NICOLAE BÃNESCU ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN VOL.

I
IMPERIUL CRESTIN si ASALTUL INVAZIILOR ( 313-610 )

NICOLAE BÃNESCU (1878—1971) sI SINTEZA SA DE ISTORIE BIZANTINÃ Era în zilele Congresului International de Studii Bizantine tinut la Bucuresti la începutul lunii septembrie a anului 1971. Organizatorii acestui Congres - al XtV-lea în seria generalã a Congreselor de bizantinisticã - îl denumiserã si „Bucuresti II", având în vedere faptul cã prima întrunire internationalã a bizantinistilor avusese loc tot la Bucuresti, în anul 1924. în dupã-amiaza uneia din acele zile însorite, o sedintã plenarã a Congresului avea loc întru-unul din amfiteatrele Facultãtii de drept situat la parter, în partea de rãsãrit. Pe la mijlocul sedintei, în timpul unei comunicãri, pe usã a intrat un tânãr congresist - Matei Cazacu, din câte îmi amintesc eu. El s-a îndreptat cãtre presedintele sedintei, spunându-i ceva cu o voce imperceptibilã pentru participantii din salã. Scurta discutie particularã dintre cei doi s-a încheiat repede, în acelasi timp cu textul comunicãrii prezentate de cãtre unul dintre congresisti. Dupã acel moment, înainte de a anunta titlul comunicãrii urmãtoare, presedintele sedintei, care era profesorul Giuseppe Schiro de la Universitatea din Roma, s-a ridicat în picioare, aducând la cunostinta întregii adunãri, cu o voce gâtuitã de emotie, „la triste nou-velle, recemment parvenue: le Professeur Nicolae Bã-nescu est mort â un âge tres avance. Je vous propose une minute de recueillement â sa memoire." In ultimii ani ai unei vieti exemplare si îndelungate, Nicolae Bãnescu simtise din plin semnele de uzurã ale unei bãtrâneti petrecute într-un fel de quasi-anoni-mat, dar lumea istoricilor, ca si a altor reprezentanti ai disciplinelor umaniste, îi pronunta numele cu respect si chiar cu admiratie, încã din primii ani de studentie, mi-a fost dat sã aud acest nume trecut uneori, alãturi de cel al lui Nicolae lorga, la unele prelegeri de istorie veche si medie. Destinul i-a hãrãzit însã lui Nicolae Bãnescu o iesire de exceptie din scena vietii pãmântesti, încheiate chiar într-un moment când la Bucuresti era adunatã crema bizantinisticii mondiale, care 1-a omagiat înso-tindu-1 pe ultimul drum pe savantul ce pãrãsise aceastã lume, spre a se întâlni „cu cerul si cu stelele", dupã cum descrisese el însusi moartea lui Iulian Apostatul în paginile sintezei aduse acum la lumina tiparului. Este revelator în aceastã privintã discursul rostit cu ocazia înmormântãrii sale de cãtre profesorul Paul Le-merle, membru al Institutului Frantei si, pe atunci, Presedintele Comitetului International de Studii Bizantine. Se poate afirma cã pentru anonimatul în care fusese aruncat de cãtre evolutia politicã a tãrii sale dupã anul 1948, Nicolae Bãnescu a fost rãzbunat într-o oarecare mãsurã: chiar si autoritãtile aflate la originea acestui anonimat au fost puse în situatia de a-1 rupe: în ziua urmãtoare funeraliilor savantului, într-o paginã interioarã a unuia dintre ziarele centrale putea fi citit un articol despre „O viatã închinatã stiintei", dedicat tocmai personalitãtii savantului, plecat atunci din lumea celor vii. Pentru o presã strict controlatã cum era cea din România acelor vremuri, care se apropiau de sfârsitul unei scurte si trecãtoare perioade de dezghet, faptul era însã iesit din comun, impus de incidenta unei situatii de exceptie, marcate de decesul unei personalitãti stiintifice chiar în orasul si în momentul când specialistii breslei sale se aflau întruniti în Congres. Nicolae Bãnescu a vãzut lumina zilei la Cãlãrasi, la 16 Decembrie 1878, ca al treilea din cei 14 copii ai sotilor Petre si Ecat.erina Bãnescu, nãscutã Drãgulãnes-cu. Situatã în vechea vatrã de romanitate din Sud-Estul României, zona din jurul orasului Cãlãrasi face parte din regiunea Dunãrii de Jos, a cãrei frãmântatã istorie în perioada bizantinã avea sã-1 preocupe si consacre pe savantul de mai târziu în lumea stiintificã.

Fiu de avocat, INicolae Bãnescu si-a petrecut copilãria la Gãiesti, iar .studiile liceale la Sf. Sava, centru de învãtãmânt cu o -veche traditie în capitala tãrii, dupã absolvirea cãruia s-a înscris la Facultatea de litere si filosofic a tinerei, pe atunci, Universitãti din Bucuresti. Viitorul savant i-a. avut aici ca dascãli pe B.P. Hasdeu (1838-1907). Titu Maiorescu (1841-1917) si Ovid Densusianu (1878-19'38) pentru domeniul filologic, iar pentru istorie pe Grigore Tocilescu (18501909), Dimi-trie Onciul (1856-1923) si Nicolae lorga (1871-1940). Cei dintâi i-au inspirat lui Nicolae Bãnescu preocuparea pentru forma aleasã si claritatea expunerii, iar ceilalti dorinta de informare si curiozitatea stiintificã, rigoarea metodei si strãdania permanentã pentru cunoasterea adevãrului istoric, într-o atmosferã de eruditie, elan creator si veritabil patos patriotic, încã de la începutul activitãtii sale stiintifice, el s-a obisnuit sã îmbine pre-cizia informatiei cu forma aleasã de exprimare, pentru care a avut un cult permanent, dovedit de numeroase pagini ale scrierilor sale, ca si de textul prezentei sinteze de Istorie a Imperiului Bizantin. Forta de evocare a trecutului, seninãtatea cugetãrilor si forma aleasã de exprimare a lor îl apropie pe Nicolae Bãnescu de alti reprezentanti de seamã ai studiilor istorice clasice si bizantine, în primul rând de Charles Diehl, cu care a avut comunã chiar si cutezanta de a reda istoria Bizantului „în chipuri si icoane", cum si-a intitulat Nicolae lorga una din sintezele sale de istorie a românilor. Dupã cum Charles Diehl a lãsat douã volume de „Figuri bizantine", Nicolae Bãnescu a descris cu o competentã egalã, cu o remarcabilã mãiestrie artisticã si o incontestabilã valoare literarã „Chipuri si scene din Bizant", carte apãrutã în 1927 la Cluj, unde autorul ei se înscria în pleiada cãrturarilor români ce dãdeau strãlucire Universitãtii din Nord a României Mari, institutie stiintificã si culturalã întemeiatã din 1919- Unul dintre acesti cãrturari, filologul Vasile Bogrea, se stinsese prematur din viatã în anul anterior aparitiei cãrtii la care ne referim si pe care Bãnescu o dedica memoriei sale: „Acest volum, ce strânge la un loc câteva articole si conferinte menite a înfãtisa publicului nostru unele aspecte ale vietii Bizantului, de care ne apropie un lung si vechi trecut istoric (subl. ns. — T.T.), e închinat memoriei scumpe a bunului meu prieten si strãlucit coleg V. Bogrea, din al cãrui îndemn mai cu seamã iese azi la luminã." O mentalitate diferitã de aceea a zilelor noastre, când multi tineri se grãbesc sã ajungã cât mai repede creatori în domeniul istoriei si autori de cãrti, îi impunea lui Nicolae Bãnescu, în vârstã de aproape 50 de ani atunci si dispunând de un bogat palmares stiintific,din care nu lipseau nici titlurile de cãrti, o atitudine retinutã, publicându-si noua carte la îndemnurile unui coleg dintr-o breaslã foarte apropiatã de a lui. în ciuda ezitãrilor sale initiale, cartea s-a bucurat de succes atât în rândurile specialistilor, cât si a publicului larg. Nici a doua vâri antã a ei, apãrutã în preajma Congresului International de Studii Bizantine de la Bucuresti, adicã în anul 1971, nu a fost publicatã din initiativa lui N. Bãnescu., ci din aceea alui Gheorghe Cront, istoric al dreptului civil si canonic, specialist în vechiul drept românesc, c^re în Nota asupra editiei pe care o îngrijea, a arãtat cã în ea erau retipãrite cinci din cele nouã studii prezente în vechea editie, anume „Hypatia, martirã a filosofici pãgâne, Heraklios si asediul Constantinopolului, Leon al V-lea Armeanul, Mihail Psel-los", în sfârsit „Mariue Comenul", care încheiase si cartea din 1927. Nu rnai figurau alte trei studii referitoare la Theodor Studitul, la „Bizantini si Rusi la Silistra (a.972)" în vremea recuceririi Bulgariei de Nord-Est de cãtre loan Tzimiskes, ca si la Katakalon Kekaumenos, general bizantin din veacul al Xl-lea. Cauze de ordin „ideologic", mai ales prezenta elementelor religioase, pot sã explice destul de usor lãsarea deoparte a acestor trei studii, ca si a celui privitor la Sf. loan Chrysos-tomul. Aceleasi motive de opotunitate usor de înteles ne pot explica de ce editorul a dat ultimul titlu mentionat ca absent în e ditia sa. în realitate el figura si aici, în varianta aproape identicã din cadrul studiului privitor la împãratul Arcadius. Acesta, ca si cel privitor la Theodosius sau Teodosie cel Mare, erau, dupã cum tot Gh. Cront ne informeazã, „capitole extrase din lucrarea intitulatã Istoria Bizantului, pe care autorul a elaborat-o ca sintezã finalã a cercetãrilor sale", într-ade-vãr, textul acestor douã studii este identic celui pe ca-re-1 întâlnim si în editia de fatã, reprezentând mai putin de o zecime din totalul acestui volum. Existã altminteri si alte indicii, chiar în manuscrisul pe care-1 avem la îndemânã, cã Gh. Cront a avut cunostintã de existenta lui. Regretatul învãtat a mai adãugat alte

trei istorii la editia sa din 1971, privitoare la împãratii Vasi-le I si Vasile al II-lea, ca si la Anna Dalassena, „mama Comneilor", unul dintre ultimele studii ale lui Nicolae Bãnescu, apãrut în periodicul bisericesc „Mitropolia Olteniei" din anul 1963. întrucât cenzura oficialã nu agrea notiuni ca sfânt ori martir, editorul din 1971 a introdus studiul despre loan Chrysostomul în acela, mult mai extins si mai laic, privitor la împãratul Arca-dius, iar titlul „O martirã a filosofici pãgâne: Hypatia", aflat în editia din 1927, a fost inversat în „Hypatia, martirã a filosofici pãgâne". De asemenea, referirile prea insistente la crestinism existente în ultimul paragraf din „Un asediu memorabil al Constantinopolului (626)", au dus la suprimarea acestui paragraf la editia din 1971. Sã revenim însã la tineretea lui Nicolae Bãnescu, marcatã de dobândirea licentei, în anul 1901, dupã care a functionat ca profesor de limba francezã la un liceu din Craiova. încã din aceastã perioadã el si-a fãcut debutul în activitatea stiintificã, prin studii de literaturã anticã greacã publicate mai ales în revista „Literaturã si artã românã". De atunci dateazã si primele sale traduceri din greaca veche, în primul rând din dramaturgia lui Eschyl, Sofocle si Euripide, pentru ca în anul 1907 sã. ajungã la „Viata lui Pericle" de Plu-tarh, care marca it teresul tânãrului erudit pentru istorie, chiar pentru ansamblul istoriei, întrucât de la lumea anticã a trecui la editii de izvoare si studii privind istoria medievalã, premodernã si chiar modernã a românilor, cu predilectie fatã de capitolele legate de legãturile româno-grecesti si de grecitatea post-bizan-tinã, pentru ca în tfinal sã-si concentreze activitatea stiintificã asupra istoriei bizantine, impunându-se încã din timpul vietii si rãmânând în constiinta posteritãtii ca bizantinist. Aceastã evolutie a sa a fost marcatã de perioada care a îwceput cu anul 1907 si în care el a functionat ca inspector scolar, Director al Liceului „Di-mitrie Cantemir"dfci Bucuresti si apoi ca Director al liceului de la Mãnãstirea Dealu. Orientarea sa spre studiile bizantine a fost marcatã de perioada cupriasã între anii 1910-1912, când a frecventat cursurile de limbã si literaturã greacã la Universitatea din M nchen, sub îndrumarea lui August Hei-senberg (1869-1930), urmasul lui Karl Krumbacher (1855-1909) la ca:edra de studii bizantine; Krumbacher crease bazek moderne ale acestor studii în Germania Kaiserului îsi initiase prima revistã internationalã de studii bizantine - Byzantinische Zeitschrift, care apãrea sistematic cu începere din anul 1892 si la care Nicolae Bãnescu avea sã fie un colaborator statornic, în special cu recenzii si cu note bibliografice, mai ales pânã în perioada celui de-al doilea rãzboi mondial, asa cum a colaboîat si la alte reviste internationale de bizantinisticã, al cãror numãr a sporit cu trecerea timpului. Posedând temeinice cunostinte de istorie si filologie clasicã, Nicolae Bãnescu si-a însusit o pregãtire serioasã pentru domeniul dificil al bizantinologiei, redactând si o lucrare privind evolutia timpului viitor în limba greacã, deosebit de apreciatã pentru valoarea sa stiintificã si rãmasã „ca un model al genului", aducând autorului ei titlul de doctor cu mentiunea magna cum laude In iulie 1914, chiar în momentul izbucnirii primului rãzboi mondial, în acea perioadã de grele încercãri pentru lumea europeanã, tânãrul savant si-a vãzut teza de doctorat publicatã la Bucuresti, în 1915, întelegând însã sã îmbine preocupãrile stiintifice cu îndatoririle patriotice si luând parte, ca ofiter de rezervã, la rãzboiul dus de România de atunci pentru întregirea neamului. Dupã realizarea Marii Uniri si crearea Universitãtii din Cluj (1919), Nicolae Bãnescu a fost numit profesor de istorie bizantinã la aceastã Universitate, fiind ales membru corespondent al Academiei Române în acelasi an (1919), care deschidea cea mai bogatã perioadã a activitãtii sale stiintifice, încununatã prin alegerea sa ca membru activ al Academiei Române, în primãvara anului 1938. Rostit la sedinta solemnã de la 25 mai 1938, Discursul sãu de receptie reprezenta sinteza unor preocupãri de cãpetenie privind Bizantul si romanitatea de la Dunãrea de Jos, directie de studiu pe care savantul a urmãrit-o constant în activitatea desfãsuratã ca bizantinist. în Rãspunsul sãu la acest Discurs de receptie, Nicolae lorga sublinia faptul cã studiile bizantine ale lui Nicolae Bãnescu porniserã de la cunoasterea culturii grecesti de pe teritoriul românesc. Pornind de la aceastã premisã fundamentalã, metoda savantului era „simplã si bunã, neavând nevoie de nici o îndreptare si prefacere. Totdeauna bine informat, pleci de la mãrturia de viatã, care se cheamã documentul. Nu lasi la o parte nici o stire venitã din vremea însãsi în care au fost

stãrile ori s-au petrecut faptele. Dar, cum ai un simt de umanitate, nu-ti închipui cã orice document cuprinde adevãrul si anume adevãrul total. El nu spune decât ceva venit de la un anume om în anume împrejurãri si pentru un anume scop. Interpretarea se impune de la sine. Dumneata ai putut face si aceasta, cãci nimic nu-ti era necunoscut." lorga sublinia aici eruditia si spiritul critic al lui Bãnescu, care îl impun si în zilele noastre pe istoricul de vocatie, con-siderându-1 în acelasi context pe proaspãtul membru al Academiei drept „un rãspânditor al acelui larg spirit al Renasterii senine, surâzãtoare si armonioase, care pretutindeni trebuie invocat". lorga releva calitãtile de mai sus în opera tipãritã a lui Bãnescu, iar acestea se confirmã pe deplin în textul care vede astãzi destul de târziu lumina tiparului. Considerãm chiar cã ele reprezintã motivatia esentialã a publicãrii lor, mai presus de suita adevãrurilor relevate aici, adevãruri care pentru cititorul zilelelor noastre si pentru nivelul actual al studiilor bizantine pot apãrea pe alocuri prea restrânse, individuale si partiale dacã le raportãm la gradul de generalitate al sintezelor actuale, care pãcãtuiesc însã si ele uneori printr-o tendintã exageratã cãtre socializarea istoriei si impunerea unor vesminte prea largi pentru osatura faptelor istorice pe care se vãd chemate sã le îmbrace. Bãnescu nu cãuta sã aplice societãtilor trecute retete si concepte operante în lumea de astãzi, ci pornea de la cunoasterea realitãtilor trecute, de la „ce ne învatã pe noi trecutul", sintagmã aflatã chiar în titlul unui studiu al sãu, cãtre lumea actualã, care este un produs al acestui trecut, nicidecum invers, în acest sens trebuie înteles spiritual deplin umanist al operei sale, care porneste de la decriptarea izvoarelor lumii trecute, care sunt si izvoare ale realitãtilor prezente. Pentru ca aceste realitãti sã fie cât mai conforme naturii umane si aspiratiilor ei milenare, se impune a deosebi modele trecãtoare de modelele perene, în domeniul stiintelor, moda reprezintã un adevãr aparent, iar adevãrul aparent poate fi un adversar al adevãrului, mai perfid decât neadevãrul însusi. Deprins cu clasicismul si cu lumea de bine si frumos a antichitãtii grecoromane, Nicolae Bãnescu a intuit cã trecutul nu poate fi înteles si perceput corect dacã îi aplicãm concepte ale lumii de astãzi, pe care lumea de altãdatã nu le cunostea. Semnifivativ în acest sens este ultimul discurs ce i-a fost dat sã-1 rosteascã în Academia Românã la exact zece ani de la Discursul sãu de la receptie. Era 27 mai 1948. Multe lucruri se schimbaserã în România în rãstimpul acelui deceniu atât de agitat. Mult mai numeroase erau însã schimbãrile ce urmau sã se producã sub impulsul unor constrângeri pe care societatea româneascã nu le mai cunoscuse în istoria ei zbuciumatã. Pretentia de a construi o lume nouã, o altã societate si chiar „un om nou", a dat frâu liber solutiilor de rupturã brutalã cu trecutul, de înlãturare a oricãrei continuitãti cu acest trecut si cu institutiile sale, chiar si cu cele mai reprezentative ori mai venerabile. Printre acestea s-a aflat si Academia Românã. Cu experienta deja îndelungatã a vietii sale, cu marea sa viziune istoricã, Nicolae Bãnescu a înteles perfect cã solutia care se pregãtea si pentru Academia Românã nu era una de continuitate, ci de rupturã cu trecutul si realizãrile lui, care mai cu seamã în privinta institutiei academice erau remarcabile. Titlul acestui ultim discurs rostit de el în Academia Românã reprezenta un veritabil manifest în favoarea spiritului liber, a libertãtii de gândire care garantase remarcabilele realizãri de pânã atunci ale Academiei Române. El îsi dãdea seama cã solutia bunã si corectã era a continuitãtii, nu a rupturii totale cu trecutul, adicã nu una extremistã, ci una a justei mãsuri. Tocmai de aceea discursul sãu, despre care nu stia cã avea sã fie ultimul tinut de el în Academia Românã, dar probabil cã intuia acest lucru, era intitulat „Mãsura lucrurilor". Titlul se inspira probabil din activitatea parlamentarã a lui Ionel I.C. Brãtianu, remarcabil om politic si cãpetenia Partidului National Liberal, grupare si optiune politicã în rândul cãreia militase si Nicolae Bãnescu. Savantul întelesese cu discernãmânt intentiile oficialitãtilor de atunci, care arãtau „cã nu poate fi vorba de o adaptare a înaltei noastre institutii la cerintele nouã ale vremii, de o simplã modificare de statute, ci, cum observa atât de bine în sectia istoricã, colegul nostru Silviu Dragomir, e vorba pur si simplu de suprimarea Academiei Române de pânã acum si de înlocuirea ei cu alta nouã". Acest „categoric verdict" la adresa „nobilei institutii osândite a-si încheia azi brusc existenta", îl determina pe Bãnescu sã sustinã „o modalitate care sã permitã nu a tãia brutal

firul împletit de atâtea generatii, ci a-1 înnoda, spre a-1 duce mai departe". Primul adevãr pe care autorul discursului îl sublinia cu tãrie era acela cã „în lunga existentã de 80 de ani", la data respectivã, Academia Românã „n-a fost un azil al bãtrânetii marilor figuri ale stiintei, literaturii si istoriei românesti. Fiecare din aceste venerate figuri a desfãsurat în sânul înaltului for de culturã o activitate pe care o mãrturisesc arhivele lui si rafturile depozitului de publicatiuni, dar o mãrturiseste mai cu seamã popularitatea de care se bucurã între români opera lor. E de ajuns a vã cita pe Hasdeu, pe Maiorescu, To-cilescu, Pârvan, lorga, pe Dr. Marinescu, pe Dr. Babes, titeica, Antipa, pe Puscariu, care ne-a pãrãsit ieri". Bãnescu sublinia în continuare cã se face „adesea si nu numai la noi, o mare, o grosolanã eroare de metodã, judecându-se oamenii si faptele trecutului, cu ideile timpului nostru. Ideile se schimbã însã de la o epocã la alta: tempora mutantur et nos cum illis..., desi mi se pare cam paradoxalã sentinta strãmosilor, cãci timpul duce linistit mersul, fãrã salturi, în curgerea lui fãrã sfârsit; ideile singure dau nãvalã, de multe ori înaintea lui, fac salturi". Autorul sustinea cu tãrie cã fiecare epocã „îsi are un anumit climat moral de la care nimeni nu se poate sustrage. A socoti altfel este a cere, de pildã, regimului feudal, rãspândit timp de secole asupra întregii Europe, ideile de azi ale exproprierii agrare sau votului universal". Desigur cã si din motive de oportunitate politicã, el îsi argumenta opinia sa foarte corectã prin-tr-un exemplu preluat chiar din istoria rusã. „Eu as recomanda zelosilor critici care ignoreazã acest principiu sã ia exemplu de la «marii» nostri vecini, de la Uniunea Sovieticã, unde în aprecierea faptelor trecutului nu se face aceastã confuzie. Am ascultat, d-lor colegi, câteva conferinte ale d-lui Bocicarev, consilierul de la legatia sovieticã de la noi, asupra statului rusesc, si am vãzut cu cât entuziasm ne-a prezentat figura eroicã a lui Dmitri Donskoj, marele print de Moscova, biruitorul de la Kulikovo, unde a câstigat cea dintâi biruintã asupra tãtarilor". „Totusi - continua atunci autorul -cine cunoaste istoria veche a Rusiei mai stie încã de câte ori acest erou a nãvãlit cu armatele sale asupra altor state rusesti - si erau o puzderie: Novgorod, Smolensk, Tver, Rjazan au fost trecute prin foc si sabie si locuitorii, tot rusi, târâti în robie. Dar nu i-a trecut prin minte eruditului consilier de legatie a osândi memoria lui Donskoj pentru aceste lupte pe care noi le numim azi fratricide. Ideea unitãtii nationale este o creatie a secolului al XlX-lea si nu i se putea cere lui Donskoj la sfârsitul veacului al XlV-lea, cum nu se putea cere Voievozilor nostri, pe care îi prezintã astãzi în atât de scãzuta luminã a «istoriei», improvizatii de la noi". Savantul îsi dãdea seama de efectele negative pe care le avea imitatia servilã a unei mode istoriografice dogmatice, înguste si închistate, care dupã un deceniu de circulatie avea sã fie, chiar în acele noi conditionãri social-politice, depãsitã prin opinii mai largi si mai nuantate, desi aceste opinii se mentineau în conti* Acest Discurs al lui N. Bãnescu a fost publicat de cãtre Acad. V. Gândea în „Academica", anul IV, 1994, februarie, nr. 4 (40), p. 23, sub titlul Un mare discipol al lui Nicolae lorga. nuare în cadrele conceptiei oficiale, impuse, fatã de care îsi afirmau mai departe fidelitatea tocmai pentru a o putea amenda mai usor bazându-se pe realizãri pentru a cãror justã evaluare se cuvine astãzi sã evitãm tendintele de desconsiderare sau minimalizare. Unui istoric de talia lui Bãnescu nu-i puteau însã scãpa neobservate opiniile simpliste care reduceau toatã bogãtia vietii istorice la o dependentã directã de uneltele cu care oamenii au produs de-a lungul timpului lucrurile necesare traiului zilnic sau vedeau în voievozii nostri numai niste boieri care-i asupreau pe tãrani. Suntem datori sã apreciem astãzi pãtrunderea cu care Nicolae Bãnescu observa înlãturarea adevãratelor lor valori de pe scena istoriografiei române si înlocuirea lor cu tot soiul de „improvizati", ca sã folosim propria sa terminologie. împotriva acestui val de imposturã a avut curajul sã se ridice cu toatã convingerea Nicolae Bãnescu. si a fãcut-o cu riscul de a nu-si mai vedea încununatã propria carierã, iar gestul acesta îndrãznet a contribuit evident la excluderea sa din Academia Românã, reorganizatã în acelasi an 1948, de fapt epuratã de multe din valorile ei anterioare, printre care se înscria si numele sãu. Curajul pe care prin elogierea memoriei lui Nicolae lorga îl dovedise înfruntând extremismul de dreapta chiar în 1941 si care se repeta acum în confruntarea cu extremismul de stânga, în unele

privinte chiar mai putin tolerant decât cel dintâi, 1-a marginalizat atunci rapid si pe Nicolae Bãnescu. Prin discursul sãu din 27 mai 1948, învãtatul si-a pecetluit în mod voluntar intrarea într-un îndelungat con de umbrã, în conditiile noului regim politic, care alãturi de atotputernicia unui singur partid politic o dezvolta si pe cea a statului totalitar, care trebuie sã controleze totul, inclusiv viata stiintificã si spiritualã, deci si Academia Românã. Ridicându-si glasul împotriva proiectatei tutelãri a Academiei Române de cãtre stat, al doilea punct important al Discursului rostit de Nicolae Bãnescu în mai 1948 avertiza cã „omnipotenta statului duce în chip fatal la aservirea spiritului. Vedem ce luptã se dã astãzi pentru libertatea gândirii. Centralizarea, împotriva cãreia se duce în lumea civilizatã o luptã de un secol, atinge azi în atâtea pãrti punctul ei culminant. Este, domnilor, o tendintã generalã a slãbi la exces pãrtile corpului social fatã de întreg. Rãul e vechi, îl semnala pe la 1840 un mare gânditor politic, Tocqueville, în cartea-i celebrã închinatã democratiei americane... Individul rãmâne astfel singur si dezarmat în fata omniprezentei statului. S-a demonstrat ca cel mai mare pericol al unei societãti ruina individualitãtii umane si s-au cãutat limite acestei puteri excesive: ele (adicã aceste limite - n.n., T.T.) nu s-au aflat decât în asigurarea spiritului de libertate. Aceastã asigurare trebuie sã o cãutãm si noi astãzi." Observãm cã în mai cât se poate de explicabil, cartea lui Toqueville, de care N. Bãnescu se folosea pentru a-si sustine cu mai multã fermitate punctul de vedere, avea sã fie trecutã la index de cãtre autoritãtile regimului de „democratie popularã", pentru a se bucura de circulatia pe care o meritã abia dupã anul 1989. Fãrã teamã sau retinere, autorul discursului sublinia apoi cã „dacã democratia e o formã necesarã a societãtii moderne, ea trebuie sã aibã la temelie, si în acelasi timp drept limite, toate libertãtile- si nu le mai amintesc, dar accentuez cã în fruntea tuturor stã libertatea gândirii". Pentru acest imperativ major întelegea sã lupte în continuare N. Bãnescu, chiar în conditii de marginalizare si de anihilare a pozitiilor sale, dobândite prin merite stiintifice incontestabile. Savantul îsi dezvolta în continuare opiniile pe baza experientei antichitãtii greco-romane, citând principiul „justei mãsuri" drept calea cea mai bunã de evolutie a societãtilor, sintetizat în sintagma greceascã to metron kai to meson ariston, sau echivalentul ei latin medio tutissimus ibis, afirmând spre sfârsit cã „nu ne sperie democratia, dar adevãrata democratie: rãspuns elocvent si de mare curaj dat sintagmei „democratie popularã" a regimului politic deja instaurat atunci în România. Aflat la începuturile sale si în conditiile de atunci, acelasi regim vedea în romani doar pe cuceritorii si asupritorii dacilor, nicidecum pe strãmosii poporului român, alãturi de daci, fireste, astfel încât apelul la citate latine, într-un moment când limba latinã urma sã fie scoasã din scolile românesti, deficientã reeditatã si astãzi în învãtãmântul nostru, chiar dacã motivele ei sunt acum altele, nu însemna decât sã te asezi în calea tãvãlugului, cu riscul de a fi strivit de el. Iar Nicolae Bãnescu s-a aflat printre cei care si-au asumat în chip constient acest risc. Este relevant faptul cã savantul stia din propria sa experientã „ce înseamnã în practicã tutela statului. Au semnalat-o în toate timpurile cugetãtorii politici. Reunind în mâinile sale toate puterile, statul poate fi un protector, dar poate fi si un tiran, între vitiile inerente unui regim politic, cugetãtorii au denuntat ca cel mai grav tendinta spre tiranie, spre despotism. Nici un regim politic nu e scutit de aceastã tendintã. si eu mã tem, domnilor, pentru autonomia spiritualã, principiul de temelie al acestui înalt for de culturã" care era si este si azi Academia Românã. Rector al Universitãtii din Cluj, doctor honoris causa al Universitãtii din Athena încã din anul 1937, Nicolae Bãnescu îsi continuase nestingherit activitatea, în cadrul Universitãtii din Bucuresti din toamna anului 1938 pânã în anul 1947, iar în Academia Românã pânã în 1948. Conducând Catedra de Studii Bizantine vreme de un deceniu, profesorul Bãnescu prezentase istoria integralã a Bizantului pe parcursul a trei ani de studii, tinând totodatã cursuri speciale însotite de seminarii, pe parcursul cãrora se fãceau în primul rând interpretãri de texte bizantine. Ales secretarul Sectiei de Istorie a Academiei Române, dupã moartea lui N. lorga, Bãnescu a mai fost Director al Institutului de Studii Bizantine, al Institutului de Studii Sud-Est Europene, preluând si conducerea la „Revista Istoricã", apãrutã pânã în anul 1947.

Nãsturel era recomandat pentru a redacta în viitor notitele bibliografice ale contributiilor românesti prezentate la revista „Byzantinische Zeitschrift". Germania. unde la p. Tommaso Bertele si Giuseppe Schiro. care trebuiesc intercalate în textul initial. sau din faptul cã fiind redactate mai târziu decât textul de bazã si în mod separat de acesta. în locuri care de regulã sunt indicate prin semne de cãtre autor. De la bun început se poate observa foarte usor faptul cã manuscrisul nu reprezintã forma definitivã. Raymond Janin. 1961. Emanuel Kriaras din Grecia. Bãnescu.9-17. de membru al Societãtii de Studii Bizantine din Athena.s. 22212233). sã-1 omagieze pe savantul ce împlinea venerabila vârstã de 90 de ani. Nãsturel. datoritã si ruperii legãturilor traditionale cu lumea stiintificã din Occidentul Europei. Bãnescu. în anii grei ai celui de-al doilea rãzboi mondial. Vârsta tot mai înaintatã. Herbert Hunger din Austria. sustinut la Oxford în 1967. este de amintit onoarea ce i s-a fãcut cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani. Brezeanu. uneori apar în fise si formulãri care le repetã pe cele din textul initial. tinut la Ohrida în 1961. Pigulevskaja din Uniunea Sovieticã. 1978. Bãnescu bizantinistului german H. în manuscrisul dupã care este publicatã cartea de fatã se aflã si ciorna unei scrisori adresate de N. îl reimpuneau atentiei autoritãtilor din tarã: angajate atunci într-o nouã directie de recuperare a traditiei autohtone si a trecutului poporului român. iar câtiva ani mai pe urmã au fost de acord ca prima fasciculã din „Revue des Etudes SudEst Europeennes". Bizantinistul Nicolae Bãnescu (100 de ani de la nastere). Johannes Irmscher si Peter Wirth din ** Numãr din RESEE. 12. Gyula Moravcsik din Ungaria. La acest omagiu au subscris o serie de personalitãti strãine ca Vitalien Laurent. N. prin care P.s. în anul 1958. pp. cãruia-i multumim pentru acest fapt si care a primit manuscrisul de la rudele învãtatului. orientare care avea sã netezeascã drumul viitoarei monopolizãri a acestui trecut de cãtre propaganda oficialã. alcãtuitã de P. la care a lucrat cu începere din anii '30 pânã la începutul anilor '60 ai veacului al XX-lea. revistã ale cãrei prime numere vãzuserã lumina tiparului chiar aici la Bucuresti. era inclusã si bibliografia lui N. Francois Halkin din Belgia. calitatea de presedinte de onoare al acestui Congres. Kurt Weitzmann din SUA. Manuscrisul autograf din care mai bine de o treime vede acum lumina tiparului prin acest prin volum de istorie bizantinã ne-a fost pus la dispozitie de cãtre Academicianul Virgil Gândea. Alegerea sa ca vicepresedinte de onoare al Asociatiei Internationale de Studii Bizantine cu ocazia celui de-al XH-lea Congres International de Studii Bizantine. Nicolae Bãnescu detinuse si alte onoruri. întrucât între cele peste 600 de pagini ale sale se aflã un numãr mult mai mare de fise de cele mai diverse mãrimi. din Italia. Paul Lemerle. acestea i-au acordat titlul de profesor emerit în anul 1964. ca si a celui urmãtor. în „Revista de istorie" XXXI. activitate pe care Nicolae Bãnescu nu mai era în mãsurã sã o continuie. care apare si astãzi la Bruxelles. Steven Runciman din Anglia. Mai reiese faptul cã o primã redactare a textului era încheiatã încã din anii 1936-1937. Ca o expresie a acestui fapt. apãrut la Bucuresti în perioada 19131946. Jean Gouillard din Franta. Despre viata si activitatea lui N. cum ar fi calitatea de reprezentant al României în Comitetul International care pregãtise sãrbãtorirea a 60 de ani de viatã ai lui August Heisenberg în 1929. precum si ruperea legãturilor cu traditia istoricã anterioarã si cu centrele apusene ale studiilor bizantine nu i-au mai îngãduit sã redacteze forma finitã a marii sinteze. pentru a-si continua dupã aceea aparitia la Paris. ca si al Comitetului de conducere al revistei internationale „By-zantion". tomul VII din anul 1969**.G. pânã în zilele noastre. l. Alte dificultãti provin din anumite neconcordante între textul de bazã si adaosurile din fise. Veselin Besevliev si Ivan Dujcev din Bulgaria. reabilitarea sa lentã si timidã. autorul . lipsite de compromisuri. Beck la 25 septembrie 1964.Ritmul sustinut al activitãtii sale stiintifice a fost întrerupt în 1948. ca de altfel si al periodicului „Revue Historique de Sud-Est euro-peen". VII. când i s-a dedicat un volum din „Revue dea Etudes Byzantines". unde n-au lipsit însã elogiile la adresa atitudinii sale demne. datorãm unele informatii lui St. aflându-se deja la o vârstã prea înaintatã. Existã însã nu putine cazuri în care locul exact al fiselor nu este indicat.

aprecierile de valoare cu privire la întregul text al acestei Istorii trebuie sã tinã seama de caracterul sãu neterminat. textul lui Nicolae Bãnes-cu are si valoare literarã. Intentia autorului de a redacta aceastã sintezã integralã de istorie bizantinã reiese nu numai din continutul manuscrisului si al fiselor adãugate printre pagini. care trece însã de jumãtatea volumului publicat aici. Rãzboiul cu gotii"). De asemenea. sau aparitia destul de frecventã a perfectului simplu. întrucât numai prima parte. Incluzând si subcapitolul 6 al domniei lui lustinian (intitulat „Cucerirea Italiei. instalarea noii dinastii a lui Heraklios marcând începutul unei alte etape în istoria Bizantului. alãturi de sintezele lui Nicolae lorga. de exemplu. redactatã definitiv. Apreciem astfel cã dispunerea întregului material redactat de cãtre autor se distribuie destul de echilibrat în cele trei volume. care se constituie. Rubin despre lustinian I. numerotatã cu cifre romane. deci cam jumãtate din primul volum. în cea mai sistematicã expunere a Istoriei Imperiului bizantin realizatã pânã în prezent de un român. adãugând si multe note suplimentare. fapt mentionat chiar de înscrisuri ale lui N. în loc de „legati de glie". are o redactare definitivã. ca si aparitia prea deasã pe alocuri a prezentului istoric. cel de fatã. a acestei scrieri. întrucât printre ultimele aparitii citate de Bãnescu figureazã cartea lui B. Am înlocuit doar unele forme prea arhaice ca „dete" prin echivalentul sãu actual „dãdu". Adãugirile noastre. dupã modelul si exigentele pozitivismului. care este documentatã si îndreptatã spre lãmurirea faptului concret. a lui loan Tzimiskes si anul 1204. necesarã întelegerii textului de cãtre cititori si pentru a face legãtura între partea anterioarã si cea urmãtoare. din care primul. Prelucrãrile ulterioare ale textului ne-au convins însã cã Bãnescu a avut sovãieli în privinta acestei periodizãri initiale. am cãutat sã mentinem intacte expresiile si formele. aspect tratat uneori cu prea multã libertate de cãtre autor. afirmând. când se poate considera cã se deschide a treia si ultima perioadã a istoriei bizantine. însemneazã cã autorul a realizat partea initialã de redactare definitivã în jurul anului 1960 sau la putin timp dupã aceastã datã. Urmeazã textul paginat cu cifre arabe. Unele pagini sunt de o frumusete aparte. pentru unele subcapitole privitoare la domnia lui lui Theodosie al II-lea. Bã-nescu. Pentru a-1 face pe cititor sã înteleagã nivelul actual al acestor studii. utilizate de cãtre autor. Din cele arãtate aici reies cu prisosintã dificultãtile. nefinisatã si cu fisele neincluse în text.trecuse deja de 80 de ani .planificân-du-si publicarea lucrãrii în patru volume. atât în text cât si în note. a cunoscut redactarea definitivã a autorului. Acelasi procedeu 1-am aplicat si putinelor interventii pe care le-am fãcut în textul propriuzis. astfel cã urmãtoarele cinci sesimi ale sintezei au rãmas numai cu redactarea initialã. sunt indicate între paranteze trepte. are pagini dispãrute. acolo unde manuscrisul prezintã lacune. tinând de redactarea anterioarã si având formulãri absolut identice cu redactarea definitivã. Pe lângã valoarea istoricã. care se publicã acum. Preocuparea pentru acest aspect pare sã-1 fi absorbit prea mult . am îmbogãtit adnotãrile autorului. îngrijitã în vederea dactilografierii si apoi a publicãrii. In afara modificãrilor impuse de actuala ortografie. între acestea figureazã sintagma „legati de brazdã". pe care autorul a optat ulterior sã o ducã pânã la anul 1081. Ea reflectã stadiul de dezvoltare în care se aflau studiile bizantine cu o jumãtate de veac în urmã. inclusiv cele proprii. Vârsta înaintatã . în aceeasi directie. Faptul are valoare. Nu ne extindem asupra valorii stiintifice. am acordat o atentie specialã concordantei timpurilor. remarcãm absenta totalã a fiselor adiacente în prima parte. insuficient finisat. cã adevãratul moment de trecere de la o etapã la alta este reprezentat de cãtre domniile lui Maurikios si Phokas. ci si din scurta Prefatã a lucrãrii. în manuscris existã pentru aceastã primã parte si câteva pagini rãzlete. cele trei momente ale demarcatiei dintre ele fiind reprezentate prin domnia lui lustinian I. ca si aspectul laborios al întreprinderii de a pune în circulatie scrierea cea mai extinsã a lui Nicolae Bãnescu. spre exemplu. în aceeasi ordine de idei.nu i-a mai oferit însã rãgazul de a continua redactarea definitivã. a detaliului cu semnificatie istoricã. cu titluri reconstituite dupã mentiuni sporadice ale autorului. De aici derivã meritele expunerii. se încheie cu domnia lui Phokas. O mentiune specialã o meritã faptul cã în jur de o sesime din întreaga lucrare. unde am introdus o expunere mult abreviatã. de continut.

Bury. History form Arcadius to Irene = I. de pãrti. Rigoarea stiintifici impune redarea uniformã a termenilor proprii. L'Exarchat de Ravenne = Ch. Usoarele variatii pe care le întâlnim în text nu schimbã principiul urmat de Nicolae Bãnescu. History I si History II = I. ABREVIERI ALE AUTORULUI Brooks. Bury. Croiset. Paris. Bury. 1924. inclusiv titlul pe care 1-am dat acestui volum. operatiune pe care autorul nu a finalizat-o. 5 vols. precum „Calcedon" pentru „Chalkedon". 1912. Brãtianu.B. cu deschideri cãtre „noua istorie". dificultate sporitã în cazul formelor grecesti încetãtenite deja în limba românã. De asemenea. Pentru sistematizarea textului. Multe dintre ele lipsesc. 1923. A History of the Later Roman Empire form Arcadius to Irene (395-800). Dincolo de valoarea în sine a textului pus acum pentru prima oarã la dispozitia publicului nostru cititor. ca si de volume. 1889. Am preferat ultima formã. Nicolae Bã-nescu ar fi acordat o atentie cuvenitã si acestui aspect. Justinien = Ch. Tudor TEOTEOI NOTÃ ASUPRA EDITIEI Textul care urmeizã reproduce cu fidelitate manuscrisul autograf al lui Nicolae Bãnescu. 2 vols. Justinien et la civilisaation byzantine au W-e sfecle. l. ca Nicolae lorga sau George I.B. de traditiile si de realizãrile ei din trecut. In partea a doua a cãrtii am redat printr-un corp de literã mai mic câteva fragmente care par mai degrabã fise de documentare ale autorului. de care Nicolae Bãnescu a fost legat în chip firesc. rezultate dintr-o capacitate de intuitie pe care expunerea sa o dovedeste adeseori si care îl aseazã fãrã dificultate alãturi de alte figuri de seamã ale istoriografiei române.. altminteri. London. Easteern Roman Empire = I. în vederea actualizãrii. . Leroux. pe cât posibil. Faptul este valabil si pentru titlul acestui volum. Bury. Litterature grecque = Alfred et Maurice Croiset. Histoire de la domination byzantine en Afrique (533-709). Miinchen. a informatiei. t. Suntem însã încredintati cã la redactarea completã si la definitivarea întregii lucrãri. în spiritul redãrii etimologice a notiunilor. London. de filonul ei cel mai autentic.W.B. si opiniilor noastre. II. L 'Afrique byzantine. considerãm cã se cuvine preluat si dus mai departe mesajul unei initiative care leagã actuala istoriografie românã de matca ei initialã. ca si expresii iesite din uzul limbii române actuale. XVI). Diehl. principiu care corespunde. Diehl. The Eastern Provinces form Arcadius to Anastasius (Cambridge Medieval History. cap. atât în privinta stilului. Paris. cãutând însã sã mentinem nealterat stilul autorului. Diehl. A History of the Later Roman Empire from the Death of Theodosius I to the Death of Justinian (395-565). L 'Afrique byzanîine = Ch. Paris. care este unul deosebit de cultivat. London. l. Diehl. inclusiv în formulãrile de titluri. la lista de abrevieri a autorului am adãugat o alta. Diehl. am adãugat respectivele titluri. decât o redactare finitã a lucrãrii. folositã consecvent de cãtre autor. au fost trecute între paranteze drepte. A History of the Eastern Roman Empire form the Fãli of Irene to the Accession of Basile I (802-867). Singurele modificãri operate de noi privesc unele forme arhaice. 1888. Interventiile pe care le-am efectuat mai ales în note. Etudes sur l'ad-ministration byzantine dans l'Exarchat de Ravenne (568-751). Diehl. ca si a tineretului studios. Bury. Brooks.. The Eastern Provinces = E. Histoire de la Litteraturegrecque. cât si a formelor utilizate de cãtre autor pentru redarea numelor proprii transmise de cãtre izvoare. continând abrevierile utilizate de noi. 1896.pe autor. mai ales în privinta titlurilor de capitole. cu convingerea cã formulãrile lor se apropie cel mai mult de spiritul expunerii autorului. Leroux. Buiy.

Gilterbock. 1928. Literatur = H. ABREVIERI ALE AUTORULUI Goubert. I. 1932.. Hunger. Kirche = H. 1991 TM = Travaux et Memoires. History of Greece = George Finlay. 1906. 1947- . The Later Roman Empire. 146 to A.. Picard. Finlay.oîrciSi. Wilhelm von Christs Geschichte dergriech. ed.B. Bury.H. „Histoire Generale". 5 voi. H. ed. Schmid. Stuttgart. Paris. Justin the First = A. Wissowa. Bury = Edw. Geschichte = E. Histoire de l'empire byzantin. Griechische Litteratur = W. L'empire byzantin I. Miiller. ed. Birmingham BS1 = Byzantinoslavica. Gibbon.KO npoccojTOypaqHKO AE^IKO Bu^avTivfjt 'loTOpiaq Kcd IloXuio^ov. = Analecta Bollandiana. Justin the First. Munchen. III. Studien zur Geschichte des byzant. Histoire du Bas-Empire II. Gibbon. Londra EPLBIP = 'EyK'OKA.. 7 vols.1901. Stuttgart. Stein. Oxford. Die hochsprachliche profane Literatur der Byzantiner. Paris. Bas-Empire II = E. = Vizantijskij Vremennik. Il-e Hãlfte. 1894-1927. Stahlin. I-III. Paris. Cambridge Mass. Paris.-G. Studien = E. G. 1892-Dagron. 1950 (Dumbarton Oaks Studies I). 1979-EHR = English Histori cal Review.F. 1877.. Harvard Univ. Byzance avânt l'Islam. II = A. Jones. 1944. 1896-1900. Paris. 1941-EBPB = Etudes byzantines et postbyzantines. Histoire du Moyen Age. 1978 Jones. Boli. Bruxelles. Vrem.C. 7 vols. Stein. Paris. Marcais. ed. Litteratur. Diehl et G.. Tozer. L'empereur Maurice.M. 1882ADSV = Anticnaja Drevnost' i Srednie Veka. Vasiliev. Dagron. Byzanz und Persien in ihren diplomatischvotkerrechtlichen Beziehungen im ZeitalterJustinians. Paris. A History of Greece form its conquest by the Roman to the present time B. Bucuresti. Naissance d'une capitale. 2 vols. London. v. 1944 si (R)EB pentru vols. Vasiliev. Roma. New York-Oxford. voi. LRE = A. 1864. Byzance et l'Orient sous Ies successeurs de Justinien. col. Leipzig (Munchen). Gtiterbock. 284-602. 1949Vasiliev. Praga. apãrate la Bucuresti VR = Variorum Reprints Viz. 3 voi. Vasiliev. Kirche und theologische Literatur im byzantinischen Reich. Bucuresti. L'empereurMaurice = Paul Goubert. Munchen. 2 voi. 1961. Moscova. Atena. ed. Naissance = -G. Schmid. Picard. et T. 1919. Le monde oriental = Ch. 1964 LM = Lexikon des Mitrelalters OCP = Orientalia Christiana Periodica. 1951. 1965RE = Paulys Realencyclopâdie der classischen Altertumswissenschaft. 1984 DOP = Dumbarton Gaks Papers. 1935-ODB = OxfordDictianary ofByzantium.A. Washington. Stein. ABREVIERI ALE ÎNGRIJITORULUI EDItIEI An.A. Press. ed. Il-er Teii. Le monde oriental de 395 â 1081. C. Reiches vornehmlich unter den Kaisern Justin II und Tiberius Constantinus. 1929-BZ = Byzantinische 2-eitschrift. Oxford. 1893REB = Revue des Etudes byzantines. Munchen. Beck. I. 1959 BMGS = Byzantine and Modern Greek Studies. Stein. Byzanz und Persien = K.D. Geschichte des spãtromischen Reiches. An Introduction to the Epoch ofjustinian the Great. 4 voi. neue Beafbeitung hrsg. 1996-FHDR = Fontes Historiae Daco-Romanae. Sanktpetersburg (Leningrad). Stein. a Vl-a. pub-lie par Remy Palanque. Diehl et Marcais. 1885 GRBS = Greek-Roman and Byzantine Studies Hunger. Stein. Otto Stãhlin. Berlin. wien. MV. The History of the Decline and Fãli of the Roman Empire.. Decline and Fãli. 19641982 FHG = Fragmenta Historicorum Graecorum. a Il-a. Sverdlovsk (Ekaterinburg) Beck.

ci întreaga dezvoltare în toate domeniile vietii. cu încetul. Burt Franklin. afirmã Krumbacher. oricât de sumar.PREFATÃ Dacã în privinta datei cu care se încheie istoria Bizantului . anastaticã. Consideratii atât de serioase nu pot fi ignorate. a limbii latine de cãtre cea greacã.. si o istorie a Bizantului trebuie sã prezinte. ceea ce deosebeste radical epoca bizantinã de cea romanã e strãmutarea centrului de greutate al imperiului din Apus în Rãsãrit si înlãturarea treptatã. cãci nu se pot avea în vedere numai faptele singulare. „Introducere".. ca simbol al primei manifestãri puternice a Bisericii crestine hotãrâtoare pentru dezvoltarea politicã si culturalã în Evul Mediu. Bury socoteste si el cã dezvoltarea „bizantinismului" a început din secolul al IV-lea si cã unele din trãsãturile sale caracteristice încep sã aparã îndatã dupã întemeierea Constantinopolului2.^ . adâncitã tot mai mult... Berna. acela în care elementul grec ajunse în Imperiul roman un fac1 Geschichte der byzantinischen Litteratur. noi vom începe istoria Imperiului bizantin de la Constantin cel Mare.. .. pentru el timpul în care se plãmãdesc germenii acestei aoi epoci a istoriei nu poate fi decât acela în care vechiul pãgânism oficial a fost înlocuit cu noua religie a lumii. toate aceste mari prefaceri.^t.. fãrã de care greu s-ar întelege aceastã istorie. Eminentul bizantinist englez J. prin întemeierea unei noi capitale. „Palladium al puterii politice si bisericesti a imperiului în Orient"3. hotãrâtoare pentru însusi caracterul Statului bizantin. predominant. A... împãrtirea istoriei bizantine în perioade. Munchen. „Introducerea" la Istoria Bizantului. *. Unii pornesc de la Justinian I. în sfârsit. 1897. si anul 330. 3 Byzanz (collaborateur pour l'Art byzantin: A. Dar Krumbacher a arãtat cu multã dreptate1 netemeinicia acestor pãreri si motivele pentru care trebuie sã se înceapã cu mult înainte de Justinian. din primele timpuri ale imperiului pânã în zilele celui din urmã Paleolog. . sau de la data decretului de închidere a Universitãtii din Atena (529). cãreia îi corespunde în limba noastrã caracterizarea de protobizantinã. . caracterizatã atât de bine prin expresia fruhbyzantinisch a germanilor. când imperiul se împarte între cei doi fii ai sãi. adaugã Krumbacher. 1970]. pãrerile se deosebesc când e vorba sã se determine mai precis timpul de unde aceastã istorie trebuie sã înceapã. învãtatul german vede punctul initial al acestui proces în întemeierea noii capitale la Constantinopol si în împãrtirea imperiului rezultatã dintr-însa în cele douã jumãtãti: de Apus si de Rãsãrit. Schneider). Francke AG. Geisteswissen-schaftliche Reihe". discutatã cu atâta pasiune în anii din urmã. în cele din urmã. London. 2 Cambridge Medieval History. în anul 324. IV. Prin aceste douã fapte se pecetluieste definitiv separatia. M. New York. a Il-a. când Constantin cel Mare ocupã tronul imperiului ca singur stãpânitor.. ca o consecintã a acestui fapt. în „Wissenschaftliche Forschungsberichte. e ceva artificial. dacã vrem o datã mai exactã. schitând astfel evenimentele secolelor al IV-lea si al V-lea. ed. . de la data urcãrii sale pe tron (527). timpul în care în limba.:„. a Orientului grec de Occidentul latin. Acestea se întâmplã. si chiar înainte de Theodosius cel Mare.-.:. 1952. Noi urmãm traditia practicã a expunerii acestei istorii pe dinastiile de împãrati. sau. timpul în care organismul Statului a suferit o prefacere adâncã si durabilã. tor politic de mare însemnãtate si. anul întemeierii Constantinopolului. în jumãtatea de Apus si cea de Rãsãrit.prãbusirea sub loviturile turcilor otomani (1453) .. în literatura si arta greacã se îndeplinesc prefaceri fundamentale. f^. asezate în cercul de influentã a culturii grecesti. De aceea. si care constituie întâia sa perioadã. De aceea.s 36 Franz Dolger reprezintã acelasi punct de vedere când afirmã ca început al istoriei bizantine anul 325. [ed.nu încape discutie. Verlag... Altii gãsesc mai potrivit a porni de la moartea lui Theodosius cel Mare (395). la începutul veacului al IV-lea. care pune capãt celei din urmã manifestãri superioare a vietii pãgâne./.«<„. 1923. voi. Sub raport politic. >-:.

el câstigã victoria. Licinius se retrase pe jumãtate învins. Acesta din urmã se întoarse atunci în locul pe care-1 pãrãsise. p.. într-o regiune de latinizare absolutã1. Vechii Augusti ai tetrarhiei. prin care crestinii obtineau libertatea deplinã a cultului. „Convertirea"sa. Conflictul izbucni în 314. Constantin. '**-*. ci Constantin. foit*. lorga. rãsturnând întreaga alcãtuire politicã a lui Diocletian. 32 [ed. desi Licinius o luase de sotie pe sora lui Constantin. *JZ«. PARTEA ÎNTÂI DINASTIILE CONSTANTINIANÃ si THEODOSIANÃ CU SUCCESORII LOR U-M-JI'UILM 9». p. datã la portile Romei (la Pons Milvius). Maxentiu pierind în apele Tibrului. pe Maximin Daia si pe Severus. între Sava si Drava. Bucarest. 1974. trecurã în locul lor ca Augusti. fãrã a-i recunoaste acest titlu. LUPTA PENTRU DOGMA NICEEANÃ v ' «J»K u w# *t* s * -fi CONSTANTIN CEL MARE l. Ei îsi asociarã. la l mai 305. 273. Bucuresti. fost ofiter al lui Galeriu. . împãrati subalterni. Constantin. Histoire de la vie byzantine. a_l doilea în Occident. Constantin porneste în Italia împotriva lui Maxentiu. 1 N. fiul lui Constantiu Chlorus. Evenimente grave se întâmplarã în curând. politica religioasã. 43 Aliat cu Licinius. ««AnC *M»» «fu Cu tMiuZ. . o revoltã împotriva lui Galeriu îl proclamã în locul sãu ca împãrat pe Maxentiu. toate mãsurile împotriva lor fiind abolite. s-a nãscut la Naissus (azi Nis). în bãtãlia decisivã din 312. Zosimus afirmã cã nu Licinius a fost cauza. La Roma. întruniti la Carnuntum. Vt *» *' •* . fiul lui Maximian. Chlorus muri în Britannia. Maximin si Galeriu pierirã în cursul acestui rãzboi. unde se zice cã împreunã au dat vestitul Edict de la Milan. >» t. voi. tracL de Mãria Holban. Când. cei doi Augusti ai tetrarhiei instituite de cel dintâi. p. la rândul lor. Constantin se întâlni apoi la Milan cu Licinius. iar pe Constantin doar îl tolerau. si legiunile îl proclamarã August pe fiul sãu. Galeriu si Constantiu Chlorus.Einlei-tung. care. în Pannonia. Dar întelegerea dintre cei doi Augusti nu tinu multã vreme. voind sã atragã de partea sa unele din popoarele care se aflau în cuprinsul stãpânirii lui Licinius2. îl recunosteau de August pe Licinius. Diocletian si Maximian. Prima luptã se dãdu la Cibalae. se retraserã în viata privatã. dupã obiceiul sãu. fjr •*** WT&L. Luptele lui Constantin cu rivalii. Recunoasterea crestinismului. 115. <* Zo V \$. rom. cel dintâi în Orient. si rãzboiul civil se dezlãntui îndatã. «4. 1934. ti 4*<. TVv»iuL Itt^ — C».. ceilalti doi membri ai tetrarhiei. în calitate de Cesari. în anul 306. Ea a fost îndelungã si înversunatã.* . se arãta necredincios pactelor încheiate. *» CONSTANTIN CEL MARE sI URMAsII SÃI.. care-i . otv*«. I. potrivit sistemului. asociati cu titlul de Cesari. dar având încã forte puternice.

Refugiat la Byzantion. Licinius îsi desfãsurã fortele de la muntele de deasupra orasului pânã la 200 de sta-dii.ai. cãci ambitia sa era sã reconstituie unitatea imperiului în folosul sãu si al familiei sale. strãbãtu Thracia. cu toatã armata. trecu râul pe malul celãlalt. simti nevoia sã trateze. unde i se fixã resedinta. L. Tetrarhia lui Diocletian îsi încheia astfel scurta sa existentã. Ea se discutã încã si azi. afirmã Zosimus4. Armatele rãmaserã în fatã mai multe zile. ne spune Zosimus. învins. Edictul a fost urmat de o serie de mãsuri luate de Constantin în favoarea Bisericii crestine. Fugi la Nicomedia. care nu exista mai înainte. care aruncã vina acestui nou rãzboi asupra lui. O armatã si o flotã impunãtoare se strânserã astfel. La Chrysopolis el dãdu o nouã luptã cu Constantin. Licinius pe Thracia si pe Orient. fu asediat si trecu în Asia. Aflând de aceste pregãtiri. 4 II. însotitã de viziuni. Teubner.000 de oameni. sã se creadã într-o adevãratã „convertire" a lui Constantin. nemaiavând decât putine trupe. fluviul si încãierarea a fost crâncenã: pânã la asfintitul soarelui au cãzut pe 45 NICOLAE BANESCU câmpul de luptã 34. s . sotia sa obtinând jurãmântul lui Constantin cã-i va respecta viata. I. Ai sãi. . Multi cãzurã din ambele pãrti. Pe neasteptate. Licinius îsi avea lagãrul în Thracia. Les Belles Lettres.BV ou SeScoKOTOt aînav. provocând panicã în armata rivalului sãu. încât Constantin. 19. Leipzig. pe care Licinius îl fãcuse Caesar. Izvoarele precizeazã contributia fiecãrei natiuni în corãbii si oameni. cel putin asa sustin Eutropius si Zosimus. a fost un fapt considerabil. 20. Historia nova. Constantin trimise emisari sã-1 execute. întorcân-du-se de peste Dunãre din rãzboiul cu sarmatii. pregãtindu-se iarãsi pentru rãzboiul cu Licinius. Crispus si Constantin. în apropierea luptei decisive cu Maxentiu. 28: HET' ou TroAu Toug dpitovg nair\cac. Valens. lupta fiind egalã3. Licinius trimise emisari la natiunile sale. ed. Texte etabli et traduit "X par Fr. Recunoasterea oficialã a crestinismului. unde a construit portul. voi. la stânga Adrianopolei (324). dar. Mendelssohn. restul cavaleriei trecu. Constantin rãmase de acum singur stãpânitor al imperiului. Renuntând la purpurã. Dupã zece ani. II. Licinius. „cãlcându-si jurãmântul. Paschoud. Putine probleme ale istoriei au fost atât de mult dezbãtute ca aceea a „convertirii". cãci era obisnuit cu aceasta". Constantin si-1 stabili pe al sãu lângã tãrmul Ebrului. la Adrianopol. 1971). aflându-se în tinuturile dusmanului. Toate acestea au fãcut sã se vadã într-însul un convins religios. A doua zi se încheia pacea în conditiile 2 Zosimos. poruncind sã fie pregãtite corãbii de rãzboi si forte pedestre si cãlãri. Flota lui Constantin ancorã la Pireu. Profitând de aceasta. care se întãrea retrãgându-se. fiul lui Licinius. cu o ceatã de cãlãreti. prin urmãrile pe care le-a avut. Licinius fu trimis la Thessalonic. Constantin deschidea iarãsi conflictul. la locul unde Tonos (Tungea) se varsã în Ebru (Mãrita). fiii lui Constantin cel Mare. Kcova'ravrivov Se KCCTU TO CTUv77î?Lg au-nâ Jtepi Ta av^Kei^eva ipavevTog ãniaTov KCCÎ Tâv Li?v<3v Tivã TCOV TtÎ Pambeia AIKIVVIOV Ãagovrcov napaan&cai Ibidem. Victoria lui Constantin nu fu decisivã. prin asa-zisul „Edict de la Milan". (TJV TOUTO avrâ ãt%6vri TOV tfjv avwv 6c<paipeîT. cu cei mai buni soldati. se predarã a doua zi. era demis din aceastã demnitate. pe care o pierdu. Nu dupã mult timp. s-a dus apoi la Thessalonic. 44 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN urmãtoare: Constantin rãmânea stãpân pe Illyricum si pe toate natiunile de dincolo. se predã (18 septembrie 324). II. 1887 (=Zosime. Histoire nouvelle. Paris. pânã la flotã.permiserã a da o nouã bãtãlie în Thracia. risipiti prin pãduri. erau proclamati Cesari. ca aceea a lui Constantin. iar a lui Licinius în Hellespont. Constantin a distribuit prizonierii între orase. Constantin. 17: AiKivviov JJ. si Licinianus.

pentru care perspicacitatea diabolicã a stãpânitorului universal realizare însemnãtatea aliantei cu Biserica pentru monarhia universalã pe care o pregãtea. Recunoasterea oficialã a crestinismului. 4 II. strãbãtu Thracia. El a primit. Putine probleme ale istoriei au fost atât de mult dezbãtute ca aceea a „convertirii". în apropierea luptei decisi-ve cu Maxentiu. cãci era obisnuit cu aceasta".000 de oameni. sotia sa obtinând jurãmântul lui Constantin cã-i va respecta viata. în secolul al IV-lea. Leipzig. Constantin trimise emisari sã-1 execute.. 7 Die Mission und Ausbreitung des Christentums in den ersten dreiJahrhunderten. 1898. în acea epocã: conferit in extremis. 1913. se stie. Edictul a fost urmat de o serie de mãsuri luate de Constantin în favoarea Bisericii crestine. Cei mai multi nu-i recunosc lui Constantin o convingere religioasã în favoarea crestinismului. pânã la flotã. botezul se socotea cã asigurã mântuirea. El si-a dat seama de puterea în crestere a noii credinte si vedea într-însa o armã pentru a-si pãstra unitatea politicã a statului. botezul pe patul de moarte . „ca si cum religia putea fi ceva pentru o inimã devoratã de setea de a domni".lucru obisnuit. Nu vede nici o deosebire între Constantin. Jacob Burck-hardt.. Aufl. nu sovãie a tãgãdui categoric acestui mare ambitios schimbarea de credintã. si Primul Consul când semneazã Concordatul: amândoi se gândeau numai la puterea si la gloria lor. Refugiat la Byzantion. cu cei mai buni soldati. pãrerile savantilor în aceastã privintã sunt foarte diferite. Renuntând la purpurã. Atitudinea lui Constantin a pornit din motive politice. Cum era de asteptat. fãcându-se crestin. Tetrarhia lui Diocletian îsi încheia astfel scurta sa existentã. pãrerile savantilor în aceastã privintã sunt foarte diferite. de altminteri. ca aceea a lui Constantin. 28: fiLT' oi) tov> mbt dpifovt TraTrjaat (fjv TOUTO avrâ avwv âcpaipeîrai. El a primit. Nu dupã mult timp. 1906. Adolf Harnack e de aceeasi pãrere când aratã7 cã. botezul pe patul de moarte . se predã (18 septembrie 324). 47 câmpul de luptã 34. Toate acestea au fãcut sã se vadã într-însul un convins religios. „cãlcându-si jurãmântul. se stie. Schwartz6. a fost un fapt considerabil. fu asediat si trecu în Asia. Licinius fu trimis la Thessalonic. sã se creadã într-o adevãratã „convertire" a lui Constantin. Licinius. învins. istoricul bisericesc contemporan. nemaiavând decât putine trupe. de altminteri. prin asa-zisul „Edict de la Milan". Ea se discutã încã si azi.Aufl. unde i se fixã resedinta. pe care o pierdu. 2. se predarã a doua zi. însotitã de viziuni. 3. crestinii reprezentau un factor însemnat în imperiu. si victoria crestinismului în Asia Micã era clarã înainte de epoca lui Constantin. La Chrysopolis el dãdu o nouã luptã cu Constantin.46 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Izvorul principal de la care se porneste în aceastã discutie este Eusebiu din Caesarea. iar în 5 Die Zeit Constantiris des Grossen. O pãrere identicã exprimã Ed. afirmã Zosimus4. Atitudinea lui Constantin a pornit din motive politice. botezul se socotea cã asigurã mântuirea. în acea epocã: conferit in extremis. istoricul bisericesc contemporan. dar. El si-a dat seama de puterea în crestere a noii credinte si . 6 Kaiser Constantin und die christliche Kirche.lucru obisnuit. Cei mai multi nu-i recunosc lui Constantin o convingere religioasã în favoarea crestinismului. 46 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Izvorul principal de la care se porneste în aceastã discutie este Eusebiu din Caesarea. Cum era de asteptat. Fugi la Nicomedia. risipiti prin pãduri. Leipzig. în cartea sa de mare rãsunet asupra lui Constantin5. prin urmãrile pe care le-a avut. Ai sãi. Constantin rãmase de acum singur stãpânilor al imperiului. Leipzig-Berlin.

vedea într-însa o armã pentru a-si pãstra unitatea politicã a statului. Jacob Burck-hardt, în cartea sa de mare rãsunet asupra lui Constantin5, nu sovãie a tãgãdui categoric acestui mare ambitios schimbarea de credintã, „ca si cum religia putea fi ceva pentru o inimã devoratã de setea de a domni". Nu vede nici o deosebire între Constantin, fãcându-se crestin, si Primul Consul când semneazã Concordatul: amândoi se gândeau numai la puterea si la gloria lor. O pãrere identicã exprimã Ed. Schwartz6, pentru care perspicacitatea diabolicã a stãpânitorului universal realizare însemnãtatea aliantei cu Biserica pentru monarhia universalã pe care o pregãtea. Adolf Harnack e de aceeasi pãrere când aratã7 cã, în secolul al IV-lea, crestinii reprezentau un factor însemnat în imperiu, si victoria crestinismului în Asia Micã era clarã înainte de epoca lui Constantin, iar în 5 Die Zeit Constantin's des Grossen, 3. Aufl., Leipzig, 1898. 6 Kaiser Constantin und die christliche Kirche, Leipzig-Berlin, 1913. 7 Die Mission und Ausbreitung des Christentums in den ersten dreijahrhunderten, 2. Aufl., Leipzig, 1906. 47 NICOLAE BANESCU alte provincii ea fusese destul de bine pregãtitã. Geniul politic al lui Constantin si-a dat seama de realitate si n-avea trebuintã pentru aceasta de o inspiratie specialã. Trebuie sã relevãm si pãrerile juste ale lui Hugo Koch8, care duc la aceeasi concluzie. V. Duruy nu se deosebeste în pãrerea sa de toti acestia, încercând a pãtrunde pânã în adâncul sufletului lui Constantin, istoricul francez declarã cã a gãsit într-însul „o politicã, mai degrabã decât o religie (une politique plutot qu'une religion)9. Ca si Burckhardt, îl apropie si el din acest punct de vedere pe Constantin cel Mare de Bonaparte. Alt istoric francez, mai aproape de noi, Leon Ho-mo, cunoscut prin atâtea pretioase lucrãri asupra epocii imperiale romane, îl prezintã pe Constantin, care practicase, ca si tatãl sãu, Constantiu Chlorus, monoteismul solar oficial10, evoluând putin câte putin, si încã înainte de campania de la Pons Milvius, cãtre un cult solar purificat, care sfârseste prin a lua caracterul unui adevãrat „deism". Autorul afirmã cã nu suntem în fata unui „fenomen individual" si semnaleazã un mers analog la colegul lui Constantin, la Licinius, „un pãgân convins". Homo aratã mai departe cã faimosul Edict "X 1913. Konstantin der Grosse und das Christentum, Munchen, 9 Histoire des Romains, Paris, 1885 (nouvelle ed.), t. VII, p. 88. 10 V. excelenta lucrare asupra sincretismului religios, care duse la monoteismul solar impus de Aurelian ca religie oficialã a imperiului: Les e'mpereurs romains et le christianisme, Bibi. historique, Paris, Payot, 1931; pentru citatia noastrã, pp. 114-116. 48 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN de la Milan, care poartã dubla semnãturã, desemneazã puterea cereascã supremã sub perifraze vagi - si, ca atare, strict deiste - ca „divinitate, divinitas", „tot ce este divinitate în locuinta cereascã, quicquid est di-vinitatis in sede caelestf, „divinitate supremã, summa divinitas1'. Rugãciunea pe care Licinius va cere armatei sale s-o rosteascã pe câmpul de bãtãlie de lângã Adrianopole, adaugã învãtatul francez, „va fi a unui curat deist". Dar pentru firile veacului al IVlea, setoase de credintã si înflãcãrate de practici, deismul, conchide el, suprem rezultat al monoteismului solar, nu reprezenta decât o formulã goalã si rece, „un de ces expedients commodes, ou lapolitiquepouvait trou-ver son compte, mais qui ne donnait satisfaction ni aux besoinsprofonds de l'âme, ni aux aspirations in-times du coeuf. N. lorga îl socoteste pe Constantin un latin, „un latin din Occident, foarte pãgân ca spirit, oricare ar putea fi pãrerea asupra pretinsului sãu «proces de constiintã», care miroase îndestul a politicã a pãcii romane si a punerii în faptã pentru ideea de Stat, mai sacrã decât toti zeii vechi si moderni, a

oricãrui element existent de vitalitate"11. A. A. Vasiliev, înregistrând diferitele pãreri privitoare la aceastã dezbãtutã chestiune, socoteste cã „recunoscând aplecarea sincerã a lui Constantin pentru crestinism, nu s-ar putea lãsa deoparte vederile sale politice; ele au trebuit sã joace un rol esential în atitudinea pe care a manifestat-o el în privinta crestinismului, care-i putea fi util în mai multe chipuri"12. 11 Histoire de la vie byzantine, I, pp. 31-32; cf. p. 81. 49 Fãrã a-si însusi minunile povestite de Eusebiu, Gaston Boissier crede în sinceritatea convertirii lui Constantin. Ea se explicã, dupã el, fãrã aceste minuni. E de ajuns sã ne amintim cã împãratul era un superstitios înspãimântat, care, zvonindu-se cã Maxentiu încerca sã-i atragã pe zei de partea sa prin tot felul de invocatii si sacrificii, se temea sã nu fie învins dacã nu obtinea protectia vreunei divinitãti puternice. Astfel, a fost adus a cere ajutorul Dumnezeului crestinilor. Când s-a decis la aceasta, continuã Boissier, nu s-a multumit a-1 invoca în adâncul sufletului sãu, cãci, ca toti pãgânii, el nu credea decât în eficacitatea practicilor. A pus deci dinaintea soldatilor steagul împodobit cu monograma lui Christos, faimosul labarum, si a asteptat rezultatul bãtãliei pentru a se declara cu totul cucerit de noua credintã13. Eminentul medievist francez F. Lot contestã motivele politice, când, trecând peste „convertirea" lui Constan12 Histoire de l'empire byzantin, Paris, ed. Picard, 1932, p. 60. 13 La fin du paganisme, t. I", Paris, Hachette et Cie, 1907, chap. Ier [labarum era o variantã a lui lauratum (gr. Ãavpârov) sau laureatum (signuni), întrucât stindardul lui Constantin cel Mare era o cruce dominatã de o coroanã de aur (semnul victoriei), iar sub ea se aflau portretele suveranilor, cf. H. Gregoire în „Byzan-tion", 12 (1937), pp. 277-281 (Encore l'etymologie de "labarum^. Bãnescu nu a luat în seamã (sau nu a cunoscut) si acele opinii care au admis o origine celticã pentru Ãââapov (de la celticul „llafar"), cf. J.-J. Hatt, La vision de Constantin au sanctuaire de Grand et l'origine celtique du labarum, în „Latomus", 9 (1950), pp. 427-436. Mai apropiatã ni se pare si nouã derivarea din lau-reum (vexillum); de adãugat la bibliografia acestui detaliu A. Alfoldi, The Conversion of Constantine and Pãgân Rome, Oxford, 1948 si M. Green, J. Ferguson, Constantine, Sun-Symbols and the Labarum, în „Durham University Journal", 80 (1987), pp. 917]. 50 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN tin, crede cã în adeziunea lui la crestinism e o parte de sinceritate. A pretinde cã împãratul Constantin a aderat la crestinism din motive politice înseamnã a crede cã avea interes s-o facã. Dar crestinismul era rãspândit numai în Pars Orientis. A trece la crestinism era, pentru un suveran care domnea în Occident, un non-sens, era chiar periculos, cãci armata, singura fortã realã a Statului, era pãgânã. Pentru Lot, numai o concluzie este posibilã: anume cã a cedat unei impulsiuni subite, de ordin patologic sau divin. Dacã nu s-a convertit de la victoria lui asupra lui Maxentiu, afirmã. învãtatul francez, a dat însã semne exterioare, oficiale, ale adeziunii sale la noua credintã. Din prudentã, Constantin menajeazã un timp pãgânismul; dar favorizati în permanentã au fost crestinii. Lot socoteste cã împãratul si-a arãtat mai cu seamã zelul dupã victoria sa definitivã asupra lui Licinius. (324). Labarum e de atunci gravat pe monede, în efigiile din acest timp, împãratul apare în atitudinea rugãciunii, cu ochii la cer. El intervine constant în afacerile Bisericii, interventie care culmineazã cu ocazia Sinodului de la Niceea (25 iulie 325). întemeierea Constantinopolului, care, dupã el, e o „enigmã", s-ar explica prin aceleasi sentimente. Lot vede în decizia grãbitã a lui Constantin, dupã victoria definitivã asupra lui Licinius, un semn al recunostintei sale cãtre Dumnezeu, care-i dãduse biruintã14: Un apãrãtor al sinceritãtii lui Constantin este si eruditul numismat al epocii lui Constantin, Jules Mau-rice15, întemeiat pe cercetãrile sale în acest domeniu. )4 La fin du monde antique et le debut de Moyen Âge, Bibliotheque de syntese historique,

l'Evolution de l'humanite, Paris, 1927, pp. 36-37. 51 Trebuie sã punem alãturi de toti acestia pe savantul olandez D. C. Hesseling, desi în consideratiile pe care le face el nu existã o perfectã coerentã, în lucrarea închinatã civilizatiei bizantine16, Hesseling se desparte de aceia care vãd în Constantin numai geniul politic. Inconsecventele atitudinii împãratului, ca si crimele de care s-a fãcut vinovat, sunt, afirmã el, contradictii evidente ale sinceritãtii sale religioase. Mãsurile care au lovit în pãgânism depãsesc apoi textul Edictului de la Milan, care acorda, simplu, deplina libertate a cultului. „ Cel mai bun mijloc de a rezolva aceastã contradictie", afirmã Hesseling, „este de a vedea înainte de toate în Constantin pe Cesarul roman decis sã mentinã unitatea imperiului'1. El îsi dãdea bine seama cã noua credintã devenise o putere în fata cãreia pãgânismul n-ar fi putut sã se mentinã mult timp. Ceea ce fãcea tãria crestinismului, zice autorul, era doctrina sa sprijinitã pe o revelatie precisã. Nu trebuie sã ne mirãm cã o astfel de unitate a fãcut o adâncã impresie asupra spiritului unui împãrat roman: el simtea bine cã era într-însa o fortã analoagã unitãtii care dãdea imperiului puterea sa, „încât nu numai din calcul, ci din convingere îmbrãtisa partida puterii spirituale în crestere". latã însã cã cercetãrile recente ale lui Henri Gre-goire, savantul bizantinist de la Bruxelles, clatinã din temelii pãrerile traditionale privitoare la „convertirea" 15 Constantin le Grand. L 'origine de la civilisation cbretienne, Paris, 1925. 16 Essai sur la civilisation byzantine, Paris, Alf. Picard et Fils, 1907, pp. 8-9. 52 lui Constantin si la vestitul Edict de la Milan. Ele meritã a opri îndestul atentia noastrã. Mai întâi, în primul sãu studiu, intitulat La „conver-sion" de Constantin11, H. Gregoire pune în adevãrata-i luminã rolul lui Constantin fatã de ideea crestinã, ajungând la concluzia cã Eusebiu a confiscat pentru întâiul împãrat crestin toatã gloria lui Licinius. Pornind de la constatãrile lui Harnack (Mission und Ausbreitung des Christentums in den ersten drei Jahrhunderteri), învãtatul belgian subliniazã existenta celor douã blocuri ale imperiului de la începutul secolului al IV-lea: Orientul crestin si Occidentul pãgân. Regiunea unde crestinismul a pãtruns mai adânc, de la primii sãi pasi pânã la victoria finalã, e Asia Micã. Considerând atitudinea împãratilor tetrarhiei fatã de chestiunea religioasã, se constatã, dupã patruzeci de ani de pace, reluarea persecutiei cu o înversunare ca-re-i dã caracterul unui rãzboi de exterminare. Rãspunzãtori de acest masacru sunt împãratii din Orient -Diocletian, Galeriu, Maximin -, ai cãror supusi erau, în masã, crestini, în Occident, rãmas pãgân în bloc, e, dimpotrivã, tolerantã: Constantiu Chlorus nu executã decât prea putin edictele de persecutie; Maxentiu, încã de la uzurparea sa, îi favorizeazã pe credinciosii din Roma, iar Constantin a luat deodatã atitudinea cea mai inexplicabilã, convertindu-se brusc, cum afirmã traditia ecclesiasticã. Totul s-ar explica prin convingerile religioase ale împãratilor. 17 Apãrut în „Revue de l'Universite de Bruxelles", 36 (decembre 1930 - Janvier 19M), pp. 231272. 53 m Aceasta e teoria istoricã pe care H. Gregoire o supune unei analize pãtrunzãtoare, pentru a proba cã „adevãratele motive de mãsuri adesea contradictorii nu sunt fãrã legãturã cu conjunctura politicã a momentului". Autorul probeazã, cã ideea persecutiei a pornit de la Galeriu18. în iarna anului 302-303, venind la Nico-media, la Diocletian, el a reusit a-1 convinge sã întreprindã exterminarea crestinilor. Galeriu exercita în acel timp o mare influentã, era, dupã expresia lui Gregoire, „sabia tetrarhiei". El repurtase asupra persilor, în 297, o victorie strãlucitã si era idolul armatei. Cele mai bune

contingente ale acestei armate erau alcãtuite din tãrani danubieni, pãgâni fanatici. Galeriu venea din aceleasi regiuni. Nãscut lângã Sardica, mama sa era o daco-romanã: mulier superstitiosa, cum o carac- • terizeazã Lactantiu, ea îi ura pe crestini. Ambitia lui Galeriu de a restabili unitatea imperiului în folosul sãu pare verosimilã. Prigonirea crestinilor îl fãcea sã aparã opiniei militare „ca un campion al cultului oficial". Abdicarea lui Diocletian si a lui Maximian, în 305, a fost, cum o probeazã textele produse de H. Gregoire, o adevãratã loviturã de Stat a lui Galeriu. Apoi, întrunirea vechilor Augusti la Carnuntum n-a fãcut decât sã sanctioneze deciziile Iui Galeriu. Acesta îsi alese Ce-sarii: Maximin Daia, o rudã, si Sever, un ofiter al campaniei din Persia. Când acesta muri, dupã proclamarea lui Maxentiu, Licinius, candidatul lui Galeriu, fu 18 Ed. Gibbon, în monumentala sa History ofthe Decline and Fãli of the Roman Empire, ed. Bury, t. II, p. 127 si urm., exprimã aceeasi pãrere cu privire la initiativa fanaticului Galeriu. 54 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN proclamat August. Constantin, care, la moartea tatãlui sãu (306), fusese proclamat de trupe împãrat, a fost tolerat de congres. H. Gregoire surpã apoi legenda care fãcuse din Maxentiu un „tiran" si un persecutor, stabilind cã, în realitate, acest uzurpator a fost primul binefãcãtor al crestinismului, în timpul domniei sale de 6 ani, el a oprit persecutia, a restabilit ierarhia bisericeascã si a restituit bunurile eclesiastice confiscate, în aceastã reabilitare, autorul are în sprijinul sãu cercetãtori care 1-au precedat (Caspar, Groag, Pincherle). în lupta pe care o ducea cu rivalii sãi, Maxentiu avea tot interesul sã exploateze nemultumirea stârnitã de persecutie. Mai departe, H. Gregoire aratã cã edictul de tolerantã al lui Galeriu, din aprilie 31119, cu acele stranii considerente ale preambulului, face evidentã o interventie care-1 va fi determinat pe implacabilul dusman al crestinismului, atunci muribund, la o astfel de palinodie. Singur Licinius a putut face aceastã interventie, cãci el s-a aflat la cãpãtâiul lui Galeriu în acele momente. Conflictul cu Maximin 1-a îndemnat a-i smulge actul de clementi fatã de crestini, pentru a-si atrage populatia atât de masiv crestinã a Asiei Mici. Lucrul n-a fost, desigur, prea usor. Ecoul luptei interioare a lui Galeriu a trecut în redactarea neobisnuitã a edictului. în ce priveste viziunile lui Constantin, întâmpinãrile învãtatului belgian sunt fãrã replicã, în autenticitatea Vietii lui Constantin mai nimeni nu mai crede astãzi. Acest „panegiric romantat", cum îl numeste H. Gregoire, e mult posterior evenimentelor. Cât pentru mo1 Afisat la Nicomedia, în ziua de 30 aprilie 311. 55 nograma lui Christos de pe scuturile soldatilor lui Constantin, ea nu e altceva decât semnul urãrilor ce se fãceau la aniversarea domniei împãratului, acele vota (publica) atât de frecvente în epigrafia numismaticã a epocii20. Astfel, întreaga „ travestire în cruciadã a campaniei din 312", pentru a întrebuinta expresia sugestivã a autorului, se nãruie înaintea criticii serioase, în lupta cu Maximin, Licinius apare aproape un „campion al crestinismului". Lactantiu a înregistrat faptul în toate amãnuntele21. Cele douã armate se aflau fatã în fatã la Tzirallum (azi Ciorlu), în Thracia, în câmpia pe care Lactantiu o numeste Campus Sere-nus (recte: Ergenus)22. Maximin promise lui Jupiter cã va nimici cu totul numele de crestin dacã va repurta victoria, în noaptea urmãtoare, un înger îi apãru lui Licinius, în somn, poruncindu-i sã se scoale si sã se uneascã cu armata sa, pentru a invoca numele Dumnezeului suprem, asigurându-1, în acest caz, de victorie. Licinius viseazã chiar cã se destepta si cã îngerul îi dicta cuvintele de care trebuia sã se foloseascã în rugãciune, îndatã ce s-a trezit, el chemã un secretar si-i dictã rugãciunea: „Dumnezeule suprem, te rugãm; Dumnezeule sfânt, te rugãm; îti încredintãm toatã 20 E vorba de semnul numeral X, pentru a zecea aniversare, într-o coroanã de laur (Jaurea). 21 De mortibus persecutorum, XLVI. 22 [în perioada bizantinã, toponimul Tzirallum a devenit TzourouKDos]. D. Gregoire a rectificat

expresia lui Lactantiu în Campus Ergenus, dupã numele afluentului Ergenus, Erginus al fluviului Hebrus, cum a rectificat si Campus Mardiensis în Campus Ardiensis, de la numele altui afluent Ardus, al aceluiasi fluviu. 56 dreptatea; îti încredintãm mântuirea noastrã; îti încredintãm imperiul nostru. Prin tine trãim, prin tine suntem învingãtori si fericiti" etc23. Soldatii lui Licinius puserã jos scuturile si cãstile, si împãratul, începând rugãciunea, fu urmat la moment de ofiteri si trupã, cu mâinile ridicate la cer. De trei ori repetarã rugãciunea, atât de tare, încât armata din fatã auzi zgomotul. Rezultatul luptei (30 aprilie 313) fu dezastruos pentru Maximin: soldatii lui crestini se predarã în masã sau se împrãstiarã. învinsul fugi pânã la Tarsos, în Cilicia. Licinius intrã apoi în Nicomedia, si Lactantiu ne spune cã aduse multumiri Dumnezeului care-i dãduse biruinta, iar la 13 iunie 313 se afisã în aceastã capitala edictul de tolerantã si restituire, numit atât de impropriu „Edictul de la Milan". H. Gregoire explicã apoi împrejurãrile conflictului dintre Constantin si Licinius, singurii Augusti rãmasi pe teren, faza finalã a acestui conflict, în care Licinius, speculând impopularitatea lui Constantin printre multimile pãgâne si populatia Romei, îsi schimbã atitudinea religioasã. Biruit în ultima luptã, datã la 18 septembrie 324, 23 Summe deus, te rogamus; Sancte deus, te rogamus. Omnem justitiam tibi commendamus; Salutem nostram tibi commendamus; Imperium nostrum tibi commendamus. Per te vivimus, Per te victores etfelices existimus. Summe sancte deus, Preces nostras exaudi, Brachia nostra ad te tendimus, exaudi, Sancte summe deus. , J 57 la Chrysopolis, în Bithynia, dupã ce o pierduse pe cea dintâi, lângã Adrianopol, el îsi pierdu mai întâi tronul si apoi viata, si trecu în istoria eclesiasticã pãtat de sângele celor din urmã martiri. Toatã gloria lui a fost atunci confiscatã în favoarea lui Constantin, îngerul care i se arãtase în Campus Ergenus pãtrunse mai târziu în legenda lui Constantin. Rugãciunea quasicrestinã adresatã Dumnezeului suprem (Summus deus) a trecut în Vita Constantini. Edictul din 313, pe care Lactantiu îl atribuie lui Licinius, e prezentat de Eusebiu sub numele ambilor împãrati; dar nici el, nici alt scriitor ecclesiastic nu 1-a calificat niciodatã ca „Edict de la Milan", si nici un istoric, bisericesc sau profan, nu ne raporteazã cã în conferintele de la Milan s-a produs vreun edict de tolerantã. Numele acesta e o conjuncturã modernã24. într-alt studiu, apãrut în Byzantion (13, 1938, pp. 561-583): Eusebe n'est pas l'auteur de la „Vita Constantini" dans sa forme actuelle et Constantin ne s'est pas „conveni" en 312, H. Gregoire subliniazã dezacordul radical dintre Istoria Eclesiasticã a lui Eusebiu si Vita Constantini, în privinta convertirii lui Constantin: pe când cea dintâi nu vorbeste nici de minune, nici de cruce, nici de labarum ori de Edictul de tolerantã, Vita repetã pretutindeni viziuni, miracole si stindardul cu crucea, fãcãtor de minuni. Savantul belgian conchide cã vreun „epigon", cu ajutorul diferitelor izvoare, printre care figureazã si Istoria Eclesiasticã, a compus compilatia care se numeste Vita Constantini. Acest 24 Interesantã concluzia lui Erich Caspar (Gesch. des Papsttums, I, 1930), citatã de autor: „Ein «Edikt von Mailand» ist vollig aus der Ueberlieferung zu streichen". 58 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN epigon a fãcut din persecutia crestinilor de cãtre Lici-nius cauza celor douã rãzboaie ale sale cu Constantin. La „vision de Constantin" liquidee, din aceeasi revistã25, e un rãspuns la obiectiile învãtatilor Zeiller, Alfoldi si Petersoa, în care autorul stabileste cã „viziunea" îsi are originea în panegirice pãgâne, adevãrate manifeste politice si religioase, dictate de Constantin. Mentionãm încã cele câteva recenzii26 în care autorul îsi apãrã cu succes punctul de vedere

împotriva preopinentilor sãi Andreas Alfoldi27, Norman H. Baynes28 si J. ZeilJer29. încheierile ce rezultã din toatã aceastã vie dezbatere sunt urmãtoarele: 1. Nu se mai poate admite o „convertire" a lui Constantin în preajma luptei de la Pons Milvius; 2. Asa-zisul „Edict de la Milan" e inexistent. El îsi trage originea din Edictul publicat de Licinius la Nico-media; 3. Vita Constantini, în forma în care ni s-a transmis, nu este opera lui Eusebiu din Caesarea, si a fost compusã cãtre sfârsitul sec. al IV-lea. Ea a crestinat, cum 25 14 (1939), pp. 341 si urm. 26 în Byzantion, VII, p. 652 si urm. si XIV, 341 si urm. Mai înainte (in nr. 10, 1935) a dat rãspunsul sãu hotãrât obiectiilor învãtatului J.-R. Palanque. 27 The helmet of Constantine with the Cbristian Monogram, extras din „The Journal of Roman Studies", 1932. 28 Constantine the Great and the Cbristian Cburch, Londra, 1929 (= „Proceedings of the British Academy", voi. XIV). 29 Quelques remarques sur Ies „visions" de Constantin, „Byzantion", XIV (1939), pp. 329-339. 59 NICOLAE BANESCU aratã învãtatul Gregoire, toate acele „viziuni" pãgâne puse pe seama lui Constantin; 4. Pãstrând un timp o prudentã rezervã fatã de noua credintã, geniul politic al lui Constantin si-a dat seama, dupã înfrângerea lui Maxentiu, de forta acestei credinte fatã de pãgânismul în decãdere si a înteles ce armã puternicã ar avea într-însa pentru asigurarea unitãtii monarhiei autocratice pe care o clãdea. De aici, toatã seria de mãsuri menite sã mãreascã autoritatea si prestigiul Bisericii30. Constantin a acordat clerului crestin toate privilegiile de care se bucurau pãgânii: 1-a scutit de impozite, de sarcini si servicii de Stat. în 321, a decretat legea 30 [Ca orice adevãr istoric, nici aceste concluzii, considerate de Bãnescu definitive la vremea respectivã, nu pot fi absolutizate, mai ales dacã le privim sub toate cele patru puncte ale lor. Spre exemplu, opinia care respinge paternitatea lui Eusebiu din Cesareea asupra „Vietii lui Constantin" este departe de a se fi impus în istoriografie, tendinta ei generalã înclinând azi spre acceptarea acestei paternitãti (pentru aceasta, v. J. Quasten, Initiation aux Peres, voi III, Paris, 1963, p. 450, ap. T. Bodogae, studiu introductiv la Eusebiu de Cezareea, Scrieri, partea întâia, Bucuresti, 1987, pp. 19-20; mai sceptic este G. Dagron, L'Empire romain d'Orient au IV siecle et Ies traditionspolitiques de l'hel-lenisme: le temoignage de Themistios, TM (Paris), 3 (1968), pp. 229276, aici p. 88, n. 25 si Idem, Naissance d'une capitale (v. Infra, n. 46). Referitor la „convertirea" lui Constantin cel Mare, scepticismul lui H. Gregoire este împãrtsit si de istoriografia actualã: convingerile intime ale lui Constantin vor fi diferit destul de mult de regulile ce s-ar atribuit unui bun crestin în zilele noastre, marcate de atâtea orientãri, unele destul de exclusiviste prin raportare la celelalte. Nu acesta e însã aspectul care conteazã cel 60 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN care dãdea Bisericii drept de mostenire, în urma acestui act, bunurile Bisericii cresc în mod considerabil. Foarte însemnate privilegii furã acordate (318) tribunalelor episcopa]e. Oricine îsi putea aduce pricinile dinaintea acestor tribunale si sentintele lor aveau aceeasi putere ca si cele ale tribunalelor civile, în 333, Constantin întãri aceastã jurisdictie a Bisericii. Aceastã strânsã, legãturã dintre Stat si Bisericã a fãcut ca Statul sã se intereseze de chestiunile religioase, ceea ce duse la Sinodul de la Niceea (325), primul Sinod ecumenic, fa.pt de o însemnãtate considerabilã, care afirmã întâia oarã politica Statului fatã de Bisericã. Prin noua sa situatie, Biserica crestinã dezvoltã o vie activitate care se manifestã mai cu seamã pe tãrâmul dogmelor. Statul intervine în discutiile dogmatice si le îndrumã cura îi dicteazã interesul. mai mult în cazul de fatã, ci deosebirea între ceea ce putea fi în fapt Constantin cel Mare în materie de convingeri religioase si ceea ce o întreagã hagiografie crestinã i-a atribuit de-a lungul

ed. în prezenta lui Constantin. A. în iulie 325. consubstantial cu Tatãl. 1981. T. cât si pe acelea ale adversarilor lui Arie. invitându-i sã se înteleagã. care nu putea admite ca pentru niste cuvinte zadarnice sã se tulbure pacea romanã. interveni cu autoritatea sa. Kaiser und Kirche von Konstantin bis Byzanz. Aceastã scoalã a fost. Aland. H. I. si un Sinod compus din episcopi din Libia si Egipt ratificã sentinta patriarhului (321). Darmstadt. în a doua jumãtate a sec. Vogt. iar Eusebiu de Nicomedia alungat din Scaun. Constantin ratificã Simbolul si-i reduse pe opozanti la tãcere. îl asigurarã pe împãrat cã doctri63 . împãratul avu atunci o mare idee politicã. I. la care participarã mai mult de 250 de episcopi (unii dau cifra de 318) si la care episcopul Romei trimise doi reprezentanti. El primi acolo atât plângerile partizanilor. Piganiol. o/jootxriog iâ> /Tarpi". consubstantial cu Tatãl. New York. Constantin cel Mare. nãscut. hotãrând a-i convoca pe episcopii din toatã lumea crestinã într-un Sinod care sã dezbatã chestiunea în prezenta sa. Doctrina lui Arie. Dupã discutii vii. El scrise patriarhului Alexandriei si lui Arie. Eusebiu de Nicomedia. Viata spiritualã era acolo deosebit de activã. socotitã de ortodocsi ca erezie. Athanasius din Alexandria. K. iar apãrãtorii cei mai distinsi ai Simbolului de la Niceea. pp.M. Sinodul 1-a condamnat pe Arie si a fixat Simbolul Credintei. Se credea cã pacea fusese redatã Bisericii. Lietzmann. 1974. duse scrisoarea. pasionatã de controversele religioase. zicea el. la Antiochia. Miinchen. 1938. 188-212. împãratul. H. exilati în locul lor. Berlin. 1982. Barnes. 1957. O. care-si apãrau ideile fãrã urã împotriva celor care nu le admiteau. Paris. dar realitatea dezminti foarte curând aceste sperante. Episcopii. Constantine and the Conversion of Europe. Constantine and Eusebius. Bucuresti. Ea se ivise de fapt mai înainte. Jones. ridicã o problemã din cele mai grave în sânul Bisericii.H. care pare sã fi avut conducerea dezbaterilor. Presses Univ. episcopul de Cor62 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN duba. si Acesta nu era deci homousios (o/zooucnog). iar nu fãcut. Hosius. 1960. unuî din oamenii cei mai luminati ai epocii. stiintificã si Enciclopedicã. Kraft. al III-lea. Tatãl exista dinaintea Fiului. dupã expresia lui Harnack. Ed. Konstantin der Grosse. Un preot din acest oras. L'Empire chretien (325-395). în Siria.] ' ' 61 NICOLAE BANESCU Alexandria Egiptului era în acea vreme marea metropolã a stiintei grecesti. Konstantin der Grosse und sein Jahrhundert. unde Lucian. asistat de Hosius. si dogmele formau în acel mediu de neastâmpãr intelectual obiectul celor mai aprinse discutii. Arie. „Aus der byzantin. Iliescu. dusmanul înversunat al lui Arie. Dupã câtiva ani. 1947). Die Anfãnge des Problems Kirche und Staat. Massachussets. adunati în Sinod la Ierusalim. îsi reluã îndatã influenta asupra lui Constantin. în 324. 1948).D. în aceste dezbateri. a Il-a. A. Patriarhul Alexandru îl excomunicã pe Arie. Dacã Fiul este nãscut din Tatãl. Ceea ce stim în aceastã privintã ni s-a transmis prin scrierile unora din membrii Sinodului si ale unor istorici. readus în Scaunul episcopal. mai sunt de mentionat J. favoritul împãratului.timpului (în sens similar. avu o parte mare. „Sitzungsber der Berliner Akad. se informã la fata locului si se întoarse. O doctrinã nouã se iveste acum în lumea Alexandriei. îsi fãcu multi adepti. Astfel se deschise. cunoscut pentru stiinta sa. Constantin însusi se schimbã total în favoarea arienilor: Arie si discipolii sãi cei mai zelosi au fost rechemati din exil. Cambridge. Arie fu exilat în pãrtile cele mai sãlbatice ale Illyriei si scrierile sale arse. aducând lui Constantin toate informatiile privitoare la agitatia arianismului. Barnea. de France. der Wdss". Arie s-a refugiat pe lângã Eusebiu al Nicomediei si a aflat în Orient multi partizani printre episcopi. celebrul Sinod. leagãnul arianismului. Actele Sinodului nu ni s-au pãstrat. din bibliografia subiectului. în care Christos a fost recunoscut ca „Fiul lui Dumnezeu. Arbeit der Deutschen Demokratischen Republik". în bazilica din Niceea. ed. întemeiase o scoalã de exegezã si teologie. 1962 (=Londra. recomandând clerului din Alexandria exemplul filosofilor Greciei. Constantin îl biruise definitiv pe Licinius si venise la Nicomedia.

Etude sur le «cesaropa-pisme» byzantin. p. a pus temelia raporturilor dintre Stat si Bisericã. Dagron. 1939). ca si bibliografia utilã a scrierilor aceluiasi autor se poate gãsi în foarte recentul Lexicon prosopografic al istoriei si civilizatiei bizantine ('EyKVKÃoxmSiico IJpcxTconoypaipiKO AetiKO Bvtavnvrîq 'latopiac. acum patriarh al acestei dieceze. 381-403. sensul lor general confirmând afirmatia fãcuti aici de Bãnescu. s. Paris. Tbe Byzantine Theocracy. prin confirmarea lor. Naissance d'un capitale. Cambridge. voi. Bury. De cinci ori izgonit din Scaunul patriarhal.G.-G. H. 33108. G. 1977. învinuit de adversari cã a împiedicat transportul grâului egiptean la Constantinopol.-M. 355. E mai acceptabilã în aceastã privintã pãrerea unui cercetãtor spaniol al acestei politici 31 Cariera. nu îl primi pe eretic. 65 . în „Church History". între acestea. t. si G. voi. XIV)]. cap. dupã izvoare. p. p. îsi atrase mânia lui Constantin. au fost caracterizate prin termenul de cesaropapism. considerabil augmentate si îmbunãtãtite de Bury. se stie. p. 1996. ci practicã si politicã32. Sawides.3 de la p. Beck. 46). 36-37 (cap. editat sub îngrijirea lui A. si. Miinchen. El continuã totusi lupta sa neobositã în sprijinul Ortodoxiei si nu numai în timpul lui Constantin. 1978. 32 Ortiz de Urbina. 136-139. despre acelasi Athanasie al Alexandriei. pãrere dupã care principiul conducãtor al politicii constantiniene în controversa arianã nu a fost de naturã doctrinarã. de Gibbon. Constantin se crestinã. cu toate prigonirile dezlãntuite împotriva sa. au apãrut la Londra. Miinchen. 1959. cu o bibliografie cuprinzãtoare a subiectului.v (în special pp. mentionãm ca mai importante urmãtoarele titluri: H. respins în ultimii ani de atâtia învãtati ca inadecvat33. L. S. „Byzantion".. Cea mai accesibilã editie a scrierilor lui Athanasie cel Mare se aflã în P. Kai /ToArncr/wC = EPLBIP). Ei cerurã sã fie reprimiti în dieceza Alexandriei. Paris. ed. 1984 (c/ Infra. care chemã Sinodul. Runciman. S-a cãutat a se explica aceastã neasteptatã schimbare de atitudine a împãratului prin influenta Curtii sau prin relatiile intime si de familie. Dagron. ed. o serie de alte aparitii editoriale au îmbogãtit sensibil datele discutiei. Das byzantinische Jabrtausend. în care totusi muri. Editions Gallimard. si el primi botezul din mâinile lui Eusebiu de Nicomedia. 25-28. Athena. La politica di Costantino nella controversia ariana. Sanstetie. „Atti del V Congresso Internationale di studi bizantini" (= „Studi bizantini e neoellenici". stâlp al dreptei credinte31. S. v. pp. The History of the Decline and Fãli of the Roman Empire. care vor stãpâni de acum statornic viata religioasã a Bizantului. poate si prin aceea cã suveranul nu-si dãduse de la început seama cât de puternice erau în Orient sentimentele celor ce simpatizau cu arianismul. I. 419-435 din cap. 131-195 si 532-594. Interventia autoritarã a împãratului. Geanakoplos. 383-403. XXI. Index general. Alte editii. 1996 (cea mai recentã si mai completã abordare)]. Athanasius. ci si sub urmasii acestuia. [Cele sapte volume ale noii editii. pp. Beck. V. Roma. 284-298. 1896-1900. Athanasius lãsã amintirea unui mare atlet al lui Christos. 64 sovãitoare a împãratului. Kirche und theologische Literatur im byzantinischen Reich. DJ. a Il-a. n. 34 (1965). J. numai pe patul de moarte. luând parte activã la lucrãrile lui si dând deciziilor luate putere de drept. Eusebe de Cesaree et la naissance de la theorie «cesaropapiste». p. ci prezenta o formulã de credintã neutralã. pp. 37-38.-G. fãcând a se recunoaste oarecum suveranul drept cãpetenie a Bisericii. 33 [De la redactarea acestui text. „Staat und Kirche". Empereur et pretre. Raporturile acestea. îndeosebi n. Ignacio. sa furtunoasã a fost schitatã cu obisnuitu-i talent. Church and State in the Byzantine Empire: A Reconsideration of the Problem of Caesaropapism. II.NICOiAE BÃNESCU na lui Arie nu era contrarã credintei niceene. 42 (1972). un semiarian.

situat la poalele Alpilor. veche colonie a Megarei. si cu depãrtata insulã a Cretei. t. Lot. în urma unui vis . iar Diocletian fãcu din Nicomedia resedinta sa preferatã. dupã fericita expresie a lui Ed. Motivele n-au putut fi decât politice. 37 El îsi trage numele de la Byzas. lorga. suveranul putea face fatã deopotrivã pericolului ce ameninta la Dunãre si la Eufrat. Hr. noua capitalã se putea usor apãra împotriva asalturilor dusmane. Timp de secole. Cu prilejul ultimelor operatii ale rãzboiului cu Licinius. dupã mãrturia lui Sozo-menos36. Flota sa avea cel mai sigur adãpost în Cornul-de-Aur. cheia drumului ce duce la continentul Africii39. înfipt ca un cui între • 35 Ed. insula care unesc coasta Thraciei cu cele ale Asiei si Helladei. îl fãcea sã supravegheze mai bine decât din Roma miscãrile barbarilor Germaniei. si cine avea în mâinile sale aceste douã . Ajuns apoi la capãtul nãzuintelor sale si mai aproape de apusul vietii. 150. La fin du monde antique et le debut du Moyen Âge. Portile se si construiserã. op. în alegerea unei situatii privilegiate a fundatiei sale. o însemnãtate preponderentã în toate domeniile. seful expeditiei (jumãtatea sec. si numai rareori s-a oprit la Roma. Ridicat la tron de legiunile britanice. în primele veacuri ale erei noastre. desigur. Suveranitatea acestei capitale se pierduse. pe Cornul-de-Aur38. 67 NICOLAE BANESCU Thracia. pe tãrmul european. când. împodobind-o în câtiva ani cu multã mãretie. 1909. * Scriitor bisericesc din secolul al Vlea. Gibbon. care.2. a alergat în grabã acolo unde prezenta sa era necesarã. la locul unde fusese vechiul Ilion (Troia). 66 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN interesa. unde presiunea barbarilor era tot mai amenintãtoare. cel mai bun port din lume. 1-au putut îndemna pe Constantin a pãrãsi vechea capitalã a imperiului. pentru nevoile pãcii sau ale rãzboiului. era în chip firesc paznicul insulelor Arhipelagului. observã cu dreptate N. în cursul secolului al III-lea. protejatã dinspre uscat de zidul ce se întindea de la port pânã la tãrmul Mãrii Marmara (Pro-pontida celor vechi). la fiecare pas. al VIMea î. de care tinea. iar pericolul prezentat de Imperiul persan al Sassanizilor dãdea o importantã tot mai mare frontierei de est. Constantin.Constantin se hotãrî asupra orasului Byzantion'''. 43. în întinderea excesivã a cuceririi. înainte de Constantin. înconjuratã din trei pãrti de apã.. Stãpânul Constantinopolului. proclamau atât de elocvent traditiile pãgânismului. se pare. Orientul rãmânea aproape intact. un mare Stat a avut destinul sãu legat de acest oras. cei doi Augusti ai tetrarhiei si-au stabilit resedinta în provincii. Bosforul si Hellespontul sunt cele douã porti ale Constantinopolului. Orientul elenic a avut. II. a vizitat pe rând provinciile statelor sale. cit. El avu. prea putin. Asia Micã si Pont. Constantin se gândise mai întâi la coasta asiaticã. care-1 34 F. s-a gândit a-si stabili într-o resedintã permanentã puterea si maiestatea tronului35. Puterea economicã a pãrtii de Rãsãrit era mult mai mare decât a celei de Apus. de la Acropolea cetãtii pânã la turnul din Galata. împãratul se duse acolo în persoanã si trase hotarele cetãtii viitoare. Tot de aici se puteau arunca repede armate la frontierele de Nord si de Est. el putuse admira pozitia incomparabilã a acestui oras. si în multe rânduri Constanti-nopolul a putut reface imperiul34. De aici. Gibbon. Maximian îsi tinea de obicei Curtea la Milan. cât timp a beneficiat de o bunã sãnãtate. a cãrui intrare era interzisã flotelor vrãjmase printr-un puternic lant de fier aruncat de la un tãrm la altul. în fata Occidentului devastat. cum observã atât de judicios Ferdinand Lot. o mizerie adâncã a urmat epocii Antoninilor. p. militare si economice. Londra. dupã înfrângerea Iui Licinius. din marginea asiaticã a Bosforului. care.stim ce mare loc tin viziunile în activitatea acestui împãrat . p. invaziile germanice zguduirã puternic provinciile din Apus. motive serioase de a pãrãsi Roma si a-si strãmuta în Orient noua capitalã.). întemeierea Constantinopolului De o însemnãtate covârsitoare pentru dezvoltarea ulterioarã a Statului a fost întemeierea noii capitale a lumii romane. Asezatã în punctul de întâlnire al Europei cu Asia. Bury. Nu trebuie sã credem cã amintirile republicane ale Romei sau privelistea monumentelor sale impunãtoare. ed.

împãratul rãspunse cã va merge pânã când îl va opri cãlãuza nevãzutã care merge înaintea sa. cãlãuzind brazda traditionalã. dupã victoria sa asupra ultimului împãrat al tetrarhiei. Avantajele comerciale ar fi fost. p. conduse solemn procesiunea. de la ThessaLonic. orasul lui Constantin) s-a impus si s-a pãstrat pânã astãzi. comertul lumii întregi fu atras la Con-stantinopol40. din punct de vedere comercial. Timp de secole. 7. Când cei din jurul sãu îi atraserã atentia cã a depãsit cele mai vaste dimensiuni ale unui oras. din Creta si Rhodos. p. singure. si aici îsi gãsesc toate capãtul lor natural". p. care mijloceau aici traficul cu interiorul tãrilor pontice. furã de acum opriti prin aceastã barierã puternicã. Când însã cele douã porti se deschideau pentru comert. de o însemnãtate deosebitã cã mai multe din aceste cãi maritime. zice el. pozitia privilegiatã a fundatiei lui Constantin din toate aceste puncte de vedere. ed. iar cel de Con-stantinopol (KcovatavTivovno^iq. Epitetul „de Aur" face aluzie la bogãtiile care. TheByzantineEmpire. care însemna hotarul pânã unde trebuia sã se întindã orasul. Hertzberg. 39 N. dincolo cu Turanul si Iranul. Constantin întreprinse constructia noului oras. 1923. Lucrãrile nu erau încã terminate când împãratul sãrbãtori inaugurarea. 1907. îsi mânaserã flotele pânã în mijlocul Mediteranei. 1883. 4. lorga. Londra. din Attica. Constantinopolul e centrul unde se încruciseazã toate marile drumuri ale imperiului42. care. a fost întotdeauna foarte im* Gibbon. pe apele Pontului si Mediteranei. n-are seamãn în ce priveste avantajele sale pentru comeit si navigatie. Bury. Un rescript imperial îi dãdu numele de Noua Romã (Nea 'Pa)fir[). Oncken). în ziua de 11 mai 330. La 324. Bury. în sec. . History cfthe Later Roman Empirefrom the deaih of Tbeodosius I to the death ofjustinian. de asemenea. de la Marea de Azov. II. 156. Portul Chrysokeras. Geschichte aer Byzantiner und des osmanis-chen Reiches (colectia „Allgemeine Geschichte in Einzeldarstellungen" a lui W. la 15 stadii de vechea fortificatie. „El e asezat la încrucisarea tuturor cãilor maritime. afirmã Bury. Locul ce-1 închideau ele era de patru ori mai mare decât al orasului Byzantion. de ajuns ca sã-1 convingã pe Constantin în favoarea acestei pozitii. t.0 ^^^^^^mfiSji^^^ . Barbarii Pontului Euxin.. cit. op. Constantin crea aici un Senat. învãtatul german G. 41 J. din punct de vedere comercial. Legenda crestinã raporteazã cã suveranul. toate produsele tinuturilor de la miazãnoapte si de la miazãzi veneau în 38 Figura pe care o descrie are forma unui corn de cerb sau de bou.: 68 portul capitalei. sunt numai continuarea altor mari linii. ca în Roma. Zidurile lui Constantin începeau de la port si ajungeau la Marmara (Propontis). 22. în partea de Sud cu interiorul Africii si cu porturile Mãrii Rosii si Oceanul Indian. se vãrsau în portul Constantinopolului. Era. p. N-avu totusi curajul sã identifice pe senatorii fundatiei sale cu cei din vechea capi42 G. din vechime vestit. Astfel.. De la început. Londra. /. ca si cele de la Alexandria Egiptului. pentru bizantini. l. si anume toate câte veneau din Marea Neagrã. yevâ-âhia. Importanta acestei cetãti din punct de vedere strategic si economic fusese recunoscutã de cei vechi. care de la limanul Ni-prului. în cuvinte care meritã a fi reproduse. de la Phasis. de la Trape-zunt. al III-lea.treceri le putea închide usor flotelor dusmane. politic si militar. 69 NICOLAE BANESCU portant faptul cã. Hertzberg subliniazã. din tãrile cele mai depãrtate.. cu lancea în mânã. din Delta Nilului se întâlnesc aici. Aceastã datã rãmase ziua aniversãrii sale. si pe deasupra nu era unul care sã se compare cu promontoriul vechiului Bizant în privinta tãriei strategice41. si provinciile Orientului mântuite de primejdiosii pirati. 67. Berlin. cãci gândul sãu a fost ca noua capitalã sã fie asemenea celei vechi. în sfârsit.

cu multele lui curti.ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN talã: ei furã pusi Ierarhic în urma acelora. Bãile. 27 (1924). care-1 înconjurau din toate pãrtile. 289-314. cititorul se poate documenta apelând la magistrala sintezã a lui G. ca si pentru bibliografia ei. Apoi. I. e adevãrat. 1992. 443-444 („L'Epine"). în stânga. dintre care una de dincolo de Cor-nul-de-Aur o aminteste pe cea de peste Tibru a Romei (Trastevere). clãdirea palatului imperial. ne aratã pânã la ce amãnunte fu împinsã grija de a face din Noua Romã un oras asemenea celui vechi. El fusese adus de Constantin. p. el vru sã perpetueze aceastã amintire si trase pe locul acela principalul Forum. Numai în 339 Constantin luã Consulatul la Constantinopol. mult mai târziu). partea a doua („L'Hippodrome"). fiind simpli clari. numele de Capitoliu dat uneia dintr-însele. cum erau senatorii Romei. între Hippo-drom si Sfânta Sofia. moaste de martiri. asupra lui Xerxes. Porticele. The serpent Coloumn of Delphi in Constantinopole: placement. în sfârsit. 28 (1925). dupã mãrturia pe care o aflãm la istoricii eclesiastici. Madden. Trofeele rãzboaielor memorabile. El avea formã elipticã si. în ce priveste consulii. purposes and mutila-tions. înregistrând legenda dupã care Constantin ar fi îngropat sub fundamentul coloanei pãrticele din lemnul sfânt al crucii. v. pentru a-si împodobi fundatia sa. Etudes de topographie de Constantinople byzantine. Guilland. Dagron. erau împodobite cu coloane de marmurã de tot felul si cu numeroase statui de bronz. Cuprinderea a sapte coline în incinta orasului (douã dintre ele. cu sceptrul în mâna dreaptã. Statuia colosalã a lui Apollo. Constantin despuie orasele Asiei si Greciei de cele mai pretioase ornamente ale lor. Ideea rolului de resedintã imperialã e exprimatã în reprezentãrile monetare ale orasului lui . pe însusi Constantin. 43. 111-1451. cu grãdinile. Fiindcã în timpul asediului vechiului Byzantion împãratul îsi asezase cortul în vârful colinei a doua. D. era asezatã în vârful coloanei. Era o constructie mãreatã. Presses Universitaires de France. 12 panere pentru pâinea 71 un Circul sau Hippodromul. asa numita spina44. lSO-201. Paris. un nimb de raze strãlucitoare îi înconjura capul43. pe care Victoria înaripatã punea piciorul. 16. pãstratã pânã azi. la cele douã intrãri de la capete. închinatã întelepciunii divine si terminatã de Constantiu. si vechiul Palladium adus din Roma. pp. nu clarissirni. Artistul îl înfãtisase pe zeul luminii sau. porticele si terasele sale. 72 strãlucite mozaicuri. fratele sãu. Pentru coloana celor trei serpi încolãciti. Naissance d'une capitale: Constantinopole et ses institutions de 330 ã 451. nu putea lipsi nici aici. Lathoud. Constantin. 1974]. adusã din Atena sau dintr-un oras al Phrygiei. La consecration et la dedicace de Constantinopole. între care Sfânta Sofia. dupã biruinta lor de la Plateia. ale cãror capete purtau celebrul trepied de aur închinat de greci templului de la Delphi. pp. si globul. pe când Constans. 44 [R. Constantin ridicã. erau împodobite de statui. Sfânta Irina. BMGS. care purtau numele de Zeuxippos. în mijlocul acestui Forum se înãlta o coloanã uriasã de porfir. autorul so-coate cã toate acestea proclamã originile crestine ale Constan-tinopolului. acoperea o mare întindere de teren. între altele. cum presupuneau supusii. Fãrã nici un scrupul. Thomas T. împãrtirea teritoriului în 14 regiuni. [Pentru ansamblul acestei problematici. De atunci. „Echos d'Orient". 1969. biserici. cu coloana de bronz a celor trei serpi încolãciti. îi lãsã la Roma. Berlin—Amsterdam. statuile zeilor si eroilor. pânã la moartea sa. îl luã la Roma. care ocupa un loc atât de însemnat în viata Romei vechi. ridicatã încã din vremea lui Septimiu Sever. Consulatul fu împãrtit între cele douã capitale. era împodobitã. douã arcuri de triumf. ale înteleptilor si poetilor antichitãtii furã aduse spre a înfrumuseta noul oras. voi. si Biserica Sfintii Apostoli. Axa care tãia în douã arena. împodobitã de Eucharistiei. din care se mai vede astãzi o parte. pp. unde împãratul îsi alese locul de mormânt.

143-159. ea poartã pe cap coroana de zid (^modiolos) si tine în mâna stângã cornul plin de fructe. Un privilegiu mare la Roma fuseserã distribuirile de grâu. Constantinopole et ses institutions de 330 ã 451. tine în mânã sceptrul. v. Graz 1893. 1829. 115. Acoperitã de un lung chiton si de o manta. al cãrei Scaun este45. Tyche îsi avea la Constantinopole statuia sa. 414. Naissance d'une capitale-. 17 si 432. 377-381. care-si aflau usor mijloacele de existentã în satisfacerea trebuintelor si luxului celor bogati. 307 si 336J. lungã. care întotdeauna a stãpânit conceptia politicã a Bizantului. 74 curiali ai provinciilor. Presses Universitaires de France. Strãmutarea centrului politic în Orient a fãcut cu putintã despãrtirea definitivã. 40. potrivit obiceiului. Cu aceasta. Versammlung deutscher Philologen und Schulmâner in Wien". ca si Tychepoleos. O clasã care ajunse în curând numeroasã în Constantinopol a fost aceea a meseriasilor si a negutãtorilor. Elenismul .cã noua creatie a lui Constantin e si capitala lui politicã. cu picioarele sprijinite pe partea dinainte a unei corãbii. cã împãrati din veacul al V-lea au purtat acest tip de coroanã. Pentru semnificatia constitutionalã a lui „modiolos".. ale imperiului (pars Orientis si pars Occidentis). 102)]. atestat de losif Genesios si pentru împãrãtesc. 40eanee. în mai putin de un secol. Festschrift zur 42. Lipsa acestui atribut pe reprezentãrile monetare ale vechii Rome ne aratã cum observã Louis Brehier . e înfãtisat pe monedele lui Constantin. p. 185. caracteristic numelui sãu de Antbustf6. 12 (1937). Bonn. Charanis. 38 (1938). Idem în „Byzantion". Pentru a-si popula noua capitalã. pp. QOX (II. sub Theodosius cel Mare. G. p. ed. pp. F. Dagron. Naissance d'une capitale. pe lângã numele de Kcovaravnvovno^ig si Nea PmjJiTf]. când Constantin al Vll-lea Porphyrogennetos afirma în „De cerimoniis". Dagron. [Termenul modiolos apare în surse numai din veacul al X-lea. n. pe de altã parte. editia a Il-a. a celor douã jumãtãti. p. deosebirea dintre ele se adânceste din ce în ce mai mult. p. Constantin îi invitã pe bogatii senatori ai Romei. pe de o parte. simbolul Constantinopolului. luat din numeroasele reprezentãri ale zeitei TV%TI noheax. consideratiile înnoitoare ale lui G. Izvoarele vechi ne spun cã împãratul Constantin cel Mare. 13 (1938). oferindu-le domenii si pensiuni. din epoca elenisticã si romanã. c. Reiske. Juillet-Aout 1915). se poate adãuga discutia lui P. 1984. Paris. 240. voi. Paris. The Imperial Crown Modiolus and its Constitutional Significance. Dolger în BZ. 1984. 1893.Constantin: bustul încununat de laur si acoperit de mantia imperialã. de asemenea45 Constantin et la fondation de Constantinopole. 44-45. AL\nepa 'PW/JTJ. pp. incinta orasului nu mai putu cuprinde multimea populatiei revãrsate dincolo de ziduri si ea a trebuit sã fie lãrgitã. 73 NICOLAE BANESCU "N. largitiones fru-mentariae. 15. Urmãrile fundatiei lui Constantin au fost hotãrâtoare pentru istoria ulterioarã a imperiului. pp. al cãrei tip. a închinat orasul sãu zeitei Tyche si. Libertãtile de care se bucura plebea Romei furã introduse si la Constantinopol. El îi atrase în fundatia sa si pe cei mai avuti * [Despre legãturile dintre 'Av&ovaa si echivalentul sãu latin Flora.. „Byzantion". Constantinopole imagi-naire: Etudes sur le recueil des Patria. 189-195. stând pe tron. în „Revue historique". în „Analecta Graeciensia. si de atunci Panaghia se impune definitiv ca patroanã a orasului47. dãruindu-le palate construite în diferite cartiere. Die Tyche von Konstantinopel. Strzygowski. sceptrul tinut în mânã figurând autoritatea imperialã. 1984. de Rãsãrit si de Apus. în pofida unitãtii teoreticã a imperiului. 471. dupã cum vechea Romã îl avusese pe acela de Flora. I. Statuile sale au fost distruse în epoca iconoclastilor. si Constantin le acordã si capitalei sale: corporatii de ncwicularii furã organizate pentru a aduce grâul din Siiia si Egipt48. Faptul cã statuia zeitei Tyche din Constantinopol purta acest „modiolos" este întãrit de emendarea fãcutã de G. Dagron. ia dat si numele sacerdotal de 'Av&ovcrct.

Modificarea structurii statului. sugestia divinitãtii.. si istoria constitutionalã a Principatului. El îi învinse pe germani. Aparenta republicanã a fost înlãturatã complet înainte de sfârsitul veacului al HJ-lea. Bury. The constitution of the Later Roman Empire. Crearea orasului resedintã a lui Constantin se împleteste cu o serie de reforme care contribuirã a preface radical structura Statului roman. col. cel dintâi îsi puse pe frunte diadema de tip oriental. 1921. Opera sa a fost continuatã si desãvârsitã de Constantin.. a cãrui pozitie constitutionalã era exprimatã prin titlul de princeps.. a precizat cu multã documentare aceastã pãtrundere. Paris. ales în septembrie 284.. 75 aceastã limbã vorbi episcopilor în Sinodul de la Ni-ceea.. în primele trei veacuri. o rupere cu trecutul. 76 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN nant. 1930. era. întreprinse hotãrât un plan de reforme concret si logic. ca si despre echivalentul sãu grecesc va\>K>. I. Paris. aceastã perioadã a imperiului a fost numitã cu drept cuvânt Principatul sau Diarchia. I. . Imperiul roman întemeiat de Augustus a fost. care s-a impus cu începere din veacul al VII-lea. La defense du monde. La ruine de la civilisation antique. Ahrweiler. dupã câteva secole. Ceremonialul. 99 si urm. afla o limitare a puterilor sale în drepturile Senatului. care transformã d-efinitiv Statul dintr-o republicã într-o autocratie. Conceptia orientalã a suveranitãtii.Reformele a. împãratul. p. Cu Aurelian. Histoire de la ine byzantine. precum si H. si limba sa era limba latinã. Aceastã mare schimbare. De aceea. 3. se poate consulta H. lorga. din punct de vedere constitutional.. centrul natural în jurul cãruia avea sã se grupeze lumea orientalã.. Byzance et la mer. B. Leon Homo. se reduce la o treptatã si hotãrâtã uzurpare a mai tuturor functiilor pe care Augu&tus le atribuise Senatului50. L'empire romain. pe o nouã bazã. 20-26. . L'exploatation du monde. 51 Guglielmo Ferrero. Reformele au fost initiate de Diocletian si continuate si duse la capãt de Constantin cel Mare. . guvernãmântul fiind împãrtit între împãrat si Senat. p. Dar Diocletian. si în 48 [Despre latinul navicularius. eliberã Italia. limba latinã. panglica împodobitã cu perle si. Recherches sur Ies donanes ã Byzane. 1923. edited by H. Payot. Diocletian si urmasul sãu Constantin stabilesc. pentru a da imperiului unitatea moralã ca-re-i lipsea. în 274.. Temperley. Aruncând masca republicanã.. Londra. monarhia absolutã. prin situatia sa geograficã. princeps a fost de la început factorul predomi49 N. scãpã imperiul de toti pretendentii. din monoteismul solar religia oficialã a Statului51. reduse Orientul în stãpânirea romanã si a putut fi considerat ca un adevãrat rsstitutor orbis. dispãrutã odatã cu dinastia lulia-Claudia. care au dat Bizantului unul din caracterele sale specifice. Constantin fãcuse din nou a sa creatie un oras latin. El se socotea împãrat roman. Paris. apare iarãsi. cum observã atât de judicios istoricul englez Bury. Constantinopolul a fost.. 1966]. 77 nai. „Bibliotheque historique". apoi. pp.atotputernic în Orient impuse în scurtã vreme limba greacã în locul celei latine ca limbã oficialã. 5. Dar limba greacã pãtrunsese încã din secolul al IV-lea în diferite domenii ale lumii oficiale49. Dar. cu aspiratiile si tendintele sale. îndeplinitã prin reforme radicale. Selected essays of J. Cambridge 1930. în aceastã diar-hie. Aurelian a încercat cel dintâi a opri descompunerea imperiului printr-un plan coerent de reforme si rãzboaie. Le gouvernement du monde.. Paris. din punct de vedere constitutio50 History of tbe Later Roman Empire from the death of Theodosius l to the death of Justinian (395-565). Macmillan and Co. o republicã. Antoniadis-Bibicou. el fãcu.r|poc. p. Cf. 1963. Biserica Orientului a fost ea însãsi un factor de greciza-re. 47 si urm. pentru a înlocui cu totul.

acesta trebuia sã stea departe de masele de jos. cauzele particulare care dau crizei. caracterul de violentã pe care nu-1 avusese mai înainte: una. în aceastã simbolicã nomenclaturã. Dacã divinificarea oficialã a împãratilor a fost 79 NICOLAE BANESCU opritã de crestinism. Era. a expus în chip luminos. Maurice. sacra vestis. fiul lui Hercule53. externã. bun general. înclinânchj-se fãrã rezerve înaintea geniului superior al marelui împãrat. în 293. Payot. consacrarea persoanei lor a fost pãstratã în epitetul de „sacru". atri-buindu-se fiecãruia câte o portiune din teritoriul administrat de seful sãu. lacunele organizatiei militare romane. un danubian din Pannonia. Experienta secolului al III-lea arãtase cã sarcina de a conduce imperiul întrecea puterile unui singur om. O etichetã severã prezida la toate actele Curtii imperiale.Augustus senior). spre a remedia acest neajuns. Diocletian. o minge în mâinile soldatilor52. lustinian. Bloch. fiul lui Jupiter. Diocletian conducea Orientul. Imperiul ajunsese. doi Cesari. garderoba. la mijlocul veacului al III-lea. Acestia depindeau fiecare de unul dintre cei doi Augusti. în secolul al IX-lea. Basilios I spune fiului sãu: „Primesti imperiul de la Dumnezeu"55. evolution et decadence. am vãzut. Aceasta îl îndemnã pe Diocletian sã lãrgeascã sistemul. Paris. într-o lege. colegul sãu. sistemul te-trarhiei rezolva si problema vitalã a succesiunii. pp. Maximian a fost pentru Diocletian un auxiliar pretios. Occidentul. pe Constantiu Chlorus si pe Galeriu. el adoptã vesmintele si încãltãmintea împodobite cu pietre scumpe si mãrgãritare. în diar52 L. Sugestia divinificãrii a fost deviza constantã a autocratilor. pentru rolul de subordonat. La un an dupã urcarea sa pe tron. si împãratii ajung sã se priveascã ei însisi ca vicari ai lui Dumnezeu pe pãmânt. în cap. în acest timp. ea se exprima si prin numele de Jo-vius. „Byzantion". Sistemul deveni astfel o tetrarchia. aproape invizibil pentru supusii sãi. dând lui Maximian pe acela de Herculius. împãratul trebuia sã fie cât mai mult prezent în tot locul. XII (1937). Homo. el îsi alese un coleg în persoana lui Maximian. Cei doi Cesari erau socotiti ca succesorii desemnati ai celor doi Augusti si aveau sã-i înlocuiascã automat în ziua când acestia dispãreau prin moarte sau abdicare. sã îngenuncheze si sã sãrute purpura. 185 si urm. alta. Grija cea mare a lui Diocletian a fost de a pune capãt acestor continue uzurpãri. ceremonialul complicat al Orientului. înconjurat de o Curte strãlucitã si luxoasã. Cesarii furã împãrati în subordine si legati de Augus-tii respectivi prin adoptiune. Retras în apartamentele palatului sãu.Una dintre cauzele principale ale marii crize politice a secolului al III-lea au fost desele uzurpãri. un ecou al caracterelor religioase ale regalitãtii faraonilor54. Pe lângã însemnãtatea administrativã. palatul în care locuia era sacrum palatium. 1924. tot ce-i apartine îmbracã un caracter sacru: sacra se numeau dispozitiile care emanau de la împãrat. puternicele confederatii militare ale barbarilor. 54 Vezi J. pe care 1-a luat pentru sine. 1930. 53 G. apartamentul sãu sacrum cubi-culum. sunt desemnati ca rude de zei. internã. sã strãbatã provinciile si sã comande în rãzboaie. institui un collegium al împãratilor. III. Les pharaons romains. L'empire romain. împãratul apãrea de acum în public cu fruntea încinsã de diademã. Diocletian avea preeminenta recunoscutã celui mai în vârstã (. Diocletian si Maximian. Pentru a întãri prestigiul suveranului. sã se ridice la o înãltime inaccesibilã muritorilor de rând. Biblio-theque de philosophie scientifique. numind. introdusã definitiv de Constantin ca suprem simbol al suveranitãtii autocratice. Conceptia orientalã a regalitãtii divine e acum formal exprimatã în diademã. pp. indicat. 71-10378 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN hie. Pentru aceasta. Paris. L'empire romain. monarhul apãrea în public numai în ocazii rare si înconjurat de aparatul unui fast extraordinar. Persoana sa e divinã. „divin". vorbeste despre împãrat ca trimis de Dumnezeu ca sã fie legea vie. Ea are efect asupra a tot ce tine de împãrat. O schimbare se face si în stilul . prin mediocritatea spiritului sãu. Cine venea dinaintea sa trebuia sã îndeplineascã actul adoratiei.

Avea. 1964. Pentru a micsora puterea guvernatorilor de provincii. grija apeductelor. între cele mai însemnate îndatoriri ale sale era aprovizionarea capitalei cu grâu. încât Notitia Dignitatum. si numãrul acesta merse crescând. numiti de împãrat la recomandarea Prefectilor. „Scriptores Byzantini".. Hispaniae. titlul de despotes. în sfârs-it. 11-12. scoase de sub autoritatea Prefectului Pretoriului si puse sub aceea a Prefectului orasului. Afarã de câteva provincii în care. M. Imperiul se împãrtea în patru sectiuni sau prefecturi: Galliile. Africa. La aceste patru Prefecturi se adãugau alte douã: a Romei si a Constantinopolului. L'origine des titres imperiaux ã Byzance. ne aratã cã numãrul provinciilor ajunge la 120. _ _. al Vlea. -ufjt nâheatq. 11 (Teofilact Simocata. (LRE). 282. . Studien zum offiziellen Gebrauch der Kaisertitel in spãtantiker und fruhbyzantinischer Zeit. spre ex. Bucuresti. en<xp%oc. care fu numitã diecezã. Acesta venea în rang îndatã dupã Prefectul Pretoriului.titular al împãratilor. . Illyri-cum si Oriens. sub Diocletian. afarã de al Orientului. 1978]. . Oxford. [G. spre a împiedica prin aceastã fãrâmitare slãbirea imperiului si a puterii centrale. Suveranul e pentru supusii sãi dominus. e una din trãsãturile orientale cele mai caracteristice ale transformãrii Statului roman.. El purta titlul de vicarius. Era principalul judecãtor criminal în capitalã. si de cel al Egiptului. de la Diocletian încoace. Jones. în acelasi timp. puteau usor sã încerce a uzurpa. pânã în epoca lui Heraklios. în Theophylaktos Simokatta. supravegherea pietelor. pp. Ed.. introdus de Heraklios56. si. Provinciile adiacente furã grupate prin reforma sa într-o circumscriptie. Diocletian institui diecezele.. intitulat Praefectus AugustaH^1'.. având în frunte un functionar subordonat Prefectului Pretoriului si ale cãrui puteri erau numai civile. "Ovatia âaaiÃeiag. Reforma administrativã. 80 b. IX). guvernatorul provinciei nu mai are a face cu armata60. care. în Fruntea lor se afla câte un Praefectus Praetorio. câte erau înainte de Diocletian. financiare si judiciare. 172]. p. Thracia. ca si celelalte teri81 torii ale imperiului. în fruntea provinciilor astfel micsorate se aflau guvernatori cu puteri numai civile. nicãieri. avea controlul politiei. traducere de H. Mihãescu. 13. I. unicul organ al imperiului care. Aceasta a fost o altã inovatie a lui Diocletian. Comanda militarã a provinciei se afla în mâinile unui 57 [Despre praefectus Augustalis si schimbãrile suferite de aceastã demnitate în vremea lui lustinian I. care se chema Comes Orientis. dominus noster apare pe monedele lor. El pãstreazã vechiul sãu caracter civil. p. Asiana. cinci în Orient58 si sapte în Occident59.. din cauza caracterului rebel al populatiei sau din cauza rãzboiului permanent cu vecinii.. întrunea încã în mâinile sale puterile civile si militare. din 57. Rosch. dupã zdrobirea statului persan. al IV-lea. History of the Later Roman Empire. 56. Viennensis. 59. Moesiae. Louis Brehier. Se înlãturã. pe cele mai vechi monede cu inscriptii grecesti.Vezi Bury. fireste. 55. 1985 (col. si peninsula fu împãrtitã în provincii. deosebirea dintre provinciile imperiale si cele senatoriale. Constantin îi retrase însã puterile militare. . Academiei. 284-602. controlul corporatiilor. H. Britanniae. Diocletian a creat 12 dieceze. I. Viena.. 58 Oriens. în sec. cu puteri administrative. Termenul de basileus apare si el mai târziu. puterile civile si militare rãmaserã întrunite în aceeasi mânã. Pannoniae. 1906. The Later Roman Empire. pe care savantii o dateazã din sec. VIII. Italia. împãratii îsi însusesc acest termen. demnitatea e metionatã si mai pe urmã. Cele patru Prefecturi se desfãceau în 96 de provincii. având la îndemânã fortele militare. iar situatia particularã a Italiei fu suprimatã. Diocletian desfãcu vechile provincii în pãrti mai mici si introduse în acelasi timp în cârmuirea lor separatia puterilor civile de cele militare.. •. BZ. Italia. voi. Galliae. încât el ajunse o autoritate deplin civilã. . Istorie bizantinã. A. Pontica. v.

cit. Avea. 83 NICOLAF. fãrã legãturi unul cu altul. se aflau sub comanda sa. Noii ministri apar acum cu atributii care tineau mai înainte de resortul Prefectului. Avea apoi puterea de a supraveghea administratia. Aceastã refoimã fãcea mai anevoioase uzurpãrile si repara. Ministrul veniturilor particulare. p. I. se mai aflau în Consistorium cei doi conducãtori ai Finantelor: comes sacrarum largitionum. Der magister officiorum in der Spâtantike. care n-avea întotdeauna calitãtile necesare pentru guvernãmântul civil. Fãcea parte din Consistorium magister officiorum. Receptia ambasadorilor strãini intra de asemenea în atributiile sale. prin urmare. ca trãdarea.H. insuficienta elementului militar. un fel de Ministru al veniturilor publice64. Stein. El capãtã sub Constantin o importantã mai mare decât sub DiocLetian: lucra ca o înaltã Curte. 25 (1979). 23). p. spionându-i pe guvernatori. în „Labeo". quaes-tor sacri palatii. [Tratare mai recentã a acestor aspecte de cãtre G. 84 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN veghind sã nu se foloseascã rãu Posta. din care trei erau guvernate de proconsuli. Le declin du monde antique (284-610). si comes rerum privata-rum. unul dintre cei mai înalti demnitari. saptezeci si unu de praesides si cinci de correctores. un corp de functionari care forma serviciul secret al statului. pregãtea legile si rãspunsurile la cereri. [«Le consiliumprincipis devint le Consistorium lorsque ses membres se tinrent non plus assis mais debout en presence de l'empereur». op. 66]. Consiliul împãratului. 105. Purpura. Ed. pp. Gouillard. I. Sirey. Ostrogorsky. în prezenta împãratului (v. G. un fel de cancelar care. 1928. Ei erau în Rãsãrit în numãr de 120063. treizeci si sapte de consulari. mai fãceau parte din Consistorium si cei doi mari comandanti militari. Paris. II„magister officiorum" e la „schola agentium in rebus". cit. de aceea regimentele de gardã întocmite de Constantin. reduse puterea Prefectului Pretoriului. dar în special asupra departamentelor secretariale (scrinid) ale palatului. Miinchen.cursuspubli-cus). voi. Constantin. Ca Director al Postei Statului (. în A. Wien. 1980]. si.ML Jones. si el era seful corpului de interpreti ai limbilor strãine. 29. functiile unui Ministru al Afacerilor Externe. Erau pretutindeni în provincii. un fel de curieri imperiali întrebuintati pentru tot felul de misiuni confidentiale. si era consultat în materie de legislatie si politicã. în acelasi timp. asa-zisele scholaepalatinae. p. BÃNESCU al Casei imperiale62. se numeste acum Sacrum Consistorium si a primit o nouã organizare61. p. care îsi aveau resedinta în capitalã.consistere). am vãzut. 202208. Bury. mai înainte Consilium principis. fiindcã tn autocratie membrii lui trebuiau sã stea în picioare (. p. dinaintea cãreia se aduceau cazuri importante. 82 dux. traduc tion francaise de J. Ministerul sãu cuprindea un grup de departamente amestecate.. El luã de la acesta directia fabricilor de arme si grija sigurantei personale a împãratului. în fruntea sa se afla maltul demnitar creat acum. raportând despre reaua purtare a functionarilor si 62 Officium era termenul pentru corpul functionarilor civili (officiales). si magister officiorum era numit astfel de la autoritatea pe care o exercita asupra serviciului civil. al veniturilor scoase din domeniile particulare ale împãratului. 1970. el orânduieste cãlãtoriile ambasadorilor strãini în capitalã. si avea multe din atributiile exercitate mai înainte de Prefectul Pretoriului. magistri militum praesenta-/es65. Payot. M. . Bury. V. Clauss.. 1956. Urmasul lui Diocletian înmulti si mai mult provinciile. avându-i sub ordinele sale pe Agentes in rebus. Histoire de l'Etat byzantin. 124. în sfârsit. un fel de ministru 61 Diocletian a schimbat numele de Consilium în Consistorium. op. Alãturi de quaestor si de magister officiorum. care constituia statul major al unui ministru sau guvernator. care se ocupa cu întocmirea ceremoniilor si cu audientele imperiale. Avea apoi conducerea ceremoniilor Curtii si controla departamentul special (Officium admissionum). cu ajutorul imperialelor scrinia.60 E. Geschicbte des spâ'tromischen Reiches. Paris.

A. initial egali. I. XI (1936) 483-498. v. Dupã dânsii. voi. cum atât de bine observã Stein.. . „officiale?'. . Amsterdam. pp. O parte a legiunilor proveni acum din detasamentele cavaleriei (vexillationes). pp. semnul lor distinctiv era centura... op. 63 Bury. Officium era biroul functionarului civil sau militar.. 68 (1978). 68. Importanta cavaleriei a fost determinatã de felul de . . Hoepffner. I curiosi e la scuola agentium in rebus. „Byzantion". a cãror tãrie era însã mai micã decât înainte. op. 67. Marii demnitari aveau în subordine un personal extrem de numeros si ierarhizat. Stein în Opera Minora selecta. marele sambelan69 (praepositus sacri cubiculi) erau illustres. pp. spectabiles si darissimf8. Stein. claris-simus era o expresie vagã de respect. Scriitorii relevã multimea enormã a dregãtorilor care umpleau în aceastã epocã micile districte si orasele... 1894. Organizarea statului birocratic bizantin îsi afla încoronarea în ierarhia rangurilor. anume iX^ovoipiov. 105. pretindeau o distinctie mai mare decât aceea a unui simplu senator: proconsulii. Titlul de spectabiles se acorda celor care. op. precum O. de crearea birocratiei caracteristice monarhiei absolute.I. Seeck. cit. birocratie amplificatã de Constantin. pp.. Sijpesteijn. cit. 36-37)]. vicarii. dupã care magister equitum praesentalis era.. Autorul combate pãrerea lui Ensslin. pp. P J. cit. comandantii sefi ai armatelor. Les „magistri militum prae-sentales" au IV-e siecte. I.. Another Curiosus. independente de infanterie. [Despre aceste titluri onorifice (cu respectivele lor echivalente grecesti. pe care la expirarea serviciului o aruncau. Hoepffner produce serioase argumente. o fictiune cu atât mai uimitoare. cheltuielile acestui birou de finante consistau mai ales din darurile în bani ale împãratului. . cit. p. Toti marii dregãtori ai Statului erau învestiti cu rangul uneia din urmãtoarele trei clase: illustres (viri). G. pp. „Zeitschrift fur Papyrologie und Epigraphik". 172-173-[Meritã adãugate aici si alte contributii. E.. 165-275. E. în timpul simplicitãtii romane. care-1 fac sã-i considere pe ambii praesentales.. fie militari. se îndeplini separatia puterii civile de cea militarã66. Ea ajunge acum un titlu particulai care se dãdea membrilor Senatului si. c.. 34 (1973). p. desfãcute din legiunile vechi si organizate în corpuri separate. o întreagã scarã de ranguri. Serviciul lor era militia. precizate cu scrupulozitate si însotite fiecare de anumite ceremonii. prin urmare. Capii ministerelor centrale. guvernatorii militari ai provinciilor. jtEpipXeTttoi si 86 La început. cu cât. 71-115.. fie civili. 29-30. prin locul ce-1 ocupau. vo7. în veacul al IV-lea. voi. magistri scriniorum. Organizarea militarã. . Stein. Kazhdan (= Ka dan) în ODB. Oxford Lfniversity Press. pentru care magisterpeditum praesentalis era superior celuilalt. superior celui al infanteriei (pedi-tum). pp. în acelasi timp. tuturor celor luati dintre dânsii pentru guvernarea provinciilor si pentru alte posturi mai mici. împodobiti cu titlul de nobilissimi. 1991..'. retragerea din functie era numitã cu un termen militar honesta missio (retragere. 775-779. în „Annali del Seminario giuridicio di Palermo". Locul cel mai înalt în aceastã ierarhie îl detineau membrii familiei imperiale. 65 în privinta lor.. M Sacrae largitiones însemnau „cheltuieli imperiale". Purpura. contrar pãrerii lui Mommsen. 66... erau presupusi soldati ai împãratului. 85 Marea reformã administrativã a lui Diocletian fu însotitã de înmultirea sarcinilor functionarilor. A.•-. Teoretic. liberare onorabilã)67. si Prefectul Pretoriului. în Paulys Real-Encyclopãdie der classischen Altertumswissenschaft. Bury. New York-Oxford. 1968. 174-175). întocmitã în liniile sale mari de Diocletian si desãvârsitã de Constantin.. cit..probabil.. printre care donativul plãtit trupelor era partea cea mai importantã (Stein. op. E. cãci. pp. op. dupã rânduiala lui Constantin. înmultirea provinciilor trebuia sã aducã o sporire a numãrului legiunilor. I. 31. 149 si urm (cf. .

v. Guilland. voi. Byzantine Praetorians. îsi pierdurã caracterul militar. Guilland. Scholae Palatinae. mentionat de cãtre cronicarul Theophanes Confessor (Cbronograpbia. O. Da& romiscbe Militãrwesen seit Diocletian. 72 [Se pare cã primul domestikos ton scholon a fost patrikios Antonios.. Londra. Guilland. în epoca mai târzie. I p. p. Ensslin în RE 9 (1914). dupã ADSV (Sverdlovsk. II.. deosebiti prin arme si solda mai mare73.armeni. Roma. 17-40. I. 1976. voi. în majoritate barbari. Leipzig. 1976 studiul nr. Când împãratul nu mai iesea în fruntea trupelor la rãzboi. ca sã fie gata la ordinele împãratului. 37. si chiar paza palatului le fu luatã si încredintatã trupei de ex-cubitores. Berger si W. 1913. LRE. strâns legatã de persoana împãratului. dupã scolile filosofice. Schriften.. Bonn. 1070-1085 si 3 (1929). C. 528 si urm. si anume lipsa unei armate mobile de campanie. Titres etfonctions de l'Empire byzantin. 26. Recrutate la început din barbari (mai mult germani. 88 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN scosi din servicuL persoanei împãratului si pusi sub comanda sefilor militari din capitalã (magistri militum praesentales). aici voi.". 74 Mommsen. 1967. a2i Ekaterinburg). p. of Michigan. A. era un mare demnitar74. Fiecare schola constã la început din 1000 de oameni. care mai târziu a devenit . astfel numiti fiindcã aveau uniforma albã. Strâns legat de scholae era un corp de gãrzi. Idem. p. 1883 (si Hildesheim.. formatã din 300 excubitores (sau exkoubitores). The of-fice of the Chamberlain in the late Roman Empire. Londra. 65-72 si 155. 1552-1568. Recherches sur Ies institu-tions byzantines. Paris. care înlocuiau vechile gãrzi pretoriene): ele îl însoteau pe împãrat în miscãrile sale si formau un fel de „suitã sacrã" (comttatus). mica gardã de corp a împãratului.Taica). Cartea III. 206 si urm. 10 (1973 = „Mdlanges Sjuzjumov". op. Hirschfeld. I. 1975). în Idem. candidati. în „Roman and Byzantine Studies. de Boor. Univ.. mai târziu din 500. veche militarã exista o lacunã mare. Odatã cu aceastã creatie. p.. 2 voi. 2) trupele de frontierã sau limitanei. si un portic era destinat gãrzilor în palat. [R. p. 333 si 337. Palatinii au fost 70 Scholae. VR. se poate consulta: R.. Hist. ICI. Ele erau conduse de tribuni si puse sub comanda înaltului demnitar magister qfficiorum71. Studia human. ale cãror forte militare constau mai cu seamã din trupe cãlãri. S. Louis Brehier. Aceastã armatã. Recherches. J. 1984]. Jones. comes excubitorum. XIV (1924) (studiu greu accesibil pentru bibliotecile românesti)]. studiul VI (Maîtres du IV-e et du V-e siecles. Berlin. ei se strângeau în luptã în jurul împãratului. VR. New York. pe care împãratul sã o poatã misca oriunde se întâmpla sã fie amenintat. 1963).]. comandantul tuturor era donecmKoq i&v G%oÃã>v72. Constantin alese cele mai bune trupe din comitatenses si fãcu din ele garda imperialã. sub Zenon -isaurieni). militia de tãrani asezati pe pãmântul din regiunea limes-ului si comandati de duci (duces). care stãteau în portice la Atena. 442. p. reeditare. R. 73 Bury. I. Les institutions de Vem-pire byzantin (L'evolution de l'humanite). si s-au pãstrat pânã târziu în epoca bizantinã75. 4455)]. p. 663-671. Frank. Titresetfonctions. voi. asa-zisele scholae palatinat. 71 [R. sub Leon . ed. cap. a fost creatã de Diocletian si dezvoltatã de Constantin cel Mare. Fortele militare ale imperiului constau acum din douã categorii de oameni: 1) trupele mobile de escortã sau campanie. A. eia condusã de un comes excubitorum. Kleine Schriften. Dunlap. 25-26) la anul 767]. V. p. 87 luptã al imperiului nou al Sassanizilor. 23-27. [Creatã de Leon I (457-474).. 1949. Bd. Haldon. în organizarea. în secolul al V-lea scholele erau în numãr de sapte în Orient si cinci în Occident. 177. toti cãlãri. BerlinAmsterdam. 1969. cit.I. al cãror sef. comitatenses (în care cele mai bune era Palatini. 69 [Despre praepositus Sacri cubiculi.

mai întâi. si de aceea stigmatizate de Ammianus Marcellinus. ajunge acum generalã. Berlin. Grosse. p. 1920. p. din punct de vedere militar. dar fricoase si slabe în fata dusmanilor (Ferox erat in suos miles et ra-pax. erau împãrtiti în regiune pe castra si castella. 1911. Fiecare . dar putea fi trimis oriunde pentru scopuri speciale. 1976. Acesti strãini (gentiles) erau mai ales germani si sarmati. ca o rãsplatã pentru apãrarea frontierei. J. Aceastã militie ereditarã cãzu în desuetudine înainte de lustinian. castriani. 657-659]. p. 90 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN mai dreptul veteranilor. aventurierii numerosi.. Proprietatea. cit. I. Cele dintâi se potrivesc pentru trupele de pe Rin. Titres et fonctions. de la Diocletian. denumirea primitivã a soldatilor de frontierã e ripenses sau riparienses. domestici. toatã armata sa. Limitanei apar în tot timpul existentei lor ca soldati de clasa a doua. v. castellani.. Dunãre si Eufrat. în unele cazuri de praepositi. cit. de aceea li se zice si castriciani. este spatbarios Strategios pentru anul 765 (c/ Theophanes. în Egipt). ignavus vero in hostes et fractus) . mai era un corp de gãrzi. proprietãtile sunt mostenite de copii si libere de impozit.. sub comandã separatã. Londra. care se ofereau voluntar si primeau pulveraticum (monedã mãruntã sau cheltuieli de cãlãtorie). cap. despre raportul între scholae si excubitores. obligati a urma profesiunea tatãlui. de câte 1000. cit. Gibbon a relevat defectele organizatiei militare a lui Constantin. Poate. Se mai chemau si duciani.op. si din corpuri de infanterie usoarã. care predominã în secolul al Vl-lea. 39. care mai înainte era nuBury. op. p.. II. stãtea la frontierã (Jimes). 77 R. studiul nr. descurajarea trupelor de frontierã prin conditiile de inferioritate în care erau puse fatã de cele palatine. 10-11. op. comandantul fiecãrei portiuni poartã titlul de dux limitis provinciae illius™. 2) recrutii procurati de proprietari funciari. Grosse. se aflã în interior (în Isauria. voi. Sub aceastã conditie. mentionat în izvoare.domestikos ton exkoubiton. Infanteria armatei de campanie se alcãtuia din legiuni mici. Primul detinãtor al acestei calitãti. Comanda lor o aveau comites domesticorum. afarã de gardã. 75 [Mãrturiile privitoare la candidati în toatã istoria bizantinã au fost adunate de R.. slãbirea disciplinei acestora din urmã. fiindcã erau comandati de duci (duces). cavaleria. capitolul despre organizarea armatei. LRE. decât pentru a-i însoti pe împãrati. Ei erau plãtiti mai putin si aveau scutiri de impozite mai mici. soldatii de frontierã apar ca o militie de tãrani asezati. apare denumirea de limitanei. abuzând de situatia lor privilegiatã. 658. Cf. restul mergea la limitanei. II. La începutul imperiului. Jones. Bury. Jones. The Imperial Administrative System in the Ninth Century. Limitanei. dupã regiunile provinciilor si. organizati sub controlul ofiterilor romani. ei aveau numele special de laetf6. Din secolul al IV-lea pânã în al Vl-lea. 210-225]. consta din escadroane. 3) fiii soldatilor. în Gallia. în bunã parte. castresiani. în pãrti. cãci cei mai buni soldati se alegeau pentru armatele comitatense si palatine. compus din cavalerie si infanterie. 4) strãinii asezati înãuntrul imperiului erau alt izvor de trupe. 57. Izvoarele recrutãrii erau multiple: 1) erau. 89 Pe când scholarii si candidatii erau stricto sensu gãrzi ale persoanei imperiale si nu pãrãseau niciodatã Curtea. Toate aceste unitãti erau comandate de tribuni.. romani sau strãini. -Guilland. Soldatii primesc lotul lor de pãmânt (fundi limitotrophi). concediu obtineau numai exceptional77. pp. care le socoteste teroarea concetãtenilor. cum sugereazã R. auxilia. voi. pe când în armatele de campanie serviciul tinea numai 20 de ani. XVII. cit. 438. Romische Militãrgeschichte von Gallienus bis zum Beginn der byzantinischen Themenvetfassung. 91 Frontiera era împãrtitã. p. Serveau timp de 24 de ani.. II. independenti de magistri militam. ed. vexillationes (500 de oameni). mai târziu. care stationa la Curtea imperialã.

întocmirea aceasta a fost apoi modificatã. pp. El avea. [A se adãuga aici A. foederati. fu concentratã în mâinile lui Stilicho.. doi dintrînsii magistri militum praesentales (sau in praesenti). în Orient. în „Actes du 9e Congres International d'etudes sur Ies frontieres romaines". presupusã a fi plata soldatilor adusi în campanie. lãzii. pânã la Constantin. acesta din urmã coordonat de cel dintâi.F. Der Oberbefehl des spâtromischen Heeres im 4. abasgii în Caucaz. op. se stie.. Paris. gr. Haldon. celãlalt cavaleria . 1952 si J. situatia rãmase aceeasi.. în schimbul acestor servicii. în epoca lui Theodosius cel Mare clarissimus. W. foedus. în Occident gãsim doi magistri militum in praesenti. pp. tzanii. Astfel de federati au fost. El s-a sprijinit întotdeauna pe aportul micilor state vecine cu imperiul si aflate în raporturi de dependentã fatã de acesta. cap.. numãrul acestor magistri militum a fost ridicat. Der Konstantinische Patriziat. Comanda supremã a armatei si jurisdictia cea mai înaltã erau în mâinile împãratului. p. si comandantul infanteriei fu investit cu autoritate si asupra cavaleriei. mtriGeiq). prin contracte similare. sau magister utriusque militiae. fiind astfel comandant al infanteriei si cavaleriei. sefii acestor state (indicate ca gentes. în ultimii ani ai lui Theodosius cel Mare aceastã supremã comandã a armatelor Occidentului. uneori si a contribui cu osti la rãzboaie. de pe la mijlocul secolului al IV-lea. Basel-Stuttgart. care aveau sã dezmembreze provinciile din Occident.. Despre annona (dvvrâva) si annona militaris. 550-950: A Study of the Origins of the Stratiotika Ktemata. alteori cea de comes et dux. pp.cit. Demandt în RE. 272. Pe baza unui astfel de contract au fost asezati la sudul Dunãrii vizigotii de cãtre Theodosius cel Mare si. etiopienii. glorio-sus. 21-28]. 1966]. [Aspectele militare au fost reluate de cãtre D. Recruitment and Conscription in the Byzantine Army C. 1974. obligate a apãra teritoriul roman împotriva dusmanilor externi cu fortele lor proprii. ele vor fi asezate ca foederati pe pãmântul imperiului81. sefii trupelor de frontierã. comanda superioarã o avea. rang de perfectissimus. iar în papirii egipteni apare ca patrikios19.. voi. înainte de Diocletian.. 36-37. în timpul din urmã.mag-isterpeditum. rezidând la Constantinopol si comandând fiecare jumãtate din palatini. Chr. Caractere annonaire et assiette de l'im-pot foncier au Bas-Empire. 1979. si erau pentru imperiu federati. Hoffmann. Viena. cit. Sub acest împãrat. cãtre sfârsitul secolului al Vl-lea devine magnificus.. 80 Bury. op. 78 Mommsen.. concentrare care conferi o putere enormã unui singur om. cele mai multe popoare germane. nu poate fi ignorat studiul lui A. 12 (1970). L'armee de Diocletien et la reforme constantinienne. Afarã de el. si. [Ansamblul acestor aspecte a fost reluat de cãtre R. iar locuitorii lor ca gentiles sau barbari) se legau prin tratat de aliantã. D. 93 NICOLAE BANESCU Statul roman nu si-a apãrat frotierele numai cu armatele sale regulate. Heil. II.dux fiind si comes de primul rang. pp. ei ascultau de magister militum în circumscriptia cãruia se aflau80. Cerati. IV. Guilland. van Berchem. duces. Recherches sur Ies institutions. aflãm în Orient cinci magistri ai cavaleriei si pedestrimii. i se dã uneori si denumirea din urmã. Paris. Thracia si Illyricum. Sub Constantin au fost numai doi: unul comandând infanteria . Bucuresti-Koln. studiile cu numerele VII-XIV. dar Constantin a retras prefectilor puterea militarã si a creat pentru comanda armatelor o nouã categorie înaltã de generali: magistri militum. . la frontiera de sud a Egiptului. 92 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Curând însã dupã Constantin cel Mare. ele primeau protectia romanã si erau scutite de tribut.. tratamentul acesta a suferit o schimbare: seful statului clientelar avea sã priveascã o subventie anualã (annonae foederaticae. 1975]. în secolul al V-lea. unul al infanteriei si altul al cavaleriei. magister equitum etpeditum. 79 Grosse. Titres etfonctions. suppl. ceilalti trei comandau în provinciile mari: Orient. 132-169.magister equitum. op.Jahrhundert n. 556-790. arabii la Eufrat. erau în Occident subordonati comandantului infanteriei. praefectus praetorio. de la începutul secolului al V-lea spectabilis (greceste nepid^emoq). 381-397. cit. Idem.

Maspero. Gugliemo Ferrero. jugum. dar avea o valoare identicã si dãdea aceeasi contributie. 21 (1912).. un nou cadastru. 96 . cit. Chambery 1916. „Actes du VIP Congres de la Fede"ration Internationale des Associations d'Etudes Classiques". BZ. Paris. Uberbegungen zur Foderatenfrage. îsi pierdu aceastã situatie favorizatã.. II. Astfel. 1984. Die Theorie A. A. IV. Bury. op. pp. si introduse un nou regim de impozite.] . si sarcina fiscului nu era usoarã. pp. luxul Curtii imperiale si sporirea armatei reclamau cheltuieli mari. M. J. Orãseanul nu reprezenta un caput. 42. Sistemul impozitului creat de Diocletian. si fiscul se silea sã afle pentru fiecare jugum disponibil un caput. care îsi însuseste toate aceste excelente consideratii ale învãtatului francez. pp. ' 95 temui jugatio-capitatio presupune cã în nici un caz omul nu poate fi impus fãrã pãmânt. 231-251. pentru a fi impus.. auri lus-tralis collatio. Piganiol a dovedit cã sis82. Lipsa de brate era mare. Munchen 1952. jugum.81 Ibidem. Cesa. Budapesta. [G. 97-109. la fiecare 5 ani. în aceastã epocã.. 16 (1967). cap ut înseamnã puterea de muncã umanã corespunzãtoare unui jugum. 92 (1984). 33-34. în ridicarea veniturilor a fost de-acum înainte predominantã tendinta de egalizare si uniformitate. ed. în „Historia". Diocletian decretã o revizie generalã a valorii pãmântului. care tinea seamã de calitatea pãmântului si de productivitatea lui. de aceea. Principalul izvor de venit era impozitul funciar pe pãmânt si munca agricolã. cum s-ar zice astãzi. Decãderea economicã si reforma financiarã. Acesta fu amenintat de pericolul ca multe ocupatii laborioase. printr-un nou sistem de impozite. era presupusã cã reprezintã portiunea de pãmânt necesarã întretinerii unui om (capul). Ostrogorsky. decurionul fugea de senatul municipal.. Pãmântul putea fi de naturã si de întindere diferitã. a II-s. jugatio-capitatio. L'impot de capitation sous le Bas-Empire romain. 5 jugera de vie erau identice ca valoare cu 20 jugera de pãmânt cultivabil de calitatea întâi. Zur Frage derfoederierten Staaten in der spãteren Romischen Kaiserzeit. La ruine de la civilisation antique. atât de necesare. mai înainte scutitã de sarcinile impuse celorlalte provincii. Toate formau o singurã unitate.„ 94 d. de la Constantin cel Mare. 307-316].. Acestei grave situatii autoritatea i-a 83. p. „Mittei-lungen des Instituts fur osterreichische Geschichtsforschung". Tulburãrile secolului al III-lea nimiciserã proprietatea Statului. 324-349. Wirth. Idem. 125-130. Unitatea. Karayannopulos. I. pp. pp. 19(1966). Cf. Un jugum avea nevoie. [Trebuie adãugate aici contributiile lui J. ^ . Marele proprietar numãra atâtea cãpita sau juga câti oameni putea întretine pãmântul sãu. . lucrãtorul îsi pãrãsea mestesugul. pp. si Diocletian se îngriji de aceastã necesitate cu multã energie si ingeniozitate. Impozitul loveste deci proprietatea. voi. 1921. 59-72. 47. G. fiecare se simtea apãsat de conditia sa si cãuta sã scape de ea: tãranul dezerta de la tarã. cu 40 de jugera pãmânt de calitatea a doua si cu 60 de calitatea a treia82. impozitul lovea unitatea fiscalã compusã din tãran si pãmântul sãu83. sã fie pãrãsite si pãmânturile lãsate necultivate din lipsã de brate de muncã. des byzan-tinischen Staates. Italia. Gesch. Piganiols uber die lugatio-Capitatio und die neueren Auffassungen uber die Entwicklung der sozialen und fi-nanzwirtschaftlichen Institutionen in Byzanz. populatia oraselor care exercita negot sau mestesuguri plãtea o contributie. p. &oi5epãmi et Ztpatiâtai dans l'armee byzantine au Vf siecle. Dieiu-gatio-capitatio-Frage und die Bindung der Agrarbevolkerung an die Scbolle. Asupra federatilor cf. pp. chap. de un caput corespunzãtor. „Byzantinisch-Neugriechische Jahrbucher". strânse impozitul pe cap si pe proprietate într-o unitate. Dezvoltarea birocratiei centrale si provinciale.

Ei continuã a face parte din clasa liberã. Colonii sunt trecuti în rol pe domeniul de care tine parcela lor. împreunã cu cel care i-a primit. sunt revendicati precum sclavii si pedepsiti. legislatia lui Constantin creeazã. în Grecia veche si în Gallia independentã. cit. 1927. se rãrirã foarte mult de la Traian încoace. care forma teritoriul sãu. mica proprietate ruralã dispãruse. care închiriau pãmântul pe termen scurt. Constrângerea a fost aplicatã si membrilor senatului municipal. I. pãturi de populatie ruralã tot mai largi ajunserã încãtusate de brazdã. date la arendasi zisi liberi. Administratia fãcea totul ca sã lege fiecare caput de jugum atribuit lui. Ei îi alegeau pe functionarii municipali si ocupau vacantele ivite în corpul din care fãceau parte. 85 Ibidem. o nouã „castã": ea îi face pe coloni arendasi cu forta. Legea lui Caracalla.. desigur. cum aratã Lot85. Dupã reformele financiare ale lui Diocletian. încredintând aceste proprietãti intendentilor si lucrându-le cu ajutorul sclavilor. Proprietarii de pãmânt în provinciile romane locuiau în general în orase. probabil. Pentru a dezlega 84 F. voi. imperiul se afla într-o crizã agricolã. arendarea. 97 aceastã problemã agrarã. în vechile monarhii din Asia si Egipt. numiti curiali (curiales) si decurioni (decuriones). el a existat. mai convenabilã unui despotism central. Numele lui Constantin cel Mare e legat de primul text legislativ (octombrie 332) privitor la celebra institutie a colonatului. de care. si copiii lor dupã dânsii86. coloni. întâiul sistem fu pãrãsit prin scãderea numãrului sclavilor. erau douã sisteme: unul direct. 115 si urm. Decurionii trebuiau sã distribuie totalul de juga sau cãpita impuse orasului (civitas) între possessores si sã procedeze la ridicarea impozitului funciar. celãlalt. din cei mai bogati proprietari de mosii din oras sau district. Legislatia lui Constantin cel Mare a pecetluit institutiile municipale ale imperiului conferindu-le caracterul fiscal pe care ele îl pãstreazã pânã la sfârsitul imperiului. responsabilitãtile Curiilor cresc.aflat un singur remediu: constrângerea. Pentru cultivarea lor. rezervându-si o parte si împãrtind restul în loturi. Declinul vietii municipale e una dintre faptele sociale cele mai importante din secolele al IV-lea si al V-lea. si nu corpul proprietarilor de mosii forma reala municipalitate romanã si era întrebuintatã de guvernul imperial ca un instrument de stoarcere fiscalã si ca un mijloc de împiedicare a eventualelor opozitii împotriva administratiei centrale în strângerea dãrilor87. legati de pãmânt. Dacã fug. el a fost rezultatul sistemului de exploatare agrarã romanã.casati). tintuirea fiecãruia în conditia sa84. iar proprietarii de pãmânt. o condi-tio intermediarã între libertate si sclavie. L'evolution de l'humanite). care posedau 25 de jugere. Proprietarii nu puturã atunci decât sã-si dividã pãmântul. Colonul devine un arendas perpetuu si ereditar. erau rãspunzãtori cu averea . La sfârsitul secolului al III-lea. Acestia sunt legati de pãmânt. 55-57. dar pe solul Occidentului. anihila privilegiile distinctive ale coloniilor romane. dupã expresia lui Buiy. Multi coloni ajung insolvabili si venitul fiscal suferã. o nouã organizare municipalã. Micii arendasi liberi. Astfel. dar sunt de fapt neliberi. p. Rãmâneau marea proprietate si cea mijlocie. care conferea dreptul de cetãtean tuturor provincialilor. op. La fin du monde antique et le debut du Moyen Âge (Bibliotheque de synthese historique. Fiecare oras avea un district agricol. pp. De la finele Republicii. Pãmântul îi tine legati din tatã în fiu. Treptat. 98 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN autoritatea administrativã era încredintatã unui senat oligarhic numit Curia. Lot. si mai rar sclavilor asezati (. Plãtesc în bani si mai ales în naturã o zecime din produse. de la Constantin cel Mare. greceste evand'Ypaqtoi.. Curia. ale vechilor municipii si cetãtilor libere grecesti. Erau independenti de proprietarii din mijlocul cãrora fuseserã luati. Paris. constituiau corpul din care erau alesi magistratii municipali. a fost introdusã în întregul imperiu. Colonatul devine deci o stare. Toatã Bury. constând. Regimul n-a fost inventat. de aci numele de adscripîicii (censibus adscripti).

Se ia atunci o mãsurã extraordinarã: conditia curialului sau decurionului devine ereditarã.] . Washington. Alãturi stãtea siliqua^de argint. Sarcinile lor devin covârsitoare si. pãmântul nelucrat al Statului era atribuit în chip fortat cultivãrii proprietarilor particulari. G. pp.lor personalã. ci si bunurile pãrãsite ale particularilor. cât timp argintul fatã de aur era în raport de 1:12. împãratul si-a afirmat astfel vointa energicã de a pune capãt consolidãrii stãpânirii gotilor în stânga fluviului. Mãsura îsi are originea în Egipt. care taxeazã toate mãrfurile. 120 si urm. Cerile Morrisson et alii. 287-333. 4. fixând preturile. Hahn. 108-109. 1877. 1971. Baza acestui sistem. mai târziu vnepnvpov. Era o organizare coercitivã. 1966-1973. 1985. Schmidt socoate cã sub domnia lui Constantin cel Mare aceastã consolidare si-a aflat sfârsitul91. 89 Asupra organizãrii economice. Li se interzice a-si pãrãsi locul nasterii88. Kurbatov. [tinând seama de avântul înregistrat de numismatica ultimelor decenii. 88 [De adãugat aici W. o alcãtui vizantijskogo goroda v IV . I. Preturile erau exorbitante în secolul al IV-lea. din epoca Ptolemeilor. To2er. Gugliemo Ferrero. 86 (1969). El a asigurat frontiera Rinului si a desfãsurat o vie activitate Ie aceea a Dunãrii. 87 G. precum A.. 178-186. A history ofGreecefrom its conquest by the Romans to the present time. 90 Valoarea modernã a lui solidus era de 15. 10-17 si voi. pe care Constantin o numi solidus. P.adjectio sterilium). si fiul fu legat de profesia tatãlui.24 gr. serviciului armatorilor care efectuau transporturile maritime de grâu din Africa si Egipt. Miinchen-Viena. 1982..43 franci aur. unde. vouia^La. Aceeasi crizã agricolã fãcu sã se introducã în finantele bizantine sistemul asa-zisei emdoÃri (. pp. De la sfârsitul secolului al III-lea. Navicularii sunt organizati în corporatii (colle-gia). 2. Die rechtliche Sonderstellung der Dekurionen (Kurialen) in der Kaisergesetzgebung des 4-6 Jahrhunderts. cântãrind 4. I-III. Osnovnye problemy vnutrennego razvitija 99 NICOLAE BANESCU Constrângerea s-a aplicat apoi profesiunii de care atârna hrana capitalelor.VII w. gr. Pentru viata economicã a imperiului. III. voi. aceastã mãsurã a fost aplicatã în tot imperiul si ea a privit nu numai pãmânturile Statului. „Zeitschrift der Savigny . ed. Faimosul edict al lui Diocletian. p. cit. Immunitãt und Korruption der Curialen in der Spãtantike. ne-o dovedeste89. Constantin cel Mare si-a câstigat un merit deosebit pentru energia cu care a reprimat atacurile barbarilor. de la începutul secolului al IV-lea. De pretio rerum venalium. I. L'ormonnaye. 19-62. în Korruption im Altertum. 100 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN moneda de aur (aureus). care cântãrea pe jumãtate cât solidus. L. Oxford. îndeplinitã de Constantin cel Mare. Catalogue of the Byzantine Coins in the Dumbarton Oaks Collection and in the Whittemore Collection. Purifications et alteration de Rome ã Byzance. Finlay. v. care s-a bucurat multe veacuri în toatã lumea de mare vazã. II.48 gr de metal pretios. op. si Constantin recurse la aceastã mãsurã fiindcã transporturile libere 1-ar fi costat foarte mult. nu se mai afla nimeni dispus a primi cu dragã inimã cariera senatorialã de provincie. unde începuse presiunea serioasã a gotilor. Schubert.R.. pp. 179-199]. Siliqua reprezenta 1/24 din solidus. foarte însemnatã a fost asanarea sistemului monetar. Acest solidus constantinian. mentionãm doar abordãrile mai sintetice. astfel cã 72 de solidi din livra de aur valorau 144 siliquae din livra de argint. a format mult timp baza sistemului monetar bizantin. Actiunea de apãrare a imperiului. pp. Paris. I. t. încât o livrã de aur valora 72 de solidf0. pe cale de rechizitie.Stiftung fur Rechtsgeschichte: Romanistische Abteilung". aici voi. p. îndatorati a plãti impozitul pentru portiunea respectivã. în fruntea ostilor. Bellinger. Grierson. p. Leningrad.

91 L. Schmidt, Geschichte der deutschen Stãmme bis zum Ausgang der Volkerwanderung. Die Ostgermanen, II. Aufl., Miinchen, 1934, p. 225. 101 în anul 322 se produse atacul sarmatilor de vest sau iasygilor92 împotriva cetãtii de la Dunãre -Campona. într-o scurtã campanie, Constantin respinse atacul si-i urmãri pe barbari pânã în lasygia. în 323, începu a doua nãvãlire a gotilor în rãsãritul Peninsulei Balcanice. Ei pãtrunserã, sub ducele Rausimod, prãdând în Moesia de Jos si Thracia. Constantin porni în persoanã împotriva lor, îi aruncã peste Dunãre, trecu dincolo de fluviu si învinse, în tinuturile noastre, pe Rausimod, care pieri în aceastã ciocnire. Biruinta lui Constantin avu drept rezultat unirea întregului limes de la Dunãrea de Jos într-o singurã mânã, si aceasta aduse o schimbare în politica romanã fatã de goti. Acestia avuseserã pânã acum initiativa; dupã înfrângerea suferitã, ei au fost reprimati în propria lor asezare93, în campania aceasta, Constantin negociazã cu chersonitii, care intervin, usurând sarcina generalilor lui Constantin94. 92 Gibbon îi considerã pe acesti sarmati asezati încã din vremea lui Plinius în câmpiile Ungariei de Sus, de unde i-au alungat pe dacii de pe Tisa pe înãltimile Carpatilor, drept descendenti ai iasygilor, tribul cel mai numeros si mai rãzboinic al acestei natiuni (op. cit, ed. Bury, t. II, p. 229). 93 Cari Patsch, Beitrãge zur Volkerkunde von Sudosteuropa, III: Die Volkerbewegung an der unteren Donau in der Zeit von Diokletian bis Heraklius, 1. Teii, Bis zur Abwanderung der Goten und Taifalen aus Transdunavien (Akad. der Wiss. in Wien, Philos.- hist. Kl. Sitzb., 208, Bd., 2. Abhandl.), Wien und Leipzig, 1928, p. 13 si urm. 94 V. Constantin Porphyrogennetos, De adm. imperio, ed. Moravcsik, Budapesta, 1949, p. 264 si urm. [însotitã de traducerea englezã a lui R.J.H. Jenkins, scrierea are si o a doua editie, îmbunãtãtitã, apãrutã la Washington, 1967, reprezentând primul volum al colectiei „Corpus Fontium Historiae Byzantinae".] 102

Constantin întreprinse apoi la aceastã frontierã, atât de amenintatã acum, lucrãri tehnice militare menite a asigura respectul autoritãtii imperiului din partea germanilor. El construi anume peste Dunãre douã treceri permanente, care, împreunã cu întãririle corespunzãtoare de pe tãrmul de miazãnoapte, fãceau cu putintã un control al activitãtilor de dincolo de fluviu si o interventie rapidã a imperiului. Una din aceste treceri privea Oltenia, îndreptatã împotriva taifalilor (înruditi cu gotii), cealaltã Muntenia, împotriva gotilor. în anul 328, Constantin construi la nord de Oescus, în dreapta gurilor Iskerului (la satul bulgar actual Gigen), un pod de piatrã95, în fata cetãtii Sucidava (aproape de Celei). Al doilea loc pe Dunãre, neobisnuit de prielnic pentru legãturile dintre cele douã maluri, era la Transmarisca Turtucaia. în fata acestei vechi cetãti a times-ului, în locul Oltenitei de azi, unde Patsch presupune vechea asezare Marisca, la vãrsarea Argesului, împãratul ridicã Constantini-ana-Daphne, care, prin situatia ei, asigura legãtura cu Transmarisca96. Identificatã de Tocilescu si Pârvan cu Spantov, la 10 Km est de Oltenita, Patsch gãseste aceastã localitate prea abãtutã din drum si pune cetatea lui Constantin mai degrabã la Ulmeni. Impor95. Asupra acestui pod, An. Inst. de Studii clasice, I, p. 156 si urm. [D. Tudor, Podurile romane de la Dunãrea de Jos, Bucuresti, 1971 (si versiunea francezã a cãrtii: Idem, Lesponts romains du Bas-Danube, Bucuresti, 1974); O. Toropu, Noi contributii privitoare la podul lui Constantin cel Mare de peste Dunãre, „Analele Universitãtii din Craiova, Ist.-Geogr.-Filos.", I (1972), pp. 20-33-1 96. Prokopios, DeAedif., IV, 7, 7 si urm. . . ..-,., 103

NICOLAE BANESCU tanta mare pe care împãratul o dãdea acestei treceri a Dunãrii o aratã nu numai numele împãrãtesc al acestui cap de nord al podului, dar si faptul cã a bãtut, pentru aceastã creatie, monede97. Rezultatele acestor puternice întãriri, legând cele douã maluri ale Dunãrii, n-au întârziat a se produce, si un savant de talia lui Cari Patsch le apreciazã îndeosebi când afirmã cã amândouã aceste treceri asa de bine alese, strânserã atât de tare tinuturile de dincolo de fluviu cu imperiul, încât dusmanul se putea socoti ca învins, iar vechea provincie a Daciei ca încorporatã imperiului (dass der Feind- wie ihn auch die Munzbilden darstellen - als uberwunden und die alte dazische Provinz als dem Imperium angegliedert angesehen werden konnten)9S. Puterea imperiului, afirmã el, legãtura statornicã pe care o aveau garnizoanele romane de dincolo de Dunãre cu anexa lor civilã exercitarã acolo nu numai o influentã militarã. Pe lângã faptul cã în Dacia, pãrãsitã în anul 271, se pãstraserã pãrti din vechea populatie romanã, care acum puteau gravita cãtre sud, crestinismul prinsese rãdãcini printre goti. între dânsii se aflau crestini, încã din a doua jumãtate a secolului al III-lea, în urma convertirilor fãcute de preotii greci adusi în anul 264, ca 91 Patsch, op. cit., p. 20. [Localizarea cetãtii Constantiniana Daphne este încã viu disputatã, cf. I. Barnea, O. Iliescu, Constantin cel Mare, p. 115 si urm, p. 143, n. 78 si 86; P. Diaconu, în cãutarea Daphnei, „Pontica", 4(1971), pp. 311-317 si Idem, Sur l'emplacement de l'ancienne Daphne, „Studia balcanica. Recherches de geogr. historique" (Sofia), 10 (1975), pp. 87-93.1 fj 98 Ibidem, pp. 22-23. --t j? .•'..-:/;•,yiu^fe.îK^/.u.^jiui/iv, ,,..;•,• 104 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN prizonieri din Cappadocia, probabil si din Phrygia ori Galatia, si, cum presupune amintitul erudit, în urma influentei exercitate din tinuturile Pontului si Dunãrii colonizate cu goti, a celei a multor provinciali târâti din prima jumãtate a secolului al III-lea din tãrile balcanice, ca si în urma cãsãtoriilor mixte ori a serviciului în armata romanã". La începutul anului 332, gotii, nemaiputând ataca în sud, unde frontiera era atât de bine pãzitã, îi atacã pe sarmatii Argaragante^00, în Banatul actual. Acestia cer ajutorul lui Constantin, care trimite pe fiul sãu Constantin al II-lea si-i zdrobeste (20 aprilie 332): aproape 100.000 de goti au pierit de foame si de frig. Salvati de imperiu, sarmatii sunt atacati de Limigantes, servii lor revoltati, care-i bat si-i silesc la emigrare, împãratul primeste în imperiu 300.000 (!) colonizati între Belgrad si Orsova (334)101. Linistea în Balcani n-a mai fost tulburatã pânã la moartea împãratului (337). ^ 5. Ultimele evenimente ale domniei 1 în anul 326, Crispus fusese ucis de Constantin cel Mare la intrigile sotiei sale a doua, care voia sã asi•» Ibidem, pp. 23-24. 100 La Eusebius: „Acraragantes". 101 Ibid., p. 28 si urm. Cf. N. lorga, Histoire des Roumains et de la Românite orientale, voi. II, Bucarest, 1937, pp. 45-46. [Volumul românesc al acestei sinteze are în prezent o a doua editie, îngrijitã de Editura Enciclopedicã, 1991; G. Bichir, Sarmatii si relatiile lor cu geto-dacii, în „Studii. Revista de istorie", 38 (1985), pp. 1043-1057 si pp. 1164-1177.] ; :' 105 gure tronul propriilor sãi fii. Mama lui Constantin, Elena, deschise ochii fiului sãu si Fausta fu atunci, la rândul ei, ucisã. Aceste intrigi puseserã la ordinea zilei chestiunea succesiunii imperiale. Constantin vru sã crute imperiului criza ce pãrea inevitabilã. El stabilise în folosul sãu unitatea imperialã sfãrâmatã de Diocletian, dar îsi dãdea seama cã împãrtirea imperiului, sub o formã sau alta, era de acum o necesitate. De aceea, în 335, cu prilejul aniversãrii a treizeci de ani, procedã la o împãrtire definitivã a imperiului între cei trei fii ai sãi si doi din nepoti, Dalmatius si Hannibalianus.

Constantin al II-lea, cel mai mare dintre fii, primi lotul pãrintesc primitiv: Britannia, Gallia, Spania; Constantiu luã Orientul (Asia Micã, Siria, Egiptul); Constans luã Italia, Illyricum, Africa; Dalmatius avu Peninsula Balcanicã (Macedonia, Thracia, Achaia), cu misiunea de a apãra tãrmul gotic al Dunãrii; Hannibalianus primi Asia Micã Orientalã (Cappa-docia, Pontul, Armenia Micã), cu titlul de Regele Regilor, în asteptarea cuceririi Statului persan. Aceastã orânduire a lui Constantin favorizeazã, fireste, pe fiii sãi, mostenitorii prezumtivi; dar, alãturi de dânsii, ea fãcea loc si Cezarului Dalmatius si fratelui sãu Hannibalianus, o asociatie care fu consolidatã si prin douã aliante: o fiicã a lui luliu Constantiu, semi-sora lui Iulian, Constantia, deveni sotia lui Constantiu, iar Hannibalianus luã în cãsãtorie pe fiica împãratului Constantin cel Mare, numitã tot Constantia si care va ajunge apoi sotia lui Gallus. S-a cãutat a se realiza astfel buna întelegere între diferitii reprezen106 tanti ai dinastiei. Dar împrejurãrile aveau sã rãstoarne în curând, cum vom vedea, toate aceste previziuni. în Orient, dusmanul iranic al imperiului, dupã decenii de liniste, ridicã din nou capul. Când puterea pãrtilor fu doborâtã ele Artasir I, la a-^ nul 226, Statul iranian a fost reînnoit de o serie de monarhi ai dinastiei sassanide102, care au reînviat gloria vechilor Achemenizi. El era o putere recunoscutã de Imperiul roman ca un stat de rang egal. Una din trãsãturile caracteristice ale acestui Stat era nobilimea ereditarã, în care se deosebeau douã clase: nobilimea înaltã, stãpânã pe vaste domenii, în care exercita puteri princiare, si nobilimea inferioarã, partea sãnãtoasã a natiunii, de asemenea proprietari, cunoscuti ca dikhani. Un fel de relatii feudale, socoteste Bury, au existat între aceste douã clase ale nobilimii, si organizatia militarã pare a fi fost în legãturã cu obligatiile feudale. Altã trãsãturã caracteristicã a statului persan era religia, controlatã de o preotime cu imense puteri si exercitând o influentã conservatoare. Fiecare district, în provinciile Pers iei, se afla sub controlul spiritual al unui mare preot mag (corespunzând episcopului), si în capul întregii ierarhii sacerdotale stãtea supremul arhi-mag. Odatã cu stabilirea crestinismului, Statul roman prezintã si el o preotime puternicã, organizatã ca o ierarhie, intolerantã si zeloasã de persecutii103. 102 Numitã astfel dupã bunicul lui Artasir. [=Ardasir I, 224-241, întemeietorul dinastiei sasanide, 224-651]. 103 J. Buiy, History ofthe Later Roman Empirefrom tbe death ofTheodosinsetc.,l,p.90. -UJÎnnr ' i : ,,;•<:•'\r 107 NICOLAE BANESCU Conflictul între aceste douã puteri spirituale era inevitabil. Crestinii furã adesea prigoniti în Persia; ceva mai târziu, secta Nestorienilor, urmãritã de bizantini, îsi gãsea refugiul la persi, care de obicei îi ocroteau. în fruntea Statului persan se afla acum Sapor al II-lea, fiul lui Hormisdas, un monarh cu mari însusiri politice si militare. El trimise, în 336, lui Constantin cel Mare o ambasadã insolentã, cerând evacuarea provinciilor de la Tigris cucerite sub Diocletian. împãratul rãspunse cã va veni sã exprime în persoanã sentimentele sale lui Sapor. într-adevãr, odatã cu primãvara (337), el porni în fruntea armatei. O cometã de mãrime extraordinarã se arãtã atunci pe cer, aruncând nelinistea în spirite. Putin mai în urmã, împãratul se simti rãu. Trecând aproape de apele termale de la Helenopolis, în Bithynia, el se opri acolo, sã facã o curã; dar nu se simti mai bine. în prada unei febre violente, fu transportat în vila sa din Akyron, lângã Nicomedia, unde, dupã câteva zile, îsi dãdu sufletul (22 mai 337), dupã ce primise botezul.

Disparitia neasteptatã a suveranului produse o emotie adâncã. Ofiterii sãi îi depun trupul fãrã viatã într-un cosciug somptuos si-1 duc la Constantinopol, unde fu expus acoperit de purpurã si cu diadema pe cap, într-una din sãlile cele mai frumoase ale palatului sacru. Multã vreme fu vegheat de o gardã, în timp ce dinaintea lui se desfãsura ceremonialul de rigoare.- la ora obisnuitã a audientei lor, senatori, magistrati si demnitari veneau sã salute cadavrul îmbãlsãmat, pentru a paraliza astfel intrigile pânã la sosirea unuia dintre mostenitorii tronului. «s •-* 108 l Informat de cele întâmplate, Constantiu nu putu sosi îndatã la Constantinopol. în ziua de 2 august 337, se promulga încã o lege în numele defunctului. Dupã aceastã datã avurã loc cu pompã funeraliile, si trupul împãratului, care troneazã pânã azi în istoria crestinismului, fu coborât în mormânt, în bazilica. Sfintilor Apostoli, clãditã de el104. 104 J. Bidez, La vie de l'empereur Julien, Paris, Les Belles Lettres, 1930, pp. 12-14. • ! -• 109 NICOLAE BANESCU B. URMAsULUI CONSTANTIN CEL MARE 1. Reconstituirea unitãtii imperiului Sistemul de familie care înlocuia artificialul colle-gium întocmit de Diocletian era menit sã aibã o soartã identicã. Mai repede decât regimul tetrarchiei, el se va nimici în rãzboaie civile. Procesul care fãcuse din Constantin stãpânul unic al lumii se va reînnoi, dupã moartea sa, în favoarea celui cle-al doilea fiu, Constantiu; dar imperiul a fost mântuit de dezmembrare, cum observã atât de bine Finlay, numai prin exterminarea celei mai mari pãrti a familiei imperiale105. Cei trei fii ai lui Constantin vãzuserã cu ochi rãi împãrtirea din 335, care atribuise o parte de imperiu colateralilor, îndatã dupã înmormântarea tatãlui lor, ei se proclamarã Augusti (9 septembrie 337), conside-rându-se singurii stãpâni ai imperiului, si provocarã o revoltã militarã la Constantinopole împotriva rudelor. Perfidia lui Constantiu dase cu jurãmânt asigurãri verilor sãi alarmati. El nãscoci totusi un pretext al crimei puse la cale. Dupã câte relateazã Philostorgios, unul din continuatorii lui Eusebiu, Constantiu ar fi primit din mâinile episcopului de Nicomedia un rulou continând ultimele vointe ale lui Constantin. Acesta îsi exprima bãnuiala de a fi fost otrãvit de fratii sãi si cerea fiilor sã-1 rãzbune si sã ia mãsuri pentru siguOp. cit., voi. i, p. 105. 110 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN ranta lor. Trupele instigate provoacã un mãcel groaznic, în care pier cei doi frati ai lui Constantin, mai multi nepoti, între care Dalmatius si Hannibalianus, si totodatã unii dintre înaltii demnitari ai Statului. Singuri Gallus si Iulian, în vârstã de 12 si respectiv 6 ani, scãparã din acest mãcel, poate din cauza vârstei, care-i fãcea inofensivi. Cei trei frati au apoi o întrevedere la Sirmium si procedeazã la o nouã împãrtire teritorialã, care adause la lotul lui Constantiu provinciile celor doi veri ucisi. Dar armonia dintre ei nu tinu multã vreme. Constantin al II-lea, ambitios, vru sã urmeze exemplul tatãlui si sã reconstituie unitatea imperiului în folosul sãu. El se ridicã împotriva fratelui sãu Constans, ale cãrui state erau limitrofe cu ale sale, merse asupra Romei, dar, atras într-o cursã, pieri (340). Provinciile sale furã anexate de Constans. Nu mai erau acum decât doi împãrati. Aceastã di-archie tinu 10 ani, Constans era un vicios si nemultumi elementul militar. O conspiratie se urzi împotriva lui. Magnentiu, un soldat de origine germanã, care se ridicase prin serviciile sale în vârful ierarhiei, se proclamã împãrat la banchetul

dat de intendentul finantelor Marcellinus, la Autun. Informat, Constans, care se afla la vânãtoare în apropiere, cãutã scãparea fugind cãtre Spania; dar, ajuns de o trupã de cãlãreti franci la poalele Pirineilor, el fu omorât106. Magnentiu rãmase stãpân pe Occident. O altã uzurpare, a lui Vetranion, unul din generalii armatelor de la Dunãre, se produse în Illyricum. Sora 1 Zosimus (Bonn), II, 42. 111 lui Constantiu, Constantia, vãduva lui Hannibalianus, îl îndemnase sã se proclame Caesarîn primãvara anului 350. Vetranion era bun militar, iubit de soldati, din rândurile cãrora se ridicase; era însã un om simplu, fãrã nici o culturã. El îsi luã rolul în serios si scrise lui Constantiu pentru a-i promite alianta si a cere mâna sorei sale. Aceasta scrise si ea fratelui sãu, explicându-i cã alegerea lui Vetranion s-a fãcut numai spre a împiedica armatele de la Dunãre sã treacã de partea lui Magnentiu. Constantiu veni din Orient, unde purtase fãrã succes rãzboiul cu persii. El cãutã mai întâi sã-1 loveascã pe Vetranion înainte ca uzurpatorii sã se uneascã si izbuti sã însele simplitatea lui, atrãgându-1 în cursa unor tratative amãgitoare. Se alese un loc la frontiera provinciilor limitrofe, pentru o întrevedere, spre a se asigura, prin jurãmânt reciproc, si a pune la cale operatiile rãzboiului civil. Locul ales a fost Sardica (Sofia de azi), unde trupele amândurora se întrunirã la 25 decembrie, într-o vastã câmpie, în mijlocul lor se ridicase tribuna de pe care împãratii obisnuiau sã vorbeascã trupelor. Constantiu propuse sã se ia de arbitru armata însãsi, ceea ce Vetranion primi, înteles cu sefii fortelor acestuia, Constantiu, care avea întâietatea, tinu un discurs dibaci, în care aminti soldatilor de gloria si libertatea tatãlui sãu, de jurãmintele ce legau legiunile de dinastia sa. Soldatii, întetiti de ofiterii din jurul tribunei, izbucnirã în aclamatii puternice pentru fiul lui Constantin. Impresionat, Vetranion se aruncã la picioarele lui Constantiu, cerând iertare, împãratul se multumi a-1 dezbrãca de purpurã, apoi îl îmbrãtisa, îl primi politicos la masã si-1 trimise la Prusa, în 112 Bithynia, într-un palat, unde putu sã-si ducã, timp de sase ani, o viatã confortabilã107. Rãmânea Magnentiu, puternic, fiidcã fusese recunoscut de Britannia, Gallia, Spania si Italia. El înainta, în marsuri grãbite, în fruntea unei impunãtoare armate de provinciali si barbari. La Mursa, pe Drava, armata lui Constantiu îl zdrobi, dupã o bãtãlie teribilã, în care 50.000 de oameni rãmaserã pe câmpul de luptã. Ceea ce a contribuit la victorie a fost trecerea la imperiali a francului Silvanus, general renumit, împreunã cu corpul sãu de cavalerie. Scãpând de încãierare, Magnentiu se refugie la Aquileia, întãrind trecerile muntilor. Dar aparitia flotei romane pe coastele Italiei produse multe defectiuni. Roma, unde Magnentiu înecase în sânge tentativa lui Nepotianus de a-1 înlocui (iunie 351), era ostilã uzurpatorului. Când armata imperialã reusi a trece Alpii lulieni, Magnentiu fugi cu putinele-i trupe dincolo de Alpi, la Lugdunum (Lyon), încercã a trata, renuntând la purpurã, dar, urmãrit de aproape, nu-i rãmase, pentru a nu cãdea în mâinile dusmanului, decât a se sinucide108. Aceste evenimente ocuparã anul 352 si jumãtate din 353. Represiunea fu nemiloasã. Unitatea imperiului era cu aceasta reconstituitã. 107 Ibidem, II, 44. 108 Detalii asupra, înversunatei lupte si a sfârsitului ei la Zosimus, II, 46-53. [A. se vedea si studiul lui J. Sasel, The Struggle between Magnentius and Constantius II for Italy and Illyricum, „Ziva antika", 21 (1971), pp. 205-216.] 113 2. Constantin al II-lea

(singur împãrat: 353 - 3 noiembrie 361) a. Tribulatiile lui Gallus si Iulian. Educatia lor. Gallus înaintat Caesar, executia lui. Dupã masacrul din care singuri scãpaserã, cei doi veri ai lui Constantiu al II-lea îsi duserã mult timp o viatã retrasã, într-un adevãrat exil, urmãriti necontenit de vigilenta bãnuitoare a împãratului, supravegheati de oamenii sãi de încredere, înconjurati de spioni, care îl tineau la curent cu tot ce putea interesa suspiciunea stãpânului lor. Gallus rãmase, probabil, un timp în capitalã sau, cum cred unii, undeva în Asia, dar pe Iulian îl regãsim în palatele pustii din Nicomedia, în fundul Golfului Astakos, pe coasta asiaticã a Propontidei. Acolo trimise noul stãpân al Orientului pe orfan, si Eusebiu, episcopul orasului, era însãrcinat a-i supraveghea educatia. Nu departe se afla mama Basilinei, bunica lui Iulian, bucuroasã a-si regãsi în acest copil amintirea fiicei sale, care murise curând dupã nasterea lui. Ea îi dãrui un domeniu cu o vilã si vaste dependinte în preajma orasului Chalkedon, si Iulian era fericit sã-si petreacã acolo vacantele, gustând în acel mediu câmpenesc bucurii de care îsi va aduce aminte mai târziu cu înduiosare. Pedagogul Mardonius, un bãtrân eunuc scit foarte învãtat, fost lector al Basilinei, plin de bunãtate si de foc sacru pentru profesiunea sa, se îngrijea de educatia copilului. El îi desteptã gustul pentru literatura clasicã, admiratia pentru frumusetile lui Homer si Hesiod. Iulian îi va pãstra o amintire scumpã si o adevãratã veneratie109. 114 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN De aici, dupã moartea lui Eusebiu (341-342), Iulian fu transferat la Macellum, domeniu imperial din Cappadocia, unde veni si fratele sãu Gallus. Bãnuitorul despot simtise nevoia de a-i interna într-un loc sigur. Aici nu mai era vorba de studii profane; s-a urmãrit a se împlini instructia religioasã a tinerilor prin lecturi si explicatii din Vechiul si Noul Testament, pelerinaje si rugãciuni la mormintele martirilor, cântece sacre la bisericã. Gallus n-avea educatia lui Iulian si nu era pregãtit pentru asemenea lucruri, fiind si o fire brutalã; Iulian însã îsi dãdu obisnuita silintã si fãcu progrese repezi. Impresionabil cum era, înclinat spre misticism, fu initiat în practicile crestinismului, pe care mai târziu le va recomanda ca exemplu. El cunoscu acolo pe George de Cappadocia, episcopul arian, care avea sã sfârseascã atât de tragic în Alexandria Egiptului. George avea o frumoasã bibliotecã si-i permise lui Iulian s-o cerceteze. Constantiu poposea adesea la Antiochia Siriei, unde, sub influenta unor prelati piosi, cum era episcopul Leontios din acel oras, începu a avea remuscãri 109 Excelenta monografie închinatã vietii lui Iulian de J. Bidez, La vie de l'empereur Julien, Paris, Belles Lettres, 1930, e lucrarea fundamentalã în aceastã privintã. [Trebuie adãugatã însã bibliografia de limbã englezã si germanã a iltimelor decenii, pentru care se poate face trimitere la The Oxford Dictionary of Byzantium, prepared at Dumbarton Oaks, sub îndrumarea lui A.P. Ka dan, voi. I-HI = ODB), New York - Oxford, 1991, s.v. Julian", în voi. II, p. 1079, de unde mentionãm pe R. Browning, The Emperor Julian, Berkeley-Los Angeles, 1976 si E. Pack, Stãdte undSteuern in der Politik Julians: Untersuchungen zu den Quellen eines KaiserbUdes, Bruxelles, 1986.] 115 MCOLAE BÃNESCU pentru singurãtatea în care se afla, înconjurat numai de strãini. La sugestia acestor prelati, exilul verilor sãi îsi aflã acum sfârsitul. Cãtre finele anului 347, un ordin sosi la Macellum, dispunând trimiterea la Curte a lui Gallus, care fu un timp încã supravegheat. Iulian, absorbit de cãrti, era mai putin de temut, si el putu pãrãsi Macellum si veni la Constantinopol, unde afla toate mijloacele pentru a se adânci în studiile sale. Prin directia datã de Constantiu acestor studii, e putin probabil sã fi urmat altceva decât gramatica si retorica. El frecventa în acelasi timp bisericile. Spionii împãratului nu-1 pierdeau însã din ochi. Iulian avea vreo douãzeci de ani. Firea sa vioaie, sincerã, lipsitã de orgoliu, îl fãcea sã se apropie de oricine, fãrã consideratie de rangul sãu, si-i atrase simpatiile capitalei. Alarmat de popularitatea ce si-o câstiga, Constantiu îi dãdu ordin sã pãrãseascã îndatã

pp. Paris. nu era accesibil multor inteligente. 1884. Les Belles Lettres. 2). I. Condensând într-un larg sistem de eclectism elemente ale teologiei împrumutate din toate filosofiile si din toate religiile elenismu110. op. Hist. de a se desface de lucrurile pãmântesti. pentru a se închide în vechea resedintã imperialã. fiindcã Dumnezeul sãu era dincolo de sensibil si de inteligibil. Introduction. proclamat împãrat la Au tun. 1924. în veacul al IV-lea. p. Acesta întãri într-însul cultul pentru literatura anticã. metafizician subtil. Enneades. la Antiochia. sã-si desãvârseascã studiile. Când sufletul s-a eliberat de tot ce-1 leagã de lume. grecque.] 112 Alfred si Maurice Croiset. Situatia gravã îl sili pe Constantiu a întelege cã trebuie sã-si asocieze pe unul din singurii membri ce mai erau în viatã din dinastia sa. Paris. îi dãdu de sotie pe sora sa Constantia si schimbã cu el jurãminte solemne de bunã întelegere înaintea epis-copului-misionar Theophil Indianul. Pentru a doua oarã Iulian trecu Bosforul. Discipolii sãi cãutarã a prezenta speculatiile filosofici sale în imaginile seducãtoare si vaporoase ale cultelor mistice. se produse în Occident uzurparea lui Magnentiu. dau o succintã si excelentã caracterizare a filosofiei acestui spirit original. Pentru Cousin. pp. cit. dupã voie. n. dupã expresia lui Bidez. Adevãrata virtute este unirea cu Dumnezeu. 887-890. Gallus primea sarcina de a guverna Orientul si pleca. în care îl initiaserã primii sãi educatori110. cu Plotin. ele tindeau a se topi unele în altele.. rãtãcire. adorat de discipoli ca o fiintã supranaturalã. în mediul acesta fu pus pentru întâia oarã în comunicatie cu zeii. Iulian nu mai avea ce cãuta. Marele pontif al neoplatonismului mistic a fost lamblichos. Ceea ce-1 atrage acum e misticismul. Sistemul lui Plotin. de la litter. care ne expune cu multã claritate 111 Alexandrinii au întrebuintat pentru întâia oarã acest cuvânt . „nebunia sublimã a sufletului pierdut în unitatea divinã". 116 Evenimentele politice aduc deodatã o schimbare neasteptatã în regimul tinerilor exilati. deviere. Em.. între celebritãtile sofisticii a doua. înseamnã schimbare de stare. Plotin arãtase cã prima întrebuintare a ratiunii este de a întelege cã omul e captiv în materie. [Vezi si Infra. în fuga-i cãtre Spania. Cf. pe care-1 întrevãzuse la Nicomedia. Bidez. încetul cu încetul. avu la Nico-media o întrevedere cu fratele sãu Iulian. cã prima silintã a vointei lui trebuie sã fie de a se avânta „dincolo".care. care. împreunã cu sotia sa. Dincolo de ratiune va fi pentru el intuitia si dincolo de intuitie extazul (ejccrracng). poruncind demonilor si vorbind cu zeii. etimologic. generale de la philosophie. care putea clãtina educatia crestinã a tânãrului. Desi i se interzise de a urma cursurile celebrului retor. atunci totul se sterge si totul se reveleazã112. si ea se îndeplineste în prima jumãtate a secolului al III-lea. 117 lui. De multã vreme ceva se pregãtea în filosofic. La începutul anului 350. n. în drumul cãtre resedintã. care-si preda atunci în acel oras învãtãmântul. 497 a îngrijitorului editiei). vechile doctrine se apropiaserã. 179. 16 si urm. actul de a iesi din sine111. Brehier. prea subtile si delicate. Hist. t. 118 . Plotin. care obtinu de la Constantiu libertatea de a merge. pãgânismul în pericol recurse la ajutorul fortelor elenismului. unul dintre familiarii împãratului. Xlle ed. Libanios rãspundea întru totul cerintelor spiritului superior al noului sãu discipol. Frontiera Orientului era în acel moment serios amenintatã. Iulian a fost u-nul dintre cei mai entuziasti discipoli ai lui Libanios. ca toate doctrinele filosofice. de a-si elibera sufletul de trup. V. Avântul cãtre Dumnezeu nu-1 cerea Plotin ratiunii si inimii. O sintezã era necesarã. La 15 martie 351 el îl ridicã pe Gallus la rangul de Caesar. (Vezi Cousin. absorbind ce mai rãmãsese din anticele religii elenice si atrãgând unele elemente ale credintelor noi. .Constantinopol si sã se retragã la Nicomedia. El avu norocul sã gãseascã acolo pe Libanios. Iulian gãsi mijlocul de a-si procura zilnic copia lectiilor lui. Constans pieri de mâna emisarilor sãi. La retori.pentru a zugrãvi încântarea religioasã.

Eyssenhardt. urcat repede într-o trãsurã privatã (carpento privata) si dus în Histria. decât rationamente subtile si reverii semete. quid de Caesare quisque sentiret et haec confidenter agebat in urbe ubi pernoctantium luminum claritudo dierum solet imitãri fulgorem. „de a. 120 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN care o doreste mult. dar la Pergamon se afla Edesios. care se afla în Ephes. la Antiochia. care luase drunual spre Atena. întors la Nicomedia. despuiat de vesmintele regesti si îmbrãcat cu tunica si mantaua comunã. lamblichos nu mai era în viatã. cãtre Priskos. 119 NICOLAE BANESCU peregrinãrile sale la theurgi ajunserã la urechile lui Gallus. care-i poartã si astãzi numele. Constantiu insista ca Cesarul sã-si grãbeascã venirea si. socotind cã influenta ei îl va linisti. merge spre ea sau de a o atrage la sine. Ammianus Marcellinus.misticismul alexandrin. XTV. si apoi îl chemã la Milan. inflammatrix saenientis adsidua. într-un mausoleu monumental. Iulian îl primi cu multã simpatie. 1871. cutreiera tavernele si rãspântiile. face evocatii si minuni113. Spiritul lor pierde din ce în ce contactul cu realitatea. pe care o cunostea bine. l. 116 Megaera quaedam mortalis. relateazã cã noaptea. Fr. în Noricum. Gallus trezi prin purtãrile sale nemultumirea generalã. si el o lãsã sã terorizeze orasul printr-o serie de executii116. care trimise pe lângã fratele sãu pe Aetius. sub cuvânt cã vrea sã se întretinã împreunã asupra afacerilor imperiului. întovãrãsit de o bandã de spadasini travestiti. lamblichos nu mai e un filosof. Paris. ca frate. bãtrân si obosit. Gallus îsi continuã singur drumul cãtre destinul sãu. si aceasta o fãcea fãrã rusine în oras. I. îi arãtã întelegere. p. afirmã eminentul erudit.. ajunsi în Bithynia. Pentadius notarul si Mellobaudes. supravegheat cum era. Constantia ezitã câtva timp. chap. Boisser. cit. La el aleargã Iulian. îi cerea sã vinã împreunã cu sotia sa. osoful. cuius erat inpendio gnarus. cel mai venerat dintre discipolii sãi.rãspundea unor trebuinte ale sufletului sãu pe care crestinismul nu le putuse multumi. Iulian plecã atunci la Ephes si acolo îl cunoscu pe vestitul Maximus (351). seful arienilor extremisti. pe 115 Ed. dar. III (L'empereur Julien). Constantia exercita asuprã-i o influentã funestã. el continuã a se arãta crestin. 190.. el pretindea a pune la îndemânã mijlocul de a fi în comunicatie cu Divinitatea. sosirã Eusebius sambelanul (_cubiculi praepositus). era pus sub gardã. Din nefericire. 19:. XIV. muri de o febrã subitã117. 2). Cesarul usuratec se desfãta în plãceri. Elenismul ajunge cu el o religie exaltatã. Ea iu înmormântatã lângã Roma. humani cruoris auida nihil mitius quam maritus (Ibidem. 1907. El îi retrase mai întâi mare parte din trupe. învãtãmântul filosofilor la care alerga Iulian -spune atât de bine Gaston Boissier . dar. la lumina tortelor. ce stie fiecare despre Cesar. Fi. et adhibitis paucis clam ferro succintis uesperi per tabernas palabatur et con-pita quaeritando Graeco sermone. se initie în theurgie. întrebând. tribun militar. trimisi de tiranul obsedat spre a-i lua un interogatoriu . Rapoartele primite de împãrat îl alarmarã. 113 Cousin. op. Ajuns la Poetovio. desfãcuti de interesele pãmântesti. si teologul fu convins de credinta sa nealteratã. 99. l. în acest timp. lângã Pola. ai cãrei credinciosi. ci un preot si un mistagog (initiator în mistere): el învatã unirea realã cu Dumnezeu. de a auzi vo cea ei în visuri sau în oracole si de a sti de la ea însãsi natura si planurile sale"114. La fin du paganisme. Berlin. se pasiona pentru spectacole si se deda la acte compromitãtoare. trãiesc în plin supranatural. îl îndreaptã cãtre Maximus. cel mai pretios izvor al epocii. Pe când era pãzit acolo. 114 G. în limba greacã. pentru a înlãtura bãnuielile. în practicile religioase ale misterelor neoplatonismului. Ei se aruncã în divinatie si theurgie. se decise în cele din urmã a porni. alunecând în speculatii extravagante. temându-se de mâjiia lui. un teolog de reputatie al epocii. ca ziua115. vrãjitoria secolului al IV-lea. t. Acest învãtãmânt era mai mult decât o metafizicã îndrãzneatã.

amãnuntit cu privire la omorurile sãvârsite la Antiochia. Palid de emotie, Gallus îngãimã cã executiile s-au fãcut la instigatia sotiei sale. La aceastã insultã a memoriei surorii sale, Constantiu, apucat de o mânie fãrã de margini, nu mai vãzu sigurantã pentru sine decât în moartea nefericitului Cesar. Serenianus fu îndatã expediat, împreunã cu alti doi delatori, pentru a-1 executa. Cu mâinile legate la spate, „ca unui hot rãufãcãtor", dupã expresia lui Ammianus, Gallus fu decapitat cãtre sfârsitul anului 354 ns. Cunoscând amãnuntele acestei sinistre tragedii, Iulian fu atât de impresionat, încât de multe ori pãrea 117 Ammianus, XIV, 11, 6: cum Bithyniam introisset, in statione quae Caenos Gallicarios appellatur, absumpta est in febrium re-pentina. 118 XIV, 11, 23:... et ita conligatis manibus in modum noxii cuiusdam latronis cemice abscisa. 121 cã vede spectrul trupului decapitat al fratelui sãu. Odatã cu executia lui Gallus, primea si el ordinul de a se prezenta la Milan. Acolo se gãsi în prezenta unei acuzatii formale: i se imputa cã pãrãsise Macellum fãrã autorizatie, cã avusese conciliabule cu fratele sãu dizgratiat, când trecuse prin ConstantinopoF19. Iulian s-a apãrat energic. Suspectat, calomniat de puternicii intriganti de la Curte, el simtea cã viata sa e în primejdie, si Constantiu, sub influenta camarilei, nu voia sã-1 primeascã în audientã. O interventie neprevãzutã si hotãrâtoare îl salveazã, împãrãteasa Eusebia, care exercita o mare influentã asupra sotului sãu, se apropie cu simpatie de tânãrul nefericit, pledeazã cu ardoare cauza lui si obtine a-1 primi în audientã si a-1 asculta, întrevederea aceasta avu darul sã linisteascã mânia despotului. Dorinta lui Iulian era sã se întoarcã în linistea domeniului mostenit de la bunica sa, si Eusebia îi obtinu autorizatia. Iulian plecã, dar la Como fu întors din drum din cauza revoltei generalului Silvanus în Gallia, provocatã de infamia delatorilor din jurul tronului. Suspiciunea se trezi din nou în sufletul lui Constantiu, care se temu ca Iulian sã nu întâmpine în calea sa pe rebeli. Eusebia, din marea sa afectiune pentru Iulian, îl convinge atunci pe împãrat sã-1 lase a-si urma un timp învãtãtura la Atena, unde nu va mai putea fi periculos. Aceastã hotãrâre fu primitã de Iulian cu o nespusã bucurie. El putea sã vadã în sfârsit orasul viselor sale. în vara anului 355, îsi fãcea intrarea în Atena, streIbidem, XV, 2, 7. 122 curându-se fãrã zgomot, supravegheat cum era, si descindea la locuinta elegantã a unui nobil din Antiochia, Celsius, prieten intim al lui Libanios120. Cu toate devastãrile pe care le suferise, orasul îsi pãstra vechea splendoare a monumentelor sale. Acropole, cu atâitea minuni ale artei, era intactã. Pallas-Athena trona încã în mijlocul Parthenonului; sacrificiile se îndeplineau si solemnitãtile cultului pãgân se desfãsurau în toatã mãretia lor. Ne închipuim usor impresia strecuratã în sufletul tânãrului setos de marile amintiri ale trecutului. El nu-si pierdea vremea în distractiile obisnuite ale tineretului zgomotos, ci se lãsa în voia entuziasmului sãu pentru frumusetile ce-i Fermecau privirea si pentru învãtãmântul ce fãcea atunci gloria metropolei elenismului. Universitatea atenianã rãsuna în acea epocã de elocventa sofistilor celebri, în jurul cãrora se îngrãmãdeau tinerii studiosi din cele mai depãrtate provincii ale imperiului. Arta cuvântului era la grecii de atunci o adevãratã desfãtare a spiritului, prin efectele sale în mare parte muzicale. Oratorul era acum un emul al poetilor lirici. Aplicând o prozodie care nu se mai simtea în limba vie, el scotea în relief, ca un virtuos, timbrul si armoniile elocutiunii sale si exalta pe auditori prin muzicalitatea frazelor, de multe ori pure sonoritãti, lipsite de fond serios. Aceste lucruri ne fac, poate, sã surâdem astãzi. Dar, cum observã cu drept cuvânt un învãtat care s-a oprit asupra lor, trebuie sã mãrturisim cã nu le mai putem întelege. Acest acord absolut al cuvântului si urechii

120 Bidez, op. cit., pp. 108-110. 123 sunt fenomene care s-au pierdut pentru noi. A fost un gen de elocventã si un sistem de educatie de care nu mai avem azi idee, cãci se întemeiau pe un sentiment care a dispãrut: iubirea dezinteresatã a vorbirii frumoase121. Apoi, limbile vechi ne sunt atât de putin familiare, avem pentru ele un sentiment atât de strãin, încât nu ne putem da seama de farmecul pe care-1 gãseau într-însele cei vechi, farmec pierdut pentru noi. Cã nu erau lucruri atât de dispretuit, ne-o aratã faptul cã crestinii, mari oratori ai Bisericii, n-au ocolit scoala retorilor greci. Cursurile cele mai frecventate erau cele ale lui Prohaeresius. Reputatia sa ajunsese pânã în Occident si împãratul Constans îl chemã sã-1 asculte. Cãlãtoria sa a fost un triumf22. Iulian se interesa însã mai mult de filosofic. scoala lui Platon supravietuia în grãdinile Academiei, si aici zãbovea tânãrul setos de doctrina complexã a theurgilor. Eleusis, unde se celebrau încã, în toatã mãretia lor, misterele zeitei Demeter, nu era departe, si Maximus recomandase lui Iulian sã meargã sã-si împlineascã initierea la hierofantul vestitului sanctuar. Tânãrul print pãtrunse în veneratul templu al divinitãtilor subterane, strãbãtu toate fazele initierii în misterele lor, împãrtãsindu-se de înaltele adevãruri filosofice desprinse din simbolismul lor complicat. 121 Petit de Julleville, Histoire de la Grece sous la domination romaine, Il-e ed., Paris, 1879, pp. 351-352. 122 Roma îi ridicã o statuie de aramã, cu o inscriptie adesea citatã pentru aliteratia de patru ori repetatã: Regina Rerum Roma, Regi Eloquentiae. (Jbidem, p. 350). 124 Reprezentantul neoplatonismului, Priskos, recomandat de Edesias, se afla la Atena. Iulian îl cercetã, sedus de ocultismul 5ãu. Eunapios ni-1 prezintã ca un om gelos de ideile sale, pãtruns de demnitatea filosofici, vorbind domol, p« un ton întotdeauna solemn. Iulian i-a pãstrat statornic un mare respect, împreunã cu Maximus, Priskos a stat la cãpãtâiul sãu, în ultimele-i momente, când clzu rãnit pe câmpul de bãtaie; ei i-au dat cele din urmã mângâieri filosofice înainte de moarte. Iulian cunoscu la Atena si pe corifeii de mai târziu ai Bisericii, pe l^asile de Caesarea si Grigorie de Nazianz. Cel din urmã, pasionat, îsi aduce mai târziu aminte de tânãrul si originalul membru al dinastiei si-i schiteazã, dupã eroica lui moarte, un portret plin de urã. Ceea ce rãmâne din aceastã schitare este, cum aratã Bidez, timiditatea sa nervoasã, notatã de Libanios, care ne spune cã, înaintea numerosilor prieteni ce fãceau cerc în jurul sãu la Atena, Iulian nu pronunta un cuvânt fãrã ca o roseatã pudicã sã nu-i coloreze fata, urmând apoi debitul vorbirii sale repezi, de care se resimt adesea scrierile lui123. Fericirea sederii lui Iulian la Atena n-a fost de lungã duratã. Pe neasteptate, la începutul toamnei, el primi ordin sã vinã la Milan. Revolta lui Silvanus în Gallia se încheia cu asasinarea lui; dar imperiul era acum asaltat din toate pãrtile. Francii, alamanii si saxonii ocupaserã 40 de orase pe Rin, târând populatia în captivitate si ducând cu ei o pradã imensã; quazii si sarmatii cutreierau Pannonia si Moesia superioarã; iar în Orient, persii nu încetau de a ataca, tinuturile imperiului. Constantiu îsi 125 NICO1AE BÃNESCU dãdea seama cât de greu putea face fatã unei situatii atât de grave, dar pregeta a-si alege un asociat la imperiu, din cauza, excesivei iubiri de putere si a suspiciunii fatã de toti124. Se gândi totusi, în cele din urmã, a-si asocia pe Iulian. O luptã de influente se dãdu atunci în jurul sãu. Delatorii se sileau a-1 abate de la acest gând; singurã Eusebia, „foarte instruitã, si cu o prudentã mai presus de sexul femeiesc", cum o caracterizeazã Zosimus, le tinu piept si convinse pe Constantiu sã punã pe Iulian ca Cesar peste natiunile de dincolo de Alpi, cãci, tânãr cum este, de o fire simplã, zicea ea, cufundat toatã viata în studii si nestiutor în toate, „va fi pentru noi mai bun decât oricare altul"125.

Iulian, care-si astepta soarta într-un cartier din Milan, fu chemat în sfârsit la Curte, si ceremonia învestiturii sale în calitate de Caesar avu loc la 6 noiembrie 355, în fata trupelor prezente la Milan. Constantiu pronuntã un discurs în care, lãudând însusirile vãrului sãu, ceru ratificarea armatei pentru alegerea lui. Trupele îl întrerupserã cu un murmur de aprobare, si împãratul puse atunci pe umerii lui Iulian purpura si-1 proclamã Caesarîn aclamatiile lor. El îi adresã apoi lui Iulian o alocutie plinã de sfaturi bune si de asigurãri. Armata îsi lovi zgomotos scuturile de genunchi, semn al bucuriei cu care aproba si al admiratiei cu care 123 Bidez, op. cit., p. 118; cf. Zosimus (Bonn), III, 1-2. 124 Zosimus, III, 1: iXiaftai Se KOIVCOVOV ij\c, âp%fjt oi>K etMppei &iâ ie (pi'kapx'iut vnepfloXriv Kal TO nâvtaq e%eiv ev vnoyia. 125 Ibidem-. ãpeivcov ie ecrTai navwq erepov nepi r]jJ.ãq. Cf. Ammianus Marcellinus, XV, 8, 3126 primea pe Cesarui strãlucind în purpura imperialã. Iulian luã dupã aceea loc în carul imperial alãturi de suveran si fu introdus solemn în palat126. El a fost fericit a prezenta, din îndemnul împãratului, omagiile sale împãrãtesei Eusebia. în panegiricul ce-i închinã mai în urmã, Cesarui a consemnat scena memorabilei întrevederi. Când veni în fata ei, i se pãru cã vede, ca într-un templu, statuia Moderatiei (ayaAjua acacppoavvrig). „Unele - îi zise basilissa - le si ai de la noi; celelalte le vei avea de la Dumnezeu numai dacã esti credincios si drept fatã de noi". Aproape atât a auzit, nici un cuvânt mai mult - urmeazã el -, desi în elocventã nu era mai prejos de cei mai buni oratori. Iulian iesi de la audientã plin de admiratie si uimire, cu impresia de a fi auzit vorbind Modestia însãsi, „atât de dulce si suav era sunetul vocii sale"127. împãrãteasa îi fãcu un dar, care era pentru Iulian de cel mai mare pret: o mare cantitate de cãrti de filosofic si istorici buni, de oratori si poeti, care 1-au însotit în campaniile sale si pe care, cum declarã în panegiricul amintit, de câte ori le cerceta, în rãgazurile sale, nu putea uita pe aceea care i le dãruise128. b. Iulian Caesar, apãrarea Galliei. Luptele de la Rin cu germanii (355-359). Pregãtirile de plecare se grãbeau. Iulian primea comanda Galiilor, Britanniei si 126 Ammianus, XV, <?, 5-15. 127 Elogiul împãrãtesei Eusebia, p. 97, la Bidez, L'empereur Julien, Oeuvres completez, t.I, 1ere pârtie, Paris, Les Belles Lettres, 1932. 128 P. 98. 127 Spaniei, dar Constantiu, dupã obicei, îsi luã toate mãsurile de precautie, punându-1 pe Cesar sub o umilitoare tutelã. Ursicinus fu înlocuit în comandamentul suprem cu Marcellus, un general mediocru, care avea si misiunea de a supraveghea de aproape miscãrile lui Iulian, în Manifestul sãu de mai târziu cãtre atenieni, acesta aratã situatia de inferioritate în care era pus: a fost trimis în Gallia nu atât pentru a comanda armatele din acea provincie, cât pentru a se supune generalilor de acolo, cãci li se scrisese si poruncise formal sã nu spioneze pe dusmani mai mult decât pe el129, într-adevãr, înaltii functionari care se aflau cu el -Florentius, prefectul Galici, Sallustius quaestorul -aveau sã primeascã ordine numai de la Constantiu. Pentru ca atmosfera ce i se crea sã fie completã, împãratul îi dãdu pe sora sa Elena de sotie130. La l decembrie 355, Iulian iesi din Milan, petrecut o bucatã de drum de împãrat. La Turin aflã stirea unui dezastru ce i se ascunsese: Colonia cãzuse în mâinile barbarilor, dupã un crâncen asediu. Aceastã veste fu pentru tânãrul Cesar o prevestire rea; dar, aclamat în calea sa de populatie, el îsi întãri încrederea. Sosind la Vienna, pe Ron, toti îi iesirã înainte din oras si din împrejurimi, aclamându-1 cãlduros, în timpul când Iulian intra în Gallia, aceasta oferea o priveliste tristã, nu mai avea nimic din prosperitatea de odinioarã. Pe urma 129 Cãtre Senatul si poporul atenian, în aceeasi editie a lui Bidez; 1.1, partea I, p. 224. 130 Desigur, mai în vârstã decât Iulian, care avea 24 de ani. Elena a avut în aceastã cãsãtorie un

rol sters si a murit curând dupã declararea conflictului dintre sotul si fratele sãu. ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN nãvãlirilor sãlbatice din veacul al III-lea, orasele erau ruinate, câmpiile rãmase în paraginã, populatia rãritã. Lutetia Parisiorujn (Parisul) se refugiase în L'île de la Cite, Bordeaux îsi mutase portul în estuarul unui modest râu (Deveze), spre a rezista surprinderilor, la adãpostul fortificatiilor131. Manifestul cãtre atenieni ne aratã situatia dramaticã aflatã de Iulian în Gallia. O foarte mare multime de germani, spune e33 locuiau fãrã teamã în jurul oraselor devastate ale celtilor. El socoteste la 45 numãrul oraselor deschise, ale cãror ziduri fuseserã nimicite de nãvãlitori; o fâsie de pãmânt exploatatã de barbari dincoace de Rin (jLm TãSe TOV 'Privov) se întindea „de la izvoarele lui pânã la ocean". tinut pânã acum departe de orice initiere în afacerile publice, Iulian era cu totul strãin de cunostintele reclamate de noua sa situatie. Constient de marea misiune ce i se încre dintase, el se sili, în iarna petrecutã în palatul din marginea Ronului, a-si dobândi aceste cunostinte. Sallustius, spirit luminat si onest, administrator excelent, îl initie în afacerile Statului; în acelasi timp, Cesarul îsi fãcu rãbdãtor educatia militarã, studiind exercitiile soldatilor si pregãtindu-se alãturi de ei pentru rãzboi. Odatã cu vara <356), alamanii îsi reluau incursiunile. Iulian primi ordinul împãratului de a-si duce armata la Reims. în drumul sãu pânã acolo, Cesarul curãtã locurile de bandele prãdalnicilor germani. La Reims, fu pus la curent cu planul operatiunilor. Un corp de armatã condus de împãrat trebuia sã treacã Bidez, La vie de l'empereur Julien, Paris, 1930, p. 136. 129 NICOLAE BANESCU Rinul aproape de lacul Constanta, spre a face o diversiune cãtre Pãdurea Neagrã, în timp ce alte trupe, sub comanda lui Marcellus si Ursicinus, aveau sã execute o miscare paralelã dincoace de frontierã, spre a împiedica pe barbari a trece în Gallia. Programul acesta fu executat întocmai. Iulian, aflând cã mai multe orase cãzuserã în mâinile dusmanului, cuceri Brumath si se îndreptã direct la Colonia, ocupatã mai înainte de germani si o recuceri aproape fãrã luptã; el îsi duse apoi trupele la Senones (Sens), pentru a petrece acolo iarna132. Dar campania anului 356 nu avusese mari rezultate, în iarnã, bandele barbarilor începurã iarãsi jafurile lor ca mai înainte, si Iulian fu nevoit a-si rãspândi putinele trupe ce le avea pentru a apãra pe locuitori. Informati de slaba lui garnizoanã la Sens, Cesarul fu asediat de o masã de barbari. Marcellus, care se afla în apropiere, nu-i veni în ajutor, dar Iulian, cu putinii sãi soldati, apãrã energic zidurile, stând cu îndãrãtnicie la creneluri, încât barbarii se vãzurã siliti a pãrãsi asediul dupã o lunã133. Informat de indolenta lui Marcellus, împãratul îl recheamã, în raportul ce-i face, incapabilul general cautã sã-1 compromitã pe Iulian, si acesta scapã numai prin devotamentul sambelanului sãu, eunucul Eutherios, care demascã toatã calomnia, garantând pentru credinta Cesarului134 si prin sosirea la Curte, tocmai Ia timp, a celor douã panegirice compuse de Iulian în onoarea lui Constantiu si a împãrãte132 ttridem, pp. 141-142. 133 Ammianus, XVI, 4, 2, 3. IM Ibidem, XVI, 7, 1-4. 130 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN sei Eusebia1*5. Marcellus fu trimis la Sardica, si în locul sãu fu numit în Callia Severus, general cu experientã si disciplinã, care a fost pentru Iulian un pretios colaborator. în 357, Cesarul primeste încuviintarea, obtinutã pentru el de Eusebia, de a comanda personal trupele136. Dar, în locul vrednicului Ursicinus, Constantiu îi trimitea pentru comanda infanteriei pe un dusman, Barbation, care avusese un rol în uciderea lui Gallus. în primãvara anului 357, reluând campania împotriva germanilor, Iulian porni cãtre Vosgi, în timp ce Barbation trebuia sã meargã spre Bale, planul fiind sã-i prindã pe dusmani ca în cleste. Iulian

nimiceste o bandã de germani care prãdaserã în interior si se opreste la fortul Saverne, pe care cãuta sã-1 punã în stare de apãrare. Barbation, care opera pe seama sa, vru sã treacã Rinul, dar nu izbuti, fu atacat de barbari în retragerea sa si urmãrit pânã dincolo de Bale, pierzând o mare parte din bagaje, cu animalele si oamenii de serviciu, Aceastã biruintã îi încuraja pe ala-mani, care se coaHzarã, în frunte cu regii Chnodomar si Velstrap, pentru a-1 ataca pe Cesar, stiind de la un transfug cã e izolat la Saverne, cu o trupã numai de vreo 13-000 de oameni137. Iulian nu asteptã a fi atacat, ci porni cu armata sa de-a lungul cãii romane ce ducea spre Argentoratum (Strassbourg), si în apropiere de acest oras iscoadele descoperirã de pe o coli135 Bidez, op. cit, p, 145. 136 Zosimus, III, 2, 5. 137 Ammianus, XV], 12, l, 2 [Velstrap apare însã sub forma Vestralp]. c t ; • :>: '•...'. "y \ .-v.-•'••. 131 NICOLAE BANESCU na armata barbarilor. La adãpostul colinei, Cesarul îsi aseazã îndatã trupele în ordine de bãtaie si le aruncã asupra dusmanilor. Lupta a fost crâncenã si s-a terminat, în jumãtate de zi, printr-o înfrângere nimicitoare a barbarilor, de trei ori mai numerosi. Escadroanele romane, risipite la început, au fost întoarse Ia atac prin energia lui Iulian, care stiu sã le înflãcãreze, si infanteria, desi covârsitã de dusmani, tinu piept vitejeste. Toatã cavaleria alamanilor, în frunte cu Chnodomar, fu decimatã si pusã pe fugã. Alamanii, urmãriti pânã la Rin, se înecarã cu miile, Chnodomar fu capturat, si Iulian îl trimise trofeu lui Constantiu. Cesarul obtinu o victorie strãlucitã, care avu un mare rãsunet: armata germanilor confederati fu nimicitã138. Iulian nu se opri însã aici: el vru sã-si desãvârseascã victoria ducând rãzboiul pe teritoriul dusmanului. Trecând îndatã Rinul, îi fugãri pe barbari în fumul incendiilor pânã în pãdurea Hercynianã, în care pãtrunse, întãrindu-se într-un fort în ruine, ridicat de Traian. Acolo se prezentã o solie a alamanilor implorând pacea. Iulian le acordã un armistitiu de 10 luni. Putin mai în urmã, regii însisi se prezentarã, dând cu jurãmânt asigurãri139. Iulian se întoarse în Gallia cu armata sa. Severus se afla la avangardã si surprinse aproape de Meusa o bandã a francilor prãdând tinutul, în fata fortelor pe care nu le bãnuiau, ei se închid în douã fortãrete pe malul fluviului, unde sunt blocati 138 Descrierea pe larg a acestei mari biruinte la Ammianus, XVI, 12, si la Bidez, op. cit., pp. 149-154. 139 Ammianus, XVII, l, l, 2, 3 si 11, 12, 13. 132 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN si siliti sã se predea. Iulian îi trimise lui Constantiu, care-i înrola în trupele sale140. Dupã aceste grele operatii încununate de succes, Iulian îsi duse d-e astã datã trupele sã ierneze la Lutetia ParisiorumL4!. Cu toate succesele avute, Iulian socotea cã primejdia nu era încã înlãturatã pentru Gallia, cã trebuia consolidatã frontiera Rinului, asigurat în special cursul inferior al fluviului. Pentru restaurarea regiunilor devastate, trebuia sã obtinã de la dusman reparatii în naturã si mai cu seamã repatrierea celor târâti în captivitate. De aceea, fãrã a astepta timpul obisnuit al operatiilor militare, în mai 358 se aruncã asupra francilor salieni din Toxandria142, silindu-i sã semneze un tratat de supunere cãtre imperiu si obligându-i sã-1 apere. Trecu apoi Meusa si pãtrunse în tara chamavi-lor, alt trib al francilor, impunându-le aceleasi conditii si cerându-le ostatici. Izvoarele bizantine au înregistrat memorabila scenã a barbarilor care, la cererea lui Iulian de a i se da ostatec fiul regelui, au început a plânge amarnic împreunã cu regele lor, jelindu-se cã fiul regal pe care-1 cere a pierit în luptã, înduiosat, Iulian, care-1 avea captiv, îl prezentã deodatã barbarilor, descoperindu-le intentia de a-1 creste cum se cu140 Bidez, op. cit., pp. 154-155. 141 Ammianus ne spune cã toate aceste izbânzi ale lui Iulian erau luate în râs la palatul lui

Constantiu, unde Cesarul era numit în batjocurã Victorinus, fiindcã în rapoartele sale vorbea mereu de înfrângerea germanilor. 142 Ammianus, XVE, 8. Toxandria era o tarã de pãduri si bãlti ce se întindea de lâng ã Tongres, pânã la vãrsarea râului Vahal în Rin. .. .,,,.-. .:......,..,,.,„, •;,;............ ... 133 vine, pe lângã el, stârnind prin aceasta bucurie mare si încrederea lor si impunându-le astfel conditiile pãcii143. Iulian începu, de asemenea, sã ridice fortãrete pe cursul inferior al Rinului, iar pentru a le aproviziona, reparã flota britanicã si o spori cu 400 de bãrci construite în pãdurea din Ardennes, spre a aduce în Britannia grâul necesar144, în sfârsit, spre a repopula câmpurile deserte ale Galici, Iulian impuse alamanilor eliberarea miilor de captivi. El trecu Rinul la dânsii, si regii dusmani, intimidati, predarã prizonierii, pe care Iulian îi avea însemnati de secretarii sãi, demascând prin acest control trucurile întrebuintate de alamani spre a nu-i elibera pe toti. în 359, trecu din nou Rinul în acest scop si constrânse pe ultimii recalcitranti a restitui prizonierii145. Rezultatul celor patru ani de rãzboi cu germanii la frontiera Rinului a fost rezumat de însusi Iulian, în Manifestul sãu cãtre Senatul si poporul atenienilor. a trecut de trei ori Rinul, a obtinut repatrierea a 20.000 de prizonieri retinuti de germani dincolo de fluviu; în douã bãtãlii si un asediu (bãtãliile de la Strassbourg si din Toxandria si asedierea forturilor de pe Meusa) a fãcut multime de captivi, oameni în toatã puterea. A trimis lui Constantiu patru batalioane de pedestrasi dintre cei mai tari, si altele trei mai putin bune (TCT143 Eunapios, în Excerpta de Legationibus (ed. Bonn), l, pp. 41-45. Zosimus îl rezumã. Cf. Petros Patrikios, Excerpta de Legat. (Bonn), 16. 144 Cãtre Senatul si poporul atenian, ed. Bidez, 8. 145 Bidez, La vie de l'empereurJulien, pp. 156-161. ,s;;îi 134 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN tapat ãpi&noix; r&v KpaTiatcov netâv, tpeîq T<3v EÃarTOVtov), douã escadroane foarte pretuite de cavalerie (iitneav -rãtficcra Svo TO evrifioTara) si a recucerit, ca Cesar aproape 40 de orase pierdute146. Trei ierni la rân-d dupã bãtãlia de lângã Strassbourg le petrecu Iulian la Lutetia. înainte de el, Augustii sau Cesarii care guvernaserã Gallia au locuit de cele mai multe ori la palatul din Treves. Iulian a preferat Lutetia pentru pozitia sa mai centralã, de unde, fãrã a fi prea departe de Rin, putea supraveghea mai bine administratia Galiei si a Britanniei. Splendida capitalã a Frantei ocupa atunci o micã insulã în mijlocul Senei si n-avea intrare decât pe douã poduri de lemn. L'île de la Cite era asezatã la rãspântia drumurilor ce duceau în atâtea pãrti; apele Senei si afluentilor sãi serveau de multã vreme pentru transporturi. Iulian îsi ducea în aceastã resedintã viata sa simplã de ostas, de care întotdeauna a tinut sã se înconjoare, si care îi atrase devotamentul trupelor. Dormea în asternuturi tari, se destepta, obisnuit, la miezul noptii si se aseza la lucru, la lumina unei lãmpi, ocupându-se de afacerile imperiului, dupã care trecea la ocupatiile spiritului, simtind nevoia de a se cultiva, cãci, dupã cum mãrturiseste unor prieteni, e de mirare cã mai vorbeste greceste, într-atât s-a barbarizat din cauza tãrilor în care se aflã147. Citea din Caesar, din Plutarch sau din alti scriitori, studia tratate de artã militarã sau 146 Cãtre Senatul si poporul atenian, p. 227. 147 Ei Kai ptfeyyof/jrjv 'JEAATjvicrri, •dav^ã^siv ãtwv.ovTcog eo/iev etcâeSapSapcofievoi Sm rã %<npia (Scrisoarea 8, cãtre Eumenios si Pharianos., ed. Bidez, p. 15). 135 se adâncea în speculatiile filosofici. Scrisul, marea sa pasiune, nu lipsea din aceste preocupãri ale

4. Ei se înarmarã. plângând situatia lor si soarta Galici lipsite de apãrare. iar camarazii lor. înrolati ca auxiliari. sã se întoarcã la datoria lor. precum si auxiliarii celti si petulanti. cum ceruse Decentius. însãrcinat a lua cu el pe cei mai buni soldati ai gãrzii de corp. le tinu o cuvântare cãlduroasã. alergarã la palat si începurã a striga : Iulian August! Cesarul. III. uimit. Cesarul iesi în întâmpinarea lor si. dupã dânsii. Faima tânãrului Cesar. dupã cãderea Amidei. El dãdu. rãspânditã pretutindeni. ca Priskos. 1: Properantem Constantium orienti ferre suppetias turbando prope diem excursibus Persicis. 5eivâq 6 crweamÃîj ta cpvovcp. 14. cerând a-i aduce imediat. în cursul noptii. viclean cum era. si Decentius trebui sã trateze cu Iulian. care era atunci la Vienna. Dupã obicei.. îngrijorati de o glorie ce-i ameninta. si-i scrise acolo. Amenintarea persilor. cãci Sallustius fusese si el rechemat de invidia lui Constantin. primiserã numai cu conditia cã nu vor trece Alpii. Un secretar al împãratului. care aveau o familie. invitând pe unii. fu nevoit a recunoaste cã datoria sa era de a se supune. tmsw 137 NICOLAE BANESCU Concentrarea trupelor avea loc la Lutetia. Decentius. Zosimus. Eusebia murise (359) si Constantiu rãmase prada delatorilor din jurul sãu. care zdrobise pe barbari la Rin si asigurase în câtiva ani linistea si prosperitatea Galici. neavând cu cine se consulta. dar el. urcându-se la tribunã. desi Iulian nu fusese de aceastã pãrere. geniul imperiului îi apãru încurajându-I. lor si revocarea ordinului de plecare. Ei întretineau atmosfera de invidie si suspiciune a Curtii. 136 unul cãtre generalul Lupicinus. C. Germanii de dincolo de Rin. nu erau bucurosi a fi transportati la capãtul lumii.spiritului: redacta relatia diferitelor sale întreprinderi. altul cãtre Sintula.. Atacurile necontenite ale persilor în Orient. Bilete incendiare circulau printre soldati. ' Ammianus. Trimisul împãratului insista pe lângã Iulian sã se grãbeascã. Impresionat. XX. fãgãduindu-le cã va obtine de la împãrat iertarea. si acestia se retraserã la sfârsit cu pãrerea de rãu de a fi siliti sã se despartã de un sef atât de binevoitor150. urebant luliani virtutes. tribunus stabuli. punându-li-se la dispozitie posta publicã. în somn. îl chinuia pe împãrat148. Când se fãcu ziuã. Iulian. Despre faptele împãratului sau despre Regalitate. si soldatii începurã a murmura. Iulian înstiinta cã sotiile si copiii soldatilor îi pot urma. Conflictul cu Constantiu. 9. 4. la care vor afla recompensele meritate. Familiile se tineau. quas per ora gentium diuersarum fama celebrior effundebat. Dar . Iulian se arãtã soldatilor si-i rugã sã se linisteascã. rugându-se lui Zeus sã-i dea un semn în aceastã fatalã împrejurare. 15: Kai T<»V rov Kawapoq Karop-â(OficcT:cav ev wîg ânâviatv ord/zacriv. Cesarul vru sã se consulte mãcar cu prefectul Florentius. trupele sale de heruli si batavi. lãudându-i pentru isprãvile lor si felicitându-i pentru onoarea ce vor avea sã serveascã unui suveran puternic si generos. unde nãvãliserã pictii si scotii. fãcându-1 rãspunzãtor de orice întârziere. pentru campania de primãvarã. neputinta lui Constantiu de a înfrânge cerbicia rãzboinicului Sapor contrasta izbitor cu faptele de arme ale lui Iulian. compunea un nou panegiric al lui Constantiu. El invitã apoi pe ofiteri la un banchet de rãmas bun. aducând în Orient trupele viguroase de veterani. prin urmare. Sintula se simtise dator sã plece cu trupele gãrzii. la el. într-o împrejurare atât de gravã. 8. Iulian proclamat Augustus. care biruiserã belicoasele natiuni ale Germaniei. XX. cerându-i a transmite soldatilor un ordin de mobilizare. soldatii agitati gãsirã mijlocul de a rãmâne în patrie cu seful pe care-1 iubeau. sã renunte la o întreprindere atât de primejdioasã. Lupicinus fusese însã trimis cãtre sfârsitul anului 359 în Britannia. nu rãspunse. sosea în Gallia în ianuarie 360 cu douã ordine ale suveranului: 148 Ammianus. ordin ca trupele sã iasã în grabã din statiunile de iarnã149. se închise în apartamentul sotiei sale încã în viatã. a fost pretextul de a slãbi puterea militarã a Cesarului. gemând. redacta în sfârsit corespondenta trimisã prietenilor depãrtati sau colaboratorilor sãi. în Câmpul lui Marte.

La vestea celor întâmplate. entuziasmati de aceste cuvinte. 4. pe care furia soldatilor i-ar fi sacrificat. [Dupã unele opinii. Un lãncier îsi scoate colierul ce-i împodobea gâtul ca stegar151 si-1 pune îndrãznet pe capul lui Iulian în chip de dia150 Ibidem. obiceiul de a pune pe capul noului împãrat un 138 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN demã. de aceea. în aclamatiile întregii armate.soldatii îsi dãdeau seama de toatã gravitatea faptei lor si. El ar fi voit sã evite calamitãtile unui rãzboi civil si sã nu fie învinuit de ingratitudine. despre acest detaliu si semnificatia lui. 20-22. K. lovirã zgomotos cu lãncile în scuturi153. fu condus de Iulian dinaintea unei adunãri la care convo154 Ammianus. oferindu-i pentru rãzboiul contra persilor trupele gãrzii si contingente de tineri Leti {adolescentes Laetos quosdam). decoratã cu steaguri. 13. Die ostromiscbe Kaiser-und Reichsidee nach ihrer Gestaltung im hofischen Zeremoniell. 1-au ridicat pe Cesar pe un scut. 22. ed. Putin mai în urmã. în sala Consistoriului152. spune Ammianus. „n-au existat. temându-se de o crimã. Iulian se urcã la tribunã. asemenea torques (gr. 417-420.!. 17.. unde rãmâne tot restul zilei. ar fi dispãrut dupã veacul al Vl-lea în Bizant.-<P»tf w* »**• 139 NICOLAE BANESCU Rãmânea ca Iulian sã-si clarifice situatia fatã de Constantiu. corpul gãrzii. sosind la Lutetia. 8. le dãdu voie sã plece. strãlucitor. împãratul cuprins de mânie porunci ambasadorilor sã iasã. Pentru prefecturile pretoriului accepta numirile lui Constantiu. sambelanul. niciodatã"155. cit. Maurus. încredintând rãspunsul sãu quaestorului Leonas. Ei trecurã în cele din urmã Bosforul si aflarã pe Constantiu la Caesareea Cappa-dociei. 12. Florentius îl urmã. cum sugereazã Gibbon. urmând obiceiului. pe care Iulian are grijã a-i trimite cu posta publicã. III. t. /zavidiciov. 153 Ibidem. Istoricul ne-a pãstrat si numele acestui stegar. în costumul imperial. . 5. O zi mai în urmã. p. compusã din Pentadius. cu Sintula în frunte. 18: abstractum sibi torquem. Darmstadt. Treitinger. Acesta. si tinu o cuvântare solemnã. 1938). ajuns apoi comes. 155 Op. Soldatii. promitând cã de acum înainte la orice promovare. Apoi. pãrãsindu-si sotia si copiii. 4.. apoi intrã în palat. 1-8. •'-•'• •« -^ •'•? •** . Bury. Trimise în acest scop o ambasadã bine aleasã. aipentog). voi. La aceastã scrisoare deschisã. XX. II. pentru a-i duce lui Constantiu stirea evenimentelor. El izbuti sã asigure si fuga spionilor si delatorilor. Wessel în Reallexikon zur byzantinischen Kunst. Iulian întrebuinta titlul sãu de Caesar. dojenitoare si muscãtoare (objurgatorias et mordaces). 428. La citirea scrisorii. amenintãtori. probabil de origine scandinavã. Nemaivãzându-1. poate. O. precum si cai de curse din Spania (equos currules Hispanos)m. care era pe drum. promite soldatilor câte cinci solidi de aur si o livrã de argint de fiecare. Acesta. împlinindu-se astfel riturile de proclamare a noului Augustus. capiti luliani imposuit confidenter. în semnãturã. Solia lui Iulian a întâmpinat mari dificultãti în drumul sãu. 1956 (=Jena. dar îsi rezerva numirea în celelalte posturi. si din Eutherios. unul din spionii lui Constantiu pe lângã Iulian. reînnoindu-si mai tare strigãtele. dinaintea tuturor trupelor adunate în Câmpul lui Marte. altele secrete. 140 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN . pp. n. dau buzna înarmati în palat. quo ut draconarius utebatur. XX. Ei duceau din partea noului August o scrisoare plinã de deferentã fatã de suveranul sãu. se grãbi a veni îndãrãt la Lutetia.] 152 Ibidem. meritul personal singur va trage în cumpãnã. nimeni nefiind bucuros a înlesni cãlãtoria emisarilor unui rebel. soldatii se agitã. 4. si nu se potolesc decât atunci când îl vãd pe Iulian apãrând. . pe care istoricul nu le-a vãzut si care. el a adãugat. cãutã sã negocieze cu împãratul. 13151 Ibidem. Decentius pleca din Gallia. linistindu-se. recapitulând victoriile lor si lãudându-le curajul. în ordinea civilã si militarã. spre a avea oameni cunoscuti din propria-i experientã.

Acest oras era resedinta prefecturii de Illyricum. în locul unde. Trupele sunt debarcate. pierind el însusi. care-1 retinu la masã. cu o avangardã de 3. pe Saone si pe Ron se coborî la Vienna. flota a ajuns în unsprezece zile la Sirmium159. La auzul pasajului în care se osândea actul de la Lutetia. Preocupat de paza Rinului. 192-193142 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN sãu. adunase în grabã câteva trupe. spre a se mântui pe sine si a mântui si pe intimii sãi. înainte de sosirea lui Constantiu. asigurând buna stare a cetãtilor pânã la Bale. asistenta întrerupse. iar Iulian.000 de soldati de elitã. dar e surprins de Dagalaiphus cu detasamentul sãu. la Bononia161. Cãtre primãvara anului 361. generalul cavaleriei. peste munti. Iulian consulta zeii. îsi dãdu seama de pregãtirile fãcute 156 Ammianus. De acolo. Se descoperi si o scrisoare a lui Vadomar cãtre Constantiu. sã renunte la sforãiturile trufase si sã se mãrgineascã la sarcina de Caesar156. 9. celelalte corpuri de armatã aveau sã-1 ajungã cât mai repede posibil158. trecând toate obstacolele. Pentru accelerarea înaintãrii. care comanda fortele din Illyricum. 7. peste ape si mlastini. n-avu nici un rezultat. ceea ce pãrea a confirma atacul alamanilor lui Vadomar la hotarele Retiei. La ine de l'empereurjulien. Trupele garnizoanei s-au predat si au fost expediate. si rãmãsitele sale furã trimise la Roma. dupã cum decretaserã provinciile. avea sã-si ducã trupa sa de 10. ci pur si simplu îi cerea. El tinu o cuvântare trupelor. generalul Lucillianus. Jovinus strãbãtea. într-o noapte. în apropiere. astepta flotila în care toti se îmbarcarã. dar. Epictet. 4. fu arestat de un trimis al Cesarului si deportat în Spania. Pe drumuri impracticabile. pe cãile serpuitoare ale Alpilor. observã Zosimus. care pierdu însã lupta. trimis ca sã-1 aducã. Corespondenta celor doi adversari se urmã pe acelasi ton pânã la sfârsitul anului 360. îl însãrcina pe agentul sãu Gaudentiu sã punã în stare de apãrare Coastele Africii si sã-i asigure grâul acelor regiuni.000 de oameni prin Retia si Noricum. îl asigurau de încrederea lor. Sotia lui Iulian muri în acest timp. si ajunse la Dunãre. unde trebuia sã-si îmbarce trupele pentru a le transporta la Sirmium. soldatii si autoritatea Statului restaurat. XX. din ordinul 158 Bidez. Iulian hotãrî sã porneascã repede. în fata conflictului inevitabil. pp. Iulian îsi conduse oamenii cu o energie neobositã. XX. Se zvonea cã are întelegere cu unii sefi germani. repetân-du-i versurile unui oracol care anunta moartea apropiatã a lui Constantiu pe pãmântul Asiei. ca suspecte. spre a fi depuse lângã cele ale sorei sale Constantia. unul dintre favoritii lui Constantiu. prin tunete de aclamatii. îsi împãrti fortele în trei corpuri: Nevitta. lipsit atunci de trupe. Iulian trimise împotriva lor pe cornitele Libinon. Misiunea episcopului arian al Galici. când au ajuns la Aquileia. în Gallia. Italia de sus. se îndrepta prin Pãdurea Neagrã spre Dunãre. între Alpi si Dunãre. nu mai voirã a-si continua . sã intre în Illyricum. cu alt corp. dar temându-se încã de nãvãlirile barbarilor reînviati !157. în seara de 10 octombrie. care nu admitea nimic din doleantele lui Iulian. 157 Ibidem. Fiindcã miscarea vâslelor era potrivitã cu iuteala cursului apei si ajutând si vânturile favorabile. 6. Urcã apoi Rinul. unde-si stabili cartierele de iarnã. care. si acolo dãdu citire rãspunsului implacabil al lui Constantiu. exclamând din toate pãrtile în sunet de voci teribile: Auguste luliane. Iuteala cu care Iulian a strãbãtut distantele i-a impresionat pe contemporani: dusmanul s-a trezit cu el la Sirmium fãrã sã fi auzit de pornirea lui din Gallia160. de unde se îndreptã spre Besancon. o fantomã luminoasã îi apãru. Acolo. în vestitul mausoleu din Via Momentana. 9. pentru a apãra orasul. 141 de adversarul sãu în vederea campaniei: el recruta trupe si concentra aprovizionãri la poalele Alpilor Cottieni si pe tãrmul lacului Constanta. la 19 mile de Sirmium. îi bãtu si le impuse pacea. Iulian trecu fluviul împotriva francilor attuarii.case populatia orasului si trupele. Regele trãdãtor trecând mai târziu Rinul. la comandantul roman.

Astfel îsi încheie viata împãratul Constantiu. ed. Bury. 161 [întrucât mai multe localitãti din Imperiul roman purtau acest nume. aflând cã Sapor s-a retras din teritoriul imperiului. Cari Patsch în Real-Enzyklopãdie der classischen Altertumswissenschaft. cit. sã asigure pe Iulian cã toti soldatii imperiului erau gata sã meargã sub steagurile sale. Strãbãtând Thracia repede. aclamat de populatie. apreciind pozitia tare a cetãtii. escortat de trupe si de multimea celor ce-1 întâmpinaserã. Curând dupã venirea lui Iulian. XXI. primi ordin sã transporte cu mare pompã trupul decedatului la Constan-tinopol. II. 159 III. XXI. Orasele imperiului trimit delegati pentru a-1 felicita si a-i prezenta coroana de aur165. situatã în nordul Italiei. dar nici de actualul Vidin din nord-vestul Bulgariei. 1-ar fi indicat pe Iulian ca succesor. 6: sed iile ut fax uel incensus malleolus voluciter ad destinata festinans. El ocupã Naissus (Nis) si un defileu din Haemus. ultima statiune a Ciliciei. :< 143 Dupã ce intrã în Sirmium. însãrcinate163. La Tarsos simti începuturile unei febre. El porni. îndatã ce se stiu la Constantinopol despre sosirea sa. t. 15. 160 Ammianus. îsi continuã totusi drumul pânã la Mopsucrene. 6. Dupã un asediu îndelungat si lupte înversunate. III. spre a-1 pedepsi pe rãzvrãtit. dar nu izbutise. si Iulian îsi fãcu intrarea (11 decembrie 361) în capitalã în aclamatiile unanime ale poporului. care avea sã urmeze la tron lui Iulian. Dupã o grea agonie. Vestea ajunge la popoarele vecine si la natiunile cele mai îndepãrtate. Helladei si pânã la Roma.drumul. Constantiu. au ocupat-o. 5. 144 . se hotãrî a-si duce fortele militare în Europa. 1899. îsi dãdu sufletul în ziua de 3 noiembrie 361. întãrindu-se într-însa. Iulian oferi acesteia a doua zi o cursã de care. Este vorba de o altã Bononia. pe tãrmul Propontidei. care se gândea si la soarta tinerei sale sotii. Instigate de tribunul Nigrinus. îndatã ce Nevitta sosi cu trupele sale. care -zice atât de bine Gibbon . 12. într-un moment de luciditate. 439-440. Iulian dãdu în curând ordinul de plecare la Con-stantinopol. Febra i se agrava si simti cã sfârsitul i se apropie. este evident cã aici nu poate fi vorba nici de Bologna actualã. sosi în Constan-tinopole si galera care aducea rãmãsitele lui . 11. pp. apoi. dar n-avu nici una din calitãtile sale. Doi ofiteri furã expediati îndatã la Naissus. centru cu care Bononia de aici avea legãturã directã. pe patul de moarte. si rãmãsitele sale pãmântesti au fost urmate de o procesiune de crestini cu fãclii în mâini. intonând zi si noapte cântece religioase pentru odihna sufletului sãu. voi.. Ocupat în Orient cu persii. îsi reluã marsul pe calea ce ducea la Constantinopole.mostenise toate defectele tatãlui sãu. 162 Ammianus. si din toate pãrtile vin ambasade spre a-1 saluta. din Antiochia spre Asia Micã. dupã cum reiese si din descrierea lui Ammianus (cf. Sturgart. dupã câte ne relateazã Ammianus. populatia se repezi dincolo de ziduri. Caracterul sãu a fost „un amestec de slãbiciune si trufie. în apropierea iernii. Constantiu se botezase. 164 Op. 163 Ibidem. acum un simplu protector domesticus. spre a fi înmormântat lângã ai sãi. care-i asigura înaintarea. ajunse la Herakleia-Perinthus. ca si tatãl sãu. spre a-si câstiga simpatiile. La Naissus redacta manifestele sale trimise în orasele Illyriei. Eunucul Eusebius încercase a provoca alegerea unui nou împãrat. 9. de superstitie si cruzime"164. 703)1. aflatã în Pannonia secunda. Constantiu. rij|Mrtte{fejirttA| 'JBIPP:: Jovian. ei s-au predat numai când au aflat cã a murit Constantiu162. situat în antichitate în Moesia superioarã. (provincie în care se afla si metropola Sirmium (azi Sremska Mitrovica). 10. XXI. col.

decis a readuce lumea romanã la anticele sale traditii. Cu educatia sa filosoficã. Eunapios. (3 noiembrie 361 . . Paris. Jovienii si Herculeanii. îndatã ce intrã în palatul imperial. la Curtea lui Constantiu. în Excerpta de Leg. Iulian pãstrã si pe tron sobrietatea vietii sale de ascet. expulzând toatã acea domesticitate excesivã ce se înghesuia zilnic în jurul persoanei împãratului sub înaintasii sãi. pe care în satira-i filosoficã Cesarii îl socoate superior tuturor predecesorilor. unde cosciugul fu coborât în cripta ce-1 astepta. Iulian coborî în port cu trupele sub arme. Pedepsele cele mai grave s-au pronuntat contra celor care. osânditi la pedeapsa capitalã. Mãsura a fost cerutã noului împãrat.> 147 NICOLAE BANESCU strict necesari. fiindcã a devenit fericit (rãposat). Odatã stãpân pe imperiu. ca Cesar. Oevres completes. 33. pentru transmiterea ordinelor sale.26 iunie 363) a. 2-e pârtie. 46. 166 Bidez. 60. organizaserã si exploataserã serviciul de spionaj.. în acelasi timp. magistri ai cavaleriei. desi multora le pãrea astfel. 1924. Actele administratiei sale interne. constituit ca înaltã Curte de Justitie. chemat la comanda prefecturii Orientului168. al cãrui nume singur înfiora. înaltul tribunal îsi luã resedinta dincolo de strâmtoare. L'empereurJulien. care-1 fãceau si pe acela mai neînduplecat. prefect de Illyricum si Italia. de Constantiu (acela a fost cum a fost). Lettres etfragments.. merse în fruntea convoiului pânã la Sfintii Apostoli. eunucul Eusebius. ofiterii celor douã corpuri ale gãrzii. Arbetion. Au fost numiti Mamertinus. Apodemius. care fãrã nici o sperantã am auzit cã ai scãpat de hidra cu trei capete! Nu vorbesc. care-i fãcea atât de temuti în timpul . ex-prefect al Egiptului167. 167 „O. complicele sãu. erau autorizati a urmãri dezbaterile. sa instituit un tribunal". multumindu-se pentru cancelarie cu patru secretari si cu 17 agentes in rebus. ---168 Care nu trebuie confundat cu cel din Gallia. 3.cum se zice. itfii. comandantul infanteriei. nas vrea sã sufere pe nedrept. Cât despre acestia. Judecãtorii furã alesi din sânul autoritãtilor indicate prin jurisdictia lor civilã sau militarã pentru asemenea afaceri. Pentru a nu fi supus la influentele Curtii sau orasului. Spre a da toatã importanta spiritului militar. cum rezultã din scrisoarea acestuia cãtre Hermogenes166. cu care. Iulian încredinta devotatilor sãi comandamentele militare si marile demnitãti. 145 NICOLAE BANESCU s 3 • Domnia împãratului Iulian . iar Arbetion a conduce instructia. Sallustius. I. zis Catena. el dispretul onorurile si luxul care însoteau în mod obisnuit viata suveranului.. Cei vinovati de înaltã trãdare nu furã atinsi de acest tribunal. Reduse considerabil si personalul serviciilor sale. care îsi aruncau privirile de invidie asupra tuturor. martor e Zeus. si. si împãratul se vãzu nevoit a aplica el însusi unor asemenea criminali pedeapsa capitalã1®. ne-fiind prin firea sa nicidecum blând. si pãstrând numai pe cei 169. La vie de l'empereurjulien. p. la Chalkedon. p. El institui apoi un tribunal exceptional. 146 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Sallustius fu însãrcinat a prezida sedintele. si patru generali. (Bonn).Constantiu. t. eu. o. Modelul sãu era Marc Aureliu. pp. comandanti supremi ai armatelor: gotul Nevitta. descoperit. pentru a stabili responsabilitatea crimelor sãvârsite în domnia ce se încheiase. agens in rebus. ci de fiarele din jurul sãu. altii. jur pe Zeus. si alamanul Agilon. care am fost mântuit peste orice asteptare. Dar aceluia. scris. furã condamnati a fi arsi de vii. îi deprinsese în Gallia pe cei ce-1 înconjurau.. Bidez. preferat de zei ca unul care a practicat pe tron lectiile filosofici. Jovinus. Paul. Iulian luã mãsuri pentru reducerea personalului extrem de numeros. fie-i tãrâna usoarã! . .. el dezbrãcã pe acesti curieri de rolul lor de spioni si politisti. Fiindcã însã multi acuzatori se ridicã împotriva lor. 207-211.

apoi. fiidcã ei vedeau în clasicii greci o tesãturã de inventii diabolice. s-a mãrginit a proclama cã pretutindeni se putea relua vechiul cult al zeilor care fãcuserã mãrirea 171 Ibidem. el conferi Senatului din Constantinopol privilegiile si onorurile de care se bucura pânã acum numai Senatul Romei170. si educatia tinerimii trebuia încredintatã profesorilor . dupã expresia savantului belgian. Consiliile municipale ale provinciilor. Iulian putea crede într-o renastere a elenismului. Constantiu luase o serie de mãsuri aspre. pãgânismul se afla într-o situatie criticã. n-a voit sã fie numit cu titlurile sonore si zadarnice de dominus si despotes. Atent fatã de orasul sãu natal. spre a participa la sinoade). îi invitã a renunta la discordiile lor si a profita de toleranta ce li se oferea pentru a-si practica fiecare religia sa fãrã teamã173. Convocând pe episcopii dizidenti . Ca urmare. care interziceau sacrificiile si hotãrau închiderea templelor. el intervine promulgând primele edicte generale în materie de religie. de asemenea. Din prudentã. A pus frâu fiscalitãtii "abuzive. care devenise o mare povarã pentru municipalitãti. Exceptional de activ. sã întrebuinteze scriitorii clasici în lectiile lor. dar decretul trebuia sã întruneascã unanimitatea curialilor celor mai competenti si sã obtinã ratificarea împãratului.ne spune Ammianus -. adicã din momentul în care a luat contact cu realitãti întristãtoare pentru el. s-au bucurat de atentia sa deosebitã. în ultimele zile ale anului 361. Atunci începe. a redus impozitele si a cãutat sã le repartizeze echitabil. mai cu seamã în Asia Micã si Egipt. Crestinii nu puteau. Prin aceastã largã tolerantã. La 17 iunie 362. Când a ajuns la tron. Iulian promulga o lege care lovea direct în crestinism. functionarii nu mai avurã dreptul de a elibera permise de cãlãtorie. reduse la rolul de adevãrate agentii ale fiscului. Bidez a stabilit cã ostilitãtile lui Iulian împotriva crestinismului au început numai din iunie 362. le-a usurat sarcinile atât de apãsãtoare. afarã de prefectul pretoriului. preotii vechilor sanctuare se aflau în mare decãdere. îngrijindu-se a le asigura o functiune cât mai bunã. Peste mãsurã de împovãrati. în ce priveste justitia. ta nãipia. într-o domnie care numãrã mai putin de doi ani. > n s. în acelasi timp. El retrase clerului crestin dreptul de a o folosi pe cheltuiala Statului (pe vremea lui Constantiu episcopii erau mereu pe drumuri. distrugerea multor monumente ale cultului pãgân si spolierea bogãtiilor pe care le posedau. dupã Iulian. Comandamentele au fost încredintate celor încercati171. ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Iulian s-a îngrijit. Iulian nu putea sã rãmânã indiferent la aceastã pãrãsire a traditiilor strãbune.domniei lui Constantiu. anulând sentintele de exil pronuntate pe chestiuni de dogme de cãtre Constantiu172. Aceste mãsuri au provocat. pe care îl observau cu ostentatie si strictete înaintasii. Iulian a îmbrãtisat aproape toate domeniile vietii Statului. curialii se sustrãgeau tot mai mult obligatiilor la care erau chemati. Firea vioaie si sincerã nu putea suferi aparatul complicat al ceremonialului asiatic. Legea cerea pentru numiri în învãtãmânt un decret al Senatului municipal atestând moralitatea candidatului. de la data pornirii sale spre Antiochia. împãratul se îngriji a o face mai expeditivã si prevãzu pedepse pentru cei ce provocau întârzierea proceselor. El acorda totodatã o tolerantã universalã. pentru a asigura mai bine functiunea curiilor. si Iulian a suprimat prin edictele sale scutirile nedrepte. Tânãrul împãrat era prin educatia sa un partizan entuziast al vechilor traditii ale elenismului. p. O circularã care interpreta legea preciza însã ce întelegea împãratul prin moralitate. care înlesneau evaziunea de la îndatoriri. a reduce la normal folosirea Postei publice. 236 si urm. : 149 NICOLAE BANESCU Greciei si a imperiului. era unui pontificat care tine sã transforme elenismul într-o teocratie174. revocând functionarii nedemni si asezând în fruntea ei cele mai bune elemente. Armata a avut si acum toatã atentia sa. Exemplul pe care-1 dãdea el însusi i-a atras iubirea soldatilor si disciplina lor. A pus ordine în administratie.

de multe ori cu cruzime. apoi Lucius. arãtându-i relele pricinuite imperiului prin alianta sa cu o religie subversivã. dupã expresia justã a lui Gibbon. Procopios. 225-229. 2 si urm. b. Practicile crestinismului.-<& qq JK^-Î V 151 „apostazia" era un lucru destul de obisnuit în epoca lui Iulian. întreprinderea care-1 seduse pe Iulian pãrea atât de ispititoare pãgânilor. 172 Ibidem. cu rezerva din partea lui de a putea profesa unele dogme ale primei sale credinte. initiat în misterele neoplatonismului si înãltat la episcopatul Cyrenaicei. conspiratorii grupati mai târziu în jurul egipteanului Pamprepios. Se proclama astfel o stare de incompatibilitate între elenism si credinta crestinã. când aratã cã 175 Ibidem.de o-nestitate neîndoioasã. p. Mult timp posturile înalte au fost acolo ocupate de pãgâni. Faptul cel mai însemnat al domniei împãratului Iulian a fost reactia sa împotriva crestinismului. cum n-au convins. Apostazia lui Iulian a fost înainte de toate. si grija fatã de reputatia sa îl îndemna la respectul legilor justitiei. educatia. pp. de la Magnentiu încoace. 173 XXII. încât. Trebuiau deci restaurate vechile traditii ale strãbunilor. în acelasi timp. în excelenta sa monografie adesea amintitã. 310. el îi proteja pe adeptii vechiului cult si crestinii furã în mod treptat lipsiti de functiile lor în administratie si armatã. Dar Mardonius deschisese de la început spiritului sãu receptiv tezaurele cugetãrii elenice. cum o caracterizeazã atât de bine învãtatul belgian. Bidez ne-a dat. N-am putea însã afirma categoric cã avem a face la el cu o adevãratã renegare a credintei. în care Iulian a fost initiat. 5. si un om de actiune si un om de Stat. tânãrul Theodor.. El e cunoscut istoricilor bizantini sub numele de „apostatul" (renegatul) 6 napa6ãrrig. au fost pãgâni care. mare tulburare. El îsi simte o vocatie supranaturalã. produse în imperiu. ed. pp. 489. decât ordinele suveranului lor175. Bury. de adversarii lor. încã de copil. timp de douã secole. con-cepurã un plan de reactie . în special în Orient. prietenul vestitei Hypatia. II. în toate marile familii ai cãror copii erau instruiti de retori crestinii erau putin numerosi. „actul unui mistic sedus de promisiunile de nemurire cereascã si de viziuni de fericire". explicatia justã a fenomenului. Apostazia lui Iulian.. Violentele crestinilor încurajati în domnia precedentã furã acum rãzbunate. sub privegherea episcopului de Nicomedia. pe atâtia altii. se Ibidem. care-i obliga pe crestini sã repare pagubele pricinuite prin distrugerea templelor în timpul domniei lui Constantiu. Nu trebuie sã uitãm apoi cã în veacul al IV-lea în multe regiuni ale Occidentului opera convertirii crestine era putin înaintatã. în acea epocã. ca si Iulian. arianul Eusebius. curând dupã disparitia lui Iulian. 174 Bidez. dar cei care exercitau autoritatea sa în provincii erau mai putin sub privirile publicului si ei urmau. t. stim cum si-a fãcut. cit. e caracteristic în aceastã privintã176.adaugã el trebuie sã ne amintim cã Iulian n-a fost numai mistic: a fost. mai degrabã dorintele. generalisimul care vru sã-1 ucidã pe Theodosius pentru a restabili idolatria. op. Caracterul lui Iulian îl fãcea sã deteste cruzimea. Eugenius si Maximus în Occident. ea dãdu loc la necurmate tentative de contra-revolutie. 150 O altã lege. Dar pentru a putea întelege jocul complet al influentelor care au dus la aceastã convertire . TCC nãtpia. nu 1-au putut convinge. Cu toatã toleranta proclamatã de Iulian. >••-. în care o crizã de îndoialã întorcea din nou spiritele la politeism. 152 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN lãsarã târâti de aceleasi ambitii. recunoaste cã zeii au înteles sã facã dintrînsul mântuitorul lumii. 82-83. p. în materie de credintã. Cazul lui Synesius.

314.. a convertirii lui la cultul elenismului179. og. Dezgroparea osemintelor fostului episcop Babylas si transportarea lui . cu strãlucirea palatelor încrustate în marmurã si fildes. a adus si grâu din Egipt. într-o asemenea atmosferã. 278. chiar plebea nu numai cã nu vegeta. împãratul dãdu antiohie-nilor spectacolul unei curse de Hippodrom. în schimb. îndreptându-se spre Antiochia. spre a fi vândut mai ieftin. dar nu gãsi decât indiferenta autoritãtilor si a publicului. „instrumentul pe care secolul sãu i-1 oferea nu mai era. hecatombe de animale jertfite erau consumate de trupe. timp de douãzeci de ani. c. si ceru lui Libanios sã pronunte un discurs. Cãtre solstitiul de varã al anului 362 el trecu Bosforul. cu vestita dumbravã Daphne. prin gloria armelor sale împotriva germanilor. crezând cã va vedea acolo pompa unei mari ceremonii. pronuntat cu prilejul jocurilor olimpice din anul 360. a biciuit cu verbul sãu inspirat pãcatele societãtii frivole a Antiohiei. Pentru a le face plãcere.cum o numeste Libanios în Panegiricul închinat orasului sãu natal180 179 Ibidem. Iulian fu aclamat de o mare multime care iesise în întâmpinarea sa. iar episcopii îsi disputau de atâtea ori Scaunele. La Daphne se afla un templu celebru al zeului solar Apollo. xayKâÃri Aâcpvij . Aversiunea fatã de crestinism era întretinutã si de privelistea pe care o oferea însãsi Biserica: erezia lui Arius împãrtise lumea în tabere. Biserica se organizase. decât un corp putin capabil de a vibra. „ci cu desfãtare îsi ducea viata". si acesta se întretinu cu el. consilierul sãu influent. dar el a încãput pe mâna acaparatorilor. cu porticele sale mãrete care strãbãteau orasul de la un capãt la celãlalt. care. îl invitã la palat si o mare prietenie se legã între dânsii. Tânãrul suveran hotãrî sã ia ofensiva. p. 153 NICOLAE BANESCU dusmanului care insultase în atâtea rânduri maiestatea Romei.împotriva progreselor crestinismului177. de curse de cai. Mari pregãtiri de rãzboi se fãcurã. în apropiere de metropola Siriei. 154 era un centru de bogãtie si de lux rafinat. de sãrbãtoriri si bacanale. încât celebrul retor fu. cu pietele în care toatã ziua se înghesuia multimea. Apostatul fu redus la starea de a-1 ruga sã imite institutii foarte deosebite de cele ale scumpei sale Hellade"178. 84. Iulian impusese. Un singur rival temut rãmânea în fata imperiului: regele persilor. dupã afirmatia retorului. sederea în An-tiochia. Pentru ca sã încerce a reînsufleti un cler inert. El îsi fãcea sacrificiile sale în temple si. pasionatã de plãceri. Discursul e o glorificare a suveranului. Antiochia veacului al IV-lea. de jocuri si dansuri obscene. Iulian a luat mãsuri ca sã usureze populatia. în timp ce locuitorii sufereau de foame. cum conchide Bidez. dar Iulian respinse propunerea. unde hotãrâse asi concentra toate fortele. a cãrui populatie amestecatã se rãsfãta în viata-i usuraticã. si Iulian se duse la sãrbãtoarea anualã a zeului. Dar încercarea lui Iulian n-a reusit.. în mâinile sale. a monumentelor ridicate de împãrati. împãratul auster si modest nu putea fi popular. Moartea împãratului Iulian. Acolo. cu tot zelul sufletului sãu entuziast. sã loveascã Persia în inima regatului si sã pedepseascã astfel trufia 177 Ibidem. 178 Ibidem. un mare respect popoarelor dimprejur. p. când el însusi avea sã vinã în Persia. Libanios se afla printre cei trimisi de oras înaintea suveranului. propunând trimiterea de negociatori. si ea putu opune o serioasã rezistentã operei de restaurare religioasã întreprinse de împãrat. ne înfãtiseazã în toatã cruzimea ei privelistea moralã a marii si lascivei metropole a Orientului. care ni s-a transmis. si Sapor al II-lea gãsi prudent a scrie împãratului. pãstrându-i dupã aceea o amintire ne-stearsã. într-o vreme de crizã alimentarã. socotind inutilã o ambasadã. p. pe tot timpul sederii lui Iulian în Antiochia. a tineretii sale studioase. Predicile Sfântului loan Chrysostom. Expeditia împotriva persilor.

arme si masini de rãzboi. El le dãdu instructiuni sã manevreze dincoace de Tigru. 316-318. 157 NICOLAE BANESCU spunându-le cã au prea multe de rãzbunat pentru a sovãi sã rãspundã la apelul patriei. op. trecu Eufratul pe un pod de vase si ajunse în mars fortat la Carrhae (Harrân). jignit de batjocurile lor. dupã campanie. compunând sub formã de satirã o apologie ironicã intitulatã Misopogon. tinuta si chiar barba împãratului. si Iulian trimise în acea directie 30. unde obtinurã o ultimã audientã si încercarã sã-1 înduplece181. Trecând în urmã dincolo de Chaboras. pe strãzile orasului multimea impertinentã îl sfideazã. coborî pe Eufrat spre sud. care se mistui împreunã cu statuia de ivoriu a lui Apollo. Iulian pãrãsi Antiochia. Soldatii aclamarã zgomotos. care au condus moastele sfântului cântând un psalm insultãtor la adresa lui Iulian. urându-i o întoarcere glorioasã si rugându-1 sã uite neplãcerile ce avuse. regele Armeniei. operã a sculptorului Bryaxis. Cu prilejul Saturnaliilor. Iulian îsi luã mãsurile dictate de experienta sa militarã. numindu-1 tap si ciclop. ultima cetate a imperiului. sã devasteze regiunile fertile ale Mediei occidentale si sã se întoarcã dupã aceea pentru a ajuta operatiunile din Assyria.în cimitirul orasului. 182 Ibidem. Asezat pe o înãltime. Apoi sosi si flota pornitã din Samosata. pentru a merge aiurea. o multime de locuitori de toate conditiile îl conduse. Bidez. Cu o exagerare de un comic bufon. dar nu împotriva altora. cit. care îsi oferise ajutorul. Membrii Senatului Antiohiei îl însotirã pe împãrat pânã la Litarba. dar o adâncã amãrãciune se desface din aceastã apologie. aminteste antio-hienilor tot binele ce a voit sã le facã si îsi aduce aminte cu regret de timpul fericit în care galii rãspundeau bunei sale vointe.. Se gândea. cu restul armatei. rãspunse cã-1 vedeau pentru ultima oarã si cã se va întoarce. care îsi ofereau concursul lor. Se va rãzbuna prin insulte. unde se opri câteva zile. pp. pãzindu-se de orice surprindere. arãtând armatei cã trebuia sã-si punã speranta numai în izbândã. împãratul se retrase tot mai mult în palatul sãu. Curând dupã aceea. în Osroene. a indignat pe crestini. mãrturiseste cusururile ce i se imputã. cântând cuplete care luau în bãtaie de joc religia. înconju155 N1COLAE BÃNESCU rât de câtiva intimi. legile. El adreseazã ingratei populatii o singurã amenintare: va pãrãsi un oras care 1-a înteles atât de rãu. înconjurat de ofiterii principali. primi vizita seicilor nomazi arabi. crestinii dau foc într-o noapte templului. ajunse la Circesium. si el urmã în expeditia sa itinerariul marelui cuceritor al Asiei. trimitând pe front si pe flancuri iscoade . pp. La începutul lui martie 363. pentru începerea campaniei. sosind la 27 martie la Callinicum (Rakka). apoi. în momentul plecãrii. adicã „dusmanul bãrbii". care separa cele douã imperii. De aici grãbi apoi mai departe si. în momentul decisiv. Iulian rãspunse acestor invective ale populatiei în chip inocent. tinu trupelor un discurs elocvent. Iulian nu putea fi indiferent la aceastã crimã. Iulian. El distrugea podul în urma sa. ci a sa însusi. pentru purificarea din jurul sanctuarului. cincizeci de galere de luptã si cincizeci de pontoane182. Iscoade venirã în grabã sã anunte o nãvãlire a escadroanelor lui Sapor într-un punct al frotierei. si biserica cea mare din Antiochia fu atunci închisã. Gloria lui Alexandru cel Mare îi înflãcãra ambitia. îsi dã aerul de a glumi si a râde. purtând provizii. desigur.000 de oameni sub comanda lui Procopios si a lui Sebastian. la Tarsos. 156 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN La 13 martie. A doua zi. o mie de vase. 318-319. fost duce de Egipt. sã opereze jonctiunea lor cu Arsak. pe cel mai scurt drum la Tarsos. Iulian intra în tara dusmanã. trecând prin Corduene si Moxo-ene (la sudul lacului Van). pãrãsind Hierapolis. dar el. pornind cãtre Hierapolis. la o lunã de la plecarea din Antiochia. pozitie strategicã la vãrsarea râului Chaboras în Eufrat.

apãrea si dispãrea pe nesteptate. situatã la unsprezece mile de Ctesiphon. pe o arsitã grozavã. Armata înainta cu greu. amãgiti de regele Armeniei. de privatiuni si de boli. având la dreapta sa pe Nevitta cu câteva legiuni de-a lungul Eufratului. spre a hotãrî dacã trebuie sã se întreprindã asediul capitalei. pânã la Maioza-malcha184. Iulian izbuti a-si trece într-o noapte trupele pe malul stâng al Tigrului. care fu incendiatã. Diocletian a transformat-o în provincie romanã]. fãcutã pentru a închide drumul cãtre MS [prOvincie istoricã din nord-vestul Mesopotamiei. sunt fugãriti pânã la zidurile orasului. Pe când îsi încuraja trupele în urmãrirea escadroanelor persane. nici trupele lui Sebastian si Procopios. Dar trupele erau extenuate de cãldura arzãtoare. cetatea a fost luatã cu asalt si dãrâmatã la pãmânt. si nu întâlni ajutoarele promise de Arsak. apãratã de apele ce o împresurau. Dar curentul fluviului era prea repede si flota nu-1 putea urca usor. în noaptea care preceda acea zi. La 26 iunie aveau sã-si reia marsul. 184 La Gibbon: Maogamalcha. . Proviziile începurã a lipsi. si unde apãrurã întâia oarã persii. 159 NICOLAE BANESCU Câteva zile în sir avurã loc lupte de hãrtuialã. cetate la 50 de mile de capitalã. •<•. si a trebuit sã li se acorde trei zile de odihnã. el se întoarse si iesi încet din cort185. într-o regiune acoperitã de coline. El vru s-o tragã afarã. în preajma capitalei. împãratul. în loc sã îndrepte spre Iulian o privire încurajatoare. în care armata lui Iulian se tinu bine. fortele lui Iulian trecurã peste toate piedicile si ajunserã la Perisabor. Soco-tindu-se cã el avea sã fie lung. ca odinioarã în palatul din Lutetia. 158 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN capitalã. au fost nimicite în aceastã continuã înaintare. fratele lui Sapor refugiat la bizantini. unde printr-o miscare dibace puse cavaleria dusmanã pe fugã. care. în cele din urmã. care timp de peste trei veacuri a fost stat tampon între Imperiul roman si Regatul part. împãratul se afla într-un mars din zorii zilei. sub comanda lui Arinthaeos si a lui Hormisdas. desprinsã din Regatul seleucid sub forma unui regat independent cu capitala la Edessa. Secundin. Dupã un asediu puternic. Trei palate mãrete. Iulian tinu un consiliu de rãzboi. dar cu capul acoperit de un vãl si. Iulian smulse scutul unui soldat si alergã cu un ajutor de trupe în locul primejduit. care. în ziua de 16 iunie 363. nu se arãtau. din cauza cãldurii. când un nour de praf se ridicã în depãrtare. Armata înainta astfel. lãsând mai bine de douã mii de morti pe locul de luptã. rãnindu-1 adânc. avu o viziune fatalã: geniul imperiului îi apãru. ducele de Osroene183. urcând Tigris. Una se înfipse între coastele împãratului.pentru recunoasterea terenului si prevenirea surprinderilor. Atacatã de persi. ea cade în mâinile lor si e prefãcutã în cenusã. Fãrã a tine seamã cã. îsi scosese platosa. împãratul e înstiintat cã la una din aripi centrul a fost aproape zdrobit de cavaleria dusmanã. care începea urmãrirea dusmanului. El se asezã la centru cu infanteria. ei furã atacati energic si pusi pe fugã. cã Procopios si Sebas-tian. Victor si germanul Dagalaiphus comandau ariergarda. ocupând toate pozitiile întãrite pânã la Ozagardana.„ cetate puternicã. vestind aparitia armatei considerabile a lui Sapor al II-lea.Iulian s-o ardã. pe care Iulian îi astepta aici. Ctesiphon era puternic fortificatã. ceea ce îl fãcu pe . închidea coloana. înaintarea se face acum printr-o câmpie inundatã. ridicate pe malul Tigrului. închis în cor+ tul sãu. la stânga escadroanele de cavalerie. si armata lui Iulian trecea pe întinderi pustii. unde o luptã furioasã se încinse cu persii generalului Surena. Printr-un asediu greu. armata se urni din loc. stãpânã pe teren. care ocupau colinele. se decise a renunta la asediu si a pãtrunde în interior. în tot acest mars ea era hãrtuitã mereu de cavaleria persanã. A doua zi. ca atunci. cãci bande de persi incendiau pretutindeni dinaintea nãvãlitorilor recoltele. cu parcurile lor de vânãtoare servind regelui. în care Iulian a desfãsurat toatã arta sa de militar cu experientã. Decis a pune mâna pe capitala dusmanului. acestea aruncarã în urma lor o ploaie de sãgeti si sulite. Intrând apoi într-o regiune tãiatã de canale pentru ajutarea agriculturii.

ca bun cetãtean.. asa cum o întâlnim si la Ammianus (cf. dar. fu pansat de medicul Oribasius. sintagma numen sempiternum. în fata acestei privelisti. în apropierea ultimelor sale momente. Moartea sa e povestitã în amãnunt de Ammianus. El simtea cã se înãbusã. ca si pentru defectele sale. Astfel pãrãsi viata acest om extraordinar. „Etudes byzantines et post-byzantines". izbânda trupelor sale 1 Ammianus Marcellinus. La Antiochia. aceeasi seninã filosofic în fata misterului ei.m-a convins cã sufletul nu este cu adevãrat fericit decât când s-a eliberat de legãturile trupului si cã trebuie mai degrabã sã te bucuri. Ammien Marcellin. dar. Pretutindeni inscriptiile care glorificau numele tânãrului împãrat furã nimicite. Teoteoi. Dus în cort. si. Iulian îsi ceru calul si armele pentru a se întoarce la luptã. a fost un delir si reactia lor violentã. Courcelle. Paris. a IV-a. „Filosofia . si Iulian începu o convorbire metafizicã asupra naturii sufletului. Saint Augustin etlafin de la culture antique. cincizeci de satrapi si o multime din cei mai bravi soldati. în mijlocul discipolilor: aceeasi tãrie înaintea mortii. miscati.dar îsi tãie degetele de muchiile ascutite si cãzu de pe cal în nesimtire. agitându-se. Dusmanii fuseserã în aceastã bãtãlie aproape zdrobiti si. Procopios. nici prin durerile unei lungi boli. pe care-1 iubea mult. în acest timp. Multumesc Zeului vesnic187 cã n-a îngãduit sã pier nici printro conspiratie. izbucnesc si ei în plansete. precurseur de l'historiographie byzantine. nici prin cruzimea unui tiran. pãgânii furã huiduiti si Libanios se 162 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN simti un timp în primejdie. voi. ed. care vedeau în aceasta mâna rãzbunãtoare a divinitãtii. Toti tãcurã. împãratul îsi revine si-i conjurã sã nu umileascã prin lacrimi de slãbiciune moartea unui suveran care în curând se va uni cu cerul si cu stelele. care lãsã în istoria lumii un rãsunet atât de mare. 8. echivalent cu numen caeleste sau chiar Deus caelestis. Colaboratorii împãratului au fost urmãriti: Maximus. unul dintre intimii sãi. fu însãrcinat a escorta convoiul pânã la destinatie. E. Ed. p. cã mã smulge din lume printr-o moarte glorioasã". Toate acestea îl obosirã. Corpul sãu fu transportat la Tarsos. martor ocular186. La Constantinopol.spunea. lucrare tradusã recent si în limba românã]. bãtãlia îsi urma cursul. T. cu privire la aceastã întrepãtrundere între crestinism si pãgânism în partea de apus a Imperiului roman. . Polemistii crestini 1-au atacat cu furie. îsi dãdu îndatã sufletul. întrebã dupã aceea de Anatolius. Puterile încep apoi a-1 pãrãsi. 1943 si H. III. theurgul din . De Macrobe ã Cassiodore. îsi provocã o hemoragie care-i grãbi sfârsitul. 161 NICOLAE BANESCU prezenti cã nu vrea sã dea indicatii. si strigãtele soldatilor ajungeau pânã la cort. cu filosofii Priskos si Maximus. o revoltã izbucni împotriva prefectului. 1997. Când stirea mortii lui Iulian ajunse în imperiu. XXIV. 187 [De inspiratie neoplatonicã. Enciclopedicã. 160 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN ar fi avut urmãrile unei victorii decisive. vãdeste si influenta exercitatã de gândirea crestinã asupra filozofiei pãgâne a acelei vremi. Gândindu-se la alegerea unui succesor. de Boccard. spuse celor 186 XXV. care aflã armata în retragere. pagini frumoase pot fi citite în P.. Era cãtre miezul noptii (26 iunie 363). si rana se redeschise. ceru apã si. Persii pãrãsirã câmpul de luptã în care îsi lãsaserã doi generali. 5. si când Sallustius îi rãspunse cã a cãzut în luptã. Bucuresti. Iulian . împãratul Iulian avu un sfârsit care a fost comparat cu al lui Socrate. 26-27). 3. dacã Iulian ar fi trãit. Marrou. Cei din jurul sãu. Paris. bucuria crestinilor. împãratul începu a plânge pierderea acestui bun prieten. spre a fi înmormântat dupã dorinta sa. Ador bunãtatea lui pentru mine. 1958. Grigorie de Nazianz îl batjocoreste pentru meritele. Les lettres grecques en Occident.-I. doreste sã fie înlocuit printr-un demn urmas. dupã ce bãu. decât sã te întristezi când cea mai nobilã parte din noi se desface de cea care-1 degradeazã si-1 umileste.

împãratul începu a plânge pierderea acestui bun prieten. Callistus). mai pitoresc si mai veridic din autorii pe care îi putem consulta pentru a sti ce idee îsi fãcurã despre Iulian cei ce-1 cunoscuserã de aproape"190. si Iulian începu o convorbire metafizica asupra naturii sufletului. cit. Când mânia crestinilor se mai potoli. care-1 însotise pe Iulian în Persia. care aflã armata în retragere. ne-a lãsat asupra împãratului filosof pagini de judecatã nepãrtinitoare. Teroarea fu atât de mare. întrebã dupã aceea de Anatolius. Corpul sãu fu transportat la Tarsos... Când mânia crestinilor se mai potoli. Eutropius. ca bun cetãtean. puturã redacta o naratiune a rãzboiului. Magnus. Teroarea fu atât de mare. Procopios. câtiva ofiteri participanti la ultima campanie. Mai întâi. Abia dupã cinci ani de la moartea lui Iulian.. într-o scrisoare cãtre prietenul sãu Aristophanes. re-cunoscându-i .. si rana se redeschise. Oribasius exilat la goti. datoritã si tolerantei lui Jovian. dar. La Antiochia. p. care lãsã în istoria lumii un rãsunet atât de mare. . La Constantinopol. sã pãstreze tãcerea fatã de calomniatorii gloriosului dispãrut188. în fata acestei privelisti. miscati. pe care-1 iubea mult. pãgânii puturã aduce omagiul cuvenit suveranului care cãzuse pentru apãrarea patriei. si apoi o lungã oratiune funebrã în care îl prezentã ca ales al zeilor si binefãcãtor al lumii189. Pretutindeni inscriptiile care glorificau numele tânãrului împãrat furã nimicite. în marele sãu doliu. re-cunoscându-i meritele. El simtea cã se înãbusã. 163 prezenti cã nu vrea sã dea indicatii. } Ibidem. Mai întâi. si când Sallustius îi rãspunse cã a cãzut în luptã. pp.Efes. Callistus). fu executat. Magnus. în marele sãu doliu. 337.. cultura întinsã. dupã ce bãu. unul dintre intimii sãi. pp. Era cãtre miezul noptii (26 iunie 363). Cei din jurul sãu. Astfel pãrãsi viata acest om extraordinar. încât sotii de arme ai lui Iulian si martorii ultimelor sale victorii se temurã a publica ceva. Libanios mãrturiseste de ce este silit. Cam s Bidez. recomandat mai înainte împãratului. pãgânii puturã aduce omagiul cuvenit suveranului care cãzuse pentru apãrarea patriei. o revoltã izbucni împotriva prefectului. fu executat. recomandat mai înainte împãratului. Colaboratorii împãratului au fost urmãriti: Maximus. ne-a lãsat asupra împãratului filosof pagini de judecatã nepãrtinitoare. Oribasius exilat la goti. Libanios mãrturiseste de ce este silit. împãratul îsi revine si-i conjurã sã nu umileascã prin lacrimi de slãbiciune moartea unui suveran care în curând se va uni cu cerul si cu stelele. Polemistii crestini 1-au atacat cu furie.. dar. în care îsi luaserã însemnãri (Seleucus. izbucnesc si ei în plansete.. op. Libanios putu compune o monodie. care-1 însotise pe Iulian în Persia. bucuria crestinilor. fu însãrcinat a escorta convoiul pânã la destinatie. Eutropius. în care îsi luaserã însemnãri (Seleucus. „cel mai complet. câtiva ofiteri participanti la ultima campanie.. într-o scrisoare cãtre prietenul sãu Aristophanes. 332-335. Abia dupã cinci ani de la moartea lui Iulian. Ammianus Marcellinus îsi publicã istoria sa. pãgânii furã huiduiti si Libanios se 162 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN simti un timp în primejdie. Putin înainte de sfârsitul secolului al IV-lea. calitãtile deosebite si devotamentul sãu pentru interesul public. în rezumatul sãu de istorie romanã. ceru apã si. Grigorie de Nazianz îl batjocoreste pentru meritele. theurgul din Efes. sã pãstreze tãcerea fatã de calomniatorii gloriosului dispãrut188. a fost un delir si reactia lor violentã. 336-337. datoritã si tolerantei lui Jovian. care vedeau în aceasta mâna rãzbunãtoare a divinitãtii. Toate acestea îl obosirã.. Toti tãcurã. cu filosofii Priskos si Maximus. în rezumatul sãu de istorie romanã. cel mai amãnuntit. încât sotii de arme ai lui Iulian si martorii ultimelor sale victorii se temurã a publica ceva. îsi dãdu îndatã sufletul. Libanios putu compune o monodie. puturã redacta o naratiune a rãzboiului. Când stirea mortii lui Iulian ajunse în imperiu. doreste sã fie înlocuit printr-un demn urmas. spre a fi înmormântat dupã dorinta sa. si apoi o lungã oratiune funebrã în care îl prezentã ca ales al zeilor si binefãcãtor al lumii189. ' Ibidem. ca si pentru defectele sale.

el cãutã sã asigure îndatã pacea cu persii. Dupã lungi discutii. p.. Putin înainte de sfârsitul secolului al IV-lea. dinastia lui Constantin cel Mare se stingea cu totul. pp. si ne-a expus opera de reabilitare întreprinsã. pe care Jovian. Acesta însã. Cedarea cetãtii Nisibis produse o mare jale printre locuitori. ofiterii armatei tinurã sfat pentru a alege un urmas. Sapor. odatã cu dezgroparea manuscriselor ce cuprindeau scrierile suveranului atât de calomniat. 332-335. e. op. la prima ciocnire. entuziasmul si sinceritatea credintei sale. Nisibis. socotindu-se biruitor. Este ardoarea. în dimineata zilei de 27 iunie. Zosimus 1-a prezentat cu simpatie. si atunci fu ales Jovian. efortul prodigios al vointei lui". cum o caracterizeazã Eutropius192. cele mai puternice douã cetãti ale Meso-potamiei. de asemenea.. cit. ei se înteleserã a oferi tronul lui Sallustius. fãcu propuneri de pace. mai pitoresc si mai veridic din autorii pe care îi putem consulta pentru a sti ce idee îsi fãcurã despre Iulian cei ce-1 cunoscuserã de aproape"190. Eunapius ne-a povestit domnia lui Iulian dupã jurnalul medicului Oribasius. în sfârsit. fatã de situatia criticã a armatei sale. si. nici întreprinderea pe care o concepu: sunt înaltele calitãti ale inteligentei sale si ale caracterului sãu. se grãbi a le primi în conditii cu totul umilitoare pentru imperiu. situatia armatei fiind destul de precarã. mai cu seamã în Franta. Ceea ce-1 distinge si face mãrimea lui nu e nici ideea conducãtoare. Un tratat pe 30 de ani fu semnat între cele douã puteri. fãrã ca cele douã armate sã se prindã într-o adevãratã luptã. 164 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN C. Dacã Iulian n-a izbutit. si 165 N1COLAE BÃNESCU Singara. De la începutul Evului Mediu. Dar. 349-351. îndatã ce aflase de moartea lui Iulian. nu primi. urmãrirea a fost continuã. invocând vârsta. Eruditul Bidez le-a schitat în ultimul capitol al amintitei sale monografii (Histoire et legende). CONTINUATORII DINASTIEI CONSTANTINIENE. sed igno-bilem. Pânã la Dur. 336-337. Sapor al II-lea.. dupã el. 163 NICOLAE BANF. trecând si în drama religioasã. Ibidem. ca suveran model.. nu trebuie luat în râs si calomniat: el meritã respectul „datorat nobletei moralitãtii sale"191.17februarie 364) Cu moartea lui Iulian. • . necessariam quidem.. siliti a emigra. din care locuitorii puteau pleca. prefectul pretoriului. în cele din urmã.SCU în acelasi timp. calitãtile deosebite si devotamentul sãu pentru interesul public. pp. legenda Apostatului a preocupat fantezia hagiografilor. Cam f Bidez. gândindu-se la pierderile mari pe care le suferise. El trebui sã retrocedeze persilor cele cinci provincii transtigritane cucerite de Galeriu." '. lovian (27 iunie363. pp. desi mãrginindu-se la hãrtuieli. 337.meritele. întãrit prin jurãminte si ostateci. „cel mai complet. pentru a întelege atitudinea lui Iulian. cel mai amãnuntit. „nu trebuie sã uitãm cã Apostatul pretinse a reprezenta partida traditiei si cã întotdeauna el mãrturisi oroarea pentru spiritul de noutate. Pannonian de origine. în stânga Tigrului. lipsitã de provizii si hãrtuitã necontenit în retragerea ei pe teritoriul dusmanului. cultura întinsã. } Ibidem. VALENTINIAN sI VALENS 1. cornitele gãrzii. în zadar fruntasii .. IOVI AN. persii furã respinsi cu mari pierderi. ' Ibidem. savantul belgian proclamã un mare adevãr când afirmã cã. Ammianus Marcellinus îsi publicã istoria sa. începuse urmãrirea imperialilor. sã pãrãseascã în mâinile persilor Armenia. fãrã însusiri deosebite. înregistrând pãrerile contradictorii ale modernilor. Istoricii epocii vorbesc cu durere si indignare despre aceastã pace dezonorantã.

II. n. p. Oprindu-se la Dada-stana. cit.. Armata îi ceru sã-si asocieze un coleg la imperiu... El fu îndatã învestit solemn. •. ci dãdu poruncã de evacuare. 304-338.. VALENTINIAN I (2 7februarie 364 -17 noiembrie 3 75) Noul ales era fiul comitelui Gratian. Cei mai multi locuitori s-au refugiat la Amida. dupã altii. Unii o atribuie urmãrilor unei indigestii pricinuite sau de cantitatea de vin.. Recunoaste cât de mare e . Buiy. fiecare oras so-cotindu-se expus nãvãlirii persilor. îsi reocupase Scaunul arhiepiscopal din Alexandria194. Jovian nu se lãsã înduplecat. zguduitã în timpul predecesorului sãu. t. 115. Bury.. p.. trimis de Senatul capitalei sã exprime noului suveran devotamentul sãu loial. Adunarea solemnã a puterilor civile si militare ale imperiului oferi din nou coroana lui Sallustius.. trecând pe la Tyana si Ankyra. Jovian si-a luat calea. Valentinian îsi arãtã de la început energia.orasului se aruncarã la picioarele împãratului în trecere. cãtre Constantinopol. 34: navra Se fjv otjucoyfjg Kai dprivcnv /leord. 2-4. numele lui Valentinian. e datoria sa sã se gândeascã la siguranta si interesul imperiului.. Atunci. Niaiâwt avmît. seful unei schole a gãrzii197. Tronul rãmase vacant timp de zece zile. op. Alegerea avu loc la Niceea. Valentinian I avea o înfãtisare maiestuoasã si se deosebea prin energia sa fãrã margini si devotamentul pentru binele public. 193. cunoscut pentru meritele sale militare în Africa si Britannia. aclamat de multime. înainte ca titularul sã ajungã în capitala sa. 6. Corpul decedatului suveran a fost trimis la Constantinopol. Vestitul Athanasios iesise din retragerea sa la vestea mortii lui Iulian si. Themistius. ed. III. M. în mijlocul aclamatiilor trupelor (27 februarie 364). o întrevedere cu noul împãrat în Antiochia. El transmise o circularã guvernatorilor de provincii. împãratul se culcã si fu gãsit a doua zi dimineata (17 februarie 364) mort în patul sãu. ed. grãbit. De la Antiochia. oîofievcov.. nepaâv eq>68oiq. spre a fi înmormântat. v... în care îsi mãrturisea credinta si asigura stabilirea legalã a religiei crestine. 1974. Dupã ce asigurã pacea cu dusmanii. 31)]. ed. odatã ce Nisibis era cedatã193. n. dupã o masã copioasã. A. odatã ce încrederea ei 1-a înãltat pe tron. spunând armatei cã. Jovian cãutã sã restabileascã linistea Bisericii. Descurajarea fu mare pretutindeni. •t". 194 [La bibliografia existentã în manualele de patristicã. dar acesta pentru a doua oarã refuzã. 166 Spiritul moderat al lui Jovian proclamã o tolerantã universalã fatã de agitatia sectelor numeroase în sânul Bisericii. întruni sufragiile întregii adunãri. 2. pp.. în Bithynia. 196 Ibidem. 193 Zosimus.. un pan-nonian. rugându-1 sã nu-i dea pradã dusmanului furios din cauza celor trei înfrângeri suferite. : 167 NICOLAE BANESCU propuneri respinse... p. Domnia cea nouã avu un sfârsit neasteptat. a fost asfixiat în somn de cãrbunii aprinsi imprudent într-o camerã cu peretii de curând vopsiti.. p. 195 Gibbon.. 27 (1986).. . t. N-au lipsit însã nici zvonurile de otrãvire196.•. Tetz. mai putini în alte orase. a putut vorbi cu elocventa sa obisnuitã de principiile tolerantei filosofice195. dupã mai multe Paris. . un oras obscur între Galatia si Bithynia. 90 (1979). Drake. si Supra.. III. C. sau de calitatea ciupercilor consumate seara. Cauza acestei morti neasteptate a fost explicatã în diverse feluri. Roman and Byzantine Studies".» . în cuvântarea ce tinu. El avusese mai înainte. asupra acestei personalitãti pot fi adãugate titluri mai recente: Politique et theologie chez Athanase d' Alexandrie. 550. ofiter de merit. „Zeitschrift fur Kirchengeschichte".„. H. Kannengisser. Athanasius' First Exile. LKãaTt\q EKKeîaSai mîc. „Greek. . prefectul pretoriului. 192 Citat de Gibbon. Zur Biographie des Athanasios von Alexandrien.

. Spre a asigura linistea si prosperitatea oraselor. Valentinian întemeie si o institutie liberalã pentru educatia tinerilor si sprijinul stiintelor în declin. si împãratul. El îi arãta un mare devotament. Mai presus de toate însã. b. Valentinian pãrãsi Milan si merse la Lutetia. putin albastri. 5: Hoc tempore uelut per universum orbem Romanum betticum canentibus bucinis excitae gentes sae-vissimae limites sibi proximos persultabant. 199 Ammianus. Valentinian permise toate cultele. Sarmatae Pannonias et Quadi. afarã de practicile care ascundeau vicii sau dezordini sub masca religiei. bandele prãdalnice ale gotilor Thracia. Acest om teribil s-a arãtat. întâietate. toleranta generalã garantatã de el în materie de credintã. ne spune cã trâmbita de rãzboi rãsuna de la un capãt la celãlalt al lumii romane. Reims si Treves... într-o epocã de aprige lupte religioase. Situatia era atunci extrem de criticã. o rudã a împãratului Iulian. încerca sã uzurpe tronul lui Valens. si barbarii dãdeau asalt la toate frontierele: alamanii devastau Galiile si Raetia. dar alegerea unui prieten sincer cere o maturã deliberare si aceasta îl priveste. pãstrând pentru el Illyricum. dar avea o fire violentã. 168 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Imperiul fu împãrtit între cei doi frati. Ammianus Marcellinus a înregistrat atâtea din executiile lui sumare. 198 Buiy. ca si sectelor crestinismului. sarmatii si quazii Pannoniile. a. 170 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN în toamna anului 365. pãgânilor. Theo-dosius I transferã curialilor numirea lui198.. a înãbusi abuzurile din administratie si justitie. 197 Cedrenus. Dar unul din marile sale merite a fost. dupã expresia lui Ammianus. rosu. marea grijã a lui Valentinian I a fost apãrarea imperiului. Armata. surprinsã. venind la Constantinopol. Gallias Raetiasque simul Alammani populabantur. o lunã mai în urmã. Valentinian oferi lui Valens prefectura Orientului.greutatea acestui imperiu pentru mâinile slabe ale unui muritor. Intentia sa era ca retorica si gramatica sã se învete în limbile greacã si latinã în metropola oricãrei provincii. resedintele . Moartea lui Iulian atâtã îndatã poftele de pradã si de cucerire ale barbarilor. Protectia legii era asiguratã tuturor. XXVI. un martor ocular. recunoscându-i superioritatea geniului si ascultându-1. Se reglementa disciplina studentilor în chip serios. Ammianus Marcellinus. cu pãrul blond si ochii frumosi. scoala din Roma si cea din Constantinopol aveau. History of the Later Roman Empire. cu energia-i cunoscutã. pictii. El interzise expunerea copiilor nou-nãscuti si stabili în cele 14 cartiere ale Romei 14 medici cu stipendii si privilegii. a le sprijini drepturile si a le expune plângerile înaintea tribunalului magistratilor civili sau chiar la picioarele 169 NICOLAE BANESCU tronului. Valentinian a creat functia defensorilor {defensor civi-tatis). scotii si saxonii Britannia. fireste. Italia si Gallia. acordã titlul de Augustus fratelui sãu Valens (28 martie 364). cu resedinta la Constantinopol. Era numit de Praefectus praetorio. ne spune cã era mare de trup. se linisteste.. Tot astfel se sili. care aveau sarcina de a ocroti pe cei slabi. un suveran întelept. Calamitãtile care bântuiau imperiul n-au fãcut decât sã sporeascã ferocitatea congenitalã a inimii sale. prin anumite acte de guvern. „încât multi ziceau cã seamãnã cu David". de lângã camera lui de culcare. iar în Orientul depãrtat regele persilor punea mâna pe Armenia199. Administratia imperiului. fiind dur pânã la cruzime. de la Dunãrea de Jos pânã la hotarele Persiei. Valentinian I era un brav soldat. ca un subaltern (in modum apparitoris). Londra. I. getulii si maurii cutreierau Africa. pe care le privea adesea cu plãcere devorând bucãti din trupurile celor executati. Apãrarea imperiului. Acesta era în vârstã de 36 de ani si n-avea talentele fratelui sãu. semnalând si cusca celor douã ursoaice enorme. 1923. cu resedinta la Milan. care tinea la disciplinã în armatã si la ordine în Stat. sentintele dictate de multe ori glumet. p-60. si Proco-pios. 541 (Bonn).

seful infanteriei.000. în 368. surprinse în regiunea Metz o armatã a alamanilor si alta pe malurile Mosellei. ea tinu o întreagã zi de varã (366). 2. ita saepius adolescit.. loc. Alamanii. porunci comitelui Sebastian sã pãtrundã prin Raetia cu trupele din Italia si Illyricum.. de la Raetia pânã la strâmtoarea Oceanului (Mânecii)204. în fruntea unei puternice armate disciplinate. în 371. spre a primi demnitatea de consul pentru anul urmãtor. fatã de ambasadorii lor si de micsorarea darurilor ce li se acordau la o nouã domnie. alarmati. XXVIII. ale pictilor si . t. 2. Dacã fortificatiile ridicate de Valentinian apãrau interiorul tãrii. s-au asezat în lagãr. si cei care scãparã fugirã la a treia si mult mai importanta armatã. cu egalã bravurã de ambele pãrti.000 de rãniti201. neputând opri devastarea satelor. care pare intactã. p. încãierarea fu aprigã. magister officiorum. XXVII. 204 Ibidem. sefii lor rãniti mortal. si comandantul care avea apãrarea coastelor a cerut ajutorul lui Severus. alamanii nãvãlesc în Gallia înainte de trecerea lui Valentinian peste Alpi. ceea ce s-a datorat si perfidiei generalului roman. cit.Galliei de Nord. 10. întorcându-se la Treves. împãratul îsi îndreptã toatã atentia la întãrirea frontierelor Galliei. Alamanii târãsc cu dânsii o multime de captivi. alamanii îsi reluau invaziile în Gallia.-. Ei dau foc satelor si târãsc captivi în pãdurile lor. pe vârful unui munte aproape inaccesibil. cãci nu avea interes sã contribuie la distrugerea uneia din cele douã natiuni pe care le putea manevra una contra alteia. în curând. armata imperiului 200 Ibidem. în cele din urmã. hotãrât a da o lectie durã dusmanului. nimicindu-i în mare parte (368)202. acestia au atacat provinciile maritime ale Galliei. 172 aceastã barierã a Rinului. t. degradându-i în fata întregii armate. la început. Batavii se aruncarã atunci la picioarele lui. care asigurã linistea Galliei pentru tot restul domniei sale. Britannia se afla si ea pradã incursiunilor îndrãznetelor triburi de la nord. XXVII. XXVII.. cu toatã marea înfrângere ce suferiserã. ei surprind Moguntiacum (Mayenta) în timpul unei sãrbãtori crestine. l: Rhenum omnem a Raetiarum exordio ad usque fretalem Oceanum magnis molibus communiebat. Dar când burgunzii vin la Rin în numãr de 80. Revoltati de purtarea trufasã a lui Ursacius. 36-37..200 de oameni. Atacati energic. ed. reclamând subsidiile promise. III. 5: Immanis etiam natio. steagul Herulilor si Batavilor cãzu în mâinile barbarilor. în toiul iernii. în timp ce el trecea Rinul în fruntea unei puternice armate. El încercã sã-i atragã si pe burgunzi (370) împotriva alamanilor. unde Valentinian cu generalii sãi îi luarã cu asalt. împãratul îi purtã cu vorba pânã se retraserã. 171 MCOLAE BÃNESCU învinse cu o pierdere de 1. care atrãsese populatia de la ziduri. XXVIII. pp.000 de morti si 4. Saxonii au fost încercuiti si aproape nimiciti. trec în masã Rinul. utfuisse longis saeculis aestimetur intacta. 34. 203 Ammianus. Valentinian consimti cu o prefãcutã repulsie200. Bury. aflatã la Châlons-sur-Marne. multi pierirã. Valentinian. . Barbarii nu se intimidarã. Valentinian îi pedepsi aspru pe Batavi. Jovinus alungã resturile acestei invazii pânã la tãrmul Rinului si veni apoi la Lutetia. unde petrecu timp de zece ani pentru apãrarea. reînnoindu-se mereu203. luându-le armele si hotãrând sã fie vânduti ca sclavi. Cu toatã opunerea barbarilor germanici. 202 Ibidem. fortificã malurile Rinului cu mari constructii pe tot cursul sãu. dândusi seama cã are a face cu o natiune de temut. sefii barbari. De aceea. Gibbon. III. care s-a prefãcut a primi. 1. încã din acel an. capitularea saxonilor. Trupele imperiului furã învinse. cerând iertare si fãgãduind a-si spãla onoarea într-o nouã încercare. Valentinian clãdi 201 Ammianus. La începutul anului urmãtor. Gibbon. si întãrirea frontierelor. acestia având cu dânsii contestatii pentru niste mine de sare. Cf. Jovinus. se pregãtirã a da piept cu Jovinus într-o luptã decisivã. Alamanii lãsarã pe câmpul de luptã 6. coastele Galliei si Britanniei rãmâneau însã expuse atacurilor piratilor saxoni.

Theodosius constitui o nouã provincie. Avaritia comandantilor militari. încuraja dezertãrile si dezorganizarea armatei. :•. Firmus îl ucise pe unul din frati si fu atunci Gibbon. spre a înãbusi rãscoala lui Firmus. regele quazilor. înainte de a fi trimis în Africa. scotii ocupau înãltimile muntilor în partea occidentalã a Caledoniei. care lãsau trupele neplãtite. acesta fu somat a-i preda pe fugar. nu furã în stare sã reziste talentului militar al lui Theodosius. sã pacifice Africa. Theodosius debarcã în Africa (372-373). îmbarcându-se cu o micã trupã de veterani la gurile Ronului. profitã de ocazie spre a-1 determina pe împãrat sã încredinteze provincia Valeria fiului sãu Marce-llianus.Provincialii lui Firmus. Buiy. guvernatorul de Illyricum. 174 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN urmãrit cu un zel neobisnuit de cornitele Romanos. .. O armatã destul de mare se adunã în jurul revoltatului. Prefectul Galliei. cornitele Romanos. prin talentele sale militare. ed. în douã campanii succesive (368 si 369). t. pe care o numi Valentia. care. dar acesta. .» 175 NICOLAE BANESCU cu perfidie pe Gabinius. Ultima campanie a lui Valentinian a fost împotriva quazilor. Apoi.. Toate plângerile rãmâneau fãrã efect. care..=. si Equitius.v . . Africa romanã se afla de multi ani în mâinile unui guvernator militar rapace. rãu înarmati. în drumul pânã la Londra. Cu aceasta. cornitele stiind sã cumpere întotdeauna cu bani constiinta anchetatorilor. Acesta trece strâmtoarea cu o armatã de veterani. dupã pradã. cu dibãcia sa. . neavând nici o scãpare.scotilor205. Valentinian trimise pe cel mai bun general. general abil si energic. Numidia si Mauri-tania cad în puterea lui Firmus. Sub o astfel de ocârmuire. Firmus era fiul unui sef mauritan puternic. nu e de mirare cã populatia s-a strâns repede în jurul unui rebel. regiune de câmpii întinse pânã la mare. împãratul îl rãsplãti numindu-1 comandant suprem al cavaleriei206. Pentru apãrarea provinciilor sale Illyricum si Raetia. Marcellianus îl invitã 101 Ibidem. Firmus provoacã rãscoala poporului sãu. Firmus cãutã sã însele vigilenta generalului printr-o supunere aparentã. uitân-du-si certurile. readuce sub drapel soldati rãtãcitori si acordã o amnistie generalã. si trãiau din cultura pãmântului si din pescuit. pp. trãind din pãstorit.. se spânzurã în timpul noptii. pãtrunzând în interior si biruind orice rezistentã. voind probe evidente. care va face lucrãrile fãrã ca barbarii sã-1 mai inoportuneze cu protestele lor. 50-52. care îl privea ca pe un eliberator (372). Acest brav general învinse armatele alamanilor pe Dunãrea de Sus. spre a-1 informa pe împãrat. Refugiat la un rege maur (Igmazen). care lãsase o mare avere. bate mai multe trupe de barbari si libereazã multi captivi.. Acestia se plâng cã o fortãreatã se clãdea pe terenul lor. cu care se uneau uneori si piratii saxoni. Totodatã. Maxi-min. fãrã disciplinã. }. debarcã în Britannia si. Ca omagiu pentru suveranul sãu. . Quazii se ridicã pentru a-1 rãzbuna . suspendã atunci lucrãrile. se fãcuse odios întregii populatii.<. la el si-1 asasineazã. Temându-se pentru viata sa. III. el curãtã provincia de barbarii dusmani.-. Aceste triburi nordice nu puteau suferi stãpânirea romanã si.u. . Caesarea e prefãcutã în cenusã. în cearta dintre fiii sãi pentru mostenire. pe Theodosius. el începuse a ridica si pe Dunãrea de Sus fortificatii. ca sã scape Britannia. prin restaurarea fortificatiilor. dãdu oraselor multã sigurantã. 205..v. alungându-i în coltul de nord al insulei. nu-si întrerupse operatiile. ceea ce îi provocã pe quazi. se aruncau împreunã asupra provinciilor. Valentinian trimite îndatã pe spaniolul Theodosius. 47-48. Pictii locuiau în Caledonia orientalã. 173 înstiintat la Treves cã cei doi sefi militari ai Brita-nniei au fost surprinsi si ucisi de barbari si provincia aproape pierdutã. prin crimele sale. rãzboiul se încheia (373)207. pp.

un copil de 4 ani. Prin cãsãtoria sa cu Con-stantia. Acestia. Lumea romanã era acum condusã de Valens si de cei doi nepoti ai sãi. Asociat la imperiu de fratele sãu. prin aclamatiile lor. Sosind la Sirmium. Dar acesta le rãspunde cu o violentã extremã. Valentinian I lãsa dupã el doi fii. le devasta cu o furie implacabilã. pe Dunãre. asupra lui si A. fiul Severei. care fu prezentat trupelor si învestit. El primi alegerea armatei si declarã cã îl va socoti pe fiul Iustinei ca pe un frate si nu ca pe un rival. simtin-du-si viata amenintatã. încât el se prãbusi în bratele celor de fatã si îsi dãdu peste putin sufletul. în cursul ultimei sale expeditii. le dernier des grands Pannoniens. Pericolul unui rãzboi civil fu împiedicat numai de atitudinea moderatã a lui Gratian. încât trecu Dunãrea înapoi fãrã a fi pierdut un om208! Plãnuind a-si completa actiunea într-o a doua campanie. Valens n-avea nici una din însusirile acestuia. . Monarhul. porni cu mare parte din fortele Galliei împotriva lor. Valentinian f.> 3. se ciocnesc cu trupele lui Equitius. 3 si urm. umilit. Aflând la Treves cele întâmplate.9 august 3 78) a. 4 (1946). El aflã la Constantinopole prieteni . care încercau. înrudit cu Iulian si despre care se spunea cã fusese îmbrãcat de acesta cu purpura. privirea. prezumtios. Gratian primise încã de la vârsta de 8-9 ani. Atâta groazã bãgã în barbarii refugiati în munti. suspendate prin energia fostului împãrat. reînviarã acum. si asocierea sa la imperiu fusese ratificatã de armatele Galliei. O ambasadã a sarmatilor îl întîmpinã pe cale. Gratian fixã împãrãtesei si fiului sãu Valentinian al Illea 209 V. 7 si urm. 6. acesta semnalându-si talentele militare de care va da dovadã mai târziu ca împãrat. Vocea. Gratian urmã deci la tron tatãlui sãu. apãratã de ziduri. „Revue d'histoire comparee".si obtin. dar pasiunile.împãratul Valens l (28 martie 364 . salveazã situatia. de vreo 18 ani. nu vãzu în toate cele întâmplate decât vina barbarilor si întreprinse o expeditie de rãzbunare sângeroasã împotriva quazilor. încã de la începutul domniei. cea de a doua sotie a sa. concursul cavaleriei sarmatilor (374). rezervându-si pentru sine comanda tãrilor de dincolo de Alpi. cu titlurile si insignele puterii supreme. arzând si omorând tot ce întâlni în cale. Evenimentele din Asia. cu titlul de Augustus (în august 367). mantia de purpurã si diadema. din mâinile tatãlui sãu. sefii militari Merobaudes si Equitius. invitarã în lagãr pe Iustina cu fiul sãu. fiul Iustinei. Ammianus. 177 NICOLAE BANESCU resedinta la Milan. sã potoleascã mânia dezlãntuitã a suveranului. îsi asezã cartierul de iarnã la Bregetio. gesturile trãdau furia sa nestãpânitã. si pe Valentinian al Il-lea. insultându-i cu cele mai grele cuvinte. Vajnicul soldat avu. în primãvara 375. si el îi rãspunse cã se va pronunta dupã ce va examina lucrurile la fata locului. Trecând Dunãrea în tinuturile lor. ca de obicei. un sfârsit vrednic de viata sa209. Orientul a fost tulburat de o rãscoalã de mari proportii. ducele Moesiei (viitorul împãrat). Alfoldi. fiica lui Constantiu al Il-lea. neputând ataca Sirmium. în ambitia lor de a conduce în numele unui copil. p. pe care le nimicesc în mare parte. Acolo i se prezentã o ambasadã a quazilor. Interventia tânãrului Theo-dosius. 176 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Aceastã explozie de mânie îi provoacã ruperea unui vas sanguin. nãscuti din douã cãsãtorii: pe Gratian. Numele sãu fusese adãugat la numele lui Valentinian I si Valens în actele publice. în provincia Italiei. disputându-i tronul (septembrie 365). el dobândea drepturile ereditare ale familiei Flavia. XXX. Revolta lui Procopios. la Carrhae. pe care o repudiase. la 54 de ani. Fostul general Procopios. se revoltã împotriva lui Valens. dãdu audientã deputatilor provinciilor din Illyricum. Valentinian se mânie aprig asupra barbarilor si.

le strigã. 55-56. amenintatã de o invazie. în mijlocul banchetului ce i se dãdu. având sã apere tocmai atunci frontiera de nord. Douã cohorte de gali.care îi dau sperante. scãpã cu fuga. care. în Armenia se formã un partid numeros în favoarea lui Pap (Papa). Regele. când i se aduse vestea rãscoalei si. mãresc numãrul acestei armate. t. sã-si predea pe propriul lor comandant. Numai la moartea neastâmpãratului Sapor al II-lea (380). III. în Iberia. care îl investi cu puterile unui proconsul roman. Soldatii îl aclamarã pe Procopios. persii. Valens avu o atitudine prudentã. tãranii din împrejurimi. Iberia avu o soartã identicã. si pieri decapitat (366)210. La adãpostul acestui tratat. nemultumitii. jurându-i credintã. era mai presus de toti. în toiul unei lupte. Fiul lui Hormisdas îmbrãtisa si el cauza rebelului. veni pânã la Tarsos. Valentinian I primi vestea revoltei din Orient. XXVII. spre a fi recunoscut. fu ridicat si închis de Sapor al II-lea. Bury. El fu salvat însã de energia generalilor sãi. III. îsi scoase casca. si atunci. trupele din orasele Thraciei si din cetãtile de la Dunãre. cu o voce de tunet. El fãcu însã greseala sã rãspundã invitatiei comitelui Traian. persii fac din Armenia si Iberia ade210. 4 si 16 si XXX. prin forta si valoarea sa. încât ei se supuserã fãrã a sovãi. 2. spre a nusi expune viata. Când vãzu printre acestia soldati care serviserã sub comanda sa. simtindu-se amenintat. de teama persilor. pentru a observa miscãrile persilor. Ed. Gotii dau si ei uzurpatorului câteva mii de auxiliari. nu puturã împiedica regatele Armeniei si Iberici de a-si recãpãta neutralitatea între cele douã imperii. furã atrase în conspiratie. Regele Sauromaces fu alungat de persi. Nefericitul rege pieri în Turnul Uitãrii din Ecbatana (367)211. se 178 cãsãtori cu Procopios. care conduse acolo o expeditie cu mari forte militare. fiul lui Arsak. [Evenimentele. XXVI. privitoare la înlocuirea regelui iber (ivir) Sauromaces prin ruda sa apropiatã Aspakures este bazatã tot pe textul lui Ammianus. recunoscut ca suveran legal. Regele Armeniei. 179 NICOLAE BANESCU vãrate provincii ale lor. vãduva lui Constantiu. mãrind prestigiul acestuia în ochii populatiei. la care se adaugã Jovienii si Herculienii. trupele lui Procopios îl pãrãsirã si el rãtãci un timp în Phrygia. 2. Valens contribui a-1 restaura pe tron (369). 6-10. pe malurile fluviului Cyrus (372). se gândea sã renunte la coroanã. Arbetion. veteranul marelui Constantin. strecurându-se în patrie. Vezi si Gibbon. iar Arinthaeos. cu o micã trupã ce comanda atacã un corp numeros de rebeli. pp. Fazele acestei aventuri sunt relatate de Ammianus. pânã ce fu trãdat de ai sãi. 12-17. intimidat. ed. Fatã de persi. care de atâtea ori îi dusese la victorie. îi salutã pe soldatii lui Procopios. iar Faustina. numindu-i copiii sãi si îndemnândui sã vinã alãturi de bãtrânul general. Valens se afla la Caesarea. Lupicinus alergã cu legiunile Siriei în ajutorul suveranului sãu. o armatã a lui Valens îl restaura pe Sauromaces. încât Procopios se afla în curând în fruntea unei mari ostiri stãpân pe Constantinopole. în douã lupte ce avurã loc. ocupati cu tulburãrile lor interne si cu rãzboiul la hotare. Arsak. unde fu împiedicat a merge mai înainte. regele fu asasinat (374).] 180 . 211 Gibbon. care pun în locul sãu o creaturã a lor. cât si din cele armenesti (Moise din Choren). sunt cunoscute atât din izvoare latine (Ammanus) sau grecesti (Prokopios). Bury. întemeiate pe nemultumirea generalã. legate si de domnia regelui persan Sapor al II-lea (310-380) sau sapur. descurajati. dar nu putu interveni. pp. Informatia urmãtoare. invitat sã se consulte cu împãratul. t. 12. care comanda împreunã cu Vadomar fortele romane stationate la hotarul Armeniei. si atât de mare era autoritatea sa. iesi din retragerea sa si primi comanda unei armate. dar în urmã îl trãda. cãutând sã nu le dea pretext de ostilitate prin cãlcarea tratatului rusinos încheiat de Jovian. care nu puteau uita amintirea lui Iulian.

cit. ulterior. 212 Cele douã ramuri ale gotilor sunt. 73-81. H. Pe la jumãtatea secolului al III-lea. 120. . Bloomington. între Don si Dunãrea de Jos. Infra. Ganshof. Christianitas Daco-Romana. [Opinii mai nuantate la E. 5 p. nimicind orasele prospere de pe coastele Greciei. episcopul gotilor213.b. Vizigotii înseamnã „gotii întelepti". p. în veacul al III-lea. la începutul erei crestine. Munchen. unde venise în anul 341 în ambasadã la Constantiu. par F. ca pirati. Expeditiile acestea se mãrgineau la prãdãciuni. Dar Valens avu mai cu seamã sã-i înfrunte pe goti la Dunãrea de Jos. Ed. op. vizigotii si ostro-gotii. Pericolul german va fi timp de câteva decenii marea problemã a pãrtii de Rãsãrit a imperiului. Geschichte aer Westgoten.] 181 NICOLAE BANESCU Ei vin însã în atingere cu imperiul si pe uscat. pânã la tãrmurile Mãrii Negre. Thompson. ._ . si de atunci pornesc o serie de incursiuni nimicitoare pe mare. p. Aceste nume nu trebuie traduse cum se obisnuieste: gotii de Apus si gotii de Rãsãrit. Dupã vreo sapte ani. însotit de toatã informatia bibliograficã a subiectului. Ei sunt primiti si asezati lângã Nicopolis. si întotdeauna gotii se întorceau. cel putin trei comunitãti cunoscute: niceeni. „ . la Antiochia. pe acelasi drum. o mare perse213 [Reiese cã Bãnescu înclina spre opiniile care considerau cã acest Theophilus a fost episcop al Gothiei din Crimea. Claudiu al II-lea luã pentru aceasta epitetul de „Gothicus". Paris. Rãzboiul cu gotii. 14(1988). p. o mare biruintã (269). 38 (1987). Moartea lui Valens. este sustinut de Emilian Popescu. pe malurile Balticei. Cum aratã un învãtat bollandist. D. Academiei române. nota 90. în Histoire de Moyen Âge. S. . arieni si . Stutgart. n. se stie. ci al tmorgoti. 224. la Naissus. 1966. împãratul Decius pieri în luptele cu dânsii (251). Pfister et Fr. . Gotii trãiau. el rãspândi printre goti arianismul. 182 cutie îi sileste pe goti împreunã cu Ulfila a cere adãpost în imperiu. Cipru si Creta. El fusese ordonat episcop de arianul Eusebius al Nicomediei. Acest punct de vedere. Theophilos. Studiul acesta a apãrut mai întâi în limba românã în „Studii teologice". Lot. au început sã capete tot mai multã consistentã argumentele care admit cã în cazul de fatã este vorba mai degrabã de Gothia situatã în partea. Ulfila (Wulfila) a fost evanghelizatorul gotilor din pãrtile Dunãrii. ei emigrarã în tinuturile de sud ale Rusiei. la sfârsitul secolului al II-lea. lãsând-o în voia lor. Nu trebuie sã ne închipuim toatã Gothia arianã fiindcã Ulfila era arian.A. 1. Corãbiile lor pãtrund chiar prin Bosfor în Propontis si Marea Egee. 1984. 1979. 1994. prima pãtrundere a gotilor în imperiu214. 1928. ostrogotii sunt „gotii strãluciti" (radicalul austr). 237-2491.. în Moesia. dar Aurelian. Ulfila n-a fost un episcop al gotilor. pentru motive ce nu se cunosc. Lot. retrase ostile si administratia din Dacia. Chr. precumpãnitoare atunci în istoriografie.1. pãtrund în Crimeea. apoi în germanã în „Byzantina" (Thessalonic). cum aratã Jacques Zeiller. pe care i-a putut converti. sud-esticã a României de azi. .. cãci acum începe presiunea puternicã a barbarilor germani la aceastã frontierã. se stie. Burns. si înainteazã pânã în insulele Rodos. Decomposition de l'empire (395. întors în patria sa. Ulfila compuse cu ajutorul literelor grecesti alfabetul gotic si traduse Biblia în limba gotã. a participat la Sinodul de la Niceea (325). începurã a trece Dunãrea si a prãda în imperiu. Au fost în Gothia centre de crestinism diferite. pe care îi înrola în parte în armatã. prudent". 1970. A history of the Ostrogoths. Claudiu al II-lea a câstigat asupra lor. în secolul al IV-lea. dincolo de Dunãre. pe tãrmul de nord al Pontului Euxin212. Profitând de anarhia veacului al III-lea. The Visigoths in the Time ofUlfila. Pentru a-i face sã înteleagã scrierile sfinte.751). Bucuresti. cãci wisi se leagã de tema germanicã al cãrei sens e „întelept. V. ajungând pe tãrmul asiatic. De mai multe ori ei devasteazã litoralul caucazian.:. Claude. pe la 348. în Idem. Theophilus Gothiae. crestinismul se introdusese la gotii din Crimeea. colonizând pe ceilalti. Bischofin der Krim oder an der unteren Donau ?. Th. F. fãcând o multime de prizonieri. de unde. 178-186. Aceasta a fost. Wolfram. Oxford.

em tfjg vecoq. 1928. asiguratã de Constantin cel Mare între Transmarisca si Constan-tiniana-Daphne. apropiindu-se iarna. gotii pãgâni îi prigonirã aprig pe crestini. când Valens îsi trecu pe acolo trupele.. Imperiul alanilor. dar marea lor majoritate fu anexatã de 218 [într-adevãr. Gotii se tinurã de acum linistiti timp de sase ani. Histoire et arcbeologie. Gotii pãgâni de dincolo de Dunãre erau. si Valens a rãmas în lagãrul sãu din Marcianopolis. Ploile au împiedicat orice actiune în anul urmãtor..audieni (sectarii lui Audius. 216 Cari Patsch. P. si împãratul trecu Dunãrea înapoi. el îsi relua actiunea. Sitzb. Trecerea fluviului. relegat în Scitia)215. Principesa catolicã 217 e<p' rjÂico cmc. care despãrtea teritoriile lor. text reprodus si în Fontes Historiae Daco-Romanae. III Die Volkerbewegung an der unteren Donau in der Zeit von Diokletian bis Heraklius. (Akad. 1924. Christianitas Daco-Romana. 710714. 5 si urm. 54-55). 1970. unde tratarã despre conditiile pãcii. Persecutia a continuat si a fost violentã: 26 de persoane furã ucise într-un sat. hunii. si. voi. federati.. fiecare în barca sa si însotit de un numãr egal de oameni înarmati. forma Mousaios este apropiatã de hidronimul Buzãu. identificat cu Buzãul nostru218. 157-177. t. Wien und Leipzig. dar trimit ambasadã pentru pace. Bucuresti. 208 Bd. An. Sava. 216221. der Wiss. „Revue des etudes sud-est eu-ropeennes". f\viKa nâ^iara ECCVTOV <pÃo-toSecrTepot. p. pânã când revãrsarea furtunoasã a hunilor îi aruncã în provinciile imperiului. II. trecând Dunãrea pe la Isaccea în pãrtile Basarabiei. Valens petrecu în Marcianopolis si iarna 369-370. unde se aflau alti goti. 1994. era încã pãstratã în 367.S. Le christian-isme dans la diocese de Buzãu jusqu 'au VIF siecle. dupã ratificarea tratatului si primirea ostatecilor. 215 Joseph Mansion. Le premier etablissement des Goths chretiens dans l'empire d'Orient. în anul 375. Valens avu de luptat încã de la începutul domniei cu gotii de peste Dunãre. t. Beitrãge zur Volkerkunde von Siidosteuropa. în Idem.. Saints de Thrace et de Mesie. Les origines du christianisme chez Ies Goths. ca sã mai poatã fi pusã la ndoialã (v. p. H. cu fiica sa Dulcilla. Regele lor pieri în luptã. Popescu. XXXIII. în anii 348 si 360. 2 Abhandl).. pp. Boli. pp. Trebuind sã vinã la tratative. 36-37. VII (1969).. în An. Nãsturel. Delehaye. Bruxelles).175-185. in Wien.. 184 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Gaatha. în „Melanges offerts ã Gustave Schlumbergef. se întoarse la Constantinopol. sub Constantiu. în vara anului 369. fjv. Zeiller. cit. Themistius ne spune cã împãratul a stat toatã ziua sub cãldura soarelui în barcã217. revãrsându-se ca o trombã din Asia. împing cãtre vest neamurile barbare. pe un pod de vase. de unde vor porni apoi cu neamurile germanice în Gallia si Spania. din tribul Atharid. aici este vorba de versiunea francezã a studiului apãrut în limba românã în volumul Spiritualitate si istorie . KL. Academiei. retrãgându-se în fata armatei romane. pãstrându-se acolo (osetii)220. Ies Actes de Sãint Savas. si o parte dintr-însii fugirã pânã la tãrmul Balticii. Ea e mentionatã în secolul al VlII-lea. p. l Teii: Bis zur Abwanderung der Goten und Taifalen aus Transdunavien. contingente ale lor au luat parte la luptele împotriva persilor216. Athanaric observã cã el a jurat sã nu punã piciorul pe pãmântul imperiului si s-a hotãrât atunci ca întrevederea sa cu împãratul sã aibã loc în mijlocul Dunãrii. au condus resturile populatiei la Kyzikos. Em. altii scãparã în muntii Caucaz. Valens si judele vizigotilor venirã. în stânga Dunãrii. în iunie.-hist. si Sf. pânã în mijlocul fluviului. 183 Gotii au fugit dinaintea lui. 214 J. Gotii urmarã aceeasi tacticã din anul 367. Ed. 31 1912. Philos. Bol!. p. între Tanais (Don) si Volga. loc. cãzuse cel dintâi în ciocnirea cu hunii. et eco HL%pi Seihrig oi/fiag (Patsch. unde Athanaric îsi avea resedinta. si roT^OtpaÎKOi e expresia pentru acesti goti grecizati în urma unei lungi simbioze219. Paris. fu atunci înecat (12 aprilie 372) în râul Museos.

12-13. Chrysos. 223 Ammianus. p. E. si nu muntii Buzãului. sub pretext cã s-a legat prin jurãmânt sã nu calce niciodatã pe teritoriul roman. din aceastã cauzã s-a retras cu ai sãi în Caucaland. Noii supusi ar apãra imperiul.dupã expresia bine informatului Ammianus . 7. 1988. cade în luptã. cum suis omnibus decli-navit. Istorija Vizantii. Gh. e salvat de doi generali energici. Meridiane.pentru a trece peste Dunãre. temându-se de un refuz la fel. 222 Ibidem. vizigotii ocuparã malul Dunãrii si cerurã protectia împãratului. Bucuresti. Farnobius. Gotii însã stiurã a profita de vanitatea functionarilor. sã cultive câmpiile Thraciei si sã dea. Rãspunsul a fost negativ. 221 Ammianus Marcellinus. care trecuserã fluviul si-1 amenintau din spate. Cât despre Athanaric. Bãtrânul si vestitul rege al acestora. 233. au venit la tãrmul Dunãrii. în toatã expunerea luptelor cu . I. p. editie îngrijitã de V. 3. 218. Kiev. Thessalonic. 183J 220 [în sens similar. Alatheus si Saphrax. ales rege. îngroziti. când. cum cred unii. împreunã cu ei. fãgãduind sã fie linistiti. 259-277). XXXI. neputând înfrunta primejdia. traducere de Michaela Spinei. Alatheus si Saphrax. punând între dânsii si dusman bariera puternicã a fluviului222. dar. Athanaric. Histoire de l'Etat byzantin. Sub comanda lui Fritigern si Alavivus. unde voia sã se apere printr-o linie de întãriri. si locuitorii indigeni. 2 si p. 186 ordin sã se ia mãsuri pentru trecerea gotilor în imperiu si pentru subzistenta lor pânã când li se va defalca un teritoriu suficient. puteau plãti un impozit. 1983. 199. 59. Ostrogorsky. Ed. 25) indicã si alte surse bibliografice ale subiectului si tematicii înrudite cu el]. pp. în aceeasi vreme. atacat fãrã veste de huni. pentru a-si pãstra armele. care sã fie dusi în orasele Asiei. 1972. si. Cãpetenia thervingilor (vizigotilor). n. Valens puse conditia de a preda armele si copiii în vârstã. împreunã cu Witheric. în locul recrutãrii anuale. dar compatriotii sãi nu-1 urmarã. în disperarea sa. Buzãu. cu Fritigern si Alavivus (376)225.la întorsura Cariatilor. p. voi. se retrag pe malurile fluviului Danastris (Nistrul)221. 185 NîCOLAE BÃNESCU huni. Romanii se luptarã cu valurile ziua si noaptea . v. 219 C. un copil. izbuti a-si face loc printre dânsii. gonindu-i de acolo pe sarmati224. si ei nu stiau ce sã facã. Valens dãdu. 1915. 4. 224 Ibidem. voi. cãutã sã reziste pe Nistru. Patsch. de asemenea. XXX. p. 414416. notele editorului (spre ex. care îi târãsc cu dânsii în viforoasa lor înaintare spre vest. regele Gruthungilor (ostrogotilor). Atharid din izvor este însã cãpetenia pãgânã a locului]. care. I. care purta titlul de jude(nervingorumjudex). n.. De la origini pânã la cucerirea otomanã. Izvoarele ne aratã ca ei implorarã cu lacrimi autoritãtile imperiului sã-i lase a trece Dunãrea. XXXI. se consultã cu ministrii sãi. trupe auxiliare.. Marea Neagrã. din moment ce istoricul spune cã au ocupat regiunea gonind de acolo pe sarmati (Ad Caucalandensem locum altitudine siluarum inaccesum et montium. Brãtianu. silise pe împãrat sã iscãleascã pacea în mijlocul Dunãrii.. Valens. Spinei. Hermanrich. Kulakovskij. op. 1-5. ei se gândirã sã se retragã dincolo de Dunãre. III. la nevoie. regiune inaccesibilã din pricina multimii de pãduri si a muntilor. . G. cit. Fiul sãu Witheric. în acelasi volum. care ar spori considerabil veniturile tezaurului. unde vor primi educatie. amintindu-si cã tratase cu îngâmfare pe Valens. trimitând o solie împãratului. în Moesia. XXXI. p.[Iul. se sinucide. Sarmatis inde extrusis). Ei vedeau în asezarea gotilor o sporire a populatiei rurale si a fortelor militare. multimea fãrã numãr a vizigotilor.Caucaland poate fi însã regiunea muntoasã a Banatului. I. cu rugãmintea de a-i primi si pe dânsii. 1-3. hunii se aruncarã asupra ostrogotilor vecini. si cei mai multi se arãtarã încântati de aceastã cerere. Withimer. prin urmare. retrãgându-se între munti si siret. nemaiavând sfaturile lui Valentinian I. 8. nici ai Coziei. 4. 3. To Bvtãvnov Km oi FOT^OI.

. .. împreunã atacã Adrianopole.. Ei îl întâlnesc apoi pe Fritigern si trec sub steagurile sale.. si cei doi generali se gândirã a-i depãrta de frontierã. în acest scop. • . situatã în regiunea respectivã (v. voi. Fritigern. în atare împrejurãri. 6. Calamitatea din . întrucât Caucaland poate fi legatã de Gothia nord-dunãreanã. Acestia se plâng de lipsurile ce îndurau. Gotii cerurã un rãgaz de douã zile.. el cultivã prietenia cu ostrogotii si îsi duse încetul cu încetul armata la Marcianopolis.. în cuvinte dramatice. Geschichte der Goten.. pentru a nu fi atrasi în revoltã. cf. Alatheus si Saphrax se folosesc de acest lucru si trec fluviul în imperiu. toate sunt nimicite prin foc si sabie227. Gotii ucid pretutindeni.acesti barbari. dar comandantul Adrianopolei le dãdu ordin sã plece imediat. De la ceartã s-a ajuns la lovituri. si suita lor rãmãsese sub arme la poarta palatului. 225 Ibidem. ei cautã sã profite de situatie. care. dându-si seama cã-si pierd vremea în zadar. printr-un atac strâns si impetuos. XXXI. si H. toate au pierit"228. 1994. La zgomotele si tipetele auzite. 3.. afirmã Ammianus. . Fritigern se impusese ca sef al vizigotilor si îi tinu în frâu pânã la momentul prielnic de a se ridica împotriva stãpânirii romane. slãbind paza la Dunãre. ridicã asediul si încep a devasta cumplit Thracia.. unde ura dintre goti si romani va izbucni într-o revoltã generalã (377). XXVI. 189 turile armatei lui Lupicinus. clin pricinã cã acestia nu-i lãsau sã se foloseascã de piata bine aprovizionatã a orasului. si Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a României. zice el. spuse pe un ton linistit cã o ceartã se pare cã s-a încins afarã între cele douã natiuni si poate avea consecinte mari dacã nu e imediat potolitã cu autoritatea prezentei sale. fuseserã primiti în serviciul imperiului. Insultele si provocarea acestei improvizate armate îi fac pe goti sã se repeadã asupra ei. I. unde se refugiaserã res226 Ibidem. Ed. cu ostrogotii si regele lor225. Bucuresti. pânã la Tisa. Cu aceste cuvinte. 265. Munchen.. prin rapacitatea lor. Gotii îl asteptau la nouã mile de Marcianopolis. pânã la portile orasului.. punând-o pe fugã si smulgându-i armele. nu fãrã exagerare. Oameni hrãpãreti. XXXI. el dãdu poruncã sã se ucidã gãrzile lui Fritigern si Alavivus. el si însotitorii sãi traserã sãbiile si-si deschiserã drum prin multimea care umplea curtile palatului si strãzile.<..] . în curând.. Illyricum si Thracia). pãstrându-si calmul.. înfometarea gotilor. Ieronim pustiirea tinuturilor (Pannonia sa. Entwurf einer historischen Etbnographie. lordanes. Ei se aflau sub zidurile Adrianopolei. 187 Lupicinus si Maximus aveau conducerea militarã a Thraciei. . o ceartã se iscã între goti si soldatii romani. ei sunt situati în pãrtile Banatului. împrãstiin-du-i în diferite provincii. furã primiti cu aclamatii si ei hotãrãsc rãzboiul226. fãrã deosebire de vârstã si sex. 188 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN viata. sfãrâmã legiunile romane. pãrãsind steaguri si trupe. coordonator C. Enciclopedicã. „în afarã de cer si pãmânt. armând contra lor populatia. ne înfãtiseazã si Sf.. Dar orasul se apãrã energic. unde. Biruitori. Ajunsi în lagãr. Wolfram. p. Preda. 2 si urm. Lupicinus îi invitase pe sefii gotilor la un mare banchet. gotii îsi sporesc îndatã fortele cu compatriotii lor comandati de Suerid si Colias. Lupicinus. si ministrii lui Valens doreau sã-i treacã Hellespontul. Von den Anfãngen bis zur Mitte des sechsten Jahrhimderts.•. Acesta pune în descrierea faptelor pasiunea sa de got. înainte de emigratie. Lupicinus porneste împotriva lor în fruntea trupelor ce putu aduna.. si Lupicinus fu înstiintat cã mai multi dintre soldatii sãi si-au pierdut armele si [Ipoteza respinsã de Bãnescu este însã cea mai probabilã. 1979). . Ametit de bãuturã.>. în loc sã respecte poruncile împãratului. 5. si barbarii. Fritigern îsi dãdu seama de pericolul ce-1 ameninta si. provocând. unde încãlecarã si se fãcurã nevãzuti. fugi de pe câmpul de luptã..

Dupã aceea. pe Traian si Profuturus. XXXI.nu se mai putea vedea cerul. ca sã-i înfometeze. alani s. populatia indignata cerându-i sã iasã îm230 Albentes ossibus campi (XXXI. în care îl sfãtuia sã-1 astepte. de unde n-au mai iesit timp de sapte zile.continuã . barã în acest scop iesirile din Haemus.) au trecut Dunãrea. dar aflând cã un nou val de barbari (huni. Saturninus.. el a câstigat o mare biruintã la Horburg. si împãratul a trebuit sã iasã împotriva lor. n. magister militum. Lãsându-si bagajele si proviziile lângã zidurile Adrianopolei. fiind sigur de biruintã. pe o mare arsitã. carrago . si în care. cimentând alianta os-trogotilor cu el. Alatheus si Saphrax recunosc acum sefia lui Fritigern. 8. pânã la sosirea sa. Dar Valens. La cãderea noptii. Lupta a fost lungã si sângeroasã. împãratul. XXXI. cornitele domesticilor. caedibus incendio-rumque magnitudine cuncta flagrabant (XXXI. 103. Generalii romani cãutarã sã izoleze lagãrul gotilor..obisnuita fortificatie a barbarilor 227 Sine distantia enitn aetatis vel sexus. Valens sosea la Constan-tinopol. Valens ajunge. ed. trimitând înainte pe Richomer cu o scrisoare. Gratian se pregãtea a-si duce trupele în Rãsãrit. 122. informati despre acest lucru. 2 si urm. „aflându-se între soldatii de rând. fãrã a se sti care a biruit. încât soldatii. Bury. El era întâmpinat cu manifestatii ostile la Hippodrom. în asteptarea lui Alatheus si Saphrax. din ziua de 9 august 378. Comandantii îsi orân-duiesc trupele în linii de bãtaie. la carele gotilor. liber acum pe miscãrile sale. Ammianus Marcellinus a vãzut câmpul acestei înversunate bãtãlii înãlbit de oase230.spune el . Gotii au fost însã atât de impresionati de neasteptata rezistentã a trupelor imperiului. încât s-au închis în cercul lor de care. ca sã conducã rãzboiul contra gotilor229. se sileau cel putin sã nu-si dea viata nerãzbunatã. 231 Ibidem. La ordinul lui lulius. unde fiii gotilor fuseserã rãspânditi în orasele provinciilor. La sfârsit. împiedicându-i sã iasã din tinutul unde se gãseau. care rãsuna de strigãtele îngrozitoare233. s-a hotãrât a pãrãsi Antiochia si a merge sã punã capãt rebeliunii gotilor. p.. Gotii se aflau în lagãr. trimis cu auxiliarii sãi de Gratian din Gallia. închisi în cercul lor de care. au cãzut multime de luptãtori. Valens. Pãmântul se acoperise de râuri de sânge (humus rivis operta sanguineis). încurajat în aceastã atitudine de lingusitorii din jurul sãu. 228 ubipraeter caelum et terram. Din pricina prafului ce se ridica . aflând grozãviile din Thracia. La sosirea lor în Thracia. El a fãcut atunci pace cu persii. dar alamanii. Acolo a avut loc bãtãlia crâncenã. 191 potriva barbarilor.). Cam în aceeasi vreme. nu-1 mai asteptã pe Gratian. de la Dunãre la Rodope231. Gratian. t.. nãvãlesc peste Rin. pãzindu-le strict. Apud Gibbon. nemaiputând merge. 7. sã nu se expunã singur într-o situatie atât de periculoasã232. Asa se ajunse la memorabila luptã de lângã Adrianopol. dupã cum se crede . lângã Colmar (mai 378). de ambele pãrti. si au hotãrât împreunã sã-i atace pe barbari. 190 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN în localitatea Salices din nordul Dobrogei.. 2. Valens porneste atunci din capitalã în fruntea trupelor. a rechemat trupele de veterani din Armenia si a trimis în Europa. asezate în cerc. Ammianus ne-a de-scris-o în stilul sãu înflorit.provinciile europene a trezit temerea ca ea sã nu se întindã si în Asia. .. 229 Ammianus. venea în ajutorul colegului sãu.a. 1-3 si urm. cu cavaleria lor. nerãbdãtor a da o loviturã dusmanilor singur. gelos pe victoria tânãrului nepot. s-a produs încãierarea. tineretul got adunat în capitalele provinciilor fu masacrat de trupe în aceeasi zi dinainte hotãrâtã.. Fritigern însceneazã o ambasadã. Gotii s-au revãrsat atunci care încotro au apucat. devastând sãlbatec totul. care a durat o zi întreagã. cei doi generali s-au unit cu Richomer. 7). III. în lupta cu dânsii. cele douã armate s-au retras fiecare în lagãrul sãu. se temu sã nu fie el însusi blocat si se retrase cu trupele sale. Comandantul Cavaleriei. cunctaperierunt. 6. pentru a ajuta lui Valens. . l. Câtiva ani mai târziu.

A fost un mãcel din care abia a treia parte din armatã a scãpat. Altii sustin. XXXI. clamoribus resultans horrificis. des spâtromischen Reiches. unde i-au uimit tãria zidurilor. Chemat ia Curte. si n-a fost apoi gãsit nicãieri". 13. dându-le foc. .încheie Ammianus . 12. 233 Ibidem.. 1928. Dacia si Macedonia. 233 Ibidem. se dovedise un comandant excelent. grav rãnit de o sãgeatã. scãpat pe o fereastrã. TRIUMFUL ORTODOXIEI] ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN A. 14.. unde resturile armatei au luptat cu disperare pentru a-si salva viata. ajungând pânã la Constantinopol. luptase glorios în Britannia si Africa. al cãrui tatã. au îngrãmãdit în jurul casei mãnunchiuri de paie si lemne si. în mijlocul masacrelor si incendiilor236. 4. si. dar. • . Fiind primiti de la etajul casei cu sãgeti si nevrând sã piardã ocazia de a prãda. însãrcinat în special cu conducerea rãzboiului gotic. Unul dintre candidati.n-a fost dezastru mai mare235. generalul cu acelasi nume. împreunã cu hunii si alanii. 192 curând. 13. s-a prãbusit. în aclamatiile trupelor.Ammianus -. cã Valens nu si-a dat sufletul îndatã. cu etaj. XXXI. trecurã în stãpânirea sa238. Theodosius fu înãltat de Gratian în ziua de 19 ianuarie 379. miscentes cunctapopu-lationibus et incendiis. Wien. cãci nimeni n-a afirmat cã 1-a vãzut sau cã ar fi fost de fatã. THEODOSIUS CEL MARE (19 IANUARIE 379-17 IANUARIE 395) 1. si a murit în 232 Ammianus.. nu avea experienta si priceperea cerute de o situatie atât de gravã. 13. 238 E. Gesch.. pe Theodosius. Dupã analele istorice. barbarii s-au împrãstiat în tinuturile nordice237. 10: nec iam obiectupulveris caelum patere potuit adprospectum. cã s-a dus cu câtiva „candidati" si eunuci la o casã tãrãneascã din apropiere. Locuitorii se unirã cu soldatii în aceastã înversunatã apãrare. Noul ales învãtase arta rãzboiului sub conducerea ilustrului sãu tatã si. 194 [DINASTIA THEODOSIANA. 19236 Ibidem. 237 Ibidem. douã din diecezele Illyricum-ului. de ministrii care abuzaserã de tineretea suveranului lor. XXXI. Gratian. v 193 furioasã a arabilor sositi de curând din Asia. la rangul de Augustus. El primea Orientul. 12 si urm. Dupã executia pãrintelui sãu. el se retrãsese în patria sa spaniolã. 16: Itineribus lentis. pe care-1 avusese Valens. în afarã de lupta de la Cannae . prea tânãr. adaugã istoricul. El simti nevoia de a-si asocia un coleg în locul lui Valens. XXXI. îngrãmãdind la întãrituri masinile de rãzboi. în calitate de dux Moesiae primae. dându-si ultima suflare. Dupã grele pierderi. ducând viata de particular în domeniul sãu de la Caucha. pe când era bandajat. si fusese executat în chip las. ceva mai înainte. l. au ars clãdirea cu oameni cu tot. Luptele cu gotii. pergebant. Alungati de o iesire 234 Ibidem. care nu stiau cine este. XXXI. gotii s-au convins de neputinta lor de a cuceri orasul si s-au retras. a fost înconjurat de dusmani. 5. Gotii au atacat apoi Adrianopolul.. Stein. frumusetile ce se desfãsurau privirii lor si multimea imensã a locuitorilor. 295-296. si avu meritul de a alege pe cel mai bun general. au strãbãtut atunci pe îndelete câmpiile Thraciei. pp. ar fi povestit cele petrecute234. nullo renitente. XXXI. la Sirmium.

Boala lui Theodosius îi încurajeazã pe goti. în mici armate. care începurã a avea succese asupra barbarilor împrãstiati. p. Noul Augustus nu avea o armatã îndestulãtoare si disciplinatã. Cât timp fusese în viatã. ( . au pornit în Epir. 198 suficiente. Gratian vine în Pannonia împotriva gotilor. aplicând-o cu toatã energia. cã au încheiat cu Gratian un tratat pe care 1-au cãlcat repede242 si au înaintat spre nord. în Panno-nia si Moesia superioarã. Theodosius publicã un decret prin care fixeazã regulile credintei pentru supusii sãi. în Calicia. opereazã în Thracia si obtine în iulie o mare victorie asupra barbarilor.1 240 în t. 197 NICOLAE BANESCU Izvoarele ne expun confuz toatã aceastã actiune militarã a lui Theodosius. dupã obiceiul de atunci. cu moartea lui. care trecu în serviciul imperiului. ceru sã fie botezat. Ele se îndreaptã în douã directii: vizigotii. Gotii. 1878. Ei încercarã sã treacã într-o noapte Dunãrea în imperiu. des spãtromischen Reiches. El se îngriji a întãri fortificatiile si garnizoanele oraselor. Fritigern dispare. Detasamentele garnizoanelor se uneau. Lippold. încurajate de împãrat. I. Theodosius. pânã la supunerea totalã a gotilor. cei doi împãrati se întâlnesc în conferintã la Sirmium (în septembrie 380). de la portile Constantinopolului pânã la tãrmul Adriaticii. s-au întors pe malurile Dunãrii de Jos. 298. unde îsi organiza armata si îsi distribuia fortele. care tinu patru ani. din mâinile episcopului Ascholius. Se pare cã ostrogotii respinserã unele triburi germane pânã în Gallia. dar comandantul Thraciei. ostrogotii. gotii au fost uniti. De aceea întrebuinta o metodã potrivitã situatiei. disciplina lor slãbeste. Thessalia si Achaia. Munchen. La mijlocul lui iunie 379. însusirile deosebite de care dãduse dovadã fãceau sã fie asemãnat cu cei mai mari împãrati. care stiu sã atragã pe unii din sefii principali ai gotilor. Stein2"'1. înfãtisarea sa maiestuoasã. Appendixl. Provinciile de la Dunãre scãpaserã de gruthungi sau ostrogoti. La 24 septembrie. recrutate dintre cei mai feroci rãzboinici ai Germaniei si Scitiei243. si ridicat pe tron. cere ajutorul lui Gratian. încurajând trupele a face dese iesiri împotriva barbarilor care cutreierau împrejurimile. si ei se desfac în bande de pradã fãrã ordine. treptat. ed. initierea sa în noua credintã. prin danii si promisiuni. îi atacã viguros cu . f ' . cronologia stabilitã de Ifland239 si admisã de Bury240. Theodosius cãzu greu bolnav la Thessalonic si. unde îsi stabili cartierul general. simtindu-si viata primejduitã. care trimite trupe cu generalii Bauto si Arbogastes. Giildenpenning. alta. De aici putea supraveghea miscãrile barbarilor si distribui ofiterilor sãi operatiile pe tot cuprinsul peninsulei. la Thessalonic. alanii si hunii sunt aruncati cãtre sfârsitul anului peste Balcani. cautã sã atragã în serviciul sãu pe sefi. în cãutarea altor regiuni pentru actiunea lor de jafuri. cu forte sporite. a II-a. 1980. în expunerea noastrã. al editiei operei lui Gibbon. Theodosius der Grosse una seine Zeit. Theodosius se afla la Thessalonic. cu Alatheus si Saphrax. sub conducerea lui Modares. Am adoptat. spre a înfrunta bandele unite ale gotilor. el întârzie. La sfârsitul verii. Vechea gelozie dintre ostrogoti si vizigoti se trezeste din nou.Theodosius avea 33 de ani când fu chemat din singurãtatea sa de la Caucha. lucrare publicatã împreunã cu A. [A. M1 Gesch. fiindcã Alatheus si Saphrax plecarã de aici cãtre vest. Desi nãscut într-o familie crestinã. Disensiuni încep a se produce între goti si aliatii lor. Dupã un timp. care reîncep ostilitãtile. în a doua jumãtate a anului 380. . bine informat. ca acel Modares. Cunostintele noastre asupra aventurilor ostro-gote din acele pãrti sunt neîndestulãtoare. Theodosius intrã triumfãtor în Constantinopole. în februarie 380. îsi deschise drum de la Sirmium pânã la Thessalonic. confruntând aceastã cronologie si cu datele lui E. si astfel primi botezul la 28 februarie 380. Cu putinele trupe pe care le avea la îndemânã. O parte se îndreaptã împotriva gotilor din Dacia si Moesia. luptând hotãrât împotriva compatriotilor sãi. un niceean. neavând forte 239 DerKaiser Theodosius der Grosse. III. de neam regal. Theodosius. sub Fritigern. Odatã cu aceasta.

t.. sine dubio terrenus est imperator et quisquis adversus eum mânu moverit. gotii. nota 130). socoteste de asemenea cã acesta „a deschis larg barbarilor armata". care privise de departe succesele gotilor. la nord de Balcani. p. si stim cã ea a fost atât de funestã pentru urmasii imediati ai lui Theodosius.. în Phrygia si Lydia. acum.. Dar vârsta potolise îndrãzneala vechiului luptãtor. când toate frontierele sunt luate cu asalt. imperiului. din care mai înainte se scoteau cei mai vigurosi ostasi. Resturile lor au fost si ele colonizate în Phrygia. ca federati. Regele got rãmase uimit de frumusetea orasului pe care întâia oarã îl vedea. barbarizarea armatei romane E. stipulându-se obligatiile si privilegiile lor. III. Cei care scãparã se predarã imperiului. Aceasta n-a împiedicat totusi ca. . încã din vremea lui Constantin cel Mare. cã „barbarizarea armatei" si-a atins în domnia lui Theodosius adevãrata ei încoronare. 229. ele multimea corãbiilor si de puternicele fortificatii. III. împrãstiati si împutinati. p. care a numãrat între sefii ei multi mercenari. Introducerea masivã a gotilor în armatã a fost judecatã cu asprime de istorici (lordanes îl numeste pe împãrat „amicul poporului got". încât „pericolul german" formeazã un capitol obisnuit al acestor domnii la istoricii moderni. 245 Deus. 134. îi caracterizeazã Zosimus (La Gibbon. si barbarii sunt tot mai cãutati pentru serviciul militar. multi au intrat în rândurile armatei246. op. privind soldatii în linie de bãtaie. si un monument fu ridicat în memoria lui.flota. slãbit de vârstã. lordanes afirmã cã. Supunerea unui corp atât de însemnat al vizigotilor fãcu impresie printre barbari si decise si pe altii. 243 "Etîvog n ZKvâiKdv nãaiv âyvcocTTOv. de pozitia lui minunatã. O colonie numeroasã a vizigotilor fu asezatã în Thracia. cerurã pacea. Resturile ostrogotilor furã transportate. Theodosius nu fãcea decât sã urmeze în aceastã privintã procedeul obisnuit al înaintasilor. Având o întrevedere cu Theodosius. Mare parte din trupele lui Fritigern. Barbarii au . ipse sui sanguinis reus existit (XXVIII). XXVII. Ei sunt identici cu gruthungii care se rãscoalã mai târziu cu Tribigild. 200 având deplina autonomie si scutire de impozite. pe care o obtinurã la 3 octombrie 382. al mostenirii lãsate de Theodosius cel Mare. se înroleazã sub steagurile imperiului. care simteau relele anarhiei. împãratul îl invitã în capitala sa. Triburile si familiile lor îsi pãstrau sefii. Stein. în 386. întreaga sa armatã. cit. Funeraliile sale au avut loc cu mare solemnitate în capitala. Odotheus. Bury. de la mijlocul secolului al IV-lea. barbarii intraserã în armata imperiului. ed. dar demnitatea regalã a fost desfiintatã. înecându-i în mare parte. Alatheus pieri atunci în apele fluviului (380)244. si cine îsi ridicã mâna asupra lui e rãspunzãtor cu sângele sãu"245. tratatã cu multã curtenie de Theodosius. în curând. obositi de atâtea lupte. un sef. ed. p. t. si generalii gotilor erau numiti si depusi dupã placul împãratului. el se îmbolnãveste si moare la sfârsitul lui ianuarie 381. Un tratat fu încheiat cu imperiul.. amator generis Gothorum). Athanaric ar fi exclamat: „împãratul e fãrã îndoialã un zeu pe pãmânt. 242 lordanes. si el se gândi la obtinerea unui tratat avantajos. 201 NICOLAE BANESCU îsi atinge punctul culminant247. Stein socoteste cã. se vãzu silit sã pãrãseascã refugiul sãu din Caucaland si sã treacã Dunãrea. sã treacã Dunãrea cu o bandã de ostrogoti care fu aproape nimicitã de Promotus. inquit. 133. recunoscurã în Athanaric pe regele natiunii si se strânserã în juru-i. erau acum secãtuite. Trupele cu care Theodosius îsi duce mai departe rãzboaiele au fost în majoritate germani. în apropiere de Constan-tinopol. 244 Data e propusã de Bury. si dintre cei mai buni. operei lui Gibbon. 199 Athanaric. Dar provinciile. nevoile apãrãrii cereau un mare numãr de soldati. Un cercetãtor recent.. Recrutarea elementelor indigene devenise o dificultate tot mai mare pentru imperiu si. unii militari de valoare.

impus moravurile lor, armele legionare au fost pãrãsite si anticele signa, vulturii legionari si imaginile imperiale, suspecte de idolatrie. Dragonul a devenit drapelul pentru numeri. Aceastã politicã a lui Theodosius I si-a avut reversul ei si în ordinea economicã si socialã. Ea produse, prin solda însemnatã ce se plãtea, o mare sporire a cheltuielilor si, cu aceasta, o crestere apãsãtoare a sarcinilor financiare. Populatia fu aruncatã în mizerie; patronatul, împotriva cãruia luptaserã în zadar înaintasii energicului împãrat, se întinse în tot imperiul. tãranul, ruinat economiceste, cufundat în datorii si lãsat la discretia functionarilor abuzivi, fu nevoit a se pune sub patronatul unui puternic latifundiar. Pierzându-si libertatea, el ajunse serb al patronului sãu. în aceastã epocã se desãvârsi în tot imperiul legarea colonilor de brazdã249. Sãrãcia Thraciei ruinate 247 Ibidem, p. 299. [M. Parvan, La politica gotica di Teodosio nella pubblicistica delsuo tempo, Roma, 1964.] 248 E. Demougeot, De l'unite ã la division de l'empire romain, 395-410. Essai sur le gouvernement imperial, Paris, 1951, pp. 22-31249 E. Stein, Geschichte des spãtromischen Reiches, I, Wien, 1928, p. 299 si urm; G. Ostrogorsky, Gesch. des byzantiniscben Staates, ed. a Il-a, Miinchen, 1952, pp. 43-44. 202 îl fãcu pe Theodosius sã suprime (3 aprilie 393) capi-tatio humana în aceastã diecezã250. 2. Uzurparea lui Maximus în Occident. Interventia lui Theodosius. Evenimente grave se petrec în curând în Occident si ele aduc interventia militarã a lui Theodosius. Gratian îsi pierduse încrederea poporului si a armatei. Neglijându-si datoriile de suveran, el se pasionase de vânãtoare, înconjurându-se de favoriti ai distractiilor sale. Parcuri imense fuseserã închise si umplute cu tot soiul de animale sãlbatice; un corp de alani se afla în serviciul militar al palatului, si admiratia împãratului pentru iscusinta lor în mânuirea armelor fãcuse dintr-însii garda sa favoritã. Tânãrul împãrat obisnuia acum sã aparã în costumul si cu armele lor, ceea ce îi înstrãina simpatia cu care mai înainte îl înconjurase armata. Favoritii abuzau de puterea lor si aceasta îi înstrãina si simpatiile populatiei, în 383, trupele din Britannia se revoltã si îl proclamã împãrat pe Maximus, un spaniol. Acesta nãvãleste îndatã în Gallia cu fortele sale. Gratian, pãrãsit de trupe, fuge din resedinta sa, Lutetia, însotit de 300 de cãlãreti, îndreptându-se cãtre Lugdunum (Lyon). Ajuns acolo, guvernatorul provinciei îl dãdu în mâinile lui Andragathius, generalul cavaleriei uzurpatorului, sosit pe urmele fugarului. Andragathius, potrivit instructiilor pe care le primise, îl executã imediat (25 august 383). Maximus trimise apoi un am1 E. Stein, op. cit., p. 311. -^ , 203 NICOLAE BANESCU basador împãratului din est pentru a se justifica, afirmând cã uciderea lui Gratian s-a fãcut fãrã stirea sa. El ar fi bucuros, afirmã totodatã solul sãu, sã-si întrebuinteze fortele în comun pentru apãrarea imperiului; dar, dacã prietenia sa e respinsã, va disputa cu armele puterea imperialã. Orientul fusese sleit de luptele îndelungate cu gotii si, cu toatã dorinta de a rãzbuna asasinarea binefãcãtorului sãu, Theodosius fu silit sã-si ascundã sentimentele si se prefãcu a consimti la cele întâmplate. El hotãra numai ca Maximus sã se multumeascã a stãpâni regiunile de dincolo de Alpi; în Italia si Africa rãmânea mai departe Valentinian al II-lea, sub tutela mamei sale Iustina, care guverna. Dupã câtiva ani, uzurpatorul, profitând de nemultumirea populatiei fatã de mãsurile Iustinei în favoarea arianismului, se ridicã împotriva tânãrului împãrat, în august 387, el nãvãleste cu forte puternice în Italia. Valentinian al II-lea, cu mama si cu sora sa Galla, abia avurã timp sã fugã la Aquileia, sã se îmbarce repede pe o corabie, care-i duse la Thessalonic. Ei implorã sprijinul lui Theodosius. Acesta, vãzând cum ucigasul lui Gratian se face stãpân pe întregul Occident, nu mai ezitã. Vine numaidecât la Thessalonic si îsi uneste cauza cu a lui Valentinian, cãsãtorindu-se cu Galla251, distinsã prin frumusetea ei rarã252. Aceasta îi dãrui, în anul urmãtor, pe Placidia, menitã unei vieti de stranii aventuri. Ostilitãtile nu începurã imediat, iarna fiind

251 împãrãteasa Flacilla murise cu putin timp înainte. 252 'Etaiaia Sioaipenovcav JcdÂAei (Zosimus, IV, 14). >t 204 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN apropiatã si cei doi rivali având nevoie de timp pentru pregãtirile de rãzboi. Theodosius îsi asigurã pacea cu persii253, apoi, în primãvara urmãtoare (388), porni din Thessalonic cu o puternicã armatã recrutatã dintre barbari (goti, alani, huni), si se îndreptã spre Valea Savei. Siscia, postul cel mai înaintat al lui Maximus, cade în mâinile sale. La Pcetovio avu loc apoi ciocnirea celor douã armate. Dupã o luptã grea, Maximus e învins. El fuge si se închide în Aquileia. în dimineata urmãtoare, Theodosius ajunge în fata cetãtii. Descurajati si indiferenti la ambitia uzurpatorului, soldatii si populatia grãbirã cãderea lui. Maximus e smuls de soldati, dezbrãcat de ornamentele imperiale si târât în lagãrul lui Theodosius. împãratul îl lasã în voia soldatilor sãi, care îl duc din fata lui si-1 decapiteazã (iulie sau august 388)254. Fiul sãu Victor, asociat mai înainte Ia tron, pieri odatã cu cãderea sa. Theodosius ajunse astfel stãpân pe întregul imperiu. El restabili în Occident pe Valentinian al IIlea si rãmase în Italia timp de trei ani, pentru restaurarea autoritãtii imperiului si îndreptarea abuzurilor sãvârsite în anii uzurpãrii, în acele pãrti. Theodosius vizitã în acest timp, împreunã cu Valentinian al II-lea, Roma, vechea capitalã a lumii romane (iunie 389). Cu prilejul acestei vizite, care a tinut câteva luni, el emise mai multe legi. Zosimus pune aceastã vizitã a Romei dupã bãtãlia de la Frigidus, îm253 împãrtind Armenia: regiunea eufratesianã, la vest, rãmânând lui Theodosius, Persarmenia, la est, Sassanizilor. 254 Stein dã data de 28 august 388. 205 NICOLAE BANESCU potriva celui de-al doilea uzurpator, Eugenius. Dar Bury socoate cã e la mijloc o confuzie între suprimarea lui Maximus si suprimarea lui Eugenius, si cã vizita la Roma dupã al doilea rãzboi e un duplicat al celei de dupã întâiul rãzboi255. Când pãrãsi Italia (iulie 391), Theodosius trimise pe Valentinian al II-lea în Gallia, ca sã vegheze la Frontiera Rinului, unde francii ripuari nãvãliserã în timpul rãzboiului cu Maximus. El avu astfel în mâna sa întreg Occidentul, sub tutela efectivã a lui Theodosius. 3- Politica religioasã a lui Theodosius. De la moartea lui Constantin cel Mare pânã la suirea pe tron a lui Theodosius I, s-au scurs patru decenii, în care crestinismul, desi era religia împãratilor si a unei însemnate pãrti a supusilor lor, n-a fost totusi religia statului, în provinciile de vest pãgânismul era predominant, iar în cele din est partidul crestin era slãbit de secte rivale. Arienii si ortodocsii se aflau unii fatã de altii într-o rivalitate mai mare decât fatã de pãgânism256. în politica sa internã, Theodosius se sili mai cu seamã a dezlega definitiv chestiunea religioasã. Erezia arianã rupsese unitatea moralã a imperiului. Pãgânismul începuse si el, dupã reactia lui Iulian, a reînvia. Pentru a pune capãt acestor disensiuni religioase, Theodosius avu drept program sã facã a triumfa cre255 T. III al ed. iui Gibbon, Appendix9256 Finlay, op. cit., t. I, p. 134. 206 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN dinta ortodoxã si, pentru a realiza acest lucru, urmãri stãruitor persecutia cultelor dizidente, a arianismului si a pãgânismului. încã din 380, când, grav bolnav, se hotãrî a primi botezul, suveranul dãdu un edict solemn, prin care definea credinta sa si o impunea imperiului. Distinctia între „catolic" si „eretic" fu stabilitã acum definitiv prin lege. Sub termenul de „catolic" se întelegeau aderentii credintei niceene: reprezentantii tuturor celorlalte tendinte religioase furã declarati „eretici". Pãgânii (pa-ganî) furã

asezati într-o categorie specialã. Prin acest decret din 28 februarie 380, împãratul invita toate popoarele din imperiu sã adere strict la religia pe care Sf. Petru a propovãduit-o romanilor si a cãrei traditie s-a pãstrat si e acum profesatã de pontiful Damasus si de Petru al Alexandriei. „Potrivit disciplinei Apostolilor si doctrinei Evangheliei, trebuie sã credem în singura divinitate a Tatãlui, a Fiului si a Sfântului Duh, sub o maiestate egalã si o pioasã Trinitate". Aderentii acestei unice doctrine se vor chema „crestini catolici", si „fiindcã socotim - declara Theodosius - cã toti ceilalti sunt nebuni extravaganti, îi vestejim cu numele infam de «eretici». Ei n-au dreptul sã numeascã adunãrile lor cu numele venerabil de biserici". Theodosius îi ameninta apoi cu pedepsele ce le-ar socoti necesare257. Nicean convins, împãratul începu o adevãratã luptã împotriva ereticilor si pãgânilor. Pedepsele cu care îi lovi crescurã progresiv. Ereticii 257 Edictul e dat în traducere de Gibbon, op. cit., ed. Bury, t. III, pp. 148-149. '••••j^ »*-< ••'•• •»...•*«•':••» ;j^ii-r n A»L 207 suferirã restrictii grave în drepturile lor civile (în privinta testamentelor, mostenirilor s.a.). Dupã intrarea sa în Constantinopol (noiembrie 380), Theodosius puse în vedere patriarhului arian Demophilos sã aleagã între subscrierea Crezului nicean si retragerea sa din Scaun. Patriarhul preferã a se retrage, si împãratul conduse la catedralã pe Grigorie de Nazianz si-1 asezã în Scaunul arhiepiscopal. Dar Grigore nu putu rezista partidelor care luptaserã contra lui si fu silit asi pãrãsi curând Scaunul, din cauza canonului invocat, care oprea pe episcop sã treacã de pe un Scaun pe altul, si fu înlocuit de un laic, Nectarios. Dorind sã aducã pacea în Bisericã, Theodosius convocã, în mai 381, un Sinod la Constantinopole, prezidat de Nectarios. Completând opera Sinodului de la Niceea, el a formulat definitiv dogma credintei catolice. Singuri reprezentantii din Orient ai Bisericii participarã la acest Sinod, cunoscut sub numele de al doilea Sinod ecumenic. Actele sale nu se cunosc, si la început nu i s-a dat numele de „ecumenic"; în Sinodul de la Chalkedon (451) a primit o sanctiune oficialã. Chestiunea principalã dezbãtutã în acest al doilea Sinod, în domeniul credintei, a fost aceea a ereziei lui Macedonius, care, dupã dezvoltarea naturalã a arianismului, admitea creatia Sfântului Spirit. Sinodul, stabilind doctrina consubstantialitãtii Spiritului cu Tatãl si cu Fiul, condamnã erezia lui Macedonius si o serie de alte erezii în legãturã cu arianismul. El confirmã Simbolul de la Niceea în privinta Tatãlui si a Fiului, si îi adaugã un articol asupra Sfântului Spirit. Acest arti208 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN col stabilea dogma identitãtii si consubstantialitãtii Sfântului Spirit, a Tatãlui si a Fiului. în acest Sinod se stabili si rangul patriarhului dq Constantinopol în raport cu episcopul Romei. Al treilea canon al Sinodului declarã cã „Episcopul Constantinopolului e cel dintâi dupã episcopul Romei, cãci Constantinopol e Noua Romã". Decizia aceasta era îndreptatã împotriva tendintelor Patriarhului de Alexandria, care nãzuia a-si întinde autoritatea asupra întregului Orient, cum o avea Papa asupra Occidentului. Odatã cu aceastã luptã împotriva ereticilor, Theodosius luã mãsuri tot atât de hotãrâte fatã de pãgâni. Demougeot aratã cã, pânã cãtre 391, împãratul a tolerat oarecum pãgânismul, cum o probeazã pledoaria lui Libanios Pro templis, scrisã între 388 si 390, ca si indulgenta lui Theodosius fatã de celebrul retor, pe care 1-a numit prefect onorar258. De la victoria sa asupra lui Maximus, cresterea autoritãtii sale si influenta lui Ambrosius îl îndeamnã sã nu mai tolereze pãgânismul. în februarie 391, Theodosius interzise în Roma sacrificiile, în iunie 391, întinse aceastã interdictie asupra Egiptului259. Se oprea chiar vizitarea templelor pãgâne. La Antiochia au fost prohibite distracti258 Op. cit., p. 67. Dar înainte de 388 prefectul pretoriului Cynegius (care moare în acest an) primise ordin sã închidã templele (Zosimus IV, 37). [Existã si studii mai noi privind politica religioasã a lui Theodosius, precum: W. Ensslin, Die Religionspolitik des Kaisers

Theodosius d. Gr., Miinchen, 1953; N. King, The Emperor Theodosius and the Establishment of Christianity, Londra, 1961.] 259 E. Stein, op. cit., I, 323209 ile licentioase Maiuma, în cinstea zeitei Venus si a lui Bacchus, atât de populare, încât Arcadius le-a restabilit260. în urma acestor mãsuri, templele se închid; dar adesea ele furã nimicite si prãdate, cu toate bogãtiile si comorile lor artistice, de populatia fanaticã. Asa a fost ruinat faimosul templu al lui Serapis din Alexandria (vestitul Serapeum), centrul cultului pãgân din agitata metropolã a Egiptului. S-a crezut cã, odatã cu minunile de artã ce împodobeau celebrul sanctuar, a fost distrusã si vestita bibliotecã, nimicindu-se astfel atâtea opere ale geniului antic. Lucrul nu e însã sigur261. Ultimul edict, din noiembrie 392, interzicea definitiv sacrificiile, libatiunile, ofrandele de parfumuri, suspendarea coroanelor, prevestirile, tratând vechea religie de superstitie pãgânã (gentilicia superstitia)262. Un episod celebru al luptei deschise contra pãgânismului a fost suprimarea altarului Victoriei (Nike) din Senatul roman. Acesta îsi dãdu acum mari silinte pentru restaurarea lui. Senatorul Symmachus, personalitate considerabilã a epocii, bogat si elocvent, cel mai fervent apãrãtor al pãgânismului, a fost ambasadorul Senatului pe lângã împãrati. Dar elocventa lui s-a lovit de rezistenta arhiepiscopului de Milan, Ambrosius, a cãrui mare autoritate a impus suveranilor. Spre a întãri pozitia Bisericii, Theodosius lãrgi privilegiile clerului, cãutând în acelasi timp a face aceste 260 Demougeot, op. cit., p. 79261 V. observatiile lui Bury, ed. lui Gibbon, t. III, Appendix 10. 262 Cod. Theod., XVI, 10, 12, 21. 210 privilegii inofensive fatã de Stat. Astfel, împãratul obligã printr-un edict Biserica sã suporte sarcinile extraordinare de Stat {extraordinaria munerd). Mãrgini apoi, din cauza abuzurilor ce se fãceau, obiceiul de a se recurge la dreptul de azil al Bisericii, care-i proteja pe vinovati. S-a interzis debitorilor Statului a se sustrage de la datoriile lor refugiindu-se în biserici, si clericilor de a-i ascunde. Politica religioasã a lui Theodosius cel Mare a fost salutatã cu entuziasm de scriitorii bisericesti, în ce priveste sectele, ea n-a dat însã rezultatele asteptate. Ereziile continuã si dupã el; ele se vor înmulti chiar si vor agita mereu spiritele, tulburând unitatea religioasã a imperiului. Dar unde actiunea lui Theodosius avu o victorie completã, a fost în lupta pe care a dus-o împotriva pãgânismului. De aceea ruina religiei pãgâne e descrisã de sofisti ca un cataclism, care acoperi pãmântul de întuneric si restabili vechea domnie a haosului. 4. Conflictele împãratului cu Ambrosius. Energia cu care Theodosius îsi impunea vointa, când era în joc respectul ordinii publice, îl fãcu sã impunã uneori mãsuri excesive, care 1-au pus în conflict cu arhiepiscopul de Milan, Ambrosius, unul din reprezentantii cei mai eminenti ai Bisericii din Occident. Ambrosius se trãgea dintr-o familie nobilã: tatãl sãu ocupase postul însemnat de prefect al pretoriului în Gallia. Fiul primise o educatie aleasã si ajunsese, trecând prin treptele obisnuite, pânã la rangul de consular al Liguriei. La 34 de ani fu ales, fãrã voia sa, 211 episcop, si încã nu primise botezul, în zãdar încercã sã refuze aceastã functie spiritualã, pentru

care nu se simtea chemat: aclamatiile entuziaste ale populatiei îl silirã s-o primeascã. De cincisprezece ani Ambrosius exercita la Milan puterile unui adevãrat suveran al Bisericii, cãlãuzind constiinta împãratilor. Respectat de Gratian, temut de Iustina, protectoarea arianismului, marele prelat se bucura de toatã încrederea împãratului Theodosius. Conflictul între dânsii se produse întâia oarã din cauza incidentului iscat între crestini si evrei la Callinicum; a doua oarã, cu ocazia, mãcelului din Thessalonic. La Callinicum, micã cetate pe Eufrat, evreii, numerosi, aveau o sinagogã. Ei nu trãiau în general bine cu crestinii. La îndemnul episcopului, cãlugãrii arserã sinagoga, la l august 388. Cultul ebraic nu era interzis, si magistratul provinciei îl obligã pe episcop sã reclãdeascã sinagoga sau sã plãteascã pagubele. Theodosius aprobã sentinta, ceea ce îl fãcu pe Ambrosius sã-i scrie, protestând. El declarã apoi de la amvonul bisericii cã nu va mai oferi sfânta jertfã la altar pânã ce nu va obtine declaratia suveranului asigurând impunitatea episcopului si a cãlugãrilor de la Callinicum. Fatã de aceastã hotãrâtã atitudine, Theodosius, care tinea la prelat, a revocat sentinta. O faptã mai gravã se petrecu doi ani mai târziu Ia Thessalonic, provocând un nou conflict între împãrat si arhiepiscop. Orasul Thessalonic era apãrat de o garnizoanã gotã, comandatã de Botheric. Populatia nu-i putea suferi pe goti, fiind gata a se încaierã cu dânsii, în a212 nul 390, Botheric a arestat un vizitiu de la Hippodrom, favorit al publicului. Multimea ceru cu zgomot eliberarea lui si, nefiind satisfãcutã, se rãsculã. Garnizoana, slabã, nu putu împiedica uciderea lui Botheric si a câtorva ofiteri, trupurile lor mutilate au fost târâte pe ulite. Primind vestea celor întâmplate, Theodosius, în mânia sa, hotãrî sã rãzbune moartea locotenentului sãu prin uciderea locuitorilor vinovati. Ordinele furã expediate, si, când încercã apoi a le opri, era prea târziu. Populatia orasului a fost chematã la cursele de Hippodrom, si când acesta se umplu, gotii, ascunsi împrejurul sãu, nãvãlirã înãuntru, mãcelãrind populatia. Câteva mii de oameni pierirã în acest mãcel. Informat despre asasinatul în masã, Ambrosius expuse împãratului, într-o scrisoare privatã, enormitatea crimei, ce nu se putea sterge decât prin lacrimile pocãintei. Când apoi suveranul veni în catedrala din Milan, sã-si facã rugãciunile, episcopul îl opri în prag, spunându-i cã pocãinta privatã nu era de ajuns spre a ispãsi o gresealã politicã si a potoli justitia lui Dumnezeu, împãratul se retrase si numai dupã opt luni de pocãintã fu admis iarãsi în comunitatea Bisericii. Aceste fapte ne aratã autoritatea moralã la care se ridicase Biserica, prin slujitorii sãi exceptionali, într-o vreme în care aceastã autoritate moralã aproape dispãruse din lumea civilã263. 263 [Pentru autoritatea lui Ambrosius de Milano, la lucrãrile ceva mai vechi ale lui J.R. Palanque (Saint Ambroise et l'Empire ro-main, Paris, 1933) si F.H. Dudden (The Life and Times of St. Ambrose, 2 voi. Oxford, 1935), se adaugã A. Paredi, Sânt' Ambrogio, Milano, 1985; D. Williams, Ambrose of Milan and the 5. Arbogast si uzurparea din Occident. \ * Interventia lui Theodosius. Moartea sa. La un an dupã întoarcerea lui Theodosius în Orient, se produse o nouã uzurpare în Occident. Francul Arbogast fusese însãrcinat de Theodosius, cu titlul de magister militum, sã apere Occidentul. El trecuse Rinul si-i adusese la ascultare pe franci, care nãvãliserã în Gallia pe timpul revoltei lui Maximus. Arbogast se dovedise un brav soldat, devotat intereselor Statului, a cãrui credintã fusese probatã sub doi împãrati. Tânãrul Valentinian al II-lea n-a stiut sã si-1 apropie. Curtea sa de intriganti nu-1 putea suferi pe general; usor influentabil, Valentinian fu îndemnat sã scape de tutela lui supãrãtoare, într-o zi, când Arbogast veni în Consistoriu, împãratul îi întinse un rescript prin care îl destituia. în fata acestui act îndrãznet, barbarul se înfurie, aruncã la pãmânt rescrip-tul, strigând cã, numit de Theodosius, nu putea fi revocat decât de el. Tânãrul împãrat, mânios, îl amenintã cu sabia. Dupã câteva zile, Valentinian al II-lea fu gãsit spânzurat de un

copac, asasinat, desigur, de cel amenintat (15 mai 392)264. Arbogast sovãi a lua imperiul pentru el, gãsind mai prudent a domni sub numele unui roman, si ridicã pe tron pe un functionar al Curtii, roman de origine, fost retor, Eugenius. end of the Arian-Nicene conflicts, Oxford, 1995; C. Pasini, Ambrogio di Milano, Azione e pensiero di un vescovo, Milano, 1996; alte studii si titluri în EPLBIP, voi. II, Athena, 1997, p. 83]. 264 L. Homo, L'empire romain, p. 127 si urm Arbogast era pãgân, si uzurparea aceasta produse o trecãtoare reactie a pãgânismului, care avu rãsunet în armatã, compusã din barbari, si la Roma, orasul vechilor amintiri, unde totul vorbea despre zei. Eugenius încercã a fi recunoscut de Theodosius, dar nu reusi. Anul 393 a fost întrebuintat de ambele pãrti în pregãtiri de rãzboi. Eugenius strânse o armatã de alamani si franci; Theodosius avea cu el, afarã de gotii sãi, pe alani, pe huni si iberii din Caucaz. între ofiterii sãi principali se gãseau câtiva dintre barbarii care aveau sã joace un rol însemnat în evenimentele domniilor urmãtoare: Gainas, Alaric, Stilicho. în 394, Theodosius luã ofensiva, pornind pe valea Dunãrii. Arbogast se feri de Pannonia, fatalã altor uzurpatori, si-1 asteptã pe adversar pe linia Alpilor lulieni. împãratul izbuti sã forteze trecerea si întâlni armata inamicã nu departe de Aquileia. în ziua de 5 septembrie 394 avu loc bãtãlia, la Râul Rece (Frigidus amnis), afluent al fluviului Sontius (Isonzo), în valea Wipbach265. Bãtãlia a fost crâncenã si a tinut douã zile. în prima zi, Theodosius fusese aproape biruit; zece mii de goti cãzurã în încãierare, si situatia pãru atât de compromisã, încât generalii îl sfãtuirã pe împãrat la retragere, pentru a-si reface armata. Dar Theodosius refuzã a se recunoaste învins. Noaptea, Arbitrio, trimis de Arbogast, ocupã înãltimile din spatele armatei împãratului, ceea ce agrava situatia acestei armate. Arbitrio însã trecu, nu se stie cum, de partea lui 265 prjn aceastã vale trece drumul militar care duce de la Aquileia la Emona (Laybach). V. Demougeot, op. cit., p. 108, nota 71. . Theodosius, si când a doua zi reîncepu lupta, un vânt glacial se abãtu pe valea strâmtã a râului, izbind în fatã trupele uzurpatorului si înlesnind astfel victoria imperialilor. Pentru scriitorii eclesiastici, ea a fost determinatã de o minune266. Eugenius cãzu prizonier si ceru iertare împãratului, dar soldatii, neînduplecati, îl decapitarã. Arbogast scãpã din luptã, rãtãci câteva zile prin munti si, în disperare de cauzã, se sinucise267. Cu aceastã victorie, Theodosius reuni în mâinile sale imperiul, dar numai pentru cinci luni. Curând dupã înlãturarea ultimei uzurpãri, împãratul se îmbolnãvi de hidropizie, îl aduse pe fiul sãu cel mic Hono-rius la Milan si depuse în mâinile sale sceptrul Occidentului, în Orient, el îl orânduise împãrat pe Arcadius, fiul sãu mai mare. La 17 ianuarie 395, Theodosius cel Mare îsi dãdu sfârsitul. Odatã cu disparitia sa, imperiul se gãsi desfãcut pentru totdeauna în douã pãrti: cea de Rãsãrit (pars Orientis) si cea de Apus (pars Occidentis). Corpul marelui Theodosius fu îmbãlsãmat si transportat la Constantinopol, unde fu înmormântat la Sfintii Apostoli. 266 Demougeot, op. cit., pp. 107-108. 267 loan de Antiochia, HG, ed. C. Mtiller, voi. IV, [Paris, 18851, fragm. 187. B. URMAsII LUI THEODOSIUSI l. împãratul Arcadius (l 7 ianuarie 395 - l mai 408) a. Stilicho si Rufinus. Revolta vizigotilor. Ala-ric. Theodosius I e cea din urmã mare figurã

ca membru al familiei. Toatã aceastã lume se urãste si se de268 Histoire du Moyen Âge. O luptã era iminentã între aceste douã personalitãti271. Izvoarele timpului ni-1 descriu ca pe un monstru 269 F. I.S. Succesorii luiTheodosius I se închid într-o viatã sedentarã. . p. ea provoacã adesea prãbusiri de situatii si dramatice suprimãri de vieti269. existenta de fantomã a suveranilor din Extremul Orient. Stilicho era iubit de soldati. London. 199 si urm. p.. De aceea. . Acesta a fost ales 271 Portretele lor la Buiy. 107. de la un capãt la celãlalt al imperiului. „Harvard Studies in Classical Philology". ambitios si avar. Paris.. întors din misiunea pe care o avusese la persi pentru încheierea pãcii (387). dacã nu pentru sine. episcopi. „ascunsi" la Constantinopol si Ravenna. Sverdlovsk (astãzi Ekaterinburg). îndatorati a lupta pentru imperiu când nevoia o va cere. 13 (1976). . cel putin pentru fiul sãu Eucherius. Chr.] . 1923. în fruntea ostilor.. Lot. op. ei îl însotirã pe împãrat în campania contra lui Eugenius si suferiserã în acea campanie pierderi grele.. cum presupune Bury. I.. 73 (1969). El trecu în toiul iernii Alpii. Stilicho putea pretinde. Lot. fãrã principii.Stilicone. 270 J. un aquitan inteligent si activ. Conflictul dintre dânsii izbucneste cu prilejul revoltei vizigotilor. viata împãratului e o alergare continuã. p. nutrind gândul de a ajunge la tron ca asociat al lui Arcadius si a-1 cãsãtori pe împãrat cu fiica sa. Pe patul de moarte. pp. Kozlov. si la Demougeot. duc. cu Galla Placidia. Roma. decãderea imperiului se accentueazã repede. inspecta garnizoanele si se întoarse la Milan. era menit a fi stãpânit de oamenii energici ai Curtii sale.. tot atât de incapabili si. par F.] : . cã Stilicho ar fi fost numit regent al pãrtii de vest încã de pe timpul minoritãtii acestuia270. principala cauzã a revoltei lor. [Pe lângã lucrarea lui S. si cel mai firesc protector era unul legat de dânsii prin legãturi de familie. dupã expresia unui eminent medievist francez. cit. Dar eunucul Eutropius îi încurcã planurile. o fatã de mare frumusete. cit. în ce-1 priveste pe Honorius. cãci. Primul sãu act de administratie aratã tuturor vigoarea si spiritul sãu vrednic de a comanda. Mama sa era o romanã. el avea la îndemânã cele mai multe forte ale imperiului. Aceasta a fost. si în Rãsãrit si în Apus. Viata împãratului e concentratã în palat. t. Un astfel de om era prefectul pretoriului din Orient. suspectat a urmãri aceleasi planuri. ducând o viatã de plãceri si urmãrind a strânge o imensã avere. Urmasii sãi au fost. p. Paris 1927. demnitari servili. Ganshof. între Dunãre si Balcani. Theodosius the Great and the Regency of Stilico. Ei nu mai apar în fruntea armatelor. determinându-1 pe Arcadius a o lua pe Eudoxia. fãrã initiativã. el e jucãria celor ce stau în jurul sãu. Slab la minte. . fiica puternicului general Bauto. ceea ce însã este sigur e cã pornirea lor împotriva imperiului a fost stimulatã de Alaric. [Chestiunea a fost reluatã apoi de Emilienne Demougeot. cit. 233 si urm. puse ordine la frontiera Rinului. Theodosius îl socotise vrednic de o aliantã cu familia sa si-i dãduse de sotie pe nepoata si fiica sa adoptivã Serena. Mazzarino (. op. Ferdinand Lot a putut socoti cã odatã cu moartea lui Theodosius I începe istoria Evului Mediu268. Theodosius voise sã asigure copiilor sãi prea tineri un protector. afirmã Bury. se pare.. Pfister et Fr. ridicat pentru meritele sale la rangul de magister utriusque militiae. Asezati de Theodosius I în Moesia de Jos. 217 nuntã.istoricã romanã. . trãiesc retrasi. sefi de oaste barbari. Arcadius era de 17-18 ani la moartea tatãlui sãu. pp. poate. 6974. în existenta sefului Statului se constatã acum o schimbare profundã. Flavius Rufinus. 106 si urm.. ADSV. vandal de origine. 99-105. pp. Pânã la aceastã datã. eunuci. La fin du monde antique et le debut du Moyen Âge. Ambitia lui Rufinus îl aduse în conflict cu Stilicho. el îi recomandã deci grijii lui Stilicho. îndatã dupã moartea lui. Bury. pe care dorea sã-1 cãsãtoreascã cu sora vitregã a împãratului. 1942). un brav ofiter. 1928. History of the Later Roman Empire. sã exercite influenta sa asupra lui Arcadius. op. se pot adãuga aici studii ca Al. Borba mez du politic eskoj oppoziciej i pravitel'stvom Vizantii v 395-399gg. 247-280 si A. femei. ambitios si rapace. Cameron.

în acest an. Arcadius îl alese pe eunucul Eutropius. si sã înceteze orice actiune. fãcuse parte din jumãtatea de Apus a imperiului. a fost cã Serena si fiul sãu se aflau atunci la Constantinopole. desi stãpân pe situatie. Pe când le treceau în revistã. op. spionii sãi erau pretutindeni. la Hebdomon. si miscarea pe care a condus-o a fost o adevãratã miscare nationalã2^2. un barbar îl strãpunse cu sabia pe Rufinus. p. dar el se supuse ordinului. împãratul si Curtea iesirã sã salute trupele în Campus Martius. iar în acel an Gratian o cedase lui Theodosius. Stilicho pretindea cã vointa lui Theodosius fusese ca fiii sãi sã se întoarcã la vechea situatie si ca autoritatea lui Honorius sã se întindã pânã la hotarele Thraciei.. care cuprindea Grecia si tãrile centrale din Balcani. înainte de 379. Ieronim era în Palestina. Idem. Cf. pp. marele sambelan. lângã lacul Scutari. si cobora spre sud pe Drina pânã la Adriatica. au fost crutate de barbar. Alaric se pare cã a voit sã-si atragã prietenia lui Rufinus. cãtre vest. 27 si urm. întrebuinta toate mijloacele de jefuire. 109-110. ajungând pânã în Siria. prefectura Illyricum. si în douã scrisori descrie ororile sãvârsite de huni. Gainas ajunse. sub ochii împãratului (27 noiembrie 395). zugrãvit în culori tot atât de negre ca si Rufinus. Sf. Note sur la politique orientale de Stilicon. . Dupã obicei. Stilicho trimise deci trupele Orientului cu un ofiter devotat. Gotii pustiirã Thracia si Macedonia. de a lua din atributiile prefectului pretoriului administratia generalã a postelor. 273 Ibidem. Linia despãrtitoare între Est si Vest mergea de la Singidunum (Belgrad). în locul sãu. si acesta va fi acum principalul ministru al imperiului în Orient. cel mai puternic în administratie dupã împãrat. „Byzantion" 20 (1950). Dar în Thessalia el se gãsi deodatã în fata lui Stilicho. si cea mai probabilã explicatie a ezitãrii lui Stilicho. la Constantinopol. situate în preajma capitalei. Temându-se de o victorie ce ar fi câstigat rivalul sãu asupra lui Alaric. Cauza principalã pentru care Stilicho reclama acest teritoriu era faptul cã Peninsula Balcanicã dãdea pe atunci cei mai buni luptãtori273. pe Sava. lãsându-1 pe Alaric sã-si ducã înainte opera de pustiire cu vizigotii sãi. înaintând cãtre zidurile Constantinopolului. Bury socoteste cã eunucului i se datoreazã. pe Via Egnatia. nu numai pãrtile europene ale stãpânirii lui Arcadius au fost devastate de barbari: hoardele hunilor transcaucazieni nãvãlirã prin portile Caspicei si pustiirã tinuturile înalte ale Armeniei si câmpiile Mesopotamiei. Tot atât de avid. cãci chestiunea Illyricului oriental îl interesa de aproape. poate. 220 trupele Orientului. Eutropius conduse o expe221 ditie împotriva lor în 398. El trateazã cu el. Ordinul acesta sosi tocmai când Stilicho se pregãtea sã-i atace pe vizigoti în valea Peneiului. inovatia introdusã de Arcadius. întorcân-du-se înapoi pe unde venise. care luptaserã în Occident împotriva lui Eugenius. la un semn al lui Gainas. Asasinarea lui a fost desigur instigatã de Stilicho. pp. Ea fu primitã cu demonstratii de bucurie de populatia tiranizatã de atotputernicul ministru. cit.219 seful întregii armate a vizigotilor. Fortele sale erau superioare gotilor si victoria asiguratã. care alergase în calea barbarului. S-a cãutat a se explica aceastã atitudine. 109-111. si supravegherea fabricilor de arme si a le trece asupra marelui demnitar magister officiorum275. fiindcã domeniile acestuia. Gainas. cursuspubli-cus. Rufinus smulse lui Arcadius ordinul ca acela sã expedieze îndatã la Constantinopol 272 Bury. iar rezultatul negocierilor a fost cã Alaric s-a retras din vecinãtatea orasului si s-a îndreptat spre vest. El privea cu gelozie si suspiciune pe prefectul Orientului. aruncându-i dincolo de Caucaz277'. Molatecul Arcadius trecu sub influenta eunucului Eutropius. si se retrase cu armata sa la Salona.

ca si Rufinus. se îmbarcã în Italia si debarcã la Corint fãrã nici o piedicã.A. dupã învãtatul englez. History. Eutropius se temea. . nu se stie cum. au tratat cu Alaric si i-au asigurat retragerea (sugestia lui Claudian).. la hotarele Occidentului. Atena fu crutatã. Megara cãzu la prima somatie. panegiristul lui Stilicho279. 172. îndreptându-se spre Arcadia. Cãderea lui Eutropius si Gainas.fiindcã îndatã dupã aceea devasteazã Epirul. Scopul lui Stilicho în expeditiile sale illyrice . Istmul de Corint era ultima barierã si ea fu trecutã. si Curtea lui Arcadius nu luã nici o mãsurã spre a-si proteja supusii.. voi. care era ocupatã în Grecia. pp. 1949. pp. jignind maiestatea imperiului si terorizând de 12 ani provincia cu tirania sa: „Ziua e spaima bogatilor. cum vom vedea. Stilicho astepta sã fie chemat pentru a-i izgoni din Grecia pe nãvãlitori. unde Maurul Gildo stãpânea insolent. 3) Stilicho se presupune a fi încheiat o întelegere secretã cu Alaric. revolta comitelui Africii. Claudian spune cã el primi ordin de la Honorius. si el nu trecuse în serviciul lui Stilicho . din motive 277 Nota 12 la ed.nu poate fi îndoialã cã a fost desfacerea Illyricului de Rãsãrit din stãpânirea lui Arcadius277. pregãtin-du-si o victorie care nu putea întârzia. Madison (Wisconsin). îl caracterizeazã Claudian. Demougeot afirmã cã e aproape sigur cã Stilicho lãsã de bunã voie pe Alaric sã plece. cit. op. Toate aceste trei pãreri contin. si ar fi fãcut-o cu bucurie. 115. Golubcova. în aceastã împrejurare. sfârsi prin a închide pe Alaric într-un cerc de întãrituri pe platoul Pholoe. în tot acest mars triumfal. Alaric nãvãli în Grecia. b. Curtea lui Arcadius încurajeazã apoi. Italija v nacale Vveka i vtorzenie Alariha vRim. ar fi restabilit ordinea în Orient. 2) Arcadius si ministrii sãi. Pentru aceasta. noaptea temut e de soti". sugereazã acelasi autor. Alaric primeste de la Arcadius titlul râvnit de magistermilitum per Illyricum ($98-399). lãsând pe Arcadius favoritilor sãi nedemni si ocupându-se de consolidarea Occidentului. 275 Ibidem. devasta Beotia.] 223 politice pe care nu le cunoastem278. hotãrî a pune capãt revoltei din Africa. Stilicho era prea prudent pentru a provoca un conflict între cele douã Curti. Gildo. dar aceastã chemare nu veni. Neglijenta lui Stilicho (dupã Zosimus). Capitularea lui Alaric era sigurã. prin politica de loialism dinastic a generalului „respectuos de autoritatea imperialã în Orient ca si în Occident". retrãgându-se în Epir. câte o parte de adevãr. Pericolul german în Est. Dupã ce cuprinse Corintul. si Eutropius îl convinse pe împãrat si Senatul sã-1 declare pe Stilicho dusman public. 222 Occident. si se întelege cu Eutropius. El se retrase din Illyricum. 278 Op. N. manevrând cu prudentã. p. 62-74. plãtind o grea rãscumpãrare.zice el . Dar. incapabil de a împiedica debarcarea.. p. Marele templu al Demetrei si Persephonei din Eleusis furã prãdate. cit. unde Alaric se refugiase.La începutul anului 396. Thompson. 1982. III. dupã tactica sa. Appendix. trecu în Attica si ocupã Pireul. operei lui Gibbon. de interventia Occidentului. care profita de lipsa armatei de Occident. Bury înregistreazã cele trei pãreri exprimate cu privire la scãparea lui Alaric: 1. Romans and Barbarians: The Decline ofthe Western Empire. Alaric luã Argos si strãbãtu Peloponesul pânã la Sparta.I. 4. Un an întreg petrecu Alaric în Pelopones. în Elis. 114 si 126.adaugã Demougeot . un lucru e în afarã de îndoialã: ostilitatea Curtii din Constantinopole fatã de Stilicho. Stilicho porni totusi sã elibereze Grecia. apoi Stilicho. cum o restabilise în 274 Idem. „Vestnik Drevnej Istorii". gelosi de interventia lui Stilicho. Revolta maurului Gildo.. Atitudinea lui Stilicho se poate explica. gotii n-au întâmpinat un singur om înarmat pentru a li se opune. p. pentru scopurile sale. care cade în mâinile sale fãrã rezistentã276. în primãvara anului 397. 166 si urm. 276 Demougeot. Oricum. barbarul se putu strecura întro bunã zi. Câteva ciocniri avurã loc în aceastã regiune muntoasã.. [E. hostis publicus.

în orice împãrtire a imperiului. History. ori a pierit printr-un simplu accident. ostilã vechiului ei protector. cãutând sã evite un conflict între cei doi împãrati. T. cum au pretins dusmanii acestuia. pp. Gildos Herrschaft und die Niederlage bei Theueste (Tebessa). si.Divitibusque dies et nox metuenda mãritis. întors în Italia biruitor. dar încercarea fusese înãbusitã de armele lui Theodosius. Se pare cã unii din aliatii lui Gildo au fost corupti de Mascezel.. în tot timpul iernii o flotã se adunã la Pisa. Pentru Roma. foarte numeroasã. el se gândi sã dea rebeliunii sale forma unei treceri a Africii de sub autoritatea lui Honorius sub aceea a lui Arcadius. Kotula. Pentru a mãguli Senatul. un frate al lui Gildo..cit. pãstrând o suspectã neutralitate. O tranferare a diecezei Africii sub Arcadius pãrea un rãspuns la propunerea de a se transfera prefectura de Illyricum sub autoritatea lui Honorius280. în anul 399. marele sambelan Eutropius era numit consul si aceasta stârnea indignarea nobilimii senatoriale. împãratul unise în cãsãtorie pe Salvina. comite al Africii. „Klio". n-a voit sã vadã în Gildo decât un rebel. ci condamnat la moarte dupã o înfãtisare în proces281. El refuzã a trimite trupe lui Theodosius în expedita acestuia contra lui Eugenius. în acelasi timp. pregãtiri pentru suprimarea lui Gildo. 18 (1972). întorcându-se la un vechi uz. Stilicho nu putea pãrãsi Italia si dãdu comanda lui Mascezel.. Mãria. Der Aufstand des Afrikaners Gildo und seine Nachwirkungen. încercând sã scape pe o corabie. si Mascezel era dornic acum de rãzboi mare. sau produs mari dezertãri. pentru a-1 apropia mai mult. op. El nu fu executat îndatã. 40 (1962). el întretinea probabil relatii . care fugise nu se stie de ce si ceruse azil împãratului. cele cinci provincii ale Africii erau inevitabil atribuite Occidentului. poate. în armata lui. îmbarcându-1 pe Ron Bury. aproape de drumul militar ce ducea pe coastã la portul Tabraca. ca rãsplatã. Succesul sãu repede a displãcut. îi ceru sã-1 declare solemn pe Maur inamic public. Rebelul fu învins aproape fãrã vãrsare de sânge în provincia Byzacene. Occidentul refuzã a-1 recunoaste.] 226 Stilicho. Intrã deci în tratative cu Constantinopolul. lui 281 Demougeot. având un ajutor pretios de la Gildo. Gildo se rãzbunase omorându-i fiii. El aduse grâul adunat în Gallii. 178-186. Mascezel. [HJ. Stilicho era dusmanul sãu si el îsi afla un aliat în persoana Eudoxiei. începu. 225 si transportându-1 în apele Tibrului si aduse si din Spania. Maurul Firmus încercase a-si crea un regat în Africa. unde propunerile sale sunt bine primite. zece mii de oameni furã îmbarcati pentru a trece în Africa. p. în primãvara anului 398. „Altertum". Pozitia sambelanului se clãtina acum serios. cu Honorius. fratele si dusmanul lui Firmus. Energia lui Stilicho luã mãsuri repezi pentru a asigura aprovizionarea Romei. Vãzând acum relatiile încordate dintre cele douã Curti. iar Gildo primise tinutul în numele lui Honorius. fusese ridicat la rangul de magister militum. pp.. 121. Eutropius reclamând Africa pentru Orient. cu titlul exceptional de magister militum. cãci Stilicho. Stilicho îsi întãrea pozitia prin cãsãtoria fiicei sale. iar dupã moartea împãratului se pregãti a deveni independent. pieri si el în curând. Vânturile 1-au aruncat însã la tãrm si a fost capturat. 224 Cu 18 ani mai înainte (379). pp. fiindcã Africa era grânarul sãu. 167-176. în primãvarã (398). ceea ce însemna o declaratie de rãzboi. Dar credinta Maurului n-a tinut mult timp. Gildo fugi pânã la Tabraca. Gildo a fost numit. Gildo nu permise corãbiilor cu grâu sã plece la Tibru. Italia fu scandalizatã la primirea acestei stiri: un eunuc consul nu se mai auzise. 185-186. unde. prevenind la timp calamitatea ce ar fi lovit populatia capitalei. întors la Constantinopol. Gainas. în vara anului 397. pe râusorul Ardelio. fiica lui Gildo. cu nepotul împãrãtesei Aelia Flaccilla. o rebeliune în Africa era mai serioasã decât oriunde. Diesner.

Tribigild însã nu veni. 283 Demougeot. schimbã negocierile sale cu Tribigild în rebeliune si înainteazã împreunã cu el. în muntii dintre Pisidia si Pamphylia s-au dat lupte. 132-133. cerea apoi sã i se predea ca ostateci trei antibarbari notorii: Aurelian. op. Panica din Constan-tinopol îl îndeamnã pe Arcadius a negocia. purta urã sambelanului si-i atâtã pe os-trogoti la revoltã. si numai Chrysostom îi scãpã viata. simtindu-se amenintat de 282 Ibidem. El trimise contra rebelilor pe gotul Gainas si pe generalul roman Leon. Leon îsi pierde viata într-o luptã. Gainas fu. Saturninus si loan. si e probabil cã a publicat acest 284 Ibidem.D. care capitulaserã. Kozlov. o parte din acesti barbari. A. degradat din rangul de patriciu. dar Eutropius nu le-a dat mare . în functia de prefect al pretoriului284. si urm.cu Stilicho si tintea rãsturnarea eunucului. înaltul prelat african venise în 399 la Constantinopol spre a cere pentru Kyrene o usurare de impozite împãratului. stãpân pe guvernul de Rãsãrit vreo sase luni. Dusmanii eunucului profitarã de acest moment critic pentru a-1 ataca. 129-132.. Eunucul. p. fãcu presiuni. pp. Tribigild. cit. creatura sa. 126 si urm. acuzat cã aspirase la imperiu. p. cãci provincia era fãrã apãrare.. El fu decapitat la Chalkedon283. Caesarius fu instalat prefect al pretoriului. Aurelian si prietenii sãi. crezând cã are a face cu dezordinile câtorva bande de coloni germani. sã i se acorde intrarea în Constantinopol cu toti soldatii sãi.. organizã apãrarea. op. prãdând la tãrmul Propontidei. pp. dar gotul pune conditii: nu primea negocierile decât cu împãratul în persoanã si într-un loc afarã din capitalã. era si el potrivnic lui Eutropius. Miscãrile au început în primãvara anului 399. Eudoxia. care.. creat de împrejurãrile critice ale stersei domnii a lui Arcadius. sprijinitorul sãu principal.. Aceasta se întinse usor. printr-o emotionantã cuvântare. Eutychian. Tribigild se îndreptã spre Con-stantinopol pentru a-1 intimida pe împãrat.. Bury. Albert. cit. care-si da aerul cã e loial. fost prefect al orasului. si aceasta a însemnat biruinta partidului antigerman. a fost prilejul care a dus la cãderea lui Eutropius si a provocat în acelasi timp lupta împotriva influentei germane în Orient. Partidul roman antibarbar. si Arcadius îl dizgratie. seful acestui partid antibarbar era Aurelian. cu titlul de coloni. Cãderea lui Eutropius (august 399) atrase si pe a prefectului pretoriului. care scãparã numai cu exilul. se stie. op. Amenintat de soldati. ca si sporirii puterii germane în imperiu. . Goten in Konstantinopel. Era totodatã si o loviturã adusã lui Gainas. comunicã la Constantinopol cã nu se putea face pace cu Tribigild cât timp e la putere Eutropius282. ADSV. favoritul împãrãtesei. de unde voirã sã-1 smulgã. Eutropius se refugie la Sfânta Sofia. Paderborn. fu adus în fata unui tribunal prezidat de Aurelian si condamnat la moarte. si ei dãdeau un escadron de cavalerie armatei romane. care scapã. atentie. instigati probabil de Gainas. Gainas 1a ajutat pe Tribigild. . confiscându-i-se averea. de fapt. 285 Bury. fãcându-1 rãspunzãtor de victoria gotilor. pp. dupã campaniile sale împotriva ostrogotilor (gruthungi). Un document interesant pentru spiritul ce stãpânea acum în cercurile înalte si mijlocii ale imperiului e discursul lui Synesios Uepi ficcaiÂeiat {Despre suveranitate). Theodosius I. Gainas. în 386. episodul acestei tiranii germane îsi aflã sfârsitul în iulie 400285. sã-si pãstreze postul de magister militum inprasenti si sã se numeascã Caesarius. întâlnirea avu loc la Chalkedon si Arcadius primi toate conditiile. Comandantul 227 lor. fu exilat în insula Cipru. fratele lui Aurelian. 230-231. si Eutropius. Gainas îsi fãcu intrarea solemnã în capitalã. Bury. instalase în Phrygia. geloasã de marea ascendentã a sambelanului asupra sotului sãu. vãzând pericolul. Câteva luni mai în urmã. Revolta ostrogotilor din Phrygia. Aurelian fu numit în locul sãu.. cu armata. 249-253. cit. 223. pp. 1985. Senatori si demnitari legati de traditiile romane erau indignati de înãltarea unui eunuc la consulat si alarmati de a vedea importante comenzi militare tinute de germani.[G. Osnovnye certy politiceskoj oppoziciipravitel'stvu Vizantii v 399-400 gg. Chrysostom interveni pentru viata ostatecilor.

luându-si tot ce aveau. . Demougeot. Lozovan. •?* . Gainas se hotãrãste deodatã a pãrãsi capitala sub pretextul unei indispozitii si se duce. însãrcinati a-1 ajuta sã guverneze. când acesta se afla prefect al pretoriului. ca în primele veacuri ale istoriei lor ?) si pe goti sã-i sileascã la munca pãmântului. afarã din oras.. I. mai târziu pe slavi. pp. grijã materialã. 239 si urm. Uepi npovoiaq 77 Aiyvntwq. în toamna anului 400. grija fatã de ordinea publicã prin libertatea de constiintã si toleranta religioasã. Gotii îsi fãceau rugãciunile ca arieni. dacã nu le convine. IV. preceptorul ales de Theodosius pentru educatia lui Arcadius287. populatia romanã îl detesta. apoi pe pecenegi. numele de „sciti" este aplicat tuturor popoarelor migratoare care au trecut prin spatiul nord-pontic pânã la Dunãre (întreprinzând adeseori incursiuni si la sud de marele fluviu. afarã din oras288. Mai întâi. noaptea. reducerea sâcâielilor administrative. pp. data alungãrii gotilor din Constantinopol. 146-165. Ideile politice generale ale partidului reprezentat de Aurelian însufleteau discursurile lui Themistius. 234 si urm. 29 (1960). Aux origines du christianisme da-co-scythique. Autorul îl sfãtuie pe suveran sã curete armata de goti. 109-104). nestiind ce planuri aveau. datoritã lui Aurelian.16 (1979). 231 capitalã si dãdurã nastere la dezordini. sã recruteze armatã nationalã (romanii n-ar putea sã se apere ei însisi. învingãtor al fratelui sãu Caesarius. ed. prin usurarea impozitelor. Berlin. în învãlmãsealã. la sfârsitul anului 399 sau începutul anului 400. care poate fi privit ca manifestul antigerman al partidului lui Aurelian. la Hebdomon. trebui sã se mãrgineascã a publica discursul.u. . spijinit de seful mercenarilor „sciti"286. Programul acestui regim ideal era stabilit în liniile sale mari. ^. satisfacerea cererii sale pentru Kyrene. Berlin. grija fatã de starea supusilor.) o interesantã paralelã între ideile conducãtoare ale lui Themistius si cele ale lui Synesios. infiltrati în armatã si magistraturi. potrivit suveranului ideal. Dujcev. pp. E. cu o micã escortã. familiare tuturor pane-giristilor imperiali de la Traian încoace. dar redactatã mult mai înainte. grija pentru apãrarea imperiului amenintat de barbari. revendicãri pe care generatia dinainte de el nu le cunostea. „Slavia".' discurs-program. Povestirea egipteanã. La Synesios apar însã noutãti. p. cit. adunau. II. precum si Idem.. apelativul e folosit pentru a-i desemna pe goti. 1958. sã-si facã rugãciunile într-o bisericã clãditã de Theodosius. Tumultul gotilor aruncã spaima în populatie. [Ca si în sursele bizantine de mai târziu.. Byzantinoturcica. pp.. Synesios. apãrutã dupã 12 iulie 400. grijã moralã prin rãspândirea filosofiei. cumani. Gy Moravcsik. regele Egiptului. care se ocupã pe larg de ideile discursului-program. 23-31-] 229 ' . în zona balcanicã. care izbutise a uzurpa provizoriu puterea. tãtari (cf. S-a întâmplat cã o cersetoare se afla la una . II. furã cuprinsi de panicã si pornirã. 286 Op. 1960.. El rãmase însã credincios partidei antigermane si asteptã cãderea lui Gainas si întoarcerea lui Aurelian pentru a face sã aparã. ca si crestinismul romanic din stânga Dunãrii de Jos si din Skythia Minor = Dobrogea (cf. a Il-a. o poveste alegoricã. pp.] 230 Ideile conducãtoare ale manifestului. dupã ce a obtinut. crede cã aceste cuvinte îndrãznete n-au putut fi pronuntate niciodatã. Sub trãsãturile lui Osiris. Apoi. voi. respectul privilegiilor aristocratice. suveranul trebuind sã ia sfat de la senatori. Când gotii aflarã de plecarea sefului lor. rãufãcãtorul Typhon. locuri comune scolare. Ei încercarã a ocupa câteva biserici din 287 Demougeot schiteazã (p. Geschichte der Hunnen. în sfârsit. Slavjaniskiti. invitându-i sã se întoarcã de unde au venit. Tirania lui Gainas n-a putut tine mult. Byzance et la românite scythique. voi. cum bine observã învãtatul francez.. 197-224 si voi. încurajarea agriculturii. el îl glorifica pe Aurelian. Berlin. 279-283. Dupã aceea. în F. 1962. Altheim.

El se crezu prada unui demon si se duse sã se roage pentru libertatea lui la moastele Sfântului loan Botezãtorul. Demougeot. Ei îsi aflarã repede refugiul într-o bisericã aproape de palat. Libanios socotea geniul lui Chrysostom ca un dar al muzelor si sperase sã-1 câstige pentru cauza vechilor credinte ale Greciei. mânios. op. Un got. ci în morala practicã. Acoperisul bisericii fu smuls. se sili a-1 atrage la crestinism. Eutropius avu atunci o excelentã inspiratie aducând în Scaunul de patriarh pe loan Chrysostom (Gurã de Aur) din Antiochia. Nãscut în capitala Siriei. declarat dusman public. lãsându-se a fi dusi de curent. pp. primi botezul si fu numit lector al bisericii din marele oras. vãduvã la 20 de ani. la Abydos. S-a pãstrat o scrisoare de la el. Cu pieirea lui Gainas. Fravitta avu onoarea unui triumf si fu numit consul pentru anul 401. porni în fugã spre nord. Se spune cã. un roman interveni si-1 omorî. si orãsenii. El fusese. c. hotãrârã a încerca sã treacã strâmtoarea pe niste plute grosolane. 256-266. Pentru el. si chiar dincolo de Dunãre. 133-137. interesul suprem nu sta în controversele teologiei. pãstrate în capela clãditã de Theodosius la Hebdomon. Faima elocventei sale se rãspândi în tot Orientul. Aceste trupe erau co288 Dupã O. vãzând atâta îmbulzealã. El socotea cã datoria sa principalã era sã lupte îm- .] 232 mandate de Fravitta.. pericolul got îsi gãsea sfârsitul în provinciile Orientului. spre a merge în Bury. fu întronat la 26 februarie 398. prin care îl felicita pentru succesele sale de barou. întrebat de prieteni pe patul de moarte pe cine lasã în locul sãu. din Cilicia pânã în Palestina. dacã crestinii nu i 1-ar fi smuls290. care descoperi talentele extraordinare ale discipolului sãu. Meletios. 233 Egipt. regele hunilor. [Demougeot expune aceste consideratii la pp.. Chrysostom. Episcopul Antiohiei. sub Arcadius. pp. vru s-o ucidã. dincolo de Haemus. Gainas veni la Hellespont. Un tumult general se produse. si loan. avusese un rol mare în politica natiunii sale ca sef al partidei filoromane. obosit de pledoariile de barou. muri în 397. înaintat magister militum si curãtise Mediterana de pirati. urmãrindu-1 cu admiratia si iubirea sa dincolo de anii de scoalã. un got pãgân. ar fi rãspuns cã 1-ar lãsa pe. cit. El cãzu în mâinile lui Uldin. Rãu aprovizionat si descurajat. citat de Demougeot (p. loan Chrysostom si Curtea lui Arcadius. izbutind a închide portile. se aflau trupe sprijinite de corãbii de rãzboi. gotii care nu apucaserã a iesi sunt atacati de populatia înfuriatã. cit. 253). Eunucul trecuse putin mai înainte prin acel oras. Dar pe celãlalt tãrm. cãsãtorit cu o romanã. cit.tatãl sãu.din portile de Vest si. care-1 ucise si-i trimise capul lui Arcadius. când nu mai avurã provizii. unde ar fi voit sã-si recruteze soldati. Seeck. Orasele Thraciei se apãrau ca cele din Asia împotriva lui Tribigild. decis a trece în Asia. si astfel si-a început loan Chrysostom cariera ilustrã în metropola Siriei. Secundus. crezu cã a venit ziua din urmã a Constantinopolului si începu a se ruga cu voce tare. Eudoxia. Cu mica trupã ce-i rãmãsese. si care. Aurelian fu restabilit în fruntea prefecturii. avusese un rang în armatã . Gainas privind neputincios de pe tãrm dezastrul gotilor sãi. Nectarius. jefuind. si gotii ucisi cu pietre si cãrbuni aprinsi (12 iulie 400). El urmã cursurile de retoricã la scoala vestitului Libanios. porni în Thracia cu armata ce-i mai rãmãsese. dintr-o familie nobilã si bogatã . o slãbiciune nervoasã periculoasã (psihastenie) ar explica toate nesocotintele lui Gainas. 255-262 din op. însãrcinându-1 cu predica.Ioan. Episcopul Flavian îl fãcu preot. Flota lui Fravitta îi întâmpinã si-i scufundã. adus la Constan-tinopol. Gainas. Gotii se asezarã în tabãrã pe tãrmul european si. s-a închinat cresterii îngrijite a copiilor sãi. în ultimii ani ai lui Theodosius. op. si care-i poartã numele289. si fusese uimit de elocventa si popularitatea marelui predicator. Episodul acestei grave crize a imperiului a fost celebrat la Constantinopol: scene de revoltã au fost reprezentate în sculpturile ce împodobesc columna lui Arcadius. ridicatã în 403 în Forum.Chrysostom a fost crescut de o mamã iubitoare care. patriarhul Constantinopolului.

Scopul sãu era reforma moralã a lumii si temperamentul sãu aprins de sirian îi dãdea în aceastã misiune un avânt pasionat292. cu pardoseli în mozaic. Altii. N-avea nimic din geniul împãciuitor al unui Ambrosius sau al unui Augustin. frivolã. insultând în mod crud mizeria atâtor sãraci. el procedã cu asprime si depuse vreo 13 episcopi. le striga predicatorul. 138-140. II. Dagron. Cercetând abuzurile mai multor biserici din vestul Asiei Mici (401). p. Chrysostom era om de un ascetism împins pânã la extrem. la Bury. 236 trecurã în tabãra dusmanilor sãi. nu pe cea politicã . ca într-un film de cinematograf. putin 235 curtenitoare. între femeile din înalta societate dusmane patriarhului. cu ziduri încrustate în marmurã si fildes. pp.si nimic nu era mai departe de gândurile sale decât faptul de a rãsturna ordinea stabilitã a lucrurilor.. El se ridicase de la amvon împotriva femeilor care serveau clerul capitalei sub numele de surori. 292 Demougeot. Castricia. gãtite cu lanturi de aur. temându-se de aceeasi soartã. vãduva lui Promotus. v. Eugraphia. ce caracterizeazã societatea metropolei siriene în aceastã epocã de agonie a lumii pãgâne. fiica lui Saturninus. cit. a splendidelor lor portice. cu pãrul frizat strãlucind de perle si diamante. multimea sclavilor care formau cortegiul celor avuti. care 291 Vezi frumoasa-i caracterizare. ca sã te mântui de pãcate prin milostenie". observã atât de judicios Bury -. El se indigna de luxul peste mãsurã al femeilor care mergeau la bisericã în car aurit. care îsi purtau bãrbile lungi pe sub portice. . superstitiile.. „ca femeile care joacã în teatru". cu practicile lor grosolane. Jean Chrysostome") si 562 (s. pp. tras de catâri albi. dar si senzualitatea. 561 (s. patriarhul comise imprudente care-i stârnirã noi adversari.v. Hist. sã-1 ridice pe sãrac împotriva bogatului si le-a fost usor dusmanilor sãi sã-1 acuze cã „seduce multimea". spectacolele cu dansuri lascive si cântecele obscene. 298 293 Ibidem. luxul fãrã frâu al meselor. n. de o fire asprã. Index general. cu amulete si vrãjitorii. Naissance. 300. cenzurase aspru spiritul de desfrâu si simonie al prelatilor. pe dinaintea ochilor nostri. în aceastã pasionatã denuntare a celor bogati291. în casa cãreia se întâlneau vrãjmasii lui Chrysostom293. ca sã-si audã osânda. spiritul cuvântãrilor lui tindea.. îmbrãcate în haine de mãtase. sub biciuirea nemiloasã a cuvântului sãu înaripat. 234 potriva voluptãtii claselor bogate. Bury îl aseamãnã cu socialistii moderni. „Biserica nu e fãcutã spre a expune într-însa asemenea bogãtii". în care vedeau un tiran al Bisericii.. înteleserã cã siguranta lor nu se putea bizui decât pe ruina primejdiosului arhiepiscop. La Constantinopol înaltul prelat gãsea toate viciile Asiei. toate trec. VIII. Desi condamna inegalitatea socialã. sã denunte risipa de bogãtii care ar fi putut usura clasele sãrace. Toatã viata artificialã. op. lãcomia si avaritia clerului si cãlugãrilor. Palladius citeazã câteva intime ale Eudoxiei: Marsa. dând în lãturi lumea pe uliti dinaintea lor. Cap. Chiysostom atacã nu numai viciile si extravagantele celor avuti. desigur. trufia filosofilor.• . Strãlucirea palatelor. [Despre cele douã personalitãti ale epocii.. dominate de Eudoxia. ele veneau fãrã sfialã înaintea altarului. în casa cãreia crescuse Eudoxia.v. Eccles. 383..••• . e târâtã la marea tribunã a predicii lui Chrysostom. cu hamuri împodobite si în mijlocul u-nui alai de sclavi si eunuci. mai recent G. p. „Libanios"). în politica sa religioasã.] .290 Sozomenos. „Bogat te-a fãcut Dumnezeu pentru ca sã ajuti pe sãraci -proclama Chrysostom -. sporite încã de apucãturile unei Curti trufase.

îndrãznet si impulsiv. din care nici unul nu era de ajuns spre a depune un episcop: cã vânduse marmura pusã de o parte de Nectarius pentru a decora biserica Sfânta Anastasia. trupe obtinute de la prefect furã trimise sã-i aresteze pe supãrãtorii cãlugãri. voise sã-si impunã la Constantinopol un preot alexandrin. în Egipt. Acesta îi primeste bine. Isidor. la Constantinopol. în care se auzi cuvântul de lezabel. cã . cã numise pe Epiphanios nebun si demon. unde fusese bine primit de Chrysostom. Un Sinod al sãu îi condamnã pe cãlugãrii din Nitria si-1 anatemiza pe Origenes. Eudoxia. ceea ce-1 jigni pe Chrysostom. care condamnase pãrerea lui Origenes. Mânios. O listã de învinuiri împotriva lui Chrysostom fu prezentatã împãratului. Chrysostom fãcu greseala de a refuza sã prezideze Sinodul ce avea sã-1 judece pe Theophil. Ei stârnesc mânia arhiepiscopului prin interventia lor în favoarea lui Isidor. cã îsi lua masa singur. sub cuvânt cã e vorba de lucruri petrecute în altã diecezã. dar nu vru sã comunice cu dânsii pânã ce nu le va examina cauza. ferindu-se a-1 tine în Constantinopol. cã pedepsise un cãlugãr care lovea pe sclavul sãu. împãrãteasa. diaconul Serapion. Ei vin atunci. acuzat de lucruri foarte diferite. unde. cã rezervase pentru uzul sãu bãile palatului episcopal. episcopul de Gabala. cã a intrigat contra lui Severian. iar Chrysostom refuzã a se prezenta înaintea unui Sinod compus din dusmanii sãi si de patru ori repetã refuzul sãu. sub influenta împãrãtesei. construit de Rufinus. acuzând pe Theophil. dând. La moartea lui Nectarius. cã insulta sau defãima pe clerici. care îl puse sã predice. iau drumul Palestinei. patriarhul de Alexandria. Cel mai înversunat dusman al lui Chrysostom era Theophil. Severian stiu sã câstige sferele Curtii si pe multi din adversarii lui Chrysostom. iar Eudoxia îi fãcu o primire cãlduroasã. cãruia Epiphanios îi arãtase o mare ostilitate. în vara anului 403. Când acesta se întoarse din Asia. „Fratii lungi". el tinu (403) o predicã plinã de violentele sale de limbaj obisnuite. Nemultumit cu pedeapsa usoarã aplicatã de patriarh. El fu îndemnat sã vinã la Constantinopol pentru a lua si semnãtura lui Chrysostom. preveniti de Theophil. care ceru pedepsirea lui. cu toatã porunca împãratului de a se supune. si nu-i putea ierta lui Chrysostom faptul cã-i înlãturase protejatul. îl lãsã a-i tine locul. îl învinui de erezie pe Severian. si. la îndemnurile Eudoxiei. Theophil. Ei o întâlnesc pe Eudoxia. O rãcealã se produse din aceastã cauzã între patriarh si Eudoxia. dãdu ascultare intrigilor partizanilor lui Theophil. el pãrãsi capitala. si. Aceeasi doctrinã stãpânea printre cãlugãrii numerosi din pustiul Nitriei. venise la Constantinopol. îl recheamã si impune lui Chrysostom sã se împace cu el. care. care venise sã se închine la capela Sfântul loan Botezãtorul. care aruncase conceptia antropomorficã a divinitãtii. în fruntea cãrora se aflau patru cãlugãri numiti pentru statura lor înaltã „Fratii lungi". invitã Sinodul sã se ocupe de ele294. Acesta cãutã sã se scape de fratii inoportuni si declarã rãzboi origenismului. în 401. dupã ce preveni Curtea. sigur de protectia Curtii. unde populatia era de partea lui Chrysostom. convocã Sinodul sãu. în Palatul Stejarului {Dryas). Majoritatea episcopilor erau egipteni. El a fost judecat în lipsã. ca un ciclop. o pastoralã în care-1 osândea pe Origenes si discipolii sãi. si atunci acuzatul se transformã în acuzator. Arcadius îl cheamã pe patriarhul Alexandriei la Constantinopol ca sã rãspundã la acuzatiile ce i se aduc.Severian. sã cearã protectia lui Chrysostom. si ea le promite a interveni pe lângã augustul sãu sot pentru a le face dreptate. care intrase acum în conflict cu Theophil pe o chestiune de bani si fusese 237 condamnat de un Sinod de clerici servili ai prelatului. în fata unui Sinod prezidat de episcopul capitalei. Epiphanios de Cipru fusese instigat de Theophil si adunase un Sinod al episcopilor sãi. un mare ambitios. devotat patriarhului. însotiti de 300 de cãlugãri origenisti. episcopii refuzã a le da adãpost. în Siria. în timpul lipsei sale din capitalã. simtin-du-se ofensatã. Theophil împãrtãsise pânã acum pãrerea ereticã a lui Origenes. râvnind a-si întinde hegemonia spiritualã asupra întregului Orient. nemângâiatã de plecarea predicatorului ei favorit. Acest Sinod se întruni dincolo de Bosfor. cãtre sfârsitul anului 401. cu aluzii transparente. Cãlugãrii dau o cerere împãratului.

i 239 Bisericã împiedicã ofiterii de a-1 ridica timp de trei zile. Theophil fãcuse o experientã care nu-1 putea încuraja la o a doua vizitã. Chrysostom ceruse insistent convocarea unui Sinod general.. 325-326. mai ales favoritul loan. încât rezultatul sã fie confirmarea hotãrârii Sinodului de la Dryas. a. în ziua de Pasti (17 aprilie 404).a primit vizite ale femeilor s. un incident comun îl împinge la o „grosolanã impolitete". pp. Chrysostom se întoarse în capitalã în mijlocul bucuriei generale. prin cuvintele295: „Din nou Herodiada se înfurie. Simplicius. al cãrei text s-a pierdut. Demougeot. care nu voia sã-1 înfrunte pe împãrat sau sã provoace o revoltã. aruncând invectivele sale obisnuite împotriva vanitãtii celor mari. Ea scrise acestuia. Eudoxia. cum o caracterizeazã Bury. aproape de vila Eudoxiei. a dedicat basilicii o statuie de argint. coruptie sau constrângere. Sinodul de la Antiochia fusese însã pãtat de arianism si dusmanii lui Repetate la Socrates si Sozomenos. însotite de dansuri si muzicã. Cu prilejul unei ceremonii în cinstea patronului sãu. care fãcu sã se tãrãgãneze lucrurile câteva luni. fatã de împãrãteasã. Populatia. a împãratilor si pioasei împãrãtesc. oficiind la Sfânta Sofia. din nou danseazã. Acuzatiile erau prea usoare si s-a invocat refuzul de a se prezenta dinaintea episcopilor. 314-317. era prea transparentã pentru ca Eudoxia sã nu se simtã insultatã296. în capela de la Hebdomon. dezvinovãtindu-se si fãcându-i declaratii care o pun într-o frumoasã luminã. aluzia. Dusmanii lui Chrysostom îi câstigarã pe episcopi prin convingere. Pastele se apropia. cit. într-o noapte. care sã anuleze acuzatiile ce i se aduseserã în septembrie 403 si invitatiie erau trimise. si se predã. împãcarea aceasta dintre prelat si Curte n-a putut fi durabilã din pricina temperamentului nestãpânit al lui Chrysostom. el îsi începu predica. dupã care. Cântecul si zgomotul tulburarã serviciul divin de la Sfânta Sofia. pp. dãdurã proportii incidentului. Chrysostom nu-si putu stãpâni mânia si se plânse prefectului. Arcadius îi interzise lui loan sã pãrãseascã palatul episcopal. Dar împãratul persistã în refuzul sãu de a se împãrtãsi cu patriarhul. De astã datã.. Câteva luni dupã întoarcerea sa. multi din episcopii sãi au venit însã si au fost instruiti sã facã uz de canonul Sinodului de la Antiochia din 341. Ceremoniile inaugurãrii aveau un caracter pãgân. într-o procesiune solemnã. 241 Chrysostom se aflarã într-o pozitie dificilã. el tinu o mare predicã. Duminica urmãtoare. aflând aceastã deportare. în care chemã binecuvântarea lui Dumnezeu asupra poporului credincios. op. în curând. iar Arcadius a întãrit sentinta printr-un decret care pronunta exilul. prefectul orasului. Eudoxia îsi manifestã supãrarea si Chrysostom agraveazã situatia printr-o nouã predicã lipsitã de mãsurã. ceru lui Arcadius sã-1 recheme pe patriarh. din nou cere capul lui loan pe tavã". depozitia sa rãmânea definitivã si irevocabilã. unde poporul îi ceru sã predice. Un cutremur de pãmânt se produse si se vãzu într-însul un semn al mâniei dumnezeiesti. Sinodul 1-a condamnat. o ciocnire avu . Aceste excese de 240 limbaj furã raportate la Curte si exploatate de dusmanii episcopului influenti pe lângã împãrãteasã. Sinodul se întruni la începutul anului 404. Prietenele Eudoxiei. Eugraphia si Castricia. Eudoxia era acum bucuroasã ca Sinodul sã fie compus din adversarii patriarhului. Furia multimii care înconjura Marea Ibidem. dacã un episcop depus de un Sinod ar apela la puterea temporarã. se furisã. din palat. în-fãtisând-o pe Augusta si asezatã în vârful unei coloane de porfir în mijlocul pietei Augusteon. se revoltã. aproape de Sfânta Sofia. Chrysostom. înspãimântatã. care se opri la Sfintii Apostoli.

Ei smulg lui Arcadius un nou ordin prin care Chrysostom era transferat la poalele Caucazului. Ana. Dusmanii se temurã încã de el. prieteni ai lui loan. 243 NICO1AE BÃNESCU Aceste frãmântãri religioase au avut urmãri pentru relatiile dintre Curtile de la Constantinopol si Rave-nna. Chrysostom a fost transportat la Kukusos. slãbit de puteri. dãm ca exemplu traducerea româneascã a Vietii lui Nifon. fãcu apel la Papã. orãsel aflat la hotarul Cappadociei si Armeniei. în cele din urmã. cerând tinerea unui Sinod general la Thessalonic. din adâncul singurãtãtii sale. cãci. unde aceia veniserã de la Sfânta Sofia. pp. pentru a pune capãt conflictului. p. o corespondentã activã cu prietenii si admiratorii sãi din toate pãrtile crestinãtãtii. 1969. 351. Pagubele au fost imense. în drumul cãtre aceastã nouã destinatie a exilului sãu. asteptându-1 pe loan si clerul sãu. alimentat de un vânt puternic. Berkeley. van Ommeslaeghe. Holum.T. Episcopii orientali veniti cu dânsii furã arestati si deportati. 242 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN I O grindinã teribilã se abãtu asupra orasului. în aceeasi noapte. pentru serviciul divin. p. îi împiedicã sã pãtrundã în palat. socotind cã e prea aproape de capitalã si gãsirã prudent a-1 strãmuta într-un loc mai depãrtat. . la care guvernul oriental nu dãdu nici un rãspuns. întretinând.. altã încãierare se produse cu publicul adunat afarã din bisericã. ca si în cea postbizantinã: pentru aceasta din urmã. Theophil. Curând dupã aceea. îi interneazã într-un fort si. exasperat. Ea se încheie cu câtiva morti. 297 Demougeot. spre a evita o nouã revoltã. cuprinse Senatul si edificiile palatului imperial dinspre sud. O ambasadã de episcopi romani si câtiva orientali. ca sã însele vigilenta credinciosilor (20 iunie). Iesind pe o poartã dosnicã. A doua zi. El se supuse. Jean Cbrysostome en conflit avec l'imperatrice Euduxie. ns. dar Papa se pronuntã de partea lui loan si aprobã tinerea unui Sinod ecumenic.TT) în tarigrad. Toate acestea duserã la o rupturã între cele douã Curti. . pe tãrmul Pontului Euxin. 86)].loc între credinciosi si armatã. se întinse la clãdirile vecine. Rãspunsul sosi însã dupã ce Chrysostom plecase în exilul sãu definitiv. într-al aceluia chip se asemãnã si crestinul Neagoe Vodã" (în Literatura românã veche (1402-1647). si trimitând tuturor cuvântul de îmbãrbãtare pentru credintã.T. Aici îsi petrecu ilustrul prelat cei din urmã trei ani.n. în ziua de 14 septembrie 407298. redactatã în veacul al XVI-lea de cãtre protosul athonit Gavriil: „Deci îi veni (lui Neagoe Basarab — n. 97 (1979). ttrimise Papei actele Sinodului de la Dryas. fu îmbarcat în ascuns si dus pe coasta Bithyniei. Stilicho îl îndemnã pe Honorius sã adreseze fratelui sãu în douã rânduri scrisori de imputãri. Papa Innocentiu adunã la Roma un Sinod de episcopi italieni. Cercetãrile ordonate de Arcadius atribuirã focul aderentilor lui Chrysostom. împãrãteasa Eudoxia muri. în exil. cit. F.) cuget si gând bun.. în thermele lui Constantin. si o mare prigonire se dezlãntui împotriva lor297. sã mute moastele sfântului loan Hrisostom de la Cucus (subl. voi. prevenit. cum scrie exilatul cãtre un prieten al sãu. loan.] 298 [Acest exil al lui loan Chrysostomos apare uneori în hagiografia bizantinã. Chrysostom. fu expediatã de Papã sã-i ducã lui Arcadius aceste decizii. [K. în muntii Taurus. dumnezeiesc în inima lui. povestind toate cele întâmplate de la afacerea „Fratilor lungi" si cerând un Sinod ecumenic. op. Theodosian Empresses. îi poruncea lui Chrysostom sã plece. ca si mai demult (lui) Teodosie cel Mic împãrat. Boli. Trimise o lungã scrisoare lui Innocentiu. 1982. îi trimite înapoi în Italia. escortat. si se vãzu în ea un semn al mâniei divine. I. ca sã dea iertare si tãmãduire maicei sale Evdoxiei împãrãtesei. la 6 octombrie 404. ministrul atotputernic în Orient si dusmanul lui Stilicho. la insistentele adversarilor. Iarãsi morti si rãniti. servind drept cãlãuze. Bucuresti. . îsi dãdu sfârsitul la Comana Pontului. care declarã condamnarea lui Chrysostom ilegalã. „cel mai pustiu loc de pe tot pãmântul". Dar ambasada fu maltratatã: Anthemios. Arcadius. la Pityus (azi Pitzunda). focul izbucni la Sfânta Sofia si. 131-159.

cum crede Bury. împãratul se rugã înaintea sicriului pentru pãrintii sãi. sau selun. sau Zarun. Papa se încãpãtâna sã nu reia relatiile cu Orientul atâta timp cât numele lui loan nu fu înscris pe dipticele în care figura lista episcopilor de Constantinopol. si Stilicho îsi duce trupele peste Alpi. [Lucrarea a avut o a doua editie. pe la 400. Enciclopedicã. un grai si un scris au fost mai strâns unite într-o personalitate vrednicã de respectul tuturor timpurilor"299. de o miscare uriasã. cãtre 429-430. Paris. asediind Aquileia. faptul s-ar fi aflat la originea migratiei avare spre vest. 61-62)]. apãrutã în douã volume la Bucuresti. Intrarea gotilor în Italia produse consternare. el a rãmas în acele pãrti. Radagais (Radagaisus). înainte de 419. care se întinsese din Coreea pânã dincolo de Irtâs. dezlãntuitã de la extremitatea de rãsãrit a Asiei. sã obtinã de la Honorius un teritoriu si concesii în provinciile Dunãrii. Profitând de aceastã situatie. de France. Spre a-1 împãca. Italia. Honorius voia sã fugã în Gallia si cu greu fu convins cã va fi în sigurantã între zidurile Milanului. Nãvala lor împinse toate aceste neamuri cãtre nord. iar dupã treizeci de ani de la moartea lui Chrysostom. care cãzu repede. nimicit de tiurci prin 552. Prima invazie a lui Alaric în Italia (401-403) Când s-a retras din Peloponez (397). se hotãrî la rândul sãu a înscrie numele lui loan pe diptice. 1916. De acest moment. locurile. la rândul lor. locuitorii din preajma Mãrii Baltice sunt siliti sã-si pãrãseascã. se hotãrãste a nãvãli în Italia. cu titlul magister militum per Illyricum. Gherman. Les inva-sions. 1991. 246 . se foloseste Alaric. îsi crease un imperiu efemer între Coreea si Turkestan. pe urma unei mari furtuni stârnite. Musset. Timp de patru ani. d. patriarhul Atticus satis-fãcu dorinta Papei. Ed. p. Bucuresti. apoi soarta lui Gainas îi dãduse de gândit.Memoria marelui patriarh a fost totusi reabilitatã datoritã tenacitãtii lui Innocentiu si episcopilor occidentali. provocate în China de Tulun. tipãrite la Bucuresti în perioada 1924-1935.l 245 sef sãlbatic. Les vagues germaniques. 1965. Barbarii erau un întreg popor. la cererea pioasã a populatiei si clerului capitalei. în 5 volume. ci. obtinut de la Arcadius. ortografiat si jouan-jouan. rãmãsitele ilustrului lor pãstor furã aduse în orasul imperial (ianuarie 438). orasele Venetiei deschiserã portile înaintea lui Alaric si acesta era gata sã meargã a asedia Milanul. Apoi Cyril. Duchesne. nepotul si urmasul lui Theophil în Scaunul Alexandriei. Ei se îndreptarã spre tinuturile Pontului Euxin. ca sã respingã nãvãlirea. împãratul Theodosius al II-lea merse întru întâmpinarea 244 lor la Chalkedon si conduse el însusi procesiunea solemnã la mormântul episcopilor de Constantinopol. în fata acestei mari migratii. Lupte mari. în noiembrie 401. lorga. El trecu Alpii. îi silirã pe huni sã fugã dinaintea lor. dupã Battifol. si apoi. la sfârsitul anului 401. Thracia fusese stoarsã. în cele douã luni urmãtoare. loan Chrysostom a rãmas pânã astãzi una din cele mai strãlucite figuri ale Bisericii de Rãsãrit. cãci. dar dupã alte opinii avarii ar fi diferiti de jouan-jouan (L. pânã la Marea Balticã. Presses Univ. sub un 299 Cãrti reprezentative în viata omenirei. mai dinainte ocupate de triburi înrudite. „rareori o viatã. Alaric a pãtruns cu vizigotii sãi în Epir. seful unui numeros popor jen-jen (gengen)300. dupã Mgr. pe care o cunoscuse. deodatã. barbarul si-a echipat trupele cu arme din arsenalele romane ale diecezei Daciei. El îndeplini acest lucru. Stilicho 300 [Acest popor. pornite dinspre Baltica. Astfel pãtrunde Radagais în provinciile imperiului. ceea ce reuseste. Momentul prielnic a fost pentru el nãvãlirea în Noricum si Raetia a unei mase de triburi germanice. precum si una recentã. Illyricum nu-i oferea mare lucru. îl atrãgea. p. în acele locuri. asa cum îl caracterizeazã atât de lapidar N. E probabil cã nu se gândea sã dureze acolo un regat.115. îngrijitã de M. în care Italia se gãsea fãrã apãrare. toate triburile vizigote care ocupau Illyricum oriental.

iar regii goti si . regele vizigot rãmase nemiscat câtiva ani. astfel cã el si-a dus Curtea si guvernul de la Milan la Ravenna. împãratul stãtu atunci la Roma câteva luni. erau acoperite de bãlti.. cu restul trupelor. atacând Verona.. n. 247 frontierã. Dar Stilicho. Augustus aduse aici apele Padului prin mijlocul orasului pânã la port. locurile goale s-au umplut. Se încheie un foedus. construind un port. 160-162. Acesta. atacându-1 din toate pãrtile. plecã în acest scop în Raetia si Noricum. si Alaric primi sã pãrãseascã Italia. pe Sava302. Conditiile nu le cunoastem301. la 10-12 mile de gura sudicã a Padului. când scrie lordanes. în 404. p.. la începutul verii 403. cit. Stilicho se grãbi si cãzu asupra lagãrului barbar. La apropierea dusmanului. Alaric se bãtu cu înversunare. temându-se a nu fi încercuit. Orasul s-a populat repede. atacat în lagãrul sãu. de la Asti (Hasta) o luã spre sud. prin care i se permite lui Alaric sã se aseze în districtele de 101 Buiy. cum au probat-o evenimentele. învins de atâtea ori. pe o întindere de mai multe mile. Stilicho îl urmãri. El soseste la timp. Procesiunea trecu pe sub un arc de triumf impunãtor. op. calea artificialã care lega Ravenna de continent se putea strica. Suprimarea luptelor de gladiatori. dând populatiei jocuri de circ.avea putine trupe. 303 Demougeot. la sfârsitul lui februarie 402. Comunicatia se fãcea pe poduri si cu corãbiile304. si scapã Milanul asediat de Alaric. Stilicho trateazã din nou. Senatul îl invitã pe împãrat sã celebreze aceste mari biruinte odatã cu al saselea consulat al sãu. putea înfrunta un dusman. încã din secolul al Vl-lea. Nemultumit de rezultat. la care adãugã armata din Raetia si trupe rechemate de la Rin si din Britannia.de clãdiri. care-i spionase miscãrile. care se închiserã între zidurile ei. dar suferi un dezastru complet. El sfãtui pe împãrat si Curtea sã reziste la Milan pânã când va strânge trupe la frontiera cea mai apropiatã. op. Aceastã schimbare fãcu si mai grea apropierea de oras. recrutã soldati mercenari vandali si alani. Printr-un canal. îl încercui sub zidurile Veronei. la trei mile depãrtare de oras. 378-379. 248 mai mici în toate pãrtile orasului. 298. silindu-se sã ajungã la sud de Turin. asezat într-un punct strategic la Pollentia (Pollenza). Alaric rãmase în apropierea hotarelor si. cu care a fost unit printr-o sosea solidã peste lagune. op. El nu mai asteptã armata din Gallia si lupta se dãdu în ziua de Pasti (6 aprilie 402). care înlesneau apãrarea. Stilicho fu aclamat pe carul triumfal alãturi de Honorius. Vizigotii coborârã de-a lungul tãrmului liguric în directia Etruriei. Classis. mai bine decât orice alt oras al peninsulei. împãrtindu-1 în insule. în decembrie 401. de unde îi putea fi de ajutor pentru a-si realiza planul de a anexa Illyricum de Est. Pericolul ce-1 amenintase pe împãrat la Milan îl face sã-si caute un adãpost mai sigur fatã de invaziile germanice. plinã de pomi305. Augustus 1-a ales spre a f i o statiune navalã. nu se documenteazã303. Portul putea adãposti 250 de corãbii de rãzboi. iar mica adâncime a apelor împiedica intrarea corãbiilor de rãzboi. la drumul ce ducea în Gallia. Stilicho deschise negocieri. de care vorbesc unii cu acest prilej. dar Stilicho putu ocupa lagãrul got. cit. ridicã asediul si o apucã pe valea Tanaro spre vest. drumul spre nord. pp. împrejurimile. 284. sustinutã cu mare curaj de ambele pãrti. El apucã atunci. iar familia lui Alaric si bogãtiile lui cãzurã în mâinile sale. trecu iarãsi în Italia. situatã în mijlocul lagunelor si insulelor. portul lui Augustus era o grãdinã foarte întinsã. urmãrit de învingãtori. Ravenna ajunse astfel resedinta împãratilor. pp. Marea s-a retras cu încetul la patru mile de orasul modern. Ravenna fusese un obscur oras provincial. Aceeasi apã fu introdusã în santul ce împrejmuia zidurile si era distribuitã apoi pe o mie de canaluri 302 Stein. si Alaric. care. cit. înainte de Augustus.

de o rarã bogãtie. C. Comandând singura armatã ce-o mai avea. Multe incidente sângeroase au avut loc în cursul acestui memorabil asediu. 356. Suavia (v. temânduse ca acesta sã n-apuce calea spre Gallia. Unele din acele monumente au pierit. pãtrunsã de influenta Bizantului. cit. aparenta lor exterioarã nu face impresie. n. ca sã-i împodobeascã triumful si-1 Ibidem. Atractia mare a Ravennei erau operele artistice cu care suveranii au împodobit-o pe rând. rãmasi în regiunile din Caucaland. Se aflau apoi vandali. prin Brenner. voi. ceea ce e mai probabil308. op. Hoardele lui Radagais devastarã Raetia si Noricum. de triburi fugare în cãutare de pãmânturi. deodatã. Gallia si Spania. ci apucã drumul spre Roma. care. [Pentru opiniile care predominã azi în ce priveste localizarea regiunii Caucaland. Aceastã formidabilã emigratie iesea din aceleasi regiuni ale Balticei. 400. 249 împodobesc zidurile si pe care ni le-a prezentat. Patsch crede cã erau si vizigoti pãgâni. venind pe calea litoralului. pe care o întrebuintase de douã ori împotriva lui Alaric. sub conducerea aventurierului Radagais.000 dupã altii. n. sub auspiciile Placidiei. Proviziile furã astfel oprite si apa tãiatã. Trufasul rege al confederatiei germane n-avu altã scãpare decât aceea de a capitula. Regele confederatilor germani lãsã la o parte pe Honorius în bãltile Ravennei. încât Stilicho pãrãsi provinciile. alani. Invaziile germane în Italia. dar marea lor frumusete artisticã. valuri de barbari germanici se nãpustesc la granita de nord-est a Italiei. se revãrsarã în câmpia fluviului P6 (Padus). 1). Supra. si ele ne aratã dezvoltarea artei crestine în Italia. în toamna anului 405. Stilicho nu vru s-o expunã într-o luptã deschisã cu furioasele multimi ale germanilor. Situatia imperiului era atât de slabã.] 250 lui imens al barbarilor. . Italy and her invaders. iar auxiliarii acestuia se aruncarã. învãtatul francez Charles Diehl. 200. v. Stilicho îl pãstrã. unde pierde destul timp pentru ca Stilicho sã-1 ajungã. 224..sunt decoratiile în mozaic. ostrogotii. XXIX. dar fu descoperit si capturat. spune cã „a saptea parte din apele fluviului" curgea prin mijlocul cetãtii. cum a arãtat L. adicã ale Banatului307. fu aplicatã pe o scarã mare si cu un efect mai puternic. Metoda închiderii dusmanului într-o linie tare de valuri. în ultimele luni ale anului. dar altele s-au pãstrat. Radagais nu îndrãzni sã-1 atace. ale lui Theodoric Ostrogotul si lui lustinian cel Mare. suevi. 354. apoi. Era o îmbulzealã de bande furioase. E numitã gresit la Cassiodor si lordanes. au trebuit sã-si pãrãseascã tinuturile lor de la Dunãrea de Jos. Stilicho. El încercã sã fugã. Disperarea-i fãcea pe barbari sã se arunce adesea asupra întãriturilor lui Stilicho. I. ce 304 lordanes. care vãrsaserã odinioarã multimea cimbrilor si teutonilor asupra Romei. mãrginindu-se la apãrarea Italiei. pânã la mijlocul secolului al VUI-lea. asezându-si cartierul general la Ticinum (Pavia).vice-regii sau exarchii bizantini care le urmarã fãcurã dintr-însa. 305 Ibidem. Hodgkin. Schmidt. asupra lagãrului dusman. Barbarii se desfac în trei corpuri. prãdalnice.000 dupã unii. n. O mare spaimã îi cuprinse pe italieni în fata numãru306 Provincia romanã Savia e Slavonia de azi. El asediazã mai întâi Florenta. El rechemã trupele si recrutã cu mari silinte altele noi. situatã între Drava si Sava. 307 Demougeot. în fata presiunii hunilor. burgunzi. pp. cãutã a-i închide drumul. sediul guvernului si capitala Italiei. 8. Germanii furã respinsi din jurul Florentei si strânsi în cercul de întãrituri pe colina Faesule (Fiesole). p. cu eruditia si talentul sãu. e. III. cap.. când. 20-21. la rândul lor. imperiul avea liniste la frontiera Rinului si Alaric stãtea nemiscat în Savia306. trecând Apeninii în Toscana. ceea ce a determinat pe unii istorici sã facã din Radagais un rege al gotilor. în secolele al V-lea si al Vl-lea. p. Clãdite din cãrãmidã. Cei mai numerosi erau.

alanii atinserã cei dintâi Rinul. îi atacã din nou împreunã cu dânsii pe franci. Ieronim descrie incendiile. cu noul lor rege. lângã rostre (in rostris)m. mai putin numeroase. le w Tribunele pentru cuvântãri. la 23 august 406. rãmâneau încã sub arme între Apenini si Alpi sau între Alpi si Dunãre. acestea îl ridicarã la imperiu pe Constantin. Situatia aflã o schimbare în vara anului 407. caesari. 358—361 si la Bury. pe care soldatii 1-au ucis repede. op. pierind în luptã. toti. Senatul si poporul proclamarã recunostinta lor cãtre împãrati. p. care pretinse. dar dupã cãderea eroului el fu sters de dusmanii sãi. mizeriile populatiei ajunse pradã barbariei311. unde vandalii silingi se unesc cu ei. La sfârsitul anului 407. regele lor. când vin în Gallia trupele din Britannia. Vandalii asdingi. 253 iernii 406-407. în aceste trupe pãtrunsese spiritul de revoltã. de a apãrea ca liberator al Galliei si a constrânge astfel pe indolentul Honorius sã1 recunoascã de coleg. siliti a se retrage spre sud. în Forum. în toamna anului 407. Ele proclamarã împãrati. Ei pornesc. în Aquitania. Numele învingãtorului figura si el pe monument. care treceau de 100. 252 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN vin în ajutor si vandalii. alani si suevi. datoritã numelui sãu. pp. Pe frontonul u-nui arc de triumf. Stilicho începu lupta cu uzurpatorul. pentru a scãpa de soarta tragicã a celor doi înaintasi. aflând cã bande de vandali. 167-168. Cãtre sfârsitul Demougeot. Armata victorioasã avu partea sa de onoruri: inscriptia ce i s-a închinat pe un alt monument. Acesta. Populatia spera de la un împãrat roman asezat în Gallia sã fie apãratã de barbari. pustiind tinuturile pânã la poalele Pirineilor. astfel. apoi pe Gratianus. devastând. Constans si Iulian. alanii si suevii ajung la Main. 383. pp. în decembrie 406. iar spre Balcani vizigotii lui Alaric le închideau drumul. apoi grosul nãvãlitorilor o apucã spre sud peste Seine. Dupã dezastrul bandelor lui Radagais în 406. Sarus nu putu ajunge la capãt si se întoarse în Italia (408) fãrã rezultat. se gândi a nu-si tine trupele în actiune si. Godegisel. . alani si suevi pustiiserã Belgia a Il-a si se apropiau de Canalul Mânecii. Asdingii se lovirã de o armatã de franci si furã învinsi. Italia era bine pãzitã de Stilicho. Constantin debarcã deci la Boulogne cu forte considerabile si repurta câteva succese asupra barbarilor. Prizonierii cei mai buni furã înrolati în armata imperiului. în Forum. ceilalti vânduti ca sclavi. vãzând în aceasta mijlocul de a-si mãri prestigiul. capitala Galliei. un simplu soldat. Galii n-au cunoscut un asemena dezastru din secolul al III-lea: Sf. peste Aisne. cele^ lalte douã corpuri ale confederatiei conduse de el. peste Meusa. îi înving si. masacrele. cit. Pentru a-si întãri pozitia. pentru cã acest civil era incapabil si avar. în cele din urmã. Gunderic. Alte douã bande. Stilicho primi omagiul unei statui de bronz si argint. care nu se mentinu decât patru luni si cãzu sub loviturile trupelor. se hotãrî a trece strâmtoarea împotriva lor. El îsi constitui o Curte si proclamã pe fiii sãi. cu regele lor Respendial. prin favoare exceptionalã. Zosimus povesteste cã au proclamat împãrat mai întâi pe Marcus. alta spre valea Ronului. cã descinde din Constantin cel Mare. Cu toate acestea. apucarã una la vest. dar si aici dusmanii lui îi sterserã numele310. glorifica de asemenea curajul si prudenta generalului. Alanii. vandali.. Aceastã mare biruintã fu sãrbãtoritã de italieni prin pompe oficiale si monumente votive.251 NICOLAE BANESCU executã dupã sãrbãtorile victoriei. Constantin ocupã Arles (Arelate). El încredinta germanului Sarus expeditia contra lui Constantin. Nu le rãmânea decât sã se îndrepte prin nord-est cãtre Gallia.000 de oameni. Armata trimisã de acesta în calea lui e învinsã. Orasele Galliei neocupate de barbari îl recunosc pe uzurpator. trec Rinul si inundã Gallia. unde-si stabileste resedinta. ridicatã. 310 Episodul acestei mari lupte la Demougeot.

p. O împrejurare nouã provocã manifestarea acestor sentimente ostile. 256 . un perfid demnitar si favorit al împãratului. Stilicho avea un mare dusman în Olimpius. sã cucereascã Spania. Honorius. erau atribuite incapacitãtii sau trãdãrii sale. suevii si alanii trec peste Pirinei în Spania. ci pactul servitutii)313. unde propriile-i trupe se ridicã împotriva lui. Trimis. Antigermanismul. Nenorocirile Galliei. ceilalti doi scãparã pe mare în Italia sau în Orient. trimis peste Rin sã aducã ajutoare. El s-a predat. murise (404) si Honorius fu convins sã o ia pe sora ei. în drum spre Ravenna. Fiica sa. Thermantia. 2. cerând o indemnitate pentru lunga lui sedere în Epir. el însusi pierind prin trãdare. cu Placidia. silingii. decedat la l mai. Armata lui Gerontius. Erau patru frati si armata lor fu distrusã în Pirinei. Cãderea lui Stilicho.Constantin îl trimise pe cel mai bun general. cu resedinta la Wbrms. luând jurãmântul biruitorilor pentru siguranta vietii sale. unul dintre cei mai ilustri senatori. porunci. Legãturile 312 [Râul Douro se varsã în Oceanul Atlantic pe teritoriul Portugaliei. urându-1 pentru uciderea verilor sãi din Spania. acesta. silingii. burgunzii întemeiarã în Gallia. în anul 408. Constantin nu mai avu altã scãpare decât sã dezbrace purpura imperialã si sã caute refugiu într-un sanctuar. fuge dinaintea trupelor imperiale. Acesta vine cu o puternicã armatã. pe care stiu sã-1 alarmeze prin calomniile sale. ed. Eucherius. care obtinuserã mari posesiuni de la el si se simtirã datori a rezista. Alaric. expedie o ambasadã lui Stilicho. Soarta vizigotilor Situatia lui Stilicho devine din ce în ce mai nesigurã. Gerontius. steaua lui începuse sã apunã. planurile asupra Illyricului oriental dãdeau loc la bãnuieli. din lagãrul sãu de la Emona (Laybach). Baetica de Sud. sã fie ucisi amândoi (septembrie 411). sed pactio servitutis!" (Aceasta nu e pacea. 254 dar în bãtãlia pe care o dãdu lângã zidurile cetãtii fu biruit. împreunã cu fiul sãu Constans. unde fu sfintit preot. Stilicho sustinu în Senat pretentia regelui got si stârni dezbateri aprinse. 288. Honorius trimite în Gallia pe Constantin. Asdingii si suevii ocuparã Gallaecia. sora lui Honorius. acum captivã în mâinile gotilor. împãrãteasa Mãria. tfj natpico (pavfj aceste cuvinte. pentru pace (vnep tf\c. când primi stirea mortii fratelui sãu Arcadius. în 409. vandalii asdingi. furã împresurati la Arles. Constantin. unde este cunoscut sub numele Duero]. sub regele Gundahar312. strigã atunci. punându-si pe Eucherius ca al treilea împãrat. îsi avea aderenti si în Occident. Aristocratia Romei îl ura. cu regele lor Gunderic. ocupate de un uzurpator si prãdate de barbari. ajunse la Bononia. ca si pe sotia sa. cu fiul sãu Iulian. în limba strãmosilor. Acolo se aflau rudele marelui Theodosius. i se atribuia ambitia de a voi sã împartã imperiul în trei pãrti. Doi frati furã executati la Arles de Constantin. Ei rezistarã câteva luni. Putin mai în urmã (413). un om cu multã prestantã si care avea o mare pasiune pentru sora vitregã a împãratului. aprobã lui Alaric 4000 livre de aur. asteptând ca generalul Edobich. Sinodul. el se întoarce apoi în Spania. sã-1 scape. ca sã protejeze interesele nepotului sãu Theodosius si se consultã în aceastã privintã cu Stilicho. primul lor regat. El se gândea sã meargã Ia Constantinopol. Acesta combãtu ideea suveranului. la nord de Duro. cu fiul sãu. dar popularitatea lui scãzuse. îndemnându-1 sã scuture tutela supãrãtoare a socrului. de teama lui Stilicho. victorios în Orient. care au trecut în istoria lui Zosimus: „Non est ista pax. afirmã Zosimus. Lipr\vr]t) si Lampadius. dar cea mai mare parte a traseului sãu trece prin Spania. iar alanii se asezarã în Lusitania (Portugalia de azi). Serena. Bonn. multi socotind ca o dezonoare a imperiului pacea cu acest barbar. iar acestia îl influentau mult pe împãrat. Stilicho spera sã uneascã si pe fiul sãu. arãtând cu Zosimus. A doua nãvãlire a lui Alaric în Italia. împotriva jurãmântulu dat. lui Hono-rius. pentru Galla Placidia. la Rin. 255 cu Alaric. care venise din Spania.

Uciderea lui lãsã o patã nestearsã asupra stersei domnii a lui Honorius. la sosirea lui Honorius. atât de amenintatã pe atunci. Stilicho opri pe devotatii sãi de a-1 apãra si se lãsã a fi decapitat (22 august). sã-i pedepseascã pe revoltati. înregistrând la rândul sãu acest dramatic sfârsit. Cum aratã el atât de plauzibil. asigurat prin jurãminte. cit. Aceasta îi înstrãina pe sefi si-i aduse pieirea. pe socrul lui Honorius. Gibbon. Alaric nu mai avea de cine sã se teamã. Thermantia repudiatã si averea eroului confiscatã. n-ar fi lãsat pânã la douãzeci de ani în postul obscur de tribun al notarilor pe un tânãr destinat imperiului. în fruntea barbarilor. La Ticinum intrigantul instigã trupele cu aceleasi calomnii si. putin probabile"316.. p. vag enuntate de vocea urii sau lingusirii. se acuza ministrul atotputernic de a fi predat Italia barbarilor. Când Stilicho aflã la Bononia cele petrecute. dupã ce i-a luat viata fãrã cercetare. 170-173. cum îl caracterizeazã. „Tot trecutul sãu si obisnuintele sale de om de stat îl împiedicarã de a lua el însusi initiativa dezordinilor. Demougeot nu sovãieste a afirma cã Stilicho ar fi putut reactiona si birui. 315 Patru luni dupã executia lui Stilicho. Acesta se refugiase într-o bisericã. 314 Bury. El îsi dãdu seama cã se aflã într-o situatie fãrã iesire si se îngrozi. tinu sfat cu sefii. pe tutorele moral al împãratilor. credinta sa în valorile care fãcuserã caracterul sãu si reusita sa. ca sã meargã. „Serviciile lui Stilicho sunt mari si evidente. pentru ca Alaric sã nu fie un pericol. i-a vestejit memoria fãrã probe"315. Cu disparitia lui Stilicho. dar. El respinse acest rol si preferã moartea317. crimele sale. „Despotismul. Honorius. 400 si urm. sfãtui sã i se dea sarcina de a pacifica Gallia. mândria sa de roman de adoptie. op.declarã marele istoric englez. pe regentul atât de mult timp atotputernic într-un simplu rebel". o nouã scrisoare a împãratului poruncea executia. la instigatia lui Olympius.drept cuvânt ce primejdie ar fi pentru împãratul legitim sã pãrãseascã Italia. n-are nici un drept la sufragiul impartial al posteritãtii" . când un uzurpator e în Gallia. scãpati din mãceleul de la Ticinum furã urmãriti de ura implacabilã a lui Olympius. ele se revoltarã si cei mai buni generali. ultimul mare general roman. un edict publicat în numele lui Honorius restabilea între cele douã jumãtãti ale imperiului comunicatia atâta timp întreruptã de uzurpatorul public (praedopublicus). poetul care celebrase gloria ilustrului general. si un tatã ambitios. pe care îi învinsese pe rând la Pollentia. Dar aflând apoi cã împãratul e în viatã. cu dreptate. Stilicho se oferi a merge în locul sãu în Orient. . în chip obscur. Italia se cufundã în nenorocire. Claudian. dar resedinta era în puterea dusmanilor sãi. Curând dupã aceea. prietenii lui Stilicho si înalti demnitari furã ucisi sub ochii înspãimântati ai indolentului împãrat (13 august). se predã în mâinile comandantului. sunt obscure. prin intrigile Curtii decãzute a lui Honorius. Pretinsul sãu proiect de a pune diadema pe capul fiului sãu nu se putea face fãrã complici si fãrã pregãtiri. împãratul se duse la Ticinum (Pavia). unde erau adunate trupele care aveau sã plece în Gallia. cu asemenea vederi. Astfel pieri. Olympius îi denuntã împãratului în mod perfid planurile ce le-ar fi nutrit Stilicho de a-1 înlãtura pe Theodosius din Orient si a aseza acolo pe tron pe propriul sãu fiu. nu scãpã nici el de furia rãzbunãrii314. Eucherius 257 NICOLAE BANESCU fu ucis la Roma. repugnarã unei convertiri ce ar fi transformat pe mostenitorul lui Theodosius. pp. crezând cã si Honorius a fost ucis. cãci avea încrederea armatei. el pregetã a merge cu barbarii sãi asupra romanilor. A doua zi. Honorius se convinse de aceste prudente sfaturi si scrisorile necesare erau gata semnate. care. trimise ordin comandantului Heraclian sã-1 aresteze pe Stilicho. Stilicho se decise a merge la Ravenna ca sã se asigure de garnizoanã. la Verona si sub zidurile Florentei. Prietenii lui. Un complot se urzi îndatã împotriva marelui general. si. 258 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN dar nu se putea decide a dezlãntui rãzboiul civil în Italia.

tulburatã de moartea si mizeriile produse de foamete. 296-297. . Cere apoi Senatului un nou împãrat si-1 proclamã pe Priscus Attalus. Se trimite o expeditie contra Africii si ea dã gres. 259 ii ir pace. Populatia e redusã la foamete si. nimicind tot ce se opunea în drumul sãu si prãdând numai tinuturile ce nu i se împotriveau. împodobit cu trofeele luate de la Roma. Foametea si epidemiile se întinserã în cetate si Senatul a fost nevoit sã facã propuneri de pace. 30000 de argint. pp. Propunerile acestea furã respinse. pe care o asediazã din nou. ed.'-•. Anicia Proba. deschisã înaintea lor de sclavi. se sili a încheia pace. 317 Demougeot. Alaric cautã o întelegere cu Honorius.. pãtrunse în Italia si. El fu înmormântat sub albia torentului Busento. convinsã cã Roma era inevitabil pierdutã. rupe negocierile începute si porni a treia oarã asupra Romei. dupã ce pradã Aquileia. Cremona. Alaric permise armatei sale trei zile de jaf. .cum aratã convingãtor Demougeot . La Regium. dar la Cosentia (Cosenza) se îmbolnãvi subit si muri. mai cu seamã în cartierele aristocratice318.-. trimise numai sase mii de soldati din Dalmatia sã apere Roma. Alaric ceru tot aurul si argintul din oras. ei sunt surprinsi de Alaric si în mare parte ucisi sau prinsi. Jovius. un dusman al lui Alaric aflat în serviciul romanilor. intrã în scenã si schimbã mersul lucrurilor. care. care-1 înlocuise pe Olympius. La sfârsitul anului 409. Nefiind satisfãcut. a cãrei activitate caritabilã era neobositã. si în albia ei se construi mormântul regal. Ajuns la capãtul extrem al peninsulei. acuzatã de întelegere cu barbarul. au zugrãvit mãceluri si scene teribile. pp. Alaric iesi din Roma a sasea zi. 426. trecu Apeninii si asedie Roma. fiind vorba de barbari crestinati. în cele din urmã regele got consimte a ridica asediul. în toamna anului 408. Dar aceiasi autori . El înainteazã pe calea Apianã în provinciile de sud ale Italiei. «. Ceea ce e sigur. dar nu izbuti. si pentru ca locul unde au fost depuse rãmãsitele regelui got sã rãmânã ascunse pentru totOp. Dar Honorius nu fãcu nimic. Serena fu executatã. Senatul se obliga a-1 sili pe împãrat la 316 Tomul III. 4000 haine de mãtase. masacrarã în timpul noptii garnizoana si deschiserã asediatorilor poarta Salaria. îl depune solemn pe Attalus la Rimini si începe tratative lângã Ravenna. ducând pe Galla Placidia. apoi apa a fost adusã din nou în albie.El se afla în Noricum si ceru sã se retragã în Pannonia. toate averile si toti sclavii care pot proba calitatea lor de barbari. vãduva extrem de bogatã a prefectului Probus. înainte de sfârsitul anului 410. cit. se gândi a trece în Sicilia. :-. prefectul Romei. Alaric se îndreptã cãtre nord. în fruntea armatei încãrcate de prãzi. gotii pãtrund în Roma prin poarta Salaria. Incendiile completarã opera jafului si a violentelor: ele mistuirã palate si monumente somptuoase. e cã a fost la mijloc trãdare.. spre Neapole. Scriitorii crestini încearcã sã atenueze aceste grozãvii.. Altinum. 470-477. predându-i-se imediat 5000 livre de aur. O multime de captivi furã pusi a abate cursul apei. captivã. des260 chizând orasul în fata gotilor. Alaric se întoarce iarãsi la atacul Romei. în schimbul unei plãti. spre a se stabili în Africa. 3000 bucãti de piele coloratã rosu si 3000 livre de piper. în iulie 410. în acest moment gotul Sarus. cit. flota sa e însã risipitã de furtunã si aceasta schimbã destinul vizigotilor. Bury. Simtindu-se prea slab spre a se aseza statornic în Italia. bãnuind o perfidie a Curtii.în ciuda bunelor intentii ce-i animau. Istoricul mai povesteste cã o nobilã ilustrã. crestinã ferventã si corespondenta Sfântului Ieronim. p. El atacã îndrãznet lagãrul lui Alaric si acesta. în noaptea de 24 august 410. s-ar fi decis a scurta ororile asediului. Pentru a-1 intimida. Procopius povesteste cã regele dãduse ca sclavi senatorilor ilustri 300 de tineri goti valorosi si de neam nobil. prefectul pretoriului. Grozãyiile sãvârsite de barbari în acele zile au fost o adevãratã catastrofã. El ocupã portul si blocheazã orasul. op. în urmã.. în ziua fixatã luarã armele. sora lui Honorius. Pe drum.

Constantiu (al III-lea) e asociat apoi ca împãrat de Honorius si fu încoronat Augustus în ziua de 8 februarie 421. nu era înclinat la o atitudine de pace fatã de Roma. între Garonne si Loire. Athaulf trecu Alpii. ea se cãsãtori cu el. ucigasul lui Stilicho. un gallo-roman. intrã în scenã de partea uzurpatorului. Constantiu muri dupã o domnie de 7 luni (2 septembrie 421). poate pentru a-si încerca norocul în Gallia. ca mai înainte Alaric. Cãsãtoria se celebrã la Narbonne. Toulouse si Bordeaux si în ianuarie 414 o convinse pe Placidia sã-1 ia de sot. Wallia n-a trãit sã-si vadã aceastã asezare a poporului sãu: el muri câteva luni dupã încheierea pactului si un nepot al lui Alaric. se proclamã împãrat. nefericitii captivi care lucraserã acolo au fost mãcelãriti. cum pierise si flota lui Alaric în strâmtorile Siciliei. poate si fiindcã socoteau cã. Dar în Africa. oprise transportul grâului. împãratul hotãrî s-o recapete pe Placidia. Wallia îi urmã ca rege. sã scape trecând în Africa. a trebuit sã negocieze cu Constantiu. El ducea cu el pe Galla Placidia. Jovinus e prins apoi si el si ucis. dându-li-se locuri în Gallia si anume Aquitania secunda. iar capul sãu e trimis lui Honorius. luatã ostaticã de Alaric. El puse stãpânire pe Narbonne. . dusman de moarte al lui Athaulf. poate . Gotii au fost rãsplãtiti pentru serviciile lor. cãzând în rebeliune. cumnatul sãu. Theodosius al II-lea si Pulcheria. Honorius intrã în ceartã cu sora sa vitregã si la Ravenna se formeazã douã partide. ceilalti nu. dupã moartea lui Honorius. unde oamenii sãi 262 erau amenintati de foamete se gândi. Ei se încaierã si Sarus cade luptând eroic. Din aceastã cãsãtorie se nãscurã doi copii: Justa Grata Hon oria (în 417 sau 418) si Valentinian (al III-lea). Curând dupã aceea fu încoronatã Augustã si Galla Placidia. Theoderic I. cu orasele Bordeaux si Toulouse. Dupã disparitia sa. Jovinus. Athaulf. pentru a se aseza în Tarraconensis. împãratii din Bizant. 204. Athaulf ceru grâu pentru gotii sãi si o provincie în Gallia. apoi gãseste mai prudent sã-si caute loc în altã parte si porneste pe coasta de vest spre nord. Acesta. Dar parte din corãbiile sale furã nimicite de valuri. fu ales la tron (418)320. Athaulf trece în sfârsit în Spania. în forma romanã. ziua când Constantiu intra în al doilea consulat. Galla Placidia se întoarse astfel în Italia si. Un acord a fost încheiat (416). sustinând cauza fiecãruia . Gotii nu puturã fi deci aprovizionati si Athaulf nu îndeplini obligatiile sale. în strâmtoare la Gades. Astfel se încheie viata aventurosului rege vizigot. prin care împãratul se obliga a preda gotilor 600. spre a fi recunoscuti ca fede-rati. Sarus. Asdingii si suevii au fost recunoscuti. Narbonne si coasta Mediteranei au fost rezervate imperiului319. Erau acum prin urmare douã regate teutonice sub autoritatea romanã pe pãmântul Galliei: regatul burgund la Rin (Burgundia din Niebelungenlied) Bury. spre a-1 rãzbuna pe seful sãu (septembrie 415).. în toamna anului 413. trimit ambasade la Ravenna. fiica marelui Theodosius si a Gallei. refuzarã a-i recunoaste pe Constantiu al III-lea si pe Placidia ca Augusti. si el sfârsi prin decapitare. al cãror rege captiv fu trimis lui Honorius. însufletit de un spirit national gotic. Silit a-si pãrãsi planul. op.000 de mãsuri de grâu. El fãcuse greseala de a lua în serviciul sãu pe unul din sotii lui Sarus si acela îl ucise. întreg imperiul va fi reunit sub sceptrul împãratului din Bizant321. Wallia îi exterminã pe silingi. fu ales rege si el rãmâne un timp în sudul Italiei. p. Strâmtorat în Spania. Wallia îndatorându-se a o repatria pe Placidia si a face rãzboi barbarilor din Spania în numele imperiului. 263 NICOLAE BANESCU si regatul vizigot la Atlantic.261 NICOLAE BANESCU deauna. în iulie 419.cum observã Bury -fiindcã Placidia fusese cãsãtoritã cu Athaulf. la l ianuarie 417. Heraclian. ca federati. alarmati. care frãmântase atâta timp provinciile ambelor pãrti ale imperiului. Ceilalti barbari. cit. în 412.

în arcuri. Regiunea a XlII-a. prin însusirile sale deosebite. Fortificatia se alcãtuia din cinci elemente. El restabili armonia între Curtea din Constantinopol si cea din Ravenna si asigurã. fãcând prizonieri o hoardã numeroasã de skiri. Placidia fu izgonitã. cunoscutã sub numele de Sycae si apoi de Galata. tot de 61 de picioare lãrgime si împãrtit prin stavile. cu intrare de pe parapetul zidului. Lui i se datorã si constructia marelui zid ce înconjoarã cãtre uscat Constantinopolul. 320 Ibidem.patrikios. în 447. Zidurile erau strãbãtute de zece porti. printr-un nou tratat. Synesius. devastate de incursiunile barbarilor.Theodosius al II-lea (cel Tânãr) (l mai 408. Minoratul sãu. Avea trei bolti si era ziditã din blocuri enorme de marmurã lustruitã322.dintre ei. avu o mare ascendentã asupra contemporanilor sãi. Ea cãutã refugiu la Constantinopol (423). dintre care cinci erau folosite în scopuri exclusiv militare. în cea mai mare parte. Pulcheria Augusta. Zidul exterior era numai de douã pânã la 6 Vi picioare grosime si construit. prefectul Orientului. Anthemios ridicã. pe Thedosius al II-lea. era întãrit de 96 de turnuri de câte 60 de picioare înãltime. largã de la 50 pânã la 64 de picioare. de la 30 pânã la 35 de picioare înãltime. 5.Anthemios. în chip considerabil. în memoria 266 I ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN victoriei sale asupra rebelului Maximus. zid flancat de 96 turnuri puternice. aliati ai hunilor. Disensiunea sporind. completat apoi printr-un al doilea. Spre a o pune la adãpost. santul avea legãturã cu marea. Arcadius lãsa dupã el un fiu de vreo sapte ani. Ea a putut fi ridicatã de Theodosius cel Mare ca un arc de triumf. ridicând înaintea lui un al doilea zid cu turnuri. Constantin. îl restaura si întãri. . 321 Ibidem. Ruinat apoi de un cutremur. cu copiii sãi. încât trecuse dincolo de zidul lui Constantin. dincolo de Cornul de Aur. în 413. întinse în 439 acest zid de-a lungul Mãrii Marmara si Cornului de Aur. colonizând-i în Asia Micã. cam la o milã de zidul cel vechi. prefect al pretoriului. din Ravenna. 209-210. Kyros. populatia orasului se înmultise atât de mult. completat în urmã. Câteva luni mai în urmã. lângã Marea Marmara. în partea din afarã a zidului se afla un rambleu lung de 61 de picioare si dincolo de el un sant de adâncime variatã. El se îngriji apoi de restaurarea oraselor din Illyricum. 264 3. care cutreierau îndrãznet 265 NICOLAE BANESCU tinuturile pânã sub zidurile capitalei. pe Anthemios. învestit cu cele mai înalte titluri si demnitãti . care condusese afacerile statului în ultimii ani ai domniei celui dispãrut. din care cea de sus. consul . Anthemios luã mãsuri ca o flotilã sã stationeze în apele Dunãrii. între zidul interior si cel exterior se întindea o terasã. Guvernarea lui Anthemios. n. Era si acesta prevãzut cu 96 de turnuri. pacea la frontiera Persiei. cea mai puternicã apãrare. fiind expusã urgiei barbarilor. Pentru asigurarea frontierei de nord împotriva viitoarelor nãvãliri. Sfântul loan Chrysostom n-au decât cuvinte de laudã pentru el. Fiecare turn avea douã camere.28 iulie 450) a. Fundatia lui Constantin cel Mare se întinsese de la întemeierea sa. Intrarea principalã si cea mai renumitã era Poarta de Aur. zidul interior al centurii de întãriri. pp. în mai putin de o sutã de ani. domnia lui Honorius îsi afla sfârsitul: el muri de hidropizie. prefect al pretoriului. era plinã de munitii si întotdeauna ocupatã de paznici. O invazie a regelui hun Uldin în Moesia de Jos fu respinsã de el. asociat mai dinainte la tron si imperiul avu norocul sã aibã în fruntea administratiei sale un om superior. care-i furniza apa. la 15 august 423. de o grosime de 14 picioare. pe unde intrau triumfal împãratii întorsi din expeditii. Zidul interior. prefectul orasului.

Pulcheria s-a îngrijit a afla pentru fratele sãu si o sotie. ea se îngriji ca fratele sãu sã fie crescut în principiile crestine. I. Byzantine Constantinopole. el a trecut în istorie cu porecla de „caligraful". aproape în starea în care au rãmas pe urmele cuceririi turcesti. Resturile acestei formidabile întãrituri. ea luã în mâinile sale regenta pentru fratele sãu. 70-72 si la Van Millingen. Theodosius cerea surorii sale sã-i afle înainte de toate o fatã de o frumusete fãrã pereche. Foarte evlavioasã. Athenais-Eudokia. ultimul refugiu al cugetãrii elene. dupã dorinta pe care acesta i-o exprimase. Ce minunatã ar fi însã si o operã de restaurare a acestui imens monument. p. Cronica lui Malalas ne-a transmis povestea romanticã a acestei cãsãtorii. însusirile deosebite ale fetei. 46 si urm. cunoscute sub numele de Zidul lui Theodosius. la rangul de Augusta. Fiul lui Arcadius n-avea însã posibilitãtile si entuziasmul marilor avânturi ale spiritului si ocupatii inutile îl absorbeau în orele sale libere. cu numele Athenais. O împrejurare neasteptatã aduse la Curtea imperialã minunea care nu putuse fi gãsitã pânã atunci. manuscrisele vechi si a le împodobi cu miniaturi. care înãltã pe tronul Bizantului o frumoasã si instruitã provincialã. Numele lui Anthemios nu se mai întâlneste de acum înainte. E probabil cã nu mai era în viatã. Atena veacului al V-lea era mai cu seamã vestitã prin scolile sale.nu era fortificatã. Ea a înfruntat eroic. pp. mai mare cu doi ani decât Theodosius. cu toate cercetãrile fãcute în toate pãrtile: o fatã de o fru268 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN musete extraordinarã. Leontios a fost unul din învãtatii care au ocupat la Atena „tronul sofistilor". sã se dãrâme aceste glorioase resturi si interventia constiintei europene a putut opri impietatea. în timpul nostru. Având si doi bãieti. Desi numai în vârstã de 16 ani. Foarte instruitã. al cãrui capãt de sud era la Blachernae. pãrintele lãsã . Nu-1 interesa dacã era nobilã ori de sânge împãrãtesc sau bogatã. în care declamatiile retorilor întretineau încã viu cultul literaturii clasice a Greciei. constituind unul din cele mai grandioase monumente ale Bizantului323. El strânse o avere imensã si se îngriji a da fiicei sale o învãtãturã aleasã. închinatã Bisericii. Ea poate veni din partea unui congres international al bizantinistilor. aproape 40 de ani. Ea conduse de fapt imperiul. sunt si astãzi în picioare. Studiul antichitãtii stãpânea. vorbind si scriind greceste si latineste. atrasi de reveria misticã si de speculatiile subtile ale neoplatonismului. într-o frumoasã caligrafie. îsi petrecea de obicei timpul cu pictura si gravura.. Pulcheria. La 4 iulie 414. frumusetea ei fãrã seamãn îl fãcurã pe Leontios s-o creadã predestinatã unui viitor strãlucit. lucru rar pe atunci la Constantinopol. cum se spunea învãtãmântului public al artei oratorice. asalturile furioase ale atâtor barbari. KocAAvypacpoc. spre a-1 apãra de continua ruinã si a-1 asigura împotriva atingerii fatale a timpului si oamenilor! O contributie solidarã internationalã n-ar putea fi refuzatã unei asemenea initiative. op. în numele sãu. îi plãcea a transcrie. Theodosius al II-lea ridicã pe sora sa. Pulcheria luã asuprã-si educatia tânãrului basileu. Toatã viata ei palpita în jurul acestor scoli. cit. inteligentã si foarte instruitã. în aceastã epocã. Pentru aceste înclinatii.. Comunicatia cu aceastã regiune se fãcea cu luntri. Academia lui Plato. 267 fiindcã îi aflãm un succesor si în postul de prefect al pretoriului. dar Cornul de Aur se trecea pe un pod de lemn. 322 Descrierea amãnuntitã la Bury. aduna în jurul sãu la Atena tineri din toate provinciile. întreaga educatie. a dovedit o energie de care n-a fost niciodatã capabil indolentul sãu frate. dându-i cei mai buni profesori si instruindu-1 în arta de a guverna. Fortificatia aceasta s-a pãstrat neschimbatã în tot cursul vietii Bizantului. când fu aproape de moarte. 323 A fost un moment vorba. lustinian va clãdi acest pod din piatrã. „fiica filosofului athenian Leontios". b. timp de o mie de ani. Pulcheria.

ne dã singura explicatie a acestei dizgratii. printre care Kyros din Panopolis se distingea prin talentul sãu de poet. Athenais se rugã în zadar de fratii sãi sã nu-i rãpeascã dreptul. Neîntelegerea intrase în familia imperialã si Eudokia cãzu în curând în dizgratia împãratului. O intrigã în jurul prie270 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN teniei dintre Eudokia si Paulinos. primi numele crestin si împãrãtesc de Eudokia. Athenais-Eudokia nãscu. iar în ziua de 7 iunie 421 ea îsi celebrã. vizitând bisericile si adorând moastele pretioase pãstrate în orasul sfânt. strãin de aceastã intrigã. Eudokia îsi aflã o mângâiere în operele de caritate si în ocupatiile literare. însotitã de o suitã strãlucitã. pe Eudoxia si. compuse asanumitele „cen324 Cf. pãrti din Vechiul Testament si un critic de reputatia patriarhului Photios are frumoase cuvinte pentru aceastã operã. cãsãtoria cu Thedosius al II-lea. ca sã aducã multumiri la mormântul Mântuitorului pentru norocul fiicei sale. în singurãtatea tristã a exilului. ea pleca în pelerinaj la Ierusalim. prin admiratia pentru inteligenta si instructia ei. Pulcheria trezi curiozitatea tânãrului împãrat prin descrierea entuziastã a frumusetii fiicei lui Leontios. Eudokia ceru voie a se retrage la Ierusalim (443). elocventa cu care-si pleda cauza fãcurã o im269 NICOLAE BANESCU presie adâncã asupra Augustei. unde îsi petrece în amãrãciune cei din urmã ani ai vietii sale odinioarã atât de fericitã. în anul urmãtor. p. Sufletul sãu pasionat aflã adesea motive de agitatie. Ea trãi multã vreme în armonie cu Pulcheria. Eudokia traduse apoi Profetiile lui Daniel si Zacharia.norocul sãu. atât de puternic în acele regiuni. n-a fost. foarte influent pe lângã Theodosius. în apartamentul surorii sale. care e mai presus de norocul oricãrei femei". O sorã a mamei o primi la ea si o duse la Constantinopol. Când se întoarse la Constantinopol. botezatã de patriarhul Attikos. Ea se aruncã în bratele monofisismului. din afectiunea împãratului si a-si asigura atotputernicia324. sora lui Leontios. Dar eunucul Chrysaphios.acestora prin testament întreaga avere. Frumusetea ei mare. Din primii ani ai ridicãrii sale pe tron. la altã mãtusã. Eudokia avu bucuria de a-si vedea fiica pe tronul glorios al Romei. cãutând. le porunci sã astepte. Ea traduse. poate. acestia furã neînduplecati si o alungarã chiar din casa pãrinteascã.zicea prin testament tatãl . luã din mâinile lor plângerea si alergã la fratele sãu. în aceasta si o rãzbunare împotriva Curtii. Theodosius chemã pe prietenul si confidentul sãu Paulinos si amândoi se ascunserã dupã o perdea. Athenais avea sã primeascã numai o sutã de monede de aur. I. Efectul acestei confruntãri fu decisiv: împãratul se declarã hotãrât a o lua de sotie. el a putut sã despartã pe cele douã Auguste. povestitã tot atât de romantic de acelasi cronicar. Dupã un an. 601 (Bonn). miscãrile-i pline de gratie. Aceasta puse câteva întrebãri mãtuselor privitoare la copila care-o fermecase. caracterizatã ca „vrednicã de laudã pentru o femeie si împãrãteasã". cu strãlucirea fastului obisnuit. în acelasi metru epic. unde aceasta o introduse pe strãinã. Era de 20 de ani. învãtata fiicã a lui Leontios cultivase cu iubire poezia si avusese la Curte cenaclul sãu de literati. Reluându-si aceste îndeletniciri. inteligenta-i sclipitoare. si amândouã o îndemnarã sã se plângã la Curte împotriva nedreptãtii ce i se fãcuse. împãrãteasa rãmase acolo timp de un an. basilissa îsi puse acum talentul în serviciul credintei. Cedrenus. Retinutã la Curte. Eudokia cântase în versuri eroice biruintele armatelor imperiului asupra persilor. în octombrie 437. norocul frumoasei ateniene începu a se întuneca. în 439. Pierzându iubirea si încrederea lui Theodosius. fu proclamatã Augusta. 271 . Cum presupune Bury. care-i nimicise viata. pe rând. prin cãsãtoria sa cu Valentinian al II-lea. Astfel ajunge Athenais în audientã la Pulcheria. pentru a le scoate apoi. poate. dupã un an. frumoasa atenianã renuntã la cultul pãgân si. care exercita încã marea sa influentã asupra lui Theodosius. „cãci îi ajunge .

325 F. în Orient.. se ridicase în Apus un uzurpator. unde a fost executat (mai-iunie 425). cãsãtorie care avea sã se celebreze. p. Câteva zile mai apoi. op. pp. E. dar Orientul fusese zguduit de mari tulburãri. cum am vãzut. I. Colectia „Histoire de Moyen Age". Valentinian al III-lea fu ridicat la rangul de Cesar (octombrie 424). 1909.NICOLAE BANESCU toane din Homer". Verificând-o. spre a o face sã cadã în mrejele iubirii ce apelase la el. Galla Placidia. Dar opera sa de seamã a fost poemul în trei cânturi închinat Sf. izgonitã din Ravenna. III AuflL. vãduva lui Constantiu al III-lea. Cedrenus. mult mai târziu. combinate în chip ingenios. 272 înainte de moartea lui Honorius. pentru a primi ajutor. Hunii. pentru succesele sale în Gallia. p. unde adusese la ascultare pe Theodoric I al vizigotilor. domnia lui Theodosius al II-lea avu câteva timp liniste. Athenais-Eudokia a pus în ea ceva din propriul sãu suflet. Cf. Photios nu pregetã a lãuda mult poemul. în multe privinte. Stein. era fiul lui Gaudentius din Moesia de Jos (ofiter subaltern al lui Stilicho)328 si ridicarea lui repede în cariera sa se da-toreste relatiilor strânse cu regele hunilor. se crede. cit. 273 NICOLAE BANESCU Galla Placidia conduse ca regentã Occidentul. p. Legând prietenie cu Rugila si cu urmasii sãi. t c. La instigarea sa. alani de origine. loan a fost prins la Ravenna. 1892. îsi aflase refugiul. Paris. Comanda militarã supremã de generalisim (magister utriusque militiae) o avu la început Felix timp de patru ani (425-429). Theodosius trimise deci în Occident. [v. 358 (Bonn). loan (primi-cerius notariorum) si aceasta schimbã cu totul atitudinea Curtii bizantine fatã de Placidia. povestind episoade din viata Mântuitorului. fu însãrcinat cu apãrarea Galliei împotriva vizigotilor.48. cu o mare armatã. Istoria ne-a pãstrat un amãnunt care pãtrunde ca o razã de dincolo de mormânt în misterul dramaticei cãderi a basilissei: „Când fu sã-si dea sufletul — scrie Malalas326. cu ajutorul versurilor din Homer. Numai rivalitatea marilor generali i-a creat dificultãti. sosi Aetius. în primii 12 ani ai domniei lui Valentinian si autoritatea sa n-a fost contestatã. Leipzig. 428-429. Geschichte des spãtromischen Reiches. Evenimentele politice din Occident. povestea minunatã a tinerei crestine Justina si a ispitelor celebrului vrãjitor. bine plãtiti. I-ere serie. 1928. pe generalii Ardaburius si Aspar. hotãrân-du-se totodatã si cãsãtoria viitorului împãrat al Occidentului cu fiica celui din Orient. Athenais. p. la Curtea cãruia stãtuse în copilãrie ca ostatic. Theodosius se decise a interveni în favoarea rudelor sale. trãia în amintirea oamenilor. Aetius. menit a avea o situatie predominantã. El îsi dãdu seama cã interesul sãu era sã se înteleagã cu Placidia. Ch. Dupã ce îi zâmbise atât de radios în splendida-i tinerete. La 23 octombrie 425. Cyprian. ea se stinse din viatã în orasul patimilor lui Christos la 20 octombrie 460. Placidia si copiii sãi însoteau aceastã armatã. propria istorie a fiicei de filosof325. sefi militari dintre cei mai buni. Dupã moartea lui Honorius (august 423). Supravietuind tuturor catastrofelor familiei sale. Diehl. t. furã trimisi înapoi. fiul sãu. încercând în zadar a câstiga de partea sa pe Ardabur.ea jurã cã a fost nevinovatã de acuzatia pentru Paulinos". iar el.] 326 P. 327 F. Soarta a fost crudã cu frumoasa Athenais. Holum. Cf. el putu dobândi la nevoie trupe de huni. împreunã cu copiii sãi. Ea pare a oglindi. cu însemnate trupe de huni. Decomposition de l'empire (395-751). a martiriului ce încununeazã viata sa si a Justinei. la Aquileia. I. Valentinian al III-lea fu încoronat la Roma împãrat327. Figures byzantines. Lot. Legenda vrãjitorului din Antiochia. la care fusese trimis de loan. Ajunsi la Tessa-lonic. 248. convertit la crestinism în puterea credintei. 112-224. Felix pieri într-o revoltã la Ravenna (429). 52 si urm. el fu trimis în lagãrul Placidiei. cu care îsi . a fã-cut-o apoi sã guste pânã la fund din paharul amãrãciunilor. si K. Cf. pp. Gregorovius. la Constantinopol. din cauza vârstei lor. Aetius fu apoi învestit de Placidia cu aceastã comandã. primind titlul de comes. în urma disensiunilor din familia imperialã. 607 (Bonn). I. Paris.

el fu chemat a se justifica si aceasta îl împinge la revoltã (427). cum presupune Brooks. 127-128. Les Vandales et l'Afrique. 22 (1973). ocupând diferite provincii. el cucereste Noua Cartaginã si Hispalis (Sevilla). amândoi beligerantii (Sigisvult. I. Cu ajutorul sãu se întoarse în Italia. El muri însã curând dupã aceea. pp.. la nord de Duro. „Historia". 275 observã pe drept cuvânt F.. Dorind a-si consolida stãpânirea în provinciile cucerite. [L. precum si rangul de patriciu (434). vandalii se încaierã cu suevii si interventia comitelui Asterius al Spaniei îi sileste pe vandali sã se coboare în Baetica.. Bonifaciu se întoarce în Italia si e bine primit de Placidia. ale cãror resturi. a Il-a. Bonifaciu fiind învingãtor. sã treacã în Africa. împrejurãrile trebuiau sã-1 încurajeze: stãpânirea romanã era acolo zguduitã de revoltele maurilor. ed. 1955. Courtois. Aalen. 1969. E mai probabil sã fi fost chemati. dictã conditii Curtii din Ravenna si obtinu restaurarea sa în comanda ce i se luase. unde imperiul nu-i recunoaste330. Un alt general de frunte al epocii a fost Bonifaciu. aduse servicii imperiului zdrobind pe silingi. 244. cel mai însemnat si mai abil dintre sefii germani din acel timp. ca si rebelul).sã fie invitat spre a trece în Africa331. Genseric cãuta acum pacea cu imperiul. cãci doi ani mai târziu avu loc invazia 328 Aetius se nãscuse la Durostorum. fu urmat la tron de Geiserich (în formã romanizatã Genseric). Varady. El guvernã douãzeci de ani Occidentul. comandantul armatei imperiale. Placidia cãutã sã-1 câstige din nou pe Bonifaciu. poate cei dintâi care au trecut Baltica dintre popoarele est-germane. sub regele lor Gunderic. Gunderic îsi luã titlul de „rege al vandalilor si alanilor". când spune cã vandalii. tot poporul vandalilor si alanilor se îmbarcã si trecu în Africa.] 276 . Genseric nu avea. Forte noi se trimit din Italia si de la Constantinopol. p. Sfântul Augustin muri acolo la începutul asediului. Clover. pp. împreunã cu suevii. în timpul acesta. poate din cauza unei rãni (432). Wallia. voi. pentru a scãpa. vandalii îsi întind cuceririle în Numidia. de schisma ereticilor donatisti si de separatismul guvernatorilor.câstiga izbânzile. 376-476. 330 Ibidem. pp. sub numele lui Valentinian al III-lea. încã din 409. alanii se asezarã în Lusitania (azi Portugalia). el fu învins si se închise în Hippo. F.M. apãrându-se cu îndârjire timp de un an (430-431). Murind în 428. prin intrigile lui Felix. Vandalii asdingi. Vizigotii furã apoi adusi si ei în Spania de regele Athaulf. Destinul lor istoric e cum nu se poate mai bine caracterizat de Bury. sub conducerea lui Aspar. Spania nu multumea ambitia sa. cit. ca sã-si împartã Africa.. dar ele furã zdrobite în bãtãlia care avu loc. 257 si urm. Amsterdam. Lot . Simpla coincidentã a întâmplãrilor a dus. în mai 429. 55—56. 202-209. care-i urmã. Devenind suspect. nevoie 329 Bury. Se zice cã atunci ar fi chemat pe vandali din Spania. Paris. El plãnui. Dupã moartea acestuia. pp. cum fãcuserã mai înainte regii vizigoti. Das letzte Jahrhundert Pannoniens. Ei s-au purtat cu o ferocitate care a întrecut-o pe cea a tuturor barbarilor. Dupã plecarea vizigotilor în Gallia. prin urmare. op. au fost ursiti „sã-si afle ultima lor locuintã si mormântul lor în Africa"329. dar faptul nu se adevereste. pp. poate. Astfel se încheie tratatul din 331 Op.] . Aetius scãpã în Dalmatia si se duse la Curtea prietenului sãu Rugila. care primi iarãsi comanda. care-i dã comanda supremã în locul lui Aetius. se alipirã as-dingilor. patru popoare barbare trecuserã Pirineii în Spania. 1964. trimis sã cârmuiascã Africa. [C. Geiseric and Attila. 104-114. Ciocnindu-se cu Genseric în Numidia. sã fi apelat la ei. la aceastã pãrere. precum si alte titluri în EPLBIP. 274 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN vandalilor în Africa. regele hunilor. cit. Dar acesta nu se supune si cei doi rivali se ciocnesc lângã Ariminum. iar vandalii silingi în Baetica de Sud. Genseric ridicã asediul în iulie 431. ocuparã Gallaecia.

11 februarie 435.'•> ". ci încredinta supravegherea asupra satrapilor unui comandant militar. alt fiu al regelui (420). care se pãstrã pânã în secolul al VI-lea333. pp. magister militum în Gallia. cu resedinta la Wbrms. Curtea bizantinã sprijini din toate puterile scoala de traduceri a acestor initiatori. vizigotii furã tinuti în frâu. si în 415 el numi rege al Armeniei pe propriul sãu fiu. expeditia bizantinã sosea într-ade-vãr în Sicilia. cit. 02 Bury. tratat negociat de Stilicho. refuzând a-i preda. recunoscând astfel autoritatea Romei. Flota vandalã se întoarse în Africa. Armenia a fost împãrtitã în douã state clientelare. în 436. poate din cauza pregãtirilor mari de la Constantinopol pentru a elibera Carthagina. Tripolitana si o parte din Numidia.. Carthagina cãdea în stãpânirea lui Genseric. d. si-au luat de la început o atitudine ostilã credintei catolice. Clientul bizantin Arsaces muri în 390 si guvernul trecu atunci în mâinile a cinci satrapi. întemeiatã pe literatura greacã. în octombrie 439. care îsi pregãti în curând o flotã mare. pirateria. Vechea dusmãnie politicã dintre lumea iranicã si cea romanã era sporitã prin opozitia lor religioasã.•'" 277 în Gallia. Se spune cã 20. Genseric consimtea a plãti imperiului un tribut anual. împreunã cu regele lor Gundahar. Luptele tinurã un an fãrã vreun rezultat. cãci nici bizantinii nu puturã cuceri Nisibis. Eudokia. Aetius socoti cã cea mai bunã politicã a imperiului fatã de Genseric era sã întretinã cu el relatii prietenesti si el convinse pe Valentinian al III-lea sã consimtã a-si logodi fiica mai mare. în 441. Ei s-au asezat în Zeugitana si au fãcut din Carthagina capitala lor. ceea ce aduse rãzboiul între cele douã imperii. dar invazia hunilor în imperiu îl sili pe Theodosius sã recheme fortele sale din Occident si s-a încheiat atunci o pace nefavorabilã. în tulburãrile ce se iscarã. Burgunzii nãvãlirã în Belgia de Sus si furã nimiciti în 436 de hunii lui Aetius. Dar acest tratat n-a fost de lungã duratã. vandalii obtineau regiunile cele mai bogate: Zeugitana cu Carthago. pânã la moartea lui Valentinian (455). dintre care cel atribuit Persiei (Per-sarmenia) cuprindea patru cincimi ale teritoriului si numai o cincime statul vasal Bizantului. persii cãutând sã impunã armenilor influenta religioasã sirianã. cornitele Armeniei. iar influenta religioasã greceascã energic combãtutã. lezdegerd se simti dator a înfrâna miscarea plinã de viitor a nationalismului armean. cu Huneric. fiul lui Genseric. Prin tratatul din 387 cu Sapor al III-lea. exercitând. 94. Cel dintâi descoperi scrierea armeanã si traduse Biblia în limba tãrii. situatã . nici persii fortãreata de hotar Theodosiopolis. •! . dar se apãrã energic. Pulcheria îi ocroti. Theo-dosius cel Mare fãcuse o mare gresealã fatã de Armenia. Dar armenii se împotrivirã cu îndãrãtnicie acestor presiuni si se produse o miscare în timpul domniei lui Theodosius al II-lea Bury. aceasta nu schimbã situatia si generalul bizantin Ardabur deschide ostilitãtile printr-o nãvãlire victorioasã în Arzanene (Armenia de Sud). Când lezdegerd si Sapor furã îndepãrtati de Bahram. op. la sud de lacul Geneva. Ca arieni. Corsica si Sardinia. 278 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN pentru crearea unei culturi religioase nationale. în Armenia persanã crestinii furã prigoniti de suverani si de preotii mazdeeni. împãratul nu impuse nici un succesor. Astfel pieri primul regat burgund din Gallia. Prin tratatul din 442. op. p. în august 421. templul focului din Susiana fu ars si fatã de mãsurile aspre luate împotriva lor multi crestini îsi cãu-tarã refugiul pe teritoriul Imperiului bizantin. în fruntea acestei miscãri au fost Mesrob si meritosul catholicus Sahag. Theodoric asedie Narbonne. dar orasul fu eliberat de Litorius.000 de burgunzi au fost ucisi. iar îndatã dupã aceea par a fi ocupat cele douã Mauritanii si a fi anexat Balearele. imperiul pãstra Mauritaniile. alungând clerul din Carthagina si confiscând bisericile pentru erezia lor332. Panormus fu asediat (440). prin care se cedau vandalilor Mauritaniile si o parte a Numidiei. atacând Sicilia. Byzacena si restul din Numidia. Sapor. 257-258. Resturile lor au fost transportate de Aetius în Sapaudia (Savoia). si-au creat o flotã. Persia si Imperiul Bizantin. Armenia..-••'•. cit.

gepizi. Attila. a cãrui relatiune de cãlãtorie pânã la curtea lui Attila constituie o sursã pretioasã de informatie pentru cunoasterea stãrilor de lucruri de la Dunãrea de Mijloc si chiar de la nordul acesteia: conglomeratul de popoare sau etnii aflate sub stãpânirea hunicã oferã elementele unei civilizatii de mixturã euro-asiaticã. între timp. Nãvãlirea peste Dunãre a hunilor în 422 îi sili pe bizantini la tratative cu persii. sub conducerea lui Rua sau Rugila. 334 Stein. si acesta e meritul domniei lui Theodosius al II-lea fatã de poporul armean. printr-un acord favorabil încheiat cu Imperiul la Horreum Margi. fratele lui Rugila. în calitate de federati. Viminacium. Thodosius al II-lea a tratat cu hunii prin intermediul mai multor ambasade. Singidunum. dupã ce în ultimul sfert al veacului al IV-lea îsi croise o stãpânire care îngloba o mare parte din Europa rãsãriteanã. în 428. ajungând pânã în Siria si Mesopotamia. hunii s-au organizat sub o formulã statalã incipientã. cea mai cunoscutã fiind condusã de Priskos (448-449). întinsã din Caucaz pânã în Pannonia. ca si din interiorul sãu. fiu al lui Mundiuch. La acestea se adãuga acum revãrsarea hunilor. rugi si altii).. uciderea lui Gainas arãta încã o datã Imperiului roman proportiile noului pericol hunic. dar efemeritatea ei impune rezerve în privinta unor concluzii de prea mare generalizare335. venit din vecinãtãtile Chinei si ajuns pânã la Dunãre. Elementul gotic înregistrase astfel prima sa afirmare în viata Imperiului de Rãsãrit si chiar la Constantinopol. Cu toate promisiunile persilor. dinastia nationalã a Armeniei e rãsturnatã si tara incorporatã ca simplã provincie persanã. Stãpânirea hunicã a premers astfel statele medievale de stepã. în prima jumãtate a domniei sale. astfel 280 cã Theodosius al II-lea a fost silit sã le acorde considerabile subsidii anuale. Bleda. scoase definitiv Armenia din sfera orientalismului. silindu-i pe vizigoti. pp. unde se plasa . administratã de functionari trimisi de la Ctesiphon334. Nãvãlirea hunilor în Peninsula Balcanicã. Sirmium si Naissus) sã sileascã autoritãtile de la Constantinopol la un tribut de 2100 livre de aur. chiar pe teritoriul Imperiului. sã solicite instalarea la sud de marele fluviu. în asemenea împrejurãri. prigonirea crestinilor se va relua. acesta din urmã consimtea sã-i plãteascã un tribut anual de cel putin 350 de livre aur pentru ca avansul amenintãtor al hunilor în unele directii ale Peninsulei Balcanice (ajungând în Thracia si chiar în Grecia continentalã. cit. ceea ce înseamnã cã era vorbitã de o populatie din regiune. [Sãvârsitã de mâna unei cãpetenii hunice de la nord de Dunãre. înteleasã de mai multe etnii. care la mijlocul ultimului deceniu al veacului al IV-lea trecuserã prin pãsurile Muntilor Caucaz. tocmai în partea de rãsãrit. cu titlu de arierate. dar ea nu aduse nici o schimbare teritorialã si nu avu lungã duratã. Imperiul cunostea. 424-425. Disputele religioase. e. Se încheie pacea pe o sutã de ani. op. Hunii supuseserã pe alani si triburile germanice întâlnite la nord de Marea Neagrã si de Dunãrea de Jos (ostrogoti. rãmânând singur stãpânitor. Asaltat de primejdia barbarã din exteriorul. în primul sfert al veacului al V-lea. Nestorianismul si mono-fizismul. în rândurile cãrora crestinismul de orientare arianã fãcuse progrese rapide si considerabile. Apogeul puterii hunice a fost atins sub regele Attila (434 . heruli.453). în care limba latinã continuã sã reprezinte o „lingua franca". 281 NICOLAE BANESCU f. cu urmãri deosebit de periculoase pentru stãpânirea romanã. Attila a cârmuit împreunã cu fratele sãu mai mare. 279 în ordinea moralã însã literatura de traduceri sprijinitã de Bizant.în nordul Armeniei bizantine. ba chiar si Asia Micã. pe care 1-a asasinat. jefuind teritoriile nord-estice ale Imperiului. cãrora li se adãugau initial alte 4000 de livre. dupã ce au pus mâna pe Ratiaria. legând-o de civilizatia greco-romanã.

Geschichte derHunnen. I. Varady. 336 [Hesseling. mai ales . sustinea cã în toatã viata sa de pe pãmânt Christos a rãmas Dumnezeu. Excomunicat de cãtre un sinod patriarhal (448).v.. Rod al scolii din Antiohia. Nestorios venea din cercul teologilor din Antiohia. fãrã nici un amestec cu 335 [Franz Altheim. A History ofAttila and the '' Huns. L. s. pe care scoala din Antiohia îl considera drept omul nãscut dintr-o simplã femeie. ca prim val care marcase aceste dispute în veacul al IV-lea.A. p. dar care prin virtutiile sale se dovedise vrednic de a se uni cu Verbul dumnezeiesc. Maenche-Helfen în BZ.. adversari Bisericii din Alexandria. însotit de majoritatea migratorilor germanici trecuti la crestinism. Thompson. urmasul faimosului Kyril al Alexandriei (412-444). Papalitatea nu s-a lãsat însã sedusã de succesele doctrinare ale scaunului alexandrin. escaladarea celui de-al doilea val al disputelor cristologice. Ed. sau monophysitã. „tâlhãresc" („brigandajul de la Ephes". Paris. cât si cea de a doua. tluri în EPLBIP. Dogmaticii secolului al IV-lea au provocat o vie discutie privitoare la christologie. 1969-1975. Berlin. Produs al scolii din Alexandria.\ cism. 5 voi. 288. august 449). 60 (1967). disputele vizau natura lui Christ. sustinând cã Mãria era doar mama lui Christos („Christotokos"). voi. 1948. Vasiliev. Atât prima doctrinã. G. I-a. arianismul. p. convocat de cãtre Dioscor. 282 firea omeneascã. 1948. Le monde byzantin. mai rationalistã. alte ti. De aceastã datã. Oxford. asa cum fusese ea definitã prin Conciliul de la Niceea. declar-ându-se de acord cu sinodul de la Constantinopol. E. unde a supravietuit pânã în zilele noastre. a fost sustinutã la Constantinopol de arhimandritul Eutyches. Athena. încetase de a mai reprezenta o chestiune de primã importantã pentru statul roman. Histoire de l'Empire byzantin. Essai sur la civilisation byzantine. elev al lui Theodor din Mopsuestia. Biserica din Alexandria vedea însã în cele douã naturi ale lui Christos. Ea nega calitatea de „Nãscãtoare de Dumnezeu (Theotokos) a Maicii Domnului. Brehier. Nestorios a avut adepti care i-au dus învãtãtura în Persia sassanidã. mult mai aplecatã spre misti. a Il-a. a fost condamnatã de cãtre al treilea Conciliu ecumenic de la Ephes (431). unde avea sã moarã mai târziu (451). 24. 41-69 si resp.. III. care 1-a condamnat pe Eutyches (448). acesta a fost însã reabilitat în anul urmãtor de cãtre un sinod ulterior. 61 (1968). voi. I (Vie et mort de ' Byzance). A. a celor douã persoane si douã naturi. 18]. numai omul s-a nãscut în Christos din Fecioara Mãria si numai el a suferit pe cruce. 100-101. E. care obtinuse la Ephes condamnarea lui Nestorios. Write si O.centrul sãu vital. Dos letzteJahrhundertPannoniens. Tomul papei Leon I era de fapt o scrisoare dogmaticã adresatã patriarhului Flavian de la Constantinopol (Epistola dogmatica ad Flavianum). Exilat la început în regiunile unde Imperiul se învecina cu lumea arabã. Antiohienii sustineau prezenta a douã naturi deosebite în Christos. 376-476. p. 1932. conform pãtrunzãtoarei remarci a Sfântului Grigore de Nyssa336. una desãvârsit divinã si alta desãvârsit umanã. apoi patriarh de Constantinopol în perioada 428-431. convocat de noul împãrat Marcian si soldat cu un mare triumf al ortodoxiei]. 1998. A. învãtãturã sustinutã de Nestorios. „Attila". . voi. prin care s-a pregãtit condamnarea monophysismului de cãtre con-ciliul de la Chalkedon (451). având si sprijinul papei Coelestinus. 1969. 270-276. Paris. doctrina naturii unice a lui Christ. fie ele chiar si din cele mai putin potrivite. Dupã aceastã conceptie. p. în vreme ce scoala din Alexandria. discutii pasionate de dogmã purtându-se în Capitala bizantinã pretutindeni si în toate situatiile. p. creind o bisericã de sine stãtãtoare si rãspândindu-i doctrina pânã în China si Extremul Orient. puneau în pericol dogma întrupãrii. unde 283 NICOLAE BANESCU se sustinea cã si dupã întrupare trebuie sã distingem douã naturi perfecte în unica persoanã a lui Christos. iar papa Leon I (440-461) a elaborat celebrul sãu Tom doctrinar. p. L. apoi în Egipt. Dar controversele religioase nu încetaserã câtusi de putin n interiorul sãu. Amsterdam. ed.

în editia datã de el operei lui Finlay (Oxford. History. Biserica fãcuse o concesie acestei înclinãri a multimii. râvneau la suprematia Bisericii orientale. ocupã locul unde se afla templul lui Poseidon. Tot astfel. II. numit Al Treilea Sinod Ecumenic339. ca nimeni sã nu o mai numeascã pe Mãria „Nãscãtoare de Dumnezeu". numele acelor temple. Kyrillos. în legãturã cu existenta anterioarã a unui templu pãgân închinat Zeitei-Mame. Hefele . 287-377. Ei aveau o mare autoritate asupra clerului si aflau în cãlugãrii numerosi din mãnãstirile desertului o armatã credincioasã si fanaticã. în predicile sale. la Niceea.. dar el îsi aflã mai ales un mare dusman în Kyrillos. deci. ceea ce produse agitatie în populatia capitalei. Candidianus reprezenta la acest Sinod pe împãrat si el avea ordin a 339 [C. care. la 7 iulie 431. i. Astfel se întruni.T. dar nu reusi. 337 Bury. patriarhul Alexandriei. împãratul îi imputã cã seamãnã discordia în Bisericã si în familia imperialã si-i fãcea cunoscut cã va aduna un Sinod. sunt instructive faptele semnalate de Rev. în rãspunsul cãtre patriarhul de Alexandria. sfântul rãzboinic. Camelot. divinitãtile feminine. în conflictul cu Nestorios. cãci Mãria a fost un om si dintr-un om nu se poate naste Dumnezeu. Sfântul Athanasios avusese un rol însemnat în victoria credintei ortodoxe asupra arianismului. de obicei. care sã punã capãt discutiei. Ephese et Chalcedoine. pentru aceastã multime. el nu se sfia a o numi „Nãscãtoarea lui Hristos". om foarte ambitios si autoritar din punct de vedere dogmatic. 1877). voi. p. Disputele religioase ale veacului al IV-lea dãduserã Bisericii metropolei egiptene un mare prestigiu. atotputernicã la Curtea lui Theodosius. lãsând Sinodului deplinã libertate de a decide. dând o însemnãtate deosebitã cultului mamei lui Dumnezeu.] 285 Nestorios îsi atrase dusmãnia pioasei Pulcheria. P. gelosi pe rivalul lor de la Constan-tinopol. 372-37333s p 424_ n.având un fond comun de superstitii. Anastasios. sustinând cã cele douã naturi formeazã o unitate indivizibilã. Tozer. în predicile pe care le tinea. 1907. Augustei. sustinând cã expresia ©eoroKog e sacrã prin traditie si christologia antiochianã desparte cele douã naturi ale lui Christos. Paris. Pe locul unui templu al lui Asclepios e o bisericã a Sfintilor Anargyri (Cosma si Damian)338. El ne aratã cã mai mult de opt biserici în Attica au fost clãdite pe locul templelor pãgâne si numele dedicatiei lor amintesc. era un dusman înversunat al christologiei antiohiene si. templul zeitei Ilithya este acum biserica Panaghiei Blastike (a Fecunditãtii). Pulcheria era de pãrerea lui. cu care convertitii erau obisnuiti. De acest prestigiu se foloseau patriarhii Alexandriei. El scrise la Constantinopol împãratului. pp. patronul marinarilor. OeoroKog.H. Nestorios cãutã sã-i abatã pe credinciosii sãi si clerul de la veneratia exageratã care-i fãcea sã o socoteascã pe Fecioara Mãria „Nãscãtoare de Dumnezeu". XpiaioTOKog. fatã de popularitatea ce o avea în lumea pãgânã cultul zeitei naturii. adus cu el din Antiochia. Paris. o bisericã a Sfântului Nicolae.supranaturalul si dãdea precãdere naturii divine a Mântuitorului. proclama. Histoire des conciles. Sinodul din Efes. Leclercq. cãutã sã dividã familia imperialã. dar Theodosius si Eudokia spijineau pe Nestorios. Mãria înlocuia. I. Pulcheriei. [o constatare asemãnãtoare se poate face si pentru biserica Sfintei Fecioare sau a Maicii Domnului de la Ephes.cum observã atât de just Bury . O legiune de sfinti si martiri înlocuiau vechea legiune a zeilor si eroilor337. templul lui Tezeu e închinat Sfântului Gheorghe. Caracteristic este cã altarul celor 12 zei e înlocuit printr-o bisericã a celor 12 Apostoli...F. H. Fãrã a astepta . 286 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN se abtine de la orice manifestare. '\ 284 Crestinismul îsi deschisese larg portile credintelor si cultelor similare. toate religiile . în privinta adaptãrii credintelor si ceremoniilor pãgâne la obiceiurile crestine. Un preot. 1962].

îl excomunicarã si-1 depuserã pe Kyrillos si pe mitropolitul Memnon de Efes. prezidat de Candidianus. 340 [Epistola dogmatica ad Flavianum a papei Leon I a fost invocatã si mai târziu ca document cu valoare dogmaticã de cãtre papalitate. programe. disputând asupra unor formule dificile si de atâtea ori zadarnice. Slãbiciunea împãratului nu putu impune cu autoritate o solutie crizei ce frãmânta Biserica si luptele continuarã. în Arabia. La insistentele sale. retras la Antiochia. raporturile Bisericii si Statului în Imperiul bizantin si-au avut rolul lor în aceste dezbateri religioase541. împãratul îl sacrificã pe Nestorios si aprobã întoarcerea în Scaun a lui Kyrillos si a lui Memnon. cu numele de „sinodul briganzilor". aparitii politice si cã antipatia veche si profundã a Egiptului si Siriei semite împotriva lumii grecesti si a capitalei sale. Papa Leon I cel Mare aprobã. profesând doctrina doketismului (dupã care natura de om a lui Christos e numai aparentã). De altã parte. arhimandritul Euthyches din Constantinopol. dar urmasul lui Kyrillos. printr-o formulã ce proclama „unirea fãrã amestec a celor douã naturi ale lui Christos". se declararã singurul Sinod îndreptãtit si. 288 Flavian muri pe drumul exilului. Nestorios. deveni inoportun patriarhului loan. mãsura colegului sãu. Kyrillos deschise Sinodul si 200 de episcopi îl judecarã pe Nestorios si-1 condamnarã ca eretic. la începutul domniei lui Iustin I (518-527). Nestorios fu exilat. Aceastã formulã fusese definitã de papa Leon I tocmai în scrisoarea dogmaticã adresatã patriarhului Flavian de la Constantinopol]. socotind cã natura umanã a Mântuitorului se pierde în natura divinã. excomu-nicându-1 si depunându-1 din Scaunul sãu. Constantinopol. a clerului si populatiei agitate de cãlugãrii lui Kyrillos. cu episcopii sirieni si se adunarã în contrasinod. în 436.sosirea lui loan al Antiohiei si a legatilor papei Coelestinus. în cursul acestor tratative. . ca eretici. care a trecut în istorie. Dioskoros. în acelasi timp. Diehl. sub influenta celor din jurul sãu. Theodosius al Il-lea pãrãsea aceastã lume. numitã si „theopaschitã". ca atare. Aceste delicate. Dar. un nou sinod la Efes. au pus în circulatie o nouã formulã de conciliere între ortodocsi si monofiziti. care avea propria ei formulã de împãcare si avea tot interesul sã o promoveze. se declarã pentru cel pedepsit. Slabul împãrat întãri asemenea decizii. Câteva zile mai târziu. fu pedepsit de patriarhul Flavian. Dar. trecurã de partea lui Kyrillos. aceastã formulã n-a obtinut însã sustinerea din partea paplitãtii. o singurã naturã divinã). sosi loan al Antiohiei. Un partizan al teologiei alexandrine. tot atât de ambitios. Era un nou triumf al Egiptului si el va da extensie doctrinei cunoscute sub numele de monofizitism (juia tpvcrig. proveniti adicã din Scythia Minor. unde fostul patriarh muri în anul 451. la 28 iulie 450. la Petra. 287 NICOLAE BANESCU care atribuia naturii divine a lui Christos precãderea. Theodosius al II-lea adunã. care-1 influentarã pe împãrat. printr-o scrisoare dogmaticã340. subtile chestiuni religioase au tulburat adânc linistea si autoritatea Statului bizantin în secolul al IV-lea. îsi fãcu drum un nou curent religios. O mare teroare se dezlãntui împotriva lui Flavian. a gãsit bucuros în aceste certuri prilejul de a se manifesta". ca o reactie împotriva nestorianismului. cum observã atât de just Ch. Acesta îi ceru lui Nestorios sã abdice. cãlugãrii „sciti". la 8 august 449. Un an mai în urmã. veniti si ei. dupã expresia papei Leon I. dar Kyrillos stiu sã cumpere prin gratificatii si daruri de tot felul pe functionarii palatului. depus împreunã cu Ibas de Edessa si Theodoret de Kyrros. care ajunsese la întelegere cu Kyrillos. Legatii papei. Pulcheria îl decise în urmã pe fratele ei a-1 transfera într-o oazã din Thebais. Candidianus a raportat lui Theodosius în favoarea lui Nestorios. spre exemplu în cursul tratativelor de împãcare care au pus capãt schismei akakiene dintre Roma si Constantinopol. unde se bucura de popularitate. în Biserica Alexandriei. în vremea papei Hormisdas (514-523). confirmã si depunerea pronuntatã de minoritate împotriva lui Kyrillos si a lui Memnon. nu trebuie sã vedem în ele numai certuri de teologi. ci „sub aparentele religioase pare cã se ascund interese.

Diehl. 1926.lãsând ur-'masului sãu sarcina grea de a concilia pãreri atât de neîmpãcate. lângã Capitoliu). Paris. Fundatia lui Theodosius al II-lea. Domnia lui Theodosius al II-lea ne-a lãsat si o culegere a constitutiilor imperiale. în 425. Notes et remarques sur en290 Crearea catedrelor de limba greacã si numãrul mai mare al retorilor greci aratã rãspândirea pe care o avea aceastã limbã în capitalã si în provinciile din Orient. Ea primea acum o nouã loviturã.] <> •> 291 tiile de la Hadrian pânã la Diocletian (294). un edict prin care întemeia Universitatea din Constantinopol. de care adesea se simtise nevoia. p. care au reorganizat-o de mai multe ori în cursul veacurilor. atinsese în chip serios prestigiul acestui înalt învãtãmânt. 289 NICOLAE BANESCU în ce priveste învãtãmântul superior. în secolul al IV-lea. [O serie de aspecte au fost reluate de cãtre P. 3 retori (ora-tores) pentru învãtãmântul în limba latinã si 5 retori sau sofisti (. Ch. L. Theodosius dãdea acum acestui învãtãmânt o organizare care-1 consolida. de France. din care se împãrtãsea entuziast tinerimea din toate provinciile imperiului. G. Die hoheren Schulen von Konstantinopel im Mittelalter. se alcãtuiserã douã culegeri juridice: una. g.300). 82 si urm. menitã a avea un rol însemnat în viata intelectualã a imperiului. cap. Strãmutarea capitalei imperiului în orasul întemeiat de marele Constantin atrãsese aici o multime de retori si filosofi. prin Universitatea orânduitã de Theodosius al II-lea la Constan-tinopol. Die Kaiserliche Universitãt von Konstantinopel. 1971 si P. Se înfiinta apoi o catedrã de filosofic si douã de drept342. fixând numãrul profesorilor la 31. Lemerle. era intitulatã Codex Hermogenianus. Triumful crestinismului. promulgate izolat. punând în fruntea ei învãtati celebri prin vasta lor eruditie si prin activitatea ce au desfãsurat-o. cealaltã. înainte de Theodosius. i42 Vezi Fr. iesitã probabil din îndemnul acestuia. Organizarea învãtãmântului superior la Constantinopol. „Byzantion". în secolul al iV-lea. purtau un costum special si formau o asociatie. în ultimii ani ai acelui secol. cuprinzând constitutiile de la sfârsitul secolului al . compusã sub urmasii acestuia. ei primeau acum onorarii de la Stat. accentul cãzând însã asupra unei perioade istorice ulterioare. împãratul publica. Brehier.sophistae) pentru cel în limba greacã. Materiile predate de ei erau: gramatica. zdruncinase la rândul sãu mult viata intelectualã a metropolei elenismului. Presses Univ. Fuchs. ceea ce pricinuia neajunsuri pentru jurisconsulti. Speck. IV. Invazia pustiitoare a lui Alaric. Leipzig. cuprindea constituseignement et culture ã Byzance des origines au X-e siecle. Codex Theodosianus. nu se mai pãstraserã sau cãzuserã în uitare. Codex Theodosianus. dreptul si filosofia. cu vaste sãli de studiu (în bazilica theodosianã. Profesorii furã opriti de a mai da lectii particulare. 21-22. Multe constitutii. retorica. ea s-a ridicat însã iarãsi. Le monde oriental. unde catedrele vestitilor sãi retori si filosofi aveau atâta rãsunet. Le premier humanisme byzantin. Edictul stabilea 10 profesori de gramaticã pentru limba latinã si 10 pentru limba greacã. prin grija marilor suverani. care initiarã. în timpul domniei lui Theodosius al Il-lea s-au realizat douã lucruri de mare însemnãtate pentru civilizatia bizantinã: întemeierea Universitãtii din Constantinopol si publicarea unei culegeri a edictelor imperiale sub numele împãratului. ca mai înainte în atâtea mari centre ale Orientului. adevãratul sãu centru în imperiu fusese pânã acum orasul Atena. cunoscutã sub numele de Codex Gregorianus. A fost deci nevoie a se remedia nesiguranta în aplicarea dreptului si. învãtãmântul superior. 3 (1926). s-a resimtit de multe ori de împrejurãrile grele prin care a trecut statul. Notes sur l'histoire de l'en-seignement superieur ã Constantinople. Marcais. din epoca lui Diocletian (c. Noua Universitate fu instalatã într-un loc special.

întrucât Theophanes ne spune cã basilissa a trimis dupã patriarh si Senat si a proclamat ca împãrat al romanilor pe Marcian. Decretele apãrute dupã publicarea Codexului furã numite novelle (leges novellae). la rândul lor. la cererea bulgarilor cãtre papa Nicolae I de a H se trimite „legile lumii". la începutul secolului al Vl-lea. parte la ceremonie. oferindu-i mâna pentru o cãsãtorie platonicã. a cãrui vizitã la Constantinopol. I. Patriarhul Anatolios a luat. pentru cãsãtoria sa cu fiica lui Theodosius. evitând a impune noi sarcini populatiei si iertând si rãmãsitele de platã. noul împãrat s-a dovedit un bun si energic suveran. atotputernic în domnia indolentului Theodosius. O . Theodosius al II-lea nu lãsase nici un urmas si. 292 mani ce. exprimând astfel unitatea imperiului. Problema religioasã: Sinodul de la Chalkedon. La 23 decembrie acelasi an. prin calitatea functiei celui ce încoroneazã. 130-131. Faimoasa Lex romana visigothorum. I. Introdus în Occident în epoca invaziilor ger343 Cu prilejul acestei vizite. Marcian s-a silit a înfrâna cheltuielile. Codex Theodosianus. . Primul sãu act a fost executarea lui Chrysaphios. împreunã cu Valentinian al III-lea.:•: 293 NICOLAE BANESCU Unii istorici au vãzut în Marcian întâiul împãrat bizantin încoronat de patriarh. îndatã dupã moartea fratelui sãu. împreunã cu surorile sale. dupã pãrerea unor învãtati bulgari. si Bury socoteste ca probabilã întelegerea împãratului Theodosius cu Pulcheria în privinta alegerii senatorului Marcian. redactat de legistii Romei Noi. Eudoxia.III-lea (296) pânã la 324. 4. Sub Theodosius al II-lea se simtea nevoia unei noi culegeri si împãratul hotãrî a se aduna într-un compendiu edictele împãratilor crestini de la Constantin cel Mare pânã la el inclusiv.. se alipi Orientului si Illyricum occidental (Pannonia si Dalmatia). examinând de aproape izvoarele. Pulcheria 1-a înãltat pe tron pe Marcian. multumind astfel si . în exercitiul puterii sale. Importanta acestui Breviarium în viata europeanã a veacului al IX-lea se vede si din faptul cã. Ensslin nu exclude posibilitatea ca augusta Pulcheria sã fi tinut locul celui ce încoroneazã3''6.A. acest Codex e împãrtit în 16 cãrti.. Amândouã aceste culegeri nu ni s-au pãstrat. Ea fu publicatã în Orient. conducerea jumãtãtii de est a imperiului trebuia sã treacã asupra colegului din vest.. t.sfârsitul lui ianuarie 457) a. History. de Theodosius al II-lea. în titluri (titult). Histoire de l'empire byzantin. la o întrunire a Senatului Romei vechi. E numitã si Breviarium Alariciamim. Ensslin. infirmã aceastã pãrere si aratã cã Leon I a fost de fapt cel dintâi împãrat încoronat de patriarh si încoronarea lui n-a fost. Politica internã. Codul theodosian e un izvor pretios pentru cunoasterea istoriei interne a imperiului în secolele al IV-lea si al V-lea. destinatã supusilor romani ai regatului vizigot. Codul. la moartea sa. n-au fost altele decât vestitul Breviarium^. a fost recunoscut în mod public344. în politica internã. 345 Vezi A. acesta a trimis regelui Boris (866) „legile venerabile ale romanilor". trebuia sã se aplice si în Occident. El a servit ca bazã legislatiei lui lustinian. El a cãutat a pune capãt sistemului de a se vinde functiunile administrative si a desfiintat impozitul numit follis. dar W. a înlesnit aceastã cooperare343. întronarea. dupã el. cu capitala sa Sirmium. spre a-si tine legãmântul ce-1 fãcuse. 344 Actele oficiale au fost date în traducere de Bury. la 15 februarie 438. ce apãsa asupra proprietãtii senatorilor. le cunoastem numai din fragmentele ce ni s-au transmis. nu e decât un rezumat al Codului theodosian. în ce-1 priveste pe Marcian. si nici o încoronare „bisericeascã". care. Redactat în limba latinã. a exercitat o mare influentã asupra legislatiei barbare. pp. Aceastã nouã culegere. dupã numele rezumatului publicat de regele vizigot Alaric al II-lea. probabil. împãrtite. 233-234. o legitimare. consacrânduse Bisericii. pp. dar aceasta cu greu ar fi ad-mis-o supusii Bizantului. Marcian (28 august 450. Vasiliev.

Roma veche îl sustinuse la început pe ambitiosul Cyril.. Theodosius al II-lea. spre a întãri acolo apãrarea. adoptând formula christologicã a lui Leon. 42 (1942). cit. expus la nãvãlirile barbarilor din acea regiune. 101-115. 296 . Prãbusirea stãpânirii bunice. Am vãzut de câte ori de347 Beck. în loc sã distribuie bani populatiei. împãratul a stiut sã ia o atitudine hotãrâtã. fãrã confuzie sau alteratie. odatã cu ridicarea lui Leon I în fruntea Bisericii romane.clasa înaltã a societãtii. Marcian a anulat si mãsura lui Constantin cel Mare. a respins în pustiu pe acei barbari. strâns legate de pãrerile condamnate de Sinod. acordând. în problema religioasã. supusi autoritãtii episcopilor. prin care acesta interzicea cãsãtoria unui sena346 Zur Frage der ersten Kaiserkronung durch den Patriarchen und zur Bedeutung dieses Aktes in Wahlzeremoniell. Sinodul recunoaste un Christos unic în douã naturi. Dupã deciziile Sinodului din 449. op. patriarhului de Constantinopol aceleasi privilegii ca si episcopului roman. 4. acesta permitândule a vizita insula Philae. Asiei si Thraciei547. situatia se schimbã radical. în ziua de 8 octombrie 451. Kirche. Printrun decret din 454. Acest sinod impuse o mãrturisire a credintei împotriva teologiei alexandrine. . iar cãlugãrii partizani ai celui depus. care-si impune de acum autoritatea în materie religioasã. împãrtise în douã provincia Thebais (de Sus si de Jos) si unise în aceleasi mâini puterea civilã si militarã a provinciei de Sus. Documentul acesta a fost numit mai târziu Tomul lui Leon. 294 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN tor cu o sclavã sau cu o femeie de conditie socialã inferioarã. a cãror actiune era în perfectã armonie. care agita atât de mult societatea. Blemmyi au încheiat atunci tratat cu imperiul. au fost înlãturate. Wurzburg. pp. comandantul acelei provincii sub Marcian. op. Nãvãlirea lui Attila în Occident. la frontiera de nord. La Chalkedon a triumfat. O mãsurã de interes obstesc a fost si aceea prin care hotãra ca. la frontiera de Sud a Egiptului. 30. Hotãrârile Sinodului avurã însã consecinte politice însemnate pentru Bizant: provinciile Orientului. adresatã patriarhului de Constantinopol.. cunoscuti sub numele de blemmyi si novadae. consulii trebuiau sã contribuie la reparatia apeductului orasului. pp. cãutând a restabili autoritatea compromisã a Statului fatã de Bisericã. 237-238. 33-34. Leon I primi favorabil protestul prelatilor condamnati în acel Sinod si rupse orice relatii cu Dioskoros. la Chalke-don. care nelinisteau tinutul. marile ambitii ale patriarhilor alexandrini. Iar Sinodul dãdu o loviturã si influentei Romei Vechi în 295 Orient.. Flavian. 349 Bury. Având acum concursul episcopului Romei Vechi. Atitudinea împãratului în politica externã. o actiune militarã avu loc. Theodoret si Ibas reintegrati în Scaunele lor. politica imperialã. p. proclamând douã naturi într-o singurã persoanã. Dioskoros fu depus. Marcian convocã al IV-lea Sinod ecumenic. în ce priveste politica externã. pentru a se ruga zeitei Isis349. V. 1947. Florus. se înstrãineazã tot mai mult de imperiu348. cit. Dar primejdia cea mare pentru imperiu erau acum. pp. 348 Vezi Charles Diehl.. prin canonul 28. n. hunii. de fapt. Sinodul de la Chalkedon a fost un triumf al papalitãtii. si BZ. întinzând jurisdictia sa în diecezele Pontului. într-o scrisoare dogmaticã. dar. Marele pontif luase atitudine împotriva ereziei lui Eutyches si. la începutul acestei domnii. diviziune sau separatie. b. râvnind la dominatia Orientului. el fixa doctrina întrupãrii Mântuitorului.

. Exasperatã de perspectiva acestei cãsãtorii. care locuiau la estul fluviului si o parte a francilor ripuari. pentru a se opune armatei confederale. sub cele trei cãpetenii ale lor. Attila trecu Rinul.l vastarã barbarii lui Attila provinciile din acele pãrti sub Theodosius al II-lea. la memorabila luptã de la Campus Mauriacus. 298 de la vizigoti si Avitus. skirii din apropiere. s-o scape de cãsãtoria nedoritã. pentru a protesta si a declara cã va veni sã impunã dreptul Honoriei la o împãrtire a imperiului. e silit a se opri. ostrogotii. Aceastã armatã formidabilã se revãrsã în provinciile belgice. Metz fu înconjurat si distrus. la începutul domniei lui Marcian. romanii îl gãsirã pe Attila puternic întãrit . y< 297 NICOLAE BANESCU Mesajul a sosit.. Attila. care-1 determinarã pe barbar a se arunca de astã datã asupra Occidentului. în primãvara anului 450. Când atinserã Rinul. bine vãzut la Curtea din Toulouse. sfãtuindu-1 a o da pe Honoria regelui barbar. de care împãratul putea fi sigur cã nu va unelti cu sora sa împotrivã-i. Datã cu o rarã îndârjire de ambele pãrti. Honoria recurse la protectia lui Attila. herulii. acum însã nu mai putea juca decât un rol sters si aceasta o irita. cu regele lor. vreo 20 de kilometri la vest de Troyes. Honoria trimisese inelul sãu pentru a arãta cã mesajul era autentic. pentru a porni asupra Occidentului si gãsi unul de ordin sentimental. Astfel se ajunse. probabil. bãtrânul suveran stiu sã rãspundã cu demnitate cã pensia vãrsatã obisnuit cãpãteniei lor nu putea fi socotitã ca un semn de supunere si se mãrgini a trimite lui Attila o ambasadã cu daruri. Theodemir si Widimir. ci si din fortele tuturor supusilor sãi germani. Aetius nu avea trupe cu care sã înfrunte nãvãlirea. om linistit. Attila. cerându-i sã-i vinã în ajutor. quazii. La începutul lui aprilie. Dar ajutorul cel mare îl astepta Bury. auzind de cele întâmplate. pp. fu trimis în misiune la Theodosius si izbuti. tinta lui Attila era Orleans. care-1 urmãrea de aproape. pentru tratamentul rusinos al fiicei sale. Regele vizigot Theodoric pieri în încãierare. op. 288-290. era o femeie ambitioasã. alanii. Marcian avu o atitudine plinã de energie fatã de ei. Ea începu la amiazã si tinu pânã noaptea. El gãsi prudent a se retrage si apucã drumul spre Troyes. burgunzii federati si celtii din Armoricum. Herculanus. Walamir. Dar Valentinian. fu îndepãrtatã de la Curte si logoditã cu sila cu un senator bogat. El se grãbi a-si ridica o armatã dintre barbarii federati ai Galliei: francii salieni. silindu-se a-1 stârni împotriva vizigotilor. lupta a fost un teribil mãcel. Erau gepizii. cit. li se adãugarã bur-gunzii. cãuta pretexte. ea avusese la Curte o situatie însemnatã. spre a-si reclama „tributul". furios. Justa Grata Honoria. îl executã pe Hyacinthus. în vara anului 451. înainte de cãsãtoria fratelui sãu. mai multe alte orase cucerite. Orientul scãpã de rãzbunarea regelui hun datoritã împrejurãrilor. Compromisã în relatii cu intendentul sãu. repudiate de Huneric. trimise o ambasadã la Ravenna. El o pretinde imperiului ca logodnica sa si cere ca jumãtate din teritoriile peste care domnea Valentinian al IIIlea sã fie predate ei350. cu ocazia unui incident de la Curtea lui Valentinian al III-lea. turingii. Când ambasadorii lui Attila se prezentarã. Ardaric. rugii din regiunile Tisei de Sus. dar Attila a preferat a-1 socoti o propunere de cãsãtorie. unii din ripuari. •. Hyacinthus. si Honoria scãpã numai prin silintele Placidiei. Cererea fu adresatã împãratului senior la Constan-tinopol si acesta scrise lui Valentinian. trimitându-i printr-un eunuc credincios. saxonii de pe Loire si alanii din Orleanais. o sumã de bani si inelul sãu. Curajul vizigotilor si strategia iscusitã a generalului roman îi zdrobirã pe huni. înainte de a ajunge acolo. în primãvara anului 451. Regele vandalilor trimisese multe daruri lui Attila. Armata sa era compusã nu numai din huni. cãruia îi plãceau formele. Se pare cã Aetius cu fortele sale si Theodoric cu vizigotii sãi sosirã la Orleans înainte de Attila si acesta nu îndrãzni sã dea asalt lagãrului lor puternic fortificat. A doua zi. sora lui Valentinian al III-lea. Genseric se temea de rãzbunarea lui Theodosius.

t. Appendix 26). care anevoie se poate întelege . Alte motive au hotãrât atitudinea neasteptatã a barbarului victorios: armata sa era bântuitã de boli si ea ducea si o mare lipsã de hranã.A. 4.sta culcat pe spate. ci. cãpetenia gepizilor. în lunga sa carierã. conduse în Panno-nia (454) coalitia acestor vasali — gepizi. obosit de vin si de somn scrie lordanes . Aetius îl lãsã astfel pe Attila sã scape cu restul armatei sale. Convinse deci pe Thorismud sã se întoarcã în grabã la Toulouse. El nu avea interes sã distrugã puterea hunilor. dar Aetius îl opri. Neugr. care n-a putut fi identificat. pe fluviul Nedao. Nu se cunosc consideratiile care au determinat aceastã subitã retragere. Jahrbucher". o adunare heteroclitã de popoare. 1933. fugãrit pânã în valea Dunãrii. Dupã întrevederea avutã cu Attila. 1-a sufocat". si. unde. pentru un tribut anual353.. praefectuspraetorio si Leon. n. Thorismud. dupã o rezistentã eroicã. acesta se retrage imediat din Italia. episcopul Romei. A. Marcian expe-die câteva trupe cu care Aetius nu putea risca o bãtãlie. X. Dingizech la nordul Dunãrii355. rugi. Macartney socoteste. de teamã sã nu cadã iarãsi sub jugul hunilor (The End of the Huns. în „ Byz. ostrogoti. Marcian's Gamble. fiul regelui Theodoric. curând dupã aceea. Ei venirã în lagãrul hunilor. lângã tãrmul sudic al lacului Garda. Ildico. în noaptea nuntii. Kohlfelder. 353 lordanes. Cum spune Bury (ed. 106 si urm. cel mai mic dintre fiii lui Attila.în dosul carelor sale.). multumindu-se a-i hãrtui pe huni. el se cãsãtori. . Hernac. pp. cã ei se întoarserã mai târziu în locurile lor si aceasta i-a silit pe goti sã caute refugiu pe teritoriul imperiului. la un an dupã expeditia sa în Italia (453). se aruncã de astã datã asupra Italiei. A Reassessment ofEastem Imperial Policy toward Attila. 9 (1984). dar negocieri începurã îndatã. 50). [R. Istoriei lui Gibbon. apucând pe o cale nenorocitã în gât. se folosise necontenit în favoarea imperiului. Imperiul sãu. cu o frumoasã germanã. Valentinian al III-lea nu avea armatã. 354 Bury. Ambasadori distinsi furã trimisi sã trateze cu barbarii: consularul Avienus. Getica. „American Journal of Ancient History". fiul mai mare al lui Attila. Italia a suferit greu de foamete354.si-1 ucise pe Ellac. S-a vorbit de o teamã superstitioasã a regelui hun. Drumul Romei era deschis. muri de o hemoragie. 54-691. viforoasa-i viatã. Ibidem. de care. Populatia Venetiei cãutã un azil în insulele Adriaticei352. 299 în anul urmãtor (452). '". 301 . asezãri în lagune au fost si în epoca preistoricã si în epoca romanã. 300 ÎSTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Cruntul rege al hunilor era ursit sã-si încheie. Vasalii germani profitarã de aceastã împrejurare. Nu voia. 291-292. 450-453. Trygetius. între numerosii fii ai lui Attila n-a fost nici unul care sã ia în mâinile sale cu energie mostenirea tatãlui. Convinse de asemenea si pe franci sã se întoarcã îndatã în tara lor351.la acest pãgân.cum observã Bury . heruli . Ardaric.L. n-a putut iesi pe cãile obisnuite. 355 C. cit. fratii i-ar putea contesta succesiunea la regat. în absenta sa. pe unde intrã în Pannonia. sub pretext de a-si reclama logodnica. sta gata sã dea asalt întãriturii. 295. Tânãra-i sotie a fost bãnuitã de aceastã moarte nãpraznicã. 352 Legãtura ce se face între fundatia statului venetian si invazia lui Attila nu are bazã istoricã realã. op. pp. Trecând Alpii lulieni. în acelasi timp. se prãbusi odatã cu el. în iarna anului 450-451. III. între Tisa si Crisuri. Aquileia fu nimicitã. op. care intrã în Pavia (Ticinum) si Milan (Mediolanum). pp. Attila se întoarse pentru a rãzbuna umilirea ce suferise. Toatã Italia de Nord cãzu în mâinile lui Attila. cãci. Intrat în tara sa. aprins de dorinta de a rãzbuna moartea tatãlui sãu. sã mãreascã prestigiul aliatilor sãi vizigoti. sângele ce de obicei îi curgea pe nãri nãpãdindu-1. Hunii fugirã spre Marea Neagrã. tinutã numai prin marea lui personalitate. „Pe când. XLII. prin interpretarea pasajului din lordanes (C.D. se stabili la extremitatea Scitici Mici.

1908. Influenta si prestigiul sãu se datorau mai cu seamã imensei sale averi. Eudoxia însã îl ura prea mult. Maximus fu înãltat pe tron. El urzi atunci alt complot. Gepizii si-au întins stãpânirea asupra Daciei. El purta o mare dusmãnie lui Aetius si. cu o micã gardã si însotit de Optila si Traustila. o constrânse pe Eudoxia sã-1 ia de sot si sã-si dea fiica. op. familia marelui Theodosius se stinge. skirii s-au asezat acolo mai departe. fiului sãu Palladius. A realizat acest lucru pe douã cãi: în primul rând. un general capabil si un dibaci mânuitor de oameni. în fata Noricului. Saint Severin apotre du Norique (453-482).dupã pãrerea lui Bury . si îndemnându-i sã-si rãzbune stãpânul. un nepretuit izvor în lupta cu dusmanii germani. fãrã a-i da timp sã se apere. la sfatul lui Aetius de a dezarma . pe când Aetius fãcea raport dinaintea suveranului.cu totul în interesul civilizatiei. în acelasi moment si de eunuc. pe lângã Alaric si Rugila. îl convinse pe împãrat de pericolul ce-1 ameninta din partea ilustrului general. dar intriga sambelanului fãcu sã nu reuseascã. care primirã un subsidiu de la imperiu si a asigurat ostrogotilor o asezare permanentã în nordul Pannoniei. Lecoffre. c.. Pe când Valentinian se ducea cãlare la curse. Contemporanii 1-au pretuit si 1-au lãudat foarte mult. desigur. si herulii în aceeasi vecinãtate. prin constanta ajutorare a generalilor romani cu auxiliari. acuzându-1 de trãdare si. Paris. Aetius apãrase tronul lui Valentinian al IIIlea 356 Bury. ca sã-1 rãstoarne pe tiran. stiind cã instigase la moartea sotului ei si. cãci stim cã Eudokia. ca federati ai imperiului. Cu moartea sa. Optila si Traustila. în Campus Martius. Atacat. p. Rugii îsi aflarã noi locuinte pe tãrmul de nord al Dunãrii. dupã o traditie poste -rioarã. trãgându-si sabia.. Petronius Maximus sperase sã obtinã locul de frunte alãturi de împãrat. Marcellinus îl socoteste magna Occidentalis reipublicae salus157. acesta sãri deodatã de pe tron. Pentru a-si consolida situatia. 300.Prãbusirea imperiului hun a produs o modificare fundamentalã în asezarea geograficã a barbarilor din regiunea Dunãrii. si în al doilea rând. cit. într-o zi. Aceastã întârziere a procesului dezmembrãrii. 1-a chemat pe Genseric. nevrednicul suveran 1-a ucis cu propria sa mânã. Consularul Petronius Maximus era pe atunci un mare personaj la Roma. Moartea lui Aetius. Apelul la Genseric avea si un motiv particular.... de care imperiul a avut mai multã teamã.s 302 aproape 30 de ani. 303 descãleca. Â. fosti partizani ai lui Aetius. nemaifiind nici un membru de sex bãrbãtesc al acestei familii. pe Eudokia. fu atacat de acestia si ucis. si-i cunoscuse bine pe barbari. A doua zi dupã asasinat (17 martie 455). cu el pieri cel din urmã sprijin al pãrtii de Occident a imperiului. Situatia gravã a Occidentului. Fãrã îndoialã. marele general fu ucis miseleste (21 septembrie 454).între skiri si rugi336. Marcian profitã de aceastã nouã asezare a barbarilor. ajutat de eunucul sambelan Heraclius.. Gelos de atâta glorie. prin controlul multora din popoarele germanice de est de dincolo de Dunãre. Asupra lui Aetius s-au exprimat multe pãreri. ridicat la rangul de Caesar. Cf.cum crede Bury . se nãpusti asupra lui. învãtatul englez a caracterizat foarte bine functia de mare însemnãtate pe ca a avut-o imperiul hunilor în istoria europeanã. >••-_ .. spre a-i tine în dusmãnie unii cu altii. în ziua de 16 martie 455. dacã nu-1 va suprima el mai înainte. EI a ajutat sã se întârzie întregul proces al dezmembrãrii germanice a imperiului roman. trãise ani de zile ca ostatic. a fost . care a fãcut sã se mentinã stãpânirea imperiului în tãrile destinate în cele din urmã a ajunge regate teutonice. Il-e ed. poate . îndatã ce ' Ibidem. la est. atrãgând doi ofiteri barbari. El pare a fi fãcut o aliantã cu gepizii. A fost. p 297. Baudrillart.

voi. bun prieten cu el. Multimea îl sfâsie apoi în bucãti (31 mai 455). Pulcheria murise mai înainte. Timp de 16 ani exercitã o autoritate pe care n-o avusese nimeni mai înainte. 303-316)]. Papa Leon I îi iesi înainte la porti.D. îl depuse pe Avitus. Le trisepiscopat du pa-triarcheMatthieu f (1397-1410). 5-9. fiul unui print suab.ostilitatea regelui vandal printr-o aliantã matrimonialã. ca federat si aliat. încetând din viatã la 27 ianuarie 457 (P. Pãrãsit de garda sa si de prieteni. care a clãdit o capelã specialã pentru a-1 359 Aceastã picturã e atribuitã Sfântului Luca. Marcian îsi începuse domnia la 25 august 450. cu putin înaintea mortii sale. Eudoxia si fiicele sale. Pe când iesea cãlare din oras. Acesta vine în Italia si Roma îl primeste. pretioase opere de artã furã smulse.Ea trãise o viatã de pietate si de multã caritate. Eudokia si 304 Placidia. recunoscut de urmasul lui Marcian. vandalii prãdarã Roma. în acest timp. p. 327. 30 (1972). câstigând o victorie asupra flotei vandale (456). fiind acceptat si de împãratul Marcian. sub numãrul 4). La sfârsitul anului 456. trimisã de cumnata sa de la Ierusalim359. V. se aflau printre ei. dintre care trei au fost închinate Maicii Domnului: una. târând dupã ei multime de captivi. între altele si de cãtre disertatiile canonice ale mitropolitului Macarie de Ankyra (cf. Croke. Oricum. stirea cã Genseric pornise cu flota stârni panicã printre populatia Romei si un exod general se produse. în prada imensã adunatã de jefuitori se aflau si odoarele de aur aduse de Titus de la templul din Ierusalim. p.. The Date and Circumatances of Marcian's Decease. Boli. dar nu reusi sã protejeze orasul împotriva jafului si violentei. el fu creator de împãrati în Occident. Majorian fu proclamat împãrat. Theotokos din Chalkoprateia (cartierul negustorilor de bronz). în cursul lungii sale conduceri. un individ îl lovi cu o piatrã în tâmplã si lovitura îl ucise pe loc. Saintjean de Lycopolis et l'empereurMarcien. adus de la Ierusalim în domnia urmasului lui Marcian. Se continuã astfel o traditie atestatã pânã la sfârsitul statului bizantin. în apele Corsicii. aproape de Sfânta Sofia. fusese promisã fiului acestuia. REB. alta Theotokos Hodegetria („care duce la Victorie"). Maximus se gândi sã fugã. Genseric intrã în Roma. fiind serbat pânã astãzi la data de 2 iule în calendarul ortodox. evenimentul este imortalizat de cãtre Sinaxarul constanti-nopolitan. 155. a ridicat la Constantinopol mai multe lãcasuri de rugãciune. . Palatul de pe Palatin fu scotocit peste tot. Un grandproces canonique ã Byzance an debut du XV siecle. Eudokia se cãsãtori acolo cu Huneric. regele lor. „Byzantion". un nobil si literat. a proclamat împãrat. Theodoric al II-lea trecu în Spania si-i zdrobi pe suevi. vandalii îsi încãr-carã corãbiile si se întoarserã în Africa. Aici se pãstra un vesmânt al Fecioarei. Bucuresti. care-1 numise generalisim. metodic. înteles cu un nobil roman. IV. Huneric. împãratul Marcian se stinse din viatã la sfârsitul lui ianuarie 457 si cu el dinastia lui Theodosius îsi încheie destinul358. 457. Trei zile mai târziu. Leon I. Dupã ce strânserã astfel toatã bogãtia publicã si privatã a Romei. potrivit altor opinii. Nãscut pe la anul 392. 48 (1978). înãltatã la Blachernae. la Toulose (9-10 iulie). 94 (1976). 360 [Adunarea sau depunerea Cinstitului Vesmânt al Maicii Domnului în Biserica de la Blachernai (sau Vlacherne) ar fi avut loc. care deveni episcop si în curând muri. pe Avitus. meritând elogiile 358 [B. si cea mai celebrã din toate. publicat si în FHDR. p. Theodoric al II-lea. 1982. stãpânea situatia. 305 Bisericii. Laurent. Orientul avu multã liniste în vremea în care Occidentul era nãvãlit din toate pãrtile de barbari. Timp de douã sãptãmâni. unde Ricimer. Devos. Ricimer. An. clãditã pe tãrmul de est al orasului si renumitã prin icoana Fecioarei. Singura fortã în Occident erau vizigotii. p. A. avea comanda supremã si. Dar nu era bine vãzut la Roma. în 453. Majorian. în vremea împãratului Leon I (457474). la l aprilie 457.

. S-a multumit deci cu rolul pe care-1 avea în acelasi timp. n. rptjSouvog TTJV ãtiav. 1). alegerea unui nou împãrat trebuia fãcutã de armatã si Senat. iar fiul sãu. dar reprezenta interesele germane (sotia sa era o ostrogotã). cu care apare la unii istorici. Cu stingerea dinastiei lui Theodosius. care veni la Constantinopol si cãruia Leon îi dãdu de sotie pe fiica sa Ariadne (466-467). Spre a neutraliza puterea lui supãrãtoare. cum aratã Bury (op. [W.T. plimbate pe metereze ori de câte ori Constantinopolul era asediat. Kaegi Jr. pp. 608. iar la Sfînta Mariaa din Chalkopratia. nu poate fi luat în sensul pe care posteritatea 1-a acordat marilor împãrati. era puternicã. Leon I îsi recrutã regimente din supusi indigeni si anume din isaurieni. sprijinit pe trupele sale germane. Pozitia lui. care servise ca domesti-cus sub Aspar362. rãzimatã pe germani si strãini. Aspar. avea atunci cea mai mare autoritate în armatã. 1989. Byzantium and tbe Decline of Rome. Bucuresti. Fiind arian si un barbar. Arda-burius. Pentru acelasi maphorion sau omophori-on. op.Referitor la acest aspect. Senatul n-a putut decât aproba 361 Cedrenus. si voi. în faptul cã. la 7 februarie 457. acela de a ridica împãrati pe care sã-i domine. Recrutarea trupelor de isau-rieni. 95]. . p. fiind. învestit cu rangul însemnat de patricius. patroana orasului. Ed. în acest scop.) apãrãtor al orasului. dupã încoronarea nepotului sãu (Leon al II-lea). cit. în amintirea unui cetãtean care a ajuns la mãrire în Statul roman365. Brehier. 31-48. Leon I„Thracul" (7/ebr. dupã întronarea lui Leon I. Sanctuaires de Byzance. în ultimele zile ale orasului. Princeton. în Italia. cit. Spincescu). întâiul împãrat încoronat de patriarh. p. n. Ebersolt. cum s-a mai spus înainte.] 309 aceastã alegere si Leon fu încoronat în palatul Hebdomon. a fost numit. 457. p. Ed. Aspar era un alan. 362 Supranumele de „cel Mare".. Pericolul german. ^OOVT). el îl alese pe Leon. cei doi Leon au fost deosebiti ca Aecov 6 /xeyag si Aecov 6 niKpoq. pentru a îndeplini ceremonia încoronãrii. Aceste relicve. Ricimer. 1994. Civilizatia bizantinã.E. la Bury. Situatia Lazicei. ns. 323. 44 si urm. centura Sa. ea fu îndeplinitã de patriarhul Anatolios363. privite ca un paladium (subl. 315-316. Nefiind un Augustus sau o Augusta. pp. nu se putea gândi sã urce pe tronul imperiului. erau 306 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN primi (77 ãjia aopog). 1968. fiindcã în copilãrie era cunoscut ca 6 /nxrpot Baaihevg. 307 m. v. 91. seful isaurian îsi schimbã atunci numele sãu neobisnuit în acela de Zenon. L. aveau o importantã imensã. 1921. un fel de Palîadium protector al capitalei360. iar aceastã manifestare exercita o influentã binefãcãtoare asupra moralului apãrãtorilor cetãtii" (în traducerea lui N. reînvia acum. El avea comanda de magister militum inpraesenti. împãratul îsi apropie în acelasi timp pe unul din conducãtorii lor. încoronarea. Brehier fãcea trimitere la J. (Bonn): ovrot 6 BacnAeug &pât fjv TO yevog. 363 Descrierea ceremoniei. dupã proclamarea noului împãrat. care a vãzut pentru prima oarã lumina tiparului la Paris în anii 1948-1950). 206 (cartea reprezentând traducerea româneascã a volumului al III-lea al sintezei „Le monde byzantin". scria cã „La Constantinopol moastele Fecioarei. .3febr. dupã Constantin Porphyrogennetos. vestiti prin vigoarea si vitejia lor. stiintificã. Paris. Suprimarea lui Aspar. Aceastã sacrã relicvã a fost pentru populatia Constantinopolului. URMAsII DINASTIEI THEODOSIENE.. Bucuresti. desi într-o formã mai putin violentã. DISPUTA ÎN JURUL DOGMEI CHALKEDONIENE 1. originar din Thracia361 si crestin ortodox. spre a fi deosebit de Arcadius. 474) a. Tot asa Theodosius al II-lea era numit „cel mic". Enciclopedicã. La Sfânta Mãria a Blachernelor se pãstrau giulgiul si tunica sa (maphoriori).T. I. numit Tarasi-kodissa364. magister militum per Orientem. atât de agresiv în timpul lui Arcadius. Acest titlu îsi are la el originea. p. Rãscoala si statul Asãnestilor.

> 310 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Leon I institui si un nou corp al gãrzii. p. în scurta-i domnie de patru ani.. voi.[Opinie sustinutã si de G. Paris. p. 316-320. Osnovnye napravlenija politiceskoj oppozicii pravitel'stvu Vizantii v 50 . Decomposition de l'empire (395-751) (în „L'histoire du Moyen Age". magister mili-tumper Thraciam. b. cit. care-i disputase imperiul lui Va-lens. însotit de putine trupe. El domni pânã în noiembrie 465. în fruntea imperiului fu pus un om obscur. astfel. bibliografia privitoare la Aspar si la fiul sãu Ardaburius existã în EPLBIP. dupã care Leon I îl trimite ca împãrat pe Anthemios. în lipsa lui. op. el a dat o legislatie însemnatã. Leon I. . unde se hotãrãste distrugerea lui Aspar si a familiei sale (471). t. Ostrogorsky. Noul Caesar a fost logodit cu Leontia. III. . 2. cãci îl întâlnim întâia oarã în domnia lui. cit. p. Când se întoarse în Italia. p. n. 20 (1983). . cf. fiica lui Marcian. a trecut în Spania si a voit sã se îmbarce pentru recuperarea Africii. Dar flota romanã fu capturatã si proiectul sãu zãdãrnicit. cum sugereazã Brooks: "nãscut din Rusumblada". 311 în acest timp. 252 si resp. la l aprilie 457. 1928.. EnsslinJ 3M 'Poucro'DjLijSAaSeroTou (Candidus. când muri. 36. •' . p. Anagast. ocupat cu expeditia în Africa. Gobazes se declarã supus imperiului. unde a suprimat un periculos brigand. Caesarul Patrikios a fost numai rãnit. dupã câteva zile. ••-• . Geschichte des spãtromiscbem Reichhes. Rãzboaiele cu vandalii si ostrogotii. 150]. A. 529-534. Aspar nu putea vedea cu ochi buni aducerea în capitalã a trupelor de isaurieni si a sefului lor. care se temea de el si. a plecat în Isauria. 29-30. putea fi . nu 1-a putut ajuta si. descendent al lui Proko-pios.«. . înãltând la rangul de Caesar pe fiul-sãu Patrikios (469-470). Situatia în Occident. împãratul a împlinit o veche promisiune fãcutã lui Aspar. vãrul lui Iulian. III. a fost un împãrat de seamã. W. 1928. în primii ani ai domniei. 1923.B. în 461. iubitor al binelui public. Cf. Primindu-1 apoi la Constantinopol. I. El a încercat. LRE. p. Kozlov. sã-1 asasineze pe acesta. Viena. I. Pfister et Ganshof. 363 Vezi F. V v. p. op. ADSV. A urmat un lung interregn de doi ani. Majorian. împãratul a cãutat sã linisteascã multimea. I-er). declarând cã Patrikios era gata sã treacã la adevãrata credintã. Brooks. p. i'"*> 312 capitat368. . între Genova si Pavia fu învãluit de oamenii lui Ricimer. 90. Indakos. Fatã de barbari a avut o atitudine energicã: a pacificat Gallia. devotat împãratului.. p. a produs o revoltã generalã la Constantinopol si manifestatii zgomotoase au avut loc la Hippodrom. E. pentru a fi opusi mercenarilor strãini366. Londra. E probabil sã fi fost recrutati dintre isaurieni. ed. 473. amenintã cu rebeliunea. Athena. un german. o interventie în Lazica îl sili pe regele Gobazes (sau Goubazes) sã abdice în favoarea fiului sãu. autoritatea în Lazica fu pierdutã. Excubitorii. Trimisi ai Curtii îl conving sã renunte la întreprinderea sa si el pretinde cã a fost instigat de Ardaburius. Histoire de l'Etat byzantin. numit magister militum per Orientem. Dar ridicarea unui arian la un rang recunoscut ca o treaptã spre tronul imperial. Leon I a fost stigmatizat cu porecla de makelles (mãcelarul)367. Libius Severus. Când Zenon. Stein. 82 si urm. pe când se afla în Thracia pentru a respinge o nãvãlire a hunilor. 366 Bury. p. Constantinopolul nu-1 recunoscu. fiica mai micã a împãratului. par Lot. Bury. Lot. The Eastern Provinces. voi. de367 (J. 471. ales în Pars Occidentalis. Alesul era cãsãtorit cu Euphemia. voi.. Pentru aceastã faptã. cu soldati de-ai lui Zenon. Bunicul sãu fusese vestitul Anthemios din timpul adolescentei lui Theodosius al II-lea.nacale 70-h gg. în fata atâtor intrigi. p. 1998.< 365 Hodgkin. Aspar si Ardaburius au fost ucisi de eunuci în palat. Zenon se întoarce în grabã la Constantinopol. 318. Bonn). dar fiind atacat de Peroz al Persiei (468).

în marea bãtãlie din Campus Mauriacus. Widimer372. Croatia de Nord între Drava si Sava. în loc sã loveascã imediat Carthagina. pentru a-i nimici pe vandali. dacã nu poruncitã. Oxford. III. pentru a nu întãri pozitia lui Leon printro victorie atât de mare. sub influenta Verinei si a lui Aspar. Leon I avu de lucru cu ostrogotii. impusese aceastã numire. cu care era logoditã înainte de cucerirea Romei. 10-11. Ei au luptat cu credintã sub stegurile lui Attila. t. 37-40. în care acesta a putut scoate altã flotã si ataca prin surprindere. 1877. el trimise la Constantinopol pe Eudokia si Placi-dia. care avea sã joace un rol atât de mare în Italia. Cea din urmã se cãsãtori acolo cu senatorul Anicius Olybrius. lordanes nu e clar în descrierea împãrtirii acestei provincii între frati. cu fortele italiene.F. împrãstiind flota lui Genseric în apropierea Siciliei. Marcellinus. I. Noul ales sosi în Italia si fu proclamat împãrat în ziua de 12 aprilie 467. 313 Expeditia fu organizatã pe o scarã vastã (468). Sava si Dunãre. spre a dezarma Orientul. care încercaserã a se întoarce în locurile de 371 Italy and her invaders (476-535). scuturând jugul hunilor si umplurã golul lãsat de ei în Pannonia. Tozer. nimicindu-i jumãtate din flota imperialã. dupã moartea puternicului suveran hun. . Basiliskos fugi cu restul flotei în Sicilia si de acolo la Constantinopol. presupune cã aceastã diviziune a puterii a fost încurajatã. Decline and Fãli. Verina. Widimer (Widemir) si Thiudimer (Theodemir). IV. fiica lui Anthemios. cea mai costisitoare si mai puternicã întreprindere navalã pe care au pregãtit-o romanii: flota numãra nu mai putin de 1113 corãbii369. s-a oprit într-un port. Ei apar împãrtiti în trei grupe. iar triunghiul de nord-vest. dar Basiliskos. sotul Placidiei. pp. Walamer a ocupat Slavonia. ed. Theodoric. Thiudimer. Walamer. între lacul Pelso. un om incompetent si nesigur. a Il-a. o lungã regiune între Dunãre si lacul Pelso (Platen See. History ofGreecefrom its conquest by the Romans to thepresent time. la oarecare distantã si a dat câteva zile lui Genseric. H. Cu ei puterea regalã e întâia oarã divizatã la goti si T. 1896. Dupã Hodgkin. ed. fratele sotiei sale. în unire cu fortele Italiei si Dalmatiei. în pretioasa-i operã asupra nãvãlitorilor Italiei. Oxford. ostrogotii îsi dobândirã neatârnarea. Dar regele vandalilor rupse în curând pacea cu Orientul. avea un fel de suprematie asupra fratilor sãi mai tineri371. se nãscu tocmai în momentul în care Thiudimer primea vestea biruintei lui Walamer asupra hunilor. candidatul lui Genseric. si devasteazã tinuturile de la Dunãre pânã în Thessalia. t. care se revãrsarã din Pannonia în imperiu . Vandalii amenintau astfel comertul Mediteranei. de Attila. Acest consimtãmânt a fost asigurat prin cãsãtoria barbarului atotputernic cu Alypia. Cel mai mare dintre frati. pentru a fi opus lui Olybrius. ca sã aducã natiunea într-o stare de slãbiciune si dependentã. flotele sale debarcau si prãdau. Bury. în 467 el fãcu o incursiune în Peloponez. Finlay. sub trei frati din neamul regesc al amalilor: Walamer. magister militum Dalmatiae. Din nefericire Leon. a fost atribuit fratelui mai tânãr. el s-a retras la Herakleia370. 369 G. Heraclius si Marcellinus siau executat fãrã dificultate misiunea. Planul era sã-i atace pe vandali din trei pãrti: Basiliskos avea sã meargã direct la Carthagina. Cãtre sfârsitul domniei sale. Diplomat. fãrã care nu se putea nimic în Occident. generalul Heraclius cu fortele Egiptului avea sã debarce în Tripolitana si sã meargã pe uscat asupra Cartaginei. Genseric relua ostilitãtile contra Italiei. 314 Am vãzut cã. Balaton). Gibbon. Mai trebuia însã si consimtãmântul lui Ricimer. trebuia sã-i atace pe vandali în Sardinia si apoi sã se uneascã la Carthagina cu ceilalti. dupã lupta de la Nedao. p 178. Edw. Leon I se hotãrî a porni o actiune decisivã. dar. Urât de populatie. Hodgkin. puse în fruntea ei ca sef pe Basiliskos.deci considerat un reprezentant al familiei lui Theodosius. împãratul Marcian îi admisese ca federati. ed. Aspar. pp. luptarã la Nedao.

76. Au avut apoi lupte cu suevii. fiul lui Triarius. supranumit Strabo (Sasiul). cum presupune Hodgkin. Theodoric se pregãti îndatã pentru întâia sa faptã de arme.. omnino flo-rentem cum suis. Bine înzestrat.. Strânse în jurul sãu o trupã de vreo zece mii de oameni si se strecurã. p. pe Theodoric. în timp ce Amalii erau lãsati în sãrãcie si dispret374. n. Walamer. acest copil s-a fãcut repede iubit de Leon I.372 Ibidem. rãzbunând moartea lui Walamer376. O parte dintre ei trecuserã mai înainte. fratii ostrogoti descoperã cã indemnitatea. 317 NICOLAE BANESCU rugii si sarmatii. 22-23. lângã lacul Pelso (Balaton). fiul lui Hunimund. 18-22. ei ridicã armele. în Spania. Suabia. strãbãtu Moravia si Boemia si îi lovi din spate pe suevi si pe confederatii lor alamanni. pe timpul când acesta era un simplu subaltern al patronului comun. ostrogotii au pãstrat cu credintã pacea. p. loc. întors de la Constantinopol. 376 Ibidem. Coborâtor dintr-un neam inferior. capturându-1 pe regele Hunimund si târând în sclavie mare parte din armatã. ca sã lãmureascã lucrurile.. Rãspunsul adus n-a fost multumitor. i-a atacat pe ostrogoti. fãrã nici o legãturã cu neamul regesc al Amalilor.. iarna. 373 Datã admisã în general pentru nasterea lui Theodoric. fiindcã era greu sã-i hrãneascã sau socoteau riscant a robi un popor asa de mare375. citat de Hodgkin. cu vandalii si alanii. 315 unde fuseserã alungati (454)373. op. cit. Leon I s-a vãzut silit a încheia pace cu ei (461). Aceastã mare confederatie fu învinsã de ostrogoti. Theodoric. Dupã un timp. fiul lui Thiudimer. Trecând Dunãrea. Indignati. cit. în 471.. pp. fãrã stirea tatãlui. 374 „Missa legatione ad imperatorem Walamir ejusque Germani. Ei au purtat unele lupte cu vecinii de la nord si est. Suevii cu care aveau acum de a face locuiau în coltul sud-vestic al Germaniei. au dat drumul fiului sãu si captivilor. jefuindu-le vitele. am vãzut. care trecu Dunãrea cu hunii sãi. ostrogotii îi bat strasnic si-i alungã din Pannonia. plãtin-du-le rãmãsita subventiei dintr-o datã si garantând-o pentru viitor. Pentru a prãda în imperiu. Ostrogotii i-au atacat noaptea în lagãr. 13. Acesta dãdu o luptã sângeroasã cu suevii si skirii care aveau o confederatie si cu gepizii. Thiudimer îl aflã acasã pe fiul sãu Theodoric. în legãturi de prietenie cu Leon I. 375 Hodgkin. o primeau de la Bizant. pe care sub eufemismul de strenuae sau strenae („dar de anul nou"). un tânãr de vreo 17-18 ani. 2). Ostrogotii. la rândul lor. nepotul sotiei lui Aspar. în regiunea cunoscutã azi sub numele de Pãdurea Neagrã. au trimis ostatic la Constantinopol pe cel mai în vârstã dintre mostenitorii Amali. drept garantie a fidelitãtii lor. vident Theodericum Triarii filium. Când se întoarse din aceastã campanie. Oamenii lui Walamer au recunoscut acum autoritatea lui Thiudimer. spre a rãzbuna înfrângerea suferitã. pp. nãvãlesc în Moesia si o devasteazã în lung si în lat. un copil de 7 ani. era în întârziere si trimit o ambasadã la Constantinopol. împãratul Leon I îl pusese în libertate. trimitându-i în patria lor. La Curtea din Constantinopol era atunci un sef got. aruncat de pe cal în timpul bãtãliei ce avu loc lângã Sava. încãrcat de daruri. se bucura totusi de prietenia Bizantului si îsi primea regulat onorariul anual. 316 Timp de zece ani. Acest got e probabil sã fi fost. Romanorumque amicitiis junctum et annua solennia consequentem et se tantum despici" (lordanes. smulgând Sirmium din mâinile regelui sarmat . atacati de Dingizech.. Ei erau amestecati cu ala-mannii. Dupã moartea lui Hunimund. aliindu-se cu skirii. s-au obligat a nu mai cutreiera regiunile din sudul Dunãrii si. suevii au fost nevoiti sã treacã peste ostrogoti. Thiudimer întreprinse o altã campanie. Când el era în vârstã de 7 ani. cât a stat Theodoric la Constan-tinopol. fu strãpuns de lãncile suevilor si lordanes afirmã cã ostrogotii au sters de sub soare numele skirilor. probabil pe la 470.

si el a compus un panegiric împãratului. Widimer porni în 473 cãtre Italia.. Alaric. Cunoscutul literat Sidonius Apollinaris fãcea parte din misiune. fiindcã servea interesele adversarilor. la îndemnul mamei sale. în 472 împãratul domnea la Roma. socotind Pannonia prea strâmtã pentru ei. galo-ro-manii cerurã protectia lui Anthemios. Monastir. luând avizul episcopilor din fiecare eparhie si-1 exila la Gangra. îl . Nu mult înainte de moartea lui Leon. în locul sãu fu numit alt Timotheos. Thiudimer trecu Sava cu o armatã considerabilã. îsi luã sarcina mai grea de a se stabili pe teritoriul Imperiului bizantin. apoi de acolo la Cherson. la 15 iulie 472379. care impuse sarmatilor de la frontierã neutralitatea. Tronul Romei fu ocupat de Glycerius. 75 de ani mai înainte. renuntând la demnitatea regalã. Pacificarea Galliei era o problemã tot atât de gravã pentru Anthemios cum fusese pentru Majorian. Patriarhul Proterios. ca mai puternic. dar. Leon I trecu din viatã în ziua de 3 februarie 474. lângã Marea Egee. la 18 august. Situatia era acum si mai rea. Dar acesta. ™ Ibidem. Anthemios si Ricimer. Dupã moartea lui. iar patriciul la Milan. se îmbolnãvi si muri. regele vizigotilor378. Moesia de Jos cu Novae. luã succesiunea ca rege. care-1 înãltaserã în Scaun pe Timotheos. Widimer si Thiudimer hotãrârã sã plece. fu trimis de Leon I la Roma. Dar Ricimer nu supravietui nici douã luni socrului sãu: el muri de hemoragie. Italia era împãrtitã în douã. Geschichte. care-1 proclamã în aprilie pe Olybrius împãrat. Fiul lui Widimer îi conduse si. Glycerius nu fu în stare sã lupte cu ostrogotii si intrã în tratative cu ei. din cauza impopularitãtii isaurienilor. comandantul de Thessalonic. 319 Ricimer.. Vãzând primejdia. ca sã-1 împace pe Anthemios cu 377 Datã indicatã de Stein. Leon I nu tolera acest lucru. ostrogotii. cu o scrisoare în care îl îndemna sã1 suprime pe Olybrius. El îl scoase pe uzurpator din Scaun. Dar împãratul trimise si un mesager lui Anthemios. care fu ucis. în Macedonia. abia ajuns acolo. Euric. cereau sã fie dusi la rãzboi. plãtindu-i pentru a trece. p. Theodoric fu trimis într-un mars rapid spre sud. iar împãratul trebui sã-i cedeze altã regiune. Thiudimer muri (474)377 si Theodoric.Babai. Stobi. lãsându-1 pe Widimer sã nãvãleascã în Italia. El trecu peste Balcani în valea fluviului Axios (Vardar). care a fost un prelat blând si tolerant380. se gândea a-si întinde stãpânirea asupra întregii Galii si asupra Spaniei. proclamat împãrat la Ravenna. continuând astfel politica înaintasului sãu. în noiembrie se stinse si Olybrius. unde cantonase. lãsã imperiul nepotului sãu Leon al II-lea. Thiudimer. asedie îndatã Roma si o cuceri cu usurintã. 528. în Thessalia. Aflând de succesele fiului sãu. pe atunci la Constantinopol. în Gallia. în chestiunea religioasã. cu ocazia consulatului sãu. regele vizigotilor. ca federati. primind în schimb o regiune fertilã. un tânãr de 20 de ani acum. de vreo sase ani. pp. Thiudimer porni de la Naissus spre Thessalonic (primãvara anului 473). Patriciul Hilarianus. si-a unit fortele cu ale lui Euric. Scrisoarea cãzu în mâinile lui Ricimer. de hidropizie. negociazã cu seful ostrogot si se încheie o conventie prin care barbarii se obligã a înceta jafurile. vãzându-se asediat. fiul lui Zenon si al Ariadnei. asociat mai dinainte la tron. Temându-se a-1 declara ca succesor pe Zenon. între Anthemios si Ricimer erau acum relatii dusmãnoase. posibil si Larissa. trimitând la Roma o deputãtie. evenimente grave s-au întâmplat în Biserica Alexandriei. o apucã pe valea Moravei si ocupã Naissus (Nis). partizan zelos al lui Dioskoros. Olybrius. Anthemios fu prins si decapitat. zis Basilikos. 318 Curând dupã aceste evenimente. zis Aeluros. fusese ucis de alexandrini. Leon I a îmbrãtisat ortodoxia stabilitã de Sinodul de la Chalkedon. unde muri. c. Politica religioasã a lui Leon L Moartea sa.. cu o grupã de orase. 25-27. cãzurã în mâinile sale. dar n-a putut rezista agresiunii lui Euric. Anthemios a cãutat a-si asigura concursul burgunzilor împotriva gotilor.

Zenon (9 februarie 474-9 aprilie 491) a. oameni de încredere ai împãratului. El ajunse cu totul impopular. History. în tezaurul public. Bonn). iar acesta izbuti a-i câstiga de partea lor pe isaurianul Illos si pe fratele sãu Trocundes. Ultimul act al acestui rãzboi a fost ocuparea orasului Nicopolis. Verina nu rãmase. tot atât de ambitios ca si ea. p. p. ea nu putea suferi sã se vadã aruncatã pe planul al doilea si se gândi a ridica la tron pe favoritul sãu Patrikios. stãpânã pe situatie. 275. 128 (Bonn). p. îndreptându-se spre patria sa Isauria. Brooks. fiind greu de strãbãtut de armate. nici stiinta prin care domniile pot fi conduse în siguratã381. însotit de putini isaurieni. Uzurparea lui Basiliskos. sub aceste bune auspicii. 380 Theoph. si ridicã pe fiul sãu 383 E. pp. împãratul îsi ia sotia si mama. situatã la poalele muntelui Taurus. Când toate pregãtirile furã gata. 322 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Marcus la rangul de Caesar. si urm. încoronându-1 apoi si Augustus. unde se simtea mai în sigurantã. I. Verina-1 atrase în conspiratie si pe fratele ei Basiliskos. 379 Bury. regiunea. fu proclamat de Senat si încoronat împãrat. I.W. Ibidem. Speriat. punând capãt rãzboiului vandal atât de pãgubitor.asociazã pe tatãl sãu la domnie. când a murit. sprijinind . Bury.. dar în multe era ambitios „si cele ce le sãvârsea. Ca precautie împotriva intrigilor Verinei. cãci cele pe care le lãsase Leon I. Ambitioasã. Genseric i-a predat atunci pe toti captivii sãi si ai fiului sãu si i-a îngãduit lui Severus sã rãscumpere câti a putut dintre ceilalti. Zenonis. Nici experienta afacerilor publice n-o avea. 2. mai înainte magister officiorum. pp. 321 darurile ce i se fãceau. la întâmplare"382. Verina îl convinse pe Zenon cã Senatul si poporul sau unit în hotãrârea de a-1 rãsturna si cã singura sa scãpare e fuga. îndatã dupã aceea s-a încheiat o pace perpetuã (474). Zenon era un om lipsit de însusiri. III. pp. care a fost confirmatã. nici mânia neîmpãcatã care-1 stãpânea pe acesta încontinuu. El o încoroneazã îndatã pe sotia sa. curând dupã moartea lui Leon. le fãcea pentru glorie si pentru a-si atrage admiratia. Revoltele lui Mar-cian si Illos. la Chalkedon (9 ianuarie 471). 320 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN punându-i pe cap diadema imperialã în Hippodrom (9 februarie 474). întelegem lipsa de popularitate a noului împãrat si multele rebeliuni ce-i disputarã atâtia ani tronul. 390-391. Zenon îl trimise pe Severus sã trateze pacea si acesta. dupã moartea lui Genseric (477). îl suprimã în acelasi timp pe Patrikios384. 384 Zonaras. cum sperase. t. toate se goliserã iute de Zenon. „multe fiind dãruite de el amicilor. Basiliskos. 472. 377. El si-a inaugurat totusi domnia cu un mare succes. Dar Basiliskos nu se putu mentine mult timp. refuzând 382 Ibidem. Dacã la acestea adãugãm cã trupele de isaurieni. Tânãrul împãrat muri dupã nouã luni si Zenon rãmase în fruntea imperiului singur. de fiul 383 sau Abia începuse. The Eastem Provinces. pe care el se sprijinea. 275-276 (ed. Mal-chos ne spune cã nu avea în firea sa cruzimea lui Leon I. se fãcuserã tuturor nesuferite prin violentele si grosolãnia lor. domnia lui Zenon si o conspiratie se urzi împotriva sa. spuse cã cel mai bun dar ar fi libertatea captivilor. ca Augusta. Finantele se aflau în cea mai mare penurie. mai mult din ostentatie decât cu adevãrat". bani din tezaurul imperial si. condusã de împãrãteasa vãduvã Verina (475-476). p. 172-173 (Bonn). se strecurã dincolo de Bosfor.

8 (1893). care o trimise cu o mare suitã în Isauria. III. a fost cel mai de seamã si mai nobil dintre dusmanii sãi. Dar un studiu excelent asupra lui.] 323 Dupã vreo trei ani se produse a doua încercare de a-1 rãsturna pe Zenon. unde studiase filosofia la scoala neoplatonismului mistic a celebrului Proclus. el se dusese la Atena. informându-i cã nebunia lui Basiliskos e insuportabilã si îndemnân-du-i sã ajute la întoarcerea lui Zenon. egipteanul Pamprepios din Panopolis. ceva mai târziu. în Thebaida. a fost exilat într-o fortãreatã din Cappadocia. Bury. în parte atrãgând-o prin daruri. în acea zi de triumf. Basiliskos îl trimite acum sã-i întâmpine pe adversari în Asia. poet si filosof. Sub influenta ei. Illos trecu Bosforul cu isaurienii sãi si risipi armata lui Marcian. [E. unin-du-si fortele cu ale lor. Cel din urmã revoltat împotriva domniei lui Zenon. rebelul pieri acolo de foame. Harmatios fusese numit magister militum în Thracia. o femeie foarte frumoasã. Zenon îi datora o deosebitã recunostintã pentru serviciile ce-i fãcuse. Atenienii 1-au considerat cel mai eminent dintre discipolii divinului maestru. pp. fiica mai micã a împãratului Leon I. apoi la Alexandria. ei au fost decapitati. nepotul sotului sãu. o porphyrogenetã. Illos se retrase atunci de la Curte. 385 Zonaras. O bãtãlie crâncenã avu loc si victoria era aproape câstigatã. Basiliskos. avea si ea un favorit. Mai înainte de a intra în capitalã. atacã palatul cumnatului sãu si casa lui Illos. îi fãcu aceastã Hodgkin. Dar femeile din familia imperialã îl urmãreau cu nepotolita lor urã. Zenon o pãrãsi la discretia lui Illos. nãscutã dupã ce tatãl sãu se urcase pe tron. III. Trimitându-1 pe Illos cu fratele sãu împotriva lui Zenon. El era. pe când Ariadne fusese nãscutã înainte de domnia lui Leon. 324 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN destãinuire. pe Harmatios. De trei ori viata îi fusese în primejdie prin uneltirile lor. împãratul din Occident. pp. împreunã cu familia sa. The Emperor Zenon and the Isaurians. p. concetãteanul sãu Illos. Illos îi descoperi lui Zenon intrigile Verinei împotriva vietii sale. aceea a lui Marcian. Marcian trebui sã-si caute azil la Sfintii Apostoli. pp. ea îl îndemnase pe prefectul pretoriului Epinikos sã-1 asasineze si acesta. pp. La Niceea. se îndreptã cãtre Constantinopol. 390-391. de o informatie impresionantã. unde se refugiase. el îsi ridicã trupe si împreunã cu fratele sãu. exilat în Isauria. „English Historical Review". probabil la sfârsitul anului 478. t. 52-52. Prokopios. 384 Zonaras. unde se afla cartierul lui Zenon. nepot al fostului împãrat cu acest nume si fiul lui Anthemios.W. 129-130. silind-o a se cãlugãri în biserica din Tarsos387. I. dincolo de Bosfor386. ne-a . Leontia se retrase si ea într-o mãnãstire. fie ademeniti de banii si promisiunile lui Zenon. III. deci fiu de împãrat. Printre însotitorii lui Illos. dupã mamã. pe care n-a avut-o savantul englez. dar Marcian nu sustinu mai departe atacul si amânã pânã a doua zi rezultatul final. în acest timp. apoi o închise în fortãreata din Dalisandos. 209-238. se gãsea si un om cu multã reputatie printre contemporani. Brooks. Hodgkin ne-a schitat în câteva pagini cariera acestui interesant tip al pãgânismului388. Dupã ce predase literele la Panopolis. întrunind în persoana sa calitatea de gramatic. fiind scos din Sfânta Sofia. Dupã Bury. surghiunit în Asia Micã si hirotonisit preot. cu sotia si copiii sãi385. fie primind scrisori de la Senat. Armatele unite merg la Constantinopol si Zenon intrã astfel fãrã rezistentã în vechea sa resedintã (august 476). acestia îl înving un timp. Illos reuseste sã-1 despartã pe Harmatios de Basiliskos. Cãsãtorit cu Leontia. de unde fu scos. Verina era cea mai vinovatã dintre toate. declarându-i cã nu se simtea niciodatã în sigurantã cât timp aceastã femeie va rãmâne în Constantinopol.monofizitismul. Acesta. dar deodatã trec de partea lui. Dar fu rechemat în curând si împãratul îi iesi înainte cu o suitã impunãtoare. Ca atare. între altele. 128 (Bonn). ajutându-1 sã-si recapete tronul. Zenonis. Marcian se socotea mai îndreptãtit sã ocupe tronul. închis într-un turn a cãrui poartã a fost ziditã si turnul dat în paza unei trupe sigure.

2238. învãtatul belgian . El cuceri mâna unei ateniene si o catedrã de filologie390. El fu ridicat de atotputernicul sãu prieten la înalta functie de quaestor al palatului sacru. n. închis de Illos de mai multi ani într-o fortãreatã din Isauria. multumitã omului de încredere al acestuia. 24. dar împãratul îi spuse s-o cearã lui Illos.' 387 loan de Antiochia:ev Tt? Katã Tapaov Lf ap. dori sã audã vorbindu-se despre suflet. arãtându-1 ca practicând magia si profetiile. atrasi de Pamprepios.. Ei îl convinserã pe Zenon si Verina sã-1 exileze. dar discutia a lãsat confuzie în spirite din pricina contradictiilor. prin îngrijitã lui vorbire fluentã392 si 1-a numit profesor. OVK L%ov vnoKpiaiv.v. împãratul cerând cu insistentã eliberarea fratelui sãu Longinus. Creditul lui Pamprepios se întemeia pe prezicerile ce le fãcea ministrului protector. Ca si dascãlul sãu Proclus. Illos 1-a proclamat „mai întelept decât toti profesorii din Constantinopol. tãindu-i o ureche. 1. (pevaKia&eig "7/Uoug /iL/zLpi/iv?#fLvj7 Ao/tfflTepov avmv nâvucav eicpivs tâv naiSsvrâv KcovoTavrivov. 391 Suidas. Arhontele era însã un mare înfumurat si pretindea de la protejatii sãi o adulatie permanentã. 325 NICOLAE BANESCU cooperatia elenilor pãgâni. ci în toatã libertatea si-1 manifesta391. v. ale profetiei si theurgiei. „zilele lui Libanios si Iulian".iar filosoful nostru demisiona si pãrãsi Atena. nr. cu un mare salariu plãtit de Stat. vrov Tg nappr\Giaq Jipo8r\)i(og 326 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN minuni. 24 din iulie 1929. asupra acestui delicat subiect. poate lãmuri fãrã gres chestiunea în discutie. un iubitor de literaturã. Generalul. La vie et Ies vers de Pamprepios aventurier paien. deci un pãgân în credinta sa si invidiosii uneltirã a-1 compromite. el nu fãcea un secret din pãgânismul credintei sale. s. având un mare protector în arhontele Theagenes. p. Acesta neînduplecându-se. pasaj din Malchos: To ' iat. Pamprepios îl cunoscu pe Illos. fãcân-du-1 sfetnicul sãu. dupã Damascius. spuse cã Pamprepios. încât duse la bãnuiala cã stie si alte lucruri „ale întelepciunii secrete". Fermecat de cele auzite.dat Henri Gregoire389. pp. Illos ceru 392 Suidas. un sofist egiptean despre care se spun 390 Ibidem. neferindu-se a-i face lui Illos preziceri împotriva împãratului. Acest studiu. atât de sugestiv. în „Bulletin de l'Association Guillaume Bude". Gregoire. Pamprepios îsi asimila artele secrete ale magiei. Pamprepios era un grec. adevãratul „Mecena" al Universitãtii ateniene. aflându-se odatã cu oameni învãtati. El avu cu Pamprepios un „conflict de amor propriu" -cum îl caracterizeazã. Ariadne ceru si ea stãruitor lui Zenon rechemarea mamei sale. III. în acest oras plin de crestini. 53. cu speranta de a revedea. la revolta lui Illos. de care îsi legã apoi viata. fiecare în felul sãu. Ariadne câstigã pe unul din garda scholarilor sã-1 asasineze. 389 H. s. Multi dintre cei prezenti filosofarã. Dupã loan de Antiochia. dar atentatorul nu reusi decât sã-1 rãneascã. Illos trimise dupã el si-1 luã în Isauria. Hodgkin. p. Pamprepios a tinut cu mare elegantã despre suflet un discurs mult meditat. disensiunea dintre Zenon si Illos a fost începutã de cel dintâi. Atunci Marsos. cãci era plin de întelepciune politicã (?ccd TJV jap noÃiriKfjg avvâaewq e/i^Aeog)393. plecând la Constantinopol. Au câmp d'un Wallenstein byzantin. prieten intim al lui Illos. SeiKvvfievov. 53 si urm. 388 P. neadmitând nici o independentã. probeazã Kd'âiepoî. si-1 aduse la Illos. ''''"'" '' • ' . •TO Ibidem. într-o împrejurare înregistratã de Suidas.-.

Asa se explicã îndelungata functiune a lui Sebastian în acest însemnat post. V. ca dispunând de coroanã. Pamprepios.. prigoniti de fanatismul arianului Huneric. Noul formular al credintei (ffenotikori). fragm. p. Cu aceasta. el fiind deosebit de dibaci în materie de finante. Pamprepios e înãltat de acesta la însemnata demnitate de magister officiorum. se introduce în cetate si deschide portile dinaintea trupelor imperiale. ales de Illos. Ermenric. împãrat pe patriciul Leontios. La refuzul sãu. Stein397. conferind astfel calitatea fictivã de consul persoanelor care nu exercitaserã de fapt consulatul. Firmin Didot. era omul care sã realizeze acest proiect. îi ceru lui Illos sã-1 libereze pe Longinus. 133-150. Marsos. 30 (1976). si ea. prins în ostilitãtile cu ostrogotii. 29. nu putu lua nici o mãsurã. 396 H. Verina murise curând dupã începerea asediului. în politica internã. rãsturnarea ereziei monofizite triumfãtoare a Edictului de unire al lui Zenon. între el si suveran mocnea acum dusmãnia si un conflict era inevitabil. împãratul a fost nevoit a încredinta prefectura pretoriului. Illos si Leontios furã decapitati si capetele lor trimise la Constantinopol. Reforme administrative. la Tarsos. pp. în 488. ucis din ordinul lui Illos. Pamprepios. I. unde furã purtate în vârful unor prãjini în Hippodrom. pp. împãrãteasa Verina. Pamprepios pierise cu trei ani mai înainte. Illos se instaleazã la Antiochia. Ea s-a oferit împãratului în acest scop si. La 27 iunie 484. Marsos murise si el. Textul unui horoscop anonim al lui Pamprepios. Illos îl scoate din închisoare pe Marcian si-1 proclamã împãrat. în mare parte isaurieni. Rebelul se închide atunci în fortãreata isauricã Cherreas (Cherris) împreunã cu aderentii sãi principali: Leontios. Astfel se dezlãntui rãzboiul care tinu patru ani394. Politica internã a lui Zenon. cit. Paris. seria revoltelor se încheie definitiv. se aliazã apoi cu Verina. Elenii sperau o reînviere a epocii lui Iulian. desi punea la mezat functiunile si guvernãmintele398. Illos cãutã sã-si creeze o partidã în imperiu. st. uzurpatorul intrã solemn în Antiochia395. Acesti „fosti consuli" au format timp de secole o clasã de demnitari bizantini. 214. în bãtãlia care avu loc. împãratul. Oamenii de care se înconjurase. Zenon îi mobilizeazã pe barbarii lui Theodoric Amalul. cf. neavând nici ei vreo cunostintã de administratie. catolicii. auxiliari rugi comandati de fiul lui Aspar. isauriefiii sunt învinsi. Situatia grea în care 1-au pus pe împãrat. sub cuvânt cã aduce o propunere de iertare. unui om priceput în afaceri. prin abilitatea si relatiile sale. în acelasi timp. S-a cãutat a se atrage toti nemultumitii. Pânã la începutul anului 484. care a . nu lasã nici o îndoialã în aceastã privintã396. DOP. 31.cit. HG. pentru trãdare. an. 1870. Zenon îl revocã din comandamentul Orientului. ano VJKXTCOV. pe care o aduce din fortãreata isauricã în care zãcea. [D. 395-396. El a creat noua demnitate aulicã de consul onorar sau ex-consul. Era în 481-482. 27-28.. ed. voi. cum o caracterizeazã E. pp. Pingree. Fortãreata sustinu un asediu eroic timp de patru ani si cãzu în cele din urmã prin trãdarea sotiei lui Trocundes. p. ! Bury. dar când avu mâinile mai libere. stabilit dupã loviturã. confiscându-le proprietãtile. Politicul Horoscopes from the Reign of Zeno. 328 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN împotriva isaurienilor. în costum imperial. 1-a împiedicat sã intervinã în Africa în ajutorul crestinilor. „marea masinã pentru procurarea banilor". Dar înainte de a lua ofensiva. ' Gregoire.327 sã meargã în Orient spre a se reface si Zenon îl numeste magister militum per Orientem. urmat de credinciosul Pamprepios si de alti prieteni si aderenti. loan din Antiochia. Gregoire. îl proclamã. înlocuindu-1 cu loan Scitul. S-a negociat cu dusmanii Bizantului: în Orient cu persii. Carolus Muller. Zenon introduse însã în administratie unele inovatii care aveau sã rãmânã. el îi expulza din Constantinopol pe prietenii rebelului.] 329 NICOLAE BANESCU b. Zenon nu avea pregãtirea necesarã pentru a conduce Statul. în Occident cu Odovakar.

Noul formular al credintei fu semnat. consacratã uneori procesului unui membru al Senatului399. ale cãrui sedinte se cheamã con-ventus. Numai papa vechii Rome. Provinciile Orientului fuseserã pierdute pentru imperiu. Felix al III-lea. din cauza tineretii sale. c. prin politica religioasã a predecesorilor. El merse asupra Ravennei. dupã câteva decenii.' Scopul principal era de a nu jigni nici pe monofiziti. în sarcina lor era întretinerea conductelor de apã ale capitalei. 331 îl confundã pe Christos. du Bas-Empire. astfel. Faptul cel mai însemnat al domniei lui Zenon. Regatul ostrogot. nici pe ortodocsi cu privire la unirea celor douã naturi ale lui Christos. *° Duchesne. Romulus (29 octombrie 475). Patriarhii monofiziti de Alexandria si Antiochia au prilejul de a intra iarãsi în sânul Bisericii imperiului. doctrina catolicã asupra întrupãrii. p. p. Armata Italiei era în acest timp compusã din elemente barbare. 276: Kan^evcav. Stein a stabilit cã. Politica externã. coanep e| atOpãq. în natura Sa de om. Odovakar si Theodoric. alungându-1 pe Nepos (impus de Leon I) la Salona si proclamându-1 augustus pe fiul sãu. pe placul monofizitilor. silentium et conuentus. Patriarhul Akakios propuse atunci o nouã formulare a credintei. Prefectul orasului nu mai avu asupra lor jurisdictia civilã si o nouã jurisdictie fu stabilitã de acum pentru senatorii vinovati 397 Hist. Acest Henotikon plãcu mai cu seamã egiptenilor. 500 si urm. t. aceastã nouã formulare a credintei putea strânge la un loc pe prietenii si pe dusmanii Sinodului al IV-lea. 70 si urm. Bizantul va cãuta iarãsi apropierea de Roma.supravietuit disparitiei consulatului propriu-zis. Când cei distinsi cu rangul de clarissimi si aproape toti spectabiles au pierdut dreptul de a lua loc în Senat. în timpul pãstoririi lui Akakios si a urmasului sãu Anastasios. p. împotriva tuturor ereticilor care îl împart sau 399 Op. eliberate de jugul hunilor si sfãrâmate de os- . Orestes. ale cãrui sedinte se numesc silentia. Histoire ancienne de l'Eglise. rai ãnpcc'cov eâv ev Tt\ paaiÃâcog ccvÃfj 5ianpãTTLO"&cci 330 de un delict grav: Senatul din Constantinopol participã în largã mãsurã la jurisdictia asupra membrilor sãi. sefii Bisericii simtiserã nevoia de a le readuce în sânul ei si a cãuta. Cu timpul. 398 MaJchos. roman din Pannonia. Se hotãra cã Mântuitorul e de aceeasi naturã cu Tatãl. zis Augustulus. Deciziile celui de al patrulea Sinod de la Chalkedon se eludarã si. III (1911). Consistoriul imperial. Zenon a modificat apoi jurisdictia senatorialã. fãrã a adopta si fãrã a respinge termenii particulari sau opiniile sectelor vrãjmase. 7. II. la începutul secolului al V-lea. Se expune în el. Rangul lor era inferior numai patriciatului. în natura Sa divinã. O anatemã solemnã se pronuntã împotriva lui Nestorios si a lui Eutyches. de toti episcopii Orientului. La îndemnul sãu. prin urmare. Se ocoleau însã expresiile „o naturã" si „douã naturi"400. o formulã împãciuitoare. fost în serviciul lui Attila. s-a depreciat însã din ce în ce mai mult. li s-a permis a rezida afarã din capitalã. ãnavta.. Fapte politice de o gravitate exceptionalã se întâmplã în aceastã domnie în jumãtatea de apus a imperiului. în ce priveste politica internã a fost încercarea de a restabili pacea în sânul Bisericii. si de aceeasi naturã cu noi. Luptele cu gotii. cit. 'EVGJTIKOV (482). în mod exact. începutul dezagregãrii stãpânirii romane din Apus. Zenon dãdu celebrul Edict de unire. t. p. si Senatul. se desparte de ea. intrase în Italia si fusese înãltat la rangul de generalisim (magister militum). se întrunesc într-o sedintã comunã. recrutate din micile popoare de la Dunãre. E cel dintâi act al schismei dintre Occident si Orient si.

„nici un imperiu n-a cãzut în 476 si nu era un imperiu de Apus care sã cadã. .. III. când Valentinian a cedat tãrile Africii vandalilor. vizigoti. ceea ce refuzase guvernul imperial.. care uneori era guvernat de doi sau mai multi augustf. când Honorius i-a asezat pe goti în Aquitania.. El si-a dat seama cã fortele sale militare (vreo 15.. cit. în 476 acelasi principiu al dezintegrãrii a fost întâia oarã aplicat Italiei. De aceea. t. Histoire ancienne de l'Eglise. Cererea fu respinsã si îndatã izbucni revolta. regele skirilor. dar numãrul proprietãtilor ce puteau fi împãrtite în toatã Italia era considerabil si multe rãmãseserã nedistribuite. cu consimtãmântul lui Zenon. cu familia sa.. burgunzi. sub autoritatea regelui de natiunea lor. cit. turkilingilor. Originea sa regalã îi dãdea o mare autoritate asupra armatei. gãzduite de locuitori si hrãnite din magaziile Statului.. Pe la mijlocul verii anului 476. > ..... Armata barbarã îl alese pe Odovakar rege.. anumite atributii. multumindu-se a-1 despuia de purpurã si a-i hotãrî ca resedintã. cãutã sã trãiascã în bunã întelegere cu vecinii. Nemultumirea era atâtatã de un ofiter.tertia) soldatilor sãi. . III (1911). 332 trogoti: rãmãsitele skirilor. desfãcute în parte din . începu procesul prin care pãmântul italian avea sã treacã în mâinile ostrogotilor si longobarzilor. s-au bãtut atunci monede de aramã curatã. El fugi la Piacenza. Fatã de Senat avu o atitudine binevoitoare. numit prior sau caput senatus. Orestes se închide în Pavia. 173). cum s-a mai întâmplat temporar. al mercenarilor refugiati în Italia. El îsi luã prenumele de Flavius.. care e cuprinsã si arsã. în câmpia fluviului P6. ale francilor si normanzilor"402. un skir. p. pp. . .. pentru acordarea unei solde anuale soldatilor (donativum). Când poporul sãu fu nimicit de ostrogoti (pe la 470). ci rege al natiunilor. si anul 435. el veni în Italia si luã serviciu în garda imperialã.. sub unica suveranitate a împãratului din Orient. .. consilierul favorit al lui Attila. cuprinzând o parte din cartierul modern Santa Lucia (Op. „El apartine . p... din ordinul Senatului. ..-.. . Fratele sãu Paul e ucis în Ravenna. Asezarea germanilor de est ai lui Odovakar. invidiau soarta federatilor ostrogoti. care apartinea dinastiei imperiale.*° Duchesne. Ele nu erau multumite de aceastã situatie. Odovakar s-a dovedit un cârmuitor inteligent.. cãrora li se distribuiserã pãmânturi si care îsi pãstrau legile. unde fu prins si decapitat (august 476). fiul vestitului Edecon. Odovakar dãdu de asemenea celui mai vechi ex-con-sul.... 334 treia parte a pãmânturilor italiene (.. . -•••<. i 333 NICOLAE BÂNESCU Evenimentele din 476 au fost de obicei socotite drept „cãderea Imperiului de Apus".. . probabil. fiindcã reprezintã un stadiu important în procesul dezmembrãrii imperiului... 500 si urm. nu al Italiei. vandali.-. El distribui a im Op. dupã cum afirmã el. Apusul a ajuns în cele din urmã. vila lui Lucullus din Campania401. Revolutia italianã din 476 a fost un eveniment însemnat. Trupele barbare erau cantonate în Liguria. trupele reclamarã lui Orestes o treime din pãmânturile Italiei. la care se adãugau rugii refugiati în Italia.„. herurilor. cu o pensie de 6000 aurei. El îi restitui puterile monetare de odinioarã si. O treime a veniturilor financiare a fost atunci încasatã în naturã pentru cheltuielile militare.adaugã Bury aceluiasi catalog de date cronologice care cuprinde anul 418. Odovakar (Odoacru). .000 de oameni) nu-i puteau da autoritatea de a stãpâni aristocratia italianã si relatiile cu strãinii. 408-409. Situatia creatã în 476 a fost similarã celei a domniilor împãratilor ridicati de Ricimer.. pe vremea aceea întins si pe continent. 101 Hodgkin a propus identificarea acestei viile cu Castel dell'Ovo de la Neapole. cãci.. Era numai un Imperiu roman. cum so-coate Stein.. afirmã învãtatul englez. expresie pe care Bury o considerã cu dreptate ca inexactã si nefericitã.. Odovakar crutã pe tânãrul Romulus Augustulus..

000 nomisma-ta si mâna unei fiice a lui Olybrius si a Placidiei sau a altei nobile din oras. op. Feletheus) fu luat captiv si executat. sprijinea aceastã cerere. declarând cã. Theodoric. Verina. Nepos dispãru în curând. si-1 atâtã împotriva aceluia. nemultumit de aceastã 407 Malchos. un singur împãrat e de ajuns pentru Occident si Orient si sã cearã lui Zenon sã-1 numeascã pe Odovakar patrikios si sã-i încredinteze guvernarea Italiei404. avertizând cã. Zenon fu însã prudent. fiul lui Triarius. o ambasadã la Constantinopol. prin aceasta. 240-241. o pensie anualã si postul de magister militum in praesenti. un venit anual de 10. pânã atunci în serviciul imperiului. venitã din Dalmatia ca sã cearã sã-1 ajute pentru restaurarea sa. el nu-i va putea opri pe ai sãi de la jafuri..prefectura urbanã403. Un got. executând pe asasinii lui Nepos si fãcu o campanie împotriva rugilor din Noricum. 335 dar spuse ambasadei lui Odovakar cã împãrat al Occidentului era Nepos si seful ei de la acesta trebuie sã cearã titlul de patrikios. Amalul se împacã atunci cu el si amândoi trimit ambasadori la Bizant. mai ales dreptul de a numi functionarii. Karamaloude.. Histoire du Bas-Empire. Acesta îi dãdu cantonamente. Verina fusese închisã si Illos era puternic la Curte. Stein. Stein. El trimise pe Theodoric Amalul împotriva lui Strabo. El reusi a recupera si Dalmatia. 44. 235. Theodoric. care uzurparã stãpânirea Dalmatiei. „Symmeikta". p. în scrisoarea ce-i trimise. Pentru a se apãra împotriva gotilor. Regele lor. Odovakar a tinut seamã de principiul în virtutea cãruia baterea monedelor de aur era rezervatã împãratului. Ol CTTTJV . 405 406 Ibidem. Odovakar încheie cu Genseric al vandalilor un tratat favorabil. [A. fãgãduindu-i 1. în 479 pozitia lui Odovakar se întãrise. p. 403 E. De la 480 înainte. la sfârsitul anului 476. cu titlul de rege al gotilor. ca sã ducã acolo insigniile imperiale. fugi în Moesia inferior la ruda sa. Acesta stiu însã a-1 convinge cã face jocul romanilor. voind. afarã de fortãreata Lilybea. Amalul pretindea concesia unui teritoriu pentru poporul sãu si grâu pentru armata sa pânã la epoca recoltei. în schimbul unui tribut. La Curtea din Constantinopol se afla atunci si o solie a lui lulius Nepos. Zenon încearcã a atrage pe Theodoric Amalul de partea sa. care urmãresc distrugerea lor. Feva (s. pp-73-90. Aceasta contribui la cãderea lui Odovakar. supranumit Strabo (Sasiul). în împrejurãrile de fatã. (476-481). Apãrarea Italiei a fost asiguratã. deosebit. prin care acesta îi lãsa. dacã cererea sa nu va fi satisfãcutã. 236. Amalul. Aprovizionarea Romei era.roAm?aj TOV Zfivcovog nerã TT)V nrcbar] rov SVTIKOV 'PcofiaiKov Kpâmvt. Zenon îl numeste patrikio^.000 de livre de aur si 40. Stein vede în aceastã mãsurã intentia de a-1 reînvia pe princeps senatus al Romei republicane. Dar promisiunile n-au folosit si Theodoric devasta pãrtile Thraciei din vecinãtatea muntelui Rodope. poate. p. barbarul numi un consul care fu recunoscut si în Orient406. pp. cãci Frederic. El nu se întelesese cu Nepos. a face din Senat un sprijin al stãpânirii sale. El nu-i acordã nici un sprijin efectiv. cit. la sfârsitul domniei lui Leon I. fiul lui Feva.000 livre de argint si. cedatã lui Eurik al vizigotilor. împãrtind cu el mostenirea puterii imperiale a Occidentului si sã facã oarecum autoritatea sa legitimã. Zenon a cãutat sã punã în conflict pe cei doi Theodoric. Dacã pierduse Proventa meridionalã cu Arles si Marsilia. II. 336 Ostrogotii se revãrsau neîncetat din locuintele lor din Pannonia si erau din nou un pericol pentru imperiu. 404 Malchos.. dacã va face rãzboi omonimului sãu407. înruditã cu el. care furã aproape exterminati. în sigurantã. E. asasinat în primãvara a-nului 480 de doi din oamenii sãi. Zenon se decise deci a recunoaste lui Odovakar anumite prerogative imperiale. p. El trimisese. 47.] . 6(1985). Strabo cerea sã i se îndeplineascã cele stabilite cu Leon I. Dar. împãratul se întoarce atunci iarãsi spre Strabo si încheie cu el un acord. Sicilia. pustia Thracia.

repurta o victorie asupra unei pãrti din armata lui Theodoric. fiul lui Thiudimer. 258-259. Toti alergarã sub steagurile sale. sfãtuindu-1 la o atitudine prietenoasã fatã de împãrat.000 de goti spre Grecia. în 482. pãrãsind Epirul si orasele acestei regiuni si mergând în Dardania. cãzu. ceru sã petreacã iarna la Dyrrachion si sã plece în Dardania în primãvarã. Reputatia lui Theodoric si natura expeditiei trezirã o înflãcãrare generalã. El ceru un plenipotentiar si împãratul îl trimise pe Adamantios. o conventie se încheie si Theodoric obtinu concesia „tãrii Hesperiei". trimitând vorbã împãratului sã nu încheie acordul408. 410 Fiul sãu. cu propuneri de tratative. Zenon era bucuros a se scãpa de un barbar greu de îmblânzit. pp. 245-258. care luã conducerea. între timp. acesta prãda Macedonia si Thessalia si ocupa Larissa. care sunt însã bãtuti (481). pretextând oboseala trupelor. Theodoric. O întrevedere avu loc cu împãratul. Apoi. Sabinianus. care comanda Illyricum. El exagera victoria sa. Malchos. în 481. iar Theodoric devasta Thracia (486) si se îndreptã cãtre Constantinopol (487). se retrase în Moesia. la Novae. unde se aflã un mare teritoriu. cãci. Ambasadorul bizantin îi fãcu imputãri pentru purtarea sa si-i atrase atentia asupra pericolului la care se expune. la interventia surorii sale. Accidentul i-a fost fatal (481)""°. dând lui Theodoric însãrcinarea de a-1 înlãtura pe guvernatorul Italiei. la rândul sãu. Aventurierul ducea cu sine nu numai armata. Melantias. Regiuni fu ocupat. iar apoi (484) fu numit ma-gister militum in praesenti (483). în acest timp Theodoric avu întrevederea cu Adamantios lângã Dyrrachion. într-o dimineatã. cu fiul sãu Recitach si cu 30.000 de livre aur pentru acel an. Acesta izbuti a evacua orasul. Theodoric fu ridicat la rangul de consul si-1 asistã pe împãrat împotriva rebelului Illos. Zenon îi aduce împotriva lui pe bulgari. cu pãmânt bogat. trei ani mai în urmã. lângã cort. dând ostateci si declarându-se gata a face rãzboi lui Strabo si a-1 restaura în Dalmatia pe Nepos. calul sãu îl aruncã într-o lance pusã cu vârful în sus. Sabinian îi tinu pe goti în frâu în Epir. se strecurã prin Rodope în Macedonia si se opri în fata Thessalonicului. Moartea neasteptatã a lui Strabo schimbã iarãsi situatia. ci tot poporul ostrogot. barbaria se trezi în el si se decise brusc a-si aduna o armatã si a porni 409 Ibidem. înconjurat cum este din toate pãrtile de forte romane. prãdând totul în calea sa. Aceastã întâmplare îl apropie din nou pe Zenon de Theodoric. pp. Dar o nouã rupturã avu loc. 338 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Cu prilejul revoltei lui Marcian. sãvârsind prãdãciuni. dar pe Via Egnatia. pe care avea sã-1 pãrãseascã pentru totdeauna. spre a oferi gotilor un teritoriu în Pautalia (Kiistendil) si 2. amenintatã. el fu asasinat de un sef ingrat. El dãdu ostrogotilor pãrti din Moesia si Dacia Ripensis. împãratul se hotãrî a face cu el o nouã întelegere. El coborâse cu sotia. care se afla în Constantinopol. Theodoric trimise mesaj lui Sidimund. din nefericire. îndemnându-1 a pune mâna pe cetate. în 488. el îsi rezerva drepturile teoretice ale suveranitãtii imperiului4". care suferea de foame si cerea alte cantonamente. O idee trecu atunci prin mintea lui Zenon sau a sfetnicilor sãi: cã 1-ar putea pedepsi pe Odovakar si elibera provinciile illyrice de amenintarea ostrogotilor. suficient pentru întretinerea armatei sale. celãlalt Theodoric se apropie de Constantinopol. împreunã cu . un ostrogot fost în serviciul lui Leon si care trãia la proprietatea sa lângã Dyrrachion. unde îl ajunse un ambasador al lui Zenon. de asemenea si capitala. Ia locul numit Staulul lui Diomede. intrând din nou în conflict cu imperiul409.337 atitudine fatã de adversarul sãu. 339 NICOLAE BANESCU asupra Constantinopolului. ucis de celãlalt Theodoric. la apelul poporului sãu. Adamantios plecã sã-1 consulte pe Zenon pentru toate acestea si. timp de un an si jumãtate. simulând cã vrea sã-1 ajute pe împãrat si.

avu loc o 411 Bury. a sovãit a defini situatia noului stãpân al Italiei. Festus. Theodoric se îngriji mai întâi sasi aseze poporul sãu în tarã. Theodoric îi propune împãrtirea puterii. Odovakar se întoarce asuprã-i. Miinchen. Biruind toate obstacolele. el iesi din Pavia si Odovakar se retrase în spatele râului Adda. vicarul Romei. la un banchet. acordat de Zenon lui Odovakar. a cãrei pozitie era mai puternicã. care determinarã pozitia sa constitutionalã. Acolo e asediat de ostrogoti câtiva ani. Cele douã mii de care pierdute într-o singurã actiune rãzboinicã dau o idee despre bagajele ce urmau armata ostrogotilor în aceastã campanie a Italiei412.. Prin aceastã întelegere. instalati la Sirmium. dar puterea sa avea anumite limite. Pozitia regelui ostrogot ca delegat reiese din faptul cã n-a uzat de anii domniei sale în datarea oficialã a documentelor. Dreptul de a numi consuli.-. lângã Verona. ed Bury. IV. ca emigratia unui întreg popor. încercã sã se opunã. pp. Odovakar e ucis de mâna chiar a lui Theodoric. care implicau suveranitatea împãratului si pe care el le-a observat cu loialitate. în 497. Se gândi însã a nu-i risipi în toatã peninsula. Ostrogotii furã primiti la Ravenna. der deutschen Stdmme bis zum Ausgang der Volkerwandeung. Theodoric s-a abtinut a lua vreo mãsurã care sã fie incompatibilã cu pozitia unui vicerege. si familia sa e exterminatã413. La sfârsitul lui septembrie. sângeroasã. sub pretext de complot. I. Gesch. 412 Gibbon. în baza unui tratat (5 martie 493) si sefii dusmani consimtirã. Theodoric preferã a supune rnai întâi Italia de Nord. Die Ostgermanen.resturile rugilor lui Frederic. . nu efigia sa. Theodoric fu recunoscut ca generalisim roman (magister utriusque militiae) si guvernator al Italiei. La rândul sãu. Theodoric era un cârmuitor independent. 1941. pp. Decline and Fãli. în 490. cu femeile. Numele acestuia continua a figura pe avers. unde se dãdu prima bãtãlie (28 august 489). Theodoric trecu Alpii lulieni. masând cea mai mare parte la nord de P6. . 190 si urm. rezervatã ca prerogativã supremã împãratului. . cuprinde Cremona si Milan si asediazã Pavia. El intrã fãrã greutate în Milan. ci edicta. învins din nou. (:{ 341 NICOLAE BANESCU multe ambasade trimise din Roma n-avurã nici un rezultat.. sub anumite conditii. magister officiorum. guvernatorii provinciilor. Traustila.. sau care sã fi îngreuiat o recunoastere ulterioarã. El îsi luã resedinta la Ravenna. în cele din urmã se ajunse la o întelegere. p. Schmidt. dupã expresia lui Gibbon. Marsul sãu trebuie privit.. bãtrânii si averea lor. pierdutã de Odovakar dupã un mare mãcel. II. Stãpân pe situatie. Ordonantele lui Theodoric nu erau leges. Odovakar se închise în Ravenna. Timp de sase ani împãratul Anastasios. acordând gotilor o treime a domeniilor romane. t. pe revers era gravatã numai monograma lui Theodoric. 340 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN nouã bãtãlie. Ajutat de vizigoti. prior senatus.. care urmase lui Zenon. unde se desfãsurã a treia bãtãlie înversunatã (11 august 490). 416 si urm. Regele lor.. Odovakar îl astepta pe Sontius (Isonzo). fu transferat acum lui Theodoric. Pozitia subordonatã a regelui reiese înainte de toate din faptul cã nu avea puterea de a face legi. dar zece zile mai târziu. Excluderea se întindea si la toate functiile civile (Prefectul pretoriului. Reiese apoi din faptul cã n-a pretins dreptul de a bate modedã decât ca subordonat al împãratului. lângã ruinele Aquileei. Mai 413 L. tinutul acesta era ocupat de gepizi. pe Athesis (Adige). el fugi la Verona. Italia rãmânea parte a imperiului. 295-296.. ci numai un roman. împãratul Anastasios tratã cu emisarul regelui. în toamna anului 488 Theodoric se puse în miscare. Ca sã sfârseascã. la est de Milan.. cei doi ministri ai fi- . care nu putea fi cuceritã decât printr-un lung asediu. Theodoric scapã de asediu. -. El se închise atunci în Ravenna. sub jurãmânt. : . a guverna provinciile Italiei în comun. dar fu zdrobit si pieri în luptã. apoi se închise în Ticinum (Pavia). învins.. pe cursul Dunãrii. . apucând drumul Pannoniei. copiii. dar cu restrictia cã nu putea numi un got. Aufl. stabilind definitiv raporturile de drept public între regatul Italiei si imperiu. într-un sens.

a clãdit bisericile Sân Apollinare Nuovo a palatului lui Theodoric si Santa Mãria in Cosmedin. 415 Stein. Personalitãtile literare ale epocii. Guvernãmântul lui Theodoric. Politica sa externã. du Bas-Empire. questorul palatului). IlI-e ed. celebrând la Roma tricen-nalia. Pe când în Gallia. au rãmas legati de idea imperiului. 1936. 1942.. op. 411-432. Theodoric a fost un rege constructor. în schimb. în „Zeitsch. Pe lângã acesti comitesprovincia-rum si comites civitatum. pânã la regele got. La Ravenna a secat bãltile pentru a planta arbori fructiferi. comes Gothorum civitatis. Pe lângã titlul sãu de magister utriusque militiae. L'influence des Goths ã Salone. pp. el a pre414 Bury. din cauza plângerilor primite împotriva vietii sale scandaloase. se afla câte un comandant de piatã got. Das Romerreich unter germanischer Waltung von Stilicho bis Theoderich.. dupã moartea papei Anastasius al II-lea (498). A construit palate la Ravenna. t. Bd. a împrejmuit aceste douã orase cu ziduri noi si a restaurat apeductele de la Ravenna si Verona. Calitatea lor de soldati strãini determinã caracterul Curtilor de judecatã a ostro-gotilor: curti militare erau instituite pentru dânsii.". autorul aratã cum toti sefii militari germani. Schmidt. . în „Das neue Bild der Antike". cit. f..500 hi) de grâu anual. care se clatinã din toate pãrtile417. 418 Asupra bisericilor clãdite la Salona. Pe plan religios. înlãturat mai înainte (502). Senatul fu tratat cu respect. în Africa. pp. el continuã a functiona ca mai înainte. în primãvara anului 500. Rom-Berlin. Les barbares (Peuples et civilisations). mãrturii ale avântului artistic pe care orasul 1-a cunoscut în domnia lui418. romischer Patricius undKonig derGoten. zice un savant francez. p.20. care recunosteau toti regalitatea lui. 343 dominat chiar în personalitatea regelui416. d. fatã de armata ostrogotã Theodoric era si regele poporului sãu.000 de modii (10. Elementul roman a predominat în Statul lui Theodoric. XIX (1949). Gotii erau exclusi si de la demnitatea onorificã de patrikiostU. IV. 344 prilej 200 de livre de aur pe an pentru întretinerea zidurilor si a anticului palat imperial. Theoderich. Hist. Lângã. îngrijindu-se a repara ruinele Italiei. ci si germanii rãmasi ai lui Odovakar si rugii. . III. în Italia. echivalent gotic al curierilor imperiali. Theodoric îl impuse în cele din urmã pe Symmachus. 19 (1940). therme la Pavia si Verona. în Spania. p. Theodoric se arãtã binevoitor fatã de lumea romanã. schweizerische Gesch. Cf. saio). 73-77. pp. un corp de officiales goti era alcãtuit din asa-zisi saiones (sing. fãrã concursul cãreia nu putea administra. II. . Ensslin. în fiecare oras. t. 122. . A acordat apoi poporului din Roma distribuirea gratuitã a 1. Urmãrind etapele influentei germane. v. posturile militare erau încredintate numai gotilor.. sporite în continuu de la Constantin cel Mare. a acordat cu acest 416 Vezi L. Hodgkin. I. pe lângã defensorul si curatorul roman. barbarii stãpâni rãmân credinciosi traditiilor lor nationale. 453 si urm. 253-254. 404-414. guvernatorul civil roman era în fiecare provincie unul militar got: comes Gothorum provinciae si.. puse capãt agitatiilor ce stãpâneau de câtiva ani populatia romanã. desi fusese ales de majoritatea alegãtorilor419. pp. V.342 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN nantelor. treizeci de ani de domnie. precum si Mausoleul sãu. „Byzantion". unde a descins. lui Ejnar Dyggve. chap. El a adoptat titlul de Rex (nu Rex Gothorum). Paris. acei agentes in rebus. 417 L. fiindcã strãini în Italia nu erau numai os-trogotii. se vede un got silinduse a sustine vechiul edificiu imperial. Aceeasi pãrere e împãrtãsitã si de W. II.. Halphen. care executau ordinele emanate de la suveran415. art. în legãturã cu alegerea urmasului sãu.

poate el însusi got4". si-a trãit copilãria în Italia de Sus. regele vandalilor. El a desfãsurat o activitate variatã pe terenul literelor si s-a deosebit mai cu seamã în arta epistolarã. Regele got nu s-a amestecat în alegere. Laurentiu. O fiicã a lui Theodoric îl luã de sot pe regele vizigotilor. în care prezintã stãpânirea lui Theodoric si trecutul gotilor în lumina cea mai favorabilã. la îndemnul lui Faustus. a trebuit sã intre. în 522. ca favorizând proiecte îndreptate împotriva guvernului . E mai probabil cã pasajul acesta se referã. Audofleda. din cauza sãrãciei. fatã de goti.. Magnus Felix Ennodius a fost u-nul dintre ei.. 2. pp. t. „cãci se poate zice cã stiinta medievalã din Occident a avut ca bazã tratatele sale de aritmeticã si de teorie muzicalã. consolidând situatia Italiei. Dupã Anonymus Valesianus. regele burgunzilor. în corespondenta ce se tinea de obicei cu Occidentul.. se cãsãtori cu regele turingilor. El trecea drept omul cel mai învãtat al epocii sale. cu al regelui got420. 421 Hodgkin. din care s-a pãstrat numai un fragment tradus de lordanes. Thrasamond. fiul ministrului Cassiodorus al lui Odovakar. Theodoric a asigurat o lungã perioadã de pace. la începutul lui august 523. ceea ce nu e verosimil. p. 1940. cãutând a-si întãri situatia prin aliante matrimoniale. dar n-a putut fi multumit de rezultat.. loan fiind prieten personal al lui Boethius. Amalafrida. din punctul de vedere al istoriei ideilor. originar din Balcani. El plãti cu viata nobila sa atitudine fatã de barbarii uzurpatori. antipatia. Stein îl situeazã exact în pragul Evului mediu. în clerul din Milan. 284 si urm. o luã de sotie pe sora lui Theodoric. s-a silit a face din acest oras un centru intelectual. Dar cu toate cã acesta se sili a-i câstiga covârsindu-i de onoruri. luând-o în cãsãtorie pe sora lui. El împãrtãsea cu socrul sãu. Adept al politicii regelui ostrogot. 132 si urm. stabili legãturi de familie. Anicius Manlius Severinus Boethius a fost un opozant al regelui ostrogot. unde a stat atâta vreme ca ostatic. se cãsãtori cu Sigismond. Amalaberga. ei pãstrarã o atitudine rece. Episcopul de Milan. Cu Clovis. II. în „Hist. Nãscut în sudul Galliei. datã fiind cresterea ce o 419 Stein. cu prilejul alegerii. în Spania si Septimania exercitã o dominatie efectivã. o nepoatã a regelui ostrogot. 346 lor. 345 NICOLAE BANESCU primise la Constantinopol. Lunga sa domnie a fost ilustratã de câteva distinse personalitãti literare. prefect al pretoriului si consul. Cassiodorus a scris douã opere istorice închinate regalitãtii si trecutului poporului got: l. Murind papa Hormisdas.în politica externã dovedi energie. Istoria gotilor. 391-396. Alaric al II-lea. ca bunic al lui Amalaric. s-au interceptat scrisori cãtre împãrat de la senatorii cei mai de vazã si care fãceau sã fie bãnuit Albinus. Jahrbuch". îndeplini functia de magister officiorum. alta. Nobil de origine. Symmachus. Reluã Proventa de la vizigoti si Dalmatia de la uzurpatori si anexã Pannonia Secunda. loan I a fost ales ca succesor. agresivul rege al francilor salieni. Ennodius a fost reprezentantul sãu principal. O cronicã scurtã. p. op. Theodoric era un agramat care se folosea de un sablon pentru semnãturã. Ariana. Boethius cunostea limba greacã la perfectie. Boethius a fost consul în 510 si. amic politic credincios al lui Theodoric. Symmachus a fost prior senatus. care stãpânea în mediul 420 Rex Theodoricus inlitteratus ?. Alaric al II-lea. du Bas-Empire. servindu-1 apoi credincios si pe Theodoric. din motive nationale si sociale.. dar n-a exercitat sub Theodoric nici o functie publicã. Hist.. în chip arbitrar. între devotatii lui Theodoric se numãrã si Cassio-dorus (Flavius Magnus Aurelius). ajutat de Theodoric. comentariile sale asupra diferitelor opere filosofice ale antichitãtii si mai ales traducerea operelor lui Aristotel privitoare la logicã"422. la împãratul Iustin I. al cãrui nume a putut fi înlocuit mai târziu. III. Amândoi erau reprezentantii cei mai autentici ai romanitãtii pe care Theodoric voia s-o asocieze la opera sa. cit. cum socoate Ensslin. fiul minor al ginerelui sãu. în sfârsit. •-.

a poruncit factorilor constitutionali sã aleagã „un crestin. înainte de a auzi cererile ei. I. Albinus fu citat dinaintea regelui. Personalitatea sa. 3. fiindcã se declarase solidar cu el. Pânã sã se hotãrascã sentinta. Die Kronung des Kaisers Anastasios I. cu suita ei. dupã ce-i luã mai întâi în scris un document prin care se lega cu mari jurãminte a pãstra credinta neatinsã. Originar din Dyrrachion. p. membrii Senatului si patriahul s-au adunat în porticul dinaintea Marelui Triklinos. si multimea a primit-o cu aclamatiile obisnuite. pasionat pentru chestiunile religioase. Alegerea. în ziua de 9 aprilie 491 si se procedã la alegerea viitorului împãrat. încercând a clasa afacerea care ameninta sã-1 compromitã pe Albinus. în mai. Originalitatea operei stã mai cu seamã în stilul si în compozitia ei. conservatorul tezaurului sacru (o'KsvcxptiÂ. silentiarul424 Anastasios. Când Zenon muri de dizenterie. Punctul ei de plecare e problema a cãrei expresie celebrã e Cartea lui Iov: cum se acordã ideea Provindetei cu faptul cã de atâtea ori pe pãmânt triumfã cel rãu si cel bun e covârsit. [R. împãrãteasa a apãrut atunci în Hippodrom. Anastasios nu era un personaj prea mare. a fost acuzat la rândul sãu si arestat.. Boethius a fost condamnat la executia capitalã si confiscarea bunurilor. Era. 3-12. La sfârsitul anului 524.). în hlamida imperialã. noul ales fu încoronat de patriarhul Euphemios..os-trogot. Symma-chus. unde fusese închis. roman si plin de toatã virtutea imperialã". 56(1995). cit. Dar Senatul si demnitarii nu se pot întelege asupra persoanei împãratului si atunci Urbicius. cap. apreciatã. 1. Multimea a izbucnit din nou în aclamatii. aflând frumoase cuvinte pentru devotamentul si ordinea bunã a poporului fatã de maiestatea imperialã. corpul silentiarilor din care fãcea parte avea un personal de mâna a doua. Demnitarii au fost de pãrere ca Augusta Ariadne sã meargã la Hippodrom si sã vorbeascã poporului. în grija lui Macedonios. Documentul a fost depus în Arhivele 424 Pãstrãtorul ordinii în procesiunile si adunãrile împãratului. Alegerea e povestitã în toate amãnuntele sale în lucrarea Despre Ceremonii a împãratului Constantin al Vll-lea Porphy-rogenetul. elogios de un istoric ca Prokopios423. si cunoscut pentru pietatea sa. si toti furã bucurosi de aceastã alegere si-1 aduserã pe Anastasios. de altminteri. socrul sãu.cct. Debellogoth. 92. cerând un împãrat roman si Ariadne rãspunse cã.. Anastasios I (11 aprilie 491 . vrednicã de meditatiile antichitãtii. De consolationephilosophiae. Rãspunsul dat de Boethius nu e contrariu învãtãmântului Bisericii. iar poporul si soldatii (gãrzile palatului) în Hippodrom. cerându-i sã dea imperiului un împãrat ortodox: op&oSotov âacnÃea tr\ oîjcou/ievrj! Augusta a rãspuns. praepositus Augustae. care fu aclamat de popor si armatã'125. prin vocea unui libellisios. a nu schimba nimic în Bisericã.-J. 348 înaltii demnitari. Aceste acte de cruzime întunecã domnia lui Theodoric. cu împãrãteasa vãduvã Ariadne. Lilie. 347 în calitatea-i de magister officiorum. vestita sa lucrare asupra mângâierilor filosofici. pp. îi sfãtuieste sã-1 trimitã pe patriarh pentru a cere Augustei sã aleagã ea însãsi pe viitorul împãrat. s-a putut constata puterea simtului dinastic ce stãpânea populatia. Boethius compuse în celebrul turn din Pavia. ceea ce se admite. Noul basileus se cãsãtorea apoi. în ziua de 11 aprilie 491. 122 Op.9 aprilie 518) a. BS1. 131. ceea ce se chema la .] 349 Marii Biserici. Ariadne se pronuntã în favoarea unui bun functionar al Curtii. era de 60 de ani când s-a urcat pe tron. Boethius. l. 425 De Cerim. a fost executat de asemenea. ca sã întrebuintãm expresia lui Duchesne. ca sã se apere împotriva acuzatiei de înaltã trãdare.

Church and State in the Later Roman Empire. Wisconsin. a fost mai linistitã. p. El se bucura de o bunã reputatie. Cu aceasta. atâtate de sefi. terorizând populatia. Demagistr. Imperialii câstigã câteva mari victorii. 430 peter charanis. iar în 498 loan Gotul pune mâna pe ultimii sefi si-i decapiteazã. trimitând împãratului la Constantinopol capetele lor. 49. a-i preda promisiunea scrisã cã nu va schimba nimic din credintã si va respecta deciziile Sinodului de la Chalkedon431. The University of Wisconsin Press. Trupele imperiale. în care sefii rebeli cad în mare parte. L'Eglise au Vl-e siecle. cu destulã dreptate. III. în tot cursul domniei. Frãmântãri si lupte interne.Constantinopol un SiaKpivonsvog. motiv pentru care i s-a zis Sitcopog (ceacâr)427. retrãgându-le si dotatia anualã pe care o primeau din timpul predecesorului sãu. Conflictul religios continuu dintre împãrat si supusii sãi a înlesnit revolta lui Vitalian. si aceasta a determinat întreaga sa politicã religioasã430. t. educatia bunã si generozitatea sa428. III. în comparatie cu a lui Zenon. L. The Religious Policy ofAnastasius the First (491-518). un recent cercetãtor al politicii religioase a lui Anastasios. împãratul si-a dat seama mai mult decât predecesorii sãi cã interesele vitale se aflau pentru imperiu în est. silindu-1. 1-au întãrit în aceste 429 Brooks. punându-i uneori tronul în primejdie. cu Philoxenos (Xenaias). ortodoxia oficialã neoferindu-le suficiente garantii"426. un scriitor de la mijlocul secolului al Vl-lea îl laudã pentru întelepciunea. Longines din Cardala.icti A' 350 atras ostilitatea populatiei capitalei. în Pisidia. 133 (Bonn). p-5. 428 Lydos. mari dificultãti. „unul din acei scrupulosi cu tendinte monofizite. unde mono-fizitismul era în crestere. o bunã parte a populatiei sale fu strãmutatã în Thracia si de atunci puterea sa politicã n-a mai însemnat nimic429. Trupele se revoltarã. b. t. De la început. îndepãrtându-i pe isaurieni din capitalã. înalt de talie. 1925. conduse de loan Gotul si de loan Kyrtos (Ghebosul). 427 Zonaras. Anastasios. cunoscut pentru sentimentele sale monofizite înainte de a fi fost ales împãrat si aceasta explicã atitudinea hotãrâtã a patriarhului. purtat în pãrtile sudice ale Asiei Mici. Politica religioasã a lui Anastasios. si Severos din Sozopolis. Paris. Athenodor si episcopul de Apamea. ea avu sã înfrunte rãscoala isaurienilor. care nu primeau fãrã ezitare comuniunea patriarhului. Sinodul de la Chalkedon fusese un triumf al politicii imperiale si papale. care furã purtate dinaintea multimii în Hippodrom. Domnia noului ales. The Eastern Provinces. unul fiind negru. episcop de Hierapolis432. Cum observã. atotputernice. o luptã aprigã în jurul credintei si ea dãinui o lungã perioadã de timp. de altfel. celãlalt albastru.. în 492. 51. guvernator al Isauriei. 351 Politica religioasã a lui Anastasios i-a creat. si dezlãntuirã un crâncen rãzboi civil. [O a doua editie a lucrãrii a fost realizatã de cãtre Centrul de Studii bizantine din . se aflau sefi dintre cei mai populari: Linginines (Lingis). 479-480. spre a-1 încorona. Isauria a fost supusã definitiv. în fruntea revoltei. prin protectia acestuia. Fonte-moing et C-nie. care înlocuise Evanghelia cu sabia si avea sã piarã în aceste sângeroase hãrtuieli. Duchesne. Ele erau acum o adevãratã primejdie pentru imperiu si împãratul se vãzu nevoit a se scãpa de o tutelã periculoasã. 1939Prefata. Legãturile avute apoi ca împãrat cu corifeii doctrinei monofizite. Anastasios era. un alt Longinos. avea o înfãtisare plãcutã si o particularitate a ochilor. eruditul teolog al monofizismului433. n-a fost totusi scutitã de rãzboaie si de serioase tulburãri interne. repurtarã asupra rebelilor o mare biruintã la Kotyaeion. Madison. pp. dar el stârni în provinciile de est. din Selinus. care luã un caracter national. care a frãmântat provinciile Asiei Mici mai bine de sase ani. uUu< . iar atitudinea împãratului fatã de Bisericã i-a «s M-gr. Trupele de isaurieni pe care se sprijinise Zenon ajunseserã. în acele regiuni de munte rãzboiul se transforma însã într-un rãzboi de guerillã si de asedii. 46. care urmãri cu tenacitate gândul de a smulge lui Anastasios imperiul.

19. op. ceea ce 433 E. ns. 1925. 11. iar în primirea si administrarea sacramentelor ceresti tu stii cu dreptate cã trebuie sã fii supus orânduirii religiei mai degrabã decât sã o prezidezi. o nouã ambasadã. stii. regele ostrogot. : . Thessalonic.5432 Numit de obicei Philoxenos de Mabbugh.. a Il-a. douã lucruri de care aceastã lume e mai cu seamã guvernatã: autoritatea sacrã a pontifului si puterea regalã. Stein. L'Eglise au Vl-e siecle. sunt. Fiindcã nu obtinuse recunoasterea sa ca rege al Italiei. trimise o ambasadã la Constantinopol..) divina tractantibus fidelium convenit corda submitti". Fon-temoing et C-ie. dupã câte a relatat. îi trimise scrisoarea asteptatã. 431 M-gr. propunând reluarea negocierilor pentru înlãturarea schismei. cum o calificã pe drept cuvânt Charanis. Charanis. 1974. 157 si urm. condusã de senatorul Faustus..\ . crede cã împãratul ar fi sugerat un compromis rãmas necunoscut434. Histoire du Bas-Empire. II. în 492. i. dupã numele sirian al orasului sãu. a onorat pietatea întregii Biserici'"136. Duchesne. Doctrina ce o profesa el reiese în chip evident din negocierile cu papa Gelasius. adicã si dacã se cuvine ca inimile credinciosilor sã se supunã îndeobste tuturor preotilor care profeseazã în chip drept lucrurile dumnezeiesti. în lucruri ale credintei îti pleci grumazul tãu prelatilor si de la dânsii astepti cauzele mântuirii tale. Paris. ceva mai mult. în consecintã.Thessalonic. L. ca sã negocieze cu împãratul în privinta situatiei lui politice în Italia. . cum vom vedea. în 496. Theodoric. împãratul insistase ca Faustus sã cearã papei sã-1 onoreze cu o astfel de scrisoare.] 353 nu fãcuse. ca un om al cuceririi. Anastasios a fost bucuros s-o asculte. de la care luãm aceste amãnunte. autoritatea sa spiritualã implicã pe cea temporalã: „Fiindcã. p. împãratul se asteptase ca Gelasius sã-i trimitã cu prima ambasadã a regelui o scrisoare de salut. când acea ambasadã plecase la Constantinopol. p. 434 Charanis. p. cã. Pretentiile papale privitoare la autoritatea spiritualã si temporalã sunt precizate lãmurit în aceastã scrisoare. si dacã e drept ca inimile pline de credintã sã fie supuse tuturor preotilor care trateazã lucruri drepte divine435. 352 sentimente. Aceasta ar fi însemnat însã recunoasterea de cãtre papã a dreptului ce-1 avea împãratul de a hotãrî politica si doctrinele Bisericii prin edict si asa ceva. Henotikon. Suprematia spiritualã a Scaunului roman era atestatã de canonul pãrintilor si de traditie. Gelasius profitã de aceastã ocazie si scrise lui Faustus sã discute cu împãratul si aspecte religioase. De aceea. ducând împãratului o scrisoare a papei Anastasius al IIlea (urmasul lui Gelasius). un „document extraordinar". Ambasadorul n-a uitat a pune chestiunea si.-1 . prea clementul meu fiu. în cadrul colectiei „Byzantina Keimena kai Meletai". Gelasius a rãspuns atunci dorintei împãratului si. Theodoric trimise la Constantinopol. nu era cu putintã. totusi. aratã cã Gelasius se 354 arate aceeasi consideratie prelatului acestui Scaun. pe care Preaînalta divinitate 1-a rânduit ca sã predomine asupra tuturor preotilor si care. Dintre acestea. p. cu atât mai mult se cuvine sã i se 435 [Traducerea mai precisã a textului „Et si cunctis generaliter sacerdotibus recte (subl. care cuprind o expunere luminoasã a politicii religioase a lui Anastasios. cu aceeasi misiune. condusã de senatorul Festus. Festus obtinea recunoasterea lui Theodoric si dãdea împãratului promisiunea cã-1 va face pe papã sã accepte decretul de uniune. desi întreci în demnitate restul omenirii. 1974. O solie papalã fu expediatã în acelasi timp..]. T... de fapt. [=ed.T. 48. de fapt. /. cit. autoritatea preotului e mult mai mare. la începutul anului 494. împãrate auguste scria Gelasius -. care o reproduce în lucrarea sa.

la Hippodrom. Dar cãlugãrii nu s-au împãcat. Histoire de l'Eglise. F. 44 (1951). lovindu-se de o statornicã opozitie pe care n-a pregetat a o înãbusi prin mãsuri extreme. BZ. si statuile împãratului si sotiei sale au fost smulse de pe piedestalul lor si târâte pe strãzi de multime. adept fervent al Sinodului din Chalkedon. care si-ar fi exprimat regretele pentru lunga campanie împotriva dovedea nu numai un apãrãtor al ortodoxiei. un Sinod al episcopilor adunati în Constantinopol gãsi cã doctrinele lui Euphemios nu erau strãine de nestorieni si-1 depuse din Scaun. Martin. v. din cauzã cã 437 A. în 499. când a intervenit. în acest timp Egiptul denunta oficial Sinodul de la Chalkedon. Siria era în schimb sfâsiatã de partide. raconte que Macedonius (sic!) requis de restituer le document signe par Anastase au moment de son couron-nement s'y serait refuse et que depuis lors l'empereur lui aurait voulu tout le mal possible". îl decise a tine. 440 Theoph. a Il-a. O serie de patriarhi cãzurã victime acestor mãsuri. partida dusmanã acestui edict triumfã la Roma în persoana papei Symmachus si în tot cursul domniei lui Anastasius nu mai putu fi vorba de o întelegere cu Roma. ci si un promotor al doctrinei numite „gelasiene" de cãtre istoriografie. 1: „Evagrius... în speranta împãcãrii cãlugãrilor. 304.. având în vedere tendintele hotãrât monofizite din Egipt. 27. El ceru sã i se restituie documentul si nu-1 obtinu decât cu forta. în timpul îndelungatului rãzboi ce a urmat. patriarhul. cu permisiunea împãratului. C. fu numit succesorul sãu440. în noiembrie 495. politicã initiatã de Mongos si mentinutã credincios de urmasii sãi. în cele din urmã. p. rãu formulate (iivã KO. 51. cit. edictul Henotikon. p. Duchesne. 1969)]. Macedonios. Când o revoltã serioasã izbucni în 491.] 355 isaurienilor437. 12. Charanis. unele doctrine fiind. cit. p. p. Roma. 356 semnase edictul lui Zenon. 22.skevophylax) al Marii Biserici. care confirma doctrinele Sinodului din Chalkedon „corect formulate". a întrebuintat o politicã a moderatiei. în interior însã împãratul se sili a-si impune doctrina. urmasul lui Gelasius (decedat în noiembrie 496). dans un endroit ou son recit est singulierement rapide (III. în privinta Sinodului din Chalkedon. patriarhul de Constan-tinopol. conservatorul tezaurului sacru (. dupã dânsii. suveranul pare a fi insistat cã nu trebuie sã fie proclamat si nici înlãturat în mod public439. Ostilitatea cãlugãrilor chalkedonieni din capitalã.Anastasius al II-lea. Cf. op. El semnã îndatã. Relatiile noului patriarh cu împãratul au fost un timp bune. 439 Cf. a fost suspectat de simpatie fatã de rebeli. ceea ce a mãrit antipatia dintre el si împãrat. iar dupã moartea sa (noiembrie 498). (De la mort de Theodose â l'election de Gregoire le Grand). L'imperatore Anastasia I(491-518). op. Situatia religioasã era acolo cea mai grea pentru . Euphemios era apoi si în posesia documentului prin care împãratul garanta deciziile Sinodului de la Chalkedon si acest lucru a fost socotit ca una din cauzele de cãpetenie ale frictiunilor dintre ei438. 1937. 27. Cel dintâi a fost Euphemios. Dvornik. 4. pe care a urmat-o papalitatea în decursul evului mediu (în acest sens. împãratul a intervenit cât mai putin în afacerile religioase ale Egiptului si. p. 111-116. cit.. Anas-tasios tinea sã-si exercite în plinã libertate judecata sa asupra conditiilor religioase în imperiu. iar ei au fost îndatã expediati din capitalã. nu admise a devia de la politica înaintasilor sãi. t. în confruntarea acesteia cu orientãrile heterodoxe si mai ales cu monofizismul protejat de împãratul Ariastasios I. Charanis. Fliche et V. 438 Evagrius afirmã acest lucru. op. 436 Ibidem. 32).KK>C. Capizzi. n. Pope Gelasius and emperor Anastasius. implacabili fatã de edictul lui Zenon. cf. p. în interesul pãcii religiei. [ed. insti-gatia revoltei a fost atribuitã trupelor de isaurieni. 140 (de Boor). un Sinod local în Constantinopol. bãnuiala intrigilor patriarhului cu sefii isaurieni pare a-1 fi determinat pe Anastasios sã nu-1 mai tolereze.

Marele demnitar îl duse. iar cei ce-1 resping sunt eretici. în mãnãstirea lui Dalmatius. ca sã evite tulburãrile în capitalã si. dar el refuzã a le preda si.. dar. Monofizitii sirieni. lucrând împotriva persecutorilor si influentând cursul evenimentelor. îl depune formal. în puterea noptii. Cãlugãrii prigoniti hotãrârã a se plânge împãratului si. la Chalkedon. de unde le ia apoi Kalopodios. în 507. Anastasios îi primi cu cinste pe cãlugãrii condusi de Severos si se întretinu cu acesta despre starea Bisericii. Cu înãltarea lui Flavian în Scaunul Antiohiei. patriarhul îl primi cu simpatie. Interventia insistentã a împãratului în lupta religioasã din Siria avu o serioasã repercusiune în capitalã. Monofizitii fugiti din Persia. un Sinod local. seful monofizit stãtu trei ani la Constantinopol (508-511). patriarhul n-a acceptat a-1 Charanis. unde erau urmãriti. socotind pe Macedonios nestorian. cãzu si el în urma noii ofensive monofizite. care au pãrut extremistilor din ambele pãrti ca o condamnare a Sinodului din Chalkedon"2. care le distruge. . îi ocrotea441. patriarhul a putut face concesii însemnate. Era deci o nouã confirmare a edictului Henotikon. La 7 august dã ordin lui Celer.. dar acum aderent al Sinodului din Chalkedon. sã-1 aresteze pe patriarh si sã-1 deporteze din capitalã. 40. vãzând în ei o apãrare împotriva pericolului persan. condam358 nând public Sinodul din Chalkedon. tinut la Claudiopolis. el tinu. 357 primi si împãratul a trebuit sã-1 strecoare în secret afarã din capitalã. Nephalios. Macedonios a repudiat profesia de credintã datã împãratului declarând în mod public. El avu însã parte de o primire ostilã în capitalã. în urmã. Rãzboiul cu Persia. el anatemizeazã pe Flavian pentru slãbiciunea atitudinilor sale. favorabilã monofizitilor. dupã izvoarele monofizite. profesiunea de credintã prin care recunoaste primele douã sinoade. patriarhul Antiohiei. Partida monofizitilor era condusã de Philoxenos. Macedonios ar fi mers mai departe. în 508-509. împãratul le sustine cererea si patriarhul îi supuse. pentru sigurantã. fatã de presiunile împãratului. economul Marii Biserici si le duce împãratului. trecând sub tãcere pe cele din Efes si Chalkedon. fost monofizit. Flavian. un cãlugãr. Macedonios a fost apoi exilat la Euchaita si în locul sãu a fost înãltat ca patriarh Timothei. îngrijorat de alarmarea cãlugãrilor ortodocsi ai capitalei. în vara anului 511. îi cer o profesiune de credintã în scris. probabil cu consimtãmântul patriarhului Elias. op. presbiter si schevophylax al Marii Biserici. între 502-505. o persecutie aprigã a cãlugãrilor monofiziti din Palestina. Mai întâi îi cere protocoalele originale ale acelui Sinod. suspendã pentru un timp lupta. Anastasios adunã Sinodul si reuseste sã câstige sprijinul membrilor sãi. pp. alungându-i din mãnãstirile lor. sigileazã manuscrisul depus în altarul Marii Biserici443. la cererea îm442 Op. stârni. unde monofizitul agresiv era foarte urât de cãlugãri si de populatie. Patriarhul Macedonios n-a putut privi indiferent strânsa legãturã a iui Anastasios cu sefii monofiziti. cit. cit. au întãrit opozitia din Siria si împãratul. spre a da o sanctiune legalã depunerii patriarhului. Charanis socoteste cu multã probabilitate cã. în anul urmãtor. Când instigatorul veni la Constantinopol. a cãrui politicã religioasã coincidea cu interesele religioase ale lui Severos. lupta religioasã în Siria ia o formã violentã. Philoxenos fu invitat de împãrat la Constantinopol. Aceasta-1 decide pe Anastasios sã-1 depunã pe Macedonios. La 27 iulie 511. un numãr de douã sute dintre ei furã condusi de Severos în capitala imperiului. un monofizit. fapt confirmat si de Evagrios. 30-31. poate în legãturã cu situatia religioasã din Siria. Politica sa în acea regiune a fost o politicã de energie. la rândul sãu. aprobându-i actiunea. înainte de sfârsitul anului. p. cã rãmâne credincios Sinodului din Chalkedon. cãci avea mare trecere pe lângã împãrat. magister officiorum. de la patriarhatul din Ierusalim.Anastasios. din porunca împãratului.

prefectul orasului. Thessalonic. w [Marinos era ministrul de finante al lui Anastasios I (cf. Charanis. p. gloata fãrã frâu se opri în fata casei lulianei Anicia Olybria. Multi îsi pierdurã viata în aceste încãierãri. trimis de împãrat lui Flavian spre a-1 semna. intercala în Trisagion. la 6 noiembrie. care au suferit însã o mare înfrângere: partida lui Flavian a iesit în acest Sinod învingãtoare. prudent. cit. miscarea luã caracterul unei periculoase revolutii. Capitala imperiului a fost zguduitã adesea de revoltele populatiei indignate de politica religioasã a îm360 paratului. trimisi de împãrat sã potoleascã dezordinea. 24. un Sinod local în Antiochia. concretizate de dânsii sub forma unui Typos. nu 1-a putut însã multumi pe împãrat si pe monofiziti. 78)]. împãratul. Sotul sãu. Apoi. I. împãratul le porunci sã procedeze conform cu planurile lor. în 512. Casa lui Marinos fu incendiatã si lucrurile de pret împãrtite 444 Cedrenus. a Il-a. Senatorii Celer si Patricius. apare fãrã veste în loja imperialã a Hippo-dromului. 6 noiembrie.. Ei voiau respingerea fãrã limite a Tomului lui Leon si a actelor de la Chalkedon. care rãspunse cântând acelasi imn în forma ortodoxã. la presiunile suveranului. întâia oarã când grupa cãlugãrilor veniti cu Severos. în general. se decise la un gest îndrãznet. monofizitii n-au fost multumiti. în care unii îsi pierdurã viata.. De douã ori tronul sãu a fost amenintat de aceste revolte în chip serios. rãsunând de strigãtele populatiei: unii intonau Trisagion în forma ortodoxã. Flavian fu avizat sã pãrãseascã orasul pânã la restabilirea ordinii. mai exaltati decât cei palestinieni. petrecându-si restul vietii la Petra. convins cã violenta rãscoalei face imposibilã restabilirea ordinii cu forta. Multimea se nãpusti asupra casei lui Marinos445 si. sfãrâmând orice rezistentã. ed. strigând în bãtaie de joc: „Iatã conspiratorul împotriva Treimii!". din jurul Antiohiei. într-un costum foarte simplu. clauza monofizitã 6 aTavpcotfeiq 81' 77/iâg(„care ai fost rãstignit pentru noi"). Platon. Dar era prea târziu. fugi si se ascunse. Multimea strãbãtea furioasã orasul. smulgând statuile împãratului de pe piedestalul lor si târându-le pe strãzi. Areobindos. punând în mare primejdie tronul lui Anastasios. ceea ce stârni o mare emotie în publicul ortodox444. Desi patriarhul subscrise din nou la Henotikon si recunoscu primele trei sinoade ecumenice. a anatemizat Sinodul atât de contestat. încãierãri mari avurã loc între populatia ortodoxã si cãlugãrii monofiziti adusi de cãpetenia lor în oras. încât. ziua alegerii lui Severos ca patriarh al Antiohiei. abia scãparã cu viatã. Tulburãrile se repetarã a doua zi în biserica Sfântul Theodor. întãritã de alti solitari. la care au participat si cãpeteniile monofizitilor. op. op. în duminica de 4 noiembrie 512.443 Duchesne. 361 NICOLAE BANESCU populatiei. 1974. în cele din urmã. îl înfipse într-o prãjinã si-1 purtã prin oras. trecând sub tãcere pe cel de la Chalkedon. desi denuntã pe marii teologi compromisi în erezii si introduse patru capitole ce dãdeau impresia cã era împotriva Sinodului din Chalkedon. O încãierare se produse apoi. adversarii au determinat depunerea lui. Philoxenos îsi asumã conducerea si intrã în Antiochia cu o multime de cãlugãri. Un adevãrat lagãr ortodox se instala în Forum Constantini. fãrã coroanã pe cap si fãrã însemnele suveranitãtii. pãzit energic de cãlugãri. cit. la capãtul extrem al Palestinei. cunoscutã ortodoxã. fiica împãratului Olybrius si a Placidiei celei tinere. p. dar acesta. fugi peste Bosfor. gãsind acolo un cãlugãr sirian fãrã ajutor. îi tãie capul. era reclamat zgomotos sã îmbrace purpura. cântat la Sfânta Sofia. 631 (Bonn). iar în ziua urmãtoare. 359 paratului. Severos fu hirotonit patriarh al Antiohiei. unind în persoana sa traditiile familiilor Anicia si Theodosius. altii vociferau pentru viata lui . Patriarhul încearcã a evita acest lucru printro nouã profesiune de credintã. în strigãtul: „Alt împãrat pentru romani !". si a expresiei „douã naturi" în particular. dar nu se mai întoarse niciodatã. El plecã.

dar. ofiterii intrã în Constantinopol si aflã un împãrat binevoitor care-i copleseste cu daruri si promite a satisface doleantele trupelor lui Vitalian (Anastasios voise a reduce proviziile federatilor . t. Anastasios însã nu se mai gândi sã-si tinã promisiunile. armata imperialã se întãri la Akra. Duchesne. FHG. 21-22. într-acestea. pars prior. II. aceasta înseamnã cã era originar din Scythia (Dobrogea actualã). magister militum in praesenti. loan din Antiochia ne-a schitat în câteva trãsãturi caracteristice portretul fizic al ambitiosului rebel: „un omulet scurt. luptã cu bravurã. Aceste cuvinte neasteptate ale bãtrânului suveran dezarmarã furia multimii. o revoltã se întâmplã la Constantinopol. unde. Hypatios detinea comanda trupelor din Tracia. din provinciile de la Dunãre. pp. sub comanda lui Hypatios. Hypatios si alti sefi cãzurã prizonieri si a fost nevoie de expedierea unei ambasade pentru rãscumpãrarea lor. dar E.Lvo<. originar din Scythia (Dobrogea actualã)447. pe când dormea.annonae foeder447 Unii 1-au socotit got. pe uscat si pe mare. 178. Anastasios. pe tãrmul mãrii. Muller. El echipeazã o flotã de 200 de corãbii si o trimite. Stein aratã (. 49-50. a îndrepta greselile lui Hypatios""9 fatã de dînsii si a ajunge la întelegere cu papa în problema religioasã. dar adãugã. vîog âv 363 aticae). Acesta se întâlneste cu Vitalian si se înteleg ca ofiterii sefi ai acestuia sã vinã în capitalã. fragm. care fu asasinat. fiu al lui Patriciolus"448. Ppaxvg Kai rpauAog TT)V qxovrjv Kai tdg ãitpaq roîv BÃe<pccpoiv vxoKLKaviJ. care în multe privinte a fost precursoarea celei duse de lustinian I la linia Dunãrii. Evagrios îi zice lui Vitalian 0pa| si expresia indicã.Marinos si a lui Platon. îi promise a se purta bine de acum înainte si se împrãstie apoi în liniste446.. V.s. el declarã cã vine sã apere hotãrârile Sinodului de la Chalkedon. El îl trimite pe Patricius. 363-374. pp. ofiterii jurarã credintã împãratului si pãrãsirã capitala. cit. Dar un an mai târziu o nouã primejdie amenintã iarãsi tronul lui Anastasios. History. sã negocieze. dupã Stein. avea . Vitalian navu altã alternativã decât sã se retragã si sã astepte urmãrile. p. Dupã un prim succes. Hypatios fu rechemat de la comanda în Thracia si în locul sãu fu trimis Kyrillos. începu tratative cu rebelul. Anastasios declarã cã e gata sã renunte la tron. când împãratul interzise celebrarea unor anumite festivitãti. „Dacia". I. Vitalian. n. un general ce se distinsese în rãzboiul cu persii. 214 e: Av&pwniaKoc. împãratul ceru senatului sã-1 declare pe Vitalian dusman public al Statului roman si o armatã mare fu trimisã împotriva lui. cã numai unul poate fi ridicat la împãrãtie si urmeazã deci sã-si aleagã un împãrat. care îl invitã a-si relua coroana. 362 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN apare sub zidurile Constantinopolului pentru a-1 rãsturna pe împãrat. sã trateze direct cu împãratul. Paris. 1870. în acelasi timp. în 513. un illirian cu multã experientã. C. I. pp. Charanis. v. pp. Prin glasul unui crainic. cit. n. în fruntea trupelor sale de huni si bulgari si 446 Bury. exercitând functia de comes foederatorum (el comanda o parte din regimentele federale stationate în dieceza Thraciei). 4 (1960). ed. dacã e numit de Marcellinus Comes Scytha. de Vitalian.] 448 XpoviKã. du Bas-Empire.. 2) cã. 438-439. Vitalian se decide a ataca din nou capitala. atacatã. Tatãl sãu are un nume (Patriciolus) care n-are nimic gotic. Sperând a se folosi de nemultumirea populatiei. Spre a-si câstiga simpatia populatiei.. pe care o 449 [Cum reiese si din expunerea ulterioarã. covârsitã de masa barbarilor de „huni". în ziua urmãtoare. Multumiti. Contributions to Dobrudja History un-der Anastasius I.. op. suferi o înfrângere dezastruoasã. cu voce bâlbâitã si cu extremitãtile pleoapelor aprinse. în Bosfor. dar ambasadorii furã prinsi la Sozopolis si banii rãscumpãrãrii (1000 pfunzi de aur) confiscati. corupându-i pe paznici. abil diplomat. se ridicã. iar armata de uscat. în 514. Barnea. [Pentru o serie de aspecte ale politicii lui Anastasios I în Scythia Minor. pe unul din autohtonii latinizati din Balcani. op.Hist.

în iulie 515. inclusiv Akakios: o anatemizare publicã a acestora ar provoca desigur tulburãri si vãrsare de sânge si „unitatea Bisericii. „ca prin aplanarea disputelor. a cãrui acceptare ar fi însemnat absoluta supunere fatã de papã. Hormisdas rãspunde. Cu el deschise împãratul negocierile. El a fost înlãturat în acest an de la comanda Thraciei. mai apoi sã întreprindã un pelerinaj la Ierusalim. spre reexaminare de cãtre Scaunul roman. trimisã la 12 ianuarie 515. Apoi scrise din nou pentru cea dintâi. 451 Ibidem. numit comandant al Thraciei. scrisã în alt ton. Anastasios stia cã între Hormisdas si Vitalian a fost o corespondentã si cã Theodoric se afla în legãturi prietenesti cu el. Symmachus. în urma cãrora a crezut potrivit sã se adune un Sinod. in-vitându-1 a astepta Sinodul ce avea sã fie convocat la Herakleia Thraciei. între altele. 88. ed. înstiintând cã a decis a trimite o ambasadã sã negocieze cu împãratul. 365 NICOLAE BANESCU doua scrisoare a împãratului. Anastasios era interesat de pacea internã a imperiului si nu putea. rechemarea episcopilor catolici exilati. 364 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN conducea el însusi. rãspunde lãmurit cã Nestorius si Eutyches au si fost anatemizati mai înainte. care stabileste împreunã cu rebelul termenii pãcii. împãratul îi expedie o scrisoare destul de simplã. Scrisoarea a ajuns în mâinile papei dupã patru luni si jumãtate. fiind proclamat împãrat. aprobate de împãrat.Singura explicatie satisfãcãtoare a sosirii atât de târziu a primei scrisori. Vitalian se retrase linistit. semnarea de cãtre împãrat si episcopii din Est a unui Libellus adus de legatii papali. angajându-se cã o ambasadã alcãtuitã din persoane de rang ecclesiastic va fi trimisã pentru a discuta cu pontiful Romei451. neînduplecat adversar al politicii religioase a lui Anastasios. Unii istorici moderni au conchis cã parte dintre huni au servit în armata lui Vitalian în timpul primei sale rebeliuni si erau acum încurajati sã . sãvârsitã cu valuri de sânge. pontiful Romei. este cã ea „a fost plãnuitã"450. a H-a. urmând-i în scaun Hormisdas. ca urmare. dupã Charanis.. Anastasios se obliga apoi sã-i recheme pe episcopii depusi si sã adune un Sinod general la Herakleia Thraciei. Având si nemultumirea internã. iar pânã atunci a doua scrisoare a împãratului. condamnarea în mod public a memoriei unei lungi serii de prelati. Respingând astfel propunerile papei. la Con-stantinopol. în iulie 514. ci promitea a scrie din nou. sã se poatã restabili unitatea Bisericii"). Motivul acestei mãsuri nu se cunoaste. si-j cerea a da toatã atentia instructiunilor pe care le aveau ambasadorii. Hypatios fu eliberat în schimbul unei importante rãscumpãrãri si Vitalian.sã lupte ulterior cu Vitalian. iar în vremea rãscoalei „Nika" (532) a sfârsit în chip tragic. nu poate fi plãcutã lui Dumnezeu". Charanis. împãratul n-a închis totusi poarta negocierilor. în calitate de nepot al lui Anastasios I]. pentru satisfacerea papei. în 515 s-a întâmplat un fapt care a putut determina pe împãrat la mãsura luatã. Anas-tasios fu silit a negocia si-1 expediazã pe loan al Vale-rianei. era prea târziu ca sã facã pregãtirile spre a asista la importanta adunare. Hunii sabiri nãvãlirã în provinciile pontice si le prãdarã în acelasi timp.92. la a P. sã provoace o mare discordie a populatiei. înainte de cea dintâi (împãratul vorbea acum de mijlocirea ce poate face în privinta tulburãrilor din Scythia. Papa cerea neted acceptarea Sinodului din Chalkedon si a Tomului lui Leon. op. p. 366 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN în 516 capitala avu sã înfrunte a treia revoltã a lui Vitalian. îsi încheia viata. cit. Conditiile aduse de legati erau pentru Anastasios inacceptabile. veni de-a lungul coastei. cerând sã fie mai exact informat asupra obiectului Sinodului asteptat. pentru unirea Bisericilor. Când a fost predatã papei. nu poate fi însã de pãrerea papei în ce priveste condamnarea celorlalte persoane. a sosit papei în martie 515. în acord cu promisiunea fãcutã lui Vitalian. La sfârsitul lui decembrie 514. p.

„Le monde oriental". Pretextul lui Vitalian era cã Anastasios nu-si îndeplinise promisiunile religioase din 514. îl îndemna pe împãrat sã dea toatã atentia problemei religioase. Charanis. în august 516. Chabanis. apeleazã la papã. care se bucura si de sprijinul lui Theodo-ric. op. recunoscându-1 de cãpetenie a lor. p. care nu mai era prefect al Pretoriului. Anastasios reia negocierile cu papa. Diehl. cit. Anastasios. încurajat de aceastã situatie. si Peregrinus. Bury. n. pp.. Politica sa financiarã a asigurat statului o prosperitate fãrã de care s-a putut zice cã apogeul . La intrarea Cornului-de-Aur. 184.. Cronicarul bizantin o numeste „sulf natural" (t9efov ãitvpov). c. El interpretã edictul Henotikon ca o adevãratã abrogare a Sinodului de la Chalkedon. cu ordinul strict de a nu se opri în vreun port al imperiului. Doi ambasadori furã trimisi la Roma cu douã scrisori: una adresatã papei. t.devasteze provinciile din Est. Ei duceau o scrisoare cãtre împãrat. încât ambasadorii n-au putut ajunge la nici o întelegere. episcop de Pavia. op. de un învãtat atenian numit Proclus (nu neoplatonicianul). op. Doi dintre ei 1-au depus chiar din Scaun. multi episcopi din Illyricum si Grecia iesiserã din comuniunea episcopului de Thessalonic. 368 an. 452. nemultumiti de persecutiile lui Severos. Trei din principalii sãi aderenti cãzurã în mâinile imperialilor. III. iar armata de uscat îi fu zdrobitã la Sykai (Galata). Scrisorile papei furã însã rãspândite de cãlugãri ortodocsi în orasele Orientului. Dorotheos si apelaserã la papã. dar si un numãr de scrisori ale papei menite a crea în Orient o opinie publicã favorabilã pozitiei romane.-nimicitã aproape total printr-o compozitie chimicã similarã focului grecesc de mai târziu452. Dar senatul era sub influenta papei. dupã câte relateazã (pp. p. 1. îi expedie înapoi sub gardã. care-1 asasinase cu propria-i mânã pe Kyrillos. El decise sã se adreseze si senatului. nemultumitoare imperiului. în care rolul principal îl avu Severos.. alta senatului. fiindcã nu-1 recunoscuse pe Severos. Dificultãtile acestea îl fãcurã pe Anastasios sã cheme Sinodul de la Tyr al episcopilor orientali. cit. Situatia din Illyricum si Grecia. Revolta sa a fost de data aceasta scurtã. 367 fu depus din comanda sa asupra Thraciei. unde episcopii se desfãcuserã de Thessalonic si cereau papei sã-i ia înapoi în sânul Bicericii romane. 45. Cum am vãzut. 63-65. Vitalian 452 Aceastã compozitie chimicã a fost procuratã lui Marinos. Cf. administratia avu însã într-însul un excelent cârmuitor si o serie de reforme salutare se leagã de numele sãu. plecarã din Roma în primãvara anului 517. op. în speranta cã-1 va determina prin influenta sa pe papã. el a fost silit sã stea de acum linistit453. Hist. în Peninsula Balcanicã situatia nu era mai bunã. Ch. Vitalian se refugie. cit. Dacã politica religioasã a lui Anastasios a tulburat imperiul în cursul lungii sale domnii. cu sfãrâmãturile armatei sale. cit. p. în momentul când el se pregãtea sã atace în Vest. p. acesta cãutã a exploata situatia din Siria. Ei furã executati la Constantinopol. 1944. fapt pentru care împãratul îi scrise (11 iulie 517). printre care si hunul Tarrach. neizbutind a-i atrage pe delegati. si înlocuit cu loan.30 septembrie 515454. Un numãr de epicopi din Siria si Palestina refuzarã a-1 recunoaste pe Severos ca patriarh al Antiohiei. Slãbit mult dupã aceastã înfrângere. episcop de Misenum. papa se decide a trimite a doua ambasadã la Constantinopol. împãratul continuã prin urmare schisma. Administratie si reforme. Stein. Cât pentru Hormisdas. sã primeascã un compromis. cãlugãrii din Syria Secunda. Ennodius. 402-405) Malalas. Cãtre sfârsitul acestui 453 E. du Moyen Age. 76. la Anchialos. între octombrie 514 . condamnând apucãturile sale trufase. Scãpat astfel de pericolul din afarã.. împãratul încredinta operatiile militare lui Marinos. Marinos obtinu o izbândã decisivã asupra flotei rebelului compusã din goti si huni. datate 28 iulie 516. Elias al Ierusalimului fu exilat la Aila.

dupã care grija strângerii impozitelor n-o mai aveau curialii. Dar. fãrã a-i excepta pe servitori. p. în comunicarea fãcutã la Congresul de studii bizantine de la Belgrad. care intra în casa prefectului pretoriului. într-un raport stabil fatã de aur si argint. 192. cu totul sãrãciti. History. sã-i vândã mãrfuri la preturi fixate de autoritate. spre a împiedica si în viitor „impozitul odios" (. Anastasios luã si în aceastã privintã mãsuri. Anastasios introduse. nimicind astfel si amintirea celor suferite458. ci ea trecu în fiecare 456 învãtatul numismat român M.puterii si civilizatiei bizantine din secolul al Vl-lea n-ar fi fost cu putintã. printre care se afla în primul rând întrtinerea armatei.A. op. Situatia era agravatã de problema locurilor sterile459. A promulgat apoi ordonante pentru provinciile limitrofe din dieceza Orientului si pentru Libia. care suferise mari deprecieri. 144. dar. pp. ceea ce a fãcut ca primirile în naturã sã nu mai fie suficiente pentru cheltuielile în naturã.cpopog Tig 5vaxLpr\Q. impozit plãtit în aur si argint. El a lãsat la moartea sa.93-102. p. 3(1971). O institutie care avu o mare aplicare în aceastã epocã a fost asa numita coemptio. 13. Atât de hotãrât a fost Anastasios în mãsura ce-o luase. pentru cerintele armatei si el apãsa greu asupra populatiei rurale. vindex.". el se ridica la fiecare trei ani. cu toate cã a usurat sarcinile fiscale care apãsau asupra celor sãraci si a executat însemnate lucrãri publice. Fãrã buna administratie a lui Anastasios. A. Contributiile în naturã pentru annona se puteau înlocui prin bani. de fapt. nici uriasa operã a constructiilor sale455. follis.Les origines du sesterce et du miliarense et leur conti-nuite jusqu'aux temps byzantins. XIII (1927). Anastasios a realizat si o însemnatã reformã monetarã. aducând moneda de cupru. De la începutul secolului al IV-lea acest impozit lovea comertul si toate profesiile. de l'Empire Byzantin. Oficial. spre a compensa golul produs. Abolirea lui a fost primitã cu o bucurie generalã în tot imperiul. în locul acestui impozit. Xpvaoiekeia (impozitul de aur). împãratul a dat pradã focului orice înscris privind acest impozit. pp. vechea auri lustralis collatio. 371 NICOLAE BANESCU tâmpina acest neajuns. a expus în amãnunt sistemul monetar al lui Anastasios si împrejurãrile care 1-au impus (.] 370 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN civitas asupra unui functionar. Stein.. încât panegiristul sãu afirmã cã. El permise rãscumpãrarea în . Desi în principiu ea nu trebuia aplicatã decât exceptional.000 de nomismata).000 livre de aur (adicã 23. 49. Hist. Introduse. 54-58. de asemnea. 505 (Bonn). în „Buletin de la section his-torique de l'Acad. scãzând în parte sumele pe care soldatii limi-tanei trebuiau sã le verse autoritãtilor militare. I. de fapt. a impozitului cunoscut sub numele de cbrysargyron. administratia îi dãdea un caracter arbitrar si neregulat. se recurse la un mijloc foarte simplu: statul îi obliga pe supusi. Roum. t. p. 458 Prokopios din Gaza. Panegiricul lui Anastasios. cit. Atributiile sale furã mult lãrgite. Altã reformã însemnatã a fost abolirea. p.040. pe prostituate si cersetori'157. Chrysos în „Byzantina". ajunse. El a fixat un nou tarif pentru taxele pe care vasele ce treceau prin Hellespont si Bosfor le plãteau flotilei imperiale însãrcinate a supraveghea aceste strâmtori. E de subliniat mai întâi faptul cã împãratul a redus cheltuielile personalului de prisos al Curtii. [Vezi si Ev. numit de prefectura pretoriului. cel mai mare tezaur înregistrat de istoria financiarã a Bizantului: 320. cum îl calificã. în cazuri de nevoie extraordinarã. Spre a preîn457 Bury. în 498. sã fie repetatã în fiecare an. El a demonetizat toate monedele conventionale ce invadaserã piata si a reluat baterea monedei de bronz456. o reformã de ordin financiar. observã atât de just Stein. Soutzo. istoE. O astfel de cumpãrare se numea coemptio. Vasiliev. 369 NICOLAE BANESCU ria bizantinã n-ar fi cunoscut rãzboaiele glorioase ale lui lustinian. I.

46 si urm. Panegiricul. care-i aduse împotriva ostrogotilor. Ea avea. dar sublinia sã statutul lor de oameni liberi rãmânea intact*50. 15.Cf. Ele furã suprimate în anul 502464 d. si scopul de a opri progresul marii proprietãti în paguba celei mici. L'impot de capitation. Semnalãm si alte reforme de ordin financiar. Rãzboaiele. ca interzicerea traficului functiunilor publice. erau rude foarte de aproape ale bulgarilor465. Trebuie sã adãugãm la acest capitol cã mãsurile împãratului Anastasios nu s-au mãrginit la asigurarea prosperitãtii finantelor.. op. la care autorul trimite. trec acum Dunãrea în imperiu în 499. încã din epoca anterioarã se fãcea distinctie între adiectio în interiorul marilor domenii (ejiif$okri o/io5ouAwv) si adiectio în teritoriile oraselor (em[loÂ. fãrã a permite totusi ca ea sã devinã insuportabilã. în ce priveste politica externã. pp. între care se crede cã se aflau probabil si unele triburi slave. între Don si Cucaz. adãugând ceva la annona. care se celebrau cu executãri de dansuri de origine cultualã si erau adesea prilej de lupte aprige ale factiunilor Hippodromului. p. 505. împãratul. poate. 506-507: -&eaq ãnav$p<nnovq le numeste panegiristul. 507. devastând provinciile de nord. astfel încât nu se putea atribui unei seniorii funciare pãmânturi necultivate apartinând curialilor sau tãranilor liberi. Ei repurtarã o victorie asupra bizantinilor la fluviul Tzurta si în 502 devastarã Thracia. care pânã atunci nu fuseserã încã legati de brazdã.ri q^OK^vcrov). ca sãrbãtorile numite Brytae. 462 Prokopios din Gaza. Histoire du Bas-Empire II. în acelasi timp bulgarii. Unele privesc ordinea moralã a societãtii. în afarã de jefuirea populatiei. popoarele barbare aciuate dincolo de Dunãre încep a trece fluviul în imperiu. Dispozitiile edictate de Constantiu al II-lea în 361 par a fi la baza acestei distinctii461. Armatele imperiului n-au putut opri pe nãvãlitori si ei au pãtruns pustiitor în Thracia. op. popor hunic (turcotãtar). preludiul marii lor imigratii din secolul al Vl-lea. cit. Tot astfel Anastasios interzise. si utigurii. De asemenea. Macedonia si Tessalia. 444-445. pp. huni occidentali alungati din câmpia Ungariei si elemente turcesti venite din Asia centralã încã de la mijlocul secolului al V-lea. a decretat cã acei arendasi. fiindcã bandele lor. 502-503. Piganiol. 81 . guvernul lui Anastasios se sili a face cât mai eficace institutia adiectio sau emfioÃri. 1916. 11. veniti întâia oarã în atingere cu bizantinii sub domnia lui Zenon. pentru a nu pierde unitãti fiscale. 463 Ibid. cit. nici unei proprietãti de curial sau de tãran liber pãmânturi senioriBury. doritor a pãstra pe cât posibil unitãtile fiscale existente.bani. 464 Stein. 207-208. luptele sângeroase cu animalele sãlbatice în circuri463. izvoarele pomenesc de incursiunile „getilor". A fost însã ineficace.. 373 NICOLAE BANESCU în anii 493. op. 372 ale necultivate. 461 Stein.. pp. cum au stabilit cercetãrile mai noi. alt rezultat. precum si rãmãsite ale pãgânismului. oricât de . Nimeni nu putea fi însã constrâns a transporta la biroul de receptie produsele ce i se cumpãrau sau a plãti cheltuielile de transport si aceastã mãsurã fu primitã cu multumire de contribuabili.. în natiunea bulgarã a acestei epoci se aflau reuniti. nu mai puteau pãrãsi pãmântul unde rezidau fãrã întrerupere de mai mult de 30 de ani. cit. 32. în Rusia meridionalã. Aceste incursiuni slave si bulgare în Peninsula Balcanicã pe timpul lui Anastasios n-au avut. practicat pe o scarã atât de întinsã pe timpul împãratului Zenon462. Stein. pp. Kutrigurii.. 209. Anastasios a avut sã înfrunte de multe ori lupte grele cu acesti barbari. sub care se înteleg grupuri eterogene de popoare. Politica externã a lui Anastasios. Moartea sa. în 499. p. marii proprietari funciari având si alte mijloace de a-si mãri proprietãtile. la origine. cum vor avea mai târziu.

p. scoase dintr-un articol dat publicitãtii de Feridan Dirimtekin469 asupra constructiei si stãrii actuale a acestei faimoase apãrãri. desi le suprimase plata pentru întretinerea fortificatiilor caucaziene. 73 si urm. Ce pãcat cã nu se gãseste mijlocul de a se cruta de la distrugere urmele arheologice ale unui mare trecut. Kavadh I n-a mai 470 F. 281 si urm. Altheim u. mãrginite de magi si de nobilimea latifundiarã.numeroase. El construi în acest scop „prea marele zid si întrecând orice închipuire" (TO /leytorov KCCI xpentov Jtãarig evvoiag reî^og) întins „de la o mare la *' Stein.. care înconjurau în interior douã treceri din cele mai importante.] 469 Membru al Comisiei pentru conservarea monumentelor istorice. pe Marmara. n. Stiehl. de mai bine de un mileniu! Cu mult mai însemnat a fost rãzboiul purtat de Anastasios cu persii (502-506). 23 (1982). care a cercetat acest zid în 1947. B. Un sat. 11. 425-459.25 metri si o grosime de 3. op. S-au întrebuintat pânã si la constructia drumurilor. afarã de câteva crâmpeie asemãnãtoare. 467 Stein. op. N-os 5-6 (mai-juin 1953). p. cit.lt der Sasaniden. Aceastã situatie se datora structurii imperiului si armatei sale. care permit sã ne dãm seama de vechea stare a împrej*6 Prokopios din Gaza. cãci atâta timp cât regele era redus pentru purtarea rãzboiului la chemarea nobilimii latifundiare. un segment din zid prezintã încã o înãltime de 5. Schwartz. Voir p. Bruxelles. urcat pe tron dupã moartea indolentului Valakh (Balas). 4. Staatshausha. XXI (1951). Zenon a fost cu persii în neîntreruptã pace. 89. Croke în GRBS. Zidul lui Anastasios avea o lungime de aproape 52 km si se afla la 50-60 km de centura vechilor zidiri ale lui Theodosios. care de multe ori ajungeau pânã sub zidurile ei. a cãror înãltime atingea 10 metri. ne dau interesante informatii. 6l. desi în 1898 învãtatul german Schuchardt numãrase multe turnuri. „Byzantion". p. dupã ce devastau o bucatã de vreme tinuturile. a fost în întregime clãdit cu pietre din zid. 502-503. 442: 1947 . pp. al cãror rezultat a fost publicat de E. 374 cealaltã". Kavadh I. Sãpãturile fãcute la Constantinopol si în împrejurimi (de la 1936 pânã la 1951). Dar împãratul simti nevoia sã-si protejeze capitala amenintatã de barbarii de la nord. 376 . si cunoscut la scriitori sub numele de „Zidul cel Lung" ^aKpov TEi^ot)467. El începea de la Marea Neagrã la Avcik Iskelesi si se termina la vest de Silivri (v.15 metri. cit. în „La Nouvelle Clio". t. ce mai existã. în 488. Gy. ruinate cu totul astãzi. Jahrb. Mamboury468. drepturile ei nu puteau fi atinse470.. Moravcsik. 468 Les fouilles byzantines ã Istanbul et ses environs. iar puterea centralã nu se putea exercita nemijlocit asupra lor. cit. la capul Karinca. Se vãd încã locurile unor porti si douã lagãre întãrite. 375 muirii. op. 52-90. fiul lui Peroz (Firuz). cf. p.. crede cã Anastasios a restaurat si întãrit numai zidul care ar fi existat de mai înainte. Kurfalli. Dar. Ungar. spune Feridan. X (1930). cum îl caracterizeazã panegiristul lui Anastasios4615.. zidul lui Anastasios merge spre disparitia sa totalã. cum a probat Ed. V. Zidul era construit din pietre patrunghiu-lare legate cu ciment si nu mai are nici un turn. Selymbria). se întorceau în locurile de unde veniserã. pp. Imensele proprietãti ale nobilimii se bucurau de mari privilegii. Interesele acestora se atingeau în Caucaz cu ale Bizantului.Le mur anastasien. R. în fruntea Statului persan se afla acum unul din cei mai destoinici sasanizi. El a avut multi ani de luptat pentru restaurarea autoritãtii regale. care de multã vreme a devenit o adevãratã carierã de piatrã. într-un loc. [Constructia zidului ar fi început prin 503-504. suspendatã încã de Leon I.

la femei si unelte. spre a-si asigura întreaga autoritate regalã. Nr. pp. obtinu de la acesta o armatã de heftaliti. care sã-1 ajute. atâtati de ei. câstigând interventia sotiei haganului. în ultimii ani ai lui Kavadh. cu multã perspicacitate a mers mai departe. de asemenea. 300 si urm. Astfel a fost prezentat interesantul episod al sectei lui Mazdak. prin descoperirea scrierilor originale maniheice în Turchestanul chinez si mai cu seamã prin rezultatele deosebit de interesante ale cercetãrii maniheice. p. 268-269 si 305. aratã lãmurit fazele acestor interesante cercetãri. în fragment aflãm înnoiri hotãrâtoare fatã de doctrina lui Mani si ele sunt determinate de neoplatonism. Se probeazã cã fragmentul lui Mazdak oglindeste si ideile lui Porphyrios din scrierea sa asupra Soarelui. Acesta ocupã la el acelasi loc pe care îl are Stãpânul Luminii la Mazdak. mazdakitii cereau împãrtirea egalã a averilor. regele îsi reocupã tronul. pe care. Chosroes îi doborî sângeros pe mazdakiti. în epoca lui Diocletian. tãranii. Historyll. Predominarea nobilimii feudale fusese zdrobitã de mazdakiti. erau partizanii naturali ai regelui contra nobilimii. El subliniazã cã doctrina lui Mazdak e clãditã pe fundamentul pus de Mani. Acesta a avut un precursor în maniheul Bundos. unicul ce ni s-a pãstrat. încât ei intrarã în casele nobililor si luarã femeile si banii. Cererile se întinserã la bani si la proprietate. furã atât de puternici. pp. Christensen. cap. o zdrobi. 1953). Chosroes. întorcându-se cu acest ajutor (498 sau 499). a cãror chemare a fost urmatã de mase. Dupã o lungã asteptare. 9-10. precursoare a comunismului473. Noldeke are meritul de a fi vãzut în Mazdak un reformator. în scurt timp. asigurândusi suprematia. Dar cercetãri ulterioare au adus multe si noi precizãri în aceastã privintã. 472 Ibidem. prin siretenia sa. 378 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN De mare însemnãtate a fost descoperirea unui fragment original dintr-o scriere a lui Mazdak. 7-10 (iulie-dec. ei voiau sã ia de la bogati. apãrutã în revista „La nouvelle Clio" de la Bruxelles474. Cea mai înaltã posibilitate a omului e sã devinã asemenea lui . Kavadh era prea slab pentru a face fatã în acelasi timp si nobililor si mazdakitilor. mazdakitii. în traducere arabã. El se mãrgini a arunca pe cei din urmã împotriva celor dintâi. care trecea drept adept al lui Mazdak. Christensen 1-a analizat si Altheim-Stiehl adaugã consideratiile lor erudite. iar A. A fost o luptã de câtiva ani. cãci asupra amândurora apãsa greu jugul clasei care dobândise puterea. propovãduia la Roma. Kavadh izbuti sã scape din închisoare si fugi la heftaliti. izgonindu-1 pe cel mai mare. Nobilii au izbutit a-1 închide pe rege (496) în vestitul „Turn al tãcerii" (Lethe). care si-a avut influenta sa în lumea iranicã. Pretioasa contributie a învãtatilor Franz Altheim si Ruth Stiehl. Th. Programul lui Mazdak e gândit mai mult religios decât social. Mazdak und Porpbyrios. 377 NICOLAE BANESCU marea reformã a impozitului funciar pe baze mai sigure si mai juste472. Kavadh se întoarse împotriva sectei mazdakite antisociale. Pentru aceea el ridicã la succesiunea tronului pe al treilea fiu al sãu. 474 Tomul V. Dupã câte ne relateazã Tabari471. despãrtit de doctrina lui Mani. care. Ea nu mai era în stare a opune nici o rezistentã si Kavadh putu initia 471 Ibidem. Urmãrile acestei comunitãti a femeilor si bunurilor au fost dezastruoase pentru nobili. 356-376. Dupã vreo doi-trei ani. Când se simti destul de tare. ca sã dea sãracilor. IV. cã sistemul sãu reprezintã numai o dezvoltare specialã a celui maniheic475. lãmurind pe deplin caracterul actiunii lui Mazdak.voit sã suporte tutela acestei nobilimi si o împrejurare ce-1 putea ajuta s-o zdrobeascã era rãscoala popularã provocatã tocmai atunci de un comunist cu numele Mazdak si de aderentii sãi împotriva clasei înalte. lupta si biruinta Dumnezeului bun asupra principiului întunericului din sistemul dualist al lui Mani. pp. 473 Asa si de cãtre Bury. ale cãrei amãnunte nu se cunosc. care se deosebeste de toti urmasii prin caracterul sãu religios.

Selsk. Anastasios profitã de încurcãturile ce le aveau persii cu hunii la nord. un fel de recunoastere a legitimitãtii puterii sale. Danske Vidensk. ceea ce înseamnã mortificarea Individualitãtii. împãratul completã si întãriturile de la Martyropolis si Theodosiupolis. sã se elibereze de Rãu. dupã o lungã domnie plinã de mari osteneli. 481-483380 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Vorbind despre aceastã cetate „mare si puternicã a Mesopotamiei. 478 [Pentru surse si bibliografia discutiilor privitoare la consulatul lui Clovis. apãrarea comunã împotriva barbarilor de dincolo de munti." IX.Dumnezeu. Cedrenus adaugã cã Anastasios „fãcu acolo bisericã si magazii de grâne. asezatã între hotarele romanilor si persilor". Oamenii aveau ^5 L 'Iran sous Ies Sasanides (1944) si Le regne du roi Kavadh I et le communisme mazdakite. pentru a termina puternica cetate Dara. îl recunoscu ca delegat al imperiului pentru guvernarea Italiei si-i întoarse însemnele imperiale trimise de Odovakar. capitala Armeniei romane. în vara anului 502 si cucereste Theodosiupolis (Karin. Kavadh I avu o lungã domnie (488-531) si a fost un mare suveran. pp. 4771. un il-lyrian priceput. El ceru împãratului reluarea plãtilor stipulate prin tratatul din 442. Ea trebuia sã tinã în respect Nisibis. desi ar fi putut ridica pe unul din cei trei nepoti: Probus. dar acesta nu vru sã renunte la ceea ce socotea un drept al sãu. Amândouã aceste acte sunt o afirmare a ideii unitãtii imperiului. 6. am vãzut cã Anastasios. o numi Anastasiopolis si-i dãdu privilegii de oras477. Histoire du bas-Empire. Individualitatea sunt. 479 Stein. 630. hist. ca si Condradictia. în 505. în vârstã de optzeci de ani. spre a defini situatia regelui ostrogot Theodoric. se stinse din viatã. pierdutã de bizantini. cade în mâinile persilor si Amida. tot atâtea piedici. în 506 se încheia si tratatul de pace pe sapte ani476. cisterne. amestecul cu întunericul. Rãul. îndatã ce-si consolida autoritatea regalã în interior. pe teritoriul care nominal era al imperiului. în cele din urmã Anastasios puse în fruntea unei armate puternice pe Celer. devasta tinuturile persilor si asedie Amida. 56]. Resedinta ducelui de Mesopo-tamia fu transferatã de la Constantina în noua cetate. de amestecul cu întunericul. II. prin care se îngãduia persilor sã pãrãseascã Amida. 379 deci sã se împãrtãseascã de femei si proprietate în acelasi chip ca de apã. de foc si pãsune. . Erzerum). La începutul anului 503. care. (Bonn). deschise diferendul ce-1 avea de lãmurit cu Bizantul. pustiind crunt Mesopotamia bizantinã si cea persanã. 216-217. Clovis îsi constituise regatul franc în Gallia. Pentru detalii. tribune (rostre) si douã bãi publice". dupã sase ani de sovãire. dupã un asediu de trei luni. în privinta relatiilor cu Occidentul. „Kgl. XXXII (1978). Chrysos în DOP. pp. împãratul obligându-se a plãti anual persilor 550 de livre de aur. la cinci kilometri de frontierã. Anastasios îi acordã titlul de consul478. v. Lupte necontenite avurã loc.. Basilissa Ariadne murise cu trei ani mai înainte. a cãror pricinã Mazdak o vedea de cele mai multe ori în femei si proprietate. Anastasios întelegea sã acorde regelui un împrumut. pentru întretinerea fortãretelor din Caucaz. Kavadh deschide deci ostilitãtile. Atingerea acestui ideal presupune ca el sã se dezbare mai înainte de particularitatea sa proprie. El nu lãsa nici un fiu si n-a luat nici o mãsurã spre a asigura succesiunea. 381 IV. Medd. fortul principal la granita Mesopotamiei.-filol. cit. în noaptea de 9 spre 10 iulie 518479. v. Ura si Lupta. silin-du-1 pe Kavadh la încheierea unui armistitiu. secundat de alti buni comandanti. p. Pompeius si Hypatios.. op. p. Brooks. Ev.

sub acelasi titlu de Istoria eclesias-ticã. care au ajuns pânã la noi. § l. asa cum ni s-a transmis. pe care uneori îl transcrie. de a însemna fazele întinderii crestinismului. n. Griechische Litteratur. 1968. IV. relative la diferite pãrti din Vechiul si Noul Testament. de încrederea cãruia întotdeauna s-a bucurat. Ea nu ni s-a pãstrat în forma originalã. . cap. în Siria de Nord. Autorii crestini se folosesc de forme ale literaturii grecesti. I.E. de a face cunoscuti pe marii martiri si pe marii doctori. trateazã acelasi subiect în a sa Istorie ecleziasticã. Ca scriitor. Byzantium and the Decline of Rome. 1974. Z. Istoriografia e reprezentatã prin Eusebios din Caesarea (în Palestina). tinerea sinoadelor si întemeierea bisericilor. în 10 cãrti. Litterature grecque. Eusebios n-are însusiri deosebite: povestirea e uscatã si putin coerentã. cum o spune în prefatã. 482 Cf. dar faptele relatate au o valoare documentarã de primã ordine. e si azi contestatã482. Nauka. compusã cãtre 450. Nu trebuie sã credem însã cã aceastã literaturã e strãinã de spiritul elenismului. ei acceptã si rãspândesc idei din literatura profanã480. independent de ceilalti doi. unde s-a nãscut (c. în 5 cãrti. perioadele de persecutie si calm. si a lãsat un numãr de scrisori. Eusebios a dat si numeroase scrieri de exegezã. Pe lângã opera de istoric. pp. „Christliche Schriftsteller. Moscova. Istoria lui Eusebios a avut continuatori.] 383 NICOLAE BANESCU olului al V-lea. în 340. El îsi scoate informatia din scrieri. Vizantijskaia kul'tura. povestirea de unde acela o lãsase si a dus-o mai departe.v. Theodoret. Udai cova. Londra. în 9 cãrti. Ed. în patru cãrti. si desface din diferitele serii de fapte sincronismul care era obiectul ultim al lucrãrii sale. ne-a lãsat si el Istoria eclesiasticã în 5 cãrti. si duce povestirea de la Sinodul din Niceea pânã la 428. Sozomenos. faptele si scrierile lor. Moscova. din seria aparitiilor mai recente. El îl urmeazã de aproape pe Socrates. Eusebios a scris o Cronicã. aparitia ereziilor. Kaegi. 30. un avocat din Constantinopol. în sfârsit. 1985. voi. ca si Socra-tes. literatura crestinã tine un loc însemnat. 265) si unde a exercitat episcopatul de la 313 pânã la moartea sa. 1988. Obiectul sãu era. de a stabili pentru fiecare Scaun apostolic seria episcopilor. Eadem. Al Cameron. fãrã nici o artã. Princeton. de care se apropie prin aceea cã întregul material adunat trebuia sã intre într-un cadru cronologic. în care schiteazã pentru fiecare popor succesiunea cronologicã a marilor evenimente ale istoriei sale pânã la 325. Dar opera sa cea mai importantã este Istoria ecleziasticã. episcop de Kyrros. de a nota. de la 305 pânã la 439. si autenticitatea sa. a editorului. [V. Nauka.V. se pot mentiona W. domnia lui Constantin cel Mare. Viata lui Constantin. e un encomion. V. scrisori sau amintiri lãsate de oamenii epocii. Idejno-politieeskaja bor'ba v ran-nej Vizantii (po dannym istorikov IV-VII v. Literature and Society in the Early Byzantine Period. avocat din Constantinopol. a reluat. Din aceastã operã ni s-au pãstrat 480 Schmid-Stãhlin. cap. un fel de dezvoltare a celui din urmã capitol al cronicii.VIA tA INTELECTUALÃ DE LA CONSTANTIN CEL MARE PÂNÃ LA IUSTINIANI 1. Ed. Socrates. a. Einleitung". cãtre mijlocul sec481 Vezi frumoasa caracterizare la Croiset. Nu aflãm într-însa o expunere dramaticã a evenimentelor. si „ideea singurã de a alege acest subiect si a-1 pune în istorie era în sine nouã si fecundã"481. [între completãrile ce se pot face. si douã mari opere apologetice. Literatura crestinã în aceastã primã perioadã a istoriei bizantine. însã Supra. dar îmbrãtiseazã epoca de la Sinodul din Niceea pânã la 425.1 382 numai fragmente. un panegiric al marelui împãrat. El este întemeietorul istoriografiei bisericesti si izvorul principal pentru domnia lui Constantin cel Mare. 911-912.

apropiati prin comunitatea de idei si prin geniu. unde rãmase vreo zece ani si unde strânse prietenia cu Vasile. si-1 convinse pe Grigorie a primi sã fie numit acolo episcop. pe cei mai ilustri reprezentanti ai acestei literaturi. De atunci Mitropolit de Cappadocia. Vasile îsi fãcu prima educatie intelectualã în Neo-Caesarea Pontului. Opera sa cuprinde: 1) douã scrieri dogmatice {Contra lui Eunomios si Asupra Sfântului Spirit). de moartea lui Vasile. cele mai multe din epoca episcopatului sãu (370-379) si constituind unul din cele mai interesante documente pentru istoria secolului al IV-lea. El si-a fãcut mai întâi învãtãtura în scolile din Caesarea. Se deosebesc totusi unul de altul prin caracter si spirit. un orator. vestitii retori ai epocii. prin temperament. Nãscut în Caesarea. vizitã Siria si Egiptul. 4) o culegere de scrisori. dar a trebuit sã treacã un timp pentru a se consacra sacerdotiului. încurajati de venirea la tron a lui Theodosius I. unde cunoscu viata monahalã aflatã acolo. în floare. unde îl cunoscu pe Iulian si legã prietenie cu Grigorie de 384 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Nazianz. în anul 331. el le foloseste în formã crestinã cu multã dexteritate. Dar. atunci. Plin de reminiscentele literaturii clasice si de acelea ale Scripturii. Târgul zgomotos si grosolan îl scârbi si el fugi în singurãtate. Caesarea. Botezat de episcopul de Caesarea. Vasile cel Mare a fost. voia sã-1 aibã de ajutor si-1 decise a primi preotia (361). atunci episcop în Caesarea. Grigorie veni în capitala . 3) scrierile zise ascetice. La întoarcere. el a îmbinat aceste douã elemente cu multã gratie si usurintã'83. unde tatãl sãu tinea scoala de retoricã. muri Eusebios. renumitã prin scolile sale. b. dintre care cele mai însemnate sunt: Hexaimeron (nouã cuvântãri asupra operei celor sase zile). nu fãrã dificultãti. în interpretarea textelor biblice înlãturã orice alegorie. a fost timp de sase ani consilierul sãu si când. în 370. ridicã la rang de episcopat târgul Sasima. în 374. cãrora le dã exemplul si regula. Acolo aflã. dintr-o veche familie bogatã si crestinã. în special cu doctrinele lui Platon si Plotin. întors în patrie. în numãr de 365. oprimati de arieni. Hrãnit cu filosofia greacã. a cercetat apoi pe maestrii cu renume la Caesarea Palestinei. si aceasta va fi una din operele principale ale vietii sale. fiind. cãci aceste texte trebuie luate în385 NICOLAE BANESCU tocmai. în apãrarea Ortodoxiei se ilustrarã în primul rând „cei trei cappadocieni": Vasile cel Mare. cincisprezece cuvântãri Asupra Psalmilor. în a doua jumãtate a secolului al IV-lea. Grigorie de Nazianz si fratele lui Vasile. si-i pronuntã elogiul funebru. începu a organiza în Pont comunitãti religioase. episcop de Nazianz. Grigorie de Nyssa. Arianismul a stârnit acolo pasiunile. El ni sa pãstrat fragmentar. Vasile exercitã timp de opt ani o mare autoritate în mijlocul luptelor si primejdiilor. Cappadocia a dat. totul fiind real în povestirea biblicã. îsi completã apoi aceastã educatie la Caesarea. Un mare numãr de alte opere ale sale nu ni s-au mai pãstrat. cãutând retragerea departe de lume. în 371. dupã un an. Ei îl audiarã pe Himerios si pe Libanios. întors în Cappadocia. cãutã singurãtatea. Vasile era un om de actiune. a-i urma în Scaun. ortodocsii din Constantinopol. dupã disparitia lui Athanasios (373). cu tot talentul sãu de orator. în 379. metropola provinciei. care expune faptele pânã la 428. se simti atras cãtre Bisericã. Grigorie îi urmã în Scaun. îl chemarã sã le fie conducãtor. Teologia numãrã în aceastã epocã câteva mari figuri ale literaturii crestine. Grigorie un meditativ. la Alexandria si la Atena. era unul din marile orase ale imperiului. Vasile.Trebuie sã amintim alãturi de acestia si pe Philostorgios. Hirotonit preot în 364 de Eusebios de Caesarea. omiliile Contra cãmãtarilor si cea Cãtre tineri asupra felului de a trage folos din autorii profani. sprijinul Ortodoxiei în Orient. obiect de litigiu cu episcopul Anthim de Tyana. 2) o serie de omilii. el fu ales. Stilul sãu e al unui scriitor de rasã. îsi pãrãsi episcopatul si plecã sã trãiascã în retragere la Seleucia Isauriei. la Constantinopol si Atena. Grigorie de Nazianz a fost în strânsã prietenie cu Vasile cel Mare. Tatãl sãu. Tatãl sãu îl aduse ca ajutor la Nazianz si.

cum aratã Croiset. Avem de la el si vreo cincizeci de discursuri tratând mai mult despre moralã. care triumfase la întâiul Sinod ecumenic din 325. Scrisorile sunt aproape toate din perioada exilului. 940-948. iar la Sinodul din Constantinopol apare ca unul din teologii cei mai ascultati ai Orientului. discursuri si scrisori. A lãsat si scrisori. alãturi de aceste genii. avu de luptat cu adversarii.. Tratatele privesc chestiuni de moralã religioasã (Asupra penitentei. Chrysostom nu se preocupa atât de dogmã. Contra adversarilor vietii monastice. mai presus de toate. a fost numit de fratele 387 NICOLAE BANESCU sãu (371) episcop al micului oras Nyssa din Cappadocia.). expuneri ale doctrinei ortodoxe. a compus o întinsã operã poeticã. Grigorie pãrãseste înalta demnitate (iunie 381) si se retrage la Nazianzos.a. unde muri cãtre 390. 386 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN imperiului si. p. Discursurile cuprind toatã seria omiliilor. Grigorie de Nyssa. cit. Când. Atunci. care cuprinde trei feluri de scrieri: tratate. pe care editorii moderni o împart în douã cãrti: Poeme teologice si Poeme istorice. scrisori si poezii. La acestea se adaugã 129 epitafe si 94 mici bucãti gnomice sau epigrame. fie la Constantinopol. care se numãra în aceastã epocã între marile metropole intelectuale ale Orientului. El a lãsat în urma sa o operã considerabilã. cei dintâi episcopi sositi îl aleserã patriarh al metropolei. închinat Bisericii. op. Despre cãsãtoria unicã. el a biciuit îndrãznet viciile. timp de doi ani. ne-a dat strãlucita figurã a lui loan Chrysostom (Gurã-deAur). Elocventa sa are mai multã amploare si strãlucire decât a lui Vasile cel Mare484. relele moravuri. Dar. interesante pentru cunoasterea omului. descurajat de luptã. Scrierile sale numeroase se referã mai ales la exegezã. la 53 ele ani. Ea a smuls întotdeauna admiratia ascultãtorilor si ne captiveazã si astã2i numai la simpla lecturã. ele se adreseazã numerosilor prieteni lãsati în urma sa si au 484 Ibidem. de moralã. pe-trecându-si cei din urmã ani la domeniul sãu pãrintesc. întemeiatã nu pe cantitatea silabelor. a avut de luptat împotriva arienilor. vestitã prin scolile sale. Asupra sacerdotiului. pp. în care intrã minunatele predici tinute fie la Antiochia. el face sã se aleagã alt episcop si se retrage definitiv din viata activã. în liniile sale mari. care trebuie asezat alãturi de marii cappadocieni. Unei tinere vãduve s. In ultimii ani. Reputatia sa se întemeiazã înainte de toate pe opera-i dogmaticã. Un loc mai mic ocupã. Opera sa se compune din discursuri. Antiochia Siriei. în 383. 388 ca scop sã le sustinã curajul. El este mai mult teolog decât orator sau scriitor. în 381. prejudecãti ce rodeau la temelia societãtii în aceastã epocã de lungã agonie a pãgânismului. cât. Sub Valens. Silindu-se a trezi în fratii sãi virtutile crestine. Viata sa atât de agitatã a fost schitatã. Dar.I8H Croiset. Rareori o elocventã a fost atât de spontanã si atât de puternicã. . dar s-a exersat si în versificatia zisã „ritmicã". 934 si urm. ci în oratorie. Scrisorile sunt aproape toate din epoca retragerii si se referã la incidente private. Sunt vestite între discursuri elogiile funebre tinute la moartea lui Athanasios si a Iui Vasile cel Mare si cele cinci Discursuri de teologie. reluându-si ocupatiile de episcop. 485 Vezi capitolul privitor la Domnia lui Arcadios. în toatã aceastã operã imensã. Sinodul ecumenic se adunã la Constantinopol. dar regularitatea alegerii sale fu contestatã de noii sositi. Scrise în cea mai mare parte la Kukusos. nu în poezie aflãm geniul sãu. Unele privesc misiunile pe care le încuraja sau le punea la cale. ci pe numãrul lor si pe accent. Celor ce întretin la dânsii fecioare. mai înainte485. Grigorie a întrebuintat în poemele sale metrul clasic.

care alcãtuiesc un izvor din cele mai însemnate pentru istoria eclesiasticã a secolului al V-lea. Pãrintele ereziei. sã punã faptele povestite în argumente si sã le conducã metodic la concluzia pe care o impun. în 399. Scrisorile ce ni s-au pãstrat de la Synesios mãrturisesc recunostinta duioasã si admiratia adâncã ce i-a pãstrat-o tot timpul vietii. în opozitie cu cea din Alexandria Egiptului. si timp de zece ani a predat învãtãmântul la Antiochia. De aceea. unde a rãmas pânã la sfârsitul vietii (428).scoala Antiohiei era. pp. scoala exegezei literare. Egiptul 1-a produs si pe Synesios din Kyrene. în 383.. dusmanul neîmpãcat al lui Nestorios. caracteristicã scolii alexandrine si a deosebit în Christos 389 NICOLAE HÃNESCU douã persoane. 927-928.. în Cilicia. Ea s-a bucurat de timpuriu de traduceri în limba latinã si în limba sirianã. fiica matematicianului Theon. unde si-a continuat studiile sub directia acestuia. El a compus un mare numãr de scrisori si cuvântãri. care umple jumãtate din secolul al IV-lea cu zgomotul luptelor sale pentru adevãrata credintã. a fost hirotonit preot. într-o misiune pe lângã împãratul . jjji ii! 390 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Ca gânditor. agita adânc în aceastã epocã spiritele credinciosilor. dupã moarte486. el strãbãtu sub cinci împãrati o viatã de lupte îndârjite. Adversarul sãu principal fusese Athanasios. Arios. pãgân mai întâi. pentru a înlãtura credinta cã o persoanã divinã a putut suferi si muri. care contribuise mai mult decât altii la formularea dogmei „consubstantialitãtii" (6/ioouaia). alungat de cinci ori din Scaunul de patriarh. el a trecut la urmasi ca un adevãrat atlet al lui Christos.\:4. Cel Despre întruparea Verbului apãrã credinta în întruparea lui Christos. Alexandria 1-a dat si pe patriarhul Cyril. între care un mare tratat Asupra întrupãrii. trecut apoi la crestinism si devenit episcop. un om exceptional. a fost apoi atras de Chrysostom la viata asceticã si. s-a retras în mãnãstirea organizatã de Diodor din Tarsos. la 20 de ani.. Nu ni s-au pãstrat din toate acestea decât fragmente si traduceri în limba latinã si sirianã. în care totusi si-a încheiat viata. op. în 392 a fost chemat la episcopatul din Mopsuestia. . Croiset. a dat o serie de Comentarii asupra Scripturii si diferite opere de controversã teologicã. Reprezentantul de frunte al acestei scoli a fost Theodor de Mopsuestia. opere de polemicã si de exegezã. nãscut cãtre 350 la Antiochia. Nãscut cãtre 370 dintr-o distinsã familie pãgânã din Pentapolis. prin temperament. fãcând din Fiul lui Dumnezeu o creaturã.!. schiteazã icoana idealã a vietii ascetice. Celelalte scrieri sunt aproape toate împotriva doctrinei arienilor. fusese osândit în Sinodul de la Niceea si trimis în exil. care e în strânsã legãturã cu luptele sale teologice. El a urmat acolo lectiile lui Libanios. fiind astfel initiatorul direct al nestorianismului. Biografia Sf. orator si filosof. Athanasios pãtrunde în miezul lucrurilor. Athanasios cel Mare. Arianismul. Alexandria Egiptului era de asemenea una din marile metropole culturale ale Orientului. El tine un loc însemnat în istoria dogmelor si a literaturii prin explicarea îndrãzneatã a principiilor de exegezã ale învãtãtorului sãu. si a fost supranumit „cel Mare". Ales episcop de Alexandria în 328. el si-a primit cultura în scolile superioare din Alexandria. . Athanasios a desfãsurat o mare activitate literarã. Ca scriitor. unde fu initiat în filosofia neoplatonismului de renumita Hypatia. Synesios a fost trimis de patria sa la Con-stantinopol. Discursul Contra gentililor combate politeismul pãgân în stilul vechilor apologeti. întemeietorul cãlugãrimii egiptene. tratate dogmatice. A fost un adversar al exegezei alegorice. cit. El stie perfect sã construiascã o demonstratie. Sinoadele care au condamnat pe Nestorius 1-au lovit si pe el cu anatema. Ea a dat Bisericii figura impunãtoare a Sf. el cere ca sufletul omenesc sã meargã drept la Dumnezeul unic din care totul purcede. Energicul teolog e si un abil orator. Anton. Prin implacabila sa luptã în apãrarea ortodoxiei.

în aceastã primã perioadã a istoriei bizantine. si s-a întors în Asia Micã trecând prin Palestina. în . scrisã pe la 420 si numitã astfel dupã sambelanul imperial Lausos. foarte instructive. Paris.fftfe' •' "îR'Hxr^'i t/« . rezervele sale asupra doctrinei si disciplinei. cu multã loialitate.388. în care fu întãrit de patriarhul Alexandriei. desi fãcuse. care-i analizeazã ideile.'••'. si a dobândit o culturã clasicã temeinicã. Poezia religioasã. Hagiografia. hellene et chretien. compusã în exilul sãu din Egipt. ocupându-se cu economia proprietãtii sale. Ea se compune din discursuri. parte din cele auzite de la altii. însotitã de note si comentarii (These complementaire.[Se poate adãuga aici Chr. Ea cuprinde peste 150 de scrisori.. al cãrui devotat admirator a fost. Le discours sur la royaute de Synesios de Cyrene ã l'empereur Arcadios. 1951.). fiindcã ne introduc în viata epocii. (These. d. traducere. sub care în realitate se ascund prefectul pretoriului 487 Vezi domnia lui Arcadius. Les Belles Lettres. Paris. cãruia i-a fost închinatã. Scrierea sa fundamentalã e AavaiaKov (Historia Lausiaca). în anul 411. La întoarcere. se cãsãtori cu o 391 crestinã si petrecu mai multi ani la domeniul sãu. crede cã aceastã îndrãzneatã cuvântare n-a putut fi pronuntatã niciodatã. El s-a nãscut în 364. scrisori si imnuri. cu vânãtoarea si cu studiile filosofice. Tratatul Despre vise e un document al superstitiilor neoplatonice. în forma unui dialog. care nãvãleau în tinut. pe Palladios. se întoarse la Kyrene. intitulatã Despre suveranitate (Flepi Paaikeiaq) e privitã ca manifestul anti-german al partidei nationaliste din capitala imperiului. cãtre prieteni si cãtre Hypatia. apare si poezia religioasã . parte din experienta proprie.1 •••• '. Printre scrierile de tinerete trebuie citatã cuvântarea menitã a fi cititã dinaintea lui Arcadius. în Galatia. Synesios a compus zece imnuri în dialectul doric si în metru antic. Les Belles Lettres... la care fusese în misiune. a fost amestecat în cearta origenistilor si exilat de Arcadius în Egiptul de Sus. c.. în Bithynia. Ca poet. Dar o importantã cu mult mai însemnatã decât toate acestea o are corespondenta lui Synesios. i. Synesios fu chemat de toti în fruntea episcopatului de Ptolemais. în Galatia.vîjb <>• 392 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Aurelian si relatiile dintre el si fratele sãu Caesarios. operã plinã de nobile sentimente si de sinceritate. si sunt o mãrturie a studiilor sale multilaterale. si a fost de timpuriu tradusã în limba latinã si în mai multe limbi orientale.). § 3. unde petrecu mai multi ani. 1951 si Idem. Dupã ce a stat acolo câtva timp. loan Cbrysostom.Arca-dius. Demougeot. Aceastã cuvântare. Synesios de Cyrene. Lacombrade. avu episcopatul de Aspuna. el ne înfãtiseazã în prima linie în aceastã operã. e Dialogul istoric despre viata Sf. Ea a avut o întinsã rãspândire mai ales în mãnã393 NICOLAE BANESCU stiri. Scrierea. a fãcut o cãlãtorie în Egipt pentru a cunoaste pe cãlugãrii vestiti acolo. în marginea pustiului. Ales episcop de Helenopolis. Povestirile egiptene povestesc lupta lui Osiris si a lui Typhon. participând si la luptele cu briganzii Libiei. la sud de Kyrene. Cunoscãtor perfect al vietii solitarilor egipteni si palestinieni. Opera lui Synesios formeazã o tranzitie între literatura pãgânã si cea crestinã a acestor din urmã secole. Altã scriere a lui Palladios. Cu acest prilej compuse cunoscuta-i cuvântare Despre suveranitate (Jlepi jSamAeta^).o. spre a cere pentru patria sa o usurare de impozite. Elogiul cheliei e o compozitie sofisticã.. Oientul a produs si pe cel mai însemnat istoric al monahismului egiptean. spiritualã. istoria cãlugãrimii din Egipt si Palestina. si Synesios s-a mãrginit a o publica487. Lucrarea constituie deci pentru noi un izvor de cãpetenie pentru cunoasterea vechii istorii a monahismului. e un izvor însemnat pentru viata ilustrului prelat488. originar din Asia.

153489 Geschichte der byzant. a „sofisticii". Torino. p. Foarte mult pretuit ele întemeietorul bizantinologiei. Krumbacher deosebeste trei epoci principale în dezvoltarea istoricã a poeziei religioase: epoca pregãtirii. care stãpânea educatia tinerimii. „cea mai însemnatã fazã a istoriei poeziei grecesti a imnurilor. p. 490 Ibidem. în cadrul expunerii noastre ne intereaseazã epoca imnurilor religioase care începe în secolul al Vlea si înfloreste mai cu seamã în secolele al Vl-lea si al VII-lea. asa-zisele Kanones. a slujit ca diacon în biserica învierii din Berytos. construit dupã cantitatea silabelor. care a dat imnului religios. si a obtinut printr-un vis miraculos darul poetic al imnurilor. sau în ceremonii. idealurile înalte ale neoplatonismului. ceea ce ne izbeste în istoria literaturii grecesti e popularitatea de care se bucura sofistica. 394 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN mai solemn si mai sublim. Bibliografia asupra celebrului imnograf la p. unde a fost. ea ne povesteste cã Romanos s-a nãscut într-un oras din Siria. Erau „sofisti" în toate . Pãstratã în patru diferite versiuni mentionate de Krumbacher. si cea din urmã. care începe cu o nouã formã arhitectonicã de poezie. ca preot. cu visurile lor de nemurire. în care imnurile religioase de larg cuprins ajung la desãvârsire. • 395 NICOLAE BANESCU 2. a Il-a. Turchi. si într-însul acest gen apare în perfectiunea sa cea mai înaltã"490. unde a continuat a se exercita si a se produce chiar în afarã. în legãturã cu biserica Theotokos ev roîg Kvpov. exista încã alãturi pãgânismul. Persistenta sa se datoreste multor cauze. Romanos caracterizeazã. în care cântecele ce-1 glorificau pe Dumnezeu erau compuse din cuvinte ale Sfintei Scripturi. încã din secolul al II-lea d. Faptul cã legenda nu precizeazã sub care anume din cei doi Anastasios a venit Romanos la Constan-tinopole a fãcut ca unii savanti sã punã acest eveniment în timpul domniei lui Anastasios al II-lea (713-715). care vedea încã în adorarea zeilor unica salvare a cetãtii eterne. Litteratur. O lungã discutie a împãrtit pe cercetãtori în aceastã privintã. si instrumentele cu care forma spiritele erau pentru profesor mitologia si istoria pãgânã491. ea si-a cãutat refugiul în scoli.Hr. care însufletea miscarea intelectualã a epocii. în aceastã epocã de triumf al crestinismului. Toti reprezentantii sãi ilustri au fost profesori de retoricã. traditia puternicã a împãratului stoic Marc Aureliu. La civiltã bizantina. Manuscrisul de mâna sa a fost pãstrat în biserica Theotokos. Sofistica. supranumit Melodul (6 MeÃcodog). ci numai isochrone. cãci vocalismul nou nu mai cunoaste vocale lungi si scurte. Principiul formei noi este numãrul silabelor si accentul. cultul Cybelei si Isidei. Aceastã poezie crestinã nu mai îmbracã versul clasic. cum se chema elocventa de aparat. compunând aprox. si în aceeasi bisericã vestitã a fost sãrbãtoritã îndeosebi aniversarea sa. sub împãratul Anastasios. Dar cea mai trainicã si mai persistentã influentã conservatoare era aceea a retoricii. a venit apoi. elocventa nu-si mai putea afla loc în agora. Krumbacher189. Putinele date asupra vietii sale se aflã aproape numai într-o veche legendã cuprinsã în Minee. 669. la Constantinopol. p. 1915. la data ele l octombrie. Literatura pãgânã. caracterul cel ** N. ed. ale cãrei începuturi au fost schitate cu multã eruditie de K. a. îi procura iluzia frumusetii literare. epoca de înflorire.ritmicã. pe când altii îl pun în cea a lui Anastasios I. Dar argumentele produse de Krumbacher ne fac a admite cã Romanos si-a început cariera poeticã sub Anastasios I (491-518). ziua sãrbãtorii sale. dupã cum spune acesta. Ea îi deschidea calea cãtre succes în viatã. dinaintea unui public ales. dupã expresia lui Krumbacher. 671.. Odatã cu pierderea libertãtii grecesti. 1000 de kontakia. al lui Mithra si Orpheus. Sofistica rãspundea unei trebuinte profunde a elenismului de atunci. Reprezentantul ei principal a fost Romanos. rezumate atât de bine de Brooks: patriotismul roman. 963 si urm.

389. un Grigorie de Nazianz au fost printre elevi. S-a bucurat de mare credit sub împãratul Iulian. modele ele exercitii pregãtitoare (. exercitându-si acolo învãtãmântul pânã la sfârsitul vietii (c. . cum s-a exprimat el însusi. unde aflau profesori eminenti si un mediu literar distins. Libanios si Themistios formeazã treimea vestitã a veacului al IV-lea. A profesat un timp la Atena. Antiochia. aceasta dobândise o importantã fireascã. unele. t. a studiat la Atena. Himerios. Nu e de mirare deci cã din toate pãrtile imperiului tinerii setosi de a-si întregi educatia se îmbulzeau în metropola cugetãrii elene. Elevii sãi cei mai distinsi au fost crestinii: loan Chrysostom. 397 N1COLAE IUNESCU tor.••: . chemat de împãratul Iulian pe lângã el.'. . ale cãror opere ni s-au transmis. ea trãia spiritual din mostenirea strãlucitã ce i-o lãsase antichitatea. Moartea neprevãzutã a tânãrului suveran a fost pentru el o mare loviturã. simple amplificãri ele scoalã asupra unor subiecte fictive. descrieri (eKqpãaeiq). History". Dupã moartea acestuia. loan Chrysostom a fost elevul admirat al celebrului Libanios. în Occident ca si în Orient. •:•.Y8fc . citind si recitindu-i pe oratorii attici. Odatã cu strãmutarea centrului politic în noua capitalã a lumii. dar s-a pregãtit mai ales pentru oratorie. în „Cambridge Med. monodia la moartea lui Iulian si un epi-taphios închinat acestuia. povestiri. Grigorie de Nazianz. amplificãri pe o temã fictivã (jueAerai). unde a stat cinci ani. altele — opere ele circumstantã. Vasile cel Mare si Grigorie de Nazianz au putut fi astfel atrasi printre auditorii sãi. iar la Antiochia Siriei." l> . adicã în lumea greacã. între marii sofisti ai timpului. La 362. IP. la o datã nesigurã (dupã unii. I. era privitã ca adevãratul centru al clasicismului. El a compus 80 de cuvântãri. Libanios s-a nãscut la 314 în Antiochia Siriei. apoi la Constãritinopole. îl plânse ca prieten si ca apãrãtor al elenismului.. El si-a câstigat acolo o mare celebritate ca profesor. si-a reluat învãtãmântul la Atena si 1-a continuat pânã la sfârsitul vietii. si în cele din urmã se întoarse în orasul sãu natal. un Vasile cel Mare. rjfiojtoiîoci. Paris. din care s-au pãstrat integral numai 24. Cele mai vestite din aceste asezãminte se gãseau în Orient. dacã crestinii „nu i 1-ar fi smuls". în epoca lui Constantin si a urmasilor sãi. unde apoi si-a avut catedra sa de re492 Em. cãtre 315) si a urmat la scolile din Atena. prin strãlucirea formei. 1885.Kpojv^vãajJiaia). si-a întrerupt activitatea. voi. în care se face a vorbi un personaj istoric sau legendar în anumite situatii. cu mãretia monumentelor ce o împodobeau.ti-npov. Burnouf. 396 pãrtile imperiului roman. a stat departe de viata politicã. la Nicome-dia. La scolile ei nu veneau numai pãgânii: crestinii însisi erau atrasi de farmecul învãtãmântului lor.-*. 568 si urm.q . Ele erau îndeosebi înfloritoare în Constan-tinopol si Atena. cele mai scumpe sperante ale sale risipindu-se odatã cu disparitia lui. care-1 numi quaestor. elogii. Himerios din Bithynia s-a nãscut în Prusias (Brusa). cu limba si traditiile sale. p. pe care 1-ar fi lãsat urmasul sãu. Scrieri de scoalã. Thoughts and ideas of the Period. Pasionat de elocventã. Vasile cel Mare. si din scrierile sale ni s-au pãstrat o mare parte. p. Libanios îl caracterizeazã pentru aceastã calitate TOV ecr$T]/jacri 'ka. la Niceea. si ea se manifesta si în domeniul intelectual.491 Vezi interesantele consideratii ale lui Brooks. Himerios a fost numai om de scoalã.?Mi 398 Libanios a scris mult. Theodor de Mopsuestia. dar Atena. în toate orasele care aveau institutii analoge cu facultãtile sau universitãtile noastre492. din pãrinti bogati. . Histoire de la litterature grecque. 393). El a fost recunoscut ca cel dintâi dintre maestrii elocventei în Siria greacã. si reprezentanti din cei mai ilustri ai literaturii religioase.

exprimã aceeasi înflãcãratã pietate. a tinut discursul la decenaliile lui Gratian.proconsul. constând din Viata oratorului si din argumente (vnofieasu. si nu tot ce a scris a ajuns pânã la noi. episcopi. celelalte fiind amplificatii de scoalã. si-a fãcut mai întâi educatia pe lângã tatãl sãu. si prin aceasta limba sa pãrea contemporanilor de o mare bogãtie si puritate. Frumoase pagini de sinceritate si înãltime de idei aflãm si în discursul al Vlll-lea. care se ocupa cu filosofia si cu literatura clasicã. în 350. cele mai multe referitoare la evenimente contemporane. Datoritã talentului sãu. unde deschise o scoalã. care. împãrati. în momentul despãrtirii de prietenul sãu scump Sallustius. pe Jovian. si o cunoastem numai din combaterea ce i-o . 317). salutã apoi. împãratul Iulian se stie cât entuziasm îi aratã493. Griecb. el a pronuntat cuvântarea solemnã la Antiochia. pe care gelozia lui Constantiu îl îndepãrteazã de el. pentru a face ideile greu de înteles ale marelui filosof accesibile tuturor. Iulian împãratul are multe afinitãti cu acesti reprezentanti ai retoricii. astãzi pierdutã. El a salutat urcarea pe tron a lui Iulian. ajungând unul din oamenii cu vazã ai imperiului. Libanios a lãsat si o întinsã corespondentã. în 355. adevãratul mijlocitor între lumea de sus si cea de jos. Cea mai însemnatã e Contra Crestinilor (Karã rahiÃaicov). una pentru consulatul fiului sãu si alta pentru pacea lui Valens cu gotii. a reclamat libertatea cultului cu nobilã înãltime de cuget. Elocventa sa nu e lipsitã de gratie si de strãlucire.lucrãri critice asupra lui Demosthenes. A compus apoi discursuri. Expert în literatura clasicã. filosofi. Deosebit de interesant e Panerigicul adresat orasului sãu natal. Nãscut în Paphla-gonia (c. în viata sa atât de scurtã si Schmid-Stãhlin. cu prilejul Consulatului. amintirile din Homer si Platon se îngrãmãdesc în cuvântãrile sale. Studiase cu pasiune pe poeti. între 345 si 360 compuse Parafraze la operele lui Aristotel. amestecat în evenimentele politice ale timpului. adresatã cãtre oameni de tot felul: pãgâni sau crestini. cum bine le caracterizeazã Croiset. si-a îndeplinit acest rol în chip onorabil. retori. demnitari. o interpretare alegoricã a mitului Cybelei. a impresionat prin adânca sa cunostintã a autorilor clasici. dintre toti zeii. sperând un nou Herakles si Dionysos. trimis la Roma. o tesãturã de minciuni strãlucite. Themistios stiu sã-si atragã. Avem trei discursuri oficiale: douã panegirice ale împãratului Constantiu. tinu o cuvântare pentru Valens. si atingând subiecte foarte variate. Dar fondul naturii lui Iulian apare mai bine în operele satirice. A fost un orator sãrbãtorit încã din viatã: Libanios are pentru el o mare admiratie. Litteratur. compus dupã toate regulile artei. si Elogiul împãrãtesei Eusebia. Discursul cãtre Mama Zeilor (Eîf TJ)V jUTjTepa t&v $L<yv). care 1-a numit prefect al orasului (384). într-o societate sfâsiatã de lupte religioase. Discursul adresat Regelui Soare (Eig TOV pacrikea "HXwv) e un fel de meditatie. pp. pe moralisti. A stiut sã vorbeascã împãratilor cu demnitate si. Ca scriitor. cel din urmã fãcând un mare contrast cu ele. Dupã aceea. scris în Gallia. iar la decenaliile lui Valens si Valentinian (373). apoi la Constantinopol. compuse pe vremea când era Cesar. tinu o cuvântare 399 dinaintea lui Constantiu. prin sentimentele sincere pe care le exprimã. pe Helios ca cel mai cuprinzãtor. binefãcãtoarea sa. cele dintâi. o consolare ce si-o adreseazã lui însusi. în care autorul scoate în relief. Themistios a fost oratorul oficial al Constan-tinopolei. în numele Senatului. în sfârsit. Themistios a fost un mare personaj. iar în 358-359 . îl numi senator. favoarea împãratilor pânã la Theodosius I. 1011-1013. a rostit sase cuvântãri sub Theodosius cel Mare. el a gãsit timp sã scrie. Grigorie de Nazianz îi recunoaste titlul de jSacrtAeug Ad/ov. Avno%iK6q. dupã victoria acestuia asupra lui Prokopios. 400 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN atât de absorbitã de actiunea militarã purtatã cu multã bravurã. în 377. impuse de convenientele oficiale. pe istorici. ) indicând prilejul si subiectul discursurilor sale.

Iulian a compus-o înainte de campania în Persia (362-363). 2e pârtie (Lettres et fragments). Banchetul. sofist si om de stat sub Theodosius al II-lea si Marcian. el încearcã a demonstra cã sunt tot atâtea mituri în Biblie cât si la poetii greci. dupã expresia lui Croiset. ca satirã. gelos si violent. pe lângã aceastã valoare documentarã. lipsit uneori de bun gust. si ei 1-au batjocorit în cântece pe împãrat. Zosimos voieste sã explice declinul într-o perioadã tot atât de hotãrâtoare în sens contrar (I. fãcând aprovizionãrile dificile. delicat. Admiratia si pasiunea pentru elenism. în 363. ca o introducere la opera propriu-zisã. compus la Antiochia. Dar. 403 NICOLAE BANESCU Totusi. istoria lui Zosimos e una dintre cele mai bune ale epocii. dar Polybios a fost modelul sãu. oeuvres completes. Dusmanul bãrbii (Microncbyov) e locuitorul Antiohiei. luându-i în batjocurã pe adversari. Priskos din Fanion (Thracia). I. p. oprindu-se la cucerirea Romei de cãtre Alaric (410). El vedea cum se nãruie în jurul sãu vechile credinte ale Heladei.consacrã Cyril al Alexandriei. 'm L'empereurJulien. La sfârsit. adversar al filosofilor. capodopera lui Iulian. Aflãm însã într-însa pasaje care nu sunt lipsite de farmec. Istoricul îl rezumã uneori pe Eunapios. ca cel în care ne descrie atât de amãnuntit ambasada lui . prin informatia sincerã ce o cuprinde si prin claritatea expunerii. Zosimos e singurul istoric cu oarecare relief în secolul al V-lea. e. în aceastã satirã. De aceea. între cauzele decãderii romane însenineazã si distrugerea religiei nationale. A trãit sub Theodosius al II-lea si urmasii sãi si a scris Istoria contemporanã ('IffTopia vâa) în 6 cãrti. poate. Misopogon. Paris. Cea dintâi cuprinde un scurt rezumat al istoriei imperiului de Ia August pânã la Diocletian. La un banchet dat de Kronos olimpienilor iau parte si Cesarii divinizati. Celelalte cãrti duc povestirea de la moartea lui Diocletian pânã în primii ani ai domniei lui Theodosius al II-lea. Iulian le-a rãspuns ca om de spirit. în secretul uneia clin vietile cele mai tragice ale istoriei494. Dupã cum acesta a arãtat cresterea puterii romane într-o perioadã decisivã a existentei sale. Scrisã repede. conceput ca cea mai purã expresie a religiei si umanitãtii. e sever cu Constantin cel Mare si Theodosius I. Un edict de maximum. iar Marc Aureliu obtine cele mai multe voturi. un spirit cam dur. Ea ne face sã pãtrundem. Dar pentru o astfel de temã filosoficã el n-are pãtrunderea de spirit necesarã. 57). ca acela în care Iulian opune Orientului molesit asprimea nativã a celtilor. fãcându-se a-i lãuda calitãtile. Belles Lettres 1924. Acestor nerusinate cântece. pun în aceastã satirã virulentã. Este. zice atât de 402 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN bine Bidez. unele destul de mari. are loc un concurs de merit între cei mai buni. si în corespondenta sa strãbat de multe ori sperantele si deceptiile ce-1 stãpâneau. Silen e comicul Olimpului si judecã pe fiecare dintre oaspeti. cã profetiile n-aveau a face cu evenimentele povestite de Evanghelie. i-a iritat pe antio-hieni. pe un ton de pamflet batjocoritor. ne-a lãsat o operã istoricã intitulatã Istorie bizantinã (loTopia BvtavTiaKrî). Preface. în care autorul îsi propune a schita evenimentele din secolul al IV-lea si din timpul sãu. corespondenta se deosebeste si prin umorul si pitorescul atât de spontan cu care autorul stie sã schiteze scene si portrete. îsi bate joc amarnic de el. afirmând cã zeii renegati si-au retras protectia lor fatã de imperiu. Iulian ne-a lãsat si o vastã corespondentã de o mare valoare documentarã. iubitor de plãceri si de moliciune. în mijlocul cãrora a trãit ani de zile. si împãratul. Saturnaliile sau Cesarii are aceeasi notã satiricã. Istoriografia numãrã o serie de reprezentanti ai literaturii pãgâne. t. din care ni s-au pãstrat fragmente. pentru moravurile sale destrãbãlate. VII. un element de frumusete. cãrora li se adaugã si Alexandru. b. care au protejat crestinismul. cã 401 Dumnezeul Bibliei e nedrept.

). Proklos a sfârsit cu imnuri (Soarelui. ca inspiratã. pe care nici întelegerea. tuturor zeilor. asupra lui Alcibiade si asupra lui Parmenide. Stein îl socoteste ca cea mai mare aparitie literarã între Tacit si Dante. altul de astronomie. Ed. Verlag. unde neoplatonismul si-a avut ultima sa strãlucire. Unul. a scris. bun fatã de toti. al V-lea. 1982)]. Bucuresti. Proklos îsi fãcea lectiile fãrã pregãtire. 40-42]. si care nu se reveleazã decât în extaz497. Filosofia are un reprezentant de frunte în persoana lui Proklos. a compus un tratat de matematici. încât se numea însusi preot universal si hierofant al lumii. Res gestae. pentru a explica logic si ontologic multiplul (TroAAd). Lucra mult. superior actului. Marcellinus a participat la campa495 [Traditia manuscrisã a Lexiconului pledeazã pentru forma Suda Cn co\)5a).H. Miinchen. 19-27. Ammianus Marcellinus. Popescu. suprem azil al mizeriilor sale"498. Studiu introductiv. Hunger. obiect statornic al tuturor gândurilor sale. „inainte de a se pierde în sânul unitãtii absolute. Timp de zece ani a audiat lectiile sale. în aceste imnuri. Ea prezintã evenimentele dintre anii 96-378. Proklos merge mai departe în Comentariul sãu: de la unitate el se ridicã din abstractie în abstractie. voi. David H. istoria Imperiului roman. probabil. Minervei etc. ambasadã din care istoricul a fãcut parte. traducere. 1978 (voi. femeie de o rarã frumusete si înzestratã cu talente exceptionale. încetãtenitã de la Renastere încoace. Bucuresti. Malcbosîncã trebuie amintit pentru opera sa. 410). Muzelor. C. Platon proba necesitatea unitãtii (ev). într-o imensã ierarhie. întipãrite de o adâncã melancolie. în filosofic n-are un singur sistem: el posedã la perfectie si uneste laolaltã cele mai bune sisteme. De la el a primit. 5. ca si cu cele nationale. urmasul sãu la conducerea scolii neoplatonicilor. si a fost initiat acolo în filosofia greacã de Plutarh si mai ales de Syrianos. p. care ar fi mai îndreptãtitã decât aceea de „Suidas". el a învãtat la Alexandria filosofia lui Aristotel cu peripateticianul Olympiodor si matematicile cu savantul Hieron. care. care povestesc faptele de la 353 pânã la 378. dupã Suidas495. un grec sirian. fiintei. trãind cu putin si având o purtare exemplarã. o vastã eruditie îl fãcuse tot atât de familiar cu divinitãtile strãine. în mitologie. Istoria romanã. III. A mers apoi sã se perfectioneze la Atena. în limba latinã. Enciclopedicã. Ni s-au pãstrat dintr-însa numai ultimele 18 cãrti. pentru bibliografia discutiei. Pe toate le cunostea si le onora. Tot astfel. Vorbirea sa era usoarã. ea conduse scoala . p. Hypatia e de asemenea o figurã celebrã între neo-platonicienii epocii. pus sub protectia specialã a zeilor. nu era lipsitã de culoare dramaticã. ca o traditie a scolii. gândirii. note si indice de prof. Informatiile sale privitoare la viata si moravurile hunilor sunt extrem de interesante. dintr-o bogatã si nobilã familie originarã din Lycia. Discipolul si biograful sãu Marinos din Neapolis (Samaria) ni-1 înfãtiseazã ca un personaj predestinat. 496 [Pentru alte delalii bibliografice. pânã la Unul absolut. cel mai de seamã dintre neoplatoni-cieni. Nãscut la Constantinopol (c. proiectul de a face sinteza filosofiilor si de a le realiza unitatea. c. voi. H. 2). 404 nia lui Iulian împotriva persilor si e perfect informat asupra evenimentelor pe care le expune496. Photios vorbeste despre Priskos cu mari elogii. în Parmenide. fãrã obosealã. Beck. Afarã de vreo douãzeci de opere care s-au pierdut. el se refugiazã o clipã cu gândul în antichitatea venerabilã. nãscut la Antiochia. la sfârsitul sec. „Handbuch der Altertumswissenschaft" XII. Die hochsprachlicheprofane Literatur der Byzantiner. II. Cititorul român are acum la dispozitie si traducerea acestui text însotitã de comentarii (Ammianus Marcellinus. Fiicã a matematicianului Theon. v.Theodosius al II-lea la Attila. nici simturile nu-1 pot atinge. 1997. se poate consulta si EBPB. douã scrieri filosofice mai importante: Teologia pla405 tonicianã si Comentariul asupra lui Timaios. apoi alte clouã Comentarii.

în persoana acelui Kyros. pe la mijlocul sec. E. Crestinismul triumfãtor în secolul al IV-lea aduse o mare activitate artisticã. Poemul e o masã confuzã de povestiri. de o lungime considerabilã. Aceastã ilustrã interpretã a filosofici. Ubernahme und Umgestaltung des Platonismus durch die Vãter. sub Theodosius al H-lea. 406 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN dupã mãrturisirile celor vechi. Ca poet. Paris. Danielou. 4W [Numitã în grecesteTbebais. care trebuia sã aibã alt rol si alt înteles. 268-272]. Les editions G. Synesios s-a aflat printre elevii sãi si i-a pãstrat în toatã viata o adâncã veneratie. pe toti filosofii din epoca sa. Toatã legenda lui Dionysos e pusã în versuri. H. 1884. Poezia si-a avut si ea reprezentantii sãi pãgâni în aceastã epocã. 2e ed. Diehl.neoplatonicã din Alexandria si ajunse la atâta eruditie. care. într-adevãr. ca în versul bizantin de mai târziu. care nu mai seamãnã cu aceea a catacombelor si ale cãrei trãsãturi esentiale apar mai ales în Orient502. a Il-a. Egiptul. în Asia Micã. d. ca o carte. dupã expresia unui excelent istoric al artei. Histoire generale de la philosophie. 10.ehrung der Neuplatoniker. a se individualiza. Esser. înalte demnitãti. 408 . aceastã laturã confirmã opiniile emise în ultimul veac cu privire la trãsãturile comune dintre ortodoxia bizantinã si platonismul antichitãtii târzii (J. grec din Panopolis. Siria. strãin de aceastã oribilã crimã. împodobite de un nou decor. 1944. Decoratia monumentelor sacre îsi pierdu prin urmare caracterul simbolic. alte detalii despre el în Dagron. a fost si prefect al orasului Constantinopol. al V-lea. Versul sãu are un efect muzical. Naissance. 1964. 197. pe care ne-o atestã scrisorile rãmase de la el. înfãtisând scene ale Vechiului Testament si ale Evangheliilor sunt. pentru a lua un caracter narativ si istoric. Platonisme ct theologie mystique. ed. 497 [Prefatatând orientarea contemplativã a monahismului bizantin si ortodox de mai târziu. datoritã cãreia a ocupat. înconjuratã de o sincerã admiratie a tineretului studios. încât întrecea. e. cãzând apoi în dizgratia suveranului odatã cu protectoarea sa si sfârsind ca episcop de Kotyaeion. expunând cu mãiestrie ascultãtorilor nu numai doctrina lui Platon. 498 V. de o viatã exemplarã. von Ivânka. 407 Panopolis ne-a mai dat un poet. prin cãderea accentului tonic în general pe silaba penultimã de la sfârsit. Cousin. în Tebaida499. probabil cu începere din 438. Paris et Bruxelles. a compus faimoasa epopee mitologicã Dîonysiacele (Aiowaiaxã). Nonnos nu e lipsit de calitãti: are o imaginatie bogatã si ne dã o serie de tablouri impresionante. regiunea a devenit un puternic centru de iradiere al monahismului crestin]. Paris. în care cei care nu puteau citi Sfânta Scripturã aveau sub ochi marile evenimente ale istoriei crestine501. situatã în jurul metropolei faraonice Teba. a pierit ucisã de plebea fanaticã a Alexandriei. El avea nevoie de vaste edificii ale cultului. cãci autorul îngrãmãdeste în subiectul sãu toate legendele pe care le stie. Van Oest. în „Bibliothãque d'histoire de l'art". Hr. admirat în cercul literar al împãrãtesei Eudokia. Tipurile actorilor principali ai dramei sacre tind a se fixa.. dupã unii. p. p. între realizãrile sale.-P. p. Tebaida a fost o regiune istoricã a Egiptului de Sud. L'art chretien primitif et l'art byzantin. Ea cuprinde 48 de cãrti. 501 Ch. unele surse-i atribuie si iluminarea Capitalei pe timpul noptii. Ni s-au pãstrat de la el epigrame500. condusã de lectorul Petru. 1928. Einsiedeln. Ambitiosul Cyril sal Alexandriei n-a fost. Astfel se formeazã o iconografie nouã. pânã la dizgratia sa. Arta este bine reprezentatã în aceastã perioadã a începuturilor.. Lungile frize care acoperã acum zidurile bisericilor. 1954. 1967)]. de la împrejurãrile care au precedat nasterea zeului pânã la admiterea sa în Olimp. Paris. Untersuchungen zu Gebet und Gottesver . Cel mai însemnat dintre dânsii a fost Nonnos din Panopolis. 500 [Cyrus sau Kyros. Koln. în secolul al IV-lea d. survenitã în 441. ci toate disciplinele filosofici.

datând de la începutul sec.. 504 Diehl. /'. Alegerea si personalitatea sa. Acelasi caracter istoric se manifestã în mozaicurile de la Santa Mãria Maggiore (sec. în toatã splendoarea ei. în Occident. Sf. pãstrat pânã astãzi la Spalato. A trebuit deci ca organele abilitate sã decidã în asemenea împrejurãri sã procedeze la alegerea noului împãrat.V* Av:'. Sofia a fost începutã de el si terminatã de Constantiu. Bazilica Sf. a fost ridicatã de acest înalt demnitar. el dãdu bani lui Iustin. Palatul lui Diocletian. a încercat sã-1 ridice pe tron pe un anume Theocrit. în care stilul istoric apare în mozaicuri în toatã strãlucirea sa504. Sf.. sunt alte impunãtoare monumente ale acestei arte primitive. 10-11. Prin toate aceste creatii. . Paul-afarã-din-Ziduri. cit. Politica internã. Restaurarea credintei ortodoxe. numeroase bazilici de tip elenistic se ridicã de asemenea în aceastã epocã: Sf. atât de monumental. l!' •• ^? '4' ? ^ r s a ° . al V-lea). devotat al sãu.-> ^ c. învestit în acel moment cu comanda de comes excubitorum2.i. de la sfârsitul secolului al IV-lea. " loan Botezãtorul. pp. Sf. al IV-lea. 503 Ea a fost distrusã de turci. atât de "' celebrã mai în urmã. de marele Justinian. în cartierul Psamathia503. 12.Asia Micã au jucat un rol însemnat în formarea acestei arte primitive. p. din secolul al V-lea. în acest scop. op. din mãnãstirea lui Studios. 502 Ibidem. IUSTINI(9IUUE518.Y«' î P f f. Influenta lui lustinian împãratul Anastasios I nu s-a preocupat sã asigure succesiunea la tron si nici unul din nepotii sãi nu i s-a pãrut un bun pretendent la coroanã1. loan din Laterano. în secolul al V-lea. secolele al IV-lea si al V-lea reprezintã în istoria artei perioada de pregãtire a epocii strãlucite a lui Justinian.O x^ -t» I g s s O S -4* -w*-v V *fc»8f>f»i *•••)L' *. eunucul Amantios. Pudentiana. aproape de Poarta de Aur. reconstruitã apoi. 409 . Bisericile din "" Thessalonic sunt si ele frumoase monumente ale artei primitive bizantine. Gãrzile palatului aveau o parte însemnatã în aceastã alegere si marele sambelan (praepositus sacri cubiculi).l AUGUST527) 1. fost consul. Mausoleul Gallei Placidia si Baptiseriul Ortodox din Ravenna. Constantin cel Mare a ridicat Sfânta Treime si Sfintii Apostoli din Constantinopole. Pe locul sãu se aflã azi moscheea Mirakhor Giami. curând dupã cucerirea Constan-tinopolei.

împreunã cu dieceza Macedoniei. Ei stiau cã nu se pot bizui pe scholari si. sprijinitã de excubitori. cum a arãtat Bury. Berlin. dar ea se cuvine serios amendatã: nepotii si descendentii familiei lui Anastasius I au detinut însemnate pozitii în viata politicã.v 413 NICOLAE BANESCU dea un împãrat: „Multi ani senatului! Senat al romanilor. Cameron în GRBS. fiind sãvârsitã de patriarhul loan. 4 History II. clacã Iustin ar fi fost proclamat numai de excubitori. 318. 19(1978). înaltii demnitari. ajuns mai târziu episcop de Herakleia. dat de Dumnezeu pentru armatã. I. care avea sã dea imperiului domnia strãlucitã a nepotului sãu lusti-nian. senatorii si patriarhul. dar predominã mãrturiile privitoare la originea sa illyricã. împãratul având în creatia sa mai multã încredere decât în scho-lele palatine. se certau în legãturã cu alegerea împãratului. 6 Izvoarele îl numesc când „trac". nãscut în satul Bederiana. p. 81).A. zdrelindu-i buza. tineau ele prefectura Illyricum. cf. 93. cerem împãrat dat de Dumnezeu pentru oikumenel". s-ar fi cuvenit ca excu-bitorii sã propunã candidati fãrã perspectivã de reusitã si sã intimideze Senatul. Rubin (Zeitalter lustinians. p. timp în care gãrzile .. adunati la palat. Senatul sfârsi prin a hotãrî alegerea lui Iustin. An . Trebuia sã se facã deci astfel ca initiativa sã vinã din partea Senatului. dar albastrii nu-1 aprobau si aruncau cu pietre. 16-17. E. Dar pãrerea celorlalti se impuse si Iustin a venit în Hippodrorn. Vasiliev. Dar ei continuau sã nu se înteleagã. afirmã B. a cãrui autoritate. cerându-i sã-i 1 [Autorul repetã aici o opinie pe care a expus-o si la sfârsitul capitolului anterior. provincie a diecezei Dacia. Prin urmare. Bury îl socoteste ca o foarte probabilã punere în scenã a lui Iustin si a prietenilor sãi. dupã descrierea Porfirogene-tului. pp. 25-276). I Bd. în dimineata zilei de 10 iulie. în porticul marelui Triklinos. Iustin a fost aclamat ide cãtre toti cei prezenti în Hippodrom. Noul împãrat era un tãran illyrian6. trupele gãrzii si poporul se adunarã la Hippodrom si aclamau senatul. Astfel ajunse la tron soldatul norocos. Celer.excubitorii si schelãrii . 530. fiind aclamat de ambele factiuni. Cubicularii trimiseserã vesmintele si încoronarea avu loc imediat în kathisma (loja imperialã). 5 Ibidem. pe care îl sili sã meargã pentru a primi vesmintele imperiale. vreme de câteva generatii dupã moartea sa (cf. locul de origine al familiei fiind în Dardania. Dar situatia cerea ca senatul sã indice o persoanã acceptabilã pentru excubitori si Iustin îndeplinea aceastã conditie5.Cartea despre Ceremonii a Porphyrogenetului ne-a transmis descrierea oficialã a acestei alegeri3. cap. Partizanii lui Iustin puteau în acest chip sã sileascã înaltul corp sã urgenteze. Aceasta e explicabil. care unea palatul cu Hippodromul. nu-i luau în seamã. Scholarii. tu sã învingi! Cerem împãrat. A. care. cerând cubicularilor sã le dea vesmintele imperiale pentru cel aclamat. ca sã nu le ia altii înainte (armata si poporul). ar fi putut atrage consimtãmântul general si înfrânge rezistenta scholarilor. 1960. capitala Dardaniei. Propunãtorii bãteau la poarta de ivoriu. nu departe de Scupi. magister officiorum\ le atrase atentia sã dea zor cu decizia. auzind despre ce nume era vorba. Fiindcã timpul îi grãbea. Stein. f "l • C . la rândul lor. un tribun. Justin the First.lucrau în Hippodrorn. încât unul îl si lovi pe Iustin cu pumnul. Asupra acestei domnii a lui Iustin I avem întinsa lucrare recentã a lui A.] 2 Acest corp de gardã fusese instituit de curând de Leon I. prieten cu Iustin. Cei dintâi proclamau de împãrat pe loan. pe care excubitorii îl respingeau. Geschichte I. nu-1 acceptau si propuneau un general. Aceia însã. Apucând apoi lancea si scutul. 414 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Schitând acest episod. reusita n-ar fi fost sigurã. In cele clin urmã. Pentru ambele posibilitãti sunt indicii.. History I. 3 De Cerim. Scholarii singuri erau mâniosi ele alegere. pentru a nu i se impune o persoanã indezirabilã. când „illyrian".

era condusã de : acest tipar. de o tãblitã de lemn în care se tãiaserã patru litere8. t. Proclos din acest fragment era „quaestor Sacri Palatii"(KoiaioTrop la Prokopios. Harvard University Press. 1950 (Dumbarton Oaks Studies. Era obiceiul ca împãratul sãsi punã semnãtura pe hotãrârile luate în numele sãu. desigur." (Procopius din Caesarea. 65. I). 1972. p. cum zicem noi. i r /-k„. Academiei. cit. Iustin se cãsãtorise cu o captivã..' > . corpul nou creat cu titlul de excubitori. Au pregãtit anume pentru asa ceva o bucãticã de lemn în care au sãpat patru litere în limba latinã. Limba sa natalã era latina. Vezi cu privire la ea recenzia lui E. mai necesar pentru un episcop sã stie sã scrie si sã citeascã decât pentru un rãzboinic10. 64). XX (1950). era lipsit de cea mai elementarã culturã si Prokopios afirmã cã nu stia nici mãcar sã scrie. Lupicina. Ca atâtia altii dintre tinerii sãi compatrioti. însotit de doi prieteni. 2-4). 415 actualul Skopje (fost Uskiib). •> . cãtre sfârsitul domniei lui Leon I. împãratul i-a pus de pazã la palat. iar dupã ce o treceau prin toate cele patru gãuri ale lemnisorului. Cu putina sa cunoastere a administratiei civile. Vasiliev contestã aceastã afirmatie a istoricul bizantin. . apoi luau mâna împãratului si o plimbau împreunã cu condeiul peste cele patru litere. el venise cu traista în bãt la Constantinopol. anume Proclos. tinând condeiul.'K'*. p. cã în sinodul din 449 se aflau printre episcopi mai multi agramati si t era. p. Istoria secretã. el nu cunoaste deloc scrisul si se dovedea.ti«>-«ia$ !<i|. Iustin se remarcase ca militar sub Anastasips I. Se distinsese si în lupta împotriva lui Vitalian. cu un picior în groapã. ed. anume Zimarh.] ' Justin the First.» în favoarea unei asemenea posibilitãti.-. ar fi fost covârsit de înalta-i pozitie dacã n-ar fi avut lângã el pe bet. t.. 63. criticã.Introduction to the Epoch of Justinian the Great. pentru a semna documentele. cãci se întâmpla cã erau tineri chipesi si cu trupurile vânjoase. Mass. iar 7 Prokopios. oamenii de la curte s-au gândit la cele ce urmeazã. împãratul având o lungã si distinsã carierã la urcarea pe tron9. le fãcea pe toate dupã mintea lui. ' . . lucru ce nu se mai întâmplase pânã atunci în împãrãtia romanã. purtând pe umeri desagii în care nu luaserã de acasã nimic altceva decât pâine coaptã în spuzã. p. ca sã-si caute norocul înrolându-se în armatã7. dar ca sã aibã o mãrturie din mâna împãratului pentru cei care urmau sã ducã la îndeplinire aceste hotãrâri. Honigmann. Dupã ce au ajuns si au fost primiti în rândurile ostenilor. „Byzantion". § 6. potriveau scândurica amintitã deasupra hotãrârii. '.iMa . 1950. în chipul acesta dobândeau semnãtura împãratului" (Prokopios. Sfetnicul care îl îndruma si avea în seamã dregãtoria scrisorilor. XX.st: 11 . dar Honigmann observã cu drept cuvânt. §6. .] 8 Ele compuneau cuvântul legi („am citit"). au hotãrât sã intre în oaste. care. Mihãescu.M 417 . folosindu-se. VIII. Ajuns bãtrân. Desi se impusese ca brav soldat. „Scriptores Byzantini". 11-16). luã numele de Euphemia. în Byzantion. fuseserã primiti cu totii în garda palatului. dar Iustin nu putea scrie asemenea hotãrâri si nici nu întelegea ceva din cuprinsul lor.. Istoria secretã. luase parte la rãzboiul cu isaurienii si la cel cu persii sub acest împãrat si ajunsese la treapta de comes excubitorum. Pentru calitãtile lor fizice. Ditibist si Iustin. 82-8310 Recenzia asupra cãrtii lui Vasiliev. Cambridge. încoronatã ca Augustã. cit. Au pornit pe jos si s-au îndreptat spre Bizant. Ed. Anecdota. ed. Bucuresti. § 6. loc. p. 342. §6.. o lãsau slobodã. un analfa416 mâna împãratului. [Pasajul respectiv afirmã cã „pe când stãpânea în Bizant împãratul Leon.. [Acelasi text din Anecdota sau Historia arcana (= Istoria secretã) scrie cã „Iustin a pus mâna pe domnie. col. 13-14. traducere si introducere de H. Nu avea însã nici o calitate pentru conducerea imperiului. 337-351. luptând neîncetat cu greutãtile sãrãciei si ca sã scape si de dânsa. înmuiau condeiul în cerneala cu care obisnuiau sã scrie împãratii si îl puneau în mâna acestui împãrat. trei tineri tãrani din pãrtile ilirilor. acesta din urmã din Bederiana.

în Siria. unde stãpânea erezia monofizitã. 12 Malalas. Iustin cãutã sã scape de inoportuni: Amantios si candidatul sãu The-ocrit au fost executati12. voi. Patriarhul. p. si acesta a fost fiul surorii sale. a fost marele act care inaugureazã noua domnie. sã se declare formal recunoasterea sinodului de la Chalkedon si sã se convoace un sobor al episcopilor pentru restabilirea unitãtii bisericesti. nu avem.. Diogenianus. Ca si unchiul sãu.. tineretii si educatiei sale. adaugã el. cu despãrtirea religioasã dintre cele douã pãrti ale imperiului. Athena. Walter de Gruyter et Co. multimea adunatã la Sfânta Sofia cerea zgomotos sã se arunce anatema asupra eutychienilor. . Appion a fost numit în demnitatea de prefect al pretoriului. el se nãscuse într-un sat obscur. iar 11 Das Zeitalter Justinians. Legatii au fost primiti cu mari onoruri. pentru confirmarea restabilirii unitãtii religioase. pp. primit cu simpatie pretutindeni. El nu se putea împãca. . p. 1997. cu bibliografie. ca si asupra momentului însemnat al sosirii sale în capitala imperiului. în neputinta de a linisti multimea. 14 Bmy. în 520. p. 1960. (arpccTriÃ-atrig AvccTokfjg). I. prin manifestarea sa energicã. împreunã cu ale împãratilor Zenon si Anastasios. lustinian a fost înrolat între candidati. Ei aduceau profesiunea de credintã ortodoxã stabilitã de papã. Severos de Antiochia a fost depus si anatemizat de sinodul de la Tyr (518) si mai mult de 30 de episcopi monofiziti ai patriarhului de Antiochia au . Vasiliev reproduce15 o serie de acte contemporane privitoare la adunarea credinciosilor din acele douã zile memorabile (15 si 16 iulie 518). A fost numit îndatã ma-gister militum in praesenti si. 80-81. p. . Tânãrul îsi pãrãsi numele de Petrus si Sabbatius si a rãmas cunoscut cu acela de lustinianus. pe Diogenianus si Philoxenos. History. aceastã atitudine. afirmã cu drept cuvânt savantul Rubin11. îndatã ce ia conducerea imperiului.. Berlin. iar soborul a avut loc la 20'iulie cu episcopii pre" Ibidem. grãbirea hotãrârii. Iustin se interesã de aproape de acest nepot. Flavius Petrus Sabbatius lustinianus. magister militwn per Orientem. o aprigã persecutie se dezlãntui împotriva monofizitilor din imperiu. dar totul spune în aceastã privintã. EPLBIP. Când Iustin se ridicã pe tronul imperiului. care amenintase tronul înaintasului sãu si îl chemã de asemenea la Constantinopol13. Numele lui Akakios si ale altor patriarhi eretici.cineva care sã-1 ajute si cãlãuzeascã. 136-144. în împrejurimile actualului Skopje (Uskub). nu mult mai în urmã (525). [Pentru informatii mai noi. 411. si edictul imperial privitor la hotãrârea luatã a fost rimis în tot Orientul. p. Asupra copilãriei. a fost ridicat la consulat. II.. capul miscãrii monofizite din Orient. Iustin cãutã sã si-1 apropie si pe Vitalian. care au rãmas în Orient 18 luni. Ne-având copii. O ambasadã trimisã papei Hormisdas îi cerea sã expedieze legati la Constantinopol. senatori exilati de împãratul Anastasie. Populatia capitalei a determinat. în felul sãu ortodox. La Constantinopol. au fost sterse de pe dipticele bisericesti. La cererea legatilor.] • 418 Philoxenos. 410 (Bonn). II. avea multã experientã politicã. • • j{ 15 Justin the First. 83. Tauresium. Bd.. îngrijindu-se a-i da o bunã educatie romanã. el ajunge una din cele mai însemnate personalitãti ale Curtii.B •41$ NICOLAE BANESCU zenti în Constantinopol16. pe care-1 aduse de timpuriu la Constantinopol. El îi rechemã pe patriciul Appion. prin urmare pãrãsirea politicii religioase a lui Zenon si restaurarea hotãrârilor sinodului de la Chalkedon. a fost avansat la consulat în Vest17'. Câteva zile dupã moartea lui Anastasie I. manicheilor si a patriarhului Severos al Antiohiei. lustinian a inspirat. Patriarhul loan si un mare numãr de episcopi ai Orientului au semnat aceastã profesiune de credintã ortodoxã. nepotul sãu era de vreo 36 de ani. desigur. a fost silit sã-i satisfacã doleantele: el a aruncat anatema cerutã. cã Iustin s-a îngrijit de timpuriu în cariera lui de ofiter de soarta rudelor sale rãmase la Bederiana si Tauresium. 20. v. Reluarea legãturilor cu Roma. afarã de Siria a doua. nici o stire.

. Kulakovskij. 1912. în tot timpul domniei lui Iustin I.:. cât si în provincii19. lusti-nian se afla în acel moment bolnav.-. History II. în „Cambridge Medieval History". 420 în timpul acestei domnii încetã si prigonirea ortodocsilor din Africa. Detractorii! sãi afirmã cã n-a avut nici un scrupul pentru a înlãtura pe cei care îi puteau fi rivali. ai cãrei regi se numãrau între vasalii persilor. Kiev. II. în toate orasele.. Politica externã. Hist.*. magister militum in praesenti. lustinian era fãcut rãspunzãtor si de aceastã crimã. nu numai la Constantinopol. Relatiile cu Regatul de Axum Domnia lui Iustin I a avut frumoase rezultate în ceea ce priveste politica externã. • . Aceste mãsuri provocarã si protestul lui Theodoric al ostrogotilor. ci. când a devenit caesar) s-a recunoscut prin aceasta calitatea sa de mostenitor al tronului. el a fost adevãratul conducãtor al imperiului. în 522 o schimbare însemnatã se produse în situatia acelei depãrtate tãri. • •»». II. a rupt cu politica agresivã a înaintasilor sãi si a întretinut relatii prietenesti cu Bizantul.v • ••. în timpul domniei lui Iustin. Iustin. autoritatea sa în Lazica. a fost numit comandat al trupelor care tineau garnizoanã în capitalã.m. Bonn). în a saptea lunã a consulatului sãu (iulie 520). siliti sã fugã în pustiuri. . îl scoase pe Theodot din functie si-1 trimise în exil la Ierusalim. prin influenta pe care o exercitau. Tzathes (Ztathios). unde regele Hilderich.. Imperiul pierduse. Vitalian era un rival mai serios si.fost izgoniti din scaunele lor.:*» v. t.*>•. II. îi executã pe culpabili. factiunile au provocat mari dezordini. Când a fost apoi înãltat la rangul de nobi-lissimus (înainte de 525. Prefectul orasului. Theodotus Kolokynthios. du Bas-Empir&. Rând pe rând comes al domesticilor. mãnãstiri au fost închise. linistea a stãpânit atât în Constantinopol. 231. dar se spune cã a cãutat si alte 17 Justinien. Reactia ortodoxã a fost mai blândã în Egipt. îi sprijinise pe verzi. . El n-a fost fãrã rezultat. Executarea eunucului Amantios e atribuitã instigatiei sale. se stie.' 422 . cf. 21-23. un mare scandal a avut loc în capitalã: Albastrii ucid o persoanã de rang si Iustin dã ordin sã se pedepseascã aceastã crimã. iar instigatorii lor erau Albastrii. în cei din urmã ani ai acestei domnii. constient de ascendenta sa romanã. p. cit. spre a duce protestul lui. el a fost ucis în palat. în 524. cãci gotii au fost exceptati de la actiunea edictelor. în timpul lui Leon I. Lectia administratã Albastrilor a prins însã bine si. Malalas ne relateazã cã regele lãzilor. 421 NICOLAE BANESCU mijloace de sustinere. pp. dar. 8 si urm. illustris. în 521. când se însãnãtosi. t. dupã expresia atât de potrivitã a lui Ch.* • '. cãlugãrii urmãriti. patrikios. rãzboiul cu persii. el obtinea consulatul si dãdea vietii capitalei o mare strãlucire. Persecutia tinu trei ani (518-521).><. însusirile intelectuale si capacitatea politicã a lui lustinian i-au câstigat o influentã preponderentã asupra împãratului. El i-a rechemat pe toti episcopii calcedonieni exilati de predecesorul sãu. p.. 416 (ed. unde multi exilati si-au aflat adãpost.•* ». 19 Bury. • . op. îndatã ce a murit tatãl 18 P. întretinând poporul cu spectacole grandioase. El a stiut sã stabileascã relatii strânse la frontierele imperiului cu popoare care au devenit aliati pretiosi ai Bizantului în conflictul permanent ce exista între Imperiu si persi. 2. E. îl aduce treaptã cu treaptã mai aproape de picioarele tronului17. prin atragerea factiunii albastrilor. p. Puterea sa era sprijinitã de ortodocsi. Interventia în Caucaz. Anastasios I. Diehl.<.. Istorija Vizantii. Stein.. cum afirmã Malalas18. care îl trimise pe patriarhul loan al Romei la Constantinopol. 220-231. • ••• .. 2. pp. 16 Vasiliev. I.

surprinsi de armata persanã. încãltãmintea însã era adusã din patria sa. 11. sub comanda lui Ireneu. 424 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN de fratii Narses si Aratius. albanii . s-a ferit sã cearã învestitura lui Ka-wad. Tzath si sotia sa se întoarserã în Lazica si aceastã tarã rãmase de acum în strânse legãturi cu Bizantul.sãu. oprea intrarea în imperiu a barbarilor de la nordul Caucazului. Acesta trimite atunci pe patriciul Probus cu multi bani la Bosporos. Cingãtoarea (77 tâvr/) era. Dar Probus n-a reusit si Iustin 1-a trimis pe strategul Petros cu ceva huni în Lazica. Dar aprovizionarea anevoioasã a acestor cetãti ia silit pe bizantini sã le pãrãseascã si ele au fost ocupate de persi. la rãsãrit de ei. Kawad a cãutat sã strângã legãturile de vasalitate ce uneau Iberia cu Persia si a vrut sã-1 forteze pe regele Gurgen sã adopte riturile persilor. ducele Mesopotamiei. dar nu i-au putut ajunge din cauza dificultãtilor terenului. condusã de Libelarius tracul. Pentru a contrabalansa întinderea imperiului în Lazica. în acest timp. Libelarius a fost apoi revocat si în locul sãu a fost trimis în fruntea Orientului Hypatios. 423 NICOLAE BANESCU bizantine. Primind multe daruri de la împãrat. oras autonom al Crimeei. Consolidarea puterii bizantine în Lazica avea o mare însemnãtate. El a protestat. si de Timostrat. care nu mai era în viatã23. Bell. Altã armatã bizantinã. tunica albã (ãanpov TrapatavSiov). si-1 încorona cu diadema de aur romanã. Deosebit de importante sunt în istoria acestei domnii legãturile strânse dintre imperiu si regatul . pp. Regele persan mai dorise ca împãratul sã adopte pe Chosroes. spre a nu fi obligat sã-si însuseascã riturile credintei persilor si a venit la Constantinopol. de asemenea. dupã obiceiul persan (m ttayyîa). au nãvãlit în Persarmenia. s-a provocat reluarea ostilitãtilor dintre persi si bizantini. Belisarios si Sittas. si au fost siliti sã se retragã. care cu putin mai înainte recunoscuse autoritatea lui Iustin I. în Lazica. amândoi tineri din garda lui lustinian. împodobitã cu mãrgãritare20. efigii ale suveranului. Kawad a expediato mare armatã în Iberia si Gurgen vãzând ajutorul bizantinilor cu totul insuficient. Lahmidul Mundhir. Kawad nu putea privi cu indiferentã aceastã imixtiune a împãratului în regiunile ce-1 interesau atât de mult. pãtrunzând adânc în interiorul tãrii. Popoarele crestine ce se întindeau de la Marea Neagrã la Marea Caspicã. pentru a ocupa cetãtile de la granita ei cu Iberia.lãzii. au devastat tinuturi pe o mare întindere si s-au întors din aceastã campanie cu o pradã imensã. 412-413. Persii i-au urmãrit. ca sã ridice acolo auxiliari huni si sã-i aducã în ajutorul iberilor. în acelasi timp.. sã-1 ajute pe Gurgen. atacã cetatea Nisi-bis. pe care se afla brodat portretul împãratului Iustin. dar din pricina cãldurii insuportabile este nevoitã sã se retragã. I. Observând acestea. de-a lungul versantului de sud al Caucazului . de asemenea. cerând sã fie învestit de cãtre împãrat. împodobitã cu mãrgãritare. condusã Ibidem. s-a refugiat cu familia si cu notabilii tãrii în Lazica. Damnazes. Dar într-o a doua expeditie ei au suferit o mare înfrângere. aflat în serviciul persilor. magister militum per Orientem. dupã un armistitiu de mai mult de douãzeci de ani22. Pers. brodatã cu medalioane de aur. Iustin îl botezã si-i dãdu o sotie bizantinã. Valeriana. Dar Gurgen s-a revoltat si a cerut ajutorul împãratului Iustin. 11. Petros a fost revocat si alte trupe au fost trimise de Iustin. la rãsãrit de acestia. dar fãrã rezultat. dar nici aceasta nu i-a reusit21. îi puse hlamida de mãtase albã prevãzutã cu un tablion de aur. nelinisteau Persia. în locul lui Timostrat. destinat la succesiune. I. 21 Prokopios. reîncepu aprigele sale incursiuni în regiunea oraselor Emesa.gravitând în sfera influentei i 20 Malalas. Apamea si Antiochia. fiica patriciului Nomos. iberii si. în care se aflau. Astfel. iar Belisarios a fost numit duce de Mesopotamia. fiindcã Lazica închidea persilor accesul Mãrii Negre si.

Atunci s-au explorat tãrmurile Mãrii Rosii si au fost cunoscute mai cu seamã populatiile de pe tãrm. Numele Axum e de raportat. care ne vorbeste despre ei ca despre un popor foarte pios.A. B. care se întindea de-a lungul Mãrii Rosii. Athena. Ei sunt numiti la Herodot avro-(J. anastaticã. 1932. Dupã autor. Regatul nu purta numele de etiopian. II. Dupã un Periplus datat cu probabilitate înainte de 75 dupã Christos25 rezultã. 362-380 si 401-422]. în adoptarea crestinismului.OÃOI. Eruditul învãtat arãta cã înainte de convertirea la crestinism. D. 1878. der Konigl. pentru cultura poporului sãu. cu mult înainte de aparitia cãrtii sale închinate lui Iustin I26. 1879. voi. Johannesburg. 3nd cent. fugiti sub Psammetich si primiti de regele etiopienilor. 1988. 3. îi aflãm si la Herodot si Strabo. Hist. Scriitorii greci îi amintesc. 24 liber die Anfãnge des Axumitischen Reiches. S. 1972. Stein.. du Bas-Empire. II. regatul a fost legat de Bizant si a luat parte. A. Storia d'EUopia. Oxford.etiopian de Axum. legãturi care au fãcut din acest regat un pretios aliat al Bizantului si al politicii sale în pãrtile Mãrii Rosii. Din veacul I crestin începem a avea stiri mai precise. A. Conti Rossini. începând cu Homer. mai pot fi consultati si alti autori ca: C. relatii dictate de politica religioasã a împãratului. Papadopoullos. Prin acest nume egiptenii întelegeau popoarele negre de la sudul Egiptului. Addis Abeba. ci pe ry of Nubia and Ethiopia. 1984. 1928. la ãa%an al lui Herodot. mai mult sau mai putin activ. Berlin. Miiller. der Wissenschaften zu Berlin". cu numele egiptean acr^a/i.D. Berkeley. 2. descrise ca populatii aflate în stare naturalã (la Aga-tharchides si Artemidor). UNESCO general History of Africa. Vasiliev s-a oprit pe larg asupra acestui interesant episod. în Vechiul Testament avem mentiuni despre etiopieni sub numele Kus. Bvtâvno KCCI Epvdpã QâKacca. 1970. de unde putem conchide cã el a înteles folosul legãturilor comerciale cu grecii. Bizantul socotea Abisinia un stat vasal. cf. . 2 voi. Denarii romani si monedele de cupru aveau acolo curs. Letsios. Ancient and medieval Ethiopian History to 1270. care îi pomeneste ca fiind niste rãzboinici egipteni.. E. cum aratã Dillmann. 267 si urm. prin care se fãcea exportul si importul pe mare. History ofEthiopia and Abyssinia. graeci minores. pentru negustorii arabi si pentru cei romani. being the «Book of the Glory of Kings» (Kebra Nagast).. afirmã Dillmann. învãtatul german A. Abisinia a fost cunoscutã mai bine odatã cu asezarea stãpânirii grecesti în Egipt (urmasii lui Alexandru cel Mare). 4. [Pentru acest subiect. B. 426 acela de axumitic. p. ev 77 jSacriAeiov). Idem. E. El a arãtat cã poporul pe care grecii îl 23 Ibid. 1981.C. Official documents written in Greek illustrating the ancient histo425 numeau AÎTioneq era numit de egipteni Kus sau Kes.. asezat în marginea lumii elenistice. Axum era atunci resedinta unui regat (77 Aî^ou/rrj. în „Abhandl. The Queen of Sheba and her only son Menzelik I. precum si la interesele economice din sud-est. Hendricks. .6th cent. Th. Africanobyzantina: Byzantine influences on Negro Sudanese cultures. dar un barbar de culturã greceascã. regatul abisinian de Axum. dar stirile ce ni le dau acestia despre etiopieni sunt vagi. în secolul al IV-lea. a fost atras în oarecare mãsurã de influentele acestei lumi prin Ptolemeii din Egipt. (Vv-. H. Bergamo. 5. 1928 si ed. Geogr. Acest regat de Axum a avut relatii cu imperiul bizantin în timpul domniei lui Iustin I. Regele Zoscales era avid de câstig. Dupã convertirea sa. Methuen. bogat în jertfe si iubit de zei. p. la miscãrile politice si religioase ale epocii. 25 Ed. Selassie. Akad. Oosterhout. urmãtoarele: 1. Dillmann ne-a schitat începuturile statului axumit într-o lucrare de la sfârsitul secolului trecut24. Axum era piata principalã pentru negotul de fildes în nord-estul Egiptului si Adulis antrepozitul stãpânirii. Athena. Wallis Budge. 1966.

în demnitãti înalte la Curte. Athanasios a . Walter de Gruyter et Co. 33. ci si de motive politice. Mai departe. care pierdea însã din ce în ce teren. ca si din primejdia pãtrunderii persilor în Arabia de Sud. episod al îndelungatului rãzboi dintre Bizant si Persia. 428 resele politice si comerciale. era cel mai important centru crestin în Arabia de Sud. adaugã Rubin28. 28 Ibidem. de credintã iudaicã. p. cele dintâi ca mijloc de intimidare a crestinilor. pp. Dupã vreo 50 de ani. iar în alte izvoare Kaleb. în izvoarele grecesti Elesboas. dupã Vasiliev. Comunitatea din Nagran (Nadjran). între izvoarele scrise privitoare la aceste întâmplãri avem. Rubin precizeazã cã etiopianul Ezana a fost considerat drept Constantin al Abisiniei: „el a putu sã fie -afirmã acesta .. ci mai ales din inte-s 27 Das Zeitalter Justinians. în special a celor din orasul Na-djran. în cadrul expunerii noastre. cap. Dhu-Nuwas. Regele Abisiniei era. stãpânirea axumiticã din Yemen a fost nimicitã de Chosroes al Persiei. 67-77. acesta întreprinsese o aprigã persecutie împotriva crestinilor din Yemen. în Siria si Mesopo-tamia. Ele nu pot intra. Frumentius a putut sã lucreze ca misionar. de asemenea stirile ce ni le dau Martyrium Are-thae si Inscriptiile lui Dbtt. întâia jumãtate a secolului al Vl-lea a fost. socotea el. numai de simpatii religioase. V. cuprinzând rapoarte de campanii si detalii topografice. Pentru evenimentele acestea dintre anii 521-525. efectiv sprijinit de împãra26 Justin I (518-527) and Abyssinia. în Arabia de Sud-Vest. înainte de toate. Erster Bând. puse puternic piciorul în Yemen. „ultima paginã strãlucitã" a istoriei regatului axumitic. 1960. 427 l tii bizantini Iustin I si lustinian. dupã cum aratã traditia arabã. fiindcã a câstigat pentru statul sãu prietenia si ajutorul imperiului. în BZ.si în Arabia bratul prelungit al imperiului mondial roman (sub împãratul Constantiu al II-lea)". Meropius a cãzut victimã indigenilor ostili ai coastei etiopiene. Ela Asbeha pe numele sãu etiopian. Dar Yemenul nu era exclusiv crestin: alãturi de crestinism existau acolo si iudaismul si vechiul pãgânism. Când acesta a ajuns la majorat. prin însusirile lor. fireste. Frumentius si-a depus functiunea si s-a întors în Egipt. Ceea ce ne intereseazã este numai interventia împãratului Iustin I pe lângã regele de Axum pentru a face rãzboi lui Dhu-Nuwas (Nowas). în calitatea sa de consilier al regentei din timpul minoritãtii regelui. repetat de istoricii greci. Berlin. Vasiliev urmãreste pe scurt destinele statului abisinian în decursul veacurilor. afirmã el. când regele. învãtatul Rubin a schitat lãmurit soarta vecinilor Mãrii Rosii în aceastã epocã. Interventia imperiului în aceste pãrti nu pornea numai din grija pentru crestinism. multã vreme active în Yemen. în timpul lui Iustin. în lucrarea sa privitoare la epoca lui Justinian27. „crestinismul abisinian îsi datoreazã stimulentul sãu misionar hotãrâtor cãlãtoriei unui anume Meropius în «Indii»". Dusmanul lui Elesboas în Yemen era. opera lui Prokopios nu ne dã stiri. Protector al iudaismului. cum caracterizeazã foarte bine învãtatul istoric prãbusirea acestei stãpâniri.Nuwas. Chestiunea e tratatã apoi în Justin the First. anonimã. 302. ^ 429 NICOLAE I5ÃNESCU unde a raportat patriarhului Athanasios asupra situatiei tinerei Biserici a Etiopiei. si existenta crestinismului printre hi-myariti era bine cunoscutã la nord. (1933). transmisã în limba sirianã. dar cei doi însotitori mai tineri au scãpat cu viatã si au ajuns cu timpul. înainte de masacrul crestinilor. Cartea Himyaritilor. Misiunile crestine au fost.regele abisinian n-a fost condus. regele himyariti-lor (homeritilor) din Yemen. Dupã raportul istoricului contemporan Rufinus.

de feudalii oraselor sud-arabe. Altheim. neputând interveni însusi. de credintã iudaicã. înstiintându-1 despre cele întâmplate în Sudul Arabici. Moscova-Leningrad.. „ApeGoct" si „ApeGccq dyioq") si p. v. ca N. 31 B. fiindcã era locuit de crestini. Patriarhul Antiohiei joacã un rol proeminent ca centru spiritual. 1961.uajv) 8t>vaoteta"). Koln.crezut cã nimeni altul nu trebuia sã continue lucrarea începutã si 1-a trimis înapoi pe misionar în calitate de cel dintâi episcop al Bisericii abisiniene. Am vãzut cã Dhii Nuwas. sub conducerea lui Theophilos Indianul. pe care negusul îl trimise împãratului. Die Datierung des Konigs Ezana vonAksum. povesteste cum împãratul Iustin îi scrie lui Elesboa sã intervinã împotriva regelui „evreu" al homeritilor (în Sfânta Scripturã. Lupta cu Dhu-Nuwas. „avocatul intereselor evreo-persane". Misionarii care produc puternicul avânt al crestinismului în a doua jumãtate a secolului al V-lea si începutul secolului al Vl-lea provin. Rubin. Pigulevskaja. pãtrunsese în el prin perfidie si-i omorâse pe toti crestinii care nu voiserã sã-L renege pe Christos. în momentul hotãrâtor. Episodul a trecut în hagiografie. 1965. unul dintre crestini. unde pierirã familiile de seamã. întreprinderea expeditiei sale s-a deschis în 525. el a fost ucis. iar cea mai recentã abordare a lor la Irfan Shahid. EKKXtiomcmKog Odpoq". în Idem. V. nu numai în scop politic si comercial. evident. Dihle. Euprepios. publicat de Boissonade33. 314. Washington. 30 [Cea mai recentã bibliografie asupra acestor episoade în EPLBIP. apoi îl stabili pe fiul lui. 32 Ibidem.30 Prigonirea s-a întins. Elesboa sau Elesbaa adunã mare multime de osti si atacã pe apã si pe uscat. prin cuvântarea cãtre trupe si printr-un serviciu religios solemn în biserica principalã din Axum. v. 106-109. iesind biruitor. foarte bun crestin. Sabba). Frumentios und Ezana. Aceste întâmplãri sunt datate de autor între anii 320-335. 1995. F. regele himyaritilor din Yemen. Elesboas îsi petrecu iarna anului 524-525 cu pregãtirile. Ruth Stiehl. ca sã ajute tãrii lor fãcând rãzboi lui Dhu Nuwas si au însotit cererea cu darul unui Evangheliar pe jumãtate ars. în special din orasul Nadjran. 79. 1997. ci si misionar. Daus Dhu Taalaban. III. cit. . (s. Byzantium and the Arabs in the 6'" century. s-a înfãtisat împãratului. se sfârsi prin victoria deplinã a regelui de Axum: pãrãsit.. în Yemen a fost trimisã o solie. Maprvpwv TOV ãyiov ApeOa. p. în cea mai mare parte. Untersuch-ungen zum Auftreten der Griechen am Roten Meer. dupã Rusalii. Araby u granic Vizantii Hrana v. din spatiul sirian. p. Dhu Nuwas urmãrind în primul rând exterminarea lor. între vic29 [Evenimentele au fost reluate ulterior de cãtre A. Apoi trupele s-au pus în miscare în directia Adulis32. iar la homeriti îl puse rege pe Abramios. Oppladen. ethnarches (guvernator). p. El ridicã apoi o bisericã.] 430 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN time a fost si Harith. care asediase orasul Nadjrân (M/pa). p. IV-VJvv. emirul tribului. aduse episcopi în Nadjrân si-i converti pe homeri-tii pãgâni. 152-153 (s. metropola Arabici de Sud si în Aden. Cercurile crestine din Himyar s-au adresat de asemenea negusului si episcopului sãu. 39. si în alte regiuni ale himyaritilor. 234-248. Arethas. 431 îndatã dupã aceastã victorie a început opera restaurãrii crestinismului în Yemen. nume care în textele grecesti sunã Aretbas. B. op. „Klio". voi. Biserici se ridicau în Zhafar. dezlãntuise persecutia împotriva crestinilor din Yemen. 1964]. scãpat din mãcel. Ezana basileus d'Axum: quelques consideration prosopographiques et chronologiques. Hendricks.29 Rãzboiul cu sassanizii a silit Roma la initiativã si pe coasta de est a Mãrii Rosii. Influenta lui Frumen-tius în anii minoritãtii negusului Ezana lãmureste îndestul atitudinea acestuia proromanã si prietenoasã crestinilor. 312. Umstrittene Daten. importante sunt si studiile învãtatilor rusi. având si ajutorul flotei imperiului. Dupã o traditie. împãratul. se adreseazã negusului cu rugãmintea de a-i da sprijinul sãu31. „'A^CDjmrov (A^ouiJ.

Crestinii himyariti erau. Asocierea lui lustinian la imperiu. botezat de oamenii Evului Mediu cu numele enigmatic de „Pretre Jean". BÃNESCU A murit în ziua de l august 527. El era.. ca si unchiul sãu. Prokopios ne-a lãsat trei lucrãri asupra epocii sale: una. cu vandalii si cu gotii). în societatea înaltã a Curtii imperiale. sotia lui lustinian.era cea din Himyar si în special din Nadjrân34. protectia crestinilor fiind în general pentru împãrat si o armã politicã dincolo de hotarele imperiului. în „Melanges Ch. Opera sa e. Cenni sulle relazioni tra l'Abissinia e l'Europa catolica nei secoli XIV-XV con un itinerario inedito del secolo XIV (Estrato del volume primo). pp. dupã cum aratã învãtatul belgian. iar la 4 aprilie îl puse pe patriarh sã-1 încoroneze. foarte pretioasã pentru aprecierea îndelungatei si glorioasei domnii a lui lustinian.. n. 36 Opere capitale asupra marelui împãrat: Ch. provenitã din rana pe care o primise într-una din campaniile sale. 1910 (Cente-nario della nascita de Michele Amari). Autorul îl identificã în mod plauzibil cu împãratul Etiopiei. 433 NICOLAF. Ascultând de sfaturile senatului. Le pretrejean. unde se aflau adunate gãrzile. Diehl. a trãit la Constantinopol. 1930.observã Henri Gregoire . Iustin se întrema apoi. monofiziti. un tracoillyr de limbã latinã. fãrã discutie. t. Theodora. e unul din actele însemnate ale politicii sale externe35. împãratul nu a pregetat sã abroge pentru aceasta legea care interzicea înaltilor demnitari ai Statului de a se cãsãtori cu femei de conditie servilã. Palermo. Son pays.565 NOIEMBRIE 1314) 1. si Supra. a fost încoronatã Augusta. Marinescu. apãrut în „Biilletin de la section historique de l'Acad. Charles Diehl aratã cât e de greu sã judecãm personalitatea marelui împãrat. I-er voi. si nu în Hippodrom. Justinien et la civilisation byzantine au Vl-e . legea ereticilor si a ma-niheenilor. ca atare. împreunã cu Justinian. dar pentru scurtã vreme. lorga. . în acest sens. [V. ULTIMUL MARE ÎMPÃRAT ROMAN (527 APRILIE l . a fost deci în mãsurã sã observe de aproape faptele si oamenii37. . 34 Mahomet et le monophysisme. Odatã cu el. Actul încoronãrii se sãvârsi în marele Triklinos al palatului.-.. îl coopta la tron pe lustinian. Ynep i&v 7tohâ(j.a>v koyoi (cu persii. Moartea lui Iustin I în primãvara anului 527. cãci. în ziua de l aprilie 527. fireste. 24 si 29]. „singura comunitate crestinã cu adevãrat puternicã si organizatã" . Iustin cãzu greu bolnav. Paris. promulgatã între 4 aprilie si l august 527. 3. IUSTINIAN I. X (1923). voi. 73-112. Ilepi Kiicr^aTcov (De Aedificiis) si. 432 în Himyar. trebuie mentionat si studiul colegului C. în epoca lui Moha-mmed. El a însotit pe Belisarie în toate campaniile sale. asupra Rãzboielor. în sfârsit. Roum. 107-119. Se cunoaste curiozitatea stârnitã de misteriosul suveran crestin. în 8 cãrti. Istoricul cel mai însemnat al domniei lui lustinian e. cu toate cã avem multe izvoare asupra domniei sale.. el conferi nepotului sãu demnitatea de Augustus. Acesta n-a împiedicat însã interventia bizantinã în favoarea lor. si dãdu. 35 în legãturã cu regatul de Axum. actiunea întreprinsã de Iustin I 33 Anecdota graeca. Personalitatea împãratului* lustinian I avea 45 de ani când s-a urcat pe tronul imperiului. V. dacã evanghelizarea Yemenului a fost initiatã sub Constantiu (secolul al IV-lea) de cãtre arianul Theophilos. alãturi de regatul de Axum. una asupra Edificiilor. explication de son nom. iar ceremoniile urmãtoare avurã loc în Delphax. din pricina unei ulceratii la picior. Diehl". ea a început serios sub domnia împãratului Anastasios. De asemenea si N.Restaurarea crestinismului în Yemen a dat frumoase rezultate si o sutã de ani mai târziu. Prokopios din Caesarea Palestinei. fabulos de bogat si puternic. pp.

Groningen (Holland). 1865. la voi. 1949. 1960. ce corespund pasajelor respective din Anekdota si De Aedificiis'*2'. pp. De Groot. II. 1937.. 435 un fel de memorii. punând capãt rãtãcirilor. pp. 37. Jignit în patriotismul sãu.. Stein. Erster Bd. BZ. Histoire du Bas-Empire II. militare si religioase ale domniei. însirând constructiile civile. analogiile de stil si de gândire dintre Anekdcta si celelalte opere ale istoricului. destul de convingãtor.W. I-II (pp. dupã justa expresie a lui Stein. 1-4. în Appendix. Paris. Dar Feiix Dahn. Jacob Haury a adus. 9-21 437 NICOLAE BANESCU . de neexprimat în public sau în cãrtile scrise pentru slãvirea domniei. în Prokopios von Caesarea40. el este indignat de insuccesele lui Belisarie si de neglijentele lui lustinian. l (ed. Haury). pp. 1623. Rubin. schitând în cele mai triste culori portretele prezentate mai înainte cu atâta admiratie. articolele: Prokop verweist auf seine Anekdota. Cãutând o explicatie a operei de ponegrire. în cea dintâi dintre aceste lucrãri. Das Zeitalter Justinians. Augsburg. Berlin. Arcana Historia. si în aceastã epocã istoricul se afla în-tr-o stare de spirit care ne face sã întelegem opera sa. în toatã cruzimea lor. dând pilda unei clemente superioare. Latine reddidit. 1-943 Prokopiana. B. Walter de Gruyter et Co. Studierea principiilor ritmicii cunoscute a prozei bizantine. a pus rânduialã în legiuirile nesigure de mai înainte. publiee par Remy Palanque. 41 Vezi A. a dus la aceeasi concluzie în favoarea autenticitãtii41. Paris. Dar pasiunea 1-a târât sã facã din povestirea sa. IV al operei lui Gibbon. a iertat dusmanilor sãi. la rândul sãu. 36 (1936). nr. BZ. socotit mai presus de cei mai mari oameni ai Antichitãtii: el i-a strivit pe barbari. Contrazicerea în care se aflã fatã de celelalte opere ale lui Prokopios i-a fãcut pe multi sã-i conteste autenticitatea. l.. a ridicat credinta pe o singurã temelie. ne face un entuziast panegiric al împãratului. 39 Procopii Caesariensis 'AveKdora. Leroux. de atunci. Alemanni în Biblioteca Vaticanului39.siecle. E. în care a pus toatã ura si toatã patima sa. a ajutat pe sãraci . a redat imperiului provinciile pierdute si a întemeiat numeroase orase. s-o priveascã drept un pamflet 33 De Aedificiis. Descoperitã în 1623 de N. dimpotrivã. rezumatã apoi în „The Cambridge Medieval History". în momentul în care Propkopios îsi publica cele 7 cãrti ale Rãzboaielor (a opta a fost adãugat în 553554). Untersuchungen zum byzantinischen Prosarhythmus (Prokopios von Casarea). în a doua. moravurile decãzute. 1-50). Bury. ci si în pamfletul despre care e vorba. cap. în sprijinul acestei concluzii. 37 Cronologia carierei istoricului a fost stabilitã de J. I. numite de obicei Istoria secretã. o adevãratã cronicã scandaloasã a Curtii bizantine. în care autorul ne înfãtiseazã.. 42 V. „o satirã grotescã" pe soco* Berlin. qui est liber nonus Historiarum ex Bibliotbeca Vaticana Nicolaus Alemannus protulit. 1892. cel mai devreme cãtre sfârsitul secolului al Vl-lea. fiindcã nu s-a publicat decât dupã moartea împãratului. Istoria secretã a dat loc. Istoria secretã e. Haury a stabilit cã ea a fost scrisã în 55043. în Suda aceste Memorii sunt intitulate Anekdota („lucruri inedite"). a fãcut sã domneascã fericirea în imperiu: eu&xi/iovi )3i<y TJ)V TTOÂiTeiav (fjuvdmcrev38.într-un cuvânt. editate de el. care-si aflã aplicarea nu numai în scrierea despre Rãzboaie. a pus în luminã. Prokopios e plin de admiratie pentru lustinian si Belisarie. Lugduni [= Lyon]. Prokop und der KaiserJustinian. notis illustravit. probe evidente. 436 iesit din cercul opozitiei dinastice. 1901. 1918. la multe discutii. relevând pasaje din scrierea despre Rãzboaie. voi. si atunci îsi va fi vãrsat toatã amãrãciunea în aceste Memorii.

poate chiar egal al lui Christos. El a domnit 38 de ani si. fãrã cap. Gantar socoteste interesant sã cerceteze un alt motiv al demonologiei lui Prokopios48. 45 Anekdota. aduc pe planul întâi ceea ce s-a numit demonologie* lui Prokopios. 44 Histoire du Bas-Empire. aceastã conceptie se întâlnea mai ales la vechii egipteni.a lãmurit. iar istoricii din vremea noastrã s-au oprit cu interes asupra ei. de prudent spre a adãuga: „Acestea le scriu nu vãzân-du-le însumi.] 48 Kaiser lustinian als kopfloser Dãmon. ei îmbracã chipul omenesc46. motivul demonilor fãrã cap. 54. unde era rãspândit cultul lui Osiris fãrã cap. pânã când. pe baza unui bogat material documentar. Charles Diehl se întreabã. totusi. El mentioneazã între probele naturii demonice a lui lustinian tocmai acel pasaj în care Prokopios aduce mãrturia celor doi servitori de încredere care vorbesc despre plimbarea lui lustinian noaptea. p. Justinian e caracterizat ca un om pervers si usor de amãgit. nici în povestile naive si scandaloase din Anekdota49. 1951. în apreciata sa lucrare asupra lui lustinian. capul se întoarce iarãsi la trup. asemenea îngerului cãzut Luci-fer. BZ. 469-481. pe drept cuvânt. la urmã. de prefãcãtorie si cruzime. 439 vechi si chiar la popoarele primitive de astãzi. împãratul însusi e nãscut dintr-un asemenea demon. „Pare cã natura. vie-leicht sogar christusgleiche Kaiser stiirzt in die Ab-griinde eines infernalischen Hasses und findet wie die gefallene Engel Luzifer seinen standesgemãssen Platz an der Spize der hollischen Hierarchie. Haury). nesuferitii (popo-Ã. „oameni perfect sãnãtosi". a lui Belisarie si a An-toninei44. dupã câte spun servitorii palatului.teala împãratului si împãrãtesei. Sai^iovcov ãpxcov47. Altii povesteau cã. pp. în administratia statului în cei din urmã . de aceea. Der frommste aller Fiirsten dieser Welt verwandelt sich in den Furs-ten der Dãmonen. se prãbuseste în abisurile unei uri infernale si. îsi gãseste locul cuvenit în vârful ierarhiei iadului. sunt niste „demoni setosi de sânge" 5ai/ioveg Tra/lctyzvafoi. Cei însãrcinati a strânge dãrile. în lunga sa domnie. a pus-o în sufletul acestui bãrbat"45. cãci nici sprâncenele. marea preocupare a lui Justinian ar fi fost sã adune bani. 13-14. cãci noaptea. în BZ. luând toatã perversitatea de la ceilalti oameni. 8. Cel mai evlavios principe al acestei lumi (se transformã în) cãpetenia demonilor". ci auzindu-le de la cei ce afirmã cã le-au vãzut atunci". nici ochii nu se mai vedeau la locul lor si nimic nu mai era de recunoscut. 720. 46 Ibidem.. Citând aceastã interpretare a lui Rubin. 438 Aceste lucruri rãspândite în public si culese de istoric în opera sa de ponegrire. observã savantul francez. 44. pp. sperjur. (ed. atât de original în expunerile sale. figura sa se prefãcea pe neasteptate într-o masã de carne informã. care a lãsat urmele sale în papirusuri magice elenistice. Eruditul Berthold Rubin. 24 si urm. Prokopios a fost. un suflet perfid si mincinos. Apoi capul lui lustinian se fãcea deodatã nevãzut si trupul decapitat rãtãcea astfel singur. la capãtul unei lungi domnii. [Tradus. ca aceia pe care poetii îi numesc vampiri si care urmãresc distrugerea omenirii si. lustinian avea 45 de ani când a ajuns pe tron. 1961. el se ridica adesea de pe tronul sãu si rãtãcea prin apartamente. învãtatul sârb K. 1-3. sensul si tendinta politicã a expresiei ãp%cov dai^ovaiv din Istoria secretã a lui Prokopios: „Der Zweite der Welt nach Goth und allerchristlichste. despre aceste douã portrete atât de contradictorii unde este adevãrul si declarã cã el stã la mijloc: nici în laudele exagerate din cartea Edificiilor. un amestec de slãbiciune si coruptie. fiind aproape de împãrat. împãratul cel crestin. fãrã loialitate si fãrã credintã. însirând aceste' bârfe colportate de prostimea din Constantinopol pe socoteala lui lustinian. pasajul sunã astfel: „Al doilea în lume dupã Dumnezeu. 12.. Gantar precizeazã în mod documentat cã teama de cei fãrã cap era înnãscutã la cei 47 Der Fiirst der Dãmonen. destul. cum se întâmplã de obicei.OtOI.. prin palat.

amabil. pe Agathias. operã pãstratã într-o versiune etiopia49Justinien. Malalas adaugã cã avea nasul drept. dupã Ch. loan Lydos. socotind. portretul moral al marelui împãrat. iar lucrarea trebuie folositã cu precautie. 12. în cel de la San-Apollinare Nuovo. si lucruri adevãrate ce se pot recunoaste confruntându-le cu alte scrieri din aceeasi epocã. Ch. Când religia prescria. mânca putin. 51 P. lustinian îmbãtrânit. subtire. celãlalt cu vreo zece ani mai în urmã. scriind tratate si susti-nându-si pãrerile în discutii cu înaltii prelati. pe loan din Nikiu. Activitatea sa extraordinarã e recunoscutã. Acesta e. nasul drept. Cu ajutorul lor putem controla spusele lui Proko-pios si schita mai aproape de adevãr portretul marelui împãrat. dar mai ales în faptul cã împodobea cu numele sãu orase. împãratul. episcop egiptean de la sfârsitul veacu-> lui al VH-lea. asista tot mai indiferent la abuzurile functionarilor sãi si îsi petrecea timpul în lungi si sterile discutii teologice. Se stie cât de mult îsi pierduse cumpãtul în timpul rãscoalei de la Hippodrom. cum reiese din mãrturiile izvoarelor. figura împãratului e mai lunguiatã.ani ai domniei sale s-a insinuat destrãbãlarea. Spre a-si face o idee apropiatã de înfãtisarea fizicã a lui lustinian. în toatã amploarea lui. împãratul arãta adesea un suflet nehotãrât si slab. pãrul buclat. un lucru josnic satisfacerea poftelor fizice si. lãsa armata sã decadã. pe Eva-grios. Aceastã vanitate 1-a fãcut sã-si atribuie o capacitate universalã. Paris. Ea se manifestã în multe chipuri. se ridica de la masã dupã ce gusta de câteva ori din mâncare. se dezinteresa de opera pe care mai înainte o condusese cu multã energie. Modest în traiul sãu zilnic. în mijlocul ceremonialului greoi al Curtii. Dormea putin. pãrul si barba cãrunte31. functiuni publice (cele create în domnia sa). l. Spre a ne face o idee exactã despre lustinian. Notices et Extraits des manuscrits de la Bibliotheque Nationale. pe Malalas. mai cu seamã legume. Numai . Diehl. Milos fatã de sãraci. pielea albã. fortãretele sã se ruineze. are multã grijã de operele de cari50 Editia Zotenberg. din epoca lui lustinian. scriitorul bisericesc din a doua jumãtate a secolului al Vl-lea.. era de talie mijlocie. îl caracterizeazã drept „cel mai neadormit dintre toti împãratii" (TG)V nãvicav /3acn-Aecav or/ptOTvoTarov)". în ce priveste fizicul. cum s-a spus adesea. învãtatul francez ne schiteazã apoi. destul de pronuntatã. cu o expresie mai molaticã. fata îmbujoratã. 425 (Bonn). asa cum ne apare la sfârsitul domniei52. pânã si în materie de teologie. pp. cunoscutã sub numele de Nika. se supunea la post o zi si douã nopti. 52 Op. oricine se putea apropia de el. figura rotundã. care scrie în veacul al Vl-lea un tratat asupra magistraturilor. din acelasi timp. bãtrân. nu bea niciodatã vin. lustinian ne apare mai gras. Diehl comparã aceste descrieri cu portretele în mozaic pãstrate la San-Vitale si la San-Apollinare Nuovo din Ravenna. 14-15. cu figura rotundã. în împrejurãri grave. spre a se apuca de lucru. 441 tate. avem afarã de Prokopios. în portretul de la San-Vitale. pp. Blând. 1883. dupã descrierea lui Prokopios. lustinian se deosebeste prin simplitatea vietii si obiceiurilor sale. cit. dupã spusele lui Prokopios. un început de chelie. p. lustinian. XXIV. 125-605. 440 na50. dar sunt si nãscociri grosolane. pielita obrazului coloratã. Altã trãsãturã caracteristicã a lui lustinian era vanitatea. Uneori se scula pe la miezul noptii. Mustata a dispãrut si masca aceasta grasã nu mai are nimic din energia figurii dintâi. unul din 547. si de Prokopios. adesea. ba chiar si o clasã de studenti de drept54. se scula odatã cu zorile si se culca foarte târziu. de altfel. Sunt în Anekdota. mustata micã. pãrul ondulat. cu fata rotundã.

57 Histoire du Bas-Empire. 2.. Colaboratorii civili ai lui lustinian. p. pp. 26 si urm. p. Cf. E. Histoire du Bas-Empire. e încã una din scãderile domniei sale.atitudinea energicã a Theodorei i-a salvat atunci tronul. 444 stie. Diehl. acelasi. 55 Ch. întreprinderile sale militare au ceva din entuziasmul cruciadelor: suveranul nu putea suferi sã-i vadã pe dreptcredinciosi supusi ereticilor arieni. Figures byzantines. Stein.. se stia putin despre Theodora59. 1909. II. a avut un loc însemnat în imperiu si a avut adesea un rol covârsitor în guvernare. 277. sã-i procure banii de care avea necontenit nevoie. I-ere serie. imperatrice de Byzance. în care aventurierii germani îsi tãiaserã suveranitãti si trebuie sã recunoastem cã a izbutit a face din acest vis aproape o realitate55. 27 si urm. Putini suverani au avut mai mult sentimentul maiestãtii imperiale. din aceste putine mãrturii. în timpul lui lustinian. în toate operele sale mari el a simtit mâna ocrotitoare a Divinitãtii si proclamã acest lucru în novellele sale58. ^ Anekdota. 1904. Paris. El este capul suprem al Bisericii si campionul religiei. * Ibidem. alãturi de împãrat. vezi Charles Diehl. 442 Risipa nebunã de bani. care a dat Europei moderne bazele dreptului sãu56. p. 2. Theodora. subliniatã cu indignare de Prokopios. p. 53 De mag. cât spre a mãri prestigiul si gloria monarhiei. împãratul fiind nevoit sã tolereze abuzurile celor obligati. pe care Stein o socoteste mai glorioasã decât rãzboaiele lui Belisarie si Narses. Paris. 24. Aceeasi înaltã idee a maiestãtii imperiale a impus mãretia de care lustinian a stiut sã se înconjoare în lunga sa domnie. cum observã cu drept cuvânt Stein. lustinian evocã necontenit vechile amintiri ale Romei. Mãrturiile scriitorilor o arãtau ca o femeie energicã si se stie cu câtã hotãrâre a intervenit în grava crizã provocatã de rãscoala din 532. Curioasã la un autocrat ca el era slãbiciunea cu care se lãsa influentat de lingusitori. rãspunzãtor fatã de el de administratia imperiului lui Christos. Nu putem uita cã aceeasi idee crestinã a inspirat si misiunile care au dus. 22 si urm. II. Rareori aparatul imperial a fost mai strãlucit. 443 Dar alãturi de traditia romanã. mai importantã decât strãlucirile Sfintei Sofii57. nu atât pentru satisfacerea nevoilor sale. deosebim însã în personalitatea lui lustinian si însusiri de primã ordine. 55. Pentru întelegerea evenimentelor domniei lui lustinian trebuie sã cunoastem si cealaltã figurã care. Justinien. prin functia lor. egalul Apostolilor. Bury. In ordonantele sale. Din sentimentul acestei maiestãti imperiale a iesit -ca sã întrebuintãm expresia fericitã a lui Ch. Justinien. II. Visul sãu a fost de a reconstrui unitatea romanã de odinioarã. p. 402. cã Theodora exercitase o mare influentã si în certurile religioase. lustinian întrupeazã tot atât de mult si ideea crestinã. . IV ed. 59 Pentru biografia împãrãtesei. operã imensã. Diehl — una din cele mai mari opere ale istoriei: legislatia lui lustinian. înainte de descoperirea lui Alemanni. History. împãratul se socotea reprezentantul lui Dumnezeu pe pãmânt. 51-75. Alãturi de aceste evidente scãderi. cultul respectuos al traditiei romane. 11. Theodora. III. Se mai 58 Diehl. isapostolos. ortodoxia si civilizatia Bizantului de la un capãt la celãlalt al lumii cunoscute pe atunci.

se produse în teatru si obtinu succese. cu un mare lux de amãnunte. nu mai are nimic. „fiindcã frumusetea ei este cu neputintã omului a o spune în cuvinte si a o imagina"62. si ea putu atunci primi în Hippodrom. atrãgând atentia prin vioiciunea sa spiritualã. sub supravegherea slabã a mamei. în 527. spune Ch. fiind admiratã pretutindeni pentru frumusetea ei. de cãtre Patriarh. Theodora a fost încoronatã alãturi de el. schitat cu urã si patimã. Prokopios mãrturiseste frumusetea deosebitã a Theodorei: „era. unde împãratul clãdi un atrium împodobit cu splendide coloane si o multime de statui de bronz si de marmurã. solemn. în 523. când lustinian fu asociat la tron. într-o locuintã modestã unde-si petrecea timpul torcând lânã. Se întoarse iarãsi în Capitalã61. dar a vrut s-o ia chiar de sotie. Dacã e sã-1 credem. a avut o viatã necondamnabilã. Haury). aclamatiile zgomotoase ale populatiei.cum observã Diehl . Dar chiar în opera de ponegrire. spre a însoti un guvernator. desi micã. a crescut. Certându-se apoi cu el. prin marile centre ale Orientului. dupã mãrturisirea chiar a lui Prokopios. dar mai prejos de frumusetea împãrãtesei. Prokopios ne spune cã acolo se înãltã si Theodorei o statuie frumoasã. Din tot acest farmec. Hekebolus. înainte de a urca pe tronul imperiului. Sub lunga mantie imperialã. ca matroanele din epoca bunã a Romei. care vãzuse debuturile sale. ci numai cât palidã. ca lustinian între demnitarii sãi. fata delicatã. aceastã simplã întâlnire fiind socotitã de rãu augur60. Sora sa. în lumea suspectã a culiselor Hippodromului. 27-28. Ca fizic. aventurile scandaloase ale Theodorei. Apoi. în roluri de cameristã. El era tatãl Theodorei. Orfanã de timpuriu. Când ajunse mare.scrie el . trãia la Constanti-nopol un sãrac cu numele Akakios. de altfel. este cã. foarte frumoasã . Comito. Ea i-a plãcut lui lustinian. sub greaua diademã ce-i acoperã fruntea. nu poate fi inventat totul în naratiunea lui Prokopios si . Prokopios ne povesteste apoi. cu ovalul slãbit. care tinea atâta loc în domnia unchiului sãu.fãrã a crede cã Theodora.si plinã de gratie. Ea avea atunci între 20-25 de ani. statura împãrãtesei pare mai înaltã si mai subtire. mostenitorul tronului. are mai mult valoare de zugrãvire a moravurilor contemporane decât de stigmatizare a moravurilor Theodorei. 445 NICOLAE BANESCU retrasã si corectã. în provincia Pentapolis din Africa. Descriind Thermele lui Arcadius din Constan-tinopol. Desigur. el a fãcut ocolul lumii. unde Theodora apare în mijlocul doamnelor Curtii. sub peruca sub care abia ghicim pãrul cel negru. lustinian. Dar când Euphemia muri. 9. paznic al ursilor de la Hippodrom. 9. lumea se ferea de ea ori de câte ori o întâlnea pe strãzile capitalei. Acesta e romanul Theodorei. la Sfânta Sofia. care nu era încântatã s-o vadã pe Theodora urmându-i la tron. cu o privire totdeauna vioaie si plinã de expresie"63. împreunã cu surorile sale. Theodora era de o mare frumusete. obtinu de la acesta pentru Theodora înalta demnitate de patriciu. dar micã de talie si debilã nu cu desãvârsire. a fost atrasã de viata scenei pe care o cunoscuse si a figurat în pantomime. odatã înãltatã pe tron. care s-a aprins de iubire pentru ea si nu numai cã a coplesit-o de bogãtii. ea a fost cea mai corectã si mai austerã femeie. S-a lovit însã de împotrivirea hotãrâtã a împãrãtesei Euphemia. în primii ani ai veacului al Vl-lea. 61 Ibidem.25 (ed. a apãrut alãturi de ea. Diehl. Theodora a pãrãsit o bucatã de vreme capitala. Theodora. portretul ce ni s-a pãstrat la Sân-Vitale. Bury socoteste cã acest capitol al biografiei împãrãtesei. trebuie sã admitem totusi cã istoricul a exagerat mult trãsãturile acestui portret. Ceea ce e sigur. povestit de Prokopi-os. De trei secole. O traditie pãstratã multã vreme pretinde cã Theodora ducea în acel moment o viatã 60 Anekdota. iar Prokopios se exprimã în aceastã privintã cu multã ad446 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN miratie. cu . a plecat si a petrecut un timp în obscuritate. Aici s-a întâlnit pe lustinian. întemeiat numai pe mãrturiile dusmanilor sãi.Istoria secretã a lui Prokopios destãinuia acum lucruri extraordinare.

Basilissa avea la dispozitie mari mijloace financiare. [Traducerea fãcutã de H. Chiar dacã nu i-ar mai rãmâne altã scãpare decât fuga. Pe când lustinian a rãmas simplu. de fatã la Consiliu. Mihãescu.mai mult 62 De Aedificiis. Theodora s-a arãtat la înãltimea situatiei sale. p. Belisarie si Mundus au pãtruns cu trupele în Hippodrom. tot n-ar fugi. zise Theodora. A rãmas celebrã atitudinea sa cu prilejul teribilei miscãri a M Historyll. lustinian i-a arãtat o iubire fãrã margini si i-a dat în mod solemn toate onorurile legate de situatia ei de suveranã. H.cum aratã Bury . aceasta e usor: bani are multi. par a avea ceva din vioiciunea de care amintea Prokopios. „Pentru cine a domnit e insuportabil sã fie un fugar". Capitala se afla în plinã revoltã. ea a stiut sã se înconjoare de toate elegantele si a dus la extrem cerintele etichetei. 1972. se ridicã deodatã.6v evTOicpiov fj 6aoiA.nasul drept si subtire. negri. lustinian afirmã. aproape melancolicã. 30. si o privire totdeauna sãlbaticã si pãtrunzãtoare" (Prokopios. a strigat ea. 11. Aceastã influentã era recunoscutã de împãrat în mod public. 10. într-o novellã. indignatã de lasitatea generalã. 63 Anekdota. 11. Mihãescu aceluiasi pasaj sunã astfel. Singuri ochii mari. orfelinate si spitale. are marea si corãbii le îndemânã. Dar influenta pe care Theodora o exercita asupra lui lustinian era datoratã . „Eu însã tin la o veche maximã. Ea s-a acomodat repede cu maiestatea imperialã. în adevãr. 95)J 447 •pw însusirilor sale intelectuale decât farmecului sãu fizic. Theodora salva astfel tronul lui lustinian. „De altfel Theodora avea o înfãtisare plãcutã si frumoasã. O mare parte a orasului se mistuia în flãcãri. I. îmbãrbãtati de neînduplecata atitudine a suveranei. conduse de un „Curator al Casei divine a Augustei" (Curator divinae domus serenissimae Augustae) si lustinian pare a fi sporit considerabil aceste domenii. Atunci când împãratul se afla în dezacord cu dorintele ei. statura mãruntã si fata putin cam palidã. Puterea sa. (<bq KCcA. cu prilejul cãsãtoriei sale64. Biserica i-a fost to- . Vederile lor se deosebeau mai cu seamã în ceea ce privea politica religioasã. de care nu dãdea socotealã. si multe orase au fost botezate cu numele sãu. are o gravitate solemnã. cã purpura e un frumos lintoliu". Pioasã. p. Dinaintea sa trebuiau sã se prosterneze cei mai înalti demnitari. cã a avut-o pãrtasã pe împãrãteasã la mãsurile pe care le lua. 448 multimii din 532. lustinian nu pregeta sã lucreze independent. chemându-1 pe împãrat la datoria sa. semnalatã de învãtatul englez. La sfârsitul novellei (ea era privitoare la numirea guvernatorilor de provincie). Se întelege cã o astfel de femeie a trebuit sã aibã un rol însemnat în guvernarea imperiului. 3000 de soldati credinciosi ai gãrzii nu erau de ajuns pentru a înfrunta furia multimii si lustinian se pregãtea sã fugã din Constantinopol. Suverana a arãtat întotdeauna o energie mândrã si un curaj bãrbãtesc. Bucuresti. Theodora era o monofizitã devotatã si întotdeauna a cãutat sã-i protejeze pe monofiziti. a întemeiat o multime de fundatii religioase. Numele Theodorei figureazã alãturi de al lui lustinian în inscriptii.eioc ecm)65. se datora independentei sale economice. în actiunea pe care o desfãsura. Theodora. Theodora. Dacã împãratul vrea sã scape. „Eu n-as mai exista fãrã aceastã purpurã. chipul sãu stã alãturi de al împãratului în mozaicurile de la Sân-Vitale. sfidând împrejurãrile cele mai critice. Vaste domenii în Asia Micã erau atribuite împãrãtesei. ed. Istoria secretã. n-as mai trãi în ziua în care lumea nu mar saluta ca împãrãteasã". dar nu prea mult. se impunea demnitarilor un jurãmânt de credintã lui lustinian si Theodorei. înecând revolta în sânge. în ciuda mediului din care venea.

situatia financiarã era foarte criticã. In sudul Asiei Mici si în Siria. starea aceasta lamentabilã a finantelor se datora incompetentei celor ce ocupaserã prefectura sub domnia lui Iustin (loan Lydus). prin faptul cã nu se împiedica de prejudecãti conservatoare. ajungeau întârziate la Curte. capabil sã umple tezaurul. Lydos a înregistrat mijloacele violente prin care storcea bani de la bogati. History. sub prefectul pretoriului. care a lãsat Antiochia în ruine si a nimicit 250. începuse ca functionar în biroul unui magister millitum. 45. Un impozit greu a fost provocat de cutremurul teribil din mai 526. lipsiti de mijloacele publice ale transportului. Strãlucirea domniei lui lustinian n-a adus fericire sau multumire supusilor sãi. Afarã de cresterea veniturilor prin mijloace curate sau infame. talent si nesecate mijloace de a stoarce bani. în parte. p. Dar avea calitatea care pretuia mai mult în ochii împãratului.65 Prokopios. A redus serviciul postei. pentru cã nu primise o educatie liberalã si anevoie putea vorbi si scrie.. Pers. Recunoscând partea cuvenitã exagerãrilor. El a fost ridicat la rangul unui illustris si ajunsese Praefectus praetorio înainte de 531. loan. care fusese multã vreme în birourile prefectului pretorienilor de est. Archidamos. de asemenea. în iunie 548. lustinian. a fost cunoscut de lustinian si a fost apoi înaintat logothet. erau siliti sã-si ducã produsele în porturi. Nu a avut nici o însusire spre a fi absolut indispensabil pentru acest minister. Rezultatele au fost îndoite: 451 stirile dezastrelor în provincii. § 45 (cf.000 de oameni. Când a murit. în timp ce procura împãratului banii pe care i-i cerea. Politica frugalã a lui Anastasios lãsase urmasului sãu o rezervã de 320. (Stein crede cã era echivalentul grec al latinescului scriniarius). Dupã mãrturisirea unui scriitor. voi. Scriitorii contemporani îl zugrãvesc ca. loan recurse la economii care au fost stigmatizate de opinia contemporanã ca vãtãmãtoare interesului public. ca si suma de 400. I. Dar era absolut fãrã scrupul în metodele sale si. fiindcã basilissa era o adeptã sincerã a mo-nofizismului. a înlocuit caii prin mãgari si iuteala cãlãtoriei a fost micsoratã. ci si prin independenta lui. 4). gãsi un om pentru acest post. dupã câtva timp. pentru a fi transportate la Constantinopol. la tiranie. loan din Cappadocia. controla operatiile subalternilor si colectorilor de impozite în provincii. Energia si neîndurarea lui erau enorme. functionar care. 14 milioane si jumãtate de lire sterline). Functionarii prefectului sileau la plata impozitelor în aur. E descris ca cel mai îndrãznet si dibaci om al timpului sãu. care cereau actiuni grabnice. a produs nemultumiri în cercurile senatoriale si a dus inevitabil. n. nãscut în Caesarea Cappadociei. Maxima e din Isokra-tes. . 35 si urm. 449 NICOLAE BANESCU tusi ostilã. 24. care s-a afirmat când s-a opus pe fatã proiectului cuceririi Africii si. care. si i-a pãstrat pânã la sfârsitul vietii o amintire nestearsã. el a ajuns. putem sã credem cã el si-a câstigat influenta asupra împãratului nu numai prin dibãcia lui în umplerea tezaurului. care nu au putut fi acoperite decât prin sporirea sarcinilor financiare care ajunserã sã apese prea greu asupra populatiei. si Bury. Bell. II. de un cancer. de exemplu. Mari cantitãti de vin se stricau în magazii si cultivatorii sãrãceau. lustinian a plâns-o nemângâiat. planurile lui ambitioase de expansiune au reclamat cheltuieli. în aceeasi 450 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN calitate. un monstru grosolan. enorm de bogat si cheltuia averea sa în ospete si orgii. în timpul domniei lui Iustin aceastã economie fusese risipitã. Mai grave au fost consecintele pentru arendasii din provincii.000 livre de aur (cea. Hotãrârea lui de a mãri puterea tronului si a pãstra guvernarea cât mai mult în mâinile sale.000 livre intratã în tezaur pe calea veniturilor. cu exceptia liniei mari la frontiera Persiei. în anul urmãtor a izbucnit rãzboiul cu persii si când lustinian a ajuns pe tron.

care nu a putut face decât sã întârzie demisia protejatului sãu pânã cãtre mijlocul anului 546. lustinian încearcã. Dar acolo. Numai dupã moartea Theodorei. având ascunsi mai dinainte purtãtorii trimisi de Theodora: eunucul Narses si comandantul gãrzii palatului. si pp. ei o revindeau pe acelasi pret negustorilor de mãtase brutã. se opri lângã Chalkedon. pp. urât de locuitori. pentru a doua oarã. o copilã naivã. el îsi atrase protectia Theodorei. pe care o convinse cã Belisarie e foarte nemultumit de împãrat si cã. care-si avea centrele cele mai importante la Beirut si la Tyr. pe la începutul anului 543. dus în Egipt si închis la Antinoopolis. care era sã-1 coste tronul (Nika. II. în libertate. propria lui situatie va fi primejduitã.în cele din urmã. sã înlãture monopolul persilor prin mijlocirea Abisiniei. în aceastã calitate. de la sfârsitul secolului al IV-lea. comites commerciorum (ce tineau de sacrae largitiones) si. Barsymes a stârnit nemultumirea generalã si lustinian s-a hotãrât sã-1 revoce. dusmana neîmpãcatã a lui loan. Barsymes comprimã puternic pensiunile acordate de împãrat. Pentru acest complot fictiv. Revocat în timpul revoltei Nika (532).B. totalizând 20 de ani si mai bine în aceste 4 exercitii ministeriale. dar tentativa nu reusi. 453 Problema mãtãsii. Londra. Marcellus. obligati a vinde mai ieftin decât cumpãrau. cât era cursul mai înainte. Prokopios îl acuzã si de scãderea greutãtii monedei de aur. care-1 sileste a se face diacon si-1 exileazã la Kyzi-kos. de ar fi ajutat de tatãl ei. Numit comes sacrarum largitionum cãtre 540. Erau. Antonina o câstigã pe fiica acestuia. el cãzu în cursã. Dupã nouã ani el a cãzut în dizgratie printr-o stratagemã a Antoninei. în privinta acestui articol economic imperiul depindea de vecinii sãi persi. 55-59. commerdarii prefecturae. care se schimba pe 180 de fotteis. fãcându-si practica administrativã sub directia lui loan de Cappadocia. înstiintat de fiica sa. History of the Later Romane Empire from the death ofTheodosius to the death ofjustinian. Persii urcau pretul si negustorii si fabricantii bizantini se ruinarã. episcopul Eusebiu. loan de Cappadocia nutrea ambitia de a se înãlta pe tron. în iarna 530-531. Barsymes a fost de douã ori comes sacra-rum largitionum si de douã ori prefect al pretoriului. el a fost numit. 532). unde-i dãdu lui loan întâlnirea. a fost restaurat în postul sãu îndatã dupã înãbusirea rãscoalei. se simti datoare a deschide ochii lui lustinian si a-i arãta cã. 66 J. El era sirian si servise ca scriniarius la prefectura pretoriului. lustinian îi dã voie sã se întoarcã la Constantinopol. silind întreprinderile private sã . P. dacã acest administrator tiranic continuã. în 547. Locurile unde se fãcea comertul între bizantini si persi erau Callinicus. prin protectia basilissei. date fiind ostilitãtile continue ale persilor cu imperiul. Singuri agentii statului erau autorizati sã cumpere mãtasea brutã de la negustorii barbari. care aveau absolutã nevoie sã treacã în imperiu mãtasea pe care o cumpãrau pentru a o revinde. sau direct acesteia. Antonina. 36-39. 1923. Dacã argumentele ei produserã un efect asupra împãratului. în afarã de cantitãtile destinate manufacturilor statului. în 542. dar ca preot66. Mãtãsãriile imperiului se aprovizionau cu stocuri mari. acesta amâna însã hotãrârea sa pânã ce izbucni o revolutie. în loc de 210. de la începutul secolului al Vl-lea. care nu-1 putea suferi si stia de nedreptãtile sale. Tot atât de lipsit de scrupule ca si acesta. în drum spre Orient. Theodora. comes sacrarum largitionum. Petru Barsymes. care i-au înlocuit. e 452 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN asasinat si Theodora face ca loan sã fie implicat în aceastã crimã. între 540 si sfârsitul domniei lui lustinian. împotriva vointei Theodorei. Prin administratia sa abuzivã. Petru Barsymes rezolvã problema în favoarea fiscului. Nisibis si Dvin. Bury. unde se afla Belisarie. 1-ar rãsturna pe lustinian. furnizori ai industriei private. loan de Cappadocia e depus de lustinian. el îi succedã lui Theodort ca prefect al pretoriului. pusã la cale cu Theodora. care sã tinã câtiva ani.

stãpânirea romanã încetase sã mai existe si Italia. grupate în 5 dieceze (în care intra si una din Europa. 761-773).observe pretul maxim. Armata bizanti-* na în aceastã epocã Domnia lui lustinian se deosebeste. p. Stein. multi mesteri si lucrãtori au fost greu încercati timp de multi ani 454 si numerosi s-au refugiat în Persia. cu 51 de provincii. care tinea de ostrogoti. Justinien. în locul lor. dupã scurta stãpânire a lui Odoacru (Odovakar).). cu capitala la Constantinopol). lustinian primi vizita unor cãlugãri care îi propuserã sã-i facã cunoscut mijlocul de a produce mãtase în imperiu. a fost stabilit monopolul mãtãsii. 2. vizigotii. Ea cuprindea în Europa Peninsula Balcanicã aproape întreagã. Din Sogdiana provenea de asemenea mãtasea pe care o ambasadã turcã o propunea bizantinilor în 568 si acolo merse în anul urmãtor cilicianul Zemarch. împãratii nu le-au socotit niciodatã definitive. astfel. cãlugãrii se întorc în tara „Serinda"67. asezati în diferite provincii ale imperiului. cu exceptia pãrtii nord-vestice (Dalmatia). 126-128. un lac bizantin. acesta nu mai stãpânea decât partea de rãsãrit. Occidentul a fost în cea mai mare parte din nou incorporat la imperiu si Meditera-na a ajuns. în Africa. Pe lângã aceasta. * E. dupã unii. provinciile cãzuserã rând pe rând în mâinile cuceritorilor germani. prin marile sale expeditii militare încununate de izbândã. în Spania. care au fost crescuti în imperiu. Histoire du Bas-Empire. Asia Micã pânã în muntii Armeniei. trimis de Iustin al II-lea. devenise regatul ostrogotilor. De la moartea lui Theodosios cel Mare (395). iar în Africa Egiptul si Cyrenaica.69 Toate acestea alcãtuiau 64 de provincii (eparhii) organizate în douã prefecturi: 1. Siria pânã dincolo de Eufrat. „Serinda". a Thraciei. Kotan. erau priviti ca vasali si împãratii. a Orientului. fãrã a o mai cumpãra de la persi. Francii si burgunzii se asezaserã în Gallia. Pars Orientalis. 455 3. 456 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN cu capitala la Thessalonik (apoi la Justiniana Prima). pp. în anul 476. Dar toatã problema mãtãsii trebuia sã-si schimbe cu totul aspectul în urma unui eveniment care ilustreazã domnia lui lustinian în istoria economicã: introducerea viermilor de mãtase în imperiu. A existat însã întotdeauna în Bizant principiul de a nu recunoaste pierderile teritoritoriale. între altele. Arcadius si Ho-norius. lumea romanã se împãrtise între fiii sãi. spre a pecetlui aceastã dependentã. are misiunea de a . având numai 13 provincii. împãratul primi propunerea. II. prefectura Illyricum. poate si Cochinchina (Bury II. le-a fãcut sã disparã si. Iustin al II-lea a putut arãta ambasadorilor turci plantatiile de duzi din Siria si initiativa lui lustinian se aflã la originea producerii mãta-sei în lumea mediteraneanã. Ei apãreau astfel ca suzerani ai lor. De atunci aceste douã pãrti ale imperiului se izolaserã tot mai mult una de alta. obisnuiau a le conferi demnitãtile ierarhiei aulice. fãrã a trece prin statul persan. Opera militarã a lui lustinian. împãratul crestin. Astfel. fãrã a fi constrânsã la pretul maxim. unde cultura venitã din China exista de aproape jumãtate de secol si unde bizantinii se puteau duce prin nordul Mãrii Caspice. în cele din urmã. ei îsi rezervau asupra lor drepturile de urmasi legitimi ai Cezarilor. si aduc de acolo viermi de mãtase. Ele au smuls din mâinile barbarilor provinciile pierdute mai înainte. depozitar unic al adevãratei credinte. co-mitiva sacrarum largitiorum s-a însãrcinat a satisface trebuintele particularilor. Dupã Prokopios. în momentul în care lustinian a luat conducerea imperiului. în Occident. pp. Aceastã tarã. Negutãtorii de mãtase s-au ruinat în mare parte. sã negocieze un tratat de prietenie si de comert cu seful turc Sizabul. trebuie sã fie localizatã probabil în Sogdiana (între Oxus si laxarte).68 67 Serinda ar fi. 332 n. unde au trãit mult timp. vandalii. stãpânul Sogdianei timp de câtiva ani (+572). a cãrei identificare a ridicat multe contestatii. Regii barbari. 69 Diehl. monopolul a fost pentru Barsymes un prilej de a se îmbogãti extraordinar.

trupe recrutate aproape exclusiv dintre supusii imperiului. Diehl semnaleazã un pasaj caracteristic din Eusebios. de aceea solicitau cu stãruintã imperiului recunoasterea. Acest imperiu si aceastã credintã au menirea de a strânge într-o armonie eternã neamul omenesc întreg. aceste trupe se deosebesc ca c-rpocTiâtai. trebuie sã stim întocmirea armatei în epoca lui lustinian. lorga face principalul motiv al acestor campanii72. Dar. stationate în capitalã.rãspândi pretutindeni cunoasterea acestei credinte. care formuleazã conceptia imperiului universal întemeiat pe religie. tiraniile. pentru a-i primi si a-i cuprinde pe toti. un singur imperiu e în picioare. II. cãzuserã în mâinile necredinciosilor. pp. Regii barbari simteau acest fapt ei însisi. Cea mai mare parte a barbarilor care ocupaserã provincii ale imperiului erau arieni. din neglijenta stãpânilor lor. goti si vandali. 457 NICOLAE BANESCU periului regiunile care. 22 si urm. în prima linie dintre muntenii voinici din Thracia. alãturi de aceste conceptii. se considerau vasalii sãi. e întrebuintat în acelasi sens). si Etudes byzantines. rol. 71 Ibidem. Ch. opera fostilor zei s-a risipit. de tiranii si principate. 2. lustinian însã a avut si câteva corpuri de persi. . Illyricum si din Isauria. Nu erau între ei barbari. de celelalte sectiuni ale armatei. Champion. cereau însemnele demnitãtilor romane. 458 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Ceea ce ne izbeste de la început în opera militarã a lui lustinian sunt fortele numeric putine care au cucerit Africa si Italia. fortele armate ale imperiului se împãrteau în cinci categorii principale: 1. Numele tehnic de comitatenses (trupele de escortã.. 1939. Ei erau bucurosi sã guverneze ca delegati ai suveranului bizantin. Ei erau comandati de duci {duces). pp. Stein.aîoi oipanâxai. rãzboaie necontenite. 278-279. p. Aceastã împãrtire venea din deosebirea zeilor adorati. La aceste douã clase s-a adãugat o nouã organizare. partea sa în determinarea împãratului. Se mai numesc oi EK KaiaÃâ'YOV si aveau caracter national. Bucharest-Paris. El nu-i putea pãrãsi pe supusii sãi binecredinciosi sub jugul ereticilor. acea tha-lassocratia. I. 135-139. de suitã) este mai putin uzitat. Ele se recunosc de atâtea ori în actiunea marelui împãrat. Eusebios aratã cã altã datã lumea era împãrtitã într-un mare numãr de domnii. De aici. de bunã seamã. libera circulatie a marilor cãi de civilizatie. pp. factor de cãpetenie al puterii sale. violente si jafuri. care trebuiau sã dea aparentã de legitimitate stãpânirii lor. listã. Astãzi. împãratul avea dreptul si datoria sã reducã în unitatea imIbidem.70 Ideea aceasta stãpâneste în secolul al Vl-lea. declarã istoricul bisericesc. Marile comenzi ale generalilor numiti magistri mili-tum si deosebirile dintre comitatenses si limitanei s-au pãstrat si acum. si-a avut. pp. imperiul roman. istoricul ecclesiastic din secolul al IV-lea. Kaiâ'kojoc. de unde astepta mântuirea. cãci aceastã liberã circulatie fusese pierdutã prin asezarea ostrogotilor lui Theodoric în Italia si a piratilor vandali în Africa. soldati romani. Limitanei au aceeasi functiune de a proteja frontierele. fãrã îndoialã.71 Aceste conceptii au dus. dar acum. din care N. principatele siau încheiat viata. s-a arãtat pe pãmânt. Unitatea independentã militarã e acum numerus (numele sãu grec e dpittyzog sau lãtfia. când Crucea. Comitatenses. fj oÎKOVnevri. 129-128. 1922. în afarã de trupele gãrzii. necesitatea de a asigura din nou imperiului dominatia mãrilor. 12 Formes byzantines et realites balcaniques. iar populatia romanã subjugatã de eretici avea necontenit privirile atintite spre Bizant. 'Pa>{j. un singur Dumnezeu S-a anuntat tuturor. în aceleasi conditii ca si mai înainte. E. Histoire du Bas-Emtrire. ea era comandatã de un tribunus. dominatiile. la campaniile care ilustreazã domnia glorioasã a lui lustinian. 59-61. Pentru a întelege rezultatele campaniilor întreprinse. monedelor de aur purtau efigia împãratului. Bucharest. Cf. foederati. semnul mântuirii si al biruintei.

4. Bd. Ch. Lungile rãzboaie cu persii au fost. Diehl. cum aratã atât de bine Bury. ei purtau ca semn al serviciului imperial cingãtoarea (cingulum. din necesitatea de a se adapta celor ale dusmanului secular oriental. toti ofiterii superiori aveau o trupã ele escortã. Li se plãtea soldã si annona din tezaurul public. Asupra armatei în aceastã epocã. cu lance si sabie. o 460 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN scoalã pentru romani. p. altã clasã de luptãtori erau bucellarii. si termenul derivat din acesta îi desemna pe soldatii privati. 5. Romische Militãrgescbichte von Gallienus bis zum Beginn der byzantinischen Themenverfassung. goti. pp. în schimbul subsidiilor anuale. Tactica si echipamentul armatelor imperiale se modificaserã fundamental. pp. 146-149. greu înarmatã.a. gr. Maspero. anti s. Atât erau 73 Bury. ci si împãratului. Das romische Militârwesen seit Diocletian. „cavaleria de fier" (ferreus equitatus). era o parte însemnatã a armatei. forte conduse de sefii lor proprii. Grosse. pp. 206 si urm. corespunzând ofiterilor. v. BZ 21. Justinien. R. în Le monde oriental. dãdeau. cei mai destoinici soldati alergau sub . soldati din escorta privatã a comandantilor militari. Aceasta nu o împiedicã sã comitã uneori la acte de indisciplinã. abasgi. Numele vine de la bucella. Erau adesea întrebuintati în misiuni confidentiale. în sfârsit. legati printrun tratat cu imperiul. sarceni etc. cãci împãratul tinea. Erau comandati de ãpxovTEt. Majoritatea lor erau strãini. deci de tribuni si de comites foederatorum. History II. Liniile sale puternice. în Idem. ceea ce implicã o recunoastere oficialã. Amândouã categoriile erau trupe cãlãri.) si erau organizati ca trupe sub ofiteri. huni si goti sau munteni din Thracia si Asia Micã. 1912. ca oameni care mâncau pâinea finã a stãpânului. 0oi8epãToi et ErpancoTai dans l'armee byzantine an Vf siecle. superiori în rang si mai putini ca numãr. Erau douã clase distincte: hypaspistai (vnccGTtmrai). împãrtiti în tagmata. Historische Schriften. sclaveni. Patriciul Germanos. când 459 NICOLAE BANESCU barbari. Doryphoroi erau obligati a depune jurãmânt de fidelitate nu numai sefului lor.. o pâine de grâu finã. Infanteristul purta platose si jambiere de metal. Idem.). cãsti de metal. aveau o mare soliditate. pentru siguranta tronului sãu. 461 NICOLAE BANESCU de mare prestigiul sãu de general si încredera trupelor în el. în contrast cu cei ce mâncau pâinea cazonã obisnuitã. 75-78. pp.. care. în timpul lui lustinian. dupã mãrturisirea lui Prokopios.73 Astfel organizatã. huni. tâvn). învãtându-i a-si transforma în multe directii traditiile si metodele lor militare. zale. Pentru moralul ei. heruli. Altã imitatie din Orient a fost tragerea cu arcul. pesmetul militar. în care om si cãlãret erau acoperiti de fier. una din figurile epocii. Th. purtãtori de lance. asa zisii cataphraktarii (KaTã(ppaKTOi). Berlin. 97-109. Cavaleria grea era înarmatã cu arc si sãgeti. legatã prin jurãmânt de credintã. când romani. J. Acestia stãteau nemijlocit în jurul sefului. sã punã în comandamentele de frunte rude apropiate. armata bizantinã era de o bravurã incontestabilã. Aliatii ai>nna%oi. el a avut sansa de a fi secundat de un corp de generali eminenti. 1920. purtãtori de scuturi si doryphoroi (<5opu-(popoi). Ei au adoptat ele la dusmanul lor armura defensivã: platose. bande de barbari (huni. heruli. Mommsen. 73-76. pe dedesubt o za si pe cap casca de metal. a fost cel mai renumit dintre nepotii lui lustinian. Multi dintre ei erau recrutati din mijlocul familiei imperiale. încât. Foederati constituiau partea cea mai întrebuintatã dintre barbari (goti. ele rezistau celor mai iuti sarje ale cavaleriei persilor. la singura veste a unei expeditii conduse de el. în secolul al Vl-lea. autoritatea sefului era totul si dacã lustinian n-a condus niciodatã trupele pe câmpul de rãzboi. III.3.

Dar peste toti acestia se ridicã prin geniul lor Beli-sarie si Narses. ca si pentru Comentiolus de la sfârsitul veacului al Vl-lea (cf. [Mentionând originea armeanã a lui Narses. proveniti din cadrele armatei sau din rândurile înaltilor demnitari. în campania din Italia a putut avea 7000 de bucellari. în momentul mortii lui lustinian. El a lãsat doi fii. Goth. p.steagurile sale74. l. patriciul Solomon. . cu toate marile sale însusiri. în clipele grele.. sotul unei nepoate a lui lustinian. învestit cu înalta demnitate de curopalates. scrie cã era nãscut în localitatea Germania din provincia Dacia Mediterranea. Untersuchungen uber die Personennamen bei den Thrakern. între cei mai buni a fost Mundus. care i-a deschis drumul cãtre coroana imperiului. Gotb. ei sunt figurile proeminente. garda sa personalã. 652 (Bonn). fiul Vigilantiei (sora lui lustinian) si al lui Dulcidius. Un alt nepot al împãratului. Dar. VI. Belisarie este adevãratul erou al domniei. Belisarie era deci „cel mai cunoscut trac din timpul lui lustinian I". 40. azi Separeva Banja. si Artabane. iar în 550. Soldatii îl adorau. amândoi mari generali. 7? Prokopios. dusmanii chiar îi arãtau o mare admiratie. trimis guvernator în Africa. unde sfârsi asasinat. permitându-i sã întretinã o armatã atât de puternicã79. pacificatorul Africii. Dar numeroasele comandamente militare ale imperiului reclamau. sora împãrãtesei Theodora. a jucat un rol însemnat în aceastã domnie. Bãnescu nu se referã si la cea balcanicã a lui Belisarie. III. între generalii de seamã înruditi cu familia imperialã trebuie amintit si Sittas. care. lustinian a apelat de asemenea la el. Ca soldat e ad76 Cedrenus. Iustin si lustinian. în istoria militarã a secolului al Vl-lea. plãcut la înfãtisare mai mult decât toti. El a rãmas totusi credincios împãratului. 9. 80). cum bine observã Stein. asemãnân-du-se omului foarte sãrac si obscur"77. care a 71 Bell. 101-102 si de Bury. III. nepotul lui Vitalian. (V. 462 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN luat-o în cãsãtorie pe fiica lui Germanos si s-a distins adesea prin energia si talentele sale în rãzboaie. un numãr care probeazã. I. Prejecta. loan Troglita. 21. 39. afabil si apropiat celor ce-1 întâlneau. situatã la frontiera „dintre traci si illyri". pomenit adesea biruitor în luptele cu persii. cãsãtorit cu Comito. în mijlocul sperantelor ce se puneau în marile sale talente.. gata a sarja în fruntea escadroanelor sale. îl trimise cu puteri extraordinare în Africa. pentru a merge acolo ca generalisim. 75 Prokopios. Besevliev).LTaJ. îi mângâia pe rãniti cu mari sume de bani. origine atestatã si pentru alti comandanti militari ai perioadei. Historia ecclesiastica. 36-39. 463 NICOLAE BANESCU mirabil. Bessas. în 538. când rãzboiul cu ostrogotii în Italia luase o întorsãturã cu totul periculoasã. dar si încrederea ce-i arãta împãratul. despre care tot Prokopios. ibid. în sfârsit pe loan. pãrtas la aceleasi lupte pentru pacificarea Africii zguduite de revolte. apela la talentele sale. Bell.. III. nu numai bogãtia sa. cu numele de Iustin. Cariera sa agitatã a fost schitatã de Diehl. apoi Areobindos. 1970. ca si tatãl lor. Amsterdam. iar celor ce-si pierduserã în luptã calul sau arcul sau orice altceva le dãdea altul în loc78. bravura lui fãrã seamãn. Evagrius. „Era frumos si mare la trup. rãsplãtea dupã bãtãlie pe cei curajosi. luptãtor victorios în Orient. zguduitã de rãzboaie. III. History II. cunoscut în prima parte a domniei lui lustinan. T\ QpaKcov TE Kcd 'lAAvpicov ]j. cântat de Corippus. Justinien. Martinus. cunoscut prin succesele sale în Asia. Germanos a murit pe neasteptate la Sardi-ca75. barbarii se înmulteau sub steagurile sale. 11. care s-a ilustrat în luptele din Africa. 6-7. pe lângã acestia. Generos fatã de soldati ca nimeni altul. Popularitatea lui în armatã i-a atras ura Theodorei si adesea a fost tinut la o parte.t> KEÎtou). în Bulgaria de sud-vest (op^irito 8e 6 BeXvoctpiog EK repimviaq. multi alti generali. care-1 asezã comandant în Illyricum16. 15).

aceste povestiri se propagã sub formã literarã pânã în Apus.. I. încât Prokopios a putut scrie cã. Barnea. voi. izvorul acestei imense averi era uneori contestabil. / 464 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN tr-adevãr. despre care vorbeste legenda. p. de care s-a resimtit de multe ori în lunga-i carierã militarã. E.'gur. 79 Histoire du Bas-Empire II. «. meritul de a fi rãmas toatã viata sa credincios lui lustinian. 19. în „Studi bizantini e neoellenici" din Neapole. Appendix I (On the Blindness of Belisarius) si mai recent: R. 107-109 (ap. partea din Armenia datã Persiei prin împãrtirea din 384. 253-279. lustinian a avut întotdeauna nevoie de el. 1996. 82 Asupra legendei vezi si Finlay. Justinien. p. 1978 (reeditare 1991). Cameron. A fost întâmpinat de un entuziasm popular atât de mare. Prin eroismul si mãretia faptelor sale. 518. Jones.. p. cit. III. Stein. 1-2. l. p. A putut fi deci suspectat si adesea a suferit dizgratia suveranului. ed. 78 Ibidem. 1-2. schimbându-se mult competenta sacellariat-ului. A. în jurul numelui sãu s-a format un ciclu de legende. istorii miscãtoare. Amintirea isprãvilor si dizgratiilor sale a impresionat adânc posteritatea. Marea scãdere a lui Belisarie a fost slãbiciunea fatã de sotia sa Antonina81. din respect pentru virtute si teamã pentru putere"80. El i-a acordat toatã încrederea si 1-a covârsit de onoruri. cu suita sa de vandali. înAlte detalii asupra toponimului Germania si a antroponimului Belisarie se aflã la LI. dupã întoarcerea lui Narses din misiunea în care fusese trimis la Alexandria. El si-a început cariera în palatul sacru. în lumea bizantinã. prea bogat si acoperit de glorie. Martindale. nimeni nu i-ar fi rezistat. încã din secolul al X-lea. Belisarie a trebuit sã trezeascã neliniste: era prea puternic. 1978. se nãscuse în Per-sarmenia. excelent mânuitor al trupelor. a fost enorm de bogat si. „Arethusa". si . pentru a trãi. 284286. voi. 80 Bell. orbit din porunca împãratului si nevoit a întinde mâna. între atributiile sale avea si comandamentul spatharo-cubilarilor). Dar nu trebuie sã credem nici în ingratitudinea împãratului. 203-206 si mai ales XVII.. s. Belisarie a rãmas în istorie o figurã extrem de popularã. p. „dacã ar fi dat un ordin. dar aceasta nu tinea multã vreme. 465 TOU ÃeyoiJ. Morris. eunucul Narses. lawpia TOV Bvtavnvov Kpâwvq. op. 203-205)]. circulau asupra sa. 1. III. XVI si XVII82.aarov EKeivov roi) /le/o/ievou Bekiaapiov (di anonimo autore). Cambridge. Des. voi. J. ca cersetorii. 1992. of California. 1975. Antroponime traco-dacepe sigilii bizantine. VIII. I. 563 si 570-572. înfrumusetate într-un adevãrat roman. la întoarcerea sa din prima campanie în Italia. Dacã e sã credem povestile Istoriei secrete. Cãtre 537.Mare tactician. Procopius and the 6"'century. I. Belisarie era superior tuturor generalilor epocii. Airiyrimg mpaiOTârr] TOV tfaujuacrrou ãv5pog 81 Despre Antonina.8. J. lumea se îngrãmãdea pe ulite în fiecare zi la trecerea sa.. 70 si urm. 1987. La Airjyrimq ojpawTccrri TOU 6avfj. în „Thraco-Dacica". goti si de mauri. Cantarella. Alãturi de Belisarie trebuie asezat rivalul sãu. ca sã-1 vadã si nu se putea sãtura de privelistea ce-i oferea. A. în calitate de spatharo-cubicular al împãratului83. I.EVov BeÃiaapiov. mai recent în Prosopograpby ofthe Later Roman Empire (= PLRE). Portretul sãu la Diehl. 1976. p. în literatura popularã neogreacã avem trei versiuni ale acestei legende. datoritã Antoninei. 11. Goth. Belisarie a avut. Univ. 285. Theodora and Antonina in the Historia Arcana. III. povestind nefericirile în care si-a încheiat viata. Thesalonic. 158:! 167 si la E. din veacurile XIV. History of Greece. în primii ani ai domniei lui lustinian. Karayannopoulos. care. sacrum cubiculum a primit o modificare în organizarea sa. v. p. p. Amplificate. al cãrui titular a avut de acum rangul si titlul de praepositus sacri cubiculi*4. Iubit de populatie. Rusu. 157-162. Armean de origine. e înãltat la postul însemnat de mare sambelan {sacellarius. identic cu primicerius sacri cubiculi. Elementele traco-getice în Imperiul Roman si în Byzantium (veacurile HI-VIII). Bucuresti. Fischer.

v. când împrejurãrile o cereau. în amintirea Italiei bizantine. 86 Ibidem. Histoire du Bas-Empire II. când situatia din Italia a ajuns criticã. Hodgkin. fiul lui Huneric si al Eudokiei88. Oxford. proclamat nou împãrat. adevãrat inventar al ecourilor pe care 1-a avut legenda lui Belisarie în literatura si arta universalã. t. dar soldat fãrã experientã.Hilderic. Si în jurul sãu s-a format de timpuriu o legendã. ca si în jurul lui Belisarie. întâlneste câtiva dintre conducãtorii factiunii albastre. si HG. nu putea aspira niciodatã la purpurã. capabil. 273-274. desigur credincios. [Mai recent. Nu poate fi îndoialã. bunuri ale suveranului. în 538. lustinian a fost nevoit sã-1 reclame. într-o misiune atât de rãzboinicã. 466 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Narses a ajuns astfel un illustris si unul dintre cei mai mari. de urile de odinioarã împotriva Verzilor. 167-171. Narses apare ca un acaparator de comori sau ca un trãdãtor. . El a fost destul de abil spre a cere si a obtine toate mijloacele pe care nu le obtinuse Belisarie. Geschichte der byzanti-nischen Volksliteratur. Aceasta a sporit încrederea de care se bucura pe lângã lustinian si Theodora. Cucerirea Africii. si cã era necesar sã-1 observe de aproape. Ofensiva militarã a lui lustinian a. eunucul sambelan fãcuse un nepretuit serviciu stãpânului sãu. 84 E. în zilele teribile ale revoltei Nika. Dar atitudinea de independentã a lui Narses. Italy and her invaders 476-535. 467 din el un primejdios rival pentru imperiu. prin vârsta si conditia sa. Stein. a fost din nou trimis. printr-un devotat al dinastiei. 1971. 275. „întocmai ca un consilier aulic în lagãrul lui Wallen-stein. fiind mai puternic decât oricare dintre ministri. Pe când Hypatios. t. Beck. 87 Portretul sãu schitat de Diehl. Coalitia celor douã factiuni a fost astfel ruptã si tronul lui lustinian. Rãmas în Italia cu puteri de vice-rege. împarte bogãtiile din sãculetul sãu si izbuteste a-i convinge sã strige: „lustinian imperator. spre a se rãzbuna. pp. 1896. Bury aratã cã el exercita probabil o autoritate generalã asupra tuturor slujbasilor în legãturã cu Curtea si persoana împãratului. 468 4. Diehl cã romanul tine în aceste istorii mai mult loc decât adevãrul. nu exagerat însã. cã în mintea suveranului lua tot mai mult consistentã ideea cã strãlucitele victorii ale lui Belisarie pot face 85 T. Dar trebuie sã recunoastem cu Ch. foarte inteligent si abil. Avea si controlul domeniilor din Cappadocia. Eunucul era un om înzestrat cu mari însusiri. le aminteste de vechile beneficii primite de la lustinian. în practicã. sau comisarii Conventiei în lagãrul lui Dumou-riez.r. ' • -•. IV. Mai târziu însã. primind felicitãrile prietenilor si ascultând invectivele multimii împotriva lui lustinian. mântuit85. . având acces continuu si confidential la suveran. Rãzboiul cu vandalii. de astã datã spre a lua acolo comanda. II. arme . IV. un om care. mii. Narses era pus în fruntea trupelor de întãrire trimise în Italia si multi cercetãtori s-au întrebat care a fost motivul împãratului ca sã trimitã un consilier. Miinchen.si astfel a putut zdrobi ultimele rezistente ale ostrogotilor87. contagioasã pentru altii. pentru a o restabili. oameni.] 83 Garda de corp imperialã compusã din eunuci. asupra originii si difuzãrii sale. . el a lãsat acolo o amintire dureroasã. de multã energie. Dar marile sale calitãti ale mintii erau întunecate de sufletul sãu dur si de aviditatea sa de bani. 357-358. rupse unitatea de comandã a lui Belisarie si. Narses se strecoarã în stradã cu un sãculet în mânã. precizeazã Hodgkin86. stând în acelasi rând cu magistri militum si. p. care dovedise însusiri militare.bani. observã foarte bine Hodgkin. Narses. Domnia lui. ed. Justinien. Ea nu are însã culoarea sentimentalã pe care o are la acesta. chemându-i pe longobarzi în Italia. luat din tezaurul imperial.adaugã un studiu asupra istoriei acestui poem. se afla în Hippodrom. tu vincas!". a fost Narses în pretoriul lui Belisarius".

cã nu va tolera un refuz. în încheiere. el avea sentimentul unei datorii religioase fatã de supusii africani drept-creclinciosi. Dar ambasada bizantinã se întoarse fãrã nici un rezultat. din familia regalã. El a primit. 5). Dar Gelimer rãspunde insolent si împãratul se gândi atunci sã punã capãt cât mai repede rãzboiului cu persii. probabil. în plus. seful unui trib. Gelimer. O luptã avusese loc în aceastã provincie între vandali. era la rãzboi prea molatic89 si maurii ajunseserã stãpâni pe mai toatã Mauritania si pe sudul Nu-midiei. 10. Armata. înregistrate de Prokopios93. pe Oa-mer cel orbit si pe fratele sãu si arãtând. Prokopios a fost îndatã trimis la . pe care îl vom mai întâlni adesea. pe 92 Ibidem. iar Gelimer a fost ridicat pe tron91. Gelimer îl orbi pe Oamer si înãspri închisoarea pentru ceilalti. vreo mie cinci sute sau douã mii95. o revoltã internã. l.. împreunã cu Oamer.000 cavalerie excelentã si. Amalasuntha având fatã de ei o atitudine amicalã. Dar lustinian nu tinu seamã de aceste pãreri. Trupele abia întoarse clin Orient nu se entuziasmau nici ele. a avut curajul sã expunã împãratului. Vandalii au suferit o mare înfrângere. 24 si urm. Flota debarcã undeva în Sicilia. de care nu se simtea strãin prin originea sa pe jumãtate romanã90. lustinian interveni. 90 «PiAog L5 ra fiâhiaTa lovcmviavâ rai |evo$ eyevero. 93 Ibidem. pentru a porni expeditia în Africa. amenintând Byzacena. 1. titlul nou de arpa^r/tog avTOKpãicop.000 de „aliati" (heruli si bulgari).000. garda personalã a lui Belisarie. Vând. lustinian 1-a învestit cu puteri nelimitate.000 de oameni (nu 16. si Antalas. vãrul lui Hilderic. 1. Cinci sute de corãbii. 8-18. 5. 9. 88 Aceasta era fiica Eudoxiei lui VaJentinian al III-lea. iar este pentru învãtatul englez echivalentul termenului de imperator. lângã Aethna.prin urmare nepot al lui Genseric. în schimb. I. condusi de Oamer. sub pretext cã vor sã fugã la Bizant. Hilderic era învinuit pe deasupra de prietenia cu lustinian. prin slãbiciunea ei. îmbarcatã cãtre jumãtatea lui iunie 533 în portul din Constantinopol. I. numãra. loan din Cappadocia. 9. Belisarie a fost însãcinat sã conducã expeditia. l. dupã Stein. în acest consiliu.roAe/iov /mAtfaxrdg re Aîav (Bell. provocã. ca generalissim al fortelor trimise în Africa. au fost întrebuintate la transportul acestor trupe. cum se spune de regulã) si anume: 10. cerând lui Ge-limer sã trimitã la Constantinopol pe Hilderic. 91 îbidem. 89 Eig TOV . 9. si nici generalii lor. E interesant sã constatãm cã împãratul nu a aflat la consilierii si ministrii sãi nici o încurajare pentru aceastã actiune. cum fusese în Asia. 9. El încheie în curând pacea zisã „eternã" cu dusmanul asiatic (532) si tinu un consiliu pentru rãzboiul cu vandalii92. prefectul pretoriului. la care avea drept dupã legea lui Genseric privitoare la succesiune. Convins de justetea cauzei. Dezastrul marii expeditii a lui Leon I nu se stersese din amintirea lor. cerând uzurpatorului sã-1 punã în libertate pe Hilderic si sã-i redea demnitatea regalã. un frate al acestuia si mai multi notabili romani. ceea ce a trezit nemultumiri. istoricul primind a-1 servi si acum ca asesor civil. 10.000 pedestrime. dupã mãrturisirea lui Prokopios. 469 NICOLAE BANESCU lustinian expedie o nouã ambasadã. în mai 530 el a fost rãsturnat si aruncat la închisoare. iar cei rãspunzãtori de finantele Statului se speriau de cheltuiala enormã a întreprinderii. zice Prokopios (îbidem). Regele. 470 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN care îl vom întâlni de acum adesea. unde bizantinii îsi reînnoirã proviziile si-si cumpãrarã cai. sentiment întãrit si mai mult de visul povestit de un episcop sosit tocmai atunci din Orient. de perspectiva noilor primejdii ce le asteptau. rezervat mult timp numai împãratilor94. exploatate de un rival ambitios. cum crede Bury. riscurile mari ale întreprinderii. 10-15. 18. escortate de 92 de vase de rãzboi. împreunã cu Belisarie s-au îmbarcat si Antonina si Prokopios.

2. spre a-i ataca din front. aflat la Carthagina. Pãtrunde apoi în Numidia si in-I trã în Hippo Regius (Hippona). Gelimer descoperise cadavrul lui Ammatas si se oprise pentru a-1 plânge si înmormânta. 409 si urm. întâlnirea era hotãrâtã de vandali în ziua de 13 septembrie la Decimum. din Sardinia. cãci fiind din familie regeascã si înãltat la domnie si din copilãrie pânã la bãtrânete înconjurat de putere solidã si de mari bogãtii. apoi redus la fugã si la multã teamã si îndurând suferinta din Pappua. lipsit de provizii. 25 si urm. nici buccel-larii lui Belisarie. Histoire du BasEmpire II. Gelimer însusi iesise din Carthagina si se gãsea la patru zile de coastã în Byzacena. Blocat acolo toatã iarna de o trupã condusã de herulul Pharas. 1985. 30 km. sosind câteva ore mai devreme. în99 Ibidem. îsi pierduse mintile. * Ibidem.000 de soldati si 120 de vase.000 de soldati alesi ai lui Tzazon. s-a ciocnit cu mica avangardã bizantinã. El îl expediase pe fra94 HistoryU. cãtre jumãtatea lui decembrie 533. care se revoltase. 1. op. I. cu 5. Gelimer dãdu ordin fratelui sãu Ammatas. n. . Munchen. 472 r ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN imediat sã o fortifice. 313. încât unii dintre cei de fatã credeau cã. unde îsi pregãti o nouã armatã. Grosul " ei îl formarã cei 5. Regele îsi cãutã scãparea la maurii din muntii inaccesibili Pappua. Ammatas a executat ordinul si. cerând în acest scop ajutorul lui lustinian97.] 471 tele sãu Tzazon. Istoricul aflã la Syracuza cã Gelimer nu se astepta sã fie atacat în curând în Africa. pe care începe 97 Ibidem. dupã ce Belisarie îi promisese cu jurãmânt un tratament onorabil. 11. 2) cã cei 5. a fost silit sã se predea cãtre sfârsitul lui martie 534. 25 si urm. II. iar acum ajungând prizonier. prin urmare.. luptân-du-se. La stirea invaziei. Baynes în „English Historical Review" (= EHR). în Sardinia. cit. cu maurii. care observã cã Prokopios spune clar {Bell. urmãriti energic de bizantini pânã noaptea. aproape toatã flota sa. Gelimer a început deodatã sã râdã. Dar prietenii gãseau cã omul e plin de spirit.. o nouã luptã. l. Gesch. în care Tzazon a cãzut100. dacã nu cumva vandalii întinseserã vreo cursã si pentru a afla unde s-ar putea debarca mai sigur. Gelimer pierdu si aceastã luptã. H. Gelimer.. vreo 15 km de Carthagina. Surprinsi în dezordine. fãrã sã bãnuiascã nimic. der Goten. 40. 14. 1925. 71 si urm. 21. Detasamentele înaintate ale lui Belisarie au fost apoi surprinse de Gelimer si ele fugirã în dezordine cãtre Belisarie. pentru a-si face un regat personal. în timp ce el îi va lovi din spate. Flota bizantinã trecu din Sicilia în Africa fãrã a întâmpina cea mai micã rezistentã.000 de cãlãreti erau atpaii&iai (poiSepâmi (4 vexillationes si 9 regimente de federati). V. împotriva gotului Godas. în aceastã cifrã nu pot. 4. I. 20. Gelimer s-a refugiat la Bulla Regia. la Tricamarum. p. sã-1 asasineze pe Hilderic si pe sotii sãi de captivitate si sã iasã înaintea bizantinilor. Vând. 41. unde îl suprimase pe Godas. intra nici herulii si hunii. n. la 31 august. l.. aflat într-o suburbie a Carthagi-nei. în vestul Numidiei. din prea mare durere. Londra. în Proconsularis.Syracuza pentru a culege stiri96. nemaiputân-du-se stãpâni. Trupele debarcarã la Caput-Vada. Obisnuit sã reflecteze întotdeauna la marile întâmplãri omenesti. Acesta restabili repede ordinea si se aruncã în goanã asupra vandalilor. Belisarie intrã în Carthagina98. 3. El pieri în luptã si trupele sale furã urmãrite pânã sub zidurile Carthaginei. 95 Asa socoteste Stein. îndreptându-se spre Carthagina. în Byzacena. 127. p. Belisarie a dat. [Despre Amalasuntha. Wolfram. Adus înaintea lui Belisarie. 10. vandalii o rupserã la fugã spre Numidia. Prokopios se opreste asupra unei scene impresionante provocate de regele vandal. care se întorsese în grabã. 387 si urm. v. Astfel îsi pierdu vremea pânã când se pomeni cu Belisarie pe coastele Africii. de Carthagina. si N. unde pune mâna pe tezaurul regal". La 15 septembrie. vasal imperiului. 96 Prokopios.

care i-a dãruit un întins domeniu în Galatia. II. Africanus. în spatele lor se aflau triburile nomade. gata sã prade tinuturile bizantine. în momentul . supranumele de Vandalicus. a fost lãsat în fruntea Africii ca magis-ter militum. (Detalii asupra acestor lupte la Stein. La plecarea lui Belisarie. ofiter distins. vesmintele si trãsurile somptuoase. Solomon. dupã vechiul obicei. I. Africa pãrea cuceritã. Capitularea lui Gelimer însemna. a socotit cã lucrurile omenesti de nimic alta nu sunt vrednice decât de mult râs101. II. 9. op. 315-317). 106 Aceste sacre relicve au fost trimise de lustinian înapoi la Ierusalim. II. Archelaus e numit prefect al pretoriului Africii. si fortãreata Septem (Ceuta). 1M Ibidem.>$ iii?. Dupã distrugerea Statului vandal. apoi Gadeira (Cadix). 7. cucerite din Byzacena si Numidia. p. dincolo de Columnele lui Hercule. mormane de monede de argint . ducând cu el o pradã enormã. ca si prefectura. Rechemat la Constantinopol. cale de 30 zile de Carthagina. Corsicii. se crea si un magisterium militum Afri-cae. II. Dar la începutul anului 535 nãvãlesc iarãsi. Belisarie se îmbarcã vara. lustinian anuntã aceasta în mod solemn si îsi ia în titulaturã. putin numeroase107. în cursul iernii. de fapt. Veneau în urmã captivii.regele nu înceta sã rosteascã cuvintele Scripturii: „Desertãciunea desertãciunilor. de cealaltã parte a Columnelor lui Hercule103. Intre ele se aflau insigniile imperiului si vasele sacre ale Templului din Ierusalim. dintre care unii intraserã în rândurile buccellarilor învingãtorului. 473 NICOLAE UÃNESCU cercând astfel toate bunurile si nimicniciile soartei. smulse de Genseric la jefuirea Romei106. Ore întregi au defilat dinaintea poporului adunat pe treptele Hippo-dromului spoliile Africii cucerite: tronurile de aur. armean de origine. Caesarea Mauritaniei. Triburile berbere formau 105 Prokopios. întelegând cã din toate pãrtile multimea privea la nenorocirea lui . Balearelor si fortãretei Septem. unde si-a petrecut restul zilelor ca mare proprietar funciar102. Solomon îi urmãreste si în muntele Burgaon obtine o mare victorie . Dupã câteva luni. având comanda tuturor trupelor circumscriptiei prefectorale104. Gelimer a fost bine tratat de lustinian. . 475 NICOLAE BANESCU populatia de bazã. vasele de acelasi metal pretios. Gelimer se deosebea între acestia prin mantaua lui de purpurã. toate sunt desertãciune".relateazã Prokopios . 102 Ibidem. numerosi soldati. printre care si Gelimer cu elita sefilor armatei. op.. o multime de pri-> 101 Prokopios.100 Ibidem. Solomon a iesit cu armata împotriva lor si a dat lupta în câmpia de la Mam-ma. pietrele scumpe. 1-8. cu sediul la Carthagina. 319. 14-16. iar altii constituiserã cinci regimente de cavalerie. cit.toate comorile pe care o sutã de ani ele pradã le grãmãdise în tezaurul vandalilor. insulele Baleare si Pityuse. pp. 9. Vandali lustiniani. îmbarcãrii lui Belisarie. care uimeau prin talia lor uriasã. el a promulgat douã constitutii. 13. 474 zonieri. O 101 Stein.. cit. ele au început sã se miste împotriva autoritãtii imperiale care se instala. detasamente ale armatei bizantine ocuparã Sardinia si Corsica. cit. Solemnitatea s-a desfãsurat cu multã strãlucire. Dus la Constantinopol. sfârsitul rãzboiului vandal. berberii nãvãlirã în teritoriile . cit. El a trebuit de la început sã înfrunte revolta populatiei indigene (534). trimisi sa cantoneze la frontiera Persiei. nimeni n-o mai primise în imperiu de aproape 600 de ani105. lustinian a acordat generalului sãu credincios si biruitor rãsplata extraordinarã a triumfului.. op. 5.. zdrobindu-i108. în aprilie 534. op. dupã afirmatia lui Prokopios. schitând cadrele administratiei civile si militare a provinciilor cucerite. 2.?*. care se întindea si asupra Sardiniei. 5 si urm. nimicind trupele i imperiale. o onoare pe care.

12. de unde a pornit în Africa. " fl 476 întelegea sã-1 pãstreze pe seama Statului si a împãratului111. Solomon. Celelalte. printr-o cuvântare îndrãzneatã. II. 5 si urm. le-a încurajat în atitudinea lor113. comandantul însã 107 Ch. cerând prea mult de la soldati. stãpân în Aures. trebuind sã organizeze fortele imperiale. Solomon ceru ajutorul lui Belisarie. aceea de prim magister militum inpraesenti. care începuse rãzboiul pentru Italia. împreunã cu Prokopios si câteva persoane din suitã. II. care a trecut îndatã cu o mânã de bucellari în Africa. ajuns în Lesbos. p. Cu un tact deosebit. Dar în curând situatia deveni criticã prin revolta. Stotzas si rebelii sãi furã învinsi la Membressa si fug în Numidia. dupã câteva zile de nehotãrâre. 15 si urm. Trecu apoi în Numidia. nu era popular. s-a revoltat. luarã cu asalt palatul si Solomon scãpã de la moarte ascunzându-se în capela palatului. învestit cu cea mai înaltã functie pe care o putea avea un general. cu puteri extraordinare. op. Un incident neprevãzut a contribuit la sporirea confuziei. 14. 10. Rãzvrãtitii pun în fruntea lor pe Stotzas. iar soldatii arieni erau persecutati din cauza religiei lor. dar nu izbuti a-1 învinge. general despre care am amintit. Diehl. Amnistia acordatã rãsculatilor care se întorceau la datoria lor îi aduse pe multi înapoi. pe Germanos. Informat de cele întâmplate. cãsãtoriti cu captive vandale. Urmãrit de Belisariu. dar nu a putut intra imediat în campanie. a soldatilor. Diehl. intrând în relatii cu trupele revoltate. 14. Fu hotãrâtã asasinarea lui Solomon în catedrala din Carthagina. întârzierea plãtii soldelor trezea proteste. rebelii pãrãsirã orasul. Dupã prãdarea Carthaginei. op. El îsi câstigase un bun nume în luptele cu slavii la Dunãre... 108 Prokopios.. 65 si urm. se revoltarã si ele si începurã sã-i ucidã pe cei favorabili guvernului. silindu-i pe mateloti sã-1 ducã în Peloponnez. II. erau instigati de acestea sã prindã partea lor din pãmântul fostilor soti. urmând sã se întruneascã toti la Bulla Regia. o parte dintre rebeli. Germanos a debarcat la Carthagina cu o micã suitã. în ziua de Pasti 536. II.. pentru apãrarea tinutului de dincoace de Aures110. 113 Ibidem. Germanos . 22 si urm. 6 si urm. convins de aportul divin la recuperarea Africii. dar rebelii nu îndrãznirã sã atace si se retraserã în Numidia. multumindu-se a ridica în cursul iernii 535-536 o serie de fortãrete. 477 Ajuns în Sicilia. ajungând la timp spre a scãpa Carthagina asediatã de Stotzas. cit. Conspiratorii nu au avut însã curajul sã dea lovitura si trupele compromise iesirã din Carthagina. lustinian. cit. de unde a iesit noaptea. Unul dintre regimentele de Vandali lustiniani trimise în Orient. Belisarie s-a întors în Sicilia. urcarã pe furis într-o corabie si trece în Sicilia. Cauzele nemultumirii erau numeroase. nu tolera cultele neortodoxe. cit. 9-10. debarcând într-un loc pustiu si. 110 Ibidem. In primãvara anului 537. 111 Prokopios. 71-74. Stotzas a venit cu armata sa asupra Carthaginei.. 11. 14. trupele imperiale din Numidia si-i asasinã pe generali (vara anului 536)116. optând pentru o atitudine binevoitoare.asupra lor. L'Afrique byzcmtine. II. II. lavdas. lustinian a trimis în Africa. putin câte putin. atrase. 22-42. 109 Ibidem. 14. pentru a pacifica provincia115. op. unde se afla Belisarie. ceea ce a fost iarãsi un motiv de revoltã112. 13. împotriva altui sef berber. de acest fapt profitã Theodor din Cappadocia pentru a ocupa Carthagina. fost bucellar al generalului Martin114. II. II. op. cit. lãsând provizoriu comanda lui Theo-dor din Cappadocia si lui Ildiger. 18-19114 Ibidem. Dupã plecarea lui Belisarie. 112 Ibidem. Prokopios. ca si împãrtirea inegalã a prãzii din campania anului 535. Solomon confiscase apoi în bloc pãmânturile posedate de vandali si multi soldati. curãtind Byzacena de dusmani si lãsând numai pe berberii aliati condusi de Antalas109. cu mult mai gravã. Stotzas atrase la el. 18-40.

Solomon îl învinse pe Antalas aproape de Theveste. 16 si urm. ca prefect al pretoriului. :. în Mauritania. Stotzas scãpã fugind în Mauritania. 15. pentru a-i tine în respect pe indigeni. ceea ce nu ne surprinde.. provocatã de insolenta si incapacitatea lui Sergi-os. vechea Mauritanie sitifianã. Vând. îndreptãtind încrederea ce i-o arãta împãratul. . cit. 87-91. 19 si 20. II. la locul numit (Ad) Cellas veteres™. .. >. lavdas a rezistat un timp întro citadelã. antica provincie romanã a Africii. în 540. el stârneste revolta tribului numit Levathai. La Prokopios. tinutul a avut o perioadã de liniste. II. a fost alungat si a fugit. lustinian a fãcut o gresealã când i-a hotãrât ca urmas în Africa pe Sergios. om nobil. numele este Zralag Berepeg. Datoritã energiei lui Solomon. nevoind sã rupã cu imperiul.. op. n. 17. Rãmâneau triburile berbere. dar împãratul nu a dat urmare scrisorii. Data de 544 e stabilitã de Stein.. Maurii. îl bãtu 115 Ibidem. 327. rãnit. si de Artabane. insurectia condusã de el a luat sfârsit. indisciplina trupelor îl fãcu sã piardã bãtãlia de la Cillium (mai-iunie 544). Stein. rãspândirã peste tot mizeria. dar. a recunoscut stãpânirea lui lustinian. a fost repede înãbusitã. în 543. > „I. multe fortãrete mari si mici118. tri-mitându-le la Bizant si în Italia. intacte si unite. în persoana lui Areobindos. Diehl. Revolta a luat proportii. în sfârsit. lui Belisarie. omorând 80 dintre oamenii sãi. în care el însusi pieri119. declarându-i cã maurii sunt gata sã se supunã dacã îl revocã pe Sergios.. în Byzacena. 324.. Dupã aceea atacã si supuse toatã Mauritania primã.. cit. câteva zile mai târziu. Bell. cit. Dupã aceste mari rezultate. op. Altã rebeliune. i-a expulzat pe vandalii care dãduserã arme rebelilor lui Stotzas si a reînceput rãzboiul cu berberii printr-o expeditie în Aures. Luându-si resedinta în Leptis Magna.. tot platoul înalt al Numidiei a fost ocupat.: ^\. acesta fiind logodit cu o nepoatã a Antoninei. uciderea si fuga locuitorilor. cit. El soseste însotit de Prejecta.2. dar.1 w ' ^ 478 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN zdrobitor. Cu aceasta. cit.. Antalas. spre a cere unchiului sãu ajutor. de Athanasios. . unde ridicã. din ce în ce mai numerosi. de asemenea. lustinian trimise. Solomon construi acolo o multime de fortãrete. scrise lui lustinian. De astã datã Solomon si-a dat toatã mãsura capacitãtii sale militare. II.. trimisi cu daruri pentru a întãri pacea. op. în cele din urmã. O victorie obtinutã la picioarele acestui masiv va sili pe mauri sã se retragã în Mauritania. cit. 548. cum îl caracterizeazã Proko-pios120. veni la Carthagina..< • : 479 la mare pânã la masivul Aure si la stepele din Hodna.. 21.. Astfel.:=. cumulând din nou functiunile de prefect al pretoriului si de magister militum. 3. jaful si incendiul. L'Afrique byzantine. Cei care au scãpat din luptã si-au declarat supunerea. un coleg lui Sergios (545)... nepotul lui Solomon. dar fãrã nici o experientã a rãzboiului. în 538. Antalas din Byzacena se revoltase si el. de la Tri-politania pânã la hotarele Mauritaniei caesariene. Situatia fiind pentru el gravã.. pe vârfurile prãpãstioase ale muntelui. 116 Data e stabilitã de Stein. 119 Prokopios. Ajutat de Cutsina al Numidiei. de 118 Prokopios. 326.porneste asupra lui în Numidia si.•t* 480 sotul Prejectei. si-a recrutat elemente noi. revolta triburilor berbere s-a dezlãntuit din nou. cea mai mare parte a triburilor berbere fiind alãturi de Antalas. Stotzas apãru si el cu vandalii credinciosi. •. op. Tezaurul sãu a cãzut în mâinile lui Solomon. Sergios s-a arãtat incapabil sã domine situatia.l. fiindcã Solomon îi omorâse un frate.. Germanos se întoarce (539) la Constantinopol si Solomon îsi reia comanda în Africa. El a curãtat armata de elemente rebele. . op. n. II. trimis ca duce în Tripolitania. op. instigatã de un buccellar numit Maximin... 117 Stein.

O luptã sângeroasã a avut loc în Byzacena meridionalã. îl asasinã pe Areobindos (sfârsitul anului 545). 551-552. porneste în campanie împotriva lui Antalas si Carcasan. printre care mai multi vandali. dar Antalas continua sã prade tara. a cãzut. 24. în iarna 546-547. Cresconius Corippus într-o epopee. Cf. gândin-du-se sã se cãsãtoreascã cu Prejecta. 28. 120 Ibidem. 1-a rechemat la Constantinopol. în urma atâtor dezastre.. Antalas a reusit sã scape. care-i suprimã si pe principalii lui complici. care se întâlneste numai la Jordanes. Troglitâ a pierdut bãtãlia de lângã Marta (azi Mãret). 122 Ibidem. 9-14. 32. îl împacã pe Ifisdaias. Rogathinus 1-a suprimat. unde va ajunge la mari demnitãti. unul dintre nepotii sãi. Când a venit. Troglitâ repurta o victorie desãvârsitã asupra triburilor coalizate. a cãrei înrudire cu împãratul i-ar fi legitimat stãpânirea. reluarã ostilitãtile. O sulitã arun123 Dupã Stein. care pregãtea o revoltã. împãratul 1-a rãsplãtit nu-mindu-1 magister militum. 3 sau III. '•"•"^'482 catã de Troglita asupra lui Carcasan 1-a lovit mortal si biruinta a rãmas imperialilor. lohannis (loaniada). 26. în regiunea Syrtei Mici. lãsat singur fatã de forte mult superioare. aflatã la originea actualului Gunter. pecetluitã. în vreme ce maurii din Tripolitana. dupã câteva luni. în primãvara anului 548. 554. într-o câmpie din aceastã provincie. Guntarich. 31. El si-a reorganizat armata. 6). supranumele de Troglitâ. sef berber important din Numidia. III. [Numele Guntarith este redat de Prokopios sub forma Gontharis (v. pentru multi ani în Africa bizantinã. în care loan. pierdute în lupta de la Cillium. se uniserã cu cei din Byzacena. Ordinea pãrea a fi aproape restabilitã. Troglitâ a sosit pe mare la Car-thagina. pentru a se declara rege. pe care îl trimise în Italia. O luptã a avut loc în Proconsularis.cu putine trupe armene. care a pus capãt tulburãrilor124. în toamna anului 546. Antalas a trebuit sã se supunã si el. care suferise teribil în aceste îndelungate rãzboaie. Fiii sãi s-au ridicat atunci în Numidia si revolta a fost destul de serioasã pentru ca lustinian sã trimitã în Africa pe Marcian. Solomon si Germanos. la cererea sa. lustinian 1-a rechemat pe Sergios. astfel. El se distinsese ca duce de Mesopotamia.. II. însã. Linistea s-a restaurat. încheind un fcedus cu lavdas.2). la rândul ei. la Carthagina. ofiter brav. Stein. a câstigat un ajutor însemnat de la maurii din Numidia. unul dintre cei mai buni conducãtori ai lui lustini-an123.. 24. cit. 29 si urm. 30-33. iar Areobindos în Byzacena. era asigurat printr-o pensie anualã. îndreptându-se cãtre Byzacena. Areobindos rãmâne acum sef suprem. unde mai comandase un regiment de federati sub Belisarie. intitulatã dupã numele sãu. Dar în curând ducele Numidiei. dar Ierna si mii de alti berberi au fost ucisi si steagurile lui Solomon. când se credea cã totul s-a sfârsit odatã cu . unde Cutsina luase si el armele contra imperiului. aratã cã el era probabil originar din regiunea numitã Tpâyihoq situatã în Macedonia (op. Soarta lui Gun-tarith era însã.] 481 NICOLAE BANESCU Succesorul lui Artabane în Africa a fost loan Trogli-ta. strãpuns la un banchet de sabia lui Artabane. cit. sub un sef cu numele Carcasan. II. sã-si primeascã banii. în rãzboiul cu persii si nu venea întâia oarã în Africa. în 563. si Bell Gotb. încã o datã tulburatã în 563. cu aliatul imperial Cutsina si. prin ineptia guvernatorului militar Rogathinus. Sergios trebuia sã lupte în Numidia. pe la mijlocul anului 547. el a cãzut (în iarna 545-546). când maurii din Tripolitana. b. în timp ce pe altii i-a trimia la Constantinopol122. Reorganizarea Africii bizantine. II. n. care adusese atâtea servicii imperiului. dar. condusi de seful le-vath Ierna.. dupã ce 1-a rãnit mortal pe Stotzas121. Dupã ordinul împãratului. încã din aprilie 534. loan Troglita a fost învestit cu demnitatea de patriciu si a rãmas comandant în Africa pânã în 553Faptele lui glorioase au fost citate de poetul Fi. care a decis soarta rãzboiului. fiul lui Sisinniolus. 121 Ibidem. 1-2. Cutsina trecuse de partea imperialilor. Pacea a fost. au fost gãsite de bizantini în tabãra dusmanã. Bãtrânul sef Cutsina. op. nu se stie de ce.

functionari de rang înalt. chartularii. 127 Charles Diehl (. cu un personal foarte numeros. Cancellarii. fortãrete mari (castella). Acesta tinea sã restabileascã în Africa administratia pe care o cunoscuserã supusii sãi. ca Oriens si Illyricum. de asemenea. însãrcinat cu lucrãrile publice si constructiile. Prefectul pretoriului era înconjurat de un numeros personal. Stein. în ce priveste reorganizarea militarã. Atributiile sale se întindeau asupra întregii administratii civile. chap. asezate în lagãrele întãrite (castra)127 ale frontierei. în hotãrârea ca Africa sã fie administratã. întrebuintati în misiuni de încredere. 484 l C ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN însãrcinate cu redactarea actelor si pãstrarea arhivelor. îl ajutau în aceeasi materie. singularii. II) expune principiile sistemului defensiv al Africii bizantine. Mauritania II (caesariana. care primeau cererile adresate prefectului. justitia (prefectul având o competentã considerabilã si pronuntând sentintele fãrã apel). curieri pentru serviciul corespondentei. în care autoritatea prefectului era foarte întinsã. cit. comandate de praesides. purtãtorii drapelului etc. Provinciile Africii bizantine erau acum: Proconsularis. tingitanã) si Sardinia. cu apunta-mentele lor: consiliatii. Sub autoritatea prefectului erau sapte guvernatori. un fel de gardã personalã. cur-sores. Livre II. 98-106. comandate de consulares. Numidia. a ajuta ti126 Ibidem. Trupele de frontierã. care consistau în cea mai mare parte din limitanei. Una privea administratia civilã. I-ere pârtie. Rescriptul imperial din aprilie 534 punea în fruntea administratiei cu acest titlu pe Archelaus. Byzacium si Tripoli-tania. cu resedinta la Carthagina125.)126. 147-148. cu titlul de consulares sau praesides. mittendarii. 483 NICOLAE BANESCU ci de un praefectus praetorio si sã formeze o diecezã specialã. Prefectul pretoriului era mare dregãtor al imperiului. birouri L'Afriqne. în calitate de casier general al corpului de expeditie. grefieri administrativi.L'Afrique byzantine. op. I-ere pârtie. Alãturi de acestia era officium pro-priu-zis. scri-nium operum. pentru perceperea impozitelor. în caz de agresiune. Importanta pe care o atribuia eliberãrii lor se arãta. lustinian pre-scria. scrinium arcae. pp. finantele. 559. distingând între elementele acestui sistem: orase fortificate (civitates). 485 NICOLAE BANESCU . Rescriptul din 534 enumera diferitele categorii de persoane pentru fiecare serviciu. bine plãtiti. având administratia caselor prefecturii si ordonantarea cheltuielilor provinciei etc. care vin imediat dupã consilieri. care exercitase mai înainte functia la Bizant si în Illyricum.capitularea lui Gelimer. Historyll. schitând noua orânduire întocmitã de împãrat. Livre II. civile. lustinian a emis cele douã constitutii privitoare la reorganizarea Africii recuperate. trebuiau sã fie în stare. Mauritania I (sitifianã). împãrtit în douã categorii: angajatii distribuiti într-un numãr de birouri. prin cealaltã constitutie pentru Africa.. aflându-se acum în Africa. l'administr. însãrcinati cu administratia civilã a provinciilor. draconarii. Chestiunile religioase nu-i erau nici ele strãine: avea politia cultelor si protectia Bisericii ortodoxe. însãrcinati cu socotelile. libelli. lagãre întãrite (castra). îl ajutau pe prefect în administrarea justitiei. ele priveau deci legislatia (prefectul asigura promulgarera tuturor legilor si deciziilor imperiale). redute mai putin importante (burgi) si ziduri de baraj (clisurae). sub comanda ducilor. scrinia (commentariensis si ab actis). modul în care întelegea sã se înfãptuiascã ocupatia militarã. nu de un proconsul. lustinian restabili aceastã magistraturã în toatã autoritatea sa. si auxiliari grupati în corporatii sau scholae (exceptores. cum observã Diehl. în sfârsit. Bury. administratia (propunând suveranului pe guvernatorii diferitelor provincii si numind direct anumiti functionari).

nu în sensul primitiv al cuvântului.nuturile unde erau rânduite fãrã sã astepte întãriri de la armata de expeditie. Africa a fost împãrtitã militar în 4 circumscriptii: Tripolitania. II. si hotãrî sã dea fiului sãu educatia pe care o primise si ea. care dobândeau terenuri în apropierea frontierei si erau obligati sã le cultive128. Athalaric. menit sã facã din el un efeminat si las132. 129 Stein. fiscalitatea abuzivã apãsa greu asupra populatiei. grija împãratului de a introduce ordinea si a asigura linistea în tara eliberatã. 52-53) pasajul caracteristic asupra acestor trupe din constitutia din aprilie 534 privitoare la administratia militarã a Africii si adresatã lui Belisarie: „pro limitaneis vero ordinandis (. quos antea milites habebant. armata mobilã cuprindea si contingente de indigeni (gentiles). si inveneris de provinciis idonea corpora. recrutati din triburile 128 Ludo M. în genere cãlãri. ca popor. Hartmann a reprodus (Untersuchungen zur Geschichte aer byzantinischen Verwaltung in Italien. possint ipsi limitanei sine comitatensibus militibus una cum ducibus suis adi-uvare loca. îl încredinta deci grijii a trei goti civilizati. tara a iesit cu totul ruinatã din îndelungatele lupte purtate în toate provinciile ei si Prokopios însirã urmãrile nefericite ale cuceririi.. stia bine greceste.. eos ad similitudinem nostri exempli ordinet. per castra et loca. 540-750. quod nos misimus. cit. regimente de mercenari barbari din natiunile vecine. c. cu atâtea jertfe reîncorporatã în imperiu"0. cantonatã în interiorul tãrii. 87. si forsitan commotio aliqua fuerit. Cucerirea Italiei. Comanda peste numeri o aveau tribuni sau comites. Regina primise o educatie romanã la Ravenna. aut de illis. apoi din federati (Joederati). Byzacena. ca entitãti autonome129. pe care Amalasuntha. lucrãrile de utilitate publicã în orase. pp. Armata mobilã. observatiile savantului francez din Cambridge Medieval History. era compusã din milites comitatenses. Numidia si Mauritania. nepotul sãu. organizatia în numeri sau KaTdAoyoi. ut. Amalasuntha a fost nevoitã sã primeascã protestele lor. care împãrtãseau vederile sale. 22-24. protestând împotriva regimului de educatie a regelui. Leipzig. împrejurãrile aveau sã ofere în curând si aici un pretext interventiei Imperiului bizantin. Un magister militam Africae era comandant tuturor trupelor. Lui Theodoric îi urmase la tron un copil. în orase. ut aliipro-vinciales videntas eos perpartes ad illa loca se conferanf) exem-plum fecimus unius numeri limitaneorum. domesticus (în textele epocii ulterioare: unoaipa-nyydg). 486 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN africane. era curajoasã si inteligentã131. Africa în mâinile bizantinilor constituia o admirabilã bazã de operatii pentru cucerirea Italiei. nu întelegeau civilizatia italianã si credeau numai în arta rãzboiului. non longe limitem exeuntes nec ipsi limitanei nec duces eorum. Rãzboiul cu gotii. Câtiva sefi se prezentarã reginei. Dar gotii. 1889. op. ut secundum exem-plum. qui possit et castra et civitate Hmitis defendere et terras colere. constituind trupe de infanterie si regimente de cavalerie recrutate din populatiile provinciilor. Ea a luat frânele cârmuirii în timpul minoratului fiului sãu. mãsurile pentru repopularea regiunilor devastate ne aratã interesul suveranului pentru prosperitatea Africii. Atha-laric a fost scos din pregãtirea . Limitaneii erau soldati coloni. fiica marelui re130 V. având un ajutor.. quae provideret tua magnitudo. sic tamen ut. desi nu erau pe placul ei. Pe lângã acestia. ut extra comitatenses milites per castra limitanei constituantur.quia necessarium nobis esse videtur. 487 ge. limitaneorum constituas numero in uno-quoque limite. Ruinele fortãretelor bizantine rãspândite peste tot în Africa mãrturisesc activitatea desfãsuratã de lustinian pentru protectia tãrii. nota de la p. cum aratã Diehl. îl avea din cãsãtoria sa cu vizigotul Eutharic. voi. Nu se poate tãgãdui totusi. ubi dispositi fuerit. Administratia bizantinã instalatã din nou nu a fost dintre cele mai bune. care a avut de suferit si din cauza intolerantei religioase.".

Furã expediate îndatã scrisori lui lustinian despre noua situatie135. îi întâlni pe Liberius si Opilio. BÃNESCU depunã puterea în mâinile lui lustinian134. I. se fãcuse stãpân pe o mare parte a acestei provincii. El nu avea nimic din însusirile militare ale rasei sale. când gotii se luptaserã cu gepizii la Sirmium pentru dezertorii bulgarii si pentru afacerea cetãtii Lilybaeum. fiind o naturã slabã. Amalasuntha avea o rudã apropiatã în Italia. Dar aceste acuze urmãreau numai sã-i amãgeascã pe goti. o sorã a lui Theodoric). reamintind serviciile aduse împãratului în Sicilia. Alexandru avea misiunea precisã de a încheia o conventie secretã cu regenta. regina vandalilor. Regenta a replicat acestor acuzatii. în caz de nevoie. Amalasuntha a comis o gresealã fatalã: i-a propus lui Thodahad sã împartã cu ea demnitatea regalã si 1-a proclamat rege. mai târziu. Bell. I. 3-4. trei dintre sefii goti ostili au fost îndepãrtati de la Curte. 2. Se bucurase de o 131 Prokopios. deoarece situatia ei era mai criticã decât oricând. pe Petrus. 3. întrebând dacã ar fi dispus sã o primeascã. Theodahad aruncã masca. 132 Ibidem. 3-4. un abil diplomat. 488 educatie liberalã si se închinase studiului filosofici lui Platon.. trimisi în misiuni militare la frontierã. luã mãsuri împotriva conspiratorilor si simti nevoia sã-si pregãteascã retragerea. Theodahad nu avea ambitii de mãrire. vãrul ei (fiu al Amalafridei. Primind mesajul regentei si pe al lui Theodahad. Ea îi scrise lui lustinian. unde. luându-i jurãmânt cã-i va lãsa exercitiul guvernãrii. cu prilejul campaniei din Africa. i-a suprimat pe notabilii care-i erau credinciosi si pe ea a închis-o într-o insulã a lacului Bolsena. pentru chestiuni de doctrinã teologicã. Amalasuntha a fost apoi silitã de ingrat sã scrie o scrisoare lui lustinian. Doi episcopi din Rãsãrit venirã la Roma. I. spre a aduce regentei plângeri cu privire la purtarea ei nemultumitoare. în acest timp Athalaric s-a stins din viatã (2 octombrie 534). al rangului de senator si al permisiunii de a trãi la Constantinopol. El a adunat rudele celor trei goti ucisi de reginã. nu si-ar fi putut pãstra decât cu greu situatia si ea se gândea sã Ibidem. aveau sã fie ucisi.pedagogilor si. 6 si urm. în acest timp. împãratul a fost bucuros sã o primeascã si i-a pregãtit o casã la Dyrrachion. Theo-dahad (Theodad). care îl informeazã despre arestarea reginei. lustinian scrise imediat o scrisoare Amalasunthei. Dar dupã formalitãtile ipocrite. Ea comunicã lui Alexandru intentia sa si acesta se întoarse cu episcopii la Constantinopol. unde sã poatã poposi în drumul sãu spre Constantinopol. 2. Venind momentul critic. foarte impopularã. Amalasuntha. Viata de plãceri îl ruinase cu totul pe Athalaric. 489 NICOLAF. cu prilejul jafului de la Gratiana. declarând cã totul e bine. asigurând- . Rãu vãzutã de goti. Populatia se plânsese împotriva rapacitãtii sale si Amalasuntha îl silise la restituiri133. Alexandru. care nu mai avea mult de trãit. lustinian a trimis un nou agent în Italia. Theodahad a scris el însusi în acelasi sens. prin încãlcãri asupra vecinilor. în noiembrie 534. Idealul sãu era sã-si petreacã viata în plãceri la Constantinopol si a cãutat sã-si realizeze aceastã dorintã îndatã ce s-a ivit prilejul. în care îi propunea acestuia sã-i cedeze bunurile din Toscana în schimbul unei sume de bani. Petru îi întâlni pe gotii care duceau scrisorile ce vesteau moartea lui Athalaric si ridicarea la tron a lui Theodahad. în drumul sãu pe Via Egnatia. Goth. amenintatã de un complot. Avea numeroase proprietãti în Toscana si. Odatã cu episcopii venise (în 534) si un agent imperial. în realitate. La moartea lui regenta. Era însã de o mare cupiditate. Ajuns în portul Aulona. Theodahad le încredinta o scrisoare cãtre lustinian. trimitând scrisorile cu doi senatori: Liberius si Opilio136. a fost târât de tinerii asociati acum la educatia sa nationalã în vicii care îi ruinarã repede sãnãtatea. El trimise în grabã un mesager la Constantinopol si asteptã ordine noi.

I. Acesta nu avea însã însusirile unui general. cu Ma-tasontha.(ov JJ.EÎ iL KO. fãrã greutate. ca un casus belii.o de protectia sa si-i dãdu lui Petru instruc134 Prokopios. 4. în noiembrie.. 7). I. când a încercat sã fugã din Roma la Ravenna [Ibidem. Belisarie intrã în Italia pe la Rhegium. Rãzboiul cu gotii. 142 El a pierit ucis pe drum. 4. l. trebuia sã pãtrundã în Dalmatia. op.. textul respectiv se aflã la p.. care îi ura pe os-trogoti. însotit de Prokopios (mai 536).500 de oameni. 1-10 (traducerea lui H. va avea rãzboi. tânãrã încã si frumoasã. Ca si regele vandal. de asemenea. el îi ceru lui Theodahad sã abdice si sã-i lase Italia. Deoarece a fost o cãsãtorie silitã. 3-4.EV KCCI cpvaei ãvavSpot. Athena. Mihãescu (v. I. Prin ambasadorul sãu Petru. 2. 407-1096. p. 5. 492 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN El îsi pierdu vremea retras la Ravenna. n. el si-a fãcut din . rudele gotilor ucisi convingându-1 pe Theodahad s-o execute în interesul propriei sale sigurante. 1-11. în caz contrariu.q . 60 si urm. Ea trebuia sã urmeze drumul 137 Bell. 8 si urm. Supra. History II. 5. un om incapabil sã reziste atacului imperial. dar de o bravurã încercatã. afarã de garda personalã a generalului). 46-47)]. Les ambassades byzantines en Occident. Fortele ostrogote din Dalmatia erau slabe. cit. soldat de origine obscurã. I. : -dl . Gotb. 133J 139 Bell. Petru nu a ezitat sã-i declare. si i-ar fi cerut lui Petru sã îl îndemne pe Theodahad sã o ucidã. El trimise asupra Italiei douã armate: una.CIÃ. Singurã garnizoana din Pa-normon (Palermo) a opus rezistentã. [Despre ansamblul acestor evenimente. cã aceastã crima înseamnã „rãzboiul neîmpãcat între împãrat si goti (âcrnovSog PO. sã ia Salona139. ca si Gelimer al vandalilor. p. era încredintatã lui Belisarie140. O revolutie militarã îl rãstoarnã pe Thoda-had (noiembrie 536)142 si îsi alege un sef în persoana lui Vitiges. 138 16. cu titlul însemnat de avTOKpâTOtp. unde îsi serba nunta cu o principesã din familia lui Theodoric. cum ne-o povesteste Prokopios în istoria rãzboaielor. fiica Amalasunthei. 27-28. magister militum per Ittyricum. în acelasi timp. v. mai mare (avea 7. el ne înfãtiseazã exemplul tipic a ceea ce fãcuse civilizatia romanã din barbari: nu mai avea nici una din energiile native ale rasei sale . Succesele acestea rapide au provocat indignarea soldatilor ostrogoti.i \ 491 pe mare si sã opereze o deschidere în Sicilia. 1980. Lounghis. de unde împãratul îi dã ordin sã vinã în Italia împotriva gotilor. Campania s-a deschis în 535. diplomatia imperialã se silea sã atragã împotriva ostrogotilor o aliantã barbarã si cerea. Belisarie cucerea Neapole. dar a fost repede învinsã de Belisarie.] 136 Bury. cu bani. cãreia îi oferise protectia imperiului. comandatã de Mundus.._ j A\ M 490 tiunii în sensul cã trebuia sã-i punã în vedere lui The-odahad si gotilor cã e pregãtit sã o sprijine pe regentã. 141 Ibidem. 135 Ibidem. cealaltã. Mihãescu. Populatia. 5. 4.I (rcpicnv 6 na^etiot e'crrai)"-137 Aceasta e tragica istorie a Amalasunthei. Theodahad era. în acelasi timp. I. } • . sprijinul merovingianului Theodebert. în numele lui lustinian. Acesta a trecut apoi în Africa. împãratul a pregãtit expeditia. Goth. Mundus le-a învins usor si a luat Salona. lustinian a socotit omorârea reginei. O misiune cu scrisori si daruri îl invita sã coopereze împotriva arienilor goti141. 31. zice Prokopios. 1-4. dupã un scurt asediu. îl salutã ca pe un eliberator. 163-164. Dar în Anekdota™ el o acuzã pe Theodora de aceastã crimã: ea s-ar fi temut de venirea reginei. T.. Dar autoritatea împãratului si declaratiile ambasadorului nu O' mai puturã salva pe Amalasuntha: ea a fost ucisã în închisoarea sa (30 aprilie 535). 11. Sicilia a fost cuceritã. \ "(0Ibidem. [în editia româneascã a lui H. 9.

la asediul Romei câteva zeci de mii de soldati. cerând sã i se trimitã întãriri. La stirea cãderii cetãtii Rimini. sub comanda lui Narses. Dar neîntelegerile dintre cei doi generali au slãbit autoritatea lui Belisarie si au anihilat unitatea de conducere. 146 Prokopios. împãratul a fost impresionat de atâta bravurã si a trimis întãriri în Italia. op. 3 si urm.ea o dusmancã implacabilã. 1-4. El a trebuit sã ia mãsuri energice contra unor senatori favorabili gotilor. restabilind în ea autoritatea lui lustinian. Vitiges a rãmas mai mult de un an (februarie 537 -martie 538) sub zidurile cetãtii. nepotul lui Vitalian.^494 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN (martie 538). bãnuit de întelegere cu dusmanii. O scrisoare a împãratului cãtre Belisarie spunea categoric cã. 10. Pe la mijlocul anului 538. Când jumãtate din trupele lui au trecut Pons Milvius. La sfârsitul anului 536. fãrã sã întâmpine din partea garnizoanei ostrogote vreo rezistentã. el aratã inferioritatea în care se aflã. desigur. fãrã a putea face nimic: toate silintele sale se sfãrâmarã în fata admirabilei Bell. 7. Belisarie a respins propunerea. 147 Ibidem. 17. cã cedeazã Campania si Sicilia si cã va plãti un tribut anual. Belisarie le atacã puternic cu toate fortele sale si gotii au avut pierderi considerabile148. face aceastã declaratie de credintã si de vitejie: „Eu stiu. cã sunt dator Majestãtii Tale cu moartea si de aceea nimeni nu m-ar putea scoate viu de aici"114.000 de soldati. 350. chemat de populatia romanã. nici tãierea apeductelor. Flotele imperiale dãdeau în acest timp lovituri în toate pãrtile. La apelul arhiepiscopului ele Milan. 24. . cu conditia de a o lua de sotie147. si acestea 1-au determinat pe Vitiges sã facã propuneri de pace. n. în decembrie. Gotb. Vitiges trece la ofensivã. care o cedase francilor. 11. Armata adusã dinaintea Romei era sporitã cu cea venitã din Proven-ta.-•. sub comanda lui loan. nici bolile si foametea care decimau trupele sale nu au putut sã-i biruie rezistenta. sosesc în Italia noi ajutoare. cãci el respectase pactul lui Theodahad. II. I.000 de oameni din Orient. în Roma. a intrat. Unele din aceste întãriri au ajuns la Roma. 6. el dorea ca Belisarie sã conducã întreaga armatã cum va crede si se cuvine ca toti sã i se supunã „în interesul Statului . s-a îndreptat asupra Romei si.^493 NICOLAE BANESCU energii a lui Belisarie. Dar îndatã s-a vãzut neajunsul politicii militare a lui lustinian. la 9 sau 10 decembrie 536. e ridicat din Scaun (18 noiembrie 537) si înlocuit cu Vigilius. loan nãvãlea în Picenum si cucerea Rimini. 15. prin solii trimisi lui Belisarie. trimitându-1 pe Narses în Italia. nu întelegea a-1 învesti cu comanda armatei. pentru ca ambasadorii sã poatã trata cu împãratul146. Vitiges a ridicat asediul Romei 144 Ibidem. Cu atât de putini oameni.. 145 Stein. II. care întreprindea actiuni mari cu mijloace putine. Fortele puse sub comanda lui Belisarie erau cu totul mediocre. si a gotilor din Samni-um de Sud143. declarând. . el a fãcut minuni de ingeniozitate strategicã si de curaj personal. în cele 69 de lupte dintre asediatori si asediati145. Spoleto si Perusa. înconjurat de forte considerabile si. în februarie 538. Biruitorul a primit în curând supunerea Apuliei si Calabriei. • . Papa Silverius. Belisarie avea în Roma numai 5.K . astfel. în care nu erau goti. Datius. Belisarie. si ele au debarcat pe coastele Adriaticii. armistitiul expirând.. Belisarie s-a silit apoi sã punã Roma în stare de apãrare contra unui eventual asediu si a trimis detasamente ca sã ocupe Narni. Fatã de aceastã armatã formidabilã. l. într-o scrisoare adresatã împãratului. alte trupe au fost trimise. Avea. acordând numai un armistitiu de trei luni. Matasontha îi oferea Ra-venna. cit.. Tot atunci mari cantitãti de grâu se apropiau de Roma. în februarie. încât nici asalturile furioase ale vrãjmasilor. trupe bizantine au intrat cu Mundilas în Liguria si au ocupat (aprilie 538) acest oras.

flota bizantinã pãtrunde în portul Classis. care veniserã la el în secret. Ei trimiserã la el în secret emisari. II. încãrcatã de provizii. spre a-1 convinge de primejdia pe care o prezintã pentru el cãderea Italiei. Luându-si precautiile necesare pentru înlãturarea oricãrei suspiciuni. 29. El propunea o împãrtire a Italiei: tãrile la nord de P6 vor fi pãstrate de Vitiges. si permite gotilor care locuiau dincoace de P6 sã se ducã sã-si cultive pãmântul. 199-200. dupã cea a Africii. cu toate protestele tuturor generalilor. Belisarie întelege sã rãmânã credincios suveranului sãu. Narses însã socotea cã este sub demnitatea functiei sale sã lucreze ca subordonat al unui general si pretexta. II. op. care a fost apoi recucerit de goti. le-au acceptat fãrã sovãialã. Singure femeile barbare. cele de la Sud vor fi ale împãratului. în mâinile lui lustinian. [= Rãzboiul cu gotii. în aceastã situatie trupele s-au risipit în diferite directii. dar cu multã cinste. p. Belisarie se opune instructiunilor primite. Mihãescu. cit. Cãtre sfârsitul anului 539. nevrând sã renunte la o biruintã totalã pe care o stia atât de apropiatã. fiind aproape egali la numãr cu gotii. cã planul acestuia nu e interesul Statului149. el se preface cã primeste propunerile si promite emisarilor goti. arãtând cu mâna pe învingãtori. 194. si a-1 decide sã facã rãzboi imperiului150. Vitiges a fost constrâns sã-si dea consimtãmântul. Bury. Bury. aducând instructiunile lui lustinian pentru pace. între care si Milan. Francii lui Theodebert au profitat de aceste lupte dintre goti si bizantini pentru a trece Alpii în Italia. Când ambasadorii se întoarserã în lagãrul sãu. Gotii. Belisarie cuceri totusi câteva orase. Italia centralã este curãtitã de dusmani si Vitiges se închide în Ravenna.nostru". surprinsi de aceste propuneri. II. lãsând lui Belisarie singur conducerea operatiilor. spre a-1 încredinta de supunerea lor. îsi insultau acum sotii.. din ordinul sãu. p. care auziserã de la sotii lor cã dusmanii sunt mari la trup si mult mai numerosi. 12 si urm. când trebuia sã colaboreze la actiunea lui Belisarie. Atunci s-a întâmplat un fapt care aruncã o curioasã luminã asupra moravurilor bizantine ale veacului al Vl-lea. Belisarie îl pune pe Vitiges sub pazã. II. în disperare. cerându-i sã-si punã semnãtura pe tratatul de pace pe care gotii o socoteau indispensabilã pentru validitatea lui. Lucrurile s-au 149 Ibidem. II. Atunci gotii. 151 Prokopios. 10. ce-rându-i sã primeascã domnia. Ravenna e blocatã pe uscat si pe mare. 495 NICOLAE BANESCU îndreptat repede: una câte una cetãtile cad în mâna lui Belisarie. Portile Ravennei se vor deschide astfel si Belisarie îsi face intrarea în oras în fruntea gãrzilor sale.. în mai 540. 496 traordinarã: proclamarea lui Belisarie ca împãrat al Occidentului. pustiind îngrozitor valea Fadului. Belisarie refuzã. luarã o hotãrâre ex1 Prokopios. Belisarie îl atacã în acest ultin al sãu refugiu. lustinian s-a vãzut nevoit sã-1 recheme pe Narses la începutul anului 539. amânândusi numai depunerea jurãmântului pe care trebuia sã-1 facã în calitate de suveran al italienilor si gotilor. Când vestea cãderii Ravennei se rãspândeste.l traducerea lui H. pentru alimentarea orasului. dar se grãbeste sã profite de acest neasteptat prilej. comandanti din multe cetãti trimit la Belisariu. mai bune decât ar fi dorit. si le imputau lasitatea151. Stein crede cã lustinian nu a putut fi strãin de interventia lui Vitiges pe lângã Chosroes si de aceea s-a decis sã ofere îndatã ostrogotilor pacea în conditii neasteptate. Regele cãuta sã provoace dificultãti din afarã imperiului si a izbutit sã trimitã o solie la Chosroes al persilor. în acelasi timp. 34. pp. 497 . 131. Cu toatã vointa formal exprimatã de suveranul sãu. Doi ambasadori sosesc din Constantinopol. încât bizantinii se simt mai în sigurantã în Ravenna. 22 si urm. Tezaurul regal din Ravenna va fi împãrtit egal între pãrtile contractante. silit sã capituleze si aservit enorm pe urma acestei reocupãri. cã va îndeplini promisiunile pe care i le ceruserã (de a respecta viata si proprietãtile gotilor).

el va dãrâma la pãmânt toatã Roma. lustinian 1-a tratat cu omenie. i-a acordat titlul de patriciu si i-a dãruit un domeniu în Asia. încercarea sa de a cuceri Verona nu izbuteste si imperialii se retraserã dincoace de P6. gotii se . Fatã de aceastã situatie. îi va nimici pe senatori si va ataca Illyricum. Imperiul nu avea des. 163 a lui N. respinse de lustinian.. poarta Asinaria. împreunã cu floarea aristocratiei gotice. izbuti sã fie recunoscut rege si intrã în tratative cu imperiul. dupã multe lupte. [Acelasi izvor îl mai mentioneazã pe Artabanes. Totila hotãrãste sã întreprindã o expeditie în acele pãrti. îl opri însã de la acest gând. 4. ca si Infra. Totila spera cã acest succes va pune capãt rãzboiului si începu negocieri. tule mijloace ca sã sustinã lupta pe douã fronturi. Eraric. 219. unde comanda Bessas. Matasontha. îi oferirã coroana lui Uraîas. El va supravietui numai doi ani înfrângerii sale. ca si pe Gelimer. în momentul în care partida decisã la rezis. Rãzboiul interminabil cu persii ne explicã excesiva '.fusese atunci asasinat de goti). v. el dãrâmã mai întâi o treime din zidurile . pe care îl ucisese152. începuse si el i tratative. 1998. în aceeasi calitate de comandat suprem. nepotul împãratului. noaptea. n. care comanda la Verona. puternici încã în nordul Italiei. Totila porni deci energic la actiune. privit ca eventual ' succesor. lustinian îl tri. mise în Italia pe Artabazes. învestit cu depline puteri. în Totila gotii îsi aflaserã un sef tânãr. care se afla la Porto. Roma cãzu. 23-29. luptã în care bizantinii au fost învinsi. voi. iar unul dintre rugi. plin de energie si cu mari însusiri militare. comandantul unei armate gote la nord de P6. dacã pacea va fi respinsã. Bãnescu.l Vitiges a fost transportat apoi cu familia sa la Con-stantinopol. în primãvara anului 542 lupta se dã lângã Faenza. Vãduva sa. Dar îl trimise fãrã trupe si fãrã mijloace suficiente si bravul general a încercat în zadar sã scape Roma cu putinele trupe aduse de loan trimis anume de Belisarie la împãrat. astfel încât o insultã 152 Prokopios. iar viteazul Artabazes a murit 498 din pricina rãnii primite în lupta singularã cu un got urias. tentã i-a oferit coroana. care-i punea în vedere cã trebuie sã trateze cu Belisarie. Nelinistit de succesele pe care imperiul începea sã le aibã în sudul Italiei. însã acesta sfãtui sã fie ales Ildibad. printr-o scrisoare în care-i vorbeste de monumentele care fac gloria Romei si prin care ea apartine posteritãtii. iar cãtre sfârsitul anului 546 împresura Roma. care deschiserã gotilor. la 17 decembrie 546.] 499 NICOLAE BANESCU asupra ei va fi privitã ca o mare nedreptate fãcutã tuturor generatiilor viitoare153. Athena. alt comandat bizantin de origine armeanã. spre a obtine mijloacele necesare unei actiuni serioase. pentru care se poate consulta EPLBIP. III. unde purta rãzboiul cu persii si sã-1 trimitã iarãsi în Italia. lustinian se gândi sã-1 recheme pe Belisarie din Asia. Ambasadorii lui Totila erau instruiti sã declare cã. sãu. Surprinsi un moment de cãderea Ravennei. prelungire a rãzboiului în Italia. p. III. Dar Totila. 1-a luat mai târziu în cãsãtorie pe Germanos. armean de origine si ofiter f capabil. Belisarie. Generalii romani nu aveau nici o unitate de actiune si Totila a putut cuceri multe orase în Italia centralã. în toamna anului 541.. Amândoi pierirã din pricina intrigilor în care fost prinsi. El îsi schimbã îndatã atitudinea si nu se mai gândi decât la salvarea poporului . nepotul lui Ildibad. prin trãdarea isa-urienilor. în acest scop. desteptarã si. s. (Eraric .

la rãsãritul soarelui. Punând toatã armata la lucru. 158 Ibidem. apoi încercã sã ajute. în fata zidului astfel improvizat se afla un sant adânc. asezându-si tabãra lângã Tibru. unde loan dãduse o mare loviturã. astfel încât Totila s-a vãzut silit sã-i adune la nordul Apuliei.Romei si hotãrî sã evacueze orasul. La insistentele lui Belisarie.] 157 Ibidem. la care avea mare trecere. îndatã ce auzi. ca sã nu-i poatã Urmãri imperialii. el porni cu restul armatei spre Lucania154. Perusa cãzu. astãzi Tivoli. 23. 10. pe care îl ocupase mai înainte. se mãrgini sã arunce unele peste altele pietrele. pe Tibru multe provizii si toate acestea atraserã populatia refugiatã în împrejurimi. începu imediat sã restaureze zidurile. ducând în Campania populatia care mai exista. în lagãr. dar nu izbuti si generalii se despãrtirã. surpând toate podurile de pe fluviu. fugãrind trupele gote din Capua. 32). III. 24. temându-se pentru Sicilia. 22. 18-19. Generalul a venit la Crotona cu putine trupe. oras situat lângã Roma. Ei se retraserã în tabãrã. apoi se întoarse în sudul Italiei. Totila se retrase atunci la Ti-bur156. care rezistã158. Aduce. Belisarie asezã portile zidurilor. gotii au fost înfrânti. 4. târând în alaiul sãu senatul captiv. 500 a putut repara astfel. spre rãsãrit. în iulie 548. Totila ocupã cea mai mare parte din teritoriile cucerite de loan. care a tinut pânã noaptea.. A doua zi. III. sãpat mai dinainte. lângã muntele Gargano155. sã intervinã prin Theodora. loan se retrase în Otranto159. pentru a începe din nou asaltul în zorii zilei urmãtoare. l si urm. Totila se ridicã cu toatã armata si veni la Roma. ca sã se poatã apãra. Numai portile sfãrâmate de goti nu avu vreme sã le aseze din nou. unde erau închisi senatorii si sotiile lor. tot ce dãrâmase Totila. pp. de asemenea. în acelasi timp. magister militum al Armeniei. Dar . lip-sindu-i cu totul varul pentru a le cimenta. Neputând construi într-un timp atât de scurt cât dãrâmase Totila din împrejmuire. împãratul. cu o mie de buc-cellari ai sãi. Rossano a trebuit sã capituleze. 159 Ibidem. la Constantino-pol157. pentru pazã. 25. în fata fortelor superioare ale gotilor. III. [în textul lui Prokopios e Perusia.. pe care îi elibereazã si îi trimite în Sicilia. 26. care se retrãsese la Otranto si-i hãrtuia pe gotii risipiti în toate pãrtile. III. îmbrãcându-le în fier si trimise iarãsi împãratului cheile. 8 si urm. 23. Cavaleria sa fu decimatã de Totila lângã Rossano si Belisarie trecu la Messina. în momentul previzibilei întoarceri a regelui got. II. numãrând vreo patru mii de oameni si pe Va156 [în textul original Tibouris (Prokopios. la vest. Primãvara trecu la Otranto. asediat de Totila. 20-24. 24. Bell. III. 10. fãrã ca gotii sã încerce a-1 împiedica. dupã o luptã crâncenã. lãsând o bunã parte din armata sa afarã din oras. ca împãratul sã-i trimitã întãriri serioase. III. . 154 Prokopios. Goth. 155 Ibidem. loan ocupã apoi Tarent. 19 si urm. 153 Bury. soldatii necesari spre a asigura apãrarea si intrã cu restul armatei în Roma. Rossano. Belisarie îi asezã pe cei mai buni luptãtori la portile dãrâmate si. lustinian trimite câteva întãriri. 19-22. Totila atacã Perusa (vara anului 547). azi Perugia]. în aprilie 547. Belisarie lãsã la Porto. iar Totila se îndreptã spre Italia centralã. 243-244. III. Dar si acest atac a fost respins sângeros.. în mâinile gotilor. pornind cãtre nord. gotii se aruncarã cu mare furie si zgomot asupra zidurilor. 7. III. unde îsi va petrecu iarna din 547-548. în 25 de zile. II. cãtre primãvara anului 549Reusita fiind imposibilã din pricina mijloacelor extrem de reduse de care dispunea. 4 501 NICOLAE BANESCU lerian. cu Valerian si loan. Belisarie a îmbarcat-o la Otranto pe sotia sa Antonina pentru a merge la Constantinopol. poruncise lui Belisarie sã întreprindã o ofensivã în sudul Italiei.

si trecuse la Pa-normon (Palermo). Sicilia întreagã fãcând parte din bunurile private ale Coroanei162. care se apãrã câteva luni. lustinian se hotãrâse sã trimitã împotriva gotilor ca generalissim pe nepotul sãu Germanos. nepotul lui Vitalian. unde îl gãsi. Dar. Liberius nu putuse rãmâne în Syracuza. el credea . Indice. pentru a-1 înlocui. oferind Sicilia si Dalmatia. v. în lipsa ajutorului ei. op. III. iar loan. devasta cumplit în primãvara anului 549 coasta Dalmatiei. la care el adãugã altii din propria sa pungã. Flota ostrogotã. dar în ianuarie 550. acesta denuntã indirect complotul. a cãrui flotã fusese împrãstiatã de o furtunã. Dar lustinian nu primi ambasada regelui si acesta se hotãrî sã ducã rãzboi în Sicilia. Din toate pãrtile alergau mercenari sub steagurile sale si buccellari ai altor generali. lustinian o admite. si Supra. Iustin si lustinian. participa si el la 163 Implicat mai înainte. Apoi începu sã devasteze Sicilia. ridicau trupe în Balcani. Plecarea lui Belisarie înrãutãti situatia. cit. Rãzboiul cu gotii. ginerele lui Germanos. si putu aduna în scurtã vreme. Totila ata160 Prokopios. Totila ocupã iarãsi Roma. soldat încercat. 424. întrucât faima lui era cunoscutã de toti. printr-o nouã trãdare a isaurienilor. „Artabanes". în drumul sãu fãcu sã capituleze Taren-tul si. El se gândise — mãrturiseste Prokopios — sã-1 trimitã în Italia pe Germanos ca generalisim al rãzboiului cu gotii si acestia. multã armatã din cei mai viteji oameni. la zvonul apropiatei sosiri a unei armate mari imperiale în Italia de Sus. socotind cã acesta era prea în vârstã si putin experimentat în ale rãzboiului. Antonina nu a putut face altceva decât sã obtinã rechemarea lui Belisarie. H. de asemenea. Totila a încercat. p.] . se adresã din nou împãratului. îl determinã pe lustinian la o sfortare supremã. fãrã a izbuti. în mâinile sale. având trebuintã de Belisarie împotriva persilor160. înainte de sfârsitul anului 550. încercând sã-1 atragã si pe Germanos. Rhegium cãzu. într-adevãr. biruind cu totul trupele guvernatorului de Salona trimise asupra lui si capturându-le corãbiile161. 278. Mihãescu. Belisarie îl lãsase acolo pe buccellarul sãu Diogenes.înainte de sosirea ei. la nord de Apen-nini. cu câteva mii de pedestri.. Totila pãrãsise Sicilia cu o pradã imensã. în care se instala acum ca un suveran. M 502 cã din nou Roma si reusi sã o recupereze. Invazia insulei care interesa direct Curtea bizantinã. continuã mentionatul istoric. afirmã Pro-kopios. gotii ocupau Rimini si repurtau o mare biruintã asupra unei trupe imperiale aproape de Ravenna. fost buccellar al lui Belisarie. lustinian s-a indignat cã nu a fãcut-o imediat si asa se explicã nehotãrârea împãratului fatã de general. condusã de transfugul Indulf. s. care deschid poarta Sfântul Paul (antica porta Ostiensis). urmasã legitimã a lui Theodoric164.cã gotii se vor rusina sã ia armele împotriva lui dacã ar fi avut-o însotitoare pe sotia sa. un tribut anual si trupe de câte ori imperiul ar cere. cu alti doi armeni de la Curte. asediatã de goti. partea adãogitã. intraserã în mare panicã. împãratul îi puse la dispozitie mari sume de bani. 152. fiica Amalasunthei. împãrãteasa murise de un cancer. încântat de aceastã misiune. sus-pendându-i un timp din functii. 25. cit. El a tratat însã cu clementã pe complotisti. îl trimise pe urma lui pe 62 Stein. comandând Illyricum. trecând în Sicilia (mai 550). 161 Ibidem. III. într-un complot împotriva împãratului. ca mai înainte Africa. 23 si urm. p.. dupã câteva luni. ed. v. gândindu-se. Fiii sãi. sã salveze Italia.afirmã istoricul . 30. n. 503 Artabanes163. sã supunã si Messina. la Syracuza. în acelasi timp. El începu lucrãri de reconstruire si se îngriji de repopularea orasului. Italia aproape nu mai avea apãrare. Artabanes. nu se stie de ce împãratul s-a rãzgândit si a expediat în locul sãu pe Liberius. Apoi. op. [Prokopios. în timp ce. 35. aflând. Cãsãtorit cu Matasuntha. spune mai departe istoricul.

si toate trupele care asteptaserã sosirea lui Narses la Salona. s-a produs o nãvãlire puternicã a sclavenilor care. Zadarnic încercarã gotii sã-i închidã drumul lângã Rimini. magister militum per Illyricum. scrie Prokopios. -^ ••«!' •lto '~f. l si urm.000 de oameni. de unde porni în primãvara anului 552. care era ocupatã de dusman. Peste 5. 11-15. si trecând peste 506 gurile fluviilor prin mijlocul unor poduri flotante167. Când sclavenii au aflat de la captivi cã Germanos e la Sardica. Din nefericire. lustinian nu se putu decide sã-1 numeascã în locul lui Germanos pe loan. care cunostea bine regiunea. Efectivul cu care a pornit din Salona. seful got Tei'as. 505 anumite conditii. în întâmpinarea lui. 39. Datoritã vechilor lui raporturi cu herulii. avea posibilitatea sã ducã în Italia marea majoritate a rãzboinicilor acestui popor. încât îsi schimbarã îndatã directia si se strecurarã în Dalmatia. Luând cu sine pe Valerian si trupele sale.500 de longobarzi se adãugaserã armatei. Goth. stirea rãspânditã în Italia a fãcut o profundã impresie. în toamna anului 550. III. implicit ale celor trecuti la dusman si pe care spera sã-i aducã înapoi. nu-1 lãsau sã treacã prin teritoriul lor. Astfel se ajunse. III. având sã porneascã peste douã zile cãtre Italia. a cerut banii necesari pentru a putea plãti rãmãsitele soldelor datorate trupelor din Italia. cade deodatã bolnav si moare pe neasteptate166. nesocotindu-1 în stare sã exercite autoritatea necesarã asupra tuturor generalilor. si iesi în Via Flaminia. Soarta a vrut însã altfel. pe la începutul lui aprilie 552 nu putea fi mai mic de 30. 9. înlãturã aceste dificultãti. Germanos porunci armatei sã se pregãteascã de plecare. se înspãimântarã atât de tare. procedase la lucrãri de terasament care fãceau regiunea dintre Adige si bãltile Ravennei inaccesibilã. Generalii care comandau în Italia cetãti care rezistau încã prindeau curaj în asteptarea renumitului lor coleg. pe unde auziserã cã va trece Germanos. Scãpat de grijã. un mare numãr de bulgari. aproape de . Totila. 40. III. unde îl asteptau Valerian si Iustin. sã lupte împotriva urmasilor lui Theodoric. se vãzu în fata unor obstacole neasteptate: francii. o trupã de transfugi persani.000 de cãlãreti). cãci îl cunosteau din luptele purtate la Dunãre ca strateg al Thraciei. nepotul lui Vitalian. lustinian scrise lui Germanos sã-si amâne plecarea în Italia si sã porneascã imediat sã scape Thessalonicul si orasele dimprejur de primejdia care le ameninta165. care ocupau interiorul Venetiei. Avea trupe din diviziile de la Constantinopol. Narses îsi reluã marsul. 400 de gepizi. pe care împãratul a trebuit sã le accepte. pe care îl trimisese Totila la Verona. care nu primi decât în 165 Ibidem. Neavând la îndemânã o flotã atât de mare spre a-si îmbarca aceastã armatã. 166 Ibidem. apucând drumul pe la nord. Resturile împrãstiate ale trupelor bizantine învinse de goti se adunaserã în Istria. cu o hotãrâre eroicã.. la bãtãlia memorabilã care a decis soarta rãzboiului. pe de altã parte. Ajungând în Istria. Narses era hotãrât sã completeze mult înarmãrile destul de considerabile ale lui Germanos si. Dar. 40. armata ajungea la Ravenna. cãci Narses ridicase alte trupe în Thracia si Illy-ricum. Gotii erau nelinistiti. La 6 iunie. de-a lungul coastei. afarã de aceasta. se îndreptau spre Thessalonic. pe la vest de Petra Pertusa. Sfârsitul Statului ostrogot pãrea apropiat. El a intrat în Apennini. -u-"-< * 504 I ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN expeditie. nepotul lui Vitalian. al cãror contingent principal era condus de Philemuth (mai mult de 3. Se decise pentru eunucul Narses. Narses a luat calea pe uscat. stiind ce pustiu vor lãsa în urma lor. trecând Dunãrea. porni din împrejurimile Romei. la sfatul lui loan. Când totul a fost gata. nimicind populatia pe unde treceau. la sfârsitul lunii. Ei erau vestiti prin cruzimea lor sãlbaticã.164 Bell. 9 zile mai târziu.

19 (1943). Ambele tabere s-au observat mult timp. strânsi în jurul regelui lor. 35. 234 si urm. repurtate de romani în 295 î. Chr. luã un altul de la un scutier. 7-14. Hotãrâti a învinge ori a muri. pozitie foarte puternicã. • : 508 Bãtãlia a durat douã zile întregi. fiind foarte înversunatã. 8-25. Mihãescu. la poalele Vezuviului. op. Fuchs. ajungând la Roma. Când îsi vãzu scutul plin de lãncile înfipte în el. Fortschritte". 171 Nesigurã. 2). dupã traducerea lui H. încât nu-1 mai putea . era tinta dusmanilor. Narses asedie Cumae. gotii furã siliti sã se retragã la Muntele Laptelui (Mons Lactarius. p. pânã noaptea. p.. Ea fu pusã pe fugã. unii pentru a muri. op. Urmãrit de un gepid care îl strãpunse cu lancea.. demnã de o epopee. 26. 600-601. p. iar a doua zi au reluat lupta. mai ales. Neavând de ales. Senatorii pe care-i alungase Totila din Roma au avut. BellGoth. întrucât se aprovizionau greu.. Stein. înconjurat de câtiva rãzboinici. 169 Dupã expresia lui Prokopios. cit. Dar un nou dusman se ridica la nord. Reuniti la Ticinum (Pavia). Teias conducea asaltul. 272). A fost o luptã homericã. 445). 168 în amintirea victoriei asupra galilor... pune locul acesta la Pianello. gotii dãduserã drumul cailor. luptã cu furie. el a murit în satul Caprara (Caprae) si a fost îngropat de ai sãi. dar a fost biruitã prin tactica nouã a lui Narses.Tadi-nae sau de un loc numit. Azi e Gualclo Tadino. IV. 167 Prokopios. Lot. S. F. pe la sfârsitul lui iunie 552. IV. a arãtat cã forma Tdyivai din textul lui Prokopios. i-au atacat pe imperiali la 30 octombrie 552171. cit. 604. într-o armurã strãlucitoare. la intrarea în Gola di Frasassi. el. cit. Acoperit de scut. pe care o ocupã pentru a cincea oarã169.. data e indicatã de E. Rãzboiul cu gotii. în „Forschungen u. gotii nu aveau sã mai continue lupta. iar romanii. pp. vreo câtiva kilometri la sud de Dracon. Teias a alergat pentru a elibera Cumae. IV.. Corpul sãu a fost dezgropat de învingãtori si despuiat de ornamentele sale. aceeasi soartã în orasele Campaniei. respinsã de la prima ciocnire. 156-157. Armata ostrogotã. Lupta a avut loc pe la sfârsitul lui iunie 552. Stein. în mare parte. care izvorãste de la poalele Vezuviului.. o „luptã de eroi". 20. care gândeau cã odatã cãzut. Dupã aceea. care au fost trimise lui lustinian la Constantinopol. 170 Prokopios. Chr. ar fi eronatã. în aceste circumstante. D ie Schlacht im Appenin 552 n. p. ibid. primind în cale supunerea gotilor si adeseori plângerile italienilor. Cf. unde se afla tezaurul regilor goti. y§i<?a^ 507 NICOLAE BANESCU Narses înainta apoi prin Toscana. Goth. Bell. cit. care în vremea domniei sale a fost de cinci ori luatã si recuceritã (Gibbon. desi îi vedeau în neputintã. cuprinsã de panicã. Din nordul Italiei. Busta Gallorum („Mormintele galilor")168 în Apennini. Gotii erau împinsi la cutezantã de deznãdejdea în care se gãseau. ei s-au bãtut fãrã a ceda nici un pas de teren. care fuseserã trimisi ca ostatici dincolo de Pad. Stein. azi Monte Lettere). op. disperarea gotilor fugari a fost urmatã de o sângeroasã rãzbunare: trei sute de tineri din familiile nobile. adversarii lui Narses 1-au ales ca rege pe Teias. arãtând o vigoare extraordinarã. Totila luptase cãlare. când si acesta se acoperi de 12 lãnci înfipte în el. op. dar unde hrana le lipsea cu totul. pp. trecând pe lângã cetatea Nuceria170. op. 3.. nu departe de anticul Sentinum (V. deoarece le era rusine sã dea înapoi în fata unor oameni mai slabi decât dânsii. iar ceilalti spre a-si arãta vrednicia. îi înfruntau din toate puterile." (Prokopios. 35.. au fost ucisi de cãtre urmasul lui Totila. în Apenini. cit. Procopius din Caesarea. deci si unii si altii se aruncau cu multã însufletire asupra celor aflati în preajma lor. dupã chiar expresia lui Prokopios. 29. lovind cu dreapta si fãrã a da nici un pas înapoi. cum s-a dovedit în împrejurarea de fatã Teias. [„Aici voi înfãtisa o luptã de multã însemnãtate si un bãrbat cu nimic mai prejos de adevãratii eroi. cit. lustinian primi iarãsi cheile Romei. descrisã viu de Prokopios.. 601 si n. IV. op. Regele got a ocupat o pozitie forte pe tãrmul stâng al râului Dracon (azi Sarno).

care pleda energic pentru moderatie. fie averea pe care o depozitaserã în fortãretele italiene. Francii hotãrârã o neutralitate aparentã. op. Gotii au dispãrut în populatia romanã. a acordat privilegii poporului si aristocratiei. dar nu ca sã trãiascã în supu509 NICOLAE BANESCU nere fatã de împãrat. cu obligatia pentru goti de a nu mai face rãzboi imperiului172. Dupã 20 de ani de lupte. La sfatul lui loan. îl lovi o sãgeatã. Bressanone) n-au fost ocupate decât în 562. ceru un alt scut. sclavii pe care confiscãrile le smulseserã marilor proprietari funciari si suspectati de simpatie 173 Ibidem. p. unde sã poatã trãi independenti. astfel încât el însusi muri. t. Narses îi exterminã. iar Vidin a fost luat prizonier de cãtre Narses si trimis la Constantinopol.Ei au strãbãtut tinuturile. op. 174 E. au dat tot concursul lor ostrogotilor. Pe malurile fluviului Casilinus sau Vulturnus (Volturno). redând stãpânilor legitimi pãmânturile. Dar Verona si Brixia (azi Brixen.. Dându-si seama cã nu pot învinge si recunoscând cã Dumnezeu este împotriva lor. la est de Neapolis. a ratificat contractele încheiate cu statul pentru lucrãri de domeniu public înainte de Totila. Ultimele resturi gotice. dupã moartea cãpeteniei lor. 274 si urm. dar în clipa în care-1 schimba. Leutharis si Butilin. voi. pierind si Butilin în acea ciocnire. omo-rându-1 pe loc. colonii. Narses i-a trimis la Constantinopol. Stein. Când cornitele ostrogot Vidin a încercat sã-1 împiedice pe Narses a trece Adigele. prefectul Italiei. adresatã lui Narses si lui Antiochus. pentru ca armata lui sã vadã cã regele ei este mort. ! J. Butilin strãbãtu atunci cu grosul fortelor tot teritoriul pânã la Regiuni. devastatã. . care-si avea cartierul de iarnã în Venezia. ruinatã. ci sã se retragã undeva afarã din frontierele romane. lãsându-i pe supusii lor alamani. Dar o epidemie bântui pe drumul de întoarcere armata lui Leutharis. Despre supunerea provinciilor transpadane. au fost asediate de Narses si s-au predat în primãvara lui 555.misca usor. 510 Toatã Italia situatã la sud de Pad era acum adusã sub stãpânirea împãratului de la Bizant. ducele franc Aming a venit în ajutor. împãratul a anulat donatiile si confiscãrile operate de la Totila încoace. puturã pleca sã-si caute adãpost la alti barbari. Toatã Italia era acum a Imperiului bizantin. când Narses i-a trimis lui lustinian cheile portilor lor173. care n-au stat indiferenti la aceste evenimente. Printr-o constitutie datã la 13 august 554. nu departe de Capua. Biruinta asupra lui Aming a fãcut ca Venetia francã sã cadã sub stãpânire bizantinã174. Francii. unde stãpâneau încã goti si franci. * Organizarea Italiei. iar fiul sãu Theodebald era slab. însângeratã. I se tãie apoi îndatã capul. pp.. Ei cereau sã li se permitã a se retrage în pace si sã ia cu ei fie ceva bani. Datoritã tratamentului onorabil pe care Narses nu li 1-a refuzat. nu avem informatii. 610. cu armele si bunurile lor. fãrã a lãsa urme ale stabilirii lor în peninsulã. Doi frati. 511 pentru Bizant. Buiy. cit. gotii au trimis câtiva dintre conducãtori la Narses.'nun». trec Alpii în primãvara anului 553. unde au fost înrolati în armata imperiului. în ciuda neutralitãtii pe care-o afisau în principiu. 273-274. conduse de Ragnaris si refugiate la Compsa (probabil Conza). cit. care fu înfipt într-o prãjinã. turmele. cãrora li se aliaserã multi goti. însã Theociebert murise. II. Garnizoanele gotice sperau totusi sã restabileascã regatul gotic cu ajutorul francilor. celebra Pragmatica Sanctio. spre a-1 anunta cã ei se predau. Italia reintra în sfârsit sub autoritatea imperialã. pp. resturile poporului got. Narses a primit conditiile. prã-dând pânã în sudul extrem. dar a cãzut în luptã. sã încerce o loviturã în Italia. a restaurat vechea stare de lucruri.

cât si asupra armatei. iar casele si proprietãtile fuseserã ocupate de altii. Theudis asediazã cetatea Septem. Prefectura Italiei nu se întindea asupra Africii. dintre locali. Sicilia n-a fost cuprinsã în Italia: ea rãmase sub praetorul ei. Thiudigisalus (Theodegisel) avu aceeasi soartã dupã un an si ceva. care n-avea nici una din calitãtile tatãlui si bunicului sãu. dar fu bãtut si ucis de trupele rãsculate (531). pentru a creste puterea lor localã. numiti tot magister militum când exercitau comenzi mai mari175. cu toate cã rezultatul rãzboiului 513 din Italia era încã departe de a fi sigur. care trecuse la Orient. el a fost invitat sã intervinã în Spania si. Putin dupã aceastã catastrofã. El încredintase conducerea afacerilor lui Theudis. . dupã cãderea lui Witiges. El se purtã brutal cu ea. în fruntea serviciului civil. Roma e administratã de Senat. superior guvernatorilor care continuarã. Narses administra timp de 13 ani teritoriul cucerit. Narses fu însãrcinat cu administrarea Italiei. prezidând opera de reconstructie. sub diferite titluri. d. nici asupra Dalmatiei. Theodoric fusese regentul regatului vizigot în timpul minoratului nepotului sãu Amalaric. Nu se stie dacã lusti-nian îsi formase de la începutul domniei vreun plan pentru recucerirea Spaniei. 161-163 si Diehl. lustinian n-a sovãit sã se foloseascã de prilejul ce i se oferea. armate de acoperire. valurile Romei au fost restaurate. un general capabil. îl avu alãturi pe Antiochus. armata vizigotã fu nimicitã. grupate în garnizoane de-a lungul frontierei. dar cele fãcute de tiranul Totila urmau sã fie anulate. Comanda militarã a fost încredintatã unui gener-alissim. se decreteazã ca acestea sã fie restituite vechilor proprietari. Liniile generale pentru reorganizarea provinciei furã indicate. dar guverna ca un vicerege si avea putere supremã atât asupra functionarilor civili. Troglita trimise însã trupe spre a o debloca si în lupta care avu loc. O inovatie însemnatã se face în privinta guvernatorilor provinciali: ei vor fi alesi pentru fiecare provincie de episcopi si magnati. Aceastã lege prevedea cã începând 175 Vezi Lot. cu titlul de patriciu. dar e semnificativ cã titlul sãu nu era praefectus praetorio. se cãsãtori cu o printesã francã si aceastã cãsãtorie îi aduse nefericirea. populatia fusese silitã sã se refugieze. Tânãrul rege. încurajat de criza prin care trecea dominatia bizantinã în Africa. care era departe de autoritãtile imperiale din Ravenna. Armata a continuat sã fie împãrtitã în trupe de izbire. care devenise din diecezã prefecturã. si trupe de frontierã (limitanei). 512 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN de atunci dispozitiile codului imperial aveau sã se aplice si în Italia ca în toate celelalte pãrti ale Imperiului. în 549. sã administreze provinciile. Portile si. prin legea din 13 august 554. Amalaric iesi sã-si apere posesiunile din Gallia. fiindcã nu voia sã îmbrãtiseze arianismul. Sardinia. Rãzboiul pentru Spania. înainte de a desãvârsi supunerea ostrogotilor.Separatia puterilor civile si militare fu pãstratã. Italia fu administratã civil de un prefect. în iunie 548176. lustinian îi supune controlului episcopi-lor. Justinien. Corsica erau sub viceregele Africii. functionarii vor fi alesi de episcopi si de nobilii regiunii. Theudis fu asasinat. Toate donatiile fãcute particularilor sau corporatiilor de Athalaric. asa cum s-a observat mai sus. redus la rolul de simplu consiliu municipal. 209. Mãsura era luatã în interesul marilor proprietari. Amalasuntha si Theodahad rãmâneau valabile. care va domni 17 ani. magister militum. Corsica. Toate contractele fãcute între romani în orasele învinse în timpul rãzboiului erau valide. El avea oficial un post militar. sub duci. Tronul fu ocupat de Theudis. Sardinia rãmâneau Africii. dar putem fi siguri cã aceasta era una din ambitiile sale si cã. atunci regina chemã pe fratele sãu. în 547. regele Childebert. el a cãutat un pretext pentru a-si trimite armatele biruitoare împotriva vizigotilor. compuse din provinciali si auxiliari barbari. ci simplu Prefect al Italiei. Pentru provincii. care se îndreptã spre Narbonne. în timpul rãzboiului si invaziei francilor. în multe cazuri. Urmasul sãu.

515 NICOLAE BANESCU 5. tara lãzilor. 1907. Mai multe cetãti maritime din aceastã regiune furã cucerite. în fata acestei primejdii. Athanagild. Gruber si G. op. 5 si urm. care i-a împiedicat pe bizantini sã se întindã mai mult. unele dintre ele vasale Bizantului. dar nu stim dacã era independent sau subordonat guvernatorului Africii178. defensiv. un incontestabil prestigiu si o glorie care nu putea sã rãmânã fãrã urmãri. care în 552 îl trimite în Spania pe Liberius cu o armatã177. Italia. în Asia. mai ales în Me-sopotamia. Goubert. 1969. op.reintrarã în unitatea imperiului. micile popoare intermediare. 287. lipsite de trupe. 176 E. Mai întâi. spre exemplu. prin aceste cuceriri. popoarele din tara lãzilor si din Iberia sovãiau între clientela bizantinilor si protectia regilor sassanizi. Gorres. în vremea în care imperiul îsi îndrepta astfel toate silintele sale în Apus. F. de la Gibraltar. Ei îl uciserã pe Agila (555). v. 515 si urm. cu rang de magister militum. Aceasta fu cea din urmã cucerire a lui lustinian în Occident. se afla la vest Colchis. fãrã jertfe uriase sau nespuse suferinte si privatiuni. Armenia. dezlãntuind persecutia contra ortodocsilor. E. Teritoriul cucerit de Imperiu era prea mic pentru a forma o prefecturã. la picioarele Caucazului. între Pontul Euxin si Cas-pica. o putere moralã care înseamnã mult în existenta unui stat.arianul Agila ia succesiunea. oferind tronul lui Athanagild. Byzance etl'Espagne visigothique. la frontiera de nord-est.. în sfârsit. J. 820-821. 206-207 si 1159. BZ 16.Sicilia. altele Persiei. voi. dintre care unul atârna de persi. împãrtitã încã de la sfârsitul veacului IV în douã state. Sardinia. (R)EB.. au fost atacate cu furie. hunii ephtaliti (heftaliti) sau albi. insulele bazinului occidental al Mediteranei . p. prin urmare. cãtre Bactriana. p. Un pretendent. 2. Oxford. pp. în pãrtile acestea. cit. persii erau de veacuri dusmanii neîmpãcati ai romanilor. pricinuia de asemenea prilejuri de lupte. rãtãceau triburile arabe. La sud de Muntii Caucaz. motiv pentru care fu legat de aceea a Africii. în aceastã regiune intrau orasele Noua Carthaginã. s J. si ele erau un izvor de dificultãti continue. dãdeau necontenit prilej de conflict. Totusi. Toate aceste cuceriri costarã mult. Rãzboaiele defensive ale lui lustinian Acestea furã rãzboaiele purtate pentru ambitia lui lustinian. Aceasta fãcu sã se întreprindã si în Orient expeditii si rãzboiul fu. Thomson. El era tulburat de luptele pretendentilor la tron. frontierele Orientului. prãdaserã crud tara. de conflictul între regalitate si înalta aristocratie sacerdotalã si militarã. Un guvernator militar fu instalat în noua stãpânire. vizigotii îsi uitarã discordiile si se unirã. lustinian dãdu imperiului.. p 561 si Excursus P. dar chiar acolo unde atingerea nu era directã. ele nu se fãcurã fãrã mari eforturi. Wirth în „Lexikon des Mittelalters". Africa Orientalã întreagã. celãlalt de bizantini. oscilând între cele douã imperii. Balearele . The Goths in Spain.. Dalmatia. Corduba si Assidonia. profitând de aceste disensiuni. 554-624. prin eforturile lui lustinian. 554-711. între Siria bizantinã si valea Eufratului. al . Frontierele celor douã state se atingeau într-o multime de puncte. Pe la mijlocul veacului V regatul persan pierduse mult din prestigiul sãu.] 514 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Liberius izbuti sã învingã trupele lui Agila si cuprinse partea ele sucl-est a Spaniei. Astfel. Stein pune expeditia la aceastã datã. Prin ocuparea cetãtii Septem. în afarã. Bury. cit. Mediterana ajunsese iarãsi un lac roman. p. Spania bizantinã cuprindea districte si orase situate la vest si la est de Gades. autoritatea împãratului se întindea astfel pânã la Coloanele lui Hercule. 1944. Corsica. P. se revoltã împotriva lui (551) si cere ajutorul lui lustinian. sud-estul Spaniei. Die byzantinis-chen Besitzungen an den K sten des spanisch-westgotischen Rei-ches. II. 177 [Despre aceste evenimente. bizantinii refuzând a le ceda lui Athanagild.

probabil nepot al lui Anastasios. numitã Comito181. stat clientelar Persiei. Persii au declarat cã nu pot tolera aceastã nouã constructie si. proclamându-si chiar un rege în persoana iui Julian. ostilitãtile au început atât în Mesopotamia. Romanii au fost învinsi într-o luptã dezastruoasã179. ajungând în curând cel mai celebru general al veacului sãu. începând a construi chiar pe frontierã o nouã fortãreatã. în a doua parte a anului 527. încât romanii nu au putut sã-1 ajungã. în anul 528. Belisarie a scãpat cu Prokopios. Rãscoala a fost înãbusitã cu mare greutate. si doi comandanti de-ai lor ucisi. pe cursul inferior al râului Kyros (azi Kura). dacã lustinian nu s-ar fi decis sã construiascã lângã Dara o nouã fortãreatã. formând o nouã armatã încredintatã lui Pompeius. o cãpetenie de briganzi. O nouã suspendare de arme s-a convenit la apropierea iernii. 2-8. din partea romanã participând generalul Hypatius si bãtrânul rãzboinic Pharesmanes. Oricum. numit de curând phylar518 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN chos. lustinian a trimis atunci mai multe trupe si noi cãpitani în fortãretele Amida.cãror nume 516 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN a rãmas în Lazistan. 13. de unde s-a retras atât de repede. dar cu locuitori crestini. Din fericire. a invadat Mesopotamia. în teritoriul roman. Bizantinii câstigau tot atunci o biruintã si în Armenia. Kavad a gãsit atunci un pretext pentru a începe rãzboiul. oprindu-i sã-si îngroape mortii. litoralul vestic al Mãrii Caspice si nord-estul Armeniei. întrucât Pompeius nu pare a fi corespuns asteptãrilor. nici unul dintre adversari nu a deschis ostilitãtile. Dupã o nouã victorie persanã pe Eufrat. Kavad era si el ocupat cu înãbusirea unei miscãri persane de inspiratie comunistã mazdakismul. în locul sãu a fost numit Belisarie. între culmile estice ale Muntilor Caucaz. Dar si persii au avut pierderi grele. retrãgându-se repede peste frontierã. Negocierile nu au dus însã la nici un rezultat. Regele persan Kavad I (488-496 si 498-531) dorise sã-i asimileze pe iberieni. Importanta Lazicei (Lazike) era îndoitã pentru romani. Astabedh. Bizantul a avut acum de reprimat o rãscoalã a sa-maritenilor în Palestina (primãvara anului 529). cât si în Lazica. încã înainte de moartea lui Iustin. Ostilitãtile din 529 au început printr-o incursiune combinatã de forte ale persilor si arabilor. gratie ajutorului acordat de seful arab Abukarib. El era sotul surori mai mari a împãrãtesei Teodora. Acestia îi ucideau pe crestini. regele de Hira. care a pãtruns în Siria pânã aproape de zidurile Antiohiei. lustinian trimitând la Ktesiphon ambasada condusã de Hermogenes. cât si contra înaintãrii persilor spre coastele Mãrii Negre. Belisarie.. O armatã persanã de 30. Dar în iunie 530 Belisarie repurta lângã Dara o mare victorie asupra unei puternice armate persane superioare numeric si condusã de Perozes180. condusã de printul Xerxes. au început noi negocieri de pace. . iar mai spre est Iberia sau Geor-gia. din ordinul lui lustinian. unde comanda supremã o avea Sittas. Ei au întreprins atunci incursiuni de pradã în teritoriile persane si arabe. Poate cã ar fi fost înlãturat. 517 viatã. Bell. sub conducerea lui Mundhir. care în aprilie 529 era avansat magister militum per Orientem. I. Edessa. trãiau albanii. unul dintre cei mai buni generali bizantini. Rezultatul negocierilor a fost însã mediocru. Pers.000 de oameni. fiind o barierã atât contra barbarilor din nordul Caucazului. fuseserã initiate negocieri cu persii. Sura si Beroea. care erau crestini. drept represalii. Con-stantia. Victoria a fost dobânditã asupra unei armate formate din persarmeni si auxiliari sabiri. care era duce la Dara. incendiindu-le bisericile si proprietãtile. spre a anunta urcarea sa pe tron. în vreme ce persii erau reprezentati de cãtre „maestrul oficiilor". dar acestia au reactionat si regele lor Gurgen s-a întors spre romani.

. la 12 mile de Chalkis. op. 15. Prokopios vede în Mihran. I. al cãrei rezultat n-a fost tocmai fericit pentru bizantini. spre nord-est.579) a grãbit tratativele de pace deja începute. Bell. retribuitã de rege si dependentã de el. introdu180 Ibidem. Acesta a zãdãrnicit douã încercãri ale persilor de a lua Martyropolis. Bizantinii mai plãteau persilor 11. 519 când astfel civilizatia în mijlocul acestor barbari183. între Sura si Kallinicum. mai ales în domeniul financiar si militar. 1-30 (c/ Stein. p. op. 9 si urm. I. 13. sau sã se întoarcã în tara lor. hunii sabir. Prin politica sa înteleaptã. Chosroes s-a silit sã-si sporeascã considerabil regatul. Existenta unei neîntelegeri între Belisarie si subordonatii sãi a dus la rechemarea sa de cãtre împãrat.. împreunã cu Pontul Polemo-niac si Armenia Prima si Secunda. Doro-tbeu. lustinian a construit apoi în aceastã tarã impracticabilã cetãti si drumuri. i-a urmat ca magister militum per Armeniam. cit. iar acestia recunosteau suzeranitatea romanã asupra Lazicei. în tot cursul lungii sale domnii.Armenia Mare. ci la Constantia. dar care nu a durat decât sapte ani. mihran însemnând comandant suprem al armatei persane. Moartea bãtrânului Kavadh (13 septembrie 531) si venirea la tron a fiului sãu Chosroes a schimbat însã datele problemei. a completat reforma statului persan începutã de tatãl sãu Kavad. în anul 528 a fost scoasã din circumscriptia condusã de magister milîtum per Ori-entem. iubitor de rãzboi. E. cit. n. adusi de persi împotriva bizantinilor. nu de marii feudali puternici de odinioarã.. au întreprins o teribilã incursiune în Imperiu. I. El a creat o armatã permanentã. o demnitate. pãstrând însã. condusi de Azareth. 289-290. Mundus fiind trimis în locul sãu la comanda armatei Orientului. Bell. cel dintâi titular al acestei demnitãti a fost Sittas.. Sittas i-a supus pe tzani. Sit-tas a fost numit apoi magister militum praesentalis. iar în .. 15. cu intentia de a invada Siria. o adevãratã plagã pentru provinciile pontice. 30. fiind anulate toate cuceririle fãcute de ambele pãrti de la izbucnirea rãzboiului. si a fost supusã.000 de oameni ai cavaleriei persane. 288. Rufin si Hermogene au ajuns la întelegere cu el în septembrie 532. sub Iustin I. Pers. p. gr. La instigarea lui Mundhir. \. împãratul recunostea suzeranitatea persilor asupra Iberiei. 291). Sittas i-a fãcut pe tzani sã accepte crestinismul. 182 E. aceastã oaste prãda împrejurimile. 19-25. situatã la frontiera imperiului. Energic si ambitios. Dar la întoarcere invadatorii au fost atacati de Doro-theu si Bessas. însemnând „cu sufletul nemuritor"). 13. cit. cf. 14 (Firuz Mihran. a fost organizatã ca provincie. în calitate de generalissim. A împins frontiera statului sãu pânã la Oxus. Satrapii îsi pierdurã puterea militarã182. Chosroes I. \iippavr\q. o populatie sãlbaticã si pãgânã. treceau primãvara Eufratul la Circesium. un ofiter capabil. autoritãtii unui magister militum per Armeni-am (et Pontum Polemoniacum et gentes). Refugiatii iberi din Constantinopol puteau sã rãmânã acolo. Ducele de Mesopotamia nu mai rezida la Dara. Oprindu-se la Gabbula. Stein. devastând totul pânã în Cilicia si Siria. pp. cei 15. 3). Sosirea lui Belisarie a provocat o luptã în dreapta Eufratului. 9-15 si II. 181 Ibidem. 13. Kavad continuã ostilitãtile în anul 531. op. între timp.000 livre de aur pentru întretinerea fortificatiilor si apãrarea pãsurilor Caucazului185. pentru încheierea pãcii „eterne" intrate în vigoare în vara lui 533. 15. I. care le-au smuls o mare parte din pradã. supranumit Nusirvan (Anursirvan. Tratatul nu aducea nici o schimbare a granitelor dintre cele douã state. Stein. Pers. 184 Mermeroes în Prokopios. J83 Prokopios. 520 Chosroes 7(531 . ca si satrapiile sau gentes. a. Al doilea rãzboi persan. armean de origine. comandamentul pe întregul teatru de rãzboi de la nord. Ambii generali au obtinut în anul 530 douã mari victorii asupra generalului persan MihrMibroe184.

Regele persan trata în acelasi timp cu ambasadorii imperiali. Asediat în Ravenna. exploata fãrã milã Lazica. 522 Pornind înapoi de acolo.. II. Dependenta lor de Imperiul bizantin consta nu în plata unui tribut. Bell. op. Aflat la Hierapolis (= Mab-bugh). regele persan a cucerit Sura. Gubazes.000 de locuitori au fost dusi prizonieri. p.. Bury. re-trãgânduse în final pe un alt drum decât acela pe care venise. 188 Ibidem. general si administrator capabil. 8. a fost trimis cu 300 soldati în Orient. cit. populatia masacratã. la care a invitat poporul. a luat de asemenea contributii pentru a nu se deda la jafuri. dupã Africa (primãvara anului 539).. apoi a dat curse de circ190. acesta a rupt pacea. el sim185 Prokopios. Apãrându-se. Witiges a trimis soli la Chosroes pentru a-i cere ajutor. unde regele le-a construit un oras dupã tipul celui natal al lor188. trecând-o prin foc si sabie: 12. Chosroes a înaintat apoi pânã la Seleucia. s-a retras din teritoriul bizantinilor la finele verii anului 540. vãrul lui lustinian. cit. a silit orasele întâlnite în cale sã-i plãteascã mari sume de bani. pp. Trecând pe la Edessa si Dara. în profitul tezaurului imperial si al sãu propriu. 1. op. 523 NICOLAE BANESCU Ostilitãtile redeschise de persi i-au gãsit pe lãzi nemultumiti de bizantini. arãtându-i cât de amenintatã era siguranta regatului persan dacã lus-tinian ar cuceri si Italia. sarea si alte articole necesare consumului. 14-36. Textul lui Prokopios vorbeste de 110 KEVTi]vãpia. Mergând apoi la Apameia. Regatul acesta al lãzilor era o barierã necesarã împotriva raselor scitice transcaucaziene. rebelii au cerut ajutorul lui Chosroes. Nelinistit de progresele bizantinilor. invadând teritoriul bizantin cu o puternicã armatã (martie 540)186. l. loan si Iulian. Lãzii depindeau de negustorii romani în ceea ce privea grâul. în toamna anului 539. Antiochia a fost cuceritã si jefuitã cumplit. voi. Lucrurile au fost grãbite de rãzboiul purtat de bizantini în Italia. în care a pierit Sittas (538). Pers. 186 Prokopios. privind Mediterana189. concentrând acolo tot comertul regiunii în mâinile sale. Bell. portul Antiohiei. care ocupa acest comandament de multi ani de zile. 10. Sleind astfel orasele. Berhoia (Alep) a fost transformatã în cenusã de cãtre Chosroes. s-a multumit cu 1. în lipsa lui Belisarie. 5.partea opusã pânã în Yemen. sosind la Antio-chia. el n-a întreprins ceva deosebit pentru a-1 combate pe Chosroes187. E. 189 Prokopios. 190 Ibidem. 1-18. 521 tea cã aceastã pornire spre dominatia universalã constituia o amenintare serioasã si pentru stãpânirea lui. era fiul unei bizantine si servise ca silentiar în Palatul bizantin. iar orasul ars.. 100. Urcând de-a lungul tãrmului drept al Eufratului. încredintatã întelepciunii împãratului bizantin. 191 J. Stein. 12-15. regele din acel moment al Lazicei. ci în alegerea regilor lor. dând în schimb piei si sclavi. 22.000 livre de argint pentru a nu prãda orasul. de faptul cã magister militum Ivan Tzibus. 488-490. 187 Ibidem. în aceste circumstante. 9. Pers. cit.000 de livre de aur si o platã de 500 livre anual sub pretextul întretinerii fortificatiilor caucaziene. El îi sugerase lui lustinian construirea for-tãretei maritime Petra. Nobilii de acolo aveau obicei sã-si aleagã neveste din Bizant. regatul de Lazica sau Col-chis a început sã joace un rol foarte important în rãzboaiele dintre bizantini si persi. II. II. exercitând astfel un monopol care . II. Gãsind motive împotriva lui lustinian. op. Drept conditii de pace el cerea vãrsarea imediatã a 5. locuitorii sãi apãrând trecã-torile fãrã a solicita vreo cheltuialã în oameni sau bani Imperiului191. II. Tot atunci se produsese o revoltã a Armeniei romane. II. Alte mii de oameni au fost dusi în captivitate lângã Ktesiphon. un „kentenarion" având 100 livre. I. Germanus.. Buzes era atunci al doilea magister militum per Orientem.

Belisarie s-a retras. Lãzii nu erau deloc încântati de stãpânirea persanã. magister militum per Armeniam. dar crezând cã n-o va putea cuceri. pe care persii au refuzat sã o evacueze. comes Armeni-ae. Tribunus. II. Ibidem. în anul urmãtor.000 livre de aur (adicã 400 pe fiecare an). Pãrtile contractante se obligau la pace pe cinci ani. localizatã nu departe de Chalkis (iunie 554)196. Chosroes a nãvãlit din nou la vest de Eufrat. a asediat fortãreata Sisaurana (între Nisibis si Tigris). De data aceasta. Dupã aceasta. 15. în continuare a asediat Petra. provincia fusese guvernatã de satrapi indigeni aflati sub controlul unui comandant militar. Ducele loan Troglita al Mesopotamiei repurta douã victorii asupra persilor invadatori (544-545). Belisarie. rugându-1 pe regele persan sã-i alunge pe romani din tara lor. Cu tot armistitiul încheiat.privea vânzarea si cumpãrarea tuturor mãrfurilor de export si import192. Bizantinii au pãtruns în continuare în Persarmenia.. dar si din ostrogotii care se su-puseserã Imperiului roman. aducând întãriri considerabile. dincolo de Eufrat. Decis a pune mâna pe Lazica. abolit încã din anul 528. Chosroes a pãtruns în Lazica în fruntea unei puternice armate. Resedinta acestui guvernator era Martyropolis. II. Un puternic atac al lui Chosroes asupra Edessei s-a frânt în fata rezistentei de care au dat dovadã trupele generalului Martin si populatia întreagã. întorcându-se toamna în Persia. în Euphratesia. silind-o sã i se predea193. 27. deoarece pentru bizantinii era de interes vital controlul acestui teritoriu si implicit al comertului din Marea Neagrã. soldate în primãvara anului 545 cu încheierea unui tratat. în lupta de lângã Dara. în anul 541. pânã când Harith a repurtat o mare victorie în desert împotriva lui Mundhir. 525 NICOLAE BANESCU O ambasadã a lui lustinian sosea apoi la Ktesiphon pentru negocieri. pentru un an de zile195. generalul persan Mihr-Mihroe a cãzut în mâinile sale. Tratatul era valabil si pentru statele tampon arabe. Chosroes a lãsat acolo o garnizoanã. generalii bizantini au fost însã biruiti de persi la Anglon. un nou rãzboi a izbucnit în 546 între lakhmidul Mundhir si ghassanidul Harith. ei nu puteau rãbda faptul cã erau cu totul împiedicati de la orice comert cu lumea bizantinã. 524 întreprins o razie dincolo de Tigris.. 19. 193 Ibidem. b. care alergase cu trupele în regiune. Acesta sosise în Orient încã din primãvara acelui an. dar nu pentru La-zica. din ordinul lui lustinian. 1-25. a cãzut în dizgratie ca urmare a intrigilor Theodorei. regele persan fiind silit sã se retragã în schimbul a 500 livre de aur (544)194. Chosroes a . distrugând Callinicum. Pe lângã aceasta. ostilitãtile anului 541 încheindu-se în acest mod. Noul rãzboi din Lazica. Imperiul plãtind dinainte 2. sub conducerea lui Harith. El a atacat mai întâi Nisi-bis. Un corp militar care însotea expeditia a 192 Prokopios. O schimbare însemnatã s-a fãcut în Armenia romanã. Chosroes a mai obtinut de la lustinian pe cel mai bun medic. Abia în primãvara lui 544 el si-a reluat comandamentul din Italia. O solie a lãzilor s-a prezentat atunci la curtea din Ktesiphon cu scopul de a relua legãturile de vasalitate rupte în anul 522. apãratã cu energie de Tzibus. Cele douã puteri nu au intervenit însã în conflictul dintre sefii arabi. capitala provinciei (543). Legati strâns de religia crestinã. cit. care si-a aflat sfârsitul în aceastã înfrângere. Pânã atunci. provincia era organizatã sub conducerea unui guvernator de rang consular. Ostilitãtile nu puteau fi evitate mult timp. care a pierit în luptã. în cele din urmã. gãsind despotismul acesteia mult mai greu de suportat decât oprimarea crestinilor. învecinatã cu Lazica. III. 26. aproape de Dvin. Dezbinati. 9. la aflarea vestii cã hunii care invadaserã Armenia romanã fuseserã nimiciti de Valerian si cã Belisarie nãvãlise în Mesopotamia persanã. ei priveau cu ochi rãi practicarea cultului mazdean în tara lor. regele Gubazes fãcându-i o supunere solemnã. op. formate din soldatii care luptaserã împreunã cu el în Italia. dar s-a retras apoi de teama ciumei bubonice care izbucnise în Orient. cetatea s-a predat în conditii onorabile.

în locul lui Dagistheus (Dagisthaios). cit. 8. iar la Constantinopol a sosit din partea per197 Prokopios. III. p. IV.. 8. op. 513204 Agathias. care se afla la Constantinopol. Patriciul Athanasius. Apoi s-au . J. 3-6 si IV. care reînnoia armistitiul pentru alti cinci ani. S-a ajuns la un nou tratat. în Lazica sosea astfel Dagistheus cu 8. Cum Mihr-Mihroe murise în vara aceluiasi an. 527 silor Izadh-Gusnasp (Yazdgusnasp) pentru continuarea negocierilor. Bell. Altã mare armatã persanã condusã de Chorianes a fost nimicitã de bizantini si de lãzi pe râul Hippis. lovit de o sãgeatã199. dupã moartea comandantului ei. Buzes si Iustin. le-a fost smulsã din mâini de cãtre Iustin. Stein. II. acuzat de lãzi cã ar fi ajuns la întelegere cu persii. a esuat202. 14. Dar garnizoana lãsatã de Mihr-Mihroe în Petra. magister of-ficiorum. a fost trimis Bessas. 526 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN încercarea nu a reusit. apãrat cu succes de cãtre Martin si Iustin. persii suferind o mare înfrângere lângã Archaiopolis. alãturi de generali)203. II. 9. Gubazes a fost ucis de Martin si Rusticus (acesta din urmã trimis în calitate de comisar imperial cu mari puteri. fratele mai mic al lui Gubazes. întors recent de pe frontul cu gotii din Italia. Stein. cit. 35. Trupe numeroase erau comandate în 554 de Bessas. pentru cã îi denuntase lui lustinian pentru neglijentã în conducerea rãzboiului. p. silindu-i pe asediatori sã se retragã198.. Martin.. întrucât armistitiul pe cinci ani expirase în 550. 1-14. fapt acceptat cu mare bucurie de cãtre acestam. lãzii au trimis o solie la lustinian protestând pentru uciderea regelui lor si cerându-1 ca rege pe Tzath. 12 si urm. II. IV. 9. 17. Petra a fost cuceritã de cãtre Bessas.. 528 put operatiunile militare (556). trimis de împãrat sã ancheteze uciderea lui Gubazes si pedepsirea asasinilor a sosit în Lazica înaintea noului rege Tzath. trimitând acolo considerabile întãriri. lustinian le-a îndeplinit dorinta. Acesta a zdrobit o revoltã a altor douã neamuri caucaziene. IV. 10. 196 E. 503. Bizantul plãtind alte 2. între timp. 202 Prokopios. p.. care a rezistat pânã când prin clisurile nepãzite Mihr-Mihroe si-a fãcut aparitia cu o mare armatã. altã fortãreatã situatã pe malul drept al râului Phasis. Pers.. Faptul 1-a determinat pe lusti-nian sã caute a-i alunga cu totul pe persi din Lazica. ca si celelate trupe persane din Lazica. 1-11. op. au fost apoi nimicite de fortele unite ale lui Dagistheus si Gubazes (549). 30. O încercare a persilor de a ocupa Archaiopolis. 6 (si E. Tzath primind însemnele demnitãtii regale din mâinile împãratului204. Dupã un asediu de luni de zile. 510. p. cit. persan. Stein. pe frontul de est. Ei au atacat împreunã Petra. 7. 573-574). Bell. Neclaritatea deciziilor privitoare la Lazica a dus însã la noi tensiuni.. 17. op. în anul 555. redevenind bizantinã. Bury. dupã ce zece ani se aflase în manile persilor. au reînce201 E. 198 Ibidem. op. la Ktesiphon a sosit pentru negocieri Petru..000 de soldati (548). Goth. care au durat pânã în toamna anului 551. 116. op. dar atacând în continuare orasul Phasis. Stein.încercat sã-1 asasineze pe Gubazes. iar Gubazes i-a cerut iertare lui lustinian. un afluent al lui Phasis (550). abasgii (abchazii sau afk-hazii) si apsilienii200. 203 E. 29. 41-46 si IV. cit. Goth.600 livre aur201. cit. 199 Idem. care avea sã fie primit în mod solemn de cãtre lãzi. 200 Ibidem. ocupatã de ei. Bell. Numele generalului persan la Prokopios este Mermeroes. ™ Ibidem. Persii au suferit apoi o altã mare înfrângere: Rhodopolis. care s-au unit cu lãzii lui Gubazes. un senator onest. pp. l. rugându-1 sã-i vinã si în ajutor contra persilor. IV. fiul lui Germanos.

bagajele lor fiind scutite de taxele obisnuite. pe care Bizantul a cãutat sã o tinã permanent sub controlul sãu.. IV. pe Eufrat. de cãtre Izadh-Gusnasp si magister officiorum Petru din partea bizantinã. Crestinii erau tolerati în statul persan. Persii renuntau la toatã Lazica. care 1-a vizitat. IV. zdrobitã definitiv (558). se spune. cit. în timpuri îndepãrtate. 205 Agathias. 1-20. Pacea bizantino-persanã a fost încheiatã cãtre sfârsitul anului 561 la Dara. care pregãtea pacea definitivã. unde se aflau birouri de vamã: Callinicum. Desi era iubit de soldati. declinul sãu a fost rapid si ireversibil]. alani si alti barbari sã treacã strâmtorile centrale ale Caucazului pentru a prãda în teritoriile bizantine. Hristos acest regat a devenit regatul Sabeenilor himyariti. Alte articole priveau comertul si populatiile limitrofe. 4 si IV. asa cum era de aproape douã veacuri. inclusiv cu riturile lor de înmormântare. Contractantii se obligau sã nu construiascã noi fortificatii aproape de frontierã. în Osrhoene. adicã aproape 3. Stein. Traficul era permis negustorilor în anumite orase. IV. 514-515. Rusticus a fost condamnat la moarte si executat.revoltat misimienii. Ceea ce 1-a determinat pe Chosroes la acest pas în raporturile cu Bizantul a fost faptul cã hunii heftaliti au fost zdrobiti de o coalitie turco-persanã cãtre anul 560. dar în 530 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN viitor fugarii nu mai puteau avea azil de o parte sau de alta. 206 Agathias. dupã ce statul bizantin a pierdut acest control în favoarea republicilor comerciale italiene. pe regele Solo-mon. angajament ce nu avea însã caracter retroactiv. alte trei la începutul anului al optulea. în toamna anului 557. 4-7 si IV. regatul Sabeenilor (Saba-suba). [Mult mai târziu. Statelor tampon arabe [cum erau cel lakhmid ori cel ghassanid] li se interzicea sã-i atace pe bizantini sau pe persi. dar cu conditia de a nu face prozelitism. spre ex. Procesul destinat a rãzbuna uciderea lui Gubazes fiind terminat.. unde a încheiat un nou armistitiu. lustinian intrase în legãturi cu abisinienii si himyaritii din Arabia. 15. 11. La mijlocul . Martin a fost si el revocat de cãtre lustinian (557). La sfârsitul veacului al II-lea î. dar au fost supusi si reprimati cu duritate205. Iustin a fost numit generalisim în Lazica206. iar celelalte în fiecare an dupã scurgerea primului deceniu. E. op. 207 [„Isdigousnas" în textul lui Prokopios. Ambasadorii celor clouã state urmau sã utilizeze posta publicã. Persii se obligau sã-i împiedice pe huni. unde înflorise. Supusii romani sau persi refugiati la dusman în timpul rãzboiului au fost autorizati a se repatria. capitala Persarmeniei. O rãscoalã a tzanilor. un mic popor ce locuia la nord-vest de apsilieni. Frontiera rãmânea neschimbatã în Armenia si Mesopotamia. Nisibis si Dvin. Gotb. prezidate de cei doi guvernatori de provincie interesati în aceastã privintã. precum si o incursiune a hunilor în Armenia au fost ultimele evenimente militare din aceste regiuni. iar bizantinii se obligau a le plãti suma de 30. trebuind sã fie extrãdati. în sudvestul peninsulei Arabia se aflã provincia Yemen. Izadh-Gusnasp207 a mers din nou la Constantinopol. Comertul era ocupatia de cãpetenie a populatiei. 7.000 monede de aur (solidi aurei) pe an si anume primele sapte anuitãti.] 529 Aceastã pace era stabilitã pe 50 ele ani. Amenintat de persi. Negustorii arabi erau admisi numai la Dara si Nisibis. în Bell. de care se leagã legenda reginei din Saba. Autoritãtile romane si persane se angajau sã împiedice contrabanda. înainte de era crestinã. eveniment urmat de extinderea statului persan pânã la Oxus si de necesitatea consolidãrii stãpânirii persane în aceste regiuni. pp. 5. Importanta istoricã a rãzboiului din Lazica a constat în faptul cã Imperiul bizantin a închis accesul marii puteri asiatice a persilor în Pontul Euxin si a îndepãrtat eventualitatea ca aceasta sã ajungã un rival periculos si în apele acestei mãri.000 livre de aur trebuiau vãrsate imediat. Litigiile dintre particulari la frontierã urmau sã fie rezolvate de cãtre comisii mixte.

himyaritii din Yemen. 3209 Ibidem. care îi favoriza pe evrei. înstiintându-1 despre fapta sa si îndemnându-1 sã facã la fel. în prima parte a veacului al Vl-lea. p. de la numele capitalei lor Axum. împãratul i-a trimis un episcop din Alexandria. Asediul fu lung si el promise a cruta pe locuitori dacã-i predau orasul. se întindea spre vest pânã în Valea Nilului si spre sud pânã la coasta Somaliei. Dhu-Novas trimise apoi emisari lui Mundhir de la Hira. ca represalii pentru rãul tratament al evreilor în Imperiul bizantin. a ucis pe Dimnos si a lãsat un vicerege cu o garnizoanã etiopiana în tarã. Un rãzboi a fost probabil între himyariti si abissinieni. el masacra 280 de persoane. Acest lucru era însã greu de îndeplinit. nu mai stim despre aceste regiuni apropae un secol si jumãtate. timp în care a exterminat sistematic comunitãtile crestine din sudul Arabici. a masacrat un numãr de negutãtori greci. II. 322. El i-a înstiintat pe patriarhul Alexandriei si pe împãratul Iustin I cu privire la victoria sa asupra iudaismului. dacã refuzau a îmbrãtisa iudaismul. Portul sãu Adulisera la 15 zile de cãlãtorie de Axum. supusi celui dintâi. Dimnos. între care era si Harith. n. azi Sri Lanka). convertit si el la crestinism. iar iudaismul s-a stabilit în Yemen. când un arian numit Theophilus a fost numit episcop al bisericilor noi din Abissinia. papyrus.veacului al IV-lea a început sã se propage acolo si crestinismul. 532 Andas fãgãduise sã îmbrãtiseze crestinismul în caz de victorie. cunoscuti si ca axu-miti. în ajutorul acestora a intervenit însã regele abissinian crestin Elesbo-as. urmãrind sã se foloseascã de aceste popoare în 531 vederea intereselor sale comerciale si militare. a fost primul episcop în Abissinia208. Andas a fost urmat de Tazena210. convertit probabil la iudaism. care a fost rege la începutul domniei lui Iustin. ordonat de Athanasios. instigându-i pe . Dar nu se tinu de cuvânt si pentru cã acestia nu au voit sãsi renege credinta. care a biruit si ocupat Yemenul. La instigatia Constantinopolului. scãpând astfel imperiul sãu de monopolul persilor. iar ftul sãu Elesboas. a început o aprigã prigoanã împotriva crestinilor. izbuti sã învingã garnizoana etiopiana. de credintã iudaicã. astfel încât scopul lui lustinian în aceastã privintã nu a fost atins. o cãpetenie himyaritã. Aflãm cã în timpul împãratului Anastasios un episcop a fost trimis la himyariti. se învecina la nord cu Suakim. si si-a împlinit promisiunea. Dar Dhu-Novas a stãpânit doi ani. se proclamã rege si începu a persecuta pe crestini. ca si la homeriti. Frumentius. Misionari crestini au activat în ambele tãri începând încã de pe timpul domniei lui Constantius al Il-lea. Dupã aceea. E posibil ca Iustin si patriarhul Alexandriei sã fi trimis curieri la Axum. unde rezida regele. Nu e sigur dacã Elesboas a trimis imediat o armatã pentru a-i restabili autoritatea sa (519-520). unde era o mare piatã de produse ale Africii: sclavi. în timpul lui Zenon sau Anastasios209. 208 Bury. care era cartierul general al crestinilor (523). în acest timp. ivoriu si aur de Sasu. Dhu-Novas. capitala regatului abissinian. erau frecvente si din timp în timp ei cãutau sã obtinã controlul politic asupra sud-vestului Ara-biei. Omorând toti etiopienii din tarã. aromate. lustinian a trimis apoi o ambasadã la Axum. Relatiile comerciale ale abissinienilor cu vecinii lor de peste strâmtori. regele himyaritilor (homeritilor). care a întâlnit însã un adversar puternic în iudaism. Era vorba ca axumitii sã aducã mãtasea de la Taprobane (insula Ceylon. el merse cu o mare armatã contra orasului fortificat Nejran. regele abissinian Andas a nãvãlit în Yemen. emirul tribului lui Harith Ibn-Kaab. Comercianti romani frecventau Adulis. timp în care crestinismul na mai progresat acolo. Yemen si insula Socotra. Abissinienii si himyaritii Regatul abissinienilor sau ethiopienilor. fusese crescut crestin211. rege al himyaritilor.

Douã expeditii au fost trimise împotriva lui Abram.qq 534 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN nosus. 324-325. iar în urmã. dar în amândouã abissinienii au fost învinsi si Ela Atzbeha s-a resemnat a-1 recunoaste pe Abram ca vicerege. Regele primi bucuros a se alia cu imperiul împotriva Persiei. Esimiphaios a fost detronat si închis. Yemen si Maad.• . Kais 1-a trimis pe fiul sãu Muaviah ca ostatec la Constantinopol. a luat puterea.?. 326. abissinienii erau înlãturati de persi. trebuiau sã se facã marsuri lungi prin pustiul Arabiei si himyaritii se dãdurã înapoi de la o astfel de întreprindere. pp. Avem totusi alte documente care aratã numirea unui episcop si-i descriu activitatea în Yemen. Arabii din Maad (Nejd) erau supusi himyaritilor. care în-cãrcau toatã mãtasea îndatã ce ajungeau în port2". 214 Ibidem. nu a indigenilor si e probabil cã Abram. . care era un rãzboinic vestit.?L. cedând conducerea fratelui sãu. lustinian îl trimise pe Iulian. stim numai cã ambasadorul a întâmpinat în cãlãtoria sa multe primejdii. al cãrui nume era Esimiphaios. Istoricii si cronicarii nu ne spun nimic despre reînvierea comunitãtilor crestine în regatul himyaritilor dupã cãderea lui Dhu-Novas. ca suzeran al Yemenului. 323 si n. iar seful lor. Consilierii sãi. si un anume Abram. Elesboas) nãvãli în Yemen cu o mare armatã (524-525). în orice caz. care stãteau împrejurul lui. Ela Atzbeha consimti. ei nu furã în stare sã execute promisiunile. Pentru a ataca din Yemen Persia. ca rege tributar212. în afarã de un sort de pânzã brodat cu aur si de curele împodobite 210 Pe care inscriptiile îl descriu ca „Rege de Axum si Homer si Reidan si Saba si Salhen". Dupã aceastã traditie. la origine sclavul unui roman din Adulis. Desi Julian izbuti în negocierile sale si regii promiserã ce li se cerea. 533 NICOLAE BANESCU cu mãrgãritare peste stomac si umeri. Gregentiiis de Ulpiana a fost . care era crestin. Ela Atzbeha (la scriitorii bizantini: Elesbaas. seful arab din Nejd. Imediat dupã ambasada lui Julian trebuie sã fi izbucnit o revoltã în Yemen. Kais. 212 Ibidem. Iulian cãlãtori la Adulis pe mare si avu o audientã la Ela Atzbeha la Axum. sã fi fost numit comandant al garnizoanei de cãtre Ela Atzbeha însusi. Astfel au fost relatiile politice ale celor douã regate de la Marea Rosie. la curtea lui Ela Atzbeha si Esimiphaios. Pare a fi fost o revoltã a garnizoanei etiopiene. pentru ca. El era gol. p.abissinieni sã-i rãzbune pe crestinii ucisi si sã-1 suprime pe tiran. Tatãl lui Non213 Ibidem. Regele sta pe un car la care erau înhãmati patru elefanti. a fost întrebuintat si el în ambasade si în douã ocazii condusese negocieri cu Kais. La Taprobane. El sãrutã pecetea scrisorii împãratului si fu uimit de bogatele daruri pe care i le adusese Iulian. pe care lustinian îl trimisese în Abissinia. Abram. în 531. Purta brãtãri de aur si tinea un scut aurit si douã lãnci aurite. când. erau înarmati si flautisti cântau. serviciu care le-ar fi fost si lor profitabil. în fruntea unei armate de himyariti si maaditi sã nãvãleascã în Imperiul persan213. Despre misiunea urmãtoare a lui Nonnosus. transportând ei însisi acest articol de la Ceylon la porturile Mãrii Rosii. Planul lui lustinian era sã obtinã iertarea lui Kais. omorâse o rudã a regelui si fusese silit sã fugã în pustiu. Homer e Himyar (Bury. a vizitat capitala imperiului si a fost numit phylarch al Palestinei215. Serviciul principal pe care abissinienii îl puteau face era sã distrugã monopolul comertului de mãtase al persilor. la propunerea pe care Iulian era însãrcinat sã o facã si lui Esimiphaios. îl învinse si ucise pe Dhu-Novas si puse în locul sãu un crestin himyarit. Scopul ambasadei era sã câstige cooperarea împotriva Persiei. 211 Ibidem. un agens in rebus. 1). II.

. . Aceasta e rãscumpãrarea tristã a izbânzilor repurtate în Apus. Grepes (sau Gretes) regele herulilor venea la Constantinopol sã primeascã botezul.. . p. Istoria lui Gregentius216 a fost privitã cu scepticism si chiar existenta lui a fost pusã în discutie. 220 Detalii asupra acestei concurente la loan din Efes. Ed. cu un evreu învãtat. în „Viz. în vremea domniei lui Iustin. p. 535 Theodora220. Slavii. care fusese toleratã în puterea unei vechi conventii cu acest popor221. op. îi ucid cu lovituri de ciomag222. Populatiile barbare din nordul Dunãrii. pe când lustinian dorea sã fie ortodocsi. între Egipt si Abissinia-. care locuiau mai sus de prima cataractã si vecinii lor din sud.. nimicesc tot ce le iese în cale. c. zice Stein). trag oamenii în teapã. 1. 218 Asupra acestor evenimente cf. nobadae. slavi. începurã sã treacã necontenit în imperiu. regele himyaritilor. 38. Vasiliev: Vita Gregentii. în ianuarie 528. „Bibliografia"). Vrem. op. pp. voi. 222 [Informatia este preluatã din Prokopios. cit. Leipzig." XIV. 1907. nota 18: The Axumites and Hi-myarites. Blemyi si Nobadae Zelul misionarul lui lustinian si al Theodorei219 n-a trecut cu vederea popoarele africane care trãiau pe Nilul de Sus. II. 216 Aflatã într-un manuscris din Sinai si publicatã de A. IV al operei lui Gibbon editate de el. Bucuresti. Emisarul lui lustinian sosi dupã cel al Theodorei si fu concediat de Silko. p. voi. Goth. 328-330. Nu numai provinciile Asiei s-au resimtit de marile eforturi ale Imperiului pentru rãzboaiele sale din Apus. Incursiunile hunilor si ale slavilor. Bury. 198). Nobadae si regele lor Silko se convertise la crestinism cãtre 540. 1963. adesea pânã sub zidurile Con-stantinopolului. II. 12 notabili se fãcurã crestini.. sãlbatici. si 1-a învins cu totul. De acum. rãspândind. crezând totusi cã la originea traditiei se aflã un miez istoric218. 327 n. Rãzboiul cu gotii. anti si huni. 217 Bury.. mãcelul si groaza. pp. Dar adesea prãdau provinciile Balcanilor. blemmyi. în aceastã concurentã birui l 215 Ibidem. p. Procopii Caesarensis.] 536 Hunii. cit. pe tãrmul stâng al Savei. (Apud Bury. Mihãilescu în Procopius din Caesarea. 20-22 (ed. Haurz. Academiei. 1963. Aceastã populatie (nobadae) convertitã la crestinism coopera cu imperiul pentru a-i sili pe Blemmi sã adopte aceeasi credintã. a mai redactat un Cod de legi pentru Abram. Theodora voia sã-i facã monofiziti. bulgari. Provinciile Europei suferirã de asemenea foarte mult de aceastã slãbire a garnizoanelor de la frontiere. 470. împãratul îndeplinind rolul de nas.. III. probabil. . herulii detin un loc important în armatele imperiului. împreunã cu regele. neoprindu-se nici în fata mãnãstirilor. 23 si urm. Opera omnia. 328329). 330. lustinian le acordã subsidii de federati si pãmânturi în jur de Sin-gidunum (teritoriul Bassiana. prefãcându-le adesea într-un imens pustiu. De la 540 pânã la sfârsitul domniei lui lustinian aceste popoare terorizeazã Thracia.trimis din Alexandria ca episcop de Safar. 221 Bury. Bell.hf! 219 Ibidem. slavii si germanii amenintau serios provinciile danubiene. II. Ultimii germanici. în traducerea datã de Bury. traducerea româneascã a textului de cãtre H. Hunii rãspândesc aceeasi cruzime peste tot. p. Illyricum si Grecia. Appendix la voi. Convertirea blemmilor îl fãcu pe lustinian sã punã capãt credintei pãgâne la Philae. Bury a arãtat nedumeririle pe care le ridicã povestirea din viata lui217. El a tinut o discutie publicã asupra meritelor iudaismului si crestinismului. Teubner. tulburau necontenit provinciile de sus ale Egiptului..

apoi pustiirã tara pânã în Thracia. 14. 306-307. 226 Ibidem. II. îi învinse pe bulgari în Moesia Secunda. III. Bucuresti. [Izvorât din Muntii Balcani. voi. Die Hephthaliten in Iran. venind din pãrtile fluviilor Volga si Don. unde devastarã totul. V. ele pãtrund în Chersonerul tracic. masacrând poporul si fãcând multi prizonieri. Ed. Niedergang und Nachfolge. în 528. care juca un mare rol în tinuturile danubiene. p. [Tratarea mai recentã a subiectului în Franz Altheim.. de la venirea lui lustinian.. p. Mihãescu. alungã din dieceza sa pe bulgari.] 537 doi fiind surprinsi de alti bulgari. doi sefi bulgari nãvãlirã în Scitia si Moesia secundã.M. ei bãturã o armatã comandatã de Ba-duarius si de Iustin. care în vremea domniei lui Valens si-au fãcut aparitia la apus de Marea Caspicã. 155 si urm. cit. magister militum praesentalis. du Bas-Empire. el câstigã o biruintã în Thracia asupra bulgarilor227. inaccesibil prin fortificatiile Istmului231. în 540. 308. un ofiter de origine slavã. cit. dupã clasificarea lui Peisker. amân223 Hoardele cunoscute în istorie ca huni. voi. voi. Die europãischen Hunnen. II. Voi. Gepizii încercarã a smulge os-trogotilor Sirmium (ocupat mai înainte de Theodoric). iar în 499 e atestatã prima lor invazie în Balcani). în 530. bulgar aflat în serviciul imperial. 227 Malalas.. II. Rãzboiul cu gotii. p. p. fu numit magister militum per Thracias. 450. par a face parte din ramura mongolã a marelui grup de rase care-i cuprinde si pe turci. bulgarii si-au fãcut aparitia la Dunãre. cu cât cea mai mare parte a trupelor disponibile fuseserã trimise în Orient. A. Timp de trei ani el. El a trecut de mai multe ori Dunãrea. La întoarcere. 1-6. care muri în luptã. sclaveni si anti. Chilbudius. 1970. pe fluviul latros (azi lantra)229. voi. 228 Prokopios. voi.] 538 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN de importantã secundarã si luarã cu asalt orasul Cas-sandria (vechea Potideia). op. Seria popoarelor barbare împotriva cãrora lustinian trebuia sã-i protejeze pe supusii sãi europeni . voi. fiind prezenti si la atacul asupra Constantinopolului din anul 626. t împãratul îl rãscumpãrã numai pe Constantiolus224. împotriva lor si pieri în 533.. n. de asemenea în Fontes Historiae Daco-Romanae (= FHDR). afarã de Pelopones. cu Pompei. IV.225 Ibidem. I. râul lantra (nume derivat din latinul „latrus") trece prin orasul Veliko-Târnovo. care-1 numeste magister militumperIllyricum226. admisã si de Bury. unguri si fmni (uralo-altaic. p. traducere de H. p. voi. Prokopios. 1). pp. Trecurã peste Zidul cel lung si devastarã pânã în suburbiile Constantinopolei. Stein. urmasul lui Iustin (duce de Moesia secunda). Theoph. Goth. Situatia era cu atât mai criticã în Balcani. voi. 6032.. intrã în 529 în serviciul împãratului. în acelasi an. Dar de fiecare datã se întorceau la nord de Dunãre232.Cei mai teribili dusmani pentru aceastã regiune au fost însã în sec. Nãvãlirile lor furã. si cu Ascum. Goth.. în 535. Dar trupe trimise de Amalasuntha îi resping"5. de Gruyter. Malalas. Academiei. I-V. Theoph. I. magister militum per Illyricum. 439-445. Dar ei pierirã într-o luptã cu Constantiolus. Von den Anfãngen bis zum Einbruch in Europa.] 229 E. Stein. AM 6031. 308. parcurge podisul din partea de nord a Bulgariei si se varsã în Dunãre la est de SviStov. 101. se produse o nãvãlire de numeroase hoarde de bulgari. Lucrarea a fost reeditatã. Dupã Lubor Niederle.. 1959-1962. în Chalcidica230. Mai târizu. cãzurã în manile lor. Sittas. Alte douã hoarde nãvãlirã pânã în Grecia. tot mai dese si mai nimicitoare. III. Mun-dus. W. Bell. ed. al Vl-lea hunii22* si slavii. 1959. Kampf der Religionen. Geschichte der Hunnen. Bell. în veacul al V-lea (cãci în 482 împãratul Zenon le solicitase ajutorul împotriva gotilor. Paris-Bruxelles. care cucerirã în Illyricum 32 de fortãrete 224 E. Hist. 437 si urm. Berlin. ucis de sclaveni228. Ei au luat foarte adesea parte la invaziile din cursul veacului al Vl-lea. op. [Textul este reprodus si în Procopius.

se aruncau în apã. p. ei au început a se împrãstia dincolo de hotarele Polesiei. Erau perfizi. de la Dunãrea de mijloc la Don. p. si kutrigurii la est. 230-235. anti si sclavini: „Post Herulorum cede idem Hermanaricus in Venethos arma commovit. voi. Au trãit în grupe izolate de sate sub o cârmuire patriarhalã. Leip-zig.prin diplomatie si arme. a fãcut sã nu se stabileascã o unitate politicã. Studiile din urmã au arãtat cã patria primitivã (preistoricã) a slavilor a fost reprezentatã de mlastinile râului Pripet. a fost tragicã.) însotit de traducerea româneascã. [= ed. în sec. sãgetile otrãvite. 278/2791. 426/427. voi. Când apar în lumina completã a istoriei. ca mai înainte. Haury. Ei nu s-au putut uni împotriva dusmanilor care-i prãdau si-i târau ca sclavi. Ed. traducere si introducere de H. herulii si longob-arzii la nordvest de gepizi. Istoria lor. Nam hi. I. 232 L. Mihãescu. 1970 (col. pentru molid. vine din Slovene. Arta militarã. în pãrtile Basarabiei. ei n-au avut un rege. ei nu-si pãrãseau libertatea si nu se supuneau autoritãtii unui rege. fragmentul se aflã si în FHDR. Slavii nu au cuvânt pentru fag. editie criticã.] 235 [Explicatii mai plauzibile asupra originii numelui slav se aflã la Fr. Bucuresti. Armele lor erau scutul. Tenbner. nici un tratat nu-i putea lega. Ed. 1963.] 541 . . ns. . în 234 [lordanes afirmã de fapt cã slavii din vremea sa erau cunoscuti sub trei denumiri: veneti. 540 IV-lea au fost cuceriti de Hermanric. 100. era deci de trei rase diferite. 1923. „Scriptores byzantini". voi. II. înainte de domnia lui lustinian acesti sclaveni. Paris.T. nu se bãteau în ordine de luptã si rar întâmpinau pe dusman în câmp deschis. sulita. care sfãrâmase imperiul lui Attila. Desi învãtaserã sã coopereze.. Niederle. care au ocupat pe rând tãrile dintre Don si Nistru. Hunii erau reprezentati prin bulgarii de la nordul Dunãrii. id est Venethi. 140-141.A. ab una stirpe exorti.Getica 119).. Historie et civilisation. pe care numai cei mai experimentati urmãritori o puteau descoperi233. 539 rilor pe malurile Dunãrii de Jos. 1970. Erau împotriva disciplinei militare. Slavii trãiau in vecinãtatea bulga230 Prokopios. Apropierea de stepele Rusiei de Sud i-a expus la nãvãlirile nomazilor asiatici. Sclaveni (subl. în veacul al 233 [stirea se aflã în Mauricius. al Vl-lea. Bell. Histoire. II. lordanes (. Slav. Aceastã dispozitie generalã a popoarelor rezultase în urma bãtãliei din Pannonia. S-au hrãnit probabil cu peste si mana care creste în pãrtile acelea. într-o epocã necunoscutã.. Dvornik. în tinuturile noastre. intrã acum în scenã. Academiei. Manuel de l'Antiquite slave. Nu se puteau apãra decât ascunzându-se în pãdurile si bãltile lor. care se varsã în Nipru la nord de Kiev. p.] 231 A.. 4-6. Acordarea acestui nume s-a datorat faptului cã aceastã grupã a fost printre cele dintâi care au venit în atingere cu Imperiul roman. p. tinutul acesta nesãnãtos e cunoscut ca Polesia. 4. pentru vite si lapte. Vasiliev. N-aveau un nume comun. Grupa germanã consta din trei popoare germanice de Est: gepizii (în Transilvania). VI). Slavii Polesiei n-au format un stat. Pers. din cele mai vechi timpuri. Apoi apar hunii si ei au fost expusi o datã mai mult la apãsarea care a fost destinul lor secular. pp. cum îi numesc Prokopios si lordanes. prin care numim toate popoarele diferite care au iesit din Polesia. Bucuresti. dar o a treia grupã. I. 223-224. în colibe sãrãcãcioase. care pare a fi fost un nume local legat de o anumitã grupã trãind într-un loc numit Slovy235.. Antes. voi.. Erau germani si huni. Pentru a scãpa de dusman. 1970... tria nune nomina ediderunt. ei pãstreazã mai multe din caracteristicile pe care li le-au impus viata lor în Polesia. antae. l. 31 si urm. Una dintre urmãrile cele mai însemnate ale acestui eveniment a fost expansiunea slavilor la vest si sud. slavii. Patria lor e deci dincolo de zona acestor copaci. Natura teritoriului împiedicând o circulatie liberã si statornicã. Trãiau aproape separati unul de altul. regele ostrogoti-lor. . p. 163-164. du Seul. Paris. se asezaserã împreunã cu alt popor înrudit.T. Les Slaves. îi numeste veneti2^. respirând printr-o trestie lungã.

îi atacã chiar la ei. Mai târziu (507-512). dar sunt alungati. longobarzii ocupaserã tãrile lor la nord de Noricum. altii. magister militumperlllyricum. Ei învinserã pe Iustin si Baduarius. Mai târziu. apãruti de curând la Dunãre. lustinian luase Sir-mium de la ostrogoti. Peloponesul a scãpat. pe atunci la Sardica. dar. De acum deveniserã mai îndrãzneti. în pãrtile Basarabiei. timp de trei ani. longobarzii. Noi vecini ai imperiului. în 545. dându-le o subventie anualã pentru a împiedica tre542 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN cerea bulgarilor. o parte trec . pânã în 540. Ca si hunii. informatii despre o invazie serioasã. Unii au trecut Helles-pontul. aveau sã se despartã în douã. cu care seamãnau în obiceiuri. Atrocitãtile comise de ei întrec tot ce se aminteste despre hunii lui Attila. în 550. bulgarii au nãvãlit în Moesia inferioarã si Scitia. dar e probabil cã ei au venit adesea împreunã. a fost respinsã cu mari pierderi pentru ei de Munclus. Totusi. dar Germanus. nu avem. Curând dupã aceastã invazie. cum am mai amintit. lustinian le tãie subsidiile si cãutã o nouã metodã pentru a-i tine în frâu. Altã incursiune. una devastând Illyricum. scãpând peste Dunãre cu ajutorul gepizilor. lustinian se folosi de împrejurare pentru a-i învrãjbi si mai mult. lustinian îi boteazã si le dã locuri lângã Singidunum. La 602. se scindeazã. în 540. ei ocupã o parte din Dacia Ripensis si fac nãvãliri în provinciile de la sud. împreunã cu hunii. sclavenii au fost zdrobiti în Thracia de Nar-ses. unde fuseserã vecini cu saxonii. pe malul Dunãrii. Apoi. desfãcându-se în douã pãrti. unii revenind în vechea lor patrie. Curând dupã 543 NICOLAE BANESCU ce Odavakar îi cucerise pe rugi. aflatã la Elba de Jos (veniserã din Scandi-navia înainte de August). când prindeau momentul. si în 549 o bandã de 3000 de oameni pãtrundeau pe Hebrus. în acest timp (sub împãratul Anastasios) erau tributari altui popor est-germanic. si prãdau în imperiu. Cruzimea si rapacitatea de care dãdeau dovadã a determinat reprimarea lor de cãtre armata romanã. herulii. Dar dupã trei ani îi aflãm devastând Illyricum pânã aproape de Dyrrhachium. ei îsi vor schimba rolul de victime în acela de jefuitori. antii si sclavenii dãdeau auxiliari armatelor romane. cu provincia Pannonia secunda (527-52S)236. ca federati ai imperiului. în 529. Cei mai puternici dintre barbarii de la frontiera Dunãrii erau gepizii. Dupã alti doi ani nãvãlesc din nou. cerurã locuri în imperiu. Stabilindu-se în aceastã fortãreatã. se îndreaptarã spre Tesa-lonic. Succesul acesta îi dã un curaj ce i-a fost fatal: odatã. magister militum per Thraciam. trecurã Balcanii si nãvãlirã în Thracia. Scandina-via. alta Thracia. dar furã urmãriti si pierdurã prada pe care o luaserã. E preludiul ocupatiei teritoriale care va hotãrî istoria viitoare a Sud-estului european. a trecut Dunãrea cu putine trupe si a fost ucis. ajungând pânã la Zidul cel lung. Chil-budius. deveniserã o putere considerabilã si agresivã la Dunãrea de Sus. Fortarã Zidul cel lung si rãspândirã groaza în suburbiile capitalei. O gãsi în rivalitatea unui alt popor german de Est. îi înspãimântã si ei trecurã în Dalmatia. numai datoritã fortificatiilor Istmului.NICOLAE BANESCU vecinãtatea bulgarilor. dar rãmãseserã putin timp acolo. Tessalia. primind întãririle noilor veniti. ei treceau Dunãrea. cie-a lungul tãrmului Dunãrii de Jos. Grecia de Nord e devastatã. ei trecurã în câmpia dintre Tisa si Dunãre. dar n-o putu pãstra si gepizii o cucerirã. pentru cã erau maltratati de acestia. ei câstigarã o mare biruintã asupra Bizantului la Adrianopole. în invaziile mentionate sub lustinian sunt pomeniti uneori slavii. alteori bulgarii. De mai mult de un veac ei îsi pãrãsiserã patria. iar când ostrogotii pãrãsirã Pannonia. primiti de gepizi în locurile lor. aruncând groaza într-însii. din Transilvania. prãdând coasta opusã. bãtuti de longobarzi. care luaserã parte la distrugerea imperiului hunic si în a doua jumãtate a veacului V se fixaserã la nord-vestul Ungariei. bulgarii cu o mare oaste prãdarã Peninsula Balcanicã de la o mare la alta. antii pier distrusi de avari. între sclaveni si anti a izbucnit o ceartã. oferind antilor locuri la Turris. Multe castele si cetãti au cãzut atunci în mâinile lor si multime de captivi au luat drumul robiei. în anul urmãtor.

ajutati de la Constantino-pol. r. la est de Marea Azovului.sub gepizi. 584. Erau un popor formidabil si lustinian luase demult precautii pentru a-i tine în frâu. Gepizii cãutarã sã reînnoiascã vechea aliantã cu imperiul. Goth. 586. p. Sandichl împlini dorinta împãratului. el denuntã noul tratat cu gepizii sub pretextul cã au ajutat pe sclaveni sã treacã Dunãrea. care comandase în Africa pe auxiliarii huni. sã se întoarcã si sã primeascã de la împãrat tinuturi în Thracia-4'. Ei erau condusi de Sinnion. nepotii împãratului. Longobarzii erau crestini încã de când se aflau sub jugul herulilor. 587. dacã-si vor gãsi tara ocupatã. împotriva kutrigurilor. Curând dupã aceea. Ambii trimiserã ambasadori la lustinian. 7 si p. 34. primul cerând ajutor. rãzboiul amânat dintre lon-gobarzi si gepizi izbucneste. r. Gepizii se temuserã de dusmanii lor. Bella. si erau. 15-25. regele utigurilor. o altã bandã de 2000 kutriguri. cit. Stein. Stein. [Traducerea lui H. 9-12. II. lustinian le dãduse locuri în Noricum si Pannonia si le garantase o subventie ca federati237. Audoin era regele longobarzilor si Thorisin al gepizilor. ale lui Belisarie. Mihãescu. la Dunãre. 7). 33. Goth. III. IV. Stein.. . trecu Donul. IV. pe utiguri. si îndatã încheiarã o aliantã cu kutrigurii239. 240 E.. Prokopios. op. 533. 1). cu femeile si copiii lor.. Când stirea ajunse 238 Ibidem. 241 Stein ortografiazã Sandilkh (v. dar în acest timp. p. ocupând stepele rusesti dintre Don si Nipru. IV. 237 Cf. sã-i informeze despre ceea ce s-a întâmplat la ei acasã si sã le ofere o sumã de bani pentru a pãrãsi teritoriul roman. 528. Aceastã atitudine atâtã gelozia utigurilor si Sandichl trimise o ambasadã sã impute lui lustinian nedreptatea actiunii sale. care prãdau în provinciile din Balcani. 18. dã forma Sandii] 242 Prokopios. în luptele cu vandalii. 302-303. pp. op. probabil. Bas-Emp.. strâns înruditi cu bulgarii sau onogundurii . Aceasta era situatia când. 239 E. Data acestor evenimente e fixatã de Bury la 551245. Utigurii trãiau dincolo de Don. împãratul le acordã un tinut în Thracia. longobarzii si gepizii se împãcaserã. [Prokopios. 27. Goth. Politica lui. l. Bell. sosirã ca fugari pe pãmânt roman. Ei au fost îmblânziti prin mari daruri244.descendentii hunilor lui Attila . iar în Scitia politica lui era sã foloseascã un alt popor hunic. instigati de gepizi. condusã de Iustin si lustinian. cit. Armata imperiului. bãtu pe dusman si târî pe femei si copii în sclavie242. conflictul izbucneste între gepizi si longobarzi.care-si aveau locuintele în Basarabia. Haury.000 de cãlãreti. p. .] 544 neutralitatea. lustinian trimise îndatã un sol lui Sandichl241. 188 si 258. 19. Aceastã trupã întâlni un corp de heruli pe care îl birui. alta rãmân fede-rati ai imperiului. Bell. pe la mijlocul secolului al Vl-lea. si lustinian consimti. Când o armatã de 12. r. de armeanul Aratius si de herulul Suartuas Kamsaraka. trecu Dunãrea si devasta tãrile ilirice. în anul urmãtor (552). era sã se foloseascã de longobarzi împotriva gepizilor. Acestia erau o ramurã a rasei hunice. 23 si IV. dar când longobarzii curând dupã aceea îi cerurã sã-si împlineascã obligatiile si sã le trimitã trupe în ajutor. Rãzboiul lor era numai amânat238. Bell. 8 si 11 (ed. IV. 18. cerându-i sã dovedeascã prietenia sa fatã de imperiu si sã nãvãleascã în tinutul vecinilor sãi. pp. 14. 545 la Constantinopol. Ei primirã si în întelegere fu stipulat cã. III. verii pentru a ajuta longobarzilor fu abãtutã din drum pentru a reprima o revoltã în Ul-piana si n-a . al doilea sperând sã obtinã de la împãrat 236 Bury. 298-300.000 de kutriguri. lustinian decise sã-i ajute pe longobarzi si le trimite în primãvara lui 549 un corp de 10. lustinian îl trimise pe unul dintre generalii sãi la kutriguri. n. 532. 18. contine fragmentele la pag. si lustinian cultiva prietenia lor cu daruri anuale240. 13.

000 cãlãri. op. Câti puturã scãpa de la întãri-turi. 500-680. 8-24. Zabergan pustii Thracia încã 4 luni. care se varsã în Propontis. K. Ei intrarã în panicã si fugirã. . Apoi. op. 11. Unindu-se cu banda ce se întorcea din Chersones. sã salveze capitala. 300 de cãlãreti alesi se aruncarã dintr-o vale pã-duroasã în flancul lor. 1980. Numai trupele coman243 Ibidem. vrãjmãsia dintre aceste clouã popoare germane izbucni iarãsi. 5. . Zabergan se aruncã la luptã cu 2. îl rechemã la Constantinopol. Aceste provincii par sã fi fost lipsite cu totul de trupe. Lagãrul fu pãrãsit imediat si kutrigurii fugirã mereu. lustinian fãcu apel la bãtrânul Belisarie. cit. respinsi. însoteau armata. se unirã cu Zabergan.] 547 alarmat pe tronul sãu.. El adunã câteva mii de oameni din militia citadinã si din veteranii care luptaserã cu el în Italia. Gepizii încheiarã apoi tratate de pace de perspectivã cu longobarzii si imperiul.. Cu toatã vârsta sa înaintatã. Finlay. în câtiva ani. Agathias.000 de cãlãreti alesi.. în Thracia. peste Bosfor. Idem. Atrocitãtile comise de aceastã a treia bandã sunt descrise de un contemporan. locuitorii intrarã în panicã. anuntând stirea lui lustinian. gelos pe victoria lui Belisarie. îi imputã cã 1a privat ele ajutorul pe care i-1 datora pentru trupele longobarde care sustinuserã recent armatele imperiale în Italia.. lustinian. aruncã asupra lor 20 de corãbii cu oameni înarmati si flota barbarã fu nimicitã: nici unul nu scãpã. 546 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN date de cumnatul regelui. 400 au pierit. intrând în Thracia. Belisarie îsi asezã trupa de luptã. op.. n. Les ambassades byzantines. 257. pp. iar planul sãu tactic îi atrase pe huni în cursã. Zabergan îsi împãrti armata în trei: una trimisã în Grecia sã prade. iar pacea durã cât domni lustinian.ajuns la destinatie. Dupã moartea lui. sterserã numele gepizilor de pe harta politicã a Europei246. a doua în Chersonesul tracic. si longobarzii. la câtiva kilometri de zidul lui Theodosios. Toate tezaurele bisericilor dintre Euxin si Cornul de Aur furã aduse în oras sau trecute în Asia. 1991. Scrise lui Sandichl (Sandilkh) cã . si 19. simti. 18. Nobilii tremurau în casele lor. un ofiter brav. II. IV. cit. crezând cã sunt urmãriti. un sat pe Athyras. ajutati de alti aliati. împãratul era 246 Bury. 24< Ibidem. Byzanz und die Langobarden . Banda trimisã în Grecia nu putu face nimic. ajung si iau parte la luptã. 395-1071. 7. pentru ca hunii sã creadã cã sunt multi. 2. La Constantinopol. IV. Ei se asezarã în lagãr la Melantias. Amalafridas. iesi din oras si-si asezã tabãra la satul Chettus. 548 Germanus.. Athena. în aceastã criticã situatie. Athena. Chrestou. Longobarzii câstigarã o victorie completã asupra gepizilor si Auduin (mai-iunie 552). kutrigurii se refãcurã dupã înfrângerea suferitã din partea utigurilor vecini si în iarna 558-559. sub un sef numit Zabergan. refugiati în Constantinopol. împãratul le întinse o cursã pentru a-i nimici. îmbarcã oameni la Aenos (lângã gura râului Hebrus) ca sã debarce pe coasta sud-vesticã a Chersonesului. tãranii din Thracia. Neputând face spãrturã în marele val care închidea peninsula. unde a fost respinsã de garnizoanã. l. 298-304. Soarta hunilor din Chersonesul tracic nu fu mai fericitã. 6-22. Belisarie se dovedi marele tactician de odinioarã. lustinian a rãscumpãrat captivii contra unei sume mari de bani si kutrigurii trecurã înapoi Dunãrea. porneste sub Zabergan cãtre Constantinopol. neputând trece de Termo-pyle. a treia. [T. au fost aprinse focuri în câmpie. 245 Bury.. fãcându-i sã creadã cã armata e mare. 19. 1989. o armatã trecu Dunãrea înghetatã si avanseazã fãrã împotrivire prin Scitia si Moesia. în vreme ce nici un roman n-a fost rãnit serios247. Belisarie atacã din front si îi încurcã.. 303. Lounghis. H (3-uqavTivfi K-opmpxta . cit. fiind întrebuintati la întãrirea lagãrului si la înselarea inamicului asupra fortelor reale ale bizantinilor. Zabergan puse sã se construiascã bãrci. Athena.

îi amenintã cã. dacã sunt într-adevãr amicii imperiului. J. Apãrarea imperiului. si sã ia si ce li se datoreazã. Pericolul hun a fost resimtit si în Crimeea. în câteva comandamente mari. dacã îi va lãsa nepedepsiti. teritoriul imens de la Marea Neagrã pânã în Egipt era pus sub autoritatea unui singur magister militum per Orientem.dar acestia din urmã nu trebuie confundati cu bulgarii care au trecut Dunãrea în Moesia în secolul al VH-lea si au întemeiat statul bulgar248. soldati si coloni în acelasi timp. iar ei trebuiau sã si . în Asia. Totodatã. kutrigurii au luat tot aurul destinat utrigurilor si îl îndemnã sã se arunce. 2) crearea unor teritorii militare la frontiere. în Europa. grupate într-un sistem nou. Acest sistem de fortificatii a înlãturat primejdia bunicã în posesiunile bizantine si în colonia gotilor. analogi generalilor nostri de corp de armatã. Acolo. „soldatii de frontierã". din punct de vedere militar.intrând în Thracia. lui Gibbon. nu ajungeau. nota 16. Cum aratã Ch. ' Vezi Justinien. Astfel 9 sau si 10 generali. asigurând. încredintate acelor magistri militum. Una dintre preocupãrile necontenite ale lui lustinian a fost aceea de a-si asigura fruntariile imperiului împotriva acestor nãvãliri care se înteteau din ce în ce mai mult. Dar pentru apãrarea imediatã a frontierei. Orasele Cherson si Bosporos jucau acolo un mare rol in co248 Cf. p. de Boor. îsi împãrteau puterile militare ale Bizantului. erau si gotii. In aceastã privintã. si J. paza hotarelor se încredintase unor trupe speciale. Italia si Spania cucerite de asemenea avurã pe ai lor. asupra lor. Appendix la voi. 550 lustinian pãstrã aceste circumscriptii teritoriale. Kutrigurii sunt înruditi cu bulgarii . limitanei. cuprinzând Moesia si Scitia: în texte. menit a asigura apãrarea tãrii250. pe care adesea i-am întâlnit. siretenia a prins. fiecare în circumscriptia sa. cãrora li se dãdeau pãmânturi în apropierea frontierei. deci. erau un magister militum per Illyricum si unul per Thraciam. 249 Ed. si apãrate de trupe speciale. împãratul va transfera amicitia sa kutrigurilor. în Africa se pusese de asemeni un magister militum. se întâlneste adesea un magister militum al Moesiei. Din veacul al V-lea imperiul se împãrtea. apãrarea. De la mijlocul veacului al III-lea. el organizã teritorii militare. d. comandate de duci. Bury. lustinian desfãcu în douã acest vast comandament: Armeniile si Pontul alcâtuirã un comandament nou. Diehl. cu rangul de spectabiles. Hunii acaparaserã cea mai mare parte a peninsulei si amenintau posesiunile imperiului. Bury. în munti. resturile marii migratii germanice. lustinian reorganiza o institutie militarã a vechiului imperiu: de-a lungul Hmes-ului. p. care rezidau la Constantinopol si exercitau puterea lor într-o largã zonã în jurul Con-stantinopolului. acesti mari sefi. 24. Ei s-au luptat cu Theodoric si au nãvãlit adeseori în Peninsula Balcanicã în vremea domniei lui Anastasius249. Bulgarii din vremea lui lustinian poartã si numele de uno-gunduri. peste care se afla un magister militum Armeniae. lustinian a construit mai multe forturi si un lung zid ale cãrui urme se vãd. Prokopios si Agathias îi prezintã pe kutriguri si utiguri drept triburi ale hunilor. 3) construirea unui mare numãr de citadele. însãrcinati în particular cu apãrarea zidului lung ridicat de Anastasios între Marea Neagrã si Marmara. IV din ed. 244 si urm. cel putin. trei mãsuri erau menite a desãvârsi aceastã operã defensivã a imperiului: 1) alcãtuirea de comandamente mari. Sandichl se aruncã asupra vecinilor sãi si ostilitãtile neîncetate dintre aceste douã popoare le-au mistuit energia. 549 NICOLAE BANESCU mertul imperiului cu barbarii din acele pãrti. la care se adãugau magistri militum praesentales. la care se pare cã adãugã un comandament nou.

lustinian a „mântuit monarhia". o operã care pare o minune. lustinian spera sã asigure. iar în fata acestei opere colosale prin care. III. Oamenii. pe timp de pace. recrutati dintre 551 provincialii de la granitã mai ales. în orasele întãrite si fronturile frontierei. în acelasi timp ele ofereau azil populatiilor din câmpie. în schimbul unui ajutor anual (annona) vãrsat în mâinile sefilor. Bd. El realizã. El însusi schitã planul dupã care se fãcu aceastã reorganizare în Africa. aceste triburi se legau a deveni servitorii Bizantului si a pune contingentele lor la dispozitia autoritãtii imperiale. încorpora în armata imperialã popoarele barbare (gentes) cantonate în apropierea imediatã a frontierei. întelegi admiratia exprimatã de istoricul veacului al Vl-lea. ele trebuiau sã închidã frontiera si sã supravegheze apropierea dusmanului. Auxiliari preti-osi. lipsa de credintã si cupiditatea lor233.castella. solid construite. iar pe de altã parte sã serveascã drept bazã de operatii coloanelor expeditionare trimise pentru a prãda teritoriul inamic. Scopul lor era îndoit: pe deoparte. Historische Schriften. ei trebuiau. prin cunoasterea locurilor. acoperi toate provinciile de o retea de castella. La cererea împãratului. întãrin-du-1. în idem. rolul principal pe care-1 aveau limitanei era de a ocupa si apãra cetãtile situate de-a lungul limes-ului. ei primeau si o soldã. în spatele ei. 206 si urm. apãrarea granitelor. prin bravura lor. ei veneau. Pentru a face fatã menirii lor. sub ordinele sefilor nationali. lustinian reorganiza aceastã armatã teritorialã. pp. ei trebuiau sã ia armele si sã sarã în apãrare. la o oarecare distantã. Erau autorizati a se cãsãtori si familia lor locuia cu dânsii în acele castella unde cantonau. prevãzute cu apã si alimente si ocupate de garnizoane mici. în nici un caz nu puteau pãrãsi limesul unde erau asezati. 226-227. cu garnizoane puternice. fãrã concursul armatei regulate. o serie de orase fortificate. când se vãd ruinele acestor numeroase si puternice citadele. primeau pãmânturi probabil scutite de impozit. p. mai însemnate si mai distantate unele de altele. aceea care. voi. se desfãsura o a doua linie de citadele. pe lângã aceasta. Azi. în caz de tulburare la granitã. Supusi autoritãtii ducilor. Ele erau de obicei orase mari. lustinian se sili sã ridice pe toate frontierele o linie continuã de fortãrete. în schimb. sã se punã sub 251 Ibidem. De aceea. în caz de invazie. sub numele de foederati sau gentiles. Prin aceste mãsuri. 552 comanda ducelui vecin cu dânsii si concurau cu limi-tanei la apãrarea teritoriului roman25-. ofiterii trebuiau sã-i instruiascã adesea251. grupati în regimente comandate de tribuni. în aceste mari fâsii de teritorii militare. El completã opera restaurând o institutie militarã a Romei. pentru a împiedica orice relatii comerciale neautorizate între barbari si imperiu. pp. care serveau de sprijin celor dintâi. ei ajungeau adesea primejdiosi prin indisciplina. 553 Dar aceastã linie nu era totdeauna o barierã de netrecut pentru dusman. 227-228. destul de apropiate unele de altele. Sistemul era urmãtorul: de-a lungul limes-ului. uneori în schimbul unor teritorii cedate din pãmântul roman. impresia este de uimire. 253 Justinien. (ppovpia. admirabilul sistem defensiv creat odinioarã de Roma. sã cultive aceste pãmânturi si sã supravegheze cãile care duceau dincolo de limes. Pentru a apãra monarhia. legate între ele printr-o linie de posturi . dupã expresia lui Prokopios. Das romische Militãrwesen seit Diocletian. soldatii acestia cultivatori erau împãrtiti în garnizoane mai mult sau mai putin tari. perpetuitatea serviciului militar era conditia formalã a dreptului lor de proprietate. risipite pe toatã întinderea vechiului imperiu bizantin.le cultive si totodatã sã le apere. reconstitui. 252 Mommsen. în aceastã privintã. Aceasta a fost întotdeauna preocuparea generalilor bizantini: asigurarea unui adãpost populatiei lipsite de . în rescriptul adresat în aceastã împrejurare lui Belisarie se arãta care era rolul si conditia acestor soldati.

BucurestiParis. în sfârsit. Desigur cã aceste cetãti si forturi se deosebeau. erau adevãrate forturi. în privinta lucrãrilor de apãrare ce le cuprindeau. defileuri-le erau pãzite de redute si transformate. Viminacium. Scupi. Trecãtorile însemnate. numeroasele lucrãri de fortificatie fãcute din nou sau restaurate de lustinian. Trebuia de exemplu ca zidul sã fie foarte înalt si gros: înalt Ibidem. Dar în toate gãseau aplicatie unele principii comune ale fortificatiei bizantine. în spatele acestei prime linii. Nu putem enumera. asa cum ne apare în Africa si în alte cetãti însemnate ale Orientului. ce repede si energicã activitate s-a desfãsurat în acesti câtiva ani pentru aceastã întreprindere colosalã. arhiepiscopia de Justiniana Prima a apãrut prin novella a Xl-a din 14 aprilie 535. gros pentru a rezista loviturilor aplicate de masinile de rãzboi. dupã Prokopios. 257 [Creatã pentru prefectura Illyricum. 255 Aed. puternicul cap de pod Lederata255. Turnuri multe si dese trebuiau sã acopere cu folos spatiile intermediare si unele dintre ele. în trãsãturile sale generale. 5-6. ale cãrei centre mai importante fuseserã pânã atunci Sirmium (azi Sremska Mitrovica) si Thessalonic. în clisuri. IV. 1978. dupã însemnãtatea lor. santul trebuia sã fie foarte adânc. acelea de la hotarele asiatice mai ales. Durostorum. formând o a doua si a treia linie de apãrare. 234-238. prin vointa lui lustinian. Astfel toatã tara se acoperise de cetãti si întãriri254. Zidul avea 10. provincia de origine a lui lustinian. cu douã sau cu o singurã linie de apãrare. începu o nouã erã în istoria sa sub numele lusti-niana prima. lângã satul în care el se nãscuse. De aceea se construiau într-însa o multime ele magazii de aprovizionare si multe cisterne si apeducte. opt castele noi au fost construite si 61 restaurate256. Octavum. în Epir. IV. în 1960. Dar originalitatea operei lui se vede în mãsurile luate pentru a asigura. cãi strategice se deschideau înãuntrul tãrii pentru a pune în comunicatie fortãretele si a face apãrarea mai usoarã. în fiecare cetate era apoi un arsenal public si corpuri special organizate pentru manevrarea masinilor de rãzboi. în Moe-sia. Se poate vedea prin urmare ce sfortare uriasã s-a fãcut. Unii . printre care citãm: Singidunum (Belgrad). 8. în Dardania. lucrare mai completã decât editia ei româneascã. 12 si chiar 18 metri înãltime. localitatea natalã a lui lustinian. Securisca. Astfel era. unde se concentra rezistenta supremã. ale cãrei prevederi au fost reluate pe scurt si în nuvella CXXXI din 18 martie 545.] 256 Ibid. Cetatea trebuia sã fie apoi bine înzestratã cu provizii si apã. pe toate frontierele imperiului si se poate lesne ghici câtã cheltuialã de lucru si de bani. în Thracia sute de castella se ridicarã. un alt zid înaintea acestuia si un sant larg si adânc. grosimea era de aproape 4 metri.. sistemul fortificatiei bizantine în veacul al Vl-lea. Mi-hãescu. [Competentã si foarte utilã identificare si raportare a acestor toponime la denumirile lor actuale în H. Acestea erau. mãrginit de un parapet de pãmânt . pentru a-i asigura pe apãrãtori împotriva minelor din partea dusmanilor.K1 împodobitã cu constructii frumoase. La langue latine dans le Sud-est de l'Europe.fortãretele mai mici si redutele erau construite dupã un sistem mai simplu. în cea mai mare parte. protectia teritoriului bizantin. vechi citadele romane pe care împãratul le puse în stare de apãrare. apãrutã la Bucuresti.. dupã expresia bizantinã. Numai în Dardania. de la îmbucãturile Savei pânã la Gurile Dunãrii. 554 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN pentru a împiedica escaladarea si a asigura apãrãtorilor dominatia asupra miscãrilor inamicului. mai mult de 80 de castella furã construite ori reparate. iar pe tãrmul stâng. Troesmis.apãrare a provinciilor. izolate de restul sistemului defensiv. E de ajuns sã fie schitate trãsãturile principale ale operei. Pe când marile cetãti. pe coline se înãltau turnuri de observatie de unde se vestea apropierea dusmanului. Novae. Pe frontiera de nord. Ea se aflã în apropiere de Tauresium. în Dacia. mai la miazãzi în Macedonia. Augusta. aveau trei linii de apãrare -un zid de centurã înalt de douã etaje si flancat de turnuri puternice cu creneluri. 555 Ratiaria.

p. în spate. mai departe castelul Ammaedera. altã linie.. 5 Viena. Zeugma. Leptis Magna. 53-65. în Armenia. Sebasteia.] 258 Ibid. Petkovic. Multe existau înainte de lustinian. actualul Skopje. între ele. în Mesopotamia Amida. Popovic Tsaritchim Grad. IV. III. altii cu Lychnidus. 49-63. Callinicum. l. 557 PFT porul îl ucise. el avu meritul de a completa si a coordona aceste citadele într-un sistem riguros. devenit ulterior Achris (azi Ohrida). în Euphratesia. Bury..249-311. 9-10. Kondic si V. t. Belgrad. 4. Pe coastele Pontului Euxin. „Cahiers Archeologiques (Paris). spre sud-vest (V. III. Sitefortifie dans l'Illyricum byzantin. Constantina. T6 'AÂOUOTOD KCII TO ev roptovftiTOCig260. Boskovic în „Actes du IV-e Congres International d'etudes byzantines". Edessa. o altã Theodosiupolis. 7. la Raedestos clãdi o puternicã cetate si construi din nou zidurile ce protejau Chersonesul Thraci-ei258. în spatele acestei linii. Bosporos fu întãrit puternic. V. Thelepte. XXXIX. 1979. Mamma. Apoi.-D. regele lor. D. H. Sardica si Naissus furã restaurate solid.învãtati au identificat-o cu Scupi. Arheologii iugoslavi sustin cã lustiniana Prima se afla pe locul actualului Caricin Grad. Ravenna. de la Trapezunt pânã la Eufrat se întinserã mai multe linii de fortãrete. zidurile Cherso-nului refãcute si douã noi forturi se ridicarã în sudul peninsulei. Bãnescu. 311-312. Hierapolis. apoi Zenobia si Pal-myra la hotarele desertului. în Asia. cu mult mai jos. Sura. Kitharizon. în interior. situat la 40 km de Naissus (azi Nis). Chusira. Meli-tene. în „Miscellanea Bulgarica". A. Les monuments de Tsaritchin Grad etjustiniana Prima.. Zur Problematik von Justinianea Prima. în fine. Colonea. întors acasã. la Termopyle se opri trecãtoarea prin ziduri. . Din mãsuri de prudentã. pp. Theodosiupolis (Erzerum). Lesfouilles de Tsaritchin Grad. Carrhae. sediul cunoscutei arhiepiscopii autocefale care în toatã perioada medievalã a purtat titlul fostei lustiniana Prima. aici era deci totul de refãcut. coasta se acoperi de citadele. p. Paris. 261 De Aed. . Justiniana Prima în lumina noilor cercetãri. Dopmann. 84-92. 1987. iar garnizoana fu omorâtã. 1987.R. istmul de Corint se tãie printr-o întãrire flancatã de turnuri. Nu stim încã dacã erau în relatii de federati. DeAedif. III. II.în Byzacena. 40556 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN ea fu ridicatã la înalta demnitate de metropolã eclesi-asticã a Illyricului. Euagrios vorbeste de 150 orase refãcute de lustinian. Laribus. Chiar pe coastele arhipelagului si ale Mãrii Marmara se construirã fortificatii. lustinian trimise forte mari care îi intimidarã pe huni si restabilirã ordinea. p. Sabrata261. Capsa. Nicopolis. Grod. V. 1948. E. Kulu260 Prokopios. . Puternica citadelã Petra proteja tara Lãzilor. în sfârsit. 1948. . 1951. Popovic în XXVI Corso di cultura sull'arte ravennate e bizantina. care ajunse o formidabilã cetate. în mijlocul peninsulei. opera lui lustinian259 cuprinde multe pagini. vandalii distruseserã fortificatiile mai tuturor oraselor. Astfel toatã Peninsula Balcanicã alcãtui un vast câmp întãrit. în „Studii teologice". Bãbus. se ridicarã întãriri si în Grecia de Nord. II. . p. opera înfãptuitã fu si mai mare. Grabar. fu invitat la Constantinopol si lustinian îl botezã. Ulpiana (azi Lipljan) fu de asemenea înfrumusetatã si luã numele de lustiniana secunda. în care aflãm între altele Satala. în Africa. distruse idolii si po48. 10-12. Dar în 528. VI. „Cahiers Archeologiques". opinie pe care o vedem împãrtãsitã si de N. V. fortãrete puternice. Circesium pe Eufrat. 1977. Crimeea era ocupatã de huni. 239 Ibid. La acestea se adãugarã o multime de noi fortãrete: în Tripolita-nia. Antiochia. P. Dara. Apoi. fãrã a mai socoti numeroasele castella intermediare: numai între Amida si Dara erau 15.. Martyropolis (cu trei linii de apãrare). Cherson si Bosporos erau marile centre ale comertului între Mediterana si bazinul Don si Volga. Heracleea fu apãratã.j.

tara descoperitã 262 Ibid. tot tãrmul Africii. „sã înfrunte toatã lumea". incapabile de a apãra regiunea respectivã. 7. dupã activitatea primilor ani. si în acelea unde erau trupe imperiale se întâlnesc adesea detasamente prea slabe. de o multime de fortãrete. V. s-a lucrat prea repede si soliditatea constructiei a fost jertfitã. lustinian a întreprins si o operã legislativã. împãratul luã mãsurile de apãrare necesare. dupã invazia slavã pustiitoare din 540. Ch. si acesteia i se datoreazã. se umplurã de fortãrete. Diehl subliniazã adâncul respect pe care lustinian îl purta traditiilor vechi romane. Din ordinele si sub influenta sa a fost redactat acel monument de compilatiuni juridice si de ordonante pe care modernii le numesc Corpus juris civilis. de asemenea. ale berberilor în Africa. armata de ocupatie nu era destul de mare pentru a ocupa serios toate aceste posturi. Vaga furã restaurate. pe tot parcursul Evului Mediu si rãmâne încã si azi. adevãratã bazã a studiului Dreptului roman. 263 Ibid. în cea mai mare mãsurã. VI. aici. dupã afirmatiile lui Procopios. ale slavilor si hunilor în Europa. -i:fe V:>Y> k 559 NICOLAE BANESCU era astfel cãlcatã de incursiunile ce nu puteau fi oprite. Regulile sale se scoteau din 2 izvoare: ordonantele imperiale (leges) si scrierile jurisconsultilor (jus). Administratia suferea din aceastã pricinã. Pentru lustinian. veni repede pãrãsirea. popularitatea numelui sãu printre urmasi. aceste cetãti ofereau un adãpost locuitorilor de la tarã si ele nu puteau fi cucerite usor de adversari care nu erau priceputi în arta asediului. în urma nimicirii care însoti invazia lui Chosroes. a fost totusi neputincioasã în a opri invaziile persilor si arabilor în Asia. Realizãrile interne ale domniei lui lustinian a. judecãtile se întemeiau mai putin pe lege decât pe bunul plac al judecãtorilor. decadenta. 243-246. puternicul castel Septem putea. în fata Spaniei. în Mesopotamia. Pe de altã parte. 6. Digestele. Numidia fu acoperitã. Diehl. la hotarul cel mai depãrtat al dominatiei imperiale. mai erau si consideratii de ordin practic ce trebuiau sã-1 hotãrascã în aceastã privintã pe basileu: era dezordinea adâncã ce stãpânea atunci Dreptul roman. Codul lustinian si Novelele. Chiar dincolo de provinciile cu totul supuse bizantinilor. Justinien. Prin opera sa juridicã. Trebuie sã tinem apoi cont cã multe dintre marile fortificatii ale domniei s-au ridicat în urma invaziilor si pentru a le preîntâmpina întoarcerea. multe lucrãri au rãmas chiar neterminate. 6. procesele deveneau interminabile. Pentru a ridica un numãr atât ele covârsitor de cetãti într-un timp atât de scurt. Pe lângã acestea. al cãror reprezentant si mostenitor legitim se mândrea a fi. Dar aceste materiale erau foarte împrãstiate. învãtatul francez ne dã explicatia acestei stranii constatãri264. Opera legislativã. Chartagina. apãrãtorii priveau neputinciosi la prada si incendiile barbarilor asupra tinutului. Alãturi de aceste mari rãzboaie pe care le-am vãzut. lustini-an se arãta deci mostenitor al vechii Rome. Opera aceeasta defensivã cu adevãrat considerabilã. Dreptul sãu. prin care Roma a transmis posteritãtii ceea ce a creat mai bun. împãratul trebuia sã fie prin urmare un rãzboinic si un 560 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN legiuitor în acelasi timp. Roma fusese mare mai cu seamã prin douã lucruri: prin gloria armelor si prin stiinta dreptului. Desigur. ea a format. ale cãrui patru pãrti sunt: Institutele. Era prin urmare o urgentã sã se . pânã la Coloanele lui Hercule263.558 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN fo262. Operã uriasã. Dar de pe înãltimea zidurilor lor. în sfârsit. si. VI. observã Ch. Acelasi lucru se petrece probabil pe Dunãre. ele se gãseau anevoie si apoi erau pline de contradictii. ca pretutindeni. Multe posturi secundare par a nu fi avut deloc garnizoanã si a fi fost încredintate numai pazei locuitorilor. de exemplu.

cit.adune si sã se coordoneze toate aceste texte. care au trãit în vecul al IV-lea. sã elimine. op. colectia de texte astepta a fi promulgatã. Oricât de importantã. în aceastã operã. 4 profesori de drept: doi din Constanti-nopole. o comisie de 10 membri. cit. clasate. ed. înalti functionari administrativi. III. a doua 7 Justinien. 248-250. 562 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN despuia lucrãrile privitoare la jus honorarium. lustinian avu norocul de a gãsi pentru aceastã operã uriasã un om eminent: Trebonian a fost sufletul acestei lucrãri si împãratul însusi o recunoaste. von Lingenthal. sã modifice. Libertatea lãsatã comisiei a fãcut ca . La 15 decembrie 530. Aproximativ 40 de jurisconsulti au dat aceste extracte. mai cu seamã sã evite contradictiile. armonizate si distribuite în 7 cãrti. pp. V. mai ales cele compuse de Ulpian. Z. Histoire des sources du droit romain. Sunt repetitii si sunt contradictii. Ulpian si Paul îmbogãtiserã tratatul de drept civil al lui Sabinus si care se. doi avocati de merit si un profesor de drept de la scoala din Constantinopol. pentru care se programaserã 10 ani. IV. în fruntea cãrora stãtea Trebonian. cel mai vechi. Paul si Scaevola. Diocletian si Teodosius al II-lea compuseserã astfel de coduri. Ambitia împãratului mergea încã mai departe. fu gata dupã trei. pentru a pune la îndemâna juristilor. Diehl. Acesta fu Codul lustinian împãrtit în 12 cãrti si care trebuia sã aibã putere de lege în tot imperiul. textele necesare ale jurisprudentei. o comisie formatã din 16 membri a fost constituitã. numeste Libri ad Sabinum.. lustinian a îngãduit comisiei sã aleagã ce socoate mai bun. sub o formã comodã. înainte de lustinian. în special din comentariile cu care Pomponius. 250. a treia parte. Ea a fost împãrtitã în trei sectiuni: una extrãgea din operele privitoare la jus civile. El voia sã pãstreze astfel posteritãtii pretioasele materiale adunate în timp de veacuri de întelepciunea romanã si sã dea astfel un nou impuls stiintei juridice. P. Paris. Dar lustinian chemã ajutorul lui Dumnezeu pentru aceastã „operã deznãdãjduitã". Dar mai ales sau pus la contributie Ulpian si Paul. începând de la Q. 492. fu însãrci265 Ibid. 1959. 561 Y NICOLAE BANESCU natã sã strângã si sã claseze constitutiile imperiale de la Hadrian încoace. Mucius Scaevola. Paul si Gaius asupra Edictului perpetuu al lui Hadrian268 si care se numesc Libri ad edictum. Dar opera personalã a lui lustinian furã Digestele (Digesta sau Pandec-tae . Berlin. Graba cu care s-a fãcut a împiedicat realizarea ei perfectã. Lucrarea. Materialele astfel adunate furã apoi cercetate în comisie. Histoire de BasEmpire. 1892. 1894. se ocupa de textele care nu intrau în nici una din acele categorii si mai ales Chestiunile si Rãspunsurile lui Papinian. doi din Beyruth).000 de cãrti. seria edictalã si seria papinianã. La 13 februarie 528. cum o numeste chiar el. &ein. pp.. fiind publicatã în 533. Bury. Ch.nãvSeKTai). opera aceasta nu era originalã. si rezultatul n-a fost desãvârsit. 266 stiinta lui multilateralã e schitatã de Gibbon. cap. II. E. în sfârsit. si pânã la Hermogene si Charisius. Kruger. Multe puncte slabe au fost relevate în aceastã operã. Theofil. covârsind de laude stiinta juridicã a ministrului sãu si experienta sa practicã266. luând locul culegerilor de mai înainte de acest fel26'. într-un an si ceva lucrarea era gata: la 7 aprilie 529. el vru sã strângã într-un corp de doctrinã pãrerile jurisconsultilor celor mai eminenti ai Romei vechi. Lucrarea era enormã: trebuiau sã se extragã vreo 2. sub presedintia lui Treboni-an (11 avocati. op.. 402-417. antinomii. Astfel se formarã trei serii de extrase: seria sabinia-nã. sã se reducã într-un sistem usor de consultat si sã se punã capãt arbitrariului magistratilor265. Geschichte des griechisch-romischen Rechts. p.

iar al cincilea Codului. cã lucrarea lui lustinian ne-a transmis izvoarele dreptului roman si a fãcut prin aceasta un serviciu imens stiintei juridice si istoriei. si Doro-theu.Deo auctore). fiind cãlãuza principalã a redactorilor. vine îndatã Paul271. cu ajutorul cãreia sã strângã într-o singurã operã ceea ce ar trebui sã se extragã din scrierile jurisprudentei clasice. Originar din Pamphylia. * Justinien. care a dat singur o treime a lucrãrii. Redactorii erau investiti. Dupã Ulpian. . Dupã publicarea Codului. 268 Codificarea rescriptelor imperiale impuse de el ca singura legislatie. La 13 februarie 528. o multime de opere admirabile ale dreptului roman se pierdurã ori se alterarã269. profesor la Beyruth. pe când lucrãrile pentru Codul Theodosian tinuserã aproape nouã ani. care 1-au redactat dupã lucrãri analoge ale epocii clasice. destinat studentilor în drept. El a dat la 15 decembrie 530 o constitutie (. Numãrul legilor publicate de lustinian în decursul celor cinci ani care urmarã redactiei Codului din 529 fu atât de mare încât o nouã editie se impuse. pp. împãratul însãrcina printr-o ordonantã o comisie compusã din 17 functionari în activitate sau retragere. sã se mutileze textul lor pentru a se înlocui cu proza comisiei si. sã reia proiectul theodosian de a codifica si mostenirea jurisprudentei clasice. 564 Constantin. si stabileste în primul an de studii Institutele si primele cãrti din Digesta. Roma si Beyruth. pe care o tinu pânã la moartea sa. si la 16 decembrie 533. a cãrei întrebuintare fu interzisã. Comisia executã lucrarea în 14 luni. fie ea perimatã sau nu. pe când redactorii Codului Thedosian nu fuseserã autorizati decât la schimbãri menite a face textul fiecãrei constitutii mai clar. Izvoarele sunt scoase din aproape 40 de autori. Lucrarea a alcãtuit Digestele. era autorizatã sã suprime constitutii întregi. el fusese avocat la baroul prefecturii Orientului. Autorii erau Tre-bonian. reforma programa învãtãmântului juridic. Theofil. redactatã de Trebonian în 50 de cãrti. profesor de drept la Constantinopol. câteva luni dupã publicarea Codului. ' f 563 NICOLAE BANESCU Nu e mai putin adevãrat. Trebonian a fost sufletul acestei întreprinderi. ajutat de patru membri ai comisiei Digestelor. lustinian se hotãrãste. în chipul acesta. precum si legile posterioare acestora. Enorma lucrare a fost terminatã în trei ani. lustinian promulgã constitutia sa (Tanta circa nos). manual elementar în 4 cãrti. la sfatul lui Trebonian. 404-405. iar cei trei ani urmãtori sunt consacrati numai Digestelor. Editia a doua a Codului lustinian. si aceasta a fost opera lui Trebonian. Comisia era alcãtuitã din 16 membri: magister libellorum Stein. cuprinzând 12 cãrti ca si cea dintâi. constitutia imperialã din 21 noiembrie 533 dãduse putere de lege Institutelor. terminã marea operã de codificare. cu aceleasi drepturi cu care fusese învestitã comisia Codului. Trebonian cumula chestura cu Magisterium officiorum™. în privinta textelor utilizate. dintre care unii se urcã în timpurile Republicii romane. Comisia trebuia sã elimine orice contradictie si tot ce era perimat si inutil. Cãtre octombrie 529. pânã atunci facultativ. Câteva sãptãmâni mai târziu constitutia promulgatã în aceeasi zi cu a Digestelor. El face obligatoriu anul al cincilea de studiu. singura pe care o posedãm. cuprinzând legislatia în vigoare continutã în Codurile Gregorian. sã modifice textele pe care le pãstra si chiar sã contopeascã mai multe într-o singurã lege. Aceastã nouã editie fu promulgatã prin constitutia de la 16 noiembrie 534. împãratul nu admite scoli de drept în afarã de cele de la Constantinopol. Hermogenian si Theodosian. înainte de publicare Digestelor.adesea sã se omitã interpretãrile jurisconsultilor. 251-254. din doi avocati si dintr-un profesor de drept sã elaboreze un Cod nou. cu toate acestea. care a dat putere de lege Digestelor. dar cea mai mare parte a textelor apartin jurisprudentei secolelor al II-lea si al III-lea. în acest scop. Trebonian fu ridicat în functia de Chestor al Palatului sacru. 4 profesori de drept (doi din Constantinopol si doi din Beyruth) si 11 avocati. poruncind lui Trebonian sã constituie o comisie dupã alegerea sa. Câtiva ani mai târziu.

în 533 si în acelasi an opera fu gata. hotãra acum transmiterea bunurilor. Afarã de cazuri foarte rare. lustinian se arãta încã mostenitorul Cesarilor Romei. 565 NICOLAE BANESCU Opera juridicã a lui lustinian a fost redactatã în limba latinã. Sclavajul se îmblânzi mult. 566 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN lut pe bunurile pe care le câstigã. ale dreptului celor 12 Table. surorile furã chemate la mostenire. cã orice om se naste liber si cã sclavia e o stare contra naturii. în dreptul persoanelor.latina . Schimbãri revolutionare sunt prevãzute în dreptul de succesiune: rudenia de sânge. ca limba dreptului roman . era necesar un manual practic. Ulpian proclamase cã în dreptul natural toti oamenii sunt egali. el a simtit caracterul adesea îmbãtrânit al vechiului Drept roman. vechea conceptie a familiei dispare. p. Diehl. lustinian se gândea la aceasta încã din 530. ele se puteau acum cãsãtori cu oameni liberi si chiar cu persoane ele rang senatorial (vezi aici influenta Theodorei). Acelasi spirit se impune fatã de conditia femeilor socotite pe treapta de jos a societãtii: curtezanele si actritele. Fetele. Femeia devine egalã cu bãrbatul. care guverneazã fãrã control si a cãrui autoritate e de drept divin. Pãtruns de influenta crestinã. Dar alãturi de aceste traditii ale trecutului pãstrate cu pietate în veacul al Vl-lea apar si idei noi. Le monde oriental. emise de la 529 încoace: noul titlu e Codex repetitae praelectionis. si acesta e un lucru caracteristic. Ceea ce ne mai izbeste în opera legislativã a lui lustinian e ideea statului constituit dintr-o ierarhie de functionari care se supun unui sef absolut.sã redacteze acest manual. Teoria despotismului imperial e formulatã pentru prima datã în termenii cei mai expresivi si mai completi. Prin spiritul acesta de echitate. 256-260.sã fie pãstratã pe cât posibil ca limbã oficialã a imperiului2'73. mostenitor al împãratilor romani. de aceea s-a lãsat condus. Codul din 534 si Novelle (adicã esentialmente legile lui lustinian posterioare acestei date)272. în ce priveste dreptul persoanelor. El puse pe Trebonian si doi profesori de drept -Theofil si Dorotheu . Acelasi spirit se observã si în conditia sclavilor. la fel cu Trebonian. 274 Ch. e acela pe care îl posedãm . pp. în ce priveste dreptul lucrurilor. O mare lãrgime de vederi strãbate în opera lui lustinian. de interesul public si de naturalis ratio. Codul si Digesta nu erau suficiente. de simplificare. Pentru tinerimea care dorea sã studieze dreptul. p. sporitã cu deciziile sau rescriptele împãratului. Aceasta fu refrezen-tatã de Institute (Institutiones). opera lui lustinian pregãti cãile pe care avea sã se îndrumeze legislatia modernã274. Astfel principiile cele mai largi si mai echitabile ale dreptului gintilor stergeau definitiv regulile strâmte. apãru a doua editie a Codului. Prin aceasta. 271 Ibidem. eliberarea din sclavie fu încurajatã si fãcutã mai usoarã. pp. cuprinzând 4600-4700 decizii. Patriapotestas nu mai îngãduie tatãlui sã refuze consimtãmântul la cãsãtoria copilului. Anulã editia din 529 si acest text.De altminteri. de ceea ce el numeste humanitas. XVI s-a obisnuit a se numi Corpus juris civilis întregul format din Institute. Se puse ca principiu dreptul natural al copilului de a mosteni o parte din averea tatãlui. sau cel putin motivele acestui refuz trebuie sã fie înfãtisate magistratului. copilul nu putea fi dezmostenit. Fiul ajunge stãpân absoIbidem. în toate relatiile dintre membrii familiei se introduce un spirit de blândete si un viu sentiment al demnitãtii personale. redactate dupã planul Institutelor lui Gaius. Tot asa în ce priveste bunurile. 567 în 534. 408-409. numai din sec. 272 Ibidem. în parte abrogate de mult. de blândete. pp. 85-87. el a tinut. Justinien. Relatiile dintre tatã si copii se schimbã. care merg de la Hadrian pânã la 534. 407. Digesta. 411. legea precizeazã si întãreste drepturile sale asupra dotei. prin bãrbati si femei.

-. orice comentariu. pentru a pune ordine în lucruri. coli.:" . Acest fapt nu împiedicã totusi parafraze la texte. La Constanti-nopol factiunile Hippodromului frãmântau populatia cu rivalitãtile lor si întretineau opozitia pe care o fã276 Ibidem. pentru modificarea unei pãrti care ar fi impus mai târziu o schimbare.. pp. II. obiceiurile dezastruoase ale administratiei publice produceau o mare nesigurantã si o mizerie adâncã. cu mare stãruintã. lustinian întreprinse cu îndrãznealã aceastã reformã. Dreptul penal si procedura criminalã erau lãsate la o parte. •. Roma... 8 cãrti din Responsa ale lui Papinian si cele 23 de cãrti din Responsa ale lui Paulus. lustinian hotãrî prescriptii cu privire la cercetãrile stiintifice. Alexandria si aiurea. Un avocat din Constantinopole. cu toatã intentia anuntatã a lui lustinian.: . el o urmãri. orice schimbare.azi sub numele de Codul lustinian.rP ' 569 l NICOLAE BANESCU ceau noului regim mostenitorii deposedati ai lui Anas-tasios.. 568 r ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN mentarii de multe ori întinse.. tit... Sãrãcia din ce în ce mai mare a imperiului sleia izvoarele bogãtiei publice.. Opera administrativã. învãtãmântul se fãcea pânã atunci în 4 ani.. Se permiserã numai traducerile si rezumatele (indices). certurile religioase mãreau dezbinãrile interne si fãceau si mai acutã criza în care se zbãtea monarhia. o mare reformã se impunea..-. situatia internã a monarhiei era foarte gravã.... Pe deasupra.r278 Novelles.. 264-265. co5 Just. lustinian îsi rezervã siesi dreptul de a legifera în toatã libertatea. Berytos.. în al doilea. lustinian pãstrã pe primele trei. Pentru a pãstra în puritatea sa originalã aceastã legislatie. lustinian organizã învãtãmântul juridic.. în al cincilea. în primul an studentii (Justiniani novi) învãtau Institutele si primele 4 cãrti din Digeste. O reformã se impunea. fondul de rezervã constituit de împãratul Anastasios era aproape secat. Pentru completarea operei sale.. Toate aceste lucrãri atestã marea activitate care domnea în scolile de drept în veacul al VI-lea276. Cea mai mare parte totusi se referã la afaceri administrative si eclesiastice si au prin aceasta un mare interes pentru istoria administrativã a domniei. :r : . 277 Ibidem.. pentru a curma mai cu seamã abuzurile administrative... Tot din dorinta de a pãstra curatã legislatia sa. VII.. p. ceva din cãrtile lui Ulpian ad Sabinum si din cometariul sãu asupra Edictului. De la 534-565 el publicã sub numele de novellae leges o serie de 154 ordonante. scoli de drept erau numeroase în Imperiu: la Constantino-pol... impozitele nu se mai puteau încasa. Ele n-au fost niciodatã reunite în colectie oficialã.. interpretãri. Introduse în administratia bizantinã unele principii esentiale si prin aceasta domnia sa reprezintã un moment important în . care în multe puncte însemnate modificarã dreptul Codului si Digestelor. în tot cursul domniei sale. Un nou program de stat se schitã. I..">M\ b^>.. dar se studiau foarte putine opere: un rezumat din Institutele lui Gaius. al treilea si al patrulea an se studiau Digestele. Pentru a lecui toate aceste rele. în provincii. pentru a fi mai bine întelese.. b.. 266. tezaurul era gol. Caesarea.. le strânse prima datã. Iulian.. în cazuri neprevãzute. Codul275. Pretutindeni se arãtau motive de dezordine si tulburãri. cum se exprimã însusi lustinian întro ordonantã a sa: „nonpaterna voce legem conscripsimus sed hac communi et graeca. pp. în momentul în care lustinian lua conducerea imperiului de Orient. în 555277Novellele furã scrise în greacã. ut omnibus sit nota propter facilem interpretationem"278. El opri orice studiu critic asupra textelor legislatiei. 263-264. . învãtãmântul cuprinse cinci ani.

noul numit se îndatora sã guverneze fãrã înselãciune. Guvernatorii trebuiau sã trãiascã din salariile lor si sã se poarte pãrinteste fatã de populatie. sã pedepseascã pe vinovati. aducând în capitalã fermentul revolutiei80. Aboli sistemul cumpãrãrii functiei. ei întretineau pe cheltuiala lor bande de bucellari care pustiau tinuturile. încorporau la domeniile lor bunurile altora. p. le devastau locuintele. 572 . lustinian se 280 Diehl. în a doua sa prefecturã. Rãscoalele izbucneau adesea în provincii. parte la prefectul pretoriului. adevãrate documente oficiale în aceastã privintã. sã nu primeascã bani. Salariile nu erau de ajuns sã-i despãgubeascã de sumele cheltuite pentru obtine 1 Ch. Stein. orasele. 571 NICOLAE BANESCU strãduia sã creeze un corp de functionari disciplinati si docili. împãratul mãri veniturile functiilor publice. socotea cã rolul de reformator era o datorie a functiunii sale imperiale. spiritul sãu autoritar era condus în chip firesc cãtre centralizarea administrativã. Acestia trebuiau apoi sã se intereseze de strângerea contributiilor. dupã expresia sa. pe care faimosii defensores erau neputinciosi a le apãra. Episcopii erau invitati sã supravegheze purtarea guvernatorilor si sã E. afarã de taxele permise. tarinele se goleau de muncitori si agricultura încetase. serios constituit si recrutat cu deosebitã atentie. le uzurpau pãmânturile. cit. op.. 270. Cei care aspirau la asemenea posturi erau nevoiti sã se împrumute cu dobânzi enorme. prin acest jurãmânt. pentru nedreptãti diferite. prin douã ordonante (novellele 8 si 17). date pe 15 si 16 aprilie. un act de recunostintã cãtre Dumnezeu care-1 coplesise cu binefacerile sale. Stein. Apoi impuse oricãrui functionar depunerea unui jurãmânt solemn prin care se obliga a servi credincios pe stãpânii sãi lustinian si Theodora prin care declara cã a obtinut functia fãrã a da nimãnui bani ca suffragi-um. II. adevãrati tirani feudali. 270-274. toti câtia aveau de îndreptat plângeri împãratului. cu integritate si cinste si sã apere pe supusii împãratului de orice violentã. 463 si urm. tara se depopula. datoratã înainte de toate generozitãtii perechii imperiale281. e de ajuns a strãbate no-vellele lui lustinian. Iar în Constantinopol imigrau în masã multimea nemultumitilor. El cerea necontenit ca functionarii sãi sã aibã. Soldatii apãsau ele asemenea greu asupra locuitorilor. împãratul aratã cã ei obisnuiau sã ia de la contribuabili de trei si de zece ori mai mult decât plãtiserã .istoria administrativã a Imperiului de Rãsãrit279. sã fie drepti în judecãtile lor. al acelor suffragia. Pentru a ne face o idee despre cauzele multiple ce impuneau aceastã reformã. lustinian fixã principiile reformei administrative la care a contribuit si loan din Cappadocia. Diehl. op. El avea o sincerã dorintã de a face bine. 463-464. era pustiite. ducea la coruperea justitiei si la demoralizarea generalã în provincii. pp. Mai contribuia la aceasta si un interes superior de stat: provinciile ruinate nu mai puteau da nimic pentru nevoile publice. scãzu mult sumele plãtite la numire si permise sã se plãteascã numai anumite sume (awr\&eiai) pentru obtinerea brevetului de numire.pentru functia lor. Histoire du Bas-Empire. lustinian fu adânc miscat de aceastã stare de lucruri nefericitã si primejdioasã. o grijã realã fatã de supusii sãi. în care autorul rezumã observatiile crude ale împãratului. „mâinile curate". Marii proprietari.. De aceea. si împãratul îi fãcu responsabili de plata integralã a contributiilor regiunii ce li se încredinta. Pentru a împiedica exploatarea contribuabilor. Justinien. cit. 570 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN rea postului si ei cãutau sã si le procure prin mijloace neregulate pe socoteala provincialilor. Un vechi obicei al Bizantului era de a se lua sume considerabile de la cei care erau numiti ca guvernatori ai provinciilor (suffragia) si aceste sume mergeau parte la împãrat. în 535. Legislatia iustinianã mãreste influenta episcopilor în controlul administratiei. De aici. iar acest lucru sleia tezaurul. E.

cum a arãtat Ch. un illustris depinzând direct de împãrat. crescutã mult prin anexiuni recente. ca sã rãspundã de actele sale. Armenia. Cele douã provincii: insulele si Caria sunt originea „themei Carabisiani". reorganizat dupã un plan simplu. si în celelalte pãrti.. Quaestura exercitus. Consideratii de ordin militar au determinat aceastã creatie: quaestor exercitus e înainte de toate un general însãrcinat cu apãrarea Dunãrii de Jos. O lege din 18 mai 536 înfiinta o magistraturã cu caracter special. . 283 Stein. în acelasi timp în care numãrul provinciilor si deci al guvernatorilor scãdea. II. Cum aratã foarte bine Stein283. trebuie amintitã în mod special. Dar într-o novellã (din 15 august 535) atribuitã de Stein influentei lui loan de Cappadocia se încearcã reînvierea institutiilor municipale pe bazã laicã. care serveau odinioarã de intermediari între administratorii provinciilor si prefectul pretoriului.reclame stricta aplicare a legilor. în veacul al V-lea. deoarece poruncea ca în fiecare oras cetãtenii fruntasi sã îndeplineascã functia timp de 2 ani prin rotatie si impunea ca. Paris. Functia de defensor civitatis ajunsese nefolositoare în practicã. care nu puteau avea o atitudine independentã fatã de guvernatori. 1966. Au fost date tot atunci si alte câteva legi. dar 282 Diehl. legãtura dintre cele 5 provincii pu285 Stein. cãci Moesia secundã se întindea de-a lungul Dunãrii. nu încercã o revizuire completã a sistemului existent. cit. care era navigabilã pentru cele mai mari vase ale epocii. 276 si urm. Diehl286. El combinã în unele cazuri provincii mici pentru a alcãtui mari guvernãminte. Aceastã novellã nu a putut fi primitã cu bucurie de municipalitãti. pp.. 467-468. defensorii sã decidã procese în valoare de pânã la 300 nomismata si în cazuri criminale mici283. prin novella 31 din anul 536 fu împãrtitã în 4 provincii. Acesta e începutul sistemului care a creat la începutul secolului al VH-lea regimul „themelor". Macedonia II fu reunitã cu Dardania. desfãcutã din dieceza Orientului. precum si insula Cipru. reuni într-un singur guvernãmânt cele douã provincii vechi ale Libiei. Byzance et la mer. 338-339573 fãcu multe schimbãri în care se depãrta de la principiile lui Diocletian. Egiptul. Provinciile fuseserã mereu îmbucãtãtite284. si sediul administratiei sale se aflã la Odessus (Varna). Confirmarea vechii reguli dupã care guvernatorul trebuia sã rãmânã în provincia sa timp de 50 de zile dupã iesirea din functie. putine schimbãri se fãcuserã în amãnuntele sistemului provincial care fusese întocmit de Diocletian si modificat ici-colo de urmasii sãi. pp. aceea de quaestor lustinianus exercitus (quaestor iustinian al armatei). Presses Universitaires de France. pe lângã vechile atributii.] 574 l ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN se sub ordinele quaestondui armatei era caracterul lor maritim sau quasi-maritim. lustinian. Aceastã nouã circumscriptie cuprindea Moesia secundã si Sci-tia — cele douã provincii danubiene care fãcuserã parte pânã acum din dieceza Thraciei . Ahrweiler. fiindcã era îndeplinitã de oameni fãrã influentã sau situatie. 284 Buiy. Tot asa. desfãcute din dieceza Asiei.. [Aceste aspecte au fost reluate de H. pentru protectia poporului împotriva abuzurilor administratiei. c. pp. si deasupra guvernatorilor de provincii fu pus un magistrat superior.provincia insulelor (adicã Cyclaclele si arhipelagurile însirate de la Lesbos pânã la Rhodos) si Caria. care voia un guvernãmânt local mai puternic si o putere centralã mai ascultatã. cit. op. dispãreau vicarii diecezelor. ca sef civil si militar al teritoriilor puse sub autoritatea sa. Just. lustinian cãutã sã o restaureze printr-o reformã. 474-475. al cãror text trebuiau sã-1 afiseze pe usile bisericilor282. op. Reorganizarea provincialã.

pentru apãrarea frontierei. în Arabia si Fenicia vechiul praeses fu ridicat la rangul de moderator. el a adãugat la „magister militum11 pentru Thracia si Illyricum încã unul. Aveau atributii de ordin financiar si un drept de jurisdictie foarte întins. cit] 575 duce. Un magister militum per Orientem comandase pânã la el întregul teritoriu ce se întindea de la Marea Neagrã pânã în Egipt. Ei iau titlul de duce si întrunesc în mâinile lor puterea civilã si comandamentul militar. creând „magistri militum" pentru Armenia si Mesopotamia. ei puteau judeca în apel chiar cauze de o valoare sub 500 bani de aur [nomisme]. furã autorizati a judeca în apel. înainte de toate însã. iar cele douã provincii ale Cappadociei furã unite sub un pro^ consul lustinianus. Diehl. Et. câteva comenzi au fost înjumãtãtite în Siria si pe Eufrat. moderatori. Ahrweiler. De acum înainte. Prin statutul din 539. comes sacra-rum largitionum). unde erau de învins rezistente mari (monofizismul protejat de Theodora. fãrã posibilitatea de recurs. e acum împãrtitã în 5 circumscriptii. lumea dãdea nãvalã în Constantinopol pentru a depune plângeri împotriva primilor judecãtori si acest fapt pricinuia mari cheltuieli pentru împricinati. pentru a simplifica mecanismul administratiei si pentru a întãri autoritatea publicã. comiti. Trei limites au fost formate în Egipt.. în Palestina si Armenia I la rangul de proconsul. Diehl. în epoca lui lustinian erau douã provincii intitulate Armenia. dar în provinciile mai dificile. 576 tanei. al Moesi-ei. în cele douã Moesii si în Dacia. byz. el aplicã sistemul. Armenia III. [Opinie diferitã la H. si fãceau sã sufere administratia. toate cauzele de o valoare mai micã decât 500 aurei287. pentru binele supusilor sãi. în unele pãrti se pãstrarã aceste puteri. al cãrui loc îl luau. lustinian a împãrtit aceastã comandã. fãcând parte din dieceza Pontului. Din aceastã pricinã. în vreme ce altii vegheau la Dunãre în Scitia. Se punea astfel capãt rivalitãtilor care fãceau administratia publicã ineficace..în sfârsit. în Isauria. venalitatea si partialitatea judecãtorilor. lustinian remedia si sistemul judiciar. pretori. ai cãror sefi sunt total independenti unul de altul. întãrind armãtura administrativã a Statului288. Lycaonia. în Egipt prefectul augustal. în Europa. 290 si urm. Reforma administratiei egiptene trebuie consideratã drept opera lui loan de Cappadocia. Sa cãutat a se mãri tot mai mult prestigiul ducilor. p. în Thracia se instituirã pretori (praetor lustinianus).câte un comes lus-tinianus (comites). . p. ei unirã o largã autoritate asupra soldatilor cantonati în circumscriptiile lor. 1905. op. Siria. un moderator fu pus în noul Helle-nopont (unit acum cu Pontus Polemaniacus). cum a fost Strategius. Era cunoscutã încetineala justitiei. limi287 Ch. a organizat de-a lungul limes-ului districtele militare conduse de duces si ocupate de trupe speciale. care cuprindea 9 provincii civile grupate din punct de vedere militar în 3 ducate. aceastã diecezã. Aceastã întârziere si-o explicã Stein prin pregãtirea specialã de care a fost nevoie pentru reorganizarea Egiptului. alti duces au fost stabiliti în Armenia. Galatia . proconsuli. lustinian se hotãrî sã reuneascã în mâinile aceluiasi functionar puterile civile si militare. proasta evidentã. prefectul augustal e abolit ca sef civil al întregii dieceze a Egiptului. La puterea civilã. înalte demnitãti ale unor aristocrati mari latifundiari. Paflagonia. Prin aceasta. în Pisidia. Un lant continuu de fortãrete a fost înãltat de-al ungul frontierelor. reuneau în mâinile lor atributiile si apuntamentele vechiului praeses si 286 Ch. Just. pe lângã cã tribunalele capitalei erau încãrcate de afaceri mãrunte. De aceea toti administratorii nou creati de lustinian în diecezele Pontului si Asiei. Ei aveau rangul de spectabiles si erau împodobiti cu titlul lustiniani. lustinian a reorganizat si marile comandamente militare. în Orient cornitele Orientului. la aproape 3 ani dupã ultima novellã reformatoare. Legea pe care o institui apãru în primele luni ale anului 539. pentru a tine în frâu elementele de descompunere feudalistã. 282.

Fiecare provincie forma o mare comandã cu un magister militum în frunte. op. pãstrã. Colonea. BÃNESCU Administratia militarã era în acelasi fel orânduitã. în Africa. Tot asa au stat lucrurile si în prefectura Italiei reconstruitã. al Romei si al Italiei. lustinian sterse tot ce reamintea „tirania" barbarã. în practicã. Ca si în Italia. în tãrile cucerite de lustinian.. 1. 476-480. La nevoie. II. în parte din Pontus Polemoniacus si în parte din noi teritorii. care pânã atunci fuseserã în afara sistemului provincial. 4. nr. lustinian introduce legislatia promulgatã de el în Vestul recucerit. V. Vechiul sistem de impozite fu restaurat. asistat ca mai înainte de 2 vicari. în Africa si Italia recucerite. formate în parte din cele douã vechi provincii. i 579 NICOLAF. Honorias si vechea Paflagonia au fost unite într-o nouã Paflagonie. sub un pretor289. De la 535 un praetor era în fruntea Siciliei recucerite. având în subordine 7 guvernatori. Solomon si Germanos au combinat functiile si chiar titlurile de prefect pretorian si magister militum. Contracte semnate în timpul lui Totila./ tricte din nou. mãsuri economice luate de ei în favoarea colonilor sau sclavilor erau anulate si Pragmatica restaura proprietarilor romani toate pãmânturile pe care le aveau înainte de Totila.Sophanene. în fruntea guvernãmântului civil al Africii a fost asezat un prefect al pretoriului. Zela si Brisa). aflat sub un guvernator cu titlul de moderator. nu au fost introduse si în Occident. principiul reorganizãrii administrative în Africa a fost acela al vechii separatii între autoritatea civilã si militarã. Belisarie în Africa si Narses în Italia organizau apãrarea frontierei. Satala. 4.vechea Armenia secundã. Sub autoritatea prefectului. Armenia primã . Un comes sacri patrimonii per Italiam fu numit si imperialii logotbetae cereau cu rigoare rãmãsitele din timpul regilor goti. voi. cit. district dincolo de Eufrat.Prin no-vella 31 din anul 536.parte din vechea Armenia primã (Teodosiopolis. iar contributiile realizate împãrtite.restul din vechea Aremnia primã si parte din Pontus Polemoniacus (Comana. fiindcã în acelasi timp. vechile împãrtiri administrative si deosebirea dintre puterea civilã si cea militarã. Italia. donatii fãcute de regii barbari. Reformele acestea. 2. exigente politice sau militare impuneau concentrarea întregii autoritãti întro singurã mânã. purtând tilurile consulares Bury. 578 si praesides. Narses a fost un real vicerege. îndatã dupã aceea. Armenia a patra . împãratul. ed. Numeroasele oficii care controlau detaliile îi ajutau pe functionari si asigurau predominarea conducerii civile în prefectura Africii. care transformau Orientul. pp. Sardinia si Corsica tineau de prefectura Africii. Africa. între arca prefectului si casa largitiones. Armenia secundã . duci comandau districtele militare (limites) create de-a lungul frontierei. creând 4 provincii ale Armeniei. Reorganizarea a fost fãcutã prin pragmatica sanctiune din 554. cum a fost înainte. preocupat sã dea populatiilor imaginea exactã a administratiei romane asa cum ele o cunoscuserã mai înainte. în Africa erau la început 4. 3. dupã 538 un prefect al pretoriului era numit în Italia si regimul administratiei civile era stabilit dupã capitularea Ravennei. dar strict separatã de cea civilã. apoi. estul Armeniei a treia (capitala Martyropolis). Gibbon. 5: . Appendix. Dar acestea erau numai abateri exceptionale de la principiul stabilit. Armenia a treia . împãratul a distribuit aceste dis1 Stein. Spania se aflau sub autoritatea unui astfel de magister. De asemenea. functionarii civili guvernau cele 13 provincii în care a fost împãrtitã peninsula. Restul din Pontus Polemoniacus a fost unit cu vechiul Hellenopontus pentru a forma un nou Helleno-pontus. Nicopolis) plus parte din Pontus Polemoniacus (Trapezus si Cerasus). A fost reconstruitã dupã modelul roman.

strivite de impozite. în care împãratul se plânge de întârzierea cu care noii functionari iau în stãpânire cârmuirile lor. în timp de rãzboi. lustinian a fost nevoit sã repete ordonantele sale. un fapt ne izbeste de la început si anume cã. si sã ridice din ruine pe cele nimicite de cutremure sau incendii. lucrãri de utilitate publicã furã ridicate în orase. ca semn al suveranitãtii romane. atât de cenzurate în ordonantele din 535. . Milan fu ridicat din ruine. Toate viciile. Recrutati dintre localnicii de la frontierã. lustinian încercã sã încorporeze în armata imperialã popoarele barbare locuind în împrejurimile imperiului. judecãtor suprem si prefect al politiei în acelasi timp292. apeducte. în timp de pace cultivau pãmântul si vegheau cãile ce treceau prin limes. Aceste reforme administrative au fost completate printr-o mare operã de lucrãri de utilitate publicã. dupã tipul celor vechi. Mãsurile au adus o realã prosperitate. acum abolit291. textele oficiale ne reveleazã omoruri. ^aits] 580 Disperate. Au fost luate mãsuri în Africa în scopul restaurãrii cultivãrii câmpurilor.Tripolitana. sã atragã atentia asupra prescriptiilor date. Grupati în regimente. lustinian s-a interesat îndeosebi sã înzestreze orasele cu asemenea lucrãri: terme. în care se demascã administratori abuzivi si în care soldatii se mentioneazã ca o adevãratã plagã a provinciilor. se hotãrî. dãinuiau si înfloreau. El a înlocuit pe praefectus vigilum (vwre-Jiapxog) subordonat mai înainte prefectului orasului. de-a lungul frontierei Alpilor. Ravenna înfrumusetatã cu constructii ca Sân Vitale si Sân Apolinare în Classe ajunse o capitalã. cisterne. 581 NICOLAE BANESCU care au zguduit tara. By-zacena. necontenit. Numidia si Mauritania. Prokopios ne-a schitat în Istoria secretã mizeria pe care restaurarea imperiului a adus-o în Africa si Italia. lãsând tinuturile luni întregi în pãrãsire. abuzurile functionarilor continuau ca si înainte. pacea publicã a fost mereu tulburatã. pp. Ceea ce e mai grav. în prima parte a domniei sale. Acesti gentiles sau foederati fac un tratat perpetuu cu împãratul. Avea si functii judiciare. a protejat si îmbogãtit Biserica si a reparat dezastrele rãzboiului. Dacã ne întrebãm acum care a fost rezultatul marii reforme din 535. Se puteau cãsãtori. Car-thagina împodobitã cu un palat. Nu puteau pãrãsi niciodatã limesul. provinciile erau rãu guvernate. 22-24. sã se interzicã purtarea armelor celor care nu erau înrolati în armatã. luau armele si apãrau postul încredintat lor sau împreunã cu trupe similare îi respingeau pe nãvãlitori. Pe lângã acestia. si totusi. a cãutat sã restaureze marea aristocratie. Pentru a li se pune capãt. porturi deschise. lustinian auzi acest apel. acte de brigandaj. Depopulate. împãratul înfiinta la Constantinopol un magistrat extraordinar. pentru a grãbi împãrtirea justitiei si a scãpa capitala de o multime turbulentã. li-mitanei. dupã devastãrile crunte ale rãzboiului. provinciile de Vest au apelat la împãrat sã le ajute în mizeria lor. orase noi construite pe platoul înalt al Numidiei. în 539. ei stationau în orase întãrite si castele de la frontierã. în aceste districte stationau trupe speciale. Aceasta se constatã din numeroasele novelle. History. comandati de tribuni. splendide bãi. rãscoale ' Diehl în Cambridge Med. sã-i trimitã la domiciliu pe cei care nu aveau motive serioase sã rãmânã în capitalã. lupte cu armele. districtele furã repopulate. quaesitor. ei primeau feude. El trebuia sã-i asiste pe cei care aveau motive legitime pentru a veni în capitalã. în 539. Roma pusã în posesia privilegiilor care sã-i dea o înviorare economicã. primind un subsidiu anual (annona). lustinian se mãgulea cu faptul cã a restabilit ordinea. Neapole ajunse un mare port comercial290. Ei pun contingentele lor la dispozitia ducilor din limes si sefii lor primesc de la împãrat un fel de învestiturã. sã vegheze ca acestia sã-si termine treburile repede si sã se întoarcã acasã. doborâtã de Totila. pânã la sfârsitul domniei. împãratul a usurat impozitele. patru erau si în Italia. biserici. Au fost luate mãsuri similare si în Italia. iar tribunalul sãu se ocupa cu anumite cazuri de crime293. Duci erau si în Sardinia si Sicilia.

Cu toate criticile ce i s-au adus. tot efortul lui de a împiedica abuzurile functionarilor si a apãra populatia de excesele colectorilor de impozite. era si judecãtor si sef de politie: „Pretorul poporului" (. pe proprietarii vecini rãspunzãtori de impozitele acestor pãmânturi. 293 Vezi Bury.•> niei. Nu era o noutate faptul cã locuitorii provinciilor prin care treceau trupele la rãzboi erau obligati sã procure hrana necesarã soldatilor si nutretul pentru cai si sã le transporte în lagãre. Micile proprietãti ale arendasilor liberi dintr-o comunã erau socotite unitate fiscalã. De-a lungul întregii sale domnii. Hist. însã. pentru cheltuielile politicii sale fatã de barbari. 294. Sistemul. erau expulzati din oras. pentru aflarea lor. Dacã rezultatul a fost lamentabil. Prokopios aruncã rãspunderea pentru aceasta asupra lui lustinian. 455 si 803. ofthe lat. ca si quaesitor. acest fapt nu are altã explicatie decât lipsa unei mâini energice care sã ducã la executarea ordonantelor. Rom. 80. necesitãtile domniei silindu-1 a da cel dintâi exemplul încãlcãrii legilor pe care le promulga. 294 Ibidem.npaiiwp TOV Sfmov). Altã institutie apãsãtoare era epibole. Un impozit care pare a f i o noutate si despre care nu gãsim urmã în legislatia imperialã este asazisul ae-rikon (ãepiKOV). cum observã Bury. d. strivitã de impozite. trebuie sã recunoastem cã abuzurile stigmatizate n-au fost în cea mai mare parte inventate de lustinian. op. p. . 292 Nov. Cheltuielile mari ale dom. care. trebuia sã si le procure din altã parte. ci o mostenire a trecutului. cit. 291 V. N1COLAE BÃNESCU toate fãceau sã creascã nevoia de bani si lustinian insista totdeauna sã se încaseze cele datorate de supusi. Politica financiarã. lustinian pãstrã acest principiu. Cei care erau fiziceste capabili si refuzau aceste sarcini. care.coemptio (avvatvri) . pentru luxul imperial de care era înconjurat. lustinian a suferit din cauza lipsei de bani. dar nu pare sã-1 fi fãcut mai aspru decât înainte. Adãugirea de impozit era numitã epibole. ale cãrui atributii erau sã-i pedepseascã pe hoti. fãcea.ducea la contributii insuportabile. rãspunzãtoare pentru toatã suma impusã membrilor ei. Când o provincie nu avea provizii suficiente. Stein.6Kr\vaa. constructiile. pentru constructiile sale uriase. Drept urmare. E.în privinta celor care nu aveau un loc de muncã. împãratul trebui sã creeze impozite noi si sã impunã o rigoare exageratã în administrarea finantelor. 334-336. lustinian a dat o lege în 545 pentru a-i apãra pe locuitori. a fost sub aceastã domnie greu de suportat pentru populatie. 584 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN invaziile dusmane si ciuma au pricinuit ruina multor proprietari si cã aplicarea acestei epibole a fost adesea foarte stânjenitoare295. de fapt. E probabil totusi cã în provinciile orientale. II. rãzboaiele purtate. nu avea nici un scrupul. care era cunoscut ca o cumpãrare în comun . acestora li se atribuiau anumite obligatii privind serviciile publice. lustinian era incapabil în aceastã privintã. 583 . cã era un impozit pe clãdirile înalte296. Legile împãratului ne aratã. 349-350. el avea nevoie de sume enorme. El a fost mai putin liberal si prudent decât unii predecesori în anularea rãmãsitelor acumulate si în scutirea provinciilor devastate de invazie. 582 Prefectul orasului a fost degrevat de o parte a rãspunderilor sale. prin crearea unui nou post de demnitar. Prevedea sã fie plãtiti pentru tot ceea ce procurau armatei si nici o contributie în bani nu trebuia cerutã de la ei294. pp. în anumite cazuri. un nume care sugereazã. Aceste proprietãti erau numite 6^. op. Pentru a alimenta tezaurul. emp. în genere apãsãtor în Imperiul bizantin. Diehl. pp. în timpul celui de-al doilea rãzboi persan. Sistemul impozitelor. Pentru rãzboaiele sale de cucerire. pompa curtii. cit. un contrast între aceste eforturi ale lui lustinian si mizeria populatiei din provincii.. Este. atunci când pãmânturile rãmâneau necultivate..

completându-se efectivele celor 7 scholae existente. Creatiile masive de il- . acest lucru a fost continuat. lustian a fãcut o altã schimbare: patrimoniul dispare. Ceea ce pare adevãrat este economia fãcutã de lusti-nian. 2). Sub Iustin I. Inovatia operatã de Justinian a constat în aceea cã ambele statiuni au fost transformate în vãmi pentru importuri. posesiunile sale erau luate de cãtre fisc. Ostrogorsky: âftp desemna amenda plãtitã fiscului bizantin pentru diverse încãlcãri ale legii (cf. [în aceastã privintã. lustinian a distribuit demnitãti de illustris cu aceeasi profunzime (larghete). fãrã a mai fi recrutati soldati noi. în realitate. unde mortii rãmâneau înscrisi pe liste.] 585 moniale. „Archives de l'Athos". lustinian având intentia de a considera administrarea domeniilor patri295 în Nov. ai cãror functionari aveau salariu. comespatrimonii. de câte 500 de oameni. cumpãrarea unei 586 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN demnitãti fãrã functie efectivã e de mult timp ceva legal.curatores divinae domus). el a fãcut un comert foarte rentabil cu functiile onorifice. dar primeau si o cotã din taxele încasate. Se aplicau si confiscãri la adresa vinovatilor. iar domeniile care-1 compuneau sunt încredintate curatorilor (. constând din proprietãti confiscate. Acelasi împãrat a vândut locuri în scho-lele palatine. Parcimonia lui devine si mai criticabilã în cazul armatei. în special în Galatia. 146). altul la Hieron (iesirea din Bosfor). drept o afacere personalã a împãratului. Dacã mai târziu. ei fiindu-i echivalentã „gloaba" din Evul Mediu românesc. X. lustinian a mai fost acuzat de Prokopios pentru traficul cu functiile înalte. de asemenea. chestiunea a fost transatã de cãtre F. în sec. II. împãratul Anas-tasios I instituise un nou ministru. 296 II. ceea ce a avut urmãri negative pentru valoarea acestei trupe. Iar monopolul mãtãsii corespundea unei necesitãtii.Bunurile imperiale au sporit prin recuperarea Africii. Actes de Xeropotamou. scãderea pensiilor oficialilor servind în birourile centrale a fost tot o mãsurã impopularã. p. Ei erau plãtiti cu salariu fix si nu primeau nimic de la co-rãbieri. si Jacques Bompaire. Zenon a creat consulatul onorific. Dolger si G. Evident. astfel încât a trebuit ca o parte din ei sã facã garnizoanã aiurea. în paguba proprietãtii private vecine. De asemenea. 350 n. pasul decisiv în evolutia care a dus la acest rezultat pare a data de ia lustinian. care se obtinea prin plata a 100 livre aur. Originea sa o gãsim mai înainte în timp. Dar acum taxele vamale erau încasate atunci când corabia ajungea în portul capitalei. în provinciile din rãsãrit. bunurile private si domeniile coroanei s-au extins considerabil. care controlau exportul mãrfurilor prohibite. în cele din urmã. care controlau sã nu se producã evaziuni fiscale: un functionar era la Abydos. 1964. echivalând cu achizitia unei rente viagere. col. astfel încât. aceste 4 scholae de datã recentã au fost suprimate fãrã despãgubiri297. cu repercursiuni neplãcute: abolirea consulatului. Existau însã posturi de observatie în Hellespo'nt si Bosfor. III. „Istoria secretã" îi imputã lui Justinian faptul de a fi instituit monopoluri. urmate de alte serii de abuzuri. 128 (anul 545) persoanele rãspunzãtoare sunt descrise ca oi o/id<5ouÂa rj o\i6KT\vca xcopia xrex-TTj/jevot (Bury. Numãrul de protectores domestici s-a mãrit. dupã cum aratã Stein. în caz de moarte a unui proprietar. Unele schimbãri s-au fãcut si la vama din Constan-tinopol. Paris. Domus divina era patrimonium si curatorul pare a fi fost un functionar de curte mai degrabã decât unul de stat. în loc de a încorpora proprietãtile confiscate în res privata. cei numiti pe bani nu serveau ca ofiteri subalterni. au fost create alte patru. 350. ci numai ca gãrzi de corp ale împãratului. Cel din Hieron purta mai târziu si titlul de Ko^Tjq toi) 'lepov KOU IlOVTOX). desi erau prea numerosi pentru a stationa toti în capitalã. contribuind la scumpirea bunurilor. Monopolul armelor nu avea motive economice (particularilor fiindu-le interzisã cumpãrarea armelor). care lipsi populatia de spectacole.

588 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN în sfârsit. 299 V. numai cã el îi dãdu. prin urmare. Dacã grâul era prea mult pentru capitalã. foametea. legiuitorul legã de pãmânturile cultivate pe cele sterile si. aprox. op. Stein. cit. între acestea trebuie amintite dreptul de vamã perceput la intrarea în Helespont si Bosfor. Un alt impozit despre care am amintit. 300 E. 5 m. lovea clãdirile. se adãugã greutatea mare a impozitului enifto^r]. cai.lustres onorari a depreciat mult illustratul vacant si a accelerat sub lustinian deprecierea progresivã a tuturor demnitãtilor. prin rãspunderea colectivã a grupelor cadastrale (o/id<5ot>Ao:) si fiscale (o/iofc^vcra) îsi asigurã încasarea integralã a impozitului. taxele mari care loveau comertul pe mare. îngrãmãdite în hambarele imperiale. armatei. pp. Alãturi de acestea. II. pe care un sistem de repartitie gresit îl fãcea si mai apãsãtor. voi. iar fiscul era. V. a da cânepa pentru pânzã etc. dreptul de patentã. un regulament al lui Zenon (478) interzicea construirea de iesinduri cu o înãltime mai micã de 15 picioare. II. obtinând astfel un mare venit pentru Prefecturã300. Când recolta era prea bogatã. Atunci. o nouã organizare si impuse o rigoare nemaiîntâlnitã în aplicarea sa299. pe care lustinian nu a inventat-o. despre care am vorbit si pe care îl reluãm din perspectivã fiscalã. Hist. cei care nu erau proprietari plãteau impozit personal. însã Supra. Masa de illustres creatã îl sili pe lustinian sã nu permitã intrarea în Senat decât pentru patricii298. în sfârsit. 428-429. Legislatia imperialã se ocupa de mult timp de politia constructiilor. în a întretine podurile si soselele.bolile. 296. fiindcã ea exista dinainte. cum era fabricarea pâinii. adesea stricate. Pentru întretinerea trupelor. taxele puse pe mãtase. Monopolul industriei mãtãsii a sãrãcit industriasii . pp. p. Diehl. op. spolierile guvernatorilor . Stein. dãrile în naturã (annonae) tineau un loc tot atât de mare. Acesta fu empokr\. mai ales a spatiilor libere dintre ele. du Bas-Emp. functionarii storceau provinciile pânã le secãtuiau. dacã e sã-1 credem pe Prokopios. dar supusii trebuiau sã-1 transporte din fundul provinciilor pânã în orasele unde stationau trupele sau pânã în porturile în care se îmbarca pentru Bizant: corvoadã grea.. extinzând dispozitia lui Zenon la toate orasele imperiului. 296. Hist. pentru alimentarea capitalei. Contravenientii erau amendati cu 10 livre aur. fiscul cerea contributia de grâu în bani. -corvezile de tot felul. Acestea erau contributiile în bani. provinciile trebuiau sã procure grâul si acesta era pentru contribuabili un izvor de abuzuri nemãrginite... presãra pãmântul cu cadavrele oamenilor si animalelor301. 297 V. si acoperirea „aerului" acestor 15 picioare prin coloane sau ziduri. Nu numai cã li se ridica grâul. dupã spusele unui istoric contemporan.. curierilor împãrãtesti. cit. 428-432. 298. 3 587 NICOLAE BANESCU La impozitul funciar. op. dintre care unele. rãzboaiele. impozitele indirecte.. iar când era prea slabã si capitala era amenintatã de foamete. cit. curatorii caselor divine.adusese depopularea satelor. Existau apoi sarcinile extraordinare. lipsit de o parte însemnatã a contributiilor. atât de greu. n. necultivate. mostenirea vechii administratii romane si. Diehl. în Constantinopol. adjectio. care. KanviKov. oameni pentru transportul demnitarilor. a tãia arbori si a-i face scânduri pentru construirea galerelor. 443-444. Lydus. care constau în a da cãrute. prefectul îi silea pe provinciali sã rãscumpere foarte scump cerealele. Ch. ãepiKOV („taxa aerului"). amintind cã multimea mizeriilor clin epocã . amenintat cu ruina. îVV 589 Era apoi organizarea în monopoluri a celor mai multe industrii. duBas-Emp. p. pãmânturile rãmâneau pãrãsite. capitatio humana. loan de Cappadocia a obtinut de la lustinian legea din l septembrie 531. Un mare numãr de functii au fost create: un al treilea magister militum praesentalis. 298 E. erau de primã necesitate. pe care Prokopios îl atribuie lui lustinian. quaestor lustinianus exercitus.

Cunoastem aceastã luptã din novelle si papirusuri. de exemplu. stoarse de favoritii regimului. încât reprimarea lor poate fi anevoie încercatã de o singurã persoanã învestitã cu o mare autoritate. chiar dacã e sã nu dãm crezare exagerãrilor din Istoria secretã. ca si din Istoria secretã a lui Prokopios. aflate sub domnia arbitrarã a marilor latifundiari localnici. si scrie proconsulului din Cappa-docia aceste rânduri semnificative: „Am fost informati cu privire la abuzuri atât de extraordinar de grave comise în provincii. p. fundatiile pioase. desi se recomandã ca apãrãtorul nobilimii. E interesant cã aceastã novellã a fost publicatã la patru ani dupã rãscoala Nika. implicit si toate hergheliile de cai. totusi el nu a reusit sã zdrobeascã complet marea aristocratie funciarã. fondurile militare nu plãteau nici un fel de impozit. cit. lustinian deplânge situatia alarmantã a proprietãtilor funciare ale statului si particularilor din provincii. I. Prin mijloace diferite. cã posedau chiar turme care le apartineau. VI vaste proprietãti funciare situate în tot Egiptul. dupã ce spune câteva cuvinte despre starea proprietãtilor private. lustinian sã strãdui sã scadã numãrul acestor privilegiati. ne oferã totusi un tablou foarte interesant al conflictelor sociale din sec. Aparatul sãu de casã era aproape regal. cãci toate gurile erau cusute cu aur"304. Zachariae v. Numeroase confiscãri au fost operate. ed. împotriva acestor proprietari funciari lustinian a dus o luptã fãrã crutare. Apoi. donatii fortate. nu erau supuse. ca imixtiune în mosteniri. cãci ea a fost rãpitã si datã pradã. numãrul de oameni care îi însotesc si nerusinarea cu care furã tot".. o politie si chiar un serviciu postal. ca si pe ale statului. si cã puneau mâna pe proprietãtile particularilor. si nici un singur om n-a ridicat glasul pentru a protesta. 303 Citati de Ch. Prokopios ne-a descris mizeria pe care o adusese în Africa si Italia recucerite restauratia imperialã prin acest sistem financiar tiranic302. Rezultã din aceste declaratii cã seniorii din Cappa-docia se bucurau de puteri depline în provinciile lor.Siriei. e. Legea acorda anumite scutiri: bunurile bisericilor. Una dintre trãsãturile caracteristice ale politicii interne a lui lustinian a fost lupta tenace pe care a dus-o împotriva marilor proprietari de pãmânt. procese religioase în scopul de a lipsi Biserica de proprietãtile sale. în papirusuri se aflã indicatii analoge asupra Egiptului din epoca lui lustinian. la corvezi si la e. «h 590 dusmanii sãi cei mai primejdiosi erai marii proprietari de domenii. 268. V. Diehl. . lustinian se sili statornic sã distrugã marea proprietate funciarã. cãtre împãrat. cit. confiscare pentru mãrturie falsã. intendenti. adaugã cã „proprietatea statului s-a transformat aproape complet în proprietate privatã. uneori falsificate. ed.m^oXr\. al Vl-lea. într-una din novellele sale. care. si ne este chiar rusine sã relatãm necuviinta cu care intendentii seniorilor se plimbã înconjurati de gãrzi. 591 N1COLAE BÃNESCU seda în sec. consilieri si colectori de impozite. lustinian se îngriji foarte mult de perceperea impozitelor. Politica socialã. Situatia era astfel încât Prokopios afirmã în Istoria secretã cã „împãratul pãrea mai de temut decât barbarii". Domenii întinse apartineau de asemenea bisericilor si mãnãstirilor. care administrau teritoriile lor întinse fãrã a se îngriji câtusi de putin de puterea centralã. Ea a rãmas unul dintre elementele cele mai periculoase ale imperiului în epocile urmãtoare. Diehl expune situatia lamentabilã a provinciilor asiatice. iar loan Lydus declarã cã „o invazie dusmanã era mai putin teribilã decât sosirea oamenilor fiscului"303. Sate întregi fãceau parte din posesiunile sale.. oameni înarmati si gãrzi personale. 306-308. pp. armate de lucrãtori. cum ar fi . Unul dintre membrii vestitei familii aristocratice Apion po304 Novellã 30. p. 302. un casier.. Lingenthal. Acesti mari seniori îsi aveau închisorile lor si întretineau trupele lor personale. Guvernul simtea cã rivalii si 302 Ch. t. si în tinuturile îndepãrtate de centru. op. Avea secretari. care se ocupau în special de aceasta.

exercita o adevãratã teroare în fata cãreia autoritatea statului era neputincioasã. Bizantul luptã împotriva feudalitãtii prin crearea unui post de moderator de Hellenopont si a unui post de pretor al Paflago-niei. Berna. A. Geisteswissen-schaftliche Reihe).sunt oameni liberi. care se dedau la tot felul de violente fatã de locuitori. Comm. Birurile erau puse global pe sate si tãranii rãspundeau de ele solidar. cu deplinã proprietate pe teritoriul comunitãtii. Dolger aratã cum tãranii. Satele . insistând asupra necesitãtii înfrânãrii abuzurilor marilor proprietari care încorporau domeniilor lor bunuri strãine305. v. Sciences. Se constatã cã încã din secolele V-VI populatia agricolã în numãr precumpãnitor trãia ca tãrani pe jumãtate liberi pe domeniile puternicilor laici si religiosi. lustinian denuntã de multe ori aceste nelegiuiri în novellele sale si. Byzanz (Wissenchaftliche Forschungsberichte. 472. A. • „rtwd -. Fr. recurg la protectia marilor proprietari. Acesti „puternici" uzurpau cu îndrãznealã nu numai proprietatea privatã a micilor posesori de pãmânt. o adevãratã primejdie pentru siguranta statului. Fr. în epoca lui lustinian. • 592 pã cum vom vedea. fu de timpuriu interzis. o întindere considerabilã. dupã vechiul obicei roman. Ea a crescut necontenit. apãsati de impozite. Una dintre novelle. autoritar cum era. Marea proprietate funciarã luase. Dolger. Ei plãtesc birurile nemijlocit la perceptorul districtului ori prin intermediul primarului. dar chiar si proprietatea statului. narpcoKiviov sau npoaiaoia. în paguba micii proprietãti funciare private. a cãrui actiune împotriva datornicilor era astfel împiedicatã. 1) Comunitãtile rurale erau nevoite adesea. în ciuda tuturor mãsurilor de protectie destinate micii proprietãti tãrãnesti. Locuitorii lor . luate adesea. KWjury-roupai. e în special caracteristicã în aceastã privintã307. stãpânã pe latifundii enorme. datatã 536. 307 V. Acest patrocinium dura cât timp patronul se mentinea într-o situatie puternicã: uneori el tre- . Vorbind despre populatia din provincie. fãrã menajamente. Verlag. marea aristocratie asiaticã (oi 5vvaroi). si se înconjurau de o trupã înarmatã. de a-si alege un patron care le apãra împotriva abuzurilor oamenilor fiscului si care primeau de la ele în schimb anumite taxe. Stein. ci în parte si în interesul tãranilor care erau astfel îndoit supusi impozitelor.%Q)pia eÃev&epiKcc. Ei întretineau un aparat administrativ care nu se deosebea de cel al statului. priTpOKCO-\iiai . în Armenia. ajungând cu timpul. începând din secolul al IV-lea.Egiptul. patrocinium. Nu din cauza interesului fiscului. adevãrati /toujceAAdpioi. Dolger.^(apiiai . Francke AG. uneori foarte drastic. în timpul lui lustinian se deosebeau tãranii care trãiau în comunitate pe teritoriul satului de aceia care erau asezati pe pãmânturile proprietarilor. iar prin aceasta îsi pierd starea de oameni liberi si ajung în situatia colonilor pe M V. Schneider. Dar aceastã interzicere repetatã (pânã în timpurile lui Romanos Leka-penos) ne aratã cã acest obicei nu a putut fi cu totul dezrãdãcinat. of Hist. Extras din Bulletin Intern. cãruia împãratul îi denuntã. si numai un numãr mic trãia în comunitãti sãtesti libere. slãbind la rândul ei autoritatea statului. 28. M. acest patronat. în toate pãrtile imperiului. pp. 1952. 109-113593 jumãtate liberi. Ea e adresatã proconsulului din Cap-padocia. paragraful respectiv din Fr. duNov. 5/1933. Die Frage des Grundeigentums in Byzanz. o stare socialã care nu s-a schimbat pânã la cãderea imperiului308. feudalitatea era puternicã. situatia dramaticã a provinciilor terorizate de marii latifundiari. ia mãsuri energice pentru a le pune capãt. de împãrati306. praepositi.aveau primarii lor: praefecti.

la bizantini evanotpacpoi. Dupã cum un adscripti-cius nu se putea elibera de cultivarea pãmântului. ori senatorilor. le ocupau pãmântul întreg pentru aceastã datorie.-romischen Rechts. Lingenthal. de aceea i se spune servus terraem. se prefigurau încã de pe acum fenomene care aveau sã devinã acute mult mai târziu. [în continuarea unor rânduieli antice. rãspândindu-se aproape în toate colturile . 594 cea asupra fiului. Din aceastã categorie fãceau parte muncitorii de pãmânt. Berlin.] 309 Ed. de cãtre proprietar. si pe plan social. 1958. „Revue historique". Kãfj. Un adscriptitus era principial îndatorat la cultivarea pãmântului. des gr. altii coloni censibus adscripti. iar dacã împrumutul a fost în nomis-mata. CCXIX. dar nici proprietarul sã-i goneascã ori sã le cearã mai mult decât fusese prevãzut în contractul de arendare. ori bisericilor. EssquissepourunehistoireagrairedeByzan.colonii liberi erau arendasi mici. când si acesta ajungea într-o pozitie publicã de vazã.adscripticii sau evanâ'ypa^oi aveau cu totul altã situatie. la bizantini KOÃ. fixând prin lege drept dobândã pentru împrumut a opta parte din modios pentru fiecare modios pe an. Novella 32 din anul 535 era adresatã clarissimo praesidi Haemimonti Thraciae împotriva celor care împrumutându-i pe coloni cu grâne în timp de lipsã. v. mãnãstirilor si altor asezãminte. Erau astfel numiti deoarece trebuiau declarati la cens. Aufl. Zach. Fugarii erau adusi cu forta înapoi. agricolae sau yecypyoi. Caracteristica de cãpetenie. 32-74 si 254-284. Când împãratul acorda asemenea i munitãti unei persoane private. Ei primeau de 595 la proprietar locuinta si întretinerea si îi datorau servicii (operae. Dar eva. urma a se plãti ca dobândã anual l keration de fiecare nomisma. pp. 1892. Proprietarul le putea da spre folosintã. 310 [P. sentimentul unei continuitãti este mai puternic decât acela al unor rupturi totale cu situatiile din trecut310. unii liberi coloni.] 596 O boalã nimicitoare s-a abãtut asupra imperiului în 542. 43-94. un peculium si o bucatã de pãmânt. care cultivau cu mijloacele lor pãmânturile închiriate în schimbul unei arende în naturã ori în bani. a acestei categorii e cã evand'Ypaitioi nu puteau sã aibã nici o proprietate.. CCXX. Pentru împlinirea îndatoririlor lor de muncitori. proprietarul îi putea constrânge. aceasta era rãspunzãtoare cãtre fisc de impozitele datorate statului. erau locuitorii de pe pãmânturile proprietarilor . Ei erau legati de brazdã. pp. Tot câstigul lor apartinea stãpânului. unele dintre ele însotind toatã istoria bizantinã. 2) în opozitie cu aceste L<0pia LÃ. Dupã moartea lui fãrã urmasi. censiti sau adscripticii.aroi. 9394. Deosebirea între ei era urmãtoarea: .care apartineau deci împãratului. 1958. Gesch. însã. împãratul ordonã sã li se restituie colonii or (rofg yecop-yofg) pãmântul. Pentru acestea ei puteau sã se plãteascã si cu o dare în naturã.Ibidem. tãranii îi plãteau lui. Dupã trecerea a 40 de ani. III.LV-âepiKã si cu locuitorii lor.no'ypa-<poq nu putea dispune liber de peculium. Lemerle. aici pp. 218 si urm. âp^aaiai). peculium se întorcea iarãsi la proprietar. tot astfel nici proprietarul nu-1 putea despãrti de acest pãmânt. precum sclavii. ei nu mai puteau sã se mute.a>voi sau nKr&coToi. p. în schimbul întretinerii. .ee: Ies sources et Ies problemes.

mai ales în 558. De la 545 la 548 au fost cutremure de pãmânt si ploi multe. II. Dar cea mai teribilã plagã din epoca lui lustinian rãmâne cea dintâi pe care am amintit-o. Bury. dupã socoteala lui Bury. unde. Celebra scoalã de Drept a trebuit sã fie transferatã la Sidon. pp. unde fusese importatã din Abysi-nia. apoi în Palestina si Siria. aproape toti locuitorii din Kos. 598 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN pentru pãmânturile pe care ciuma le pustiise. socotea cã cea dintâi datorie a unui suveran e „de a pãstra neatinsã credinta crestinã". La Beyruth sau numãrat mai mult de 30. Italia si Persia n-au fost crutate nici ele. se revãrsã distrugând cea mai mare parte a orasului si multe sate vecine.000 persoane. exercitând asupra ei întreaga sa autoritate. Timp de patru luni ea decimã populatia Constanti-nopolului. strãzile si casele s-au umplut de cadavre. 62-66. timp de 3 luni mai multe mii pe zi. prin care era prescrisã restabilirea preturilor de dinainte de ciumã313. viata publicã si privatã a fost dezorganizatã complet. în septembrie 543. Spiritul sãu autoritar nu putea admite dezbinãri în materie de credintã. mureau pe zi câte 5.000 de morti. fluviul Cydnus. Ca si Constantin cel Mare ori Theodosius. pânã ce Beyruthul a fost reconstruit. în regatul Persiei. care distruse cartiere întregi din capitalã. Diehl. în toiul ei. Se pare cã a pãtruns în aceste tãri în 543. Ciuma încetã la Constantinopol dupã 4 luni. pierirã312. Ca urmare. Consecintele au fost îngrozitoare din punct de vedere economic. prin Mesopotamia. jumãtate din orasul Cyzic a fost distrus de un cutremur de pãmânt. Dar niciodatã furia ei n-a fost mai mare decât întâia oarã. în insula cu acelasi nume. ciuma bubo-nicã. înzestrat cu gustul controversei. mai distrugãtoare decât epidemia dezlãntuitã în Atena în zilele lui Pericles si la Londra în vremea domniei lui Carol al IIlea. pp.000311. ferm legat de Ortodoxie. adjectio 112 Agathias. asa cum fusese Tucidide în Atena. dar de la începutul lui 542 izbucnise în Constantinopol. Mai teribil fu cutremurul din decembrie 557. La Constantinopol. tinuturile Egeei si Con1 J. în afarã de asta. 15-16. în anii ce urmarã a mai apãrut. Foarte instruit în lucrurile religioase. împãratul era întotdeauna dispus sã discute si sã scrie în materie de credintã. 7. în 544 era stinsã în tot imperiul. Istoricul Prokopios. Peninsula Balcanicã si Africa latinã.lui si decimând cumplit populatia. Pe mare. un cutremur groaznic devasta dieceza Orientului. Calamitatea se produse mai întâi la Pelusium. în martie. zice Ch. Persecutia era deci o . 597 NICOLAE BANESCU stantinopole. fãcând multe victime. necontenite cutremure încercarã greu Constantinopolea Ni-comedia si alte orase. pe tãrmurile Egiptului si de acolo trecu la Alexandria si în Egipt. ne-a lãsat descrierea amãnuntitã a acestei boli bubonice. pânã când împãratul nu alcãtui un serviciu funebru special. martor ocular al acestei calamitãti în Constantinopol. Din toamna lui 541 aceastã epidemie teribilã s-a declansat în Egipt. care mult timp n-au putut fi îngropate. ciuma din 542 a ucis mai mult de 300. de unde pãtrunse în Spania si Gallia. mâna de lucru rãritã. Marea Neagrã inundã coasta Thraciei în regiunea de la Odessos si Dionysopolis. exploatãrile agricole avurã sã suporte suplimentul de impozit. în august si septembrie 554. pe la începutul primãverii. Ea se rãspândi apoi în Asia. care strãbate Tarsos din Cilicia. apoi se rãspândi în Asia Micã si. Ea a fost. care au distrus recoltele si au provocat foamete. ea pãtrunse apoi în Italia si Sicilia. Pios din fire. în anul urmãtor atinse Constantinopolea.000 de oameni si chiar câte 10. în 544. în iulie 551. Opera religioasã^4 lustinian s-a ocupat foarte mult de Bisericã. II. Populatia ruralã fu si ea decimatã. el tinea sã pãstreze unitatea credintei si avea o urã neîmpãcatã împotriva tuturor ereticilor. la sfârsitul verii. a avut loc si o urcare generalã a preturilor. cum ar putea fi numitã dupã simpto-mele ei. împãratul a fost nevoit sã dea o ordonantã (23 martie 544 ?).

14. împãratul imputã maniheilor crimele lor. afirmã el. 316 Cront. 1974. D. „Travaux et Memoires". voi. Loos. Ei aveau „moravuri execrabile". Pion. 1948 (reprint. 1965. Dualist Heresy in the Middle Ages. bibliografia utilizatã de N. amestec doctrinar de zoroastrism cu credinte mitologice babilonunene. L'Eglise naissante et le catholicisme. unde s-au nãscut si de unde ies multe crime"317. 314 V. [Referitor la aceastã temã. De l'autonte imperiale en matiere religieuse ã Byzance. p. precum si bibliografia criticã de la pp. 57. 4-7 (Mosaicorum et romanorum legum collatio. stiintificã. al V-lea319. 1928. Al II-lea Sinod Ecumenic (Constantinopol. cap. 1). Paris. Paris. Istoria credintelor si ideilor religioase.. El propovãduieste abstinenta. p. care a fost condamnatã. VII. Domat-Montchres-tien. Cambridge. sincretismul religios a fost favorizat în imperiu. p. Paris.] 600 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN ligia traditionalã a cãrei pazã îi e încredintatã „de vointa divinã". Acesta a împins si la persecutarea crestinismului. A fost confirmat Simbolul niceean. L'heresie dans l'Empire byzantin des origines au XII" siecle. Runciman. dar ei nu erau decât schismatici. respinge Vechiul Testament si contestã autoritatea Apostolilor. 756-760. 1947 (tradus în francezã sub titlul Le Mani-cheisme medieval. XV. în imperiul pãgân. Ed. 3. 599 începând din sec. unele secte au instituit clerici. 1963. The Bogomik: A Study in Balkan Neo-Manichaism. a primit de la proconsulul Africii Iulian o cerere în privinta acestei secte si se decise a o prigoni. Couliano. întelegând necesitatea unui cler pentru pãstrarea doctrinelor lor si pentru fondarea de comunitãti. 601 . ia mãsuri din cele mai drastice împotriva lor318. Stein. cit. Raoul Manselli. din acelasi motiv al unitãtii religioase traditionale315. 318 Codul gregorian. Batiffol. Historie et mythes. rivala noastrã. în legea pe care a dat-o. 319 P. M. Gasquet. 313 E. Maniheismul. Novatieniim secolul al III-lea aveau. 4. II. 1990). tinzând la abolirea familiei si a muncii316. 1991. empereurs. nu trebuie sã fie corectatã de una nouã". Bucuresti.datorie împotriva tuturor acelora care tulburau armonia desãvârsitã a Bisericii. Peres. 299-324. op. Bas-Emp. 1972). Ed. care aduce si ea la zi bibliografia acestui subiect. aflându-se în Africa. el invocã re315 V. ci o religie nouã. Pãrintii Bisericii au fost împotriva mijloacelor violente fatã de eretici. L'eresia de la male. Marcionismul este o erezie puritanã. pp. II. Pentru a preciza doctrina ortodoxã asupra punctelor ata317 Ibid. 10. Cambridge. al II-lea. 1995 (traducerea editiei franceze.P. l. n. la origine. Acesti eretici au existat prin bisericile lor pânã în sec. 56. pp. XIV. 1933. The Medieval Mani-chee.. 473-483. „tulburã populatiile pasnice". 56. Diehl. pp. M. p. împãratul avea împotriva acestei secte încã un motiv de indignare: maniheii „veneau de la natiunea persanã. Ei recomandã contra dizidentilor mãsuri de ordin spiritual. Les gnoses du-alistes d'Occident. „pricinuiesc mari pagube oraselor". „Aceastã veche religie. Bãnescu este mult mai bogatã la ora actualã. marcionistii s-au constituit în biserici cu ierarhie clericalã.P. XXVII („Noi sinteze iraniene". în secolul al II-lea. Eliade. Culianu. Paris. Morala sa era antisocialã. cu exceptia Sfântului Pavel. biserici. El trebuia sã apere traditia si unitatea religioasã a statului. de asemenea. op. Paris. cit. Pe lângã toate acestea. pp. Dio-cletian. Torino. crestinism si gnozã în epoca imperialã". Obolensky. citati la Cront. cultul religios era o afacere de stat: împãratul era în acelasi timp mare pontif. 281. conciles. La lutte contre l'heresie en Orient jusqu'au IX-e siecle. Ne mãrginim a face aici referire la S. I. 37-45. De acum. Gnozele dualiste ale Occidentului. Bucuresti. 280301) si XXIX („Pãgânism. J. Astfel. L'empire romain et l'Eglise. Gouillard. p. 331-361). Ch. 1972). I. Nemi-ra.. nu era o erezie crestinã. 381) avea de examinat erezia lui Macedonius. Zeiller. cap. Praga.

IMPERIULUI BIZANTIN Montanistii furã loviti cu închiderea bisericilor si expulzarea clericilor din capitalã. erezia atrage restrictia drepturilor civice. în folosul bisericilor ortodoxe. Ereticii vor fi mãrginiti la functii oneroase. Mai mult. prescriind pentru ei moartea. considerându-i pasibili de pedeapsa cu moartea pe toti cei care i-ar primi si nu i-ar preda imediat judecãtorilor. Sinodul a anatemizat orice erezie în general. Cât priveste restrictiile de drept privat prescrise împotriva ereticilor. De aceea nu-i tratã ca eretici. a-i proscrie ar fi însemnat a înstrãina de imperiu provincii importante. 603 Afarã de aceste pedepse. Tot astfel ereticii nu aveau acces la functiile publice. împãratul se arãtã iarãsi conciliant si pânã la sfârsitul vietii sale oscilã în privinta monofizitilor. Principiul lui lustinian e cã numai crestinii ortodocsi pot sã se bucure complet de drepturile civice. el adoptã si impuse supusilor sãi principiile dogmaticii crestine asa cum se concretizase în urma celor 4 Sinoade Ecumenice. Dar ortodocsii reactionarã si împãratul a fost influentat. De aceea luã mãsuri atât de severe lustinian. Nu toate sectele au fost tratate în acelasi chip. photieni ( a cãror doctrinã e împrumutatã de la Paul din Samosata) si pe apolli-naristi. împãratul a confirmat aceastã sentintã. Aceasta era pentru lustinian o îndatorire religioasã. cea mai severã. ca sã nu poatã atrage pe cei simpli în erorile lor. La aceastã revoltã luarã parte maniheii. cel putin la începutul domniei sale. ma-sacrându-i pe crestini si dând foc bisericilor. o revoltã a evreilor izbucni în Palestina si ea a proclamat chiat un împãrat. dar un an mai târziu. în 529. toti câti nu erau în sfânta comuniune cu Biserica universalã prin mijlocirea preotilor sãi erau eretici. acesti eretici erau prea numerosi în imperiu. lacob Baradai a fondat în Siria o bisericã monofizitã. Nestorianismul a determinat cel de-al III-lea Sinod ecumenic. dintre care exilul era. un Sinod întrunit la Constantinopol îi anatemizeazã pe capii monofiziti si condamnã scrierile lor. începutul bisericii jacobite. în lipsã de copii. aproape toti arieni. lustinian cãutã sã determine mai întâi care era crestinismul oficial. iar împãratul se temea de represalii din partea lor. Pe de altã parte. Printr-o atitudine conciliantã. tratându-i drept criminali. Chiar unele profesiuni liberale sunt interzise ereticilor. Monofizitii se bucurarã de asemenea de bunãvointa lui lustinian si aceastã atitudine se explicã prin influenta Theodorei. aplicatã cel mai adesea bisericilor si paracliselor ereticilor. Astfel. si prescrie cã pãrintii eretici nu pot micsora prin nici o liberalitate pãrtile copiilor lor ortodocsi. care a persistat. A fost fãrã milã împotriva maniheilor. Sinodul a redactat o mãrturisire de credintã. pe sabellieni. O persecutie fu ordonatã în 537. interzicând-o când condamnatul avea descendenti ori ascendenti pânã la cel de-al treilea grad. pe marcellinieni (sectã derivatã din sabellianism). Prin formule legislative. erau stãpânii Italiei. O altã pedeapsã era confiscarea. „cãci nimic n-ar plãcea mai mult lui Dumnezeu decât sã cunoascã pe toti crestinii întro aceeasi curatã credintã". Numai în 545 furã si ei inclusi printre eretici.cate de Macedonius si de alti eretici. 602 ISTORIA. Gotii. macedonieni. în aceastã epocã. montanistii si sectele derivate din manihei si montanisti). împãratul îsi dãdea seama cât de mult slãbeau certurile religioase unitatea statului si tulburau ordinea socialã. Dar pedeapsa cu moartea pare sã nu se fi aplicat. lustinian credea cã îi va determina sã reintre în Bisericã. Fatã de arieni fu mai întâi binevoitor din aceleasi motive ca si Iustin. Mai rar era aplicatã confiscarea în folosul fiscului. ei nu puteau fi profesori. în 536. Ereticii erau prea numerosi în imperiu si împãratul se multumi sã le aplice alte pedepse. Pentru el. ei nu puteau depune mãrturie în justitie (samaritenii. care fu adãugatã la simbolul niceean. lustinian îi exclude pe copiii ereticilor de la succesiune. Ele sunt retrase ereticilor. maniheii. Apoi. Sunt exclusi si de la barou. si nominal pe eunomieni (aripa stângã a arianismului). sã fi fost numai cominatorie. în fata numeroaselor erezii. succesiunea ortodocsilor trece la rude .

Pentru persoanele Bisericii exista o jurisdictie specialã: episcopul singur e judecãtorul. ci si în cele de drept. realizând unirea cu Roma. iar crestinii drept idolatri). Provocati de legile intolerante. sectã echivocã. victimelor de tot felul. el cãutã sã fie apãrãtorul Bisericii. sefii Bisericii au con604 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN trolul administratiei civile. Dacã ereticii exclusi trec la credinta ortodoxã. legea îl opreste sã aibã sclavi ortodocsi320. Ereticii nu puteau depune în justitie mãrturie împotriva ortodocsilor. I. 1959. Gnosticii socoteau tot astfel. nu puteau conferi botezul. Gaza321 si aiurea. Iustin. vicar si chip al lui Dumnezeu pe pãmânt. Le pãstrã numai pe cele din Constantinopol si Beyruth. Centrul vechii credinte era Atena. agrava situatia lor. Paris. Demosthe-ne Russo (Roussos). 1893. persecutia era o datorie. în tot timpul domniei sale.] 322 Cã lisus a luat numai o aparentã de om. dar si în Alexandria. pãstrându-i numai în functiile oneroase. Traditiile pãgâne se pãstrau nu numai în scolile de filosofic. cu profesorii sãi neoplatonici de filosofic. fratii ortodocsi trebuie sã le restituie partea cuvenitã. sclavilor. iar tribunalul laic nu are ce cãuta aici. Ta-takis. se deosebesc totusi diferite grade. monofiziti în Siria si o multime de alte secte în care se rupeau acestia la rândul lor. Dar revolta samaritenilor din Palestina. lustinian le închise. 605 în legãturã cu aceasta stã cercetarea inchizitorialã împotriva tuturor partizanilor declarati sau ascunsi ai vechiului pãgânism. în Orient. 339-340. împãratul le conferã prin lege acest drept. La philosophie byzantine. de insultele crestinilor. deosebirile erau si mai mari: nestorieni în Armenia. în lipsã de rude. împãratul îsi atribuia o nediscutatã competentã pe terenul dogmei si al credintei. v. el îi excluse pe eretici de la functiile publice si profesiunile liberale. lustinian continuã aceastã politicã. Alte dispozitii legale fac din capii Bisericii protectorii sãracilor. prin multimea credintelor care iesiserã din vechea unitate a crestinismului. . p. Reglementând tot ce privea organizarea clerului si administrarea lãcasurilor religioase. Ea ordonã închiderea templelor ariene. Evreii aveau oarecare tolerantã în Orient. Legea opreste în sfârsit cultul ereticilor: nu se puteau aduna. ereticul e un paria în societate: orice act legal îi era interzis. pãgânismul nu murise nici el. se exclude prin urmare adevãrul si autenticitatea Evangheliilor cu privire la Nasterea lui Christos. nici hirotonirea. 1992. care se mai ridicase înainte. în adversitatea sa împotriva ereticilor. Dimpotrivã. în Occident am vãzut ce amploare luase arianismul.ortodoxe chiar foarte depãrtate. Cu cea mai mare rigoare procedeazã împotriva maniheilor (pe care pãgânii îi socoteau drept evrei. care propovãduiau teoria doketis-muluim. J Justinien. 324-326. Polites. a sinagogilor evreiesti sau samaritene. fiscul primeste mostenirea. ai prizonierilor. prin rescriptele sale din 527 si 528. pp. Tpeîg Fataîoi. iar dreptul lor de a lãsa testament era mãrginit. Nu puteau mosteni. Fatã de acestia. lustinian acordã toatã protectia sa Bisericii. ascendenti sau colaterali având jus capiendi. protejat de vandali si ostro-goti. Athena. si nu numai la Atena. Evreii erau numerosi în imperiu si samaritenii formau în Palestina o grupã mare de dizidenti. evreii drept schismatici. dezlãntui o mare prigoanã împotriva acestor eretici.Crestinii furã mãcelãriti. organiza. Acestea sunt principiile generale ale politicii lui lustinian. ea hotãrãste distrugerea sau transformarea lor în biserici ortodoxe. 'H <pikoaoq>ia eig TO Bvtâvrwv. populatia aceasta. Constantinopol. se revoltã în 529. La începutul veacului al Vl-lea situatia religioasã a imperiului era foarte complicatã. N. la Fecioara Mãria. dar pretinse în acelasi timp sã-i impunã disciplina si chiar dogma. Ales al lui Dumnezeu. încã de la început. Cu toate persecutiile împãratilor din veacurile IV si V. B. Astfel. biseri321 [Despre scoala din Gaza si reprezentantii ei. tradus si în greceste. lustinian confiscã în 529 bunurile Academiei platonice si opri învãtãmântul în filosofic si drept de la Universitatea din Atena.

lustini-an procedã cu ultima rigoare. 341-342. multumitã protectiei ascunse a Theodorei. La Constantinopol Anthim. Multã vreme legea îi numi „sovãitori". 607 scris. unde adunã în secret un sinod la Alexandria. în Italia avu loc aceeasi prigonire a arienilor. cu autoritate asupra Siriei întregi si Asiei. unde trãia protejat de Teodora. Patriarhul monofizit Theodosie. Putin mai în urmã. 324 Ibidem. evrei. Dar când în 536 papa Agapet veni la Constantinopole. Paris. [Relatare mai circumstantialã a evenimentelor la L. noua bisericã monofizitã a fost numitã. trimis de Teo-dat. dusmanii de moarte ai bizantinilor. în 536. tot atâtia furã ridicati de sefii care îi vândurã ca sclavi pe pietele persane. cãlugãrul Paul din Tabenna. fu invitat sã accepte Sinodul de la Chalkedon. decapitati. întotdeauna lustinian si-a recunoscut dreptul de a interveni direct în afacerile Bisericii. pp. suspectat de tolerantã fatã de monofiziti. din cauza zdrentelor în care se îmbrãca). pp. sefii lor furã prinsi. se procedã cu cea mai mare energie. Sinodul de la Constantinopol (mai 536) anatemiza solemn pe eretici si lustinian confirma sentintele pronuntate de Bisericã. toatã puterea lor în Orient. p.000 de samariteni pierirã în luptã. tara prãdatã.606 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN cile arse. politica lui lustinian a fost plinã de sovãieli. îndatã dupã cucerire. Multi se convertirã în urma acestei drastice mãsuri.. împotriva acestor miscãri. 20. samaritenii nu puteau mosteni. Trupele imperiale. biserica iacobitã. un monofizit. îl consacrã în 542. sinagogile dãrâmate cu ordinul de a nu se mai reclãdi. monofizitii au pãstrat în Orient o influentã considerabilã. ca episcop al 325 Ibidem. Au fost momente în care ei stãpânirã nesupãrati aproape în tot imperiul. cit. 90 si urm. încoronat de diademã. fu ales succesorul. Lucru mai grav. Duchesne. cãlugãrul lacob Baradeus (Baradai. Cu privire la nestorieni si monofiziti. pe un protejat al împãrãtesei. Refuzând. exclusi de la functiile publice. la sugestia lui Pela-gius. el 1-a determinat pe lustinian sã se întoarcã la Ortodoxie si Anthim fu depus (martie 536). nici lãsa testament. cu toatã'protectia Teodorei. Acest om energic si îndrãznet va reda monofizitilor. „dizidenti". dar ei se vor revolta mai târziu din nou323. nici înstrãina bunurile lor. donatisti furã tratati cu cea din urmã rigoare. Cu tot acest insucces. Din nou se dezlãntui prigoana împotriva monofizitilor. SiccKpivonEVOi524. Activitatea lui se întindea nu numai în Asia Micã si în dieceza Orientului.] 608 Edessei. imperiul se înfãtisa ca restaurator al Ortodoxiei si ereticii. dar si în Egipt. el fu exilat cu clerul sãu în Thracia si a fost ales. El consacrã o multime de episcopi si mii de preoti si diaconi. în câtiva ani. op. de atunci toate legile împotriva ereticilor li se aplicã si lor. pentru reorganizarea bisericii monofizite326. revoltatii proclamarã un împãrat. pãgâni. ocupã tronul patriarhal în 535. mai ales când în 530 revoltatii chemarã în ajutorul lor pe persi. dupã numele sãu. Monofizitii erau puternici în Orient si de aceea fuseserã tolerati atât de mult. trimis ca trofeu împãratului. arieni. exilat din Alexandria la Constantinopol. în Africa. Theodora îi proteja si sub influenta ei împãratul cãutã sã nu provoace dezbinarea imperiului prin atitudine vehementã împotriva lor. Chemat la Constantinopol în 538. ei sunt înscrisi pe lista ereticilor. p. înecarã revolta în sânge. în afara celor oneroase. cultul lor e pro323 V. Aceastã revoltã a samaritenilor atrase persecutia si asupra evreilor. împotriva celor ce mai rãmâneau. L'Eglise au Vf siecle. Theodosios. Legea civilã a fost tot asa de durã cu dânsii. murind Timotei al IV-lea patriarhul Alexandriei. devotat cauzei ortodoxiei325. la care se adãugarã triburile arabe de la frontierã. Diehl. în 541. Datoritã organizãrii lui Baradeus. 328-329. De atunci. 331. Potrivit . uzurpatorul decapitat si capul sãu.

nesuferiti monofizitilor. el pretindea sã convoace sinoadele. în 546) un edict prin care condamnã cele „trei capitole". în Dalmatia. si. lustinian. Afacerea celor Trei Capitole descoperã aceastã politicã. Theodor de Mopsuestia fusese învãtãtorul lui Nestorius. împãratul. Acest fapt zgudui adânc Biserica si domnia. declarã cã toti catolicii trebuiau sã gãseascã suficient ceea ce multumise sinodul de la Chalkedon. Kirche. ceea ce i-a decis pe asediatori sã se retragã. el interpreteazã Scripturile. timp de 10 ani. ceru cu insistentã convocarea unui sinod ecumenic. III. p. Câtiva prelati din Africa. dupã o rezistentã îndelungatã. în privinta lui Ibas si Theodoret. prin Consti-tutum din 14 mai 553. chemând pe Vigilius la Con-stantinopol. [Despre Askidas. pentru a calma agitatia. Pãrãsind doctrina lui Theodor de Mopsuestia. pentru a-1 satisface pe . s-a deschis la 5 mai 553. acest Sinod. bine alesi. dat în 551. I. el refuzã sã anatemizeze persoana acestuia. Ca un adevãrat doctor al Bisericii. sã le hotãrascã programul. deci. care în ianuarie 543 întrunise un Sinod pentru a condamna memoria vestitului Origen. la începutul lui 547. Beck. iar multimea adu