NICOLAE BÃNESCU ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN VOL.

I
IMPERIUL CRESTIN si ASALTUL INVAZIILOR ( 313-610 )

NICOLAE BÃNESCU (1878—1971) sI SINTEZA SA DE ISTORIE BIZANTINÃ Era în zilele Congresului International de Studii Bizantine tinut la Bucuresti la începutul lunii septembrie a anului 1971. Organizatorii acestui Congres - al XtV-lea în seria generalã a Congreselor de bizantinisticã - îl denumiserã si „Bucuresti II", având în vedere faptul cã prima întrunire internationalã a bizantinistilor avusese loc tot la Bucuresti, în anul 1924. în dupã-amiaza uneia din acele zile însorite, o sedintã plenarã a Congresului avea loc întru-unul din amfiteatrele Facultãtii de drept situat la parter, în partea de rãsãrit. Pe la mijlocul sedintei, în timpul unei comunicãri, pe usã a intrat un tânãr congresist - Matei Cazacu, din câte îmi amintesc eu. El s-a îndreptat cãtre presedintele sedintei, spunându-i ceva cu o voce imperceptibilã pentru participantii din salã. Scurta discutie particularã dintre cei doi s-a încheiat repede, în acelasi timp cu textul comunicãrii prezentate de cãtre unul dintre congresisti. Dupã acel moment, înainte de a anunta titlul comunicãrii urmãtoare, presedintele sedintei, care era profesorul Giuseppe Schiro de la Universitatea din Roma, s-a ridicat în picioare, aducând la cunostinta întregii adunãri, cu o voce gâtuitã de emotie, „la triste nou-velle, recemment parvenue: le Professeur Nicolae Bã-nescu est mort â un âge tres avance. Je vous propose une minute de recueillement â sa memoire." In ultimii ani ai unei vieti exemplare si îndelungate, Nicolae Bãnescu simtise din plin semnele de uzurã ale unei bãtrâneti petrecute într-un fel de quasi-anoni-mat, dar lumea istoricilor, ca si a altor reprezentanti ai disciplinelor umaniste, îi pronunta numele cu respect si chiar cu admiratie, încã din primii ani de studentie, mi-a fost dat sã aud acest nume trecut uneori, alãturi de cel al lui Nicolae lorga, la unele prelegeri de istorie veche si medie. Destinul i-a hãrãzit însã lui Nicolae Bãnescu o iesire de exceptie din scena vietii pãmântesti, încheiate chiar într-un moment când la Bucuresti era adunatã crema bizantinisticii mondiale, care 1-a omagiat înso-tindu-1 pe ultimul drum pe savantul ce pãrãsise aceastã lume, spre a se întâlni „cu cerul si cu stelele", dupã cum descrisese el însusi moartea lui Iulian Apostatul în paginile sintezei aduse acum la lumina tiparului. Este revelator în aceastã privintã discursul rostit cu ocazia înmormântãrii sale de cãtre profesorul Paul Le-merle, membru al Institutului Frantei si, pe atunci, Presedintele Comitetului International de Studii Bizantine. Se poate afirma cã pentru anonimatul în care fusese aruncat de cãtre evolutia politicã a tãrii sale dupã anul 1948, Nicolae Bãnescu a fost rãzbunat într-o oarecare mãsurã: chiar si autoritãtile aflate la originea acestui anonimat au fost puse în situatia de a-1 rupe: în ziua urmãtoare funeraliilor savantului, într-o paginã interioarã a unuia dintre ziarele centrale putea fi citit un articol despre „O viatã închinatã stiintei", dedicat tocmai personalitãtii savantului, plecat atunci din lumea celor vii. Pentru o presã strict controlatã cum era cea din România acelor vremuri, care se apropiau de sfârsitul unei scurte si trecãtoare perioade de dezghet, faptul era însã iesit din comun, impus de incidenta unei situatii de exceptie, marcate de decesul unei personalitãti stiintifice chiar în orasul si în momentul când specialistii breslei sale se aflau întruniti în Congres. Nicolae Bãnescu a vãzut lumina zilei la Cãlãrasi, la 16 Decembrie 1878, ca al treilea din cei 14 copii ai sotilor Petre si Ecat.erina Bãnescu, nãscutã Drãgulãnes-cu. Situatã în vechea vatrã de romanitate din Sud-Estul României, zona din jurul orasului Cãlãrasi face parte din regiunea Dunãrii de Jos, a cãrei frãmântatã istorie în perioada bizantinã avea sã-1 preocupe si consacre pe savantul de mai târziu în lumea stiintificã.

Fiu de avocat, INicolae Bãnescu si-a petrecut copilãria la Gãiesti, iar .studiile liceale la Sf. Sava, centru de învãtãmânt cu o -veche traditie în capitala tãrii, dupã absolvirea cãruia s-a înscris la Facultatea de litere si filosofic a tinerei, pe atunci, Universitãti din Bucuresti. Viitorul savant i-a. avut aici ca dascãli pe B.P. Hasdeu (1838-1907). Titu Maiorescu (1841-1917) si Ovid Densusianu (1878-19'38) pentru domeniul filologic, iar pentru istorie pe Grigore Tocilescu (18501909), Dimi-trie Onciul (1856-1923) si Nicolae lorga (1871-1940). Cei dintâi i-au inspirat lui Nicolae Bãnescu preocuparea pentru forma aleasã si claritatea expunerii, iar ceilalti dorinta de informare si curiozitatea stiintificã, rigoarea metodei si strãdania permanentã pentru cunoasterea adevãrului istoric, într-o atmosferã de eruditie, elan creator si veritabil patos patriotic, încã de la începutul activitãtii sale stiintifice, el s-a obisnuit sã îmbine pre-cizia informatiei cu forma aleasã de exprimare, pentru care a avut un cult permanent, dovedit de numeroase pagini ale scrierilor sale, ca si de textul prezentei sinteze de Istorie a Imperiului Bizantin. Forta de evocare a trecutului, seninãtatea cugetãrilor si forma aleasã de exprimare a lor îl apropie pe Nicolae Bãnescu de alti reprezentanti de seamã ai studiilor istorice clasice si bizantine, în primul rând de Charles Diehl, cu care a avut comunã chiar si cutezanta de a reda istoria Bizantului „în chipuri si icoane", cum si-a intitulat Nicolae lorga una din sintezele sale de istorie a românilor. Dupã cum Charles Diehl a lãsat douã volume de „Figuri bizantine", Nicolae Bãnescu a descris cu o competentã egalã, cu o remarcabilã mãiestrie artisticã si o incontestabilã valoare literarã „Chipuri si scene din Bizant", carte apãrutã în 1927 la Cluj, unde autorul ei se înscria în pleiada cãrturarilor români ce dãdeau strãlucire Universitãtii din Nord a României Mari, institutie stiintificã si culturalã întemeiatã din 1919- Unul dintre acesti cãrturari, filologul Vasile Bogrea, se stinsese prematur din viatã în anul anterior aparitiei cãrtii la care ne referim si pe care Bãnescu o dedica memoriei sale: „Acest volum, ce strânge la un loc câteva articole si conferinte menite a înfãtisa publicului nostru unele aspecte ale vietii Bizantului, de care ne apropie un lung si vechi trecut istoric (subl. ns. — T.T.), e închinat memoriei scumpe a bunului meu prieten si strãlucit coleg V. Bogrea, din al cãrui îndemn mai cu seamã iese azi la luminã." O mentalitate diferitã de aceea a zilelor noastre, când multi tineri se grãbesc sã ajungã cât mai repede creatori în domeniul istoriei si autori de cãrti, îi impunea lui Nicolae Bãnescu, în vârstã de aproape 50 de ani atunci si dispunând de un bogat palmares stiintific,din care nu lipseau nici titlurile de cãrti, o atitudine retinutã, publicându-si noua carte la îndemnurile unui coleg dintr-o breaslã foarte apropiatã de a lui. în ciuda ezitãrilor sale initiale, cartea s-a bucurat de succes atât în rândurile specialistilor, cât si a publicului larg. Nici a doua vâri antã a ei, apãrutã în preajma Congresului International de Studii Bizantine de la Bucuresti, adicã în anul 1971, nu a fost publicatã din initiativa lui N. Bãnescu., ci din aceea alui Gheorghe Cront, istoric al dreptului civil si canonic, specialist în vechiul drept românesc, c^re în Nota asupra editiei pe care o îngrijea, a arãtat cã în ea erau retipãrite cinci din cele nouã studii prezente în vechea editie, anume „Hypatia, martirã a filosofici pãgâne, Heraklios si asediul Constantinopolului, Leon al V-lea Armeanul, Mihail Psel-los", în sfârsit „Mariue Comenul", care încheiase si cartea din 1927. Nu rnai figurau alte trei studii referitoare la Theodor Studitul, la „Bizantini si Rusi la Silistra (a.972)" în vremea recuceririi Bulgariei de Nord-Est de cãtre loan Tzimiskes, ca si la Katakalon Kekaumenos, general bizantin din veacul al Xl-lea. Cauze de ordin „ideologic", mai ales prezenta elementelor religioase, pot sã explice destul de usor lãsarea deoparte a acestor trei studii, ca si a celui privitor la Sf. loan Chrysos-tomul. Aceleasi motive de opotunitate usor de înteles ne pot explica de ce editorul a dat ultimul titlu mentionat ca absent în e ditia sa. în realitate el figura si aici, în varianta aproape identicã din cadrul studiului privitor la împãratul Arcadius. Acesta, ca si cel privitor la Theodosius sau Teodosie cel Mare, erau, dupã cum tot Gh. Cront ne informeazã, „capitole extrase din lucrarea intitulatã Istoria Bizantului, pe care autorul a elaborat-o ca sintezã finalã a cercetãrilor sale", într-ade-vãr, textul acestor douã studii este identic celui pe ca-re-1 întâlnim si în editia de fatã, reprezentând mai putin de o zecime din totalul acestui volum. Existã altminteri si alte indicii, chiar în manuscrisul pe care-1 avem la îndemânã, cã Gh. Cront a avut cunostintã de existenta lui. Regretatul învãtat a mai adãugat alte

trei istorii la editia sa din 1971, privitoare la împãratii Vasi-le I si Vasile al II-lea, ca si la Anna Dalassena, „mama Comneilor", unul dintre ultimele studii ale lui Nicolae Bãnescu, apãrut în periodicul bisericesc „Mitropolia Olteniei" din anul 1963. întrucât cenzura oficialã nu agrea notiuni ca sfânt ori martir, editorul din 1971 a introdus studiul despre loan Chrysostomul în acela, mult mai extins si mai laic, privitor la împãratul Arca-dius, iar titlul „O martirã a filosofici pãgâne: Hypatia", aflat în editia din 1927, a fost inversat în „Hypatia, martirã a filosofici pãgâne". De asemenea, referirile prea insistente la crestinism existente în ultimul paragraf din „Un asediu memorabil al Constantinopolului (626)", au dus la suprimarea acestui paragraf la editia din 1971. Sã revenim însã la tineretea lui Nicolae Bãnescu, marcatã de dobândirea licentei, în anul 1901, dupã care a functionat ca profesor de limba francezã la un liceu din Craiova. încã din aceastã perioadã el si-a fãcut debutul în activitatea stiintificã, prin studii de literaturã anticã greacã publicate mai ales în revista „Literaturã si artã românã". De atunci dateazã si primele sale traduceri din greaca veche, în primul rând din dramaturgia lui Eschyl, Sofocle si Euripide, pentru ca în anul 1907 sã. ajungã la „Viata lui Pericle" de Plu-tarh, care marca it teresul tânãrului erudit pentru istorie, chiar pentru ansamblul istoriei, întrucât de la lumea anticã a trecui la editii de izvoare si studii privind istoria medievalã, premodernã si chiar modernã a românilor, cu predilectie fatã de capitolele legate de legãturile româno-grecesti si de grecitatea post-bizan-tinã, pentru ca în tfinal sã-si concentreze activitatea stiintificã asupra istoriei bizantine, impunându-se încã din timpul vietii si rãmânând în constiinta posteritãtii ca bizantinist. Aceastã evolutie a sa a fost marcatã de perioada care a îwceput cu anul 1907 si în care el a functionat ca inspector scolar, Director al Liceului „Di-mitrie Cantemir"dfci Bucuresti si apoi ca Director al liceului de la Mãnãstirea Dealu. Orientarea sa spre studiile bizantine a fost marcatã de perioada cupriasã între anii 1910-1912, când a frecventat cursurile de limbã si literaturã greacã la Universitatea din M nchen, sub îndrumarea lui August Hei-senberg (1869-1930), urmasul lui Karl Krumbacher (1855-1909) la ca:edra de studii bizantine; Krumbacher crease bazek moderne ale acestor studii în Germania Kaiserului îsi initiase prima revistã internationalã de studii bizantine - Byzantinische Zeitschrift, care apãrea sistematic cu începere din anul 1892 si la care Nicolae Bãnescu avea sã fie un colaborator statornic, în special cu recenzii si cu note bibliografice, mai ales pânã în perioada celui de-al doilea rãzboi mondial, asa cum a colaboîat si la alte reviste internationale de bizantinisticã, al cãror numãr a sporit cu trecerea timpului. Posedând temeinice cunostinte de istorie si filologie clasicã, Nicolae Bãnescu si-a însusit o pregãtire serioasã pentru domeniul dificil al bizantinologiei, redactând si o lucrare privind evolutia timpului viitor în limba greacã, deosebit de apreciatã pentru valoarea sa stiintificã si rãmasã „ca un model al genului", aducând autorului ei titlul de doctor cu mentiunea magna cum laude In iulie 1914, chiar în momentul izbucnirii primului rãzboi mondial, în acea perioadã de grele încercãri pentru lumea europeanã, tânãrul savant si-a vãzut teza de doctorat publicatã la Bucuresti, în 1915, întelegând însã sã îmbine preocupãrile stiintifice cu îndatoririle patriotice si luând parte, ca ofiter de rezervã, la rãzboiul dus de România de atunci pentru întregirea neamului. Dupã realizarea Marii Uniri si crearea Universitãtii din Cluj (1919), Nicolae Bãnescu a fost numit profesor de istorie bizantinã la aceastã Universitate, fiind ales membru corespondent al Academiei Române în acelasi an (1919), care deschidea cea mai bogatã perioadã a activitãtii sale stiintifice, încununatã prin alegerea sa ca membru activ al Academiei Române, în primãvara anului 1938. Rostit la sedinta solemnã de la 25 mai 1938, Discursul sãu de receptie reprezenta sinteza unor preocupãri de cãpetenie privind Bizantul si romanitatea de la Dunãrea de Jos, directie de studiu pe care savantul a urmãrit-o constant în activitatea desfãsuratã ca bizantinist. în Rãspunsul sãu la acest Discurs de receptie, Nicolae lorga sublinia faptul cã studiile bizantine ale lui Nicolae Bãnescu porniserã de la cunoasterea culturii grecesti de pe teritoriul românesc. Pornind de la aceastã premisã fundamentalã, metoda savantului era „simplã si bunã, neavând nevoie de nici o îndreptare si prefacere. Totdeauna bine informat, pleci de la mãrturia de viatã, care se cheamã documentul. Nu lasi la o parte nici o stire venitã din vremea însãsi în care au fost

stãrile ori s-au petrecut faptele. Dar, cum ai un simt de umanitate, nu-ti închipui cã orice document cuprinde adevãrul si anume adevãrul total. El nu spune decât ceva venit de la un anume om în anume împrejurãri si pentru un anume scop. Interpretarea se impune de la sine. Dumneata ai putut face si aceasta, cãci nimic nu-ti era necunoscut." lorga sublinia aici eruditia si spiritul critic al lui Bãnescu, care îl impun si în zilele noastre pe istoricul de vocatie, con-siderându-1 în acelasi context pe proaspãtul membru al Academiei drept „un rãspânditor al acelui larg spirit al Renasterii senine, surâzãtoare si armonioase, care pretutindeni trebuie invocat". lorga releva calitãtile de mai sus în opera tipãritã a lui Bãnescu, iar acestea se confirmã pe deplin în textul care vede astãzi destul de târziu lumina tiparului. Considerãm chiar cã ele reprezintã motivatia esentialã a publicãrii lor, mai presus de suita adevãrurilor relevate aici, adevãruri care pentru cititorul zilelelor noastre si pentru nivelul actual al studiilor bizantine pot apãrea pe alocuri prea restrânse, individuale si partiale dacã le raportãm la gradul de generalitate al sintezelor actuale, care pãcãtuiesc însã si ele uneori printr-o tendintã exageratã cãtre socializarea istoriei si impunerea unor vesminte prea largi pentru osatura faptelor istorice pe care se vãd chemate sã le îmbrace. Bãnescu nu cãuta sã aplice societãtilor trecute retete si concepte operante în lumea de astãzi, ci pornea de la cunoasterea realitãtilor trecute, de la „ce ne învatã pe noi trecutul", sintagmã aflatã chiar în titlul unui studiu al sãu, cãtre lumea actualã, care este un produs al acestui trecut, nicidecum invers, în acest sens trebuie înteles spiritual deplin umanist al operei sale, care porneste de la decriptarea izvoarelor lumii trecute, care sunt si izvoare ale realitãtilor prezente. Pentru ca aceste realitãti sã fie cât mai conforme naturii umane si aspiratiilor ei milenare, se impune a deosebi modele trecãtoare de modelele perene, în domeniul stiintelor, moda reprezintã un adevãr aparent, iar adevãrul aparent poate fi un adversar al adevãrului, mai perfid decât neadevãrul însusi. Deprins cu clasicismul si cu lumea de bine si frumos a antichitãtii grecoromane, Nicolae Bãnescu a intuit cã trecutul nu poate fi înteles si perceput corect dacã îi aplicãm concepte ale lumii de astãzi, pe care lumea de altãdatã nu le cunostea. Semnifivativ în acest sens este ultimul discurs ce i-a fost dat sã-1 rosteascã în Academia Românã la exact zece ani de la Discursul sãu de la receptie. Era 27 mai 1948. Multe lucruri se schimbaserã în România în rãstimpul acelui deceniu atât de agitat. Mult mai numeroase erau însã schimbãrile ce urmau sã se producã sub impulsul unor constrângeri pe care societatea româneascã nu le mai cunoscuse în istoria ei zbuciumatã. Pretentia de a construi o lume nouã, o altã societate si chiar „un om nou", a dat frâu liber solutiilor de rupturã brutalã cu trecutul, de înlãturare a oricãrei continuitãti cu acest trecut si cu institutiile sale, chiar si cu cele mai reprezentative ori mai venerabile. Printre acestea s-a aflat si Academia Românã. Cu experienta deja îndelungatã a vietii sale, cu marea sa viziune istoricã, Nicolae Bãnescu a înteles perfect cã solutia care se pregãtea si pentru Academia Românã nu era una de continuitate, ci de rupturã cu trecutul si realizãrile lui, care mai cu seamã în privinta institutiei academice erau remarcabile. Titlul acestui ultim discurs rostit de el în Academia Românã reprezenta un veritabil manifest în favoarea spiritului liber, a libertãtii de gândire care garantase remarcabilele realizãri de pânã atunci ale Academiei Române. El îsi dãdea seama cã solutia bunã si corectã era a continuitãtii, nu a rupturii totale cu trecutul, adicã nu una extremistã, ci una a justei mãsuri. Tocmai de aceea discursul sãu, despre care nu stia cã avea sã fie ultimul tinut de el în Academia Românã, dar probabil cã intuia acest lucru, era intitulat „Mãsura lucrurilor". Titlul se inspira probabil din activitatea parlamentarã a lui Ionel I.C. Brãtianu, remarcabil om politic si cãpetenia Partidului National Liberal, grupare si optiune politicã în rândul cãreia militase si Nicolae Bãnescu. Savantul întelesese cu discernãmânt intentiile oficialitãtilor de atunci, care arãtau „cã nu poate fi vorba de o adaptare a înaltei noastre institutii la cerintele nouã ale vremii, de o simplã modificare de statute, ci, cum observa atât de bine în sectia istoricã, colegul nostru Silviu Dragomir, e vorba pur si simplu de suprimarea Academiei Române de pânã acum si de înlocuirea ei cu alta nouã". Acest „categoric verdict" la adresa „nobilei institutii osândite a-si încheia azi brusc existenta", îl determina pe Bãnescu sã sustinã „o modalitate care sã permitã nu a tãia brutal

firul împletit de atâtea generatii, ci a-1 înnoda, spre a-1 duce mai departe". Primul adevãr pe care autorul discursului îl sublinia cu tãrie era acela cã „în lunga existentã de 80 de ani", la data respectivã, Academia Românã „n-a fost un azil al bãtrânetii marilor figuri ale stiintei, literaturii si istoriei românesti. Fiecare din aceste venerate figuri a desfãsurat în sânul înaltului for de culturã o activitate pe care o mãrturisesc arhivele lui si rafturile depozitului de publicatiuni, dar o mãrturiseste mai cu seamã popularitatea de care se bucurã între români opera lor. E de ajuns a vã cita pe Hasdeu, pe Maiorescu, To-cilescu, Pârvan, lorga, pe Dr. Marinescu, pe Dr. Babes, titeica, Antipa, pe Puscariu, care ne-a pãrãsit ieri". Bãnescu sublinia în continuare cã se face „adesea si nu numai la noi, o mare, o grosolanã eroare de metodã, judecându-se oamenii si faptele trecutului, cu ideile timpului nostru. Ideile se schimbã însã de la o epocã la alta: tempora mutantur et nos cum illis..., desi mi se pare cam paradoxalã sentinta strãmosilor, cãci timpul duce linistit mersul, fãrã salturi, în curgerea lui fãrã sfârsit; ideile singure dau nãvalã, de multe ori înaintea lui, fac salturi". Autorul sustinea cu tãrie cã fiecare epocã „îsi are un anumit climat moral de la care nimeni nu se poate sustrage. A socoti altfel este a cere, de pildã, regimului feudal, rãspândit timp de secole asupra întregii Europe, ideile de azi ale exproprierii agrare sau votului universal". Desigur cã si din motive de oportunitate politicã, el îsi argumenta opinia sa foarte corectã prin-tr-un exemplu preluat chiar din istoria rusã. „Eu as recomanda zelosilor critici care ignoreazã acest principiu sã ia exemplu de la «marii» nostri vecini, de la Uniunea Sovieticã, unde în aprecierea faptelor trecutului nu se face aceastã confuzie. Am ascultat, d-lor colegi, câteva conferinte ale d-lui Bocicarev, consilierul de la legatia sovieticã de la noi, asupra statului rusesc, si am vãzut cu cât entuziasm ne-a prezentat figura eroicã a lui Dmitri Donskoj, marele print de Moscova, biruitorul de la Kulikovo, unde a câstigat cea dintâi biruintã asupra tãtarilor". „Totusi - continua atunci autorul -cine cunoaste istoria veche a Rusiei mai stie încã de câte ori acest erou a nãvãlit cu armatele sale asupra altor state rusesti - si erau o puzderie: Novgorod, Smolensk, Tver, Rjazan au fost trecute prin foc si sabie si locuitorii, tot rusi, târâti în robie. Dar nu i-a trecut prin minte eruditului consilier de legatie a osândi memoria lui Donskoj pentru aceste lupte pe care noi le numim azi fratricide. Ideea unitãtii nationale este o creatie a secolului al XlX-lea si nu i se putea cere lui Donskoj la sfârsitul veacului al XlV-lea, cum nu se putea cere Voievozilor nostri, pe care îi prezintã astãzi în atât de scãzuta luminã a «istoriei», improvizatii de la noi". Savantul îsi dãdea seama de efectele negative pe care le avea imitatia servilã a unei mode istoriografice dogmatice, înguste si închistate, care dupã un deceniu de circulatie avea sã fie, chiar în acele noi conditionãri social-politice, depãsitã prin opinii mai largi si mai nuantate, desi aceste opinii se mentineau în conti* Acest Discurs al lui N. Bãnescu a fost publicat de cãtre Acad. V. Gândea în „Academica", anul IV, 1994, februarie, nr. 4 (40), p. 23, sub titlul Un mare discipol al lui Nicolae lorga. nuare în cadrele conceptiei oficiale, impuse, fatã de care îsi afirmau mai departe fidelitatea tocmai pentru a o putea amenda mai usor bazându-se pe realizãri pentru a cãror justã evaluare se cuvine astãzi sã evitãm tendintele de desconsiderare sau minimalizare. Unui istoric de talia lui Bãnescu nu-i puteau însã scãpa neobservate opiniile simpliste care reduceau toatã bogãtia vietii istorice la o dependentã directã de uneltele cu care oamenii au produs de-a lungul timpului lucrurile necesare traiului zilnic sau vedeau în voievozii nostri numai niste boieri care-i asupreau pe tãrani. Suntem datori sã apreciem astãzi pãtrunderea cu care Nicolae Bãnescu observa înlãturarea adevãratelor lor valori de pe scena istoriografiei române si înlocuirea lor cu tot soiul de „improvizati", ca sã folosim propria sa terminologie. împotriva acestui val de imposturã a avut curajul sã se ridice cu toatã convingerea Nicolae Bãnescu. si a fãcut-o cu riscul de a nu-si mai vedea încununatã propria carierã, iar gestul acesta îndrãznet a contribuit evident la excluderea sa din Academia Românã, reorganizatã în acelasi an 1948, de fapt epuratã de multe din valorile ei anterioare, printre care se înscria si numele sãu. Curajul pe care prin elogierea memoriei lui Nicolae lorga îl dovedise înfruntând extremismul de dreapta chiar în 1941 si care se repeta acum în confruntarea cu extremismul de stânga, în unele

privinte chiar mai putin tolerant decât cel dintâi, 1-a marginalizat atunci rapid si pe Nicolae Bãnescu. Prin discursul sãu din 27 mai 1948, învãtatul si-a pecetluit în mod voluntar intrarea într-un îndelungat con de umbrã, în conditiile noului regim politic, care alãturi de atotputernicia unui singur partid politic o dezvolta si pe cea a statului totalitar, care trebuie sã controleze totul, inclusiv viata stiintificã si spiritualã, deci si Academia Românã. Ridicându-si glasul împotriva proiectatei tutelãri a Academiei Române de cãtre stat, al doilea punct important al Discursului rostit de Nicolae Bãnescu în mai 1948 avertiza cã „omnipotenta statului duce în chip fatal la aservirea spiritului. Vedem ce luptã se dã astãzi pentru libertatea gândirii. Centralizarea, împotriva cãreia se duce în lumea civilizatã o luptã de un secol, atinge azi în atâtea pãrti punctul ei culminant. Este, domnilor, o tendintã generalã a slãbi la exces pãrtile corpului social fatã de întreg. Rãul e vechi, îl semnala pe la 1840 un mare gânditor politic, Tocqueville, în cartea-i celebrã închinatã democratiei americane... Individul rãmâne astfel singur si dezarmat în fata omniprezentei statului. S-a demonstrat ca cel mai mare pericol al unei societãti ruina individualitãtii umane si s-au cãutat limite acestei puteri excesive: ele (adicã aceste limite - n.n., T.T.) nu s-au aflat decât în asigurarea spiritului de libertate. Aceastã asigurare trebuie sã o cãutãm si noi astãzi." Observãm cã în mai cât se poate de explicabil, cartea lui Toqueville, de care N. Bãnescu se folosea pentru a-si sustine cu mai multã fermitate punctul de vedere, avea sã fie trecutã la index de cãtre autoritãtile regimului de „democratie popularã", pentru a se bucura de circulatia pe care o meritã abia dupã anul 1989. Fãrã teamã sau retinere, autorul discursului sublinia apoi cã „dacã democratia e o formã necesarã a societãtii moderne, ea trebuie sã aibã la temelie, si în acelasi timp drept limite, toate libertãtile- si nu le mai amintesc, dar accentuez cã în fruntea tuturor stã libertatea gândirii". Pentru acest imperativ major întelegea sã lupte în continuare N. Bãnescu, chiar în conditii de marginalizare si de anihilare a pozitiilor sale, dobândite prin merite stiintifice incontestabile. Savantul îsi dezvolta în continuare opiniile pe baza experientei antichitãtii greco-romane, citând principiul „justei mãsuri" drept calea cea mai bunã de evolutie a societãtilor, sintetizat în sintagma greceascã to metron kai to meson ariston, sau echivalentul ei latin medio tutissimus ibis, afirmând spre sfârsit cã „nu ne sperie democratia, dar adevãrata democratie: rãspuns elocvent si de mare curaj dat sintagmei „democratie popularã" a regimului politic deja instaurat atunci în România. Aflat la începuturile sale si în conditiile de atunci, acelasi regim vedea în romani doar pe cuceritorii si asupritorii dacilor, nicidecum pe strãmosii poporului român, alãturi de daci, fireste, astfel încât apelul la citate latine, într-un moment când limba latinã urma sã fie scoasã din scolile românesti, deficientã reeditatã si astãzi în învãtãmântul nostru, chiar dacã motivele ei sunt acum altele, nu însemna decât sã te asezi în calea tãvãlugului, cu riscul de a fi strivit de el. Iar Nicolae Bãnescu s-a aflat printre cei care si-au asumat în chip constient acest risc. Este relevant faptul cã savantul stia din propria sa experientã „ce înseamnã în practicã tutela statului. Au semnalat-o în toate timpurile cugetãtorii politici. Reunind în mâinile sale toate puterile, statul poate fi un protector, dar poate fi si un tiran, între vitiile inerente unui regim politic, cugetãtorii au denuntat ca cel mai grav tendinta spre tiranie, spre despotism. Nici un regim politic nu e scutit de aceastã tendintã. si eu mã tem, domnilor, pentru autonomia spiritualã, principiul de temelie al acestui înalt for de culturã" care era si este si azi Academia Românã. Rector al Universitãtii din Cluj, doctor honoris causa al Universitãtii din Athena încã din anul 1937, Nicolae Bãnescu îsi continuase nestingherit activitatea, în cadrul Universitãtii din Bucuresti din toamna anului 1938 pânã în anul 1947, iar în Academia Românã pânã în 1948. Conducând Catedra de Studii Bizantine vreme de un deceniu, profesorul Bãnescu prezentase istoria integralã a Bizantului pe parcursul a trei ani de studii, tinând totodatã cursuri speciale însotite de seminarii, pe parcursul cãrora se fãceau în primul rând interpretãri de texte bizantine. Ales secretarul Sectiei de Istorie a Academiei Române, dupã moartea lui N. lorga, Bãnescu a mai fost Director al Institutului de Studii Bizantine, al Institutului de Studii Sud-Est Europene, preluând si conducerea la „Revista Istoricã", apãrutã pânã în anul 1947.

acestea i-au acordat titlul de profesor emerit în anul 1964.s. Bãnescu. Beck la 25 septembrie 1964. Despre viata si activitatea lui N. Jean Gouillard din Franta. Herbert Hunger din Austria. sau din faptul cã fiind redactate mai târziu decât textul de bazã si în mod separat de acesta.9-17. revistã ale cãrei prime numere vãzuserã lumina tiparului chiar aici la Bucuresti. Gyula Moravcsik din Ungaria. aflându-se deja la o vârstã prea înaintatã. Pigulevskaja din Uniunea Sovieticã. alcãtuitã de P. Steven Runciman din Anglia. pentru a-si continua dupã aceea aparitia la Paris. N. ca si al Comitetului de conducere al revistei internationale „By-zantion". pp. Vârsta tot mai înaintatã. ca de altfel si al periodicului „Revue Historique de Sud-Est euro-peen". sã-1 omagieze pe savantul ce împlinea venerabila vârstã de 90 de ani. apãrut la Bucuresti în perioada 19131946. Veselin Besevliev si Ivan Dujcev din Bulgaria. Germania. Mai reiese faptul cã o primã redactare a textului era încheiatã încã din anii 1936-1937. l. Francois Halkin din Belgia. precum si ruperea legãturilor cu traditia istoricã anterioarã si cu centrele apusene ale studiilor bizantine nu i-au mai îngãduit sã redacteze forma finitã a marii sinteze. în locuri care de regulã sunt indicate prin semne de cãtre autor. uneori apar în fise si formulãri care le repetã pe cele din textul initial. VII. Existã însã nu putine cazuri în care locul exact al fiselor nu este indicat. Manuscrisul autograf din care mai bine de o treime vede acum lumina tiparului prin acest prin volum de istorie bizantinã ne-a fost pus la dispozitie de cãtre Academicianul Virgil Gândea. orientare care avea sã netezeascã drumul viitoarei monopolizãri a acestui trecut de cãtre propaganda oficialã. când i s-a dedicat un volum din „Revue dea Etudes Byzantines". pânã în zilele noastre. Emanuel Kriaras din Grecia. Alte dificultãti provin din anumite neconcordante între textul de bazã si adaosurile din fise. în „Revista de istorie" XXXI. în manuscrisul dupã care este publicatã cartea de fatã se aflã si ciorna unei scrisori adresate de N. în anul 1958. era inclusã si bibliografia lui N.Ritmul sustinut al activitãtii sale stiintifice a fost întrerupt în 1948. care apare si astãzi la Bruxelles. De la bun început se poate observa foarte usor faptul cã manuscrisul nu reprezintã forma definitivã. Nãsturel. calitatea de presedinte de onoare al acestui Congres. La acest omagiu au subscris o serie de personalitãti strãine ca Vitalien Laurent. de membru al Societãtii de Studii Bizantine din Athena. 22212233). Nãsturel era recomandat pentru a redacta în viitor notitele bibliografice ale contributiilor românesti prezentate la revista „Byzantinische Zeitschrift". din Italia. este de amintit onoarea ce i s-a fãcut cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani. tomul VII din anul 1969**. prin care P. Ca o expresie a acestui fapt. ca si a celui urmãtor. care trebuiesc intercalate în textul initial. 1978. întrucât între cele peste 600 de pagini ale sale se aflã un numãr mult mai mare de fise de cele mai diverse mãrimi. Tommaso Bertele si Giuseppe Schiro. sustinut la Oxford în 1967. 1961. unde la p. 12. îl reimpuneau atentiei autoritãtilor din tarã: angajate atunci într-o nouã directie de recuperare a traditiei autohtone si a trecutului poporului român.G. lipsite de compromisuri. Raymond Janin. la care a lucrat cu începere din anii '30 pânã la începutul anilor '60 ai veacului al XX-lea. Johannes Irmscher si Peter Wirth din ** Numãr din RESEE. Kurt Weitzmann din SUA. Bãnescu bizantinistului german H. Bãnescu. iar câtiva ani mai pe urmã au fost de acord ca prima fasciculã din „Revue des Etudes SudEst Europeennes". tinut la Ohrida în 1961. Bizantinistul Nicolae Bãnescu (100 de ani de la nastere). reabilitarea sa lentã si timidã. cãruia-i multumim pentru acest fapt si care a primit manuscrisul de la rudele învãtatului. Brezeanu. în anii grei ai celui de-al doilea rãzboi mondial. Alegerea sa ca vicepresedinte de onoare al Asociatiei Internationale de Studii Bizantine cu ocazia celui de-al XH-lea Congres International de Studii Bizantine. unde n-au lipsit însã elogiile la adresa atitudinii sale demne. datorãm unele informatii lui St. autorul . activitate pe care Nicolae Bãnescu nu mai era în mãsurã sã o continuie. datoritã si ruperii legãturilor traditionale cu lumea stiintificã din Occidentul Europei. Nicolae Bãnescu detinuse si alte onoruri.s. cum ar fi calitatea de reprezentant al României în Comitetul International care pregãtise sãrbãtorirea a 60 de ani de viatã ai lui August Heisenberg în 1929. Paul Lemerle.

instalarea noii dinastii a lui Heraklios marcând începutul unei alte etape în istoria Bizantului. a cunoscut redactarea definitivã a autorului. numerotatã cu cifre romane. acolo unde manuscrisul prezintã lacune. cã adevãratul moment de trecere de la o etapã la alta este reprezentat de cãtre domniile lui Maurikios si Phokas. In afara modificãrilor impuse de actuala ortografie. insuficient finisat. ca si aspectul laborios al întreprinderii de a pune în circulatie scrierea cea mai extinsã a lui Nicolae Bãnescu. care se constituie. necesarã întelegerii textului de cãtre cititori si pentru a face legãtura între partea anterioarã si cea urmãtoare. cele trei momente ale demarcatiei dintre ele fiind reprezentate prin domnia lui lustinian I. Din cele arãtate aici reies cu prisosintã dificultãtile. dupã modelul si exigentele pozitivismului. care trece însã de jumãtatea volumului publicat aici. inclusiv cele proprii.planificân-du-si publicarea lucrãrii în patru volume. am acordat o atentie specialã concordantei timpurilor. când se poate considera cã se deschide a treia si ultima perioadã a istoriei bizantine. aspect tratat uneori cu prea multã libertate de cãtre autor. nefinisatã si cu fisele neincluse în text. Vârsta înaintatã . în aceeasi directie. pe care autorul a optat ulterior sã o ducã pânã la anul 1081. între acestea figureazã sintagma „legati de brazdã". textul lui Nicolae Bãnes-cu are si valoare literarã. Nu ne extindem asupra valorii stiintifice. are o redactare definitivã. Urmeazã textul paginat cu cifre arabe. spre exemplu.trecuse deja de 80 de ani . Pentru a-1 face pe cititor sã înteleagã nivelul actual al acestor studii. îngrijitã în vederea dactilografierii si apoi a publicãrii. remarcãm absenta totalã a fiselor adiacente în prima parte. care este documentatã si îndreptatã spre lãmurirea faptului concret. de exemplu. Apreciem astfel cã dispunerea întregului material redactat de cãtre autor se distribuie destul de echilibrat în cele trei volume. de continut. Bã-nescu. Faptul are valoare. Prelucrãrile ulterioare ale textului ne-au convins însã cã Bãnescu a avut sovãieli în privinta acestei periodizãri initiale. pentru unele subcapitole privitoare la domnia lui lui Theodosie al II-lea. unde am introdus o expunere mult abreviatã. în loc de „legati de glie". în aceeasi ordine de idei. sunt indicate între paranteze trepte. Acelasi procedeu 1-am aplicat si putinelor interventii pe care le-am fãcut în textul propriuzis. aprecierile de valoare cu privire la întregul text al acestei Istorii trebuie sã tinã seama de caracterul sãu neterminat. utilizate de cãtre autor. atât în text cât si în note. în cea mai sistematicã expunere a Istoriei Imperiului bizantin realizatã pânã în prezent de un român. Rubin despre lustinian I. fapt mentionat chiar de înscrisuri ale lui N.nu i-a mai oferit însã rãgazul de a continua redactarea definitivã. ci si din scurta Prefatã a lucrãrii. Am înlocuit doar unele forme prea arhaice ca „dete" prin echivalentul sãu actual „dãdu". întrucât printre ultimele aparitii citate de Bãnescu figureazã cartea lui B. Unele pagini sunt de o frumusete aparte. Incluzând si subcapitolul 6 al domniei lui lustinian (intitulat „Cucerirea Italiei. cu titluri reconstituite dupã mentiuni sporadice ale autorului. a lui loan Tzimiskes si anul 1204. Ea reflectã stadiul de dezvoltare în care se aflau studiile bizantine cu o jumãtate de veac în urmã. sau aparitia destul de frecventã a perfectului simplu. întrucât numai prima parte. am cãutat sã mentinem intacte expresiile si formele. cel de fatã. De aici derivã meritele expunerii. afirmând. tinând de redactarea anterioarã si având formulãri absolut identice cu redactarea definitivã. ca si aparitia prea deasã pe alocuri a prezentului istoric. redactatã definitiv. a detaliului cu semnificatie istoricã. a acestei scrieri. O mentiune specialã o meritã faptul cã în jur de o sesime din întreaga lucrare. deci cam jumãtate din primul volum. Pe lângã valoarea istoricã. astfel cã urmãtoarele cinci sesimi ale sintezei au rãmas numai cu redactarea initialã. Rãzboiul cu gotii"). se încheie cu domnia lui Phokas. Intentia autorului de a redacta aceastã sintezã integralã de istorie bizantinã reiese nu numai din continutul manuscrisului si al fiselor adãugate printre pagini. am îmbogãtit adnotãrile autorului. care se publicã acum. însemneazã cã autorul a realizat partea initialã de redactare definitivã în jurul anului 1960 sau la putin timp dupã aceastã datã. adãugând si multe note suplimentare. în manuscris existã pentru aceastã primã parte si câteva pagini rãzlete. De asemenea. are pagini dispãrute. alãturi de sintezele lui Nicolae lorga. Adãugirile noastre. din care primul. Preocuparea pentru acest aspect pare sã-1 fi absorbit prea mult .

Leroux. 2 vols. Diehl. 5 vols. 1912.pe autor. Pentru sistematizarea textului. London. t. 1888. Multe dintre ele lipsesc. precum „Calcedon" pentru „Chalkedon". ca si expresii iesite din uzul limbii române actuale. Dincolo de valoarea în sine a textului pus acum pentru prima oarã la dispozitia publicului nostru cititor. ca si a tineretului studios. L 'Afrique byzantine. Bury. inclusiv în formulãrile de titluri. In partea a doua a cãrtii am redat printr-un corp de literã mai mic câteva fragmente care par mai degrabã fise de documentare ale autorului. II. Croiset. . Brãtianu. a informatiei. inclusiv titlul pe care 1-am dat acestui volum. Diehl. Leroux. Histoire de la Litteraturegrecque. Brooks. History form Arcadius to Irene = I. mai ales în privinta titlurilor de capitole.W. De asemenea. la lista de abrevieri a autorului am adãugat o alta. l. Litterature grecque = Alfred et Maurice Croiset. dificultate sporitã în cazul formelor grecesti încetãtenite deja în limba românã. Suntem însã încredintati cã la redactarea completã si la definitivarea întregii lucrãri. în spiritul redãrii etimologice a notiunilor.. Usoarele variatii pe care le întâlnim în text nu schimbã principiul urmat de Nicolae Bãnescu. principiu care corespunde. Justinien et la civilisaation byzantine au W-e sfecle. Justinien = Ch. rezultate dintr-o capacitate de intuitie pe care expunerea sa o dovedeste adeseori si care îl aseazã fãrã dificultate alãturi de alte figuri de seamã ale istoriografiei române. decât o redactare finitã a lucrãrii. 1896. si opiniilor noastre. cu deschideri cãtre „noua istorie". de pãrti. Etudes sur l'ad-ministration byzantine dans l'Exarchat de Ravenne (568-751).B. au fost trecute între paranteze drepte. ca si de volume. în vederea actualizãrii. Nicolae Bã-nescu ar fi acordat o atentie cuvenitã si acestui aspect. A History of the Later Roman Empire from the Death of Theodosius I to the Death of Justinian (395-565). A History of the Later Roman Empire form Arcadius to Irene (395-800). cât si a formelor utilizate de cãtre autor pentru redarea numelor proprii transmise de cãtre izvoare. 1923. ca Nicolae lorga sau George I. l. Diehl. Rigoarea stiintifici impune redarea uniformã a termenilor proprii. 1889. de traditiile si de realizãrile ei din trecut. Bury. XVI). Diehl. cap. The Eastern Provinces = E. care este unul deosebit de cultivat.. L 'Afrique byzanîine = Ch. 1924. Miinchen.B. Paris. London. Interventiile pe care le-am efectuat mai ales în note. Diehl. Buiy. A History of the Eastern Roman Empire form the Fãli of Irene to the Accession of Basile I (802-867). ABREVIERI ALE AUTORULUI Brooks.B. London. Faptul este valabil si pentru titlul acestui volum. The Eastern Provinces form Arcadius to Anastasius (Cambridge Medieval History. History I si History II = I. altminteri. Easteern Roman Empire = I. atât în privinta stilului. Am preferat ultima formã. folositã consecvent de cãtre autor. cu convingerea cã formulãrile lor se apropie cel mai mult de spiritul expunerii autorului. pe cât posibil. continând abrevierile utilizate de noi. Singurele modificãri operate de noi privesc unele forme arhaice. Tudor TEOTEOI NOTÃ ASUPRA EDITIEI Textul care urmeizã reproduce cu fidelitate manuscrisul autograf al lui Nicolae Bãnescu. cãutând însã sã mentinem nealterat stilul autorului. am adãugat respectivele titluri. Bury. operatiune pe care autorul nu a finalizat-o. considerãm cã se cuvine preluat si dus mai departe mesajul unei initiative care leagã actuala istoriografie românã de matca ei initialã. Paris. L'Exarchat de Ravenne = Ch. Histoire de la domination byzantine en Afrique (533-709). Bury. Diehl. Paris. de filonul ei cel mai autentic. Bury. de care Nicolae Bãnescu a fost legat în chip firesc.

1964 LM = Lexikon des Mitrelalters OCP = Orientalia Christiana Periodica. Justin the First. Paris. 1941-EBPB = Etudes byzantines et postbyzantines. III. Oxford. 1929-BZ = Byzantinische 2-eitschrift. Byzance et l'Orient sous Ies successeurs de Justinien.D. Bas-Empire II = E. Londra EPLBIP = 'EyK'OKA. I. MV. v. G. Gtiterbock. Diehl et G.KO npoccojTOypaqHKO AE^IKO Bu^avTivfjt 'loTOpiaq Kcd IloXuio^ov. 1885 GRBS = Greek-Roman and Byzantine Studies Hunger. II = A. apãrate la Bucuresti VR = Variorum Reprints Viz. wien. Press. 1935-ODB = OxfordDictianary ofByzantium. Stein. Justin the First = A. Byzance avânt l'Islam. Diehl et Marcais. L'empire byzantin I. Gilterbock. Vrem. Miiller. The History of the Decline and Fãli of the Roman Empire. et T. Beck. Munchen. Stuttgart. History of Greece = George Finlay. Vasiliev. Stein. Cambridge Mass. = Vizantijskij Vremennik. Oxford. Stuttgart. I-III. LRE = A. 7 vols. Munchen. Byzanz und Persien in ihren diplomatischvotkerrechtlichen Beziehungen im ZeitalterJustinians. Berlin.. Picard. Studien zur Geschichte des byzant. The Later Roman Empire. 1893REB = Revue des Etudes byzantines. 1951. a Vl-a. Vasiliev. ed. Stein. 1892-Dagron. Paris. 1978 Jones. Gibbon.B. 1959 BMGS = Byzantine and Modern Greek Studies. Dagron. Schmid. Literatur = H. 1996-FHDR = Fontes Historiae Daco-Romanae. Paris. 1864. Moscova.A. Histoire de l'empire byzantin.. Naissance d'une capitale. Wissowa. Paris. 1950 (Dumbarton Oaks Studies I). Stein. Bucuresti. 2 vols. Geschichte des spãtromischen Reiches.. Bucuresti. pub-lie par Remy Palanque. Finlay. C. ed. An Introduction to the Epoch ofjustinian the Great. Boli. Die hochsprachliche profane Literatur der Byzantiner.. 1961.H. ABREVIERI ALE ÎNGRIJITORULUI EDItIEI An. 1928.F. Munchen. voi. Il-er Teii. Kirche = H. 3 voi. Tozer. Decline and Fãli. 1979-EHR = English Histori cal Review. Naissance = -G. 146 to A. Studien = E. Stein. 1919. 1932. Picard. Stein. Reiches vornehmlich unter den Kaisern Justin II und Tiberius Constantinus. Marcais. A History of Greece form its conquest by the Roman to the present time B. 1965RE = Paulys Realencyclopâdie der classischen Altertumswissenschaft. Atena. Paris. Sverdlovsk (Ekaterinburg) Beck. ed. ed. 1894-1927. Histoire du Bas-Empire II. Le monde oriental de 395 â 1081. Geschichte = E. Washington. Litteratur. 2 voi. neue Beafbeitung hrsg. Schmid. Griechische Litteratur = W. Bury. 1991 TM = Travaux et Memoires. Roma. L'empereurMaurice = Paul Goubert. 19641982 FHG = Fragmenta Historicorum Graecorum. Kirche und theologische Literatur im byzantinischen Reich. Praga. 1882ADSV = Anticnaja Drevnost' i Srednie Veka. Stahlin.1901. Paris. H. Sanktpetersburg (Leningrad). Bury = Edw. 1944 si (R)EB pentru vols.C. ed.oîrciSi. Histoire du Moyen Age. Wilhelm von Christs Geschichte dergriech. Byzanz und Persien = K. col. 5 voi. New York-Oxford. 1906. Leipzig (Munchen). Harvard Univ. 1949Vasiliev. Hunger. ed. 1944. Le monde oriental = Ch. I. = Analecta Bollandiana. L'empereur Maurice.A. 4 voi. „Histoire Generale". 1947- . Birmingham BS1 = Byzantinoslavica. 7 vols. Paris. Jones. a Il-a..-G. Il-e Hãlfte. 284-602.. 1984 DOP = Dumbarton Gaks Papers. London.M. Bruxelles. ABREVIERI ALE AUTORULUI Goubert. Gibbon. 1877. 1896-1900. Vasiliev. Otto Stãhlin.

. 2 Cambridge Medieval History. care pune capãt celei din urmã manifestãri superioare a vietii pãgâne. anastaticã. 1897. toate aceste mari prefaceri. „Introducere".s 36 Franz Dolger reprezintã acelasi punct de vedere când afirmã ca început al istoriei bizantine anul 325. prin întemeierea unei noi capitale. în literatura si arta greacã se îndeplinesc prefaceri fundamentale. *. împãrtirea istoriei bizantine în perioade. Consideratii atât de serioase nu pot fi ignorate. New York. cãreia îi corespunde în limba noastrã caracterizarea de protobizantinã. 3 Byzanz (collaborateur pour l'Art byzantin: A. în cele din urmã. London. timpul în care organismul Statului a suferit o prefacere adâncã si durabilã. si anul 330. M. în jumãtatea de Apus si cea de Rãsãrit. Geisteswissen-schaftliche Reihe". pentru el timpul în care se plãmãdesc germenii acestei aoi epoci a istoriei nu poate fi decât acela în care vechiul pãgânism oficial a fost înlocuit cu noua religie a lumii. si chiar înainte de Theodosius cel Mare. .«<„. Francke AG. Verlag. Dar Krumbacher a arãtat cu multã dreptate1 netemeinicia acestor pãreri si motivele pentru care trebuie sã se înceapã cu mult înainte de Justinian.nu încape discutie. discutatã cu atâta pasiune în anii din urmã. si care constituie întâia sa perioadã. „Palladium al puterii politice si bisericesti a imperiului în Orient"3. sau. . f^. a Il-a. e ceva artificial.. oricât de sumar.. afirmã Krumbacher. Altii gãsesc mai potrivit a porni de la moartea lui Theodosius cel Mare (395). când imperiul se împarte între cei doi fii ai sãi.. adaugã Krumbacher. ci întreaga dezvoltare în toate domeniile vietii. învãtatul german vede punctul initial al acestui proces în întemeierea noii capitale la Constantinopol si în împãrtirea imperiului rezultatã dintr-însa în cele douã jumãtãti: de Apus si de Rãsãrit. a limbii latine de cãtre cea greacã. [ed. Unii pornesc de la Justinian I.-. când Constantin cel Mare ocupã tronul imperiului ca singur stãpânitor. 1923. 1970]. timpul în care în limba. voi. IV. Eminentul bizantinist englez J.prãbusirea sub loviturile turcilor otomani (1453) . în anul 324. din primele timpuri ale imperiului pânã în zilele celui din urmã Paleolog.. în „Wissenschaftliche Forschungsberichte.. De aceea.. Bury socoteste si el cã dezvoltarea „bizantinismului" a început din secolul al IV-lea si cã unele din trãsãturile sale caracteristice încep sã aparã îndatã dupã întemeierea Constantinopolului2. fãrã de care greu s-ar întelege aceastã istorie. anul întemeierii Constantinopolului..^ . A. >-:. Schneider). noi vom începe istoria Imperiului bizantin de la Constantin cel Mare.:.PREFATÃ Dacã în privinta datei cu care se încheie istoria Bizantului . De aceea. . pãrerile se deosebesc când e vorba sã se determine mai precis timpul de unde aceastã istorie trebuie sã înceapã./. acela în care elementul grec ajunse în Imperiul roman un fac1 Geschichte der byzantinischen Litteratur. cu încetul. de la data urcãrii sale pe tron (527). „Introducerea" la Istoria Bizantului. Noi urmãm traditia practicã a expunerii acestei istorii pe dinastiile de împãrati. sau de la data decretului de închidere a Universitãtii din Atena (529). la începutul veacului al IV-lea. Munchen. în sfârsit.. hotãrâtoare pentru însusi caracterul Statului bizantin. ca o consecintã a acestui fapt. ceea ce deosebeste radical epoca bizantinã de cea romanã e strãmutarea centrului de greutate al imperiului din Apus în Rãsãrit si înlãturarea treptatã.. tor politic de mare însemnãtate si. 1952. caracterizatã atât de bine prin expresia fruhbyzantinisch a germanilor..^t. ca simbol al primei manifestãri puternice a Bisericii crestine hotãrâtoare pentru dezvoltarea politicã si culturalã în Evul Mediu. dacã vrem o datã mai exactã. cãci nu se pot avea în vedere numai faptele singulare.. predominant. si o istorie a Bizantului trebuie sã prezinte..:„. Burt Franklin. Berna. Acestea se întâmplã. Prin aceste douã fapte se pecetluieste definitiv separatia. adâncitã tot mai mult. Sub raport politic. ed. asezate în cercul de influentã a culturii grecesti. a Orientului grec de Occidentul latin. schitând astfel evenimentele secolelor al IV-lea si al V-lea. .

Maximin si Galeriu pierirã în cursul acestui rãzboi. cei doi Augusti ai tetrarhiei instituite de cel dintâi. el câstigã victoria. <* Zo V \$. ««AnC *M»» «fu Cu tMiuZ. 1 N. potrivit sistemului. si legiunile îl proclamarã August pe fiul sãu. Vt *» *' •* . «4. Dar întelegerea dintre cei doi Augusti nu tinu multã vreme. 32 [ed.* . într-o regiune de latinizare absolutã1. otv*«.. „Convertirea"sa. care. care-i .. Chlorus muri în Britannia. *» CONSTANTIN CEL MARE sI URMAsII SÃI. 115. ci Constantin. între Sava si Drava. Acesta din urmã se întoarse atunci în locul pe care-1 pãrãsise. p. ti 4*<. rom. în Pannonia. Prima luptã se dãdu la Cibalae. desi Licinius o luase de sotie pe sora lui Constantin. în calitate de Cesari. fiul lui Constantiu Chlorus. voind sã atragã de partea sa unele din popoarele care se aflau în cuprinsul stãpânirii lui Licinius2. 43 Aliat cu Licinius. Galeriu si Constantiu Chlorus. I. Constantin. a_l doilea în Occident. întruniti la Carnuntum. trecurã în locul lor ca Augusti. dar având încã forte puternice. prin care crestinii obtineau libertatea deplinã a cultului. împãrati subalterni. 1974. La Roma. . politica religioasã. foit*. LUPTA PENTRU DOGMA NICEEANÃ v ' «J»K u w# *t* s * -fi CONSTANTIN CEL MARE l. p. ceilalti doi membri ai tetrarhiei. 273. Conflictul izbucni în 314. în anul 306. se arãta necredincios pactelor încheiate. îl recunosteau de August pe Licinius. dupã obiceiul sãu. o revoltã împotriva lui Galeriu îl proclamã în locul sãu ca împãrat pe Maxentiu. PARTEA ÎNTÂI DINASTIILE CONSTANTINIANÃ si THEODOSIANÃ CU SUCCESORII LOR U-M-JI'UILM 9». pe Maximin Daia si pe Severus. fjr •*** WT&L. Recunoasterea crestinismului. Licinius se retrase pe jumãtate învins. Bucarest. si rãzboiul civil se dezlãntui îndatã. >» t. unde se zice cã împreunã au dat vestitul Edict de la Milan. Constantin. se retraserã în viata privatã. Evenimente grave se întâmplarã în curând. Constantin porneste în Italia împotriva lui Maxentiu.Einlei-tung. asociati cu titlul de Cesari. la rândul lor. *JZ«. fiul lui Maximian. fost ofiter al lui Galeriu. p. tracL de Mãria Holban.. Zosimus afirmã cã nu Licinius a fost cauza. Ea a fost îndelungã si înversunatã. Vechii Augusti ai tetrarhiei. Luptele lui Constantin cu rivalii. Ei îsi asociarã. rãsturnând întreaga alcãtuire politicã a lui Diocletian. . voi. Histoire de la vie byzantine. cel dintâi în Orient. '**-*. TVv»iuL Itt^ — C». Diocletian si Maximian. datã la portile Romei (la Pons Milvius). lorga. toate mãsurile împotriva lor fiind abolite. 1934. iar pe Constantin doar îl tolerau. fãrã a-i recunoaste acest titlu. Constantin se întâlni apoi la Milan cu Licinius. Maxentiu pierind în apele Tibrului. la l mai 305. s-a nãscut la Naissus (azi Nis). în bãtãlia decisivã din 312. Bucuresti. Când.

BV ou SeScoKOTOt aînav. Teubner. s . Constantin si-1 stabili pe al sãu lângã tãrmul Ebrului. . pe care Licinius îl fãcuse Caesar. se predarã a doua zi. Paschoud. Constantin a distribuit prizonierii între orase. ne spune Zosimus. Valens. Licinius trimise emisari la natiunile sale. unde i se fixã resedinta. Armatele rãmaserã în fatã mai multe zile. la Adrianopol. fiii lui Constantin cel Mare. Licinius îsi desfãsurã fortele de la muntele de deasupra orasului pânã la 200 de sta-dii. Constantin deschidea iarãsi conflictul. Multi cãzurã din ambele pãrti. I. cãci ambitia sa era sã reconstituie unitatea imperiului în folosul sãu si al familiei sale. Edictul a fost urmat de o serie de mãsuri luate de Constantin în favoarea Bisericii crestine. poruncind sã fie pregãtite corãbii de rãzboi si forte pedestre si cãlãri. iar a lui Licinius în Hellespont. Historia nova. unde a construit portul. 19.000 de oameni. Leipzig. Licinius.permiserã a da o nouã bãtãlie în Thracia. II. Profitând de aceasta. Refugiat la Byzantion. 4 II. trecu râul pe malul celãlalt. Licinius fu trimis la Thessalonic. cãci era obisnuit cu aceasta". în apropierea luptei decisive cu Maxentiu. II. simti nevoia sã trateze. Flota lui Constantin ancorã la Pireu. ed. Texte etabli et traduit "X par Fr. erau proclamati Cesari. Constantin rãmase de acum singur stãpânitor al imperiului. era demis din aceastã demnitate. ca aceea a lui Constantin. Tetrarhia lui Diocletian îsi încheia astfel scurta sa existentã. Paris. „cãlcându-si jurãmântul. Constantin trimise emisari sã-1 execute. Victoria lui Constantin nu fu decisivã. sotia sa obtinând jurãmântul lui Constantin cã-i va respecta viata. pregãtindu-se iarãsi pentru rãzboiul cu Licinius. se predã (18 septembrie 324). A doua zi se încheia pacea în conditiile 2 Zosimos. care nu exista mai înainte. s-a dus apoi la Thessalonic. întorcân-du-se de peste Dunãre din rãzboiul cu sarmatii. pe care o pierdu. învins. fu asediat si trecu în Asia. a fost un fapt considerabil. 1971). La Chrysopolis el dãdu o nouã luptã cu Constantin. însotitã de viziuni. dar. Fugi la Nicomedia. Putine probleme ale istoriei au fost atât de mult dezbãtute ca aceea a „convertirii". cu o ceatã de cãlãreti. Kcova'ravrivov Se KCCTU TO CTUv77î?Lg au-nâ Jtepi Ta av^Kei^eva ipavevTog ãniaTov KCCÎ Tâv Li?v<3v Tivã TCOV TtÎ Pambeia AIKIVVIOV Ãagovrcov napaan&cai Ibidem. Pe neasteptate. Ea se discutã încã si azi. restul cavaleriei trecu. sã se creadã într-o adevãratã „convertire" a lui Constantin. voi. cel putin asa sustin Eutropius si Zosimus. 20. fluviul si încãierarea a fost crâncenã: pânã la asfintitul soarelui au cãzut pe 45 NICOLAE BANESCU câmpul de luptã 34. 28: HET' ou TroAu Toug dpitovg nair\cac. Licinius pe Thracia si pe Orient. la locul unde Tonos (Tungea) se varsã în Ebru (Mãrita). fiul lui Licinius. la stânga Adrianopolei (324). prin urmãrile pe care le-a avut. cu toatã armata. Izvoarele precizeazã contributia fiecãrei natiuni în corãbii si oameni. Renuntând la purpurã. care aruncã vina acestui nou rãzboi asupra lui. si Licinianus. Toate acestea au fãcut sã se vadã într-însul un convins religios. Licinius îsi avea lagãrul în Thracia. O armatã si o flotã impunãtoare se strânserã astfel. prin asa-zisul „Edict de la Milan". strãbãtu Thracia. Constantin. provocând panicã în armata rivalului sãu. Recunoasterea oficialã a crestinismului. care se întãrea retrãgându-se. 44 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN urmãtoare: Constantin rãmânea stãpân pe Illyricum si pe toate natiunile de dincolo. Aflând de aceste pregãtiri. 1887 (=Zosime. Nu dupã mult timp. încât Constantin. Mendelssohn. Les Belles Lettres. (TJV TOUTO avrâ ãt%6vri TOV tfjv avwv 6c<paipeîT. aflându-se în tinuturile dusmanului.ai. afirmã Zosimus4. Dupã zece ani. Histoire nouvelle. pânã la flotã. 17: AiKivviov JJ. cu cei mai buni soldati. risipiti prin pãduri. lupta fiind egalã3. Crispus si Constantin. Ai sãi. L. nemaiavând decât putine trupe.

sã se creadã într-o adevãratã „convertire" a lui Constantin. Nu dupã mult timp. 2. „ca si cum religia putea fi ceva pentru o inimã devoratã de setea de a domni". se predarã a doua zi. Licinius fu trimis la Thessalonic. 1898. pe care o pierdu. si victoria crestinismului în Asia Micã era clarã înainte de epoca lui Constantin. La Chrysopolis el dãdu o nouã luptã cu Constantin. Edictul a fost urmat de o serie de mãsuri luate de Constantin în favoarea Bisericii crestine. Refugiat la Byzantion. afirmã Zosimus4. nu sovãie a tãgãdui categoric acestui mare ambitios schimbarea de credintã. se predã (18 septembrie 324). Tetrarhia lui Diocletian îsi încheia astfel scurta sa existentã. în secolul al IV-lea. istoricul bisericesc contemporan. Constantin rãmase de acum singur stãpânilor al imperiului. în acea epocã: conferit in extremis.000 de oameni. Ai sãi. strãbãtu Thracia. cu cei mai buni soldati. „cãlcându-si jurãmântul. a fost un fapt considerabil.lucru obisnuit. 47 câmpul de luptã 34. 28: fiLT' oi) tov> mbt dpifovt TraTrjaat (fjv TOUTO avrâ avwv âcpaipeîrai. ca aceea a lui Constantin. 46 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Izvorul principal de la care se porneste în aceastã discutie este Eusebiu din Caesarea. 1906. Leipzig. El a primit. 7 Die Mission und Ausbreitung des Christentums in den ersten dreiJahrhunderten. Atitudinea lui Constantin a pornit din motive politice. cãci era obisnuit cu aceasta". crestinii reprezentau un factor însemnat în imperiu. de altminteri. dar. 3. Toate acestea au fãcut sã se vadã într-însul un convins religios.lucru obisnuit. Cum era de asteptat. fãcându-se crestin. în cartea sa de mare rãsunet asupra lui Constantin5. El a primit. 1913.46 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Izvorul principal de la care se porneste în aceastã discutie este Eusebiu din Caesarea. pãrerile savantilor în aceastã privintã sunt foarte diferite. Putine probleme ale istoriei au fost atât de mult dezbãtute ca aceea a „convertirii". Cei mai multi nu-i recunosc lui Constantin o convingere religioasã în favoarea crestinismului. pânã la flotã. Licinius. istoricul bisericesc contemporan. Nu vede nici o deosebire între Constantin. însotitã de viziuni. se stie. risipiti prin pãduri. pãrerile savantilor în aceastã privintã sunt foarte diferite. prin urmãrile pe care le-a avut.. Recunoasterea oficialã a crestinismului. botezul se socotea cã asigurã mântuirea.Aufl. fu asediat si trecu în Asia. Renuntând la purpurã. El si-a dat seama de puterea în crestere a noii credinte si . El si-a dat seama de puterea în crestere a noii credinte si vedea într-însa o armã pentru a-si pãstra unitatea politicã a statului. Atitudinea lui Constantin a pornit din motive politice. Leipzig. Cum era de asteptat. Constantin trimise emisari sã-1 execute. de altminteri. nemaiavând decât putine trupe. botezul se socotea cã asigurã mântuirea. Adolf Harnack e de aceeasi pãrere când aratã7 cã. 6 Kaiser Constantin und die christliche Kirche. Fugi la Nicomedia. Jacob Burck-hardt. Schwartz6. Aufl. si Primul Consul când semneazã Concordatul: amândoi se gândeau numai la puterea si la gloria lor. în acea epocã: conferit in extremis. se stie. iar în 5 Die Zeit Constantiris des Grossen. 4 II.. botezul pe patul de moarte . sotia sa obtinând jurãmântul lui Constantin cã-i va respecta viata. unde i se fixã resedinta. botezul pe patul de moarte . Cei mai multi nu-i recunosc lui Constantin o convingere religioasã în favoarea crestinismului. O pãrere identicã exprimã Ed. în apropierea luptei decisi-ve cu Maxentiu. învins. Ea se discutã încã si azi. Leipzig-Berlin. prin asa-zisul „Edict de la Milan". pentru care perspicacitatea diabolicã a stãpânitorului universal realizare însemnãtatea aliantei cu Biserica pentru monarhia universalã pe care o pregãtea.

vedea într-însa o armã pentru a-si pãstra unitatea politicã a statului. Jacob Burck-hardt, în cartea sa de mare rãsunet asupra lui Constantin5, nu sovãie a tãgãdui categoric acestui mare ambitios schimbarea de credintã, „ca si cum religia putea fi ceva pentru o inimã devoratã de setea de a domni". Nu vede nici o deosebire între Constantin, fãcându-se crestin, si Primul Consul când semneazã Concordatul: amândoi se gândeau numai la puterea si la gloria lor. O pãrere identicã exprimã Ed. Schwartz6, pentru care perspicacitatea diabolicã a stãpânitorului universal realizare însemnãtatea aliantei cu Biserica pentru monarhia universalã pe care o pregãtea. Adolf Harnack e de aceeasi pãrere când aratã7 cã, în secolul al IV-lea, crestinii reprezentau un factor însemnat în imperiu, si victoria crestinismului în Asia Micã era clarã înainte de epoca lui Constantin, iar în 5 Die Zeit Constantin's des Grossen, 3. Aufl., Leipzig, 1898. 6 Kaiser Constantin und die christliche Kirche, Leipzig-Berlin, 1913. 7 Die Mission und Ausbreitung des Christentums in den ersten dreijahrhunderten, 2. Aufl., Leipzig, 1906. 47 NICOLAE BANESCU alte provincii ea fusese destul de bine pregãtitã. Geniul politic al lui Constantin si-a dat seama de realitate si n-avea trebuintã pentru aceasta de o inspiratie specialã. Trebuie sã relevãm si pãrerile juste ale lui Hugo Koch8, care duc la aceeasi concluzie. V. Duruy nu se deosebeste în pãrerea sa de toti acestia, încercând a pãtrunde pânã în adâncul sufletului lui Constantin, istoricul francez declarã cã a gãsit într-însul „o politicã, mai degrabã decât o religie (une politique plutot qu'une religion)9. Ca si Burckhardt, îl apropie si el din acest punct de vedere pe Constantin cel Mare de Bonaparte. Alt istoric francez, mai aproape de noi, Leon Ho-mo, cunoscut prin atâtea pretioase lucrãri asupra epocii imperiale romane, îl prezintã pe Constantin, care practicase, ca si tatãl sãu, Constantiu Chlorus, monoteismul solar oficial10, evoluând putin câte putin, si încã înainte de campania de la Pons Milvius, cãtre un cult solar purificat, care sfârseste prin a lua caracterul unui adevãrat „deism". Autorul afirmã cã nu suntem în fata unui „fenomen individual" si semnaleazã un mers analog la colegul lui Constantin, la Licinius, „un pãgân convins". Homo aratã mai departe cã faimosul Edict "X 1913. Konstantin der Grosse und das Christentum, Munchen, 9 Histoire des Romains, Paris, 1885 (nouvelle ed.), t. VII, p. 88. 10 V. excelenta lucrare asupra sincretismului religios, care duse la monoteismul solar impus de Aurelian ca religie oficialã a imperiului: Les e'mpereurs romains et le christianisme, Bibi. historique, Paris, Payot, 1931; pentru citatia noastrã, pp. 114-116. 48 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN de la Milan, care poartã dubla semnãturã, desemneazã puterea cereascã supremã sub perifraze vagi - si, ca atare, strict deiste - ca „divinitate, divinitas", „tot ce este divinitate în locuinta cereascã, quicquid est di-vinitatis in sede caelestf, „divinitate supremã, summa divinitas1'. Rugãciunea pe care Licinius va cere armatei sale s-o rosteascã pe câmpul de bãtãlie de lângã Adrianopole, adaugã învãtatul francez, „va fi a unui curat deist". Dar pentru firile veacului al IVlea, setoase de credintã si înflãcãrate de practici, deismul, conchide el, suprem rezultat al monoteismului solar, nu reprezenta decât o formulã goalã si rece, „un de ces expedients commodes, ou lapolitiquepouvait trou-ver son compte, mais qui ne donnait satisfaction ni aux besoinsprofonds de l'âme, ni aux aspirations in-times du coeuf. N. lorga îl socoteste pe Constantin un latin, „un latin din Occident, foarte pãgân ca spirit, oricare ar putea fi pãrerea asupra pretinsului sãu «proces de constiintã», care miroase îndestul a politicã a pãcii romane si a punerii în faptã pentru ideea de Stat, mai sacrã decât toti zeii vechi si moderni, a

oricãrui element existent de vitalitate"11. A. A. Vasiliev, înregistrând diferitele pãreri privitoare la aceastã dezbãtutã chestiune, socoteste cã „recunoscând aplecarea sincerã a lui Constantin pentru crestinism, nu s-ar putea lãsa deoparte vederile sale politice; ele au trebuit sã joace un rol esential în atitudinea pe care a manifestat-o el în privinta crestinismului, care-i putea fi util în mai multe chipuri"12. 11 Histoire de la vie byzantine, I, pp. 31-32; cf. p. 81. 49 Fãrã a-si însusi minunile povestite de Eusebiu, Gaston Boissier crede în sinceritatea convertirii lui Constantin. Ea se explicã, dupã el, fãrã aceste minuni. E de ajuns sã ne amintim cã împãratul era un superstitios înspãimântat, care, zvonindu-se cã Maxentiu încerca sã-i atragã pe zei de partea sa prin tot felul de invocatii si sacrificii, se temea sã nu fie învins dacã nu obtinea protectia vreunei divinitãti puternice. Astfel, a fost adus a cere ajutorul Dumnezeului crestinilor. Când s-a decis la aceasta, continuã Boissier, nu s-a multumit a-1 invoca în adâncul sufletului sãu, cãci, ca toti pãgânii, el nu credea decât în eficacitatea practicilor. A pus deci dinaintea soldatilor steagul împodobit cu monograma lui Christos, faimosul labarum, si a asteptat rezultatul bãtãliei pentru a se declara cu totul cucerit de noua credintã13. Eminentul medievist francez F. Lot contestã motivele politice, când, trecând peste „convertirea" lui Constan12 Histoire de l'empire byzantin, Paris, ed. Picard, 1932, p. 60. 13 La fin du paganisme, t. I", Paris, Hachette et Cie, 1907, chap. Ier [labarum era o variantã a lui lauratum (gr. Ãavpârov) sau laureatum (signuni), întrucât stindardul lui Constantin cel Mare era o cruce dominatã de o coroanã de aur (semnul victoriei), iar sub ea se aflau portretele suveranilor, cf. H. Gregoire în „Byzan-tion", 12 (1937), pp. 277-281 (Encore l'etymologie de "labarum^. Bãnescu nu a luat în seamã (sau nu a cunoscut) si acele opinii care au admis o origine celticã pentru Ãââapov (de la celticul „llafar"), cf. J.-J. Hatt, La vision de Constantin au sanctuaire de Grand et l'origine celtique du labarum, în „Latomus", 9 (1950), pp. 427-436. Mai apropiatã ni se pare si nouã derivarea din lau-reum (vexillum); de adãugat la bibliografia acestui detaliu A. Alfoldi, The Conversion of Constantine and Pãgân Rome, Oxford, 1948 si M. Green, J. Ferguson, Constantine, Sun-Symbols and the Labarum, în „Durham University Journal", 80 (1987), pp. 917]. 50 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN tin, crede cã în adeziunea lui la crestinism e o parte de sinceritate. A pretinde cã împãratul Constantin a aderat la crestinism din motive politice înseamnã a crede cã avea interes s-o facã. Dar crestinismul era rãspândit numai în Pars Orientis. A trece la crestinism era, pentru un suveran care domnea în Occident, un non-sens, era chiar periculos, cãci armata, singura fortã realã a Statului, era pãgânã. Pentru Lot, numai o concluzie este posibilã: anume cã a cedat unei impulsiuni subite, de ordin patologic sau divin. Dacã nu s-a convertit de la victoria lui asupra lui Maxentiu, afirmã. învãtatul francez, a dat însã semne exterioare, oficiale, ale adeziunii sale la noua credintã. Din prudentã, Constantin menajeazã un timp pãgânismul; dar favorizati în permanentã au fost crestinii. Lot socoteste cã împãratul si-a arãtat mai cu seamã zelul dupã victoria sa definitivã asupra lui Licinius. (324). Labarum e de atunci gravat pe monede, în efigiile din acest timp, împãratul apare în atitudinea rugãciunii, cu ochii la cer. El intervine constant în afacerile Bisericii, interventie care culmineazã cu ocazia Sinodului de la Niceea (25 iulie 325). întemeierea Constantinopolului, care, dupã el, e o „enigmã", s-ar explica prin aceleasi sentimente. Lot vede în decizia grãbitã a lui Constantin, dupã victoria definitivã asupra lui Licinius, un semn al recunostintei sale cãtre Dumnezeu, care-i dãduse biruintã14: Un apãrãtor al sinceritãtii lui Constantin este si eruditul numismat al epocii lui Constantin, Jules Mau-rice15, întemeiat pe cercetãrile sale în acest domeniu. )4 La fin du monde antique et le debut de Moyen Âge, Bibliotheque de syntese historique,

l'Evolution de l'humanite, Paris, 1927, pp. 36-37. 51 Trebuie sã punem alãturi de toti acestia pe savantul olandez D. C. Hesseling, desi în consideratiile pe care le face el nu existã o perfectã coerentã, în lucrarea închinatã civilizatiei bizantine16, Hesseling se desparte de aceia care vãd în Constantin numai geniul politic. Inconsecventele atitudinii împãratului, ca si crimele de care s-a fãcut vinovat, sunt, afirmã el, contradictii evidente ale sinceritãtii sale religioase. Mãsurile care au lovit în pãgânism depãsesc apoi textul Edictului de la Milan, care acorda, simplu, deplina libertate a cultului. „ Cel mai bun mijloc de a rezolva aceastã contradictie", afirmã Hesseling, „este de a vedea înainte de toate în Constantin pe Cesarul roman decis sã mentinã unitatea imperiului'1. El îsi dãdea bine seama cã noua credintã devenise o putere în fata cãreia pãgânismul n-ar fi putut sã se mentinã mult timp. Ceea ce fãcea tãria crestinismului, zice autorul, era doctrina sa sprijinitã pe o revelatie precisã. Nu trebuie sã ne mirãm cã o astfel de unitate a fãcut o adâncã impresie asupra spiritului unui împãrat roman: el simtea bine cã era într-însa o fortã analoagã unitãtii care dãdea imperiului puterea sa, „încât nu numai din calcul, ci din convingere îmbrãtisa partida puterii spirituale în crestere". latã însã cã cercetãrile recente ale lui Henri Gre-goire, savantul bizantinist de la Bruxelles, clatinã din temelii pãrerile traditionale privitoare la „convertirea" 15 Constantin le Grand. L 'origine de la civilisation cbretienne, Paris, 1925. 16 Essai sur la civilisation byzantine, Paris, Alf. Picard et Fils, 1907, pp. 8-9. 52 lui Constantin si la vestitul Edict de la Milan. Ele meritã a opri îndestul atentia noastrã. Mai întâi, în primul sãu studiu, intitulat La „conver-sion" de Constantin11, H. Gregoire pune în adevãrata-i luminã rolul lui Constantin fatã de ideea crestinã, ajungând la concluzia cã Eusebiu a confiscat pentru întâiul împãrat crestin toatã gloria lui Licinius. Pornind de la constatãrile lui Harnack (Mission und Ausbreitung des Christentums in den ersten drei Jahrhunderteri), învãtatul belgian subliniazã existenta celor douã blocuri ale imperiului de la începutul secolului al IV-lea: Orientul crestin si Occidentul pãgân. Regiunea unde crestinismul a pãtruns mai adânc, de la primii sãi pasi pânã la victoria finalã, e Asia Micã. Considerând atitudinea împãratilor tetrarhiei fatã de chestiunea religioasã, se constatã, dupã patruzeci de ani de pace, reluarea persecutiei cu o înversunare ca-re-i dã caracterul unui rãzboi de exterminare. Rãspunzãtori de acest masacru sunt împãratii din Orient -Diocletian, Galeriu, Maximin -, ai cãror supusi erau, în masã, crestini, în Occident, rãmas pãgân în bloc, e, dimpotrivã, tolerantã: Constantiu Chlorus nu executã decât prea putin edictele de persecutie; Maxentiu, încã de la uzurparea sa, îi favorizeazã pe credinciosii din Roma, iar Constantin a luat deodatã atitudinea cea mai inexplicabilã, convertindu-se brusc, cum afirmã traditia ecclesiasticã. Totul s-ar explica prin convingerile religioase ale împãratilor. 17 Apãrut în „Revue de l'Universite de Bruxelles", 36 (decembre 1930 - Janvier 19M), pp. 231272. 53 m Aceasta e teoria istoricã pe care H. Gregoire o supune unei analize pãtrunzãtoare, pentru a proba cã „adevãratele motive de mãsuri adesea contradictorii nu sunt fãrã legãturã cu conjunctura politicã a momentului". Autorul probeazã, cã ideea persecutiei a pornit de la Galeriu18. în iarna anului 302-303, venind la Nico-media, la Diocletian, el a reusit a-1 convinge sã întreprindã exterminarea crestinilor. Galeriu exercita în acel timp o mare influentã, era, dupã expresia lui Gregoire, „sabia tetrarhiei". El repurtase asupra persilor, în 297, o victorie strãlucitã si era idolul armatei. Cele mai bune

contingente ale acestei armate erau alcãtuite din tãrani danubieni, pãgâni fanatici. Galeriu venea din aceleasi regiuni. Nãscut lângã Sardica, mama sa era o daco-romanã: mulier superstitiosa, cum o carac- • terizeazã Lactantiu, ea îi ura pe crestini. Ambitia lui Galeriu de a restabili unitatea imperiului în folosul sãu pare verosimilã. Prigonirea crestinilor îl fãcea sã aparã opiniei militare „ca un campion al cultului oficial". Abdicarea lui Diocletian si a lui Maximian, în 305, a fost, cum o probeazã textele produse de H. Gregoire, o adevãratã loviturã de Stat a lui Galeriu. Apoi, întrunirea vechilor Augusti la Carnuntum n-a fãcut decât sã sanctioneze deciziile Iui Galeriu. Acesta îsi alese Ce-sarii: Maximin Daia, o rudã, si Sever, un ofiter al campaniei din Persia. Când acesta muri, dupã proclamarea lui Maxentiu, Licinius, candidatul lui Galeriu, fu 18 Ed. Gibbon, în monumentala sa History ofthe Decline and Fãli of the Roman Empire, ed. Bury, t. II, p. 127 si urm., exprimã aceeasi pãrere cu privire la initiativa fanaticului Galeriu. 54 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN proclamat August. Constantin, care, la moartea tatãlui sãu (306), fusese proclamat de trupe împãrat, a fost tolerat de congres. H. Gregoire surpã apoi legenda care fãcuse din Maxentiu un „tiran" si un persecutor, stabilind cã, în realitate, acest uzurpator a fost primul binefãcãtor al crestinismului, în timpul domniei sale de 6 ani, el a oprit persecutia, a restabilit ierarhia bisericeascã si a restituit bunurile eclesiastice confiscate, în aceastã reabilitare, autorul are în sprijinul sãu cercetãtori care 1-au precedat (Caspar, Groag, Pincherle). în lupta pe care o ducea cu rivalii sãi, Maxentiu avea tot interesul sã exploateze nemultumirea stârnitã de persecutie. Mai departe, H. Gregoire aratã cã edictul de tolerantã al lui Galeriu, din aprilie 31119, cu acele stranii considerente ale preambulului, face evidentã o interventie care-1 va fi determinat pe implacabilul dusman al crestinismului, atunci muribund, la o astfel de palinodie. Singur Licinius a putut face aceastã interventie, cãci el s-a aflat la cãpãtâiul lui Galeriu în acele momente. Conflictul cu Maximin 1-a îndemnat a-i smulge actul de clementi fatã de crestini, pentru a-si atrage populatia atât de masiv crestinã a Asiei Mici. Lucrul n-a fost, desigur, prea usor. Ecoul luptei interioare a lui Galeriu a trecut în redactarea neobisnuitã a edictului. în ce priveste viziunile lui Constantin, întâmpinãrile învãtatului belgian sunt fãrã replicã, în autenticitatea Vietii lui Constantin mai nimeni nu mai crede astãzi. Acest „panegiric romantat", cum îl numeste H. Gregoire, e mult posterior evenimentelor. Cât pentru mo1 Afisat la Nicomedia, în ziua de 30 aprilie 311. 55 nograma lui Christos de pe scuturile soldatilor lui Constantin, ea nu e altceva decât semnul urãrilor ce se fãceau la aniversarea domniei împãratului, acele vota (publica) atât de frecvente în epigrafia numismaticã a epocii20. Astfel, întreaga „ travestire în cruciadã a campaniei din 312", pentru a întrebuinta expresia sugestivã a autorului, se nãruie înaintea criticii serioase, în lupta cu Maximin, Licinius apare aproape un „campion al crestinismului". Lactantiu a înregistrat faptul în toate amãnuntele21. Cele douã armate se aflau fatã în fatã la Tzirallum (azi Ciorlu), în Thracia, în câmpia pe care Lactantiu o numeste Campus Sere-nus (recte: Ergenus)22. Maximin promise lui Jupiter cã va nimici cu totul numele de crestin dacã va repurta victoria, în noaptea urmãtoare, un înger îi apãru lui Licinius, în somn, poruncindu-i sã se scoale si sã se uneascã cu armata sa, pentru a invoca numele Dumnezeului suprem, asigurându-1, în acest caz, de victorie. Licinius viseazã chiar cã se destepta si cã îngerul îi dicta cuvintele de care trebuia sã se foloseascã în rugãciune, îndatã ce s-a trezit, el chemã un secretar si-i dictã rugãciunea: „Dumnezeule suprem, te rugãm; Dumnezeule sfânt, te rugãm; îti încredintãm toatã 20 E vorba de semnul numeral X, pentru a zecea aniversare, într-o coroanã de laur (Jaurea). 21 De mortibus persecutorum, XLVI. 22 [în perioada bizantinã, toponimul Tzirallum a devenit TzourouKDos]. D. Gregoire a rectificat

expresia lui Lactantiu în Campus Ergenus, dupã numele afluentului Ergenus, Erginus al fluviului Hebrus, cum a rectificat si Campus Mardiensis în Campus Ardiensis, de la numele altui afluent Ardus, al aceluiasi fluviu. 56 dreptatea; îti încredintãm mântuirea noastrã; îti încredintãm imperiul nostru. Prin tine trãim, prin tine suntem învingãtori si fericiti" etc23. Soldatii lui Licinius puserã jos scuturile si cãstile, si împãratul, începând rugãciunea, fu urmat la moment de ofiteri si trupã, cu mâinile ridicate la cer. De trei ori repetarã rugãciunea, atât de tare, încât armata din fatã auzi zgomotul. Rezultatul luptei (30 aprilie 313) fu dezastruos pentru Maximin: soldatii lui crestini se predarã în masã sau se împrãstiarã. învinsul fugi pânã la Tarsos, în Cilicia. Licinius intrã apoi în Nicomedia, si Lactantiu ne spune cã aduse multumiri Dumnezeului care-i dãduse biruinta, iar la 13 iunie 313 se afisã în aceastã capitala edictul de tolerantã si restituire, numit atât de impropriu „Edictul de la Milan". H. Gregoire explicã apoi împrejurãrile conflictului dintre Constantin si Licinius, singurii Augusti rãmasi pe teren, faza finalã a acestui conflict, în care Licinius, speculând impopularitatea lui Constantin printre multimile pãgâne si populatia Romei, îsi schimbã atitudinea religioasã. Biruit în ultima luptã, datã la 18 septembrie 324, 23 Summe deus, te rogamus; Sancte deus, te rogamus. Omnem justitiam tibi commendamus; Salutem nostram tibi commendamus; Imperium nostrum tibi commendamus. Per te vivimus, Per te victores etfelices existimus. Summe sancte deus, Preces nostras exaudi, Brachia nostra ad te tendimus, exaudi, Sancte summe deus. , J 57 la Chrysopolis, în Bithynia, dupã ce o pierduse pe cea dintâi, lângã Adrianopol, el îsi pierdu mai întâi tronul si apoi viata, si trecu în istoria eclesiasticã pãtat de sângele celor din urmã martiri. Toatã gloria lui a fost atunci confiscatã în favoarea lui Constantin, îngerul care i se arãtase în Campus Ergenus pãtrunse mai târziu în legenda lui Constantin. Rugãciunea quasicrestinã adresatã Dumnezeului suprem (Summus deus) a trecut în Vita Constantini. Edictul din 313, pe care Lactantiu îl atribuie lui Licinius, e prezentat de Eusebiu sub numele ambilor împãrati; dar nici el, nici alt scriitor ecclesiastic nu 1-a calificat niciodatã ca „Edict de la Milan", si nici un istoric, bisericesc sau profan, nu ne raporteazã cã în conferintele de la Milan s-a produs vreun edict de tolerantã. Numele acesta e o conjuncturã modernã24. într-alt studiu, apãrut în Byzantion (13, 1938, pp. 561-583): Eusebe n'est pas l'auteur de la „Vita Constantini" dans sa forme actuelle et Constantin ne s'est pas „conveni" en 312, H. Gregoire subliniazã dezacordul radical dintre Istoria Eclesiasticã a lui Eusebiu si Vita Constantini, în privinta convertirii lui Constantin: pe când cea dintâi nu vorbeste nici de minune, nici de cruce, nici de labarum ori de Edictul de tolerantã, Vita repetã pretutindeni viziuni, miracole si stindardul cu crucea, fãcãtor de minuni. Savantul belgian conchide cã vreun „epigon", cu ajutorul diferitelor izvoare, printre care figureazã si Istoria Eclesiasticã, a compus compilatia care se numeste Vita Constantini. Acest 24 Interesantã concluzia lui Erich Caspar (Gesch. des Papsttums, I, 1930), citatã de autor: „Ein «Edikt von Mailand» ist vollig aus der Ueberlieferung zu streichen". 58 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN epigon a fãcut din persecutia crestinilor de cãtre Lici-nius cauza celor douã rãzboaie ale sale cu Constantin. La „vision de Constantin" liquidee, din aceeasi revistã25, e un rãspuns la obiectiile învãtatilor Zeiller, Alfoldi si Petersoa, în care autorul stabileste cã „viziunea" îsi are originea în panegirice pãgâne, adevãrate manifeste politice si religioase, dictate de Constantin. Mentionãm încã cele câteva recenzii26 în care autorul îsi apãrã cu succes punctul de vedere

împotriva preopinentilor sãi Andreas Alfoldi27, Norman H. Baynes28 si J. ZeilJer29. încheierile ce rezultã din toatã aceastã vie dezbatere sunt urmãtoarele: 1. Nu se mai poate admite o „convertire" a lui Constantin în preajma luptei de la Pons Milvius; 2. Asa-zisul „Edict de la Milan" e inexistent. El îsi trage originea din Edictul publicat de Licinius la Nico-media; 3. Vita Constantini, în forma în care ni s-a transmis, nu este opera lui Eusebiu din Caesarea, si a fost compusã cãtre sfârsitul sec. al IV-lea. Ea a crestinat, cum 25 14 (1939), pp. 341 si urm. 26 în Byzantion, VII, p. 652 si urm. si XIV, 341 si urm. Mai înainte (in nr. 10, 1935) a dat rãspunsul sãu hotãrât obiectiilor învãtatului J.-R. Palanque. 27 The helmet of Constantine with the Cbristian Monogram, extras din „The Journal of Roman Studies", 1932. 28 Constantine the Great and the Cbristian Cburch, Londra, 1929 (= „Proceedings of the British Academy", voi. XIV). 29 Quelques remarques sur Ies „visions" de Constantin, „Byzantion", XIV (1939), pp. 329-339. 59 NICOLAE BANESCU aratã învãtatul Gregoire, toate acele „viziuni" pãgâne puse pe seama lui Constantin; 4. Pãstrând un timp o prudentã rezervã fatã de noua credintã, geniul politic al lui Constantin si-a dat seama, dupã înfrângerea lui Maxentiu, de forta acestei credinte fatã de pãgânismul în decãdere si a înteles ce armã puternicã ar avea într-însa pentru asigurarea unitãtii monarhiei autocratice pe care o clãdea. De aici, toatã seria de mãsuri menite sã mãreascã autoritatea si prestigiul Bisericii30. Constantin a acordat clerului crestin toate privilegiile de care se bucurau pãgânii: 1-a scutit de impozite, de sarcini si servicii de Stat. în 321, a decretat legea 30 [Ca orice adevãr istoric, nici aceste concluzii, considerate de Bãnescu definitive la vremea respectivã, nu pot fi absolutizate, mai ales dacã le privim sub toate cele patru puncte ale lor. Spre exemplu, opinia care respinge paternitatea lui Eusebiu din Cesareea asupra „Vietii lui Constantin" este departe de a se fi impus în istoriografie, tendinta ei generalã înclinând azi spre acceptarea acestei paternitãti (pentru aceasta, v. J. Quasten, Initiation aux Peres, voi III, Paris, 1963, p. 450, ap. T. Bodogae, studiu introductiv la Eusebiu de Cezareea, Scrieri, partea întâia, Bucuresti, 1987, pp. 19-20; mai sceptic este G. Dagron, L'Empire romain d'Orient au IV siecle et Ies traditionspolitiques de l'hel-lenisme: le temoignage de Themistios, TM (Paris), 3 (1968), pp. 229276, aici p. 88, n. 25 si Idem, Naissance d'une capitale (v. Infra, n. 46). Referitor la „convertirea" lui Constantin cel Mare, scepticismul lui H. Gregoire este împãrtsit si de istoriografia actualã: convingerile intime ale lui Constantin vor fi diferit destul de mult de regulile ce s-ar atribuit unui bun crestin în zilele noastre, marcate de atâtea orientãri, unele destul de exclusiviste prin raportare la celelalte. Nu acesta e însã aspectul care conteazã cel 60 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN care dãdea Bisericii drept de mostenire, în urma acestui act, bunurile Bisericii cresc în mod considerabil. Foarte însemnate privilegii furã acordate (318) tribunalelor episcopa]e. Oricine îsi putea aduce pricinile dinaintea acestor tribunale si sentintele lor aveau aceeasi putere ca si cele ale tribunalelor civile, în 333, Constantin întãri aceastã jurisdictie a Bisericii. Aceastã strânsã, legãturã dintre Stat si Bisericã a fãcut ca Statul sã se intereseze de chestiunile religioase, ceea ce duse la Sinodul de la Niceea (325), primul Sinod ecumenic, fa.pt de o însemnãtate considerabilã, care afirmã întâia oarã politica Statului fatã de Bisericã. Prin noua sa situatie, Biserica crestinã dezvoltã o vie activitate care se manifestã mai cu seamã pe tãrâmul dogmelor. Statul intervine în discutiile dogmatice si le îndrumã cura îi dicteazã interesul. mai mult în cazul de fatã, ci deosebirea între ceea ce putea fi în fapt Constantin cel Mare în materie de convingeri religioase si ceea ce o întreagã hagiografie crestinã i-a atribuit de-a lungul

duse scrisoarea. Ceea ce stim în aceastã privintã ni s-a transmis prin scrierile unora din membrii Sinodului si ale unor istorici. Viata spiritualã era acolo deosebit de activã. în bazilica din Niceea. în a doua jumãtate a sec. Presses Univ. Jones. A. avu o parte mare. socotitã de ortodocsi ca erezie. în iulie 325. unde Lucian. ridicã o problemã din cele mai grave în sânul Bisericii. care-si apãrau ideile fãrã urã împotriva celor care nu le admiteau. celebrul Sinod. El scrise patriarhului Alexandriei si lui Arie. 188-212. Constantin ratificã Simbolul si-i reduse pe opozanti la tãcere. Paris.H. El primi acolo atât plângerile partizanilor. cât si pe acelea ale adversarilor lui Arie.timpului (în sens similar. Dupã câtiva ani. Sinodul 1-a condamnat pe Arie si a fixat Simbolul Credintei. favoritul împãratului. Constantin însusi se schimbã total în favoarea arienilor: Arie si discipolii sãi cei mai zelosi au fost rechemati din exil. cunoscut pentru stiinta sa.D. Dacã Fiul este nãscut din Tatãl. Constantin cel Mare. Vogt. o/jootxriog iâ> /Tarpi". în 324. din bibliografia subiectului. Konstantin der Grosse. dar realitatea dezminti foarte curând aceste sperante.] ' ' 61 NICOLAE BANESCU Alexandria Egiptului era în acea vreme marea metropolã a stiintei grecesti. I. H. hotãrând a-i convoca pe episcopii din toatã lumea crestinã într-un Sinod care sã dezbatã chestiunea în prezenta sa. asistat de Hosius. episcopul de Cor62 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN duba. ed. adunati în Sinod la Ierusalim. ed. Arie fu exilat în pãrtile cele mai sãlbatice ale Illyriei si scrierile sale arse. Piganiol. si dogmele formau în acel mediu de neastâmpãr intelectual obiectul celor mai aprinse discutii. zicea el. O. „Sitzungsber der Berliner Akad. Cambridge. Actele Sinodului nu ni s-au pãstrat. îsi reluã îndatã influenta asupra lui Constantin. invitându-i sã se înteleagã. se informã la fata locului si se întoarse. Eusebiu de Nicomedia. care pare sã fi avut conducerea dezbaterilor. de France. în Siria. Arie s-a refugiat pe lângã Eusebiu al Nicomediei si a aflat în Orient multi partizani printre episcopi. Kraft. la care participarã mai mult de 250 de episcopi (unii dau cifra de 318) si la care episcopul Romei trimise doi reprezentanti. 1947). Un preot din acest oras. împãratul avu atunci o mare idee politicã. Barnea. pasionatã de controversele religioase. Dupã discutii vii. Ed. împãratul. 1948). Arbeit der Deutschen Demokratischen Republik". a Il-a. readus în Scaunul episcopal. Aland. Tatãl exista dinaintea Fiului. stiintificã si Enciclopedicã. Die Anfãnge des Problems Kirche und Staat.M. Se credea cã pacea fusese redatã Bisericii. Bucuresti. Patriarhul Alexandru îl excomunicã pe Arie. L'Empire chretien (325-395). 1982. iar Eusebiu de Nicomedia alungat din Scaun. Massachussets. Miinchen. Hosius. nãscut. dusmanul înversunat al lui Arie. 1962 (=Londra. Constantine and the Conversion of Europe. Berlin. Constantine and Eusebius. H. consubstantial cu Tatãl. T. exilati în locul lor. Episcopii. aducând lui Constantin toate informatiile privitoare la agitatia arianismului. al III-lea. recomandând clerului din Alexandria exemplul filosofilor Greciei. în care Christos a fost recunoscut ca „Fiul lui Dumnezeu. New York. Aceastã scoalã a fost. la Antiochia. mai sunt de mentionat J. consubstantial cu Tatãl. Lietzmann. Iliescu. 1981. iar apãrãtorii cei mai distinsi ai Simbolului de la Niceea. interveni cu autoritatea sa. K. 1938. Arie. Athanasius din Alexandria. 1974. 1957. leagãnul arianismului. Ea se ivise de fapt mai înainte. care nu putea admite ca pentru niste cuvinte zadarnice sã se tulbure pacea romanã. îsi fãcu multi adepti. întemeiase o scoalã de exegezã si teologie. îl asigurarã pe împãrat cã doctri63 . 1960. Darmstadt. Doctrina lui Arie. unuî din oamenii cei mai luminati ai epocii. iar nu fãcut. si un Sinod compus din episcopi din Libia si Egipt ratificã sentinta patriarhului (321). der Wdss". A. Barnes. Kaiser und Kirche von Konstantin bis Byzanz. „Aus der byzantin. si Acesta nu era deci homousios (o/zooucnog). Konstantin der Grosse und sein Jahrhundert. O doctrinã nouã se iveste acum în lumea Alexandriei. dupã expresia lui Harnack. Astfel se deschise. pp. în prezenta lui Constantin. în aceste dezbateri. Constantin îl biruise definitiv pe Licinius si venise la Nicomedia. I.

DJ. p. V. 33108. luând parte activã la lucrãrile lui si dând deciziilor luate putere de drept.NICOiAE BÃNESCU na lui Arie nu era contrarã credintei niceene. îsi atrase mânia lui Constantin.G. îndeosebi n. voi. t. 383-403. Das byzantinische Jabrtausend. Ignacio. v. XXI. II. dupã izvoare. 136-139. p. p. „Atti del V Congresso Internationale di studi bizantini" (= „Studi bizantini e neoellenici". p. Index general. ed. Dagron. în care totusi muri. Sanstetie.-M. I. La politica di Costantino nella controversia ariana. pp. pãrere dupã care principiul conducãtor al politicii constantiniene în controversa arianã nu a fost de naturã doctrinarã. Kirche und theologische Literatur im byzantinischen Reich. ca si bibliografia utilã a scrierilor aceluiasi autor se poate gãsi în foarte recentul Lexicon prosopografic al istoriei si civilizatiei bizantine ('EyKVKÃoxmSiico IJpcxTconoypaipiKO AetiKO Bvtavnvrîq 'latopiac.-G. 1896-1900. Etude sur le «cesaropa-pisme» byzantin. poate si prin aceea cã suveranul nu-si dãduse de la început seama cât de puternice erau în Orient sentimentele celor ce simpatizau cu arianismul. J. Alte editii. Geanakoplos. si G. Paris. Athena. 64 sovãitoare a împãratului. stâlp al dreptei credinte31. 1959. G. fãcând a se recunoaste oarecum suveranul drept cãpetenie a Bisericii. 1939). 42 (1972). 1996 (cea mai recentã si mai completã abordare)]. mentionãm ca mai importante urmãtoarele titluri: H. Beck. Interventia autoritarã a împãratului. Miinchen. Kai /ToArncr/wC = EPLBIP). cu toate prigonirile dezlãntuite împotriva sa. între acestea. Dagron. The History of the Decline and Fãli of the Roman Empire. de Gibbon. ci prezenta o formulã de credintã neutralã. a pus temelia raporturilor dintre Stat si Bisericã. 284-298. s. care chemã Sinodul. voi. care vor stãpâni de acum statornic viata religioasã a Bizantului.. Tbe Byzantine Theocracy. Church and State in the Byzantine Empire: A Reconsideration of the Problem of Caesaropapism. cu o bibliografie cuprinzãtoare a subiectului. au apãrut la Londra. Ei cerurã sã fie reprimiti în dieceza Alexandriei. 1978. a Il-a. El continuã totusi lupta sa neobositã în sprijinul Ortodoxiei si nu numai în timpul lui Constantin. Raporturile acestea. S-a cãutat a se explica aceastã neasteptatã schimbare de atitudine a împãratului prin influenta Curtii sau prin relatiile intime si de familie. ed. cap. Empereur et pretre. 46). 1984 (c/ Infra. Naissance d'un capitale. 419-435 din cap. 34 (1965). 25-28. „Byzantion". 1977. Paris. 131-195 si 532-594. n. De cinci ori izgonit din Scaunul patriarhal. numai pe patul de moarte.v (în special pp.-G. 65 . Bury. ci practicã si politicã32. ci si sub urmasii acestuia. si el primi botezul din mâinile lui Eusebiu de Nicomedia. învinuit de adversari cã a împiedicat transportul grâului egiptean la Constantinopol. pp. Beck. au fost caracterizate prin termenul de cesaropapism. acum patriarh al acestei dieceze. despre acelasi Athanasie al Alexandriei. Cambridge. respins în ultimii ani de atâtia învãtati ca inadecvat33. Athanasius lãsã amintirea unui mare atlet al lui Christos. [Cele sapte volume ale noii editii. sa furtunoasã a fost schitatã cu obisnuitu-i talent. 37-38. E mai acceptabilã în aceastã privintã pãrerea unui cercetãtor spaniol al acestei politici 31 Cariera. Roma. „Staat und Kirche". prin confirmarea lor. Sawides. 355. Eusebe de Cesaree et la naissance de la theorie «cesaropapiste». Miinchen. considerabil augmentate si îmbunãtãtite de Bury. 381-403. 32 Ortiz de Urbina. Constantin se crestinã. în „Church History". nu îl primi pe eretic. 36-37 (cap. Runciman. Editions Gallimard.3 de la p. L. o serie de alte aparitii editoriale au îmbogãtit sensibil datele discutiei. se stie. Cea mai accesibilã editie a scrierilor lui Athanasie cel Mare se aflã în P. si. pp. p. sensul lor general confirmând afirmatia fãcuti aici de Bãnescu. 1996. 33 [De la redactarea acestui text. Athanasius. XIV)]. S. editat sub îngrijirea lui A. un semiarian. S. H.

înfipt ca un cui între • 35 Ed. invaziile germanice zguduirã puternic provinciile din Apus. care. în urma unui vis . Tot de aici se puteau arunca repede armate la frontierele de Nord si de Est. cel mai bun port din lume. s-a gândit a-si stabili într-o resedintã permanentã puterea si maiestatea tronului35. o mizerie adâncã a urmat epocii Antoninilor. cit. Bury. de la Acropolea cetãtii pânã la turnul din Galata. împodobind-o în câtiva ani cu multã mãretie. în cursul secolului al III-lea. p. unde presiunea barbarilor era tot mai amenintãtoare. 43. si în multe rânduri Constanti-nopolul a putut reface imperiul34. Puterea economicã a pãrtii de Rãsãrit era mult mai mare decât a celei de Apus. Suveranitatea acestei capitale se pierduse. Constantin se gândise mai întâi la coasta asiaticã. El avu. Flota sa avea cel mai sigur adãpost în Cornul-de-Aur. prea putin. veche colonie a Megarei. Asia Micã si Pont. Bosforul si Hellespontul sunt cele douã porti ale Constantinopolului. Orientul rãmânea aproape intact. în alegerea unei situatii privilegiate a fundatiei sale. si cine avea în mâinile sale aceste douã . lorga. Constantin. * Scriitor bisericesc din secolul al Vlea. 150. Asezatã în punctul de întâlnire al Europei cu Asia. protejatã dinspre uscat de zidul ce se întindea de la port pânã la tãrmul Mãrii Marmara (Pro-pontida celor vechi). Orientul elenic a avut. Ridicat la tron de legiunile britanice. motive serioase de a pãrãsi Roma si a-si strãmuta în Orient noua capitalã. Londra. iar Diocletian fãcu din Nicomedia resedinta sa preferatã. pentru nevoile pãcii sau ale rãzboiului. când. suveranul putea face fatã deopotrivã pericolului ce ameninta la Dunãre si la Eufrat. Nu trebuie sã credem cã amintirile republicane ale Romei sau privelistea monumentelor sale impunãtoare. 66 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN interesa. situat la poalele Alpilor.stim ce mare loc tin viziunile în activitatea acestui împãrat . t. Ajuns apoi la capãtul nãzuintelor sale si mai aproape de apusul vietii. cheia drumului ce duce la continentul Africii39. a alergat în grabã acolo unde prezenta sa era necesarã. el putuse admira pozitia incomparabilã a acestui oras. Lot. II. pe Cornul-de-Aur38.Constantin se hotãrî asupra orasului Byzantion'''.). dupã mãrturia lui Sozo-menos36. al VIMea î. a cãrui intrare era interzisã flotelor vrãjmase printr-un puternic lant de fier aruncat de la un tãrm la altul. iar pericolul prezentat de Imperiul persan al Sassanizilor dãdea o importantã tot mai mare frontierei de est. Portile se si construiserã. proclamau atât de elocvent traditiile pãgânismului. Cu prilejul ultimelor operatii ale rãzboiului cu Licinius. un mare Stat a avut destinul sãu legat de acest oras. în fata Occidentului devastat. în primele veacuri ale erei noastre. la locul unde fusese vechiul Ilion (Troia). de care tinea. op. 1-au putut îndemna pe Constantin a pãrãsi vechea capitalã a imperiului. 67 NICOLAE BANESCU Thracia. care-1 34 F. înainte de Constantin. înconjuratã din trei pãrti de apã. seful expeditiei (jumãtatea sec. Maximian îsi tinea de obicei Curtea la Milan. ed. desigur. pe tãrmul european. o însemnãtate preponderentã în toate domeniile. Stãpânul Constantinopolului. se pare. cei doi Augusti ai tetrarhiei si-au stabilit resedinta în provincii. 37 El îsi trage numele de la Byzas. Timp de secole.2. dupã înfrângerea Iui Licinius. care. 1909. Motivele n-au putut fi decât politice. îl fãcea sã supravegheze mai bine decât din Roma miscãrile barbarilor Germaniei. militare si economice. La fin du monde antique et le debut du Moyen Âge.. în întinderea excesivã a cuceririi. cât timp a beneficiat de o bunã sãnãtate. împãratul se duse acolo în persoanã si trase hotarele cetãtii viitoare. din marginea asiaticã a Bosforului. De aici. Gibbon. observã cu dreptate N. p. insula care unesc coasta Thraciei cu cele ale Asiei si Helladei. dupã fericita expresie a lui Ed. cum observã atât de judicios Ferdinand Lot. întemeierea Constantinopolului De o însemnãtate covârsitoare pentru dezvoltarea ulterioarã a Statului a fost întemeierea noii capitale a lumii romane. a vizitat pe rând provinciile statelor sale. Gibbon. Hr. la fiecare pas. si numai rareori s-a oprit la Roma. si cu depãrtata insulã a Cretei. era în chip firesc paznicul insulelor Arhipelagului. noua capitalã se putea usor apãra împotriva asalturilor dusmane.

si aici îsi gãsesc toate capãtul lor natural". care de la limanul Ni-prului. „El e asezat la încrucisarea tuturor cãilor maritime. Londra. Importanta acestei cetãti din punct de vedere strategic si economic fusese recunoscutã de cei vechi. zice el. în partea de Sud cu interiorul Africii si cu porturile Mãrii Rosii si Oceanul Indian. din Attica. de o însemnãtate deosebitã cã mai multe din aceste cãi maritime. dincolo cu Turanul si Iranul. cãlãuzind brazda traditionalã. II. Când însã cele douã porti se deschideau pentru comert. se vãrsau în portul Constantinopolului. ed. ca si cele de la Alexandria Egiptului. singure. ca în Roma. Portul Chrysokeras. Londra. politic si militar. pozitia privilegiatã a fundatiei lui Constantin din toate aceste puncte de vedere. care. cu lancea în mânã. Avantajele comerciale ar fi fost. Epitetul „de Aur" face aluzie la bogãtiile care. cit. t. îsi mânaserã flotele pânã în mijlocul Mediteranei. conduse solemn procesiunea. cãci gândul sãu a fost ca noua capitalã sã fie asemenea celei vechi. p. 4. furã de acum opriti prin aceastã barierã puternicã. afirmã Bury. 7. Barbarii Pontului Euxin. care însemna hotarul pânã unde trebuia sã se întindã orasul. si pe deasupra nu era unul care sã se compare cu promontoriul vechiului Bizant în privinta tãriei strategice41. învãtatul german G. Când cei din jurul sãu îi atraserã atentia cã a depãsit cele mai vaste dimensiuni ale unui oras. în cuvinte care meritã a fi reproduse. pentru bizantini. a fost întotdeauna foarte im* Gibbon. l. de la Trape-zunt. Zidurile lui Constantin începeau de la port si ajungeau la Marmara (Propontis). în ziua de 11 mai 330. Un rescript imperial îi dãdu numele de Noua Romã (Nea 'Pa)fir[). de la Marea de Azov. toate produsele tinuturilor de la miazãnoapte si de la miazãzi veneau în 38 Figura pe care o descrie are forma unui corn de cerb sau de bou. din vechime vestit. Constantin întreprinse constructia noului oras. . de asemenea. /. N-avu totusi curajul sã identifice pe senatorii fundatiei sale cu cei din vechea capi42 G. pe apele Pontului si Mediteranei. De la început. Legenda crestinã raporteazã cã suveranul. op. iar cel de Con-stantinopol (KcovatavTivovno^iq. p.: 68 portul capitalei. p. Hertzberg subliniazã. care mijloceau aici traficul cu interiorul tãrilor pontice. sunt numai continuarea altor mari linii. lorga. Aceastã datã rãmase ziua aniversãrii sale. comertul lumii întregi fu atras la Con-stantinopol40. p. 1883.. si provinciile Orientului mântuite de primejdiosii pirati. 39 N. si anume toate câte veneau din Marea Neagrã. 22. Berlin. 41 J.. 1907. din punct de vedere comercial. n-are seamãn în ce priveste avantajele sale pentru comeit si navigatie. Bury. Constantinopolul e centrul unde se încruciseazã toate marile drumuri ale imperiului42. Lucrãrile nu erau încã terminate când împãratul sãrbãtori inaugurarea. 156.. 1923. 69 NICOLAE BANESCU portant faptul cã. Timp de secole. de ajuns ca sã-1 convingã pe Constantin în favoarea acestei pozitii. History cfthe Later Roman Empirefrom the deaih of Tbeodosius I to the death ofjustinian. împãratul rãspunse cã va merge pânã când îl va opri cãlãuza nevãzutã care merge înaintea sa. 67. dupã victoria sa asupra ultimului împãrat al tetrarhiei. Constantin crea aici un Senat.0 ^^^^^^mfiSji^^^ . La 324. yevâ-âhia. TheByzantineEmpire. în sfârsit. Oncken). din Delta Nilului se întâlnesc aici. orasul lui Constantin) s-a impus si s-a pãstrat pânã astãzi. din tãrile cele mai depãrtate. al III-lea. Geschichte aer Byzantiner und des osmanis-chen Reiches (colectia „Allgemeine Geschichte in Einzeldarstellungen" a lui W. în sec. Astfel. Locul ce-1 închideau ele era de patru ori mai mare decât al orasului Byzantion. Era. de la ThessaLonic. din punct de vedere comercial. Hertzberg. din Creta si Rhodos. de la Phasis. Bury.treceri le putea închide usor flotelor dusmane. la 15 stadii de vechea fortificatie.

cu grãdinile. 443-444 („L'Epine"). în stânga. cu coloana de bronz a celor trei serpi încolãciti. Trofeele rãzboaielor memorabile. si globul. voi. The serpent Coloumn of Delphi in Constantinopole: placement. erau împodobite cu coloane de marmurã de tot felul si cu numeroase statui de bronz. Lathoud. porticele si terasele sale. era asezatã în vârful coloanei. ridicatã încã din vremea lui Septimiu Sever. fratele sãu. fiind simpli clari. dupã mãrturia pe care o aflãm la istoricii eclesiastici. cum erau senatorii Romei. BMGS. 1974]. douã arcuri de triumf. din care se mai vede astãzi o parte. dintre care una de dincolo de Cor-nul-de-Aur o aminteste pe cea de peste Tibru a Romei (Trastevere). clãdirea palatului imperial. închinatã întelepciunii divine si terminatã de Constantiu. el vru sã perpetueze aceastã amintire si trase pe locul acela principalul Forum.ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN talã: ei furã pusi Ierarhic în urma acelora. la cele douã intrãri de la capete. si Biserica Sfintii Apostoli. 111-1451. 12 panere pentru pâinea 71 un Circul sau Hippodromul. 43. ne aratã pânã la ce amãnunte fu împinsã grija de a face din Noua Romã un oras asemenea celui vechi. De atunci. acoperea o mare întindere de teren. Constantin ridicã. biserici. pãstratã pânã azi. p. v. El fusese adus de Constantin. Artistul îl înfãtisase pe zeul luminii sau. pânã la moartea sa. care-1 înconjurau din toate pãrtile. pp. El avea formã elipticã si. Dagron. D. Cuprinderea a sapte coline în incinta orasului (douã dintre ele. Sfânta Irina. 289-314. si vechiul Palladium adus din Roma. purposes and mutila-tions. numele de Capitoliu dat uneia dintr-însele. în sfârsit. un nimb de raze strãlucitoare îi înconjura capul43. Paris. Pentru coloana celor trei serpi încolãciti. ca si pentru bibliografia ei. [Pentru ansamblul acestei problematici. 27 (1924). cum presupuneau supusii. îi lãsã la Roma. Constantin despuie orasele Asiei si Greciei de cele mai pretioase ornamente ale lor. erau împodobite de statui. lSO-201. partea a doua („L'Hippodrome"). Berlin—Amsterdam. statuile zeilor si eroilor. pp. pe însusi Constantin. 1969. împodobitã de Eucharistiei. Madden. asupra lui Xerxes. I. „Echos d'Orient". în mijlocul acestui Forum se înãlta o coloanã uriasã de porfir. pe care Victoria înaripatã punea piciorul. Naissance d'une capitale: Constantinopole et ses institutions de 330 ã 451. Porticele. nu clarissirni. La consecration et la dedicace de Constantinopole. cu multele lui curti. nu putea lipsi nici aici. pe când Constans. ale cãror capete purtau celebrul trepied de aur închinat de greci templului de la Delphi. unde împãratul îsi alese locul de mormânt. Numai în 339 Constantin luã Consulatul la Constantinopol. e adevãrat. împãrtirea teritoriului în 14 regiuni. înregistrând legenda dupã care Constantin ar fi îngropat sub fundamentul coloanei pãrticele din lemnul sfânt al crucii. Thomas T. între care Sfânta Sofia. dupã biruinta lor de la Plateia. 1992. între altele. adusã din Atena sau dintr-un oras al Phrygiei. Apoi. Etudes de topographie de Constantinople byzantine. între Hippo-drom si Sfânta Sofia. Fiindcã în timpul asediului vechiului Byzantion împãratul îsi asezase cortul în vârful colinei a doua. 28 (1925). Fãrã nici un scrupul. moaste de martiri. îl luã la Roma. autorul so-coate cã toate acestea proclamã originile crestine ale Constan-tinopolului. care ocupa un loc atât de însemnat în viata Romei vechi. care purtau numele de Zeuxippos. 72 strãlucite mozaicuri. Presses Universitaires de France. cu sceptrul în mâna dreaptã. Axa care tãia în douã arena. ale înteleptilor si poetilor antichitãtii furã aduse spre a înfrumuseta noul oras. Consulatul fu împãrtit între cele douã capitale. cititorul se poate documenta apelând la magistrala sintezã a lui G. Bãile. Statuia colosalã a lui Apollo. asa numita spina44. Constantin. pp. Era o constructie mãreatã. 44 [R. mult mai târziu). era împodobitã. pentru a-si împodobi fundatia sa. Ideea rolului de resedintã imperialã e exprimatã în reprezentãrile monetare ale orasului lui . Guilland. în ce priveste consulii. 16.

Dolger în BZ. Dagron. Graz 1893. Versammlung deutscher Philologen und Schulmâner in Wien". dãruindu-le palate construite în diferite cartiere. Festschrift zur 42. 40eanee. oferindu-le domenii si pensiuni. voi. tine în mânã sceptrul. Idem în „Byzantion". ia dat si numele sacerdotal de 'Av&ovcrct. Bonn. v. 240. în mai putin de un secol. în pofida unitãtii teoreticã a imperiului. cu picioarele sprijinite pe partea dinainte a unei corãbii. ca si Tychepoleos. 17 si 432. Naissance d'une capitale. pe de o parte.Constantin: bustul încununat de laur si acoperit de mantia imperialã.cã noua creatie a lui Constantin e si capitala lui politicã. Strãmutarea centrului politic în Orient a fãcut cu putintã despãrtirea definitivã. 73 NICOLAE BANESCU "N. Naissance d'une capitale-. c. Izvoarele vechi ne spun cã împãratul Constantin cel Mare. 307 si 336J. luat din numeroasele reprezentãri ale zeitei TV%TI noheax. 44-45. 189-195. p. când Constantin al Vll-lea Porphyrogennetos afirma în „De cerimoniis". în „Analecta Graeciensia. El îi atrase în fundatia sa si pe cei mai avuti * [Despre legãturile dintre 'Av&ovaa si echivalentul sãu latin Flora. atestat de losif Genesios si pentru împãrãtesc. Die Tyche von Konstantinopel. Presses Universitaires de France. Acoperitã de un lung chiton si de o manta. O clasã care ajunse în curând numeroasã în Constantinopol a fost aceea a meseriasilor si a negutãtorilor. pe lângã numele de Kcovaravnvovno^ig si Nea PmjJiTf]. Statuile sale au fost distruse în epoca iconoclastilor. 471.. sub Theodosius cel Mare. Paris. dupã cum vechea Romã îl avusese pe acela de Flora. cã împãrati din veacul al V-lea au purtat acest tip de coroanã. 74 curiali ai provinciilor. QOX (II. Constantin îi invitã pe bogatii senatori ai Romei. si Constantin le acordã si capitalei sale: corporatii de ncwicularii furã organizate pentru a aduce grâul din Siiia si Egipt48. ale imperiului (pars Orientis si pars Occidentis). Charanis. caracteristic numelui sãu de Antbustf6. The Imperial Crown Modiolus and its Constitutional Significance. 377-381. care întotdeauna a stãpânit conceptia politicã a Bizantului. e înfãtisat pe monedele lui Constantin. [Termenul modiolos apare în surse numai din veacul al X-lea. „Byzantion". 13 (1938). p. incinta orasului nu mai putu cuprinde multimea populatiei revãrsate dincolo de ziduri si ea a trebuit sã fie lãrgitã. Faptul cã statuia zeitei Tyche din Constantinopol purta acest „modiolos" este întãrit de emendarea fãcutã de G. Pentru semnificatia constitutionalã a lui „modiolos". care-si aflau usor mijloacele de existentã în satisfacerea trebuintelor si luxului celor bogati. Urmãrile fundatiei lui Constantin au fost hotãrâtoare pentru istoria ulterioarã a imperiului. consideratiile înnoitoare ale lui G. Libertãtile de care se bucura plebea Romei furã introduse si la Constantinopol. G. sceptrul tinut în mânã figurând autoritatea imperialã. p. 1829. se poate adãuga discutia lui P. Dagron. 40. pp.. 15. deosebirea dintre ele se adânceste din ce în ce mai mult. Dagron. a închinat orasul sãu zeitei Tyche si. Cu aceasta. AL\nepa 'PW/JTJ. lungã. 143-159. 1984. si de atunci Panaghia se impune definitiv ca patroanã a orasului47. Lipsa acestui atribut pe reprezentãrile monetare ale vechii Rome ne aratã cum observã Louis Brehier . 1984. de Rãsãrit si de Apus. pp. al cãrei tip. Un privilegiu mare la Roma fuseserã distribuirile de grâu. p. n. Constantinopole et ses institutions de 330 ã 451. ea poartã pe cap coroana de zid (^modiolos) si tine în mâna stângã cornul plin de fructe. pe de altã parte. 38 (1938). ed. al cãrei Scaun este45. potrivit obiceiului. Paris. pp. în „Revue historique". Reiske. largitiones fru-mentariae. Pentru a-si popula noua capitalã. 1984. 115. I. 1893. Juillet-Aout 1915). Tyche îsi avea la Constantinopole statuia sa. 414. editia a Il-a. 185. simbolul Constantinopolului. Strzygowski. stând pe tron. de asemenea45 Constantin et la fondation de Constantinopole. Elenismul . 102)]. 12 (1937). din epoca elenisticã si romanã. F. pp. a celor douã jumãtãti. Constantinopole imagi-naire: Etudes sur le recueil des Patria.

Reformele au fost initiate de Diocletian si continuate si duse la capãt de Constantin cel Mare. 77 nai. se poate consulta H. Dar Diocletian. Temperley. pentru a înlocui cu totul. 5. Ahrweiler. Aceastã mare schimbare. The constitution of the Later Roman Empire. prin situatia sa geograficã.. Constantin fãcuse din nou a sa creatie un oras latin.. I. o rupere cu trecutul. în aceastã diar-hie. el fãcu. pe o nouã bazã. 20-26.. edited by H. 1923.. cu aspiratiile si tendintele sale. din punct de vedere constitutional. Cambridge 1930. împãratul. întreprinse hotãrât un plan de reforme concret si logic. L'exploatation du monde. Aparenta republicanã a fost înlãturatã complet înainte de sfârsitul veacului al HJ-lea. cel dintâi îsi puse pe frunte diadema de tip oriental. Dar. si istoria constitutionalã a Principatului. Leon Homo. Constantinopolul a fost. „Bibliotheque historique". reduse Orientul în stãpânirea romanã si a putut fi considerat ca un adevãrat rsstitutor orbis. în primele trei veacuri. apoi. guvernãmântul fiind împãrtit între împãrat si Senat.. sugestia divinitãtii.. L'empire romain. Payot. Selected essays of J. aceastã perioadã a imperiului a fost numitã cu drept cuvânt Principatul sau Diarchia. îndeplinitã prin reforme radicale. o republicã. a cãrui pozitie constitutionalã era exprimatã prin titlul de princeps. dupã câteva secole. 1963. ca si despre echivalentul sãu grecesc va\>K>. scãpã imperiul de toti pretendentii. Aruncând masca republicanã. Diocletian si urmasul sãu Constantin stabilesc. 76 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN nant. lorga. dispãrutã odatã cu dinastia lulia-Claudia.. Histoire de la ine byzantine. Aurelian a încercat cel dintâi a opri descompunerea imperiului printr-un plan coerent de reforme si rãzboaie.atotputernic în Orient impuse în scurtã vreme limba greacã în locul celei latine ca limbã oficialã. Recherches sur Ies donanes ã Byzane. .. care transformã d-efinitiv Statul dintr-o republicã într-o autocratie. p. Paris. El se socotea împãrat roman. . Imperiul roman întemeiat de Augustus a fost. apare iarãsi. monarhia absolutã. 47 si urm. 51 Guglielmo Ferrero. Cf. 1966]. se reduce la o treptatã si hotãrâtã uzurpare a mai tuturor functiilor pe care Augu&tus le atribuise Senatului50. B. din monoteismul solar religia oficialã a Statului51. Modificarea structurii statului. 3. La defense du monde. Paris. cum observã atât de judicios istoricul englez Bury. era. . La ruine de la civilisation antique. care au dat Bizantului unul din caracterele sale specifice. 99 si urm. si limba sa era limba latinã. El îi învinse pe germani. limba latinã. în 274. centrul natural în jurul cãruia avea sã se grupeze lumea orientalã. col. Opera sa a fost continuatã si desãvârsitã de Constantin. din punct de vedere constitutio50 History of tbe Later Roman Empire from the death of Theodosius l to the death of Justinian (395-565). De aceea. pp. Cu Aurelian. Antoniadis-Bibicou. Londra. panglica împodobitã cu perle si.r|poc. a precizat cu multã documentare aceastã pãtrundere. ales în septembrie 284. care s-a impus cu începere din veacul al VII-lea. Byzance et la mer. Dar limba greacã pãtrunsese încã din secolul al IV-lea în diferite domenii ale lumii oficiale49.Reformele a. pentru a da imperiului unitatea moralã ca-re-i lipsea. I. Paris.. Macmillan and Co.. si în 48 [Despre latinul navicularius. Crearea orasului resedintã a lui Constantin se împleteste cu o serie de reforme care contribuirã a preface radical structura Statului roman. 75 aceastã limbã vorbi episcopilor în Sinodul de la Ni-ceea. precum si H. 1930.. Le gouvernement du monde. afla o limitare a puterilor sale în drepturile Senatului. 1921. p. eliberã Italia. Ceremonialul. Bury. p. princeps a fost de la început factorul predomi49 N. Biserica Orientului a fost ea însãsi un factor de greciza-re. Conceptia orientalã a suveranitãtii. Paris.

doi Cesari. Conceptia orientalã a regalitãtii divine e acum formal exprimatã în diademã. la mijlocul veacului al III-lea. Cesarii furã împãrati în subordine si legati de Augus-tii respectivi prin adoptiune. lustinian. „Byzantion". Era. în secolul al IX-lea. Les pharaons romains.Una dintre cauzele principale ale marii crize politice a secolului al III-lea au fost desele uzurpãri. în aceastã simbolicã nomenclaturã. apartamentul sãu sacrum cubi-culum. tot ce-i apartine îmbracã un caracter sacru: sacra se numeau dispozitiile care emanau de la împãrat. Diocletian conducea Orientul. pe care 1-a luat pentru sine. Basilios I spune fiului sãu: „Primesti imperiul de la Dumnezeu"55. în acest timp. Maurice. în diar52 L. în cap. el îsi alese un coleg în persoana lui Maximian. cauzele particulare care dau crizei. pentru rolul de subordonat. în 293. L'empire romain. pp. Pentru aceasta. Paris. si împãratii ajung sã se priveascã ei însisi ca vicari ai lui Dumnezeu pe pãmânt. Retras în apartamentele palatului sãu. prin mediocritatea spiritului sãu. sã îngenuncheze si sã sãrute purpura. am vãzut. ceremonialul complicat al Orientului. un danubian din Pannonia. O etichetã severã prezida la toate actele Curtii imperiale. într-o lege. externã. Pe lângã însemnãtatea administrativã. Aceasta îl îndemnã pe Diocletian sã lãrgeascã sistemul. 71-10378 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN hie. o minge în mâinile soldatilor52. ea se exprima si prin numele de Jo-vius. a expus în chip luminos. împãratul apãrea de acum în public cu fruntea încinsã de diademã. Sugestia divinificãrii a fost deviza constantã a autocratilor. 185 si urm. sã se ridice la o înãltime inaccesibilã muritorilor de rând. indicat. Bloch. sunt desemnati ca rude de zei. Diocletian avea preeminenta recunoscutã celui mai în vârstã (. „divin". alta. Sistemul deveni astfel o tetrarchia. Ea are efect asupra a tot ce tine de împãrat. Acestia depindeau fiecare de unul dintre cei doi Augusti. Grija cea mare a lui Diocletian a fost de a pune capãt acestor continue uzurpãri. Dacã divinificarea oficialã a împãratilor a fost 79 NICOLAE BANESCU opritã de crestinism. pe Constantiu Chlorus si pe Galeriu. Pentru a întãri prestigiul suveranului. caracterul de violentã pe care nu-1 avusese mai înainte: una. Biblio-theque de philosophie scientifique. fiul lui Hercule53. lacunele organizatiei militare romane. el adoptã vesmintele si încãltãmintea împodobite cu pietre scumpe si mãrgãritare. XII (1937). L'empire romain. Imperiul ajunsese. monarhul apãrea în public numai în ocazii rare si înconjurat de aparatul unui fast extraordinar. fiul lui Jupiter. garderoba. puternicele confederatii militare ale barbarilor. Paris. Occidentul. Homo. Payot. vorbeste despre împãrat ca trimis de Dumnezeu ca sã fie legea vie. numind. colegul sãu. sã strãbatã provinciile si sã comande în rãzboaie. III. Cei doi Cesari erau socotiti ca succesorii desemnati ai celor doi Augusti si aveau sã-i înlocuiascã automat în ziua când acestia dispãreau prin moarte sau abdicare. Persoana sa e divinã. aproape invizibil pentru supusii sãi. împãratul trebuia sã fie cât mai mult prezent în tot locul. internã. atri-buindu-se fiecãruia câte o portiune din teritoriul administrat de seful sãu. institui un collegium al împãratilor. consacrarea persoanei lor a fost pãstratã în epitetul de „sacru". Experienta secolului al III-lea arãtase cã sarcina de a conduce imperiul întrecea puterile unui singur om. înconjurat de o Curte strãlucitã si luxoasã. dând lui Maximian pe acela de Herculius. Diocletian si Maximian. 1930. acesta trebuia sã stea departe de masele de jos.Augustus senior). înclinânchj-se fãrã rezerve înaintea geniului superior al marelui împãrat. pp. introdusã definitiv de Constantin ca suprem simbol al suveranitãtii autocratice. palatul în care locuia era sacrum palatium. sistemul te-trarhiei rezolva si problema vitalã a succesiunii. un ecou al caracterelor religioase ale regalitãtii faraonilor54. sacra vestis. La un an dupã urcarea sa pe tron. bun general. Maximian a fost pentru Diocletian un auxiliar pretios. Diocletian. 1924. 54 Vezi J. evolution et decadence. spre a remedia acest neajuns. O schimbare se face si în stilul . Cine venea dinaintea sa trebuia sã îndeplineascã actul adoratiei. 53 G.

El pãstreazã vechiul sãu caracter civil. si peninsula fu împãrtitã în provincii. care se chema Comes Orientis. ca si celelalte teri81 torii ale imperiului. introdus de Heraklios56. [G. fireste. Rosch. (LRE). Provinciile adiacente furã grupate prin reforma sa într-o circumscriptie. BZ. „Scriptores Byzantini". 1985 (col. 284-602. supravegherea pietelor. demnitatea e metionatã si mai pe urmã. Se înlãturã. VIII. Avea. Imperiul se împãrtea în patru sectiuni sau prefecturi: Galliile. care fu numitã diecezã. Thracia. avea controlul politiei. Diocletian a creat 12 dieceze. Viennensis. _ _. cu puteri administrative. deosebirea dintre provinciile imperiale si cele senatoriale. unicul organ al imperiului care. Asiana. Moesiae. La aceste patru Prefecturi se adãugau alte douã: a Romei si a Constantinopolului. care. împãratii îsi însusesc acest termen. p. sub Diocletian. Hispaniae. Afarã de câteva provincii în care. din cauza caracterului rebel al populatiei sau din cauza rãzboiului permanent cu vecinii. . întrunea încã în mâinile sale puterile civile si militare. e una din trãsãturile orientale cele mai caracteristice ale transformãrii Statului roman. . voi.. 172]. Jones. intitulat Praefectus AugustaH^1'.titular al împãratilor. Diocletian institui diecezele.. câte erau înainte de Diocletian. iar situatia particularã a Italiei fu suprimatã.. în acelasi timp. Comanda militarã a provinciei se afla în mâinile unui 57 [Despre praefectus Augustalis si schimbãrile suferite de aceastã demnitate în vremea lui lustinian I. traducere de H. Istorie bizantinã. I. si numãrul acesta merse crescând. Reforma administrativã. din 57. 1964. Louis Brehier.. Africa. guvernatorul provinciei nu mai are a face cu armata60. I. v. 55. încât Notitia Dignitatum. Mihãescu. Termenul de basileus apare si el mai târziu. ne aratã cã numãrul provinciilor ajunge la 120. cinci în Orient58 si sapte în Occident59. History of the Later Roman Empire. titlul de despotes. având în frunte un functionar subordonat Prefectului Pretoriului si ale cãrui puteri erau numai civile. si de cel al Egiptului. având la îndemânã fortele militare. •. încât el ajunse o autoritate deplin civilã. pe care savantii o dateazã din sec. 80 b. Pannoniae. L'origine des titres imperiaux ã Byzance. . Academiei. grija apeductelor. în Theophylaktos Simokatta. puteau usor sã încerce a uzurpa. Italia. Ed. 58 Oriens. Bucuresti. 11 (Teofilact Simocata. Pentru a micsora puterea guvernatorilor de provincii. scoase de sub autoritatea Prefectului Pretoriului si puse sub aceea a Prefectului orasului. Era principalul judecãtor criminal în capitalã. Britanniae. 13. financiare si judiciare. 1906. IX). El purta titlul de vicarius.Vezi Bury. "Ovatia âaaiÃeiag. în sfârs-it. puterile civile si militare rãmaserã întrunite în aceeasi mânã. Studien zum offiziellen Gebrauch der Kaisertitel in spãtantiker und fruhbyzantinischer Zeit. de la Diocletian încoace.. 1978]. . 56. si. 282. Italia. în Fruntea lor se afla câte un Praefectus Praetorio. 59. dominus noster apare pe monedele lor. numiti de împãrat la recomandarea Prefectilor. pe cele mai vechi monede cu inscriptii grecesti. Oxford. Acesta venea în rang îndatã dupã Prefectul Pretoriului. Cele patru Prefecturi se desfãceau în 96 de provincii. Suveranul e pentru supusii sãi dominus. Pontica. H. en<xp%oc.. M. dupã zdrobirea statului persan. Illyri-cum si Oriens. controlul corporatiilor. A. 11-12. Diocletian desfãcu vechile provincii în pãrti mai mici si introduse în acelasi timp în cârmuirea lor separatia puterilor civile de cele militare. între cele mai însemnate îndatoriri ale sale era aprovizionarea capitalei cu grâu. p. al IV-lea. The Later Roman Empire.. Aceasta a fost o altã inovatie a lui Diocletian. pp. în fruntea provinciilor astfel micsorate se aflau guvernatori cu puteri numai civile. Constantin îi retrase însã puterile militare. Viena. Galliae.. spre a împiedica prin aceastã fãrâmitare slãbirea imperiului si a puterii centrale. spre ex. în sec. -ufjt nâheatq. nicãieri. al Vlea. pânã în epoca lui Heraklios.. afarã de al Orientului. .

el orânduieste cãlãtoriile ambasadorilor strãini în capitalã. dar în special asupra departamentelor secretariale (scrinid) ale palatului. magistri militum praesenta-/es65. care îsi aveau resedinta în capitalã. 1928. Histoire de l'Etat byzantin. Avea apoi puterea de a supraveghea administratia. El capãtã sub Constantin o importantã mai mare decât sub DiocLetian: lucra ca o înaltã Curte. saptezeci si unu de praesides si cinci de correctores. Clauss. II„magister officiorum" e la „schola agentium in rebus". Sirey. Noii ministri apar acum cu atributii care tineau mai înainte de resortul Prefectului. în fruntea sa se afla maltul demnitar creat acum. M. Constantin. Ei erau în Rãsãrit în numãr de 120063. p. p. p. 202208. . insuficienta elementului militar. un fel de cancelar care. în sfârsit. si era consultat în materie de legislatie si politicã. de aceea regimentele de gardã întocmite de Constantin. se mai aflau în Consistorium cei doi conducãtori ai Finantelor: comes sacrarum largitionum. [«Le consiliumprincipis devint le Consistorium lorsque ses membres se tinrent non plus assis mais debout en presence de l'empereur». din care trei erau guvernate de proconsuli. mai înainte Consilium principis. Fãcea parte din Consistorium magister officiorum. Purpura. se numeste acum Sacrum Consistorium si a primit o nouã organizare61. în „Labeo". Der magister officiorum in der Spâtantike. Erau pretutindeni în provincii. Ministerul sãu cuprindea un grup de departamente amestecate. pp. Avea apoi conducerea ceremoniilor Curtii si controla departamentul special (Officium admissionum).consistere). Paris. quaes-tor sacri palatii. pregãtea legile si rãspunsurile la cereri. un fel de curieri imperiali întrebuintati pentru tot felul de misiuni confidentiale. si. voi. fiindcã tn autocratie membrii lui trebuiau sã stea în picioare (. cit. [Tratare mai recentã a acestor aspecte de cãtre G. în prezenta împãratului (v. în A. un corp de functionari care forma serviciul secret al statului. Ostrogorsky. Ed. 1980]. I. am vãzut. p. G.cursuspubli-cus). V. Gouillard. Bury. un fel de ministru 61 Diocletian a schimbat numele de Consilium în Consistorium. 1956. fãrã legãturi unul cu altul. Miinchen. în acelasi timp. asa-zisele scholaepalatinae. avându-i sub ordinele sale pe Agentes in rebus. si el era seful corpului de interpreti ai limbilor strãine.H. 25 (1979). Geschicbte des spâ'tromischen Reiches. dinaintea cãreia se aduceau cazuri importante. si magister officiorum era numit astfel de la autoritatea pe care o exercita asupra serviciului civil. op. care se ocupa cu întocmirea ceremoniilor si cu audientele imperiale. traduc tion francaise de J. 84 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN veghind sã nu se foloseascã rãu Posta.ML Jones. cu ajutorul imperialelor scrinia. 1970. I. functiile unui Ministru al Afacerilor Externe.. Wien. spionându-i pe guvernatori. si avea multe din atributiile exercitate mai înainte de Prefectul Pretoriului. Alãturi de quaestor si de magister officiorum. si comes rerum privata-rum. ca trãdarea. Receptia ambasadorilor strãini intra de asemenea în atributiile sale. 29. BÃNESCU al Casei imperiale62. p. Stein. cit. care constituia statul major al unui ministru sau guvernator. 83 NICOLAF. op.. Ministrul veniturilor particulare. 124. Paris. treizeci si sapte de consulari. Consiliul împãratului. Bury. Le declin du monde antique (284-610). Avea. care n-avea întotdeauna calitãtile necesare pentru guvernãmântul civil. 66]. prin urmare. Urmasul lui Diocletian înmulti si mai mult provinciile. 105. 23).60 E. Aceastã refoimã fãcea mai anevoioase uzurpãrile si repara. El luã de la acesta directia fabricilor de arme si grija sigurantei personale a împãratului. reduse puterea Prefectului Pretoriului. al veniturilor scoase din domeniile particulare ale împãratului. raportând despre reaua purtare a functionarilor si 62 Officium era termenul pentru corpul functionarilor civili (officiales). Payot. se aflau sub comanda sa. 82 dux. mai fãceau parte din Consistorium si cei doi mari comandanti militari. Ca Director al Postei Statului (. unul dintre cei mai înalti demnitari. un fel de Ministru al veniturilor publice64.

pp. se îndeplini separatia puterii civile de cea militarã66. 65 în privinta lor. independente de infanterie. fie civili. Autorul combate pãrerea lui Ensslin. cheltuielile acestui birou de finante consistau mai ales din darurile în bani ale împãratului. fie militari. vo7.probabil. pp. spectabiles si darissimf8. 71-115. A.. prin locul ce-1 ocupau. în „Annali del Seminario giuridicio di Palermo". Officium era biroul functionarului civil sau militar. 68. 775-779. Hoepffner. c. în timpul simplicitãtii romane. 174-175).. semnul lor distinctiv era centura. Dupã dânsii. Les „magistri militum prae-sentales" au IV-e siecte. E. împodobiti cu titlul de nobilissimi. dupã rânduiala lui Constantin. 172-173-[Meritã adãugate aici si alte contributii. jtEpipXeTttoi si 86 La început. contrar pãrerii lui Mommsen. în acelasi timp. Organizarea statului birocratic bizantin îsi afla încoronarea în ierarhia rangurilor. cu cât. de crearea birocratiei caracteristice monarhiei absolute. 1968. I. . cit. desfãcute din legiunile vechi si organizate în corpuri separate..•-. cãci. . cit. întocmitã în liniile sale mari de Diocletian si desãvârsitã de Constantin. „Zeitschrift fur Papyrologie und Epigraphik". E. [Despre aceste titluri onorifice (cu respectivele lor echivalente grecesti. comandantii sefi ai armatelor. magistri scriniorum. Titlul de spectabiles se acorda celor care. Organizarea militarã. Importanta cavaleriei a fost determinatã de felul de . pp. op. I. 1894. claris-simus era o expresie vagã de respect. v. birocratie amplificatã de Constantin.. superior celui al infanteriei (pedi-tum). M Sacrae largitiones însemnau „cheltuieli imperiale". P J.. o fictiune cu atât mai uimitoare. marele sambelan69 (praepositus sacri cubiculi) erau illustres.. Locul cel mai înalt în aceastã ierarhie îl detineau membrii familiei imperiale. cit.... Teoretic. Serviciul lor era militia. pentru care magisterpeditum praesentalis era superior celuilalt. cum atât de bine observã Stein... „officiale?'. O parte a legiunilor proveni acum din detasamentele cavaleriei (vexillationes). guvernatorii militari ai provinciilor. în veacul al IV-lea. 105. 68 (1978). pp. 31. . Marii demnitari aveau în subordine un personal extrem de numeros si ierarhizat. . op. 85 Marea reformã administrativã a lui Diocletian fu însotitã de înmultirea sarcinilor functionarilor.. „Byzantion". pretindeau o distinctie mai mare decât aceea a unui simplu senator: proconsulii. Another Curiosus.'. pp. 1991. pe care la expirarea serviciului o aruncau. cit. pp. p. E. a cãror tãrie era însã mai micã decât înainte. Kazhdan (= Ka dan) în ODB. Toti marii dregãtori ai Statului erau învestiti cu rangul uneia din urmãtoarele trei clase: illustres (viri). Scriitorii relevã multimea enormã a dregãtorilor care umpleau în aceastã epocã micile districte si orasele. Sijpesteijn. Seeck. 165-275. pp. anume iX^ovoipiov. Purpura.. XI (1936) 483-498... tuturor celor luati dintre dânsii pentru guvernarea provinciilor si pentru alte posturi mai mici. care-1 fac sã-i considere pe ambii praesentales. 29-30. A. si Prefectul Pretoriului. Bury. p. 36-37)].. New York-Oxford. printre care donativul plãtit trupelor era partea cea mai importantã (Stein. .. 66. în Paulys Real-Encyclopãdie der classischen Altertumswissenschaft. Ea ajunge acum un titlu particulai care se dãdea membrilor Senatului si. înmultirea provinciilor trebuia sã aducã o sporire a numãrului legiunilor. cit.. Amsterdam.. dupã care magister equitum praesentalis era. 67. o întreagã scarã de ranguri. 149 si urm (cf. 34 (1973).. prin urmare. vicarii. op. op. voi. Stein în Opera Minora selecta. Hoepffner produce serioase argumente. Capii ministerelor centrale. Oxford Lfniversity Press. precum O. 63 Bury. I. pp. voi. retragerea din functie era numitã cu un termen militar honesta missio (retragere. erau presupusi soldati ai împãratului. precizate cu scrupulozitate si însotite fiecare de anumite ceremonii. liberare onorabilã)67. op. . I curiosi e la scuola agentium in rebus. initial egali. Stein. Stein.I. G.

si un portic era destinat gãrzilor în palat. Aceastã armatã. 442. p. Ensslin în RE 9 (1914). Berger si W. Univ. Guilland. Cartea III. pe care împãratul sã o poatã misca oriunde se întâmpla sã fie amenintat. în organizarea. îsi pierdurã caracterul militar. Louis Brehier. deosebiti prin arme si solda mai mare73. în epoca mai târzie. 71 [R. în secolul al V-lea scholele erau în numãr de sapte în Orient si cinci în Occident. VR. Recrutate la început din barbari (mai mult germani.]. Les institutions de Vem-pire byzantin (L'evolution de l'humanite). [Creatã de Leon I (457-474). reeditare. a fost creatã de Diocletian si dezvoltatã de Constantin cel Mare. Fiecare schola constã la început din 1000 de oameni. Frank. Paris.. XIV (1924) (studiu greu accesibil pentru bibliotecile românesti)]. care înlocuiau vechile gãrzi pretoriene): ele îl însoteau pe împãrat în miscãrile sale si formau un fel de „suitã sacrã" (comttatus). LRE. 2 voi. Londra. Constantin alese cele mai bune trupe din comitatenses si fãcu din ele garda imperialã. mica gardã de corp a împãratului. Dunlap. Hirschfeld.. Scholae Palatinae. S. I p. 37. I. Palatinii au fost 70 Scholae. 2) trupele de frontierã sau limitanei. 65-72 si 155. p. sub Zenon -isaurieni). formatã din 300 excubitores (sau exkoubitores). cit. si chiar paza palatului le fu luatã si încredintatã trupei de ex-cubitores. Guilland. Titresetfonctions. se poate consulta: R. ei se strângeau în luptã în jurul împãratului..". 1984]. A. 26. p. aici voi. Leipzig.. p. J. dupã ADSV (Sverdlovsk. voi. A. Idem. 1963). mai târziu din 500. 88 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN scosi din servicuL persoanei împãratului si pusi sub comanda sefilor militari din capitalã (magistri militum praesentales). Guilland. Recherches sur Ies institu-tions byzantines. ca sã fie gata la ordinele împãratului. 1552-1568. de Boor. 17-40. 4455)]. în majoritate barbari. 73 Bury. VR. cap. Studia human. Schriften. comitatenses (în care cele mai bune era Palatini. care mai târziu a devenit . Haldon. Roma.I. în Idem. Fortele militare ale imperiului constau acum din douã categorii de oameni: 1) trupele mobile de escortã sau campanie. Da& romiscbe Militãrwesen seit Diocletian. comes excubitorum. eia condusã de un comes excubitorum.armeni. 1883 (si Hildesheim. Ele erau conduse de tribuni si puse sub comanda înaltului demnitar magister qfficiorum71. V. voi. Berlin. Strâns legat de scholae era un corp de gãrzi.. candidati. Titres etfonctions de l'Empire byzantin. 1975). si s-au pãstrat pânã târziu în epoca bizantinã75. a2i Ekaterinburg). studiul VI (Maîtres du IV-e et du V-e siecles. II. Odatã cu aceastã creatie. p. 177. R. mentionat de cãtre cronicarul Theophanes Confessor (Cbronograpbia. New York. p. sub Leon . voi. 206 si urm. C. era un mare demnitar74. Jones. asa-zisele scholae palatinat. 1976. I. 1969. 1913. Londra. Bd. toti cãlãri. p. ale cãror forte militare constau mai cu seamã din trupe cãlãri. p. 1070-1085 si 3 (1929). al cãror sef. militia de tãrani asezati pe pãmântul din regiunea limes-ului si comandati de duci (duces). Bonn. op. Byzantine Praetorians.Taica). 72 [Se pare cã primul domestikos ton scholon a fost patrikios Antonios. Hist. ICI. I. The of-fice of the Chamberlain in the late Roman Empire. 663-671. în „Roman and Byzantine Studies. 333 si 337. Kleine Schriften. O. 25-26) la anul 767]. veche militarã exista o lacunã mare. of Michigan. ed. 23-27. 1949. 528 si urm. comandantul tuturor era donecmKoq i&v G%oÃã>v72. 1967. 1976 studiul nr... strâns legatã de persoana împãratului. si anume lipsa unei armate mobile de campanie. 74 Mommsen. 69 [Despre praepositus Sacri cubiculi. v. astfel numiti fiindcã aveau uniforma albã.. 87 luptã al imperiului nou al Sassanizilor. 10 (1973 = „Mdlanges Sjuzjumov". Recherches. BerlinAmsterdam. [R. care stãteau în portice la Atena. dupã scolile filosofice. Când împãratul nu mai iesea în fruntea trupelor la rãzboi.

. dupã regiunile provinciilor si. mai era un corp de gãrzi. Soldatii primesc lotul lor de pãmânt (fundi limitotrophi). voi. studiul nr. v. 57. pp. de la Diocletian. J. se aflã în interior (în Isauria. II. auxilia. despre raportul între scholae si excubitores. afarã de gardã. La începutul imperiului. 77 R. consta din escadroane. vexillationes (500 de oameni). Infanteria armatei de campanie se alcãtuia din legiuni mici. în Gallia. Jones. si din corpuri de infanterie usoarã. XVII. 657-659]. castellani. Berlin. cum sugereazã R.. din punct de vedere militar. în pãrti. domestici. p. 2) recrutii procurati de proprietari funciari. decât pentru a-i însoti pe împãrati. p.. mai întâi.domestikos ton exkoubiton. 91 Frontiera era împãrtitã. The Imperial Administrative System in the Ninth Century. restul mergea la limitanei. Titres et fonctions. Ei erau plãtiti mai putin si aveau scutiri de impozite mai mici. comandantul fiecãrei portiuni poartã titlul de dux limitis provinciae illius™. în unele cazuri de praepositi. ajunge acum generalã. descurajarea trupelor de frontierã prin conditiile de inferioritate în care erau puse fatã de cele palatine. care se ofereau voluntar si primeau pulveraticum (monedã mãruntã sau cheltuieli de cãlãtorie). op. 4) strãinii asezati înãuntrul imperiului erau alt izvor de trupe. Fiecare . Limitanei apar în tot timpul existentei lor ca soldati de clasa a doua. p. slãbirea disciplinei acestora din urmã. p. ignavus vero in hostes et fractus) . în Egipt). toatã armata sa. mentionat în izvoare. cit. cit. cit. mai târziu. Londra. castresiani. 1920. Din secolul al IV-lea pânã în al Vl-lea. ca o rãsplatã pentru apãrarea frontierei. 3) fiii soldatilor. voi. Se mai chemau si duciani. Dunãre si Eufrat. Sub aceastã conditie. cap. II. Serveau timp de 24 de ani. Proprietatea. 89 Pe când scholarii si candidatii erau stricto sensu gãrzi ale persoanei imperiale si nu pãrãseau niciodatã Curtea. Poate. organizati sub controlul ofiterilor romani. 1976. -Guilland. ed. LRE. Romische Militãrgeschichte von Gallienus bis zum Beginn der byzantinischen Themenvetfassung. 210-225]. erau împãrtiti în regiune pe castra si castella. sub comandã separatã. cavaleria. Cele dintâi se potrivesc pentru trupele de pe Rin. Gibbon a relevat defectele organizatiei militare a lui Constantin. independenti de magistri militam. p. Primul detinãtor al acestei calitãti. capitolul despre organizarea armatei. II. Izvoarele recrutãrii erau multiple: 1) erau. pe când în armatele de campanie serviciul tinea numai 20 de ani. Bury.. cãci cei mai buni soldati se alegeau pentru armatele comitatense si palatine. concediu obtineau numai exceptional77. Cf. denumirea primitivã a soldatilor de frontierã e ripenses sau riparienses. si de aceea stigmatizate de Ammianus Marcellinus. 39. care predominã în secolul al Vl-lea. Acesti strãini (gentiles) erau mai ales germani si sarmati. castriani. dar putea fi trimis oriunde pentru scopuri speciale. 75 [Mãrturiile privitoare la candidati în toatã istoria bizantinã au fost adunate de R. care le socoteste teroarea concetãtenilor. 1911.. care mai înainte era nuBury. proprietãtile sunt mostenite de copii si libere de impozit. obligati a urma profesiunea tatãlui. de câte 1000. 90 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN mai dreptul veteranilor. este spatbarios Strategios pentru anul 765 (c/ Theophanes. I.op. compus din cavalerie si infanterie. Grosse.. de aceea li se zice si castriciani. în bunã parte. dar fricoase si slabe în fata dusmanilor (Ferox erat in suos miles et ra-pax. ei aveau numele special de laetf6. abuzând de situatia lor privilegiatã. Comanda lor o aveau comites domesticorum. soldatii de frontierã apar ca o militie de tãrani asezati. 658. 10-11. aventurierii numerosi. romani sau strãini. Limitanei. stãtea la frontierã (Jimes). Toate aceste unitãti erau comandate de tribuni. apare denumirea de limitanei. 438. cit. op. Jones. Grosse.. Aceastã militie ereditarã cãzu în desuetudine înainte de lustinian. fiindcã erau comandati de duci (duces). care stationa la Curtea imperialã.

în Occident gãsim doi magistri militum in praesenti. Afarã de el.. 79 Grosse.cit. erau în Occident subordonati comandantului infanteriei. unul al infanteriei si altul al cavaleriei. voi. rang de perfectissimus. situatia rãmase aceeasi. 80 Bury... Recruitment and Conscription in the Byzantine Army C. de pe la mijlocul secolului al IV-lea. 1952 si J. Bucuresti-Koln. Idem. duces. în ultimii ani ai lui Theodosius cel Mare aceastã supremã comandã a armatelor Occidentului. ele primeau protectia romanã si erau scutite de tribut. numãrul acestor magistri militum a fost ridicat. W. arabii la Eufrat. El avea. în epoca lui Theodosius cel Mare clarissimus. pp. abasgii în Caucaz. 272... 1979. 556-790. studiile cu numerele VII-XIV. Pe baza unui astfel de contract au fost asezati la sudul Dunãrii vizigotii de cãtre Theodosius cel Mare si. [A se adãuga aici A.. Titres etfonctions. II.Jahrhundert n. i se dã uneori si denumirea din urmã. cele mai multe popoare germane. op. [Ansamblul acestor aspecte a fost reluat de cãtre R. tzanii. iar locuitorii lor ca gentiles sau barbari) se legau prin tratat de aliantã. El s-a sprijinit întotdeauna pe aportul micilor state vecine cu imperiul si aflate în raporturi de dependentã fatã de acesta. op. 78 Mommsen.. Cerati. concentrare care conferi o putere enormã unui singur om. înainte de Diocletian. Haldon. mtriGeiq). praefectus praetorio. . 1974. si comandantul infanteriei fu investit cu autoritate si asupra cavaleriei. 132-169. ele vor fi asezate ca foederati pe pãmântul imperiului81. Guilland. Paris. foederati. în secolul al V-lea. doi dintrînsii magistri militum praesentales (sau in praesenti). pp. 1966]. magister equitum etpeditum. de la începutul secolului al V-lea spectabilis (greceste nepid^emoq). iar în papirii egipteni apare ca patrikios19. dar Constantin a retras prefectilor puterea militarã si a creat pentru comanda armatelor o nouã categorie înaltã de generali: magistri militum. Viena.. suppl. nu poate fi ignorat studiul lui A. 36-37. cap. cit. lãzii. pânã la Constantin. 92 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Curând însã dupã Constantin cel Mare. 381-397. uneori si a contribui cu osti la rãzboaie. 21-28]. obligate a apãra teritoriul roman împotriva dusmanilor externi cu fortele lor proprii. alteori cea de comes et dux. van Berchem. fiind astfel comandant al infanteriei si cavaleriei. cit. Der Oberbefehl des spâtromischen Heeres im 4. prin contracte similare. sau magister utriusque militiae. care aveau sã dezmembreze provinciile din Occident.. Astfel de federati au fost. L'armee de Diocletien et la reforme constantinienne. întocmirea aceasta a fost apoi modificatã. acesta din urmã coordonat de cel dintâi. Sub Constantin au fost numai doi: unul comandând infanteria . fu concentratã în mâinile lui Stilicho. în schimbul acestor servicii. celãlalt cavaleria .mag-isterpeditum. 12 (1970). gr. 93 NICOLAE BANESCU Statul roman nu si-a apãrat frotierele numai cu armatele sale regulate. la frontiera de sud a Egiptului. Demandt în RE. si erau pentru imperiu federati. în „Actes du 9e Congres International d'etudes sur Ies frontieres romaines". se stie. ei ascultau de magister militum în circumscriptia cãruia se aflau80. sefii acestor state (indicate ca gentes. Sub acest împãrat.F. Der Konstantinische Patriziat. p. D. rezidând la Constantinopol si comandând fiecare jumãtate din palatini. si. etiopienii.. Basel-Stuttgart. în timpul din urmã.dux fiind si comes de primul rang. IV. 1975]. ceilalti trei comandau în provinciile mari: Orient. Recherches sur Ies institutions. Thracia si Illyricum. în Orient. Heil. Hoffmann. foedus. Comanda supremã a armatei si jurisdictia cea mai înaltã erau în mâinile împãratului. pp. tratamentul acesta a suferit o schimbare: seful statului clientelar avea sã priveascã o subventie anualã (annonae foederaticae. op. pp. aflãm în Orient cinci magistri ai cavaleriei si pedestrimii. cãtre sfârsitul secolului al Vl-lea devine magnificus. [Aspectele militare au fost reluate de cãtre D. sefii trupelor de frontierã. Chr. Paris.magister equitum. comanda superioarã o avea. glorio-sus. Despre annona (dvvrâva) si annona militaris. presupusã a fi plata soldatilor adusi în campanie. Caractere annonaire et assiette de l'im-pot foncier au Bas-Empire. 550-950: A Study of the Origins of the Stratiotika Ktemata.

97-109. cap ut înseamnã puterea de muncã umanã corespunzãtoare unui jugum. Cesa. mai înainte scutitã de sarcinile impuse celorlalte provincii. p. Principalul izvor de venit era impozitul funciar pe pãmânt si munca agricolã. pp. Karayannopulos. Piganiols uber die lugatio-Capitatio und die neueren Auffassungen uber die Entwicklung der sozialen und fi-nanzwirtschaftlichen Institutionen in Byzanz. Un jugum avea nevoie. 21 (1912). pp. Sistemul impozitului creat de Diocletian. 324-349. cu 40 de jugera pãmânt de calitatea a doua si cu 60 de calitatea a treia82. A. 33-34. Orãseanul nu reprezenta un caput. 92 (1984). BZ. la fiecare 5 ani. J. [G. 231-251. L'impot de capitation sous le Bas-Empire romain. de aceea. voi.. si sarcina fiscului nu era usoarã. Acestei grave situatii autoritatea i-a 83. chap. 1984. Italia. strânse impozitul pe cap si pe proprietate într-o unitate. ' 95 temui jugatio-capitatio presupune cã în nici un caz omul nu poate fi impus fãrã pãmânt. pp.„ 94 d. ^ . jugatio-capitatio. Impozitul loveste deci proprietatea. jugum. La ruine de la civilisation antique. Budapesta. si introduse un nou regim de impozite. sã fie pãrãsite si pãmânturile lãsate necultivate din lipsã de brate de muncã. Ostrogorsky. printr-un nou sistem de impozite. op. un nou cadastru. cit. era presupusã cã reprezintã portiunea de pãmânt necesarã întretinerii unui om (capul). care tinea seamã de calitatea pãmântului si de productivitatea lui. 16 (1967). Cf. Gugliemo Ferrero. des byzan-tinischen Staates. Astfel. Wirth. Diocletian decretã o revizie generalã a valorii pãmântului. Asupra federatilor cf. populatia oraselor care exercita negot sau mestesuguri plãtea o contributie. Tulburãrile secolului al III-lea nimiciserã proprietatea Statului. Idem. [Trebuie adãugate aici contributiile lui J. pp. îsi pierdu aceastã situatie favorizatã.. pp. 47. care îsi însuseste toate aceste excelente consideratii ale învãtatului francez. 42. atât de necesare. „Byzantinisch-Neugriechische Jahrbucher". G. IV. 19(1966).] . Gesch. 59-72. pp. Zur Frage derfoederierten Staaten in der spãteren Romischen Kaiserzeit. în ridicarea veniturilor a fost de-acum înainte predominantã tendinta de egalizare si uniformitate.. impozitul lovea unitatea fiscalã compusã din tãran si pãmântul sãu83. Die Theorie A. lucrãtorul îsi pãrãsea mestesugul. ed. Pãmântul putea fi de naturã si de întindere diferitã. Lipsa de brate era mare. Piganiol a dovedit cã sis82. Bury. II..81 Ibidem. Dieiu-gatio-capitatio-Frage und die Bindung der Agrarbevolkerung an die Scbolle. Unitatea. Paris. Maspero. de un caput corespunzãtor. 307-316]. Uberbegungen zur Foderatenfrage. 96 . 125-130. de la Constantin cel Mare. a II-s. Chambery 1916. Decãderea economicã si reforma financiarã. auri lus-tralis collatio. Dezvoltarea birocratiei centrale si provinciale. &oi5epãmi et Ztpatiâtai dans l'armee byzantine au Vf siecle. jugum. Acesta fu amenintat de pericolul ca multe ocupatii laborioase. p. în aceastã epocã. cum s-ar zice astãzi. Munchen 1952. 1921. „Mittei-lungen des Instituts fur osterreichische Geschichtsforschung". dar avea o valoare identicã si dãdea aceeasi contributie. 5 jugera de vie erau identice ca valoare cu 20 jugera de pãmânt cultivabil de calitatea întâi.. Toate formau o singurã unitate. I. pp. M. Marele proprietar numãra atâtea cãpita sau juga câti oameni putea întretine pãmântul sãu.. si Diocletian se îngriji de aceastã necesitate cu multã energie si ingeniozitate. în „Historia". fiecare se simtea apãsat de conditia sa si cãuta sã scape de ea: tãranul dezerta de la tarã. decurionul fugea de senatul municipal. pentru a fi impus. si fiscul se silea sã afle pentru fiecare jugum disponibil un caput. . „Actes du VIP Congres de la Fede"ration Internationale des Associations d'Etudes Classiques". luxul Curtii imperiale si sporirea armatei reclamau cheltuieli mari.

pãturi de populatie ruralã tot mai largi ajunserã încãtusate de brazdã. Astfel. Administratia fãcea totul ca sã lege fiecare caput de jugum atribuit lui. 55-57. Pentru cultivarea lor. dar sunt de fapt neliberi. în vechile monarhii din Asia si Egipt. 115 si urm. celãlalt. Lot. De la finele Republicii. încredintând aceste proprietãti intendentilor si lucrându-le cu ajutorul sclavilor. Micii arendasi liberi. I. din cei mai bogati proprietari de mosii din oras sau district. Paris. întâiul sistem fu pãrãsit prin scãderea numãrului sclavilor. Decurionii trebuiau sã distribuie totalul de juga sau cãpita impuse orasului (civitas) între possessores si sã procedeze la ridicarea impozitului funciar. p. Pentru a dezlega 84 F. de la Constantin cel Mare. ale vechilor municipii si cetãtilor libere grecesti. Plãtesc în bani si mai ales în naturã o zecime din produse. de aci numele de adscripîicii (censibus adscripti). Declinul vietii municipale e una dintre faptele sociale cele mai importante din secolele al IV-lea si al V-lea. Rãmâneau marea proprietate si cea mijlocie. Regimul n-a fost inventat. a fost introdusã în întregul imperiu. numiti curiali (curiales) si decurioni (decuriones). cit. Acestia sunt legati de pãmânt. care forma teritoriul sãu. Legislatia lui Constantin cel Mare a pecetluit institutiile municipale ale imperiului conferindu-le caracterul fiscal pe care ele îl pãstreazã pânã la sfârsitul imperiului. cum aratã Lot85. mai convenabilã unui despotism central. Fiecare oras avea un district agricol. desigur. constituiau corpul din care erau alesi magistratii municipali. 85 Ibidem. Constrângerea a fost aplicatã si membrilor senatului municipal. sunt revendicati precum sclavii si pedepsiti. imperiul se afla într-o crizã agricolã. erau douã sisteme: unul direct. La fin du monde antique et le debut du Moyen Âge (Bibliotheque de synthese historique. Multi coloni ajung insolvabili si venitul fiscal suferã. La sfârsitul secolului al III-lea. dupã expresia lui Buiy. de care. el a existat. Toatã Bury. care închiriau pãmântul pe termen scurt. Ei continuã a face parte din clasa liberã. greceste evand'Ypaqtoi. în Grecia veche si în Gallia independentã. împreunã cu cel care i-a primit. responsabilitãtile Curiilor cresc. rezervându-si o parte si împãrtind restul în loturi. erau rãspunzãtori cu averea . o condi-tio intermediarã între libertate si sclavie. Proprietarii nu puturã atunci decât sã-si dividã pãmântul. Legea lui Caracalla. care conferea dreptul de cetãtean tuturor provincialilor. Colonii sunt trecuti în rol pe domeniul de care tine parcela lor. 97 aceastã problemã agrarã. care posedau 25 de jugere. legati de pãmânt. op. 98 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN autoritatea administrativã era încredintatã unui senat oligarhic numit Curia. anihila privilegiile distinctive ale coloniilor romane. Erau independenti de proprietarii din mijlocul cãrora fuseserã luati.casati). el a fost rezultatul sistemului de exploatare agrarã romanã. 1927.. o nouã „castã": ea îi face pe coloni arendasi cu forta. arendarea. Colonatul devine deci o stare. Proprietarii de pãmânt în provinciile romane locuiau în general în orase. si mai rar sclavilor asezati (. si copiii lor dupã dânsii86. constând. date la arendasi zisi liberi.aflat un singur remediu: constrângerea. Numele lui Constantin cel Mare e legat de primul text legislativ (octombrie 332) privitor la celebra institutie a colonatului. Curia. coloni. Dacã fug. mica proprietate ruralã dispãruse. Dupã reformele financiare ale lui Diocletian. probabil. se rãrirã foarte mult de la Traian încoace. legislatia lui Constantin creeazã. Pãmântul îi tine legati din tatã în fiu. Treptat. L'evolution de l'humanite).. o nouã organizare municipalã. tintuirea fiecãruia în conditia sa84. Colonul devine un arendas perpetuu si ereditar. iar proprietarii de pãmânt. pp. voi. dar pe solul Occidentului. Ei îi alegeau pe functionarii municipali si ocupau vacantele ivite în corpul din care fãceau parte. si nu corpul proprietarilor de mosii forma reala municipalitate romanã si era întrebuintatã de guvernul imperial ca un instrument de stoarcere fiscalã si ca un mijloc de împiedicare a eventualelor opozitii împotriva administratiei centrale în strângerea dãrilor87.

Oxford. pãmântul nelucrat al Statului era atribuit în chip fortat cultivãrii proprietarilor particulari. Li se interzice a-si pãrãsi locul nasterii88. 287-333. Paris. t. Sarcinile lor devin covârsitoare si. Grierson. 178-186. Pentru viata economicã a imperiului. 108-109. care s-a bucurat multe veacuri în toatã lumea de mare vazã. 10-17 si voi. „Zeitschrift der Savigny . I. 87 G.24 gr. Preturile erau exorbitante în secolul al IV-lea. p. 1985. Se ia atunci o mãsurã extraordinarã: conditia curialului sau decurionului devine ereditarã. o alcãtui vizantijskogo goroda v IV . serviciului armatorilor care efectuau transporturile maritime de grâu din Africa si Egipt. ne-o dovedeste89.VII w. Faimosul edict al lui Diocletian. Leningrad. pp. unde. 1971. P. care taxeazã toate mãrfurile. Bellinger. 100 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN moneda de aur (aureus). 1966-1973. Kurbatov. Immunitãt und Korruption der Curialen in der Spãtantike. Washington. 86 (1969). Era o organizare coercitivã. în fruntea ostilor. I-III. L. 2. a format mult timp baza sistemului monetar bizantin. Die rechtliche Sonderstellung der Dekurionen (Kurialen) in der Kaisergesetzgebung des 4-6 Jahrhunderts. Alãturi stãtea siliqua^de argint. în Korruption im Altertum. I. si fiul fu legat de profesia tatãlui.Stiftung fur Rechtsgeschichte: Romanistische Abteilung". 120 si urm. 4. 89 Asupra organizãrii economice.R. si Constantin recurse la aceastã mãsurã fiindcã transporturile libere 1-ar fi costat foarte mult. Purifications et alteration de Rome ã Byzance. voi. încât o livrã de aur valora 72 de solidf0. Schubert. fixând preturile. precum A. Miinchen-Viena. Osnovnye problemy vnutrennego razvitija 99 NICOLAE BANESCU Constrângerea s-a aplicat apoi profesiunii de care atârna hrana capitalelor. astfel cã 72 de solidi din livra de aur valorau 144 siliquae din livra de argint. cât timp argintul fatã de aur era în raport de 1:12. Acest solidus constantinian. A history ofGreecefrom its conquest by the Romans to the present time. p. care cântãrea pe jumãtate cât solidus.. L'ormonnaye. aici voi. De la sfârsitul secolului al III-lea. Catalogue of the Byzantine Coins in the Dumbarton Oaks Collection and in the Whittemore Collection. mai târziu vnepnvpov. Cerile Morrisson et alii. Gugliemo Ferrero.lor personalã. 88 [De adãugat aici W.] . de la începutul secolului al IV-lea. G. pe cale de rechizitie. cântãrind 4. I. ed. din epoca Ptolemeilor. De pretio rerum venalium. pp. pp. p. cit. Hahn. 19-62.. Constantin cel Mare si-a câstigat un merit deosebit pentru energia cu care a reprimat atacurile barbarilor. [tinând seama de avântul înregistrat de numismatica ultimelor decenii. op.43 franci aur. îndeplinitã de Constantin cel Mare. vouia^La. 1877. unde începuse presiunea serioasã a gotilor.. ci si bunurile pãrãsite ale particularilor. gr.48 gr de metal pretios. El a asigurat frontiera Rinului si a desfãsurat o vie activitate Ie aceea a Dunãrii. îndatorati a plãti impozitul pentru portiunea respectivã. II. aceastã mãsurã a fost aplicatã în tot imperiul si ea a privit nu numai pãmânturile Statului. III.adjectio sterilium). foarte însemnatã a fost asanarea sistemului monetar. împãratul si-a afirmat astfel vointa energicã de a pune capãt consolidãrii stãpânirii gotilor în stânga fluviului. Baza acestui sistem. v. Mãsura îsi are originea în Egipt. pp. Actiunea de apãrare a imperiului. pe care Constantin o numi solidus. To2er. nu se mai afla nimeni dispus a primi cu dragã inimã cariera senatorialã de provincie. 1982. Siliqua reprezenta 1/24 din solidus. Navicularii sunt organizati în corporatii (colle-gia). mentionãm doar abordãrile mai sintetice. Schmidt socoate cã sub domnia lui Constantin cel Mare aceastã consolidare si-a aflat sfârsitul91. Finlay. Aceeasi crizã agricolã fãcu sã se introducã în finantele bizantine sistemul asa-zisei emdoÃri (. 179-199]. 90 Valoarea modernã a lui solidus era de 15.

91 L. Schmidt, Geschichte der deutschen Stãmme bis zum Ausgang der Volkerwanderung. Die Ostgermanen, II. Aufl., Miinchen, 1934, p. 225. 101 în anul 322 se produse atacul sarmatilor de vest sau iasygilor92 împotriva cetãtii de la Dunãre -Campona. într-o scurtã campanie, Constantin respinse atacul si-i urmãri pe barbari pânã în lasygia. în 323, începu a doua nãvãlire a gotilor în rãsãritul Peninsulei Balcanice. Ei pãtrunserã, sub ducele Rausimod, prãdând în Moesia de Jos si Thracia. Constantin porni în persoanã împotriva lor, îi aruncã peste Dunãre, trecu dincolo de fluviu si învinse, în tinuturile noastre, pe Rausimod, care pieri în aceastã ciocnire. Biruinta lui Constantin avu drept rezultat unirea întregului limes de la Dunãrea de Jos într-o singurã mânã, si aceasta aduse o schimbare în politica romanã fatã de goti. Acestia avuseserã pânã acum initiativa; dupã înfrângerea suferitã, ei au fost reprimati în propria lor asezare93, în campania aceasta, Constantin negociazã cu chersonitii, care intervin, usurând sarcina generalilor lui Constantin94. 92 Gibbon îi considerã pe acesti sarmati asezati încã din vremea lui Plinius în câmpiile Ungariei de Sus, de unde i-au alungat pe dacii de pe Tisa pe înãltimile Carpatilor, drept descendenti ai iasygilor, tribul cel mai numeros si mai rãzboinic al acestei natiuni (op. cit, ed. Bury, t. II, p. 229). 93 Cari Patsch, Beitrãge zur Volkerkunde von Sudosteuropa, III: Die Volkerbewegung an der unteren Donau in der Zeit von Diokletian bis Heraklius, 1. Teii, Bis zur Abwanderung der Goten und Taifalen aus Transdunavien (Akad. der Wiss. in Wien, Philos.- hist. Kl. Sitzb., 208, Bd., 2. Abhandl.), Wien und Leipzig, 1928, p. 13 si urm. 94 V. Constantin Porphyrogennetos, De adm. imperio, ed. Moravcsik, Budapesta, 1949, p. 264 si urm. [însotitã de traducerea englezã a lui R.J.H. Jenkins, scrierea are si o a doua editie, îmbunãtãtitã, apãrutã la Washington, 1967, reprezentând primul volum al colectiei „Corpus Fontium Historiae Byzantinae".] 102

Constantin întreprinse apoi la aceastã frontierã, atât de amenintatã acum, lucrãri tehnice militare menite a asigura respectul autoritãtii imperiului din partea germanilor. El construi anume peste Dunãre douã treceri permanente, care, împreunã cu întãririle corespunzãtoare de pe tãrmul de miazãnoapte, fãceau cu putintã un control al activitãtilor de dincolo de fluviu si o interventie rapidã a imperiului. Una din aceste treceri privea Oltenia, îndreptatã împotriva taifalilor (înruditi cu gotii), cealaltã Muntenia, împotriva gotilor. în anul 328, Constantin construi la nord de Oescus, în dreapta gurilor Iskerului (la satul bulgar actual Gigen), un pod de piatrã95, în fata cetãtii Sucidava (aproape de Celei). Al doilea loc pe Dunãre, neobisnuit de prielnic pentru legãturile dintre cele douã maluri, era la Transmarisca Turtucaia. în fata acestei vechi cetãti a times-ului, în locul Oltenitei de azi, unde Patsch presupune vechea asezare Marisca, la vãrsarea Argesului, împãratul ridicã Constantini-ana-Daphne, care, prin situatia ei, asigura legãtura cu Transmarisca96. Identificatã de Tocilescu si Pârvan cu Spantov, la 10 Km est de Oltenita, Patsch gãseste aceastã localitate prea abãtutã din drum si pune cetatea lui Constantin mai degrabã la Ulmeni. Impor95. Asupra acestui pod, An. Inst. de Studii clasice, I, p. 156 si urm. [D. Tudor, Podurile romane de la Dunãrea de Jos, Bucuresti, 1971 (si versiunea francezã a cãrtii: Idem, Lesponts romains du Bas-Danube, Bucuresti, 1974); O. Toropu, Noi contributii privitoare la podul lui Constantin cel Mare de peste Dunãre, „Analele Universitãtii din Craiova, Ist.-Geogr.-Filos.", I (1972), pp. 20-33-1 96. Prokopios, DeAedif., IV, 7, 7 si urm. . . ..-,., 103

NICOLAE BANESCU tanta mare pe care împãratul o dãdea acestei treceri a Dunãrii o aratã nu numai numele împãrãtesc al acestui cap de nord al podului, dar si faptul cã a bãtut, pentru aceastã creatie, monede97. Rezultatele acestor puternice întãriri, legând cele douã maluri ale Dunãrii, n-au întârziat a se produce, si un savant de talia lui Cari Patsch le apreciazã îndeosebi când afirmã cã amândouã aceste treceri asa de bine alese, strânserã atât de tare tinuturile de dincolo de fluviu cu imperiul, încât dusmanul se putea socoti ca învins, iar vechea provincie a Daciei ca încorporatã imperiului (dass der Feind- wie ihn auch die Munzbilden darstellen - als uberwunden und die alte dazische Provinz als dem Imperium angegliedert angesehen werden konnten)9S. Puterea imperiului, afirmã el, legãtura statornicã pe care o aveau garnizoanele romane de dincolo de Dunãre cu anexa lor civilã exercitarã acolo nu numai o influentã militarã. Pe lângã faptul cã în Dacia, pãrãsitã în anul 271, se pãstraserã pãrti din vechea populatie romanã, care acum puteau gravita cãtre sud, crestinismul prinsese rãdãcini printre goti. între dânsii se aflau crestini, încã din a doua jumãtate a secolului al III-lea, în urma convertirilor fãcute de preotii greci adusi în anul 264, ca 91 Patsch, op. cit., p. 20. [Localizarea cetãtii Constantiniana Daphne este încã viu disputatã, cf. I. Barnea, O. Iliescu, Constantin cel Mare, p. 115 si urm, p. 143, n. 78 si 86; P. Diaconu, în cãutarea Daphnei, „Pontica", 4(1971), pp. 311-317 si Idem, Sur l'emplacement de l'ancienne Daphne, „Studia balcanica. Recherches de geogr. historique" (Sofia), 10 (1975), pp. 87-93.1 fj 98 Ibidem, pp. 22-23. --t j? .•'..-:/;•,yiu^fe.îK^/.u.^jiui/iv, ,,..;•,• 104 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN prizonieri din Cappadocia, probabil si din Phrygia ori Galatia, si, cum presupune amintitul erudit, în urma influentei exercitate din tinuturile Pontului si Dunãrii colonizate cu goti, a celei a multor provinciali târâti din prima jumãtate a secolului al III-lea din tãrile balcanice, ca si în urma cãsãtoriilor mixte ori a serviciului în armata romanã". La începutul anului 332, gotii, nemaiputând ataca în sud, unde frontiera era atât de bine pãzitã, îi atacã pe sarmatii Argaragante^00, în Banatul actual. Acestia cer ajutorul lui Constantin, care trimite pe fiul sãu Constantin al II-lea si-i zdrobeste (20 aprilie 332): aproape 100.000 de goti au pierit de foame si de frig. Salvati de imperiu, sarmatii sunt atacati de Limigantes, servii lor revoltati, care-i bat si-i silesc la emigrare, împãratul primeste în imperiu 300.000 (!) colonizati între Belgrad si Orsova (334)101. Linistea în Balcani n-a mai fost tulburatã pânã la moartea împãratului (337). ^ 5. Ultimele evenimente ale domniei 1 în anul 326, Crispus fusese ucis de Constantin cel Mare la intrigile sotiei sale a doua, care voia sã asi•» Ibidem, pp. 23-24. 100 La Eusebius: „Acraragantes". 101 Ibid., p. 28 si urm. Cf. N. lorga, Histoire des Roumains et de la Românite orientale, voi. II, Bucarest, 1937, pp. 45-46. [Volumul românesc al acestei sinteze are în prezent o a doua editie, îngrijitã de Editura Enciclopedicã, 1991; G. Bichir, Sarmatii si relatiile lor cu geto-dacii, în „Studii. Revista de istorie", 38 (1985), pp. 1043-1057 si pp. 1164-1177.] ; :' 105 gure tronul propriilor sãi fii. Mama lui Constantin, Elena, deschise ochii fiului sãu si Fausta fu atunci, la rândul ei, ucisã. Aceste intrigi puseserã la ordinea zilei chestiunea succesiunii imperiale. Constantin vru sã crute imperiului criza ce pãrea inevitabilã. El stabilise în folosul sãu unitatea imperialã sfãrâmatã de Diocletian, dar îsi dãdea seama cã împãrtirea imperiului, sub o formã sau alta, era de acum o necesitate. De aceea, în 335, cu prilejul aniversãrii a treizeci de ani, procedã la o împãrtire definitivã a imperiului între cei trei fii ai sãi si doi din nepoti, Dalmatius si Hannibalianus.

Constantin al II-lea, cel mai mare dintre fii, primi lotul pãrintesc primitiv: Britannia, Gallia, Spania; Constantiu luã Orientul (Asia Micã, Siria, Egiptul); Constans luã Italia, Illyricum, Africa; Dalmatius avu Peninsula Balcanicã (Macedonia, Thracia, Achaia), cu misiunea de a apãra tãrmul gotic al Dunãrii; Hannibalianus primi Asia Micã Orientalã (Cappa-docia, Pontul, Armenia Micã), cu titlul de Regele Regilor, în asteptarea cuceririi Statului persan. Aceastã orânduire a lui Constantin favorizeazã, fireste, pe fiii sãi, mostenitorii prezumtivi; dar, alãturi de dânsii, ea fãcea loc si Cezarului Dalmatius si fratelui sãu Hannibalianus, o asociatie care fu consolidatã si prin douã aliante: o fiicã a lui luliu Constantiu, semi-sora lui Iulian, Constantia, deveni sotia lui Constantiu, iar Hannibalianus luã în cãsãtorie pe fiica împãratului Constantin cel Mare, numitã tot Constantia si care va ajunge apoi sotia lui Gallus. S-a cãutat a se realiza astfel buna întelegere între diferitii reprezen106 tanti ai dinastiei. Dar împrejurãrile aveau sã rãstoarne în curând, cum vom vedea, toate aceste previziuni. în Orient, dusmanul iranic al imperiului, dupã decenii de liniste, ridicã din nou capul. Când puterea pãrtilor fu doborâtã ele Artasir I, la a-^ nul 226, Statul iranian a fost reînnoit de o serie de monarhi ai dinastiei sassanide102, care au reînviat gloria vechilor Achemenizi. El era o putere recunoscutã de Imperiul roman ca un stat de rang egal. Una din trãsãturile caracteristice ale acestui Stat era nobilimea ereditarã, în care se deosebeau douã clase: nobilimea înaltã, stãpânã pe vaste domenii, în care exercita puteri princiare, si nobilimea inferioarã, partea sãnãtoasã a natiunii, de asemenea proprietari, cunoscuti ca dikhani. Un fel de relatii feudale, socoteste Bury, au existat între aceste douã clase ale nobilimii, si organizatia militarã pare a fi fost în legãturã cu obligatiile feudale. Altã trãsãturã caracteristicã a statului persan era religia, controlatã de o preotime cu imense puteri si exercitând o influentã conservatoare. Fiecare district, în provinciile Pers iei, se afla sub controlul spiritual al unui mare preot mag (corespunzând episcopului), si în capul întregii ierarhii sacerdotale stãtea supremul arhi-mag. Odatã cu stabilirea crestinismului, Statul roman prezintã si el o preotime puternicã, organizatã ca o ierarhie, intolerantã si zeloasã de persecutii103. 102 Numitã astfel dupã bunicul lui Artasir. [=Ardasir I, 224-241, întemeietorul dinastiei sasanide, 224-651]. 103 J. Buiy, History ofthe Later Roman Empirefrom tbe death ofTheodosinsetc.,l,p.90. -UJÎnnr ' i : ,,;•<:•'\r 107 NICOLAE BANESCU Conflictul între aceste douã puteri spirituale era inevitabil. Crestinii furã adesea prigoniti în Persia; ceva mai târziu, secta Nestorienilor, urmãritã de bizantini, îsi gãsea refugiul la persi, care de obicei îi ocroteau. în fruntea Statului persan se afla acum Sapor al II-lea, fiul lui Hormisdas, un monarh cu mari însusiri politice si militare. El trimise, în 336, lui Constantin cel Mare o ambasadã insolentã, cerând evacuarea provinciilor de la Tigris cucerite sub Diocletian. împãratul rãspunse cã va veni sã exprime în persoanã sentimentele sale lui Sapor. într-adevãr, odatã cu primãvara (337), el porni în fruntea armatei. O cometã de mãrime extraordinarã se arãtã atunci pe cer, aruncând nelinistea în spirite. Putin mai în urmã, împãratul se simti rãu. Trecând aproape de apele termale de la Helenopolis, în Bithynia, el se opri acolo, sã facã o curã; dar nu se simti mai bine. în prada unei febre violente, fu transportat în vila sa din Akyron, lângã Nicomedia, unde, dupã câteva zile, îsi dãdu sufletul (22 mai 337), dupã ce primise botezul.

Disparitia neasteptatã a suveranului produse o emotie adâncã. Ofiterii sãi îi depun trupul fãrã viatã într-un cosciug somptuos si-1 duc la Constantinopol, unde fu expus acoperit de purpurã si cu diadema pe cap, într-una din sãlile cele mai frumoase ale palatului sacru. Multã vreme fu vegheat de o gardã, în timp ce dinaintea lui se desfãsura ceremonialul de rigoare.- la ora obisnuitã a audientei lor, senatori, magistrati si demnitari veneau sã salute cadavrul îmbãlsãmat, pentru a paraliza astfel intrigile pânã la sosirea unuia dintre mostenitorii tronului. «s •-* 108 l Informat de cele întâmplate, Constantiu nu putu sosi îndatã la Constantinopol. în ziua de 2 august 337, se promulga încã o lege în numele defunctului. Dupã aceastã datã avurã loc cu pompã funeraliile, si trupul împãratului, care troneazã pânã azi în istoria crestinismului, fu coborât în mormânt, în bazilica. Sfintilor Apostoli, clãditã de el104. 104 J. Bidez, La vie de l'empereur Julien, Paris, Les Belles Lettres, 1930, pp. 12-14. • ! -• 109 NICOLAE BANESCU B. URMAsULUI CONSTANTIN CEL MARE 1. Reconstituirea unitãtii imperiului Sistemul de familie care înlocuia artificialul colle-gium întocmit de Diocletian era menit sã aibã o soartã identicã. Mai repede decât regimul tetrarchiei, el se va nimici în rãzboaie civile. Procesul care fãcuse din Constantin stãpânul unic al lumii se va reînnoi, dupã moartea sa, în favoarea celui cle-al doilea fiu, Constantiu; dar imperiul a fost mântuit de dezmembrare, cum observã atât de bine Finlay, numai prin exterminarea celei mai mari pãrti a familiei imperiale105. Cei trei fii ai lui Constantin vãzuserã cu ochi rãi împãrtirea din 335, care atribuise o parte de imperiu colateralilor, îndatã dupã înmormântarea tatãlui lor, ei se proclamarã Augusti (9 septembrie 337), conside-rându-se singurii stãpâni ai imperiului, si provocarã o revoltã militarã la Constantinopole împotriva rudelor. Perfidia lui Constantiu dase cu jurãmânt asigurãri verilor sãi alarmati. El nãscoci totusi un pretext al crimei puse la cale. Dupã câte relateazã Philostorgios, unul din continuatorii lui Eusebiu, Constantiu ar fi primit din mâinile episcopului de Nicomedia un rulou continând ultimele vointe ale lui Constantin. Acesta îsi exprima bãnuiala de a fi fost otrãvit de fratii sãi si cerea fiilor sã-1 rãzbune si sã ia mãsuri pentru siguOp. cit., voi. i, p. 105. 110 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN ranta lor. Trupele instigate provoacã un mãcel groaznic, în care pier cei doi frati ai lui Constantin, mai multi nepoti, între care Dalmatius si Hannibalianus, si totodatã unii dintre înaltii demnitari ai Statului. Singuri Gallus si Iulian, în vârstã de 12 si respectiv 6 ani, scãparã din acest mãcel, poate din cauza vârstei, care-i fãcea inofensivi. Cei trei frati au apoi o întrevedere la Sirmium si procedeazã la o nouã împãrtire teritorialã, care adause la lotul lui Constantiu provinciile celor doi veri ucisi. Dar armonia dintre ei nu tinu multã vreme. Constantin al II-lea, ambitios, vru sã urmeze exemplul tatãlui si sã reconstituie unitatea imperiului în folosul sãu. El se ridicã împotriva fratelui sãu Constans, ale cãrui state erau limitrofe cu ale sale, merse asupra Romei, dar, atras într-o cursã, pieri (340). Provinciile sale furã anexate de Constans. Nu mai erau acum decât doi împãrati. Aceastã di-archie tinu 10 ani, Constans era un vicios si nemultumi elementul militar. O conspiratie se urzi împotriva lui. Magnentiu, un soldat de origine germanã, care se ridicase prin serviciile sale în vârful ierarhiei, se proclamã împãrat la banchetul

dat de intendentul finantelor Marcellinus, la Autun. Informat, Constans, care se afla la vânãtoare în apropiere, cãutã scãparea fugind cãtre Spania; dar, ajuns de o trupã de cãlãreti franci la poalele Pirineilor, el fu omorât106. Magnentiu rãmase stãpân pe Occident. O altã uzurpare, a lui Vetranion, unul din generalii armatelor de la Dunãre, se produse în Illyricum. Sora 1 Zosimus (Bonn), II, 42. 111 lui Constantiu, Constantia, vãduva lui Hannibalianus, îl îndemnase sã se proclame Caesarîn primãvara anului 350. Vetranion era bun militar, iubit de soldati, din rândurile cãrora se ridicase; era însã un om simplu, fãrã nici o culturã. El îsi luã rolul în serios si scrise lui Constantiu pentru a-i promite alianta si a cere mâna sorei sale. Aceasta scrise si ea fratelui sãu, explicându-i cã alegerea lui Vetranion s-a fãcut numai spre a împiedica armatele de la Dunãre sã treacã de partea lui Magnentiu. Constantiu veni din Orient, unde purtase fãrã succes rãzboiul cu persii. El cãutã mai întâi sã-1 loveascã pe Vetranion înainte ca uzurpatorii sã se uneascã si izbuti sã însele simplitatea lui, atrãgându-1 în cursa unor tratative amãgitoare. Se alese un loc la frontiera provinciilor limitrofe, pentru o întrevedere, spre a se asigura, prin jurãmânt reciproc, si a pune la cale operatiile rãzboiului civil. Locul ales a fost Sardica (Sofia de azi), unde trupele amândurora se întrunirã la 25 decembrie, într-o vastã câmpie, în mijlocul lor se ridicase tribuna de pe care împãratii obisnuiau sã vorbeascã trupelor. Constantiu propuse sã se ia de arbitru armata însãsi, ceea ce Vetranion primi, înteles cu sefii fortelor acestuia, Constantiu, care avea întâietatea, tinu un discurs dibaci, în care aminti soldatilor de gloria si libertatea tatãlui sãu, de jurãmintele ce legau legiunile de dinastia sa. Soldatii, întetiti de ofiterii din jurul tribunei, izbucnirã în aclamatii puternice pentru fiul lui Constantin. Impresionat, Vetranion se aruncã la picioarele lui Constantiu, cerând iertare, împãratul se multumi a-1 dezbrãca de purpurã, apoi îl îmbrãtisa, îl primi politicos la masã si-1 trimise la Prusa, în 112 Bithynia, într-un palat, unde putu sã-si ducã, timp de sase ani, o viatã confortabilã107. Rãmânea Magnentiu, puternic, fiidcã fusese recunoscut de Britannia, Gallia, Spania si Italia. El înainta, în marsuri grãbite, în fruntea unei impunãtoare armate de provinciali si barbari. La Mursa, pe Drava, armata lui Constantiu îl zdrobi, dupã o bãtãlie teribilã, în care 50.000 de oameni rãmaserã pe câmpul de luptã. Ceea ce a contribuit la victorie a fost trecerea la imperiali a francului Silvanus, general renumit, împreunã cu corpul sãu de cavalerie. Scãpând de încãierare, Magnentiu se refugie la Aquileia, întãrind trecerile muntilor. Dar aparitia flotei romane pe coastele Italiei produse multe defectiuni. Roma, unde Magnentiu înecase în sânge tentativa lui Nepotianus de a-1 înlocui (iunie 351), era ostilã uzurpatorului. Când armata imperialã reusi a trece Alpii lulieni, Magnentiu fugi cu putinele-i trupe dincolo de Alpi, la Lugdunum (Lyon), încercã a trata, renuntând la purpurã, dar, urmãrit de aproape, nu-i rãmase, pentru a nu cãdea în mâinile dusmanului, decât a se sinucide108. Aceste evenimente ocuparã anul 352 si jumãtate din 353. Represiunea fu nemiloasã. Unitatea imperiului era cu aceasta reconstituitã. 107 Ibidem, II, 44. 108 Detalii asupra, înversunatei lupte si a sfârsitului ei la Zosimus, II, 46-53. [A. se vedea si studiul lui J. Sasel, The Struggle between Magnentius and Constantius II for Italy and Illyricum, „Ziva antika", 21 (1971), pp. 205-216.] 113 2. Constantin al II-lea

(singur împãrat: 353 - 3 noiembrie 361) a. Tribulatiile lui Gallus si Iulian. Educatia lor. Gallus înaintat Caesar, executia lui. Dupã masacrul din care singuri scãpaserã, cei doi veri ai lui Constantiu al II-lea îsi duserã mult timp o viatã retrasã, într-un adevãrat exil, urmãriti necontenit de vigilenta bãnuitoare a împãratului, supravegheati de oamenii sãi de încredere, înconjurati de spioni, care îl tineau la curent cu tot ce putea interesa suspiciunea stãpânului lor. Gallus rãmase, probabil, un timp în capitalã sau, cum cred unii, undeva în Asia, dar pe Iulian îl regãsim în palatele pustii din Nicomedia, în fundul Golfului Astakos, pe coasta asiaticã a Propontidei. Acolo trimise noul stãpân al Orientului pe orfan, si Eusebiu, episcopul orasului, era însãrcinat a-i supraveghea educatia. Nu departe se afla mama Basilinei, bunica lui Iulian, bucuroasã a-si regãsi în acest copil amintirea fiicei sale, care murise curând dupã nasterea lui. Ea îi dãrui un domeniu cu o vilã si vaste dependinte în preajma orasului Chalkedon, si Iulian era fericit sã-si petreacã acolo vacantele, gustând în acel mediu câmpenesc bucurii de care îsi va aduce aminte mai târziu cu înduiosare. Pedagogul Mardonius, un bãtrân eunuc scit foarte învãtat, fost lector al Basilinei, plin de bunãtate si de foc sacru pentru profesiunea sa, se îngrijea de educatia copilului. El îi desteptã gustul pentru literatura clasicã, admiratia pentru frumusetile lui Homer si Hesiod. Iulian îi va pãstra o amintire scumpã si o adevãratã veneratie109. 114 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN De aici, dupã moartea lui Eusebiu (341-342), Iulian fu transferat la Macellum, domeniu imperial din Cappadocia, unde veni si fratele sãu Gallus. Bãnuitorul despot simtise nevoia de a-i interna într-un loc sigur. Aici nu mai era vorba de studii profane; s-a urmãrit a se împlini instructia religioasã a tinerilor prin lecturi si explicatii din Vechiul si Noul Testament, pelerinaje si rugãciuni la mormintele martirilor, cântece sacre la bisericã. Gallus n-avea educatia lui Iulian si nu era pregãtit pentru asemenea lucruri, fiind si o fire brutalã; Iulian însã îsi dãdu obisnuita silintã si fãcu progrese repezi. Impresionabil cum era, înclinat spre misticism, fu initiat în practicile crestinismului, pe care mai târziu le va recomanda ca exemplu. El cunoscu acolo pe George de Cappadocia, episcopul arian, care avea sã sfârseascã atât de tragic în Alexandria Egiptului. George avea o frumoasã bibliotecã si-i permise lui Iulian s-o cerceteze. Constantiu poposea adesea la Antiochia Siriei, unde, sub influenta unor prelati piosi, cum era episcopul Leontios din acel oras, începu a avea remuscãri 109 Excelenta monografie închinatã vietii lui Iulian de J. Bidez, La vie de l'empereur Julien, Paris, Belles Lettres, 1930, e lucrarea fundamentalã în aceastã privintã. [Trebuie adãugatã însã bibliografia de limbã englezã si germanã a iltimelor decenii, pentru care se poate face trimitere la The Oxford Dictionary of Byzantium, prepared at Dumbarton Oaks, sub îndrumarea lui A.P. Ka dan, voi. I-HI = ODB), New York - Oxford, 1991, s.v. Julian", în voi. II, p. 1079, de unde mentionãm pe R. Browning, The Emperor Julian, Berkeley-Los Angeles, 1976 si E. Pack, Stãdte undSteuern in der Politik Julians: Untersuchungen zu den Quellen eines KaiserbUdes, Bruxelles, 1986.] 115 MCOLAE BÃNESCU pentru singurãtatea în care se afla, înconjurat numai de strãini. La sugestia acestor prelati, exilul verilor sãi îsi aflã acum sfârsitul. Cãtre finele anului 347, un ordin sosi la Macellum, dispunând trimiterea la Curte a lui Gallus, care fu un timp încã supravegheat. Iulian, absorbit de cãrti, era mai putin de temut, si el putu pãrãsi Macellum si veni la Constantinopol, unde afla toate mijloacele pentru a se adânci în studiile sale. Prin directia datã de Constantiu acestor studii, e putin probabil sã fi urmat altceva decât gramatica si retorica. El frecventa în acelasi timp bisericile. Spionii împãratului nu-1 pierdeau însã din ochi. Iulian avea vreo douãzeci de ani. Firea sa vioaie, sincerã, lipsitã de orgoliu, îl fãcea sã se apropie de oricine, fãrã consideratie de rangul sãu, si-i atrase simpatiile capitalei. Alarmat de popularitatea ce si-o câstiga, Constantiu îi dãdu ordin sã pãrãseascã îndatã

proclamat împãrat la Au tun. în care îl initiaserã primii sãi educatori110. (Vezi Cousin. generale de la philosophie. Libanios rãspundea întru totul cerintelor spiritului superior al noului sãu discipol. n. 1924. Hist. de la litter. de a se desface de lucrurile pãmântesti. Condensând într-un larg sistem de eclectism elemente ale teologiei împrumutate din toate filosofiile si din toate religiile elenismu110. dupã voie. atunci totul se sterge si totul se reveleazã112. nu era accesibil multor inteligente. ca toate doctrinele filosofice. n. Avântul cãtre Dumnezeu nu-1 cerea Plotin ratiunii si inimii. Iulian a fost u-nul dintre cei mai entuziasti discipoli ai lui Libanios. [Vezi si Infra. cã prima silintã a vointei lui trebuie sã fie de a se avânta „dincolo". îi dãdu de sotie pe sora sa Constantia si schimbã cu el jurãminte solemne de bunã întelegere înaintea epis-copului-misionar Theophil Indianul. Em. Situatia gravã îl sili pe Constantiu a întelege cã trebuie sã-si asocieze pe unul din singurii membri ce mai erau în viatã din dinastia sa. t. Paris. dupã expresia lui Bidez. Adevãrata virtute este unirea cu Dumnezeu. ele tindeau a se topi unele în altele. pe care-1 întrevãzuse la Nicomedia. Hist. în veacul al IV-lea. în drumul cãtre resedintã. 117 lui. Plotin. si ea se îndeplineste în prima jumãtate a secolului al III-lea. pentru a se închide în vechea resedintã imperialã. Frontiera Orientului era în acel moment serios amenintatã.care. Plotin arãtase cã prima întrebuintare a ratiunii este de a întelege cã omul e captiv în materie. Pentru Cousin. fiindcã Dumnezeul sãu era dincolo de sensibil si de inteligibil. Desi i se interzise de a urma cursurile celebrului retor. Discipolii sãi cãutarã a prezenta speculatiile filosofici sale în imaginile seducãtoare si vaporoase ale cultelor mistice. Gallus primea sarcina de a guverna Orientul si pleca. care-si preda atunci în acel oras învãtãmântul. Paris. care putea clãtina educatia crestinã a tânãrului. Constans pieri de mâna emisarilor sãi. unul dintre familiarii împãratului. 887-890. Dincolo de ratiune va fi pentru el intuitia si dincolo de intuitie extazul (ejccrracng). 116 Evenimentele politice aduc deodatã o schimbare neasteptatã în regimul tinerilor exilati. deviere. De multã vreme ceva se pregãtea în filosofic. 2). Sistemul lui Plotin. rãtãcire. 16 si urm. absorbind ce mai rãmãsese din anticele religii elenice si atrãgând unele elemente ale credintelor noi. Pentru a doua oarã Iulian trecu Bosforul. 497 a îngrijitorului editiei).pentru a zugrãvi încântarea religioasã. O sintezã era necesarã. Acesta întãri într-însul cultul pentru literatura anticã. Iulian nu mai avea ce cãuta. Cf. în mediul acesta fu pus pentru întâia oarã în comunicatie cu zeii. vechile doctrine se apropiaserã. pp. adorat de discipoli ca o fiintã supranaturalã. . Iulian gãsi mijlocul de a-si procura zilnic copia lectiilor lui. 1884. La 15 martie 351 el îl ridicã pe Gallus la rangul de Caesar. Introduction. Când sufletul s-a eliberat de tot ce-1 leagã de lume. dau o succintã si excelentã caracterizare a filosofiei acestui spirit original. la Antiochia. grecque. metafizician subtil. cu Plotin. Brehier. între celebritãtile sofisticii a doua. I. Les Belles Lettres.Constantinopol si sã se retragã la Nicomedia. împreunã cu sotia sa. care ne expune cu multã claritate 111 Alexandrinii au întrebuintat pentru întâia oarã acest cuvânt . de a-si elibera sufletul de trup. care. încetul cu încetul.] 112 Alfred si Maurice Croiset. actul de a iesi din sine111. La începutul anului 350. Marele pontif al neoplatonismului mistic a fost lamblichos. Xlle ed. La retori. avu la Nico-media o întrevedere cu fratele sãu Iulian. Ceea ce-1 atrage acum e misticismul. poruncind demonilor si vorbind cu zeii. care obtinu de la Constantiu libertatea de a merge. „nebunia sublimã a sufletului pierdut în unitatea divinã". Bidez. în fuga-i cãtre Spania. sã-si desãvârseascã studiile. 179. op. înseamnã schimbare de stare.. Enneades. p. pp. 118 . V. se produse în Occident uzurparea lui Magnentiu. cit. prea subtile si delicate. pãgânismul în pericol recurse la ajutorul fortelor elenismului.. etimologic. El avu norocul sã gãseascã acolo pe Libanios.

întovãrãsit de o bandã de spadasini travestiti. XIV. Constantia ezitã câtva timp. 113 Cousin. quid de Caesare quisque sentiret et haec confidenter agebat in urbe ubi pernoctantium luminum claritudo dierum solet imitãri fulgorem. XTV. ca ziua115. Pe când era pãzit acolo. 2). Ammianus Marcellinus. La el aleargã Iulian. relateazã cã noaptea. Berlin. Cesarul usuratec se desfãta în plãceri. humani cruoris auida nihil mitius quam maritus (Ibidem. et adhibitis paucis clam ferro succintis uesperi per tabernas palabatur et con-pita quaeritando Graeco sermone. face evocatii si minuni113. tribun militar. care luase drunual spre Atena. cutreiera tavernele si rãspântiile. cel mai pretios izvor al epocii. Paris. Ei se aruncã în divinatie si theurgie. cuius erat inpendio gnarus. Pentadius notarul si Mellobaudes. „de a. 190. un teolog de reputatie al epocii. ce stie fiecare despre Cesar. el pretindea a pune la îndemânã mijlocul de a fi în comunicatie cu Divinitatea. într-un mausoleu monumental. 114 G. seful arienilor extremisti. muri de o febrã subitã117. ajunsi în Bithynia. si apoi îl chemã la Milan. Eyssenhardt. alunecând în speculatii extravagante. si teologul fu convins de credinta sa nealteratã. la Antiochia. cãtre Priskos. ca frate. 116 Megaera quaedam mortalis. lângã Pola. dar. care-i poartã si astãzi numele. în limba greacã. în acest timp. Iulian plecã atunci la Ephes si acolo îl cunoscu pe vestitul Maximus (351). III (L'empereur Julien). în Noricum. care se afla în Ephes.rãspundea unor trebuinte ale sufletului sãu pe care crestinismul nu le putuse multumi. ci un preot si un mistagog (initiator în mistere): el învatã unirea realã cu Dumnezeu. întrebând. osoful. învãtãmântul filosofilor la care alerga Iulian -spune atât de bine Gaston Boissier . el continuã a se arãta crestin. ai cãrei credinciosi. desfãcuti de interesele pãmântesti. p.. lamblichos nu mai era în viatã. Ea iu înmormântatã lângã Roma. pe 115 Ed. Iulian îl primi cu multã simpatie. chap. Gallus îsi continuã singur drumul cãtre destinul sãu. Fr. Fi. La fin du paganisme. îl îndreaptã cãtre Maximus. inflammatrix saenientis adsidua. Boisser. dar la Pergamon se afla Edesios. era pus sub gardã. în practicile religioase ale misterelor neoplatonismului. Rapoartele primite de împãrat îl alarmarã. si el o lãsã sã terorizeze orasul printr-o serie de executii116. Acest învãtãmânt era mai mult decât o metafizicã îndrãzneatã. cel mai venerat dintre discipolii sãi. urcat repede într-o trãsurã privatã (carpento privata) si dus în Histria. si aceasta o fãcea fãrã rusine în oras. îi cerea sã vinã împreunã cu sotia sa. bãtrân si obosit. decât rationamente subtile si reverii semete. de a auzi vo cea ei în visuri sau în oracole si de a sti de la ea însãsi natura si planurile sale"114. Spiritul lor pierde din ce în ce contactul cu realitatea. trãiesc în plin supranatural. îi arãtã întelegere. El îi retrase mai întâi mare parte din trupe. supravegheat cum era. temându-se de mâjiia lui. Constantiu insista ca Cesarul sã-si grãbeascã venirea si. pentru a înlãtura bãnuielile. vrãjitoria secolului al IV-lea. lamblichos nu mai e un filosof. l. care trimise pe lângã fratele sãu pe Aetius. cit. sub cuvânt cã vrea sã se întretinã împreunã asupra afacerilor imperiului. Constantia exercita asuprã-i o influentã funestã. Gallus trezi prin purtãrile sale nemultumirea generalã.misticismul alexandrin. 120 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN care o doreste mult. I. op. se initie în theurgie. merge spre ea sau de a o atrage la sine. socotind cã influenta ei îl va linisti. Elenismul ajunge cu el o religie exaltatã. trimisi de tiranul obsedat spre a-i lua un interogatoriu . întors la Nicomedia. se pasiona pentru spectacole si se deda la acte compromitãtoare. 99. pe care o cunostea bine. afirmã eminentul erudit. se decise în cele din urmã a porni. 1907. 19:. sosirã Eusebius sambelanul (_cubiculi praepositus). t.. dar. 1871. l. Ajuns la Poetovio. Din nefericire. la lumina tortelor. despuiat de vesmintele regesti si îmbrãcat cu tunica si mantaua comunã. 119 NICOLAE BANESCU peregrinãrile sale la theurgi ajunserã la urechile lui Gallus.

amãnuntit cu privire la omorurile sãvârsite la Antiochia. Palid de emotie, Gallus îngãimã cã executiile s-au fãcut la instigatia sotiei sale. La aceastã insultã a memoriei surorii sale, Constantiu, apucat de o mânie fãrã de margini, nu mai vãzu sigurantã pentru sine decât în moartea nefericitului Cesar. Serenianus fu îndatã expediat, împreunã cu alti doi delatori, pentru a-1 executa. Cu mâinile legate la spate, „ca unui hot rãufãcãtor", dupã expresia lui Ammianus, Gallus fu decapitat cãtre sfârsitul anului 354 ns. Cunoscând amãnuntele acestei sinistre tragedii, Iulian fu atât de impresionat, încât de multe ori pãrea 117 Ammianus, XIV, 11, 6: cum Bithyniam introisset, in statione quae Caenos Gallicarios appellatur, absumpta est in febrium re-pentina. 118 XIV, 11, 23:... et ita conligatis manibus in modum noxii cuiusdam latronis cemice abscisa. 121 cã vede spectrul trupului decapitat al fratelui sãu. Odatã cu executia lui Gallus, primea si el ordinul de a se prezenta la Milan. Acolo se gãsi în prezenta unei acuzatii formale: i se imputa cã pãrãsise Macellum fãrã autorizatie, cã avusese conciliabule cu fratele sãu dizgratiat, când trecuse prin ConstantinopoF19. Iulian s-a apãrat energic. Suspectat, calomniat de puternicii intriganti de la Curte, el simtea cã viata sa e în primejdie, si Constantiu, sub influenta camarilei, nu voia sã-1 primeascã în audientã. O interventie neprevãzutã si hotãrâtoare îl salveazã, împãrãteasa Eusebia, care exercita o mare influentã asupra sotului sãu, se apropie cu simpatie de tânãrul nefericit, pledeazã cu ardoare cauza lui si obtine a-1 primi în audientã si a-1 asculta, întrevederea aceasta avu darul sã linisteascã mânia despotului. Dorinta lui Iulian era sã se întoarcã în linistea domeniului mostenit de la bunica sa, si Eusebia îi obtinu autorizatia. Iulian plecã, dar la Como fu întors din drum din cauza revoltei generalului Silvanus în Gallia, provocatã de infamia delatorilor din jurul tronului. Suspiciunea se trezi din nou în sufletul lui Constantiu, care se temu ca Iulian sã nu întâmpine în calea sa pe rebeli. Eusebia, din marea sa afectiune pentru Iulian, îl convinge atunci pe împãrat sã-1 lase a-si urma un timp învãtãtura la Atena, unde nu va mai putea fi periculos. Aceastã hotãrâre fu primitã de Iulian cu o nespusã bucurie. El putea sã vadã în sfârsit orasul viselor sale. în vara anului 355, îsi fãcea intrarea în Atena, streIbidem, XV, 2, 7. 122 curându-se fãrã zgomot, supravegheat cum era, si descindea la locuinta elegantã a unui nobil din Antiochia, Celsius, prieten intim al lui Libanios120. Cu toate devastãrile pe care le suferise, orasul îsi pãstra vechea splendoare a monumentelor sale. Acropole, cu atâitea minuni ale artei, era intactã. Pallas-Athena trona încã în mijlocul Parthenonului; sacrificiile se îndeplineau si solemnitãtile cultului pãgân se desfãsurau în toatã mãretia lor. Ne închipuim usor impresia strecuratã în sufletul tânãrului setos de marile amintiri ale trecutului. El nu-si pierdea vremea în distractiile obisnuite ale tineretului zgomotos, ci se lãsa în voia entuziasmului sãu pentru frumusetile ce-i Fermecau privirea si pentru învãtãmântul ce fãcea atunci gloria metropolei elenismului. Universitatea atenianã rãsuna în acea epocã de elocventa sofistilor celebri, în jurul cãrora se îngrãmãdeau tinerii studiosi din cele mai depãrtate provincii ale imperiului. Arta cuvântului era la grecii de atunci o adevãratã desfãtare a spiritului, prin efectele sale în mare parte muzicale. Oratorul era acum un emul al poetilor lirici. Aplicând o prozodie care nu se mai simtea în limba vie, el scotea în relief, ca un virtuos, timbrul si armoniile elocutiunii sale si exalta pe auditori prin muzicalitatea frazelor, de multe ori pure sonoritãti, lipsite de fond serios. Aceste lucruri ne fac, poate, sã surâdem astãzi. Dar, cum observã cu drept cuvânt un învãtat care s-a oprit asupra lor, trebuie sã mãrturisim cã nu le mai putem întelege. Acest acord absolut al cuvântului si urechii

120 Bidez, op. cit., pp. 108-110. 123 sunt fenomene care s-au pierdut pentru noi. A fost un gen de elocventã si un sistem de educatie de care nu mai avem azi idee, cãci se întemeiau pe un sentiment care a dispãrut: iubirea dezinteresatã a vorbirii frumoase121. Apoi, limbile vechi ne sunt atât de putin familiare, avem pentru ele un sentiment atât de strãin, încât nu ne putem da seama de farmecul pe care-1 gãseau într-însele cei vechi, farmec pierdut pentru noi. Cã nu erau lucruri atât de dispretuit, ne-o aratã faptul cã crestinii, mari oratori ai Bisericii, n-au ocolit scoala retorilor greci. Cursurile cele mai frecventate erau cele ale lui Prohaeresius. Reputatia sa ajunsese pânã în Occident si împãratul Constans îl chemã sã-1 asculte. Cãlãtoria sa a fost un triumf22. Iulian se interesa însã mai mult de filosofic. scoala lui Platon supravietuia în grãdinile Academiei, si aici zãbovea tânãrul setos de doctrina complexã a theurgilor. Eleusis, unde se celebrau încã, în toatã mãretia lor, misterele zeitei Demeter, nu era departe, si Maximus recomandase lui Iulian sã meargã sã-si împlineascã initierea la hierofantul vestitului sanctuar. Tânãrul print pãtrunse în veneratul templu al divinitãtilor subterane, strãbãtu toate fazele initierii în misterele lor, împãrtãsindu-se de înaltele adevãruri filosofice desprinse din simbolismul lor complicat. 121 Petit de Julleville, Histoire de la Grece sous la domination romaine, Il-e ed., Paris, 1879, pp. 351-352. 122 Roma îi ridicã o statuie de aramã, cu o inscriptie adesea citatã pentru aliteratia de patru ori repetatã: Regina Rerum Roma, Regi Eloquentiae. (Jbidem, p. 350). 124 Reprezentantul neoplatonismului, Priskos, recomandat de Edesias, se afla la Atena. Iulian îl cercetã, sedus de ocultismul 5ãu. Eunapios ni-1 prezintã ca un om gelos de ideile sale, pãtruns de demnitatea filosofici, vorbind domol, p« un ton întotdeauna solemn. Iulian i-a pãstrat statornic un mare respect, împreunã cu Maximus, Priskos a stat la cãpãtâiul sãu, în ultimele-i momente, când clzu rãnit pe câmpul de bãtaie; ei i-au dat cele din urmã mângâieri filosofice înainte de moarte. Iulian cunoscu la Atena si pe corifeii de mai târziu ai Bisericii, pe l^asile de Caesarea si Grigorie de Nazianz. Cel din urmã, pasionat, îsi aduce mai târziu aminte de tânãrul si originalul membru al dinastiei si-i schiteazã, dupã eroica lui moarte, un portret plin de urã. Ceea ce rãmâne din aceastã schitare este, cum aratã Bidez, timiditatea sa nervoasã, notatã de Libanios, care ne spune cã, înaintea numerosilor prieteni ce fãceau cerc în jurul sãu la Atena, Iulian nu pronunta un cuvânt fãrã ca o roseatã pudicã sã nu-i coloreze fata, urmând apoi debitul vorbirii sale repezi, de care se resimt adesea scrierile lui123. Fericirea sederii lui Iulian la Atena n-a fost de lungã duratã. Pe neasteptate, la începutul toamnei, el primi ordin sã vinã la Milan. Revolta lui Silvanus în Gallia se încheia cu asasinarea lui; dar imperiul era acum asaltat din toate pãrtile. Francii, alamanii si saxonii ocupaserã 40 de orase pe Rin, târând populatia în captivitate si ducând cu ei o pradã imensã; quazii si sarmatii cutreierau Pannonia si Moesia superioarã; iar în Orient, persii nu încetau de a ataca, tinuturile imperiului. Constantiu îsi 125 NICO1AE BÃNESCU dãdea seama cât de greu putea face fatã unei situatii atât de grave, dar pregeta a-si alege un asociat la imperiu, din cauza, excesivei iubiri de putere si a suspiciunii fatã de toti124. Se gândi totusi, în cele din urmã, a-si asocia pe Iulian. O luptã de influente se dãdu atunci în jurul sãu. Delatorii se sileau a-1 abate de la acest gând; singurã Eusebia, „foarte instruitã, si cu o prudentã mai presus de sexul femeiesc", cum o caracterizeazã Zosimus, le tinu piept si convinse pe Constantiu sã punã pe Iulian ca Cesar peste natiunile de dincolo de Alpi, cãci, tânãr cum este, de o fire simplã, zicea ea, cufundat toatã viata în studii si nestiutor în toate, „va fi pentru noi mai bun decât oricare altul"125.

Iulian, care-si astepta soarta într-un cartier din Milan, fu chemat în sfârsit la Curte, si ceremonia învestiturii sale în calitate de Caesar avu loc la 6 noiembrie 355, în fata trupelor prezente la Milan. Constantiu pronuntã un discurs în care, lãudând însusirile vãrului sãu, ceru ratificarea armatei pentru alegerea lui. Trupele îl întrerupserã cu un murmur de aprobare, si împãratul puse atunci pe umerii lui Iulian purpura si-1 proclamã Caesarîn aclamatiile lor. El îi adresã apoi lui Iulian o alocutie plinã de sfaturi bune si de asigurãri. Armata îsi lovi zgomotos scuturile de genunchi, semn al bucuriei cu care aproba si al admiratiei cu care 123 Bidez, op. cit., p. 118; cf. Zosimus (Bonn), III, 1-2. 124 Zosimus, III, 1: iXiaftai Se KOIVCOVOV ij\c, âp%fjt oi>K etMppei &iâ ie (pi'kapx'iut vnepfloXriv Kal TO nâvtaq e%eiv ev vnoyia. 125 Ibidem-. ãpeivcov ie ecrTai navwq erepov nepi r]jJ.ãq. Cf. Ammianus Marcellinus, XV, 8, 3126 primea pe Cesarui strãlucind în purpura imperialã. Iulian luã dupã aceea loc în carul imperial alãturi de suveran si fu introdus solemn în palat126. El a fost fericit a prezenta, din îndemnul împãratului, omagiile sale împãrãtesei Eusebia. în panegiricul ce-i închinã mai în urmã, Cesarui a consemnat scena memorabilei întrevederi. Când veni în fata ei, i se pãru cã vede, ca într-un templu, statuia Moderatiei (ayaAjua acacppoavvrig). „Unele - îi zise basilissa - le si ai de la noi; celelalte le vei avea de la Dumnezeu numai dacã esti credincios si drept fatã de noi". Aproape atât a auzit, nici un cuvânt mai mult - urmeazã el -, desi în elocventã nu era mai prejos de cei mai buni oratori. Iulian iesi de la audientã plin de admiratie si uimire, cu impresia de a fi auzit vorbind Modestia însãsi, „atât de dulce si suav era sunetul vocii sale"127. împãrãteasa îi fãcu un dar, care era pentru Iulian de cel mai mare pret: o mare cantitate de cãrti de filosofic si istorici buni, de oratori si poeti, care 1-au însotit în campaniile sale si pe care, cum declarã în panegiricul amintit, de câte ori le cerceta, în rãgazurile sale, nu putea uita pe aceea care i le dãruise128. b. Iulian Caesar, apãrarea Galliei. Luptele de la Rin cu germanii (355-359). Pregãtirile de plecare se grãbeau. Iulian primea comanda Galiilor, Britanniei si 126 Ammianus, XV, <?, 5-15. 127 Elogiul împãrãtesei Eusebia, p. 97, la Bidez, L'empereur Julien, Oeuvres completez, t.I, 1ere pârtie, Paris, Les Belles Lettres, 1932. 128 P. 98. 127 Spaniei, dar Constantiu, dupã obicei, îsi luã toate mãsurile de precautie, punându-1 pe Cesar sub o umilitoare tutelã. Ursicinus fu înlocuit în comandamentul suprem cu Marcellus, un general mediocru, care avea si misiunea de a supraveghea de aproape miscãrile lui Iulian, în Manifestul sãu de mai târziu cãtre atenieni, acesta aratã situatia de inferioritate în care era pus: a fost trimis în Gallia nu atât pentru a comanda armatele din acea provincie, cât pentru a se supune generalilor de acolo, cãci li se scrisese si poruncise formal sã nu spioneze pe dusmani mai mult decât pe el129, într-adevãr, înaltii functionari care se aflau cu el -Florentius, prefectul Galici, Sallustius quaestorul -aveau sã primeascã ordine numai de la Constantiu. Pentru ca atmosfera ce i se crea sã fie completã, împãratul îi dãdu pe sora sa Elena de sotie130. La l decembrie 355, Iulian iesi din Milan, petrecut o bucatã de drum de împãrat. La Turin aflã stirea unui dezastru ce i se ascunsese: Colonia cãzuse în mâinile barbarilor, dupã un crâncen asediu. Aceastã veste fu pentru tânãrul Cesar o prevestire rea; dar, aclamat în calea sa de populatie, el îsi întãri încrederea. Sosind la Vienna, pe Ron, toti îi iesirã înainte din oras si din împrejurimi, aclamându-1 cãlduros, în timpul când Iulian intra în Gallia, aceasta oferea o priveliste tristã, nu mai avea nimic din prosperitatea de odinioarã. Pe urma 129 Cãtre Senatul si poporul atenian, în aceeasi editie a lui Bidez; 1.1, partea I, p. 224. 130 Desigur, mai în vârstã decât Iulian, care avea 24 de ani. Elena a avut în aceastã cãsãtorie un

rol sters si a murit curând dupã declararea conflictului dintre sotul si fratele sãu. ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN nãvãlirilor sãlbatice din veacul al III-lea, orasele erau ruinate, câmpiile rãmase în paraginã, populatia rãritã. Lutetia Parisiorujn (Parisul) se refugiase în L'île de la Cite, Bordeaux îsi mutase portul în estuarul unui modest râu (Deveze), spre a rezista surprinderilor, la adãpostul fortificatiilor131. Manifestul cãtre atenieni ne aratã situatia dramaticã aflatã de Iulian în Gallia. O foarte mare multime de germani, spune e33 locuiau fãrã teamã în jurul oraselor devastate ale celtilor. El socoteste la 45 numãrul oraselor deschise, ale cãror ziduri fuseserã nimicite de nãvãlitori; o fâsie de pãmânt exploatatã de barbari dincoace de Rin (jLm TãSe TOV 'Privov) se întindea „de la izvoarele lui pânã la ocean". tinut pânã acum departe de orice initiere în afacerile publice, Iulian era cu totul strãin de cunostintele reclamate de noua sa situatie. Constient de marea misiune ce i se încre dintase, el se sili, în iarna petrecutã în palatul din marginea Ronului, a-si dobândi aceste cunostinte. Sallustius, spirit luminat si onest, administrator excelent, îl initie în afacerile Statului; în acelasi timp, Cesarul îsi fãcu rãbdãtor educatia militarã, studiind exercitiile soldatilor si pregãtindu-se alãturi de ei pentru rãzboi. Odatã cu vara <356), alamanii îsi reluau incursiunile. Iulian primi ordinul împãratului de a-si duce armata la Reims. în drumul sãu pânã acolo, Cesarul curãtã locurile de bandele prãdalnicilor germani. La Reims, fu pus la curent cu planul operatiunilor. Un corp de armatã condus de împãrat trebuia sã treacã Bidez, La vie de l'empereur Julien, Paris, 1930, p. 136. 129 NICOLAE BANESCU Rinul aproape de lacul Constanta, spre a face o diversiune cãtre Pãdurea Neagrã, în timp ce alte trupe, sub comanda lui Marcellus si Ursicinus, aveau sã execute o miscare paralelã dincoace de frontierã, spre a împiedica pe barbari a trece în Gallia. Programul acesta fu executat întocmai. Iulian, aflând cã mai multe orase cãzuserã în mâinile dusmanului, cuceri Brumath si se îndreptã direct la Colonia, ocupatã mai înainte de germani si o recuceri aproape fãrã luptã; el îsi duse apoi trupele la Senones (Sens), pentru a petrece acolo iarna132. Dar campania anului 356 nu avusese mari rezultate, în iarnã, bandele barbarilor începurã iarãsi jafurile lor ca mai înainte, si Iulian fu nevoit a-si rãspândi putinele trupe ce le avea pentru a apãra pe locuitori. Informati de slaba lui garnizoanã la Sens, Cesarul fu asediat de o masã de barbari. Marcellus, care se afla în apropiere, nu-i veni în ajutor, dar Iulian, cu putinii sãi soldati, apãrã energic zidurile, stând cu îndãrãtnicie la creneluri, încât barbarii se vãzurã siliti a pãrãsi asediul dupã o lunã133. Informat de indolenta lui Marcellus, împãratul îl recheamã, în raportul ce-i face, incapabilul general cautã sã-1 compromitã pe Iulian, si acesta scapã numai prin devotamentul sambelanului sãu, eunucul Eutherios, care demascã toatã calomnia, garantând pentru credinta Cesarului134 si prin sosirea la Curte, tocmai Ia timp, a celor douã panegirice compuse de Iulian în onoarea lui Constantiu si a împãrãte132 ttridem, pp. 141-142. 133 Ammianus, XVI, 4, 2, 3. IM Ibidem, XVI, 7, 1-4. 130 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN sei Eusebia1*5. Marcellus fu trimis la Sardica, si în locul sãu fu numit în Callia Severus, general cu experientã si disciplinã, care a fost pentru Iulian un pretios colaborator. în 357, Cesarul primeste încuviintarea, obtinutã pentru el de Eusebia, de a comanda personal trupele136. Dar, în locul vrednicului Ursicinus, Constantiu îi trimitea pentru comanda infanteriei pe un dusman, Barbation, care avusese un rol în uciderea lui Gallus. în primãvara anului 357, reluând campania împotriva germanilor, Iulian porni cãtre Vosgi, în timp ce Barbation trebuia sã meargã spre Bale, planul fiind sã-i prindã pe dusmani ca în cleste. Iulian

nimiceste o bandã de germani care prãdaserã în interior si se opreste la fortul Saverne, pe care cãuta sã-1 punã în stare de apãrare. Barbation, care opera pe seama sa, vru sã treacã Rinul, dar nu izbuti, fu atacat de barbari în retragerea sa si urmãrit pânã dincolo de Bale, pierzând o mare parte din bagaje, cu animalele si oamenii de serviciu, Aceastã biruintã îi încuraja pe ala-mani, care se coaHzarã, în frunte cu regii Chnodomar si Velstrap, pentru a-1 ataca pe Cesar, stiind de la un transfug cã e izolat la Saverne, cu o trupã numai de vreo 13-000 de oameni137. Iulian nu asteptã a fi atacat, ci porni cu armata sa de-a lungul cãii romane ce ducea spre Argentoratum (Strassbourg), si în apropiere de acest oras iscoadele descoperirã de pe o coli135 Bidez, op. cit, p, 145. 136 Zosimus, III, 2, 5. 137 Ammianus, XV], 12, l, 2 [Velstrap apare însã sub forma Vestralp]. c t ; • :>: '•...'. "y \ .-v.-•'••. 131 NICOLAE BANESCU na armata barbarilor. La adãpostul colinei, Cesarul îsi aseazã îndatã trupele în ordine de bãtaie si le aruncã asupra dusmanilor. Lupta a fost crâncenã si s-a terminat, în jumãtate de zi, printr-o înfrângere nimicitoare a barbarilor, de trei ori mai numerosi. Escadroanele romane, risipite la început, au fost întoarse Ia atac prin energia lui Iulian, care stiu sã le înflãcãreze, si infanteria, desi covârsitã de dusmani, tinu piept vitejeste. Toatã cavaleria alamanilor, în frunte cu Chnodomar, fu decimatã si pusã pe fugã. Alamanii, urmãriti pânã la Rin, se înecarã cu miile, Chnodomar fu capturat, si Iulian îl trimise trofeu lui Constantiu. Cesarul obtinu o victorie strãlucitã, care avu un mare rãsunet: armata germanilor confederati fu nimicitã138. Iulian nu se opri însã aici: el vru sã-si desãvârseascã victoria ducând rãzboiul pe teritoriul dusmanului. Trecând îndatã Rinul, îi fugãri pe barbari în fumul incendiilor pânã în pãdurea Hercynianã, în care pãtrunse, întãrindu-se într-un fort în ruine, ridicat de Traian. Acolo se prezentã o solie a alamanilor implorând pacea. Iulian le acordã un armistitiu de 10 luni. Putin mai în urmã, regii însisi se prezentarã, dând cu jurãmânt asigurãri139. Iulian se întoarse în Gallia cu armata sa. Severus se afla la avangardã si surprinse aproape de Meusa o bandã a francilor prãdând tinutul, în fata fortelor pe care nu le bãnuiau, ei se închid în douã fortãrete pe malul fluviului, unde sunt blocati 138 Descrierea pe larg a acestei mari biruinte la Ammianus, XVI, 12, si la Bidez, op. cit., pp. 149-154. 139 Ammianus, XVII, l, l, 2, 3 si 11, 12, 13. 132 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN si siliti sã se predea. Iulian îi trimise lui Constantiu, care-i înrola în trupele sale140. Dupã aceste grele operatii încununate de succes, Iulian îsi duse d-e astã datã trupele sã ierneze la Lutetia ParisiorumL4!. Cu toate succesele avute, Iulian socotea cã primejdia nu era încã înlãturatã pentru Gallia, cã trebuia consolidatã frontiera Rinului, asigurat în special cursul inferior al fluviului. Pentru restaurarea regiunilor devastate, trebuia sã obtinã de la dusman reparatii în naturã si mai cu seamã repatrierea celor târâti în captivitate. De aceea, fãrã a astepta timpul obisnuit al operatiilor militare, în mai 358 se aruncã asupra francilor salieni din Toxandria142, silindu-i sã semneze un tratat de supunere cãtre imperiu si obligându-i sã-1 apere. Trecu apoi Meusa si pãtrunse în tara chamavi-lor, alt trib al francilor, impunându-le aceleasi conditii si cerându-le ostatici. Izvoarele bizantine au înregistrat memorabila scenã a barbarilor care, la cererea lui Iulian de a i se da ostatec fiul regelui, au început a plânge amarnic împreunã cu regele lor, jelindu-se cã fiul regal pe care-1 cere a pierit în luptã, înduiosat, Iulian, care-1 avea captiv, îl prezentã deodatã barbarilor, descoperindu-le intentia de a-1 creste cum se cu140 Bidez, op. cit., pp. 154-155. 141 Ammianus ne spune cã toate aceste izbânzi ale lui Iulian erau luate în râs la palatul lui

Constantiu, unde Cesarul era numit în batjocurã Victorinus, fiindcã în rapoartele sale vorbea mereu de înfrângerea germanilor. 142 Ammianus, XVE, 8. Toxandria era o tarã de pãduri si bãlti ce se întindea de lâng ã Tongres, pânã la vãrsarea râului Vahal în Rin. .. .,,,.-. .:......,..,,.,„, •;,;............ ... 133 vine, pe lângã el, stârnind prin aceasta bucurie mare si încrederea lor si impunându-le astfel conditiile pãcii143. Iulian începu, de asemenea, sã ridice fortãrete pe cursul inferior al Rinului, iar pentru a le aproviziona, reparã flota britanicã si o spori cu 400 de bãrci construite în pãdurea din Ardennes, spre a aduce în Britannia grâul necesar144, în sfârsit, spre a repopula câmpurile deserte ale Galici, Iulian impuse alamanilor eliberarea miilor de captivi. El trecu Rinul la dânsii, si regii dusmani, intimidati, predarã prizonierii, pe care Iulian îi avea însemnati de secretarii sãi, demascând prin acest control trucurile întrebuintate de alamani spre a nu-i elibera pe toti. în 359, trecu din nou Rinul în acest scop si constrânse pe ultimii recalcitranti a restitui prizonierii145. Rezultatul celor patru ani de rãzboi cu germanii la frontiera Rinului a fost rezumat de însusi Iulian, în Manifestul sãu cãtre Senatul si poporul atenienilor. a trecut de trei ori Rinul, a obtinut repatrierea a 20.000 de prizonieri retinuti de germani dincolo de fluviu; în douã bãtãlii si un asediu (bãtãliile de la Strassbourg si din Toxandria si asedierea forturilor de pe Meusa) a fãcut multime de captivi, oameni în toatã puterea. A trimis lui Constantiu patru batalioane de pedestrasi dintre cei mai tari, si altele trei mai putin bune (TCT143 Eunapios, în Excerpta de Legationibus (ed. Bonn), l, pp. 41-45. Zosimus îl rezumã. Cf. Petros Patrikios, Excerpta de Legat. (Bonn), 16. 144 Cãtre Senatul si poporul atenian, ed. Bidez, 8. 145 Bidez, La vie de l'empereurJulien, pp. 156-161. ,s;;îi 134 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN tapat ãpi&noix; r&v KpaTiatcov netâv, tpeîq T<3v EÃarTOVtov), douã escadroane foarte pretuite de cavalerie (iitneav -rãtficcra Svo TO evrifioTara) si a recucerit, ca Cesar aproape 40 de orase pierdute146. Trei ierni la rân-d dupã bãtãlia de lângã Strassbourg le petrecu Iulian la Lutetia. înainte de el, Augustii sau Cesarii care guvernaserã Gallia au locuit de cele mai multe ori la palatul din Treves. Iulian a preferat Lutetia pentru pozitia sa mai centralã, de unde, fãrã a fi prea departe de Rin, putea supraveghea mai bine administratia Galiei si a Britanniei. Splendida capitalã a Frantei ocupa atunci o micã insulã în mijlocul Senei si n-avea intrare decât pe douã poduri de lemn. L'île de la Cite era asezatã la rãspântia drumurilor ce duceau în atâtea pãrti; apele Senei si afluentilor sãi serveau de multã vreme pentru transporturi. Iulian îsi ducea în aceastã resedintã viata sa simplã de ostas, de care întotdeauna a tinut sã se înconjoare, si care îi atrase devotamentul trupelor. Dormea în asternuturi tari, se destepta, obisnuit, la miezul noptii si se aseza la lucru, la lumina unei lãmpi, ocupându-se de afacerile imperiului, dupã care trecea la ocupatiile spiritului, simtind nevoia de a se cultiva, cãci, dupã cum mãrturiseste unor prieteni, e de mirare cã mai vorbeste greceste, într-atât s-a barbarizat din cauza tãrilor în care se aflã147. Citea din Caesar, din Plutarch sau din alti scriitori, studia tratate de artã militarã sau 146 Cãtre Senatul si poporul atenian, p. 227. 147 Ei Kai ptfeyyof/jrjv 'JEAATjvicrri, •dav^ã^siv ãtwv.ovTcog eo/iev etcâeSapSapcofievoi Sm rã %<npia (Scrisoarea 8, cãtre Eumenios si Pharianos., ed. Bidez, p. 15). 135 se adâncea în speculatiile filosofici. Scrisul, marea sa pasiune, nu lipsea din aceste preocupãri ale

urcându-se la tribunã. si Decentius trebui sã trateze cu Iulian. 14. Zosimus.spiritului: redacta relatia diferitelor sale întreprinderi. si soldatii începurã a murmura. Un secretar al împãratului. 15: Kai T<»V rov Kawapoq Karop-â(OficcT:cav ev wîg ânâviatv ord/zacriv. tribunus stabuli. Conflictul cu Constantiu. redacta în sfârsit corespondenta trimisã prietenilor depãrtati sau colaboratorilor sãi. Când se fãcu ziuã. trupele sale de heruli si batavi. nu rãspunse. pentru campania de primãvarã. Bilete incendiare circulau printre soldati. alergarã la palat si începurã a striga : Iulian August! Cesarul. C. aducând în Orient trupele viguroase de veterani. 1: Properantem Constantium orienti ferre suppetias turbando prope diem excursibus Persicis. iar camarazii lor. quas per ora gentium diuersarum fama celebrior effundebat. Familiile se tineau. care biruiserã belicoasele natiuni ale Germaniei. Amenintarea persilor. ' Ammianus. Iulian. la care vor afla recompensele meritate. Impresionat. în somn. cerând a-i aduce imediat. rãspânditã pretutindeni. sã renunte la o întreprindere atât de primejdioasã. desi Iulian nu fusese de aceastã pãrere. 4. compunea un nou panegiric al lui Constantiu. Lupicinus fusese însã trimis cãtre sfârsitul anului 359 în Britannia. care era atunci la Vienna. urebant luliani virtutes. care zdrobise pe barbari la Rin si asigurase în câtiva ani linistea si prosperitatea Galici. rugându-se lui Zeus sã-i dea un semn în aceastã fatalã împrejurare. le tinu o cuvântare cãlduroasã. soldatii agitati gãsirã mijlocul de a rãmâne în patrie cu seful pe care-1 iubeau.. primiserã numai cu conditia cã nu vor trece Alpii. care aveau o familie. în Câmpul lui Marte. 5eivâq 6 crweamÃîj ta cpvovcp. nu erau bucurosi a fi transportati la capãtul lumii.. XX. El invitã apoi pe ofiteri la un banchet de rãmas bun. uimit. unde nãvãliserã pictii si scotii. Cesarul iesi în întâmpinarea lor si. 9. fãgãduindu-le cã va obtine de la împãrat iertarea. 4. gemând. Trimisul împãratului insista pe lângã Iulian sã se grãbeascã. Germanii de dincolo de Rin. lãudându-i pentru isprãvile lor si felicitându-i pentru onoarea ce vor avea sã serveascã unui suveran puternic si generos. cãci Sallustius fusese si el rechemat de invidia lui Constantin. Ei se înarmarã. 136 unul cãtre generalul Lupicinus. Dupã obicei. într-o împrejurare atât de gravã. sã se întoarcã la datoria lor. Ei întretineau atmosfera de invidie si suspiciune a Curtii. Atacurile necontenite ale persilor în Orient. cum ceruse Decentius. fu nevoit a recunoaste cã datoria sa era de a se supune. dar el. neputinta lui Constantiu de a înfrânge cerbicia rãzboinicului Sapor contrasta izbitor cu faptele de arme ale lui Iulian. Iulian proclamat Augustus. fãcându-1 rãspunzãtor de orice întârziere. viclean cum era. altul cãtre Sintula. sosea în Gallia în ianuarie 360 cu douã ordine ale suveranului: 148 Ammianus. prin urmare. XX. plângând situatia lor si soarta Galici lipsite de apãrare. în cursul noptii. lor si revocarea ordinului de plecare. invitând pe unii. si-i scrise acolo. tmsw 137 NICOLAE BANESCU Concentrarea trupelor avea loc la Lutetia. Eusebia murise (359) si Constantiu rãmase prada delatorilor din jurul sãu. însãrcinat a lua cu el pe cei mai buni soldati ai gãrzii de corp. la el. Cesarul vru sã se consulte mãcar cu prefectul Florentius. a fost pretextul de a slãbi puterea militarã a Cesarului. ca Priskos. se închise în apartamentul sotiei sale încã în viatã. ordin ca trupele sã iasã în grabã din statiunile de iarnã149. dupã cãderea Amidei. înrolati ca auxiliari. Iulian se arãtã soldatilor si-i rugã sã se linisteascã. Decentius. geniul imperiului îi apãru încurajându-I. 8. neavând cu cine se consulta. Sintula se simtise dator sã plece cu trupele gãrzii. Despre faptele împãratului sau despre Regalitate. cerându-i a transmite soldatilor un ordin de mobilizare. Faima tânãrului Cesar. Iulian înstiinta cã sotiile si copiii soldatilor îi pot urma. Dar . precum si auxiliarii celti si petulanti. dupã dânsii. punându-li-se la dispozitie posta publicã. III. îl chinuia pe împãrat148. îngrijorati de o glorie ce-i ameninta. El dãdu. si acestia se retraserã la sfârsit cu pãrerea de rãu de a fi siliti sã se despartã de un sef atât de binevoitor150.

aipentog). precum si cai de curse din Spania (equos currules Hispanos)m. XX. recapitulând victoriile lor si lãudându-le curajul. K. pp. n. 1-8. 17.soldatii îsi dãdeau seama de toatã gravitatea faptei lor si. 140 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN . cum sugereazã Gibbon. în aclamatiile întregii armate. despre acest detaliu si semnificatia lui. Acesta. unul din spionii lui Constantiu pe lângã Iulian. pe care furia soldatilor i-ar fi sacrificat. O. reînnoindu-si mai tare strigãtele. si nu se potolesc decât atunci când îl vãd pe Iulian apãrând. 5. oferindu-i pentru rãzboiul contra persilor trupele gãrzii si contingente de tineri Leti {adolescentes Laetos quosdam). 20-22. voi. 18: abstractum sibi torquem. El ar fi voit sã evite calamitãtile unui rãzboi civil si sã nu fie învinuit de ingratitudine. Istoricul ne-a pãstrat si numele acestui stegar. sosind la Lutetia. pentru a-i duce lui Constantiu stirea evenimentelor. Ei trecurã în cele din urmã Bosforul si aflarã pe Constantiu la Caesareea Cappa-dociei. si din Eutherios. Darmstadt. Iulian întrebuinta titlul sãu de Caesar. ajuns apoi comes. altele secrete. amenintãtori. 1956 (=Jena. XX. sambelanul. promite soldatilor câte cinci solidi de aur si o livrã de argint de fiecare. 428. quo ut draconarius utebatur. El izbuti sã asigure si fuga spionilor si delatorilor. în semnãturã. 13151 Ibidem. dojenitoare si muscãtoare (objurgatorias et mordaces). le dãdu voie sã plece. nimeni nefiind bucuros a înlesni cãlãtoria emisarilor unui rebel. asemenea torques (gr. [Dupã unele opinii. soldatii se agitã. Bury. Treitinger. t. cu Sintula în frunte. Acesta. împlinindu-se astfel riturile de proclamare a noului Augustus. /zavidiciov. •'-•'• •« -^ •'•? •** . 4. 12. în costumul imperial. Die ostromiscbe Kaiser-und Reichsidee nach ihrer Gestaltung im hofischen Zeremoniell. La citirea scrisorii. meritul personal singur va trage în cumpãnã. 8. Decentius pleca din Gallia. II. promitând cã de acum înainte la orice promovare. niciodatã"155. Ei duceau din partea noului August o scrisoare plinã de deferentã fatã de suveranul sãu. Un lãncier îsi scoate colierul ce-i împodobea gâtul ca stegar151 si-1 pune îndrãznet pe capul lui Iulian în chip de dia150 Ibidem. linistindu-se. cit. compusã din Pentadius. Florentius îl urmã. 153 Ibidem. de aceea. apoi intrã în palat. Wessel în Reallexikon zur byzantinischen Kunst. 1-au ridicat pe Cesar pe un scut. decoratã cu steaguri. în ordinea civilã si militarã. pãrãsindu-si sotia si copiii. spune Ammianus. entuziasmati de aceste cuvinte. . si tinu o cuvântare solemnã. p. „n-au existat. 4. dinaintea tuturor trupelor adunate în Câmpul lui Marte. . poate. 155 Op. lovirã zgomotos cu lãncile în scuturi153. obiceiul de a pune pe capul noului împãrat un 138 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN demã. Iulian se urcã la tribunã. capiti luliani imposuit confidenter. O zi mai în urmã.!. 417-420. La aceastã scrisoare deschisã. corpul gãrzii.. încredintând rãspunsul sãu quaestorului Leonas. el a adãugat. ed. pe care Iulian are grijã a-i trimite cu posta publicã. ar fi dispãrut dupã veacul al Vl-lea în Bizant.] 152 Ibidem. Pentru prefecturile pretoriului accepta numirile lui Constantiu. Soldatii.. Nemaivãzându-1.-<P»tf w* »**• 139 NICOLAE BANESCU Rãmânea ca Iulian sã-si clarifice situatia fatã de Constantiu. în sala Consistoriului152. 22. temându-se de o crimã. III. împãratul cuprins de mânie porunci ambasadorilor sã iasã. care era pe drum. Trimise în acest scop o ambasadã bine aleasã. pe care istoricul nu le-a vãzut si care. se grãbi a veni îndãrãt la Lutetia. probabil de origine scandinavã. dar îsi rezerva numirea în celelalte posturi. La vestea celor întâmplate. 13. Putin mai în urmã. Maurus. Solia lui Iulian a întâmpinat mari dificultãti în drumul sãu. Apoi. 1938). 4. cãutã sã negocieze cu împãratul. strãlucitor. unde rãmâne tot restul zilei. fu condus de Iulian dinaintea unei adunãri la care convo154 Ammianus. spre a avea oameni cunoscuti din propria-i experientã. dau buzna înarmati în palat. urmând obiceiului.

astepta flotila în care toti se îmbarcarã. repetân-du-i versurile unui oracol care anunta moartea apropiatã a lui Constantiu pe pãmântul Asiei. Iulian consulta zeii. Pentru accelerarea înaintãrii. îsi dãdu seama de pregãtirile fãcute 156 Ammianus. Fiindcã miscarea vâslelor era potrivitã cu iuteala cursului apei si ajutând si vânturile favorabile. Cãtre primãvara anului 361. dar.case populatia orasului si trupele. pe cãile serpuitoare ale Alpilor. înainte de sosirea lui Constantiu. o fantomã luminoasã îi apãru. XX. si rãmãsitele sale furã trimise la Roma. celelalte corpuri de armatã aveau sã-1 ajungã cât mai repede posibil158. 4. 9. De acolo. care nu admitea nimic din doleantele lui Iulian. 9. în fata conflictului inevitabil. ceea ce pãrea a confirma atacul alamanilor lui Vadomar la hotarele Retiei. Preocupat de paza Rinului. Italia de sus. în locul unde. la comandantul roman. flota a ajuns în unsprezece zile la Sirmium159. de unde se îndreptã spre Besancon. într-o noapte. în Gallia. ca suspecte. iar Iulian. Epictet. peste ape si mlastini. îsi împãrti fortele în trei corpuri: Nevitta. Misiunea episcopului arian al Galici. lipsit atunci de trupe. prin tunete de aclamatii. asistenta întrerupse. în seara de 10 octombrie. XX. Iulian trecu fluviul împotriva francilor attuarii. n-avu nici un rezultat. si ajunse la Dunãre. unde-si stabili cartierele de iarnã. generalul Lucillianus.000 de soldati de elitã. soldatii si autoritatea Statului restaurat. dar temându-se încã de nãvãlirile barbarilor reînviati !157. unul dintre favoritii lui Constantiu. La ine de l'empereurjulien. îi bãtu si le impuse pacea. sã intre în Illyricum. Iuteala cu care Iulian a strãbãtut distantele i-a impresionat pe contemporani: dusmanul s-a trezit cu el la Sirmium fãrã sã fi auzit de pornirea lui din Gallia160. se îndrepta prin Pãdurea Neagrã spre Dunãre. spre a se mântui pe sine si a mântui si pe intimii sãi.000 de oameni prin Retia si Noricum. unde trebuia sã-si îmbarce trupele pentru a le transporta la Sirmium. pp. care comanda fortele din Illyricum. Corespondenta celor doi adversari se urmã pe acelasi ton pânã la sfârsitul anului 360. Trupele sunt debarcate. cu o avangardã de 3. 7. Jovinus strãbãtea. în vestitul mausoleu din Via Momentana. între Alpi si Dunãre. care pierdu însã lupta. exclamând din toate pãrtile în sunet de voci teribile: Auguste luliane. din ordinul 158 Bidez. cu alt corp. dupã cum decretaserã provinciile. observã Zosimus. îl asigurau de încrederea lor. când au ajuns la Aquileia. 6. Se descoperi si o scrisoare a lui Vadomar cãtre Constantiu. la 19 mile de Sirmium. sã renunte la sforãiturile trufase si sã se mãrgineascã la sarcina de Caesar156. care-1 retinu la masã. ci pur si simplu îi cerea. 141 de adversarul sãu în vederea campaniei: el recruta trupe si concentra aprovizionãri la poalele Alpilor Cottieni si pe tãrmul lacului Constanta. care. peste munti. la Bononia161. dar e surprins de Dagalaiphus cu detasamentul sãu. La auzul pasajului în care se osândea actul de la Lutetia. spre a fi depuse lângã cele ale sorei sale Constantia. fu arestat de un trimis al Cesarului si deportat în Spania. El tinu o cuvântare trupelor. pentru a apãra orasul. Regele trãdãtor trecând mai târziu Rinul. asigurând buna stare a cetãtilor pânã la Bale. nu mai voirã a-si continua . avea sã-si ducã trupa sa de 10. Acest oras era resedinta prefecturii de Illyricum. adunase în grabã câteva trupe. Acolo. Pe drumuri impracticabile. pierind el însusi. Iulian hotãrî sã porneascã repede. Trupele garnizoanei s-au predat si au fost expediate. Sotia lui Iulian muri în acest timp. îl însãrcina pe agentul sãu Gaudentiu sã punã în stare de apãrare Coastele Africii si sã-i asigure grâul acelor regiuni. trimis ca sã-1 aducã. Se zvonea cã are întelegere cu unii sefi germani. în apropiere. Iulian trimise împotriva lor pe cornitele Libinon. generalul cavaleriei. Iulian îsi conduse oamenii cu o energie neobositã. si acolo dãdu citire rãspunsului implacabil al lui Constantiu. Urcã apoi Rinul. 157 Ibidem. pe Saone si pe Ron se coborî la Vienna. 192-193142 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN sãu. trecând toate obstacolele.

îndatã ce Nevitta sosi cu trupele sale. îsi continuã totusi drumul pânã la Mopsucrene. care se gândea si la soarta tinerei sale sotii. de superstitie si cruzime"164. XXI. au ocupat-o. primi ordin sã transporte cu mare pompã trupul decedatului la Constan-tinopol. dupã câte ne relateazã Ammianus. Este vorba de o altã Bononia. într-un moment de luciditate. dar nu izbutise. aflând cã Sapor s-a retras din teritoriul imperiului. îsi reluã marsul pe calea ce ducea la Constantinopole. 9. 1899. 11. XXI. populatia se repezi dincolo de ziduri. Instigate de tribunul Nigrinus. Sturgart.. Curând dupã venirea lui Iulian. El ocupã Naissus (Nis) si un defileu din Haemus. ultima statiune a Ciliciei. dupã cum reiese si din descrierea lui Ammianus (cf.drumul. aflatã în Pannonia secunda.mostenise toate defectele tatãlui sãu. 159 III. 160 Ammianus. escortat de trupe si de multimea celor ce-1 întâmpinaserã. centru cu care Bononia de aici avea legãturã directã. 164 Op. Iulian dãdu în curând ordinul de plecare la Con-stantinopol. 10. Ocupat în Orient cu persii. :< 143 Dupã ce intrã în Sirmium. Caracterul sãu a fost „un amestec de slãbiciune si trufie. cit. La Tarsos simti începuturile unei febre. 6: sed iile ut fax uel incensus malleolus voluciter ad destinata festinans. pp. dar nici de actualul Vidin din nord-vestul Bulgariei. 703)1. 161 [întrucât mai multe localitãti din Imperiul roman purtau acest nume. situat în antichitate în Moesia superioarã. sã asigure pe Iulian cã toti soldatii imperiului erau gata sã meargã sub steagurile sale. si rãmãsitele sale pãmântesti au fost urmate de o procesiune de crestini cu fãclii în mâini. care -zice atât de bine Gibbon . Dupã o grea agonie. care avea sã urmeze la tron lui Iulian. Cari Patsch în Real-Enzyklopãdie der classischen Altertumswissenschaft. 162 Ammianus. ajunse la Herakleia-Perinthus. 144 . spre a-si câstiga simpatiile. dar n-avu nici una din calitãtile sale. Doi ofiteri furã expediati îndatã la Naissus. 15. sosi în Constan-tinopole si galera care aducea rãmãsitele lui . intonând zi si noapte cântece religioase pentru odihna sufletului sãu. Orasele imperiului trimit delegati pentru a-1 felicita si a-i prezenta coroana de aur165. Bury. Eunucul Eusebius încercase a provoca alegerea unui nou împãrat. III. este evident cã aici nu poate fi vorba nici de Bologna actualã. 12. acum un simplu protector domesticus. ca si tatãl sãu. spre a fi înmormântat lângã ai sãi. (provincie în care se afla si metropola Sirmium (azi Sremska Mitrovica). pe tãrmul Propontidei. XXI. pe patul de moarte. rij|Mrtte{fejirttA| 'JBIPP:: Jovian. care-i asigura înaintarea. ei s-au predat numai când au aflat cã a murit Constantiu162. îsi dãdu sufletul în ziua de 3 noiembrie 361. Constantiu. Iulian oferi acesteia a doua zi o cursã de care. se hotãrî a-si duce fortele militare în Europa. întãrindu-se într-însa. II. 1-ar fi indicat pe Iulian ca succesor. Constantiu. Constantiu se botezase. ed. voi. Vestea ajunge la popoarele vecine si la natiunile cele mai îndepãrtate. Dupã un asediu îndelungat si lupte înversunate. t. El porni. 439-440. 5. spre a-1 pedepsi pe rãzvrãtit. La Naissus redacta manifestele sale trimise în orasele Illyriei. Helladei si pânã la Roma. Astfel îsi încheie viata împãratul Constantiu. din Antiochia spre Asia Micã. situatã în nordul Italiei. col. în apropierea iernii. însãrcinate163. aclamat de populatie. 163 Ibidem. îndatã ce se stiu la Constantinopol despre sosirea sa. si din toate pãrtile vin ambasade spre a-1 saluta. Febra i se agrava si simti cã sfârsitul i se apropie. si Iulian îsi fãcu intrarea (11 decembrie 361) în capitalã în aclamatiile unanime ale poporului. apoi. Strãbãtând Thracia repede. apreciind pozitia tare a cetãtii. 6.

Jovienii si Herculeanii. comandantul infanteriei. unde cosciugul fu coborât în cripta ce-1 astepta.> 147 NICOLAE BANESCU strict necesari. pentru a stabili responsabilitatea crimelor sãvârsite în domnia ce se încheiase.26 iunie 363) a.. El institui apoi un tribunal exceptional. Apodemius. si alamanul Agilon.. 3. 46. Odatã stãpân pe imperiu. Iulian pãstrã si pe tron sobrietatea vietii sale de ascet. Eunapios. Cei vinovati de înaltã trãdare nu furã atinsi de acest tribunal. 33. Actele administratiei sale interne. La vie de l'empereurjulien. prefect de Illyricum si Italia. si pãstrând numai pe cei 169. (Bonn). sa instituit un tribunal". p. ci de fiarele din jurul sãu. care îsi aruncau privirile de invidie asupra tuturor. Iulian coborî în port cu trupele sub arme. desi multora le pãrea astfel. descoperit. în Excerpta de Leg. Cu educatia sa filosoficã. altii. L'empereurJulien. ne-fiind prin firea sa nicidecum blând. la Curtea lui Constantiu. pe care în satira-i filosoficã Cesarii îl socoate superior tuturor predecesorilor. Paris. 207-211. al cãrui nume singur înfiora. merse în fruntea convoiului pânã la Sfintii Apostoli. Spre a da toatã importanta spiritului militar. martor e Zeus. eu. si patru generali. pentru transmiterea ordinelor sale. ex-prefect al Egiptului167. p. si. care am fost mântuit peste orice asteptare. Dar aceluia. fiindcã a devenit fericit (rãposat). Jovinus. nas vrea sã sufere pe nedrept. erau autorizati a urmãri dezbaterile. Pedepsele cele mai grave s-au pronuntat contra celor care. o. I. Iulian luã mãsuri pentru reducerea personalului extrem de numeros. . Cât despre acestia. la Chalkedon. Bidez. constituit ca înaltã Curte de Justitie. Mãsura a fost cerutã noului împãrat. 145 NICOLAE BANESCU s 3 • Domnia împãratului Iulian . 167 „O. ofiterii celor douã corpuri ale gãrzii. îi deprinsese în Gallia pe cei ce-1 înconjurau. (3 noiembrie 361 . de Constantiu (acela a fost cum a fost). Oevres completes. ca Cesar. care-i fãcea atât de temuti în timpul . expulzând toatã acea domesticitate excesivã ce se înghesuia zilnic în jurul persoanei împãratului sub înaintasii sãi. pp. chemat la comanda prefecturii Orientului168. înaltul tribunal îsi luã resedinta dincolo de strâmtoare. magistri ai cavaleriei. decis a readuce lumea romanã la anticele sale traditii. 2-e pârtie. agens in rebus. ---168 Care nu trebuie confundat cu cel din Gallia. Arbetion. t. Judecãtorii furã alesi din sânul autoritãtilor indicate prin jurisdictia lor civilã sau militarã pentru asemenea afaceri. în acelasi timp. Au fost numiti Mamertinus. el dezbrãcã pe acesti curieri de rolul lor de spioni si politisti. si împãratul se vãzu nevoit a aplica el însusi unor asemenea criminali pedeapsa capitalã1®. organizaserã si exploataserã serviciul de spionaj. 1924. care-1 fãceau si pe acela mai neînduplecat. el dispretul onorurile si luxul care însoteau în mod obisnuit viata suveranului. iar Arbetion a conduce instructia. comandanti supremi ai armatelor: gotul Nevitta. Sallustius.. Iulian încredinta devotatilor sãi comandamentele militare si marile demnitãti. 166 Bidez. Fiindcã însã multi acuzatori se ridicã împotriva lor. cu care. Paul. . Modelul sãu era Marc Aureliu. 146 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Sallustius fu însãrcinat a prezida sedintele. îndatã ce intrã în palatul imperial. osânditi la pedeapsa capitalã.Constantiu. complicele sãu.. zis Catena. itfii. preferat de zei ca unul care a practicat pe tron lectiile filosofici. care fãrã nici o sperantã am auzit cã ai scãpat de hidra cu trei capete! Nu vorbesc. fie-i tãrâna usoarã! . Lettres etfragments. furã condamnati a fi arsi de vii.cum se zice. multumindu-se pentru cancelarie cu patru secretari si cu 17 agentes in rebus. Pentru a nu fi supus la influentele Curtii sau orasului. jur pe Zeus.. eunucul Eusebius. scris. Reduse considerabil si personalul serviciilor sale. 60. cum rezultã din scrisoarea acestuia cãtre Hermogenes166.

La 17 iunie 362. Aceste mãsuri au provocat. A pus frâu fiscalitãtii "abuzive. si educatia tinerimii trebuia încredintatã profesorilor . s-a mãrginit a proclama cã pretutindeni se putea relua vechiul cult al zeilor care fãcuserã mãrirea 171 Ibidem. de asemenea. sã întrebuinteze scriitorii clasici în lectiile lor. Atent fatã de orasul sãu natal. Exceptional de activ. s-au bucurat de atentia sa deosebitã. Când a ajuns la tron.ne spune Ammianus -. în ce priveste justitia. dupã expresia savantului belgian. Comandamentele au fost încredintate celor încercati171. Iulian promulga o lege care lovea direct în crestinism. în ultimele zile ale anului 361. : 149 NICOLAE BANESCU Greciei si a imperiului. El acorda totodatã o tolerantã universalã. de la data pornirii sale spre Antiochia. era unui pontificat care tine sã transforme elenismul într-o teocratie174. Exemplul pe care-1 dãdea el însusi i-a atras iubirea soldatilor si disciplina lor. reduse la rolul de adevãrate agentii ale fiscului. ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Iulian s-a îngrijit. 236 si urm. dar decretul trebuia sã întruneascã unanimitatea curialilor celor mai competenti si sã obtinã ratificarea împãratului. mai cu seamã în Asia Micã si Egipt. Convocând pe episcopii dizidenti .domniei lui Constantiu. El retrase clerului crestin dreptul de a o folosi pe cheltuiala Statului (pe vremea lui Constantiu episcopii erau mereu pe drumuri. preotii vechilor sanctuare se aflau în mare decãdere. adicã din momentul în care a luat contact cu realitãti întristãtoare pentru el. > n s. el conferi Senatului din Constantinopol privilegiile si onorurile de care se bucura pânã acum numai Senatul Romei170. în acelasi timp. care înlesneau evaziunea de la îndatoriri. a redus impozitele si a cãutat sã le repartizeze echitabil. p. le-a usurat sarcinile atât de apãsãtoare. Ca urmare. fiidcã ei vedeau în clasicii greci o tesãturã de inventii diabolice. revocând functionarii nedemni si asezând în fruntea ei cele mai bune elemente. Atunci începe. Iulian nu putea sã rãmânã indiferent la aceastã pãrãsire a traditiilor strãbune. si Iulian a suprimat prin edictele sale scutirile nedrepte. Iulian a îmbrãtisat aproape toate domeniile vietii Statului. îngrijindu-se a le asigura o functiune cât mai bunã. el intervine promulgând primele edicte generale în materie de religie. spre a participa la sinoade). Din prudentã. pentru a asigura mai bine functiunea curiilor. ta nãipia. n-a voit sã fie numit cu titlurile sonore si zadarnice de dominus si despotes. Armata a avut si acum toatã atentia sa. Peste mãsurã de împovãrati. îi invitã a renunta la discordiile lor si a profita de toleranta ce li se oferea pentru a-si practica fiecare religia sa fãrã teamã173. care devenise o mare povarã pentru municipalitãti. Crestinii nu puteau. Consiliile municipale ale provinciilor. pe care îl observau cu ostentatie si strictete înaintasii. Prin aceastã largã tolerantã. distrugerea multor monumente ale cultului pãgân si spolierea bogãtiilor pe care le posedau. curialii se sustrãgeau tot mai mult obligatiilor la care erau chemati. într-o domnie care numãrã mai putin de doi ani. dupã Iulian. Legea cerea pentru numiri în învãtãmânt un decret al Senatului municipal atestând moralitatea candidatului. A pus ordine în administratie. Constantiu luase o serie de mãsuri aspre. care interziceau sacrificiile si hotãrau închiderea templelor. Bidez a stabilit cã ostilitãtile lui Iulian împotriva crestinismului au început numai din iunie 362. apoi. afarã de prefectul pretoriului. pãgânismul se afla într-o situatie criticã. împãratul se îngriji a o face mai expeditivã si prevãzu pedepse pentru cei ce provocau întârzierea proceselor. Iulian putea crede într-o renastere a elenismului. anulând sentintele de exil pronuntate pe chestiuni de dogme de cãtre Constantiu172. a reduce la normal folosirea Postei publice. O circularã care interpreta legea preciza însã ce întelegea împãratul prin moralitate. Firea vioaie si sincerã nu putea suferi aparatul complicat al ceremonialului asiatic. functionarii nu mai avurã dreptul de a elibera permise de cãlãtorie. Tânãrul împãrat era prin educatia sa un partizan entuziast al vechilor traditii ale elenismului.

în acea epocã. se Ibidem. Cazul lui Synesius. Procopios. educatia. pp. dar cei care exercitau autoritatea sa în provincii erau mai putin sub privirile publicului si ei urmau. cum o caracterizeazã atât de bine învãtatul belgian. 5. sub privegherea episcopului de Nicomedia. si un om de actiune si un om de Stat. cum n-au convins. nu 1-au putut convinge. Trebuiau deci restaurate vechile traditii ale strãbunilor. în toate marile familii ai cãror copii erau instruiti de retori crestinii erau putin numerosi. care-i obliga pe crestini sã repare pagubele pricinuite prin distrugerea templelor în timpul domniei lui Constantiu. mare tulburare. p.-<& qq JK^-Î V 151 „apostazia" era un lucru destul de obisnuit în epoca lui Iulian. apoi Lucius. con-cepurã un plan de reactie . ed. arãtându-i relele pricinuite imperiului prin alianta sa cu o religie subversivã. 173 XXII. recunoaste cã zeii au înteles sã facã dintrînsul mântuitorul lumii. Bidez ne-a dat. cit. Bury. N-am putea însã afirma categoric cã avem a face la el cu o adevãratã renegare a credintei. t. în care Iulian a fost initiat. când aratã cã 175 Ibidem. arianul Eusebius. pp. Dar pentru a putea întelege jocul complet al influentelor care au dus la aceastã convertire . 2 si urm. încã de copil. >••-. b..adaugã el trebuie sã ne amintim cã Iulian n-a fost numai mistic: a fost. decât ordinele suveranului lor175. prietenul vestitei Hypatia. El e cunoscut istoricilor bizantini sub numele de „apostatul" (renegatul) 6 napa6ãrrig. Cu toatã toleranta proclamatã de Iulian. de la Magnentiu încoace. „actul unui mistic sedus de promisiunile de nemurire cereascã si de viziuni de fericire". Caracterul lui Iulian îl fãcea sã deteste cruzimea. 150 O altã lege. conspiratorii grupati mai târziu în jurul egipteanului Pamprepios.. explicatia justã a fenomenului. 82-83. 152 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN lãsarã târâti de aceleasi ambitii. el îi proteja pe adeptii vechiului cult si crestinii furã în mod treptat lipsiti de functiile lor în administratie si armatã. Violentele crestinilor încurajati în domnia precedentã furã acum rãzbunate. Faptul cel mai însemnat al domniei împãratului Iulian a fost reactia sa împotriva crestinismului. de adversarii lor. 172 Ibidem. de multe ori cu cruzime. TCC nãtpia. cu rezerva din partea lui de a putea profesa unele dogme ale primei sale credinte. 174 Bidez. Apostazia lui Iulian a fost înainte de toate. au fost pãgâni care. Se proclama astfel o stare de incompatibilitate între elenism si credinta crestinã. ca si Iulian. generalisimul care vru sã-1 ucidã pe Theodosius pentru a restabili idolatria. initiat în misterele neoplatonismului si înãltat la episcopatul Cyrenaicei. produse în imperiu. Dar Mardonius deschisese de la început spiritului sãu receptiv tezaurele cugetãrii elenice. în care o crizã de îndoialã întorcea din nou spiritele la politeism. 489. curând dupã disparitia lui Iulian. El îsi simte o vocatie supranaturalã. si grija fatã de reputatia sa îl îndemna la respectul legilor justitiei. p. Practicile crestinismului. în special în Orient. stim cum si-a fãcut. op. ea dãdu loc la necurmate tentative de contra-revolutie. Mult timp posturile înalte au fost acolo ocupate de pãgâni. întreprinderea care-1 seduse pe Iulian pãrea atât de ispititoare pãgânilor. 310. Eugenius si Maximus în Occident. 225-229. timp de douã secole. în excelenta sa monografie adesea amintitã. e caracteristic în aceastã privintã176. mai degrabã dorintele. Apostazia lui Iulian.de o-nestitate neîndoioasã. în materie de credintã. în acelasi timp. II. dupã expresia justã a lui Gibbon. tânãrul Theodor. încât. Nu trebuie sã uitãm apoi cã în veacul al IV-lea în multe regiuni ale Occidentului opera convertirii crestine era putin înaintatã. pe atâtia altii.

a convertirii lui la cultul elenismului179. pãstrându-i dupã aceea o amintire ne-stearsã.împotriva progreselor crestinismului177. si acesta se întretinu cu el. Dezgroparea osemintelor fostului episcop Babylas si transportarea lui . îndreptându-se spre Antiochia. Biserica se organizase. Acolo. Pentru a le face plãcere. Discursul e o glorificare a suveranului. cu vestita dumbravã Daphne. xayKâÃri Aâcpvij . a cãrui populatie amestecatã se rãsfãta în viata-i usuraticã. 278. La Daphne se afla un templu celebru al zeului solar Apollo. împãratul auster si modest nu putea fi popular. si Sapor al II-lea gãsi prudent a scrie împãratului. Tânãrul suveran hotãrî sã ia ofensiva. Dar încercarea lui Iulian n-a reusit. pronuntat cu prilejul jocurilor olimpice din anul 360. cu pietele în care toatã ziua se înghesuia multimea. a biciuit cu verbul sãu inspirat pãcatele societãtii frivole a Antiohiei. Mari pregãtiri de rãzboi se fãcurã. iar episcopii îsi disputau de atâtea ori Scaunele. si Iulian se duse la sãrbãtoarea anualã a zeului. p. unde hotãrâse asi concentra toate fortele. og. de sãrbãtoriri si bacanale. socotind inutilã o ambasadã. si ea putu opune o serioasã rezistentã operei de restaurare religioasã întreprinse de împãrat. Iulian fu aclamat de o mare multime care iesise în întâmpinarea sa. 314. a tineretii sale studioase. sederea în An-tiochia. c. dar nu gãsi decât indiferenta autoritãtilor si a publicului. pe tot timpul sederii lui Iulian în Antiochia. Aversiunea fatã de crestinism era întretinutã si de privelistea pe care o oferea însãsi Biserica: erezia lui Arius împãrtise lumea în tabere. de curse de cai. dupã afirmatia retorului. care. care ni s-a transmis. consilierul sãu influent. El îsi fãcea sacrificiile sale în temple si. 84. încât celebrul retor fu. Moartea împãratului Iulian. 178 Ibidem. spre a fi vândut mai ieftin. cu strãlucirea palatelor încrustate în marmurã si fildes. când el însusi avea sã vinã în Persia. „ci cu desfãtare îsi ducea viata".. Cãtre solstitiul de varã al anului 362 el trecu Bosforul. Iulian impusese. crezând cã va vedea acolo pompa unei mari ceremonii. dar Iulian respinse propunerea. a monumentelor ridicate de împãrati. „instrumentul pe care secolul sãu i-1 oferea nu mai era. 154 era un centru de bogãtie si de lux rafinat. propunând trimiterea de negociatori. în apropiere de metropola Siriei. Apostatul fu redus la starea de a-1 ruga sã imite institutii foarte deosebite de cele ale scumpei sale Hellade"178. Expeditia împotriva persilor. chiar plebea nu numai cã nu vegeta. îl invitã la palat si o mare prietenie se legã între dânsii. Libanios se afla printre cei trimisi de oras înaintea suveranului. Antiochia veacului al IV-lea. dar el a încãput pe mâna acaparatorilor. decât un corp putin capabil de a vibra. într-o vreme de crizã alimentarã. ne înfãtiseazã în toatã cruzimea ei privelistea moralã a marii si lascivei metropole a Orientului. Iulian a luat mãsuri ca sã usureze populatia. timp de douãzeci de ani. sã loveascã Persia în inima regatului si sã pedepseascã astfel trufia 177 Ibidem.cum o numeste Libanios în Panegiricul închinat orasului sãu natal180 179 Ibidem. Un singur rival temut rãmânea în fata imperiului: regele persilor. pasionatã de plãceri. Predicile Sfântului loan Chrysostom. cum conchide Bidez. în timp ce locuitorii sufereau de foame. p. în schimb. un mare respect popoarelor dimprejur. de jocuri si dansuri obscene.. cu tot zelul sufletului sãu entuziast. 153 NICOLAE BANESCU dusmanului care insultase în atâtea rânduri maiestatea Romei. a adus si grâu din Egipt. Pentru ca sã încerce a reînsufleti un cler inert. în mâinile sale. împãratul dãdu antiohie-nilor spectacolul unei curse de Hippodrom. hecatombe de animale jertfite erau consumate de trupe. si ceru lui Libanios sã pronunte un discurs. p. prin gloria armelor sale împotriva germanilor. cu porticele sale mãrete care strãbãteau orasul de la un capãt la celãlalt. într-o asemenea atmosferã.

Soldatii aclamarã zgomotos. Iulian nu putea fi indiferent la aceastã crimã. adicã „dusmanul bãrbii". primi vizita seicilor nomazi arabi. operã a sculptorului Bryaxis. El adreseazã ingratei populatii o singurã amenintare: va pãrãsi un oras care 1-a înteles atât de rãu. la Tarsos. A doua zi. jignit de batjocurile lor. Cu prilejul Saturnaliilor. ajunse la Circesium. Iulian. purtând provizii. Bidez. pentru purificarea din jurul sanctuarului. Se va rãzbuna prin insulte. rãspunse cã-1 vedeau pentru ultima oarã si cã se va întoarce. Iulian pãrãsi Antiochia. înconjurat de ofiterii principali. El le dãdu instructiuni sã manevreze dincoace de Tigru. dar o adâncã amãrãciune se desface din aceastã apologie. înconju155 N1COLAE BÃNESCU rât de câtiva intimi.000 de oameni sub comanda lui Procopios si a lui Sebastian. apoi. în momentul decisiv. pornind cãtre Hierapolis. desigur. aminteste antio-hienilor tot binele ce a voit sã le facã si îsi aduce aminte cu regret de timpul fericit în care galii rãspundeau bunei sale vointe. numindu-1 tap si ciclop. tinu trupelor un discurs elocvent. trecu Eufratul pe un pod de vase si ajunse în mars fortat la Carrhae (Harrân). împãratul se retrase tot mai mult în palatul sãu. Curând dupã aceea. pe strãzile orasului multimea impertinentã îl sfideazã. dupã campanie. dar nu împotriva altora. De aici grãbi apoi mai departe si. în momentul plecãrii. 318-319. o multime de locuitori de toate conditiile îl conduse. trimitând pe front si pe flancuri iscoade . regele Armeniei. 316-318. care îsi ofereau concursul lor. care separa cele douã imperii. pentru a merge aiurea. coborî pe Eufrat spre sud. arãtând armatei cã trebuia sã-si punã speranta numai în izbândã. sã opereze jonctiunea lor cu Arsak. pentru începerea campaniei. op.. pe cel mai scurt drum la Tarsos. si Iulian trimise în acea directie 30. Membrii Senatului Antiohiei îl însotirã pe împãrat pânã la Litarba. Iulian intra în tara dusmanã. dar el. Apoi sosi si flota pornitã din Samosata. care se mistui împreunã cu statuia de ivoriu a lui Apollo. Asezat pe o înãltime. si el urmã în expeditia sa itinerariul marelui cuceritor al Asiei. compunând sub formã de satirã o apologie ironicã intitulatã Misopogon. cit. crestinii dau foc într-o noapte templului. tinuta si chiar barba împãratului. 157 NICOLAE BANESCU spunându-le cã au prea multe de rãzbunat pentru a sovãi sã rãspundã la apelul patriei. mãrturiseste cusururile ce i se imputã. pãzindu-se de orice surprindere. unde se opri câteva zile. sã devasteze regiunile fertile ale Mediei occidentale si sã se întoarcã dupã aceea pentru a ajuta operatiunile din Assyria. pozitie strategicã la vãrsarea râului Chaboras în Eufrat. 156 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN La 13 martie. cincizeci de galere de luptã si cincizeci de pontoane182. ci a sa însusi. sosind la 27 martie la Callinicum (Rakka). Gloria lui Alexandru cel Mare îi înflãcãra ambitia. cu restul armatei. a indignat pe crestini. Iscoade venirã în grabã sã anunte o nãvãlire a escadroanelor lui Sapor într-un punct al frotierei. ultima cetate a imperiului. arme si masini de rãzboi. îsi dã aerul de a glumi si a râde. care îsi oferise ajutorul. în Osroene. pp. Cu o exagerare de un comic bufon. pp. pãrãsind Hierapolis. cântând cuplete care luau în bãtaie de joc religia. urându-i o întoarcere glorioasã si rugându-1 sã uite neplãcerile ce avuse. la o lunã de la plecarea din Antiochia. si biserica cea mare din Antiochia fu atunci închisã. Iulian îsi luã mãsurile dictate de experienta sa militarã. Iulian rãspunse acestor invective ale populatiei în chip inocent. 182 Ibidem.în cimitirul orasului. El distrugea podul în urma sa. unde obtinurã o ultimã audientã si încercarã sã-1 înduplece181. Trecând în urmã dincolo de Chaboras. fost duce de Egipt. La începutul lui martie 363. o mie de vase. care au condus moastele sfântului cântând un psalm insultãtor la adresa lui Iulian. legile. Se gândea. trecând prin Corduene si Moxo-ene (la sudul lacului Van).

din cauza cãldurii. . în care Iulian a desfãsurat toatã arta sa de militar cu experientã. ridicate pe malul Tigrului. desprinsã din Regatul seleucid sub forma unui regat independent cu capitala la Edessa. Iulian tinu un consiliu de rãzboi. cã Procopios si Sebas-tian. armata se urni din loc. Dar trupele erau extenuate de cãldura arzãtoare. si armata lui Iulian trecea pe întinderi pustii. având la dreapta sa pe Nevitta cu câteva legiuni de-a lungul Eufratului. de privatiuni si de boli. se decise a renunta la asediu si a pãtrunde în interior. într-o regiune acoperitã de coline. au fost nimicite în aceastã continuã înaintare. cu parcurile lor de vânãtoare servind regelui. spre a hotãrî dacã trebuie sã se întreprindã asediul capitalei. El se asezã la centru cu infanteria. Atacatã de persi. El vru s-o tragã afarã. închis în cor+ tul sãu. în ziua de 16 iunie 363. în loc sã îndrepte spre Iulian o privire încurajatoare.pentru recunoasterea terenului si prevenirea surprinderilor. Printr-un asediu greu. împãratul e înstiintat cã la una din aripi centrul a fost aproape zdrobit de cavaleria dusmanã. vestind aparitia armatei considerabile a lui Sapor al II-lea. în noaptea care preceda acea zi. împãratul se afla într-un mars din zorii zilei. ocupând toate pozitiile întãrite pânã la Ozagardana. rãnindu-1 adânc. fratele lui Sapor refugiat la bizantini. pe o arsitã grozavã. Dupã un asediu puternic. •<•. Decis a pune mâna pe capitala dusmanului. fortele lui Iulian trecurã peste toate piedicile si ajunserã la Perisabor. fãcutã pentru a închide drumul cãtre MS [prOvincie istoricã din nord-vestul Mesopotamiei. Diocletian a transformat-o în provincie romanã]. Intrând apoi într-o regiune tãiatã de canale pentru ajutarea agriculturii. cetatea a fost luatã cu asalt si dãrâmatã la pãmânt.Iulian s-o ardã. ca odinioarã în palatul din Lutetia. apãratã de apele ce o împresurau. în preajma capitalei. si nu întâlni ajutoarele promise de Arsak. unde o luptã furioasã se încinse cu persii generalului Surena. îsi scosese platosa. la stânga escadroanele de cavalerie. el se întoarse si iesi încet din cort185. Iulian smulse scutul unui soldat si alergã cu un ajutor de trupe în locul primejduit. si unde apãrurã întâia oarã persii. ea cade în mâinile lor si e prefãcutã în cenusã. Dar curentul fluviului era prea repede si flota nu-1 putea urca usor. La 26 iunie aveau sã-si reia marsul. Pe când îsi încuraja trupele în urmãrirea escadroanelor persane. urcând Tigris. ducele de Osroene183. 158 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN capitalã. 184 La Gibbon: Maogamalcha. cetate la 50 de mile de capitalã. nici trupele lui Sebastian si Procopios. cãci bande de persi incendiau pretutindeni dinaintea nãvãlitorilor recoltele. Armata înainta cu greu. pe care Iulian îi astepta aici. când un nour de praf se ridicã în depãrtare. situatã la unsprezece mile de Ctesiphon. Una se înfipse între coastele împãratului. 159 NICOLAE BANESCU Câteva zile în sir avurã loc lupte de hãrtuialã. Soco-tindu-se cã el avea sã fie lung. stãpânã pe teren. Secundin. care timp de peste trei veacuri a fost stat tampon între Imperiul roman si Regatul part. închidea coloana. care. în tot acest mars ea era hãrtuitã mereu de cavaleria persanã. care. Iulian izbuti a-si trece într-o noapte trupele pe malul stâng al Tigrului. si a trebuit sã li se acorde trei zile de odihnã. A doua zi. ei furã atacati energic si pusi pe fugã. Proviziile începurã a lipsi. pânã la Maioza-malcha184. care ocupau colinele. sub comanda lui Arinthaeos si a lui Hormisdas. împãratul. apãrea si dispãrea pe nesteptate. Trei palate mãrete. Ctesiphon era puternic fortificatã. în cele din urmã. amãgiti de regele Armeniei. înaintarea se face acum printr-o câmpie inundatã. dar cu capul acoperit de un vãl si. avu o viziune fatalã: geniul imperiului îi apãru. Victor si germanul Dagalaiphus comandau ariergarda. ceea ce îl fãcu pe . nu se arãtau. în care armata lui Iulian se tinu bine. sunt fugãriti pânã la zidurile orasului. lãsând mai bine de douã mii de morti pe locul de luptã. unde printr-o miscare dibace puse cavaleria dusmanã pe fugã. Armata înainta astfel. care fu incendiatã. care începea urmãrirea dusmanului. Fãrã a tine seamã cã.„ cetate puternicã. ca atunci. acestea aruncarã în urma lor o ploaie de sãgeti si sulite.

dar. dupã ce bãu. precurseur de l'historiographie byzantine. Grigorie de Nazianz îl batjocoreste pentru meritele. Ammien Marcellin. 161 NICOLAE BANESCU prezenti cã nu vrea sã dea indicatii. si când Sallustius îi rãspunse cã a cãzut în luptã. Paris.spunea. 26-27). care vedeau în aceasta mâna rãzbunãtoare a divinitãtii. 1958. izbânda trupelor sale 1 Ammianus Marcellinus. Gândindu-se la alegerea unui succesor. miscati. spuse celor 186 XXV. Iulian . vãdeste si influenta exercitatã de gândirea crestinã asupra filozofiei pãgâne a acelei vremi. III.. si rana se redeschise. Teoteoi. 3. Polemistii crestini 1-au atacat cu furie. în fata acestei privelisti.m-a convins cã sufletul nu este cu adevãrat fericit decât când s-a eliberat de legãturile trupului si cã trebuie mai degrabã sã te bucuri. 187 [De inspiratie neoplatonicã. Iulian îsi ceru calul si armele pentru a se întoarce la luptã. La Antiochia. fu pansat de medicul Oribasius. Enciclopedicã. echivalent cu numen caeleste sau chiar Deus caelestis. pãgânii furã huiduiti si Libanios se 162 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN simti un timp în primejdie.-I. bucuria crestinilor. cã mã smulge din lume printr-o moarte glorioasã". în mijlocul discipolilor: aceeasi tãrie înaintea mortii. Les lettres grecques en Occident. cu privire la aceastã întrepãtrundere între crestinism si pãgânism în partea de apus a Imperiului roman. cu filosofii Priskos si Maximus. pe care-1 iubea mult. „Filosofia . Marrou. Pretutindeni inscriptiile care glorificau numele tânãrului împãrat furã nimicite. Saint Augustin etlafin de la culture antique. Când stirea mortii lui Iulian ajunse în imperiu. ed. Multumesc Zeului vesnic187 cã n-a îngãduit sã pier nici printro conspiratie. ceru apã si. de Boccard. o revoltã izbucni împotriva prefectului. Persii pãrãsirã câmpul de luptã în care îsi lãsaserã doi generali. XXIV. în acest timp. cincizeci de satrapi si o multime din cei mai bravi soldati. împãratul îsi revine si-i conjurã sã nu umileascã prin lacrimi de slãbiciune moartea unui suveran care în curând se va uni cu cerul si cu stelele. Colaboratorii împãratului au fost urmãriti: Maximus. fu însãrcinat a escorta convoiul pânã la destinatie. lucrare tradusã recent si în limba românã]. Bucuresti. unul dintre intimii sãi. E. 160 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN ar fi avut urmãrile unei victorii decisive. Moartea sa e povestitã în amãnunt de Ammianus. Dusmanii fuseserã în aceastã bãtãlie aproape zdrobiti si. împãratul începu a plânge pierderea acestui bun prieten. ca si pentru defectele sale.dar îsi tãie degetele de muchiile ascutite si cãzu de pe cal în nesimtire. Astfel pãrãsi viata acest om extraordinar. si. aceeasi seninã filosofic în fata misterului ei. împãratul Iulian avu un sfârsit care a fost comparat cu al lui Socrate. voi. pagini frumoase pot fi citite în P. dacã Iulian ar fi trãit. Puterile încep apoi a-1 pãrãsi. 1943 si H. decât sã te întristezi când cea mai nobilã parte din noi se desface de cea care-1 degradeazã si-1 umileste. La Constantinopol. „Etudes byzantines et post-byzantines". în apropierea ultimelor sale momente. T. Toate acestea îl obosirã. asa cum o întâlnim si la Ammianus (cf. El simtea cã se înãbusã. 1997. Ed. 5. ca bun cetãtean. Corpul sãu fu transportat la Tarsos. p.. care aflã armata în retragere. dar. doreste sã fie înlocuit printr-un demn urmas. spre a fi înmormântat dupã dorinta sa. nici prin durerile unei lungi boli. izbucnesc si ei în plansete. bãtãlia îsi urma cursul. Cei din jurul sãu. a fost un delir si reactia lor violentã. De Macrobe ã Cassiodore. si strigãtele soldatilor ajungeau pânã la cort. agitându-se. Paris. Toti tãcurã. Era cãtre miezul noptii (26 iunie 363). nici prin cruzimea unui tiran. a IV-a. 8. Ador bunãtatea lui pentru mine. sintagma numen sempiternum. îsi provocã o hemoragie care-i grãbi sfârsitul. Dus în cort. martor ocular186. care lãsã în istoria lumii un rãsunet atât de mare. theurgul din . Courcelle. întrebã dupã aceea de Anatolius. . îsi dãdu îndatã sufletul. si Iulian începu o convorbire metafizicã asupra naturii sufletului. Procopios.

„cel mai complet. Cei din jurul sãu. re-cunoscându-i meritele. Teroarea fu atât de mare. care aflã armata în retragere. cit. Libanios putu compune o monodie. Mai întâi. La Antiochia. cu filosofii Priskos si Maximus. Colaboratorii împãratului au fost urmãriti: Maximus. Oribasius exilat la goti. sã pãstreze tãcerea fatã de calomniatorii gloriosului dispãrut188. ca bun cetãtean.. Callistus). spre a fi înmormântat dupã dorinta sa. 336-337. în care îsi luaserã însemnãri (Seleucus. El simtea cã se înãbusã. încât sotii de arme ai lui Iulian si martorii ultimelor sale victorii se temurã a publica ceva. puturã redacta o naratiune a rãzboiului. Polemistii crestini 1-au atacat cu furie. fu însãrcinat a escorta convoiul pânã la destinatie. ca si pentru defectele sale.. care lãsã în istoria lumii un rãsunet atât de mare. în care îsi luaserã însemnãri (Seleucus. dar. puturã redacta o naratiune a rãzboiului. recomandat mai înainte împãratului. izbucnesc si ei în plansete. Pretutindeni inscriptiile care glorificau numele tânãrului împãrat furã nimicite. datoritã si tolerantei lui Jovian. care-1 însotise pe Iulian în Persia.. si Iulian începu o convorbire metafizica asupra naturii sufletului. op. Eutropius. Magnus. a fost un delir si reactia lor violentã. datoritã si tolerantei lui Jovian. La Constantinopol. Toti tãcurã. theurgul din Efes. fu executat. în rezumatul sãu de istorie romanã. Toate acestea îl obosirã. si când Sallustius îi rãspunse cã a cãzut în luptã. sã pãstreze tãcerea fatã de calomniatorii gloriosului dispãrut188. bucuria crestinilor. recomandat mai înainte împãratului. pãgânii puturã aduce omagiul cuvenit suveranului care cãzuse pentru apãrarea patriei. pp. 163 prezenti cã nu vrea sã dea indicatii. Astfel pãrãsi viata acest om extraordinar. Cam s Bidez. pp. îsi dãdu îndatã sufletul. re-cunoscându-i . Libanios mãrturiseste de ce este silit. mai pitoresc si mai veridic din autorii pe care îi putem consulta pentru a sti ce idee îsi fãcurã despre Iulian cei ce-1 cunoscuserã de aproape"190. ceru apã si. ' Ibidem.. Abia dupã cinci ani de la moartea lui Iulian. si rana se redeschise.. împãratul începu a plânge pierderea acestui bun prieten. o revoltã izbucni împotriva prefectului. încât sotii de arme ai lui Iulian si martorii ultimelor sale victorii se temurã a publica ceva. Magnus. si apoi o lungã oratiune funebrã în care îl prezentã ca ales al zeilor si binefãcãtor al lumii189. Libanios mãrturiseste de ce este silit. si apoi o lungã oratiune funebrã în care îl prezentã ca ales al zeilor si binefãcãtor al lumii189. Ammianus Marcellinus îsi publicã istoria sa. Când mânia crestinilor se mai potoli. care-1 însotise pe Iulian în Persia. cel mai amãnuntit. p. Eutropius. doreste sã fie înlocuit printr-un demn urmas. 332-335. Corpul sãu fu transportat la Tarsos. Când mânia crestinilor se mai potoli. Când stirea mortii lui Iulian ajunse în imperiu. dar. pe care-1 iubea mult. în rezumatul sãu de istorie romanã.. Libanios putu compune o monodie. întrebã dupã aceea de Anatolius. în fata acestei privelisti. care vedeau în aceasta mâna rãzbunãtoare a divinitãtii. Grigorie de Nazianz îl batjocoreste pentru meritele. unul dintre intimii sãi.. Mai întâi. în marele sãu doliu. dupã ce bãu.. cultura întinsã. 337. Era cãtre miezul noptii (26 iunie 363). } Ibidem. împãratul îsi revine si-i conjurã sã nu umileascã prin lacrimi de slãbiciune moartea unui suveran care în curând se va uni cu cerul si cu stelele. câtiva ofiteri participanti la ultima campanie. pãgânii puturã aduce omagiul cuvenit suveranului care cãzuse pentru apãrarea patriei. Procopios.. într-o scrisoare cãtre prietenul sãu Aristophanes. într-o scrisoare cãtre prietenul sãu Aristophanes.Efes. miscati. Putin înainte de sfârsitul secolului al IV-lea. câtiva ofiteri participanti la ultima campanie. Oribasius exilat la goti. calitãtile deosebite si devotamentul sãu pentru interesul public. fu executat. ne-a lãsat asupra împãratului filosof pagini de judecatã nepãrtinitoare. Callistus). în marele sãu doliu. Teroarea fu atât de mare. ne-a lãsat asupra împãratului filosof pagini de judecatã nepãrtinitoare. pãgânii furã huiduiti si Libanios se 162 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN simti un timp în primejdie. . Abia dupã cinci ani de la moartea lui Iulian.

Putin înainte de sfârsitul secolului al IV-lea. CONTINUATORII DINASTIEI CONSTANTINIENE. de asemenea. fatã de situatia criticã a armatei sale. Dacã Iulian n-a izbutit. îndatã ce aflase de moartea lui Iulian.SCU în acelasi timp. Nisibis. în dimineata zilei de 27 iunie. cultura întinsã. nici întreprinderea pe care o concepu: sunt înaltele calitãti ale inteligentei sale si ale caracterului sãu. mai cu seamã în Franta. în stânga Tigrului. si ne-a expus opera de reabilitare întreprinsã. Sapor al II-lea. socotindu-se biruitor. cele mai puternice douã cetãti ale Meso-potamiei. Dupã lungi discutii. De la începutul Evului Mediu.. în cele din urmã. lovian (27 iunie363." '. sã pãrãseascã în mâinile persilor Armenia. pentru a întelege atitudinea lui Iulian. Ibidem. fãrã ca cele douã armate sã se prindã într-o adevãratã luptã. 163 NICOLAE BANF. Zosimus 1-a prezentat cu simpatie. fãrã însusiri deosebite. Eunapius ne-a povestit domnia lui Iulian dupã jurnalul medicului Oribasius. si atunci fu ales Jovian. pp. nu trebuie luat în râs si calomniat: el meritã respectul „datorat nobletei moralitãtii sale"191. cit. sed igno-bilem. dinastia lui Constantin cel Mare se stingea cu totul. dupã el. persii furã respinsi cu mari pierderi. 164 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN C. el cãutã sã asigure îndatã pacea cu persii. op. 349-351. Eruditul Bidez le-a schitat în ultimul capitol al amintitei sale monografii (Histoire et legende). } Ibidem. „cel mai complet. fãcu propuneri de pace. Sapor. desi mãrginindu-se la hãrtuieli. în zadar fruntasii .. invocând vârsta. pe care Jovian. lipsitã de provizii si hãrtuitã necontenit în retragerea ei pe teritoriul dusmanului.. si. gândindu-se la pierderile mari pe care le suferise.. 332-335. pp. Un tratat pe 30 de ani fu semnat între cele douã puteri. Istoricii epocii vorbesc cu durere si indignare despre aceastã pace dezonorantã. trecând si în drama religioasã. din care locuitorii puteau pleca. pp.. calitãtile deosebite si devotamentul sãu pentru interesul public. legenda Apostatului a preocupat fantezia hagiografilor.. savantul belgian proclamã un mare adevãr când afirmã cã. VALENTINIAN sI VALENS 1. Pânã la Dur. ca suveran model. nu primi. necessariam quidem. Ceea ce-1 distinge si face mãrimea lui nu e nici ideea conducãtoare. „nu trebuie sã uitãm cã Apostatul pretinse a reprezenta partida traditiei si cã întotdeauna el mãrturisi oroarea pentru spiritul de noutate. p. 337. e. mai pitoresc si mai veridic din autorii pe care îi putem consulta pentru a sti ce idee îsi fãcurã despre Iulian cei ce-1 cunoscuserã de aproape"190. Este ardoarea.meritele. cel mai amãnuntit. ' Ibidem. se grãbi a le primi în conditii cu totul umilitoare pentru imperiu. Acesta însã. situatia armatei fiind destul de precarã. cum o caracterizeazã Eutropius192. ei se înteleserã a oferi tronul lui Sallustius. la prima ciocnire. Cam f Bidez. entuziasmul si sinceritatea credintei sale. întãrit prin jurãminte si ostateci. si 165 N1COLAE BÃNESCU Singara. 336-337. ofiterii armatei tinurã sfat pentru a alege un urmas. odatã cu dezgroparea manuscriselor ce cuprindeau scrierile suveranului atât de calomniat. în sfârsit. prefectul pretoriului. IOVI AN. siliti a emigra. înregistrând pãrerile contradictorii ale modernilor. Pannonian de origine. efortul prodigios al vointei lui". începuse urmãrirea imperialilor.17februarie 364) Cu moartea lui Iulian. urmãrirea a fost continuã. Dar. Cedarea cetãtii Nisibis produse o mare jale printre locuitori. • . cornitele gãrzii. Ammianus Marcellinus îsi publicã istoria sa. El trebui sã retrocedeze persilor cele cinci provincii transtigritane cucerite de Galeriu.

. De la Antiochia.. a putut vorbi cu elocventa sa obisnuitã de principiile tolerantei filosofice195. •t". sau de calitatea ciupercilor consumate seara. p.. ci dãdu poruncã de evacuare. împãratul se culcã si fu gãsit a doua zi dimineata (17 februarie 364) mort în patul sãu. Oprindu-se la Dada-stana.. „Zeitschrift fur Kirchengeschichte". op. t. Roman and Byzantine Studies".. Armata îi ceru sã-si asocieze un coleg la imperiu. fiecare oras so-cotindu-se expus nãvãlirii persilor. Zur Biographie des Athanasios von Alexandrien.orasului se aruncarã la picioarele împãratului în trecere. oîofievcov. : 167 NICOLAE BANESCU propuneri respinse. 192 Citat de Gibbon. zguduitã în timpul predecesorului sãu. A. un oras obscur între Galatia si Bithynia. „Greek. Bury. 31)]. în cuvântarea ce tinu.. III. Cei mai multi locuitori s-au refugiat la Amida. 115. 550. n. numele lui Valentinian. . 90 (1979). . 304-338. trimis de Senatul capitalei sã exprime noului suveran devotamentul sãu loial. Vestitul Athanasios iesise din retragerea sa la vestea mortii lui Iulian si. Jovian cãutã sã restabileascã linistea Bisericii.. M. Domnia cea nouã avu un sfârsit neasteptat. Valentinian îsi arãtã de la început energia. cãtre Constantinopol... p.» . în Bithynia. Tetz. Niaiâwt avmît. C. îsi reocupase Scaunul arhiepiscopal din Alexandria194. înainte ca titularul sã ajungã în capitala sa. II. 2-4. El transmise o circularã guvernatorilor de provincii..„.. 2. El avusese mai înainte.. Valentinian I avea o înfãtisare maiestuoasã si se deosebea prin energia sa fãrã margini si devotamentul pentru binele public. 196 Ibidem. Descurajarea fu mare pretutindeni. spre a fi înmormântat. spunând armatei cã. pp. 193. n. H. aclamat de multime. ed. ed. p. cunoscut pentru meritele sale militare în Africa si Britannia. prefectul pretoriului. Corpul decedatului suveran a fost trimis la Constantinopol. ed. un pan-nonian. 195 Gibbon. Cauza acestei morti neasteptate a fost explicatã în diverse feluri. odatã ce Nisibis era cedatã193. întruni sufragiile întregii adunãri... Jovian si-a luat calea. 6. •. Drake. Themistius.. 194 [La bibliografia existentã în manualele de patristicã. Tronul rãmase vacant timp de zece zile. VALENTINIAN I (2 7februarie 364 -17 noiembrie 3 75) Noul ales era fiul comitelui Gratian. LKãaTt\q EKKeîaSai mîc. 193 Zosimus.. N-au lipsit însã nici zvonurile de otrãvire196. Adunarea solemnã a puterilor civile si militare ale imperiului oferi din nou coroana lui Sallustius. p. Jovian nu se lãsã înduplecat. dupã o masã copioasã. dar acesta pentru a doua oarã refuzã. odatã ce încrederea ei 1-a înãltat pe tron.. v. a fost asfixiat în somn de cãrbunii aprinsi imprudent într-o camerã cu peretii de curând vopsiti. asupra acestei personalitãti pot fi adãugate titluri mai recente: Politique et theologie chez Athanase d' Alexandrie. rugându-1 sã nu-i dea pradã dusmanului furios din cauza celor trei înfrângeri suferite. 1974. e datoria sa sã se gândeascã la siguranta si interesul imperiului. Alegerea avu loc la Niceea. 27 (1986). ofiter de merit.. seful unei schole a gãrzii197. Recunoaste cât de mare e . Athanasius' First Exile. cit.•. mai putini în alte orase. 34: navra Se fjv otjucoyfjg Kai dprivcnv /leord. în care îsi mãrturisea credinta si asigura stabilirea legalã a religiei crestine. în mijlocul aclamatiilor trupelor (27 februarie 364). dupã mai multe Paris. dupã altii.. t. Dupã ce asigurã pacea cu dusmanii. o întrevedere cu noul împãrat în Antiochia. trecând pe la Tyana si Ankyra. 166 Spiritul moderat al lui Jovian proclamã o tolerantã universalã fatã de agitatia sectelor numeroase în sânul Bisericii. nepaâv eq>68oiq. . III. Atunci. Kannengisser. si Supra. grãbit. Buiy. Unii o atribuie urmãrilor unei indigestii pricinuite sau de cantitatea de vin.. El fu îndatã învestit solemn.

a le sprijini drepturile si a le expune plângerile înaintea tribunalului magistratilor civili sau chiar la picioarele 169 NICOLAE BANESCU tronului. pãgânilor. un martor ocular. care aveau sarcina de a ocroti pe cei slabi. rosu.. cu energia-i cunoscutã. Acesta era în vârstã de 36 de ani si n-avea talentele fratelui sãu. toleranta generalã garantatã de el în materie de credintã. 168 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Imperiul fu împãrtit între cei doi frati. Reims si Treves. într-o epocã de aprige lupte religioase. 199 Ammianus. dar alegerea unui prieten sincer cere o maturã deliberare si aceasta îl priveste. Sarmatae Pannonias et Quadi. 541 (Bonn). putin albastri. Administratia imperiului. surprinsã. pictii. bandele prãdalnice ale gotilor Thracia. Situatia era atunci extrem de criticã. 5: Hoc tempore uelut per universum orbem Romanum betticum canentibus bucinis excitae gentes sae-vissimae limites sibi proximos persultabant. cu resedinta la Constantinopol.. si împãratul. se linisteste. XXVI. Londra. Dar unul din marile sale merite a fost. sentintele dictate de multe ori glumet.. getulii si maurii cutreierau Africa. 170 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN în toamna anului 365. ca si sectelor crestinismului. Ammianus Marcellinus a înregistrat atâtea din executiile lui sumare. si Proco-pios. dupã expresia lui Ammianus. fiind dur pânã la cruzime. o rudã a împãratului Iulian. pe care le privea adesea cu plãcere devorând bucãti din trupurile celor executati. prin anumite acte de guvern. Valentinian a creat functia defensorilor {defensor civi-tatis). ne spune cã trâmbita de rãzboi rãsuna de la un capãt la celãlalt al lumii romane. Valentinian pãrãsi Milan si merse la Lutetia. Theo-dosius I transferã curialilor numirea lui198. ne spune cã era mare de trup. Era numit de Praefectus praetorio.greutatea acestui imperiu pentru mâinile slabe ale unui muritor. un suveran întelept. venind la Constantinopol.. El îi arãta un mare devotament. Tot astfel se sili. Ammianus Marcellinus. History of the Later Roman Empire. si barbarii dãdeau asalt la toate frontierele: alamanii devastau Galiile si Raetia. 197 Cedrenus. 1923. dar avea o fire violentã. Spre a asigura linistea si prosperitatea oraselor. Apãrarea imperiului. 198 Buiy. Valentinian I era un brav soldat. Intentia sa era ca retorica si gramatica sã se învete în limbile greacã si latinã în metropola oricãrei provincii. b. scotii si saxonii Britannia. marea grijã a lui Valentinian I a fost apãrarea imperiului. fireste. care tinea la disciplinã în armatã si la ordine în Stat. Calamitãtile care bântuiau imperiul n-au fãcut decât sã sporeascã ferocitatea congenitalã a inimii sale. Moartea lui Iulian atâtã îndatã poftele de pradã si de cucerire ale barbarilor. acordã titlul de Augustus fratelui sãu Valens (28 martie 364). Valentinian întemeie si o institutie liberalã pentru educatia tinerilor si sprijinul stiintelor în declin. Protectia legii era asiguratã tuturor. Acest om teribil s-a arãtat. Valentinian oferi lui Valens prefectura Orientului. încerca sã uzurpe tronul lui Valens. resedintele . Italia si Gallia. sarmatii si quazii Pannoniile. de la Dunãrea de Jos pânã la hotarele Persiei. scoala din Roma si cea din Constantinopol aveau. a înãbusi abuzurile din administratie si justitie. afarã de practicile care ascundeau vicii sau dezordini sub masca religiei. de lângã camera lui de culcare. o lunã mai în urmã. întâietate. Valentinian permise toate cultele. pãstrând pentru el Illyricum. El interzise expunerea copiilor nou-nãscuti si stabili în cele 14 cartiere ale Romei 14 medici cu stipendii si privilegii. Se reglementa disciplina studentilor în chip serios.. Armata. Gallias Raetiasque simul Alammani populabantur. Mai presus de toate însã. p-60. recunoscându-i superioritatea geniului si ascultându-1. I. „încât multi ziceau cã seamãnã cu David". ca un subaltern (in modum apparitoris). semnalând si cusca celor douã ursoaice enorme. iar în Orientul depãrtat regele persilor punea mâna pe Armenia199. cu resedinta la Milan. a. cu pãrul blond si ochii frumosi.

sefii lor rãniti mortal. întorcându-se la Treves. Alamanii. pp. Valentinian. fatã de ambasadorii lor si de micsorarea darurilor ce li se acordau la o nouã domnie. loc. în 371..000 de rãniti201. reînnoindu-se mereu203. Atacati energic. surprinse în regiunea Metz o armatã a alamanilor si alta pe malurile Mosellei. în fruntea unei puternice armate disciplinate. alamanii nãvãlesc în Gallia înainte de trecerea lui Valentinian peste Alpi. pe vârful unui munte aproape inaccesibil. Valentinian clãdi 201 Ammianus. 5: Immanis etiam natio. Revoltati de purtarea trufasã a lui Ursacius. El încercã sã-i atragã si pe burgunzi (370) împotriva alamanilor. care pare intactã. 1. 203 Ammianus. alarmati...-. Barbarii nu se intimidarã. încã din acel an. Jovinus alungã resturile acestei invazii pânã la tãrmul Rinului si veni apoi la Lutetia. cu egalã bravurã de ambele pãrti. unde petrecu timp de zece ani pentru apãrarea. XXVII. 202 Ibidem. si comandantul care avea apãrarea coastelor a cerut ajutorul lui Severus. care atrãsese populatia de la ziduri. magister officiorum. p. 172 aceastã barierã a Rinului.000 de morti si 4. neputând opri devastarea satelor. 34. reclamând subsidiile promise.Galliei de Nord. si cei care scãparã fugirã la a treia si mult mai importanta armatã. trec în masã Rinul. Jovinus. De aceea. Dar când burgunzii vin la Rin în numãr de 80. unde Valentinian cu generalii sãi îi luarã cu asalt. Valentinian consimti cu o prefãcutã repulsie200. încãierarea fu aprigã. cu toatã marea înfrângere ce suferiserã. 2. ale pictilor si . La începutul anului urmãtor. cit. 36-37. împãratul îsi îndreptã toatã atentia la întãrirea frontierelor Galliei. 10. sefii barbari. luându-le armele si hotãrând sã fie vânduti ca sclavi. Batavii se aruncarã atunci la picioarele lui. cerând iertare si fãgãduind a-si spãla onoarea într-o nouã încercare. care s-a prefãcut a primi. la început. Valentinian îi pedepsi aspru pe Batavi. XXVII. aflatã la Châlons-sur-Marne. ed. multi pierirã. acestia având cu dânsii contestatii pentru niste mine de sare. Ei dau foc satelor si târãsc captivi în pãdurile lor. în timp ce el trecea Rinul în fruntea unei puternice armate. steagul Herulilor si Batavilor cãzu în mâinile barbarilor. III. . se pregãtirã a da piept cu Jovinus într-o luptã decisivã.. III. degradându-i în fata întregii armate. ita saepius adolescit. împãratul îi purtã cu vorba pânã se retraserã.000. Cf. Gibbon. care asigurã linistea Galliei pentru tot restul domniei sale. alamanii îsi reluau invaziile în Gallia. fortificã malurile Rinului cu mari constructii pe tot cursul sãu. si întãrirea frontierelor. în curând. spre a primi demnitatea de consul pentru anul urmãtor. acestia au atacat provinciile maritime ale Galliei. cãci nu avea interes sã contribuie la distrugerea uneia din cele douã natiuni pe care le putea manevra una contra alteia. capitularea saxonilor. Dacã fortificatiile ridicate de Valentinian apãrau interiorul tãrii. în 368. ceea ce s-a datorat si perfidiei generalului roman. coastele Galliei si Britanniei rãmâneau însã expuse atacurilor piratilor saxoni. t. Cu toatã opunerea barbarilor germanici. de la Raetia pânã la strâmtoarea Oceanului (Mânecii)204. ei surprind Moguntiacum (Mayenta) în timpul unei sãrbãtori crestine. t. ea tinu o întreagã zi de varã (366). s-au asezat în lagãr. hotãrât a da o lectie durã dusmanului. Saxonii au fost încercuiti si aproape nimiciti. l: Rhenum omnem a Raetiarum exordio ad usque fretalem Oceanum magnis molibus communiebat. 2. utfuisse longis saeculis aestimetur intacta. Alamanii lãsarã pe câmpul de luptã 6. 204 Ibidem. 171 MCOLAE BÃNESCU învinse cu o pierdere de 1. Trupele imperiului furã învinse. în toiul iernii. dândusi seama cã are a face cu o natiune de temut. XXVII. XXVIII. XXVIII. armata imperiului 200 Ibidem. Alamanii târãsc cu dânsii o multime de captivi. porunci comitelui Sebastian sã pãtrundã prin Raetia cu trupele din Italia si Illyricum. în cele din urmã. nimicindu-i în mare parte (368)202. Bury.200 de oameni. Britannia se afla si ea pradã incursiunilor îndrãznetelor triburi de la nord. Gibbon. seful infanteriei.

Firmus cãutã sã însele vigilenta generalului printr-o supunere aparentã. general abil si energic. prin talentele sale militare. Prefectul Galliei.. dupã pradã. Theodosius constitui o nouã provincie. Firmus provoacã rãscoala poporului sãu. înainte de a fi trimis în Africa. Quazii se ridicã pentru a-1 rãzbuna . cornitele Romanos. t. ca sã scape Britannia.u.» 175 NICOLAE BANESCU cu perfidie pe Gabinius. Apoi.-. Africa romanã se afla de multi ani în mâinile unui guvernator militar rapace. pp. Acest brav general învinse armatele alamanilor pe Dunãrea de Sus. pe care o numi Valentia. Pentru apãrarea provinciilor sale Illyricum si Raetia. care îl privea ca pe un eliberator (372). îmbarcându-se cu o micã trupã de veterani la gurile Ronului. 50-52. Refugiat la un rege maur (Igmazen).<. nu e de mirare cã populatia s-a strâns repede în jurul unui rebel. Cu aceasta. . voind probe evidente. . spre a înãbusi rãscoala lui Firmus. . se aruncau împreunã asupra provinciilor. ed. se spânzurã în timpul noptii. care va face lucrãrile fãrã ca barbarii sã-1 mai inoportuneze cu protestele lor. Avaritia comandantilor militari. Maxi-min. în douã campanii succesive (368 si 369). dãdu oraselor multã sigurantã.scotilor205. Valentinian trimite îndatã pe spaniolul Theodosius. nu furã în stare sã reziste talentului militar al lui Theodosius.. Valentinian trimise pe cel mai bun general. alungându-i în coltul de nord al insulei. Buiy. Caesarea e prefãcutã în cenusã. Ultima campanie a lui Valentinian a fost împotriva quazilor. cornitele stiind sã cumpere întotdeauna cu bani constiinta anchetatorilor. încuraja dezertãrile si dezorganizarea armatei. pp. debarcã în Britannia si.. regiune de câmpii întinse pânã la mare. el curãtã provincia de barbarii dusmani.=. cu care se uneau uneori si piratii saxoni. :•. 205.Provincialii lui Firmus.v. ceea ce îi provocã pe quazi. împãratul îl rãsplãti numindu-1 comandant suprem al cavaleriei206. el începuse a ridica si pe Dunãrea de Sus fortificatii. Firmus era fiul unui sef mauritan puternic. acesta fu somat a-i preda pe fugar. Theodosius debarcã în Africa (372-373). . în drumul pânã la Londra. uitân-du-si certurile. bate mai multe trupe de barbari si libereazã multi captivi. care lãsase o mare avere. în cearta dintre fiii sãi pentru mostenire. pãtrunzând în interior si biruind orice rezistentã. Acestia se plâng cã o fortãreatã se clãdea pe terenul lor. cu dibãcia sa. Ca omagiu pentru suveranul sãu. 174 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN urmãrit cu un zel neobisnuit de cornitele Romanos. prin restaurarea fortificatiilor. se fãcuse odios întregii populatii. . Sub o astfel de ocârmuire. pe Theodosius.v . Temându-se pentru viata sa. fãrã disciplinã. O armatã destul de mare se adunã în jurul revoltatului. Pictii locuiau în Caledonia orientalã.. Numidia si Mauri-tania cad în puterea lui Firmus. Totodatã. }. si trãiau din cultura pãmântului si din pescuit. 47-48.. nu-si întrerupse operatiile. Toate plângerile rãmâneau fãrã efect.. sã pacifice Africa. 173 înstiintat la Treves cã cei doi sefi militari ai Brita-nniei au fost surprinsi si ucisi de barbari si provincia aproape pierdutã. care. III. Acesta trece strâmtoarea cu o armatã de veterani. la el si-1 asasineazã. rãzboiul se încheia (373)207. prin crimele sale. . readuce sub drapel soldati rãtãcitori si acordã o amnistie generalã. Marcellianus îl invitã 101 Ibidem. rãu înarmati. trãind din pãstorit. neavând nici o scãpare. guvernatorul de Illyricum. si Equitius. scotii ocupau înãltimile muntilor în partea occidentalã a Caledoniei. Firmus îl ucise pe unul din frati si fu atunci Gibbon. suspendã atunci lucrãrile. spre a-1 informa pe împãrat. dar acesta. regele quazilor. care. profitã de ocazie spre a-1 determina pe împãrat sã încredinteze provincia Valeria fiului sãu Marce-llianus. Aceste triburi nordice nu puteau suferi stãpânirea romanã si. care lãsau trupele neplãtite.

apãratã de ziduri. Monarhul. Valentinian I lãsa dupã el doi fii. reînviarã acum. în provincia Italiei. El aflã la Constantinopole prieteni . prezumtios. Sosind la Sirmium. în ambitia lor de a conduce în numele unui copil. încã de la începutul domniei. insultându-i cu cele mai grele cuvinte. Alfoldi. pe Dunãre. le devasta cu o furie implacabilã. dar pasiunile. le dernier des grands Pannoniens. la 54 de ani. privirea. pe care o repudiase. Orientul a fost tulburat de o rãscoalã de mari proportii. Vocea. 4 (1946). înrudit cu Iulian si despre care se spunea cã fusese îmbrãcat de acesta cu purpura. simtin-du-si viata amenintatã. nu vãzu în toate cele întâmplate decât vina barbarilor si întreprinse o expeditie de rãzbunare sângeroasã împotriva quazilor. Gratian urmã deci la tron tatãlui sãu. Numele sãu fusese adãugat la numele lui Valentinian I si Valens în actele publice. si pe Valentinian al Il-lea. în cursul ultimei sale expeditii. se revoltã împotriva lui Valens. suspendate prin energia fostului împãrat. Trecând Dunãrea în tinuturile lor. Acestia. Lumea romanã era acum condusã de Valens si de cei doi nepoti ai sãi.si obtin. Vajnicul soldat avu. care încercau. Valentinian f. cea de a doua sotie a sa. Fostul general Procopios. 6. încât trecu Dunãrea înapoi fãrã a fi pierdut un om208! Plãnuind a-si completa actiunea într-o a doua campanie. cu titlul de Augustus (în august 367).9 august 3 78) a. mantia de purpurã si diadema. prin aclamatiile lor. Dar acesta le rãspunde cu o violentã extremã. acesta semnalându-si talentele militare de care va da dovadã mai târziu ca împãrat.împãratul Valens l (28 martie 364 . Prin cãsãtoria sa cu Con-stantia. încât el se prãbusi în bratele celor de fatã si îsi dãdu peste putin sufletul. 177 NICOLAE BANESCU resedinta la Milan. 176 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Aceastã explozie de mânie îi provoacã ruperea unui vas sanguin. care fu prezentat trupelor si învestit. p. salveazã situatia. Valentinian se mânie aprig asupra barbarilor si. Asociat la imperiu de fratele sãu. cu titlurile si insignele puterii supreme. gesturile trãdau furia sa nestãpânitã. asupra lui si A. Interventia tânãrului Theo-dosius. se ciocnesc cu trupele lui Equitius. un sfârsit vrednic de viata sa209. Gratian fixã împãrãtesei si fiului sãu Valentinian al Illea 209 V. Aflând la Treves cele întâmplate. Atâta groazã bãgã în barbarii refugiati în munti. dãdu audientã deputatilor provinciilor din Illyricum. îsi asezã cartierul de iarnã la Bregetio. în primãvara 375. Revolta lui Procopios. Gratian primise încã de la vârsta de 8-9 ani. concursul cavaleriei sarmatilor (374). Acolo i se prezentã o ambasadã a quazilor. Valens n-avea nici una din însusirile acestuia. pe care le nimicesc în mare parte. „Revue d'histoire comparee". din mâinile tatãlui sãu. porni cu mare parte din fortele Galliei împotriva lor. neputând ataca Sirmium. Evenimentele din Asia.> 3. El primi alegerea armatei si declarã cã îl va socoti pe fiul Iustinei ca pe un frate si nu ca pe un rival. fiul Severei. un copil de 4 ani. el dobândea drepturile ereditare ale familiei Flavia. 7 si urm. ca de obicei. sefii militari Merobaudes si Equitius. fiica lui Constantiu al Il-lea. rezervându-si pentru sine comanda tãrilor de dincolo de Alpi. sã potoleascã mânia dezlãntuitã a suveranului. O ambasadã a sarmatilor îl întîmpinã pe cale. nãscuti din douã cãsãtorii: pe Gratian. Ammianus. arzând si omorând tot ce întâlni în cale. fiul Iustinei. la Carrhae. Pericolul unui rãzboi civil fu împiedicat numai de atitudinea moderatã a lui Gratian. disputându-i tronul (septembrie 365). ducele Moesiei (viitorul împãrat). . umilit. 3 si urm. si el îi rãspunse cã se va pronunta dupã ce va examina lucrurile la fata locului. invitarã în lagãr pe Iustina cu fiul sãu. si asocierea sa la imperiu fusese ratificatã de armatele Galliei. de vreo 18 ani. XXX.

nu puturã împiedica regatele Armeniei si Iberici de a-si recãpãta neutralitatea între cele douã imperii. Valens avu o atitudine prudentã. strecurându-se în patrie. scãpã cu fuga. pp. III. era mai presus de toti. Fiul lui Hormisdas îmbrãtisa si el cauza rebelului. 2. veni pânã la Tarsos. mãrind prestigiul acestuia în ochii populatiei. unde fu împiedicat a merge mai înainte. intimidat. pânã ce fu trãdat de ai sãi. descurajati. care pun în locul sãu o creaturã a lor. le strigã. se gândea sã renunte la coroanã. Soldatii îl aclamarã pe Procopios. îi salutã pe soldatii lui Procopios. în mijlocul banchetului ce i se dãdu. 6-10. pp. Regele Armeniei. regele fu asasinat (374). care nu puteau uita amintirea lui Iulian. pe malurile fluviului Cyrus (372). Arsak. Bury. Fatã de persi. XXVII. veteranul marelui Constantin. El fãcu însã greseala sã rãspundã invitatiei comitelui Traian. prin forta si valoarea sa. o armatã a lui Valens îl restaura pe Sauromaces. nemultumitii. si atunci. recunoscut ca suveran legal. îsi scoase casca. cu o micã trupã ce comanda atacã un corp numeros de rebeli. 55-56. în Iberia. Valens contribui a-1 restaura pe tron (369). Arbetion. trupele lui Procopios îl pãrãsirã si el rãtãci un timp în Phrygia. în Armenia se formã un partid numeros în favoarea lui Pap (Papa). legate si de domnia regelui persan Sapor al II-lea (310-380) sau sapur. dar nu putu interveni. trupele din orasele Thraciei si din cetãtile de la Dunãre. care conduse acolo o expeditie cu mari forte militare. Regele. si pieri decapitat (366)210. persii fac din Armenia si Iberia ade210. Bury. încât ei se supuserã fãrã a sovãi. cãutând sã nu le dea pretext de ostilitate prin cãlcarea tratatului rusinos încheiat de Jovian. XXVI. în douã lupte ce avurã loc. Gotii dau si ei uzurpatorului câteva mii de auxiliari. Valentinian I primi vestea revoltei din Orient. Iberia avu o soartã identicã. 12-17. furã atrase în conspiratie. iesi din retragerea sa si primi comanda unei armate. jurându-i credintã. Informatia urmãtoare. când i se aduse vestea rãscoalei si. 211 Gibbon. spre a nusi expune viata. în toiul unei lupte. Lupicinus alergã cu legiunile Siriei în ajutorul suveranului sãu. Fazele acestei aventuri sunt relatate de Ammianus. Numai la moartea neastâmpãratului Sapor al II-lea (380). fu ridicat si închis de Sapor al II-lea.] 180 . iar Faustina. La adãpostul acestui tratat. ed. Când vãzu printre acestia soldati care serviserã sub comanda sa. persii. care comanda împreunã cu Vadomar fortele romane stationate la hotarul Armeniei. 12. t. invitat sã se consulte cu împãratul. la care se adaugã Jovienii si Herculienii. cu o voce de tunet. numindu-i copiii sãi si îndemnândui sã vinã alãturi de bãtrânul general. Douã cohorte de gali. Ed. care. t. sunt cunoscute atât din izvoare latine (Ammanus) sau grecesti (Prokopios). amenintatã de o invazie. se 178 cãsãtori cu Procopios. mãresc numãrul acestei armate. iar Arinthaeos. vãduva lui Constantiu. privitoare la înlocuirea regelui iber (ivir) Sauromaces prin ruda sa apropiatã Aspakures este bazatã tot pe textul lui Ammianus. Vezi si Gibbon. simtindu-se amenintat. pentru a observa miscãrile persilor. care îl investi cu puterile unui proconsul roman. tãranii din împrejurimi. fiul lui Arsak. întemeiate pe nemultumirea generalã. care de atâtea ori îi dusese la victorie. de teama persilor. El fu salvat însã de energia generalilor sãi. 4 si 16 si XXX. încât Procopios se afla în curând în fruntea unei mari ostiri stãpân pe Constantinopole.care îi dau sperante. 179 NICOLAE BANESCU vãrate provincii ale lor. sã-si predea pe propriul lor comandant. si atât de mare era autoritatea sa. spre a fi recunoscut. ocupati cu tulburãrile lor interne si cu rãzboiul la hotare. cât si din cele armenesti (Moise din Choren). Valens se afla la Caesarea. Regele Sauromaces fu alungat de persi. [Evenimentele. 2. având sã apere tocmai atunci frontiera de nord. Nefericitul rege pieri în Turnul Uitãrii din Ecbatana (367)211. III. dar în urmã îl trãda.

5 p. Studiul acesta a apãrut mai întâi în limba românã în „Studii teologice". între Don si Dunãrea de Jos. Pe la jumãtatea secolului al III-lea. Pentru a-i face sã înteleagã scrierile sfinte.A. 1928. însotit de toatã informatia bibliograficã a subiectului. cãci wisi se leagã de tema germanicã al cãrei sens e „întelept. Th.b. Stutgart. Dar Valens avu mai cu seamã sã-i înfrunte pe goti la Dunãrea de Jos. lãsând-o în voia lor. S. întors în patria sa. Claudiu al II-lea luã pentru aceasta epitetul de „Gothicus". pe tãrmul de nord al Pontului Euxin212. ajungând pe tãrmul asiatic. la sfârsitul secolului al II-lea. 38 (1987). 178-186. Bischofin der Krim oder an der unteren Donau ?. 1970. Burns. Ganshof. Ei sunt primiti si asezati lângã Nicopolis. Au fost în Gothia centre de crestinism diferite. Ulfila n-a fost un episcop al gotilor.:. ei emigrarã în tinuturile de sud ale Rusiei. pãtrund în Crimeea. „ . dar Aurelian. Acest punct de vedere. pe acelasi drum. 237-2491. 182 cutie îi sileste pe goti împreunã cu Ulfila a cere adãpost în imperiu. colonizând pe ceilalti. vizigotii si ostro-gotii. la începutul erei crestine. op. Dupã vreo sapte ani. 1966. ci al tmorgoti. ._ . nimicind orasele prospere de pe coastele Greciei. Ed. El fusese ordonat episcop de arianul Eusebius al Nicomediei. Bucuresti. H. pe care îi înrola în parte în armatã. 120. se stie. ca pirati. si întotdeauna gotii se întorceau. Rãzboiul cu gotii. Wolfram. p. 1994. la Antiochia. A history of the Ostrogoths. si înainteazã pânã în insulele Rodos. cit. episcopul gotilor213. prima pãtrundere a gotilor în imperiu214. cum aratã Jacques Zeiller. Thompson.] 181 NICOLAE BANESCU Ei vin însã în atingere cu imperiul si pe uscat. începurã a trece Dunãrea si a prãda în imperiu. Gotii trãiau. pentru motive ce nu se cunosc. Academiei române. Geschichte aer Westgoten.. împãratul Decius pieri în luptele cu dânsii (251). Theophilos. în secolul al IV-lea. Moartea lui Valens. o mare perse213 [Reiese cã Bãnescu înclina spre opiniile care considerau cã acest Theophilus a fost episcop al Gothiei din Crimea. la Naissus. Chr. Pfister et Fr. retrase ostile si administratia din Dacia. ostrogotii sunt „gotii strãluciti" (radicalul austr). Corãbiile lor pãtrund chiar prin Bosfor în Propontis si Marea Egee. Aceasta a fost. Christianitas Daco-Romana. . Expeditiile acestea se mãrgineau la prãdãciuni. [Opinii mai nuantate la E. Ulfila compuse cu ajutorul literelor grecesti alfabetul gotic si traduse Biblia în limba gotã. ulterior. Infra. p. a participat la Sinodul de la Niceea (325). fãcând o multime de prizonieri. 1984. n. . Claudiu al II-lea a câstigat asupra lor. 224. dincolo de Dunãre. Profitând de anarhia veacului al III-lea. Oxford. Claude.. si de atunci pornesc o serie de incursiuni nimicitoare pe mare. prudent". Cum aratã un învãtat bollandist. par F.751). Theophilus Gothiae. crestinismul se introdusese la gotii din Crimeea. Vizigotii înseamnã „gotii întelepti". o mare biruintã (269). Decomposition de l'empire (395. 1979. el rãspândi printre goti arianismul. în Idem. 212 Cele douã ramuri ale gotilor sunt. unde venise în anul 341 în ambasadã la Constantiu. este sustinut de Emilian Popescu. F.1. Ulfila (Wulfila) a fost evanghelizatorul gotilor din pãrtile Dunãrii. Aceste nume nu trebuie traduse cum se obisnuieste: gotii de Apus si gotii de Rãsãrit. The Visigoths in the Time ofUlfila. 1. Pericolul german va fi timp de câteva decenii marea problemã a pãrtii de Rãsãrit a imperiului. pânã la tãrmurile Mãrii Negre. Munchen. pe malurile Balticei. în veacul al III-lea. D. pe care i-a putut converti. Paris. p. se stie. 14(1988). au început sã capete tot mai multã consistentã argumentele care admit cã în cazul de fatã este vorba mai degrabã de Gothia situatã în partea. sud-esticã a României de azi. apoi în germanã în „Byzantina" (Thessalonic). Lot. . în Histoire de Moyen Âge. Nu trebuie sã ne închipuim toatã Gothia arianã fiindcã Ulfila era arian. Bloomington. pe la 348. . în Moesia. nota 90. cel putin trei comunitãti cunoscute: niceeni. Cipru si Creta. de unde. precumpãnitoare atunci în istoriografie. cãci acum începe presiunea puternicã a barbarilor germani la aceastã frontierã. 73-81. De mai multe ori ei devasteazã litoralul caucazian. arieni si . Lot. V.

t. relegat în Scitia)215. cãzuse cel dintâi în ciocnirea cu hunii. Ploile au împiedicat orice actiune în anul urmãtor. Le premier etablissement des Goths chretiens dans l'empire d'Orient. gotii pãgâni îi prigonirã aprig pe crestini. pânã când revãrsarea furtunoasã a hunilor îi aruncã în provinciile imperiului..175-185... dupã ratificarea tratatului si primirea ostatecilor. p. Academiei. pe un pod de vase. fu atunci înecat (12 aprilie 372) în râul Museos. sub Constantiu. et eco HL%pi Seihrig oi/fiag (Patsch. fjv. 2 Abhandl). 5 si urm. t. Trecerea fluviului. în anul 375. în iunie. 1970. cit. 216 Cari Patsch. II. Bol!. Bruxelles). asiguratã de Constantin cel Mare între Transmarisca si Constan-tiniana-Daphne. Imperiul alanilor. An. pp. f\viKa nâ^iara ECCVTOV <pÃo-toSecrTepot. pãstrându-se acolo (osetii)220. Bucuresti. federati. Philos. aici este vorba de versiunea francezã a studiului apãrut în limba românã în volumul Spiritualitate si istorie . Ed. Paris.-hist. 54-55). Gotii se tinurã de acum linistiti timp de sase ani. p. Regele lor pieri în luptã. dar marea lor majoritate fu anexatã de 218 [într-adevãr. Em. 31 1912. der Wiss. Valens si judele vizigotilor venirã. Persecutia a continuat si a fost violentã: 26 de persoane furã ucise într-un sat. el îsi relua actiunea. p. pânã în mijlocul fluviului. Gotii pãgâni de dincolo de Dunãre erau. în „Melanges offerts ã Gustave Schlumbergef. Boli. retrãgându-se în fata armatei romane. Popescu. hunii. revãrsându-se ca o trombã din Asia. 1924. era încã pãstratã în 367. altii scãparã în muntii Caucaz. Themistius ne spune cã împãratul a stat toatã ziua sub cãldura soarelui în barcã217. unde se aflau alti goti. împing cãtre vest neamurile barbare. KL. p. in Wien. Sava. Ea e mentionatã în secolul al VlII-lea. apropiindu-se iarna. Ies Actes de Sãint Savas. forma Mousaios este apropiatã de hidronimul Buzãu. Christianitas Daco-Romana. de unde vor porni apoi cu neamurile germanice în Gallia si Spania. 710714. Les origines du christianisme chez Ies Goths. 215 Joseph Mansion. ca sã mai poatã fi pusã la ndoialã (v. în anii 348 si 360. si Valens a rãmas în lagãrul sãu din Marcianopolis. loc. 36-37. când Valens îsi trecu pe acolo trupele. si Sf. Histoire et arcbeologie. unde Athanaric îsi avea resedinta. Sitzb. si o parte dintr-însii fugirã pânã la tãrmul Balticii. 184 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Gaatha. pp. P. Athanaric observã cã el a jurat sã nu punã piciorul pe pãmântul imperiului si s-a hotãrât atunci ca întrevederea sa cu împãratul sã aibã loc în mijlocul Dunãrii. si roT^OtpaÎKOi e expresia pentru acesti goti grecizati în urma unei lungi simbioze219. Wien und Leipzig. voi. dar trimit ambasadã pentru pace. unde tratarã despre conditiile pãcii. Saints de Thrace et de Mesie. care despãrtea teritoriile lor. si. em tfjg vecoq. 1928. trecând Dunãrea pe la Isaccea în pãrtile Basarabiei. 183 Gotii au fugit dinaintea lui. 216221. în stânga Dunãrii. Trebuind sã vinã la tratative. XXXIII. Le christian-isme dans la diocese de Buzãu jusqu 'au VIF siecle. 214 J. în Idem. fiecare în barca sa si însotit de un numãr egal de oameni înarmati. VII (1969). Principesa catolicã 217 e<p' rjÂico cmc. Zeiller. Delehaye. III Die Volkerbewegung an der unteren Donau in der Zeit von Diokletian bis Heraklius.audieni (sectarii lui Audius. l Teii: Bis zur Abwanderung der Goten und Taifalen aus Transdunavien. din tribul Atharid. Beitrãge zur Volkerkunde von Siidosteuropa.. text reprodus si în Fontes Historiae Daco-Romanae. 208 Bd.. în vara anului 369. se întoarse la Constantinopol. 157-177. identificat cu Buzãul nostru218.. între Tanais (Don) si Volga. contingente ale lor au luat parte la luptele împotriva persilor216. (Akad. Valens petrecu în Marcianopolis si iarna 369-370. cu fiica sa Dulcilla. în An. H. si împãratul trecu Dunãrea înapoi.S. Gotii urmarã aceeasi tacticã din anul 367. au condus resturile populatiei la Kyzikos. 1994. Valens avu de luptat încã de la începutul domniei cu gotii de peste Dunãre. Nãsturel. „Revue des etudes sud-est eu-ropeennes"..

259-277). 7. sã cultive câmpiile Thraciei si sã dea.pentru a trece peste Dunãre. în acelasi volum. XXXI. 233. Ostrogorsky. si. 218. 414416. p. din moment ce istoricul spune cã au ocupat regiunea gonind de acolo pe sarmati (Ad Caucalandensem locum altitudine siluarum inaccesum et montium. pp. de asemenea. Kulakovskij.[Iul. Buzãu. nici ai Coziei. care sã fie dusi în orasele Asiei. editie îngrijitã de V. 4. prin urmare. 1983. se retrag pe malurile fluviului Danastris (Nistrul)221. cit. Gh. cade în luptã. 3. din aceastã cauzã s-a retras cu ai sãi în Caucaland. 221 Ammianus Marcellinus. Gotii însã stiurã a profita de vanitatea functionarilor. 1972. 186 ordin sã se ia mãsuri pentru trecerea gotilor în imperiu si pentru subzistenta lor pânã când li se va defalca un teritoriu suficient. cu Fritigern si Alavivus (376)225. trupe auxiliare. unde vor primi educatie. Hermanrich. care trecuserã fluviul si-1 amenintau din spate. în aceeasi vreme. Athanaric. Valens puse conditia de a preda armele si copiii în vârstã. I. E. p. regele Gruthungilor (ostrogotilor). 12-13. p. ei se gândirã sã se retragã dincolo de Dunãre. împreunã cu Witheric. Chrysos. XXXI. în Moesia. 1988. Valens. sub pretext cã s-a legat prin jurãmânt sã nu calce niciodatã pe teritoriul roman. trimitând o solie împãratului. îngroziti. Marea Neagrã. Noii supusi ar apãra imperiul. fãgãduind sã fie linistiti. n. n. traducere de Michaela Spinei. Sub comanda lui Fritigern si Alavivus.. 1-5. Atharid din izvor este însã cãpetenia pãgânã a locului].. retrãgându-se între munti si siret. multimea fãrã numãr a vizigotilor. Spinei. temându-se de un refuz la fel. 25) indicã si alte surse bibliografice ale subiectului si tematicii înrudite cu el]. unde voia sã se apere printr-o linie de întãriri. 59. hunii se aruncarã asupra ostrogotilor vecini. silise pe împãrat sã iscãleascã pacea în mijlocul Dunãrii. în locul recrutãrii anuale. I. si ei nu stiau ce sã facã. au venit la tãrmul Dunãrii. neputând înfrunta primejdia. p. si nu muntii Buzãului. se sinucide. 222 Ibidem. Bãtrânul si vestitul rege al acestora. în toatã expunerea luptelor cu . Fiul sãu Witheric. v. I.la întorsura Cariatilor. voi. Histoire de l'Etat byzantin. Romanii se luptarã cu valurile ziua si noaptea . amintindu-si cã tratase cu îngâmfare pe Valens. Istorija Vizantii. Bucuresti. III. dar compatriotii sãi nu-1 urmarã. 224 Ibidem. op. Izvoarele ne aratã ca ei implorarã cu lacrimi autoritãtile imperiului sã-i lase a trece Dunãrea. care purta titlul de jude(nervingorumjudex). care îi târãsc cu dânsii în viforoasa lor înaintare spre vest. Cãpetenia thervingilor (vizigotilor). 185 NîCOLAE BÃNESCU huni. Patsch. cum cred unii. dar. G. 1-3. împreunã cu ei..dupã expresia bine informatului Ammianus . si cei mai multi se arãtarã încântati de aceastã cerere. 219 C. Sarmatis inde extrusis). 4. 199. XXXI. un copil. voi. Ed. atacat fãrã veste de huni.Caucaland poate fi însã regiunea muntoasã a Banatului. când. To Bvtãvnov Km oi FOT^OI. în disperarea sa. Brãtianu. care ar spori considerabil veniturile tezaurului. nemaiavând sfaturile lui Valentinian I. Cât despre Athanaric. la nevoie. ales rege. p. cu rugãmintea de a-i primi si pe dânsii. vizigotii ocuparã malul Dunãrii si cerurã protectia împãratului. cum suis omnibus decli-navit. Farnobius. notele editorului (spre ex. 183J 220 [în sens similar. se consultã cu ministrii sãi. Alatheus si Saphrax. 3. Kiev. pentru a-si pãstra armele. 223 Ammianus. punând între dânsii si dusman bariera puternicã a fluviului222. e salvat de doi generali energici. . Rãspunsul a fost negativ. 1915. care. izbuti a-si face loc printre dânsii. si locuitorii indigeni. Valens dãdu. XXX. Thessalonic. De la origini pânã la cucerirea otomanã. Meridiane. puteau plãti un impozit. Ei vedeau în asezarea gotilor o sporire a populatiei rurale si a fortelor militare. Alatheus si Saphrax. Withimer. 2 si p. regiune inaccesibilã din pricina multimii de pãduri si a muntilor. cãutã sã reziste pe Nistru. gonindu-i de acolo pe sarmati224. 8.

. în atare împrejurãri. 189 turile armatei lui Lupicinus. coordonator C. si Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a României. unde încãlecarã si se fãcurã nevãzuti. si barbarii. o ceartã se iscã între goti si soldatii romani.>. 3. voi. în loc sã respecte poruncile împãratului. pãstrându-si calmul. toate sunt nimicite prin foc si sabie227. si cei doi generali se gândirã a-i depãrta de frontierã.. Ei se aflau sub zidurile Adrianopolei. Ed.. spuse pe un ton linistit cã o ceartã se pare cã s-a încins afarã între cele douã natiuni si poate avea consecinte mari dacã nu e imediat potolitã cu autoritatea prezentei sale. 188 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN viata. el cultivã prietenia cu ostrogotii si îsi duse încetul cu încetul armata la Marcianopolis. pentru a nu fi atrasi în revoltã. toate au pierit"228. Gotii cerurã un rãgaz de douã zile. • . Munchen. Ieronim pustiirea tinuturilor (Pannonia sa. Acesta pune în descrierea faptelor pasiunea sa de got.. . 1994. zice el. Fritigern. punând-o pe fugã si smulgându-i armele. si ministrii lui Valens doreau sã-i treacã Hellespontul. 5. Calamitatea din . unde ura dintre goti si romani va izbucni într-o revoltã generalã (377). ei cautã sã profite de situatie. 225 Ibidem. 2 si urm.. afirmã Ammianus. ridicã asediul si încep a devasta cumplit Thracia. Entwurf einer historischen Etbnographie. Bucuresti. clin pricinã cã acestia nu-i lãsau sã se foloseascã de piata bine aprovizionatã a orasului. Ei îl întâlnesc apoi pe Fritigern si trec sub steagurile sale. pânã la Tisa. fugi de pe câmpul de luptã.<. si H. unde se refugiaserã res226 Ibidem... XXVI. armând contra lor populatia. De la ceartã s-a ajuns la lovituri. dându-si seama cã-si pierd vremea în zadar. XXXI. situatã în regiunea respectivã (v. .. Insultele si provocarea acestei improvizate armate îi fac pe goti sã se repeadã asupra ei. printr-un atac strâns si impetuos. cu ostrogotii si regele lor225. Enciclopedicã. el si însotitorii sãi traserã sãbiile si-si deschiserã drum prin multimea care umplea curtile palatului si strãzile. si suita lor rãmãsese sub arme la poarta palatului. „în afarã de cer si pãmânt. Oameni hrãpãreti.. prin rapacitatea lor. în curând. întrucât Caucaland poate fi legatã de Gothia nord-dunãreanã. dar comandantul Adrianopolei le dãdu ordin sã plece imediat. Fritigern se impusese ca sef al vizigotilor si îi tinu în frâu pânã la momentul prielnic de a se ridica împotriva stãpânirii romane. unde. Von den Anfãngen bis zur Mitte des sechsten Jahrhimderts. slãbind paza la Dunãre. si Lupicinus fu înstiintat cã mai multi dintre soldatii sãi si-au pierdut armele si [Ipoteza respinsã de Bãnescu este însã cea mai probabilã. Lupicinus. Geschichte der Goten. pânã la portile orasului. în acest scop. p. 1979). furã primiti cu aclamatii si ei hotãrãsc rãzboiul226. .. I. ne înfãtiseazã si Sf. pãrãsind steaguri si trupe.. Fritigern îsi dãdu seama de pericolul ce-1 ameninta si. Biruitori. 265. ei sunt situati în pãrtile Banatului.] . Lupicinus porneste împotriva lor în fruntea trupelor ce putu aduna. Gotii ucid pretutindeni. XXXI. fãrã deosebire de vârstã si sex. Lupicinus îi invitase pe sefii gotilor la un mare banchet. împrãstiin-du-i în diferite provincii. lordanes. Gotii îl asteptau la nouã mile de Marcianopolis. înfometarea gotilor. nu fãrã exagerare. provocând. în cuvinte dramatice. fuseserã primiti în serviciul imperiului. el dãdu poruncã sã se ucidã gãrzile lui Fritigern si Alavivus. Dar orasul se apãrã energic. 187 Lupicinus si Maximus aveau conducerea militarã a Thraciei.. La zgomotele si tipetele auzite. Acestia se plâng de lipsurile ce îndurau. cf.. înainte de emigratie. . Ajunsi în lagãr.. Preda. Alatheus si Saphrax se folosesc de acest lucru si trec fluviul în imperiu.. Illyricum si Thracia).•. Ametit de bãuturã. 6. gotii îsi sporesc îndatã fortele cu compatriotii lor comandati de Suerid si Colias.. împreunã atacã Adrianopole. sfãrâmã legiunile romane.. Cu aceste cuvinte. care.acesti barbari. Wolfram.

Cam în aceeasi vreme. Gotii s-au revãrsat atunci care încotro au apucat. Fritigern însceneazã o ambasadã. Saturninus. Valens. în care îl sfãtuia sã-1 astepte.a. Comandantii îsi orân-duiesc trupele în linii de bãtaie. care a durat o zi întreagã. XXXI. Dar Valens. La sosirea lor în Thracia. ca sã conducã rãzboiul contra gotilor229. Generalii romani cãutarã sã izoleze lagãrul gotilor. pãzindu-le strict. Gratian.. împãratul. 8..continuã . populatia indignata cerându-i sã iasã îm230 Albentes ossibus campi (XXXI.) au trecut Dunãrea. cu cavaleria lor. 190 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN în localitatea Salices din nordul Dobrogei. pe o mare arsitã. III. si în care. Apud Gibbon.. Alatheus si Saphrax recunosc acum sefia lui Fritigern. carrago . Valens porneste atunci din capitalã în fruntea trupelor. de la Dunãre la Rodope231. asezate în cerc. dupã cum se crede . din ziua de 9 august 378. 6. 1-3 si urm. 228 ubipraeter caelum et terram. 229 Ammianus. Comandantul Cavaleriei. sã nu se expunã singur într-o situatie atât de periculoasã232. pânã la sosirea sa. Lupta a fost lungã si sângeroasã. Gotii se aflau în lagãr. de unde n-au mai iesit timp de sapte zile. încât soldatii. aflând grozãviile din Thracia. . în lupta cu dânsii. unde fiii gotilor fuseserã rãspânditi în orasele provinciilor. gelos pe victoria tânãrului nepot. alani s.nu se mai putea vedea cerul. cimentând alianta os-trogotilor cu el.). Asa se ajunse la memorabila luptã de lângã Adrianopol. închisi în cercul lor de care. ed. se temu sã nu fie el însusi blocat si se retrase cu trupele sale. caedibus incendio-rumque magnitudine cuncta flagrabant (XXXI. devastând sãlbatec totul. „aflându-se între soldatii de rând. care rãsuna de strigãtele îngrozitoare233. tineretul got adunat în capitalele provinciilor fu masacrat de trupe în aceeasi zi dinainte hotãrâtã. încurajat în aceastã atitudine de lingusitorii din jurul sãu. informati despre acest lucru. venea în ajutorul colegului sãu. n. Acolo a avut loc bãtãlia crâncenã. nerãbdãtor a da o loviturã dusmanilor singur. t. 122. fãrã a se sti care a biruit. cei doi generali s-au unit cu Richomer. cele douã armate s-au retras fiecare în lagãrul sãu. dar aflând cã un nou val de barbari (huni. trimitând înainte pe Richomer cu o scrisoare. Ammianus Marcellinus a vãzut câmpul acestei înversunate bãtãlii înãlbit de oase230. Lãsându-si bagajele si proviziile lângã zidurile Adrianopolei. barã în acest scop iesirile din Haemus. s-a produs încãierarea. nãvãlesc peste Rin. Valens sosea la Constan-tinopol. cornitele domesticilor. de ambele pãrti. el a câstigat o mare biruintã la Horburg. Pãmântul se acoperise de râuri de sânge (humus rivis operta sanguineis).. în asteptarea lui Alatheus si Saphrax. la carele gotilor. trimis cu auxiliarii sãi de Gratian din Gallia. si împãratul a trebuit sã iasã împotriva lor.obisnuita fortificatie a barbarilor 227 Sine distantia enitn aetatis vel sexus. Câtiva ani mai târziu. dar alamanii. nemaiputând merge.. 7. lângã Colmar (mai 378). nu-1 mai asteptã pe Gratian. Din pricina prafului ce se ridica . Dupã aceea. 7). si au hotãrât împreunã sã-i atace pe barbari. pentru a ajuta lui Valens. . La ordinul lui lulius. Gratian se pregãtea a-si duce trupele în Rãsãrit. cunctaperierunt. p. au cãzut multime de luptãtori. pe Traian si Profuturus. liber acum pe miscãrile sale. fiind sigur de biruintã. Gotii au fost însã atât de impresionati de neasteptata rezistentã a trupelor imperiului. a rechemat trupele de veterani din Armenia si a trimis în Europa. 231 Ibidem. La cãderea noptii. ca sã-i înfometeze. El era întâmpinat cu manifestatii ostile la Hippodrom. XXXI. l.spune el . 2 si urm. s-a hotãrât a pãrãsi Antiochia si a merge sã punã capãt rebeliunii gotilor. se sileau cel putin sã nu-si dea viata nerãzbunatã. Bury. 2. Valens ajunge. El a fãcut atunci pace cu persii. 191 potriva barbarilor. La sfârsit... încât s-au închis în cercul lor de care. Ammianus ne-a de-scris-o în stilul sãu înflorit. împiedicându-i sã iasã din tinutul unde se gãseau.provinciile europene a trezit temerea ca ea sã nu se întindã si în Asia. 103. magister militum.

la Sirmium. a fost înconjurat de dusmani. prea tânãr. 10: nec iam obiectupulveris caelum patere potuit adprospectum. 237 Ibidem. TRIUMFUL ORTODOXIEI] ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN A. 5. cã Valens nu si-a dat sufletul îndatã. Locuitorii se unirã cu soldatii în aceastã înversunatã apãrare. THEODOSIUS CEL MARE (19 IANUARIE 379-17 IANUARIE 395) 1. dându-le foc. 233 Ibidem. frumusetile ce se desfãsurau privirii lor si multimea imensã a locuitorilor. scãpat pe o fereastrã. dar. care nu stiau cine este. des spâtromischen Reiches. Chemat ia Curte. pp. El primea Orientul. A fost un mãcel din care abia a treia parte din armatã a scãpat. pe Theodosius. în afarã de lupta de la Cannae . douã din diecezele Illyricum-ului. si. s-a prãbusit. XXXI.. luptase glorios în Britannia si Africa. în aclamatiile trupelor. si avu meritul de a alege pe cel mai bun general. Luptele cu gotii. 194 [DINASTIA THEODOSIANA.. au ars clãdirea cu oameni cu tot. 12. se dovedise un comandant excelent. au strãbãtut atunci pe îndelete câmpiile Thraciei. 4. nu avea experienta si priceperea cerute de o situatie atât de gravã. XXXI. nullo renitente. Theodosius fu înãltat de Gratian în ziua de 19 ianuarie 379. ar fi povestit cele petrecute234.. El simti nevoia de a-si asocia un coleg în locul lui Valens. gotii s-au convins de neputinta lor de a cuceri orasul si s-au retras. barbarii s-au împrãstiat în tinuturile nordice237. 238 E. dându-si ultima suflare. Gesch. 13. ajungând pânã la Constantinopol. 16: Itineribus lentis. cã s-a dus cu câtiva „candidati" si eunuci la o casã tãrãneascã din apropiere. ceva mai înainte. 13. unde resturile armatei au luptat cu disperare pentru a-si salva viata. l. în mijlocul masacrelor si incendiilor236. 1928.. Dacia si Macedonia. XXXI. Noul ales învãtase arta rãzboiului sub conducerea ilustrului sãu tatã si. împreunã cu hunii si alanii. cãci nimeni n-a afirmat cã 1-a vãzut sau cã ar fi fost de fatã. trecurã în stãpânirea sa238. Unul dintre candidati. Gratian. XXXI. Wien. au îngrãmãdit în jurul casei mãnunchiuri de paie si lemne si. 13. unde i-au uimit tãria zidurilor. adaugã istoricul. Dupã grele pierderi. si fusese executat în chip las. • . pe când era bandajat. de ministrii care abuzaserã de tineretea suveranului lor. miscentes cunctapopu-lationibus et incendiis.încheie Ammianus . 295-296. 233 Ibidem. clamoribus resultans horrificis. îngrãmãdind la întãrituri masinile de rãzboi. în calitate de dux Moesiae primae. 12 si urm. 192 curând. el se retrãsese în patria sa spaniolã. si n-a fost apoi gãsit nicãieri". însãrcinat în special cu conducerea rãzboiului gotic. si a murit în 232 Ammianus. pe care-1 avusese Valens. XXXI. Altii sustin. la rangul de Augustus. XXXI.n-a fost dezastru mai mare235. pergebant..Ammianus -. Stein. 14. Alungati de o iesire 234 Ibidem. v 193 furioasã a arabilor sositi de curând din Asia. Gotii au atacat apoi Adrianopolul. cu etaj. Dupã analele istorice. 19236 Ibidem. Dupã executia pãrintelui sãu. grav rãnit de o sãgeatã. ducând viata de particular în domeniul sãu de la Caucha. . al cãrui tatã. generalul cu acelasi nume. Fiind primiti de la etajul casei cu sãgeti si nevrând sã piardã ocazia de a prãda.

pânã la supunerea totalã a gotilor. din mâinile episcopului Ascholius. Lippold. si ridicat pe tron. 198 suficiente. Noul Augustus nu avea o armatã îndestulãtoare si disciplinatã. cu forte sporite. al editiei operei lui Gibbon. îi atacã viguros cu . în expunerea noastrã. cronologia stabilitã de Ifland239 si admisã de Bury240. Ele se îndreaptã în douã directii: vizigotii. s-au întors pe malurile Dunãrii de Jos. fiindcã Alatheus si Saphrax plecarã de aici cãtre vest. III. Desi nãscut într-o familie crestinã. Appendixl. [A. Detasamentele garnizoanelor se uneau. Odatã cu aceasta. spre a înfrunta bandele unite ale gotilor. încurajând trupele a face dese iesiri împotriva barbarilor care cutreierau împrejurimile. Theodosius der Grosse una seine Zeit. Munchen. Theodosius intrã triumfãtor în Constantinopole. care stiu sã atragã pe unii din sefii principali ai gotilor. Thessalia si Achaia. Theodosius. un niceean. f ' . înfãtisarea sa maiestuoasã. . recrutate dintre cei mai feroci rãzboinici ai Germaniei si Scitiei243. Disensiuni încep a se produce între goti si aliatii lor. Theodosius publicã un decret prin care fixeazã regulile credintei pentru supusii sãi. alta. I. la Thessalonic. p. 298. si astfel primi botezul la 28 februarie 380. în Calicia. unde îsi stabili cartierul general. cu moartea lui. aplicând-o cu toatã energia. sub conducerea lui Modares. el întârzie. în a doua jumãtate a anului 380. cautã sã atragã în serviciul sãu pe sefi. Am adoptat. La mijlocul lui iunie 379. 1878. Cât timp fusese în viatã. Provinciile de la Dunãre scãpaserã de gruthungi sau ostrogoti. încurajate de împãrat. simtindu-si viata primejduitã. Stein2"'1. în Panno-nia si Moesia superioarã. 197 NICOLAE BANESCU Izvoarele ne expun confuz toatã aceastã actiune militarã a lui Theodosius. îsi deschise drum de la Sirmium pânã la Thessalonic. 1980. La 24 septembrie. dar comandantul Thraciei. opereazã în Thracia si obtine în iulie o mare victorie asupra barbarilor. ca acel Modares. a II-a. Giildenpenning. dupã obiceiul de atunci. care trecu în serviciul imperiului. care tinu patru ani. Se pare cã ostrogotii respinserã unele triburi germane pânã în Gallia. alanii si hunii sunt aruncati cãtre sfârsitul anului peste Balcani. ceru sã fie botezat. O parte se îndreaptã împotriva gotilor din Dacia si Moesia. De aceea întrebuinta o metodã potrivitã situatiei. sub Fritigern. lucrare publicatã împreunã cu A. Gotii. initierea sa în noua credintã. Theodosius. ostrogotii. Cunostintele noastre asupra aventurilor ostro-gote din acele pãrti sunt neîndestulãtoare. de la portile Constantinopolului pânã la tãrmul Adriaticii. care începurã a avea succese asupra barbarilor împrãstiati. luptând hotãrât împotriva compatriotilor sãi. ( . care trimite trupe cu generalii Bauto si Arbogastes. treptat. Fritigern dispare. însusirile deosebite de care dãduse dovadã fãceau sã fie asemãnat cu cei mai mari împãrati. disciplina lor slãbeste. în cãutarea altor regiuni pentru actiunea lor de jafuri. au pornit în Epir. cere ajutorul lui Gratian. bine informat. care reîncep ostilitãtile. M1 Gesch. în februarie 380. Vechea gelozie dintre ostrogoti si vizigoti se trezeste din nou. ed. Dupã un timp. si ei se desfac în bande de pradã fãrã ordine. în mici armate. de neam regal. confruntând aceastã cronologie si cu datele lui E. cu Alatheus si Saphrax. De aici putea supraveghea miscãrile barbarilor si distribui ofiterilor sãi operatiile pe tot cuprinsul peninsulei. cã au încheiat cu Gratian un tratat pe care 1-au cãlcat repede242 si au înaintat spre nord. Boala lui Theodosius îi încurajeazã pe goti. Ei încercarã sã treacã într-o noapte Dunãrea în imperiu. cei doi împãrati se întâlnesc în conferintã la Sirmium (în septembrie 380). gotii au fost uniti. des spãtromischen Reiches. La sfârsitul verii. Cu putinele trupe pe care le avea la îndemânã.1 240 în t. El se îngriji a întãri fortificatiile si garnizoanele oraselor. prin danii si promisiuni. neavând forte 239 DerKaiser Theodosius der Grosse. unde îsi organiza armata si îsi distribuia fortele. Theodosius cãzu greu bolnav la Thessalonic si. Theodosius se afla la Thessalonic. Gratian vine în Pannonia împotriva gotilor.Theodosius avea 33 de ani când fu chemat din singurãtatea sa de la Caucha.

inquit. tratatã cu multã curtenie de Theodosius. multi au intrat în rândurile armatei246. stipulându-se obligatiile si privilegiile lor.. Theodosius nu fãcea decât sã urmeze în aceastã privintã procedeul obisnuit al înaintasilor. operei lui Gibbon. O colonie numeroasã a vizigotilor fu asezatã în Thracia. Triburile si familiile lor îsi pãstrau sefii. ipse sui sanguinis reus existit (XXVIII). obositi de atâtea lupte. când toate frontierele sunt luate cu asalt. împãratul îl invitã în capitala sa. el se îmbolnãveste si moare la sfârsitul lui ianuarie 381. Supunerea unui corp atât de însemnat al vizigotilor fãcu impresie printre barbari si decise si pe altii. 133. 242 lordanes. înecându-i în mare parte. Dar provinciile. p. ed. 201 NICOLAE BANESCU îsi atinge punctul culminant247. socoteste de asemenea cã acesta „a deschis larg barbarilor armata". cã „barbarizarea armatei" si-a atins în domnia lui Theodosius adevãrata ei încoronare. Regele got rãmase uimit de frumusetea orasului pe care întâia oarã îl vedea. Stein.. 244 Data e propusã de Bury. privind soldatii în linie de bãtaie. un sef. se vãzu silit sã pãrãseascã refugiul sãu din Caucaland si sã treacã Dunãrea. ca federati. din care mai înainte se scoteau cei mai vigurosi ostasi. Cei care scãparã se predarã imperiului. pe care o obtinurã la 3 octombrie 382. ele multimea corãbiilor si de puternicele fortificatii. care simteau relele anarhiei. nota 130). Resturile lor au fost si ele colonizate în Phrygia. Alatheus pieri atunci în apele fluviului (380)244. ed. nevoile apãrãrii cereau un mare numãr de soldati. Stein socoteste cã. lordanes afirmã cã. încât „pericolul german" formeazã un capitol obisnuit al acestor domnii la istoricii moderni. sã treacã Dunãrea cu o bandã de ostrogoti care fu aproape nimicitã de Promotus. recunoscurã în Athanaric pe regele natiunii si se strânserã în juru-i. cerurã pacea. unii militari de valoare. 245 Deus. si stim cã ea a fost atât de funestã pentru urmasii imediati ai lui Theodosius. de la mijlocul secolului al IV-lea. si cine îsi ridicã mâna asupra lui e rãspunzãtor cu sângele sãu"245. Bury. si barbarii sunt tot mai cãutati pentru serviciul militar. în 386. dar demnitatea regalã a fost desfiintatã. III. Un tratat fu încheiat cu imperiul. Resturile ostrogotilor furã transportate. 134. Introducerea masivã a gotilor în armatã a fost judecatã cu asprime de istorici (lordanes îl numeste pe împãrat „amicul poporului got". cit. t. al mostenirii lãsate de Theodosius cel Mare. III. care a numãrat între sefii ei multi mercenari. Recrutarea elementelor indigene devenise o dificultate tot mai mare pentru imperiu si. 243 "Etîvog n ZKvâiKdv nãaiv âyvcocTTOv. slãbit de vârstã. 199 Athanaric. imperiului. t. Având o întrevedere cu Theodosius. 200 având deplina autonomie si scutire de impozite. . 229. Trupele cu care Theodosius îsi duce mai departe rãzboaiele au fost în majoritate germani. amator generis Gothorum). acum. încã din vremea lui Constantin cel Mare. sine dubio terrenus est imperator et quisquis adversus eum mânu moverit. barbarizarea armatei romane E. împrãstiati si împutinati. Athanaric ar fi exclamat: „împãratul e fãrã îndoialã un zeu pe pãmânt. op. Un cercetãtor recent. Barbarii au .. de pozitia lui minunatã. Aceasta n-a împiedicat totusi ca. si generalii gotilor erau numiti si depusi dupã placul împãratului. si el se gândi la obtinerea unui tratat avantajos. în Phrygia si Lydia. care privise de departe succesele gotilor. p. întreaga sa armatã. Mare parte din trupele lui Fritigern. p. barbarii intraserã în armata imperiului. la nord de Balcani. Odotheus. si dintre cei mai buni.flota. si un monument fu ridicat în memoria lui. Funeraliile sale au avut loc cu mare solemnitate în capitala. Dar vârsta potolise îndrãzneala vechiului luptãtor. se înroleazã sub steagurile imperiului. XXVII.. erau acum secãtuite. în curând.. Ei sunt identici cu gruthungii care se rãscoalã mai târziu cu Tribigild. gotii. în apropiere de Constan-tinopol. îi caracterizeazã Zosimus (La Gibbon.

impus moravurile lor, armele legionare au fost pãrãsite si anticele signa, vulturii legionari si imaginile imperiale, suspecte de idolatrie. Dragonul a devenit drapelul pentru numeri. Aceastã politicã a lui Theodosius I si-a avut reversul ei si în ordinea economicã si socialã. Ea produse, prin solda însemnatã ce se plãtea, o mare sporire a cheltuielilor si, cu aceasta, o crestere apãsãtoare a sarcinilor financiare. Populatia fu aruncatã în mizerie; patronatul, împotriva cãruia luptaserã în zadar înaintasii energicului împãrat, se întinse în tot imperiul. tãranul, ruinat economiceste, cufundat în datorii si lãsat la discretia functionarilor abuzivi, fu nevoit a se pune sub patronatul unui puternic latifundiar. Pierzându-si libertatea, el ajunse serb al patronului sãu. în aceastã epocã se desãvârsi în tot imperiul legarea colonilor de brazdã249. Sãrãcia Thraciei ruinate 247 Ibidem, p. 299. [M. Parvan, La politica gotica di Teodosio nella pubblicistica delsuo tempo, Roma, 1964.] 248 E. Demougeot, De l'unite ã la division de l'empire romain, 395-410. Essai sur le gouvernement imperial, Paris, 1951, pp. 22-31249 E. Stein, Geschichte des spãtromischen Reiches, I, Wien, 1928, p. 299 si urm; G. Ostrogorsky, Gesch. des byzantiniscben Staates, ed. a Il-a, Miinchen, 1952, pp. 43-44. 202 îl fãcu pe Theodosius sã suprime (3 aprilie 393) capi-tatio humana în aceastã diecezã250. 2. Uzurparea lui Maximus în Occident. Interventia lui Theodosius. Evenimente grave se petrec în curând în Occident si ele aduc interventia militarã a lui Theodosius. Gratian îsi pierduse încrederea poporului si a armatei. Neglijându-si datoriile de suveran, el se pasionase de vânãtoare, înconjurându-se de favoriti ai distractiilor sale. Parcuri imense fuseserã închise si umplute cu tot soiul de animale sãlbatice; un corp de alani se afla în serviciul militar al palatului, si admiratia împãratului pentru iscusinta lor în mânuirea armelor fãcuse dintr-însii garda sa favoritã. Tânãrul împãrat obisnuia acum sã aparã în costumul si cu armele lor, ceea ce îi înstrãina simpatia cu care mai înainte îl înconjurase armata. Favoritii abuzau de puterea lor si aceasta îi înstrãina si simpatiile populatiei, în 383, trupele din Britannia se revoltã si îl proclamã împãrat pe Maximus, un spaniol. Acesta nãvãleste îndatã în Gallia cu fortele sale. Gratian, pãrãsit de trupe, fuge din resedinta sa, Lutetia, însotit de 300 de cãlãreti, îndreptându-se cãtre Lugdunum (Lyon). Ajuns acolo, guvernatorul provinciei îl dãdu în mâinile lui Andragathius, generalul cavaleriei uzurpatorului, sosit pe urmele fugarului. Andragathius, potrivit instructiilor pe care le primise, îl executã imediat (25 august 383). Maximus trimise apoi un am1 E. Stein, op. cit., p. 311. -^ , 203 NICOLAE BANESCU basador împãratului din est pentru a se justifica, afirmând cã uciderea lui Gratian s-a fãcut fãrã stirea sa. El ar fi bucuros, afirmã totodatã solul sãu, sã-si întrebuinteze fortele în comun pentru apãrarea imperiului; dar, dacã prietenia sa e respinsã, va disputa cu armele puterea imperialã. Orientul fusese sleit de luptele îndelungate cu gotii si, cu toatã dorinta de a rãzbuna asasinarea binefãcãtorului sãu, Theodosius fu silit sã-si ascundã sentimentele si se prefãcu a consimti la cele întâmplate. El hotãra numai ca Maximus sã se multumeascã a stãpâni regiunile de dincolo de Alpi; în Italia si Africa rãmânea mai departe Valentinian al II-lea, sub tutela mamei sale Iustina, care guverna. Dupã câtiva ani, uzurpatorul, profitând de nemultumirea populatiei fatã de mãsurile Iustinei în favoarea arianismului, se ridicã împotriva tânãrului împãrat, în august 387, el nãvãleste cu forte puternice în Italia. Valentinian al II-lea, cu mama si cu sora sa Galla, abia avurã timp sã fugã la Aquileia, sã se îmbarce repede pe o corabie, care-i duse la Thessalonic. Ei implorã sprijinul lui Theodosius. Acesta, vãzând cum ucigasul lui Gratian se face stãpân pe întregul Occident, nu mai ezitã. Vine numaidecât la Thessalonic si îsi uneste cauza cu a lui Valentinian, cãsãtorindu-se cu Galla251, distinsã prin frumusetea ei rarã252. Aceasta îi dãrui, în anul urmãtor, pe Placidia, menitã unei vieti de stranii aventuri. Ostilitãtile nu începurã imediat, iarna fiind

251 împãrãteasa Flacilla murise cu putin timp înainte. 252 'Etaiaia Sioaipenovcav JcdÂAei (Zosimus, IV, 14). >t 204 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN apropiatã si cei doi rivali având nevoie de timp pentru pregãtirile de rãzboi. Theodosius îsi asigurã pacea cu persii253, apoi, în primãvara urmãtoare (388), porni din Thessalonic cu o puternicã armatã recrutatã dintre barbari (goti, alani, huni), si se îndreptã spre Valea Savei. Siscia, postul cel mai înaintat al lui Maximus, cade în mâinile sale. La Pcetovio avu loc apoi ciocnirea celor douã armate. Dupã o luptã grea, Maximus e învins. El fuge si se închide în Aquileia. în dimineata urmãtoare, Theodosius ajunge în fata cetãtii. Descurajati si indiferenti la ambitia uzurpatorului, soldatii si populatia grãbirã cãderea lui. Maximus e smuls de soldati, dezbrãcat de ornamentele imperiale si târât în lagãrul lui Theodosius. împãratul îl lasã în voia soldatilor sãi, care îl duc din fata lui si-1 decapiteazã (iulie sau august 388)254. Fiul sãu Victor, asociat mai înainte Ia tron, pieri odatã cu cãderea sa. Theodosius ajunse astfel stãpân pe întregul imperiu. El restabili în Occident pe Valentinian al IIlea si rãmase în Italia timp de trei ani, pentru restaurarea autoritãtii imperiului si îndreptarea abuzurilor sãvârsite în anii uzurpãrii, în acele pãrti. Theodosius vizitã în acest timp, împreunã cu Valentinian al II-lea, Roma, vechea capitalã a lumii romane (iunie 389). Cu prilejul acestei vizite, care a tinut câteva luni, el emise mai multe legi. Zosimus pune aceastã vizitã a Romei dupã bãtãlia de la Frigidus, îm253 împãrtind Armenia: regiunea eufratesianã, la vest, rãmânând lui Theodosius, Persarmenia, la est, Sassanizilor. 254 Stein dã data de 28 august 388. 205 NICOLAE BANESCU potriva celui de-al doilea uzurpator, Eugenius. Dar Bury socoate cã e la mijloc o confuzie între suprimarea lui Maximus si suprimarea lui Eugenius, si cã vizita la Roma dupã al doilea rãzboi e un duplicat al celei de dupã întâiul rãzboi255. Când pãrãsi Italia (iulie 391), Theodosius trimise pe Valentinian al II-lea în Gallia, ca sã vegheze la Frontiera Rinului, unde francii ripuari nãvãliserã în timpul rãzboiului cu Maximus. El avu astfel în mâna sa întreg Occidentul, sub tutela efectivã a lui Theodosius. 3- Politica religioasã a lui Theodosius. De la moartea lui Constantin cel Mare pânã la suirea pe tron a lui Theodosius I, s-au scurs patru decenii, în care crestinismul, desi era religia împãratilor si a unei însemnate pãrti a supusilor lor, n-a fost totusi religia statului, în provinciile de vest pãgânismul era predominant, iar în cele din est partidul crestin era slãbit de secte rivale. Arienii si ortodocsii se aflau unii fatã de altii într-o rivalitate mai mare decât fatã de pãgânism256. în politica sa internã, Theodosius se sili mai cu seamã a dezlega definitiv chestiunea religioasã. Erezia arianã rupsese unitatea moralã a imperiului. Pãgânismul începuse si el, dupã reactia lui Iulian, a reînvia. Pentru a pune capãt acestor disensiuni religioase, Theodosius avu drept program sã facã a triumfa cre255 T. III al ed. iui Gibbon, Appendix9256 Finlay, op. cit., t. I, p. 134. 206 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN dinta ortodoxã si, pentru a realiza acest lucru, urmãri stãruitor persecutia cultelor dizidente, a arianismului si a pãgânismului. încã din 380, când, grav bolnav, se hotãrî a primi botezul, suveranul dãdu un edict solemn, prin care definea credinta sa si o impunea imperiului. Distinctia între „catolic" si „eretic" fu stabilitã acum definitiv prin lege. Sub termenul de „catolic" se întelegeau aderentii credintei niceene: reprezentantii tuturor celorlalte tendinte religioase furã declarati „eretici". Pãgânii (pa-ganî) furã

asezati într-o categorie specialã. Prin acest decret din 28 februarie 380, împãratul invita toate popoarele din imperiu sã adere strict la religia pe care Sf. Petru a propovãduit-o romanilor si a cãrei traditie s-a pãstrat si e acum profesatã de pontiful Damasus si de Petru al Alexandriei. „Potrivit disciplinei Apostolilor si doctrinei Evangheliei, trebuie sã credem în singura divinitate a Tatãlui, a Fiului si a Sfântului Duh, sub o maiestate egalã si o pioasã Trinitate". Aderentii acestei unice doctrine se vor chema „crestini catolici", si „fiindcã socotim - declara Theodosius - cã toti ceilalti sunt nebuni extravaganti, îi vestejim cu numele infam de «eretici». Ei n-au dreptul sã numeascã adunãrile lor cu numele venerabil de biserici". Theodosius îi ameninta apoi cu pedepsele ce le-ar socoti necesare257. Nicean convins, împãratul începu o adevãratã luptã împotriva ereticilor si pãgânilor. Pedepsele cu care îi lovi crescurã progresiv. Ereticii 257 Edictul e dat în traducere de Gibbon, op. cit., ed. Bury, t. III, pp. 148-149. '••••j^ »*-< ••'•• •»...•*«•':••» ;j^ii-r n A»L 207 suferirã restrictii grave în drepturile lor civile (în privinta testamentelor, mostenirilor s.a.). Dupã intrarea sa în Constantinopol (noiembrie 380), Theodosius puse în vedere patriarhului arian Demophilos sã aleagã între subscrierea Crezului nicean si retragerea sa din Scaun. Patriarhul preferã a se retrage, si împãratul conduse la catedralã pe Grigorie de Nazianz si-1 asezã în Scaunul arhiepiscopal. Dar Grigore nu putu rezista partidelor care luptaserã contra lui si fu silit asi pãrãsi curând Scaunul, din cauza canonului invocat, care oprea pe episcop sã treacã de pe un Scaun pe altul, si fu înlocuit de un laic, Nectarios. Dorind sã aducã pacea în Bisericã, Theodosius convocã, în mai 381, un Sinod la Constantinopole, prezidat de Nectarios. Completând opera Sinodului de la Niceea, el a formulat definitiv dogma credintei catolice. Singuri reprezentantii din Orient ai Bisericii participarã la acest Sinod, cunoscut sub numele de al doilea Sinod ecumenic. Actele sale nu se cunosc, si la început nu i s-a dat numele de „ecumenic"; în Sinodul de la Chalkedon (451) a primit o sanctiune oficialã. Chestiunea principalã dezbãtutã în acest al doilea Sinod, în domeniul credintei, a fost aceea a ereziei lui Macedonius, care, dupã dezvoltarea naturalã a arianismului, admitea creatia Sfântului Spirit. Sinodul, stabilind doctrina consubstantialitãtii Spiritului cu Tatãl si cu Fiul, condamnã erezia lui Macedonius si o serie de alte erezii în legãturã cu arianismul. El confirmã Simbolul de la Niceea în privinta Tatãlui si a Fiului, si îi adaugã un articol asupra Sfântului Spirit. Acest arti208 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN col stabilea dogma identitãtii si consubstantialitãtii Sfântului Spirit, a Tatãlui si a Fiului. în acest Sinod se stabili si rangul patriarhului dq Constantinopol în raport cu episcopul Romei. Al treilea canon al Sinodului declarã cã „Episcopul Constantinopolului e cel dintâi dupã episcopul Romei, cãci Constantinopol e Noua Romã". Decizia aceasta era îndreptatã împotriva tendintelor Patriarhului de Alexandria, care nãzuia a-si întinde autoritatea asupra întregului Orient, cum o avea Papa asupra Occidentului. Odatã cu aceastã luptã împotriva ereticilor, Theodosius luã mãsuri tot atât de hotãrâte fatã de pãgâni. Demougeot aratã cã, pânã cãtre 391, împãratul a tolerat oarecum pãgânismul, cum o probeazã pledoaria lui Libanios Pro templis, scrisã între 388 si 390, ca si indulgenta lui Theodosius fatã de celebrul retor, pe care 1-a numit prefect onorar258. De la victoria sa asupra lui Maximus, cresterea autoritãtii sale si influenta lui Ambrosius îl îndeamnã sã nu mai tolereze pãgânismul. în februarie 391, Theodosius interzise în Roma sacrificiile, în iunie 391, întinse aceastã interdictie asupra Egiptului259. Se oprea chiar vizitarea templelor pãgâne. La Antiochia au fost prohibite distracti258 Op. cit., p. 67. Dar înainte de 388 prefectul pretoriului Cynegius (care moare în acest an) primise ordin sã închidã templele (Zosimus IV, 37). [Existã si studii mai noi privind politica religioasã a lui Theodosius, precum: W. Ensslin, Die Religionspolitik des Kaisers

Theodosius d. Gr., Miinchen, 1953; N. King, The Emperor Theodosius and the Establishment of Christianity, Londra, 1961.] 259 E. Stein, op. cit., I, 323209 ile licentioase Maiuma, în cinstea zeitei Venus si a lui Bacchus, atât de populare, încât Arcadius le-a restabilit260. în urma acestor mãsuri, templele se închid; dar adesea ele furã nimicite si prãdate, cu toate bogãtiile si comorile lor artistice, de populatia fanaticã. Asa a fost ruinat faimosul templu al lui Serapis din Alexandria (vestitul Serapeum), centrul cultului pãgân din agitata metropolã a Egiptului. S-a crezut cã, odatã cu minunile de artã ce împodobeau celebrul sanctuar, a fost distrusã si vestita bibliotecã, nimicindu-se astfel atâtea opere ale geniului antic. Lucrul nu e însã sigur261. Ultimul edict, din noiembrie 392, interzicea definitiv sacrificiile, libatiunile, ofrandele de parfumuri, suspendarea coroanelor, prevestirile, tratând vechea religie de superstitie pãgânã (gentilicia superstitia)262. Un episod celebru al luptei deschise contra pãgânismului a fost suprimarea altarului Victoriei (Nike) din Senatul roman. Acesta îsi dãdu acum mari silinte pentru restaurarea lui. Senatorul Symmachus, personalitate considerabilã a epocii, bogat si elocvent, cel mai fervent apãrãtor al pãgânismului, a fost ambasadorul Senatului pe lângã împãrati. Dar elocventa lui s-a lovit de rezistenta arhiepiscopului de Milan, Ambrosius, a cãrui mare autoritate a impus suveranilor. Spre a întãri pozitia Bisericii, Theodosius lãrgi privilegiile clerului, cãutând în acelasi timp a face aceste 260 Demougeot, op. cit., p. 79261 V. observatiile lui Bury, ed. lui Gibbon, t. III, Appendix 10. 262 Cod. Theod., XVI, 10, 12, 21. 210 privilegii inofensive fatã de Stat. Astfel, împãratul obligã printr-un edict Biserica sã suporte sarcinile extraordinare de Stat {extraordinaria munerd). Mãrgini apoi, din cauza abuzurilor ce se fãceau, obiceiul de a se recurge la dreptul de azil al Bisericii, care-i proteja pe vinovati. S-a interzis debitorilor Statului a se sustrage de la datoriile lor refugiindu-se în biserici, si clericilor de a-i ascunde. Politica religioasã a lui Theodosius cel Mare a fost salutatã cu entuziasm de scriitorii bisericesti, în ce priveste sectele, ea n-a dat însã rezultatele asteptate. Ereziile continuã si dupã el; ele se vor înmulti chiar si vor agita mereu spiritele, tulburând unitatea religioasã a imperiului. Dar unde actiunea lui Theodosius avu o victorie completã, a fost în lupta pe care a dus-o împotriva pãgânismului. De aceea ruina religiei pãgâne e descrisã de sofisti ca un cataclism, care acoperi pãmântul de întuneric si restabili vechea domnie a haosului. 4. Conflictele împãratului cu Ambrosius. Energia cu care Theodosius îsi impunea vointa, când era în joc respectul ordinii publice, îl fãcu sã impunã uneori mãsuri excesive, care 1-au pus în conflict cu arhiepiscopul de Milan, Ambrosius, unul din reprezentantii cei mai eminenti ai Bisericii din Occident. Ambrosius se trãgea dintr-o familie nobilã: tatãl sãu ocupase postul însemnat de prefect al pretoriului în Gallia. Fiul primise o educatie aleasã si ajunsese, trecând prin treptele obisnuite, pânã la rangul de consular al Liguriei. La 34 de ani fu ales, fãrã voia sa, 211 episcop, si încã nu primise botezul, în zãdar încercã sã refuze aceastã functie spiritualã, pentru

care nu se simtea chemat: aclamatiile entuziaste ale populatiei îl silirã s-o primeascã. De cincisprezece ani Ambrosius exercita la Milan puterile unui adevãrat suveran al Bisericii, cãlãuzind constiinta împãratilor. Respectat de Gratian, temut de Iustina, protectoarea arianismului, marele prelat se bucura de toatã încrederea împãratului Theodosius. Conflictul între dânsii se produse întâia oarã din cauza incidentului iscat între crestini si evrei la Callinicum; a doua oarã, cu ocazia, mãcelului din Thessalonic. La Callinicum, micã cetate pe Eufrat, evreii, numerosi, aveau o sinagogã. Ei nu trãiau în general bine cu crestinii. La îndemnul episcopului, cãlugãrii arserã sinagoga, la l august 388. Cultul ebraic nu era interzis, si magistratul provinciei îl obligã pe episcop sã reclãdeascã sinagoga sau sã plãteascã pagubele. Theodosius aprobã sentinta, ceea ce îl fãcu pe Ambrosius sã-i scrie, protestând. El declarã apoi de la amvonul bisericii cã nu va mai oferi sfânta jertfã la altar pânã ce nu va obtine declaratia suveranului asigurând impunitatea episcopului si a cãlugãrilor de la Callinicum. Fatã de aceastã hotãrâtã atitudine, Theodosius, care tinea la prelat, a revocat sentinta. O faptã mai gravã se petrecu doi ani mai târziu Ia Thessalonic, provocând un nou conflict între împãrat si arhiepiscop. Orasul Thessalonic era apãrat de o garnizoanã gotã, comandatã de Botheric. Populatia nu-i putea suferi pe goti, fiind gata a se încaierã cu dânsii, în a212 nul 390, Botheric a arestat un vizitiu de la Hippodrom, favorit al publicului. Multimea ceru cu zgomot eliberarea lui si, nefiind satisfãcutã, se rãsculã. Garnizoana, slabã, nu putu împiedica uciderea lui Botheric si a câtorva ofiteri, trupurile lor mutilate au fost târâte pe ulite. Primind vestea celor întâmplate, Theodosius, în mânia sa, hotãrî sã rãzbune moartea locotenentului sãu prin uciderea locuitorilor vinovati. Ordinele furã expediate, si, când încercã apoi a le opri, era prea târziu. Populatia orasului a fost chematã la cursele de Hippodrom, si când acesta se umplu, gotii, ascunsi împrejurul sãu, nãvãlirã înãuntru, mãcelãrind populatia. Câteva mii de oameni pierirã în acest mãcel. Informat despre asasinatul în masã, Ambrosius expuse împãratului, într-o scrisoare privatã, enormitatea crimei, ce nu se putea sterge decât prin lacrimile pocãintei. Când apoi suveranul veni în catedrala din Milan, sã-si facã rugãciunile, episcopul îl opri în prag, spunându-i cã pocãinta privatã nu era de ajuns spre a ispãsi o gresealã politicã si a potoli justitia lui Dumnezeu, împãratul se retrase si numai dupã opt luni de pocãintã fu admis iarãsi în comunitatea Bisericii. Aceste fapte ne aratã autoritatea moralã la care se ridicase Biserica, prin slujitorii sãi exceptionali, într-o vreme în care aceastã autoritate moralã aproape dispãruse din lumea civilã263. 263 [Pentru autoritatea lui Ambrosius de Milano, la lucrãrile ceva mai vechi ale lui J.R. Palanque (Saint Ambroise et l'Empire ro-main, Paris, 1933) si F.H. Dudden (The Life and Times of St. Ambrose, 2 voi. Oxford, 1935), se adaugã A. Paredi, Sânt' Ambrogio, Milano, 1985; D. Williams, Ambrose of Milan and the 5. Arbogast si uzurparea din Occident. \ * Interventia lui Theodosius. Moartea sa. La un an dupã întoarcerea lui Theodosius în Orient, se produse o nouã uzurpare în Occident. Francul Arbogast fusese însãrcinat de Theodosius, cu titlul de magister militum, sã apere Occidentul. El trecuse Rinul si-i adusese la ascultare pe franci, care nãvãliserã în Gallia pe timpul revoltei lui Maximus. Arbogast se dovedise un brav soldat, devotat intereselor Statului, a cãrui credintã fusese probatã sub doi împãrati. Tânãrul Valentinian al II-lea n-a stiut sã si-1 apropie. Curtea sa de intriganti nu-1 putea suferi pe general; usor influentabil, Valentinian fu îndemnat sã scape de tutela lui supãrãtoare, într-o zi, când Arbogast veni în Consistoriu, împãratul îi întinse un rescript prin care îl destituia. în fata acestui act îndrãznet, barbarul se înfurie, aruncã la pãmânt rescrip-tul, strigând cã, numit de Theodosius, nu putea fi revocat decât de el. Tânãrul împãrat, mânios, îl amenintã cu sabia. Dupã câteva zile, Valentinian al II-lea fu gãsit spânzurat de un

copac, asasinat, desigur, de cel amenintat (15 mai 392)264. Arbogast sovãi a lua imperiul pentru el, gãsind mai prudent a domni sub numele unui roman, si ridicã pe tron pe un functionar al Curtii, roman de origine, fost retor, Eugenius. end of the Arian-Nicene conflicts, Oxford, 1995; C. Pasini, Ambrogio di Milano, Azione e pensiero di un vescovo, Milano, 1996; alte studii si titluri în EPLBIP, voi. II, Athena, 1997, p. 83]. 264 L. Homo, L'empire romain, p. 127 si urm Arbogast era pãgân, si uzurparea aceasta produse o trecãtoare reactie a pãgânismului, care avu rãsunet în armatã, compusã din barbari, si la Roma, orasul vechilor amintiri, unde totul vorbea despre zei. Eugenius încercã a fi recunoscut de Theodosius, dar nu reusi. Anul 393 a fost întrebuintat de ambele pãrti în pregãtiri de rãzboi. Eugenius strânse o armatã de alamani si franci; Theodosius avea cu el, afarã de gotii sãi, pe alani, pe huni si iberii din Caucaz. între ofiterii sãi principali se gãseau câtiva dintre barbarii care aveau sã joace un rol însemnat în evenimentele domniilor urmãtoare: Gainas, Alaric, Stilicho. în 394, Theodosius luã ofensiva, pornind pe valea Dunãrii. Arbogast se feri de Pannonia, fatalã altor uzurpatori, si-1 asteptã pe adversar pe linia Alpilor lulieni. împãratul izbuti sã forteze trecerea si întâlni armata inamicã nu departe de Aquileia. în ziua de 5 septembrie 394 avu loc bãtãlia, la Râul Rece (Frigidus amnis), afluent al fluviului Sontius (Isonzo), în valea Wipbach265. Bãtãlia a fost crâncenã si a tinut douã zile. în prima zi, Theodosius fusese aproape biruit; zece mii de goti cãzurã în încãierare, si situatia pãru atât de compromisã, încât generalii îl sfãtuirã pe împãrat la retragere, pentru a-si reface armata. Dar Theodosius refuzã a se recunoaste învins. Noaptea, Arbitrio, trimis de Arbogast, ocupã înãltimile din spatele armatei împãratului, ceea ce agrava situatia acestei armate. Arbitrio însã trecu, nu se stie cum, de partea lui 265 prjn aceastã vale trece drumul militar care duce de la Aquileia la Emona (Laybach). V. Demougeot, op. cit., p. 108, nota 71. . Theodosius, si când a doua zi reîncepu lupta, un vânt glacial se abãtu pe valea strâmtã a râului, izbind în fatã trupele uzurpatorului si înlesnind astfel victoria imperialilor. Pentru scriitorii eclesiastici, ea a fost determinatã de o minune266. Eugenius cãzu prizonier si ceru iertare împãratului, dar soldatii, neînduplecati, îl decapitarã. Arbogast scãpã din luptã, rãtãci câteva zile prin munti si, în disperare de cauzã, se sinucise267. Cu aceastã victorie, Theodosius reuni în mâinile sale imperiul, dar numai pentru cinci luni. Curând dupã înlãturarea ultimei uzurpãri, împãratul se îmbolnãvi de hidropizie, îl aduse pe fiul sãu cel mic Hono-rius la Milan si depuse în mâinile sale sceptrul Occidentului, în Orient, el îl orânduise împãrat pe Arcadius, fiul sãu mai mare. La 17 ianuarie 395, Theodosius cel Mare îsi dãdu sfârsitul. Odatã cu disparitia sa, imperiul se gãsi desfãcut pentru totdeauna în douã pãrti: cea de Rãsãrit (pars Orientis) si cea de Apus (pars Occidentis). Corpul marelui Theodosius fu îmbãlsãmat si transportat la Constantinopol, unde fu înmormântat la Sfintii Apostoli. 266 Demougeot, op. cit., pp. 107-108. 267 loan de Antiochia, HG, ed. C. Mtiller, voi. IV, [Paris, 18851, fragm. 187. B. URMAsII LUI THEODOSIUSI l. împãratul Arcadius (l 7 ianuarie 395 - l mai 408) a. Stilicho si Rufinus. Revolta vizigotilor. Ala-ric. Theodosius I e cea din urmã mare figurã

p. cu Galla Placidia. Mazzarino (. Theodosius the Great and the Regency of Stilico. Urmasii sãi au fost. cit. se pare. viata împãratului e o alergare continuã. se pot adãuga aici studii ca Al. principala cauzã a revoltei lor. un brav ofiter. Ei nu mai apar în fruntea armatelor. ducând o viatã de plãceri si urmãrind a strânge o imensã avere. . 6974. ADSV.Stilicone. poate. Chr.] : . Viata împãratului e concentratã în palat. History of the Later Roman Empire. era menit a fi stãpânit de oamenii energici ai Curtii sale. Acesta a fost ales 271 Portretele lor la Buiy. o fatã de mare frumusete. ea provoacã adesea prãbusiri de situatii si dramatice suprimãri de vieti269. ambitios si avar. Stilicho putea pretinde. cel putin pentru fiul sãu Eucherius. întors din misiunea pe care o avusese la persi pentru încheierea pãcii (387). ridicat pentru meritele sale la rangul de magister utriusque militiae. eunuci. . ceea ce însã este sigur e cã pornirea lor împotriva imperiului a fost stimulatã de Alaric. Succesorii luiTheodosius I se închid într-o viatã sedentarã. 73 (1969). cit. decãderea imperiului se accentueazã repede. inspecta garnizoanele si se întoarse la Milan. London. Lot. ca membru al familiei. 13 (1976). Flavius Rufinus.. Toatã aceastã lume se urãste si se de268 Histoire du Moyen Âge. sã exercite influenta sa asupra lui Arcadius. Pe patul de moarte. Pânã la aceastã datã. I. demnitari servili. cã Stilicho ar fi fost numit regent al pãrtii de vest încã de pe timpul minoritãtii acestuia270. [Pe lângã lucrarea lui S. Sverdlovsk (astãzi Ekaterinburg). el îi recomandã deci grijii lui Stilicho. t. O luptã era iminentã între aceste douã personalitãti271. dacã nu pentru sine. Dar eunucul Eutropius îi încurcã planurile. Theodosius voise sã asigure copiilor sãi prea tineri un protector. 1942).S. trãiesc retrasi. cit. Lot. femei. 1928. Ferdinand Lot a putut socoti cã odatã cu moartea lui Theodosius I începe istoria Evului Mediu268. pp. el avea la îndemânã cele mai multe forte ale imperiului... par F.] . „ascunsi" la Constantinopol si Ravenna. de la un capãt la celãlalt al imperiului. determinându-1 pe Arcadius a o lua pe Eudoxia. tot atât de incapabili si. . puse ordine la frontiera Rinului. 199 si urm. si la Demougeot. op. existenta de fantomã a suveranilor din Extremul Orient. 106 si urm. De aceea. Ganshof. Theodosius îl socotise vrednic de o aliantã cu familia sa si-i dãduse de sotie pe nepoata si fiica sa adoptivã Serena. îndatã dupã moartea lui. în ce-1 priveste pe Honorius. un aquitan inteligent si activ.. 233 si urm. p. Borba mez du politic eskoj oppoziciej i pravitel'stvom Vizantii v 395-399gg. în existenta sefului Statului se constatã acum o schimbare profundã. ei îl însotirã pe împãrat în campania contra lui Eugenius si suferiserã în acea campanie pierderi grele. [Chestiunea a fost reluatã apoi de Emilienne Demougeot. dupã expresia unui eminent medievist francez. Cameron. sefi de oaste barbari. Conflictul dintre dânsii izbucneste cu prilejul revoltei vizigotilor. vandal de origine.. . Aceasta a fost. p. Paris. cum presupune Bury. 107. afirmã Bury. La fin du monde antique et le debut du Moyen Âge. 217 nuntã. el e jucãria celor ce stau în jurul sãu. Kozlov. între Dunãre si Balcani. Stilicho era iubit de soldati. . pp.istoricã romanã. Izvoarele timpului ni-1 descriu ca pe un monstru 269 F. op.. I. Roma. îndatorati a lupta pentru imperiu când nevoia o va cere. 270 J. 99-105. Primul sãu act de administratie aratã tuturor vigoarea si spiritul sãu vrednic de a comanda. ambitios si rapace. si cel mai firesc protector era unul legat de dânsii prin legãturi de familie. 1923. în fruntea ostilor. Pfister et Fr. Slab la minte. El trecu în toiul iernii Alpii. nutrind gândul de a ajunge la tron ca asociat al lui Arcadius si a-1 cãsãtori pe împãrat cu fiica sa. Un astfel de om era prefectul pretoriului din Orient. „Harvard Studies in Classical Philology". suspectat a urmãri aceleasi planuri. Ambitia lui Rufinus îl aduse în conflict cu Stilicho. si în Rãsãrit si în Apus.. Mama sa era o romanã. Paris 1927. Arcadius era de 17-18 ani la moartea tatãlui sãu. pe care dorea sã-1 cãsãtoreascã cu sora vitregã a împãratului.. pp. episcopi. fãrã initiativã. fãrã principii. fiica puternicului general Bauto. cãci. Bury. p. 247-280 si A. duc. op. Asezati de Theodosius I în Moesia de Jos.

un barbar îl strãpunse cu sabia pe Rufinus. au fost crutate de barbar. 273 Ibidem. întrebuinta toate mijloacele de jefuire. cursuspubli-cus. întorcân-du-se înapoi pe unde venise. la Constantinopol. ajungând pânã în Siria. Ea fu primitã cu demonstratii de bucurie de populatia tiranizatã de atotputernicul ministru. 109-111. Sf. Ieronim era în Palestina. poate. în acest an. inovatia introdusã de Arcadius. si acesta va fi acum principalul ministru al imperiului în Orient. op. a fost cã Serena si fiul sãu se aflau atunci la Constantinopole. Stilicho pretindea cã vointa lui Theodosius fusese ca fiii sãi sã se întoarcã la vechea situatie si ca autoritatea lui Honorius sã se întindã pânã la hotarele Thraciei. Gainas. Tot atât de avid. cãci chestiunea Illyricului oriental îl interesa de aproape. situate în preajma capitalei. El trateazã cu el. Asasinarea lui a fost desigur instigatã de Stilicho. prefectura Illyricum. Alaric se pare cã a voit sã-si atragã prietenia lui Rufinus. zugrãvit în culori tot atât de negre ca si Rufinus. Pe când le treceau în revistã. iar rezultatul negocierilor a fost cã Alaric s-a retras din vecinãtatea orasului si s-a îndreptat spre vest. care cuprindea Grecia si tãrile centrale din Balcani. si se retrase cu armata sa la Salona. si cea mai probabilã explicatie a ezitãrii lui Stilicho. desi stãpân pe situatie. El privea cu gelozie si suspiciune pe prefectul Orientului.. la un semn al lui Gainas. Gotii pustiirã Thracia si Macedonia. cãtre vest. si cobora spre sud pe Drina pânã la Adriatica. Temându-se de o victorie ce ar fi câstigat rivalul sãu asupra lui Alaric. înaintând cãtre zidurile Constantinopolului. Dupã obicei. lângã lacul Scutari. 27 si urm. Eutropius conduse o expe221 ditie împotriva lor în 398. care alergase în calea barbarului. iar în acel an Gratian o cedase lui Theodosius. împãratul si Curtea iesirã sã salute trupele în Campus Martius. si miscarea pe care a condus-o a fost o adevãratã miscare nationalã2^2. care luptaserã în Occident împotriva lui Eugenius. în locul sãu. fiindcã domeniile acestuia. Cf. cit. Idem. Stilicho trimise deci trupele Orientului cu un ofiter devotat. pe Sava. Dar în Thessalia el se gãsi deodatã în fata lui Stilicho. la Hebdomon. Gainas ajunse. Rufinus smulse lui Arcadius ordinul ca acela sã expedieze îndatã la Constantinopol 272 Bury. . Note sur la politique orientale de Stilicon. Molatecul Arcadius trecu sub influenta eunucului Eutropius. p. Fortele sale erau superioare gotilor si victoria asiguratã. marele sambelan. S-a cãutat a se explica aceastã atitudine. nu numai pãrtile europene ale stãpânirii lui Arcadius au fost devastate de barbari: hoardele hunilor transcaucazieni nãvãlirã prin portile Caspicei si pustiirã tinuturile înalte ale Armeniei si câmpiile Mesopotamiei. spionii sãi erau pretutindeni. pe Via Egnatia. dar el se supuse ordinului. cel mai puternic în administratie dupã împãrat. fãcuse parte din jumãtatea de Apus a imperiului. de a lua din atributiile prefectului pretoriului administratia generalã a postelor. Bury socoteste cã eunucului i se datoreazã. „Byzantion" 20 (1950). pp. si supravegherea fabricilor de arme si a le trece asupra marelui demnitar magister officiorum275. sub ochii împãratului (27 noiembrie 395). pp. Arcadius îl alese pe eunucul Eutropius. si în douã scrisori descrie ororile sãvârsite de huni. Linia despãrtitoare între Est si Vest mergea de la Singidunum (Belgrad). si sã înceteze orice actiune. lãsându-1 pe Alaric sã-si ducã înainte opera de pustiire cu vizigotii sãi. înainte de 379. Cauza principalã pentru care Stilicho reclama acest teritoriu era faptul cã Peninsula Balcanicã dãdea pe atunci cei mai buni luptãtori273. 220 trupele Orientului. aruncându-i dincolo de Caucaz277'.219 seful întregii armate a vizigotilor. Ordinul acesta sosi tocmai când Stilicho se pregãtea sã-i atace pe vizigoti în valea Peneiului. 109-110.

operei lui Gibbon. Curtea lui Arcadius încurajeazã apoi. Appendix. cit. si el nu trecuse în serviciul lui Stilicho . El se retrase din Illyricum. 172. Megara cãzu la prima somatie. Capitularea lui Alaric era sigurã. Stilicho era prea prudent pentru a provoca un conflict între cele douã Curti. Marele templu al Demetrei si Persephonei din Eleusis furã prãdate. îl caracterizeazã Claudian. N. sugereazã acelasi autor. III. Italija v nacale Vveka i vtorzenie Alariha vRim. History. revolta comitelui Africii. prin politica de loialism dinastic a generalului „respectuos de autoritatea imperialã în Orient ca si în Occident". panegiristul lui Stilicho279. Alaric nãvãli în Grecia. Pentru aceasta. devasta Beotia. câte o parte de adevãr. cit. 276 Demougeot. pentru scopurile sale. Toate aceste trei pãreri contin. jignind maiestatea imperiului si terorizând de 12 ani provincia cu tirania sa: „Ziua e spaima bogatilor.] 223 politice pe care nu le cunoastem278. Scopul lui Stilicho în expeditiile sale illyrice . Câteva ciocniri avurã loc în aceastã regiune muntoasã. la hotarele Occidentului. retrãgându-se în Epir. si Curtea lui Arcadius nu luã nici o mãsurã spre a-si proteja supusii. pp. b. Golubcova. hotãrî a pune capãt revoltei din Africa.. trecu în Attica si ocupã Pireul. dupã tactica sa. 3) Stilicho se presupune a fi încheiat o întelegere secretã cu Alaric. p. Alaric luã Argos si strãbãtu Peloponesul pânã la Sparta. Pericolul german în Est. barbarul se putu strecura întro bunã zi. pregãtin-du-si o victorie care nu putea întârzia. îndreptându-se spre Arcadia. dupã învãtatul englez..adaugã Demougeot . 222 Occident. Cãderea lui Eutropius si Gainas. lãsând pe Arcadius favoritilor sãi nedemni si ocupându-se de consolidarea Occidentului. p. noaptea temut e de soti". din motive 277 Nota 12 la ed. cum o restabilise în 274 Idem. Bury înregistreazã cele trei pãreri exprimate cu privire la scãparea lui Alaric: 1. care cade în mâinile sale fãrã rezistentã276. 278 Op. si Eutropius îl convinse pe împãrat si Senatul sã-1 declare pe Stilicho dusman public. sfârsi prin a închide pe Alaric într-un cerc de întãrituri pe platoul Pholoe. si se întelege cu Eutropius. de interventia Occidentului. [E. un lucru e în afarã de îndoialã: ostilitatea Curtii din Constantinopole fatã de Stilicho. Stilicho porni totusi sã elibereze Grecia. Revolta maurului Gildo.. p. Demougeot afirmã cã e aproape sigur cã Stilicho lãsã de bunã voie pe Alaric sã plece. Gildo. plãtind o grea rãscumpãrare. pp. se îmbarcã în Italia si debarcã la Corint fãrã nici o piedicã. Dupã ce cuprinse Corintul. unde Maurul Gildo stãpânea insolent. care era ocupatã în Grecia.I.La începutul anului 396.zice el . manevrând cu prudentã. 4. gelosi de interventia lui Stilicho. Alaric primeste de la Arcadius titlul râvnit de magistermilitum per Illyricum ($98-399). unde Alaric se refugiase. 2) Arcadius si ministrii sãi. Stilicho astepta sã fie chemat pentru a-i izgoni din Grecia pe nãvãlitori. Eutropius se temea. în Elis. Atitudinea lui Stilicho se poate explica. si ar fi fãcut-o cu bucurie. 1949. Neglijenta lui Stilicho (dupã Zosimus). Claudian spune cã el primi ordin de la Honorius. cum vom vedea. Romans and Barbarians: The Decline ofthe Western Empire.A. care profita de lipsa armatei de Occident.. „Vestnik Drevnej Istorii". 114 si 126. ar fi restabilit ordinea în Orient. 62-74. incapabil de a împiedica debarcarea. Oricum. nu se stie cum. 166 si urm. gotii n-au întâmpinat un singur om înarmat pentru a li se opune. Istmul de Corint era ultima barierã si ea fu trecutã. 1982. Atena fu crutatã..nu poate fi îndoialã cã a fost desfacerea Illyricului de Rãsãrit din stãpânirea lui Arcadius277. dar aceastã chemare nu veni. Thompson. au tratat cu Alaric si i-au asigurat retragerea (sugestia lui Claudian). apoi Stilicho. 115. voi. Madison (Wisconsin). în aceastã împrejurare. Un an întreg petrecu Alaric în Pelopones. ca si Rufinus. op. .fiindcã îndatã dupã aceea devasteazã Epirul. în tot acest mars triumfal. Dar. hostis publicus. 275 Ibidem. în primãvara anului 397.

121. T. Stilicho nu putea pãrãsi Italia si dãdu comanda lui Mascezel. p. 225 si transportându-1 în apele Tibrului si aduse si din Spania. Gildos Herrschaft und die Niederlage bei Theueste (Tebessa).cit. El refuzã a trimite trupe lui Theodosius în expedita acestuia contra lui Eugenius. Intrã deci în tratative cu Constantinopolul. Gildo a fost numit. Pentru Roma. unde. Mãria. Energia lui Stilicho luã mãsuri repezi pentru a asigura aprovizionarea Romei. lui 281 Demougeot. 167-176. iar Gildo primise tinutul în numele lui Honorius. zece mii de oameni furã îmbarcati pentru a trece în Africa. îmbarcându-1 pe Ron Bury. [HJ. fratele si dusmanul lui Firmus. pentru a-1 apropia mai mult.. Kotula. 185-186. un frate al lui Gildo. cu titlul exceptional de magister militum. ca rãsplatã. Eutropius reclamând Africa pentru Orient. în anul 399. si. Mascezel. el se gândi sã dea rebeliunii sale forma unei treceri a Africii de sub autoritatea lui Honorius sub aceea a lui Arcadius. în vara anului 397. în orice împãrtire a imperiului. Dar credinta Maurului n-a tinut mult timp. fiica lui Gildo. Gildo fugi pânã la Tabraca. în primãvarã (398). o rebeliune în Africa era mai serioasã decât oriunde. unde propunerile sale sunt bine primite. întorcându-se la un vechi uz. în acelasi timp. Stilicho era dusmanul sãu si el îsi afla un aliat în persoana Eudoxiei. fiindcã Africa era grânarul sãu. op. Diesner. Der Aufstand des Afrikaners Gildo und seine Nachwirkungen. comite al Africii. Stilicho îsi întãrea pozitia prin cãsãtoria fiicei sale.Divitibusque dies et nox metuenda mãritis. îi ceru sã-1 declare solemn pe Maur inamic public. pregãtiri pentru suprimarea lui Gildo. marele sambelan Eutropius era numit consul si aceasta stârnea indignarea nobilimii senatoriale. n-a voit sã vadã în Gildo decât un rebel. având un ajutor pretios de la Gildo. Vãzând acum relatiile încordate dintre cele douã Curti. Se pare cã unii din aliatii lui Gildo au fost corupti de Mascezel. „Klio". cum au pretins dusmanii acestuia. ostilã vechiului ei protector. întors în Italia biruitor. 224 Cu 18 ani mai înainte (379). 40 (1962). Rebelul fu învins aproape fãrã vãrsare de sânge în provincia Byzacene. pieri si el în curând. Occidentul refuzã a-1 recunoaste. cãci Stilicho. pp. întors la Constantinopol. si Mascezel era dornic acum de rãzboi mare. Pozitia sambelanului se clãtina acum serios. în tot timpul iernii o flotã se adunã la Pisa... 18 (1972). împãratul unise în cãsãtorie pe Salvina. Succesul sãu repede a displãcut. Gildo se rãzbunase omorându-i fiii. cu Honorius. începu. pp. „Altertum". dar încercarea fusese înãbusitã de armele lui Theodosius. sau produs mari dezertãri. fusese ridicat la rangul de magister militum. Maurul Firmus încercase a-si crea un regat în Africa. pp. în primãvara anului 398. iar dupã moartea împãratului se pregãti a deveni independent. 178-186. el întretinea probabil relatii . ori a pierit printr-un simplu accident. aproape de drumul militar ce ducea pe coastã la portul Tabraca. încercând sã scape pe o corabie. cãutând sã evite un conflict între cei doi împãrati. Gildo nu permise corãbiilor cu grâu sã plece la Tibru. Italia fu scandalizatã la primirea acestei stiri: un eunuc consul nu se mai auzise. cele cinci provincii ale Africii erau inevitabil atribuite Occidentului. ceea ce însemna o declaratie de rãzboi. foarte numeroasã. care fugise nu se stie de ce si ceruse azil împãratului. El nu fu executat îndatã. Gainas. poate. pe râusorul Ardelio. History. El aduse grâul adunat în Gallii. prevenind la timp calamitatea ce ar fi lovit populatia capitalei. Vânturile 1-au aruncat însã la tãrm si a fost capturat. cu nepotul împãrãtesei Aelia Flaccilla. pãstrând o suspectã neutralitate. Pentru a mãguli Senatul.. în armata lui. O tranferare a diecezei Africii sub Arcadius pãrea un rãspuns la propunerea de a se transfera prefectura de Illyricum sub autoritatea lui Honorius280. ci condamnat la moarte dupã o înfãtisare în proces281.] 226 Stilicho.

Albert. episodul acestei tiranii germane îsi aflã sfârsitul în iulie 400285. dupã campaniile sale împotriva ostrogotilor (gruthungi). creat de împrejurãrile critice ale stersei domnii a lui Arcadius. . Gainas fu. Osnovnye certy politiceskoj oppoziciipravitel'stvu Vizantii v 399-400 gg. schimbã negocierile sale cu Tribigild în rebeliune si înainteazã împreunã cu el.cu Stilicho si tintea rãsturnarea eunucului. Tribigild însã nu veni. Comandantul 227 lor.. ca si sporirii puterii germane în imperiu. pp. crezând cã are a face cu dezordinile câtorva bande de coloni germani. Paderborn. Câteva luni mai în urmã. înaltul prelat african venise în 399 la Constantinopol spre a cere pentru Kyrene o usurare de impozite împãratului. de unde voirã sã-1 smulgã. fãcu presiuni. op. A. El fu decapitat la Chalkedon283.. Gainas. Gainas îsi fãcu intrarea solemnã în capitalã. cit. Eunucul. pp. fãcându-1 rãspunzãtor de victoria gotilor. cãci provincia era fãrã apãrare. Tribigild se îndreptã spre Con-stantinopol pentru a-1 intimida pe împãrat.[G. Theodosius I. se stie. care-si da aerul cã e loial. El trimise contra rebelilor pe gotul Gainas si pe generalul roman Leon. fu exilat în insula Cipru. Tribigild. sprijinitorul sãu principal. 285 Bury.. Bury. Kozlov. sã-si pãstreze postul de magister militum inprasenti si sã se numeascã Caesarius. o parte din acesti barbari. vãzând pericolul. . p.. op. si numai Chrysostom îi scãpã viata. favoritul împãrãtesei. Cãderea lui Eutropius (august 399) atrase si pe a prefectului pretoriului. care. Partidul roman antibarbar. printr-o emotionantã cuvântare. în muntii dintre Pisidia si Pamphylia s-au dat lupte. si Eutropius. Eutropius se refugie la Sfânta Sofia. a fost prilejul care a dus la cãderea lui Eutropius si a provocat în acelasi timp lupta împotriva influentei germane în Orient. pp. Eudoxia. 129-132. 132-133. întâlnirea avu loc la Chalkedon si Arcadius primi toate conditiile. Revolta ostrogotilor din Phrygia. Bury. instigati probabil de Gainas. organizã apãrarea. 249-253. cit.. si ei dãdeau un escadron de cavalerie armatei romane. ADSV. Miscãrile au început în primãvara anului 399. creatura sa. prãdând la tãrmul Propontidei. si Arcadius îl dizgratie. sã i se acorde intrarea în Constantinopol cu toti soldatii sãi. în 386. Gainas 1a ajutat pe Tribigild. acuzat cã aspirase la imperiu. fu adus în fata unui tribunal prezidat de Aurelian si condamnat la moarte. Aurelian fu numit în locul sãu. Chrysostom interveni pentru viata ostatecilor. Un document interesant pentru spiritul ce stãpânea acum în cercurile înalte si mijlocii ale imperiului e discursul lui Synesios Uepi ficcaiÂeiat {Despre suveranitate). care capitulaserã. instalase în Phrygia. Saturninus si loan. simtindu-se amenintat de 282 Ibidem. 126 si urm. Caesarius fu instalat prefect al pretoriului. Aceasta se întinse usor. comunicã la Constantinopol cã nu se putea face pace cu Tribigild cât timp e la putere Eutropius282. Era totodatã si o loviturã adusã lui Gainas. Leon îsi pierde viata într-o luptã. si e probabil cã a publicat acest 284 Ibidem. Dusmanii eunucului profitarã de acest moment critic pentru a-1 ataca. 1985. Senatori si demnitari legati de traditiile romane erau indignati de înãltarea unui eunuc la consulat si alarmati de a vedea importante comenzi militare tinute de germani. Aurelian si prietenii sãi. confiscându-i-se averea. purta urã sambelanului si-i atâtã pe os-trogoti la revoltã. pp. 223. geloasã de marea ascendentã a sambelanului asupra sotului sãu.. degradat din rangul de patriciu. op. p. dar gotul pune conditii: nu primea negocierile decât cu împãratul în persoanã si într-un loc afarã din capitalã. cu titlul de coloni. era si el potrivnic lui Eutropius. fost prefect al orasului. în functia de prefect al pretoriului284. cerea apoi sã i se predea ca ostateci trei antibarbari notorii: Aurelian. Amenintat de soldati. Panica din Constan-tinopol îl îndeamnã pe Arcadius a negocia. 230-231. cu armata. care scãparã numai cu exilul. de fapt. stãpân pe guvernul de Rãsãrit vreo sase luni. Goten in Konstantinopel.. Eutychian. fratele lui Aurelian. si urm. dar Eutropius nu le-a dat mare . si aceasta a însemnat biruinta partidului antigerman. care scapã.D. cit. seful acestui partid antibarbar era Aurelian. atentie. 283 Demougeot.

care izbutise a uzurpa provizoriu puterea. IV. „Slavia". ca si crestinismul romanic din stânga Dunãrii de Jos si din Skythia Minor = Dobrogea (cf. p. II. Ei încercarã a ocupa câteva biserici din 287 Demougeot schiteazã (p. 239 si urm. afarã din oras. numele de „sciti" este aplicat tuturor popoarelor migratoare care au trecut prin spatiul nord-pontic pânã la Dunãre (întreprinzând adeseori incursiuni si la sud de marele fluviu. 231 capitalã si dãdurã nastere la dezordini. 109-104). în toamna anului 400. sã-si facã rugãciunile într-o bisericã clãditã de Theodosius. Synesios. în zona balcanicã. Când gotii aflarã de plecarea sefului lor. Tumultul gotilor aruncã spaima în populatie. Aux origines du christianisme da-co-scythique. Tirania lui Gainas n-a putut tine mult. apelativul e folosit pentru a-i desemna pe goti. în sfârsit. voi. afarã din oras288. Programul acestui regim ideal era stabilit în liniile sale mari. [Ca si în sursele bizantine de mai târziu. potrivit suveranului ideal. încurajarea agriculturii. apãrutã dupã 12 iulie 400. voi. la sfârsitul anului 399 sau începutul anului 400. cum bine observã învãtatul francez. Sub trãsãturile lui Osiris. Lozovan. S-a întâmplat cã o cersetoare se afla la una . revendicãri pe care generatia dinainte de el nu le cunostea.. o poveste alegoricã. Ideile politice generale ale partidului reprezentat de Aurelian însufleteau discursurile lui Themistius. 234 si urm. Dujcev. preceptorul ales de Theodosius pentru educatia lui Arcadius287. Autorul îl sfãtuie pe suveran sã curete armata de goti. care poate fi privit ca manifestul antigerman al partidului lui Aurelian. 1958. învingãtor al fratelui sãu Caesarius. adunau. luându-si tot ce aveau. Berlin. I.' discurs-program. 146-165. ed. ^. •?* . dar redactatã mult mai înainte. Byzance et la românite scythique. Povestirea egipteanã. cit. Byzantinoturcica. datoritã lui Aurelian. 1962. cu o micã escortã. prin usurarea impozitelor. data alungãrii gotilor din Constantinopol. regele Egiptului.) o interesantã paralelã între ideile conducãtoare ale lui Themistius si cele ale lui Synesios. mai târziu pe slavi. reducerea sâcâielilor administrative. Gotii îsi fãceau rugãciunile ca arieni. grijã materialã. ca în primele veacuri ale istoriei lor ?) si pe goti sã-i sileascã la munca pãmântului. 286 Op. grija fatã de starea supusilor. suveranul trebuind sã ia sfat de la senatori. pp. II. Altheim. grija fatã de ordinea publicã prin libertatea de constiintã si toleranta religioasã. El rãmase însã credincios partidei antigermane si asteptã cãderea lui Gainas si întoarcerea lui Aurelian pentru a face sã aparã. locuri comune scolare. grija pentru apãrarea imperiului amenintat de barbari. dacã nu le convine. pp.u. furã cuprinsi de panicã si pornirã. Slavjaniskiti. respectul privilegiilor aristocratice. tãtari (cf. Apoi. trebui sã se mãrgineascã a publica discursul. grijã moralã prin rãspândirea filosofiei. sã recruteze armatã nationalã (romanii n-ar putea sã se apere ei însisi. Gy Moravcsik. rãufãcãtorul Typhon. Demougeot. Mai întâi. nestiind ce planuri aveau. populatia romanã îl detesta.16 (1979). Berlin. spijinit de seful mercenarilor „sciti"286. 279-283. crede cã aceste cuvinte îndrãznete n-au putut fi pronuntate niciodatã. 23-31-] 229 ' . însãrcinati a-1 ajuta sã guverneze. 197-224 si voi. Geschichte der Hunnen. el îl glorifica pe Aurelian. noaptea. pp. familiare tuturor pane-giristilor imperiali de la Traian încoace. infiltrati în armatã si magistraturi.. satisfacerea cererii sale pentru Kyrene. pp.. 29 (1960). cumani. 1960.. în învãlmãsealã. când acesta se afla prefect al pretoriului. dupã ce a obtinut. Berlin.] 230 Ideile conducãtoare ale manifestului.. Gainas se hotãrãste deodatã a pãrãsi capitala sub pretextul unei indispozitii si se duce. . . La Synesios apar însã noutãti. Uepi npovoiaq 77 Aiyvntwq. Dupã aceea. care se ocupã pe larg de ideile discursului-program. E. pp. invitându-i sã se întoarcã de unde au venit. la Hebdomon. în F.. apoi pe pecenegi. precum si Idem. a Il-a.

Cu mica trupã ce-i rãmãsese. adus la Constan-tinopol.Ioan. care-1 ucise si-i trimise capul lui Arcadius. decis a trece în Asia. Episodul acestei grave crize a imperiului a fost celebrat la Constantinopol: scene de revoltã au fost reprezentate în sculpturile ce împodobesc columna lui Arcadius. vãzând atâta îmbulzealã. se aflau trupe sprijinite de corãbii de rãzboi. crezu cã a venit ziua din urmã a Constantinopolului si începu a se ruga cu voce tare.tatãl sãu. jefuind. El socotea cã datoria sa principalã era sã lupte îm- . si care-i poartã numele289. Se spune cã. si care. 133-137. un roman interveni si-1 omorî. unde ar fi voit sã-si recruteze soldati. Dar pe celãlalt tãrm. patriarhul Constantinopolului. interesul suprem nu sta în controversele teologiei. [Demougeot expune aceste consideratii la pp. Faima elocventei sale se rãspândi în tot Orientul. Pentru el. cãsãtorit cu o romanã. prin care îl felicita pentru succesele sale de barou. cit. declarat dusman public.din portile de Vest si. ci în morala practicã. si chiar dincolo de Dunãre. Meletios. Acoperisul bisericii fu smuls. o slãbiciune nervoasã periculoasã (psihastenie) ar explica toate nesocotintele lui Gainas. op. dintr-o familie nobilã si bogatã . porni în fugã spre nord. care descoperi talentele extraordinare ale discipolului sãu. regele hunilor. Eunucul trecuse putin mai înainte prin acel oras. 256-266. Demougeot. si loan. Nectarius. Eutropius avu atunci o excelentã inspiratie aducând în Scaunul de patriarh pe loan Chrysostom (Gurã de Aur) din Antiochia. lãsându-se a fi dusi de curent. cit. s-a închinat cresterii îngrijite a copiilor sãi. întrebat de prieteni pe patul de moarte pe cine lasã în locul sãu. însãrcinându-1 cu predica... Gainas. obosit de pledoariile de barou. gotii care nu apucaserã a iesi sunt atacati de populatia înfuriatã. Gotii se asezarã în tabãrã pe tãrmul european si. când nu mai avurã provizii. si orãsenii. dacã crestinii nu i 1-ar fi smuls290. din Cilicia pânã în Palestina. ridicatã în 403 în Forum. Seeck. spre a merge în Bury. Orasele Thraciei se apãrau ca cele din Asia împotriva lui Tribigild. vãduvã la 20 de ani. Aurelian fu restabilit în fruntea prefecturii. El urmã cursurile de retoricã la scoala vestitului Libanios. Ei îsi aflarã repede refugiul într-o bisericã aproape de palat. Eudoxia. c. fu întronat la 26 februarie 398.] 232 mandate de Fravitta. primi botezul si fu numit lector al bisericii din marele oras. Flota lui Fravitta îi întâmpinã si-i scufundã. El se crezu prada unui demon si se duse sã se roage pentru libertatea lui la moastele Sfântului loan Botezãtorul. citat de Demougeot (p. Episcopul Flavian îl fãcu preot. Episcopul Antiohiei. sub Arcadius. Libanios socotea geniul lui Chrysostom ca un dar al muzelor si sperase sã-1 câstige pentru cauza vechilor credinte ale Greciei. pericolul got îsi gãsea sfârsitul în provinciile Orientului. Un got. izbutind a închide portile. Fravitta avu onoarea unui triumf si fu numit consul pentru anul 401. avusese un rol mare în politica natiunii sale ca sef al partidei filoromane. si fusese uimit de elocventa si popularitatea marelui predicator. si gotii ucisi cu pietre si cãrbuni aprinsi (12 iulie 400). cit. 255-262 din op. Cu pieirea lui Gainas. Secundus. un got pãgân.Chrysostom a fost crescut de o mamã iubitoare care. Aceste trupe erau co288 Dupã O. muri în 397. op. în ultimii ani ai lui Theodosius. Un tumult general se produse. 253). ar fi rãspuns cã 1-ar lãsa pe. avusese un rang în armatã . hotãrârã a încerca sã treacã strâmtoarea pe niste plute grosolane. pp. 233 Egipt. El fusese. înaintat magister militum si curãtise Mediterana de pirati. Nãscut în capitala Siriei. loan Chrysostom si Curtea lui Arcadius. Gainas privind neputincios de pe tãrm dezastrul gotilor sãi. S-a pãstrat o scrisoare de la el. El cãzu în mâinile lui Uldin. Rãu aprovizionat si descurajat. vru s-o ucidã. dincolo de Haemus. si astfel si-a început loan Chrysostom cariera ilustrã în metropola Siriei. Chrysostom. Gainas veni la Hellespont. se sili a-1 atrage la crestinism. mânios. pp. urmãrindu-1 cu admiratia si iubirea sa dincolo de anii de scoalã. pãstrate în capela clãditã de Theodosius la Hebdomon. porni în Thracia cu armata ce-i mai rãmãsese. la Abydos.

insultând în mod crud mizeria atâtor sãraci. le striga predicatorul. . cu practicile lor grosolane. spiritul cuvântãrilor lui tindea. sporite încã de apucãturile unei Curti trufase. El se indigna de luxul peste mãsurã al femeilor care mergeau la bisericã în car aurit. cu hamuri împodobite si în mijlocul u-nui alai de sclavi si eunuci. a splendidelor lor portice. care îsi purtau bãrbile lungi pe sub portice. fiica lui Saturninus. cenzurase aspru spiritul de desfrâu si simonie al prelatilor.] . Cercetând abuzurile mai multor biserici din vestul Asiei Mici (401). ce caracterizeazã societatea metropolei siriene în aceastã epocã de agonie a lumii pãgâne. în aceastã pasionatã denuntare a celor bogati291. multimea sclavilor care formau cortegiul celor avuti.••• .. Jean Chrysostome") si 562 (s. Bury îl aseamãnã cu socialistii moderni. Chiysostom atacã nu numai viciile si extravagantele celor avuti. îmbrãcate în haine de mãtase. 383. dând în lãturi lumea pe uliti dinaintea lor. Strãlucirea palatelor. Scopul sãu era reforma moralã a lumii si temperamentul sãu aprins de sirian îi dãdea în aceastã misiune un avânt pasionat292. în care vedeau un tiran al Bisericii. p. p. sub biciuirea nemiloasã a cuvântului sãu înaripat. 138-140. Altii. Eccles.290 Sozomenos. 298 293 Ibidem. desigur. 236 trecurã în tabãra dusmanilor sãi. cu pardoseli în mozaic. pe dinaintea ochilor nostri. Hist. 292 Demougeot. cu pãrul frizat strãlucind de perle si diamante. de o fire asprã.v. Index general...si nimic nu era mai departe de gândurile sale decât faptul de a rãsturna ordinea stabilitã a lucrurilor. 300. pp. Chrysostom era om de un ascetism împins pânã la extrem. VIII. La Constantinopol înaltul prelat gãsea toate viciile Asiei. frivolã. putin 235 curtenitoare. vãduva lui Promotus. în casa cãreia crescuse Eudoxia. II. tras de catâri albi. El se ridicase de la amvon împotriva femeilor care serveau clerul capitalei sub numele de surori. toate trec.v. observã atât de judicios Bury -. Dagron. ca sã-si audã osânda. cu amulete si vrãjitorii. dominate de Eudoxia. spectacolele cu dansuri lascive si cântecele obscene. trufia filosofilor. 561 (s. luxul fãrã frâu al meselor. în casa cãreia se întâlneau vrãjmasii lui Chrysostom293. „Libanios"). gãtite cu lanturi de aur. Castricia. la Bury. pp.• . ca într-un film de cinematograf. între femeile din înalta societate dusmane patriarhului. în politica sa religioasã. „Bogat te-a fãcut Dumnezeu pentru ca sã ajuti pe sãraci -proclama Chrysostom -. el procedã cu asprime si depuse vreo 13 episcopi. patriarhul comise imprudente care-i stârnirã noi adversari. 234 potriva voluptãtii claselor bogate. e târâtã la marea tribunã a predicii lui Chrysostom. cit. cu ziduri încrustate în marmurã si fildes. Cap. Eugraphia. [Despre cele douã personalitãti ale epocii. lãcomia si avaritia clerului si cãlugãrilor. care 291 Vezi frumoasa-i caracterizare. N-avea nimic din geniul împãciuitor al unui Ambrosius sau al unui Augustin. Naissance. nu pe cea politicã . temându-se de aceeasi soartã. op. „Biserica nu e fãcutã spre a expune într-însa asemenea bogãtii". „ca femeile care joacã în teatru".. sã-1 ridice pe sãrac împotriva bogatului si le-a fost usor dusmanilor sãi sã-1 acuze cã „seduce multimea".. sã denunte risipa de bogãtii care ar fi putut usura clasele sãrace. v. Palladius citeazã câteva intime ale Eudoxiei: Marsa. Toatã viata artificialã. ca sã te mântui de pãcate prin milostenie". Desi condamna inegalitatea socialã.. înteleserã cã siguranta lor nu se putea bizui decât pe ruina primejdiosului arhiepiscop. superstitiile. ele veneau fãrã sfialã înaintea altarului. n. dar si senzualitatea. mai recent G.

râvnind a-si întinde hegemonia spiritualã asupra întregului Orient. „Fratii lungi". cã . Theophil împãrtãsise pânã acum pãrerea ereticã a lui Origenes. dând. ceea ce-1 jigni pe Chrysostom. cã pedepsise un cãlugãr care lovea pe sclavul sãu. care venise sã se închine la capela Sfântul loan Botezãtorul. Aceeasi doctrinã stãpânea printre cãlugãrii numerosi din pustiul Nitriei. unde. care intrase acum în conflict cu Theophil pe o chestiune de bani si fusese 237 condamnat de un Sinod de clerici servili ai prelatului. cãtre sfârsitul anului 401. ferindu-se a-1 tine în Constantinopol. el tinu (403) o predicã plinã de violentele sale de limbaj obisnuite. în care se auzi cuvântul de lezabel. dar nu vru sã comunice cu dânsii pânã ce nu le va examina cauza. cã a intrigat contra lui Severian. o pastoralã în care-1 osândea pe Origenes si discipolii sãi. în timpul lipsei sale din capitalã. iar Eudoxia îi fãcu o primire cãlduroasã. Cãlugãrii dau o cerere împãratului. din care nici unul nu era de ajuns spre a depune un episcop: cã vânduse marmura pusã de o parte de Nectarius pentru a decora biserica Sfânta Anastasia. O rãcealã se produse din aceastã cauzã între patriarh si Eudoxia. invitã Sinodul sã se ocupe de ele294.Severian. si nu-i putea ierta lui Chrysostom faptul cã-i înlãturase protejatul. în vara anului 403. care. Epiphanios de Cipru fusese instigat de Theophil si adunase un Sinod al episcopilor sãi. sigur de protectia Curtii. devotat patriarhului. episcopii refuzã a le da adãpost. Arcadius îl cheamã pe patriarhul Alexandriei la Constantinopol ca sã rãspundã la acuzatiile ce i se aduc. cã insulta sau defãima pe clerici. La moartea lui Nectarius. sub cuvânt cã e vorba de lucruri petrecute în altã diecezã. voise sã-si impunã la Constantinopol un preot alexandrin. acuzat de lucruri foarte diferite. Ei stârnesc mânia arhiepiscopului prin interventia lor în favoarea lui Isidor. el pãrãsi capitala. venise la Constantinopol. Mânios. cãruia Epiphanios îi arãtase o mare ostilitate. si atunci acuzatul se transformã în acuzator. diaconul Serapion. nemângâiatã de plecarea predicatorului ei favorit. însotiti de 300 de cãlugãri origenisti. în Siria. Majoritatea episcopilor erau egipteni. episcopul de Gabala. Nemultumit cu pedeapsa usoarã aplicatã de patriarh. Eudoxia. Ei o întâlnesc pe Eudoxia. unde populatia era de partea lui Chrysostom. sã cearã protectia lui Chrysostom. cã rezervase pentru uzul sãu bãile palatului episcopal. El fu îndemnat sã vinã la Constantinopol pentru a lua si semnãtura lui Chrysostom. simtin-du-se ofensatã. unde fusese bine primit de Chrysostom. Acesta cãutã sã se scape de fratii inoportuni si declarã rãzboi origenismului. ca un ciclop. Severian stiu sã câstige sferele Curtii si pe multi din adversarii lui Chrysostom. care ceru pedepsirea lui. în Palatul Stejarului {Dryas). si. convocã Sinodul sãu. îl recheamã si impune lui Chrysostom sã se împace cu el. si. sub influenta împãrãtesei. construit de Rufinus. dupã ce preveni Curtea. acuzând pe Theophil. Când acesta se întoarse din Asia. si ea le promite a interveni pe lângã augustul sãu sot pentru a le face dreptate. El a fost judecat în lipsã. îl lãsã a-i tine locul. preveniti de Theophil. în Egipt. Acesta îi primeste bine. îl învinui de erezie pe Severian. cã numise pe Epiphanios nebun si demon. Ei vin atunci. patriarhul de Alexandria. îndrãznet si impulsiv. Acest Sinod se întruni dincolo de Bosfor. care condamnase pãrerea lui Origenes. cã îsi lua masa singur. Cel mai înversunat dusman al lui Chrysostom era Theophil. Theophil. Isidor. O listã de învinuiri împotriva lui Chrysostom fu prezentatã împãratului. care aruncase conceptia antropomorficã a divinitãtii. cu aluzii transparente. dãdu ascultare intrigilor partizanilor lui Theophil. cu toatã porunca împãratului de a se supune. în fata unui Sinod prezidat de episcopul capitalei. care îl puse sã predice. Un Sinod al sãu îi condamnã pe cãlugãrii din Nitria si-1 anatemiza pe Origenes. împãrãteasa. la îndemnurile Eudoxiei. iau drumul Palestinei. la Constantinopol. trupe obtinute de la prefect furã trimise sã-i aresteze pe supãrãtorii cãlugãri. în 401. iar Chrysostom refuzã a se prezenta înaintea unui Sinod compus din dusmanii sãi si de patru ori repetã refuzul sãu. în fruntea cãrora se aflau patru cãlugãri numiti pentru statura lor înaltã „Fratii lungi". un mare ambitios. Chrysostom fãcu greseala de a refuza sã prezideze Sinodul ce avea sã-1 judece pe Theophil.

dãdurã proportii incidentului. prin cuvintele295: „Din nou Herodiada se înfurie. în curând. oficiind la Sfânta Sofia. a. aluzia. Eudoxia era acum bucuroasã ca Sinodul sã fie compus din adversarii patriarhului. 241 Chrysostom se aflarã într-o pozitie dificilã. depozitia sa rãmânea definitivã si irevocabilã. Dar împãratul persistã în refuzul sãu de a se împãrtãsi cu patriarhul. Cu prilejul unei ceremonii în cinstea patronului sãu. mai ales favoritul loan. multi din episcopii sãi au venit însã si au fost instruiti sã facã uz de canonul Sinodului de la Antiochia din 341. al cãrei text s-a pierdut. a dedicat basilicii o statuie de argint.. se revoltã. Cântecul si zgomotul tulburarã serviciul divin de la Sfânta Sofia. Acuzatiile erau prea usoare si s-a invocat refuzul de a se prezenta dinaintea episcopilor. aproape de vila Eudoxiei. Eugraphia si Castricia. fatã de împãrãteasã. împãcarea aceasta dintre prelat si Curte n-a putut fi durabilã din pricina temperamentului nestãpânit al lui Chrysostom. pp. Eudoxia. dacã un episcop depus de un Sinod ar apela la puterea temporarã. De astã datã. el tinu o mare predicã. Prietenele Eudoxiei. Sinodul de la Antiochia fusese însã pãtat de arianism si dusmanii lui Repetate la Socrates si Sozomenos. Chrysostom ceruse insistent convocarea unui Sinod general. Chrysostom se întoarse în capitalã în mijlocul bucuriei generale. se furisã.a primit vizite ale femeilor s. Chrysostom. Arcadius îi interzise lui loan sã pãrãseascã palatul episcopal. Un cutremur de pãmânt se produse si se vãzu într-însul un semn al mâniei dumnezeiesti. Chrysostom nu-si putu stãpâni mânia si se plânse prefectului. Furia multimii care înconjura Marea Ibidem. Sinodul 1-a condamnat. cum o caracterizeazã Bury. 325-326. Simplicius. încât rezultatul sã fie confirmarea hotãrârii Sinodului de la Dryas. dupã care. cit. Eudoxia îsi manifestã supãrarea si Chrysostom agraveazã situatia printr-o nouã predicã lipsitã de mãsurã. op. el îsi începu predica. Aceste excese de 240 limbaj furã raportate la Curte si exploatate de dusmanii episcopului influenti pe lângã împãrãteasã. Theophil fãcuse o experientã care nu-1 putea încuraja la o a doua vizitã. dezvinovãtindu-se si fãcându-i declaratii care o pun într-o frumoasã luminã. o ciocnire avu .. aflând aceastã deportare. unde poporul îi ceru sã predice. prefectul orasului. aruncând invectivele sale obisnuite împotriva vanitãtii celor mari. din nou cere capul lui loan pe tavã". Duminica urmãtoare. Demougeot. a împãratilor si pioasei împãrãtesc. coruptie sau constrângere. pp. i 239 Bisericã împiedicã ofiterii de a-1 ridica timp de trei zile. Ea scrise acestuia. Populatia. din nou danseazã. Sinodul se întruni la începutul anului 404. însotite de dansuri si muzicã. aproape de Sfânta Sofia. care sã anuleze acuzatiile ce i se aduseserã în septembrie 403 si invitatiie erau trimise. iar Arcadius a întãrit sentinta printr-un decret care pronunta exilul. din palat. Ceremoniile inaugurãrii aveau un caracter pãgân. în capela de la Hebdomon. în-fãtisând-o pe Augusta si asezatã în vârful unei coloane de porfir în mijlocul pietei Augusteon. si se predã. care se opri la Sfintii Apostoli. un incident comun îl împinge la o „grosolanã impolitete". în ziua de Pasti (17 aprilie 404). era prea transparentã pentru ca Eudoxia sã nu se simtã insultatã296. într-o noapte. care nu voia sã-1 înfrunte pe împãrat sau sã provoace o revoltã. într-o procesiune solemnã. care fãcu sã se tãrãgãneze lucrurile câteva luni. înspãimântatã. Pastele se apropia. 314-317. Dusmanii lui Chrysostom îi câstigarã pe episcopi prin convingere. ceru lui Arcadius sã-1 recheme pe patriarh. Câteva luni dupã întoarcerea sa. în care chemã binecuvântarea lui Dumnezeu asupra poporului credincios.

în thermele lui Constantin. El se supuse. Theophil. Iesind pe o poartã dosnicã. 1969. Berkeley.loc între credinciosi si armatã. la insistentele adversarilor. Stilicho îl îndemnã pe Honorius sã adreseze fratelui sãu în douã rânduri scrisori de imputãri. întretinând. van Ommeslaeghe. într-al aceluia chip se asemãnã si crestinul Neagoe Vodã" (în Literatura românã veche (1402-1647). prevenit. Ana. 297 Demougeot. ns.n. cum scrie exilatul cãtre un prieten al sãu. prieteni ai lui loan. în drumul cãtre aceastã nouã destinatie a exilului sãu. A doua zi. în muntii Taurus. unde aceia veniserã de la Sfânta Sofia. exasperat. Papa Innocentiu adunã la Roma un Sinod de episcopi italieni. Dar ambasada fu maltratatã: Anthemios. Dusmanii se temurã încã de el.T. sã mute moastele sfântului loan Hrisostom de la Cucus (subl. în cele din urmã. redactatã în veacul al XVI-lea de cãtre protosul athonit Gavriil: „Deci îi veni (lui Neagoe Basarab — n. F. .. Theodosian Empresses. la Pityus (azi Pitzunda). Ea se încheie cu câtiva morti. ca sã însele vigilenta credinciosilor (20 iunie). care declarã condamnarea lui Chrysostom ilegalã. Aici îsi petrecu ilustrul prelat cei din urmã trei ani. 242 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN I O grindinã teribilã se abãtu asupra orasului. Bucuresti. Curând dupã aceea. si se vãzu în ea un semn al mâniei divine. Boli. o corespondentã activã cu prietenii si admiratorii sãi din toate pãrtile crestinãtãtii. . op. îi trimite înapoi în Italia. I. Ei smulg lui Arcadius un nou ordin prin care Chrysostom era transferat la poalele Caucazului. p. ttrimise Papei actele Sinodului de la Dryas. Jean Cbrysostome en conflit avec l'imperatrice Euduxie.. Cercetãrile ordonate de Arcadius atribuirã focul aderentilor lui Chrysostom. Chrysostom a fost transportat la Kukusos. în exil. servind drept cãlãuze. . Rãspunsul sosi însã dupã ce Chrysostom plecase în exilul sãu definitiv. fãcu apel la Papã. loan. povestind toate cele întâmplate de la afacerea „Fratilor lungi" si cerând un Sinod ecumenic. dumnezeiesc în inima lui. Chrysostom. 1982. 86)]. Pagubele au fost imense. voi. în ziua de 14 septembrie 407298. si o mare prigonire se dezlãntui împotriva lor297. 97 (1979). focul izbucni la Sfânta Sofia si. pe tãrmul Pontului Euxin. pentru serviciul divin. se întinse la clãdirile vecine. dãm ca exemplu traducerea româneascã a Vietii lui Nifon. ca sã dea iertare si tãmãduire maicei sale Evdoxiei împãrãtesei. Iarãsi morti si rãniti.) cuget si gând bun. altã încãierare se produse cu publicul adunat afarã din bisericã. împãrãteasa Eudoxia muri. Toate acestea duserã la o rupturã între cele douã Curti. ministrul atotputernic în Orient si dusmanul lui Stilicho. cãci. la 6 octombrie 404.] 298 [Acest exil al lui loan Chrysostomos apare uneori în hagiografia bizantinã. escortat. la care guvernul oriental nu dãdu nici un rãspuns. Holum. alimentat de un vânt puternic.T. din adâncul singurãtãtii sale.TT) în tarigrad. pentru a pune capãt conflictului. cerând tinerea unui Sinod general la Thessalonic. dar Papa se pronuntã de partea lui loan si aprobã tinerea unui Sinod ecumenic. fu expediatã de Papã sã-i ducã lui Arcadius aceste decizii. 351. fu îmbarcat în ascuns si dus pe coasta Bithyniei. cuprinse Senatul si edificiile palatului imperial dinspre sud. îi împiedicã sã pãtrundã în palat. slãbit de puteri. pp. Episcopii orientali veniti cu dânsii furã arestati si deportati. O ambasadã de episcopi romani si câtiva orientali. orãsel aflat la hotarul Cappadociei si Armeniei. asteptându-1 pe loan si clerul sãu. p. îi interneazã într-un fort si. [K. spre a evita o nouã revoltã. Trimise o lungã scrisoare lui Innocentiu. cit. Arcadius. 243 NICO1AE BÃNESCU Aceste frãmântãri religioase au avut urmãri pentru relatiile dintre Curtile de la Constantinopol si Rave-nna. si trimitând tuturor cuvântul de îmbãrbãtare pentru credintã. îi poruncea lui Chrysostom sã plece. ca si în cea postbizantinã: pentru aceasta din urmã. socotind cã e prea aproape de capitalã si gãsirã prudent a-1 strãmuta într-un loc mai depãrtat. 131-159. în aceeasi noapte. îsi dãdu sfârsitul la Comana Pontului. „cel mai pustiu loc de pe tot pãmântul". ca si mai demult (lui) Teodosie cel Mic împãrat.

deodatã. nepotul si urmasul lui Theophil în Scaunul Alexandriei.115. El trecu Alpii. pe urma unei mari furtuni stârnite. Bucuresti. îsi crease un imperiu efemer între Coreea si Turkestan. se hotãrãste a nãvãli în Italia. barbarul si-a echipat trupele cu arme din arsenalele romane ale diecezei Daciei. lorga. la sfârsitul anului 401. Nãvala lor împinse toate aceste neamuri cãtre nord. la rândul lor. de France. cãtre 429-430. Les inva-sions. Paris. patriarhul Atticus satis-fãcu dorinta Papei. Ei se îndreptarã spre tinuturile Pontului Euxin. ceea ce reuseste. Duchesne. Astfel pãtrunde Radagais în provinciile imperiului. Illyricum nu-i oferea mare lucru. iar dupã treizeci de ani de la moartea lui Chrysostom. Intrarea gotilor în Italia produse consternare. pânã la Marea Balticã. Les vagues germaniques. Italia. sau selun. 246 . un grai si un scris au fost mai strâns unite într-o personalitate vrednicã de respectul tuturor timpurilor"299. si apoi. apoi soarta lui Gainas îi dãduse de gândit. Apoi Cyril. mai dinainte ocupate de triburi înrudite. Musset. în care Italia se gãsea fãrã apãrare. el a rãmas în acele pãrti. în acele locuri. seful unui numeros popor jen-jen (gengen)300. 1965. asediind Aquileia. El îndeplini acest lucru. p. p. toate triburile vizigote care ocupau Illyricum oriental. „rareori o viatã. dezlãntuitã de la extremitatea de rãsãrit a Asiei. orasele Venetiei deschiserã portile înaintea lui Alaric si acesta era gata sã meargã a asedia Milanul. cãci. îl atrãgea. se foloseste Alaric. în noiembrie 401. locurile. cu titlul magister militum per Illyricum. se hotãrî la rândul sãu a înscrie numele lui loan pe diptice. îngrijitã de M. Prima invazie a lui Alaric în Italia (401-403) Când s-a retras din Peloponez (397). asa cum îl caracterizeazã atât de lapidar N. 1991. Profitând de aceastã situatie.l 245 sef sãlbatic. Stilicho 300 [Acest popor. pornite dinspre Baltica. pe care o cunoscuse.Memoria marelui patriarh a fost totusi reabilitatã datoritã tenacitãtii lui Innocentiu si episcopilor occidentali. De acest moment. Honorius voia sã fugã în Gallia si cu greu fu convins cã va fi în sigurantã între zidurile Milanului. la cererea pioasã a populatiei si clerului capitalei. faptul s-ar fi aflat la originea migratiei avare spre vest. apãrutã în douã volume la Bucuresti. 1916. tipãrite la Bucuresti în perioada 1924-1935. obtinut de la Arcadius. nimicit de tiurci prin 552. locuitorii din preajma Mãrii Baltice sunt siliti sã-si pãrãseascã. sub un 299 Cãrti reprezentative în viata omenirei. Presses Univ. precum si una recentã. cum crede Bury. Lupte mari. Alaric a pãtruns cu vizigotii sãi în Epir. în 5 volume. Gherman. Momentul prielnic a fost pentru el nãvãlirea în Noricum si Raetia a unei mase de triburi germanice. rãmãsitele ilustrului lor pãstor furã aduse în orasul imperial (ianuarie 438). Papa se încãpãtâna sã nu reia relatiile cu Orientul atâta timp cât numele lui loan nu fu înscris pe dipticele în care figura lista episcopilor de Constantinopol. 61-62)]. ortografiat si jouan-jouan. provocate în China de Tulun. loan Chrysostom a rãmas pânã astãzi una din cele mai strãlucite figuri ale Bisericii de Rãsãrit. pe la 400. [Lucrarea a avut o a doua editie. sau Zarun. care se întinsese din Coreea pânã dincolo de Irtâs. dar dupã alte opinii avarii ar fi diferiti de jouan-jouan (L. în fata acestei mari migratii. care cãzu repede. dupã Mgr. împãratul Theodosius al II-lea merse întru întâmpinarea 244 lor la Chalkedon si conduse el însusi procesiunea solemnã la mormântul episcopilor de Constantinopol. Thracia fusese stoarsã. îi silirã pe huni sã fugã dinaintea lor. Barbarii erau un întreg popor. în cele douã luni urmãtoare. dupã Battifol. sã obtinã de la Honorius un teritoriu si concesii în provinciile Dunãrii. E probabil cã nu se gândea sã dureze acolo un regat. Spre a-1 împãca. împãratul se rugã înaintea sicriului pentru pãrintii sãi. ca sã respingã nãvãlirea. Enciclopedicã. Radagais (Radagaisus). d. înainte de 419. Timp de patru ani. Ed. ci. si Stilicho îsi duce trupele peste Alpi. de o miscare uriasã.

de care vorbesc unii cu acest prilej. Aceeasi apã fu introdusã în santul ce împrejmuia zidurile si era distribuitã apoi pe o mie de canaluri 302 Stein. 303 Demougeot. când scrie lordanes. dar suferi un dezastru complet. erau acoperite de bãlti. Acesta.. construind un port. la sfârsitul lui februarie 402. Orasul s-a populat repede. Augustus aduse aici apele Padului prin mijlocul orasului pânã la port. pe Sava302. cit. atacând Verona. El nu mai asteptã armata din Gallia si lupta se dãdu în ziua de Pasti (6 aprilie 402). care se închiserã între zidurile ei. Stilicho îl urmãri. 378-379. pe o întindere de mai multe mile. si Alaric. El soseste la timp. 284. Ravenna fusese un obscur oras provincial. El sfãtui pe împãrat si Curtea sã reziste la Milan pânã când va strânge trupe la frontiera cea mai apropiatã. pp. cu care a fost unit printr-o sosea solidã peste lagune. La apropierea dusmanului. si scapã Milanul asediat de Alaric. regele vizigot rãmase nemiscat câtiva ani. cit. 298. n. op. Aceastã schimbare fãcu si mai grea apropierea de oras. silindu-se sã ajungã la sud de Turin. care-i spionase miscãrile. sustinutã cu mare curaj de ambele pãrti. mai bine decât orice alt oras al peninsulei. Printr-un canal. Portul putea adãposti 250 de corãbii de rãzboi. învins de atâtea ori. iar regii goti si . si Alaric primi sã pãrãseascã Italia. Comunicatia se fãcea pe poduri si cu corãbiile304. Stilicho trateazã din nou. Ravenna ajunse astfel resedinta împãratilor. la trei mile depãrtare de oras. plecã în acest scop în Raetia si Noricum. 248 mai mici în toate pãrtile orasului. asezat într-un punct strategic la Pollentia (Pollenza). Se încheie un foedus. Suprimarea luptelor de gladiatori. op. Alaric se bãtu cu înversunare. Nemultumit de rezultat. la 10-12 mile de gura sudicã a Padului. cu restul trupelor. Procesiunea trecu pe sub un arc de triumf impunãtor. prin care i se permite lui Alaric sã se aseze în districtele de 101 Buiy. locurile goale s-au umplut. de la Asti (Hasta) o luã spre sud. la începutul verii 403. cit. recrutã soldati mercenari vandali si alani. drumul spre nord.de clãdiri. trecu iarãsi în Italia. Marea s-a retras cu încetul la patru mile de orasul modern. Conditiile nu le cunoastem301. Senatul îl invitã pe împãrat sã celebreze aceste mari biruinte odatã cu al saselea consulat al sãu. la care adãugã armata din Raetia si trupe rechemate de la Rin si din Britannia. ridicã asediul si o apucã pe valea Tanaro spre vest. de unde îi putea fi de ajutor pentru a-si realiza planul de a anexa Illyricum de Est. îl încercui sub zidurile Veronei. Stilicho deschise negocieri. atacat în lagãrul sãu. pp. care înlesneau apãrarea. împãratul stãtu atunci la Roma câteva luni. cum au probat-o evenimentele. Pericolul ce-1 amenintase pe împãrat la Milan îl face sã-si caute un adãpost mai sigur fatã de invaziile germanice. Stilicho fu aclamat pe carul triumfal alãturi de Honorius. iar familia lui Alaric si bogãtiile lui cãzurã în mâinile sale. care. împãrtindu-1 în insule. dar Stilicho putu ocupa lagãrul got. urmãrit de învingãtori. Stilicho se grãbi si cãzu asupra lagãrului barbar. Vizigotii coborârã de-a lungul tãrmului liguric în directia Etruriei. iar mica adâncime a apelor împiedica intrarea corãbiilor de rãzboi. Alaric rãmase în apropierea hotarelor si. 247 frontierã. portul lui Augustus era o grãdinã foarte întinsã.. astfel cã el si-a dus Curtea si guvernul de la Milan la Ravenna. p.avea putine trupe. încã din secolul al Vl-lea. plinã de pomi305. nu se documenteazã303. temându-se a nu fi încercuit. atacându-1 din toate pãrtile. dând populatiei jocuri de circ. Classis.. putea înfrunta un dusman. în 404. împrejurimile. El apucã atunci. în decembrie 401. Augustus 1-a ales spre a f i o statiune navalã. calea artificialã care lega Ravenna de continent se putea strica. Dar Stilicho. înainte de Augustus. 160-162. la drumul ce ducea în Gallia. situatã în mijlocul lagunelor si insulelor. op.

Stilicho. temânduse ca acesta sã n-apuce calea spre Gallia. 8. ale lui Theodoric Ostrogotul si lui lustinian cel Mare. Italy and her invaders. iar auxiliarii acestuia se aruncarã. Patsch crede cã erau si vizigoti pãgâni. Supra. pânã la mijlocul secolului al VUI-lea. n. 356. sediul guvernului si capitala Italiei. Gallia si Spania. III. Multe incidente sângeroase au avut loc în cursul acestui memorabil asediu. ca sã-i împodobeascã triumful si-1 Ibidem. Unele din acele monumente au pierit. El asediazã mai întâi Florenta. au trebuit sã-si pãrãseascã tinuturile lor de la Dunãrea de Jos. trecând Apeninii în Toscana. de o rarã bogãtie.vice-regii sau exarchii bizantini care le urmarã fãcurã dintr-însa. imperiul avea liniste la frontiera Rinului si Alaric stãtea nemiscat în Savia306. prin Brenner. Disperarea-i fãcea pe barbari sã se arunce adesea asupra întãriturilor lui Stilicho. v. 354. pe care o întrebuintase de douã ori împotriva lui Alaric. ce 304 lordanes. n. dar altele s-au pãstrat. voi. O mare spaimã îi cuprinse pe italieni în fata numãru306 Provincia romanã Savia e Slavonia de azi. Cei mai numerosi erau. Barbarii se desfac în trei corpuri. Era o îmbulzealã de bande furioase. aparenta lor exterioarã nu face impresie.000 dupã altii. mãrginindu-se la apãrarea Italiei. suevi. dar fu descoperit si capturat. si ele ne aratã dezvoltarea artei crestine în Italia. în fata presiunii hunilor. XXIX. când. Stilicho nu vru s-o expunã într-o luptã deschisã cu furioasele multimi ale germanilor. la rândul lor. ci apucã drumul spre Roma. E numitã gresit la Cassiodor si lordanes. încât Stilicho pãrãsi provinciile. 200. p. [Pentru opiniile care predominã azi în ce priveste localizarea regiunii Caucaland. apoi. Invaziile germane în Italia. prãdalnice. Suavia (v. 249 împodobesc zidurile si pe care ni le-a prezentat. e. ceea ce e mai probabil308. Hodgkin. sub auspiciile Placidiei. cum a arãtat L. dar marea lor frumusete artisticã. 307 Demougeot. n. valuri de barbari germanici se nãpustesc la granita de nord-est a Italiei. rãmasi în regiunile din Caucaland. 305 Ibidem. Se aflau apoi vandali.] 250 lui imens al barbarilor. venind pe calea litoralului. Proviziile furã astfel oprite si apa tãiatã. în toamna anului 405. El rechemã trupele si recrutã cu mari silinte altele noi. situatã între Drava si Sava. El încercã sã fugã. alani. I. asezându-si cartierul general la Ticinum (Pavia). care vãrsaserã odinioarã multimea cimbrilor si teutonilor asupra Romei. unde pierde destul timp pentru ca Stilicho sã-1 ajungã. sub conducerea aventurierului Radagais. pãtrunsã de influenta Bizantului. burgunzi. pp. ostrogotii. Comandând singura armatã ce-o mai avea. 400. ceea ce a determinat pe unii istorici sã facã din Radagais un rege al gotilor. asupra lagãrului dusman. cap. Regele confederatilor germani lãsã la o parte pe Honorius în bãltile Ravennei. cit. Situatia imperiului era atât de slabã. Germanii furã respinsi din jurul Florentei si strânsi în cercul de întãrituri pe colina Faesule (Fiesole). cu eruditia si talentul sãu. se revãrsarã în câmpia fluviului P6 (Padus). adicã ale Banatului307. p. spune cã „a saptea parte din apele fluviului" curgea prin mijlocul cetãtii. Trufasul rege al confederatiei germane n-avu altã scãpare decât aceea de a capitula. C. Aceastã formidabilã emigratie iesea din aceleasi regiuni ale Balticei. op. Schmidt.000 dupã unii. deodatã. Stilicho îl pãstrã. Radagais nu îndrãzni sã-1 atace. Atractia mare a Ravennei erau operele artistice cu care suveranii au împodobit-o pe rând. Clãdite din cãrãmidã.. care. în ultimele luni ale anului. Hoardele lui Radagais devastarã Raetia si Noricum. 224. fu aplicatã pe o scarã mare si cu un efect mai puternic. de triburi fugare în cãutare de pãmânturi. 20-21. în secolele al V-lea si al Vl-lea. cãutã a-i închide drumul.. învãtatul francez Charles Diehl. . 1).sunt decoratiile în mozaic. Metoda închiderii dusmanului într-o linie tare de valuri.

251 NICOLAE BANESCU executã dupã sãrbãtorile victoriei. Galii n-au cunoscut un asemena dezastru din secolul al III-lea: Sf. iar spre Balcani vizigotii lui Alaric le închideau drumul. Sarus nu putu ajunge la capãt si se întoarse în Italia (408) fãrã rezultat. peste Meusa. Cu toate acestea. când vin în Gallia trupele din Britannia. Ei pornesc. alta spre valea Ronului. în Forum. mizeriile populatiei ajunse pradã barbariei311. Senatul si poporul proclamarã recunostinta lor cãtre împãrati. care pretinse. El îsi constitui o Curte si proclamã pe fiii sãi. Prizonierii cei mai buni furã înrolati în armata imperiului. unde vandalii silingi se unesc cu ei. care treceau de 100. pentru a scãpa de soarta tragicã a celor doi înaintasi. alani si suevi. Alte douã bande. Dupã dezastrul bandelor lui Radagais în 406. îi atacã din nou împreunã cu dânsii pe franci. op. pp. Zosimus povesteste cã au proclamat împãrat mai întâi pe Marcus. 252 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN vin în ajutor si vandalii. Acesta. de a apãrea ca liberator al Galliei si a constrânge astfel pe indolentul Honorius sã1 recunoascã de coleg. Situatia aflã o schimbare în vara anului 407. rãmâneau încã sub arme între Apenini si Alpi sau între Alpi si Dunãre. . aflând cã bande de vandali. 383. mai putin numeroase. pp. datoritã numelui sãu. Armata trimisã de acesta în calea lui e învinsã. dar dupã cãderea eroului el fu sters de dusmanii sãi. Gunderic. alanii atinserã cei dintâi Rinul. Populatia spera de la un împãrat roman asezat în Gallia sã fie apãratã de barbari. caesari. prin favoare exceptionalã. Constans si Iulian. pustiind tinuturile pânã la poalele Pirineilor. Armata victorioasã avu partea sa de onoruri: inscriptia ce i s-a închinat pe un alt monument. se gândi a nu-si tine trupele în actiune si. se hotãrî a trece strâmtoarea împotriva lor. Alanii. în decembrie 406. Italia era bine pãzitã de Stilicho. alani si suevi pustiiserã Belgia a Il-a si se apropiau de Canalul Mânecii. cu noul lor rege. lângã rostre (in rostris)m. pierind în luptã. Numele învingãtorului figura si el pe monument. cele^ lalte douã corpuri ale confederatiei conduse de el. apoi pe Gratianus. la 23 august 406. cã descinde din Constantin cel Mare. care nu se mentinu decât patru luni si cãzu sub loviturile trupelor. apucarã una la vest. în aceste trupe pãtrunsese spiritul de revoltã.. Orasele Galliei neocupate de barbari îl recunosc pe uzurpator. p. siliti a se retrage spre sud. masacrele. devastând. Stilicho începu lupta cu uzurpatorul. îi înving si. pe care soldatii 1-au ucis repede. în toamna anului 407. toti. Vandalii asdingi. regele lor. Ele proclamarã împãrati. Ieronim descrie incendiile. El încredinta germanului Sarus expeditia contra lui Constantin. Constantin debarcã deci la Boulogne cu forte considerabile si repurta câteva succese asupra barbarilor. le w Tribunele pentru cuvântãri. Pe frontonul u-nui arc de triumf. în cele din urmã. ceilalti vânduti ca sclavi. glorifica de asemenea curajul si prudenta generalului. Cãtre sfârsitul Demougeot. cu regele lor Respendial. 358—361 si la Bury. pentru cã acest civil era incapabil si avar.000 de oameni. cit. unde-si stabileste resedinta. alanii si suevii ajung la Main. Aceastã mare biruintã fu sãrbãtoritã de italieni prin pompe oficiale si monumente votive. astfel. dar si aici dusmanii lui îi sterserã numele310. 253 iernii 406-407. 310 Episodul acestei mari lupte la Demougeot. Stilicho primi omagiul unei statui de bronz si argint. Godegisel. un simplu soldat. vandali. Nu le rãmânea decât sã se îndrepte prin nord-est cãtre Gallia. trec Rinul si inundã Gallia. acestea îl ridicarã la imperiu pe Constantin. Constantin ocupã Arles (Arelate). peste Aisne. în Aquitania. în Forum. capitala Galliei. ridicatã. Pentru a-si întãri pozitia. apoi grosul nãvãlitorilor o apucã spre sud peste Seine. La sfârsitul anului 407. 167-168. vãzând în aceasta mijlocul de a-si mãri prestigiul. Asdingii se lovirã de o armatã de franci si furã învinsi.

el însusi pierind prin trãdare. Aristocratia Romei îl ura. împreunã cu fiul sãu Constans. Antigermanismul. silingii. ajunse la Bononia. el se întoarce apoi în Spania. Eucherius. aprobã lui Alaric 4000 livre de aur. sã cucereascã Spania. Alaric. 288. afirmã Zosimus. iar acestia îl influentau mult pe împãrat. unde propriile-i trupe se ridicã împotriva lui. Baetica de Sud. la nord de Duro. sã-1 scape. dar popularitatea lui scãzuse. ed. planurile asupra Illyricului oriental dãdeau loc la bãnuieli. acesta. Nenorocirile Galliei. ci pactul servitutii)313. Putin mai în urmã (413). îndemnându-1 sã scuture tutela supãrãtoare a socrului. i se atribuia ambitia de a voi sã împartã imperiul în trei pãrti. cu regele lor Gunderic. iar alanii se asezarã în Lusitania (Portugalia de azi). Constantin nu mai avu altã scãpare decât sã dezbrace purpura imperialã si sã caute refugiu într-un sanctuar. decedat la l mai. arãtând cu Zosimus. Honorius trimite în Gallia pe Constantin. primul lor regat. Acolo se aflau rudele marelui Theodosius. Stilicho avea un mare dusman în Olimpius. erau atribuite incapacitãtii sau trãdãrii sale. Stilicho sustinu în Senat pretentia regelui got si stârni dezbateri aprinse. dar cea mai mare parte a traseului sãu trece prin Spania. ocupate de un uzurpator si prãdate de barbari. Honorius. 255 cu Alaric. ca si pe sotia sa. unde este cunoscut sub numele Duero]. unul dintre cei mai ilustri senatori. 2. Asdingii si suevii ocuparã Gallaecia. multi socotind ca o dezonoare a imperiului pacea cu acest barbar. în anul 408. cu resedinta la Wbrms. silingii. victorios în Orient. burgunzii întemeiarã în Gallia. urându-1 pentru uciderea verilor sãi din Spania. ca sã protejeze interesele nepotului sãu Theodosius si se consultã în aceastã privintã cu Stilicho. furã împresurati la Arles. împãrãteasa Mãria. de teama lui Stilicho. porunci. un perfid demnitar si favorit al împãratului. O împrejurare nouã provocã manifestarea acestor sentimente ostile.Constantin îl trimise pe cel mai bun general. Cãderea lui Stilicho. Ei rezistarã câteva luni. Gerontius. care venise din Spania. Thermantia. sub regele Gundahar312. vandalii asdingi. sora lui Honorius. Erau patru frati si armata lor fu distrusã în Pirinei. în limba strãmosilor. suevii si alanii trec peste Pirinei în Spania. sã fie ucisi amândoi (septembrie 411). strigã atunci. expedie o ambasadã lui Stilicho. 254 dar în bãtãlia pe care o dãdu lângã zidurile cetãtii fu biruit. p. El se gândea sã meargã Ia Constantinopol. Constantin. Acesta combãtu ideea suveranului. Doi frati furã executati la Arles de Constantin. care obtinuserã mari posesiuni de la el si se simtirã datori a rezista. cu fiul sãu Iulian. îsi avea aderenti si în Occident. Armata lui Gerontius. un om cu multã prestantã si care avea o mare pasiune pentru sora vitregã a împãratului. fuge dinaintea trupelor imperiale. murise (404) si Honorius fu convins sã o ia pe sora ei. Acesta vine cu o puternicã armatã. tfj natpico (pavfj aceste cuvinte. cu fiul sãu. pentru Galla Placidia. Sinodul. Serena. ceilalti doi scãparã pe mare în Italia sau în Orient. în 409. cerând o indemnitate pentru lunga lui sedere în Epir. Legãturile 312 [Râul Douro se varsã în Oceanul Atlantic pe teritoriul Portugaliei. sed pactio servitutis!" (Aceasta nu e pacea. 256 . în drum spre Ravenna. punându-si pe Eucherius ca al treilea împãrat. împotriva jurãmântulu dat. din lagãrul sãu de la Emona (Laybach). steaua lui începuse sã apunã. cu Placidia. Trimis. pe care stiu sã-1 alarmeze prin calomniile sale. pentru pace (vnep tf\c. acum captivã în mâinile gotilor. Stilicho spera sã uneascã si pe fiul sãu. Fiica sa. Bonn. unde fu sfintit preot. A doua nãvãlire a lui Alaric în Italia. Soarta vizigotilor Situatia lui Stilicho devine din ce în ce mai nesigurã. Lipr\vr]t) si Lampadius. El s-a predat. care au trecut în istoria lui Zosimus: „Non est ista pax. luând jurãmântul biruitorilor pentru siguranta vietii sale. la Rin. asteptând ca generalul Edobich. trimis peste Rin sã aducã ajutoare. lui Hono-rius. când primi stirea mortii fratelui sãu Arcadius.

ele se revoltarã si cei mai buni generali. sfãtui sã i se dea sarcina de a pacifica Gallia. trimise ordin comandantului Heraclian sã-1 aresteze pe Stilicho. . Honorius se convinse de aceste prudente sfaturi si scrisorile necesare erau gata semnate. Olympius îi denuntã împãratului în mod perfid planurile ce le-ar fi nutrit Stilicho de a-1 înlãtura pe Theodosius din Orient si a aseza acolo pe tron pe propriul sãu fiu. în chip obscur. sã-i pedepseascã pe revoltati. Aceasta îi înstrãina pe sefi si-i aduse pieirea. Acesta se refugiase într-o bisericã. p. si un tatã ambitios. Uciderea lui lãsã o patã nestearsã asupra stersei domnii a lui Honorius. crimele sale. el pregetã a merge cu barbarii sãi asupra romanilor. putin probabile"316. Honorius. se predã în mâinile comandantului. Pretinsul sãu proiect de a pune diadema pe capul fiului sãu nu se putea face fãrã complici si fãrã pregãtiri. prietenii lui Stilicho si înalti demnitari furã ucisi sub ochii înspãimântati ai indolentului împãrat (13 august). cum îl caracterizeazã. cu asemenea vederi. Un complot se urzi îndatã împotriva marelui general. crezând cã si Honorius a fost ucis. scãpati din mãceleul de la Ticinum furã urmãriti de ura implacabilã a lui Olympius. Cum aratã el atât de plauzibil. Curând dupã aceea. El respinse acest rol si preferã moartea317. 170-173.declarã marele istoric englez. prin intrigile Curtii decãzute a lui Honorius. El îsi dãdu seama cã se aflã într-o situatie fãrã iesire si se îngrozi. Eucherius 257 NICOLAE BANESCU fu ucis la Roma. dar. Stilicho opri pe devotatii sãi de a-1 apãra si se lãsã a fi decapitat (22 august).drept cuvânt ce primejdie ar fi pentru împãratul legitim sã pãrãseascã Italia. Claudian. când un uzurpator e în Gallia. „Tot trecutul sãu si obisnuintele sale de om de stat îl împiedicarã de a lua el însusi initiativa dezordinilor. ultimul mare general roman. Italia se cufundã în nenorocire. pentru ca Alaric sã nu fie un pericol. 400 si urm. Dar aflând apoi cã împãratul e în viatã. Astfel pieri. pp. cu dreptate. pe care îi învinsese pe rând la Pollentia. tinu sfat cu sefii. atât de amenintatã pe atunci. 315 Patru luni dupã executia lui Stilicho. 314 Bury. pe socrul lui Honorius. si. mândria sa de roman de adoptie. pe tutorele moral al împãratilor. Gibbon. op. nu scãpã nici el de furia rãzbunãrii314. dupã ce i-a luat viata fãrã cercetare. Demougeot nu sovãieste a afirma cã Stilicho ar fi putut reactiona si birui. pe regentul atât de mult timp atotputernic într-un simplu rebel". ca sã meargã. A doua zi. cãci avea încrederea armatei. o nouã scrisoare a împãratului poruncea executia.. la Verona si sub zidurile Florentei. se acuza ministrul atotputernic de a fi predat Italia barbarilor. La Ticinum intrigantul instigã trupele cu aceleasi calomnii si. i-a vestejit memoria fãrã probe"315. n-are nici un drept la sufragiul impartial al posteritãtii" . „Serviciile lui Stilicho sunt mari si evidente. Alaric nu mai avea de cine sã se teamã. repugnarã unei convertiri ce ar fi transformat pe mostenitorul lui Theodosius. Când Stilicho aflã la Bononia cele petrecute. la instigatia lui Olympius. n-ar fi lãsat pânã la douãzeci de ani în postul obscur de tribun al notarilor pe un tânãr destinat imperiului. 258 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN dar nu se putea decide a dezlãntui rãzboiul civil în Italia. „Despotismul. cit. Cu disparitia lui Stilicho. un edict publicat în numele lui Honorius restabilea între cele douã jumãtãti ale imperiului comunicatia atâta timp întreruptã de uzurpatorul public (praedopublicus). dar resedinta era în puterea dusmanilor sãi. Stilicho se oferi a merge în locul sãu în Orient. asigurat prin jurãminte. unde erau adunate trupele care aveau sã plece în Gallia. în fruntea barbarilor. înregistrând la rândul sãu acest dramatic sfârsit. poetul care celebrase gloria ilustrului general. Stilicho se decise a merge la Ravenna ca sã se asigure de garnizoanã. vag enuntate de vocea urii sau lingusirii. la sosirea lui Honorius. care. împãratul se duse la Ticinum (Pavia). Thermantia repudiatã si averea eroului confiscatã. credinta sa în valorile care fãcuserã caracterul sãu si reusita sa. Prietenii lui. sunt obscure.

296-297. El atacã îndrãznet lagãrul lui Alaric si acesta. Foametea si epidemiile se întinserã în cetate si Senatul a fost nevoit sã facã propuneri de pace. 426. e cã a fost la mijloc trãdare. des260 chizând orasul în fata gotilor. si în albia ei se construi mormântul regal. intrã în scenã si schimbã mersul lucrurilor. flota sa e însã risipitã de furtunã si aceasta schimbã destinul vizigotilor. Propunerile acestea furã respinse. . pp. ed.. Alaric cautã o întelegere cu Honorius. bãnuind o perfidie a Curtii. apoi apa a fost adusã din nou în albie. Serena fu executatã. sora lui Honorius. dar nu izbuti. prefectul pretoriului. «. înainte de sfârsitul anului 410. spre Neapole. El fu înmormântat sub albia torentului Busento. în fruntea armatei încãrcate de prãzi. Alaric ceru tot aurul si argintul din oras. predându-i-se imediat 5000 livre de aur. captivã. Ceea ce e sigur. în toamna anului 408. în noaptea de 24 august 410. care. trecu Apeninii si asedie Roma. a cãrei activitate caritabilã era neobositã. si pentru ca locul unde au fost depuse rãmãsitele regelui got sã rãmânã ascunse pentru totOp.. spre a se stabili în Africa. Grozãyiile sãvârsite de barbari în acele zile au fost o adevãratã catastrofã. Procopius povesteste cã regele dãduse ca sclavi senatorilor ilustri 300 de tineri goti valorosi si de neam nobil. 317 Demougeot. . Populatia e redusã la foamete si. pp. :-. împodobit cu trofeele luate de la Roma. Scriitorii crestini încearcã sã atenueze aceste grozãvii. Alaric se îndreptã cãtre nord. El ocupã portul si blocheazã orasul. 259 ii ir pace. deschisã înaintea lor de sclavi. La sfârsitul anului 409. în urmã. vãduva extrem de bogatã a prefectului Probus. rupe negocierile începute si porni a treia oarã asupra Romei. trimise numai sase mii de soldati din Dalmatia sã apere Roma. mai cu seamã în cartierele aristocratice318. crestinã ferventã si corespondenta Sfântului Ieronim. fiind vorba de barbari crestinati. dar la Cosentia (Cosenza) se îmbolnãvi subit si muri. Altinum. cit. Dar Honorius nu fãcu nimic. Pentru a-1 intimida. în iulie 410.El se afla în Noricum si ceru sã se retragã în Pannonia. La Regium. Nefiind satisfãcut. în acest moment gotul Sarus.. care-1 înlocuise pe Olympius. în schimbul unei plãti. Alaric iesi din Roma a sasea zi. ducând pe Galla Placidia. în cele din urmã regele got consimte a ridica asediul. 30000 de argint. dupã ce pradã Aquileia. nimicind tot ce se opunea în drumul sãu si prãdând numai tinuturile ce nu i se împotriveau. Istoricul mai povesteste cã o nobilã ilustrã. prefectul Romei.-. pe care o asediazã din nou. Pe drum. op. ei sunt surprinsi de Alaric si în mare parte ucisi sau prinsi. se gândi a trece în Sicilia. pãtrunse în Italia si. Ajuns la capãtul extrem al peninsulei.cum aratã convingãtor Demougeot . Simtindu-se prea slab spre a se aseza statornic în Italia. convinsã cã Roma era inevitabil pierdutã. Bury. au zugrãvit mãceluri si scene teribile.. un dusman al lui Alaric aflat în serviciul romanilor. Alaric permise armatei sale trei zile de jaf. O multime de captivi furã pusi a abate cursul apei. 3000 bucãti de piele coloratã rosu si 3000 livre de piper. îl depune solemn pe Attalus la Rimini si începe tratative lângã Ravenna. cit. 4000 haine de mãtase. se sili a încheia pace. masacrarã în timpul noptii garnizoana si deschiserã asediatorilor poarta Salaria. Alaric se întoarce iarãsi la atacul Romei. 470-477. acuzatã de întelegere cu barbarul. Jovius. Dar aceiasi autori .în ciuda bunelor intentii ce-i animau. p. El înainteazã pe calea Apianã în provinciile de sud ale Italiei. Se trimite o expeditie contra Africii si ea dã gres. Cere apoi Senatului un nou împãrat si-1 proclamã pe Priscus Attalus. gotii pãtrund în Roma prin poarta Salaria. tulburatã de moartea si mizeriile produse de foamete. Cremona. Incendiile completarã opera jafului si a violentelor: ele mistuirã palate si monumente somptuoase. Senatul se obliga a-1 sili pe împãrat la 316 Tomul III. toate averile si toti sclavii care pot proba calitatea lor de barbari. Anicia Proba. s-ar fi decis a scurta ororile asediului.'-•. în ziua fixatã luarã armele.

nu era înclinat la o atitudine de pace fatã de Roma. Ceilalti barbari. luatã ostaticã de Alaric. sustinând cauza fiecãruia . cãzând în rebeliune. Erau acum prin urmare douã regate teutonice sub autoritatea romanã pe pãmântul Galliei: regatul burgund la Rin (Burgundia din Niebelungenlied) Bury. ucigasul lui Stilicho. si el sfârsi prin decapitare. în toamna anului 413. Curând dupã aceea fu încoronatã Augustã si Galla Placidia. ca mai înainte Alaric.261 NICOLAE BANESCU deauna. Narbonne si coasta Mediteranei au fost rezervate imperiului319. poate si fiindcã socoteau cã. nefericitii captivi care lucraserã acolo au fost mãcelãriti. se proclamã împãrat. al cãror rege captiv fu trimis lui Honorius. Wallia îndatorându-se a o repatria pe Placidia si a face rãzboi barbarilor din Spania în numele imperiului. intrã în scenã de partea uzurpatorului. Jovinus e prins apoi si el si ucis. Wallia îi urmã ca rege. alarmati. poate . fiica marelui Theodosius si a Gallei. în strâmtoare la Gades. în forma romanã. Asdingii si suevii au fost recunoscuti. cu orasele Bordeaux si Toulouse. Din aceastã cãsãtorie se nãscurã doi copii: Justa Grata Hon oria (în 417 sau 418) si Valentinian (al III-lea). poate pentru a-si încerca norocul în Gallia. dându-li-se locuri în Gallia si anume Aquitania secunda. Theoderic I. op. El ducea cu el pe Galla Placidia. pentru a se aseza în Tarraconensis. Dar în Africa. Athaulf trecu Alpii. care frãmântase atâta timp provinciile ambelor pãrti ale imperiului. Sarus. ceilalti nu.000 de mãsuri de grâu. Acesta. apoi gãseste mai prudent sã-si caute loc în altã parte si porneste pe coasta de vest spre nord. Athaulf ceru grâu pentru gotii sãi si o provincie în Gallia. refuzarã a-i recunoaste pe Constantiu al III-lea si pe Placidia ca Augusti. între Garonne si Loire. însufletit de un spirit national gotic. întreg imperiul va fi reunit sub sceptrul împãratului din Bizant321. p. Silit a-si pãrãsi planul. spre a fi recunoscuti ca fede-rati. El fãcuse greseala de a lua în serviciul sãu pe unul din sotii lui Sarus si acela îl ucise. Dupã disparitia sa. cumnatul sãu. cit. Cãsãtoria se celebrã la Narbonne. iar capul sãu e trimis lui Honorius. spre a-1 rãzbuna pe seful sãu (septembrie 415). în iulie 419. ca federati. unde oamenii sãi 262 erau amenintati de foamete se gândi. la l ianuarie 417. Athaulf trece în sfârsit în Spania. Honorius intrã în ceartã cu sora sa vitregã si la Ravenna se formeazã douã partide. 263 NICOLAE BANESCU si regatul vizigot la Atlantic. Theodosius al II-lea si Pulcheria. cum pierise si flota lui Alaric în strâmtorile Siciliei. împãratul hotãrî s-o recapete pe Placidia. . Wallia n-a trãit sã-si vadã aceastã asezare a poporului sãu: el muri câteva luni dupã încheierea pactului si un nepot al lui Alaric. oprise transportul grâului. Constantiu (al III-lea) e asociat apoi ca împãrat de Honorius si fu încoronat Augustus în ziua de 8 februarie 421. Gotii au fost rãsplãtiti pentru serviciile lor. Wallia îi exterminã pe silingi. Dar parte din corãbiile sale furã nimicite de valuri. 204. Un acord a fost încheiat (416). Constantiu muri dupã o domnie de 7 luni (2 septembrie 421). fu ales la tron (418)320. Ei se încaierã si Sarus cade luptând eroic. Strâmtorat în Spania. dupã moartea lui Honorius.cum observã Bury -fiindcã Placidia fusese cãsãtoritã cu Athaulf. sã scape trecând în Africa. Athaulf. Astfel se încheie viata aventurosului rege vizigot. trimit ambasade la Ravenna. Jovinus. a trebuit sã negocieze cu Constantiu. fu ales rege si el rãmâne un timp în sudul Italiei. ziua când Constantiu intra în al doilea consulat. un gallo-roman. El puse stãpânire pe Narbonne. Heraclian. ea se cãsãtori cu el. Galla Placidia se întoarse astfel în Italia si. împãratii din Bizant. Toulouse si Bordeaux si în ianuarie 414 o convinse pe Placidia sã-1 ia de sot. în 412. dusman de moarte al lui Athaulf.. prin care împãratul se obliga a preda gotilor 600. Gotii nu puturã fi deci aprovizionati si Athaulf nu îndeplini obligatiile sale.

Zidul exterior era numai de douã pânã la 6 Vi picioare grosime si construit. întinse în 439 acest zid de-a lungul Mãrii Marmara si Cornului de Aur. dincolo de Cornul de Aur. populatia orasului se înmultise atât de mult. pe Thedosius al II-lea. Câteva luni mai în urmã. santul avea legãturã cu marea. care cutreierau îndrãznet 265 NICOLAE BANESCU tinuturile pânã sub zidurile capitalei. cunoscutã sub numele de Sycae si apoi de Galata. completat apoi printr-un al doilea. Zidurile erau strãbãtute de zece porti. Guvernarea lui Anthemios. Ea cãutã refugiu la Constantinopol (423). 5. 320 Ibidem. Intrarea principalã si cea mai renumitã era Poarta de Aur. prefect al pretoriului. în partea din afarã a zidului se afla un rambleu lung de 61 de picioare si dincolo de el un sant de adâncime variatã. Arcadius lãsa dupã el un fiu de vreo sapte ani. Placidia fu izgonitã. Fortificatia se alcãtuia din cinci elemente. zidul interior al centurii de întãriri. prefectul Orientului. care condusese afacerile statului în ultimii ani ai domniei celui dispãrut. din care cea de sus. era întãrit de 96 de turnuri de câte 60 de picioare înãltime. în chip considerabil. prin însusirile sale deosebite. domnia lui Honorius îsi afla sfârsitul: el muri de hidropizie. Avea trei bolti si era ziditã din blocuri enorme de marmurã lustruitã322. completat în urmã.Theodosius al II-lea (cel Tânãr) (l mai 408. pacea la frontiera Persiei. la 15 august 423. Fundatia lui Constantin cel Mare se întinsese de la întemeierea sa. pp. Regiunea a XlII-a. de la 30 pânã la 35 de picioare înãltime. din Ravenna. Fiecare turn avea douã camere. Pulcheria Augusta. de o grosime de 14 picioare. ridicând înaintea lui un al doilea zid cu turnuri. aliati ai hunilor. n.Anthemios. Spre a o pune la adãpost. în memoria 266 I ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN victoriei sale asupra rebelului Maximus. printr-un nou tratat. 209-210. prefectul orasului. în mai putin de o sutã de ani. lângã Marea Marmara. Ea a putut fi ridicatã de Theodosius cel Mare ca un arc de triumf. în cea mai mare parte. era plinã de munitii si întotdeauna ocupatã de paznici. fiind expusã urgiei barbarilor. în 413. prefect al pretoriului. Era si acesta prevãzut cu 96 de turnuri. Anthemios luã mãsuri ca o flotilã sã stationeze în apele Dunãrii. 321 Ibidem. . avu o mare ascendentã asupra contemporanilor sãi. pe unde intrau triumfal împãratii întorsi din expeditii. Synesius. în 447. cu copiii sãi. pe Anthemios. Minoratul sãu. Ruinat apoi de un cutremur. El se îngriji apoi de restaurarea oraselor din Illyricum. Constantin. Lui i se datorã si constructia marelui zid ce înconjoarã cãtre uscat Constantinopolul. cea mai puternicã apãrare.patrikios. zid flancat de 96 turnuri puternice. Kyros. tot de 61 de picioare lãrgime si împãrtit prin stavile. cu intrare de pe parapetul zidului. cam la o milã de zidul cel vechi. largã de la 50 pânã la 64 de picioare. dintre care cinci erau folosite în scopuri exclusiv militare. încât trecuse dincolo de zidul lui Constantin. devastate de incursiunile barbarilor. Sfântul loan Chrysostom n-au decât cuvinte de laudã pentru el. fãcând prizonieri o hoardã numeroasã de skiri. Zidul interior. în arcuri. consul . O invazie a regelui hun Uldin în Moesia de Jos fu respinsã de el. colonizând-i în Asia Micã. care-i furniza apa.dintre ei. între zidul interior si cel exterior se întindea o terasã. Pentru asigurarea frontierei de nord împotriva viitoarelor nãvãliri. Anthemios ridicã.28 iulie 450) a. 264 3. învestit cu cele mai înalte titluri si demnitãti . Disensiunea sporind. El restabili armonia între Curtea din Constantinopol si cea din Ravenna si asigurã. asociat mai dinainte la tron si imperiul avu norocul sã aibã în fruntea administratiei sale un om superior. îl restaura si întãri.

cit. aproape 40 de ani. KocAAvypacpoc. Cronica lui Malalas ne-a transmis povestea romanticã a acestei cãsãtorii. Foarte instruitã. lustinian va clãdi acest pod din piatrã. dar Cornul de Aur se trecea pe un pod de lemn. atrasi de reveria misticã si de speculatiile subtile ale neoplatonismului. Theodosius cerea surorii sale sã-i afle înainte de toate o fatã de o frumusete fãrã pereche. inteligentã si foarte instruitã. Nu-1 interesa dacã era nobilã ori de sânge împãrãtesc sau bogatã. cu numele Athenais. Numele lui Anthemios nu se mai întâlneste de acum înainte. Atena veacului al V-lea era mai cu seamã vestitã prin scolile sale. Toatã viata ei palpita în jurul acestor scoli. Academia lui Plato. El strânse o avere imensã si se îngriji a da fiicei sale o învãtãturã aleasã. sunt si astãzi în picioare. Resturile acestei formidabile întãrituri. dupã dorinta pe care acesta i-o exprimase. ultimul refugiu al cugetãrii elene. în care declamatiile retorilor întretineau încã viu cultul literaturii clasice a Greciei. lucru rar pe atunci la Constantinopol. p. pãrintele lãsã . Ea conduse de fapt imperiul. îi plãcea a transcrie. Fiul lui Arcadius n-avea însã posibilitãtile si entuziasmul marilor avânturi ale spiritului si ocupatii inutile îl absorbeau în orele sale libere. „fiica filosofului athenian Leontios". O împrejurare neasteptatã aduse la Curtea imperialã minunea care nu putuse fi gãsitã pânã atunci. Pentru aceste înclinatii. ea luã în mâinile sale regenta pentru fratele sãu. în aceastã epocã. Ea poate veni din partea unui congres international al bizantinistilor. Studiul antichitãtii stãpânea. aproape în starea în care au rãmas pe urmele cuceririi turcesti. îsi petrecea de obicei timpul cu pictura si gravura. Ea a înfruntat eroic. Athenais-Eudokia. Având si doi bãieti. E probabil cã nu mai era în viatã. constituind unul din cele mai grandioase monumente ale Bizantului323. b.. timp de o mie de ani. Desi numai în vârstã de 16 ani. Pulcheria. Pulcheria s-a îngrijit a afla pentru fratele sãu si o sotie. manuscrisele vechi si a le împodobi cu miniaturi. 267 fiindcã îi aflãm un succesor si în postul de prefect al pretoriului. închinatã Bisericii. când fu aproape de moarte. op. ea se îngriji ca fratele sãu sã fie crescut în principiile crestine.. 322 Descrierea amãnuntitã la Bury. cum se spunea învãtãmântului public al artei oratorice. cu toate cercetãrile fãcute în toate pãrtile: o fatã de o fru268 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN musete extraordinarã. în numele sãu. Pulcheria. a dovedit o energie de care n-a fost niciodatã capabil indolentul sãu frate. la rangul de Augusta. în timpul nostru. 70-72 si la Van Millingen. Byzantine Constantinopole. într-o frumoasã caligrafie. vorbind si scriind greceste si latineste. Theodosius al II-lea ridicã pe sora sa. aduna în jurul sãu la Atena tineri din toate provinciile. Foarte evlavioasã. Comunicatia cu aceastã regiune se fãcea cu luntri. Ce minunatã ar fi însã si o operã de restaurare a acestui imens monument. asalturile furioase ale atâtor barbari. I.nu era fortificatã. La 4 iulie 414. însusirile deosebite ale fetei. Pulcheria luã asuprã-si educatia tânãrului basileu. spre a-1 apãra de continua ruinã si a-1 asigura împotriva atingerii fatale a timpului si oamenilor! O contributie solidarã internationalã n-ar putea fi refuzatã unei asemenea initiative. cunoscute sub numele de Zidul lui Theodosius. care înãltã pe tronul Bizantului o frumoasã si instruitã provincialã. mai mare cu doi ani decât Theodosius. pp. întreaga educatie. Leontios a fost unul din învãtatii care au ocupat la Atena „tronul sofistilor". 323 A fost un moment vorba. al cãrui capãt de sud era la Blachernae. el a trecut în istorie cu porecla de „caligraful". Fortificatia aceasta s-a pãstrat neschimbatã în tot cursul vietii Bizantului. 46 si urm. dându-i cei mai buni profesori si instruindu-1 în arta de a guverna. sã se dãrâme aceste glorioase resturi si interventia constiintei europene a putut opri impietatea. frumusetea ei fãrã seamãn îl fãcurã pe Leontios s-o creadã predestinatã unui viitor strãlucit.

dupã un an. unde aceasta o introduse pe strãinã. prin cãsãtoria sa cu Valentinian al II-lea. în anul urmãtor. fu proclamatã Augusta. Eudokia ceru voie a se retrage la Ierusalim (443). ca sã aducã multumiri la mormântul Mântuitorului pentru norocul fiicei sale. pãrti din Vechiul Testament si un critic de reputatia patriarhului Photios are frumoase cuvinte pentru aceastã operã. Efectul acestei confruntãri fu decisiv: împãratul se declarã hotãrât a o lua de sotie. în singurãtatea tristã a exilului. el a putut sã despartã pe cele douã Auguste. Când se întoarse la Constantinopol. cu strãlucirea fastului obisnuit. Ea traduse. p. caracterizatã ca „vrednicã de laudã pentru o femeie si împãrãteasã". I. ne dã singura explicatie a acestei dizgratii. Sufletul sãu pasionat aflã adesea motive de agitatie. miscãrile-i pline de gratie. Eudokia traduse apoi Profetiile lui Daniel si Zacharia. si amândouã o îndemnarã sã se plângã la Curte împotriva nedreptãtii ce i se fãcuse. inteligenta-i sclipitoare. Cedrenus. care exercita încã marea sa influentã asupra lui Theodosius. elocventa cu care-si pleda cauza fãcurã o im269 NICOLAE BANESCU presie adâncã asupra Augustei. n-a fost. Din primii ani ai ridicãrii sale pe tron. primi numele crestin si împãrãtesc de Eudokia. poate. frumoasa atenianã renuntã la cultul pãgân si. cãsãtoria cu Thedosius al II-lea. Pierzându iubirea si încrederea lui Theodosius. foarte influent pe lângã Theodosius. luã din mâinile lor plângerea si alergã la fratele sãu. poate. la altã mãtusã. Dupã un an. acestia furã neînduplecati si o alungarã chiar din casa pãrinteascã. compuse asanumitele „cen324 Cf. 271 .norocul sãu. Theodosius chemã pe prietenul si confidentul sãu Paulinos si amândoi se ascunserã dupã o perdea. care e mai presus de norocul oricãrei femei". strãin de aceastã intrigã. Aceasta puse câteva întrebãri mãtuselor privitoare la copila care-o fermecase. din afectiunea împãratului si a-si asigura atotputernicia324. unde îsi petrece în amãrãciune cei din urmã ani ai vietii sale odinioarã atât de fericitã. cãutând. în apartamentul surorii sale. le porunci sã astepte. în aceasta si o rãzbunare împotriva Curtii. atât de puternic în acele regiuni. Cum presupune Bury. Athenais se rugã în zadar de fratii sãi sã nu-i rãpeascã dreptul. Athenais avea sã primeascã numai o sutã de monede de aur. însotitã de o suitã strãlucitã. Era de 20 de ani. Dar eunucul Chrysaphios. pe Eudoxia si. O intrigã în jurul prie270 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN teniei dintre Eudokia si Paulinos. prin admiratia pentru inteligenta si instructia ei. norocul frumoasei ateniene începu a se întuneca. basilissa îsi puse acum talentul în serviciul credintei. povestitã tot atât de romantic de acelasi cronicar. 601 (Bonn). ea pleca în pelerinaj la Ierusalim. Eudokia îsi aflã o mângâiere în operele de caritate si în ocupatiile literare. Athenais-Eudokia nãscu. Astfel ajunge Athenais în audientã la Pulcheria. Neîntelegerea intrase în familia imperialã si Eudokia cãzu în curând în dizgratia împãratului.acestora prin testament întreaga avere. iar în ziua de 7 iunie 421 ea îsi celebrã. printre care Kyros din Panopolis se distingea prin talentul sãu de poet. învãtata fiicã a lui Leontios cultivase cu iubire poezia si avusese la Curte cenaclul sãu de literati. Ea se aruncã în bratele monofisismului. Ea trãi multã vreme în armonie cu Pulcheria. vizitând bisericile si adorând moastele pretioase pãstrate în orasul sfânt. Eudokia avu bucuria de a-si vedea fiica pe tronul glorios al Romei. Reluându-si aceste îndeletniciri. care-i nimicise viata. sora lui Leontios. pentru a le scoate apoi. în acelasi metru epic. botezatã de patriarhul Attikos. Pulcheria trezi curiozitatea tânãrului împãrat prin descrierea entuziastã a frumusetii fiicei lui Leontios. împãrãteasa rãmase acolo timp de un an. Retinutã la Curte. în 439.zicea prin testament tatãl . Eudokia cântase în versuri eroice biruintele armatelor imperiului asupra persilor. Frumusetea ei mare. în octombrie 437. O sorã a mamei o primi la ea si o duse la Constantinopol. „cãci îi ajunge . pe rând.

La 23 octombrie 425. în urma disensiunilor din familia imperialã.48. alani de origine. 112-224. cu o mare armatã. Aetius fu apoi învestit de Placidia cu aceastã comandã. izgonitã din Ravenna. Legenda vrãjitorului din Antiochia. pentru succesele sale în Gallia. sosi Aetius. propria istorie a fiicei de filosof325. 1909. spre a o face sã cadã în mrejele iubirii ce apelase la el. Evenimentele politice din Occident. Ea pare a oglindi. Placidia si copiii sãi însoteau aceastã armatã. [v. Legând prietenie cu Rugila si cu urmasii sãi. Cf. cu însemnate trupe de huni. în multe privinte. ea se stinse din viatã în orasul patimilor lui Christos la 20 octombrie 460. cu ajutorul versurilor din Homer. E. Istoria ne-a pãstrat un amãnunt care pãtrunde ca o razã de dincolo de mormânt în misterul dramaticei cãderi a basilissei: „Când fu sã-si dea sufletul — scrie Malalas326. Galla Placidia. Diehl. unde a fost executat (mai-iunie 425). a martiriului ce încununeazã viata sa si a Justinei. La instigarea sa. Ch. Colectia „Histoire de Moyen Age". domnia lui Theodosius al II-lea avu câteva timp liniste. I. III AuflL. Paris. Dar opera sa de seamã a fost poemul în trei cânturi închinat Sf. Câteva zile mai apoi. Theodosius se decise a interveni în favoarea rudelor sale. p. se ridicase în Apus un uzurpator. Dupã ce îi zâmbise atât de radios în splendida-i tinerete. Athenais. t. Athenais-Eudokia a pus în ea ceva din propriul sãu suflet. în primii 12 ani ai domniei lui Valentinian si autoritatea sa n-a fost contestatã. împreunã cu copiii sãi. I.. Ajunsi la Tessa-lonic. menit a avea o situatie predominantã. se crede. p. op. I. t c. 248. Geschichte des spãtromischen Reiches. Lot. 607 (Bonn). cãsãtorie care avea sã se celebreze. Verificând-o. a fã-cut-o apoi sã guste pânã la fund din paharul amãrãciunilor. Comanda militarã supremã de generalisim (magister utriusque militiae) o avu la început Felix timp de patru ani (425-429). 273 NICOLAE BANESCU Galla Placidia conduse ca regentã Occidentul. p. Supravietuind tuturor catastrofelor familiei sale. sefi militari dintre cei mai buni. fiul sãu. Leipzig. pp. Decomposition de l'empire (395-751). povestind episoade din viata Mântuitorului. la Constantinopol. primind titlul de comes. cit. 1892. Valentinian al III-lea fu încoronat la Roma împãrat327. Holum. hotãrân-du-se totodatã si cãsãtoria viitorului împãrat al Occidentului cu fiica celui din Orient. iar el. la care fusese trimis de loan. pe generalii Ardaburius si Aspar. era fiul lui Gaudentius din Moesia de Jos (ofiter subaltern al lui Stilicho)328 si ridicarea lui repede în cariera sa se da-toreste relatiilor strânse cu regele hunilor. El îsi dãdu seama cã interesul sãu era sã se înteleagã cu Placidia. si K. Soarta a fost crudã cu frumoasa Athenais. cum am vãzut. Felix pieri într-o revoltã la Ravenna (429). bine plãtiti. mult mai târziu. el fu trimis în lagãrul Placidiei.] 326 P. loan (primi-cerius notariorum) si aceasta schimbã cu totul atitudinea Curtii bizantine fatã de Placidia. îsi aflase refugiul. dar Orientul fusese zguduit de mari tulburãri. Valentinian al III-lea fu ridicat la rangul de Cesar (octombrie 424). Cedrenus. vãduva lui Constantiu al III-lea. furã trimisi înapoi. cu care îsi . 325 F. 428-429. în Orient. 327 F. povestea minunatã a tinerei crestine Justina si a ispitelor celebrului vrãjitor. Dupã moartea lui Honorius (august 423). Hunii. convertit la crestinism în puterea credintei. 1928. el putu dobândi la nevoie trupe de huni. din cauza vârstei lor. încercând în zadar a câstiga de partea sa pe Ardabur. Cf. Stein. pentru a primi ajutor. combinate în chip ingenios.ea jurã cã a fost nevinovatã de acuzatia pentru Paulinos". la Aquileia. pp. 358 (Bonn). fu însãrcinat cu apãrarea Galliei împotriva vizigotilor. 272 înainte de moartea lui Honorius. la Curtea cãruia stãtuse în copilãrie ca ostatic. trãia în amintirea oamenilor. unde adusese la ascultare pe Theodoric I al vizigotilor.NICOLAE BANESCU toane din Homer". Numai rivalitatea marilor generali i-a creat dificultãti. loan a fost prins la Ravenna. Paris. Figures byzantines. p. 52 si urm. Cyprian. Aetius. Gregorovius. I-ere serie. Theodosius trimise deci în Occident. Photios nu pregetã a lãuda mult poemul. Cf.

regele hunilor. trimis sã cârmuiascã Africa. care primi iarãsi comanda.M. Courtois. [C. Astfel se încheie tratatul din 331 Op. Lot . când spune cã vandalii. au fost ursiti „sã-si afle ultima lor locuintã si mormântul lor în Africa"329. prin urmare. 1964. prin intrigile lui Felix. poate din cauza unei rãni (432). în timpul acesta. dar ele furã zdrobite în bãtãlia care avu loc. la nord de Duro. Forte noi se trimit din Italia si de la Constantinopol. Dorind a-si consolida stãpânirea în provinciile cucerite. Wallia. el fu învins si se închise în Hippo. împrejurãrile trebuiau sã-1 încurajeze: stãpânirea romanã era acolo zguduitã de revoltele maurilor. Se zice cã atunci ar fi chemat pe vandali din Spania. sã fi apelat la ei. Amsterdam. voi. pentru a scãpa. Devenind suspect. el cucereste Noua Cartaginã si Hispalis (Sevilla). cit. 1969. pp. comandantul armatei imperiale. El plãnui. Simpla coincidentã a întâmplãrilor a dus. 1955. ale cãror resturi.câstiga izbânzile. Bonifaciu fiind învingãtor. cum fãcuserã mai înainte regii vizigoti. Geiseric and Attila.] . pp. 104-114. 257 si urm. vandalii îsi întind cuceririle în Numidia. F. precum si alte titluri în EPLBIP. cel mai însemnat si mai abil dintre sefii germani din acel timp. ca si rebelul). Clover. pp. I. iar vandalii silingi în Baetica de Sud. E mai probabil sã fi fost chemati. Ciocnindu-se cu Genseric în Numidia. încã din 409. Paris. care-i urmã. El guvernã douãzeci de ani Occidentul. [L. cit.. „Historia". Spania nu multumea ambitia sa. Sfântul Augustin muri acolo la începutul asediului.. tot poporul vandalilor si alanilor se îmbarcã si trecu în Africa. patru popoare barbare trecuserã Pirineii în Spania. Dupã plecarea vizigotilor în Gallia. 202-209. El muri însã curând dupã aceea. dar faptul nu se adevereste. ed. nevoie 329 Bury. Gunderic îsi luã titlul de „rege al vandalilor si alanilor". Un alt general de frunte al epocii a fost Bonifaciu. Cu ajutorul sãu se întoarse în Italia. Genseric cãuta acum pacea cu imperiul. 22 (1973). alanii se asezarã în Lusitania (azi Portugalia). p. 330 Ibidem. care-i dã comanda supremã în locul lui Aetius. 376-476. Aalen. Das letzte Jahrhundert Pannoniens... Les Vandales et l'Afrique.] 276 . 274 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN vandalilor în Africa. împreunã cu suevii. de schisma ereticilor donatisti si de separatismul guvernatorilor. Vandalii asdingi. Placidia cãutã sã-1 câstige din nou pe Bonifaciu. sã treacã în Africa. Dupã moartea acestuia. poate. dictã conditii Curtii din Ravenna si obtinu restaurarea sa în comanda ce i se luase. sub regele lor Gunderic. Ei s-au purtat cu o ferocitate care a întrecut-o pe cea a tuturor barbarilor. pp. unde imperiul nu-i recunoaste330. amândoi beligerantii (Sigisvult. a Il-a. Genseric nu avea. el fu chemat a se justifica si aceasta îl împinge la revoltã (427). 275 observã pe drept cuvânt F. ocupând diferite provincii. op. precum si rangul de patriciu (434). ocuparã Gallaecia. pp. vandalii se încaierã cu suevii si interventia comitelui Asterius al Spaniei îi sileste pe vandali sã se coboare în Baetica. cãci doi ani mai târziu avu loc invazia 328 Aetius se nãscuse la Durostorum. 127-128. cum presupune Brooks. 244. Aetius scãpã în Dalmatia si se duse la Curtea prietenului sãu Rugila.sã fie invitat spre a trece în Africa331. Vizigotii furã apoi adusi si ei în Spania de regele Athaulf. fu urmat la tron de Geiserich (în formã romanizatã Genseric). apãrându-se cu îndârjire timp de un an (430-431). poate cei dintâi care au trecut Baltica dintre popoarele est-germane. ca sã-si împartã Africa. aduse servicii imperiului zdrobind pe silingi. la aceastã pãrere. Bonifaciu se întoarce în Italia si e bine primit de Placidia. 55—56. în mai 429. Varady. sub numele lui Valentinian al III-lea. se alipirã as-dingilor. Dar acesta nu se supune si cei doi rivali se ciocnesc lângã Ariminum. Murind în 428. Genseric ridicã asediul în iulie 431. sub conducerea lui Aspar. Destinul lor istoric e cum nu se poate mai bine caracterizat de Bury.

Ca arieni. 94. d. 257-258. alt fiu al regelui (420). ci încredinta supravegherea asupra satrapilor unui comandant militar. lezdegerd se simti dator a înfrâna miscarea plinã de viitor a nationalismului armean. în tulburãrile ce se iscarã. templul focului din Susiana fu ars si fatã de mãsurile aspre luate împotriva lor multi crestini îsi cãu-tarã refugiul pe teritoriul Imperiului bizantin. op. Burgunzii nãvãlirã în Belgia de Sus si furã nimiciti în 436 de hunii lui Aetius. expeditia bizantinã sosea într-ade-vãr în Sicilia. Prin tratatul din 442. Tripolitana si o parte din Numidia. în fruntea acestei miscãri au fost Mesrob si meritosul catholicus Sahag. op. Pulcheria îi ocroti. nici persii fortãreata de hotar Theodosiopolis.•'" 277 în Gallia. tratat negociat de Stilicho. Astfel pieri primul regat burgund din Gallia.. Armenia. Vechea dusmãnie politicã dintre lumea iranicã si cea romanã era sporitã prin opozitia lor religioasã. Curtea bizantinã sprijini din toate puterile scoala de traduceri a acestor initiatori. aceasta nu schimbã situatia si generalul bizantin Ardabur deschide ostilitãtile printr-o nãvãlire victorioasã în Arzanene (Armenia de Sud). Persia si Imperiul Bizantin. în 436. dintre care cel atribuit Persiei (Per-sarmenia) cuprindea patru cincimi ale teritoriului si numai o cincime statul vasal Bizantului. împreunã cu regele lor Gundahar. recunoscând astfel autoritatea Romei. 278 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN pentru crearea unei culturi religioase nationale. imperiul pãstra Mauritaniile. Cel dintâi descoperi scrierea armeanã si traduse Biblia în limba tãrii. Când lezdegerd si Sapor furã îndepãrtati de Bahram. dar se apãrã energic. în Armenia persanã crestinii furã prigoniti de suverani si de preotii mazdeeni. Genseric consimtea a plãti imperiului un tribut anual. poate din cauza pregãtirilor mari de la Constantinopol pentru a elibera Carthagina. cu Huneric. iar influenta religioasã greceascã energic combãtutã. vizigotii furã tinuti în frâu. p.. dar invazia hunilor în imperiu îl sili pe Theodosius sã recheme fortele sale din Occident si s-a încheiat atunci o pace nefavorabilã. Aetius socoti cã cea mai bunã politicã a imperiului fatã de Genseric era sã întretinã cu el relatii prietenesti si el convinse pe Valentinian al III-lea sã consimtã a-si logodi fiica mai mare. fiul lui Genseric. în 441. situatã . întemeiatã pe literatura greacã. Panormus fu asediat (440). pirateria. în octombrie 439.-••'•. împãratul nu impuse nici un succesor. Sapor. si-au luat de la început o atitudine ostilã credintei catolice. si în 415 el numi rege al Armeniei pe propriul sãu fiu. dar orasul fu eliberat de Litorius. Dar acest tratat n-a fost de lungã duratã. cornitele Armeniei. Theo-dosius cel Mare fãcuse o mare gresealã fatã de Armenia. Resturile lor au fost transportate de Aetius în Sapaudia (Savoia).11 februarie 435. atacând Sicilia. Ei s-au asezat în Zeugitana si au fãcut din Carthagina capitala lor. Flota vandalã se întoarse în Africa. prin care se cedau vandalilor Mauritaniile si o parte a Numidiei. cãci nici bizantinii nu puturã cuceri Nisibis. •! . în august 421. cit. cu resedinta la Wbrms. Se spune cã 20. Byzacena si restul din Numidia. ceea ce aduse rãzboiul între cele douã imperii. cit. persii cãutând sã impunã armenilor influenta religioasã sirianã. exercitând. Luptele tinurã un an fãrã vreun rezultat. Theodoric asedie Narbonne. pp. iar îndatã dupã aceea par a fi ocupat cele douã Mauritanii si a fi anexat Balearele. Prin tratatul din 387 cu Sapor al III-lea. Corsica si Sardinia. Armenia a fost împãrtitã în douã state clientelare. care îsi pregãti în curând o flotã mare. alungând clerul din Carthagina si confiscând bisericile pentru erezia lor332. la sud de lacul Geneva. Carthagina cãdea în stãpânirea lui Genseric. refuzând a-i preda.000 de burgunzi au fost ucisi. pânã la moartea lui Valentinian (455). si-au creat o flotã. vandalii obtineau regiunile cele mai bogate: Zeugitana cu Carthago. Clientul bizantin Arsaces muri în 390 si guvernul trecu atunci în mâinile a cinci satrapi. magister militum în Gallia. care se pãstrã pânã în secolul al VI-lea333. 02 Bury.'•> ". Eudokia. Dar armenii se împotrivirã cu îndãrãtnicie acestor presiuni si se produse o miscare în timpul domniei lui Theodosius al II-lea Bury.

în prima jumãtate a domniei sale. ba chiar si Asia Micã. hunii s-au organizat sub o formulã statalã incipientã. Thodosius al II-lea a tratat cu hunii prin intermediul mai multor ambasade. Apogeul puterii hunice a fost atins sub regele Attila (434 . dar ea nu aduse nici o schimbare teritorialã si nu avu lungã duratã. în 428.în nordul Armeniei bizantine. jefuind teritoriile nord-estice ale Imperiului. Stãpânirea hunicã a premers astfel statele medievale de stepã. dupã ce în ultimul sfert al veacului al IV-lea îsi croise o stãpânire care îngloba o mare parte din Europa rãsãriteanã. cãrora li se adãugau initial alte 4000 de livre. legând-o de civilizatia greco-romanã. silindu-i pe vizigoti. dinastia nationalã a Armeniei e rãsturnatã si tara incorporatã ca simplã provincie persanã. între timp. întinsã din Caucaz pânã în Pannonia. Sirmium si Naissus) sã sileascã autoritãtile de la Constantinopol la un tribut de 2100 livre de aur. astfel 280 cã Theodosius al II-lea a fost silit sã le acorde considerabile subsidii anuale.453). ca si din interiorul sãu. Nestorianismul si mono-fizismul. Bleda. La acestea se adãuga acum revãrsarea hunilor. Imperiul cunostea. Singidunum. în asemenea împrejurãri. dupã ce au pus mâna pe Ratiaria. cu urmãri deosebit de periculoase pentru stãpânirea romanã. administratã de functionari trimisi de la Ctesiphon334. ceea ce înseamnã cã era vorbitã de o populatie din regiune. printr-un acord favorabil încheiat cu Imperiul la Horreum Margi. fiu al lui Mundiuch. e. [Sãvârsitã de mâna unei cãpetenii hunice de la nord de Dunãre. în calitate de federati. fratele lui Rugila. tocmai în partea de rãsãrit. care la mijlocul ultimului deceniu al veacului al IV-lea trecuserã prin pãsurile Muntilor Caucaz. pe care 1-a asasinat. heruli. cu titlu de arierate. si acesta e meritul domniei lui Theodosius al II-lea fatã de poporul armean. în rândurile cãrora crestinismul de orientare arianã fãcuse progrese rapide si considerabile. ajungând pânã în Siria si Mesopotamia. op. în care limba latinã continuã sã reprezinte o „lingua franca". sã solicite instalarea la sud de marele fluviu. a cãrui relatiune de cãlãtorie pânã la curtea lui Attila constituie o sursã pretioasã de informatie pentru cunoasterea stãrilor de lucruri de la Dunãrea de Mijloc si chiar de la nordul acesteia: conglomeratul de popoare sau etnii aflate sub stãpânirea hunicã oferã elementele unei civilizatii de mixturã euro-asiaticã. acesta din urmã consimtea sã-i plãteascã un tribut anual de cel putin 350 de livre aur pentru ca avansul amenintãtor al hunilor în unele directii ale Peninsulei Balcanice (ajungând în Thracia si chiar în Grecia continentalã. prigonirea crestinilor se va relua. gepizi. scoase definitiv Armenia din sfera orientalismului. Nãvãlirea hunilor în Peninsula Balcanicã. 424-425. sub conducerea lui Rua sau Rugila. cea mai cunoscutã fiind condusã de Priskos (448-449). Attila a cârmuit împreunã cu fratele sãu mai mare. Disputele religioase. Viminacium. 279 în ordinea moralã însã literatura de traduceri sprijinitã de Bizant.. Hunii supuseserã pe alani si triburile germanice întâlnite la nord de Marea Neagrã si de Dunãrea de Jos (ostrogoti. chiar pe teritoriul Imperiului. Nãvãlirea peste Dunãre a hunilor în 422 îi sili pe bizantini la tratative cu persii. rugi si altii). dar efemeritatea ei impune rezerve în privinta unor concluzii de prea mare generalizare335. Elementul gotic înregistrase astfel prima sa afirmare în viata Imperiului de Rãsãrit si chiar la Constantinopol. Asaltat de primejdia barbarã din exteriorul. Attila. în primul sfert al veacului al V-lea. 281 NICOLAE BANESCU f. cit. venit din vecinãtãtile Chinei si ajuns pânã la Dunãre. uciderea lui Gainas arãta încã o datã Imperiului roman proportiile noului pericol hunic. Se încheie pacea pe o sutã de ani. 334 Stein. înteleasã de mai multe etnii. unde se plasa . rãmânând singur stãpânitor. Cu toate promisiunile persilor. pp.

1969. G. elev al lui Theodor din Mopsuestia. 100-101. disputele vizau natura lui Christ.centrul sãu vital. alte ti.. p. A. . 5 voi. 288. Varady. 1948. care 1-a condamnat pe Eutyches (448). „tâlhãresc" („brigandajul de la Ephes". Athena. Geschichte derHunnen. I (Vie et mort de ' Byzance). 18]. urmasul faimosului Kyril al Alexandriei (412-444). Papalitatea nu s-a lãsat însã sedusã de succesele doctrinare ale scaunului alexandrin. III. mai ales .\ cism. Ed. doctrina naturii unice a lui Christ. convocat de noul împãrat Marcian si soldat cu un mare triumf al ortodoxiei]. De aceastã datã. Antiohienii sustineau prezenta a douã naturi deosebite în Christos. Amsterdam. sustinea cã în toatã viata sa de pe pãmânt Christos a rãmas Dumnezeu. a Il-a. p. una desãvârsit divinã si alta desãvârsit umanã. p. Tomul papei Leon I era de fapt o scrisoare dogmaticã adresatã patriarhului Flavian de la Constantinopol (Epistola dogmatica ad Flavianum). prin care s-a pregãtit condamnarea monophysismului de cãtre con-ciliul de la Chalkedon (451). s. Ea nega calitatea de „Nãscãtoare de Dumnezeu (Theotokos) a Maicii Domnului. L. 336 [Hesseling. Thompson. apoi în Egipt. a fost condamnatã de cãtre al treilea Conciliu ecumenic de la Ephes (431). Oxford. Rod al scolii din Antiohia. creind o bisericã de sine stãtãtoare si rãspândindu-i doctrina pânã în China si Extremul Orient. cât si cea de a doua. I. acesta a fost însã reabilitat în anul urmãtor de cãtre un sinod ulterior. 1932. unde avea sã moarã mai târziu (451). puneau în pericol dogma întrupãrii. escaladarea celui de-al doilea val al disputelor cristologice. asa cum fusese ea definitã prin Conciliul de la Niceea. dar care prin virtutiile sale se dovedise vrednic de a se uni cu Verbul dumnezeiesc. Dogmaticii secolului al IV-lea au provocat o vie discutie privitoare la christologie. Vasiliev. unde a supravietuit pânã în zilele noastre. 1969-1975. ed. p. Exilat la început în regiunile unde Imperiul se învecina cu lumea arabã. 1948.. Excomunicat de cãtre un sinod patriarhal (448). mai rationalistã. p. sau monophysitã. voi. având si sprijinul papei Coelestinus. învãtãturã sustinutã de Nestorios. Write si O. Biserica din Alexandria vedea însã în cele douã naturi ale lui Christos. tluri în EPLBIP. ca prim val care marcase aceste dispute în veacul al IV-lea. 61 (1968). însotit de majoritatea migratorilor germanici trecuti la crestinism. Produs al scolii din Alexandria. Essai sur la civilisation byzantine. Dupã aceastã conceptie. 282 firea omeneascã. Brehier. voi. pe care scoala din Antiohia îl considera drept omul nãscut dintr-o simplã femeie. fie ele chiar si din cele mai putin potrivite. 60 (1967). a celor douã persoane si douã naturi. L. numai omul s-a nãscut în Christos din Fecioara Mãria si numai el a suferit pe cruce.A. voi. mult mai aplecatã spre misti. Dar controversele religioase nu încetaserã câtusi de putin n interiorul sãu. unde 283 NICOLAE BANESCU se sustinea cã si dupã întrupare trebuie sã distingem douã naturi perfecte în unica persoanã a lui Christos. sustinând cã Mãria era doar mama lui Christos („Christotokos").. E. E. fãrã nici un amestec cu 335 [Franz Altheim. 41-69 si resp. 24. Berlin. Histoire de l'Empire byzantin. Paris. Dos letzteJahrhundertPannoniens. Atât prima doctrinã. arianismul. a fost sustinutã la Constantinopol de arhimandritul Eutyches. Nestorios a avut adepti care i-au dus învãtãtura în Persia sassanidã. I-a. Le monde byzantin. 1998. care obtinuse la Ephes condamnarea lui Nestorios. discutii pasionate de dogmã purtându-se în Capitala bizantinã pretutindeni si în toate situatiile. Maenche-Helfen în BZ. încetase de a mai reprezenta o chestiune de primã importantã pentru statul roman. apoi patriarh de Constantinopol în perioada 428-431. august 449). 270-276.v. declar-ându-se de acord cu sinodul de la Constantinopol. conform pãtrunzãtoarei remarci a Sfântului Grigore de Nyssa336. adversari Bisericii din Alexandria. în vreme ce scoala din Alexandria. 376-476. convocat de cãtre Dioscor. iar papa Leon I (440-461) a elaborat celebrul sãu Tom doctrinar. p. „Attila". A. Paris. Nestorios venea din cercul teologilor din Antiohia. A History ofAttila and the '' Huns.

la Niceea. cãutã sã dividã familia imperialã. [o constatare asemãnãtoare se poate face si pentru biserica Sfintei Fecioare sau a Maicii Domnului de la Ephes. 1877). de obicei. 1907. patriarhul Alexandriei. Tozer. proclama. râvneau la suprematia Bisericii orientale. O legiune de sfinti si martiri înlocuiau vechea legiune a zeilor si eroilor337. divinitãtile feminine. Augustei. Kyrillos. Candidianus reprezenta la acest Sinod pe împãrat si el avea ordin a 339 [C. atotputernicã la Curtea lui Theodosius. ca nimeni sã nu o mai numeascã pe Mãria „Nãscãtoare de Dumnezeu". ocupã locul unde se afla templul lui Poseidon. p. History. Hefele .cum observã atât de just Bury . XpiaioTOKog. cãci Mãria a fost un om si dintr-un om nu se poate naste Dumnezeu.. 286 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN se abtine de la orice manifestare. sfântul rãzboinic. în predicile pe care le tinea. dar el îsi aflã mai ales un mare dusman în Kyrillos. Disputele religioase ale veacului al IV-lea dãduserã Bisericii metropolei egiptene un mare prestigiu. în privinta adaptãrii credintelor si ceremoniilor pãgâne la obiceiurile crestine. cu care convertitii erau obisnuiti. i. Nestorios cãutã sã-i abatã pe credinciosii sãi si clerul de la veneratia exageratã care-i fãcea sã o socoteascã pe Fecioara Mãria „Nãscãtoare de Dumnezeu". templul lui Tezeu e închinat Sfântului Gheorghe. numit Al Treilea Sinod Ecumenic339. templul zeitei Ilithya este acum biserica Panaghiei Blastike (a Fecunditãtii). numele acelor temple. care sã punã capãt discutiei. sustinând cã cele douã naturi formeazã o unitate indivizibilã. 337 Bury. Pulcheria era de pãrerea lui. H. OeoroKog.. 1962]. Sinodul din Efes.supranaturalul si dãdea precãdere naturii divine a Mântuitorului.H. Biserica fãcuse o concesie acestei înclinãri a multimii. pp. Sfântul Athanasios avusese un rol însemnat în victoria credintei ortodoxe asupra arianismului. dar Theodosius si Eudokia spijineau pe Nestorios. în legãturã cu existenta anterioarã a unui templu pãgân închinat Zeitei-Mame. Astfel se întruni. o bisericã a Sfântului Nicolae.având un fond comun de superstitii. Pe locul unui templu al lui Asclepios e o bisericã a Sfintilor Anargyri (Cosma si Damian)338. Camelot. Tot astfel. Histoire des conciles. în predicile sale. deci. Leclercq. Paris. dând o însemnãtate deosebitã cultului mamei lui Dumnezeu. Caracteristic este cã altarul celor 12 zei e înlocuit printr-o bisericã a celor 12 Apostoli. Mãria înlocuia. Fãrã a astepta . De acest prestigiu se foloseau patriarhii Alexandriei. patronul marinarilor. împãratul îi imputã cã seamãnã discordia în Bisericã si în familia imperialã si-i fãcea cunoscut cã va aduna un Sinod. lãsând Sinodului deplinã libertate de a decide. P. Ei aveau o mare autoritate asupra clerului si aflau în cãlugãrii numerosi din mãnãstirile desertului o armatã credincioasã si fanaticã. II. Pulcheriei.] 285 Nestorios îsi atrase dusmãnia pioasei Pulcheria.. dar nu reusi. în editia datã de el operei lui Finlay (Oxford. la 7 iulie 431. adus cu el din Antiochia. 372-37333s p 424_ n. Un preot. el nu se sfia a o numi „Nãscãtoarea lui Hristos". om foarte ambitios si autoritar din punct de vedere dogmatic. voi. în conflictul cu Nestorios. El scrise la Constantinopol împãratului. Ephese et Chalcedoine. I. Paris. ceea ce produse agitatie în populatia capitalei. în rãspunsul cãtre patriarhul de Alexandria. fatã de popularitatea ce o avea în lumea pãgânã cultul zeitei naturii. sustinând cã expresia ©eoroKog e sacrã prin traditie si christologia antiochianã desparte cele douã naturi ale lui Christos. era un dusman înversunat al christologiei antiohiene si. care. sunt instructive faptele semnalate de Rev. 287-377. El ne aratã cã mai mult de opt biserici în Attica au fost clãdite pe locul templelor pãgâne si numele dedicatiei lor amintesc. gelosi pe rivalul lor de la Constan-tinopol.T. '\ 284 Crestinismul îsi deschisese larg portile credintelor si cultelor similare. Anastasios.F. toate religiile . pentru aceastã multime.

depus împreunã cu Ibas de Edessa si Theodoret de Kyrros. socotind cã natura umanã a Mântuitorului se pierde în natura divinã. programe. raporturile Bisericii si Statului în Imperiul bizantin si-au avut rolul lor în aceste dezbateri religioase541. se declararã singurul Sinod îndreptãtit si. Aceste delicate. Dar. aceastã formulã n-a obtinut însã sustinerea din partea paplitãtii.sosirea lui loan al Antiohiei si a legatilor papei Coelestinus. Candidianus a raportat lui Theodosius în favoarea lui Nestorios. Theodosius al Il-lea pãrãsea aceastã lume. Constantinopol. trecurã de partea lui Kyrillos. De altã parte. au pus în circulatie o nouã formulã de conciliere între ortodocsi si monofiziti. în Biserica Alexandriei. care avea propria ei formulã de împãcare si avea tot interesul sã o promoveze. împãratul îl sacrificã pe Nestorios si aprobã întoarcerea în Scaun a lui Kyrillos si a lui Memnon. Acesta îi ceru lui Nestorios sã abdice. în acelasi timp. Un an mai în urmã. nu trebuie sã vedem în ele numai certuri de teologi. printr-o scrisoare dogmaticã340. se declarã pentru cel pedepsit. Theodosius al II-lea adunã. dar Kyrillos stiu sã cumpere prin gratificatii si daruri de tot felul pe functionarii palatului. Câteva zile mai târziu. proveniti adicã din Scythia Minor. arhimandritul Euthyches din Constantinopol. Pulcheria îl decise în urmã pe fratele ei a-1 transfera într-o oazã din Thebais. La insistentele sale. veniti si ei. numitã si „theopaschitã". care a trecut în istorie. Slãbiciunea împãratului nu putu impune cu autoritate o solutie crizei ce frãmânta Biserica si luptele continuarã. O mare teroare se dezlãntui împotriva lui Flavian. Un partizan al teologiei alexandrine. în 436. profesând doctrina doketismului (dupã care natura de om a lui Christos e numai aparentã). Dar. a gãsit bucuros în aceste certuri prilejul de a se manifesta". Nestorios fu exilat. cu episcopii sirieni si se adunarã în contrasinod. cãlugãrii „sciti". spre exemplu în cursul tratativelor de împãcare care au pus capãt schismei akakiene dintre Roma si Constantinopol. Kyrillos deschise Sinodul si 200 de episcopi îl judecarã pe Nestorios si-1 condamnarã ca eretic. unde fostul patriarh muri în anul 451. Legatii papei. 288 Flavian muri pe drumul exilului. . ci „sub aparentele religioase pare cã se ascund interese. sub influenta celor din jurul sãu. îl excomunicarã si-1 depuserã pe Kyrillos si pe mitropolitul Memnon de Efes. în vremea papei Hormisdas (514-523). Nestorios. 287 NICOLAE BANESCU care atribuia naturii divine a lui Christos precãderea. un nou sinod la Efes. ca atare. 340 [Epistola dogmatica ad Flavianum a papei Leon I a fost invocatã si mai târziu ca document cu valoare dogmaticã de cãtre papalitate. la Petra. confirmã si depunerea pronuntatã de minoritate împotriva lui Kyrillos si a lui Memnon. Papa Leon I cel Mare aprobã. Era un nou triumf al Egiptului si el va da extensie doctrinei cunoscute sub numele de monofizitism (juia tpvcrig. printr-o formulã ce proclama „unirea fãrã amestec a celor douã naturi ale lui Christos". la începutul domniei lui Iustin I (518-527). dar urmasul lui Kyrillos. cum observã atât de just Ch. mãsura colegului sãu. o singurã naturã divinã). cu numele de „sinodul briganzilor". deveni inoportun patriarhului loan. în cursul acestor tratative. la 28 iulie 450. Dioskoros. a clerului si populatiei agitate de cãlugãrii lui Kyrillos. care-1 influentarã pe împãrat. tot atât de ambitios. disputând asupra unor formule dificile si de atâtea ori zadarnice. îsi fãcu drum un nou curent religios. la 8 august 449. ca eretici. care ajunsese la întelegere cu Kyrillos. dupã expresia papei Leon I. excomu-nicându-1 si depunându-1 din Scaunul sãu. Diehl. subtile chestiuni religioase au tulburat adânc linistea si autoritatea Statului bizantin în secolul al IV-lea. în Arabia. unde se bucura de popularitate. prezidat de Candidianus. fu pedepsit de patriarhul Flavian. Slabul împãrat întãri asemenea decizii. aparitii politice si cã antipatia veche si profundã a Egiptului si Siriei semite împotriva lumii grecesti si a capitalei sale. retras la Antiochia. Aceastã formulã fusese definitã de papa Leon I tocmai în scrisoarea dogmaticã adresatã patriarhului Flavian de la Constantinopol]. ca o reactie împotriva nestorianismului. sosi loan al Antiohiei.

G. Fundatia lui Theodosius al II-lea. s-a resimtit de multe ori de împrejurãrile grele prin care a trecut statul. unde catedrele vestitilor sãi retori si filosofi aveau atâta rãsunet. Ch. Die hoheren Schulen von Konstantinopel im Mittelalter. Le monde oriental. cap. 1971 si P. 82 si urm. Invazia pustiitoare a lui Alaric. Fuchs. înainte de Theodosius. atinsese în chip serios prestigiul acestui înalt învãtãmânt. Lemerle. Ea primea acum o nouã loviturã. Noua Universitate fu instalatã într-un loc special. se alcãtuiserã douã culegeri juridice: una. ea s-a ridicat însã iarãsi. retorica. iesitã probabil din îndemnul acestuia. un edict prin care întemeia Universitatea din Constantinopol. de France.] <> •> 291 tiile de la Hadrian pânã la Diocletian (294). Die Kaiserliche Universitãt von Konstantinopel. 289 NICOLAE BANESCU în ce priveste învãtãmântul superior. prin Universitatea orânduitã de Theodosius al II-lea la Constan-tinopol. Codex Theodosianus. 1926. i42 Vezi Fr. în secolul al IV-lea. Profesorii furã opriti de a mai da lectii particulare. Diehl. cuprindea constituseignement et culture ã Byzance des origines au X-e siecle. din epoca lui Diocletian (c. 3 retori (ora-tores) pentru învãtãmântul în limba latinã si 5 retori sau sofisti (. Strãmutarea capitalei imperiului în orasul întemeiat de marele Constantin atrãsese aici o multime de retori si filosofi. Brehier. fixând numãrul profesorilor la 31. Edictul stabilea 10 profesori de gramaticã pentru limba latinã si 10 pentru limba greacã. L. 21-22. învãtãmântul superior. cuprinzând constitutiile de la sfârsitul secolului al . dreptul si filosofia. purtau un costum special si formau o asociatie. ei primeau acum onorarii de la Stat. punând în fruntea ei învãtati celebri prin vasta lor eruditie si prin activitatea ce au desfãsurat-o. menitã a avea un rol însemnat în viata intelectualã a imperiului. adevãratul sãu centru în imperiu fusese pânã acum orasul Atena. ceea ce pricinuia neajunsuri pentru jurisconsulti. Marcais. Materiile predate de ei erau: gramatica. Leipzig. de care adesea se simtise nevoia. Speck. p. promulgate izolat. Notes et remarques sur en290 Crearea catedrelor de limba greacã si numãrul mai mare al retorilor greci aratã rãspândirea pe care o avea aceastã limbã în capitalã si în provinciile din Orient. Paris. Triumful crestinismului. Notes sur l'histoire de l'en-seignement superieur ã Constantinople. în 425. în ultimii ani ai acelui secol. care initiarã. Organizarea învãtãmântului superior la Constantinopol. lângã Capitoliu). 3 (1926). Theodosius dãdea acum acestui învãtãmânt o organizare care-1 consolida.300). compusã sub urmasii acestuia. IV. A fost deci nevoie a se remedia nesiguranta în aplicarea dreptului si. Presses Univ. Multe constitutii. [O serie de aspecte au fost reluate de cãtre P. ca mai înainte în atâtea mari centre ale Orientului. zdruncinase la rândul sãu mult viata intelectualã a metropolei elenismului. cealaltã. nu se mai pãstraserã sau cãzuserã în uitare. din care se împãrtãsea entuziast tinerimea din toate provinciile imperiului. accentul cãzând însã asupra unei perioade istorice ulterioare. Le premier humanisme byzantin. care au reorganizat-o de mai multe ori în cursul veacurilor. era intitulatã Codex Hermogenianus. cunoscutã sub numele de Codex Gregorianus. g. prin grija marilor suverani. Se înfiinta apoi o catedrã de filosofic si douã de drept342. în timpul domniei lui Theodosius al Il-lea s-au realizat douã lucruri de mare însemnãtate pentru civilizatia bizantinã: întemeierea Universitãtii din Constantinopol si publicarea unei culegeri a edictelor imperiale sub numele împãratului. împãratul publica.sophistae) pentru cel în limba greacã.lãsând ur-'masului sãu sarcina grea de a concilia pãreri atât de neîmpãcate. cu vaste sãli de studiu (în bazilica theodosianã. „Byzantion". Codex Theodosianus. în secolul al iV-lea. Domnia lui Theodosius al II-lea ne-a lãsat si o culegere a constitutiilor imperiale.

îndatã dupã moartea fratelui sãu. Codul theodosian e un izvor pretios pentru cunoasterea istoriei interne a imperiului în secolele al IV-lea si al V-lea. dupã numele rezumatului publicat de regele vizigot Alaric al II-lea. le cunoastem numai din fragmentele ce ni s-au transmis. la moartea sa. redactat de legistii Romei Noi..sfârsitul lui ianuarie 457) a. 344 Actele oficiale au fost date în traducere de Bury. la 15 februarie 438. dupã pãrerea unor învãtati bulgari. parte la ceremonie. El a servit ca bazã legislatiei lui lustinian. Primul sãu act a fost executarea lui Chrysaphios. La 23 decembrie acelasi an. Problema religioasã: Sinodul de la Chalkedon. evitând a impune noi sarcini populatiei si iertând si rãmãsitele de platã. History. a cãrui vizitã la Constantinopol. Introdus în Occident în epoca invaziilor ger343 Cu prilejul acestei vizite. Decretele apãrute dupã publicarea Codexului furã numite novelle (leges novellae). pp. Marcian s-a silit a înfrâna cheltuielile.A. O . I. în politica internã.. multumind astfel si . dar aceasta cu greu ar fi ad-mis-o supusii Bizantului. întronarea. E numitã si Breviarium Alariciamim. 4. examinând de aproape izvoarele. prin calitatea functiei celui ce încoroneazã. Importanta acestui Breviarium în viata europeanã a veacului al IX-lea se vede si din faptul cã. spre a-si tine legãmântul ce-1 fãcuse. împãrtite. pp. exprimând astfel unitatea imperiului. n-au fost altele decât vestitul Breviarium^. nu e decât un rezumat al Codului theodosian. în exercitiul puterii sale. Patriarhul Anatolios a luat. si nici o încoronare „bisericeascã". la rândul lor. 130-131. conducerea jumãtãtii de est a imperiului trebuia sã treacã asupra colegului din vest. oferindu-i mâna pentru o cãsãtorie platonicã. Codul. dar W. a fost recunoscut în mod public344. Amândouã aceste culegeri nu ni s-au pãstrat. la începutul secolului al Vl-lea.III-lea (296) pânã la 324. I. 233-234. împreunã cu Valentinian al III-lea. t. ce apãsa asupra proprietãtii senatorilor.. trebuia sã se aplice si în Occident. 345 Vezi A. în titluri (titult). Codex Theodosianus. Ea fu publicatã în Orient. Aceastã nouã culegere. a înlesnit aceastã cooperare343. Ensslin nu exclude posibilitatea ca augusta Pulcheria sã fi tinut locul celui ce încoroneazã3''6. de Theodosius al II-lea. Vasiliev. acesta a trimis regelui Boris (866) „legile venerabile ale romanilor". a exercitat o mare influentã asupra legislatiei barbare. si Bury socoteste ca probabilã întelegerea împãratului Theodosius cu Pulcheria în privinta alegerii senatorului Marcian. Faimoasa Lex romana visigothorum. o legitimare. atotputernic în domnia indolentului Theodosius. la o întrunire a Senatului Romei vechi. Redactat în limba latinã. Sub Theodosius al II-lea se simtea nevoia unei noi culegeri si împãratul hotãrî a se aduna într-un compendiu edictele împãratilor crestini de la Constantin cel Mare pânã la el inclusiv. în ce-1 priveste pe Marcian. Marcian (28 august 450. dupã el. Eudoxia. El a cãutat a pune capãt sistemului de a se vinde functiunile administrative si a desfiintat impozitul numit follis. .:•: 293 NICOLAE BANESCU Unii istorici au vãzut în Marcian întâiul împãrat bizantin încoronat de patriarh. Politica internã. împreunã cu surorile sale. la cererea bulgarilor cãtre papa Nicolae I de a H se trimite „legile lumii". întrucât Theophanes ne spune cã basilissa a trimis dupã patriarh si Senat si a proclamat ca împãrat al romanilor pe Marcian. care. cu capitala sa Sirmium. Histoire de l'empire byzantin. 292 mani ce. pentru cãsãtoria sa cu fiica lui Theodosius. infirmã aceastã pãrere si aratã cã Leon I a fost de fapt cel dintâi împãrat încoronat de patriarh si încoronarea lui n-a fost. acest Codex e împãrtit în 16 cãrti. se alipi Orientului si Illyricum occidental (Pannonia si Dalmatia). destinatã supusilor romani ai regatului vizigot. Pulcheria 1-a înãltat pe tron pe Marcian. probabil. Theodosius al II-lea nu lãsase nici un urmas si. Ensslin. noul împãrat s-a dovedit un bun si energic suveran. consacrânduse Bisericii.

situatia se schimbã radical. a respins în pustiu pe acei barbari. pp. 237-238. Atitudinea împãratului în politica externã. râvnind la dominatia Orientului. Sinodul recunoaste un Christos unic în douã naturi. op. Documentul acesta a fost numit mai târziu Tomul lui Leon. consulii trebuiau sã contribuie la reparatia apeductului orasului. el fixa doctrina întrupãrii Mântuitorului. 348 Vezi Charles Diehl. Leon I primi favorabil protestul prelatilor condamnati în acel Sinod si rupse orice relatii cu Dioskoros. prin care acesta interzicea cãsãtoria unui sena346 Zur Frage der ersten Kaiserkronung durch den Patriarchen und zur Bedeutung dieses Aktes in Wahlzeremoniell. Având acum concursul episcopului Romei Vechi. Iar Sinodul dãdu o loviturã si influentei Romei Vechi în 295 Orient. n. Dar primejdia cea mare pentru imperiu erau acum. Florus. cit. 4. 294 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN tor cu o sclavã sau cu o femeie de conditie socialã inferioarã. proclamând douã naturi într-o singurã persoanã. o actiune militarã avu loc. hunii. Nãvãlirea lui Attila în Occident. acordând. . si BZ.clasa înaltã a societãtii. într-o scrisoare dogmaticã. La Chalkedon a triumfat. în loc sã distribuie bani populatiei. Wurzburg. strâns legate de pãrerile condamnate de Sinod. în problema religioasã. Printrun decret din 454. pp. care nelinisteau tinutul. care agita atât de mult societatea. expus la nãvãlirile barbarilor din acea regiune. în ce priveste politica externã. 30. 33-34. la frontiera de nord. prin canonul 28. dar. Dioskoros fu depus. Roma veche îl sustinuse la început pe ambitiosul Cyril. politica imperialã. Marele pontif luase atitudine împotriva ereziei lui Eutyches si. au fost înlãturate. întinzând jurisdictia sa în diecezele Pontului. la frontiera de Sud a Egiptului.. a cãror actiune era în perfectã armonie. O mãsurã de interes obstesc a fost si aceea prin care hotãra ca. Prãbusirea stãpânirii bunice. se înstrãineazã tot mai mult de imperiu348. fãrã confuzie sau alteratie. împãrtise în douã provincia Thebais (de Sus si de Jos) si unise în aceleasi mâini puterea civilã si militarã a provinciei de Sus. pp. Sinodul de la Chalkedon a fost un triumf al papalitãtii. 42 (1942). Theodoret si Ibas reintegrati în Scaunele lor. Hotãrârile Sinodului avurã însã consecinte politice însemnate pentru Bizant: provinciile Orientului. cit. 1947. acesta permitândule a vizita insula Philae. 101-115. 296 . adresatã patriarhului de Constantinopol. Acest sinod impuse o mãrturisire a credintei împotriva teologiei alexandrine. V. care-si impune de acum autoritatea în materie religioasã. la începutul acestei domnii. Theodosius al II-lea. la Chalke-don. Marcian a anulat si mãsura lui Constantin cel Mare. p. supusi autoritãtii episcopilor. cãutând a restabili autoritatea compromisã a Statului fatã de Bisericã. adoptând formula christologicã a lui Leon. Flavian.. Am vãzut de câte ori de347 Beck. cunoscuti sub numele de blemmyi si novadae. patriarhului de Constantinopol aceleasi privilegii ca si episcopului roman.. marile ambitii ale patriarhilor alexandrini. odatã cu ridicarea lui Leon I în fruntea Bisericii romane. Asiei si Thraciei547. pentru a se ruga zeitei Isis349.. Blemmyi au încheiat atunci tratat cu imperiul. Marcian convocã al IV-lea Sinod ecumenic. comandantul acelei provincii sub Marcian. Kirche. de fapt. împãratul a stiut sã ia o atitudine hotãrâtã. 349 Bury. op. Dupã deciziile Sinodului din 449. iar cãlugãrii partizani ai celui depus. spre a întãri acolo apãrarea. în ziua de 8 octombrie 451. diviziune sau separatie. b.

rugii din regiunile Tisei de Sus. pentru a protesta si a declara cã va veni sã impunã dreptul Honoriei la o împãrtire a imperiului. 298 de la vizigoti si Avitus. în primãvara anului 450. op. spre a-si reclama „tributul". era o femeie ambitioasã. care-1 urmãrea de aproape. de care împãratul putea fi sigur cã nu va unelti cu sora sa împotrivã-i.. cu ocazia unui incident de la Curtea lui Valentinian al III-lea. Astfel se ajunse. Genseric se temea de rãzbunarea lui Theodosius. e silit a se opri. sub cele trei cãpetenii ale lor. la memorabila luptã de la Campus Mauriacus. Aetius nu avea trupe cu care sã înfrunte nãvãlirea. •. Dar ajutorul cel mare îl astepta Bury. lupta a fost un teribil mãcel. Metz fu înconjurat si distrus. Orientul scãpã de rãzbunarea regelui hun datoritã împrejurãrilor. alanii. ea avusese la Curte o situatie însemnatã. trimise o ambasadã la Ravenna. fu îndepãrtatã de la Curte si logoditã cu sila cu un senator bogat. Theodemir si Widimir. sora lui Valentinian al III-lea. care-1 determinarã pe barbar a se arunca de astã datã asupra Occidentului. în vara anului 451. o sumã de bani si inelul sãu. Regele vandalilor trimisese multe daruri lui Attila. repudiate de Huneric. fu trimis în misiune la Theodosius si izbuti. A doua zi. quazii. unii din ripuari. om linistit. furios. si Honoria scãpã numai prin silintele Placidiei. Datã cu o rarã îndârjire de ambele pãrti. Erau gepizii. pp. Când atinserã Rinul. la începutul domniei lui Marcian.. Hyacinthus. care locuiau la estul fluviului si o parte a francilor ripuari. Cererea fu adresatã împãratului senior la Constan-tinopol si acesta scrise lui Valentinian. Justa Grata Honoria. La începutul lui aprilie. li se adãugarã bur-gunzii. Aceastã armatã formidabilã se revãrsã în provinciile belgice. bine vãzut la Curtea din Toulouse. Compromisã în relatii cu intendentul sãu. înainte de a ajunge acolo. auzind de cele întâmplate. Walamir. cu regele lor. Armata sa era compusã nu numai din huni. Exasperatã de perspectiva acestei cãsãtorii. y< 297 NICOLAE BANESCU Mesajul a sosit. silindu-se a-1 stârni împotriva vizigotilor. Attila trecu Rinul. pentru a porni asupra Occidentului si gãsi unul de ordin sentimental. ostrogotii. pentru tratamentul rusinos al fiicei sale. în primãvara anului 451. herulii. Regele vizigot Theodoric pieri în încãierare. Ardaric. dar Attila a preferat a-1 socoti o propunere de cãsãtorie. El gãsi prudent a se retrage si apucã drumul spre Troyes.l vastarã barbarii lui Attila provinciile din acele pãrti sub Theodosius al II-lea. cãruia îi plãceau formele. tinta lui Attila era Orleans. înainte de cãsãtoria fratelui sãu. vreo 20 de kilometri la vest de Troyes. Curajul vizigotilor si strategia iscusitã a generalului roman îi zdrobirã pe huni. El o pretinde imperiului ca logodnica sa si cere ca jumãtate din teritoriile peste care domnea Valentinian al IIIlea sã fie predate ei350. pentru a se opune armatei confederale. Când ambasadorii lui Attila se prezentarã. cit. El se grãbi a-si ridica o armatã dintre barbarii federati ai Galliei: francii salieni. s-o scape de cãsãtoria nedoritã. Herculanus. sfãtuindu-1 a o da pe Honoria regelui barbar. saxonii de pe Loire si alanii din Orleanais. Attila. Honoria trimisese inelul sãu pentru a arãta cã mesajul era autentic. mai multe alte orase cucerite. trimitându-i printr-un eunuc credincios. acum însã nu mai putea juca decât un rol sters si aceasta o irita. Attila. cãuta pretexte. Dar Valentinian. bãtrânul suveran stiu sã rãspundã cu demnitate cã pensia vãrsatã obisnuit cãpãteniei lor nu putea fi socotitã ca un semn de supunere si se mãrgini a trimite lui Attila o ambasadã cu daruri. romanii îl gãsirã pe Attila puternic întãrit . Marcian avu o atitudine plinã de energie fatã de ei. cerându-i sã-i vinã în ajutor. îl executã pe Hyacinthus. Ea începu la amiazã si tinu pânã noaptea. 288-290. Se pare cã Aetius cu fortele sale si Theodoric cu vizigotii sãi sosirã la Orleans înainte de Attila si acesta nu îndrãzni sã dea asalt lagãrului lor puternic fortificat. Honoria recurse la protectia lui Attila. turingii. probabil. burgunzii federati si celtii din Armoricum. ci si din fortele tuturor supusilor sãi germani. skirii din apropiere.

Alte motive au hotãrât atitudinea neasteptatã a barbarului victorios: armata sa era bântuitã de boli si ea ducea si o mare lipsã de hranã. 300 ÎSTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Cruntul rege al hunilor era ursit sã-si încheie.A. viforoasa-i viatã. Attila se întoarse pentru a rãzbuna umilirea ce suferise. Ei venirã în lagãrul hunilor. 299 în anul urmãtor (452). III. Marcian expe-die câteva trupe cu care Aetius nu putea risca o bãtãlie. Marcian's Gamble. de teamã sã nu cadã iarãsi sub jugul hunilor (The End of the Huns. si. Macartney socoteste. sã mãreascã prestigiul aliatilor sãi vizigoti. Convinse deci pe Thorismud sã se întoarcã în grabã la Toulouse. sub pretext de a-si reclama logodnica. ostrogoti. cãci. fratii i-ar putea contesta succesiunea la regat. 1-a sufocat". la un an dupã expeditia sa în Italia (453). 295. cã ei se întoarserã mai târziu în locurile lor si aceasta i-a silit pe goti sã caute refugiu pe teritoriul imperiului.sta culcat pe spate. Nu voia. Ambasadori distinsi furã trimisi sã trateze cu barbarii: consularul Avienus. Cum spune Bury (ed.cum observã Bury . 352 Legãtura ce se face între fundatia statului venetian si invazia lui Attila nu are bazã istoricã realã. de care. aprins de dorinta de a rãzbuna moartea tatãlui sãu. care anevoie se poate întelege . cu o frumoasã germanã. praefectuspraetorio si Leon.D. se stabili la extremitatea Scitici Mici. obosit de vin si de somn scrie lordanes . 291-292. se folosise necontenit în favoarea imperiului. pp. n-a putut iesi pe cãile obisnuite. Intrat în tara sa. tinutã numai prin marea lui personalitate. Ibidem. X. A. care intrã în Pavia (Ticinum) si Milan (Mediolanum). în iarna anului 450-451.în dosul carelor sale. asezãri în lagune au fost si în epoca preistoricã si în epoca romanã. fiul regelui Theodoric. Aetius îl lãsã astfel pe Attila sã scape cu restul armatei sale. n.si-1 ucise pe Ellac. Hernac. 50). unde. Getica. cit. pp. „American Journal of Ancient History". .). Istoriei lui Gibbon. pe unde intrã în Pannonia. Jahrbucher". Tânãra-i sotie a fost bãnuitã de aceastã moarte nãpraznicã. Trygetius. dar Aetius îl opri. Ildico. 9 (1984). 106 si urm. heruli . acesta se retrage imediat din Italia. Trecând Alpii lulieni. Dupã întrevederea avutã cu Attila. în „ Byz. cel mai mic dintre fiii lui Attila. episcopul Romei. El nu avea interes sã distrugã puterea hunilor. între Tisa si Crisuri. Toatã Italia de Nord cãzu în mâinile lui Attila. pentru un tribut anual353. Vasalii germani profitarã de aceastã împrejurare. prin interpretarea pasajului din lordanes (C. care n-a putut fi identificat. în lunga sa carierã. Imperiul sãu.la acest pãgân. 355 C. el se cãsãtori. 1933. curând dupã aceea. muri de o hemoragie. 54-691. op. 301 . Hunii fugirã spre Marea Neagrã. S-a vorbit de o teamã superstitioasã a regelui hun. XLII. Convinse de asemenea si pe franci sã se întoarcã îndatã în tara lor351. t. cãpetenia gepizilor. 354 Bury. op. 450-453. în noaptea nuntii. Aquileia fu nimicitã. Nu se cunosc consideratiile care au determinat aceastã subitã retragere. Italia a suferit greu de foamete354. '". fiul mai mare al lui Attila. conduse în Panno-nia (454) coalitia acestor vasali — gepizi. dupã o rezistentã eroicã. multumindu-se a-i hãrtui pe huni. Appendix 26).L. 353 lordanes. fugãrit pânã în valea Dunãrii. între numerosii fii ai lui Attila n-a fost nici unul care sã ia în mâinile sale cu energie mostenirea tatãlui. Neugr. Ardaric. 4. apucând pe o cale nenorocitã în gât. Thorismud. Dingizech la nordul Dunãrii355. Valentinian al III-lea nu avea armatã. pe fluviul Nedao. în acelasi timp. pp. A Reassessment ofEastem Imperial Policy toward Attila. rugi. sângele ce de obicei îi curgea pe nãri nãpãdindu-1. [R. se aruncã de astã datã asupra Italiei. sta gata sã dea asalt întãriturii. dar negocieri începurã îndatã. „Pe când. Drumul Romei era deschis. Populatia Venetiei cãutã un azil în insulele Adriaticei352. în absenta sa. lângã tãrmul sudic al lacului Garda.. Kohlfelder. se prãbusi odatã cu el. o adunare heteroclitã de popoare. ci.

Cf. El pare a fi fãcut o aliantã cu gepizii.dupã pãrerea lui Bury . trãgându-si sabia. Rugii îsi aflarã noi locuinte pe tãrmul de nord al Dunãrii. marele general fu ucis miseleste (21 septembrie 454). pe Eudokia. stiind cã instigase la moartea sotului ei si. El purta o mare dusmãnie lui Aetius si.între skiri si rugi336. se nãpusti asupra lui. si-i cunoscuse bine pe barbari.s 302 aproape 30 de ani. ca sã-1 rãstoarne pe tiran. Situatia gravã a Occidentului. 300. Consularul Petronius Maximus era pe atunci un mare personaj la Roma.. si herulii în aceeasi vecinãtate.cu totul în interesul civilizatiei. El urzi atunci alt complot. dupã o traditie poste -rioarã. familia marelui Theodosius se stinge. si în al doilea rând. ridicat la rangul de Caesar. un nepretuit izvor în lupta cu dusmanii germani. într-o zi. Moartea lui Aetius. Fãrã îndoialã. Il-e ed. poate . Apelul la Genseric avea si un motiv particular. op.... Petronius Maximus sperase sã obtinã locul de frunte alãturi de împãrat. Saint Severin apotre du Norique (453-482). prin constanta ajutorare a generalilor romani cu auxiliari. Marcellinus îl socoteste magna Occidentalis reipublicae salus157. ca federati ai imperiului. Eudoxia însã îl ura prea mult. în Campus Martius. care a fãcut sã se mentinã stãpânirea imperiului în tãrile destinate în cele din urmã a ajunge regate teutonice. A fost. p 297. fãrã a-i da timp sã se apere. Aetius apãrase tronul lui Valentinian al IIIlea 356 Bury. Paris. dacã nu-1 va suprima el mai înainte. învãtatul englez a caracterizat foarte bine functia de mare însemnãtate pe ca a avut-o imperiul hunilor în istoria europeanã. 1-a chemat pe Genseric. EI a ajutat sã se întârzie întregul proces al dezmembrãrii germanice a imperiului roman. la est. Pe când Valentinian se ducea cãlare la curse.. Optila si Traustila. Maximus fu înãltat pe tron. a fost . Marcian profitã de aceastã nouã asezare a barbarilor. Gelos de atâta glorie. trãise ani de zile ca ostatic. în ziua de 16 martie 455. pe când Aetius fãcea raport dinaintea suveranului. A realizat acest lucru pe douã cãi: în primul rând.. Pentru a-si consolida situatia. Aceastã întârziere a procesului dezmembrãrii. acuzându-1 de trãdare si.. Influenta si prestigiul sãu se datorau mai cu seamã imensei sale averi. dar intriga sambelanului fãcu sã nu reuseascã. la sfatul lui Aetius de a dezarma . si îndemnându-i sã-si rãzbune stãpânul. skirii s-au asezat acolo mai departe. 303 descãleca. A doua zi dupã asasinat (17 martie 455). care primirã un subsidiu de la imperiu si a asigurat ostrogotilor o asezare permanentã în nordul Pannoniei. îl convinse pe împãrat de pericolul ce-1 ameninta din partea ilustrului general. un general capabil si un dibaci mânuitor de oameni. de care imperiul a avut mai multã teamã. Asupra lui Aetius s-au exprimat multe pãreri. fosti partizani ai lui Aetius.Prãbusirea imperiului hun a produs o modificare fundamentalã în asezarea geograficã a barbarilor din regiunea Dunãrii. în acelasi moment si de eunuc. Gepizii si-au întins stãpânirea asupra Daciei. prin controlul multora din popoarele germanice de est de dincolo de Dunãre. fiului sãu Palladius. Â. cãci stim cã Eudokia. acesta sãri deodatã de pe tron. pe lângã Alaric si Rugila. >••-_ . îndatã ce ' Ibidem. Baudrillart. Cu moartea sa. cu o micã gardã si însotit de Optila si Traustila. o constrânse pe Eudoxia sã-1 ia de sot si sã-si dea fiica. desigur. ajutat de eunucul sambelan Heraclius. cu el pieri cel din urmã sprijin al pãrtii de Occident a imperiului. Contemporanii 1-au pretuit si 1-au lãudat foarte mult. cit.cum crede Bury . p. nevrednicul suveran 1-a ucis cu propria sa mânã. c. fu atacat de acestia si ucis. în fata Noricului. nemaifiind nici un membru de sex bãrbãtesc al acestei familii. 1908. Atacat. Lecoffre. atrãgând doi ofiteri barbari. spre a-i tine în dusmãnie unii cu altii.

Theodoric al II-lea trecu în Spania si-i zdrobi pe suevi. Ricimer. vandalii prãdarã Roma. împãratul Marcian se stinse din viatã la sfârsitul lui ianuarie 457 si cu el dinastia lui Theodosius îsi încheie destinul358. Pe când iesea cãlare din oras. V. îl depuse pe Avitus. Maximus se gândi sã fugã. între altele si de cãtre disertatiile canonice ale mitropolitului Macarie de Ankyra (cf. înteles cu un nobil roman. care-1 numise generalisim. Orientul avu multã liniste în vremea în care Occidentul era nãvãlit din toate pãrtile de barbari. Un grandproces canonique ã Byzance an debut du XV siecle. Bucuresti. Laurent. 327. . pe Avitus. fiul unui print suab. Acesta vine în Italia si Roma îl primeste. avea comanda supremã si. a ridicat la Constantinopol mai multe lãcasuri de rugãciune. cu putin înaintea mortii sale. în cursul lungii sale conduceri. 94 (1976). p. stãpânea situatia. care a clãdit o capelã specialã pentru a-1 359 Aceastã picturã e atribuitã Sfântului Luca. Theotokos din Chalkoprateia (cartierul negustorilor de bronz). el fu creator de împãrati în Occident. în 453. An. a proclamat împãrat. A. Theodoric al II-lea. metodic. regele lor. p. la l aprilie 457. 303-316)]. Boli. Aici se pãstra un vesmânt al Fecioarei. Saintjean de Lycopolis et l'empereurMarcien. Huneric. care deveni episcop si în curând muri. pretioase opere de artã furã smulse. recunoscut de urmasul lui Marcian. stirea cã Genseric pornise cu flota stârni panicã printre populatia Romei si un exod general se produse. Nãscut pe la anul 392. voi. Palatul de pe Palatin fu scotocit peste tot. Majorian. târând dupã ei multime de captivi. Majorian fu proclamat împãrat. la Toulose (9-10 iulie).. 155. Genseric intrã în Roma. p. Le trisepiscopat du pa-triarcheMatthieu f (1397-1410). un individ îl lovi cu o piatrã în tâmplã si lovitura îl ucise pe loc. vandalii îsi încãr-carã corãbiile si se întoarserã în Africa. p. Dupã ce strânserã astfel toatã bogãtia publicã si privatã a Romei. 1982. 48 (1978). un nobil si literat. meritând elogiile 358 [B. „Byzantion". 457. Devos. Multimea îl sfâsie apoi în bucãti (31 mai 455). în prada imensã adunatã de jefuitori se aflau si odoarele de aur aduse de Titus de la templul din Ierusalim. dar nu reusi sã protejeze orasul împotriva jafului si violentei. Dar nu era bine vãzut la Roma. Pãrãsit de garda sa si de prieteni. Eudoxia si fiicele sale. 305 Bisericii. Timp de 16 ani exercitã o autoritate pe care n-o avusese nimeni mai înainte. în acest timp.ostilitatea regelui vandal printr-o aliantã matrimonialã. Papa Leon I îi iesi înainte la porti. în apele Corsicii. Singura fortã în Occident erau vizigotii. Se continuã astfel o traditie atestatã pânã la sfârsitul statului bizantin. Trei zile mai târziu. Marcian îsi începuse domnia la 25 august 450. Leon I. adus de la Ierusalim în domnia urmasului lui Marcian. ca federat si aliat. dintre care trei au fost închinate Maicii Domnului: una. sub numãrul 4). 5-9. 360 [Adunarea sau depunerea Cinstitului Vesmânt al Maicii Domnului în Biserica de la Blachernai (sau Vlacherne) ar fi avut loc. aproape de Sfânta Sofia. înãltatã la Blachernae. La sfârsitul anului 456. evenimentul este imortalizat de cãtre Sinaxarul constanti-nopolitan. REB. fiind acceptat si de împãratul Marcian. trimisã de cumnata sa de la Ierusalim359. Eudokia se cãsãtori acolo cu Huneric. câstigând o victorie asupra flotei vandale (456). publicat si în FHDR. The Date and Circumatances of Marcian's Decease. încetând din viatã la 27 ianuarie 457 (P. clãditã pe tãrmul de est al orasului si renumitã prin icoana Fecioarei. Oricum. unde Ricimer. si cea mai celebrã din toate. 30 (1972). Croke. fusese promisã fiului acestuia.Ea trãise o viatã de pietate si de multã caritate. bun prieten cu el. în vremea împãratului Leon I (457474). alta Theotokos Hodegetria („care duce la Victorie"). fiind serbat pânã astãzi la data de 2 iule în calendarul ortodox. se aflau printre ei. Pulcheria murise mai înainte. Timp de douã sãptãmâni.D. IV. Eudokia si 304 Placidia. potrivit altor opinii.

în Italia. iar la Sfînta Mariaa din Chalkopratia. Suprimarea lui Aspar. Leon I îsi recrutã regimente din supusi indigeni si anume din isaurieni. 95]. dupã Constantin Porphyrogennetos. Brehier. pp. . 608. în faptul cã. 323. privite ca un paladium (subl. el îl alese pe Leon. erau 306 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN primi (77 ãjia aopog). La Sfânta Mãria a Blachernelor se pãstrau giulgiul si tunica sa (maphoriori). DISPUTA ÎN JURUL DOGMEI CHALKEDONIENE 1. S-a multumit deci cu rolul pe care-1 avea în acelasi timp. Bucuresti. p. în ultimele zile ale orasului. 362 Supranumele de „cel Mare". era puternicã.T. rptjSouvog TTJV ãtiav. fiind. L. Paris. Aceste relicve. iar fiul sãu. Ed. 1994. p. plimbate pe metereze ori de câte ori Constantinopolul era asediat. rãzimatã pe germani si strãini. Tot asa Theodosius al II-lea era numit „cel mic". n. care a vãzut pentru prima oarã lumina tiparului la Paris în anii 1948-1950). 1921. în acest scop.E. si voi. dupã proclamarea noului împãrat. p. încoronarea. 457. 91. la Bury. în amintirea unui cetãtean care a ajuns la mãrire în Statul roman365. Nefiind un Augustus sau o Augusta. 1989. numit Tarasi-kodissa364. Pentru acelasi maphorion sau omophori-on. a fost numit. [W. care veni la Constantinopol si cãruia Leon îi dãdu de sotie pe fiica sa Ariadne (466-467). Aspar. 474) a. 1). n.Referitor la acest aspect. Ricimer. cei doi Leon au fost deosebiti ca Aecov 6 /xeyag si Aecov 6 niKpoq. Kaegi Jr. Fiind arian si un barbar. desi într-o formã mai putin violentã. împãratul îsi apropie în acelasi timp pe unul din conducãtorii lor. învestit cu rangul însemnat de patricius. ns. Aceastã sacrã relicvã a fost pentru populatia Constantinopolului. Leon I„Thracul" (7/ebr. ea fu îndeplinitã de patriarhul Anatolios363. centura Sa. la 7 februarie 457. v. 1968. acela de a ridica împãrati pe care sã-i domine. Sanctuaires de Byzance. cu care apare la unii istorici. sprijinit pe trupele sale germane. . Rãscoala si statul Asãnestilor. pentru a îndeplini ceremonia încoronãrii. întâiul împãrat încoronat de patriarh. nu se putea gândi sã urce pe tronul imperiului. seful isaurian îsi schimbã atunci numele sãu neobisnuit în acela de Zenon. stiintificã.T. originar din Thracia361 si crestin ortodox. dupã încoronarea nepotului sãu (Leon al II-lea). Recrutarea trupelor de isau-rieni. fiindcã în copilãrie era cunoscut ca 6 /nxrpot Baaihevg. Ebersolt. reînvia acum. care servise ca domesti-cus sub Aspar362. Situatia Lazicei. Ed.) apãrãtor al orasului. Cu stingerea dinastiei lui Theodosius. I. (Bonn): ovrot 6 BacnAeug &pât fjv TO yevog. 363 Descrierea ceremoniei. Princeton. nu poate fi luat în sensul pe care posteritatea 1-a acordat marilor împãrati. pp. Civilizatia bizantinã. avea atunci cea mai mare autoritate în armatã. ^OOVT). 206 (cartea reprezentând traducerea româneascã a volumului al III-lea al sintezei „Le monde byzantin". Byzantium and tbe Decline of Rome. Senatul n-a putut decât aproba 361 Cedrenus. atât de agresiv în timpul lui Arcadius.] 309 aceastã alegere si Leon fu încoronat în palatul Hebdomon. Brehier fãcea trimitere la J. Bucuresti.. Aspar era un alan. un fel de Palîadium protector al capitalei360. El avea comanda de magister militum inpraesenti. URMAsII DINASTIEI THEODOSIENE.. alegerea unui nou împãrat trebuia fãcutã de armatã si Senat. magister militum per Orientem. p.3febr. 307 m. aveau o importantã imensã. cum aratã Bury (op. Pericolul german. spre a fi deosebit de Arcadius. Enciclopedicã.. Spincescu). 44 si urm. op. cum s-a mai spus înainte. dupã întronarea lui Leon I. Arda-burius. Acest titlu îsi are la el originea. Spre a neutraliza puterea lui supãrãtoare. vestiti prin vigoarea si vitejia lor. Pozitia lui. 315-316. scria cã „La Constantinopol moastele Fecioarei. dar reprezenta interesele germane (sotia sa era o ostrogotã). patroana orasului. cit. cit. iar aceastã manifestare exercita o influentã binefãcãtoare asupra moralului apãrãtorilor cetãtii" (în traducerea lui N. 31-48.

366 Bury. 363 Vezi F. Caesarul Patrikios a fost numai rãnit. Noul Caesar a fost logodit cu Leontia. Pentru aceastã faptã. EnsslinJ 3M 'Poucro'DjLijSAaSeroTou (Candidus. p. 1928. Când Zenon. ocupat cu expeditia în Africa. devotat împãratului.. 36. Libius Severus. ed.nacale 70-h gg.B. . la l aprilie 457. împãratul a cãutat sã linisteascã multimea. Geschichte des spãtromiscbem Reichhes. I. 471. •' . cum sugereazã Brooks: "nãscut din Rusumblada". declarând cã Patrikios era gata sã treacã la adevãrata credintã. III. p. 252 si resp. b. pentru a fi opusi mercenarilor strãini366. pe când se afla în Thracia pentru a respinge o nãvãlire a hunilor. Indakos. descendent al lui Proko-pios. p. a plecat în Isauria. p. însotit de putine trupe. Leon I. The Eastern Provinces. V v. Aspar si Ardaburius au fost ucisi de eunuci în palat. p. 1928. Bunicul sãu fusese vestitul Anthemios din timpul adolescentei lui Theodosius al II-lea. Paris. p. n.. Zenon se întoarce în grabã la Constantinopol. care se temea de el si. iubitor al binelui public. Ostrogorsky. p. . Cf. Leon I a fost stigmatizat cu porecla de makelles (mãcelarul)367. Constantinopolul nu-1 recunoscu. ales în Pars Occidentalis. între Genova si Pavia fu învãluit de oamenii lui Ricimer. op. dupã câteva zile. E. Primindu-1 apoi la Constantinopol. împãratul a împlinit o veche promisiune fãcutã lui Aspar. amenintã cu rebeliunea. Bonn). A. I-er). cãci îl întâlnim întâia oarã în domnia lui. cit. 90. în scurta-i domnie de patru ani. Majorian. 1998. Athena. Rãzboaiele cu vandalii si ostrogotii. ADSV. astfel. a trecut în Spania si a voit sã se îmbarce pentru recuperarea Africii. Aspar nu putea vedea cu ochi buni aducerea în capitalã a trupelor de isaurieni si a sefului lor. cf. 473. în 461. Alesul era cãsãtorit cu Euphemia. p. în lipsa lui. Dar flota romanã fu capturatã si proiectul sãu zãdãrnicit. 316-320. bibliografia privitoare la Aspar si la fiul sãu Ardaburius existã în EPLBIP. p.. Bury. . LRE. o interventie în Lazica îl sili pe regele Gobazes (sau Goubazes) sã abdice în favoarea fiului sãu. 1923. . Kozlov. Când se întoarse în Italia. în primii ani ai domniei. Stein. un german. 2.. unde se hotãrãste distrugerea lui Aspar si a familiei sale (471). în fruntea imperiului fu pus un om obscur. p. a produs o revoltã generalã la Constantinopol si manifestatii zgomotoase au avut loc la Hippodrom. dupã care Leon I îl trimite ca împãrat pe Anthemios. Viena. Dar ridicarea unui arian la un rang recunoscut ca o treaptã spre tronul imperial.[Opinie sustinutã si de G. Gobazes se declarã supus imperiului. fiica lui Marcian.«. Decomposition de l'empire (395-751) (în „L'histoire du Moyen Age". par Lot. înãltând la rangul de Caesar pe fiul-sãu Patrikios (469-470). în fata atâtor intrigi. 20 (1983). autoritatea în Lazica fu pierdutã. el a dat o legislatie însemnatã. Anagast. vãrul lui Iulian. voi. voi.< 365 Hodgkin. Fatã de barbari a avut o atitudine energicã: a pacificat Gallia. t. Trimisi ai Curtii îl conving sã renunte la întreprinderea sa si el pretinde cã a fost instigat de Ardaburius. Pfister et Ganshof. Excubitorii. voi. nu 1-a putut ajuta si. 150]. ••-• . care-i disputase imperiul lui Va-lens. magister mili-tumper Thraciam. numit magister militum per Orientem. 82 si urm. W. fiica mai micã a împãratului. putea fi . p. Osnovnye napravlenija politiceskoj oppozicii pravitel'stvu Vizantii v 50 . a fost un împãrat de seamã. I. sã-1 asasineze pe acesta. Situatia în Occident. E probabil sã fi fost recrutati dintre isaurieni. El domni pânã în noiembrie 465. Brooks. 529-534. III. 311 în acest timp. unde a suprimat un periculos brigand. dar fiind atacat de Peroz al Persiei (468). i'"*> 312 capitat368. A urmat un lung interregn de doi ani. când muri. cit. cu soldati de-ai lui Zenon. Histoire de l'Etat byzantin. op. El a încercat. . 29-30.> 310 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Leon I institui si un nou corp al gãrzii. de367 (J. Lot. Londra. 318.

Tozer. sub trei frati din neamul regesc al amalilor: Walamer. Hodgkin. cu fortele italiene. pentru a fi opus lui Olybrius. sub influenta Verinei si a lui Aspar. în loc sã loveascã imediat Carthagina. impusese aceastã numire. Widimer372. Finlay. fratele sotiei sale. Decline and Fãli. Planul era sã-i atace pe vandali din trei pãrti: Basiliskos avea sã meargã direct la Carthagina. pentru a nu întãri pozitia lui Leon printro victorie atât de mare. ed. 37-40. Oxford. Cãtre sfârsitul domniei sale. ed. a Il-a. în care acesta a putut scoate altã flotã si ataca prin surprindere. Cea din urmã se cãsãtori acolo cu senatorul Anicius Olybrius. Walamer. între lacul Pelso. Widimer (Widemir) si Thiudimer (Theodemir). Urât de populatie. fãrã care nu se putea nimic în Occident. ostrogotii îsi dobândirã neatârnarea.deci considerat un reprezentant al familiei lui Theodosius. Marcellinus. ca sã aducã natiunea într-o stare de slãbiciune si dependentã. Leon I se hotãrî a porni o actiune decisivã. pp. 1896. t. dar Basiliskos. în unire cu fortele Italiei si Dalmatiei. Balaton). ed. 10-11. spre a dezarma Orientul. luptarã la Nedao. dar. Basiliskos fugi cu restul flotei în Sicilia si de acolo la Constantinopol. III. pp. Leon I avu de lucru cu ostrogotii. a fost atribuit fratelui mai tânãr. împrãstiind flota lui Genseric în apropierea Siciliei. Heraclius si Marcellinus siau executat fãrã dificultate misiunea. la oarecare distantã si a dat câteva zile lui Genseric. presupune cã aceastã diviziune a puterii a fost încurajatã. Vandalii amenintau astfel comertul Mediteranei. cu care era logoditã înainte de cucerirea Romei. Thiudimer. Cel mai mare dintre frati. History ofGreecefrom its conquest by the Romans to thepresent time. Oxford. trebuia sã-i atace pe vandali în Sardinia si apoi sã se uneascã la Carthagina cu ceilalti. Theodoric. el s-a retras la Herakleia370. dupã lupta de la Nedao. t. IV. de Attila. generalul Heraclius cu fortele Egiptului avea sã debarce în Tripolitana si sã meargã pe uscat asupra Cartaginei. s-a oprit într-un port. Cu ei puterea regalã e întâia oarã divizatã la goti si T. cea mai costisitoare si mai puternicã întreprindere navalã pe care au pregãtit-o romanii: flota numãra nu mai putin de 1113 corãbii369. în pretioasa-i operã asupra nãvãlitorilor Italiei. candidatul lui Genseric. I. o lungã regiune între Dunãre si lacul Pelso (Platen See. avea un fel de suprematie asupra fratilor sãi mai tineri371. Aspar. sotul Placidiei. Dupã Hodgkin. Bury. împãratul Marcian îi admisese ca federati. p 178. Croatia de Nord între Drava si Sava. care încercaserã a se întoarce în locurile de 371 Italy and her invaders (476-535). fiica lui Anthemios. care avea sã joace un rol atât de mare în Italia. . Edw. Gibbon. Din nefericire Leon. dacã nu poruncitã. el trimise la Constantinopol pe Eudokia si Placi-dia.F. în marea bãtãlie din Campus Mauriacus. 314 Am vãzut cã. 313 Expeditia fu organizatã pe o scarã vastã (468). lordanes nu e clar în descrierea împãrtirii acestei provincii între frati. Mai trebuia însã si consimtãmântul lui Ricimer. 369 G. Genseric relua ostilitãtile contra Italiei. dupã moartea puternicului suveran hun. Verina. Diplomat. Noul ales sosi în Italia si fu proclamat împãrat în ziua de 12 aprilie 467. Acest consimtãmânt a fost asigurat prin cãsãtoria barbarului atotputernic cu Alypia. Dar regele vandalilor rupse în curând pacea cu Orientul. care se revãrsarã din Pannonia în imperiu . un om incompetent si nesigur. nimicindu-i jumãtate din flota imperialã. scuturând jugul hunilor si umplurã golul lãsat de ei în Pannonia. în 467 el fãcu o incursiune în Peloponez. magister militum Dalmatiae. Ei apar împãrtiti în trei grupe. Walamer a ocupat Slavonia. pentru a-i nimici pe vandali. puse în fruntea ei ca sef pe Basiliskos. Ei au luptat cu credintã sub stegurile lui Attila. si devasteazã tinuturile de la Dunãre pânã în Thessalia. 1877. Sava si Dunãre. se nãscu tocmai în momentul în care Thiudimer primea vestea biruintei lui Walamer asupra hunilor. iar triunghiul de nord-vest. flotele sale debarcau si prãdau. H.

Rãspunsul adus n-a fost multumitor. s-au obligat a nu mai cutreiera regiunile din sudul Dunãrii si. Leon I s-a vãzut silit a încheia pace cu ei (461). era în întârziere si trimit o ambasadã la Constantinopol.. capturându-1 pe regele Hunimund si târând în sclavie mare parte din armatã. citat de Hodgkin. încãrcat de daruri. 13. Indignati. Coborâtor dintr-un neam inferior. La Curtea din Constantinopol era atunci un sef got. fiul lui Triarius. Thiudimer îl aflã acasã pe fiul sãu Theodoric. i-a atacat pe ostrogoti. Romanorumque amicitiis junctum et annua solennia consequentem et se tantum despici" (lordanes. ostrogotii îi bat strasnic si-i alungã din Pannonia.372 Ibidem. pp. Bine înzestrat. p. p. Acest got e probabil sã fi fost. 2). întors de la Constantinopol. Ostrogotii i-au atacat noaptea în lagãr. aruncat de pe cal în timpul bãtãliei ce avu loc lângã Sava. pe Theodoric. 316 Timp de zece ani. au trimis ostatic la Constantinopol pe cel mai în vârstã dintre mostenitorii Amali. 22-23. fãrã nici o legãturã cu neamul regesc al Amalilor.. Au avut apoi lupte cu suevii. Când el era în vârstã de 7 ani. Theodoric. Walamer. ca sã lãmureascã lucrurile. Trecând Dunãrea. Când se întoarse din aceastã campanie. Aceastã mare confederatie fu învinsã de ostrogoti. în Spania. 18-22. omnino flo-rentem cum suis. jefuindu-le vitele. Dupã un timp. fãrã stirea tatãlui. drept garantie a fidelitãtii lor. 375 Hodgkin. O parte dintre ei trecuserã mai înainte. Acesta dãdu o luptã sângeroasã cu suevii si skirii care aveau o confederatie si cu gepizii. Suevii cu care aveau acum de a face locuiau în coltul sud-vestic al Germaniei. spre a rãzbuna înfrângerea suferitã. Theodoric se pregãti îndatã pentru întâia sa faptã de arme. loc. strãbãtu Moravia si Boemia si îi lovi din spate pe suevi si pe confederatii lor alamanni. o primeau de la Bizant. pe care sub eufemismul de strenuae sau strenae („dar de anul nou").. în regiunea cunoscutã azi sub numele de Pãdurea Neagrã. lângã lacul Pelso (Balaton). pe timpul când acesta era un simplu subaltern al patronului comun. 315 unde fuseserã alungati (454)373.. un tânãr de vreo 17-18 ani. suevii au fost nevoiti sã treacã peste ostrogoti. cu vandalii si alanii. 317 NICOLAE BANESCU rugii si sarmatii. Strânse în jurul sãu o trupã de vreo zece mii de oameni si se strecurã. cum presupune Hodgkin. atacati de Dingizech. fiul lui Thiudimer. la rândul lor. plãtin-du-le rãmãsita subventiei dintr-o datã si garantând-o pentru viitor. 374 „Missa legatione ad imperatorem Walamir ejusque Germani. Suabia. rãzbunând moartea lui Walamer376. trimitându-i în patria lor. 376 Ibidem. n. Thiudimer întreprinse o altã campanie. se bucura totusi de prietenia Bizantului si îsi primea regulat onorariul anual. fu strãpuns de lãncile suevilor si lordanes afirmã cã ostrogotii au sters de sub soare numele skirilor. nepotul sotiei lui Aspar. iarna. op. acest copil s-a fãcut repede iubit de Leon I. Ostrogotii. supranumit Strabo (Sasiul). cit. au dat drumul fiului sãu si captivilor. ostrogotii au pãstrat cu credintã pacea. Pentru a prãda în imperiu. Dupã moartea lui Hunimund. fiul lui Hunimund. care trecu Dunãrea cu hunii sãi. împãratul Leon I îl pusese în libertate. în timp ce Amalii erau lãsati în sãrãcie si dispret374. aliindu-se cu skirii. cât a stat Theodoric la Constan-tinopol. Oamenii lui Walamer au recunoscut acum autoritatea lui Thiudimer. am vãzut. probabil pe la 470.. un copil de 7 ani. cit. în legãturi de prietenie cu Leon I. ei ridicã armele. nãvãlesc în Moesia si o devasteazã în lung si în lat. Ei au purtat unele lupte cu vecinii de la nord si est. Ei erau amestecati cu ala-mannii. în 471.. 76. 373 Datã admisã în general pentru nasterea lui Theodoric. smulgând Sirmium din mâinile regelui sarmat . pp. fratii ostrogoti descoperã cã indemnitatea. fiindcã era greu sã-i hrãneascã sau socoteau riscant a robi un popor asa de mare375. vident Theodericum Triarii filium.

Leon I a îmbrãtisat ortodoxia stabilitã de Sinodul de la Chalkedon. fiul lui Zenon si al Ariadnei. pp. ™ Ibidem. regele vizigotilor. vãzându-se asediat. care-1 înãltaserã în Scaun pe Timotheos. galo-ro-manii cerurã protectia lui Anthemios. unde cantonase. El îl scoase pe uzurpator din Scaun. Dupã moartea lui. 25-27. îsi luã sarcina mai grea de a se stabili pe teritoriul Imperiului bizantin. de hidropizie. Vãzând primejdia. asedie îndatã Roma si o cuceri cu usurintã. asociat mai dinainte la tron. lângã Marea Egee. Monastir. fu trimis de Leon I la Roma. îl . Glycerius nu fu în stare sã lupte cu ostrogotii si intrã în tratative cu ei. cu o scrisoare în care îl îndemna sã1 suprime pe Olybrius. un tânãr de 20 de ani acum. dar n-a putut rezista agresiunii lui Euric. care a fost un prelat blând si tolerant380. El trecu peste Balcani în valea fluviului Axios (Vardar). de vreo sase ani. cereau sã fie dusi la rãzboi. unde muri. Alaric. si-a unit fortele cu ale lui Euric. Moesia de Jos cu Novae. Olybrius. posibil si Larissa.. ca mai puternic. Patriciul Hilarianus. Geschichte. renuntând la demnitatea regalã. Leon I nu tolera acest lucru. primind în schimb o regiune fertilã. se gândea a-si întinde stãpânirea asupra întregii Galii si asupra Spaniei. în Gallia. Widimer si Thiudimer hotãrârã sã plece. Anthemios si Ricimer. regele vizigotilor378. Fiul lui Widimer îi conduse si. Politica religioasã a lui Leon L Moartea sa. care-1 proclamã în aprilie pe Olybrius împãrat.. la 18 august. Nu mult înainte de moartea lui Leon. din cauza impopularitãtii isaurienilor. p. proclamat împãrat la Ravenna. Scrisoarea cãzu în mâinile lui Ricimer. în Macedonia. lãsã imperiul nepotului sãu Leon al II-lea.Babai. c. iar patriciul la Milan. ostrogotii. Temându-se a-1 declara ca succesor pe Zenon. negociazã cu seful ostrogot si se încheie o conventie prin care barbarii se obligã a înceta jafurile. Thiudimer muri (474)377 si Theodoric. 319 Ricimer. Euric. Pacificarea Galliei era o problemã tot atât de gravã pentru Anthemios cum fusese pentru Majorian. Anthemios fu prins si decapitat. Theodoric fu trimis într-un mars rapid spre sud. Patriarhul Proterios. în noiembrie se stinse si Olybrius. zis Basilikos. în chestiunea religioasã. între Anthemios si Ricimer erau acum relatii dusmãnoase. Thiudimer trecu Sava cu o armatã considerabilã. plãtindu-i pentru a trece. lãsându-1 pe Widimer sã nãvãleascã în Italia. Cunoscutul literat Sidonius Apollinaris fãcea parte din misiune. pe atunci la Constantinopol.. Dar Ricimer nu supravietui nici douã luni socrului sãu: el muri de hemoragie. Dar acesta. în Thessalia. 75 de ani mai înainte. Anthemios a cãutat a-si asigura concursul burgunzilor împotriva gotilor. zis Aeluros. continuând astfel politica înaintasului sãu. 318 Curând dupã aceste evenimente. dar. ca federati. partizan zelos al lui Dioskoros. Thiudimer. abia ajuns acolo. cãzurã în mâinile sale. evenimente grave s-au întâmplat în Biserica Alexandriei. Situatia era acum si mai rea. în locul sãu fu numit alt Timotheos. luând avizul episcopilor din fiecare eparhie si-1 exila la Gangra. Thiudimer porni de la Naissus spre Thessalonic (primãvara anului 473). iar împãratul trebui sã-i cedeze altã regiune. ca sã-1 împace pe Anthemios cu 377 Datã indicatã de Stein. în 472 împãratul domnea la Roma. comandantul de Thessalonic. care impuse sarmatilor de la frontierã neutralitatea. la 15 iulie 472379. luã succesiunea ca rege. Italia era împãrtitã în douã. Aflând de succesele fiului sãu. o apucã pe valea Moravei si ocupã Naissus (Nis). 528. trimitând la Roma o deputãtie. se îmbolnãvi si muri. Leon I trecu din viatã în ziua de 3 februarie 474. cu o grupã de orase. apoi de acolo la Cherson. socotind Pannonia prea strâmtã pentru ei. fiindcã servea interesele adversarilor. Dar împãratul trimise si un mesager lui Anthemios. Widimer porni în 473 cãtre Italia. si el a compus un panegiric împãratului. cu ocazia consulatului sãu. fusese ucis de alexandrini. Stobi. care fu ucis. Tronul Romei fu ocupat de Glycerius. la îndemnul mamei sale.

Revoltele lui Mar-cian si Illos. dar în multe era ambitios „si cele ce le sãvârsea.. 322 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Marcus la rangul de Caesar. Genseric i-a predat atunci pe toti captivii sãi si ai fiului sãu si i-a îngãduit lui Severus sã rãscumpere câti a putut dintre ceilalti.W. El si-a inaugurat totusi domnia cu un mare succes. oameni de încredere ai împãratului. pp. sub aceste bune auspicii. toate se goliserã iute de Zenon. însotit de putini isaurieni. în tezaurul public. si urm. Speriat. îl suprimã în acelasi timp pe Patrikios384. punând capãt rãzboiului vandal atât de pãgubitor. Zenon (9 februarie 474-9 aprilie 491) a. Mal-chos ne spune cã nu avea în firea sa cruzimea lui Leon I. Verina îl convinse pe Zenon cã Senatul si poporul sau unit în hotãrârea de a-1 rãsturna si cã singura sa scãpare e fuga. Basiliskos. curând dupã moartea lui Leon. 377. nici mânia neîmpãcatã care-1 stãpânea pe acesta încontinuu. p. la Chalkedon (9 ianuarie 471). III. I. 172-173 (Bonn). 275. întelegem lipsa de popularitate a noului împãrat si multele rebeliuni ce-i disputarã atâtia ani tronul. 390-391. I. refuzând 382 Ibidem. The Eastem Provinces. si ridicã pe fiul sãu 383 E. Bonn). 384 Zonaras.asociazã pe tatãl sãu la domnie. îndatã dupã aceea s-a încheiat o pace perpetuã (474). mai înainte magister officiorum. Brooks. spuse cã cel mai bun dar ar fi libertatea captivilor. care a fost confirmatã. nici stiinta prin care domniile pot fi conduse în siguratã381. Tânãrul împãrat muri dupã nouã luni si Zenon rãmase în fruntea imperiului singur. bani din tezaurul imperial si. de fiul 383 sau Abia începuse. îndreptându-se spre patria sa Isauria. unde se simtea mai în sigurantã. pp. „multe fiind dãruite de el amicilor. ea nu putea suferi sã se vadã aruncatã pe planul al doilea si se gândi a ridica la tron pe favoritul sãu Patrikios. ca Augusta. Dar Basiliskos nu se putu mentine mult timp. 320 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN punându-i pe cap diadema imperialã în Hippodrom (9 februarie 474). când a murit. Zenon îl trimise pe Severus sã trateze pacea si acesta. El o încoroneazã îndatã pe sotia sa. situatã la poalele muntelui Taurus. le fãcea pentru glorie si pentru a-si atrage admiratia. Nici experienta afacerilor publice n-o avea. Ca precautie împotriva intrigilor Verinei. Ibidem. mai mult din ostentatie decât cu adevãrat". cum sperase. p. se strecurã dincolo de Bosfor. t. Dacã la acestea adãugãm cã trupele de isaurieni. p. condusã de împãrãteasa vãduvã Verina (475-476). Bury. iar acesta izbuti a-i câstiga de partea lor pe isaurianul Illos si pe fratele sãu Trocundes. Zenonis. cãci cele pe care le lãsase Leon I. fiind greu de strãbãtut de armate. 321 darurile ce i se fãceau. 380 Theoph. tot atât de ambitios ca si ea. 472. p. pp. regiunea. Ultimul act al acestui rãzboi a fost ocuparea orasului Nicopolis. sprijinind . Verina nu rãmase. Zenon era un om lipsit de însusiri. Uzurparea lui Basiliskos. împãratul îsi ia sotia si mama. pe care el se sprijinea. la întâmplare"382. domnia lui Zenon si o conspiratie se urzi împotriva sa. 379 Bury. încoronându-1 apoi si Augustus. 275-276 (ed. dupã moartea lui Genseric (477). 128 (Bonn). Ambitioasã. 2. Verina-1 atrase în conspiratie si pe fratele ei Basiliskos. Finantele se aflau în cea mai mare penurie. fu proclamat de Senat si încoronat împãrat. se fãcuserã tuturor nesuferite prin violentele si grosolãnia lor. Când toate pregãtirile furã gata. El ajunse cu totul impopular. stãpânã pe situatie. History.

„English Historical Review". Acesta. unde studiase filosofia la scoala neoplatonismului mistic a celebrului Proclus. concetãteanul sãu Illos. de o informatie impresionantã. a fost exilat într-o fortãreatã din Cappadocia. Brooks. Sub influenta ei. surghiunit în Asia Micã si hirotonisit preot. El era. O bãtãlie crâncenã avu loc si victoria era aproape câstigatã. între altele. dar deodatã trec de partea lui. La Niceea. III. 384 Zonaras.] 323 Dupã vreo trei ani se produse a doua încercare de a-1 rãsturna pe Zenon. pp.monofizitismul. Basiliskos. în Thebaida. egipteanul Pamprepios din Panopolis. Dar fu rechemat în curând si împãratul îi iesi înainte cu o suitã impunãtoare. el se dusese la Atena. apoi la Alexandria. III. declarându-i cã nu se simtea niciodatã în sigurantã cât timp aceastã femeie va rãmâne în Constantinopol. t. The Emperor Zenon and the Isaurians. Illos se retrase atunci de la Curte. Hodgkin ne-a schitat în câteva pagini cariera acestui interesant tip al pãgânismului388. pe Harmatios. o femeie foarte frumoasã. Dupã ce predase literele la Panopolis. Harmatios fusese numit magister militum în Thracia. dincolo de Bosfor386. Armatele unite merg la Constantinopol si Zenon intrã astfel fãrã rezistentã în vechea sa resedintã (august 476). se gãsea si un om cu multã reputatie printre contemporani. el îsi ridicã trupe si împreunã cu fratele sãu. Marcian se socotea mai îndreptãtit sã ocupe tronul. 324 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN destãinuire. 209-238. 390-391. 128 (Bonn). unin-du-si fortele cu ale lor. nepotul sotului sãu. fie ademeniti de banii si promisiunile lui Zenon. Cãsãtorit cu Leontia. o porphyrogenetã. fiind scos din Sfânta Sofia. deci fiu de împãrat. care o trimise cu o mare suitã în Isauria. pe care n-a avut-o savantul englez. pp. dupã mamã. Prokopios. nãscutã dupã ce tatãl sãu se urcase pe tron. silind-o a se cãlugãri în biserica din Tarsos387. fie primind scrisori de la Senat. Zenon îi datora o deosebitã recunostintã pentru serviciile ce-i fãcuse. Bury. De trei ori viata îi fusese în primejdie prin uneltirile lor. în parte atrãgând-o prin daruri. acestia îl înving un timp. fiica mai micã a împãratului Leon I. pp. informându-i cã nebunia lui Basiliskos e insuportabilã si îndemnân-du-i sã ajute la întoarcerea lui Zenon. I. apoi o închise în fortãreata din Dalisandos. rebelul pieri acolo de foame. Atenienii 1-au considerat cel mai eminent dintre discipolii divinului maestru. ea îl îndemnase pe prefectul pretoriului Epinikos sã-1 asasineze si acesta. ne-a . 52-52. p. împreunã cu familia sa. ceva mai târziu. Cel din urmã revoltat împotriva domniei lui Zenon. a fost cel mai de seamã si mai nobil dintre dusmanii sãi. Illos îi descoperi lui Zenon intrigile Verinei împotriva vietii sale. atacã palatul cumnatului sãu si casa lui Illos. Basiliskos îl trimite acum sã-i întâmpine pe adversari în Asia. Illos reuseste sã-1 despartã pe Harmatios de Basiliskos. pe când Ariadne fusese nãscutã înainte de domnia lui Leon. în acea zi de triumf. exilat în Isauria. unde se refugiase. [E. de unde fu scos. se îndreptã cãtre Constantinopol. împãratul din Occident. 385 Zonaras. Ca atare. 129-130. Mai înainte de a intra în capitalã. întrunind în persoana sa calitatea de gramatic. Leontia se retrase si ea într-o mãnãstire. Dar femeile din familia imperialã îl urmãreau cu nepotolita lor urã. Dupã Bury. aceea a lui Marcian. Printre însotitorii lui Illos. probabil la sfârsitul anului 478. îi fãcu aceastã Hodgkin. dar Marcian nu sustinu mai departe atacul si amânã pânã a doua zi rezultatul final. ei au fost decapitati. Zenon o pãrãsi la discretia lui Illos.W. pp. cu sotia si copiii sãi385. Dar un studiu excelent asupra lui. Verina era cea mai vinovatã dintre toate. poet si filosof. 8 (1893). nepot al fostului împãrat cu acest nume si fiul lui Anthemios. Illos trecu Bosforul cu isaurienii sãi si risipi armata lui Marcian. închis într-un turn a cãrui poartã a fost ziditã si turnul dat în paza unei trupe sigure. Zenonis. ajutându-1 sã-si recapete tronul. III. Marcian trebui sã-si caute azil la Sfintii Apostoli. unde se afla cartierul lui Zenon. în acest timp. avea si ea un favorit. Trimitându-1 pe Illos cu fratele sãu împotriva lui Zenon.

având un mare protector în arhontele Theagenes. neferindu-se a-i face lui Illos preziceri împotriva împãratului. ci în toatã libertatea si-1 manifesta391. Illos ceru 392 Suidas. în acest oras plin de crestini. încât duse la bãnuiala cã stie si alte lucruri „ale întelepciunii secrete". Ca si dascãlul sãu Proclus. nr. dar împãratul îi spuse s-o cearã lui Illos. disensiunea dintre Zenon si Illos a fost începutã de cel dintâi. 391 Suidas. La vie et Ies vers de Pamprepios aventurier paien. fãcân-du-1 sfetnicul sãu. 24 din iulie 1929. 24. Pamprepios a tinut cu mare elegantã despre suflet un discurs mult meditat.' 387 loan de Antiochia:ev Tt? Katã Tapaov Lf ap. în „Bulletin de l'Association Guillaume Bude".dat Henri Gregoire389. prieten intim al lui Illos. Fermecat de cele auzite. Atunci Marsos. Multi dintre cei prezenti filosofarã. OVK L%ov vnoKpiaiv. poate lãmuri fãrã gres chestiunea în discutie. 1. multumitã omului de încredere al acestuia. (pevaKia&eig "7/Uoug /iL/zLpi/iv?#fLvj7 Ao/tfflTepov avmv nâvucav eicpivs tâv naiSsvrâv KcovoTavrivov. dar atentatorul nu reusi decât sã-1 rãneascã. împãratul cerând cu insistentã eliberarea fratelui sãu Longinus. Gregoire. Illos trimise dupã el si-1 luã în Isauria. 53. 325 NICOLAE BANESCU cooperatia elenilor pãgâni. de care îsi legã apoi viata. El fu ridicat de atotputernicul sãu prieten la înalta functie de quaestor al palatului sacru. el nu fãcea un secret din pãgânismul credintei sale. tãindu-i o ureche. 2238. atât de sugestiv. Ariadne câstigã pe unul din garda scholarilor sã-1 asasineze. „zilele lui Libanios si Iulian". Dupã loan de Antiochia. 389 H. Generalul. vrov Tg nappr\Giaq Jipo8r\)i(og 326 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN minuni. Pamprepios îl cunoscu pe Illos. arãtându-1 ca practicând magia si profetiile. n. •TO Ibidem. într-o împrejurare înregistratã de Suidas. Pamprepios era un grec. ale profetiei si theurgiei. El cuceri mâna unei ateniene si o catedrã de filologie390. 53 si urm. învãtatul belgian . s.iar filosoful nostru demisiona si pãrãsi Atena.. Acesta neînduplecându-se.-. dupã Damascius. dar discutia a lãsat confuzie în spirite din pricina contradictiilor. fiecare în felul sãu. El avu cu Pamprepios un „conflict de amor propriu" -cum îl caracterizeazã. aflându-se odatã cu oameni învãtati. cu speranta de a revedea. dori sã audã vorbindu-se despre suflet. deci un pãgân în credinta sa si invidiosii uneltirã a-1 compromite. p. v. Creditul lui Pamprepios se întemeia pe prezicerile ce le fãcea ministrului protector. pasaj din Malchos: To ' iat. prin îngrijitã lui vorbire fluentã392 si 1-a numit profesor. Ei îl convinserã pe Zenon si Verina sã-1 exileze. asupra acestui delicat subiect. închis de Illos de mai multi ani într-o fortãreatã din Isauria. un iubitor de literaturã. Au câmp d'un Wallenstein byzantin. un sofist egiptean despre care se spun 390 Ibidem. ''''"'" '' • ' . 388 P. SeiKvvfievov. si-1 aduse la Illos.v. Pamprepios îsi asimila artele secrete ale magiei. neadmitând nici o independentã. Ariadne ceru si ea stãruitor lui Zenon rechemarea mamei sale. pp. probeazã Kd'âiepoî. cãci era plin de întelepciune politicã (?ccd TJV jap noÃiriKfjg avvâaewq e/i^Aeog)393. Hodgkin. Acest studiu. Illos 1-a proclamat „mai întelept decât toti profesorii din Constantinopol. la revolta lui Illos. spuse cã Pamprepios. atrasi de Pamprepios. III. Arhontele era însã un mare înfumurat si pretindea de la protejatii sãi o adulatie permanentã. adevãratul „Mecena" al Universitãtii ateniene. cu un mare salariu plãtit de Stat. plecând la Constantinopol. s. p.

loan din Antiochia. Pingree. Politicul Horoscopes from the Reign of Zeno. Firmin Didot. 31. ca dispunând de coroanã.] 329 NICOLAE BANESCU b. pp. 214.327 sã meargã în Orient spre a se reface si Zenon îl numeste magister militum per Orientem. isauriefiii sunt învinsi. la Tarsos. Illos se instaleazã la Antiochia. Elenii sperau o reînviere a epocii lui Iulian. „marea masinã pentru procurarea banilor". ucis din ordinul lui Illos. Asa se explicã îndelungata functiune a lui Sebastian în acest însemnat post. prin abilitatea si relatiile sale. 395-396. Pânã la începutul anului 484. conferind astfel calitatea fictivã de consul persoanelor care nu exercitaserã de fapt consulatul. Illos cãutã sã-si creeze o partidã în imperiu. între el si suveran mocnea acum dusmãnia si un conflict era inevitabil. an. Carolus Muller. Era în 481-482. nu putu lua nici o mãsurã. ales de Illos. p. Pamprepios. ' Gregoire. nu lasã nici o îndoialã în aceastã privintã396. Rebelul se închide atunci în fortãreata isauricã Cherreas (Cherris) împreunã cu aderentii sãi principali: Leontios. Zenon îl revocã din comandamentul Orientului. Illos îl scoate din închisoare pe Marcian si-1 proclamã împãrat. în mare parte isaurieni. Pamprepios e înãltat de acesta la însemnata demnitate de magister officiorum. Ermenric. el îi expulza din Constantinopol pe prietenii rebelului. înlocuindu-1 cu loan Scitul. uzurpatorul intrã solemn în Antiochia395. Pamprepios pierise cu trei ani mai înainte. Reforme administrative. 30 (1976). 1-a împiedicat sã intervinã în Africa în ajutorul crestinilor.. Marsos. 1870. ! Bury. La refuzul sãu. se introduce în cetate si deschide portile dinaintea trupelor imperiale. voi. El a creat noua demnitate aulicã de consul onorar sau ex-consul. pe care o aduce din fortãreata isauricã în care zãcea. seria revoltelor se încheie definitiv. 328 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN împotriva isaurienilor. stabilit dupã loviturã. fragm. îi ceru lui Illos sã-1 libereze pe Longinus. în 488. I. [D. în bãtãlia care avu loc. Textul unui horoscop anonim al lui Pamprepios. 29. Zenon introduse însã în administratie unele inovatii care aveau sã rãmânã. p. împãrat pe patriciul Leontios. împãratul a fost nevoit a încredinta prefectura pretoriului. desi punea la mezat functiunile si guvernãmintele398. DOP. auxiliari rugi comandati de fiul lui Aspar. în costum imperial. în politica internã. Marsos murise si el. Stein397. Acesti „fosti consuli" au format timp de secole o clasã de demnitari bizantini.cit. prigoniti de fanatismul arianului Huneric. Oamenii de care se înconjurase. st. se aliazã apoi cu Verina. Zenon îi mobilizeazã pe barbarii lui Theodoric Amalul. Gregoire. ano VJKXTCOV. 27-28. Illos si Leontios furã decapitati si capetele lor trimise la Constantinopol. pp. Fortãreata sustinu un asediu eroic timp de patru ani si cãzu în cele din urmã prin trãdarea sotiei lui Trocundes. neavând nici ei vreo cunostintã de administratie. 133-150. Situatia grea în care 1-au pus pe împãrat. dar când avu mâinile mai libere. Pamprepios. pp. îl proclamã. prins în ostilitãtile cu ostrogotii. ed. Politica internã a lui Zenon. La 27 iunie 484. cit. S-a cãutat a se atrage toti nemultumitii. în acelasi timp. care a . împãrãteasa Verina. Paris. el fiind deosebit de dibaci în materie de finante. cf. Astfel se dezlãntui rãzboiul care tinu patru ani394. unde furã purtate în vârful unor prãjini în Hippodrom. Verina murise curând dupã începerea asediului. împãratul. urmat de credinciosul Pamprepios si de alti prieteni si aderenti. Dar înainte de a lua ofensiva. pentru trãdare. unui om priceput în afaceri. Zenon nu avea pregãtirea necesarã pentru a conduce Statul. V. Ea s-a oferit împãratului în acest scop si. confiscându-le proprietãtile. catolicii.. în Occident cu Odovakar. 396 H. S-a negociat cu dusmanii Bizantului: în Orient cu persii. HG. si ea. Cu aceasta. era omul care sã realizeze acest proiect. cum o caracterizeazã E. rãsturnarea ereziei monofizite triumfãtoare a Edictului de unire al lui Zenon. sub cuvânt cã aduce o propunere de iertare. Noul formular al credintei (ffenotikori).

dupã câteva decenii. Cu timpul. pe placul monofizitilor. eliberate de jugul hunilor si sfãrâmate de os- . li s-a permis a rezida afarã din capitalã. *° Duchesne. silentium et conuentus. nici pe ortodocsi cu privire la unirea celor douã naturi ale lui Christos. consacratã uneori procesului unui membru al Senatului399. fost în serviciul lui Attila. p. Noul formular al credintei fu semnat. c. Se hotãra cã Mântuitorul e de aceeasi naturã cu Tatãl. Prefectul orasului nu mai avu asupra lor jurisdictia civilã si o nouã jurisdictie fu stabilitã de acum pentru senatorii vinovati 397 Hist. 'EVGJTIKOV (482). Felix al III-lea. recrutate din micile popoare de la Dunãre. aceastã nouã formulare a credintei putea strânge la un loc pe prietenii si pe dusmanii Sinodului al IV-lea. O anatemã solemnã se pronuntã împotriva lui Nestorios si a lui Eutyches. Se expune în el. Armata Italiei era în acest timp compusã din elemente barbare. în mod exact. Luptele cu gotii. p. III (1911). Histoire ancienne de l'Eglise. 70 si urm. II. de toti episcopii Orientului. se întrunesc într-o sedintã comunã. Regatul ostrogot. Patriarhii monofiziti de Alexandria si Antiochia au prilejul de a intra iarãsi în sânul Bisericii imperiului. t. roman din Pannonia. Zenon a modificat apoi jurisdictia senatorialã. 331 îl confundã pe Christos. Stein a stabilit cã. prin politica religioasã a predecesorilor. se desparte de ea. prin urmare. Patriarhul Akakios propuse atunci o nouã formulare a credintei. 398 MaJchos. alungându-1 pe Nepos (impus de Leon I) la Salona si proclamându-1 augustus pe fiul sãu. Romulus (29 octombrie 475). 276: Kan^evcav. Consistoriul imperial. intrase în Italia si fusese înãltat la rangul de generalisim (magister militum). fãrã a adopta si fãrã a respinge termenii particulari sau opiniile sectelor vrãjmase. El merse asupra Ravennei. ale cãrui sedinte se cheamã con-ventus. t. Când cei distinsi cu rangul de clarissimi si aproape toti spectabiles au pierdut dreptul de a lua loc în Senat. în ce priveste politica internã a fost încercarea de a restabili pacea în sânul Bisericii. Numai papa vechii Rome. din cauza tineretii sale. si de aceeasi naturã cu noi. în natura Sa divinã. Politica externã. p. începutul dezagregãrii stãpânirii romane din Apus. Faptul cel mai însemnat al domniei lui Zenon. în timpul pãstoririi lui Akakios si a urmasului sãu Anastasios. p. ale cãrui sedinte se numesc silentia.. Rangul lor era inferior numai patriciatului. cit. rai ãnpcc'cov eâv ev Tt\ paaiÃâcog ccvÃfj 5ianpãTTLO"&cci 330 de un delict grav: Senatul din Constantinopol participã în largã mãsurã la jurisdictia asupra membrilor sãi.' Scopul principal era de a nu jigni nici pe monofiziti. 500 si urm. zis Augustulus. doctrina catolicã asupra întrupãrii. împotriva tuturor ereticilor care îl împart sau 399 Op. în sarcina lor era întretinerea conductelor de apã ale capitalei. si Senatul. Odovakar si Theodoric. s-a depreciat însã din ce în ce mai mult. Fapte politice de o gravitate exceptionalã se întâmplã în aceastã domnie în jumãtatea de apus a imperiului. Acest Henotikon plãcu mai cu seamã egiptenilor. ãnavta. E cel dintâi act al schismei dintre Occident si Orient si. Orestes. coanep e| atOpãq. o formulã împãciuitoare. în natura Sa de om. du Bas-Empire. astfel. Deciziile celui de al patrulea Sinod de la Chalkedon se eludarã si. sefii Bisericii simtiserã nevoia de a le readuce în sânul ei si a cãuta. la începutul secolului al V-lea.supravietuit disparitiei consulatului propriu-zis. 7. Zenon dãdu celebrul Edict de unire. Se ocoleau însã expresiile „o naturã" si „douã naturi"400. Bizantul va cãuta iarãsi apropierea de Roma. Provinciile Orientului fuseserã pierdute pentru imperiu. La îndemnul sãu.

Odovakar crutã pe tânãrul Romulus Augustulus. Revolutia italianã din 476 a fost un eveniment însemnat. burgunzi. dar numãrul proprietãtilor ce puteau fi împãrtite în toatã Italia era considerabil si multe rãmãseserã nedistribuite. .. Orestes se închide în Pavia. care apartinea dinastiei imperiale. Fatã de Senat avu o atitudine binevoitoare. fiindcã reprezintã un stadiu important în procesul dezmembrãrii imperiului.. numit prior sau caput senatus. Ele nu erau multumite de aceastã situatie. „nici un imperiu n-a cãzut în 476 si nu era un imperiu de Apus care sã cadã.. ale francilor si normanzilor"402. la care se adãugau rugii refugiati în Italia.. III. „El apartine ... un skir. pe vremea aceea întins si pe continent. sub unica suveranitate a împãratului din Orient. vandali. nu al Italiei. pp. Cererea fu respinsã si îndatã izbucni revolta. cum so-coate Stein. cãrora li se distribuiserã pãmânturi si care îsi pãstrau legile. unde fu prins si decapitat (august 476). al mercenarilor refugiati în Italia. Odovakar dãdu de asemenea celui mai vechi ex-con-sul. Histoire ancienne de l'Eglise. consilierul favorit al lui Attila.*° Duchesne.. care e cuprinsã si arsã. 408-409. cum s-a mai întâmplat temporar. El îi restitui puterile monetare de odinioarã si. când Valentinian a cedat tãrile Africii vandalilor. . afirmã învãtatul englez. . cit. El fugi la Piacenza..adaugã Bury aceluiasi catalog de date cronologice care cuprinde anul 418.„. 173). . invidiau soarta federatilor ostrogoti.. El si-a dat seama cã fortele sale militare (vreo 15. si anul 435. herurilor. din ordinul Senatului... Nemultumirea era atâtatã de un ofiter. 101 Hodgkin a propus identificarea acestei viile cu Castel dell'Ovo de la Neapole. Odovakar s-a dovedit un cârmuitor inteligent. probabil. dupã cum afirmã el.-. s-au bãtut atunci monede de aramã curatã... ci rege al natiunilor. Asezarea germanilor de est ai lui Odovakar. Trupele barbare erau cantonate în Liguria.. turkilingilor.. 334 treia parte a pãmânturilor italiene (..tertia) soldatilor sãi. El îsi luã prenumele de Flavius. cãci. Era numai un Imperiu roman. Când poporul sãu fu nimicit de ostrogoti (pe la 470).. ... cit. vila lui Lucullus din Campania401. III (1911).. trupele reclamarã lui Orestes o treime din pãmânturile Italiei. 500 si urm. începu procesul prin care pãmântul italian avea sã treacã în mâinile ostrogotilor si longobarzilor. expresie pe care Bury o considerã cu dreptate ca inexactã si nefericitã. regele skirilor. ... cu o pensie de 6000 aurei. .. ceea ce refuzase guvernul imperial. > . . Originea sa regalã îi dãdea o mare autoritate asupra armatei... care uneori era guvernat de doi sau mai multi augustf. cãutã sã trãiascã în bunã întelegere cu vecinii. pentru acordarea unei solde anuale soldatilor (donativum). Fratele sãu Paul e ucis în Ravenna. el veni în Italia si luã serviciu în garda imperialã. El distribui a im Op. p. fiul vestitului Edecon. anumite atributii.. cuprinzând o parte din cartierul modern Santa Lucia (Op.. în câmpia fluviului P6. p. în 476 acelasi principiu al dezintegrãrii a fost întâia oarã aplicat Italiei. multumindu-se a-1 despuia de purpurã si a-i hotãrî ca resedintã.. 332 trogoti: rãmãsitele skirilor. sub autoritatea regelui de natiunea lor.-.. . Apusul a ajuns în cele din urmã. gãzduite de locuitori si hrãnite din magaziile Statului. când Honorius i-a asezat pe goti în Aquitania. De aceea.. cu familia sa. i 333 NICOLAE BÂNESCU Evenimentele din 476 au fost de obicei socotite drept „cãderea Imperiului de Apus".000 de oameni) nu-i puteau da autoritatea de a stãpâni aristocratia italianã si relatiile cu strãinii. Situatia creatã în 476 a fost similarã celei a domniilor împãratilor ridicati de Ricimer. vizigoti. O treime a veniturilor financiare a fost atunci încasatã în naturã pentru cheltuielile militare.. Odovakar (Odoacru). cu consimtãmântul lui Zenon. desfãcute în parte din . t.. -•••<. Pe la mijlocul verii anului 476. Armata barbarã îl alese pe Odovakar rege. .

Ol CTTTJV . Un got. Theodoric. p.000 nomisma-ta si mâna unei fiice a lui Olybrius si a Placidiei sau a altei nobile din oras. Amalul pretindea concesia unui teritoriu pentru poporul sãu si grâu pentru armata sa pânã la epoca recoltei. pânã atunci în serviciul imperiului. la sfârsitul domniei lui Leon I. pp. în scrisoarea ce-i trimise. barbarul numi un consul care fu recunoscut si în Orient406. si-1 atâtã împotriva aceluia. o ambasadã la Constantinopol. Aprovizionarea Romei era. Zenon fu însã prudent. pp-73-90. poate. ca sã ducã acolo insigniile imperiale. El reusi a recupera si Dalmatia. el nu-i va putea opri pe ai sãi de la jafuri. Amalul se împacã atunci cu el si amândoi trimit ambasadori la Bizant. Karamaloude. El trimise pe Theodoric Amalul împotriva lui Strabo. executând pe asasinii lui Nepos si fãcu o campanie împotriva rugilor din Noricum. dacã cererea sa nu va fi satisfãcutã. Amalul. 405 406 Ibidem.. Regele lor. dacã va face rãzboi omonimului sãu407. fugi în Moesia inferior la ruda sa. Zenon se decise deci a recunoaste lui Odovakar anumite prerogative imperiale. op. Feva (s. 44. înruditã cu el. împãratul se întoarce atunci iarãsi spre Strabo si încheie cu el un acord. voind. supranumit Strabo (Sasiul). Dacã pierduse Proventa meridionalã cu Arles si Marsilia. împãrtind cu el mostenirea puterii imperiale a Occidentului si sã facã oarecum autoritatea sa legitimã. 6(1985). Stein vede în aceastã mãsurã intentia de a-1 reînvia pe princeps senatus al Romei republicane. 336 Ostrogotii se revãrsau neîncetat din locuintele lor din Pannonia si erau din nou un pericol pentru imperiu. asasinat în primãvara a-nului 480 de doi din oamenii sãi. Aceasta contribui la cãderea lui Odovakar. Pentru a se apãra împotriva gotilor. prin aceasta. E. fiul lui Triarius. Apãrarea Italiei a fost asiguratã. în împrejurãrile de fatã. care furã aproape exterminati. la sfârsitul anului 476. în schimbul unui tribut. Strabo cerea sã i se îndeplineascã cele stabilite cu Leon I. cedatã lui Eurik al vizigotilor. Nepos dispãru în curând. prin care acesta îi lãsa.. Zenon încearcã a atrage pe Theodoric Amalul de partea sa. cit. sprijinea aceastã cerere. fãgãduindu-i 1. afarã de fortãreata Lilybea. cu titlul de rege al gotilor. avertizând cã.. Zenon îl numeste patrikio^.000 de livre de aur si 40. Zenon a cãutat sã punã în conflict pe cei doi Theodoric. care uzurparã stãpânirea Dalmatiei. Verina fusese închisã si Illos era puternic la Curte. care urmãresc distrugerea lor.000 livre de argint si. Acesta îi dãdu cantonamente. Histoire du Bas-Empire. 235. cãci Frederic. nemultumit de aceastã 407 Malchos. Dar promisiunile n-au folosit si Theodoric devasta pãrtile Thraciei din vecinãtatea muntelui Rodope. deosebit.prefectura urbanã403. 47. La Curtea din Constantinopol se afla atunci si o solie a lui lulius Nepos. El trimisese. 403 E. 240-241. Feletheus) fu luat captiv si executat. p. un venit anual de 10. Odovakar încheie cu Genseric al vandalilor un tratat favorabil. Stein. pustia Thracia. Dar. Stein. „Symmeikta". Verina. fiul lui Feva. a face din Senat un sprijin al stãpânirii sale. mai ales dreptul de a numi functionarii. Sicilia. 335 dar spuse ambasadei lui Odovakar cã împãrat al Occidentului era Nepos si seful ei de la acesta trebuie sã cearã titlul de patrikios. El nu se întelesese cu Nepos. [A.] . în 479 pozitia lui Odovakar se întãrise. El nu-i acordã nici un sprijin efectiv. De la 480 înainte. 236. venitã din Dalmatia ca sã cearã sã-1 ajute pentru restaurarea sa. declarând cã. p. în sigurantã. p. Acesta stiu însã a-1 convinge cã face jocul romanilor.roAm?aj TOV Zfivcovog nerã TT)V nrcbar] rov SVTIKOV 'PcofiaiKov Kpâmvt. Theodoric. o pensie anualã si postul de magister militum in praesenti. 404 Malchos. un singur împãrat e de ajuns pentru Occident si Orient si sã cearã lui Zenon sã-1 numeascã pe Odovakar patrikios si sã-i încredinteze guvernarea Italiei404. Odovakar a tinut seamã de principiul în virtutea cãruia baterea monedelor de aur era rezervatã împãratului. (476-481). II.

împãratul se hotãrî a face cu el o nouã întelegere. Malchos. barbaria se trezi în el si se decise brusc a-si aduna o armatã si a porni 409 Ibidem. timp de un an si jumãtate. spre a oferi gotilor un teritoriu în Pautalia (Kiistendil) si 2. 258-259. care luã conducerea. iar Theodoric devasta Thracia (486) si se îndreptã cãtre Constantinopol (487). Aceastã întâmplare îl apropie din nou pe Zenon de Theodoric.000 de goti spre Grecia. în acest timp Theodoric avu întrevederea cu Adamantios lângã Dyrrachion. între timp. Zenon îi aduce împotriva lui pe bulgari. de asemenea si capitala. înconjurat cum este din toate pãrtile de forte romane. ceru sã petreacã iarna la Dyrrachion si sã plece în Dardania în primãvarã. care sunt însã bãtuti (481).337 atitudine fatã de adversarul sãu. Toti alergarã sub steagurile sale. Theodoric trimise mesaj lui Sidimund. sãvârsind prãdãciuni. unde îl ajunse un ambasador al lui Zenon. ci tot poporul ostrogot. cu propuneri de tratative. se retrase în Moesia. cu fiul sãu Recitach si cu 30. în 482. O idee trecu atunci prin mintea lui Zenon sau a sfetnicilor sãi: cã 1-ar putea pedepsi pe Odovakar si elibera provinciile illyrice de amenintarea ostrogotilor. trei ani mai în urmã. Theodoric fu ridicat la rangul de consul si-1 asistã pe împãrat împotriva rebelului Illos. la rândul sãu. cãzu. în 488. Accidentul i-a fost fatal (481)""°. suficient pentru întretinerea armatei sale. Apoi. îndemnându-1 a pune mâna pe cetate. Ia locul numit Staulul lui Diomede. Aventurierul ducea cu sine nu numai armata. pp. un ostrogot fost în serviciul lui Leon si care trãia la proprietatea sa lângã Dyrrachion. El coborâse cu sotia. Moartea neasteptatã a lui Strabo schimbã iarãsi situatia. la apelul poporului sãu. Acesta izbuti a evacua orasul. 338 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Cu prilejul revoltei lui Marcian. Regiuni fu ocupat. pe care avea sã-1 pãrãseascã pentru totdeauna. la interventia surorii sale. Melantias. sfãtuindu-1 la o atitudine prietenoasã fatã de împãrat. dar pe Via Egnatia. El dãdu ostrogotilor pãrti din Moesia si Dacia Ripensis. Ambasadorul bizantin îi fãcu imputãri pentru purtarea sa si-i atrase atentia asupra pericolului la care se expune. Dar o nouã rupturã avu loc. dând lui Theodoric însãrcinarea de a-1 înlãtura pe guvernatorul Italiei. El exagera victoria sa. fiul lui Thiudimer. calul sãu îl aruncã într-o lance pusã cu vârful în sus. dând ostateci si declarându-se gata a face rãzboi lui Strabo si a-1 restaura în Dalmatia pe Nepos. unde se aflã un mare teritoriu. cãci. care suferea de foame si cerea alte cantonamente. el fu asasinat de un sef ingrat. 339 NICOLAE BANESCU asupra Constantinopolului. din nefericire. simulând cã vrea sã-1 ajute pe împãrat si. la Novae. El ceru un plenipotentiar si împãratul îl trimise pe Adamantios. cu pãmânt bogat. acesta prãda Macedonia si Thessalia si ocupa Larissa. Theodoric. se strecurã prin Rodope în Macedonia si se opri în fata Thessalonicului. O întrevedere avu loc cu împãratul. în 481. Zenon era bucuros a se scãpa de un barbar greu de îmblânzit. Sabinianus. care comanda Illyricum. ucis de celãlalt Theodoric. 245-258. el îsi rezerva drepturile teoretice ale suveranitãtii imperiului4". iar apoi (484) fu numit ma-gister militum in praesenti (483). o conventie se încheie si Theodoric obtinu concesia „tãrii Hesperiei". intrând din nou în conflict cu imperiul409.000 de livre aur pentru acel an. Sabinian îi tinu pe goti în frâu în Epir. pp. Adamantios plecã sã-1 consulte pe Zenon pentru toate acestea si. care se afla în Constantinopol. împreunã cu . pretextând oboseala trupelor. trimitând vorbã împãratului sã nu încheie acordul408. 410 Fiul sãu. prãdând totul în calea sa. celãlalt Theodoric se apropie de Constantinopol. Reputatia lui Theodoric si natura expeditiei trezirã o înflãcãrare generalã. într-o dimineatã. lângã cort. amenintatã. repurta o victorie asupra unei pãrti din armata lui Theodoric. pãrãsind Epirul si orasele acestei regiuni si mergând în Dardania.

p. el fugi la Verona. lângã Verona. Regele lor. vicarul Romei. der deutschen Stdmme bis zum Ausgang der Volkerwandeung. pe cursul Dunãrii. cei doi ministri ai fi- . copiii. Cele douã mii de care pierdute într-o singurã actiune rãzboinicã dau o idee despre bagajele ce urmau armata ostrogotilor în aceastã campanie a Italiei412. Pozitia subordonatã a regelui reiese înainte de toate din faptul cã nu avea puterea de a face legi. instalati la Sirmium. Odovakar îl astepta pe Sontius (Isonzo). magister officiorum. Acolo e asediat de ostrogoti câtiva ani. dar fu zdrobit si pieri în luptã. La sfârsitul lui septembrie. dar zece zile mai târziu. El se închise atunci în Ravenna.. Stãpân pe situatie. La rândul sãu. apoi se închise în Ticinum (Pavia). 412 Gibbon. Aufl. 190 si urm. Theodoric s-a abtinut a lua vreo mãsurã care sã fie incompatibilã cu pozitia unui vicerege. Mai 413 L.. guvernatorii provinciilor. Miinchen.. IV.. pierdutã de Odovakar dupã un mare mãcel. Italia rãmânea parte a imperiului. învins. dupã expresia lui Gibbon. prior senatus. ca emigratia unui întreg popor. Theodoric fu recunoscut ca generalisim roman (magister utriusque militiae) si guvernator al Italiei. care urmase lui Zenon. Marsul sãu trebuie privit. în cele din urmã se ajunse la o întelegere. bãtrânii si averea lor. rezervatã ca prerogativã supremã împãratului. sângeroasã. Festus. pe revers era gravatã numai monograma lui Theodoric. la est de Milan. Odovakar se întoarce asuprã-i. masând cea mai mare parte la nord de P6. care implicau suveranitatea împãratului si pe care el le-a observat cu loialitate. fu transferat acum lui Theodoric. Theodoric scapã de asediu. El intrã fãrã greutate în Milan. care determinarã pozitia sa constitutionalã.. stabilind definitiv raporturile de drept public între regatul Italiei si imperiu. Decline and Fãli. încercã sã se opunã. Theodoric se îngriji mai întâi sasi aseze poporul sãu în tarã. Dreptul de a numi consuli. sub jurãmânt. acordat de Zenon lui Odovakar.-. în baza unui tratat (5 martie 493) si sefii dusmani consimtirã. Schmidt. sub pretext de complot. : . 340 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN nouã bãtãlie. Gesch. apucând drumul Pannoniei. 295-296. I. t. Numele acestuia continua a figura pe avers. ed Bury. pe Athesis (Adige). el iesi din Pavia si Odovakar se retrase în spatele râului Adda. Theodoric era un cârmuitor independent. Theodoric îi propune împãrtirea puterii. (:{ 341 NICOLAE BANESCU multe ambasade trimise din Roma n-avurã nici un rezultat. la un banchet. Ajutat de vizigoti. . Pozitia regelui ostrogot ca delegat reiese din faptul cã n-a uzat de anii domniei sale în datarea oficialã a documentelor. învins din nou. Timp de sase ani împãratul Anastasios. tinutul acesta era ocupat de gepizi. într-un sens. Ca sã sfârseascã.. . Prin aceastã întelegere. ci numai un roman. dar puterea sa avea anumite limite.resturile rugilor lui Frederic. Traustila. Se gândi însã a nu-i risipi în toatã peninsula. 1941. în 497. a cãrei pozitie era mai puternicã... Odovakar se închise în Ravenna. în toamna anului 488 Theodoric se puse în miscare. cuprinde Cremona si Milan si asediazã Pavia. Ostrogotii furã primiti la Ravenna. Theodoric trecu Alpii lulieni.. care nu putea fi cuceritã decât printr-un lung asediu. sau care sã fi îngreuiat o recunoastere ulterioarã. Theodoric preferã a supune rnai întâi Italia de Nord. . 416 si urm. sub anumite conditii. împãratul Anastasios tratã cu emisarul regelui. pp. acordând gotilor o treime a domeniilor romane. lângã ruinele Aquileei. a guverna provinciile Italiei în comun. nu efigia sa. pp. avu loc o 411 Bury. dar cu restrictia cã nu putea numi un got. unde se dãdu prima bãtãlie (28 august 489). Ordonantele lui Theodoric nu erau leges. -. în 490. II. Odovakar e ucis de mâna chiar a lui Theodoric. El îsi luã resedinta la Ravenna. ci edicta. Reiese apoi din faptul cã n-a pretins dreptul de a bate modedã decât ca subordonat al împãratului. . a sovãit a defini situatia noului stãpân al Italiei. unde se desfãsurã a treia bãtãlie înversunatã (11 august 490). Biruind toate obstacolele. Excluderea se întindea si la toate functiile civile (Prefectul pretoriului. cu femeile. Die Ostgermanen. si familia sa e exterminatã413.

L'influence des Goths ã Salone. a împrejmuit aceste douã orase cu ziduri noi si a restaurat apeductele de la Ravenna si Verona. 404-414. Theodoric îl impuse în cele din urmã pe Symmachus. precum si Mausoleul sãu. în „Das neue Bild der Antike". Gotii erau exclusi si de la demnitatea onorificã de patrikiostU. 122.000 de modii (10. Pe lângã titlul sãu de magister utriusque militiae. art. chap. Personalitãtile literare ale epocii. se vede un got silinduse a sustine vechiul edificiu imperial. el a pre414 Bury. Aceeasi pãrere e împãrtãsitã si de W. în „Zeitsch.. 415 Stein. puse capãt agitatiilor ce stãpâneau de câtiva ani populatia romanã. schweizerische Gesch. Halphen. Rom-Berlin. Theodoric se arãtã binevoitor fatã de lumea romanã. III. Pe lângã acesti comitesprovincia-rum si comites civitatum. în Africa. fiindcã strãini în Italia nu erau numai os-trogotii. ci si germanii rãmasi ai lui Odovakar si rugii. fãrã concursul cãreia nu putea administra. pp.. în Spania. „Byzantion". op.342 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN nantelor. echivalent gotic al curierilor imperiali. . therme la Pavia si Verona. saio). desi fusese ales de majoritatea alegãtorilor419. dupã moartea papei Anastasius al II-lea (498). pp. Theoderich. celebrând la Roma tricen-nalia. romischer Patricius undKonig derGoten. cit. Pe plan religios. p. el continuã a functiona ca mai înainte. du Bas-Empire. Hodgkin. Paris. lui Ejnar Dyggve..500 hi) de grâu anual. p. care recunosteau toti regalitatea lui. t. . IV. 73-77. Theodoric a fost un rege constructor. Das Romerreich unter germanischer Waltung von Stilicho bis Theoderich. A acordat apoi poporului din Roma distribuirea gratuitã a 1. A construit palate la Ravenna. Bd. treizeci de ani de domnie. Guvernãmântul lui Theodoric. . pânã la regele got. . a acordat cu acest 416 Vezi L. pp. 1942. a clãdit bisericile Sân Apollinare Nuovo a palatului lui Theodoric si Santa Mãria in Cosmedin. Elementul roman a predominat în Statul lui Theodoric. îngrijindu-se a repara ruinele Italiei. din cauza plângerilor primite împotriva vietii sale scandaloase. în legãturã cu alegerea urmasului sãu.. pp. Urmãrind etapele influentei germane. V.. Senatul fu tratat cu respect. I.". posturile militare erau încredintate numai gotilor. 417 L. 344 prilej 200 de livre de aur pe an pentru întretinerea zidurilor si a anticului palat imperial. 453 si urm. în schimb. fatã de armata ostrogotã Theodoric era si regele poporului sãu. se afla câte un comandant de piatã got. 411-432. La Ravenna a secat bãltile pentru a planta arbori fructiferi. El a adoptat titlul de Rex (nu Rex Gothorum). v. t. în fiecare oras. d. pe lângã defensorul si curatorul roman. Calitatea lor de soldati strãini determinã caracterul Curtilor de judecatã a ostro-gotilor: curti militare erau instituite pentru dânsii. Cf. autorul aratã cum toti sefii militari germani. 1936. questorul palatului). zice un savant francez. Ensslin. 19 (1940)..20. care executau ordinele emanate de la suveran415. XIX (1949). mãrturii ale avântului artistic pe care orasul 1-a cunoscut în domnia lui418. în Italia. IlI-e ed. care se clatinã din toate pãrtile417. f. comes Gothorum civitatis. înlãturat mai înainte (502). Lângã. guvernatorul civil roman era în fiecare provincie unul militar got: comes Gothorum provinciae si. sporite în continuu de la Constantin cel Mare. unde a descins. acei agentes in rebus. Politica sa externã. II. Schmidt. Hist. Pe când în Gallia. 253-254. barbarii stãpâni rãmân credinciosi traditiilor lor nationale. au rãmas legati de idea imperiului. un corp de officiales goti era alcãtuit din asa-zisi saiones (sing. în primãvara anului 500. II. Les barbares (Peuples et civilisations). 418 Asupra bisericilor clãdite la Salona. 343 dominat chiar în personalitatea regelui416.

O fiicã a lui Theodoric îl luã de sot pe regele vizigotilor. Theodoric a asigurat o lungã perioadã de pace. p. Alaric al II-lea. regele vandalilor. unde a stat atâta vreme ca ostatic. prefect al pretoriului si consul. Ariana. amic politic credincios al lui Theodoric. Amândoi erau reprezentantii cei mai autentici ai romanitãtii pe care Theodoric voia s-o asocieze la opera sa. servindu-1 apoi credincios si pe Theodoric. o nepoatã a regelui ostrogot. El trecea drept omul cel mai învãtat al epocii sale. 1940. „cãci se poate zice cã stiinta medievalã din Occident a avut ca bazã tratatele sale de aritmeticã si de teorie muzicalã. în chip arbitrar. s-au interceptat scrisori cãtre împãrat de la senatorii cei mai de vazã si care fãceau sã fie bãnuit Albinus.. Adept al politicii regelui ostrogot. t. p. 2. O cronicã scurtã.. originar din Balcani. pp. Dupã Anonymus Valesianus. Audofleda. 132 si urm. Episcopul de Milan. Regele got nu s-a amestecat în alegere. El a desfãsurat o activitate variatã pe terenul literelor si s-a deosebit mai cu seamã în arta epistolarã. du Bas-Empire. E mai probabil cã pasajul acesta se referã. cu al regelui got420. în sfârsit. o luã de sotie pe sora lui Theodoric. Ennodius a fost reprezentantul sãu principal.în politica externã dovedi energie. cu prilejul alegerii. în 522. Magnus Felix Ennodius a fost u-nul dintre ei. în „Hist. ajutat de Theodoric. din motive nationale si sociale.. a trebuit sã intre. cum socoate Ensslin. Symmachus a fost prior senatus. 345 NICOLAE BANESCU primise la Constantinopol. în Spania si Septimania exercitã o dominatie efectivã. Murind papa Hormisdas. luând-o în cãsãtorie pe sora lui. Nobil de origine.. la împãratul Iustin I. al cãrui nume a putut fi înlocuit mai târziu. Nãscut în sudul Galliei. Lunga sa domnie a fost ilustratã de câteva distinse personalitãti literare. Boethius a fost consul în 510 si. din punctul de vedere al istoriei ideilor. Cassiodorus a scris douã opere istorice închinate regalitãtii si trecutului poporului got: l. din cauza sãrãciei. se cãsãtori cu regele turingilor. ca favorizând proiecte îndreptate împotriva guvernului .. loan fiind prieten personal al lui Boethius.. fiul minor al ginerelui sãu. Theodoric era un agramat care se folosea de un sablon pentru semnãturã. agresivul rege al francilor salieni. în clerul din Milan. la începutul lui august 523. se cãsãtori cu Sigismond. op. III. fatã de goti. si-a trãit copilãria în Italia de Sus. în corespondenta ce se tinea de obicei cu Occidentul. Anicius Manlius Severinus Boethius a fost un opozant al regelui ostrogot. poate el însusi got4". regele burgunzilor. 346 lor. antipatia. stabili legãturi de familie. ceea ce nu e verosimil. în care prezintã stãpânirea lui Theodoric si trecutul gotilor în lumina cea mai favorabilã. consolidând situatia Italiei. îndeplini functia de magister officiorum. Jahrbuch". cãutând a-si întãri situatia prin aliante matrimoniale. Dar cu toate cã acesta se sili a-i câstiga covârsindu-i de onoruri. Thrasamond. Hist. Cu Clovis. ei pãstrarã o atitudine rece. fiul ministrului Cassiodorus al lui Odovakar. comentariile sale asupra diferitelor opere filosofice ale antichitãtii si mai ales traducerea operelor lui Aristotel privitoare la logicã"422. Symmachus. El împãrtãsea cu socrul sãu. între devotatii lui Theodoric se numãrã si Cassio-dorus (Flavius Magnus Aurelius). din care s-a pãstrat numai un fragment tradus de lordanes. Istoria gotilor. la îndemnul lui Faustus. datã fiind cresterea ce o 419 Stein. El plãti cu viata nobila sa atitudine fatã de barbarii uzurpatori. dar n-a exercitat sub Theodoric nici o functie publicã. Alaric al II-lea. loan I a fost ales ca succesor. ca bunic al lui Amalaric. 391-396. alta. 421 Hodgkin. Reluã Proventa de la vizigoti si Dalmatia de la uzurpatori si anexã Pannonia Secunda. dar n-a putut fi multumit de rezultat. II. Stein îl situeazã exact în pragul Evului mediu. s-a silit a face din acest oras un centru intelectual. care stãpânea în mediul 420 Rex Theodoricus inlitteratus ?. cit. Amalafrida. Amalaberga. •-. Laurentiu. Boethius cunostea limba greacã la perfectie. 284 si urm.

iar poporul si soldatii (gãrzile palatului) în Hippodrom. cap. I. 92. Era. roman si plin de toatã virtutea imperialã". împãrãteasa a apãrut atunci în Hippodrom. era de 60 de ani când s-a urcat pe tron. în ziua de 11 aprilie 491. Punctul ei de plecare e problema a cãrei expresie celebrã e Cartea lui Iov: cum se acordã ideea Provindetei cu faptul cã de atâtea ori pe pãmânt triumfã cel rãu si cel bun e covârsit. unde fusese închis. a fost executat de asemenea. în grija lui Macedonios. s-a putut constata puterea simtului dinastic ce stãpânea populatia. pasionat pentru chestiunile religioase. Personalitatea sa. Documentul a fost depus în Arhivele 424 Pãstrãtorul ordinii în procesiunile si adunãrile împãratului. praepositus Augustae.. Multimea a izbucnit din nou în aclamatii. Symma-chus. membrii Senatului si patriahul s-au adunat în porticul dinaintea Marelui Triklinos. înainte de a auzi cererile ei. si cunoscut pentru pietatea sa.). noul ales fu încoronat de patriarhul Euphemios. silentiarul424 Anastasios.9 aprilie 518) a. Alegerea e povestitã în toate amãnuntele sale în lucrarea Despre Ceremonii a împãratului Constantin al Vll-lea Porphy-rogenetul. care fu aclamat de popor si armatã'125. ca sã se apere împotriva acuzatiei de înaltã trãdare. în mai. Boethius. 425 De Cerim. îi sfãtuieste sã-1 trimitã pe patriarh pentru a cere Augustei sã aleagã ea însãsi pe viitorul împãrat. de altminteri. Aceste acte de cruzime întunecã domnia lui Theodoric.. cu suita ei. a nu schimba nimic în Bisericã. socrul sãu. prin vocea unui libellisios. conservatorul tezaurului sacru (o'KsvcxptiÂ. 3. 56(1995). Boethius compuse în celebrul turn din Pavia. elogios de un istoric ca Prokopios423. 122 Op.. Rãspunsul dat de Boethius nu e contrariu învãtãmântului Bisericii. cit. cerându-i sã dea imperiului un împãrat ortodox: op&oSotov âacnÃea tr\ oîjcou/ievrj! Augusta a rãspuns. La sfârsitul anului 524. Boethius a fost condamnat la executia capitalã si confiscarea bunurilor. Pânã sã se hotãrascã sentinta. în ziua de 9 aprilie 491 si se procedã la alegerea viitorului împãrat. Noul basileus se cãsãtorea apoi. dupã ce-i luã mai întâi în scris un document prin care se lega cu mari jurãminte a pãstra credinta neatinsã. Ariadne se pronuntã în favoarea unui bun functionar al Curtii. a fost acuzat la rândul sãu si arestat. Originar din Dyrrachion. Die Kronung des Kaisers Anastasios I. De consolationephilosophiae. 131. vestita sa lucrare asupra mângâierilor filosofici. Originalitatea operei stã mai cu seamã în stilul si în compozitia ei. BS1. corpul silentiarilor din care fãcea parte avea un personal de mâna a doua. cerând un împãrat roman si Ariadne rãspunse cã. [R. 3-12. cu împãrãteasa vãduvã Ariadne. p. apreciatã. ceea ce se chema la . Albinus fu citat dinaintea regelui. Anastasios I (11 aprilie 491 . încercând a clasa afacerea care ameninta sã-1 compromitã pe Albinus. 348 înaltii demnitari. 1. aflând frumoase cuvinte pentru devotamentul si ordinea bunã a poporului fatã de maiestatea imperialã. ca sã întrebuintãm expresia lui Duchesne. si toti furã bucurosi de aceastã alegere si-1 aduserã pe Anastasios. l. Dar Senatul si demnitarii nu se pot întelege asupra persoanei împãratului si atunci Urbicius. Lilie. a poruncit factorilor constitutionali sã aleagã „un crestin. vrednicã de meditatiile antichitãtii.-J. Alegerea.os-trogot. ceea ce se admite.] 349 Marii Biserici. fiindcã se declarase solidar cu el. Anastasios nu era un personaj prea mare. în hlamida imperialã. pp. si multimea a primit-o cu aclamatiile obisnuite. Când Zenon muri de dizenterie. Debellogoth.cct. Demnitarii au fost de pãrere ca Augusta Ariadne sã meargã la Hippodrom si sã vorbeascã poporului. 347 în calitatea-i de magister officiorum.

Constantinopol un SiaKpivonsvog. Cum observã. îndepãrtându-i pe isaurieni din capitalã. Legãturile avute apoi ca împãrat cu corifeii doctrinei monofizite. spre a-1 încorona. Cu aceasta. atotputernice. The Religious Policy ofAnastasius the First (491-518). 479-480. III. în acele regiuni de munte rãzboiul se transforma însã într-un rãzboi de guerillã si de asedii. Ele erau acum o adevãratã primejdie pentru imperiu si împãratul se vãzu nevoit a se scãpa de o tutelã periculoasã. în comparatie cu a lui Zenon. El se bucura de o bunã reputatie. uUu< . în care sefii rebeli cad în mare parte. Fonte-moing et C-nie. cunoscut pentru sentimentele sale monofizite înainte de a fi fost ales împãrat si aceasta explicã atitudinea hotãrâtã a patriarhului. Trupele se revoltarã. Anastasios era. mari dificultãti. De la început. motiv pentru care i s-a zis Sitcopog (ceacâr)427. The Eastern Provinces. care urmãri cu tenacitate gândul de a smulge lui Anastasios imperiul. eruditul teolog al monofizismului433. 1925. în Pisidia. t. terorizând populatia. Politica religioasã a lui Anastasios. Paris. prin protectia acestuia. care înlocuise Evanghelia cu sabia si avea sã piarã în aceste sângeroase hãrtuieli. n-a fost totusi scutitã de rãzboaie si de serioase tulburãri interne. dar el stârni în provinciile de est. p-5. 46. din Selinus. pp. Conflictul religios continuu dintre împãrat si supusii sãi a înlesnit revolta lui Vitalian. Madison. unde mono-fizitismul era în crestere. III.. atâtate de sefi. retrãgându-le si dotatia anualã pe care o primeau din timpul predecesorului sãu. si Severos din Sozopolis. si dezlãntuirã un crâncen rãzboi civil. înalt de talie. ortodoxia oficialã neoferindu-le suficiente garantii"426. 133 (Bonn). ea avu sã înfrunte rãscoala isaurienilor. 351 Politica religioasã a lui Anastasios i-a creat. p. conduse de loan Gotul si de loan Kyrtos (Ghebosul). care nu primeau fãrã ezitare comuniunea patriarhului. care furã purtate dinaintea multimii în Hippodrom. Duchesne. cu destulã dreptate. care a frãmântat provinciile Asiei Mici mai bine de sase ani.icti A' 350 atras ostilitatea populatiei capitalei. repurtarã asupra rebelilor o mare biruintã la Kotyaeion. avea o înfãtisare plãcutã si o particularitate a ochilor. iar atitudinea împãratului fatã de Bisericã i-a «s M-gr. un scriitor de la mijlocul secolului al Vl-lea îl laudã pentru întelepciunea. Anastasios. „unul din acei scrupulosi cu tendinte monofizite. Demagistr. episcop de Hierapolis432. educatia bunã si generozitatea sa428. în tot cursul domniei. o bunã parte a populatiei sale fu strãmutatã în Thracia si de atunci puterea sa politicã n-a mai însemnat nimic429. 427 Zonaras. a fost mai linistitã. Church and State in the Later Roman Empire. 51. Trupele imperiale. Imperialii câstigã câteva mari victorii. purtat în pãrtile sudice ale Asiei Mici. care luã un caracter national. L. 1939Prefata. b. 428 Lydos. un recent cercetãtor al politicii religioase a lui Anastasios. se aflau sefi dintre cei mai populari: Linginines (Lingis). t. în 492. 430 peter charanis. a-i preda promisiunea scrisã cã nu va schimba nimic din credintã si va respecta deciziile Sinodului de la Chalkedon431. Longines din Cardala. Isauria a fost supusã definitiv. L'Eglise au Vl-e siecle. The University of Wisconsin Press. unul fiind negru. [O a doua editie a lucrãrii a fost realizatã de cãtre Centrul de Studii bizantine din . Domnia noului ales. în fruntea revoltei. Wisconsin. Frãmântãri si lupte interne. silindu-1. trimitând împãratului la Constantinopol capetele lor. Sinodul de la Chalkedon fusese un triumf al politicii imperiale si papale. celãlalt albastru. împãratul si-a dat seama mai mult decât predecesorii sãi cã interesele vitale se aflau pentru imperiu în est. 49. Athenodor si episcopul de Apamea. iar în 498 loan Gotul pune mâna pe ultimii sefi si-i decapiteazã. guvernator al Isauriei. punându-i uneori tronul în primejdie. o luptã aprigã în jurul credintei si ea dãinui o lungã perioadã de timp. 1-au întãrit în aceste 429 Brooks. Trupele de isaurieni pe care se sprijinise Zenon ajunseserã. un alt Longinos. cu Philoxenos (Xenaias). de altfel. si aceasta a determinat întreaga sa politicã religioasã430.

un „document extraordinar".. împãratul insistase ca Faustus sã cearã papei sã-1 onoreze cu o astfel de scrisoare. de fapt. iar în primirea si administrarea sacramentelor ceresti tu stii cu dreptate cã trebuie sã fii supus orânduirii religiei mai degrabã decât sã o prezidezi.. Henotikon. Theodoric. si dacã e drept ca inimile pline de credintã sã fie supuse tuturor preotilor care trateazã lucruri drepte divine435. Festus obtinea recunoasterea lui Theodoric si dãdea împãratului promisiunea cã-1 va face pe papã sã accepte decretul de uniune. stii. L'Eglise au Vl-e siecle. sunt. p. 1925. Gelasius profitã de aceastã ocazie si scrise lui Faustus sã discute cu împãratul si aspecte religioase. Suprematia spiritualã a Scaunului roman era atestatã de canonul pãrintilor si de traditie. autoritatea preotului e mult mai mare. II. p. Pretentiile papale privitoare la autoritatea spiritualã si temporalã sunt precizate lãmurit în aceastã scrisoare. dupã numele sirian al orasului sãu. 434 Charanis. Gelasius a rãspuns atunci dorintei împãratului si. pe care Preaînalta divinitate 1-a rânduit ca sã predomine asupra tuturor preotilor si care. cit. trimise o ambasadã la Constantinopol. p.] 353 nu fãcuse.Thessalonic. op. : .\ . Thessalonic. Paris. Dintre acestea. desi întreci în demnitate restul omenirii. [=ed. în consecintã. împãrate auguste scria Gelasius -. regele ostrogot. care o reproduce în lucrarea sa.].-1 . Aceasta ar fi însemnat însã recunoasterea de cãtre papã a dreptului ce-1 avea împãratul de a hotãrî politica si doctrinele Bisericii prin edict si asa ceva. de fapt. în 496. O solie papalã fu expediatã în acelasi timp. Fiindcã nu obtinuse recunoasterea sa ca rege al Italiei... cum vom vedea. 1974. 1974. Ambasadorul n-a uitat a pune chestiunea si. o nouã ambasadã. condusã de senatorul Faustus. Duchesne. totusi. ca sã negocieze cu împãratul în privinta situatiei lui politice în Italia. 11. nu era cu putintã. în lucruri ale credintei îti pleci grumazul tãu prelatilor si de la dânsii astepti cauzele mântuirii tale. i. Theodoric trimise la Constantinopol. dupã câte a relatat. aratã cã Gelasius se 354 arate aceeasi consideratie prelatului acestui Scaun. adicã si dacã se cuvine ca inimile credinciosilor sã se supunã îndeobste tuturor preotilor care profeseazã în chip drept lucrurile dumnezeiesti. ns. ducând împãratului o scrisoare a papei Anastasius al IIlea (urmasul lui Gelasius). autoritatea sa spiritualã implicã pe cea temporalã: „Fiindcã. T. propunând reluarea negocierilor pentru înlãturarea schismei. douã lucruri de care aceastã lume e mai cu seamã guvernatã: autoritatea sacrã a pontifului si puterea regalã. p. Histoire du Bas-Empire. la începutul anului 494. crede cã împãratul ar fi sugerat un compromis rãmas necunoscut434. îi trimise scrisoarea asteptatã. cã. condusã de senatorul Festus. cu atât mai mult se cuvine sã i se 435 [Traducerea mai precisã a textului „Et si cunctis generaliter sacerdotibus recte (subl. /. cum o calificã pe drept cuvânt Charanis. L. care cuprind o expunere luminoasã a politicii religioase a lui Anastasios. ca un om al cuceririi. ceva mai mult. Stein. 19. în 492.. împãratul se asteptase ca Gelasius sã-i trimitã cu prima ambasadã a regelui o scrisoare de salut. Anastasios a fost bucuros s-o asculte. 431 M-gr.5432 Numit de obicei Philoxenos de Mabbugh. prea clementul meu fiu. a onorat pietatea întregii Biserici'"136. 48. Doctrina ce o profesa el reiese în chip evident din negocierile cu papa Gelasius. de la care luãm aceste amãnunte.T.) divina tractantibus fidelium convenit corda submitti". cu aceeasi misiune. 352 sentimente. 157 si urm. Charanis. când acea ambasadã plecase la Constantinopol.. . în cadrul colectiei „Byzantina Keimena kai Meletai". ceea ce 433 E. De aceea. Fon-temoing et C-ie. a Il-a.

1937. fu numit succesorul sãu440. în 499. 27. Roma. op. în interior însã împãratul se sili a-si impune doctrina. în confruntarea acesteia cu orientãrile heterodoxe si mai ales cu monofizismul protejat de împãratul Ariastasios I. 356 semnase edictul lui Zenon. p. 4. 1: „Evagrius. 440 Theoph. si statuile împãratului si sotiei sale au fost smulse de pe piedestalul lor si târâte pe strãzi de multime.. Cf.] 355 isaurienilor437.. 12. cit. conservatorul tezaurului sacru (. Relatiile noului patriarh cu împãratul au fost un timp bune. lovindu-se de o statornicã opozitie pe care n-a pregetat a o înãbusi prin mãsuri extreme. insti-gatia revoltei a fost atribuitã trupelor de isaurieni. adept fervent al Sinodului din Chalkedon. p. [ed.. Dar cãlugãrii nu s-au împãcat. cu permisiunea împãratului. în acest timp Egiptul denunta oficial Sinodul de la Chalkedon. 438 Evagrius afirmã acest lucru. rãu formulate (iivã KO. dupã dânsii. în timpul îndelungatului rãzboi ce a urmat. El ceru sã i se restituie documentul si nu-1 obtinu decât cu forta. cit. 140 (de Boor). 51. O serie de patriarhi cãzurã victime acestor mãsuri. Euphemios era apoi si în posesia documentului prin care împãratul garanta deciziile Sinodului de la Chalkedon si acest lucru a fost socotit ca una din cauzele de cãpetenie ale frictiunilor dintre ei438. pe care a urmat-o papalitatea în decursul evului mediu (în acest sens. iar ei au fost îndatã expediati din capitalã. din cauzã cã 437 A.skevophylax) al Marii Biserici. când a intervenit. politicã initiatã de Mongos si mentinutã credincios de urmasii sãi. Macedonios. Histoire de l'Eglise. bãnuiala intrigilor patriarhului cu sefii isaurieni pare a-1 fi determinat pe Anastasios sã nu-1 mai tolereze. 44 (1951). un Sinod local în Constantinopol. 436 Ibidem. Duchesne. în noiembrie 495. patriarhul de Constan-tinopol. implacabili fatã de edictul lui Zenon. p. raconte que Macedonius (sic!) requis de restituer le document signe par Anastase au moment de son couron-nement s'y serait refuse et que depuis lors l'empereur lui aurait voulu tout le mal possible". în privinta Sinodului din Chalkedon. p. partida dusmanã acestui edict triumfã la Roma în persoana papei Symmachus si în tot cursul domniei lui Anastasius nu mai putu fi vorba de o întelegere cu Roma. t. care confirma doctrinele Sinodului din Chalkedon „corect formulate". în speranta împãcãrii cãlugãrilor. Martin. v. Anas-tasios tinea sã-si exercite în plinã libertate judecata sa asupra conditiilor religioase în imperiu. ceea ce a mãrit antipatia dintre el si împãrat. 304. în cele din urmã. care si-ar fi exprimat regretele pentru lunga campanie împotriva dovedea nu numai un apãrãtor al ortodoxiei. 27. a Il-a. Fliche et V. având în vedere tendintele hotãrât monofizite din Egipt. Ostilitatea cãlugãrilor chalkedonieni din capitalã.Anastasius al II-lea. îl decise a tine. dans un endroit ou son recit est singulierement rapide (III. urmasul lui Gelasius (decedat în noiembrie 496). Capizzi. p. împãratul a intervenit cât mai putin în afacerile religioase ale Egiptului si.KK>C. ci si un promotor al doctrinei numite „gelasiene" de cãtre istoriografie. El semnã îndatã. în interesul pãcii religiei. op. la Hippodrom. iar dupã moartea sa (noiembrie 498). a întrebuintat o politicã a moderatiei. Cel dintâi a fost Euphemios. cf. Când o revoltã serioasã izbucni în 491. cit. L'imperatore Anastasia I(491-518). unele doctrine fiind. a fost suspectat de simpatie fatã de rebeli. 32). op. Pope Gelasius and emperor Anastasius. 1969)]. n. BZ. Charanis. p. Dvornik. C. Siria era în schimb sfâsiatã de partide. F. Situatia religioasã era acolo cea mai grea pentru . 439 Cf. patriarhul. edictul Henotikon. nu admise a devia de la politica înaintasilor sãi. (De la mort de Theodose â l'election de Gregoire le Grand). un Sinod al episcopilor adunati în Constantinopol gãsi cã doctrinele lui Euphemios nu erau strãine de nestorieni si-1 depuse din Scaun.. Charanis. 111-116. suveranul pare a fi insistat cã nu trebuie sã fie proclamat si nici înlãturat în mod public439. 22.

împãratul le sustine cererea si patriarhul îi supuse. sigileazã manuscrisul depus în altarul Marii Biserici443. Macedonios ar fi mers mai departe. seful monofizit stãtu trei ani la Constantinopol (508-511). dupã izvoarele monofizite. tinut la Claudiopolis. cit. p. Aceasta-1 decide pe Anastasios sã-1 depunã pe Macedonios. Nephalios. ca sã evite tulburãrile în capitalã si. patriarhul Antiohiei. el tinu. La 7 august dã ordin lui Celer. unde erau urmãriti.. au întãrit opozitia din Siria si împãratul. condam358 nând public Sinodul din Chalkedon. cit. fost monofizit. Charanis socoteste cu multã probabilitate cã. . un monofizit. Cu înãltarea lui Flavian în Scaunul Antiohiei. pp. 357 primi si împãratul a trebuit sã-1 strecoare în secret afarã din capitalã. La 27 iulie 511. un numãr de douã sute dintre ei furã condusi de Severos în capitala imperiului. înainte de sfârsitul anului. lucrând împotriva persecutorilor si influentând cursul evenimentelor. de la patriarhatul din Ierusalim. profesiunea de credintã prin care recunoaste primele douã sinoade. din porunca împãratului. dar. patriarhul n-a acceptat a-1 Charanis. care le distruge.. 30-31. la rândul sãu. Interventia insistentã a împãratului în lupta religioasã din Siria avu o serioasã repercusiune în capitalã. Macedonios a repudiat profesia de credintã datã împãratului declarând în mod public. dar el refuzã a le preda si. în 507. el anatemizeazã pe Flavian pentru slãbiciunea atitudinilor sale. îngrijorat de alarmarea cãlugãrilor ortodocsi ai capitalei. Politica sa în acea regiune a fost o politicã de energie. op. de unde le ia apoi Kalopodios. sã-1 aresteze pe patriarh si sã-1 deporteze din capitalã. patriarhul a putut face concesii însemnate. în mãnãstirea lui Dalmatius. cãzu si el în urma noii ofensive monofizite. patriarhul îl primi cu simpatie. în urmã. lupta religioasã în Siria ia o formã violentã. vãzând în ei o apãrare împotriva pericolului persan. fatã de presiunile împãratului. îi cer o profesiune de credintã în scris. Marele demnitar îl duse. între 502-505. un Sinod local. la cererea îm442 Op. poate în legãturã cu situatia religioasã din Siria.Anastasios. probabil cu consimtãmântul patriarhului Elias. Mai întâi îi cere protocoalele originale ale acelui Sinod. la Chalkedon. în puterea noptii. care au pãrut extremistilor din ambele pãrti ca o condamnare a Sinodului din Chalkedon"2. suspendã pentru un timp lupta. spre a da o sanctiune legalã depunerii patriarhului. Monofizitii fugiti din Persia. fapt confirmat si de Evagrios. 40. un cãlugãr. Era deci o nouã confirmare a edictului Henotikon. Philoxenos fu invitat de împãrat la Constantinopol. Anastasios îi primi cu cinste pe cãlugãrii condusi de Severos si se întretinu cu acesta despre starea Bisericii. cã rãmâne credincios Sinodului din Chalkedon. o persecutie aprigã a cãlugãrilor monofiziti din Palestina. unde monofizitul agresiv era foarte urât de cãlugãri si de populatie. alungându-i din mãnãstirile lor. Partida monofizitilor era condusã de Philoxenos. Rãzboiul cu Persia. Anastasios adunã Sinodul si reuseste sã câstige sprijinul membrilor sãi. în anul urmãtor. presbiter si schevophylax al Marii Biserici. Cãlugãrii prigoniti hotãrârã a se plânge împãratului si. iar cei ce-1 resping sunt eretici. El avu însã parte de o primire ostilã în capitalã. socotind pe Macedonios nestorian. aprobându-i actiunea. economul Marii Biserici si le duce împãratului. Macedonios a fost apoi exilat la Euchaita si în locul sãu a fost înãltat ca patriarh Timothei. magister officiorum. îi ocrotea441. îl depune formal. stârni. dar acum aderent al Sinodului din Chalkedon. în 508-509. favorabilã monofizitilor. pentru sigurantã. Flavian. trecând sub tãcere pe cele din Efes si Chalkedon. a cãrui politicã religioasã coincidea cu interesele religioase ale lui Severos. Când instigatorul veni la Constantinopol. în vara anului 511. Patriarhul Macedonios n-a putut privi indiferent strânsa legãturã a iui Anastasios cu sefii monofiziti. cãci avea mare trecere pe lângã împãrat. Monofizitii sirieni.

la presiunile suveranului. Ei voiau respingerea fãrã limite a Tomului lui Leon si a actelor de la Chalkedon. intercala în Trisagion. în duminica de 4 noiembrie 512.. un Sinod local în Antiochia. Multi îsi pierdurã viata în aceste încãierãri. Thessalonic. prudent. concretizate de dânsii sub forma unui Typos. a Il-a. 78)]. 24. nu 1-a putut însã multumi pe împãrat si pe monofiziti. De douã ori tronul sãu a fost amenintat de aceste revolte în chip serios. cântat la Sfânta Sofia. Severos fu hirotonit patriarh al Antiohiei. se decise la un gest îndrãznet. unind în persoana sa traditiile familiilor Anicia si Theodosius. ziua alegerii lui Severos ca patriarh al Antiohiei. Areobindos. trecând sub tãcere pe cel de la Chalkedon. petrecându-si restul vietii la Petra. fugi si se ascunse. gloata fãrã frâu se opri în fata casei lulianei Anicia Olybria. convins cã violenta rãscoalei face imposibilã restabilirea ordinii cu forta. încât. întãritã de alti solitari. Dar era prea târziu. la capãtul extrem al Palestinei. prefectul orasului. în general. Sotul sãu. Desi patriarhul subscrise din nou la Henotikon si recunoscu primele trei sinoade ecumenice. clauza monofizitã 6 aTavpcotfeiq 81' 77/iâg(„care ai fost rãstignit pentru noi"). Capitala imperiului a fost zguduitã adesea de revoltele populatiei indignate de politica religioasã a îm360 paratului. cit. Multimea strãbãtea furioasã orasul. la care au participat si cãpeteniile monofizitilor. fiica împãratului Olybrius si a Placidiei celei tinere. 6 noiembrie. ed. dar nu se mai întoarse niciodatã. Senatorii Celer si Patricius. cit.443 Duchesne. op. Un adevãrat lagãr ortodox se instala în Forum Constantini. era reclamat zgomotos sã îmbrace purpura. El plecã. 361 NICOLAE BANESCU populatiei. la 6 noiembrie. O încãierare se produse apoi. Patriarhul încearcã a evita acest lucru printro nouã profesiune de credintã. miscarea luã caracterul unei periculoase revolutii. Platon. într-un costum foarte simplu. cunoscutã ortodoxã. pãzit energic de cãlugãri. mai exaltati decât cei palestinieni. gãsind acolo un cãlugãr sirian fãrã ajutor. adversarii au determinat depunerea lui. 1974. op. Multimea se nãpusti asupra casei lui Marinos445 si. împãratul. trimisi de împãrat sã potoleascã dezordinea. încãierãri mari avurã loc între populatia ortodoxã si cãlugãrii monofiziti adusi de cãpetenia lor în oras. dar acesta. ceea ce stârni o mare emotie în publicul ortodox444. p. altii vociferau pentru viata lui . în strigãtul: „Alt împãrat pentru romani !". Flavian fu avizat sã pãrãseascã orasul pânã la restabilirea ordinii. îl înfipse într-o prãjinã si-1 purtã prin oras. I. în care unii îsi pierdurã viata. în cele din urmã. 631 (Bonn). fãrã coroanã pe cap si fãrã însemnele suveranitãtii. Philoxenos îsi asumã conducerea si intrã în Antiochia cu o multime de cãlugãri. Casa lui Marinos fu incendiatã si lucrurile de pret împãrtite 444 Cedrenus. care rãspunse cântând acelasi imn în forma ortodoxã. 359 paratului. sfãrâmând orice rezistentã. p. trimis de împãrat lui Flavian spre a-1 semna. abia scãparã cu viatã. Apoi. fugi peste Bosfor. în 512. împãratul le porunci sã procedeze conform cu planurile lor. smulgând statuile împãratului de pe piedestalul lor si târându-le pe strãzi. apare fãrã veste în loja imperialã a Hippo-dromului. întâia oarã când grupa cãlugãrilor veniti cu Severos. punând în mare primejdie tronul lui Anastasios. Charanis. Tulburãrile se repetarã a doua zi în biserica Sfântul Theodor. iar în ziua urmãtoare. rãsunând de strigãtele populatiei: unii intonau Trisagion în forma ortodoxã. si a expresiei „douã naturi" în particular. care au suferit însã o mare înfrângere: partida lui Flavian a iesit în acest Sinod învingãtoare. desi denuntã pe marii teologi compromisi în erezii si introduse patru capitole ce dãdeau impresia cã era împotriva Sinodului din Chalkedon. monofizitii n-au fost multumiti. a anatemizat Sinodul atât de contestat. îi tãie capul. strigând în bãtaie de joc: „Iatã conspiratorul împotriva Treimii!".. din jurul Antiohiei. w [Marinos era ministrul de finante al lui Anastasios I (cf.

ed.. Stein aratã (. cit. luptã cu bravurã. originar din Scythia (Dobrogea actualã)447. I. op.Hist. Anastasios declarã cã e gata sã renunte la tron.] 448 XpoviKã. Barnea. sã negocieze. dar ambasadorii furã prinsi la Sozopolis si banii rãscumpãrãrii (1000 pfunzi de aur) confiscati. op. ofiterii jurarã credintã împãratului si pãrãsirã capitala. Vitalian navu altã alternativã decât sã se retragã si sã astepte urmãrile. n. pp. din provinciile de la Dunãre. Anastasios însã nu se mai gândi sã-si tinã promisiunile. care în multe privinte a fost precursoarea celei duse de lustinian I la linia Dunãrii. Paris. V. se ridicã. Acesta se întâlneste cu Vitalian si se înteleg ca ofiterii sefi ai acestuia sã vinã în capitalã. dar. el declarã cã vine sã apere hotãrârile Sinodului de la Chalkedon. covârsitã de masa barbarilor de „huni". Charanis. Duchesne. 21-22. Dar un an mai târziu o nouã primejdie amenintã iarãsi tronul lui Anastasios. în 513. pp. Hypatios detinea comanda trupelor din Tracia. dupã Stein. 362 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN apare sub zidurile Constantinopolului pentru a-1 rãsturna pe împãrat. Hypatios fu rechemat de la comanda în Thracia si în locul sãu fu trimis Kyrillos. când împãratul interzise celebrarea unor anumite festivitãti. în Bosfor. în fruntea trupelor sale de huni si bulgari si 446 Bury. în ziua urmãtoare.. ofiterii intrã în Constantinopol si aflã un împãrat binevoitor care-i copleseste cu daruri si promite a satisface doleantele trupelor lui Vitalian (Anastasios voise a reduce proviziile federatilor . loan din Antiochia ne-a schitat în câteva trãsãturi caracteristice portretul fizic al ambitiosului rebel: „un omulet scurt. dar E. I. pe uscat si pe mare. 438-439. corupându-i pe paznici. dar adãugã. în 514. împãratul ceru senatului sã-1 declare pe Vitalian dusman public al Statului roman si o armatã mare fu trimisã împotriva lui. un illirian cu multã experientã. II. El îl trimite pe Patricius. pe unul din autohtonii latinizati din Balcani. a îndrepta greselile lui Hypatios""9 fatã de dînsii si a ajunge la întelegere cu papa în problema religioasã. în acelasi timp. „Dacia". Anastasios. pe tãrmul mãrii. Contributions to Dobrudja History un-der Anastasius I. Sperând a se folosi de nemultumirea populatiei. pp. abil diplomat. dacã e numit de Marcellinus Comes Scytha. 363-374. care fu asasinat. cu voce bâlbâitã si cu extremitãtile pleoapelor aprinse. pe când dormea. n.. History. Dupã un prim succes. 49-50. FHG. Prin glasul unui crainic. pars prior. îi promise a se purta bine de acum înainte si se împrãstie apoi în liniste446. un general ce se distinsese în rãzboiul cu persii. p. cit.Marinos si a lui Platon. Aceste cuvinte neasteptate ale bãtrânului suveran dezarmarã furia multimii. C. fragm. Vitalian. pp. sub comanda lui Hypatios. o revoltã se întâmplã la Constantinopol. care îl invitã a-si relua coroana.s. exercitând functia de comes foederatorum (el comanda o parte din regimentele federale stationate în dieceza Thraciei). 214 e: Av&pwniaKoc.. Multumiti. vîog âv 363 aticae). v. armata imperialã se întãri la Akra. unde. du Bas-Empire. 1870. Ppaxvg Kai rpauAog TT)V qxovrjv Kai tdg ãitpaq roîv BÃe<pccpoiv vxoKLKaviJ. începu tratative cu rebelul. cã numai unul poate fi ridicat la împãrãtie si urmeazã deci sã-si aleagã un împãrat. El echipeazã o flotã de 200 de corãbii si o trimite. Tatãl sãu are un nume (Patriciolus) care n-are nimic gotic. magister militum in praesenti. Spre a-si câstiga simpatia populatiei. atacatã. 4 (1960). sã trateze direct cu împãratul. iar armata de uscat. Evagrios îi zice lui Vitalian 0pa| si expresia indicã. [Pentru o serie de aspecte ale politicii lui Anastasios I în Scythia Minor. de Vitalian. într-acestea.Lvo<. t. pe care o 449 [Cum reiese si din expunerea ulterioarã. Muller. avea . 2) cã. fiu al lui Patriciolus"448.annonae foeder447 Unii 1-au socotit got. 178. aceasta înseamnã cã era originar din Scythia (Dobrogea actualã). suferi o înfrângere dezastruoasã. Vitalian se decide a ataca din nou capitala. Hypatios si alti sefi cãzurã prizonieri si a fost nevoie de expedierea unei ambasade pentru rãscumpãrarea lor.

veni de-a lungul coastei. pontiful Romei. Charanis. scrisã în alt ton. în urma cãrora a crezut potrivit sã se adune un Sinod. la Con-stantinopol. inclusiv Akakios: o anatemizare publicã a acestora ar provoca desigur tulburãri si vãrsare de sânge si „unitatea Bisericii. semnarea de cãtre împãrat si episcopii din Est a unui Libellus adus de legatii papali. rechemarea episcopilor catolici exilati. condamnarea în mod public a memoriei unei lungi serii de prelati. a cãrui acceptare ar fi însemnat absoluta supunere fatã de papã. 88. Vitalian se retrase linistit. în iulie 515. numit comandant al Thraciei. înainte de cea dintâi (împãratul vorbea acum de mijlocirea ce poate face în privinta tulburãrilor din Scythia. La sfârsitul lui decembrie 514. p. 364 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN conducea el însusi. ci promitea a scrie din nou. Cu el deschise împãratul negocierile. 451 Ibidem. era prea târziu ca sã facã pregãtirile spre a asista la importanta adunare. înstiintând cã a decis a trimite o ambasadã sã negocieze cu împãratul. spre reexaminare de cãtre Scaunul roman. fiind proclamat împãrat. trimisã la 12 ianuarie 515. pentru unirea Bisericilor. Unii istorici moderni au conchis cã parte dintre huni au servit în armata lui Vitalian în timpul primei sale rebeliuni si erau acum încurajati sã . care stabileste împreunã cu rebelul termenii pãcii. sã provoace o mare discordie a populatiei. în iulie 514. Anas-tasios fu silit a negocia si-1 expediazã pe loan al Vale-rianei. Scrisoarea a ajuns în mâinile papei dupã patru luni si jumãtate. Când a fost predatã papei.sã lupte ulterior cu Vitalian. mai apoi sã întreprindã un pelerinaj la Ierusalim. El a fost înlãturat în acest an de la comanda Thraciei. iar pânã atunci a doua scrisoare a împãratului. nu poate fi plãcutã lui Dumnezeu". Anastasios era interesat de pacea internã a imperiului si nu putea. urmând-i în scaun Hormisdas. dupã Charanis. sãvârsitã cu valuri de sânge. op. nu poate fi însã de pãrerea papei în ce priveste condamnarea celorlalte persoane. cerând sã fie mai exact informat asupra obiectului Sinodului asteptat. ed. în acord cu promisiunea fãcutã lui Vitalian. este cã ea „a fost plãnuitã"450. Apoi scrise din nou pentru cea dintâi. Anastasios se obliga apoi sã-i recheme pe episcopii depusi si sã adune un Sinod general la Herakleia Thraciei. 366 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN în 516 capitala avu sã înfrunte a treia revoltã a lui Vitalian. la a P. Având si nemultumirea internã.Singura explicatie satisfãcãtoare a sosirii atât de târziu a primei scrisori. împãratul îi expedie o scrisoare destul de simplã. p. ca urmare. si-j cerea a da toatã atentia instructiunilor pe care le aveau ambasadorii. Symmachus. Respingând astfel propunerile papei. cit. între altele. a H-a. a sosit papei în martie 515. in-vitându-1 a astepta Sinodul ce avea sã fie convocat la Herakleia Thraciei. angajându-se cã o ambasadã alcãtuitã din persoane de rang ecclesiastic va fi trimisã pentru a discuta cu pontiful Romei451. aprobate de împãrat. Hormisdas rãspunde. „ca prin aplanarea disputelor. Hypatios fu eliberat în schimbul unei importante rãscumpãrãri si Vitalian. neînduplecat adversar al politicii religioase a lui Anastasios. în 515 s-a întâmplat un fapt care a putut determina pe împãrat la mãsura luatã. în calitate de nepot al lui Anastasios I]. îsi încheia viata. Anastasios stia cã între Hormisdas si Vitalian a fost o corespondentã si cã Theodoric se afla în legãturi prietenesti cu el.. Papa cerea neted acceptarea Sinodului din Chalkedon si a Tomului lui Leon. Hunii sabiri nãvãlirã în provinciile pontice si le prãdarã în acelasi timp. rãspunde lãmurit cã Nestorius si Eutyches au si fost anatemizati mai înainte. Motivul acestei mãsuri nu se cunoaste. sã se poatã restabili unitatea Bisericii"). 365 NICOLAE BANESCU doua scrisoare a împãratului.92. Conditiile aduse de legati erau pentru Anastasios inacceptabile. împãratul n-a închis totusi poarta negocierilor. pentru satisfacerea papei. iar în vremea rãscoalei „Nika" (532) a sfârsit în chip tragic.

Administratie si reforme. op. Situatia din Illyricum si Grecia. Ei duceau o scrisoare cãtre împãrat. Cât pentru Hormisdas. Dar senatul era sub influenta papei.-nimicitã aproape total printr-o compozitie chimicã similarã focului grecesc de mai târziu452. El decise sã se adreseze si senatului. Dacã politica religioasã a lui Anastasios a tulburat imperiul în cursul lungii sale domnii. administratia avu însã într-însul un excelent cârmuitor si o serie de reforme salutare se leagã de numele sãu. III. p. Anastasios. condamnând apucãturile sale trufase. Cf. Vitalian 452 Aceastã compozitie chimicã a fost procuratã lui Marinos. Cum am vãzut. în august 516. încât ambasadorii n-au putut ajunge la nici o întelegere. îl îndemna pe împãrat sã dea toatã atentia problemei religioase. nemultumitoare imperiului. Doi dintre ei 1-au depus chiar din Scaun. recunoscându-1 de cãpetenie a lor. cãlugãrii din Syria Secunda. dar si un numãr de scrisori ale papei menite a crea în Orient o opinie publicã favorabilã pozitiei romane. „Le monde oriental". Scãpat astfel de pericolul din afarã. sã primeascã un compromis. Trei din principalii sãi aderenti cãzurã în mâinile imperialilor. 184. fiindcã nu-1 recunoscuse pe Severos. care-1 asasinase cu propria-i mânã pe Kyrillos. episcop de Misenum.. 452. 1. Slãbit mult dupã aceastã înfrângere. p.. Dificultãtile acestea îl fãcurã pe Anastasios sã cheme Sinodul de la Tyr al episcopilor orientali. Charanis.30 septembrie 515454. în speranta cã-1 va determina prin influenta sa pe papã. si Peregrinus. La intrarea Cornului-de-Aur. Doi ambasadori furã trimisi la Roma cu douã scrisori: una adresatã papei. Cronicarul bizantin o numeste „sulf natural" (t9efov ãitvpov). în care rolul principal îl avu Severos. si înlocuit cu loan. datate 28 iulie 516. la Anchialos. n.. episcop de Pavia. apeleazã la papã. 45. cu ordinul strict de a nu se opri în vreun port al imperiului. 367 fu depus din comanda sa asupra Thraciei. op. pp. p. Ennodius. de un învãtat atenian numit Proclus (nu neoplatonicianul). 1944. Scrisorile papei furã însã rãspândite de cãlugãri ortodocsi în orasele Orientului. împãratul continuã prin urmare schisma. papa se decide a trimite a doua ambasadã la Constantinopol. el a fost silit sã stea de acum linistit453.. Stein. El interpretã edictul Henotikon ca o adevãratã abrogare a Sinodului de la Chalkedon. Marinos obtinu o izbândã decisivã asupra flotei rebelului compusã din goti si huni. Revolta sa a fost de data aceasta scurtã. Un numãr de epicopi din Siria si Palestina refuzarã a-1 recunoaste pe Severos ca patriarh al Antiohiei. plecarã din Roma în primãvara anului 517. în momentul când el se pregãtea sã atace în Vest. Diehl. op. nemultumiti de persecutiile lui Severos. Chabanis. îi expedie înapoi sub gardã. multi episcopi din Illyricum si Grecia iesiserã din comuniunea episcopului de Thessalonic. c. dupã câte relateazã (pp. Pretextul lui Vitalian era cã Anastasios nu-si îndeplinise promisiunile religioase din 514. 402-405) Malalas. Anastasios reia negocierile cu papa. t. alta senatului. Ei furã executati la Constantinopol. cit. cit. printre care si hunul Tarrach. în Peninsula Balcanicã situatia nu era mai bunã. Hist. împãratul încredinta operatiile militare lui Marinos. cit. 368 an. cit. Ch. fapt pentru care împãratul îi scrise (11 iulie 517). op. 76. Bury. între octombrie 514 . 63-65. acesta cãutã a exploata situatia din Siria. du Moyen Age. Dorotheos si apelaserã la papã. cu sfãrâmãturile armatei sale. iar armata de uscat îi fu zdrobitã la Sykai (Galata). care nu mai era prefect al Pretoriului. Vitalian se refugie. unde episcopii se desfãcuserã de Thessalonic si cereau papei sã-i ia înapoi în sânul Bicericii romane. p.devasteze provinciile din Est. Elias al Ierusalimului fu exilat la Aila. încurajat de aceastã situatie. neizbutind a-i atrage pe delegati. care se bucura si de sprijinul lui Theodo-ric. Cãtre sfârsitul acestui 453 E. Politica sa financiarã a asigurat statului o prosperitate fãrã de care s-a putut zice cã apogeul .

El permise rãscumpãrarea în . cum îl calificã. sã-i vândã mãrfuri la preturi fixate de autoritate. scãzând în parte sumele pe care soldatii limi-tanei trebuiau sã le verse autoritãtilor militare. A. Stein. De la începutul secolului al IV-lea acest impozit lovea comertul si toate profesiile. 192. I. nici uriasa operã a constructiilor sale455. de asemnea. t. într-un raport stabil fatã de aur si argint. 54-58. printre care se afla în primul rând întrtinerea armatei. El a demonetizat toate monedele conventionale ce invadaserã piata si a reluat baterea monedei de bronz456. împãratul a dat pradã focului orice înscris privind acest impozit. Dar. O institutie care avu o mare aplicare în aceastã epocã a fost asa numita coemptio. în „Buletin de la section his-torique de l'Acad. Atributiile sale furã mult lãrgite. care suferise mari deprecieri. Roum. p. dupã care grija strângerii impozitelor n-o mai aveau curialii. History. 49. el se ridica la fiecare trei ani.040. de l'Empire Byzantin. care intra în casa prefectului pretoriului. 3(1971). XIII (1927). pe prostituate si cersetori'157. Abolirea lui a fost primitã cu o bucurie generalã în tot imperiul. în cazuri de nevoie extraordinarã.] 370 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN civitas asupra unui functionar. cit. Fãrã buna administratie a lui Anastasios. 371 NICOLAE BANESCU tâmpina acest neajuns. observã atât de just Stein.. Spre a preîn457 Bury. Introduse. încât panegiristul sãu afirmã cã. cel mai mare tezaur înregistrat de istoria financiarã a Bizantului: 320. Vasiliev. în comunicarea fãcutã la Congresul de studii bizantine de la Belgrad. follis. impozit plãtit în aur si argint. [Vezi si Ev. istoE. El a fixat un nou tarif pentru taxele pe care vasele ce treceau prin Hellespont si Bosfor le plãteau flotilei imperiale însãrcinate a supraveghea aceste strâmtori. pentru cerintele armatei si el apãsa greu asupra populatiei rurale. El a lãsat la moartea sa. A promulgat apoi ordonante pentru provinciile limitrofe din dieceza Orientului si pentru Libia.puterii si civilizatiei bizantine din secolul al Vl-lea n-ar fi fost cu putintã.000 livre de aur (adicã 23. în 498. aducând moneda de cupru. Panegiricul lui Anastasios. I.". Anastasios luã si în aceastã privintã mãsuri. E de subliniat mai întâi faptul cã împãratul a redus cheltuielile personalului de prisos al Curtii. ajunse. se recurse la un mijloc foarte simplu: statul îi obliga pe supusi. vindex. ceea ce a fãcut ca primirile în naturã sã nu mai fie suficiente pentru cheltuielile în naturã. în locul acestui impozit. 13.Les origines du sesterce et du miliarense et leur conti-nuite jusqu'aux temps byzantins. administratia îi dãdea un caracter arbitrar si neregulat. nimicind astfel si amintirea celor suferite458. Situatia era agravatã de problema locurilor sterile459. fãrã a-i excepta pe servitori.93-102. Oficial. cu toate cã a usurat sarcinile fiscale care apãsau asupra celor sãraci si a executat însemnate lucrãri publice. 369 NICOLAE BANESCU ria bizantinã n-ar fi cunoscut rãzboaiele glorioase ale lui lustinian. sã fie repetatã în fiecare an. vechea auri lustralis collatio. p. Soutzo. cu totul sãrãciti. de fapt. Desi în principiu ea nu trebuia aplicatã decât exceptional. Xpvaoiekeia (impozitul de aur). op.000 de nomismata). 144. dar.A. Altã reformã însemnatã a fost abolirea. o reformã de ordin financiar. ci ea trecu în fiecare 456 învãtatul numismat român M. p. a impozitului cunoscut sub numele de cbrysargyron. Contributiile în naturã pentru annona se puteau înlocui prin bani. Anastasios a realizat si o însemnatã reformã monetarã. Hist. p. Anastasios introduse. Chrysos în „Byzantina". spre a compensa golul produs. pp. a expus în amãnunt sistemul monetar al lui Anastasios si împrejurãrile care 1-au impus (. O astfel de cumpãrare se numea coemptio. Atât de hotãrât a fost Anastasios în mãsura ce-o luase. numit de prefectura pretoriului. pp.cpopog Tig 5vaxLpr\Q. 458 Prokopios din Gaza. de fapt. 505 (Bonn). spre a împiedica si în viitor „impozitul odios" (.

Moartea sa. oricât de . Unele privesc ordinea moralã a societãtii. De asemenea. poate. la care autorul trimite. 462 Prokopios din Gaza. 81 . Rãzboaiele. 1916. în 499. erau rude foarte de aproape ale bulgarilor465. în ce priveste politica externã. a decretat cã acei arendasi. doritor a pãstra pe cât posibil unitãtile fiscale existente. nici unei proprietãti de curial sau de tãran liber pãmânturi senioriBury. si scopul de a opri progresul marii proprietãti în paguba celei mici. popor hunic (turcotãtar). ca interzicerea traficului functiunilor publice. cum vor avea mai târziu. astfel încât nu se putea atribui unei seniorii funciare pãmânturi necultivate apartinând curialilor sau tãranilor liberi. Trebuie sã adãugãm la acest capitol cã mãsurile împãratului Anastasios nu s-au mãrginit la asigurarea prosperitãtii finantelor. op. 463 Ibid. 505. sub care se înteleg grupuri eterogene de popoare. Tot astfel Anastasios interzise. Histoire du Bas-Empire II. practicat pe o scarã atât de întinsã pe timpul împãratului Zenon462. Anastasios a avut sã înfrunte de multe ori lupte grele cu acesti barbari. cum au stabilit cercetãrile mai noi. între Don si Cucaz.. Aceste incursiuni slave si bulgare în Peninsula Balcanicã pe timpul lui Anastasios n-au avut. Piganiol. care pânã atunci nu fuseserã încã legati de brazdã. 11.. în acelasi timp bulgarii. huni occidentali alungati din câmpia Ungariei si elemente turcesti venite din Asia centralã încã de la mijlocul secolului al V-lea. pp.ri q^OK^vcrov). 444-445. cit. între care se crede cã se aflau probabil si unele triburi slave. pentru a nu pierde unitãti fiscale. L'impot de capitation. 506-507: -&eaq ãnav$p<nnovq le numeste panegiristul. pp. 46 si urm. veniti întâia oarã în atingere cu bizantinii sub domnia lui Zenon. luptele sângeroase cu animalele sãlbatice în circuri463. 32. si utigurii. Nimeni nu putea fi însã constrâns a transporta la biroul de receptie produsele ce i se cumpãrau sau a plãti cheltuielile de transport si aceastã mãsurã fu primitã cu multumire de contribuabili. fãrã a permite totusi ca ea sã devinã insuportabilã. care se celebrau cu executãri de dansuri de origine cultualã si erau adesea prilej de lupte aprige ale factiunilor Hippodromului. 15. în afarã de jefuirea populatiei. pp. precum si rãmãsite ale pãgânismului. Panegiricul. la origine. fiindcã bandele lor. devastând provinciile de nord. marii proprietari funciari având si alte mijloace de a-si mãri proprietãtile. ca sãrbãtorile numite Brytae. Ele furã suprimate în anul 502464 d.bani.. Dispozitiile edictate de Constantiu al II-lea în 361 par a fi la baza acestei distinctii461. Kutrigurii. 209. trec acum Dunãrea în imperiu în 499. adãugând ceva la annona. în Rusia meridionalã. izvoarele pomenesc de incursiunile „getilor". nu mai puteau pãrãsi pãmântul unde rezidau fãrã întrerupere de mai mult de 30 de ani. A fost însã ineficace. cit.. 507. Armatele imperiului n-au putut opri pe nãvãlitori si ei au pãtruns pustiitor în Thracia. popoarele barbare aciuate dincolo de Dunãre încep a trece fluviul în imperiu. 372 ale necultivate. cit. Semnalãm si alte reforme de ordin financiar. 464 Stein. care-i aduse împotriva ostrogotilor. 373 NICOLAE BANESCU în anii 493. Ei repurtarã o victorie asupra bizantinilor la fluviul Tzurta si în 502 devastarã Thracia. Macedonia si Tessalia. dar sublinia sã statutul lor de oameni liberi rãmânea intact*50..Cf. Politica externã a lui Anastasios. preludiul marii lor imigratii din secolul al Vl-lea. 461 Stein. op. 502-503. încã din epoca anterioarã se fãcea distinctie între adiectio în interiorul marilor domenii (ejiif$okri o/io5ouAwv) si adiectio în teritoriile oraselor (em[loÂ. alt rezultat. 207-208. p. pp. p. op. în natiunea bulgarã a acestei epoci se aflau reuniti. împãratul. Stein. Ea avea. guvernul lui Anastasios se sili a face cât mai eficace institutia adiectio sau emfioÃri.

Ungar. urcat pe tron dupã moartea indolentului Valakh (Balas). Aceastã situatie se datora structurii imperiului si armatei sale. drepturile ei nu puteau fi atinse470. ne dau interesante informatii. zidul lui Anastasios merge spre disparitia sa totalã. a cãror înãltime atingea 10 metri. care înconjurau în interior douã treceri din cele mai importante. 502-503. 89.lt der Sasaniden. 4. Selymbria).. scoase dintr-un articol dat publicitãtii de Feridan Dirimtekin469 asupra constructiei si stãrii actuale a acestei faimoase apãrãri. El începea de la Marea Neagrã la Avcik Iskelesi si se termina la vest de Silivri (v..15 metri. un segment din zid prezintã încã o înãltime de 5. Se vãd încã locurile unor porti si douã lagãre întãrite. cit. Zidul lui Anastasios avea o lungime de aproape 52 km si se afla la 50-60 km de centura vechilor zidiri ale lui Theodosios. op. în 488. 425-459. Stiehl. 11. fiul lui Peroz (Firuz). Kurfalli. [Constructia zidului ar fi început prin 503-504. Moravcsik.25 metri si o grosime de 3. X (1930). în „La Nouvelle Clio". „Byzantion". p. Un sat. iar puterea centralã nu se putea exercita nemijlocit asupra lor. desi le suprimase plata pentru întretinerea fortificatiilor caucaziene. mãrginite de magi si de nobilimea latifundiarã. 23 (1982). op. pp. 467 Stein. si cunoscut la scriitori sub numele de „Zidul cel Lung" ^aKpov TEi^ot)467. 468 Les fouilles byzantines ã Istanbul et ses environs. Dar. op. Voir p. B. pp. p.. ruinate cu totul astãzi. de mai bine de un mileniu! Cu mult mai însemnat a fost rãzboiul purtat de Anastasios cu persii (502-506). n. Schwartz. al cãror rezultat a fost publicat de E. V.Le mur anastasien. desi în 1898 învãtatul german Schuchardt numãrase multe turnuri. Jahrb. la capul Karinca. se întorceau în locurile de unde veniserã. Imensele proprietãti ale nobilimii se bucurau de mari privilegii. 374 cealaltã".] 469 Membru al Comisiei pentru conservarea monumentelor istorice. 281 si urm. afarã de câteva crâmpeie asemãnãtoare. El construi în acest scop „prea marele zid si întrecând orice închipuire" (TO /leytorov KCCI xpentov Jtãarig evvoiag reî^og) întins „de la o mare la *' Stein. R. Staatshausha. Dar împãratul simti nevoia sã-si protejeze capitala amenintatã de barbarii de la nord. crede cã Anastasios a restaurat si întãrit numai zidul care ar fi existat de mai înainte. 73 si urm. Zidul era construit din pietre patrunghiu-lare legate cu ciment si nu mai are nici un turn. cum a probat Ed. cum îl caracterizeazã panegiristul lui Anastasios4615. Interesele acestora se atingeau în Caucaz cu ale Bizantului. p. într-un loc. pe Marmara. t. S-au întrebuintat pânã si la constructia drumurilor. Kavadh I. care de multe ori ajungeau pânã sub zidurile ei. dupã ce devastau o bucatã de vreme tinuturile. cit. p. cf. Gy. Bruxelles. care a cercetat acest zid în 1947. cit. în fruntea Statului persan se afla acum unul din cei mai destoinici sasanizi. El a avut multi ani de luptat pentru restaurarea autoritãtii regale. Zenon a fost cu persii în neîntreruptã pace. N-os 5-6 (mai-juin 1953). 375 muirii. 52-90. 6l. suspendatã încã de Leon I. care permit sã ne dãm seama de vechea stare a împrej*6 Prokopios din Gaza. Altheim u. cãci atâta timp cât regele era redus pentru purtarea rãzboiului la chemarea nobilimii latifundiare. spune Feridan.numeroase. a fost în întregime clãdit cu pietre din zid. care de multã vreme a devenit o adevãratã carierã de piatrã. Croke în GRBS. 442: 1947 .. 376 . ce mai existã. XXI (1951). Kavadh I n-a mai 470 F. Sãpãturile fãcute la Constantinopol si în împrejurimi (de la 1936 pânã la 1951). Mamboury468. Ce pãcat cã nu se gãseste mijlocul de a se cruta de la distrugere urmele arheologice ale unui mare trecut.

El se mãrgini a arunca pe cei din urmã împotriva celor dintâi. Chosroes îi doborî sângeros pe mazdakiti. Dupã o lungã asteptare. Pretioasa contributie a învãtatilor Franz Altheim si Ruth Stiehl. Pentru aceea el ridicã la succesiunea tronului pe al treilea fiu al sãu. 472 Ibidem. atâtati de ei. Dupã câte ne relateazã Tabari471. Predominarea nobilimii feudale fusese zdrobitã de mazdakiti. lãmurind pe deplin caracterul actiunii lui Mazdak. 377 NICOLAE BANESCU marea reformã a impozitului funciar pe baze mai sigure si mai juste472. la femei si unelte. Mazdak und Porpbyrios. 378 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN De mare însemnãtate a fost descoperirea unui fragment original dintr-o scriere a lui Mazdak. izgonindu-1 pe cel mai mare. Nr. Se probeazã cã fragmentul lui Mazdak oglindeste si ideile lui Porphyrios din scrierea sa asupra Soarelui. 268-269 si 305. mazdakitii. câstigând interventia sotiei haganului. în traducere arabã. apãrutã în revista „La nouvelle Clio" de la Bruxelles474. în scurt timp. pp. Noldeke are meritul de a fi vãzut în Mazdak un reformator. ale cãrei amãnunte nu se cunosc. pp. care si-a avut influenta sa în lumea iranicã. spre a-si asigura întreaga autoritate regalã.voit sã suporte tutela acestei nobilimi si o împrejurare ce-1 putea ajuta s-o zdrobeascã era rãscoala popularã provocatã tocmai atunci de un comunist cu numele Mazdak si de aderentii sãi împotriva clasei înalte. de asemenea. Kavadh era prea slab pentru a face fatã în acelasi timp si nobililor si mazdakitilor. Historyll. cu multã perspicacitate a mers mai departe. regele îsi reocupã tronul. tãranii. 356-376. cap. Chosroes. Cea mai înaltã posibilitate a omului e sã devinã asemenea lui . Kavadh izbuti sã scape din închisoare si fugi la heftaliti. p. Christensen 1-a analizat si Altheim-Stiehl adaugã consideratiile lor erudite. obtinu de la acesta o armatã de heftaliti. care trecea drept adept al lui Mazdak. Nobilii au izbutit a-1 închide pe rege (496) în vestitul „Turn al tãcerii" (Lethe). Acesta ocupã la el acelasi loc pe care îl are Stãpânul Luminii la Mazdak. ca sã dea sãracilor. Dupã vreo doi-trei ani. care se deosebeste de toti urmasii prin caracterul sãu religios. propovãduia la Roma. El subliniazã cã doctrina lui Mazdak e clãditã pe fundamentul pus de Mani. 9-10. Urmãrile acestei comunitãti a femeilor si bunurilor au fost dezastruoase pentru nobili. a cãror chemare a fost urmatã de mase. prin siretenia sa. în fragment aflãm înnoiri hotãrâtoare fatã de doctrina lui Mani si ele sunt determinate de neoplatonism. Programul lui Mazdak e gândit mai mult religios decât social. cã sistemul sãu reprezintã numai o dezvoltare specialã a celui maniheic475. prin descoperirea scrierilor originale maniheice în Turchestanul chinez si mai cu seamã prin rezultatele deosebit de interesante ale cercetãrii maniheice. 474 Tomul V. Th. care. furã atât de puternici. precursoare a comunismului473. despãrtit de doctrina lui Mani. 300 si urm. IV. în epoca lui Diocletian. 1953). Christensen. Acesta a avut un precursor în maniheul Bundos. încât ei intrarã în casele nobililor si luarã femeile si banii. A fost o luptã de câtiva ani. cãci asupra amândurora apãsa greu jugul clasei care dobândise puterea. întorcându-se cu acest ajutor (498 sau 499). Cererile se întinserã la bani si la proprietate. în ultimii ani ai lui Kavadh. 7-10 (iulie-dec. 473 Asa si de cãtre Bury. Kavadh se întoarse împotriva sectei mazdakite antisociale. ei voiau sã ia de la bogati. lupta si biruinta Dumnezeului bun asupra principiului întunericului din sistemul dualist al lui Mani. pp. mazdakitii cereau împãrtirea egalã a averilor. iar A. aratã lãmurit fazele acestor interesante cercetãri. unicul ce ni s-a pãstrat. Ea nu mai era în stare a opune nici o rezistentã si Kavadh putu initia 471 Ibidem. Când se simti destul de tare. Astfel a fost prezentat interesantul episod al sectei lui Mazdak. erau partizanii naturali ai regelui contra nobilimii. pe care. Dar cercetãri ulterioare au adus multe si noi precizãri în aceastã privintã. o zdrobi. care sã-1 ajute. asigurândusi suprematia.

a cãror pricinã Mazdak o vedea de cele mai multe ori în femei si proprietate. 6. II. secundat de alti buni comandanti. Anastasios întelegea sã acorde regelui un împrumut. tot atâtea piedici. se stinse din viatã. o numi Anastasiopolis si-i dãdu privilegii de oras477. Ea trebuia sã tinã în respect Nisibis. p. ca si Condradictia. Medd. Erzerum). 630. pustiind crunt Mesopotamia bizantinã si cea persanã. Anastasios îi acordã titlul de consul478. deschise diferendul ce-1 avea de lãmurit cu Bizantul. dupã sase ani de sovãire. Histoire du bas-Empire. „Kgl. 478 [Pentru surse si bibliografia discutiilor privitoare la consulatul lui Clovis. pentru întretinerea fortãretelor din Caucaz. v. Oamenii aveau ^5 L 'Iran sous Ies Sasanides (1944) si Le regne du roi Kavadh I et le communisme mazdakite. v. pentru a termina puternica cetate Dara. Lupte necontenite avurã loc. ceea ce înseamnã mortificarea Individualitãtii." IX. împãratul completã si întãriturile de la Martyropolis si Theodosiupolis. în 506 se încheia si tratatul de pace pe sapte ani476. 56]. 379 deci sã se împãrtãseascã de femei si proprietate în acelasi chip ca de apã. în noaptea de 9 spre 10 iulie 518479. la cinci kilometri de frontierã. XXXII (1978). Ura si Lupta. dupã o lungã domnie plinã de mari osteneli. în 505. cit. Selsk. pe teritoriul care nominal era al imperiului. cisterne. amestecul cu întunericul. Cedrenus adaugã cã Anastasios „fãcu acolo bisericã si magazii de grâne. El nu lãsa nici un fiu si n-a luat nici o mãsurã spre a asigura succesiunea.. Danske Vidensk. silin-du-1 pe Kavadh la încheierea unui armistitiu. Atingerea acestui ideal presupune ca el sã se dezbare mai înainte de particularitatea sa proprie. Amândouã aceste acte sunt o afirmare a ideii unitãtii imperiului. Pentru detalii. Brooks. La începutul anului 503. de amestecul cu întunericul. Resedinta ducelui de Mesopo-tamia fu transferatã de la Constantina în noua cetate. op. apãrarea comunã împotriva barbarilor de dincolo de munti. Individualitatea sunt. dar acesta nu vru sã renunte la ceea ce socotea un drept al sãu. tribune (rostre) si douã bãi publice". prin care se îngãduia persilor sã pãrãseascã Amida. îl recunoscu ca delegat al imperiului pentru guvernarea Italiei si-i întoarse însemnele imperiale trimise de Odovakar. în vara anului 502 si cucereste Theodosiupolis (Karin. Clovis îsi constituise regatul franc în Gallia. Rãul.. 216-217. pierdutã de bizantini. . Kavadh deschide deci ostilitãtile. asezatã între hotarele romanilor si persilor". împãratul obligându-se a plãti anual persilor 550 de livre de aur. pp. fortul principal la granita Mesopotamiei. Basilissa Ariadne murise cu trei ani mai înainte.-filol. un il-lyrian priceput. cade în mâinile persilor si Amida. spre a defini situatia regelui ostrogot Theodoric. p. dupã un asediu de trei luni. 481-483380 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Vorbind despre aceastã cetate „mare si puternicã a Mesopotamiei. de foc si pãsune. hist. Pompeius si Hypatios. desi ar fi putut ridica pe unul din cei trei nepoti: Probus. 381 IV. Ev. îndatã ce-si consolida autoritatea regalã în interior. în cele din urmã Anastasios puse în fruntea unei armate puternice pe Celer. Anastasios profitã de încurcãturile ce le aveau persii cu hunii la nord. El ceru împãratului reluarea plãtilor stipulate prin tratatul din 442. Chrysos în DOP. pp. sã se elibereze de Rãu. am vãzut cã Anastasios. un fel de recunoastere a legitimitãtii puterii sale. devasta tinuturile persilor si asedie Amida. 479 Stein. 4771. în vârstã de optzeci de ani. care.Dumnezeu. Kavadh I avu o lungã domnie (488-531) si a fost un mare suveran. (Bonn). capitala Armeniei romane. în privinta relatiilor cu Occidentul.

Autorii crestini se folosesc de forme ale literaturii grecesti. Londra. Ca scriitor. si a lãsat un numãr de scrisori. Idejno-politieeskaja bor'ba v ran-nej Vizantii (po dannym istorikov IV-VII v. cãtre mijlocul sec481 Vezi frumoasa caracterizare la Croiset. n. Einleitung". dar faptele relatate au o valoare documentarã de primã ordine. literatura crestinã tine un loc însemnat. ei acceptã si rãspândesc idei din literatura profanã480.1 382 numai fragmente. Byzantium and the Decline of Rome. cap. 1988. El îl urmeazã de aproape pe Socrates. El este întemeietorul istoriografiei bisericesti si izvorul principal pentru domnia lui Constantin cel Mare. sub acelasi titlu de Istoria eclesias-ticã. însã Supra. V. Eadem. Udai cova. tinerea sinoadelor si întemeierea bisericilor. independent de ceilalti doi. de care se apropie prin aceea cã întregul material adunat trebuia sã intre într-un cadru cronologic. Kaegi. Obiectul sãu era. a editorului. 1974. în Siria de Nord. Moscova.V. pp. § l. în care schiteazã pentru fiecare popor succesiunea cronologicã a marilor evenimente ale istoriei sale pânã la 325. e si azi contestatã482. Moscova. relative la diferite pãrti din Vechiul si Noul Testament. Literatura crestinã în aceastã primã perioadã a istoriei bizantine. 911-912. de a face cunoscuti pe marii martiri si pe marii doctori. si douã mari opere apologetice. „Christliche Schriftsteller. faptele si scrierile lor. de a stabili pentru fiecare Scaun apostolic seria episcopilor. în 5 cãrti. 265) si unde a exercitat episcopatul de la 313 pânã la moartea sa. Literature and Society in the Early Byzantine Period.VIA tA INTELECTUALÃ DE LA CONSTANTIN CEL MARE PÂNÃ LA IUSTINIANI 1. Nauka. Princeton. [V. Ea nu ni s-a pãstrat în forma originalã. un avocat din Constantinopol. Ed. Socrates. ne-a lãsat si el Istoria eclesiasticã în 5 cãrti.E.v. Nu trebuie sã credem însã cã aceastã literaturã e strãinã de spiritul elenismului. cum o spune în prefatã. ca si Socra-tes. 30. Din aceastã operã ni s-au pãstrat 480 Schmid-Stãhlin. 482 Cf. scrisori sau amintiri lãsate de oamenii epocii. [între completãrile ce se pot face. pe care uneori îl transcrie. fãrã nici o artã. se pot mentiona W. povestirea de unde acela o lãsase si a dus-o mai departe. cap. a. . unde s-a nãscut (c. care au ajuns pânã la noi.] 383 NICOLAE BANESCU olului al V-lea. Theodoret. avocat din Constantinopol. din seria aparitiilor mai recente. Eusebios n-are însusiri deosebite: povestirea e uscatã si putin coerentã. Istoriografia e reprezentatã prin Eusebios din Caesarea (în Palestina). Dar opera sa cea mai importantã este Istoria ecleziasticã. episcop de Kyrros. aparitia ereziilor. si autenticitatea sa. Nu aflãm într-însa o expunere dramaticã a evenimentelor. a reluat. voi. El îsi scoate informatia din scrieri. 1985. trateazã acelasi subiect în a sa Istorie ecleziasticã. si „ideea singurã de a alege acest subiect si a-1 pune în istorie era în sine nouã si fecundã"481. Al Cameron. e un encomion. dar îmbrãtiseazã epoca de la Sinodul din Niceea pânã la 425. de încrederea cãruia întotdeauna s-a bucurat. Ed. I. în 9 cãrti. în sfârsit. Istoria lui Eusebios a avut continuatori. 1968. în patru cãrti. un fel de dezvoltare a celui din urmã capitol al cronicii. asa cum ni s-a transmis. de a însemna fazele întinderii crestinismului. Eusebios a scris o Cronicã. perioadele de persecutie si calm. IV. si desface din diferitele serii de fapte sincronismul care era obiectul ultim al lucrãrii sale. Griechische Litteratur. Nauka. Z. în 10 cãrti. Vizantijskaia kul'tura. Viata lui Constantin. de a nota. Pe lângã opera de istoric. Sozomenos. si duce povestirea de la Sinodul din Niceea pânã la 428. Eusebios a dat si numeroase scrieri de exegezã. de la 305 pânã la 439. un panegiric al marelui împãrat. Litterature grecque. compusã cãtre 450. în 340. domnia lui Constantin cel Mare.

vizitã Siria si Egiptul. nu fãrã dificultãti. metropola provinciei. Vasile era un om de actiune. Botezat de episcopul de Caesarea. Hrãnit cu filosofia greacã. unde cunoscu viata monahalã aflatã acolo. atunci episcop în Caesarea. si-1 convinse pe Grigorie a primi sã fie numit acolo episcop. de moartea lui Vasile. cu tot talentul sãu de orator. Tatãl sãu. în interpretarea textelor biblice înlãturã orice alegorie. Dar. în apãrarea Ortodoxiei se ilustrarã în primul rând „cei trei cappadocieni": Vasile cel Mare. Grigorie veni în capitala . b. ridicã la rang de episcopat târgul Sasima. dintre care cele mai însemnate sunt: Hexaimeron (nouã cuvântãri asupra operei celor sase zile). si-i pronuntã elogiul funebru. fiind. Hirotonit preot în 364 de Eusebios de Caesarea. episcop de Nazianz. Cappadocia a dat. în special cu doctrinele lui Platon si Plotin. De atunci Mitropolit de Cappadocia. Vasile îsi fãcu prima educatie intelectualã în Neo-Caesarea Pontului. Stilul sãu e al unui scriitor de rasã. la Constantinopol si Atena. prin temperament. un orator. în a doua jumãtate a secolului al IV-lea. 4) o culegere de scrisori. încurajati de venirea la tron a lui Theodosius I. cãutând retragerea departe de lume. Vasile cel Mare a fost. Grigorie un meditativ. în 371. cele mai multe din epoca episcopatului sãu (370-379) si constituind unul din cele mai interesante documente pentru istoria secolului al IV-lea. sprijinul Ortodoxiei în Orient. în numãr de 365. dar a trebuit sã treacã un timp pentru a se consacra sacerdotiului. în anul 331. Grigorie de Nyssa. cãrora le dã exemplul si regula. se simti atras cãtre Bisericã. în 370. obiect de litigiu cu episcopul Anthim de Tyana. Vasile. si aceasta va fi una din operele principale ale vietii sale. a fost timp de sase ani consilierul sãu si când. Grigorie de Nazianz a fost în strânsã prietenie cu Vasile cel Mare. Nãscut în Caesarea.Trebuie sã amintim alãturi de acestia si pe Philostorgios. el le foloseste în formã crestinã cu multã dexteritate. dupã disparitia lui Athanasios (373). apropiati prin comunitatea de idei si prin geniu. cincisprezece cuvântãri Asupra Psalmilor. omiliile Contra cãmãtarilor si cea Cãtre tineri asupra felului de a trage folos din autorii profani. era unul din marile orase ale imperiului. vestitii retori ai epocii. oprimati de arieni. a cercetat apoi pe maestrii cu renume la Caesarea Palestinei. unde îl cunoscu pe Iulian si legã prietenie cu Grigorie de 384 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Nazianz. întors în Cappadocia. în 379. el a îmbinat aceste douã elemente cu multã gratie si usurintã'83. voia sã-1 aibã de ajutor si-1 decise a primi preotia (361). la Alexandria si la Atena. Ei îl audiarã pe Himerios si pe Libanios. totul fiind real în povestirea biblicã. Acolo aflã. începu a organiza în Pont comunitãti religioase. îl chemarã sã le fie conducãtor. întors în patrie. îsi completã apoi aceastã educatie la Caesarea. îsi pãrãsi episcopatul si plecã sã trãiascã în retragere la Seleucia Isauriei. dintr-o veche familie bogatã si crestinã. renumitã prin scolile sale. Arianismul a stârnit acolo pasiunile. El ni sa pãstrat fragmentar. Opera sa cuprinde: 1) douã scrieri dogmatice {Contra lui Eunomios si Asupra Sfântului Spirit). unde tatãl sãu tinea scoala de retoricã. Tatãl sãu îl aduse ca ajutor la Nazianz si. 3) scrierile zise ascetice. a-i urma în Scaun. 2) o serie de omilii. cãutã singurãtatea. Grigorie îi urmã în Scaun. Un mare numãr de alte opere ale sale nu ni s-au mai pãstrat. muri Eusebios. Teologia numãrã în aceastã epocã câteva mari figuri ale literaturii crestine. El si-a fãcut mai întâi învãtãtura în scolile din Caesarea. La întoarcere. în floare. ortodocsii din Constantinopol. pe cei mai ilustri reprezentanti ai acestei literaturi. Grigorie de Nazianz si fratele lui Vasile. unde rãmase vreo zece ani si unde strânse prietenia cu Vasile. care expune faptele pânã la 428. atunci. Se deosebesc totusi unul de altul prin caracter si spirit. Plin de reminiscentele literaturii clasice si de acelea ale Scripturii. el fu ales. în 374. dupã un an. Caesarea. cãci aceste texte trebuie luate în385 NICOLAE BANESCU tocmai. Târgul zgomotos si grosolan îl scârbi si el fugi în singurãtate. Vasile exercitã timp de opt ani o mare autoritate în mijlocul luptelor si primejdiilor.

Elocventa sa are mai multã amploare si strãlucire decât a lui Vasile cel Mare484. op. Un loc mai mic ocupã. 934 si urm. nu în poezie aflãm geniul sãu. discursuri si scrisori. pe care editorii moderni o împart în douã cãrti: Poeme teologice si Poeme istorice. Contra adversarilor vietii monastice. care trebuie asezat alãturi de marii cappadocieni. prejudecãti ce rodeau la temelia societãtii în aceastã epocã de lungã agonie a pãgânismului. Ea a smuls întotdeauna admiratia ascultãtorilor si ne captiveazã si astã2i numai la simpla lecturã. 485 Vezi capitolul privitor la Domnia lui Arcadios. în 383.a. Unele privesc misiunile pe care le încuraja sau le punea la cale. El este mai mult teolog decât orator sau scriitor. care se numãra în aceastã epocã între marile metropole intelectuale ale Orientului. mai presus de toate. întemeiatã nu pe cantitatea silabelor. Atunci. Rareori o elocventã a fost atât de spontanã si atât de puternicã. dar regularitatea alegerii sale fu contestatã de noii sositi. scrisori si poezii. Discursurile cuprind toatã seria omiliilor. a avut de luptat împotriva arienilor. Dar. cit.. Scrisorile sunt aproape toate din epoca retragerii si se referã la incidente private. Unei tinere vãduve s. Celor ce întretin la dânsii fecioare. pe-trecându-si cei din urmã ani la domeniul sãu pãrintesc. Scrierile sale numeroase se referã mai ales la exegezã. Dar. Sub Valens. alãturi de aceste genii. cât. de moralã. în care intrã minunatele predici tinute fie la Antiochia.). Când. închinat Bisericii. 940-948. reluându-si ocupatiile de episcop. unde muri cãtre 390. el face sã se aleagã alt episcop si se retrage definitiv din viata activã. ele se adreseazã numerosilor prieteni lãsati în urma sa si au 484 Ibidem. Grigorie pãrãseste înalta demnitate (iunie 381) si se retrage la Nazianzos. Despre cãsãtoria unicã. iar la Sinodul din Constantinopol apare ca unul din teologii cei mai ascultati ai Orientului. p. relele moravuri. Chrysostom nu se preocupa atât de dogmã. Sinodul ecumenic se adunã la Constantinopol. timp de doi ani. cum aratã Croiset. ci pe numãrul lor si pe accent. descurajat de luptã. . Scrisorile sunt aproape toate din perioada exilului. El a lãsat în urma sa o operã considerabilã. la 53 ele ani. în toatã aceastã operã imensã. interesante pentru cunoasterea omului. a fost numit de fratele 387 NICOLAE BANESCU sãu (371) episcop al micului oras Nyssa din Cappadocia. 386 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN imperiului si. în liniile sale mari. fie la Constantinopol. Tratatele privesc chestiuni de moralã religioasã (Asupra penitentei. în 381. A lãsat si scrisori. Antiochia Siriei. pp. 388 ca scop sã le sustinã curajul. vestitã prin scolile sale. Opera sa se compune din discursuri. Scrise în cea mai mare parte la Kukusos. Reputatia sa se întemeiazã înainte de toate pe opera-i dogmaticã. La acestea se adaugã 129 epitafe si 94 mici bucãti gnomice sau epigrame. a compus o întinsã operã poeticã. Viata sa atât de agitatã a fost schitatã. ci în oratorie. care cuprinde trei feluri de scrieri: tratate. care triumfase la întâiul Sinod ecumenic din 325. Avem de la el si vreo cincizeci de discursuri tratând mai mult despre moralã. dar s-a exersat si în versificatia zisã „ritmicã".I8H Croiset. Asupra sacerdotiului. ne-a dat strãlucita figurã a lui loan Chrysostom (Gurã-deAur). expuneri ale doctrinei ortodoxe. Silindu-se a trezi în fratii sãi virtutile crestine. el a biciuit îndrãznet viciile. In ultimii ani. Grigorie a întrebuintat în poemele sale metrul clasic. Sunt vestite între discursuri elogiile funebre tinute la moartea lui Athanasios si a Iui Vasile cel Mare si cele cinci Discursuri de teologie. Grigorie de Nyssa. mai înainte485. cei dintâi episcopi sositi îl aleserã patriarh al metropolei. avu de luptat cu adversarii.

. Biografia Sf. Egiptul 1-a produs si pe Synesios din Kyrene. dusmanul neîmpãcat al lui Nestorios. Anton. el cere ca sufletul omenesc sã meargã drept la Dumnezeul unic din care totul purcede.. în 392 a fost chemat la episcopatul din Mopsuestia. orator si filosof. Prin implacabila sa luptã în apãrarea ortodoxiei. pãgân mai întâi. Sinoadele care au condamnat pe Nestorius 1-au lovit si pe el cu anatema. Scrisorile ce ni s-au pãstrat de la Synesios mãrturisesc recunostinta duioasã si admiratia adâncã ce i-a pãstrat-o tot timpul vietii. a dat o serie de Comentarii asupra Scripturii si diferite opere de controversã teologicã. Arianismul. opere de polemicã si de exegezã. si a fost supranumit „cel Mare". Nãscut cãtre 370 dintr-o distinsã familie pãgânã din Pentapolis. întemeietorul cãlugãrimii egiptene. tratate dogmatice. Croiset. Discursul Contra gentililor combate politeismul pãgân în stilul vechilor apologeti. caracteristicã scolii alexandrine si a deosebit în Christos 389 NICOLAE HÃNESCU douã persoane. . fiind astfel initiatorul direct al nestorianismului. 927-928. Ca scriitor. jjji ii! 390 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Ca gânditor. a fost apoi atras de Chrysostom la viata asceticã si. sã punã faptele povestite în argumente si sã le conducã metodic la concluzia pe care o impun. Synesios a fost trimis de patria sa la Con-stantinopol.scoala Antiohiei era. Arios.. A fost un adversar al exegezei alegorice. într-o misiune pe lângã împãratul . Nu ni s-au pãstrat din toate acestea decât fragmente si traduceri în limba latinã si sirianã. op.!. a fost hirotonit preot. Celelalte scrieri sunt aproape toate împotriva doctrinei arienilor. si timp de zece ani a predat învãtãmântul la Antiochia. Alexandria 1-a dat si pe patriarhul Cyril. Athanasios a desfãsurat o mare activitate literarã. unde si-a continuat studiile sub directia acestuia. dupã moarte486. el a trecut la urmasi ca un adevãrat atlet al lui Christos. el si-a primit cultura în scolile superioare din Alexandria. un om exceptional. Pãrintele ereziei. fãcând din Fiul lui Dumnezeu o creaturã. fusese osândit în Sinodul de la Niceea si trimis în exil. el strãbãtu sub cinci împãrati o viatã de lupte îndârjite. scoala exegezei literare. El stie perfect sã construiascã o demonstratie. unde fu initiat în filosofia neoplatonismului de renumita Hypatia. care e în strânsã legãturã cu luptele sale teologice. la 20 de ani. Athanasios cel Mare. prin temperament. care contribuise mai mult decât altii la formularea dogmei „consubstantialitãtii" (6/ioouaia). Adversarul sãu principal fusese Athanasios. nãscut cãtre 350 la Antiochia. alungat de cinci ori din Scaunul de patriarh. s-a retras în mãnãstirea organizatã de Diodor din Tarsos. pp. care alcãtuiesc un izvor din cele mai însemnate pentru istoria eclesiasticã a secolului al V-lea. trecut apoi la crestinism si devenit episcop. Alexandria Egiptului era de asemenea una din marile metropole culturale ale Orientului. fiica matematicianului Theon. în Cilicia. Athanasios pãtrunde în miezul lucrurilor. în care totusi si-a încheiat viata. cit. Ea s-a bucurat de timpuriu de traduceri în limba latinã si în limba sirianã. Ea a dat Bisericii figura impunãtoare a Sf. în opozitie cu cea din Alexandria Egiptului. . în 383. El tine un loc însemnat în istoria dogmelor si a literaturii prin explicarea îndrãzneatã a principiilor de exegezã ale învãtãtorului sãu. care umple jumãtate din secolul al IV-lea cu zgomotul luptelor sale pentru adevãrata credintã. El a compus un mare numãr de scrisori si cuvântãri. De aceea. Reprezentantul de frunte al acestei scoli a fost Theodor de Mopsuestia. Cel Despre întruparea Verbului apãrã credinta în întruparea lui Christos. Energicul teolog e si un abil orator. pentru a înlãtura credinta cã o persoanã divinã a putut suferi si muri. în 399. agita adânc în aceastã epocã spiritele credinciosilor. El a urmat acolo lectiile lui Libanios. între care un mare tratat Asupra întrupãrii. Ales episcop de Alexandria în 328.\:4. unde a rãmas pânã la sfârsitul vietii (428). schiteazã icoana idealã a vietii ascetice.

1951. Povestirile egiptene povestesc lupta lui Osiris si a lui Typhon. traducere. Lacombrade.Arca-dius. în . Ca poet. Scrierea sa fundamentalã e AavaiaKov (Historia Lausiaca). Ea se compune din discursuri. la sud de Kyrene. e Dialogul istoric despre viata Sf. Cu acest prilej compuse cunoscuta-i cuvântare Despre suveranitate (Jlepi jSamAeta^). c.fftfe' •' "îR'Hxr^'i t/« . Ea cuprinde peste 150 de scrisori. Altã scriere a lui Palladios.1 •••• '. în anul 411. a fost amestecat în cearta origenistilor si exilat de Arcadius în Egiptul de Sus. rezervele sale asupra doctrinei si disciplinei. se cãsãtori cu o 391 crestinã si petrecu mai multi ani la domeniul sãu. crede cã aceastã îndrãzneatã cuvântare n-a putut fi pronuntatã niciodatã. si a dobândit o culturã clasicã temeinicã. Aceastã cuvântare. spiritualã. Elogiul cheliei e o compozitie sofisticã. si Synesios s-a mãrginit a o publica487. si s-a întors în Asia Micã trecând prin Palestina. Les Belles Lettres. Les Belles Lettres.. Ea a avut o întinsã rãspândire mai ales în mãnã393 NICOLAE BANESCU stiri. Oientul a produs si pe cel mai însemnat istoric al monahismului egiptean. apare si poezia religioasã . el ne înfãtiseazã în prima linie în aceastã operã. Dar o importantã cu mult mai însemnatã decât toate acestea o are corespondenta lui Synesios. însotitã de note si comentarii (These complementaire. Cunoscãtor perfect al vietii solitarilor egipteni si palestinieni.. Tratatul Despre vise e un document al superstitiilor neoplatonice. cãtre prieteni si cãtre Hypatia. în forma unui dialog. parte din cele auzite de la altii. Le discours sur la royaute de Synesios de Cyrene ã l'empereur Arcadios. scrisã pe la 420 si numitã astfel dupã sambelanul imperial Lausos. Synesios a compus zece imnuri în dialectul doric si în metru antic. la care fusese în misiune. Scrierea. sub care în realitate se ascund prefectul pretoriului 487 Vezi domnia lui Arcadius. § 3. cãruia i-a fost închinatã.)... parte din experienta proprie. Opera lui Synesios formeazã o tranzitie între literatura pãgânã si cea crestinã a acestor din urmã secole. a fãcut o cãlãtorie în Egipt pentru a cunoaste pe cãlugãrii vestiti acolo. La întoarcere. hellene et chretien. e un izvor însemnat pentru viata ilustrului prelat488. intitulatã Despre suveranitate (Flepi Paaikeiaq) e privitã ca manifestul anti-german al partidei nationaliste din capitala imperiului. d. istoria cãlugãrimii din Egipt si Palestina. în aceastã primã perioadã a istoriei bizantine. Lucrarea constituie deci pentru noi un izvor de cãpetenie pentru cunoasterea vechii istorii a monahismului. al cãrui devotat admirator a fost. Paris. compusã în exilul sãu din Egipt. care nãvãleau în tinut. se întoarse la Kyrene.388. Demougeot. Poezia religioasã. în care fu întãrit de patriarhul Alexandriei. foarte instructive. care-i analizeazã ideile. loan Cbrysostom. fiindcã ne introduc în viata epocii. în marginea pustiului.o. El s-a nãscut în 364. cu vânãtoarea si cu studiile filosofice. Ales episcop de Helenopolis. i. si a fost de timpuriu tradusã în limba latinã si în mai multe limbi orientale.. spre a cere pentru patria sa o usurare de impozite. operã plinã de nobile sentimente si de sinceritate.[Se poate adãuga aici Chr. si sunt o mãrturie a studiilor sale multilaterale. în Galatia. în Bithynia. Synesios fu chemat de toti în fruntea episcopatului de Ptolemais. avu episcopatul de Aspuna.). scrisori si imnuri. Dupã ce a stat acolo câtva timp. cu multã loialitate. desi fãcuse. în Galatia. participând si la luptele cu briganzii Libiei. pe Palladios. Synesios de Cyrene. Paris. unde petrecu mai multi ani. 1951 si Idem. Printre scrierile de tinerete trebuie citatã cuvântarea menitã a fi cititã dinaintea lui Arcadius. (These. ocupându-se cu economia proprietãtii sale.'••'. Hagiografia.vîjb <>• 392 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Aurelian si relatiile dintre el si fratele sãu Caesarios. originar din Asia.

în cadrul expunerii noastre ne intereaseazã epoca imnurilor religioase care începe în secolul al Vlea si înfloreste mai cu seamã în secolele al Vl-lea si al VII-lea.Hr. Aceastã poezie crestinã nu mai îmbracã versul clasic. sub împãratul Anastasios. 394 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN mai solemn si mai sublim. ale cãrei începuturi au fost schitate cu multã eruditie de K. Dar argumentele produse de Krumbacher ne fac a admite cã Romanos si-a început cariera poeticã sub Anastasios I (491-518). La civiltã bizantina. încã din secolul al II-lea d. 669. si într-însul acest gen apare în perfectiunea sa cea mai înaltã"490. a venit apoi. care a dat imnului religios. Krumbacher deosebeste trei epoci principale în dezvoltarea istoricã a poeziei religioase: epoca pregãtirii. p. Toti reprezentantii sãi ilustri au fost profesori de retoricã. O lungã discutie a împãrtit pe cercetãtori în aceastã privintã. care începe cu o nouã formã arhitectonicã de poezie. rezumate atât de bine de Brooks: patriotismul roman. care vedea încã în adorarea zeilor unica salvare a cetãtii eterne. a „sofisticii". ziua sãrbãtorii sale. în care imnurile religioase de larg cuprins ajung la desãvârsire. idealurile înalte ale neoplatonismului. unde a fost. si instrumentele cu care forma spiritele erau pentru profesor mitologia si istoria pãgânã491. Pãstratã în patru diferite versiuni mentionate de Krumbacher. ea si-a cãutat refugiul în scoli. cultul Cybelei si Isidei. 963 si urm. Erau „sofisti" în toate . Reprezentantul ei principal a fost Romanos. epoca de înflorire. ed. 490 Ibidem. Literatura pãgânã. în legãturã cu biserica Theotokos ev roîg Kvpov. la Constantinopol. Foarte mult pretuit ele întemeietorul bizantinologiei. în care cântecele ce-1 glorificau pe Dumnezeu erau compuse din cuvinte ale Sfintei Scripturi.ritmicã. si a obtinut printr-un vis miraculos darul poetic al imnurilor. ci numai isochrone. sau în ceremonii. asa-zisele Kanones. Manuscrisul de mâna sa a fost pãstrat în biserica Theotokos. si cea din urmã. dinaintea unui public ales. Principiul formei noi este numãrul silabelor si accentul. dupã cum spune acesta. îi procura iluzia frumusetii literare. Dar cea mai trainicã si mai persistentã influentã conservatoare era aceea a retoricii. supranumit Melodul (6 MeÃcodog). Sofistica. p. • 395 NICOLAE BANESCU 2. cãci vocalismul nou nu mai cunoaste vocale lungi si scurte. Faptul cã legenda nu precizeazã sub care anume din cei doi Anastasios a venit Romanos la Constan-tinopole a fãcut ca unii savanti sã punã acest eveniment în timpul domniei lui Anastasios al II-lea (713-715). Sofistica rãspundea unei trebuinte profunde a elenismului de atunci. pe când altii îl pun în cea a lui Anastasios I. Putinele date asupra vietii sale se aflã aproape numai într-o veche legendã cuprinsã în Minee. 671. 153489 Geschichte der byzant. cum se chema elocventa de aparat. în aceastã epocã de triumf al crestinismului. caracterul cel ** N. traditia puternicã a împãratului stoic Marc Aureliu. al lui Mithra si Orpheus. si în aceeasi bisericã vestitã a fost sãrbãtoritã îndeosebi aniversarea sa. Litteratur. ea ne povesteste cã Romanos s-a nãscut într-un oras din Siria. Krumbacher189. compunând aprox. a slujit ca diacon în biserica învierii din Berytos. Turchi. elocventa nu-si mai putea afla loc în agora. Romanos caracterizeazã. Persistenta sa se datoreste multor cauze. a. Ea îi deschidea calea cãtre succes în viatã. 1915. ca preot. care însufletea miscarea intelectualã a epocii. unde a continuat a se exercita si a se produce chiar în afarã. a Il-a. exista încã alãturi pãgânismul. care stãpânea educatia tinerimii. construit dupã cantitatea silabelor. Odatã cu pierderea libertãtii grecesti. dupã expresia lui Krumbacher.. cu visurile lor de nemurire. Bibliografia asupra celebrului imnograf la p. la data ele l octombrie. ceea ce ne izbeste în istoria literaturii grecesti e popularitatea de care se bucura sofistica. Torino. 1000 de kontakia. p. „cea mai însemnatã fazã a istoriei poeziei grecesti a imnurilor.

t. la Niceea. •:•. Theodor de Mopsuestia. p. Grigorie de Nazianz. . A profesat un timp la Atena. voi. Pasionat de elocventã. adicã în lumea greacã. 397 N1COLAE IUNESCU tor. si-a întrerupt activitatea. exercitându-si acolo învãtãmântul pânã la sfârsitul vietii (c. si-a reluat învãtãmântul la Atena si 1-a continuat pânã la sfârsitul vietii. loan Chrysostom a fost elevul admirat al celebrului Libanios. Burnouf. modele ele exercitii pregãtitoare (. Histoire de la litterature grecque. cãtre 315) si a urmat la scolile din Atena. La 362. Himerios.ti-npov. descrieri (eKqpãaeiq). dar Atena. citind si recitindu-i pe oratorii attici. pe care 1-ar fi lãsat urmasul sãu. cu mãretia monumentelor ce o împodobeau. Scrieri de scoalã. ale cãror opere ni s-au transmis. în toate orasele care aveau institutii analoge cu facultãtile sau universitãtile noastre492. Elevii sãi cei mai distinsi au fost crestinii: loan Chrysostom. IP. la Nicome-dia. Nu e de mirare deci cã din toate pãrtile imperiului tinerii setosi de a-si întregi educatia se îmbulzeau în metropola cugetãrii elene. El si-a câstigat acolo o mare celebritate ca profesor. un Grigorie de Nazianz au fost printre elevi. aceasta dobândise o importantã fireascã. prin strãlucirea formei. Vasile cel Mare si Grigorie de Nazianz au putut fi astfel atrasi printre auditorii sãi. în Occident ca si în Orient. Thoughts and ideas of the Period. si în cele din urmã se întoarse în orasul sãu natal. a studiat la Atena. amplificãri pe o temã fictivã (jueAerai). în epoca lui Constantin si a urmasilor sãi. ea trãia spiritual din mostenirea strãlucitã ce i-o lãsase antichitatea. unele. Libanios îl caracterizeazã pentru aceastã calitate TOV ecr$T]/jacri 'ka. S-a bucurat de mare credit sub împãratul Iulian.-*. Vasile cel Mare. Paris.491 Vezi interesantele consideratii ale lui Brooks. Cele mai vestite din aceste asezãminte se gãseau în Orient.q . El a fost recunoscut ca cel dintâi dintre maestrii elocventei în Siria greacã. în „Cambridge Med.. din care s-au pãstrat integral numai 24. altele — opere ele circumstantã. simple amplificãri ele scoalã asupra unor subiecte fictive. cele mai scumpe sperante ale sale risipindu-se odatã cu disparitia lui. chemat de împãratul Iulian pe lângã el.?Mi 398 Libanios a scris mult.Y8fc . iar la Antiochia Siriei. Himerios a fost numai om de scoalã. în care se face a vorbi un personaj istoric sau legendar în anumite situatii. dar s-a pregãtit mai ales pentru oratorie. un Vasile cel Mare. 568 si urm. 393). era privitã ca adevãratul centru al clasicismului. p. unde apoi si-a avut catedra sa de re492 Em. cu limba si traditiile sale.••: . din pãrinti bogati. Antiochia. El a compus 80 de cuvântãri. Dupã moartea acestuia. 389. 396 pãrtile imperiului roman. . si reprezentanti din cei mai ilustri ai literaturii religioase. între marii sofisti ai timpului. povestiri. apoi la Constãritinopole.Kpojv^vãajJiaia). îl plânse ca prieten si ca apãrãtor al elenismului. Libanios si Themistios formeazã treimea vestitã a veacului al IV-lea. Libanios s-a nãscut la 314 în Antiochia Siriei. 1885. si din scrierile sale ni s-au pãstrat o mare parte. a stat departe de viata politicã. si ea se manifesta si în domeniul intelectual. unde a stat cinci ani. Odatã cu strãmutarea centrului politic în noua capitalã a lumii. Moartea neprevãzutã a tânãrului suveran a fost pentru el o mare loviturã. Ele erau îndeosebi înfloritoare în Constan-tinopol si Atena. Himerios din Bithynia s-a nãscut în Prusias (Brusa). La scolile ei nu veneau numai pãgânii: crestinii însisi erau atrasi de farmecul învãtãmântului lor. la o datã nesigurã (dupã unii. ." l> . I. cum s-a exprimat el însusi. rjfiojtoiîoci. care-1 numi quaestor. History".'. monodia la moartea lui Iulian si un epi-taphios închinat acestuia. unde aflau profesori eminenti si un mediu literar distins. elogii. dacã crestinii „nu i 1-ar fi smuls".

el a gãsit timp sã scrie. Themistios a fost oratorul oficial al Constan-tinopolei. adevãratul mijlocitor între lumea de sus si cea de jos. pe Jovian. cum bine le caracterizeazã Croiset. în 377. Dar fondul naturii lui Iulian apare mai bine în operele satirice. Avem trei discursuri oficiale: douã panegirice ale împãratului Constantiu. salutã apoi. a impresionat prin adânca sa cunostintã a autorilor clasici. binefãcãtoarea sa. o interpretare alegoricã a mitului Cybelei. Discursul adresat Regelui Soare (Eig TOV pacrikea "HXwv) e un fel de meditatie. unde deschise o scoalã. una pentru consulatul fiului sãu si alta pentru pacea lui Valens cu gotii. exprimã aceeasi înflãcãratã pietate. Deosebit de interesant e Panerigicul adresat orasului sãu natal. în 350. ) indicând prilejul si subiectul discursurilor sale. iar în 358-359 . Avno%iK6q. dupã victoria acestuia asupra lui Prokopios. si Elogiul împãrãtesei Eusebia. Elocventa sa nu e lipsitã de gratie si de strãlucire. impuse de convenientele oficiale. într-o societate sfâsiatã de lupte religioase. cu prilejul Consulatului. împãratul Iulian se stie cât entuziasm îi aratã493. în care autorul scoate în relief. între 345 si 360 compuse Parafraze la operele lui Aristotel. în numele Senatului. amestecat în evenimentele politice ale timpului. dintre toti zeii. compuse pe vremea când era Cesar. pp. si nu tot ce a scris a ajuns pânã la noi. constând din Viata oratorului si din argumente (vnofieasu. Frumoase pagini de sinceritate si înãltime de idei aflãm si în discursul al Vlll-lea. 317). tinu o cuvântare 399 dinaintea lui Constantiu. Litteratur. trimis la Roma. si atingând subiecte foarte variate. favoarea împãratilor pânã la Theodosius I. Libanios a lãsat si o întinsã corespondentã. Iulian împãratul are multe afinitãti cu acesti reprezentanti ai retoricii. El a salutat urcarea pe tron a lui Iulian. si-a îndeplinit acest rol în chip onorabil. a tinut discursul la decenaliile lui Gratian. si-a fãcut mai întâi educatia pe lângã tatãl sãu. prin sentimentele sincere pe care le exprimã. împãrati. celelalte fiind amplificatii de scoalã. retori. în viata sa atât de scurtã si Schmid-Stãhlin. astãzi pierdutã. scris în Gallia. Themistios stiu sã-si atragã. Expert în literatura clasicã. A fost un orator sãrbãtorit încã din viatã: Libanios are pentru el o mare admiratie. apoi la Constantinopol. pe Helios ca cel mai cuprinzãtor. îl numi senator. pentru a face ideile greu de înteles ale marelui filosof accesibile tuturor. 400 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN atât de absorbitã de actiunea militarã purtatã cu multã bravurã.proconsul. în momentul despãrtirii de prietenul sãu scump Sallustius. care. Studiase cu pasiune pe poeti. care se ocupa cu filosofia si cu literatura clasicã. Nãscut în Paphla-gonia (c. ajungând unul din oamenii cu vazã ai imperiului. compus dupã toate regulile artei. Grigorie de Nazianz îi recunoaste titlul de jSacrtAeug Ad/ov. si prin aceasta limba sa pãrea contemporanilor de o mare bogãtie si puritate. pe istorici. Ca scriitor. a reclamat libertatea cultului cu nobilã înãltime de cuget. tinu o cuvântare pentru Valens. pe care gelozia lui Constantiu îl îndepãrteazã de el. o consolare ce si-o adreseazã lui însusi. sperând un nou Herakles si Dionysos. 1011-1013. adresatã cãtre oameni de tot felul: pãgâni sau crestini. în 355. filosofi. demnitari. pe moralisti. Griecb. amintirile din Homer si Platon se îngrãmãdesc în cuvântãrile sale. care 1-a numit prefect al orasului (384). iar la decenaliile lui Valens si Valentinian (373). Datoritã talentului sãu. cel din urmã fãcând un mare contrast cu ele. cele dintâi. a rostit sase cuvântãri sub Theodosius cel Mare. A compus apoi discursuri.lucrãri critice asupra lui Demosthenes. o tesãturã de minciuni strãlucite. Cea mai însemnatã e Contra Crestinilor (Karã rahiÃaicov). cele mai multe referitoare la evenimente contemporane. Discursul cãtre Mama Zeilor (Eîf TJ)V jUTjTepa t&v $L<yv). Dupã aceea. episcopi. el a pronuntat cuvântarea solemnã la Antiochia. Themistios a fost un mare personaj. în sfârsit. si o cunoastem numai din combaterea ce i-o . A stiut sã vorbeascã împãratilor cu demnitate si.

403 NICOLAE BANESCU Totusi. dar Polybios a fost modelul sãu. ca satirã. Banchetul. istoria lui Zosimos e una dintre cele mai bune ale epocii. iar Marc Aureliu obtine cele mai multe voturi. Dar pentru o astfel de temã filosoficã el n-are pãtrunderea de spirit necesarã. ca cel în care ne descrie atât de amãnuntit ambasada lui . din care ni s-au pãstrat fragmente. De aceea. compus la Antiochia. Scrisã repede. între cauzele decãderii romane însenineazã si distrugerea religiei nationale. Acestor nerusinate cântece. poate. pe un ton de pamflet batjocoritor. Silen e comicul Olimpului si judecã pe fiecare dintre oaspeti. gelos si violent. I. lipsit uneori de bun gust. sofist si om de stat sub Theodosius al II-lea si Marcian. 57). Celelalte cãrti duc povestirea de la moartea lui Diocletian pânã în primii ani ai domniei lui Theodosius al II-lea. în 363. 2e pârtie (Lettres et fragments). afirmând cã zeii renegati si-au retras protectia lor fatã de imperiu. Cea dintâi cuprinde un scurt rezumat al istoriei imperiului de Ia August pânã la Diocletian. Iulian ne-a lãsat si o vastã corespondentã de o mare valoare documentarã. Ea ne face sã pãtrundem. conceput ca cea mai purã expresie a religiei si umanitãtii. el încearcã a demonstra cã sunt tot atâtea mituri în Biblie cât si la poetii greci. capodopera lui Iulian. Admiratia si pasiunea pentru elenism. i-a iritat pe antio-hieni. ca acela în care Iulian opune Orientului molesit asprimea nativã a celtilor. Zosimos voieste sã explice declinul într-o perioadã tot atât de hotãrâtoare în sens contrar (I. si împãratul. luându-i în batjocurã pe adversari. Saturnaliile sau Cesarii are aceeasi notã satiricã. Este. 'm L'empereurJulien. La sfârsit. dupã expresia lui Croiset. fãcându-se a-i lãuda calitãtile. în secretul uneia clin vietile cele mai tragice ale istoriei494. Zosimos e singurul istoric cu oarecare relief în secolul al V-lea. ca o introducere la opera propriu-zisã. Dar. oeuvres completes. Dusmanul bãrbii (Microncbyov) e locuitorul Antiohiei. Iulian le-a rãspuns ca om de spirit. cã profetiile n-aveau a face cu evenimentele povestite de Evanghelie. pun în aceastã satirã virulentã. A trãit sub Theodosius al II-lea si urmasii sãi si a scris Istoria contemporanã ('IffTopia vâa) în 6 cãrti. prin informatia sincerã ce o cuprinde si prin claritatea expunerii. zice atât de 402 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN bine Bidez. Dupã cum acesta a arãtat cresterea puterii romane într-o perioadã decisivã a existentei sale. La un banchet dat de Kronos olimpienilor iau parte si Cesarii divinizati. pe lângã aceastã valoare documentarã. Misopogon. unele destul de mari. îsi bate joc amarnic de el. b. fãcând aprovizionãrile dificile. si în corespondenta sa strãbat de multe ori sperantele si deceptiile ce-1 stãpâneau. t. delicat. ne-a lãsat o operã istoricã intitulatã Istorie bizantinã (loTopia BvtavTiaKrî). care au protejat crestinismul. Istoriografia numãrã o serie de reprezentanti ai literaturii pãgâne. El vedea cum se nãruie în jurul sãu vechile credinte ale Heladei. e sever cu Constantin cel Mare si Theodosius I. p. are loc un concurs de merit între cei mai buni. un spirit cam dur. în aceastã satirã. Iulian a compus-o înainte de campania în Persia (362-363). Un edict de maximum. în mijlocul cãrora a trãit ani de zile. Preface. pentru moravurile sale destrãbãlate. Istoricul îl rezumã uneori pe Eunapios. cã 401 Dumnezeul Bibliei e nedrept. oprindu-se la cucerirea Romei de cãtre Alaric (410). VII. Belles Lettres 1924. e. corespondenta se deosebeste si prin umorul si pitorescul atât de spontan cu care autorul stie sã schiteze scene si portrete. Paris. Aflãm însã într-însa pasaje care nu sunt lipsite de farmec. în care autorul îsi propune a schita evenimentele din secolul al IV-lea si din timpul sãu. iubitor de plãceri si de moliciune. si ei 1-au batjocorit în cântece pe împãrat. un element de frumusete. Priskos din Fanion (Thracia). cãrora li se adaugã si Alexandru. adversar al filosofilor.consacrã Cyril al Alexandriei.

a compus un tratat de matematici. A mers apoi sã se perfectioneze la Atena. Unul. p. fãrã obosealã. Hunger. a scris. care povestesc faptele de la 353 pânã la 378. Marcellinus a participat la campa495 [Traditia manuscrisã a Lexiconului pledeazã pentru forma Suda Cn co\)5a). în mitologie. fiintei. Fiicã a matematicianului Theon. al V-lea. traducere. douã scrieri filosofice mai importante: Teologia pla405 tonicianã si Comentariul asupra lui Timaios. Photios vorbeste despre Priskos cu mari elogii. într-o imensã ierarhie. femeie de o rarã frumusete si înzestratã cu talente exceptionale.). încetãtenitã de la Renastere încoace. încât se numea însusi preot universal si hierofant al lumii.Theodosius al II-lea la Attila. p. Ed. ca inspiratã. si care nu se reveleazã decât în extaz497. Stein îl socoteste ca cea mai mare aparitie literarã între Tacit si Dante. Lucra mult. o vastã eruditie îl fãcuse tot atât de familiar cu divinitãtile strãine. „Handbuch der Altertumswissenschaft" XII. pus sub protectia specialã a zeilor. Malcbosîncã trebuie amintit pentru opera sa. în aceste imnuri. Cititorul român are acum la dispozitie si traducerea acestui text însotitã de comentarii (Ammianus Marcellinus. Hypatia e de asemenea o figurã celebrã între neo-platonicienii epocii. nu era lipsitã de culoare dramaticã. Filosofia are un reprezentant de frunte în persoana lui Proklos. Res gestae. III. pentru a explica logic si ontologic multiplul (TroAAd). ca si cu cele nationale. 1978 (voi. Ea prezintã evenimentele dintre anii 96-378. 496 [Pentru alte delalii bibliografice. note si indice de prof. dupã Suidas495. proiectul de a face sinteza filosofiilor si de a le realiza unitatea. Tot astfel. voi. Ammianus Marcellinus. Informatiile sale privitoare la viata si moravurile hunilor sunt extrem de interesante. Proklos a sfârsit cu imnuri (Soarelui. H. v. care ar fi mai îndreptãtitã decât aceea de „Suidas". care. el a învãtat la Alexandria filosofia lui Aristotel cu peripateticianul Olympiodor si matematicile cu savantul Hieron.H. se poate consulta si EBPB. întipãrite de o adâncã melancolie. un grec sirian. Beck. pentru bibliografia discutiei. pânã la Unul absolut. Miinchen. ambasadã din care istoricul a fãcut parte. 410). în filosofic n-are un singur sistem: el posedã la perfectie si uneste laolaltã cele mai bune sisteme. nici simturile nu-1 pot atinge. Pe toate le cunostea si le onora. c. 19-27. Verlag. ca o traditie a scolii. cel mai de seamã dintre neoplatoni-cieni. la sfârsitul sec. pe care nici întelegerea. Studiu introductiv. Ni s-au pãstrat dintr-însa numai ultimele 18 cãrti. 2). C. Platon proba necesitatea unitãtii (ev). Discipolul si biograful sãu Marinos din Neapolis (Samaria) ni-1 înfãtiseazã ca un personaj predestinat. superior actului. Popescu. 1982)]. Bucuresti. David H. gândirii. Muzelor. Minervei etc. voi. Proklos merge mai departe în Comentariul sãu: de la unitate el se ridicã din abstractie în abstractie. altul de astronomie. Afarã de vreo douãzeci de opere care s-au pierdut. în Parmenide. 5. Bucuresti. Enciclopedicã. el se refugiazã o clipã cu gândul în antichitatea venerabilã. 40-42]. unde neoplatonismul si-a avut ultima sa strãlucire. urmasul sãu la conducerea scolii neoplatonicilor. Istoria romanã. în limba latinã. trãind cu putin si având o purtare exemplarã. probabil. bun fatã de toti. Proklos îsi fãcea lectiile fãrã pregãtire. si a fost initiat acolo în filosofia greacã de Plutarh si mai ales de Syrianos. obiect statornic al tuturor gândurilor sale. De la el a primit. Timp de zece ani a audiat lectiile sale. ea conduse scoala . Vorbirea sa era usoarã. suprem azil al mizeriilor sale"498. dintr-o bogatã si nobilã familie originarã din Lycia. II. asupra lui Alcibiade si asupra lui Parmenide. „inainte de a se pierde în sânul unitãtii absolute. 1997. apoi alte clouã Comentarii. Nãscut la Constantinopol (c. tuturor zeilor. istoria Imperiului roman. nãscut la Antiochia. 404 nia lui Iulian împotriva persilor si e perfect informat asupra evenimentelor pe care le expune496. Die hochsprachlicheprofane Literatur der Byzantiner.

pânã la dizgratia sa. 498 V. în „Bibliothãque d'histoire de l'art". p. cãci autorul îngrãmãdeste în subiectul sãu toate legendele pe care le stie. împodobite de un nou decor. Cousin. Synesios s-a aflat printre elevii sãi si i-a pãstrat în toatã viata o adâncã veneratie. Versul sãu are un efect muzical. pentru a lua un caracter narativ si istoric. 501 Ch. a fost si prefect al orasului Constantinopol. Astfel se formeazã o iconografie nouã. alte detalii despre el în Dagron. condusã de lectorul Petru. Koln. în persoana acelui Kyros. Ambitiosul Cyril sal Alexandriei n-a fost. de o viatã exemplarã. Lungile frize care acoperã acum zidurile bisericilor. grec din Panopolis. Siria. care nu mai seamãnã cu aceea a catacombelor si ale cãrei trãsãturi esentiale apar mai ales în Orient502. Ni s-au pãstrat de la el epigrame500. 406 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN dupã mãrturisirile celor vechi. situatã în jurul metropolei faraonice Teba. în Asia Micã. Platonisme ct theologie mystique. 10. admirat în cercul literar al împãrãtesei Eudokia. cãzând apoi în dizgratia suveranului odatã cu protectoarea sa si sfârsind ca episcop de Kotyaeion. încât întrecea.. Crestinismul triumfãtor în secolul al IV-lea aduse o mare activitate artisticã. prin cãderea accentului tonic în general pe silaba penultimã de la sfârsit. regiunea a devenit un puternic centru de iradiere al monahismului crestin]. de o lungime considerabilã. înfãtisând scene ale Vechiului Testament si ale Evangheliilor sunt. 1964. expunând cu mãiestrie ascultãtorilor nu numai doctrina lui Platon. Paris. 500 [Cyrus sau Kyros. Cel mai însemnat dintre dânsii a fost Nonnos din Panopolis. 1944. Danielou. e. L'art chretien primitif et l'art byzantin. a pierit ucisã de plebea fanaticã a Alexandriei.-P. ca în versul bizantin de mai târziu. care. 1928. de la împrejurãrile care au precedat nasterea zeului pânã la admiterea sa în Olimp. Einsiedeln. înalte demnitãti. care trebuia sã aibã alt rol si alt înteles. Tebaida a fost o regiune istoricã a Egiptului de Sud. Hr. ca o carte. Ubernahme und Umgestaltung des Platonismus durch die Vãter. pe la mijlocul sec. Poemul e o masã confuzã de povestiri. Egiptul. în secolul al IV-lea d. într-adevãr. aceastã laturã confirmã opiniile emise în ultimul veac cu privire la trãsãturile comune dintre ortodoxia bizantinã si platonismul antichitãtii târzii (J.neoplatonicã din Alexandria si ajunse la atâta eruditie.. în care cei care nu puteau citi Sfânta Scripturã aveau sub ochi marile evenimente ale istoriei crestine501. a Il-a. dupã expresia unui excelent istoric al artei. Arta este bine reprezentatã în aceastã perioadã a începuturilor. p. Ca poet. Untersuchungen zu Gebet und Gottesver . survenitã în 441. von Ivânka. p. Ea cuprinde 48 de cãrti. Aceastã ilustrã interpretã a filosofici. 4W [Numitã în grecesteTbebais. Van Oest. 497 [Prefatatând orientarea contemplativã a monahismului bizantin si ortodox de mai târziu. Diehl. 1884. a compus faimoasa epopee mitologicã Dîonysiacele (Aiowaiaxã). 197. E. Naissance. Histoire generale de la philosophie. 268-272]. înconjuratã de o sincerã admiratie a tineretului studios. între realizãrile sale. dupã unii. probabil cu începere din 438. a se individualiza. Paris. datoritã cãreia a ocupat. Esser. Nonnos nu e lipsit de calitãti: are o imaginatie bogatã si ne dã o serie de tablouri impresionante. ci toate disciplinele filosofici. Paris. Poezia si-a avut si ea reprezentantii sãi pãgâni în aceastã epocã. pe care ne-o atestã scrisorile rãmase de la el.ehrung der Neuplatoniker. Toatã legenda lui Dionysos e pusã în versuri. Paris et Bruxelles. d. H. sub Theodosius al H-lea. în Tebaida499. Decoratia monumentelor sacre îsi pierdu prin urmare caracterul simbolic. unele surse-i atribuie si iluminarea Capitalei pe timpul noptii. 408 . 407 Panopolis ne-a mai dat un poet. strãin de aceastã oribilã crimã. 1967)]. Les editions G. 2e ed. Tipurile actorilor principali ai dramei sacre tind a se fixa. 1954. El avea nevoie de vaste edificii ale cultului. ed. al V-lea. pe toti filosofii din epoca sa.

Influenta lui lustinian împãratul Anastasios I nu s-a preocupat sã asigure succesiunea la tron si nici unul din nepotii sãi nu i s-a pãrut un bun pretendent la coroanã1. fost consul. din secolul al V-lea.l AUGUST527) 1. a fost ridicatã de acest înalt demnitar.V* Av:'. atât de "' celebrã mai în urmã. pãstrat pânã astãzi la Spalato. 502 Ibidem. Sf. Sofia a fost începutã de el si terminatã de Constantiu. datând de la începutul sec. în secolul al V-lea. pp. Sf. 504 Diehl. de la sfârsitul secolului al IV-lea. din mãnãstirea lui Studios. Bisericile din "" Thessalonic sunt si ele frumoase monumente ale artei primitive bizantine. a încercat sã-1 ridice pe tron pe un anume Theocrit. eunucul Amantios. op. p. de marele Justinian. Pe locul sãu se aflã azi moscheea Mirakhor Giami. 12. Constantin cel Mare a ridicat Sfânta Treime si Sfintii Apostoli din Constantinopole. în care stilul istoric apare în mozaicuri în toatã strãlucirea sa504. atât de monumental. Prin toate aceste creatii. al V-lea). Acelasi caracter istoric se manifestã în mozaicurile de la Santa Mãria Maggiore (sec. în cartierul Psamathia503. . sunt alte impunãtoare monumente ale acestei arte primitive. cit. aproape de Poarta de Aur. învestit în acel moment cu comanda de comes excubitorum2. reconstruitã apoi.i. Pudentiana. Palatul lui Diocletian. numeroase bazilici de tip elenistic se ridicã de asemenea în aceastã epocã: Sf. secolele al IV-lea si al V-lea reprezintã în istoria artei perioada de pregãtire a epocii strãlucite a lui Justinian.Asia Micã au jucat un rol însemnat în formarea acestei arte primitive. Mausoleul Gallei Placidia si Baptiseriul Ortodox din Ravenna. devotat al sãu. Bazilica Sf. Gãrzile palatului aveau o parte însemnatã în aceastã alegere si marele sambelan (praepositus sacri cubiculi).. 409 . 10-11. l!' •• ^? '4' ? ^ r s a ° . el dãdu bani lui Iustin. Alegerea si personalitatea sa. Paul-afarã-din-Ziduri.-> ^ c. IUSTINI(9IUUE518. Restaurarea credintei ortodoxe. Politica internã. /'. în Occident.. 503 Ea a fost distrusã de turci. al IV-lea.O x^ -t» I g s s O S -4* -w*-v V *fc»8f>f»i *•••)L' *. loan din Laterano. Sf. în acest scop. în toatã splendoarea ei. curând dupã cucerirea Constan-tinopolei. A trebuit deci ca organele abilitate sã decidã în asemenea împrejurãri sã procedeze la alegerea noului împãrat.Y«' î P f f. " loan Botezãtorul.

împreunã cu dieceza Macedoniei. senatorii si patriarhul. Astfel ajunse la tron soldatul norocos. care avea sã dea imperiului domnia strãlucitã a nepotului sãu lusti-nian. ar fi putut atrage consimtãmântul general si înfrânge rezistenta scholarilor. prieten cu Iustin. Cubicularii trimiseserã vesmintele si încoronarea avu loc imediat în kathisma (loja imperialã). I Bd. afirmã B. cum a arãtat Bury. An . dar albastrii nu-1 aprobau si aruncau cu pietre. reusita n-ar fi fost sigurã. capitala Dardaniei. I. p. locul de origine al familiei fiind în Dardania. în dimineata zilei de 10 iulie. la rândul lor. dar predominã mãrturiile privitoare la originea sa illyricã.lucrau în Hippodrorn. Vasiliev. tineau ele prefectura Illyricum. Berlin. care unea palatul cu Hippodromul. dupã descrierea Porfirogene-tului. ajuns mai târziu episcop de Herakleia. Propunãtorii bãteau la poarta de ivoriu. pentru a nu i se impune o persoanã indezirabilã. 81). Rubin (Zeitalter lustinians. pe care excubitorii îl respingeau. Noul împãrat era un tãran illyrian6.. Justin the First. sprijinitã de excubitori. vreme de câteva generatii dupã moartea sa (cf. Partizanii lui Iustin puteau în acest chip sã sileascã înaltul corp sã urgenteze. Iustin a fost aclamat ide cãtre toti cei prezenti în Hippodrom. 25-276). pe care îl sili sã meargã pentru a primi vesmintele imperiale. f "l • C . Apucând apoi lancea si scutul. s-ar fi cuvenit ca excu-bitorii sã propunã candidati fãrã perspectivã de reusitã si sã intimideze Senatul. un tribun. Aceia însã. Dar situatia cerea ca senatul sã indice o persoanã acceptabilã pentru excubitori si Iustin îndeplinea aceastã conditie5. Ei stiau cã nu se pot bizui pe scholari si. nu-1 acceptau si propuneau un general. History I. magister officiorum\ le atrase atentia sã dea zor cu decizia. A.] 2 Acest corp de gardã fusese instituit de curând de Leon I. nu-i luau în seamã. Geschichte I. In cele clin urmã. încât unul îl si lovi pe Iustin cu pumnul. 19(1978).. în porticul marelui Triklinos. tu sã învingi! Cerem împãrat. ca sã nu le ia altii înainte (armata si poporul). trupele gãrzii si poporul se adunarã la Hippodrom si aclamau senatul. cap. auzind despre ce nume era vorba. fiind aclamat de ambele factiuni. Cameron în GRBS.excubitorii si schelãrii . 1960. care.Cartea despre Ceremonii a Porphyrogenetului ne-a transmis descrierea oficialã a acestei alegeri3.A. a cãrui autoritate. Aceasta e explicabil. dar ea se cuvine serios amendatã: nepotii si descendentii familiei lui Anastasius I au detinut însemnate pozitii în viata politicã. 5 Ibidem. cerând cubicularilor sã le dea vesmintele imperiale pentru cel aclamat. înaltii demnitari. pp. Pentru ambele posibilitãti sunt indicii. Fiindcã timpul îi grãbea. clacã Iustin ar fi fost proclamat numai de excubitori. 4 History II. 3 De Cerim. împãratul având în creatia sa mai multã încredere decât în scho-lele palatine. zdrelindu-i buza. Stein. Scholarii singuri erau mâniosi ele alegere. Celer. cerem împãrat dat de Dumnezeu pentru oikumenel". Cei dintâi proclamau de împãrat pe loan. nu departe de Scupi. 414 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Schitând acest episod. Dar ei continuau sã nu se înteleagã. Asupra acestei domnii a lui Iustin I avem întinsa lucrare recentã a lui A. E. Bury îl socoteste ca o foarte probabilã punere în scenã a lui Iustin si a prietenilor sãi. provincie a diecezei Dacia. Senatul sfârsi prin a hotãrî alegerea lui Iustin. Prin urmare. p. Trebuia sã se facã deci astfel ca initiativa sã vinã din partea Senatului. 530. se certau în legãturã cu alegerea împãratului. nãscut în satul Bederiana. dat de Dumnezeu pentru armatã. Scholarii. 16-17. adunati la palat. 318. 6 Izvoarele îl numesc când „trac". Dar pãrerea celorlalti se impuse si Iustin a venit în Hippodrorn. fiind sãvârsitã de patriarhul loan. 93. cf. cerându-i sã-i 1 [Autorul repetã aici o opinie pe care a expus-o si la sfârsitul capitolului anterior.v 413 NICOLAE BANESCU dea un împãrat: „Multi ani senatului! Senat al romanilor. când „illyrian". timp în care gãrzile .

Harvard University Press. Pentru calitãtile lor fizice. 63. el nu cunoaste deloc scrisul si se dovedea. acesta din urmã din Bederiana. Iustin se cãsãtorise cu o captivã. însotit de doi prieteni.. le fãcea pe toate dupã mintea lui. p. luase parte la rãzboiul cu isaurienii si la cel cu persii sub acest împãrat si ajunsese la treapta de comes excubitorum. Vezi cu privire la ea recenzia lui E.ti«>-«ia$ !<i|. criticã. dar Honigmann observã cu drept cuvânt. Lupicina. XX (1950). Bucuresti. Desi se impusese ca brav soldat. mai necesar pentru un episcop sã stie sã scrie si sã citeascã decât pentru un rãzboinic10. trei tineri tãrani din pãrtile ilirilor. §6. Dupã ce au ajuns si au fost primiti în rândurile ostenilor. dar Iustin nu putea scrie asemenea hotãrâri si nici nu întelegea ceva din cuprinsul lor. luã numele de Euphemia.Introduction to the Epoch of Justinian the Great. [Acelasi text din Anecdota sau Historia arcana (= Istoria secretã) scrie cã „Iustin a pus mâna pe domnie. p. 2-4). apoi luau mâna împãratului si o plimbau împreunã cu condeiul peste cele patru litere. cãtre sfârsitul domniei lui Leon I. Limba sa natalã era latina. Sfetnicul care îl îndruma si avea în seamã dregãtoria scrisorilor. „Scriptores Byzantini". §6. era condusã de : acest tipar. Ed. Cu putina sa cunoastere a administratiei civile.. t. Proclos din acest fragment era „quaestor Sacri Palatii"(KoiaioTrop la Prokopios. de o tãblitã de lemn în care se tãiaserã patru litere8. potriveau scândurica amintitã deasupra hotãrârii. Au pregãtit anume pentru asa ceva o bucãticã de lemn în care au sãpat patru litere în limba latinã. cu un picior în groapã. Mihãescu.. Ditibist si Iustin. 342.] ' Justin the First. loc. iar dupã ce o treceau prin toate cele patru gãuri ale lemnisorului. au hotãrât sã intre în oaste. Academiei.'K'*. ed. ar fi fost covârsit de înalta-i pozitie dacã n-ar fi avut lângã el pe bet. 415 actualul Skopje (fost Uskiib). era lipsit de cea mai elementarã culturã si Prokopios afirmã cã nu stia nici mãcar sã scrie. col. corpul nou creat cu titlul de excubitori.-. t.] 8 Ele compuneau cuvântul legi („am citit"). luptând neîncetat cu greutãtile sãrãciei si ca sã scape si de dânsa. Ca atâtia altii dintre tinerii sãi compatrioti. cit. Istoria secretã.. oamenii de la curte s-au gândit la cele ce urmeazã. în chipul acesta dobândeau semnãtura împãratului" (Prokopios. Au pornit pe jos si s-au îndreptat spre Bizant. împãratul i-a pus de pazã la palat. Nu avea însã nici o calitate pentru conducerea imperiului. p. Mass. „Byzantion". 337-351. folosindu-se.' > . •> . XX. cã în sinodul din 449 se aflau printre episcopi mai multi agramati si t era. . Anecdota. Se distinsese si în lupta împotriva lui Vitalian. încoronatã ca Augustã. p. anume Proclos. 1950. ' .. I). purtând pe umeri desagii în care nu luaserã de acasã nimic altceva decât pâine coaptã în spuzã. Vasiliev contestã aceastã afirmatie a istoricul bizantin. [Pasajul respectiv afirmã cã „pe când stãpânea în Bizant împãratul Leon. ed. . o lãsau slobodã. Istoria secretã. dar ca sã aibã o mãrturie din mâna împãratului pentru cei care urmau sã ducã la îndeplinire aceste hotãrâri. tinând condeiul. Iustin se remarcase ca militar sub Anastasips I. 65. 11-16). Cambridge. în Byzantion. pentru a semna documentele. Ajuns bãtrân. iar 7 Prokopios. el venise cu traista în bãt la Constantinopol. cãci se întâmpla cã erau tineri chipesi si cu trupurile vânjoase. ca sã-si caute norocul înrolându-se în armatã7.» în favoarea unei asemenea posibilitãti. un analfa416 mâna împãratului.M 417 . cum zicem noi. traducere si introducere de H. anume Zimarh." (Procopius din Caesarea. . '. Era obiceiul ca împãratul sãsi punã semnãtura pe hotãrârile luate în numele sãu. cit.st: 11 . Honigmann. p. 1972. 13-14.iMa . înmuiau condeiul în cerneala cu care obisnuiau sã scrie împãratii si îl puneau în mâna acestui împãrat. § 6. 64). 1950 (Dumbarton Oaks Studies. lucru ce nu se mai întâmplase pânã atunci în împãrãtia romanã. care. împãratul având o lungã si distinsã carierã la urcarea pe tron9. fuseserã primiti cu totii în garda palatului. VIII. 82-8310 Recenzia asupra cãrtii lui Vasiliev. § 6. desigur. i r /-k„.

care amenintase tronul înaintasului sãu si îl chemã de asemenea la Constantinopol13. p. 410 (Bonn). p. 136-144. împreunã cu ale împãratilor Zenon si Anastasios. 411. ca si asupra momentului însemnat al sosirii sale în capitala imperiului. el se nãscuse într-un sat obscur. Patriarhul loan si un mare numãr de episcopi ai Orientului au semnat aceastã profesiune de credintã ortodoxã. v. Ne-având copii. pe care-1 aduse de timpuriu la Constantinopol.. 20. El nu se putea împãca. nepotul sãu era de vreo 36 de ani. prin manifestarea sa energicã. El îi rechemã pe patriciul Appion. senatori exilati de împãratul Anastasie. dar totul spune în aceastã privintã. cu bibliografie. Câteva zile dupã moartea lui Anastasie I. [Pentru informatii mai noi. Reluarea legãturilor cu Roma. Când Iustin se ridicã pe tronul imperiului. a fost avansat la consulat în Vest17'.] • 418 Philoxenos. 1960. desigur. I. magister militwn per Orientem. Appion a fost numit în demnitatea de prefect al pretoriului. Iustin cãutã sã scape de inoportuni: Amantios si candidatul sãu The-ocrit au fost executati12. Tânãrul îsi pãrãsi numele de Petrus si Sabbatius si a rãmas cunoscut cu acela de lustinianus. Ei aduceau profesiunea de credintã ortodoxã stabilitã de papã. Numele lui Akakios si ale altor patriarhi eretici. Walter de Gruyter et Co. afirmã cu drept cuvânt savantul Rubin11. au fost sterse de pe dipticele bisericesti. pp. iar 11 Das Zeitalter Justinians. Tauresium. prin urmare pãrãsirea politicii religioase a lui Zenon si restaurarea hotãrârilor sinodului de la Chalkedon. primit cu simpatie pretutindeni. 80-81. Flavius Petrus Sabbatius lustinianus. unde stãpânea erezia monofizitã. cu despãrtirea religioasã dintre cele douã pãrti ale imperiului. în neputinta de a linisti multimea. II. A fost numit îndatã ma-gister militum in praesenti si. O ambasadã trimisã papei Hormisdas îi cerea sã expedieze legati la Constantinopol. pe Diogenianus si Philoxenos. sã se declare formal recunoasterea sinodului de la Chalkedon si sã se convoace un sobor al episcopilor pentru restabilirea unitãtii bisericesti. în 520. grãbirea hotãrârii. nu avem. afarã de Siria a doua. în împrejurimile actualului Skopje (Uskub). 14 Bmy. Diogenianus.B •41$ NICOLAE BANESCU zenti în Constantinopol16. lustinian a inspirat. Asupra copilãriei.cineva care sã-1 ajute si cãlãuzeascã. 1997. adaugã el. p. aceastã atitudine. el ajunge una din cele mai însemnate personalitãti ale Curtii. tineretii si educatiei sale.. cã Iustin s-a îngrijit de timpuriu în cariera lui de ofiter de soarta rudelor sale rãmase la Bederiana si Tauresium. 83. capul miscãrii monofizite din Orient. (arpccTriÃ-atrig AvccTokfjg). Berlin. p. p. nici o stire. si edictul imperial privitor la hotãrârea luatã a fost rimis în tot Orientul. îndatã ce ia conducerea imperiului. care au rãmas în Orient 18 luni. . în Siria. II. Ca si unchiul sãu. Severos de Antiochia a fost depus si anatemizat de sinodul de la Tyr (518) si mai mult de 30 de episcopi monofiziti ai patriarhului de Antiochia au . îngrijindu-se a-i da o bunã educatie romanã. multimea adunatã la Sfânta Sofia cerea zgomotos sã se arunce anatema asupra eutychienilor. • • j{ 15 Justin the First. nu mult mai în urmã (525). în felul sãu ortodox. Athena. La Constantinopol. iar soborul a avut loc la 20'iulie cu episcopii pre" Ibidem. Patriarhul. .. a fost silit sã-i satisfacã doleantele: el a aruncat anatema cerutã. voi. .. History. pentru confirmarea restabilirii unitãtii religioase. si acesta a fost fiul surorii sale. Legatii au fost primiti cu mari onoruri. o aprigã persecutie se dezlãntui împotriva monofizitilor din imperiu. lustinian a fost înrolat între candidati. avea multã experientã politicã. Populatia capitalei a determinat. Iustin se interesã de aproape de acest nepot. a fost ridicat la consulat. La cererea legatilor. Vasiliev reproduce15 o serie de acte contemporane privitoare la adunarea credinciosilor din acele douã zile memorabile (15 si 16 iulie 518). EPLBIP. 12 Malalas. Iustin cãutã sã si-1 apropie si pe Vitalian. a fost marele act care inaugureazã noua domnie. manicheilor si a patriarhului Severos al Antiohiei. Bd..

231. nu numai la Constantinopol.. el a fost adevãratul conducãtor al imperiului. • ••• . illustris. când a devenit caesar) s-a recunoscut prin aceasta calitatea sa de mostenitor al tronului. dupã expresia atât de potrivitã a lui Ch. Theodotus Kolokynthios. El i-a rechemat pe toti episcopii calcedonieni exilati de predecesorul sãu.' 422 . Prefectul orasului. unde regele Hilderich. pp. Anastasios I. în timpul lui Leon I. factiunile au provocat mari dezordini. Istorija Vizantii. op. Persecutia tinu trei ani (518-521).:*» v. mãnãstiri au fost închise. 416 (ed. Kiev. în „Cambridge Medieval History". siliti sã fugã în pustiuri. Hist. du Bas-Empir&.v • ••. Detractorii! sãi afirmã cã n-a avut nici un scrupul pentru a înlãtura pe cei care îi puteau fi rivali. • . 21-23.. Reactia ortodoxã a fost mai blândã în Egipt. Rând pe rând comes al domesticilor. se stie. 2. t. în timpul domniei lui Iustin. p. . Lectia administratã Albastrilor a prins însã bine si. Aceste mãsuri provocarã si protestul lui Theodoric al ostrogotilor. ci. a fost numit comandat al trupelor care tineau garnizoanã în capitalã.. cit. • •»».-. t. îl aduce treaptã cu treaptã mai aproape de picioarele tronului17. iar instigatorii lor erau Albastrii. în a saptea lunã a consulatului sãu (iulie 520). constient de ascendenta sa romanã. Stein. Diehl. în 524. dar se spune cã a cãutat si alte 17 Justinien. El n-a fost fãrã rezultat. unde multi exilati si-au aflat adãpost. îndatã ce a murit tatãl 18 P. II. 220-231.. II. în 522 o schimbare însemnatã se produse în situatia acelei depãrtate tãri.><. 420 în timpul acestei domnii încetã si prigonirea ortodocsilor din Africa. ai cãrei regi se numãrau între vasalii persilor. 19 Bury. 421 NICOLAE BANESCU mijloace de sustinere. întretinând poporul cu spectacole grandioase. cãlugãrii urmãriti.. Puterea sa era sprijinitã de ortodocsi.fost izgoniti din scaunele lor. cât si în provincii19. cãci gotii au fost exceptati de la actiunea edictelor.•* ». cf. când se însãnãtosi.:. în 521. în tot timpul domniei lui Iustin I. Vitalian era un rival mai serios si. Relatiile cu Regatul de Axum Domnia lui Iustin I a avut frumoase rezultate în ceea ce priveste politica externã. Imperiul pierduse. 8 si urm. Executarea eunucului Amantios e atribuitã instigatiei sale. îi sprijinise pe verzi. pp. prin influenta pe care o exercitau. cum afirmã Malalas18. în toate orasele. el obtinea consulatul si dãdea vietii capitalei o mare strãlucire. în cei din urmã ani ai acestei domnii. rãzboiul cu persii. îl scoase pe Theodot din functie si-1 trimise în exil la Ierusalim. 2. .*>•. spre a duce protestul lui. magister militum in praesenti. lusti-nian se afla în acel moment bolnav. Bonn). prin atragerea factiunii albastrilor. p. • . însusirile intelectuale si capacitatea politicã a lui lustinian i-au câstigat o influentã preponderentã asupra împãratului. Tzathes (Ztathios).m. a rupt cu politica agresivã a înaintasilor sãi si a întretinut relatii prietenesti cu Bizantul. El a stiut sã stabileascã relatii strânse la frontierele imperiului cu popoare care au devenit aliati pretiosi ai Bizantului în conflictul permanent ce exista între Imperiu si persi.. linistea a stãpânit atât în Constantinopol. autoritatea sa în Lazica.<.. îi executã pe culpabili. 1912. dar.* • '. E. History II. Malalas ne relateazã cã regele lãzilor. patrikios. 16 Vasiliev.*. un mare scandal a avut loc în capitalã: Albastrii ucid o persoanã de rang si Iustin dã ordin sã se pedepseascã aceastã crimã. Interventia în Caucaz. p. care îl trimise pe patriarhul loan al Romei la Constantinopol. Kulakovskij. Iustin. Când a fost apoi înãltat la rangul de nobi-lissimus (înainte de 525. el a fost ucis în palat. I. II. lustinian era fãcut rãspunzãtor si de aceastã crimã. Politica externã.

nelinisteau Persia. îi puse hlamida de mãtase albã prevãzutã cu un tablion de aur. Bell. cerând sã fie învestit de cãtre împãrat. împodobitã cu mãrgãritare. spre a nu fi obligat sã-si însuseascã riturile credintei persilor si a venit la Constantinopol. dar nici aceasta nu i-a reusit21. Cingãtoarea (77 tâvr/) era. la rãsãrit de ei. s-a provocat reluarea ostilitãtilor dintre persi si bizantini.. Acesta trimite atunci pe patriciul Probus cu multi bani la Bosporos. si-1 încorona cu diadema de aur romanã. iar Belisarios a fost numit duce de Mesopotamia. Altã armatã bizantinã. care nu mai era în viatã23. de asemenea. 11. condusã de Libelarius tracul. Pers. ducele Mesopotamiei. 423 NICOLAE BANESCU bizantine. oras autonom al Crimeei. s-a refugiat cu familia si cu notabilii tãrii în Lazica. Dar într-o a doua expeditie ei au suferit o mare înfrângere. condusã Ibidem. Dar aprovizionarea anevoioasã a acestor cetãti ia silit pe bizantini sã le pãrãseascã si ele au fost ocupate de persi. Dar Gurgen s-a revoltat si a cerut ajutorul împãratului Iustin.sãu. pe care se afla brodat portretul împãratului Iustin. în locul lui Timostrat. Kawad a cãutat sã strângã legãturile de vasalitate ce uneau Iberia cu Persia si a vrut sã-1 forteze pe regele Gurgen sã adopte riturile persilor. atacã cetatea Nisi-bis. oprea intrarea în imperiu a barbarilor de la nordul Caucazului. I. iberii si. aflat în serviciul persilor. pp. dupã un armistitiu de mai mult de douãzeci de ani22. tunica albã (ãanpov TrapatavSiov). si au fost siliti sã se retragã. Damnazes. Apamea si Antiochia. în acelasi timp. au devastat tinuturi pe o mare întindere si s-au întors din aceastã campanie cu o pradã imensã. si de Timostrat. Iustin îl botezã si-i dãdu o sotie bizantinã. surprinsi de armata persanã. împodobitã cu mãrgãritare20. în Lazica. reîncepu aprigele sale incursiuni în regiunea oraselor Emesa. încãltãmintea însã era adusã din patria sa. 412-413. dar fãrã rezultat. 11.lãzii. de-a lungul versantului de sud al Caucazului . brodatã cu medalioane de aur.gravitând în sfera influentei i 20 Malalas. 424 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN de fratii Narses si Aratius. Astfel. pentru a ocupa cetãtile de la granita ei cu Iberia. Kawad nu putea privi cu indiferentã aceastã imixtiune a împãratului în regiunile ce-1 interesau atât de mult. Tzath si sotia sa se întoarserã în Lazica si aceastã tarã rãmase de acum în strânse legãturi cu Bizantul. de asemenea. în care se aflau. sã-1 ajute pe Gurgen. fiindcã Lazica închidea persilor accesul Mãrii Negre si. 21 Prokopios. efigii ale suveranului. în acest timp. Valeriana. Lahmidul Mundhir. magister militum per Orientem. amândoi tineri din garda lui lustinian. Popoarele crestine ce se întindeau de la Marea Neagrã la Marea Caspicã. El a protestat. Primind multe daruri de la împãrat. Persii i-au urmãrit. Deosebit de importante sunt în istoria acestei domnii legãturile strânse dintre imperiu si regatul . Petros a fost revocat si alte trupe au fost trimise de Iustin. pãtrunzând adânc în interiorul tãrii. Regele persan mai dorise ca împãratul sã adopte pe Chosroes. Consolidarea puterii bizantine în Lazica avea o mare însemnãtate. dupã obiceiul persan (m ttayyîa). dar din pricina cãldurii insuportabile este nevoitã sã se retragã. albanii . Libelarius a fost apoi revocat si în locul sãu a fost trimis în fruntea Orientului Hypatios. la rãsãrit de acestia. Belisarios si Sittas. ca sã ridice acolo auxiliari huni si sã-i aducã în ajutorul iberilor. Kawad a expediato mare armatã în Iberia si Gurgen vãzând ajutorul bizantinilor cu totul insuficient. sub comanda lui Ireneu. Pentru a contrabalansa întinderea imperiului în Lazica. I. au nãvãlit în Persarmenia. care cu putin mai înainte recunoscuse autoritatea lui Iustin I. dar nu i-au putut ajunge din cauza dificultãtilor terenului. fiica patriciului Nomos. s-a ferit sã cearã învestitura lui Ka-wad. Observând acestea. Dar Probus n-a reusit si Iustin 1-a trimis pe strategul Petros cu ceva huni în Lazica. destinat la succesiune.

1966. The Queen of Sheba and her only son Menzelik I. H. mai pot fi consultati si alti autori ca: C. începând cu Homer. Numele Axum e de raportat. Dillmann ne-a schitat începuturile statului axumit într-o lucrare de la sfârsitul secolului trecut24. Vasiliev s-a oprit pe larg asupra acestui interesant episod. 1879. Axum era piata principalã pentru negotul de fildes în nord-estul Egiptului si Adulis antrepozitul stãpânirii. Hendricks. 2 voi. în secolul al IV-lea. Th. 1878. Bergamo. legãturi care au fãcut din acest regat un pretios aliat al Bizantului si al politicii sale în pãrtile Mãrii Rosii. B. Athena. Eruditul învãtat arãta cã înainte de convertirea la crestinism. Conti Rossini. Din veacul I crestin începem a avea stiri mai precise. Acest regat de Axum a avut relatii cu imperiul bizantin în timpul domniei lui Iustin I. ev 77 jSacriAeiov). 1932. S. la ãa%an al lui Herodot. II. 2. la miscãrile politice si religioase ale epocii. Denarii romani si monedele de cupru aveau acolo curs. cu mult înainte de aparitia cãrtii sale închinate lui Iustin I26.. History ofEthiopia and Abyssinia. dar un barbar de culturã greceascã. Wallis Budge. Abisinia a fost cunoscutã mai bine odatã cu asezarea stãpânirii grecesti în Egipt (urmasii lui Alexandru cel Mare). îi aflãm si la Herodot si Strabo. Storia d'EUopia. der Wissenschaften zu Berlin". urmãtoarele: 1. Atunci s-au explorat tãrmurile Mãrii Rosii si au fost cunoscute mai cu seamã populatiile de pe tãrm.. Methuen. p. E.etiopian de Axum. A. Akad. care îi pomeneste ca fiind niste rãzboinici egipteni. regatul a fost legat de Bizant si a luat parte. Idem. mai mult sau mai putin activ. 1981. 3. Stein. Regatul nu purta numele de etiopian. Addis Abeba. de unde putem conchide cã el a înteles folosul legãturilor comerciale cu grecii. în Vechiul Testament avem mentiuni despre etiopieni sub numele Kus. Bizantul socotea Abisinia un stat vasal. B. 1970. Johannesburg. Regele Zoscales era avid de câstig. 4. dar stirile ce ni le dau acestia despre etiopieni sunt vagi. pentru cultura poporului sãu. Athena. Miiller.A. în adoptarea crestinismului. der Konigl. Oxford. 1928 si ed. voi. fugiti sub Psammetich si primiti de regele etiopienilor. graeci minores. [Pentru acest subiect. Ei sunt numiti la Herodot avro-(J. Berlin. (Vv-. Dupã un Periplus datat cu probabilitate înainte de 75 dupã Christos25 rezultã. Hist. anastaticã. Axum era atunci resedinta unui regat (77 Aî^ou/rrj. E. Bvtâvno KCCI Epvdpã QâKacca. Papadopoullos.. ci pe ry of Nubia and Ethiopia. 1928. asezat în marginea lumii elenistice. Africanobyzantina: Byzantine influences on Negro Sudanese cultures. Letsios. Selassie. Oosterhout. Prin acest nume egiptenii întelegeau popoarele negre de la sudul Egiptului. 24 liber die Anfãnge des Axumitischen Reiches. being the «Book of the Glory of Kings» (Kebra Nagast). Ancient and medieval Ethiopian History to 1270. 1984. în „Abhandl.6th cent. Dupã autor. Berkeley. relatii dictate de politica religioasã a împãratului. 3nd cent. 1972. a fost atras în oarecare mãsurã de influentele acestei lumi prin Ptolemeii din Egipt.C. El a arãtat cã poporul pe care grecii îl 23 Ibid. Official documents written in Greek illustrating the ancient histo425 numeau AÎTioneq era numit de egipteni Kus sau Kes. 1988. Geogr. care ne vorbeste despre ei ca despre un popor foarte pios. cf. pentru negustorii arabi si pentru cei romani. care se întindea de-a lungul Mãrii Rosii. II. învãtatul german A. 5.. bogat în jertfe si iubit de zei. A. descrise ca populatii aflate în stare naturalã (la Aga-tharchides si Artemidor). 362-380 si 401-422]. regatul abisinian de Axum. cu numele egiptean acr^a/i. Scriitorii greci îi amintesc. 426 acela de axumitic. du Bas-Empire.D. 25 Ed. Dupã convertirea sa.OÃOI. D. . prin care se fãcea exportul si importul pe mare. p. precum si la interesele economice din sud-est. . cum aratã Dillmann. 267 si urm. afirmã Dillmann. UNESCO general History of Africa.

în timpul lui Iustin. Mai departe. în BZ. repetat de istoricii greci.. ci si de motive politice. când regele. puse puternic piciorul în Yemen. Ceea ce ne intereseazã este numai interventia împãratului Iustin I pe lângã regele de Axum pentru a face rãzboi lui Dhu-Nuwas (Nowas). socotea el. (1933). „crestinismul abisinian îsi datoreazã stimulentul sãu misionar hotãrâtor cãlãtoriei unui anume Meropius în «Indii»". Erster Bând. Berlin. afirmã el. Rubin precizeazã cã etiopianul Ezana a fost considerat drept Constantin al Abisiniei: „el a putu sã fie -afirmã acesta .si în Arabia bratul prelungit al imperiului mondial roman (sub împãratul Constantiu al II-lea)". 302. multã vreme active în Yemen. în special a celor din orasul Na-djran. în lucrarea sa privitoare la epoca lui Justinian27. regele himyariti-lor (homeritilor) din Yemen. Protector al iudaismului. 427 l tii bizantini Iustin I si lustinian. între izvoarele scrise privitoare la aceste întâmplãri avem. transmisã în limba sirianã. întâia jumãtate a secolului al Vl-lea a fost. cap. Frumentius si-a depus functiunea si s-a întors în Egipt. Comunitatea din Nagran (Nadjran). era cel mai important centru crestin în Arabia de Sud. Dupã raportul istoricului contemporan Rufinus. în Arabia de Sud-Vest. care pierdea însã din ce în ce teren. Dar Yemenul nu era exclusiv crestin: alãturi de crestinism existau acolo si iudaismul si vechiul pãgânism. pp. 1960. înainte de masacrul crestinilor. V. în izvoarele grecesti Elesboas. în cadrul expunerii noastre. de asemenea stirile ce ni le dau Martyrium Are-thae si Inscriptiile lui Dbtt. Vasiliev urmãreste pe scurt destinele statului abisinian în decursul veacurilor. de credintã iudaicã. Dhu-Nuwas. acesta întreprinsese o aprigã persecutie împotriva crestinilor din Yemen. în calitatea sa de consilier al regentei din timpul minoritãtii regelui. episod al îndelungatului rãzboi dintre Bizant si Persia. prin însusirile lor.Nuwas. Dupã vreo 50 de ani. învãtatul Rubin a schitat lãmurit soarta vecinilor Mãrii Rosii în aceastã epocã. „ultima paginã strãlucitã" a istoriei regatului axumitic. fireste. înainte de toate. efectiv sprijinit de împãra26 Justin I (518-527) and Abyssinia. dupã cum aratã traditia arabã. Interventia imperiului în aceste pãrti nu pornea numai din grija pentru crestinism. 67-77. în Siria si Mesopo-tamia. Walter de Gruyter et Co. Cartea Himyaritilor. Regele Abisiniei era. p. Meropius a cãzut victimã indigenilor ostili ai coastei etiopiene. Dusmanul lui Elesboas în Yemen era. iar în alte izvoare Kaleb. ci mai ales din inte-s 27 Das Zeitalter Justinians. ca si din primejdia pãtrunderii persilor în Arabia de Sud. Frumentius a putut sã lucreze ca misionar. cele dintâi ca mijloc de intimidare a crestinilor. numai de simpatii religioase. si existenta crestinismului printre hi-myariti era bine cunoscutã la nord. stãpânirea axumiticã din Yemen a fost nimicitã de Chosroes al Persiei. Ele nu pot intra. cum caracterizeazã foarte bine învãtatul istoric prãbusirea acestei stãpâniri. Chestiunea e tratatã apoi în Justin the First. cuprinzând rapoarte de campanii si detalii topografice. 33. Pentru evenimentele acestea dintre anii 521-525. Misiunile crestine au fost. opera lui Prokopios nu ne dã stiri. dupã Vasiliev. anonimã. fiindcã a câstigat pentru statul sãu prietenia si ajutorul imperiului. în demnitãti înalte la Curte. 428 resele politice si comerciale. Ela Asbeha pe numele sãu etiopian. dar cei doi însotitori mai tineri au scãpat cu viatã si au ajuns cu timpul. adaugã Rubin28.regele abisinian n-a fost condus. Athanasios a . ^ 429 NICOLAE I5ÃNESCU unde a raportat patriarhului Athanasios asupra situatiei tinerei Biserici a Etiopiei. 28 Ibidem. Când acesta a ajuns la majorat.

cit. 1964]. prin cuvântarea cãtre trupe si printr-un serviciu religios solemn în biserica principalã din Axum. în Idem. din spatiul sirian. unul dintre crestini. înstiintându-1 despre cele întâmplate în Sudul Arabici. Ezana basileus d'Axum: quelques consideration prosopographiques et chronologiques. ca sã ajute tãrii lor fãcând rãzboi lui Dhu Nuwas si au însotit cererea cu darul unui Evangheliar pe jumãtate ars. Washington. F. de feudalii oraselor sud-arabe. Biserici se ridicau în Zhafar. Daus Dhu Taalaban. având si ajutorul flotei imperiului. 152-153 (s. v. Maprvpwv TOV ãyiov ApeOa.30 Prigonirea s-a întins. Koln. de credintã iudaicã. 32 Ibidem. si în alte regiuni ale himyaritilor.] 430 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN time a fost si Harith. op. Untersuch-ungen zum Auftreten der Griechen am Roten Meer.29 Rãzboiul cu sassanizii a silit Roma la initiativã si pe coasta de est a Mãrii Rosii. iar cea mai recentã abordare a lor la Irfan Shahid. s-a înfãtisat împãratului.. Hendricks. 31 B. aduse episcopi în Nadjrân si-i converti pe homeri-tii pãgâni. 1965. nu numai în scop politic si comercial. Am vãzut cã Dhii Nuwas. în special din orasul Nadjran. întreprinderea expeditiei sale s-a deschis în 525. Elesboa sau Elesbaa adunã mare multime de osti si atacã pe apã si pe uscat. V. iesind biruitor. 106-109. Episodul a trecut în hagiografie. IV-VJvv. foarte bun crestin. unde pierirã familiile de seamã. 234-248. 1961. ca N. III. 1995. „ApeGoct" si „ApeGccq dyioq") si p. fiindcã era locuit de crestini. Apoi trupele s-au pus în miscare în directia Adulis32. voi. Die Datierung des Konigs Ezana vonAksum. Byzantium and the Arabs in the 6'" century. Misionarii care produc puternicul avânt al crestinismului în a doua jumãtate a secolului al V-lea si începutul secolului al Vl-lea provin. . Dupã o traditie. ci si misionar.uajv) 8t>vaoteta"). Influenta lui Frumen-tius în anii minoritãtii negusului Ezana lãmureste îndestul atitudinea acestuia proromanã si prietenoasã crestinilor. 30 [Cea mai recentã bibliografie asupra acestor episoade în EPLBIP. Euprepios. se sfârsi prin victoria deplinã a regelui de Axum: pãrãsit. p. p. dezlãntuise persecutia împotriva crestinilor din Yemen. Moscova-Leningrad. Dihle. sub conducerea lui Theophilos Indianul. dupã Rusalii. 1997. evident. Lupta cu Dhu-Nuwas. în cea mai mare parte. 431 îndatã dupã aceastã victorie a început opera restaurãrii crestinismului în Yemen. „avocatul intereselor evreo-persane". Patriarhul Antiohiei joacã un rol proeminent ca centru spiritual.. care asediase orasul Nadjrân (M/pa). Cercurile crestine din Himyar s-au adresat de asemenea negusului si episcopului sãu. EKKXtiomcmKog Odpoq". se adreseazã negusului cu rugãmintea de a-i da sprijinul sãu31. „'A^CDjmrov (A^ouiJ. Oppladen.crezut cã nimeni altul nu trebuia sã continue lucrarea începutã si 1-a trimis înapoi pe misionar în calitate de cel dintâi episcop al Bisericii abisiniene. Elesboas îsi petrecu iarna anului 524-525 cu pregãtirile. importante sunt si studiile învãtatilor rusi. 312. apoi îl stabili pe fiul lui. împãratul. Sabba). Umstrittene Daten. pe care negusul îl trimise împãratului. în Yemen a fost trimisã o solie. Rubin. neputând interveni însusi. 314. Aceste întâmplãri sunt datate de autor între anii 320-335. Frumentios und Ezana. între vic29 [Evenimentele au fost reluate ulterior de cãtre A. Araby u granic Vizantii Hrana v. metropola Arabici de Sud si în Aden. p. v. ethnarches (guvernator). „Klio". 79. povesteste cum împãratul Iustin îi scrie lui Elesboa sã intervinã împotriva regelui „evreu" al homeritilor (în Sfânta Scripturã. El ridicã apoi o bisericã. pãtrunsese în el prin perfidie si-i omorâse pe toti crestinii care nu voiserã sã-L renege pe Christos. Ruth Stiehl. (s. regele himyaritilor din Yemen. emirul tribului. scãpat din mãcel. publicat de Boissonade33. Altheim. iar la homeriti îl puse rege pe Abramios. Arethas. el a fost ucis. B. Pigulevskaja. în momentul hotãrâtor. p. Dhu Nuwas urmãrind în primul rând exterminarea lor. 39. nume care în textele grecesti sunã Aretbas.

1930.observã Henri Gregoire . foarte pretioasã pentru aprecierea îndelungatei si glorioasei domnii a lui lustinian. pp. 432 în Himyar. a fost deci în mãsurã sã observe de aproape faptele si oamenii37. unde se aflau adunate gãrzile. 3. 433 NICOLAF. Theodora. 24 si 29]. iar la 4 aprilie îl puse pe patriarh sã-1 încoroneze. 73-112. El era. provenitã din rana pe care o primise într-una din campaniile sale. V. împãratul nu a pregetat sã abroge pentru aceasta legea care interzicea înaltilor demnitari ai Statului de a se cãsãtori cu femei de conditie servilã. X (1923). actiunea întreprinsã de Iustin I 33 Anecdota graeca. în „Melanges Ch. [V. în societatea înaltã a Curtii imperiale. din pricina unei ulceratii la picior. I-er voi.. îl coopta la tron pe lustinian.Restaurarea crestinismului în Yemen a dat frumoase rezultate si o sutã de ani mai târziu. cãci. botezat de oamenii Evului Mediu cu numele enigmatic de „Pretre Jean". 36 Opere capitale asupra marelui împãrat: Ch. fireste. Prokopios ne-a lãsat trei lucrãri asupra epocii sale: una. fãrã discutie. Charles Diehl aratã cât e de greu sã judecãm personalitatea marelui împãrat. Ilepi Kiicr^aTcov (De Aedificiis) si.565 NOIEMBRIE 1314) 1. legea ereticilor si a ma-niheenilor. Diehl". Marinescu. dacã evanghelizarea Yemenului a fost initiatã sub Constantiu (secolul al IV-lea) de cãtre arianul Theophilos. iar ceremoniile urmãtoare avurã loc în Delphax. Roum. si Supra. Iustin cãzu greu bolnav. Prokopios din Caesarea Palestinei. a fost încoronatã Augusta. De asemenea si N. Se cunoaste curiozitatea stârnitã de misteriosul suveran crestin. n. protectia crestinilor fiind în general pentru împãrat si o armã politicã dincolo de hotarele imperiului. în sfârsit. ea a început serios sub domnia împãratului Anastasios.. e unul din actele însemnate ale politicii sale externe35. lorga. apãrut în „Biilletin de la section historique de l'Acad. asupra Rãzboielor.era cea din Himyar si în special din Nadjrân34. El a însotit pe Belisarie în toate campaniile sale. a trãit la Constantinopol. 35 în legãturã cu regatul de Axum. în acest sens. Opera sa e. ca atare.. cu vandalii si cu gotii). împreunã cu Justinian. si dãdu. în ziua de l aprilie 527. Justinien et la civilisation byzantine au Vl-e . t. Ynep i&v 7tohâ(j. fabulos de bogat si puternic. „singura comunitate crestinã cu adevãrat puternicã si organizatã" . . în 8 cãrti. Diehl. IUSTINIAN I. Crestinii himyariti erau. alãturi de regatul de Axum. promulgatã între 4 aprilie si l august 527. Moartea lui Iustin I în primãvara anului 527.. cu toate cã avem multe izvoare asupra domniei sale. ULTIMUL MARE ÎMPÃRAT ROMAN (527 APRILIE l . Ascultând de sfaturile senatului. 1910 (Cente-nario della nascita de Michele Amari). pp. Acesta n-a împiedicat însã interventia bizantinã în favoarea lor. . ca si unchiul sãu. Personalitatea împãratului* lustinian I avea 45 de ani când s-a urcat pe tronul imperiului. Cenni sulle relazioni tra l'Abissinia e l'Europa catolica nei secoli XIV-XV con un itinerario inedito del secolo XIV (Estrato del volume primo). sotia lui lustinian. Le pretrejean.-. monofiziti. un tracoillyr de limbã latinã. Son pays. explication de son nom. Asocierea lui lustinian la imperiu. dar pentru scurtã vreme. Odatã cu el. dupã cum aratã învãtatul belgian. el conferi nepotului sãu demnitatea de Augustus. Palermo. Iustin se întrema apoi. în epoca lui Moha-mmed. trebuie mentionat si studiul colegului C. si nu în Hippodrom. Actul încoronãrii se sãvârsi în marele Triklinos al palatului. 107-119. una asupra Edificiilor. Autorul îl identificã în mod plauzibil cu împãratul Etiopiei. BÃNESCU A murit în ziua de l august 527. 34 Mahomet et le monophysisme. voi. Istoricul cel mai însemnat al domniei lui lustinian e. Paris.a>v koyoi (cu persii.

De Groot. Das Zeitalter Justinians. E. Dar pasiunea 1-a târât sã facã din povestirea sa. în Suda aceste Memorii sunt intitulate Anekdota („lucruri inedite"). Alemanni în Biblioteca Vaticanului39. însirând constructiile civile. editate de el.. relevând pasaje din scrierea despre Rãzboaie. 1918. Berlin. IV al operei lui Gibbon. în cea dintâi dintre aceste lucrãri. Leroux. 1960. în sprijinul acestei concluzii. si în aceastã epocã istoricul se afla în-tr-o stare de spirit care ne face sã întelegem opera sa. Jacob Haury a adus. 37 Cronologia carierei istoricului a fost stabilitã de J. pp. I-II (pp. la multe discutii. 436 iesit din cercul opozitiei dinastice. Haury). 1892. la rândul sãu. destul de convingãtor. BZ. care-si aflã aplicarea nu numai în scrierea despre Rãzboaie. a pus rânduialã în legiuirile nesigure de mai înainte. 1901. Bury. a ridicat credinta pe o singurã temelie. articolele: Prokop verweist auf seine Anekdota. 1865. Haury a stabilit cã ea a fost scrisã în 55043. 36 (1936). socotit mai presus de cei mai mari oameni ai Antichitãtii: el i-a strivit pe barbari. Jignit în patriotismul sãu. Augsburg. cap. II. Latine reddidit. a ajutat pe sãraci . 1937. I. Erster Bd. dupã justa expresie a lui Stein. în a doua. cel mai devreme cãtre sfârsitul secolului al Vl-lea. Paris. Groningen (Holland). l. pp. Istoria secretã e. 39 Procopii Caesariensis 'AveKdora. a pus în luminã. rezumatã apoi în „The Cambridge Medieval History". probe evidente. publiee par Remy Palanque. ne face un entuziast panegiric al împãratului. Cãutând o explicatie a operei de ponegrire. de atunci. a fãcut sã domneascã fericirea în imperiu: eu&xi/iovi )3i<y TJ)V TTOÂiTeiav (fjuvdmcrev38. numite de obicei Istoria secretã. l (ed. de neexprimat în public sau în cãrtile scrise pentru slãvirea domniei. s-o priveascã drept un pamflet 33 De Aedificiis. el este indignat de insuccesele lui Belisarie si de neglijentele lui lustinian. Contrazicerea în care se aflã fatã de celelalte opere ale lui Prokopios i-a fãcut pe multi sã-i conteste autenticitatea. în Appendix. 1949. a dus la aceeasi concluzie în favoarea autenticitãtii41. Untersuchungen zum byzantinischen Prosarhythmus (Prokopios von Casarea). dimpotrivã. Prokopios e plin de admiratie pentru lustinian si Belisarie. Dar Feiix Dahn. ce corespund pasajelor respective din Anekdota si De Aedificiis'*2'. în care autorul ne înfãtiseazã. a iertat dusmanilor sãi. 435 un fel de memorii. Lugduni [= Lyon]. 1623. Walter de Gruyter et Co. Arcana Historia.. analogiile de stil si de gândire dintre Anekdcta si celelalte opere ale istoricului. moravurile decãzute. si atunci îsi va fi vãrsat toatã amãrãciunea în aceste Memorii. în Prokopios von Caesarea40. 1-50). a redat imperiului provinciile pierdute si a întemeiat numeroase orase. 9-21 437 NICOLAE BANESCU . 1-4. schitând în cele mai triste culori portretele prezentate mai înainte cu atâta admiratie. qui est liber nonus Historiarum ex Bibliotbeca Vaticana Nicolaus Alemannus protulit. în toatã cruzimea lor. B. ci si în pamfletul despre care e vorba. pp.. notis illustravit. Stein. 37. fiindcã nu s-a publicat decât dupã moartea împãratului. Prokop und der KaiserJustinian. în care a pus toatã ura si toatã patima sa. Paris. 41 Vezi A. Rubin.. militare si religioase ale domniei. în momentul în care Propkopios îsi publica cele 7 cãrti ale Rãzboaielor (a opta a fost adãugat în 553554). Studierea principiilor ritmicii cunoscute a prozei bizantine. voi. o adevãratã cronicã scandaloasã a Curtii bizantine. „o satirã grotescã" pe soco* Berlin. Histoire du Bas-Empire II. dând pilda unei clemente superioare.într-un cuvânt.W. Istoria secretã a dat loc.siecle. 42 V. la voi. nr. Descoperitã în 1623 de N. 1-943 Prokopiana. BZ. punând capãt rãtãcirilor.

pp. Haury). pp. iar istoricii din vremea noastrã s-au oprit cu interes asupra ei. BZ. ca aceia pe care poetii îi numesc vampiri si care urmãresc distrugerea omenirii si. Charles Diehl se întreabã. El a domnit 38 de ani si.teala împãratului si împãrãtesei. 44. de aceea. 439 vechi si chiar la popoarele primitive de astãzi. 54. 1961. p. pe drept cuvânt.OtOI. Eruditul Berthold Rubin. (ed. împãratul însusi e nãscut dintr-un asemenea demon. aceastã conceptie se întâlnea mai ales la vechii egipteni. ei îmbracã chipul omenesc46. Apoi capul lui lustinian se fãcea deodatã nevãzut si trupul decapitat rãtãcea astfel singur. însirând aceste' bârfe colportate de prostimea din Constantinopol pe socoteala lui lustinian. pasajul sunã astfel: „Al doilea în lume dupã Dumnezeu.] 48 Kaiser lustinian als kopfloser Dãmon. care a lãsat urmele sale în papirusuri magice elenistice. nesuferitii (popo-Ã. 438 Aceste lucruri rãspândite în public si culese de istoric în opera sa de ponegrire. prin palat. Citând aceastã interpretare a lui Rubin. în lunga sa domnie. unde era rãspândit cultul lui Osiris fãrã cap. 8. de prefãcãtorie si cruzime. 12.a lãmurit. împãratul cel crestin. Gantar precizeazã în mod documentat cã teama de cei fãrã cap era înnãscutã la cei 47 Der Fiirst der Dãmonen. pânã când. un suflet perfid si mincinos. îsi gãseste locul cuvenit în vârful ierarhiei iadului. 44 Histoire du Bas-Empire. în BZ. sperjur. asemenea îngerului cãzut Luci-fer. marea preocupare a lui Justinian ar fi fost sã adune bani. nici în povestile naive si scandaloase din Anekdota49. învãtatul sârb K. motivul demonilor fãrã cap. Altii povesteau cã. „Pare cã natura. capul se întoarce iarãsi la trup. nici ochii nu se mai vedeau la locul lor si nimic nu mai era de recunoscut. în administratia statului în cei din urmã .. atât de original în expunerile sale... 13-14. 24 si urm. un amestec de slãbiciune si coruptie. 46 Ibidem. 469-481. Sai^iovcov ãpxcov47. sunt niste „demoni setosi de sânge" 5ai/ioveg Tra/lctyzvafoi. fiind aproape de împãrat. cãci noaptea. dupã câte spun servitorii palatului. în apreciata sa lucrare asupra lui lustinian. pe baza unui bogat material documentar. El mentioneazã între probele naturii demonice a lui lustinian tocmai acel pasaj în care Prokopios aduce mãrturia celor doi servitori de încredere care vorbesc despre plimbarea lui lustinian noaptea. ci auzindu-le de la cei ce afirmã cã le-au vãzut atunci". Gantar socoteste interesant sã cerceteze un alt motiv al demonologiei lui Prokopios48. aduc pe planul întâi ceea ce s-a numit demonologie* lui Prokopios. sensul si tendinta politicã a expresiei ãp%cov dai^ovaiv din Istoria secretã a lui Prokopios: „Der Zweite der Welt nach Goth und allerchristlichste. de prudent spre a adãuga: „Acestea le scriu nu vãzân-du-le însumi. Prokopios a fost. 1-3. Der frommste aller Fiirsten dieser Welt verwandelt sich in den Furs-ten der Dãmonen. a pus-o în sufletul acestui bãrbat"45. luând toatã perversitatea de la ceilalti oameni. 720. vie-leicht sogar christusgleiche Kaiser stiirzt in die Ab-griinde eines infernalischen Hasses und findet wie die gefallene Engel Luzifer seinen standesgemãssen Platz an der Spize der hollischen Hierarchie. cum se întâmplã de obicei. 45 Anekdota. fãrã loialitate si fãrã credintã. se prãbuseste în abisurile unei uri infernale si. Cei însãrcinati a strânge dãrile. observã savantul francez. poate chiar egal al lui Christos. el se ridica adesea de pe tronul sãu si rãtãcea prin apartamente. despre aceste douã portrete atât de contradictorii unde este adevãrul si declarã cã el stã la mijloc: nici în laudele exagerate din cartea Edificiilor. totusi. Justinian e caracterizat ca un om pervers si usor de amãgit. 1951. figura sa se prefãcea pe neasteptate într-o masã de carne informã. cãci nici sprâncenele. Cel mai evlavios principe al acestei lumi (se transformã în) cãpetenia demonilor". lustinian avea 45 de ani când a ajuns pe tron. la urmã. a lui Belisarie si a An-toninei44. destul. la capãtul unei lungi domnii. fãrã cap. „oameni perfect sãnãtosi". [Tradus.

Se stie cât de mult îsi pierduse cumpãtul în timpul rãscoalei de la Hippodrom. asista tot mai indiferent la abuzurile functionarilor sãi si îsi petrecea timpul în lungi si sterile discutii teologice. Mustata a dispãrut si masca aceasta grasã nu mai are nimic din energia figurii dintâi. era de talie mijlocie. asa cum ne apare la sfârsitul domniei52. se dezinteresa de opera pe care mai înainte o condusese cu multã energie. Modest în traiul sãu zilnic. cu figura rotundã. îl caracterizeazã drept „cel mai neadormit dintre toti împãratii" (TG)V nãvicav /3acn-Aecav or/ptOTvoTarov)". fata îmbujoratã. pe Agathias. Ch. 125-605. dar sunt si nãscociri grosolane. si de Prokopios. pãrul si barba cãrunte31. scriitorul bisericesc din a doua jumãtate a secolului al Vl-lea. pe Eva-grios. Malalas adaugã cã avea nasul drept. iar lucrarea trebuie folositã cu precautie. Uneori se scula pe la miezul noptii. pãrul buclat. l. Milos fatã de sãraci. lustinian se deosebeste prin simplitatea vietii si obiceiurilor sale. ba chiar si o clasã de studenti de drept54. împãratul arãta adesea un suflet nehotãrât si slab. functiuni publice (cele create în domnia sa). 440 na50. Notices et Extraits des manuscrits de la Bibliotheque Nationale. spre a se apuca de lucru. dupã Ch. cum s-a spus adesea. figura rotundã. Dormea putin. pielea albã. Sunt în Anekdota. cit. în cel de la San-Apollinare Nuovo. Spre a-si face o idee apropiatã de înfãtisarea fizicã a lui lustinian. Paris. Acesta e. cunoscutã sub numele de Nika. avem afarã de Prokopios. un început de chelie. lãsa armata sã decadã. Spre a ne face o idee exactã despre lustinian. destul de pronuntatã. Diehl. operã pãstratã într-o versiune etiopia49Justinien. în mijlocul ceremonialului greoi al Curtii. în ce priveste fizicul. p. loan Lydos. lustinian ne apare mai gras. se ridica de la masã dupã ce gusta de câteva ori din mâncare. mânca putin. mustata micã. în toatã amploarea lui. cu o expresie mai molaticã. pânã si în materie de teologie. cum reiese din mãrturiile izvoarelor. 52 Op. care scrie în veacul al Vl-lea un tratat asupra magistraturilor. lustinian. de altfel. nu bea niciodatã vin. scriind tratate si susti-nându-si pãrerile în discutii cu înaltii prelati. 425 (Bonn). Ea se manifestã în multe chipuri. din acelasi timp. învãtatul francez ne schiteazã apoi. dupã descrierea lui Prokopios. episcop egiptean de la sfârsitul veacu-> lui al VH-lea. fortãretele sã se ruineze. 441 tate. dar mai ales în faptul cã împodobea cu numele sãu orase. Blând. 51 P. socotind. se supunea la post o zi si douã nopti. pe Malalas. amabil. pielita obrazului coloratã.ani ai domniei sale s-a insinuat destrãbãlarea. mai cu seamã legume. 12. subtire. XXIV. pp. Cu ajutorul lor putem controla spusele lui Proko-pios si schita mai aproape de adevãr portretul marelui împãrat. nasul drept. 14-15. Când religia prescria. Diehl comparã aceste descrieri cu portretele în mozaic pãstrate la San-Vitale si la San-Apollinare Nuovo din Ravenna. celãlalt cu vreo zece ani mai în urmã. are multã grijã de operele de cari50 Editia Zotenberg. portretul moral al marelui împãrat. lustinian îmbãtrânit. pãrul ondulat. un lucru josnic satisfacerea poftelor fizice si. dupã spusele lui Prokopios. Altã trãsãturã caracteristicã a lui lustinian era vanitatea. figura împãratului e mai lunguiatã.. pp. 1883. pe loan din Nikiu. si lucruri adevãrate ce se pot recunoaste confruntându-le cu alte scrieri din aceeasi epocã. unul din 547. adesea. Numai . Aceastã vanitate 1-a fãcut sã-si atribuie o capacitate universalã. bãtrân. în împrejurãri grave. se scula odatã cu zorile si se culca foarte târziu. cu fata rotundã. oricine se putea apropia de el. împãratul. Activitatea sa extraordinarã e recunoscutã. din epoca lui lustinian. în portretul de la San-Vitale.

Curioasã la un autocrat ca el era slãbiciunea cu care se lãsa influentat de lingusitori. 57 Histoire du Bas-Empire. prin functia lor. în care aventurierii germani îsi tãiaserã suveranitãti si trebuie sã recunoastem cã a izbutit a face din acest vis aproape o realitate55. El este capul suprem al Bisericii si campionul religiei. ortodoxia si civilizatia Bizantului de la un capãt la celãlalt al lumii cunoscute pe atunci. pp. împãratul se socotea reprezentantul lui Dumnezeu pe pãmânt. mai importantã decât strãlucirile Sfintei Sofii57. 26 si urm. lustinian întrupeazã tot atât de mult si ideea crestinã. e încã una din scãderile domniei sale. III. * Ibidem. rãspunzãtor fatã de el de administratia imperiului lui Christos. vezi Charles Diehl. 11. Cf. împãratul fiind nevoit sã tolereze abuzurile celor obligati. II. întreprinderile sale militare au ceva din entuziasmul cruciadelor: suveranul nu putea suferi sã-i vadã pe dreptcredinciosi supusi ereticilor arieni. înainte de descoperirea lui Alemanni. sã-i procure banii de care avea necontenit nevoie. p. 24. în toate operele sale mari el a simtit mâna ocrotitoare a Divinitãtii si proclamã acest lucru în novellele sale58. 2. 51-75. History. 1904. Din sentimentul acestei maiestãti imperiale a iesit -ca sã întrebuintãm expresia fericitã a lui Ch. Diehl. p. se stia putin despre Theodora59.. Alãturi de aceste evidente scãderi. din aceste putine mãrturii. p. I-ere serie. cã Theodora exercitase o mare influentã si în certurile religioase. Se mai 58 Diehl. în timpul lui lustinian. 55. 55 Ch. egalul Apostolilor. 444 stie. Putini suverani au avut mai mult sentimentul maiestãtii imperiale. Diehl — una din cele mai mari opere ale istoriei: legislatia lui lustinian. Justinien. Justinien. cât spre a mãri prestigiul si gloria monarhiei. a avut un loc însemnat în imperiu si a avut adesea un rol covârsitor în guvernare. 1909. operã imensã. Mãrturiile scriitorilor o arãtau ca o femeie energicã si se stie cu câtã hotãrâre a intervenit în grava crizã provocatã de rãscoala din 532. ^ Anekdota. IV ed. Stein. care a dat Europei moderne bazele dreptului sãu56. Theodora. Aceeasi înaltã idee a maiestãtii imperiale a impus mãretia de care lustinian a stiut sã se înconjoare în lunga sa domnie.. 402. 27 si urm. Visul sãu a fost de a reconstrui unitatea romanã de odinioarã. imperatrice de Byzance. Nu putem uita cã aceeasi idee crestinã a inspirat si misiunile care au dus. nu atât pentru satisfacerea nevoilor sale. E. cultul respectuos al traditiei romane. Pentru întelegerea evenimentelor domniei lui lustinian trebuie sã cunoastem si cealaltã figurã care. p. II. . 53 De mag. cum observã cu drept cuvânt Stein. acelasi. In ordonantele sale. 2. Figures byzantines. p.atitudinea energicã a Theodorei i-a salvat atunci tronul. Rareori aparatul imperial a fost mai strãlucit. 277. 442 Risipa nebunã de bani. 443 Dar alãturi de traditia romanã. deosebim însã în personalitatea lui lustinian si însusiri de primã ordine. isapostolos. 22 si urm. Histoire du Bas-Empire. pe care Stein o socoteste mai glorioasã decât rãzboaiele lui Belisarie si Narses. Colaboratorii civili ai lui lustinian. II. Paris. subliniatã cu indignare de Prokopios. alãturi de împãrat. 59 Pentru biografia împãrãtesei. Paris. lustinian evocã necontenit vechile amintiri ale Romei. Bury. Theodora.

a avut o viatã necondamnabilã. care s-a aprins de iubire pentru ea si nu numai cã a coplesit-o de bogãtii. Desigur. care vãzuse debuturile sale.scrie el . de altfel. în provincia Pentapolis din Africa. nu poate fi inventat totul în naratiunea lui Prokopios si . lumea se ferea de ea ori de câte ori o întâlnea pe strãzile capitalei. spune Ch. spre a însoti un guvernator. care nu era încântatã s-o vadã pe Theodora urmându-i la tron. El era tatãl Theodorei. Theodora a fost încoronatã alãturi de el. a crescut. cu un mare lux de amãnunte. schitat cu urã si patimã. în lumea suspectã a culiselor Hippodromului. unde împãratul clãdi un atrium împodobit cu splendide coloane si o multime de statui de bronz si de marmurã. Prokopios ne povesteste apoi. înainte de a urca pe tronul imperiului. Hekebolus. Dar când Euphemia muri. Acesta e romanul Theodorei. trebuie sã admitem totusi cã istoricul a exagerat mult trãsãturile acestui portret. ca lustinian între demnitarii sãi. în 523. si ea putu atunci primi în Hippodrom. Theodora era de o mare frumusete. solemn. 9.Istoria secretã a lui Prokopios destãinuia acum lucruri extraordinare. iar Prokopios se exprimã în aceastã privintã cu multã ad446 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN miratie. Orfanã de timpuriu. când lustinian fu asociat la tron.fãrã a crede cã Theodora. ci numai cât palidã. sub peruca sub care abia ghicim pãrul cel negru. cu ovalul slãbit. a plecat si a petrecut un timp în obscuritate. Când ajunse mare. are mai mult valoare de zugrãvire a moravurilor contemporane decât de stigmatizare a moravurilor Theodorei.25 (ed. Ea i-a plãcut lui lustinian. a apãrut alãturi de ea. Certându-se apoi cu el. 445 NICOLAE BANESCU retrasã si corectã. Ceea ce e sigur. statura împãrãtesei pare mai înaltã si mai subtire. paznic al ursilor de la Hippodrom. Se întoarse iarãsi în Capitalã61. în primii ani ai veacului al Vl-lea. la Sfânta Sofia. Comito. Ea avea atunci între 20-25 de ani. 9. dar a vrut s-o ia chiar de sotie. Aici s-a întâlnit pe lustinian. dar mai prejos de frumusetea împãrãtesei. dar micã de talie si debilã nu cu desãvârsire. „fiindcã frumusetea ei este cu neputintã omului a o spune în cuvinte si a o imagina"62. Dacã e sã-1 credem. portretul ce ni s-a pãstrat la Sân-Vitale. în 527. mostenitorul tronului. se produse în teatru si obtinu succese. în roluri de cameristã. este cã. nu mai are nimic. De trei secole. Diehl. fiind admiratã pretutindeni pentru frumusetea ei. întemeiat numai pe mãrturiile dusmanilor sãi. Bury socoteste cã acest capitol al biografiei împãrãtesei. cu o privire totdeauna vioaie si plinã de expresie"63. aventurile scandaloase ale Theodorei. Theodora. Descriind Thermele lui Arcadius din Constan-tinopol. Haury). ea a fost cea mai corectã si mai austerã femeie. 61 Ibidem. Prokopios ne spune cã acolo se înãltã si Theodorei o statuie frumoasã.cum observã Diehl . prin marile centre ale Orientului. Prokopios mãrturiseste frumusetea deosebitã a Theodorei: „era. Ca fizic. trãia la Constanti-nopol un sãrac cu numele Akakios. Theodora a pãrãsit o bucatã de vreme capitala. el a fãcut ocolul lumii. de cãtre Patriarh. Sora sa. foarte frumoasã . obtinu de la acesta pentru Theodora înalta demnitate de patriciu. lustinian. aceastã simplã întâlnire fiind socotitã de rãu augur60. S-a lovit însã de împotrivirea hotãrâtã a împãrãtesei Euphemia. povestit de Prokopi-os.si plinã de gratie. sub greaua diademã ce-i acoperã fruntea. împreunã cu surorile sale. fata delicatã. care tinea atâta loc în domnia unchiului sãu. cu . 27-28. Apoi. într-o locuintã modestã unde-si petrecea timpul torcând lânã. O traditie pãstratã multã vreme pretinde cã Theodora ducea în acel moment o viatã 60 Anekdota. atrãgând atentia prin vioiciunea sa spiritualã. odatã înãltatã pe tron. a fost atrasã de viata scenei pe care o cunoscuse si a figurat în pantomime. Sub lunga mantie imperialã. ca matroanele din epoca bunã a Romei. Din tot acest farmec. desi micã. unde Theodora apare în mijlocul doamnelor Curtii. sub supravegherea slabã a mamei. aclamatiile zgomotoase ale populatiei. dupã mãrturisirea chiar a lui Prokopios. Dar chiar în opera de ponegrire.

Theodora. se ridicã deodatã. par a avea ceva din vioiciunea de care amintea Prokopios. „De altfel Theodora avea o înfãtisare plãcutã si frumoasã.eioc ecm)65. în adevãr. lustinian i-a arãtat o iubire fãrã margini si i-a dat în mod solemn toate onorurile legate de situatia ei de suveranã. chemându-1 pe împãrat la datoria sa. se impunea demnitarilor un jurãmânt de credintã lui lustinian si Theodorei. Basilissa avea la dispozitie mari mijloace financiare. Mihãescu. Biserica i-a fost to- . (<bq KCcA. semnalatã de învãtatul englez. Numele Theodorei figureazã alãturi de al lui lustinian în inscriptii. Bucuresti.cum aratã Bury . a strigat ea. statura mãruntã si fata putin cam palidã. într-o novellã. cu prilejul cãsãtoriei sale64. Theodora salva astfel tronul lui lustinian. Dacã împãratul vrea sã scape. are marea si corãbii le îndemânã.6v evTOicpiov fj 6aoiA. cã a avut-o pãrtasã pe împãrãteasã la mãsurile pe care le lua. aceasta e usor: bani are multi. indignatã de lasitatea generalã. p. sfidând împrejurãrile cele mai critice. Pe când lustinian a rãmas simplu. Theodora era o monofizitã devotatã si întotdeauna a cãutat sã-i protejeze pe monofiziti. La sfârsitul novellei (ea era privitoare la numirea guvernatorilor de provincie). 1972. I. 95)J 447 •pw însusirilor sale intelectuale decât farmecului sãu fizic. Istoria secretã. Puterea sa. Pioasã. Theodora. tot n-ar fugi.mai mult 62 De Aedificiis. Vaste domenii în Asia Micã erau atribuite împãrãtesei. zise Theodora. Se întelege cã o astfel de femeie a trebuit sã aibã un rol însemnat în guvernarea imperiului. lustinian nu pregeta sã lucreze independent. înecând revolta în sânge. Ea s-a acomodat repede cu maiestatea imperialã. [Traducerea fãcutã de H. A rãmas celebrã atitudinea sa cu prilejul teribilei miscãri a M Historyll. de care nu dãdea socotealã. Suverana a arãtat întotdeauna o energie mândrã si un curaj bãrbãtesc. dar nu prea mult. de fatã la Consiliu. conduse de un „Curator al Casei divine a Augustei" (Curator divinae domus serenissimae Augustae) si lustinian pare a fi sporit considerabil aceste domenii. 30. 11. O mare parte a orasului se mistuia în flãcãri. 10. ed. 448 multimii din 532. H. Capitala se afla în plinã revoltã. Dinaintea sa trebuiau sã se prosterneze cei mai înalti demnitari. „Eu n-as mai exista fãrã aceastã purpurã. n-as mai trãi în ziua în care lumea nu mar saluta ca împãrãteasã". Aceastã influentã era recunoscutã de împãrat în mod public. Belisarie si Mundus au pãtruns cu trupele în Hippodrom. p. Mihãescu aceluiasi pasaj sunã astfel. se datora independentei sale economice. chipul sãu stã alãturi de al împãratului în mozaicurile de la Sân-Vitale. si multe orase au fost botezate cu numele sãu. Theodora s-a arãtat la înãltimea situatiei sale. 63 Anekdota. Dar influenta pe care Theodora o exercita asupra lui lustinian era datoratã . în ciuda mediului din care venea. Chiar dacã nu i-ar mai rãmâne altã scãpare decât fuga. „Pentru cine a domnit e insuportabil sã fie un fugar".nasul drept si subtire. a întemeiat o multime de fundatii religioase. cã purpura e un frumos lintoliu". Singuri ochii mari. are o gravitate solemnã. îmbãrbãtati de neînduplecata atitudine a suveranei. Atunci când împãratul se afla în dezacord cu dorintele ei. 3000 de soldati credinciosi ai gãrzii nu erau de ajuns pentru a înfrunta furia multimii si lustinian se pregãtea sã fugã din Constantinopol. Vederile lor se deosebeau mai cu seamã în ceea ce privea politica religioasã. ea a stiut sã se înconjoare de toate elegantele si a dus la extrem cerintele etichetei. 11. negri. în actiunea pe care o desfãsura. „Eu însã tin la o veche maximã. orfelinate si spitale. lustinian afirmã. si o privire totdeauna sãlbaticã si pãtrunzãtoare" (Prokopios. aproape melancolicã.

45. Archidamos. dupã câtva timp. ca si suma de 400. si i-a pãstrat pânã la sfârsitul vietii o amintire nestearsã. capabil sã umple tezaurul. care fusese multã vreme în birourile prefectului pretorienilor de est. (Stein crede cã era echivalentul grec al latinescului scriniarius).000 livre de aur (cea. a înlocuit caii prin mãgari si iuteala cãlãtoriei a fost micsoratã. a fost cunoscut de lustinian si a fost apoi înaintat logothet. lustinian. 449 NICOLAE BANESCU tusi ostilã. A redus serviciul postei. loan. 14 milioane si jumãtate de lire sterline). ajungeau întârziate la Curte. Scriitorii contemporani îl zugrãvesc ca. în iunie 548. Lydos a înregistrat mijloacele violente prin care storcea bani de la bogati. talent si nesecate mijloace de a stoarce bani.000 de oameni. n. în anul urmãtor a izbucnit rãzboiul cu persii si când lustinian a ajuns pe tron. In sudul Asiei Mici si în Siria. Hotãrârea lui de a mãri puterea tronului si a pãstra guvernarea cât mai mult în mâinile sale. controla operatiile subalternilor si colectorilor de impozite în provincii.. sub prefectul pretoriului. care s-a afirmat când s-a opus pe fatã proiectului cuceririi Africii si. enorm de bogat si cheltuia averea sa în ospete si orgii. lustinian a plâns-o nemângâiat. si Bury. situatia financiarã era foarte criticã. a produs nemultumiri în cercurile senatoriale si a dus inevitabil. ci si prin independenta lui. în timp ce procura împãratului banii pe care i-i cerea.65 Prokopios. functionar care. de asemenea. p. Politica frugalã a lui Anastasios lãsase urmasului sãu o rezervã de 320. începuse ca functionar în biroul unui magister millitum. care. planurile lui ambitioase de expansiune au reclamat cheltuieli. erau siliti sã-si ducã produsele în porturi. care cereau actiuni grabnice. Mari cantitãti de vin se stricau în magazii si cultivatorii sãrãceau. loan recurse la economii care au fost stigmatizate de opinia contemporanã ca vãtãmãtoare interesului public. II. un monstru grosolan. Energia si neîndurarea lui erau enorme. de exemplu. Functionarii prefectului sileau la plata impozitelor în aur. Afarã de cresterea veniturilor prin mijloace curate sau infame. Dar era absolut fãrã scrupul în metodele sale si. Rezultatele au fost îndoite: 451 stirile dezastrelor în provincii. . fiindcã basilissa era o adeptã sincerã a mo-nofizismului. 24. pentru a fi transportate la Constantinopol. Maxima e din Isokra-tes. cu exceptia liniei mari la frontiera Persiei. Dupã mãrturisirea unui scriitor. Mai grave au fost consecintele pentru arendasii din provincii. § 45 (cf. de un cancer.000 livre intratã în tezaur pe calea veniturilor. I. E descris ca cel mai îndrãznet si dibaci om al timpului sãu. care a lãsat Antiochia în ruine si a nimicit 250. starea aceasta lamentabilã a finantelor se datora incompetentei celor ce ocupaserã prefectura sub domnia lui Iustin (loan Lydus). pentru cã nu primise o educatie liberalã si anevoie putea vorbi si scrie. în parte. Dar avea calitatea care pretuia mai mult în ochii împãratului. Nu a avut nici o însusire spre a fi absolut indispensabil pentru acest minister. Recunoscând partea cuvenitã exagerãrilor. loan din Cappadocia. 4). care nu au putut fi acoperite decât prin sporirea sarcinilor financiare care ajunserã sã apese prea greu asupra populatiei. prin faptul cã nu se împiedica de prejudecãti conservatoare. El a fost ridicat la rangul unui illustris si ajunsese Praefectus praetorio înainte de 531. nãscut în Caesarea Cappadociei. Un impozit greu a fost provocat de cutremurul teribil din mai 526. Strãlucirea domniei lui lustinian n-a adus fericire sau multumire supusilor sãi. gãsi un om pentru acest post. Pers. Când a murit. putem sã credem cã el si-a câstigat influenta asupra împãratului nu numai prin dibãcia lui în umplerea tezaurului. în timpul domniei lui Iustin aceastã economie fusese risipitã. History. Bell. în aceeasi 450 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN calitate. lipsiti de mijloacele publice ale transportului. la tiranie. 35 si urm. voi. el a ajuns.

1923. de ar fi ajutat de tatãl ei. în 547. Barsymes comprimã puternic pensiunile acordate de împãrat. pe la începutul anului 543. pusã la cale cu Theodora. II. 36-39. în 542. dus în Egipt si închis la Antinoopolis. Pentru acest complot fictiv. Prokopios îl acuzã si de scãderea greutãtii monedei de aur. unde se afla Belisarie. lustinian îi dã voie sã se întoarcã la Constantinopol. pp. el îi succedã lui Theodort ca prefect al pretoriului. History of the Later Romane Empire from the death ofTheodosius to the death ofjustinian. care aveau absolutã nevoie sã treacã în imperiu mãtasea pe care o cumpãrau pentru a o revinde. dacã acest administrator tiranic continuã. de la începutul secolului al Vl-lea. Numit comes sacrarum largitionum cãtre 540. Barsymes a fost de douã ori comes sacra-rum largitionum si de douã ori prefect al pretoriului. commerdarii prefecturae. care i-au înlocuit. Tot atât de lipsit de scrupule ca si acesta. si pp. Persii urcau pretul si negustorii si fabricantii bizantini se ruinarã. care se schimba pe 180 de fotteis. se opri lângã Chalkedon. Petru Barsymes rezolvã problema în favoarea fiscului. el cãzu în cursã. Petru Barsymes. 532). comes sacrarum largitionum. Dar acolo. înstiintat de fiica sa. în drum spre Orient. Dacã argumentele ei produserã un efect asupra împãratului. prin protectia basilissei. în privinta acestui articol economic imperiul depindea de vecinii sãi persi. pentru a doua oarã. silind întreprinderile private sã . pe care o convinse cã Belisarie e foarte nemultumit de împãrat si cã. loan de Cappadocia nutrea ambitia de a se înãlta pe tron. urât de locuitori. acesta amâna însã hotãrârea sa pânã ce izbucni o revolutie. 66 J. Londra. 453 Problema mãtãsii. cât era cursul mai înainte. El era sirian si servise ca scriniarius la prefectura pretoriului. obligati a vinde mai ieftin decât cumpãrau. P. care sã tinã câtiva ani. împotriva vointei Theodorei. Antonina. care era sã-1 coste tronul (Nika. el îsi atrase protectia Theodorei. ei o revindeau pe acelasi pret negustorilor de mãtase brutã. care nu-1 putea suferi si stia de nedreptãtile sale. Revocat în timpul revoltei Nika (532). în loc de 210. Singuri agentii statului erau autorizati sã cumpere mãtasea brutã de la negustorii barbari. dar tentativa nu reusi. 55-59. Theodora. fãcându-si practica administrativã sub directia lui loan de Cappadocia.B. în aceastã calitate. Barsymes a stârnit nemultumirea generalã si lustinian s-a hotãrât sã-1 revoce. Prin administratia sa abuzivã. furnizori ai industriei private. Numai dupã moartea Theodorei. Nisibis si Dvin. sã înlãture monopolul persilor prin mijlocirea Abisiniei. care nu a putut face decât sã întârzie demisia protejatului sãu pânã cãtre mijlocul anului 546. dar ca preot66. unde-i dãdu lui loan întâlnirea. care-1 sileste a se face diacon si-1 exileazã la Kyzi-kos. care-si avea centrele cele mai importante la Beirut si la Tyr. sau direct acesteia. totalizând 20 de ani si mai bine în aceste 4 exercitii ministeriale. Erau. Dupã nouã ani el a cãzut în dizgratie printr-o stratagemã a Antoninei. în iarna 530-531. lustinian încearcã. de la sfârsitul secolului al IV-lea. între 540 si sfârsitul domniei lui lustinian. Marcellus. Mãtãsãriile imperiului se aprovizionau cu stocuri mari. în libertate. 1-ar rãsturna pe lustinian. e 452 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN asasinat si Theodora face ca loan sã fie implicat în aceastã crimã. date fiind ostilitãtile continue ale persilor cu imperiul. Locurile unde se fãcea comertul între bizantini si persi erau Callinicus. o copilã naivã. având ascunsi mai dinainte purtãtorii trimisi de Theodora: eunucul Narses si comandantul gãrzii palatului. propria lui situatie va fi primejduitã. dusmana neîmpãcatã a lui loan. Bury. în afarã de cantitãtile destinate manufacturilor statului. el a fost numit. loan de Cappadocia e depus de lustinian. Antonina o câstigã pe fiica acestuia. episcopul Eusebiu. a fost restaurat în postul sãu îndatã dupã înãbusirea rãscoalei. comites commerciorum (ce tineau de sacrae largitiones) si. se simti datoare a deschide ochii lui lustinian si a-i arãta cã.în cele din urmã.

455 3. între altele. vandalii. Negutãtorii de mãtase s-au ruinat în mare parte. Ea cuprindea în Europa Peninsula Balcanicã aproape întreagã. a Orientului. 69 Diehl. * E. „Serinda". Regii barbari. unde cultura venitã din China exista de aproape jumãtate de secol si unde bizantinii se puteau duce prin nordul Mãrii Caspice.68 67 Serinda ar fi. Occidentul a fost în cea mai mare parte din nou incorporat la imperiu si Meditera-na a ajuns. lumea romanã se împãrtise între fiii sãi. iar în Africa Egiptul si Cyrenaica. Opera militarã a lui lustinian. un lac bizantin. în Spania. obisnuiau a le conferi demnitãtile ierarhiei aulice. trimis de Iustin al II-lea.69 Toate acestea alcãtuiau 64 de provincii (eparhii) organizate în douã prefecturi: 1. Iustin al II-lea a putut arãta ambasadorilor turci plantatiile de duzi din Siria si initiativa lui lustinian se aflã la originea producerii mãta-sei în lumea mediteraneanã. Stein. Justinien. Pars Orientalis. Ele au smuls din mâinile barbarilor provinciile pierdute mai înainte. în locul lor. lustinian primi vizita unor cãlugãri care îi propuserã sã-i facã cunoscut mijlocul de a produce mãtase în imperiu. ei îsi rezervau asupra lor drepturile de urmasi legitimi ai Cezarilor. Histoire du Bas-Empire. fãrã a o mai cumpãra de la persi. co-mitiva sacrarum largitiorum s-a însãrcinat a satisface trebuintele particularilor. pp. De atunci aceste douã pãrti ale imperiului se izolaserã tot mai mult una de alta. Armata bizanti-* na în aceastã epocã Domnia lui lustinian se deosebeste. Arcadius si Ho-norius. Pe lângã aceasta. si aduc de acolo viermi de mãtase. prin marile sale expeditii militare încununate de izbândã. care au fost crescuti în imperiu. Astfel. care tinea de ostrogoti. în anul 476. 456 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN cu capitala la Thessalonik (apoi la Justiniana Prima). cu 51 de provincii. A existat însã întotdeauna în Bizant principiul de a nu recunoaste pierderile teritoritoriale.observe pretul maxim. le-a fãcut sã disparã si. Ei apãreau astfel ca suzerani ai lor. unde au trãit mult timp. are misiunea de a . având numai 13 provincii. acesta nu mai stãpânea decât partea de rãsãrit.). Francii si burgunzii se asezaserã în Gallia. De la moartea lui Theodosios cel Mare (395). dupã scurta stãpânire a lui Odoacru (Odovakar). Dar toatã problema mãtãsii trebuia sã-si schimbe cu totul aspectul în urma unui eveniment care ilustreazã domnia lui lustinian în istoria economicã: introducerea viermilor de mãtase în imperiu. dupã unii. sã negocieze un tratat de prietenie si de comert cu seful turc Sizabul. asezati în diferite provincii ale imperiului. 761-773). monopolul a fost pentru Barsymes un prilej de a se îmbogãti extraordinar. 332 n. prefectura Illyricum. devenise regatul ostrogotilor. poate si Cochinchina (Bury II. a cãrei identificare a ridicat multe contestatii. vizigotii. II. Siria pânã dincolo de Eufrat. astfel. spre a pecetlui aceastã dependentã. 2. stãpânirea romanã încetase sã mai existe si Italia. în cele din urmã. fãrã a trece prin statul persan. grupate în 5 dieceze (în care intra si una din Europa. Din Sogdiana provenea de asemenea mãtasea pe care o ambasadã turcã o propunea bizantinilor în 568 si acolo merse în anul urmãtor cilicianul Zemarch. Kotan. stãpânul Sogdianei timp de câtiva ani (+572). provinciile cãzuserã rând pe rând în mâinile cuceritorilor germani. împãratul crestin. cu exceptia pãrtii nord-vestice (Dalmatia). depozitar unic al adevãratei credinte. pp. în Africa. fãrã a fi constrânsã la pretul maxim. Aceastã tarã. 126-128. în Occident. cu capitala la Constantinopol). a fost stabilit monopolul mãtãsii. în momentul în care lustinian a luat conducerea imperiului. multi mesteri si lucrãtori au fost greu încercati timp de multi ani 454 si numerosi s-au refugiat în Persia. împãratii nu le-au socotit niciodatã definitive. trebuie sã fie localizatã probabil în Sogdiana (între Oxus si laxarte). a Thraciei. cãlugãrii se întorc în tara „Serinda"67. Dupã Prokopios. împãratul primi propunerea. erau priviti ca vasali si împãratii. p. Asia Micã pânã în muntii Armeniei.

Cea mai mare parte a barbarilor care ocupaserã provincii ale imperiului erau arieni. Regii barbari simteau acest fapt ei însisi. Se mai numesc oi EK KaiaÃâ'YOV si aveau caracter national. factor de cãpetenie al puterii sale. rol. pp. Numele tehnic de comitatenses (trupele de escortã. 457 NICOLAE BANESCU periului regiunile care. care formuleazã conceptia imperiului universal întemeiat pe religie. ea era comandatã de un tribunus. p. Diehl semnaleazã un pasaj caracteristic din Eusebios. tiraniile. lorga face principalul motiv al acestor campanii72. Histoire du Bas-Emtrire. 59-61. pp. Kaiâ'kojoc. libera circulatie a marilor cãi de civilizatie. cãci aceastã liberã circulatie fusese pierdutã prin asezarea ostrogotilor lui Theodoric în Italia si a piratilor vandali în Africa. dominatiile. când Crucea. Stein. La aceste douã clase s-a adãugat o nouã organizare. Ei erau comandati de duci {duces). si Etudes byzantines. de tiranii si principate. foederati. e întrebuintat în acelasi sens). acea tha-lassocratia. Ch. Comitatenses. 12 Formes byzantines et realites balcaniques. trebuie sã stim întocmirea armatei în epoca lui lustinian. în prima linie dintre muntenii voinici din Thracia. un singur Dumnezeu S-a anuntat tuturor. se considerau vasalii sãi. pentru a-i primi si a-i cuprinde pe toti. 278-279. Illyricum si din Isauria.. si-a avut. în aceleasi conditii ca si mai înainte. Ele se recunosc de atâtea ori în actiunea marelui împãrat.aîoi oipanâxai. imperiul roman. 1922.71 Aceste conceptii au dus. 135-139. Marile comenzi ale generalilor numiti magistri mili-tum si deosebirile dintre comitatenses si limitanei s-au pãstrat si acum. Pentru a întelege rezultatele campaniilor întreprinse. fj oÎKOVnevri. listã. violente si jafuri. I. 'Pa>{j. în afarã de trupele gãrzii. De aici. soldati romani. de suitã) este mai putin uzitat. Nu erau între ei barbari. istoricul ecclesiastic din secolul al IV-lea. Aceastã împãrtire venea din deosebirea zeilor adorati. 71 Ibidem. trupe recrutate aproape exclusiv dintre supusii imperiului. din neglijenta stãpânilor lor. monedelor de aur purtau efigia împãratului. Eusebios aratã cã altã datã lumea era împãrtitã într-un mare numãr de domnii. Limitanei au aceeasi functiune de a proteja frontierele. . Ei erau bucurosi sã guverneze ca delegati ai suveranului bizantin. declarã istoricul bisericesc. opera fostilor zei s-a risipit. goti si vandali. din care N. necesitatea de a asigura din nou imperiului dominatia mãrilor. alãturi de aceste conceptii. Bucharest. 2. care trebuiau sã dea aparentã de legitimitate stãpânirii lor. Astãzi. pp. la campaniile care ilustreazã domnia glorioasã a lui lustinian. El nu-i putea pãrãsi pe supusii sãi binecredinciosi sub jugul ereticilor. dar acum.rãspândi pretutindeni cunoasterea acestei credinte. fortele armate ale imperiului se împãrteau în cinci categorii principale: 1. 458 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Ceea ce ne izbeste de la început în opera militarã a lui lustinian sunt fortele numeric putine care au cucerit Africa si Italia. Acest imperiu si aceastã credintã au menirea de a strânge într-o armonie eternã neamul omenesc întreg. împãratul avea dreptul si datoria sã reducã în unitatea imIbidem. 129-128. E. Cf. cãzuserã în mâinile necredinciosilor. Champion. 1939. pp. II. lustinian însã a avut si câteva corpuri de persi. cereau însemnele demnitãtilor romane. aceste trupe se deosebesc ca c-rpocTiâtai. un singur imperiu e în picioare. Unitatea independentã militarã e acum numerus (numele sãu grec e dpittyzog sau lãtfia. de aceea solicitau cu stãruintã imperiului recunoasterea. partea sa în determinarea împãratului. principatele siau încheiat viata. semnul mântuirii si al biruintei. stationate în capitalã. iar populatia romanã subjugatã de eretici avea necontenit privirile atintite spre Bizant. Dar. rãzboaie necontenite. de celelalte sectiuni ale armatei.70 Ideea aceasta stãpâneste în secolul al Vl-lea. de bunã seamã. Bucharest-Paris. 22 si urm. de unde astepta mântuirea. s-a arãtat pe pãmânt. fãrã îndoialã.

Diehl. aveau o mare soliditate. bande de barbari (huni. sclaveni. ei purtau ca semn al serviciului imperial cingãtoarea (cingulum. pesmetul militar. o pâine de grâu finã. v. ci si împãratului. 97-109. Li se plãtea soldã si annona din tezaurul public. când romani. în contrast cu cei ce mâncau pâinea cazonã obisnuitã. Romische Militãrgescbichte von Gallienus bis zum Beginn der byzantinischen Themenverfassung. purtãtori de scuturi si doryphoroi (<5opu-(popoi). soldati din escorta privatã a comandantilor militari. III. în sfârsit. pp. Lungile rãzboaie cu persii au fost. sã punã în comandamentele de frunte rude apropiate. History II. Ei au adoptat ele la dusmanul lor armura defensivã: platose.).a. Amândouã categoriile erau trupe cãlãri. autoritatea sefului era totul si dacã lustinian n-a condus niciodatã trupele pe câmpul de rãzboi. împãrtiti în tagmata. Majoritatea lor erau strãini. Pentru moralul ei. Th. Mommsen. huni si goti sau munteni din Thracia si Asia Micã.3. toti ofiterii superiori aveau o trupã ele escortã. Multi dintre ei erau recrutati din mijlocul familiei imperiale. ceea ce implicã o recunoastere oficialã. în secolul al Vl-lea. în schimbul subsidiilor anuale. 5. asa zisii cataphraktarii (KaTã(ppaKTOi). Idem. 1920. în timpul lui lustinian. Erau comandati de ãpxovTEt. Infanteristul purta platose si jambiere de metal. Asupra armatei în aceastã epocã. pp. Erau douã clase distincte: hypaspistai (vnccGTtmrai). una din figurile epocii. dãdeau. Grosse. Erau adesea întrebuintati în misiuni confidentiale. BZ 21. Bd. armata bizantinã era de o bravurã incontestabilã. o 460 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN scoalã pentru romani. era o parte însemnatã a armatei. 4. tâvn). Aliatii ai>nna%oi. altã clasã de luptãtori erau bucellarii. când 459 NICOLAE BANESCU barbari. Aceasta nu o împiedicã sã comitã uneori la acte de indisciplinã. purtãtori de lance. goti. 461 NICOLAE BANESCU de mare prestigiul sãu de general si încredera trupelor în el. zale. pp. heruli. 206 si urm. pentru siguranta tronului sãu. deci de tribuni si de comites foederatorum. cum aratã atât de bine Bury. Patriciul Germanos. cei mai destoinici soldati alergau sub . 75-78. Berlin. în Idem. Das romische Militârwesen seit Diocletian. forte conduse de sefii lor proprii. la singura veste a unei expeditii conduse de el. corespunzând ofiterilor. anti s. pp. huni. „cavaleria de fier" (ferreus equitatus). Justinien. cãsti de metal. abasgi. p. si termenul derivat din acesta îi desemna pe soldatii privati. legati printrun tratat cu imperiul. Historische Schriften. din necesitatea de a se adapta celor ale dusmanului secular oriental. superiori în rang si mai putini ca numãr. dupã mãrturisirea lui Prokopios. el a avut sansa de a fi secundat de un corp de generali eminenti.. sarceni etc. Cavaleria grea era înarmatã cu arc si sãgeti. Doryphoroi erau obligati a depune jurãmânt de fidelitate nu numai sefului lor. încât. cu lance si sabie. Acestia stãteau nemijlocit în jurul sefului. gr. ele rezistau celor mai iuti sarje ale cavaleriei persilor. R. învãtându-i a-si transforma în multe directii traditiile si metodele lor militare. J. legatã prin jurãmânt de credintã.) si erau organizati ca trupe sub ofiteri. Atât erau 73 Bury. în care om si cãlãret erau acoperiti de fier. ca oameni care mâncau pâinea finã a stãpânului. a fost cel mai renumit dintre nepotii lui lustinian. Foederati constituiau partea cea mai întrebuintatã dintre barbari (goti. Liniile sale puternice. greu înarmatã. 1912. 73-76. heruli. 146-149.. 0oi8epãToi et ErpancoTai dans l'armee byzantine an Vf siecle. Ch. Maspero. Altã imitatie din Orient a fost tragerea cu arcul. cãci împãratul tinea. care. pe dedesubt o za si pe cap casca de metal. Numele vine de la bucella. Tactica si echipamentul armatelor imperiale se modificaserã fundamental. în Le monde oriental.73 Astfel organizatã.

75 Prokopios. garda sa personalã. Gotb. cãsãtorit cu Comito. Martinus. Belisarie era deci „cel mai cunoscut trac din timpul lui lustinian I". iar celor ce-si pierduserã în luptã calul sau arcul sau orice altceva le dãdea altul în loc78. cântat de Corippus. trimis guvernator în Africa. Bessas. nepotul lui Vitalian. VI. 39. 36-39. 101-102 si de Bury. Un alt nepot al împãratului. rãsplãtea dupã bãtãlie pe cei curajosi. l. cunoscut prin succesele sale în Asia. (V. I. permitându-i sã întretinã o armatã atât de puternicã79. dusmanii chiar îi arãtau o mare admiratie.LTaJ. Dar peste toti acestia se ridicã prin geniul lor Beli-sarie si Narses. care a 71 Bell. lustinian a apelat de asemenea la el. Ca soldat e ad76 Cedrenus. ca si pentru Comentiolus de la sfârsitul veacului al Vl-lea (cf. apoi Areobindos. III. despre care tot Prokopios. ei sunt figurile proeminente. pãrtas la aceleasi lupte pentru pacificarea Africii zguduite de revolte. cu toate marile sale însusiri. zguduitã de rãzboaie. Prejecta. 80). 15). Dar numeroasele comandamente militare ale imperiului reclamau. Popularitatea lui în armatã i-a atras ura Theodorei si adesea a fost tinut la o parte. Belisarie este adevãratul erou al domniei. în mijlocul sperantelor ce se puneau în marile sale talente. 462 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN luat-o în cãsãtorie pe fiica lui Germanos si s-a distins adesea prin energia si talentele sale în rãzboaie. ca si tatãl lor. 40. 9. T\ QpaKcov TE Kcd 'lAAvpicov ]j. Bãnescu nu se referã si la cea balcanicã a lui Belisarie. în momentul mortii lui lustinian.. p. fiul Vigilantiei (sora lui lustinian) si al lui Dulcidius.. pomenit adesea biruitor în luptele cu persii. în clipele grele. cunoscut în prima parte a domniei lui lustinan. îi mângâia pe rãniti cu mari sume de bani. iar în 550. 1970. Amsterdam. Besevliev). origine atestatã si pentru alti comandanti militari ai perioadei. 6-7. situatã la frontiera „dintre traci si illyri". Iustin si lustinian. în Bulgaria de sud-vest (op^irito 8e 6 BeXvoctpiog EK repimviaq. în 538. dar si încrederea ce-i arãta împãratul. barbarii se înmulteau sub steagurile sale. asemãnân-du-se omului foarte sãrac si obscur"77. si Artabane. sora împãrãtesei Theodora. multi alti generali.. Dar. a jucat un rol însemnat în aceastã domnie. Evagrius. Justinien. pentru a merge acolo ca generalisim. un numãr care probeazã. plãcut la înfãtisare mai mult decât toti. „Era frumos si mare la trup. între cei mai buni a fost Mundus. 7? Prokopios. III. când rãzboiul cu ostrogotii în Italia luase o întorsãturã cu totul periculoasã. învestit cu înalta demnitate de curopalates. ibid. în istoria militarã a secolului al Vl-lea. III. Cariera sa agitatã a fost schitatã de Diehl. pacificatorul Africii. îl trimise cu puteri extraordinare în Africa. gata a sarja în fruntea escadroanelor sale. sotul unei nepoate a lui lustinian. afabil si apropiat celor ce-1 întâlneau. El a lãsat doi fii. loan Troglita. History II. nu numai bogãtia sa. luptãtor victorios în Orient. cu numele de Iustin. Bell. 21. cum bine observã Stein. bravura lui fãrã seamãn. [Mentionând originea armeanã a lui Narses.steagurile sale74. III. care s-a ilustrat în luptele din Africa. azi Separeva Banja. 652 (Bonn). Goth. scrie cã era nãscut în localitatea Germania din provincia Dacia Mediterranea. . care. pe lângã acestia. patriciul Solomon. Soldatii îl adorau. unde sfârsi asasinat. Untersuchungen uber die Personennamen bei den Thrakern. 463 NICOLAE BANESCU mirabil. Generos fatã de soldati ca nimeni altul. care-1 asezã comandant în Illyricum16. proveniti din cadrele armatei sau din rândurile înaltilor demnitari. între generalii de seamã înruditi cu familia imperialã trebuie amintit si Sittas. în campania din Italia a putut avea 7000 de bucellari. El a rãmas totusi credincios împãratului. amândoi mari generali. 11. în sfârsit pe loan. care i-a deschis drumul cãtre coroana imperiului. Germanos a murit pe neasteptate la Sardi-ca75. Historia ecclesiastica.t> KEÎtou). apela la talentele sale.

Mare tactician. Stein. prea bogat si acoperit de glorie.8. 285. El si-a început cariera în palatul sacru. istorii miscãtoare. Goth. Procopius and the 6"'century. 19. Fischer. Cantarella. E. în lumea bizantinã. meritul de a fi rãmas toatã viata sa credincios lui lustinian.. 253-279.. Airiyrimg mpaiOTârr] TOV tfaujuacrrou ãv5pog 81 Despre Antonina. Thesalonic. Martindale. Iubit de populatie. III. p. cit. p. History of Greece.. e înãltat la postul însemnat de mare sambelan {sacellarius. aceste povestiri se propagã sub formã literarã pânã în Apus. VIII. schimbându-se mult competenta sacellariat-ului. Bucuresti. din respect pentru virtute si teamã pentru putere"80. 1976. op. Prin eroismul si mãretia faptelor sale. 1-2. care. I. izvorul acestei imense averi era uneori contestabil. p. excelent mânuitor al trupelor. ed. lumea se îngrãmãdea pe ulite în fiecare zi la trecerea sa. Dar nu trebuie sã credem nici în ingratitudinea împãratului. al cãrui titular a avut de acum rangul si titlul de praepositus sacri cubiculi*4. cu suita sa de vandali. A fost întâmpinat de un entuziasm popular atât de mare. 157-162. I. înfrumusetate într-un adevãrat roman. 107-109 (ap. ca sã-1 vadã si nu se putea sãtura de privelistea ce-i oferea. în primii ani ai domniei lui lustinian. lustinian a avut întotdeauna nevoie de el. „dacã ar fi dat un ordin. „Arethusa". despre care vorbeste legenda. din veacurile XIV. J. 80 Bell. J. XVI si XVII82. / 464 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN tr-adevãr. A. Belisarie a rãmas în istorie o figurã extrem de popularã.. Des. 11. Appendix I (On the Blindness of Belisarius) si mai recent: R. încã din secolul al X-lea. Cameron. 82 Asupra legendei vezi si Finlay. 1. 1-2. de care s-a resimtit de multe ori în lunga-i carierã militarã. Theodora and Antonina in the Historia Arcana. Justinien. Marea scãdere a lui Belisarie a fost slãbiciunea fatã de sotia sa Antonina81. ca cersetorii. înAlte detalii asupra toponimului Germania si a antroponimului Belisarie se aflã la LI. I. A putut fi deci suspectat si adesea a suferit dizgratia suveranului. Belisarie era superior tuturor generalilor epocii. p. Dacã e sã credem povestile Istoriei secrete. a fost enorm de bogat si. Portretul sãu la Diehl. Amplificate. p. Rusu. Morris. voi. III. Cãtre 537. p. orbit din porunca împãratului si nevoit a întinde mâna. Alãturi de Belisarie trebuie asezat rivalul sãu. goti si de mauri. 1987. identic cu primicerius sacri cubiculi. El i-a acordat toatã încrederea si 1-a covârsit de onoruri. în „Studi bizantini e neoellenici" din Neapole. Elementele traco-getice în Imperiul Roman si în Byzantium (veacurile HI-VIII). dupã întoarcerea lui Narses din misiunea în care fusese trimis la Alexandria. eunucul Narses. în „Thraco-Dacica". lawpia TOV Bvtavnvov Kpâwvq. 1996. 79 Histoire du Bas-Empire II. se nãscuse în Per-sarmenia.EVov BeÃiaapiov. 158:! 167 si la E. Amintirea isprãvilor si dizgratiilor sale a impresionat adânc posteritatea. 563 si 570-572. în literatura popularã neogreacã avem trei versiuni ale acestei legende. Antroponime traco-dacepe sigilii bizantine. 518. 284286. III. la întoarcerea sa din prima campanie în Italia. 465 TOU ÃeyoiJ. circulau asupra sa. dar aceasta nu tinea multã vreme. p. s. povestind nefericirile în care si-a încheiat viata. 1975. of California. în jurul numelui sãu s-a format un ciclu de legende. Karayannopoulos. mai recent în Prosopograpby ofthe Later Roman Empire (= PLRE). 1992. Cambridge. 1978 (reeditare 1991). La Airjyrimq ojpawTccrri TOU 6avfj. v. partea din Armenia datã Persiei prin împãrtirea din 384.aarov EKeivov roi) /le/o/ievou Bekiaapiov (di anonimo autore). si . încât Prokopios a putut scrie cã. Barnea.'gur. A. între atributiile sale avea si comandamentul spatharo-cubilarilor). Belisarie a avut. Armean de origine. pentru a trãi. nimeni nu i-ar fi rezistat. 203-205)]. voi. 78 Ibidem. în calitate de spatharo-cubicular al împãratului83. l. I. sacrum cubiculum a primit o modificare în organizarea sa. voi. 1978. 70 si urm. Univ. Belisarie a trebuit sã trezeascã neliniste: era prea puternic. p. Jones. 203-206 si mai ales XVII. «. datoritã Antoninei.

Narses. p. Aceasta a sporit încrederea de care se bucura pe lângã lustinian si Theodora. IV. fiul lui Huneric si al Eudokiei88. 468 4. t. un om care. împarte bogãtiile din sãculetul sãu si izbuteste a-i convinge sã strige: „lustinian imperator. 167-171. în amintirea Italiei bizantine. Histoire du Bas-Empire II. pentru a o restabili. . Rãmas în Italia cu puteri de vice-rege. El a fost destul de abil spre a cere si a obtine toate mijloacele pe care nu le obtinuse Belisarie. observã foarte bine Hodgkin.] 83 Garda de corp imperialã compusã din eunuci. cã în mintea suveranului lua tot mai mult consistentã ideea cã strãlucitele victorii ale lui Belisarie pot face 85 T. proclamat nou împãrat. când împrejurãrile o cereau. în practicã. Ea nu are însã culoarea sentimentalã pe care o are la acesta. Eunucul era un om înzestrat cu mari însusiri. stând în acelasi rând cu magistri militum si. într-o misiune atât de rãzboinicã.si astfel a putut zdrobi ultimele rezistente ale ostrogotilor87. tu vincas!". el a lãsat acolo o amintire dureroasã. Hodgkin. t. pp. Domnia lui. în zilele teribile ale revoltei Nika. a fost din nou trimis. Geschichte der byzanti-nischen Volksliteratur. foarte inteligent si abil. si HG.bani.Hilderic. Pe când Hypatios. Narses se strecoarã în stradã cu un sãculet în mânã. de multã energie. având acces continuu si confidential la suveran. rupse unitatea de comandã a lui Belisarie si. 86 Ibidem. care dovedise însusiri militare. întâlneste câtiva dintre conducãtorii factiunii albastre.r. printr-un devotat al dinastiei. Miinchen. Coalitia celor douã factiuni a fost astfel ruptã si tronul lui lustinian. 1896. Narses apare ca un acaparator de comori sau ca un trãdãtor. capabil. prin vârsta si conditia sa. IV. . 87 Portretul sãu schitat de Diehl.adaugã un studiu asupra istoriei acestui poem. Oxford. Ofensiva militarã a lui lustinian a. primind felicitãrile prietenilor si ascultând invectivele multimii împotriva lui lustinian. „întocmai ca un consilier aulic în lagãrul lui Wallen-stein. Diehl cã romanul tine în aceste istorii mai mult loc decât adevãrul. 357-358. mii. de urile de odinioarã împotriva Verzilor. când situatia din Italia a ajuns criticã. dar soldat fãrã experientã. si cã era necesar sã-1 observe de aproape. precizeazã Hodgkin86. spre a se rãzbuna. nu exagerat însã. 467 din el un primejdios rival pentru imperiu. Italy and her invaders 476-535. oameni. contagioasã pentru altii. Mai târziu însã. a fost Narses în pretoriul lui Belisarius". Dar trebuie sã recunoastem cu Ch. fiind mai puternic decât oricare dintre ministri. desigur credincios. [Mai recent. 84 E. Nu poate fi îndoialã. sau comisarii Conventiei în lagãrul lui Dumou-riez. adevãrat inventar al ecourilor pe care 1-a avut legenda lui Belisarie în literatura si arta universalã. 466 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Narses a ajuns astfel un illustris si unul dintre cei mai mari. 1971. Stein. nu putea aspira niciodatã la purpurã. eunucul sambelan fãcuse un nepretuit serviciu stãpânului sãu. de astã datã spre a lua acolo comanda. v. le aminteste de vechile beneficii primite de la lustinian. 275. lustinian a fost nevoit sã-1 reclame. în 538. se afla în Hippodrom. Si în jurul sãu s-a format de timpuriu o legendã. arme . Avea si controlul domeniilor din Cappadocia. II. chemându-i pe longobarzi în Italia. Narses era pus în fruntea trupelor de întãrire trimise în Italia si multi cercetãtori s-au întrebat care a fost motivul împãratului ca sã trimitã un consilier. mântuit85. ca si în jurul lui Belisarie. luat din tezaurul imperial. Cucerirea Africii. Dar atitudinea de independentã a lui Narses. 273-274. Justinien. Beck. ed. bunuri ale suveranului. ' • -•. . Bury aratã cã el exercita probabil o autoritate generalã asupra tuturor slujbasilor în legãturã cu Curtea si persoana împãratului. Dar marile sale calitãti ale mintii erau întunecate de sufletul sãu dur si de aviditatea sa de bani. Rãzboiul cu vandalii. asupra originii si difuzãrii sale.

cerând uzurpatorului sã-1 punã în libertate pe Hilderic si sã-i redea demnitatea regalã. în mai 530 el a fost rãsturnat si aruncat la închisoare. O luptã avusese loc în aceastã provincie între vandali. cerând lui Ge-limer sã trimitã la Constantinopol pe Hilderic. Flota debarcã undeva în Sicilia. El încheie în curând pacea zisã „eternã" cu dusmanul asiatic (532) si tinu un consiliu pentru rãzboiul cu vandalii92. lustinian 1-a învestit cu puteri nelimitate. iar cei rãspunzãtori de finantele Statului se speriau de cheltuiala enormã a întreprinderii. 9. loan din Cappadocia. si Antalas. cum crede Bury. de perspectiva noilor primejdii ce le asteptau. o revoltã internã. Regele. pe 92 Ibidem.000 cavalerie excelentã si. 9. Amalasuntha având fatã de ei o atitudine amicalã. exploatate de un rival ambitios. îmbarcatã cãtre jumãtatea lui iunie 533 în portul din Constantinopol.000 de oameni (nu 16. l. împreunã cu Oamer. Cinci sute de corãbii. Hilderic era învinuit pe deasupra de prietenia cu lustinian. cum fusese în Asia. Dar Gelimer rãspunde insolent si împãratul se gândi atunci sã punã capãt cât mai repede rãzboiului cu persii. istoricul primind a-1 servi si acum ca asesor civil. titlul nou de arpa^r/tog avTOKpãicop. 91 îbidem. 18. pe Oa-mer cel orbit si pe fratele sãu si arãtând. I. 24 si urm. vreo mie cinci sute sau douã mii95. Dezastrul marii expeditii a lui Leon I nu se stersese din amintirea lor.roAe/iov /mAtfaxrdg re Aîav (Bell. prin slãbiciunea ei. Dar lustinian nu tinu seamã de aceste pãreri. dupã Stein. în acest consiliu. 469 NICOLAE BANESCU lustinian expedie o nouã ambasadã. 88 Aceasta era fiica Eudoxiei lui VaJentinian al III-lea.000 de „aliati" (heruli si bulgari). în încheiere. Vandalii au suferit o mare înfrângere. Convins de justetea cauzei. din familia regalã. seful unui trib. ceea ce a trezit nemultumiri. la care avea drept dupã legea lui Genseric privitoare la succesiune. pe care îl vom mai întâlni adesea. împreunã cu Belisarie s-au îmbarcat si Antonina si Prokopios. în schimb. cum se spune de regulã) si anume: 10. 93 Ibidem. probabil. condusi de Oamer.000. Gelimer. lustinian interveni. Trupele abia întoarse clin Orient nu se entuziasmau nici ele. Dar ambasada bizantinã se întoarse fãrã nici un rezultat. iar Gelimer a fost ridicat pe tron91. au fost întrebuintate la transportul acestor trupe. Vând. 5). vãrul lui Hilderic. rezervat mult timp numai împãratilor94. în plus.. 1. escortate de 92 de vase de rãzboi. 89 Eig TOV . garda personalã a lui Belisarie. E interesant sã constatãm cã împãratul nu a aflat la consilierii si ministrii sãi nici o încurajare pentru aceastã actiune. a avut curajul sã expunã împãratului. 10. de care nu se simtea strãin prin originea sa pe jumãtate romanã90. El a primit. iar este pentru învãtatul englez echivalentul termenului de imperator. un frate al acestuia si mai multi notabili romani. 8-18. 10. 9. numãra. ca generalissim al fortelor trimise în Africa. riscurile mari ale întreprinderii. 5.prin urmare nepot al lui Genseric. Belisarie a fost însãcinat sã conducã expeditia. Prokopios a fost îndatã trimis la . prefectul pretoriului. unde bizantinii îsi reînnoirã proviziile si-si cumpãrarã cai. sentiment întãrit si mai mult de visul povestit de un episcop sosit tocmai atunci din Orient. l. el avea sentimentul unei datorii religioase fatã de supusii africani drept-creclinciosi.000 pedestrime. pentru a porni expeditia în Africa. cã nu va tolera un refuz. 90 «PiAog L5 ra fiâhiaTa lovcmviavâ rai |evo$ eyevero. si nici generalii lor. dupã mãrturisirea lui Prokopios. 9. era la rãzboi prea molatic89 si maurii ajunseserã stãpâni pe mai toatã Mauritania si pe sudul Nu-midiei. Armata. zice Prokopios (îbidem). lângã Aethna. amenintând Byzacena. 10-15. I. 470 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN care îl vom întâlni de acum adesea. provocã. înregistrate de Prokopios93. 1. Gelimer îl orbi pe Oamer si înãspri închisoarea pentru ceilalti. sub pretext cã vor sã fugã la Bizant.

cu 5.000 de soldati si 120 de vase. Istoricul aflã la Syracuza cã Gelimer nu se astepta sã fie atacat în curând în Africa. unde îsi pregãti o nouã armatã. care se întorsese în grabã. Wolfram.000 de soldati alesi ai lui Tzazon. Gesch. p. 3. cu maurii. Astfel îsi pierdu vremea pânã când se pomeni cu Belisarie pe coastele Africii. p. 313. v. 127. în vestul Numidiei. V. La stirea invaziei. intra nici herulii si hunii. cerând în acest scop ajutorul lui lustinian97. îsi pierduse mintile.Syracuza pentru a culege stiri96. din Sardinia. o nouã luptã. aflat într-o suburbie a Carthagi-nei. Gelimer descoperise cadavrul lui Ammatas si se oprise pentru a-1 plânge si înmormânta. 10. sosind câteva ore mai devreme. Regele îsi cãutã scãparea la maurii din muntii inaccesibili Pappua. în99 Ibidem. vreo 15 km de Carthagina.000 de cãlãreti erau atpaii&iai (poiSepâmi (4 vexillationes si 9 regimente de federati). prin urmare. sã-1 asasineze pe Hilderic si pe sotii sãi de captivitate si sã iasã înaintea bizantinilor. Grosul " ei îl formarã cei 5. 2. luptân-du-se. întâlnirea era hotãrâtã de vandali în ziua de 13 septembrie la Decimum. cit. la Tricamarum. fãrã sã bãnuiascã nimic. cãci fiind din familie regeascã si înãltat la domnie si din copilãrie pânã la bãtrânete înconjurat de putere solidã si de mari bogãtii. dacã nu cumva vandalii întinseserã vreo cursã si pentru a afla unde s-ar putea debarca mai sigur. Belisarie intrã în Carthagina98. si N. Adus înaintea lui Belisarie. Londra. Detasamentele înaintate ale lui Belisarie au fost apoi surprinse de Gelimer si ele fugirã în dezordine cãtre Belisarie. 30 km. Ammatas a executat ordinul si. lipsit de provizii. încât unii dintre cei de fatã credeau cã. din prea mare durere. Acesta restabili repede ordinea si se aruncã în goanã asupra vandalilor. Surprinsi în dezordine. în aceastã cifrã nu pot. Blocat acolo toatã iarna de o trupã condusã de herulul Pharas. 71 si urm. II. Gelimer. Trupele debarcarã la Caput-Vada. vandalii o rupserã la fugã spre Numidia. 20. iar acum ajungând prizonier. unde pune mâna pe tezaurul regal". aflat la Carthagina. Belisarie a dat. urmãriti energic de bizantini pânã noaptea. îndreptându-se spre Carthagina. 1925. s-a ciocnit cu mica avangardã bizantinã. cãtre jumãtatea lui decembrie 533. 472 r ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN imediat sã o fortifice.. dupã ce Belisarie îi promisese cu jurãmânt un tratament onorabil. Gelimer s-a refugiat la Bulla Regia. în Proconsularis. H. Baynes în „English Historical Review" (= EHR). Obisnuit sã reflecteze întotdeauna la marile întâmplãri omenesti. Vând. n. I. Histoire du BasEmpire II. apoi redus la fugã si la multã teamã si îndurând suferinta din Pappua.. Gelimer dãdu ordin fratelui sãu Ammatas. spre a-i ataca din front. 25 si urm. a fost silit sã se predea cãtre sfârsitul lui martie 534. în Byzacena.. El pieri în luptã si trupele sale furã urmãrite pânã sub zidurile Carthaginei. la 31 august. împotriva gotului Godas. Gelimer a început deodatã sã râdã. unde îl suprimase pe Godas.. care se revoltase. El îl expediase pe fra94 HistoryU. vasal imperiului. La 15 septembrie. 95 Asa socoteste Stein. 409 si urm. l. der Goten. 1. 11. nemaiputân-du-se stãpâni. de Carthagina.] 471 tele sãu Tzazon. op. 25 si urm. Dar prietenii gãseau cã omul e plin de spirit. 14. . Flota bizantinã trecu din Sicilia în Africa fãrã a întâmpina cea mai micã rezistentã. [Despre Amalasuntha. 387 si urm. nici buccel-larii lui Belisarie. în timp ce el îi va lovi din spate. I. 1985. care observã cã Prokopios spune clar {Bell. pentru a-si face un regat personal. Gelimer pierdu si aceastã luptã. Gelimer însusi iesise din Carthagina si se gãsea la patru zile de coastã în Byzacena. Munchen. 40. 21. Pãtrunde apoi în Numidia si in-I trã în Hippo Regius (Hippona). în Sardinia. l. * Ibidem. aproape toatã flota sa. pe care începe 97 Ibidem. în care Tzazon a cãzut100. 96 Prokopios. 4. 41. Prokopios se opreste asupra unei scene impresionante provocate de regele vandal. 2) cã cei 5. n.

întelegând cã din toate pãrtile multimea privea la nenorocirea lui . La plecarea lui Belisarie.relateazã Prokopios . de cealaltã parte a Columnelor lui Hercule103. II. o onoare pe care. 102 Ibidem. putin numeroase107. se crea si un magisterium militum Afri-cae. Vandali lustiniani. 1M Ibidem. lustinian anuntã aceasta în mod solemn si îsi ia în titulaturã. iar altii constituiserã cinci regimente de cavalerie. în momentul . detasamente ale armatei bizantine ocuparã Sardinia si Corsica. II. nimeni n-o mai primise în imperiu de aproape 600 de ani105. a fost lãsat în fruntea Africii ca magis-ter militum. o multime de pri-> 101 Prokopios.. 1-8. Dupã câteva luni. 9. cit. Africa pãrea cuceritã. 14-16. (Detalii asupra acestor lupte la Stein. si fortãreata Septem (Ceuta). dupã vechiul obicei.100 Ibidem. Intre ele se aflau insigniile imperiului si vasele sacre ale Templului din Ierusalim. Ore întregi au defilat dinaintea poporului adunat pe treptele Hippo-dromului spoliile Africii cucerite: tronurile de aur. op. în aprilie 534. dincolo de Columnele lui Hercule. smulse de Genseric la jefuirea Romei106. Triburile berbere formau 105 Prokopios. cit. p. cale de 30 zile de Carthagina. ducând cu el o pradã enormã. cu sediul la Carthagina. lustinian a acordat generalului sãu credincios si biruitor rãsplata extraordinarã a triumfului. pp. Belisarie se îmbarcã vara. Dus la Constantinopol. Balearelor si fortãretei Septem. Corsicii. Veneau în urmã captivii.. Caesarea Mauritaniei. nimicind trupele i imperiale. 2. II. Solomon. cucerite din Byzacena si Numidia. numerosi soldati. zdrobindu-i108. vasele de acelasi metal pretios.>$ iii?. ofiter distins. care se întindea si asupra Sardiniei. toate sunt desertãciune". ele au început sã se miste împotriva autoritãtii imperiale care se instala. Dupã distrugerea Statului vandal. printre care si Gelimer cu elita sefilor armatei. berberii nãvãlirã în teritoriile .. Solomon îi urmãreste si în muntele Burgaon obtine o mare victorie . O 101 Stein. sfârsitul rãzboiului vandal. Rechemat la Constantinopol. care uimeau prin talia lor uriasã. El a trebuit de la început sã înfrunte revolta populatiei indigene (534). II. Gelimer a fost bine tratat de lustinian. ca si prefectura. Gelimer se deosebea între acestia prin mantaua lui de purpurã.?*. 475 NICOLAE BANESCU populatia de bazã.regele nu înceta sã rosteascã cuvintele Scripturii: „Desertãciunea desertãciunilor. cit. armean de origine. 474 zonieri. îmbarcãrii lui Belisarie. dupã afirmatia lui Prokopios. insulele Baleare si Pityuse. apoi Gadeira (Cadix). a socotit cã lucrurile omenesti de nimic alta nu sunt vrednice decât de mult râs101. dintre care unii intraserã în rândurile buccellarilor învingãtorului. 319. pietrele scumpe. 106 Aceste sacre relicve au fost trimise de lustinian înapoi la Ierusalim. 5. de fapt. schitând cadrele administratiei civile si militare a provinciilor cucerite. Solemnitatea s-a desfãsurat cu multã strãlucire. 315-317). 473 NICOLAE UÃNESCU cercând astfel toate bunurile si nimicniciile soartei. 9. în cursul iernii. mormane de monede de argint . în spatele lor se aflau triburile nomade. unde si-a petrecut restul zilelor ca mare proprietar funciar102. op. vesmintele si trãsurile somptuoase. cit. trimisi sa cantoneze la frontiera Persiei. Africanus. 5 si urm. I. 13. Archelaus e numit prefect al pretoriului Africii. având comanda tuturor trupelor circumscriptiei prefectorale104. Solomon a iesit cu armata împotriva lor si a dat lupta în câmpia de la Mam-ma. op..toate comorile pe care o sutã de ani ele pradã le grãmãdise în tezaurul vandalilor. supranumele de Vandalicus. Capitularea lui Gelimer însemna. care i-a dãruit un întins domeniu în Galatia. . Dar la începutul anului 535 nãvãlesc iarãsi. el a promulgat douã constitutii. gata sã prade tinuturile bizantine. op. 7.

II. intrând în relatii cu trupele revoltate. convins de aportul divin la recuperarea Africii. 9-10. cit. " fl 476 întelegea sã-1 pãstreze pe seama Statului si a împãratului111. pentru a pacifica provincia115. nu era popular.. Celelalte. II. se revoltarã si ele si începurã sã-i ucidã pe cei favorabili guvernului. debarcând într-un loc pustiu si. împotriva altui sef berber. învestit cu cea mai înaltã functie pe care o putea avea un general. L'Afrique byzcmtine. Unul dintre regimentele de Vandali lustiniani trimise în Orient. ca si împãrtirea inegalã a prãzii din campania anului 535. fost bucellar al generalului Martin114. Amnistia acordatã rãsculatilor care se întorceau la datoria lor îi aduse pe multi înapoi. op. 109 Ibidem. nu tolera cultele neortodoxe. Prokopios. II. Stotzas atrase la el. lustinian a trimis în Africa. trupele imperiale din Numidia si-i asasinã pe generali (vara anului 536)116. Cauzele nemultumirii erau numeroase. Solomon ceru ajutorul lui Belisarie. II. 10. întârzierea plãtii soldelor trezea proteste. cerând prea mult de la soldati. atrase. Stotzas a venit cu armata sa asupra Carthaginei. comandantul însã 107 Ch. 14. 65 si urm. cit. 113 Ibidem. 14. 110 Ibidem. El îsi câstigase un bun nume în luptele cu slavii la Dunãre. dar rebelii nu îndrãznirã sã atace si se retraserã în Numidia. Dar în curând situatia deveni criticã prin revolta. Rãzvrãtitii pun în fruntea lor pe Stotzas. de unde a iesit noaptea. Cu un tact deosebit. p. aceea de prim magister militum inpraesenti. curãtind Byzacena de dusmani si lãsând numai pe berberii aliati condusi de Antalas109. lãsând provizoriu comanda lui Theo-dor din Cappadocia si lui Ildiger. printr-o cuvântare îndrãzneatã. luarã cu asalt palatul si Solomon scãpã de la moarte ascunzându-se în capela palatului. 71-74. Solomon. op. ajuns în Lesbos. urmând sã se întruneascã toti la Bulla Regia. 5 si urm. general despre care am amintit. cãsãtoriti cu captive vandale.asupra lor. Stotzas si rebelii sãi furã învinsi la Membressa si fug în Numidia. II. 111 Prokopios. 6 si urm. multumindu-se a ridica în cursul iernii 535-536 o serie de fortãrete. Informat de cele întâmplate. Belisarie s-a întors în Sicilia. le-a încurajat în atitudinea lor113. s-a revoltat. 18-40.. în ziua de Pasti 536.. ceea ce a fost iarãsi un motiv de revoltã112.. care a trecut îndatã cu o mânã de bucellari în Africa. 477 Ajuns în Sicilia. 14. cu mult mai gravã. Un incident neprevãzut a contribuit la sporirea confuziei. dar nu a putut intra imediat în campanie. Dupã plecarea lui Belisarie. putin câte putin. iar soldatii arieni erau persecutati din cauza religiei lor. op. stãpân în Aures. dar nu izbuti a-1 învinge. care începuse rãzboiul pentru Italia. op. 14. 11. lavdas. împreunã cu Prokopios si câteva persoane din suitã. Germanos a debarcat la Carthagina cu o micã suitã. cit. 18-19114 Ibidem. pentru apãrarea tinutului de dincoace de Aures110. II. lustinian. urcarã pe furis într-o corabie si trece în Sicilia. Trecu apoi în Numidia. Conspiratorii nu au avut însã curajul sã dea lovitura si trupele compromise iesirã din Carthagina. cu puteri extraordinare. o parte dintre rebeli. Diehl. II. Diehl. optând pentru o atitudine binevoitoare. silindu-i pe mateloti sã-1 ducã în Peloponnez. 13. Urmãrit de Belisariu. de unde a pornit în Africa. unde se afla Belisarie. cit. 22-42. In primãvara anului 537. a soldatilor. Fu hotãrâtã asasinarea lui Solomon în catedrala din Carthagina. rebelii pãrãsirã orasul. 12. 15 si urm.. Dupã prãdarea Carthaginei. Solomon confiscase apoi în bloc pãmânturile posedate de vandali si multi soldati. 112 Ibidem. II. erau instigati de acestea sã prindã partea lor din pãmântul fostilor soti. pe Germanos. Germanos . trebuind sã organizeze fortele imperiale. ajungând la timp spre a scãpa Carthagina asediatã de Stotzas. 108 Prokopios. dupã câteva zile de nehotãrâre. de acest fapt profitã Theodor din Cappadocia pentru a ocupa Carthagina. 22 si urm.

nepotul lui Solomon. lustinian trimise. Antalas din Byzacena se revoltase si el. la locul numit (Ad) Cellas veteres™. om nobil. :. îndreptãtind încrederea ce i-o arãta împãratul. lui Belisarie. declarându-i cã maurii sunt gata sã se supunã dacã îl revocã pe Sergios. 117 Stein.. II. acesta fiind logodit cu o nepoatã a Antoninei. 326. . în cele din urmã. provocatã de insolenta si incapacitatea lui Sergi-os. în 543. Diehl. II. 17.. Luându-si resedinta în Leptis Magna. cit. Vând. câteva zile mai târziu. El soseste însotit de Prejecta. 15. Astfel. uciderea si fuga locuitorilor. spre a cere unchiului sãu ajutor. dar.. Cu aceasta. revolta triburilor berbere s-a dezlãntuit din nou. dar. lavdas a rezistat un timp întro citadelã. i-a expulzat pe vandalii care dãduserã arme rebelilor lui Stotzas si a reînceput rãzboiul cu berberii printr-o expeditie în Aures. > „I. op. op...porneste asupra lui în Numidia si. insurectia condusã de el a luat sfârsit.. Stotzas apãru si el cu vandalii credinciosi. de asemenea. Tezaurul sãu a cãzut în mâinile lui Solomon. în persoana lui Areobindos. II. El a curãtat armata de elemente rebele. La Prokopios. dar fãrã nici o experientã a rãzboiului. Bell. numele este Zralag Berepeg. rãspândirã peste tot mizeria.. De astã datã Solomon si-a dat toatã mãsura capacitãtii sale militare. a recunoscut stãpânirea lui lustinian. din ce în ce mai numerosi. 21. Solomon îl învinse pe Antalas aproape de Theveste.l. cit. veni la Carthagina..•t* 480 sotul Prejectei. el stârneste revolta tribului numit Levathai. un coleg lui Sergios (545).1 w ' ^ 478 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN zdrobitor. pe vârfurile prãpãstioase ale muntelui. antica provincie romanã a Africii. ca prefect al pretoriului. Dupã aceea atacã si supuse toatã Mauritania primã. n. în Byzacena. op. a fost repede înãbusitã. 3. în care el însusi pieri119. 87-91. fiindcã Solomon îi omorâse un frate. op.. nevoind sã rupã cu imperiul..: ^\.. 116 Data e stabilitã de Stein. si-a recrutat elemente noi. cit. în 540. 548. Solomon construi acolo o multime de fortãrete.. Cei care au scãpat din luptã si-au declarat supunerea.< • : 479 la mare pânã la masivul Aure si la stepele din Hodna. Germanos se întoarce (539) la Constantinopol si Solomon îsi reia comanda în Africa. vechea Mauritanie sitifianã. tri-mitându-le la Bizant si în Italia. Data de 544 e stabilitã de Stein. ceea ce nu ne surprinde.2. Stein. Rãmâneau triburile berbere. 16 si urm. indisciplina trupelor îl fãcu sã piardã bãtãlia de la Cillium (mai-iunie 544). jaful si incendiul. scrise lui lustinian. pentru a-i tine în respect pe indigeni. op. a fost alungat si a fugit. tot platoul înalt al Numidiei a fost ocupat. II. n. si de Artabane. Situatia fiind pentru el gravã. de la Tri-politania pânã la hotarele Mauritaniei caesariene. rãnit. >. . de Athanasios. Sergios s-a arãtat incapabil sã domine situatia.:=.. L'Afrique byzantine.. Maurii.. Altã rebeliune. îl bãtu 115 Ibidem.. cumulând din nou functiunile de prefect al pretoriului si de magister militum. 327.. unde ridicã. cea mai mare parte a triburilor berbere fiind alãturi de Antalas. Datoritã energiei lui Solomon. cit. cum îl caracterizeazã Proko-pios120. omorând 80 dintre oamenii sãi. op. O victorie obtinutã la picioarele acestui masiv va sili pe mauri sã se retragã în Mauritania. 324. 119 Prokopios. cit. intacte si unite. 19 si 20. cit. Dupã aceste mari rezultate. .. Revolta a luat proportii. Stotzas scãpã fugind în Mauritania. de 118 Prokopios. lustinian a fãcut o gresealã când i-a hotãrât ca urmas în Africa pe Sergios. trimisi cu daruri pentru a întãri pacea. multe fortãrete mari si mici118. Antalas.. în Mauritania. în sfârsit. instigatã de un buccellar numit Maximin. . Ajutat de Cutsina al Numidiei. în 538. dar împãratul nu a dat urmare scrisorii. trimis ca duce în Tripolitania. tinutul a avut o perioadã de liniste. •.

el a cãzut (în iarna 545-546).cu putine trupe armene. Cf. sub un sef cu numele Carcasan. Cresconius Corippus într-o epopee. 554. lustinian 1-a rechemat pe Sergios. b. Dupã ordinul împãratului. dupã ce 1-a rãnit mortal pe Stotzas121. printre care mai multi vandali. însã. care suferise teribil în aceste îndelungate rãzboaie. în urma atâtor dezastre. în care loan. încheind un fcedus cu lavdas. într-o câmpie din aceastã provincie. Antalas a trebuit sã se supunã si el. 120 Ibidem. în timp ce pe altii i-a trimia la Constantinopol122. Fiii sãi s-au ridicat atunci în Numidia si revolta a fost destul de serioasã pentru ca lustinian sã trimitã în Africa pe Marcian. pentru a se declara rege. strãpuns la un banchet de sabia lui Artabane. încã o datã tulburatã în 563. 6). care a pus capãt tulburãrilor124. unde Cutsina luase si el armele contra imperiului. El si-a reorganizat armata. în 563. dar Ierna si mii de alti berberi au fost ucisi si steagurile lui Solomon. Troglitâ repurta o victorie desãvârsitã asupra triburilor coalizate. în toamna anului 546. Sergios trebuia sã lupte în Numidia. unul dintre nepotii sãi. 24. astfel. 26. sã-si primeascã banii. dupã câteva luni. se uniserã cu cei din Byzacena. 24. cu aliatul imperial Cutsina si. 1-2. intitulatã dupã numele sãu. El se distinsese ca duce de Mesopotamia. Dar în curând ducele Numidiei. Pacea a fost. pierdute în lupta de la Cillium. iar Areobindos în Byzacena. O sulitã arun123 Dupã Stein.. care se întâlneste numai la Jordanes. 30-33. Antalas a reusit sã scape. 3 sau III. unde mai comandase un regiment de federati sub Belisarie.. reluarã ostilitãtile. pe care îl trimise în Italia. Soarta lui Gun-tarith era însã.. 122 Ibidem. a cãzut. în primãvara anului 548. III. cit. pentru multi ani în Africa bizantinã. care a decis soarta rãzboiului. care-i suprimã si pe principalii lui complici.] 481 NICOLAE BANESCU Succesorul lui Artabane în Africa a fost loan Trogli-ta. dar Antalas continua sã prade tara.. a câstigat un ajutor însemnat de la maurii din Numidia. O luptã sângeroasã a avut loc în Byzacena meridionalã. lohannis (loaniada). op. era asigurat printr-o pensie anualã. ofiter brav. II. 31. Ordinea pãrea a fi aproape restabilitã. 121 Ibidem. 32. la rândul ei. loan Troglita a fost învestit cu demnitatea de patriciu si a rãmas comandant în Africa pânã în 553Faptele lui glorioase au fost citate de poetul Fi. îl împacã pe Ifisdaias. Guntarich. care pregãtea o revoltã. îl asasinã pe Areobindos (sfârsitul anului 545). 28. 1-a rechemat la Constantinopol. Rogathinus 1-a suprimat. la cererea sa. sef berber important din Numidia. în regiunea Syrtei Mici. când maurii din Tripolitana. lãsat singur fatã de forte mult superioare. II. unul dintre cei mai buni conducãtori ai lui lustini-an123. aratã cã el era probabil originar din regiunea numitã Tpâyihoq situatã în Macedonia (op. în rãzboiul cu persii si nu venea întâia oarã în Africa. Reorganizarea Africii bizantine. si Bell Gotb. prin ineptia guvernatorului militar Rogathinus. '•"•"^'482 catã de Troglita asupra lui Carcasan 1-a lovit mortal si biruinta a rãmas imperialilor. Troglitâ a sosit pe mare la Car-thagina. n. condusi de seful le-vath Ierna. Solomon si Germanos. Stein. aflatã la originea actualului Gunter. Cutsina trecuse de partea imperialilor. gândin-du-se sã se cãsãtoreascã cu Prejecta. Bãtrânul sef Cutsina. împãratul 1-a rãsplãtit nu-mindu-1 magister militum. îndreptându-se cãtre Byzacena. dar. porneste în campanie împotriva lui Antalas si Carcasan. Areobindos rãmâne acum sef suprem. pecetluitã. nu se stie de ce.2). O luptã a avut loc în Proconsularis. la Carthagina. a cãrei înrudire cu împãratul i-ar fi legitimat stãpânirea. care adusese atâtea servicii imperiului. au fost gãsite de bizantini în tabãra dusmanã. cit. în vreme ce maurii din Tripolitana. 551-552. fiul lui Sisinniolus. Troglitâ a pierdut bãtãlia de lângã Marta (azi Mãret). încã din aprilie 534. II. Linistea s-a restaurat. unde va ajunge la mari demnitãti. 9-14. Când a venit. când se credea cã totul s-a sfârsit odatã cu . [Numele Guntarith este redat de Prokopios sub forma Gontharis (v. 29 si urm. în iarna 546-547. supranumele de Troglitâ. pe la mijlocul anului 547.

întrebuintati în misiuni de încredere. cu titlul de consulares sau praesides. lustinian a emis cele douã constitutii privitoare la reorganizarea Africii recuperate. Cancellarii. Alãturi de acestia era officium pro-priu-zis. 484 l C ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN însãrcinate cu redactarea actelor si pãstrarea arhivelor. în ce priveste reorganizarea militarã. a ajuta ti126 Ibidem. trebuiau sã fie în stare. Acesta tinea sã restabileascã în Africa administratia pe care o cunoscuserã supusii sãi. cur-sores. chap. lustinian restabili aceastã magistraturã în toatã autoritatea sa. Rescriptul din 534 enumera diferitele categorii de persoane pentru fiecare serviciu. Livre II. în calitate de casier general al corpului de expeditie. care vin imediat dupã consilieri. l'administr. un fel de gardã personalã. singularii. însãrcinati cu socotelile. prin cealaltã constitutie pentru Africa. Sub autoritatea prefectului erau sapte guvernatori. 485 NICOLAE BANESCU . finantele. având administratia caselor prefecturii si ordonantarea cheltuielilor provinciei etc. I-ere pârtie. pentru perceperea impozitelor. Stein. comandate de praesides. 98-106. pp. administratia (propunând suveranului pe guvernatorii diferitelor provincii si numind direct anumiti functionari). cu resedinta la Carthagina125. împãrtit în douã categorii: angajatii distribuiti într-un numãr de birouri. si auxiliari grupati în corporatii sau scholae (exceptores. comandate de consulares. în care autoritatea prefectului era foarte întinsã. Prefectul pretoriului era mare dregãtor al imperiului. lustinian pre-scria. asezate în lagãrele întãrite (castra)127 ale frontierei. 147-148. ca Oriens si Illyricum. Byzacium si Tripoli-tania. care primeau cererile adresate prefectului. în sfârsit. birouri L'Afriqne. însãrcinati cu administratia civilã a provinciilor. cu apunta-mentele lor: consiliatii. scrinium arcae. îl ajutau pe prefect în administrarea justitiei. cu un personal foarte numeros. Bury. 483 NICOLAE BANESCU ci de un praefectus praetorio si sã formeze o diecezã specialã. Provinciile Africii bizantine erau acum: Proconsularis. Livre II. cit. Atributiile sale se întindeau asupra întregii administratii civile.. grefieri administrativi. mittendarii. cum observã Diehl. modul în care întelegea sã se înfãptuiascã ocupatia militarã. Prefectul pretoriului era înconjurat de un numeros personal. distingând între elementele acestui sistem: orase fortificate (civitates).)126. Mauritania I (sitifianã). civile. îl ajutau în aceeasi materie. Importanta pe care o atribuia eliberãrii lor se arãta. însãrcinat cu lucrãrile publice si constructiile. Rescriptul imperial din aprilie 534 punea în fruntea administratiei cu acest titlu pe Archelaus. schitând noua orânduire întocmitã de împãrat. II) expune principiile sistemului defensiv al Africii bizantine. scrinia (commentariensis si ab actis). Trupele de frontierã. ele priveau deci legislatia (prefectul asigura promulgarera tuturor legilor si deciziilor imperiale). Historyll. I-ere pârtie. chartularii. functionari de rang înalt. redute mai putin importante (burgi) si ziduri de baraj (clisurae).L'Afrique byzantine. Una privea administratia civilã. sub comanda ducilor. scri-nium operum. op. nu de un proconsul. justitia (prefectul având o competentã considerabilã si pronuntând sentintele fãrã apel). tingitanã) si Sardinia.capitularea lui Gelimer. curieri pentru serviciul corespondentei. care exercitase mai înainte functia la Bizant si în Illyricum. 559. lagãre întãrite (castra). aflându-se acum în Africa. libelli. 127 Charles Diehl (. Numidia. Mauritania II (caesariana. bine plãtiti. purtãtorii drapelului etc. de asemenea. Chestiunile religioase nu-i erau nici ele strãine: avea politia cultelor si protectia Bisericii ortodoxe. în caz de agresiune. în hotãrârea ca Africa sã fie administratã. draconarii. fortãrete mari (castella). care consistau în cea mai mare parte din limitanei.

Regina primise o educatie romanã la Ravenna. organizatia în numeri sau KaTdAoyoi. protestând împotriva regimului de educatie a regelui. Amalasuntha a fost nevoitã sã primeascã protestele lor. Rãzboiul cu gotii. nu în sensul primitiv al cuvântului. menit sã facã din el un efeminat si las132. nepotul sãu. 22-24. care dobândeau terenuri în apropierea frontierei si erau obligati sã le cultive128. nu întelegeau civilizatia italianã si credeau numai în arta rãzboiului. cum aratã Diehl. cit. desi nu erau pe placul ei. Pe lângã acestia. tara a iesit cu totul ruinatã din îndelungatele lupte purtate în toate provinciile ei si Prokopios însirã urmãrile nefericite ale cuceririi. Limitaneii erau soldati coloni. quae provideret tua magnitudo. cu atâtea jertfe reîncorporatã în imperiu"0. 129 Stein. 1889. stia bine greceste. Numidia si Mauritania. limitaneorum constituas numero in uno-quoque limite. domesticus (în textele epocii ulterioare: unoaipa-nyydg). Atha-laric a fost scos din pregãtirea . Leipzig. pe care Amalasuntha. 52-53) pasajul caracteristic asupra acestor trupe din constitutia din aprilie 534 privitoare la administratia militarã a Africii si adresatã lui Belisarie: „pro limitaneis vero ordinandis (. quod nos misimus. Hartmann a reprodus (Untersuchungen zur Geschichte aer byzantinischen Verwaltung in Italien. Ruinele fortãretelor bizantine rãspândite peste tot în Africa mãrturisesc activitatea desfãsuratã de lustinian pentru protectia tãrii. armata mobilã cuprindea si contingente de indigeni (gentiles). possint ipsi limitanei sine comitatensibus militibus una cum ducibus suis adi-uvare loca. si forsitan commotio aliqua fuerit. Lui Theodoric îi urmase la tron un copil. constituind trupe de infanterie si regimente de cavalerie recrutate din populatiile provinciilor. per castra et loca. ca entitãti autonome129. eos ad similitudinem nostri exempli ordinet. ut extra comitatenses milites per castra limitanei constituantur. 486 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN africane. Ea a luat frânele cârmuirii în timpul minoratului fiului sãu. si inveneris de provinciis idonea corpora. Un magister militam Africae era comandant tuturor trupelor. lucrãrile de utilitate publicã în orase. II. apoi din federati (Joederati). c.. era compusã din milites comitatenses. ut.". îl avea din cãsãtoria sa cu vizigotul Eutharic. Africa a fost împãrtitã militar în 4 circumscriptii: Tripolitania. 487 ge. mãsurile pentru repopularea regiunilor devastate ne aratã interesul suveranului pentru prosperitatea Africii. grija împãratului de a introduce ordinea si a asigura linistea în tara eliberatã. nota de la p. voi. Armata mobilã. era curajoasã si inteligentã131. având un ajutor. sic tamen ut. qui possit et castra et civitate Hmitis defendere et terras colere. ubi dispositi fuerit. ca popor. Cucerirea Italiei. Nu se poate tãgãdui totusi. ut aliipro-vinciales videntas eos perpartes ad illa loca se conferanf) exem-plum fecimus unius numeri limitaneorum.. ut secundum exem-plum. aut de illis. recrutati din triburile 128 Ludo M. îl încredinta deci grijii a trei goti civilizati.nuturile unde erau rânduite fãrã sã astepte întãriri de la armata de expeditie. fiscalitatea abuzivã apãsa greu asupra populatiei. fiica marelui re130 V. Câtiva sefi se prezentarã reginei. în orase. Africa în mâinile bizantinilor constituia o admirabilã bazã de operatii pentru cucerirea Italiei. 87. Byzacena. observatiile savantului francez din Cambridge Medieval History. op. Dar gotii. care împãrtãseau vederile sale. care a avut de suferit si din cauza intolerantei religioase. 540-750. în genere cãlãri. pp. non longe limitem exeuntes nec ipsi limitanei nec duces eorum. Athalaric. Comanda peste numeri o aveau tribuni sau comites. si hotãrî sã dea fiului sãu educatia pe care o primise si ea. cantonatã în interiorul tãrii.quia necessarium nobis esse videtur. quos antea milites habebant.. împrejurãrile aveau sã ofere în curând si aici un pretext interventiei Imperiului bizantin. Administratia bizantinã instalatã din nou nu a fost dintre cele mai bune. regimente de mercenari barbari din natiunile vecine.

în acest timp. a fost târât de tinerii asociati acum la educatia sa nationalã în vicii care îi ruinarã repede sãnãtatea. Theodahad aruncã masca. El nu avea nimic din însusirile militare ale rasei sale. Dar dupã formalitãtile ipocrite. în acest timp Athalaric s-a stins din viatã (2 octombrie 534).pedagogilor si. asigurând- . când gotii se luptaserã cu gepizii la Sirmium pentru dezertorii bulgarii si pentru afacerea cetãtii Lilybaeum. în realitate. prin încãlcãri asupra vecinilor. deoarece situatia ei era mai criticã decât oricând. foarte impopularã. în noiembrie 534. La moartea lui regenta. cu prilejul jafului de la Gratiana. în caz de nevoie. 6 si urm. regina vandalilor. I. Alexandru avea misiunea precisã de a încheia o conventie secretã cu regenta. nu si-ar fi putut pãstra decât cu greu situatia si ea se gândea sã Ibidem. Avea numeroase proprietãti în Toscana si. Dar aceste acuze urmãreau numai sã-i amãgeascã pe goti. Amalasuntha avea o rudã apropiatã în Italia. trimitând scrisorile cu doi senatori: Liberius si Opilio136. 3-4. Ea îi scrise lui lustinian. 3-4. Alexandru. Bell. împãratul a fost bucuros sã o primeascã si i-a pregãtit o casã la Dyrrachion. trimisi în misiuni militare la frontierã. I. pe Petrus. Odatã cu episcopii venise (în 534) si un agent imperial. Goth. Ea comunicã lui Alexandru intentia sa si acesta se întoarse cu episcopii la Constantinopol. 132 Ibidem. Theodahad a scris el însusi în acelasi sens. 489 NICOLAF. un abil diplomat. i-a suprimat pe notabilii care-i erau credinciosi si pe ea a închis-o într-o insulã a lacului Bolsena. lustinian a trimis un nou agent în Italia. Theodahad le încredinta o scrisoare cãtre lustinian. vãrul ei (fiu al Amalafridei. în care îi propunea acestuia sã-i cedeze bunurile din Toscana în schimbul unei sume de bani. Rãu vãzutã de goti. Regenta a replicat acestor acuzatii. Primind mesajul regentei si pe al lui Theodahad. 488 educatie liberalã si se închinase studiului filosofici lui Platon. 3. Se bucurase de o 131 Prokopios. unde sã poatã poposi în drumul sãu spre Constantinopol. în drumul sãu pe Via Egnatia. care nu mai avea mult de trãit. 2. Amalasuntha a comis o gresealã fatalã: i-a propus lui Thodahad sã împartã cu ea demnitatea regalã si 1-a proclamat rege. spre a aduce regentei plângeri cu privire la purtarea ei nemultumitoare. cu prilejul campaniei din Africa. El a adunat rudele celor trei goti ucisi de reginã. I.. mai târziu. Populatia se plânsese împotriva rapacitãtii sale si Amalasuntha îl silise la restituiri133. Era însã de o mare cupiditate. pentru chestiuni de doctrinã teologicã. 2. Theodahad nu avea ambitii de mãrire. reamintind serviciile aduse împãratului în Sicilia. Amalasuntha. Venind momentul critic. BÃNESCU depunã puterea în mâinile lui lustinian134. Amalasuntha a fost apoi silitã de ingrat sã scrie o scrisoare lui lustinian. luã mãsuri împotriva conspiratorilor si simti nevoia sã-si pregãteascã retragerea. Ajuns în portul Aulona. se fãcuse stãpân pe o mare parte a acestei provincii. aveau sã fie ucisi. Doi episcopi din Rãsãrit venirã la Roma. El trimise în grabã un mesager la Constantinopol si asteptã ordine noi. fiind o naturã slabã. întrebând dacã ar fi dispus sã o primeascã. Idealul sãu era sã-si petreacã viata în plãceri la Constantinopol si a cãutat sã-si realizeze aceastã dorintã îndatã ce s-a ivit prilejul. o sorã a lui Theodoric). Theo-dahad (Theodad). care îl informeazã despre arestarea reginei. Petru îi întâlni pe gotii care duceau scrisorile ce vesteau moartea lui Athalaric si ridicarea la tron a lui Theodahad. unde. luându-i jurãmânt cã-i va lãsa exercitiul guvernãrii. Furã expediate îndatã scrisori lui lustinian despre noua situatie135. lustinian scrise imediat o scrisoare Amalasunthei. îi întâlni pe Liberius si Opilio. Viata de plãceri îl ruinase cu totul pe Athalaric. trei dintre sefii goti ostili au fost îndepãrtati de la Curte. amenintatã de un complot. al rangului de senator si al permisiunii de a trãi la Constantinopol. declarând cã totul e bine.

138 16. Rãzboiul cu gotii. 141 Ibidem. 1-10 (traducerea lui H. ca si Gelimer al vandalilor. } • . Lounghis. dar de o bravurã încercatã. 9.. în acelasi timp. cu bani. 8 si urm. sprijinul merovingianului Theodebert. op. El trimise asupra Italiei douã armate: una. History II. cãreia îi oferise protectia imperiului. Ca si regele vandal. îl salutã ca pe un eliberator. cit. Les ambassades byzantines en Occident. ca un casus belii. Acesta a trecut apoi în Africa. O misiune cu scrisori si daruri îl invita sã coopereze împotriva arienilor goti141. O revolutie militarã îl rãstoarnã pe Thoda-had (noiembrie 536)142 si îsi alege un sef în persoana lui Vitiges. 5. rudele gotilor ucisi convingându-1 pe Theodahad s-o execute în interesul propriei sale sigurante. el ne înfãtiseazã exemplul tipic a ceea ce fãcuse civilizatia romanã din barbari: nu mai avea nici una din energiile native ale rasei sale . în caz contrariu. zice Prokopios. I. v. Succesele acestea rapide au provocat indignarea soldatilor ostrogoti. în acelasi timp.EÎ iL KO. I. p.o de protectia sa si-i dãdu lui Petru instruc134 Prokopios.I (rcpicnv 6 na^etiot e'crrai)"-137 Aceasta e tragica istorie a Amalasunthei. Mundus le-a învins usor si a luat Salona. împãratul a pregãtit expeditia. cu titlul însemnat de avTOKpâTOtp. fãrã greutate. Supra. 5. de asemenea. 31.. [Despre ansamblul acestor evenimente. 1-4. Belisarie intrã în Italia pe la Rhegium. \ "(0Ibidem. mai mare (avea 7. el si-a fãcut din . sã ia Salona139. Sicilia a fost cuceritã. 3-4. si i-ar fi cerut lui Petru sã îl îndemne pe Theodahad sã o ucidã.q . care îi ura pe os-trogoti. Fortele ostrogote din Dalmatia erau slabe. magister militum per Ittyricum. [în editia româneascã a lui H. lustinian a socotit omorârea reginei. 492 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN El îsi pierdu vremea retras la Ravenna. Populatia. Petru nu a ezitat sã-i declare.i \ 491 pe mare si sã opereze o deschidere în Sicilia. va avea rãzboi. el îi ceru lui Theodahad sã abdice si sã-i lase Italia. cã aceastã crima înseamnã „rãzboiul neîmpãcat între împãrat si goti (âcrnovSog PO.. Mihãescu. I. 7). textul respectiv se aflã la p. T._ j A\ M 490 tiunii în sensul cã trebuia sã-i punã în vedere lui The-odahad si gotilor cã e pregãtit sã o sprijine pe regentã. de unde împãratul îi dã ordin sã vinã în Italia împotriva gotilor. I. unde îsi serba nunta cu o principesã din familia lui Theodoric. 163-164. 5. l. afarã de garda personalã a generalului). 4. comandatã de Mundus. 142 El a pierit ucis pe drum. cu Ma-tasontha. dar a fost repede învinsã de Belisarie. Deoarece a fost o cãsãtorie silitã. Acesta nu avea însã însusirile unui general. era încredintatã lui Belisarie140.CIÃ. Singurã garnizoana din Pa-normon (Palermo) a opus rezistentã. un om incapabil sã reziste atacului imperial.. Belisarie cucerea Neapole. Campania s-a deschis în 535. Dar în Anekdota™ el o acuzã pe Theodora de aceastã crimã: ea s-ar fi temut de venirea reginei. 1980.. trebuia sã pãtrundã în Dalmatia. Goth. p. când a încercat sã fugã din Roma la Ravenna [Ibidem. însotit de Prokopios (mai 536). 27-28. fiica Amalasunthei. în noiembrie. n. Dar autoritatea împãratului si declaratiile ambasadorului nu O' mai puturã salva pe Amalasuntha: ea a fost ucisã în închisoarea sa (30 aprilie 535). 133J 139 Bell.EV KCCI cpvaei ãvavSpot. 4. 11. 46-47)]. I. 1-11. 407-1096.(ov JJ. Mihãescu (v. : -dl . 2. 4. 60 si urm. cealaltã. cum ne-o povesteste Prokopios în istoria rãzboaielor. dupã un scurt asediu. tânãrã încã si frumoasã. diplomatia imperialã se silea sã atragã împotriva ostrogotilor o aliantã barbarã si cerea.500 de oameni. Ea trebuia sã urmeze drumul 137 Bell. Theodahad era. Athena.] 136 Bury. în numele lui lustinian. 135 Ibidem. Prin ambasadorul sãu Petru. Gotb. soldat de origine obscurã.

s-a îndreptat asupra Romei si. 145 Stein. Belisarie a respins propunerea. cerând sã i se trimitã întãriri. în cele 69 de lupte dintre asediatori si asediati145. el a fãcut minuni de ingeniozitate strategicã si de curaj personal. I. . înconjurat de forte considerabile si. restabilind în ea autoritatea lui lustinian. acordând numai un armistitiu de trei luni. II. 350. în februarie 538. La sfârsitul anului 536. cu conditia de a o lua de sotie147. declarând. Pe la mijlocul anului 538.ea o dusmancã implacabilã. Biruitorul a primit în curând supunerea Apuliei si Calabriei.-•. .. si acestea 1-au determinat pe Vitiges sã facã propuneri de pace. 1-4. cã sunt dator Majestãtii Tale cu moartea si de aceea nimeni nu m-ar putea scoate viu de aici"114. si a gotilor din Samni-um de Sud143. într-o scrisoare adresatã împãratului. n. Cu atât de putini oameni. nepotul lui Vitalian. Belisarie avea în Roma numai 5. 3 si urm. care o cedase francilor. cã cedeazã Campania si Sicilia si cã va plãti un tribut anual. 10. desigur. astfel. sub comanda lui Narses. II. Belisarie. pentru ca ambasadorii sã poatã trata cu împãratul146. 24. fãrã sã întâmpine din partea garnizoanei ostrogote vreo rezistentã. Vitiges trece la ofensivã. nici tãierea apeductelor. loan nãvãlea în Picenum si cucerea Rimini. a intrat. 11. cit. care întreprindea actiuni mari cu mijloace putine. O scrisoare a împãratului cãtre Belisarie spunea categoric cã. 7. si ele au debarcat pe coastele Adriaticii. în care nu erau goti. Spoleto si Perusa. Vitiges a rãmas mai mult de un an (februarie 537 -martie 538) sub zidurile cetãtii. la asediul Romei câteva zeci de mii de soldati. în Roma. 17. prin solii trimisi lui Belisarie. Unele din aceste întãriri au ajuns la Roma. La apelul arhiepiscopului ele Milan.. chemat de populatia romanã. trimitându-1 pe Narses în Italia. Fatã de aceastã armatã formidabilã. alte trupe au fost trimise. l. Papa Silverius. el aratã inferioritatea în care se aflã. bãnuit de întelegere cu dusmanii. e ridicat din Scaun (18 noiembrie 537) si înlocuit cu Vigilius. Belisarie le atacã puternic cu toate fortele sale si gotii au avut pierderi considerabile148. Tot atunci mari cantitãti de grâu se apropiau de Roma. Când jumãtate din trupele lui au trecut Pons Milvius. Datius. Matasontha îi oferea Ra-venna. nu întelegea a-1 învesti cu comanda armatei. Gotb. cãci el respectase pactul lui Theodahad. el dorea ca Belisarie sã conducã întreaga armatã cum va crede si se cuvine ca toti sã i se supunã „în interesul Statului .K . • .^494 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN (martie 538). armistitiul expirând. trupe bizantine au intrat cu Mundilas în Liguria si au ocupat (aprilie 538) acest oras. împãratul a fost impresionat de atâta bravurã si a trimis întãriri în Italia. sub comanda lui loan. 15. La stirea cãderii cetãtii Rimini. Armata adusã dinaintea Romei era sporitã cu cea venitã din Proven-ta.. Vitiges a ridicat asediul Romei 144 Ibidem. 6. op. în decembrie.000 de soldati. face aceastã declaratie de credintã si de vitejie: „Eu stiu.^493 NICOLAE BANESCU energii a lui Belisarie. fãrã a putea face nimic: toate silintele sale se sfãrâmarã în fata admirabilei Bell. încât nici asalturile furioase ale vrãjmasilor. Belisarie s-a silit apoi sã punã Roma în stare de apãrare contra unui eventual asediu si a trimis detasamente ca sã ocupe Narni. sosesc în Italia noi ajutoare. Dar neîntelegerile dintre cei doi generali au slãbit autoritatea lui Belisarie si au anihilat unitatea de conducere.000 de oameni din Orient. nici bolile si foametea care decimau trupele sale nu au putut sã-i biruie rezistenta. la 9 sau 10 decembrie 536. El a trebuit sã ia mãsuri energice contra unor senatori favorabili gotilor. Fortele puse sub comanda lui Belisarie erau cu totul mediocre. în februarie. 146 Prokopios. Flotele imperiale dãdeau în acest timp lovituri în toate pãrtile. 147 Ibidem. Dar îndatã s-a vãzut neajunsul politicii militare a lui lustinian. Avea.

II. 34. si a-1 decide sã facã rãzboi imperiului150. Atunci gotii. Belisarie cuceri totusi câteva orase. între care si Milan. Belisarie se opune instructiunilor primite. în mâinile lui lustinian. flota bizantinã pãtrunde în portul Classis. Tezaurul regal din Ravenna va fi împãrtit egal între pãrtile contractante. nevrând sã renunte la o biruintã totalã pe care o stia atât de apropiatã. II. arãtând cu mâna pe învingãtori. 12 si urm. Italia centralã este curãtitã de dusmani si Vitiges se închide în Ravenna. Belisarie îl pune pe Vitiges sub pazã. 29. Când ambasadorii se întoarserã în lagãrul sãu. II. cit. în aceastã situatie trupele s-au risipit în diferite directii. spre a-1 convinge de primejdia pe care o prezintã pentru el cãderea Italiei. Portile Ravennei se vor deschide astfel si Belisarie îsi face intrarea în oras în fruntea gãrzilor sale. 194. dar cu multã cinste. în acelasi timp. mai bune decât ar fi dorit. cerându-i sã-si punã semnãtura pe tratatul de pace pe care gotii o socoteau indispensabilã pentru validitatea lui. 497 . cã va îndeplini promisiunile pe care i le ceruserã (de a respecta viata si proprietãtile gotilor). el se preface cã primeste propunerile si promite emisarilor goti. Narses însã socotea cã este sub demnitatea functiei sale sã lucreze ca subordonat al unui general si pretexta. care veniserã la el în secret. fiind aproape egali la numãr cu gotii.nostru". Francii lui Theodebert au profitat de aceste lupte dintre goti si bizantini pentru a trece Alpii în Italia. amânândusi numai depunerea jurãmântului pe care trebuia sã-1 facã în calitate de suveran al italienilor si gotilor. El propunea o împãrtire a Italiei: tãrile la nord de P6 vor fi pãstrate de Vitiges. Bury. în mai 540. 496 traordinarã: proclamarea lui Belisarie ca împãrat al Occidentului. încãrcatã de provizii. Cãtre sfârsitul anului 539. Ei trimiserã la el în secret emisari. luarã o hotãrâre ex1 Prokopios. 131. 10. comandanti din multe cetãti trimit la Belisariu. le-au acceptat fãrã sovãialã. Belisarie întelege sã rãmânã credincios suveranului sãu. ce-rându-i sã primeascã domnia. p. Ravenna e blocatã pe uscat si pe mare. Stein crede cã lustinian nu a putut fi strãin de interventia lui Vitiges pe lângã Chosroes si de aceea s-a decis sã ofere îndatã ostrogotilor pacea în conditii neasteptate. Cu toatã vointa formal exprimatã de suveranul sãu.. cu toate protestele tuturor generalilor. Gotii. Mihãescu. op. 151 Prokopios. surprinsi de aceste propuneri. II. dar se grãbeste sã profite de acest neasteptat prilej. silit sã capituleze si aservit enorm pe urma acestei reocupãri. cã planul acestuia nu e interesul Statului149. încât bizantinii se simt mai în sigurantã în Ravenna. si permite gotilor care locuiau dincoace de P6 sã se ducã sã-si cultive pãmântul. pentru alimentarea orasului. aducând instructiunile lui lustinian pentru pace. dupã cea a Africii. lãsând lui Belisarie singur conducerea operatiilor. Luându-si precautiile necesare pentru înlãturarea oricãrei suspiciuni. Belisarie refuzã. Belisarie îl atacã în acest ultin al sãu refugiu.. din ordinul sãu. 495 NICOLAE BANESCU îndreptat repede: una câte una cetãtile cad în mâna lui Belisarie. si le imputau lasitatea151. care auziserã de la sotii lor cã dusmanii sunt mari la trup si mult mai numerosi. Lucrurile s-au 149 Ibidem. Regele cãuta sã provoace dificultãti din afarã imperiului si a izbutit sã trimitã o solie la Chosroes al persilor. Singure femeile barbare. spre a-1 încredinta de supunerea lor. când trebuia sã colaboreze la actiunea lui Belisarie. pp. pustiind îngrozitor valea Fadului. Atunci s-a întâmplat un fapt care aruncã o curioasã luminã asupra moravurilor bizantine ale veacului al Vl-lea. 22 si urm. care a fost apoi recucerit de goti. Bury. îsi insultau acum sotii. 199-200. Când vestea cãderii Ravennei se rãspândeste. în disperare.l traducerea lui H. Vitiges a fost constrâns sã-si dea consimtãmântul. II. p. Doi ambasadori sosesc din Constantinopol. cele de la Sud vor fi ale împãratului. lustinian s-a vãzut nevoit sã-1 recheme pe Narses la începutul anului 539. [= Rãzboiul cu gotii.

iar cãtre sfârsitul anului 546 împresura Roma. spre a obtine mijloacele necesare unei actiuni serioase. nepotul împãratului.fusese atunci asasinat de goti). Ambasadorii lui Totila erau instruiti sã declare cã. v. lustinian îl tri. alt comandat bizantin de origine armeanã. III. poarta Asinaria. armean de origine si ofiter f capabil. Roma cãzu. în Totila gotii îsi aflaserã un sef tânãr. noaptea. iar viteazul Artabazes a murit 498 din pricina rãnii primite în lupta singularã cu un got urias. astfel încât o insultã 152 Prokopios. printr-o scrisoare în care-i vorbeste de monumentele care fac gloria Romei si prin care ea apartine posteritãtii. 4. desteptarã si. în acest scop. voi. Bãnescu. care deschiserã gotilor. prelungire a rãzboiului în Italia.. Dar îl trimise fãrã trupe si fãrã mijloace suficiente si bravul general a încercat în zadar sã scape Roma cu putinele trupe aduse de loan trimis anume de Belisarie la împãrat. Athena. ca si pe Gelimer. plin de energie si cu mari însusiri militare. învestit cu depline puteri. Imperiul nu avea des. 219. dupã multe lupte. care comanda la Verona. III. în primãvara anului 542 lupta se dã lângã Faenza. Matasontha. Amândoi pierirã din pricina intrigilor în care fost prinsi. i-a acordat titlul de patriciu si i-a dãruit un domeniu în Asia. ca si Infra. 1998. Fatã de aceastã situatie. Eraric. Generalii romani nu aveau nici o unitate de actiune si Totila a putut cuceri multe orase în Italia centralã. sãu. el dãrâmã mai întâi o treime din zidurile . unde purta rãzboiul cu persii si sã-1 trimitã iarãsi în Italia. îl opri însã de la acest gând. încercarea sa de a cuceri Verona nu izbuteste si imperialii se retraserã dincoace de P6. (Eraric . la 17 decembrie 546. privit ca eventual ' succesor. Surprinsi un moment de cãderea Ravennei. Rãzboiul interminabil cu persii ne explicã excesiva '. tule mijloace ca sã sustinã lupta pe douã fronturi. Dar Totila. unde comanda Bessas. Totila spera cã acest succes va pune capãt rãzboiului si începu negocieri. gotii se . p. dacã pacea va fi respinsã. s. comandantul unei armate gote la nord de P6. însã acesta sfãtui sã fie ales Ildibad. 23-29. prin trãdarea isa-urienilor. respinse de lustinian. pentru care se poate consulta EPLBIP. Vãduva sa. n.] 499 NICOLAE BANESCU asupra ei va fi privitã ca o mare nedreptate fãcutã tuturor generatiilor viitoare153. 1-a luat mai târziu în cãsãtorie pe Germanos. el va dãrâma la pãmânt toatã Roma. mise în Italia pe Artabazes. care-i punea în vedere cã trebuie sã trateze cu Belisarie. izbuti sã fie recunoscut rege si intrã în tratative cu imperiul. El îsi schimbã îndatã atitudinea si nu se mai gândi decât la salvarea poporului . luptã în care bizantinii au fost învinsi. împreunã cu floarea aristocratiei gotice. [Acelasi izvor îl mai mentioneazã pe Artabanes. tentã i-a oferit coroana. nepotul lui Ildibad. 163 a lui N. Totila hotãrãste sã întreprindã o expeditie în acele pãrti. lustinian se gândi sã-1 recheme pe Belisarie din Asia. puternici încã în nordul Italiei. pe care îl ucisese152. Totila porni deci energic la actiune. iar unul dintre rugi. în momentul în care partida decisã la rezis.. care se afla la Porto. începuse si el i tratative. îi va nimici pe senatori si va ataca Illyricum. El va supravietui numai doi ani înfrângerii sale. Belisarie. în aceeasi calitate de comandat suprem. Nelinistit de succesele pe care imperiul începea sã le aibã în sudul Italiei. îi oferirã coroana lui Uraîas. lustinian 1-a tratat cu omenie. în toamna anului 541.l Vitiges a fost transportat apoi cu familia sa la Con-stantinopol.

24. III. unde îsi va petrecu iarna din 547-548. Primãvara trecu la Otranto. Totila atacã Perusa (vara anului 547). dupã o luptã crâncenã. dar nu izbuti si generalii se despãrtirã. fãrã ca gotii sã încerce a-1 împiedica. Cavaleria sa fu decimatã de Totila lângã Rossano si Belisarie trecu la Messina.. numãrând vreo patru mii de oameni si pe Va156 [în textul original Tibouris (Prokopios. La insistentele lui Belisarie. 159 Ibidem. Totila se retrase atunci la Ti-bur156. cu o mie de buc-cellari ai sãi. în fata zidului astfel improvizat se afla un sant adânc. 243-244. 26. Neputând construi într-un timp atât de scurt cât dãrâmase Totila din împrejmuire. pentru pazã. 10. loan ocupã apoi Tarent. Dar si acest atac a fost respins sângeros. astfel încât Totila s-a vãzut silit sã-i adune la nordul Apuliei. în momentul previzibilei întoarceri a regelui got. astãzi Tivoli. lip-sindu-i cu totul varul pentru a le cimenta.. ducând în Campania populatia care mai exista. III. cu Valerian si loan. Belisarie îi asezã pe cei mai buni luptãtori la portile dãrâmate si. pp. de asemenea. unde loan dãduse o mare loviturã. apoi încercã sã ajute. în lagãr. sãpat mai dinainte.] 157 Ibidem. oras situat lângã Roma. ca sã se poatã apãra. gotii au fost înfrânti. care rezistã158. II. 154 Prokopios. loan se retrase în Otranto159. el porni cu restul armatei spre Lucania154. la vest. III. care a tinut pânã noaptea. [în textul lui Prokopios e Perusia. 18-19. sã intervinã prin Theodora. lãsând o bunã parte din armata sa afarã din oras. Totila ocupã cea mai mare parte din teritoriile cucerite de loan. pentru a începe din nou asaltul în zorii zilei urmãtoare. 24. la Constantino-pol157. 7. în aprilie 547. ca împãratul sã-i trimitã întãriri serioase. cãtre primãvara anului 549Reusita fiind imposibilã din pricina mijloacelor extrem de reduse de care dispunea. III. soldatii necesari spre a asigura apãrarea si intrã cu restul armatei în Roma. magister militum al Armeniei. în iulie 548. temându-se pentru Sicilia. îndatã ce auzi. 500 a putut repara astfel. l si urm. Rossano a trebuit sã capituleze. azi Perugia]. iar Totila se îndreptã spre Italia centralã. Bell. 20-24. se mãrgini sã arunce unele peste altele pietrele. apoi se întoarse în sudul Italiei. în acelasi timp. lângã muntele Gargano155. . împãratul. III. asediat de Totila. care se retrãsese la Otranto si-i hãrtuia pe gotii risipiti în toate pãrtile. III. gotii se aruncarã cu mare furie si zgomot asupra zidurilor. 32). 155 Ibidem. A doua zi. în mâinile gotilor. 158 Ibidem. îmbrãcându-le în fier si trimise iarãsi împãratului cheile. ca sã nu-i poatã Urmãri imperialii. Belisarie lãsã la Porto. începu imediat sã restaureze zidurile. 8 si urm. III. 19 si urm.. 25. Rossano. III. Generalul a venit la Crotona cu putine trupe. Perusa cãzu. Belisarie asezã portile zidurilor. 153 Bury. pornind cãtre nord. Ei se retraserã în tabãrã. poruncise lui Belisarie sã întreprindã o ofensivã în sudul Italiei. pe Tibru multe provizii si toate acestea atraserã populatia refugiatã în împrejurimi. lustinian trimite câteva întãriri. Goth. 23. 19-22. Dar . pe care îl ocupase mai înainte. spre rãsãrit. 4 501 NICOLAE BANESCU lerian. în 25 de zile. Aduce. 10. 23. surpând toate podurile de pe fluviu. II. 4. Numai portile sfãrâmate de goti nu avu vreme sã le aseze din nou. pe care îi elibereazã si îi trimite în Sicilia. tot ce dãrâmase Totila. unde erau închisi senatorii si sotiile lor. 22. Punând toatã armata la lucru. la care avea mare trecere. Belisarie a îmbarcat-o la Otranto pe sotia sa Antonina pentru a merge la Constantinopol. Totila se ridicã cu toatã armata si veni la Roma. asezându-si tabãra lângã Tibru.Romei si hotãrî sã evacueze orasul. în fata fortelor superioare ale gotilor. la rãsãritul soarelui. târând în alaiul sãu senatul captiv. fugãrind trupele gote din Capua.

El se gândise — mãrturiseste Prokopios — sã-1 trimitã în Italia pe Germanos ca generalisim al rãzboiului cu gotii si acestia. în acelasi timp. 161 Ibidem. cu alti doi armeni de la Curte. p. fiica Amalasunthei. Rãzboiul cu gotii. ginerele lui Germanos. gândindu-se. dupã câteva luni. aflând. H. la Syracuza. împãratul îi puse la dispozitie mari sume de bani. 278. Totila ocupã iarãsi Roma. Fiii sãi. continuã mentionatul istoric. unde îl gãsi. urmasã legitimã a lui Theodoric164. cit. pentru a-1 înlocui. biruind cu totul trupele guvernatorului de Salona trimise asupra lui si capturându-le corãbiile161. El a tratat însã cu clementã pe complotisti. înainte de sfârsitul anului 550. Din toate pãrtile alergau mercenari sub steagurile sale si buccellari ai altor generali. nepotul lui Vitalian. în drumul sãu fãcu sã capituleze Taren-tul si. sã supunã si Messina. fost buccellar al lui Belisarie. Apoi. n. comandând Illyricum. într-adevãr. Apoi începu sã devasteze Sicilia. acesta denuntã indirect complotul. 424. lustinian se hotãrâse sã trimitã împotriva gotilor ca generalissim pe nepotul sãu Germanos. 23 si urm. cu câteva mii de pedestri. „Artabanes". încercând sã-1 atragã si pe Germanos. afirmã Pro-kopios. oferind Sicilia si Dalmatia. M 502 cã din nou Roma si reusi sã o recupereze. de asemenea. participa si el la 163 Implicat mai înainte. spune mai departe istoricul. 152. îl determinã pe lustinian la o sfortare supremã. fãrã a izbuti. 503 Artabanes163. trecând în Sicilia (mai 550). v.înainte de sosirea ei. op. un tribut anual si trupe de câte ori imperiul ar cere. intraserã în mare panicã. op.cã gotii se vor rusina sã ia armele împotriva lui dacã ar fi avut-o însotitoare pe sotia sa. întrucât faima lui era cunoscutã de toti. cit. ca mai înainte Africa. Totila ata160 Prokopios. p. lustinian s-a indignat cã nu a fãcut-o imediat si asa se explicã nehotãrârea împãratului fatã de general. Italia aproape nu mai avea apãrare. printr-o nouã trãdare a isaurienilor.] . sã salveze Italia. 25. Artabanes.afirmã istoricul . nu se stie de ce împãratul s-a rãzgândit si a expediat în locul sãu pe Liberius. într-un complot împotriva împãratului. la zvonul apropiatei sosiri a unei armate mari imperiale în Italia de Sus. partea adãogitã. multã armatã din cei mai viteji oameni. Invazia insulei care interesa direct Curtea bizantinã. asediatã de goti. v. având trebuintã de Belisarie împotriva persilor160. la care el adãugã altii din propria sa pungã. în mâinile sale. Dar lustinian nu primi ambasada regelui si acesta se hotãrî sã ducã rãzboi în Sicilia. Iustin si lustinian. sus-pendându-i un timp din functii. el credea . [Prokopios. soldat încercat. Belisarie îl lãsase acolo pe buccellarul sãu Diogenes. iar loan. s. Sicilia întreagã fãcând parte din bunurile private ale Coroanei162. devasta cumplit în primãvara anului 549 coasta Dalmatiei. Cãsãtorit cu Matasuntha. Flota ostrogotã. încântat de aceastã misiune. Totila pãrãsise Sicilia cu o pradã imensã. Liberius nu putuse rãmâne în Syracuza. Mihãescu. III. Indice. Antonina nu a putut face altceva decât sã obtinã rechemarea lui Belisarie. la nord de Apen-nini.. a cãrui flotã fusese împrãstiatã de o furtunã. Plecarea lui Belisarie înrãutãti situatia. III. care deschid poarta Sfântul Paul (antica porta Ostiensis).. lustinian o admite. în lipsa ajutorului ei. care se apãrã câteva luni. în care se instala acum ca un suveran. ridicau trupe în Balcani. îl trimise pe urma lui pe 62 Stein. Dar. socotind cã acesta era prea în vârstã si putin experimentat în ale rãzboiului. se adresã din nou împãratului. si Supra. Totila a încercat. împãrãteasa murise de un cancer. 35. 30. dar în ianuarie 550. gotii ocupau Rimini si repurtau o mare biruintã asupra unei trupe imperiale aproape de Ravenna. si putu aduna în scurtã vreme. Rhegium cãzu. El începu lucrãri de reconstruire si se îngriji de repopularea orasului. ed. în timp ce. condusã de transfugul Indulf. si trecuse la Pa-normon (Palermo).

nepotul lui Vitalian. a cerut banii necesari pentru a putea plãti rãmãsitele soldelor datorate trupelor din Italia. si trecând peste 506 gurile fluviilor prin mijlocul unor poduri flotante167. procedase la lucrãri de terasament care fãceau regiunea dintre Adige si bãltile Ravennei inaccesibilã. l si urm. aproape de . Generalii care comandau în Italia cetãti care rezistau încã prindeau curaj în asteptarea renumitului lor coleg. stiind ce pustiu vor lãsa în urma lor. magister militum per Illyricum. 505 anumite conditii. pe care împãratul a trebuit sã le accepte. Goth. avea posibilitatea sã ducã în Italia marea majoritate a rãzboinicilor acestui popor. III. Efectivul cu care a pornit din Salona. si toate trupele care asteptaserã sosirea lui Narses la Salona. Din nefericire. scrie Prokopios. în întâmpinarea lui. s-a produs o nãvãlire puternicã a sclavenilor care. Astfel se ajunse. cãci îl cunosteau din luptele purtate la Dunãre ca strateg al Thraciei. pe care îl trimisese Totila la Verona. El a intrat în Apennini. Scãpat de grijã. Totila. Gotii erau nelinistiti. nesocotindu-1 în stare sã exercite autoritatea necesarã asupra tuturor generalilor. având sã porneascã peste douã zile cãtre Italia. Se decise pentru eunucul Narses. se îndreptau spre Thessalonic. care era ocupatã de dusman. se înspãimântarã atât de tare.. 11-15. Narses a luat calea pe uscat. armata ajungea la Ravenna. care ocupau interiorul Venetiei. 166 Ibidem. porni din împrejurimile Romei. 40. la bãtãlia memorabilã care a decis soarta rãzboiului. apucând drumul pe la nord. 40. Când totul a fost gata. lustinian scrise lui Germanos sã-si amâne plecarea în Italia si sã porneascã imediat sã scape Thessalonicul si orasele dimprejur de primejdia care le ameninta165. unde îl asteptau Valerian si Iustin. se vãzu în fata unor obstacole neasteptate: francii. trecând Dunãrea. Luând cu sine pe Valerian si trupele sale. implicit ale celor trecuti la dusman si pe care spera sã-i aducã înapoi. 9. în toamna anului 550.000 de cãlãreti). 9 zile mai târziu. la sfatul lui loan. seful got Tei'as. Resturile împrãstiate ale trupelor bizantine învinse de goti se adunaserã în Istria. Datoritã vechilor lui raporturi cu herulii. cãci Narses ridicase alte trupe în Thracia si Illy-ricum. stirea rãspânditã în Italia a fãcut o profundã impresie. Narses îsi reluã marsul. Neavând la îndemânã o flotã atât de mare spre a-si îmbarca aceastã armatã. nepotul lui Vitalian. nimicind populatia pe unde treceau.000 de oameni. Germanos porunci armatei sã se pregãteascã de plecare. Narses era hotãrât sã completeze mult înarmãrile destul de considerabile ale lui Germanos si. Avea trupe din diviziile de la Constantinopol. si iesi în Via Flaminia. III. pe de altã parte. care cunostea bine regiunea. pe unde auziserã cã va trece Germanos. La 6 iunie. III. -^ ••«!' •lto '~f. înlãturã aceste dificultãti. 39. de-a lungul coastei. Ei erau vestiti prin cruzimea lor sãlbaticã.164 Bell. Dar. Când sclavenii au aflat de la captivi cã Germanos e la Sardica. cu o hotãrâre eroicã. cade deodatã bolnav si moare pe neasteptate166. Sfârsitul Statului ostrogot pãrea apropiat. lustinian nu se putu decide sã-1 numeascã în locul lui Germanos pe loan. la sfârsitul lunii. Peste 5. de unde porni în primãvara anului 552. nu-1 lãsau sã treacã prin teritoriul lor. 400 de gepizi. -u-"-< * 504 I ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN expeditie. Zadarnic încercarã gotii sã-i închidã drumul lângã Rimini. încât îsi schimbarã îndatã directia si se strecurarã în Dalmatia. sã lupte împotriva urmasilor lui Theodoric. Soarta a vrut însã altfel. afarã de aceasta. pe la vest de Petra Pertusa. care nu primi decât în 165 Ibidem. al cãror contingent principal era condus de Philemuth (mai mult de 3. pe la începutul lui aprilie 552 nu putea fi mai mic de 30. un mare numãr de bulgari.500 de longobarzi se adãugaserã armatei. Ajungând în Istria. o trupã de transfugi persani.

Din nordul Italiei. nu departe de anticul Sentinum (V. [„Aici voi înfãtisa o luptã de multã însemnãtate si un bãrbat cu nimic mai prejos de adevãratii eroi. 35. Stein. Stein. • : 508 Bãtãlia a durat douã zile întregi. înconjurat de câtiva rãzboinici. el a murit în satul Caprara (Caprae) si a fost îngropat de ai sãi." (Prokopios. 169 Dupã expresia lui Prokopios. în aceste circumstante. 156-157. Goth. a arãtat cã forma Tdyivai din textul lui Prokopios. pune locul acesta la Pianello.. luptã cu furie. luã un altul de la un scutier. 35. 167 Prokopios. Ea fu pusã pe fugã. 26. p. Chr. Neavând de ales. primind în cale supunerea gotilor si adeseori plângerile italienilor. 272). dar unde hrana le lipsea cu totul. Ambele tabere s-au observat mult timp. era tinta dusmanilor. Urmãrit de un gepid care îl strãpunse cu lancea. trecând pe lângã cetatea Nuceria170. D ie Schlacht im Appenin 552 n. cit. IV. ibid. unii pentru a muri. Narses asedie Cumae.. azi Monte Lettere). 168 în amintirea victoriei asupra galilor. pp. op. cit. Armata ostrogotã. Dar un nou dusman se ridica la nord. BellGoth. 600-601. demnã de o epopee. gotii nu aveau sã mai continue lupta.. care au fost trimise lui lustinian la Constantinopol. Acoperit de scut. iar a doua zi au reluat lupta. 2). respinsã de la prima ciocnire. 171 Nesigurã. 7-14. fiind foarte înversunatã. care fuseserã trimisi ca ostatici dincolo de Pad. ei s-au bãtut fãrã a ceda nici un pas de teren. 3. adversarii lui Narses 1-au ales ca rege pe Teias. deci si unii si altii se aruncau cu multã însufletire asupra celor aflati în preajma lor.Tadi-nae sau de un loc numit. Totila luptase cãlare. Bell. Teias conducea asaltul.. cit. iar ceilalti spre a-si arãta vrednicia. desi îi vedeau în neputintã. Teias a alergat pentru a elibera Cumae. cuprinsã de panicã. încât nu-1 mai putea . o „luptã de eroi". pe la sfârsitul lui iunie 552. 170 Prokopios. repurtate de romani în 295 î. care gândeau cã odatã cãzut. S. Gotii erau împinsi la cutezantã de deznãdejdea în care se gãseau. deoarece le era rusine sã dea înapoi în fata unor oameni mai slabi decât dânsii.. y§i<?a^ 507 NICOLAE BANESCU Narses înainta apoi prin Toscana. Reuniti la Ticinum (Pavia). p. la poalele Vezuviului. la intrarea în Gola di Frasassi. când si acesta se acoperi de 12 lãnci înfipte în el.. 604. F. disperarea gotilor fugari a fost urmatã de o sângeroasã rãzbunare: trei sute de tineri din familiile nobile. care izvorãste de la poalele Vezuviului. Fuchs. unde se afla tezaurul regilor goti. 8-25. 20. dupã chiar expresia lui Prokopios. i-au atacat pe imperiali la 30 octombrie 552171. ar fi eronatã.. Corpul sãu a fost dezgropat de învingãtori si despuiat de ornamentele sale. Azi e Gualclo Tadino. pânã noaptea. strânsi în jurul regelui lor. op. Busta Gallorum („Mormintele galilor")168 în Apennini. el. Chr. în „Forschungen u. cum s-a dovedit în împrejurarea de fatã Teias. ajungând la Roma. 29. iar romanii. Regele got a ocupat o pozitie forte pe tãrmul stâng al râului Dracon (azi Sarno). în mare parte. mai ales. p.. descrisã viu de Prokopios. op.. Rãzboiul cu gotii. pp. Procopius din Caesarea. într-o armurã strãlucitoare. p. 601 si n. Când îsi vãzu scutul plin de lãncile înfipte în el. cit. A fost o luptã homericã. IV. Stein. dar a fost biruitã prin tactica nouã a lui Narses. aceeasi soartã în orasele Campaniei. cit. Lot. arãtând o vigoare extraordinarã. Cf. lovind cu dreapta si fãrã a da nici un pas înapoi. 234 si urm. Senatorii pe care-i alungase Totila din Roma au avut. pe care o ocupã pentru a cincea oarã169. care în vremea domniei sale a fost de cinci ori luatã si recuceritã (Gibbon. Lupta a avut loc pe la sfârsitul lui iunie 552. lustinian primi iarãsi cheile Romei. op. Hotãrâti a învinge ori a muri. dupã traducerea lui H. 445). Mihãescu. op. vreo câtiva kilometri la sud de Dracon. pozitie foarte puternicã. gotii furã siliti sã se retragã la Muntele Laptelui (Mons Lactarius. îi înfruntau din toate puterile. Dupã aceea.. au fost ucisi de cãtre urmasul lui Totila. 19 (1943). op. gotii dãduserã drumul cailor. IV. Fortschritte". cit. în Apenini. întrucât se aprovizionau greu.. IV. data e indicatã de E.

voi. Francii. în ciuda neutralitãtii pe care-o afisau în principiu. pierind si Butilin în acea ciocnire. cãrora li se aliaserã multi goti. Când cornitele ostrogot Vidin a încercat sã-1 împiedice pe Narses a trece Adigele.. nu avem informatii. unde sã poatã trãi independenti. Leutharis si Butilin. puturã pleca sã-si caute adãpost la alti barbari. iar Vidin a fost luat prizonier de cãtre Narses si trimis la Constantinopol. colonii. conduse de Ragnaris si refugiate la Compsa (probabil Conza). Biruinta asupra lui Aming a fãcut ca Venetia francã sã cadã sub stãpânire bizantinã174. La sfatul lui loan. cu obligatia pentru goti de a nu mai face rãzboi imperiului172. Italia reintra în sfârsit sub autoritatea imperialã. adresatã lui Narses si lui Antiochus. dupã moartea cãpeteniei lor. Ultimele resturi gotice. Stein. cu armele si bunurile lor.misca usor. care fu înfipt într-o prãjinã. Ei cereau sã li se permitã a se retrage în pace si sã ia cu ei fie ceva bani. pp. p. îl lovi o sãgeatã. la est de Neapolis. resturile poporului got. a restaurat vechea stare de lucruri. spre a-1 anunta cã ei se predau. ruinatã. ducele franc Aming a venit în ajutor. 511 pentru Bizant. op. când Narses i-a trimis lui lustinian cheile portilor lor173. gotii au trimis câtiva dintre conducãtori la Narses. 174 E. cit. dar nu ca sã trãiascã în supu509 NICOLAE BANESCU nere fatã de împãrat. ceru un alt scut. pentru ca armata lui sã vadã cã regele ei este mort. lãsându-i pe supusii lor alamani. sã încerce o loviturã în Italia. celebra Pragmatica Sanctio. împãratul a anulat donatiile si confiscãrile operate de la Totila încoace. Dându-si seama cã nu pot învinge si recunoscând cã Dumnezeu este împotriva lor. sclavii pe care confiscãrile le smulseserã marilor proprietari funciari si suspectati de simpatie 173 Ibidem. au fost asediate de Narses si s-au predat în primãvara lui 555. Pe malurile fluviului Casilinus sau Vulturnus (Volturno). trec Alpii în primãvara anului 553. a ratificat contractele încheiate cu statul pentru lucrãri de domeniu public înainte de Totila. Narses îi exterminã. Buiy. dar a cãzut în luptã. Printr-o constitutie datã la 13 august 554. Despre supunerea provinciilor transpadane. Bressanone) n-au fost ocupate decât în 562. Narses a primit conditiile. unde au fost înrolati în armata imperiului. care pleda energic pentru moderatie. Dupã 20 de ani de lupte. I se tãie apoi îndatã capul. 510 Toatã Italia situatã la sud de Pad era acum adusã sub stãpânirea împãratului de la Bizant. devastatã. Datoritã tratamentului onorabil pe care Narses nu li 1-a refuzat. Garnizoanele gotice sperau totusi sã restabileascã regatul gotic cu ajutorul francilor. 273-274. care n-au stat indiferenti la aceste evenimente. iar fiul sãu Theodebald era slab. însã Theociebert murise. op. II. care-si avea cartierul de iarnã în Venezia. Gotii au dispãrut în populatia romanã. unde stãpâneau încã goti si franci. au dat tot concursul lor ostrogotilor. . Toatã Italia era acum a Imperiului bizantin. ci sã se retragã undeva afarã din frontierele romane. omo-rându-1 pe loc. prã-dând pânã în sudul extrem. dar în clipa în care-1 schimba. Dar Verona si Brixia (azi Brixen. redând stãpânilor legitimi pãmânturile. 610. Francii hotãrârã o neutralitate aparentã. 274 si urm. Narses i-a trimis la Constantinopol. fie averea pe care o depozitaserã în fortãretele italiene. cit. Butilin strãbãtu atunci cu grosul fortelor tot teritoriul pânã la Regiuni.Ei au strãbãtut tinuturile. ! J.. Dar o epidemie bântui pe drumul de întoarcere armata lui Leutharis. turmele. Doi frati. t.'nun». nu departe de Capua. * Organizarea Italiei. însângeratã. a acordat privilegii poporului si aristocratiei. pp. prefectul Italiei. astfel încât el însusi muri. fãrã a lãsa urme ale stabilirii lor în peninsulã.

grupate în garnizoane de-a lungul frontierei. 161-163 si Diehl. prin legea din 13 august 554. un general capabil. care se îndreptã spre Narbonne.Separatia puterilor civile si militare fu pãstratã. Sicilia n-a fost cuprinsã în Italia: ea rãmase sub praetorul ei. numiti tot magister militum când exercitau comenzi mai mari175. fiindcã nu voia sã îmbrãtiseze arianismul. functionarii vor fi alesi de episcopi si de nobilii regiunii. Theodoric fusese regentul regatului vizigot în timpul minoratului nepotului sãu Amalaric. prezidând opera de reconstructie. Portile si. care va domni 17 ani. redus la rolul de simplu consiliu municipal. Urmasul sãu. Corsica erau sub viceregele Africii. Sardinia. El avea oficial un post militar. Liniile generale pentru reorganizarea provinciei furã indicate. dar putem fi siguri cã aceasta era una din ambitiile sale si cã. Theudis asediazã cetatea Septem. în 549. dupã cãderea lui Witiges. în timpul rãzboiului si invaziei francilor. lustinian îi supune controlului episcopi-lor. Corsica. Rãzboiul pentru Spania. cât si asupra armatei. armata vizigotã fu nimicitã. care n-avea nici una din calitãtile tatãlui si bunicului sãu. Narses fu însãrcinat cu administrarea Italiei. Troglita trimise însã trupe spre a o debloca si în lupta care avu loc. el a cãutat un pretext pentru a-si trimite armatele biruitoare împotriva vizigotilor. dar guverna ca un vicerege si avea putere supremã atât asupra functionarilor civili. dar cele fãcute de tiranul Totila urmau sã fie anulate. ci simplu Prefect al Italiei. cu toate cã rezultatul rãzboiului 513 din Italia era încã departe de a fi sigur. încurajat de criza prin care trecea dominatia bizantinã în Africa. Thiudigisalus (Theodegisel) avu aceeasi soartã dupã un an si ceva. 209. magister militum. asa cum s-a observat mai sus. lustinian n-a sovãit sã se foloseascã de prilejul ce i se oferea. îl avu alãturi pe Antiochus. care trecuse la Orient. Roma e administratã de Senat. valurile Romei au fost restaurate. Justinien. înainte de a desãvârsi supunerea ostrogotilor. Aceastã lege prevedea cã începând 175 Vezi Lot. iar casele si proprietãtile fuseserã ocupate de altii. în fruntea serviciului civil. Nu se stie dacã lusti-nian îsi formase de la începutul domniei vreun plan pentru recucerirea Spaniei. care devenise din diecezã prefecturã. El încredintase conducerea afacerilor lui Theudis. Toate donatiile fãcute particularilor sau corporatiilor de Athalaric. sub duci. Theudis fu asasinat. Putin dupã aceastã catastrofã. Amalaric iesi sã-si apere posesiunile din Gallia. cu titlul de patriciu. dar e semnificativ cã titlul sãu nu era praefectus praetorio. populatia fusese silitã sã se refugieze. sub diferite titluri. nici asupra Dalmatiei. Comanda militarã a fost încredintatã unui gener-alissim. si trupe de frontierã (limitanei). Toate contractele fãcute între romani în orasele învinse în timpul rãzboiului erau valide. O inovatie însemnatã se face în privinta guvernatorilor provinciali: ei vor fi alesi pentru fiecare provincie de episcopi si magnati. sã administreze provinciile. se cãsãtori cu o printesã francã si aceastã cãsãtorie îi aduse nefericirea. Tronul fu ocupat de Theudis. Pentru provincii. . compuse din provinciali si auxiliari barbari. care era departe de autoritãtile imperiale din Ravenna. Tânãrul rege. Amalasuntha si Theodahad rãmâneau valabile. el a fost invitat sã intervinã în Spania si. d. dintre locali. Armata a continuat sã fie împãrtitã în trupe de izbire. El se purtã brutal cu ea. superior guvernatorilor care continuarã. atunci regina chemã pe fratele sãu. dar fu bãtut si ucis de trupele rãsculate (531). Mãsura era luatã în interesul marilor proprietari. Italia fu administratã civil de un prefect. armate de acoperire. regele Childebert. 512 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN de atunci dispozitiile codului imperial aveau sã se aplice si în Italia ca în toate celelalte pãrti ale Imperiului. Narses administra timp de 13 ani teritoriul cucerit. Sardinia rãmâneau Africii. se decreteazã ca acestea sã fie restituite vechilor proprietari. în iunie 548176. Prefectura Italiei nu se întindea asupra Africii. în multe cazuri. în 547. pentru a creste puterea lor localã.

II. Bury.] 514 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Liberius izbuti sã învingã trupele lui Agila si cuprinse partea ele sucl-est a Spaniei. Sardinia.. au fost atacate cu furie. între Pontul Euxin si Cas-pica. dãdeau necontenit prilej de conflict. sud-estul Spaniei. s J. Die byzantinis-chen Besitzungen an den K sten des spanisch-westgotischen Rei-ches. Pe la mijlocul veacului V regatul persan pierduse mult din prestigiul sãu. p. 176 E. împãrtitã încã de la sfârsitul veacului IV în douã state. 1944.arianul Agila ia succesiunea. El era tulburat de luptele pretendentilor la tron. Mai multe cetãti maritime din aceastã regiune furã cucerite.Sicilia. tara lãzilor. 554-711. Toate aceste cuceriri costarã mult. de conflictul între regalitate si înalta aristocratie sacerdotalã si militarã. 1907. Wirth în „Lexikon des Mittelalters". în fata acestei primejdii. pricinuia de asemenea prilejuri de lupte. lustinian dãdu imperiului. 206-207 si 1159. Oxford. Astfel. fãrã jertfe uriase sau nespuse suferinte si privatiuni. Ei îl uciserã pe Agila (555). Mai întâi. Gruber si G. Athanagild. în aceastã regiune intrau orasele Noua Carthaginã. oferind tronul lui Athanagild. Totusi. de la Gibraltar. la frontiera de nord-est. hunii ephtaliti (heftaliti) sau albi. Dalmatia. la picioarele Caucazului. dintre care unul atârna de persi. mai ales în Me-sopotamia. Prin ocuparea cetãtii Septem. Stein pune expeditia la aceastã datã. cit. Frontierele celor douã state se atingeau într-o multime de puncte. vizigotii îsi uitarã discordiile si se unirã. cãtre Bactriana. 554-624. celãlalt de bizantini. în vremea în care imperiul îsi îndrepta astfel toate silintele sale în Apus. un incontestabil prestigiu si o glorie care nu putea sã rãmânã fãrã urmãri. oscilând între cele douã imperii. profitând de aceste disensiuni. Un guvernator militar fu instalat în noua stãpânire. p. (R)EB. frontierele Orientului. prin eforturile lui lustinian.reintrarã în unitatea imperiului. Aceasta fu cea din urmã cucerire a lui lustinian în Occident. Gorres. J. Africa Orientalã întreagã. Aceasta fãcu sã se întreprindã si în Orient expeditii si rãzboiul fu. voi. 177 [Despre aceste evenimente.. p. prin urmare. în afarã. motiv pentru care fu legat de aceea a Africii. în pãrtile acestea. care i-a împiedicat pe bizantini sã se întindã mai mult. Thomson. 5 si urm. Corduba si Assidonia. op. Teritoriul cucerit de Imperiu era prea mic pentru a forma o prefecturã. autoritatea împãratului se întindea astfel pânã la Coloanele lui Hercule. p 561 si Excursus P. se afla la vest Colchis. Spania bizantinã cuprindea districte si orase situate la vest si la est de Gades. Armenia. 820-821. dar chiar acolo unde atingerea nu era directã.. 1969. Rãzboaiele defensive ale lui lustinian Acestea furã rãzboaiele purtate pentru ambitia lui lustinian.. o putere moralã care înseamnã mult în existenta unui stat. bizantinii refuzând a le ceda lui Athanagild. al . prin aceste cuceriri. Byzance etl'Espagne visigothique. micile popoare intermediare. insulele bazinului occidental al Mediteranei . în sfârsit. si ele erau un izvor de dificultãti continue. 2. Italia. 287. popoarele din tara lãzilor si din Iberia sovãiau între clientela bizantinilor si protectia regilor sassanizi. Mediterana ajunsese iarãsi un lac roman. dezlãntuind persecutia contra ortodocsilor. op. defensiv. lipsite de trupe. prãdaserã crud tara. Un pretendent. 515 NICOLAE BANESCU 5. spre exemplu. Corsica. v. cu rang de magister militum. 515 si urm. La sud de Muntii Caucaz. E. rãtãceau triburile arabe. se revoltã împotriva lui (551) si cere ajutorul lui lustinian. unele dintre ele vasale Bizantului. dar nu stim dacã era independent sau subordonat guvernatorului Africii178. P. persii erau de veacuri dusmanii neîmpãcati ai romanilor. F. BZ 16. pp. cit. The Goths in Spain. care în 552 îl trimite în Spania pe Liberius cu o armatã177. Goubert. Balearele . altele Persiei. ele nu se fãcurã fãrã mari eforturi. între Siria bizantinã si valea Eufratului. în Asia.

încât romanii nu au putut sã-1 ajungã. Regele persan Kavad I (488-496 si 498-531) dorise sã-i asimileze pe iberieni. între culmile estice ale Muntilor Caucaz. care a pãtruns în Siria pânã aproape de zidurile Antiohiei.000 de oameni. incendiindu-le bisericile si proprietãtile. care era duce la Dara. 13. care erau crestini. probabil nepot al lui Anastasios. Ostilitãtile din 529 au început printr-o incursiune combinatã de forte ale persilor si arabilor. O nouã suspendare de arme s-a convenit la apropierea iernii. Rezultatul negocierilor a fost însã mediocru. litoralul vestic al Mãrii Caspice si nord-estul Armeniei. a invadat Mesopotamia. în a doua parte a anului 527. Dar si persii au avut pierderi grele. stat clientelar Persiei. nici unul dintre adversari nu a deschis ostilitãtile. Negocierile nu au dus însã la nici un rezultat. Rãscoala a fost înãbusitã cu mare greutate. drept represalii. condusã de printul Xerxes. unde comanda supremã o avea Sittas. începând a construi chiar pe frontierã o nouã fortãreatã. trãiau albanii. Kavad a gãsit atunci un pretext pentru a începe rãzboiul. sub conducerea lui Mundhir. Romanii au fost învinsi într-o luptã dezastruoasã179. 2-8. întrucât Pompeius nu pare a fi corespuns asteptãrilor. Din fericire. dacã lustinian nu s-ar fi decis sã construiascã lângã Dara o nouã fortãreatã. Acestia îi ucideau pe crestini. fuseserã initiate negocieri cu persii. Ei au întreprins atunci incursiuni de pradã în teritoriile persane si arabe. încã înainte de moartea lui Iustin. din partea romanã participând generalul Hypatius si bãtrânul rãzboinic Pharesmanes. Oricum. . gratie ajutorului acordat de seful arab Abukarib. O armatã persanã de 30. dar cu locuitori crestini. lustinian a trimis atunci mai multe trupe si noi cãpitani în fortãretele Amida. Dar în iunie 530 Belisarie repurta lângã Dara o mare victorie asupra unei puternice armate persane superioare numeric si condusã de Perozes180. de unde s-a retras atât de repede.. Victoria a fost dobânditã asupra unei armate formate din persarmeni si auxiliari sabiri. Con-stantia. si doi comandanti de-ai lor ucisi. Belisarie. ostilitãtile au început atât în Mesopotamia. Poate cã ar fi fost înlãturat. proclamându-si chiar un rege în persoana iui Julian. Astabedh. pe cursul inferior al râului Kyros (azi Kura). cât si contra înaintãrii persilor spre coastele Mãrii Negre. Bell. în anul 528. cât si în Lazica. Belisarie a scãpat cu Prokopios. retrãgându-se repede peste frontierã. iar mai spre est Iberia sau Geor-gia. lustinian trimitând la Ktesiphon ambasada condusã de Hermogenes. din ordinul lui lustinian. regele de Hira. Dupã o nouã victorie persanã pe Eufrat. care în aprilie 529 era avansat magister militum per Orientem. Sura si Beroea. Bizantul a avut acum de reprimat o rãscoalã a sa-maritenilor în Palestina (primãvara anului 529). numit de curând phylar518 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN chos. în teritoriul roman. spre a anunta urcarea sa pe tron. oprindu-i sã-si îngroape mortii. Pers. Kavad era si el ocupat cu înãbusirea unei miscãri persane de inspiratie comunistã mazdakismul. formând o nouã armatã încredintatã lui Pompeius. fiind o barierã atât contra barbarilor din nordul Caucazului. Edessa. unul dintre cei mai buni generali bizantini. I. El era sotul surori mai mari a împãrãtesei Teodora. Bizantinii câstigau tot atunci o biruintã si în Armenia. 517 viatã. Persii au declarat cã nu pot tolera aceastã nouã constructie si. numitã Comito181. au început noi negocieri de pace. dar acestia au reactionat si regele lor Gurgen s-a întors spre romani. o cãpetenie de briganzi. în vreme ce persii erau reprezentati de cãtre „maestrul oficiilor". ajungând în curând cel mai celebru general al veacului sãu. în locul sãu a fost numit Belisarie.cãror nume 516 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN a rãmas în Lazistan. Importanta Lazicei (Lazike) era îndoitã pentru romani.

Moartea bãtrânului Kavadh (13 septembrie 531) si venirea la tron a fiului sãu Chosroes a schimbat însã datele problemei. iubitor de rãzboi. pp. \iippavr\q. mihran însemnând comandant suprem al armatei persane. Existenta unei neîntelegeri între Belisarie si subordonatii sãi a dus la rechemarea sa de cãtre împãrat.. op. 13. Bell. 3). situatã la frontiera imperiului. cit. 291). n. 15. în calitate de generalissim. nu de marii feudali puternici de odinioarã. Mundus fiind trimis în locul sãu la comanda armatei Orientului. Sit-tas a fost numit apoi magister militum praesentalis. spre nord-est..Armenia Mare. sau sã se întoarcã în tara lor. p. 520 Chosroes 7(531 . si a fost supusã. între timp. în anul 528 a fost scoasã din circumscriptia condusã de magister milîtum per Ori-entem. Refugiatii iberi din Constantinopol puteau sã rãmânã acolo. mai ales în domeniul financiar si militar. Tratatul nu aducea nici o schimbare a granitelor dintre cele douã state. Chosroes I. introdu180 Ibidem. al cãrei rezultat n-a fost tocmai fericit pentru bizantini. comandamentul pe întregul teatru de rãzboi de la nord.000 livre de aur pentru întretinerea fortificatiilor si apãrarea pãsurilor Caucazului185. cel dintâi titular al acestei demnitãti a fost Sittas. Stein. aceastã oaste prãda împrejurimile. supranumit Nusirvan (Anursirvan. Pers. ci la Constantia. op. Satrapii îsi pierdurã puterea militarã182. I. o populatie sãlbaticã si pãgânã. 13. la 12 mile de Chalkis. 184 Mermeroes în Prokopios. fiind anulate toate cuceririle fãcute de ambele pãrti de la izbucnirea rãzboiului. împãratul recunostea suzeranitatea persilor asupra Iberiei. ca si satrapiile sau gentes... I. 19-25. Sosirea lui Belisarie a provocat o luptã în dreapta Eufratului. 519 când astfel civilizatia în mijlocul acestor barbari183. 181 Ibidem. El a creat o armatã permanentã. Ducele de Mesopotamia nu mai rezida la Dara. devastând totul pânã în Cilicia si Siria. 182 E. Doro-tbeu. \. Acesta a zãdãrnicit douã încercãri ale persilor de a lua Martyropolis. Sittas i-a supus pe tzani. Prin politica sa înteleaptã. pentru încheierea pãcii „eterne" intrate în vigoare în vara lui 533. cit.. hunii sabir. sub Iustin I. Kavad continuã ostilitãtile în anul 531. 13. 1-30 (c/ Stein. o demnitate. Bizantinii mai plãteau persilor 11. dar care nu a durat decât sapte ani. 9-15 si II. însemnând „cu sufletul nemuritor"). Ambii generali au obtinut în anul 530 douã mari victorii asupra generalului persan MihrMibroe184. J83 Prokopios. Dar la întoarcere invadatorii au fost atacati de Doro-theu si Bessas. 14 (Firuz Mihran. I. cit. care le-au smuls o mare parte din pradã. autoritãtii unui magister militum per Armeni-am (et Pontum Polemoniacum et gentes). 30. op. cu intentia de a invada Siria. treceau primãvara Eufratul la Circesium. adusi de persi împotriva bizantinilor. i-a urmat ca magister militum per Armeniam. 288. Sittas i-a fãcut pe tzani sã accepte crestinismul. Al doilea rãzboi persan. un ofiter capabil. 9 si urm. Oprindu-se la Gabbula. E. Rufin si Hermogene au ajuns la întelegere cu el în septembrie 532.000 de oameni ai cavaleriei persane. în tot cursul lungii sale domnii. condusi de Azareth. 15. cf. pãstrând însã. I. gr.579) a grãbit tratativele de pace deja începute. A împins frontiera statului sãu pânã la Oxus. p. 289-290. retribuitã de rege si dependentã de el. Stein. a fost organizatã ca provincie. lustinian a construit apoi în aceastã tarã impracticabilã cetãti si drumuri. 15. iar în . au întreprins o teribilã incursiune în Imperiu. între Sura si Kallinicum. La instigarea lui Mundhir. o adevãratã plagã pentru provinciile pontice. împreunã cu Pontul Polemo-niac si Armenia Prima si Secunda. cei 15. Prokopios vede în Mihran. Chosroes s-a silit sã-si sporeascã considerabil regatul. a. Energic si ambitios. armean de origine. Bell. iar acestia recunosteau suzeranitatea romanã asupra Lazicei. a completat reforma statului persan începutã de tatãl sãu Kavad. Pers.

100. 8. dând în schimb piei si sclavi. 521 tea cã aceastã pornire spre dominatia universalã constituia o amenintare serioasã si pentru stãpânirea lui. Bell. loan si Iulian. 22. Drept conditii de pace el cerea vãrsarea imediatã a 5. în toamna anului 539.. în care a pierit Sittas (538). el n-a întreprins ceva deosebit pentru a-1 combate pe Chosroes187. Witiges a trimis soli la Chosroes pentru a-i cere ajutor. s-a multumit cu 1. Gubazes. Pers. unde regele le-a construit un oras dupã tipul celui natal al lor188. op. Asediat în Ravenna. privind Mediterana189. sarea si alte articole necesare consumului.000 de locuitori au fost dusi prizonieri. Apãrându-se. Antiochia a fost cuceritã si jefuitã cumplit. II. ci în alegerea regilor lor. dupã Africa (primãvara anului 539). era fiul unei bizantine si servise ca silentiar în Palatul bizantin. general si administrator capabil. II. regele persan a cucerit Sura. iar orasul ars. 187 Ibidem. exercitând astfel un monopol care . Sleind astfel orasele. Alte mii de oameni au fost dusi în captivitate lângã Ktesiphon. II. pp. Bury. acesta a rupt pacea. regatul de Lazica sau Col-chis a început sã joace un rol foarte important în rãzboaiele dintre bizantini si persi. Lãzii depindeau de negustorii romani în ceea ce privea grâul. de faptul cã magister militum Ivan Tzibus. portul Antiohiei. 5. E. 191 J. la care a invitat poporul. s-a retras din teritoriul bizantinilor la finele verii anului 540. trecând-o prin foc si sabie: 12. Lucrurile au fost grãbite de rãzboiul purtat de bizantini în Italia.. II. Germanus. regele din acel moment al Lazicei. El îi sugerase lui lustinian construirea for-tãretei maritime Petra. 523 NICOLAE BANESCU Ostilitãtile redeschise de persi i-au gãsit pe lãzi nemultumiti de bizantini. Textul lui Prokopios vorbeste de 110 KEVTi]vãpia.000 de livre de aur si o platã de 500 livre anual sub pretextul întretinerii fortificatiilor caucaziene. 12-15. Gãsind motive împotriva lui lustinian. apoi a dat curse de circ190. 1. Urcând de-a lungul tãrmului drept al Eufratului. Regatul acesta al lãzilor era o barierã necesarã împotriva raselor scitice transcaucaziene. cit. Tot atunci se produsese o revoltã a Armeniei romane. a fost trimis cu 300 soldati în Orient. încredintatã întelepciunii împãratului bizantin. I. Dependenta lor de Imperiul bizantin consta nu în plata unui tribut. exploata fãrã milã Lazica. 9. un „kentenarion" având 100 livre. voi.000 livre de argint pentru a nu prãda orasul. rebelii au cerut ajutorul lui Chosroes. 190 Ibidem. a silit orasele întâlnite în cale sã-i plãteascã mari sume de bani. în lipsa lui Belisarie. arãtându-i cât de amenintatã era siguranta regatului persan dacã lus-tinian ar cuceri si Italia. Mergând apoi la Apameia. sosind la Antio-chia. 10. Nobilii de acolo aveau obicei sã-si aleagã neveste din Bizant. Berhoia (Alep) a fost transformatã în cenusã de cãtre Chosroes. cit. Bell. 1-18. locuitorii sãi apãrând trecã-torile fãrã a solicita vreo cheltuialã în oameni sau bani Imperiului191. Stein. re-trãgânduse în final pe un alt drum decât acela pe care venise. 186 Prokopios. l. populatia masacratã. în profitul tezaurului imperial si al sãu propriu. 14-36. Chosroes a înaintat apoi pânã la Seleucia.. vãrul lui lustinian.. care ocupa acest comandament de multi ani de zile. p. Trecând pe la Edessa si Dara. Regele persan trata în acelasi timp cu ambasadorii imperiali. 189 Prokopios.. invadând teritoriul bizantin cu o puternicã armatã (martie 540)186. op. II. el sim185 Prokopios. Pers. concentrând acolo tot comertul regiunii în mâinile sale. Aflat la Hierapolis (= Mab-bugh). 522 Pornind înapoi de acolo. 488-490. op. 188 Ibidem. a luat de asemenea contributii pentru a nu se deda la jafuri. Buzes era atunci al doilea magister militum per Orientem. Nelinistit de progresele bizantinilor. cit. II. în aceste circumstante.partea opusã pânã în Yemen.

sub conducerea lui Harith. 193 Ibidem. De data aceasta. Pânã atunci. a cãzut în dizgratie ca urmare a intrigilor Theodorei. aducând întãriri considerabile. pe care persii au refuzat sã o evacueze. dar nu pentru La-zica. Decis a pune mâna pe Lazica. Chosroes a lãsat acolo o garnizoanã. în cele din urmã. 524 întreprins o razie dincolo de Tigris. ei priveau cu ochi rãi practicarea cultului mazdean în tara lor. Ostilitãtile nu puteau fi evitate mult timp. silind-o sã i se predea193. la aflarea vestii cã hunii care invadaserã Armenia romanã fuseserã nimiciti de Valerian si cã Belisarie nãvãlise în Mesopotamia persanã. II. generalii bizantini au fost însã biruiti de persi la Anglon. regele persan fiind silit sã se retragã în schimbul a 500 livre de aur (544)194. capitala provinciei (543). Chosroes a . Un puternic atac al lui Chosroes asupra Edessei s-a frânt în fata rezistentei de care au dat dovadã trupele generalului Martin si populatia întreagã. Pãrtile contractante se obligau la pace pe cinci ani. O schimbare însemnatã s-a fãcut în Armenia romanã. în continuare a asediat Petra. 9. II. abolit încã din anul 528. Tribunus. formate din soldatii care luptaserã împreunã cu el în Italia. Ducele loan Troglita al Mesopotamiei repurta douã victorii asupra persilor invadatori (544-545). 525 NICOLAE BANESCU O ambasadã a lui lustinian sosea apoi la Ktesiphon pentru negocieri. Resedinta acestui guvernator era Martyropolis. Cu tot armistitiul încheiat. comes Armeni-ae. Chosroes a mai obtinut de la lustinian pe cel mai bun medic. Lãzii nu erau deloc încântati de stãpânirea persanã. cetatea s-a predat în conditii onorabile. în Euphratesia. op. Acesta sosise în Orient încã din primãvara acelui an. care a pierit în luptã.. în lupta de lângã Dara. Pe lângã aceasta. Abia în primãvara lui 544 el si-a reluat comandamentul din Italia. provincia fusese guvernatã de satrapi indigeni aflati sub controlul unui comandant militar. distrugând Callinicum. Imperiul plãtind dinainte 2. aproape de Dvin. Legati strâns de religia crestinã. care si-a aflat sfârsitul în aceastã înfrângere. 19. 27. 1-25. apãratã cu energie de Tzibus. ei nu puteau rãbda faptul cã erau cu totul împiedicati de la orice comert cu lumea bizantinã. regele Gubazes fãcându-i o supunere solemnã. cit. generalul persan Mihr-Mihroe a cãzut în mâinile sale. 15. dar crezând cã n-o va putea cuceri. pentru un an de zile195. 26. din ordinul lui lustinian. Cele douã puteri nu au intervenit însã în conflictul dintre sefii arabi. care alergase cu trupele în regiune. soldate în primãvara anului 545 cu încheierea unui tratat.000 livre de aur (adicã 400 pe fiecare an). Belisarie s-a retras. localizatã nu departe de Chalkis (iunie 554)196. rugându-1 pe regele persan sã-i alunge pe romani din tara lor. în anul urmãtor. întorcându-se toamna în Persia. Un corp militar care însotea expeditia a 192 Prokopios. provincia era organizatã sub conducerea unui guvernator de rang consular. Chosroes a nãvãlit din nou la vest de Eufrat. în anul 541. Dupã aceasta. Dezbinati. magister militum per Armeniam. ostilitãtile anului 541 încheindu-se în acest mod. Tratatul era valabil si pentru statele tampon arabe. dincolo de Eufrat. dar s-a retras apoi de teama ciumei bubonice care izbucnise în Orient. pânã când Harith a repurtat o mare victorie în desert împotriva lui Mundhir. dar si din ostrogotii care se su-puseserã Imperiului roman. a asediat fortãreata Sisaurana (între Nisibis si Tigris). Ibidem. El a atacat mai întâi Nisi-bis.. deoarece pentru bizantinii era de interes vital controlul acestui teritoriu si implicit al comertului din Marea Neagrã. Belisarie.privea vânzarea si cumpãrarea tuturor mãrfurilor de export si import192. III. b. un nou rãzboi a izbucnit în 546 între lakhmidul Mundhir si ghassanidul Harith. învecinatã cu Lazica. Noul rãzboi din Lazica. Bizantinii au pãtruns în continuare în Persarmenia. Chosroes a pãtruns în Lazica în fruntea unei puternice armate. gãsind despotismul acesteia mult mai greu de suportat decât oprimarea crestinilor. O solie a lãzilor s-a prezentat atunci la curtea din Ktesiphon cu scopul de a relua legãturile de vasalitate rupte în anul 522.

.încercat sã-1 asasineze pe Gubazes. 6 (si E. 30. S-a ajuns la un nou tratat. pe frontul de est. II. alãturi de generali)203. 41-46 si IV. O încercare a persilor de a ocupa Archaiopolis. 573-574). cit. 526 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN încercarea nu a reusit. Bury. pentru cã îi denuntase lui lustinian pentru neglijentã în conducerea rãzboiului.. trimitând acolo considerabile întãriri.. le-a fost smulsã din mâini de cãtre Iustin. lovit de o sãgeatã199. Buzes si Iustin. II. lãzii au trimis o solie la lustinian protestând pentru uciderea regelui lor si cerându-1 ca rege pe Tzath. 8. Goth. a esuat202. IV. op. iar la Constantinopol a sosit din partea per197 Prokopios. IV.. 198 Ibidem. fratele mai mic al lui Gubazes. IV. Apoi s-au . Tzath primind însemnele demnitãtii regale din mâinile împãratului204. III. Acesta a zdrobit o revoltã a altor douã neamuri caucaziene. Dar garnizoana lãsatã de Mihr-Mihroe în Petra. care s-au unit cu lãzii lui Gubazes. dar atacând în continuare orasul Phasis. 29. cit. Stein.. p. Altã mare armatã persanã condusã de Chorianes a fost nimicitã de bizantini si de lãzi pe râul Hippis. 528 put operatiunile militare (556). 12 si urm. Bell. J. 503. Patriciul Athanasius. Bell. la Ktesiphon a sosit pentru negocieri Petru. Gubazes a fost ucis de Martin si Rusticus (acesta din urmã trimis în calitate de comisar imperial cu mari puteri. Goth. p. Numele generalului persan la Prokopios este Mermeroes. altã fortãreatã situatã pe malul drept al râului Phasis. op. în Lazica sosea astfel Dagistheus cu 8.. 8. în locul lui Dagistheus (Dagisthaios). 3-6 si IV. 116. 9. p. 527 silor Izadh-Gusnasp (Yazdgusnasp) pentru continuarea negocierilor. pp. întrucât armistitiul pe cinci ani expirase în 550. 200 Ibidem. a fost trimis Bessas. Trupe numeroase erau comandate în 554 de Bessas. op. ocupatã de ei. 14. 17. Bizantul plãtind alte 2. silindu-i pe asediatori sã se retragã198. p. Stein. fiul lui Germanos. un senator onest. care a rezistat pânã când prin clisurile nepãzite Mihr-Mihroe si-a fãcut aparitia cu o mare armatã. op. Faptul 1-a determinat pe lusti-nian sã caute a-i alunga cu totul pe persi din Lazica. care se afla la Constantinopol.. persan. 7. redevenind bizantinã. 10. 202 Prokopios. Persii au suferit apoi o altã mare înfrângere: Rhodopolis. apãrat cu succes de cãtre Martin si Iustin. cit. Stein. Dupã un asediu de luni de zile. care au durat pânã în toamna anului 551.000 de soldati (548). 203 E. lustinian le-a îndeplinit dorinta. cit. Ei au atacat împreunã Petra. acuzat de lãzi cã ar fi ajuns la întelegere cu persii. care avea sã fie primit în mod solemn de cãtre lãzi. 513204 Agathias. Bell. care reînnoia armistitiul pentru alti cinci ani. 196 E. abasgii (abchazii sau afk-hazii) si apsilienii200. 1-14. trimis de împãrat sã ancheteze uciderea lui Gubazes si pedepsirea asasinilor a sosit în Lazica înaintea noului rege Tzath. rugându-1 sã-i vinã si în ajutor contra persilor. dupã moartea comandantului ei. între timp. fapt acceptat cu mare bucurie de cãtre acestam. dupã ce zece ani se aflase în manile persilor. II. Cum Mihr-Mihroe murise în vara aceluiasi an. Pers. 199 Idem. 510. Neclaritatea deciziilor privitoare la Lazica a dus însã la noi tensiuni. magister of-ficiorum. 17. IV. ™ Ibidem. întors recent de pe frontul cu gotii din Italia. au reînce201 E. op. 1-11. Petra a fost cuceritã de cãtre Bessas. Stein. persii suferind o mare înfrângere lângã Archaiopolis. iar Gubazes i-a cerut iertare lui lustinian. cit. Martin. au fost apoi nimicite de fortele unite ale lui Dagistheus si Gubazes (549). ca si celelate trupe persane din Lazica.. un afluent al lui Phasis (550). 35. în anul 555. 9.600 livre aur201. l.

000 livre de aur trebuiau vãrsate imediat. de cãtre Izadh-Gusnasp si magister officiorum Petru din partea bizantinã. IV. care pregãtea pacea definitivã. capitala Persarmeniei. Izadh-Gusnasp207 a mers din nou la Constantinopol. 15. Ambasadorii celor clouã state urmau sã utilizeze posta publicã. Rusticus a fost condamnat la moarte si executat. Negustorii arabi erau admisi numai la Dara si Nisibis. spre ex. în timpuri îndepãrtate. unde se aflau birouri de vamã: Callinicum. Importanta istoricã a rãzboiului din Lazica a constat în faptul cã Imperiul bizantin a închis accesul marii puteri asiatice a persilor în Pontul Euxin si a îndepãrtat eventualitatea ca aceasta sã ajungã un rival periculos si în apele acestei mãri. Persii se obligau sã-i împiedice pe huni. iar celelalte în fiecare an dupã scurgerea primului deceniu. înainte de era crestinã. precum si o incursiune a hunilor în Armenia au fost ultimele evenimente militare din aceste regiuni. asa cum era de aproape douã veacuri. 514-515. se spune. 7. dupã ce statul bizantin a pierdut acest control în favoarea republicilor comerciale italiene. Hristos acest regat a devenit regatul Sabeenilor himyariti. Contractantii se obligau sã nu construiascã noi fortificatii aproape de frontierã. La mijlocul . op. unde înflorise.000 monede de aur (solidi aurei) pe an si anume primele sapte anuitãti. inclusiv cu riturile lor de înmormântare. Frontiera rãmânea neschimbatã în Armenia si Mesopotamia. La sfârsitul veacului al II-lea î. pe care Bizantul a cãutat sã o tinã permanent sub controlul sãu. angajament ce nu avea însã caracter retroactiv. Litigiile dintre particulari la frontierã urmau sã fie rezolvate de cãtre comisii mixte. 1-20. E. 4 si IV. IV. Traficul era permis negustorilor în anumite orase. Autoritãtile romane si persane se angajau sã împiedice contrabanda. iar bizantinii se obligau a le plãti suma de 30. lustinian intrase în legãturi cu abisinienii si himyaritii din Arabia.revoltat misimienii. de care se leagã legenda reginei din Saba. Ceea ce 1-a determinat pe Chosroes la acest pas în raporturile cu Bizantul a fost faptul cã hunii heftaliti au fost zdrobiti de o coalitie turco-persanã cãtre anul 560. dar în 530 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN viitor fugarii nu mai puteau avea azil de o parte sau de alta.. care 1-a vizitat. adicã aproape 3. IV. 5. Amenintat de persi. pe regele Solo-mon. 4-7 si IV..] 529 Aceastã pace era stabilitã pe 50 ele ani. O rãscoalã a tzanilor. în sudvestul peninsulei Arabia se aflã provincia Yemen. Supusii romani sau persi refugiati la dusman în timpul rãzboiului au fost autorizati a se repatria. în Osrhoene. în toamna anului 557. declinul sãu a fost rapid si ireversibil]. alte trei la începutul anului al optulea. Gotb. [Mult mai târziu. Iustin a fost numit generalisim în Lazica206. 206 Agathias. regatul Sabeenilor (Saba-suba). trebuind sã fie extrãdati. în Bell. pp. pe Eufrat. Persii renuntau la toatã Lazica. unde a încheiat un nou armistitiu. prezidate de cei doi guvernatori de provincie interesati în aceastã privintã. Comertul era ocupatia de cãpetenie a populatiei. Procesul destinat a rãzbuna uciderea lui Gubazes fiind terminat. Crestinii erau tolerati în statul persan. zdrobitã definitiv (558). dar au fost supusi si reprimati cu duritate205. cit. eveniment urmat de extinderea statului persan pânã la Oxus si de necesitatea consolidãrii stãpânirii persane în aceste regiuni. un mic popor ce locuia la nord-vest de apsilieni. bagajele lor fiind scutite de taxele obisnuite. Nisibis si Dvin. alani si alti barbari sã treacã strâmtorile centrale ale Caucazului pentru a prãda în teritoriile bizantine. Martin a fost si el revocat de cãtre lustinian (557). Alte articole priveau comertul si populatiile limitrofe. 205 Agathias. Pacea bizantino-persanã a fost încheiatã cãtre sfârsitul anului 561 la Dara. 11. 207 [„Isdigousnas" în textul lui Prokopios. Statelor tampon arabe [cum erau cel lakhmid ori cel ghassanid] li se interzicea sã-i atace pe bizantini sau pe persi. Desi era iubit de soldati. dar cu conditia de a nu face prozelitism. Stein.

înstiintându-1 despre fapta sa si îndemnându-1 sã facã la fel. timp în care a exterminat sistematic comunitãtile crestine din sudul Arabici. Dar Dhu-Novas a stãpânit doi ani. între care era si Harith. Misionari crestini au activat în ambele tãri începând încã de pe timpul domniei lui Constantius al Il-lea. care îi favoriza pe evrei. scãpând astfel imperiul sãu de monopolul persilor. în prima parte a veacului al Vl-lea. regele himyaritilor (homeritilor). unde era o mare piatã de produse ale Africii: sclavi. iar iudaismul s-a stabilit în Yemen. aromate. Dimnos. se proclamã rege si începu a persecuta pe crestini. de credintã iudaicã. ivoriu si aur de Sasu. se întindea spre vest pânã în Valea Nilului si spre sud pânã la coasta Somaliei. izbuti sã învingã garnizoana etiopiana. Dupã aceea. erau frecvente si din timp în timp ei cãutau sã obtinã controlul politic asupra sud-vestului Ara-biei. Un rãzboi a fost probabil între himyariti si abissinieni. Nu e sigur dacã Elesboas a trimis imediat o armatã pentru a-i restabili autoritatea sa (519-520). azi Sri Lanka). si si-a împlinit promisiunea. supusi celui dintâi. ca represalii pentru rãul tratament al evreilor în Imperiul bizantin. 532 Andas fãgãduise sã îmbrãtiseze crestinismul în caz de victorie. timp în care crestinismul na mai progresat acolo. Relatiile comerciale ale abissinienilor cu vecinii lor de peste strâmtori. Portul sãu Adulisera la 15 zile de cãlãtorie de Axum. Dar nu se tinu de cuvânt si pentru cã acestia nu au voit sãsi renege credinta. cunoscuti si ca axu-miti. Dhu-Novas trimise apoi emisari lui Mundhir de la Hira. unde rezida regele. El i-a înstiintat pe patriarhul Alexandriei si pe împãratul Iustin I cu privire la victoria sa asupra iudaismului. ordonat de Athanasios. E posibil ca Iustin si patriarhul Alexandriei sã fi trimis curieri la Axum. a fost primul episcop în Abissinia208. regele abissinian Andas a nãvãlit în Yemen. n. o cãpetenie himyaritã. Dhu-Novas. Omorând toti etiopienii din tarã. în timpul lui Zenon sau Anastasios209. el masacra 280 de persoane. capitala regatului abissinian. nu mai stim despre aceste regiuni apropae un secol si jumãtate. care a fost rege la începutul domniei lui Iustin. de la numele capitalei lor Axum. rege al himyaritilor. care a biruit si ocupat Yemenul. emirul tribului lui Harith Ibn-Kaab. urmãrind sã se foloseascã de aceste popoare în 531 vederea intereselor sale comerciale si militare.veacului al IV-lea a început sã se propage acolo si crestinismul. în ajutorul acestora a intervenit însã regele abissinian crestin Elesbo-as. Comercianti romani frecventau Adulis. 3209 Ibidem. a ucis pe Dimnos si a lãsat un vicerege cu o garnizoanã etiopiana în tarã. dacã refuzau a îmbrãtisa iudaismul. convertit probabil la iudaism. a masacrat un numãr de negutãtori greci. Era vorba ca axumitii sã aducã mãtasea de la Taprobane (insula Ceylon. în acest timp. fusese crescut crestin211. Frumentius. Andas a fost urmat de Tazena210. lustinian a trimis apoi o ambasadã la Axum. II. care a întâlnit însã un adversar puternic în iudaism. La instigatia Constantinopolului. Aflãm cã în timpul împãratului Anastasios un episcop a fost trimis la himyariti. 322. Asediul fu lung si el promise a cruta pe locuitori dacã-i predau orasul. himyaritii din Yemen. a început o aprigã prigoanã împotriva crestinilor. papyrus. Acest lucru era însã greu de îndeplinit. care era cartierul general al crestinilor (523). împãratul i-a trimis un episcop din Alexandria. instigându-i pe . astfel încât scopul lui lustinian în aceastã privintã nu a fost atins. Yemen si insula Socotra. ca si la homeriti. el merse cu o mare armatã contra orasului fortificat Nejran. Abissinienii si himyaritii Regatul abissinienilor sau ethiopienilor. convertit si el la crestinism. p. iar ftul sãu Elesboas. 208 Bury. când un arian numit Theophilus a fost numit episcop al bisericilor noi din Abissinia. se învecina la nord cu Suakim.

Regele sta pe un car la care erau înhãmati patru elefanti. 323 si n. Planul lui lustinian era sã obtinã iertarea lui Kais. Homer e Himyar (Bury. Tatãl lui Non213 Ibidem. la propunerea pe care Iulian era însãrcinat sã o facã si lui Esimiphaios. pentru ca. dar în amândouã abissinienii au fost învinsi si Ela Atzbeha s-a resemnat a-1 recunoaste pe Abram ca vicerege. . Astfel au fost relatiile politice ale celor douã regate de la Marea Rosie. care în-cãrcau toatã mãtasea îndatã ce ajungeau în port2". Dupã aceastã traditie. Pare a fi fost o revoltã a garnizoanei etiopiene. care era un rãzboinic vestit. ei nu furã în stare sã execute promisiunile. pp. a fost întrebuintat si el în ambasade si în douã ocazii condusese negocieri cu Kais. 324-325. în orice caz. Desi Julian izbuti în negocierile sale si regii promiserã ce li se cerea. Ela Atzbeha consimti. la curtea lui Ela Atzbeha si Esimiphaios. 533 NICOLAE BANESCU cu mãrgãritare peste stomac si umeri. Imediat dupã ambasada lui Julian trebuie sã fi izbucnit o revoltã în Yemen. El era gol.qq 534 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN nosus. Despre misiunea urmãtoare a lui Nonnosus. Iulian cãlãtori la Adulis pe mare si avu o audientã la Ela Atzbeha la Axum. Gregentiiis de Ulpiana a fost .?L. Kais 1-a trimis pe fiul sãu Muaviah ca ostatec la Constantinopol. 1). Purta brãtãri de aur si tinea un scut aurit si douã lãnci aurite. trebuiau sã se facã marsuri lungi prin pustiul Arabiei si himyaritii se dãdurã înapoi de la o astfel de întreprindere. 212 Ibidem. Scopul ambasadei era sã câstige cooperarea împotriva Persiei. în 531. în afarã de un sort de pânzã brodat cu aur si de curele împodobite 210 Pe care inscriptiile îl descriu ca „Rege de Axum si Homer si Reidan si Saba si Salhen". El sãrutã pecetea scrisorii împãratului si fu uimit de bogatele daruri pe care i le adusese Iulian. abissinienii erau înlãturati de persi. al cãrui nume era Esimiphaios. Douã expeditii au fost trimise împotriva lui Abram. Abram. Consilierii sãi. 211 Ibidem. si un anume Abram. Kais. p. care era crestin. Esimiphaios a fost detronat si închis.abissinieni sã-i rãzbune pe crestinii ucisi si sã-1 suprime pe tiran. când. omorâse o rudã a regelui si fusese silit sã fugã în pustiu. II. seful arab din Nejd. la origine sclavul unui roman din Adulis.• . transportând ei însisi acest articol de la Ceylon la porturile Mãrii Rosii. a luat puterea. Elesboas) nãvãli în Yemen cu o mare armatã (524-525). Pentru a ataca din Yemen Persia. nu a indigenilor si e probabil cã Abram. 214 Ibidem. ca rege tributar212. Regele primi bucuros a se alia cu imperiul împotriva Persiei. a vizitat capitala imperiului si a fost numit phylarch al Palestinei215. în fruntea unei armate de himyariti si maaditi sã nãvãleascã în Imperiul persan213. pe care lustinian îl trimisese în Abissinia. stim numai cã ambasadorul a întâmpinat în cãlãtoria sa multe primejdii.?. Ela Atzbeha (la scriitorii bizantini: Elesbaas. La Taprobane. lustinian îl trimise pe Iulian. iar seful lor. 326. sã fi fost numit comandant al garnizoanei de cãtre Ela Atzbeha însusi. Arabii din Maad (Nejd) erau supusi himyaritilor. îl învinse si ucise pe Dhu-Novas si puse în locul sãu un crestin himyarit. Avem totusi alte documente care aratã numirea unui episcop si-i descriu activitatea în Yemen. Serviciul principal pe care abissinienii îl puteau face era sã distrugã monopolul comertului de mãtase al persilor. ca suzeran al Yemenului. care stãteau împrejurul lui. Yemen si Maad. un agens in rebus. iar în urmã. cedând conducerea fratelui sãu. erau înarmati si flautisti cântau. Istoricii si cronicarii nu ne spun nimic despre reînvierea comunitãtilor crestine în regatul himyaritilor dupã cãderea lui Dhu-Novas. serviciu care le-ar fi fost si lor profitabil.

Appendix la voi. (Apud Bury. 328329)..hf! 219 Ibidem. rãspândind. Bell. nobadae. Aceastã populatie (nobadae) convertitã la crestinism coopera cu imperiul pentru a-i sili pe Blemmi sã adopte aceeasi credintã. blemmyi. Vrem.. 38. . probabil.] 536 Hunii. Illyricum si Grecia.. Procopii Caesarensis. 328-330. slavi. trag oamenii în teapã. cu un evreu învãtat. cit.. în „Viz. Emisarul lui lustinian sosi dupã cel al Theodorei si fu concediat de Silko. sãlbatici. „Bibliografia"). bulgari.trimis din Alexandria ca episcop de Safar. pe tãrmul stâng al Savei. nimicesc tot ce le iese în cale. p. Mihãilescu în Procopius din Caesarea. p. Hunii rãspândesc aceeasi cruzime peste tot. în ianuarie 528. pp. op. împreunã cu regele. Populatiile barbare din nordul Dunãrii. . Provinciile Europei suferirã de asemenea foarte mult de aceastã slãbire a garnizoanelor de la frontiere. Nu numai provinciile Asiei s-au resimtit de marile eforturi ale Imperiului pentru rãzboaiele sale din Apus. IV al operei lui Gibbon editate de el. Academiei. Rãzboiul cu gotii. 222 [Informatia este preluatã din Prokopios. 220 Detalii asupra acestei concurente la loan din Efes. Leipzig. III. crezând totusi cã la originea traditiei se aflã un miez istoric218. II. Haurz. 327 n. cit. De acum. Goth. împãratul îndeplinind rolul de nas. în traducerea datã de Bury. El a tinut o discutie publicã asupra meritelor iudaismului si crestinismului. regele himyaritilor. Ed. Opera omnia. herulii detin un loc important în armatele imperiului. . De la 540 pânã la sfârsitul domniei lui lustinian aceste popoare terorizeazã Thracia. Aceasta e rãscumpãrarea tristã a izbânzilor repurtate în Apus. prefãcându-le adesea într-un imens pustiu. a mai redactat un Cod de legi pentru Abram. 535 Theodora220. care fusese toleratã în puterea unei vechi conventii cu acest popor221. p. 1963. c. traducerea româneascã a textului de cãtre H. slavii si germanii amenintau serios provinciile danubiene. 20-22 (ed. pe când lustinian dorea sã fie ortodocsi. Bury. 330. op. nota 18: The Axumites and Hi-myarites. voi. adesea pânã sub zidurile Con-stantinopolului. Ultimii germanici. p. Nobadae si regele lor Silko se convertise la crestinism cãtre 540. în aceastã concurentã birui l 215 Ibidem. 221 Bury. Bucuresti. Incursiunile hunilor si ale slavilor. Vasiliev: Vita Gregentii. Grepes (sau Gretes) regele herulilor venea la Constantinopol sã primeascã botezul. 218 Asupra acestor evenimente cf. pp. 216 Aflatã într-un manuscris din Sinai si publicatã de A. Convertirea blemmilor îl fãcu pe lustinian sã punã capãt credintei pãgâne la Philae. si 1-a învins cu totul. care locuiau mai sus de prima cataractã si vecinii lor din sud. 23 si urm... p. 1907. anti si huni. Dar adesea prãdau provinciile Balcanilor. Blemyi si Nobadae Zelul misionarul lui lustinian si al Theodorei219 n-a trecut cu vederea popoarele africane care trãiau pe Nilul de Sus. Teubner. zice Stein). voi. 470. 12 notabili se fãcurã crestini. tulburau necontenit provinciile de sus ale Egiptului. 198)." XIV. începurã sã treacã necontenit în imperiu. 1. neoprindu-se nici în fata mãnãstirilor. lustinian le acordã subsidii de federati si pãmânturi în jur de Sin-gidunum (teritoriul Bassiana. 1963. îi ucid cu lovituri de ciomag222. în vremea domniei lui Iustin. Slavii. Bury a arãtat nedumeririle pe care le ridicã povestirea din viata lui217. II. între Egipt si Abissinia-. II.. 217 Bury. Istoria lui Gregentius216 a fost privitã cu scepticism si chiar existenta lui a fost pusã în discutie. Theodora voia sã-i facã monofiziti. mãcelul si groaza.

p. amân223 Hoardele cunoscute în istorie ca huni. Prokopios. V. Alte douã hoarde nãvãlirã pânã în Grecia. Voi. El a trecut de mai multe ori Dunãrea. 226 Ibidem. care în vremea domniei lui Valens si-au fãcut aparitia la apus de Marea Caspicã. Stein. Seria popoarelor barbare împotriva cãrora lustinian trebuia sã-i protejeze pe supusii sãi europeni . Ed. în Chalcidica230. bulgar aflat în serviciul imperial. Timp de trei ani el. ei bãturã o armatã comandatã de Ba-duarius si de Iustin. cu Pompei.Cei mai teribili dusmani pentru aceastã regiune au fost însã în sec. op. ele pãtrund în Chersonerul tracic. care cucerirã în Illyricum 32 de fortãrete 224 E. 1). p. Malalas. parcurge podisul din partea de nord a Bulgariei si se varsã în Dunãre la est de SviStov. II. venind din pãrtile fluviilor Volga si Don. [Izvorât din Muntii Balcani. AM 6031. [Textul este reprodus si în Procopius. Die europãischen Hunnen. Bell. 228 Prokopios.. care juca un mare rol în tinuturile danubiene. pp. al Vl-lea hunii22* si slavii.M. Kampf der Religionen. traducere de H. râul lantra (nume derivat din latinul „latrus") trece prin orasul Veliko-Târnovo. dupã clasificarea lui Peisker. I. de Gruyter. iar în 499 e atestatã prima lor invazie în Balcani). ed.. W. de la venirea lui lustinian.] 229 E. care-1 numeste magister militumperIllyricum226. 450. II. 1959. Die Hephthaliten in Iran. Goth. în 530. ucis de sclaveni228. Von den Anfãngen bis zum Einbruch in Europa. II. La întoarcere. I-V. IV. 437 si urm. voi. I. 227 Malalas. tot mai dese si mai nimicitoare. p. el câstigã o biruintã în Thracia asupra bulgarilor227. Situatia era cu atât mai criticã în Balcani. Theoph. Paris-Bruxelles. apoi pustiirã tara pânã în Thracia. Bucuresti. Trecurã peste Zidul cel lung si devastarã pânã în suburbiile Constantinopolei.] 537 doi fiind surprinsi de alti bulgari. împotriva lor si pieri în 533. 14. III. si cu Ascum. [Tratarea mai recentã a subiectului în Franz Altheim. Chilbudius. Goth. par a face parte din ramura mongolã a marelui grup de rase care-i cuprinde si pe turci. Mun-dus. bulgarii si-au fãcut aparitia la Dunãre. în acelasi an. p. alungã din dieceza sa pe bulgari. voi. 308. 101. Dar ei pierirã într-o luptã cu Constantiolus. voi. voi. masacrând poporul si fãcând multi prizonieri. Stein. cu cât cea mai mare parte a trupelor disponibile fuseserã trimise în Orient. Sittas. voi. Mai târizu. Dar de fiecare datã se întorceau la nord de Dunãre232. fu numit magister militum per Thracias. cit. sclaveni si anti. du Bas-Empire. pe fluviul latros (azi lantra)229. voi. A. cãzurã în manile lor. Gepizii încercarã a smulge os-trogotilor Sirmium (ocupat mai înainte de Theodoric). se produse o nãvãlire de numeroase hoarde de bulgari. 439-445. III.. urmasul lui Iustin (duce de Moesia secunda). Geschichte der Hunnen. inaccesibil prin fortificatiile Istmului231. magister militum praesentalis. op. p. 155 si urm. în 528. de asemenea în Fontes Historiae Daco-Romanae (= FHDR). care muri în luptã. Hist.] 538 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN de importantã secundarã si luarã cu asalt orasul Cas-sandria (vechea Potideia). voi. îi învinse pe bulgari în Moesia Secunda. Rãzboiul cu gotii. unguri si fmni (uralo-altaic. Academiei. Lucrarea a fost reeditatã.. Mihãescu. în 535. 6032. Theoph. un ofiter de origine slavã. intrã în 529 în serviciul împãratului. Bell. p. 1-6. Nãvãlirile lor furã. Niedergang und Nachfolge. în 540. 1970.. Dupã Lubor Niederle. 1959-1962. Ei au luat foarte adesea parte la invaziile din cursul veacului al Vl-lea. magister militum per Illyricum. în veacul al V-lea (cãci în 482 împãratul Zenon le solicitase ajutorul împotriva gotilor. admisã si de Bury. fiind prezenti si la atacul asupra Constantinopolului din anul 626.225 Ibidem. voi.. t împãratul îl rãscumpãrã numai pe Constantiolus224. Dar trupe trimise de Amalasuntha îi resping"5. Berlin.. 306-307. cit. n. 308. doi sefi bulgari nãvãlirã în Scitia si Moesia secundã. afarã de Pelopones. unde devastarã totul.

în colibe sãrãcãcioase. Erau perfizi. 163-164. 1923. fragmentul se aflã si în FHDR. anti si sclavini: „Post Herulorum cede idem Hermanaricus in Venethos arma commovit. ei nu-si pãrãseau libertatea si nu se supuneau autoritãtii unui rege. Arta militarã. din cele mai vechi timpuri. Paris. ei n-au avut un rege. 232 L. pentru molid. Ei nu s-au putut uni împotriva dusmanilor care-i prãdau si-i târau ca sclavi. înainte de domnia lui lustinian acesti sclaveni. . 100. Sclaveni (subl. ei au început a se împrãstia dincolo de hotarele Polesiei. Acordarea acestui nume s-a datorat faptului cã aceastã grupã a fost printre cele dintâi care au venit în atingere cu Imperiul roman. Apropierea de stepele Rusiei de Sud i-a expus la nãvãlirile nomazilor asiatici.. 278/2791. Erau împotriva disciplinei militare. Haury. Pers. 539 rilor pe malurile Dunãrii de Jos. ca mai înainte. Nam hi. Leip-zig. de la Dunãrea de mijloc la Don.prin diplomatie si arme.. N-aveau un nume comun. S-au hrãnit probabil cu peste si mana care creste în pãrtile acelea. ei pãstreazã mai multe din caracteristicile pe care li le-au impus viata lor în Polesia. 1970. Ed. Istoria lor. voi. Grupa germanã consta din trei popoare germanice de Est: gepizii (în Transilvania). 1970 (col.] 235 [Explicatii mai plauzibile asupra originii numelui slav se aflã la Fr. p. Hunii erau reprezentati prin bulgarii de la nordul Dunãrii. în 234 [lordanes afirmã de fapt cã slavii din vremea sa erau cunoscuti sub trei denumiri: veneti. Slavii nu au cuvânt pentru fag. Dvornik. Pentru a scãpa de dusman. p. în sec. prin care numim toate popoarele diferite care au iesit din Polesia.T. Armele lor erau scutul. editie criticã. Academiei. traducere si introducere de H. Bell. Una dintre urmãrile cele mai însemnate ale acestui eveniment a fost expansiunea slavilor la vest si sud.. într-o epocã necunoscutã. 540 IV-lea au fost cuceriti de Hermanric. p. respirând printr-o trestie lungã. intrã acum în scenã. pe care numai cei mai experimentati urmãritori o puteau descoperi233. Antes. . care se varsã în Nipru la nord de Kiev.. II. regele ostrogoti-lor. voi. sulita. id est Venethi. Niederle.T. 230-235.) însotit de traducerea româneascã. era deci de trei rase diferite.. [= ed. voi. 426/427. Ed.A. herulii si longob-arzii la nordvest de gepizi. antae. si kutrigurii la est.] 541 . „Scriptores byzantini". Nu se puteau apãra decât ascunzându-se în pãdurile si bãltile lor. I. Paris. 223-224. 1963. Bucuresti. Histoire.Getica 119). se asezaserã împreunã cu alt popor înrudit. Erau germani si huni. Mihãescu. în veacul al 233 [stirea se aflã în Mauricius. în tinuturile noastre. 31 si urm. Tenbner. p. a fãcut sã nu se stabileascã o unitate politicã. du Seul. l. vine din Slovene. I. care sfãrâmase imperiul lui Attila. care au ocupat pe rând tãrile dintre Don si Nistru. 4-6. slavii. lordanes (. Patria lor e deci dincolo de zona acestor copaci. Trãiau aproape separati unul de altul. Bucuresti. ab una stirpe exorti. Slavii trãiau in vecinãtatea bulga230 Prokopios.. nu se bãteau în ordine de luptã si rar întâmpinau pe dusman în câmp deschis. Vasiliev. 1970. Historie et civilisation. sãgetile otrãvite. . care pare a fi fost un nume local legat de o anumitã grupã trãind într-un loc numit Slovy235. ns. nici un tratat nu-i putea lega. dar o a treia grupã. pp. Slav. Aceastã dispozitie generalã a popoarelor rezultase în urma bãtãliei din Pannonia. p. 4. tria nune nomina ediderunt.. îi numeste veneti2^. Desi învãtaserã sã coopereze. voi. Les Slaves. Manuel de l'Antiquite slave. cum îi numesc Prokopios si lordanes.. al Vl-lea. Slavii Polesiei n-au format un stat. pentru vite si lapte.] 231 A. 140-141. în pãrtile Basarabiei. VI). se aruncau în apã. Studiile din urmã au arãtat cã patria primitivã (preistoricã) a slavilor a fost reprezentatã de mlastinile râului Pripet. Natura teritoriului împiedicând o circulatie liberã si statornicã. a fost tragicã. II. Când apar în lumina completã a istoriei. tinutul acesta nesãnãtos e cunoscut ca Polesia. Apoi apar hunii si ei au fost expusi o datã mai mult la apãsarea care a fost destinul lor secular. Au trãit în grupe izolate de sate sub o cârmuire patriarhalã.

îi atacã chiar la ei. trecurã Balcanii si nãvãlirã în Thracia. pe malul Dunãrii. antii si sclavenii dãdeau auxiliari armatelor romane.NICOLAE BANESCU vecinãtatea bulgarilor. cum am mai amintit. Ca si hunii. Chil-budius. longobarzii ocupaserã tãrile lor la nord de Noricum. pentru cã erau maltratati de acestia. sclavenii au fost zdrobiti în Thracia de Nar-ses. Stabilindu-se în aceastã fortãreatã. pânã în 540. longobarzii. Dupã alti doi ani nãvãlesc din nou. Cei mai puternici dintre barbarii de la frontiera Dunãrii erau gepizii. aflatã la Elba de Jos (veniserã din Scandi-navia înainte de August). pe atunci la Sardica. Atrocitãtile comise de ei întrec tot ce se aminteste despre hunii lui Attila. dându-le o subventie anualã pentru a împiedica tre542 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN cerea bulgarilor. timp de trei ani. primiti de gepizi în locurile lor. ajungând pânã la Zidul cel lung. între sclaveni si anti a izbucnit o ceartã. când prindeau momentul. Unii au trecut Helles-pontul. împreunã cu hunii. Tessalia. bulgarii au nãvãlit în Moesia inferioarã si Scitia. în 550. alteori bulgarii. Succesul acesta îi dã un curaj ce i-a fost fatal: odatã. Mai târziu (507-512). dar e probabil cã ei au venit adesea împreunã. în acest timp (sub împãratul Anastasios) erau tributari altui popor est-germanic. magister militumperlllyricum. altii. prãdând coasta opusã. apãruti de curând la Dunãre. aveau sã se despartã în douã. Curând dupã 543 NICOLAE BANESCU ce Odavakar îi cucerise pe rugi. si în 549 o bandã de 3000 de oameni pãtrundeau pe Hebrus. lustinian îi boteazã si le dã locuri lângã Singidunum. în 529. dar Germanus. ei ocupã o parte din Dacia Ripensis si fac nãvãliri în provinciile de la sud. numai datoritã fortificatiilor Istmului. iar când ostrogotii pãrãsirã Pannonia. îi înspãimântã si ei trecurã în Dalmatia. unde fuseserã vecini cu saxonii. cu care seamãnau în obiceiuri. antii pier distrusi de avari. ei trecurã în câmpia dintre Tisa si Dunãre. din Transilvania. dar. Totusi. dar furã urmãriti si pierdurã prada pe care o luaserã. dar rãmãseserã putin timp acolo. informatii despre o invazie serioasã. O gãsi în rivalitatea unui alt popor german de Est. Ei învinserã pe Iustin si Baduarius. Fortarã Zidul cel lung si rãspândirã groaza în suburbiile capitalei. bulgarii cu o mare oaste prãdarã Peninsula Balcanicã de la o mare la alta. o parte trec . deveniserã o putere considerabilã si agresivã la Dunãrea de Sus. Curând dupã aceastã invazie. bãtuti de longobarzi. în anul urmãtor. a trecut Dunãrea cu putine trupe si a fost ucis. lustinian luase Sir-mium de la ostrogoti. ca federati ai imperiului. Apoi. în pãrtile Basarabiei. în 545. în 540. în invaziile mentionate sub lustinian sunt pomeniti uneori slavii. nu avem. ei câstigarã o mare biruintã asupra Bizantului la Adrianopole. oferind antilor locuri la Turris. Cruzimea si rapacitatea de care dãdeau dovadã a determinat reprimarea lor de cãtre armata romanã. Peloponesul a scãpat. cie-a lungul tãrmului Dunãrii de Jos. unii revenind în vechea lor patrie. dar sunt alungati. primind întãririle noilor veniti. desfãcându-se în douã pãrti. herulii. E preludiul ocupatiei teritoriale care va hotãrî istoria viitoare a Sud-estului european. una devastând Illyricum. lustinian le tãie subsidiile si cãutã o nouã metodã pentru a-i tine în frâu. aruncând groaza într-însii. La 602. se scindeazã. lustinian se folosi de împrejurare pentru a-i învrãjbi si mai mult. ei îsi vor schimba rolul de victime în acela de jefuitori. Multe castele si cetãti au cãzut atunci în mâinile lor si multime de captivi au luat drumul robiei. ei treceau Dunãrea. Altã incursiune. magister militum per Thraciam. scãpând peste Dunãre cu ajutorul gepizilor. Grecia de Nord e devastatã. se îndreaptarã spre Tesa-lonic. Mai târziu. care luaserã parte la distrugerea imperiului hunic si în a doua jumãtate a veacului V se fixaserã la nord-vestul Ungariei. Dar dupã trei ani îi aflãm devastând Illyricum pânã aproape de Dyrrhachium. cu provincia Pannonia secunda (527-52S)236. dar n-o putu pãstra si gepizii o cucerirã. De acum deveniserã mai îndrãzneti. cerurã locuri în imperiu. De mai mult de un veac ei îsi pãrãsiserã patria. a fost respinsã cu mari pierderi pentru ei de Munclus. Scandina-via. Noi vecini ai imperiului. alta Thracia. si prãdau în imperiu.

. Bella. Stein. lustinian trimise îndatã un sol lui Sandichl241. care comandase în Africa pe auxiliarii huni. rãzboiul amânat dintre lon-gobarzi si gepizi izbucneste. 7). r. [Prokopios. IV. IV. de armeanul Aratius si de herulul Suartuas Kamsaraka. el denuntã noul tratat cu gepizii sub pretextul cã au ajutat pe sclaveni sã treacã Dunãrea. Mihãescu. cu femeile si copiii lor. si îndatã încheiarã o aliantã cu kutrigurii239. op. lustinian îl trimise pe unul dintre generalii sãi la kutriguri. sã-i informeze despre ceea ce s-a întâmplat la ei acasã si sã le ofere o sumã de bani pentru a pãrãsi teritoriul roman. lustinian decise sã-i ajute pe longobarzi si le trimite în primãvara lui 549 un corp de 10. în anul urmãtor (552). dacã-si vor gãsi tara ocupatã. trecu Dunãrea si devasta tãrile ilirice. împãratul le acordã un tinut în Thracia. longobarzii si gepizii se împãcaserã. probabil. contine fragmentele la pag. 302-303. 14. II. nepotii împãratului. lustinian le dãduse locuri în Noricum si Pannonia si le garantase o subventie ca federati237. Gepizii cãutarã sã reînnoiascã vechea aliantã cu imperiul. 237 Cf. 23 si IV. 533. Armata imperiului. si erau. Longobarzii erau crestini încã de când se aflau sub jugul herulilor. în luptele cu vandalii. IV. o altã bandã de 2000 kutriguri. 27. sã se întoarcã si sã primeascã de la împãrat tinuturi în Thracia-4'. 15-25. Goth. Utigurii trãiau dincolo de Don. 239 E. Când o armatã de 12. Bell. conflictul izbucneste între gepizi si longobarzi. 298-300. Haury. dar când longobarzii curând dupã aceea îi cerurã sã-si împlineascã obligatiile si sã le trimitã trupe în ajutor. 8 si 11 (ed. Sandichl împlini dorinta împãratului. Aceastã atitudine atâtã gelozia utigurilor si Sandichl trimise o ambasadã sã impute lui lustinian nedreptatea actiunii sale. si lustinian cultiva prietenia lor cu daruri anuale240. 188 si 258. ajutati de la Constantino-pol. al doilea sperând sã obtinã de la împãrat 236 Bury. . Ei erau condusi de Sinnion. III. 240 E. condusã de Iustin si lustinian. 587. n. Bell. iar în Scitia politica lui era sã foloseascã un alt popor hunic. Aceasta era situatia când. . p. IV.descendentii hunilor lui Attila . ale lui Belisarie. trecu Donul. alta rãmân fede-rati ai imperiului. Goth. sosirã ca fugari pe pãmânt roman. Politica lui. 545 la Constantinopol. primul cerând ajutor. op. pe utiguri. 19. Ei primirã si în întelegere fu stipulat cã. Bell. Rãzboiul lor era numai amânat238. 7 si p.000 de kutriguri. instigati de gepizi.sub gepizi. Audoin era regele longobarzilor si Thorisin al gepizilor. Erau un popor formidabil si lustinian luase demult precautii pentru a-i tine în frâu. cit. 586. cit. 18. r.. 13. pe la mijlocul secolului al Vl-lea. 1). 34. Aceastã trupã întâlni un corp de heruli pe care îl birui. 584. dar în acest timp. strâns înruditi cu bulgarii sau onogundurii . dã forma Sandii] 242 Prokopios. verii pentru a ajuta longobarzilor fu abãtutã din drum pentru a reprima o revoltã în Ul-piana si n-a . r. 18. 9-12. cerându-i sã dovedeascã prietenia sa fatã de imperiu si sã nãvãleascã în tinutul vecinilor sãi.. Stein. 33.. la Dunãre. l. Ambii trimiserã ambasadori la lustinian. p. pp. Acestia erau o ramurã a rasei hunice. care prãdau în provinciile din Balcani. III.care-si aveau locuintele în Basarabia. Data acestor evenimente e fixatã de Bury la 551245. p. împotriva kutrigurilor. Stein. 528. 241 Stein ortografiazã Sandilkh (v. 18. Ei au fost îmblânziti prin mari daruri244.] 544 neutralitatea.000 de cãlãreti. bãtu pe dusman si târî pe femei si copii în sclavie242. Prokopios. la est de Marea Azovului. era sã se foloseascã de longobarzi împotriva gepizilor. ocupând stepele rusesti dintre Don si Nipru. Bas-Emp. pp. Când stirea ajunse 238 Ibidem. si lustinian consimti. Curând dupã aceea. 532. [Traducerea lui H. Goth. regele utigurilor. Gepizii se temuserã de dusmanii lor.

Athena. pp. Lagãrul fu pãrãsit imediat si kutrigurii fugirã mereu. cit. la câtiva kilometri de zidul lui Theodosios. vrãjmãsia dintre aceste clouã popoare germane izbucni iarãsi. pentru ca hunii sã creadã cã sunt multi. 395-1071. Athena. tãranii din Thracia. . Agathias. lustinian fãcu apel la bãtrânul Belisarie. La Constantinopol. Apoi. unde a fost respinsã de garnizoanã.000 de cãlãreti alesi...] 547 alarmat pe tronul sãu. iar pacea durã cât domni lustinian. Belisarie îsi asezã trupa de luptã. 18. au fost aprinse focuri în câmpie. neputând trece de Termo-pyle. Soarta hunilor din Chersonesul tracic nu fu mai fericitã.ajuns la destinatie. respinsi. Longobarzii câstigarã o victorie completã asupra gepizilor si Auduin (mai-iunie 552).. fãcându-i sã creadã cã armata e mare. 546 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN date de cumnatul regelui. lustinian. 8-24. 500-680. o armatã trecu Dunãrea înghetatã si avanseazã fãrã împotrivire prin Scitia si Moesia. II. gelos pe victoria lui Belisarie. IV. Chrestou. [T. Belisarie atacã din front si îi încurcã. a treia. Scrise lui Sandichl (Sandilkh) cã . Nobilii tremurau în casele lor. iesi din oras si-si asezã tabãra la satul Chettus. ajutati de alti aliati. IV. K. Athena. Belisarie se dovedi marele tactician de odinioarã. lustinian a rãscumpãrat captivii contra unei sume mari de bani si kutrigurii trecurã înapoi Dunãrea. Zabergan puse sã se construiascã bãrci. un ofiter brav. locuitorii intrarã în panicã. si longobarzii. împãratul era 246 Bury.. op. Amalafridas. 257. Gepizii încheiarã apoi tratate de pace de perspectivã cu longobarzii si imperiul. 1989. Finlay. 7. ajung si iau parte la luptã. în aceastã criticã situatie. iar planul sãu tactic îi atrase pe huni în cursã. Aceste provincii par sã fi fost lipsite cu totul de trupe. l. Banda trimisã în Grecia nu putu face nimic. refugiati în Constantinopol. Ei intrarã în panicã si fugirã. anuntând stirea lui lustinian. sub un sef numit Zabergan. în Thracia. Toate tezaurele bisericilor dintre Euxin si Cornul de Aur furã aduse în oras sau trecute în Asia. Cu toatã vârsta sa înaintatã. 1980. Byzanz und die Langobarden .. Atrocitãtile comise de aceastã a treia bandã sunt descrise de un contemporan. . sterserã numele gepizilor de pe harta politicã a Europei246. 1991. Unindu-se cu banda ce se întorcea din Chersones. El adunã câteva mii de oameni din militia citadinã si din veteranii care luptaserã cu el în Italia. si 19. Ei se asezarã în lagãr la Melantias. n. cit. crezând cã sunt urmãriti. 300 de cãlãreti alesi se aruncarã dintr-o vale pã-duroasã în flancul lor. 24< Ibidem. Les ambassades byzantines. peste Bosfor. 303. îmbarcã oameni la Aenos (lângã gura râului Hebrus) ca sã debarce pe coasta sud-vesticã a Chersonesului. 5. Zabergan pustii Thracia încã 4 luni. Numai trupele coman243 Ibidem. kutrigurii se refãcurã dupã înfrângerea suferitã din partea utigurilor vecini si în iarna 558-559. porneste sub Zabergan cãtre Constantinopol. 400 au pierit. H (3-uqavTivfi K-opmpxta . un sat pe Athyras. simti. Dupã moartea lui. 6-22.000 cãlãri. aruncã asupra lor 20 de corãbii cu oameni înarmati si flota barbarã fu nimicitã: nici unul nu scãpã. Idem. Lounghis. 19. îl rechemã la Constantinopol. fiind întrebuintati la întãrirea lagãrului si la înselarea inamicului asupra fortelor reale ale bizantinilor. 298-304. sã salveze capitala. Zabergan se aruncã la luptã cu 2. cit. îi imputã cã 1a privat ele ajutorul pe care i-1 datora pentru trupele longobarde care sustinuserã recent armatele imperiale în Italia. împãratul le întinse o cursã pentru a-i nimici. intrând în Thracia. 11. care se varsã în Propontis. op. Câti puturã scãpa de la întãri-turi. a doua în Chersonesul tracic. 245 Bury. 548 Germanus.. op. Zabergan îsi împãrti armata în trei: una trimisã în Grecia sã prade. în vreme ce nici un roman n-a fost rãnit serios247. 2... în câtiva ani. se unirã cu Zabergan. Neputând face spãrturã în marele val care închidea peninsula. însoteau armata.

dacã sunt într-adevãr amicii imperiului. Acest sistem de fortificatii a înlãturat primejdia bunicã în posesiunile bizantine si în colonia gotilor. la care se pare cã adãugã un comandament nou. Orasele Cherson si Bosporos jucau acolo un mare rol in co248 Cf. lustinian reorganiza o institutie militarã a vechiului imperiu: de-a lungul Hmes-ului. cel putin. lui Gibbon. el organizã teritorii militare. fiecare în circumscriptia sa. la care se adãugau magistri militum praesentales. p. pe care adesea i-am întâlnit. dacã îi va lãsa nepedepsiti. d. Ei s-au luptat cu Theodoric si au nãvãlit adeseori în Peninsula Balcanicã în vremea domniei lui Anastasius249. Appendix la voi. Hunii acaparaserã cea mai mare parte a peninsulei si amenintau posesiunile imperiului. paza hotarelor se încredintase unor trupe speciale. soldati si coloni în acelasi timp. 550 lustinian pãstrã aceste circumscriptii teritoriale. din punct de vedere militar. In aceastã privintã. menit a asigura apãrarea tãrii250. teritoriul imens de la Marea Neagrã pânã în Egipt era pus sub autoritatea unui singur magister militum per Orientem. IV din ed. asigurând. de Boor. resturile marii migratii germanice. Kutrigurii sunt înruditi cu bulgarii . Apãrarea imperiului. Dar pentru apãrarea imediatã a frontierei. 249 Ed. îsi împãrteau puterile militare ale Bizantului. De la mijlocul veacului al III-lea. ' Vezi Justinien. nota 16. Cum aratã Ch. 549 NICOLAE BANESCU mertul imperiului cu barbarii din acele pãrti. lustinian a construit mai multe forturi si un lung zid ale cãrui urme se vãd. se întâlneste adesea un magister militum al Moesiei. analogi generalilor nostri de corp de armatã. în Europa. deci.dar acestia din urmã nu trebuie confundati cu bulgarii care au trecut Dunãrea în Moesia în secolul al VH-lea si au întemeiat statul bulgar248. limitanei. lustinian desfãcu în douã acest vast comandament: Armeniile si Pontul alcâtuirã un comandament nou. Bury. kutrigurii au luat tot aurul destinat utrigurilor si îl îndemnã sã se arunce. Bulgarii din vremea lui lustinian poartã si numele de uno-gunduri.intrând în Thracia. 24. Prokopios si Agathias îi prezintã pe kutriguri si utiguri drept triburi ale hunilor. erau si gotii. si apãrate de trupe speciale. cu rangul de spectabiles. în munti. împãratul va transfera amicitia sa kutrigurilor. apãrarea. Italia si Spania cucerite de asemenea avurã pe ai lor. însãrcinati în particular cu apãrarea zidului lung ridicat de Anastasios între Marea Neagrã si Marmara. si sã ia si ce li se datoreazã. 244 si urm. iar ei trebuiau sã si . care rezidau la Constantinopol si exercitau puterea lor într-o largã zonã în jurul Con-stantinopolului. asupra lor. J. si J. „soldatii de frontierã". în câteva comandamente mari. p. erau un magister militum per Illyricum si unul per Thraciam. cuprinzând Moesia si Scitia: în texte. Din veacul al V-lea imperiul se împãrtea. Pericolul hun a fost resimtit si în Crimeea. Sandichl se aruncã asupra vecinilor sãi si ostilitãtile neîncetate dintre aceste douã popoare le-au mistuit energia. siretenia a prins. peste care se afla un magister militum Armeniae. cãrora li se dãdeau pãmânturi în apropierea frontierei. în Asia. Totodatã. în Africa se pusese de asemeni un magister militum. acesti mari sefi. Astfel 9 sau si 10 generali. Una dintre preocupãrile necontenite ale lui lustinian a fost aceea de a-si asigura fruntariile imperiului împotriva acestor nãvãliri care se înteteau din ce în ce mai mult. trei mãsuri erau menite a desãvârsi aceastã operã defensivã a imperiului: 1) alcãtuirea de comandamente mari. Bury. încredintate acelor magistri militum. 3) construirea unui mare numãr de citadele. îi amenintã cã. Acolo. comandate de duci. nu ajungeau. grupate într-un sistem nou. Diehl. 2) crearea unor teritorii militare la frontiere.

apãrarea granitelor. ei primeau si o soldã.castella.le cultive si totodatã sã le apere. o serie de orase fortificate. iar în fata acestei opere colosale prin care. primeau pãmânturi probabil scutite de impozit. reconstitui. legate între ele printr-o linie de posturi . Supusi autoritãtii ducilor. acoperi toate provinciile de o retea de castella. se desfãsura o a doua linie de citadele. 206 si urm. ei trebuiau sã ia armele si sã sarã în apãrare. ei trebuiau. care serveau de sprijin celor dintâi. în schimb. aceea care. în orasele întãrite si fronturile frontierei. Scopul lor era îndoit: pe deoparte. (ppovpia. lustinian a „mântuit monarhia". Oamenii. încorpora în armata imperialã popoarele barbare (gentes) cantonate în apropierea imediatã a frontierei. 227-228. Prin aceste mãsuri. El completã opera restaurând o institutie militarã a Romei. Aceasta a fost întotdeauna preocuparea generalilor bizantini: asigurarea unui adãpost populatiei lipsite de . în rescriptul adresat în aceastã împrejurare lui Belisarie se arãta care era rolul si conditia acestor soldati. iar pe de altã parte sã serveascã drept bazã de operatii coloanelor expeditionare trimise pentru a prãda teritoriul inamic. pp. în aceastã privintã. 253 Justinien. Pentru a face fatã menirii lor. prin cunoasterea locurilor. Azi. Ele erau de obicei orase mari. La cererea împãratului. ei veneau. sã cultive aceste pãmânturi si sã supravegheze cãile care duceau dincolo de limes. în caz de tulburare la granitã. mai însemnate si mai distantate unele de altele. 252 Mommsen. pe timp de pace. sã se punã sub 251 Ibidem. soldatii acestia cultivatori erau împãrtiti în garnizoane mai mult sau mai putin tari. 553 Dar aceastã linie nu era totdeauna o barierã de netrecut pentru dusman. 552 comanda ducelui vecin cu dânsii si concurau cu limi-tanei la apãrarea teritoriului roman25-. grupati în regimente comandate de tribuni. destul de apropiate unele de altele. El realizã. prin bravura lor. III. la o oarecare distantã. Sistemul era urmãtorul: de-a lungul limes-ului. Historische Schriften. ofiterii trebuiau sã-i instruiascã adesea251. Das romische Militãrwesen seit Diocletian. Erau autorizati a se cãsãtori si familia lor locuia cu dânsii în acele castella unde cantonau. în spatele ei. cu garnizoane puternice. în acelasi timp ele ofereau azil populatiilor din câmpie. Pentru a apãra monarhia. El însusi schitã planul dupã care se fãcu aceastã reorganizare în Africa. rolul principal pe care-1 aveau limitanei era de a ocupa si apãra cetãtile situate de-a lungul limes-ului. lustinian reorganiza aceastã armatã teritorialã. în nici un caz nu puteau pãrãsi limesul unde erau asezati. dupã expresia lui Prokopios. lustinian se sili sã ridice pe toate frontierele o linie continuã de fortãrete. în idem. Auxiliari preti-osi. o operã care pare o minune. voi. recrutati dintre 551 provincialii de la granitã mai ales. impresia este de uimire. în caz de invazie. Bd. când se vãd ruinele acestor numeroase si puternice citadele. uneori în schimbul unor teritorii cedate din pãmântul roman. lipsa de credintã si cupiditatea lor233. 226-227. întãrin-du-1. ele trebuiau sã închidã frontiera si sã supravegheze apropierea dusmanului. pp. lustinian spera sã asigure. în aceste mari fâsii de teritorii militare. admirabilul sistem defensiv creat odinioarã de Roma. risipite pe toatã întinderea vechiului imperiu bizantin. în schimbul unui ajutor anual (annona) vãrsat în mâinile sefilor. aceste triburi se legau a deveni servitorii Bizantului si a pune contingentele lor la dispozitia autoritãtii imperiale. perpetuitatea serviciului militar era conditia formalã a dreptului lor de proprietate. prevãzute cu apã si alimente si ocupate de garnizoane mici. întelegi admiratia exprimatã de istoricul veacului al Vl-lea. sub ordinele sefilor nationali. De aceea. pentru a împiedica orice relatii comerciale neautorizate între barbari si imperiu. p. sub numele de foederati sau gentiles. ei ajungeau adesea primejdiosi prin indisciplina. solid construite. pe lângã aceasta. fãrã concursul armatei regulate.

protectia teritoriului bizantin. mai mult de 80 de castella furã construite ori reparate. Securisca. Viminacium. dupã expresia bizantinã. La langue latine dans le Sud-est de l'Europe. ale cãrei prevederi au fost reluate pe scurt si în nuvella CXXXI din 18 martie 545. Dar originalitatea operei lui se vede în mãsurile luate pentru a asigura. Desigur cã aceste cetãti si forturi se deosebeau. 257 [Creatã pentru prefectura Illyricum.] 256 Ibid. 234-238. lângã satul în care el se nãscuse. mai la miazãzi în Macedonia. defileuri-le erau pãzite de redute si transformate. Astfel toatã tara se acoperise de cetãti si întãriri254. IV. în privinta lucrãrilor de apãrare ce le cuprindeau. localitatea natalã a lui lustinian. Unii . formând o a doua si a treia linie de apãrare. pe coline se înãltau turnuri de observatie de unde se vestea apropierea dusmanului. un alt zid înaintea acestuia si un sant larg si adânc. mãrginit de un parapet de pãmânt . Pe când marile cetãti. Turnuri multe si dese trebuiau sã acopere cu folos spatiile intermediare si unele dintre ele. ce repede si energicã activitate s-a desfãsurat în acesti câtiva ani pentru aceastã întreprindere colosalã. dupã însemnãtatea lor. E de ajuns sã fie schitate trãsãturile principale ale operei.apãrare a provinciilor. 5-6. 12 si chiar 18 metri înãltime. prin vointa lui lustinian. Troesmis. în Dacia. de la îmbucãturile Savei pânã la Gurile Dunãrii. în spatele acestei prime linii.fortãretele mai mici si redutele erau construite dupã un sistem mai simplu. Pe frontiera de nord. asa cum ne apare în Africa si în alte cetãti însemnate ale Orientului. 255 Aed. Nu putem enumera. opt castele noi au fost construite si 61 restaurate256. iar pe tãrmul stâng. în Dardania. Numai în Dardania. în Epir.. pentru a-i asigura pe apãrãtori împotriva minelor din partea dusmanilor. Scupi.. Novae. acelea de la hotarele asiatice mai ales. cu douã sau cu o singurã linie de apãrare. apãrutã la Bucuresti. vechi citadele romane pe care împãratul le puse în stare de apãrare. în clisuri. izolate de restul sistemului defensiv. în Moe-sia. Cetatea trebuia sã fie apoi bine înzestratã cu provizii si apã. IV. Octavum. numeroasele lucrãri de fortificatie fãcute din nou sau restaurate de lustinian. grosimea era de aproape 4 metri. în 1960. cãi strategice se deschideau înãuntrul tãrii pentru a pune în comunicatie fortãretele si a face apãrarea mai usoarã. Ea se aflã în apropiere de Tauresium. Acestea erau. Se poate vedea prin urmare ce sfortare uriasã s-a fãcut. Durostorum. Astfel era. arhiepiscopia de Justiniana Prima a apãrut prin novella a Xl-a din 14 aprilie 535. dupã Prokopios. 8. ale cãrei centre mai importante fuseserã pânã atunci Sirmium (azi Sremska Mitrovica) si Thessalonic. Dar în toate gãseau aplicatie unele principii comune ale fortificatiei bizantine. printre care citãm: Singidunum (Belgrad). 555 Ratiaria. santul trebuia sã fie foarte adânc. unde se concentra rezistenta supremã. lucrare mai completã decât editia ei româneascã. Mi-hãescu. Zidul avea 10. gros pentru a rezista loviturilor aplicate de masinile de rãzboi. în trãsãturile sale generale. pe toate frontierele imperiului si se poate lesne ghici câtã cheltuialã de lucru si de bani. BucurestiParis. [Competentã si foarte utilã identificare si raportare a acestor toponime la denumirile lor actuale în H. Augusta. în sfârsit. aveau trei linii de apãrare -un zid de centurã înalt de douã etaje si flancat de turnuri puternice cu creneluri. în fiecare cetate era apoi un arsenal public si corpuri special organizate pentru manevrarea masinilor de rãzboi. sistemul fortificatiei bizantine în veacul al Vl-lea.K1 împodobitã cu constructii frumoase. începu o nouã erã în istoria sa sub numele lusti-niana prima. De aceea se construiau într-însa o multime ele magazii de aprovizionare si multe cisterne si apeducte. Trecãtorile însemnate. în cea mai mare parte. 1978. puternicul cap de pod Lederata255. provincia de origine a lui lustinian. 554 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN pentru a împiedica escaladarea si a asigura apãrãtorilor dominatia asupra miscãrilor inamicului. Trebuia de exemplu ca zidul sã fie foarte înalt si gros: înalt Ibidem. în Thracia sute de castella se ridicarã. erau adevãrate forturi.

Sardica si Naissus furã restaurate solid. altã linie. în Asia. D. sediul cunoscutei arhiepiscopii autocefale care în toatã perioada medievalã a purtat titlul fostei lustiniana Prima. Colonea. II. 261 De Aed. p. 10-12. mai departe castelul Ammaedera. . IV. în Mesopotamia Amida. la Raedestos clãdi o puternicã cetate si construi din nou zidurile ce protejau Chersonesul Thraci-ei258. Crimeea era ocupatã de huni. Arheologii iugoslavi sustin cã lustiniana Prima se afla pe locul actualului Caricin Grad... Sabrata261. Nicopolis. altii cu Lychnidus. Zeugma. V. Mamma. Dopmann. în mijlocul peninsulei. 1979. în spate. opera înfãptuitã fu si mai mare. Laribus. Hierapolis. 1977. Thelepte.. Bosporos fu întãrit puternic.R. pp. Ulpiana (azi Lipljan) fu de asemenea înfrumusetatã si luã numele de lustiniana secunda. coasta se acoperi de citadele. Kondic si V. lustinian trimise forte mari care îi intimidarã pe huni si restabilirã ordinea. devenit ulterior Achris (azi Ohrida). regele lor. 5 Viena. Bãnescu. p. situat la 40 km de Naissus (azi Nis). Pe coastele Pontului Euxin. Sitefortifie dans l'Illyricum byzantin. apoi Zenobia si Pal-myra la hotarele desertului. fãrã a mai socoti numeroasele castella intermediare: numai între Amida si Dara erau 15. VI. Kulu260 Prokopios. 9-10. 1951. Popovic în XXVI Corso di cultura sull'arte ravennate e bizantina. 7. 311-312. Belgrad. V. Apoi. în Africa. opera lui lustinian259 cuprinde multe pagini. III. Carrhae. Bãbus. în care aflãm între altele Satala. t. Constantina. Callinicum. Petkovic. Ravenna. Bury. se ridicarã întãriri si în Grecia de Nord. 239 Ibid. l. Din mãsuri de prudentã. III. în spatele acestei linii. Kitharizon. Astfel toatã Peninsula Balcanicã alcãtui un vast câmp întãrit. în interior. Boskovic în „Actes du IV-e Congres International d'etudes byzantines". . istmul de Corint se tãie printr-o întãrire flancatã de turnuri. Grod. o altã Theodosiupolis.-D. Capsa. 40556 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN ea fu ridicatã la înalta demnitate de metropolã eclesi-asticã a Illyricului.. Sebasteia. XXXIX.j.249-311. de la Trapezunt pânã la Eufrat se întinserã mai multe linii de fortãrete. 1987. în Armenia. Leptis Magna. 49-63. A. II. Martyropolis (cu trei linii de apãrare).] 258 Ibid. distruse idolii si po48. 53-65. aici era deci totul de refãcut. actualul Skopje. Antiochia. Heracleea fu apãratã. Euagrios vorbeste de 150 orase refãcute de lustinian. La acestea se adãugarã o multime de noi fortãrete: în Tripolita-nia. zidurile Cherso-nului refãcute si douã noi forturi se ridicarã în sudul peninsulei. el avu meritul de a completa si a coordona aceste citadele într-un sistem riguros. Paris.în Byzacena. „Cahiers Archeologiques". Multe existau înainte de lustinian. Lesfouilles de Tsaritchin Grad. în sfârsit. T6 'AÂOUOTOD KCII TO ev roptovftiTOCig260. Puternica citadelã Petra proteja tara Lãzilor. . fu invitat la Constantinopol si lustinian îl botezã. Nu stim încã dacã erau în relatii de federati. p. cu mult mai jos. Grabar. Meli-tene. DeAedif. . Justiniana Prima în lumina noilor cercetãri. spre sud-vest (V. Sura. vandalii distruseserã fortificatiile mai tuturor oraselor. Apoi. iar garnizoana fu omorâtã. în „Studii teologice". E. P. 1987. Chusira.învãtati au identificat-o cu Scupi. Cherson si Bosporos erau marile centre ale comertului între Mediterana si bazinul Don si Volga. la Termopyle se opri trecãtoarea prin ziduri. în „Miscellanea Bulgarica". p. 557 PFT porul îl ucise. Edessa. H. care ajunse o formidabilã cetate. în fine. Dara. Circesium pe Eufrat. Zur Problematik von Justinianea Prima. . fortãrete puternice. opinie pe care o vedem împãrtãsitã si de N. întors acasã. Popovic Tsaritchim Grad. „Cahiers Archeologiques (Paris). Les monuments de Tsaritchin Grad etjustiniana Prima. între ele. 4. Theodosiupolis (Erzerum). în Euphratesia. 1948. Dar în 528. Chiar pe coastele arhipelagului si ale Mãrii Marmara se construirã fortificatii. V. 84-92. 1948. III.

prin care Roma a transmis posteritãtii ceea ce a creat mai bun. Numidia fu acoperitã. puternicul castel Septem putea. Pentru lustinian. se umplurã de fortãrete. Pentru a ridica un numãr atât ele covârsitor de cetãti într-un timp atât de scurt. a fost totusi neputincioasã în a opri invaziile persilor si arabilor în Asia. incapabile de a apãra regiunea respectivã. împãratul luã mãsurile de apãrare necesare. Opera aceeasta defensivã cu adevãrat considerabilã. de o multime de fortãrete. Dar de pe înãltimea zidurilor lor. si. 243-246. Pe lângã acestea. Diehl. VI. si acesteia i se datoreazã. armata de ocupatie nu era destul de mare pentru a ocupa serios toate aceste posturi. Vaga furã restaurate. al cãror reprezentant si mostenitor legitim se mândrea a fi. ea a format. Opera legislativã. Ch. ale cãrui patru pãrti sunt: Institutele. Realizãrile interne ale domniei lui lustinian a. Codul lustinian si Novelele. în Mesopotamia. Din ordinele si sub influenta sa a fost redactat acel monument de compilatiuni juridice si de ordonante pe care modernii le numesc Corpus juris civilis. Prin opera sa juridicã. dupã afirmatiile lui Procopios. procesele deveneau interminabile. Chiar dincolo de provinciile cu totul supuse bizantinilor. observã Ch. Pe de altã parte. judecãtile se întemeiau mai putin pe lege decât pe bunul plac al judecãtorilor. Roma fusese mare mai cu seamã prin douã lucruri: prin gloria armelor si prin stiinta dreptului. Regulile sale se scoteau din 2 izvoare: ordonantele imperiale (leges) si scrierile jurisconsultilor (jus). Digestele. decadenta. de asemenea. Dar aceste materiale erau foarte împrãstiate. veni repede pãrãsirea. Era prin urmare o urgentã sã se . în cea mai mare mãsurã. pe tot parcursul Evului Mediu si rãmâne încã si azi. V. învãtatul francez ne dã explicatia acestei stranii constatãri264. aici. VI. Dreptul sãu. la hotarul cel mai depãrtat al dominatiei imperiale. Desigur. s-a lucrat prea repede si soliditatea constructiei a fost jertfitã. Acelasi lucru se petrece probabil pe Dunãre.558 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN fo262. aceste cetãti ofereau un adãpost locuitorilor de la tarã si ele nu puteau fi cucerite usor de adversari care nu erau priceputi în arta asediului. în fata Spaniei. lustinian a întreprins si o operã legislativã. multe lucrãri au rãmas chiar neterminate. dupã invazia slavã pustiitoare din 540. -i:fe V:>Y> k 559 NICOLAE BANESCU era astfel cãlcatã de incursiunile ce nu puteau fi oprite. Alãturi de aceste mari rãzboaie pe care le-am vãzut. pânã la Coloanele lui Hercule263. Trebuie sã tinem apoi cont cã multe dintre marile fortificatii ale domniei s-au ridicat în urma invaziilor si pentru a le preîntâmpina întoarcerea. popularitatea numelui sãu printre urmasi. si în acelea unde erau trupe imperiale se întâlnesc adesea detasamente prea slabe. în sfârsit. Operã uriasã. 6. ale berberilor în Africa. Multe posturi secundare par a nu fi avut deloc garnizoanã si a fi fost încredintate numai pazei locuitorilor. „sã înfrunte toatã lumea". 7. de exemplu. apãrãtorii priveau neputinciosi la prada si incendiile barbarilor asupra tinutului. adevãratã bazã a studiului Dreptului roman. lustini-an se arãta deci mostenitor al vechii Rome. 263 Ibid. tot tãrmul Africii. mai erau si consideratii de ordin practic ce trebuiau sã-1 hotãrascã în aceastã privintã pe basileu: era dezordinea adâncã ce stãpânea atunci Dreptul roman. ele se gãseau anevoie si apoi erau pline de contradictii. Administratia suferea din aceastã pricinã. Diehl subliniazã adâncul respect pe care lustinian îl purta traditiilor vechi romane. dupã activitatea primilor ani. în urma nimicirii care însoti invazia lui Chosroes. tara descoperitã 262 Ibid. ca pretutindeni. ale slavilor si hunilor în Europa. împãratul trebuia sã fie prin urmare un rãzboinic si un 560 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN legiuitor în acelasi timp. Chartagina. 6. Justinien.

Diocletian si Teodosius al II-lea compuseserã astfel de coduri. textele necesare ale jurisprudentei. ed. op. Paul si Scaevola. Berlin. Ea a fost împãrtitã în trei sectiuni: una extrãgea din operele privitoare la jus civile. doi avocati de merit si un profesor de drept de la scoala din Constantinopol. El voia sã pãstreze astfel posteritãtii pretioasele materiale adunate în timp de veacuri de întelepciunea romanã si sã dea astfel un nou impuls stiintei juridice. Materialele astfel adunate furã apoi cercetate în comisie.000 de cãrti. Kruger. sub o formã comodã. p. Acesta fu Codul lustinian împãrtit în 12 cãrti si care trebuia sã aibã putere de lege în tot imperiul. La 15 decembrie 530. pp. numeste Libri ad Sabinum. el vru sã strângã într-un corp de doctrinã pãrerile jurisconsultilor celor mai eminenti ai Romei vechi.. op. Graba cu care s-a fãcut a împiedicat realizarea ei perfectã. colectia de texte astepta a fi promulgatã. Dar lustinian chemã ajutorul lui Dumnezeu pentru aceastã „operã deznãdãjduitã". Bury. înalti functionari administrativi. cum o numeste chiar el. sub presedintia lui Treboni-an (11 avocati. covârsind de laude stiinta juridicã a ministrului sãu si experienta sa practicã266. si rezultatul n-a fost desãvârsit. 1959. Dar opera personalã a lui lustinian furã Digestele (Digesta sau Pandec-tae . armonizate si distribuite în 7 cãrti. 250. Ch. cel mai vechi. IV. luând locul culegerilor de mai înainte de acest fel26'. o comisie formatã din 16 membri a fost constituitã. Diehl. Histoire de BasEmpire. Paris. fu însãrci265 Ibid. 266 stiinta lui multilateralã e schitatã de Gibbon. mai ales cele compuse de Ulpian. se ocupa de textele care nu intrau în nici una din acele categorii si mai ales Chestiunile si Rãspunsurile lui Papinian. fiind publicatã în 533. 492. Ulpian si Paul îmbogãtiserã tratatul de drept civil al lui Sabinus si care se. Mucius Scaevola. antinomii. E. Paul si Gaius asupra Edictului perpetuu al lui Hadrian268 si care se numesc Libri ad edictum. lustinian a îngãduit comisiei sã aleagã ce socoate mai bun. Histoire des sources du droit romain. Lucrarea. Aproximativ 40 de jurisconsulti au dat aceste extracte. care au trãit în vecul al IV-lea. pentru a pune la îndemâna juristilor. seria edictalã si seria papinianã. în fruntea cãrora stãtea Trebonian. Libertatea lãsatã comisiei a fãcut ca . &ein. Geschichte des griechisch-romischen Rechts. Dar mai ales sau pus la contributie Ulpian si Paul. în special din comentariile cu care Pomponius. 4 profesori de drept: doi din Constanti-nopole. o comisie de 10 membri. într-un an si ceva lucrarea era gata: la 7 aprilie 529. Oricât de importantã. La 13 februarie 528. 1894. 402-417. V.nãvSeKTai). Multe puncte slabe au fost relevate în aceastã operã. si pânã la Hermogene si Charisius. cit. Sunt repetitii si sunt contradictii. Astfel se formarã trei serii de extrase: seria sabinia-nã. sã se reducã într-un sistem usor de consultat si sã se punã capãt arbitrariului magistratilor265. cap. începând de la Q. P. fu gata dupã trei. a treia parte. în sfârsit. clasate.. III. 1892. pentru care se programaserã 10 ani. pp. von Lingenthal. în aceastã operã.adune si sã se coordoneze toate aceste texte. cit. sã elimine. Z. Lucrarea era enormã: trebuiau sã se extragã vreo 2. doi din Beyruth). Ambitia împãratului mergea încã mai departe. înainte de lustinian.. 562 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN despuia lucrãrile privitoare la jus honorarium. mai cu seamã sã evite contradictiile. lustinian avu norocul de a gãsi pentru aceastã operã uriasã un om eminent: Trebonian a fost sufletul acestei lucrãri si împãratul însusi o recunoaste. Theofil. 561 Y NICOLAE BANESCU natã sã strângã si sã claseze constitutiile imperiale de la Hadrian încoace. a doua 7 Justinien. 248-250. opera aceasta nu era originalã. sã modifice. II.

Câteva sãptãmâni mai târziu constitutia promulgatã în aceeasi zi cu a Digestelor. Dupã Ulpian. Autorii erau Tre-bonian. 404-405. care a dat putere de lege Digestelor. Theofil. * Justinien. profesor de drept la Constantinopol. Trebonian fu ridicat în functia de Chestor al Palatului sacru. El face obligatoriu anul al cincilea de studiu. înainte de publicare Digestelor. pe când lucrãrile pentru Codul Theodosian tinuserã aproape nouã ani. cuprinzând 12 cãrti ca si cea dintâi. 564 Constantin. o multime de opere admirabile ale dreptului roman se pierdurã ori se alterarã269. era autorizatã sã suprime constitutii întregi. Lucrarea a alcãtuit Digestele.adesea sã se omitã interpretãrile jurisconsultilor. si aceasta a fost opera lui Trebonian. cu toate acestea. Redactorii erau investiti. el fusese avocat la baroul prefecturii Orientului. lustinian se hotãrãste. dintre care unii se urcã în timpurile Republicii romane. în privinta textelor utilizate. ' f 563 NICOLAE BANESCU Nu e mai putin adevãrat. Numãrul legilor publicate de lustinian în decursul celor cinci ani care urmarã redactiei Codului din 529 fu atât de mare încât o nouã editie se impuse. a cãrei întrebuintare fu interzisã. Izvoarele sunt scoase din aproape 40 de autori. Cãtre octombrie 529. Câtiva ani mai târziu. fie ea perimatã sau nu. 4 profesori de drept (doi din Constantinopol si doi din Beyruth) si 11 avocati. iar al cincilea Codului. care 1-au redactat dupã lucrãri analoge ale epocii clasice. singura pe care o posedãm. la sfatul lui Trebonian. împãratul însãrcina printr-o ordonantã o comisie compusã din 17 functionari în activitate sau retragere. constitutia imperialã din 21 noiembrie 533 dãduse putere de lege Institutelor. poruncind lui Trebonian sã constituie o comisie dupã alegerea sa. Roma si Beyruth. si la 16 decembrie 533. La 13 februarie 528. precum si legile posterioare acestora. Trebonian cumula chestura cu Magisterium officiorum™. 268 Codificarea rescriptelor imperiale impuse de el ca singura legislatie. destinat studentilor în drept. manual elementar în 4 cãrti. Enorma lucrare a fost terminatã în trei ani. Dupã publicarea Codului. sã se mutileze textul lor pentru a se înlocui cu proza comisiei si. terminã marea operã de codificare. cuprinzând legislatia în vigoare continutã în Codurile Gregorian. Comisia executã lucrarea în 14 luni. Trebonian a fost sufletul acestei întreprinderi. cu ajutorul cãreia sã strângã într-o singurã operã ceea ce ar trebui sã se extragã din scrierile jurisprudentei clasice. pânã atunci facultativ. profesor la Beyruth. fiind cãlãuza principalã a redactorilor. reforma programa învãtãmântului juridic. 251-254. câteva luni dupã publicarea Codului. în chipul acesta. cã lucrarea lui lustinian ne-a transmis izvoarele dreptului roman si a fãcut prin aceasta un serviciu imens stiintei juridice si istoriei. sã reia proiectul theodosian de a codifica si mostenirea jurisprudentei clasice. care a dat singur o treime a lucrãrii.Deo auctore). El a dat la 15 decembrie 530 o constitutie (. dar cea mai mare parte a textelor apartin jurisprudentei secolelor al II-lea si al III-lea. din doi avocati si dintr-un profesor de drept sã elaboreze un Cod nou. lustinian promulgã constitutia sa (Tanta circa nos). . Comisia era alcãtuitã din 16 membri: magister libellorum Stein. si Doro-theu. pe care o tinu pânã la moartea sa. Hermogenian si Theodosian. pp. ajutat de patru membri ai comisiei Digestelor. redactatã de Trebonian în 50 de cãrti. Originar din Pamphylia. pe când redactorii Codului Thedosian nu fuseserã autorizati decât la schimbãri menite a face textul fiecãrei constitutii mai clar. si stabileste în primul an de studii Institutele si primele cãrti din Digesta. Editia a doua a Codului lustinian. Aceastã nouã editie fu promulgatã prin constitutia de la 16 noiembrie 534. împãratul nu admite scoli de drept în afarã de cele de la Constantinopol. Comisia trebuia sã elimine orice contradictie si tot ce era perimat si inutil. în acest scop. iar cei trei ani urmãtori sunt consacrati numai Digestelor. vine îndatã Paul271. sã modifice textele pe care le pãstra si chiar sã contopeascã mai multe într-o singurã lege. cu aceleasi drepturi cu care fusese învestitã comisia Codului.

Afarã de cazuri foarte rare. si acesta e un lucru caracteristic. Anulã editia din 529 si acest text. în dreptul persoanelor. cuprinzând 4600-4700 decizii. sau cel putin motivele acestui refuz trebuie sã fie înfãtisate magistratului. în 533 si în acelasi an opera fu gata. Femeia devine egalã cu bãrbatul. Teoria despotismului imperial e formulatã pentru prima datã în termenii cei mai expresivi si mai completi. opera lui lustinian pregãti cãile pe care avea sã se îndrumeze legislatia modernã274. Digesta. pp. în ce priveste dreptul persoanelor. redactate dupã planul Institutelor lui Gaius. în parte abrogate de mult. vechea conceptie a familiei dispare. Fiul ajunge stãpân absoIbidem. surorile furã chemate la mostenire. mostenitor al împãratilor romani. XVI s-a obisnuit a se numi Corpus juris civilis întregul format din Institute. copilul nu putea fi dezmostenit.latina . ele se puteau acum cãsãtori cu oameni liberi si chiar cu persoane ele rang senatorial (vezi aici influenta Theodorei). de simplificare. 274 Ch. în ce priveste dreptul lucrurilor. e acela pe care îl posedãm . ca limba dreptului roman . 407. care guverneazã fãrã control si a cãrui autoritate e de drept divin. emise de la 529 încoace: noul titlu e Codex repetitae praelectionis. 565 NICOLAE BANESCU Opera juridicã a lui lustinian a fost redactatã în limba latinã.sã redacteze acest manual. El puse pe Trebonian si doi profesori de drept -Theofil si Dorotheu . pp. Patriapotestas nu mai îngãduie tatãlui sã refuze consimtãmântul la cãsãtoria copilului. Ceea ce ne mai izbeste în opera legislativã a lui lustinian e ideea statului constituit dintr-o ierarhie de functionari care se supun unui sef absolut. p. eliberarea din sclavie fu încurajatã si fãcutã mai usoarã. Pãtruns de influenta crestinã. 256-260. de blândete. în toate relatiile dintre membrii familiei se introduce un spirit de blândete si un viu sentiment al demnitãtii personale. 271 Ibidem. Prin spiritul acesta de echitate. 85-87. pp. Ulpian proclamase cã în dreptul natural toti oamenii sunt egali. Prin aceasta. Fetele. prin bãrbati si femei. O mare lãrgime de vederi strãbate în opera lui lustinian. 566 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN lut pe bunurile pe care le câstigã. Le monde oriental. Diehl. Acelasi spirit se impune fatã de conditia femeilor socotite pe treapta de jos a societãtii: curtezanele si actritele. numai din sec. Dar alãturi de aceste traditii ale trecutului pãstrate cu pietate în veacul al Vl-lea apar si idei noi. ale dreptului celor 12 Table. Tot asa în ce priveste bunurile. Justinien. p. Codul si Digesta nu erau suficiente. Se puse ca principiu dreptul natural al copilului de a mosteni o parte din averea tatãlui. 567 în 534. lustinian se arãta încã mostenitorul Cesarilor Romei. de aceea s-a lãsat condus. 272 Ibidem. Aceasta fu refrezen-tatã de Institute (Institutiones). legea precizeazã si întãreste drepturile sale asupra dotei. Pentru tinerimea care dorea sã studieze dreptul. 411. era necesar un manual practic. el a tinut.De altminteri. Codul din 534 si Novelle (adicã esentialmente legile lui lustinian posterioare acestei date)272. hotãra acum transmiterea bunurilor. la fel cu Trebonian.sã fie pãstratã pe cât posibil ca limbã oficialã a imperiului2'73. Sclavajul se îmblânzi mult. Relatiile dintre tatã si copii se schimbã. apãru a doua editie a Codului. Schimbãri revolutionare sunt prevãzute în dreptul de succesiune: rudenia de sânge. cã orice om se naste liber si cã sclavia e o stare contra naturii. 408-409. de interesul public si de naturalis ratio. sporitã cu deciziile sau rescriptele împãratului. el a simtit caracterul adesea îmbãtrânit al vechiului Drept roman. Acelasi spirit se observã si în conditia sclavilor. care merg de la Hadrian pânã la 534. lustinian se gândea la aceasta încã din 530. Astfel principiile cele mai largi si mai echitabile ale dreptului gintilor stergeau definitiv regulile strâmte. de ceea ce el numeste humanitas.

II... certurile religioase mãreau dezbinãrile interne si fãceau si mai acutã criza în care se zbãtea monarhia. Pentru a pãstra în puritatea sa originalã aceastã legislatie.: . în tot cursul domniei sale. Codul275. Alexandria si aiurea. orice comentariu. De la 534-565 el publicã sub numele de novellae leges o serie de 154 ordonante. pp. ut omnibus sit nota propter facilem interpretationem"278... pentru a pune ordine în lucruri.. el o urmãri. impozitele nu se mai puteau încasa... Opera administrativã. co5 Just. Pretutindeni se arãtau motive de dezordine si tulburãri. Berytos. 266. lustinian pãstrã pe primele trei.. Tot din dorinta de a pãstra curatã legislatia sa. dar se studiau foarte putine opere: un rezumat din Institutele lui Gaius.r278 Novelles.. Pentru a lecui toate aceste rele. p. pentru a fi mai bine întelese. interpretãri.... pentru a curma mai cu seamã abuzurile administrative.. 8 cãrti din Responsa ale lui Papinian si cele 23 de cãrti din Responsa ale lui Paulus. El opri orice studiu critic asupra textelor legislatiei. lustinian organizã învãtãmântul juridic. coli. învãtãmântul se fãcea pânã atunci în 4 ani. Roma. în al doilea. La Constanti-nopol factiunile Hippodromului frãmântau populatia cu rivalitãtile lor si întretineau opozitia pe care o fã276 Ibidem.">M\ b^>.. Ele n-au fost niciodatã reunite în colectie oficialã. lustinian întreprinse cu îndrãznealã aceastã reformã. pentru modificarea unei pãrti care ar fi impus mai târziu o schimbare. 263-264. care în multe puncte însemnate modificarã dreptul Codului si Digestelor..azi sub numele de Codul lustinian.. •.. pp.-. Introduse în administratia bizantinã unele principii esentiale si prin aceasta domnia sa reprezintã un moment important în . ceva din cãrtile lui Ulpian ad Sabinum si din cometariul sãu asupra Edictului. 264-265... 277 Ibidem. cu mare stãruintã.. Se permiserã numai traducerile si rezumatele (indices). Pentru completarea operei sale. o mare reformã se impunea. Toate aceste lucrãri atestã marea activitate care domnea în scolile de drept în veacul al VI-lea276..-. Caesarea. Un avocat din Constantinopole... le strânse prima datã.:" . scoli de drept erau numeroase în Imperiu: la Constantino-pol. obiceiurile dezastruoase ale administratiei publice produceau o mare nesigurantã si o mizerie adâncã. în 555277Novellele furã scrise în greacã. lustinian hotãrî prescriptii cu privire la cercetãrile stiintifice. fondul de rezervã constituit de împãratul Anastasios era aproape secat. cum se exprimã însusi lustinian întro ordonantã a sa: „nonpaterna voce legem conscripsimus sed hac communi et graeca. în cazuri neprevãzute. Un nou program de stat se schitã. învãtãmântul cuprinse cinci ani. 568 r ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN mentarii de multe ori întinse. tezaurul era gol. în primul an studentii (Justiniani novi) învãtau Institutele si primele 4 cãrti din Digeste... O reformã se impunea. în momentul în care lustinian lua conducerea imperiului de Orient. cu toatã intentia anuntatã a lui lustinian. Acest fapt nu împiedicã totusi parafraze la texte. lustinian îsi rezervã siesi dreptul de a legifera în toatã libertatea. b. I. Cea mai mare parte totusi se referã la afaceri administrative si eclesiastice si au prin aceasta un mare interes pentru istoria administrativã a domniei. al treilea si al patrulea an se studiau Digestele. :r : . Pe deasupra.. Iulian.. Dreptul penal si procedura criminalã erau lãsate la o parte.rP ' 569 l NICOLAE BANESCU ceau noului regim mostenitorii deposedati ai lui Anas-tasios. orice schimbare. tit. VII.. în provincii.. situatia internã a monarhiei era foarte gravã. .. Sãrãcia din ce în ce mai mare a imperiului sleia izvoarele bogãtiei publice. în al cincilea.

463-464. al acelor suffragia. El cerea necontenit ca functionarii sãi sã aibã. împãratul aratã cã ei obisnuiau sã ia de la contribuabili de trei si de zece ori mai mult decât plãtiserã . Stein. e de ajuns a strãbate no-vellele lui lustinian. le uzurpau pãmânturile. 463 si urm. 571 NICOLAE BANESCU strãduia sã creeze un corp de functionari disciplinati si docili. pentru nedreptãti diferite. 270. 570 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN rea postului si ei cãutau sã si le procure prin mijloace neregulate pe socoteala provincialilor. sã nu primeascã bani. iar acest lucru sleia tezaurul. serios constituit si recrutat cu deosebitã atentie. le devastau locuintele. 572 . Salariile nu erau de ajuns sã-i despãgubeascã de sumele cheltuite pentru obtine 1 Ch. afarã de taxele permise. op. Histoire du Bas-Empire. Rãscoalele izbucneau adesea în provincii. spiritul sãu autoritar era condus în chip firesc cãtre centralizarea administrativã. prin douã ordonante (novellele 8 si 17). El avea o sincerã dorintã de a face bine. în care autorul rezumã observatiile crude ale împãratului. Iar în Constantinopol imigrau în masã multimea nemultumitilor. un act de recunostintã cãtre Dumnezeu care-1 coplesise cu binefacerile sale. adevãrati tirani feudali. Pentru a împiedica exploatarea contribuabilor. De aici. era pustiite. ei întretineau pe cheltuiala lor bande de bucellari care pustiau tinuturile. parte la prefectul pretoriului. Guvernatorii trebuiau sã trãiascã din salariile lor si sã se poarte pãrinteste fatã de populatie. socotea cã rolul de reformator era o datorie a functiunii sale imperiale. toti câtia aveau de îndreptat plângeri împãratului. Un vechi obicei al Bizantului era de a se lua sume considerabile de la cei care erau numiti ca guvernatori ai provinciilor (suffragia) si aceste sume mergeau parte la împãrat..istoria administrativã a Imperiului de Rãsãrit279. lustinian se 280 Diehl. încorporau la domeniile lor bunurile altora. datoratã înainte de toate generozitãtii perechii imperiale281. o grijã realã fatã de supusii sãi. Pentru a ne face o idee despre cauzele multiple ce impuneau aceastã reformã. Justinien. prin acest jurãmânt. Stein. în a doua sa prefecturã. cu integritate si cinste si sã apere pe supusii împãratului de orice violentã. „mâinile curate". op. pp. împãratul mãri veniturile functiilor publice. Acestia trebuiau apoi sã se intereseze de strângerea contributiilor.. p. sã pedepseascã pe vinovati. Cei care aspirau la asemenea posturi erau nevoiti sã se împrumute cu dobânzi enorme. Aboli sistemul cumpãrãrii functiei. adevãrate documente oficiale în aceastã privintã. orasele. Mai contribuia la aceasta si un interes superior de stat: provinciile ruinate nu mai puteau da nimic pentru nevoile publice. ducea la coruperea justitiei si la demoralizarea generalã în provincii. în 535. Apoi impuse oricãrui functionar depunerea unui jurãmânt solemn prin care se obliga a servi credincios pe stãpânii sãi lustinian si Theodora prin care declara cã a obtinut functia fãrã a da nimãnui bani ca suffragi-um. Diehl. pe care faimosii defensores erau neputinciosi a le apãra. dupã expresia sa. cit. aducând în capitalã fermentul revolutiei80. De aceea. si împãratul îi fãcu responsabili de plata integralã a contributiilor regiunii ce li se încredinta.pentru functia lor. lustinian fu adânc miscat de aceastã stare de lucruri nefericitã si primejdioasã. Episcopii erau invitati sã supravegheze purtarea guvernatorilor si sã E. tara se depopula. cit. scãzu mult sumele plãtite la numire si permise sã se plãteascã numai anumite sume (awr\&eiai) pentru obtinerea brevetului de numire. Soldatii apãsau ele asemenea greu asupra locuitorilor. E. tarinele se goleau de muncitori si agricultura încetase. date pe 15 si 16 aprilie. II. 270-274. noul numit se îndatora sã guverneze fãrã înselãciune. Marii proprietari. sã fie drepti în judecãtile lor. lustinian fixã principiile reformei administrative la care a contribuit si loan din Cappadocia. Legislatia iustinianã mãreste influenta episcopilor în controlul administratiei.

prin novella 31 din anul 536 fu împãrtitã în 4 provincii. un illustris depinzând direct de împãrat. O lege din 18 mai 536 înfiinta o magistraturã cu caracter special.. Ahrweiler. cit. desfãcutã din dieceza Orientului. Reorganizarea provincialã. Functia de defensor civitatis ajunsese nefolositoare în practicã. crescutã mult prin anexiuni recente. Diehl286. Acesta e începutul sistemului care a creat la începutul secolului al VH-lea regimul „themelor". precum si insula Cipru. Tot asa. cum a arãtat Ch. pp. 338-339573 fãcu multe schimbãri în care se depãrta de la principiile lui Diocletian. Egiptul. Byzance et la mer. defensorii sã decidã procese în valoare de pânã la 300 nomismata si în cazuri criminale mici283. aceea de quaestor lustinianus exercitus (quaestor iustinian al armatei). Quaestura exercitus. dispãreau vicarii diecezelor. lustinian cãutã sã o restaureze printr-o reformã.. reuni într-un singur guvernãmânt cele douã provincii vechi ale Libiei.provincia insulelor (adicã Cyclaclele si arhipelagurile însirate de la Lesbos pânã la Rhodos) si Caria. reorganizat dupã un plan simplu.reclame stricta aplicare a legilor. Presses Universitaires de France. fiindcã era îndeplinitã de oameni fãrã influentã sau situatie. care era navigabilã pentru cele mai mari vase ale epocii. El combinã în unele cazuri provincii mici pentru a alcãtui mari guvernãminte. si deasupra guvernatorilor de provincii fu pus un magistrat superior. 467-468. Provinciile fuseserã mereu îmbucãtãtite284. Cum aratã foarte bine Stein283. nu încercã o revizuire completã a sistemului existent. c. pp.. trebuie amintitã în mod special. si sediul administratiei sale se aflã la Odessus (Varna). Just. care serveau odinioarã de intermediari între administratorii provinciilor si prefectul pretoriului. [Aceste aspecte au fost reluate de H. lustinian. op. pe lângã vechile atributii. Confirmarea vechii reguli dupã care guvernatorul trebuia sã rãmânã în provincia sa timp de 50 de zile dupã iesirea din functie. 284 Buiy. Dar într-o novellã (din 15 august 535) atribuitã de Stein influentei lui loan de Cappadocia se încearcã reînvierea institutiilor municipale pe bazã laicã. în veacul al V-lea. Au fost date tot atunci si alte câteva legi. Macedonia II fu reunitã cu Dardania. cit. ca sef civil si militar al teritoriilor puse sub autoritatea sa. deoarece poruncea ca în fiecare oras cetãtenii fruntasi sã îndeplineascã functia timp de 2 ani prin rotatie si impunea ca. desfãcute din dieceza Asiei. al cãror text trebuiau sã-1 afiseze pe usile bisericilor282. ca sã rãspundã de actele sale. 1966. putine schimbãri se fãcuserã în amãnuntele sistemului provincial care fusese întocmit de Diocletian si modificat ici-colo de urmasii sãi. II. pentru protectia poporului împotriva abuzurilor administratiei. si în celelalte pãrti. 283 Stein. Aceastã novellã nu a putut fi primitã cu bucurie de municipalitãti. care voia un guvernãmânt local mai puternic si o putere centralã mai ascultatã. dar 282 Diehl.] 574 l ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN se sub ordinele quaestondui armatei era caracterul lor maritim sau quasi-maritim. 276 si urm. op. Paris. . care nu puteau avea o atitudine independentã fatã de guvernatori. cãci Moesia secundã se întindea de-a lungul Dunãrii. în acelasi timp în care numãrul provinciilor si deci al guvernatorilor scãdea. 474-475. Consideratii de ordin militar au determinat aceastã creatie: quaestor exercitus e înainte de toate un general însãrcinat cu apãrarea Dunãrii de Jos. Aceastã nouã circumscriptie cuprindea Moesia secundã si Sci-tia — cele douã provincii danubiene care fãcuserã parte pânã acum din dieceza Thraciei . Armenia. legãtura dintre cele 5 provincii pu285 Stein. pp. Cele douã provincii: insulele si Caria sunt originea „themei Carabisiani".

proasta evidentã. aceastã diecezã. 282. p. ei unirã o largã autoritate asupra soldatilor cantonati în circumscriptiile lor. Un lant continuu de fortãrete a fost înãltat de-al ungul frontierelor. al cãrui loc îl luau. alti duces au fost stabiliti în Armenia. limi287 Ch. pentru apãrarea frontierei. un moderator fu pus în noul Helle-nopont (unit acum cu Pontus Polemaniacus)... reuneau în mâinile lor atributiile si apuntamentele vechiului praeses si 286 Ch. care cuprindea 9 provincii civile grupate din punct de vedere militar în 3 ducate. Legea pe care o institui apãru în primele luni ale anului 539. prefectul augustal e abolit ca sef civil al întregii dieceze a Egiptului. fãcând parte din dieceza Pontului. înainte de toate însã. Ahrweiler. Sa cãutat a se mãri tot mai mult prestigiul ducilor. De aceea toti administratorii nou creati de lustinian în diecezele Pontului si Asiei. op. câteva comenzi au fost înjumãtãtite în Siria si pe Eufrat.în sfârsit. Aveau atributii de ordin financiar si un drept de jurisdictie foarte întins. Din aceastã pricinã. la aproape 3 ani dupã ultima novellã reformatoare. în Isauria. în Egipt prefectul augustal. Diehl. în Europa. moderatori. pentru binele supusilor sãi. ai cãror sefi sunt total independenti unul de altul. în Palestina si Armenia I la rangul de proconsul. Lycaonia. în Arabia si Fenicia vechiul praeses fu ridicat la rangul de moderator. Era cunoscutã încetineala justitiei. în cele douã Moesii si în Dacia. în Pisidia. Ei iau titlul de duce si întrunesc în mâinile lor puterea civilã si comandamentul militar. De acum înainte. a organizat de-a lungul limes-ului districtele militare conduse de duces si ocupate de trupe speciale. Just. Diehl. Et. Galatia . creând „magistri militum" pentru Armenia si Mesopotamia. Reforma administratiei egiptene trebuie consideratã drept opera lui loan de Cappadocia.câte un comes lus-tinianus (comites). byz. pretori. lustinian remedia si sistemul judiciar. proconsuli. toate cauzele de o valoare mai micã decât 500 aurei287. 290 si urm. Prin statutul din 539. înalte demnitãti ale unor aristocrati mari latifundiari. cum a fost Strategius. în vreme ce altii vegheau la Dunãre în Scitia. Ei aveau rangul de spectabiles si erau împodobiti cu titlul lustiniani. lustinian a reorganizat si marile comandamente militare. pentru a tine în frâu elementele de descompunere feudalistã. în unele pãrti se pãstrarã aceste puteri. e acum împãrtitã în 5 circumscriptii. iar cele douã provincii ale Cappadociei furã unite sub un pro^ consul lustinianus. Siria. Trei limites au fost formate în Egipt. Un magister militum per Orientem comandase pânã la el întregul teritoriu ce se întindea de la Marea Neagrã pânã în Egipt. pentru a simplifica mecanismul administratiei si pentru a întãri autoritatea publicã. cit] 575 duce. 576 tanei. comes sacra-rum largitionum). lustinian a împãrtit aceastã comandã. comiti. al Moesi-ei. unde erau de învins rezistente mari (monofizismul protejat de Theodora. în Thracia se instituirã pretori (praetor lustinianus). Aceastã întârziere si-o explicã Stein prin pregãtirea specialã de care a fost nevoie pentru reorganizarea Egiptului. ei puteau judeca în apel chiar cauze de o valoare sub 500 bani de aur [nomisme]. La puterea civilã. Paflagonia. pe lângã cã tribunalele capitalei erau încãrcate de afaceri mãrunte. [Opinie diferitã la H. si fãceau sã sufere administratia. Prin aceasta. dar în provinciile mai dificile. el a adãugat la „magister militum11 pentru Thracia si Illyricum încã unul. în epoca lui lustinian erau douã provincii intitulate Armenia. furã autorizati a judeca în apel. lumea dãdea nãvalã în Constantinopol pentru a depune plângeri împotriva primilor judecãtori si acest fapt pricinuia mari cheltuieli pentru împricinati. Se punea astfel capãt rivalitãtilor care fãceau administratia publicã ineficace. întãrind armãtura administrativã a Statului288. în Orient cornitele Orientului. fãrã posibilitatea de recurs. venalitatea si partialitatea judecãtorilor. Armenia III. lustinian se hotãrî sã reuneascã în mâinile aceluiasi functionar puterile civile si militare. . p. 1905. el aplicã sistemul.

Sub autoritatea prefectului. în fruntea guvernãmântului civil al Africii a fost asezat un prefect al pretoriului. sub un pretor289. Ca si în Italia.parte din vechea Armenia primã (Teodosiopolis. Reorganizarea a fost fãcutã prin pragmatica sanctiune din 554. BÃNESCU Administratia militarã era în acelasi fel orânduitã. în Africa erau la început 4. având în subordine 7 guvernatori. lustinian introduce legislatia promulgatã de el în Vestul recucerit. district dincolo de Eufrat. Nicopolis) plus parte din Pontus Polemoniacus (Trapezus si Cerasus). Honorias si vechea Paflagonia au fost unite într-o nouã Paflagonie. Africa. Italia. mãsuri economice luate de ei în favoarea colonilor sau sclavilor erau anulate si Pragmatica restaura proprietarilor romani toate pãmânturile pe care le aveau înainte de Totila. i 579 NICOLAF. Armenia primã . Belisarie în Africa si Narses în Italia organizau apãrarea frontierei. voi. Zela si Brisa). Reformele acestea.restul din vechea Aremnia primã si parte din Pontus Polemoniacus (Comana./ tricte din nou. principiul reorganizãrii administrative în Africa a fost acela al vechii separatii între autoritatea civilã si militarã. Appendix. dupã 538 un prefect al pretoriului era numit în Italia si regimul administratiei civile era stabilit dupã capitularea Ravennei. îndatã dupã aceea. în Africa si Italia recucerite. A fost reconstruitã dupã modelul roman. nu au fost introduse si în Occident. Armenia a patra . cum a fost înainte. 2. De asemenea. fiindcã în acelasi timp. Vechiul sistem de impozite fu restaurat. Fiecare provincie forma o mare comandã cu un magister militum în frunte. Un comes sacri patrimonii per Italiam fu numit si imperialii logotbetae cereau cu rigoare rãmãsitele din timpul regilor goti. Colonea. Dar acestea erau numai abateri exceptionale de la principiul stabilit. al Romei si al Italiei. functionarii civili guvernau cele 13 provincii în care a fost împãrtitã peninsula. vechile împãrtiri administrative si deosebirea dintre puterea civilã si cea militarã. pp. 5: . în tãrile cucerite de lustinian. Restul din Pontus Polemoniacus a fost unit cu vechiul Hellenopontus pentru a forma un nou Helleno-pontus. Armenia secundã . nr. în Africa. asistat ca mai înainte de 2 vicari. II. formate în parte din cele douã vechi provincii. V. Solomon si Germanos au combinat functiile si chiar titlurile de prefect pretorian si magister militum. 3.. preocupat sã dea populatiilor imaginea exactã a administratiei romane asa cum ele o cunoscuserã mai înainte.vechea Armenia secundã. Tot asa au stat lucrurile si în prefectura Italiei reconstruitã. La nevoie. în practicã. apoi. care transformau Orientul. 4. cit. Contracte semnate în timpul lui Totila. Spania se aflau sub autoritatea unui astfel de magister. ed. iar contributiile realizate împãrtite. Satala. donatii fãcute de regii barbari. 4. împãratul a distribuit aceste dis1 Stein. pãstrã. exigente politice sau militare impuneau concentrarea întregii autoritãti întro singurã mânã. 476-480. Numeroasele oficii care controlau detaliile îi ajutau pe functionari si asigurau predominarea conducerii civile în prefectura Africii. Narses a fost un real vicerege. Armenia a treia . Gibbon. De la 535 un praetor era în fruntea Siciliei recucerite.Prin no-vella 31 din anul 536. 578 si praesides. estul Armeniei a treia (capitala Martyropolis). între arca prefectului si casa largitiones. aflat sub un guvernator cu titlul de moderator. creând 4 provincii ale Armeniei. lustinian sterse tot ce reamintea „tirania" barbarã. care pânã atunci fuseserã în afara sistemului provincial. duci comandau districtele militare (limites) create de-a lungul frontierei. în parte din Pontus Polemoniacus si în parte din noi teritorii. dar strict separatã de cea civilã. 1.Sophanene. purtând tilurile consulares Bury. împãratul. Sardinia si Corsica tineau de prefectura Africii. op.

acum abolit291. primind un subsidiu anual (annona). lãsând tinuturile luni întregi în pãrãsire. lupte cu armele. sã se interzicã purtarea armelor celor care nu erau înrolati în armatã. cisterne. în timp de pace cultivau pãmântul si vegheau cãile ce treceau prin limes. orase noi construite pe platoul înalt al Numidiei. în care se demascã administratori abuzivi si în care soldatii se mentioneazã ca o adevãratã plagã a provinciilor. 581 NICOLAE BANESCU care au zguduit tara. patru erau si în Italia. districtele furã repopulate. Ceea ce e mai grav. si totusi. si sã ridice din ruine pe cele nimicite de cutremure sau incendii. apeducte. li-mitanei. în 539. strivite de impozite. comandati de tribuni. Duci erau si în Sardinia si Sicilia. pentru a grãbi împãrtirea justitiei si a scãpa capitala de o multime turbulentã. sã atragã atentia asupra prescriptiilor date. biserici. Grupati în regimente. Nu puteau pãrãsi niciodatã limesul. pp. textele oficiale ne reveleazã omoruri. . de-a lungul frontierei Alpilor. By-zacena. Acesti gentiles sau foederati fac un tratat perpetuu cu împãratul. dupã tipul celor vechi. lustinian auzi acest apel. El trebuia sã-i asiste pe cei care aveau motive legitime pentru a veni în capitalã.Tripolitana. Milan fu ridicat din ruine. Aceasta se constatã din numeroasele novelle. Se puteau cãsãtori. ^aits] 580 Disperate. lustinian încercã sã încorporeze în armata imperialã popoarele barbare locuind în împrejurimile imperiului. provinciile erau rãu guvernate. Ravenna înfrumusetatã cu constructii ca Sân Vitale si Sân Apolinare în Classe ajunse o capitalã. ei stationau în orase întãrite si castele de la frontierã. judecãtor suprem si prefect al politiei în acelasi timp292. iar tribunalul sãu se ocupa cu anumite cazuri de crime293. lustinian a fost nevoit sã repete ordonantele sale. History. în timp de rãzboi. provinciile de Vest au apelat la împãrat sã le ajute în mizeria lor. quaesitor. luau armele si apãrau postul încredintat lor sau împreunã cu trupe similare îi respingeau pe nãvãlitori. Pe lângã acestia. se hotãrî. în prima parte a domniei sale. porturi deschise. lustinian se mãgulea cu faptul cã a restabilit ordinea. dupã devastãrile crunte ale rãzboiului. pacea publicã a fost mereu tulburatã. El a înlocuit pe praefectus vigilum (vwre-Jiapxog) subordonat mai înainte prefectului orasului. Roma pusã în posesia privilegiilor care sã-i dea o înviorare economicã. Au fost luate mãsuri similare si în Italia. Aceste reforme administrative au fost completate printr-o mare operã de lucrãri de utilitate publicã. în 539. Prokopios ne-a schitat în Istoria secretã mizeria pe care restaurarea imperiului a adus-o în Africa si Italia. doborâtã de Totila. dãinuiau si înfloreau. splendide bãi. necontenit. abuzurile functionarilor continuau ca si înainte. Mãsurile au adus o realã prosperitate. Numidia si Mauritania. sã-i trimitã la domiciliu pe cei care nu aveau motive serioase sã rãmânã în capitalã. 22-24. Recrutati dintre localnicii de la frontierã. Car-thagina împodobitã cu un palat. acte de brigandaj. ei primeau feude. a cãutat sã restaureze marea aristocratie. lustinian s-a interesat îndeosebi sã înzestreze orasele cu asemenea lucrãri: terme. Dacã ne întrebãm acum care a fost rezultatul marii reforme din 535. ca semn al suveranitãtii romane. Toate viciile. atât de cenzurate în ordonantele din 535. rãscoale ' Diehl în Cambridge Med. în care împãratul se plânge de întârzierea cu care noii functionari iau în stãpânire cârmuirile lor. sã vegheze ca acestia sã-si termine treburile repede si sã se întoarcã acasã. a protejat si îmbogãtit Biserica si a reparat dezastrele rãzboiului. pânã la sfârsitul domniei. Pentru a li se pune capãt. împãratul înfiinta la Constantinopol un magistrat extraordinar. Avea si functii judiciare. Depopulate. Ei pun contingentele lor la dispozitia ducilor din limes si sefii lor primesc de la împãrat un fel de învestiturã. Neapole ajunse un mare port comercial290. împãratul a usurat impozitele. în aceste districte stationau trupe speciale. un fapt ne izbeste de la început si anume cã. lucrãri de utilitate publicã furã ridicate în orase. Au fost luate mãsuri în Africa în scopul restaurãrii cultivãrii câmpurilor.

Sistemul. Altã institutie apãsãtoare era epibole. constructiile. cit. d. pentru constructiile sale uriase. însã. strivitã de impozite. 294 Ibidem. pp. lustinian a dat o lege în 545 pentru a-i apãra pe locuitori. în anumite cazuri. Sistemul impozitelor. un contrast între aceste eforturi ale lui lustinian si mizeria populatiei din provincii. E. Drept urmare. Aceste proprietãti erau numite 6^. care. fãcea. acest fapt nu are altã explicatie decât lipsa unei mâini energice care sã ducã la executarea ordonantelor. ale cãrui atributii erau sã-i pedepseascã pe hoti. care era cunoscut ca o cumpãrare în comun . 349-350. Pentru rãzboaiele sale de cucerire. trebuie sã recunoastem cã abuzurile stigmatizate n-au fost în cea mai mare parte inventate de lustinian. pompa curtii.6Kr\vaa. . lustinian a suferit din cauza lipsei de bani. era si judecãtor si sef de politie: „Pretorul poporului" (. lustinian era incapabil în aceastã privintã. 583 . în genere apãsãtor în Imperiul bizantin. rãspunzãtoare pentru toatã suma impusã membrilor ei. Cei care erau fiziceste capabili si refuzau aceste sarcini. op. atunci când pãmânturile rãmâneau necultivate. lustinian pãstrã acest principiu. Cheltuielile mari ale dom. op. Rom. II. emp. Este. care. pp. pentru luxul imperial de care era înconjurat.. Micile proprietãti ale arendasilor liberi dintr-o comunã erau socotite unitate fiscalã. 584 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN invaziile dusmane si ciuma au pricinuit ruina multor proprietari si cã aplicarea acestei epibole a fost adesea foarte stânjenitoare295. el avea nevoie de sume enorme. 455 si 803. Prevedea sã fie plãtiti pentru tot ceea ce procurau armatei si nici o contributie în bani nu trebuia cerutã de la ei294. 294. Diehl. De-a lungul întregii sale domnii. prin crearea unui nou post de demnitar.. Când o provincie nu avea provizii suficiente. în timpul celui de-al doilea rãzboi persan. erau expulzati din oras. 292 Nov. 582 Prefectul orasului a fost degrevat de o parte a rãspunderilor sale. ci o mostenire a trecutului. Stein. trebuia sã si le procure din altã parte. a fost sub aceastã domnie greu de suportat pentru populatie. pentru aflarea lor. pe proprietarii vecini rãspunzãtori de impozitele acestor pãmânturi. rãzboaiele purtate. N1COLAE BÃNESCU toate fãceau sã creascã nevoia de bani si lustinian insista totdeauna sã se încaseze cele datorate de supusi. cã era un impozit pe clãdirile înalte296. de fapt.în privinta celor care nu aveau un loc de muncã. cum observã Bury. E probabil totusi cã în provinciile orientale. El a fost mai putin liberal si prudent decât unii predecesori în anularea rãmãsitelor acumulate si în scutirea provinciilor devastate de invazie. nu avea nici un scrupul. Cu toate criticile ce i s-au adus. pentru cheltuielile politicii sale fatã de barbari. Adãugirea de impozit era numitã epibole. 291 V. ofthe lat. 334-336. Un impozit care pare a f i o noutate si despre care nu gãsim urmã în legislatia imperialã este asazisul ae-rikon (ãepiKOV). 80. împãratul trebui sã creeze impozite noi si sã impunã o rigoare exageratã în administrarea finantelor. Legile împãratului ne aratã.npaiiwp TOV Sfmov). Nu era o noutate faptul cã locuitorii provinciilor prin care treceau trupele la rãzboi erau obligati sã procure hrana necesarã soldatilor si nutretul pentru cai si sã le transporte în lagãre.•> niei. ca si quaesitor. Politica financiarã. Prokopios aruncã rãspunderea pentru aceasta asupra lui lustinian. tot efortul lui de a împiedica abuzurile functionarilor si a apãra populatia de excesele colectorilor de impozite. Hist.ducea la contributii insuportabile. Pentru a alimenta tezaurul.coemptio (avvatvri) . dar nu pare sã-1 fi fãcut mai aspru decât înainte. cit. 293 Vezi Bury. Dacã rezultatul a fost lamentabil. un nume care sugereazã. p. necesitãtile domniei silindu-1 a da cel dintâi exemplul încãlcãrii legilor pe care le promulga. acestora li se atribuiau anumite obligatii privind serviciile publice.

p. posesiunile sale erau luate de cãtre fisc. pasul decisiv în evolutia care a dus la acest rezultat pare a data de ia lustinian. comespatrimonii. în realitate. completându-se efectivele celor 7 scholae existente. astfel încât a trebuit ca o parte din ei sã facã garnizoanã aiurea. au fost create alte patru. care controlau sã nu se producã evaziuni fiscale: un functionar era la Abydos. Ceea ce pare adevãrat este economia fãcutã de lusti-nian. 2). Actes de Xeropotamou. si Jacques Bompaire. II. Se aplicau si confiscãri la adresa vinovatilor. Monopolul armelor nu avea motive economice (particularilor fiindu-le interzisã cumpãrarea armelor). constând din proprietãti confiscate. dar primeau si o cotã din taxele încasate. el a fãcut un comert foarte rentabil cu functiile onorifice. bunurile private si domeniile coroanei s-au extins considerabil. [în aceastã privintã. împãratul Anas-tasios I instituise un nou ministru. în special în Galatia. în loc de a încorpora proprietãtile confiscate în res privata. în cele din urmã. contribuind la scumpirea bunurilor. scãderea pensiilor oficialilor servind în birourile centrale a fost tot o mãsurã impopularã. care controlau exportul mãrfurilor prohibite. Iar monopolul mãtãsii corespundea unei necesitãtii. Paris. chestiunea a fost transatã de cãtre F. Dar acum taxele vamale erau încasate atunci când corabia ajungea în portul capitalei. X. Numãrul de protectores domestici s-a mãrit. ai cãror functionari aveau salariu. Inovatia operatã de Justinian a constat în aceea cã ambele statiuni au fost transformate în vãmi pentru importuri.Bunurile imperiale au sporit prin recuperarea Africii. cumpãrarea unei 586 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN demnitãti fãrã functie efectivã e de mult timp ceva legal. 1964. de câte 500 de oameni.] 585 moniale. Ostrogorsky: âftp desemna amenda plãtitã fiscului bizantin pentru diverse încãlcãri ale legii (cf. „Archives de l'Athos". Existau însã posturi de observatie în Hellespo'nt si Bosfor. care se obtinea prin plata a 100 livre aur. echivalând cu achizitia unei rente viagere. lustian a fãcut o altã schimbare: patrimoniul dispare. Acelasi împãrat a vândut locuri în scho-lele palatine.curatores divinae domus). Zenon a creat consulatul onorific. fãrã a mai fi recrutati soldati noi. 350. care lipsi populatia de spectacole. ci numai ca gãrzi de corp ale împãratului. drept o afacere personalã a împãratului. 146). Unele schimbãri s-au fãcut si la vama din Constan-tinopol. Parcimonia lui devine si mai criticabilã în cazul armatei. urmate de alte serii de abuzuri. Ei erau plãtiti cu salariu fix si nu primeau nimic de la co-rãbieri. cei numiti pe bani nu serveau ca ofiteri subalterni. 128 (anul 545) persoanele rãspunzãtoare sunt descrise ca oi o/id<5ouÂa rj o\i6KT\vca xcopia xrex-TTj/jevot (Bury. în paguba proprietãtii private vecine. în provinciile din rãsãrit. ei fiindu-i echivalentã „gloaba" din Evul Mediu românesc. lustinian a mai fost acuzat de Prokopios pentru traficul cu functiile înalte. Originea sa o gãsim mai înainte în timp. altul la Hieron (iesirea din Bosfor). în sec. Domus divina era patrimonium si curatorul pare a fi fost un functionar de curte mai degrabã decât unul de stat. Dacã mai târziu. Dolger si G. Evident. ceea ce a avut urmãri negative pentru valoarea acestei trupe. De asemenea. cu repercursiuni neplãcute: abolirea consulatului. lustinian având intentia de a considera administrarea domeniilor patri295 în Nov. Sub Iustin I. col. III. Creatiile masive de il- . desi erau prea numerosi pentru a stationa toti în capitalã. Cel din Hieron purta mai târziu si titlul de Ko^Tjq toi) 'lepov KOU IlOVTOX). în caz de moarte a unui proprietar. lustinian a distribuit demnitãti de illustris cu aceeasi profunzime (larghete). iar domeniile care-1 compuneau sunt încredintate curatorilor (. 350 n. dupã cum aratã Stein. „Istoria secretã" îi imputã lui Justinian faptul de a fi instituit monopoluri. de asemenea. acest lucru a fost continuat. unde mortii rãmâneau înscrisi pe liste. 296 II. aceste 4 scholae de datã recentã au fost suprimate fãrã despãgubiri297. astfel încât.

curatorii caselor divine. dintre care unele. loan de Cappadocia a obtinut de la lustinian legea din l septembrie 531. 443-444. Existau apoi sarcinile extraordinare. aprox. si acoperirea „aerului" acestor 15 picioare prin coloane sau ziduri. presãra pãmântul cu cadavrele oamenilor si animalelor301. prin rãspunderea colectivã a grupelor cadastrale (o/id<5ot>Ao:) si fiscale (o/iofc^vcra) îsi asigurã încasarea integralã a impozitului. fiindcã ea exista dinainte. îVV 589 Era apoi organizarea în monopoluri a celor mai multe industrii. legiuitorul legã de pãmânturile cultivate pe cele sterile si. Un mare numãr de functii au fost create: un al treilea magister militum praesentalis. foametea. duBas-Emp. oameni pentru transportul demnitarilor. capitatio humana. cit. mostenirea vechii administratii romane si. cai. un regulament al lui Zenon (478) interzicea construirea de iesinduri cu o înãltime mai micã de 15 picioare. -corvezile de tot felul. care. Hist. dar supusii trebuiau sã-1 transporte din fundul provinciilor pânã în orasele unde stationau trupele sau pânã în porturile în care se îmbarca pentru Bizant: corvoadã grea. Când recolta era prea bogatã. V. Stein.. n. cum era fabricarea pâinii. pãmânturile rãmâneau pãrãsite. 588 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN în sfârsit. extinzând dispozitia lui Zenon la toate orasele imperiului. Ch. Diehl. lipsit de o parte însemnatã a contributiilor. prefectul îi silea pe provinciali sã rãscumpere foarte scump cerealele. necultivate. pe care Prokopios îl atribuie lui lustinian. dãrile în naturã (annonae) tineau un loc tot atât de mare. rãzboaiele. prin urmare. II. între acestea trebuie amintite dreptul de vamã perceput la intrarea în Helespont si Bosfor. 298. quaestor lustinianus exercitus. obtinând astfel un mare venit pentru Prefecturã300. du Bas-Emp. o nouã organizare si impuse o rigoare nemaiîntâlnitã în aplicarea sa299. 428-429. cit.. Pentru întretinerea trupelor. 5 m. 3 587 NICOLAE BANESCU La impozitul funciar. KanviKov. fiscul cerea contributia de grâu în bani. în a întretine podurile si soselele. erau de primã necesitate. lovea clãdirile. însã Supra. se adãugã greutatea mare a impozitului enifto^r]. 296. cit. Acestea erau contributiile în bani. op. taxele mari care loveau comertul pe mare. cei care nu erau proprietari plãteau impozit personal.. op. pe care lustinian nu a inventat-o. 300 E. spolierile guvernatorilor .. adjectio. armatei. în sfârsit. în Constantinopol. Diehl. pp. Legislatia imperialã se ocupa de mult timp de politia constructiilor. dreptul de patentã. Acesta fu empokr\. 296. a tãia arbori si a-i face scânduri pentru construirea galerelor. impozitele indirecte. Un alt impozit despre care am amintit. Hist. 298 E. amenintat cu ruina. Alãturi de acestea. Stein. 297 V. Monopolul industriei mãtãsii a sãrãcit industriasii . voi. p. functionarii storceau provinciile pânã le secãtuiau. iar fiscul era. Atunci. Lydus. Dacã grâul era prea mult pentru capitalã. curierilor împãrãtesti.adusese depopularea satelor. pe care un sistem de repartitie gresit îl fãcea si mai apãsãtor. Masa de illustres creatã îl sili pe lustinian sã nu permitã intrarea în Senat decât pentru patricii298. 299 V. dupã spusele unui istoric contemporan. taxele puse pe mãtase. pp. ãepiKOV („taxa aerului"). adesea stricate. pentru alimentarea capitalei. II. care constau în a da cãrute. dacã e sã-1 credem pe Prokopios. iar când era prea slabã si capitala era amenintatã de foamete. mai ales a spatiilor libere dintre ele. despre care am vorbit si pe care îl reluãm din perspectivã fiscalã. numai cã el îi dãdu. p. amintind cã multimea mizeriilor clin epocã .lustres onorari a depreciat mult illustratul vacant si a accelerat sub lustinian deprecierea progresivã a tuturor demnitãtilor.. îngrãmãdite în hambarele imperiale. 428-432. a da cânepa pentru pânzã etc. atât de greu. provinciile trebuiau sã procure grâul si acesta era pentru contribuabili un izvor de abuzuri nemãrginite. Contravenientii erau amendati cu 10 livre aur. Nu numai cã li se ridica grâul.bolile. op.

lustinian deplânge situatia alarmantã a proprietãtilor funciare ale statului si particularilor din provincii. Politica socialã. uneori falsificate. si în tinuturile îndepãrtate de centru. Prokopios ne-a descris mizeria pe care o adusese în Africa si Italia recucerite restauratia imperialã prin acest sistem financiar tiranic302. numãrul de oameni care îi însotesc si nerusinarea cu care furã tot". p. donatii fortate. împotriva acestor proprietari funciari lustinian a dus o luptã fãrã crutare.. lustinian sã strãdui sã scadã numãrul acestor privilegiati. Acesti mari seniori îsi aveau închisorile lor si întretineau trupele lor personale. Aparatul sãu de casã era aproape regal. în papirusuri se aflã indicatii analoge asupra Egiptului din epoca lui lustinian. e. procese religioase în scopul de a lipsi Biserica de proprietãtile sale. Legea acorda anumite scutiri: bunurile bisericilor. Diehl. 591 N1COLAE BÃNESCU seda în sec.m^oXr\. lustinian se îngriji foarte mult de perceperea impozitelor. adaugã cã „proprietatea statului s-a transformat aproape complet în proprietate privatã. care administrau teritoriile lor întinse fãrã a se îngriji câtusi de putin de puterea centralã. Apoi. oameni înarmati si gãrzi personale.Siriei. confiscare pentru mãrturie falsã. ed. 306-308. ne oferã totusi un tablou foarte interesant al conflictelor sociale din sec. cit. dupã ce spune câteva cuvinte despre starea proprietãtilor private. iar loan Lydus declarã cã „o invazie dusmanã era mai putin teribilã decât sosirea oamenilor fiscului"303. Avea secretari. Numeroase confiscãri au fost operate. cãci toate gurile erau cusute cu aur"304. cãci ea a fost rãpitã si datã pradã. un casier. Domenii întinse apartineau de asemenea bisericilor si mãnãstirilor. p. V. Ea a rãmas unul dintre elementele cele mai periculoase ale imperiului în epocile urmãtoare. ca si din Istoria secretã a lui Prokopios. lustinian se sili statornic sã distrugã marea proprietate funciarã. al Vl-lea. o politie si chiar un serviciu postal. 268. ca imixtiune în mosteniri. E interesant cã aceastã novellã a fost publicatã la patru ani dupã rãscoala Nika. si scrie proconsulului din Cappa-docia aceste rânduri semnificative: „Am fost informati cu privire la abuzuri atât de extraordinar de grave comise în provincii.. Lingenthal. pp. ca si pe ale statului. si cã puneau mâna pe proprietãtile particularilor. care se ocupau în special de aceasta. consilieri si colectori de impozite. Rezultã din aceste declaratii cã seniorii din Cappa-docia se bucurau de puteri depline în provinciile lor. fundatiile pioase. cã posedau chiar turme care le apartineau. Unul dintre membrii vestitei familii aristocratice Apion po304 Novellã 30. într-una din novellele sale. Zachariae v. op. Prin mijloace diferite. t. stoarse de favoritii regimului. de exemplu. 303 Citati de Ch. implicit si toate hergheliile de cai.. Cunoastem aceastã luptã din novelle si papirusuri. Una dintre trãsãturile caracteristice ale politicii interne a lui lustinian a fost lupta tenace pe care a dus-o împotriva marilor proprietari de pãmânt. fondurile militare nu plãteau nici un fel de impozit. Sate întregi fãceau parte din posesiunile sale. desi se recomandã ca apãrãtorul nobilimii. armate de lucrãtori. Diehl expune situatia lamentabilã a provinciilor asiatice. cum ar fi . si ne este chiar rusine sã relatãm necuviinta cu care intendentii seniorilor se plimbã înconjurati de gãrzi. 302. «h 590 dusmanii sãi cei mai primejdiosi erai marii proprietari de domenii. aflate sub domnia arbitrarã a marilor latifundiari localnici. I. VI vaste proprietãti funciare situate în tot Egiptul. chiar dacã e sã nu dãm crezare exagerãrilor din Istoria secretã. ed. cãtre împãrat. si nici un singur om n-a ridicat glasul pentru a protesta. Guvernul simtea cã rivalii si 302 Ch. care. . nu erau supuse. cit. Situatia era astfel încât Prokopios afirmã în Istoria secretã cã „împãratul pãrea mai de temut decât barbarii". totusi el nu a reusit sã zdrobeascã complet marea aristocratie funciarã. încât reprimarea lor poate fi anevoie încercatã de o singurã persoanã învestitã cu o mare autoritate. la corvezi si la e. intendenti.

of Hist. si se înconjurau de o trupã înarmatã. • 592 pã cum vom vedea. Ei întretineau un aparat administrativ care nu se deosebea de cel al statului. • „rtwd -. stãpânã pe latifundii enorme. Una dintre novelle. luate adesea. v. Acest patrocinium dura cât timp patronul se mentinea într-o situatie puternicã: uneori el tre- . insistând asupra necesitãtii înfrânãrii abuzurilor marilor proprietari care încorporau domeniilor lor bunuri strãine305. Acesti „puternici" uzurpau cu îndrãznealã nu numai proprietatea privatã a micilor posesori de pãmânt. 5/1933. în epoca lui lustinian. Ei plãtesc birurile nemijlocit la perceptorul districtului ori prin intermediul primarului. în ciuda tuturor mãsurilor de protectie destinate micii proprietãti tãrãnesti. patrocinium. de a-si alege un patron care le apãra împotriva abuzurilor oamenilor fiscului si care primeau de la ele în schimb anumite taxe. autoritar cum era. în Armenia. Verlag. priTpOKCO-\iiai . de împãrati306. o adevãratã primejdie pentru siguranta statului. fu de timpuriu interzis. o stare socialã care nu s-a schimbat pânã la cãderea imperiului308. Nu din cauza interesului fiscului. pp. Dolger. Die Frage des Grundeigentums in Byzanz. în timpul lui lustinian se deosebeau tãranii care trãiau în comunitate pe teritoriul satului de aceia care erau asezati pe pãmânturile proprietarilor.%Q)pia eÃev&epiKcc. 109-113593 jumãtate liberi. o întindere considerabilã. a cãrui actiune împotriva datornicilor era astfel împiedicatã. Geisteswissen-schaftliche Reihe). A. Francke AG. Vorbind despre populatia din provincie. 28.aveau primarii lor: praefecti. începând din secolul al IV-lea.^(apiiai . iar prin aceasta îsi pierd starea de oameni liberi si ajung în situatia colonilor pe M V. KWjury-roupai. marea aristocratie asiaticã (oi 5vvaroi). Se constatã cã încã din secolele V-VI populatia agricolã în numãr precumpãnitor trãia ca tãrani pe jumãtate liberi pe domeniile puternicilor laici si religiosi. care se dedau la tot felul de violente fatã de locuitori. ia mãsuri energice pentru a le pune capãt. Fr. uneori foarte drastic. ci în parte si în interesul tãranilor care erau astfel îndoit supusi impozitelor. apãsati de impozite. A. narpcoKiviov sau npoaiaoia. Locuitorii lor .Egiptul. feudalitatea era puternicã. dupã vechiul obicei roman. exercita o adevãratã teroare în fata cãreia autoritatea statului era neputincioasã. situatia dramaticã a provinciilor terorizate de marii latifundiari. slãbind la rândul ei autoritatea statului. Extras din Bulletin Intern.sunt oameni liberi. ajungând cu timpul. datatã 536. fãrã menajamente. Comm. duNov. lustinian denuntã de multe ori aceste nelegiuiri în novellele sale si. Dar aceastã interzicere repetatã (pânã în timpurile lui Romanos Leka-penos) ne aratã cã acest obicei nu a putut fi cu totul dezrãdãcinat. Dolger. Schneider. 1) Comunitãtile rurale erau nevoite adesea. în paguba micii proprietãti funciare private. Satele . Byzanz (Wissenchaftliche Forschungsberichte. Ea e adresatã proconsulului din Cap-padocia. cãruia împãratul îi denuntã. Stein. 307 V. Sciences. cu deplinã proprietate pe teritoriul comunitãtii. praepositi. e în special caracteristicã în aceastã privintã307. Dolger aratã cum tãranii. recurg la protectia marilor proprietari. 472. M. Ea a crescut necontenit. paragraful respectiv din Fr. Marea proprietate funciarã luase. Bizantul luptã împotriva feudalitãtii prin crearea unui post de moderator de Hellenopont si a unui post de pretor al Paflago-niei. Birurile erau puse global pe sate si tãranii rãspundeau de ele solidar. Fr. si numai un numãr mic trãia în comunitãti sãtesti libere. 1952. dar chiar si proprietatea statului. Berna. adevãrati /toujceAAdpioi. în toate pãrtile imperiului. acest patronat.

erau locuitorii de pe pãmânturile proprietarilor . Dupã trecerea a 40 de ani.. Gesch. Caracteristica de cãpetenie. Fugarii erau adusi cu forta înapoi. Ei erau legati de brazdã. precum sclavii. Zach. la bizantini KOÃ. care cultivau cu mijloacele lor pãmânturile închiriate în schimbul unei arende în naturã ori în bani. 310 [P.colonii liberi erau arendasi mici. ori bisericilor. [în continuarea unor rânduieli antice. Din aceastã categorie fãceau parte muncitorii de pãmânt. sentimentul unei continuitãti este mai puternic decât acela al unor rupturi totale cu situatiile din trecut310.no'ypa-<poq nu putea dispune liber de peculium.] 309 Ed. Berlin. Un adscriptitus era principial îndatorat la cultivarea pãmântului. Pentru acestea ei puteau sã se plãteascã si cu o dare în naturã. EssquissepourunehistoireagrairedeByzan. Aufl. .Ibidem. des gr. fixând prin lege drept dobândã pentru împrumut a opta parte din modios pentru fiecare modios pe an. la bizantini evanotpacpoi. 1958. unele dintre ele însotind toatã istoria bizantinã.adscripticii sau evanâ'ypa^oi aveau cu totul altã situatie. Lemerle. 32-74 si 254-284. când si acesta ajungea într-o pozitie publicã de vazã. Când împãratul acorda asemenea i munitãti unei persoane private. ei nu mai puteau sã se mute. CCXIX. Dar eva. se prefigurau încã de pe acum fenomene care aveau sã devinã acute mult mai târziu. mãnãstirilor si altor asezãminte. Dupã cum un adscripti-cius nu se putea elibera de cultivarea pãmântului. III. Tot câstigul lor apartinea stãpânului. împãratul ordonã sã li se restituie colonii or (rofg yecop-yofg) pãmântul.ee: Ies sources et Ies problemes. Dupã moartea lui fãrã urmasi. rãspândindu-se aproape în toate colturile .aroi. Proprietarul le putea da spre folosintã. a acestei categorii e cã evand'Ypaitioi nu puteau sã aibã nici o proprietate. 2) în opozitie cu aceste L<0pia LÃ. ori senatorilor.LV-âepiKã si cu locuitorii lor. Deosebirea între ei era urmãtoarea: . v. altii coloni censibus adscripti. âp^aaiai). 43-94. Ei primeau de 595 la proprietar locuinta si întretinerea si îi datorau servicii (operae.a>voi sau nKr&coToi. CCXX. le ocupau pãmântul întreg pentru aceastã datorie. pp. un peculium si o bucatã de pãmânt. însã. iar dacã împrumutul a fost în nomis-mata. tot astfel nici proprietarul nu-1 putea despãrti de acest pãmânt. Novella 32 din anul 535 era adresatã clarissimo praesidi Haemimonti Thraciae împotriva celor care împrumutându-i pe coloni cu grâne în timp de lipsã. 1892. agricolae sau yecypyoi. 594 cea asupra fiului. de aceea i se spune servus terraem. Kãfj.care apartineau deci împãratului. 218 si urm. unii liberi coloni. 9394.] 596 O boalã nimicitoare s-a abãtut asupra imperiului în 542.-romischen Rechts. urma a se plãti ca dobândã anual l keration de fiecare nomisma. censiti sau adscripticii. pp. Lingenthal. în schimbul întretinerii. tãranii îi plãteau lui. 1958. Pentru împlinirea îndatoririlor lor de muncitori. de cãtre proprietar. dar nici proprietarul sã-i goneascã ori sã le cearã mai mult decât fusese prevãzut în contractul de arendare. aceasta era rãspunzãtoare cãtre fisc de impozitele datorate statului. proprietarul îi putea constrânge. si pe plan social. aici pp. „Revue historique". peculium se întorcea iarãsi la proprietar. p. Erau astfel numiti deoarece trebuiau declarati la cens.

Marea Neagrã inundã coasta Thraciei în regiunea de la Odessos si Dionysopolis. Dar niciodatã furia ei n-a fost mai mare decât întâia oarã. La Constantinopol. socotea cã cea dintâi datorie a unui suveran e „de a pãstra neatinsã credinta crestinã". în regatul Persiei. zice Ch. Din toamna lui 541 aceastã epidemie teribilã s-a declansat în Egipt. pe la începutul primãverii. Opera religioasã^4 lustinian s-a ocupat foarte mult de Bisericã. necontenite cutremure încercarã greu Constantinopolea Ni-comedia si alte orase. Ea a fost. 15-16. Istoricul Prokopios. ciuma bubo-nicã. fãcând multe victime. Calamitatea se produse mai întâi la Pelusium. în 544. pânã când împãratul nu alcãtui un serviciu funebru special.lui si decimând cumplit populatia. La Beyruth sau numãrat mai mult de 30. prin care era prescrisã restabilirea preturilor de dinainte de ciumã313. Celebra scoalã de Drept a trebuit sã fie transferatã la Sidon. unde fusese importatã din Abysi-nia. pp. mai distrugãtoare decât epidemia dezlãntuitã în Atena în zilele lui Pericles si la Londra în vremea domniei lui Carol al IIlea. în anul urmãtor atinse Constantinopolea. 598 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN pentru pãmânturile pe care ciuma le pustiise. care mult timp n-au putut fi îngropate. II. dar de la începutul lui 542 izbucnise în Constantinopol. timp de 3 luni mai multe mii pe zi. martor ocular al acestei calamitãti în Constantinopol. Pe mare. care au distrus recoltele si au provocat foamete. 7. tinuturile Egeei si Con1 J. împãratul a fost nevoit sã dea o ordonantã (23 martie 544 ?). adjectio 112 Agathias. 597 NICOLAE BANESCU stantinopole. Dar cea mai teribilã plagã din epoca lui lustinian rãmâne cea dintâi pe care am amintit-o. exercitând asupra ei întreaga sa autoritate. Mai teribil fu cutremurul din decembrie 557. Peninsula Balcanicã si Africa latinã. Ea se rãspândi apoi în Asia. de unde pãtrunse în Spania si Gallia. mureau pe zi câte 5. la sfârsitul verii. Populatia ruralã fu si ea decimatã. unde. Ca si Constantin cel Mare ori Theodosius. Ca urmare. mâna de lucru rãritã. pp. un cutremur groaznic devasta dieceza Orientului. pierirã312. ferm legat de Ortodoxie. fluviul Cydnus. Bury. Spiritul sãu autoritar nu putea admite dezbinãri în materie de credintã. înzestrat cu gustul controversei. prin Mesopotamia. Timp de patru luni ea decimã populatia Constanti-nopolului. asa cum fusese Tucidide în Atena. se revãrsã distrugând cea mai mare parte a orasului si multe sate vecine. în septembrie 543. împãratul era întotdeauna dispus sã discute si sã scrie în materie de credintã. care strãbate Tarsos din Cilicia. strãzile si casele s-au umplut de cadavre. 62-66. viata publicã si privatã a fost dezorganizatã complet. pe tãrmurile Egiptului si de acolo trecu la Alexandria si în Egipt. în afarã de asta. apoi în Palestina si Siria. Persecutia era deci o . II. dupã socoteala lui Bury. ea pãtrunse apoi în Italia si Sicilia.000 persoane. în toiul ei. ciuma din 542 a ucis mai mult de 300.000311. aproape toti locuitorii din Kos. care distruse cartiere întregi din capitalã. Diehl. în iulie 551. el tinea sã pãstreze unitatea credintei si avea o urã neîmpãcatã împotriva tuturor ereticilor. în insula cu acelasi nume. cum ar putea fi numitã dupã simpto-mele ei.000 de oameni si chiar câte 10. Foarte instruit în lucrurile religioase. în 544 era stinsã în tot imperiul. în anii ce urmarã a mai apãrut. jumãtate din orasul Cyzic a fost distrus de un cutremur de pãmânt. exploatãrile agricole avurã sã suporte suplimentul de impozit. Consecintele au fost îngrozitoare din punct de vedere economic. Ciuma încetã la Constantinopol dupã 4 luni. apoi se rãspândi în Asia Micã si. Pios din fire. ne-a lãsat descrierea amãnuntitã a acestei boli bubonice. mai ales în 558. Se pare cã a pãtruns în aceste tãri în 543. pânã ce Beyruthul a fost reconstruit. în august si septembrie 554. în martie.000 de morti. a avut loc si o urcare generalã a preturilor. Italia si Persia n-au fost crutate nici ele. De la 545 la 548 au fost cutremure de pãmânt si ploi multe.

XV. pp. dar ei nu erau decât schismatici. voi. XIV. De acum. din acelasi motiv al unitãtii religioase traditionale315. el invocã re315 V. 601 . care a fost condamnatã. 319 P. nu trebuie sã fie corectatã de una nouã". cit. Acesti eretici au existat prin bisericile lor pânã în sec. 1972). a primit de la proconsulul Africii Iulian o cerere în privinta acestei secte si se decise a o prigoni. Couliano. Bãnescu este mult mai bogatã la ora actualã. Eliade. Astfel. 280301) si XXIX („Pãgânism. biserici. cultul religios era o afacere de stat: împãratul era în acelasi timp mare pontif. Pentru a preciza doctrina ortodoxã asupra punctelor ata317 Ibid. 1974. în secolul al II-lea. Cambridge. op. 1991. în legea pe care a dat-o. unele secte au instituit clerici. „tulburã populatiile pasnice". ia mãsuri din cele mai drastice împotriva lor318. Pe lângã toate acestea. 331-361). op. 3. 14. Ed. tinzând la abolirea familiei si a muncii316. Paris. 1972). Runciman. Ch. 56.] 600 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN ligia traditionalã a cãrei pazã îi e încredintatã „de vointa divinã". „pricinuiesc mari pagube oraselor". p. aflându-se în Africa. marcionistii s-au constituit în biserici cu ierarhie clericalã. Al II-lea Sinod Ecumenic (Constantinopol. Pion. sincretismul religios a fost favorizat în imperiu. Ne mãrginim a face aici referire la S. în imperiul pãgân. 4. pp. pp. A fost confirmat Simbolul niceean. n. Cambridge. citati la Cront. Marcionismul este o erezie puritanã. „Travaux et Memoires". 313 E. Morala sa era antisocialã. 381) avea de examinat erezia lui Macedonius. Ei recomandã contra dizidentilor mãsuri de ordin spiritual. de asemenea. 57. al V-lea319. 1948 (reprint. L'eresia de la male. întelegând necesitatea unui cler pentru pãstrarea doctrinelor lor si pentru fondarea de comunitãti. p. L'Eglise naissante et le catholicisme. Zeiller. Ed.P. Acesta a împins si la persecutarea crestinismului. J. Les gnoses du-alistes d'Occident. cap. Dio-cletian. Paris. care aduce si ea la zi bibliografia acestui subiect. Ei aveau „moravuri execrabile". al II-lea. Paris. El trebuia sã apere traditia si unitatea religioasã a statului. Stein. Maniheismul. 599 începând din sec. nu era o erezie crestinã. p. La lutte contre l'heresie en Orient jusqu'au IX-e siecle. Culianu. 1965. Raoul Manselli. amestec doctrinar de zoroastrism cu credinte mitologice babilonunene. cit. precum si bibliografia criticã de la pp. 1933. Torino. conciles. cap. Dualist Heresy in the Middle Ages. 1947 (tradus în francezã sub titlul Le Mani-cheisme medieval. Praga. stiintificã. 1928. D. 314 V. empereurs. 318 Codul gregorian.P.. unde s-au nãscut si de unde ies multe crime"317. VII. 1). Historie et mythes. Bucuresti. Obolensky. 756-760. 473-483. bibliografia utilizatã de N. p. „Aceastã veche religie. 37-45. M. p. rivala noastrã. l. L'heresie dans l'Empire byzantin des origines au XII" siecle. crestinism si gnozã în epoca imperialã". 1963. 56. afirmã el. 1995 (traducerea editiei franceze. The Medieval Mani-chee. I. cu exceptia Sfântului Pavel. Pãrintii Bisericii au fost împotriva mijloacelor violente fatã de eretici. Bas-Emp. Nemi-ra. împãratul imputã maniheilor crimele lor. 10. L'empire romain et l'Eglise. [Referitor la aceastã temã. I. Novatieniim secolul al III-lea aveau. El propovãduieste abstinenta. Paris. II. la origine. Bucuresti. II. Gnozele dualiste ale Occidentului. 4-7 (Mosaicorum et romanorum legum collatio. The Bogomik: A Study in Balkan Neo-Manichaism. 299-324. 1990). 281. Gasquet. De l'autonte imperiale en matiere religieuse ã Byzance. ci o religie nouã. respinge Vechiul Testament si contestã autoritatea Apostolilor.datorie împotriva tuturor acelora care tulburau armonia desãvârsitã a Bisericii. pp.. împãratul avea împotriva acestei secte încã un motiv de indignare: maniheii „veneau de la natiunea persanã. Istoria credintelor si ideilor religioase. M. Loos. Paris. Peres. 316 Cront. Domat-Montchres-tien.. Gouillard. Diehl. Batiffol. XXVII („Noi sinteze iraniene".

erau stãpânii Italiei. succesiunea ortodocsilor trece la rude . în aceastã epocã. dintre care exilul era. Pentru el. lustinian credea cã îi va determina sã reintre în Bisericã. photieni ( a cãror doctrinã e împrumutatã de la Paul din Samosata) si pe apolli-naristi. care fu adãugatã la simbolul niceean. ca sã nu poatã atrage pe cei simpli în erorile lor. un Sinod întrunit la Constantinopol îi anatemizeazã pe capii monofiziti si condamnã scrierile lor. lustinian cãutã sã determine mai întâi care era crestinismul oficial. Numai în 545 furã si ei inclusi printre eretici. O persecutie fu ordonatã în 537. ei nu puteau depune mãrturie în justitie (samaritenii. sã fi fost numai cominatorie. si nominal pe eunomieni (aripa stângã a arianismului). dar un an mai târziu. Dar ortodocsii reactionarã si împãratul a fost influentat. o revoltã a evreilor izbucni în Palestina si ea a proclamat chiat un împãrat. Ereticii vor fi mãrginiti la functii oneroase. Principiul lui lustinian e cã numai crestinii ortodocsi pot sã se bucure complet de drepturile civice. prescriind pentru ei moartea. toti câti nu erau în sfânta comuniune cu Biserica universalã prin mijlocirea preotilor sãi erau eretici. Sinodul a anatemizat orice erezie în general. pe marcellinieni (sectã derivatã din sabellianism). Ele sunt retrase ereticilor. Printr-o atitudine conciliantã. cea mai severã. 602 ISTORIA. Tot astfel ereticii nu aveau acces la functiile publice. împãratul a confirmat aceastã sentintã. De aceea luã mãsuri atât de severe lustinian. acesti eretici erau prea numerosi în imperiu. iar împãratul se temea de represalii din partea lor. Aceasta era pentru lustinian o îndatorire religioasã. interzicând-o când condamnatul avea descendenti ori ascendenti pânã la cel de-al treilea grad. începutul bisericii jacobite. Monofizitii se bucurarã de asemenea de bunãvointa lui lustinian si aceastã atitudine se explicã prin influenta Theodorei. Apoi. Cât priveste restrictiile de drept privat prescrise împotriva ereticilor. 603 Afarã de aceste pedepse. a-i proscrie ar fi însemnat a înstrãina de imperiu provincii importante. împãratul se arãtã iarãsi conciliant si pânã la sfârsitul vietii sale oscilã în privinta monofizitilor. el adoptã si impuse supusilor sãi principiile dogmaticii crestine asa cum se concretizase în urma celor 4 Sinoade Ecumenice. „cãci nimic n-ar plãcea mai mult lui Dumnezeu decât sã cunoascã pe toti crestinii întro aceeasi curatã credintã". erezia atrage restrictia drepturilor civice. tratându-i drept criminali. ma-sacrându-i pe crestini si dând foc bisericilor. ei nu puteau fi profesori. Gotii. montanistii si sectele derivate din manihei si montanisti). în fata numeroaselor erezii. considerându-i pasibili de pedeapsa cu moartea pe toti cei care i-ar primi si nu i-ar preda imediat judecãtorilor. pe sabellieni. Mai mult. Ereticii erau prea numerosi în imperiu si împãratul se multumi sã le aplice alte pedepse. O altã pedeapsã era confiscarea. cel putin la începutul domniei sale. aplicatã cel mai adesea bisericilor si paracliselor ereticilor. Sinodul a redactat o mãrturisire de credintã. Dar pedeapsa cu moartea pare sã nu se fi aplicat. în lipsã de copii. si prescrie cã pãrintii eretici nu pot micsora prin nici o liberalitate pãrtile copiilor lor ortodocsi. Nestorianismul a determinat cel de-al III-lea Sinod ecumenic. Pe de altã parte. Nu toate sectele au fost tratate în acelasi chip. Astfel. Prin formule legislative. lacob Baradai a fondat în Siria o bisericã monofizitã. aproape toti arieni. în 529. La aceastã revoltã luarã parte maniheii.cate de Macedonius si de alti eretici. Sunt exclusi si de la barou. Chiar unele profesiuni liberale sunt interzise ereticilor. în folosul bisericilor ortodoxe. lustinian îi exclude pe copiii ereticilor de la succesiune. macedonieni. De aceea nu-i tratã ca eretici. maniheii. Fatã de arieni fu mai întâi binevoitor din aceleasi motive ca si Iustin. Mai rar era aplicatã confiscarea în folosul fiscului. împãratul îsi dãdea seama cât de mult slãbeau certurile religioase unitatea statului si tulburau ordinea socialã. A fost fãrã milã împotriva maniheilor. care a persistat. IMPERIULUI BIZANTIN Montanistii furã loviti cu închiderea bisericilor si expulzarea clericilor din capitalã. în 536.

persecutia era o datorie. dar pretinse în acelasi timp sã-i impunã disciplina si chiar dogma. .] 322 Cã lisus a luat numai o aparentã de om. sefii Bisericii au con604 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN trolul administratiei civile. iar crestinii drept idolatri). ci si în cele de drept. Iustin. în Occident am vãzut ce amploare luase arianismul. vicar si chip al lui Dumnezeu pe pãmânt. încã de la început. nici hirotonirea. 605 în legãturã cu aceasta stã cercetarea inchizitorialã împotriva tuturor partizanilor declarati sau ascunsi ai vechiului pãgânism. lustinian acordã toatã protectia sa Bisericii. Cu cea mai mare rigoare procedeazã împotriva maniheilor (pe care pãgânii îi socoteau drept evrei. sectã echivocã. iar tribunalul laic nu are ce cãuta aici. ascendenti sau colaterali având jus capiendi. Ta-takis. Le pãstrã numai pe cele din Constantinopol si Beyruth. 339-340. deosebirile erau si mai mari: nestorieni în Armenia. împãratul îsi atribuia o nediscutatã competentã pe terenul dogmei si al credintei. 324-326. Constantinopol. la Fecioara Mãria. organiza. fiscul primeste mostenirea. Legea opreste în sfârsit cultul ereticilor: nu se puteau aduna. 1893. sclavilor. iar dreptul lor de a lãsa testament era mãrginit. Evreii aveau oarecare tolerantã în Orient. La începutul veacului al Vl-lea situatia religioasã a imperiului era foarte complicatã. pp. împãratul le conferã prin lege acest drept. ea hotãrãste distrugerea sau transformarea lor în biserici ortodoxe. ereticul e un paria în societate: orice act legal îi era interzis. J Justinien. monofiziti în Siria si o multime de alte secte în care se rupeau acestia la rândul lor. Dacã ereticii exclusi trec la credinta ortodoxã. Provocati de legile intolerante. Ereticii nu puteau depune în justitie mãrturie împotriva ortodocsilor. Demosthe-ne Russo (Roussos). Ales al lui Dumnezeu. Polites. lustinian le închise. Pentru persoanele Bisericii exista o jurisdictie specialã: episcopul singur e judecãtorul. de insultele crestinilor. el îi excluse pe eretici de la functiile publice si profesiunile liberale. Astfel. se exclude prin urmare adevãrul si autenticitatea Evangheliilor cu privire la Nasterea lui Christos. La philosophie byzantine. Gaza321 si aiurea. realizând unirea cu Roma. în adversitatea sa împotriva ereticilor. Tpeîg Fataîoi. dar si în Alexandria. el cãutã sã fie apãrãtorul Bisericii. dezlãntui o mare prigoanã împotriva acestor eretici. prin multimea credintelor care iesiserã din vechea unitate a crestinismului.Crestinii furã mãcelãriti. victimelor de tot felul. în lipsã de rude. v. se revoltã în 529. prin rescriptele sale din 527 si 528. Evreii erau numerosi în imperiu si samaritenii formau în Palestina o grupã mare de dizidenti. Dar revolta samaritenilor din Palestina. legea îl opreste sã aibã sclavi ortodocsi320. biseri321 [Despre scoala din Gaza si reprezentantii ei. I. tradus si în greceste. si nu numai la Atena. evreii drept schismatici. p. Dimpotrivã. Gnosticii socoteau tot astfel. Traditiile pãgâne se pãstrau nu numai în scolile de filosofic. 1992. fratii ortodocsi trebuie sã le restituie partea cuvenitã. nu puteau conferi botezul. populatia aceasta. Centrul vechii credinte era Atena. 'H <pikoaoq>ia eig TO Bvtâvrwv. Paris. lustinian confiscã în 529 bunurile Academiei platonice si opri învãtãmântul în filosofic si drept de la Universitatea din Atena. în Orient. lustinian continuã aceastã politicã. pãstrându-i numai în functiile oneroase. Cu toate persecutiile împãratilor din veacurile IV si V. Ea ordonã închiderea templelor ariene. se deosebesc totusi diferite grade. Reglementând tot ce privea organizarea clerului si administrarea lãcasurilor religioase. Nu puteau mosteni. a sinagogilor evreiesti sau samaritene. Athena. care se mai ridicase înainte. pãgânismul nu murise nici el. agrava situatia lor. 1959.ortodoxe chiar foarte depãrtate. ai prizonierilor. cu profesorii sãi neoplatonici de filosofic. protejat de vandali si ostro-goti. Fatã de acestia. Alte dispozitii legale fac din capii Bisericii protectorii sãracilor. care propovãduiau teoria doketis-muluim. B. Acestea sunt principiile generale ale politicii lui lustinian. N. în tot timpul domniei sale.

nici înstrãina bunurile lor. pp. Multã vreme legea îi numi „sovãitori". unde trãia protejat de Teodora. Cu privire la nestorieni si monofiziti. Refuzând. un monofizit. p. din cauza zdrentelor în care se îmbrãca). multumitã protectiei ascunse a Theodorei. Sinodul de la Constantinopol (mai 536) anatemiza solemn pe eretici si lustinian confirma sentintele pronuntate de Bisericã. El consacrã o multime de episcopi si mii de preoti si diaconi. se procedã cu cea mai mare energie. ei sunt înscrisi pe lista ereticilor. de atunci toate legile împotriva ereticilor li se aplicã si lor. 328-329. Diehl. 607 scris. nici lãsa testament. Dar când în 536 papa Agapet veni la Constantinopole. politica lui lustinian a fost plinã de sovãieli. 20.. unde adunã în secret un sinod la Alexandria. exclusi de la functiile publice. Acest om energic si îndrãznet va reda monofizitilor. fu ales succesorul. dusmanii de moarte ai bizantinilor. biserica iacobitã. donatisti furã tratati cu cea din urmã rigoare. uzurpatorul decapitat si capul sãu. Au fost momente în care ei stãpânirã nesupãrati aproape în tot imperiul. monofizitii au pãstrat în Orient o influentã considerabilã. Din nou se dezlãntui prigoana împotriva monofizitilor. înecarã revolta în sânge. imperiul se înfãtisa ca restaurator al Ortodoxiei si ereticii. SiccKpivonEVOi524. Legea civilã a fost tot asa de durã cu dânsii. Putin mai în urmã. la sugestia lui Pela-gius. suspectat de tolerantã fatã de monofiziti. sefii lor furã prinsi. Trupele imperiale. 331. L'Eglise au Vf siecle. îndatã dupã cucerire. samaritenii nu puteau mosteni. fu invitat sã accepte Sinodul de la Chalkedon. trimis ca trofeu împãratului. Duchesne. cu autoritate asupra Siriei întregi si Asiei. el fu exilat cu clerul sãu în Thracia si a fost ales. pp. exilat din Alexandria la Constantinopol. în Italia avu loc aceeasi prigonire a arienilor. revoltatii proclamarã un împãrat. dupã numele sãu. îl consacrã în 542. Lucru mai grav. dar ei se vor revolta mai târziu din nou323. împotriva acestor miscãri. în 541. încoronat de diademã. toatã puterea lor în Orient. devotat cauzei ortodoxiei325. Multi se convertirã în urma acestei drastice mãsuri. pãgâni. Patriarhul monofizit Theodosie.] 608 Edessei. cit. 341-342. Paris. Chemat la Constantinopol în 538. cu toatã'protectia Teodorei. arieni. tot atâtia furã ridicati de sefii care îi vândurã ca sclavi pe pietele persane. Datoritã organizãrii lui Baradeus. ca episcop al 325 Ibidem. întotdeauna lustinian si-a recunoscut dreptul de a interveni direct în afacerile Bisericii. Potrivit . trimis de Teo-dat.606 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN cile arse. Theodosios. la care se adãugarã triburile arabe de la frontierã. cãlugãrul Paul din Tabenna. Monofizitii erau puternici în Orient si de aceea fuseserã tolerati atât de mult. noua bisericã monofizitã a fost numitã. evrei. ocupã tronul patriarhal în 535. De atunci. sinagogile dãrâmate cu ordinul de a nu se mai reclãdi. pentru reorganizarea bisericii monofizite326. Aceastã revoltã a samaritenilor atrase persecutia si asupra evreilor. Activitatea lui se întindea nu numai în Asia Micã si în dieceza Orientului. [Relatare mai circumstantialã a evenimentelor la L. cultul lor e pro323 V. 324 Ibidem. cãlugãrul lacob Baradeus (Baradai. în 536. împotriva celor ce mai rãmâneau. în câtiva ani. Theodora îi proteja si sub influenta ei împãratul cãutã sã nu provoace dezbinarea imperiului prin atitudine vehementã împotriva lor. „dizidenti". murind Timotei al IV-lea patriarhul Alexandriei. în afara celor oneroase. pe un protejat al împãrãtesei. La Constantinopol Anthim. mai ales când în 530 revoltatii chemarã în ajutorul lor pe persi. lustini-an procedã cu ultima rigoare. op. dar si în Egipt. tara prãdatã. el 1-a determinat pe lustinian sã se întoarcã la Ortodoxie si Anthim fu depus (martie 536). în Africa. p. 90 si urm. Cu tot acest insucces. decapitati.000 de samariteni pierirã în luptã.

toti trei pãtati de nestorianism si. El se refugiazã în biserica Sfântul Petru din Homisda si o trupã încercã sã-1 smulgã din altar. Kirche. în privinta lui Ibas si Theodoret. Sub influenta lui Theodor Askidas (episcop de Caesarea). lustinian. 25U 609 NICOLAE BANESCU dacã monofizitii erau neîncrezãtori în Sinodul de la Chalkedon. Ca un adevãrat doctor al Bisericii. iar multimea adunatã scoate strigãte de oroare. Papa refuzã sã ia parte si pretinse. acest Sinod. condamnarea celor „trei capitole". în 546) un edict prin care condamnã cele „trei capitole". la care aflase urme de erezie (învãta preexistenta sufletului)327. p. p. ceru cu insistentã convocarea unui sinod ecumenic. cit. La aflarea celor întâmplate. prin negocieri. Pãrãsind doctrina lui Theodor de Mopsuestia. 624-626.cu asprime pe oricine se opunea vointei sale. în ajunul Pastelul din 548. în