul Antiohiei. Priskos din Fanion (Thracia). iar Marc Aureliu obtine cele mai multe voturi. Saturnaliile sau Cesarii are aceeasi notã satiricã. Iulian a compus-o înainte de campania în Persia (362-363). Celelalte cãrti duc povestirea de la moartea lui Diocletian pânã în primii ani ai domniei lui Theodosius al II-lea. capodopera lui Iulian. I. 'm L'empereurJulien. A trãit sub Theodosius al II-lea si urmasii sãi si a scris Istoria contemporanã ('IffTopia vâa) în 6 cãrti. ca satirã. e. Cea dintâi cuprinde un scurt rezumat al istoriei imperiului de Ia August pânã la Diocletian.

proiectul de a face sinteza filosofiilor si de a le realiza unitatea. Proklos îsi fãcea lectiile fãrã pregãtire. ca inspiratã.Theodosius al II-lea la Attila. în mitologie. A mers apoi sã se perfectioneze la Atena. pus sub protectia specialã a zeilor. Istoria romanã. în aceste imnuri. Pe toate le cunostea si le onora. traducere. 1997. 2). trãind cu putin si având o purtare exemplarã. Res gestae. probabil. Ammianus Marcellinus. dintr-o bogatã si nobilã familie originarã din Lycia. el a învãtat la Alexandria filosofia lui Aristotel cu peripateticianul Olympiodor si matematicile cu savantul Hieron. si care nu se reveleazã decât în extaz497. ca si cu cele nationale. bun fatã de toti. suprem azil al mizeriilor sale"498. Photios vorbeste despre Priskos cu mari elogii. Studiu introductiv. a compus un tratat de matematici. femeie de o rarã frumusete si înzestratã cu talente exceptionale. 410). si a fost initiat acolo în filosofia greacã de Plutarh si mai ales de Syrianos. încât se numea însusi preot universal si hierofant al lumii. Ed. Ea prezintã evenimentele dintre anii 96-378. 404 nia lui Iulian împotriva persilor si e perfect informat asupra evenimentelor pe care le expune496. pentru bibliografia discutiei. asupra lui Alcibiade si asupra lui Parmenide. Lucra mult. c. Proklos a sfârsit cu imnuri (Soarelui. pânã la Unul absolut.H. urmasul sãu la conducerea scolii neoplatonicilor. al V-lea. unde neoplatonismul si-a avut ultima sa strãlucire.). tuturor zeilor. nu era lipsitã de culoare dramaticã. Hypatia e de asemenea o figurã celebrã între neo-platonicienii epocii. cel mai de seamã dintre neoplatoni-cieni. Verlag. 496 [Pentru alte delalii bibliografice. superior actului. se poate consulta si EBPB. pentru a explica logic si ontologic multiplul (TroAAd). v. douã scrieri filosofice mai importante: Teologia pla405 tonicianã si Comentariul asupra lui Timaios. care. în limba latinã. Enciclopedicã. Marcellinus a participat la campa495 [Traditia manuscrisã a Lexiconului pledeazã pentru forma Suda Cn co\)5a). Nãscut la Constantinopol (c. el se refugiazã o clipã cu gândul în antichitatea venerabilã. p. „inainte de a se pierde în sânul unitãtii absolute. ambasadã din care istoricul a fãcut parte. voi. Miinchen. H. „Handbuch der Altertumswissenschaft" XII. Hunger. ca o traditie a scolii. a scris. Proklos merge mai departe în Comentariul sãu: de la unitate el se ridicã din abstractie în abstractie. Popescu. III. Tot astfel. care ar fi mai îndreptãtitã decât aceea de „Suidas". II. 1982)]. Ni s-au pãstrat dintr-însa numai ultimele 18 cãrti. gândirii. dupã Suidas495. Malcbosîncã trebuie amintit pentru opera sa. David H. istoria Imperiului roman. Discipolul si biograful sãu Marinos din Neapolis (Samaria) ni-1 înfãtiseazã ca un personaj predestinat. întipãrite de o adâncã melancolie. fiintei. Vorbirea sa era usoarã. într-o imensã ierarhie. nãscut la Antiochia. p. la sfârsitul sec. în filosofic n-are un singur sistem: el posedã la perfectie si uneste laolaltã cele mai bune sisteme. note si indice de prof. Timp de zece ani a audiat lectiile sale. voi. Informatiile sale privitoare la viata si moravurile hunilor sunt extrem de interesante. Stein îl socoteste ca cea mai mare aparitie literarã între Tacit si Dante. Bucuresti. nici simturile nu-1 pot atinge. Die hochsprachlicheprofane Literatur der Byzantiner. altul de astronomie. Filosofia are un reprezentant de frunte în persoana lui Proklos. încetãtenitã de la Renastere încoace. Fiicã a matematicianului Theon. 1978 (voi. în Parmenide. Afarã de vreo douãzeci de opere care s-au pierdut. Cititorul român are acum la dispozitie si traducerea acestui text însotitã de comentarii (Ammianus Marcellinus. 40-42]. Unul. De la el a primit. un grec sirian. 5. Platon proba necesitatea unitãtii (ev). Muzelor. o vastã eruditie îl fãcuse tot atât de familiar cu divinitãtile strãine. Bucuresti. apoi alte clouã Comentarii. 19-27. care povestesc faptele de la 353 pânã la 378. pe care nici întelegerea. obiect statornic al tuturor gândurilor sale. Beck. C. Minervei etc. ea conduse scoala . fãrã obosealã.

Versul sãu are un efect muzical. sub Theodosius al H-lea. expunând cu mãiestrie ascultãtorilor nu numai doctrina lui Platon. împodobite de un nou decor. 407 Panopolis ne-a mai dat un poet. d. Diehl. Ea cuprinde 48 de cãrti. aceastã laturã confirmã opiniile emise în ultimul veac cu privire la trãsãturile comune dintre ortodoxia bizantinã si platonismul antichitãtii târzii (J. datoritã cãreia a ocupat. 2e ed.. ed. în secolul al IV-lea d.ehrung der Neuplatoniker. Paris. cãzând apoi în dizgratia suveranului odatã cu protectoarea sa si sfârsind ca episcop de Kotyaeion. ci toate disciplinele filosofici. 197. Naissance. Les editions G. admirat în cercul literar al împãrãtesei Eudokia. Koln. Tipurile actorilor principali ai dramei sacre tind a se fixa. Paris et Bruxelles. Tebaida a fost o regiune istoricã a Egiptului de Sud. 268-272]. Platonisme ct theologie mystique. 497 [Prefatatând orientarea contemplativã a monahismului bizantin si ortodox de mai târziu. a compus faimoasa epopee mitologicã Dîonysiacele (Aiowaiaxã). Poezia si-a avut si ea reprezentantii sãi pãgâni în aceastã epocã. Lungile frize care acoperã acum zidurile bisericilor. L'art chretien primitif et l'art byzantin. în „Bibliothãque d'histoire de l'art". 498 V. care trebuia sã aibã alt rol si alt înteles. în Tebaida499. Ca poet. 1884.. p. e. 406 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN dupã mãrturisirile celor vechi. 1967)]. Einsiedeln. a Il-a. Ambitiosul Cyril sal Alexandriei n-a fost. de o viatã exemplarã. pânã la dizgratia sa. pentru a lua un caracter narativ si istoric. prin cãderea accentului tonic în general pe silaba penultimã de la sfârsit. a fost si prefect al orasului Constantinopol. ca o carte. dupã unii.-P. care. 408 . 4W [Numitã în grecesteTbebais. El avea nevoie de vaste edificii ale cultului. Decoratia monumentelor sacre îsi pierdu prin urmare caracterul simbolic. Synesios s-a aflat printre elevii sãi si i-a pãstrat în toatã viata o adâncã veneratie. Siria. Hr.neoplatonicã din Alexandria si ajunse la atâta eruditie. Cousin. Van Oest. strãin de aceastã oribilã crimã. Astfel se formeazã o iconografie nouã. în Asia Micã. cãci autorul îngrãmãdeste în subiectul sãu toate legendele pe care le stie. pe la mijlocul sec. înconjuratã de o sincerã admiratie a tineretului studios. Untersuchungen zu Gebet und Gottesver . 501 Ch. 500 [Cyrus sau Kyros. E. probabil cu începere din 438. 1944. pe toti filosofii din epoca sa. care nu mai seamãnã cu aceea a catacombelor si ale cãrei trãsãturi esentiale apar mai ales în Orient502. înfãtisând scene ale Vechiului Testament si ale Evangheliilor sunt. de la împrejurãrile care au precedat nasterea zeului pânã la admiterea sa în Olimp. H. alte detalii despre el în Dagron. a pierit ucisã de plebea fanaticã a Alexandriei. regiunea a devenit un puternic centru de iradiere al monahismului crestin]. Cel mai însemnat dintre dânsii a fost Nonnos din Panopolis. 1954. în care cei care nu puteau citi Sfânta Scripturã aveau sub ochi marile evenimente ale istoriei crestine501. ca în versul bizantin de mai târziu. Arta este bine reprezentatã în aceastã perioadã a începuturilor. Esser. într-adevãr. între realizãrile sale. în persoana acelui Kyros. Egiptul. Crestinismul triumfãtor în secolul al IV-lea aduse o mare activitate artisticã. pe care ne-o atestã scrisorile rãmase de la el. p. survenitã în 441. Ubernahme und Umgestaltung des Platonismus durch die Vãter. Aceastã ilustrã interpretã a filosofici. unele surse-i atribuie si iluminarea Capitalei pe timpul noptii. grec din Panopolis. Histoire generale de la philosophie. p. de o lungime considerabilã. situatã în jurul metropolei faraonice Teba. von Ivânka. Paris. al V-lea. Poemul e o masã confuzã de povestiri. 1928. dupã expresia unui excelent istoric al artei. Paris. Nonnos nu e lipsit de calitãti: are o imaginatie bogatã si ne dã o serie de tablouri impresionante. 1964. încât întrecea. condusã de lectorul Petru. Danielou. a se individualiza. 10. Ni s-au pãstrat de la el epigrame500. Toatã legenda lui Dionysos e pusã în versuri. înalte demnitãti.

el dãdu bani lui Iustin. pp. Palatul lui Diocletian.V* Av:'. a fost ridicatã de acest înalt demnitar. învestit în acel moment cu comanda de comes excubitorum2. op. Pudentiana. în Occident. Sf. Acelasi caracter istoric se manifestã în mozaicurile de la Santa Mãria Maggiore (sec. datând de la începutul sec.i. l!' •• ^? '4' ? ^ r s a ° . 503 Ea a fost distrusã de turci. Pe locul sãu se aflã azi moscheea Mirakhor Giami. Paul-afarã-din-Ziduri. din mãnãstirea lui Studios. de la sfârsitul secolului al IV-lea. p. cit. fost consul. în toatã splendoarea ei.. Sofia a fost începutã de el si terminatã de Constantiu. Restaurarea credintei ortodoxe. Gãrzile palatului aveau o parte însemnatã în aceastã alegere si marele sambelan (praepositus sacri cubiculi). 409 . al IV-lea. eunucul Amantios. Bazilica Sf. de marele Justinian. loan din Laterano.. curând dupã cucerirea Constan-tinopolei.Y«' î P f f. al V-lea). Alegerea si personalitatea sa. sunt alte impunãtoare monumente ale acestei arte primitive. aproape de Poarta de Aur. în acest scop. în secolul al V-lea. Prin toate aceste creatii. IUSTINI(9IUUE518. 502 Ibidem. Sf. Bisericile din "" Thessalonic sunt si ele frumoase monumente ale artei primitive bizantine. atât de "' celebrã mai în urmã. devotat al sãu. atât de monumental. Influenta lui lustinian împãratul Anastasios I nu s-a preocupat sã asigure succesiunea la tron si nici unul din nepotii sãi nu i s-a pãrut un bun pretendent la coroanã1. Mausoleul Gallei Placidia si Baptiseriul Ortodox din Ravenna. în cartierul Psamathia503.l AUGUST527) 1. a încercat sã-1 ridice pe tron pe un anume Theocrit. Sf. reconstruitã apoi. în care stilul istoric apare în mozaicuri în toatã strãlucirea sa504. Constantin cel Mare a ridicat Sfânta Treime si Sfintii Apostoli din Constantinopole. 10-11. A trebuit deci ca organele abilitate sã decidã în asemenea împrejurãri sã procedeze la alegerea noului împãrat.-> ^ c. numeroase bazilici de tip elenistic se ridicã de asemenea în aceastã epocã: Sf.O x^ -t» I g s s O S -4* -w*-v V *fc»8f>f»i *•••)L' *. 504 Diehl. /'.Asia Micã au jucat un rol însemnat în formarea acestei arte primitive. Politica internã. . pãstrat pânã astãzi la Spalato. " loan Botezãtorul. 12. din secolul al V-lea. secolele al IV-lea si al V-lea reprezintã în istoria artei perioada de pregãtire a epocii strãlucite a lui Justinian.

v 413 NICOLAE BANESCU dea un împãrat: „Multi ani senatului! Senat al romanilor. provincie a diecezei Dacia. cf. cap. A. tu sã învingi! Cerem împãrat. 318. timp în care gãrzile .. Propunãtorii bãteau la poarta de ivoriu. Aceasta e explicabil. 19(1978). I. cerându-i sã-i 1 [Autorul repetã aici o opinie pe care a expus-o si la sfârsitul capitolului anterior. cum a arãtat Bury. cerem împãrat dat de Dumnezeu pentru oikumenel".excubitorii si schelãrii . fiind sãvârsitã de patriarhul loan.lucrau în Hippodrorn. Celer. un tribun. In cele clin urmã. An . 1960. Dar pãrerea celorlalti se impuse si Iustin a venit în Hippodrorn. 414 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Schitând acest episod. pp. dupã descrierea Porfirogene-tului. care avea sã dea imperiului domnia strãlucitã a nepotului sãu lusti-nian. dar ea se cuvine serios amendatã: nepotii si descendentii familiei lui Anastasius I au detinut însemnate pozitii în viata politicã. Cameron în GRBS. nu-i luau în seamã. 93. Scholarii singuri erau mâniosi ele alegere. Partizanii lui Iustin puteau în acest chip sã sileascã înaltul corp sã urgenteze. dar predominã mãrturiile privitoare la originea sa illyricã. reusita n-ar fi fost sigurã. ca sã nu le ia altii înainte (armata si poporul). s-ar fi cuvenit ca excu-bitorii sã propunã candidati fãrã perspectivã de reusitã si sã intimideze Senatul. nãscut în satul Bederiana. zdrelindu-i buza. prieten cu Iustin. Bury îl socoteste ca o foarte probabilã punere în scenã a lui Iustin si a prietenilor sãi. se certau în legãturã cu alegerea împãratului. adunati la palat. împãratul având în creatia sa mai multã încredere decât în scho-lele palatine. p. senatorii si patriarhul. 3 De Cerim. Apucând apoi lancea si scutul.] 2 Acest corp de gardã fusese instituit de curând de Leon I. în porticul marelui Triklinos. 81). p. dat de Dumnezeu pentru armatã. împreunã cu dieceza Macedoniei. care unea palatul cu Hippodromul. 530. când „illyrian". capitala Dardaniei. Asupra acestei domnii a lui Iustin I avem întinsa lucrare recentã a lui A. tineau ele prefectura Illyricum. Vasiliev. cerând cubicularilor sã le dea vesmintele imperiale pentru cel aclamat. care. Fiindcã timpul îi grãbea.A. în dimineata zilei de 10 iulie. încât unul îl si lovi pe Iustin cu pumnul. I Bd. Prin urmare. dar albastrii nu-1 aprobau si aruncau cu pietre. ar fi putut atrage consimtãmântul general si înfrânge rezistenta scholarilor. la rândul lor. Aceia însã. înaltii demnitari. pe care excubitorii îl respingeau. Geschichte I. Justin the First. nu-1 acceptau si propuneau un general. pe care îl sili sã meargã pentru a primi vesmintele imperiale. Dar ei continuau sã nu se înteleagã. Berlin. 6 Izvoarele îl numesc când „trac". Senatul sfârsi prin a hotãrî alegerea lui Iustin. 16-17. Rubin (Zeitalter lustinians. Dar situatia cerea ca senatul sã indice o persoanã acceptabilã pentru excubitori si Iustin îndeplinea aceastã conditie5. magister officiorum\ le atrase atentia sã dea zor cu decizia. 5 Ibidem. trupele gãrzii si poporul se adunarã la Hippodrom si aclamau senatul. Pentru ambele posibilitãti sunt indicii. Scholarii. Cei dintâi proclamau de împãrat pe loan. History I. locul de origine al familiei fiind în Dardania. fiind aclamat de ambele factiuni. a cãrui autoritate..Cartea despre Ceremonii a Porphyrogenetului ne-a transmis descrierea oficialã a acestei alegeri3. ajuns mai târziu episcop de Herakleia. nu departe de Scupi. f "l • C . Iustin a fost aclamat ide cãtre toti cei prezenti în Hippodrom. afirmã B. 4 History II. Noul împãrat era un tãran illyrian6. Astfel ajunse la tron soldatul norocos. auzind despre ce nume era vorba. pentru a nu i se impune o persoanã indezirabilã. vreme de câteva generatii dupã moartea sa (cf. clacã Iustin ar fi fost proclamat numai de excubitori. 25-276). Ei stiau cã nu se pot bizui pe scholari si. Cubicularii trimiseserã vesmintele si încoronarea avu loc imediat în kathisma (loja imperialã). Trebuia sã se facã deci astfel ca initiativa sã vinã din partea Senatului. E. Stein. sprijinitã de excubitori.

. I). însotit de doi prieteni.st: 11 . 1972. oamenii de la curte s-au gândit la cele ce urmeazã. lucru ce nu se mai întâmplase pânã atunci în împãrãtia romanã. ed. Lupicina.' > . dar Honigmann observã cu drept cuvânt. luptând neîncetat cu greutãtile sãrãciei si ca sã scape si de dânsa. XX (1950). Cambridge. cu un picior în groapã.'K'*. t. § 6. dar ca sã aibã o mãrturie din mâna împãratului pentru cei care urmau sã ducã la îndeplinire aceste hotãrâri. '. purtând pe umeri desagii în care nu luaserã de acasã nimic altceva decât pâine coaptã în spuzã. traducere si introducere de H. iar 7 Prokopios. Era obiceiul ca împãratul sãsi punã semnãtura pe hotãrârile luate în numele sãu. . Ditibist si Iustin. 65. col. loc. Bucuresti. [Acelasi text din Anecdota sau Historia arcana (= Istoria secretã) scrie cã „Iustin a pus mâna pe domnie. Iustin se cãsãtorise cu o captivã. Nu avea însã nici o calitate pentru conducerea imperiului. dar Iustin nu putea scrie asemenea hotãrâri si nici nu întelegea ceva din cuprinsul lor. Harvard University Press. potriveau scândurica amintitã deasupra hotãrârii. împãratul i-a pus de pazã la palat. el nu cunoaste deloc scrisul si se dovedea. p.] ' Justin the First. Vezi cu privire la ea recenzia lui E. le fãcea pe toate dupã mintea lui.. p. XX. Desi se impusese ca brav soldat. Iustin se remarcase ca militar sub Anastasips I. ' . p. Au pornit pe jos si s-au îndreptat spre Bizant. luase parte la rãzboiul cu isaurienii si la cel cu persii sub acest împãrat si ajunsese la treapta de comes excubitorum. 11-16). el venise cu traista în bãt la Constantinopol. cum zicem noi.Introduction to the Epoch of Justinian the Great. . cit. 82-8310 Recenzia asupra cãrtii lui Vasiliev. Istoria secretã. Se distinsese si în lupta împotriva lui Vitalian.. Mihãescu. Sfetnicul care îl îndruma si avea în seamã dregãtoria scrisorilor. au hotãrât sã intre în oaste." (Procopius din Caesarea.. Au pregãtit anume pentru asa ceva o bucãticã de lemn în care au sãpat patru litere în limba latinã. 342. corpul nou creat cu titlul de excubitori. §6.ti«>-«ia$ !<i|. 337-351. împãratul având o lungã si distinsã carierã la urcarea pe tron9. pentru a semna documentele. § 6..] 8 Ele compuneau cuvântul legi („am citit"). criticã. folosindu-se. 64). Cu putina sa cunoastere a administratiei civile. t. Istoria secretã. de o tãblitã de lemn în care se tãiaserã patru litere8. Ca atâtia altii dintre tinerii sãi compatrioti. Ed. trei tineri tãrani din pãrtile ilirilor. mai necesar pentru un episcop sã stie sã scrie si sã citeascã decât pentru un rãzboinic10. în chipul acesta dobândeau semnãtura împãratului" (Prokopios.» în favoarea unei asemenea posibilitãti. 415 actualul Skopje (fost Uskiib). Anecdota. VIII. ca sã-si caute norocul înrolându-se în armatã7. 63. iar dupã ce o treceau prin toate cele patru gãuri ale lemnisorului. •> .iMa . un analfa416 mâna împãratului. desigur. în Byzantion. 1950 (Dumbarton Oaks Studies. „Scriptores Byzantini". p. apoi luau mâna împãratului si o plimbau împreunã cu condeiul peste cele patru litere. era lipsit de cea mai elementarã culturã si Prokopios afirmã cã nu stia nici mãcar sã scrie. ed. o lãsau slobodã. §6. anume Proclos. Pentru calitãtile lor fizice. 1950.M 417 . 2-4). ar fi fost covârsit de înalta-i pozitie dacã n-ar fi avut lângã el pe bet. cãtre sfârsitul domniei lui Leon I. încoronatã ca Augustã. Ajuns bãtrân. p. anume Zimarh. Mass. Vasiliev contestã aceastã afirmatie a istoricul bizantin. era condusã de : acest tipar. Honigmann. „Byzantion". cã în sinodul din 449 se aflau printre episcopi mai multi agramati si t era. luã numele de Euphemia. tinând condeiul.-. Limba sa natalã era latina. Academiei. acesta din urmã din Bederiana. care. 13-14. [Pasajul respectiv afirmã cã „pe când stãpânea în Bizant împãratul Leon. cãci se întâmpla cã erau tineri chipesi si cu trupurile vânjoase. Dupã ce au ajuns si au fost primiti în rândurile ostenilor. fuseserã primiti cu totii în garda palatului. . Proclos din acest fragment era „quaestor Sacri Palatii"(KoiaioTrop la Prokopios. cit. înmuiau condeiul în cerneala cu care obisnuiau sã scrie împãratii si îl puneau în mâna acestui împãrat. i r /-k„.

. tineretii si educatiei sale. Populatia capitalei a determinat. care au rãmas în Orient 18 luni. a fost avansat la consulat în Vest17'. Iustin cãutã sã si-1 apropie si pe Vitalian. împreunã cu ale împãratilor Zenon si Anastasios. pentru confirmarea restabilirii unitãtii religioase. 80-81. a fost silit sã-i satisfacã doleantele: el a aruncat anatema cerutã. lustinian a inspirat. Ne-având copii. prin manifestarea sa energicã. îngrijindu-se a-i da o bunã educatie romanã. Reluarea legãturilor cu Roma. Flavius Petrus Sabbatius lustinianus. în Siria. si edictul imperial privitor la hotãrârea luatã a fost rimis în tot Orientul. 411. Berlin. pe care-1 aduse de timpuriu la Constantinopol. pp. Vasiliev reproduce15 o serie de acte contemporane privitoare la adunarea credinciosilor din acele douã zile memorabile (15 si 16 iulie 518). p. în felul sãu ortodox. v. unde stãpânea erezia monofizitã. el se nãscuse într-un sat obscur. senatori exilati de împãratul Anastasie. grãbirea hotãrârii. aceastã atitudine. Câteva zile dupã moartea lui Anastasie I. în 520. p. pe Diogenianus si Philoxenos. Patriarhul. care amenintase tronul înaintasului sãu si îl chemã de asemenea la Constantinopol13. History. La cererea legatilor. Walter de Gruyter et Co. voi. p. au fost sterse de pe dipticele bisericesti.B •41$ NICOLAE BANESCU zenti în Constantinopol16. II.. cu despãrtirea religioasã dintre cele douã pãrti ale imperiului. îndatã ce ia conducerea imperiului. ca si asupra momentului însemnat al sosirii sale în capitala imperiului. Tânãrul îsi pãrãsi numele de Petrus si Sabbatius si a rãmas cunoscut cu acela de lustinianus. manicheilor si a patriarhului Severos al Antiohiei. A fost numit îndatã ma-gister militum in praesenti si. multimea adunatã la Sfânta Sofia cerea zgomotos sã se arunce anatema asupra eutychienilor. el ajunge una din cele mai însemnate personalitãti ale Curtii. Numele lui Akakios si ale altor patriarhi eretici. adaugã el. . Asupra copilãriei. Patriarhul loan si un mare numãr de episcopi ai Orientului au semnat aceastã profesiune de credintã ortodoxã.. I. 14 Bmy. 1997. a fost ridicat la consulat. Diogenianus.. cã Iustin s-a îngrijit de timpuriu în cariera lui de ofiter de soarta rudelor sale rãmase la Bederiana si Tauresium. . Legatii au fost primiti cu mari onoruri. Ca si unchiul sãu. nu avem. Ei aduceau profesiunea de credintã ortodoxã stabilitã de papã. sã se declare formal recunoasterea sinodului de la Chalkedon si sã se convoace un sobor al episcopilor pentru restabilirea unitãtii bisericesti. Appion a fost numit în demnitatea de prefect al pretoriului. Iustin cãutã sã scape de inoportuni: Amantios si candidatul sãu The-ocrit au fost executati12. p. iar soborul a avut loc la 20'iulie cu episcopii pre" Ibidem. nici o stire. nu mult mai în urmã (525). Când Iustin se ridicã pe tronul imperiului. iar 11 Das Zeitalter Justinians. cu bibliografie. Tauresium. lustinian a fost înrolat între candidati. La Constantinopol. 136-144. magister militwn per Orientem. primit cu simpatie pretutindeni. EPLBIP. El nu se putea împãca. 83. (arpccTriÃ-atrig AvccTokfjg). si acesta a fost fiul surorii sale. Iustin se interesã de aproape de acest nepot.. Severos de Antiochia a fost depus si anatemizat de sinodul de la Tyr (518) si mai mult de 30 de episcopi monofiziti ai patriarhului de Antiochia au . 410 (Bonn). Athena. capul miscãrii monofizite din Orient. în împrejurimile actualului Skopje (Uskub). o aprigã persecutie se dezlãntui împotriva monofizitilor din imperiu. [Pentru informatii mai noi. O ambasadã trimisã papei Hormisdas îi cerea sã expedieze legati la Constantinopol.. avea multã experientã politicã. p. a fost marele act care inaugureazã noua domnie.cineva care sã-1 ajute si cãlãuzeascã. prin urmare pãrãsirea politicii religioase a lui Zenon si restaurarea hotãrârilor sinodului de la Chalkedon. nepotul sãu era de vreo 36 de ani. 12 Malalas. • • j{ 15 Justin the First. El îi rechemã pe patriciul Appion.] • 418 Philoxenos. Bd. afarã de Siria a doua. 20. afirmã cu drept cuvânt savantul Rubin11. II. 1960. dar totul spune în aceastã privintã. desigur. în neputinta de a linisti multimea.

în toate orasele. mãnãstiri au fost închise. a fost numit comandat al trupelor care tineau garnizoanã în capitalã. lusti-nian se afla în acel moment bolnav. El i-a rechemat pe toti episcopii calcedonieni exilati de predecesorul sãu. p... însusirile intelectuale si capacitatea politicã a lui lustinian i-au câstigat o influentã preponderentã asupra împãratului.. Lectia administratã Albastrilor a prins însã bine si. Istorija Vizantii. Puterea sa era sprijinitã de ortodocsi.* • '. Kiev. op. dar se spune cã a cãutat si alte 17 Justinien.-.<.v • ••. Persecutia tinu trei ani (518-521). îi executã pe culpabili. unde multi exilati si-au aflat adãpost. Iustin. 16 Vasiliev. History II. • •»». în 524. El a stiut sã stabileascã relatii strânse la frontierele imperiului cu popoare care au devenit aliati pretiosi ai Bizantului în conflictul permanent ce exista între Imperiu si persi. Detractorii! sãi afirmã cã n-a avut nici un scrupul pentru a înlãtura pe cei care îi puteau fi rivali. Diehl. Tzathes (Ztathios). Imperiul pierduse.. Executarea eunucului Amantios e atribuitã instigatiei sale.*. în timpul domniei lui Iustin. II. ai cãrei regi se numãrau între vasalii persilor. dupã expresia atât de potrivitã a lui Ch. • ••• . el a fost ucis în palat. în cei din urmã ani ai acestei domnii. el a fost adevãratul conducãtor al imperiului. el obtinea consulatul si dãdea vietii capitalei o mare strãlucire. un mare scandal a avut loc în capitalã: Albastrii ucid o persoanã de rang si Iustin dã ordin sã se pedepseascã aceastã crimã. a rupt cu politica agresivã a înaintasilor sãi si a întretinut relatii prietenesti cu Bizantul. cât si în provincii19.*>•. în 522 o schimbare însemnatã se produse în situatia acelei depãrtate tãri.:*» v.. cãlugãrii urmãriti. cf. 220-231. 21-23.•* ». 8 si urm. t. 416 (ed. t. lustinian era fãcut rãspunzãtor si de aceastã crimã. cit. îndatã ce a murit tatãl 18 P. patrikios. p. când se însãnãtosi. 1912. pp. Reactia ortodoxã a fost mai blândã în Egipt. în tot timpul domniei lui Iustin I. Hist. Anastasios I. Interventia în Caucaz. unde regele Hilderich. în „Cambridge Medieval History". II. autoritatea sa în Lazica. ci. pp. p.fost izgoniti din scaunele lor. Aceste mãsuri provocarã si protestul lui Theodoric al ostrogotilor.m. Stein. Bonn). când a devenit caesar) s-a recunoscut prin aceasta calitatea sa de mostenitor al tronului. prin atragerea factiunii albastrilor. care îl trimise pe patriarhul loan al Romei la Constantinopol.><. 420 în timpul acestei domnii încetã si prigonirea ortodocsilor din Africa. I. du Bas-Empir&. II. cãci gotii au fost exceptati de la actiunea edictelor. îl aduce treaptã cu treaptã mai aproape de picioarele tronului17. • . Când a fost apoi înãltat la rangul de nobi-lissimus (înainte de 525. în 521. magister militum in praesenti. siliti sã fugã în pustiuri. constient de ascendenta sa romanã. 2. E. Prefectul orasului... linistea a stãpânit atât în Constantinopol. în timpul lui Leon I. Theodotus Kolokynthios. Vitalian era un rival mai serios si. îi sprijinise pe verzi. dar. . cum afirmã Malalas18. spre a duce protestul lui. Rând pe rând comes al domesticilor. 231. iar instigatorii lor erau Albastrii. El n-a fost fãrã rezultat.:. • . illustris. 421 NICOLAE BANESCU mijloace de sustinere. se stie. factiunile au provocat mari dezordini. Politica externã. întretinând poporul cu spectacole grandioase. Relatiile cu Regatul de Axum Domnia lui Iustin I a avut frumoase rezultate în ceea ce priveste politica externã. 19 Bury. prin influenta pe care o exercitau. în a saptea lunã a consulatului sãu (iulie 520). îl scoase pe Theodot din functie si-1 trimise în exil la Ierusalim. Malalas ne relateazã cã regele lãzilor. .' 422 . 2. rãzboiul cu persii. nu numai la Constantinopol. Kulakovskij.

sã-1 ajute pe Gurgen. la rãsãrit de ei. în acelasi timp. Libelarius a fost apoi revocat si în locul sãu a fost trimis în fruntea Orientului Hypatios. au devastat tinuturi pe o mare întindere si s-au întors din aceastã campanie cu o pradã imensã. Deosebit de importante sunt în istoria acestei domnii legãturile strânse dintre imperiu si regatul . El a protestat. au nãvãlit în Persarmenia. si-1 încorona cu diadema de aur romanã. efigii ale suveranului. în care se aflau. Valeriana. si de Timostrat. Iustin îl botezã si-i dãdu o sotie bizantinã. I. pãtrunzând adânc în interiorul tãrii. de asemenea. Kawad a expediato mare armatã în Iberia si Gurgen vãzând ajutorul bizantinilor cu totul insuficient. aflat în serviciul persilor. îi puse hlamida de mãtase albã prevãzutã cu un tablion de aur. dupã obiceiul persan (m ttayyîa). condusã Ibidem. oras autonom al Crimeei. albanii . condusã de Libelarius tracul. Cingãtoarea (77 tâvr/) era. Dar Probus n-a reusit si Iustin 1-a trimis pe strategul Petros cu ceva huni în Lazica. atacã cetatea Nisi-bis. dar fãrã rezultat. fiica patriciului Nomos. nelinisteau Persia. la rãsãrit de acestia. Popoarele crestine ce se întindeau de la Marea Neagrã la Marea Caspicã. I. de asemenea. Primind multe daruri de la împãrat. destinat la succesiune.gravitând în sfera influentei i 20 Malalas. iar Belisarios a fost numit duce de Mesopotamia. pentru a ocupa cetãtile de la granita ei cu Iberia. ducele Mesopotamiei. tunica albã (ãanpov TrapatavSiov). în Lazica. 11. cerând sã fie învestit de cãtre împãrat. Consolidarea puterii bizantine în Lazica avea o mare însemnãtate. Tzath si sotia sa se întoarserã în Lazica si aceastã tarã rãmase de acum în strânse legãturi cu Bizantul. 424 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN de fratii Narses si Aratius. în locul lui Timostrat. care nu mai era în viatã23. Damnazes. împodobitã cu mãrgãritare20. 412-413. Persii i-au urmãrit. Astfel. Bell. Regele persan mai dorise ca împãratul sã adopte pe Chosroes. pp. de-a lungul versantului de sud al Caucazului . Petros a fost revocat si alte trupe au fost trimise de Iustin. s-a provocat reluarea ostilitãtilor dintre persi si bizantini. magister militum per Orientem. Pers. surprinsi de armata persanã. Altã armatã bizantinã. dupã un armistitiu de mai mult de douãzeci de ani22. s-a ferit sã cearã învestitura lui Ka-wad. dar nu i-au putut ajunge din cauza dificultãtilor terenului. Lahmidul Mundhir. amândoi tineri din garda lui lustinian. Dar aprovizionarea anevoioasã a acestor cetãti ia silit pe bizantini sã le pãrãseascã si ele au fost ocupate de persi. pe care se afla brodat portretul împãratului Iustin. împodobitã cu mãrgãritare. ca sã ridice acolo auxiliari huni si sã-i aducã în ajutorul iberilor.lãzii. sub comanda lui Ireneu. dar din pricina cãldurii insuportabile este nevoitã sã se retragã. reîncepu aprigele sale incursiuni în regiunea oraselor Emesa. Kawad a cãutat sã strângã legãturile de vasalitate ce uneau Iberia cu Persia si a vrut sã-1 forteze pe regele Gurgen sã adopte riturile persilor. si au fost siliti sã se retragã. s-a refugiat cu familia si cu notabilii tãrii în Lazica. Belisarios si Sittas. Kawad nu putea privi cu indiferentã aceastã imixtiune a împãratului în regiunile ce-1 interesau atât de mult. Dar într-o a doua expeditie ei au suferit o mare înfrângere. oprea intrarea în imperiu a barbarilor de la nordul Caucazului. Dar Gurgen s-a revoltat si a cerut ajutorul împãratului Iustin. 11. spre a nu fi obligat sã-si însuseascã riturile credintei persilor si a venit la Constantinopol. încãltãmintea însã era adusã din patria sa. 423 NICOLAE BANESCU bizantine. Apamea si Antiochia. dar nici aceasta nu i-a reusit21. brodatã cu medalioane de aur. 21 Prokopios.sãu. Acesta trimite atunci pe patriciul Probus cu multi bani la Bosporos. fiindcã Lazica închidea persilor accesul Mãrii Negre si.. iberii si. Observând acestea. în acest timp. care cu putin mai înainte recunoscuse autoritatea lui Iustin I. Pentru a contrabalansa întinderea imperiului în Lazica.

UNESCO general History of Africa. pentru cultura poporului sãu.etiopian de Axum. pentru negustorii arabi si pentru cei romani. D. care se întindea de-a lungul Mãrii Rosii. Regele Zoscales era avid de câstig. în adoptarea crestinismului. Bvtâvno KCCI Epvdpã QâKacca. fugiti sub Psammetich si primiti de regele etiopienilor. legãturi care au fãcut din acest regat un pretios aliat al Bizantului si al politicii sale în pãrtile Mãrii Rosii. Wallis Budge. 3. Abisinia a fost cunoscutã mai bine odatã cu asezarea stãpânirii grecesti în Egipt (urmasii lui Alexandru cel Mare). S. E. în „Abhandl. în Vechiul Testament avem mentiuni despre etiopieni sub numele Kus. începând cu Homer. regatul abisinian de Axum. Oxford. Ei sunt numiti la Herodot avro-(J. cu mult înainte de aparitia cãrtii sale închinate lui Iustin I26. 1928. 1928 si ed. Eruditul învãtat arãta cã înainte de convertirea la crestinism. Axum era atunci resedinta unui regat (77 Aî^ou/rrj. Stein. Official documents written in Greek illustrating the ancient histo425 numeau AÎTioneq era numit de egipteni Kus sau Kes. Miiller. Athena. 426 acela de axumitic. la ãa%an al lui Herodot. 1966.A. History ofEthiopia and Abyssinia. cum aratã Dillmann. H. der Wissenschaften zu Berlin". 4. being the «Book of the Glory of Kings» (Kebra Nagast). (Vv-. Dupã convertirea sa. Geogr. voi. îi aflãm si la Herodot si Strabo. 1970. anastaticã. Hist. Berkeley. regatul a fost legat de Bizant si a luat parte. învãtatul german A. Axum era piata principalã pentru negotul de fildes în nord-estul Egiptului si Adulis antrepozitul stãpânirii. Johannesburg. afirmã Dillmann. ev 77 jSacriAeiov). 267 si urm. 24 liber die Anfãnge des Axumitischen Reiches. 25 Ed. Numele Axum e de raportat. cu numele egiptean acr^a/i. [Pentru acest subiect. der Konigl. II.. El a arãtat cã poporul pe care grecii îl 23 Ibid. precum si la interesele economice din sud-est. 2. Th. p. dar stirile ce ni le dau acestia despre etiopieni sunt vagi. B. A. Bizantul socotea Abisinia un stat vasal. mai pot fi consultati si alti autori ca: C. Ancient and medieval Ethiopian History to 1270. 1972. care ne vorbeste despre ei ca despre un popor foarte pios. Methuen. Denarii romani si monedele de cupru aveau acolo curs. . Vasiliev s-a oprit pe larg asupra acestui interesant episod. Prin acest nume egiptenii întelegeau popoarele negre de la sudul Egiptului. la miscãrile politice si religioase ale epocii. II. în secolul al IV-lea. A. 1988. Atunci s-au explorat tãrmurile Mãrii Rosii si au fost cunoscute mai cu seamã populatiile de pe tãrm. Letsios. B. Storia d'EUopia. mai mult sau mai putin activ. bogat în jertfe si iubit de zei.. urmãtoarele: 1. Addis Abeba. ci pe ry of Nubia and Ethiopia.C. de unde putem conchide cã el a înteles folosul legãturilor comerciale cu grecii. Dillmann ne-a schitat începuturile statului axumit într-o lucrare de la sfârsitul secolului trecut24. 3nd cent. Akad.. asezat în marginea lumii elenistice. descrise ca populatii aflate în stare naturalã (la Aga-tharchides si Artemidor). prin care se fãcea exportul si importul pe mare. Acest regat de Axum a avut relatii cu imperiul bizantin în timpul domniei lui Iustin I. care îi pomeneste ca fiind niste rãzboinici egipteni. 362-380 si 401-422]. Africanobyzantina: Byzantine influences on Negro Sudanese cultures. Dupã autor.D. Selassie. Papadopoullos. du Bas-Empire. Regatul nu purta numele de etiopian. Din veacul I crestin începem a avea stiri mai precise. 1879. dar un barbar de culturã greceascã. Idem. 1984. p. The Queen of Sheba and her only son Menzelik I. cf.. Athena. E. . 5. Scriitorii greci îi amintesc. Bergamo. Conti Rossini.6th cent. 1878. 1981. Oosterhout. Berlin. 2 voi. Hendricks.OÃOI. graeci minores. relatii dictate de politica religioasã a împãratului. Dupã un Periplus datat cu probabilitate înainte de 75 dupã Christos25 rezultã. a fost atras în oarecare mãsurã de influentele acestei lumi prin Ptolemeii din Egipt. 1932.

Dar Yemenul nu era exclusiv crestin: alãturi de crestinism existau acolo si iudaismul si vechiul pãgânism. Misiunile crestine au fost. când regele. Dusmanul lui Elesboas în Yemen era. Cartea Himyaritilor. Pentru evenimentele acestea dintre anii 521-525. 1960. repetat de istoricii greci. cele dintâi ca mijloc de intimidare a crestinilor. ci mai ales din inte-s 27 Das Zeitalter Justinians. Athanasios a . cap. în calitatea sa de consilier al regentei din timpul minoritãtii regelui. dar cei doi însotitori mai tineri au scãpat cu viatã si au ajuns cu timpul. 33. Meropius a cãzut victimã indigenilor ostili ai coastei etiopiene. opera lui Prokopios nu ne dã stiri. numai de simpatii religioase. învãtatul Rubin a schitat lãmurit soarta vecinilor Mãrii Rosii în aceastã epocã. prin însusirile lor. p. 67-77. înainte de toate. 302.Nuwas. în BZ. Chestiunea e tratatã apoi în Justin the First. Rubin precizeazã cã etiopianul Ezana a fost considerat drept Constantin al Abisiniei: „el a putu sã fie -afirmã acesta . „crestinismul abisinian îsi datoreazã stimulentul sãu misionar hotãrâtor cãlãtoriei unui anume Meropius în «Indii»". era cel mai important centru crestin în Arabia de Sud. în cadrul expunerii noastre. socotea el. în Siria si Mesopo-tamia. adaugã Rubin28. stãpânirea axumiticã din Yemen a fost nimicitã de Chosroes al Persiei. de credintã iudaicã. între izvoarele scrise privitoare la aceste întâmplãri avem. Mai departe. Frumentius si-a depus functiunea si s-a întors în Egipt. ^ 429 NICOLAE I5ÃNESCU unde a raportat patriarhului Athanasios asupra situatiei tinerei Biserici a Etiopiei. Ela Asbeha pe numele sãu etiopian. V. efectiv sprijinit de împãra26 Justin I (518-527) and Abyssinia. înainte de masacrul crestinilor. puse puternic piciorul în Yemen. de asemenea stirile ce ni le dau Martyrium Are-thae si Inscriptiile lui Dbtt. Dupã raportul istoricului contemporan Rufinus. Regele Abisiniei era. regele himyariti-lor (homeritilor) din Yemen. în timpul lui Iustin. întâia jumãtate a secolului al Vl-lea a fost. episod al îndelungatului rãzboi dintre Bizant si Persia.si în Arabia bratul prelungit al imperiului mondial roman (sub împãratul Constantiu al II-lea)". Dhu-Nuwas. Ele nu pot intra. 428 resele politice si comerciale. transmisã în limba sirianã. Protector al iudaismului. cuprinzând rapoarte de campanii si detalii topografice. fiindcã a câstigat pentru statul sãu prietenia si ajutorul imperiului. fireste. iar în alte izvoare Kaleb. în lucrarea sa privitoare la epoca lui Justinian27. si existenta crestinismului printre hi-myariti era bine cunoscutã la nord.. acesta întreprinsese o aprigã persecutie împotriva crestinilor din Yemen. care pierdea însã din ce în ce teren. „ultima paginã strãlucitã" a istoriei regatului axumitic. Erster Bând. în izvoarele grecesti Elesboas.regele abisinian n-a fost condus. Walter de Gruyter et Co. în Arabia de Sud-Vest. afirmã el. Vasiliev urmãreste pe scurt destinele statului abisinian în decursul veacurilor. pp. Interventia imperiului în aceste pãrti nu pornea numai din grija pentru crestinism. (1933). dupã cum aratã traditia arabã. Ceea ce ne intereseazã este numai interventia împãratului Iustin I pe lângã regele de Axum pentru a face rãzboi lui Dhu-Nuwas (Nowas). anonimã. Berlin. ci si de motive politice. în demnitãti înalte la Curte. multã vreme active în Yemen. 28 Ibidem. Dupã vreo 50 de ani. 427 l tii bizantini Iustin I si lustinian. dupã Vasiliev. în special a celor din orasul Na-djran. ca si din primejdia pãtrunderii persilor în Arabia de Sud. Frumentius a putut sã lucreze ca misionar. cum caracterizeazã foarte bine învãtatul istoric prãbusirea acestei stãpâniri. Când acesta a ajuns la majorat. Comunitatea din Nagran (Nadjran).

F. III. 106-109. ci si misionar. evident. pe care negusul îl trimise împãratului. 1961. nume care în textele grecesti sunã Aretbas. „avocatul intereselor evreo-persane". Elesboa sau Elesbaa adunã mare multime de osti si atacã pe apã si pe uscat. op. Umstrittene Daten. Die Datierung des Konigs Ezana vonAksum. în special din orasul Nadjran. care asediase orasul Nadjrân (M/pa). si în alte regiuni ale himyaritilor. povesteste cum împãratul Iustin îi scrie lui Elesboa sã intervinã împotriva regelui „evreu" al homeritilor (în Sfânta Scripturã. înstiintându-1 despre cele întâmplate în Sudul Arabici. Araby u granic Vizantii Hrana v. 234-248. Episodul a trecut în hagiografie. 32 Ibidem. pãtrunsese în el prin perfidie si-i omorâse pe toti crestinii care nu voiserã sã-L renege pe Christos. iar la homeriti îl puse rege pe Abramios. „Klio". împãratul. se adreseazã negusului cu rugãmintea de a-i da sprijinul sãu31. Daus Dhu Taalaban. metropola Arabici de Sud si în Aden. „ApeGoct" si „ApeGccq dyioq") si p. Pigulevskaja. de feudalii oraselor sud-arabe. Ruth Stiehl. foarte bun crestin. Rubin. Elesboas îsi petrecu iarna anului 524-525 cu pregãtirile. apoi îl stabili pe fiul lui. prin cuvântarea cãtre trupe si printr-un serviciu religios solemn în biserica principalã din Axum. ca sã ajute tãrii lor fãcând rãzboi lui Dhu Nuwas si au însotit cererea cu darul unui Evangheliar pe jumãtate ars. Lupta cu Dhu-Nuwas. Sabba). Arethas. emirul tribului. iar cea mai recentã abordare a lor la Irfan Shahid. fiindcã era locuit de crestini. 152-153 (s.30 Prigonirea s-a întins. s-a înfãtisat împãratului. Untersuch-ungen zum Auftreten der Griechen am Roten Meer. aduse episcopi în Nadjrân si-i converti pe homeri-tii pãgâni. având si ajutorul flotei imperiului. p. Apoi trupele s-au pus în miscare în directia Adulis32. Washington. . publicat de Boissonade33. Frumentios und Ezana. V. el a fost ucis. p. dezlãntuise persecutia împotriva crestinilor din Yemen. Misionarii care produc puternicul avânt al crestinismului în a doua jumãtate a secolului al V-lea si începutul secolului al Vl-lea provin. regele himyaritilor din Yemen. 314. 1995. 39. scãpat din mãcel. de credintã iudaicã. p. Moscova-Leningrad. în momentul hotãrâtor. Patriarhul Antiohiei joacã un rol proeminent ca centru spiritual.29 Rãzboiul cu sassanizii a silit Roma la initiativã si pe coasta de est a Mãrii Rosii. Byzantium and the Arabs in the 6'" century. v. ca N. p. în cea mai mare parte. El ridicã apoi o bisericã. unul dintre crestini. Euprepios. Biserici se ridicau în Zhafar. Dhu Nuwas urmãrind în primul rând exterminarea lor. Hendricks. Am vãzut cã Dhii Nuwas. (s. Maprvpwv TOV ãyiov ApeOa. unde pierirã familiile de seamã. EKKXtiomcmKog Odpoq". neputând interveni însusi. „'A^CDjmrov (A^ouiJ. 1997. Dihle. cit.. sub conducerea lui Theophilos Indianul. 79. se sfârsi prin victoria deplinã a regelui de Axum: pãrãsit. Dupã o traditie. Ezana basileus d'Axum: quelques consideration prosopographiques et chronologiques.crezut cã nimeni altul nu trebuia sã continue lucrarea începutã si 1-a trimis înapoi pe misionar în calitate de cel dintâi episcop al Bisericii abisiniene. Altheim. între vic29 [Evenimentele au fost reluate ulterior de cãtre A. B. 1964]. importante sunt si studiile învãtatilor rusi. Oppladen. v. IV-VJvv. nu numai în scop politic si comercial. 31 B. în Idem.. din spatiul sirian. Koln. 312. voi. 1965. dupã Rusalii. 431 îndatã dupã aceastã victorie a început opera restaurãrii crestinismului în Yemen. Influenta lui Frumen-tius în anii minoritãtii negusului Ezana lãmureste îndestul atitudinea acestuia proromanã si prietenoasã crestinilor. Cercurile crestine din Himyar s-au adresat de asemenea negusului si episcopului sãu. iesind biruitor. ethnarches (guvernator). întreprinderea expeditiei sale s-a deschis în 525.uajv) 8t>vaoteta"). 30 [Cea mai recentã bibliografie asupra acestor episoade în EPLBIP. în Yemen a fost trimisã o solie. Aceste întâmplãri sunt datate de autor între anii 320-335.] 430 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN time a fost si Harith.

El era. 73-112. Roum. Son pays. iar la 4 aprilie îl puse pe patriarh sã-1 încoroneze. X (1923). Istoricul cel mai însemnat al domniei lui lustinian e. Marinescu. De asemenea si N. Autorul îl identificã în mod plauzibil cu împãratul Etiopiei. în societatea înaltã a Curtii imperiale. „singura comunitate crestinã cu adevãrat puternicã si organizatã" . si Supra. iar ceremoniile urmãtoare avurã loc în Delphax. botezat de oamenii Evului Mediu cu numele enigmatic de „Pretre Jean". voi.. împãratul nu a pregetat sã abroge pentru aceasta legea care interzicea înaltilor demnitari ai Statului de a se cãsãtori cu femei de conditie servilã. cu vandalii si cu gotii). explication de son nom.. 3. Cenni sulle relazioni tra l'Abissinia e l'Europa catolica nei secoli XIV-XV con un itinerario inedito del secolo XIV (Estrato del volume primo). în epoca lui Moha-mmed. ea a început serios sub domnia împãratului Anastasios.565 NOIEMBRIE 1314) 1. Diehl. Theodora. Paris. îl coopta la tron pe lustinian. . 24 si 29]. protectia crestinilor fiind în general pentru împãrat si o armã politicã dincolo de hotarele imperiului. dar pentru scurtã vreme. t. ca atare. Moartea lui Iustin I în primãvara anului 527. 1910 (Cente-nario della nascita de Michele Amari). Se cunoaste curiozitatea stârnitã de misteriosul suveran crestin. El a însotit pe Belisarie în toate campaniile sale.-. una asupra Edificiilor. Le pretrejean. 433 NICOLAF. I-er voi. cãci. trebuie mentionat si studiul colegului C. din pricina unei ulceratii la picior. sotia lui lustinian. cu toate cã avem multe izvoare asupra domniei sale. Justinien et la civilisation byzantine au Vl-e . si dãdu. dupã cum aratã învãtatul belgian. Ascultând de sfaturile senatului. fireste. . în 8 cãrti. ULTIMUL MARE ÎMPÃRAT ROMAN (527 APRILIE l . el conferi nepotului sãu demnitatea de Augustus. Personalitatea împãratului* lustinian I avea 45 de ani când s-a urcat pe tronul imperiului. a fost încoronatã Augusta. în „Melanges Ch. Acesta n-a împiedicat însã interventia bizantinã în favoarea lor. Opera sa e. 107-119. 36 Opere capitale asupra marelui împãrat: Ch. apãrut în „Biilletin de la section historique de l'Acad. IUSTINIAN I. pp. fãrã discutie. si nu în Hippodrom. lorga. monofiziti. alãturi de regatul de Axum. provenitã din rana pe care o primise într-una din campaniile sale.observã Henri Gregoire . Ilepi Kiicr^aTcov (De Aedificiis) si. pp. BÃNESCU A murit în ziua de l august 527.. ca si unchiul sãu. fabulos de bogat si puternic. dacã evanghelizarea Yemenului a fost initiatã sub Constantiu (secolul al IV-lea) de cãtre arianul Theophilos. asupra Rãzboielor. Actul încoronãrii se sãvârsi în marele Triklinos al palatului. actiunea întreprinsã de Iustin I 33 Anecdota graeca. [V. a fost deci în mãsurã sã observe de aproape faptele si oamenii37. Odatã cu el. Ynep i&v 7tohâ(j. în acest sens. Prokopios ne-a lãsat trei lucrãri asupra epocii sale: una. în sfârsit. V. Iustin cãzu greu bolnav. 35 în legãturã cu regatul de Axum. 34 Mahomet et le monophysisme. legea ereticilor si a ma-niheenilor. Crestinii himyariti erau. e unul din actele însemnate ale politicii sale externe35. Palermo.a>v koyoi (cu persii. Prokopios din Caesarea Palestinei.. 1930. Diehl". foarte pretioasã pentru aprecierea îndelungatei si glorioasei domnii a lui lustinian. unde se aflau adunate gãrzile.Restaurarea crestinismului în Yemen a dat frumoase rezultate si o sutã de ani mai târziu.era cea din Himyar si în special din Nadjrân34. a trãit la Constantinopol. în ziua de l aprilie 527. n. Iustin se întrema apoi. un tracoillyr de limbã latinã. Charles Diehl aratã cât e de greu sã judecãm personalitatea marelui împãrat. Asocierea lui lustinian la imperiu. 432 în Himyar. împreunã cu Justinian. promulgatã între 4 aprilie si l august 527.

Leroux. 39 Procopii Caesariensis 'AveKdora. qui est liber nonus Historiarum ex Bibliotbeca Vaticana Nicolaus Alemannus protulit. la voi. a ridicat credinta pe o singurã temelie. l (ed. Jignit în patriotismul sãu. în sprijinul acestei concluzii.W. la rândul sãu. care-si aflã aplicarea nu numai în scrierea despre Rãzboaie. 42 V. în Suda aceste Memorii sunt intitulate Anekdota („lucruri inedite"). Bury. 1937. publiee par Remy Palanque. notis illustravit. de neexprimat în public sau în cãrtile scrise pentru slãvirea domniei. rezumatã apoi în „The Cambridge Medieval History". Arcana Historia. Groningen (Holland). schitând în cele mai triste culori portretele prezentate mai înainte cu atâta admiratie. însirând constructiile civile. voi. Lugduni [= Lyon]. Paris. pp. Istoria secretã e. Haury a stabilit cã ea a fost scrisã în 55043. Prokop und der KaiserJustinian. 41 Vezi A. Dar pasiunea 1-a târât sã facã din povestirea sa. Berlin. în care a pus toatã ura si toatã patima sa. 37 Cronologia carierei istoricului a fost stabilitã de J. pp. editate de el. 37. destul de convingãtor. a redat imperiului provinciile pierdute si a întemeiat numeroase orase. BZ. fiindcã nu s-a publicat decât dupã moartea împãratului. articolele: Prokop verweist auf seine Anekdota. 1960. Istoria secretã a dat loc. 1892. Augsburg.. 436 iesit din cercul opozitiei dinastice. probe evidente. în momentul în care Propkopios îsi publica cele 7 cãrti ale Rãzboaielor (a opta a fost adãugat în 553554). De Groot. II. cel mai devreme cãtre sfârsitul secolului al Vl-lea. cap. el este indignat de insuccesele lui Belisarie si de neglijentele lui lustinian. pp. 1918. ne face un entuziast panegiric al împãratului.. 1-4. ci si în pamfletul despre care e vorba. a ajutat pe sãraci . Paris. analogiile de stil si de gândire dintre Anekdcta si celelalte opere ale istoricului. Alemanni în Biblioteca Vaticanului39. dupã justa expresie a lui Stein. în a doua. Contrazicerea în care se aflã fatã de celelalte opere ale lui Prokopios i-a fãcut pe multi sã-i conteste autenticitatea. 1-943 Prokopiana. 1901. E. socotit mai presus de cei mai mari oameni ai Antichitãtii: el i-a strivit pe barbari. 1-50). 36 (1936). Descoperitã în 1623 de N. ce corespund pasajelor respective din Anekdota si De Aedificiis'*2'. Das Zeitalter Justinians. B. Haury). Latine reddidit. Jacob Haury a adus. si în aceastã epocã istoricul se afla în-tr-o stare de spirit care ne face sã întelegem opera sa.. Studierea principiilor ritmicii cunoscute a prozei bizantine. 1949. Cãutând o explicatie a operei de ponegrire.. I-II (pp. dând pilda unei clemente superioare. a pus în luminã. în care autorul ne înfãtiseazã. Histoire du Bas-Empire II. si atunci îsi va fi vãrsat toatã amãrãciunea în aceste Memorii. a fãcut sã domneascã fericirea în imperiu: eu&xi/iovi )3i<y TJ)V TTOÂiTeiav (fjuvdmcrev38.într-un cuvânt. 1865. I. la multe discutii. nr. punând capãt rãtãcirilor.siecle. Stein. în cea dintâi dintre aceste lucrãri. a dus la aceeasi concluzie în favoarea autenticitãtii41. moravurile decãzute. a pus rânduialã în legiuirile nesigure de mai înainte. Rubin. Prokopios e plin de admiratie pentru lustinian si Belisarie. IV al operei lui Gibbon. relevând pasaje din scrierea despre Rãzboaie. „o satirã grotescã" pe soco* Berlin. dimpotrivã. de atunci. în Appendix. Untersuchungen zum byzantinischen Prosarhythmus (Prokopios von Casarea). o adevãratã cronicã scandaloasã a Curtii bizantine. Erster Bd. l. Dar Feiix Dahn. BZ. 9-21 437 NICOLAE BANESCU . Walter de Gruyter et Co. a iertat dusmanilor sãi. în Prokopios von Caesarea40. numite de obicei Istoria secretã. în toatã cruzimea lor. militare si religioase ale domniei. 435 un fel de memorii. 1623. s-o priveascã drept un pamflet 33 De Aedificiis.

la urmã.OtOI. „oameni perfect sãnãtosi". 13-14. 8. Eruditul Berthold Rubin. observã savantul francez. îsi gãseste locul cuvenit în vârful ierarhiei iadului. BZ. care a lãsat urmele sale în papirusuri magice elenistice. un suflet perfid si mincinos. fiind aproape de împãrat.a lãmurit. vie-leicht sogar christusgleiche Kaiser stiirzt in die Ab-griinde eines infernalischen Hasses und findet wie die gefallene Engel Luzifer seinen standesgemãssen Platz an der Spize der hollischen Hierarchie. aceastã conceptie se întâlnea mai ales la vechii egipteni. luând toatã perversitatea de la ceilalti oameni. 54. Charles Diehl se întreabã. în lunga sa domnie. Cel mai evlavios principe al acestei lumi (se transformã în) cãpetenia demonilor". p. 469-481. învãtatul sârb K.. totusi.teala împãratului si împãrãtesei. nici în povestile naive si scandaloase din Anekdota49. asemenea îngerului cãzut Luci-fer. 439 vechi si chiar la popoarele primitive de astãzi. 1951. sunt niste „demoni setosi de sânge" 5ai/ioveg Tra/lctyzvafoi. figura sa se prefãcea pe neasteptate într-o masã de carne informã. la capãtul unei lungi domnii. Der frommste aller Fiirsten dieser Welt verwandelt sich in den Furs-ten der Dãmonen. cãci nici sprâncenele. aduc pe planul întâi ceea ce s-a numit demonologie* lui Prokopios.] 48 Kaiser lustinian als kopfloser Dãmon. de prudent spre a adãuga: „Acestea le scriu nu vãzân-du-le însumi.. în BZ. ei îmbracã chipul omenesc46. unde era rãspândit cultul lui Osiris fãrã cap. însirând aceste' bârfe colportate de prostimea din Constantinopol pe socoteala lui lustinian. Haury). Cei însãrcinati a strânge dãrile. Gantar precizeazã în mod documentat cã teama de cei fãrã cap era înnãscutã la cei 47 Der Fiirst der Dãmonen. motivul demonilor fãrã cap. împãratul cel crestin. dupã câte spun servitorii palatului. ci auzindu-le de la cei ce afirmã cã le-au vãzut atunci". capul se întoarce iarãsi la trup. nici ochii nu se mai vedeau la locul lor si nimic nu mai era de recunoscut. 1-3. 44.. despre aceste douã portrete atât de contradictorii unde este adevãrul si declarã cã el stã la mijloc: nici în laudele exagerate din cartea Edificiilor. un amestec de slãbiciune si coruptie. Gantar socoteste interesant sã cerceteze un alt motiv al demonologiei lui Prokopios48. fãrã cap. 24 si urm. Justinian e caracterizat ca un om pervers si usor de amãgit. „Pare cã natura. cãci noaptea. se prãbuseste în abisurile unei uri infernale si. sensul si tendinta politicã a expresiei ãp%cov dai^ovaiv din Istoria secretã a lui Prokopios: „Der Zweite der Welt nach Goth und allerchristlichste. nesuferitii (popo-Ã. fãrã loialitate si fãrã credintã. în apreciata sa lucrare asupra lui lustinian. prin palat. Apoi capul lui lustinian se fãcea deodatã nevãzut si trupul decapitat rãtãcea astfel singur. atât de original în expunerile sale. pp. sperjur. cum se întâmplã de obicei. (ed. pp. poate chiar egal al lui Christos. el se ridica adesea de pe tronul sãu si rãtãcea prin apartamente. El mentioneazã între probele naturii demonice a lui lustinian tocmai acel pasaj în care Prokopios aduce mãrturia celor doi servitori de încredere care vorbesc despre plimbarea lui lustinian noaptea. 12. marea preocupare a lui Justinian ar fi fost sã adune bani. a lui Belisarie si a An-toninei44. pânã când. [Tradus. Sai^iovcov ãpxcov47. 438 Aceste lucruri rãspândite în public si culese de istoric în opera sa de ponegrire. pe drept cuvânt. 45 Anekdota. ca aceia pe care poetii îi numesc vampiri si care urmãresc distrugerea omenirii si. de prefãcãtorie si cruzime. Prokopios a fost. iar istoricii din vremea noastrã s-au oprit cu interes asupra ei. 1961. împãratul însusi e nãscut dintr-un asemenea demon. Altii povesteau cã. Citând aceastã interpretare a lui Rubin. 44 Histoire du Bas-Empire. 46 Ibidem. lustinian avea 45 de ani când a ajuns pe tron. El a domnit 38 de ani si. de aceea. destul. 720. pe baza unui bogat material documentar. în administratia statului în cei din urmã . pasajul sunã astfel: „Al doilea în lume dupã Dumnezeu. a pus-o în sufletul acestui bãrbat"45.

asista tot mai indiferent la abuzurile functionarilor sãi si îsi petrecea timpul în lungi si sterile discutii teologice. XXIV. dupã spusele lui Prokopios. Milos fatã de sãraci. lãsa armata sã decadã. Diehl comparã aceste descrieri cu portretele în mozaic pãstrate la San-Vitale si la San-Apollinare Nuovo din Ravenna. 52 Op.ani ai domniei sale s-a insinuat destrãbãlarea. functiuni publice (cele create în domnia sa). în ce priveste fizicul. Activitatea sa extraordinarã e recunoscutã. figura împãratului e mai lunguiatã. Spre a-si face o idee apropiatã de înfãtisarea fizicã a lui lustinian. lustinian. Blând. 12. destul de pronuntatã. Uneori se scula pe la miezul noptii. pânã si în materie de teologie. subtire. unul din 547. Diehl. un lucru josnic satisfacerea poftelor fizice si. era de talie mijlocie. oricine se putea apropia de el. lustinian ne apare mai gras. îl caracterizeazã drept „cel mai neadormit dintre toti împãratii" (TG)V nãvicav /3acn-Aecav or/ptOTvoTarov)". împãratul arãta adesea un suflet nehotãrât si slab. amabil. 440 na50. Când religia prescria. l. Se stie cât de mult îsi pierduse cumpãtul în timpul rãscoalei de la Hippodrom. episcop egiptean de la sfârsitul veacu-> lui al VH-lea. nasul drept. 14-15. care scrie în veacul al Vl-lea un tratat asupra magistraturilor. de altfel. pãrul ondulat. Sunt în Anekdota. Cu ajutorul lor putem controla spusele lui Proko-pios si schita mai aproape de adevãr portretul marelui împãrat. cu figura rotundã. pp. pielita obrazului coloratã. în toatã amploarea lui. pãrul buclat. împãratul. Modest în traiul sãu zilnic. pe Eva-grios. dupã descrierea lui Prokopios. Acesta e. din epoca lui lustinian. în mijlocul ceremonialului greoi al Curtii. 1883. în împrejurãri grave. avem afarã de Prokopios. 125-605. în portretul de la San-Vitale. cum s-a spus adesea. dupã Ch. 425 (Bonn). din acelasi timp.. cum reiese din mãrturiile izvoarelor. cu fata rotundã. pe Agathias. Spre a ne face o idee exactã despre lustinian. fata îmbujoratã. portretul moral al marelui împãrat. Dormea putin. Numai . pe Malalas. mai cu seamã legume. mânca putin. pielea albã. mustata micã. are multã grijã de operele de cari50 Editia Zotenberg. spre a se apuca de lucru. figura rotundã. lustinian îmbãtrânit. si de Prokopios. Paris. scriind tratate si susti-nându-si pãrerile în discutii cu înaltii prelati. pãrul si barba cãrunte31. si lucruri adevãrate ce se pot recunoaste confruntându-le cu alte scrieri din aceeasi epocã. în cel de la San-Apollinare Nuovo. se dezinteresa de opera pe care mai înainte o condusese cu multã energie. Malalas adaugã cã avea nasul drept. nu bea niciodatã vin. se scula odatã cu zorile si se culca foarte târziu. un început de chelie. bãtrân. Ch. pp. fortãretele sã se ruineze. Notices et Extraits des manuscrits de la Bibliotheque Nationale. adesea. iar lucrarea trebuie folositã cu precautie. 51 P. dar sunt si nãscociri grosolane. operã pãstratã într-o versiune etiopia49Justinien. cunoscutã sub numele de Nika. se ridica de la masã dupã ce gusta de câteva ori din mâncare. p. 441 tate. dar mai ales în faptul cã împodobea cu numele sãu orase. asa cum ne apare la sfârsitul domniei52. socotind. loan Lydos. pe loan din Nikiu. Aceastã vanitate 1-a fãcut sã-si atribuie o capacitate universalã. ba chiar si o clasã de studenti de drept54. Mustata a dispãrut si masca aceasta grasã nu mai are nimic din energia figurii dintâi. cit. celãlalt cu vreo zece ani mai în urmã. Ea se manifestã în multe chipuri. Altã trãsãturã caracteristicã a lui lustinian era vanitatea. învãtatul francez ne schiteazã apoi. se supunea la post o zi si douã nopti. lustinian se deosebeste prin simplitatea vietii si obiceiurilor sale. scriitorul bisericesc din a doua jumãtate a secolului al Vl-lea. cu o expresie mai molaticã.

Alãturi de aceste evidente scãderi. In ordonantele sale. Colaboratorii civili ai lui lustinian. cultul respectuos al traditiei romane. cât spre a mãri prestigiul si gloria monarhiei. mai importantã decât strãlucirile Sfintei Sofii57. în toate operele sale mari el a simtit mâna ocrotitoare a Divinitãtii si proclamã acest lucru în novellele sale58.atitudinea energicã a Theodorei i-a salvat atunci tronul. lustinian evocã necontenit vechile amintiri ale Romei. 443 Dar alãturi de traditia romanã. Mãrturiile scriitorilor o arãtau ca o femeie energicã si se stie cu câtã hotãrâre a intervenit în grava crizã provocatã de rãscoala din 532. Bury. Putini suverani au avut mai mult sentimentul maiestãtii imperiale.. El este capul suprem al Bisericii si campionul religiei. acelasi. alãturi de împãrat. cum observã cu drept cuvânt Stein. 55 Ch. * Ibidem. sã-i procure banii de care avea necontenit nevoie. IV ed. II. 51-75. 27 si urm. 444 stie. întreprinderile sale militare au ceva din entuziasmul cruciadelor: suveranul nu putea suferi sã-i vadã pe dreptcredinciosi supusi ereticilor arieni. p. p. Din sentimentul acestei maiestãti imperiale a iesit -ca sã întrebuintãm expresia fericitã a lui Ch. 2. Rareori aparatul imperial a fost mai strãlucit. Se mai 58 Diehl. Paris. ortodoxia si civilizatia Bizantului de la un capãt la celãlalt al lumii cunoscute pe atunci. Nu putem uita cã aceeasi idee crestinã a inspirat si misiunile care au dus. pe care Stein o socoteste mai glorioasã decât rãzboaiele lui Belisarie si Narses. E. 2. p. 24. Theodora. III. 11. 1909. I-ere serie. 53 De mag. imperatrice de Byzance. înainte de descoperirea lui Alemanni. Aceeasi înaltã idee a maiestãtii imperiale a impus mãretia de care lustinian a stiut sã se înconjoare în lunga sa domnie. isapostolos.. 26 si urm. deosebim însã în personalitatea lui lustinian si însusiri de primã ordine. în care aventurierii germani îsi tãiaserã suveranitãti si trebuie sã recunoastem cã a izbutit a face din acest vis aproape o realitate55. din aceste putine mãrturii. History. Stein. 442 Risipa nebunã de bani. Pentru întelegerea evenimentelor domniei lui lustinian trebuie sã cunoastem si cealaltã figurã care. operã imensã. care a dat Europei moderne bazele dreptului sãu56. pp. 1904. Visul sãu a fost de a reconstrui unitatea romanã de odinioarã. Figures byzantines. lustinian întrupeazã tot atât de mult si ideea crestinã. în timpul lui lustinian. 57 Histoire du Bas-Empire. Cf. Paris. cã Theodora exercitase o mare influentã si în certurile religioase. Justinien. Diehl. egalul Apostolilor. a avut un loc însemnat în imperiu si a avut adesea un rol covârsitor în guvernare. Theodora. se stia putin despre Theodora59. 55. Justinien. 22 si urm. ^ Anekdota. II. II. prin functia lor. 59 Pentru biografia împãrãtesei. e încã una din scãderile domniei sale. nu atât pentru satisfacerea nevoilor sale. rãspunzãtor fatã de el de administratia imperiului lui Christos. împãratul se socotea reprezentantul lui Dumnezeu pe pãmânt. vezi Charles Diehl. . subliniatã cu indignare de Prokopios. Diehl — una din cele mai mari opere ale istoriei: legislatia lui lustinian. împãratul fiind nevoit sã tolereze abuzurile celor obligati. Curioasã la un autocrat ca el era slãbiciunea cu care se lãsa influentat de lingusitori. 402. 277. p. Histoire du Bas-Empire. p.

sub greaua diademã ce-i acoperã fruntea. lustinian. atrãgând atentia prin vioiciunea sa spiritualã. dar mai prejos de frumusetea împãrãtesei. în provincia Pentapolis din Africa. sub peruca sub care abia ghicim pãrul cel negru. lumea se ferea de ea ori de câte ori o întâlnea pe strãzile capitalei. Aici s-a întâlnit pe lustinian. el a fãcut ocolul lumii. Comito. Ea avea atunci între 20-25 de ani. foarte frumoasã . dar micã de talie si debilã nu cu desãvârsire. El era tatãl Theodorei. Prokopios ne spune cã acolo se înãltã si Theodorei o statuie frumoasã. la Sfânta Sofia. dupã mãrturisirea chiar a lui Prokopios. Haury). spune Ch. 445 NICOLAE BANESCU retrasã si corectã. 9. unde împãratul clãdi un atrium împodobit cu splendide coloane si o multime de statui de bronz si de marmurã. Ca fizic. Theodora era de o mare frumusete. prin marile centre ale Orientului. nu poate fi inventat totul în naratiunea lui Prokopios si . Apoi. solemn. Theodora a pãrãsit o bucatã de vreme capitala. povestit de Prokopi-os. statura împãrãtesei pare mai înaltã si mai subtire. aceastã simplã întâlnire fiind socotitã de rãu augur60. înainte de a urca pe tronul imperiului. a apãrut alãturi de ea. dar a vrut s-o ia chiar de sotie. nu mai are nimic. cu ovalul slãbit. în 523. cu o privire totdeauna vioaie si plinã de expresie"63. care nu era încântatã s-o vadã pe Theodora urmându-i la tron. Theodora a fost încoronatã alãturi de el. Hekebolus. Prokopios ne povesteste apoi. are mai mult valoare de zugrãvire a moravurilor contemporane decât de stigmatizare a moravurilor Theodorei.25 (ed. schitat cu urã si patimã. Acesta e romanul Theodorei. 61 Ibidem. Din tot acest farmec. Orfanã de timpuriu. de cãtre Patriarh. se produse în teatru si obtinu succese. împreunã cu surorile sale. Theodora. Ea i-a plãcut lui lustinian. Descriind Thermele lui Arcadius din Constan-tinopol. a crescut. O traditie pãstratã multã vreme pretinde cã Theodora ducea în acel moment o viatã 60 Anekdota. obtinu de la acesta pentru Theodora înalta demnitate de patriciu. Ceea ce e sigur. sub supravegherea slabã a mamei. de altfel. a plecat si a petrecut un timp în obscuritate. Certându-se apoi cu el. Dar chiar în opera de ponegrire. care vãzuse debuturile sale. trãia la Constanti-nopol un sãrac cu numele Akakios. Sub lunga mantie imperialã. când lustinian fu asociat la tron. a avut o viatã necondamnabilã. în 527.Istoria secretã a lui Prokopios destãinuia acum lucruri extraordinare. aclamatiile zgomotoase ale populatiei. a fost atrasã de viata scenei pe care o cunoscuse si a figurat în pantomime. „fiindcã frumusetea ei este cu neputintã omului a o spune în cuvinte si a o imagina"62. Când ajunse mare. este cã. odatã înãltatã pe tron. cu . 9. fiind admiratã pretutindeni pentru frumusetea ei. Dar când Euphemia muri. Diehl.scrie el . iar Prokopios se exprimã în aceastã privintã cu multã ad446 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN miratie. ci numai cât palidã. într-o locuintã modestã unde-si petrecea timpul torcând lânã. întemeiat numai pe mãrturiile dusmanilor sãi. care tinea atâta loc în domnia unchiului sãu. 27-28. aventurile scandaloase ale Theodorei.si plinã de gratie. si ea putu atunci primi în Hippodrom. ca lustinian între demnitarii sãi. S-a lovit însã de împotrivirea hotãrâtã a împãrãtesei Euphemia. Sora sa. mostenitorul tronului. fata delicatã. ca matroanele din epoca bunã a Romei. cu un mare lux de amãnunte. în primii ani ai veacului al Vl-lea. Se întoarse iarãsi în Capitalã61. în lumea suspectã a culiselor Hippodromului. ea a fost cea mai corectã si mai austerã femeie. portretul ce ni s-a pãstrat la Sân-Vitale. unde Theodora apare în mijlocul doamnelor Curtii. desi micã. Desigur. în roluri de cameristã.cum observã Diehl . Dacã e sã-1 credem. paznic al ursilor de la Hippodrom.fãrã a crede cã Theodora. Bury socoteste cã acest capitol al biografiei împãrãtesei. Prokopios mãrturiseste frumusetea deosebitã a Theodorei: „era. De trei secole. care s-a aprins de iubire pentru ea si nu numai cã a coplesit-o de bogãtii. trebuie sã admitem totusi cã istoricul a exagerat mult trãsãturile acestui portret. spre a însoti un guvernator.

are o gravitate solemnã. si o privire totdeauna sãlbaticã si pãtrunzãtoare" (Prokopios. chipul sãu stã alãturi de al împãratului în mozaicurile de la Sân-Vitale. Mihãescu aceluiasi pasaj sunã astfel. Mihãescu. Belisarie si Mundus au pãtruns cu trupele în Hippodrom. Theodora s-a arãtat la înãltimea situatiei sale.nasul drept si subtire. Theodora era o monofizitã devotatã si întotdeauna a cãutat sã-i protejeze pe monofiziti. 1972. aceasta e usor: bani are multi. 448 multimii din 532.6v evTOicpiov fj 6aoiA. dar nu prea mult. si multe orase au fost botezate cu numele sãu. lustinian i-a arãtat o iubire fãrã margini si i-a dat în mod solemn toate onorurile legate de situatia ei de suveranã.eioc ecm)65. conduse de un „Curator al Casei divine a Augustei" (Curator divinae domus serenissimae Augustae) si lustinian pare a fi sporit considerabil aceste domenii. Singuri ochii mari. Atunci când împãratul se afla în dezacord cu dorintele ei. îmbãrbãtati de neînduplecata atitudine a suveranei. lustinian nu pregeta sã lucreze independent. de care nu dãdea socotealã. orfelinate si spitale. Theodora. a strigat ea. 3000 de soldati credinciosi ai gãrzii nu erau de ajuns pentru a înfrunta furia multimii si lustinian se pregãtea sã fugã din Constantinopol. p. lustinian afirmã. de fatã la Consiliu. Suverana a arãtat întotdeauna o energie mândrã si un curaj bãrbãtesc. H. Theodora. Ea s-a acomodat repede cu maiestatea imperialã. în adevãr. a întemeiat o multime de fundatii religioase. 11. negri. Se întelege cã o astfel de femeie a trebuit sã aibã un rol însemnat în guvernarea imperiului. Capitala se afla în plinã revoltã. se impunea demnitarilor un jurãmânt de credintã lui lustinian si Theodorei. Vederile lor se deosebeau mai cu seamã în ceea ce privea politica religioasã. „De altfel Theodora avea o înfãtisare plãcutã si frumoasã. 10. Dar influenta pe care Theodora o exercita asupra lui lustinian era datoratã . 30. se datora independentei sale economice. n-as mai trãi în ziua în care lumea nu mar saluta ca împãrãteasã". 11. 63 Anekdota. înecând revolta în sânge. Numele Theodorei figureazã alãturi de al lui lustinian în inscriptii. ea a stiut sã se înconjoare de toate elegantele si a dus la extrem cerintele etichetei. cã purpura e un frumos lintoliu". statura mãruntã si fata putin cam palidã. sfidând împrejurãrile cele mai critice. tot n-ar fugi. Dacã împãratul vrea sã scape. Basilissa avea la dispozitie mari mijloace financiare. cã a avut-o pãrtasã pe împãrãteasã la mãsurile pe care le lua.cum aratã Bury . Puterea sa. chemându-1 pe împãrat la datoria sa. Dinaintea sa trebuiau sã se prosterneze cei mai înalti demnitari.mai mult 62 De Aedificiis. semnalatã de învãtatul englez. zise Theodora. „Eu n-as mai exista fãrã aceastã purpurã. are marea si corãbii le îndemânã. Bucuresti. „Pentru cine a domnit e insuportabil sã fie un fugar". indignatã de lasitatea generalã. Aceastã influentã era recunoscutã de împãrat în mod public. [Traducerea fãcutã de H. (<bq KCcA. A rãmas celebrã atitudinea sa cu prilejul teribilei miscãri a M Historyll. p. O mare parte a orasului se mistuia în flãcãri. Biserica i-a fost to- . 95)J 447 •pw însusirilor sale intelectuale decât farmecului sãu fizic. Pe când lustinian a rãmas simplu. într-o novellã. în actiunea pe care o desfãsura. ed. se ridicã deodatã. Pioasã. în ciuda mediului din care venea. cu prilejul cãsãtoriei sale64. La sfârsitul novellei (ea era privitoare la numirea guvernatorilor de provincie). Chiar dacã nu i-ar mai rãmâne altã scãpare decât fuga. Vaste domenii în Asia Micã erau atribuite împãrãtesei. „Eu însã tin la o veche maximã. I. Istoria secretã. aproape melancolicã. par a avea ceva din vioiciunea de care amintea Prokopios. Theodora salva astfel tronul lui lustinian.

situatia financiarã era foarte criticã. Energia si neîndurarea lui erau enorme. nãscut în Caesarea Cappadociei.000 livre de aur (cea. loan recurse la economii care au fost stigmatizate de opinia contemporanã ca vãtãmãtoare interesului public. a fost cunoscut de lustinian si a fost apoi înaintat logothet. dupã câtva timp. în anul urmãtor a izbucnit rãzboiul cu persii si când lustinian a ajuns pe tron. de asemenea.000 livre intratã în tezaur pe calea veniturilor. Nu a avut nici o însusire spre a fi absolut indispensabil pentru acest minister. History. putem sã credem cã el si-a câstigat influenta asupra împãratului nu numai prin dibãcia lui în umplerea tezaurului. 14 milioane si jumãtate de lire sterline). la tiranie. a înlocuit caii prin mãgari si iuteala cãlãtoriei a fost micsoratã. 24. 35 si urm. functionar care. 4). fiindcã basilissa era o adeptã sincerã a mo-nofizismului. capabil sã umple tezaurul. (Stein crede cã era echivalentul grec al latinescului scriniarius). starea aceasta lamentabilã a finantelor se datora incompetentei celor ce ocupaserã prefectura sub domnia lui Iustin (loan Lydus). care fusese multã vreme în birourile prefectului pretorienilor de est. prin faptul cã nu se împiedica de prejudecãti conservatoare. ci si prin independenta lui. el a ajuns. Afarã de cresterea veniturilor prin mijloace curate sau infame. Recunoscând partea cuvenitã exagerãrilor. si Bury. ca si suma de 400. loan. sub prefectul pretoriului. Când a murit. II.000 de oameni. Un impozit greu a fost provocat de cutremurul teribil din mai 526. în iunie 548. începuse ca functionar în biroul unui magister millitum. Maxima e din Isokra-tes. si i-a pãstrat pânã la sfârsitul vietii o amintire nestearsã. controla operatiile subalternilor si colectorilor de impozite în provincii. erau siliti sã-si ducã produsele în porturi. un monstru grosolan. Hotãrârea lui de a mãri puterea tronului si a pãstra guvernarea cât mai mult în mâinile sale.. care. lustinian. Dar era absolut fãrã scrupul în metodele sale si. de exemplu. I. lustinian a plâns-o nemângâiat. In sudul Asiei Mici si în Siria. Mari cantitãti de vin se stricau în magazii si cultivatorii sãrãceau. E descris ca cel mai îndrãznet si dibaci om al timpului sãu. loan din Cappadocia. p. Politica frugalã a lui Anastasios lãsase urmasului sãu o rezervã de 320. Scriitorii contemporani îl zugrãvesc ca. pentru a fi transportate la Constantinopol. în aceeasi 450 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN calitate. 449 NICOLAE BANESCU tusi ostilã. El a fost ridicat la rangul unui illustris si ajunsese Praefectus praetorio înainte de 531. cu exceptia liniei mari la frontiera Persiei. Functionarii prefectului sileau la plata impozitelor în aur. talent si nesecate mijloace de a stoarce bani. Dar avea calitatea care pretuia mai mult în ochii împãratului. care a lãsat Antiochia în ruine si a nimicit 250. A redus serviciul postei. planurile lui ambitioase de expansiune au reclamat cheltuieli. de un cancer. Strãlucirea domniei lui lustinian n-a adus fericire sau multumire supusilor sãi. Dupã mãrturisirea unui scriitor. lipsiti de mijloacele publice ale transportului. § 45 (cf. Rezultatele au fost îndoite: 451 stirile dezastrelor în provincii. ajungeau întârziate la Curte. Mai grave au fost consecintele pentru arendasii din provincii. în parte. pentru cã nu primise o educatie liberalã si anevoie putea vorbi si scrie. enorm de bogat si cheltuia averea sa în ospete si orgii. care s-a afirmat când s-a opus pe fatã proiectului cuceririi Africii si. care nu au putut fi acoperite decât prin sporirea sarcinilor financiare care ajunserã sã apese prea greu asupra populatiei. a produs nemultumiri în cercurile senatoriale si a dus inevitabil.65 Prokopios. voi. gãsi un om pentru acest post. Lydos a înregistrat mijloacele violente prin care storcea bani de la bogati. Pers. Archidamos. în timpul domniei lui Iustin aceastã economie fusese risipitã. în timp ce procura împãratului banii pe care i-i cerea. n. . Bell. care cereau actiuni grabnice. 45.

Tot atât de lipsit de scrupule ca si acesta. care-si avea centrele cele mai importante la Beirut si la Tyr. sau direct acesteia. în drum spre Orient. în libertate. în afarã de cantitãtile destinate manufacturilor statului. episcopul Eusebiu. dar ca preot66. Dupã nouã ani el a cãzut în dizgratie printr-o stratagemã a Antoninei. 453 Problema mãtãsii. împotriva vointei Theodorei. se simti datoare a deschide ochii lui lustinian si a-i arãta cã. 66 J. el cãzu în cursã. Theodora. Dar acolo. se opri lângã Chalkedon. obligati a vinde mai ieftin decât cumpãrau. 36-39. Bury. el îsi atrase protectia Theodorei. lustinian încearcã. sã înlãture monopolul persilor prin mijlocirea Abisiniei. el a fost numit. Pentru acest complot fictiv. totalizând 20 de ani si mai bine în aceste 4 exercitii ministeriale. furnizori ai industriei private. II. 532). acesta amâna însã hotãrârea sa pânã ce izbucni o revolutie. de la începutul secolului al Vl-lea. el îi succedã lui Theodort ca prefect al pretoriului. 1-ar rãsturna pe lustinian. înstiintat de fiica sa.B. commerdarii prefecturae. în iarna 530-531. care se schimba pe 180 de fotteis. comites commerciorum (ce tineau de sacrae largitiones) si. o copilã naivã. pentru a doua oarã. Dacã argumentele ei produserã un efect asupra împãratului. P. silind întreprinderile private sã .în cele din urmã. History of the Later Romane Empire from the death ofTheodosius to the death ofjustinian. de ar fi ajutat de tatãl ei. dacã acest administrator tiranic continuã. de la sfârsitul secolului al IV-lea. cât era cursul mai înainte. în 542. Singuri agentii statului erau autorizati sã cumpere mãtasea brutã de la negustorii barbari. loan de Cappadocia nutrea ambitia de a se înãlta pe tron. dusmana neîmpãcatã a lui loan. unde-i dãdu lui loan întâlnirea. Petru Barsymes. Antonina o câstigã pe fiica acestuia. în privinta acestui articol economic imperiul depindea de vecinii sãi persi. pe care o convinse cã Belisarie e foarte nemultumit de împãrat si cã. fãcându-si practica administrativã sub directia lui loan de Cappadocia. Marcellus. Persii urcau pretul si negustorii si fabricantii bizantini se ruinarã. pusã la cale cu Theodora. Numit comes sacrarum largitionum cãtre 540. prin protectia basilissei. e 452 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN asasinat si Theodora face ca loan sã fie implicat în aceastã crimã. în 547. date fiind ostilitãtile continue ale persilor cu imperiul. urât de locuitori. comes sacrarum largitionum. Barsymes a stârnit nemultumirea generalã si lustinian s-a hotãrât sã-1 revoce. Antonina. care aveau absolutã nevoie sã treacã în imperiu mãtasea pe care o cumpãrau pentru a o revinde. având ascunsi mai dinainte purtãtorii trimisi de Theodora: eunucul Narses si comandantul gãrzii palatului. dus în Egipt si închis la Antinoopolis. unde se afla Belisarie. si pp. care i-au înlocuit. Londra. ei o revindeau pe acelasi pret negustorilor de mãtase brutã. Revocat în timpul revoltei Nika (532). între 540 si sfârsitul domniei lui lustinian. Numai dupã moartea Theodorei. în loc de 210. care nu-1 putea suferi si stia de nedreptãtile sale. propria lui situatie va fi primejduitã. care nu a putut face decât sã întârzie demisia protejatului sãu pânã cãtre mijlocul anului 546. pp. care sã tinã câtiva ani. Mãtãsãriile imperiului se aprovizionau cu stocuri mari. Barsymes a fost de douã ori comes sacra-rum largitionum si de douã ori prefect al pretoriului. Petru Barsymes rezolvã problema în favoarea fiscului. Prokopios îl acuzã si de scãderea greutãtii monedei de aur. a fost restaurat în postul sãu îndatã dupã înãbusirea rãscoalei. lustinian îi dã voie sã se întoarcã la Constantinopol. El era sirian si servise ca scriniarius la prefectura pretoriului. Nisibis si Dvin. dar tentativa nu reusi. Erau. în aceastã calitate. Barsymes comprimã puternic pensiunile acordate de împãrat. 55-59. Prin administratia sa abuzivã. pe la începutul anului 543. care-1 sileste a se face diacon si-1 exileazã la Kyzi-kos. 1923. Locurile unde se fãcea comertul între bizantini si persi erau Callinicus. care era sã-1 coste tronul (Nika. loan de Cappadocia e depus de lustinian.

fãrã a o mai cumpãra de la persi. Francii si burgunzii se asezaserã în Gallia. asezati în diferite provincii ale imperiului. unde cultura venitã din China exista de aproape jumãtate de secol si unde bizantinii se puteau duce prin nordul Mãrii Caspice. 126-128. în momentul în care lustinian a luat conducerea imperiului. Histoire du Bas-Empire. a Orientului. între altele. cu exceptia pãrtii nord-vestice (Dalmatia). poate si Cochinchina (Bury II. spre a pecetlui aceastã dependentã. cu 51 de provincii. sã negocieze un tratat de prietenie si de comert cu seful turc Sizabul. Pars Orientalis.68 67 Serinda ar fi. pp. 456 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN cu capitala la Thessalonik (apoi la Justiniana Prima). 332 n. Justinien. Dar toatã problema mãtãsii trebuia sã-si schimbe cu totul aspectul în urma unui eveniment care ilustreazã domnia lui lustinian în istoria economicã: introducerea viermilor de mãtase în imperiu. care au fost crescuti în imperiu. iar în Africa Egiptul si Cyrenaica. acesta nu mai stãpânea decât partea de rãsãrit. obisnuiau a le conferi demnitãtile ierarhiei aulice.observe pretul maxim. astfel. pp. 455 3. 761-773). vandalii. A existat însã întotdeauna în Bizant principiul de a nu recunoaste pierderile teritoritoriale. are misiunea de a . II. provinciile cãzuserã rând pe rând în mâinile cuceritorilor germani. Ei apãreau astfel ca suzerani ai lor. De la moartea lui Theodosios cel Mare (395). si aduc de acolo viermi de mãtase. a Thraciei. Arcadius si Ho-norius. Opera militarã a lui lustinian. le-a fãcut sã disparã si. Dupã Prokopios. în cele din urmã. împãratii nu le-au socotit niciodatã definitive. a fost stabilit monopolul mãtãsii. dupã unii. un lac bizantin. multi mesteri si lucrãtori au fost greu încercati timp de multi ani 454 si numerosi s-au refugiat în Persia. Ele au smuls din mâinile barbarilor provinciile pierdute mai înainte. în anul 476. Asia Micã pânã în muntii Armeniei. Ea cuprindea în Europa Peninsula Balcanicã aproape întreagã. prin marile sale expeditii militare încununate de izbândã. 2. având numai 13 provincii. care tinea de ostrogoti. p. fãrã a trece prin statul persan. în Occident. în locul lor. stãpânul Sogdianei timp de câtiva ani (+572). Occidentul a fost în cea mai mare parte din nou incorporat la imperiu si Meditera-na a ajuns. Pe lângã aceasta. devenise regatul ostrogotilor. depozitar unic al adevãratei credinte. cu capitala la Constantinopol). împãratul primi propunerea. lustinian primi vizita unor cãlugãri care îi propuserã sã-i facã cunoscut mijlocul de a produce mãtase în imperiu. De atunci aceste douã pãrti ale imperiului se izolaserã tot mai mult una de alta. Negutãtorii de mãtase s-au ruinat în mare parte. monopolul a fost pentru Barsymes un prilej de a se îmbogãti extraordinar. lumea romanã se împãrtise între fiii sãi. Kotan. co-mitiva sacrarum largitiorum s-a însãrcinat a satisface trebuintele particularilor. Aceastã tarã. a cãrei identificare a ridicat multe contestatii. unde au trãit mult timp. Stein. în Spania. stãpânirea romanã încetase sã mai existe si Italia. Din Sogdiana provenea de asemenea mãtasea pe care o ambasadã turcã o propunea bizantinilor în 568 si acolo merse în anul urmãtor cilicianul Zemarch. împãratul crestin. ei îsi rezervau asupra lor drepturile de urmasi legitimi ai Cezarilor. trimis de Iustin al II-lea. dupã scurta stãpânire a lui Odoacru (Odovakar). în Africa. „Serinda". * E. erau priviti ca vasali si împãratii. vizigotii. Iustin al II-lea a putut arãta ambasadorilor turci plantatiile de duzi din Siria si initiativa lui lustinian se aflã la originea producerii mãta-sei în lumea mediteraneanã. 69 Diehl. Armata bizanti-* na în aceastã epocã Domnia lui lustinian se deosebeste.69 Toate acestea alcãtuiau 64 de provincii (eparhii) organizate în douã prefecturi: 1.). trebuie sã fie localizatã probabil în Sogdiana (între Oxus si laxarte). fãrã a fi constrânsã la pretul maxim. grupate în 5 dieceze (în care intra si una din Europa. Siria pânã dincolo de Eufrat. Regii barbari. cãlugãrii se întorc în tara „Serinda"67. prefectura Illyricum. Astfel.

se considerau vasalii sãi. 'Pa>{j. fj oÎKOVnevri. de celelalte sectiuni ale armatei. E. împãratul avea dreptul si datoria sã reducã în unitatea imIbidem. De aici. din care N. stationate în capitalã. Cea mai mare parte a barbarilor care ocupaserã provincii ale imperiului erau arieni. acea tha-lassocratia. 1922. Ch. 22 si urm. Marile comenzi ale generalilor numiti magistri mili-tum si deosebirile dintre comitatenses si limitanei s-au pãstrat si acum. soldati romani. Limitanei au aceeasi functiune de a proteja frontierele. La aceste douã clase s-a adãugat o nouã organizare. El nu-i putea pãrãsi pe supusii sãi binecredinciosi sub jugul ereticilor. violente si jafuri. Ele se recunosc de atâtea ori în actiunea marelui împãrat. Comitatenses. rol. monedelor de aur purtau efigia împãratului. cereau însemnele demnitãtilor romane. Eusebios aratã cã altã datã lumea era împãrtitã într-un mare numãr de domnii. în afarã de trupele gãrzii. Astãzi. fortele armate ale imperiului se împãrteau în cinci categorii principale: 1. 458 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Ceea ce ne izbeste de la început în opera militarã a lui lustinian sunt fortele numeric putine care au cucerit Africa si Italia. Kaiâ'kojoc. cãci aceastã liberã circulatie fusese pierdutã prin asezarea ostrogotilor lui Theodoric în Italia si a piratilor vandali în Africa.aîoi oipanâxai. 59-61. Champion. rãzboaie necontenite. dominatiile. lorga face principalul motiv al acestor campanii72. care formuleazã conceptia imperiului universal întemeiat pe religie. s-a arãtat pe pãmânt. pp. partea sa în determinarea împãratului. p. listã. lustinian însã a avut si câteva corpuri de persi. de unde astepta mântuirea. pp.rãspândi pretutindeni cunoasterea acestei credinte. 1939. principatele siau încheiat viata. la campaniile care ilustreazã domnia glorioasã a lui lustinian. Nu erau între ei barbari. când Crucea. Bucharest-Paris. un singur imperiu e în picioare. trupe recrutate aproape exclusiv dintre supusii imperiului. factor de cãpetenie al puterii sale. în aceleasi conditii ca si mai înainte. 12 Formes byzantines et realites balcaniques. Stein. alãturi de aceste conceptii. care trebuiau sã dea aparentã de legitimitate stãpânirii lor. Bucharest.. Dar. II. pp. ea era comandatã de un tribunus. 71 Ibidem. de tiranii si principate. Regii barbari simteau acest fapt ei însisi. cãzuserã în mâinile necredinciosilor. Pentru a întelege rezultatele campaniilor întreprinse. Acest imperiu si aceastã credintã au menirea de a strânge într-o armonie eternã neamul omenesc întreg. Histoire du Bas-Emtrire. libera circulatie a marilor cãi de civilizatie. Se mai numesc oi EK KaiaÃâ'YOV si aveau caracter national. Ei erau bucurosi sã guverneze ca delegati ai suveranului bizantin. de suitã) este mai putin uzitat. 135-139. Cf. e întrebuintat în acelasi sens). 457 NICOLAE BANESCU periului regiunile care. necesitatea de a asigura din nou imperiului dominatia mãrilor. Unitatea independentã militarã e acum numerus (numele sãu grec e dpittyzog sau lãtfia. si Etudes byzantines. imperiul roman. de bunã seamã. 278-279. Aceastã împãrtire venea din deosebirea zeilor adorati.71 Aceste conceptii au dus. istoricul ecclesiastic din secolul al IV-lea. si-a avut. goti si vandali. Diehl semnaleazã un pasaj caracteristic din Eusebios. de aceea solicitau cu stãruintã imperiului recunoasterea. un singur Dumnezeu S-a anuntat tuturor. iar populatia romanã subjugatã de eretici avea necontenit privirile atintite spre Bizant. Ei erau comandati de duci {duces).70 Ideea aceasta stãpâneste în secolul al Vl-lea. Illyricum si din Isauria. semnul mântuirii si al biruintei. pentru a-i primi si a-i cuprinde pe toti. declarã istoricul bisericesc. Numele tehnic de comitatenses (trupele de escortã. pp. 2. din neglijenta stãpânilor lor. . fãrã îndoialã. I. foederati. trebuie sã stim întocmirea armatei în epoca lui lustinian. opera fostilor zei s-a risipit. 129-128. în prima linie dintre muntenii voinici din Thracia. tiraniile. aceste trupe se deosebesc ca c-rpocTiâtai. dar acum.

abasgi. Tactica si echipamentul armatelor imperiale se modificaserã fundamental. deci de tribuni si de comites foederatorum. 5. 1920. anti s. armata bizantinã era de o bravurã incontestabilã. în sfârsit. superiori în rang si mai putini ca numãr. corespunzând ofiterilor. Majoritatea lor erau strãini. o 460 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN scoalã pentru romani. v. pp. toti ofiterii superiori aveau o trupã ele escortã. el a avut sansa de a fi secundat de un corp de generali eminenti. cei mai destoinici soldati alergau sub . p. în timpul lui lustinian. goti. Aliatii ai>nna%oi. Aceasta nu o împiedicã sã comitã uneori la acte de indisciplinã. când 459 NICOLAE BANESCU barbari. Bd. Ei au adoptat ele la dusmanul lor armura defensivã: platose. bande de barbari (huni. 206 si urm.. zale. Grosse. încât. dãdeau. ei purtau ca semn al serviciului imperial cingãtoarea (cingulum. cum aratã atât de bine Bury. legatã prin jurãmânt de credintã. BZ 21. Acestia stãteau nemijlocit în jurul sefului. asa zisii cataphraktarii (KaTã(ppaKTOi). J. 0oi8epãToi et ErpancoTai dans l'armee byzantine an Vf siecle. pp. Justinien. Multi dintre ei erau recrutati din mijlocul familiei imperiale. Amândouã categoriile erau trupe cãlãri. Atât erau 73 Bury. 4.). Historische Schriften. autoritatea sefului era totul si dacã lustinian n-a condus niciodatã trupele pe câmpul de rãzboi. a fost cel mai renumit dintre nepotii lui lustinian. legati printrun tratat cu imperiul. în schimbul subsidiilor anuale. heruli. gr. în Le monde oriental. care. Foederati constituiau partea cea mai întrebuintatã dintre barbari (goti. huni si goti sau munteni din Thracia si Asia Micã. una din figurile epocii. Das romische Militârwesen seit Diocletian.. dupã mãrturisirea lui Prokopios. tâvn). Numele vine de la bucella. pp. Li se plãtea soldã si annona din tezaurul public. în contrast cu cei ce mâncau pâinea cazonã obisnuitã. ci si împãratului. History II. heruli. greu înarmatã. ca oameni care mâncau pâinea finã a stãpânului. R. la singura veste a unei expeditii conduse de el. Diehl. cãci împãratul tinea. sclaveni. ceea ce implicã o recunoastere oficialã. pe dedesubt o za si pe cap casca de metal. Liniile sale puternice. ele rezistau celor mai iuti sarje ale cavaleriei persilor. Patriciul Germanos. III. Asupra armatei în aceastã epocã. pentru siguranta tronului sãu. 75-78. pesmetul militar. Maspero. 97-109. Ch. cãsti de metal.) si erau organizati ca trupe sub ofiteri. „cavaleria de fier" (ferreus equitatus). Altã imitatie din Orient a fost tragerea cu arcul. aveau o mare soliditate. o pâine de grâu finã. Idem. în care om si cãlãret erau acoperiti de fier. 1912. forte conduse de sefii lor proprii. Infanteristul purta platose si jambiere de metal. Mommsen. Th.3. din necesitatea de a se adapta celor ale dusmanului secular oriental. 146-149. în secolul al Vl-lea. când romani. si termenul derivat din acesta îi desemna pe soldatii privati. altã clasã de luptãtori erau bucellarii. era o parte însemnatã a armatei. sã punã în comandamentele de frunte rude apropiate.73 Astfel organizatã.a. Erau comandati de ãpxovTEt. Erau douã clase distincte: hypaspistai (vnccGTtmrai). în Idem. Berlin. 461 NICOLAE BANESCU de mare prestigiul sãu de general si încredera trupelor în el. Romische Militãrgescbichte von Gallienus bis zum Beginn der byzantinischen Themenverfassung. cu lance si sabie. purtãtori de scuturi si doryphoroi (<5opu-(popoi). Cavaleria grea era înarmatã cu arc si sãgeti. pp. sarceni etc. Doryphoroi erau obligati a depune jurãmânt de fidelitate nu numai sefului lor. huni. Lungile rãzboaie cu persii au fost. învãtându-i a-si transforma în multe directii traditiile si metodele lor militare. purtãtori de lance. împãrtiti în tagmata. Pentru moralul ei. soldati din escorta privatã a comandantilor militari. Erau adesea întrebuintati în misiuni confidentiale. 73-76.

care s-a ilustrat în luptele din Africa. între cei mai buni a fost Mundus. unde sfârsi asasinat. situatã la frontiera „dintre traci si illyri". 75 Prokopios. dusmanii chiar îi arãtau o mare admiratie. trimis guvernator în Africa. apela la talentele sale. permitându-i sã întretinã o armatã atât de puternicã79.. care-1 asezã comandant în Illyricum16. în campania din Italia a putut avea 7000 de bucellari. cunoscut prin succesele sale în Asia. 6-7. Belisarie era deci „cel mai cunoscut trac din timpul lui lustinian I". care. sora împãrãtesei Theodora. în istoria militarã a secolului al Vl-lea. 462 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN luat-o în cãsãtorie pe fiica lui Germanos si s-a distins adesea prin energia si talentele sale în rãzboaie. gata a sarja în fruntea escadroanelor sale. 101-102 si de Bury. cântat de Corippus. 652 (Bonn). Dar. afabil si apropiat celor ce-1 întâlneau. [Mentionând originea armeanã a lui Narses. . plãcut la înfãtisare mai mult decât toti. 7? Prokopios. cãsãtorit cu Comito. în sfârsit pe loan. îi mângâia pe rãniti cu mari sume de bani. 15). 1970. VI. între generalii de seamã înruditi cu familia imperialã trebuie amintit si Sittas. fiul Vigilantiei (sora lui lustinian) si al lui Dulcidius. Generos fatã de soldati ca nimeni altul. ca si pentru Comentiolus de la sfârsitul veacului al Vl-lea (cf. origine atestatã si pentru alti comandanti militari ai perioadei. în Bulgaria de sud-vest (op^irito 8e 6 BeXvoctpiog EK repimviaq. scrie cã era nãscut în localitatea Germania din provincia Dacia Mediterranea. care i-a deschis drumul cãtre coroana imperiului. Dar peste toti acestia se ridicã prin geniul lor Beli-sarie si Narses. ibid. Ca soldat e ad76 Cedrenus. azi Separeva Banja. 9. „Era frumos si mare la trup. a jucat un rol însemnat în aceastã domnie. History II. luptãtor victorios în Orient. 36-39. nepotul lui Vitalian. si Artabane.steagurile sale74. bravura lui fãrã seamãn. în clipele grele. dar si încrederea ce-i arãta împãratul. Dar numeroasele comandamente militare ale imperiului reclamau. III. pomenit adesea biruitor în luptele cu persii. rãsplãtea dupã bãtãlie pe cei curajosi. Popularitatea lui în armatã i-a atras ura Theodorei si adesea a fost tinut la o parte. proveniti din cadrele armatei sau din rândurile înaltilor demnitari. I. Germanos a murit pe neasteptate la Sardi-ca75. garda sa personalã. ca si tatãl lor. Un alt nepot al împãratului. lustinian a apelat de asemenea la el. El a rãmas totusi credincios împãratului. l. Martinus. iar în 550. despre care tot Prokopios. III. T\ QpaKcov TE Kcd 'lAAvpicov ]j.LTaJ. Cariera sa agitatã a fost schitatã de Diehl. în momentul mortii lui lustinian. III. învestit cu înalta demnitate de curopalates. Besevliev). nu numai bogãtia sa. pacificatorul Africii. pãrtas la aceleasi lupte pentru pacificarea Africii zguduite de revolte. loan Troglita. 11. patriciul Solomon. Prejecta. p. asemãnân-du-se omului foarte sãrac si obscur"77. Untersuchungen uber die Personennamen bei den Thrakern. 40. pe lângã acestia.. cu numele de Iustin. cu toate marile sale însusiri. Gotb. El a lãsat doi fii. în 538. când rãzboiul cu ostrogotii în Italia luase o întorsãturã cu totul periculoasã. Belisarie este adevãratul erou al domniei. barbarii se înmulteau sub steagurile sale. cunoscut în prima parte a domniei lui lustinan. zguduitã de rãzboaie. Bell. Justinien. Iustin si lustinian. 39. pentru a merge acolo ca generalisim. Bessas. Bãnescu nu se referã si la cea balcanicã a lui Belisarie. apoi Areobindos. Amsterdam. un numãr care probeazã. Evagrius. ei sunt figurile proeminente. 463 NICOLAE BANESCU mirabil. Goth. cum bine observã Stein. Historia ecclesiastica. 80).. (V. multi alti generali. 21. III. sotul unei nepoate a lui lustinian. amândoi mari generali. Soldatii îl adorau. care a 71 Bell. îl trimise cu puteri extraordinare în Africa.t> KEÎtou). în mijlocul sperantelor ce se puneau în marile sale talente. iar celor ce-si pierduserã în luptã calul sau arcul sau orice altceva le dãdea altul în loc78.

de care s-a resimtit de multe ori în lunga-i carierã militarã. meritul de a fi rãmas toatã viata sa credincios lui lustinian. în literatura popularã neogreacã avem trei versiuni ale acestei legende.. în lumea bizantinã. partea din Armenia datã Persiei prin împãrtirea din 384. op. lawpia TOV Bvtavnvov Kpâwvq. Antroponime traco-dacepe sigilii bizantine. pentru a trãi. Morris. Appendix I (On the Blindness of Belisarius) si mai recent: R. 79 Histoire du Bas-Empire II. Fischer. ca sã-1 vadã si nu se putea sãtura de privelistea ce-i oferea. I. I. A. p. 80 Bell. lumea se îngrãmãdea pe ulite în fiecare zi la trecerea sa. Univ. în „Studi bizantini e neoellenici" din Neapole.'gur. ca cersetorii. p. A. e înãltat la postul însemnat de mare sambelan {sacellarius. 465 TOU ÃeyoiJ. se nãscuse în Per-sarmenia. 284286.Mare tactician. si . prea bogat si acoperit de glorie. 563 si 570-572. datoritã Antoninei. Des. Karayannopoulos.. p. s. Iubit de populatie. Procopius and the 6"'century. l. Cantarella. înfrumusetate într-un adevãrat roman. aceste povestiri se propagã sub formã literarã pânã în Apus. J. 157-162. 253-279. La Airjyrimq ojpawTccrri TOU 6avfj. I. A fost întâmpinat de un entuziasm popular atât de mare. Dar nu trebuie sã credem nici în ingratitudinea împãratului. p. izvorul acestei imense averi era uneori contestabil. 107-109 (ap. identic cu primicerius sacri cubiculi. El si-a început cariera în palatul sacru. Amplificate. 203-206 si mai ales XVII. Belisarie era superior tuturor generalilor epocii. 70 si urm.8. El i-a acordat toatã încrederea si 1-a covârsit de onoruri. Prin eroismul si mãretia faptelor sale. povestind nefericirile în care si-a încheiat viata. în „Thraco-Dacica". 285. Elementele traco-getice în Imperiul Roman si în Byzantium (veacurile HI-VIII). orbit din porunca împãratului si nevoit a întinde mâna. 78 Ibidem. of California. în jurul numelui sãu s-a format un ciclu de legende.EVov BeÃiaapiov. Jones. sacrum cubiculum a primit o modificare în organizarea sa. dupã întoarcerea lui Narses din misiunea în care fusese trimis la Alexandria. Belisarie a rãmas în istorie o figurã extrem de popularã.aarov EKeivov roi) /le/o/ievou Bekiaapiov (di anonimo autore). 1975. Stein. Marea scãdere a lui Belisarie a fost slãbiciunea fatã de sotia sa Antonina81. voi. cu suita sa de vandali. p. goti si de mauri. despre care vorbeste legenda. „Arethusa". eunucul Narses. 11. 1996. Bucuresti. Cambridge. 1992. 1976. 82 Asupra legendei vezi si Finlay. care. cit. Cãtre 537. VIII. voi. la întoarcerea sa din prima campanie în Italia. mai recent în Prosopograpby ofthe Later Roman Empire (= PLRE). p. Portretul sãu la Diehl. Justinien. E. XVI si XVII82. III. Armean de origine. circulau asupra sa. A putut fi deci suspectat si adesea a suferit dizgratia suveranului. 1978. al cãrui titular a avut de acum rangul si titlul de praepositus sacri cubiculi*4. Martindale. Cameron. p. dar aceasta nu tinea multã vreme.. 1978 (reeditare 1991). J. III. încât Prokopios a putut scrie cã. Airiyrimg mpaiOTârr] TOV tfaujuacrrou ãv5pog 81 Despre Antonina. voi. schimbându-se mult competenta sacellariat-ului. 1-2. „dacã ar fi dat un ordin. «. excelent mânuitor al trupelor. istorii miscãtoare. ed. 1. 1987. înAlte detalii asupra toponimului Germania si a antroponimului Belisarie se aflã la LI. între atributiile sale avea si comandamentul spatharo-cubilarilor). / 464 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN tr-adevãr. 1-2. din respect pentru virtute si teamã pentru putere"80. încã din secolul al X-lea. Barnea. 518. în primii ani ai domniei lui lustinian. 158:! 167 si la E. a fost enorm de bogat si. History of Greece. Belisarie a avut. Theodora and Antonina in the Historia Arcana. Thesalonic. Dacã e sã credem povestile Istoriei secrete. Rusu. 203-205)]. v. Belisarie a trebuit sã trezeascã neliniste: era prea puternic. 19. în calitate de spatharo-cubicular al împãratului83. lustinian a avut întotdeauna nevoie de el. p.. Amintirea isprãvilor si dizgratiilor sale a impresionat adânc posteritatea. din veacurile XIV. Goth. nimeni nu i-ar fi rezistat. Alãturi de Belisarie trebuie asezat rivalul sãu. III. I.

[Mai recent. împarte bogãtiile din sãculetul sãu si izbuteste a-i convinge sã strige: „lustinian imperator. . de astã datã spre a lua acolo comanda. în practicã. pp. v. Ea nu are însã culoarea sentimentalã pe care o are la acesta. Si în jurul sãu s-a format de timpuriu o legendã. primind felicitãrile prietenilor si ascultând invectivele multimii împotriva lui lustinian. Aceasta a sporit încrederea de care se bucura pe lângã lustinian si Theodora. 275. II. de multã energie. Narses. 84 E. bunuri ale suveranului. ' • -•. precizeazã Hodgkin86. Avea si controlul domeniilor din Cappadocia. Histoire du Bas-Empire II. si cã era necesar sã-1 observe de aproape. Miinchen. IV.Hilderic. . în 538. rupse unitatea de comandã a lui Belisarie si. dar soldat fãrã experientã. sau comisarii Conventiei în lagãrul lui Dumou-riez. Narses era pus în fruntea trupelor de întãrire trimise în Italia si multi cercetãtori s-au întrebat care a fost motivul împãratului ca sã trimitã un consilier. Beck. 1896. t. 467 din el un primejdios rival pentru imperiu. si HG. Dar trebuie sã recunoastem cu Ch. chemându-i pe longobarzi în Italia. capabil. el a lãsat acolo o amintire dureroasã. având acces continuu si confidential la suveran. adevãrat inventar al ecourilor pe care 1-a avut legenda lui Belisarie în literatura si arta universalã. tu vincas!". 86 Ibidem. contagioasã pentru altii. observã foarte bine Hodgkin. nu putea aspira niciodatã la purpurã. Nu poate fi îndoialã. Coalitia celor douã factiuni a fost astfel ruptã si tronul lui lustinian. p. mântuit85. oameni. Bury aratã cã el exercita probabil o autoritate generalã asupra tuturor slujbasilor în legãturã cu Curtea si persoana împãratului. 87 Portretul sãu schitat de Diehl. când împrejurãrile o cereau. El a fost destul de abil spre a cere si a obtine toate mijloacele pe care nu le obtinuse Belisarie.bani. de urile de odinioarã împotriva Verzilor. pentru a o restabili. Ofensiva militarã a lui lustinian a. întâlneste câtiva dintre conducãtorii factiunii albastre. Hodgkin.adaugã un studiu asupra istoriei acestui poem. Dar atitudinea de independentã a lui Narses. 167-171. cã în mintea suveranului lua tot mai mult consistentã ideea cã strãlucitele victorii ale lui Belisarie pot face 85 T. t. prin vârsta si conditia sa. IV. Eunucul era un om înzestrat cu mari însusiri. Italy and her invaders 476-535. mii. Diehl cã romanul tine în aceste istorii mai mult loc decât adevãrul. . când situatia din Italia a ajuns criticã. 466 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Narses a ajuns astfel un illustris si unul dintre cei mai mari. Pe când Hypatios. 1971. Oxford. Stein. desigur credincios. se afla în Hippodrom. Domnia lui. a fost Narses în pretoriul lui Belisarius". a fost din nou trimis. Rãmas în Italia cu puteri de vice-rege. le aminteste de vechile beneficii primite de la lustinian. arme . Justinien. stând în acelasi rând cu magistri militum si.si astfel a putut zdrobi ultimele rezistente ale ostrogotilor87. fiul lui Huneric si al Eudokiei88. în zilele teribile ale revoltei Nika.] 83 Garda de corp imperialã compusã din eunuci. care dovedise însusiri militare. un om care. foarte inteligent si abil. Mai târziu însã. Dar marile sale calitãti ale mintii erau întunecate de sufletul sãu dur si de aviditatea sa de bani. Narses apare ca un acaparator de comori sau ca un trãdãtor. eunucul sambelan fãcuse un nepretuit serviciu stãpânului sãu. 468 4. 357-358. Rãzboiul cu vandalii. ed. Narses se strecoarã în stradã cu un sãculet în mânã. ca si în jurul lui Belisarie. spre a se rãzbuna. printr-un devotat al dinastiei. în amintirea Italiei bizantine. Cucerirea Africii. într-o misiune atât de rãzboinicã. lustinian a fost nevoit sã-1 reclame. Geschichte der byzanti-nischen Volksliteratur. asupra originii si difuzãrii sale. luat din tezaurul imperial. „întocmai ca un consilier aulic în lagãrul lui Wallen-stein. fiind mai puternic decât oricare dintre ministri.r. nu exagerat însã. 273-274. proclamat nou împãrat.

l. 18. 1. el avea sentimentul unei datorii religioase fatã de supusii africani drept-creclinciosi. un frate al acestuia si mai multi notabili romani. în plus. de care nu se simtea strãin prin originea sa pe jumãtate romanã90. 10. amenintând Byzacena. Amalasuntha având fatã de ei o atitudine amicalã. Gelimer. istoricul primind a-1 servi si acum ca asesor civil. Regele. Trupele abia întoarse clin Orient nu se entuziasmau nici ele. Gelimer îl orbi pe Oamer si înãspri închisoarea pentru ceilalti. în mai 530 el a fost rãsturnat si aruncat la închisoare. lustinian 1-a învestit cu puteri nelimitate. pe Oa-mer cel orbit si pe fratele sãu si arãtând. O luptã avusese loc în aceastã provincie între vandali. dupã mãrturisirea lui Prokopios. 5. exploatate de un rival ambitios. împreunã cu Oamer. Armata. cã nu va tolera un refuz.000 cavalerie excelentã si. provocã. 88 Aceasta era fiica Eudoxiei lui VaJentinian al III-lea. El a primit. si nici generalii lor. Dezastrul marii expeditii a lui Leon I nu se stersese din amintirea lor. iar este pentru învãtatul englez echivalentul termenului de imperator. rezervat mult timp numai împãratilor94. Prokopios a fost îndatã trimis la . 9. 5). 9. pe 92 Ibidem. au fost întrebuintate la transportul acestor trupe. 24 si urm. 470 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN care îl vom întâlni de acum adesea. de perspectiva noilor primejdii ce le asteptau.000 de oameni (nu 16. Flota debarcã undeva în Sicilia. din familia regalã. Convins de justetea cauzei. 1. iar Gelimer a fost ridicat pe tron91. 8-18. cum fusese în Asia. Cinci sute de corãbii. 93 Ibidem. lustinian interveni. vreo mie cinci sute sau douã mii95. la care avea drept dupã legea lui Genseric privitoare la succesiune. prefectul pretoriului. înregistrate de Prokopios93. garda personalã a lui Belisarie. Belisarie a fost însãcinat sã conducã expeditia. era la rãzboi prea molatic89 si maurii ajunseserã stãpâni pe mai toatã Mauritania si pe sudul Nu-midiei. sentiment întãrit si mai mult de visul povestit de un episcop sosit tocmai atunci din Orient.prin urmare nepot al lui Genseric. cum crede Bury. în încheiere. unde bizantinii îsi reînnoirã proviziile si-si cumpãrarã cai.. 9.roAe/iov /mAtfaxrdg re Aîav (Bell. 89 Eig TOV . o revoltã internã. condusi de Oamer. cum se spune de regulã) si anume: 10. Dar lustinian nu tinu seamã de aceste pãreri. zice Prokopios (îbidem). a avut curajul sã expunã împãratului. cerând uzurpatorului sã-1 punã în libertate pe Hilderic si sã-i redea demnitatea regalã. împreunã cu Belisarie s-au îmbarcat si Antonina si Prokopios. loan din Cappadocia. îmbarcatã cãtre jumãtatea lui iunie 533 în portul din Constantinopol.000 pedestrime. Hilderic era învinuit pe deasupra de prietenia cu lustinian. I. Vând. numãra. Dar ambasada bizantinã se întoarse fãrã nici un rezultat. lângã Aethna. pentru a porni expeditia în Africa. vãrul lui Hilderic. titlul nou de arpa^r/tog avTOKpãicop. Vandalii au suferit o mare înfrângere. 10-15. E interesant sã constatãm cã împãratul nu a aflat la consilierii si ministrii sãi nici o încurajare pentru aceastã actiune. ceea ce a trezit nemultumiri. seful unui trib. 91 îbidem. dupã Stein. 90 «PiAog L5 ra fiâhiaTa lovcmviavâ rai |evo$ eyevero. în schimb. riscurile mari ale întreprinderii. 469 NICOLAE BANESCU lustinian expedie o nouã ambasadã. iar cei rãspunzãtori de finantele Statului se speriau de cheltuiala enormã a întreprinderii. l. cerând lui Ge-limer sã trimitã la Constantinopol pe Hilderic. în acest consiliu. pe care îl vom mai întâlni adesea. ca generalissim al fortelor trimise în Africa. 10. sub pretext cã vor sã fugã la Bizant. Dar Gelimer rãspunde insolent si împãratul se gândi atunci sã punã capãt cât mai repede rãzboiului cu persii. prin slãbiciunea ei. si Antalas. I.000 de „aliati" (heruli si bulgari). probabil. 9.000. El încheie în curând pacea zisã „eternã" cu dusmanul asiatic (532) si tinu un consiliu pentru rãzboiul cu vandalii92. escortate de 92 de vase de rãzboi.

V. cit. 2. pe care începe 97 Ibidem. sã-1 asasineze pe Hilderic si pe sotii sãi de captivitate si sã iasã înaintea bizantinilor. s-a ciocnit cu mica avangardã bizantinã. 1. 10. îndreptându-se spre Carthagina. 25 si urm. l. n. întâlnirea era hotãrâtã de vandali în ziua de 13 septembrie la Decimum. în99 Ibidem. Baynes în „English Historical Review" (= EHR). nemaiputân-du-se stãpâni. unde îsi pregãti o nouã armatã. 2) cã cei 5. fãrã sã bãnuiascã nimic.Syracuza pentru a culege stiri96. a fost silit sã se predea cãtre sfârsitul lui martie 534. o nouã luptã. Dar prietenii gãseau cã omul e plin de spirit. cu maurii. 11. Obisnuit sã reflecteze întotdeauna la marile întâmplãri omenesti. Trupele debarcarã la Caput-Vada. 313. 30 km. apoi redus la fugã si la multã teamã si îndurând suferinta din Pappua. 40. 1985. v. în care Tzazon a cãzut100. la Tricamarum. Belisarie intrã în Carthagina98. în Byzacena. Grosul " ei îl formarã cei 5. din prea mare durere. Gelimer s-a refugiat la Bulla Regia. Regele îsi cãutã scãparea la maurii din muntii inaccesibili Pappua. 127. cerând în acest scop ajutorul lui lustinian97. 25 si urm. Histoire du BasEmpire II. H. Blocat acolo toatã iarna de o trupã condusã de herulul Pharas. din Sardinia. El îl expediase pe fra94 HistoryU. Istoricul aflã la Syracuza cã Gelimer nu se astepta sã fie atacat în curând în Africa. * Ibidem. 14. iar acum ajungând prizonier. [Despre Amalasuntha. l. Flota bizantinã trecu din Sicilia în Africa fãrã a întâmpina cea mai micã rezistentã. dupã ce Belisarie îi promisese cu jurãmânt un tratament onorabil. luptân-du-se. Adus înaintea lui Belisarie.] 471 tele sãu Tzazon. 4. der Goten. 409 si urm. unde îl suprimase pe Godas. unde pune mâna pe tezaurul regal".. urmãriti energic de bizantini pânã noaptea. Wolfram. 472 r ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN imediat sã o fortifice. îsi pierduse mintile. n. Gelimer pierdu si aceastã luptã. vasal imperiului. Gelimer. La 15 septembrie.. 21. lipsit de provizii. Gelimer însusi iesise din Carthagina si se gãsea la patru zile de coastã în Byzacena. si N. Detasamentele înaintate ale lui Belisarie au fost apoi surprinse de Gelimer si ele fugirã în dezordine cãtre Belisarie. nici buccel-larii lui Belisarie. p. în aceastã cifrã nu pot. II. 20. vandalii o rupserã la fugã spre Numidia. Gelimer dãdu ordin fratelui sãu Ammatas. cu 5. de Carthagina. aproape toatã flota sa. prin urmare. dacã nu cumva vandalii întinseserã vreo cursã si pentru a afla unde s-ar putea debarca mai sigur. .000 de soldati alesi ai lui Tzazon. La stirea invaziei. aflat la Carthagina. Gesch. 95 Asa socoteste Stein. Ammatas a executat ordinul si. aflat într-o suburbie a Carthagi-nei. cãci fiind din familie regeascã si înãltat la domnie si din copilãrie pânã la bãtrânete înconjurat de putere solidã si de mari bogãtii. p. Gelimer descoperise cadavrul lui Ammatas si se oprise pentru a-1 plânge si înmormânta. sosind câteva ore mai devreme. în vestul Numidiei. I. 71 si urm. împotriva gotului Godas. care se revoltase. 41.000 de cãlãreti erau atpaii&iai (poiSepâmi (4 vexillationes si 9 regimente de federati). intra nici herulii si hunii. în Sardinia. I. Acesta restabili repede ordinea si se aruncã în goanã asupra vandalilor. Vând. 96 Prokopios. 387 si urm. care se întorsese în grabã. Gelimer a început deodatã sã râdã. la 31 august. Pãtrunde apoi în Numidia si in-I trã în Hippo Regius (Hippona).000 de soldati si 120 de vase. cãtre jumãtatea lui decembrie 533.. Munchen. 3. Surprinsi în dezordine. op. care observã cã Prokopios spune clar {Bell. în timp ce el îi va lovi din spate. Prokopios se opreste asupra unei scene impresionante provocate de regele vandal. Londra. El pieri în luptã si trupele sale furã urmãrite pânã sub zidurile Carthaginei. 1925. vreo 15 km de Carthagina. pentru a-si face un regat personal. Astfel îsi pierdu vremea pânã când se pomeni cu Belisarie pe coastele Africii. Belisarie a dat. încât unii dintre cei de fatã credeau cã. în Proconsularis.. spre a-i ataca din front.

nimeni n-o mai primise în imperiu de aproape 600 de ani105. întelegând cã din toate pãrtile multimea privea la nenorocirea lui . 102 Ibidem. care se întindea si asupra Sardiniei. cu sediul la Carthagina. 315-317). cale de 30 zile de Carthagina.. op. de cealaltã parte a Columnelor lui Hercule103. op.. el a promulgat douã constitutii. în momentul . sfârsitul rãzboiului vandal. 319. 1-8.>$ iii?. îmbarcãrii lui Belisarie. ele au început sã se miste împotriva autoritãtii imperiale care se instala. unde si-a petrecut restul zilelor ca mare proprietar funciar102. 13. 7.. 473 NICOLAE UÃNESCU cercând astfel toate bunurile si nimicniciile soartei. Ore întregi au defilat dinaintea poporului adunat pe treptele Hippo-dromului spoliile Africii cucerite: tronurile de aur. Solomon a iesit cu armata împotriva lor si a dat lupta în câmpia de la Mam-ma. supranumele de Vandalicus. Africanus. Archelaus e numit prefect al pretoriului Africii. . O 101 Stein.. Triburile berbere formau 105 Prokopios. ofiter distins. 9. zdrobindu-i108. pp.100 Ibidem. 1M Ibidem. o onoare pe care. Gelimer se deosebea între acestia prin mantaua lui de purpurã. cucerite din Byzacena si Numidia. dupã vechiul obicei. dintre care unii intraserã în rândurile buccellarilor învingãtorului. Veneau în urmã captivii. a socotit cã lucrurile omenesti de nimic alta nu sunt vrednice decât de mult râs101. si fortãreata Septem (Ceuta). vasele de acelasi metal pretios. La plecarea lui Belisarie. I. 2. Gelimer a fost bine tratat de lustinian. Dus la Constantinopol.toate comorile pe care o sutã de ani ele pradã le grãmãdise în tezaurul vandalilor. cit. gata sã prade tinuturile bizantine. mormane de monede de argint . II. lustinian anuntã aceasta în mod solemn si îsi ia în titulaturã. în aprilie 534. II. Africa pãrea cuceritã. smulse de Genseric la jefuirea Romei106. Dar la începutul anului 535 nãvãlesc iarãsi. iar altii constituiserã cinci regimente de cavalerie. (Detalii asupra acestor lupte la Stein. 475 NICOLAE BANESCU populatia de bazã. care uimeau prin talia lor uriasã. vesmintele si trãsurile somptuoase. în cursul iernii. armean de origine. se crea si un magisterium militum Afri-cae. toate sunt desertãciune".?*. având comanda tuturor trupelor circumscriptiei prefectorale104. a fost lãsat în fruntea Africii ca magis-ter militum. Solomon îi urmãreste si în muntele Burgaon obtine o mare victorie . 9. apoi Gadeira (Cadix). insulele Baleare si Pityuse. Capitularea lui Gelimer însemna. 474 zonieri. putin numeroase107. El a trebuit de la început sã înfrunte revolta populatiei indigene (534). de fapt.regele nu înceta sã rosteascã cuvintele Scripturii: „Desertãciunea desertãciunilor. cit. Solemnitatea s-a desfãsurat cu multã strãlucire. Caesarea Mauritaniei.relateazã Prokopios . II. 5 si urm. schitând cadrele administratiei civile si militare a provinciilor cucerite. detasamente ale armatei bizantine ocuparã Sardinia si Corsica. cit. lustinian a acordat generalului sãu credincios si biruitor rãsplata extraordinarã a triumfului. 14-16. dincolo de Columnele lui Hercule. dupã afirmatia lui Prokopios. Intre ele se aflau insigniile imperiului si vasele sacre ale Templului din Ierusalim. II. Corsicii. Belisarie se îmbarcã vara. p. cit. Dupã distrugerea Statului vandal. Solomon. în spatele lor se aflau triburile nomade. op. nimicind trupele i imperiale. printre care si Gelimer cu elita sefilor armatei. ducând cu el o pradã enormã. care i-a dãruit un întins domeniu în Galatia. berberii nãvãlirã în teritoriile . Vandali lustiniani. 5. Dupã câteva luni. pietrele scumpe. Balearelor si fortãretei Septem. o multime de pri-> 101 Prokopios. Rechemat la Constantinopol. ca si prefectura. numerosi soldati. 106 Aceste sacre relicve au fost trimise de lustinian înapoi la Ierusalim. trimisi sa cantoneze la frontiera Persiei. op.

intrând în relatii cu trupele revoltate. Germanos a debarcat la Carthagina cu o micã suitã. pentru apãrarea tinutului de dincoace de Aures110. Germanos . nu era popular. In primãvara anului 537. comandantul însã 107 Ch. Urmãrit de Belisariu. Informat de cele întâmplate. se revoltarã si ele si începurã sã-i ucidã pe cei favorabili guvernului. 65 si urm. Trecu apoi în Numidia. 113 Ibidem. Stotzas si rebelii sãi furã învinsi la Membressa si fug în Numidia. cit. cu puteri extraordinare. care a trecut îndatã cu o mânã de bucellari în Africa. general despre care am amintit. ceea ce a fost iarãsi un motiv de revoltã112. rebelii pãrãsirã orasul.asupra lor. Dupã plecarea lui Belisarie. Unul dintre regimentele de Vandali lustiniani trimise în Orient. 15 si urm. printr-o cuvântare îndrãzneatã. cit. o parte dintre rebeli.. 13. 14. II. dupã câteva zile de nehotãrâre. 18-40. aceea de prim magister militum inpraesenti. erau instigati de acestea sã prindã partea lor din pãmântul fostilor soti. 71-74. lavdas. 11. trupele imperiale din Numidia si-i asasinã pe generali (vara anului 536)116. convins de aportul divin la recuperarea Africii. de unde a pornit în Africa. 22 si urm. stãpân în Aures. multumindu-se a ridica în cursul iernii 535-536 o serie de fortãrete. lustinian. dar nu izbuti a-1 învinge. cu mult mai gravã. le-a încurajat în atitudinea lor113. urmând sã se întruneascã toti la Bulla Regia.. II. Belisarie s-a întors în Sicilia. în ziua de Pasti 536. 109 Ibidem. op. Stotzas atrase la el. trebuind sã organizeze fortele imperiale. cit. 5 si urm. Dupã prãdarea Carthaginei. dar rebelii nu îndrãznirã sã atace si se retraserã în Numidia. 18-19114 Ibidem. cit. pentru a pacifica provincia115. 111 Prokopios. Cauzele nemultumirii erau numeroase. ajuns în Lesbos. curãtind Byzacena de dusmani si lãsând numai pe berberii aliati condusi de Antalas109. II. Un incident neprevãzut a contribuit la sporirea confuziei. putin câte putin. împotriva altui sef berber. Solomon ceru ajutorul lui Belisarie. Diehl. II. lustinian a trimis în Africa. 110 Ibidem. Solomon confiscase apoi în bloc pãmânturile posedate de vandali si multi soldati. Amnistia acordatã rãsculatilor care se întorceau la datoria lor îi aduse pe multi înapoi. 22-42. Stotzas a venit cu armata sa asupra Carthaginei. " fl 476 întelegea sã-1 pãstreze pe seama Statului si a împãratului111. 112 Ibidem. urcarã pe furis într-o corabie si trece în Sicilia. II. ca si împãrtirea inegalã a prãzii din campania anului 535. iar soldatii arieni erau persecutati din cauza religiei lor. Celelalte. II. 9-10. L'Afrique byzcmtine. de acest fapt profitã Theodor din Cappadocia pentru a ocupa Carthagina. s-a revoltat. a soldatilor. pe Germanos. luarã cu asalt palatul si Solomon scãpã de la moarte ascunzându-se în capela palatului. care începuse rãzboiul pentru Italia. unde se afla Belisarie. 6 si urm. lãsând provizoriu comanda lui Theo-dor din Cappadocia si lui Ildiger.. 14. Cu un tact deosebit. Prokopios. 12.. 14. II. 477 Ajuns în Sicilia. El îsi câstigase un bun nume în luptele cu slavii la Dunãre. Fu hotãrâtã asasinarea lui Solomon în catedrala din Carthagina. op. Solomon. întârzierea plãtii soldelor trezea proteste. atrase. 108 Prokopios. debarcând într-un loc pustiu si. Rãzvrãtitii pun în fruntea lor pe Stotzas. p. împreunã cu Prokopios si câteva persoane din suitã. învestit cu cea mai înaltã functie pe care o putea avea un general. Conspiratorii nu au avut însã curajul sã dea lovitura si trupele compromise iesirã din Carthagina. de unde a iesit noaptea. op. fost bucellar al generalului Martin114. optând pentru o atitudine binevoitoare. dar nu a putut intra imediat în campanie. cãsãtoriti cu captive vandale. op. II. 10. nu tolera cultele neortodoxe. silindu-i pe mateloti sã-1 ducã în Peloponnez. Diehl. ajungând la timp spre a scãpa Carthagina asediatã de Stotzas. 14.. Dar în curând situatia deveni criticã prin revolta. cerând prea mult de la soldati.

15. Astfel.. declarându-i cã maurii sunt gata sã se supunã dacã îl revocã pe Sergios. în Mauritania.. acesta fiind logodit cu o nepoatã a Antoninei. dar. antica provincie romanã a Africii. în care el însusi pieri119. El soseste însotit de Prejecta. nevoind sã rupã cu imperiul. si-a recrutat elemente noi. Stein. De astã datã Solomon si-a dat toatã mãsura capacitãtii sale militare. cea mai mare parte a triburilor berbere fiind alãturi de Antalas. op. dar fãrã nici o experientã a rãzboiului. numele este Zralag Berepeg. rãnit. si de Artabane. Germanos se întoarce (539) la Constantinopol si Solomon îsi reia comanda în Africa. Dupã aceste mari rezultate.. 17.. Diehl. Antalas din Byzacena se revoltase si el. îndreptãtind încrederea ce i-o arãta împãratul. .1 w ' ^ 478 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN zdrobitor. în cele din urmã. cit.. n.porneste asupra lui în Numidia si. unde ridicã. L'Afrique byzantine. în 543. op. Data de 544 e stabilitã de Stein. cum îl caracterizeazã Proko-pios120. uciderea si fuga locuitorilor. . Altã rebeliune.. cit.. rãspândirã peste tot mizeria. fiindcã Solomon îi omorâse un frate. a recunoscut stãpânirea lui lustinian. . II. în 538. lui Belisarie. în persoana lui Areobindos. cit. lustinian a fãcut o gresealã când i-a hotãrât ca urmas în Africa pe Sergios. 116 Data e stabilitã de Stein. în 540. a fost repede înãbusitã. Dupã aceea atacã si supuse toatã Mauritania primã. •. op. dar împãratul nu a dat urmare scrisorii. jaful si incendiul. Antalas. indisciplina trupelor îl fãcu sã piardã bãtãlia de la Cillium (mai-iunie 544). La Prokopios. Rãmâneau triburile berbere. omorând 80 dintre oamenii sãi. Solomon construi acolo o multime de fortãrete. la locul numit (Ad) Cellas veteres™. provocatã de insolenta si incapacitatea lui Sergi-os. Maurii... tri-mitându-le la Bizant si în Italia. Sergios s-a arãtat incapabil sã domine situatia. cumulând din nou functiunile de prefect al pretoriului si de magister militum. 19 si 20. a fost alungat si a fugit. vechea Mauritanie sitifianã. în Byzacena. om nobil. Tezaurul sãu a cãzut în mâinile lui Solomon. cit.. din ce în ce mai numerosi. tot platoul înalt al Numidiei a fost ocupat. veni la Carthagina. Solomon îl învinse pe Antalas aproape de Theveste.•t* 480 sotul Prejectei. >. 117 Stein. tinutul a avut o perioadã de liniste. revolta triburilor berbere s-a dezlãntuit din nou. multe fortãrete mari si mici118. op.. II.< • : 479 la mare pânã la masivul Aure si la stepele din Hodna. > „I.. :. Stotzas apãru si el cu vandalii credinciosi. pentru a-i tine în respect pe indigeni. Ajutat de Cutsina al Numidiei. el stârneste revolta tribului numit Levathai.. El a curãtat armata de elemente rebele. un coleg lui Sergios (545). îl bãtu 115 Ibidem. II. instigatã de un buccellar numit Maximin. cit. lustinian trimise. O victorie obtinutã la picioarele acestui masiv va sili pe mauri sã se retragã în Mauritania. lavdas a rezistat un timp întro citadelã. 327. Bell.. dar. 548. trimis ca duce în Tripolitania. Vând. ceea ce nu ne surprinde. Situatia fiind pentru el gravã.2. 3. câteva zile mai târziu. 21. op. Cu aceasta.. i-a expulzat pe vandalii care dãduserã arme rebelilor lui Stotzas si a reînceput rãzboiul cu berberii printr-o expeditie în Aures. ca prefect al pretoriului. Stotzas scãpã fugind în Mauritania. pe vârfurile prãpãstioase ale muntelui. n. Luându-si resedinta în Leptis Magna.. 87-91. 16 si urm. de 118 Prokopios. Datoritã energiei lui Solomon. op. de asemenea. intacte si unite.:=. trimisi cu daruri pentru a întãri pacea. 326. cit. în sfârsit. de Athanasios. Cei care au scãpat din luptã si-au declarat supunerea. scrise lui lustinian. 119 Prokopios. spre a cere unchiului sãu ajutor..: ^\.. nepotul lui Solomon.l. II. 324. de la Tri-politania pânã la hotarele Mauritaniei caesariene. Revolta a luat proportii. insurectia condusã de el a luat sfârsit. ..

îl împacã pe Ifisdaias. Troglitâ a sosit pe mare la Car-thagina. 6). care-i suprimã si pe principalii lui complici. 24. Linistea s-a restaurat. El se distinsese ca duce de Mesopotamia. pentru multi ani în Africa bizantinã. intitulatã dupã numele sãu. în care loan. la cererea sa. porneste în campanie împotriva lui Antalas si Carcasan. II. reluarã ostilitãtile. încã o datã tulburatã în 563. Guntarich. care suferise teribil în aceste îndelungate rãzboaie. au fost gãsite de bizantini în tabãra dusmanã. cu aliatul imperial Cutsina si. în rãzboiul cu persii si nu venea întâia oarã în Africa. dupã ce 1-a rãnit mortal pe Stotzas121. loan Troglita a fost învestit cu demnitatea de patriciu si a rãmas comandant în Africa pânã în 553Faptele lui glorioase au fost citate de poetul Fi. supranumele de Troglitâ. când maurii din Tripolitana. îl asasinã pe Areobindos (sfârsitul anului 545). op. Antalas a trebuit sã se supunã si el. care a decis soarta rãzboiului. Dupã ordinul împãratului. Troglitâ repurta o victorie desãvârsitã asupra triburilor coalizate. sub un sef cu numele Carcasan. 24. 32. sef berber important din Numidia. 551-552. încheind un fcedus cu lavdas. 554. în primãvara anului 548. Troglitâ a pierdut bãtãlia de lângã Marta (azi Mãret). b. Ordinea pãrea a fi aproape restabilitã. dar Ierna si mii de alti berberi au fost ucisi si steagurile lui Solomon. el a cãzut (în iarna 545-546). 121 Ibidem. printre care mai multi vandali. pecetluitã. în regiunea Syrtei Mici. 122 Ibidem. fiul lui Sisinniolus. Cresconius Corippus într-o epopee. se uniserã cu cei din Byzacena. în timp ce pe altii i-a trimia la Constantinopol122. Areobindos rãmâne acum sef suprem. dar. [Numele Guntarith este redat de Prokopios sub forma Gontharis (v. O luptã a avut loc în Proconsularis. unde Cutsina luase si el armele contra imperiului. astfel. Reorganizarea Africii bizantine. gândin-du-se sã se cãsãtoreascã cu Prejecta. III. n. în toamna anului 546. care adusese atâtea servicii imperiului. în 563. condusi de seful le-vath Ierna. unul dintre nepotii sãi.. aflatã la originea actualului Gunter. aratã cã el era probabil originar din regiunea numitã Tpâyihoq situatã în Macedonia (op. iar Areobindos în Byzacena. dupã câteva luni. în iarna 546-547. '•"•"^'482 catã de Troglita asupra lui Carcasan 1-a lovit mortal si biruinta a rãmas imperialilor. pierdute în lupta de la Cillium. nu se stie de ce. Soarta lui Gun-tarith era însã. 28. Cutsina trecuse de partea imperialilor. 26. prin ineptia guvernatorului militar Rogathinus. 1-a rechemat la Constantinopol. Sergios trebuia sã lupte în Numidia.. când se credea cã totul s-a sfârsit odatã cu . unde va ajunge la mari demnitãti. II. încã din aprilie 534. II. pe la mijlocul anului 547. 120 Ibidem. care se întâlneste numai la Jordanes. Antalas a reusit sã scape. sã-si primeascã banii. care pregãtea o revoltã. pentru a se declara rege. Stein. a cãzut. 31. ofiter brav. strãpuns la un banchet de sabia lui Artabane. cit. 9-14. 1-2. la Carthagina. 3 sau III. si Bell Gotb. 29 si urm. O sulitã arun123 Dupã Stein. într-o câmpie din aceastã provincie. care a pus capãt tulburãrilor124. la rândul ei. a câstigat un ajutor însemnat de la maurii din Numidia. Când a venit. El si-a reorganizat armata. unul dintre cei mai buni conducãtori ai lui lustini-an123. în urma atâtor dezastre. dar Antalas continua sã prade tara. împãratul 1-a rãsplãtit nu-mindu-1 magister militum.cu putine trupe armene.] 481 NICOLAE BANESCU Succesorul lui Artabane în Africa a fost loan Trogli-ta. pe care îl trimise în Italia. Rogathinus 1-a suprimat. era asigurat printr-o pensie anualã. unde mai comandase un regiment de federati sub Belisarie.. 30-33. lãsat singur fatã de forte mult superioare. Bãtrânul sef Cutsina. lohannis (loaniada). Cf. Dar în curând ducele Numidiei. lustinian 1-a rechemat pe Sergios. Solomon si Germanos.. Pacea a fost. cit. a cãrei înrudire cu împãratul i-ar fi legitimat stãpânirea. în vreme ce maurii din Tripolitana. O luptã sângeroasã a avut loc în Byzacena meridionalã.2). îndreptându-se cãtre Byzacena. Fiii sãi s-au ridicat atunci în Numidia si revolta a fost destul de serioasã pentru ca lustinian sã trimitã în Africa pe Marcian. însã.

scrinia (commentariensis si ab actis). modul în care întelegea sã se înfãptuiascã ocupatia militarã. prin cealaltã constitutie pentru Africa. a ajuta ti126 Ibidem. în caz de agresiune. I-ere pârtie. cu resedinta la Carthagina125. singularii. Chestiunile religioase nu-i erau nici ele strãine: avea politia cultelor si protectia Bisericii ortodoxe. Cancellarii. Mauritania II (caesariana. îl ajutau pe prefect în administrarea justitiei. Acesta tinea sã restabileascã în Africa administratia pe care o cunoscuserã supusii sãi. bine plãtiti. Sub autoritatea prefectului erau sapte guvernatori. pentru perceperea impozitelor.L'Afrique byzantine. 98-106. lustinian restabili aceastã magistraturã în toatã autoritatea sa. cu un personal foarte numeros. Rescriptul din 534 enumera diferitele categorii de persoane pentru fiecare serviciu. sub comanda ducilor. cu titlul de consulares sau praesides. în hotãrârea ca Africa sã fie administratã. ele priveau deci legislatia (prefectul asigura promulgarera tuturor legilor si deciziilor imperiale). scri-nium operum. fortãrete mari (castella). l'administr. functionari de rang înalt. care vin imediat dupã consilieri. birouri L'Afriqne. purtãtorii drapelului etc. Historyll. II) expune principiile sistemului defensiv al Africii bizantine. Numidia. care consistau în cea mai mare parte din limitanei. lustinian pre-scria. care exercitase mai înainte functia la Bizant si în Illyricum. întrebuintati în misiuni de încredere. Una privea administratia civilã. pp. însãrcinati cu administratia civilã a provinciilor.. trebuiau sã fie în stare. distingând între elementele acestui sistem: orase fortificate (civitates). Atributiile sale se întindeau asupra întregii administratii civile. 127 Charles Diehl (. Prefectul pretoriului era mare dregãtor al imperiului. Stein. 485 NICOLAE BANESCU . cur-sores. în calitate de casier general al corpului de expeditie. draconarii. curieri pentru serviciul corespondentei. Alãturi de acestia era officium pro-priu-zis. libelli. de asemenea. Bury. redute mai putin importante (burgi) si ziduri de baraj (clisurae). Provinciile Africii bizantine erau acum: Proconsularis. asezate în lagãrele întãrite (castra)127 ale frontierei. lagãre întãrite (castra). tingitanã) si Sardinia. scrinium arcae. civile. însãrcinati cu socotelile. cu apunta-mentele lor: consiliatii. însãrcinat cu lucrãrile publice si constructiile. ca Oriens si Illyricum. 484 l C ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN însãrcinate cu redactarea actelor si pãstrarea arhivelor. schitând noua orânduire întocmitã de împãrat. Prefectul pretoriului era înconjurat de un numeros personal. Trupele de frontierã. Livre II. op. justitia (prefectul având o competentã considerabilã si pronuntând sentintele fãrã apel). lustinian a emis cele douã constitutii privitoare la reorganizarea Africii recuperate. comandate de consulares. Mauritania I (sitifianã). aflându-se acum în Africa. Rescriptul imperial din aprilie 534 punea în fruntea administratiei cu acest titlu pe Archelaus. cit. un fel de gardã personalã. nu de un proconsul. grefieri administrativi. mittendarii. Importanta pe care o atribuia eliberãrii lor se arãta. administratia (propunând suveranului pe guvernatorii diferitelor provincii si numind direct anumiti functionari). I-ere pârtie. în care autoritatea prefectului era foarte întinsã. comandate de praesides. care primeau cererile adresate prefectului. având administratia caselor prefecturii si ordonantarea cheltuielilor provinciei etc. finantele. chap. 483 NICOLAE BANESCU ci de un praefectus praetorio si sã formeze o diecezã specialã. chartularii. cum observã Diehl. îl ajutau în aceeasi materie. si auxiliari grupati în corporatii sau scholae (exceptores.)126. Byzacium si Tripoli-tania. în ce priveste reorganizarea militarã. în sfârsit. Livre II. 147-148. 559.capitularea lui Gelimer. împãrtit în douã categorii: angajatii distribuiti într-un numãr de birouri.

desi nu erau pe placul ei. Ea a luat frânele cârmuirii în timpul minoratului fiului sãu. fiica marelui re130 V. fiscalitatea abuzivã apãsa greu asupra populatiei. stia bine greceste. quod nos misimus. Byzacena. Câtiva sefi se prezentarã reginei. si hotãrî sã dea fiului sãu educatia pe care o primise si ea.". protestând împotriva regimului de educatie a regelui. cu atâtea jertfe reîncorporatã în imperiu"0.quia necessarium nobis esse videtur. ut secundum exem-plum. care împãrtãseau vederile sale. în genere cãlãri. Dar gotii. în orase. Armata mobilã. Africa în mâinile bizantinilor constituia o admirabilã bazã de operatii pentru cucerirea Italiei. Limitaneii erau soldati coloni. împrejurãrile aveau sã ofere în curând si aici un pretext interventiei Imperiului bizantin. Atha-laric a fost scos din pregãtirea .nuturile unde erau rânduite fãrã sã astepte întãriri de la armata de expeditie. quae provideret tua magnitudo. Lui Theodoric îi urmase la tron un copil. sic tamen ut. eos ad similitudinem nostri exempli ordinet. Administratia bizantinã instalatã din nou nu a fost dintre cele mai bune. 486 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN africane. îl încredinta deci grijii a trei goti civilizati. op. Africa a fost împãrtitã militar în 4 circumscriptii: Tripolitania. pp. cum aratã Diehl. ubi dispositi fuerit. qui possit et castra et civitate Hmitis defendere et terras colere. ut aliipro-vinciales videntas eos perpartes ad illa loca se conferanf) exem-plum fecimus unius numeri limitaneorum. 1889. limitaneorum constituas numero in uno-quoque limite. si forsitan commotio aliqua fuerit. cantonatã în interiorul tãrii. 87. constituind trupe de infanterie si regimente de cavalerie recrutate din populatiile provinciilor. ut. Leipzig. non longe limitem exeuntes nec ipsi limitanei nec duces eorum. Amalasuntha a fost nevoitã sã primeascã protestele lor. nu în sensul primitiv al cuvântului. Numidia si Mauritania. era curajoasã si inteligentã131. ca popor. 540-750. nepotul sãu. Comanda peste numeri o aveau tribuni sau comites. Rãzboiul cu gotii. organizatia în numeri sau KaTdAoyoi. per castra et loca. pe care Amalasuntha. Cucerirea Italiei. quos antea milites habebant.. grija împãratului de a introduce ordinea si a asigura linistea în tara eliberatã. aut de illis. 487 ge. c. voi. care a avut de suferit si din cauza intolerantei religioase. mãsurile pentru repopularea regiunilor devastate ne aratã interesul suveranului pentru prosperitatea Africii. având un ajutor.. armata mobilã cuprindea si contingente de indigeni (gentiles). Hartmann a reprodus (Untersuchungen zur Geschichte aer byzantinischen Verwaltung in Italien. care dobândeau terenuri în apropierea frontierei si erau obligati sã le cultive128. possint ipsi limitanei sine comitatensibus militibus una cum ducibus suis adi-uvare loca. observatiile savantului francez din Cambridge Medieval History.. tara a iesit cu totul ruinatã din îndelungatele lupte purtate în toate provinciile ei si Prokopios însirã urmãrile nefericite ale cuceririi. Ruinele fortãretelor bizantine rãspândite peste tot în Africa mãrturisesc activitatea desfãsuratã de lustinian pentru protectia tãrii. Athalaric. îl avea din cãsãtoria sa cu vizigotul Eutharic. nu întelegeau civilizatia italianã si credeau numai în arta rãzboiului. 129 Stein. II. era compusã din milites comitatenses. si inveneris de provinciis idonea corpora. Pe lângã acestia. Regina primise o educatie romanã la Ravenna. lucrãrile de utilitate publicã în orase. recrutati din triburile 128 Ludo M. regimente de mercenari barbari din natiunile vecine. 22-24. Nu se poate tãgãdui totusi. menit sã facã din el un efeminat si las132. domesticus (în textele epocii ulterioare: unoaipa-nyydg). 52-53) pasajul caracteristic asupra acestor trupe din constitutia din aprilie 534 privitoare la administratia militarã a Africii si adresatã lui Belisarie: „pro limitaneis vero ordinandis (. Un magister militam Africae era comandant tuturor trupelor. apoi din federati (Joederati). nota de la p. ca entitãti autonome129. cit. ut extra comitatenses milites per castra limitanei constituantur.

în realitate. Amalasuntha avea o rudã apropiatã în Italia. mai târziu. Se bucurase de o 131 Prokopios. împãratul a fost bucuros sã o primeascã si i-a pregãtit o casã la Dyrrachion. Ajuns în portul Aulona. fiind o naturã slabã. regina vandalilor. Avea numeroase proprietãti în Toscana si. i-a suprimat pe notabilii care-i erau credinciosi si pe ea a închis-o într-o insulã a lacului Bolsena. I. unde sã poatã poposi în drumul sãu spre Constantinopol. reamintind serviciile aduse împãratului în Sicilia. nu si-ar fi putut pãstra decât cu greu situatia si ea se gândea sã Ibidem. Theo-dahad (Theodad). a fost târât de tinerii asociati acum la educatia sa nationalã în vicii care îi ruinarã repede sãnãtatea. Ea comunicã lui Alexandru intentia sa si acesta se întoarse cu episcopii la Constantinopol. Goth. cu prilejul campaniei din Africa. lustinian scrise imediat o scrisoare Amalasunthei. lustinian a trimis un nou agent în Italia. Bell. luându-i jurãmânt cã-i va lãsa exercitiul guvernãrii. care îl informeazã despre arestarea reginei. I. îi întâlni pe Liberius si Opilio. unde. declarând cã totul e bine.. Alexandru. al rangului de senator si al permisiunii de a trãi la Constantinopol. foarte impopularã. El nu avea nimic din însusirile militare ale rasei sale. 6 si urm. Odatã cu episcopii venise (în 534) si un agent imperial. 2. trei dintre sefii goti ostili au fost îndepãrtati de la Curte. se fãcuse stãpân pe o mare parte a acestei provincii. 3. în acest timp Athalaric s-a stins din viatã (2 octombrie 534). o sorã a lui Theodoric). Venind momentul critic. în caz de nevoie.pedagogilor si. 3-4. în acest timp. 3-4. Furã expediate îndatã scrisori lui lustinian despre noua situatie135. Populatia se plânsese împotriva rapacitãtii sale si Amalasuntha îl silise la restituiri133. pe Petrus. Theodahad a scris el însusi în acelasi sens. Dar aceste acuze urmãreau numai sã-i amãgeascã pe goti. Primind mesajul regentei si pe al lui Theodahad. 2. Viata de plãceri îl ruinase cu totul pe Athalaric. în care îi propunea acestuia sã-i cedeze bunurile din Toscana în schimbul unei sume de bani. Theodahad aruncã masca. 488 educatie liberalã si se închinase studiului filosofici lui Platon. Ea îi scrise lui lustinian. Idealul sãu era sã-si petreacã viata în plãceri la Constantinopol si a cãutat sã-si realizeze aceastã dorintã îndatã ce s-a ivit prilejul. Regenta a replicat acestor acuzatii. Theodahad nu avea ambitii de mãrire. luã mãsuri împotriva conspiratorilor si simti nevoia sã-si pregãteascã retragerea. Amalasuntha a comis o gresealã fatalã: i-a propus lui Thodahad sã împartã cu ea demnitatea regalã si 1-a proclamat rege. Rãu vãzutã de goti. deoarece situatia ei era mai criticã decât oricând. El a adunat rudele celor trei goti ucisi de reginã. Dar dupã formalitãtile ipocrite. în drumul sãu pe Via Egnatia. Amalasuntha. 132 Ibidem. El trimise în grabã un mesager la Constantinopol si asteptã ordine noi. în noiembrie 534. prin încãlcãri asupra vecinilor. Era însã de o mare cupiditate. La moartea lui regenta. asigurând- . Theodahad le încredinta o scrisoare cãtre lustinian. BÃNESCU depunã puterea în mâinile lui lustinian134. Doi episcopi din Rãsãrit venirã la Roma. trimisi în misiuni militare la frontierã. amenintatã de un complot. trimitând scrisorile cu doi senatori: Liberius si Opilio136. vãrul ei (fiu al Amalafridei. I. Amalasuntha a fost apoi silitã de ingrat sã scrie o scrisoare lui lustinian. care nu mai avea mult de trãit. Alexandru avea misiunea precisã de a încheia o conventie secretã cu regenta. un abil diplomat. spre a aduce regentei plângeri cu privire la purtarea ei nemultumitoare. aveau sã fie ucisi. întrebând dacã ar fi dispus sã o primeascã. când gotii se luptaserã cu gepizii la Sirmium pentru dezertorii bulgarii si pentru afacerea cetãtii Lilybaeum. 489 NICOLAF. Petru îi întâlni pe gotii care duceau scrisorile ce vesteau moartea lui Athalaric si ridicarea la tron a lui Theodahad. cu prilejul jafului de la Gratiana. pentru chestiuni de doctrinã teologicã.

lustinian a socotit omorârea reginei. cã aceastã crima înseamnã „rãzboiul neîmpãcat între împãrat si goti (âcrnovSog PO. care îi ura pe os-trogoti. 8 si urm. va avea rãzboi. Lounghis. fãrã greutate. cu titlul însemnat de avTOKpâTOtp. 163-164. Ca si regele vandal. cu Ma-tasontha. zice Prokopios. în acelasi timp. I. Rãzboiul cu gotii. 11._ j A\ M 490 tiunii în sensul cã trebuia sã-i punã în vedere lui The-odahad si gotilor cã e pregãtit sã o sprijine pe regentã. v.EV KCCI cpvaei ãvavSpot. dar de o bravurã încercatã. de asemenea. [în editia româneascã a lui H. El trimise asupra Italiei douã armate: una. ca si Gelimer al vandalilor. 4. 138 16.. O revolutie militarã îl rãstoarnã pe Thoda-had (noiembrie 536)142 si îsi alege un sef în persoana lui Vitiges. 4. I. I. în caz contrariu. I.. dar a fost repede învinsã de Belisarie. op.] 136 Bury.. era încredintatã lui Belisarie140. tânãrã încã si frumoasã. cealaltã. cãreia îi oferise protectia imperiului. 27-28.. 5.i \ 491 pe mare si sã opereze o deschidere în Sicilia.CIÃ. în acelasi timp. un om incapabil sã reziste atacului imperial. Les ambassades byzantines en Occident. rudele gotilor ucisi convingându-1 pe Theodahad s-o execute în interesul propriei sale sigurante. Mundus le-a învins usor si a luat Salona. fiica Amalasunthei. unde îsi serba nunta cu o principesã din familia lui Theodoric.I (rcpicnv 6 na^etiot e'crrai)"-137 Aceasta e tragica istorie a Amalasunthei. Fortele ostrogote din Dalmatia erau slabe. O misiune cu scrisori si daruri îl invita sã coopereze împotriva arienilor goti141. Acesta nu avea însã însusirile unui general. History II. 492 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN El îsi pierdu vremea retras la Ravenna. în numele lui lustinian. 60 si urm. : -dl . împãratul a pregãtit expeditia. Mihãescu. Dar în Anekdota™ el o acuzã pe Theodora de aceastã crimã: ea s-ar fi temut de venirea reginei. Singurã garnizoana din Pa-normon (Palermo) a opus rezistentã. comandatã de Mundus. Theodahad era.q . Acesta a trecut apoi în Africa. \ "(0Ibidem. magister militum per Ittyricum. 3-4. cu bani. dupã un scurt asediu. 2. diplomatia imperialã se silea sã atragã împotriva ostrogotilor o aliantã barbarã si cerea. cum ne-o povesteste Prokopios în istoria rãzboaielor. 1-4. I. ca un casus belii. Campania s-a deschis în 535. Dar autoritatea împãratului si declaratiile ambasadorului nu O' mai puturã salva pe Amalasuntha: ea a fost ucisã în închisoarea sa (30 aprilie 535). p. Petru nu a ezitat sã-i declare. îl salutã ca pe un eliberator. 135 Ibidem. cit. 46-47)]. [Despre ansamblul acestor evenimente. si i-ar fi cerut lui Petru sã îl îndemne pe Theodahad sã o ucidã. Belisarie cucerea Neapole. l. trebuia sã pãtrundã în Dalmatia. T. 1-10 (traducerea lui H. 9. Populatia. Sicilia a fost cuceritã.o de protectia sa si-i dãdu lui Petru instruc134 Prokopios. soldat de origine obscurã..(ov JJ. sprijinul merovingianului Theodebert. Succesele acestea rapide au provocat indignarea soldatilor ostrogoti. p. el îi ceru lui Theodahad sã abdice si sã-i lase Italia. de unde împãratul îi dã ordin sã vinã în Italia împotriva gotilor. 1980. Gotb. afarã de garda personalã a generalului). Supra. 4. când a încercat sã fugã din Roma la Ravenna [Ibidem. Mihãescu (v. Athena. mai mare (avea 7. 142 El a pierit ucis pe drum. 141 Ibidem. el si-a fãcut din . Ea trebuia sã urmeze drumul 137 Bell. } • . 5.500 de oameni. 407-1096. 31. 5. el ne înfãtiseazã exemplul tipic a ceea ce fãcuse civilizatia romanã din barbari: nu mai avea nici una din energiile native ale rasei sale . 133J 139 Bell. în noiembrie. n. 7). Belisarie intrã în Italia pe la Rhegium. textul respectiv se aflã la p. Deoarece a fost o cãsãtorie silitã. 1-11. Goth. însotit de Prokopios (mai 536).EÎ iL KO. sã ia Salona139. Prin ambasadorul sãu Petru.

face aceastã declaratie de credintã si de vitejie: „Eu stiu. II. înconjurat de forte considerabile si. a intrat. sub comanda lui Narses. cãci el respectase pactul lui Theodahad. pentru ca ambasadorii sã poatã trata cu împãratul146. Spoleto si Perusa. armistitiul expirând. Armata adusã dinaintea Romei era sporitã cu cea venitã din Proven-ta. cã sunt dator Majestãtii Tale cu moartea si de aceea nimeni nu m-ar putea scoate viu de aici"114. sosesc în Italia noi ajutoare. Belisarie a respins propunerea. 145 Stein. Papa Silverius. I. . cit. cerând sã i se trimitã întãriri. în care nu erau goti. 17. într-o scrisoare adresatã împãratului. Avea. nici bolile si foametea care decimau trupele sale nu au putut sã-i biruie rezistenta. în Roma. 24.^494 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN (martie 538). în cele 69 de lupte dintre asediatori si asediati145. astfel. el a fãcut minuni de ingeniozitate strategicã si de curaj personal. Gotb. trimitându-1 pe Narses în Italia. El a trebuit sã ia mãsuri energice contra unor senatori favorabili gotilor. Flotele imperiale dãdeau în acest timp lovituri în toate pãrtile. Când jumãtate din trupele lui au trecut Pons Milvius. Biruitorul a primit în curând supunerea Apuliei si Calabriei. nu întelegea a-1 învesti cu comanda armatei. si a gotilor din Samni-um de Sud143.-•. desigur. 3 si urm. Tot atunci mari cantitãti de grâu se apropiau de Roma. 6. La apelul arhiepiscopului ele Milan. cã cedeazã Campania si Sicilia si cã va plãti un tribut anual. si ele au debarcat pe coastele Adriaticii. si acestea 1-au determinat pe Vitiges sã facã propuneri de pace. Pe la mijlocul anului 538. acordând numai un armistitiu de trei luni. în decembrie. 10. împãratul a fost impresionat de atâta bravurã si a trimis întãriri în Italia.000 de soldati. l. el dorea ca Belisarie sã conducã întreaga armatã cum va crede si se cuvine ca toti sã i se supunã „în interesul Statului . 146 Prokopios. O scrisoare a împãratului cãtre Belisarie spunea categoric cã. alte trupe au fost trimise. Matasontha îi oferea Ra-venna. nepotul lui Vitalian. la asediul Romei câteva zeci de mii de soldati.. fãrã sã întâmpine din partea garnizoanei ostrogote vreo rezistentã. fãrã a putea face nimic: toate silintele sale se sfãrâmarã în fata admirabilei Bell.. Vitiges a rãmas mai mult de un an (februarie 537 -martie 538) sub zidurile cetãtii. La stirea cãderii cetãtii Rimini. La sfârsitul anului 536. loan nãvãlea în Picenum si cucerea Rimini. 11. Fortele puse sub comanda lui Belisarie erau cu totul mediocre. în februarie 538. Vitiges trece la ofensivã. 15. Belisarie.000 de oameni din Orient. restabilind în ea autoritatea lui lustinian. 7. prin solii trimisi lui Belisarie. bãnuit de întelegere cu dusmanii. Dar neîntelegerile dintre cei doi generali au slãbit autoritatea lui Belisarie si au anihilat unitatea de conducere. 350. el aratã inferioritatea în care se aflã. . nici tãierea apeductelor. Unele din aceste întãriri au ajuns la Roma. Fatã de aceastã armatã formidabilã. II. declarând. la 9 sau 10 decembrie 536. 1-4. Cu atât de putini oameni. sub comanda lui loan. cu conditia de a o lua de sotie147..ea o dusmancã implacabilã. 147 Ibidem.K . n. op. • . Dar îndatã s-a vãzut neajunsul politicii militare a lui lustinian. chemat de populatia romanã. încât nici asalturile furioase ale vrãjmasilor. trupe bizantine au intrat cu Mundilas în Liguria si au ocupat (aprilie 538) acest oras. Belisarie s-a silit apoi sã punã Roma în stare de apãrare contra unui eventual asediu si a trimis detasamente ca sã ocupe Narni. s-a îndreptat asupra Romei si. în februarie. Datius. Vitiges a ridicat asediul Romei 144 Ibidem. e ridicat din Scaun (18 noiembrie 537) si înlocuit cu Vigilius.^493 NICOLAE BANESCU energii a lui Belisarie. care o cedase francilor. care întreprindea actiuni mari cu mijloace putine. Belisarie le atacã puternic cu toate fortele sale si gotii au avut pierderi considerabile148. Belisarie avea în Roma numai 5.

Când vestea cãderii Ravennei se rãspândeste. ce-rându-i sã primeascã domnia. op. surprinsi de aceste propuneri. din ordinul sãu. si permite gotilor care locuiau dincoace de P6 sã se ducã sã-si cultive pãmântul. II. El propunea o împãrtire a Italiei: tãrile la nord de P6 vor fi pãstrate de Vitiges. cã planul acestuia nu e interesul Statului149. amânândusi numai depunerea jurãmântului pe care trebuia sã-1 facã în calitate de suveran al italienilor si gotilor. Vitiges a fost constrâns sã-si dea consimtãmântul. dar se grãbeste sã profite de acest neasteptat prilej. [= Rãzboiul cu gotii. II. Francii lui Theodebert au profitat de aceste lupte dintre goti si bizantini pentru a trece Alpii în Italia.. spre a-1 convinge de primejdia pe care o prezintã pentru el cãderea Italiei. p. cit. Belisarie îl pune pe Vitiges sub pazã. Bury. dupã cea a Africii. le-au acceptat fãrã sovãialã. 497 .nostru".l traducerea lui H. II. fiind aproape egali la numãr cu gotii. 10. 131. Ei trimiserã la el în secret emisari. flota bizantinã pãtrunde în portul Classis. Belisarie cuceri totusi câteva orase. pp. care veniserã la el în secret. Belisarie se opune instructiunilor primite. Lucrurile s-au 149 Ibidem. aducând instructiunile lui lustinian pentru pace. 496 traordinarã: proclamarea lui Belisarie ca împãrat al Occidentului. spre a-1 încredinta de supunerea lor. 29. Belisarie refuzã. în disperare. cele de la Sud vor fi ale împãratului. 151 Prokopios. care auziserã de la sotii lor cã dusmanii sunt mari la trup si mult mai numerosi. 22 si urm. Cãtre sfârsitul anului 539. silit sã capituleze si aservit enorm pe urma acestei reocupãri. încât bizantinii se simt mai în sigurantã în Ravenna. p. lãsând lui Belisarie singur conducerea operatiilor. pentru alimentarea orasului. încãrcatã de provizii. Tezaurul regal din Ravenna va fi împãrtit egal între pãrtile contractante. si le imputau lasitatea151. în aceastã situatie trupele s-au risipit în diferite directii. Mihãescu. când trebuia sã colaboreze la actiunea lui Belisarie. cã va îndeplini promisiunile pe care i le ceruserã (de a respecta viata si proprietãtile gotilor). comandanti din multe cetãti trimit la Belisariu. luarã o hotãrâre ex1 Prokopios. în acelasi timp. Atunci gotii. Luându-si precautiile necesare pentru înlãturarea oricãrei suspiciuni. care a fost apoi recucerit de goti. mai bune decât ar fi dorit. cerându-i sã-si punã semnãtura pe tratatul de pace pe care gotii o socoteau indispensabilã pentru validitatea lui. Narses însã socotea cã este sub demnitatea functiei sale sã lucreze ca subordonat al unui general si pretexta. Belisarie îl atacã în acest ultin al sãu refugiu. îsi insultau acum sotii. Când ambasadorii se întoarserã în lagãrul sãu. Regele cãuta sã provoace dificultãti din afarã imperiului si a izbutit sã trimitã o solie la Chosroes al persilor. 495 NICOLAE BANESCU îndreptat repede: una câte una cetãtile cad în mâna lui Belisarie. Ravenna e blocatã pe uscat si pe mare. Singure femeile barbare. II. în mâinile lui lustinian. Italia centralã este curãtitã de dusmani si Vitiges se închide în Ravenna. si a-1 decide sã facã rãzboi imperiului150. lustinian s-a vãzut nevoit sã-1 recheme pe Narses la începutul anului 539. Bury. Doi ambasadori sosesc din Constantinopol. nevrând sã renunte la o biruintã totalã pe care o stia atât de apropiatã. arãtând cu mâna pe învingãtori. el se preface cã primeste propunerile si promite emisarilor goti. Portile Ravennei se vor deschide astfel si Belisarie îsi face intrarea în oras în fruntea gãrzilor sale. Belisarie întelege sã rãmânã credincios suveranului sãu. pustiind îngrozitor valea Fadului. în mai 540. între care si Milan. dar cu multã cinste. 199-200. cu toate protestele tuturor generalilor. 12 si urm. Gotii.. Cu toatã vointa formal exprimatã de suveranul sãu. Atunci s-a întâmplat un fapt care aruncã o curioasã luminã asupra moravurilor bizantine ale veacului al Vl-lea. Stein crede cã lustinian nu a putut fi strãin de interventia lui Vitiges pe lângã Chosroes si de aceea s-a decis sã ofere îndatã ostrogotilor pacea în conditii neasteptate. 194. II. 34.

. dacã pacea va fi respinsã. 1998. la 17 decembrie 546. iar viteazul Artabazes a murit 498 din pricina rãnii primite în lupta singularã cu un got urias. Imperiul nu avea des. îi oferirã coroana lui Uraîas. desteptarã si. el dãrâmã mai întâi o treime din zidurile . printr-o scrisoare în care-i vorbeste de monumentele care fac gloria Romei si prin care ea apartine posteritãtii.fusese atunci asasinat de goti). nepotul împãratului. Matasontha. în acest scop. tule mijloace ca sã sustinã lupta pe douã fronturi. lustinian îl tri. spre a obtine mijloacele necesare unei actiuni serioase. privit ca eventual ' succesor.. Totila hotãrãste sã întreprindã o expeditie în acele pãrti. puternici încã în nordul Italiei. Belisarie. ca si Infra. III. care deschiserã gotilor. pentru care se poate consulta EPLBIP. Generalii romani nu aveau nici o unitate de actiune si Totila a putut cuceri multe orase în Italia centralã. prin trãdarea isa-urienilor. în Totila gotii îsi aflaserã un sef tânãr. învestit cu depline puteri. Athena. unde purta rãzboiul cu persii si sã-1 trimitã iarãsi în Italia. ca si pe Gelimer. alt comandat bizantin de origine armeanã. 1-a luat mai târziu în cãsãtorie pe Germanos. 23-29. armean de origine si ofiter f capabil. care comanda la Verona. Totila spera cã acest succes va pune capãt rãzboiului si începu negocieri. Rãzboiul interminabil cu persii ne explicã excesiva '. v. lustinian 1-a tratat cu omenie. în aceeasi calitate de comandat suprem. în momentul în care partida decisã la rezis. îl opri însã de la acest gând. [Acelasi izvor îl mai mentioneazã pe Artabanes. unde comanda Bessas. iar cãtre sfârsitul anului 546 împresura Roma. Roma cãzu. nepotul lui Ildibad. Amândoi pierirã din pricina intrigilor în care fost prinsi. sãu. (Eraric . poarta Asinaria. 4. respinse de lustinian. Ambasadorii lui Totila erau instruiti sã declare cã. Totila porni deci energic la actiune. lustinian se gândi sã-1 recheme pe Belisarie din Asia. iar unul dintre rugi. n. încercarea sa de a cuceri Verona nu izbuteste si imperialii se retraserã dincoace de P6. 163 a lui N. îi va nimici pe senatori si va ataca Illyricum. astfel încât o insultã 152 Prokopios. Vãduva sa. El îsi schimbã îndatã atitudinea si nu se mai gândi decât la salvarea poporului . gotii se . Eraric. tentã i-a oferit coroana. izbuti sã fie recunoscut rege si intrã în tratative cu imperiul. începuse si el i tratative. care se afla la Porto. El va supravietui numai doi ani înfrângerii sale. luptã în care bizantinii au fost învinsi. mise în Italia pe Artabazes.l Vitiges a fost transportat apoi cu familia sa la Con-stantinopol. 219. el va dãrâma la pãmânt toatã Roma. Surprinsi un moment de cãderea Ravennei. voi. împreunã cu floarea aristocratiei gotice. prelungire a rãzboiului în Italia. s. însã acesta sfãtui sã fie ales Ildibad. i-a acordat titlul de patriciu si i-a dãruit un domeniu în Asia. Nelinistit de succesele pe care imperiul începea sã le aibã în sudul Italiei. Fatã de aceastã situatie. comandantul unei armate gote la nord de P6. III. dupã multe lupte. noaptea. Bãnescu. plin de energie si cu mari însusiri militare.] 499 NICOLAE BANESCU asupra ei va fi privitã ca o mare nedreptate fãcutã tuturor generatiilor viitoare153. în toamna anului 541. pe care îl ucisese152. p. Dar îl trimise fãrã trupe si fãrã mijloace suficiente si bravul general a încercat în zadar sã scape Roma cu putinele trupe aduse de loan trimis anume de Belisarie la împãrat. care-i punea în vedere cã trebuie sã trateze cu Belisarie. Dar Totila. în primãvara anului 542 lupta se dã lângã Faenza.

Generalul a venit la Crotona cu putine trupe. lângã muntele Gargano155. 32). la Constantino-pol157. oras situat lângã Roma. astãzi Tivoli. în aprilie 547. Rossano a trebuit sã capituleze. astfel încât Totila s-a vãzut silit sã-i adune la nordul Apuliei. spre rãsãrit. în fata fortelor superioare ale gotilor. în mâinile gotilor. dar nu izbuti si generalii se despãrtirã. fãrã ca gotii sã încerce a-1 împiedica. gotii au fost înfrânti. numãrând vreo patru mii de oameni si pe Va156 [în textul original Tibouris (Prokopios. sã intervinã prin Theodora. în lagãr. 23. în momentul previzibilei întoarceri a regelui got. în fata zidului astfel improvizat se afla un sant adânc. în 25 de zile. III. 18-19. el porni cu restul armatei spre Lucania154. III. 4. III. A doua zi. Dar . Totila atacã Perusa (vara anului 547). II. unde loan dãduse o mare loviturã. pornind cãtre nord. care rezistã158.Romei si hotãrî sã evacueze orasul. 19-22. soldatii necesari spre a asigura apãrarea si intrã cu restul armatei în Roma. III. lustinian trimite câteva întãriri. îmbrãcându-le în fier si trimise iarãsi împãratului cheile. Totila ocupã cea mai mare parte din teritoriile cucerite de loan. III. magister militum al Armeniei. 500 a putut repara astfel. Aduce. Dar si acest atac a fost respins sângeros. pe care îl ocupase mai înainte. ca împãratul sã-i trimitã întãriri serioase. Belisarie asezã portile zidurilor. Ei se retraserã în tabãrã. loan ocupã apoi Tarent. II. 22. III. 154 Prokopios. îndatã ce auzi. iar Totila se îndreptã spre Italia centralã. 4 501 NICOLAE BANESCU lerian. 24. târând în alaiul sãu senatul captiv. III. ducând în Campania populatia care mai exista. 19 si urm. 26. Punând toatã armata la lucru. dupã o luptã crâncenã. tot ce dãrâmase Totila. unde erau închisi senatorii si sotiile lor. Perusa cãzu. care se retrãsese la Otranto si-i hãrtuia pe gotii risipiti în toate pãrtile. Numai portile sfãrâmate de goti nu avu vreme sã le aseze din nou. pentru a începe din nou asaltul în zorii zilei urmãtoare. lip-sindu-i cu totul varul pentru a le cimenta. loan se retrase în Otranto159. pe Tibru multe provizii si toate acestea atraserã populatia refugiatã în împrejurimi. pp. 155 Ibidem. Primãvara trecu la Otranto. apoi încercã sã ajute. cu Valerian si loan. Belisarie îi asezã pe cei mai buni luptãtori la portile dãrâmate si. Belisarie lãsã la Porto. temându-se pentru Sicilia. . 159 Ibidem. unde îsi va petrecu iarna din 547-548. 20-24. ca sã se poatã apãra. Cavaleria sa fu decimatã de Totila lângã Rossano si Belisarie trecu la Messina. Bell. Totila se retrase atunci la Ti-bur156. se mãrgini sã arunce unele peste altele pietrele. Rossano. 153 Bury. care a tinut pânã noaptea. 158 Ibidem. 23. ca sã nu-i poatã Urmãri imperialii. Totila se ridicã cu toatã armata si veni la Roma.] 157 Ibidem. lãsând o bunã parte din armata sa afarã din oras. poruncise lui Belisarie sã întreprindã o ofensivã în sudul Italiei. 243-244. III. asezându-si tabãra lângã Tibru. la rãsãritul soarelui. La insistentele lui Belisarie. la care avea mare trecere. fugãrind trupele gote din Capua.. Goth. 7. în iulie 548. împãratul. azi Perugia]. de asemenea. pe care îi elibereazã si îi trimite în Sicilia. 25. surpând toate podurile de pe fluviu.. Neputând construi într-un timp atât de scurt cât dãrâmase Totila din împrejmuire. apoi se întoarse în sudul Italiei. asediat de Totila. gotii se aruncarã cu mare furie si zgomot asupra zidurilor. Belisarie a îmbarcat-o la Otranto pe sotia sa Antonina pentru a merge la Constantinopol. cu o mie de buc-cellari ai sãi. sãpat mai dinainte. [în textul lui Prokopios e Perusia. cãtre primãvara anului 549Reusita fiind imposibilã din pricina mijloacelor extrem de reduse de care dispunea. 8 si urm. începu imediat sã restaureze zidurile. la vest.. 10. 10. l si urm. pentru pazã. 24. în acelasi timp.

cã gotii se vor rusina sã ia armele împotriva lui dacã ar fi avut-o însotitoare pe sotia sa. si Supra. Artabanes.înainte de sosirea ei. intraserã în mare panicã.] . acesta denuntã indirect complotul. îl trimise pe urma lui pe 62 Stein. cit. 161 Ibidem. el credea .. la nord de Apen-nini.afirmã istoricul . Dar. asediatã de goti. cu alti doi armeni de la Curte. ca mai înainte Africa. 278. ginerele lui Germanos. Din toate pãrtile alergau mercenari sub steagurile sale si buccellari ai altor generali. op. la care el adãugã altii din propria sa pungã. lustinian o admite. El se gândise — mãrturiseste Prokopios — sã-1 trimitã în Italia pe Germanos ca generalisim al rãzboiului cu gotii si acestia. în acelasi timp. Plecarea lui Belisarie înrãutãti situatia. Totila pãrãsise Sicilia cu o pradã imensã. condusã de transfugul Indulf. Italia aproape nu mai avea apãrare. devasta cumplit în primãvara anului 549 coasta Dalmatiei. El a tratat însã cu clementã pe complotisti. Antonina nu a putut face altceva decât sã obtinã rechemarea lui Belisarie. având trebuintã de Belisarie împotriva persilor160. 152. 35. Totila a încercat. Totila ata160 Prokopios. Cãsãtorit cu Matasuntha. un tribut anual si trupe de câte ori imperiul ar cere. lustinian se hotãrâse sã trimitã împotriva gotilor ca generalissim pe nepotul sãu Germanos. se adresã din nou împãratului. împãratul îi puse la dispozitie mari sume de bani. p. [Prokopios. op. 424. 503 Artabanes163. Belisarie îl lãsase acolo pe buccellarul sãu Diogenes. îl determinã pe lustinian la o sfortare supremã. înainte de sfârsitul anului 550. si putu aduna în scurtã vreme. afirmã Pro-kopios. sã supunã si Messina. Totila ocupã iarãsi Roma. sã salveze Italia. Invazia insulei care interesa direct Curtea bizantinã. nepotul lui Vitalian. în lipsa ajutorului ei. biruind cu totul trupele guvernatorului de Salona trimise asupra lui si capturându-le corãbiile161. trecând în Sicilia (mai 550). cu câteva mii de pedestri. Apoi. Dar lustinian nu primi ambasada regelui si acesta se hotãrî sã ducã rãzboi în Sicilia. Sicilia întreagã fãcând parte din bunurile private ale Coroanei162. aflând. fãrã a izbuti. la Syracuza. gotii ocupau Rimini si repurtau o mare biruintã asupra unei trupe imperiale aproape de Ravenna. a cãrui flotã fusese împrãstiatã de o furtunã. sus-pendându-i un timp din functii. de asemenea. cit. împãrãteasa murise de un cancer. Iustin si lustinian. 23 si urm. s. încântat de aceastã misiune. în mâinile sale. si trecuse la Pa-normon (Palermo). urmasã legitimã a lui Theodoric164. dupã câteva luni. 25. n. participa si el la 163 Implicat mai înainte. v. III. III. în timp ce. Mihãescu. Flota ostrogotã. unde îl gãsi. gândindu-se. dar în ianuarie 550. v. 30. multã armatã din cei mai viteji oameni. iar loan. M 502 cã din nou Roma si reusi sã o recupereze. la zvonul apropiatei sosiri a unei armate mari imperiale în Italia de Sus. oferind Sicilia si Dalmatia. nu se stie de ce împãratul s-a rãzgândit si a expediat în locul sãu pe Liberius. ridicau trupe în Balcani. El începu lucrãri de reconstruire si se îngriji de repopularea orasului. într-un complot împotriva împãratului. Rhegium cãzu. „Artabanes". întrucât faima lui era cunoscutã de toti. Rãzboiul cu gotii. într-adevãr.. care se apãrã câteva luni. fost buccellar al lui Belisarie. H. soldat încercat. socotind cã acesta era prea în vârstã si putin experimentat în ale rãzboiului. care deschid poarta Sfântul Paul (antica porta Ostiensis). continuã mentionatul istoric. Liberius nu putuse rãmâne în Syracuza. lustinian s-a indignat cã nu a fãcut-o imediat si asa se explicã nehotãrârea împãratului fatã de general. ed. comandând Illyricum. Indice. p. partea adãogitã. spune mai departe istoricul. Fiii sãi. pentru a-1 înlocui. în care se instala acum ca un suveran. Apoi începu sã devasteze Sicilia. printr-o nouã trãdare a isaurienilor. în drumul sãu fãcu sã capituleze Taren-tul si. fiica Amalasunthei. încercând sã-1 atragã si pe Germanos.

de unde porni în primãvara anului 552. Datoritã vechilor lui raporturi cu herulii. implicit ale celor trecuti la dusman si pe care spera sã-i aducã înapoi. -u-"-< * 504 I ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN expeditie. nepotul lui Vitalian. Când totul a fost gata. Din nefericire. lustinian nu se putu decide sã-1 numeascã în locul lui Germanos pe loan. de-a lungul coastei. Ei erau vestiti prin cruzimea lor sãlbaticã. 9. pe la începutul lui aprilie 552 nu putea fi mai mic de 30. nepotul lui Vitalian. Soarta a vrut însã altfel. trecând Dunãrea. nesocotindu-1 în stare sã exercite autoritatea necesarã asupra tuturor generalilor. un mare numãr de bulgari. La 6 iunie. pe care împãratul a trebuit sã le accepte.500 de longobarzi se adãugaserã armatei. seful got Tei'as. pe unde auziserã cã va trece Germanos. Narses era hotãrât sã completeze mult înarmãrile destul de considerabile ale lui Germanos si. care nu primi decât în 165 Ibidem. Sfârsitul Statului ostrogot pãrea apropiat. Dar. 505 anumite conditii. nu-1 lãsau sã treacã prin teritoriul lor. unde îl asteptau Valerian si Iustin. apucând drumul pe la nord. s-a produs o nãvãlire puternicã a sclavenilor care. magister militum per Illyricum. stirea rãspânditã în Italia a fãcut o profundã impresie. cu o hotãrâre eroicã. a cerut banii necesari pentru a putea plãti rãmãsitele soldelor datorate trupelor din Italia. Luând cu sine pe Valerian si trupele sale. 11-15. si trecând peste 506 gurile fluviilor prin mijlocul unor poduri flotante167. la sfatul lui loan. Efectivul cu care a pornit din Salona. cade deodatã bolnav si moare pe neasteptate166. se îndreptau spre Thessalonic. Gotii erau nelinistiti. Narses a luat calea pe uscat. scrie Prokopios. la bãtãlia memorabilã care a decis soarta rãzboiului. care ocupau interiorul Venetiei. 400 de gepizi. se înspãimântarã atât de tare. 39. cãci Narses ridicase alte trupe în Thracia si Illy-ricum. care cunostea bine regiunea. afarã de aceasta. stiind ce pustiu vor lãsa în urma lor. la sfârsitul lunii. Generalii care comandau în Italia cetãti care rezistau încã prindeau curaj în asteptarea renumitului lor coleg. Astfel se ajunse. El a intrat în Apennini. încât îsi schimbarã îndatã directia si se strecurarã în Dalmatia. se vãzu în fata unor obstacole neasteptate: francii. 40. 40. si toate trupele care asteptaserã sosirea lui Narses la Salona. pe care îl trimisese Totila la Verona. Resturile împrãstiate ale trupelor bizantine învinse de goti se adunaserã în Istria. Zadarnic încercarã gotii sã-i închidã drumul lângã Rimini. Narses îsi reluã marsul. Germanos porunci armatei sã se pregãteascã de plecare. cãci îl cunosteau din luptele purtate la Dunãre ca strateg al Thraciei. -^ ••«!' •lto '~f. l si urm. armata ajungea la Ravenna.164 Bell. aproape de . porni din împrejurimile Romei. Când sclavenii au aflat de la captivi cã Germanos e la Sardica. 9 zile mai târziu. o trupã de transfugi persani. Neavând la îndemânã o flotã atât de mare spre a-si îmbarca aceastã armatã. procedase la lucrãri de terasament care fãceau regiunea dintre Adige si bãltile Ravennei inaccesibilã. nimicind populatia pe unde treceau. si iesi în Via Flaminia. lustinian scrise lui Germanos sã-si amâne plecarea în Italia si sã porneascã imediat sã scape Thessalonicul si orasele dimprejur de primejdia care le ameninta165. sã lupte împotriva urmasilor lui Theodoric.000 de oameni. în toamna anului 550. avea posibilitatea sã ducã în Italia marea majoritate a rãzboinicilor acestui popor. III. Peste 5. Avea trupe din diviziile de la Constantinopol. Se decise pentru eunucul Narses. care era ocupatã de dusman. III.000 de cãlãreti). în întâmpinarea lui. Goth.. pe de altã parte. pe la vest de Petra Pertusa. Totila. III. având sã porneascã peste douã zile cãtre Italia. 166 Ibidem. al cãror contingent principal era condus de Philemuth (mai mult de 3. înlãturã aceste dificultãti. Ajungând în Istria. Scãpat de grijã.

Regele got a ocupat o pozitie forte pe tãrmul stâng al râului Dracon (azi Sarno). Fortschritte". Bell. mai ales. Gotii erau împinsi la cutezantã de deznãdejdea în care se gãseau. la poalele Vezuviului. gotii nu aveau sã mai continue lupta. fiind foarte înversunatã. era tinta dusmanilor. Azi e Gualclo Tadino. S.. p. Narses asedie Cumae. cuprinsã de panicã. 600-601. IV. op. [„Aici voi înfãtisa o luptã de multã însemnãtate si un bãrbat cu nimic mai prejos de adevãratii eroi.. op. strânsi în jurul regelui lor. ei s-au bãtut fãrã a ceda nici un pas de teren. pune locul acesta la Pianello. op. ar fi eronatã. cit. ibid. Dar un nou dusman se ridica la nord. 2). 170 Prokopios. 604. Ea fu pusã pe fugã. Cf. gotii dãduserã drumul cailor. Chr. dar a fost biruitã prin tactica nouã a lui Narses. arãtând o vigoare extraordinarã. primind în cale supunerea gotilor si adeseori plângerile italienilor. 3. Teias a alergat pentru a elibera Cumae. Din nordul Italiei. pp.. azi Monte Lettere). lustinian primi iarãsi cheile Romei. op. 19 (1943). iar ceilalti spre a-si arãta vrednicia. dar unde hrana le lipsea cu totul. cit.. 156-157. Corpul sãu a fost dezgropat de învingãtori si despuiat de ornamentele sale. care fuseserã trimisi ca ostatici dincolo de Pad. pânã noaptea. unii pentru a muri. desi îi vedeau în neputintã. el. luã un altul de la un scutier. Hotãrâti a învinge ori a muri. Busta Gallorum („Mormintele galilor")168 în Apennini. Totila luptase cãlare. Ambele tabere s-au observat mult timp. Lot. 8-25. pp. • : 508 Bãtãlia a durat douã zile întregi.. demnã de o epopee. 168 în amintirea victoriei asupra galilor.. unde se afla tezaurul regilor goti. repurtate de romani în 295 î. dupã chiar expresia lui Prokopios. IV. Neavând de ales. cit. nu departe de anticul Sentinum (V. Fuchs. op. încât nu-1 mai putea . A fost o luptã homericã. 7-14. îi înfruntau din toate puterile. iar a doua zi au reluat lupta. p. IV. respinsã de la prima ciocnire. p. în „Forschungen u.Tadi-nae sau de un loc numit. înconjurat de câtiva rãzboinici. 167 Prokopios. descrisã viu de Prokopios. el a murit în satul Caprara (Caprae) si a fost îngropat de ai sãi. gotii furã siliti sã se retragã la Muntele Laptelui (Mons Lactarius. cit. pozitie foarte puternicã. Reuniti la Ticinum (Pavia). în mare parte. deci si unii si altii se aruncau cu multã însufletire asupra celor aflati în preajma lor. deoarece le era rusine sã dea înapoi în fata unor oameni mai slabi decât dânsii. lovind cu dreapta si fãrã a da nici un pas înapoi. 171 Nesigurã. 234 si urm.. 601 si n. Armata ostrogotã. Când îsi vãzu scutul plin de lãncile înfipte în el." (Prokopios.. Goth. au fost ucisi de cãtre urmasul lui Totila. 35.... o „luptã de eroi". i-au atacat pe imperiali la 30 octombrie 552171. Stein. disperarea gotilor fugari a fost urmatã de o sângeroasã rãzbunare: trei sute de tineri din familiile nobile. Chr. y§i<?a^ 507 NICOLAE BANESCU Narses înainta apoi prin Toscana. vreo câtiva kilometri la sud de Dracon. care izvorãste de la poalele Vezuviului. Dupã aceea. care gândeau cã odatã cãzut. dupã traducerea lui H. D ie Schlacht im Appenin 552 n. Mihãescu. iar romanii. luptã cu furie. IV. Rãzboiul cu gotii. în Apenini. op. care au fost trimise lui lustinian la Constantinopol. Acoperit de scut. la intrarea în Gola di Frasassi. ajungând la Roma. Urmãrit de un gepid care îl strãpunse cu lancea. pe care o ocupã pentru a cincea oarã169. adversarii lui Narses 1-au ales ca rege pe Teias. în aceste circumstante. aceeasi soartã în orasele Campaniei. 169 Dupã expresia lui Prokopios. 35. Lupta a avut loc pe la sfârsitul lui iunie 552. cum s-a dovedit în împrejurarea de fatã Teias. trecând pe lângã cetatea Nuceria170. Procopius din Caesarea. 20. pe la sfârsitul lui iunie 552. Stein. Stein. cit. F. 29. 272). 26. cit. BellGoth. p. Teias conducea asaltul. 445). întrucât se aprovizionau greu. data e indicatã de E. într-o armurã strãlucitoare. care în vremea domniei sale a fost de cinci ori luatã si recuceritã (Gibbon. a arãtat cã forma Tdyivai din textul lui Prokopios. Senatorii pe care-i alungase Totila din Roma au avut. când si acesta se acoperi de 12 lãnci înfipte în el.

prã-dând pânã în sudul extrem. redând stãpânilor legitimi pãmânturile. 273-274. Narses îi exterminã. dupã moartea cãpeteniei lor. fãrã a lãsa urme ale stabilirii lor în peninsulã. ducele franc Aming a venit în ajutor. Printr-o constitutie datã la 13 august 554. op. a ratificat contractele încheiate cu statul pentru lucrãri de domeniu public înainte de Totila. care fu înfipt într-o prãjinã. cãrora li se aliaserã multi goti. la est de Neapolis..Ei au strãbãtut tinuturile. II. în ciuda neutralitãtii pe care-o afisau în principiu. celebra Pragmatica Sanctio. omo-rându-1 pe loc. dar a cãzut în luptã. gotii au trimis câtiva dintre conducãtori la Narses. t. unde au fost înrolati în armata imperiului. ! J. nu departe de Capua. unde sã poatã trãi independenti. a acordat privilegii poporului si aristocratiei. resturile poporului got. prefectul Italiei. cu obligatia pentru goti de a nu mai face rãzboi imperiului172. Datoritã tratamentului onorabil pe care Narses nu li 1-a refuzat. op. Narses a primit conditiile.misca usor. ci sã se retragã undeva afarã din frontierele romane. nu avem informatii. Când cornitele ostrogot Vidin a încercat sã-1 împiedice pe Narses a trece Adigele. La sfatul lui loan. p. însã Theociebert murise. sclavii pe care confiscãrile le smulseserã marilor proprietari funciari si suspectati de simpatie 173 Ibidem. iar fiul sãu Theodebald era slab. Dupã 20 de ani de lupte. Despre supunerea provinciilor transpadane.. Francii. Dar o epidemie bântui pe drumul de întoarcere armata lui Leutharis. Butilin strãbãtu atunci cu grosul fortelor tot teritoriul pânã la Regiuni. trec Alpii în primãvara anului 553. pentru ca armata lui sã vadã cã regele ei este mort. 174 E. au dat tot concursul lor ostrogotilor. Italia reintra în sfârsit sub autoritatea imperialã. Dându-si seama cã nu pot învinge si recunoscând cã Dumnezeu este împotriva lor. 510 Toatã Italia situatã la sud de Pad era acum adusã sub stãpânirea împãratului de la Bizant. colonii. a restaurat vechea stare de lucruri. . turmele. Ultimele resturi gotice. Francii hotãrârã o neutralitate aparentã. pierind si Butilin în acea ciocnire. iar Vidin a fost luat prizonier de cãtre Narses si trimis la Constantinopol. au fost asediate de Narses si s-au predat în primãvara lui 555. însângeratã.'nun». 274 si urm. * Organizarea Italiei. lãsându-i pe supusii lor alamani. când Narses i-a trimis lui lustinian cheile portilor lor173. care-si avea cartierul de iarnã în Venezia. Dar Verona si Brixia (azi Brixen. fie averea pe care o depozitaserã în fortãretele italiene. îl lovi o sãgeatã. Garnizoanele gotice sperau totusi sã restabileascã regatul gotic cu ajutorul francilor. conduse de Ragnaris si refugiate la Compsa (probabil Conza). sã încerce o loviturã în Italia. unde stãpâneau încã goti si franci. pp. Doi frati. 511 pentru Bizant. dar nu ca sã trãiascã în supu509 NICOLAE BANESCU nere fatã de împãrat. care n-au stat indiferenti la aceste evenimente. spre a-1 anunta cã ei se predau. Buiy. împãratul a anulat donatiile si confiscãrile operate de la Totila încoace. ceru un alt scut. Bressanone) n-au fost ocupate decât în 562. Stein. ruinatã. care pleda energic pentru moderatie. Biruinta asupra lui Aming a fãcut ca Venetia francã sã cadã sub stãpânire bizantinã174. dar în clipa în care-1 schimba. voi. 610. cit. puturã pleca sã-si caute adãpost la alti barbari. Pe malurile fluviului Casilinus sau Vulturnus (Volturno). Toatã Italia era acum a Imperiului bizantin. cu armele si bunurile lor. Gotii au dispãrut în populatia romanã. adresatã lui Narses si lui Antiochus. cit. Narses i-a trimis la Constantinopol. astfel încât el însusi muri. Leutharis si Butilin. pp. I se tãie apoi îndatã capul. devastatã. Ei cereau sã li se permitã a se retrage în pace si sã ia cu ei fie ceva bani.

populatia fusese silitã sã se refugieze. în fruntea serviciului civil. redus la rolul de simplu consiliu municipal. înainte de a desãvârsi supunerea ostrogotilor. magister militum. atunci regina chemã pe fratele sãu. Mãsura era luatã în interesul marilor proprietari. dintre locali. numiti tot magister militum când exercitau comenzi mai mari175. el a cãutat un pretext pentru a-si trimite armatele biruitoare împotriva vizigotilor. superior guvernatorilor care continuarã. Sardinia rãmâneau Africii. dar e semnificativ cã titlul sãu nu era praefectus praetorio. Sicilia n-a fost cuprinsã în Italia: ea rãmase sub praetorul ei. dar cele fãcute de tiranul Totila urmau sã fie anulate. care devenise din diecezã prefecturã. Pentru provincii. în iunie 548176. cu toate cã rezultatul rãzboiului 513 din Italia era încã departe de a fi sigur. nici asupra Dalmatiei. Portile si. El avea oficial un post militar. Liniile generale pentru reorganizarea provinciei furã indicate. 209. cât si asupra armatei. prezidând opera de reconstructie. fiindcã nu voia sã îmbrãtiseze arianismul. valurile Romei au fost restaurate. sub diferite titluri. compuse din provinciali si auxiliari barbari. Justinien. lustinian îi supune controlului episcopi-lor. Sardinia. Thiudigisalus (Theodegisel) avu aceeasi soartã dupã un an si ceva. dar putem fi siguri cã aceasta era una din ambitiile sale si cã. . d. în 547. Narses administra timp de 13 ani teritoriul cucerit. Corsica erau sub viceregele Africii. Armata a continuat sã fie împãrtitã în trupe de izbire. în timpul rãzboiului si invaziei francilor. care trecuse la Orient. Italia fu administratã civil de un prefect. Troglita trimise însã trupe spre a o debloca si în lupta care avu loc. Amalasuntha si Theodahad rãmâneau valabile. Theodoric fusese regentul regatului vizigot în timpul minoratului nepotului sãu Amalaric. se decreteazã ca acestea sã fie restituite vechilor proprietari. prin legea din 13 august 554. Theudis asediazã cetatea Septem. sub duci. ci simplu Prefect al Italiei. iar casele si proprietãtile fuseserã ocupate de altii. Narses fu însãrcinat cu administrarea Italiei. si trupe de frontierã (limitanei). Putin dupã aceastã catastrofã. El încredintase conducerea afacerilor lui Theudis. dar guverna ca un vicerege si avea putere supremã atât asupra functionarilor civili. care va domni 17 ani. O inovatie însemnatã se face în privinta guvernatorilor provinciali: ei vor fi alesi pentru fiecare provincie de episcopi si magnati. se cãsãtori cu o printesã francã si aceastã cãsãtorie îi aduse nefericirea. grupate în garnizoane de-a lungul frontierei. dar fu bãtut si ucis de trupele rãsculate (531). care era departe de autoritãtile imperiale din Ravenna. pentru a creste puterea lor localã. îl avu alãturi pe Antiochus. Urmasul sãu. Tronul fu ocupat de Theudis. Comanda militarã a fost încredintatã unui gener-alissim. Aceastã lege prevedea cã începând 175 Vezi Lot. în 549. Roma e administratã de Senat. 512 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN de atunci dispozitiile codului imperial aveau sã se aplice si în Italia ca în toate celelalte pãrti ale Imperiului. în multe cazuri. El se purtã brutal cu ea. Tânãrul rege. Toate donatiile fãcute particularilor sau corporatiilor de Athalaric. Rãzboiul pentru Spania. Prefectura Italiei nu se întindea asupra Africii. armata vizigotã fu nimicitã. sã administreze provinciile. care se îndreptã spre Narbonne. Theudis fu asasinat. Nu se stie dacã lusti-nian îsi formase de la începutul domniei vreun plan pentru recucerirea Spaniei. asa cum s-a observat mai sus. dupã cãderea lui Witiges. încurajat de criza prin care trecea dominatia bizantinã în Africa. Amalaric iesi sã-si apere posesiunile din Gallia. regele Childebert. el a fost invitat sã intervinã în Spania si. lustinian n-a sovãit sã se foloseascã de prilejul ce i se oferea. Corsica.Separatia puterilor civile si militare fu pãstratã. un general capabil. armate de acoperire. functionarii vor fi alesi de episcopi si de nobilii regiunii. 161-163 si Diehl. cu titlul de patriciu. Toate contractele fãcute între romani în orasele învinse în timpul rãzboiului erau valide. care n-avea nici una din calitãtile tatãlui si bunicului sãu.

persii erau de veacuri dusmanii neîmpãcati ai romanilor. altele Persiei. la frontiera de nord-est.. în sfârsit. op. Italia. 176 E. spre exemplu. p. 515 si urm. 177 [Despre aceste evenimente. micile popoare intermediare. de conflictul între regalitate si înalta aristocratie sacerdotalã si militarã. p 561 si Excursus P. Wirth în „Lexikon des Mittelalters". motiv pentru care fu legat de aceea a Africii. II. Goubert. lustinian dãdu imperiului.] 514 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Liberius izbuti sã învingã trupele lui Agila si cuprinse partea ele sucl-est a Spaniei. El era tulburat de luptele pretendentilor la tron. P. pricinuia de asemenea prilejuri de lupte.reintrarã în unitatea imperiului. dintre care unul atârna de persi. în Asia. Armenia. p. Mediterana ajunsese iarãsi un lac roman. bizantinii refuzând a le ceda lui Athanagild. insulele bazinului occidental al Mediteranei . Die byzantinis-chen Besitzungen an den K sten des spanisch-westgotischen Rei-ches. 820-821. prãdaserã crud tara. care i-a împiedicat pe bizantini sã se întindã mai mult. p. 206-207 si 1159. celãlalt de bizantini. 554-711. unele dintre ele vasale Bizantului. Byzance etl'Espagne visigothique. Ei îl uciserã pe Agila (555). hunii ephtaliti (heftaliti) sau albi. profitând de aceste disensiuni. 5 si urm. Un guvernator militar fu instalat în noua stãpânire. J. 2. în afarã. mai ales în Me-sopotamia. Gruber si G. vizigotii îsi uitarã discordiile si se unirã. oscilând între cele douã imperii. Rãzboaiele defensive ale lui lustinian Acestea furã rãzboaiele purtate pentru ambitia lui lustinian. Toate aceste cuceriri costarã mult. si ele erau un izvor de dificultãti continue. au fost atacate cu furie. popoarele din tara lãzilor si din Iberia sovãiau între clientela bizantinilor si protectia regilor sassanizi. E. BZ 16. Balearele . al . v. între Siria bizantinã si valea Eufratului. împãrtitã încã de la sfârsitul veacului IV în douã state. autoritatea împãratului se întindea astfel pânã la Coloanele lui Hercule. tara lãzilor. cit. se revoltã împotriva lui (551) si cere ajutorul lui lustinian. Stein pune expeditia la aceastã datã. Aceasta fãcu sã se întreprindã si în Orient expeditii si rãzboiul fu. Thomson. Mai multe cetãti maritime din aceastã regiune furã cucerite. Teritoriul cucerit de Imperiu era prea mic pentru a forma o prefecturã. prin eforturile lui lustinian. Gorres. The Goths in Spain. sud-estul Spaniei. Corduba si Assidonia. Spania bizantinã cuprindea districte si orase situate la vest si la est de Gades. Mai întâi. în fata acestei primejdii. 1969. frontierele Orientului.. Aceasta fu cea din urmã cucerire a lui lustinian în Occident. în aceastã regiune intrau orasele Noua Carthaginã. lipsite de trupe. cãtre Bactriana. Bury. op. rãtãceau triburile arabe. 287. la picioarele Caucazului. o putere moralã care înseamnã mult în existenta unui stat. Athanagild. Frontierele celor douã state se atingeau într-o multime de puncte. Astfel. Pe la mijlocul veacului V regatul persan pierduse mult din prestigiul sãu. Sardinia. 1907. între Pontul Euxin si Cas-pica. dezlãntuind persecutia contra ortodocsilor. de la Gibraltar. defensiv. pp. 1944. ele nu se fãcurã fãrã mari eforturi. cu rang de magister militum. fãrã jertfe uriase sau nespuse suferinte si privatiuni. Corsica. 515 NICOLAE BANESCU 5. Africa Orientalã întreagã. voi.. în pãrtile acestea. Totusi. prin urmare.. cit. 554-624. se afla la vest Colchis. Oxford. care în 552 îl trimite în Spania pe Liberius cu o armatã177. oferind tronul lui Athanagild. (R)EB. dar nu stim dacã era independent sau subordonat guvernatorului Africii178. s J. Dalmatia. La sud de Muntii Caucaz. dar chiar acolo unde atingerea nu era directã. dãdeau necontenit prilej de conflict. în vremea în care imperiul îsi îndrepta astfel toate silintele sale în Apus.arianul Agila ia succesiunea.Sicilia. F. Prin ocuparea cetãtii Septem. prin aceste cuceriri. Un pretendent. un incontestabil prestigiu si o glorie care nu putea sã rãmânã fãrã urmãri.

în teritoriul roman. Rãscoala a fost înãbusitã cu mare greutate. Pers. încã înainte de moartea lui Iustin. litoralul vestic al Mãrii Caspice si nord-estul Armeniei. spre a anunta urcarea sa pe tron. Bell. numit de curând phylar518 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN chos. regele de Hira. dar acestia au reactionat si regele lor Gurgen s-a întors spre romani. Ei au întreprins atunci incursiuni de pradã în teritoriile persane si arabe. care erau crestini. . Bizantinii câstigau tot atunci o biruintã si în Armenia. Kavad a gãsit atunci un pretext pentru a începe rãzboiul. 13. Victoria a fost dobânditã asupra unei armate formate din persarmeni si auxiliari sabiri. o cãpetenie de briganzi. Romanii au fost învinsi într-o luptã dezastruoasã179. O nouã suspendare de arme s-a convenit la apropierea iernii. condusã de printul Xerxes. sub conducerea lui Mundhir. Persii au declarat cã nu pot tolera aceastã nouã constructie si. si doi comandanti de-ai lor ucisi. O armatã persanã de 30. întrucât Pompeius nu pare a fi corespuns asteptãrilor. Ostilitãtile din 529 au început printr-o incursiune combinatã de forte ale persilor si arabilor. formând o nouã armatã încredintatã lui Pompeius. retrãgându-se repede peste frontierã. lustinian trimitând la Ktesiphon ambasada condusã de Hermogenes. care în aprilie 529 era avansat magister militum per Orientem. Astabedh. Acestia îi ucideau pe crestini. Edessa. pe cursul inferior al râului Kyros (azi Kura). ostilitãtile au început atât în Mesopotamia. El era sotul surori mai mari a împãrãtesei Teodora. Con-stantia. proclamându-si chiar un rege în persoana iui Julian. încât romanii nu au putut sã-1 ajungã. Oricum. Rezultatul negocierilor a fost însã mediocru. unul dintre cei mai buni generali bizantini. care era duce la Dara. între culmile estice ale Muntilor Caucaz. Dar în iunie 530 Belisarie repurta lângã Dara o mare victorie asupra unei puternice armate persane superioare numeric si condusã de Perozes180. dar cu locuitori crestini. stat clientelar Persiei. gratie ajutorului acordat de seful arab Abukarib. au început noi negocieri de pace.. dacã lustinian nu s-ar fi decis sã construiascã lângã Dara o nouã fortãreatã. Poate cã ar fi fost înlãturat. a invadat Mesopotamia. din partea romanã participând generalul Hypatius si bãtrânul rãzboinic Pharesmanes.cãror nume 516 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN a rãmas în Lazistan. cât si contra înaintãrii persilor spre coastele Mãrii Negre. în locul sãu a fost numit Belisarie. oprindu-i sã-si îngroape mortii. Belisarie. lustinian a trimis atunci mai multe trupe si noi cãpitani în fortãretele Amida. care a pãtruns în Siria pânã aproape de zidurile Antiohiei. Sura si Beroea. ajungând în curând cel mai celebru general al veacului sãu. incendiindu-le bisericile si proprietãtile. 517 viatã. în anul 528. 2-8. Kavad era si el ocupat cu înãbusirea unei miscãri persane de inspiratie comunistã mazdakismul. unde comanda supremã o avea Sittas. fuseserã initiate negocieri cu persii. Bizantul a avut acum de reprimat o rãscoalã a sa-maritenilor în Palestina (primãvara anului 529). din ordinul lui lustinian. de unde s-a retras atât de repede. probabil nepot al lui Anastasios. începând a construi chiar pe frontierã o nouã fortãreatã. Dar si persii au avut pierderi grele. Dupã o nouã victorie persanã pe Eufrat. numitã Comito181.000 de oameni. în a doua parte a anului 527. Belisarie a scãpat cu Prokopios. nici unul dintre adversari nu a deschis ostilitãtile. fiind o barierã atât contra barbarilor din nordul Caucazului. Negocierile nu au dus însã la nici un rezultat. în vreme ce persii erau reprezentati de cãtre „maestrul oficiilor". cât si în Lazica. trãiau albanii. drept represalii. I. Din fericire. Regele persan Kavad I (488-496 si 498-531) dorise sã-i asimileze pe iberieni. Importanta Lazicei (Lazike) era îndoitã pentru romani. iar mai spre est Iberia sau Geor-gia.

Pers. op.579) a grãbit tratativele de pace deja începute. a completat reforma statului persan începutã de tatãl sãu Kavad.000 livre de aur pentru întretinerea fortificatiilor si apãrarea pãsurilor Caucazului185. 184 Mermeroes în Prokopios. El a creat o armatã permanentã.. introdu180 Ibidem.. spre nord-est. Acesta a zãdãrnicit douã încercãri ale persilor de a lua Martyropolis. n. \iippavr\q. sau sã se întoarcã în tara lor. Sosirea lui Belisarie a provocat o luptã în dreapta Eufratului. cit. 15. Energic si ambitios. 291). Prokopios vede în Mihran. pentru încheierea pãcii „eterne" intrate în vigoare în vara lui 533. 13. 15. autoritãtii unui magister militum per Armeni-am (et Pontum Polemoniacum et gentes). cei 15. E. 519 când astfel civilizatia în mijlocul acestor barbari183. treceau primãvara Eufratul la Circesium. situatã la frontiera imperiului. adusi de persi împotriva bizantinilor. Stein. I. Stein. op. si a fost supusã. armean de origine. Existenta unei neîntelegeri între Belisarie si subordonatii sãi a dus la rechemarea sa de cãtre împãrat. supranumit Nusirvan (Anursirvan. între timp. Refugiatii iberi din Constantinopol puteau sã rãmânã acolo. iar în . în tot cursul lungii sale domnii. au întreprins o teribilã incursiune în Imperiu. I. p. un ofiter capabil. devastând totul pânã în Cilicia si Siria. Prin politica sa înteleaptã. ca si satrapiile sau gentes. o demnitate. Dar la întoarcere invadatorii au fost atacati de Doro-theu si Bessas. gr. cu intentia de a invada Siria. în calitate de generalissim.. 30. op. a. 289-290. mihran însemnând comandant suprem al armatei persane. 1-30 (c/ Stein. împãratul recunostea suzeranitatea persilor asupra Iberiei. sub Iustin I. al cãrei rezultat n-a fost tocmai fericit pentru bizantini. mai ales în domeniul financiar si militar. 181 Ibidem. 288. Oprindu-se la Gabbula. Chosroes s-a silit sã-si sporeascã considerabil regatul. Sittas i-a supus pe tzani. Ducele de Mesopotamia nu mai rezida la Dara. Ambii generali au obtinut în anul 530 douã mari victorii asupra generalului persan MihrMibroe184. între Sura si Kallinicum. Bell. Pers. o populatie sãlbaticã si pãgânã. Al doilea rãzboi persan. însemnând „cu sufletul nemuritor"). Chosroes I. p. 520 Chosroes 7(531 . 19-25. Bizantinii mai plãteau persilor 11.Armenia Mare. care le-au smuls o mare parte din pradã. condusi de Azareth. i-a urmat ca magister militum per Armeniam.000 de oameni ai cavaleriei persane. Sittas i-a fãcut pe tzani sã accepte crestinismul. a fost organizatã ca provincie. împreunã cu Pontul Polemo-niac si Armenia Prima si Secunda. 14 (Firuz Mihran. A împins frontiera statului sãu pânã la Oxus. Kavad continuã ostilitãtile în anul 531. lustinian a construit apoi în aceastã tarã impracticabilã cetãti si drumuri. 13. Sit-tas a fost numit apoi magister militum praesentalis. Tratatul nu aducea nici o schimbare a granitelor dintre cele douã state. La instigarea lui Mundhir. în anul 528 a fost scoasã din circumscriptia condusã de magister milîtum per Ori-entem. 3). 182 E. Satrapii îsi pierdurã puterea militarã182. nu de marii feudali puternici de odinioarã. pãstrând însã. Bell. iar acestia recunosteau suzeranitatea romanã asupra Lazicei. comandamentul pe întregul teatru de rãzboi de la nord. ci la Constantia. hunii sabir. Mundus fiind trimis în locul sãu la comanda armatei Orientului. 9 si urm. dar care nu a durat decât sapte ani. fiind anulate toate cuceririle fãcute de ambele pãrti de la izbucnirea rãzboiului. Moartea bãtrânului Kavadh (13 septembrie 531) si venirea la tron a fiului sãu Chosroes a schimbat însã datele problemei. J83 Prokopios. 13. la 12 mile de Chalkis. cf. o adevãratã plagã pentru provinciile pontice. I. \. cel dintâi titular al acestei demnitãti a fost Sittas.. Doro-tbeu. I. cit.. cit. Rufin si Hermogene au ajuns la întelegere cu el în septembrie 532. iubitor de rãzboi. 9-15 si II. 15. aceastã oaste prãda împrejurimile. pp. retribuitã de rege si dependentã de el.

14-36. Sleind astfel orasele. s-a retras din teritoriul bizantinilor la finele verii anului 540. s-a multumit cu 1. 191 J. Bell. loan si Iulian. 488-490. 186 Prokopios. arãtându-i cât de amenintatã era siguranta regatului persan dacã lus-tinian ar cuceri si Italia. exercitând astfel un monopol care . op. 8. op. Regele persan trata în acelasi timp cu ambasadorii imperiali. sarea si alte articole necesare consumului. Berhoia (Alep) a fost transformatã în cenusã de cãtre Chosroes.. cit. voi. la care a invitat poporul. regele persan a cucerit Sura. Antiochia a fost cuceritã si jefuitã cumplit. Pers. 10. II. 521 tea cã aceastã pornire spre dominatia universalã constituia o amenintare serioasã si pentru stãpânirea lui. E. era fiul unei bizantine si servise ca silentiar în Palatul bizantin. Lucrurile au fost grãbite de rãzboiul purtat de bizantini în Italia. Textul lui Prokopios vorbeste de 110 KEVTi]vãpia. re-trãgânduse în final pe un alt drum decât acela pe care venise. Pers. Alte mii de oameni au fost dusi în captivitate lângã Ktesiphon. Gubazes. ci în alegerea regilor lor. I. Tot atunci se produsese o revoltã a Armeniei romane. dând în schimb piei si sclavi. populatia masacratã. II. Bury. în lipsa lui Belisarie. dupã Africa (primãvara anului 539). Lãzii depindeau de negustorii romani în ceea ce privea grâul. Urcând de-a lungul tãrmului drept al Eufratului. pp. p. de faptul cã magister militum Ivan Tzibus. II. privind Mediterana189. Trecând pe la Edessa si Dara. II. vãrul lui lustinian. Regatul acesta al lãzilor era o barierã necesarã împotriva raselor scitice transcaucaziene.000 de livre de aur si o platã de 500 livre anual sub pretextul întretinerii fortificatiilor caucaziene. Germanus. cit.000 livre de argint pentru a nu prãda orasul.. Stein.. l.000 de locuitori au fost dusi prizonieri. a luat de asemenea contributii pentru a nu se deda la jafuri.partea opusã pânã în Yemen. 190 Ibidem. un „kentenarion" având 100 livre. Mergând apoi la Apameia. 1-18. a fost trimis cu 300 soldati în Orient.. în care a pierit Sittas (538). 12-15. Nobilii de acolo aveau obicei sã-si aleagã neveste din Bizant. 523 NICOLAE BANESCU Ostilitãtile redeschise de persi i-au gãsit pe lãzi nemultumiti de bizantini. Nelinistit de progresele bizantinilor. rebelii au cerut ajutorul lui Chosroes. unde regele le-a construit un oras dupã tipul celui natal al lor188. op. Gãsind motive împotriva lui lustinian. el sim185 Prokopios. Drept conditii de pace el cerea vãrsarea imediatã a 5. Asediat în Ravenna. în profitul tezaurului imperial si al sãu propriu. 188 Ibidem. 22. Dependenta lor de Imperiul bizantin consta nu în plata unui tribut. apoi a dat curse de circ190. Buzes era atunci al doilea magister militum per Orientem. 1. Witiges a trimis soli la Chosroes pentru a-i cere ajutor. regele din acel moment al Lazicei. care ocupa acest comandament de multi ani de zile. Chosroes a înaintat apoi pânã la Seleucia. sosind la Antio-chia. II. în aceste circumstante. regatul de Lazica sau Col-chis a început sã joace un rol foarte important în rãzboaiele dintre bizantini si persi. II. încredintatã întelepciunii împãratului bizantin. general si administrator capabil. el n-a întreprins ceva deosebit pentru a-1 combate pe Chosroes187. a silit orasele întâlnite în cale sã-i plãteascã mari sume de bani. invadând teritoriul bizantin cu o puternicã armatã (martie 540)186. în toamna anului 539. 5. exploata fãrã milã Lazica. cit. El îi sugerase lui lustinian construirea for-tãretei maritime Petra. portul Antiohiei. Apãrându-se. 100. Bell. concentrând acolo tot comertul regiunii în mâinile sale. 522 Pornind înapoi de acolo. 189 Prokopios. trecând-o prin foc si sabie: 12. 9. 187 Ibidem. iar orasul ars. Aflat la Hierapolis (= Mab-bugh). acesta a rupt pacea. locuitorii sãi apãrând trecã-torile fãrã a solicita vreo cheltuialã în oameni sau bani Imperiului191..

comes Armeni-ae. Pe lângã aceasta. întorcându-se toamna în Persia. Ducele loan Troglita al Mesopotamiei repurta douã victorii asupra persilor invadatori (544-545). cetatea s-a predat în conditii onorabile. 9. care alergase cu trupele în regiune. în cele din urmã. localizatã nu departe de Chalkis (iunie 554)196. aducând întãriri considerabile. dar s-a retras apoi de teama ciumei bubonice care izbucnise în Orient. un nou rãzboi a izbucnit în 546 între lakhmidul Mundhir si ghassanidul Harith. b. Cele douã puteri nu au intervenit însã în conflictul dintre sefii arabi. Chosroes a pãtruns în Lazica în fruntea unei puternice armate. II. Dezbinati. II. sub conducerea lui Harith. regele persan fiind silit sã se retragã în schimbul a 500 livre de aur (544)194. Ostilitãtile nu puteau fi evitate mult timp. Bizantinii au pãtruns în continuare în Persarmenia. Chosroes a mai obtinut de la lustinian pe cel mai bun medic. a asediat fortãreata Sisaurana (între Nisibis si Tigris). aproape de Dvin. 525 NICOLAE BANESCU O ambasadã a lui lustinian sosea apoi la Ktesiphon pentru negocieri. Legati strâns de religia crestinã. în lupta de lângã Dara. ostilitãtile anului 541 încheindu-se în acest mod. Un puternic atac al lui Chosroes asupra Edessei s-a frânt în fata rezistentei de care au dat dovadã trupele generalului Martin si populatia întreagã. 19. generalul persan Mihr-Mihroe a cãzut în mâinile sale. învecinatã cu Lazica. provincia fusese guvernatã de satrapi indigeni aflati sub controlul unui comandant militar. cit. pentru un an de zile195. a cãzut în dizgratie ca urmare a intrigilor Theodorei. Belisarie s-a retras. O solie a lãzilor s-a prezentat atunci la curtea din Ktesiphon cu scopul de a relua legãturile de vasalitate rupte în anul 522. Acesta sosise în Orient încã din primãvara acelui an. abolit încã din anul 528. Pânã atunci. în continuare a asediat Petra.privea vânzarea si cumpãrarea tuturor mãrfurilor de export si import192.. Pãrtile contractante se obligau la pace pe cinci ani. Imperiul plãtind dinainte 2. la aflarea vestii cã hunii care invadaserã Armenia romanã fuseserã nimiciti de Valerian si cã Belisarie nãvãlise în Mesopotamia persanã. 524 întreprins o razie dincolo de Tigris. 15. din ordinul lui lustinian. 193 Ibidem. 1-25. Chosroes a lãsat acolo o garnizoanã. Lãzii nu erau deloc încântati de stãpânirea persanã. Chosroes a . care si-a aflat sfârsitul în aceastã înfrângere. dar si din ostrogotii care se su-puseserã Imperiului roman. în Euphratesia. formate din soldatii care luptaserã împreunã cu el în Italia. op. gãsind despotismul acesteia mult mai greu de suportat decât oprimarea crestinilor. Cu tot armistitiul încheiat. ei priveau cu ochi rãi practicarea cultului mazdean în tara lor. Belisarie. 27.. apãratã cu energie de Tzibus. Un corp militar care însotea expeditia a 192 Prokopios. care a pierit în luptã. dincolo de Eufrat. silind-o sã i se predea193. provincia era organizatã sub conducerea unui guvernator de rang consular. Ibidem. Chosroes a nãvãlit din nou la vest de Eufrat. dar nu pentru La-zica. ei nu puteau rãbda faptul cã erau cu totul împiedicati de la orice comert cu lumea bizantinã. De data aceasta. El a atacat mai întâi Nisi-bis. în anul 541. Dupã aceasta. distrugând Callinicum. 26. magister militum per Armeniam. Resedinta acestui guvernator era Martyropolis. generalii bizantini au fost însã biruiti de persi la Anglon. Noul rãzboi din Lazica. capitala provinciei (543). rugându-1 pe regele persan sã-i alunge pe romani din tara lor. Abia în primãvara lui 544 el si-a reluat comandamentul din Italia. dar crezând cã n-o va putea cuceri. pânã când Harith a repurtat o mare victorie în desert împotriva lui Mundhir.000 livre de aur (adicã 400 pe fiecare an). Tratatul era valabil si pentru statele tampon arabe. deoarece pentru bizantinii era de interes vital controlul acestui teritoriu si implicit al comertului din Marea Neagrã. O schimbare însemnatã s-a fãcut în Armenia romanã. pe care persii au refuzat sã o evacueze. III. regele Gubazes fãcându-i o supunere solemnã. Decis a pune mâna pe Lazica. în anul urmãtor. soldate în primãvara anului 545 cu încheierea unui tratat. Tribunus.

Gubazes a fost ucis de Martin si Rusticus (acesta din urmã trimis în calitate de comisar imperial cu mari puteri.. op. lovit de o sãgeatã199. 573-574). care avea sã fie primit în mod solemn de cãtre lãzi. cit. Persii au suferit apoi o altã mare înfrângere: Rhodopolis. cit. iar Gubazes i-a cerut iertare lui lustinian. lustinian le-a îndeplinit dorinta. dupã moartea comandantului ei. 9. l.. 41-46 si IV. O încercare a persilor de a ocupa Archaiopolis. magister of-ficiorum. 30. 528 put operatiunile militare (556). au reînce201 E. 3-6 si IV. care a rezistat pânã când prin clisurile nepãzite Mihr-Mihroe si-a fãcut aparitia cu o mare armatã. le-a fost smulsã din mâini de cãtre Iustin. 527 silor Izadh-Gusnasp (Yazdgusnasp) pentru continuarea negocierilor. întrucât armistitiul pe cinci ani expirase în 550. II. Ei au atacat împreunã Petra. pe frontul de est. ocupatã de ei. IV. Trupe numeroase erau comandate în 554 de Bessas. iar la Constantinopol a sosit din partea per197 Prokopios. Bizantul plãtind alte 2. Bury. 503. 198 Ibidem. op. a fost trimis Bessas. Goth. cit. 12 si urm. trimis de împãrat sã ancheteze uciderea lui Gubazes si pedepsirea asasinilor a sosit în Lazica înaintea noului rege Tzath. Stein. Bell. acuzat de lãzi cã ar fi ajuns la întelegere cu persii. 35. Neclaritatea deciziilor privitoare la Lazica a dus însã la noi tensiuni. 196 E. Patriciul Athanasius. fratele mai mic al lui Gubazes. S-a ajuns la un nou tratat. 9. rugându-1 sã-i vinã si în ajutor contra persilor.600 livre aur201.încercat sã-1 asasineze pe Gubazes. p. lãzii au trimis o solie la lustinian protestând pentru uciderea regelui lor si cerându-1 ca rege pe Tzath. p.. persii suferind o mare înfrângere lângã Archaiopolis. dar atacând în continuare orasul Phasis. Acesta a zdrobit o revoltã a altor douã neamuri caucaziene. 203 E. op. între timp. Numele generalului persan la Prokopios este Mermeroes. Apoi s-au . 17. op. cit. un afluent al lui Phasis (550). fapt acceptat cu mare bucurie de cãtre acestam. Dupã un asediu de luni de zile. care se afla la Constantinopol. Goth. apãrat cu succes de cãtre Martin si Iustin. 199 Idem. abasgii (abchazii sau afk-hazii) si apsilienii200. Faptul 1-a determinat pe lusti-nian sã caute a-i alunga cu totul pe persi din Lazica. 14. ™ Ibidem. 8. 29. trimitând acolo considerabile întãriri. în Lazica sosea astfel Dagistheus cu 8. Altã mare armatã persanã condusã de Chorianes a fost nimicitã de bizantini si de lãzi pe râul Hippis. IV.. 1-14. care s-au unit cu lãzii lui Gubazes..000 de soldati (548). Martin. IV. Bell. Dar garnizoana lãsatã de Mihr-Mihroe în Petra. 7. un senator onest. III. II. Stein. Stein. în anul 555. redevenind bizantinã. p.. 10. 202 Prokopios. cit. 510. la Ktesiphon a sosit pentru negocieri Petru. altã fortãreatã situatã pe malul drept al râului Phasis. 6 (si E. 1-11. 17. Petra a fost cuceritã de cãtre Bessas. persan. Tzath primind însemnele demnitãtii regale din mâinile împãratului204. 8. care reînnoia armistitiul pentru alti cinci ani. ca si celelate trupe persane din Lazica.. 200 Ibidem. Buzes si Iustin. întors recent de pe frontul cu gotii din Italia. au fost apoi nimicite de fortele unite ale lui Dagistheus si Gubazes (549). p. Bell. J. op. fiul lui Germanos. dupã ce zece ani se aflase în manile persilor. alãturi de generali)203.. IV. care au durat pânã în toamna anului 551. pentru cã îi denuntase lui lustinian pentru neglijentã în conducerea rãzboiului. pp. în locul lui Dagistheus (Dagisthaios). 116. Cum Mihr-Mihroe murise în vara aceluiasi an. Pers. silindu-i pe asediatori sã se retragã198. 526 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN încercarea nu a reusit. a esuat202. II. 513204 Agathias. Stein.

000 monede de aur (solidi aurei) pe an si anume primele sapte anuitãti. 514-515.revoltat misimienii. în sudvestul peninsulei Arabia se aflã provincia Yemen. IV. Ambasadorii celor clouã state urmau sã utilizeze posta publicã. 207 [„Isdigousnas" în textul lui Prokopios. Ceea ce 1-a determinat pe Chosroes la acest pas în raporturile cu Bizantul a fost faptul cã hunii heftaliti au fost zdrobiti de o coalitie turco-persanã cãtre anul 560. E. dar au fost supusi si reprimati cu duritate205. alte trei la începutul anului al optulea. trebuind sã fie extrãdati. La sfârsitul veacului al II-lea î. unde se aflau birouri de vamã: Callinicum. Iustin a fost numit generalisim în Lazica206. în timpuri îndepãrtate. Litigiile dintre particulari la frontierã urmau sã fie rezolvate de cãtre comisii mixte. în toamna anului 557.] 529 Aceastã pace era stabilitã pe 50 ele ani. inclusiv cu riturile lor de înmormântare. Statelor tampon arabe [cum erau cel lakhmid ori cel ghassanid] li se interzicea sã-i atace pe bizantini sau pe persi. Stein. 7. Procesul destinat a rãzbuna uciderea lui Gubazes fiind terminat. Importanta istoricã a rãzboiului din Lazica a constat în faptul cã Imperiul bizantin a închis accesul marii puteri asiatice a persilor în Pontul Euxin si a îndepãrtat eventualitatea ca aceasta sã ajungã un rival periculos si în apele acestei mãri. 205 Agathias. declinul sãu a fost rapid si ireversibil]. 15. regatul Sabeenilor (Saba-suba). iar bizantinii se obligau a le plãti suma de 30. pe care Bizantul a cãutat sã o tinã permanent sub controlul sãu. Pacea bizantino-persanã a fost încheiatã cãtre sfârsitul anului 561 la Dara.. Desi era iubit de soldati. 4 si IV. precum si o incursiune a hunilor în Armenia au fost ultimele evenimente militare din aceste regiuni. Persii renuntau la toatã Lazica. Gotb. Frontiera rãmânea neschimbatã în Armenia si Mesopotamia. Alte articole priveau comertul si populatiile limitrofe. unde înflorise. de cãtre Izadh-Gusnasp si magister officiorum Petru din partea bizantinã. care 1-a vizitat. prezidate de cei doi guvernatori de provincie interesati în aceastã privintã. eveniment urmat de extinderea statului persan pânã la Oxus si de necesitatea consolidãrii stãpânirii persane în aceste regiuni. [Mult mai târziu. unde a încheiat un nou armistitiu. 206 Agathias. în Osrhoene. angajament ce nu avea însã caracter retroactiv. 4-7 si IV. Nisibis si Dvin. dar cu conditia de a nu face prozelitism. capitala Persarmeniei. Martin a fost si el revocat de cãtre lustinian (557). se spune. dar în 530 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN viitor fugarii nu mai puteau avea azil de o parte sau de alta.. Negustorii arabi erau admisi numai la Dara si Nisibis. Amenintat de persi. IV. O rãscoalã a tzanilor. zdrobitã definitiv (558). La mijlocul . Izadh-Gusnasp207 a mers din nou la Constantinopol. 1-20. pp. Crestinii erau tolerati în statul persan. Rusticus a fost condamnat la moarte si executat. Persii se obligau sã-i împiedice pe huni. Hristos acest regat a devenit regatul Sabeenilor himyariti. cit. lustinian intrase în legãturi cu abisinienii si himyaritii din Arabia. Supusii romani sau persi refugiati la dusman în timpul rãzboiului au fost autorizati a se repatria. spre ex. Contractantii se obligau sã nu construiascã noi fortificatii aproape de frontierã. în Bell. dupã ce statul bizantin a pierdut acest control în favoarea republicilor comerciale italiene. alani si alti barbari sã treacã strâmtorile centrale ale Caucazului pentru a prãda în teritoriile bizantine.000 livre de aur trebuiau vãrsate imediat. op. care pregãtea pacea definitivã. Traficul era permis negustorilor în anumite orase. un mic popor ce locuia la nord-vest de apsilieni. de care se leagã legenda reginei din Saba. iar celelalte în fiecare an dupã scurgerea primului deceniu. bagajele lor fiind scutite de taxele obisnuite. 11. Autoritãtile romane si persane se angajau sã împiedice contrabanda. IV. Comertul era ocupatia de cãpetenie a populatiei. asa cum era de aproape douã veacuri. 5. adicã aproape 3. pe regele Solo-mon. înainte de era crestinã. pe Eufrat.

papyrus. izbuti sã învingã garnizoana etiopiana. Era vorba ca axumitii sã aducã mãtasea de la Taprobane (insula Ceylon. regele himyaritilor (homeritilor). se învecina la nord cu Suakim. Yemen si insula Socotra. capitala regatului abissinian. iar iudaismul s-a stabilit în Yemen. se întindea spre vest pânã în Valea Nilului si spre sud pânã la coasta Somaliei. Dar Dhu-Novas a stãpânit doi ani. si si-a împlinit promisiunea. a ucis pe Dimnos si a lãsat un vicerege cu o garnizoanã etiopiana în tarã. II. fusese crescut crestin211. în timpul lui Zenon sau Anastasios209. scãpând astfel imperiul sãu de monopolul persilor. ca represalii pentru rãul tratament al evreilor în Imperiul bizantin. Asediul fu lung si el promise a cruta pe locuitori dacã-i predau orasul. Dhu-Novas. în prima parte a veacului al Vl-lea. în ajutorul acestora a intervenit însã regele abissinian crestin Elesbo-as. care era cartierul general al crestinilor (523). 322. regele abissinian Andas a nãvãlit în Yemen. La instigatia Constantinopolului. cunoscuti si ca axu-miti. erau frecvente si din timp în timp ei cãutau sã obtinã controlul politic asupra sud-vestului Ara-biei. Relatiile comerciale ale abissinienilor cu vecinii lor de peste strâmtori. 208 Bury. Aflãm cã în timpul împãratului Anastasios un episcop a fost trimis la himyariti.veacului al IV-lea a început sã se propage acolo si crestinismul. unde era o mare piatã de produse ale Africii: sclavi. astfel încât scopul lui lustinian în aceastã privintã nu a fost atins. Portul sãu Adulisera la 15 zile de cãlãtorie de Axum. ordonat de Athanasios. Comercianti romani frecventau Adulis. care îi favoriza pe evrei. lustinian a trimis apoi o ambasadã la Axum. urmãrind sã se foloseascã de aceste popoare în 531 vederea intereselor sale comerciale si militare. emirul tribului lui Harith Ibn-Kaab. unde rezida regele. ca si la homeriti. în acest timp. n. între care era si Harith. a masacrat un numãr de negutãtori greci. a fost primul episcop în Abissinia208. azi Sri Lanka). înstiintându-1 despre fapta sa si îndemnându-1 sã facã la fel. Nu e sigur dacã Elesboas a trimis imediat o armatã pentru a-i restabili autoritatea sa (519-520). împãratul i-a trimis un episcop din Alexandria. Andas a fost urmat de Tazena210. aromate. care a biruit si ocupat Yemenul. El i-a înstiintat pe patriarhul Alexandriei si pe împãratul Iustin I cu privire la victoria sa asupra iudaismului. supusi celui dintâi. se proclamã rege si începu a persecuta pe crestini. Acest lucru era însã greu de îndeplinit. Omorând toti etiopienii din tarã. p. ivoriu si aur de Sasu. a început o aprigã prigoanã împotriva crestinilor. himyaritii din Yemen. Un rãzboi a fost probabil între himyariti si abissinieni. timp în care a exterminat sistematic comunitãtile crestine din sudul Arabici. o cãpetenie himyaritã. E posibil ca Iustin si patriarhul Alexandriei sã fi trimis curieri la Axum. convertit probabil la iudaism. Abissinienii si himyaritii Regatul abissinienilor sau ethiopienilor. care a întâlnit însã un adversar puternic în iudaism. Frumentius. el merse cu o mare armatã contra orasului fortificat Nejran. de la numele capitalei lor Axum. de credintã iudaicã. rege al himyaritilor. nu mai stim despre aceste regiuni apropae un secol si jumãtate. Dimnos. dacã refuzau a îmbrãtisa iudaismul. Dhu-Novas trimise apoi emisari lui Mundhir de la Hira. iar ftul sãu Elesboas. care a fost rege la începutul domniei lui Iustin. timp în care crestinismul na mai progresat acolo. Dupã aceea. când un arian numit Theophilus a fost numit episcop al bisericilor noi din Abissinia. el masacra 280 de persoane. 3209 Ibidem. instigându-i pe . convertit si el la crestinism. 532 Andas fãgãduise sã îmbrãtiseze crestinismul în caz de victorie. Misionari crestini au activat în ambele tãri începând încã de pe timpul domniei lui Constantius al Il-lea. Dar nu se tinu de cuvânt si pentru cã acestia nu au voit sãsi renege credinta.

Esimiphaios a fost detronat si închis. 323 si n. pentru ca. trebuiau sã se facã marsuri lungi prin pustiul Arabiei si himyaritii se dãdurã înapoi de la o astfel de întreprindere. Gregentiiis de Ulpiana a fost . Pare a fi fost o revoltã a garnizoanei etiopiene. ca rege tributar212. erau înarmati si flautisti cântau. 211 Ibidem. Consilierii sãi. Dupã aceastã traditie. 324-325. Astfel au fost relatiile politice ale celor douã regate de la Marea Rosie. iar în urmã. Kais 1-a trimis pe fiul sãu Muaviah ca ostatec la Constantinopol. 212 Ibidem. Istoricii si cronicarii nu ne spun nimic despre reînvierea comunitãtilor crestine în regatul himyaritilor dupã cãderea lui Dhu-Novas. când. Yemen si Maad. îl învinse si ucise pe Dhu-Novas si puse în locul sãu un crestin himyarit.abissinieni sã-i rãzbune pe crestinii ucisi si sã-1 suprime pe tiran. stim numai cã ambasadorul a întâmpinat în cãlãtoria sa multe primejdii. Serviciul principal pe care abissinienii îl puteau face era sã distrugã monopolul comertului de mãtase al persilor. Planul lui lustinian era sã obtinã iertarea lui Kais. II. un agens in rebus. 1). al cãrui nume era Esimiphaios. Ela Atzbeha (la scriitorii bizantini: Elesbaas. a luat puterea. p. Iulian cãlãtori la Adulis pe mare si avu o audientã la Ela Atzbeha la Axum. Despre misiunea urmãtoare a lui Nonnosus. la propunerea pe care Iulian era însãrcinat sã o facã si lui Esimiphaios. a fost întrebuintat si el în ambasade si în douã ocazii condusese negocieri cu Kais.qq 534 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN nosus. lustinian îl trimise pe Iulian. Pentru a ataca din Yemen Persia. Regele sta pe un car la care erau înhãmati patru elefanti. Ela Atzbeha consimti. în 531.?. pp. si un anume Abram. în orice caz. Purta brãtãri de aur si tinea un scut aurit si douã lãnci aurite. Imediat dupã ambasada lui Julian trebuie sã fi izbucnit o revoltã în Yemen. El sãrutã pecetea scrisorii împãratului si fu uimit de bogatele daruri pe care i le adusese Iulian. în fruntea unei armate de himyariti si maaditi sã nãvãleascã în Imperiul persan213. în afarã de un sort de pânzã brodat cu aur si de curele împodobite 210 Pe care inscriptiile îl descriu ca „Rege de Axum si Homer si Reidan si Saba si Salhen". serviciu care le-ar fi fost si lor profitabil. care era crestin. omorâse o rudã a regelui si fusese silit sã fugã în pustiu. 326. Regele primi bucuros a se alia cu imperiul împotriva Persiei. care în-cãrcau toatã mãtasea îndatã ce ajungeau în port2". La Taprobane. transportând ei însisi acest articol de la Ceylon la porturile Mãrii Rosii. Elesboas) nãvãli în Yemen cu o mare armatã (524-525). sã fi fost numit comandant al garnizoanei de cãtre Ela Atzbeha însusi. pe care lustinian îl trimisese în Abissinia. iar seful lor. la curtea lui Ela Atzbeha si Esimiphaios. Avem totusi alte documente care aratã numirea unui episcop si-i descriu activitatea în Yemen. abissinienii erau înlãturati de persi. 533 NICOLAE BANESCU cu mãrgãritare peste stomac si umeri. Abram. El era gol. Douã expeditii au fost trimise împotriva lui Abram. dar în amândouã abissinienii au fost învinsi si Ela Atzbeha s-a resemnat a-1 recunoaste pe Abram ca vicerege. nu a indigenilor si e probabil cã Abram. ei nu furã în stare sã execute promisiunile. . care era un rãzboinic vestit. Arabii din Maad (Nejd) erau supusi himyaritilor. Homer e Himyar (Bury. seful arab din Nejd. ca suzeran al Yemenului. a vizitat capitala imperiului si a fost numit phylarch al Palestinei215. 214 Ibidem. la origine sclavul unui roman din Adulis. Kais. Tatãl lui Non213 Ibidem. cedând conducerea fratelui sãu.• . Scopul ambasadei era sã câstige cooperarea împotriva Persiei. care stãteau împrejurul lui.?L. Desi Julian izbuti în negocierile sale si regii promiserã ce li se cerea.

probabil. 38. Appendix la voi. „Bibliografia"). p. Aceastã populatie (nobadae) convertitã la crestinism coopera cu imperiul pentru a-i sili pe Blemmi sã adopte aceeasi credintã. op. voi. între Egipt si Abissinia-.. 222 [Informatia este preluatã din Prokopios. Aceasta e rãscumpãrarea tristã a izbânzilor repurtate în Apus. traducerea româneascã a textului de cãtre H. Emisarul lui lustinian sosi dupã cel al Theodorei si fu concediat de Silko. 12 notabili se fãcurã crestini. nobadae. nimicesc tot ce le iese în cale. Rãzboiul cu gotii. Vasiliev: Vita Gregentii. op.. Goth. începurã sã treacã necontenit în imperiu.hf! 219 Ibidem. II. Bury. Bucuresti. împreunã cu regele. tulburau necontenit provinciile de sus ale Egiptului. Theodora voia sã-i facã monofiziti. . c. 535 Theodora220. crezând totusi cã la originea traditiei se aflã un miez istoric218. pe când lustinian dorea sã fie ortodocsi. slavi. 216 Aflatã într-un manuscris din Sinai si publicatã de A. cit. lustinian le acordã subsidii de federati si pãmânturi în jur de Sin-gidunum (teritoriul Bassiana. Ed. pe tãrmul stâng al Savei. Vrem. Opera omnia. 23 si urm. Teubner. 1963. p. zice Stein).trimis din Alexandria ca episcop de Safar. sãlbatici. Istoria lui Gregentius216 a fost privitã cu scepticism si chiar existenta lui a fost pusã în discutie. Ultimii germanici. în traducerea datã de Bury. Leipzig. Provinciile Europei suferirã de asemenea foarte mult de aceastã slãbire a garnizoanelor de la frontiere. 1907.. în vremea domniei lui Iustin. în aceastã concurentã birui l 215 Ibidem. 328329). 220 Detalii asupra acestei concurente la loan din Efes. 1.] 536 Hunii. Mihãilescu în Procopius din Caesarea. II. Populatiile barbare din nordul Dunãrii. slavii si germanii amenintau serios provinciile danubiene. (Apud Bury. care fusese toleratã în puterea unei vechi conventii cu acest popor221. adesea pânã sub zidurile Con-stantinopolului. cit. îi ucid cu lovituri de ciomag222. ." XIV. 470. Bell. voi. . mãcelul si groaza. Academiei. nota 18: The Axumites and Hi-myarites. De acum. 20-22 (ed. 221 Bury. II. 217 Bury. Illyricum si Grecia. anti si huni.. si 1-a învins cu totul. în „Viz. regele himyaritilor. Procopii Caesarensis. 218 Asupra acestor evenimente cf. Nobadae si regele lor Silko se convertise la crestinism cãtre 540. Convertirea blemmilor îl fãcu pe lustinian sã punã capãt credintei pãgâne la Philae. Hunii rãspândesc aceeasi cruzime peste tot. Haurz. Blemyi si Nobadae Zelul misionarul lui lustinian si al Theodorei219 n-a trecut cu vederea popoarele africane care trãiau pe Nilul de Sus. care locuiau mai sus de prima cataractã si vecinii lor din sud... prefãcându-le adesea într-un imens pustiu. III. pp. trag oamenii în teapã. blemmyi. a mai redactat un Cod de legi pentru Abram. De la 540 pânã la sfârsitul domniei lui lustinian aceste popoare terorizeazã Thracia. împãratul îndeplinind rolul de nas. rãspândind. Bury a arãtat nedumeririle pe care le ridicã povestirea din viata lui217. herulii detin un loc important în armatele imperiului. Slavii. p. Grepes (sau Gretes) regele herulilor venea la Constantinopol sã primeascã botezul. p. bulgari. 330. El a tinut o discutie publicã asupra meritelor iudaismului si crestinismului. 198). Incursiunile hunilor si ale slavilor. pp. Nu numai provinciile Asiei s-au resimtit de marile eforturi ale Imperiului pentru rãzboaiele sale din Apus. neoprindu-se nici în fata mãnãstirilor. p. 1963. în ianuarie 528. 328-330. 327 n. cu un evreu învãtat. Dar adesea prãdau provinciile Balcanilor.. IV al operei lui Gibbon editate de el.

[Textul este reprodus si în Procopius. II. 101. Alte douã hoarde nãvãlirã pânã în Grecia. al Vl-lea hunii22* si slavii. Geschichte der Hunnen.] 537 doi fiind surprinsi de alti bulgari. 306-307. îi învinse pe bulgari în Moesia Secunda. op.. A.] 538 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN de importantã secundarã si luarã cu asalt orasul Cas-sandria (vechea Potideia). inaccesibil prin fortificatiile Istmului231. magister militum per Illyricum. Ed.. Situatia era cu atât mai criticã în Balcani.] 229 E. admisã si de Bury. ucis de sclaveni228. AM 6031. Dar de fiecare datã se întorceau la nord de Dunãre232. afarã de Pelopones. Dar trupe trimise de Amalasuntha îi resping"5. magister militum praesentalis. II. I-V. care juca un mare rol în tinuturile danubiene. în 535. care-1 numeste magister militumperIllyricum226. 226 Ibidem. 1959. traducere de H. care muri în luptã. Paris-Bruxelles. Timp de trei ani el. bulgarii si-au fãcut aparitia la Dunãre. pp. sclaveni si anti. 1). care cucerirã în Illyricum 32 de fortãrete 224 E. Sittas. Dar ei pierirã într-o luptã cu Constantiolus. Chilbudius. II. voi. voi. cu cât cea mai mare parte a trupelor disponibile fuseserã trimise în Orient. un ofiter de origine slavã.. râul lantra (nume derivat din latinul „latrus") trece prin orasul Veliko-Târnovo. masacrând poporul si fãcând multi prizonieri. voi.. în 530. unde devastarã totul. în 528. cu Pompei.. Academiei. alungã din dieceza sa pe bulgari. Mai târizu. voi. 1-6. Die Hephthaliten in Iran. Prokopios. 227 Malalas. I. El a trecut de mai multe ori Dunãrea. urmasul lui Iustin (duce de Moesia secunda). Die europãischen Hunnen. Theoph. ele pãtrund în Chersonerul tracic. La întoarcere. Nãvãlirile lor furã. Lucrarea a fost reeditatã. 14. doi sefi bulgari nãvãlirã în Scitia si Moesia secundã. Seria popoarelor barbare împotriva cãrora lustinian trebuia sã-i protejeze pe supusii sãi europeni . în acelasi an. I. p. Bell. 1959-1962. de la venirea lui lustinian. p. 308. parcurge podisul din partea de nord a Bulgariei si se varsã în Dunãre la est de SviStov. t împãratul îl rãscumpãrã numai pe Constantiolus224. cit. p. bulgar aflat în serviciul imperial. amân223 Hoardele cunoscute în istorie ca huni. venind din pãrtile fluviilor Volga si Don. Berlin. III. du Bas-Empire. tot mai dese si mai nimicitoare. dupã clasificarea lui Peisker. voi. împotriva lor si pieri în 533. în veacul al V-lea (cãci în 482 împãratul Zenon le solicitase ajutorul împotriva gotilor. unguri si fmni (uralo-altaic. [Izvorât din Muntii Balcani. voi. Hist. op. Voi. 439-445. voi. pe fluviul latros (azi lantra)229. voi. în 540. Mun-dus. Theoph.Cei mai teribili dusmani pentru aceastã regiune au fost însã în sec. p. par a face parte din ramura mongolã a marelui grup de rase care-i cuprinde si pe turci. Stein. Malalas. ei bãturã o armatã comandatã de Ba-duarius si de Iustin. ed. Niedergang und Nachfolge. 6032. Rãzboiul cu gotii.225 Ibidem. Goth. fiind prezenti si la atacul asupra Constantinopolului din anul 626. în Chalcidica230. cit. W. n. de asemenea în Fontes Historiae Daco-Romanae (= FHDR). p. si cu Ascum. Stein. 308. Goth. 437 si urm. 228 Prokopios. el câstigã o biruintã în Thracia asupra bulgarilor227. 155 si urm. 1970. fu numit magister militum per Thracias. de Gruyter.M. Dupã Lubor Niederle. Mihãescu. Trecurã peste Zidul cel lung si devastarã pânã în suburbiile Constantinopolei. p. 450. intrã în 529 în serviciul împãratului. Bucuresti. V. iar în 499 e atestatã prima lor invazie în Balcani). IV. se produse o nãvãlire de numeroase hoarde de bulgari. Gepizii încercarã a smulge os-trogotilor Sirmium (ocupat mai înainte de Theodoric). cãzurã în manile lor. Bell.. III. [Tratarea mai recentã a subiectului în Franz Altheim. care în vremea domniei lui Valens si-au fãcut aparitia la apus de Marea Caspicã.. Kampf der Religionen. Von den Anfãngen bis zum Einbruch in Europa. apoi pustiirã tara pânã în Thracia. Ei au luat foarte adesea parte la invaziile din cursul veacului al Vl-lea.

ei pãstreazã mai multe din caracteristicile pe care li le-au impus viata lor în Polesia. 1963. sãgetile otrãvite. nici un tratat nu-i putea lega. [= ed. care se varsã în Nipru la nord de Kiev. du Seul. dar o a treia grupã. 278/2791. se aruncau în apã. intrã acum în scenã. în tinuturile noastre. Nu se puteau apãra decât ascunzându-se în pãdurile si bãltile lor.] 231 A. ca mai înainte. al Vl-lea. Erau împotriva disciplinei militare. herulii si longob-arzii la nordvest de gepizi.A. 140-141. si kutrigurii la est. Paris. 1970. 100. cum îi numesc Prokopios si lordanes. care sfãrâmase imperiul lui Attila. voi. Manuel de l'Antiquite slave. 163-164. tinutul acesta nesãnãtos e cunoscut ca Polesia. p. care pare a fi fost un nume local legat de o anumitã grupã trãind într-un loc numit Slovy235. Dvornik.prin diplomatie si arme. Grupa germanã consta din trei popoare germanice de Est: gepizii (în Transilvania). respirând printr-o trestie lungã. II. fragmentul se aflã si în FHDR. pentru molid. pp. Histoire. Erau germani si huni. Leip-zig. Bucuresti. Niederle. Haury. Când apar în lumina completã a istoriei. într-o epocã necunoscutã. Desi învãtaserã sã coopereze. antae.. Nam hi. din cele mai vechi timpuri. tria nune nomina ediderunt.] 235 [Explicatii mai plauzibile asupra originii numelui slav se aflã la Fr. Ei nu s-au putut uni împotriva dusmanilor care-i prãdau si-i târau ca sclavi. N-aveau un nume comun.] 541 . vine din Slovene. a fost tragicã. Pers. se asezaserã împreunã cu alt popor înrudit. p. Ed. Tenbner. I.. Au trãit în grupe izolate de sate sub o cârmuire patriarhalã.. l. de la Dunãrea de mijloc la Don. Academiei.. Studiile din urmã au arãtat cã patria primitivã (preistoricã) a slavilor a fost reprezentatã de mlastinile râului Pripet. Aceastã dispozitie generalã a popoarelor rezultase în urma bãtãliei din Pannonia. sulita. „Scriptores byzantini".Getica 119).. ei n-au avut un rege. Una dintre urmãrile cele mai însemnate ale acestui eveniment a fost expansiunea slavilor la vest si sud. VI). care au ocupat pe rând tãrile dintre Don si Nistru. voi. ei nu-si pãrãseau libertatea si nu se supuneau autoritãtii unui rege. Istoria lor. Pentru a scãpa de dusman. nu se bãteau în ordine de luptã si rar întâmpinau pe dusman în câmp deschis. lordanes (. Trãiau aproape separati unul de altul. Armele lor erau scutul. Paris. îi numeste veneti2^. 1970 (col. I. 1923. pe care numai cei mai experimentati urmãritori o puteau descoperi233. traducere si introducere de H. Acordarea acestui nume s-a datorat faptului cã aceastã grupã a fost printre cele dintâi care au venit în atingere cu Imperiul roman. editie criticã. înainte de domnia lui lustinian acesti sclaveni. slavii. Slav. Sclaveni (subl. regele ostrogoti-lor. 232 L. Slavii trãiau in vecinãtatea bulga230 Prokopios. p. Apoi apar hunii si ei au fost expusi o datã mai mult la apãsarea care a fost destinul lor secular. .. 31 si urm. voi. în 234 [lordanes afirmã de fapt cã slavii din vremea sa erau cunoscuti sub trei denumiri: veneti.. ei au început a se împrãstia dincolo de hotarele Polesiei. S-au hrãnit probabil cu peste si mana care creste în pãrtile acelea. Bucuresti. Ed. Mihãescu.T. Bell. 540 IV-lea au fost cuceriti de Hermanric. 4. II. în sec. Erau perfizi. voi. anti si sclavini: „Post Herulorum cede idem Hermanaricus in Venethos arma commovit. Antes. 1970. . 4-6.. 223-224. ns. în colibe sãrãcãcioase. prin care numim toate popoarele diferite care au iesit din Polesia. Slavii nu au cuvânt pentru fag. în veacul al 233 [stirea se aflã în Mauricius. 539 rilor pe malurile Dunãrii de Jos. Historie et civilisation. Patria lor e deci dincolo de zona acestor copaci. id est Venethi. ab una stirpe exorti. Natura teritoriului împiedicând o circulatie liberã si statornicã. a fãcut sã nu se stabileascã o unitate politicã. Hunii erau reprezentati prin bulgarii de la nordul Dunãrii. în pãrtile Basarabiei. Vasiliev.T. 426/427. Arta militarã. Apropierea de stepele Rusiei de Sud i-a expus la nãvãlirile nomazilor asiatici. Les Slaves. 230-235. era deci de trei rase diferite. Slavii Polesiei n-au format un stat. p.) însotit de traducerea româneascã. pentru vite si lapte. . p.

pentru cã erau maltratati de acestia. cu provincia Pannonia secunda (527-52S)236. cie-a lungul tãrmului Dunãrii de Jos. apãruti de curând la Dunãre. Cruzimea si rapacitatea de care dãdeau dovadã a determinat reprimarea lor de cãtre armata romanã. Scandina-via. cerurã locuri în imperiu. ei câstigarã o mare biruintã asupra Bizantului la Adrianopole. în 550. se îndreaptarã spre Tesa-lonic. si prãdau în imperiu. în invaziile mentionate sub lustinian sunt pomeniti uneori slavii. îi înspãimântã si ei trecurã în Dalmatia. dar sunt alungati. numai datoritã fortificatiilor Istmului. dar e probabil cã ei au venit adesea împreunã. bulgarii au nãvãlit în Moesia inferioarã si Scitia. primind întãririle noilor veniti. se scindeazã. pe malul Dunãrii. antii pier distrusi de avari. Apoi. Mai târziu. Noi vecini ai imperiului. unii revenind în vechea lor patrie. ei trecurã în câmpia dintre Tisa si Dunãre. în anul urmãtor. în pãrtile Basarabiei. scãpând peste Dunãre cu ajutorul gepizilor. dar rãmãseserã putin timp acolo. E preludiul ocupatiei teritoriale care va hotãrî istoria viitoare a Sud-estului european. Mai târziu (507-512). Unii au trecut Helles-pontul. unde fuseserã vecini cu saxonii. longobarzii ocupaserã tãrile lor la nord de Noricum. Chil-budius. sclavenii au fost zdrobiti în Thracia de Nar-ses. timp de trei ani. Curând dupã 543 NICOLAE BANESCU ce Odavakar îi cucerise pe rugi. ajungând pânã la Zidul cel lung. aruncând groaza într-însii. din Transilvania. Tessalia. cu care seamãnau în obiceiuri. Altã incursiune. lustinian le tãie subsidiile si cãutã o nouã metodã pentru a-i tine în frâu. Atrocitãtile comise de ei întrec tot ce se aminteste despre hunii lui Attila. alta Thracia. informatii despre o invazie serioasã. oferind antilor locuri la Turris. antii si sclavenii dãdeau auxiliari armatelor romane. prãdând coasta opusã. aflatã la Elba de Jos (veniserã din Scandi-navia înainte de August). una devastând Illyricum. în 529. De acum deveniserã mai îndrãzneti. iar când ostrogotii pãrãsirã Pannonia. lustinian se folosi de împrejurare pentru a-i învrãjbi si mai mult. bãtuti de longobarzi. a trecut Dunãrea cu putine trupe si a fost ucis. lustinian îi boteazã si le dã locuri lângã Singidunum.NICOLAE BANESCU vecinãtatea bulgarilor. dar n-o putu pãstra si gepizii o cucerirã. De mai mult de un veac ei îsi pãrãsiserã patria. La 602. între sclaveni si anti a izbucnit o ceartã. herulii. cum am mai amintit. Peloponesul a scãpat. Cei mai puternici dintre barbarii de la frontiera Dunãrii erau gepizii. longobarzii. Grecia de Nord e devastatã. Dar dupã trei ani îi aflãm devastând Illyricum pânã aproape de Dyrrhachium. Fortarã Zidul cel lung si rãspândirã groaza în suburbiile capitalei. împreunã cu hunii. magister militumperlllyricum. O gãsi în rivalitatea unui alt popor german de Est. pe atunci la Sardica. trecurã Balcanii si nãvãlirã în Thracia. în 540. care luaserã parte la distrugerea imperiului hunic si în a doua jumãtate a veacului V se fixaserã la nord-vestul Ungariei. lustinian luase Sir-mium de la ostrogoti. dar furã urmãriti si pierdurã prada pe care o luaserã. Stabilindu-se în aceastã fortãreatã. magister militum per Thraciam. a fost respinsã cu mari pierderi pentru ei de Munclus. nu avem. desfãcându-se în douã pãrti. în acest timp (sub împãratul Anastasios) erau tributari altui popor est-germanic. Ei învinserã pe Iustin si Baduarius. dându-le o subventie anualã pentru a împiedica tre542 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN cerea bulgarilor. ca federati ai imperiului. Totusi. Multe castele si cetãti au cãzut atunci în mâinile lor si multime de captivi au luat drumul robiei. Ca si hunii. ei treceau Dunãrea. Dupã alti doi ani nãvãlesc din nou. o parte trec . când prindeau momentul. altii. alteori bulgarii. dar Germanus. bulgarii cu o mare oaste prãdarã Peninsula Balcanicã de la o mare la alta. si în 549 o bandã de 3000 de oameni pãtrundeau pe Hebrus. aveau sã se despartã în douã. ei ocupã o parte din Dacia Ripensis si fac nãvãliri în provinciile de la sud. pânã în 540. deveniserã o putere considerabilã si agresivã la Dunãrea de Sus. dar. Succesul acesta îi dã un curaj ce i-a fost fatal: odatã. primiti de gepizi în locurile lor. ei îsi vor schimba rolul de victime în acela de jefuitori. în 545. Curând dupã aceastã invazie. îi atacã chiar la ei.

Curând dupã aceea. Gepizii cãutarã sã reînnoiascã vechea aliantã cu imperiul. IV. Bell. [Traducerea lui H. iar în Scitia politica lui era sã foloseascã un alt popor hunic. 34. rãzboiul amânat dintre lon-gobarzi si gepizi izbucneste. . pp. 528.descendentii hunilor lui Attila . conflictul izbucneste între gepizi si longobarzi. 241 Stein ortografiazã Sandilkh (v. op. Stein. dã forma Sandii] 242 Prokopios. r. 13. ocupând stepele rusesti dintre Don si Nipru. Bas-Emp. 18. la est de Marea Azovului. 7 si p. 18. Aceastã trupã întâlni un corp de heruli pe care îl birui. probabil. lustinian îl trimise pe unul dintre generalii sãi la kutriguri. lustinian le dãduse locuri în Noricum si Pannonia si le garantase o subventie ca federati237. cerându-i sã dovedeascã prietenia sa fatã de imperiu si sã nãvãleascã în tinutul vecinilor sãi. ale lui Belisarie. nepotii împãratului. care comandase în Africa pe auxiliarii huni. l. împotriva kutrigurilor. care prãdau în provinciile din Balcani. Haury. 584. si îndatã încheiarã o aliantã cu kutrigurii239. în anul urmãtor (552). Ambii trimiserã ambasadori la lustinian. Când o armatã de 12. Aceasta era situatia când. cit. Bell. primul cerând ajutor. Longobarzii erau crestini încã de când se aflau sub jugul herulilor. Erau un popor formidabil si lustinian luase demult precautii pentru a-i tine în frâu. 545 la Constantinopol. op. Audoin era regele longobarzilor si Thorisin al gepizilor. r. pe la mijlocul secolului al Vl-lea. sã-i informeze despre ceea ce s-a întâmplat la ei acasã si sã le ofere o sumã de bani pentru a pãrãsi teritoriul roman..000 de kutriguri. el denuntã noul tratat cu gepizii sub pretextul cã au ajutat pe sclaveni sã treacã Dunãrea. 7). al doilea sperând sã obtinã de la împãrat 236 Bury. Goth.. verii pentru a ajuta longobarzilor fu abãtutã din drum pentru a reprima o revoltã în Ul-piana si n-a . 18. de armeanul Aratius si de herulul Suartuas Kamsaraka. ajutati de la Constantino-pol. condusã de Iustin si lustinian. 23 si IV. 586. Sandichl împlini dorinta împãratului. trecu Dunãrea si devasta tãrile ilirice. era sã se foloseascã de longobarzi împotriva gepizilor. p. si erau.sub gepizi. trecu Donul. bãtu pe dusman si târî pe femei si copii în sclavie242.. IV. lustinian decise sã-i ajute pe longobarzi si le trimite în primãvara lui 549 un corp de 10. dacã-si vor gãsi tara ocupatã. 1).] 544 neutralitatea. 15-25. Acestia erau o ramurã a rasei hunice. o altã bandã de 2000 kutriguri. Bella. regele utigurilor. Stein. 237 Cf. Politica lui. 298-300. si lustinian consimti. 587. 27. Când stirea ajunse 238 Ibidem. Ei au fost îmblânziti prin mari daruri244.care-si aveau locuintele în Basarabia. Armata imperiului. r. 9-12. alta rãmân fede-rati ai imperiului. cu femeile si copiii lor. 532. sosirã ca fugari pe pãmânt roman. Ei primirã si în întelegere fu stipulat cã. dar când longobarzii curând dupã aceea îi cerurã sã-si împlineascã obligatiile si sã le trimitã trupe în ajutor. Data acestor evenimente e fixatã de Bury la 551245. contine fragmentele la pag. . Utigurii trãiau dincolo de Don. 302-303. împãratul le acordã un tinut în Thracia. în luptele cu vandalii. longobarzii si gepizii se împãcaserã. [Prokopios. 188 si 258. cit. pe utiguri. III. Goth. 19. Stein. Bell. dar în acest timp. Prokopios. si lustinian cultiva prietenia lor cu daruri anuale240. II. pp. strâns înruditi cu bulgarii sau onogundurii . IV. 240 E.000 de cãlãreti. 239 E. III. 14.. Ei erau condusi de Sinnion. Rãzboiul lor era numai amânat238. Gepizii se temuserã de dusmanii lor. n. lustinian trimise îndatã un sol lui Sandichl241. 33. instigati de gepizi. sã se întoarcã si sã primeascã de la împãrat tinuturi în Thracia-4'. p. p. 533. la Dunãre. 8 si 11 (ed. Mihãescu. IV. Aceastã atitudine atâtã gelozia utigurilor si Sandichl trimise o ambasadã sã impute lui lustinian nedreptatea actiunii sale. Goth.

298-304. iesi din oras si-si asezã tabãra la satul Chettus.. Cu toatã vârsta sa înaintatã. un ofiter brav. sub un sef numit Zabergan. fiind întrebuintati la întãrirea lagãrului si la înselarea inamicului asupra fortelor reale ale bizantinilor. 1991.. Ei intrarã în panicã si fugirã. în aceastã criticã situatie. au fost aprinse focuri în câmpie. II. intrând în Thracia. Unindu-se cu banda ce se întorcea din Chersones. o armatã trecu Dunãrea înghetatã si avanseazã fãrã împotrivire prin Scitia si Moesia.] 547 alarmat pe tronul sãu. Zabergan pustii Thracia încã 4 luni. Athena. îl rechemã la Constantinopol. sã salveze capitala. H (3-uqavTivfi K-opmpxta . 395-1071. Belisarie atacã din front si îi încurcã. IV. Neputând face spãrturã în marele val care închidea peninsula. El adunã câteva mii de oameni din militia citadinã si din veteranii care luptaserã cu el în Italia. porneste sub Zabergan cãtre Constantinopol. Les ambassades byzantines. cit. 19. Belisarie se dovedi marele tactician de odinioarã. Amalafridas.ajuns la destinatie. fãcându-i sã creadã cã armata e mare.. însoteau armata. refugiati în Constantinopol. Lagãrul fu pãrãsit imediat si kutrigurii fugirã mereu. în câtiva ani. Aceste provincii par sã fi fost lipsite cu totul de trupe. Atrocitãtile comise de aceastã a treia bandã sunt descrise de un contemporan. 245 Bury. IV. îi imputã cã 1a privat ele ajutorul pe care i-1 datora pentru trupele longobarde care sustinuserã recent armatele imperiale în Italia. lustinian fãcu apel la bãtrânul Belisarie. tãranii din Thracia. Agathias. 11. 300 de cãlãreti alesi se aruncarã dintr-o vale pã-duroasã în flancul lor. pentru ca hunii sã creadã cã sunt multi. la câtiva kilometri de zidul lui Theodosios. a doua în Chersonesul tracic. La Constantinopol. Apoi. lustinian. Banda trimisã în Grecia nu putu face nimic. l. Chrestou.. în Thracia. 7. si 19. 303. neputând trece de Termo-pyle. lustinian a rãscumpãrat captivii contra unei sume mari de bani si kutrigurii trecurã înapoi Dunãrea. 548 Germanus. gelos pe victoria lui Belisarie. si longobarzii. Ei se asezarã în lagãr la Melantias. Dupã moartea lui.. Athena.. Athena. . 400 au pierit. unde a fost respinsã de garnizoanã. vrãjmãsia dintre aceste clouã popoare germane izbucni iarãsi. op.000 de cãlãreti alesi. K. împãratul le întinse o cursã pentru a-i nimici. Zabergan se aruncã la luptã cu 2. se unirã cu Zabergan. Soarta hunilor din Chersonesul tracic nu fu mai fericitã. crezând cã sunt urmãriti. 1989. îmbarcã oameni la Aenos (lângã gura râului Hebrus) ca sã debarce pe coasta sud-vesticã a Chersonesului. Toate tezaurele bisericilor dintre Euxin si Cornul de Aur furã aduse în oras sau trecute în Asia. Idem. 257. sterserã numele gepizilor de pe harta politicã a Europei246. Byzanz und die Langobarden . iar pacea durã cât domni lustinian. Gepizii încheiarã apoi tratate de pace de perspectivã cu longobarzii si imperiul. un sat pe Athyras. 24< Ibidem. n. aruncã asupra lor 20 de corãbii cu oameni înarmati si flota barbarã fu nimicitã: nici unul nu scãpã. anuntând stirea lui lustinian. 546 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN date de cumnatul regelui. . Longobarzii câstigarã o victorie completã asupra gepizilor si Auduin (mai-iunie 552).. a treia. ajung si iau parte la luptã. cit. 18. 8-24. Zabergan puse sã se construiascã bãrci. [T. iar planul sãu tactic îi atrase pe huni în cursã. 1980. kutrigurii se refãcurã dupã înfrângerea suferitã din partea utigurilor vecini si în iarna 558-559. Lounghis. Scrise lui Sandichl (Sandilkh) cã . Zabergan îsi împãrti armata în trei: una trimisã în Grecia sã prade. Finlay. 2. 6-22. 5. ajutati de alti aliati. pp. Belisarie îsi asezã trupa de luptã. op. împãratul era 246 Bury. simti. respinsi. care se varsã în Propontis. locuitorii intrarã în panicã. peste Bosfor. cit. op. în vreme ce nici un roman n-a fost rãnit serios247. 500-680. Numai trupele coman243 Ibidem. Nobilii tremurau în casele lor..000 cãlãri. Câti puturã scãpa de la întãri-turi.

249 Ed. si J. menit a asigura apãrarea tãrii250. J. lustinian desfãcu în douã acest vast comandament: Armeniile si Pontul alcâtuirã un comandament nou. De la mijlocul veacului al III-lea. IV din ed. kutrigurii au luat tot aurul destinat utrigurilor si îl îndemnã sã se arunce. ' Vezi Justinien. însãrcinati în particular cu apãrarea zidului lung ridicat de Anastasios între Marea Neagrã si Marmara. fiecare în circumscriptia sa. resturile marii migratii germanice. p.intrând în Thracia. grupate într-un sistem nou. comandate de duci. în munti. p. Pericolul hun a fost resimtit si în Crimeea. nota 16. Totodatã. teritoriul imens de la Marea Neagrã pânã în Egipt era pus sub autoritatea unui singur magister militum per Orientem. se întâlneste adesea un magister militum al Moesiei. Hunii acaparaserã cea mai mare parte a peninsulei si amenintau posesiunile imperiului. Dar pentru apãrarea imediatã a frontierei. apãrarea. care rezidau la Constantinopol si exercitau puterea lor într-o largã zonã în jurul Con-stantinopolului. 24. dacã îi va lãsa nepedepsiti. erau un magister militum per Illyricum si unul per Thraciam. paza hotarelor se încredintase unor trupe speciale.dar acestia din urmã nu trebuie confundati cu bulgarii care au trecut Dunãrea în Moesia în secolul al VH-lea si au întemeiat statul bulgar248. în câteva comandamente mari. analogi generalilor nostri de corp de armatã. Ei s-au luptat cu Theodoric si au nãvãlit adeseori în Peninsula Balcanicã în vremea domniei lui Anastasius249. lui Gibbon. lustinian a construit mai multe forturi si un lung zid ale cãrui urme se vãd. la care se pare cã adãugã un comandament nou. Sandichl se aruncã asupra vecinilor sãi si ostilitãtile neîncetate dintre aceste douã popoare le-au mistuit energia. Apãrarea imperiului. cel putin. asupra lor. Orasele Cherson si Bosporos jucau acolo un mare rol in co248 Cf. siretenia a prins. si apãrate de trupe speciale. iar ei trebuiau sã si . el organizã teritorii militare. la care se adãugau magistri militum praesentales. cu rangul de spectabiles. 3) construirea unui mare numãr de citadele. 2) crearea unor teritorii militare la frontiere. d. nu ajungeau. în Africa se pusese de asemeni un magister militum. îsi împãrteau puterile militare ale Bizantului. cuprinzând Moesia si Scitia: în texte. îi amenintã cã. cãrora li se dãdeau pãmânturi în apropierea frontierei. Astfel 9 sau si 10 generali. erau si gotii. Diehl. Acolo. deci. si sã ia si ce li se datoreazã. „soldatii de frontierã". asigurând. încredintate acelor magistri militum. 550 lustinian pãstrã aceste circumscriptii teritoriale. acesti mari sefi. pe care adesea i-am întâlnit. Cum aratã Ch. împãratul va transfera amicitia sa kutrigurilor. 549 NICOLAE BANESCU mertul imperiului cu barbarii din acele pãrti. Bulgarii din vremea lui lustinian poartã si numele de uno-gunduri. Bury. soldati si coloni în acelasi timp. de Boor. din punct de vedere militar. în Europa. în Asia. trei mãsuri erau menite a desãvârsi aceastã operã defensivã a imperiului: 1) alcãtuirea de comandamente mari. Italia si Spania cucerite de asemenea avurã pe ai lor. dacã sunt într-adevãr amicii imperiului. Din veacul al V-lea imperiul se împãrtea. Kutrigurii sunt înruditi cu bulgarii . peste care se afla un magister militum Armeniae. 244 si urm. limitanei. Una dintre preocupãrile necontenite ale lui lustinian a fost aceea de a-si asigura fruntariile imperiului împotriva acestor nãvãliri care se înteteau din ce în ce mai mult. lustinian reorganiza o institutie militarã a vechiului imperiu: de-a lungul Hmes-ului. Appendix la voi. Acest sistem de fortificatii a înlãturat primejdia bunicã în posesiunile bizantine si în colonia gotilor. In aceastã privintã. Prokopios si Agathias îi prezintã pe kutriguri si utiguri drept triburi ale hunilor. Bury.

în schimb. în schimbul unui ajutor anual (annona) vãrsat în mâinile sefilor. întãrin-du-1. ei trebuiau sã ia armele si sã sarã în apãrare. o operã care pare o minune. în acelasi timp ele ofereau azil populatiilor din câmpie. 227-228. destul de apropiate unele de altele. rolul principal pe care-1 aveau limitanei era de a ocupa si apãra cetãtile situate de-a lungul limes-ului. prevãzute cu apã si alimente si ocupate de garnizoane mici. ofiterii trebuiau sã-i instruiascã adesea251. III. în rescriptul adresat în aceastã împrejurare lui Belisarie se arãta care era rolul si conditia acestor soldati. în aceastã privintã. care serveau de sprijin celor dintâi. sub numele de foederati sau gentiles. lustinian a „mântuit monarhia". grupati în regimente comandate de tribuni. prin bravura lor. Bd. mai însemnate si mai distantate unele de altele. El completã opera restaurând o institutie militarã a Romei. în spatele ei. pentru a împiedica orice relatii comerciale neautorizate între barbari si imperiu. legate între ele printr-o linie de posturi . în aceste mari fâsii de teritorii militare. soldatii acestia cultivatori erau împãrtiti în garnizoane mai mult sau mai putin tari. fãrã concursul armatei regulate. Erau autorizati a se cãsãtori si familia lor locuia cu dânsii în acele castella unde cantonau. pe lângã aceasta. aceste triburi se legau a deveni servitorii Bizantului si a pune contingentele lor la dispozitia autoritãtii imperiale. ei ajungeau adesea primejdiosi prin indisciplina. cu garnizoane puternice. iar în fata acestei opere colosale prin care. ei veneau. în caz de invazie. (ppovpia. prin cunoasterea locurilor. Prin aceste mãsuri. Pentru a face fatã menirii lor.le cultive si totodatã sã le apere. ei primeau si o soldã. sub ordinele sefilor nationali. Supusi autoritãtii ducilor. perpetuitatea serviciului militar era conditia formalã a dreptului lor de proprietate. ele trebuiau sã închidã frontiera si sã supravegheze apropierea dusmanului. Oamenii. când se vãd ruinele acestor numeroase si puternice citadele. 253 Justinien. apãrarea granitelor. întelegi admiratia exprimatã de istoricul veacului al Vl-lea. 252 Mommsen. o serie de orase fortificate. El însusi schitã planul dupã care se fãcu aceastã reorganizare în Africa. voi. în caz de tulburare la granitã. se desfãsura o a doua linie de citadele. lipsa de credintã si cupiditatea lor233. Sistemul era urmãtorul: de-a lungul limes-ului. în idem. 552 comanda ducelui vecin cu dânsii si concurau cu limi-tanei la apãrarea teritoriului roman25-. Pentru a apãra monarhia. recrutati dintre 551 provincialii de la granitã mai ales. lustinian spera sã asigure. sã se punã sub 251 Ibidem. pe timp de pace. 226-227. lustinian reorganiza aceastã armatã teritorialã. în orasele întãrite si fronturile frontierei. aceea care. pp. uneori în schimbul unor teritorii cedate din pãmântul roman.castella. pp. iar pe de altã parte sã serveascã drept bazã de operatii coloanelor expeditionare trimise pentru a prãda teritoriul inamic. La cererea împãratului. De aceea. lustinian se sili sã ridice pe toate frontierele o linie continuã de fortãrete. sã cultive aceste pãmânturi si sã supravegheze cãile care duceau dincolo de limes. impresia este de uimire. ei trebuiau. El realizã. la o oarecare distantã. risipite pe toatã întinderea vechiului imperiu bizantin. acoperi toate provinciile de o retea de castella. 553 Dar aceastã linie nu era totdeauna o barierã de netrecut pentru dusman. Historische Schriften. solid construite. p. dupã expresia lui Prokopios. în nici un caz nu puteau pãrãsi limesul unde erau asezati. Azi. Ele erau de obicei orase mari. Aceasta a fost întotdeauna preocuparea generalilor bizantini: asigurarea unui adãpost populatiei lipsite de . primeau pãmânturi probabil scutite de impozit. Scopul lor era îndoit: pe deoparte. reconstitui. 206 si urm. admirabilul sistem defensiv creat odinioarã de Roma. Das romische Militãrwesen seit Diocletian. încorpora în armata imperialã popoarele barbare (gentes) cantonate în apropierea imediatã a frontierei. Auxiliari preti-osi.

] 256 Ibid. Pe frontiera de nord. cãi strategice se deschideau înãuntrul tãrii pentru a pune în comunicatie fortãretele si a face apãrarea mai usoarã. cu douã sau cu o singurã linie de apãrare. 554 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN pentru a împiedica escaladarea si a asigura apãrãtorilor dominatia asupra miscãrilor inamicului. ale cãrei centre mai importante fuseserã pânã atunci Sirmium (azi Sremska Mitrovica) si Thessalonic. în clisuri.K1 împodobitã cu constructii frumoase. provincia de origine a lui lustinian. în Thracia sute de castella se ridicarã. Pe când marile cetãti. pentru a-i asigura pe apãrãtori împotriva minelor din partea dusmanilor. prin vointa lui lustinian. în Dacia. apãrutã la Bucuresti. dupã însemnãtatea lor. în Moe-sia. Acestea erau. ce repede si energicã activitate s-a desfãsurat în acesti câtiva ani pentru aceastã întreprindere colosalã. în privinta lucrãrilor de apãrare ce le cuprindeau.. Trebuia de exemplu ca zidul sã fie foarte înalt si gros: înalt Ibidem. Numai în Dardania. 1978. mai mult de 80 de castella furã construite ori reparate. Trecãtorile însemnate. acelea de la hotarele asiatice mai ales. grosimea era de aproape 4 metri. 555 Ratiaria. în fiecare cetate era apoi un arsenal public si corpuri special organizate pentru manevrarea masinilor de rãzboi. IV. 255 Aed. iar pe tãrmul stâng. dupã expresia bizantinã. erau adevãrate forturi. printre care citãm: Singidunum (Belgrad). în Dardania. Novae.fortãretele mai mici si redutele erau construite dupã un sistem mai simplu. Augusta. în sfârsit. unde se concentra rezistenta supremã. Astfel toatã tara se acoperise de cetãti si întãriri254. un alt zid înaintea acestuia si un sant larg si adânc. E de ajuns sã fie schitate trãsãturile principale ale operei. lucrare mai completã decât editia ei româneascã. de la îmbucãturile Savei pânã la Gurile Dunãrii. numeroasele lucrãri de fortificatie fãcute din nou sau restaurate de lustinian. Scupi. Turnuri multe si dese trebuiau sã acopere cu folos spatiile intermediare si unele dintre ele. în spatele acestei prime linii. mãrginit de un parapet de pãmânt . arhiepiscopia de Justiniana Prima a apãrut prin novella a Xl-a din 14 aprilie 535. opt castele noi au fost construite si 61 restaurate256. [Competentã si foarte utilã identificare si raportare a acestor toponime la denumirile lor actuale în H. în 1960. izolate de restul sistemului defensiv. Zidul avea 10. 234-238. Se poate vedea prin urmare ce sfortare uriasã s-a fãcut. sistemul fortificatiei bizantine în veacul al Vl-lea. Octavum. aveau trei linii de apãrare -un zid de centurã înalt de douã etaje si flancat de turnuri puternice cu creneluri. Viminacium.apãrare a provinciilor. Dar în toate gãseau aplicatie unele principii comune ale fortificatiei bizantine. Astfel era. în Epir. 257 [Creatã pentru prefectura Illyricum. pe toate frontierele imperiului si se poate lesne ghici câtã cheltuialã de lucru si de bani. Nu putem enumera. La langue latine dans le Sud-est de l'Europe. 5-6. gros pentru a rezista loviturilor aplicate de masinile de rãzboi. 12 si chiar 18 metri înãltime. în trãsãturile sale generale. formând o a doua si a treia linie de apãrare. pe coline se înãltau turnuri de observatie de unde se vestea apropierea dusmanului. lângã satul în care el se nãscuse. Cetatea trebuia sã fie apoi bine înzestratã cu provizii si apã. Dar originalitatea operei lui se vede în mãsurile luate pentru a asigura. în cea mai mare parte. Ea se aflã în apropiere de Tauresium. Troesmis. localitatea natalã a lui lustinian. 8. protectia teritoriului bizantin. Desigur cã aceste cetãti si forturi se deosebeau.. IV. Unii . Durostorum. dupã Prokopios. santul trebuia sã fie foarte adânc. ale cãrei prevederi au fost reluate pe scurt si în nuvella CXXXI din 18 martie 545. începu o nouã erã în istoria sa sub numele lusti-niana prima. BucurestiParis. mai la miazãzi în Macedonia. Securisca. defileuri-le erau pãzite de redute si transformate. asa cum ne apare în Africa si în alte cetãti însemnate ale Orientului. Mi-hãescu. De aceea se construiau într-însa o multime ele magazii de aprovizionare si multe cisterne si apeducte. vechi citadele romane pe care împãratul le puse în stare de apãrare. puternicul cap de pod Lederata255.

P. 7. altã linie. H. 1987. V. devenit ulterior Achris (azi Ohrida). în spate. p. Ulpiana (azi Lipljan) fu de asemenea înfrumusetatã si luã numele de lustiniana secunda. II. 1948. Sitefortifie dans l'Illyricum byzantin. Bãbus. 5 Viena. Bury. p. coasta se acoperi de citadele. mai departe castelul Ammaedera. în Africa. 40556 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN ea fu ridicatã la înalta demnitate de metropolã eclesi-asticã a Illyricului. el avu meritul de a completa si a coordona aceste citadele într-un sistem riguros. opera înfãptuitã fu si mai mare. E. fu invitat la Constantinopol si lustinian îl botezã. o altã Theodosiupolis.. Popovic în XXVI Corso di cultura sull'arte ravennate e bizantina.249-311. Sebasteia. p. Edessa. 10-12.R.. Constantina. Zur Problematik von Justinianea Prima. A.învãtati au identificat-o cu Scupi. Belgrad. istmul de Corint se tãie printr-o întãrire flancatã de turnuri. se ridicarã întãriri si în Grecia de Nord. XXXIX. în mijlocul peninsulei. Bãnescu. în care aflãm între altele Satala. în Armenia. Capsa. Callinicum. . Chusira. l. 1987. 1977. apoi Zenobia si Pal-myra la hotarele desertului. Astfel toatã Peninsula Balcanicã alcãtui un vast câmp întãrit. III. „Cahiers Archeologiques (Paris). Petkovic. 4. 9-10.în Byzacena. în fine. Laribus. opinie pe care o vedem împãrtãsitã si de N. Lesfouilles de Tsaritchin Grad. Bosporos fu întãrit puternic. Apoi. actualul Skopje. V. în spatele acestei linii. Ravenna. Dara. Arheologii iugoslavi sustin cã lustiniana Prima se afla pe locul actualului Caricin Grad. Popovic Tsaritchim Grad. Dopmann. Apoi. în interior. Euagrios vorbeste de 150 orase refãcute de lustinian. Boskovic în „Actes du IV-e Congres International d'etudes byzantines". în sfârsit. III. La acestea se adãugarã o multime de noi fortãrete: în Tripolita-nia. Colonea. Carrhae. între ele. Nu stim încã dacã erau în relatii de federati. aici era deci totul de refãcut. 261 De Aed.. Sardica si Naissus furã restaurate solid. Antiochia. . D. Sabrata261. Kitharizon. IV. DeAedif. . la Termopyle se opri trecãtoarea prin ziduri. 53-65. Grabar. Mamma. lustinian trimise forte mari care îi intimidarã pe huni si restabilirã ordinea. pp. de la Trapezunt pânã la Eufrat se întinserã mai multe linii de fortãrete. t. în „Miscellanea Bulgarica". Zeugma. II. Circesium pe Eufrat. 1951. „Cahiers Archeologiques". sediul cunoscutei arhiepiscopii autocefale care în toatã perioada medievalã a purtat titlul fostei lustiniana Prima.-D. Puternica citadelã Petra proteja tara Lãzilor. distruse idolii si po48. Nicopolis. 84-92. Martyropolis (cu trei linii de apãrare). Hierapolis. în Asia. regele lor. 49-63. 557 PFT porul îl ucise. Leptis Magna. cu mult mai jos.] 258 Ibid. Din mãsuri de prudentã. situat la 40 km de Naissus (azi Nis). Crimeea era ocupatã de huni. Heracleea fu apãratã. Les monuments de Tsaritchin Grad etjustiniana Prima. Grod. vandalii distruseserã fortificatiile mai tuturor oraselor. altii cu Lychnidus. opera lui lustinian259 cuprinde multe pagini. p. în Euphratesia. III. Thelepte. iar garnizoana fu omorâtã. 1948. Paris. 1979. V. Sura. care ajunse o formidabilã cetate. întors acasã. la Raedestos clãdi o puternicã cetate si construi din nou zidurile ce protejau Chersonesul Thraci-ei258. fortãrete puternice. fãrã a mai socoti numeroasele castella intermediare: numai între Amida si Dara erau 15. Theodosiupolis (Erzerum). Meli-tene. Dar în 528. VI. T6 'AÂOUOTOD KCII TO ev roptovftiTOCig260. Multe existau înainte de lustinian. . zidurile Cherso-nului refãcute si douã noi forturi se ridicarã în sudul peninsulei. Kulu260 Prokopios. Pe coastele Pontului Euxin. în „Studii teologice". 239 Ibid. Cherson si Bosporos erau marile centre ale comertului între Mediterana si bazinul Don si Volga. 311-312. Chiar pe coastele arhipelagului si ale Mãrii Marmara se construirã fortificatii. spre sud-vest (V. Kondic si V.j.. . Justiniana Prima în lumina noilor cercetãri. în Mesopotamia Amida.

558 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN fo262. de exemplu. Digestele. ele se gãseau anevoie si apoi erau pline de contradictii. ale slavilor si hunilor în Europa. în Mesopotamia. Administratia suferea din aceastã pricinã. prin care Roma a transmis posteritãtii ceea ce a creat mai bun. învãtatul francez ne dã explicatia acestei stranii constatãri264. si. aici. tara descoperitã 262 Ibid. 6. judecãtile se întemeiau mai putin pe lege decât pe bunul plac al judecãtorilor. împãratul trebuia sã fie prin urmare un rãzboinic si un 560 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN legiuitor în acelasi timp. si acesteia i se datoreazã. Desigur. Din ordinele si sub influenta sa a fost redactat acel monument de compilatiuni juridice si de ordonante pe care modernii le numesc Corpus juris civilis. lustinian a întreprins si o operã legislativã. adevãratã bazã a studiului Dreptului roman. Multe posturi secundare par a nu fi avut deloc garnizoanã si a fi fost încredintate numai pazei locuitorilor. se umplurã de fortãrete. Dar aceste materiale erau foarte împrãstiate. pe tot parcursul Evului Mediu si rãmâne încã si azi. în cea mai mare mãsurã. Pe lângã acestea. Acelasi lucru se petrece probabil pe Dunãre. Operã uriasã. Codul lustinian si Novelele. a fost totusi neputincioasã în a opri invaziile persilor si arabilor în Asia. 6. ale cãrui patru pãrti sunt: Institutele. veni repede pãrãsirea. 243-246. observã Ch. apãrãtorii priveau neputinciosi la prada si incendiile barbarilor asupra tinutului. Dar de pe înãltimea zidurilor lor. s-a lucrat prea repede si soliditatea constructiei a fost jertfitã. popularitatea numelui sãu printre urmasi. Dreptul sãu. Prin opera sa juridicã. procesele deveneau interminabile. si în acelea unde erau trupe imperiale se întâlnesc adesea detasamente prea slabe. la hotarul cel mai depãrtat al dominatiei imperiale. Era prin urmare o urgentã sã se . Opera aceeasta defensivã cu adevãrat considerabilã. Pe de altã parte. dupã invazia slavã pustiitoare din 540. VI. -i:fe V:>Y> k 559 NICOLAE BANESCU era astfel cãlcatã de incursiunile ce nu puteau fi oprite. ale berberilor în Africa. puternicul castel Septem putea. Opera legislativã. de o multime de fortãrete. Diehl subliniazã adâncul respect pe care lustinian îl purta traditiilor vechi romane. ea a format. dupã afirmatiile lui Procopios. de asemenea. Regulile sale se scoteau din 2 izvoare: ordonantele imperiale (leges) si scrierile jurisconsultilor (jus). ca pretutindeni. „sã înfrunte toatã lumea". 263 Ibid. Chiar dincolo de provinciile cu totul supuse bizantinilor. VI. Realizãrile interne ale domniei lui lustinian a. Chartagina. în sfârsit. Ch. multe lucrãri au rãmas chiar neterminate. Vaga furã restaurate. 7. armata de ocupatie nu era destul de mare pentru a ocupa serios toate aceste posturi. al cãror reprezentant si mostenitor legitim se mândrea a fi. decadenta. mai erau si consideratii de ordin practic ce trebuiau sã-1 hotãrascã în aceastã privintã pe basileu: era dezordinea adâncã ce stãpânea atunci Dreptul roman. Alãturi de aceste mari rãzboaie pe care le-am vãzut. incapabile de a apãra regiunea respectivã. Diehl. lustini-an se arãta deci mostenitor al vechii Rome. în fata Spaniei. împãratul luã mãsurile de apãrare necesare. Numidia fu acoperitã. Justinien. Trebuie sã tinem apoi cont cã multe dintre marile fortificatii ale domniei s-au ridicat în urma invaziilor si pentru a le preîntâmpina întoarcerea. Pentru lustinian. Pentru a ridica un numãr atât ele covârsitor de cetãti într-un timp atât de scurt. pânã la Coloanele lui Hercule263. tot tãrmul Africii. aceste cetãti ofereau un adãpost locuitorilor de la tarã si ele nu puteau fi cucerite usor de adversari care nu erau priceputi în arta asediului. V. dupã activitatea primilor ani. în urma nimicirii care însoti invazia lui Chosroes. Roma fusese mare mai cu seamã prin douã lucruri: prin gloria armelor si prin stiinta dreptului.

Paul si Scaevola.000 de cãrti. La 15 decembrie 530. Multe puncte slabe au fost relevate în aceastã operã. Ch. fiind publicatã în 533. P. în sfârsit. o comisie formatã din 16 membri a fost constituitã. doi avocati de merit si un profesor de drept de la scoala din Constantinopol. 492. a doua 7 Justinien. pp. a treia parte. Z. clasate. sub o formã comodã. p. Sunt repetitii si sunt contradictii. o comisie de 10 membri. el vru sã strângã într-un corp de doctrinã pãrerile jurisconsultilor celor mai eminenti ai Romei vechi. Geschichte des griechisch-romischen Rechts. El voia sã pãstreze astfel posteritãtii pretioasele materiale adunate în timp de veacuri de întelepciunea romanã si sã dea astfel un nou impuls stiintei juridice. opera aceasta nu era originalã. în fruntea cãrora stãtea Trebonian. Ambitia împãratului mergea încã mai departe. 266 stiinta lui multilateralã e schitatã de Gibbon. pentru a pune la îndemâna juristilor. cit. 402-417. si pânã la Hermogene si Charisius. Oricât de importantã. în aceastã operã. covârsind de laude stiinta juridicã a ministrului sãu si experienta sa practicã266. sub presedintia lui Treboni-an (11 avocati. cit. IV. E. înainte de lustinian. mai cu seamã sã evite contradictiile. Acesta fu Codul lustinian împãrtit în 12 cãrti si care trebuia sã aibã putere de lege în tot imperiul. care au trãit în vecul al IV-lea. antinomii. 561 Y NICOLAE BANESCU natã sã strângã si sã claseze constitutiile imperiale de la Hadrian încoace. textele necesare ale jurisprudentei. si rezultatul n-a fost desãvârsit. colectia de texte astepta a fi promulgatã. Ulpian si Paul îmbogãtiserã tratatul de drept civil al lui Sabinus si care se. sã elimine. pentru care se programaserã 10 ani. ed. Paris. &ein. op. într-un an si ceva lucrarea era gata: la 7 aprilie 529. fu însãrci265 Ibid. Paul si Gaius asupra Edictului perpetuu al lui Hadrian268 si care se numesc Libri ad edictum. Dar opera personalã a lui lustinian furã Digestele (Digesta sau Pandec-tae . Mucius Scaevola. se ocupa de textele care nu intrau în nici una din acele categorii si mai ales Chestiunile si Rãspunsurile lui Papinian. Histoire de BasEmpire. fu gata dupã trei. sã modifice. Materialele astfel adunate furã apoi cercetate în comisie. von Lingenthal. Aproximativ 40 de jurisconsulti au dat aceste extracte. mai ales cele compuse de Ulpian. Lucrarea. Bury. lustinian avu norocul de a gãsi pentru aceastã operã uriasã un om eminent: Trebonian a fost sufletul acestei lucrãri si împãratul însusi o recunoaste. 250. Kruger. numeste Libri ad Sabinum.adune si sã se coordoneze toate aceste texte. 1894. Ea a fost împãrtitã în trei sectiuni: una extrãgea din operele privitoare la jus civile. Diocletian si Teodosius al II-lea compuseserã astfel de coduri. Histoire des sources du droit romain. Dar lustinian chemã ajutorul lui Dumnezeu pentru aceastã „operã deznãdãjduitã". Diehl. începând de la Q. Berlin. Libertatea lãsatã comisiei a fãcut ca . seria edictalã si seria papinianã. Theofil. cap.nãvSeKTai). sã se reducã într-un sistem usor de consultat si sã se punã capãt arbitrariului magistratilor265. pp.. Astfel se formarã trei serii de extrase: seria sabinia-nã. La 13 februarie 528. cum o numeste chiar el. Graba cu care s-a fãcut a împiedicat realizarea ei perfectã. lustinian a îngãduit comisiei sã aleagã ce socoate mai bun.. 1959. 562 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN despuia lucrãrile privitoare la jus honorarium. II. 1892. III. armonizate si distribuite în 7 cãrti. luând locul culegerilor de mai înainte de acest fel26'. 4 profesori de drept: doi din Constanti-nopole. înalti functionari administrativi. Lucrarea era enormã: trebuiau sã se extragã vreo 2. doi din Beyruth). Dar mai ales sau pus la contributie Ulpian si Paul. V. în special din comentariile cu care Pomponius.. op. cel mai vechi. 248-250.

pe care o tinu pânã la moartea sa. în chipul acesta. în acest scop. vine îndatã Paul271. . fie ea perimatã sau nu. 4 profesori de drept (doi din Constantinopol si doi din Beyruth) si 11 avocati. înainte de publicare Digestelor. cu ajutorul cãreia sã strângã într-o singurã operã ceea ce ar trebui sã se extragã din scrierile jurisprudentei clasice. 268 Codificarea rescriptelor imperiale impuse de el ca singura legislatie. si stabileste în primul an de studii Institutele si primele cãrti din Digesta. sã reia proiectul theodosian de a codifica si mostenirea jurisprudentei clasice. terminã marea operã de codificare. precum si legile posterioare acestora. a cãrei întrebuintare fu interzisã. care a dat putere de lege Digestelor. profesor de drept la Constantinopol.adesea sã se omitã interpretãrile jurisconsultilor. Enorma lucrare a fost terminatã în trei ani. pânã atunci facultativ. iar cei trei ani urmãtori sunt consacrati numai Digestelor. din doi avocati si dintr-un profesor de drept sã elaboreze un Cod nou. sã modifice textele pe care le pãstra si chiar sã contopeascã mai multe într-o singurã lege. Câtiva ani mai târziu. lustinian se hotãrãste. la sfatul lui Trebonian. Trebonian fu ridicat în functia de Chestor al Palatului sacru. 251-254.Deo auctore). iar al cincilea Codului. destinat studentilor în drept. manual elementar în 4 cãrti. pe când lucrãrile pentru Codul Theodosian tinuserã aproape nouã ani. Theofil. Aceastã nouã editie fu promulgatã prin constitutia de la 16 noiembrie 534. ajutat de patru membri ai comisiei Digestelor. Autorii erau Tre-bonian. împãratul însãrcina printr-o ordonantã o comisie compusã din 17 functionari în activitate sau retragere. Dupã publicarea Codului. 404-405. Trebonian a fost sufletul acestei întreprinderi. Comisia trebuia sã elimine orice contradictie si tot ce era perimat si inutil. Cãtre octombrie 529. Izvoarele sunt scoase din aproape 40 de autori. profesor la Beyruth. reforma programa învãtãmântului juridic. El face obligatoriu anul al cincilea de studiu. care a dat singur o treime a lucrãrii. pe când redactorii Codului Thedosian nu fuseserã autorizati decât la schimbãri menite a face textul fiecãrei constitutii mai clar. Roma si Beyruth. singura pe care o posedãm. Redactorii erau investiti. La 13 februarie 528. Câteva sãptãmâni mai târziu constitutia promulgatã în aceeasi zi cu a Digestelor. dintre care unii se urcã în timpurile Republicii romane. si aceasta a fost opera lui Trebonian. redactatã de Trebonian în 50 de cãrti. poruncind lui Trebonian sã constituie o comisie dupã alegerea sa. * Justinien. sã se mutileze textul lor pentru a se înlocui cu proza comisiei si. Hermogenian si Theodosian. ' f 563 NICOLAE BANESCU Nu e mai putin adevãrat. pp. dar cea mai mare parte a textelor apartin jurisprudentei secolelor al II-lea si al III-lea. o multime de opere admirabile ale dreptului roman se pierdurã ori se alterarã269. constitutia imperialã din 21 noiembrie 533 dãduse putere de lege Institutelor. cu toate acestea. fiind cãlãuza principalã a redactorilor. care 1-au redactat dupã lucrãri analoge ale epocii clasice. împãratul nu admite scoli de drept în afarã de cele de la Constantinopol. Trebonian cumula chestura cu Magisterium officiorum™. cã lucrarea lui lustinian ne-a transmis izvoarele dreptului roman si a fãcut prin aceasta un serviciu imens stiintei juridice si istoriei. Editia a doua a Codului lustinian. Dupã Ulpian. în privinta textelor utilizate. Originar din Pamphylia. lustinian promulgã constitutia sa (Tanta circa nos). cuprinzând 12 cãrti ca si cea dintâi. si la 16 decembrie 533. Numãrul legilor publicate de lustinian în decursul celor cinci ani care urmarã redactiei Codului din 529 fu atât de mare încât o nouã editie se impuse. era autorizatã sã suprime constitutii întregi. cuprinzând legislatia în vigoare continutã în Codurile Gregorian. 564 Constantin. cu aceleasi drepturi cu care fusese învestitã comisia Codului. el fusese avocat la baroul prefecturii Orientului. Comisia executã lucrarea în 14 luni. câteva luni dupã publicarea Codului. Lucrarea a alcãtuit Digestele. El a dat la 15 decembrie 530 o constitutie (. Comisia era alcãtuitã din 16 membri: magister libellorum Stein. si Doro-theu.

Fiul ajunge stãpân absoIbidem. de ceea ce el numeste humanitas. Prin aceasta. Tot asa în ce priveste bunurile. p. hotãra acum transmiterea bunurilor. pp. la fel cu Trebonian.sã redacteze acest manual. Prin spiritul acesta de echitate. Fetele. Dar alãturi de aceste traditii ale trecutului pãstrate cu pietate în veacul al Vl-lea apar si idei noi. redactate dupã planul Institutelor lui Gaius. e acela pe care îl posedãm . Le monde oriental. Digesta. în ce priveste dreptul persoanelor. 408-409. în dreptul persoanelor. cã orice om se naste liber si cã sclavia e o stare contra naturii. 411. care guverneazã fãrã control si a cãrui autoritate e de drept divin. lustinian se gândea la aceasta încã din 530. emise de la 529 încoace: noul titlu e Codex repetitae praelectionis. pp. în toate relatiile dintre membrii familiei se introduce un spirit de blândete si un viu sentiment al demnitãtii personale. de blândete. Se puse ca principiu dreptul natural al copilului de a mosteni o parte din averea tatãlui. în parte abrogate de mult. Relatiile dintre tatã si copii se schimbã. numai din sec. O mare lãrgime de vederi strãbate în opera lui lustinian. Schimbãri revolutionare sunt prevãzute în dreptul de succesiune: rudenia de sânge.latina . 566 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN lut pe bunurile pe care le câstigã. de simplificare. apãru a doua editie a Codului. sau cel putin motivele acestui refuz trebuie sã fie înfãtisate magistratului. de aceea s-a lãsat condus. 407. surorile furã chemate la mostenire. 567 în 534. XVI s-a obisnuit a se numi Corpus juris civilis întregul format din Institute. era necesar un manual practic. sporitã cu deciziile sau rescriptele împãratului. copilul nu putea fi dezmostenit. în 533 si în acelasi an opera fu gata. Ceea ce ne mai izbeste în opera legislativã a lui lustinian e ideea statului constituit dintr-o ierarhie de functionari care se supun unui sef absolut. 565 NICOLAE BANESCU Opera juridicã a lui lustinian a fost redactatã în limba latinã. Afarã de cazuri foarte rare. de interesul public si de naturalis ratio. Astfel principiile cele mai largi si mai echitabile ale dreptului gintilor stergeau definitiv regulile strâmte. lustinian se arãta încã mostenitorul Cesarilor Romei. ele se puteau acum cãsãtori cu oameni liberi si chiar cu persoane ele rang senatorial (vezi aici influenta Theodorei). Anulã editia din 529 si acest text. Codul din 534 si Novelle (adicã esentialmente legile lui lustinian posterioare acestei date)272. Acelasi spirit se observã si în conditia sclavilor. opera lui lustinian pregãti cãile pe care avea sã se îndrumeze legislatia modernã274. Diehl.sã fie pãstratã pe cât posibil ca limbã oficialã a imperiului2'73. el a tinut. mostenitor al împãratilor romani. legea precizeazã si întãreste drepturile sale asupra dotei. cuprinzând 4600-4700 decizii.De altminteri. p. ca limba dreptului roman . Ulpian proclamase cã în dreptul natural toti oamenii sunt egali. Acelasi spirit se impune fatã de conditia femeilor socotite pe treapta de jos a societãtii: curtezanele si actritele. vechea conceptie a familiei dispare. 85-87. 256-260. Codul si Digesta nu erau suficiente. Teoria despotismului imperial e formulatã pentru prima datã în termenii cei mai expresivi si mai completi. Aceasta fu refrezen-tatã de Institute (Institutiones). 274 Ch. care merg de la Hadrian pânã la 534. Justinien. Femeia devine egalã cu bãrbatul. pp. în ce priveste dreptul lucrurilor. Sclavajul se îmblânzi mult. Pãtruns de influenta crestinã. prin bãrbati si femei. Patriapotestas nu mai îngãduie tatãlui sã refuze consimtãmântul la cãsãtoria copilului. Pentru tinerimea care dorea sã studieze dreptul. 271 Ibidem. El puse pe Trebonian si doi profesori de drept -Theofil si Dorotheu . eliberarea din sclavie fu încurajatã si fãcutã mai usoarã. si acesta e un lucru caracteristic. el a simtit caracterul adesea îmbãtrânit al vechiului Drept roman. ale dreptului celor 12 Table. 272 Ibidem.

pentru a curma mai cu seamã abuzurile administrative. lustinian pãstrã pe primele trei.. II. Toate aceste lucrãri atestã marea activitate care domnea în scolile de drept în veacul al VI-lea276.... Opera administrativã. El opri orice studiu critic asupra textelor legislatiei. în tot cursul domniei sale. O reformã se impunea.azi sub numele de Codul lustinian. impozitele nu se mai puteau încasa... Cea mai mare parte totusi se referã la afaceri administrative si eclesiastice si au prin aceasta un mare interes pentru istoria administrativã a domniei. Iulian. certurile religioase mãreau dezbinãrile interne si fãceau si mai acutã criza în care se zbãtea monarhia. în momentul în care lustinian lua conducerea imperiului de Orient. tit. Acest fapt nu împiedicã totusi parafraze la texte. lustinian îsi rezervã siesi dreptul de a legifera în toatã libertatea. ... scoli de drept erau numeroase în Imperiu: la Constantino-pol.. I.. învãtãmântul cuprinse cinci ani. 277 Ibidem. coli. Roma. al treilea si al patrulea an se studiau Digestele. Pentru completarea operei sale. orice comentariu. cu toatã intentia anuntatã a lui lustinian. Pretutindeni se arãtau motive de dezordine si tulburãri.. Ele n-au fost niciodatã reunite în colectie oficialã. învãtãmântul se fãcea pânã atunci în 4 ani.. ut omnibus sit nota propter facilem interpretationem"278. pp. lustinian organizã învãtãmântul juridic.-. Berytos. lustinian întreprinse cu îndrãznealã aceastã reformã..-. dar se studiau foarte putine opere: un rezumat din Institutele lui Gaius. Se permiserã numai traducerile si rezumatele (indices). orice schimbare. în 555277Novellele furã scrise în greacã.. cu mare stãruintã. interpretãri. La Constanti-nopol factiunile Hippodromului frãmântau populatia cu rivalitãtile lor si întretineau opozitia pe care o fã276 Ibidem. Un avocat din Constantinopole.. obiceiurile dezastruoase ale administratiei publice produceau o mare nesigurantã si o mizerie adâncã. cum se exprimã însusi lustinian întro ordonantã a sa: „nonpaterna voce legem conscripsimus sed hac communi et graeca.. pentru modificarea unei pãrti care ar fi impus mai târziu o schimbare. Introduse în administratia bizantinã unele principii esentiale si prin aceasta domnia sa reprezintã un moment important în .">M\ b^>.. 264-265... Un nou program de stat se schitã. care în multe puncte însemnate modificarã dreptul Codului si Digestelor.: . situatia internã a monarhiei era foarte gravã..... 8 cãrti din Responsa ale lui Papinian si cele 23 de cãrti din Responsa ale lui Paulus. fondul de rezervã constituit de împãratul Anastasios era aproape secat. Pentru a lecui toate aceste rele.:" . pp. 263-264. în provincii. le strânse prima datã. în al cincilea. Pe deasupra. Sãrãcia din ce în ce mai mare a imperiului sleia izvoarele bogãtiei publice. :r : . Alexandria si aiurea. o mare reformã se impunea. p.. în cazuri neprevãzute. el o urmãri. co5 Just.r278 Novelles.. tezaurul era gol. Tot din dorinta de a pãstra curatã legislatia sa. în primul an studentii (Justiniani novi) învãtau Institutele si primele 4 cãrti din Digeste.. Codul275. Caesarea... •. pentru a fi mai bine întelese... Dreptul penal si procedura criminalã erau lãsate la o parte. în al doilea. VII. pentru a pune ordine în lucruri. b. ceva din cãrtile lui Ulpian ad Sabinum si din cometariul sãu asupra Edictului. Pentru a pãstra în puritatea sa originalã aceastã legislatie.rP ' 569 l NICOLAE BANESCU ceau noului regim mostenitorii deposedati ai lui Anas-tasios. 568 r ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN mentarii de multe ori întinse. 266. De la 534-565 el publicã sub numele de novellae leges o serie de 154 ordonante. lustinian hotãrî prescriptii cu privire la cercetãrile stiintifice.

El avea o sincerã dorintã de a face bine. adevãrati tirani feudali. Mai contribuia la aceasta si un interes superior de stat: provinciile ruinate nu mai puteau da nimic pentru nevoile publice. op. adevãrate documente oficiale în aceastã privintã. tara se depopula. 463 si urm.. 572 . le uzurpau pãmânturile. Stein. iar acest lucru sleia tezaurul. sã fie drepti în judecãtile lor. 571 NICOLAE BANESCU strãduia sã creeze un corp de functionari disciplinati si docili. sã nu primeascã bani. socotea cã rolul de reformator era o datorie a functiunii sale imperiale. Diehl. 570 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN rea postului si ei cãutau sã si le procure prin mijloace neregulate pe socoteala provincialilor. Episcopii erau invitati sã supravegheze purtarea guvernatorilor si sã E. cit. Iar în Constantinopol imigrau în masã multimea nemultumitilor. în care autorul rezumã observatiile crude ale împãratului. le devastau locuintele. 463-464.pentru functia lor.istoria administrativã a Imperiului de Rãsãrit279. p. lustinian fu adânc miscat de aceastã stare de lucruri nefericitã si primejdioasã. De aceea. încorporau la domeniile lor bunurile altora. orasele. Un vechi obicei al Bizantului era de a se lua sume considerabile de la cei care erau numiti ca guvernatori ai provinciilor (suffragia) si aceste sume mergeau parte la împãrat. în 535. De aici. dupã expresia sa. prin douã ordonante (novellele 8 si 17). Guvernatorii trebuiau sã trãiascã din salariile lor si sã se poarte pãrinteste fatã de populatie. El cerea necontenit ca functionarii sãi sã aibã. lustinian se 280 Diehl. 270. pentru nedreptãti diferite. era pustiite. tarinele se goleau de muncitori si agricultura încetase. spiritul sãu autoritar era condus în chip firesc cãtre centralizarea administrativã. Legislatia iustinianã mãreste influenta episcopilor în controlul administratiei. 270-274. op. împãratul mãri veniturile functiilor publice. împãratul aratã cã ei obisnuiau sã ia de la contribuabili de trei si de zece ori mai mult decât plãtiserã . lustinian fixã principiile reformei administrative la care a contribuit si loan din Cappadocia. ei întretineau pe cheltuiala lor bande de bucellari care pustiau tinuturile. ducea la coruperea justitiei si la demoralizarea generalã în provincii. Marii proprietari. afarã de taxele permise. Soldatii apãsau ele asemenea greu asupra locuitorilor. prin acest jurãmânt. sã pedepseascã pe vinovati. în a doua sa prefecturã. Aboli sistemul cumpãrãrii functiei. noul numit se îndatora sã guverneze fãrã înselãciune. toti câtia aveau de îndreptat plângeri împãratului. Apoi impuse oricãrui functionar depunerea unui jurãmânt solemn prin care se obliga a servi credincios pe stãpânii sãi lustinian si Theodora prin care declara cã a obtinut functia fãrã a da nimãnui bani ca suffragi-um. Pentru a împiedica exploatarea contribuabilor. date pe 15 si 16 aprilie. aducând în capitalã fermentul revolutiei80.. si împãratul îi fãcu responsabili de plata integralã a contributiilor regiunii ce li se încredinta. pe care faimosii defensores erau neputinciosi a le apãra. Stein. serios constituit si recrutat cu deosebitã atentie. un act de recunostintã cãtre Dumnezeu care-1 coplesise cu binefacerile sale. E. scãzu mult sumele plãtite la numire si permise sã se plãteascã numai anumite sume (awr\&eiai) pentru obtinerea brevetului de numire. e de ajuns a strãbate no-vellele lui lustinian. datoratã înainte de toate generozitãtii perechii imperiale281. Rãscoalele izbucneau adesea în provincii. Histoire du Bas-Empire. al acelor suffragia. Pentru a ne face o idee despre cauzele multiple ce impuneau aceastã reformã. Salariile nu erau de ajuns sã-i despãgubeascã de sumele cheltuite pentru obtine 1 Ch. Acestia trebuiau apoi sã se intereseze de strângerea contributiilor. cit. „mâinile curate". Cei care aspirau la asemenea posturi erau nevoiti sã se împrumute cu dobânzi enorme. cu integritate si cinste si sã apere pe supusii împãratului de orice violentã. Justinien. o grijã realã fatã de supusii sãi. pp. II. parte la prefectul pretoriului.

276 si urm. care nu puteau avea o atitudine independentã fatã de guvernatori. Reorganizarea provincialã. Egiptul. care era navigabilã pentru cele mai mari vase ale epocii. cum a arãtat Ch. desfãcute din dieceza Asiei. Armenia. legãtura dintre cele 5 provincii pu285 Stein. un illustris depinzând direct de împãrat. 284 Buiy. reuni într-un singur guvernãmânt cele douã provincii vechi ale Libiei. prin novella 31 din anul 536 fu împãrtitã în 4 provincii. [Aceste aspecte au fost reluate de H. 283 Stein. defensorii sã decidã procese în valoare de pânã la 300 nomismata si în cazuri criminale mici283. Tot asa. care voia un guvernãmânt local mai puternic si o putere centralã mai ascultatã. Aceastã novellã nu a putut fi primitã cu bucurie de municipalitãti.] 574 l ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN se sub ordinele quaestondui armatei era caracterul lor maritim sau quasi-maritim. aceea de quaestor lustinianus exercitus (quaestor iustinian al armatei). cit. si sediul administratiei sale se aflã la Odessus (Varna). Au fost date tot atunci si alte câteva legi. în veacul al V-lea. . si în celelalte pãrti. op. Ahrweiler. nu încercã o revizuire completã a sistemului existent. al cãror text trebuiau sã-1 afiseze pe usile bisericilor282. c. Macedonia II fu reunitã cu Dardania. cãci Moesia secundã se întindea de-a lungul Dunãrii. El combinã în unele cazuri provincii mici pentru a alcãtui mari guvernãminte. lustinian cãutã sã o restaureze printr-o reformã. Provinciile fuseserã mereu îmbucãtãtite284. 1966. op. deoarece poruncea ca în fiecare oras cetãtenii fruntasi sã îndeplineascã functia timp de 2 ani prin rotatie si impunea ca. Acesta e începutul sistemului care a creat la începutul secolului al VH-lea regimul „themelor". desfãcutã din dieceza Orientului. dispãreau vicarii diecezelor. ca sef civil si militar al teritoriilor puse sub autoritatea sa. 474-475. Just. Quaestura exercitus. trebuie amintitã în mod special. Paris. Presses Universitaires de France. reorganizat dupã un plan simplu. si deasupra guvernatorilor de provincii fu pus un magistrat superior. dar 282 Diehl.. II. Aceastã nouã circumscriptie cuprindea Moesia secundã si Sci-tia — cele douã provincii danubiene care fãcuserã parte pânã acum din dieceza Thraciei .reclame stricta aplicare a legilor.. putine schimbãri se fãcuserã în amãnuntele sistemului provincial care fusese întocmit de Diocletian si modificat ici-colo de urmasii sãi.. pp. Cum aratã foarte bine Stein283. crescutã mult prin anexiuni recente. lustinian. Confirmarea vechii reguli dupã care guvernatorul trebuia sã rãmânã în provincia sa timp de 50 de zile dupã iesirea din functie. Diehl286. Functia de defensor civitatis ajunsese nefolositoare în practicã. pp. cit. Dar într-o novellã (din 15 august 535) atribuitã de Stein influentei lui loan de Cappadocia se încearcã reînvierea institutiilor municipale pe bazã laicã. pe lângã vechile atributii. care serveau odinioarã de intermediari între administratorii provinciilor si prefectul pretoriului. pentru protectia poporului împotriva abuzurilor administratiei. 338-339573 fãcu multe schimbãri în care se depãrta de la principiile lui Diocletian. Consideratii de ordin militar au determinat aceastã creatie: quaestor exercitus e înainte de toate un general însãrcinat cu apãrarea Dunãrii de Jos. pp. Cele douã provincii: insulele si Caria sunt originea „themei Carabisiani". ca sã rãspundã de actele sale. precum si insula Cipru.provincia insulelor (adicã Cyclaclele si arhipelagurile însirate de la Lesbos pânã la Rhodos) si Caria. Byzance et la mer. fiindcã era îndeplinitã de oameni fãrã influentã sau situatie. O lege din 18 mai 536 înfiinta o magistraturã cu caracter special. în acelasi timp în care numãrul provinciilor si deci al guvernatorilor scãdea. 467-468.

proasta evidentã. el a adãugat la „magister militum11 pentru Thracia si Illyricum încã unul. 282. e acum împãrtitã în 5 circumscriptii. Trei limites au fost formate în Egipt. Just. în Europa. moderatori. Sa cãutat a se mãri tot mai mult prestigiul ducilor. Prin aceasta. Un magister militum per Orientem comandase pânã la el întregul teritoriu ce se întindea de la Marea Neagrã pânã în Egipt. în cele douã Moesii si în Dacia. limi287 Ch. Armenia III. Ahrweiler. alti duces au fost stabiliti în Armenia. lustinian se hotãrî sã reuneascã în mâinile aceluiasi functionar puterile civile si militare. al cãrui loc îl luau. unde erau de învins rezistente mari (monofizismul protejat de Theodora. toate cauzele de o valoare mai micã decât 500 aurei287. lustinian remedia si sistemul judiciar. Se punea astfel capãt rivalitãtilor care fãceau administratia publicã ineficace. pe lângã cã tribunalele capitalei erau încãrcate de afaceri mãrunte. Diehl. el aplicã sistemul. ei unirã o largã autoritate asupra soldatilor cantonati în circumscriptiile lor. venalitatea si partialitatea judecãtorilor. cit] 575 duce. pentru binele supusilor sãi. pentru a tine în frâu elementele de descompunere feudalistã. iar cele douã provincii ale Cappadociei furã unite sub un pro^ consul lustinianus.câte un comes lus-tinianus (comites). pentru a simplifica mecanismul administratiei si pentru a întãri autoritatea publicã. Un lant continuu de fortãrete a fost înãltat de-al ungul frontierelor. lustinian a reorganizat si marile comandamente militare. în Pisidia. în Thracia se instituirã pretori (praetor lustinianus). Ei aveau rangul de spectabiles si erau împodobiti cu titlul lustiniani. p. în Egipt prefectul augustal. comes sacra-rum largitionum). fãrã posibilitatea de recurs. Paflagonia.. la aproape 3 ani dupã ultima novellã reformatoare. în Isauria. Prin statutul din 539. si fãceau sã sufere administratia. în vreme ce altii vegheau la Dunãre în Scitia. Et. care cuprindea 9 provincii civile grupate din punct de vedere militar în 3 ducate. Reforma administratiei egiptene trebuie consideratã drept opera lui loan de Cappadocia. De aceea toti administratorii nou creati de lustinian în diecezele Pontului si Asiei. în unele pãrti se pãstrarã aceste puteri. întãrind armãtura administrativã a Statului288. pentru apãrarea frontierei. Siria. Era cunoscutã încetineala justitiei. Diehl. byz. creând „magistri militum" pentru Armenia si Mesopotamia. Lycaonia. proconsuli. Ei iau titlul de duce si întrunesc în mâinile lor puterea civilã si comandamentul militar. De acum înainte. pretori. al Moesi-ei. în Arabia si Fenicia vechiul praeses fu ridicat la rangul de moderator. . dar în provinciile mai dificile. Aceastã întârziere si-o explicã Stein prin pregãtirea specialã de care a fost nevoie pentru reorganizarea Egiptului. [Opinie diferitã la H. 290 si urm. în Palestina si Armenia I la rangul de proconsul. La puterea civilã. furã autorizati a judeca în apel. Din aceastã pricinã. 576 tanei. a organizat de-a lungul limes-ului districtele militare conduse de duces si ocupate de trupe speciale. în Orient cornitele Orientului. lumea dãdea nãvalã în Constantinopol pentru a depune plângeri împotriva primilor judecãtori si acest fapt pricinuia mari cheltuieli pentru împricinati. reuneau în mâinile lor atributiile si apuntamentele vechiului praeses si 286 Ch. Aveau atributii de ordin financiar si un drept de jurisdictie foarte întins. Galatia . comiti. lustinian a împãrtit aceastã comandã. în epoca lui lustinian erau douã provincii intitulate Armenia. aceastã diecezã. Legea pe care o institui apãru în primele luni ale anului 539. op. p. ei puteau judeca în apel chiar cauze de o valoare sub 500 bani de aur [nomisme]. 1905. fãcând parte din dieceza Pontului. cum a fost Strategius. ai cãror sefi sunt total independenti unul de altul. un moderator fu pus în noul Helle-nopont (unit acum cu Pontus Polemaniacus). prefectul augustal e abolit ca sef civil al întregii dieceze a Egiptului. înainte de toate însã.în sfârsit.. înalte demnitãti ale unor aristocrati mari latifundiari. câteva comenzi au fost înjumãtãtite în Siria si pe Eufrat.

voi. 3. împãratul.Sophanene. asistat ca mai înainte de 2 vicari. în tãrile cucerite de lustinian. împãratul a distribuit aceste dis1 Stein. Fiecare provincie forma o mare comandã cu un magister militum în frunte. De la 535 un praetor era în fruntea Siciliei recucerite. Belisarie în Africa si Narses în Italia organizau apãrarea frontierei. având în subordine 7 guvernatori. fiindcã în acelasi timp. sub un pretor289. pãstrã. 4. Dar acestea erau numai abateri exceptionale de la principiul stabilit.. Gibbon. formate în parte din cele douã vechi provincii. creând 4 provincii ale Armeniei. Nicopolis) plus parte din Pontus Polemoniacus (Trapezus si Cerasus). La nevoie. V. nr. Appendix. 1. în Africa si Italia recucerite. Numeroasele oficii care controlau detaliile îi ajutau pe functionari si asigurau predominarea conducerii civile în prefectura Africii. Vechiul sistem de impozite fu restaurat. nu au fost introduse si în Occident. 4. De asemenea. Africa. functionarii civili guvernau cele 13 provincii în care a fost împãrtitã peninsula. 2. mãsuri economice luate de ei în favoarea colonilor sau sclavilor erau anulate si Pragmatica restaura proprietarilor romani toate pãmânturile pe care le aveau înainte de Totila. Un comes sacri patrimonii per Italiam fu numit si imperialii logotbetae cereau cu rigoare rãmãsitele din timpul regilor goti. Satala. în Africa erau la început 4. donatii fãcute de regii barbari. aflat sub un guvernator cu titlul de moderator. Restul din Pontus Polemoniacus a fost unit cu vechiul Hellenopontus pentru a forma un nou Helleno-pontus. Contracte semnate în timpul lui Totila. dupã 538 un prefect al pretoriului era numit în Italia si regimul administratiei civile era stabilit dupã capitularea Ravennei. Zela si Brisa). cit. între arca prefectului si casa largitiones. Narses a fost un real vicerege. Sub autoritatea prefectului. în practicã. în parte din Pontus Polemoniacus si în parte din noi teritorii.restul din vechea Aremnia primã si parte din Pontus Polemoniacus (Comana. dar strict separatã de cea civilã. lustinian introduce legislatia promulgatã de el în Vestul recucerit. al Romei si al Italiei. 476-480.Prin no-vella 31 din anul 536. Reformele acestea. Armenia a treia . în fruntea guvernãmântului civil al Africii a fost asezat un prefect al pretoriului. preocupat sã dea populatiilor imaginea exactã a administratiei romane asa cum ele o cunoscuserã mai înainte. care transformau Orientul. îndatã dupã aceea. II. Honorias si vechea Paflagonia au fost unite într-o nouã Paflagonie. Armenia secundã . Sardinia si Corsica tineau de prefectura Africii./ tricte din nou. vechile împãrtiri administrative si deosebirea dintre puterea civilã si cea militarã. BÃNESCU Administratia militarã era în acelasi fel orânduitã. iar contributiile realizate împãrtite. Colonea. pp. Armenia a patra . i 579 NICOLAF. op. district dincolo de Eufrat. 578 si praesides. principiul reorganizãrii administrative în Africa a fost acela al vechii separatii între autoritatea civilã si militarã. duci comandau districtele militare (limites) create de-a lungul frontierei. în Africa. A fost reconstruitã dupã modelul roman. Tot asa au stat lucrurile si în prefectura Italiei reconstruitã. lustinian sterse tot ce reamintea „tirania" barbarã. Ca si în Italia. Solomon si Germanos au combinat functiile si chiar titlurile de prefect pretorian si magister militum. cum a fost înainte. Reorganizarea a fost fãcutã prin pragmatica sanctiune din 554. estul Armeniei a treia (capitala Martyropolis). Spania se aflau sub autoritatea unui astfel de magister. 5: . exigente politice sau militare impuneau concentrarea întregii autoritãti întro singurã mânã. ed. care pânã atunci fuseserã în afara sistemului provincial. apoi. purtând tilurile consulares Bury. Armenia primã . Italia.parte din vechea Armenia primã (Teodosiopolis.vechea Armenia secundã.

El a înlocuit pe praefectus vigilum (vwre-Jiapxog) subordonat mai înainte prefectului orasului. porturi deschise. History. Recrutati dintre localnicii de la frontierã. sã-i trimitã la domiciliu pe cei care nu aveau motive serioase sã rãmânã în capitalã. Dacã ne întrebãm acum care a fost rezultatul marii reforme din 535. lucrãri de utilitate publicã furã ridicate în orase. în 539. Ceea ce e mai grav. Prokopios ne-a schitat în Istoria secretã mizeria pe care restaurarea imperiului a adus-o în Africa si Italia. provinciile de Vest au apelat la împãrat sã le ajute în mizeria lor. Mãsurile au adus o realã prosperitate. lustinian se mãgulea cu faptul cã a restabilit ordinea. dãinuiau si înfloreau. Toate viciile. Au fost luate mãsuri similare si în Italia. districtele furã repopulate. 581 NICOLAE BANESCU care au zguduit tara. lustinian s-a interesat îndeosebi sã înzestreze orasele cu asemenea lucrãri: terme. patru erau si în Italia. orase noi construite pe platoul înalt al Numidiei. lustinian încercã sã încorporeze în armata imperialã popoarele barbare locuind în împrejurimile imperiului. un fapt ne izbeste de la început si anume cã. lustinian a fost nevoit sã repete ordonantele sale. împãratul înfiinta la Constantinopol un magistrat extraordinar. atât de cenzurate în ordonantele din 535. cisterne. ei stationau în orase întãrite si castele de la frontierã. Se puteau cãsãtori. Numidia si Mauritania. luau armele si apãrau postul încredintat lor sau împreunã cu trupe similare îi respingeau pe nãvãlitori. ei primeau feude. biserici. ca semn al suveranitãtii romane. textele oficiale ne reveleazã omoruri. pânã la sfârsitul domniei. quaesitor. Avea si functii judiciare. Ei pun contingentele lor la dispozitia ducilor din limes si sefii lor primesc de la împãrat un fel de învestiturã. a cãutat sã restaureze marea aristocratie. se hotãrî. Depopulate. lãsând tinuturile luni întregi în pãrãsire. rãscoale ' Diehl în Cambridge Med. Car-thagina împodobitã cu un palat. în care se demascã administratori abuzivi si în care soldatii se mentioneazã ca o adevãratã plagã a provinciilor. primind un subsidiu anual (annona). pentru a grãbi împãrtirea justitiei si a scãpa capitala de o multime turbulentã. Nu puteau pãrãsi niciodatã limesul. Pe lângã acestia. Au fost luate mãsuri în Africa în scopul restaurãrii cultivãrii câmpurilor. 22-24. Aceste reforme administrative au fost completate printr-o mare operã de lucrãri de utilitate publicã. în 539.Tripolitana. de-a lungul frontierei Alpilor. în care împãratul se plânge de întârzierea cu care noii functionari iau în stãpânire cârmuirile lor. necontenit. Aceasta se constatã din numeroasele novelle. Milan fu ridicat din ruine. pacea publicã a fost mereu tulburatã. provinciile erau rãu guvernate. strivite de impozite. Ravenna înfrumusetatã cu constructii ca Sân Vitale si Sân Apolinare în Classe ajunse o capitalã. în timp de pace cultivau pãmântul si vegheau cãile ce treceau prin limes. By-zacena. doborâtã de Totila. sã se interzicã purtarea armelor celor care nu erau înrolati în armatã. judecãtor suprem si prefect al politiei în acelasi timp292. li-mitanei. pp. în timp de rãzboi. si totusi. Neapole ajunse un mare port comercial290. Pentru a li se pune capãt. El trebuia sã-i asiste pe cei care aveau motive legitime pentru a veni în capitalã. a protejat si îmbogãtit Biserica si a reparat dezastrele rãzboiului. acum abolit291. ^aits] 580 Disperate. sã vegheze ca acestia sã-si termine treburile repede si sã se întoarcã acasã. lupte cu armele. în prima parte a domniei sale. . si sã ridice din ruine pe cele nimicite de cutremure sau incendii. Duci erau si în Sardinia si Sicilia. splendide bãi. Roma pusã în posesia privilegiilor care sã-i dea o înviorare economicã. iar tribunalul sãu se ocupa cu anumite cazuri de crime293. dupã devastãrile crunte ale rãzboiului. comandati de tribuni. lustinian auzi acest apel. abuzurile functionarilor continuau ca si înainte. în aceste districte stationau trupe speciale. sã atragã atentia asupra prescriptiilor date. împãratul a usurat impozitele. apeducte. acte de brigandaj. dupã tipul celor vechi. Grupati în regimente. Acesti gentiles sau foederati fac un tratat perpetuu cu împãratul.

dar nu pare sã-1 fi fãcut mai aspru decât înainte. op. 292 Nov. 455 si 803. pe proprietarii vecini rãspunzãtori de impozitele acestor pãmânturi. E. care era cunoscut ca o cumpãrare în comun . erau expulzati din oras. Hist. Drept urmare. 294. cã era un impozit pe clãdirile înalte296. Politica financiarã. De-a lungul întregii sale domnii. era si judecãtor si sef de politie: „Pretorul poporului" (. N1COLAE BÃNESCU toate fãceau sã creascã nevoia de bani si lustinian insista totdeauna sã se încaseze cele datorate de supusi. acest fapt nu are altã explicatie decât lipsa unei mâini energice care sã ducã la executarea ordonantelor. în genere apãsãtor în Imperiul bizantin. Pentru rãzboaiele sale de cucerire. cit. Adãugirea de impozit era numitã epibole. 293 Vezi Bury. fãcea. 583 . de fapt. pp. lustinian a suferit din cauza lipsei de bani. 291 V. ci o mostenire a trecutului. el avea nevoie de sume enorme. Cheltuielile mari ale dom. prin crearea unui nou post de demnitar. un nume care sugereazã. cit. d.în privinta celor care nu aveau un loc de muncã. însã. Diehl. 349-350. Legile împãratului ne aratã. nu avea nici un scrupul. Un impozit care pare a f i o noutate si despre care nu gãsim urmã în legislatia imperialã este asazisul ae-rikon (ãepiKOV). necesitãtile domniei silindu-1 a da cel dintâi exemplul încãlcãrii legilor pe care le promulga. El a fost mai putin liberal si prudent decât unii predecesori în anularea rãmãsitelor acumulate si în scutirea provinciilor devastate de invazie.ducea la contributii insuportabile. în timpul celui de-al doilea rãzboi persan. atunci când pãmânturile rãmâneau necultivate. 80. 334-336. pentru cheltuielile politicii sale fatã de barbari. care. op. pompa curtii.•> niei. Rom.. II.npaiiwp TOV Sfmov).coemptio (avvatvri) . care. pentru constructiile sale uriase. tot efortul lui de a împiedica abuzurile functionarilor si a apãra populatia de excesele colectorilor de impozite. pentru luxul imperial de care era înconjurat. Este.6Kr\vaa. acestora li se atribuiau anumite obligatii privind serviciile publice. Nu era o noutate faptul cã locuitorii provinciilor prin care treceau trupele la rãzboi erau obligati sã procure hrana necesarã soldatilor si nutretul pentru cai si sã le transporte în lagãre. cum observã Bury. emp. Micile proprietãti ale arendasilor liberi dintr-o comunã erau socotite unitate fiscalã. Sistemul. lustinian era incapabil în aceastã privintã. Stein. un contrast între aceste eforturi ale lui lustinian si mizeria populatiei din provincii. lustinian a dat o lege în 545 pentru a-i apãra pe locuitori. 584 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN invaziile dusmane si ciuma au pricinuit ruina multor proprietari si cã aplicarea acestei epibole a fost adesea foarte stânjenitoare295. Cei care erau fiziceste capabili si refuzau aceste sarcini. constructiile. lustinian pãstrã acest principiu. trebuie sã recunoastem cã abuzurile stigmatizate n-au fost în cea mai mare parte inventate de lustinian. p. în anumite cazuri. împãratul trebui sã creeze impozite noi si sã impunã o rigoare exageratã în administrarea finantelor. Pentru a alimenta tezaurul. pp. Sistemul impozitelor. Dacã rezultatul a fost lamentabil. pentru aflarea lor. rãzboaiele purtate. Prokopios aruncã rãspunderea pentru aceasta asupra lui lustinian. a fost sub aceastã domnie greu de suportat pentru populatie. ofthe lat. strivitã de impozite. E probabil totusi cã în provinciile orientale. ale cãrui atributii erau sã-i pedepseascã pe hoti. Când o provincie nu avea provizii suficiente. ca si quaesitor. 582 Prefectul orasului a fost degrevat de o parte a rãspunderilor sale. Aceste proprietãti erau numite 6^. Cu toate criticile ce i s-au adus. 294 Ibidem. Prevedea sã fie plãtiti pentru tot ceea ce procurau armatei si nici o contributie în bani nu trebuia cerutã de la ei294.. Altã institutie apãsãtoare era epibole. trebuia sã si le procure din altã parte. . rãspunzãtoare pentru toatã suma impusã membrilor ei.

astfel încât a trebuit ca o parte din ei sã facã garnizoanã aiurea. de asemenea. 350. „Archives de l'Athos". ceea ce a avut urmãri negative pentru valoarea acestei trupe. chestiunea a fost transatã de cãtre F. 296 II. scãderea pensiilor oficialilor servind în birourile centrale a fost tot o mãsurã impopularã. X. Unele schimbãri s-au fãcut si la vama din Constan-tinopol. Se aplicau si confiscãri la adresa vinovatilor. Monopolul armelor nu avea motive economice (particularilor fiindu-le interzisã cumpãrarea armelor). Numãrul de protectores domestici s-a mãrit. în provinciile din rãsãrit. Existau însã posturi de observatie în Hellespo'nt si Bosfor. lustinian a mai fost acuzat de Prokopios pentru traficul cu functiile înalte. Domus divina era patrimonium si curatorul pare a fi fost un functionar de curte mai degrabã decât unul de stat. constând din proprietãti confiscate. Ei erau plãtiti cu salariu fix si nu primeau nimic de la co-rãbieri. Parcimonia lui devine si mai criticabilã în cazul armatei. în cele din urmã. 2). în sec. Zenon a creat consulatul onorific. altul la Hieron (iesirea din Bosfor). Dacã mai târziu. fãrã a mai fi recrutati soldati noi. III. II. au fost create alte patru. astfel încât. si Jacques Bompaire. ai cãror functionari aveau salariu. împãratul Anas-tasios I instituise un nou ministru. aceste 4 scholae de datã recentã au fost suprimate fãrã despãgubiri297. bunurile private si domeniile coroanei s-au extins considerabil. „Istoria secretã" îi imputã lui Justinian faptul de a fi instituit monopoluri. unde mortii rãmâneau înscrisi pe liste. Paris.curatores divinae domus). Actes de Xeropotamou. 128 (anul 545) persoanele rãspunzãtoare sunt descrise ca oi o/id<5ouÂa rj o\i6KT\vca xcopia xrex-TTj/jevot (Bury.Bunurile imperiale au sporit prin recuperarea Africii. dar primeau si o cotã din taxele încasate. Creatiile masive de il- . în realitate. posesiunile sale erau luate de cãtre fisc. de câte 500 de oameni. Acelasi împãrat a vândut locuri în scho-lele palatine. lustinian având intentia de a considera administrarea domeniilor patri295 în Nov. 350 n. 146). Sub Iustin I. De asemenea. în loc de a încorpora proprietãtile confiscate în res privata. [în aceastã privintã.] 585 moniale. care se obtinea prin plata a 100 livre aur. care controlau exportul mãrfurilor prohibite. acest lucru a fost continuat. completându-se efectivele celor 7 scholae existente. pasul decisiv în evolutia care a dus la acest rezultat pare a data de ia lustinian. Evident. Inovatia operatã de Justinian a constat în aceea cã ambele statiuni au fost transformate în vãmi pentru importuri. Ostrogorsky: âftp desemna amenda plãtitã fiscului bizantin pentru diverse încãlcãri ale legii (cf. ei fiindu-i echivalentã „gloaba" din Evul Mediu românesc. Iar monopolul mãtãsii corespundea unei necesitãtii. Originea sa o gãsim mai înainte în timp. Dar acum taxele vamale erau încasate atunci când corabia ajungea în portul capitalei. el a fãcut un comert foarte rentabil cu functiile onorifice. comespatrimonii. în caz de moarte a unui proprietar. p. echivalând cu achizitia unei rente viagere. cu repercursiuni neplãcute: abolirea consulatului. urmate de alte serii de abuzuri. lustinian a distribuit demnitãti de illustris cu aceeasi profunzime (larghete). lustian a fãcut o altã schimbare: patrimoniul dispare. contribuind la scumpirea bunurilor. desi erau prea numerosi pentru a stationa toti în capitalã. Dolger si G. drept o afacere personalã a împãratului. ci numai ca gãrzi de corp ale împãratului. Cel din Hieron purta mai târziu si titlul de Ko^Tjq toi) 'lepov KOU IlOVTOX). care controlau sã nu se producã evaziuni fiscale: un functionar era la Abydos. cei numiti pe bani nu serveau ca ofiteri subalterni. Ceea ce pare adevãrat este economia fãcutã de lusti-nian. în paguba proprietãtii private vecine. cumpãrarea unei 586 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN demnitãti fãrã functie efectivã e de mult timp ceva legal. 1964. iar domeniile care-1 compuneau sunt încredintate curatorilor (. în special în Galatia. care lipsi populatia de spectacole. col. dupã cum aratã Stein.

Hist. Un mare numãr de functii au fost create: un al treilea magister militum praesentalis. a tãia arbori si a-i face scânduri pentru construirea galerelor. Masa de illustres creatã îl sili pe lustinian sã nu permitã intrarea în Senat decât pentru patricii298. cei care nu erau proprietari plãteau impozit personal. 299 V. lipsit de o parte însemnatã a contributiilor. II. pe care un sistem de repartitie gresit îl fãcea si mai apãsãtor. presãra pãmântul cu cadavrele oamenilor si animalelor301. însã Supra. 588 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN în sfârsit. Diehl. care constau în a da cãrute. curierilor împãrãtesti. Dacã grâul era prea mult pentru capitalã. op. cit.. prefectul îi silea pe provinciali sã rãscumpere foarte scump cerealele. 3 587 NICOLAE BANESCU La impozitul funciar. capitatio humana. extinzând dispozitia lui Zenon la toate orasele imperiului. rãzboaiele.lustres onorari a depreciat mult illustratul vacant si a accelerat sub lustinian deprecierea progresivã a tuturor demnitãtilor. 296. prin urmare. îVV 589 Era apoi organizarea în monopoluri a celor mai multe industrii. aprox. iar fiscul era. foametea. 300 E. erau de primã necesitate. dintre care unele. 298 E. iar când era prea slabã si capitala era amenintatã de foamete. Stein. 296. o nouã organizare si impuse o rigoare nemaiîntâlnitã în aplicarea sa299. provinciile trebuiau sã procure grâul si acesta era pentru contribuabili un izvor de abuzuri nemãrginite. impozitele indirecte.bolile.. despre care am vorbit si pe care îl reluãm din perspectivã fiscalã. pãmânturile rãmâneau pãrãsite. II.. 5 m. obtinând astfel un mare venit pentru Prefecturã300. un regulament al lui Zenon (478) interzicea construirea de iesinduri cu o înãltime mai micã de 15 picioare. cit. pentru alimentarea capitalei. quaestor lustinianus exercitus. taxele mari care loveau comertul pe mare. cai. Lydus. adjectio. Acestea erau contributiile în bani. op. dreptul de patentã. între acestea trebuie amintite dreptul de vamã perceput la intrarea în Helespont si Bosfor. cum era fabricarea pâinii. necultivate. 443-444. Hist. p. Ch. Contravenientii erau amendati cu 10 livre aur. Legislatia imperialã se ocupa de mult timp de politia constructiilor. pe care lustinian nu a inventat-o. Atunci. prin rãspunderea colectivã a grupelor cadastrale (o/id<5ot>Ao:) si fiscale (o/iofc^vcra) îsi asigurã încasarea integralã a impozitului. a da cânepa pentru pânzã etc. numai cã el îi dãdu. oameni pentru transportul demnitarilor. Un alt impozit despre care am amintit. pe care Prokopios îl atribuie lui lustinian. în sfârsit. curatorii caselor divine. Alãturi de acestea. Monopolul industriei mãtãsii a sãrãcit industriasii . KanviKov. ãepiKOV („taxa aerului"). -corvezile de tot felul. Existau apoi sarcinile extraordinare. mostenirea vechii administratii romane si. amenintat cu ruina. fiscul cerea contributia de grâu în bani. adesea stricate. fiindcã ea exista dinainte. atât de greu. dar supusii trebuiau sã-1 transporte din fundul provinciilor pânã în orasele unde stationau trupele sau pânã în porturile în care se îmbarca pentru Bizant: corvoadã grea. n. care. Stein. lovea clãdirile. pp. Nu numai cã li se ridica grâul. în Constantinopol. voi. mai ales a spatiilor libere dintre ele. functionarii storceau provinciile pânã le secãtuiau. duBas-Emp. legiuitorul legã de pãmânturile cultivate pe cele sterile si. îngrãmãdite în hambarele imperiale. p. 428-432. dacã e sã-1 credem pe Prokopios. Când recolta era prea bogatã. op. V. se adãugã greutatea mare a impozitului enifto^r]. 298. Pentru întretinerea trupelor. loan de Cappadocia a obtinut de la lustinian legea din l septembrie 531. 428-429. 297 V. în a întretine podurile si soselele.adusese depopularea satelor. taxele puse pe mãtase. armatei. pp. dãrile în naturã (annonae) tineau un loc tot atât de mare. Acesta fu empokr\.. cit. amintind cã multimea mizeriilor clin epocã . du Bas-Emp. spolierile guvernatorilor . si acoperirea „aerului" acestor 15 picioare prin coloane sau ziduri. dupã spusele unui istoric contemporan.. Diehl.

aflate sub domnia arbitrarã a marilor latifundiari localnici. pp. care administrau teritoriile lor întinse fãrã a se îngriji câtusi de putin de puterea centralã. si nici un singur om n-a ridicat glasul pentru a protesta. Sate întregi fãceau parte din posesiunile sale. Ea a rãmas unul dintre elementele cele mai periculoase ale imperiului în epocile urmãtoare. ne oferã totusi un tablou foarte interesant al conflictelor sociale din sec. 591 N1COLAE BÃNESCU seda în sec. chiar dacã e sã nu dãm crezare exagerãrilor din Istoria secretã. Zachariae v.. oameni înarmati si gãrzi personale. într-una din novellele sale. uneori falsificate. procese religioase în scopul de a lipsi Biserica de proprietãtile sale. ca imixtiune în mosteniri. I. Apoi. lustinian se sili statornic sã distrugã marea proprietate funciarã. adaugã cã „proprietatea statului s-a transformat aproape complet în proprietate privatã. Domenii întinse apartineau de asemenea bisericilor si mãnãstirilor. al Vl-lea. consilieri si colectori de impozite. cãci toate gurile erau cusute cu aur"304. VI vaste proprietãti funciare situate în tot Egiptul. Una dintre trãsãturile caracteristice ale politicii interne a lui lustinian a fost lupta tenace pe care a dus-o împotriva marilor proprietari de pãmânt. stoarse de favoritii regimului. Lingenthal. V. lustinian sã strãdui sã scadã numãrul acestor privilegiati. armate de lucrãtori. care. Prokopios ne-a descris mizeria pe care o adusese în Africa si Italia recucerite restauratia imperialã prin acest sistem financiar tiranic302. p. Legea acorda anumite scutiri: bunurile bisericilor. . si în tinuturile îndepãrtate de centru. cã posedau chiar turme care le apartineau. Acesti mari seniori îsi aveau închisorile lor si întretineau trupele lor personale. cum ar fi . lustinian deplânge situatia alarmantã a proprietãtilor funciare ale statului si particularilor din provincii. Prin mijloace diferite. în papirusuri se aflã indicatii analoge asupra Egiptului din epoca lui lustinian. Diehl. fundatiile pioase. ed. 303 Citati de Ch. intendenti. totusi el nu a reusit sã zdrobeascã complet marea aristocratie funciarã. care se ocupau în special de aceasta. cit. E interesant cã aceastã novellã a fost publicatã la patru ani dupã rãscoala Nika. e. Guvernul simtea cã rivalii si 302 Ch. op. si ne este chiar rusine sã relatãm necuviinta cu care intendentii seniorilor se plimbã înconjurati de gãrzi. Unul dintre membrii vestitei familii aristocratice Apion po304 Novellã 30. 306-308. cãci ea a fost rãpitã si datã pradã. si scrie proconsulului din Cappa-docia aceste rânduri semnificative: „Am fost informati cu privire la abuzuri atât de extraordinar de grave comise în provincii. la corvezi si la e. cit. dupã ce spune câteva cuvinte despre starea proprietãtilor private. de exemplu. ed. nu erau supuse. 302. p. iar loan Lydus declarã cã „o invazie dusmanã era mai putin teribilã decât sosirea oamenilor fiscului"303. confiscare pentru mãrturie falsã. împotriva acestor proprietari funciari lustinian a dus o luptã fãrã crutare. «h 590 dusmanii sãi cei mai primejdiosi erai marii proprietari de domenii. numãrul de oameni care îi însotesc si nerusinarea cu care furã tot". lustinian se îngriji foarte mult de perceperea impozitelor. desi se recomandã ca apãrãtorul nobilimii. ca si din Istoria secretã a lui Prokopios.. Diehl expune situatia lamentabilã a provinciilor asiatice. Aparatul sãu de casã era aproape regal.. implicit si toate hergheliile de cai. fondurile militare nu plãteau nici un fel de impozit.m^oXr\. o politie si chiar un serviciu postal. ca si pe ale statului. Numeroase confiscãri au fost operate. Cunoastem aceastã luptã din novelle si papirusuri. Situatia era astfel încât Prokopios afirmã în Istoria secretã cã „împãratul pãrea mai de temut decât barbarii". cãtre împãrat. Politica socialã. încât reprimarea lor poate fi anevoie încercatã de o singurã persoanã învestitã cu o mare autoritate. 268. t. donatii fortate. si cã puneau mâna pe proprietãtile particularilor. Rezultã din aceste declaratii cã seniorii din Cappa-docia se bucurau de puteri depline în provinciile lor. un casier.Siriei. Avea secretari.

Extras din Bulletin Intern. Die Frage des Grundeigentums in Byzanz. ajungând cu timpul. 1952. e în special caracteristicã în aceastã privintã307. exercita o adevãratã teroare în fata cãreia autoritatea statului era neputincioasã. A. Dar aceastã interzicere repetatã (pânã în timpurile lui Romanos Leka-penos) ne aratã cã acest obicei nu a putut fi cu totul dezrãdãcinat.%Q)pia eÃev&epiKcc. Fr. priTpOKCO-\iiai . Stein. în ciuda tuturor mãsurilor de protectie destinate micii proprietãti tãrãnesti. Marea proprietate funciarã luase. Dolger aratã cum tãranii. Sciences. autoritar cum era. • „rtwd -. Schneider. M. patrocinium. v. Acest patrocinium dura cât timp patronul se mentinea într-o situatie puternicã: uneori el tre- . Dolger.Egiptul. acest patronat. 307 V. începând din secolul al IV-lea. situatia dramaticã a provinciilor terorizate de marii latifundiari. 472. o stare socialã care nu s-a schimbat pânã la cãderea imperiului308. Birurile erau puse global pe sate si tãranii rãspundeau de ele solidar. 28. stãpânã pe latifundii enorme. Fr. de a-si alege un patron care le apãra împotriva abuzurilor oamenilor fiscului si care primeau de la ele în schimb anumite taxe. fãrã menajamente. adevãrati /toujceAAdpioi. feudalitatea era puternicã. Nu din cauza interesului fiscului. dupã vechiul obicei roman. datatã 536. apãsati de impozite. KWjury-roupai. uneori foarte drastic.^(apiiai . Berna. slãbind la rândul ei autoritatea statului. luate adesea. • 592 pã cum vom vedea. cu deplinã proprietate pe teritoriul comunitãtii.aveau primarii lor: praefecti. praepositi. fu de timpuriu interzis. A. Byzanz (Wissenchaftliche Forschungsberichte. pp. care se dedau la tot felul de violente fatã de locuitori. în toate pãrtile imperiului. Comm. 1) Comunitãtile rurale erau nevoite adesea. în epoca lui lustinian. recurg la protectia marilor proprietari. paragraful respectiv din Fr. Acesti „puternici" uzurpau cu îndrãznealã nu numai proprietatea privatã a micilor posesori de pãmânt. o întindere considerabilã. si numai un numãr mic trãia în comunitãti sãtesti libere. Bizantul luptã împotriva feudalitãtii prin crearea unui post de moderator de Hellenopont si a unui post de pretor al Paflago-niei. marea aristocratie asiaticã (oi 5vvaroi). dar chiar si proprietatea statului. cãruia împãratul îi denuntã.sunt oameni liberi. Verlag. de împãrati306. of Hist. Ea e adresatã proconsulului din Cap-padocia. iar prin aceasta îsi pierd starea de oameni liberi si ajung în situatia colonilor pe M V. si se înconjurau de o trupã înarmatã. 109-113593 jumãtate liberi. în timpul lui lustinian se deosebeau tãranii care trãiau în comunitate pe teritoriul satului de aceia care erau asezati pe pãmânturile proprietarilor. Locuitorii lor . Dolger. duNov. ia mãsuri energice pentru a le pune capãt. insistând asupra necesitãtii înfrânãrii abuzurilor marilor proprietari care încorporau domeniilor lor bunuri strãine305. Ei plãtesc birurile nemijlocit la perceptorul districtului ori prin intermediul primarului. Se constatã cã încã din secolele V-VI populatia agricolã în numãr precumpãnitor trãia ca tãrani pe jumãtate liberi pe domeniile puternicilor laici si religiosi. în Armenia. Vorbind despre populatia din provincie. narpcoKiviov sau npoaiaoia. o adevãratã primejdie pentru siguranta statului. 5/1933. Francke AG. a cãrui actiune împotriva datornicilor era astfel împiedicatã. Una dintre novelle. în paguba micii proprietãti funciare private. ci în parte si în interesul tãranilor care erau astfel îndoit supusi impozitelor. Geisteswissen-schaftliche Reihe). Ei întretineau un aparat administrativ care nu se deosebea de cel al statului. Satele . lustinian denuntã de multe ori aceste nelegiuiri în novellele sale si. Ea a crescut necontenit.

310 [P. precum sclavii. v. Fugarii erau adusi cu forta înapoi. Un adscriptitus era principial îndatorat la cultivarea pãmântului. se prefigurau încã de pe acum fenomene care aveau sã devinã acute mult mai târziu. a acestei categorii e cã evand'Ypaitioi nu puteau sã aibã nici o proprietate. 1892. peculium se întorcea iarãsi la proprietar. . 1958. âp^aaiai). EssquissepourunehistoireagrairedeByzan.a>voi sau nKr&coToi. Ei primeau de 595 la proprietar locuinta si întretinerea si îi datorau servicii (operae. un peculium si o bucatã de pãmânt. si pe plan social. însã. p. Dupã trecerea a 40 de ani.aroi. aici pp.adscripticii sau evanâ'ypa^oi aveau cu totul altã situatie. aceasta era rãspunzãtoare cãtre fisc de impozitele datorate statului. pp.] 596 O boalã nimicitoare s-a abãtut asupra imperiului în 542. Novella 32 din anul 535 era adresatã clarissimo praesidi Haemimonti Thraciae împotriva celor care împrumutându-i pe coloni cu grâne în timp de lipsã. ori bisericilor. unii liberi coloni. în schimbul întretinerii. Berlin. ori senatorilor. împãratul ordonã sã li se restituie colonii or (rofg yecop-yofg) pãmântul. dar nici proprietarul sã-i goneascã ori sã le cearã mai mult decât fusese prevãzut în contractul de arendare. unele dintre ele însotind toatã istoria bizantinã. proprietarul îi putea constrânge. când si acesta ajungea într-o pozitie publicã de vazã. la bizantini KOÃ. agricolae sau yecypyoi.ee: Ies sources et Ies problemes. 2) în opozitie cu aceste L<0pia LÃ. urma a se plãti ca dobândã anual l keration de fiecare nomisma. mãnãstirilor si altor asezãminte. 1958. 218 si urm. Caracteristica de cãpetenie. CCXIX. sentimentul unei continuitãti este mai puternic decât acela al unor rupturi totale cu situatiile din trecut310.] 309 Ed. de cãtre proprietar. rãspândindu-se aproape în toate colturile .. Dupã moartea lui fãrã urmasi. Zach. des gr. tot astfel nici proprietarul nu-1 putea despãrti de acest pãmânt. fixând prin lege drept dobândã pentru împrumut a opta parte din modios pentru fiecare modios pe an. de aceea i se spune servus terraem. altii coloni censibus adscripti. Pentru împlinirea îndatoririlor lor de muncitori. 32-74 si 254-284. ei nu mai puteau sã se mute. tãranii îi plãteau lui.-romischen Rechts. Aufl. Deosebirea între ei era urmãtoarea: . 9394. iar dacã împrumutul a fost în nomis-mata. Când împãratul acorda asemenea i munitãti unei persoane private. care cultivau cu mijloacele lor pãmânturile închiriate în schimbul unei arende în naturã ori în bani. erau locuitorii de pe pãmânturile proprietarilor . Lemerle. CCXX. 594 cea asupra fiului. Pentru acestea ei puteau sã se plãteascã si cu o dare în naturã. Kãfj.Ibidem.LV-âepiKã si cu locuitorii lor.colonii liberi erau arendasi mici.no'ypa-<poq nu putea dispune liber de peculium. „Revue historique".care apartineau deci împãratului. [în continuarea unor rânduieli antice. III. Tot câstigul lor apartinea stãpânului. Ei erau legati de brazdã. Dupã cum un adscripti-cius nu se putea elibera de cultivarea pãmântului. Dar eva. Erau astfel numiti deoarece trebuiau declarati la cens. censiti sau adscripticii. la bizantini evanotpacpoi. 43-94. Gesch. le ocupau pãmântul întreg pentru aceastã datorie. Din aceastã categorie fãceau parte muncitorii de pãmânt. Lingenthal. pp. Proprietarul le putea da spre folosintã.

15-16. Dar cea mai teribilã plagã din epoca lui lustinian rãmâne cea dintâi pe care am amintit-o. apoi se rãspândi în Asia Micã si. mâna de lucru rãritã. Ciuma încetã la Constantinopol dupã 4 luni. în insula cu acelasi nume. care distruse cartiere întregi din capitalã.000311. timp de 3 luni mai multe mii pe zi. 598 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN pentru pãmânturile pe care ciuma le pustiise. în toiul ei. în afarã de asta. în 544. dupã socoteala lui Bury. II. în regatul Persiei. ferm legat de Ortodoxie. pp. el tinea sã pãstreze unitatea credintei si avea o urã neîmpãcatã împotriva tuturor ereticilor. mureau pe zi câte 5. la sfârsitul verii. exploatãrile agricole avurã sã suporte suplimentul de impozit. Diehl. Calamitatea se produse mai întâi la Pelusium. mai ales în 558. asa cum fusese Tucidide în Atena. unde. ea pãtrunse apoi în Italia si Sicilia. fãcând multe victime. prin Mesopotamia. Ca si Constantin cel Mare ori Theodosius. fluviul Cydnus. de unde pãtrunse în Spania si Gallia. strãzile si casele s-au umplut de cadavre. care strãbate Tarsos din Cilicia. Istoricul Prokopios. se revãrsã distrugând cea mai mare parte a orasului si multe sate vecine. în iulie 551. Opera religioasã^4 lustinian s-a ocupat foarte mult de Bisericã. necontenite cutremure încercarã greu Constantinopolea Ni-comedia si alte orase. pe la începutul primãverii. împãratul a fost nevoit sã dea o ordonantã (23 martie 544 ?). Se pare cã a pãtruns în aceste tãri în 543. La Constantinopol. pânã ce Beyruthul a fost reconstruit. în anii ce urmarã a mai apãrut. ne-a lãsat descrierea amãnuntitã a acestei boli bubonice. Mai teribil fu cutremurul din decembrie 557. ciuma din 542 a ucis mai mult de 300. înzestrat cu gustul controversei. 7. Pe mare. Ea se rãspândi apoi în Asia. pe tãrmurile Egiptului si de acolo trecu la Alexandria si în Egipt. în anul urmãtor atinse Constantinopolea. Marea Neagrã inundã coasta Thraciei în regiunea de la Odessos si Dionysopolis. apoi în Palestina si Siria. Italia si Persia n-au fost crutate nici ele. Din toamna lui 541 aceastã epidemie teribilã s-a declansat în Egipt. prin care era prescrisã restabilirea preturilor de dinainte de ciumã313. în septembrie 543. a avut loc si o urcare generalã a preturilor.000 de morti. mai distrugãtoare decât epidemia dezlãntuitã în Atena în zilele lui Pericles si la Londra în vremea domniei lui Carol al IIlea. Ea a fost. Celebra scoalã de Drept a trebuit sã fie transferatã la Sidon. dar de la începutul lui 542 izbucnise în Constantinopol. pierirã312. zice Ch. Timp de patru luni ea decimã populatia Constanti-nopolului. Persecutia era deci o . Spiritul sãu autoritar nu putea admite dezbinãri în materie de credintã. Foarte instruit în lucrurile religioase. Ca urmare. viata publicã si privatã a fost dezorganizatã complet. La Beyruth sau numãrat mai mult de 30. care mult timp n-au putut fi îngropate.000 persoane. Consecintele au fost îngrozitoare din punct de vedere economic. socotea cã cea dintâi datorie a unui suveran e „de a pãstra neatinsã credinta crestinã". în martie. pp. adjectio 112 Agathias. aproape toti locuitorii din Kos. II. cum ar putea fi numitã dupã simpto-mele ei. ciuma bubo-nicã. pânã când împãratul nu alcãtui un serviciu funebru special. Peninsula Balcanicã si Africa latinã. în 544 era stinsã în tot imperiul. în august si septembrie 554. Populatia ruralã fu si ea decimatã. care au distrus recoltele si au provocat foamete.000 de oameni si chiar câte 10. Bury. jumãtate din orasul Cyzic a fost distrus de un cutremur de pãmânt. tinuturile Egeei si Con1 J. De la 545 la 548 au fost cutremure de pãmânt si ploi multe. 597 NICOLAE BANESCU stantinopole. unde fusese importatã din Abysi-nia. martor ocular al acestei calamitãti în Constantinopol. Pios din fire. 62-66. împãratul era întotdeauna dispus sã discute si sã scrie în materie de credintã.lui si decimând cumplit populatia. Dar niciodatã furia ei n-a fost mai mare decât întâia oarã. exercitând asupra ei întreaga sa autoritate. un cutremur groaznic devasta dieceza Orientului.

pp. Historie et mythes. din acelasi motiv al unitãtii religioase traditionale315. 4-7 (Mosaicorum et romanorum legum collatio. 1963. el invocã re315 V. voi. împãratul imputã maniheilor crimele lor. amestec doctrinar de zoroastrism cu credinte mitologice babilonunene. respinge Vechiul Testament si contestã autoritatea Apostolilor. Ed. Maniheismul. aflându-se în Africa. 1948 (reprint. a primit de la proconsulul Africii Iulian o cerere în privinta acestei secte si se decise a o prigoni. 473-483. n. Istoria credintelor si ideilor religioase. ia mãsuri din cele mai drastice împotriva lor318. citati la Cront. Marcionismul este o erezie puritanã. Gnozele dualiste ale Occidentului. Dio-cletian. Pãrintii Bisericii au fost împotriva mijloacelor violente fatã de eretici. 1947 (tradus în francezã sub titlul Le Mani-cheisme medieval.. Zeiller. Pion. 1990). 14. Runciman. Ei recomandã contra dizidentilor mãsuri de ordin spiritual. Paris. Morala sa era antisocialã. Bucuresti. Praga. p. 1965. „Aceastã veche religie. crestinism si gnozã în epoca imperialã". unele secte au instituit clerici. dar ei nu erau decât schismatici. 1972). 316 Cront. empereurs. al V-lea319. pp.P. 280301) si XXIX („Pãgânism. Astfel. 1). L'Eglise naissante et le catholicisme. în imperiul pãgân. unde s-au nãscut si de unde ies multe crime"317. Nemi-ra.datorie împotriva tuturor acelora care tulburau armonia desãvârsitã a Bisericii. 601 . l. Acesti eretici au existat prin bisericile lor pânã în sec. rivala noastrã. Ch. întelegând necesitatea unui cler pentru pãstrarea doctrinelor lor si pentru fondarea de comunitãti. Les gnoses du-alistes d'Occident. 4. El trebuia sã apere traditia si unitatea religioasã a statului. biserici. La lutte contre l'heresie en Orient jusqu'au IX-e siecle. precum si bibliografia criticã de la pp. Diehl. 1991. II. Al II-lea Sinod Ecumenic (Constantinopol. cultul religios era o afacere de stat: împãratul era în acelasi timp mare pontif. Acesta a împins si la persecutarea crestinismului. Couliano. I. 1928. 1974. afirmã el. cu exceptia Sfântului Pavel. 314 V.] 600 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN ligia traditionalã a cãrei pazã îi e încredintatã „de vointa divinã". Domat-Montchres-tien. 319 P. De acum. Ed. bibliografia utilizatã de N. la origine.P. 3. 281. J. Paris. pp. De l'autonte imperiale en matiere religieuse ã Byzance. Raoul Manselli. II. „Travaux et Memoires". Gasquet. care aduce si ea la zi bibliografia acestui subiect. XXVII („Noi sinteze iraniene". Bãnescu este mult mai bogatã la ora actualã. cap. A fost confirmat Simbolul niceean. 1972). stiintificã. D. p. Obolensky.. M. 381) avea de examinat erezia lui Macedonius. VII. Paris. „pricinuiesc mari pagube oraselor". Batiffol. El propovãduieste abstinenta. Cambridge. op. p. 599 începând din sec. în legea pe care a dat-o. 318 Codul gregorian. Culianu. cit. Paris. 299-324. 10. 57. Ne mãrginim a face aici referire la S. Gouillard. 56. Paris. L'eresia de la male. „tulburã populatiile pasnice". Loos. conciles. op. Novatieniim secolul al III-lea aveau. I. Peres. p. Stein. XIV. care a fost condamnatã. marcionistii s-au constituit în biserici cu ierarhie clericalã. 331-361). 313 E. M. pp. 56. L'heresie dans l'Empire byzantin des origines au XII" siecle. Cambridge. cap. Eliade. de asemenea. 756-760.. Pe lângã toate acestea. ci o religie nouã. 1933. Dualist Heresy in the Middle Ages. sincretismul religios a fost favorizat în imperiu. tinzând la abolirea familiei si a muncii316. Bas-Emp. p. L'empire romain et l'Eglise. nu era o erezie crestinã. 37-45. XV. al II-lea. Torino. [Referitor la aceastã temã. The Bogomik: A Study in Balkan Neo-Manichaism. în secolul al II-lea. Bucuresti. Ei aveau „moravuri execrabile". împãratul avea împotriva acestei secte încã un motiv de indignare: maniheii „veneau de la natiunea persanã. nu trebuie sã fie corectatã de una nouã". Pentru a preciza doctrina ortodoxã asupra punctelor ata317 Ibid. cit. 1995 (traducerea editiei franceze. The Medieval Mani-chee.

o revoltã a evreilor izbucni în Palestina si ea a proclamat chiat un împãrat. sã fi fost numai cominatorie. interzicând-o când condamnatul avea descendenti ori ascendenti pânã la cel de-al treilea grad. 602 ISTORIA. Gotii. un Sinod întrunit la Constantinopol îi anatemizeazã pe capii monofiziti si condamnã scrierile lor.cate de Macedonius si de alti eretici. Astfel. împãratul îsi dãdea seama cât de mult slãbeau certurile religioase unitatea statului si tulburau ordinea socialã. Ereticii erau prea numerosi în imperiu si împãratul se multumi sã le aplice alte pedepse. pe sabellieni. erau stãpânii Italiei. în folosul bisericilor ortodoxe. în lipsã de copii. care fu adãugatã la simbolul niceean. erezia atrage restrictia drepturilor civice. Pentru el. Nu toate sectele au fost tratate în acelasi chip. care a persistat. Numai în 545 furã si ei inclusi printre eretici. Aceasta era pentru lustinian o îndatorire religioasã. Ereticii vor fi mãrginiti la functii oneroase. împãratul se arãtã iarãsi conciliant si pânã la sfârsitul vietii sale oscilã în privinta monofizitilor. lustinian cãutã sã determine mai întâi care era crestinismul oficial. în aceastã epocã. Monofizitii se bucurarã de asemenea de bunãvointa lui lustinian si aceastã atitudine se explicã prin influenta Theodorei. Ele sunt retrase ereticilor. toti câti nu erau în sfânta comuniune cu Biserica universalã prin mijlocirea preotilor sãi erau eretici. De aceea nu-i tratã ca eretici. maniheii. Dar pedeapsa cu moartea pare sã nu se fi aplicat. A fost fãrã milã împotriva maniheilor. în fata numeroaselor erezii. el adoptã si impuse supusilor sãi principiile dogmaticii crestine asa cum se concretizase în urma celor 4 Sinoade Ecumenice. Tot astfel ereticii nu aveau acces la functiile publice. ei nu puteau depune mãrturie în justitie (samaritenii. Sinodul a redactat o mãrturisire de credintã. si nominal pe eunomieni (aripa stângã a arianismului). dintre care exilul era. considerându-i pasibili de pedeapsa cu moartea pe toti cei care i-ar primi si nu i-ar preda imediat judecãtorilor. Sinodul a anatemizat orice erezie în general. cea mai severã. lacob Baradai a fondat în Siria o bisericã monofizitã. La aceastã revoltã luarã parte maniheii. în 536. lustinian îi exclude pe copiii ereticilor de la succesiune. cel putin la începutul domniei sale. O altã pedeapsã era confiscarea. Printr-o atitudine conciliantã. Fatã de arieni fu mai întâi binevoitor din aceleasi motive ca si Iustin. a-i proscrie ar fi însemnat a înstrãina de imperiu provincii importante. iar împãratul se temea de represalii din partea lor. photieni ( a cãror doctrinã e împrumutatã de la Paul din Samosata) si pe apolli-naristi. pe marcellinieni (sectã derivatã din sabellianism). Mai mult. 603 Afarã de aceste pedepse. Apoi. si prescrie cã pãrintii eretici nu pot micsora prin nici o liberalitate pãrtile copiilor lor ortodocsi. în 529. ei nu puteau fi profesori. succesiunea ortodocsilor trece la rude . prescriind pentru ei moartea. montanistii si sectele derivate din manihei si montanisti). „cãci nimic n-ar plãcea mai mult lui Dumnezeu decât sã cunoascã pe toti crestinii întro aceeasi curatã credintã". macedonieni. O persecutie fu ordonatã în 537. începutul bisericii jacobite. acesti eretici erau prea numerosi în imperiu. Dar ortodocsii reactionarã si împãratul a fost influentat. lustinian credea cã îi va determina sã reintre în Bisericã. Principiul lui lustinian e cã numai crestinii ortodocsi pot sã se bucure complet de drepturile civice. împãratul a confirmat aceastã sentintã. IMPERIULUI BIZANTIN Montanistii furã loviti cu închiderea bisericilor si expulzarea clericilor din capitalã. Sunt exclusi si de la barou. Nestorianismul a determinat cel de-al III-lea Sinod ecumenic. Prin formule legislative. Pe de altã parte. Mai rar era aplicatã confiscarea în folosul fiscului. De aceea luã mãsuri atât de severe lustinian. ma-sacrându-i pe crestini si dând foc bisericilor. tratându-i drept criminali. Cât priveste restrictiile de drept privat prescrise împotriva ereticilor. dar un an mai târziu. Chiar unele profesiuni liberale sunt interzise ereticilor. aproape toti arieni. aplicatã cel mai adesea bisericilor si paracliselor ereticilor. ca sã nu poatã atrage pe cei simpli în erorile lor.

prin multimea credintelor care iesiserã din vechea unitate a crestinismului. La începutul veacului al Vl-lea situatia religioasã a imperiului era foarte complicatã. B. realizând unirea cu Roma. N. Gaza321 si aiurea. organiza. I. Dacã ereticii exclusi trec la credinta ortodoxã. sclavilor. de insultele crestinilor. cu profesorii sãi neoplatonici de filosofic. pãgânismul nu murise nici el. 605 în legãturã cu aceasta stã cercetarea inchizitorialã împotriva tuturor partizanilor declarati sau ascunsi ai vechiului pãgânism.ortodoxe chiar foarte depãrtate. 1959. dar si în Alexandria. pp. la Fecioara Mãria. se deosebesc totusi diferite grade. J Justinien. protejat de vandali si ostro-goti. p. Evreii erau numerosi în imperiu si samaritenii formau în Palestina o grupã mare de dizidenti. biseri321 [Despre scoala din Gaza si reprezentantii ei. vicar si chip al lui Dumnezeu pe pãmânt. ea hotãrãste distrugerea sau transformarea lor în biserici ortodoxe. monofiziti în Siria si o multime de alte secte în care se rupeau acestia la rândul lor. pãstrându-i numai în functiile oneroase. Dar revolta samaritenilor din Palestina. Ea ordonã închiderea templelor ariene. în tot timpul domniei sale. Le pãstrã numai pe cele din Constantinopol si Beyruth. ascendenti sau colaterali având jus capiendi. 1893. Acestea sunt principiile generale ale politicii lui lustinian. La philosophie byzantine. Dimpotrivã. evreii drept schismatici. Evreii aveau oarecare tolerantã în Orient. 'H <pikoaoq>ia eig TO Bvtâvrwv. iar tribunalul laic nu are ce cãuta aici. Reglementând tot ce privea organizarea clerului si administrarea lãcasurilor religioase. Traditiile pãgâne se pãstrau nu numai în scolile de filosofic. împãratul le conferã prin lege acest drept. prin rescriptele sale din 527 si 528. Athena. persecutia era o datorie. 324-326. în adversitatea sa împotriva ereticilor.] 322 Cã lisus a luat numai o aparentã de om. în lipsã de rude. Pentru persoanele Bisericii exista o jurisdictie specialã: episcopul singur e judecãtorul. iar dreptul lor de a lãsa testament era mãrginit. Gnosticii socoteau tot astfel. el cãutã sã fie apãrãtorul Bisericii. dar pretinse în acelasi timp sã-i impunã disciplina si chiar dogma. care propovãduiau teoria doketis-muluim. în Occident am vãzut ce amploare luase arianismul. Fatã de acestia. agrava situatia lor. Nu puteau mosteni.Crestinii furã mãcelãriti. Tpeîg Fataîoi. a sinagogilor evreiesti sau samaritene. sefii Bisericii au con604 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN trolul administratiei civile. Cu cea mai mare rigoare procedeazã împotriva maniheilor (pe care pãgânii îi socoteau drept evrei. 339-340. victimelor de tot felul. el îi excluse pe eretici de la functiile publice si profesiunile liberale. se exclude prin urmare adevãrul si autenticitatea Evangheliilor cu privire la Nasterea lui Christos. Ta-takis. nu puteau conferi botezul. Iustin. Ereticii nu puteau depune în justitie mãrturie împotriva ortodocsilor. care se mai ridicase înainte. ereticul e un paria în societate: orice act legal îi era interzis. 1992. lustinian continuã aceastã politicã. Ales al lui Dumnezeu. Demosthe-ne Russo (Roussos). deosebirile erau si mai mari: nestorieni în Armenia. lustinian acordã toatã protectia sa Bisericii. Alte dispozitii legale fac din capii Bisericii protectorii sãracilor. lustinian le închise. . Paris. fiscul primeste mostenirea. dezlãntui o mare prigoanã împotriva acestor eretici. fratii ortodocsi trebuie sã le restituie partea cuvenitã. ci si în cele de drept. populatia aceasta. iar crestinii drept idolatri). v. tradus si în greceste. împãratul îsi atribuia o nediscutatã competentã pe terenul dogmei si al credintei. se revoltã în 529. în Orient. sectã echivocã. legea îl opreste sã aibã sclavi ortodocsi320. si nu numai la Atena. Astfel. nici hirotonirea. Legea opreste în sfârsit cultul ereticilor: nu se puteau aduna. ai prizonierilor. Provocati de legile intolerante. Constantinopol. Centrul vechii credinte era Atena. lustinian confiscã în 529 bunurile Academiei platonice si opri învãtãmântul în filosofic si drept de la Universitatea din Atena. încã de la început. Polites. Cu toate persecutiile împãratilor din veacurile IV si V.

Refuzând. cu autoritate asupra Siriei întregi si Asiei. trimis ca trofeu împãratului. op. Legea civilã a fost tot asa de durã cu dânsii. îl consacrã în 542. pp. pentru reorganizarea bisericii monofizite326. lustini-an procedã cu ultima rigoare. 324 Ibidem. Activitatea lui se întindea nu numai în Asia Micã si în dieceza Orientului. pe un protejat al împãrãtesei. Multi se convertirã în urma acestei drastice mãsuri. 607 scris. Patriarhul monofizit Theodosie. Duchesne. sefii lor furã prinsi. întotdeauna lustinian si-a recunoscut dreptul de a interveni direct în afacerile Bisericii. în 541. în Italia avu loc aceeasi prigonire a arienilor. în câtiva ani. ei sunt înscrisi pe lista ereticilor. în 536. politica lui lustinian a fost plinã de sovãieli. Potrivit . dupã numele sãu. exclusi de la functiile publice. nici lãsa testament. ocupã tronul patriarhal în 535.606 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN cile arse. 20. în Africa. suspectat de tolerantã fatã de monofiziti. uzurpatorul decapitat si capul sãu. 90 si urm. Dar când în 536 papa Agapet veni la Constantinopole. El consacrã o multime de episcopi si mii de preoti si diaconi. fu invitat sã accepte Sinodul de la Chalkedon. Sinodul de la Constantinopol (mai 536) anatemiza solemn pe eretici si lustinian confirma sentintele pronuntate de Bisericã. Aceastã revoltã a samaritenilor atrase persecutia si asupra evreilor. De atunci. p. la care se adãugarã triburile arabe de la frontierã. Cu privire la nestorieni si monofiziti.] 608 Edessei. Trupele imperiale. la sugestia lui Pela-gius. el fu exilat cu clerul sãu în Thracia si a fost ales. arieni. se procedã cu cea mai mare energie. înecarã revolta în sânge.000 de samariteni pierirã în luptã. sinagogile dãrâmate cu ordinul de a nu se mai reclãdi. Diehl. decapitati. [Relatare mai circumstantialã a evenimentelor la L. noua bisericã monofizitã a fost numitã. 328-329. nici înstrãina bunurile lor. un monofizit. tot atâtia furã ridicati de sefii care îi vândurã ca sclavi pe pietele persane. murind Timotei al IV-lea patriarhul Alexandriei. Multã vreme legea îi numi „sovãitori". Lucru mai grav. încoronat de diademã. „dizidenti". exilat din Alexandria la Constantinopol. tara prãdatã. împotriva celor ce mai rãmâneau. din cauza zdrentelor în care se îmbrãca). Datoritã organizãrii lui Baradeus. imperiul se înfãtisa ca restaurator al Ortodoxiei si ereticii. multumitã protectiei ascunse a Theodorei. Monofizitii erau puternici în Orient si de aceea fuseserã tolerati atât de mult. Theodora îi proteja si sub influenta ei împãratul cãutã sã nu provoace dezbinarea imperiului prin atitudine vehementã împotriva lor. L'Eglise au Vf siecle. Au fost momente în care ei stãpânirã nesupãrati aproape în tot imperiul. fu ales succesorul. revoltatii proclamarã un împãrat. unde trãia protejat de Teodora. cu toatã'protectia Teodorei. dar si în Egipt. 331. în afara celor oneroase. toatã puterea lor în Orient. SiccKpivonEVOi524. p. el 1-a determinat pe lustinian sã se întoarcã la Ortodoxie si Anthim fu depus (martie 536). Cu tot acest insucces. monofizitii au pãstrat în Orient o influentã considerabilã. cultul lor e pro323 V. Theodosios. ca episcop al 325 Ibidem. îndatã dupã cucerire. dusmanii de moarte ai bizantinilor. samaritenii nu puteau mosteni. Paris. devotat cauzei ortodoxiei325. pãgâni. evrei. cit. Chemat la Constantinopol în 538. mai ales când în 530 revoltatii chemarã în ajutorul lor pe persi. împotriva acestor miscãri. La Constantinopol Anthim. cãlugãrul lacob Baradeus (Baradai. Acest om energic si îndrãznet va reda monofizitilor. pp. trimis de Teo-dat. Din nou se dezlãntui prigoana împotriva monofizitilor. biserica iacobitã. dar ei se vor revolta mai târziu din nou323. donatisti furã tratati cu cea din urmã rigoare. unde adunã în secret un sinod la Alexandria. cãlugãrul Paul din Tabenna. 341-342. de atunci toate legile împotriva ereticilor li se aplicã si lor. Putin mai în urmã..

prin jurãminte repetate. la care aflase urme de erezie (învãta preexistenta sufletului)327. Theodoret din Kyros si Ibas din Edessa. mizând pe ideea Sinodului. 25U 609 NICOLAE BANESCU dacã monofizitii erau neîncrezãtori în Sinodul de la Chalkedon. Papa rezistã. Afacerea celor Trei Capitole descoperã aceastã politicã. împãratul. chemând pe Vigilius la Con-stantinopol. în privinta lui Ibas si Theodoret. pentru a calma agitatia. împãratul publicã în 543 (dupã Diekamp.. [Despre Askidas. acest Sinod. din ordinul împãratului. El se refugiazã în biserica Sfântul Petru din Homisda si o trupã încercã sã-1 smulgã din altar. trateazã. Pasajele cele mai suspecte ale scrierilor lor au fost denuntate sub titlul de „Cele trei capitole". Kirche. iar ceilalti doi prietenii sãi. sã-si retragã Judicatum-u\ (aprilie 550). în Dalmatia. nesuferiti monofizitilor. dupã altii. el pretindea sã convoace sinoadele. care în ianuarie 543 întrunise un Sinod pentru a condamna memoria vestitului Origen. sã se întoarcã la Constantinopol. op. pp. I. condamnã a doua oarã cele „trei capitole" si ia mãsuri aspre pentru a înãbusi cu forta toate opozitiile. Ca un adevãrat doctor al Bisericii. Vigilius. La Constantinopol. iar multimea adunatã scoate strigãte de oroare. sã le hotãrascã programul. rãmânând sã se obtinã semnãturile sefilor Bisericii.