P. 1
Nicolae Banescu - Istoria Imperiului Bizantin Vol 1

Nicolae Banescu - Istoria Imperiului Bizantin Vol 1

|Views: 29|Likes:
Published by Roxana Rădeanu
Nicolae Banescu - Istoria Imperiului Bizantin Vol 1
Nicolae Banescu - Istoria Imperiului Bizantin Vol 1

More info:

Published by: Roxana Rădeanu on Mar 31, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as RTF, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/17/2013

pdf

text

original

NICOLAE BÃNESCU ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN VOL.

I
IMPERIUL CRESTIN si ASALTUL INVAZIILOR ( 313-610 )

NICOLAE BÃNESCU (1878—1971) sI SINTEZA SA DE ISTORIE BIZANTINÃ Era în zilele Congresului International de Studii Bizantine tinut la Bucuresti la începutul lunii septembrie a anului 1971. Organizatorii acestui Congres - al XtV-lea în seria generalã a Congreselor de bizantinisticã - îl denumiserã si „Bucuresti II", având în vedere faptul cã prima întrunire internationalã a bizantinistilor avusese loc tot la Bucuresti, în anul 1924. în dupã-amiaza uneia din acele zile însorite, o sedintã plenarã a Congresului avea loc întru-unul din amfiteatrele Facultãtii de drept situat la parter, în partea de rãsãrit. Pe la mijlocul sedintei, în timpul unei comunicãri, pe usã a intrat un tânãr congresist - Matei Cazacu, din câte îmi amintesc eu. El s-a îndreptat cãtre presedintele sedintei, spunându-i ceva cu o voce imperceptibilã pentru participantii din salã. Scurta discutie particularã dintre cei doi s-a încheiat repede, în acelasi timp cu textul comunicãrii prezentate de cãtre unul dintre congresisti. Dupã acel moment, înainte de a anunta titlul comunicãrii urmãtoare, presedintele sedintei, care era profesorul Giuseppe Schiro de la Universitatea din Roma, s-a ridicat în picioare, aducând la cunostinta întregii adunãri, cu o voce gâtuitã de emotie, „la triste nou-velle, recemment parvenue: le Professeur Nicolae Bã-nescu est mort â un âge tres avance. Je vous propose une minute de recueillement â sa memoire." In ultimii ani ai unei vieti exemplare si îndelungate, Nicolae Bãnescu simtise din plin semnele de uzurã ale unei bãtrâneti petrecute într-un fel de quasi-anoni-mat, dar lumea istoricilor, ca si a altor reprezentanti ai disciplinelor umaniste, îi pronunta numele cu respect si chiar cu admiratie, încã din primii ani de studentie, mi-a fost dat sã aud acest nume trecut uneori, alãturi de cel al lui Nicolae lorga, la unele prelegeri de istorie veche si medie. Destinul i-a hãrãzit însã lui Nicolae Bãnescu o iesire de exceptie din scena vietii pãmântesti, încheiate chiar într-un moment când la Bucuresti era adunatã crema bizantinisticii mondiale, care 1-a omagiat înso-tindu-1 pe ultimul drum pe savantul ce pãrãsise aceastã lume, spre a se întâlni „cu cerul si cu stelele", dupã cum descrisese el însusi moartea lui Iulian Apostatul în paginile sintezei aduse acum la lumina tiparului. Este revelator în aceastã privintã discursul rostit cu ocazia înmormântãrii sale de cãtre profesorul Paul Le-merle, membru al Institutului Frantei si, pe atunci, Presedintele Comitetului International de Studii Bizantine. Se poate afirma cã pentru anonimatul în care fusese aruncat de cãtre evolutia politicã a tãrii sale dupã anul 1948, Nicolae Bãnescu a fost rãzbunat într-o oarecare mãsurã: chiar si autoritãtile aflate la originea acestui anonimat au fost puse în situatia de a-1 rupe: în ziua urmãtoare funeraliilor savantului, într-o paginã interioarã a unuia dintre ziarele centrale putea fi citit un articol despre „O viatã închinatã stiintei", dedicat tocmai personalitãtii savantului, plecat atunci din lumea celor vii. Pentru o presã strict controlatã cum era cea din România acelor vremuri, care se apropiau de sfârsitul unei scurte si trecãtoare perioade de dezghet, faptul era însã iesit din comun, impus de incidenta unei situatii de exceptie, marcate de decesul unei personalitãti stiintifice chiar în orasul si în momentul când specialistii breslei sale se aflau întruniti în Congres. Nicolae Bãnescu a vãzut lumina zilei la Cãlãrasi, la 16 Decembrie 1878, ca al treilea din cei 14 copii ai sotilor Petre si Ecat.erina Bãnescu, nãscutã Drãgulãnes-cu. Situatã în vechea vatrã de romanitate din Sud-Estul României, zona din jurul orasului Cãlãrasi face parte din regiunea Dunãrii de Jos, a cãrei frãmântatã istorie în perioada bizantinã avea sã-1 preocupe si consacre pe savantul de mai târziu în lumea stiintificã.

Fiu de avocat, INicolae Bãnescu si-a petrecut copilãria la Gãiesti, iar .studiile liceale la Sf. Sava, centru de învãtãmânt cu o -veche traditie în capitala tãrii, dupã absolvirea cãruia s-a înscris la Facultatea de litere si filosofic a tinerei, pe atunci, Universitãti din Bucuresti. Viitorul savant i-a. avut aici ca dascãli pe B.P. Hasdeu (1838-1907). Titu Maiorescu (1841-1917) si Ovid Densusianu (1878-19'38) pentru domeniul filologic, iar pentru istorie pe Grigore Tocilescu (18501909), Dimi-trie Onciul (1856-1923) si Nicolae lorga (1871-1940). Cei dintâi i-au inspirat lui Nicolae Bãnescu preocuparea pentru forma aleasã si claritatea expunerii, iar ceilalti dorinta de informare si curiozitatea stiintificã, rigoarea metodei si strãdania permanentã pentru cunoasterea adevãrului istoric, într-o atmosferã de eruditie, elan creator si veritabil patos patriotic, încã de la începutul activitãtii sale stiintifice, el s-a obisnuit sã îmbine pre-cizia informatiei cu forma aleasã de exprimare, pentru care a avut un cult permanent, dovedit de numeroase pagini ale scrierilor sale, ca si de textul prezentei sinteze de Istorie a Imperiului Bizantin. Forta de evocare a trecutului, seninãtatea cugetãrilor si forma aleasã de exprimare a lor îl apropie pe Nicolae Bãnescu de alti reprezentanti de seamã ai studiilor istorice clasice si bizantine, în primul rând de Charles Diehl, cu care a avut comunã chiar si cutezanta de a reda istoria Bizantului „în chipuri si icoane", cum si-a intitulat Nicolae lorga una din sintezele sale de istorie a românilor. Dupã cum Charles Diehl a lãsat douã volume de „Figuri bizantine", Nicolae Bãnescu a descris cu o competentã egalã, cu o remarcabilã mãiestrie artisticã si o incontestabilã valoare literarã „Chipuri si scene din Bizant", carte apãrutã în 1927 la Cluj, unde autorul ei se înscria în pleiada cãrturarilor români ce dãdeau strãlucire Universitãtii din Nord a României Mari, institutie stiintificã si culturalã întemeiatã din 1919- Unul dintre acesti cãrturari, filologul Vasile Bogrea, se stinsese prematur din viatã în anul anterior aparitiei cãrtii la care ne referim si pe care Bãnescu o dedica memoriei sale: „Acest volum, ce strânge la un loc câteva articole si conferinte menite a înfãtisa publicului nostru unele aspecte ale vietii Bizantului, de care ne apropie un lung si vechi trecut istoric (subl. ns. — T.T.), e închinat memoriei scumpe a bunului meu prieten si strãlucit coleg V. Bogrea, din al cãrui îndemn mai cu seamã iese azi la luminã." O mentalitate diferitã de aceea a zilelor noastre, când multi tineri se grãbesc sã ajungã cât mai repede creatori în domeniul istoriei si autori de cãrti, îi impunea lui Nicolae Bãnescu, în vârstã de aproape 50 de ani atunci si dispunând de un bogat palmares stiintific,din care nu lipseau nici titlurile de cãrti, o atitudine retinutã, publicându-si noua carte la îndemnurile unui coleg dintr-o breaslã foarte apropiatã de a lui. în ciuda ezitãrilor sale initiale, cartea s-a bucurat de succes atât în rândurile specialistilor, cât si a publicului larg. Nici a doua vâri antã a ei, apãrutã în preajma Congresului International de Studii Bizantine de la Bucuresti, adicã în anul 1971, nu a fost publicatã din initiativa lui N. Bãnescu., ci din aceea alui Gheorghe Cront, istoric al dreptului civil si canonic, specialist în vechiul drept românesc, c^re în Nota asupra editiei pe care o îngrijea, a arãtat cã în ea erau retipãrite cinci din cele nouã studii prezente în vechea editie, anume „Hypatia, martirã a filosofici pãgâne, Heraklios si asediul Constantinopolului, Leon al V-lea Armeanul, Mihail Psel-los", în sfârsit „Mariue Comenul", care încheiase si cartea din 1927. Nu rnai figurau alte trei studii referitoare la Theodor Studitul, la „Bizantini si Rusi la Silistra (a.972)" în vremea recuceririi Bulgariei de Nord-Est de cãtre loan Tzimiskes, ca si la Katakalon Kekaumenos, general bizantin din veacul al Xl-lea. Cauze de ordin „ideologic", mai ales prezenta elementelor religioase, pot sã explice destul de usor lãsarea deoparte a acestor trei studii, ca si a celui privitor la Sf. loan Chrysos-tomul. Aceleasi motive de opotunitate usor de înteles ne pot explica de ce editorul a dat ultimul titlu mentionat ca absent în e ditia sa. în realitate el figura si aici, în varianta aproape identicã din cadrul studiului privitor la împãratul Arcadius. Acesta, ca si cel privitor la Theodosius sau Teodosie cel Mare, erau, dupã cum tot Gh. Cront ne informeazã, „capitole extrase din lucrarea intitulatã Istoria Bizantului, pe care autorul a elaborat-o ca sintezã finalã a cercetãrilor sale", într-ade-vãr, textul acestor douã studii este identic celui pe ca-re-1 întâlnim si în editia de fatã, reprezentând mai putin de o zecime din totalul acestui volum. Existã altminteri si alte indicii, chiar în manuscrisul pe care-1 avem la îndemânã, cã Gh. Cront a avut cunostintã de existenta lui. Regretatul învãtat a mai adãugat alte

trei istorii la editia sa din 1971, privitoare la împãratii Vasi-le I si Vasile al II-lea, ca si la Anna Dalassena, „mama Comneilor", unul dintre ultimele studii ale lui Nicolae Bãnescu, apãrut în periodicul bisericesc „Mitropolia Olteniei" din anul 1963. întrucât cenzura oficialã nu agrea notiuni ca sfânt ori martir, editorul din 1971 a introdus studiul despre loan Chrysostomul în acela, mult mai extins si mai laic, privitor la împãratul Arca-dius, iar titlul „O martirã a filosofici pãgâne: Hypatia", aflat în editia din 1927, a fost inversat în „Hypatia, martirã a filosofici pãgâne". De asemenea, referirile prea insistente la crestinism existente în ultimul paragraf din „Un asediu memorabil al Constantinopolului (626)", au dus la suprimarea acestui paragraf la editia din 1971. Sã revenim însã la tineretea lui Nicolae Bãnescu, marcatã de dobândirea licentei, în anul 1901, dupã care a functionat ca profesor de limba francezã la un liceu din Craiova. încã din aceastã perioadã el si-a fãcut debutul în activitatea stiintificã, prin studii de literaturã anticã greacã publicate mai ales în revista „Literaturã si artã românã". De atunci dateazã si primele sale traduceri din greaca veche, în primul rând din dramaturgia lui Eschyl, Sofocle si Euripide, pentru ca în anul 1907 sã. ajungã la „Viata lui Pericle" de Plu-tarh, care marca it teresul tânãrului erudit pentru istorie, chiar pentru ansamblul istoriei, întrucât de la lumea anticã a trecui la editii de izvoare si studii privind istoria medievalã, premodernã si chiar modernã a românilor, cu predilectie fatã de capitolele legate de legãturile româno-grecesti si de grecitatea post-bizan-tinã, pentru ca în tfinal sã-si concentreze activitatea stiintificã asupra istoriei bizantine, impunându-se încã din timpul vietii si rãmânând în constiinta posteritãtii ca bizantinist. Aceastã evolutie a sa a fost marcatã de perioada care a îwceput cu anul 1907 si în care el a functionat ca inspector scolar, Director al Liceului „Di-mitrie Cantemir"dfci Bucuresti si apoi ca Director al liceului de la Mãnãstirea Dealu. Orientarea sa spre studiile bizantine a fost marcatã de perioada cupriasã între anii 1910-1912, când a frecventat cursurile de limbã si literaturã greacã la Universitatea din M nchen, sub îndrumarea lui August Hei-senberg (1869-1930), urmasul lui Karl Krumbacher (1855-1909) la ca:edra de studii bizantine; Krumbacher crease bazek moderne ale acestor studii în Germania Kaiserului îsi initiase prima revistã internationalã de studii bizantine - Byzantinische Zeitschrift, care apãrea sistematic cu începere din anul 1892 si la care Nicolae Bãnescu avea sã fie un colaborator statornic, în special cu recenzii si cu note bibliografice, mai ales pânã în perioada celui de-al doilea rãzboi mondial, asa cum a colaboîat si la alte reviste internationale de bizantinisticã, al cãror numãr a sporit cu trecerea timpului. Posedând temeinice cunostinte de istorie si filologie clasicã, Nicolae Bãnescu si-a însusit o pregãtire serioasã pentru domeniul dificil al bizantinologiei, redactând si o lucrare privind evolutia timpului viitor în limba greacã, deosebit de apreciatã pentru valoarea sa stiintificã si rãmasã „ca un model al genului", aducând autorului ei titlul de doctor cu mentiunea magna cum laude In iulie 1914, chiar în momentul izbucnirii primului rãzboi mondial, în acea perioadã de grele încercãri pentru lumea europeanã, tânãrul savant si-a vãzut teza de doctorat publicatã la Bucuresti, în 1915, întelegând însã sã îmbine preocupãrile stiintifice cu îndatoririle patriotice si luând parte, ca ofiter de rezervã, la rãzboiul dus de România de atunci pentru întregirea neamului. Dupã realizarea Marii Uniri si crearea Universitãtii din Cluj (1919), Nicolae Bãnescu a fost numit profesor de istorie bizantinã la aceastã Universitate, fiind ales membru corespondent al Academiei Române în acelasi an (1919), care deschidea cea mai bogatã perioadã a activitãtii sale stiintifice, încununatã prin alegerea sa ca membru activ al Academiei Române, în primãvara anului 1938. Rostit la sedinta solemnã de la 25 mai 1938, Discursul sãu de receptie reprezenta sinteza unor preocupãri de cãpetenie privind Bizantul si romanitatea de la Dunãrea de Jos, directie de studiu pe care savantul a urmãrit-o constant în activitatea desfãsuratã ca bizantinist. în Rãspunsul sãu la acest Discurs de receptie, Nicolae lorga sublinia faptul cã studiile bizantine ale lui Nicolae Bãnescu porniserã de la cunoasterea culturii grecesti de pe teritoriul românesc. Pornind de la aceastã premisã fundamentalã, metoda savantului era „simplã si bunã, neavând nevoie de nici o îndreptare si prefacere. Totdeauna bine informat, pleci de la mãrturia de viatã, care se cheamã documentul. Nu lasi la o parte nici o stire venitã din vremea însãsi în care au fost

stãrile ori s-au petrecut faptele. Dar, cum ai un simt de umanitate, nu-ti închipui cã orice document cuprinde adevãrul si anume adevãrul total. El nu spune decât ceva venit de la un anume om în anume împrejurãri si pentru un anume scop. Interpretarea se impune de la sine. Dumneata ai putut face si aceasta, cãci nimic nu-ti era necunoscut." lorga sublinia aici eruditia si spiritul critic al lui Bãnescu, care îl impun si în zilele noastre pe istoricul de vocatie, con-siderându-1 în acelasi context pe proaspãtul membru al Academiei drept „un rãspânditor al acelui larg spirit al Renasterii senine, surâzãtoare si armonioase, care pretutindeni trebuie invocat". lorga releva calitãtile de mai sus în opera tipãritã a lui Bãnescu, iar acestea se confirmã pe deplin în textul care vede astãzi destul de târziu lumina tiparului. Considerãm chiar cã ele reprezintã motivatia esentialã a publicãrii lor, mai presus de suita adevãrurilor relevate aici, adevãruri care pentru cititorul zilelelor noastre si pentru nivelul actual al studiilor bizantine pot apãrea pe alocuri prea restrânse, individuale si partiale dacã le raportãm la gradul de generalitate al sintezelor actuale, care pãcãtuiesc însã si ele uneori printr-o tendintã exageratã cãtre socializarea istoriei si impunerea unor vesminte prea largi pentru osatura faptelor istorice pe care se vãd chemate sã le îmbrace. Bãnescu nu cãuta sã aplice societãtilor trecute retete si concepte operante în lumea de astãzi, ci pornea de la cunoasterea realitãtilor trecute, de la „ce ne învatã pe noi trecutul", sintagmã aflatã chiar în titlul unui studiu al sãu, cãtre lumea actualã, care este un produs al acestui trecut, nicidecum invers, în acest sens trebuie înteles spiritual deplin umanist al operei sale, care porneste de la decriptarea izvoarelor lumii trecute, care sunt si izvoare ale realitãtilor prezente. Pentru ca aceste realitãti sã fie cât mai conforme naturii umane si aspiratiilor ei milenare, se impune a deosebi modele trecãtoare de modelele perene, în domeniul stiintelor, moda reprezintã un adevãr aparent, iar adevãrul aparent poate fi un adversar al adevãrului, mai perfid decât neadevãrul însusi. Deprins cu clasicismul si cu lumea de bine si frumos a antichitãtii grecoromane, Nicolae Bãnescu a intuit cã trecutul nu poate fi înteles si perceput corect dacã îi aplicãm concepte ale lumii de astãzi, pe care lumea de altãdatã nu le cunostea. Semnifivativ în acest sens este ultimul discurs ce i-a fost dat sã-1 rosteascã în Academia Românã la exact zece ani de la Discursul sãu de la receptie. Era 27 mai 1948. Multe lucruri se schimbaserã în România în rãstimpul acelui deceniu atât de agitat. Mult mai numeroase erau însã schimbãrile ce urmau sã se producã sub impulsul unor constrângeri pe care societatea româneascã nu le mai cunoscuse în istoria ei zbuciumatã. Pretentia de a construi o lume nouã, o altã societate si chiar „un om nou", a dat frâu liber solutiilor de rupturã brutalã cu trecutul, de înlãturare a oricãrei continuitãti cu acest trecut si cu institutiile sale, chiar si cu cele mai reprezentative ori mai venerabile. Printre acestea s-a aflat si Academia Românã. Cu experienta deja îndelungatã a vietii sale, cu marea sa viziune istoricã, Nicolae Bãnescu a înteles perfect cã solutia care se pregãtea si pentru Academia Românã nu era una de continuitate, ci de rupturã cu trecutul si realizãrile lui, care mai cu seamã în privinta institutiei academice erau remarcabile. Titlul acestui ultim discurs rostit de el în Academia Românã reprezenta un veritabil manifest în favoarea spiritului liber, a libertãtii de gândire care garantase remarcabilele realizãri de pânã atunci ale Academiei Române. El îsi dãdea seama cã solutia bunã si corectã era a continuitãtii, nu a rupturii totale cu trecutul, adicã nu una extremistã, ci una a justei mãsuri. Tocmai de aceea discursul sãu, despre care nu stia cã avea sã fie ultimul tinut de el în Academia Românã, dar probabil cã intuia acest lucru, era intitulat „Mãsura lucrurilor". Titlul se inspira probabil din activitatea parlamentarã a lui Ionel I.C. Brãtianu, remarcabil om politic si cãpetenia Partidului National Liberal, grupare si optiune politicã în rândul cãreia militase si Nicolae Bãnescu. Savantul întelesese cu discernãmânt intentiile oficialitãtilor de atunci, care arãtau „cã nu poate fi vorba de o adaptare a înaltei noastre institutii la cerintele nouã ale vremii, de o simplã modificare de statute, ci, cum observa atât de bine în sectia istoricã, colegul nostru Silviu Dragomir, e vorba pur si simplu de suprimarea Academiei Române de pânã acum si de înlocuirea ei cu alta nouã". Acest „categoric verdict" la adresa „nobilei institutii osândite a-si încheia azi brusc existenta", îl determina pe Bãnescu sã sustinã „o modalitate care sã permitã nu a tãia brutal

firul împletit de atâtea generatii, ci a-1 înnoda, spre a-1 duce mai departe". Primul adevãr pe care autorul discursului îl sublinia cu tãrie era acela cã „în lunga existentã de 80 de ani", la data respectivã, Academia Românã „n-a fost un azil al bãtrânetii marilor figuri ale stiintei, literaturii si istoriei românesti. Fiecare din aceste venerate figuri a desfãsurat în sânul înaltului for de culturã o activitate pe care o mãrturisesc arhivele lui si rafturile depozitului de publicatiuni, dar o mãrturiseste mai cu seamã popularitatea de care se bucurã între români opera lor. E de ajuns a vã cita pe Hasdeu, pe Maiorescu, To-cilescu, Pârvan, lorga, pe Dr. Marinescu, pe Dr. Babes, titeica, Antipa, pe Puscariu, care ne-a pãrãsit ieri". Bãnescu sublinia în continuare cã se face „adesea si nu numai la noi, o mare, o grosolanã eroare de metodã, judecându-se oamenii si faptele trecutului, cu ideile timpului nostru. Ideile se schimbã însã de la o epocã la alta: tempora mutantur et nos cum illis..., desi mi se pare cam paradoxalã sentinta strãmosilor, cãci timpul duce linistit mersul, fãrã salturi, în curgerea lui fãrã sfârsit; ideile singure dau nãvalã, de multe ori înaintea lui, fac salturi". Autorul sustinea cu tãrie cã fiecare epocã „îsi are un anumit climat moral de la care nimeni nu se poate sustrage. A socoti altfel este a cere, de pildã, regimului feudal, rãspândit timp de secole asupra întregii Europe, ideile de azi ale exproprierii agrare sau votului universal". Desigur cã si din motive de oportunitate politicã, el îsi argumenta opinia sa foarte corectã prin-tr-un exemplu preluat chiar din istoria rusã. „Eu as recomanda zelosilor critici care ignoreazã acest principiu sã ia exemplu de la «marii» nostri vecini, de la Uniunea Sovieticã, unde în aprecierea faptelor trecutului nu se face aceastã confuzie. Am ascultat, d-lor colegi, câteva conferinte ale d-lui Bocicarev, consilierul de la legatia sovieticã de la noi, asupra statului rusesc, si am vãzut cu cât entuziasm ne-a prezentat figura eroicã a lui Dmitri Donskoj, marele print de Moscova, biruitorul de la Kulikovo, unde a câstigat cea dintâi biruintã asupra tãtarilor". „Totusi - continua atunci autorul -cine cunoaste istoria veche a Rusiei mai stie încã de câte ori acest erou a nãvãlit cu armatele sale asupra altor state rusesti - si erau o puzderie: Novgorod, Smolensk, Tver, Rjazan au fost trecute prin foc si sabie si locuitorii, tot rusi, târâti în robie. Dar nu i-a trecut prin minte eruditului consilier de legatie a osândi memoria lui Donskoj pentru aceste lupte pe care noi le numim azi fratricide. Ideea unitãtii nationale este o creatie a secolului al XlX-lea si nu i se putea cere lui Donskoj la sfârsitul veacului al XlV-lea, cum nu se putea cere Voievozilor nostri, pe care îi prezintã astãzi în atât de scãzuta luminã a «istoriei», improvizatii de la noi". Savantul îsi dãdea seama de efectele negative pe care le avea imitatia servilã a unei mode istoriografice dogmatice, înguste si închistate, care dupã un deceniu de circulatie avea sã fie, chiar în acele noi conditionãri social-politice, depãsitã prin opinii mai largi si mai nuantate, desi aceste opinii se mentineau în conti* Acest Discurs al lui N. Bãnescu a fost publicat de cãtre Acad. V. Gândea în „Academica", anul IV, 1994, februarie, nr. 4 (40), p. 23, sub titlul Un mare discipol al lui Nicolae lorga. nuare în cadrele conceptiei oficiale, impuse, fatã de care îsi afirmau mai departe fidelitatea tocmai pentru a o putea amenda mai usor bazându-se pe realizãri pentru a cãror justã evaluare se cuvine astãzi sã evitãm tendintele de desconsiderare sau minimalizare. Unui istoric de talia lui Bãnescu nu-i puteau însã scãpa neobservate opiniile simpliste care reduceau toatã bogãtia vietii istorice la o dependentã directã de uneltele cu care oamenii au produs de-a lungul timpului lucrurile necesare traiului zilnic sau vedeau în voievozii nostri numai niste boieri care-i asupreau pe tãrani. Suntem datori sã apreciem astãzi pãtrunderea cu care Nicolae Bãnescu observa înlãturarea adevãratelor lor valori de pe scena istoriografiei române si înlocuirea lor cu tot soiul de „improvizati", ca sã folosim propria sa terminologie. împotriva acestui val de imposturã a avut curajul sã se ridice cu toatã convingerea Nicolae Bãnescu. si a fãcut-o cu riscul de a nu-si mai vedea încununatã propria carierã, iar gestul acesta îndrãznet a contribuit evident la excluderea sa din Academia Românã, reorganizatã în acelasi an 1948, de fapt epuratã de multe din valorile ei anterioare, printre care se înscria si numele sãu. Curajul pe care prin elogierea memoriei lui Nicolae lorga îl dovedise înfruntând extremismul de dreapta chiar în 1941 si care se repeta acum în confruntarea cu extremismul de stânga, în unele

privinte chiar mai putin tolerant decât cel dintâi, 1-a marginalizat atunci rapid si pe Nicolae Bãnescu. Prin discursul sãu din 27 mai 1948, învãtatul si-a pecetluit în mod voluntar intrarea într-un îndelungat con de umbrã, în conditiile noului regim politic, care alãturi de atotputernicia unui singur partid politic o dezvolta si pe cea a statului totalitar, care trebuie sã controleze totul, inclusiv viata stiintificã si spiritualã, deci si Academia Românã. Ridicându-si glasul împotriva proiectatei tutelãri a Academiei Române de cãtre stat, al doilea punct important al Discursului rostit de Nicolae Bãnescu în mai 1948 avertiza cã „omnipotenta statului duce în chip fatal la aservirea spiritului. Vedem ce luptã se dã astãzi pentru libertatea gândirii. Centralizarea, împotriva cãreia se duce în lumea civilizatã o luptã de un secol, atinge azi în atâtea pãrti punctul ei culminant. Este, domnilor, o tendintã generalã a slãbi la exces pãrtile corpului social fatã de întreg. Rãul e vechi, îl semnala pe la 1840 un mare gânditor politic, Tocqueville, în cartea-i celebrã închinatã democratiei americane... Individul rãmâne astfel singur si dezarmat în fata omniprezentei statului. S-a demonstrat ca cel mai mare pericol al unei societãti ruina individualitãtii umane si s-au cãutat limite acestei puteri excesive: ele (adicã aceste limite - n.n., T.T.) nu s-au aflat decât în asigurarea spiritului de libertate. Aceastã asigurare trebuie sã o cãutãm si noi astãzi." Observãm cã în mai cât se poate de explicabil, cartea lui Toqueville, de care N. Bãnescu se folosea pentru a-si sustine cu mai multã fermitate punctul de vedere, avea sã fie trecutã la index de cãtre autoritãtile regimului de „democratie popularã", pentru a se bucura de circulatia pe care o meritã abia dupã anul 1989. Fãrã teamã sau retinere, autorul discursului sublinia apoi cã „dacã democratia e o formã necesarã a societãtii moderne, ea trebuie sã aibã la temelie, si în acelasi timp drept limite, toate libertãtile- si nu le mai amintesc, dar accentuez cã în fruntea tuturor stã libertatea gândirii". Pentru acest imperativ major întelegea sã lupte în continuare N. Bãnescu, chiar în conditii de marginalizare si de anihilare a pozitiilor sale, dobândite prin merite stiintifice incontestabile. Savantul îsi dezvolta în continuare opiniile pe baza experientei antichitãtii greco-romane, citând principiul „justei mãsuri" drept calea cea mai bunã de evolutie a societãtilor, sintetizat în sintagma greceascã to metron kai to meson ariston, sau echivalentul ei latin medio tutissimus ibis, afirmând spre sfârsit cã „nu ne sperie democratia, dar adevãrata democratie: rãspuns elocvent si de mare curaj dat sintagmei „democratie popularã" a regimului politic deja instaurat atunci în România. Aflat la începuturile sale si în conditiile de atunci, acelasi regim vedea în romani doar pe cuceritorii si asupritorii dacilor, nicidecum pe strãmosii poporului român, alãturi de daci, fireste, astfel încât apelul la citate latine, într-un moment când limba latinã urma sã fie scoasã din scolile românesti, deficientã reeditatã si astãzi în învãtãmântul nostru, chiar dacã motivele ei sunt acum altele, nu însemna decât sã te asezi în calea tãvãlugului, cu riscul de a fi strivit de el. Iar Nicolae Bãnescu s-a aflat printre cei care si-au asumat în chip constient acest risc. Este relevant faptul cã savantul stia din propria sa experientã „ce înseamnã în practicã tutela statului. Au semnalat-o în toate timpurile cugetãtorii politici. Reunind în mâinile sale toate puterile, statul poate fi un protector, dar poate fi si un tiran, între vitiile inerente unui regim politic, cugetãtorii au denuntat ca cel mai grav tendinta spre tiranie, spre despotism. Nici un regim politic nu e scutit de aceastã tendintã. si eu mã tem, domnilor, pentru autonomia spiritualã, principiul de temelie al acestui înalt for de culturã" care era si este si azi Academia Românã. Rector al Universitãtii din Cluj, doctor honoris causa al Universitãtii din Athena încã din anul 1937, Nicolae Bãnescu îsi continuase nestingherit activitatea, în cadrul Universitãtii din Bucuresti din toamna anului 1938 pânã în anul 1947, iar în Academia Românã pânã în 1948. Conducând Catedra de Studii Bizantine vreme de un deceniu, profesorul Bãnescu prezentase istoria integralã a Bizantului pe parcursul a trei ani de studii, tinând totodatã cursuri speciale însotite de seminarii, pe parcursul cãrora se fãceau în primul rând interpretãri de texte bizantine. Ales secretarul Sectiei de Istorie a Academiei Române, dupã moartea lui N. lorga, Bãnescu a mai fost Director al Institutului de Studii Bizantine, al Institutului de Studii Sud-Est Europene, preluând si conducerea la „Revista Istoricã", apãrutã pânã în anul 1947.

La acest omagiu au subscris o serie de personalitãti strãine ca Vitalien Laurent. când i s-a dedicat un volum din „Revue dea Etudes Byzantines". în manuscrisul dupã care este publicatã cartea de fatã se aflã si ciorna unei scrisori adresate de N. 12. De la bun început se poate observa foarte usor faptul cã manuscrisul nu reprezintã forma definitivã. Germania. aflându-se deja la o vârstã prea înaintatã. Francois Halkin din Belgia. alcãtuitã de P. Paul Lemerle. Emanuel Kriaras din Grecia. Ca o expresie a acestui fapt. autorul . cãruia-i multumim pentru acest fapt si care a primit manuscrisul de la rudele învãtatului. apãrut la Bucuresti în perioada 19131946. calitatea de presedinte de onoare al acestui Congres. în locuri care de regulã sunt indicate prin semne de cãtre autor. Manuscrisul autograf din care mai bine de o treime vede acum lumina tiparului prin acest prin volum de istorie bizantinã ne-a fost pus la dispozitie de cãtre Academicianul Virgil Gândea. Nãsturel era recomandat pentru a redacta în viitor notitele bibliografice ale contributiilor românesti prezentate la revista „Byzantinische Zeitschrift". prin care P. VII. sau din faptul cã fiind redactate mai târziu decât textul de bazã si în mod separat de acesta.s. Kurt Weitzmann din SUA. iar câtiva ani mai pe urmã au fost de acord ca prima fasciculã din „Revue des Etudes SudEst Europeennes". Tommaso Bertele si Giuseppe Schiro. tomul VII din anul 1969**. Beck la 25 septembrie 1964. 1961. din Italia. 22212233). Veselin Besevliev si Ivan Dujcev din Bulgaria. Herbert Hunger din Austria. N. Bizantinistul Nicolae Bãnescu (100 de ani de la nastere). Alegerea sa ca vicepresedinte de onoare al Asociatiei Internationale de Studii Bizantine cu ocazia celui de-al XH-lea Congres International de Studii Bizantine. era inclusã si bibliografia lui N. la care a lucrat cu începere din anii '30 pânã la începutul anilor '60 ai veacului al XX-lea. Nicolae Bãnescu detinuse si alte onoruri. Mai reiese faptul cã o primã redactare a textului era încheiatã încã din anii 1936-1937. l. pp. Gyula Moravcsik din Ungaria. care apare si astãzi la Bruxelles. Jean Gouillard din Franta. ca de altfel si al periodicului „Revue Historique de Sud-Est euro-peen". întrucât între cele peste 600 de pagini ale sale se aflã un numãr mult mai mare de fise de cele mai diverse mãrimi. Bãnescu bizantinistului german H. Alte dificultãti provin din anumite neconcordante între textul de bazã si adaosurile din fise. Existã însã nu putine cazuri în care locul exact al fiselor nu este indicat. tinut la Ohrida în 1961. activitate pe care Nicolae Bãnescu nu mai era în mãsurã sã o continuie.s. datoritã si ruperii legãturilor traditionale cu lumea stiintificã din Occidentul Europei. reabilitarea sa lentã si timidã. uneori apar în fise si formulãri care le repetã pe cele din textul initial.G. Bãnescu. precum si ruperea legãturilor cu traditia istoricã anterioarã si cu centrele apusene ale studiilor bizantine nu i-au mai îngãduit sã redacteze forma finitã a marii sinteze. 1978. Despre viata si activitatea lui N. de membru al Societãtii de Studii Bizantine din Athena. ca si a celui urmãtor. Nãsturel. în anii grei ai celui de-al doilea rãzboi mondial. pentru a-si continua dupã aceea aparitia la Paris. unde la p. este de amintit onoarea ce i s-a fãcut cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani. care trebuiesc intercalate în textul initial. sã-1 omagieze pe savantul ce împlinea venerabila vârstã de 90 de ani. datorãm unele informatii lui St. sustinut la Oxford în 1967. orientare care avea sã netezeascã drumul viitoarei monopolizãri a acestui trecut de cãtre propaganda oficialã. îl reimpuneau atentiei autoritãtilor din tarã: angajate atunci într-o nouã directie de recuperare a traditiei autohtone si a trecutului poporului român.Ritmul sustinut al activitãtii sale stiintifice a fost întrerupt în 1948. Vârsta tot mai înaintatã. lipsite de compromisuri. ca si al Comitetului de conducere al revistei internationale „By-zantion".9-17. Pigulevskaja din Uniunea Sovieticã. Steven Runciman din Anglia. unde n-au lipsit însã elogiile la adresa atitudinii sale demne. în „Revista de istorie" XXXI. Bãnescu. Johannes Irmscher si Peter Wirth din ** Numãr din RESEE. pânã în zilele noastre. cum ar fi calitatea de reprezentant al României în Comitetul International care pregãtise sãrbãtorirea a 60 de ani de viatã ai lui August Heisenberg în 1929. acestea i-au acordat titlul de profesor emerit în anul 1964. revistã ale cãrei prime numere vãzuserã lumina tiparului chiar aici la Bucuresti. în anul 1958. Brezeanu. Raymond Janin.

de exemplu. ca si aparitia prea deasã pe alocuri a prezentului istoric. Pentru a-1 face pe cititor sã înteleagã nivelul actual al acestor studii. Ea reflectã stadiul de dezvoltare în care se aflau studiile bizantine cu o jumãtate de veac în urmã. în manuscris existã pentru aceastã primã parte si câteva pagini rãzlete. Pe lângã valoarea istoricã. cã adevãratul moment de trecere de la o etapã la alta este reprezentat de cãtre domniile lui Maurikios si Phokas. Preocuparea pentru acest aspect pare sã-1 fi absorbit prea mult . Urmeazã textul paginat cu cifre arabe. Nu ne extindem asupra valorii stiintifice. unde am introdus o expunere mult abreviatã. Unele pagini sunt de o frumusete aparte. Acelasi procedeu 1-am aplicat si putinelor interventii pe care le-am fãcut în textul propriuzis. instalarea noii dinastii a lui Heraklios marcând începutul unei alte etape în istoria Bizantului. textul lui Nicolae Bãnes-cu are si valoare literarã. Adãugirile noastre. sau aparitia destul de frecventã a perfectului simplu. Incluzând si subcapitolul 6 al domniei lui lustinian (intitulat „Cucerirea Italiei. între acestea figureazã sintagma „legati de brazdã". se încheie cu domnia lui Phokas. a acestei scrieri. O mentiune specialã o meritã faptul cã în jur de o sesime din întreaga lucrare. de continut. am acordat o atentie specialã concordantei timpurilor. Bã-nescu. spre exemplu. în cea mai sistematicã expunere a Istoriei Imperiului bizantin realizatã pânã în prezent de un român. redactatã definitiv. întrucât numai prima parte. aspect tratat uneori cu prea multã libertate de cãtre autor. a detaliului cu semnificatie istoricã. Vârsta înaintatã . întrucât printre ultimele aparitii citate de Bãnescu figureazã cartea lui B. De aici derivã meritele expunerii. însemneazã cã autorul a realizat partea initialã de redactare definitivã în jurul anului 1960 sau la putin timp dupã aceastã datã. cel de fatã. are o redactare definitivã. ci si din scurta Prefatã a lucrãrii. în loc de „legati de glie". Intentia autorului de a redacta aceastã sintezã integralã de istorie bizantinã reiese nu numai din continutul manuscrisului si al fiselor adãugate printre pagini. Rubin despre lustinian I. astfel cã urmãtoarele cinci sesimi ale sintezei au rãmas numai cu redactarea initialã. în aceeasi ordine de idei. care se constituie. are pagini dispãrute. aprecierile de valoare cu privire la întregul text al acestei Istorii trebuie sã tinã seama de caracterul sãu neterminat. afirmând. acolo unde manuscrisul prezintã lacune. am îmbogãtit adnotãrile autorului. sunt indicate între paranteze trepte. care este documentatã si îndreptatã spre lãmurirea faptului concret. care se publicã acum.planificân-du-si publicarea lucrãrii în patru volume. atât în text cât si în note. utilizate de cãtre autor. Rãzboiul cu gotii"). pe care autorul a optat ulterior sã o ducã pânã la anul 1081. în aceeasi directie. In afara modificãrilor impuse de actuala ortografie. necesarã întelegerii textului de cãtre cititori si pentru a face legãtura între partea anterioarã si cea urmãtoare.trecuse deja de 80 de ani . inclusiv cele proprii. îngrijitã în vederea dactilografierii si apoi a publicãrii. ca si aspectul laborios al întreprinderii de a pune în circulatie scrierea cea mai extinsã a lui Nicolae Bãnescu. alãturi de sintezele lui Nicolae lorga. care trece însã de jumãtatea volumului publicat aici. adãugând si multe note suplimentare. deci cam jumãtate din primul volum. dupã modelul si exigentele pozitivismului. tinând de redactarea anterioarã si având formulãri absolut identice cu redactarea definitivã. pentru unele subcapitole privitoare la domnia lui lui Theodosie al II-lea. remarcãm absenta totalã a fiselor adiacente în prima parte. am cãutat sã mentinem intacte expresiile si formele. Faptul are valoare. Apreciem astfel cã dispunerea întregului material redactat de cãtre autor se distribuie destul de echilibrat în cele trei volume. Din cele arãtate aici reies cu prisosintã dificultãtile. numerotatã cu cifre romane. De asemenea. insuficient finisat. a lui loan Tzimiskes si anul 1204. Prelucrãrile ulterioare ale textului ne-au convins însã cã Bãnescu a avut sovãieli în privinta acestei periodizãri initiale. Am înlocuit doar unele forme prea arhaice ca „dete" prin echivalentul sãu actual „dãdu". nefinisatã si cu fisele neincluse în text. când se poate considera cã se deschide a treia si ultima perioadã a istoriei bizantine. fapt mentionat chiar de înscrisuri ale lui N. cu titluri reconstituite dupã mentiuni sporadice ale autorului.nu i-a mai oferit însã rãgazul de a continua redactarea definitivã. a cunoscut redactarea definitivã a autorului. cele trei momente ale demarcatiei dintre ele fiind reprezentate prin domnia lui lustinian I. din care primul.

De asemenea. Paris. 5 vols. Leroux. ca si expresii iesite din uzul limbii române actuale. London. London. mai ales în privinta titlurilor de capitole. Nicolae Bã-nescu ar fi acordat o atentie cuvenitã si acestui aspect. cu deschideri cãtre „noua istorie". cap. cãutând însã sã mentinem nealterat stilul autorului. t. continând abrevierile utilizate de noi. a informatiei. Bury.B. A History of the Eastern Roman Empire form the Fãli of Irene to the Accession of Basile I (802-867). altminteri. l. Justinien et la civilisaation byzantine au W-e sfecle. considerãm cã se cuvine preluat si dus mai departe mesajul unei initiative care leagã actuala istoriografie românã de matca ei initialã. Singurele modificãri operate de noi privesc unele forme arhaice. am adãugat respectivele titluri. 1912. Diehl. 1923. Justinien = Ch. precum „Calcedon" pentru „Chalkedon". L 'Afrique byzanîine = Ch. Paris. London. Rigoarea stiintifici impune redarea uniformã a termenilor proprii. Suntem însã încredintati cã la redactarea completã si la definitivarea întregii lucrãri. atât în privinta stilului. ABREVIERI ALE AUTORULUI Brooks. rezultate dintr-o capacitate de intuitie pe care expunerea sa o dovedeste adeseori si care îl aseazã fãrã dificultate alãturi de alte figuri de seamã ale istoriografiei române. Leroux. 1888. la lista de abrevieri a autorului am adãugat o alta. II. l. Easteern Roman Empire = I. Diehl. XVI). de filonul ei cel mai autentic. care este unul deosebit de cultivat. In partea a doua a cãrtii am redat printr-un corp de literã mai mic câteva fragmente care par mai degrabã fise de documentare ale autorului.W. 2 vols. A History of the Later Roman Empire from the Death of Theodosius I to the Death of Justinian (395-565). Bury. Interventiile pe care le-am efectuat mai ales în note. Brooks. cu convingerea cã formulãrile lor se apropie cel mai mult de spiritul expunerii autorului. ca Nicolae lorga sau George I. Brãtianu. de care Nicolae Bãnescu a fost legat în chip firesc. cât si a formelor utilizate de cãtre autor pentru redarea numelor proprii transmise de cãtre izvoare. A History of the Later Roman Empire form Arcadius to Irene (395-800). . Bury.. History form Arcadius to Irene = I. decât o redactare finitã a lucrãrii. L'Exarchat de Ravenne = Ch. Bury.. Diehl. Croiset. Diehl. dificultate sporitã în cazul formelor grecesti încetãtenite deja în limba românã. Histoire de la domination byzantine en Afrique (533-709). în spiritul redãrii etimologice a notiunilor. Etudes sur l'ad-ministration byzantine dans l'Exarchat de Ravenne (568-751). în vederea actualizãrii. Am preferat ultima formã. Multe dintre ele lipsesc. Histoire de la Litteraturegrecque. Tudor TEOTEOI NOTÃ ASUPRA EDITIEI Textul care urmeizã reproduce cu fidelitate manuscrisul autograf al lui Nicolae Bãnescu. 1924. Litterature grecque = Alfred et Maurice Croiset. 1889. Dincolo de valoarea în sine a textului pus acum pentru prima oarã la dispozitia publicului nostru cititor. Usoarele variatii pe care le întâlnim în text nu schimbã principiul urmat de Nicolae Bãnescu.B. Bury. ca si de volume. folositã consecvent de cãtre autor. The Eastern Provinces = E. pe cât posibil. si opiniilor noastre. L 'Afrique byzantine. au fost trecute între paranteze drepte. Pentru sistematizarea textului. ca si a tineretului studios. inclusiv în formulãrile de titluri. de traditiile si de realizãrile ei din trecut. Buiy. Diehl. History I si History II = I. Faptul este valabil si pentru titlul acestui volum. Diehl. inclusiv titlul pe care 1-am dat acestui volum. operatiune pe care autorul nu a finalizat-o. Miinchen. de pãrti. The Eastern Provinces form Arcadius to Anastasius (Cambridge Medieval History. 1896.pe autor. principiu care corespunde.B. Paris.

G. 1965RE = Paulys Realencyclopâdie der classischen Altertumswissenschaft. Stein.KO npoccojTOypaqHKO AE^IKO Bu^avTivfjt 'loTOpiaq Kcd IloXuio^ov. Diehl et G. Stuttgart. Die hochsprachliche profane Literatur der Byzantiner. Picard. Griechische Litteratur = W. Il-er Teii. MV. 1984 DOP = Dumbarton Gaks Papers. Paris. col. Studien = E. ABREVIERI ALE ÎNGRIJITORULUI EDItIEI An. Bucuresti. 1947- . Stein. Bucuresti. Diehl et Marcais. pub-lie par Remy Palanque. Press. Wilhelm von Christs Geschichte dergriech.. A History of Greece form its conquest by the Roman to the present time B. Histoire du Bas-Empire II. Stein. Kirche und theologische Literatur im byzantinischen Reich. a Vl-a. 7 vols. 1964 LM = Lexikon des Mitrelalters OCP = Orientalia Christiana Periodica. Bury. 1864. 1996-FHDR = Fontes Historiae Daco-Romanae. neue Beafbeitung hrsg.F. Justin the First = A. ed. voi. Stein. I. Literatur = H. Le monde oriental de 395 â 1081. Naissance d'une capitale. 1932. Decline and Fãli.C. Sanktpetersburg (Leningrad). L'empereur Maurice. Studien zur Geschichte des byzant. 1961. Finlay. Paris. Bury = Edw. apãrate la Bucuresti VR = Variorum Reprints Viz. Marcais. Byzanz und Persien = K. Schmid. Byzance et l'Orient sous Ies successeurs de Justinien. Paris. Londra EPLBIP = 'EyK'OKA. „Histoire Generale". Moscova. Leipzig (Munchen). Litteratur. Boli. Naissance = -G. New York-Oxford. History of Greece = George Finlay. Munchen. Reiches vornehmlich unter den Kaisern Justin II und Tiberius Constantinus. wien..oîrciSi. 284-602. 1944 si (R)EB pentru vols. ed. 146 to A. 1935-ODB = OxfordDictianary ofByzantium. ed. 1949Vasiliev. Cambridge Mass. The Later Roman Empire. Vrem. 1928. 1906. Washington. 1941-EBPB = Etudes byzantines et postbyzantines. Gibbon. Bas-Empire II = E. Geschichte = E. Le monde oriental = Ch. 1944. Sverdlovsk (Ekaterinburg) Beck. An Introduction to the Epoch ofjustinian the Great. Gtiterbock. Vasiliev. 7 vols. Birmingham BS1 = Byzantinoslavica. Atena. I-III. 1959 BMGS = Byzantine and Modern Greek Studies. et T. 1894-1927. III.M. ABREVIERI ALE AUTORULUI Goubert. LRE = A. = Analecta Bollandiana. Il-e Hãlfte. Histoire du Moyen Age. The History of the Decline and Fãli of the Roman Empire.. Picard. 1978 Jones. 4 voi. 1885 GRBS = Greek-Roman and Byzantine Studies Hunger. 1877. = Vizantijskij Vremennik. L'empire byzantin I. Paris. ed. Byzance avânt l'Islam. Oxford. Roma. 1950 (Dumbarton Oaks Studies I). Vasiliev. Stahlin. Vasiliev. Munchen. Miiller. Paris. 1882ADSV = Anticnaja Drevnost' i Srednie Veka. 1979-EHR = English Histori cal Review. Tozer..1901. II = A. v. 1951.-G. Paris. C.A. Otto Stãhlin. Histoire de l'empire byzantin. Harvard Univ. Oxford. Gilterbock. Schmid. Dagron. Hunger. 5 voi. Byzanz und Persien in ihren diplomatischvotkerrechtlichen Beziehungen im ZeitalterJustinians. London. 1929-BZ = Byzantinische 2-eitschrift. 1991 TM = Travaux et Memoires. 1893REB = Revue des Etudes byzantines. ed. I. 2 vols. 3 voi. Beck. Berlin. ed. Gibbon. L'empereurMaurice = Paul Goubert. H. 2 voi. Praga. Bruxelles. Geschichte des spãtromischen Reiches. 1896-1900.A. Kirche = H.B. Paris. Jones. Stuttgart. Justin the First. Munchen.H. Stein.. a Il-a. Stein. 1892-Dagron..D. Wissowa. 19641982 FHG = Fragmenta Historicorum Graecorum. 1919.

în literatura si arta greacã se îndeplinesc prefaceri fundamentale. în anul 324. sau. cu încetul.«<„. ci întreaga dezvoltare în toate domeniile vietii. asezate în cercul de influentã a culturii grecesti. pentru el timpul în care se plãmãdesc germenii acestei aoi epoci a istoriei nu poate fi decât acela în care vechiul pãgânism oficial a fost înlocuit cu noua religie a lumii.-.. voi. Berna. la începutul veacului al IV-lea. Bury socoteste si el cã dezvoltarea „bizantinismului" a început din secolul al IV-lea si cã unele din trãsãturile sale caracteristice încep sã aparã îndatã dupã întemeierea Constantinopolului2. a limbii latine de cãtre cea greacã.^t. ceea ce deosebeste radical epoca bizantinã de cea romanã e strãmutarea centrului de greutate al imperiului din Apus în Rãsãrit si înlãturarea treptatã. si o istorie a Bizantului trebuie sã prezinte. Eminentul bizantinist englez J. si chiar înainte de Theodosius cel Mare.s 36 Franz Dolger reprezintã acelasi punct de vedere când afirmã ca început al istoriei bizantine anul 325. adâncitã tot mai mult. timpul în care în limba. oricât de sumar. 1952. „Introducerea" la Istoria Bizantului. Acestea se întâmplã. caracterizatã atât de bine prin expresia fruhbyzantinisch a germanilor. 1897.. . a Il-a.. *. predominant. pãrerile se deosebesc când e vorba sã se determine mai precis timpul de unde aceastã istorie trebuie sã înceapã. în cele din urmã. în jumãtatea de Apus si cea de Rãsãrit.PREFATÃ Dacã în privinta datei cu care se încheie istoria Bizantului . acela în care elementul grec ajunse în Imperiul roman un fac1 Geschichte der byzantinischen Litteratur. ca simbol al primei manifestãri puternice a Bisericii crestine hotãrâtoare pentru dezvoltarea politicã si culturalã în Evul Mediu. New York. Sub raport politic. f^. hotãrâtoare pentru însusi caracterul Statului bizantin. Unii pornesc de la Justinian I. Altii gãsesc mai potrivit a porni de la moartea lui Theodosius cel Mare (395). cãreia îi corespunde în limba noastrã caracterizarea de protobizantinã. Munchen. a Orientului grec de Occidentul latin.. Francke AG. 1923. schitând astfel evenimentele secolelor al IV-lea si al V-lea. cãci nu se pot avea în vedere numai faptele singulare. ca o consecintã a acestui fapt. si anul 330. de la data urcãrii sale pe tron (527).. . Geisteswissen-schaftliche Reihe".. London. M.:„. din primele timpuri ale imperiului pânã în zilele celui din urmã Paleolog.. timpul în care organismul Statului a suferit o prefacere adâncã si durabilã. 2 Cambridge Medieval History.nu încape discutie. 1970]. adaugã Krumbacher. dacã vrem o datã mai exactã. fãrã de care greu s-ar întelege aceastã istorie. e ceva artificial. Noi urmãm traditia practicã a expunerii acestei istorii pe dinastiile de împãrati.. 3 Byzanz (collaborateur pour l'Art byzantin: A. anastaticã. ed.. >-:. Schneider). învãtatul german vede punctul initial al acestui proces în întemeierea noii capitale la Constantinopol si în împãrtirea imperiului rezultatã dintr-însa în cele douã jumãtãti: de Apus si de Rãsãrit. Consideratii atât de serioase nu pot fi ignorate. toate aceste mari prefaceri. noi vom începe istoria Imperiului bizantin de la Constantin cel Mare. De aceea. .. prin întemeierea unei noi capitale. discutatã cu atâta pasiune în anii din urmã.. sau de la data decretului de închidere a Universitãtii din Atena (529).:. [ed. si care constituie întâia sa perioadã.prãbusirea sub loviturile turcilor otomani (1453) . în sfârsit. afirmã Krumbacher. „Introducere". când Constantin cel Mare ocupã tronul imperiului ca singur stãpânitor. Verlag. care pune capãt celei din urmã manifestãri superioare a vietii pãgâne. „Palladium al puterii politice si bisericesti a imperiului în Orient"3./. Prin aceste douã fapte se pecetluieste definitiv separatia. împãrtirea istoriei bizantine în perioade. IV. tor politic de mare însemnãtate si. De aceea. în „Wissenschaftliche Forschungsberichte.. anul întemeierii Constantinopolului. când imperiul se împarte între cei doi fii ai sãi. Dar Krumbacher a arãtat cu multã dreptate1 netemeinicia acestor pãreri si motivele pentru care trebuie sã se înceapã cu mult înainte de Justinian. A. .^ . Burt Franklin..

*» CONSTANTIN CEL MARE sI URMAsII SÃI. Acesta din urmã se întoarse atunci în locul pe care-1 pãrãsise. toate mãsurile împotriva lor fiind abolite. asociati cu titlul de Cesari. la l mai 305. datã la portile Romei (la Pons Milvius). dar având încã forte puternice. Vt *» *' •* . care-i . Conflictul izbucni în 314. 115. 1 N. ci Constantin. îl recunosteau de August pe Licinius. rãsturnând întreaga alcãtuire politicã a lui Diocletian. „Convertirea"sa. potrivit sistemului.. . în bãtãlia decisivã din 312. otv*«. Constantin. Vechii Augusti ai tetrarhiei. în anul 306. tracL de Mãria Holban. se arãta necredincios pactelor încheiate.* . 1974. Constantin porneste în Italia împotriva lui Maxentiu. Chlorus muri în Britannia. el câstigã victoria. rom. Ea a fost îndelungã si înversunatã. >» t. împãrati subalterni. care. într-o regiune de latinizare absolutã1. fjr •*** WT&L. o revoltã împotriva lui Galeriu îl proclamã în locul sãu ca împãrat pe Maxentiu. fost ofiter al lui Galeriu. Bucuresti. si legiunile îl proclamarã August pe fiul sãu. Recunoasterea crestinismului. fãrã a-i recunoaste acest titlu. cel dintâi în Orient. desi Licinius o luase de sotie pe sora lui Constantin.Einlei-tung. Licinius se retrase pe jumãtate învins. <* Zo V \$. PARTEA ÎNTÂI DINASTIILE CONSTANTINIANÃ si THEODOSIANÃ CU SUCCESORII LOR U-M-JI'UILM 9». la rândul lor. voind sã atragã de partea sa unele din popoarele care se aflau în cuprinsul stãpânirii lui Licinius2. fiul lui Constantiu Chlorus. 43 Aliat cu Licinius. prin care crestinii obtineau libertatea deplinã a cultului. pe Maximin Daia si pe Severus. 273. întruniti la Carnuntum. trecurã în locul lor ca Augusti. în calitate de Cesari. Dar întelegerea dintre cei doi Augusti nu tinu multã vreme. Luptele lui Constantin cu rivalii. foit*. 32 [ed. TVv»iuL Itt^ — C». ti 4*<. unde se zice cã împreunã au dat vestitul Edict de la Milan. Ei îsi asociarã. cei doi Augusti ai tetrarhiei instituite de cel dintâi. LUPTA PENTRU DOGMA NICEEANÃ v ' «J»K u w# *t* s * -fi CONSTANTIN CEL MARE l. fiul lui Maximian. . Galeriu si Constantiu Chlorus. p. Maximin si Galeriu pierirã în cursul acestui rãzboi. dupã obiceiul sãu. *JZ«.. Histoire de la vie byzantine. Prima luptã se dãdu la Cibalae. ceilalti doi membri ai tetrarhiei. Diocletian si Maximian. '**-*. Evenimente grave se întâmplarã în curând. politica religioasã. în Pannonia. Zosimus afirmã cã nu Licinius a fost cauza. Când. se retraserã în viata privatã. între Sava si Drava. p. iar pe Constantin doar îl tolerau.. lorga. Constantin se întâlni apoi la Milan cu Licinius. 1934. a_l doilea în Occident. La Roma. ««AnC *M»» «fu Cu tMiuZ. Bucarest. s-a nãscut la Naissus (azi Nis). p. Constantin. Maxentiu pierind în apele Tibrului. «4. I. voi. si rãzboiul civil se dezlãntui îndatã.

Kcova'ravrivov Se KCCTU TO CTUv77î?Lg au-nâ Jtepi Ta av^Kei^eva ipavevTog ãniaTov KCCÎ Tâv Li?v<3v Tivã TCOV TtÎ Pambeia AIKIVVIOV Ãagovrcov napaan&cai Ibidem. Paris. era demis din aceastã demnitate. lupta fiind egalã3. care se întãrea retrãgându-se. la stânga Adrianopolei (324). se predarã a doua zi. Izvoarele precizeazã contributia fiecãrei natiuni în corãbii si oameni. A doua zi se încheia pacea în conditiile 2 Zosimos.000 de oameni. 17: AiKivviov JJ. Refugiat la Byzantion. Renuntând la purpurã. prin urmãrile pe care le-a avut. Les Belles Lettres. Tetrarhia lui Diocletian îsi încheia astfel scurta sa existentã.ai. la Adrianopol. Leipzig. Pe neasteptate. în apropierea luptei decisive cu Maxentiu. ne spune Zosimus. aflându-se în tinuturile dusmanului. L. Historia nova. cu o ceatã de cãlãreti. cãci ambitia sa era sã reconstituie unitatea imperiului în folosul sãu si al familiei sale. Ai sãi.permiserã a da o nouã bãtãlie în Thracia. si Licinianus. Constantin deschidea iarãsi conflictul. cãci era obisnuit cu aceasta". Constantin a distribuit prizonierii între orase. ca aceea a lui Constantin. Profitând de aceasta. pe care Licinius îl fãcuse Caesar. Toate acestea au fãcut sã se vadã într-însul un convins religios. Ea se discutã încã si azi. 1971). iar a lui Licinius în Hellespont. Multi cãzurã din ambele pãrti. prin asa-zisul „Edict de la Milan". „cãlcându-si jurãmântul. a fost un fapt considerabil. fu asediat si trecu în Asia. (TJV TOUTO avrâ ãt%6vri TOV tfjv avwv 6c<paipeîT. 1887 (=Zosime. sã se creadã într-o adevãratã „convertire" a lui Constantin. poruncind sã fie pregãtite corãbii de rãzboi si forte pedestre si cãlãri. nemaiavând decât putine trupe. Valens. provocând panicã în armata rivalului sãu. fiii lui Constantin cel Mare. întorcân-du-se de peste Dunãre din rãzboiul cu sarmatii. Nu dupã mult timp. pe care o pierdu. Paschoud. risipiti prin pãduri. Licinius pe Thracia si pe Orient. Constantin rãmase de acum singur stãpânitor al imperiului. la locul unde Tonos (Tungea) se varsã în Ebru (Mãrita). sotia sa obtinând jurãmântul lui Constantin cã-i va respecta viata. . se predã (18 septembrie 324). pânã la flotã. s-a dus apoi la Thessalonic. Armatele rãmaserã în fatã mai multe zile. încât Constantin. Putine probleme ale istoriei au fost atât de mult dezbãtute ca aceea a „convertirii". pregãtindu-se iarãsi pentru rãzboiul cu Licinius. Teubner. 44 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN urmãtoare: Constantin rãmânea stãpân pe Illyricum si pe toate natiunile de dincolo. Recunoasterea oficialã a crestinismului. Histoire nouvelle. Licinius îsi desfãsurã fortele de la muntele de deasupra orasului pânã la 200 de sta-dii. care aruncã vina acestui nou rãzboi asupra lui. Victoria lui Constantin nu fu decisivã. Licinius îsi avea lagãrul în Thracia. Mendelssohn. Dupã zece ani. cu cei mai buni soldati. cu toatã armata. Constantin. restul cavaleriei trecu. Constantin si-1 stabili pe al sãu lângã tãrmul Ebrului. O armatã si o flotã impunãtoare se strânserã astfel. învins. Constantin trimise emisari sã-1 execute. fluviul si încãierarea a fost crâncenã: pânã la asfintitul soarelui au cãzut pe 45 NICOLAE BANESCU câmpul de luptã 34. trecu râul pe malul celãlalt. simti nevoia sã trateze. 4 II. Licinius trimise emisari la natiunile sale. fiul lui Licinius. voi. Edictul a fost urmat de o serie de mãsuri luate de Constantin în favoarea Bisericii crestine. s . afirmã Zosimus4. cel putin asa sustin Eutropius si Zosimus. Fugi la Nicomedia. însotitã de viziuni. Licinius fu trimis la Thessalonic. care nu exista mai înainte. strãbãtu Thracia. Licinius. ed. unde a construit portul. unde i se fixã resedinta. 19. II. La Chrysopolis el dãdu o nouã luptã cu Constantin. erau proclamati Cesari. Flota lui Constantin ancorã la Pireu. Texte etabli et traduit "X par Fr. I. II. 20. dar. Aflând de aceste pregãtiri. Crispus si Constantin. 28: HET' ou TroAu Toug dpitovg nair\cac.BV ou SeScoKOTOt aînav.

si victoria crestinismului în Asia Micã era clarã înainte de epoca lui Constantin. 1913. botezul se socotea cã asigurã mântuirea. Putine probleme ale istoriei au fost atât de mult dezbãtute ca aceea a „convertirii". nemaiavând decât putine trupe. La Chrysopolis el dãdu o nouã luptã cu Constantin. în secolul al IV-lea.46 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Izvorul principal de la care se porneste în aceastã discutie este Eusebiu din Caesarea. a fost un fapt considerabil. Schwartz6.lucru obisnuit. O pãrere identicã exprimã Ed. se predã (18 septembrie 324). Nu vede nici o deosebire între Constantin.. în acea epocã: conferit in extremis. pãrerile savantilor în aceastã privintã sunt foarte diferite. strãbãtu Thracia. Leipzig-Berlin. Ai sãi. Cum era de asteptat. Licinius. Constantin trimise emisari sã-1 execute. pãrerile savantilor în aceastã privintã sunt foarte diferite. pânã la flotã. istoricul bisericesc contemporan. însotitã de viziuni. risipiti prin pãduri. nu sovãie a tãgãdui categoric acestui mare ambitios schimbarea de credintã. fu asediat si trecu în Asia. Cum era de asteptat.000 de oameni. Jacob Burck-hardt. prin asa-zisul „Edict de la Milan". El a primit. „ca si cum religia putea fi ceva pentru o inimã devoratã de setea de a domni". se stie. prin urmãrile pe care le-a avut. Recunoasterea oficialã a crestinismului. 2. Nu dupã mult timp. Aufl. cu cei mai buni soldati. El si-a dat seama de puterea în crestere a noii credinte si vedea într-însa o armã pentru a-si pãstra unitatea politicã a statului. 3. Leipzig. Cei mai multi nu-i recunosc lui Constantin o convingere religioasã în favoarea crestinismului. 1898. învins. Ea se discutã încã si azi. Tetrarhia lui Diocletian îsi încheia astfel scurta sa existentã. 6 Kaiser Constantin und die christliche Kirche. Refugiat la Byzantion. se predarã a doua zi. de altminteri. Adolf Harnack e de aceeasi pãrere când aratã7 cã. Renuntând la purpurã. Edictul a fost urmat de o serie de mãsuri luate de Constantin în favoarea Bisericii crestine. si Primul Consul când semneazã Concordatul: amândoi se gândeau numai la puterea si la gloria lor. afirmã Zosimus4. sotia sa obtinând jurãmântul lui Constantin cã-i va respecta viata. Fugi la Nicomedia. El si-a dat seama de puterea în crestere a noii credinte si . pe care o pierdu. unde i se fixã resedinta. Toate acestea au fãcut sã se vadã într-însul un convins religios. Cei mai multi nu-i recunosc lui Constantin o convingere religioasã în favoarea crestinismului. 46 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Izvorul principal de la care se porneste în aceastã discutie este Eusebiu din Caesarea. dar. Licinius fu trimis la Thessalonic. pentru care perspicacitatea diabolicã a stãpânitorului universal realizare însemnãtatea aliantei cu Biserica pentru monarhia universalã pe care o pregãtea. în acea epocã: conferit in extremis. Constantin rãmase de acum singur stãpânilor al imperiului. 28: fiLT' oi) tov> mbt dpifovt TraTrjaat (fjv TOUTO avrâ avwv âcpaipeîrai. ca aceea a lui Constantin. „cãlcându-si jurãmântul. botezul se socotea cã asigurã mântuirea. sã se creadã într-o adevãratã „convertire" a lui Constantin.lucru obisnuit. iar în 5 Die Zeit Constantiris des Grossen. în cartea sa de mare rãsunet asupra lui Constantin5. cãci era obisnuit cu aceasta". 47 câmpul de luptã 34.Aufl. fãcându-se crestin. botezul pe patul de moarte . 7 Die Mission und Ausbreitung des Christentums in den ersten dreiJahrhunderten. botezul pe patul de moarte . El a primit. 1906. istoricul bisericesc contemporan. Atitudinea lui Constantin a pornit din motive politice. se stie. 4 II. Atitudinea lui Constantin a pornit din motive politice. de altminteri. în apropierea luptei decisi-ve cu Maxentiu. Leipzig. crestinii reprezentau un factor însemnat în imperiu..

vedea într-însa o armã pentru a-si pãstra unitatea politicã a statului. Jacob Burck-hardt, în cartea sa de mare rãsunet asupra lui Constantin5, nu sovãie a tãgãdui categoric acestui mare ambitios schimbarea de credintã, „ca si cum religia putea fi ceva pentru o inimã devoratã de setea de a domni". Nu vede nici o deosebire între Constantin, fãcându-se crestin, si Primul Consul când semneazã Concordatul: amândoi se gândeau numai la puterea si la gloria lor. O pãrere identicã exprimã Ed. Schwartz6, pentru care perspicacitatea diabolicã a stãpânitorului universal realizare însemnãtatea aliantei cu Biserica pentru monarhia universalã pe care o pregãtea. Adolf Harnack e de aceeasi pãrere când aratã7 cã, în secolul al IV-lea, crestinii reprezentau un factor însemnat în imperiu, si victoria crestinismului în Asia Micã era clarã înainte de epoca lui Constantin, iar în 5 Die Zeit Constantin's des Grossen, 3. Aufl., Leipzig, 1898. 6 Kaiser Constantin und die christliche Kirche, Leipzig-Berlin, 1913. 7 Die Mission und Ausbreitung des Christentums in den ersten dreijahrhunderten, 2. Aufl., Leipzig, 1906. 47 NICOLAE BANESCU alte provincii ea fusese destul de bine pregãtitã. Geniul politic al lui Constantin si-a dat seama de realitate si n-avea trebuintã pentru aceasta de o inspiratie specialã. Trebuie sã relevãm si pãrerile juste ale lui Hugo Koch8, care duc la aceeasi concluzie. V. Duruy nu se deosebeste în pãrerea sa de toti acestia, încercând a pãtrunde pânã în adâncul sufletului lui Constantin, istoricul francez declarã cã a gãsit într-însul „o politicã, mai degrabã decât o religie (une politique plutot qu'une religion)9. Ca si Burckhardt, îl apropie si el din acest punct de vedere pe Constantin cel Mare de Bonaparte. Alt istoric francez, mai aproape de noi, Leon Ho-mo, cunoscut prin atâtea pretioase lucrãri asupra epocii imperiale romane, îl prezintã pe Constantin, care practicase, ca si tatãl sãu, Constantiu Chlorus, monoteismul solar oficial10, evoluând putin câte putin, si încã înainte de campania de la Pons Milvius, cãtre un cult solar purificat, care sfârseste prin a lua caracterul unui adevãrat „deism". Autorul afirmã cã nu suntem în fata unui „fenomen individual" si semnaleazã un mers analog la colegul lui Constantin, la Licinius, „un pãgân convins". Homo aratã mai departe cã faimosul Edict "X 1913. Konstantin der Grosse und das Christentum, Munchen, 9 Histoire des Romains, Paris, 1885 (nouvelle ed.), t. VII, p. 88. 10 V. excelenta lucrare asupra sincretismului religios, care duse la monoteismul solar impus de Aurelian ca religie oficialã a imperiului: Les e'mpereurs romains et le christianisme, Bibi. historique, Paris, Payot, 1931; pentru citatia noastrã, pp. 114-116. 48 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN de la Milan, care poartã dubla semnãturã, desemneazã puterea cereascã supremã sub perifraze vagi - si, ca atare, strict deiste - ca „divinitate, divinitas", „tot ce este divinitate în locuinta cereascã, quicquid est di-vinitatis in sede caelestf, „divinitate supremã, summa divinitas1'. Rugãciunea pe care Licinius va cere armatei sale s-o rosteascã pe câmpul de bãtãlie de lângã Adrianopole, adaugã învãtatul francez, „va fi a unui curat deist". Dar pentru firile veacului al IVlea, setoase de credintã si înflãcãrate de practici, deismul, conchide el, suprem rezultat al monoteismului solar, nu reprezenta decât o formulã goalã si rece, „un de ces expedients commodes, ou lapolitiquepouvait trou-ver son compte, mais qui ne donnait satisfaction ni aux besoinsprofonds de l'âme, ni aux aspirations in-times du coeuf. N. lorga îl socoteste pe Constantin un latin, „un latin din Occident, foarte pãgân ca spirit, oricare ar putea fi pãrerea asupra pretinsului sãu «proces de constiintã», care miroase îndestul a politicã a pãcii romane si a punerii în faptã pentru ideea de Stat, mai sacrã decât toti zeii vechi si moderni, a

oricãrui element existent de vitalitate"11. A. A. Vasiliev, înregistrând diferitele pãreri privitoare la aceastã dezbãtutã chestiune, socoteste cã „recunoscând aplecarea sincerã a lui Constantin pentru crestinism, nu s-ar putea lãsa deoparte vederile sale politice; ele au trebuit sã joace un rol esential în atitudinea pe care a manifestat-o el în privinta crestinismului, care-i putea fi util în mai multe chipuri"12. 11 Histoire de la vie byzantine, I, pp. 31-32; cf. p. 81. 49 Fãrã a-si însusi minunile povestite de Eusebiu, Gaston Boissier crede în sinceritatea convertirii lui Constantin. Ea se explicã, dupã el, fãrã aceste minuni. E de ajuns sã ne amintim cã împãratul era un superstitios înspãimântat, care, zvonindu-se cã Maxentiu încerca sã-i atragã pe zei de partea sa prin tot felul de invocatii si sacrificii, se temea sã nu fie învins dacã nu obtinea protectia vreunei divinitãti puternice. Astfel, a fost adus a cere ajutorul Dumnezeului crestinilor. Când s-a decis la aceasta, continuã Boissier, nu s-a multumit a-1 invoca în adâncul sufletului sãu, cãci, ca toti pãgânii, el nu credea decât în eficacitatea practicilor. A pus deci dinaintea soldatilor steagul împodobit cu monograma lui Christos, faimosul labarum, si a asteptat rezultatul bãtãliei pentru a se declara cu totul cucerit de noua credintã13. Eminentul medievist francez F. Lot contestã motivele politice, când, trecând peste „convertirea" lui Constan12 Histoire de l'empire byzantin, Paris, ed. Picard, 1932, p. 60. 13 La fin du paganisme, t. I", Paris, Hachette et Cie, 1907, chap. Ier [labarum era o variantã a lui lauratum (gr. Ãavpârov) sau laureatum (signuni), întrucât stindardul lui Constantin cel Mare era o cruce dominatã de o coroanã de aur (semnul victoriei), iar sub ea se aflau portretele suveranilor, cf. H. Gregoire în „Byzan-tion", 12 (1937), pp. 277-281 (Encore l'etymologie de "labarum^. Bãnescu nu a luat în seamã (sau nu a cunoscut) si acele opinii care au admis o origine celticã pentru Ãââapov (de la celticul „llafar"), cf. J.-J. Hatt, La vision de Constantin au sanctuaire de Grand et l'origine celtique du labarum, în „Latomus", 9 (1950), pp. 427-436. Mai apropiatã ni se pare si nouã derivarea din lau-reum (vexillum); de adãugat la bibliografia acestui detaliu A. Alfoldi, The Conversion of Constantine and Pãgân Rome, Oxford, 1948 si M. Green, J. Ferguson, Constantine, Sun-Symbols and the Labarum, în „Durham University Journal", 80 (1987), pp. 917]. 50 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN tin, crede cã în adeziunea lui la crestinism e o parte de sinceritate. A pretinde cã împãratul Constantin a aderat la crestinism din motive politice înseamnã a crede cã avea interes s-o facã. Dar crestinismul era rãspândit numai în Pars Orientis. A trece la crestinism era, pentru un suveran care domnea în Occident, un non-sens, era chiar periculos, cãci armata, singura fortã realã a Statului, era pãgânã. Pentru Lot, numai o concluzie este posibilã: anume cã a cedat unei impulsiuni subite, de ordin patologic sau divin. Dacã nu s-a convertit de la victoria lui asupra lui Maxentiu, afirmã. învãtatul francez, a dat însã semne exterioare, oficiale, ale adeziunii sale la noua credintã. Din prudentã, Constantin menajeazã un timp pãgânismul; dar favorizati în permanentã au fost crestinii. Lot socoteste cã împãratul si-a arãtat mai cu seamã zelul dupã victoria sa definitivã asupra lui Licinius. (324). Labarum e de atunci gravat pe monede, în efigiile din acest timp, împãratul apare în atitudinea rugãciunii, cu ochii la cer. El intervine constant în afacerile Bisericii, interventie care culmineazã cu ocazia Sinodului de la Niceea (25 iulie 325). întemeierea Constantinopolului, care, dupã el, e o „enigmã", s-ar explica prin aceleasi sentimente. Lot vede în decizia grãbitã a lui Constantin, dupã victoria definitivã asupra lui Licinius, un semn al recunostintei sale cãtre Dumnezeu, care-i dãduse biruintã14: Un apãrãtor al sinceritãtii lui Constantin este si eruditul numismat al epocii lui Constantin, Jules Mau-rice15, întemeiat pe cercetãrile sale în acest domeniu. )4 La fin du monde antique et le debut de Moyen Âge, Bibliotheque de syntese historique,

l'Evolution de l'humanite, Paris, 1927, pp. 36-37. 51 Trebuie sã punem alãturi de toti acestia pe savantul olandez D. C. Hesseling, desi în consideratiile pe care le face el nu existã o perfectã coerentã, în lucrarea închinatã civilizatiei bizantine16, Hesseling se desparte de aceia care vãd în Constantin numai geniul politic. Inconsecventele atitudinii împãratului, ca si crimele de care s-a fãcut vinovat, sunt, afirmã el, contradictii evidente ale sinceritãtii sale religioase. Mãsurile care au lovit în pãgânism depãsesc apoi textul Edictului de la Milan, care acorda, simplu, deplina libertate a cultului. „ Cel mai bun mijloc de a rezolva aceastã contradictie", afirmã Hesseling, „este de a vedea înainte de toate în Constantin pe Cesarul roman decis sã mentinã unitatea imperiului'1. El îsi dãdea bine seama cã noua credintã devenise o putere în fata cãreia pãgânismul n-ar fi putut sã se mentinã mult timp. Ceea ce fãcea tãria crestinismului, zice autorul, era doctrina sa sprijinitã pe o revelatie precisã. Nu trebuie sã ne mirãm cã o astfel de unitate a fãcut o adâncã impresie asupra spiritului unui împãrat roman: el simtea bine cã era într-însa o fortã analoagã unitãtii care dãdea imperiului puterea sa, „încât nu numai din calcul, ci din convingere îmbrãtisa partida puterii spirituale în crestere". latã însã cã cercetãrile recente ale lui Henri Gre-goire, savantul bizantinist de la Bruxelles, clatinã din temelii pãrerile traditionale privitoare la „convertirea" 15 Constantin le Grand. L 'origine de la civilisation cbretienne, Paris, 1925. 16 Essai sur la civilisation byzantine, Paris, Alf. Picard et Fils, 1907, pp. 8-9. 52 lui Constantin si la vestitul Edict de la Milan. Ele meritã a opri îndestul atentia noastrã. Mai întâi, în primul sãu studiu, intitulat La „conver-sion" de Constantin11, H. Gregoire pune în adevãrata-i luminã rolul lui Constantin fatã de ideea crestinã, ajungând la concluzia cã Eusebiu a confiscat pentru întâiul împãrat crestin toatã gloria lui Licinius. Pornind de la constatãrile lui Harnack (Mission und Ausbreitung des Christentums in den ersten drei Jahrhunderteri), învãtatul belgian subliniazã existenta celor douã blocuri ale imperiului de la începutul secolului al IV-lea: Orientul crestin si Occidentul pãgân. Regiunea unde crestinismul a pãtruns mai adânc, de la primii sãi pasi pânã la victoria finalã, e Asia Micã. Considerând atitudinea împãratilor tetrarhiei fatã de chestiunea religioasã, se constatã, dupã patruzeci de ani de pace, reluarea persecutiei cu o înversunare ca-re-i dã caracterul unui rãzboi de exterminare. Rãspunzãtori de acest masacru sunt împãratii din Orient -Diocletian, Galeriu, Maximin -, ai cãror supusi erau, în masã, crestini, în Occident, rãmas pãgân în bloc, e, dimpotrivã, tolerantã: Constantiu Chlorus nu executã decât prea putin edictele de persecutie; Maxentiu, încã de la uzurparea sa, îi favorizeazã pe credinciosii din Roma, iar Constantin a luat deodatã atitudinea cea mai inexplicabilã, convertindu-se brusc, cum afirmã traditia ecclesiasticã. Totul s-ar explica prin convingerile religioase ale împãratilor. 17 Apãrut în „Revue de l'Universite de Bruxelles", 36 (decembre 1930 - Janvier 19M), pp. 231272. 53 m Aceasta e teoria istoricã pe care H. Gregoire o supune unei analize pãtrunzãtoare, pentru a proba cã „adevãratele motive de mãsuri adesea contradictorii nu sunt fãrã legãturã cu conjunctura politicã a momentului". Autorul probeazã, cã ideea persecutiei a pornit de la Galeriu18. în iarna anului 302-303, venind la Nico-media, la Diocletian, el a reusit a-1 convinge sã întreprindã exterminarea crestinilor. Galeriu exercita în acel timp o mare influentã, era, dupã expresia lui Gregoire, „sabia tetrarhiei". El repurtase asupra persilor, în 297, o victorie strãlucitã si era idolul armatei. Cele mai bune

contingente ale acestei armate erau alcãtuite din tãrani danubieni, pãgâni fanatici. Galeriu venea din aceleasi regiuni. Nãscut lângã Sardica, mama sa era o daco-romanã: mulier superstitiosa, cum o carac- • terizeazã Lactantiu, ea îi ura pe crestini. Ambitia lui Galeriu de a restabili unitatea imperiului în folosul sãu pare verosimilã. Prigonirea crestinilor îl fãcea sã aparã opiniei militare „ca un campion al cultului oficial". Abdicarea lui Diocletian si a lui Maximian, în 305, a fost, cum o probeazã textele produse de H. Gregoire, o adevãratã loviturã de Stat a lui Galeriu. Apoi, întrunirea vechilor Augusti la Carnuntum n-a fãcut decât sã sanctioneze deciziile Iui Galeriu. Acesta îsi alese Ce-sarii: Maximin Daia, o rudã, si Sever, un ofiter al campaniei din Persia. Când acesta muri, dupã proclamarea lui Maxentiu, Licinius, candidatul lui Galeriu, fu 18 Ed. Gibbon, în monumentala sa History ofthe Decline and Fãli of the Roman Empire, ed. Bury, t. II, p. 127 si urm., exprimã aceeasi pãrere cu privire la initiativa fanaticului Galeriu. 54 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN proclamat August. Constantin, care, la moartea tatãlui sãu (306), fusese proclamat de trupe împãrat, a fost tolerat de congres. H. Gregoire surpã apoi legenda care fãcuse din Maxentiu un „tiran" si un persecutor, stabilind cã, în realitate, acest uzurpator a fost primul binefãcãtor al crestinismului, în timpul domniei sale de 6 ani, el a oprit persecutia, a restabilit ierarhia bisericeascã si a restituit bunurile eclesiastice confiscate, în aceastã reabilitare, autorul are în sprijinul sãu cercetãtori care 1-au precedat (Caspar, Groag, Pincherle). în lupta pe care o ducea cu rivalii sãi, Maxentiu avea tot interesul sã exploateze nemultumirea stârnitã de persecutie. Mai departe, H. Gregoire aratã cã edictul de tolerantã al lui Galeriu, din aprilie 31119, cu acele stranii considerente ale preambulului, face evidentã o interventie care-1 va fi determinat pe implacabilul dusman al crestinismului, atunci muribund, la o astfel de palinodie. Singur Licinius a putut face aceastã interventie, cãci el s-a aflat la cãpãtâiul lui Galeriu în acele momente. Conflictul cu Maximin 1-a îndemnat a-i smulge actul de clementi fatã de crestini, pentru a-si atrage populatia atât de masiv crestinã a Asiei Mici. Lucrul n-a fost, desigur, prea usor. Ecoul luptei interioare a lui Galeriu a trecut în redactarea neobisnuitã a edictului. în ce priveste viziunile lui Constantin, întâmpinãrile învãtatului belgian sunt fãrã replicã, în autenticitatea Vietii lui Constantin mai nimeni nu mai crede astãzi. Acest „panegiric romantat", cum îl numeste H. Gregoire, e mult posterior evenimentelor. Cât pentru mo1 Afisat la Nicomedia, în ziua de 30 aprilie 311. 55 nograma lui Christos de pe scuturile soldatilor lui Constantin, ea nu e altceva decât semnul urãrilor ce se fãceau la aniversarea domniei împãratului, acele vota (publica) atât de frecvente în epigrafia numismaticã a epocii20. Astfel, întreaga „ travestire în cruciadã a campaniei din 312", pentru a întrebuinta expresia sugestivã a autorului, se nãruie înaintea criticii serioase, în lupta cu Maximin, Licinius apare aproape un „campion al crestinismului". Lactantiu a înregistrat faptul în toate amãnuntele21. Cele douã armate se aflau fatã în fatã la Tzirallum (azi Ciorlu), în Thracia, în câmpia pe care Lactantiu o numeste Campus Sere-nus (recte: Ergenus)22. Maximin promise lui Jupiter cã va nimici cu totul numele de crestin dacã va repurta victoria, în noaptea urmãtoare, un înger îi apãru lui Licinius, în somn, poruncindu-i sã se scoale si sã se uneascã cu armata sa, pentru a invoca numele Dumnezeului suprem, asigurându-1, în acest caz, de victorie. Licinius viseazã chiar cã se destepta si cã îngerul îi dicta cuvintele de care trebuia sã se foloseascã în rugãciune, îndatã ce s-a trezit, el chemã un secretar si-i dictã rugãciunea: „Dumnezeule suprem, te rugãm; Dumnezeule sfânt, te rugãm; îti încredintãm toatã 20 E vorba de semnul numeral X, pentru a zecea aniversare, într-o coroanã de laur (Jaurea). 21 De mortibus persecutorum, XLVI. 22 [în perioada bizantinã, toponimul Tzirallum a devenit TzourouKDos]. D. Gregoire a rectificat

expresia lui Lactantiu în Campus Ergenus, dupã numele afluentului Ergenus, Erginus al fluviului Hebrus, cum a rectificat si Campus Mardiensis în Campus Ardiensis, de la numele altui afluent Ardus, al aceluiasi fluviu. 56 dreptatea; îti încredintãm mântuirea noastrã; îti încredintãm imperiul nostru. Prin tine trãim, prin tine suntem învingãtori si fericiti" etc23. Soldatii lui Licinius puserã jos scuturile si cãstile, si împãratul, începând rugãciunea, fu urmat la moment de ofiteri si trupã, cu mâinile ridicate la cer. De trei ori repetarã rugãciunea, atât de tare, încât armata din fatã auzi zgomotul. Rezultatul luptei (30 aprilie 313) fu dezastruos pentru Maximin: soldatii lui crestini se predarã în masã sau se împrãstiarã. învinsul fugi pânã la Tarsos, în Cilicia. Licinius intrã apoi în Nicomedia, si Lactantiu ne spune cã aduse multumiri Dumnezeului care-i dãduse biruinta, iar la 13 iunie 313 se afisã în aceastã capitala edictul de tolerantã si restituire, numit atât de impropriu „Edictul de la Milan". H. Gregoire explicã apoi împrejurãrile conflictului dintre Constantin si Licinius, singurii Augusti rãmasi pe teren, faza finalã a acestui conflict, în care Licinius, speculând impopularitatea lui Constantin printre multimile pãgâne si populatia Romei, îsi schimbã atitudinea religioasã. Biruit în ultima luptã, datã la 18 septembrie 324, 23 Summe deus, te rogamus; Sancte deus, te rogamus. Omnem justitiam tibi commendamus; Salutem nostram tibi commendamus; Imperium nostrum tibi commendamus. Per te vivimus, Per te victores etfelices existimus. Summe sancte deus, Preces nostras exaudi, Brachia nostra ad te tendimus, exaudi, Sancte summe deus. , J 57 la Chrysopolis, în Bithynia, dupã ce o pierduse pe cea dintâi, lângã Adrianopol, el îsi pierdu mai întâi tronul si apoi viata, si trecu în istoria eclesiasticã pãtat de sângele celor din urmã martiri. Toatã gloria lui a fost atunci confiscatã în favoarea lui Constantin, îngerul care i se arãtase în Campus Ergenus pãtrunse mai târziu în legenda lui Constantin. Rugãciunea quasicrestinã adresatã Dumnezeului suprem (Summus deus) a trecut în Vita Constantini. Edictul din 313, pe care Lactantiu îl atribuie lui Licinius, e prezentat de Eusebiu sub numele ambilor împãrati; dar nici el, nici alt scriitor ecclesiastic nu 1-a calificat niciodatã ca „Edict de la Milan", si nici un istoric, bisericesc sau profan, nu ne raporteazã cã în conferintele de la Milan s-a produs vreun edict de tolerantã. Numele acesta e o conjuncturã modernã24. într-alt studiu, apãrut în Byzantion (13, 1938, pp. 561-583): Eusebe n'est pas l'auteur de la „Vita Constantini" dans sa forme actuelle et Constantin ne s'est pas „conveni" en 312, H. Gregoire subliniazã dezacordul radical dintre Istoria Eclesiasticã a lui Eusebiu si Vita Constantini, în privinta convertirii lui Constantin: pe când cea dintâi nu vorbeste nici de minune, nici de cruce, nici de labarum ori de Edictul de tolerantã, Vita repetã pretutindeni viziuni, miracole si stindardul cu crucea, fãcãtor de minuni. Savantul belgian conchide cã vreun „epigon", cu ajutorul diferitelor izvoare, printre care figureazã si Istoria Eclesiasticã, a compus compilatia care se numeste Vita Constantini. Acest 24 Interesantã concluzia lui Erich Caspar (Gesch. des Papsttums, I, 1930), citatã de autor: „Ein «Edikt von Mailand» ist vollig aus der Ueberlieferung zu streichen". 58 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN epigon a fãcut din persecutia crestinilor de cãtre Lici-nius cauza celor douã rãzboaie ale sale cu Constantin. La „vision de Constantin" liquidee, din aceeasi revistã25, e un rãspuns la obiectiile învãtatilor Zeiller, Alfoldi si Petersoa, în care autorul stabileste cã „viziunea" îsi are originea în panegirice pãgâne, adevãrate manifeste politice si religioase, dictate de Constantin. Mentionãm încã cele câteva recenzii26 în care autorul îsi apãrã cu succes punctul de vedere

împotriva preopinentilor sãi Andreas Alfoldi27, Norman H. Baynes28 si J. ZeilJer29. încheierile ce rezultã din toatã aceastã vie dezbatere sunt urmãtoarele: 1. Nu se mai poate admite o „convertire" a lui Constantin în preajma luptei de la Pons Milvius; 2. Asa-zisul „Edict de la Milan" e inexistent. El îsi trage originea din Edictul publicat de Licinius la Nico-media; 3. Vita Constantini, în forma în care ni s-a transmis, nu este opera lui Eusebiu din Caesarea, si a fost compusã cãtre sfârsitul sec. al IV-lea. Ea a crestinat, cum 25 14 (1939), pp. 341 si urm. 26 în Byzantion, VII, p. 652 si urm. si XIV, 341 si urm. Mai înainte (in nr. 10, 1935) a dat rãspunsul sãu hotãrât obiectiilor învãtatului J.-R. Palanque. 27 The helmet of Constantine with the Cbristian Monogram, extras din „The Journal of Roman Studies", 1932. 28 Constantine the Great and the Cbristian Cburch, Londra, 1929 (= „Proceedings of the British Academy", voi. XIV). 29 Quelques remarques sur Ies „visions" de Constantin, „Byzantion", XIV (1939), pp. 329-339. 59 NICOLAE BANESCU aratã învãtatul Gregoire, toate acele „viziuni" pãgâne puse pe seama lui Constantin; 4. Pãstrând un timp o prudentã rezervã fatã de noua credintã, geniul politic al lui Constantin si-a dat seama, dupã înfrângerea lui Maxentiu, de forta acestei credinte fatã de pãgânismul în decãdere si a înteles ce armã puternicã ar avea într-însa pentru asigurarea unitãtii monarhiei autocratice pe care o clãdea. De aici, toatã seria de mãsuri menite sã mãreascã autoritatea si prestigiul Bisericii30. Constantin a acordat clerului crestin toate privilegiile de care se bucurau pãgânii: 1-a scutit de impozite, de sarcini si servicii de Stat. în 321, a decretat legea 30 [Ca orice adevãr istoric, nici aceste concluzii, considerate de Bãnescu definitive la vremea respectivã, nu pot fi absolutizate, mai ales dacã le privim sub toate cele patru puncte ale lor. Spre exemplu, opinia care respinge paternitatea lui Eusebiu din Cesareea asupra „Vietii lui Constantin" este departe de a se fi impus în istoriografie, tendinta ei generalã înclinând azi spre acceptarea acestei paternitãti (pentru aceasta, v. J. Quasten, Initiation aux Peres, voi III, Paris, 1963, p. 450, ap. T. Bodogae, studiu introductiv la Eusebiu de Cezareea, Scrieri, partea întâia, Bucuresti, 1987, pp. 19-20; mai sceptic este G. Dagron, L'Empire romain d'Orient au IV siecle et Ies traditionspolitiques de l'hel-lenisme: le temoignage de Themistios, TM (Paris), 3 (1968), pp. 229276, aici p. 88, n. 25 si Idem, Naissance d'une capitale (v. Infra, n. 46). Referitor la „convertirea" lui Constantin cel Mare, scepticismul lui H. Gregoire este împãrtsit si de istoriografia actualã: convingerile intime ale lui Constantin vor fi diferit destul de mult de regulile ce s-ar atribuit unui bun crestin în zilele noastre, marcate de atâtea orientãri, unele destul de exclusiviste prin raportare la celelalte. Nu acesta e însã aspectul care conteazã cel 60 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN care dãdea Bisericii drept de mostenire, în urma acestui act, bunurile Bisericii cresc în mod considerabil. Foarte însemnate privilegii furã acordate (318) tribunalelor episcopa]e. Oricine îsi putea aduce pricinile dinaintea acestor tribunale si sentintele lor aveau aceeasi putere ca si cele ale tribunalelor civile, în 333, Constantin întãri aceastã jurisdictie a Bisericii. Aceastã strânsã, legãturã dintre Stat si Bisericã a fãcut ca Statul sã se intereseze de chestiunile religioase, ceea ce duse la Sinodul de la Niceea (325), primul Sinod ecumenic, fa.pt de o însemnãtate considerabilã, care afirmã întâia oarã politica Statului fatã de Bisericã. Prin noua sa situatie, Biserica crestinã dezvoltã o vie activitate care se manifestã mai cu seamã pe tãrâmul dogmelor. Statul intervine în discutiile dogmatice si le îndrumã cura îi dicteazã interesul. mai mult în cazul de fatã, ci deosebirea între ceea ce putea fi în fapt Constantin cel Mare în materie de convingeri religioase si ceea ce o întreagã hagiografie crestinã i-a atribuit de-a lungul

Arbeit der Deutschen Demokratischen Republik".] ' ' 61 NICOLAE BANESCU Alexandria Egiptului era în acea vreme marea metropolã a stiintei grecesti. Vogt. 1957. Kaiser und Kirche von Konstantin bis Byzanz. în Siria. El scrise patriarhului Alexandriei si lui Arie. Lietzmann. îsi reluã îndatã influenta asupra lui Constantin. dar realitatea dezminti foarte curând aceste sperante. Athanasius din Alexandria. Patriarhul Alexandru îl excomunicã pe Arie.timpului (în sens similar. Constantine and Eusebius. A. a Il-a. Jones.H. A. Un preot din acest oras. Viata spiritualã era acolo deosebit de activã. Se credea cã pacea fusese redatã Bisericii. 1960. Constantin îl biruise definitiv pe Licinius si venise la Nicomedia.M. cât si pe acelea ale adversarilor lui Arie. duse scrisoarea. K. în a doua jumãtate a sec. 1962 (=Londra. T. readus în Scaunul episcopal. socotitã de ortodocsi ca erezie. mai sunt de mentionat J. stiintificã si Enciclopedicã. Berlin. der Wdss". L'Empire chretien (325-395). Piganiol. 1982. la Antiochia. Barnes. episcopul de Cor62 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN duba. dusmanul înversunat al lui Arie. Dupã discutii vii. O doctrinã nouã se iveste acum în lumea Alexandriei. 1974. si Acesta nu era deci homousios (o/zooucnog). 188-212. Konstantin der Grosse. nãscut. pp. iar Eusebiu de Nicomedia alungat din Scaun. o/jootxriog iâ> /Tarpi". Eusebiu de Nicomedia. H. al III-lea. exilati în locul lor. Arie s-a refugiat pe lângã Eusebiu al Nicomediei si a aflat în Orient multi partizani printre episcopi. 1938. 1948). 1981. pasionatã de controversele religioase. Aceastã scoalã a fost. iar apãrãtorii cei mai distinsi ai Simbolului de la Niceea. interveni cu autoritatea sa. Constantine and the Conversion of Europe. Bucuresti. I. Ed. ed. H. si dogmele formau în acel mediu de neastâmpãr intelectual obiectul celor mai aprinse discutii. în aceste dezbateri. Dacã Fiul este nãscut din Tatãl. O. invitându-i sã se înteleagã. Presses Univ. în bazilica din Niceea. hotãrând a-i convoca pe episcopii din toatã lumea crestinã într-un Sinod care sã dezbatã chestiunea în prezenta sa. cunoscut pentru stiinta sa. consubstantial cu Tatãl. în care Christos a fost recunoscut ca „Fiul lui Dumnezeu. împãratul. în prezenta lui Constantin. Barnea. consubstantial cu Tatãl. Arie. se informã la fata locului si se întoarse. la care participarã mai mult de 250 de episcopi (unii dau cifra de 318) si la care episcopul Romei trimise doi reprezentanti. „Sitzungsber der Berliner Akad. si un Sinod compus din episcopi din Libia si Egipt ratificã sentinta patriarhului (321). Cambridge. unuî din oamenii cei mai luminati ai epocii. Tatãl exista dinaintea Fiului. întemeiase o scoalã de exegezã si teologie. Doctrina lui Arie. adunati în Sinod la Ierusalim. Kraft. avu o parte mare. asistat de Hosius. leagãnul arianismului. I. „Aus der byzantin. Arie fu exilat în pãrtile cele mai sãlbatice ale Illyriei si scrierile sale arse. îsi fãcu multi adepti. care-si apãrau ideile fãrã urã împotriva celor care nu le admiteau. Konstantin der Grosse und sein Jahrhundert. Dupã câtiva ani. 1947). zicea el. Paris. care nu putea admite ca pentru niste cuvinte zadarnice sã se tulbure pacea romanã.D. în 324. Hosius. unde Lucian. favoritul împãratului. de France. El primi acolo atât plângerile partizanilor. Episcopii. Aland. Constantin însusi se schimbã total în favoarea arienilor: Arie si discipolii sãi cei mai zelosi au fost rechemati din exil. Iliescu. Sinodul 1-a condamnat pe Arie si a fixat Simbolul Credintei. aducând lui Constantin toate informatiile privitoare la agitatia arianismului. îl asigurarã pe împãrat cã doctri63 . Massachussets. Actele Sinodului nu ni s-au pãstrat. Ceea ce stim în aceastã privintã ni s-a transmis prin scrierile unora din membrii Sinodului si ale unor istorici. împãratul avu atunci o mare idee politicã. ridicã o problemã din cele mai grave în sânul Bisericii. iar nu fãcut. din bibliografia subiectului. celebrul Sinod. Miinchen. Constantin cel Mare. Ea se ivise de fapt mai înainte. ed. Astfel se deschise. recomandând clerului din Alexandria exemplul filosofilor Greciei. Die Anfãnge des Problems Kirche und Staat. New York. Constantin ratificã Simbolul si-i reduse pe opozanti la tãcere. dupã expresia lui Harnack. în iulie 325. care pare sã fi avut conducerea dezbaterilor. Darmstadt.

respins în ultimii ani de atâtia învãtati ca inadecvat33. H. pp. p. Dagron. 46). 33 [De la redactarea acestui text.NICOiAE BÃNESCU na lui Arie nu era contrarã credintei niceene. care vor stãpâni de acum statornic viata religioasã a Bizantului. p. v. cap. nu îl primi pe eretic. S-a cãutat a se explica aceastã neasteptatã schimbare de atitudine a împãratului prin influenta Curtii sau prin relatiile intime si de familie. prin confirmarea lor.-G. 1996. a pus temelia raporturilor dintre Stat si Bisericã. se stie. 419-435 din cap. un semiarian. Interventia autoritarã a împãratului. 381-403. 1939). 136-139. II. Dagron. De cinci ori izgonit din Scaunul patriarhal. fãcând a se recunoaste oarecum suveranul drept cãpetenie a Bisericii. Cambridge. DJ. mentionãm ca mai importante urmãtoarele titluri: H. The History of the Decline and Fãli of the Roman Empire. Empereur et pretre. 1984 (c/ Infra. 1977. o serie de alte aparitii editoriale au îmbogãtit sensibil datele discutiei. 37-38. Naissance d'un capitale. 131-195 si 532-594. 64 sovãitoare a împãratului. si. V.3 de la p. pp. XIV)]. despre acelasi Athanasie al Alexandriei. Sanstetie. ci practicã si politicã32. I. în „Church History". în care totusi muri. considerabil augmentate si îmbunãtãtite de Bury. p.-G. [Cele sapte volume ale noii editii. Editions Gallimard. 284-298. 42 (1972). Etude sur le «cesaropa-pisme» byzantin. 34 (1965). îsi atrase mânia lui Constantin. numai pe patul de moarte. p. poate si prin aceea cã suveranul nu-si dãduse de la început seama cât de puternice erau în Orient sentimentele celor ce simpatizau cu arianismul. E mai acceptabilã în aceastã privintã pãrerea unui cercetãtor spaniol al acestei politici 31 Cariera. S. Roma. si G. La politica di Costantino nella controversia ariana. Kai /ToArncr/wC = EPLBIP). Athanasius. 25-28. Eusebe de Cesaree et la naissance de la theorie «cesaropapiste».. XXI. 1996 (cea mai recentã si mai completã abordare)]. ci prezenta o formulã de credintã neutralã. 383-403. Miinchen. 65 .v (în special pp. Ignacio. 32 Ortiz de Urbina. Das byzantinische Jabrtausend. Paris. cu toate prigonirile dezlãntuite împotriva sa. 36-37 (cap.G. ci si sub urmasii acestuia. Ei cerurã sã fie reprimiti în dieceza Alexandriei.-M. Beck. luând parte activã la lucrãrile lui si dând deciziilor luate putere de drept. Miinchen. Paris. „Atti del V Congresso Internationale di studi bizantini" (= „Studi bizantini e neoellenici". cu o bibliografie cuprinzãtoare a subiectului. „Byzantion". Athena. învinuit de adversari cã a împiedicat transportul grâului egiptean la Constantinopol. L. pãrere dupã care principiul conducãtor al politicii constantiniene în controversa arianã nu a fost de naturã doctrinarã. Index general. ed. pp. si el primi botezul din mâinile lui Eusebiu de Nicomedia. îndeosebi n. Bury. a Il-a. 1959. Tbe Byzantine Theocracy. Alte editii. voi. de Gibbon. Church and State in the Byzantine Empire: A Reconsideration of the Problem of Caesaropapism. t. ca si bibliografia utilã a scrierilor aceluiasi autor se poate gãsi în foarte recentul Lexicon prosopografic al istoriei si civilizatiei bizantine ('EyKVKÃoxmSiico IJpcxTconoypaipiKO AetiKO Bvtavnvrîq 'latopiac. au fost caracterizate prin termenul de cesaropapism. ed. Kirche und theologische Literatur im byzantinischen Reich. Constantin se crestinã. sensul lor general confirmând afirmatia fãcuti aici de Bãnescu. editat sub îngrijirea lui A. Athanasius lãsã amintirea unui mare atlet al lui Christos. Sawides. 33108. El continuã totusi lupta sa neobositã în sprijinul Ortodoxiei si nu numai în timpul lui Constantin. p. s. stâlp al dreptei credinte31. 355. între acestea. 1978. Runciman. voi. acum patriarh al acestei dieceze. au apãrut la Londra. sa furtunoasã a fost schitatã cu obisnuitu-i talent. care chemã Sinodul. n. 1896-1900. „Staat und Kirche". Beck. Raporturile acestea. G. J. S. Geanakoplos. Cea mai accesibilã editie a scrierilor lui Athanasie cel Mare se aflã în P. dupã izvoare.

Suveranitatea acestei capitale se pierduse. si în multe rânduri Constanti-nopolul a putut reface imperiul34. Gibbon. Orientul elenic a avut. împãratul se duse acolo în persoanã si trase hotarele cetãtii viitoare. Bosforul si Hellespontul sunt cele douã porti ale Constantinopolului. a cãrui intrare era interzisã flotelor vrãjmase printr-un puternic lant de fier aruncat de la un tãrm la altul. cit. iar Diocletian fãcu din Nicomedia resedinta sa preferatã. Maximian îsi tinea de obicei Curtea la Milan. la locul unde fusese vechiul Ilion (Troia). înfipt ca un cui între • 35 Ed. înconjuratã din trei pãrti de apã. prea putin. La fin du monde antique et le debut du Moyen Âge. o însemnãtate preponderentã în toate domeniile. * Scriitor bisericesc din secolul al Vlea. la fiecare pas. Constantin se gândise mai întâi la coasta asiaticã. De aici.2. Puterea economicã a pãrtii de Rãsãrit era mult mai mare decât a celei de Apus. cel mai bun port din lume. în cursul secolului al III-lea. Lot. cei doi Augusti ai tetrarhiei si-au stabilit resedinta în provincii. a vizitat pe rând provinciile statelor sale. a alergat în grabã acolo unde prezenta sa era necesarã. Tot de aici se puteau arunca repede armate la frontierele de Nord si de Est. în urma unui vis . în primele veacuri ale erei noastre. dupã mãrturia lui Sozo-menos36. 67 NICOLAE BANESCU Thracia. un mare Stat a avut destinul sãu legat de acest oras. 1-au putut îndemna pe Constantin a pãrãsi vechea capitalã a imperiului. observã cu dreptate N. se pare. dupã înfrângerea Iui Licinius. suveranul putea face fatã deopotrivã pericolului ce ameninta la Dunãre si la Eufrat. Ridicat la tron de legiunile britanice. Asia Micã si Pont. era în chip firesc paznicul insulelor Arhipelagului. întemeierea Constantinopolului De o însemnãtate covârsitoare pentru dezvoltarea ulterioarã a Statului a fost întemeierea noii capitale a lumii romane.Constantin se hotãrî asupra orasului Byzantion'''. Portile se si construiserã. 66 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN interesa. situat la poalele Alpilor. Gibbon. Motivele n-au putut fi decât politice. desigur. si cu depãrtata insulã a Cretei. Cu prilejul ultimelor operatii ale rãzboiului cu Licinius. Ajuns apoi la capãtul nãzuintelor sale si mai aproape de apusul vietii. 43. militare si economice. motive serioase de a pãrãsi Roma si a-si strãmuta în Orient noua capitalã. t. înainte de Constantin. op. 150. de care tinea. p. Orientul rãmânea aproape intact. Bury. din marginea asiaticã a Bosforului. noua capitalã se putea usor apãra împotriva asalturilor dusmane. pentru nevoile pãcii sau ale rãzboiului. cum observã atât de judicios Ferdinand Lot. Londra. în întinderea excesivã a cuceririi. 1909. unde presiunea barbarilor era tot mai amenintãtoare. care. insula care unesc coasta Thraciei cu cele ale Asiei si Helladei. protejatã dinspre uscat de zidul ce se întindea de la port pânã la tãrmul Mãrii Marmara (Pro-pontida celor vechi). el putuse admira pozitia incomparabilã a acestui oras. iar pericolul prezentat de Imperiul persan al Sassanizilor dãdea o importantã tot mai mare frontierei de est. pe Cornul-de-Aur38. ed. care. Timp de secole. pe tãrmul european.stim ce mare loc tin viziunile în activitatea acestui împãrat . îl fãcea sã supravegheze mai bine decât din Roma miscãrile barbarilor Germaniei. Asezatã în punctul de întâlnire al Europei cu Asia. în alegerea unei situatii privilegiate a fundatiei sale. lorga. cheia drumului ce duce la continentul Africii39. cât timp a beneficiat de o bunã sãnãtate. s-a gândit a-si stabili într-o resedintã permanentã puterea si maiestatea tronului35. si cine avea în mâinile sale aceste douã . invaziile germanice zguduirã puternic provinciile din Apus. Stãpânul Constantinopolului. când. Hr. 37 El îsi trage numele de la Byzas. Constantin. Flota sa avea cel mai sigur adãpost în Cornul-de-Aur. proclamau atât de elocvent traditiile pãgânismului. p. veche colonie a Megarei. II. dupã fericita expresie a lui Ed. care-1 34 F. seful expeditiei (jumãtatea sec. si numai rareori s-a oprit la Roma. o mizerie adâncã a urmat epocii Antoninilor. El avu.. în fata Occidentului devastat. împodobind-o în câtiva ani cu multã mãretie. al VIMea î. Nu trebuie sã credem cã amintirile republicane ale Romei sau privelistea monumentelor sale impunãtoare.). de la Acropolea cetãtii pânã la turnul din Galata.

pozitia privilegiatã a fundatiei lui Constantin din toate aceste puncte de vedere. de o însemnãtate deosebitã cã mai multe din aceste cãi maritime. care mijloceau aici traficul cu interiorul tãrilor pontice. a fost întotdeauna foarte im* Gibbon. toate produsele tinuturilor de la miazãnoapte si de la miazãzi veneau în 38 Figura pe care o descrie are forma unui corn de cerb sau de bou. Portul Chrysokeras. . Londra. Berlin. Oncken). care. de la Phasis. afirmã Bury. îsi mânaserã flotele pânã în mijlocul Mediteranei. Importanta acestei cetãti din punct de vedere strategic si economic fusese recunoscutã de cei vechi. Geschichte aer Byzantiner und des osmanis-chen Reiches (colectia „Allgemeine Geschichte in Einzeldarstellungen" a lui W. Epitetul „de Aur" face aluzie la bogãtiile care. 1923. n-are seamãn în ce priveste avantajele sale pentru comeit si navigatie. 69 NICOLAE BANESCU portant faptul cã. care însemna hotarul pânã unde trebuia sã se întindã orasul. orasul lui Constantin) s-a impus si s-a pãstrat pânã astãzi.: 68 portul capitalei. 41 J. II. iar cel de Con-stantinopol (KcovatavTivovno^iq.0 ^^^^^^mfiSji^^^ . Constantinopolul e centrul unde se încruciseazã toate marile drumuri ale imperiului42. se vãrsau în portul Constantinopolului. cãlãuzind brazda traditionalã. Astfel. si pe deasupra nu era unul care sã se compare cu promontoriul vechiului Bizant în privinta tãriei strategice41. ed.. conduse solemn procesiunea. Lucrãrile nu erau încã terminate când împãratul sãrbãtori inaugurarea. în cuvinte care meritã a fi reproduse. t. Avantajele comerciale ar fi fost.. învãtatul german G. care de la limanul Ni-prului. comertul lumii întregi fu atras la Con-stantinopol40. din vechime vestit. „El e asezat la încrucisarea tuturor cãilor maritime. Era. Bury. Când cei din jurul sãu îi atraserã atentia cã a depãsit cele mai vaste dimensiuni ale unui oras. dupã victoria sa asupra ultimului împãrat al tetrarhiei. Timp de secole. din punct de vedere comercial. Hertzberg subliniazã. politic si militar. furã de acum opriti prin aceastã barierã puternicã. 22. Barbarii Pontului Euxin. de asemenea. cu lancea în mânã. La 324. 1883. 156. yevâ-âhia. 4. N-avu totusi curajul sã identifice pe senatorii fundatiei sale cu cei din vechea capi42 G. si aici îsi gãsesc toate capãtul lor natural". History cfthe Later Roman Empirefrom the deaih of Tbeodosius I to the death ofjustinian. de la Trape-zunt. Când însã cele douã porti se deschideau pentru comert. De la început. din Delta Nilului se întâlnesc aici. de ajuns ca sã-1 convingã pe Constantin în favoarea acestei pozitii. p. Aceastã datã rãmase ziua aniversãrii sale. 67. împãratul rãspunse cã va merge pânã când îl va opri cãlãuza nevãzutã care merge înaintea sa. p. din Attica.treceri le putea închide usor flotelor dusmane. Hertzberg. la 15 stadii de vechea fortificatie. Bury. cit. în sfârsit. zice el. al III-lea. din tãrile cele mai depãrtate. Locul ce-1 închideau ele era de patru ori mai mare decât al orasului Byzantion. singure. 39 N. 7. Constantin crea aici un Senat. pe apele Pontului si Mediteranei. Un rescript imperial îi dãdu numele de Noua Romã (Nea 'Pa)fir[). 1907. l. pentru bizantini. de la ThessaLonic. dincolo cu Turanul si Iranul. /. din Creta si Rhodos.. p. de la Marea de Azov. si provinciile Orientului mântuite de primejdiosii pirati. Zidurile lui Constantin începeau de la port si ajungeau la Marmara (Propontis). p. Constantin întreprinse constructia noului oras. cãci gândul sãu a fost ca noua capitalã sã fie asemenea celei vechi. în ziua de 11 mai 330. ca si cele de la Alexandria Egiptului. si anume toate câte veneau din Marea Neagrã. op. din punct de vedere comercial. Legenda crestinã raporteazã cã suveranul. Londra. ca în Roma. în partea de Sud cu interiorul Africii si cu porturile Mãrii Rosii si Oceanul Indian. în sec. TheByzantineEmpire. sunt numai continuarea altor mari linii. lorga.

în stânga. voi. 12 panere pentru pâinea 71 un Circul sau Hippodromul. care purtau numele de Zeuxippos. 43. pe care Victoria înaripatã punea piciorul. Consulatul fu împãrtit între cele douã capitale. 28 (1925). pe însusi Constantin. Thomas T. Etudes de topographie de Constantinople byzantine. nu clarissirni. BMGS. 443-444 („L'Epine"). 289-314. Cuprinderea a sapte coline în incinta orasului (douã dintre ele. cum presupuneau supusii. între Hippo-drom si Sfânta Sofia. Constantin despuie orasele Asiei si Greciei de cele mai pretioase ornamente ale lor. e adevãrat. între care Sfânta Sofia. Madden. 1974]. cu grãdinile. biserici. care-1 înconjurau din toate pãrtile. cu multele lui curti. un nimb de raze strãlucitoare îi înconjura capul43. din care se mai vede astãzi o parte. p. si Biserica Sfintii Apostoli. Guilland. mult mai târziu). înregistrând legenda dupã care Constantin ar fi îngropat sub fundamentul coloanei pãrticele din lemnul sfânt al crucii. douã arcuri de triumf. era asezatã în vârful coloanei. între altele. Fãrã nici un scrupul. ale cãror capete purtau celebrul trepied de aur închinat de greci templului de la Delphi. cum erau senatorii Romei. Presses Universitaires de France. porticele si terasele sale.ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN talã: ei furã pusi Ierarhic în urma acelora. Berlin—Amsterdam. la cele douã intrãri de la capete. De atunci. cu sceptrul în mâna dreaptã. care ocupa un loc atât de însemnat în viata Romei vechi. ne aratã pânã la ce amãnunte fu împinsã grija de a face din Noua Romã un oras asemenea celui vechi. ridicatã încã din vremea lui Septimiu Sever. Fiindcã în timpul asediului vechiului Byzantion împãratul îsi asezase cortul în vârful colinei a doua. D. el vru sã perpetueze aceastã amintire si trase pe locul acela principalul Forum. cu coloana de bronz a celor trei serpi încolãciti. cititorul se poate documenta apelând la magistrala sintezã a lui G. asa numita spina44. v. Axa care tãia în douã arena. Trofeele rãzboaielor memorabile. Numai în 339 Constantin luã Consulatul la Constantinopol. La consecration et la dedicace de Constantinopole. „Echos d'Orient". împodobitã de Eucharistiei. 111-1451. The serpent Coloumn of Delphi in Constantinopole: placement. în ce priveste consulii. erau împodobite de statui. ale înteleptilor si poetilor antichitãtii furã aduse spre a înfrumuseta noul oras. unde împãratul îsi alese locul de mormânt. fratele sãu. ca si pentru bibliografia ei. dupã biruinta lor de la Plateia. I. în sfârsit. dupã mãrturia pe care o aflãm la istoricii eclesiastici. pp. îi lãsã la Roma. El fusese adus de Constantin. pentru a-si împodobi fundatia sa. era împodobitã. 72 strãlucite mozaicuri. purposes and mutila-tions. lSO-201. Artistul îl înfãtisase pe zeul luminii sau. Statuia colosalã a lui Apollo. 16. nu putea lipsi nici aici. 44 [R. si vechiul Palladium adus din Roma. împãrtirea teritoriului în 14 regiuni. 1992. Pentru coloana celor trei serpi încolãciti. acoperea o mare întindere de teren. pp. El avea formã elipticã si. si globul. moaste de martiri. Era o constructie mãreatã. Porticele. în mijlocul acestui Forum se înãlta o coloanã uriasã de porfir. Paris. pânã la moartea sa. partea a doua („L'Hippodrome"). îl luã la Roma. închinatã întelepciunii divine si terminatã de Constantiu. Naissance d'une capitale: Constantinopole et ses institutions de 330 ã 451. fiind simpli clari. Sfânta Irina. numele de Capitoliu dat uneia dintr-însele. adusã din Atena sau dintr-un oras al Phrygiei. autorul so-coate cã toate acestea proclamã originile crestine ale Constan-tinopolului. Constantin ridicã. dintre care una de dincolo de Cor-nul-de-Aur o aminteste pe cea de peste Tibru a Romei (Trastevere). pe când Constans. [Pentru ansamblul acestei problematici. clãdirea palatului imperial. Dagron. 27 (1924). statuile zeilor si eroilor. Ideea rolului de resedintã imperialã e exprimatã în reprezentãrile monetare ale orasului lui . pp. Bãile. Constantin. erau împodobite cu coloane de marmurã de tot felul si cu numeroase statui de bronz. Apoi. asupra lui Xerxes. Lathoud. 1969. pãstratã pânã azi.

73 NICOLAE BANESCU "N. în pofida unitãtii teoreticã a imperiului. e înfãtisat pe monedele lui Constantin. dupã cum vechea Romã îl avusese pe acela de Flora. Cu aceasta. Elenismul . Idem în „Byzantion". tine în mânã sceptrul. cã împãrati din veacul al V-lea au purtat acest tip de coroanã. Constantinopole et ses institutions de 330 ã 451. de Rãsãrit si de Apus. 38 (1938). când Constantin al Vll-lea Porphyrogennetos afirma în „De cerimoniis". Paris. se poate adãuga discutia lui P. c. The Imperial Crown Modiolus and its Constitutional Significance. Juillet-Aout 1915). al cãrei Scaun este45. pp. 307 si 336J. pp. p. 240. editia a Il-a. Dagron. Strãmutarea centrului politic în Orient a fãcut cu putintã despãrtirea definitivã.. 15. 40. Acoperitã de un lung chiton si de o manta. deosebirea dintre ele se adânceste din ce în ce mai mult. Graz 1893. QOX (II. de asemenea45 Constantin et la fondation de Constantinopole. voi. dãruindu-le palate construite în diferite cartiere. sub Theodosius cel Mare. Pentru a-si popula noua capitalã. 189-195. p. O clasã care ajunse în curând numeroasã în Constantinopol a fost aceea a meseriasilor si a negutãtorilor.. Bonn. a închinat orasul sãu zeitei Tyche si. Constantin îi invitã pe bogatii senatori ai Romei. sceptrul tinut în mânã figurând autoritatea imperialã. 414. El îi atrase în fundatia sa si pe cei mai avuti * [Despre legãturile dintre 'Av&ovaa si echivalentul sãu latin Flora. Faptul cã statuia zeitei Tyche din Constantinopol purta acest „modiolos" este întãrit de emendarea fãcutã de G. 1984. F. „Byzantion". în „Analecta Graeciensia. v. 102)]. G. Strzygowski. potrivit obiceiului. oferindu-le domenii si pensiuni. Izvoarele vechi ne spun cã împãratul Constantin cel Mare. luat din numeroasele reprezentãri ale zeitei TV%TI noheax. ea poartã pe cap coroana de zid (^modiolos) si tine în mâna stângã cornul plin de fructe. Dagron. 13 (1938). în „Revue historique". pe de o parte. largitiones fru-mentariae. Festschrift zur 42. 471. al cãrei tip. Versammlung deutscher Philologen und Schulmâner in Wien". 1893. 44-45. Die Tyche von Konstantinopel. I. AL\nepa 'PW/JTJ. stând pe tron. cu picioarele sprijinite pe partea dinainte a unei corãbii. [Termenul modiolos apare în surse numai din veacul al X-lea. si de atunci Panaghia se impune definitiv ca patroanã a orasului47. în mai putin de un secol. lungã. p. Lipsa acestui atribut pe reprezentãrile monetare ale vechii Rome ne aratã cum observã Louis Brehier . pe de altã parte. caracteristic numelui sãu de Antbustf6. p. Naissance d'une capitale. atestat de losif Genesios si pentru împãrãtesc. 185. care-si aflau usor mijloacele de existentã în satisfacerea trebuintelor si luxului celor bogati. 1984. consideratiile înnoitoare ale lui G. ca si Tychepoleos. Reiske. 143-159. din epoca elenisticã si romanã. simbolul Constantinopolului. 74 curiali ai provinciilor. si Constantin le acordã si capitalei sale: corporatii de ncwicularii furã organizate pentru a aduce grâul din Siiia si Egipt48. 1829.Constantin: bustul încununat de laur si acoperit de mantia imperialã. 17 si 432. care întotdeauna a stãpânit conceptia politicã a Bizantului. Libertãtile de care se bucura plebea Romei furã introduse si la Constantinopol. ale imperiului (pars Orientis si pars Occidentis). 377-381. Presses Universitaires de France. Tyche îsi avea la Constantinopole statuia sa. pe lângã numele de Kcovaravnvovno^ig si Nea PmjJiTf]. Constantinopole imagi-naire: Etudes sur le recueil des Patria. Statuile sale au fost distruse în epoca iconoclastilor. pp. incinta orasului nu mai putu cuprinde multimea populatiei revãrsate dincolo de ziduri si ea a trebuit sã fie lãrgitã. Paris. Dolger în BZ. Naissance d'une capitale-. ia dat si numele sacerdotal de 'Av&ovcrct. pp. Dagron. Un privilegiu mare la Roma fuseserã distribuirile de grâu. 115. a celor douã jumãtãti. n.cã noua creatie a lui Constantin e si capitala lui politicã. Charanis. 40eanee. ed. 1984. Urmãrile fundatiei lui Constantin au fost hotãrâtoare pentru istoria ulterioarã a imperiului. Pentru semnificatia constitutionalã a lui „modiolos". 12 (1937).

Paris. La ruine de la civilisation antique. p. precum si H. Diocletian si urmasul sãu Constantin stabilesc. din punct de vedere constitutio50 History of tbe Later Roman Empire from the death of Theodosius l to the death of Justinian (395-565). împãratul. Opera sa a fost continuatã si desãvârsitã de Constantin. lorga. panglica împodobitã cu perle si.. 51 Guglielmo Ferrero.. pentru a înlocui cu totul.. a precizat cu multã documentare aceastã pãtrundere. Temperley. din punct de vedere constitutional. Reformele au fost initiate de Diocletian si continuate si duse la capãt de Constantin cel Mare. o rupere cu trecutul. Dar. Modificarea structurii statului.. apare iarãsi. Cambridge 1930. La defense du monde.. L'exploatation du monde.. din monoteismul solar religia oficialã a Statului51. Aparenta republicanã a fost înlãturatã complet înainte de sfârsitul veacului al HJ-lea. B.r|poc. pentru a da imperiului unitatea moralã ca-re-i lipsea. Conceptia orientalã a suveranitãtii. L'empire romain. 1921. 77 nai.. monarhia absolutã. Biserica Orientului a fost ea însãsi un factor de greciza-re.. 47 si urm. întreprinse hotãrât un plan de reforme concret si logic. Histoire de la ine byzantine. 20-26.. prin situatia sa geograficã. El se socotea împãrat roman. el fãcu. îndeplinitã prin reforme radicale. care au dat Bizantului unul din caracterele sale specifice. Payot. princeps a fost de la început factorul predomi49 N. Aurelian a încercat cel dintâi a opri descompunerea imperiului printr-un plan coerent de reforme si rãzboaie. pe o nouã bazã. Byzance et la mer. p. Paris. Crearea orasului resedintã a lui Constantin se împleteste cu o serie de reforme care contribuirã a preface radical structura Statului roman. Recherches sur Ies donanes ã Byzane. Constantin fãcuse din nou a sa creatie un oras latin. Cu Aurelian. „Bibliotheque historique". în aceastã diar-hie. pp. era. limba latinã. 76 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN nant. ales în septembrie 284. centrul natural în jurul cãruia avea sã se grupeze lumea orientalã. The constitution of the Later Roman Empire. . se poate consulta H.. reduse Orientul în stãpânirea romanã si a putut fi considerat ca un adevãrat rsstitutor orbis. edited by H. cel dintâi îsi puse pe frunte diadema de tip oriental. cum observã atât de judicios istoricul englez Bury. Paris. Ahrweiler. Bury. Leon Homo. 5. si istoria constitutionalã a Principatului. Cf. Antoniadis-Bibicou.. Aceastã mare schimbare. guvernãmântul fiind împãrtit între împãrat si Senat. . apoi. Constantinopolul a fost. Ceremonialul. aceastã perioadã a imperiului a fost numitã cu drept cuvânt Principatul sau Diarchia. sugestia divinitãtii. El îi învinse pe germani. în 274. a cãrui pozitie constitutionalã era exprimatã prin titlul de princeps. o republicã. 1923. cu aspiratiile si tendintele sale. . 75 aceastã limbã vorbi episcopilor în Sinodul de la Ni-ceea. Le gouvernement du monde. dupã câteva secole. De aceea. Dar Diocletian. 1966]. afla o limitare a puterilor sale în drepturile Senatului. p. I. si limba sa era limba latinã. 1963. Selected essays of J. Macmillan and Co. 1930. dispãrutã odatã cu dinastia lulia-Claudia. scãpã imperiul de toti pretendentii. col. I. în primele trei veacuri. care s-a impus cu începere din veacul al VII-lea. 99 si urm. Dar limba greacã pãtrunsese încã din secolul al IV-lea în diferite domenii ale lumii oficiale49. si în 48 [Despre latinul navicularius.atotputernic în Orient impuse în scurtã vreme limba greacã în locul celei latine ca limbã oficialã. care transformã d-efinitiv Statul dintr-o republicã într-o autocratie. Paris. Londra.Reformele a. Aruncând masca republicanã. se reduce la o treptatã si hotãrâtã uzurpare a mai tuturor functiilor pe care Augu&tus le atribuise Senatului50. Imperiul roman întemeiat de Augustus a fost. eliberã Italia. 3. ca si despre echivalentul sãu grecesc va\>K>.

54 Vezi J. sã îngenuncheze si sã sãrute purpura. un danubian din Pannonia. III. consacrarea persoanei lor a fost pãstratã în epitetul de „sacru". Conceptia orientalã a regalitãtii divine e acum formal exprimatã în diademã. ceremonialul complicat al Orientului. „Byzantion". în acest timp. bun general. evolution et decadence. Acestia depindeau fiecare de unul dintre cei doi Augusti. aproape invizibil pentru supusii sãi. atri-buindu-se fiecãruia câte o portiune din teritoriul administrat de seful sãu. prin mediocritatea spiritului sãu. Homo. Imperiul ajunsese. în secolul al IX-lea. Diocletian si Maximian. O etichetã severã prezida la toate actele Curtii imperiale. Maurice. Grija cea mare a lui Diocletian a fost de a pune capãt acestor continue uzurpãri. 1924. Diocletian avea preeminenta recunoscutã celui mai în vârstã (. într-o lege.Augustus senior). Diocletian. în cap. Cesarii furã împãrati în subordine si legati de Augus-tii respectivi prin adoptiune. Dacã divinificarea oficialã a împãratilor a fost 79 NICOLAE BANESCU opritã de crestinism. Paris. apartamentul sãu sacrum cubi-culum. colegul sãu. ea se exprima si prin numele de Jo-vius. 1930. monarhul apãrea în public numai în ocazii rare si înconjurat de aparatul unui fast extraordinar. spre a remedia acest neajuns. pe care 1-a luat pentru sine. Era. 185 si urm. o minge în mâinile soldatilor52. înconjurat de o Curte strãlucitã si luxoasã. palatul în care locuia era sacrum palatium. 53 G. pp. Payot. dând lui Maximian pe acela de Herculius. Occidentul. a expus în chip luminos. garderoba. Bloch. Pe lângã însemnãtatea administrativã. pp. Cine venea dinaintea sa trebuia sã îndeplineascã actul adoratiei. puternicele confederatii militare ale barbarilor. sunt desemnati ca rude de zei. lustinian. el îsi alese un coleg în persoana lui Maximian. La un an dupã urcarea sa pe tron. am vãzut. pe Constantiu Chlorus si pe Galeriu. vorbeste despre împãrat ca trimis de Dumnezeu ca sã fie legea vie. sã se ridice la o înãltime inaccesibilã muritorilor de rând. fiul lui Jupiter. indicat. Retras în apartamentele palatului sãu. Ea are efect asupra a tot ce tine de împãrat. institui un collegium al împãratilor. Diocletian conducea Orientul. caracterul de violentã pe care nu-1 avusese mai înainte: una. la mijlocul veacului al III-lea. internã. sistemul te-trarhiei rezolva si problema vitalã a succesiunii. sã strãbatã provinciile si sã comande în rãzboaie. Experienta secolului al III-lea arãtase cã sarcina de a conduce imperiul întrecea puterile unui singur om. Cei doi Cesari erau socotiti ca succesorii desemnati ai celor doi Augusti si aveau sã-i înlocuiascã automat în ziua când acestia dispãreau prin moarte sau abdicare. O schimbare se face si în stilul . Basilios I spune fiului sãu: „Primesti imperiul de la Dumnezeu"55.Una dintre cauzele principale ale marii crize politice a secolului al III-lea au fost desele uzurpãri. în 293. „divin". Paris. în diar52 L. pentru rolul de subordonat. externã. Les pharaons romains. Biblio-theque de philosophie scientifique. tot ce-i apartine îmbracã un caracter sacru: sacra se numeau dispozitiile care emanau de la împãrat. Aceasta îl îndemnã pe Diocletian sã lãrgeascã sistemul. Maximian a fost pentru Diocletian un auxiliar pretios. si împãratii ajung sã se priveascã ei însisi ca vicari ai lui Dumnezeu pe pãmânt. Pentru aceasta. împãratul trebuia sã fie cât mai mult prezent în tot locul. doi Cesari. împãratul apãrea de acum în public cu fruntea încinsã de diademã. introdusã definitiv de Constantin ca suprem simbol al suveranitãtii autocratice. Sistemul deveni astfel o tetrarchia. Sugestia divinificãrii a fost deviza constantã a autocratilor. înclinânchj-se fãrã rezerve înaintea geniului superior al marelui împãrat. XII (1937). Pentru a întãri prestigiul suveranului. lacunele organizatiei militare romane. sacra vestis. în aceastã simbolicã nomenclaturã. numind. L'empire romain. Persoana sa e divinã. cauzele particulare care dau crizei. fiul lui Hercule53. un ecou al caracterelor religioase ale regalitãtii faraonilor54. alta. acesta trebuia sã stea departe de masele de jos. L'empire romain. 71-10378 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN hie. el adoptã vesmintele si încãltãmintea împodobite cu pietre scumpe si mãrgãritare.

1985 (col. 1906. dupã zdrobirea statului persan. voi.. intitulat Praefectus AugustaH^1'. ne aratã cã numãrul provinciilor ajunge la 120. Pentru a micsora puterea guvernatorilor de provincii. în Theophylaktos Simokatta. având la îndemânã fortele militare. între cele mai însemnate îndatoriri ale sale era aprovizionarea capitalei cu grâu. traducere de H. în fruntea provinciilor astfel micsorate se aflau guvernatori cu puteri numai civile. spre a împiedica prin aceastã fãrâmitare slãbirea imperiului si a puterii centrale. în sec. Pontica. BZ. Moesiae. •. Diocletian institui diecezele. p. cu puteri administrative. puteau usor sã încerce a uzurpa. 13. The Later Roman Empire. 282. fireste. iar situatia particularã a Italiei fu suprimatã. -ufjt nâheatq. sub Diocletian. Termenul de basileus apare si el mai târziu. A. Louis Brehier. pe care savantii o dateazã din sec. Hispaniae. deosebirea dintre provinciile imperiale si cele senatoriale. Acesta venea în rang îndatã dupã Prefectul Pretoriului. Viennensis. Cele patru Prefecturi se desfãceau în 96 de provincii. titlul de despotes. . si. H. câte erau înainte de Diocletian. încât Notitia Dignitatum. 80 b. Aceasta a fost o altã inovatie a lui Diocletian. Istorie bizantinã. . Thracia. La aceste patru Prefecturi se adãugau alte douã: a Romei si a Constantinopolului. Studien zum offiziellen Gebrauch der Kaisertitel in spãtantiker und fruhbyzantinischer Zeit. împãratii îsi însusesc acest termen. e una din trãsãturile orientale cele mai caracteristice ale transformãrii Statului roman. pp.Vezi Bury. _ _. scoase de sub autoritatea Prefectului Pretoriului si puse sub aceea a Prefectului orasului. pânã în epoca lui Heraklios. avea controlul politiei. „Scriptores Byzantini". en<xp%oc. El pãstreazã vechiul sãu caracter civil. Diocletian a creat 12 dieceze. nicãieri. 1964. Africa. 59. Se înlãturã. [G. Suveranul e pentru supusii sãi dominus.titular al împãratilor. numiti de împãrat la recomandarea Prefectilor. I. care fu numitã diecezã. financiare si judiciare.. introdus de Heraklios56. afarã de al Orientului. demnitatea e metionatã si mai pe urmã. . cinci în Orient58 si sapte în Occident59. Galliae. 11 (Teofilact Simocata.. unicul organ al imperiului care. care se chema Comes Orientis. Avea. al IV-lea. pe cele mai vechi monede cu inscriptii grecesti. Comanda militarã a provinciei se afla în mâinile unui 57 [Despre praefectus Augustalis si schimbãrile suferite de aceastã demnitate în vremea lui lustinian I.. din 57. Italia. care. 55.. spre ex. în acelasi timp. I. Illyri-cum si Oriens. Italia. si de cel al Egiptului. supravegherea pietelor. grija apeductelor. încât el ajunse o autoritate deplin civilã. . întrunea încã în mâinile sale puterile civile si militare. Constantin îi retrase însã puterile militare.. având în frunte un functionar subordonat Prefectului Pretoriului si ale cãrui puteri erau numai civile.. Imperiul se împãrtea în patru sectiuni sau prefecturi: Galliile. Diocletian desfãcu vechile provincii în pãrti mai mici si introduse în acelasi timp în cârmuirea lor separatia puterilor civile de cele militare. Britanniae. de la Diocletian încoace. puterile civile si militare rãmaserã întrunite în aceeasi mânã. Era principalul judecãtor criminal în capitalã. p. 11-12. 284-602. . M. v. Viena. controlul corporatiilor. al Vlea. în sfârs-it. Rosch. si peninsula fu împãrtitã în provincii. Bucuresti. Mihãescu. Ed. Pannoniae. 1978]. dominus noster apare pe monedele lor. L'origine des titres imperiaux ã Byzance. ca si celelalte teri81 torii ale imperiului. Jones. Reforma administrativã. El purta titlul de vicarius. 172]. guvernatorul provinciei nu mai are a face cu armata60.. din cauza caracterului rebel al populatiei sau din cauza rãzboiului permanent cu vecinii. "Ovatia âaaiÃeiag. History of the Later Roman Empire. 58 Oriens. Afarã de câteva provincii în care.. în Fruntea lor se afla câte un Praefectus Praetorio. VIII. (LRE). Academiei. si numãrul acesta merse crescând. Provinciile adiacente furã grupate prin reforma sa într-o circumscriptie. 56. Asiana. Oxford. IX).

83 NICOLAF. care n-avea întotdeauna calitãtile necesare pentru guvernãmântul civil. Ed. 1928. cit. G. un corp de functionari care forma serviciul secret al statului. Erau pretutindeni în provincii. avându-i sub ordinele sale pe Agentes in rebus. Stein. Gouillard. 82 dux. p. Paris. . el orânduieste cãlãtoriile ambasadorilor strãini în capitalã. Ca Director al Postei Statului (. Avea apoi puterea de a supraveghea administratia. p. Fãcea parte din Consistorium magister officiorum. reduse puterea Prefectului Pretoriului. un fel de cancelar care. cu ajutorul imperialelor scrinia. I. Clauss. 1956. si. se mai aflau în Consistorium cei doi conducãtori ai Finantelor: comes sacrarum largitionum. Consiliul împãratului. Paris. El capãtã sub Constantin o importantã mai mare decât sub DiocLetian: lucra ca o înaltã Curte. un fel de ministru 61 Diocletian a schimbat numele de Consilium în Consistorium.ML Jones. p. dar în special asupra departamentelor secretariale (scrinid) ale palatului. insuficienta elementului militar. din care trei erau guvernate de proconsuli. Histoire de l'Etat byzantin. [«Le consiliumprincipis devint le Consistorium lorsque ses membres se tinrent non plus assis mais debout en presence de l'empereur». asa-zisele scholaepalatinae. Constantin. traduc tion francaise de J. care constituia statul major al unui ministru sau guvernator. fiindcã tn autocratie membrii lui trebuiau sã stea în picioare (. II„magister officiorum" e la „schola agentium in rebus". op. si era consultat în materie de legislatie si politicã. fãrã legãturi unul cu altul. de aceea regimentele de gardã întocmite de Constantin. în A. Bury. Alãturi de quaestor si de magister officiorum. I. BÃNESCU al Casei imperiale62. Noii ministri apar acum cu atributii care tineau mai înainte de resortul Prefectului. Purpura. Geschicbte des spâ'tromischen Reiches.H. prin urmare. ca trãdarea. M. pregãtea legile si rãspunsurile la cereri. 1980]. raportând despre reaua purtare a functionarilor si 62 Officium era termenul pentru corpul functionarilor civili (officiales). în sfârsit. al veniturilor scoase din domeniile particulare ale împãratului. El luã de la acesta directia fabricilor de arme si grija sigurantei personale a împãratului. pp. treizeci si sapte de consulari.cursuspubli-cus). cit. unul dintre cei mai înalti demnitari. voi. si avea multe din atributiile exercitate mai înainte de Prefectul Pretoriului. Ministerul sãu cuprindea un grup de departamente amestecate.consistere). 124. quaes-tor sacri palatii. mai fãceau parte din Consistorium si cei doi mari comandanti militari. 105. Payot. se aflau sub comanda sa. care îsi aveau resedinta în capitalã. 66]. 84 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN veghind sã nu se foloseascã rãu Posta. 25 (1979). în fruntea sa se afla maltul demnitar creat acum. am vãzut. dinaintea cãreia se aduceau cazuri importante. Der magister officiorum in der Spâtantike. op. un fel de Ministru al veniturilor publice64. p. si comes rerum privata-rum. Bury. 29. magistri militum praesenta-/es65. Sirey. Wien. spionându-i pe guvernatori. Avea apoi conducerea ceremoniilor Curtii si controla departamentul special (Officium admissionum). Miinchen. 1970. 23). care se ocupa cu întocmirea ceremoniilor si cu audientele imperiale. Ministrul veniturilor particulare. se numeste acum Sacrum Consistorium si a primit o nouã organizare61.. Receptia ambasadorilor strãini intra de asemenea în atributiile sale. saptezeci si unu de praesides si cinci de correctores.60 E. V. 202208. [Tratare mai recentã a acestor aspecte de cãtre G. Urmasul lui Diocletian înmulti si mai mult provinciile. în „Labeo". mai înainte Consilium principis. un fel de curieri imperiali întrebuintati pentru tot felul de misiuni confidentiale. Ostrogorsky. si el era seful corpului de interpreti ai limbilor strãine. p. functiile unui Ministru al Afacerilor Externe. si magister officiorum era numit astfel de la autoritatea pe care o exercita asupra serviciului civil. Avea. în prezenta împãratului (v. în acelasi timp. Ei erau în Rãsãrit în numãr de 120063. Aceastã refoimã fãcea mai anevoioase uzurpãrile si repara.. Le declin du monde antique (284-610).

marele sambelan69 (praepositus sacri cubiculi) erau illustres. op. [Despre aceste titluri onorifice (cu respectivele lor echivalente grecesti. precum O. I. P J. Organizarea militarã. superior celui al infanteriei (pedi-tum). E. initial egali. voi. jtEpipXeTttoi si 86 La început. New York-Oxford. claris-simus era o expresie vagã de respect. fie militari. 174-175).. cit. Serviciul lor era militia. semnul lor distinctiv era centura. pe care la expirarea serviciului o aruncau. anume iX^ovoipiov. op. spectabiles si darissimf8. pretindeau o distinctie mai mare decât aceea a unui simplu senator: proconsulii. Autorul combate pãrerea lui Ensslin. si Prefectul Pretoriului.. Toti marii dregãtori ai Statului erau învestiti cu rangul uneia din urmãtoarele trei clase: illustres (viri). I curiosi e la scuola agentium in rebus. . . a cãror tãrie era însã mai micã decât înainte. 172-173-[Meritã adãugate aici si alte contributii. M Sacrae largitiones însemnau „cheltuieli imperiale". op. pp. I. . 105. vicarii. independente de infanterie. cu cât. desfãcute din legiunile vechi si organizate în corpuri separate. Capii ministerelor centrale.. 68. 1968. în „Annali del Seminario giuridicio di Palermo". c.. Sijpesteijn. Scriitorii relevã multimea enormã a dregãtorilor care umpleau în aceastã epocã micile districte si orasele. E. 165-275. 67. p. Stein în Opera Minora selecta. o întreagã scarã de ranguri. Teoretic. 66. Titlul de spectabiles se acorda celor care.'. magistri scriniorum. pp. pp. A. 85 Marea reformã administrativã a lui Diocletian fu însotitã de înmultirea sarcinilor functionarilor. . 29-30. „Byzantion". Bury. 31. Hoepffner produce serioase argumente. v.. care-1 fac sã-i considere pe ambii praesentales. „Zeitschrift fur Papyrologie und Epigraphik".. pp. voi. 68 (1978). prin locul ce-1 ocupau. .. Les „magistri militum prae-sentales" au IV-e siecte. G. guvernatorii militari ai provinciilor.•-.. E. pentru care magisterpeditum praesentalis era superior celuilalt. Kazhdan (= Ka dan) în ODB. cit. pp. Marii demnitari aveau în subordine un personal extrem de numeros si ierarhizat. 1991. 63 Bury. XI (1936) 483-498. 149 si urm (cf. cit. 34 (1973). precizate cu scrupulozitate si însotite fiecare de anumite ceremonii. fie civili. Importanta cavaleriei a fost determinatã de felul de . Officium era biroul functionarului civil sau militar. erau presupusi soldati ai împãratului.. contrar pãrerii lui Mommsen... 1894. prin urmare. birocratie amplificatã de Constantin. 775-779. în timpul simplicitãtii romane.. Stein.. Dupã dânsii. I.I. pp. cum atât de bine observã Stein. retragerea din functie era numitã cu un termen militar honesta missio (retragere. Organizarea statului birocratic bizantin îsi afla încoronarea în ierarhia rangurilor. în acelasi timp. vo7. Seeck. în Paulys Real-Encyclopãdie der classischen Altertumswissenschaft. înmultirea provinciilor trebuia sã aducã o sporire a numãrului legiunilor. pp. cit... împodobiti cu titlul de nobilissimi. Stein. cheltuielile acestui birou de finante consistau mai ales din darurile în bani ale împãratului. de crearea birocratiei caracteristice monarhiei absolute. Amsterdam. Another Curiosus. „officiale?'. întocmitã în liniile sale mari de Diocletian si desãvârsitã de Constantin.. tuturor celor luati dintre dânsii pentru guvernarea provinciilor si pentru alte posturi mai mici. O parte a legiunilor proveni acum din detasamentele cavaleriei (vexillationes). cit. Hoepffner. o fictiune cu atât mai uimitoare.. comandantii sefi ai armatelor. dupã rânduiala lui Constantin. se îndeplini separatia puterii civile de cea militarã66. Purpura. Ea ajunge acum un titlu particulai care se dãdea membrilor Senatului si. dupã care magister equitum praesentalis era. 71-115. 65 în privinta lor. Locul cel mai înalt în aceastã ierarhie îl detineau membrii familiei imperiale. liberare onorabilã)67. Oxford Lfniversity Press.. A. op.probabil. . cãci. în veacul al IV-lea. p. pp.. op. printre care donativul plãtit trupelor era partea cea mai importantã (Stein. 36-37)]..

mica gardã de corp a împãratului. [Creatã de Leon I (457-474). Berger si W. I p. op.. Londra. candidati. Recherches sur Ies institu-tions byzantines. Scholae Palatinae. Dunlap. 1963). Bonn.I. Leipzig. p. ca sã fie gata la ordinele împãratului. în majoritate barbari. Haldon. Bd. în secolul al V-lea scholele erau în numãr de sapte în Orient si cinci în Occident. I. p. studiul VI (Maîtres du IV-e et du V-e siecles. [R. strâns legatã de persoana împãratului. comitatenses (în care cele mai bune era Palatini. Ele erau conduse de tribuni si puse sub comanda înaltului demnitar magister qfficiorum71. Studia human. p. 37. formatã din 300 excubitores (sau exkoubitores). ed. veche militarã exista o lacunã mare. I.]. p. LRE. VR. 2) trupele de frontierã sau limitanei. II. 26. a2i Ekaterinburg). 663-671. îsi pierdurã caracterul militar.. BerlinAmsterdam. XIV (1924) (studiu greu accesibil pentru bibliotecile românesti)]. Guilland. Kleine Schriften. A. Guilland. ICI. 528 si urm. v. era un mare demnitar74. Fiecare schola constã la început din 1000 de oameni. reeditare. p. 65-72 si 155. Recherches. în epoca mai târzie. Aceastã armatã. ei se strângeau în luptã în jurul împãratului. voi. si un portic era destinat gãrzilor în palat. 1984]. Univ. 25-26) la anul 767]. Când împãratul nu mai iesea în fruntea trupelor la rãzboi. Hirschfeld.. 1552-1568. 1949. Ensslin în RE 9 (1914). Frank. în organizarea. Cartea III. Odatã cu aceastã creatie. Hist. dupã scolile filosofice. dupã ADSV (Sverdlovsk. Guilland. p. 442. Les institutions de Vem-pire byzantin (L'evolution de l'humanite). sub Leon . care stãteau în portice la Atena. S. Fortele militare ale imperiului constau acum din douã categorii de oameni: 1) trupele mobile de escortã sau campanie. pe care împãratul sã o poatã misca oriunde se întâmpla sã fie amenintat. 1913. 1976 studiul nr. 1883 (si Hildesheim. I. 10 (1973 = „Mdlanges Sjuzjumov". V. of Michigan. Berlin. Idem. în „Roman and Byzantine Studies. 206 si urm. Byzantine Praetorians. se poate consulta: R. Constantin alese cele mai bune trupe din comitatenses si fãcu din ele garda imperialã. 1969. de Boor. 177. 1975). VR.. The of-fice of the Chamberlain in the late Roman Empire. Titresetfonctions. asa-zisele scholae palatinat. 23-27.. New York. voi. 1070-1085 si 3 (1929). cap. Louis Brehier. mai târziu din 500. 4455)]. 73 Bury.. 1976. si anume lipsa unei armate mobile de campanie. în Idem. Schriften. 87 luptã al imperiului nou al Sassanizilor. 2 voi. p. comandantul tuturor era donecmKoq i&v G%oÃã>v72. C. 333 si 337.. comes excubitorum. 71 [R. ale cãror forte militare constau mai cu seamã din trupe cãlãri. 17-40. aici voi. J. si s-au pãstrat pânã târziu în epoca bizantinã75. Recrutate la început din barbari (mai mult germani. O. a fost creatã de Diocletian si dezvoltatã de Constantin cel Mare. Strâns legat de scholae era un corp de gãrzi. mentionat de cãtre cronicarul Theophanes Confessor (Cbronograpbia. Roma. Titres etfonctions de l'Empire byzantin. eia condusã de un comes excubitorum.".armeni. Palatinii au fost 70 Scholae.Taica). A. deosebiti prin arme si solda mai mare73. Jones. 69 [Despre praepositus Sacri cubiculi. care înlocuiau vechile gãrzi pretoriene): ele îl însoteau pe împãrat în miscãrile sale si formau un fel de „suitã sacrã" (comttatus). voi. Da& romiscbe Militãrwesen seit Diocletian. 1967. sub Zenon -isaurieni). cit. R. militia de tãrani asezati pe pãmântul din regiunea limes-ului si comandati de duci (duces). 88 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN scosi din servicuL persoanei împãratului si pusi sub comanda sefilor militari din capitalã (magistri militum praesentales). 72 [Se pare cã primul domestikos ton scholon a fost patrikios Antonios. si chiar paza palatului le fu luatã si încredintatã trupei de ex-cubitores. astfel numiti fiindcã aveau uniforma albã. Paris. care mai târziu a devenit . 74 Mommsen. toti cãlãri.. p. Londra. al cãror sef.

în Egipt). toatã armata sa. cit. 438. compus din cavalerie si infanterie. 4) strãinii asezati înãuntrul imperiului erau alt izvor de trupe. care le socoteste teroarea concetãtenilor. dar fricoase si slabe în fata dusmanilor (Ferox erat in suos miles et ra-pax. Limitanei. erau împãrtiti în regiune pe castra si castella. Proprietatea. Londra. p. XVII. II. 75 [Mãrturiile privitoare la candidati în toatã istoria bizantinã au fost adunate de R. 89 Pe când scholarii si candidatii erau stricto sensu gãrzi ale persoanei imperiale si nu pãrãseau niciodatã Curtea. Titres et fonctions. ajunge acum generalã. Aceastã militie ereditarã cãzu în desuetudine înainte de lustinian. Izvoarele recrutãrii erau multiple: 1) erau. Primul detinãtor al acestei calitãti. care predominã în secolul al Vl-lea.. mai era un corp de gãrzi. Poate. capitolul despre organizarea armatei. p. 1976. 57. comandantul fiecãrei portiuni poartã titlul de dux limitis provinciae illius™. consta din escadroane. pe când în armatele de campanie serviciul tinea numai 20 de ani. Grosse... organizati sub controlul ofiterilor romani. The Imperial Administrative System in the Ninth Century. afarã de gardã. Fiecare . I. domestici. auxilia. mai întâi. în pãrti. castresiani. II. de câte 1000. în bunã parte. Comanda lor o aveau comites domesticorum. sub comandã separatã. 3) fiii soldatilor..op. pp. mai târziu. ca o rãsplatã pentru apãrarea frontierei. Grosse. Sub aceastã conditie. 2) recrutii procurati de proprietari funciari. care stationa la Curtea imperialã. Cf. cãci cei mai buni soldati se alegeau pentru armatele comitatense si palatine. Gibbon a relevat defectele organizatiei militare a lui Constantin. castriani. de aceea li se zice si castriciani. II. abuzând de situatia lor privilegiatã. -Guilland. fiindcã erau comandati de duci (duces). Se mai chemau si duciani. romani sau strãini. independenti de magistri militam. din punct de vedere militar. cum sugereazã R. apare denumirea de limitanei. Soldatii primesc lotul lor de pãmânt (fundi limitotrophi). Romische Militãrgeschichte von Gallienus bis zum Beginn der byzantinischen Themenvetfassung. op. 210-225]. castellani. soldatii de frontierã apar ca o militie de tãrani asezati. Jones. Limitanei apar în tot timpul existentei lor ca soldati de clasa a doua. în unele cazuri de praepositi. cit. 10-11. decât pentru a-i însoti pe împãrati. Din secolul al IV-lea pânã în al Vl-lea.. Jones. voi. Dunãre si Eufrat. este spatbarios Strategios pentru anul 765 (c/ Theophanes. p. slãbirea disciplinei acestora din urmã. care mai înainte era nuBury. cap. obligati a urma profesiunea tatãlui. LRE. cit. în Gallia. aventurierii numerosi. 91 Frontiera era împãrtitã. vexillationes (500 de oameni). proprietãtile sunt mostenite de copii si libere de impozit. Infanteria armatei de campanie se alcãtuia din legiuni mici. mentionat în izvoare. Cele dintâi se potrivesc pentru trupele de pe Rin. v. care se ofereau voluntar si primeau pulveraticum (monedã mãruntã sau cheltuieli de cãlãtorie). dupã regiunile provinciilor si. La începutul imperiului. Berlin. studiul nr. Toate aceste unitãti erau comandate de tribuni. concediu obtineau numai exceptional77. Acesti strãini (gentiles) erau mai ales germani si sarmati. restul mergea la limitanei. si din corpuri de infanterie usoarã. ei aveau numele special de laetf6.. op. Ei erau plãtiti mai putin si aveau scutiri de impozite mai mici. J. 90 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN mai dreptul veteranilor. de la Diocletian. despre raportul între scholae si excubitores. ed. cit. denumirea primitivã a soldatilor de frontierã e ripenses sau riparienses. si de aceea stigmatizate de Ammianus Marcellinus.. 77 R. cavaleria. se aflã în interior (în Isauria. descurajarea trupelor de frontierã prin conditiile de inferioritate în care erau puse fatã de cele palatine. ignavus vero in hostes et fractus) . p. voi. p. Serveau timp de 24 de ani. stãtea la frontierã (Jimes). dar putea fi trimis oriunde pentru scopuri speciale. 657-659]. 1911. 658.domestikos ton exkoubiton. Bury. 39. 1920.

381-397. pp. foedus. si erau pentru imperiu federati. de pe la mijlocul secolului al IV-lea. Astfel de federati au fost. pp. 80 Bury. Der Oberbefehl des spâtromischen Heeres im 4. 272.cit. 93 NICOLAE BANESCU Statul roman nu si-a apãrat frotierele numai cu armatele sale regulate. Titres etfonctions. iar în papirii egipteni apare ca patrikios19. Basel-Stuttgart. celãlalt cavaleria .. abasgii în Caucaz.. situatia rãmase aceeasi. arabii la Eufrat. presupusã a fi plata soldatilor adusi în campanie. suppl. L'armee de Diocletien et la reforme constantinienne. care aveau sã dezmembreze provinciile din Occident.mag-isterpeditum. doi dintrînsii magistri militum praesentales (sau in praesenti). nu poate fi ignorat studiul lui A. Recherches sur Ies institutions. 21-28]. II. de la începutul secolului al V-lea spectabilis (greceste nepid^emoq). cit. W. pânã la Constantin. IV. erau în Occident subordonati comandantului infanteriei. [Ansamblul acestor aspecte a fost reluat de cãtre R. în schimbul acestor servicii.. uneori si a contribui cu osti la rãzboaie. Paris. van Berchem. cãtre sfârsitul secolului al Vl-lea devine magnificus. sau magister utriusque militiae. El avea. i se dã uneori si denumirea din urmã. fu concentratã în mâinile lui Stilicho.. acesta din urmã coordonat de cel dintâi. 1952 si J. la frontiera de sud a Egiptului. 36-37. Sub Constantin au fost numai doi: unul comandând infanteria . [Aspectele militare au fost reluate de cãtre D. p. El s-a sprijinit întotdeauna pe aportul micilor state vecine cu imperiul si aflate în raporturi de dependentã fatã de acesta. Caractere annonaire et assiette de l'im-pot foncier au Bas-Empire. gr. glorio-sus. cele mai multe popoare germane. Viena. Der Konstantinische Patriziat. prin contracte similare. . în ultimii ani ai lui Theodosius cel Mare aceastã supremã comandã a armatelor Occidentului. D. unul al infanteriei si altul al cavaleriei. comanda superioarã o avea.magister equitum. praefectus praetorio.F. obligate a apãra teritoriul roman împotriva dusmanilor externi cu fortele lor proprii. se stie. 79 Grosse. sefii acestor state (indicate ca gentes. foederati. în „Actes du 9e Congres International d'etudes sur Ies frontieres romaines".. 12 (1970). Paris. cap. iar locuitorii lor ca gentiles sau barbari) se legau prin tratat de aliantã. op. Comanda supremã a armatei si jurisdictia cea mai înaltã erau în mâinile împãratului. Chr. 556-790. Hoffmann. [A se adãuga aici A. ele vor fi asezate ca foederati pe pãmântul imperiului81. lãzii. Sub acest împãrat. Thracia si Illyricum. rezidând la Constantinopol si comandând fiecare jumãtate din palatini. în timpul din urmã. Idem. 550-950: A Study of the Origins of the Stratiotika Ktemata. rang de perfectissimus. op.. întocmirea aceasta a fost apoi modificatã.. op. 132-169. Guilland. Haldon.. magister equitum etpeditum. Pe baza unui astfel de contract au fost asezati la sudul Dunãrii vizigotii de cãtre Theodosius cel Mare si. cit. pp. si comandantul infanteriei fu investit cu autoritate si asupra cavaleriei. dar Constantin a retras prefectilor puterea militarã si a creat pentru comanda armatelor o nouã categorie înaltã de generali: magistri militum. Recruitment and Conscription in the Byzantine Army C. înainte de Diocletian. ei ascultau de magister militum în circumscriptia cãruia se aflau80.dux fiind si comes de primul rang. ceilalti trei comandau în provinciile mari: Orient. aflãm în Orient cinci magistri ai cavaleriei si pedestrimii. în Occident gãsim doi magistri militum in praesenti. pp. sefii trupelor de frontierã. 1979. Afarã de el. alteori cea de comes et dux. ele primeau protectia romanã si erau scutite de tribut.. tratamentul acesta a suferit o schimbare: seful statului clientelar avea sã priveascã o subventie anualã (annonae foederaticae. tzanii. etiopienii. si.. Heil. studiile cu numerele VII-XIV. Despre annona (dvvrâva) si annona militaris. Demandt în RE. numãrul acestor magistri militum a fost ridicat. duces. fiind astfel comandant al infanteriei si cavaleriei. Bucuresti-Koln. în Orient. în epoca lui Theodosius cel Mare clarissimus. concentrare care conferi o putere enormã unui singur om. în secolul al V-lea. voi. 92 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Curând însã dupã Constantin cel Mare.Jahrhundert n. 1966]. Cerati. 1975]. mtriGeiq). 78 Mommsen. 1974.

voi. pentru a fi impus. Dezvoltarea birocratiei centrale si provinciale. . Principalul izvor de venit era impozitul funciar pe pãmânt si munca agricolã. II. pp. pp. chap. Acesta fu amenintat de pericolul ca multe ocupatii laborioase. 47. si fiscul se silea sã afle pentru fiecare jugum disponibil un caput. BZ. 33-34. îsi pierdu aceastã situatie favorizatã. de la Constantin cel Mare. 21 (1912). sã fie pãrãsite si pãmânturile lãsate necultivate din lipsã de brate de muncã. L'impot de capitation sous le Bas-Empire romain. si introduse un nou regim de impozite. jugatio-capitatio. M. des byzan-tinischen Staates. Pãmântul putea fi de naturã si de întindere diferitã. jugum. de aceea. Wirth. strânse impozitul pe cap si pe proprietate într-o unitate. care tinea seamã de calitatea pãmântului si de productivitatea lui. La ruine de la civilisation antique. Chambery 1916. 5 jugera de vie erau identice ca valoare cu 20 jugera de pãmânt cultivabil de calitatea întâi.81 Ibidem. pp. dar avea o valoare identicã si dãdea aceeasi contributie. 324-349. Orãseanul nu reprezenta un caput.. 125-130. „Actes du VIP Congres de la Fede"ration Internationale des Associations d'Etudes Classiques". cap ut înseamnã puterea de muncã umanã corespunzãtoare unui jugum. Idem. 16 (1967). 19(1966). ' 95 temui jugatio-capitatio presupune cã în nici un caz omul nu poate fi impus fãrã pãmânt.. Munchen 1952. Uberbegungen zur Foderatenfrage. pp. 1921. populatia oraselor care exercita negot sau mestesuguri plãtea o contributie. IV. Maspero. Paris. ^ . [G.. cit. Dieiu-gatio-capitatio-Frage und die Bindung der Agrarbevolkerung an die Scbolle. a II-s. Karayannopulos. Die Theorie A. p. un nou cadastru. Gugliemo Ferrero. si Diocletian se îngriji de aceastã necesitate cu multã energie si ingeniozitate. pp. Zur Frage derfoederierten Staaten in der spãteren Romischen Kaiserzeit. J. Unitatea. Gesch. impozitul lovea unitatea fiscalã compusã din tãran si pãmântul sãu83.. 42. printr-un nou sistem de impozite. pp. jugum. 92 (1984). Lipsa de brate era mare.. Decãderea economicã si reforma financiarã. cum s-ar zice astãzi. op. „Mittei-lungen des Instituts fur osterreichische Geschichtsforschung". în aceastã epocã. G. pp. decurionul fugea de senatul municipal. „Byzantinisch-Neugriechische Jahrbucher". era presupusã cã reprezintã portiunea de pãmânt necesarã întretinerii unui om (capul). cu 40 de jugera pãmânt de calitatea a doua si cu 60 de calitatea a treia82. [Trebuie adãugate aici contributiile lui J. ed. la fiecare 5 ani. mai înainte scutitã de sarcinile impuse celorlalte provincii. Asupra federatilor cf. auri lus-tralis collatio. Ostrogorsky. 307-316].„ 94 d. în „Historia". în ridicarea veniturilor a fost de-acum înainte predominantã tendinta de egalizare si uniformitate. Un jugum avea nevoie. care îsi însuseste toate aceste excelente consideratii ale învãtatului francez. Piganiols uber die lugatio-Capitatio und die neueren Auffassungen uber die Entwicklung der sozialen und fi-nanzwirtschaftlichen Institutionen in Byzanz. lucrãtorul îsi pãrãsea mestesugul.] . Astfel. atât de necesare. Diocletian decretã o revizie generalã a valorii pãmântului. &oi5epãmi et Ztpatiâtai dans l'armee byzantine au Vf siecle. Toate formau o singurã unitate. Budapesta. Cf. si sarcina fiscului nu era usoarã. 96 . luxul Curtii imperiale si sporirea armatei reclamau cheltuieli mari. I. 1984.. Marele proprietar numãra atâtea cãpita sau juga câti oameni putea întretine pãmântul sãu. Impozitul loveste deci proprietatea. fiecare se simtea apãsat de conditia sa si cãuta sã scape de ea: tãranul dezerta de la tarã. de un caput corespunzãtor. Piganiol a dovedit cã sis82. Italia. p. 59-72. 231-251. Cesa. Tulburãrile secolului al III-lea nimiciserã proprietatea Statului. Sistemul impozitului creat de Diocletian. Bury. A. 97-109. Acestei grave situatii autoritatea i-a 83.

dupã expresia lui Buiy. coloni. rezervându-si o parte si împãrtind restul în loturi. care conferea dreptul de cetãtean tuturor provincialilor. La fin du monde antique et le debut du Moyen Âge (Bibliotheque de synthese historique. Astfel. care posedau 25 de jugere. iar proprietarii de pãmânt. încredintând aceste proprietãti intendentilor si lucrându-le cu ajutorul sclavilor. anihila privilegiile distinctive ale coloniilor romane. împreunã cu cel care i-a primit. Ei îi alegeau pe functionarii municipali si ocupau vacantele ivite în corpul din care fãceau parte. mica proprietate ruralã dispãruse. greceste evand'Ypaqtoi. Colonul devine un arendas perpetuu si ereditar. el a fost rezultatul sistemului de exploatare agrarã romanã. 98 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN autoritatea administrativã era încredintatã unui senat oligarhic numit Curia. Dacã fug. Pentru a dezlega 84 F. Paris. mai convenabilã unui despotism central. desigur. Erau independenti de proprietarii din mijlocul cãrora fuseserã luati. pp. întâiul sistem fu pãrãsit prin scãderea numãrului sclavilor. Colonii sunt trecuti în rol pe domeniul de care tine parcela lor. legati de pãmânt. o nouã organizare municipalã. a fost introdusã în întregul imperiu. De la finele Republicii. voi. si nu corpul proprietarilor de mosii forma reala municipalitate romanã si era întrebuintatã de guvernul imperial ca un instrument de stoarcere fiscalã si ca un mijloc de împiedicare a eventualelor opozitii împotriva administratiei centrale în strângerea dãrilor87. si mai rar sclavilor asezati (. Legea lui Caracalla. cit. Lot. op. 115 si urm. Pentru cultivarea lor. în Grecia veche si în Gallia independentã. imperiul se afla într-o crizã agricolã. Legislatia lui Constantin cel Mare a pecetluit institutiile municipale ale imperiului conferindu-le caracterul fiscal pe care ele îl pãstreazã pânã la sfârsitul imperiului. care închiriau pãmântul pe termen scurt. numiti curiali (curiales) si decurioni (decuriones). La sfârsitul secolului al III-lea. dar sunt de fapt neliberi. din cei mai bogati proprietari de mosii din oras sau district. p. Proprietarii nu puturã atunci decât sã-si dividã pãmântul. probabil. arendarea. sunt revendicati precum sclavii si pedepsiti. constând. Proprietarii de pãmânt în provinciile romane locuiau în general în orase. erau douã sisteme: unul direct. Toatã Bury. tintuirea fiecãruia în conditia sa84. celãlalt. Decurionii trebuiau sã distribuie totalul de juga sau cãpita impuse orasului (civitas) între possessores si sã procedeze la ridicarea impozitului funciar. în vechile monarhii din Asia si Egipt. erau rãspunzãtori cu averea . 97 aceastã problemã agrarã. 55-57. si copiii lor dupã dânsii86. Rãmâneau marea proprietate si cea mijlocie. 85 Ibidem. Dupã reformele financiare ale lui Diocletian. el a existat. o condi-tio intermediarã între libertate si sclavie. Administratia fãcea totul ca sã lege fiecare caput de jugum atribuit lui. L'evolution de l'humanite). legislatia lui Constantin creeazã. Multi coloni ajung insolvabili si venitul fiscal suferã.aflat un singur remediu: constrângerea. dar pe solul Occidentului.. Fiecare oras avea un district agricol. Declinul vietii municipale e una dintre faptele sociale cele mai importante din secolele al IV-lea si al V-lea. care forma teritoriul sãu.. ale vechilor municipii si cetãtilor libere grecesti. Colonatul devine deci o stare. Constrângerea a fost aplicatã si membrilor senatului municipal. se rãrirã foarte mult de la Traian încoace. Treptat. 1927. de care. Acestia sunt legati de pãmânt. Pãmântul îi tine legati din tatã în fiu. Curia. I. Regimul n-a fost inventat. cum aratã Lot85. Micii arendasi liberi. responsabilitãtile Curiilor cresc. pãturi de populatie ruralã tot mai largi ajunserã încãtusate de brazdã. constituiau corpul din care erau alesi magistratii municipali.casati). de la Constantin cel Mare. Numele lui Constantin cel Mare e legat de primul text legislativ (octombrie 332) privitor la celebra institutie a colonatului. de aci numele de adscripîicii (censibus adscripti). Plãtesc în bani si mai ales în naturã o zecime din produse. date la arendasi zisi liberi. o nouã „castã": ea îi face pe coloni arendasi cu forta. Ei continuã a face parte din clasa liberã.

p. încât o livrã de aur valora 72 de solidf0. Kurbatov. El a asigurat frontiera Rinului si a desfãsurat o vie activitate Ie aceea a Dunãrii. Siliqua reprezenta 1/24 din solidus. I-III. o alcãtui vizantijskogo goroda v IV . unde începuse presiunea serioasã a gotilor. III. 1877. op. t. Era o organizare coercitivã. Actiunea de apãrare a imperiului. 19-62.R. Schmidt socoate cã sub domnia lui Constantin cel Mare aceastã consolidare si-a aflat sfârsitul91. si fiul fu legat de profesia tatãlui. De la sfârsitul secolului al III-lea. a format mult timp baza sistemului monetar bizantin. cât timp argintul fatã de aur era în raport de 1:12. Die rechtliche Sonderstellung der Dekurionen (Kurialen) in der Kaisergesetzgebung des 4-6 Jahrhunderts. pp. 178-186.48 gr de metal pretios. [tinând seama de avântul înregistrat de numismatica ultimelor decenii. mentionãm doar abordãrile mai sintetice. 100 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN moneda de aur (aureus). To2er.43 franci aur. 86 (1969). Se ia atunci o mãsurã extraordinarã: conditia curialului sau decurionului devine ereditarã. Hahn. astfel cã 72 de solidi din livra de aur valorau 144 siliquae din livra de argint. aici voi. 287-333. cântãrind 4.. gr. care s-a bucurat multe veacuri în toatã lumea de mare vazã. Catalogue of the Byzantine Coins in the Dumbarton Oaks Collection and in the Whittemore Collection. 179-199]. de la începutul secolului al IV-lea. pe cale de rechizitie. pp. Aceeasi crizã agricolã fãcu sã se introducã în finantele bizantine sistemul asa-zisei emdoÃri (. ne-o dovedeste89. Leningrad. Schubert. unde.] . Mãsura îsi are originea în Egipt. vouia^La. Acest solidus constantinian. Oxford. L. p. 4. mai târziu vnepnvpov. II. din epoca Ptolemeilor. serviciului armatorilor care efectuau transporturile maritime de grâu din Africa si Egipt. v. L'ormonnaye. îndeplinitã de Constantin cel Mare. Gugliemo Ferrero. 10-17 si voi. Li se interzice a-si pãrãsi locul nasterii88. pãmântul nelucrat al Statului era atribuit în chip fortat cultivãrii proprietarilor particulari. 88 [De adãugat aici W. fixând preturile. 120 si urm. Sarcinile lor devin covârsitoare si. Baza acestui sistem. Osnovnye problemy vnutrennego razvitija 99 NICOLAE BANESCU Constrângerea s-a aplicat apoi profesiunii de care atârna hrana capitalelor. P. 1982. A history ofGreecefrom its conquest by the Romans to the present time. voi. în Korruption im Altertum. pe care Constantin o numi solidus. Purifications et alteration de Rome ã Byzance. 1971.. în fruntea ostilor. Grierson. 1985. Cerile Morrisson et alii. 90 Valoarea modernã a lui solidus era de 15. Miinchen-Viena. care taxeazã toate mãrfurile. I. aceastã mãsurã a fost aplicatã în tot imperiul si ea a privit nu numai pãmânturile Statului. Finlay.Stiftung fur Rechtsgeschichte: Romanistische Abteilung". si Constantin recurse la aceastã mãsurã fiindcã transporturile libere 1-ar fi costat foarte mult. I.. Pentru viata economicã a imperiului. „Zeitschrift der Savigny . Bellinger. Constantin cel Mare si-a câstigat un merit deosebit pentru energia cu care a reprimat atacurile barbarilor. ed. îndatorati a plãti impozitul pentru portiunea respectivã.adjectio sterilium).lor personalã. 108-109. Washington. I. Alãturi stãtea siliqua^de argint. foarte însemnatã a fost asanarea sistemului monetar. ci si bunurile pãrãsite ale particularilor. împãratul si-a afirmat astfel vointa energicã de a pune capãt consolidãrii stãpânirii gotilor în stânga fluviului. Navicularii sunt organizati în corporatii (colle-gia). Paris. 2. precum A.24 gr. 1966-1973. pp. De pretio rerum venalium. G. 89 Asupra organizãrii economice. nu se mai afla nimeni dispus a primi cu dragã inimã cariera senatorialã de provincie. care cântãrea pe jumãtate cât solidus. Immunitãt und Korruption der Curialen in der Spãtantike. pp. p. 87 G. Faimosul edict al lui Diocletian. Preturile erau exorbitante în secolul al IV-lea.VII w. cit.

91 L. Schmidt, Geschichte der deutschen Stãmme bis zum Ausgang der Volkerwanderung. Die Ostgermanen, II. Aufl., Miinchen, 1934, p. 225. 101 în anul 322 se produse atacul sarmatilor de vest sau iasygilor92 împotriva cetãtii de la Dunãre -Campona. într-o scurtã campanie, Constantin respinse atacul si-i urmãri pe barbari pânã în lasygia. în 323, începu a doua nãvãlire a gotilor în rãsãritul Peninsulei Balcanice. Ei pãtrunserã, sub ducele Rausimod, prãdând în Moesia de Jos si Thracia. Constantin porni în persoanã împotriva lor, îi aruncã peste Dunãre, trecu dincolo de fluviu si învinse, în tinuturile noastre, pe Rausimod, care pieri în aceastã ciocnire. Biruinta lui Constantin avu drept rezultat unirea întregului limes de la Dunãrea de Jos într-o singurã mânã, si aceasta aduse o schimbare în politica romanã fatã de goti. Acestia avuseserã pânã acum initiativa; dupã înfrângerea suferitã, ei au fost reprimati în propria lor asezare93, în campania aceasta, Constantin negociazã cu chersonitii, care intervin, usurând sarcina generalilor lui Constantin94. 92 Gibbon îi considerã pe acesti sarmati asezati încã din vremea lui Plinius în câmpiile Ungariei de Sus, de unde i-au alungat pe dacii de pe Tisa pe înãltimile Carpatilor, drept descendenti ai iasygilor, tribul cel mai numeros si mai rãzboinic al acestei natiuni (op. cit, ed. Bury, t. II, p. 229). 93 Cari Patsch, Beitrãge zur Volkerkunde von Sudosteuropa, III: Die Volkerbewegung an der unteren Donau in der Zeit von Diokletian bis Heraklius, 1. Teii, Bis zur Abwanderung der Goten und Taifalen aus Transdunavien (Akad. der Wiss. in Wien, Philos.- hist. Kl. Sitzb., 208, Bd., 2. Abhandl.), Wien und Leipzig, 1928, p. 13 si urm. 94 V. Constantin Porphyrogennetos, De adm. imperio, ed. Moravcsik, Budapesta, 1949, p. 264 si urm. [însotitã de traducerea englezã a lui R.J.H. Jenkins, scrierea are si o a doua editie, îmbunãtãtitã, apãrutã la Washington, 1967, reprezentând primul volum al colectiei „Corpus Fontium Historiae Byzantinae".] 102

Constantin întreprinse apoi la aceastã frontierã, atât de amenintatã acum, lucrãri tehnice militare menite a asigura respectul autoritãtii imperiului din partea germanilor. El construi anume peste Dunãre douã treceri permanente, care, împreunã cu întãririle corespunzãtoare de pe tãrmul de miazãnoapte, fãceau cu putintã un control al activitãtilor de dincolo de fluviu si o interventie rapidã a imperiului. Una din aceste treceri privea Oltenia, îndreptatã împotriva taifalilor (înruditi cu gotii), cealaltã Muntenia, împotriva gotilor. în anul 328, Constantin construi la nord de Oescus, în dreapta gurilor Iskerului (la satul bulgar actual Gigen), un pod de piatrã95, în fata cetãtii Sucidava (aproape de Celei). Al doilea loc pe Dunãre, neobisnuit de prielnic pentru legãturile dintre cele douã maluri, era la Transmarisca Turtucaia. în fata acestei vechi cetãti a times-ului, în locul Oltenitei de azi, unde Patsch presupune vechea asezare Marisca, la vãrsarea Argesului, împãratul ridicã Constantini-ana-Daphne, care, prin situatia ei, asigura legãtura cu Transmarisca96. Identificatã de Tocilescu si Pârvan cu Spantov, la 10 Km est de Oltenita, Patsch gãseste aceastã localitate prea abãtutã din drum si pune cetatea lui Constantin mai degrabã la Ulmeni. Impor95. Asupra acestui pod, An. Inst. de Studii clasice, I, p. 156 si urm. [D. Tudor, Podurile romane de la Dunãrea de Jos, Bucuresti, 1971 (si versiunea francezã a cãrtii: Idem, Lesponts romains du Bas-Danube, Bucuresti, 1974); O. Toropu, Noi contributii privitoare la podul lui Constantin cel Mare de peste Dunãre, „Analele Universitãtii din Craiova, Ist.-Geogr.-Filos.", I (1972), pp. 20-33-1 96. Prokopios, DeAedif., IV, 7, 7 si urm. . . ..-,., 103

NICOLAE BANESCU tanta mare pe care împãratul o dãdea acestei treceri a Dunãrii o aratã nu numai numele împãrãtesc al acestui cap de nord al podului, dar si faptul cã a bãtut, pentru aceastã creatie, monede97. Rezultatele acestor puternice întãriri, legând cele douã maluri ale Dunãrii, n-au întârziat a se produce, si un savant de talia lui Cari Patsch le apreciazã îndeosebi când afirmã cã amândouã aceste treceri asa de bine alese, strânserã atât de tare tinuturile de dincolo de fluviu cu imperiul, încât dusmanul se putea socoti ca învins, iar vechea provincie a Daciei ca încorporatã imperiului (dass der Feind- wie ihn auch die Munzbilden darstellen - als uberwunden und die alte dazische Provinz als dem Imperium angegliedert angesehen werden konnten)9S. Puterea imperiului, afirmã el, legãtura statornicã pe care o aveau garnizoanele romane de dincolo de Dunãre cu anexa lor civilã exercitarã acolo nu numai o influentã militarã. Pe lângã faptul cã în Dacia, pãrãsitã în anul 271, se pãstraserã pãrti din vechea populatie romanã, care acum puteau gravita cãtre sud, crestinismul prinsese rãdãcini printre goti. între dânsii se aflau crestini, încã din a doua jumãtate a secolului al III-lea, în urma convertirilor fãcute de preotii greci adusi în anul 264, ca 91 Patsch, op. cit., p. 20. [Localizarea cetãtii Constantiniana Daphne este încã viu disputatã, cf. I. Barnea, O. Iliescu, Constantin cel Mare, p. 115 si urm, p. 143, n. 78 si 86; P. Diaconu, în cãutarea Daphnei, „Pontica", 4(1971), pp. 311-317 si Idem, Sur l'emplacement de l'ancienne Daphne, „Studia balcanica. Recherches de geogr. historique" (Sofia), 10 (1975), pp. 87-93.1 fj 98 Ibidem, pp. 22-23. --t j? .•'..-:/;•,yiu^fe.îK^/.u.^jiui/iv, ,,..;•,• 104 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN prizonieri din Cappadocia, probabil si din Phrygia ori Galatia, si, cum presupune amintitul erudit, în urma influentei exercitate din tinuturile Pontului si Dunãrii colonizate cu goti, a celei a multor provinciali târâti din prima jumãtate a secolului al III-lea din tãrile balcanice, ca si în urma cãsãtoriilor mixte ori a serviciului în armata romanã". La începutul anului 332, gotii, nemaiputând ataca în sud, unde frontiera era atât de bine pãzitã, îi atacã pe sarmatii Argaragante^00, în Banatul actual. Acestia cer ajutorul lui Constantin, care trimite pe fiul sãu Constantin al II-lea si-i zdrobeste (20 aprilie 332): aproape 100.000 de goti au pierit de foame si de frig. Salvati de imperiu, sarmatii sunt atacati de Limigantes, servii lor revoltati, care-i bat si-i silesc la emigrare, împãratul primeste în imperiu 300.000 (!) colonizati între Belgrad si Orsova (334)101. Linistea în Balcani n-a mai fost tulburatã pânã la moartea împãratului (337). ^ 5. Ultimele evenimente ale domniei 1 în anul 326, Crispus fusese ucis de Constantin cel Mare la intrigile sotiei sale a doua, care voia sã asi•» Ibidem, pp. 23-24. 100 La Eusebius: „Acraragantes". 101 Ibid., p. 28 si urm. Cf. N. lorga, Histoire des Roumains et de la Românite orientale, voi. II, Bucarest, 1937, pp. 45-46. [Volumul românesc al acestei sinteze are în prezent o a doua editie, îngrijitã de Editura Enciclopedicã, 1991; G. Bichir, Sarmatii si relatiile lor cu geto-dacii, în „Studii. Revista de istorie", 38 (1985), pp. 1043-1057 si pp. 1164-1177.] ; :' 105 gure tronul propriilor sãi fii. Mama lui Constantin, Elena, deschise ochii fiului sãu si Fausta fu atunci, la rândul ei, ucisã. Aceste intrigi puseserã la ordinea zilei chestiunea succesiunii imperiale. Constantin vru sã crute imperiului criza ce pãrea inevitabilã. El stabilise în folosul sãu unitatea imperialã sfãrâmatã de Diocletian, dar îsi dãdea seama cã împãrtirea imperiului, sub o formã sau alta, era de acum o necesitate. De aceea, în 335, cu prilejul aniversãrii a treizeci de ani, procedã la o împãrtire definitivã a imperiului între cei trei fii ai sãi si doi din nepoti, Dalmatius si Hannibalianus.

Constantin al II-lea, cel mai mare dintre fii, primi lotul pãrintesc primitiv: Britannia, Gallia, Spania; Constantiu luã Orientul (Asia Micã, Siria, Egiptul); Constans luã Italia, Illyricum, Africa; Dalmatius avu Peninsula Balcanicã (Macedonia, Thracia, Achaia), cu misiunea de a apãra tãrmul gotic al Dunãrii; Hannibalianus primi Asia Micã Orientalã (Cappa-docia, Pontul, Armenia Micã), cu titlul de Regele Regilor, în asteptarea cuceririi Statului persan. Aceastã orânduire a lui Constantin favorizeazã, fireste, pe fiii sãi, mostenitorii prezumtivi; dar, alãturi de dânsii, ea fãcea loc si Cezarului Dalmatius si fratelui sãu Hannibalianus, o asociatie care fu consolidatã si prin douã aliante: o fiicã a lui luliu Constantiu, semi-sora lui Iulian, Constantia, deveni sotia lui Constantiu, iar Hannibalianus luã în cãsãtorie pe fiica împãratului Constantin cel Mare, numitã tot Constantia si care va ajunge apoi sotia lui Gallus. S-a cãutat a se realiza astfel buna întelegere între diferitii reprezen106 tanti ai dinastiei. Dar împrejurãrile aveau sã rãstoarne în curând, cum vom vedea, toate aceste previziuni. în Orient, dusmanul iranic al imperiului, dupã decenii de liniste, ridicã din nou capul. Când puterea pãrtilor fu doborâtã ele Artasir I, la a-^ nul 226, Statul iranian a fost reînnoit de o serie de monarhi ai dinastiei sassanide102, care au reînviat gloria vechilor Achemenizi. El era o putere recunoscutã de Imperiul roman ca un stat de rang egal. Una din trãsãturile caracteristice ale acestui Stat era nobilimea ereditarã, în care se deosebeau douã clase: nobilimea înaltã, stãpânã pe vaste domenii, în care exercita puteri princiare, si nobilimea inferioarã, partea sãnãtoasã a natiunii, de asemenea proprietari, cunoscuti ca dikhani. Un fel de relatii feudale, socoteste Bury, au existat între aceste douã clase ale nobilimii, si organizatia militarã pare a fi fost în legãturã cu obligatiile feudale. Altã trãsãturã caracteristicã a statului persan era religia, controlatã de o preotime cu imense puteri si exercitând o influentã conservatoare. Fiecare district, în provinciile Pers iei, se afla sub controlul spiritual al unui mare preot mag (corespunzând episcopului), si în capul întregii ierarhii sacerdotale stãtea supremul arhi-mag. Odatã cu stabilirea crestinismului, Statul roman prezintã si el o preotime puternicã, organizatã ca o ierarhie, intolerantã si zeloasã de persecutii103. 102 Numitã astfel dupã bunicul lui Artasir. [=Ardasir I, 224-241, întemeietorul dinastiei sasanide, 224-651]. 103 J. Buiy, History ofthe Later Roman Empirefrom tbe death ofTheodosinsetc.,l,p.90. -UJÎnnr ' i : ,,;•<:•'\r 107 NICOLAE BANESCU Conflictul între aceste douã puteri spirituale era inevitabil. Crestinii furã adesea prigoniti în Persia; ceva mai târziu, secta Nestorienilor, urmãritã de bizantini, îsi gãsea refugiul la persi, care de obicei îi ocroteau. în fruntea Statului persan se afla acum Sapor al II-lea, fiul lui Hormisdas, un monarh cu mari însusiri politice si militare. El trimise, în 336, lui Constantin cel Mare o ambasadã insolentã, cerând evacuarea provinciilor de la Tigris cucerite sub Diocletian. împãratul rãspunse cã va veni sã exprime în persoanã sentimentele sale lui Sapor. într-adevãr, odatã cu primãvara (337), el porni în fruntea armatei. O cometã de mãrime extraordinarã se arãtã atunci pe cer, aruncând nelinistea în spirite. Putin mai în urmã, împãratul se simti rãu. Trecând aproape de apele termale de la Helenopolis, în Bithynia, el se opri acolo, sã facã o curã; dar nu se simti mai bine. în prada unei febre violente, fu transportat în vila sa din Akyron, lângã Nicomedia, unde, dupã câteva zile, îsi dãdu sufletul (22 mai 337), dupã ce primise botezul.

Disparitia neasteptatã a suveranului produse o emotie adâncã. Ofiterii sãi îi depun trupul fãrã viatã într-un cosciug somptuos si-1 duc la Constantinopol, unde fu expus acoperit de purpurã si cu diadema pe cap, într-una din sãlile cele mai frumoase ale palatului sacru. Multã vreme fu vegheat de o gardã, în timp ce dinaintea lui se desfãsura ceremonialul de rigoare.- la ora obisnuitã a audientei lor, senatori, magistrati si demnitari veneau sã salute cadavrul îmbãlsãmat, pentru a paraliza astfel intrigile pânã la sosirea unuia dintre mostenitorii tronului. «s •-* 108 l Informat de cele întâmplate, Constantiu nu putu sosi îndatã la Constantinopol. în ziua de 2 august 337, se promulga încã o lege în numele defunctului. Dupã aceastã datã avurã loc cu pompã funeraliile, si trupul împãratului, care troneazã pânã azi în istoria crestinismului, fu coborât în mormânt, în bazilica. Sfintilor Apostoli, clãditã de el104. 104 J. Bidez, La vie de l'empereur Julien, Paris, Les Belles Lettres, 1930, pp. 12-14. • ! -• 109 NICOLAE BANESCU B. URMAsULUI CONSTANTIN CEL MARE 1. Reconstituirea unitãtii imperiului Sistemul de familie care înlocuia artificialul colle-gium întocmit de Diocletian era menit sã aibã o soartã identicã. Mai repede decât regimul tetrarchiei, el se va nimici în rãzboaie civile. Procesul care fãcuse din Constantin stãpânul unic al lumii se va reînnoi, dupã moartea sa, în favoarea celui cle-al doilea fiu, Constantiu; dar imperiul a fost mântuit de dezmembrare, cum observã atât de bine Finlay, numai prin exterminarea celei mai mari pãrti a familiei imperiale105. Cei trei fii ai lui Constantin vãzuserã cu ochi rãi împãrtirea din 335, care atribuise o parte de imperiu colateralilor, îndatã dupã înmormântarea tatãlui lor, ei se proclamarã Augusti (9 septembrie 337), conside-rându-se singurii stãpâni ai imperiului, si provocarã o revoltã militarã la Constantinopole împotriva rudelor. Perfidia lui Constantiu dase cu jurãmânt asigurãri verilor sãi alarmati. El nãscoci totusi un pretext al crimei puse la cale. Dupã câte relateazã Philostorgios, unul din continuatorii lui Eusebiu, Constantiu ar fi primit din mâinile episcopului de Nicomedia un rulou continând ultimele vointe ale lui Constantin. Acesta îsi exprima bãnuiala de a fi fost otrãvit de fratii sãi si cerea fiilor sã-1 rãzbune si sã ia mãsuri pentru siguOp. cit., voi. i, p. 105. 110 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN ranta lor. Trupele instigate provoacã un mãcel groaznic, în care pier cei doi frati ai lui Constantin, mai multi nepoti, între care Dalmatius si Hannibalianus, si totodatã unii dintre înaltii demnitari ai Statului. Singuri Gallus si Iulian, în vârstã de 12 si respectiv 6 ani, scãparã din acest mãcel, poate din cauza vârstei, care-i fãcea inofensivi. Cei trei frati au apoi o întrevedere la Sirmium si procedeazã la o nouã împãrtire teritorialã, care adause la lotul lui Constantiu provinciile celor doi veri ucisi. Dar armonia dintre ei nu tinu multã vreme. Constantin al II-lea, ambitios, vru sã urmeze exemplul tatãlui si sã reconstituie unitatea imperiului în folosul sãu. El se ridicã împotriva fratelui sãu Constans, ale cãrui state erau limitrofe cu ale sale, merse asupra Romei, dar, atras într-o cursã, pieri (340). Provinciile sale furã anexate de Constans. Nu mai erau acum decât doi împãrati. Aceastã di-archie tinu 10 ani, Constans era un vicios si nemultumi elementul militar. O conspiratie se urzi împotriva lui. Magnentiu, un soldat de origine germanã, care se ridicase prin serviciile sale în vârful ierarhiei, se proclamã împãrat la banchetul

dat de intendentul finantelor Marcellinus, la Autun. Informat, Constans, care se afla la vânãtoare în apropiere, cãutã scãparea fugind cãtre Spania; dar, ajuns de o trupã de cãlãreti franci la poalele Pirineilor, el fu omorât106. Magnentiu rãmase stãpân pe Occident. O altã uzurpare, a lui Vetranion, unul din generalii armatelor de la Dunãre, se produse în Illyricum. Sora 1 Zosimus (Bonn), II, 42. 111 lui Constantiu, Constantia, vãduva lui Hannibalianus, îl îndemnase sã se proclame Caesarîn primãvara anului 350. Vetranion era bun militar, iubit de soldati, din rândurile cãrora se ridicase; era însã un om simplu, fãrã nici o culturã. El îsi luã rolul în serios si scrise lui Constantiu pentru a-i promite alianta si a cere mâna sorei sale. Aceasta scrise si ea fratelui sãu, explicându-i cã alegerea lui Vetranion s-a fãcut numai spre a împiedica armatele de la Dunãre sã treacã de partea lui Magnentiu. Constantiu veni din Orient, unde purtase fãrã succes rãzboiul cu persii. El cãutã mai întâi sã-1 loveascã pe Vetranion înainte ca uzurpatorii sã se uneascã si izbuti sã însele simplitatea lui, atrãgându-1 în cursa unor tratative amãgitoare. Se alese un loc la frontiera provinciilor limitrofe, pentru o întrevedere, spre a se asigura, prin jurãmânt reciproc, si a pune la cale operatiile rãzboiului civil. Locul ales a fost Sardica (Sofia de azi), unde trupele amândurora se întrunirã la 25 decembrie, într-o vastã câmpie, în mijlocul lor se ridicase tribuna de pe care împãratii obisnuiau sã vorbeascã trupelor. Constantiu propuse sã se ia de arbitru armata însãsi, ceea ce Vetranion primi, înteles cu sefii fortelor acestuia, Constantiu, care avea întâietatea, tinu un discurs dibaci, în care aminti soldatilor de gloria si libertatea tatãlui sãu, de jurãmintele ce legau legiunile de dinastia sa. Soldatii, întetiti de ofiterii din jurul tribunei, izbucnirã în aclamatii puternice pentru fiul lui Constantin. Impresionat, Vetranion se aruncã la picioarele lui Constantiu, cerând iertare, împãratul se multumi a-1 dezbrãca de purpurã, apoi îl îmbrãtisa, îl primi politicos la masã si-1 trimise la Prusa, în 112 Bithynia, într-un palat, unde putu sã-si ducã, timp de sase ani, o viatã confortabilã107. Rãmânea Magnentiu, puternic, fiidcã fusese recunoscut de Britannia, Gallia, Spania si Italia. El înainta, în marsuri grãbite, în fruntea unei impunãtoare armate de provinciali si barbari. La Mursa, pe Drava, armata lui Constantiu îl zdrobi, dupã o bãtãlie teribilã, în care 50.000 de oameni rãmaserã pe câmpul de luptã. Ceea ce a contribuit la victorie a fost trecerea la imperiali a francului Silvanus, general renumit, împreunã cu corpul sãu de cavalerie. Scãpând de încãierare, Magnentiu se refugie la Aquileia, întãrind trecerile muntilor. Dar aparitia flotei romane pe coastele Italiei produse multe defectiuni. Roma, unde Magnentiu înecase în sânge tentativa lui Nepotianus de a-1 înlocui (iunie 351), era ostilã uzurpatorului. Când armata imperialã reusi a trece Alpii lulieni, Magnentiu fugi cu putinele-i trupe dincolo de Alpi, la Lugdunum (Lyon), încercã a trata, renuntând la purpurã, dar, urmãrit de aproape, nu-i rãmase, pentru a nu cãdea în mâinile dusmanului, decât a se sinucide108. Aceste evenimente ocuparã anul 352 si jumãtate din 353. Represiunea fu nemiloasã. Unitatea imperiului era cu aceasta reconstituitã. 107 Ibidem, II, 44. 108 Detalii asupra, înversunatei lupte si a sfârsitului ei la Zosimus, II, 46-53. [A. se vedea si studiul lui J. Sasel, The Struggle between Magnentius and Constantius II for Italy and Illyricum, „Ziva antika", 21 (1971), pp. 205-216.] 113 2. Constantin al II-lea

(singur împãrat: 353 - 3 noiembrie 361) a. Tribulatiile lui Gallus si Iulian. Educatia lor. Gallus înaintat Caesar, executia lui. Dupã masacrul din care singuri scãpaserã, cei doi veri ai lui Constantiu al II-lea îsi duserã mult timp o viatã retrasã, într-un adevãrat exil, urmãriti necontenit de vigilenta bãnuitoare a împãratului, supravegheati de oamenii sãi de încredere, înconjurati de spioni, care îl tineau la curent cu tot ce putea interesa suspiciunea stãpânului lor. Gallus rãmase, probabil, un timp în capitalã sau, cum cred unii, undeva în Asia, dar pe Iulian îl regãsim în palatele pustii din Nicomedia, în fundul Golfului Astakos, pe coasta asiaticã a Propontidei. Acolo trimise noul stãpân al Orientului pe orfan, si Eusebiu, episcopul orasului, era însãrcinat a-i supraveghea educatia. Nu departe se afla mama Basilinei, bunica lui Iulian, bucuroasã a-si regãsi în acest copil amintirea fiicei sale, care murise curând dupã nasterea lui. Ea îi dãrui un domeniu cu o vilã si vaste dependinte în preajma orasului Chalkedon, si Iulian era fericit sã-si petreacã acolo vacantele, gustând în acel mediu câmpenesc bucurii de care îsi va aduce aminte mai târziu cu înduiosare. Pedagogul Mardonius, un bãtrân eunuc scit foarte învãtat, fost lector al Basilinei, plin de bunãtate si de foc sacru pentru profesiunea sa, se îngrijea de educatia copilului. El îi desteptã gustul pentru literatura clasicã, admiratia pentru frumusetile lui Homer si Hesiod. Iulian îi va pãstra o amintire scumpã si o adevãratã veneratie109. 114 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN De aici, dupã moartea lui Eusebiu (341-342), Iulian fu transferat la Macellum, domeniu imperial din Cappadocia, unde veni si fratele sãu Gallus. Bãnuitorul despot simtise nevoia de a-i interna într-un loc sigur. Aici nu mai era vorba de studii profane; s-a urmãrit a se împlini instructia religioasã a tinerilor prin lecturi si explicatii din Vechiul si Noul Testament, pelerinaje si rugãciuni la mormintele martirilor, cântece sacre la bisericã. Gallus n-avea educatia lui Iulian si nu era pregãtit pentru asemenea lucruri, fiind si o fire brutalã; Iulian însã îsi dãdu obisnuita silintã si fãcu progrese repezi. Impresionabil cum era, înclinat spre misticism, fu initiat în practicile crestinismului, pe care mai târziu le va recomanda ca exemplu. El cunoscu acolo pe George de Cappadocia, episcopul arian, care avea sã sfârseascã atât de tragic în Alexandria Egiptului. George avea o frumoasã bibliotecã si-i permise lui Iulian s-o cerceteze. Constantiu poposea adesea la Antiochia Siriei, unde, sub influenta unor prelati piosi, cum era episcopul Leontios din acel oras, începu a avea remuscãri 109 Excelenta monografie închinatã vietii lui Iulian de J. Bidez, La vie de l'empereur Julien, Paris, Belles Lettres, 1930, e lucrarea fundamentalã în aceastã privintã. [Trebuie adãugatã însã bibliografia de limbã englezã si germanã a iltimelor decenii, pentru care se poate face trimitere la The Oxford Dictionary of Byzantium, prepared at Dumbarton Oaks, sub îndrumarea lui A.P. Ka dan, voi. I-HI = ODB), New York - Oxford, 1991, s.v. Julian", în voi. II, p. 1079, de unde mentionãm pe R. Browning, The Emperor Julian, Berkeley-Los Angeles, 1976 si E. Pack, Stãdte undSteuern in der Politik Julians: Untersuchungen zu den Quellen eines KaiserbUdes, Bruxelles, 1986.] 115 MCOLAE BÃNESCU pentru singurãtatea în care se afla, înconjurat numai de strãini. La sugestia acestor prelati, exilul verilor sãi îsi aflã acum sfârsitul. Cãtre finele anului 347, un ordin sosi la Macellum, dispunând trimiterea la Curte a lui Gallus, care fu un timp încã supravegheat. Iulian, absorbit de cãrti, era mai putin de temut, si el putu pãrãsi Macellum si veni la Constantinopol, unde afla toate mijloacele pentru a se adânci în studiile sale. Prin directia datã de Constantiu acestor studii, e putin probabil sã fi urmat altceva decât gramatica si retorica. El frecventa în acelasi timp bisericile. Spionii împãratului nu-1 pierdeau însã din ochi. Iulian avea vreo douãzeci de ani. Firea sa vioaie, sincerã, lipsitã de orgoliu, îl fãcea sã se apropie de oricine, fãrã consideratie de rangul sãu, si-i atrase simpatiile capitalei. Alarmat de popularitatea ce si-o câstiga, Constantiu îi dãdu ordin sã pãrãseascã îndatã

n. De multã vreme ceva se pregãtea în filosofic. 116 Evenimentele politice aduc deodatã o schimbare neasteptatã în regimul tinerilor exilati. ele tindeau a se topi unele în altele. absorbind ce mai rãmãsese din anticele religii elenice si atrãgând unele elemente ale credintelor noi. t. sã-si desãvârseascã studiile. Marele pontif al neoplatonismului mistic a fost lamblichos. Iulian gãsi mijlocul de a-si procura zilnic copia lectiilor lui. Plotin arãtase cã prima întrebuintare a ratiunii este de a întelege cã omul e captiv în materie. Acesta întãri într-însul cultul pentru literatura anticã. 118 . 179. op. metafizician subtil. dau o succintã si excelentã caracterizare a filosofiei acestui spirit original.pentru a zugrãvi încântarea religioasã. care ne expune cu multã claritate 111 Alexandrinii au întrebuintat pentru întâia oarã acest cuvânt . care. Avântul cãtre Dumnezeu nu-1 cerea Plotin ratiunii si inimii. poruncind demonilor si vorbind cu zeii. pãgânismul în pericol recurse la ajutorul fortelor elenismului. actul de a iesi din sine111. Constans pieri de mâna emisarilor sãi. nu era accesibil multor inteligente. V. în drumul cãtre resedintã. înseamnã schimbare de stare. deviere. generale de la philosophie. pe care-1 întrevãzuse la Nicomedia. încetul cu încetul. Bidez. Paris. n. 1924. Când sufletul s-a eliberat de tot ce-1 leagã de lume. 887-890. Frontiera Orientului era în acel moment serios amenintatã.Constantinopol si sã se retragã la Nicomedia. Condensând într-un larg sistem de eclectism elemente ale teologiei împrumutate din toate filosofiile si din toate religiile elenismu110. Discipolii sãi cãutarã a prezenta speculatiile filosofici sale în imaginile seducãtoare si vaporoase ale cultelor mistice. prea subtile si delicate. Introduction. Pentru a doua oarã Iulian trecu Bosforul. O sintezã era necesarã. dupã expresia lui Bidez. 497 a îngrijitorului editiei). Gallus primea sarcina de a guverna Orientul si pleca. Enneades. La începutul anului 350. Sistemul lui Plotin. 2).. El avu norocul sã gãseascã acolo pe Libanios. Paris. de a-si elibera sufletul de trup. Hist. Adevãrata virtute este unirea cu Dumnezeu. 117 lui. Les Belles Lettres..care. p. de la litter. La 15 martie 351 el îl ridicã pe Gallus la rangul de Caesar. în veacul al IV-lea. Ceea ce-1 atrage acum e misticismul. pentru a se închide în vechea resedintã imperialã. pp. la Antiochia. pp. Xlle ed. Dincolo de ratiune va fi pentru el intuitia si dincolo de intuitie extazul (ejccrracng). dupã voie. proclamat împãrat la Au tun. I. cit. Plotin. [Vezi si Infra. etimologic. grecque. în fuga-i cãtre Spania.] 112 Alfred si Maurice Croiset. 1884. Brehier. adorat de discipoli ca o fiintã supranaturalã. Iulian nu mai avea ce cãuta. se produse în Occident uzurparea lui Magnentiu. ca toate doctrinele filosofice. 16 si urm. avu la Nico-media o întrevedere cu fratele sãu Iulian. atunci totul se sterge si totul se reveleazã112. (Vezi Cousin. în mediul acesta fu pus pentru întâia oarã în comunicatie cu zeii. care putea clãtina educatia crestinã a tânãrului. Desi i se interzise de a urma cursurile celebrului retor. împreunã cu sotia sa. Situatia gravã îl sili pe Constantiu a întelege cã trebuie sã-si asocieze pe unul din singurii membri ce mai erau în viatã din dinastia sa. unul dintre familiarii împãratului. Em. . îi dãdu de sotie pe sora sa Constantia si schimbã cu el jurãminte solemne de bunã întelegere înaintea epis-copului-misionar Theophil Indianul. de a se desface de lucrurile pãmântesti. Hist. care-si preda atunci în acel oras învãtãmântul. Libanios rãspundea întru totul cerintelor spiritului superior al noului sãu discipol. cã prima silintã a vointei lui trebuie sã fie de a se avânta „dincolo". în care îl initiaserã primii sãi educatori110. care obtinu de la Constantiu libertatea de a merge. fiindcã Dumnezeul sãu era dincolo de sensibil si de inteligibil. între celebritãtile sofisticii a doua. Pentru Cousin. „nebunia sublimã a sufletului pierdut în unitatea divinã". Cf. si ea se îndeplineste în prima jumãtate a secolului al III-lea. rãtãcire. La retori. vechile doctrine se apropiaserã. cu Plotin. Iulian a fost u-nul dintre cei mai entuziasti discipoli ai lui Libanios.

îi arãtã întelegere. ci un preot si un mistagog (initiator în mistere): el învatã unirea realã cu Dumnezeu. et adhibitis paucis clam ferro succintis uesperi per tabernas palabatur et con-pita quaeritando Graeco sermone. Eyssenhardt. ce stie fiecare despre Cesar. osoful. muri de o febrã subitã117. Din nefericire. Ammianus Marcellinus. 120 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN care o doreste mult. 1907. supravegheat cum era. decât rationamente subtile si reverii semete. I. bãtrân si obosit.. si aceasta o fãcea fãrã rusine în oras. dar. sosirã Eusebius sambelanul (_cubiculi praepositus). Gallus îsi continuã singur drumul cãtre destinul sãu. Cesarul usuratec se desfãta în plãceri. cãtre Priskos. întrebând. ca frate. ca ziua115. temându-se de mâjiia lui. Constantia exercita asuprã-i o influentã funestã. Boisser. de a auzi vo cea ei în visuri sau în oracole si de a sti de la ea însãsi natura si planurile sale"114. Iulian îl primi cu multã simpatie. seful arienilor extremisti. lângã Pola. relateazã cã noaptea. Spiritul lor pierde din ce în ce contactul cu realitatea. XTV. l. cel mai venerat dintre discipolii sãi. în limba greacã. 1871. Fr. era pus sub gardã. si teologul fu convins de credinta sa nealteratã. inflammatrix saenientis adsidua. îi cerea sã vinã împreunã cu sotia sa. l. 114 G. op. Ea iu înmormântatã lângã Roma. alunecând în speculatii extravagante. El îi retrase mai întâi mare parte din trupe. care trimise pe lângã fratele sãu pe Aetius. III (L'empereur Julien). desfãcuti de interesele pãmântesti. afirmã eminentul erudit. Paris. Iulian plecã atunci la Ephes si acolo îl cunoscu pe vestitul Maximus (351). 116 Megaera quaedam mortalis. cel mai pretios izvor al epocii. chap. cutreiera tavernele si rãspântiile. el continuã a se arãta crestin. si apoi îl chemã la Milan. care luase drunual spre Atena. în Noricum. care-i poartã si astãzi numele. îl îndreaptã cãtre Maximus. trãiesc în plin supranatural. p. Gallus trezi prin purtãrile sale nemultumirea generalã. 2). cit. Pentadius notarul si Mellobaudes. lamblichos nu mai era în viatã. La fin du paganisme. XIV. care se afla în Ephes.rãspundea unor trebuinte ale sufletului sãu pe care crestinismul nu le putuse multumi. 190. merge spre ea sau de a o atrage la sine. pentru a înlãtura bãnuielile. dar. tribun militar. el pretindea a pune la îndemânã mijlocul de a fi în comunicatie cu Divinitatea. cuius erat inpendio gnarus. si el o lãsã sã terorizeze orasul printr-o serie de executii116. 113 Cousin. un teolog de reputatie al epocii. în practicile religioase ale misterelor neoplatonismului. vrãjitoria secolului al IV-lea. Constantia ezitã câtva timp. învãtãmântul filosofilor la care alerga Iulian -spune atât de bine Gaston Boissier . la lumina tortelor. quid de Caesare quisque sentiret et haec confidenter agebat in urbe ubi pernoctantium luminum claritudo dierum solet imitãri fulgorem. t. sub cuvânt cã vrea sã se întretinã împreunã asupra afacerilor imperiului. La el aleargã Iulian. într-un mausoleu monumental. întovãrãsit de o bandã de spadasini travestiti. Constantiu insista ca Cesarul sã-si grãbeascã venirea si. Fi. 119 NICOLAE BANESCU peregrinãrile sale la theurgi ajunserã la urechile lui Gallus. 19:. Pe când era pãzit acolo.. Acest învãtãmânt era mai mult decât o metafizicã îndrãzneatã. întors la Nicomedia. pe care o cunostea bine. lamblichos nu mai e un filosof. Rapoartele primite de împãrat îl alarmarã. Ei se aruncã în divinatie si theurgie. 99. ai cãrei credinciosi. dar la Pergamon se afla Edesios. despuiat de vesmintele regesti si îmbrãcat cu tunica si mantaua comunã. în acest timp.misticismul alexandrin. socotind cã influenta ei îl va linisti. urcat repede într-o trãsurã privatã (carpento privata) si dus în Histria. Elenismul ajunge cu el o religie exaltatã. trimisi de tiranul obsedat spre a-i lua un interogatoriu . face evocatii si minuni113. se pasiona pentru spectacole si se deda la acte compromitãtoare. pe 115 Ed. se decise în cele din urmã a porni. „de a. Ajuns la Poetovio. se initie în theurgie. humani cruoris auida nihil mitius quam maritus (Ibidem. ajunsi în Bithynia. la Antiochia. Berlin.

amãnuntit cu privire la omorurile sãvârsite la Antiochia. Palid de emotie, Gallus îngãimã cã executiile s-au fãcut la instigatia sotiei sale. La aceastã insultã a memoriei surorii sale, Constantiu, apucat de o mânie fãrã de margini, nu mai vãzu sigurantã pentru sine decât în moartea nefericitului Cesar. Serenianus fu îndatã expediat, împreunã cu alti doi delatori, pentru a-1 executa. Cu mâinile legate la spate, „ca unui hot rãufãcãtor", dupã expresia lui Ammianus, Gallus fu decapitat cãtre sfârsitul anului 354 ns. Cunoscând amãnuntele acestei sinistre tragedii, Iulian fu atât de impresionat, încât de multe ori pãrea 117 Ammianus, XIV, 11, 6: cum Bithyniam introisset, in statione quae Caenos Gallicarios appellatur, absumpta est in febrium re-pentina. 118 XIV, 11, 23:... et ita conligatis manibus in modum noxii cuiusdam latronis cemice abscisa. 121 cã vede spectrul trupului decapitat al fratelui sãu. Odatã cu executia lui Gallus, primea si el ordinul de a se prezenta la Milan. Acolo se gãsi în prezenta unei acuzatii formale: i se imputa cã pãrãsise Macellum fãrã autorizatie, cã avusese conciliabule cu fratele sãu dizgratiat, când trecuse prin ConstantinopoF19. Iulian s-a apãrat energic. Suspectat, calomniat de puternicii intriganti de la Curte, el simtea cã viata sa e în primejdie, si Constantiu, sub influenta camarilei, nu voia sã-1 primeascã în audientã. O interventie neprevãzutã si hotãrâtoare îl salveazã, împãrãteasa Eusebia, care exercita o mare influentã asupra sotului sãu, se apropie cu simpatie de tânãrul nefericit, pledeazã cu ardoare cauza lui si obtine a-1 primi în audientã si a-1 asculta, întrevederea aceasta avu darul sã linisteascã mânia despotului. Dorinta lui Iulian era sã se întoarcã în linistea domeniului mostenit de la bunica sa, si Eusebia îi obtinu autorizatia. Iulian plecã, dar la Como fu întors din drum din cauza revoltei generalului Silvanus în Gallia, provocatã de infamia delatorilor din jurul tronului. Suspiciunea se trezi din nou în sufletul lui Constantiu, care se temu ca Iulian sã nu întâmpine în calea sa pe rebeli. Eusebia, din marea sa afectiune pentru Iulian, îl convinge atunci pe împãrat sã-1 lase a-si urma un timp învãtãtura la Atena, unde nu va mai putea fi periculos. Aceastã hotãrâre fu primitã de Iulian cu o nespusã bucurie. El putea sã vadã în sfârsit orasul viselor sale. în vara anului 355, îsi fãcea intrarea în Atena, streIbidem, XV, 2, 7. 122 curându-se fãrã zgomot, supravegheat cum era, si descindea la locuinta elegantã a unui nobil din Antiochia, Celsius, prieten intim al lui Libanios120. Cu toate devastãrile pe care le suferise, orasul îsi pãstra vechea splendoare a monumentelor sale. Acropole, cu atâitea minuni ale artei, era intactã. Pallas-Athena trona încã în mijlocul Parthenonului; sacrificiile se îndeplineau si solemnitãtile cultului pãgân se desfãsurau în toatã mãretia lor. Ne închipuim usor impresia strecuratã în sufletul tânãrului setos de marile amintiri ale trecutului. El nu-si pierdea vremea în distractiile obisnuite ale tineretului zgomotos, ci se lãsa în voia entuziasmului sãu pentru frumusetile ce-i Fermecau privirea si pentru învãtãmântul ce fãcea atunci gloria metropolei elenismului. Universitatea atenianã rãsuna în acea epocã de elocventa sofistilor celebri, în jurul cãrora se îngrãmãdeau tinerii studiosi din cele mai depãrtate provincii ale imperiului. Arta cuvântului era la grecii de atunci o adevãratã desfãtare a spiritului, prin efectele sale în mare parte muzicale. Oratorul era acum un emul al poetilor lirici. Aplicând o prozodie care nu se mai simtea în limba vie, el scotea în relief, ca un virtuos, timbrul si armoniile elocutiunii sale si exalta pe auditori prin muzicalitatea frazelor, de multe ori pure sonoritãti, lipsite de fond serios. Aceste lucruri ne fac, poate, sã surâdem astãzi. Dar, cum observã cu drept cuvânt un învãtat care s-a oprit asupra lor, trebuie sã mãrturisim cã nu le mai putem întelege. Acest acord absolut al cuvântului si urechii

120 Bidez, op. cit., pp. 108-110. 123 sunt fenomene care s-au pierdut pentru noi. A fost un gen de elocventã si un sistem de educatie de care nu mai avem azi idee, cãci se întemeiau pe un sentiment care a dispãrut: iubirea dezinteresatã a vorbirii frumoase121. Apoi, limbile vechi ne sunt atât de putin familiare, avem pentru ele un sentiment atât de strãin, încât nu ne putem da seama de farmecul pe care-1 gãseau într-însele cei vechi, farmec pierdut pentru noi. Cã nu erau lucruri atât de dispretuit, ne-o aratã faptul cã crestinii, mari oratori ai Bisericii, n-au ocolit scoala retorilor greci. Cursurile cele mai frecventate erau cele ale lui Prohaeresius. Reputatia sa ajunsese pânã în Occident si împãratul Constans îl chemã sã-1 asculte. Cãlãtoria sa a fost un triumf22. Iulian se interesa însã mai mult de filosofic. scoala lui Platon supravietuia în grãdinile Academiei, si aici zãbovea tânãrul setos de doctrina complexã a theurgilor. Eleusis, unde se celebrau încã, în toatã mãretia lor, misterele zeitei Demeter, nu era departe, si Maximus recomandase lui Iulian sã meargã sã-si împlineascã initierea la hierofantul vestitului sanctuar. Tânãrul print pãtrunse în veneratul templu al divinitãtilor subterane, strãbãtu toate fazele initierii în misterele lor, împãrtãsindu-se de înaltele adevãruri filosofice desprinse din simbolismul lor complicat. 121 Petit de Julleville, Histoire de la Grece sous la domination romaine, Il-e ed., Paris, 1879, pp. 351-352. 122 Roma îi ridicã o statuie de aramã, cu o inscriptie adesea citatã pentru aliteratia de patru ori repetatã: Regina Rerum Roma, Regi Eloquentiae. (Jbidem, p. 350). 124 Reprezentantul neoplatonismului, Priskos, recomandat de Edesias, se afla la Atena. Iulian îl cercetã, sedus de ocultismul 5ãu. Eunapios ni-1 prezintã ca un om gelos de ideile sale, pãtruns de demnitatea filosofici, vorbind domol, p« un ton întotdeauna solemn. Iulian i-a pãstrat statornic un mare respect, împreunã cu Maximus, Priskos a stat la cãpãtâiul sãu, în ultimele-i momente, când clzu rãnit pe câmpul de bãtaie; ei i-au dat cele din urmã mângâieri filosofice înainte de moarte. Iulian cunoscu la Atena si pe corifeii de mai târziu ai Bisericii, pe l^asile de Caesarea si Grigorie de Nazianz. Cel din urmã, pasionat, îsi aduce mai târziu aminte de tânãrul si originalul membru al dinastiei si-i schiteazã, dupã eroica lui moarte, un portret plin de urã. Ceea ce rãmâne din aceastã schitare este, cum aratã Bidez, timiditatea sa nervoasã, notatã de Libanios, care ne spune cã, înaintea numerosilor prieteni ce fãceau cerc în jurul sãu la Atena, Iulian nu pronunta un cuvânt fãrã ca o roseatã pudicã sã nu-i coloreze fata, urmând apoi debitul vorbirii sale repezi, de care se resimt adesea scrierile lui123. Fericirea sederii lui Iulian la Atena n-a fost de lungã duratã. Pe neasteptate, la începutul toamnei, el primi ordin sã vinã la Milan. Revolta lui Silvanus în Gallia se încheia cu asasinarea lui; dar imperiul era acum asaltat din toate pãrtile. Francii, alamanii si saxonii ocupaserã 40 de orase pe Rin, târând populatia în captivitate si ducând cu ei o pradã imensã; quazii si sarmatii cutreierau Pannonia si Moesia superioarã; iar în Orient, persii nu încetau de a ataca, tinuturile imperiului. Constantiu îsi 125 NICO1AE BÃNESCU dãdea seama cât de greu putea face fatã unei situatii atât de grave, dar pregeta a-si alege un asociat la imperiu, din cauza, excesivei iubiri de putere si a suspiciunii fatã de toti124. Se gândi totusi, în cele din urmã, a-si asocia pe Iulian. O luptã de influente se dãdu atunci în jurul sãu. Delatorii se sileau a-1 abate de la acest gând; singurã Eusebia, „foarte instruitã, si cu o prudentã mai presus de sexul femeiesc", cum o caracterizeazã Zosimus, le tinu piept si convinse pe Constantiu sã punã pe Iulian ca Cesar peste natiunile de dincolo de Alpi, cãci, tânãr cum este, de o fire simplã, zicea ea, cufundat toatã viata în studii si nestiutor în toate, „va fi pentru noi mai bun decât oricare altul"125.

Iulian, care-si astepta soarta într-un cartier din Milan, fu chemat în sfârsit la Curte, si ceremonia învestiturii sale în calitate de Caesar avu loc la 6 noiembrie 355, în fata trupelor prezente la Milan. Constantiu pronuntã un discurs în care, lãudând însusirile vãrului sãu, ceru ratificarea armatei pentru alegerea lui. Trupele îl întrerupserã cu un murmur de aprobare, si împãratul puse atunci pe umerii lui Iulian purpura si-1 proclamã Caesarîn aclamatiile lor. El îi adresã apoi lui Iulian o alocutie plinã de sfaturi bune si de asigurãri. Armata îsi lovi zgomotos scuturile de genunchi, semn al bucuriei cu care aproba si al admiratiei cu care 123 Bidez, op. cit., p. 118; cf. Zosimus (Bonn), III, 1-2. 124 Zosimus, III, 1: iXiaftai Se KOIVCOVOV ij\c, âp%fjt oi>K etMppei &iâ ie (pi'kapx'iut vnepfloXriv Kal TO nâvtaq e%eiv ev vnoyia. 125 Ibidem-. ãpeivcov ie ecrTai navwq erepov nepi r]jJ.ãq. Cf. Ammianus Marcellinus, XV, 8, 3126 primea pe Cesarui strãlucind în purpura imperialã. Iulian luã dupã aceea loc în carul imperial alãturi de suveran si fu introdus solemn în palat126. El a fost fericit a prezenta, din îndemnul împãratului, omagiile sale împãrãtesei Eusebia. în panegiricul ce-i închinã mai în urmã, Cesarui a consemnat scena memorabilei întrevederi. Când veni în fata ei, i se pãru cã vede, ca într-un templu, statuia Moderatiei (ayaAjua acacppoavvrig). „Unele - îi zise basilissa - le si ai de la noi; celelalte le vei avea de la Dumnezeu numai dacã esti credincios si drept fatã de noi". Aproape atât a auzit, nici un cuvânt mai mult - urmeazã el -, desi în elocventã nu era mai prejos de cei mai buni oratori. Iulian iesi de la audientã plin de admiratie si uimire, cu impresia de a fi auzit vorbind Modestia însãsi, „atât de dulce si suav era sunetul vocii sale"127. împãrãteasa îi fãcu un dar, care era pentru Iulian de cel mai mare pret: o mare cantitate de cãrti de filosofic si istorici buni, de oratori si poeti, care 1-au însotit în campaniile sale si pe care, cum declarã în panegiricul amintit, de câte ori le cerceta, în rãgazurile sale, nu putea uita pe aceea care i le dãruise128. b. Iulian Caesar, apãrarea Galliei. Luptele de la Rin cu germanii (355-359). Pregãtirile de plecare se grãbeau. Iulian primea comanda Galiilor, Britanniei si 126 Ammianus, XV, <?, 5-15. 127 Elogiul împãrãtesei Eusebia, p. 97, la Bidez, L'empereur Julien, Oeuvres completez, t.I, 1ere pârtie, Paris, Les Belles Lettres, 1932. 128 P. 98. 127 Spaniei, dar Constantiu, dupã obicei, îsi luã toate mãsurile de precautie, punându-1 pe Cesar sub o umilitoare tutelã. Ursicinus fu înlocuit în comandamentul suprem cu Marcellus, un general mediocru, care avea si misiunea de a supraveghea de aproape miscãrile lui Iulian, în Manifestul sãu de mai târziu cãtre atenieni, acesta aratã situatia de inferioritate în care era pus: a fost trimis în Gallia nu atât pentru a comanda armatele din acea provincie, cât pentru a se supune generalilor de acolo, cãci li se scrisese si poruncise formal sã nu spioneze pe dusmani mai mult decât pe el129, într-adevãr, înaltii functionari care se aflau cu el -Florentius, prefectul Galici, Sallustius quaestorul -aveau sã primeascã ordine numai de la Constantiu. Pentru ca atmosfera ce i se crea sã fie completã, împãratul îi dãdu pe sora sa Elena de sotie130. La l decembrie 355, Iulian iesi din Milan, petrecut o bucatã de drum de împãrat. La Turin aflã stirea unui dezastru ce i se ascunsese: Colonia cãzuse în mâinile barbarilor, dupã un crâncen asediu. Aceastã veste fu pentru tânãrul Cesar o prevestire rea; dar, aclamat în calea sa de populatie, el îsi întãri încrederea. Sosind la Vienna, pe Ron, toti îi iesirã înainte din oras si din împrejurimi, aclamându-1 cãlduros, în timpul când Iulian intra în Gallia, aceasta oferea o priveliste tristã, nu mai avea nimic din prosperitatea de odinioarã. Pe urma 129 Cãtre Senatul si poporul atenian, în aceeasi editie a lui Bidez; 1.1, partea I, p. 224. 130 Desigur, mai în vârstã decât Iulian, care avea 24 de ani. Elena a avut în aceastã cãsãtorie un

rol sters si a murit curând dupã declararea conflictului dintre sotul si fratele sãu. ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN nãvãlirilor sãlbatice din veacul al III-lea, orasele erau ruinate, câmpiile rãmase în paraginã, populatia rãritã. Lutetia Parisiorujn (Parisul) se refugiase în L'île de la Cite, Bordeaux îsi mutase portul în estuarul unui modest râu (Deveze), spre a rezista surprinderilor, la adãpostul fortificatiilor131. Manifestul cãtre atenieni ne aratã situatia dramaticã aflatã de Iulian în Gallia. O foarte mare multime de germani, spune e33 locuiau fãrã teamã în jurul oraselor devastate ale celtilor. El socoteste la 45 numãrul oraselor deschise, ale cãror ziduri fuseserã nimicite de nãvãlitori; o fâsie de pãmânt exploatatã de barbari dincoace de Rin (jLm TãSe TOV 'Privov) se întindea „de la izvoarele lui pânã la ocean". tinut pânã acum departe de orice initiere în afacerile publice, Iulian era cu totul strãin de cunostintele reclamate de noua sa situatie. Constient de marea misiune ce i se încre dintase, el se sili, în iarna petrecutã în palatul din marginea Ronului, a-si dobândi aceste cunostinte. Sallustius, spirit luminat si onest, administrator excelent, îl initie în afacerile Statului; în acelasi timp, Cesarul îsi fãcu rãbdãtor educatia militarã, studiind exercitiile soldatilor si pregãtindu-se alãturi de ei pentru rãzboi. Odatã cu vara <356), alamanii îsi reluau incursiunile. Iulian primi ordinul împãratului de a-si duce armata la Reims. în drumul sãu pânã acolo, Cesarul curãtã locurile de bandele prãdalnicilor germani. La Reims, fu pus la curent cu planul operatiunilor. Un corp de armatã condus de împãrat trebuia sã treacã Bidez, La vie de l'empereur Julien, Paris, 1930, p. 136. 129 NICOLAE BANESCU Rinul aproape de lacul Constanta, spre a face o diversiune cãtre Pãdurea Neagrã, în timp ce alte trupe, sub comanda lui Marcellus si Ursicinus, aveau sã execute o miscare paralelã dincoace de frontierã, spre a împiedica pe barbari a trece în Gallia. Programul acesta fu executat întocmai. Iulian, aflând cã mai multe orase cãzuserã în mâinile dusmanului, cuceri Brumath si se îndreptã direct la Colonia, ocupatã mai înainte de germani si o recuceri aproape fãrã luptã; el îsi duse apoi trupele la Senones (Sens), pentru a petrece acolo iarna132. Dar campania anului 356 nu avusese mari rezultate, în iarnã, bandele barbarilor începurã iarãsi jafurile lor ca mai înainte, si Iulian fu nevoit a-si rãspândi putinele trupe ce le avea pentru a apãra pe locuitori. Informati de slaba lui garnizoanã la Sens, Cesarul fu asediat de o masã de barbari. Marcellus, care se afla în apropiere, nu-i veni în ajutor, dar Iulian, cu putinii sãi soldati, apãrã energic zidurile, stând cu îndãrãtnicie la creneluri, încât barbarii se vãzurã siliti a pãrãsi asediul dupã o lunã133. Informat de indolenta lui Marcellus, împãratul îl recheamã, în raportul ce-i face, incapabilul general cautã sã-1 compromitã pe Iulian, si acesta scapã numai prin devotamentul sambelanului sãu, eunucul Eutherios, care demascã toatã calomnia, garantând pentru credinta Cesarului134 si prin sosirea la Curte, tocmai Ia timp, a celor douã panegirice compuse de Iulian în onoarea lui Constantiu si a împãrãte132 ttridem, pp. 141-142. 133 Ammianus, XVI, 4, 2, 3. IM Ibidem, XVI, 7, 1-4. 130 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN sei Eusebia1*5. Marcellus fu trimis la Sardica, si în locul sãu fu numit în Callia Severus, general cu experientã si disciplinã, care a fost pentru Iulian un pretios colaborator. în 357, Cesarul primeste încuviintarea, obtinutã pentru el de Eusebia, de a comanda personal trupele136. Dar, în locul vrednicului Ursicinus, Constantiu îi trimitea pentru comanda infanteriei pe un dusman, Barbation, care avusese un rol în uciderea lui Gallus. în primãvara anului 357, reluând campania împotriva germanilor, Iulian porni cãtre Vosgi, în timp ce Barbation trebuia sã meargã spre Bale, planul fiind sã-i prindã pe dusmani ca în cleste. Iulian

nimiceste o bandã de germani care prãdaserã în interior si se opreste la fortul Saverne, pe care cãuta sã-1 punã în stare de apãrare. Barbation, care opera pe seama sa, vru sã treacã Rinul, dar nu izbuti, fu atacat de barbari în retragerea sa si urmãrit pânã dincolo de Bale, pierzând o mare parte din bagaje, cu animalele si oamenii de serviciu, Aceastã biruintã îi încuraja pe ala-mani, care se coaHzarã, în frunte cu regii Chnodomar si Velstrap, pentru a-1 ataca pe Cesar, stiind de la un transfug cã e izolat la Saverne, cu o trupã numai de vreo 13-000 de oameni137. Iulian nu asteptã a fi atacat, ci porni cu armata sa de-a lungul cãii romane ce ducea spre Argentoratum (Strassbourg), si în apropiere de acest oras iscoadele descoperirã de pe o coli135 Bidez, op. cit, p, 145. 136 Zosimus, III, 2, 5. 137 Ammianus, XV], 12, l, 2 [Velstrap apare însã sub forma Vestralp]. c t ; • :>: '•...'. "y \ .-v.-•'••. 131 NICOLAE BANESCU na armata barbarilor. La adãpostul colinei, Cesarul îsi aseazã îndatã trupele în ordine de bãtaie si le aruncã asupra dusmanilor. Lupta a fost crâncenã si s-a terminat, în jumãtate de zi, printr-o înfrângere nimicitoare a barbarilor, de trei ori mai numerosi. Escadroanele romane, risipite la început, au fost întoarse Ia atac prin energia lui Iulian, care stiu sã le înflãcãreze, si infanteria, desi covârsitã de dusmani, tinu piept vitejeste. Toatã cavaleria alamanilor, în frunte cu Chnodomar, fu decimatã si pusã pe fugã. Alamanii, urmãriti pânã la Rin, se înecarã cu miile, Chnodomar fu capturat, si Iulian îl trimise trofeu lui Constantiu. Cesarul obtinu o victorie strãlucitã, care avu un mare rãsunet: armata germanilor confederati fu nimicitã138. Iulian nu se opri însã aici: el vru sã-si desãvârseascã victoria ducând rãzboiul pe teritoriul dusmanului. Trecând îndatã Rinul, îi fugãri pe barbari în fumul incendiilor pânã în pãdurea Hercynianã, în care pãtrunse, întãrindu-se într-un fort în ruine, ridicat de Traian. Acolo se prezentã o solie a alamanilor implorând pacea. Iulian le acordã un armistitiu de 10 luni. Putin mai în urmã, regii însisi se prezentarã, dând cu jurãmânt asigurãri139. Iulian se întoarse în Gallia cu armata sa. Severus se afla la avangardã si surprinse aproape de Meusa o bandã a francilor prãdând tinutul, în fata fortelor pe care nu le bãnuiau, ei se închid în douã fortãrete pe malul fluviului, unde sunt blocati 138 Descrierea pe larg a acestei mari biruinte la Ammianus, XVI, 12, si la Bidez, op. cit., pp. 149-154. 139 Ammianus, XVII, l, l, 2, 3 si 11, 12, 13. 132 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN si siliti sã se predea. Iulian îi trimise lui Constantiu, care-i înrola în trupele sale140. Dupã aceste grele operatii încununate de succes, Iulian îsi duse d-e astã datã trupele sã ierneze la Lutetia ParisiorumL4!. Cu toate succesele avute, Iulian socotea cã primejdia nu era încã înlãturatã pentru Gallia, cã trebuia consolidatã frontiera Rinului, asigurat în special cursul inferior al fluviului. Pentru restaurarea regiunilor devastate, trebuia sã obtinã de la dusman reparatii în naturã si mai cu seamã repatrierea celor târâti în captivitate. De aceea, fãrã a astepta timpul obisnuit al operatiilor militare, în mai 358 se aruncã asupra francilor salieni din Toxandria142, silindu-i sã semneze un tratat de supunere cãtre imperiu si obligându-i sã-1 apere. Trecu apoi Meusa si pãtrunse în tara chamavi-lor, alt trib al francilor, impunându-le aceleasi conditii si cerându-le ostatici. Izvoarele bizantine au înregistrat memorabila scenã a barbarilor care, la cererea lui Iulian de a i se da ostatec fiul regelui, au început a plânge amarnic împreunã cu regele lor, jelindu-se cã fiul regal pe care-1 cere a pierit în luptã, înduiosat, Iulian, care-1 avea captiv, îl prezentã deodatã barbarilor, descoperindu-le intentia de a-1 creste cum se cu140 Bidez, op. cit., pp. 154-155. 141 Ammianus ne spune cã toate aceste izbânzi ale lui Iulian erau luate în râs la palatul lui

Constantiu, unde Cesarul era numit în batjocurã Victorinus, fiindcã în rapoartele sale vorbea mereu de înfrângerea germanilor. 142 Ammianus, XVE, 8. Toxandria era o tarã de pãduri si bãlti ce se întindea de lâng ã Tongres, pânã la vãrsarea râului Vahal în Rin. .. .,,,.-. .:......,..,,.,„, •;,;............ ... 133 vine, pe lângã el, stârnind prin aceasta bucurie mare si încrederea lor si impunându-le astfel conditiile pãcii143. Iulian începu, de asemenea, sã ridice fortãrete pe cursul inferior al Rinului, iar pentru a le aproviziona, reparã flota britanicã si o spori cu 400 de bãrci construite în pãdurea din Ardennes, spre a aduce în Britannia grâul necesar144, în sfârsit, spre a repopula câmpurile deserte ale Galici, Iulian impuse alamanilor eliberarea miilor de captivi. El trecu Rinul la dânsii, si regii dusmani, intimidati, predarã prizonierii, pe care Iulian îi avea însemnati de secretarii sãi, demascând prin acest control trucurile întrebuintate de alamani spre a nu-i elibera pe toti. în 359, trecu din nou Rinul în acest scop si constrânse pe ultimii recalcitranti a restitui prizonierii145. Rezultatul celor patru ani de rãzboi cu germanii la frontiera Rinului a fost rezumat de însusi Iulian, în Manifestul sãu cãtre Senatul si poporul atenienilor. a trecut de trei ori Rinul, a obtinut repatrierea a 20.000 de prizonieri retinuti de germani dincolo de fluviu; în douã bãtãlii si un asediu (bãtãliile de la Strassbourg si din Toxandria si asedierea forturilor de pe Meusa) a fãcut multime de captivi, oameni în toatã puterea. A trimis lui Constantiu patru batalioane de pedestrasi dintre cei mai tari, si altele trei mai putin bune (TCT143 Eunapios, în Excerpta de Legationibus (ed. Bonn), l, pp. 41-45. Zosimus îl rezumã. Cf. Petros Patrikios, Excerpta de Legat. (Bonn), 16. 144 Cãtre Senatul si poporul atenian, ed. Bidez, 8. 145 Bidez, La vie de l'empereurJulien, pp. 156-161. ,s;;îi 134 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN tapat ãpi&noix; r&v KpaTiatcov netâv, tpeîq T<3v EÃarTOVtov), douã escadroane foarte pretuite de cavalerie (iitneav -rãtficcra Svo TO evrifioTara) si a recucerit, ca Cesar aproape 40 de orase pierdute146. Trei ierni la rân-d dupã bãtãlia de lângã Strassbourg le petrecu Iulian la Lutetia. înainte de el, Augustii sau Cesarii care guvernaserã Gallia au locuit de cele mai multe ori la palatul din Treves. Iulian a preferat Lutetia pentru pozitia sa mai centralã, de unde, fãrã a fi prea departe de Rin, putea supraveghea mai bine administratia Galiei si a Britanniei. Splendida capitalã a Frantei ocupa atunci o micã insulã în mijlocul Senei si n-avea intrare decât pe douã poduri de lemn. L'île de la Cite era asezatã la rãspântia drumurilor ce duceau în atâtea pãrti; apele Senei si afluentilor sãi serveau de multã vreme pentru transporturi. Iulian îsi ducea în aceastã resedintã viata sa simplã de ostas, de care întotdeauna a tinut sã se înconjoare, si care îi atrase devotamentul trupelor. Dormea în asternuturi tari, se destepta, obisnuit, la miezul noptii si se aseza la lucru, la lumina unei lãmpi, ocupându-se de afacerile imperiului, dupã care trecea la ocupatiile spiritului, simtind nevoia de a se cultiva, cãci, dupã cum mãrturiseste unor prieteni, e de mirare cã mai vorbeste greceste, într-atât s-a barbarizat din cauza tãrilor în care se aflã147. Citea din Caesar, din Plutarch sau din alti scriitori, studia tratate de artã militarã sau 146 Cãtre Senatul si poporul atenian, p. 227. 147 Ei Kai ptfeyyof/jrjv 'JEAATjvicrri, •dav^ã^siv ãtwv.ovTcog eo/iev etcâeSapSapcofievoi Sm rã %<npia (Scrisoarea 8, cãtre Eumenios si Pharianos., ed. Bidez, p. 15). 135 se adâncea în speculatiile filosofici. Scrisul, marea sa pasiune, nu lipsea din aceste preocupãri ale

quas per ora gentium diuersarum fama celebrior effundebat. neputinta lui Constantiu de a înfrânge cerbicia rãzboinicului Sapor contrasta izbitor cu faptele de arme ale lui Iulian. ordin ca trupele sã iasã în grabã din statiunile de iarnã149. El invitã apoi pe ofiteri la un banchet de rãmas bun. 4. rugându-se lui Zeus sã-i dea un semn în aceastã fatalã împrejurare. pentru campania de primãvarã. trupele sale de heruli si batavi. sã renunte la o întreprindere atât de primejdioasã. dupã cãderea Amidei. C. desi Iulian nu fusese de aceastã pãrere. Germanii de dincolo de Rin. care biruiserã belicoasele natiuni ale Germaniei. ca Priskos. alergarã la palat si începurã a striga : Iulian August! Cesarul. într-o împrejurare atât de gravã. uimit. sosea în Gallia în ianuarie 360 cu douã ordine ale suveranului: 148 Ammianus. Conflictul cu Constantiu. care era atunci la Vienna. XX. fãgãduindu-le cã va obtine de la împãrat iertarea. Ei întretineau atmosfera de invidie si suspiciune a Curtii.. cerându-i a transmite soldatilor un ordin de mobilizare. Dar . geniul imperiului îi apãru încurajându-I. cum ceruse Decentius. fu nevoit a recunoaste cã datoria sa era de a se supune. 136 unul cãtre generalul Lupicinus. si soldatii începurã a murmura. cãci Sallustius fusese si el rechemat de invidia lui Constantin. soldatii agitati gãsirã mijlocul de a rãmâne în patrie cu seful pe care-1 iubeau.spiritului: redacta relatia diferitelor sale întreprinderi. Când se fãcu ziuã. însãrcinat a lua cu el pe cei mai buni soldati ai gãrzii de corp. Faima tânãrului Cesar. 1: Properantem Constantium orienti ferre suppetias turbando prope diem excursibus Persicis. în somn. tmsw 137 NICOLAE BANESCU Concentrarea trupelor avea loc la Lutetia. invitând pe unii. în Câmpul lui Marte. gemând. Iulian. redacta în sfârsit corespondenta trimisã prietenilor depãrtati sau colaboratorilor sãi.. 4. urebant luliani virtutes. precum si auxiliarii celti si petulanti. si-i scrise acolo. neavând cu cine se consulta. altul cãtre Sintula. Zosimus. ' Ammianus. Cesarul iesi în întâmpinarea lor si. iar camarazii lor. Iulian se arãtã soldatilor si-i rugã sã se linisteascã. plângând situatia lor si soarta Galici lipsite de apãrare. Trimisul împãratului insista pe lângã Iulian sã se grãbeascã. care zdrobise pe barbari la Rin si asigurase în câtiva ani linistea si prosperitatea Galici. Bilete incendiare circulau printre soldati. primiserã numai cu conditia cã nu vor trece Alpii. Eusebia murise (359) si Constantiu rãmase prada delatorilor din jurul sãu. 8. nu erau bucurosi a fi transportati la capãtul lumii. Amenintarea persilor. dar el. la el. Ei se înarmarã. care aveau o familie. dupã dânsii. Decentius. sã se întoarcã la datoria lor. prin urmare. Iulian proclamat Augustus. si Decentius trebui sã trateze cu Iulian. fãcându-1 rãspunzãtor de orice întârziere. 5eivâq 6 crweamÃîj ta cpvovcp. 14. îngrijorati de o glorie ce-i ameninta. înrolati ca auxiliari. III. îl chinuia pe împãrat148. aducând în Orient trupele viguroase de veterani. Un secretar al împãratului. 9. lãudându-i pentru isprãvile lor si felicitându-i pentru onoarea ce vor avea sã serveascã unui suveran puternic si generos. Dupã obicei. Despre faptele împãratului sau despre Regalitate. 15: Kai T<»V rov Kawapoq Karop-â(OficcT:cav ev wîg ânâviatv ord/zacriv. cerând a-i aduce imediat. le tinu o cuvântare cãlduroasã. punându-li-se la dispozitie posta publicã. Impresionat. Atacurile necontenite ale persilor în Orient. în cursul noptii. urcându-se la tribunã. Sintula se simtise dator sã plece cu trupele gãrzii. Cesarul vru sã se consulte mãcar cu prefectul Florentius. compunea un nou panegiric al lui Constantiu. lor si revocarea ordinului de plecare. a fost pretextul de a slãbi puterea militarã a Cesarului. la care vor afla recompensele meritate. XX. viclean cum era. unde nãvãliserã pictii si scotii. se închise în apartamentul sotiei sale încã în viatã. Familiile se tineau. nu rãspunse. si acestia se retraserã la sfârsit cu pãrerea de rãu de a fi siliti sã se despartã de un sef atât de binevoitor150. tribunus stabuli. Iulian înstiinta cã sotiile si copiii soldatilor îi pot urma. El dãdu. rãspânditã pretutindeni. Lupicinus fusese însã trimis cãtre sfârsitul anului 359 în Britannia.

La citirea scrisorii.!. cãutã sã negocieze cu împãratul. temându-se de o crimã. Acesta. 13151 Ibidem. precum si cai de curse din Spania (equos currules Hispanos)m. 13. împãratul cuprins de mânie porunci ambasadorilor sã iasã. Iulian întrebuinta titlul sãu de Caesar. pp. n. 153 Ibidem. în semnãturã.. si nu se potolesc decât atunci când îl vãd pe Iulian apãrând. „n-au existat. probabil de origine scandinavã. Florentius îl urmã. poate. Putin mai în urmã. Solia lui Iulian a întâmpinat mari dificultãti în drumul sãu. reînnoindu-si mai tare strigãtele. 8. spune Ammianus. 22. Die ostromiscbe Kaiser-und Reichsidee nach ihrer Gestaltung im hofischen Zeremoniell. cum sugereazã Gibbon. pe care istoricul nu le-a vãzut si care. 4. le dãdu voie sã plece.-<P»tf w* »**• 139 NICOLAE BANESCU Rãmânea ca Iulian sã-si clarifice situatia fatã de Constantiu. unde rãmâne tot restul zilei.. 4. fu condus de Iulian dinaintea unei adunãri la care convo154 Ammianus. strãlucitor. Darmstadt. recapitulând victoriile lor si lãudându-le curajul. pentru a-i duce lui Constantiu stirea evenimentelor. La vestea celor întâmplate. cu Sintula în frunte. Bury. ed. voi. 1938). II. Iulian se urcã la tribunã. în sala Consistoriului152. el a adãugat. obiceiul de a pune pe capul noului împãrat un 138 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN demã. El izbuti sã asigure si fuga spionilor si delatorilor. III. promite soldatilor câte cinci solidi de aur si o livrã de argint de fiecare. promitând cã de acum înainte la orice promovare. K. 428. asemenea torques (gr. . Apoi. Trimise în acest scop o ambasadã bine aleasã. în costumul imperial. spre a avea oameni cunoscuti din propria-i experientã. La aceastã scrisoare deschisã. XX. se grãbi a veni îndãrãt la Lutetia. p. 5. niciodatã"155.] 152 Ibidem. pe care Iulian are grijã a-i trimite cu posta publicã. 155 Op. Nemaivãzându-1. /zavidiciov. si tinu o cuvântare solemnã. unul din spionii lui Constantiu pe lângã Iulian. si din Eutherios. •'-•'• •« -^ •'•? •** . Acesta. capiti luliani imposuit confidenter.soldatii îsi dãdeau seama de toatã gravitatea faptei lor si. Ei duceau din partea noului August o scrisoare plinã de deferentã fatã de suveranul sãu. decoratã cu steaguri. Treitinger. ar fi dispãrut dupã veacul al Vl-lea în Bizant. amenintãtori. altele secrete. El ar fi voit sã evite calamitãtile unui rãzboi civil si sã nu fie învinuit de ingratitudine. ajuns apoi comes. sambelanul. care era pe drum. Ei trecurã în cele din urmã Bosforul si aflarã pe Constantiu la Caesareea Cappa-dociei. lovirã zgomotos cu lãncile în scuturi153. pãrãsindu-si sotia si copiii. dau buzna înarmati în palat. compusã din Pentadius. Maurus. în aclamatiile întregii armate. soldatii se agitã. quo ut draconarius utebatur. O. Un lãncier îsi scoate colierul ce-i împodobea gâtul ca stegar151 si-1 pune îndrãznet pe capul lui Iulian în chip de dia150 Ibidem. 1956 (=Jena. . 17. cit. 12. încredintând rãspunsul sãu quaestorului Leonas. dinaintea tuturor trupelor adunate în Câmpul lui Marte. aipentog). linistindu-se. XX. corpul gãrzii. nimeni nefiind bucuros a înlesni cãlãtoria emisarilor unui rebel. despre acest detaliu si semnificatia lui. Wessel în Reallexikon zur byzantinischen Kunst. [Dupã unele opinii. 20-22. 1-8. Pentru prefecturile pretoriului accepta numirile lui Constantiu. sosind la Lutetia. 140 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN . entuziasmati de aceste cuvinte. pe care furia soldatilor i-ar fi sacrificat. dojenitoare si muscãtoare (objurgatorias et mordaces). în ordinea civilã si militarã. 1-au ridicat pe Cesar pe un scut. Decentius pleca din Gallia. O zi mai în urmã. meritul personal singur va trage în cumpãnã. Soldatii. Istoricul ne-a pãstrat si numele acestui stegar. împlinindu-se astfel riturile de proclamare a noului Augustus. de aceea. urmând obiceiului. 4. t. oferindu-i pentru rãzboiul contra persilor trupele gãrzii si contingente de tineri Leti {adolescentes Laetos quosdam). 417-420. dar îsi rezerva numirea în celelalte posturi. apoi intrã în palat. 18: abstractum sibi torquem.

în fata conflictului inevitabil. peste ape si mlastini. exclamând din toate pãrtile în sunet de voci teribile: Auguste luliane. pe Saone si pe Ron se coborî la Vienna. iar Iulian. asistenta întrerupse. unde trebuia sã-si îmbarce trupele pentru a le transporta la Sirmium. repetân-du-i versurile unui oracol care anunta moartea apropiatã a lui Constantiu pe pãmântul Asiei. sã renunte la sforãiturile trufase si sã se mãrgineascã la sarcina de Caesar156. 4. se îndrepta prin Pãdurea Neagrã spre Dunãre. la comandantul roman. Se descoperi si o scrisoare a lui Vadomar cãtre Constantiu. 141 de adversarul sãu în vederea campaniei: el recruta trupe si concentra aprovizionãri la poalele Alpilor Cottieni si pe tãrmul lacului Constanta. Iulian consulta zeii. astepta flotila în care toti se îmbarcarã. generalul Lucillianus. Sotia lui Iulian muri în acest timp. XX. Jovinus strãbãtea. trimis ca sã-1 aducã. fu arestat de un trimis al Cesarului si deportat în Spania. la 19 mile de Sirmium. cu o avangardã de 3. dar. îl asigurau de încrederea lor. Iuteala cu care Iulian a strãbãtut distantele i-a impresionat pe contemporani: dusmanul s-a trezit cu el la Sirmium fãrã sã fi auzit de pornirea lui din Gallia160. înainte de sosirea lui Constantiu. dupã cum decretaserã provinciile. din ordinul 158 Bidez. De acolo. si acolo dãdu citire rãspunsului implacabil al lui Constantiu. care-1 retinu la masã. celelalte corpuri de armatã aveau sã-1 ajungã cât mai repede posibil158.000 de oameni prin Retia si Noricum. El tinu o cuvântare trupelor. La ine de l'empereurjulien. pentru a apãra orasul. Italia de sus. îl însãrcina pe agentul sãu Gaudentiu sã punã în stare de apãrare Coastele Africii si sã-i asigure grâul acelor regiuni. unul dintre favoritii lui Constantiu.case populatia orasului si trupele. în seara de 10 octombrie. 157 Ibidem.000 de soldati de elitã. în apropiere. care nu admitea nimic din doleantele lui Iulian. prin tunete de aclamatii. îsi împãrti fortele în trei corpuri: Nevitta. spre a se mântui pe sine si a mântui si pe intimii sãi. Fiindcã miscarea vâslelor era potrivitã cu iuteala cursului apei si ajutând si vânturile favorabile. Urcã apoi Rinul. Preocupat de paza Rinului. spre a fi depuse lângã cele ale sorei sale Constantia. pierind el însusi. Pentru accelerarea înaintãrii. flota a ajuns în unsprezece zile la Sirmium159. Iulian trimise împotriva lor pe cornitele Libinon. într-o noapte. Acest oras era resedinta prefecturii de Illyricum. în Gallia. în vestitul mausoleu din Via Momentana. cu alt corp. Iulian îsi conduse oamenii cu o energie neobositã. ca suspecte. 6. trecând toate obstacolele. la Bononia161. peste munti. Se zvonea cã are întelegere cu unii sefi germani. 192-193142 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN sãu. 9. Iulian trecu fluviul împotriva francilor attuarii. 9. unde-si stabili cartierele de iarnã. între Alpi si Dunãre. pe cãile serpuitoare ale Alpilor. de unde se îndreptã spre Besancon. asigurând buna stare a cetãtilor pânã la Bale. XX. care. ceea ce pãrea a confirma atacul alamanilor lui Vadomar la hotarele Retiei. si rãmãsitele sale furã trimise la Roma. adunase în grabã câteva trupe. Misiunea episcopului arian al Galici. pp. 7. avea sã-si ducã trupa sa de 10. La auzul pasajului în care se osândea actul de la Lutetia. nu mai voirã a-si continua . dar temându-se încã de nãvãlirile barbarilor reînviati !157. Cãtre primãvara anului 361. Epictet. Iulian hotãrî sã porneascã repede. sã intre în Illyricum. Acolo. Regele trãdãtor trecând mai târziu Rinul. Trupele garnizoanei s-au predat si au fost expediate. observã Zosimus. Trupele sunt debarcate. când au ajuns la Aquileia. îi bãtu si le impuse pacea. generalul cavaleriei. o fantomã luminoasã îi apãru. soldatii si autoritatea Statului restaurat. care comanda fortele din Illyricum. Pe drumuri impracticabile. lipsit atunci de trupe. îsi dãdu seama de pregãtirile fãcute 156 Ammianus. Corespondenta celor doi adversari se urmã pe acelasi ton pânã la sfârsitul anului 360. dar e surprins de Dagalaiphus cu detasamentul sãu. care pierdu însã lupta. n-avu nici un rezultat. ci pur si simplu îi cerea. în locul unde. si ajunse la Dunãre.

care -zice atât de bine Gibbon . Ocupat în Orient cu persii. El ocupã Naissus (Nis) si un defileu din Haemus. cit. ed. escortat de trupe si de multimea celor ce-1 întâmpinaserã. îndatã ce Nevitta sosi cu trupele sale. care se gândea si la soarta tinerei sale sotii. La Tarsos simti începuturile unei febre. 10. ajunse la Herakleia-Perinthus. dupã cum reiese si din descrierea lui Ammianus (cf. 160 Ammianus. La Naissus redacta manifestele sale trimise în orasele Illyriei. Febra i se agrava si simti cã sfârsitul i se apropie. într-un moment de luciditate. voi. Doi ofiteri furã expediati îndatã la Naissus. Curând dupã venirea lui Iulian. din Antiochia spre Asia Micã. pe patul de moarte. 12. sosi în Constan-tinopole si galera care aducea rãmãsitele lui . care-i asigura înaintarea. sã asigure pe Iulian cã toti soldatii imperiului erau gata sã meargã sub steagurile sale. se hotãrî a-si duce fortele militare în Europa.. si din toate pãrtile vin ambasade spre a-1 saluta. ultima statiune a Ciliciei. apoi. 144 . primi ordin sã transporte cu mare pompã trupul decedatului la Constan-tinopol. populatia se repezi dincolo de ziduri. 439-440. centru cu care Bononia de aici avea legãturã directã. 5. XXI. Cari Patsch în Real-Enzyklopãdie der classischen Altertumswissenschaft. întãrindu-se într-însa. pp. 1899. (provincie în care se afla si metropola Sirmium (azi Sremska Mitrovica).mostenise toate defectele tatãlui sãu. 15. Astfel îsi încheie viata împãratul Constantiu. col. care avea sã urmeze la tron lui Iulian. :< 143 Dupã ce intrã în Sirmium. situat în antichitate în Moesia superioarã. Iulian dãdu în curând ordinul de plecare la Con-stantinopol. apreciind pozitia tare a cetãtii. este evident cã aici nu poate fi vorba nici de Bologna actualã. aflatã în Pannonia secunda. de superstitie si cruzime"164. XXI. spre a fi înmormântat lângã ai sãi. dar n-avu nici una din calitãtile sale. dar nici de actualul Vidin din nord-vestul Bulgariei. 9. Instigate de tribunul Nigrinus. îsi continuã totusi drumul pânã la Mopsucrene. însãrcinate163. în apropierea iernii. îndatã ce se stiu la Constantinopol despre sosirea sa. Dupã un asediu îndelungat si lupte înversunate. III. Caracterul sãu a fost „un amestec de slãbiciune si trufie. 6. Sturgart. ca si tatãl sãu. ei s-au predat numai când au aflat cã a murit Constantiu162. Orasele imperiului trimit delegati pentru a-1 felicita si a-i prezenta coroana de aur165. intonând zi si noapte cântece religioase pentru odihna sufletului sãu. 6: sed iile ut fax uel incensus malleolus voluciter ad destinata festinans. si rãmãsitele sale pãmântesti au fost urmate de o procesiune de crestini cu fãclii în mâini. situatã în nordul Italiei. 703)1. Helladei si pânã la Roma. spre a-si câstiga simpatiile. pe tãrmul Propontidei. aclamat de populatie. Dupã o grea agonie. dar nu izbutise.drumul. 161 [întrucât mai multe localitãti din Imperiul roman purtau acest nume. Eunucul Eusebius încercase a provoca alegerea unui nou împãrat. 163 Ibidem. Constantiu. II. 164 Op. rij|Mrtte{fejirttA| 'JBIPP:: Jovian. 159 III. îsi reluã marsul pe calea ce ducea la Constantinopole. si Iulian îsi fãcu intrarea (11 decembrie 361) în capitalã în aclamatiile unanime ale poporului. Constantiu se botezase. acum un simplu protector domesticus. 11. Strãbãtând Thracia repede. îsi dãdu sufletul în ziua de 3 noiembrie 361. Iulian oferi acesteia a doua zi o cursã de care. Vestea ajunge la popoarele vecine si la natiunile cele mai îndepãrtate. El porni. 1-ar fi indicat pe Iulian ca succesor. XXI. Constantiu. 162 Ammianus. au ocupat-o. spre a-1 pedepsi pe rãzvrãtit. dupã câte ne relateazã Ammianus. t. Este vorba de o altã Bononia. Bury. aflând cã Sapor s-a retras din teritoriul imperiului.

comandanti supremi ai armatelor: gotul Nevitta. Paris. Lettres etfragments. cum rezultã din scrisoarea acestuia cãtre Hermogenes166. Iulian încredinta devotatilor sãi comandamentele militare si marile demnitãti.26 iunie 363) a. erau autorizati a urmãri dezbaterile. si patru generali. (Bonn). care am fost mântuit peste orice asteptare. Sallustius. eunucul Eusebius. . zis Catena. El institui apoi un tribunal exceptional. si. magistri ai cavaleriei.cum se zice. organizaserã si exploataserã serviciul de spionaj. Jovienii si Herculeanii. 33. L'empereurJulien. el dezbrãcã pe acesti curieri de rolul lor de spioni si politisti. merse în fruntea convoiului pânã la Sfintii Apostoli. p. 1924. desi multora le pãrea astfel. Reduse considerabil si personalul serviciilor sale. în Excerpta de Leg. La vie de l'empereurjulien. pe care în satira-i filosoficã Cesarii îl socoate superior tuturor predecesorilor. osânditi la pedeapsa capitalã. Apodemius. îi deprinsese în Gallia pe cei ce-1 înconjurau. itfii. ca Cesar. 166 Bidez. Fiindcã însã multi acuzatori se ridicã împotriva lor. unde cosciugul fu coborât în cripta ce-1 astepta.. descoperit. Odatã stãpân pe imperiu. de Constantiu (acela a fost cum a fost). Pedepsele cele mai grave s-au pronuntat contra celor care. o. 207-211.. sa instituit un tribunal". ofiterii celor douã corpuri ale gãrzii. expulzând toatã acea domesticitate excesivã ce se înghesuia zilnic în jurul persoanei împãratului sub înaintasii sãi. si pãstrând numai pe cei 169. constituit ca înaltã Curte de Justitie. fie-i tãrâna usoarã! . si împãratul se vãzu nevoit a aplica el însusi unor asemenea criminali pedeapsa capitalã1®. . agens in rebus. Jovinus. Cei vinovati de înaltã trãdare nu furã atinsi de acest tribunal. Eunapios. îndatã ce intrã în palatul imperial. nas vrea sã sufere pe nedrept. la Chalkedon. multumindu-se pentru cancelarie cu patru secretari si cu 17 agentes in rebus. al cãrui nume singur înfiora. Au fost numiti Mamertinus..Constantiu. (3 noiembrie 361 . care fãrã nici o sperantã am auzit cã ai scãpat de hidra cu trei capete! Nu vorbesc. furã condamnati a fi arsi de vii. Cu educatia sa filosoficã. comandantul infanteriei. care-1 fãceau si pe acela mai neînduplecat. Pentru a nu fi supus la influentele Curtii sau orasului. fiindcã a devenit fericit (rãposat). Dar aceluia. care-i fãcea atât de temuti în timpul . scris. Paul. ex-prefect al Egiptului167. decis a readuce lumea romanã la anticele sale traditii. pentru a stabili responsabilitatea crimelor sãvârsite în domnia ce se încheiase. la Curtea lui Constantiu.> 147 NICOLAE BANESCU strict necesari. iar Arbetion a conduce instructia. complicele sãu. eu. Bidez. Actele administratiei sale interne. Iulian luã mãsuri pentru reducerea personalului extrem de numeros. pp. prefect de Illyricum si Italia. 146 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Sallustius fu însãrcinat a prezida sedintele. chemat la comanda prefecturii Orientului168. Cât despre acestia. 3. ne-fiind prin firea sa nicidecum blând. 145 NICOLAE BANESCU s 3 • Domnia împãratului Iulian . care îsi aruncau privirile de invidie asupra tuturor. si alamanul Agilon. Iulian coborî în port cu trupele sub arme. înaltul tribunal îsi luã resedinta dincolo de strâmtoare. Spre a da toatã importanta spiritului militar. Arbetion. p. ---168 Care nu trebuie confundat cu cel din Gallia. Judecãtorii furã alesi din sânul autoritãtilor indicate prin jurisdictia lor civilã sau militarã pentru asemenea afaceri. preferat de zei ca unul care a practicat pe tron lectiile filosofici. în acelasi timp. I.. cu care. Iulian pãstrã si pe tron sobrietatea vietii sale de ascet. 60. 2-e pârtie.. altii. jur pe Zeus. Modelul sãu era Marc Aureliu. Mãsura a fost cerutã noului împãrat. 167 „O. ci de fiarele din jurul sãu. 46. pentru transmiterea ordinelor sale. t. martor e Zeus. el dispretul onorurile si luxul care însoteau în mod obisnuit viata suveranului. Oevres completes.

pentru a asigura mai bine functiunea curiilor. dupã expresia savantului belgian. în ce priveste justitia. Firea vioaie si sincerã nu putea suferi aparatul complicat al ceremonialului asiatic. Ca urmare. afarã de prefectul pretoriului. el conferi Senatului din Constantinopol privilegiile si onorurile de care se bucura pânã acum numai Senatul Romei170. împãratul se îngriji a o face mai expeditivã si prevãzu pedepse pentru cei ce provocau întârzierea proceselor. Iulian nu putea sã rãmânã indiferent la aceastã pãrãsire a traditiilor strãbune. le-a usurat sarcinile atât de apãsãtoare. care interziceau sacrificiile si hotãrau închiderea templelor. Iulian a îmbrãtisat aproape toate domeniile vietii Statului. fiidcã ei vedeau în clasicii greci o tesãturã de inventii diabolice. îngrijindu-se a le asigura o functiune cât mai bunã. sã întrebuinteze scriitorii clasici în lectiile lor. si educatia tinerimii trebuia încredintatã profesorilor . mai cu seamã în Asia Micã si Egipt. dupã Iulian. si Iulian a suprimat prin edictele sale scutirile nedrepte. pe care îl observau cu ostentatie si strictete înaintasii. de asemenea. > n s. functionarii nu mai avurã dreptul de a elibera permise de cãlãtorie. era unui pontificat care tine sã transforme elenismul într-o teocratie174. Armata a avut si acum toatã atentia sa. ta nãipia. care înlesneau evaziunea de la îndatoriri. Tânãrul împãrat era prin educatia sa un partizan entuziast al vechilor traditii ale elenismului. Prin aceastã largã tolerantã. care devenise o mare povarã pentru municipalitãti. El retrase clerului crestin dreptul de a o folosi pe cheltuiala Statului (pe vremea lui Constantiu episcopii erau mereu pe drumuri.ne spune Ammianus -. n-a voit sã fie numit cu titlurile sonore si zadarnice de dominus si despotes. spre a participa la sinoade). 236 si urm. El acorda totodatã o tolerantã universalã. O circularã care interpreta legea preciza însã ce întelegea împãratul prin moralitate. Din prudentã.domniei lui Constantiu. pãgânismul se afla într-o situatie criticã. adicã din momentul în care a luat contact cu realitãti întristãtoare pentru el. a redus impozitele si a cãutat sã le repartizeze echitabil. Când a ajuns la tron. s-a mãrginit a proclama cã pretutindeni se putea relua vechiul cult al zeilor care fãcuserã mãrirea 171 Ibidem. Crestinii nu puteau. Constantiu luase o serie de mãsuri aspre. Iulian promulga o lege care lovea direct în crestinism. Iulian putea crede într-o renastere a elenismului. reduse la rolul de adevãrate agentii ale fiscului. Legea cerea pentru numiri în învãtãmânt un decret al Senatului municipal atestând moralitatea candidatului. în acelasi timp. într-o domnie care numãrã mai putin de doi ani. el intervine promulgând primele edicte generale în materie de religie. Exemplul pe care-1 dãdea el însusi i-a atras iubirea soldatilor si disciplina lor. A pus ordine în administratie. Aceste mãsuri au provocat. în ultimele zile ale anului 361. ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Iulian s-a îngrijit. Consiliile municipale ale provinciilor. anulând sentintele de exil pronuntate pe chestiuni de dogme de cãtre Constantiu172. a reduce la normal folosirea Postei publice. Exceptional de activ. La 17 iunie 362. Peste mãsurã de împovãrati. revocând functionarii nedemni si asezând în fruntea ei cele mai bune elemente. : 149 NICOLAE BANESCU Greciei si a imperiului. Bidez a stabilit cã ostilitãtile lui Iulian împotriva crestinismului au început numai din iunie 362. Convocând pe episcopii dizidenti . p. dar decretul trebuia sã întruneascã unanimitatea curialilor celor mai competenti si sã obtinã ratificarea împãratului. A pus frâu fiscalitãtii "abuzive. Atent fatã de orasul sãu natal. Comandamentele au fost încredintate celor încercati171. s-au bucurat de atentia sa deosebitã. preotii vechilor sanctuare se aflau în mare decãdere. curialii se sustrãgeau tot mai mult obligatiilor la care erau chemati. de la data pornirii sale spre Antiochia. distrugerea multor monumente ale cultului pãgân si spolierea bogãtiilor pe care le posedau. îi invitã a renunta la discordiile lor si a profita de toleranta ce li se oferea pentru a-si practica fiecare religia sa fãrã teamã173. Atunci începe. apoi.

au fost pãgâni care.. educatia. recunoaste cã zeii au înteles sã facã dintrînsul mântuitorul lumii.de o-nestitate neîndoioasã. el îi proteja pe adeptii vechiului cult si crestinii furã în mod treptat lipsiti de functiile lor în administratie si armatã. p. Procopios. El îsi simte o vocatie supranaturalã. „actul unui mistic sedus de promisiunile de nemurire cereascã si de viziuni de fericire". de la Magnentiu încoace. b. 82-83. 5. încã de copil. nu 1-au putut convinge. arianul Eusebius. 150 O altã lege. II. în care Iulian a fost initiat. timp de douã secole. 489. ed. de multe ori cu cruzime. Eugenius si Maximus în Occident. con-cepurã un plan de reactie . Trebuiau deci restaurate vechile traditii ale strãbunilor. dupã expresia justã a lui Gibbon. generalisimul care vru sã-1 ucidã pe Theodosius pentru a restabili idolatria. Bidez ne-a dat. produse în imperiu. Dar pentru a putea întelege jocul complet al influentelor care au dus la aceastã convertire . e caracteristic în aceastã privintã176. de adversarii lor. Apostazia lui Iulian. pp. în toate marile familii ai cãror copii erau instruiti de retori crestinii erau putin numerosi. în care o crizã de îndoialã întorcea din nou spiritele la politeism. Nu trebuie sã uitãm apoi cã în veacul al IV-lea în multe regiuni ale Occidentului opera convertirii crestine era putin înaintatã. întreprinderea care-1 seduse pe Iulian pãrea atât de ispititoare pãgânilor. pp. în acea epocã. initiat în misterele neoplatonismului si înãltat la episcopatul Cyrenaicei. Caracterul lui Iulian îl fãcea sã deteste cruzimea. în materie de credintã. cu rezerva din partea lui de a putea profesa unele dogme ale primei sale credinte. sub privegherea episcopului de Nicomedia. 225-229. Violentele crestinilor încurajati în domnia precedentã furã acum rãzbunate. explicatia justã a fenomenului. ea dãdu loc la necurmate tentative de contra-revolutie. apoi Lucius. 172 Ibidem. si grija fatã de reputatia sa îl îndemna la respectul legilor justitiei. >••-. Practicile crestinismului. Mult timp posturile înalte au fost acolo ocupate de pãgâni. tânãrul Theodor. încât. în special în Orient. mai degrabã dorintele. p. 310. Cazul lui Synesius. arãtându-i relele pricinuite imperiului prin alianta sa cu o religie subversivã. în excelenta sa monografie adesea amintitã. prietenul vestitei Hypatia.adaugã el trebuie sã ne amintim cã Iulian n-a fost numai mistic: a fost. Faptul cel mai însemnat al domniei împãratului Iulian a fost reactia sa împotriva crestinismului. Cu toatã toleranta proclamatã de Iulian. N-am putea însã afirma categoric cã avem a face la el cu o adevãratã renegare a credintei. se Ibidem. t. 2 si urm. cit. Dar Mardonius deschisese de la început spiritului sãu receptiv tezaurele cugetãrii elenice. cum n-au convins. stim cum si-a fãcut. conspiratorii grupati mai târziu în jurul egipteanului Pamprepios. El e cunoscut istoricilor bizantini sub numele de „apostatul" (renegatul) 6 napa6ãrrig. Se proclama astfel o stare de incompatibilitate între elenism si credinta crestinã. ca si Iulian. 174 Bidez. dar cei care exercitau autoritatea sa în provincii erau mai putin sub privirile publicului si ei urmau. cum o caracterizeazã atât de bine învãtatul belgian. TCC nãtpia.. care-i obliga pe crestini sã repare pagubele pricinuite prin distrugerea templelor în timpul domniei lui Constantiu. în acelasi timp. si un om de actiune si un om de Stat. decât ordinele suveranului lor175. 173 XXII. Apostazia lui Iulian a fost înainte de toate.-<& qq JK^-Î V 151 „apostazia" era un lucru destul de obisnuit în epoca lui Iulian. când aratã cã 175 Ibidem. curând dupã disparitia lui Iulian. Bury. 152 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN lãsarã târâti de aceleasi ambitii. pe atâtia altii. mare tulburare. op.

Aversiunea fatã de crestinism era întretinutã si de privelistea pe care o oferea însãsi Biserica: erezia lui Arius împãrtise lumea în tabere. care ni s-a transmis. 153 NICOLAE BANESCU dusmanului care insultase în atâtea rânduri maiestatea Romei. Pentru ca sã încerce a reînsufleti un cler inert. a tineretii sale studioase. de sãrbãtoriri si bacanale. timp de douãzeci de ani. Antiochia veacului al IV-lea. p. un mare respect popoarelor dimprejur. care. Predicile Sfântului loan Chrysostom. „instrumentul pe care secolul sãu i-1 oferea nu mai era. sã loveascã Persia în inima regatului si sã pedepseascã astfel trufia 177 Ibidem. spre a fi vândut mai ieftin. a cãrui populatie amestecatã se rãsfãta în viata-i usuraticã. a monumentelor ridicate de împãrati. Libanios se afla printre cei trimisi de oras înaintea suveranului. când el însusi avea sã vinã în Persia. decât un corp putin capabil de a vibra. cu tot zelul sufletului sãu entuziast. cu vestita dumbravã Daphne. La Daphne se afla un templu celebru al zeului solar Apollo. în apropiere de metropola Siriei. Dar încercarea lui Iulian n-a reusit. iar episcopii îsi disputau de atâtea ori Scaunele. Apostatul fu redus la starea de a-1 ruga sã imite institutii foarte deosebite de cele ale scumpei sale Hellade"178. împãratul auster si modest nu putea fi popular. dar Iulian respinse propunerea. în timp ce locuitorii sufereau de foame. si ceru lui Libanios sã pronunte un discurs. Un singur rival temut rãmânea în fata imperiului: regele persilor. „ci cu desfãtare îsi ducea viata". Acolo. într-o asemenea atmosferã. Moartea împãratului Iulian. hecatombe de animale jertfite erau consumate de trupe. Iulian a luat mãsuri ca sã usureze populatia. si Iulian se duse la sãrbãtoarea anualã a zeului. sederea în An-tiochia. Expeditia împotriva persilor. împãratul dãdu antiohie-nilor spectacolul unei curse de Hippodrom. de jocuri si dansuri obscene. Iulian fu aclamat de o mare multime care iesise în întâmpinarea sa. într-o vreme de crizã alimentarã.. cu strãlucirea palatelor încrustate în marmurã si fildes. p. dupã afirmatia retorului. de curse de cai. 314. Biserica se organizase. Pentru a le face plãcere. crezând cã va vedea acolo pompa unei mari ceremonii. Dezgroparea osemintelor fostului episcop Babylas si transportarea lui . socotind inutilã o ambasadã. xayKâÃri Aâcpvij . în schimb. c. în mâinile sale. consilierul sãu influent. a adus si grâu din Egipt. dar el a încãput pe mâna acaparatorilor. a convertirii lui la cultul elenismului179.împotriva progreselor crestinismului177. încât celebrul retor fu. El îsi fãcea sacrificiile sale în temple si. cum conchide Bidez. ne înfãtiseazã în toatã cruzimea ei privelistea moralã a marii si lascivei metropole a Orientului. og. si Sapor al II-lea gãsi prudent a scrie împãratului. dar nu gãsi decât indiferenta autoritãtilor si a publicului. cu pietele în care toatã ziua se înghesuia multimea. Discursul e o glorificare a suveranului. pãstrându-i dupã aceea o amintire ne-stearsã. pasionatã de plãceri. Cãtre solstitiul de varã al anului 362 el trecu Bosforul. prin gloria armelor sale împotriva germanilor. Tânãrul suveran hotãrî sã ia ofensiva. 84.cum o numeste Libanios în Panegiricul închinat orasului sãu natal180 179 Ibidem. 178 Ibidem. pronuntat cu prilejul jocurilor olimpice din anul 360. îl invitã la palat si o mare prietenie se legã între dânsii. îndreptându-se spre Antiochia. si acesta se întretinu cu el. unde hotãrâse asi concentra toate fortele. a biciuit cu verbul sãu inspirat pãcatele societãtii frivole a Antiohiei. propunând trimiterea de negociatori. Iulian impusese. chiar plebea nu numai cã nu vegeta. Mari pregãtiri de rãzboi se fãcurã.. pe tot timpul sederii lui Iulian în Antiochia. si ea putu opune o serioasã rezistentã operei de restaurare religioasã întreprinse de împãrat. p. 154 era un centru de bogãtie si de lux rafinat. 278. cu porticele sale mãrete care strãbãteau orasul de la un capãt la celãlalt.

purtând provizii. desigur. Iulian rãspunse acestor invective ale populatiei în chip inocent. ultima cetate a imperiului. ajunse la Circesium. fost duce de Egipt. dupã campanie. Membrii Senatului Antiohiei îl însotirã pe împãrat pânã la Litarba. care îsi ofereau concursul lor. Trecând în urmã dincolo de Chaboras. tinuta si chiar barba împãratului. Bidez. Soldatii aclamarã zgomotos. regele Armeniei. 316-318. arãtând armatei cã trebuia sã-si punã speranta numai în izbândã. Cu prilejul Saturnaliilor. înconjurat de ofiterii principali. sã opereze jonctiunea lor cu Arsak. la o lunã de la plecarea din Antiochia. coborî pe Eufrat spre sud. Iscoade venirã în grabã sã anunte o nãvãlire a escadroanelor lui Sapor într-un punct al frotierei. pentru purificarea din jurul sanctuarului. Se va rãzbuna prin insulte. 318-319. trecu Eufratul pe un pod de vase si ajunse în mars fortat la Carrhae (Harrân). 182 Ibidem. sã devasteze regiunile fertile ale Mediei occidentale si sã se întoarcã dupã aceea pentru a ajuta operatiunile din Assyria. urându-i o întoarcere glorioasã si rugându-1 sã uite neplãcerile ce avuse. unde se opri câteva zile. ci a sa însusi. o multime de locuitori de toate conditiile îl conduse. op. numindu-1 tap si ciclop. pe strãzile orasului multimea impertinentã îl sfideazã. care îsi oferise ajutorul. crestinii dau foc într-o noapte templului.000 de oameni sub comanda lui Procopios si a lui Sebastian. pãzindu-se de orice surprindere. Iulian. operã a sculptorului Bryaxis. dar o adâncã amãrãciune se desface din aceastã apologie. A doua zi. Curând dupã aceea. a indignat pe crestini. La începutul lui martie 363. pozitie strategicã la vãrsarea râului Chaboras în Eufrat. mãrturiseste cusururile ce i se imputã. sosind la 27 martie la Callinicum (Rakka). primi vizita seicilor nomazi arabi. El distrugea podul în urma sa. Se gândea. la Tarsos. si el urmã în expeditia sa itinerariul marelui cuceritor al Asiei. pentru a merge aiurea. compunând sub formã de satirã o apologie ironicã intitulatã Misopogon. jignit de batjocurile lor. Iulian intra în tara dusmanã. adicã „dusmanul bãrbii". pornind cãtre Hierapolis. De aici grãbi apoi mai departe si. pp. înconju155 N1COLAE BÃNESCU rât de câtiva intimi. cu restul armatei. o mie de vase. pe cel mai scurt drum la Tarsos. în momentul plecãrii. dar el. pentru începerea campaniei. Asezat pe o înãltime. apoi. pp. unde obtinurã o ultimã audientã si încercarã sã-1 înduplece181. aminteste antio-hienilor tot binele ce a voit sã le facã si îsi aduce aminte cu regret de timpul fericit în care galii rãspundeau bunei sale vointe. trimitând pe front si pe flancuri iscoade . în momentul decisiv. si biserica cea mare din Antiochia fu atunci închisã. care au condus moastele sfântului cântând un psalm insultãtor la adresa lui Iulian.în cimitirul orasului. El le dãdu instructiuni sã manevreze dincoace de Tigru. arme si masini de rãzboi. 156 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN La 13 martie. pãrãsind Hierapolis. si Iulian trimise în acea directie 30. Iulian pãrãsi Antiochia. Iulian nu putea fi indiferent la aceastã crimã. dar nu împotriva altora. Apoi sosi si flota pornitã din Samosata. care separa cele douã imperii. împãratul se retrase tot mai mult în palatul sãu. tinu trupelor un discurs elocvent. în Osroene.. Iulian îsi luã mãsurile dictate de experienta sa militarã. cântând cuplete care luau în bãtaie de joc religia. 157 NICOLAE BANESCU spunându-le cã au prea multe de rãzbunat pentru a sovãi sã rãspundã la apelul patriei. îsi dã aerul de a glumi si a râde. Gloria lui Alexandru cel Mare îi înflãcãra ambitia. cit. legile. cincizeci de galere de luptã si cincizeci de pontoane182. trecând prin Corduene si Moxo-ene (la sudul lacului Van). rãspunse cã-1 vedeau pentru ultima oarã si cã se va întoarce. Cu o exagerare de un comic bufon. care se mistui împreunã cu statuia de ivoriu a lui Apollo. El adreseazã ingratei populatii o singurã amenintare: va pãrãsi un oras care 1-a înteles atât de rãu.

în cele din urmã. ocupând toate pozitiile întãrite pânã la Ozagardana. fortele lui Iulian trecurã peste toate piedicile si ajunserã la Perisabor. apãrea si dispãrea pe nesteptate. care începea urmãrirea dusmanului. lãsând mai bine de douã mii de morti pe locul de luptã. El vru s-o tragã afarã. spre a hotãrî dacã trebuie sã se întreprindã asediul capitalei. nu se arãtau. în loc sã îndrepte spre Iulian o privire încurajatoare. 158 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN capitalã. ca atunci. cãci bande de persi incendiau pretutindeni dinaintea nãvãlitorilor recoltele. pânã la Maioza-malcha184. Pe când îsi încuraja trupele în urmãrirea escadroanelor persane. închidea coloana. cu parcurile lor de vânãtoare servind regelui. unde printr-o miscare dibace puse cavaleria dusmanã pe fugã. Soco-tindu-se cã el avea sã fie lung. la stânga escadroanele de cavalerie. sub comanda lui Arinthaeos si a lui Hormisdas. rãnindu-1 adânc. într-o regiune acoperitã de coline. Dupã un asediu puternic. apãratã de apele ce o împresurau. A doua zi. care. La 26 iunie aveau sã-si reia marsul. au fost nimicite în aceastã continuã înaintare. care timp de peste trei veacuri a fost stat tampon între Imperiul roman si Regatul part. cetatea a fost luatã cu asalt si dãrâmatã la pãmânt. ei furã atacati energic si pusi pe fugã. amãgiti de regele Armeniei. în care Iulian a desfãsurat toatã arta sa de militar cu experientã. •<•. desprinsã din Regatul seleucid sub forma unui regat independent cu capitala la Edessa. urcând Tigris. care ocupau colinele. cã Procopios si Sebas-tian. Printr-un asediu greu. si a trebuit sã li se acorde trei zile de odihnã. 159 NICOLAE BANESCU Câteva zile în sir avurã loc lupte de hãrtuialã. care. Diocletian a transformat-o în provincie romanã]. se decise a renunta la asediu si a pãtrunde în interior.„ cetate puternicã.pentru recunoasterea terenului si prevenirea surprinderilor. Atacatã de persi. nici trupele lui Sebastian si Procopios. Secundin. când un nour de praf se ridicã în depãrtare. vestind aparitia armatei considerabile a lui Sapor al II-lea. Victor si germanul Dagalaiphus comandau ariergarda. el se întoarse si iesi încet din cort185. Dar trupele erau extenuate de cãldura arzãtoare. Decis a pune mâna pe capitala dusmanului. cetate la 50 de mile de capitalã. ea cade în mâinile lor si e prefãcutã în cenusã. în ziua de 16 iunie 363. îsi scosese platosa.Iulian s-o ardã. în tot acest mars ea era hãrtuitã mereu de cavaleria persanã. Ctesiphon era puternic fortificatã. înaintarea se face acum printr-o câmpie inundatã. de privatiuni si de boli. care fu incendiatã. unde o luptã furioasã se încinse cu persii generalului Surena. pe care Iulian îi astepta aici. având la dreapta sa pe Nevitta cu câteva legiuni de-a lungul Eufratului. Una se înfipse între coastele împãratului. fratele lui Sapor refugiat la bizantini. Dar curentul fluviului era prea repede si flota nu-1 putea urca usor. închis în cor+ tul sãu. armata se urni din loc. împãratul. El se asezã la centru cu infanteria. Iulian smulse scutul unui soldat si alergã cu un ajutor de trupe în locul primejduit. . ducele de Osroene183. ca odinioarã în palatul din Lutetia. acestea aruncarã în urma lor o ploaie de sãgeti si sulite. din cauza cãldurii. în preajma capitalei. pe o arsitã grozavã. si armata lui Iulian trecea pe întinderi pustii. si nu întâlni ajutoarele promise de Arsak. în care armata lui Iulian se tinu bine. Proviziile începurã a lipsi. avu o viziune fatalã: geniul imperiului îi apãru. Armata înainta astfel. Intrând apoi într-o regiune tãiatã de canale pentru ajutarea agriculturii. în noaptea care preceda acea zi. Iulian izbuti a-si trece într-o noapte trupele pe malul stâng al Tigrului. Armata înainta cu greu. 184 La Gibbon: Maogamalcha. împãratul se afla într-un mars din zorii zilei. Iulian tinu un consiliu de rãzboi. Trei palate mãrete. stãpânã pe teren. fãcutã pentru a închide drumul cãtre MS [prOvincie istoricã din nord-vestul Mesopotamiei. situatã la unsprezece mile de Ctesiphon. împãratul e înstiintat cã la una din aripi centrul a fost aproape zdrobit de cavaleria dusmanã. ceea ce îl fãcu pe . sunt fugãriti pânã la zidurile orasului. dar cu capul acoperit de un vãl si. si unde apãrurã întâia oarã persii. Fãrã a tine seamã cã. ridicate pe malul Tigrului.

3. Dusmanii fuseserã în aceastã bãtãlie aproape zdrobiti si. fu pansat de medicul Oribasius. unul dintre intimii sãi. 26-27). Moartea sa e povestitã în amãnunt de Ammianus. 1943 si H. De Macrobe ã Cassiodore. Toti tãcurã. Cei din jurul sãu. pãgânii furã huiduiti si Libanios se 162 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN simti un timp în primejdie. miscati. bãtãlia îsi urma cursul. theurgul din . împãratul îsi revine si-i conjurã sã nu umileascã prin lacrimi de slãbiciune moartea unui suveran care în curând se va uni cu cerul si cu stelele. Polemistii crestini 1-au atacat cu furie. ca si pentru defectele sale. asa cum o întâlnim si la Ammianus (cf. Pretutindeni inscriptiile care glorificau numele tânãrului împãrat furã nimicite. T. si când Sallustius îi rãspunse cã a cãzut în luptã. Corpul sãu fu transportat la Tarsos. 161 NICOLAE BANESCU prezenti cã nu vrea sã dea indicatii. Grigorie de Nazianz îl batjocoreste pentru meritele. Ammien Marcellin. precurseur de l'historiographie byzantine.dar îsi tãie degetele de muchiile ascutite si cãzu de pe cal în nesimtire. spre a fi înmormântat dupã dorinta sa. si rana se redeschise.m-a convins cã sufletul nu este cu adevãrat fericit decât când s-a eliberat de legãturile trupului si cã trebuie mai degrabã sã te bucuri. Astfel pãrãsi viata acest om extraordinar. La Antiochia. 5. o revoltã izbucni împotriva prefectului. Iulian . dar. Era cãtre miezul noptii (26 iunie 363). cincizeci de satrapi si o multime din cei mai bravi soldati. echivalent cu numen caeleste sau chiar Deus caelestis. Paris. dupã ce bãu. Enciclopedicã. întrebã dupã aceea de Anatolius. în acest timp. Courcelle. ceru apã si. izbucnesc si ei în plansete. E. Multumesc Zeului vesnic187 cã n-a îngãduit sã pier nici printro conspiratie. Teoteoi. III. lucrare tradusã recent si în limba românã]. Marrou. Gândindu-se la alegerea unui succesor. în fata acestei privelisti. XXIV. nici prin durerile unei lungi boli. Persii pãrãsirã câmpul de luptã în care îsi lãsaserã doi generali. . vãdeste si influenta exercitatã de gândirea crestinã asupra filozofiei pãgâne a acelei vremi. voi. spuse celor 186 XXV. care vedeau în aceasta mâna rãzbunãtoare a divinitãtii. cu filosofii Priskos si Maximus. dacã Iulian ar fi trãit. fu însãrcinat a escorta convoiul pânã la destinatie. a IV-a. îsi provocã o hemoragie care-i grãbi sfârsitul. 1997. Bucuresti. Iulian îsi ceru calul si armele pentru a se întoarce la luptã. „Filosofia . cã mã smulge din lume printr-o moarte glorioasã". p. Saint Augustin etlafin de la culture antique. 187 [De inspiratie neoplatonicã. îsi dãdu îndatã sufletul. si strigãtele soldatilor ajungeau pânã la cort. care aflã armata în retragere.. dar.. pagini frumoase pot fi citite în P. Dus în cort. în apropierea ultimelor sale momente. împãratul începu a plânge pierderea acestui bun prieten. doreste sã fie înlocuit printr-un demn urmas. Procopios. 1958. 8. Când stirea mortii lui Iulian ajunse în imperiu. a fost un delir si reactia lor violentã. Paris. decât sã te întristezi când cea mai nobilã parte din noi se desface de cea care-1 degradeazã si-1 umileste. si. Ed. martor ocular186. cu privire la aceastã întrepãtrundere între crestinism si pãgânism în partea de apus a Imperiului roman. de Boccard. si Iulian începu o convorbire metafizicã asupra naturii sufletului. care lãsã în istoria lumii un rãsunet atât de mare. La Constantinopol. în mijlocul discipolilor: aceeasi tãrie înaintea mortii. pe care-1 iubea mult. aceeasi seninã filosofic în fata misterului ei. izbânda trupelor sale 1 Ammianus Marcellinus. sintagma numen sempiternum. ca bun cetãtean.-I. Ador bunãtatea lui pentru mine. bucuria crestinilor. Puterile încep apoi a-1 pãrãsi. Colaboratorii împãratului au fost urmãriti: Maximus. Les lettres grecques en Occident. El simtea cã se înãbusã. 160 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN ar fi avut urmãrile unei victorii decisive. „Etudes byzantines et post-byzantines". agitându-se. nici prin cruzimea unui tiran.spunea. ed. împãratul Iulian avu un sfârsit care a fost comparat cu al lui Socrate. Toate acestea îl obosirã.

op. 337.. Toti tãcurã. re-cunoscându-i . Callistus). fu executat. care aflã armata în retragere. Cei din jurul sãu. în fata acestei privelisti. sã pãstreze tãcerea fatã de calomniatorii gloriosului dispãrut188. Libanios putu compune o monodie. recomandat mai înainte împãratului. Libanios mãrturiseste de ce este silit. Ammianus Marcellinus îsi publicã istoria sa. fu executat. Când mânia crestinilor se mai potoli. Procopios. care vedeau în aceasta mâna rãzbunãtoare a divinitãtii. cultura întinsã. împãratul începu a plânge pierderea acestui bun prieten.. La Constantinopol. } Ibidem. recomandat mai înainte împãratului. o revoltã izbucni împotriva prefectului. mai pitoresc si mai veridic din autorii pe care îi putem consulta pentru a sti ce idee îsi fãcurã despre Iulian cei ce-1 cunoscuserã de aproape"190. cel mai amãnuntit. în marele sãu doliu. Teroarea fu atât de mare. . 332-335. pp.Efes. într-o scrisoare cãtre prietenul sãu Aristophanes. în marele sãu doliu. Teroarea fu atât de mare. datoritã si tolerantei lui Jovian. în care îsi luaserã însemnãri (Seleucus.. El simtea cã se înãbusã. încât sotii de arme ai lui Iulian si martorii ultimelor sale victorii se temurã a publica ceva. Abia dupã cinci ani de la moartea lui Iulian. si Iulian începu o convorbire metafizica asupra naturii sufletului. „cel mai complet. unul dintre intimii sãi. miscati. Colaboratorii împãratului au fost urmãriti: Maximus. cu filosofii Priskos si Maximus. si apoi o lungã oratiune funebrã în care îl prezentã ca ales al zeilor si binefãcãtor al lumii189. pe care-1 iubea mult. datoritã si tolerantei lui Jovian. câtiva ofiteri participanti la ultima campanie. dupã ce bãu. Putin înainte de sfârsitul secolului al IV-lea. pãgânii furã huiduiti si Libanios se 162 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN simti un timp în primejdie. puturã redacta o naratiune a rãzboiului. Magnus. 163 prezenti cã nu vrea sã dea indicatii. Era cãtre miezul noptii (26 iunie 363). câtiva ofiteri participanti la ultima campanie. în rezumatul sãu de istorie romanã. ca si pentru defectele sale. Eutropius. theurgul din Efes. îsi dãdu îndatã sufletul. doreste sã fie înlocuit printr-un demn urmas. care-1 însotise pe Iulian în Persia. Polemistii crestini 1-au atacat cu furie. încât sotii de arme ai lui Iulian si martorii ultimelor sale victorii se temurã a publica ceva. Magnus. Corpul sãu fu transportat la Tarsos. Libanios putu compune o monodie. pp. Abia dupã cinci ani de la moartea lui Iulian. a fost un delir si reactia lor violentã. calitãtile deosebite si devotamentul sãu pentru interesul public. re-cunoscându-i meritele. dar. Mai întâi. si apoi o lungã oratiune funebrã în care îl prezentã ca ales al zeilor si binefãcãtor al lumii189. spre a fi înmormântat dupã dorinta sa. cit. puturã redacta o naratiune a rãzboiului.. p. Grigorie de Nazianz îl batjocoreste pentru meritele. bucuria crestinilor. împãratul îsi revine si-i conjurã sã nu umileascã prin lacrimi de slãbiciune moartea unui suveran care în curând se va uni cu cerul si cu stelele. în rezumatul sãu de istorie romanã. Când stirea mortii lui Iulian ajunse în imperiu.. si când Sallustius îi rãspunse cã a cãzut în luptã. sã pãstreze tãcerea fatã de calomniatorii gloriosului dispãrut188. într-o scrisoare cãtre prietenul sãu Aristophanes. si rana se redeschise. Când mânia crestinilor se mai potoli. care-1 însotise pe Iulian în Persia. Mai întâi. ' Ibidem.. Callistus). Oribasius exilat la goti. dar. ceru apã si. 336-337. pãgânii puturã aduce omagiul cuvenit suveranului care cãzuse pentru apãrarea patriei. ne-a lãsat asupra împãratului filosof pagini de judecatã nepãrtinitoare. care lãsã în istoria lumii un rãsunet atât de mare. ca bun cetãtean... Eutropius. fu însãrcinat a escorta convoiul pânã la destinatie. în care îsi luaserã însemnãri (Seleucus. ne-a lãsat asupra împãratului filosof pagini de judecatã nepãrtinitoare. Cam s Bidez. Astfel pãrãsi viata acest om extraordinar. La Antiochia. izbucnesc si ei în plansete. pãgânii puturã aduce omagiul cuvenit suveranului care cãzuse pentru apãrarea patriei. Libanios mãrturiseste de ce este silit. întrebã dupã aceea de Anatolius.. Pretutindeni inscriptiile care glorificau numele tânãrului împãrat furã nimicite. Toate acestea îl obosirã. Oribasius exilat la goti.

îndatã ce aflase de moartea lui Iulian. 336-337. e. efortul prodigios al vointei lui". întãrit prin jurãminte si ostateci." '. } Ibidem. ca suveran model. ofiterii armatei tinurã sfat pentru a alege un urmas. op. fãrã ca cele douã armate sã se prindã într-o adevãratã luptã. pp. ' Ibidem.. Dar. persii furã respinsi cu mari pierderi. Sapor. mai pitoresc si mai veridic din autorii pe care îi putem consulta pentru a sti ce idee îsi fãcurã despre Iulian cei ce-1 cunoscuserã de aproape"190. fatã de situatia criticã a armatei sale. situatia armatei fiind destul de precarã. dinastia lui Constantin cel Mare se stingea cu totul. nu trebuie luat în râs si calomniat: el meritã respectul „datorat nobletei moralitãtii sale"191. ei se înteleserã a oferi tronul lui Sallustius. el cãutã sã asigure îndatã pacea cu persii. Ibidem. 349-351. 164 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN C. Eruditul Bidez le-a schitat în ultimul capitol al amintitei sale monografii (Histoire et legende). entuziasmul si sinceritatea credintei sale. Acesta însã. fãrã însusiri deosebite. „cel mai complet. 337. Sapor al II-lea. Eunapius ne-a povestit domnia lui Iulian dupã jurnalul medicului Oribasius. 332-335. Zosimus 1-a prezentat cu simpatie. pp. pe care Jovian. Pannonian de origine. IOVI AN. de asemenea. Un tratat pe 30 de ani fu semnat între cele douã puteri. Ceea ce-1 distinge si face mãrimea lui nu e nici ideea conducãtoare..meritele. lipsitã de provizii si hãrtuitã necontenit în retragerea ei pe teritoriul dusmanului. si ne-a expus opera de reabilitare întreprinsã. Dacã Iulian n-a izbutit. în sfârsit. desi mãrginindu-se la hãrtuieli. cel mai amãnuntit. legenda Apostatului a preocupat fantezia hagiografilor. urmãrirea a fost continuã.17februarie 364) Cu moartea lui Iulian. CONTINUATORII DINASTIEI CONSTANTINIENE.. Ammianus Marcellinus îsi publicã istoria sa. Istoricii epocii vorbesc cu durere si indignare despre aceastã pace dezonorantã... gândindu-se la pierderile mari pe care le suferise. socotindu-se biruitor. Pânã la Dur. cultura întinsã. în stânga Tigrului. p. se grãbi a le primi în conditii cu totul umilitoare pentru imperiu. necessariam quidem. si atunci fu ales Jovian. cele mai puternice douã cetãti ale Meso-potamiei.SCU în acelasi timp. în zadar fruntasii . • . în dimineata zilei de 27 iunie. înregistrând pãrerile contradictorii ale modernilor. cum o caracterizeazã Eutropius192. odatã cu dezgroparea manuscriselor ce cuprindeau scrierile suveranului atât de calomniat. calitãtile deosebite si devotamentul sãu pentru interesul public. si. Cedarea cetãtii Nisibis produse o mare jale printre locuitori. trecând si în drama religioasã. „nu trebuie sã uitãm cã Apostatul pretinse a reprezenta partida traditiei si cã întotdeauna el mãrturisi oroarea pentru spiritul de noutate. sed igno-bilem. pentru a întelege atitudinea lui Iulian. Dupã lungi discutii. sã pãrãseascã în mâinile persilor Armenia. nu primi. si 165 N1COLAE BÃNESCU Singara.. VALENTINIAN sI VALENS 1. începuse urmãrirea imperialilor. dupã el. invocând vârsta. cit. cornitele gãrzii. Nisibis. la prima ciocnire. mai cu seamã în Franta. prefectul pretoriului. Putin înainte de sfârsitul secolului al IV-lea. savantul belgian proclamã un mare adevãr când afirmã cã. siliti a emigra. Este ardoarea. 163 NICOLAE BANF. fãcu propuneri de pace. în cele din urmã. lovian (27 iunie363. pp. Cam f Bidez. De la începutul Evului Mediu. din care locuitorii puteau pleca. nici întreprinderea pe care o concepu: sunt înaltele calitãti ale inteligentei sale si ale caracterului sãu. El trebui sã retrocedeze persilor cele cinci provincii transtigritane cucerite de Galeriu.

Oprindu-se la Dada-stana. VALENTINIAN I (2 7februarie 364 -17 noiembrie 3 75) Noul ales era fiul comitelui Gratian. „Zeitschrift fur Kirchengeschichte". un oras obscur între Galatia si Bithynia. p. Tronul rãmase vacant timp de zece zile. dupã mai multe Paris. pp. Niaiâwt avmît. p.. oîofievcov. 304-338. N-au lipsit însã nici zvonurile de otrãvire196. Atunci.. Domnia cea nouã avu un sfârsit neasteptat. aclamat de multime. odatã ce încrederea ei 1-a înãltat pe tron. Valentinian îsi arãtã de la început energia.. fiecare oras so-cotindu-se expus nãvãlirii persilor. si Supra.. t. •.. Roman and Byzantine Studies". în Bithynia. seful unei schole a gãrzii197. El avusese mai înainte. trimis de Senatul capitalei sã exprime noului suveran devotamentul sãu loial. 166 Spiritul moderat al lui Jovian proclamã o tolerantã universalã fatã de agitatia sectelor numeroase în sânul Bisericii. H. dupã altii. întruni sufragiile întregii adunãri. spre a fi înmormântat. ed.. spunând armatei cã. a fost asfixiat în somn de cãrbunii aprinsi imprudent într-o camerã cu peretii de curând vopsiti. 115. 195 Gibbon. „Greek. •t". prefectul pretoriului. . C. asupra acestei personalitãti pot fi adãugate titluri mai recente: Politique et theologie chez Athanase d' Alexandrie. îsi reocupase Scaunul arhiepiscopal din Alexandria194. înainte ca titularul sã ajungã în capitala sa. De la Antiochia. 27 (1986).. 193 Zosimus.•. p. 1974. Cauza acestei morti neasteptate a fost explicatã în diverse feluri. Zur Biographie des Athanasios von Alexandrien. Jovian cãutã sã restabileascã linistea Bisericii. III. un pan-nonian. dupã o masã copioasã... dar acesta pentru a doua oarã refuzã.. cunoscut pentru meritele sale militare în Africa si Britannia. : 167 NICOLAE BANESCU propuneri respinse. t. Descurajarea fu mare pretutindeni.orasului se aruncarã la picioarele împãratului în trecere. e datoria sa sã se gândeascã la siguranta si interesul imperiului. Adunarea solemnã a puterilor civile si militare ale imperiului oferi din nou coroana lui Sallustius. Kannengisser. odatã ce Nisibis era cedatã193. 196 Ibidem. cit. n. Tetz. 34: navra Se fjv otjucoyfjg Kai dprivcnv /leord. 194 [La bibliografia existentã în manualele de patristicã. o întrevedere cu noul împãrat în Antiochia. numele lui Valentinian.. în cuvântarea ce tinu. rugându-1 sã nu-i dea pradã dusmanului furios din cauza celor trei înfrângeri suferite. 2-4. II. Recunoaste cât de mare e .„.. Alegerea avu loc la Niceea. Jovian si-a luat calea. împãratul se culcã si fu gãsit a doua zi dimineata (17 februarie 364) mort în patul sãu.. 550. ed. sau de calitatea ciupercilor consumate seara.. Jovian nu se lãsã înduplecat. în mijlocul aclamatiilor trupelor (27 februarie 364). LKãaTt\q EKKeîaSai mîc. ci dãdu poruncã de evacuare. cãtre Constantinopol. Cei mai multi locuitori s-au refugiat la Amida. Themistius. în care îsi mãrturisea credinta si asigura stabilirea legalã a religiei crestine. M.. 90 (1979). ofiter de merit. nepaâv eq>68oiq. 2. Dupã ce asigurã pacea cu dusmanii. zguduitã în timpul predecesorului sãu.. grãbit. op. Vestitul Athanasios iesise din retragerea sa la vestea mortii lui Iulian si. Buiy.. Armata îi ceru sã-si asocieze un coleg la imperiu. trecând pe la Tyana si Ankyra. Corpul decedatului suveran a fost trimis la Constantinopol. A. Athanasius' First Exile.. El transmise o circularã guvernatorilor de provincii. III. p. Bury. 31)]. Unii o atribuie urmãrilor unei indigestii pricinuite sau de cantitatea de vin. Valentinian I avea o înfãtisare maiestuoasã si se deosebea prin energia sa fãrã margini si devotamentul pentru binele public. mai putini în alte orase. El fu îndatã învestit solemn. 193. 192 Citat de Gibbon. Drake. 6.. n.» . ed.. . . a putut vorbi cu elocventa sa obisnuitã de principiile tolerantei filosofice195. v.

a înãbusi abuzurile din administratie si justitie. fireste. Valentinian pãrãsi Milan si merse la Lutetia. 541 (Bonn). pe care le privea adesea cu plãcere devorând bucãti din trupurile celor executati. cu resedinta la Constantinopol. recunoscându-i superioritatea geniului si ascultându-1.greutatea acestui imperiu pentru mâinile slabe ale unui muritor. cu energia-i cunoscutã. XXVI. 198 Buiy. de la Dunãrea de Jos pânã la hotarele Persiei. Dar unul din marile sale merite a fost. iar în Orientul depãrtat regele persilor punea mâna pe Armenia199.. Londra. surprinsã. Tot astfel se sili. dupã expresia lui Ammianus. p-60. fiind dur pânã la cruzime. 168 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Imperiul fu împãrtit între cei doi frati. de lângã camera lui de culcare. prin anumite acte de guvern. o lunã mai în urmã. ca si sectelor crestinismului. El interzise expunerea copiilor nou-nãscuti si stabili în cele 14 cartiere ale Romei 14 medici cu stipendii si privilegii. putin albastri. dar avea o fire violentã. marea grijã a lui Valentinian I a fost apãrarea imperiului.. ne spune cã era mare de trup. încerca sã uzurpe tronul lui Valens. getulii si maurii cutreierau Africa. întâietate. pictii. sarmatii si quazii Pannoniile. Valentinian întemeie si o institutie liberalã pentru educatia tinerilor si sprijinul stiintelor în declin. Era numit de Praefectus praetorio. Calamitãtile care bântuiau imperiul n-au fãcut decât sã sporeascã ferocitatea congenitalã a inimii sale. „încât multi ziceau cã seamãnã cu David". 197 Cedrenus. Acest om teribil s-a arãtat. Ammianus Marcellinus. bandele prãdalnice ale gotilor Thracia. resedintele . Spre a asigura linistea si prosperitatea oraselor. Intentia sa era ca retorica si gramatica sã se învete în limbile greacã si latinã în metropola oricãrei provincii. Situatia era atunci extrem de criticã. într-o epocã de aprige lupte religioase. care aveau sarcina de a ocroti pe cei slabi. a. 199 Ammianus. scoala din Roma si cea din Constantinopol aveau. Valentinian a creat functia defensorilor {defensor civi-tatis). Valentinian oferi lui Valens prefectura Orientului. History of the Later Roman Empire. Valentinian I era un brav soldat. acordã titlul de Augustus fratelui sãu Valens (28 martie 364). Protectia legii era asiguratã tuturor. Sarmatae Pannonias et Quadi. Reims si Treves. dar alegerea unui prieten sincer cere o maturã deliberare si aceasta îl priveste. pãstrând pentru el Illyricum. 1923. venind la Constantinopol. ca un subaltern (in modum apparitoris).. 170 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN în toamna anului 365. pãgânilor.. ne spune cã trâmbita de rãzboi rãsuna de la un capãt la celãlalt al lumii romane. Armata. Theo-dosius I transferã curialilor numirea lui198. un suveran întelept. toleranta generalã garantatã de el în materie de credintã. a le sprijini drepturile si a le expune plângerile înaintea tribunalului magistratilor civili sau chiar la picioarele 169 NICOLAE BANESCU tronului. Moartea lui Iulian atâtã îndatã poftele de pradã si de cucerire ale barbarilor. b. sentintele dictate de multe ori glumet. Italia si Gallia. un martor ocular. Ammianus Marcellinus a înregistrat atâtea din executiile lui sumare. si împãratul. care tinea la disciplinã în armatã si la ordine în Stat. semnalând si cusca celor douã ursoaice enorme. cu resedinta la Milan. Apãrarea imperiului. cu pãrul blond si ochii frumosi. Administratia imperiului. si Proco-pios. Se reglementa disciplina studentilor în chip serios. 5: Hoc tempore uelut per universum orbem Romanum betticum canentibus bucinis excitae gentes sae-vissimae limites sibi proximos persultabant. afarã de practicile care ascundeau vicii sau dezordini sub masca religiei. scotii si saxonii Britannia. Mai presus de toate însã.. I. Acesta era în vârstã de 36 de ani si n-avea talentele fratelui sãu. o rudã a împãratului Iulian. se linisteste. Gallias Raetiasque simul Alammani populabantur. si barbarii dãdeau asalt la toate frontierele: alamanii devastau Galiile si Raetia. rosu. Valentinian permise toate cultele. El îi arãta un mare devotament.

000 de rãniti201. 2. si comandantul care avea apãrarea coastelor a cerut ajutorul lui Severus. neputând opri devastarea satelor. spre a primi demnitatea de consul pentru anul urmãtor. reclamând subsidiile promise. De aceea. care atrãsese populatia de la ziduri. pe vârful unui munte aproape inaccesibil. Jovinus. 204 Ibidem. Bury. Jovinus alungã resturile acestei invazii pânã la tãrmul Rinului si veni apoi la Lutetia. de la Raetia pânã la strâmtoarea Oceanului (Mânecii)204. sefii lor rãniti mortal. în fruntea unei puternice armate disciplinate. capitularea saxonilor. ei surprind Moguntiacum (Mayenta) în timpul unei sãrbãtori crestine.Galliei de Nord. s-au asezat în lagãr. . Gibbon. cit. încãierarea fu aprigã. care asigurã linistea Galliei pentru tot restul domniei sale.. seful infanteriei. magister officiorum. loc. armata imperiului 200 Ibidem. trec în masã Rinul. porunci comitelui Sebastian sã pãtrundã prin Raetia cu trupele din Italia si Illyricum. ea tinu o întreagã zi de varã (366). XXVII. III. XXVII. XXVII. încã din acel an. 171 MCOLAE BÃNESCU învinse cu o pierdere de 1. 5: Immanis etiam natio. Cf. nimicindu-i în mare parte (368)202. XXVIII. Valentinian. Britannia se afla si ea pradã incursiunilor îndrãznetelor triburi de la nord.000 de morti si 4. Alamanii târãsc cu dânsii o multime de captivi. în 371. Alamanii. în timp ce el trecea Rinul în fruntea unei puternice armate. t. utfuisse longis saeculis aestimetur intacta. împãratul îi purtã cu vorba pânã se retraserã. Revoltati de purtarea trufasã a lui Ursacius. Batavii se aruncarã atunci la picioarele lui. care s-a prefãcut a primi. fatã de ambasadorii lor si de micsorarea darurilor ce li se acordau la o nouã domnie. întorcându-se la Treves.. Cu toatã opunerea barbarilor germanici. Ei dau foc satelor si târãsc captivi în pãdurile lor. Saxonii au fost încercuiti si aproape nimiciti. cu egalã bravurã de ambele pãrti. luându-le armele si hotãrând sã fie vânduti ca sclavi. alamanii îsi reluau invaziile în Gallia. 172 aceastã barierã a Rinului. fortificã malurile Rinului cu mari constructii pe tot cursul sãu. ceea ce s-a datorat si perfidiei generalului roman. în cele din urmã. se pregãtirã a da piept cu Jovinus într-o luptã decisivã. 1. El încercã sã-i atragã si pe burgunzi (370) împotriva alamanilor. alamanii nãvãlesc în Gallia înainte de trecerea lui Valentinian peste Alpi. ita saepius adolescit. unde Valentinian cu generalii sãi îi luarã cu asalt.. cerând iertare si fãgãduind a-si spãla onoarea într-o nouã încercare. 36-37. Valentinian clãdi 201 Ammianus. în toiul iernii.000. acestia având cu dânsii contestatii pentru niste mine de sare. Atacati energic. 34. acestia au atacat provinciile maritime ale Galliei. dândusi seama cã are a face cu o natiune de temut. hotãrât a da o lectie durã dusmanului. Alamanii lãsarã pe câmpul de luptã 6. care pare intactã. alarmati. ed. l: Rhenum omnem a Raetiarum exordio ad usque fretalem Oceanum magnis molibus communiebat.-. si întãrirea frontierelor. 202 Ibidem. XXVIII. coastele Galliei si Britanniei rãmâneau însã expuse atacurilor piratilor saxoni. Gibbon. 203 Ammianus. ale pictilor si . la început. 2. în curând.200 de oameni. p. Valentinian îi pedepsi aspru pe Batavi. Barbarii nu se intimidarã. La începutul anului urmãtor. reînnoindu-se mereu203. III. Dar când burgunzii vin la Rin în numãr de 80. aflatã la Châlons-sur-Marne. împãratul îsi îndreptã toatã atentia la întãrirea frontierelor Galliei. unde petrecu timp de zece ani pentru apãrarea. Valentinian consimti cu o prefãcutã repulsie200. pp. Trupele imperiului furã învinse. t. Dacã fortificatiile ridicate de Valentinian apãrau interiorul tãrii. sefii barbari. 10.. si cei care scãparã fugirã la a treia si mult mai importanta armatã. multi pierirã. steagul Herulilor si Batavilor cãzu în mâinile barbarilor. cu toatã marea înfrângere ce suferiserã. în 368. degradându-i în fata întregii armate. surprinse în regiunea Metz o armatã a alamanilor si alta pe malurile Mosellei. cãci nu avea interes sã contribuie la distrugerea uneia din cele douã natiuni pe care le putea manevra una contra alteia.

general abil si energic. Theodosius debarcã în Africa (372-373). voind probe evidente. la el si-1 asasineazã. 47-48. încuraja dezertãrile si dezorganizarea armatei. Firmus cãutã sã însele vigilenta generalului printr-o supunere aparentã. îmbarcându-se cu o micã trupã de veterani la gurile Ronului. 50-52. prin crimele sale. rãu înarmati. Ca omagiu pentru suveranul sãu. pe care o numi Valentia. regele quazilor. dãdu oraselor multã sigurantã. Quazii se ridicã pentru a-1 rãzbuna . cornitele Romanos. nu-si întrerupse operatiile. Temându-se pentru viata sa.-. spre a înãbusi rãscoala lui Firmus. Firmus provoacã rãscoala poporului sãu. si Equitius. Aceste triburi nordice nu puteau suferi stãpânirea romanã si. . ceea ce îi provocã pe quazi.v . readuce sub drapel soldati rãtãcitori si acordã o amnistie generalã. ca sã scape Britannia. . }.. înainte de a fi trimis în Africa. Acestia se plâng cã o fortãreatã se clãdea pe terenul lor. Acesta trece strâmtoarea cu o armatã de veterani. scotii ocupau înãltimile muntilor în partea occidentalã a Caledoniei. pe Theodosius. Ultima campanie a lui Valentinian a fost împotriva quazilor. 173 înstiintat la Treves cã cei doi sefi militari ai Brita-nniei au fost surprinsi si ucisi de barbari si provincia aproape pierdutã. alungându-i în coltul de nord al insulei. care lãsase o mare avere. dupã pradã. prin restaurarea fortificatiilor.. în cearta dintre fiii sãi pentru mostenire.» 175 NICOLAE BANESCU cu perfidie pe Gabinius. pp. cu dibãcia sa. Refugiat la un rege maur (Igmazen).scotilor205. pãtrunzând în interior si biruind orice rezistentã. nu furã în stare sã reziste talentului militar al lui Theodosius. bate mai multe trupe de barbari si libereazã multi captivi. Maxi-min. neavând nici o scãpare. rãzboiul se încheia (373)207.u. Buiy. Apoi. nu e de mirare cã populatia s-a strâns repede în jurul unui rebel. Acest brav general învinse armatele alamanilor pe Dunãrea de Sus. Pictii locuiau în Caledonia orientalã. se spânzurã în timpul noptii. Africa romanã se afla de multi ani în mâinile unui guvernator militar rapace. cornitele stiind sã cumpere întotdeauna cu bani constiinta anchetatorilor. prin talentele sale militare. t. Toate plângerile rãmâneau fãrã efect. si trãiau din cultura pãmântului si din pescuit. Pentru apãrarea provinciilor sale Illyricum si Raetia. . se fãcuse odios întregii populatii. 205.. el curãtã provincia de barbarii dusmani. sã pacifice Africa. Caesarea e prefãcutã în cenusã. care. Avaritia comandantilor militari.=. Totodatã. care lãsau trupele neplãtite.v. 174 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN urmãrit cu un zel neobisnuit de cornitele Romanos. uitân-du-si certurile. Firmus era fiul unui sef mauritan puternic. suspendã atunci lucrãrile. guvernatorul de Illyricum. Prefectul Galliei. trãind din pãstorit. el începuse a ridica si pe Dunãrea de Sus fortificatii. Marcellianus îl invitã 101 Ibidem. spre a-1 informa pe împãrat. Theodosius constitui o nouã provincie. debarcã în Britannia si. cu care se uneau uneori si piratii saxoni. Numidia si Mauri-tania cad în puterea lui Firmus. care îl privea ca pe un eliberator (372). .Provincialii lui Firmus. Valentinian trimise pe cel mai bun general.. acesta fu somat a-i preda pe fugar. împãratul îl rãsplãti numindu-1 comandant suprem al cavaleriei206. se aruncau împreunã asupra provinciilor.. Firmus îl ucise pe unul din frati si fu atunci Gibbon.<. dar acesta.. :•. fãrã disciplinã. regiune de câmpii întinse pânã la mare. care va face lucrãrile fãrã ca barbarii sã-1 mai inoportuneze cu protestele lor. în douã campanii succesive (368 si 369). ed. III. O armatã destul de mare se adunã în jurul revoltatului. în drumul pânã la Londra. . Valentinian trimite îndatã pe spaniolul Theodosius. pp. profitã de ocazie spre a-1 determina pe împãrat sã încredinteze provincia Valeria fiului sãu Marce-llianus. Sub o astfel de ocârmuire. . Cu aceasta. care.

El aflã la Constantinopole prieteni . mantia de purpurã si diadema. ducele Moesiei (viitorul împãrat). Vocea. încã de la începutul domniei. privirea. la Carrhae. le devasta cu o furie implacabilã. Valentinian f. 4 (1946). Gratian urmã deci la tron tatãlui sãu. fiul Iustinei. el dobândea drepturile ereditare ale familiei Flavia.> 3. sã potoleascã mânia dezlãntuitã a suveranului. rezervându-si pentru sine comanda tãrilor de dincolo de Alpi. 7 si urm. reînviarã acum. încât el se prãbusi în bratele celor de fatã si îsi dãdu peste putin sufletul. 176 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Aceastã explozie de mânie îi provoacã ruperea unui vas sanguin. asupra lui si A. si el îi rãspunse cã se va pronunta dupã ce va examina lucrurile la fata locului. suspendate prin energia fostului împãrat. „Revue d'histoire comparee". în provincia Italiei. O ambasadã a sarmatilor îl întîmpinã pe cale. prezumtios. Fostul general Procopios. umilit. pe care le nimicesc în mare parte. încât trecu Dunãrea înapoi fãrã a fi pierdut un om208! Plãnuind a-si completa actiunea într-o a doua campanie. Vajnicul soldat avu. la 54 de ani. nãscuti din douã cãsãtorii: pe Gratian. simtin-du-si viata amenintatã. si pe Valentinian al Il-lea. Monarhul. 6. pe care o repudiase. în primãvara 375. insultându-i cu cele mai grele cuvinte. Asociat la imperiu de fratele sãu. Evenimentele din Asia.9 august 3 78) a. sefii militari Merobaudes si Equitius. . cu titlurile si insignele puterii supreme. îsi asezã cartierul de iarnã la Bregetio. în ambitia lor de a conduce în numele unui copil. din mâinile tatãlui sãu. XXX. Numele sãu fusese adãugat la numele lui Valentinian I si Valens în actele publice. cu titlul de Augustus (în august 367). acesta semnalându-si talentele militare de care va da dovadã mai târziu ca împãrat. Revolta lui Procopios. un copil de 4 ani. 3 si urm. ca de obicei. care încercau. Valentinian se mânie aprig asupra barbarilor si. înrudit cu Iulian si despre care se spunea cã fusese îmbrãcat de acesta cu purpura. salveazã situatia. Alfoldi. Gratian primise încã de la vârsta de 8-9 ani. Interventia tânãrului Theo-dosius. arzând si omorând tot ce întâlni în cale. Acestia. porni cu mare parte din fortele Galliei împotriva lor.si obtin. fiul Severei. neputând ataca Sirmium. Aflând la Treves cele întâmplate. Lumea romanã era acum condusã de Valens si de cei doi nepoti ai sãi.împãratul Valens l (28 martie 364 . invitarã în lagãr pe Iustina cu fiul sãu. Sosind la Sirmium. cea de a doua sotie a sa. dar pasiunile. care fu prezentat trupelor si învestit. El primi alegerea armatei si declarã cã îl va socoti pe fiul Iustinei ca pe un frate si nu ca pe un rival. dãdu audientã deputatilor provinciilor din Illyricum. un sfârsit vrednic de viata sa209. pe Dunãre. le dernier des grands Pannoniens. Ammianus. disputându-i tronul (septembrie 365). Atâta groazã bãgã în barbarii refugiati în munti. de vreo 18 ani. gesturile trãdau furia sa nestãpânitã. Valentinian I lãsa dupã el doi fii. Acolo i se prezentã o ambasadã a quazilor. Pericolul unui rãzboi civil fu împiedicat numai de atitudinea moderatã a lui Gratian. apãratã de ziduri. Gratian fixã împãrãtesei si fiului sãu Valentinian al Illea 209 V. în cursul ultimei sale expeditii. se revoltã împotriva lui Valens. p. nu vãzu în toate cele întâmplate decât vina barbarilor si întreprinse o expeditie de rãzbunare sângeroasã împotriva quazilor. Orientul a fost tulburat de o rãscoalã de mari proportii. se ciocnesc cu trupele lui Equitius. Valens n-avea nici una din însusirile acestuia. Trecând Dunãrea în tinuturile lor. prin aclamatiile lor. fiica lui Constantiu al Il-lea. concursul cavaleriei sarmatilor (374). si asocierea sa la imperiu fusese ratificatã de armatele Galliei. Dar acesta le rãspunde cu o violentã extremã. 177 NICOLAE BANESCU resedinta la Milan. Prin cãsãtoria sa cu Con-stantia.

pp. t. cãutând sã nu le dea pretext de ostilitate prin cãlcarea tratatului rusinos încheiat de Jovian. Regele Sauromaces fu alungat de persi. Regele Armeniei. Valentinian I primi vestea revoltei din Orient.] 180 . pe malurile fluviului Cyrus (372). Ed. invitat sã se consulte cu împãratul. ed. Arbetion. 55-56. nemultumitii. trupele din orasele Thraciei si din cetãtile de la Dunãre. le strigã. prin forta si valoarea sa. 211 Gibbon. persii. la care se adaugã Jovienii si Herculienii. legate si de domnia regelui persan Sapor al II-lea (310-380) sau sapur. când i se aduse vestea rãscoalei si. dar în urmã îl trãda. Fazele acestei aventuri sunt relatate de Ammianus. Bury. furã atrase în conspiratie. Valens contribui a-1 restaura pe tron (369). pentru a observa miscãrile persilor. mãresc numãrul acestei armate. 2. Bury. spre a fi recunoscut. Informatia urmãtoare. Valens se afla la Caesarea. regele fu asasinat (374). 12-17. privitoare la înlocuirea regelui iber (ivir) Sauromaces prin ruda sa apropiatã Aspakures este bazatã tot pe textul lui Ammianus. îi salutã pe soldatii lui Procopios. fiul lui Arsak. pânã ce fu trãdat de ai sãi. dar nu putu interveni. nu puturã împiedica regatele Armeniei si Iberici de a-si recãpãta neutralitatea între cele douã imperii. pp. Regele. 6-10. XXVI. jurându-i credintã. veni pânã la Tarsos. III. iar Faustina. Douã cohorte de gali. care conduse acolo o expeditie cu mari forte militare. strecurându-se în patrie. [Evenimentele. si pieri decapitat (366)210. Lupicinus alergã cu legiunile Siriei în ajutorul suveranului sãu. III. care. cu o micã trupã ce comanda atacã un corp numeros de rebeli. fu ridicat si închis de Sapor al II-lea. Nefericitul rege pieri în Turnul Uitãrii din Ecbatana (367)211. care comanda împreunã cu Vadomar fortele romane stationate la hotarul Armeniei. mãrind prestigiul acestuia în ochii populatiei. t. descurajati. în Armenia se formã un partid numeros în favoarea lui Pap (Papa). La adãpostul acestui tratat.care îi dau sperante. iesi din retragerea sa si primi comanda unei armate. se gândea sã renunte la coroanã. XXVII. încât ei se supuserã fãrã a sovãi. ocupati cu tulburãrile lor interne si cu rãzboiul la hotare. si atât de mare era autoritatea sa. care îl investi cu puterile unui proconsul roman. 4 si 16 si XXX. si atunci. îsi scoase casca. Iberia avu o soartã identicã. El fu salvat însã de energia generalilor sãi. simtindu-se amenintat. 12. cu o voce de tunet. Vezi si Gibbon. de teama persilor. scãpã cu fuga. sã-si predea pe propriul lor comandant. Soldatii îl aclamarã pe Procopios. 2. având sã apere tocmai atunci frontiera de nord. Fatã de persi. în Iberia. în toiul unei lupte. numindu-i copiii sãi si îndemnândui sã vinã alãturi de bãtrânul general. Fiul lui Hormisdas îmbrãtisa si el cauza rebelului. Arsak. în douã lupte ce avurã loc. iar Arinthaeos. amenintatã de o invazie. unde fu împiedicat a merge mai înainte. Numai la moartea neastâmpãratului Sapor al II-lea (380). întemeiate pe nemultumirea generalã. era mai presus de toti. Când vãzu printre acestia soldati care serviserã sub comanda sa. cât si din cele armenesti (Moise din Choren). trupele lui Procopios îl pãrãsirã si el rãtãci un timp în Phrygia. care nu puteau uita amintirea lui Iulian. Valens avu o atitudine prudentã. se 178 cãsãtori cu Procopios. spre a nusi expune viata. încât Procopios se afla în curând în fruntea unei mari ostiri stãpân pe Constantinopole. sunt cunoscute atât din izvoare latine (Ammanus) sau grecesti (Prokopios). în mijlocul banchetului ce i se dãdu. persii fac din Armenia si Iberia ade210. tãranii din împrejurimi. veteranul marelui Constantin. intimidat. Gotii dau si ei uzurpatorului câteva mii de auxiliari. care pun în locul sãu o creaturã a lor. El fãcu însã greseala sã rãspundã invitatiei comitelui Traian. 179 NICOLAE BANESCU vãrate provincii ale lor. care de atâtea ori îi dusese la victorie. vãduva lui Constantiu. recunoscut ca suveran legal. o armatã a lui Valens îl restaura pe Sauromaces.

sud-esticã a României de azi. Ulfila (Wulfila) a fost evanghelizatorul gotilor din pãrtile Dunãrii. pentru motive ce nu se cunosc. nota 90. împãratul Decius pieri în luptele cu dânsii (251). Ganshof. la sfârsitul secolului al II-lea. A history of the Ostrogoths. op. Acest punct de vedere. ci al tmorgoti. Ulfila n-a fost un episcop al gotilor. pe care i-a putut converti. Munchen. Decomposition de l'empire (395. Claudiu al II-lea luã pentru aceasta epitetul de „Gothicus". Stutgart. o mare biruintã (269). si de atunci pornesc o serie de incursiuni nimicitoare pe mare. De mai multe ori ei devasteazã litoralul caucazian. prudent". Pfister et Fr. începurã a trece Dunãrea si a prãda în imperiu. Thompson. pe acelasi drum. Lot. se stie. si înainteazã pânã în insulele Rodos. se stie.1. 212 Cele douã ramuri ale gotilor sunt. fãcând o multime de prizonieri. Infra. . . pe tãrmul de nord al Pontului Euxin212. V. 38 (1987). în secolul al IV-lea. 5 p. Vizigotii înseamnã „gotii întelepti". arieni si . la începutul erei crestine. Studiul acesta a apãrut mai întâi în limba românã în „Studii teologice". Theophilus Gothiae. Academiei române. la Naissus. 1928. cãci acum începe presiunea puternicã a barbarilor germani la aceastã frontierã. 1970. 14(1988). între Don si Dunãrea de Jos. Pe la jumãtatea secolului al III-lea. pe la 348. cãci wisi se leagã de tema germanicã al cãrei sens e „întelept.. Gotii trãiau. prima pãtrundere a gotilor în imperiu214. Ulfila compuse cu ajutorul literelor grecesti alfabetul gotic si traduse Biblia în limba gotã. au început sã capete tot mai multã consistentã argumentele care admit cã în cazul de fatã este vorba mai degrabã de Gothia situatã în partea.751). întors în patria sa. 182 cutie îi sileste pe goti împreunã cu Ulfila a cere adãpost în imperiu. pe care îi înrola în parte în armatã. 1. 237-2491. p. dincolo de Dunãre. unde venise în anul 341 în ambasadã la Constantiu. ostrogotii sunt „gotii strãluciti" (radicalul austr). pânã la tãrmurile Mãrii Negre. o mare perse213 [Reiese cã Bãnescu înclina spre opiniile care considerau cã acest Theophilus a fost episcop al Gothiei din Crimea. însotit de toatã informatia bibliograficã a subiectului. H. Profitând de anarhia veacului al III-lea. Burns. Claudiu al II-lea a câstigat asupra lor. . ajungând pe tãrmul asiatic. Bischofin der Krim oder an der unteren Donau ?. Bucuresti. Aceasta a fost. 1994. el rãspândi printre goti arianismul. S.] 181 NICOLAE BANESCU Ei vin însã în atingere cu imperiul si pe uscat. Au fost în Gothia centre de crestinism diferite. ca pirati. Pericolul german va fi timp de câteva decenii marea problemã a pãrtii de Rãsãrit a imperiului. Expeditiile acestea se mãrgineau la prãdãciuni. retrase ostile si administratia din Dacia. Oxford. în Histoire de Moyen Âge. în Idem. par F. 1966. dar Aurelian. Bloomington.b. Theophilos. Rãzboiul cu gotii. la Antiochia. de unde. [Opinii mai nuantate la E. Cum aratã un învãtat bollandist. Claude. 1984. este sustinut de Emilian Popescu. Corãbiile lor pãtrund chiar prin Bosfor în Propontis si Marea Egee. Christianitas Daco-Romana. cit.. în veacul al III-lea. 73-81. apoi în germanã în „Byzantina" (Thessalonic). crestinismul se introdusese la gotii din Crimeea. nimicind orasele prospere de pe coastele Greciei. Wolfram. Cipru si Creta.A. în Moesia. 224.:. si întotdeauna gotii se întorceau. pãtrund în Crimeea. a participat la Sinodul de la Niceea (325). Th. vizigotii si ostro-gotii. . D. colonizând pe ceilalti. precumpãnitoare atunci în istoriografie. El fusese ordonat episcop de arianul Eusebius al Nicomediei. ulterior. cel putin trei comunitãti cunoscute: niceeni. n. Dar Valens avu mai cu seamã sã-i înfrunte pe goti la Dunãrea de Jos. Chr. episcopul gotilor213. ei emigrarã în tinuturile de sud ale Rusiei. Aceste nume nu trebuie traduse cum se obisnuieste: gotii de Apus si gotii de Rãsãrit. pe malurile Balticei. Dupã vreo sapte ani. cum aratã Jacques Zeiller. p. 1979. Ed. 120. lãsând-o în voia lor. „ ._ . p. Lot. Pentru a-i face sã înteleagã scrierile sfinte. F. The Visigoths in the Time ofUlfila. Paris. Moartea lui Valens. Geschichte aer Westgoten. . Ei sunt primiti si asezati lângã Nicopolis. 178-186. Nu trebuie sã ne închipuim toatã Gothia arianã fiindcã Ulfila era arian.

1928. din tribul Atharid. 36-37. Gotii se tinurã de acum linistiti timp de sase ani.. în Idem. cãzuse cel dintâi în ciocnirea cu hunii. retrãgându-se în fata armatei romane. fiecare în barca sa si însotit de un numãr egal de oameni înarmati. voi. apropiindu-se iarna. ca sã mai poatã fi pusã la ndoialã (v. 2 Abhandl). si o parte dintr-însii fugirã pânã la tãrmul Balticii. Athanaric observã cã el a jurat sã nu punã piciorul pe pãmântul imperiului si s-a hotãrât atunci ca întrevederea sa cu împãratul sã aibã loc în mijlocul Dunãrii. revãrsându-se ca o trombã din Asia. 183 Gotii au fugit dinaintea lui. în anul 375.audieni (sectarii lui Audius. XXXIII. 710714. în „Melanges offerts ã Gustave Schlumbergef. hunii. 157-177. 54-55). Beitrãge zur Volkerkunde von Siidosteuropa. si Valens a rãmas în lagãrul sãu din Marcianopolis. 216221. Ed. VII (1969). dar trimit ambasadã pentru pace. loc. 208 Bd. Boli. fjv. Regele lor pieri în luptã. Nãsturel. pânã în mijlocul fluviului. pp. 1994. p. si roT^OtpaÎKOi e expresia pentru acesti goti grecizati în urma unei lungi simbioze219. Gotii pãgâni de dincolo de Dunãre erau. 214 J. trecând Dunãrea pe la Isaccea în pãrtile Basarabiei. forma Mousaios este apropiatã de hidronimul Buzãu. unde tratarã despre conditiile pãcii. 1924. în iunie. II. t. cit. Le christian-isme dans la diocese de Buzãu jusqu 'au VIF siecle. 31 1912... Principesa catolicã 217 e<p' rjÂico cmc. era încã pãstratã în 367. fu atunci înecat (12 aprilie 372) în râul Museos. der Wiss. împing cãtre vest neamurile barbare. se întoarse la Constantinopol. si Sf. text reprodus si în Fontes Historiae Daco-Romanae.S. asiguratã de Constantin cel Mare între Transmarisca si Constan-tiniana-Daphne. în An. Les origines du christianisme chez Ies Goths. Popescu. aici este vorba de versiunea francezã a studiului apãrut în limba românã în volumul Spiritualitate si istorie . Bucuresti. care despãrtea teritoriile lor. III Die Volkerbewegung an der unteren Donau in der Zeit von Diokletian bis Heraklius. sub Constantiu. pe un pod de vase. (Akad. Valens si judele vizigotilor venirã. Imperiul alanilor. Delehaye. Trecerea fluviului..175-185.. Gotii urmarã aceeasi tacticã din anul 367. Sava. Themistius ne spune cã împãratul a stat toatã ziua sub cãldura soarelui în barcã217. l Teii: Bis zur Abwanderung der Goten und Taifalen aus Transdunavien. pp. Zeiller. „Revue des etudes sud-est eu-ropeennes".. in Wien. p. p. si. unde Athanaric îsi avea resedinta. Wien und Leipzig. Sitzb. Em. Histoire et arcbeologie. Le premier etablissement des Goths chretiens dans l'empire d'Orient. Valens petrecu în Marcianopolis si iarna 369-370.-hist. t. unde se aflau alti goti. dupã ratificarea tratatului si primirea ostatecilor. p. pãstrându-se acolo (osetii)220. Trebuind sã vinã la tratative. gotii pãgâni îi prigonirã aprig pe crestini. au condus resturile populatiei la Kyzikos. când Valens îsi trecu pe acolo trupele. An. f\viKa nâ^iara ECCVTOV <pÃo-toSecrTepot. contingente ale lor au luat parte la luptele împotriva persilor216. de unde vor porni apoi cu neamurile germanice în Gallia si Spania. 184 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Gaatha. cu fiica sa Dulcilla. el îsi relua actiunea. Saints de Thrace et de Mesie. Christianitas Daco-Romana. federati. 215 Joseph Mansion. Philos. în anii 348 si 360. relegat în Scitia)215. identificat cu Buzãul nostru218. Bruxelles). în stânga Dunãrii. în vara anului 369. între Tanais (Don) si Volga. 1970. Persecutia a continuat si a fost violentã: 26 de persoane furã ucise într-un sat. 216 Cari Patsch.. em tfjg vecoq. Bol!. Academiei. dar marea lor majoritate fu anexatã de 218 [într-adevãr. Ies Actes de Sãint Savas. si împãratul trecu Dunãrea înapoi. H. pânã când revãrsarea furtunoasã a hunilor îi aruncã în provinciile imperiului. et eco HL%pi Seihrig oi/fiag (Patsch. Valens avu de luptat încã de la începutul domniei cu gotii de peste Dunãre. Ea e mentionatã în secolul al VlII-lea. 5 si urm. P. Paris. KL. Ploile au împiedicat orice actiune în anul urmãtor. altii scãparã în muntii Caucaz.

ales rege. cãutã sã reziste pe Nistru. Alatheus si Saphrax. 3. 1972. împreunã cu Witheric. în Moesia. pp. Izvoarele ne aratã ca ei implorarã cu lacrimi autoritãtile imperiului sã-i lase a trece Dunãrea. împreunã cu ei. Meridiane. din moment ce istoricul spune cã au ocupat regiunea gonind de acolo pe sarmati (Ad Caucalandensem locum altitudine siluarum inaccesum et montium. Farnobius. 221 Ammianus Marcellinus. si nu muntii Buzãului. ei se gândirã sã se retragã dincolo de Dunãre. cit. care ar spori considerabil veniturile tezaurului. regele Gruthungilor (ostrogotilor). 8. 1983. la nevoie. p. pentru a-si pãstra armele. Athanaric. 1-5. nici ai Coziei. 7. Spinei. 25) indicã si alte surse bibliografice ale subiectului si tematicii înrudite cu el]. trimitând o solie împãratului. 233. Alatheus si Saphrax. Rãspunsul a fost negativ. editie îngrijitã de V. Valens puse conditia de a preda armele si copiii în vârstã. E. 59. unde voia sã se apere printr-o linie de întãriri. fãgãduind sã fie linistiti. Kulakovskij. care purta titlul de jude(nervingorumjudex). punând între dânsii si dusman bariera puternicã a fluviului222. I. 3. se retrag pe malurile fluviului Danastris (Nistrul)221. Thessalonic. multimea fãrã numãr a vizigotilor. Patsch. 2 si p. si cei mai multi se arãtarã încântati de aceastã cerere. op. 259-277). I. Chrysos. Hermanrich. voi. Gotii însã stiurã a profita de vanitatea functionarilor.Caucaland poate fi însã regiunea muntoasã a Banatului. când.[Iul. temându-se de un refuz la fel. se consultã cu ministrii sãi. Ei vedeau în asezarea gotilor o sporire a populatiei rurale si a fortelor militare. Atharid din izvor este însã cãpetenia pãgânã a locului]. dar compatriotii sãi nu-1 urmarã.. e salvat de doi generali energici. atacat fãrã veste de huni. care. I. Istorija Vizantii. Ed. cu Fritigern si Alavivus (376)225. Cãpetenia thervingilor (vizigotilor). trupe auxiliare. 224 Ibidem. Noii supusi ar apãra imperiul.. gonindu-i de acolo pe sarmati224. Buzãu. în locul recrutãrii anuale. n. p. regiune inaccesibilã din pricina multimii de pãduri si a muntilor. vizigotii ocuparã malul Dunãrii si cerurã protectia împãratului. n. silise pe împãrat sã iscãleascã pacea în mijlocul Dunãrii. 186 ordin sã se ia mãsuri pentru trecerea gotilor în imperiu si pentru subzistenta lor pânã când li se va defalca un teritoriu suficient. To Bvtãvnov Km oi FOT^OI. care sã fie dusi în orasele Asiei. Bãtrânul si vestitul rege al acestora. de asemenea. 219 C. p. XXXI. 223 Ammianus. XXX. nemaiavând sfaturile lui Valentinian I. se sinucide. Marea Neagrã. Cât despre Athanaric. si locuitorii indigeni. traducere de Michaela Spinei. notele editorului (spre ex. 1915. 183J 220 [în sens similar. 4. Fiul sãu Witheric. care trecuserã fluviul si-1 amenintau din spate. în acelasi volum. Gh. sã cultive câmpiile Thraciei si sã dea. Withimer. unde vor primi educatie. un copil. III. care îi târãsc cu dânsii în viforoasa lor înaintare spre vest. si ei nu stiau ce sã facã. XXXI. 218. 4. îngroziti.pentru a trece peste Dunãre. v. în toatã expunerea luptelor cu . izbuti a-si face loc printre dânsii. neputând înfrunta primejdia. G. au venit la tãrmul Dunãrii. voi. 185 NîCOLAE BÃNESCU huni. Valens. Bucuresti. 12-13. puteau plãti un impozit. sub pretext cã s-a legat prin jurãmânt sã nu calce niciodatã pe teritoriul roman. 1-3. . dar. retrãgându-se între munti si siret. Sarmatis inde extrusis). Kiev. 199. hunii se aruncarã asupra ostrogotilor vecini. cu rugãmintea de a-i primi si pe dânsii. 222 Ibidem..la întorsura Cariatilor. prin urmare. Sub comanda lui Fritigern si Alavivus. De la origini pânã la cucerirea otomanã. XXXI.dupã expresia bine informatului Ammianus . cade în luptã. Histoire de l'Etat byzantin. în disperarea sa. Romanii se luptarã cu valurile ziua si noaptea . Valens dãdu. amintindu-si cã tratase cu îngâmfare pe Valens. p. p. Ostrogorsky. din aceastã cauzã s-a retras cu ai sãi în Caucaland. Brãtianu. si. cum cred unii. 414416. 1988. în aceeasi vreme. cum suis omnibus decli-navit.

. Ei se aflau sub zidurile Adrianopolei. Acesta pune în descrierea faptelor pasiunea sa de got. ridicã asediul si încep a devasta cumplit Thracia. .>. el cultivã prietenia cu ostrogotii si îsi duse încetul cu încetul armata la Marcianopolis. Acestia se plâng de lipsurile ce îndurau. slãbind paza la Dunãre. XXXI.. Ed. 225 Ibidem.. clin pricinã cã acestia nu-i lãsau sã se foloseascã de piata bine aprovizionatã a orasului. ne înfãtiseazã si Sf. 1994. Gotii cerurã un rãgaz de douã zile. ei sunt situati în pãrtile Banatului. în atare împrejurãri. pânã la Tisa.. împreunã atacã Adrianopole. prin rapacitatea lor. XXVI. lordanes. fugi de pe câmpul de luptã.. 6. toate au pierit"228. Enciclopedicã. care. Preda. 187 Lupicinus si Maximus aveau conducerea militarã a Thraciei. 2 si urm. si ministrii lui Valens doreau sã-i treacã Hellespontul. unde. pãstrându-si calmul.. coordonator C. si Lupicinus fu înstiintat cã mai multi dintre soldatii sãi si-au pierdut armele si [Ipoteza respinsã de Bãnescu este însã cea mai probabilã. 1979). voi. o ceartã se iscã între goti si soldatii romani. nu fãrã exagerare. Gotii ucid pretutindeni.. • . furã primiti cu aclamatii si ei hotãrãsc rãzboiul226. . Munchen. „în afarã de cer si pãmânt.. si suita lor rãmãsese sub arme la poarta palatului.. XXXI. . 265. în loc sã respecte poruncile împãratului. Fritigern se impusese ca sef al vizigotilor si îi tinu în frâu pânã la momentul prielnic de a se ridica împotriva stãpânirii romane. fãrã deosebire de vârstã si sex.] . Biruitori. De la ceartã s-a ajuns la lovituri. provocând. Illyricum si Thracia). Geschichte der Goten. Fritigern îsi dãdu seama de pericolul ce-1 ameninta si. dându-si seama cã-si pierd vremea în zadar. sfãrâmã legiunile romane. Ei îl întâlnesc apoi pe Fritigern si trec sub steagurile sale. înainte de emigratie. Cu aceste cuvinte. 3. unde se refugiaserã res226 Ibidem...<. punând-o pe fugã si smulgându-i armele. Lupicinus porneste împotriva lor în fruntea trupelor ce putu aduna.•.acesti barbari. unde ura dintre goti si romani va izbucni într-o revoltã generalã (377). în acest scop. Oameni hrãpãreti. 189 turile armatei lui Lupicinus. gotii îsi sporesc îndatã fortele cu compatriotii lor comandati de Suerid si Colias. dar comandantul Adrianopolei le dãdu ordin sã plece imediat. si Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a României. pãrãsind steaguri si trupe. Wolfram. în curând. cf. armând contra lor populatia. ei cautã sã profite de situatie. el dãdu poruncã sã se ucidã gãrzile lui Fritigern si Alavivus. întrucât Caucaland poate fi legatã de Gothia nord-dunãreanã. Gotii îl asteptau la nouã mile de Marcianopolis.. Ajunsi în lagãr. 5.. situatã în regiunea respectivã (v. Insultele si provocarea acestei improvizate armate îi fac pe goti sã se repeadã asupra ei. si cei doi generali se gândirã a-i depãrta de frontierã. pânã la portile orasului. Bucuresti. fuseserã primiti în serviciul imperiului. cu ostrogotii si regele lor225. Von den Anfãngen bis zur Mitte des sechsten Jahrhimderts. spuse pe un ton linistit cã o ceartã se pare cã s-a încins afarã între cele douã natiuni si poate avea consecinte mari dacã nu e imediat potolitã cu autoritatea prezentei sale... afirmã Ammianus. si H. si barbarii. La zgomotele si tipetele auzite. Entwurf einer historischen Etbnographie. unde încãlecarã si se fãcurã nevãzuti. Lupicinus. Ieronim pustiirea tinuturilor (Pannonia sa.. el si însotitorii sãi traserã sãbiile si-si deschiserã drum prin multimea care umplea curtile palatului si strãzile. împrãstiin-du-i în diferite provincii. .. pentru a nu fi atrasi în revoltã. toate sunt nimicite prin foc si sabie227. p. printr-un atac strâns si impetuos. Fritigern. 188 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN viata. Calamitatea din . Dar orasul se apãrã energic. Lupicinus îi invitase pe sefii gotilor la un mare banchet. I. în cuvinte dramatice. zice el. Alatheus si Saphrax se folosesc de acest lucru si trec fluviul în imperiu. înfometarea gotilor. Ametit de bãuturã.

. nemaiputând merge.a.. barã în acest scop iesirile din Haemus. de la Dunãre la Rodope231. El era întâmpinat cu manifestatii ostile la Hippodrom.) au trecut Dunãrea. l. Gratian se pregãtea a-si duce trupele în Rãsãrit. cu cavaleria lor. unde fiii gotilor fuseserã rãspânditi în orasele provinciilor. aflând grozãviile din Thracia. La ordinul lui lulius.spune el . Lãsându-si bagajele si proviziile lângã zidurile Adrianopolei.obisnuita fortificatie a barbarilor 227 Sine distantia enitn aetatis vel sexus. împãratul. informati despre acest lucru. n. pãzindu-le strict. alani s. La sfârsit. nãvãlesc peste Rin.). ca sã-i înfometeze. Acolo a avut loc bãtãlia crâncenã. carrago .. fiind sigur de biruintã. 1-3 si urm. XXXI. Valens porneste atunci din capitalã în fruntea trupelor. la carele gotilor.. 2. 122. de ambele pãrti. 229 Ammianus. Gotii se aflau în lagãr. La sosirea lor în Thracia.. încât soldatii. a rechemat trupele de veterani din Armenia si a trimis în Europa. Pãmântul se acoperise de râuri de sânge (humus rivis operta sanguineis). dar aflând cã un nou val de barbari (huni. Lupta a fost lungã si sângeroasã. Apud Gibbon.provinciile europene a trezit temerea ca ea sã nu se întindã si în Asia. Generalii romani cãutarã sã izoleze lagãrul gotilor. . în lupta cu dânsii.. asezate în cerc. Gratian. care a durat o zi întreagã. 191 potriva barbarilor. dar alamanii. 7). în care îl sfãtuia sã-1 astepte. pânã la sosirea sa. 2 si urm. . 7. devastând sãlbatec totul. ed. dupã cum se crede . venea în ajutorul colegului sãu. 231 Ibidem. Fritigern însceneazã o ambasadã. Ammianus ne-a de-scris-o în stilul sãu înflorit. III. Din pricina prafului ce se ridica . cimentând alianta os-trogotilor cu el. magister militum. fãrã a se sti care a biruit. sã nu se expunã singur într-o situatie atât de periculoasã232. Saturninus. care rãsuna de strigãtele îngrozitoare233. La cãderea noptii. si în care. pe Traian si Profuturus. si au hotãrât împreunã sã-i atace pe barbari. 6. pentru a ajuta lui Valens. ca sã conducã rãzboiul contra gotilor229. încât s-au închis în cercul lor de care. „aflându-se între soldatii de rând. populatia indignata cerându-i sã iasã îm230 Albentes ossibus campi (XXXI. el a câstigat o mare biruintã la Horburg. de unde n-au mai iesit timp de sapte zile. 8. nerãbdãtor a da o loviturã dusmanilor singur. cunctaperierunt. cei doi generali s-au unit cu Richomer. cornitele domesticilor. în asteptarea lui Alatheus si Saphrax. Alatheus si Saphrax recunosc acum sefia lui Fritigern. gelos pe victoria tânãrului nepot.nu se mai putea vedea cerul. Gotii au fost însã atât de impresionati de neasteptata rezistentã a trupelor imperiului. Comandantul Cavaleriei. închisi în cercul lor de care.. Câtiva ani mai târziu. t. Asa se ajunse la memorabila luptã de lângã Adrianopol. Dupã aceea. 228 ubipraeter caelum et terram. tineretul got adunat în capitalele provinciilor fu masacrat de trupe în aceeasi zi dinainte hotãrâtã. El a fãcut atunci pace cu persii. si împãratul a trebuit sã iasã împotriva lor. Gotii s-au revãrsat atunci care încotro au apucat. 190 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN în localitatea Salices din nordul Dobrogei. trimitând înainte pe Richomer cu o scrisoare. se temu sã nu fie el însusi blocat si se retrase cu trupele sale. 103. s-a hotãrât a pãrãsi Antiochia si a merge sã punã capãt rebeliunii gotilor.continuã . nu-1 mai asteptã pe Gratian. s-a produs încãierarea. Valens sosea la Constan-tinopol. Bury. Ammianus Marcellinus a vãzut câmpul acestei înversunate bãtãlii înãlbit de oase230. Valens. din ziua de 9 august 378. încurajat în aceastã atitudine de lingusitorii din jurul sãu. trimis cu auxiliarii sãi de Gratian din Gallia. lângã Colmar (mai 378). Valens ajunge. împiedicându-i sã iasã din tinutul unde se gãseau. Comandantii îsi orân-duiesc trupele în linii de bãtaie. caedibus incendio-rumque magnitudine cuncta flagrabant (XXXI. pe o mare arsitã. cele douã armate s-au retras fiecare în lagãrul sãu. p. au cãzut multime de luptãtori. se sileau cel putin sã nu-si dea viata nerãzbunatã. liber acum pe miscãrile sale. Dar Valens. XXXI. Cam în aceeasi vreme.

Dupã grele pierderi. 12. grav rãnit de o sãgeatã. 13. 233 Ibidem. unde resturile armatei au luptat cu disperare pentru a-si salva viata. 5. care nu stiau cine este. si n-a fost apoi gãsit nicãieri". barbarii s-au împrãstiat în tinuturile nordice237. ajungând pânã la Constantinopol. Gratian. douã din diecezele Illyricum-ului. trecurã în stãpânirea sa238. XXXI. Wien. ceva mai înainte. prea tânãr. • . El simti nevoia de a-si asocia un coleg în locul lui Valens.. A fost un mãcel din care abia a treia parte din armatã a scãpat. Alungati de o iesire 234 Ibidem. Gesch. XXXI. cã s-a dus cu câtiva „candidati" si eunuci la o casã tãrãneascã din apropiere. al cãrui tatã. la rangul de Augustus. Noul ales învãtase arta rãzboiului sub conducerea ilustrului sãu tatã si. Luptele cu gotii. . 1928. însãrcinat în special cu conducerea rãzboiului gotic. nu avea experienta si priceperea cerute de o situatie atât de gravã. Dupã analele istorice. XXXI. pe când era bandajat. XXXI. TRIUMFUL ORTODOXIEI] ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN A. 13. Theodosius fu înãltat de Gratian în ziua de 19 ianuarie 379. 14.. Gotii au atacat apoi Adrianopolul. de ministrii care abuzaserã de tineretea suveranului lor. pe care-1 avusese Valens. frumusetile ce se desfãsurau privirii lor si multimea imensã a locuitorilor. au strãbãtut atunci pe îndelete câmpiile Thraciei. ar fi povestit cele petrecute234. Altii sustin. si. dar. la Sirmium. clamoribus resultans horrificis.încheie Ammianus . adaugã istoricul. gotii s-au convins de neputinta lor de a cuceri orasul si s-au retras. s-a prãbusit. în calitate de dux Moesiae primae. luptase glorios în Britannia si Africa. 194 [DINASTIA THEODOSIANA. El primea Orientul. 233 Ibidem. Chemat ia Curte. 4. pe Theodosius. 19236 Ibidem. în afarã de lupta de la Cannae . au ars clãdirea cu oameni cu tot. ducând viata de particular în domeniul sãu de la Caucha. Locuitorii se unirã cu soldatii în aceastã înversunatã apãrare. dându-le foc. dându-si ultima suflare.. Dacia si Macedonia. în mijlocul masacrelor si incendiilor236. 238 E. 10: nec iam obiectupulveris caelum patere potuit adprospectum. des spâtromischen Reiches. Dupã executia pãrintelui sãu..Ammianus -.n-a fost dezastru mai mare235. v 193 furioasã a arabilor sositi de curând din Asia. XXXI. XXXI. în aclamatiile trupelor. l. 192 curând. a fost înconjurat de dusmani. 16: Itineribus lentis. împreunã cu hunii si alanii. miscentes cunctapopu-lationibus et incendiis. pp. cãci nimeni n-a afirmat cã 1-a vãzut sau cã ar fi fost de fatã. nullo renitente. Unul dintre candidati. THEODOSIUS CEL MARE (19 IANUARIE 379-17 IANUARIE 395) 1. unde i-au uimit tãria zidurilor. Fiind primiti de la etajul casei cu sãgeti si nevrând sã piardã ocazia de a prãda. îngrãmãdind la întãrituri masinile de rãzboi. scãpat pe o fereastrã. 12 si urm.. se dovedise un comandant excelent. Stein. si fusese executat în chip las. 13. si avu meritul de a alege pe cel mai bun general. pergebant. au îngrãmãdit în jurul casei mãnunchiuri de paie si lemne si. cã Valens nu si-a dat sufletul îndatã. el se retrãsese în patria sa spaniolã. 295-296. 237 Ibidem. cu etaj. si a murit în 232 Ammianus. generalul cu acelasi nume.

1878. cere ajutorul lui Gratian. cu Alatheus si Saphrax. în a doua jumãtate a anului 380. . Vechea gelozie dintre ostrogoti si vizigoti se trezeste din nou. treptat. simtindu-si viata primejduitã. cu forte sporite. unde îsi organiza armata si îsi distribuia fortele. Stein2"'1. de la portile Constantinopolului pânã la tãrmul Adriaticii. La sfârsitul verii. Theodosius se afla la Thessalonic. dar comandantul Thraciei. Cât timp fusese în viatã. 198 suficiente. în Calicia. Odatã cu aceasta. care tinu patru ani. îi atacã viguros cu . Dupã un timp. din mâinile episcopului Ascholius. si ei se desfac în bande de pradã fãrã ordine. în mici armate. neavând forte 239 DerKaiser Theodosius der Grosse. 1980. Theodosius. confruntând aceastã cronologie si cu datele lui E. Theodosius. 197 NICOLAE BANESCU Izvoarele ne expun confuz toatã aceastã actiune militarã a lui Theodosius. Fritigern dispare. alta. p. ca acel Modares. au pornit în Epir. cronologia stabilitã de Ifland239 si admisã de Bury240. îsi deschise drum de la Sirmium pânã la Thessalonic. [A. fiindcã Alatheus si Saphrax plecarã de aici cãtre vest. în Panno-nia si Moesia superioarã. cautã sã atragã în serviciul sãu pe sefi. O parte se îndreaptã împotriva gotilor din Dacia si Moesia. Theodosius der Grosse una seine Zeit. Detasamentele garnizoanelor se uneau. Theodosius intrã triumfãtor în Constantinopole. cei doi împãrati se întâlnesc în conferintã la Sirmium (în septembrie 380). cã au încheiat cu Gratian un tratat pe care 1-au cãlcat repede242 si au înaintat spre nord.Theodosius avea 33 de ani când fu chemat din singurãtatea sa de la Caucha. si ridicat pe tron. Ei încercarã sã treacã într-o noapte Dunãrea în imperiu. la Thessalonic. Cunostintele noastre asupra aventurilor ostro-gote din acele pãrti sunt neîndestulãtoare. al editiei operei lui Gibbon. ostrogotii. unde îsi stabili cartierul general. el întârzie. lucrare publicatã împreunã cu A. Provinciile de la Dunãre scãpaserã de gruthungi sau ostrogoti. Lippold. initierea sa în noua credintã. Theodosius cãzu greu bolnav la Thessalonic si. disciplina lor slãbeste. Theodosius publicã un decret prin care fixeazã regulile credintei pentru supusii sãi. 298. Appendixl. sub conducerea lui Modares. care trimite trupe cu generalii Bauto si Arbogastes. spre a înfrunta bandele unite ale gotilor. bine informat. ( . alanii si hunii sunt aruncati cãtre sfârsitul anului peste Balcani. de neam regal. Gratian vine în Pannonia împotriva gotilor. cu moartea lui. recrutate dintre cei mai feroci rãzboinici ai Germaniei si Scitiei243. gotii au fost uniti. care începurã a avea succese asupra barbarilor împrãstiati. a II-a. Ele se îndreaptã în douã directii: vizigotii. care reîncep ostilitãtile. care trecu în serviciul imperiului. Desi nãscut într-o familie crestinã. La mijlocul lui iunie 379. în cãutarea altor regiuni pentru actiunea lor de jafuri. De aici putea supraveghea miscãrile barbarilor si distribui ofiterilor sãi operatiile pe tot cuprinsul peninsulei. ceru sã fie botezat. sub Fritigern. M1 Gesch. ed. Gotii. El se îngriji a întãri fortificatiile si garnizoanele oraselor. în februarie 380. Se pare cã ostrogotii respinserã unele triburi germane pânã în Gallia. încurajate de împãrat. care stiu sã atragã pe unii din sefii principali ai gotilor. s-au întors pe malurile Dunãrii de Jos. opereazã în Thracia si obtine în iulie o mare victorie asupra barbarilor. Noul Augustus nu avea o armatã îndestulãtoare si disciplinatã. Disensiuni încep a se produce între goti si aliatii lor. f ' . La 24 septembrie. dupã obiceiul de atunci. Am adoptat. în expunerea noastrã. luptând hotãrât împotriva compatriotilor sãi. prin danii si promisiuni. I. încurajând trupele a face dese iesiri împotriva barbarilor care cutreierau împrejurimile. III. aplicând-o cu toatã energia. Thessalia si Achaia. De aceea întrebuinta o metodã potrivitã situatiei. pânã la supunerea totalã a gotilor. Boala lui Theodosius îi încurajeazã pe goti. un niceean. si astfel primi botezul la 28 februarie 380. Munchen. înfãtisarea sa maiestuoasã. des spãtromischen Reiches.1 240 în t. Cu putinele trupe pe care le avea la îndemânã. Giildenpenning. însusirile deosebite de care dãduse dovadã fãceau sã fie asemãnat cu cei mai mari împãrati.

operei lui Gibbon. 134.. 229. Bury. socoteste de asemenea cã acesta „a deschis larg barbarilor armata". Stein. multi au intrat în rândurile armatei246. erau acum secãtuite. care privise de departe succesele gotilor. tratatã cu multã curtenie de Theodosius. Stein socoteste cã. pe care o obtinurã la 3 octombrie 382. în Phrygia si Lydia. al mostenirii lãsate de Theodosius cel Mare. în apropiere de Constan-tinopol. se vãzu silit sã pãrãseascã refugiul sãu din Caucaland si sã treacã Dunãrea. Introducerea masivã a gotilor în armatã a fost judecatã cu asprime de istorici (lordanes îl numeste pe împãrat „amicul poporului got". Ei sunt identici cu gruthungii care se rãscoalã mai târziu cu Tribigild. p. 133. sã treacã Dunãrea cu o bandã de ostrogoti care fu aproape nimicitã de Promotus. sine dubio terrenus est imperator et quisquis adversus eum mânu moverit. si stim cã ea a fost atât de funestã pentru urmasii imediati ai lui Theodosius. Trupele cu care Theodosius îsi duce mai departe rãzboaiele au fost în majoritate germani. amator generis Gothorum). si el se gândi la obtinerea unui tratat avantajos. Aceasta n-a împiedicat totusi ca. 201 NICOLAE BANESCU îsi atinge punctul culminant247. Regele got rãmase uimit de frumusetea orasului pe care întâia oarã îl vedea. cã „barbarizarea armatei" si-a atins în domnia lui Theodosius adevãrata ei încoronare. obositi de atâtea lupte. p. . 242 lordanes. Athanaric ar fi exclamat: „împãratul e fãrã îndoialã un zeu pe pãmânt. Theodosius nu fãcea decât sã urmeze în aceastã privintã procedeul obisnuit al înaintasilor. înecându-i în mare parte. Barbarii au . III. Un cercetãtor recent. de pozitia lui minunatã. si dintre cei mai buni. ed. slãbit de vârstã. Funeraliile sale au avut loc cu mare solemnitate în capitala. Odotheus. barbarizarea armatei romane E. Supunerea unui corp atât de însemnat al vizigotilor fãcu impresie printre barbari si decise si pe altii. Un tratat fu încheiat cu imperiul. recunoscurã în Athanaric pe regele natiunii si se strânserã în juru-i. Alatheus pieri atunci în apele fluviului (380)244. Dar vârsta potolise îndrãzneala vechiului luptãtor.. care a numãrat între sefii ei multi mercenari. de la mijlocul secolului al IV-lea.flota.. care simteau relele anarhiei. gotii. si cine îsi ridicã mâna asupra lui e rãspunzãtor cu sângele sãu"245. p. în curând. împãratul îl invitã în capitala sa. Cei care scãparã se predarã imperiului. în 386. si un monument fu ridicat în memoria lui. O colonie numeroasã a vizigotilor fu asezatã în Thracia. nevoile apãrãrii cereau un mare numãr de soldati. si generalii gotilor erau numiti si depusi dupã placul împãratului. el se îmbolnãveste si moare la sfârsitul lui ianuarie 381. nota 130). t. stipulându-se obligatiile si privilegiile lor. Recrutarea elementelor indigene devenise o dificultate tot mai mare pentru imperiu si. încât „pericolul german" formeazã un capitol obisnuit al acestor domnii la istoricii moderni. Resturile ostrogotilor furã transportate. op. barbarii intraserã în armata imperiului. 200 având deplina autonomie si scutire de impozite. XXVII. inquit.. cerurã pacea. 244 Data e propusã de Bury. acum. întreaga sa armatã. imperiului. ele multimea corãbiilor si de puternicele fortificatii. încã din vremea lui Constantin cel Mare. privind soldatii în linie de bãtaie. Resturile lor au fost si ele colonizate în Phrygia.. se înroleazã sub steagurile imperiului. dar demnitatea regalã a fost desfiintatã. Având o întrevedere cu Theodosius. 199 Athanaric. lordanes afirmã cã. 243 "Etîvog n ZKvâiKdv nãaiv âyvcocTTOv. cit. Dar provinciile. t. ca federati. 245 Deus. la nord de Balcani. Triburile si familiile lor îsi pãstrau sefii. ipse sui sanguinis reus existit (XXVIII). unii militari de valoare. III. si barbarii sunt tot mai cãutati pentru serviciul militar. din care mai înainte se scoteau cei mai vigurosi ostasi. ed. îi caracterizeazã Zosimus (La Gibbon. un sef. împrãstiati si împutinati. Mare parte din trupele lui Fritigern. când toate frontierele sunt luate cu asalt.

impus moravurile lor, armele legionare au fost pãrãsite si anticele signa, vulturii legionari si imaginile imperiale, suspecte de idolatrie. Dragonul a devenit drapelul pentru numeri. Aceastã politicã a lui Theodosius I si-a avut reversul ei si în ordinea economicã si socialã. Ea produse, prin solda însemnatã ce se plãtea, o mare sporire a cheltuielilor si, cu aceasta, o crestere apãsãtoare a sarcinilor financiare. Populatia fu aruncatã în mizerie; patronatul, împotriva cãruia luptaserã în zadar înaintasii energicului împãrat, se întinse în tot imperiul. tãranul, ruinat economiceste, cufundat în datorii si lãsat la discretia functionarilor abuzivi, fu nevoit a se pune sub patronatul unui puternic latifundiar. Pierzându-si libertatea, el ajunse serb al patronului sãu. în aceastã epocã se desãvârsi în tot imperiul legarea colonilor de brazdã249. Sãrãcia Thraciei ruinate 247 Ibidem, p. 299. [M. Parvan, La politica gotica di Teodosio nella pubblicistica delsuo tempo, Roma, 1964.] 248 E. Demougeot, De l'unite ã la division de l'empire romain, 395-410. Essai sur le gouvernement imperial, Paris, 1951, pp. 22-31249 E. Stein, Geschichte des spãtromischen Reiches, I, Wien, 1928, p. 299 si urm; G. Ostrogorsky, Gesch. des byzantiniscben Staates, ed. a Il-a, Miinchen, 1952, pp. 43-44. 202 îl fãcu pe Theodosius sã suprime (3 aprilie 393) capi-tatio humana în aceastã diecezã250. 2. Uzurparea lui Maximus în Occident. Interventia lui Theodosius. Evenimente grave se petrec în curând în Occident si ele aduc interventia militarã a lui Theodosius. Gratian îsi pierduse încrederea poporului si a armatei. Neglijându-si datoriile de suveran, el se pasionase de vânãtoare, înconjurându-se de favoriti ai distractiilor sale. Parcuri imense fuseserã închise si umplute cu tot soiul de animale sãlbatice; un corp de alani se afla în serviciul militar al palatului, si admiratia împãratului pentru iscusinta lor în mânuirea armelor fãcuse dintr-însii garda sa favoritã. Tânãrul împãrat obisnuia acum sã aparã în costumul si cu armele lor, ceea ce îi înstrãina simpatia cu care mai înainte îl înconjurase armata. Favoritii abuzau de puterea lor si aceasta îi înstrãina si simpatiile populatiei, în 383, trupele din Britannia se revoltã si îl proclamã împãrat pe Maximus, un spaniol. Acesta nãvãleste îndatã în Gallia cu fortele sale. Gratian, pãrãsit de trupe, fuge din resedinta sa, Lutetia, însotit de 300 de cãlãreti, îndreptându-se cãtre Lugdunum (Lyon). Ajuns acolo, guvernatorul provinciei îl dãdu în mâinile lui Andragathius, generalul cavaleriei uzurpatorului, sosit pe urmele fugarului. Andragathius, potrivit instructiilor pe care le primise, îl executã imediat (25 august 383). Maximus trimise apoi un am1 E. Stein, op. cit., p. 311. -^ , 203 NICOLAE BANESCU basador împãratului din est pentru a se justifica, afirmând cã uciderea lui Gratian s-a fãcut fãrã stirea sa. El ar fi bucuros, afirmã totodatã solul sãu, sã-si întrebuinteze fortele în comun pentru apãrarea imperiului; dar, dacã prietenia sa e respinsã, va disputa cu armele puterea imperialã. Orientul fusese sleit de luptele îndelungate cu gotii si, cu toatã dorinta de a rãzbuna asasinarea binefãcãtorului sãu, Theodosius fu silit sã-si ascundã sentimentele si se prefãcu a consimti la cele întâmplate. El hotãra numai ca Maximus sã se multumeascã a stãpâni regiunile de dincolo de Alpi; în Italia si Africa rãmânea mai departe Valentinian al II-lea, sub tutela mamei sale Iustina, care guverna. Dupã câtiva ani, uzurpatorul, profitând de nemultumirea populatiei fatã de mãsurile Iustinei în favoarea arianismului, se ridicã împotriva tânãrului împãrat, în august 387, el nãvãleste cu forte puternice în Italia. Valentinian al II-lea, cu mama si cu sora sa Galla, abia avurã timp sã fugã la Aquileia, sã se îmbarce repede pe o corabie, care-i duse la Thessalonic. Ei implorã sprijinul lui Theodosius. Acesta, vãzând cum ucigasul lui Gratian se face stãpân pe întregul Occident, nu mai ezitã. Vine numaidecât la Thessalonic si îsi uneste cauza cu a lui Valentinian, cãsãtorindu-se cu Galla251, distinsã prin frumusetea ei rarã252. Aceasta îi dãrui, în anul urmãtor, pe Placidia, menitã unei vieti de stranii aventuri. Ostilitãtile nu începurã imediat, iarna fiind

251 împãrãteasa Flacilla murise cu putin timp înainte. 252 'Etaiaia Sioaipenovcav JcdÂAei (Zosimus, IV, 14). >t 204 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN apropiatã si cei doi rivali având nevoie de timp pentru pregãtirile de rãzboi. Theodosius îsi asigurã pacea cu persii253, apoi, în primãvara urmãtoare (388), porni din Thessalonic cu o puternicã armatã recrutatã dintre barbari (goti, alani, huni), si se îndreptã spre Valea Savei. Siscia, postul cel mai înaintat al lui Maximus, cade în mâinile sale. La Pcetovio avu loc apoi ciocnirea celor douã armate. Dupã o luptã grea, Maximus e învins. El fuge si se închide în Aquileia. în dimineata urmãtoare, Theodosius ajunge în fata cetãtii. Descurajati si indiferenti la ambitia uzurpatorului, soldatii si populatia grãbirã cãderea lui. Maximus e smuls de soldati, dezbrãcat de ornamentele imperiale si târât în lagãrul lui Theodosius. împãratul îl lasã în voia soldatilor sãi, care îl duc din fata lui si-1 decapiteazã (iulie sau august 388)254. Fiul sãu Victor, asociat mai înainte Ia tron, pieri odatã cu cãderea sa. Theodosius ajunse astfel stãpân pe întregul imperiu. El restabili în Occident pe Valentinian al IIlea si rãmase în Italia timp de trei ani, pentru restaurarea autoritãtii imperiului si îndreptarea abuzurilor sãvârsite în anii uzurpãrii, în acele pãrti. Theodosius vizitã în acest timp, împreunã cu Valentinian al II-lea, Roma, vechea capitalã a lumii romane (iunie 389). Cu prilejul acestei vizite, care a tinut câteva luni, el emise mai multe legi. Zosimus pune aceastã vizitã a Romei dupã bãtãlia de la Frigidus, îm253 împãrtind Armenia: regiunea eufratesianã, la vest, rãmânând lui Theodosius, Persarmenia, la est, Sassanizilor. 254 Stein dã data de 28 august 388. 205 NICOLAE BANESCU potriva celui de-al doilea uzurpator, Eugenius. Dar Bury socoate cã e la mijloc o confuzie între suprimarea lui Maximus si suprimarea lui Eugenius, si cã vizita la Roma dupã al doilea rãzboi e un duplicat al celei de dupã întâiul rãzboi255. Când pãrãsi Italia (iulie 391), Theodosius trimise pe Valentinian al II-lea în Gallia, ca sã vegheze la Frontiera Rinului, unde francii ripuari nãvãliserã în timpul rãzboiului cu Maximus. El avu astfel în mâna sa întreg Occidentul, sub tutela efectivã a lui Theodosius. 3- Politica religioasã a lui Theodosius. De la moartea lui Constantin cel Mare pânã la suirea pe tron a lui Theodosius I, s-au scurs patru decenii, în care crestinismul, desi era religia împãratilor si a unei însemnate pãrti a supusilor lor, n-a fost totusi religia statului, în provinciile de vest pãgânismul era predominant, iar în cele din est partidul crestin era slãbit de secte rivale. Arienii si ortodocsii se aflau unii fatã de altii într-o rivalitate mai mare decât fatã de pãgânism256. în politica sa internã, Theodosius se sili mai cu seamã a dezlega definitiv chestiunea religioasã. Erezia arianã rupsese unitatea moralã a imperiului. Pãgânismul începuse si el, dupã reactia lui Iulian, a reînvia. Pentru a pune capãt acestor disensiuni religioase, Theodosius avu drept program sã facã a triumfa cre255 T. III al ed. iui Gibbon, Appendix9256 Finlay, op. cit., t. I, p. 134. 206 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN dinta ortodoxã si, pentru a realiza acest lucru, urmãri stãruitor persecutia cultelor dizidente, a arianismului si a pãgânismului. încã din 380, când, grav bolnav, se hotãrî a primi botezul, suveranul dãdu un edict solemn, prin care definea credinta sa si o impunea imperiului. Distinctia între „catolic" si „eretic" fu stabilitã acum definitiv prin lege. Sub termenul de „catolic" se întelegeau aderentii credintei niceene: reprezentantii tuturor celorlalte tendinte religioase furã declarati „eretici". Pãgânii (pa-ganî) furã

asezati într-o categorie specialã. Prin acest decret din 28 februarie 380, împãratul invita toate popoarele din imperiu sã adere strict la religia pe care Sf. Petru a propovãduit-o romanilor si a cãrei traditie s-a pãstrat si e acum profesatã de pontiful Damasus si de Petru al Alexandriei. „Potrivit disciplinei Apostolilor si doctrinei Evangheliei, trebuie sã credem în singura divinitate a Tatãlui, a Fiului si a Sfântului Duh, sub o maiestate egalã si o pioasã Trinitate". Aderentii acestei unice doctrine se vor chema „crestini catolici", si „fiindcã socotim - declara Theodosius - cã toti ceilalti sunt nebuni extravaganti, îi vestejim cu numele infam de «eretici». Ei n-au dreptul sã numeascã adunãrile lor cu numele venerabil de biserici". Theodosius îi ameninta apoi cu pedepsele ce le-ar socoti necesare257. Nicean convins, împãratul începu o adevãratã luptã împotriva ereticilor si pãgânilor. Pedepsele cu care îi lovi crescurã progresiv. Ereticii 257 Edictul e dat în traducere de Gibbon, op. cit., ed. Bury, t. III, pp. 148-149. '••••j^ »*-< ••'•• •»...•*«•':••» ;j^ii-r n A»L 207 suferirã restrictii grave în drepturile lor civile (în privinta testamentelor, mostenirilor s.a.). Dupã intrarea sa în Constantinopol (noiembrie 380), Theodosius puse în vedere patriarhului arian Demophilos sã aleagã între subscrierea Crezului nicean si retragerea sa din Scaun. Patriarhul preferã a se retrage, si împãratul conduse la catedralã pe Grigorie de Nazianz si-1 asezã în Scaunul arhiepiscopal. Dar Grigore nu putu rezista partidelor care luptaserã contra lui si fu silit asi pãrãsi curând Scaunul, din cauza canonului invocat, care oprea pe episcop sã treacã de pe un Scaun pe altul, si fu înlocuit de un laic, Nectarios. Dorind sã aducã pacea în Bisericã, Theodosius convocã, în mai 381, un Sinod la Constantinopole, prezidat de Nectarios. Completând opera Sinodului de la Niceea, el a formulat definitiv dogma credintei catolice. Singuri reprezentantii din Orient ai Bisericii participarã la acest Sinod, cunoscut sub numele de al doilea Sinod ecumenic. Actele sale nu se cunosc, si la început nu i s-a dat numele de „ecumenic"; în Sinodul de la Chalkedon (451) a primit o sanctiune oficialã. Chestiunea principalã dezbãtutã în acest al doilea Sinod, în domeniul credintei, a fost aceea a ereziei lui Macedonius, care, dupã dezvoltarea naturalã a arianismului, admitea creatia Sfântului Spirit. Sinodul, stabilind doctrina consubstantialitãtii Spiritului cu Tatãl si cu Fiul, condamnã erezia lui Macedonius si o serie de alte erezii în legãturã cu arianismul. El confirmã Simbolul de la Niceea în privinta Tatãlui si a Fiului, si îi adaugã un articol asupra Sfântului Spirit. Acest arti208 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN col stabilea dogma identitãtii si consubstantialitãtii Sfântului Spirit, a Tatãlui si a Fiului. în acest Sinod se stabili si rangul patriarhului dq Constantinopol în raport cu episcopul Romei. Al treilea canon al Sinodului declarã cã „Episcopul Constantinopolului e cel dintâi dupã episcopul Romei, cãci Constantinopol e Noua Romã". Decizia aceasta era îndreptatã împotriva tendintelor Patriarhului de Alexandria, care nãzuia a-si întinde autoritatea asupra întregului Orient, cum o avea Papa asupra Occidentului. Odatã cu aceastã luptã împotriva ereticilor, Theodosius luã mãsuri tot atât de hotãrâte fatã de pãgâni. Demougeot aratã cã, pânã cãtre 391, împãratul a tolerat oarecum pãgânismul, cum o probeazã pledoaria lui Libanios Pro templis, scrisã între 388 si 390, ca si indulgenta lui Theodosius fatã de celebrul retor, pe care 1-a numit prefect onorar258. De la victoria sa asupra lui Maximus, cresterea autoritãtii sale si influenta lui Ambrosius îl îndeamnã sã nu mai tolereze pãgânismul. în februarie 391, Theodosius interzise în Roma sacrificiile, în iunie 391, întinse aceastã interdictie asupra Egiptului259. Se oprea chiar vizitarea templelor pãgâne. La Antiochia au fost prohibite distracti258 Op. cit., p. 67. Dar înainte de 388 prefectul pretoriului Cynegius (care moare în acest an) primise ordin sã închidã templele (Zosimus IV, 37). [Existã si studii mai noi privind politica religioasã a lui Theodosius, precum: W. Ensslin, Die Religionspolitik des Kaisers

Theodosius d. Gr., Miinchen, 1953; N. King, The Emperor Theodosius and the Establishment of Christianity, Londra, 1961.] 259 E. Stein, op. cit., I, 323209 ile licentioase Maiuma, în cinstea zeitei Venus si a lui Bacchus, atât de populare, încât Arcadius le-a restabilit260. în urma acestor mãsuri, templele se închid; dar adesea ele furã nimicite si prãdate, cu toate bogãtiile si comorile lor artistice, de populatia fanaticã. Asa a fost ruinat faimosul templu al lui Serapis din Alexandria (vestitul Serapeum), centrul cultului pãgân din agitata metropolã a Egiptului. S-a crezut cã, odatã cu minunile de artã ce împodobeau celebrul sanctuar, a fost distrusã si vestita bibliotecã, nimicindu-se astfel atâtea opere ale geniului antic. Lucrul nu e însã sigur261. Ultimul edict, din noiembrie 392, interzicea definitiv sacrificiile, libatiunile, ofrandele de parfumuri, suspendarea coroanelor, prevestirile, tratând vechea religie de superstitie pãgânã (gentilicia superstitia)262. Un episod celebru al luptei deschise contra pãgânismului a fost suprimarea altarului Victoriei (Nike) din Senatul roman. Acesta îsi dãdu acum mari silinte pentru restaurarea lui. Senatorul Symmachus, personalitate considerabilã a epocii, bogat si elocvent, cel mai fervent apãrãtor al pãgânismului, a fost ambasadorul Senatului pe lângã împãrati. Dar elocventa lui s-a lovit de rezistenta arhiepiscopului de Milan, Ambrosius, a cãrui mare autoritate a impus suveranilor. Spre a întãri pozitia Bisericii, Theodosius lãrgi privilegiile clerului, cãutând în acelasi timp a face aceste 260 Demougeot, op. cit., p. 79261 V. observatiile lui Bury, ed. lui Gibbon, t. III, Appendix 10. 262 Cod. Theod., XVI, 10, 12, 21. 210 privilegii inofensive fatã de Stat. Astfel, împãratul obligã printr-un edict Biserica sã suporte sarcinile extraordinare de Stat {extraordinaria munerd). Mãrgini apoi, din cauza abuzurilor ce se fãceau, obiceiul de a se recurge la dreptul de azil al Bisericii, care-i proteja pe vinovati. S-a interzis debitorilor Statului a se sustrage de la datoriile lor refugiindu-se în biserici, si clericilor de a-i ascunde. Politica religioasã a lui Theodosius cel Mare a fost salutatã cu entuziasm de scriitorii bisericesti, în ce priveste sectele, ea n-a dat însã rezultatele asteptate. Ereziile continuã si dupã el; ele se vor înmulti chiar si vor agita mereu spiritele, tulburând unitatea religioasã a imperiului. Dar unde actiunea lui Theodosius avu o victorie completã, a fost în lupta pe care a dus-o împotriva pãgânismului. De aceea ruina religiei pãgâne e descrisã de sofisti ca un cataclism, care acoperi pãmântul de întuneric si restabili vechea domnie a haosului. 4. Conflictele împãratului cu Ambrosius. Energia cu care Theodosius îsi impunea vointa, când era în joc respectul ordinii publice, îl fãcu sã impunã uneori mãsuri excesive, care 1-au pus în conflict cu arhiepiscopul de Milan, Ambrosius, unul din reprezentantii cei mai eminenti ai Bisericii din Occident. Ambrosius se trãgea dintr-o familie nobilã: tatãl sãu ocupase postul însemnat de prefect al pretoriului în Gallia. Fiul primise o educatie aleasã si ajunsese, trecând prin treptele obisnuite, pânã la rangul de consular al Liguriei. La 34 de ani fu ales, fãrã voia sa, 211 episcop, si încã nu primise botezul, în zãdar încercã sã refuze aceastã functie spiritualã, pentru

care nu se simtea chemat: aclamatiile entuziaste ale populatiei îl silirã s-o primeascã. De cincisprezece ani Ambrosius exercita la Milan puterile unui adevãrat suveran al Bisericii, cãlãuzind constiinta împãratilor. Respectat de Gratian, temut de Iustina, protectoarea arianismului, marele prelat se bucura de toatã încrederea împãratului Theodosius. Conflictul între dânsii se produse întâia oarã din cauza incidentului iscat între crestini si evrei la Callinicum; a doua oarã, cu ocazia, mãcelului din Thessalonic. La Callinicum, micã cetate pe Eufrat, evreii, numerosi, aveau o sinagogã. Ei nu trãiau în general bine cu crestinii. La îndemnul episcopului, cãlugãrii arserã sinagoga, la l august 388. Cultul ebraic nu era interzis, si magistratul provinciei îl obligã pe episcop sã reclãdeascã sinagoga sau sã plãteascã pagubele. Theodosius aprobã sentinta, ceea ce îl fãcu pe Ambrosius sã-i scrie, protestând. El declarã apoi de la amvonul bisericii cã nu va mai oferi sfânta jertfã la altar pânã ce nu va obtine declaratia suveranului asigurând impunitatea episcopului si a cãlugãrilor de la Callinicum. Fatã de aceastã hotãrâtã atitudine, Theodosius, care tinea la prelat, a revocat sentinta. O faptã mai gravã se petrecu doi ani mai târziu Ia Thessalonic, provocând un nou conflict între împãrat si arhiepiscop. Orasul Thessalonic era apãrat de o garnizoanã gotã, comandatã de Botheric. Populatia nu-i putea suferi pe goti, fiind gata a se încaierã cu dânsii, în a212 nul 390, Botheric a arestat un vizitiu de la Hippodrom, favorit al publicului. Multimea ceru cu zgomot eliberarea lui si, nefiind satisfãcutã, se rãsculã. Garnizoana, slabã, nu putu împiedica uciderea lui Botheric si a câtorva ofiteri, trupurile lor mutilate au fost târâte pe ulite. Primind vestea celor întâmplate, Theodosius, în mânia sa, hotãrî sã rãzbune moartea locotenentului sãu prin uciderea locuitorilor vinovati. Ordinele furã expediate, si, când încercã apoi a le opri, era prea târziu. Populatia orasului a fost chematã la cursele de Hippodrom, si când acesta se umplu, gotii, ascunsi împrejurul sãu, nãvãlirã înãuntru, mãcelãrind populatia. Câteva mii de oameni pierirã în acest mãcel. Informat despre asasinatul în masã, Ambrosius expuse împãratului, într-o scrisoare privatã, enormitatea crimei, ce nu se putea sterge decât prin lacrimile pocãintei. Când apoi suveranul veni în catedrala din Milan, sã-si facã rugãciunile, episcopul îl opri în prag, spunându-i cã pocãinta privatã nu era de ajuns spre a ispãsi o gresealã politicã si a potoli justitia lui Dumnezeu, împãratul se retrase si numai dupã opt luni de pocãintã fu admis iarãsi în comunitatea Bisericii. Aceste fapte ne aratã autoritatea moralã la care se ridicase Biserica, prin slujitorii sãi exceptionali, într-o vreme în care aceastã autoritate moralã aproape dispãruse din lumea civilã263. 263 [Pentru autoritatea lui Ambrosius de Milano, la lucrãrile ceva mai vechi ale lui J.R. Palanque (Saint Ambroise et l'Empire ro-main, Paris, 1933) si F.H. Dudden (The Life and Times of St. Ambrose, 2 voi. Oxford, 1935), se adaugã A. Paredi, Sânt' Ambrogio, Milano, 1985; D. Williams, Ambrose of Milan and the 5. Arbogast si uzurparea din Occident. \ * Interventia lui Theodosius. Moartea sa. La un an dupã întoarcerea lui Theodosius în Orient, se produse o nouã uzurpare în Occident. Francul Arbogast fusese însãrcinat de Theodosius, cu titlul de magister militum, sã apere Occidentul. El trecuse Rinul si-i adusese la ascultare pe franci, care nãvãliserã în Gallia pe timpul revoltei lui Maximus. Arbogast se dovedise un brav soldat, devotat intereselor Statului, a cãrui credintã fusese probatã sub doi împãrati. Tânãrul Valentinian al II-lea n-a stiut sã si-1 apropie. Curtea sa de intriganti nu-1 putea suferi pe general; usor influentabil, Valentinian fu îndemnat sã scape de tutela lui supãrãtoare, într-o zi, când Arbogast veni în Consistoriu, împãratul îi întinse un rescript prin care îl destituia. în fata acestui act îndrãznet, barbarul se înfurie, aruncã la pãmânt rescrip-tul, strigând cã, numit de Theodosius, nu putea fi revocat decât de el. Tânãrul împãrat, mânios, îl amenintã cu sabia. Dupã câteva zile, Valentinian al II-lea fu gãsit spânzurat de un

copac, asasinat, desigur, de cel amenintat (15 mai 392)264. Arbogast sovãi a lua imperiul pentru el, gãsind mai prudent a domni sub numele unui roman, si ridicã pe tron pe un functionar al Curtii, roman de origine, fost retor, Eugenius. end of the Arian-Nicene conflicts, Oxford, 1995; C. Pasini, Ambrogio di Milano, Azione e pensiero di un vescovo, Milano, 1996; alte studii si titluri în EPLBIP, voi. II, Athena, 1997, p. 83]. 264 L. Homo, L'empire romain, p. 127 si urm Arbogast era pãgân, si uzurparea aceasta produse o trecãtoare reactie a pãgânismului, care avu rãsunet în armatã, compusã din barbari, si la Roma, orasul vechilor amintiri, unde totul vorbea despre zei. Eugenius încercã a fi recunoscut de Theodosius, dar nu reusi. Anul 393 a fost întrebuintat de ambele pãrti în pregãtiri de rãzboi. Eugenius strânse o armatã de alamani si franci; Theodosius avea cu el, afarã de gotii sãi, pe alani, pe huni si iberii din Caucaz. între ofiterii sãi principali se gãseau câtiva dintre barbarii care aveau sã joace un rol însemnat în evenimentele domniilor urmãtoare: Gainas, Alaric, Stilicho. în 394, Theodosius luã ofensiva, pornind pe valea Dunãrii. Arbogast se feri de Pannonia, fatalã altor uzurpatori, si-1 asteptã pe adversar pe linia Alpilor lulieni. împãratul izbuti sã forteze trecerea si întâlni armata inamicã nu departe de Aquileia. în ziua de 5 septembrie 394 avu loc bãtãlia, la Râul Rece (Frigidus amnis), afluent al fluviului Sontius (Isonzo), în valea Wipbach265. Bãtãlia a fost crâncenã si a tinut douã zile. în prima zi, Theodosius fusese aproape biruit; zece mii de goti cãzurã în încãierare, si situatia pãru atât de compromisã, încât generalii îl sfãtuirã pe împãrat la retragere, pentru a-si reface armata. Dar Theodosius refuzã a se recunoaste învins. Noaptea, Arbitrio, trimis de Arbogast, ocupã înãltimile din spatele armatei împãratului, ceea ce agrava situatia acestei armate. Arbitrio însã trecu, nu se stie cum, de partea lui 265 prjn aceastã vale trece drumul militar care duce de la Aquileia la Emona (Laybach). V. Demougeot, op. cit., p. 108, nota 71. . Theodosius, si când a doua zi reîncepu lupta, un vânt glacial se abãtu pe valea strâmtã a râului, izbind în fatã trupele uzurpatorului si înlesnind astfel victoria imperialilor. Pentru scriitorii eclesiastici, ea a fost determinatã de o minune266. Eugenius cãzu prizonier si ceru iertare împãratului, dar soldatii, neînduplecati, îl decapitarã. Arbogast scãpã din luptã, rãtãci câteva zile prin munti si, în disperare de cauzã, se sinucise267. Cu aceastã victorie, Theodosius reuni în mâinile sale imperiul, dar numai pentru cinci luni. Curând dupã înlãturarea ultimei uzurpãri, împãratul se îmbolnãvi de hidropizie, îl aduse pe fiul sãu cel mic Hono-rius la Milan si depuse în mâinile sale sceptrul Occidentului, în Orient, el îl orânduise împãrat pe Arcadius, fiul sãu mai mare. La 17 ianuarie 395, Theodosius cel Mare îsi dãdu sfârsitul. Odatã cu disparitia sa, imperiul se gãsi desfãcut pentru totdeauna în douã pãrti: cea de Rãsãrit (pars Orientis) si cea de Apus (pars Occidentis). Corpul marelui Theodosius fu îmbãlsãmat si transportat la Constantinopol, unde fu înmormântat la Sfintii Apostoli. 266 Demougeot, op. cit., pp. 107-108. 267 loan de Antiochia, HG, ed. C. Mtiller, voi. IV, [Paris, 18851, fragm. 187. B. URMAsII LUI THEODOSIUSI l. împãratul Arcadius (l 7 ianuarie 395 - l mai 408) a. Stilicho si Rufinus. Revolta vizigotilor. Ala-ric. Theodosius I e cea din urmã mare figurã

„ascunsi" la Constantinopol si Ravenna. demnitari servili. 1928. în ce-1 priveste pe Honorius. se pot adãuga aici studii ca Al. ei îl însotirã pe împãrat în campania contra lui Eugenius si suferiserã în acea campanie pierderi grele. Primul sãu act de administratie aratã tuturor vigoarea si spiritul sãu vrednic de a comanda. Dar eunucul Eutropius îi încurcã planurile. el e jucãria celor ce stau în jurul sãu. p. puse ordine la frontiera Rinului. vandal de origine. op. si în Rãsãrit si în Apus. op. op. 1942). ducând o viatã de plãceri si urmãrind a strânge o imensã avere. 247-280 si A. el îi recomandã deci grijii lui Stilicho. fãrã principii. Aceasta a fost. sefi de oaste barbari. pp.. existenta de fantomã a suveranilor din Extremul Orient. [Pe lângã lucrarea lui S. pp. Pe patul de moarte. O luptã era iminentã între aceste douã personalitãti271. pe care dorea sã-1 cãsãtoreascã cu sora vitregã a împãratului. 217 nuntã. ea provoacã adesea prãbusiri de situatii si dramatice suprimãri de vieti269.. El trecu în toiul iernii Alpii. cel putin pentru fiul sãu Eucherius.] : . 233 si urm. . Ferdinand Lot a putut socoti cã odatã cu moartea lui Theodosius I începe istoria Evului Mediu268. 107. viata împãratului e o alergare continuã. un aquitan inteligent si activ. I. Theodosius voise sã asigure copiilor sãi prea tineri un protector. .. suspectat a urmãri aceleasi planuri. . se pare. De aceea. Viata împãratului e concentratã în palat. Asezati de Theodosius I în Moesia de Jos. cu Galla Placidia. ambitios si rapace. 73 (1969). p. principala cauzã a revoltei lor. Roma. Bury. determinându-1 pe Arcadius a o lua pe Eudoxia. Conflictul dintre dânsii izbucneste cu prilejul revoltei vizigotilor.. si cel mai firesc protector era unul legat de dânsii prin legãturi de familie. Kozlov. dupã expresia unui eminent medievist francez. afirmã Bury. Borba mez du politic eskoj oppoziciej i pravitel'stvom Vizantii v 395-399gg. între Dunãre si Balcani. fãrã initiativã. Stilicho era iubit de soldati. cit. un brav ofiter. Ambitia lui Rufinus îl aduse în conflict cu Stilicho. Arcadius era de 17-18 ani la moartea tatãlui sãu. Stilicho putea pretinde. Slab la minte. Paris 1927. Izvoarele timpului ni-1 descriu ca pe un monstru 269 F. cã Stilicho ar fi fost numit regent al pãrtii de vest încã de pe timpul minoritãtii acestuia270. Theodosius the Great and the Regency of Stilico. Lot. p. sã exercite influenta sa asupra lui Arcadius. de la un capãt la celãlalt al imperiului. .Stilicone. întors din misiunea pe care o avusese la persi pentru încheierea pãcii (387). în fruntea ostilor. 1923. ridicat pentru meritele sale la rangul de magister utriusque militiae. Theodosius îl socotise vrednic de o aliantã cu familia sa si-i dãduse de sotie pe nepoata si fiica sa adoptivã Serena. inspecta garnizoanele si se întoarse la Milan. nutrind gândul de a ajunge la tron ca asociat al lui Arcadius si a-1 cãsãtori pe împãrat cu fiica sa. „Harvard Studies in Classical Philology". 13 (1976). Ei nu mai apar în fruntea armatelor. ca membru al familiei.. îndatorati a lupta pentru imperiu când nevoia o va cere.. p. decãderea imperiului se accentueazã repede. cit. Cameron. si la Demougeot.S. duc. par F. 6974. [Chestiunea a fost reluatã apoi de Emilienne Demougeot. Urmasii sãi au fost. fiica puternicului general Bauto. Pânã la aceastã datã. Mazzarino (. t. 199 si urm..istoricã romanã. Acesta a fost ales 271 Portretele lor la Buiy. cãci. în existenta sefului Statului se constatã acum o schimbare profundã. cit. Paris. 106 si urm. era menit a fi stãpânit de oamenii energici ai Curtii sale. La fin du monde antique et le debut du Moyen Âge. London. Succesorii luiTheodosius I se închid într-o viatã sedentarã. dacã nu pentru sine. Un astfel de om era prefectul pretoriului din Orient. ambitios si avar. Sverdlovsk (astãzi Ekaterinburg). pp. History of the Later Roman Empire. tot atât de incapabili si.] . o fatã de mare frumusete. ceea ce însã este sigur e cã pornirea lor împotriva imperiului a fost stimulatã de Alaric. Flavius Rufinus. . îndatã dupã moartea lui. Pfister et Fr. Chr. 99-105. 270 J. Toatã aceastã lume se urãste si se de268 Histoire du Moyen Âge. Ganshof. cum presupune Bury. femei. Mama sa era o romanã. ADSV. trãiesc retrasi. Lot. el avea la îndemânã cele mai multe forte ale imperiului. episcopi. poate. I.. eunuci.

Temându-se de o victorie ce ar fi câstigat rivalul sãu asupra lui Alaric. si cobora spre sud pe Drina pânã la Adriatica. 109-111. în acest an. la Constantinopol. Sf. pe Sava. în locul sãu.219 seful întregii armate a vizigotilor. El privea cu gelozie si suspiciune pe prefectul Orientului. Gainas ajunse. lângã lacul Scutari. situate în preajma capitalei. Eutropius conduse o expe221 ditie împotriva lor în 398. care luptaserã în Occident împotriva lui Eugenius. pp. si sã înceteze orice actiune. dar el se supuse ordinului. Cf. Molatecul Arcadius trecu sub influenta eunucului Eutropius. inovatia introdusã de Arcadius. Ordinul acesta sosi tocmai când Stilicho se pregãtea sã-i atace pe vizigoti în valea Peneiului. aruncându-i dincolo de Caucaz277'. la Hebdomon. si supravegherea fabricilor de arme si a le trece asupra marelui demnitar magister officiorum275. pp. 109-110. zugrãvit în culori tot atât de negre ca si Rufinus. El trateazã cu el. p. iar rezultatul negocierilor a fost cã Alaric s-a retras din vecinãtatea orasului si s-a îndreptat spre vest. înaintând cãtre zidurile Constantinopolului. marele sambelan. si miscarea pe care a condus-o a fost o adevãratã miscare nationalã2^2. pe Via Egnatia. iar în acel an Gratian o cedase lui Theodosius. cursuspubli-cus. împãratul si Curtea iesirã sã salute trupele în Campus Martius. Arcadius îl alese pe eunucul Eutropius. 273 Ibidem. cit. la un semn al lui Gainas. a fost cã Serena si fiul sãu se aflau atunci la Constantinopole. Alaric se pare cã a voit sã-si atragã prietenia lui Rufinus. cel mai puternic în administratie dupã împãrat. si în douã scrisori descrie ororile sãvârsite de huni. ajungând pânã în Siria. sub ochii împãratului (27 noiembrie 395). Tot atât de avid. op. lãsându-1 pe Alaric sã-si ducã înainte opera de pustiire cu vizigotii sãi. Rufinus smulse lui Arcadius ordinul ca acela sã expedieze îndatã la Constantinopol 272 Bury. Stilicho trimise deci trupele Orientului cu un ofiter devotat. nu numai pãrtile europene ale stãpânirii lui Arcadius au fost devastate de barbari: hoardele hunilor transcaucazieni nãvãlirã prin portile Caspicei si pustiirã tinuturile înalte ale Armeniei si câmpiile Mesopotamiei. fiindcã domeniile acestuia. Note sur la politique orientale de Stilicon. „Byzantion" 20 (1950). Dar în Thessalia el se gãsi deodatã în fata lui Stilicho. fãcuse parte din jumãtatea de Apus a imperiului. întrebuinta toate mijloacele de jefuire. S-a cãutat a se explica aceastã atitudine. poate. de a lua din atributiile prefectului pretoriului administratia generalã a postelor. Dupã obicei. Cauza principalã pentru care Stilicho reclama acest teritoriu era faptul cã Peninsula Balcanicã dãdea pe atunci cei mai buni luptãtori273. Fortele sale erau superioare gotilor si victoria asiguratã. Ea fu primitã cu demonstratii de bucurie de populatia tiranizatã de atotputernicul ministru. cãtre vest. Gainas. spionii sãi erau pretutindeni. Stilicho pretindea cã vointa lui Theodosius fusese ca fiii sãi sã se întoarcã la vechea situatie si ca autoritatea lui Honorius sã se întindã pânã la hotarele Thraciei. Idem. si cea mai probabilã explicatie a ezitãrii lui Stilicho. 220 trupele Orientului. prefectura Illyricum. cãci chestiunea Illyricului oriental îl interesa de aproape. si se retrase cu armata sa la Salona. întorcân-du-se înapoi pe unde venise. au fost crutate de barbar. Linia despãrtitoare între Est si Vest mergea de la Singidunum (Belgrad). care cuprindea Grecia si tãrile centrale din Balcani. Bury socoteste cã eunucului i se datoreazã. . Gotii pustiirã Thracia si Macedonia. un barbar îl strãpunse cu sabia pe Rufinus. Asasinarea lui a fost desigur instigatã de Stilicho.. si acesta va fi acum principalul ministru al imperiului în Orient. desi stãpân pe situatie. care alergase în calea barbarului. înainte de 379. 27 si urm. Ieronim era în Palestina. Pe când le treceau în revistã.

Megara cãzu la prima somatie.. unde Alaric se refugiase. pentru scopurile sale. cum o restabilise în 274 Idem. manevrând cu prudentã. Dar. voi. se îmbarcã în Italia si debarcã la Corint fãrã nici o piedicã. îl caracterizeazã Claudian. în primãvara anului 397. în Elis. p. unde Maurul Gildo stãpânea insolent. câte o parte de adevãr. prin politica de loialism dinastic a generalului „respectuos de autoritatea imperialã în Orient ca si în Occident".. barbarul se putu strecura întro bunã zi. ar fi restabilit ordinea în Orient. p. Italija v nacale Vveka i vtorzenie Alariha vRim. apoi Stilicho.adaugã Demougeot . operei lui Gibbon. Neglijenta lui Stilicho (dupã Zosimus). Oricum. dar aceastã chemare nu veni. ca si Rufinus. un lucru e în afarã de îndoialã: ostilitatea Curtii din Constantinopole fatã de Stilicho.. si el nu trecuse în serviciul lui Stilicho . 222 Occident. Capitularea lui Alaric era sigurã.nu poate fi îndoialã cã a fost desfacerea Illyricului de Rãsãrit din stãpânirea lui Arcadius277. incapabil de a împiedica debarcarea. cum vom vedea. [E. care profita de lipsa armatei de Occident.] 223 politice pe care nu le cunoastem278. 172. Cãderea lui Eutropius si Gainas. 1949. de interventia Occidentului. cit. Alaric primeste de la Arcadius titlul râvnit de magistermilitum per Illyricum ($98-399).La începutul anului 396. gotii n-au întâmpinat un singur om înarmat pentru a li se opune. p. Dupã ce cuprinse Corintul. „Vestnik Drevnej Istorii". 278 Op. nu se stie cum. 166 si urm. si ar fi fãcut-o cu bucurie. . Alaric nãvãli în Grecia. 2) Arcadius si ministrii sãi. pp. în tot acest mars triumfal. Madison (Wisconsin). Golubcova. la hotarele Occidentului. retrãgându-se în Epir. Pericolul german în Est. Curtea lui Arcadius încurajeazã apoi.. dupã tactica sa. 115. panegiristul lui Stilicho279. Revolta maurului Gildo. care cade în mâinile sale fãrã rezistentã276. Stilicho astepta sã fie chemat pentru a-i izgoni din Grecia pe nãvãlitori. History. Romans and Barbarians: The Decline ofthe Western Empire. sfârsi prin a închide pe Alaric într-un cerc de întãrituri pe platoul Pholoe. op. si Curtea lui Arcadius nu luã nici o mãsurã spre a-si proteja supusii. Toate aceste trei pãreri contin. 276 Demougeot. dupã învãtatul englez. Stilicho porni totusi sã elibereze Grecia. 62-74. 275 Ibidem. din motive 277 Nota 12 la ed. care era ocupatã în Grecia. Atena fu crutatã. hostis publicus. Istmul de Corint era ultima barierã si ea fu trecutã. Gildo. b. Câteva ciocniri avurã loc în aceastã regiune muntoasã. N. Un an întreg petrecu Alaric în Pelopones. pregãtin-du-si o victorie care nu putea întârzia. Thompson. sugereazã acelasi autor. 114 si 126.. revolta comitelui Africii. în aceastã împrejurare. El se retrase din Illyricum.zice el . au tratat cu Alaric si i-au asigurat retragerea (sugestia lui Claudian). Claudian spune cã el primi ordin de la Honorius.I. si Eutropius îl convinse pe împãrat si Senatul sã-1 declare pe Stilicho dusman public. Appendix. jignind maiestatea imperiului si terorizând de 12 ani provincia cu tirania sa: „Ziua e spaima bogatilor. plãtind o grea rãscumpãrare. Scopul lui Stilicho în expeditiile sale illyrice . hotãrî a pune capãt revoltei din Africa. noaptea temut e de soti". Bury înregistreazã cele trei pãreri exprimate cu privire la scãparea lui Alaric: 1. Atitudinea lui Stilicho se poate explica. III. pp. gelosi de interventia lui Stilicho. Stilicho era prea prudent pentru a provoca un conflict între cele douã Curti. Eutropius se temea. devasta Beotia. cit. 4. îndreptându-se spre Arcadia. Pentru aceasta. Demougeot afirmã cã e aproape sigur cã Stilicho lãsã de bunã voie pe Alaric sã plece. lãsând pe Arcadius favoritilor sãi nedemni si ocupându-se de consolidarea Occidentului. 1982. Marele templu al Demetrei si Persephonei din Eleusis furã prãdate. Alaric luã Argos si strãbãtu Peloponesul pânã la Sparta. trecu în Attica si ocupã Pireul.A. 3) Stilicho se presupune a fi încheiat o întelegere secretã cu Alaric. si se întelege cu Eutropius.fiindcã îndatã dupã aceea devasteazã Epirul.

unde propunerile sale sunt bine primite. foarte numeroasã. în primãvara anului 398. pp. Gildos Herrschaft und die Niederlage bei Theueste (Tebessa). Intrã deci în tratative cu Constantinopolul. împãratul unise în cãsãtorie pe Salvina. Pozitia sambelanului se clãtina acum serios. ceea ce însemna o declaratie de rãzboi. [HJ. ca rãsplatã. ci condamnat la moarte dupã o înfãtisare în proces281. sau produs mari dezertãri. Gildo a fost numit. în vara anului 397. iar dupã moartea împãratului se pregãti a deveni independent. 225 si transportându-1 în apele Tibrului si aduse si din Spania. Italia fu scandalizatã la primirea acestei stiri: un eunuc consul nu se mai auzise. dar încercarea fusese înãbusitã de armele lui Theodosius. cu Honorius. Stilicho nu putea pãrãsi Italia si dãdu comanda lui Mascezel. începu. aproape de drumul militar ce ducea pe coastã la portul Tabraca. poate. El refuzã a trimite trupe lui Theodosius în expedita acestuia contra lui Eugenius. p. cele cinci provincii ale Africii erau inevitabil atribuite Occidentului. Mascezel. în tot timpul iernii o flotã se adunã la Pisa. Maurul Firmus încercase a-si crea un regat în Africa. fusese ridicat la rangul de magister militum. El nu fu executat îndatã. pãstrând o suspectã neutralitate. Vânturile 1-au aruncat însã la tãrm si a fost capturat. în anul 399. încercând sã scape pe o corabie..Divitibusque dies et nox metuenda mãritis. 167-176. Gildo fugi pânã la Tabraca. 224 Cu 18 ani mai înainte (379). 18 (1972). Der Aufstand des Afrikaners Gildo und seine Nachwirkungen. comite al Africii. în orice împãrtire a imperiului. op. si Mascezel era dornic acum de rãzboi mare. n-a voit sã vadã în Gildo decât un rebel. el se gândi sã dea rebeliunii sale forma unei treceri a Africii de sub autoritatea lui Honorius sub aceea a lui Arcadius. în armata lui. marele sambelan Eutropius era numit consul si aceasta stârnea indignarea nobilimii senatoriale. Succesul sãu repede a displãcut. Eutropius reclamând Africa pentru Orient. întorcându-se la un vechi uz. History. el întretinea probabil relatii . Dar credinta Maurului n-a tinut mult timp.] 226 Stilicho. lui 281 Demougeot. Mãria. în primãvarã (398). Pentru a mãguli Senatul. Stilicho era dusmanul sãu si el îsi afla un aliat în persoana Eudoxiei. pp. cãci Stilicho. 178-186. întors la Constantinopol.cit.. T. fiica lui Gildo. unde. care fugise nu se stie de ce si ceruse azil împãratului. întors în Italia biruitor. având un ajutor pretios de la Gildo. fiindcã Africa era grânarul sãu. îmbarcându-1 pe Ron Bury. cum au pretins dusmanii acestuia. pentru a-1 apropia mai mult. „Altertum".. Se pare cã unii din aliatii lui Gildo au fost corupti de Mascezel. iar Gildo primise tinutul în numele lui Honorius. ori a pierit printr-un simplu accident. o rebeliune în Africa era mai serioasã decât oriunde. ostilã vechiului ei protector. „Klio". Kotula. în acelasi timp. Stilicho îsi întãrea pozitia prin cãsãtoria fiicei sale. pieri si el în curând. prevenind la timp calamitatea ce ar fi lovit populatia capitalei.. Energia lui Stilicho luã mãsuri repezi pentru a asigura aprovizionarea Romei. cãutând sã evite un conflict între cei doi împãrati. cu titlul exceptional de magister militum. Diesner. îi ceru sã-1 declare solemn pe Maur inamic public. Gildo nu permise corãbiilor cu grâu sã plece la Tibru. un frate al lui Gildo. Rebelul fu învins aproape fãrã vãrsare de sânge în provincia Byzacene. zece mii de oameni furã îmbarcati pentru a trece în Africa. Gainas. Gildo se rãzbunase omorându-i fiii. O tranferare a diecezei Africii sub Arcadius pãrea un rãspuns la propunerea de a se transfera prefectura de Illyricum sub autoritatea lui Honorius280. Pentru Roma. pp. pe râusorul Ardelio. 185-186. Occidentul refuzã a-1 recunoaste. pregãtiri pentru suprimarea lui Gildo. fratele si dusmanul lui Firmus. si. Vãzând acum relatiile încordate dintre cele douã Curti. 121. El aduse grâul adunat în Gallii. 40 (1962). cu nepotul împãrãtesei Aelia Flaccilla.

Bury. 230-231. printr-o emotionantã cuvântare. Gainas îsi fãcu intrarea solemnã în capitalã. Goten in Konstantinopel. op. geloasã de marea ascendentã a sambelanului asupra sotului sãu. vãzând pericolul. Chrysostom interveni pentru viata ostatecilor. Gainas 1a ajutat pe Tribigild. se stie. A. schimbã negocierile sale cu Tribigild în rebeliune si înainteazã împreunã cu el. si Arcadius îl dizgratie. . dar gotul pune conditii: nu primea negocierile decât cu împãratul în persoanã si într-un loc afarã din capitalã. în functia de prefect al pretoriului284. Albert.. care scapã. fãcându-1 rãspunzãtor de victoria gotilor.. organizã apãrarea.cu Stilicho si tintea rãsturnarea eunucului. .. sã-si pãstreze postul de magister militum inprasenti si sã se numeascã Caesarius. Panica din Constan-tinopol îl îndeamnã pe Arcadius a negocia. 1985. Aurelian si prietenii sãi. cu titlul de coloni. p. Tribigild se îndreptã spre Con-stantinopol pentru a-1 intimida pe împãrat. 126 si urm. Eutropius se refugie la Sfânta Sofia. creat de împrejurãrile critice ale stersei domnii a lui Arcadius. Senatori si demnitari legati de traditiile romane erau indignati de înãltarea unui eunuc la consulat si alarmati de a vedea importante comenzi militare tinute de germani. si numai Chrysostom îi scãpã viata. Aurelian fu numit în locul sãu. ca si sporirii puterii germane în imperiu. întâlnirea avu loc la Chalkedon si Arcadius primi toate conditiile.D. 223. în muntii dintre Pisidia si Pamphylia s-au dat lupte. pp. seful acestui partid antibarbar era Aurelian. El fu decapitat la Chalkedon283. Caesarius fu instalat prefect al pretoriului. dupã campaniile sale împotriva ostrogotilor (gruthungi). Dusmanii eunucului profitarã de acest moment critic pentru a-1 ataca. Revolta ostrogotilor din Phrygia. 129-132. Paderborn. Kozlov. pp. op. Eutychian. si aceasta a însemnat biruinta partidului antigerman. si e probabil cã a publicat acest 284 Ibidem. Partidul roman antibarbar. Comandantul 227 lor. El trimise contra rebelilor pe gotul Gainas si pe generalul roman Leon. Câteva luni mai în urmã. prãdând la tãrmul Propontidei. creatura sa. care capitulaserã.. Eunucul. favoritul împãrãtesei. comunicã la Constantinopol cã nu se putea face pace cu Tribigild cât timp e la putere Eutropius282. sã i se acorde intrarea în Constantinopol cu toti soldatii sãi. înaltul prelat african venise în 399 la Constantinopol spre a cere pentru Kyrene o usurare de impozite împãratului. era si el potrivnic lui Eutropius. Osnovnye certy politiceskoj oppoziciipravitel'stvu Vizantii v 399-400 gg. fu exilat în insula Cipru. de fapt. purta urã sambelanului si-i atâtã pe os-trogoti la revoltã. Tribigild. Eudoxia.[G. cerea apoi sã i se predea ca ostateci trei antibarbari notorii: Aurelian. p. instigati probabil de Gainas. op. Un document interesant pentru spiritul ce stãpânea acum în cercurile înalte si mijlocii ale imperiului e discursul lui Synesios Uepi ficcaiÂeiat {Despre suveranitate). Gainas fu.. Aceasta se întinse usor. în 386. Tribigild însã nu veni. Miscãrile au început în primãvara anului 399. si Eutropius. Leon îsi pierde viata într-o luptã. cit. Bury. stãpân pe guvernul de Rãsãrit vreo sase luni. 285 Bury. ADSV. si urm. acuzat cã aspirase la imperiu. 132-133.. instalase în Phrygia. episodul acestei tiranii germane îsi aflã sfârsitul în iulie 400285. care scãparã numai cu exilul. pp. degradat din rangul de patriciu. pp. Gainas. Saturninus si loan. dar Eutropius nu le-a dat mare . o parte din acesti barbari. care. si ei dãdeau un escadron de cavalerie armatei romane. fost prefect al orasului. 283 Demougeot. Cãderea lui Eutropius (august 399) atrase si pe a prefectului pretoriului. confiscându-i-se averea. a fost prilejul care a dus la cãderea lui Eutropius si a provocat în acelasi timp lupta împotriva influentei germane în Orient.. Amenintat de soldati. care-si da aerul cã e loial. Era totodatã si o loviturã adusã lui Gainas. cit. fãcu presiuni. fratele lui Aurelian. cãci provincia era fãrã apãrare. de unde voirã sã-1 smulgã. atentie. cu armata. cit. 249-253. Theodosius I. crezând cã are a face cu dezordinile câtorva bande de coloni germani. sprijinitorul sãu principal. simtindu-se amenintat de 282 Ibidem. fu adus în fata unui tribunal prezidat de Aurelian si condamnat la moarte.

grijã moralã prin rãspândirea filosofiei. II. familiare tuturor pane-giristilor imperiali de la Traian încoace. 234 si urm. a Il-a. numele de „sciti" este aplicat tuturor popoarelor migratoare care au trecut prin spatiul nord-pontic pânã la Dunãre (întreprinzând adeseori incursiuni si la sud de marele fluviu. 146-165. pp. Berlin. Uepi npovoiaq 77 Aiyvntwq. când acesta se afla prefect al pretoriului. grija pentru apãrarea imperiului amenintat de barbari. Berlin. sã recruteze armatã nationalã (romanii n-ar putea sã se apere ei însisi. Gy Moravcsik.. adunau. în sfârsit. Altheim. Programul acestui regim ideal era stabilit în liniile sale mari. dacã nu le convine. 29 (1960).. invitându-i sã se întoarcã de unde au venit. pp. afarã din oras. învingãtor al fratelui sãu Caesarius. tãtari (cf. data alungãrii gotilor din Constantinopol. Lozovan.' discurs-program. voi. Ei încercarã a ocupa câteva biserici din 287 Demougeot schiteazã (p. grija fatã de starea supusilor.) o interesantã paralelã între ideile conducãtoare ale lui Themistius si cele ale lui Synesios. 1958. pp.. în zona balcanicã. II. 109-104). sã-si facã rugãciunile într-o bisericã clãditã de Theodosius. Demougeot. I.] 230 Ideile conducãtoare ale manifestului. grija fatã de ordinea publicã prin libertatea de constiintã si toleranta religioasã. în toamna anului 400. pp. încurajarea agriculturii. Ideile politice generale ale partidului reprezentat de Aurelian însufleteau discursurile lui Themistius. însãrcinati a-1 ajuta sã guverneze. care izbutise a uzurpa provizoriu puterea. El rãmase însã credincios partidei antigermane si asteptã cãderea lui Gainas si întoarcerea lui Aurelian pentru a face sã aparã. •?* . potrivit suveranului ideal. Povestirea egipteanã. 1960. rãufãcãtorul Typhon. 279-283. Tumultul gotilor aruncã spaima în populatie. Byzantinoturcica. Mai întâi. cu o micã escortã. 23-31-] 229 ' . La Synesios apar însã noutãti. în învãlmãsealã. populatia romanã îl detesta. care se ocupã pe larg de ideile discursului-program. 239 si urm. 286 Op. preceptorul ales de Theodosius pentru educatia lui Arcadius287. apelativul e folosit pentru a-i desemna pe goti. dupã ce a obtinut. ed. S-a întâmplat cã o cersetoare se afla la una .u. precum si Idem. revendicãri pe care generatia dinainte de el nu le cunostea. Byzance et la românite scythique. la sfârsitul anului 399 sau începutul anului 400. ^. ca în primele veacuri ale istoriei lor ?) si pe goti sã-i sileascã la munca pãmântului. apãrutã dupã 12 iulie 400. ca si crestinismul romanic din stânga Dunãrii de Jos si din Skythia Minor = Dobrogea (cf. Dupã aceea. Gainas se hotãrãste deodatã a pãrãsi capitala sub pretextul unei indispozitii si se duce. regele Egiptului. . crede cã aceste cuvinte îndrãznete n-au putut fi pronuntate niciodatã.. Apoi. satisfacerea cererii sale pentru Kyrene. el îl glorifica pe Aurelian. [Ca si în sursele bizantine de mai târziu. respectul privilegiilor aristocratice. Sub trãsãturile lui Osiris. reducerea sâcâielilor administrative.. furã cuprinsi de panicã si pornirã. pp. 231 capitalã si dãdurã nastere la dezordini. locuri comune scolare. spijinit de seful mercenarilor „sciti"286. Slavjaniskiti. infiltrati în armatã si magistraturi. E. care poate fi privit ca manifestul antigerman al partidului lui Aurelian. cumani. noaptea. Gotii îsi fãceau rugãciunile ca arieni. apoi pe pecenegi. p. Synesios. IV. Tirania lui Gainas n-a putut tine mult. o poveste alegoricã. în F. Aux origines du christianisme da-co-scythique. „Slavia". grijã materialã. 197-224 si voi.16 (1979). voi. Dujcev. Când gotii aflarã de plecarea sefului lor. 1962. dar redactatã mult mai înainte.. suveranul trebuind sã ia sfat de la senatori. nestiind ce planuri aveau. Geschichte der Hunnen. cit. la Hebdomon. luându-si tot ce aveau. . Autorul îl sfãtuie pe suveran sã curete armata de goti. prin usurarea impozitelor. mai târziu pe slavi. trebui sã se mãrgineascã a publica discursul. datoritã lui Aurelian. cum bine observã învãtatul francez. afarã din oras288. Berlin.

spre a merge în Bury. sub Arcadius. mânios. Gainas privind neputincios de pe tãrm dezastrul gotilor sãi. izbutind a închide portile. pp. Gainas. cãsãtorit cu o romanã. porni în fugã spre nord. 255-262 din op. Ei îsi aflarã repede refugiul într-o bisericã aproape de palat. în ultimii ani ai lui Theodosius. Nãscut în capitala Siriei. ridicatã în 403 în Forum. op. care descoperi talentele extraordinare ale discipolului sãu. Dar pe celãlalt tãrm. crezu cã a venit ziua din urmã a Constantinopolului si începu a se ruga cu voce tare. cit. primi botezul si fu numit lector al bisericii din marele oras. Nectarius. Meletios. Gainas veni la Hellespont.. regele hunilor. dintr-o familie nobilã si bogatã . Un tumult general se produse. cit. si orãsenii. Flota lui Fravitta îi întâmpinã si-i scufundã. un got pãgân. întrebat de prieteni pe patul de moarte pe cine lasã în locul sãu. se aflau trupe sprijinite de corãbii de rãzboi. obosit de pledoariile de barou. patriarhul Constantinopolului. avusese un rang în armatã . vru s-o ucidã. c. muri în 397. [Demougeot expune aceste consideratii la pp. unde ar fi voit sã-si recruteze soldati. 233 Egipt. Aceste trupe erau co288 Dupã O. Orasele Thraciei se apãrau ca cele din Asia împotriva lui Tribigild.] 232 mandate de Fravitta. Cu mica trupã ce-i rãmãsese. o slãbiciune nervoasã periculoasã (psihastenie) ar explica toate nesocotintele lui Gainas. prin care îl felicita pentru succesele sale de barou. si astfel si-a început loan Chrysostom cariera ilustrã în metropola Siriei. urmãrindu-1 cu admiratia si iubirea sa dincolo de anii de scoalã. citat de Demougeot (p. ci în morala practicã. însãrcinându-1 cu predica. adus la Constan-tinopol. ar fi rãspuns cã 1-ar lãsa pe. Fravitta avu onoarea unui triumf si fu numit consul pentru anul 401. Aurelian fu restabilit în fruntea prefecturii. si gotii ucisi cu pietre si cãrbuni aprinsi (12 iulie 400). se sili a-1 atrage la crestinism. 253). Acoperisul bisericii fu smuls. interesul suprem nu sta în controversele teologiei. dacã crestinii nu i 1-ar fi smuls290. la Abydos. hotãrârã a încerca sã treacã strâmtoarea pe niste plute grosolane. s-a închinat cresterii îngrijite a copiilor sãi. si care-i poartã numele289. El socotea cã datoria sa principalã era sã lupte îm- . si chiar dincolo de Dunãre. care-1 ucise si-i trimise capul lui Arcadius. pãstrate în capela clãditã de Theodosius la Hebdomon. Episodul acestei grave crize a imperiului a fost celebrat la Constantinopol: scene de revoltã au fost reprezentate în sculpturile ce împodobesc columna lui Arcadius.Ioan. Seeck. Gotii se asezarã în tabãrã pe tãrmul european si. El fusese.. când nu mai avurã provizii. înaintat magister militum si curãtise Mediterana de pirati. declarat dusman public.tatãl sãu. El se crezu prada unui demon si se duse sã se roage pentru libertatea lui la moastele Sfântului loan Botezãtorul. din Cilicia pânã în Palestina. gotii care nu apucaserã a iesi sunt atacati de populatia înfuriatã. Eunucul trecuse putin mai înainte prin acel oras. Un got. pp. si fusese uimit de elocventa si popularitatea marelui predicator. Secundus.Chrysostom a fost crescut de o mamã iubitoare care.din portile de Vest si. decis a trece în Asia. Episcopul Antiohiei. porni în Thracia cu armata ce-i mai rãmãsese. un roman interveni si-1 omorî. Cu pieirea lui Gainas. 133-137. lãsându-se a fi dusi de curent. avusese un rol mare în politica natiunii sale ca sef al partidei filoromane. Demougeot. Eutropius avu atunci o excelentã inspiratie aducând în Scaunul de patriarh pe loan Chrysostom (Gurã de Aur) din Antiochia. Episcopul Flavian îl fãcu preot. cit. 256-266. fu întronat la 26 februarie 398. Se spune cã. Faima elocventei sale se rãspândi în tot Orientul. si loan. op. Chrysostom. S-a pãstrat o scrisoare de la el. vãduvã la 20 de ani. vãzând atâta îmbulzealã. El urmã cursurile de retoricã la scoala vestitului Libanios. Rãu aprovizionat si descurajat. dincolo de Haemus. jefuind. si care. loan Chrysostom si Curtea lui Arcadius. pericolul got îsi gãsea sfârsitul în provinciile Orientului. Eudoxia. Pentru el. El cãzu în mâinile lui Uldin. Libanios socotea geniul lui Chrysostom ca un dar al muzelor si sperase sã-1 câstige pentru cauza vechilor credinte ale Greciei.

cenzurase aspru spiritul de desfrâu si simonie al prelatilor. toate trec. le striga predicatorul. gãtite cu lanturi de aur. sã denunte risipa de bogãtii care ar fi putut usura clasele sãrace. dominate de Eudoxia.. cit. lãcomia si avaritia clerului si cãlugãrilor. desigur. Cap. spiritul cuvântãrilor lui tindea.. în casa cãreia crescuse Eudoxia. multimea sclavilor care formau cortegiul celor avuti. Castricia. Desi condamna inegalitatea socialã. dând în lãturi lumea pe uliti dinaintea lor. care 291 Vezi frumoasa-i caracterizare. 234 potriva voluptãtii claselor bogate. observã atât de judicios Bury -. Bury îl aseamãnã cu socialistii moderni. Altii. 236 trecurã în tabãra dusmanilor sãi. ca sã te mântui de pãcate prin milostenie". care îsi purtau bãrbile lungi pe sub portice. cu pardoseli în mozaic. spectacolele cu dansuri lascive si cântecele obscene. în care vedeau un tiran al Bisericii. ce caracterizeazã societatea metropolei siriene în aceastã epocã de agonie a lumii pãgâne.v. [Despre cele douã personalitãti ale epocii. trufia filosofilor.• . Toatã viata artificialã. Strãlucirea palatelor. pp.. nu pe cea politicã . Chrysostom era om de un ascetism împins pânã la extrem. luxul fãrã frâu al meselor. N-avea nimic din geniul împãciuitor al unui Ambrosius sau al unui Augustin. Cercetând abuzurile mai multor biserici din vestul Asiei Mici (401). 292 Demougeot. frivolã. Scopul sãu era reforma moralã a lumii si temperamentul sãu aprins de sirian îi dãdea în aceastã misiune un avânt pasionat292. în aceastã pasionatã denuntare a celor bogati291. putin 235 curtenitoare. la Bury. Index general.. 300. „Bogat te-a fãcut Dumnezeu pentru ca sã ajuti pe sãraci -proclama Chrysostom -. în politica sa religioasã. 561 (s. pp. în casa cãreia se întâlneau vrãjmasii lui Chrysostom293. a splendidelor lor portice. sporite încã de apucãturile unei Curti trufase. îmbrãcate în haine de mãtase. La Constantinopol înaltul prelat gãsea toate viciile Asiei. Palladius citeazã câteva intime ale Eudoxiei: Marsa. Eugraphia. cu hamuri împodobite si în mijlocul u-nui alai de sclavi si eunuci. cu pãrul frizat strãlucind de perle si diamante. II. pe dinaintea ochilor nostri. 383.••• . p. înteleserã cã siguranta lor nu se putea bizui decât pe ruina primejdiosului arhiepiscop. VIII. cu amulete si vrãjitorii. Eccles. între femeile din înalta societate dusmane patriarhului. cu practicile lor grosolane. patriarhul comise imprudente care-i stârnirã noi adversari. 138-140. sã-1 ridice pe sãrac împotriva bogatului si le-a fost usor dusmanilor sãi sã-1 acuze cã „seduce multimea". op.. Jean Chrysostome") si 562 (s.v. v.290 Sozomenos. mai recent G. 298 293 Ibidem. El se ridicase de la amvon împotriva femeilor care serveau clerul capitalei sub numele de surori. el procedã cu asprime si depuse vreo 13 episcopi. „Biserica nu e fãcutã spre a expune într-însa asemenea bogãtii". . „Libanios"). „ca femeile care joacã în teatru". sub biciuirea nemiloasã a cuvântului sãu înaripat. Dagron. temându-se de aceeasi soartã. superstitiile.. ca sã-si audã osânda. ca într-un film de cinematograf. vãduva lui Promotus. n. cu ziduri încrustate în marmurã si fildes.si nimic nu era mai departe de gândurile sale decât faptul de a rãsturna ordinea stabilitã a lucrurilor. de o fire asprã. p. insultând în mod crud mizeria atâtor sãraci. Hist. El se indigna de luxul peste mãsurã al femeilor care mergeau la bisericã în car aurit. ele veneau fãrã sfialã înaintea altarului. dar si senzualitatea.] . tras de catâri albi. e târâtã la marea tribunã a predicii lui Chrysostom. Chiysostom atacã nu numai viciile si extravagantele celor avuti. Naissance. fiica lui Saturninus.

îl lãsã a-i tine locul. cã pedepsise un cãlugãr care lovea pe sclavul sãu. Ei vin atunci. sã cearã protectia lui Chrysostom. Arcadius îl cheamã pe patriarhul Alexandriei la Constantinopol ca sã rãspundã la acuzatiile ce i se aduc. Nemultumit cu pedeapsa usoarã aplicatã de patriarh. Mânios. cã a intrigat contra lui Severian. Aceeasi doctrinã stãpânea printre cãlugãrii numerosi din pustiul Nitriei. Acesta cãutã sã se scape de fratii inoportuni si declarã rãzboi origenismului. diaconul Serapion. ceea ce-1 jigni pe Chrysostom. Ei o întâlnesc pe Eudoxia. îndrãznet si impulsiv. la Constantinopol. nemângâiatã de plecarea predicatorului ei favorit. sub cuvânt cã e vorba de lucruri petrecute în altã diecezã. îl învinui de erezie pe Severian. Majoritatea episcopilor erau egipteni. „Fratii lungi". Ei stârnesc mânia arhiepiscopului prin interventia lor în favoarea lui Isidor. dar nu vru sã comunice cu dânsii pânã ce nu le va examina cauza. care condamnase pãrerea lui Origenes. voise sã-si impunã la Constantinopol un preot alexandrin. si nu-i putea ierta lui Chrysostom faptul cã-i înlãturase protejatul. cu toatã porunca împãratului de a se supune. dupã ce preveni Curtea. cã insulta sau defãima pe clerici. La moartea lui Nectarius. sigur de protectia Curtii. si ea le promite a interveni pe lângã augustul sãu sot pentru a le face dreptate. Epiphanios de Cipru fusese instigat de Theophil si adunase un Sinod al episcopilor sãi. construit de Rufinus. devotat patriarhului. Cel mai înversunat dusman al lui Chrysostom era Theophil. unde. unde populatia era de partea lui Chrysostom. Eudoxia. dãdu ascultare intrigilor partizanilor lui Theophil. episcopul de Gabala. O rãcealã se produse din aceastã cauzã între patriarh si Eudoxia. râvnind a-si întinde hegemonia spiritualã asupra întregului Orient. Theophil împãrtãsise pânã acum pãrerea ereticã a lui Origenes. în fata unui Sinod prezidat de episcopul capitalei. Un Sinod al sãu îi condamnã pe cãlugãrii din Nitria si-1 anatemiza pe Origenes. patriarhul de Alexandria. însotiti de 300 de cãlugãri origenisti. Acest Sinod se întruni dincolo de Bosfor. cã rezervase pentru uzul sãu bãile palatului episcopal. care îl puse sã predice. venise la Constantinopol. convocã Sinodul sãu. Chrysostom fãcu greseala de a refuza sã prezideze Sinodul ce avea sã-1 judece pe Theophil. cã numise pe Epiphanios nebun si demon. simtin-du-se ofensatã. în vara anului 403. în fruntea cãrora se aflau patru cãlugãri numiti pentru statura lor înaltã „Fratii lungi". el tinu (403) o predicã plinã de violentele sale de limbaj obisnuite. El a fost judecat în lipsã. iar Chrysostom refuzã a se prezenta înaintea unui Sinod compus din dusmanii sãi si de patru ori repetã refuzul sãu. Acesta îi primeste bine. în 401. unde fusese bine primit de Chrysostom. un mare ambitios. Theophil. invitã Sinodul sã se ocupe de ele294. în timpul lipsei sale din capitalã. o pastoralã în care-1 osândea pe Origenes si discipolii sãi. cã îsi lua masa singur. episcopii refuzã a le da adãpost. Cãlugãrii dau o cerere împãratului. si. sub influenta împãrãtesei. Când acesta se întoarse din Asia. cãruia Epiphanios îi arãtase o mare ostilitate. ca un ciclop. la îndemnurile Eudoxiei.Severian. Severian stiu sã câstige sferele Curtii si pe multi din adversarii lui Chrysostom. acuzând pe Theophil. iar Eudoxia îi fãcu o primire cãlduroasã. Isidor. O listã de învinuiri împotriva lui Chrysostom fu prezentatã împãratului. îl recheamã si impune lui Chrysostom sã se împace cu el. care venise sã se închine la capela Sfântul loan Botezãtorul. cãtre sfârsitul anului 401. împãrãteasa. care. El fu îndemnat sã vinã la Constantinopol pentru a lua si semnãtura lui Chrysostom. care aruncase conceptia antropomorficã a divinitãtii. din care nici unul nu era de ajuns spre a depune un episcop: cã vânduse marmura pusã de o parte de Nectarius pentru a decora biserica Sfânta Anastasia. ferindu-se a-1 tine în Constantinopol. care ceru pedepsirea lui. iau drumul Palestinei. în Palatul Stejarului {Dryas). trupe obtinute de la prefect furã trimise sã-i aresteze pe supãrãtorii cãlugãri. dând. si atunci acuzatul se transformã în acuzator. cã . acuzat de lucruri foarte diferite. care intrase acum în conflict cu Theophil pe o chestiune de bani si fusese 237 condamnat de un Sinod de clerici servili ai prelatului. si. el pãrãsi capitala. în care se auzi cuvântul de lezabel. cu aluzii transparente. în Egipt. în Siria. preveniti de Theophil.

Sinodul de la Antiochia fusese însã pãtat de arianism si dusmanii lui Repetate la Socrates si Sozomenos. pp. încât rezultatul sã fie confirmarea hotãrârii Sinodului de la Dryas. unde poporul îi ceru sã predice.. pp. oficiind la Sfânta Sofia. De astã datã. Acuzatiile erau prea usoare si s-a invocat refuzul de a se prezenta dinaintea episcopilor. Chrysostom nu-si putu stãpâni mânia si se plânse prefectului. Sinodul se întruni la începutul anului 404. mai ales favoritul loan. din nou cere capul lui loan pe tavã". el tinu o mare predicã. depozitia sa rãmânea definitivã si irevocabilã. ceru lui Arcadius sã-1 recheme pe patriarh. Populatia. Sinodul 1-a condamnat. Ea scrise acestuia. înspãimântatã. iar Arcadius a întãrit sentinta printr-un decret care pronunta exilul. multi din episcopii sãi au venit însã si au fost instruiti sã facã uz de canonul Sinodului de la Antiochia din 341. Eugraphia si Castricia. i 239 Bisericã împiedicã ofiterii de a-1 ridica timp de trei zile. o ciocnire avu . Eudoxia. Demougeot. prin cuvintele295: „Din nou Herodiada se înfurie. Cu prilejul unei ceremonii în cinstea patronului sãu. Chrysostom ceruse insistent convocarea unui Sinod general. si se predã. într-o procesiune solemnã. dacã un episcop depus de un Sinod ar apela la puterea temporarã.. dãdurã proportii incidentului. Dusmanii lui Chrysostom îi câstigarã pe episcopi prin convingere. Cântecul si zgomotul tulburarã serviciul divin de la Sfânta Sofia. Aceste excese de 240 limbaj furã raportate la Curte si exploatate de dusmanii episcopului influenti pe lângã împãrãteasã. aproape de Sfânta Sofia. 241 Chrysostom se aflarã într-o pozitie dificilã. aproape de vila Eudoxiei. Arcadius îi interzise lui loan sã pãrãseascã palatul episcopal. a dedicat basilicii o statuie de argint.a primit vizite ale femeilor s. Prietenele Eudoxiei. care sã anuleze acuzatiile ce i se aduseserã în septembrie 403 si invitatiie erau trimise. Eudoxia era acum bucuroasã ca Sinodul sã fie compus din adversarii patriarhului. din palat. se revoltã. a. dupã care. Chrysostom. Theophil fãcuse o experientã care nu-1 putea încuraja la o a doua vizitã. aluzia. 314-317. Chrysostom se întoarse în capitalã în mijlocul bucuriei generale. care se opri la Sfintii Apostoli. a împãratilor si pioasei împãrãtesc. Dar împãratul persistã în refuzul sãu de a se împãrtãsi cu patriarhul. prefectul orasului. coruptie sau constrângere. Duminica urmãtoare. cit. în ziua de Pasti (17 aprilie 404). aflând aceastã deportare. era prea transparentã pentru ca Eudoxia sã nu se simtã insultatã296. Simplicius. în curând. Pastele se apropia. se furisã. al cãrei text s-a pierdut. Ceremoniile inaugurãrii aveau un caracter pãgân. în care chemã binecuvântarea lui Dumnezeu asupra poporului credincios. însotite de dansuri si muzicã. un incident comun îl împinge la o „grosolanã impolitete". în capela de la Hebdomon. Un cutremur de pãmânt se produse si se vãzu într-însul un semn al mâniei dumnezeiesti. el îsi începu predica. în-fãtisând-o pe Augusta si asezatã în vârful unei coloane de porfir în mijlocul pietei Augusteon. op. împãcarea aceasta dintre prelat si Curte n-a putut fi durabilã din pricina temperamentului nestãpânit al lui Chrysostom. aruncând invectivele sale obisnuite împotriva vanitãtii celor mari. care nu voia sã-1 înfrunte pe împãrat sau sã provoace o revoltã. într-o noapte. care fãcu sã se tãrãgãneze lucrurile câteva luni. Eudoxia îsi manifestã supãrarea si Chrysostom agraveazã situatia printr-o nouã predicã lipsitã de mãsurã. din nou danseazã. cum o caracterizeazã Bury. fatã de împãrãteasã. 325-326. Câteva luni dupã întoarcerea sa. Furia multimii care înconjura Marea Ibidem. dezvinovãtindu-se si fãcându-i declaratii care o pun într-o frumoasã luminã.

în ziua de 14 septembrie 407298. îi împiedicã sã pãtrundã în palat. Trimise o lungã scrisoare lui Innocentiu. ca si mai demult (lui) Teodosie cel Mic împãrat. si se vãzu în ea un semn al mâniei divine. prieteni ai lui loan.. escortat. voi. ns. Episcopii orientali veniti cu dânsii furã arestati si deportati. Boli. îi trimite înapoi în Italia. cerând tinerea unui Sinod general la Thessalonic. spre a evita o nouã revoltã. Pagubele au fost imense. 1982. redactatã în veacul al XVI-lea de cãtre protosul athonit Gavriil: „Deci îi veni (lui Neagoe Basarab — n.T. ca si în cea postbizantinã: pentru aceasta din urmã. fu îmbarcat în ascuns si dus pe coasta Bithyniei. si trimitând tuturor cuvântul de îmbãrbãtare pentru credintã. Aici îsi petrecu ilustrul prelat cei din urmã trei ani. într-al aceluia chip se asemãnã si crestinul Neagoe Vodã" (în Literatura românã veche (1402-1647). Dar ambasada fu maltratatã: Anthemios. o corespondentã activã cu prietenii si admiratorii sãi din toate pãrtile crestinãtãtii. la care guvernul oriental nu dãdu nici un rãspuns. 351. Ana. Theophil. „cel mai pustiu loc de pe tot pãmântul". Chrysostom a fost transportat la Kukusos. ca sã însele vigilenta credinciosilor (20 iunie). Iesind pe o poartã dosnicã.TT) în tarigrad. pp. Cercetãrile ordonate de Arcadius atribuirã focul aderentilor lui Chrysostom.) cuget si gând bun. I. p. 242 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN I O grindinã teribilã se abãtu asupra orasului. Papa Innocentiu adunã la Roma un Sinod de episcopi italieni. Chrysostom. loan. [K. în exil. povestind toate cele întâmplate de la afacerea „Fratilor lungi" si cerând un Sinod ecumenic. în muntii Taurus. dumnezeiesc în inima lui. exasperat. în aceeasi noapte. 1969. 97 (1979). întretinând. dar Papa se pronuntã de partea lui loan si aprobã tinerea unui Sinod ecumenic. Rãspunsul sosi însã dupã ce Chrysostom plecase în exilul sãu definitiv. împãrãteasa Eudoxia muri. la insistentele adversarilor. ministrul atotputernic în Orient si dusmanul lui Stilicho.T. ttrimise Papei actele Sinodului de la Dryas. din adâncul singurãtãtii sale. pentru serviciul divin. 243 NICO1AE BÃNESCU Aceste frãmântãri religioase au avut urmãri pentru relatiile dintre Curtile de la Constantinopol si Rave-nna. se întinse la clãdirile vecine. slãbit de puteri. . El se supuse. dãm ca exemplu traducerea româneascã a Vietii lui Nifon. Bucuresti. ca sã dea iertare si tãmãduire maicei sale Evdoxiei împãrãtesei. 131-159. orãsel aflat la hotarul Cappadociei si Armeniei. . O ambasadã de episcopi romani si câtiva orientali. pe tãrmul Pontului Euxin. îi interneazã într-un fort si. pentru a pune capãt conflictului. în cele din urmã. cit. 86)]. van Ommeslaeghe. unde aceia veniserã de la Sfânta Sofia. îsi dãdu sfârsitul la Comana Pontului. sã mute moastele sfântului loan Hrisostom de la Cucus (subl. Iarãsi morti si rãniti. cum scrie exilatul cãtre un prieten al sãu. 297 Demougeot. focul izbucni la Sfânta Sofia si.. Curând dupã aceea. Theodosian Empresses. socotind cã e prea aproape de capitalã si gãsirã prudent a-1 strãmuta într-un loc mai depãrtat. fãcu apel la Papã. care declarã condamnarea lui Chrysostom ilegalã. în thermele lui Constantin. Jean Cbrysostome en conflit avec l'imperatrice Euduxie. F. prevenit. alimentat de un vânt puternic. Berkeley. la 6 octombrie 404. altã încãierare se produse cu publicul adunat afarã din bisericã. Toate acestea duserã la o rupturã între cele douã Curti. fu expediatã de Papã sã-i ducã lui Arcadius aceste decizii.loc între credinciosi si armatã. Ei smulg lui Arcadius un nou ordin prin care Chrysostom era transferat la poalele Caucazului. Dusmanii se temurã încã de el. op. si o mare prigonire se dezlãntui împotriva lor297. p. cuprinse Senatul si edificiile palatului imperial dinspre sud. la Pityus (azi Pitzunda). în drumul cãtre aceastã nouã destinatie a exilului sãu. cãci. Ea se încheie cu câtiva morti. A doua zi. servind drept cãlãuze.] 298 [Acest exil al lui loan Chrysostomos apare uneori în hagiografia bizantinã. îi poruncea lui Chrysostom sã plece. . Holum. asteptându-1 pe loan si clerul sãu. Stilicho îl îndemnã pe Honorius sã adreseze fratelui sãu în douã rânduri scrisori de imputãri. Arcadius.n.

sã obtinã de la Honorius un teritoriu si concesii în provinciile Dunãrii. ci. Les vagues germaniques. ceea ce reuseste. nimicit de tiurci prin 552. Ei se îndreptarã spre tinuturile Pontului Euxin. Momentul prielnic a fost pentru el nãvãlirea în Noricum si Raetia a unei mase de triburi germanice. Thracia fusese stoarsã. Apoi Cyril. dar dupã alte opinii avarii ar fi diferiti de jouan-jouan (L. toate triburile vizigote care ocupau Illyricum oriental. pe care o cunoscuse. Nãvala lor împinse toate aceste neamuri cãtre nord. în noiembrie 401. pe la 400. 1965. De acest moment. se foloseste Alaric. mai dinainte ocupate de triburi înrudite. Honorius voia sã fugã în Gallia si cu greu fu convins cã va fi în sigurantã între zidurile Milanului. apoi soarta lui Gainas îi dãduse de gândit. 1991. provocate în China de Tulun. si apoi.l 245 sef sãlbatic. Illyricum nu-i oferea mare lucru. patriarhul Atticus satis-fãcu dorinta Papei. cãtre 429-430. Barbarii erau un întreg popor. de o miscare uriasã. un grai si un scris au fost mai strâns unite într-o personalitate vrednicã de respectul tuturor timpurilor"299. nepotul si urmasul lui Theophil în Scaunul Alexandriei. [Lucrarea a avut o a doua editie. loan Chrysostom a rãmas pânã astãzi una din cele mai strãlucite figuri ale Bisericii de Rãsãrit. în fata acestei mari migratii. barbarul si-a echipat trupele cu arme din arsenalele romane ale diecezei Daciei. lorga. d. asediind Aquileia. înainte de 419. p. dezlãntuitã de la extremitatea de rãsãrit a Asiei. cum crede Bury. se hotãrãste a nãvãli în Italia. orasele Venetiei deschiserã portile înaintea lui Alaric si acesta era gata sã meargã a asedia Milanul. tipãrite la Bucuresti în perioada 1924-1935. „rareori o viatã. la rândul lor. locuitorii din preajma Mãrii Baltice sunt siliti sã-si pãrãseascã. dupã Battifol. locurile. sau selun. sub un 299 Cãrti reprezentative în viata omenirei. E probabil cã nu se gândea sã dureze acolo un regat.115. Papa se încãpãtâna sã nu reia relatiile cu Orientul atâta timp cât numele lui loan nu fu înscris pe dipticele în care figura lista episcopilor de Constantinopol. faptul s-ar fi aflat la originea migratiei avare spre vest. Astfel pãtrunde Radagais în provinciile imperiului. care se întinsese din Coreea pânã dincolo de Irtâs. în 5 volume. de France. care cãzu repede. El îndeplini acest lucru. Stilicho 300 [Acest popor. p. Les inva-sions. îi silirã pe huni sã fugã dinaintea lor. cãci. Musset. cu titlul magister militum per Illyricum. dupã Mgr. 1916. precum si una recentã. Spre a-1 împãca. 61-62)]. Intrarea gotilor în Italia produse consternare. seful unui numeros popor jen-jen (gengen)300. Alaric a pãtruns cu vizigotii sãi în Epir. iar dupã treizeci de ani de la moartea lui Chrysostom. îsi crease un imperiu efemer între Coreea si Turkestan. pe urma unei mari furtuni stârnite. sau Zarun. împãratul Theodosius al II-lea merse întru întâmpinarea 244 lor la Chalkedon si conduse el însusi procesiunea solemnã la mormântul episcopilor de Constantinopol. Paris. la sfârsitul anului 401. în cele douã luni urmãtoare. în care Italia se gãsea fãrã apãrare. ortografiat si jouan-jouan. în acele locuri.Memoria marelui patriarh a fost totusi reabilitatã datoritã tenacitãtii lui Innocentiu si episcopilor occidentali. asa cum îl caracterizeazã atât de lapidar N. si Stilicho îsi duce trupele peste Alpi. rãmãsitele ilustrului lor pãstor furã aduse în orasul imperial (ianuarie 438). se hotãrî la rândul sãu a înscrie numele lui loan pe diptice. El trecu Alpii. deodatã. Lupte mari. pornite dinspre Baltica. la cererea pioasã a populatiei si clerului capitalei. Presses Univ. îl atrãgea. obtinut de la Arcadius. el a rãmas în acele pãrti. Ed. Bucuresti. pânã la Marea Balticã. Timp de patru ani. 246 . Enciclopedicã. Profitând de aceastã situatie. împãratul se rugã înaintea sicriului pentru pãrintii sãi. Prima invazie a lui Alaric în Italia (401-403) Când s-a retras din Peloponez (397). îngrijitã de M. ca sã respingã nãvãlirea. Italia. Radagais (Radagaisus). apãrutã în douã volume la Bucuresti. Duchesne. Gherman.

cu restul trupelor. 248 mai mici în toate pãrtile orasului. Ravenna fusese un obscur oras provincial. Dar Stilicho. care înlesneau apãrarea. la sfârsitul lui februarie 402. recrutã soldati mercenari vandali si alani. la începutul verii 403. Stilicho fu aclamat pe carul triumfal alãturi de Honorius. 298. care-i spionase miscãrile. iar mica adâncime a apelor împiedica intrarea corãbiilor de rãzboi. la care adãugã armata din Raetia si trupe rechemate de la Rin si din Britannia. 303 Demougeot. plecã în acest scop în Raetia si Noricum. Portul putea adãposti 250 de corãbii de rãzboi. pe Sava302. de unde îi putea fi de ajutor pentru a-si realiza planul de a anexa Illyricum de Est. de la Asti (Hasta) o luã spre sud. temându-se a nu fi încercuit. care se închiserã între zidurile ei. El soseste la timp. Nemultumit de rezultat. cu care a fost unit printr-o sosea solidã peste lagune. Augustus aduse aici apele Padului prin mijlocul orasului pânã la port. Senatul îl invitã pe împãrat sã celebreze aceste mari biruinte odatã cu al saselea consulat al sãu. pe o întindere de mai multe mile. prin care i se permite lui Alaric sã se aseze în districtele de 101 Buiy. încã din secolul al Vl-lea. locurile goale s-au umplut. 378-379. învins de atâtea ori. construind un port. op. erau acoperite de bãlti. iar familia lui Alaric si bogãtiile lui cãzurã în mâinile sale. Procesiunea trecu pe sub un arc de triumf impunãtor. Stilicho trateazã din nou. El apucã atunci. Stilicho îl urmãri. Alaric rãmase în apropierea hotarelor si. dar Stilicho putu ocupa lagãrul got. împãratul stãtu atunci la Roma câteva luni. 284.avea putine trupe. Orasul s-a populat repede. Printr-un canal. îl încercui sub zidurile Veronei. Vizigotii coborârã de-a lungul tãrmului liguric în directia Etruriei. portul lui Augustus era o grãdinã foarte întinsã.. si scapã Milanul asediat de Alaric. mai bine decât orice alt oras al peninsulei. pp. urmãrit de învingãtori. Pericolul ce-1 amenintase pe împãrat la Milan îl face sã-si caute un adãpost mai sigur fatã de invaziile germanice. împrejurimile. op. la drumul ce ducea în Gallia. Alaric se bãtu cu înversunare. atacându-1 din toate pãrtile. Stilicho se grãbi si cãzu asupra lagãrului barbar. la 10-12 mile de gura sudicã a Padului. n. putea înfrunta un dusman. cit. si Alaric primi sã pãrãseascã Italia. 160-162. în 404. cit. în decembrie 401. trecu iarãsi în Italia. Aceastã schimbare fãcu si mai grea apropierea de oras. Ravenna ajunse astfel resedinta împãratilor. Acesta. El sfãtui pe împãrat si Curtea sã reziste la Milan pânã când va strânge trupe la frontiera cea mai apropiatã. 247 frontierã. si Alaric. ridicã asediul si o apucã pe valea Tanaro spre vest. înainte de Augustus. La apropierea dusmanului.de clãdiri. dând populatiei jocuri de circ. plinã de pomi305. atacând Verona. iar regii goti si . asezat într-un punct strategic la Pollentia (Pollenza).. dar suferi un dezastru complet. Augustus 1-a ales spre a f i o statiune navalã. calea artificialã care lega Ravenna de continent se putea strica. de care vorbesc unii cu acest prilej. sustinutã cu mare curaj de ambele pãrti. la trei mile depãrtare de oras. p. situatã în mijlocul lagunelor si insulelor. pp. Aceeasi apã fu introdusã în santul ce împrejmuia zidurile si era distribuitã apoi pe o mie de canaluri 302 Stein. Conditiile nu le cunoastem301. împãrtindu-1 în insule. El nu mai asteptã armata din Gallia si lupta se dãdu în ziua de Pasti (6 aprilie 402). care. Comunicatia se fãcea pe poduri si cu corãbiile304. atacat în lagãrul sãu. Suprimarea luptelor de gladiatori. regele vizigot rãmase nemiscat câtiva ani. Marea s-a retras cu încetul la patru mile de orasul modern. când scrie lordanes. astfel cã el si-a dus Curtea si guvernul de la Milan la Ravenna. Stilicho deschise negocieri. cit. Se încheie un foedus. nu se documenteazã303. silindu-se sã ajungã la sud de Turin. op.. drumul spre nord. cum au probat-o evenimentele. Classis.

400. I. Unele din acele monumente au pierit. încât Stilicho pãrãsi provinciile. dar marea lor frumusete artisticã.000 dupã unii. situatã între Drava si Sava. în toamna anului 405. Clãdite din cãrãmidã. ci apucã drumul spre Roma. au trebuit sã-si pãrãseascã tinuturile lor de la Dunãrea de Jos. 354. dar altele s-au pãstrat. Schmidt. ce 304 lordanes. III. alani. [Pentru opiniile care predominã azi în ce priveste localizarea regiunii Caucaland. si ele ne aratã dezvoltarea artei crestine în Italia. El încercã sã fugã. 1). Stilicho.. pânã la mijlocul secolului al VUI-lea. unde pierde destul timp pentru ca Stilicho sã-1 ajungã. 249 împodobesc zidurile si pe care ni le-a prezentat. 224. Cei mai numerosi erau. rãmasi în regiunile din Caucaland. burgunzi. prãdalnice. Stilicho îl pãstrã. 356. 305 Ibidem. iar auxiliarii acestuia se aruncarã. în secolele al V-lea si al Vl-lea. prin Brenner. Radagais nu îndrãzni sã-1 atace. El asediazã mai întâi Florenta. cap. spune cã „a saptea parte din apele fluviului" curgea prin mijlocul cetãtii. 307 Demougeot. dar fu descoperit si capturat. E numitã gresit la Cassiodor si lordanes. e.] 250 lui imens al barbarilor. Supra. pãtrunsã de influenta Bizantului.vice-regii sau exarchii bizantini care le urmarã fãcurã dintr-însa. asezându-si cartierul general la Ticinum (Pavia). Stilicho nu vru s-o expunã într-o luptã deschisã cu furioasele multimi ale germanilor. care. Aceastã formidabilã emigratie iesea din aceleasi regiuni ale Balticei. trecând Apeninii în Toscana. apoi. Proviziile furã astfel oprite si apa tãiatã. Invaziile germane în Italia. ceea ce e mai probabil308. suevi. XXIX. venind pe calea litoralului. O mare spaimã îi cuprinse pe italieni în fata numãru306 Provincia romanã Savia e Slavonia de azi. cit. Germanii furã respinsi din jurul Florentei si strânsi în cercul de întãrituri pe colina Faesule (Fiesole). care vãrsaserã odinioarã multimea cimbrilor si teutonilor asupra Romei. imperiul avea liniste la frontiera Rinului si Alaric stãtea nemiscat în Savia306. n. p. Hoardele lui Radagais devastarã Raetia si Noricum. Patsch crede cã erau si vizigoti pãgâni. . Suavia (v. Trufasul rege al confederatiei germane n-avu altã scãpare decât aceea de a capitula. adicã ale Banatului307. ostrogotii. ale lui Theodoric Ostrogotul si lui lustinian cel Mare. sub conducerea aventurierului Radagais. cum a arãtat L. asupra lagãrului dusman. 20-21. mãrginindu-se la apãrarea Italiei. Comandând singura armatã ce-o mai avea. Barbarii se desfac în trei corpuri. sub auspiciile Placidiei. de o rarã bogãtie. C. în ultimele luni ale anului. Era o îmbulzealã de bande furioase. Disperarea-i fãcea pe barbari sã se arunce adesea asupra întãriturilor lui Stilicho.sunt decoratiile în mozaic. n. 200. se revãrsarã în câmpia fluviului P6 (Padus). ceea ce a determinat pe unii istorici sã facã din Radagais un rege al gotilor. n. fu aplicatã pe o scarã mare si cu un efect mai puternic. Gallia si Spania. cu eruditia si talentul sãu. aparenta lor exterioarã nu face impresie. op. temânduse ca acesta sã n-apuce calea spre Gallia. cãutã a-i închide drumul. pp. deodatã. Hodgkin. la rândul lor. El rechemã trupele si recrutã cu mari silinte altele noi. învãtatul francez Charles Diehl. v. de triburi fugare în cãutare de pãmânturi. Metoda închiderii dusmanului într-o linie tare de valuri.000 dupã altii.. Se aflau apoi vandali. p. ca sã-i împodobeascã triumful si-1 Ibidem. Italy and her invaders. 8. în fata presiunii hunilor. Regele confederatilor germani lãsã la o parte pe Honorius în bãltile Ravennei. când. sediul guvernului si capitala Italiei. Situatia imperiului era atât de slabã. pe care o întrebuintase de douã ori împotriva lui Alaric. valuri de barbari germanici se nãpustesc la granita de nord-est a Italiei. voi. Multe incidente sângeroase au avut loc în cursul acestui memorabil asediu. Atractia mare a Ravennei erau operele artistice cu care suveranii au împodobit-o pe rând.

pp. pe care soldatii 1-au ucis repede. pp. Armata trimisã de acesta în calea lui e învinsã. Stilicho primi omagiul unei statui de bronz si argint. caesari.251 NICOLAE BANESCU executã dupã sãrbãtorile victoriei. pentru cã acest civil era incapabil si avar. rãmâneau încã sub arme între Apenini si Alpi sau între Alpi si Dunãre. în toamna anului 407. 252 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN vin în ajutor si vandalii. mizeriile populatiei ajunse pradã barbariei311. în cele din urmã. cu noul lor rege. Orasele Galliei neocupate de barbari îl recunosc pe uzurpator. acestea îl ridicarã la imperiu pe Constantin. cã descinde din Constantin cel Mare. când vin în Gallia trupele din Britannia. Alanii. unde vandalii silingi se unesc cu ei. Constantin debarcã deci la Boulogne cu forte considerabile si repurta câteva succese asupra barbarilor. cit. lângã rostre (in rostris)m. Alte douã bande. op. un simplu soldat. apoi grosul nãvãlitorilor o apucã spre sud peste Seine. Dupã dezastrul bandelor lui Radagais în 406. alanii atinserã cei dintâi Rinul. dar si aici dusmanii lui îi sterserã numele310. Vandalii asdingi.. în decembrie 406. alta spre valea Ronului. se hotãrî a trece strâmtoarea împotriva lor. Acesta. 383. 358—361 si la Bury. Italia era bine pãzitã de Stilicho. în Forum. Situatia aflã o schimbare în vara anului 407. care treceau de 100. prin favoare exceptionalã. dar dupã cãderea eroului el fu sters de dusmanii sãi. astfel. cele^ lalte douã corpuri ale confederatiei conduse de el. Sarus nu putu ajunge la capãt si se întoarse în Italia (408) fãrã rezultat. unde-si stabileste resedinta. capitala Galliei. El încredinta germanului Sarus expeditia contra lui Constantin. de a apãrea ca liberator al Galliei si a constrânge astfel pe indolentul Honorius sã1 recunoascã de coleg. Ele proclamarã împãrati. vãzând în aceasta mijlocul de a-si mãri prestigiul. 310 Episodul acestei mari lupte la Demougeot. . Senatul si poporul proclamarã recunostinta lor cãtre împãrati. Nu le rãmânea decât sã se îndrepte prin nord-est cãtre Gallia. Stilicho începu lupta cu uzurpatorul. Populatia spera de la un împãrat roman asezat în Gallia sã fie apãratã de barbari. 253 iernii 406-407. îi atacã din nou împreunã cu dânsii pe franci. Galii n-au cunoscut un asemena dezastru din secolul al III-lea: Sf. Zosimus povesteste cã au proclamat împãrat mai întâi pe Marcus. alani si suevi. toti. în Forum. Constantin ocupã Arles (Arelate). care pretinse. se gândi a nu-si tine trupele în actiune si. Constans si Iulian. vandali.000 de oameni. Numele învingãtorului figura si el pe monument. Pe frontonul u-nui arc de triumf. Ieronim descrie incendiile. La sfârsitul anului 407. regele lor. în aceste trupe pãtrunsese spiritul de revoltã. cu regele lor Respendial. mai putin numeroase. El îsi constitui o Curte si proclamã pe fiii sãi. Armata victorioasã avu partea sa de onoruri: inscriptia ce i s-a închinat pe un alt monument. Cu toate acestea. apoi pe Gratianus. alanii si suevii ajung la Main. îi înving si. la 23 august 406. Asdingii se lovirã de o armatã de franci si furã învinsi. apucarã una la vest. pierind în luptã. trec Rinul si inundã Gallia. peste Meusa. Ei pornesc. pentru a scãpa de soarta tragicã a celor doi înaintasi. le w Tribunele pentru cuvântãri. p. glorifica de asemenea curajul si prudenta generalului. devastând. datoritã numelui sãu. Gunderic. Pentru a-si întãri pozitia. masacrele. peste Aisne. Aceastã mare biruintã fu sãrbãtoritã de italieni prin pompe oficiale si monumente votive. ridicatã. Cãtre sfârsitul Demougeot. 167-168. siliti a se retrage spre sud. aflând cã bande de vandali. Godegisel. ceilalti vânduti ca sclavi. pustiind tinuturile pânã la poalele Pirineilor. Prizonierii cei mai buni furã înrolati în armata imperiului. alani si suevi pustiiserã Belgia a Il-a si se apropiau de Canalul Mânecii. în Aquitania. care nu se mentinu decât patru luni si cãzu sub loviturile trupelor. iar spre Balcani vizigotii lui Alaric le închideau drumul.

254 dar în bãtãlia pe care o dãdu lângã zidurile cetãtii fu biruit. Acolo se aflau rudele marelui Theodosius. luând jurãmântul biruitorilor pentru siguranta vietii sale. la nord de Duro. pe care stiu sã-1 alarmeze prin calomniile sale. care obtinuserã mari posesiuni de la el si se simtirã datori a rezista. Sinodul. Baetica de Sud. cu Placidia. sã-1 scape. aprobã lui Alaric 4000 livre de aur. Constantin nu mai avu altã scãpare decât sã dezbrace purpura imperialã si sã caute refugiu într-un sanctuar. Ei rezistarã câteva luni. Constantin. Alaric. cu regele lor Gunderic. strigã atunci. expedie o ambasadã lui Stilicho. punându-si pe Eucherius ca al treilea împãrat. Bonn. vandalii asdingi. sã cucereascã Spania. lui Hono-rius. A doua nãvãlire a lui Alaric în Italia. Doi frati furã executati la Arles de Constantin. împãrãteasa Mãria. care au trecut în istoria lui Zosimus: „Non est ista pax. El s-a predat. Gerontius. 288. ci pactul servitutii)313. ajunse la Bononia. pentru Galla Placidia. arãtând cu Zosimus.Constantin îl trimise pe cel mai bun general. în anul 408. acum captivã în mâinile gotilor. afirmã Zosimus. O împrejurare nouã provocã manifestarea acestor sentimente ostile. erau atribuite incapacitãtii sau trãdãrii sale. planurile asupra Illyricului oriental dãdeau loc la bãnuieli. Lipr\vr]t) si Lampadius. care venise din Spania. îndemnându-1 sã scuture tutela supãrãtoare a socrului. ceilalti doi scãparã pe mare în Italia sau în Orient. cerând o indemnitate pentru lunga lui sedere în Epir. Stilicho sustinu în Senat pretentia regelui got si stârni dezbateri aprinse. cu fiul sãu. de teama lui Stilicho. Acesta combãtu ideea suveranului. Trimis. silingii. Legãturile 312 [Râul Douro se varsã în Oceanul Atlantic pe teritoriul Portugaliei. Honorius trimite în Gallia pe Constantin. burgunzii întemeiarã în Gallia. silingii. Acesta vine cu o puternicã armatã. sora lui Honorius. el însusi pierind prin trãdare. suevii si alanii trec peste Pirinei în Spania. fuge dinaintea trupelor imperiale. victorios în Orient. Thermantia. Aristocratia Romei îl ura. 256 . sã fie ucisi amândoi (septembrie 411). asteptând ca generalul Edobich. în 409. trimis peste Rin sã aducã ajutoare. urându-1 pentru uciderea verilor sãi din Spania. împreunã cu fiul sãu Constans. 2. în drum spre Ravenna. Stilicho spera sã uneascã si pe fiul sãu. ocupate de un uzurpator si prãdate de barbari. porunci. 255 cu Alaric. primul lor regat. Antigermanismul. multi socotind ca o dezonoare a imperiului pacea cu acest barbar. unde propriile-i trupe se ridicã împotriva lui. îsi avea aderenti si în Occident. când primi stirea mortii fratelui sãu Arcadius. furã împresurati la Arles. Soarta vizigotilor Situatia lui Stilicho devine din ce în ce mai nesigurã. un om cu multã prestantã si care avea o mare pasiune pentru sora vitregã a împãratului. un perfid demnitar si favorit al împãratului. dar popularitatea lui scãzuse. murise (404) si Honorius fu convins sã o ia pe sora ei. sub regele Gundahar312. steaua lui începuse sã apunã. sed pactio servitutis!" (Aceasta nu e pacea. dar cea mai mare parte a traseului sãu trece prin Spania. ca sã protejeze interesele nepotului sãu Theodosius si se consultã în aceastã privintã cu Stilicho. Fiica sa. Stilicho avea un mare dusman în Olimpius. cu fiul sãu Iulian. pentru pace (vnep tf\c. cu resedinta la Wbrms. ed. în limba strãmosilor. acesta. ca si pe sotia sa. Erau patru frati si armata lor fu distrusã în Pirinei. Serena. El se gândea sã meargã Ia Constantinopol. iar alanii se asezarã în Lusitania (Portugalia de azi). unde este cunoscut sub numele Duero]. din lagãrul sãu de la Emona (Laybach). Armata lui Gerontius. iar acestia îl influentau mult pe împãrat. Eucherius. decedat la l mai. el se întoarce apoi în Spania. Cãderea lui Stilicho. tfj natpico (pavfj aceste cuvinte. unde fu sfintit preot. p. Asdingii si suevii ocuparã Gallaecia. unul dintre cei mai ilustri senatori. la Rin. Nenorocirile Galliei. împotriva jurãmântulu dat. i se atribuia ambitia de a voi sã împartã imperiul în trei pãrti. Honorius. Putin mai în urmã (413).

si un tatã ambitios. La Ticinum intrigantul instigã trupele cu aceleasi calomnii si. poetul care celebrase gloria ilustrului general. Claudian. „Despotismul. sã-i pedepseascã pe revoltati. pe regentul atât de mult timp atotputernic într-un simplu rebel". cum îl caracterizeazã. Aceasta îi înstrãina pe sefi si-i aduse pieirea. el pregetã a merge cu barbarii sãi asupra romanilor. Alaric nu mai avea de cine sã se teamã. 315 Patru luni dupã executia lui Stilicho. Acesta se refugiase într-o bisericã. cu dreptate. Prietenii lui. se predã în mâinile comandantului. pe tutorele moral al împãratilor. crimele sale. Cu disparitia lui Stilicho. Astfel pieri. scãpati din mãceleul de la Ticinum furã urmãriti de ura implacabilã a lui Olympius. Thermantia repudiatã si averea eroului confiscatã. Eucherius 257 NICOLAE BANESCU fu ucis la Roma. 400 si urm. n-are nici un drept la sufragiul impartial al posteritãtii" . asigurat prin jurãminte. se acuza ministrul atotputernic de a fi predat Italia barbarilor. p. un edict publicat în numele lui Honorius restabilea între cele douã jumãtãti ale imperiului comunicatia atâta timp întreruptã de uzurpatorul public (praedopublicus). sunt obscure. pp. Honorius. op. Dar aflând apoi cã împãratul e în viatã. Stilicho opri pe devotatii sãi de a-1 apãra si se lãsã a fi decapitat (22 august). „Tot trecutul sãu si obisnuintele sale de om de stat îl împiedicarã de a lua el însusi initiativa dezordinilor. A doua zi. Cum aratã el atât de plauzibil. ca sã meargã. n-ar fi lãsat pânã la douãzeci de ani în postul obscur de tribun al notarilor pe un tânãr destinat imperiului. prin intrigile Curtii decãzute a lui Honorius. cãci avea încrederea armatei. mândria sa de roman de adoptie. El îsi dãdu seama cã se aflã într-o situatie fãrã iesire si se îngrozi. putin probabile"316. 258 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN dar nu se putea decide a dezlãntui rãzboiul civil în Italia. la sosirea lui Honorius. nu scãpã nici el de furia rãzbunãrii314. unde erau adunate trupele care aveau sã plece în Gallia. dupã ce i-a luat viata fãrã cercetare. Stilicho se decise a merge la Ravenna ca sã se asigure de garnizoanã. pentru ca Alaric sã nu fie un pericol. credinta sa în valorile care fãcuserã caracterul sãu si reusita sa. Italia se cufundã în nenorocire. pe socrul lui Honorius. Olympius îi denuntã împãratului în mod perfid planurile ce le-ar fi nutrit Stilicho de a-1 înlãtura pe Theodosius din Orient si a aseza acolo pe tron pe propriul sãu fiu. trimise ordin comandantului Heraclian sã-1 aresteze pe Stilicho. cit.declarã marele istoric englez. Gibbon. „Serviciile lui Stilicho sunt mari si evidente. atât de amenintatã pe atunci. si. repugnarã unei convertiri ce ar fi transformat pe mostenitorul lui Theodosius. tinu sfat cu sefii. în fruntea barbarilor. pe care îi învinsese pe rând la Pollentia. în chip obscur. Un complot se urzi îndatã împotriva marelui general. . crezând cã si Honorius a fost ucis. Stilicho se oferi a merge în locul sãu în Orient. când un uzurpator e în Gallia. la instigatia lui Olympius. cu asemenea vederi. la Verona si sub zidurile Florentei. Demougeot nu sovãieste a afirma cã Stilicho ar fi putut reactiona si birui. înregistrând la rândul sãu acest dramatic sfârsit. Pretinsul sãu proiect de a pune diadema pe capul fiului sãu nu se putea face fãrã complici si fãrã pregãtiri. dar resedinta era în puterea dusmanilor sãi. vag enuntate de vocea urii sau lingusirii. 314 Bury. sfãtui sã i se dea sarcina de a pacifica Gallia. ele se revoltarã si cei mai buni generali. Când Stilicho aflã la Bononia cele petrecute.. o nouã scrisoare a împãratului poruncea executia. împãratul se duse la Ticinum (Pavia). i-a vestejit memoria fãrã probe"315. El respinse acest rol si preferã moartea317. Curând dupã aceea. dar. Uciderea lui lãsã o patã nestearsã asupra stersei domnii a lui Honorius. Honorius se convinse de aceste prudente sfaturi si scrisorile necesare erau gata semnate. 170-173. care. ultimul mare general roman.drept cuvânt ce primejdie ar fi pentru împãratul legitim sã pãrãseascã Italia. prietenii lui Stilicho si înalti demnitari furã ucisi sub ochii înspãimântati ai indolentului împãrat (13 august).

Dar Honorius nu fãcu nimic. cit. La Regium. si pentru ca locul unde au fost depuse rãmãsitele regelui got sã rãmânã ascunse pentru totOp. cit. . ed. flota sa e însã risipitã de furtunã si aceasta schimbã destinul vizigotilor. în schimbul unei plãti. Incendiile completarã opera jafului si a violentelor: ele mistuirã palate si monumente somptuoase. pãtrunse în Italia si. Alaric permise armatei sale trei zile de jaf. 470-477. 317 Demougeot. prefectul pretoriului. intrã în scenã si schimbã mersul lucrurilor. Bury. Ceea ce e sigur.El se afla în Noricum si ceru sã se retragã în Pannonia. trimise numai sase mii de soldati din Dalmatia sã apere Roma. Alaric iesi din Roma a sasea zi. dupã ce pradã Aquileia. pp. masacrarã în timpul noptii garnizoana si deschiserã asediatorilor poarta Salaria. în noaptea de 24 august 410.. Alaric ceru tot aurul si argintul din oras. pe care o asediazã din nou.. pp. des260 chizând orasul în fata gotilor. un dusman al lui Alaric aflat în serviciul romanilor. convinsã cã Roma era inevitabil pierdutã. Alaric se întoarce iarãsi la atacul Romei. deschisã înaintea lor de sclavi. în fruntea armatei încãrcate de prãzi. Serena fu executatã. rupe negocierile începute si porni a treia oarã asupra Romei. în cele din urmã regele got consimte a ridica asediul. El fu înmormântat sub albia torentului Busento. Populatia e redusã la foamete si. în iulie 410. prefectul Romei. . Propunerile acestea furã respinse. Ajuns la capãtul extrem al peninsulei. Dar aceiasi autori . Foametea si epidemiile se întinserã în cetate si Senatul a fost nevoit sã facã propuneri de pace. ei sunt surprinsi de Alaric si în mare parte ucisi sau prinsi. Cere apoi Senatului un nou împãrat si-1 proclamã pe Priscus Attalus. nimicind tot ce se opunea în drumul sãu si prãdând numai tinuturile ce nu i se împotriveau. captivã. op. p. predându-i-se imediat 5000 livre de aur. Pe drum. :-. Altinum. acuzatã de întelegere cu barbarul. El atacã îndrãznet lagãrul lui Alaric si acesta. gotii pãtrund în Roma prin poarta Salaria. înainte de sfârsitul anului 410. Scriitorii crestini încearcã sã atenueze aceste grozãvii. La sfârsitul anului 409. Senatul se obliga a-1 sili pe împãrat la 316 Tomul III. Istoricul mai povesteste cã o nobilã ilustrã. e cã a fost la mijloc trãdare. spre a se stabili în Africa. 426. dar nu izbuti. dar la Cosentia (Cosenza) se îmbolnãvi subit si muri. se gândi a trece în Sicilia. tulburatã de moartea si mizeriile produse de foamete.. se sili a încheia pace. Procopius povesteste cã regele dãduse ca sclavi senatorilor ilustri 300 de tineri goti valorosi si de neam nobil. crestinã ferventã si corespondenta Sfântului Ieronim. Pentru a-1 intimida. care-1 înlocuise pe Olympius. au zugrãvit mãceluri si scene teribile. s-ar fi decis a scurta ororile asediului. în acest moment gotul Sarus. 3000 bucãti de piele coloratã rosu si 3000 livre de piper. îl depune solemn pe Attalus la Rimini si începe tratative lângã Ravenna. împodobit cu trofeele luate de la Roma. si în albia ei se construi mormântul regal. Grozãyiile sãvârsite de barbari în acele zile au fost o adevãratã catastrofã. 4000 haine de mãtase. Jovius. El ocupã portul si blocheazã orasul. ducând pe Galla Placidia. apoi apa a fost adusã din nou în albie. vãduva extrem de bogatã a prefectului Probus.'-•. trecu Apeninii si asedie Roma. în toamna anului 408. O multime de captivi furã pusi a abate cursul apei.cum aratã convingãtor Demougeot . a cãrei activitate caritabilã era neobositã. Alaric se îndreptã cãtre nord. sora lui Honorius.. Cremona. «. 259 ii ir pace. care. toate averile si toti sclavii care pot proba calitatea lor de barbari. mai cu seamã în cartierele aristocratice318. Alaric cautã o întelegere cu Honorius. 30000 de argint. Se trimite o expeditie contra Africii si ea dã gres. fiind vorba de barbari crestinati. Anicia Proba. în ziua fixatã luarã armele. 296-297. bãnuind o perfidie a Curtii. El înainteazã pe calea Apianã în provinciile de sud ale Italiei.în ciuda bunelor intentii ce-i animau. spre Neapole. în urmã. Simtindu-se prea slab spre a se aseza statornic în Italia. Nefiind satisfãcut.-.

spre a-1 rãzbuna pe seful sãu (septembrie 415). sã scape trecând în Africa. ca mai înainte Alaric. în toamna anului 413. Ceilalti barbari. împãratii din Bizant.. în strâmtoare la Gades. fu ales rege si el rãmâne un timp în sudul Italiei. între Garonne si Loire. un gallo-roman. al cãror rege captiv fu trimis lui Honorius. însufletit de un spirit national gotic. Constantiu muri dupã o domnie de 7 luni (2 septembrie 421).cum observã Bury -fiindcã Placidia fusese cãsãtoritã cu Athaulf. Wallia n-a trãit sã-si vadã aceastã asezare a poporului sãu: el muri câteva luni dupã încheierea pactului si un nepot al lui Alaric.000 de mãsuri de grâu. luatã ostaticã de Alaric. la l ianuarie 417. El ducea cu el pe Galla Placidia. Cãsãtoria se celebrã la Narbonne. Gotii au fost rãsplãtiti pentru serviciile lor. cãzând în rebeliune. împãratul hotãrî s-o recapete pe Placidia. cu orasele Bordeaux si Toulouse. nefericitii captivi care lucraserã acolo au fost mãcelãriti. Athaulf trecu Alpii. ea se cãsãtori cu el. fiica marelui Theodosius si a Gallei. sustinând cauza fiecãruia . Asdingii si suevii au fost recunoscuti. Theoderic I. a trebuit sã negocieze cu Constantiu. refuzarã a-i recunoaste pe Constantiu al III-lea si pe Placidia ca Augusti. Narbonne si coasta Mediteranei au fost rezervate imperiului319. . ziua când Constantiu intra în al doilea consulat. Wallia îi exterminã pe silingi. Ei se încaierã si Sarus cade luptând eroic. Galla Placidia se întoarse astfel în Italia si. Curând dupã aceea fu încoronatã Augustã si Galla Placidia. p. si el sfârsi prin decapitare. cumnatul sãu. iar capul sãu e trimis lui Honorius. cit. Dupã disparitia sa. Sarus. ucigasul lui Stilicho. spre a fi recunoscuti ca fede-rati. poate . poate si fiindcã socoteau cã. Dar parte din corãbiile sale furã nimicite de valuri. op. se proclamã împãrat. Wallia îndatorându-se a o repatria pe Placidia si a face rãzboi barbarilor din Spania în numele imperiului. alarmati. Dar în Africa. Silit a-si pãrãsi planul. unde oamenii sãi 262 erau amenintati de foamete se gândi. Strâmtorat în Spania. Athaulf trece în sfârsit în Spania. întreg imperiul va fi reunit sub sceptrul împãratului din Bizant321. 204. Astfel se încheie viata aventurosului rege vizigot. în forma romanã. Acesta. prin care împãratul se obliga a preda gotilor 600. Jovinus. cum pierise si flota lui Alaric în strâmtorile Siciliei. dându-li-se locuri în Gallia si anume Aquitania secunda.261 NICOLAE BANESCU deauna. poate pentru a-si încerca norocul în Gallia. fu ales la tron (418)320. El puse stãpânire pe Narbonne. apoi gãseste mai prudent sã-si caute loc în altã parte si porneste pe coasta de vest spre nord. dupã moartea lui Honorius. pentru a se aseza în Tarraconensis. intrã în scenã de partea uzurpatorului. Un acord a fost încheiat (416). Athaulf ceru grâu pentru gotii sãi si o provincie în Gallia. El fãcuse greseala de a lua în serviciul sãu pe unul din sotii lui Sarus si acela îl ucise. Erau acum prin urmare douã regate teutonice sub autoritatea romanã pe pãmântul Galliei: regatul burgund la Rin (Burgundia din Niebelungenlied) Bury. care frãmântase atâta timp provinciile ambelor pãrti ale imperiului. Gotii nu puturã fi deci aprovizionati si Athaulf nu îndeplini obligatiile sale. 263 NICOLAE BANESCU si regatul vizigot la Atlantic. Constantiu (al III-lea) e asociat apoi ca împãrat de Honorius si fu încoronat Augustus în ziua de 8 februarie 421. ceilalti nu. trimit ambasade la Ravenna. Wallia îi urmã ca rege. Theodosius al II-lea si Pulcheria. Din aceastã cãsãtorie se nãscurã doi copii: Justa Grata Hon oria (în 417 sau 418) si Valentinian (al III-lea). Athaulf. Honorius intrã în ceartã cu sora sa vitregã si la Ravenna se formeazã douã partide. ca federati. Heraclian. Jovinus e prins apoi si el si ucis. în 412. Toulouse si Bordeaux si în ianuarie 414 o convinse pe Placidia sã-1 ia de sot. oprise transportul grâului. nu era înclinat la o atitudine de pace fatã de Roma. în iulie 419. dusman de moarte al lui Athaulf.

cu intrare de pe parapetul zidului. cunoscutã sub numele de Sycae si apoi de Galata. în memoria 266 I ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN victoriei sale asupra rebelului Maximus. prin însusirile sale deosebite. dintre care cinci erau folosite în scopuri exclusiv militare. învestit cu cele mai înalte titluri si demnitãti . dincolo de Cornul de Aur. populatia orasului se înmultise atât de mult. cea mai puternicã apãrare. în 447. încât trecuse dincolo de zidul lui Constantin. Zidurile erau strãbãtute de zece porti. zid flancat de 96 turnuri puternice. Intrarea principalã si cea mai renumitã era Poarta de Aur. asociat mai dinainte la tron si imperiul avu norocul sã aibã în fruntea administratiei sale un om superior. cu copiii sãi. Ea a putut fi ridicatã de Theodosius cel Mare ca un arc de triumf. în chip considerabil. Era si acesta prevãzut cu 96 de turnuri.dintre ei. care condusese afacerile statului în ultimii ani ai domniei celui dispãrut. Spre a o pune la adãpost. fãcând prizonieri o hoardã numeroasã de skiri. Lui i se datorã si constructia marelui zid ce înconjoarã cãtre uscat Constantinopolul. Regiunea a XlII-a. Placidia fu izgonitã.Anthemios. era plinã de munitii si întotdeauna ocupatã de paznici. tot de 61 de picioare lãrgime si împãrtit prin stavile. Anthemios ridicã. Pentru asigurarea frontierei de nord împotriva viitoarelor nãvãliri. cam la o milã de zidul cel vechi. Câteva luni mai în urmã. completat apoi printr-un al doilea. Sfântul loan Chrysostom n-au decât cuvinte de laudã pentru el. Ea cãutã refugiu la Constantinopol (423).Theodosius al II-lea (cel Tânãr) (l mai 408. Fiecare turn avea douã camere. 320 Ibidem. El restabili armonia între Curtea din Constantinopol si cea din Ravenna si asigurã. 209-210. în mai putin de o sutã de ani.patrikios. în arcuri. lângã Marea Marmara. în cea mai mare parte.28 iulie 450) a. care-i furniza apa. din Ravenna. care cutreierau îndrãznet 265 NICOLAE BANESCU tinuturile pânã sub zidurile capitalei. colonizând-i în Asia Micã. la 15 august 423. de la 30 pânã la 35 de picioare înãltime. Disensiunea sporind. Fortificatia se alcãtuia din cinci elemente. aliati ai hunilor. pp. Zidul interior. Arcadius lãsa dupã el un fiu de vreo sapte ani. de o grosime de 14 picioare. prefect al pretoriului. Guvernarea lui Anthemios. 5. El se îngriji apoi de restaurarea oraselor din Illyricum. O invazie a regelui hun Uldin în Moesia de Jos fu respinsã de el. pe Anthemios. . prefect al pretoriului. prefectul Orientului. Anthemios luã mãsuri ca o flotilã sã stationeze în apele Dunãrii. în partea din afarã a zidului se afla un rambleu lung de 61 de picioare si dincolo de el un sant de adâncime variatã. Avea trei bolti si era ziditã din blocuri enorme de marmurã lustruitã322. Kyros. avu o mare ascendentã asupra contemporanilor sãi. pe unde intrau triumfal împãratii întorsi din expeditii. era întãrit de 96 de turnuri de câte 60 de picioare înãltime. printr-un nou tratat. pe Thedosius al II-lea. întinse în 439 acest zid de-a lungul Mãrii Marmara si Cornului de Aur. prefectul orasului. Minoratul sãu. fiind expusã urgiei barbarilor. Ruinat apoi de un cutremur. Synesius. completat în urmã. din care cea de sus. n. 264 3. Pulcheria Augusta. zidul interior al centurii de întãriri. între zidul interior si cel exterior se întindea o terasã. consul . îl restaura si întãri. largã de la 50 pânã la 64 de picioare. Zidul exterior era numai de douã pânã la 6 Vi picioare grosime si construit. 321 Ibidem. pacea la frontiera Persiei. devastate de incursiunile barbarilor. domnia lui Honorius îsi afla sfârsitul: el muri de hidropizie. santul avea legãturã cu marea. în 413. Constantin. Fundatia lui Constantin cel Mare se întinsese de la întemeierea sa. ridicând înaintea lui un al doilea zid cu turnuri.

cum se spunea învãtãmântului public al artei oratorice. la rangul de Augusta. KocAAvypacpoc. inteligentã si foarte instruitã. Cronica lui Malalas ne-a transmis povestea romanticã a acestei cãsãtorii. îsi petrecea de obicei timpul cu pictura si gravura. dar Cornul de Aur se trecea pe un pod de lemn. Pulcheria. mai mare cu doi ani decât Theodosius.nu era fortificatã. Fortificatia aceasta s-a pãstrat neschimbatã în tot cursul vietii Bizantului. frumusetea ei fãrã seamãn îl fãcurã pe Leontios s-o creadã predestinatã unui viitor strãlucit. îi plãcea a transcrie.. în aceastã epocã. Având si doi bãieti. închinatã Bisericii. Numele lui Anthemios nu se mai întâlneste de acum înainte. Academia lui Plato. op. Ce minunatã ar fi însã si o operã de restaurare a acestui imens monument. aproape în starea în care au rãmas pe urmele cuceririi turcesti. Athenais-Eudokia. Atena veacului al V-lea era mai cu seamã vestitã prin scolile sale. care înãltã pe tronul Bizantului o frumoasã si instruitã provincialã. sunt si astãzi în picioare. cit. ea se îngriji ca fratele sãu sã fie crescut în principiile crestine. Foarte instruitã. aduna în jurul sãu la Atena tineri din toate provinciile. E probabil cã nu mai era în viatã. ea luã în mâinile sale regenta pentru fratele sãu. dupã dorinta pe care acesta i-o exprimase. al cãrui capãt de sud era la Blachernae. ultimul refugiu al cugetãrii elene. întreaga educatie. lustinian va clãdi acest pod din piatrã. Byzantine Constantinopole. Ea a înfruntat eroic. atrasi de reveria misticã si de speculatiile subtile ale neoplatonismului. „fiica filosofului athenian Leontios". lucru rar pe atunci la Constantinopol. Pulcheria s-a îngrijit a afla pentru fratele sãu si o sotie. Fiul lui Arcadius n-avea însã posibilitãtile si entuziasmul marilor avânturi ale spiritului si ocupatii inutile îl absorbeau în orele sale libere. într-o frumoasã caligrafie. timp de o mie de ani. a dovedit o energie de care n-a fost niciodatã capabil indolentul sãu frate. Ea poate veni din partea unui congres international al bizantinistilor. sã se dãrâme aceste glorioase resturi si interventia constiintei europene a putut opri impietatea. pp. cu toate cercetãrile fãcute în toate pãrtile: o fatã de o fru268 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN musete extraordinarã. Toatã viata ei palpita în jurul acestor scoli. 323 A fost un moment vorba. aproape 40 de ani. cu numele Athenais. Pulcheria. Pulcheria luã asuprã-si educatia tânãrului basileu. constituind unul din cele mai grandioase monumente ale Bizantului323. Desi numai în vârstã de 16 ani. Foarte evlavioasã. Studiul antichitãtii stãpânea. Leontios a fost unul din învãtatii care au ocupat la Atena „tronul sofistilor". La 4 iulie 414. pãrintele lãsã . însusirile deosebite ale fetei. el a trecut în istorie cu porecla de „caligraful". b. Theodosius al II-lea ridicã pe sora sa. asalturile furioase ale atâtor barbari. Theodosius cerea surorii sale sã-i afle înainte de toate o fatã de o frumusete fãrã pereche. 322 Descrierea amãnuntitã la Bury. manuscrisele vechi si a le împodobi cu miniaturi. O împrejurare neasteptatã aduse la Curtea imperialã minunea care nu putuse fi gãsitã pânã atunci. în timpul nostru. Comunicatia cu aceastã regiune se fãcea cu luntri. Ea conduse de fapt imperiul. 46 si urm. Nu-1 interesa dacã era nobilã ori de sânge împãrãtesc sau bogatã. dându-i cei mai buni profesori si instruindu-1 în arta de a guverna. vorbind si scriind greceste si latineste. 70-72 si la Van Millingen. El strânse o avere imensã si se îngriji a da fiicei sale o învãtãturã aleasã. I. când fu aproape de moarte. Pentru aceste înclinatii. Resturile acestei formidabile întãrituri. spre a-1 apãra de continua ruinã si a-1 asigura împotriva atingerii fatale a timpului si oamenilor! O contributie solidarã internationalã n-ar putea fi refuzatã unei asemenea initiative. p. în care declamatiile retorilor întretineau încã viu cultul literaturii clasice a Greciei.. cunoscute sub numele de Zidul lui Theodosius. 267 fiindcã îi aflãm un succesor si în postul de prefect al pretoriului. în numele sãu.

el a putut sã despartã pe cele douã Auguste. Era de 20 de ani. inteligenta-i sclipitoare. Pierzându iubirea si încrederea lui Theodosius. ne dã singura explicatie a acestei dizgratii. caracterizatã ca „vrednicã de laudã pentru o femeie si împãrãteasã". Eudokia traduse apoi Profetiile lui Daniel si Zacharia. însotitã de o suitã strãlucitã. n-a fost. Din primii ani ai ridicãrii sale pe tron. botezatã de patriarhul Attikos. luã din mâinile lor plângerea si alergã la fratele sãu. Efectul acestei confruntãri fu decisiv: împãratul se declarã hotãrât a o lua de sotie. ca sã aducã multumiri la mormântul Mântuitorului pentru norocul fiicei sale. Athenais-Eudokia nãscu. cãutând. povestitã tot atât de romantic de acelasi cronicar. „cãci îi ajunge . fu proclamatã Augusta. pãrti din Vechiul Testament si un critic de reputatia patriarhului Photios are frumoase cuvinte pentru aceastã operã. în 439. prin cãsãtoria sa cu Valentinian al II-lea. Pulcheria trezi curiozitatea tânãrului împãrat prin descrierea entuziastã a frumusetii fiicei lui Leontios. Athenais avea sã primeascã numai o sutã de monede de aur. frumoasa atenianã renuntã la cultul pãgân si. norocul frumoasei ateniene începu a se întuneca. atât de puternic în acele regiuni. 271 . printre care Kyros din Panopolis se distingea prin talentul sãu de poet. Dar eunucul Chrysaphios. Theodosius chemã pe prietenul si confidentul sãu Paulinos si amândoi se ascunserã dupã o perdea. în singurãtatea tristã a exilului. unde îsi petrece în amãrãciune cei din urmã ani ai vietii sale odinioarã atât de fericitã. p. care e mai presus de norocul oricãrei femei". care exercita încã marea sa influentã asupra lui Theodosius. care-i nimicise viata. în acelasi metru epic. vizitând bisericile si adorând moastele pretioase pãstrate în orasul sfânt. în apartamentul surorii sale. compuse asanumitele „cen324 Cf. din afectiunea împãratului si a-si asigura atotputernicia324. cãsãtoria cu Thedosius al II-lea. O intrigã în jurul prie270 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN teniei dintre Eudokia si Paulinos. la altã mãtusã. Ea trãi multã vreme în armonie cu Pulcheria. Aceasta puse câteva întrebãri mãtuselor privitoare la copila care-o fermecase. iar în ziua de 7 iunie 421 ea îsi celebrã. poate. si amândouã o îndemnarã sã se plângã la Curte împotriva nedreptãtii ce i se fãcuse. în anul urmãtor. I. Eudokia ceru voie a se retrage la Ierusalim (443). Neîntelegerea intrase în familia imperialã si Eudokia cãzu în curând în dizgratia împãratului. Dupã un an. Cedrenus. Eudokia avu bucuria de a-si vedea fiica pe tronul glorios al Romei.zicea prin testament tatãl . Ea se aruncã în bratele monofisismului. sora lui Leontios. Cum presupune Bury. Retinutã la Curte. Astfel ajunge Athenais în audientã la Pulcheria. dupã un an. Ea traduse. strãin de aceastã intrigã. foarte influent pe lângã Theodosius. în octombrie 437. le porunci sã astepte. cu strãlucirea fastului obisnuit. O sorã a mamei o primi la ea si o duse la Constantinopol. Eudokia îsi aflã o mângâiere în operele de caritate si în ocupatiile literare. poate. 601 (Bonn). pentru a le scoate apoi. elocventa cu care-si pleda cauza fãcurã o im269 NICOLAE BANESCU presie adâncã asupra Augustei. Eudokia cântase în versuri eroice biruintele armatelor imperiului asupra persilor. împãrãteasa rãmase acolo timp de un an. învãtata fiicã a lui Leontios cultivase cu iubire poezia si avusese la Curte cenaclul sãu de literati. pe rând. prin admiratia pentru inteligenta si instructia ei. ea pleca în pelerinaj la Ierusalim. în aceasta si o rãzbunare împotriva Curtii. pe Eudoxia si. Când se întoarse la Constantinopol.acestora prin testament întreaga avere. Sufletul sãu pasionat aflã adesea motive de agitatie. miscãrile-i pline de gratie. Athenais se rugã în zadar de fratii sãi sã nu-i rãpeascã dreptul. primi numele crestin si împãrãtesc de Eudokia.norocul sãu. acestia furã neînduplecati si o alungarã chiar din casa pãrinteascã. basilissa îsi puse acum talentul în serviciul credintei. Frumusetea ei mare. Reluându-si aceste îndeletniciri. unde aceasta o introduse pe strãinã.

încercând în zadar a câstiga de partea sa pe Ardabur. p. Istoria ne-a pãstrat un amãnunt care pãtrunde ca o razã de dincolo de mormânt în misterul dramaticei cãderi a basilissei: „Când fu sã-si dea sufletul — scrie Malalas326. loan (primi-cerius notariorum) si aceasta schimbã cu totul atitudinea Curtii bizantine fatã de Placidia. 325 F. în Orient. Geschichte des spãtromischen Reiches. Valentinian al III-lea fu ridicat la rangul de Cesar (octombrie 424). 1928. sosi Aetius.ea jurã cã a fost nevinovatã de acuzatia pentru Paulinos". El îsi dãdu seama cã interesul sãu era sã se înteleagã cu Placidia. iar el. Legenda vrãjitorului din Antiochia. se crede. Lot. Stein. p. Hunii.48. Ajunsi la Tessa-lonic. 607 (Bonn). III AuflL. 358 (Bonn). cu o mare armatã. fu însãrcinat cu apãrarea Galliei împotriva vizigotilor. E. unde adusese la ascultare pe Theodoric I al vizigotilor. cit. 248. fiul sãu. 1892. la care fusese trimis de loan. Paris. I-ere serie. Paris. la Aquileia. ea se stinse din viatã în orasul patimilor lui Christos la 20 octombrie 460. Legând prietenie cu Rugila si cu urmasii sãi. îsi aflase refugiul. Ch. Theodosius trimise deci în Occident. Athenais-Eudokia a pus în ea ceva din propriul sãu suflet. Athenais. bine plãtiti. I. a fã-cut-o apoi sã guste pânã la fund din paharul amãrãciunilor. Placidia si copiii sãi însoteau aceastã armatã. Cf. Valentinian al III-lea fu încoronat la Roma împãrat327.] 326 P. [v. izgonitã din Ravenna. 272 înainte de moartea lui Honorius. Verificând-o. Theodosius se decise a interveni în favoarea rudelor sale. la Constantinopol. în urma disensiunilor din familia imperialã. Holum. Numai rivalitatea marilor generali i-a creat dificultãti. Colectia „Histoire de Moyen Age". Aetius. Evenimentele politice din Occident. p. împreunã cu copiii sãi. Photios nu pregetã a lãuda mult poemul. Cedrenus. pe generalii Ardaburius si Aspar. p. era fiul lui Gaudentius din Moesia de Jos (ofiter subaltern al lui Stilicho)328 si ridicarea lui repede în cariera sa se da-toreste relatiilor strânse cu regele hunilor. cu însemnate trupe de huni. Soarta a fost crudã cu frumoasa Athenais. op. t. din cauza vârstei lor. t c. si K. trãia în amintirea oamenilor. se ridicase în Apus un uzurpator. I. menit a avea o situatie predominantã. 112-224. Cf. 273 NICOLAE BANESCU Galla Placidia conduse ca regentã Occidentul. domnia lui Theodosius al II-lea avu câteva timp liniste. Câteva zile mai apoi. în primii 12 ani ai domniei lui Valentinian si autoritatea sa n-a fost contestatã. Decomposition de l'empire (395-751). povestea minunatã a tinerei crestine Justina si a ispitelor celebrului vrãjitor. Dupã moartea lui Honorius (august 423). 428-429. La 23 octombrie 425. cãsãtorie care avea sã se celebreze. pentru succesele sale în Gallia. Cyprian. povestind episoade din viata Mântuitorului. Diehl. Figures byzantines. la Curtea cãruia stãtuse în copilãrie ca ostatic. 327 F. Comanda militarã supremã de generalisim (magister utriusque militiae) o avu la început Felix timp de patru ani (425-429). hotãrân-du-se totodatã si cãsãtoria viitorului împãrat al Occidentului cu fiica celui din Orient. Ea pare a oglindi. mult mai târziu. combinate în chip ingenios. primind titlul de comes. propria istorie a fiicei de filosof325. sefi militari dintre cei mai buni. spre a o face sã cadã în mrejele iubirii ce apelase la el.. 52 si urm. Cf. Aetius fu apoi învestit de Placidia cu aceastã comandã. 1909. în multe privinte. furã trimisi înapoi. pp. el putu dobândi la nevoie trupe de huni.NICOLAE BANESCU toane din Homer". dar Orientul fusese zguduit de mari tulburãri. Supravietuind tuturor catastrofelor familiei sale. Leipzig. cum am vãzut. La instigarea sa. Galla Placidia. Felix pieri într-o revoltã la Ravenna (429). unde a fost executat (mai-iunie 425). cu care îsi . vãduva lui Constantiu al III-lea. alani de origine. I. convertit la crestinism în puterea credintei. Gregorovius. Dar opera sa de seamã a fost poemul în trei cânturi închinat Sf. loan a fost prins la Ravenna. pentru a primi ajutor. Dupã ce îi zâmbise atât de radios în splendida-i tinerete. pp. cu ajutorul versurilor din Homer. el fu trimis în lagãrul Placidiei. a martiriului ce încununeazã viata sa si a Justinei.

22 (1973). poate din cauza unei rãni (432). Ciocnindu-se cu Genseric în Numidia. Astfel se încheie tratatul din 331 Op. sub numele lui Valentinian al III-lea. E mai probabil sã fi fost chemati. se alipirã as-dingilor. Les Vandales et l'Afrique. 244. sã treacã în Africa. Clover. împreunã cu suevii. cum presupune Brooks. împrejurãrile trebuiau sã-1 încurajeze: stãpânirea romanã era acolo zguduitã de revoltele maurilor. I. Das letzte Jahrhundert Pannoniens. 275 observã pe drept cuvânt F. Placidia cãutã sã-1 câstige din nou pe Bonifaciu. Devenind suspect. Dar acesta nu se supune si cei doi rivali se ciocnesc lângã Ariminum. Bonifaciu se întoarce în Italia si e bine primit de Placidia. [C. au fost ursiti „sã-si afle ultima lor locuintã si mormântul lor în Africa"329. dictã conditii Curtii din Ravenna si obtinu restaurarea sa în comanda ce i se luase. Genseric nu avea. în mai 429. regele hunilor. el fu învins si se închise în Hippo. cel mai însemnat si mai abil dintre sefii germani din acel timp. op. pp. dar ele furã zdrobite în bãtãlia care avu loc. Varady. 376-476. unde imperiul nu-i recunoaste330. cum fãcuserã mai înainte regii vizigoti. de schisma ereticilor donatisti si de separatismul guvernatorilor. El guvernã douãzeci de ani Occidentul.M. Genseric cãuta acum pacea cu imperiul. Lot . voi. ca si rebelul).. aduse servicii imperiului zdrobind pe silingi. vandalii îsi întind cuceririle în Numidia. în timpul acesta. 1964. Simpla coincidentã a întâmplãrilor a dus. cit. amândoi beligerantii (Sigisvult. cit. ocuparã Gallaecia. fu urmat la tron de Geiserich (în formã romanizatã Genseric). la nord de Duro.. pp. încã din 409. Aalen. care primi iarãsi comanda. precum si alte titluri în EPLBIP. „Historia". Se zice cã atunci ar fi chemat pe vandali din Spania. pp. ocupând diferite provincii. Aetius scãpã în Dalmatia si se duse la Curtea prietenului sãu Rugila. 1969. p. ale cãror resturi. când spune cã vandalii. Dupã moartea acestuia. dar faptul nu se adevereste. 257 si urm..] 276 . sub conducerea lui Aspar. Geiseric and Attila.. Cu ajutorul sãu se întoarse în Italia. el fu chemat a se justifica si aceasta îl împinge la revoltã (427). 330 Ibidem. apãrându-se cu îndârjire timp de un an (430-431). Genseric ridicã asediul în iulie 431. pentru a scãpa. 104-114. Dorind a-si consolida stãpânirea în provinciile cucerite.sã fie invitat spre a trece în Africa331. [L. ed. prin urmare. F. pp. Gunderic îsi luã titlul de „rege al vandalilor si alanilor". Amsterdam. Bonifaciu fiind învingãtor. patru popoare barbare trecuserã Pirineii în Spania. el cucereste Noua Cartaginã si Hispalis (Sevilla). Paris. a Il-a. Murind în 428. cãci doi ani mai târziu avu loc invazia 328 Aetius se nãscuse la Durostorum. Un alt general de frunte al epocii a fost Bonifaciu. 202-209. 274 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN vandalilor în Africa. Destinul lor istoric e cum nu se poate mai bine caracterizat de Bury. nevoie 329 Bury. Vizigotii furã apoi adusi si ei în Spania de regele Athaulf. care-i dã comanda supremã în locul lui Aetius. Courtois. trimis sã cârmuiascã Africa. El plãnui. precum si rangul de patriciu (434). 127-128. Spania nu multumea ambitia sa. la aceastã pãrere.] . Wallia. sub regele lor Gunderic. tot poporul vandalilor si alanilor se îmbarcã si trecu în Africa. Dupã plecarea vizigotilor în Gallia. 1955. poate. vandalii se încaierã cu suevii si interventia comitelui Asterius al Spaniei îi sileste pe vandali sã se coboare în Baetica. sã fi apelat la ei. alanii se asezarã în Lusitania (azi Portugalia). comandantul armatei imperiale. poate cei dintâi care au trecut Baltica dintre popoarele est-germane. Sfântul Augustin muri acolo la începutul asediului. pp. ca sã-si împartã Africa. iar vandalii silingi în Baetica de Sud.câstiga izbânzile. prin intrigile lui Felix. care-i urmã. 55—56. Forte noi se trimit din Italia si de la Constantinopol. El muri însã curând dupã aceea. Vandalii asdingi. Ei s-au purtat cu o ferocitate care a întrecut-o pe cea a tuturor barbarilor.

d. întemeiatã pe literatura greacã. Carthagina cãdea în stãpânirea lui Genseric. fiul lui Genseric. Când lezdegerd si Sapor furã îndepãrtati de Bahram. templul focului din Susiana fu ars si fatã de mãsurile aspre luate împotriva lor multi crestini îsi cãu-tarã refugiul pe teritoriul Imperiului bizantin. op. în 436. nici persii fortãreata de hotar Theodosiopolis. Persia si Imperiul Bizantin. care se pãstrã pânã în secolul al VI-lea333.•'" 277 în Gallia. împãratul nu impuse nici un succesor. Burgunzii nãvãlirã în Belgia de Sus si furã nimiciti în 436 de hunii lui Aetius. în octombrie 439. 94. Eudokia.'•> ". Luptele tinurã un an fãrã vreun rezultat. si-au creat o flotã. Dar armenii se împotrivirã cu îndãrãtnicie acestor presiuni si se produse o miscare în timpul domniei lui Theodosius al II-lea Bury. magister militum în Gallia. Genseric consimtea a plãti imperiului un tribut anual. Tripolitana si o parte din Numidia.000 de burgunzi au fost ucisi. lezdegerd se simti dator a înfrâna miscarea plinã de viitor a nationalismului armean. Se spune cã 20. 02 Bury. Aetius socoti cã cea mai bunã politicã a imperiului fatã de Genseric era sã întretinã cu el relatii prietenesti si el convinse pe Valentinian al III-lea sã consimtã a-si logodi fiica mai mare. persii cãutând sã impunã armenilor influenta religioasã sirianã. în Armenia persanã crestinii furã prigoniti de suverani si de preotii mazdeeni. Ca arieni. în fruntea acestei miscãri au fost Mesrob si meritosul catholicus Sahag. cãci nici bizantinii nu puturã cuceri Nisibis. Armenia. Corsica si Sardinia. alungând clerul din Carthagina si confiscând bisericile pentru erezia lor332. atacând Sicilia. în tulburãrile ce se iscarã. aceasta nu schimbã situatia si generalul bizantin Ardabur deschide ostilitãtile printr-o nãvãlire victorioasã în Arzanene (Armenia de Sud). poate din cauza pregãtirilor mari de la Constantinopol pentru a elibera Carthagina. Astfel pieri primul regat burgund din Gallia. dintre care cel atribuit Persiei (Per-sarmenia) cuprindea patru cincimi ale teritoriului si numai o cincime statul vasal Bizantului. si în 415 el numi rege al Armeniei pe propriul sãu fiu. Panormus fu asediat (440).. ci încredinta supravegherea asupra satrapilor unui comandant militar. cornitele Armeniei. Clientul bizantin Arsaces muri în 390 si guvernul trecu atunci în mâinile a cinci satrapi. situatã . Resturile lor au fost transportate de Aetius în Sapaudia (Savoia). dar orasul fu eliberat de Litorius. op.-••'•. si-au luat de la început o atitudine ostilã credintei catolice. Curtea bizantinã sprijini din toate puterile scoala de traduceri a acestor initiatori. pp. cit. Pulcheria îi ocroti. dar se apãrã energic. cu Huneric. Byzacena si restul din Numidia. recunoscând astfel autoritatea Romei. 278 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN pentru crearea unei culturi religioase nationale. cu resedinta la Wbrms. Sapor. vandalii obtineau regiunile cele mai bogate: Zeugitana cu Carthago. vizigotii furã tinuti în frâu.. pânã la moartea lui Valentinian (455). Cel dintâi descoperi scrierea armeanã si traduse Biblia în limba tãrii.11 februarie 435. la sud de lacul Geneva. Theo-dosius cel Mare fãcuse o mare gresealã fatã de Armenia. iar îndatã dupã aceea par a fi ocupat cele douã Mauritanii si a fi anexat Balearele. Prin tratatul din 387 cu Sapor al III-lea. cit. imperiul pãstra Mauritaniile. Ei s-au asezat în Zeugitana si au fãcut din Carthagina capitala lor. Flota vandalã se întoarse în Africa. iar influenta religioasã greceascã energic combãtutã. p. •! . alt fiu al regelui (420). Dar acest tratat n-a fost de lungã duratã. împreunã cu regele lor Gundahar. în 441. Armenia a fost împãrtitã în douã state clientelare. ceea ce aduse rãzboiul între cele douã imperii. Prin tratatul din 442. expeditia bizantinã sosea într-ade-vãr în Sicilia. Vechea dusmãnie politicã dintre lumea iranicã si cea romanã era sporitã prin opozitia lor religioasã. dar invazia hunilor în imperiu îl sili pe Theodosius sã recheme fortele sale din Occident si s-a încheiat atunci o pace nefavorabilã. tratat negociat de Stilicho. refuzând a-i preda. în august 421. exercitând. prin care se cedau vandalilor Mauritaniile si o parte a Numidiei. 257-258. Theodoric asedie Narbonne. care îsi pregãti în curând o flotã mare. pirateria.

Se încheie pacea pe o sutã de ani.în nordul Armeniei bizantine. rugi si altii). legând-o de civilizatia greco-romanã. în primul sfert al veacului al V-lea. printr-un acord favorabil încheiat cu Imperiul la Horreum Margi. scoase definitiv Armenia din sfera orientalismului. Apogeul puterii hunice a fost atins sub regele Attila (434 . cu titlu de arierate. Nestorianismul si mono-fizismul. ca si din interiorul sãu. în asemenea împrejurãri. fiu al lui Mundiuch. în care limba latinã continuã sã reprezinte o „lingua franca". 279 în ordinea moralã însã literatura de traduceri sprijinitã de Bizant. ajungând pânã în Siria si Mesopotamia. în rândurile cãrora crestinismul de orientare arianã fãcuse progrese rapide si considerabile. Imperiul cunostea. cit. administratã de functionari trimisi de la Ctesiphon334. heruli. si acesta e meritul domniei lui Theodosius al II-lea fatã de poporul armean.. unde se plasa . 334 Stein. Bleda. Attila a cârmuit împreunã cu fratele sãu mai mare. 281 NICOLAE BANESCU f. a cãrui relatiune de cãlãtorie pânã la curtea lui Attila constituie o sursã pretioasã de informatie pentru cunoasterea stãrilor de lucruri de la Dunãrea de Mijloc si chiar de la nordul acesteia: conglomeratul de popoare sau etnii aflate sub stãpânirea hunicã oferã elementele unei civilizatii de mixturã euro-asiaticã.453). sã solicite instalarea la sud de marele fluviu. Sirmium si Naissus) sã sileascã autoritãtile de la Constantinopol la un tribut de 2100 livre de aur. 424-425. cu urmãri deosebit de periculoase pentru stãpânirea romanã. pe care 1-a asasinat. Nãvãlirea peste Dunãre a hunilor în 422 îi sili pe bizantini la tratative cu persii. Attila. acesta din urmã consimtea sã-i plãteascã un tribut anual de cel putin 350 de livre aur pentru ca avansul amenintãtor al hunilor în unele directii ale Peninsulei Balcanice (ajungând în Thracia si chiar în Grecia continentalã. tocmai în partea de rãsãrit. gepizi. Cu toate promisiunile persilor. chiar pe teritoriul Imperiului. silindu-i pe vizigoti. dar efemeritatea ei impune rezerve în privinta unor concluzii de prea mare generalizare335. uciderea lui Gainas arãta încã o datã Imperiului roman proportiile noului pericol hunic. în prima jumãtate a domniei sale. ba chiar si Asia Micã. pp. Elementul gotic înregistrase astfel prima sa afirmare în viata Imperiului de Rãsãrit si chiar la Constantinopol. e. La acestea se adãuga acum revãrsarea hunilor. dupã ce au pus mâna pe Ratiaria. înteleasã de mai multe etnii. op. jefuind teritoriile nord-estice ale Imperiului. Disputele religioase. între timp. Thodosius al II-lea a tratat cu hunii prin intermediul mai multor ambasade. Singidunum. rãmânând singur stãpânitor. prigonirea crestinilor se va relua. venit din vecinãtãtile Chinei si ajuns pânã la Dunãre. cea mai cunoscutã fiind condusã de Priskos (448-449). ceea ce înseamnã cã era vorbitã de o populatie din regiune. întinsã din Caucaz pânã în Pannonia. care la mijlocul ultimului deceniu al veacului al IV-lea trecuserã prin pãsurile Muntilor Caucaz. în 428. [Sãvârsitã de mâna unei cãpetenii hunice de la nord de Dunãre. cãrora li se adãugau initial alte 4000 de livre. astfel 280 cã Theodosius al II-lea a fost silit sã le acorde considerabile subsidii anuale. dar ea nu aduse nici o schimbare teritorialã si nu avu lungã duratã. Stãpânirea hunicã a premers astfel statele medievale de stepã. fratele lui Rugila. în calitate de federati. dinastia nationalã a Armeniei e rãsturnatã si tara incorporatã ca simplã provincie persanã. Viminacium. Asaltat de primejdia barbarã din exteriorul. dupã ce în ultimul sfert al veacului al IV-lea îsi croise o stãpânire care îngloba o mare parte din Europa rãsãriteanã. hunii s-au organizat sub o formulã statalã incipientã. Nãvãlirea hunilor în Peninsula Balcanicã. Hunii supuseserã pe alani si triburile germanice întâlnite la nord de Marea Neagrã si de Dunãrea de Jos (ostrogoti. sub conducerea lui Rua sau Rugila.

apoi patriarh de Constantinopol în perioada 428-431. prin care s-a pregãtit condamnarea monophysismului de cãtre con-ciliul de la Chalkedon (451). ca prim val care marcase aceste dispute în veacul al IV-lea. Paris. mai ales . De aceastã datã. arianismul. voi.. 1969. Dupã aceastã conceptie.. Paris. Varady. adversari Bisericii din Alexandria. Dar controversele religioase nu încetaserã câtusi de putin n interiorul sãu. . având si sprijinul papei Coelestinus. Write si O. convocat de noul împãrat Marcian si soldat cu un mare triumf al ortodoxiei]. Berlin. 61 (1968). I-a.A. în vreme ce scoala din Alexandria. Maenche-Helfen în BZ. însotit de majoritatea migratorilor germanici trecuti la crestinism. fie ele chiar si din cele mai putin potrivite. a celor douã persoane si douã naturi. 336 [Hesseling. doctrina naturii unice a lui Christ. disputele vizau natura lui Christ. 100-101. creind o bisericã de sine stãtãtoare si rãspândindu-i doctrina pânã în China si Extremul Orient. Oxford. Papalitatea nu s-a lãsat însã sedusã de succesele doctrinare ale scaunului alexandrin. I (Vie et mort de ' Byzance). Rod al scolii din Antiohia. escaladarea celui de-al doilea val al disputelor cristologice. Thompson. voi. care obtinuse la Ephes condamnarea lui Nestorios. Le monde byzantin. E. 282 firea omeneascã. Atât prima doctrinã. 5 voi. sau monophysitã. 288. unde 283 NICOLAE BANESCU se sustinea cã si dupã întrupare trebuie sã distingem douã naturi perfecte în unica persoanã a lui Christos. Geschichte derHunnen. III. elev al lui Theodor din Mopsuestia. discutii pasionate de dogmã purtându-se în Capitala bizantinã pretutindeni si în toate situatiile. p. Nestorios venea din cercul teologilor din Antiohia.\ cism. A. unde a supravietuit pânã în zilele noastre. 41-69 si resp. Ea nega calitatea de „Nãscãtoare de Dumnezeu (Theotokos) a Maicii Domnului. „tâlhãresc" („brigandajul de la Ephes". Nestorios a avut adepti care i-au dus învãtãtura în Persia sassanidã. p. L. Produs al scolii din Alexandria. Antiohienii sustineau prezenta a douã naturi deosebite în Christos.v. Dogmaticii secolului al IV-lea au provocat o vie discutie privitoare la christologie. 1948. Tomul papei Leon I era de fapt o scrisoare dogmaticã adresatã patriarhului Flavian de la Constantinopol (Epistola dogmatica ad Flavianum). Biserica din Alexandria vedea însã în cele douã naturi ale lui Christos. I. A. s. a fost sustinutã la Constantinopol de arhimandritul Eutyches. alte ti. Histoire de l'Empire byzantin. Vasiliev. 270-276. voi. 1932. pe care scoala din Antiohia îl considera drept omul nãscut dintr-o simplã femeie. apoi în Egipt. 1969-1975.. L. sustinând cã Mãria era doar mama lui Christos („Christotokos"). declar-ându-se de acord cu sinodul de la Constantinopol. cât si cea de a doua. a Il-a. „Attila". numai omul s-a nãscut în Christos din Fecioara Mãria si numai el a suferit pe cruce. mult mai aplecatã spre misti. convocat de cãtre Dioscor. una desãvârsit divinã si alta desãvârsit umanã. 1948. p. învãtãturã sustinutã de Nestorios. sustinea cã în toatã viata sa de pe pãmânt Christos a rãmas Dumnezeu. acesta a fost însã reabilitat în anul urmãtor de cãtre un sinod ulterior. 18]. E. G. care 1-a condamnat pe Eutyches (448). 24. unde avea sã moarã mai târziu (451). tluri în EPLBIP. 376-476. 60 (1967). dar care prin virtutiile sale se dovedise vrednic de a se uni cu Verbul dumnezeiesc. conform pãtrunzãtoarei remarci a Sfântului Grigore de Nyssa336. a fost condamnatã de cãtre al treilea Conciliu ecumenic de la Ephes (431).centrul sãu vital. asa cum fusese ea definitã prin Conciliul de la Niceea. p. ed. Ed. Athena. 1998. Excomunicat de cãtre un sinod patriarhal (448). p. încetase de a mai reprezenta o chestiune de primã importantã pentru statul roman. mai rationalistã. puneau în pericol dogma întrupãrii. p. Brehier. iar papa Leon I (440-461) a elaborat celebrul sãu Tom doctrinar. Exilat la început în regiunile unde Imperiul se învecina cu lumea arabã. Dos letzteJahrhundertPannoniens. urmasul faimosului Kyril al Alexandriei (412-444). A History ofAttila and the '' Huns. Amsterdam. august 449). Essai sur la civilisation byzantine. fãrã nici un amestec cu 335 [Franz Altheim.

în predicile sale. care. la Niceea. Histoire des conciles. Tot astfel.F. la 7 iulie 431. sustinând cã cele douã naturi formeazã o unitate indivizibilã. ca nimeni sã nu o mai numeascã pe Mãria „Nãscãtoare de Dumnezeu". deci. râvneau la suprematia Bisericii orientale. 287-377. Kyrillos. XpiaioTOKog. Augustei. Paris. ceea ce produse agitatie în populatia capitalei. divinitãtile feminine. în privinta adaptãrii credintelor si ceremoniilor pãgâne la obiceiurile crestine. Fãrã a astepta . dar Theodosius si Eudokia spijineau pe Nestorios. Un preot. Sfântul Athanasios avusese un rol însemnat în victoria credintei ortodoxe asupra arianismului. I.. Pe locul unui templu al lui Asclepios e o bisericã a Sfintilor Anargyri (Cosma si Damian)338. Hefele . în predicile pe care le tinea. cu care convertitii erau obisnuiti. p.cum observã atât de just Bury . El ne aratã cã mai mult de opt biserici în Attica au fost clãdite pe locul templelor pãgâne si numele dedicatiei lor amintesc.supranaturalul si dãdea precãdere naturii divine a Mântuitorului. patriarhul Alexandriei. dând o însemnãtate deosebitã cultului mamei lui Dumnezeu.] 285 Nestorios îsi atrase dusmãnia pioasei Pulcheria. Nestorios cãutã sã-i abatã pe credinciosii sãi si clerul de la veneratia exageratã care-i fãcea sã o socoteascã pe Fecioara Mãria „Nãscãtoare de Dumnezeu".T.având un fond comun de superstitii. Mãria înlocuia. el nu se sfia a o numi „Nãscãtoarea lui Hristos". Leclercq. gelosi pe rivalul lor de la Constan-tinopol. Biserica fãcuse o concesie acestei înclinãri a multimii. în conflictul cu Nestorios. Disputele religioase ale veacului al IV-lea dãduserã Bisericii metropolei egiptene un mare prestigiu. 372-37333s p 424_ n. cãutã sã dividã familia imperialã.. dar el îsi aflã mai ales un mare dusman în Kyrillos. pp. toate religiile . de obicei. '\ 284 Crestinismul îsi deschisese larg portile credintelor si cultelor similare. II. OeoroKog. numele acelor temple. Candidianus reprezenta la acest Sinod pe împãrat si el avea ordin a 339 [C. Caracteristic este cã altarul celor 12 zei e înlocuit printr-o bisericã a celor 12 Apostoli. templul zeitei Ilithya este acum biserica Panaghiei Blastike (a Fecunditãtii). fatã de popularitatea ce o avea în lumea pãgânã cultul zeitei naturii. lãsând Sinodului deplinã libertate de a decide. Sinodul din Efes. O legiune de sfinti si martiri înlocuiau vechea legiune a zeilor si eroilor337. 1962]. dar nu reusi. Ephese et Chalcedoine.. P. 1907. templul lui Tezeu e închinat Sfântului Gheorghe.H. 337 Bury. 1877). pentru aceastã multime. voi. Ei aveau o mare autoritate asupra clerului si aflau în cãlugãrii numerosi din mãnãstirile desertului o armatã credincioasã si fanaticã. adus cu el din Antiochia. în editia datã de el operei lui Finlay (Oxford. cãci Mãria a fost un om si dintr-un om nu se poate naste Dumnezeu. o bisericã a Sfântului Nicolae. numit Al Treilea Sinod Ecumenic339. Camelot. era un dusman înversunat al christologiei antiohiene si. patronul marinarilor. i. om foarte ambitios si autoritar din punct de vedere dogmatic. sunt instructive faptele semnalate de Rev. Pulcheria era de pãrerea lui. El scrise la Constantinopol împãratului. [o constatare asemãnãtoare se poate face si pentru biserica Sfintei Fecioare sau a Maicii Domnului de la Ephes. atotputernicã la Curtea lui Theodosius. în rãspunsul cãtre patriarhul de Alexandria. împãratul îi imputã cã seamãnã discordia în Bisericã si în familia imperialã si-i fãcea cunoscut cã va aduna un Sinod. proclama. în legãturã cu existenta anterioarã a unui templu pãgân închinat Zeitei-Mame. H. sustinând cã expresia ©eoroKog e sacrã prin traditie si christologia antiochianã desparte cele douã naturi ale lui Christos. Tozer. Astfel se întruni. History. ocupã locul unde se afla templul lui Poseidon. care sã punã capãt discutiei. Pulcheriei. Anastasios. De acest prestigiu se foloseau patriarhii Alexandriei. sfântul rãzboinic. 286 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN se abtine de la orice manifestare. Paris.

care-1 influentarã pe împãrat. îsi fãcu drum un nou curent religios. în Biserica Alexandriei. Nestorios fu exilat.sosirea lui loan al Antiohiei si a legatilor papei Coelestinus. 287 NICOLAE BANESCU care atribuia naturii divine a lui Christos precãderea. Pulcheria îl decise în urmã pe fratele ei a-1 transfera într-o oazã din Thebais. aparitii politice si cã antipatia veche si profundã a Egiptului si Siriei semite împotriva lumii grecesti si a capitalei sale. numitã si „theopaschitã". nu trebuie sã vedem în ele numai certuri de teologi. îl excomunicarã si-1 depuserã pe Kyrillos si pe mitropolitul Memnon de Efes. sosi loan al Antiohiei. un nou sinod la Efes. cu numele de „sinodul briganzilor". socotind cã natura umanã a Mântuitorului se pierde în natura divinã. depus împreunã cu Ibas de Edessa si Theodoret de Kyrros. care avea propria ei formulã de împãcare si avea tot interesul sã o promoveze. mãsura colegului sãu. raporturile Bisericii si Statului în Imperiul bizantin si-au avut rolul lor în aceste dezbateri religioase541. printr-o formulã ce proclama „unirea fãrã amestec a celor douã naturi ale lui Christos". confirmã si depunerea pronuntatã de minoritate împotriva lui Kyrillos si a lui Memnon. care a trecut în istorie. arhimandritul Euthyches din Constantinopol. în acelasi timp. programe. 340 [Epistola dogmatica ad Flavianum a papei Leon I a fost invocatã si mai târziu ca document cu valoare dogmaticã de cãtre papalitate. prezidat de Candidianus. excomu-nicându-1 si depunându-1 din Scaunul sãu. la Petra. Theodosius al Il-lea pãrãsea aceastã lume. ca o reactie împotriva nestorianismului. în cursul acestor tratative. Aceastã formulã fusese definitã de papa Leon I tocmai în scrisoarea dogmaticã adresatã patriarhului Flavian de la Constantinopol]. Slabul împãrat întãri asemenea decizii. Era un nou triumf al Egiptului si el va da extensie doctrinei cunoscute sub numele de monofizitism (juia tpvcrig. sub influenta celor din jurul sãu. la 28 iulie 450. aceastã formulã n-a obtinut însã sustinerea din partea paplitãtii. o singurã naturã divinã). Câteva zile mai târziu. trecurã de partea lui Kyrillos. Diehl. Candidianus a raportat lui Theodosius în favoarea lui Nestorios. Kyrillos deschise Sinodul si 200 de episcopi îl judecarã pe Nestorios si-1 condamnarã ca eretic. deveni inoportun patriarhului loan. Aceste delicate. unde se bucura de popularitate. De altã parte. a clerului si populatiei agitate de cãlugãrii lui Kyrillos. care ajunsese la întelegere cu Kyrillos. se declarã pentru cel pedepsit. se declararã singurul Sinod îndreptãtit si. în vremea papei Hormisdas (514-523). cum observã atât de just Ch. Nestorios. proveniti adicã din Scythia Minor. profesând doctrina doketismului (dupã care natura de om a lui Christos e numai aparentã). Legatii papei. O mare teroare se dezlãntui împotriva lui Flavian. Constantinopol. disputând asupra unor formule dificile si de atâtea ori zadarnice. Acesta îi ceru lui Nestorios sã abdice. printr-o scrisoare dogmaticã340. dar urmasul lui Kyrillos. Dioskoros. retras la Antiochia. ca atare. dupã expresia papei Leon I. veniti si ei. în 436. Slãbiciunea împãratului nu putu impune cu autoritate o solutie crizei ce frãmânta Biserica si luptele continuarã. cu episcopii sirieni si se adunarã în contrasinod. au pus în circulatie o nouã formulã de conciliere între ortodocsi si monofiziti. Un partizan al teologiei alexandrine. ci „sub aparentele religioase pare cã se ascund interese. cãlugãrii „sciti". împãratul îl sacrificã pe Nestorios si aprobã întoarcerea în Scaun a lui Kyrillos si a lui Memnon. . Un an mai în urmã. fu pedepsit de patriarhul Flavian. Dar. tot atât de ambitios. la începutul domniei lui Iustin I (518-527). unde fostul patriarh muri în anul 451. Dar. 288 Flavian muri pe drumul exilului. dar Kyrillos stiu sã cumpere prin gratificatii si daruri de tot felul pe functionarii palatului. Papa Leon I cel Mare aprobã. în Arabia. subtile chestiuni religioase au tulburat adânc linistea si autoritatea Statului bizantin în secolul al IV-lea. La insistentele sale. spre exemplu în cursul tratativelor de împãcare care au pus capãt schismei akakiene dintre Roma si Constantinopol. ca eretici. a gãsit bucuros în aceste certuri prilejul de a se manifesta". Theodosius al II-lea adunã. la 8 august 449.

Codex Theodosianus. dreptul si filosofia.300). Edictul stabilea 10 profesori de gramaticã pentru limba latinã si 10 pentru limba greacã. Leipzig. s-a resimtit de multe ori de împrejurãrile grele prin care a trecut statul. în 425. promulgate izolat. de care adesea se simtise nevoia. cu vaste sãli de studiu (în bazilica theodosianã.] <> •> 291 tiile de la Hadrian pânã la Diocletian (294). Speck. Lemerle. Notes sur l'histoire de l'en-seignement superieur ã Constantinople. Brehier. în secolul al iV-lea. fixând numãrul profesorilor la 31.lãsând ur-'masului sãu sarcina grea de a concilia pãreri atât de neîmpãcate. Materiile predate de ei erau: gramatica. Organizarea învãtãmântului superior la Constantinopol. Ea primea acum o nouã loviturã. cuprinzând constitutiile de la sfârsitul secolului al . Strãmutarea capitalei imperiului în orasul întemeiat de marele Constantin atrãsese aici o multime de retori si filosofi. Fundatia lui Theodosius al II-lea. din epoca lui Diocletian (c. era intitulatã Codex Hermogenianus. Fuchs. Profesorii furã opriti de a mai da lectii particulare. Paris. Triumful crestinismului. [O serie de aspecte au fost reluate de cãtre P. ea s-a ridicat însã iarãsi. 21-22. din care se împãrtãsea entuziast tinerimea din toate provinciile imperiului. iesitã probabil din îndemnul acestuia. cap. cealaltã. de France. lângã Capitoliu). un edict prin care întemeia Universitatea din Constantinopol. Se înfiinta apoi o catedrã de filosofic si douã de drept342. Presses Univ. adevãratul sãu centru în imperiu fusese pânã acum orasul Atena. cunoscutã sub numele de Codex Gregorianus. Le monde oriental. g. Invazia pustiitoare a lui Alaric. i42 Vezi Fr. unde catedrele vestitilor sãi retori si filosofi aveau atâta rãsunet. Codex Theodosianus. prin grija marilor suverani. ei primeau acum onorarii de la Stat. „Byzantion". cuprindea constituseignement et culture ã Byzance des origines au X-e siecle. în timpul domniei lui Theodosius al Il-lea s-au realizat douã lucruri de mare însemnãtate pentru civilizatia bizantinã: întemeierea Universitãtii din Constantinopol si publicarea unei culegeri a edictelor imperiale sub numele împãratului. retorica. 1926. Multe constitutii. zdruncinase la rândul sãu mult viata intelectualã a metropolei elenismului. în secolul al IV-lea. A fost deci nevoie a se remedia nesiguranta în aplicarea dreptului si. care au reorganizat-o de mai multe ori în cursul veacurilor. atinsese în chip serios prestigiul acestui înalt învãtãmânt. 82 si urm. Noua Universitate fu instalatã într-un loc special. care initiarã. învãtãmântul superior. se alcãtuiserã douã culegeri juridice: una. IV. Theodosius dãdea acum acestui învãtãmânt o organizare care-1 consolida. Die hoheren Schulen von Konstantinopel im Mittelalter. Ch. compusã sub urmasii acestuia.sophistae) pentru cel în limba greacã. Diehl. Notes et remarques sur en290 Crearea catedrelor de limba greacã si numãrul mai mare al retorilor greci aratã rãspândirea pe care o avea aceastã limbã în capitalã si în provinciile din Orient. ceea ce pricinuia neajunsuri pentru jurisconsulti. Domnia lui Theodosius al II-lea ne-a lãsat si o culegere a constitutiilor imperiale. purtau un costum special si formau o asociatie. 1971 si P. înainte de Theodosius. p. prin Universitatea orânduitã de Theodosius al II-lea la Constan-tinopol. menitã a avea un rol însemnat în viata intelectualã a imperiului. G. 3 retori (ora-tores) pentru învãtãmântul în limba latinã si 5 retori sau sofisti (. ca mai înainte în atâtea mari centre ale Orientului. Le premier humanisme byzantin. L. accentul cãzând însã asupra unei perioade istorice ulterioare. 3 (1926). împãratul publica. Marcais. 289 NICOLAE BANESCU în ce priveste învãtãmântul superior. nu se mai pãstraserã sau cãzuserã în uitare. Die Kaiserliche Universitãt von Konstantinopel. în ultimii ani ai acelui secol. punând în fruntea ei învãtati celebri prin vasta lor eruditie si prin activitatea ce au desfãsurat-o.

la începutul secolului al Vl-lea. Aceastã nouã culegere. 292 mani ce. Vasiliev.. destinatã supusilor romani ai regatului vizigot. redactat de legistii Romei Noi. o legitimare. a fost recunoscut în mod public344. evitând a impune noi sarcini populatiei si iertând si rãmãsitele de platã. a cãrui vizitã la Constantinopol. dupã numele rezumatului publicat de regele vizigot Alaric al II-lea. si nici o încoronare „bisericeascã". dupã pãrerea unor învãtati bulgari. I. noul împãrat s-a dovedit un bun si energic suveran. se alipi Orientului si Illyricum occidental (Pannonia si Dalmatia). acest Codex e împãrtit în 16 cãrti. Problema religioasã: Sinodul de la Chalkedon. la cererea bulgarilor cãtre papa Nicolae I de a H se trimite „legile lumii". 130-131. Eudoxia. la moartea sa. Decretele apãrute dupã publicarea Codexului furã numite novelle (leges novellae). t. în titluri (titult).. a înlesnit aceastã cooperare343. Introdus în Occident în epoca invaziilor ger343 Cu prilejul acestei vizite. atotputernic în domnia indolentului Theodosius. Importanta acestui Breviarium în viata europeanã a veacului al IX-lea se vede si din faptul cã. Primul sãu act a fost executarea lui Chrysaphios. împreunã cu surorile sale. Ensslin. dar aceasta cu greu ar fi ad-mis-o supusii Bizantului. n-au fost altele decât vestitul Breviarium^. La 23 decembrie acelasi an. . la rândul lor. El a cãutat a pune capãt sistemului de a se vinde functiunile administrative si a desfiintat impozitul numit follis. probabil.sfârsitul lui ianuarie 457) a. spre a-si tine legãmântul ce-1 fãcuse. Amândouã aceste culegeri nu ni s-au pãstrat. nu e decât un rezumat al Codului theodosian. în exercitiul puterii sale. O . El a servit ca bazã legislatiei lui lustinian. Codul. oferindu-i mâna pentru o cãsãtorie platonicã. Faimoasa Lex romana visigothorum. Histoire de l'empire byzantin. acesta a trimis regelui Boris (866) „legile venerabile ale romanilor". 4. conducerea jumãtãtii de est a imperiului trebuia sã treacã asupra colegului din vest. Politica internã. exprimând astfel unitatea imperiului. pp.:•: 293 NICOLAE BANESCU Unii istorici au vãzut în Marcian întâiul împãrat bizantin încoronat de patriarh. consacrânduse Bisericii. dar W. cu capitala sa Sirmium. 345 Vezi A. Ea fu publicatã în Orient. întrucât Theophanes ne spune cã basilissa a trimis dupã patriarh si Senat si a proclamat ca împãrat al romanilor pe Marcian. History.A. Codul theodosian e un izvor pretios pentru cunoasterea istoriei interne a imperiului în secolele al IV-lea si al V-lea. trebuia sã se aplice si în Occident. parte la ceremonie. E numitã si Breviarium Alariciamim. Marcian (28 august 450. multumind astfel si . le cunoastem numai din fragmentele ce ni s-au transmis. împãrtite. împreunã cu Valentinian al III-lea. si Bury socoteste ca probabilã întelegerea împãratului Theodosius cu Pulcheria în privinta alegerii senatorului Marcian. examinând de aproape izvoarele. Sub Theodosius al II-lea se simtea nevoia unei noi culegeri si împãratul hotãrî a se aduna într-un compendiu edictele împãratilor crestini de la Constantin cel Mare pânã la el inclusiv. infirmã aceastã pãrere si aratã cã Leon I a fost de fapt cel dintâi împãrat încoronat de patriarh si încoronarea lui n-a fost. la o întrunire a Senatului Romei vechi. în politica internã. Redactat în limba latinã. pp. I. care. Pulcheria 1-a înãltat pe tron pe Marcian. prin calitatea functiei celui ce încoroneazã. dupã el. îndatã dupã moartea fratelui sãu. 344 Actele oficiale au fost date în traducere de Bury. la 15 februarie 438. întronarea. în ce-1 priveste pe Marcian. Marcian s-a silit a înfrâna cheltuielile. a exercitat o mare influentã asupra legislatiei barbare.. pentru cãsãtoria sa cu fiica lui Theodosius. Codex Theodosianus. ce apãsa asupra proprietãtii senatorilor. Ensslin nu exclude posibilitatea ca augusta Pulcheria sã fi tinut locul celui ce încoroneazã3''6. de Theodosius al II-lea.III-lea (296) pânã la 324. 233-234. Patriarhul Anatolios a luat. Theodosius al II-lea nu lãsase nici un urmas si.

în ziua de 8 octombrie 451.. în ce priveste politica externã. adresatã patriarhului de Constantinopol. Dupã deciziile Sinodului din 449. într-o scrisoare dogmaticã. 349 Bury.. expus la nãvãlirile barbarilor din acea regiune. Leon I primi favorabil protestul prelatilor condamnati în acel Sinod si rupse orice relatii cu Dioskoros. întinzând jurisdictia sa în diecezele Pontului. consulii trebuiau sã contribuie la reparatia apeductului orasului. supusi autoritãtii episcopilor. hunii. la frontiera de nord. O mãsurã de interes obstesc a fost si aceea prin care hotãra ca. 348 Vezi Charles Diehl. n. Dar primejdia cea mare pentru imperiu erau acum. Hotãrârile Sinodului avurã însã consecinte politice însemnate pentru Bizant: provinciile Orientului. prin care acesta interzicea cãsãtoria unui sena346 Zur Frage der ersten Kaiserkronung durch den Patriarchen und zur Bedeutung dieses Aktes in Wahlzeremoniell. si BZ. el fixa doctrina întrupãrii Mântuitorului. situatia se schimbã radical. în problema religioasã. o actiune militarã avu loc. Asiei si Thraciei547. Iar Sinodul dãdu o loviturã si influentei Romei Vechi în 295 Orient. politica imperialã. op. Marcian a anulat si mãsura lui Constantin cel Mare. Kirche. fãrã confuzie sau alteratie. 296 . Wurzburg. au fost înlãturate. Sinodul de la Chalkedon a fost un triumf al papalitãtii. Atitudinea împãratului în politica externã. Având acum concursul episcopului Romei Vechi. b. se înstrãineazã tot mai mult de imperiu348. împãrtise în douã provincia Thebais (de Sus si de Jos) si unise în aceleasi mâini puterea civilã si militarã a provinciei de Sus. la Chalke-don. diviziune sau separatie. adoptând formula christologicã a lui Leon. a cãror actiune era în perfectã armonie. spre a întãri acolo apãrarea. proclamând douã naturi într-o singurã persoanã. care-si impune de acum autoritatea în materie religioasã. în loc sã distribuie bani populatiei. Roma veche îl sustinuse la început pe ambitiosul Cyril. . pentru a se ruga zeitei Isis349. La Chalkedon a triumfat. Am vãzut de câte ori de347 Beck. la frontiera de Sud a Egiptului. pp. 42 (1942). râvnind la dominatia Orientului. dar. strâns legate de pãrerile condamnate de Sinod. acordând.clasa înaltã a societãtii. V. 1947. comandantul acelei provincii sub Marcian. de fapt. iar cãlugãrii partizani ai celui depus. p. Marele pontif luase atitudine împotriva ereziei lui Eutyches si. Florus. pp. patriarhului de Constantinopol aceleasi privilegii ca si episcopului roman. pp. a respins în pustiu pe acei barbari. cunoscuti sub numele de blemmyi si novadae. împãratul a stiut sã ia o atitudine hotãrâtã. Nãvãlirea lui Attila în Occident. marile ambitii ale patriarhilor alexandrini. Blemmyi au încheiat atunci tratat cu imperiul. 237-238. Acest sinod impuse o mãrturisire a credintei împotriva teologiei alexandrine. care nelinisteau tinutul. odatã cu ridicarea lui Leon I în fruntea Bisericii romane.. cãutând a restabili autoritatea compromisã a Statului fatã de Bisericã. 4. Marcian convocã al IV-lea Sinod ecumenic. cit. care agita atât de mult societatea. acesta permitândule a vizita insula Philae.. Documentul acesta a fost numit mai târziu Tomul lui Leon. cit. la începutul acestei domnii. 33-34. 294 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN tor cu o sclavã sau cu o femeie de conditie socialã inferioarã. Prãbusirea stãpânirii bunice. Theodosius al II-lea. Dioskoros fu depus. 30. Theodoret si Ibas reintegrati în Scaunele lor. 101-115. Sinodul recunoaste un Christos unic în douã naturi. Flavian. Printrun decret din 454. prin canonul 28. op.

Armata sa era compusã nu numai din huni. vreo 20 de kilometri la vest de Troyes. cit. skirii din apropiere. spre a-si reclama „tributul". Attila trecu Rinul. El se grãbi a-si ridica o armatã dintre barbarii federati ai Galliei: francii salieni. Când ambasadorii lui Attila se prezentarã. cãruia îi plãceau formele. bãtrânul suveran stiu sã rãspundã cu demnitate cã pensia vãrsatã obisnuit cãpãteniei lor nu putea fi socotitã ca un semn de supunere si se mãrgini a trimite lui Attila o ambasadã cu daruri. Justa Grata Honoria. fu îndepãrtatã de la Curte si logoditã cu sila cu un senator bogat. pp. Aetius nu avea trupe cu care sã înfrunte nãvãlirea. El gãsi prudent a se retrage si apucã drumul spre Troyes. fu trimis în misiune la Theodosius si izbuti. cu ocazia unui incident de la Curtea lui Valentinian al III-lea. e silit a se opri. Cererea fu adresatã împãratului senior la Constan-tinopol si acesta scrise lui Valentinian. furios. cerându-i sã-i vinã în ajutor. Ardaric. y< 297 NICOLAE BANESCU Mesajul a sosit. pentru a protesta si a declara cã va veni sã impunã dreptul Honoriei la o împãrtire a imperiului. repudiate de Huneric. s-o scape de cãsãtoria nedoritã. trimise o ambasadã la Ravenna. Ea începu la amiazã si tinu pânã noaptea. Honoria recurse la protectia lui Attila. acum însã nu mai putea juca decât un rol sters si aceasta o irita. care-1 urmãrea de aproape. era o femeie ambitioasã. Honoria trimisese inelul sãu pentru a arãta cã mesajul era autentic. om linistit. în vara anului 451. turingii. El o pretinde imperiului ca logodnica sa si cere ca jumãtate din teritoriile peste care domnea Valentinian al IIIlea sã fie predate ei350. 288-290. A doua zi. la memorabila luptã de la Campus Mauriacus. înainte de a ajunge acolo. lupta a fost un teribil mãcel. bine vãzut la Curtea din Toulouse. mai multe alte orase cucerite. o sumã de bani si inelul sãu. silindu-se a-1 stârni împotriva vizigotilor. Aceastã armatã formidabilã se revãrsã în provinciile belgice. Genseric se temea de rãzbunarea lui Theodosius. Orientul scãpã de rãzbunarea regelui hun datoritã împrejurãrilor.l vastarã barbarii lui Attila provinciile din acele pãrti sub Theodosius al II-lea. Compromisã în relatii cu intendentul sãu. li se adãugarã bur-gunzii. Datã cu o rarã îndârjire de ambele pãrti. herulii. Herculanus. ci si din fortele tuturor supusilor sãi germani. care-1 determinarã pe barbar a se arunca de astã datã asupra Occidentului. Erau gepizii. Dar ajutorul cel mare îl astepta Bury. Regele vandalilor trimisese multe daruri lui Attila. Walamir. Când atinserã Rinul. 298 de la vizigoti si Avitus. rugii din regiunile Tisei de Sus. cu regele lor. în primãvara anului 450. sora lui Valentinian al III-lea. quazii. de care împãratul putea fi sigur cã nu va unelti cu sora sa împotrivã-i. auzind de cele întâmplate. care locuiau la estul fluviului si o parte a francilor ripuari. Hyacinthus. Marcian avu o atitudine plinã de energie fatã de ei. la începutul domniei lui Marcian. si Honoria scãpã numai prin silintele Placidiei. sub cele trei cãpetenii ale lor. op. tinta lui Attila era Orleans. Dar Valentinian. Exasperatã de perspectiva acestei cãsãtorii. burgunzii federati si celtii din Armoricum. Se pare cã Aetius cu fortele sale si Theodoric cu vizigotii sãi sosirã la Orleans înainte de Attila si acesta nu îndrãzni sã dea asalt lagãrului lor puternic fortificat. Regele vizigot Theodoric pieri în încãierare. pentru a se opune armatei confederale.. ea avusese la Curte o situatie însemnatã. probabil. înainte de cãsãtoria fratelui sãu. ostrogotii. Attila. saxonii de pe Loire si alanii din Orleanais. dar Attila a preferat a-1 socoti o propunere de cãsãtorie. pentru a porni asupra Occidentului si gãsi unul de ordin sentimental. în primãvara anului 451. Curajul vizigotilor si strategia iscusitã a generalului roman îi zdrobirã pe huni. unii din ripuari. Attila. Astfel se ajunse. cãuta pretexte. Theodemir si Widimir. La începutul lui aprilie.. alanii. sfãtuindu-1 a o da pe Honoria regelui barbar. •. îl executã pe Hyacinthus. romanii îl gãsirã pe Attila puternic întãrit . Metz fu înconjurat si distrus. pentru tratamentul rusinos al fiicei sale. trimitându-i printr-un eunuc credincios.

Convinse deci pe Thorismud sã se întoarcã în grabã la Toulouse. pp. se prãbusi odatã cu el. 300 ÎSTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Cruntul rege al hunilor era ursit sã-si încheie. 299 în anul urmãtor (452). care intrã în Pavia (Ticinum) si Milan (Mediolanum). fiul mai mare al lui Attila. Appendix 26).D. Drumul Romei era deschis. el se cãsãtori. conduse în Panno-nia (454) coalitia acestor vasali — gepizi. ostrogoti. cãci. în absenta sa. Ildico. sta gata sã dea asalt întãriturii.sta culcat pe spate. rugi. 4.). sã mãreascã prestigiul aliatilor sãi vizigoti.în dosul carelor sale. Dingizech la nordul Dunãrii355. heruli . în iarna anului 450-451. „Pe când. Intrat în tara sa. Aetius îl lãsã astfel pe Attila sã scape cu restul armatei sale. 1933. multumindu-se a-i hãrtui pe huni. între numerosii fii ai lui Attila n-a fost nici unul care sã ia în mâinile sale cu energie mostenirea tatãlui. viforoasa-i viatã. n. asezãri în lagune au fost si în epoca preistoricã si în epoca romanã. muri de o hemoragie. aprins de dorinta de a rãzbuna moartea tatãlui sãu. Ei venirã în lagãrul hunilor.si-1 ucise pe Ellac. Attila se întoarse pentru a rãzbuna umilirea ce suferise. Imperiul sãu. si. cu o frumoasã germanã. sub pretext de a-si reclama logodnica. de care. Ibidem. 54-691. Ardaric. acesta se retrage imediat din Italia. se aruncã de astã datã asupra Italiei. pe fluviul Nedao. praefectuspraetorio si Leon. Nu voia. Trygetius. III. 450-453. Macartney socoteste. [R. Hunii fugirã spre Marea Neagrã. pp. . 106 si urm. t. cit.la acest pãgân. Hernac. 291-292. fratii i-ar putea contesta succesiunea la regat. Populatia Venetiei cãutã un azil în insulele Adriaticei352. apucând pe o cale nenorocitã în gât. Cum spune Bury (ed. X. care anevoie se poate întelege . o adunare heteroclitã de popoare. Valentinian al III-lea nu avea armatã. pp.L.cum observã Bury . op. XLII. în „ Byz. 301 . Marcian expe-die câteva trupe cu care Aetius nu putea risca o bãtãlie. se folosise necontenit în favoarea imperiului. episcopul Romei. în acelasi timp. 295. fiul regelui Theodoric. Convinse de asemenea si pe franci sã se întoarcã îndatã în tara lor351. Toatã Italia de Nord cãzu în mâinile lui Attila. la un an dupã expeditia sa în Italia (453). S-a vorbit de o teamã superstitioasã a regelui hun. n-a putut iesi pe cãile obisnuite. pentru un tribut anual353. Getica. unde. Italia a suferit greu de foamete354. Kohlfelder. „American Journal of Ancient History". Istoriei lui Gibbon. în lunga sa carierã. 50). curând dupã aceea. tinutã numai prin marea lui personalitate. se stabili la extremitatea Scitici Mici. prin interpretarea pasajului din lordanes (C. Trecând Alpii lulieni. cã ei se întoarserã mai târziu în locurile lor si aceasta i-a silit pe goti sã caute refugiu pe teritoriul imperiului. fugãrit pânã în valea Dunãrii. în noaptea nuntii. 354 Bury. Marcian's Gamble. Neugr. op. Aquileia fu nimicitã. 1-a sufocat". care n-a putut fi identificat. sângele ce de obicei îi curgea pe nãri nãpãdindu-1. 355 C. Ambasadori distinsi furã trimisi sã trateze cu barbarii: consularul Avienus. A Reassessment ofEastem Imperial Policy toward Attila. Vasalii germani profitarã de aceastã împrejurare. între Tisa si Crisuri. dar negocieri începurã îndatã. 353 lordanes.A. obosit de vin si de somn scrie lordanes . dar Aetius îl opri. de teamã sã nu cadã iarãsi sub jugul hunilor (The End of the Huns. Jahrbucher". El nu avea interes sã distrugã puterea hunilor. Thorismud. A. lângã tãrmul sudic al lacului Garda. Alte motive au hotãrât atitudinea neasteptatã a barbarului victorios: armata sa era bântuitã de boli si ea ducea si o mare lipsã de hranã. '". 352 Legãtura ce se face între fundatia statului venetian si invazia lui Attila nu are bazã istoricã realã. ci. 9 (1984). cel mai mic dintre fiii lui Attila. Nu se cunosc consideratiile care au determinat aceastã subitã retragere.. Dupã întrevederea avutã cu Attila. Tânãra-i sotie a fost bãnuitã de aceastã moarte nãpraznicã. dupã o rezistentã eroicã. pe unde intrã în Pannonia. cãpetenia gepizilor.

în fata Noricului. spre a-i tine în dusmãnie unii cu altii. cãci stim cã Eudokia. Lecoffre. Il-e ed. Gepizii si-au întins stãpânirea asupra Daciei. Fãrã îndoialã. El urzi atunci alt complot. fu atacat de acestia si ucis.cum crede Bury . prin constanta ajutorare a generalilor romani cu auxiliari. Marcian profitã de aceastã nouã asezare a barbarilor. fosti partizani ai lui Aetius. Marcellinus îl socoteste magna Occidentalis reipublicae salus157. pe Eudokia. cu o micã gardã si însotit de Optila si Traustila. Asupra lui Aetius s-au exprimat multe pãreri.cu totul în interesul civilizatiei. pe când Aetius fãcea raport dinaintea suveranului. în acelasi moment si de eunuc. nevrednicul suveran 1-a ucis cu propria sa mânã. A realizat acest lucru pe douã cãi: în primul rând. ajutat de eunucul sambelan Heraclius. p 297. acesta sãri deodatã de pe tron. o constrânse pe Eudoxia sã-1 ia de sot si sã-si dea fiica. se nãpusti asupra lui. si herulii în aceeasi vecinãtate. cu el pieri cel din urmã sprijin al pãrtii de Occident a imperiului. dacã nu-1 va suprima el mai înainte. Contemporanii 1-au pretuit si 1-au lãudat foarte mult. Baudrillart. la est. prin controlul multora din popoarele germanice de est de dincolo de Dunãre. Situatia gravã a Occidentului. El pare a fi fãcut o aliantã cu gepizii. Aetius apãrase tronul lui Valentinian al IIIlea 356 Bury. si în al doilea rând. >••-_ . pe lângã Alaric si Rugila. 300. un nepretuit izvor în lupta cu dusmanii germani. trãgându-si sabia. a fost . îndatã ce ' Ibidem. Cu moartea sa.Prãbusirea imperiului hun a produs o modificare fundamentalã în asezarea geograficã a barbarilor din regiunea Dunãrii. stiind cã instigase la moartea sotului ei si. Atacat. Pentru a-si consolida situatia. acuzându-1 de trãdare si.. într-o zi... în ziua de 16 martie 455. cit. Saint Severin apotre du Norique (453-482). ca sã-1 rãstoarne pe tiran. la sfatul lui Aetius de a dezarma .dupã pãrerea lui Bury . si-i cunoscuse bine pe barbari. Consularul Petronius Maximus era pe atunci un mare personaj la Roma. Â. Eudoxia însã îl ura prea mult. Cf. Petronius Maximus sperase sã obtinã locul de frunte alãturi de împãrat. Moartea lui Aetius. dar intriga sambelanului fãcu sã nu reuseascã. care primirã un subsidiu de la imperiu si a asigurat ostrogotilor o asezare permanentã în nordul Pannoniei.. Gelos de atâta glorie. fãrã a-i da timp sã se apere. familia marelui Theodosius se stinge. atrãgând doi ofiteri barbari. Optila si Traustila. care a fãcut sã se mentinã stãpânirea imperiului în tãrile destinate în cele din urmã a ajunge regate teutonice. Rugii îsi aflarã noi locuinte pe tãrmul de nord al Dunãrii.. EI a ajutat sã se întârzie întregul proces al dezmembrãrii germanice a imperiului roman. c. nemaifiind nici un membru de sex bãrbãtesc al acestei familii.. Aceastã întârziere a procesului dezmembrãrii. si îndemnându-i sã-si rãzbune stãpânul. poate . desigur. ridicat la rangul de Caesar. 303 descãleca. de care imperiul a avut mai multã teamã. op. în Campus Martius. îl convinse pe împãrat de pericolul ce-1 ameninta din partea ilustrului general. fiului sãu Palladius. Influenta si prestigiul sãu se datorau mai cu seamã imensei sale averi.. marele general fu ucis miseleste (21 septembrie 454). Apelul la Genseric avea si un motiv particular. dupã o traditie poste -rioarã. A fost. skirii s-au asezat acolo mai departe. trãise ani de zile ca ostatic. p.între skiri si rugi336. Maximus fu înãltat pe tron.s 302 aproape 30 de ani. El purta o mare dusmãnie lui Aetius si. Paris. 1-a chemat pe Genseric. ca federati ai imperiului. Pe când Valentinian se ducea cãlare la curse. A doua zi dupã asasinat (17 martie 455). un general capabil si un dibaci mânuitor de oameni. 1908. învãtatul englez a caracterizat foarte bine functia de mare însemnãtate pe ca a avut-o imperiul hunilor în istoria europeanã.

voi. Pulcheria murise mai înainte. Le trisepiscopat du pa-triarcheMatthieu f (1397-1410).D. la l aprilie 457. fiul unui print suab. înãltatã la Blachernae. la Toulose (9-10 iulie). a ridicat la Constantinopol mai multe lãcasuri de rugãciune. 327. stirea cã Genseric pornise cu flota stârni panicã printre populatia Romei si un exod general se produse. în apele Corsicii. publicat si în FHDR. fiind serbat pânã astãzi la data de 2 iule în calendarul ortodox. care-1 numise generalisim. 94 (1976). vandalii prãdarã Roma. Multimea îl sfâsie apoi în bucãti (31 mai 455). Theodoric al II-lea. Theotokos din Chalkoprateia (cartierul negustorilor de bronz). Orientul avu multã liniste în vremea în care Occidentul era nãvãlit din toate pãrtile de barbari. Ricimer. cu putin înaintea mortii sale. în 453. An. V. bun prieten cu el. fiind acceptat si de împãratul Marcian. Se continuã astfel o traditie atestatã pânã la sfârsitul statului bizantin. Majorian fu proclamat împãrat. în acest timp. IV. „Byzantion". ca federat si aliat. împãratul Marcian se stinse din viatã la sfârsitul lui ianuarie 457 si cu el dinastia lui Theodosius îsi încheie destinul358. REB. 303-316)]. Nãscut pe la anul 392. în cursul lungii sale conduceri. Maximus se gândi sã fugã. 48 (1978). recunoscut de urmasul lui Marcian. metodic. Papa Leon I îi iesi înainte la porti. trimisã de cumnata sa de la Ierusalim359. stãpânea situatia. Theodoric al II-lea trecu în Spania si-i zdrobi pe suevi.Ea trãise o viatã de pietate si de multã caritate.. Eudokia si 304 Placidia. încetând din viatã la 27 ianuarie 457 (P. pe Avitus. Bucuresti. Leon I. p. un individ îl lovi cu o piatrã în tâmplã si lovitura îl ucise pe loc. Eudokia se cãsãtori acolo cu Huneric. care a clãdit o capelã specialã pentru a-1 359 Aceastã picturã e atribuitã Sfântului Luca. 360 [Adunarea sau depunerea Cinstitului Vesmânt al Maicii Domnului în Biserica de la Blachernai (sau Vlacherne) ar fi avut loc. Croke. Majorian. Trei zile mai târziu. Oricum. La sfârsitul anului 456. Laurent. 305 Bisericii. 155. Palatul de pe Palatin fu scotocit peste tot. Marcian îsi începuse domnia la 25 august 450. Eudoxia si fiicele sale. Timp de douã sãptãmâni. Aici se pãstra un vesmânt al Fecioarei. p. Timp de 16 ani exercitã o autoritate pe care n-o avusese nimeni mai înainte. adus de la Ierusalim în domnia urmasului lui Marcian. The Date and Circumatances of Marcian's Decease. . evenimentul este imortalizat de cãtre Sinaxarul constanti-nopolitan. se aflau printre ei. si cea mai celebrã din toate. târând dupã ei multime de captivi. înteles cu un nobil roman. vandalii îsi încãr-carã corãbiile si se întoarserã în Africa. Pãrãsit de garda sa si de prieteni. câstigând o victorie asupra flotei vandale (456). fusese promisã fiului acestuia. un nobil si literat. dar nu reusi sã protejeze orasul împotriva jafului si violentei. clãditã pe tãrmul de est al orasului si renumitã prin icoana Fecioarei. Genseric intrã în Roma. 457. potrivit altor opinii. sub numãrul 4). a proclamat împãrat. p. 30 (1972).ostilitatea regelui vandal printr-o aliantã matrimonialã. Acesta vine în Italia si Roma îl primeste. care deveni episcop si în curând muri. pretioase opere de artã furã smulse. meritând elogiile 358 [B. Pe când iesea cãlare din oras. Singura fortã în Occident erau vizigotii. alta Theotokos Hodegetria („care duce la Victorie"). între altele si de cãtre disertatiile canonice ale mitropolitului Macarie de Ankyra (cf. unde Ricimer. A. aproape de Sfânta Sofia. el fu creator de împãrati în Occident. Dupã ce strânserã astfel toatã bogãtia publicã si privatã a Romei. îl depuse pe Avitus. 1982. în vremea împãratului Leon I (457474). Saintjean de Lycopolis et l'empereurMarcien. Devos. Un grandproces canonique ã Byzance an debut du XV siecle. 5-9. avea comanda supremã si. în prada imensã adunatã de jefuitori se aflau si odoarele de aur aduse de Titus de la templul din Ierusalim. dintre care trei au fost închinate Maicii Domnului: una. p. Dar nu era bine vãzut la Roma. regele lor. Boli. Huneric.

numit Tarasi-kodissa364. Leon I îsi recrutã regimente din supusi indigeni si anume din isaurieni. Paris. Rãscoala si statul Asãnestilor. p. dupã proclamarea noului împãrat. sprijinit pe trupele sale germane. (Bonn): ovrot 6 BacnAeug &pât fjv TO yevog. întâiul împãrat încoronat de patriarh. Spre a neutraliza puterea lui supãrãtoare. încoronarea.Referitor la acest aspect. în Italia.) apãrãtor al orasului. desi într-o formã mai putin violentã. . fiindcã în copilãrie era cunoscut ca 6 /nxrpot Baaihevg.] 309 aceastã alegere si Leon fu încoronat în palatul Hebdomon. Arda-burius. cum aratã Bury (op. Senatul n-a putut decât aproba 361 Cedrenus. care a vãzut pentru prima oarã lumina tiparului la Paris în anii 1948-1950). reînvia acum. ea fu îndeplinitã de patriarhul Anatolios363. în faptul cã. Ricimer. dupã întronarea lui Leon I. 1921. Aceste relicve. 362 Supranumele de „cel Mare". El avea comanda de magister militum inpraesenti. Aspar era un alan. dar reprezenta interesele germane (sotia sa era o ostrogotã). cum s-a mai spus înainte. 44 si urm. nu poate fi luat în sensul pe care posteritatea 1-a acordat marilor împãrati. fiind. el îl alese pe Leon. Pericolul german. alegerea unui nou împãrat trebuia fãcutã de armatã si Senat. n. cei doi Leon au fost deosebiti ca Aecov 6 /xeyag si Aecov 6 niKpoq. privite ca un paladium (subl. 206 (cartea reprezentând traducerea româneascã a volumului al III-lea al sintezei „Le monde byzantin". era puternicã. Pentru acelasi maphorion sau omophori-on. p. atât de agresiv în timpul lui Arcadius. în ultimele zile ale orasului. Civilizatia bizantinã. Aspar. scria cã „La Constantinopol moastele Fecioarei. Sanctuaires de Byzance. iar la Sfînta Mariaa din Chalkopratia. dupã încoronarea nepotului sãu (Leon al II-lea). 474) a. Ed. patroana orasului. Nefiind un Augustus sau o Augusta. Ed. I. un fel de Palîadium protector al capitalei360. Acest titlu îsi are la el originea. 1994. plimbate pe metereze ori de câte ori Constantinopolul era asediat. DISPUTA ÎN JURUL DOGMEI CHALKEDONIENE 1. 307 m. aveau o importantã imensã. centura Sa. ^OOVT). erau 306 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN primi (77 ãjia aopog). op. Tot asa Theodosius al II-lea era numit „cel mic". stiintificã. p. Pozitia lui. 1). Bucuresti. Ebersolt.E. rãzimatã pe germani si strãini. Spincescu). S-a multumit deci cu rolul pe care-1 avea în acelasi timp. Princeton. Brehier. 608. nu se putea gândi sã urce pe tronul imperiului. spre a fi deosebit de Arcadius. rptjSouvog TTJV ãtiav. Recrutarea trupelor de isau-rieni. cit. care servise ca domesti-cus sub Aspar362. cit. Bucuresti.. magister militum per Orientem. Kaegi Jr. acela de a ridica împãrati pe care sã-i domine. Leon I„Thracul" (7/ebr. care veni la Constantinopol si cãruia Leon îi dãdu de sotie pe fiica sa Ariadne (466-467). iar aceastã manifestare exercita o influentã binefãcãtoare asupra moralului apãrãtorilor cetãtii" (în traducerea lui N. a fost numit. avea atunci cea mai mare autoritate în armatã. împãratul îsi apropie în acelasi timp pe unul din conducãtorii lor. 31-48. Enciclopedicã.T. Suprimarea lui Aspar.. p. Byzantium and tbe Decline of Rome. Fiind arian si un barbar. pentru a îndeplini ceremonia încoronãrii. 1989. 323. vestiti prin vigoarea si vitejia lor. n. L. . iar fiul sãu. Cu stingerea dinastiei lui Theodosius. La Sfânta Mãria a Blachernelor se pãstrau giulgiul si tunica sa (maphoriori).. originar din Thracia361 si crestin ortodox. Brehier fãcea trimitere la J. si voi. la 7 februarie 457. 315-316. Situatia Lazicei. dupã Constantin Porphyrogennetos. ns. în amintirea unui cetãtean care a ajuns la mãrire în Statul roman365. URMAsII DINASTIEI THEODOSIENE. învestit cu rangul însemnat de patricius. 95]. seful isaurian îsi schimbã atunci numele sãu neobisnuit în acela de Zenon. 1968.3febr. cu care apare la unii istorici.T. 457. pp. în acest scop. [W. pp. v. 363 Descrierea ceremoniei. 91. Aceastã sacrã relicvã a fost pentru populatia Constantinopolului. la Bury.

numit magister militum per Orientem. voi. Constantinopolul nu-1 recunoscu. 36. ales în Pars Occidentalis. pe când se afla în Thracia pentru a respinge o nãvãlire a hunilor. i'"*> 312 capitat368. Primindu-1 apoi la Constantinopol. . El domni pânã în noiembrie 465. •' . care se temea de el si. Brooks. p. 473. Dar ridicarea unui arian la un rang recunoscut ca o treaptã spre tronul imperial. Indakos. El a încercat. în lipsa lui. Alesul era cãsãtorit cu Euphemia. p. înãltând la rangul de Caesar pe fiul-sãu Patrikios (469-470). voi.. în fata atâtor intrigi. el a dat o legislatie însemnatã. W. Libius Severus. Bunicul sãu fusese vestitul Anthemios din timpul adolescentei lui Theodosius al II-lea. unde se hotãrãste distrugerea lui Aspar si a familiei sale (471). I. Ostrogorsky. în fruntea imperiului fu pus un om obscur. când muri. cum sugereazã Brooks: "nãscut din Rusumblada". fiica mai micã a împãratului. 1928. ••-• . 1998. a fost un împãrat de seamã. ocupat cu expeditia în Africa. 366 Bury. LRE. t. Când se întoarse în Italia. Bonn). Rãzboaiele cu vandalii si ostrogotii. Majorian. astfel. Pentru aceastã faptã. cu soldati de-ai lui Zenon. între Genova si Pavia fu învãluit de oamenii lui Ricimer. 318. n. 529-534. descendent al lui Proko-pios. I-er). în scurta-i domnie de patru ani. Când Zenon.> 310 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Leon I institui si un nou corp al gãrzii. împãratul a cãutat sã linisteascã multimea.nacale 70-h gg. cit. Histoire de l'Etat byzantin. Athena. The Eastern Provinces. ADSV. Osnovnye napravlenija politiceskoj oppozicii pravitel'stvu Vizantii v 50 . EnsslinJ 3M 'Poucro'DjLijSAaSeroTou (Candidus. Cf. în 461. nu 1-a putut ajuta si. dupã câteva zile. Paris. 90. a plecat în Isauria. E. împãratul a împlinit o veche promisiune fãcutã lui Aspar. I.< 365 Hodgkin. 363 Vezi F. Pfister et Ganshof. 471. 82 si urm. Trimisi ai Curtii îl conving sã renunte la întreprinderea sa si el pretinde cã a fost instigat de Ardaburius. Situatia în Occident. sã-1 asasineze pe acesta. 316-320. b. 2. Leon I. 311 în acest timp. Anagast. 1928. în primii ani ai domniei. par Lot. Viena. Lot. pentru a fi opusi mercenarilor strãini366. devotat împãratului.B. Caesarul Patrikios a fost numai rãnit. V v. o interventie în Lazica îl sili pe regele Gobazes (sau Goubazes) sã abdice în favoarea fiului sãu. 20 (1983). dupã care Leon I îl trimite ca împãrat pe Anthemios. III. voi. Geschichte des spãtromiscbem Reichhes. .. p. însotit de putine trupe. autoritatea în Lazica fu pierdutã. Gobazes se declarã supus imperiului. . Kozlov. Londra. bibliografia privitoare la Aspar si la fiul sãu Ardaburius existã în EPLBIP.. fiica lui Marcian. E probabil sã fi fost recrutati dintre isaurieni. p. op. p. Fatã de barbari a avut o atitudine energicã: a pacificat Gallia. putea fi . unde a suprimat un periculos brigand. Noul Caesar a fost logodit cu Leontia. A urmat un lung interregn de doi ani. a trecut în Spania si a voit sã se îmbarce pentru recuperarea Africii. Decomposition de l'empire (395-751) (în „L'histoire du Moyen Age".. p. p. III. declarând cã Patrikios era gata sã treacã la adevãrata credintã. Dar flota romanã fu capturatã si proiectul sãu zãdãrnicit. 1923.[Opinie sustinutã si de G. p. cãci îl întâlnim întâia oarã în domnia lui. Excubitorii. Aspar si Ardaburius au fost ucisi de eunuci în palat. un german. cit. p. . Aspar nu putea vedea cu ochi buni aducerea în capitalã a trupelor de isaurieni si a sefului lor. p. ed. magister mili-tumper Thraciam. a produs o revoltã generalã la Constantinopol si manifestatii zgomotoase au avut loc la Hippodrom. dar fiind atacat de Peroz al Persiei (468). Bury. Zenon se întoarce în grabã la Constantinopol.«. 29-30. Leon I a fost stigmatizat cu porecla de makelles (mãcelarul)367. care-i disputase imperiul lui Va-lens. de367 (J. A. vãrul lui Iulian. Stein. op. . la l aprilie 457. 150]. cf. amenintã cu rebeliunea. 252 si resp. iubitor al binelui public. p.

spre a dezarma Orientul. iar triunghiul de nord-vest. pentru a fi opus lui Olybrius. Ei apar împãrtiti în trei grupe. Oxford. fãrã care nu se putea nimic în Occident. Aspar. impusese aceastã numire. a Il-a. în care acesta a putut scoate altã flotã si ataca prin surprindere. Cu ei puterea regalã e întâia oarã divizatã la goti si T. Sava si Dunãre. Finlay. Balaton). ed. 314 Am vãzut cã. în 467 el fãcu o incursiune în Peloponez. presupune cã aceastã diviziune a puterii a fost încurajatã. Leon I avu de lucru cu ostrogotii. fiica lui Anthemios. pentru a-i nimici pe vandali. Mai trebuia însã si consimtãmântul lui Ricimer. Cãtre sfârsitul domniei sale. Dar regele vandalilor rupse în curând pacea cu Orientul. Din nefericire Leon. IV. Decline and Fãli. Widimer (Widemir) si Thiudimer (Theodemir). fratele sotiei sale. Basiliskos fugi cu restul flotei în Sicilia si de acolo la Constantinopol. luptarã la Nedao. 313 Expeditia fu organizatã pe o scarã vastã (468). se nãscu tocmai în momentul în care Thiudimer primea vestea biruintei lui Walamer asupra hunilor. t. generalul Heraclius cu fortele Egiptului avea sã debarce în Tripolitana si sã meargã pe uscat asupra Cartaginei. Genseric relua ostilitãtile contra Italiei. Gibbon. Thiudimer. dar Basiliskos. în pretioasa-i operã asupra nãvãlitorilor Italiei. Verina. de Attila. Ei au luptat cu credintã sub stegurile lui Attila. 369 G. care se revãrsarã din Pannonia în imperiu . în marea bãtãlie din Campus Mauriacus. trebuia sã-i atace pe vandali în Sardinia si apoi sã se uneascã la Carthagina cu ceilalti. avea un fel de suprematie asupra fratilor sãi mai tineri371. 37-40. t. Edw. ed. în loc sã loveascã imediat Carthagina. dupã lupta de la Nedao. Dupã Hodgkin. flotele sale debarcau si prãdau. o lungã regiune între Dunãre si lacul Pelso (Platen See. cea mai costisitoare si mai puternicã întreprindere navalã pe care au pregãtit-o romanii: flota numãra nu mai putin de 1113 corãbii369. Diplomat. Noul ales sosi în Italia si fu proclamat împãrat în ziua de 12 aprilie 467. Marcellinus. History ofGreecefrom its conquest by the Romans to thepresent time.deci considerat un reprezentant al familiei lui Theodosius. 1896. la oarecare distantã si a dat câteva zile lui Genseric. Walamer a ocupat Slavonia. 10-11. 1877. Oxford. ca sã aducã natiunea într-o stare de slãbiciune si dependentã. Cel mai mare dintre frati. dupã moartea puternicului suveran hun. între lacul Pelso. el s-a retras la Herakleia370. împrãstiind flota lui Genseric în apropierea Siciliei. dacã nu poruncitã. Vandalii amenintau astfel comertul Mediteranei. împãratul Marcian îi admisese ca federati. un om incompetent si nesigur. Walamer. Theodoric. Widimer372. el trimise la Constantinopol pe Eudokia si Placi-dia. ed. Leon I se hotãrî a porni o actiune decisivã. care încercaserã a se întoarce în locurile de 371 Italy and her invaders (476-535). H. III. sub influenta Verinei si a lui Aspar. p 178. I. ostrogotii îsi dobândirã neatârnarea. Heraclius si Marcellinus siau executat fãrã dificultate misiunea. care avea sã joace un rol atât de mare în Italia. si devasteazã tinuturile de la Dunãre pânã în Thessalia.F. Bury. Tozer. sotul Placidiei. Planul era sã-i atace pe vandali din trei pãrti: Basiliskos avea sã meargã direct la Carthagina. candidatul lui Genseric. în unire cu fortele Italiei si Dalmatiei. Urât de populatie. pp. cu fortele italiene. Croatia de Nord între Drava si Sava. pentru a nu întãri pozitia lui Leon printro victorie atât de mare. sub trei frati din neamul regesc al amalilor: Walamer. Cea din urmã se cãsãtori acolo cu senatorul Anicius Olybrius. dar. . Hodgkin. magister militum Dalmatiae. a fost atribuit fratelui mai tânãr. s-a oprit într-un port. lordanes nu e clar în descrierea împãrtirii acestei provincii între frati. cu care era logoditã înainte de cucerirea Romei. pp. puse în fruntea ei ca sef pe Basiliskos. scuturând jugul hunilor si umplurã golul lãsat de ei în Pannonia. nimicindu-i jumãtate din flota imperialã. Acest consimtãmânt a fost asigurat prin cãsãtoria barbarului atotputernic cu Alypia.

Suevii cu care aveau acum de a face locuiau în coltul sud-vestic al Germaniei. fratii ostrogoti descoperã cã indemnitatea. cit. 374 „Missa legatione ad imperatorem Walamir ejusque Germani. pp. Ei erau amestecati cu ala-mannii. atacati de Dingizech. spre a rãzbuna înfrângerea suferitã. p. s-au obligat a nu mai cutreiera regiunile din sudul Dunãrii si. pe timpul când acesta era un simplu subaltern al patronului comun. pp. Au avut apoi lupte cu suevii. Theodoric se pregãti îndatã pentru întâia sa faptã de arme. aruncat de pe cal în timpul bãtãliei ce avu loc lângã Sava. Indignati. împãratul Leon I îl pusese în libertate. vident Theodericum Triarii filium. Ei au purtat unele lupte cu vecinii de la nord si est. Când el era în vârstã de 7 ani. încãrcat de daruri. loc. probabil pe la 470. iarna. fãrã stirea tatãlui. Walamer. drept garantie a fidelitãtii lor. Ostrogotii. în regiunea cunoscutã azi sub numele de Pãdurea Neagrã. supranumit Strabo (Sasiul). Pentru a prãda în imperiu. care trecu Dunãrea cu hunii sãi. se bucura totusi de prietenia Bizantului si îsi primea regulat onorariul anual.. Rãspunsul adus n-a fost multumitor. citat de Hodgkin. în Spania. Trecând Dunãrea. suevii au fost nevoiti sã treacã peste ostrogoti. 18-22. întors de la Constantinopol. în 471.. 315 unde fuseserã alungati (454)373. i-a atacat pe ostrogoti. pe care sub eufemismul de strenuae sau strenae („dar de anul nou"). Strânse în jurul sãu o trupã de vreo zece mii de oameni si se strecurã. ostrogotii au pãstrat cu credintã pacea. Dupã un timp. plãtin-du-le rãmãsita subventiei dintr-o datã si garantând-o pentru viitor. capturându-1 pe regele Hunimund si târând în sclavie mare parte din armatã. 317 NICOLAE BANESCU rugii si sarmatii. ca sã lãmureascã lucrurile. am vãzut. 13. un tânãr de vreo 17-18 ani. Suabia. Dupã moartea lui Hunimund. 376 Ibidem. Acesta dãdu o luptã sângeroasã cu suevii si skirii care aveau o confederatie si cu gepizii. 76.. rãzbunând moartea lui Walamer376. Ostrogotii i-au atacat noaptea în lagãr. fiul lui Hunimund. cât a stat Theodoric la Constan-tinopol. 373 Datã admisã în general pentru nasterea lui Theodoric. jefuindu-le vitele. La Curtea din Constantinopol era atunci un sef got. în legãturi de prietenie cu Leon I. 316 Timp de zece ani. smulgând Sirmium din mâinile regelui sarmat . Leon I s-a vãzut silit a încheia pace cu ei (461). ostrogotii îi bat strasnic si-i alungã din Pannonia. p. au dat drumul fiului sãu si captivilor. 22-23. op. fiindcã era greu sã-i hrãneascã sau socoteau riscant a robi un popor asa de mare375.372 Ibidem. Thiudimer îl aflã acasã pe fiul sãu Theodoric. cu vandalii si alanii. Bine înzestrat. au trimis ostatic la Constantinopol pe cel mai în vârstã dintre mostenitorii Amali. fãrã nici o legãturã cu neamul regesc al Amalilor. în timp ce Amalii erau lãsati în sãrãcie si dispret374. Aceastã mare confederatie fu învinsã de ostrogoti. Când se întoarse din aceastã campanie. era în întârziere si trimit o ambasadã la Constantinopol. la rândul lor. aliindu-se cu skirii. Coborâtor dintr-un neam inferior. nepotul sotiei lui Aspar. nãvãlesc în Moesia si o devasteazã în lung si în lat. Oamenii lui Walamer au recunoscut acum autoritatea lui Thiudimer. n. fiul lui Triarius. Thiudimer întreprinse o altã campanie. Romanorumque amicitiis junctum et annua solennia consequentem et se tantum despici" (lordanes. omnino flo-rentem cum suis. acest copil s-a fãcut repede iubit de Leon I. un copil de 7 ani. 2).. trimitându-i în patria lor. lângã lacul Pelso (Balaton). strãbãtu Moravia si Boemia si îi lovi din spate pe suevi si pe confederatii lor alamanni. O parte dintre ei trecuserã mai înainte.. cum presupune Hodgkin. fiul lui Thiudimer. cit. o primeau de la Bizant. fu strãpuns de lãncile suevilor si lordanes afirmã cã ostrogotii au sters de sub soare numele skirilor. Theodoric. 375 Hodgkin.. Acest got e probabil sã fi fost. ei ridicã armele. pe Theodoric.

care fu ucis. Patriarhul Proterios. apoi de acolo la Cherson. Alaric. ca mai puternic. Temându-se a-1 declara ca succesor pe Zenon. pp. fu trimis de Leon I la Roma. ™ Ibidem. cu o grupã de orase. îsi luã sarcina mai grea de a se stabili pe teritoriul Imperiului bizantin. cereau sã fie dusi la rãzboi. din cauza impopularitãtii isaurienilor. 25-27. care-1 înãltaserã în Scaun pe Timotheos. vãzându-se asediat. zis Aeluros. continuând astfel politica înaintasului sãu. la îndemnul mamei sale. Aflând de succesele fiului sãu. c. Euric. ostrogotii. Patriciul Hilarianus. Anthemios fu prins si decapitat. posibil si Larissa. negociazã cu seful ostrogot si se încheie o conventie prin care barbarii se obligã a înceta jafurile. Politica religioasã a lui Leon L Moartea sa. Monastir. Italia era împãrtitã în douã. se îmbolnãvi si muri. partizan zelos al lui Dioskoros. care impuse sarmatilor de la frontierã neutralitatea. asociat mai dinainte la tron.. de vreo sase ani. plãtindu-i pentru a trece. dar n-a putut rezista agresiunii lui Euric. Pacificarea Galliei era o problemã tot atât de gravã pentru Anthemios cum fusese pentru Majorian. o apucã pe valea Moravei si ocupã Naissus (Nis). cãzurã în mâinile sale. Vãzând primejdia. 528. regele vizigotilor. Theodoric fu trimis într-un mars rapid spre sud. fiul lui Zenon si al Ariadnei. Scrisoarea cãzu în mâinile lui Ricimer. luând avizul episcopilor din fiecare eparhie si-1 exila la Gangra. în locul sãu fu numit alt Timotheos. lângã Marea Egee. care-1 proclamã în aprilie pe Olybrius împãrat. care a fost un prelat blând si tolerant380.Babai. trimitând la Roma o deputãtie. îl . comandantul de Thessalonic. asedie îndatã Roma si o cuceri cu usurintã. se gândea a-si întinde stãpânirea asupra întregii Galii si asupra Spaniei. în Macedonia. El îl scoase pe uzurpator din Scaun. la 15 iulie 472379. socotind Pannonia prea strâmtã pentru ei. primind în schimb o regiune fertilã. fusese ucis de alexandrini. de hidropizie. lãsându-1 pe Widimer sã nãvãleascã în Italia. Situatia era acum si mai rea. în 472 împãratul domnea la Roma. Thiudimer porni de la Naissus spre Thessalonic (primãvara anului 473). Olybrius. renuntând la demnitatea regalã. în chestiunea religioasã. Stobi. în noiembrie se stinse si Olybrius. Thiudimer muri (474)377 si Theodoric. Leon I a îmbrãtisat ortodoxia stabilitã de Sinodul de la Chalkedon. p. unde cantonase. unde muri. Thiudimer. Cunoscutul literat Sidonius Apollinaris fãcea parte din misiune. Tronul Romei fu ocupat de Glycerius.. evenimente grave s-au întâmplat în Biserica Alexandriei. Thiudimer trecu Sava cu o armatã considerabilã. proclamat împãrat la Ravenna. un tânãr de 20 de ani acum. 318 Curând dupã aceste evenimente. Dar împãratul trimise si un mesager lui Anthemios. luã succesiunea ca rege. Dar acesta. ca federati. lãsã imperiul nepotului sãu Leon al II-lea. iar împãratul trebui sã-i cedeze altã regiune. regele vizigotilor378. în Thessalia. Dar Ricimer nu supravietui nici douã luni socrului sãu: el muri de hemoragie. dar. iar patriciul la Milan. pe atunci la Constantinopol. abia ajuns acolo. cu o scrisoare în care îl îndemna sã1 suprime pe Olybrius. între Anthemios si Ricimer erau acum relatii dusmãnoase.. Geschichte. fiindcã servea interesele adversarilor. si-a unit fortele cu ale lui Euric. ca sã-1 împace pe Anthemios cu 377 Datã indicatã de Stein. în Gallia. 75 de ani mai înainte. Fiul lui Widimer îi conduse si. Leon I nu tolera acest lucru. Anthemios a cãutat a-si asigura concursul burgunzilor împotriva gotilor. Glycerius nu fu în stare sã lupte cu ostrogotii si intrã în tratative cu ei. Widimer si Thiudimer hotãrârã sã plece. la 18 august. galo-ro-manii cerurã protectia lui Anthemios. Leon I trecu din viatã în ziua de 3 februarie 474. Widimer porni în 473 cãtre Italia. Nu mult înainte de moartea lui Leon. Moesia de Jos cu Novae. Anthemios si Ricimer. Dupã moartea lui. 319 Ricimer. si el a compus un panegiric împãratului. El trecu peste Balcani în valea fluviului Axios (Vardar). cu ocazia consulatului sãu. zis Basilikos.

Tânãrul împãrat muri dupã nouã luni si Zenon rãmase în fruntea imperiului singur. 275. pp. Basiliskos. p. împãratul îsi ia sotia si mama. stãpânã pe situatie. îl suprimã în acelasi timp pe Patrikios384. Bonn). El si-a inaugurat totusi domnia cu un mare succes. I. p. spuse cã cel mai bun dar ar fi libertatea captivilor. 320 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN punându-i pe cap diadema imperialã în Hippodrom (9 februarie 474). mai înainte magister officiorum. unde se simtea mai în sigurantã. fiind greu de strãbãtut de armate. pe care el se sprijinea. Zenon (9 februarie 474-9 aprilie 491) a. pp. care a fost confirmatã. The Eastem Provinces. sprijinind . ca Augusta. 322 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Marcus la rangul de Caesar. se fãcuserã tuturor nesuferite prin violentele si grosolãnia lor. bani din tezaurul imperial si. tot atât de ambitios ca si ea. dupã moartea lui Genseric (477). dar în multe era ambitios „si cele ce le sãvârsea. Brooks. Ibidem. domnia lui Zenon si o conspiratie se urzi împotriva sa. Verina îl convinse pe Zenon cã Senatul si poporul sau unit în hotãrârea de a-1 rãsturna si cã singura sa scãpare e fuga. situatã la poalele muntelui Taurus.. cum sperase. Nici experienta afacerilor publice n-o avea. Zenon era un om lipsit de însusiri. Ultimul act al acestui rãzboi a fost ocuparea orasului Nicopolis. Genseric i-a predat atunci pe toti captivii sãi si ai fiului sãu si i-a îngãduit lui Severus sã rãscumpere câti a putut dintre ceilalti. mai mult din ostentatie decât cu adevãrat". 377. regiunea. 384 Zonaras. 128 (Bonn). III. Bury. Ambitioasã. p.asociazã pe tatãl sãu la domnie. Revoltele lui Mar-cian si Illos. t. îndatã dupã aceea s-a încheiat o pace perpetuã (474).W. Când toate pregãtirile furã gata. 472. History. nici stiinta prin care domniile pot fi conduse în siguratã381. El o încoroneazã îndatã pe sotia sa. El ajunse cu totul impopular. curând dupã moartea lui Leon. Zenon îl trimise pe Severus sã trateze pacea si acesta. Dar Basiliskos nu se putu mentine mult timp. oameni de încredere ai împãratului. Verina-1 atrase în conspiratie si pe fratele ei Basiliskos. ea nu putea suferi sã se vadã aruncatã pe planul al doilea si se gândi a ridica la tron pe favoritul sãu Patrikios. 275-276 (ed. cãci cele pe care le lãsase Leon I. refuzând 382 Ibidem. Mal-chos ne spune cã nu avea în firea sa cruzimea lui Leon I. Dacã la acestea adãugãm cã trupele de isaurieni. încoronându-1 apoi si Augustus. 379 Bury. pp. iar acesta izbuti a-i câstiga de partea lor pe isaurianul Illos si pe fratele sãu Trocundes. Speriat. se strecurã dincolo de Bosfor. condusã de împãrãteasa vãduvã Verina (475-476). îndreptându-se spre patria sa Isauria. si ridicã pe fiul sãu 383 E. nici mânia neîmpãcatã care-1 stãpânea pe acesta încontinuu. 2. Zenonis. 172-173 (Bonn). Verina nu rãmase. sub aceste bune auspicii. toate se goliserã iute de Zenon. 321 darurile ce i se fãceau. la întâmplare"382. la Chalkedon (9 ianuarie 471). Ca precautie împotriva intrigilor Verinei. p. „multe fiind dãruite de el amicilor. de fiul 383 sau Abia începuse. însotit de putini isaurieni. le fãcea pentru glorie si pentru a-si atrage admiratia. I. Finantele se aflau în cea mai mare penurie. în tezaurul public. întelegem lipsa de popularitate a noului împãrat si multele rebeliuni ce-i disputarã atâtia ani tronul. si urm. fu proclamat de Senat si încoronat împãrat. când a murit. 390-391. Uzurparea lui Basiliskos. 380 Theoph. punând capãt rãzboiului vandal atât de pãgubitor.

Printre însotitorii lui Illos. Atenienii 1-au considerat cel mai eminent dintre discipolii divinului maestru. III. Verina era cea mai vinovatã dintre toate. Hodgkin ne-a schitat în câteva pagini cariera acestui interesant tip al pãgânismului388. Dupã Bury. el îsi ridicã trupe si împreunã cu fratele sãu. 384 Zonaras. „English Historical Review". pp. Basiliskos îl trimite acum sã-i întâmpine pe adversari în Asia. Leontia se retrase si ea într-o mãnãstire. poet si filosof. silind-o a se cãlugãri în biserica din Tarsos387. o porphyrogenetã. 385 Zonaras. în Thebaida. nepot al fostului împãrat cu acest nume si fiul lui Anthemios. întrunind în persoana sa calitatea de gramatic. pp. concetãteanul sãu Illos. a fost cel mai de seamã si mai nobil dintre dusmanii sãi. Mai înainte de a intra în capitalã. acestia îl înving un timp. deci fiu de împãrat. ne-a . fie ademeniti de banii si promisiunile lui Zenon. închis într-un turn a cãrui poartã a fost ziditã si turnul dat în paza unei trupe sigure. Bury. The Emperor Zenon and the Isaurians. atacã palatul cumnatului sãu si casa lui Illos. 52-52. Zenonis. unde se afla cartierul lui Zenon. probabil la sfârsitul anului 478. pp. pe Harmatios. fie primind scrisori de la Senat. Basiliskos. dar Marcian nu sustinu mai departe atacul si amânã pânã a doua zi rezultatul final. De trei ori viata îi fusese în primejdie prin uneltirile lor. 128 (Bonn). rebelul pieri acolo de foame. pe care n-a avut-o savantul englez. în acest timp. Prokopios. surghiunit în Asia Micã si hirotonisit preot. Marcian trebui sã-si caute azil la Sfintii Apostoli. Cãsãtorit cu Leontia. pe când Ariadne fusese nãscutã înainte de domnia lui Leon. nepotul sotului sãu.monofizitismul. 209-238. p. a fost exilat într-o fortãreatã din Cappadocia. în acea zi de triumf. III. ajutându-1 sã-si recapete tronul. se îndreptã cãtre Constantinopol. Ca atare. exilat în Isauria. egipteanul Pamprepios din Panopolis. de unde fu scos. el se dusese la Atena. 324 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN destãinuire. unin-du-si fortele cu ale lor. unde se refugiase. ei au fost decapitati. 390-391. ea îl îndemnase pe prefectul pretoriului Epinikos sã-1 asasineze si acesta. informându-i cã nebunia lui Basiliskos e insuportabilã si îndemnân-du-i sã ajute la întoarcerea lui Zenon. Cel din urmã revoltat împotriva domniei lui Zenon. Marcian se socotea mai îndreptãtit sã ocupe tronul. Dar un studiu excelent asupra lui. îi fãcu aceastã Hodgkin. avea si ea un favorit. apoi la Alexandria. dar deodatã trec de partea lui. ceva mai târziu. Dar femeile din familia imperialã îl urmãreau cu nepotolita lor urã. Zenon o pãrãsi la discretia lui Illos. 8 (1893).W. în parte atrãgând-o prin daruri. de o informatie impresionantã. 129-130.] 323 Dupã vreo trei ani se produse a doua încercare de a-1 rãsturna pe Zenon. III. se gãsea si un om cu multã reputatie printre contemporani. aceea a lui Marcian. declarându-i cã nu se simtea niciodatã în sigurantã cât timp aceastã femeie va rãmâne în Constantinopol. El era. Zenon îi datora o deosebitã recunostintã pentru serviciile ce-i fãcuse. Armatele unite merg la Constantinopol si Zenon intrã astfel fãrã rezistentã în vechea sa resedintã (august 476). Acesta. o femeie foarte frumoasã. Dar fu rechemat în curând si împãratul îi iesi înainte cu o suitã impunãtoare. dupã mamã. nãscutã dupã ce tatãl sãu se urcase pe tron. Sub influenta ei. fiind scos din Sfânta Sofia. Illos îi descoperi lui Zenon intrigile Verinei împotriva vietii sale. împreunã cu familia sa. cu sotia si copiii sãi385. Harmatios fusese numit magister militum în Thracia. dincolo de Bosfor386. La Niceea. Illos se retrase atunci de la Curte. care o trimise cu o mare suitã în Isauria. t. Illos reuseste sã-1 despartã pe Harmatios de Basiliskos. unde studiase filosofia la scoala neoplatonismului mistic a celebrului Proclus. între altele. pp. apoi o închise în fortãreata din Dalisandos. fiica mai micã a împãratului Leon I. Trimitându-1 pe Illos cu fratele sãu împotriva lui Zenon. Illos trecu Bosforul cu isaurienii sãi si risipi armata lui Marcian. O bãtãlie crâncenã avu loc si victoria era aproape câstigatã. Brooks. împãratul din Occident. Dupã ce predase literele la Panopolis. [E. I.

OVK L%ov vnoKpiaiv. prieten intim al lui Illos. arãtându-1 ca practicând magia si profetiile. si-1 aduse la Illos. (pevaKia&eig "7/Uoug /iL/zLpi/iv?#fLvj7 Ao/tfflTepov avmv nâvucav eicpivs tâv naiSsvrâv KcovoTavrivov. ci în toatã libertatea si-1 manifesta391. SeiKvvfievov. fãcân-du-1 sfetnicul sãu. neadmitând nici o independentã. Pamprepios a tinut cu mare elegantã despre suflet un discurs mult meditat. Hodgkin. Ca si dascãlul sãu Proclus. Arhontele era însã un mare înfumurat si pretindea de la protejatii sãi o adulatie permanentã. Acesta neînduplecându-se. având un mare protector în arhontele Theagenes. •TO Ibidem. ''''"'" '' • ' . dupã Damascius. 1. 389 H. în „Bulletin de l'Association Guillaume Bude". III. multumitã omului de încredere al acestuia. 325 NICOLAE BANESCU cooperatia elenilor pãgâni. n. Ariadne câstigã pe unul din garda scholarilor sã-1 asasineze. Pamprepios era un grec. 2238. 391 Suidas. plecând la Constantinopol. Pamprepios îsi asimila artele secrete ale magiei. Generalul. Ariadne ceru si ea stãruitor lui Zenon rechemarea mamei sale. 388 P. cu speranta de a revedea. Creditul lui Pamprepios se întemeia pe prezicerile ce le fãcea ministrului protector. atrasi de Pamprepios. Ei îl convinserã pe Zenon si Verina sã-1 exileze. Dupã loan de Antiochia. el nu fãcea un secret din pãgânismul credintei sale. dori sã audã vorbindu-se despre suflet. p. vrov Tg nappr\Giaq Jipo8r\)i(og 326 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN minuni. prin îngrijitã lui vorbire fluentã392 si 1-a numit profesor.' 387 loan de Antiochia:ev Tt? Katã Tapaov Lf ap. Illos trimise dupã el si-1 luã în Isauria. nr. de care îsi legã apoi viata. Au câmp d'un Wallenstein byzantin. v. în acest oras plin de crestini. asupra acestui delicat subiect.dat Henri Gregoire389. poate lãmuri fãrã gres chestiunea în discutie. ale profetiei si theurgiei. încât duse la bãnuiala cã stie si alte lucruri „ale întelepciunii secrete". neferindu-se a-i face lui Illos preziceri împotriva împãratului.iar filosoful nostru demisiona si pãrãsi Atena. într-o împrejurare înregistratã de Suidas. La vie et Ies vers de Pamprepios aventurier paien. 53 si urm. p. adevãratul „Mecena" al Universitãtii ateniene. închis de Illos de mai multi ani într-o fortãreatã din Isauria. un iubitor de literaturã. „zilele lui Libanios si Iulian". Fermecat de cele auzite.v. deci un pãgân în credinta sa si invidiosii uneltirã a-1 compromite. aflându-se odatã cu oameni învãtati. fiecare în felul sãu. dar discutia a lãsat confuzie în spirite din pricina contradictiilor. El cuceri mâna unei ateniene si o catedrã de filologie390. spuse cã Pamprepios. El avu cu Pamprepios un „conflict de amor propriu" -cum îl caracterizeazã. Acest studiu. El fu ridicat de atotputernicul sãu prieten la înalta functie de quaestor al palatului sacru. împãratul cerând cu insistentã eliberarea fratelui sãu Longinus. Illos 1-a proclamat „mai întelept decât toti profesorii din Constantinopol.. la revolta lui Illos. tãindu-i o ureche. dar atentatorul nu reusi decât sã-1 rãneascã. Atunci Marsos. cãci era plin de întelepciune politicã (?ccd TJV jap noÃiriKfjg avvâaewq e/i^Aeog)393.-. probeazã Kd'âiepoî. Multi dintre cei prezenti filosofarã. Gregoire. pp. cu un mare salariu plãtit de Stat. 24 din iulie 1929. învãtatul belgian . Illos ceru 392 Suidas. Pamprepios îl cunoscu pe Illos. disensiunea dintre Zenon si Illos a fost începutã de cel dintâi. pasaj din Malchos: To ' iat. 24. atât de sugestiv. s. un sofist egiptean despre care se spun 390 Ibidem. dar împãratul îi spuse s-o cearã lui Illos. 53. s.

îi ceru lui Illos sã-1 libereze pe Longinus. pp. în costum imperial. pe care o aduce din fortãreata isauricã în care zãcea. Illos îl scoate din închisoare pe Marcian si-1 proclamã împãrat. uzurpatorul intrã solemn în Antiochia395. pentru trãdare. Marsos murise si el. Carolus Muller. auxiliari rugi comandati de fiul lui Aspar. Pingree. 29. ucis din ordinul lui Illos. în bãtãlia care avu loc. el fiind deosebit de dibaci în materie de finante. V. Zenon nu avea pregãtirea necesarã pentru a conduce Statul. care a . împãrat pe patriciul Leontios. I. Firmin Didot. împãrãteasa Verina. neavând nici ei vreo cunostintã de administratie. desi punea la mezat functiunile si guvernãmintele398. ' Gregoire. an. Situatia grea în care 1-au pus pe împãrat. si ea. Fortãreata sustinu un asediu eroic timp de patru ani si cãzu în cele din urmã prin trãdarea sotiei lui Trocundes. seria revoltelor se încheie definitiv. în 488. pp. Oamenii de care se înconjurase. cum o caracterizeazã E. La 27 iunie 484. voi. confiscându-le proprietãtile. urmat de credinciosul Pamprepios si de alti prieteni si aderenti. ca dispunând de coroanã.327 sã meargã în Orient spre a se reface si Zenon îl numeste magister militum per Orientem. Pânã la începutul anului 484. ed. loan din Antiochia. fragm. Pamprepios. Illos se instaleazã la Antiochia. conferind astfel calitatea fictivã de consul persoanelor care nu exercitaserã de fapt consulatul.] 329 NICOLAE BANESCU b. Politica internã a lui Zenon. înlocuindu-1 cu loan Scitul. îl proclamã. stabilit dupã loviturã. prins în ostilitãtile cu ostrogotii. p. în mare parte isaurieni. pp. Pamprepios e înãltat de acesta la însemnata demnitate de magister officiorum. Verina murise curând dupã începerea asediului. Asa se explicã îndelungata functiune a lui Sebastian în acest însemnat post. Illos cãutã sã-si creeze o partidã în imperiu. rãsturnarea ereziei monofizite triumfãtoare a Edictului de unire al lui Zenon. isauriefiii sunt învinsi. 27-28. Dar înainte de a lua ofensiva. 328 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN împotriva isaurienilor. ales de Illos. Rebelul se închide atunci în fortãreata isauricã Cherreas (Cherris) împreunã cu aderentii sãi principali: Leontios. Marsos. Pamprepios. 396 H. sub cuvânt cã aduce o propunere de iertare. unui om priceput în afaceri.cit. între el si suveran mocnea acum dusmãnia si un conflict era inevitabil. 30 (1976). [D. prin abilitatea si relatiile sale. se aliazã apoi cu Verina. el îi expulza din Constantinopol pe prietenii rebelului. 1870. Elenii sperau o reînviere a epocii lui Iulian. dar când avu mâinile mai libere. „marea masinã pentru procurarea banilor". era omul care sã realizeze acest proiect. La refuzul sãu. 133-150. Era în 481-482. S-a cãutat a se atrage toti nemultumitii. Ermenric. S-a negociat cu dusmanii Bizantului: în Orient cu persii. ano VJKXTCOV. împãratul a fost nevoit a încredinta prefectura pretoriului. p. 395-396. Paris. Reforme administrative. Zenon îl revocã din comandamentul Orientului. nu putu lua nici o mãsurã. se introduce în cetate si deschide portile dinaintea trupelor imperiale. în politica internã. Politicul Horoscopes from the Reign of Zeno. 214. 1-a împiedicat sã intervinã în Africa în ajutorul crestinilor. catolicii. st. Zenon introduse însã în administratie unele inovatii care aveau sã rãmânã. Zenon îi mobilizeazã pe barbarii lui Theodoric Amalul. Ea s-a oferit împãratului în acest scop si. Pamprepios pierise cu trei ani mai înainte. HG. prigoniti de fanatismul arianului Huneric.. DOP. Gregoire. Acesti „fosti consuli" au format timp de secole o clasã de demnitari bizantini. 31. ! Bury. Cu aceasta. Textul unui horoscop anonim al lui Pamprepios. cf. Astfel se dezlãntui rãzboiul care tinu patru ani394. Illos si Leontios furã decapitati si capetele lor trimise la Constantinopol. Noul formular al credintei (ffenotikori). împãratul. la Tarsos. El a creat noua demnitate aulicã de consul onorar sau ex-consul. în Occident cu Odovakar. în acelasi timp. Stein397. nu lasã nici o îndoialã în aceastã privintã396.. unde furã purtate în vârful unor prãjini în Hippodrom. cit.

' Scopul principal era de a nu jigni nici pe monofiziti. 398 MaJchos. în ce priveste politica internã a fost încercarea de a restabili pacea în sânul Bisericii. t. du Bas-Empire. Când cei distinsi cu rangul de clarissimi si aproape toti spectabiles au pierdut dreptul de a lua loc în Senat. intrase în Italia si fusese înãltat la rangul de generalisim (magister militum). fost în serviciul lui Attila. Bizantul va cãuta iarãsi apropierea de Roma. Cu timpul. pe placul monofizitilor. o formulã împãciuitoare. Provinciile Orientului fuseserã pierdute pentru imperiu. în natura Sa de om. prin urmare. se desparte de ea. s-a depreciat însã din ce în ce mai mult. fãrã a adopta si fãrã a respinge termenii particulari sau opiniile sectelor vrãjmase. se întrunesc într-o sedintã comunã. Politica externã. Regatul ostrogot. Armata Italiei era în acest timp compusã din elemente barbare. 500 si urm. p. eliberate de jugul hunilor si sfãrâmate de os- . li s-a permis a rezida afarã din capitalã. în mod exact. în natura Sa divinã. începutul dezagregãrii stãpânirii romane din Apus. Zenon dãdu celebrul Edict de unire. Prefectul orasului nu mai avu asupra lor jurisdictia civilã si o nouã jurisdictie fu stabilitã de acum pentru senatorii vinovati 397 Hist. si de aceeasi naturã cu noi. Romulus (29 octombrie 475). 276: Kan^evcav. Faptul cel mai însemnat al domniei lui Zenon. p. Odovakar si Theodoric. Histoire ancienne de l'Eglise. ale cãrui sedinte se cheamã con-ventus. dupã câteva decenii. în sarcina lor era întretinerea conductelor de apã ale capitalei. La îndemnul sãu. 70 si urm. împotriva tuturor ereticilor care îl împart sau 399 Op. Numai papa vechii Rome. din cauza tineretii sale. E cel dintâi act al schismei dintre Occident si Orient si. aceastã nouã formulare a credintei putea strânge la un loc pe prietenii si pe dusmanii Sinodului al IV-lea. cit. 7. coanep e| atOpãq. consacratã uneori procesului unui membru al Senatului399. *° Duchesne. 'EVGJTIKOV (482). Deciziile celui de al patrulea Sinod de la Chalkedon se eludarã si.supravietuit disparitiei consulatului propriu-zis. Noul formular al credintei fu semnat. Se hotãra cã Mântuitorul e de aceeasi naturã cu Tatãl. astfel. la începutul secolului al V-lea. Orestes. zis Augustulus. III (1911). în timpul pãstoririi lui Akakios si a urmasului sãu Anastasios. nici pe ortodocsi cu privire la unirea celor douã naturi ale lui Christos. Zenon a modificat apoi jurisdictia senatorialã. silentium et conuentus. recrutate din micile popoare de la Dunãre. ãnavta. 331 îl confundã pe Christos. Fapte politice de o gravitate exceptionalã se întâmplã în aceastã domnie în jumãtatea de apus a imperiului. rai ãnpcc'cov eâv ev Tt\ paaiÃâcog ccvÃfj 5ianpãTTLO"&cci 330 de un delict grav: Senatul din Constantinopol participã în largã mãsurã la jurisdictia asupra membrilor sãi. c. Consistoriul imperial. alungându-1 pe Nepos (impus de Leon I) la Salona si proclamându-1 augustus pe fiul sãu. II. sefii Bisericii simtiserã nevoia de a le readuce în sânul ei si a cãuta. Luptele cu gotii. prin politica religioasã a predecesorilor. El merse asupra Ravennei. t. doctrina catolicã asupra întrupãrii. Rangul lor era inferior numai patriciatului. Se expune în el. ale cãrui sedinte se numesc silentia. p. roman din Pannonia. Se ocoleau însã expresiile „o naturã" si „douã naturi"400. O anatemã solemnã se pronuntã împotriva lui Nestorios si a lui Eutyches. Felix al III-lea. Patriarhii monofiziti de Alexandria si Antiochia au prilejul de a intra iarãsi în sânul Bisericii imperiului. Stein a stabilit cã. si Senatul. Patriarhul Akakios propuse atunci o nouã formulare a credintei.. Acest Henotikon plãcu mai cu seamã egiptenilor. p. de toti episcopii Orientului.

ale francilor si normanzilor"402. cãrora li se distribuiserã pãmânturi si care îsi pãstrau legile. Nemultumirea era atâtatã de un ofiter. El distribui a im Op. Histoire ancienne de l'Eglise. Pe la mijlocul verii anului 476. El fugi la Piacenza. 173). pe vremea aceea întins si pe continent. O treime a veniturilor financiare a fost atunci încasatã în naturã pentru cheltuielile militare. pentru acordarea unei solde anuale soldatilor (donativum). Fatã de Senat avu o atitudine binevoitoare. dupã cum afirmã el. care apartinea dinastiei imperiale.adaugã Bury aceluiasi catalog de date cronologice care cuprinde anul 418. Originea sa regalã îi dãdea o mare autoritate asupra armatei.*° Duchesne. burgunzi. Trupele barbare erau cantonate în Liguria. invidiau soarta federatilor ostrogoti. fiul vestitului Edecon. cãci. când Valentinian a cedat tãrile Africii vandalilor. De aceea.. cuprinzând o parte din cartierul modern Santa Lucia (Op.. începu procesul prin care pãmântul italian avea sã treacã în mâinile ostrogotilor si longobarzilor. fiindcã reprezintã un stadiu important în procesul dezmembrãrii imperiului. Odovakar dãdu de asemenea celui mai vechi ex-con-sul. el veni în Italia si luã serviciu în garda imperialã.000 de oameni) nu-i puteau da autoritatea de a stãpâni aristocratia italianã si relatiile cu strãinii. cum so-coate Stein. III.. care uneori era guvernat de doi sau mai multi augustf.. cu o pensie de 6000 aurei..tertia) soldatilor sãi. . sub autoritatea regelui de natiunea lor. Asezarea germanilor de est ai lui Odovakar. în câmpia fluviului P6.. .-. la care se adãugau rugii refugiati în Italia.. herurilor. desfãcute în parte din ... trupele reclamarã lui Orestes o treime din pãmânturile Italiei. si anul 435. El îi restitui puterile monetare de odinioarã si. ci rege al natiunilor. Când poporul sãu fu nimicit de ostrogoti (pe la 470). ... 332 trogoti: rãmãsitele skirilor. Situatia creatã în 476 a fost similarã celei a domniilor împãratilor ridicati de Ricimer.. p. din ordinul Senatului. i 333 NICOLAE BÂNESCU Evenimentele din 476 au fost de obicei socotite drept „cãderea Imperiului de Apus". cum s-a mai întâmplat temporar. consilierul favorit al lui Attila. Fratele sãu Paul e ucis în Ravenna.... . expresie pe care Bury o considerã cu dreptate ca inexactã si nefericitã... . al mercenarilor refugiati în Italia. anumite atributii. „nici un imperiu n-a cãzut în 476 si nu era un imperiu de Apus care sã cadã. probabil.. -•••<. vila lui Lucullus din Campania401. afirmã învãtatul englez.. „El apartine . vizigoti. 334 treia parte a pãmânturilor italiene (.. un skir. regele skirilor. Armata barbarã îl alese pe Odovakar rege. . . p. care e cuprinsã si arsã. nu al Italiei. cit.. Revolutia italianã din 476 a fost un eveniment însemnat. numit prior sau caput senatus... dar numãrul proprietãtilor ce puteau fi împãrtite în toatã Italia era considerabil si multe rãmãseserã nedistribuite. Orestes se închide în Pavia. . unde fu prins si decapitat (august 476). Cererea fu respinsã si îndatã izbucni revolta. pp... sub unica suveranitate a împãratului din Orient. cu familia sa. Odovakar crutã pe tânãrul Romulus Augustulus. s-au bãtut atunci monede de aramã curatã. Ele nu erau multumite de aceastã situatie... Odovakar (Odoacru). gãzduite de locuitori si hrãnite din magaziile Statului. Odovakar s-a dovedit un cârmuitor inteligent. când Honorius i-a asezat pe goti în Aquitania.„. 101 Hodgkin a propus identificarea acestei viile cu Castel dell'Ovo de la Neapole. cit.. cãutã sã trãiascã în bunã întelegere cu vecinii. în 476 acelasi principiu al dezintegrãrii a fost întâia oarã aplicat Italiei. > . Era numai un Imperiu roman. . multumindu-se a-1 despuia de purpurã si a-i hotãrî ca resedintã.. III (1911). 408-409. t. ceea ce refuzase guvernul imperial. El îsi luã prenumele de Flavius... turkilingilor. 500 si urm. . cu consimtãmântul lui Zenon.. vandali. El si-a dat seama cã fortele sale militare (vreo 15. Apusul a ajuns în cele din urmã.-.

240-241. Acesta îi dãdu cantonamente. El nu-i acordã nici un sprijin efectiv. 335 dar spuse ambasadei lui Odovakar cã împãrat al Occidentului era Nepos si seful ei de la acesta trebuie sã cearã titlul de patrikios. Aprovizionarea Romei era. Zenon se decise deci a recunoaste lui Odovakar anumite prerogative imperiale. „Symmeikta". p. avertizând cã. Pentru a se apãra împotriva gotilor. Sicilia. Nepos dispãru în curând. Amalul. un venit anual de 10. pp. 44. declarând cã. dacã cererea sa nu va fi satisfãcutã. pp-73-90. împãratul se întoarce atunci iarãsi spre Strabo si încheie cu el un acord. Zenon încearcã a atrage pe Theodoric Amalul de partea sa. barbarul numi un consul care fu recunoscut si în Orient406. Stein. în scrisoarea ce-i trimise. fãgãduindu-i 1. 405 406 Ibidem. cu titlul de rege al gotilor. afarã de fortãreata Lilybea. fiul lui Feva. 235. si-1 atâtã împotriva aceluia. El reusi a recupera si Dalmatia. nemultumit de aceastã 407 Malchos. poate. în 479 pozitia lui Odovakar se întãrise. Theodoric. Karamaloude. în împrejurãrile de fatã. la sfârsitul anului 476. asasinat în primãvara a-nului 480 de doi din oamenii sãi. împãrtind cu el mostenirea puterii imperiale a Occidentului si sã facã oarecum autoritatea sa legitimã.. Verina. Feletheus) fu luat captiv si executat. pânã atunci în serviciul imperiului. executând pe asasinii lui Nepos si fãcu o campanie împotriva rugilor din Noricum. Dacã pierduse Proventa meridionalã cu Arles si Marsilia. un singur împãrat e de ajuns pentru Occident si Orient si sã cearã lui Zenon sã-1 numeascã pe Odovakar patrikios si sã-i încredinteze guvernarea Italiei404. sprijinea aceastã cerere. Aceasta contribui la cãderea lui Odovakar. De la 480 înainte. E. fiul lui Triarius. 403 E. Zenon îl numeste patrikio^. cedatã lui Eurik al vizigotilor. care uzurparã stãpânirea Dalmatiei. pustia Thracia. 47. o ambasadã la Constantinopol. Acesta stiu însã a-1 convinge cã face jocul romanilor. voind. Apãrarea Italiei a fost asiguratã. El nu se întelesese cu Nepos. cit. Feva (s.000 de livre de aur si 40. Ol CTTTJV . Dar promisiunile n-au folosit si Theodoric devasta pãrtile Thraciei din vecinãtatea muntelui Rodope. mai ales dreptul de a numi functionarii.000 nomisma-ta si mâna unei fiice a lui Olybrius si a Placidiei sau a altei nobile din oras. deosebit. Dar. El trimise pe Theodoric Amalul împotriva lui Strabo. Zenon a cãutat sã punã în conflict pe cei doi Theodoric. El trimisese. o pensie anualã si postul de magister militum in praesenti. la sfârsitul domniei lui Leon I. ca sã ducã acolo insigniile imperiale. el nu-i va putea opri pe ai sãi de la jafuri.] . venitã din Dalmatia ca sã cearã sã-1 ajute pentru restaurarea sa. Stein. Amalul se împacã atunci cu el si amândoi trimit ambasadori la Bizant. Verina fusese închisã si Illos era puternic la Curte. în sigurantã. 6(1985). Zenon fu însã prudent. Regele lor. supranumit Strabo (Sasiul). care urmãresc distrugerea lor. Stein vede în aceastã mãsurã intentia de a-1 reînvia pe princeps senatus al Romei republicane. Amalul pretindea concesia unui teritoriu pentru poporul sãu si grâu pentru armata sa pânã la epoca recoltei. prin care acesta îi lãsa. Un got. a face din Senat un sprijin al stãpânirii sale. 236. [A. Odovakar a tinut seamã de principiul în virtutea cãruia baterea monedelor de aur era rezervatã împãratului. p. 404 Malchos. care furã aproape exterminati. p..000 livre de argint si. prin aceasta. în schimbul unui tribut. înruditã cu el. La Curtea din Constantinopol se afla atunci si o solie a lui lulius Nepos. dacã va face rãzboi omonimului sãu407. (476-481). 336 Ostrogotii se revãrsau neîncetat din locuintele lor din Pannonia si erau din nou un pericol pentru imperiu. cãci Frederic. op. Histoire du Bas-Empire. II. p. fugi în Moesia inferior la ruda sa.roAm?aj TOV Zfivcovog nerã TT)V nrcbar] rov SVTIKOV 'PcofiaiKov Kpâmvt.. Odovakar încheie cu Genseric al vandalilor un tratat favorabil.prefectura urbanã403. Strabo cerea sã i se îndeplineascã cele stabilite cu Leon I. Theodoric.

se strecurã prin Rodope în Macedonia si se opri în fata Thessalonicului. cu pãmânt bogat. dând ostateci si declarându-se gata a face rãzboi lui Strabo si a-1 restaura în Dalmatia pe Nepos. care luã conducerea. 245-258. lângã cort. dând lui Theodoric însãrcinarea de a-1 înlãtura pe guvernatorul Italiei. unde îl ajunse un ambasador al lui Zenon. înconjurat cum este din toate pãrtile de forte romane. care se afla în Constantinopol. cãci. îndemnându-1 a pune mâna pe cetate. Ambasadorul bizantin îi fãcu imputãri pentru purtarea sa si-i atrase atentia asupra pericolului la care se expune. amenintatã. O idee trecu atunci prin mintea lui Zenon sau a sfetnicilor sãi: cã 1-ar putea pedepsi pe Odovakar si elibera provinciile illyrice de amenintarea ostrogotilor. care comanda Illyricum. dar pe Via Egnatia.000 de goti spre Grecia. într-o dimineatã. barbaria se trezi în el si se decise brusc a-si aduna o armatã si a porni 409 Ibidem. pãrãsind Epirul si orasele acestei regiuni si mergând în Dardania. Theodoric trimise mesaj lui Sidimund. împãratul se hotãrî a face cu el o nouã întelegere. Theodoric. Acesta izbuti a evacua orasul. Melantias. Apoi. la rândul sãu. el fu asasinat de un sef ingrat. Sabinian îi tinu pe goti în frâu în Epir. pp. Theodoric fu ridicat la rangul de consul si-1 asistã pe împãrat împotriva rebelului Illos. Zenon era bucuros a se scãpa de un barbar greu de îmblânzit. pretextând oboseala trupelor. sãvârsind prãdãciuni. la Novae. la apelul poporului sãu. ci tot poporul ostrogot. la interventia surorii sale. împreunã cu . Zenon îi aduce împotriva lui pe bulgari. simulând cã vrea sã-1 ajute pe împãrat si. care sunt însã bãtuti (481). 410 Fiul sãu. trimitând vorbã împãratului sã nu încheie acordul408. el îsi rezerva drepturile teoretice ale suveranitãtii imperiului4". Moartea neasteptatã a lui Strabo schimbã iarãsi situatia. spre a oferi gotilor un teritoriu în Pautalia (Kiistendil) si 2. Aceastã întâmplare îl apropie din nou pe Zenon de Theodoric. suficient pentru întretinerea armatei sale. Reputatia lui Theodoric si natura expeditiei trezirã o înflãcãrare generalã. iar apoi (484) fu numit ma-gister militum in praesenti (483). Malchos. în 482. pe care avea sã-1 pãrãseascã pentru totdeauna. ceru sã petreacã iarna la Dyrrachion si sã plece în Dardania în primãvarã. între timp. din nefericire. în 488. intrând din nou în conflict cu imperiul409. 339 NICOLAE BANESCU asupra Constantinopolului. fiul lui Thiudimer. celãlalt Theodoric se apropie de Constantinopol. în acest timp Theodoric avu întrevederea cu Adamantios lângã Dyrrachion. 338 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Cu prilejul revoltei lui Marcian.337 atitudine fatã de adversarul sãu. se retrase în Moesia. Toti alergarã sub steagurile sale. Dar o nouã rupturã avu loc. El coborâse cu sotia. iar Theodoric devasta Thracia (486) si se îndreptã cãtre Constantinopol (487). El exagera victoria sa. de asemenea si capitala. Accidentul i-a fost fatal (481)""°. cu propuneri de tratative. pp. Aventurierul ducea cu sine nu numai armata. cãzu. Ia locul numit Staulul lui Diomede. Adamantios plecã sã-1 consulte pe Zenon pentru toate acestea si. care suferea de foame si cerea alte cantonamente. Regiuni fu ocupat. trei ani mai în urmã. prãdând totul în calea sa. ucis de celãlalt Theodoric. o conventie se încheie si Theodoric obtinu concesia „tãrii Hesperiei". repurta o victorie asupra unei pãrti din armata lui Theodoric. 258-259. unde se aflã un mare teritoriu. El dãdu ostrogotilor pãrti din Moesia si Dacia Ripensis. calul sãu îl aruncã într-o lance pusã cu vârful în sus. Sabinianus. în 481. O întrevedere avu loc cu împãratul.000 de livre aur pentru acel an. El ceru un plenipotentiar si împãratul îl trimise pe Adamantios. sfãtuindu-1 la o atitudine prietenoasã fatã de împãrat. acesta prãda Macedonia si Thessalia si ocupa Larissa. un ostrogot fost în serviciul lui Leon si care trãia la proprietatea sa lângã Dyrrachion. timp de un an si jumãtate. cu fiul sãu Recitach si cu 30.

1941. La rândul sãu. sângeroasã. într-un sens. II. Ca sã sfârseascã. tinutul acesta era ocupat de gepizi. el iesi din Pavia si Odovakar se retrase în spatele râului Adda. nu efigia sa. prior senatus. 340 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN nouã bãtãlie. învins. în cele din urmã se ajunse la o întelegere. Schmidt. avu loc o 411 Bury. fu transferat acum lui Theodoric.-. . la est de Milan. 190 si urm. dupã expresia lui Gibbon.resturile rugilor lui Frederic. pierdutã de Odovakar dupã un mare mãcel. Theodoric s-a abtinut a lua vreo mãsurã care sã fie incompatibilã cu pozitia unui vicerege. Excluderea se întindea si la toate functiile civile (Prefectul pretoriului. ca emigratia unui întreg popor. 416 si urm.. Italia rãmânea parte a imperiului. (:{ 341 NICOLAE BANESCU multe ambasade trimise din Roma n-avurã nici un rezultat. ci edicta. a cãrei pozitie era mai puternicã. Mai 413 L. Odovakar îl astepta pe Sontius (Isonzo). : . a sovãit a defini situatia noului stãpân al Italiei. care implicau suveranitatea împãratului si pe care el le-a observat cu loialitate.. dar fu zdrobit si pieri în luptã. sub jurãmânt. IV. lângã ruinele Aquileei. stabilind definitiv raporturile de drept public între regatul Italiei si imperiu. lângã Verona. Ajutat de vizigoti. acordând gotilor o treime a domeniilor romane. Theodoric preferã a supune rnai întâi Italia de Nord. apucând drumul Pannoniei. Odovakar se închise în Ravenna. Stãpân pe situatie. masând cea mai mare parte la nord de P6. Prin aceastã întelegere. 295-296. cu femeile. El se închise atunci în Ravenna. în 490. sub anumite conditii. La sfârsitul lui septembrie. magister officiorum. Biruind toate obstacolele. Cele douã mii de care pierdute într-o singurã actiune rãzboinicã dau o idee despre bagajele ce urmau armata ostrogotilor în aceastã campanie a Italiei412. Pozitia subordonatã a regelui reiese înainte de toate din faptul cã nu avea puterea de a face legi.. Decline and Fãli. la un banchet. Odovakar e ucis de mâna chiar a lui Theodoric.. el fugi la Verona. Theodoric era un cârmuitor independent. cei doi ministri ai fi- .. pe Athesis (Adige). Theodoric se îngriji mai întâi sasi aseze poporul sãu în tarã. care determinarã pozitia sa constitutionalã. ed Bury. . guvernatorii provinciilor. pe revers era gravatã numai monograma lui Theodoric. t. în toamna anului 488 Theodoric se puse în miscare. Dreptul de a numi consuli. pe cursul Dunãrii. Numele acestuia continua a figura pe avers. bãtrânii si averea lor. care nu putea fi cuceritã decât printr-un lung asediu. vicarul Romei. der deutschen Stdmme bis zum Ausgang der Volkerwandeung. Odovakar se întoarce asuprã-i. El intrã fãrã greutate în Milan. Gesch. Pozitia regelui ostrogot ca delegat reiese din faptul cã n-a uzat de anii domniei sale în datarea oficialã a documentelor. Marsul sãu trebuie privit. Reiese apoi din faptul cã n-a pretins dreptul de a bate modedã decât ca subordonat al împãratului. Ordonantele lui Theodoric nu erau leges.. Traustila. sau care sã fi îngreuiat o recunoastere ulterioarã. dar puterea sa avea anumite limite. rezervatã ca prerogativã supremã împãratului. El îsi luã resedinta la Ravenna. Theodoric scapã de asediu.. Miinchen. 412 Gibbon. si familia sa e exterminatã413. învins din nou.. Se gândi însã a nu-i risipi în toatã peninsula. copiii. ci numai un roman. sub pretext de complot. Festus. pp. a guverna provinciile Italiei în comun. cuprinde Cremona si Milan si asediazã Pavia.. împãratul Anastasios tratã cu emisarul regelui. Regele lor. Theodoric îi propune împãrtirea puterii. unde se desfãsurã a treia bãtãlie înversunatã (11 august 490). care urmase lui Zenon. Ostrogotii furã primiti la Ravenna. unde se dãdu prima bãtãlie (28 august 489). p. pp. în baza unui tratat (5 martie 493) si sefii dusmani consimtirã. Aufl. încercã sã se opunã. dar cu restrictia cã nu putea numi un got. acordat de Zenon lui Odovakar. dar zece zile mai târziu. -. Die Ostgermanen. instalati la Sirmium. . Timp de sase ani împãratul Anastasios. I. Acolo e asediat de ostrogoti câtiva ani. apoi se închise în Ticinum (Pavia). Theodoric fu recunoscut ca generalisim roman (magister utriusque militiae) si guvernator al Italiei. Theodoric trecu Alpii lulieni. . în 497.

therme la Pavia si Verona. Senatul fu tratat cu respect. în schimb. t. care se clatinã din toate pãrtile417. op. 344 prilej 200 de livre de aur pe an pentru întretinerea zidurilor si a anticului palat imperial. 411-432. A construit palate la Ravenna. zice un savant francez. au rãmas legati de idea imperiului. sporite în continuu de la Constantin cel Mare. 19 (1940). V. Ensslin. III. Paris.. 404-414. Hist. I. a împrejmuit aceste douã orase cu ziduri noi si a restaurat apeductele de la Ravenna si Verona.500 hi) de grâu anual. Cf.. 253-254. II. IlI-e ed. chap. treizeci de ani de domnie. fiindcã strãini în Italia nu erau numai os-trogotii. posturile militare erau încredintate numai gotilor. art. a acordat cu acest 416 Vezi L. dupã moartea papei Anastasius al II-lea (498). în Africa.. din cauza plângerilor primite împotriva vietii sale scandaloase. Theodoric îl impuse în cele din urmã pe Symmachus. precum si Mausoleul sãu. . f. d. înlãturat mai înainte (502). Politica sa externã. XIX (1949). v. Lângã. Pe lângã titlul sãu de magister utriusque militiae. Elementul roman a predominat în Statul lui Theodoric. în Spania. II. în „Das neue Bild der Antike". . Theodoric a fost un rege constructor. mãrturii ale avântului artistic pe care orasul 1-a cunoscut în domnia lui418. Les barbares (Peuples et civilisations). 73-77. L'influence des Goths ã Salone. celebrând la Roma tricen-nalia. îngrijindu-se a repara ruinele Italiei. pp. 1942.. Das Romerreich unter germanischer Waltung von Stilicho bis Theoderich. La Ravenna a secat bãltile pentru a planta arbori fructiferi. a clãdit bisericile Sân Apollinare Nuovo a palatului lui Theodoric si Santa Mãria in Cosmedin.". 122. 417 L. pe lângã defensorul si curatorul roman. 453 si urm. se vede un got silinduse a sustine vechiul edificiu imperial. „Byzantion". cit. în Italia. Rom-Berlin. Halphen. puse capãt agitatiilor ce stãpâneau de câtiva ani populatia romanã. un corp de officiales goti era alcãtuit din asa-zisi saiones (sing. guvernatorul civil roman era în fiecare provincie unul militar got: comes Gothorum provinciae si. Calitatea lor de soldati strãini determinã caracterul Curtilor de judecatã a ostro-gotilor: curti militare erau instituite pentru dânsii. Pe plan religios.342 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN nantelor. Theoderich. Theodoric se arãtã binevoitor fatã de lumea romanã. p.000 de modii (10. 415 Stein. se afla câte un comandant de piatã got. acei agentes in rebus. comes Gothorum civitatis. pânã la regele got. Pe când în Gallia. desi fusese ales de majoritatea alegãtorilor419. A acordat apoi poporului din Roma distribuirea gratuitã a 1. Bd. El a adoptat titlul de Rex (nu Rex Gothorum). în „Zeitsch. Hodgkin. el continuã a functiona ca mai înainte. 1936. pp. lui Ejnar Dyggve. Pe lângã acesti comitesprovincia-rum si comites civitatum. Gotii erau exclusi si de la demnitatea onorificã de patrikiostU. el a pre414 Bury. Personalitãtile literare ale epocii. 343 dominat chiar în personalitatea regelui416. în primãvara anului 500.. fatã de armata ostrogotã Theodoric era si regele poporului sãu. . unde a descins. barbarii stãpâni rãmân credinciosi traditiilor lor nationale. t. IV. Schmidt. fãrã concursul cãreia nu putea administra. în legãturã cu alegerea urmasului sãu. care recunosteau toti regalitatea lui.. echivalent gotic al curierilor imperiali. Aceeasi pãrere e împãrtãsitã si de W. autorul aratã cum toti sefii militari germani. pp. care executau ordinele emanate de la suveran415. . pp. p. ci si germanii rãmasi ai lui Odovakar si rugii. în fiecare oras.20. Guvernãmântul lui Theodoric. saio). questorul palatului). 418 Asupra bisericilor clãdite la Salona. schweizerische Gesch. du Bas-Empire. Urmãrind etapele influentei germane. romischer Patricius undKonig derGoten.

regele burgunzilor. în corespondenta ce se tinea de obicei cu Occidentul. fiul minor al ginerelui sãu. Stein îl situeazã exact în pragul Evului mediu. Theodoric a asigurat o lungã perioadã de pace. ca bunic al lui Amalaric. din care s-a pãstrat numai un fragment tradus de lordanes. Ariana. din motive nationale si sociale. antipatia. III. luând-o în cãsãtorie pe sora lui. p.în politica externã dovedi energie. 421 Hodgkin. 284 si urm. 2. în Spania si Septimania exercitã o dominatie efectivã. Episcopul de Milan. Dar cu toate cã acesta se sili a-i câstiga covârsindu-i de onoruri. ei pãstrarã o atitudine rece. care stãpânea în mediul 420 Rex Theodoricus inlitteratus ?. ceea ce nu e verosimil. poate el însusi got4". în 522. cu prilejul alegerii. unde a stat atâta vreme ca ostatic. dar n-a exercitat sub Theodoric nici o functie publicã. ajutat de Theodoric. din cauza sãrãciei. II. între devotatii lui Theodoric se numãrã si Cassio-dorus (Flavius Magnus Aurelius). se cãsãtori cu regele turingilor. s-au interceptat scrisori cãtre împãrat de la senatorii cei mai de vazã si care fãceau sã fie bãnuit Albinus. la începutul lui august 523.. si-a trãit copilãria în Italia de Sus... du Bas-Empire. Boethius a fost consul în 510 si. Symmachus a fost prior senatus. Alaric al II-lea. agresivul rege al francilor salieni. Nãscut în sudul Galliei. E mai probabil cã pasajul acesta se referã. Jahrbuch". Magnus Felix Ennodius a fost u-nul dintre ei.. îndeplini functia de magister officiorum. cãutând a-si întãri situatia prin aliante matrimoniale. amic politic credincios al lui Theodoric. dar n-a putut fi multumit de rezultat. cit. t. Amalaberga. s-a silit a face din acest oras un centru intelectual. fatã de goti. originar din Balcani. El a desfãsurat o activitate variatã pe terenul literelor si s-a deosebit mai cu seamã în arta epistolarã. datã fiind cresterea ce o 419 Stein. în care prezintã stãpânirea lui Theodoric si trecutul gotilor în lumina cea mai favorabilã. o luã de sotie pe sora lui Theodoric. 346 lor. o nepoatã a regelui ostrogot. Anicius Manlius Severinus Boethius a fost un opozant al regelui ostrogot. El împãrtãsea cu socrul sãu. Thrasamond. El trecea drept omul cel mai învãtat al epocii sale. comentariile sale asupra diferitelor opere filosofice ale antichitãtii si mai ales traducerea operelor lui Aristotel privitoare la logicã"422. Istoria gotilor. Alaric al II-lea. Amândoi erau reprezentantii cei mai autentici ai romanitãtii pe care Theodoric voia s-o asocieze la opera sa. 132 si urm. 391-396. Audofleda. Nobil de origine. Lunga sa domnie a fost ilustratã de câteva distinse personalitãti literare. din punctul de vedere al istoriei ideilor. Murind papa Hormisdas. op. stabili legãturi de familie. loan fiind prieten personal al lui Boethius.. Cassiodorus a scris douã opere istorice închinate regalitãtii si trecutului poporului got: l. în chip arbitrar. 1940. Theodoric era un agramat care se folosea de un sablon pentru semnãturã. Symmachus. alta. fiul ministrului Cassiodorus al lui Odovakar. Boethius cunostea limba greacã la perfectie. la îndemnul lui Faustus.. „cãci se poate zice cã stiinta medievalã din Occident a avut ca bazã tratatele sale de aritmeticã si de teorie muzicalã. Regele got nu s-a amestecat în alegere. la împãratul Iustin I. servindu-1 apoi credincios si pe Theodoric. Laurentiu. consolidând situatia Italiei. Adept al politicii regelui ostrogot. El plãti cu viata nobila sa atitudine fatã de barbarii uzurpatori. Ennodius a fost reprezentantul sãu principal. p. Cu Clovis. Hist. 345 NICOLAE BANESCU primise la Constantinopol. a trebuit sã intre. în „Hist. în clerul din Milan. Dupã Anonymus Valesianus. cum socoate Ensslin. al cãrui nume a putut fi înlocuit mai târziu. pp. se cãsãtori cu Sigismond. Amalafrida. prefect al pretoriului si consul. •-. cu al regelui got420. ca favorizând proiecte îndreptate împotriva guvernului . regele vandalilor. O cronicã scurtã. O fiicã a lui Theodoric îl luã de sot pe regele vizigotilor. Reluã Proventa de la vizigoti si Dalmatia de la uzurpatori si anexã Pannonia Secunda. loan I a fost ales ca succesor. în sfârsit.

în ziua de 11 aprilie 491. apreciatã. membrii Senatului si patriahul s-au adunat în porticul dinaintea Marelui Triklinos. Alegerea e povestitã în toate amãnuntele sale în lucrarea Despre Ceremonii a împãratului Constantin al Vll-lea Porphy-rogenetul. 347 în calitatea-i de magister officiorum. în grija lui Macedonios. a fost acuzat la rândul sãu si arestat. [R. îi sfãtuieste sã-1 trimitã pe patriarh pentru a cere Augustei sã aleagã ea însãsi pe viitorul împãrat. vestita sa lucrare asupra mângâierilor filosofici. Symma-chus. Boethius. roman si plin de toatã virtutea imperialã". praepositus Augustae. era de 60 de ani când s-a urcat pe tron. l. Anastasios I (11 aprilie 491 . Când Zenon muri de dizenterie. unde fusese închis. încercând a clasa afacerea care ameninta sã-1 compromitã pe Albinus. Era. cerând un împãrat roman si Ariadne rãspunse cã. 425 De Cerim. Alegerea. I.).] 349 Marii Biserici. împãrãteasa a apãrut atunci în Hippodrom. La sfârsitul anului 524. Pânã sã se hotãrascã sentinta. pasionat pentru chestiunile religioase. iar poporul si soldatii (gãrzile palatului) în Hippodrom.os-trogot. înainte de a auzi cererile ei. Lilie. socrul sãu. Multimea a izbucnit din nou în aclamatii. pp. a fost executat de asemenea. s-a putut constata puterea simtului dinastic ce stãpânea populatia. silentiarul424 Anastasios. Originar din Dyrrachion.. Ariadne se pronuntã în favoarea unui bun functionar al Curtii. cerându-i sã dea imperiului un împãrat ortodox: op&oSotov âacnÃea tr\ oîjcou/ievrj! Augusta a rãspuns. BS1. noul ales fu încoronat de patriarhul Euphemios. ca sã întrebuintãm expresia lui Duchesne. si cunoscut pentru pietatea sa. Anastasios nu era un personaj prea mare. Rãspunsul dat de Boethius nu e contrariu învãtãmântului Bisericii. ceea ce se admite. în hlamida imperialã.. Die Kronung des Kaisers Anastasios I. Boethius a fost condamnat la executia capitalã si confiscarea bunurilor. în ziua de 9 aprilie 491 si se procedã la alegerea viitorului împãrat. 1..cct. cu suita ei. ceea ce se chema la . prin vocea unui libellisios. 3. de altminteri. Debellogoth. Albinus fu citat dinaintea regelui. dupã ce-i luã mai întâi în scris un document prin care se lega cu mari jurãminte a pãstra credinta neatinsã. Boethius compuse în celebrul turn din Pavia. corpul silentiarilor din care fãcea parte avea un personal de mâna a doua. a poruncit factorilor constitutionali sã aleagã „un crestin. cap. De consolationephilosophiae. Demnitarii au fost de pãrere ca Augusta Ariadne sã meargã la Hippodrom si sã vorbeascã poporului. elogios de un istoric ca Prokopios423. Aceste acte de cruzime întunecã domnia lui Theodoric. a nu schimba nimic în Bisericã. Personalitatea sa. ca sã se apere împotriva acuzatiei de înaltã trãdare. 56(1995). aflând frumoase cuvinte pentru devotamentul si ordinea bunã a poporului fatã de maiestatea imperialã. în mai.-J. 122 Op. si toti furã bucurosi de aceastã alegere si-1 aduserã pe Anastasios. Documentul a fost depus în Arhivele 424 Pãstrãtorul ordinii în procesiunile si adunãrile împãratului. Dar Senatul si demnitarii nu se pot întelege asupra persoanei împãratului si atunci Urbicius. care fu aclamat de popor si armatã'125. 92.9 aprilie 518) a. fiindcã se declarase solidar cu el. 348 înaltii demnitari. Punctul ei de plecare e problema a cãrei expresie celebrã e Cartea lui Iov: cum se acordã ideea Provindetei cu faptul cã de atâtea ori pe pãmânt triumfã cel rãu si cel bun e covârsit. Originalitatea operei stã mai cu seamã în stilul si în compozitia ei. cit. p. cu împãrãteasa vãduvã Ariadne. 3-12. si multimea a primit-o cu aclamatiile obisnuite. vrednicã de meditatiile antichitãtii. 131. Noul basileus se cãsãtorea apoi. conservatorul tezaurului sacru (o'KsvcxptiÂ.

înalt de talie. cu Philoxenos (Xenaias). III. L. care a frãmântat provinciile Asiei Mici mai bine de sase ani. si aceasta a determinat întreaga sa politicã religioasã430. în tot cursul domniei. ortodoxia oficialã neoferindu-le suficiente garantii"426. Sinodul de la Chalkedon fusese un triumf al politicii imperiale si papale.Constantinopol un SiaKpivonsvog. retrãgându-le si dotatia anualã pe care o primeau din timpul predecesorului sãu. The University of Wisconsin Press. Madison. 1925. împãratul si-a dat seama mai mult decât predecesorii sãi cã interesele vitale se aflau pentru imperiu în est. în acele regiuni de munte rãzboiul se transforma însã într-un rãzboi de guerillã si de asedii. a fost mai linistitã. îndepãrtându-i pe isaurieni din capitalã. 351 Politica religioasã a lui Anastasios i-a creat. ea avu sã înfrunte rãscoala isaurienilor. 1939Prefata. Paris. de altfel. în Pisidia. cunoscut pentru sentimentele sale monofizite înainte de a fi fost ales împãrat si aceasta explicã atitudinea hotãrâtã a patriarhului. Conflictul religios continuu dintre împãrat si supusii sãi a înlesnit revolta lui Vitalian. iar atitudinea împãratului fatã de Bisericã i-a «s M-gr. un recent cercetãtor al politicii religioase a lui Anastasios. motiv pentru care i s-a zis Sitcopog (ceacâr)427. 427 Zonaras. atotputernice. The Eastern Provinces. în 492. din Selinus. De la început. Imperialii câstigã câteva mari victorii. unde mono-fizitismul era în crestere. The Religious Policy ofAnastasius the First (491-518).. Anastasios. Fonte-moing et C-nie. [O a doua editie a lucrãrii a fost realizatã de cãtre Centrul de Studii bizantine din . 479-480. uUu< . Frãmântãri si lupte interne. se aflau sefi dintre cei mai populari: Linginines (Lingis). t. L'Eglise au Vl-e siecle. si dezlãntuirã un crâncen rãzboi civil. eruditul teolog al monofizismului433. b. Trupele imperiale. Athenodor si episcopul de Apamea. 51. pp. III. spre a-1 încorona. Politica religioasã a lui Anastasios. dar el stârni în provinciile de est. Demagistr. repurtarã asupra rebelilor o mare biruintã la Kotyaeion. unul fiind negru. Domnia noului ales. Wisconsin. terorizând populatia. 133 (Bonn). în fruntea revoltei.icti A' 350 atras ostilitatea populatiei capitalei. n-a fost totusi scutitã de rãzboaie si de serioase tulburãri interne. Longines din Cardala. un alt Longinos. 430 peter charanis. 428 Lydos. El se bucura de o bunã reputatie. care luã un caracter national. care urmãri cu tenacitate gândul de a smulge lui Anastasios imperiul. conduse de loan Gotul si de loan Kyrtos (Ghebosul). care înlocuise Evanghelia cu sabia si avea sã piarã în aceste sângeroase hãrtuieli. p-5. episcop de Hierapolis432. educatia bunã si generozitatea sa428. 49. 46. punându-i uneori tronul în primejdie. 1-au întãrit în aceste 429 Brooks. în care sefii rebeli cad în mare parte. si Severos din Sozopolis. Anastasios era. mari dificultãti. „unul din acei scrupulosi cu tendinte monofizite. atâtate de sefi. o luptã aprigã în jurul credintei si ea dãinui o lungã perioadã de timp. Cum observã. Trupele se revoltarã. t. în comparatie cu a lui Zenon. iar în 498 loan Gotul pune mâna pe ultimii sefi si-i decapiteazã. p. avea o înfãtisare plãcutã si o particularitate a ochilor. cu destulã dreptate. Duchesne. Legãturile avute apoi ca împãrat cu corifeii doctrinei monofizite. purtat în pãrtile sudice ale Asiei Mici. care furã purtate dinaintea multimii în Hippodrom. guvernator al Isauriei. celãlalt albastru. Church and State in the Later Roman Empire. un scriitor de la mijlocul secolului al Vl-lea îl laudã pentru întelepciunea. silindu-1. trimitând împãratului la Constantinopol capetele lor. Isauria a fost supusã definitiv. a-i preda promisiunea scrisã cã nu va schimba nimic din credintã si va respecta deciziile Sinodului de la Chalkedon431. Cu aceasta. Trupele de isaurieni pe care se sprijinise Zenon ajunseserã. Ele erau acum o adevãratã primejdie pentru imperiu si împãratul se vãzu nevoit a se scãpa de o tutelã periculoasã. care nu primeau fãrã ezitare comuniunea patriarhului. prin protectia acestuia. o bunã parte a populatiei sale fu strãmutatã în Thracia si de atunci puterea sa politicã n-a mai însemnat nimic429.

/. si dacã e drept ca inimile pline de credintã sã fie supuse tuturor preotilor care trateazã lucruri drepte divine435. stii. pe care Preaînalta divinitate 1-a rânduit ca sã predomine asupra tuturor preotilor si care. cit. II. trimise o ambasadã la Constantinopol. când acea ambasadã plecase la Constantinopol. 19.T. Charanis. a Il-a. L'Eglise au Vl-e siecle.] 353 nu fãcuse. Henotikon. 434 Charanis. Stein. de fapt. aratã cã Gelasius se 354 arate aceeasi consideratie prelatului acestui Scaun. ns. L. în cadrul colectiei „Byzantina Keimena kai Meletai". Suprematia spiritualã a Scaunului roman era atestatã de canonul pãrintilor si de traditie. ca un om al cuceririi. p. împãrate auguste scria Gelasius -. T. cum o calificã pe drept cuvânt Charanis. Festus obtinea recunoasterea lui Theodoric si dãdea împãratului promisiunea cã-1 va face pe papã sã accepte decretul de uniune. sunt.. în 496. cu atât mai mult se cuvine sã i se 435 [Traducerea mai precisã a textului „Et si cunctis generaliter sacerdotibus recte (subl. desi întreci în demnitate restul omenirii. în 492. ceva mai mult.-1 . Aceasta ar fi însemnat însã recunoasterea de cãtre papã a dreptului ce-1 avea împãratul de a hotãrî politica si doctrinele Bisericii prin edict si asa ceva. Duchesne. 1974. Anastasios a fost bucuros s-o asculte...].. împãratul insistase ca Faustus sã cearã papei sã-1 onoreze cu o astfel de scrisoare. iar în primirea si administrarea sacramentelor ceresti tu stii cu dreptate cã trebuie sã fii supus orânduirii religiei mai degrabã decât sã o prezidezi. Doctrina ce o profesa el reiese în chip evident din negocierile cu papa Gelasius. prea clementul meu fiu. Fiindcã nu obtinuse recunoasterea sa ca rege al Italiei. regele ostrogot. ducând împãratului o scrisoare a papei Anastasius al IIlea (urmasul lui Gelasius). Ambasadorul n-a uitat a pune chestiunea si. de fapt. dupã câte a relatat. ceea ce 433 E. De aceea. cum vom vedea. cu aceeasi misiune. condusã de senatorul Festus. O solie papalã fu expediatã în acelasi timp. în consecintã. autoritatea preotului e mult mai mare. i. p. Thessalonic. care o reproduce în lucrarea sa. condusã de senatorul Faustus. a onorat pietatea întregii Biserici'"136. îi trimise scrisoarea asteptatã..Thessalonic. Theodoric trimise la Constantinopol. 431 M-gr. autoritatea sa spiritualã implicã pe cea temporalã: „Fiindcã. o nouã ambasadã. adicã si dacã se cuvine ca inimile credinciosilor sã se supunã îndeobste tuturor preotilor care profeseazã în chip drept lucrurile dumnezeiesti.\ . Theodoric. împãratul se asteptase ca Gelasius sã-i trimitã cu prima ambasadã a regelui o scrisoare de salut. 352 sentimente. p. un „document extraordinar". op. Dintre acestea. totusi. Gelasius profitã de aceastã ocazie si scrise lui Faustus sã discute cu împãratul si aspecte religioase. . p. Fon-temoing et C-ie. ca sã negocieze cu împãratul în privinta situatiei lui politice în Italia. la începutul anului 494. propunând reluarea negocierilor pentru înlãturarea schismei. Paris. de la care luãm aceste amãnunte. nu era cu putintã. Pretentiile papale privitoare la autoritatea spiritualã si temporalã sunt precizate lãmurit în aceastã scrisoare. 1974. cã. : . Gelasius a rãspuns atunci dorintei împãratului si. Histoire du Bas-Empire. [=ed. 157 si urm. 48.5432 Numit de obicei Philoxenos de Mabbugh. 1925. crede cã împãratul ar fi sugerat un compromis rãmas necunoscut434.. dupã numele sirian al orasului sãu. care cuprind o expunere luminoasã a politicii religioase a lui Anastasios.) divina tractantibus fidelium convenit corda submitti". douã lucruri de care aceastã lume e mai cu seamã guvernatã: autoritatea sacrã a pontifului si puterea regalã. în lucruri ale credintei îti pleci grumazul tãu prelatilor si de la dânsii astepti cauzele mântuirii tale. 11.

în interesul pãcii religiei. Martin. în timpul îndelungatului rãzboi ce a urmat. [ed. p. Cf. fu numit succesorul sãu440. op. 4. 1: „Evagrius. 32). 304. în speranta împãcãrii cãlugãrilor. 438 Evagrius afirmã acest lucru. edictul Henotikon. Euphemios era apoi si în posesia documentului prin care împãratul garanta deciziile Sinodului de la Chalkedon si acest lucru a fost socotit ca una din cauzele de cãpetenie ale frictiunilor dintre ei438. 44 (1951). având în vedere tendintele hotãrât monofizite din Egipt. a Il-a. t. din cauzã cã 437 A.. O serie de patriarhi cãzurã victime acestor mãsuri. politicã initiatã de Mongos si mentinutã credincios de urmasii sãi. împãratul a intervenit cât mai putin în afacerile religioase ale Egiptului si. Charanis. implacabili fatã de edictul lui Zenon. Cel dintâi a fost Euphemios. p. 12. Situatia religioasã era acolo cea mai grea pentru . a fost suspectat de simpatie fatã de rebeli. insti-gatia revoltei a fost atribuitã trupelor de isaurieni. bãnuiala intrigilor patriarhului cu sefii isaurieni pare a-1 fi determinat pe Anastasios sã nu-1 mai tolereze. adept fervent al Sinodului din Chalkedon. El semnã îndatã. 51. dans un endroit ou son recit est singulierement rapide (III. Roma. Histoire de l'Eglise. rãu formulate (iivã KO. (De la mort de Theodose â l'election de Gregoire le Grand). dupã dânsii. iar dupã moartea sa (noiembrie 498). Capizzi. iar ei au fost îndatã expediati din capitalã. si statuile împãratului si sotiei sale au fost smulse de pe piedestalul lor si târâte pe strãzi de multime. p. 356 semnase edictul lui Zenon. urmasul lui Gelasius (decedat în noiembrie 496). El ceru sã i se restituie documentul si nu-1 obtinu decât cu forta. p. 22. care confirma doctrinele Sinodului din Chalkedon „corect formulate". v. ceea ce a mãrit antipatia dintre el si împãrat. 27.] 355 isaurienilor437. p. Dar cãlugãrii nu s-au împãcat. în confruntarea acesteia cu orientãrile heterodoxe si mai ales cu monofizismul protejat de împãratul Ariastasios I. 140 (de Boor). nu admise a devia de la politica înaintasilor sãi. 1937. cu permisiunea împãratului. Dvornik. un Sinod local în Constantinopol. un Sinod al episcopilor adunati în Constantinopol gãsi cã doctrinele lui Euphemios nu erau strãine de nestorieni si-1 depuse din Scaun.KK>C. 436 Ibidem. patriarhul. Anas-tasios tinea sã-si exercite în plinã libertate judecata sa asupra conditiilor religioase în imperiu. unele doctrine fiind.Anastasius al II-lea. Pope Gelasius and emperor Anastasius. raconte que Macedonius (sic!) requis de restituer le document signe par Anastase au moment de son couron-nement s'y serait refuse et que depuis lors l'empereur lui aurait voulu tout le mal possible". n.skevophylax) al Marii Biserici. când a intervenit. partida dusmanã acestui edict triumfã la Roma în persoana papei Symmachus si în tot cursul domniei lui Anastasius nu mai putu fi vorba de o întelegere cu Roma. conservatorul tezaurului sacru (. patriarhul de Constan-tinopol.. Fliche et V. p. 1969)]. Charanis. în interior însã împãratul se sili a-si impune doctrina. ci si un promotor al doctrinei numite „gelasiene" de cãtre istoriografie. 439 Cf. în privinta Sinodului din Chalkedon. op. lovindu-se de o statornicã opozitie pe care n-a pregetat a o înãbusi prin mãsuri extreme. 440 Theoph. Când o revoltã serioasã izbucni în 491. cit. care si-ar fi exprimat regretele pentru lunga campanie împotriva dovedea nu numai un apãrãtor al ortodoxiei. cit. Ostilitatea cãlugãrilor chalkedonieni din capitalã. C. îl decise a tine. suveranul pare a fi insistat cã nu trebuie sã fie proclamat si nici înlãturat în mod public439. F. la Hippodrom. a întrebuintat o politicã a moderatiei. cf. Siria era în schimb sfâsiatã de partide.. BZ. op. Macedonios. cit. în cele din urmã. 27. în 499. L'imperatore Anastasia I(491-518). 111-116. Duchesne. în noiembrie 495.. în acest timp Egiptul denunta oficial Sinodul de la Chalkedon. pe care a urmat-o papalitatea în decursul evului mediu (în acest sens. Relatiile noului patriarh cu împãratul au fost un timp bune.

Philoxenos fu invitat de împãrat la Constantinopol. în puterea noptii. Politica sa în acea regiune a fost o politicã de energie. 30-31.Anastasios. au întãrit opozitia din Siria si împãratul. fapt confirmat si de Evagrios. fost monofizit. 357 primi si împãratul a trebuit sã-1 strecoare în secret afarã din capitalã. Nephalios. op. în 508-509. un Sinod local. Cu înãltarea lui Flavian în Scaunul Antiohiei. Marele demnitar îl duse. Macedonios a fost apoi exilat la Euchaita si în locul sãu a fost înãltat ca patriarh Timothei. Anastasios îi primi cu cinste pe cãlugãrii condusi de Severos si se întretinu cu acesta despre starea Bisericii. El avu însã parte de o primire ostilã în capitalã. cãzu si el în urma noii ofensive monofizite. cã rãmâne credincios Sinodului din Chalkedon. la cererea îm442 Op. patriarhul n-a acceptat a-1 Charanis. în urmã. sigileazã manuscrisul depus în altarul Marii Biserici443. îi cer o profesiune de credintã în scris. de la patriarhatul din Ierusalim. îl depune formal. pp. fatã de presiunile împãratului. magister officiorum. dar. a cãrui politicã religioasã coincidea cu interesele religioase ale lui Severos. Macedonios ar fi mers mai departe. îi ocrotea441. un monofizit. cit. în 507. Monofizitii fugiti din Persia. Macedonios a repudiat profesia de credintã datã împãratului declarând în mod public. Rãzboiul cu Persia. la Chalkedon. între 502-505. unde erau urmãriti. în vara anului 511. îngrijorat de alarmarea cãlugãrilor ortodocsi ai capitalei. un numãr de douã sute dintre ei furã condusi de Severos în capitala imperiului. dar el refuzã a le preda si. presbiter si schevophylax al Marii Biserici. profesiunea de credintã prin care recunoaste primele douã sinoade. socotind pe Macedonios nestorian. înainte de sfârsitul anului. tinut la Claudiopolis. iar cei ce-1 resping sunt eretici. seful monofizit stãtu trei ani la Constantinopol (508-511). el anatemizeazã pe Flavian pentru slãbiciunea atitudinilor sale. sã-1 aresteze pe patriarh si sã-1 deporteze din capitalã. cãci avea mare trecere pe lângã împãrat. Flavian. în mãnãstirea lui Dalmatius. Era deci o nouã confirmare a edictului Henotikon. la rândul sãu. p. Mai întâi îi cere protocoalele originale ale acelui Sinod. Monofizitii sirieni. Când instigatorul veni la Constantinopol. care au pãrut extremistilor din ambele pãrti ca o condamnare a Sinodului din Chalkedon"2. Anastasios adunã Sinodul si reuseste sã câstige sprijinul membrilor sãi. economul Marii Biserici si le duce împãratului. lucrând împotriva persecutorilor si influentând cursul evenimentelor. unde monofizitul agresiv era foarte urât de cãlugãri si de populatie. condam358 nând public Sinodul din Chalkedon. lupta religioasã în Siria ia o formã violentã. stârni. La 27 iulie 511. patriarhul Antiohiei. trecând sub tãcere pe cele din Efes si Chalkedon. el tinu. spre a da o sanctiune legalã depunerii patriarhului. Aceasta-1 decide pe Anastasios sã-1 depunã pe Macedonios. din porunca împãratului.. dupã izvoarele monofizite. pentru sigurantã. de unde le ia apoi Kalopodios. Charanis socoteste cu multã probabilitate cã. care le distruge. Cãlugãrii prigoniti hotãrârã a se plânge împãratului si. ca sã evite tulburãrile în capitalã si. împãratul le sustine cererea si patriarhul îi supuse. probabil cu consimtãmântul patriarhului Elias. Patriarhul Macedonios n-a putut privi indiferent strânsa legãturã a iui Anastasios cu sefii monofiziti. 40. dar acum aderent al Sinodului din Chalkedon. alungându-i din mãnãstirile lor. favorabilã monofizitilor. în anul urmãtor. patriarhul a putut face concesii însemnate. vãzând în ei o apãrare împotriva pericolului persan. . o persecutie aprigã a cãlugãrilor monofiziti din Palestina. Interventia insistentã a împãratului în lupta religioasã din Siria avu o serioasã repercusiune în capitalã. patriarhul îl primi cu simpatie. cit. suspendã pentru un timp lupta. un cãlugãr. Partida monofizitilor era condusã de Philoxenos. La 7 august dã ordin lui Celer.. aprobându-i actiunea. poate în legãturã cu situatia religioasã din Siria.

op. intercala în Trisagion. fãrã coroanã pe cap si fãrã însemnele suveranitãtii. se decise la un gest îndrãznet. Multimea se nãpusti asupra casei lui Marinos445 si. îl înfipse într-o prãjinã si-1 purtã prin oras. la presiunile suveranului. altii vociferau pentru viata lui . a Il-a. unind în persoana sa traditiile familiilor Anicia si Theodosius. 78)]. pãzit energic de cãlugãri. Sotul sãu. cit. petrecându-si restul vietii la Petra. gãsind acolo un cãlugãr sirian fãrã ajutor.. Ei voiau respingerea fãrã limite a Tomului lui Leon si a actelor de la Chalkedon. Multimea strãbãtea furioasã orasul. încãierãri mari avurã loc între populatia ortodoxã si cãlugãrii monofiziti adusi de cãpetenia lor în oras. concretizate de dânsii sub forma unui Typos. smulgând statuile împãratului de pe piedestalul lor si târându-le pe strãzi. iar în ziua urmãtoare. 631 (Bonn). întâia oarã când grupa cãlugãrilor veniti cu Severos. Charanis. împãratul le porunci sã procedeze conform cu planurile lor. monofizitii n-au fost multumiti. la capãtul extrem al Palestinei. mai exaltati decât cei palestinieni. 24. Philoxenos îsi asumã conducerea si intrã în Antiochia cu o multime de cãlugãri. Casa lui Marinos fu incendiatã si lucrurile de pret împãrtite 444 Cedrenus. p. apare fãrã veste în loja imperialã a Hippo-dromului. Dar era prea târziu. fugi peste Bosfor. I. op. încât. era reclamat zgomotos sã îmbrace purpura. 359 paratului. în strigãtul: „Alt împãrat pentru romani !". prudent. gloata fãrã frâu se opri în fata casei lulianei Anicia Olybria. Tulburãrile se repetarã a doua zi în biserica Sfântul Theodor. strigând în bãtaie de joc: „Iatã conspiratorul împotriva Treimii!". Platon. Capitala imperiului a fost zguduitã adesea de revoltele populatiei indignate de politica religioasã a îm360 paratului. în general. Thessalonic. la care au participat si cãpeteniile monofizitilor. prefectul orasului. trimisi de împãrat sã potoleascã dezordinea. care au suferit însã o mare înfrângere: partida lui Flavian a iesit în acest Sinod învingãtoare. El plecã. care rãspunse cântând acelasi imn în forma ortodoxã. sfãrâmând orice rezistentã. Apoi. ceea ce stârni o mare emotie în publicul ortodox444. Areobindos. în duminica de 4 noiembrie 512. întãritã de alti solitari. în cele din urmã. a anatemizat Sinodul atât de contestat. în 512. Senatorii Celer si Patricius. adversarii au determinat depunerea lui. trimis de împãrat lui Flavian spre a-1 semna. p. 1974. miscarea luã caracterul unei periculoase revolutii. cântat la Sfânta Sofia. 6 noiembrie. dar acesta. desi denuntã pe marii teologi compromisi în erezii si introduse patru capitole ce dãdeau impresia cã era împotriva Sinodului din Chalkedon. abia scãparã cu viatã. De douã ori tronul sãu a fost amenintat de aceste revolte în chip serios. Flavian fu avizat sã pãrãseascã orasul pânã la restabilirea ordinii. O încãierare se produse apoi.443 Duchesne. în care unii îsi pierdurã viata. din jurul Antiohiei. si a expresiei „douã naturi" în particular. dar nu se mai întoarse niciodatã. Multi îsi pierdurã viata în aceste încãierãri. într-un costum foarte simplu. w [Marinos era ministrul de finante al lui Anastasios I (cf.. 361 NICOLAE BANESCU populatiei. un Sinod local în Antiochia. ziua alegerii lui Severos ca patriarh al Antiohiei. cit. ed. Patriarhul încearcã a evita acest lucru printro nouã profesiune de credintã. fugi si se ascunse. cunoscutã ortodoxã. nu 1-a putut însã multumi pe împãrat si pe monofiziti. trecând sub tãcere pe cel de la Chalkedon. la 6 noiembrie. punând în mare primejdie tronul lui Anastasios. Severos fu hirotonit patriarh al Antiohiei. Un adevãrat lagãr ortodox se instala în Forum Constantini. clauza monofizitã 6 aTavpcotfeiq 81' 77/iâg(„care ai fost rãstignit pentru noi"). îi tãie capul. Desi patriarhul subscrise din nou la Henotikon si recunoscu primele trei sinoade ecumenice. rãsunând de strigãtele populatiei: unii intonau Trisagion în forma ortodoxã. fiica împãratului Olybrius si a Placidiei celei tinere. convins cã violenta rãscoalei face imposibilã restabilirea ordinii cu forta. împãratul.

unde.annonae foeder447 Unii 1-au socotit got. ed.Marinos si a lui Platon. aceasta înseamnã cã era originar din Scythia (Dobrogea actualã). abil diplomat. când împãratul interzise celebrarea unor anumite festivitãti. 21-22. dar ambasadorii furã prinsi la Sozopolis si banii rãscumpãrãrii (1000 pfunzi de aur) confiscati. dar. corupându-i pe paznici. împãratul ceru senatului sã-1 declare pe Vitalian dusman public al Statului roman si o armatã mare fu trimisã împotriva lui. exercitând functia de comes foederatorum (el comanda o parte din regimentele federale stationate în dieceza Thraciei). Barnea. într-acestea. Paris. începu tratative cu rebelul. fragm. în acelasi timp. dupã Stein. Anastasios însã nu se mai gândi sã-si tinã promisiunile. Prin glasul unui crainic. 178. p. Charanis. dacã e numit de Marcellinus Comes Scytha. op. magister militum in praesenti. dar adãugã. în 513. 363-374.. Duchesne. 2) cã. Aceste cuvinte neasteptate ale bãtrânului suveran dezarmarã furia multimii. luptã cu bravurã. v. pp. Ppaxvg Kai rpauAog TT)V qxovrjv Kai tdg ãitpaq roîv BÃe<pccpoiv vxoKLKaviJ. Vitalian navu altã alternativã decât sã se retragã si sã astepte urmãrile.. vîog âv 363 aticae). El îl trimite pe Patricius. iar armata de uscat. o revoltã se întâmplã la Constantinopol. Anastasios declarã cã e gata sã renunte la tron. n. a îndrepta greselile lui Hypatios""9 fatã de dînsii si a ajunge la întelegere cu papa în problema religioasã. un illirian cu multã experientã. atacatã. pp. Multumiti. Sperând a se folosi de nemultumirea populatiei. t. du Bas-Empire. Contributions to Dobrudja History un-der Anastasius I. „Dacia". V. Acesta se întâlneste cu Vitalian si se înteleg ca ofiterii sefi ai acestuia sã vinã în capitalã. cu voce bâlbâitã si cu extremitãtile pleoapelor aprinse. ofiterii intrã în Constantinopol si aflã un împãrat binevoitor care-i copleseste cu daruri si promite a satisface doleantele trupelor lui Vitalian (Anastasios voise a reduce proviziile federatilor . de Vitalian. sã trateze direct cu împãratul. II. un general ce se distinsese în rãzboiul cu persii. FHG. Hypatios detinea comanda trupelor din Tracia. pp. care fu asasinat. 49-50. pars prior. covârsitã de masa barbarilor de „huni". pe care o 449 [Cum reiese si din expunerea ulterioarã. Dupã un prim succes. 4 (1960). pe tãrmul mãrii. pe când dormea. Hypatios si alti sefi cãzurã prizonieri si a fost nevoie de expedierea unei ambasade pentru rãscumpãrarea lor.] 448 XpoviKã. care îl invitã a-si relua coroana. 438-439. sã negocieze. în Bosfor. op. C. cit. ofiterii jurarã credintã împãratului si pãrãsirã capitala. 362 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN apare sub zidurile Constantinopolului pentru a-1 rãsturna pe împãrat. în ziua urmãtoare. sub comanda lui Hypatios. pe unul din autohtonii latinizati din Balcani. îi promise a se purta bine de acum înainte si se împrãstie apoi în liniste446. cit. Hypatios fu rechemat de la comanda în Thracia si în locul sãu fu trimis Kyrillos. suferi o înfrângere dezastruoasã. I. se ridicã. Tatãl sãu are un nume (Patriciolus) care n-are nimic gotic.. el declarã cã vine sã apere hotãrârile Sinodului de la Chalkedon. Spre a-si câstiga simpatia populatiei.Hist. History.. Dar un an mai târziu o nouã primejdie amenintã iarãsi tronul lui Anastasios. pp. din provinciile de la Dunãre. n. Vitalian. 214 e: Av&pwniaKoc. cã numai unul poate fi ridicat la împãrãtie si urmeazã deci sã-si aleagã un împãrat. Anastasios. Vitalian se decide a ataca din nou capitala.Lvo<. Evagrios îi zice lui Vitalian 0pa| si expresia indicã. El echipeazã o flotã de 200 de corãbii si o trimite. Muller. pe uscat si pe mare. loan din Antiochia ne-a schitat în câteva trãsãturi caracteristice portretul fizic al ambitiosului rebel: „un omulet scurt. în 514. armata imperialã se întãri la Akra. [Pentru o serie de aspecte ale politicii lui Anastasios I în Scythia Minor. fiu al lui Patriciolus"448. 1870. în fruntea trupelor sale de huni si bulgari si 446 Bury. avea . care în multe privinte a fost precursoarea celei duse de lustinian I la linia Dunãrii. dar E. originar din Scythia (Dobrogea actualã)447. I.s. Stein aratã (.

a sosit papei în martie 515. la a P. Hypatios fu eliberat în schimbul unei importante rãscumpãrãri si Vitalian. inclusiv Akakios: o anatemizare publicã a acestora ar provoca desigur tulburãri si vãrsare de sânge si „unitatea Bisericii. este cã ea „a fost plãnuitã"450.sã lupte ulterior cu Vitalian. trimisã la 12 ianuarie 515. în iulie 515.. pentru satisfacerea papei. p. era prea târziu ca sã facã pregãtirile spre a asista la importanta adunare. rechemarea episcopilor catolici exilati. ca urmare. Apoi scrise din nou pentru cea dintâi. sã provoace o mare discordie a populatiei. iar în vremea rãscoalei „Nika" (532) a sfârsit în chip tragic.92. ed. Papa cerea neted acceptarea Sinodului din Chalkedon si a Tomului lui Leon. în urma cãrora a crezut potrivit sã se adune un Sinod. în calitate de nepot al lui Anastasios I]. Conditiile aduse de legati erau pentru Anastasios inacceptabile. Când a fost predatã papei. înainte de cea dintâi (împãratul vorbea acum de mijlocirea ce poate face în privinta tulburãrilor din Scythia. mai apoi sã întreprindã un pelerinaj la Ierusalim. rãspunde lãmurit cã Nestorius si Eutyches au si fost anatemizati mai înainte. înstiintând cã a decis a trimite o ambasadã sã negocieze cu împãratul. numit comandant al Thraciei. Scrisoarea a ajuns în mâinile papei dupã patru luni si jumãtate. a H-a. condamnarea în mod public a memoriei unei lungi serii de prelati. 451 Ibidem.Singura explicatie satisfãcãtoare a sosirii atât de târziu a primei scrisori. care stabileste împreunã cu rebelul termenii pãcii. sã se poatã restabili unitatea Bisericii"). îsi încheia viata. Motivul acestei mãsuri nu se cunoaste. pontiful Romei. în 515 s-a întâmplat un fapt care a putut determina pe împãrat la mãsura luatã. 364 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN conducea el însusi. pentru unirea Bisericilor. a cãrui acceptare ar fi însemnat absoluta supunere fatã de papã. veni de-a lungul coastei. nu poate fi plãcutã lui Dumnezeu". neînduplecat adversar al politicii religioase a lui Anastasios. Respingând astfel propunerile papei. ci promitea a scrie din nou. aprobate de împãrat. în iulie 514. Charanis. Anastasios era interesat de pacea internã a imperiului si nu putea. angajându-se cã o ambasadã alcãtuitã din persoane de rang ecclesiastic va fi trimisã pentru a discuta cu pontiful Romei451. în acord cu promisiunea fãcutã lui Vitalian. p. Hormisdas rãspunde. 365 NICOLAE BANESCU doua scrisoare a împãratului. Vitalian se retrase linistit. Anas-tasios fu silit a negocia si-1 expediazã pe loan al Vale-rianei. semnarea de cãtre împãrat si episcopii din Est a unui Libellus adus de legatii papali. 88. dupã Charanis. „ca prin aplanarea disputelor. Cu el deschise împãratul negocierile. între altele. cerând sã fie mai exact informat asupra obiectului Sinodului asteptat. Anastasios stia cã între Hormisdas si Vitalian a fost o corespondentã si cã Theodoric se afla în legãturi prietenesti cu el. Hunii sabiri nãvãlirã în provinciile pontice si le prãdarã în acelasi timp. cit. si-j cerea a da toatã atentia instructiunilor pe care le aveau ambasadorii. fiind proclamat împãrat. in-vitându-1 a astepta Sinodul ce avea sã fie convocat la Herakleia Thraciei. El a fost înlãturat în acest an de la comanda Thraciei. spre reexaminare de cãtre Scaunul roman. La sfârsitul lui decembrie 514. Anastasios se obliga apoi sã-i recheme pe episcopii depusi si sã adune un Sinod general la Herakleia Thraciei. sãvârsitã cu valuri de sânge. la Con-stantinopol. Unii istorici moderni au conchis cã parte dintre huni au servit în armata lui Vitalian în timpul primei sale rebeliuni si erau acum încurajati sã . împãratul îi expedie o scrisoare destul de simplã. Symmachus. împãratul n-a închis totusi poarta negocierilor. nu poate fi însã de pãrerea papei în ce priveste condamnarea celorlalte persoane. op. iar pânã atunci a doua scrisoare a împãratului. scrisã în alt ton. Având si nemultumirea internã. 366 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN în 516 capitala avu sã înfrunte a treia revoltã a lui Vitalian. urmând-i în scaun Hormisdas.

Anastasios. Bury. Vitalian 452 Aceastã compozitie chimicã a fost procuratã lui Marinos. pp. 452. cit. de un învãtat atenian numit Proclus (nu neoplatonicianul). cit. si înlocuit cu loan. împãratul încredinta operatiile militare lui Marinos. recunoscându-1 de cãpetenie a lor. cit. Cum am vãzut. Dar senatul era sub influenta papei. 63-65. 184. 368 an. 1944. 402-405) Malalas.devasteze provinciile din Est. cãlugãrii din Syria Secunda. multi episcopi din Illyricum si Grecia iesiserã din comuniunea episcopului de Thessalonic. dar si un numãr de scrisori ale papei menite a crea în Orient o opinie publicã favorabilã pozitiei romane. plecarã din Roma în primãvara anului 517. în august 516. Dificultãtile acestea îl fãcurã pe Anastasios sã cheme Sinodul de la Tyr al episcopilor orientali. dupã câte relateazã (pp. nemultumitoare imperiului. Ei furã executati la Constantinopol. Diehl.30 septembrie 515454. Pretextul lui Vitalian era cã Anastasios nu-si îndeplinise promisiunile religioase din 514. 76. si Peregrinus. El interpretã edictul Henotikon ca o adevãratã abrogare a Sinodului de la Chalkedon. între octombrie 514 . Un numãr de epicopi din Siria si Palestina refuzarã a-1 recunoaste pe Severos ca patriarh al Antiohiei. Hist. 367 fu depus din comanda sa asupra Thraciei. Ei duceau o scrisoare cãtre împãrat. neizbutind a-i atrage pe delegati. p. nemultumiti de persecutiile lui Severos. Vitalian se refugie. care se bucura si de sprijinul lui Theodo-ric. Scrisorile papei furã însã rãspândite de cãlugãri ortodocsi în orasele Orientului. unde episcopii se desfãcuserã de Thessalonic si cereau papei sã-i ia înapoi în sânul Bicericii romane. iar armata de uscat îi fu zdrobitã la Sykai (Galata). fapt pentru care împãratul îi scrise (11 iulie 517). Politica sa financiarã a asigurat statului o prosperitate fãrã de care s-a putut zice cã apogeul .-nimicitã aproape total printr-o compozitie chimicã similarã focului grecesc de mai târziu452. cu sfãrâmãturile armatei sale. îl îndemna pe împãrat sã dea toatã atentia problemei religioase. administratia avu însã într-însul un excelent cârmuitor si o serie de reforme salutare se leagã de numele sãu... Cãtre sfârsitul acestui 453 E. Situatia din Illyricum si Grecia. în Peninsula Balcanicã situatia nu era mai bunã. Anastasios reia negocierile cu papa. p. condamnând apucãturile sale trufase. op. acesta cãutã a exploata situatia din Siria. 45. care-1 asasinase cu propria-i mânã pe Kyrillos. p. Marinos obtinu o izbândã decisivã asupra flotei rebelului compusã din goti si huni. Doi ambasadori furã trimisi la Roma cu douã scrisori: una adresatã papei. Cf... op. Slãbit mult dupã aceastã înfrângere. t. Trei din principalii sãi aderenti cãzurã în mâinile imperialilor. Ch. îi expedie înapoi sub gardã. p. c. Chabanis. datate 28 iulie 516. alta senatului. du Moyen Age. încât ambasadorii n-au putut ajunge la nici o întelegere. apeleazã la papã. Cronicarul bizantin o numeste „sulf natural" (t9efov ãitvpov). III. El decise sã se adreseze si senatului. fiindcã nu-1 recunoscuse pe Severos. împãratul continuã prin urmare schisma. Stein. Cât pentru Hormisdas. op. printre care si hunul Tarrach. la Anchialos. încurajat de aceastã situatie. Scãpat astfel de pericolul din afarã. Revolta sa a fost de data aceasta scurtã. op. sã primeascã un compromis. în momentul când el se pregãtea sã atace în Vest. Elias al Ierusalimului fu exilat la Aila. Ennodius. „Le monde oriental". n. în speranta cã-1 va determina prin influenta sa pe papã. 1. cu ordinul strict de a nu se opri în vreun port al imperiului. Dacã politica religioasã a lui Anastasios a tulburat imperiul în cursul lungii sale domnii. episcop de Misenum. papa se decide a trimite a doua ambasadã la Constantinopol. cit. Doi dintre ei 1-au depus chiar din Scaun. care nu mai era prefect al Pretoriului. episcop de Pavia. el a fost silit sã stea de acum linistit453. în care rolul principal îl avu Severos. Administratie si reforme. Dorotheos si apelaserã la papã. Charanis. La intrarea Cornului-de-Aur.

impozit plãtit în aur si argint. A promulgat apoi ordonante pentru provinciile limitrofe din dieceza Orientului si pentru Libia. cit. istoE. pp.000 livre de aur (adicã 23.A. p. într-un raport stabil fatã de aur si argint. XIII (1927). fãrã a-i excepta pe servitori. se recurse la un mijloc foarte simplu: statul îi obliga pe supusi. Altã reformã însemnatã a fost abolirea. 505 (Bonn). A. Anastasios a realizat si o însemnatã reformã monetarã. O astfel de cumpãrare se numea coemptio.cpopog Tig 5vaxLpr\Q. încât panegiristul sãu afirmã cã. 369 NICOLAE BANESCU ria bizantinã n-ar fi cunoscut rãzboaiele glorioase ale lui lustinian. nici uriasa operã a constructiilor sale455. E de subliniat mai întâi faptul cã împãratul a redus cheltuielile personalului de prisos al Curtii. aducând moneda de cupru. follis. pentru cerintele armatei si el apãsa greu asupra populatiei rurale. I. dar. Abolirea lui a fost primitã cu o bucurie generalã în tot imperiul. Atât de hotãrât a fost Anastasios în mãsura ce-o luase. History. 371 NICOLAE BANESCU tâmpina acest neajuns. ceea ce a fãcut ca primirile în naturã sã nu mai fie suficiente pentru cheltuielile în naturã. el se ridica la fiecare trei ani. Introduse.puterii si civilizatiei bizantine din secolul al Vl-lea n-ar fi fost cu putintã.000 de nomismata). sã-i vândã mãrfuri la preturi fixate de autoritate. de fapt.] 370 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN civitas asupra unui functionar. nimicind astfel si amintirea celor suferite458. Atributiile sale furã mult lãrgite. Roum.040. cu totul sãrãciti. împãratul a dat pradã focului orice înscris privind acest impozit. El a fixat un nou tarif pentru taxele pe care vasele ce treceau prin Hellespont si Bosfor le plãteau flotilei imperiale însãrcinate a supraveghea aceste strâmtori. printre care se afla în primul rând întrtinerea armatei. spre a compensa golul produs. observã atât de just Stein. Xpvaoiekeia (impozitul de aur). El permise rãscumpãrarea în . a impozitului cunoscut sub numele de cbrysargyron. vechea auri lustralis collatio. scãzând în parte sumele pe care soldatii limi-tanei trebuiau sã le verse autoritãtilor militare. p. Stein.". ci ea trecu în fiecare 456 învãtatul numismat român M. Desi în principiu ea nu trebuia aplicatã decât exceptional. [Vezi si Ev. El a lãsat la moartea sa. 13. 54-58. cel mai mare tezaur înregistrat de istoria financiarã a Bizantului: 320. administratia îi dãdea un caracter arbitrar si neregulat. Spre a preîn457 Bury. Soutzo. în comunicarea fãcutã la Congresul de studii bizantine de la Belgrad. în locul acestui impozit. De la începutul secolului al IV-lea acest impozit lovea comertul si toate profesiile. a expus în amãnunt sistemul monetar al lui Anastasios si împrejurãrile care 1-au impus (. p. în cazuri de nevoie extraordinarã. numit de prefectura pretoriului. Oficial. care suferise mari deprecieri. spre a împiedica si în viitor „impozitul odios" (. op. pp. 3(1971). 458 Prokopios din Gaza. o reformã de ordin financiar. El a demonetizat toate monedele conventionale ce invadaserã piata si a reluat baterea monedei de bronz456. 49. de fapt. de asemnea.Les origines du sesterce et du miliarense et leur conti-nuite jusqu'aux temps byzantins. în 498. p. t. Fãrã buna administratie a lui Anastasios. Chrysos în „Byzantina". 192. de l'Empire Byzantin. Vasiliev. Panegiricul lui Anastasios. în „Buletin de la section his-torique de l'Acad. Anastasios luã si în aceastã privintã mãsuri.. ajunse. Hist. sã fie repetatã în fiecare an. pe prostituate si cersetori'157. I. vindex.93-102. Contributiile în naturã pentru annona se puteau înlocui prin bani. cu toate cã a usurat sarcinile fiscale care apãsau asupra celor sãraci si a executat însemnate lucrãri publice. dupã care grija strângerii impozitelor n-o mai aveau curialii. Situatia era agravatã de problema locurilor sterile459. O institutie care avu o mare aplicare în aceastã epocã a fost asa numita coemptio. Dar. 144. care intra în casa prefectului pretoriului. cum îl calificã. Anastasios introduse.

. devastând provinciile de nord. popoarele barbare aciuate dincolo de Dunãre încep a trece fluviul în imperiu. pp. si utigurii. oricât de . si scopul de a opri progresul marii proprietãti în paguba celei mici.ri q^OK^vcrov). marii proprietari funciari având si alte mijloace de a-si mãri proprietãtile. Aceste incursiuni slave si bulgare în Peninsula Balcanicã pe timpul lui Anastasios n-au avut. Nimeni nu putea fi însã constrâns a transporta la biroul de receptie produsele ce i se cumpãrau sau a plãti cheltuielile de transport si aceastã mãsurã fu primitã cu multumire de contribuabili. la care autorul trimite. cit. L'impot de capitation. 209.. 462 Prokopios din Gaza. 15. op.. Dispozitiile edictate de Constantiu al II-lea în 361 par a fi la baza acestei distinctii461. veniti întâia oarã în atingere cu bizantinii sub domnia lui Zenon. care pânã atunci nu fuseserã încã legati de brazdã. dar sublinia sã statutul lor de oameni liberi rãmânea intact*50. precum si rãmãsite ale pãgânismului. Histoire du Bas-Empire II. în afarã de jefuirea populatiei. Semnalãm si alte reforme de ordin financiar. încã din epoca anterioarã se fãcea distinctie între adiectio în interiorul marilor domenii (ejiif$okri o/io5ouAwv) si adiectio în teritoriile oraselor (em[loÂ.. poate. 507. 444-445. 11. cit. în Rusia meridionalã. p. guvernul lui Anastasios se sili a face cât mai eficace institutia adiectio sau emfioÃri.. 463 Ibid. Armatele imperiului n-au putut opri pe nãvãlitori si ei au pãtruns pustiitor în Thracia. la origine. Rãzboaiele. cum vor avea mai târziu. De asemenea. a decretat cã acei arendasi. op. 373 NICOLAE BANESCU în anii 493. Tot astfel Anastasios interzise. Panegiricul. pp. 32. între care se crede cã se aflau probabil si unele triburi slave. popor hunic (turcotãtar). A fost însã ineficace.bani. ca sãrbãtorile numite Brytae. Macedonia si Tessalia. Anastasios a avut sã înfrunte de multe ori lupte grele cu acesti barbari. sub care se înteleg grupuri eterogene de popoare. nu mai puteau pãrãsi pãmântul unde rezidau fãrã întrerupere de mai mult de 30 de ani. Ei repurtarã o victorie asupra bizantinilor la fluviul Tzurta si în 502 devastarã Thracia. adãugând ceva la annona. 207-208. Kutrigurii. fãrã a permite totusi ca ea sã devinã insuportabilã.Cf. 372 ale necultivate. care se celebrau cu executãri de dansuri de origine cultualã si erau adesea prilej de lupte aprige ale factiunilor Hippodromului. izvoarele pomenesc de incursiunile „getilor". care-i aduse împotriva ostrogotilor. alt rezultat. preludiul marii lor imigratii din secolul al Vl-lea. cit. trec acum Dunãrea în imperiu în 499. erau rude foarte de aproape ale bulgarilor465. 464 Stein. Moartea sa. în acelasi timp bulgarii. pp. 46 si urm. cum au stabilit cercetãrile mai noi. în ce priveste politica externã. Stein. fiindcã bandele lor. pentru a nu pierde unitãti fiscale. 502-503. op. împãratul. între Don si Cucaz. 461 Stein. doritor a pãstra pe cât posibil unitãtile fiscale existente. Piganiol. în natiunea bulgarã a acestei epoci se aflau reuniti. astfel încât nu se putea atribui unei seniorii funciare pãmânturi necultivate apartinând curialilor sau tãranilor liberi. luptele sângeroase cu animalele sãlbatice în circuri463. nici unei proprietãti de curial sau de tãran liber pãmânturi senioriBury. Trebuie sã adãugãm la acest capitol cã mãsurile împãratului Anastasios nu s-au mãrginit la asigurarea prosperitãtii finantelor. Unele privesc ordinea moralã a societãtii. în 499. 506-507: -&eaq ãnav$p<nnovq le numeste panegiristul. 1916. ca interzicerea traficului functiunilor publice. practicat pe o scarã atât de întinsã pe timpul împãratului Zenon462. huni occidentali alungati din câmpia Ungariei si elemente turcesti venite din Asia centralã încã de la mijlocul secolului al V-lea. Ea avea. Politica externã a lui Anastasios. pp. 81 . p. Ele furã suprimate în anul 502464 d. 505.

pp. p. op. El a avut multi ani de luptat pentru restaurarea autoritãtii regale. într-un loc. p. cf. pe Marmara. Se vãd încã locurile unor porti si douã lagãre întãrite. op. care înconjurau în interior douã treceri din cele mai importante. care a cercetat acest zid în 1947. 442: 1947 . si cunoscut la scriitori sub numele de „Zidul cel Lung" ^aKpov TEi^ot)467.] 469 Membru al Comisiei pentru conservarea monumentelor istorice. 375 muirii. Ce pãcat cã nu se gãseste mijlocul de a se cruta de la distrugere urmele arheologice ale unui mare trecut. Dar împãratul simti nevoia sã-si protejeze capitala amenintatã de barbarii de la nord. Un sat. de mai bine de un mileniu! Cu mult mai însemnat a fost rãzboiul purtat de Anastasios cu persii (502-506). pp. afarã de câteva crâmpeie asemãnãtoare. Ungar. se întorceau în locurile de unde veniserã. desi le suprimase plata pentru întretinerea fortificatiilor caucaziene. dupã ce devastau o bucatã de vreme tinuturile. ne dau interesante informatii. 73 si urm. 467 Stein. scoase dintr-un articol dat publicitãtii de Feridan Dirimtekin469 asupra constructiei si stãrii actuale a acestei faimoase apãrãri. în „La Nouvelle Clio". suspendatã încã de Leon I. iar puterea centralã nu se putea exercita nemijlocit asupra lor. El construi în acest scop „prea marele zid si întrecând orice închipuire" (TO /leytorov KCCI xpentov Jtãarig evvoiag reî^og) întins „de la o mare la *' Stein. care permit sã ne dãm seama de vechea stare a împrej*6 Prokopios din Gaza. 11..15 metri. Bruxelles. Kavadh I. „Byzantion". Stiehl. zidul lui Anastasios merge spre disparitia sa totalã. desi în 1898 învãtatul german Schuchardt numãrase multe turnuri. al cãror rezultat a fost publicat de E. Interesele acestora se atingeau în Caucaz cu ale Bizantului. cit. S-au întrebuintat pânã si la constructia drumurilor. cum îl caracterizeazã panegiristul lui Anastasios4615. 376 . op. Schwartz. 468 Les fouilles byzantines ã Istanbul et ses environs. n. ruinate cu totul astãzi. Selymbria). Dar. 374 cealaltã". a fost în întregime clãdit cu pietre din zid. fiul lui Peroz (Firuz). 502-503. Zidul era construit din pietre patrunghiu-lare legate cu ciment si nu mai are nici un turn. cãci atâta timp cât regele era redus pentru purtarea rãzboiului la chemarea nobilimii latifundiare. Aceastã situatie se datora structurii imperiului si armatei sale.25 metri si o grosime de 3.Le mur anastasien. în fruntea Statului persan se afla acum unul din cei mai destoinici sasanizi. Sãpãturile fãcute la Constantinopol si în împrejurimi (de la 1936 pânã la 1951). cit. urcat pe tron dupã moartea indolentului Valakh (Balas). un segment din zid prezintã încã o înãltime de 5. mãrginite de magi si de nobilimea latifundiarã.. 4. 6l. 281 si urm. R. XXI (1951).numeroase. care de multã vreme a devenit o adevãratã carierã de piatrã. p. Imensele proprietãti ale nobilimii se bucurau de mari privilegii.. Mamboury468. cum a probat Ed. 425-459.lt der Sasaniden. 89. Kurfalli. Moravcsik.. Zidul lui Anastasios avea o lungime de aproape 52 km si se afla la 50-60 km de centura vechilor zidiri ale lui Theodosios. a cãror înãltime atingea 10 metri. drepturile ei nu puteau fi atinse470. p. spune Feridan. Kavadh I n-a mai 470 F. B. Croke în GRBS. t. Staatshausha. ce mai existã. [Constructia zidului ar fi început prin 503-504. 23 (1982). Zenon a fost cu persii în neîntreruptã pace. X (1930). N-os 5-6 (mai-juin 1953). Gy. Voir p. cit. V. crede cã Anastasios a restaurat si întãrit numai zidul care ar fi existat de mai înainte. care de multe ori ajungeau pânã sub zidurile ei. El începea de la Marea Neagrã la Avcik Iskelesi si se termina la vest de Silivri (v. Jahrb. 52-90. Altheim u. în 488. la capul Karinca.

Pentru aceea el ridicã la succesiunea tronului pe al treilea fiu al sãu. care. cap. 268-269 si 305. Christensen. cãci asupra amândurora apãsa greu jugul clasei care dobândise puterea. Ea nu mai era în stare a opune nici o rezistentã si Kavadh putu initia 471 Ibidem.voit sã suporte tutela acestei nobilimi si o împrejurare ce-1 putea ajuta s-o zdrobeascã era rãscoala popularã provocatã tocmai atunci de un comunist cu numele Mazdak si de aderentii sãi împotriva clasei înalte. ca sã dea sãracilor. tãranii. erau partizanii naturali ai regelui contra nobilimii. lãmurind pe deplin caracterul actiunii lui Mazdak. atâtati de ei. Kavadh izbuti sã scape din închisoare si fugi la heftaliti. unicul ce ni s-a pãstrat. Predominarea nobilimii feudale fusese zdrobitã de mazdakiti. pp. a cãror chemare a fost urmatã de mase. mazdakitii cereau împãrtirea egalã a averilor. Dar cercetãri ulterioare au adus multe si noi precizãri în aceastã privintã. care trecea drept adept al lui Mazdak. precursoare a comunismului473. Mazdak und Porpbyrios. mazdakitii. apãrutã în revista „La nouvelle Clio" de la Bruxelles474. Noldeke are meritul de a fi vãzut în Mazdak un reformator. obtinu de la acesta o armatã de heftaliti. Acesta a avut un precursor în maniheul Bundos. 474 Tomul V. propovãduia la Roma. la femei si unelte. care se deosebeste de toti urmasii prin caracterul sãu religios. p. prin descoperirea scrierilor originale maniheice în Turchestanul chinez si mai cu seamã prin rezultatele deosebit de interesante ale cercetãrii maniheice. asigurândusi suprematia. El subliniazã cã doctrina lui Mazdak e clãditã pe fundamentul pus de Mani. A fost o luptã de câtiva ani. Cererile se întinserã la bani si la proprietate. Urmãrile acestei comunitãti a femeilor si bunurilor au fost dezastruoase pentru nobili. Th. întorcându-se cu acest ajutor (498 sau 499). Christensen 1-a analizat si Altheim-Stiehl adaugã consideratiile lor erudite. 7-10 (iulie-dec. 473 Asa si de cãtre Bury. 378 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN De mare însemnãtate a fost descoperirea unui fragment original dintr-o scriere a lui Mazdak. câstigând interventia sotiei haganului. în fragment aflãm înnoiri hotãrâtoare fatã de doctrina lui Mani si ele sunt determinate de neoplatonism. 1953). furã atât de puternici. încât ei intrarã în casele nobililor si luarã femeile si banii. în ultimii ani ai lui Kavadh. o zdrobi. ei voiau sã ia de la bogati. Nobilii au izbutit a-1 închide pe rege (496) în vestitul „Turn al tãcerii" (Lethe). Dupã vreo doi-trei ani. 472 Ibidem. Când se simti destul de tare. în scurt timp. Chosroes îi doborî sângeros pe mazdakiti. Historyll. aratã lãmurit fazele acestor interesante cercetãri. 300 si urm. despãrtit de doctrina lui Mani. Cea mai înaltã posibilitate a omului e sã devinã asemenea lui . pp. spre a-si asigura întreaga autoritate regalã. în traducere arabã. pe care. regele îsi reocupã tronul. Dupã o lungã asteptare. Chosroes. 377 NICOLAE BANESCU marea reformã a impozitului funciar pe baze mai sigure si mai juste472. iar A. cu multã perspicacitate a mers mai departe. El se mãrgini a arunca pe cei din urmã împotriva celor dintâi. Dupã câte ne relateazã Tabari471. ale cãrei amãnunte nu se cunosc. Acesta ocupã la el acelasi loc pe care îl are Stãpânul Luminii la Mazdak. prin siretenia sa. lupta si biruinta Dumnezeului bun asupra principiului întunericului din sistemul dualist al lui Mani. care si-a avut influenta sa în lumea iranicã. Programul lui Mazdak e gândit mai mult religios decât social. Kavadh se întoarse împotriva sectei mazdakite antisociale. Astfel a fost prezentat interesantul episod al sectei lui Mazdak. Se probeazã cã fragmentul lui Mazdak oglindeste si ideile lui Porphyrios din scrierea sa asupra Soarelui. Nr. izgonindu-1 pe cel mai mare. 9-10. în epoca lui Diocletian. IV. Pretioasa contributie a învãtatilor Franz Altheim si Ruth Stiehl. 356-376. care sã-1 ajute. pp. de asemenea. Kavadh era prea slab pentru a face fatã în acelasi timp si nobililor si mazdakitilor. cã sistemul sãu reprezintã numai o dezvoltare specialã a celui maniheic475.

pp. în vara anului 502 si cucereste Theodosiupolis (Karin.Dumnezeu. de foc si pãsune. apãrarea comunã împotriva barbarilor de dincolo de munti. împãratul completã si întãriturile de la Martyropolis si Theodosiupolis. v. Histoire du bas-Empire. fortul principal la granita Mesopotamiei. ca si Condradictia. Individualitatea sunt. care. în privinta relatiilor cu Occidentul. la cinci kilometri de frontierã. tribune (rostre) si douã bãi publice". dupã sase ani de sovãire. în 506 se încheia si tratatul de pace pe sapte ani476. împãratul obligându-se a plãti anual persilor 550 de livre de aur. pp. pustiind crunt Mesopotamia bizantinã si cea persanã. Selsk. dupã un asediu de trei luni. Anastasios îi acordã titlul de consul478. II. sã se elibereze de Rãu. pe teritoriul care nominal era al imperiului. Basilissa Ariadne murise cu trei ani mai înainte. deschise diferendul ce-1 avea de lãmurit cu Bizantul. Clovis îsi constituise regatul franc în Gallia. „Kgl. tot atâtea piedici. p. spre a defini situatia regelui ostrogot Theodoric. 479 Stein. Kavadh deschide deci ostilitãtile. 6. capitala Armeniei romane. silin-du-1 pe Kavadh la încheierea unui armistitiu. Oamenii aveau ^5 L 'Iran sous Ies Sasanides (1944) si Le regne du roi Kavadh I et le communisme mazdakite. Kavadh I avu o lungã domnie (488-531) si a fost un mare suveran. în vârstã de optzeci de ani. 481-483380 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Vorbind despre aceastã cetate „mare si puternicã a Mesopotamiei. 4771. pierdutã de bizantini.. îl recunoscu ca delegat al imperiului pentru guvernarea Italiei si-i întoarse însemnele imperiale trimise de Odovakar. Cedrenus adaugã cã Anastasios „fãcu acolo bisericã si magazii de grâne. El nu lãsa nici un fiu si n-a luat nici o mãsurã spre a asigura succesiunea. 56].. XXXII (1978). 379 deci sã se împãrtãseascã de femei si proprietate în acelasi chip ca de apã. Lupte necontenite avurã loc. p. în noaptea de 9 spre 10 iulie 518479. Resedinta ducelui de Mesopo-tamia fu transferatã de la Constantina în noua cetate. pentru întretinerea fortãretelor din Caucaz. El ceru împãratului reluarea plãtilor stipulate prin tratatul din 442. secundat de alti buni comandanti. Anastasios întelegea sã acorde regelui un împrumut.-filol. Brooks. de amestecul cu întunericul. pentru a termina puternica cetate Dara. Chrysos în DOP." IX. am vãzut cã Anastasios. Pentru detalii. prin care se îngãduia persilor sã pãrãseascã Amida. cade în mâinile persilor si Amida. . Rãul. Ura si Lupta. Pompeius si Hypatios. asezatã între hotarele romanilor si persilor". hist. dupã o lungã domnie plinã de mari osteneli. Ea trebuia sã tinã în respect Nisibis. Ev. 630. op. amestecul cu întunericul. în cele din urmã Anastasios puse în fruntea unei armate puternice pe Celer. La începutul anului 503. o numi Anastasiopolis si-i dãdu privilegii de oras477. 478 [Pentru surse si bibliografia discutiilor privitoare la consulatul lui Clovis. desi ar fi putut ridica pe unul din cei trei nepoti: Probus. un fel de recunoastere a legitimitãtii puterii sale. Anastasios profitã de încurcãturile ce le aveau persii cu hunii la nord. cisterne. 381 IV. dar acesta nu vru sã renunte la ceea ce socotea un drept al sãu. (Bonn). îndatã ce-si consolida autoritatea regalã în interior. Atingerea acestui ideal presupune ca el sã se dezbare mai înainte de particularitatea sa proprie. devasta tinuturile persilor si asedie Amida. a cãror pricinã Mazdak o vedea de cele mai multe ori în femei si proprietate. v. în 505. Amândouã aceste acte sunt o afirmare a ideii unitãtii imperiului. un il-lyrian priceput. cit. Medd. 216-217. se stinse din viatã. ceea ce înseamnã mortificarea Individualitãtii. Danske Vidensk. Erzerum).

faptele si scrierile lor. Byzantium and the Decline of Rome. fãrã nici o artã. Obiectul sãu era. dar îmbrãtiseazã epoca de la Sinodul din Niceea pânã la 425. Literatura crestinã în aceastã primã perioadã a istoriei bizantine. Eadem. Moscova. ne-a lãsat si el Istoria eclesiasticã în 5 cãrti. Theodoret. Idejno-politieeskaja bor'ba v ran-nej Vizantii (po dannym istorikov IV-VII v. episcop de Kyrros.V. cum o spune în prefatã. Litterature grecque. Eusebios n-are însusiri deosebite: povestirea e uscatã si putin coerentã. Ed. Griechische Litteratur. povestirea de unde acela o lãsase si a dus-o mai departe. Z. [V. de la 305 pânã la 439. în 5 cãrti. El este întemeietorul istoriografiei bisericesti si izvorul principal pentru domnia lui Constantin cel Mare. asa cum ni s-a transmis. 911-912. 30. a. sub acelasi titlu de Istoria eclesias-ticã. aparitia ereziilor. 482 Cf. ca si Socra-tes. si duce povestirea de la Sinodul din Niceea pânã la 428. Ca scriitor. Viata lui Constantin. de a nota.v. cap. Nauka. El îsi scoate informatia din scrieri. compusã cãtre 450. Princeton. Istoriografia e reprezentatã prin Eusebios din Caesarea (în Palestina). în Siria de Nord. de a face cunoscuti pe marii martiri si pe marii doctori. si desface din diferitele serii de fapte sincronismul care era obiectul ultim al lucrãrii sale. Istoria lui Eusebios a avut continuatori. de a însemna fazele întinderii crestinismului. Ea nu ni s-a pãstrat în forma originalã. 265) si unde a exercitat episcopatul de la 313 pânã la moartea sa. 1985. El îl urmeazã de aproape pe Socrates.] 383 NICOLAE BANESCU olului al V-lea. a editorului. unde s-a nãscut (c. Nu trebuie sã credem însã cã aceastã literaturã e strãinã de spiritul elenismului. Londra. Vizantijskaia kul'tura. un fel de dezvoltare a celui din urmã capitol al cronicii. pp. § l. si „ideea singurã de a alege acest subiect si a-1 pune în istorie era în sine nouã si fecundã"481. e un encomion. Sozomenos. si autenticitatea sa. domnia lui Constantin cel Mare. în 10 cãrti. .E. trateazã acelasi subiect în a sa Istorie ecleziasticã. si a lãsat un numãr de scrisori. 1968. V. cãtre mijlocul sec481 Vezi frumoasa caracterizare la Croiset.VIA tA INTELECTUALÃ DE LA CONSTANTIN CEL MARE PÂNÃ LA IUSTINIANI 1. în 9 cãrti. [între completãrile ce se pot face. Literature and Society in the Early Byzantine Period. avocat din Constantinopol. pe care uneori îl transcrie. ei acceptã si rãspândesc idei din literatura profanã480. „Christliche Schriftsteller. de care se apropie prin aceea cã întregul material adunat trebuia sã intre într-un cadru cronologic. I. din seria aparitiilor mai recente. tinerea sinoadelor si întemeierea bisericilor. relative la diferite pãrti din Vechiul si Noul Testament. 1988. literatura crestinã tine un loc însemnat. un panegiric al marelui împãrat. scrisori sau amintiri lãsate de oamenii epocii. independent de ceilalti doi. în patru cãrti. Ed. IV. perioadele de persecutie si calm. a reluat. si douã mari opere apologetice. în 340. Autorii crestini se folosesc de forme ale literaturii grecesti. însã Supra. n. în care schiteazã pentru fiecare popor succesiunea cronologicã a marilor evenimente ale istoriei sale pânã la 325. se pot mentiona W. Al Cameron. Din aceastã operã ni s-au pãstrat 480 Schmid-Stãhlin. care au ajuns pânã la noi. Udai cova. Socrates. Pe lângã opera de istoric.1 382 numai fragmente. Moscova. Eusebios a scris o Cronicã. Nu aflãm într-însa o expunere dramaticã a evenimentelor. e si azi contestatã482. 1974. Kaegi. un avocat din Constantinopol. în sfârsit. cap. Eusebios a dat si numeroase scrieri de exegezã. dar faptele relatate au o valoare documentarã de primã ordine. de a stabili pentru fiecare Scaun apostolic seria episcopilor. Nauka. Dar opera sa cea mai importantã este Istoria ecleziasticã. Einleitung". voi. de încrederea cãruia întotdeauna s-a bucurat.

Se deosebesc totusi unul de altul prin caracter si spirit. Ei îl audiarã pe Himerios si pe Libanios. sprijinul Ortodoxiei în Orient. El si-a fãcut mai întâi învãtãtura în scolile din Caesarea. Un mare numãr de alte opere ale sale nu ni s-au mai pãstrat. în a doua jumãtate a secolului al IV-lea. cele mai multe din epoca episcopatului sãu (370-379) si constituind unul din cele mai interesante documente pentru istoria secolului al IV-lea. metropola provinciei. Vasile. 4) o culegere de scrisori. începu a organiza în Pont comunitãti religioase. Grigorie de Nazianz si fratele lui Vasile. Tatãl sãu. atunci. Grigorie un meditativ. îsi completã apoi aceastã educatie la Caesarea. Târgul zgomotos si grosolan îl scârbi si el fugi în singurãtate. omiliile Contra cãmãtarilor si cea Cãtre tineri asupra felului de a trage folos din autorii profani. cãrora le dã exemplul si regula. Nãscut în Caesarea. întors în Cappadocia. 2) o serie de omilii. el a îmbinat aceste douã elemente cu multã gratie si usurintã'83. El ni sa pãstrat fragmentar. cãci aceste texte trebuie luate în385 NICOLAE BANESCU tocmai. în floare. unde cunoscu viata monahalã aflatã acolo. unde rãmase vreo zece ani si unde strânse prietenia cu Vasile. dar a trebuit sã treacã un timp pentru a se consacra sacerdotiului. Plin de reminiscentele literaturii clasice si de acelea ale Scripturii. încurajati de venirea la tron a lui Theodosius I. cincisprezece cuvântãri Asupra Psalmilor. în interpretarea textelor biblice înlãturã orice alegorie. a fost timp de sase ani consilierul sãu si când. dupã disparitia lui Athanasios (373). la Alexandria si la Atena. a-i urma în Scaun. vizitã Siria si Egiptul. Vasile era un om de actiune. totul fiind real în povestirea biblicã. în numãr de 365. în 379. îl chemarã sã le fie conducãtor. nu fãrã dificultãti.Trebuie sã amintim alãturi de acestia si pe Philostorgios. prin temperament. Botezat de episcopul de Caesarea. dupã un an. unde îl cunoscu pe Iulian si legã prietenie cu Grigorie de 384 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Nazianz. cãutã singurãtatea. un orator. vestitii retori ai epocii. Vasile îsi fãcu prima educatie intelectualã în Neo-Caesarea Pontului. dintre care cele mai însemnate sunt: Hexaimeron (nouã cuvântãri asupra operei celor sase zile). Acolo aflã. episcop de Nazianz. Caesarea. în 374. întors în patrie. în 371. De atunci Mitropolit de Cappadocia. era unul din marile orase ale imperiului. la Constantinopol si Atena. renumitã prin scolile sale. Teologia numãrã în aceastã epocã câteva mari figuri ale literaturii crestine. în apãrarea Ortodoxiei se ilustrarã în primul rând „cei trei cappadocieni": Vasile cel Mare. si-1 convinse pe Grigorie a primi sã fie numit acolo episcop. Arianismul a stârnit acolo pasiunile. apropiati prin comunitatea de idei si prin geniu. Hirotonit preot în 364 de Eusebios de Caesarea. 3) scrierile zise ascetice. cu tot talentul sãu de orator. obiect de litigiu cu episcopul Anthim de Tyana. voia sã-1 aibã de ajutor si-1 decise a primi preotia (361). muri Eusebios. Grigorie de Nyssa. Dar. Grigorie îi urmã în Scaun. care expune faptele pânã la 428. de moartea lui Vasile. ridicã la rang de episcopat târgul Sasima. ortodocsii din Constantinopol. a cercetat apoi pe maestrii cu renume la Caesarea Palestinei. Opera sa cuprinde: 1) douã scrieri dogmatice {Contra lui Eunomios si Asupra Sfântului Spirit). La întoarcere. atunci episcop în Caesarea. îsi pãrãsi episcopatul si plecã sã trãiascã în retragere la Seleucia Isauriei. si-i pronuntã elogiul funebru. cãutând retragerea departe de lume. pe cei mai ilustri reprezentanti ai acestei literaturi. în 370. Tatãl sãu îl aduse ca ajutor la Nazianz si. se simti atras cãtre Bisericã. fiind. el le foloseste în formã crestinã cu multã dexteritate. si aceasta va fi una din operele principale ale vietii sale. Cappadocia a dat. dintr-o veche familie bogatã si crestinã. b. Stilul sãu e al unui scriitor de rasã. Vasile exercitã timp de opt ani o mare autoritate în mijlocul luptelor si primejdiilor. Hrãnit cu filosofia greacã. Grigorie de Nazianz a fost în strânsã prietenie cu Vasile cel Mare. Grigorie veni în capitala . oprimati de arieni. el fu ales. în anul 331. în special cu doctrinele lui Platon si Plotin. Vasile cel Mare a fost. unde tatãl sãu tinea scoala de retoricã.

închinat Bisericii. el a biciuit îndrãznet viciile. Celor ce întretin la dânsii fecioare. Antiochia Siriei. 386 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN imperiului si.I8H Croiset. ele se adreseazã numerosilor prieteni lãsati în urma sa si au 484 Ibidem. cei dintâi episcopi sositi îl aleserã patriarh al metropolei. pp. cât. Viata sa atât de agitatã a fost schitatã. Atunci. expuneri ale doctrinei ortodoxe. interesante pentru cunoasterea omului. Asupra sacerdotiului. Opera sa se compune din discursuri. Sinodul ecumenic se adunã la Constantinopol. ci în oratorie. Sunt vestite între discursuri elogiile funebre tinute la moartea lui Athanasios si a Iui Vasile cel Mare si cele cinci Discursuri de teologie. Dar. descurajat de luptã. p. care trebuie asezat alãturi de marii cappadocieni. mai înainte485. Tratatele privesc chestiuni de moralã religioasã (Asupra penitentei. unde muri cãtre 390. Grigorie pãrãseste înalta demnitate (iunie 381) si se retrage la Nazianzos. prejudecãti ce rodeau la temelia societãtii în aceastã epocã de lungã agonie a pãgânismului. 934 si urm. în care intrã minunatele predici tinute fie la Antiochia. Ea a smuls întotdeauna admiratia ascultãtorilor si ne captiveazã si astã2i numai la simpla lecturã. a compus o întinsã operã poeticã. dar regularitatea alegerii sale fu contestatã de noii sositi. Avem de la el si vreo cincizeci de discursuri tratând mai mult despre moralã. Scrierile sale numeroase se referã mai ales la exegezã. fie la Constantinopol. Când. 388 ca scop sã le sustinã curajul. vestitã prin scolile sale. nu în poezie aflãm geniul sãu. în 381. timp de doi ani. alãturi de aceste genii. pe care editorii moderni o împart în douã cãrti: Poeme teologice si Poeme istorice. cum aratã Croiset. la 53 ele ani. El a lãsat în urma sa o operã considerabilã. reluându-si ocupatiile de episcop. ci pe numãrul lor si pe accent. Discursurile cuprind toatã seria omiliilor. scrisori si poezii. iar la Sinodul din Constantinopol apare ca unul din teologii cei mai ascultati ai Orientului. în toatã aceastã operã imensã. ne-a dat strãlucita figurã a lui loan Chrysostom (Gurã-deAur). Scrise în cea mai mare parte la Kukusos. mai presus de toate. Elocventa sa are mai multã amploare si strãlucire decât a lui Vasile cel Mare484. în liniile sale mari. care triumfase la întâiul Sinod ecumenic din 325. el face sã se aleagã alt episcop si se retrage definitiv din viata activã. cit. Grigorie a întrebuintat în poemele sale metrul clasic. El este mai mult teolog decât orator sau scriitor. op. Sub Valens.a. dar s-a exersat si în versificatia zisã „ritmicã". care cuprinde trei feluri de scrieri: tratate. A lãsat si scrisori. Contra adversarilor vietii monastice. In ultimii ani. Rareori o elocventã a fost atât de spontanã si atât de puternicã. La acestea se adaugã 129 epitafe si 94 mici bucãti gnomice sau epigrame. .). a fost numit de fratele 387 NICOLAE BANESCU sãu (371) episcop al micului oras Nyssa din Cappadocia. avu de luptat cu adversarii. Un loc mai mic ocupã. Grigorie de Nyssa. 940-948. întemeiatã nu pe cantitatea silabelor. Scrisorile sunt aproape toate din perioada exilului. pe-trecându-si cei din urmã ani la domeniul sãu pãrintesc. Reputatia sa se întemeiazã înainte de toate pe opera-i dogmaticã. care se numãra în aceastã epocã între marile metropole intelectuale ale Orientului. 485 Vezi capitolul privitor la Domnia lui Arcadios. în 383. Unele privesc misiunile pe care le încuraja sau le punea la cale. Unei tinere vãduve s. Dar. Silindu-se a trezi în fratii sãi virtutile crestine. Despre cãsãtoria unicã. de moralã. Chrysostom nu se preocupa atât de dogmã. a avut de luptat împotriva arienilor. relele moravuri. discursuri si scrisori.. Scrisorile sunt aproape toate din epoca retragerii si se referã la incidente private.

dupã moarte486. Athanasios cel Mare. Anton. Arios. în 392 a fost chemat la episcopatul din Mopsuestia. sã punã faptele povestite în argumente si sã le conducã metodic la concluzia pe care o impun. Biografia Sf. care umple jumãtate din secolul al IV-lea cu zgomotul luptelor sale pentru adevãrata credintã.\:4. si a fost supranumit „cel Mare". unde a rãmas pânã la sfârsitul vietii (428). si timp de zece ani a predat învãtãmântul la Antiochia. Nu ni s-au pãstrat din toate acestea decât fragmente si traduceri în limba latinã si sirianã. a fost hirotonit preot. care contribuise mai mult decât altii la formularea dogmei „consubstantialitãtii" (6/ioouaia). Sinoadele care au condamnat pe Nestorius 1-au lovit si pe el cu anatema. fiica matematicianului Theon. în opozitie cu cea din Alexandria Egiptului. în 399. Prin implacabila sa luptã în apãrarea ortodoxiei. . întemeietorul cãlugãrimii egiptene. cit. Reprezentantul de frunte al acestei scoli a fost Theodor de Mopsuestia. El a compus un mare numãr de scrisori si cuvântãri. Synesios a fost trimis de patria sa la Con-stantinopol. Celelalte scrieri sunt aproape toate împotriva doctrinei arienilor. în care totusi si-a încheiat viata. Ea s-a bucurat de timpuriu de traduceri în limba latinã si în limba sirianã. care e în strânsã legãturã cu luptele sale teologice. El stie perfect sã construiascã o demonstratie. .. el si-a primit cultura în scolile superioare din Alexandria. el cere ca sufletul omenesc sã meargã drept la Dumnezeul unic din care totul purcede. Alexandria 1-a dat si pe patriarhul Cyril. A fost un adversar al exegezei alegorice. caracteristicã scolii alexandrine si a deosebit în Christos 389 NICOLAE HÃNESCU douã persoane. trecut apoi la crestinism si devenit episcop. Pãrintele ereziei. 927-928. a dat o serie de Comentarii asupra Scripturii si diferite opere de controversã teologicã. el strãbãtu sub cinci împãrati o viatã de lupte îndârjite. op. Croiset. Adversarul sãu principal fusese Athanasios. agita adânc în aceastã epocã spiritele credinciosilor. unde si-a continuat studiile sub directia acestuia. scoala exegezei literare.. Ca scriitor. în 383. prin temperament. fiind astfel initiatorul direct al nestorianismului. opere de polemicã si de exegezã. El tine un loc însemnat în istoria dogmelor si a literaturii prin explicarea îndrãzneatã a principiilor de exegezã ale învãtãtorului sãu. El a urmat acolo lectiile lui Libanios. unde fu initiat în filosofia neoplatonismului de renumita Hypatia. orator si filosof. schiteazã icoana idealã a vietii ascetice.. pentru a înlãtura credinta cã o persoanã divinã a putut suferi si muri. care alcãtuiesc un izvor din cele mai însemnate pentru istoria eclesiasticã a secolului al V-lea. tratate dogmatice. la 20 de ani. un om exceptional. alungat de cinci ori din Scaunul de patriarh. el a trecut la urmasi ca un adevãrat atlet al lui Christos.!. în Cilicia. Discursul Contra gentililor combate politeismul pãgân în stilul vechilor apologeti. pp. Cel Despre întruparea Verbului apãrã credinta în întruparea lui Christos. Athanasios pãtrunde în miezul lucrurilor. Arianismul. jjji ii! 390 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Ca gânditor. fãcând din Fiul lui Dumnezeu o creaturã. Athanasios a desfãsurat o mare activitate literarã. Ea a dat Bisericii figura impunãtoare a Sf. s-a retras în mãnãstirea organizatã de Diodor din Tarsos. Energicul teolog e si un abil orator. dusmanul neîmpãcat al lui Nestorios. nãscut cãtre 350 la Antiochia. între care un mare tratat Asupra întrupãrii. Alexandria Egiptului era de asemenea una din marile metropole culturale ale Orientului. De aceea. a fost apoi atras de Chrysostom la viata asceticã si. Ales episcop de Alexandria în 328. într-o misiune pe lângã împãratul . Scrisorile ce ni s-au pãstrat de la Synesios mãrturisesc recunostinta duioasã si admiratia adâncã ce i-a pãstrat-o tot timpul vietii. fusese osândit în Sinodul de la Niceea si trimis în exil.scoala Antiohiei era. Nãscut cãtre 370 dintr-o distinsã familie pãgânã din Pentapolis. pãgân mai întâi. Egiptul 1-a produs si pe Synesios din Kyrene.

Tratatul Despre vise e un document al superstitiilor neoplatonice.). apare si poezia religioasã . Paris. Ea cuprinde peste 150 de scrisori. Synesios fu chemat de toti în fruntea episcopatului de Ptolemais. Lucrarea constituie deci pentru noi un izvor de cãpetenie pentru cunoasterea vechii istorii a monahismului. intitulatã Despre suveranitate (Flepi Paaikeiaq) e privitã ca manifestul anti-german al partidei nationaliste din capitala imperiului. Ea se compune din discursuri. si a fost de timpuriu tradusã în limba latinã si în mai multe limbi orientale. participând si la luptele cu briganzii Libiei. i. Synesios a compus zece imnuri în dialectul doric si în metru antic. fiindcã ne introduc în viata epocii. originar din Asia. e un izvor însemnat pentru viata ilustrului prelat488. e Dialogul istoric despre viata Sf. în care fu întãrit de patriarhul Alexandriei. scrisori si imnuri.. în .. rezervele sale asupra doctrinei si disciplinei. si a dobândit o culturã clasicã temeinicã. crede cã aceastã îndrãzneatã cuvântare n-a putut fi pronuntatã niciodatã. Scrierea sa fundamentalã e AavaiaKov (Historia Lausiaca).. în Galatia. Demougeot. sub care în realitate se ascund prefectul pretoriului 487 Vezi domnia lui Arcadius. care-i analizeazã ideile. Altã scriere a lui Palladios. parte din cele auzite de la altii.Arca-dius. c. spre a cere pentru patria sa o usurare de impozite. Synesios de Cyrene.vîjb <>• 392 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Aurelian si relatiile dintre el si fratele sãu Caesarios. se întoarse la Kyrene. Ea a avut o întinsã rãspândire mai ales în mãnã393 NICOLAE BANESCU stiri. se cãsãtori cu o 391 crestinã si petrecu mai multi ani la domeniul sãu. compusã în exilul sãu din Egipt. a fãcut o cãlãtorie în Egipt pentru a cunoaste pe cãlugãrii vestiti acolo. la care fusese în misiune. el ne înfãtiseazã în prima linie în aceastã operã. si sunt o mãrturie a studiilor sale multilaterale. istoria cãlugãrimii din Egipt si Palestina. Scrierea. în marginea pustiului. avu episcopatul de Aspuna. Paris. scrisã pe la 420 si numitã astfel dupã sambelanul imperial Lausos. cu vânãtoarea si cu studiile filosofice. Aceastã cuvântare. parte din experienta proprie. (These. Cunoscãtor perfect al vietii solitarilor egipteni si palestinieni. care nãvãleau în tinut. cãruia i-a fost închinatã. Opera lui Synesios formeazã o tranzitie între literatura pãgânã si cea crestinã a acestor din urmã secole.). desi fãcuse. al cãrui devotat admirator a fost. 1951 si Idem. în aceastã primã perioadã a istoriei bizantine. Ca poet. unde petrecu mai multi ani. la sud de Kyrene. Ales episcop de Helenopolis. a fost amestecat în cearta origenistilor si exilat de Arcadius în Egiptul de Sus. Lacombrade. însotitã de note si comentarii (These complementaire. foarte instructive. loan Cbrysostom.o. în forma unui dialog. ocupându-se cu economia proprietãtii sale. în anul 411. Les Belles Lettres. traducere.. în Galatia. Les Belles Lettres. cu multã loialitate. Elogiul cheliei e o compozitie sofisticã.'••'. spiritualã.388. La întoarcere. operã plinã de nobile sentimente si de sinceritate. si Synesios s-a mãrginit a o publica487. El s-a nãscut în 364.fftfe' •' "îR'Hxr^'i t/« . Dar o importantã cu mult mai însemnatã decât toate acestea o are corespondenta lui Synesios. Hagiografia. Cu acest prilej compuse cunoscuta-i cuvântare Despre suveranitate (Jlepi jSamAeta^). Dupã ce a stat acolo câtva timp. în Bithynia. Oientul a produs si pe cel mai însemnat istoric al monahismului egiptean.. pe Palladios. 1951.1 •••• '. Poezia religioasã. hellene et chretien. si s-a întors în Asia Micã trecând prin Palestina. d. cãtre prieteni si cãtre Hypatia.[Se poate adãuga aici Chr. Povestirile egiptene povestesc lupta lui Osiris si a lui Typhon. § 3. Le discours sur la royaute de Synesios de Cyrene ã l'empereur Arcadios. Printre scrierile de tinerete trebuie citatã cuvântarea menitã a fi cititã dinaintea lui Arcadius.

în aceastã epocã de triumf al crestinismului. ci numai isochrone. supranumit Melodul (6 MeÃcodog). epoca de înflorire. 963 si urm. care stãpânea educatia tinerimii. p. pe când altii îl pun în cea a lui Anastasios I. ziua sãrbãtorii sale. în care cântecele ce-1 glorificau pe Dumnezeu erau compuse din cuvinte ale Sfintei Scripturi. Dar cea mai trainicã si mai persistentã influentã conservatoare era aceea a retoricii. Faptul cã legenda nu precizeazã sub care anume din cei doi Anastasios a venit Romanos la Constan-tinopole a fãcut ca unii savanti sã punã acest eveniment în timpul domniei lui Anastasios al II-lea (713-715). încã din secolul al II-lea d.Hr.ritmicã. 671. dupã cum spune acesta. si în aceeasi bisericã vestitã a fost sãrbãtoritã îndeosebi aniversarea sa. cu visurile lor de nemurire. care vedea încã în adorarea zeilor unica salvare a cetãtii eterne. dinaintea unui public ales. Bibliografia asupra celebrului imnograf la p. sau în ceremonii. O lungã discutie a împãrtit pe cercetãtori în aceastã privintã. ed. Manuscrisul de mâna sa a fost pãstrat în biserica Theotokos. p. la data ele l octombrie. ea ne povesteste cã Romanos s-a nãscut într-un oras din Siria. care însufletea miscarea intelectualã a epocii. asa-zisele Kanones. Krumbacher189. ceea ce ne izbeste în istoria literaturii grecesti e popularitatea de care se bucura sofistica. Litteratur. la Constantinopol. a „sofisticii". Pãstratã în patru diferite versiuni mentionate de Krumbacher. si cea din urmã. compunând aprox. sub împãratul Anastasios. a. ea si-a cãutat refugiul în scoli. Ea îi deschidea calea cãtre succes în viatã. si a obtinut printr-un vis miraculos darul poetic al imnurilor. Toti reprezentantii sãi ilustri au fost profesori de retoricã. elocventa nu-si mai putea afla loc în agora. rezumate atât de bine de Brooks: patriotismul roman. Dar argumentele produse de Krumbacher ne fac a admite cã Romanos si-a început cariera poeticã sub Anastasios I (491-518). Erau „sofisti" în toate . cãci vocalismul nou nu mai cunoaste vocale lungi si scurte. Odatã cu pierderea libertãtii grecesti. 1000 de kontakia. Romanos caracterizeazã. Reprezentantul ei principal a fost Romanos. 394 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN mai solemn si mai sublim. Sofistica rãspundea unei trebuinte profunde a elenismului de atunci. caracterul cel ** N. a venit apoi. cultul Cybelei si Isidei. unde a fost. în cadrul expunerii noastre ne intereaseazã epoca imnurilor religioase care începe în secolul al Vlea si înfloreste mai cu seamã în secolele al Vl-lea si al VII-lea. Putinele date asupra vietii sale se aflã aproape numai într-o veche legendã cuprinsã în Minee.. dupã expresia lui Krumbacher. • 395 NICOLAE BANESCU 2. p. unde a continuat a se exercita si a se produce chiar în afarã. Sofistica. îi procura iluzia frumusetii literare. Foarte mult pretuit ele întemeietorul bizantinologiei. „cea mai însemnatã fazã a istoriei poeziei grecesti a imnurilor. Persistenta sa se datoreste multor cauze. care începe cu o nouã formã arhitectonicã de poezie. Torino. 669. în care imnurile religioase de larg cuprins ajung la desãvârsire. si într-însul acest gen apare în perfectiunea sa cea mai înaltã"490. traditia puternicã a împãratului stoic Marc Aureliu. 490 Ibidem. ca preot. 153489 Geschichte der byzant. Krumbacher deosebeste trei epoci principale în dezvoltarea istoricã a poeziei religioase: epoca pregãtirii. La civiltã bizantina. 1915. în legãturã cu biserica Theotokos ev roîg Kvpov. Turchi. a slujit ca diacon în biserica învierii din Berytos. si instrumentele cu care forma spiritele erau pentru profesor mitologia si istoria pãgânã491. idealurile înalte ale neoplatonismului. construit dupã cantitatea silabelor. Principiul formei noi este numãrul silabelor si accentul. a Il-a. Aceastã poezie crestinã nu mai îmbracã versul clasic. ale cãrei începuturi au fost schitate cu multã eruditie de K. exista încã alãturi pãgânismul. cum se chema elocventa de aparat. care a dat imnului religios. Literatura pãgânã. al lui Mithra si Orpheus.

a studiat la Atena. S-a bucurat de mare credit sub împãratul Iulian. dar s-a pregãtit mai ales pentru oratorie. în „Cambridge Med. elogii. în Occident ca si în Orient. exercitându-si acolo învãtãmântul pânã la sfârsitul vietii (c.ti-npov. chemat de împãratul Iulian pe lângã el. La 362. El a compus 80 de cuvântãri. dacã crestinii „nu i 1-ar fi smuls". 397 N1COLAE IUNESCU tor. I. un Grigorie de Nazianz au fost printre elevi. History". Thoughts and ideas of the Period. •:•. amplificãri pe o temã fictivã (jueAerai). IP. ea trãia spiritual din mostenirea strãlucitã ce i-o lãsase antichitatea. . Moartea neprevãzutã a tânãrului suveran a fost pentru el o mare loviturã. Vasile cel Mare si Grigorie de Nazianz au putut fi astfel atrasi printre auditorii sãi. între marii sofisti ai timpului. din pãrinti bogati. aceasta dobândise o importantã fireascã. Libanios îl caracterizeazã pentru aceastã calitate TOV ecr$T]/jacri 'ka. cu limba si traditiile sale. El a fost recunoscut ca cel dintâi dintre maestrii elocventei în Siria greacã.q . la Niceea. un Vasile cel Mare. Burnouf. si-a întrerupt activitatea. unde aflau profesori eminenti si un mediu literar distins. p. Libanios s-a nãscut la 314 în Antiochia Siriei. citind si recitindu-i pe oratorii attici. .'. Elevii sãi cei mai distinsi au fost crestinii: loan Chrysostom. în toate orasele care aveau institutii analoge cu facultãtile sau universitãtile noastre492. rjfiojtoiîoci.Y8fc . 393). Theodor de Mopsuestia. unde a stat cinci ani. El si-a câstigat acolo o mare celebritate ca profesor. iar la Antiochia Siriei. cu mãretia monumentelor ce o împodobeau.Kpojv^vãajJiaia). simple amplificãri ele scoalã asupra unor subiecte fictive. t. si ea se manifesta si în domeniul intelectual. Libanios si Themistios formeazã treimea vestitã a veacului al IV-lea. si reprezentanti din cei mai ilustri ai literaturii religioase. la o datã nesigurã (dupã unii. 389. . Grigorie de Nazianz.••: . în epoca lui Constantin si a urmasilor sãi. voi. A profesat un timp la Atena. Himerios a fost numai om de scoalã. Odatã cu strãmutarea centrului politic în noua capitalã a lumii. prin strãlucirea formei. si-a reluat învãtãmântul la Atena si 1-a continuat pânã la sfârsitul vietii. unde apoi si-a avut catedra sa de re492 Em. Paris.-*. cum s-a exprimat el însusi. p. care-1 numi quaestor. 568 si urm. Nu e de mirare deci cã din toate pãrtile imperiului tinerii setosi de a-si întregi educatia se îmbulzeau în metropola cugetãrii elene. ale cãror opere ni s-au transmis. adicã în lumea greacã. monodia la moartea lui Iulian si un epi-taphios închinat acestuia. unele. si din scrierile sale ni s-au pãstrat o mare parte. era privitã ca adevãratul centru al clasicismului. cele mai scumpe sperante ale sale risipindu-se odatã cu disparitia lui. Pasionat de elocventã. Vasile cel Mare." l> . apoi la Constãritinopole. altele — opere ele circumstantã. 1885. 396 pãrtile imperiului roman.491 Vezi interesantele consideratii ale lui Brooks. din care s-au pãstrat integral numai 24. Antiochia. Dupã moartea acestuia. loan Chrysostom a fost elevul admirat al celebrului Libanios. la Nicome-dia. în care se face a vorbi un personaj istoric sau legendar în anumite situatii.?Mi 398 Libanios a scris mult. dar Atena.. Ele erau îndeosebi înfloritoare în Constan-tinopol si Atena. si în cele din urmã se întoarse în orasul sãu natal. descrieri (eKqpãaeiq). a stat departe de viata politicã. povestiri. Scrieri de scoalã. Himerios. Cele mai vestite din aceste asezãminte se gãseau în Orient. Himerios din Bithynia s-a nãscut în Prusias (Brusa). modele ele exercitii pregãtitoare (. Histoire de la litterature grecque. La scolile ei nu veneau numai pãgânii: crestinii însisi erau atrasi de farmecul învãtãmântului lor. cãtre 315) si a urmat la scolile din Atena. îl plânse ca prieten si ca apãrãtor al elenismului. pe care 1-ar fi lãsat urmasul sãu.

si o cunoastem numai din combaterea ce i-o . Iulian împãratul are multe afinitãti cu acesti reprezentanti ai retoricii. în 350. în 355. pe care gelozia lui Constantiu îl îndepãrteazã de el.proconsul. a tinut discursul la decenaliile lui Gratian. o interpretare alegoricã a mitului Cybelei. compus dupã toate regulile artei. în 377. o tesãturã de minciuni strãlucite. 317). astãzi pierdutã. el a gãsit timp sã scrie. o consolare ce si-o adreseazã lui însusi. exprimã aceeasi înflãcãratã pietate. sperând un nou Herakles si Dionysos. Themistios a fost un mare personaj. tinu o cuvântare 399 dinaintea lui Constantiu. pe moralisti. care se ocupa cu filosofia si cu literatura clasicã. cele dintâi. Avno%iK6q. binefãcãtoarea sa. Deosebit de interesant e Panerigicul adresat orasului sãu natal. celelalte fiind amplificatii de scoalã. cele mai multe referitoare la evenimente contemporane. episcopi. 400 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN atât de absorbitã de actiunea militarã purtatã cu multã bravurã. Dar fondul naturii lui Iulian apare mai bine în operele satirice. si prin aceasta limba sa pãrea contemporanilor de o mare bogãtie si puritate. pe istorici. care 1-a numit prefect al orasului (384). Themistios stiu sã-si atragã. A compus apoi discursuri. amestecat în evenimentele politice ale timpului. care. retori. si Elogiul împãrãtesei Eusebia. Griecb. pentru a face ideile greu de înteles ale marelui filosof accesibile tuturor. în viata sa atât de scurtã si Schmid-Stãhlin. 1011-1013. una pentru consulatul fiului sãu si alta pentru pacea lui Valens cu gotii. si-a fãcut mai întâi educatia pe lângã tatãl sãu. Frumoase pagini de sinceritate si înãltime de idei aflãm si în discursul al Vlll-lea. adevãratul mijlocitor între lumea de sus si cea de jos. ) indicând prilejul si subiectul discursurilor sale. Elocventa sa nu e lipsitã de gratie si de strãlucire. iar în 358-359 . impuse de convenientele oficiale. Ca scriitor. Grigorie de Nazianz îi recunoaste titlul de jSacrtAeug Ad/ov. împãrati. el a pronuntat cuvântarea solemnã la Antiochia. Cea mai însemnatã e Contra Crestinilor (Karã rahiÃaicov). Expert în literatura clasicã. apoi la Constantinopol. Discursul cãtre Mama Zeilor (Eîf TJ)V jUTjTepa t&v $L<yv). cum bine le caracterizeazã Croiset. Libanios a lãsat si o întinsã corespondentã. pe Jovian. între 345 si 360 compuse Parafraze la operele lui Aristotel. dupã victoria acestuia asupra lui Prokopios. Themistios a fost oratorul oficial al Constan-tinopolei. ajungând unul din oamenii cu vazã ai imperiului. tinu o cuvântare pentru Valens. A stiut sã vorbeascã împãratilor cu demnitate si. si-a îndeplinit acest rol în chip onorabil. si nu tot ce a scris a ajuns pânã la noi.lucrãri critice asupra lui Demosthenes. îl numi senator. cu prilejul Consulatului. Datoritã talentului sãu. adresatã cãtre oameni de tot felul: pãgâni sau crestini. favoarea împãratilor pânã la Theodosius I. amintirile din Homer si Platon se îngrãmãdesc în cuvântãrile sale. Litteratur. si atingând subiecte foarte variate. a reclamat libertatea cultului cu nobilã înãltime de cuget. cel din urmã fãcând un mare contrast cu ele. în sfârsit. în numele Senatului. pp. unde deschise o scoalã. Nãscut în Paphla-gonia (c. împãratul Iulian se stie cât entuziasm îi aratã493. Avem trei discursuri oficiale: douã panegirice ale împãratului Constantiu. a impresionat prin adânca sa cunostintã a autorilor clasici. Studiase cu pasiune pe poeti. salutã apoi. a rostit sase cuvântãri sub Theodosius cel Mare. într-o societate sfâsiatã de lupte religioase. compuse pe vremea când era Cesar. demnitari. iar la decenaliile lui Valens si Valentinian (373). constând din Viata oratorului si din argumente (vnofieasu. Dupã aceea. A fost un orator sãrbãtorit încã din viatã: Libanios are pentru el o mare admiratie. El a salutat urcarea pe tron a lui Iulian. în momentul despãrtirii de prietenul sãu scump Sallustius. prin sentimentele sincere pe care le exprimã. dintre toti zeii. filosofi. scris în Gallia. trimis la Roma. Discursul adresat Regelui Soare (Eig TOV pacrikea "HXwv) e un fel de meditatie. pe Helios ca cel mai cuprinzãtor. în care autorul scoate în relief.

care au protejat crestinismul. Aflãm însã într-însa pasaje care nu sunt lipsite de farmec. t. Dupã cum acesta a arãtat cresterea puterii romane într-o perioadã decisivã a existentei sale. dar Polybios a fost modelul sãu. 'm L'empereurJulien. i-a iritat pe antio-hieni. si ei 1-au batjocorit în cântece pe împãrat. Priskos din Fanion (Thracia). Banchetul. La sfârsit. adversar al filosofilor. capodopera lui Iulian. ne-a lãsat o operã istoricã intitulatã Istorie bizantinã (loTopia BvtavTiaKrî). în aceastã satirã. 57). conceput ca cea mai purã expresie a religiei si umanitãtii. Belles Lettres 1924. iar Marc Aureliu obtine cele mai multe voturi. ca cel în care ne descrie atât de amãnuntit ambasada lui . pun în aceastã satirã virulentã. ca o introducere la opera propriu-zisã. Admiratia si pasiunea pentru elenism. corespondenta se deosebeste si prin umorul si pitorescul atât de spontan cu care autorul stie sã schiteze scene si portrete. un element de frumusete. istoria lui Zosimos e una dintre cele mai bune ale epocii. luându-i în batjocurã pe adversari. p. unele destul de mari. A trãit sub Theodosius al II-lea si urmasii sãi si a scris Istoria contemporanã ('IffTopia vâa) în 6 cãrti. oprindu-se la cucerirea Romei de cãtre Alaric (410). Zosimos voieste sã explice declinul într-o perioadã tot atât de hotãrâtoare în sens contrar (I. între cauzele decãderii romane însenineazã si distrugerea religiei nationale. pe lângã aceastã valoare documentarã. e sever cu Constantin cel Mare si Theodosius I. dupã expresia lui Croiset. I. el încearcã a demonstra cã sunt tot atâtea mituri în Biblie cât si la poetii greci. un spirit cam dur. Dar. fãcând aprovizionãrile dificile. zice atât de 402 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN bine Bidez. Preface. Iulian le-a rãspuns ca om de spirit. Ea ne face sã pãtrundem. fãcându-se a-i lãuda calitãtile. în secretul uneia clin vietile cele mai tragice ale istoriei494. Un edict de maximum. cãrora li se adaugã si Alexandru. e. afirmând cã zeii renegati si-au retras protectia lor fatã de imperiu. 2e pârtie (Lettres et fragments). în 363. Iulian a compus-o înainte de campania în Persia (362-363). 403 NICOLAE BANESCU Totusi. Celelalte cãrti duc povestirea de la moartea lui Diocletian pânã în primii ani ai domniei lui Theodosius al II-lea. sofist si om de stat sub Theodosius al II-lea si Marcian. gelos si violent. VII. Iulian ne-a lãsat si o vastã corespondentã de o mare valoare documentarã. iubitor de plãceri si de moliciune. b. si împãratul. Acestor nerusinate cântece. Saturnaliile sau Cesarii are aceeasi notã satiricã. compus la Antiochia. prin informatia sincerã ce o cuprinde si prin claritatea expunerii. în care autorul îsi propune a schita evenimentele din secolul al IV-lea si din timpul sãu. El vedea cum se nãruie în jurul sãu vechile credinte ale Heladei. Silen e comicul Olimpului si judecã pe fiecare dintre oaspeti. delicat. Dusmanul bãrbii (Microncbyov) e locuitorul Antiohiei. Paris. De aceea. în mijlocul cãrora a trãit ani de zile. Misopogon. are loc un concurs de merit între cei mai buni. si în corespondenta sa strãbat de multe ori sperantele si deceptiile ce-1 stãpâneau. Zosimos e singurul istoric cu oarecare relief în secolul al V-lea. cã 401 Dumnezeul Bibliei e nedrept. pe un ton de pamflet batjocoritor. Istoriografia numãrã o serie de reprezentanti ai literaturii pãgâne. Este. îsi bate joc amarnic de el. Dar pentru o astfel de temã filosoficã el n-are pãtrunderea de spirit necesarã. La un banchet dat de Kronos olimpienilor iau parte si Cesarii divinizati. Cea dintâi cuprinde un scurt rezumat al istoriei imperiului de Ia August pânã la Diocletian. ca acela în care Iulian opune Orientului molesit asprimea nativã a celtilor. poate. pentru moravurile sale destrãbãlate. Istoricul îl rezumã uneori pe Eunapios. ca satirã. lipsit uneori de bun gust. oeuvres completes.consacrã Cyril al Alexandriei. cã profetiile n-aveau a face cu evenimentele povestite de Evanghelie. Scrisã repede. din care ni s-au pãstrat fragmente.

Timp de zece ani a audiat lectiile sale. pentru a explica logic si ontologic multiplul (TroAAd). Lucra mult. Ea prezintã evenimentele dintre anii 96-378.Theodosius al II-lea la Attila. cel mai de seamã dintre neoplatoni-cieni. douã scrieri filosofice mai importante: Teologia pla405 tonicianã si Comentariul asupra lui Timaios. dintr-o bogatã si nobilã familie originarã din Lycia. Discipolul si biograful sãu Marinos din Neapolis (Samaria) ni-1 înfãtiseazã ca un personaj predestinat. nãscut la Antiochia. Informatiile sale privitoare la viata si moravurile hunilor sunt extrem de interesante. apoi alte clouã Comentarii. Marcellinus a participat la campa495 [Traditia manuscrisã a Lexiconului pledeazã pentru forma Suda Cn co\)5a). Cititorul român are acum la dispozitie si traducerea acestui text însotitã de comentarii (Ammianus Marcellinus. urmasul sãu la conducerea scolii neoplatonicilor. Fiicã a matematicianului Theon. Photios vorbeste despre Priskos cu mari elogii. el a învãtat la Alexandria filosofia lui Aristotel cu peripateticianul Olympiodor si matematicile cu savantul Hieron. voi. un grec sirian. Proklos a sfârsit cu imnuri (Soarelui. 2). Ed. ca o traditie a scolii. 496 [Pentru alte delalii bibliografice. si a fost initiat acolo în filosofia greacã de Plutarh si mai ales de Syrianos. Unul. superior actului. pentru bibliografia discutiei. încetãtenitã de la Renastere încoace. ca si cu cele nationale. voi. istoria Imperiului roman. c. p. pus sub protectia specialã a zeilor. Ammianus Marcellinus. în limba latinã. Vorbirea sa era usoarã. 40-42]. A mers apoi sã se perfectioneze la Atena. care ar fi mai îndreptãtitã decât aceea de „Suidas". Stein îl socoteste ca cea mai mare aparitie literarã între Tacit si Dante. femeie de o rarã frumusete si înzestratã cu talente exceptionale.). Studiu introductiv. Bucuresti. C. ambasadã din care istoricul a fãcut parte. Popescu. în filosofic n-are un singur sistem: el posedã la perfectie si uneste laolaltã cele mai bune sisteme. suprem azil al mizeriilor sale"498. fãrã obosealã. a scris. altul de astronomie. ea conduse scoala . Bucuresti. Ni s-au pãstrat dintr-însa numai ultimele 18 cãrti. III. Filosofia are un reprezentant de frunte în persoana lui Proklos. care. a compus un tratat de matematici. Istoria romanã. în mitologie. Afarã de vreo douãzeci de opere care s-au pierdut. „inainte de a se pierde în sânul unitãtii absolute. al V-lea. 19-27. Verlag. David H. 1982)]. „Handbuch der Altertumswissenschaft" XII. pe care nici întelegerea. Miinchen. într-o imensã ierarhie. se poate consulta si EBPB. De la el a primit. gândirii.H. tuturor zeilor. H. trãind cu putin si având o purtare exemplarã. o vastã eruditie îl fãcuse tot atât de familiar cu divinitãtile strãine. Muzelor. la sfârsitul sec. note si indice de prof. Proklos merge mai departe în Comentariul sãu: de la unitate el se ridicã din abstractie în abstractie. Minervei etc. Die hochsprachlicheprofane Literatur der Byzantiner. Enciclopedicã. pânã la Unul absolut. Platon proba necesitatea unitãtii (ev). 1978 (voi. nu era lipsitã de culoare dramaticã. 410). Nãscut la Constantinopol (c. 5. 1997. Hunger. II. care povestesc faptele de la 353 pânã la 378. întipãrite de o adâncã melancolie. si care nu se reveleazã decât în extaz497. Tot astfel. asupra lui Alcibiade si asupra lui Parmenide. încât se numea însusi preot universal si hierofant al lumii. în Parmenide. obiect statornic al tuturor gândurilor sale. ca inspiratã. Malcbosîncã trebuie amintit pentru opera sa. proiectul de a face sinteza filosofiilor si de a le realiza unitatea. Proklos îsi fãcea lectiile fãrã pregãtire. bun fatã de toti. Res gestae. 404 nia lui Iulian împotriva persilor si e perfect informat asupra evenimentelor pe care le expune496. dupã Suidas495. unde neoplatonismul si-a avut ultima sa strãlucire. traducere. probabil. p. Hypatia e de asemenea o figurã celebrã între neo-platonicienii epocii. fiintei. nici simturile nu-1 pot atinge. el se refugiazã o clipã cu gândul în antichitatea venerabilã. Pe toate le cunostea si le onora. Beck. v. în aceste imnuri.

în care cei care nu puteau citi Sfânta Scripturã aveau sub ochi marile evenimente ale istoriei crestine501. de la împrejurãrile care au precedat nasterea zeului pânã la admiterea sa în Olimp. Hr. 500 [Cyrus sau Kyros. ca o carte. Synesios s-a aflat printre elevii sãi si i-a pãstrat în toatã viata o adâncã veneratie. alte detalii despre el în Dagron. ed. 498 V. sub Theodosius al H-lea. L'art chretien primitif et l'art byzantin. 1967)]. 1954. datoritã cãreia a ocupat. p. Cousin. von Ivânka. Cel mai însemnat dintre dânsii a fost Nonnos din Panopolis. 1884. Nonnos nu e lipsit de calitãti: are o imaginatie bogatã si ne dã o serie de tablouri impresionante. Egiptul. H. 197. al V-lea. Lungile frize care acoperã acum zidurile bisericilor. Einsiedeln. regiunea a devenit un puternic centru de iradiere al monahismului crestin]. în persoana acelui Kyros. pe la mijlocul sec. într-adevãr. pe toti filosofii din epoca sa. Versul sãu are un efect muzical. înfãtisând scene ale Vechiului Testament si ale Evangheliilor sunt. Paris. Toatã legenda lui Dionysos e pusã în versuri. strãin de aceastã oribilã crimã. 501 Ch. Siria. Arta este bine reprezentatã în aceastã perioadã a începuturilor. Tebaida a fost o regiune istoricã a Egiptului de Sud. în Asia Micã. Ca poet. Paris et Bruxelles. care trebuia sã aibã alt rol si alt înteles. dupã expresia unui excelent istoric al artei. expunând cu mãiestrie ascultãtorilor nu numai doctrina lui Platon. admirat în cercul literar al împãrãtesei Eudokia. e. Paris. p. 497 [Prefatatând orientarea contemplativã a monahismului bizantin si ortodox de mai târziu. Astfel se formeazã o iconografie nouã. de o lungime considerabilã. Tipurile actorilor principali ai dramei sacre tind a se fixa. prin cãderea accentului tonic în general pe silaba penultimã de la sfârsit. înconjuratã de o sincerã admiratie a tineretului studios. 408 . Naissance. 10. 2e ed. ci toate disciplinele filosofici. pânã la dizgratia sa. pentru a lua un caracter narativ si istoric. în „Bibliothãque d'histoire de l'art". Les editions G. grec din Panopolis. aceastã laturã confirmã opiniile emise în ultimul veac cu privire la trãsãturile comune dintre ortodoxia bizantinã si platonismul antichitãtii târzii (J. Diehl. 1928. situatã în jurul metropolei faraonice Teba. Paris. încât întrecea. Esser. în secolul al IV-lea d. a compus faimoasa epopee mitologicã Dîonysiacele (Aiowaiaxã). care nu mai seamãnã cu aceea a catacombelor si ale cãrei trãsãturi esentiale apar mai ales în Orient502. p. între realizãrile sale. dupã unii. unele surse-i atribuie si iluminarea Capitalei pe timpul noptii. în Tebaida499. Koln. El avea nevoie de vaste edificii ale cultului. ca în versul bizantin de mai târziu. 407 Panopolis ne-a mai dat un poet. Ubernahme und Umgestaltung des Platonismus durch die Vãter. Crestinismul triumfãtor în secolul al IV-lea aduse o mare activitate artisticã. Ambitiosul Cyril sal Alexandriei n-a fost. Van Oest.. 268-272]. a pierit ucisã de plebea fanaticã a Alexandriei. a Il-a. 1944. Untersuchungen zu Gebet und Gottesver . condusã de lectorul Petru. survenitã în 441. Histoire generale de la philosophie. Poemul e o masã confuzã de povestiri.-P. Decoratia monumentelor sacre îsi pierdu prin urmare caracterul simbolic. probabil cu începere din 438. Platonisme ct theologie mystique. Ni s-au pãstrat de la el epigrame500. împodobite de un nou decor.ehrung der Neuplatoniker. înalte demnitãti. a se individualiza. Aceastã ilustrã interpretã a filosofici.neoplatonicã din Alexandria si ajunse la atâta eruditie. pe care ne-o atestã scrisorile rãmase de la el. Poezia si-a avut si ea reprezentantii sãi pãgâni în aceastã epocã. Danielou. d.. 406 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN dupã mãrturisirile celor vechi. E. 4W [Numitã în grecesteTbebais. care. cãzând apoi în dizgratia suveranului odatã cu protectoarea sa si sfârsind ca episcop de Kotyaeion. 1964. de o viatã exemplarã. Ea cuprinde 48 de cãrti. cãci autorul îngrãmãdeste în subiectul sãu toate legendele pe care le stie. a fost si prefect al orasului Constantinopol.

în Occident. a încercat sã-1 ridice pe tron pe un anume Theocrit. datând de la începutul sec.V* Av:'. al IV-lea. învestit în acel moment cu comanda de comes excubitorum2. Pudentiana. în toatã splendoarea ei. numeroase bazilici de tip elenistic se ridicã de asemenea în aceastã epocã: Sf. al V-lea). Sf. Paul-afarã-din-Ziduri. aproape de Poarta de Aur. curând dupã cucerirea Constan-tinopolei.l AUGUST527) 1. fost consul. atât de monumental. pp. l!' •• ^? '4' ? ^ r s a ° . Sf.. Prin toate aceste creatii. 503 Ea a fost distrusã de turci. din mãnãstirea lui Studios. în care stilul istoric apare în mozaicuri în toatã strãlucirea sa504. Acelasi caracter istoric se manifestã în mozaicurile de la Santa Mãria Maggiore (sec. el dãdu bani lui Iustin. Alegerea si personalitatea sa. sunt alte impunãtoare monumente ale acestei arte primitive.O x^ -t» I g s s O S -4* -w*-v V *fc»8f>f»i *•••)L' *. p.. a fost ridicatã de acest înalt demnitar. IUSTINI(9IUUE518. " loan Botezãtorul. 12. /'. în cartierul Psamathia503.i. op. din secolul al V-lea. 502 Ibidem. Restaurarea credintei ortodoxe. Pe locul sãu se aflã azi moscheea Mirakhor Giami. Bisericile din "" Thessalonic sunt si ele frumoase monumente ale artei primitive bizantine. Sofia a fost începutã de el si terminatã de Constantiu. în secolul al V-lea. cit. eunucul Amantios. Mausoleul Gallei Placidia si Baptiseriul Ortodox din Ravenna. reconstruitã apoi. loan din Laterano. .-> ^ c. Politica internã. 10-11. Bazilica Sf. Gãrzile palatului aveau o parte însemnatã în aceastã alegere si marele sambelan (praepositus sacri cubiculi). Sf. 504 Diehl. de la sfârsitul secolului al IV-lea. Palatul lui Diocletian. de marele Justinian.Y«' î P f f. A trebuit deci ca organele abilitate sã decidã în asemenea împrejurãri sã procedeze la alegerea noului împãrat. 409 . secolele al IV-lea si al V-lea reprezintã în istoria artei perioada de pregãtire a epocii strãlucite a lui Justinian. în acest scop. Influenta lui lustinian împãratul Anastasios I nu s-a preocupat sã asigure succesiunea la tron si nici unul din nepotii sãi nu i s-a pãrut un bun pretendent la coroanã1. Constantin cel Mare a ridicat Sfânta Treime si Sfintii Apostoli din Constantinopole. devotat al sãu.Asia Micã au jucat un rol însemnat în formarea acestei arte primitive. pãstrat pânã astãzi la Spalato. atât de "' celebrã mai în urmã.

93. cerem împãrat dat de Dumnezeu pentru oikumenel". reusita n-ar fi fost sigurã. senatorii si patriarhul. 19(1978). a cãrui autoritate. Stein. capitala Dardaniei. pentru a nu i se impune o persoanã indezirabilã. Ei stiau cã nu se pot bizui pe scholari si.Cartea despre Ceremonii a Porphyrogenetului ne-a transmis descrierea oficialã a acestei alegeri3. locul de origine al familiei fiind în Dardania. Vasiliev. 6 Izvoarele îl numesc când „trac". 4 History II. dar predominã mãrturiile privitoare la originea sa illyricã. Dar situatia cerea ca senatul sã indice o persoanã acceptabilã pentru excubitori si Iustin îndeplinea aceastã conditie5. Celer. A. tu sã învingi! Cerem împãrat. magister officiorum\ le atrase atentia sã dea zor cu decizia. adunati la palat. înaltii demnitari.] 2 Acest corp de gardã fusese instituit de curând de Leon I. ca sã nu le ia altii înainte (armata si poporul). Aceasta e explicabil. la rândul lor. Cameron în GRBS. împãratul având în creatia sa mai multã încredere decât în scho-lele palatine. dar albastrii nu-1 aprobau si aruncau cu pietre.A. Partizanii lui Iustin puteau în acest chip sã sileascã înaltul corp sã urgenteze. An . Cei dintâi proclamau de împãrat pe loan. prieten cu Iustin. I. Iustin a fost aclamat ide cãtre toti cei prezenti în Hippodrom. dar ea se cuvine serios amendatã: nepotii si descendentii familiei lui Anastasius I au detinut însemnate pozitii în viata politicã. pe care excubitorii îl respingeau. ar fi putut atrage consimtãmântul general si înfrânge rezistenta scholarilor. dupã descrierea Porfirogene-tului. care unea palatul cu Hippodromul. când „illyrian". Prin urmare. Propunãtorii bãteau la poarta de ivoriu. ajuns mai târziu episcop de Herakleia. Asupra acestei domnii a lui Iustin I avem întinsa lucrare recentã a lui A. zdrelindu-i buza. Scholarii. p. cerându-i sã-i 1 [Autorul repetã aici o opinie pe care a expus-o si la sfârsitul capitolului anterior. Senatul sfârsi prin a hotãrî alegerea lui Iustin. un tribun. 530. 318. Fiindcã timpul îi grãbea. Noul împãrat era un tãran illyrian6. In cele clin urmã. încât unul îl si lovi pe Iustin cu pumnul. Scholarii singuri erau mâniosi ele alegere. 5 Ibidem. pp. care avea sã dea imperiului domnia strãlucitã a nepotului sãu lusti-nian. Astfel ajunse la tron soldatul norocos. tineau ele prefectura Illyricum. care. fiind aclamat de ambele factiuni. Justin the First. Dar pãrerea celorlalti se impuse si Iustin a venit în Hippodrorn. I Bd. în porticul marelui Triklinos. cap. în dimineata zilei de 10 iulie. Apucând apoi lancea si scutul. nu departe de Scupi. Rubin (Zeitalter lustinians. 25-276). Trebuia sã se facã deci astfel ca initiativa sã vinã din partea Senatului. 414 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Schitând acest episod. 3 De Cerim. sprijinitã de excubitori. Cubicularii trimiseserã vesmintele si încoronarea avu loc imediat în kathisma (loja imperialã).. clacã Iustin ar fi fost proclamat numai de excubitori. p. cerând cubicularilor sã le dea vesmintele imperiale pentru cel aclamat. trupele gãrzii si poporul se adunarã la Hippodrom si aclamau senatul. se certau în legãturã cu alegerea împãratului. Berlin. 1960.v 413 NICOLAE BANESCU dea un împãrat: „Multi ani senatului! Senat al romanilor. cum a arãtat Bury. f "l • C . Aceia însã. nu-1 acceptau si propuneau un general. vreme de câteva generatii dupã moartea sa (cf. s-ar fi cuvenit ca excu-bitorii sã propunã candidati fãrã perspectivã de reusitã si sã intimideze Senatul.lucrau în Hippodrorn. Pentru ambele posibilitãti sunt indicii. 16-17. Dar ei continuau sã nu se înteleagã. nãscut în satul Bederiana. auzind despre ce nume era vorba. 81). Geschichte I.. History I. timp în care gãrzile . pe care îl sili sã meargã pentru a primi vesmintele imperiale. dat de Dumnezeu pentru armatã. împreunã cu dieceza Macedoniei. nu-i luau în seamã. Bury îl socoteste ca o foarte probabilã punere în scenã a lui Iustin si a prietenilor sãi. afirmã B. fiind sãvârsitã de patriarhul loan. E. cf.excubitorii si schelãrii . provincie a diecezei Dacia.

Anecdota. Cu putina sa cunoastere a administratiei civile. XX. Proclos din acest fragment era „quaestor Sacri Palatii"(KoiaioTrop la Prokopios. „Scriptores Byzantini". în Byzantion. 13-14. Iustin se cãsãtorise cu o captivã. [Acelasi text din Anecdota sau Historia arcana (= Istoria secretã) scrie cã „Iustin a pus mâna pe domnie. t. p. de o tãblitã de lemn în care se tãiaserã patru litere8. acesta din urmã din Bederiana. Academiei. t.» în favoarea unei asemenea posibilitãti.Introduction to the Epoch of Justinian the Great. dar ca sã aibã o mãrturie din mâna împãratului pentru cei care urmau sã ducã la îndeplinire aceste hotãrâri. loc. potriveau scândurica amintitã deasupra hotãrârii. [Pasajul respectiv afirmã cã „pe când stãpânea în Bizant împãratul Leon. Limba sa natalã era latina. p. desigur. „Byzantion". corpul nou creat cu titlul de excubitori. Lupicina. cã în sinodul din 449 se aflau printre episcopi mai multi agramati si t era.M 417 . cum zicem noi. Nu avea însã nici o calitate pentru conducerea imperiului. criticã. luã numele de Euphemia.ti«>-«ia$ !<i|." (Procopius din Caesarea. cãtre sfârsitul domniei lui Leon I. o lãsau slobodã. §6. i r /-k„. ' .] 8 Ele compuneau cuvântul legi („am citit"). p. § 6.. 415 actualul Skopje (fost Uskiib). Sfetnicul care îl îndruma si avea în seamã dregãtoria scrisorilor. el venise cu traista în bãt la Constantinopol. Istoria secretã. XX (1950). col. anume Proclos. cit. 1972.. ar fi fost covârsit de înalta-i pozitie dacã n-ar fi avut lângã el pe bet. Au pornit pe jos si s-au îndreptat spre Bizant. iar dupã ce o treceau prin toate cele patru gãuri ale lemnisorului. Ca atâtia altii dintre tinerii sãi compatrioti. înmuiau condeiul în cerneala cu care obisnuiau sã scrie împãratii si îl puneau în mâna acestui împãrat. iar 7 Prokopios. oamenii de la curte s-au gândit la cele ce urmeazã. Ditibist si Iustin. apoi luau mâna împãratului si o plimbau împreunã cu condeiul peste cele patru litere. ed. mai necesar pentru un episcop sã stie sã scrie si sã citeascã decât pentru un rãzboinic10. §6. ca sã-si caute norocul înrolându-se în armatã7. VIII. însotit de doi prieteni. Iustin se remarcase ca militar sub Anastasips I. 63.st: 11 . luptând neîncetat cu greutãtile sãrãciei si ca sã scape si de dânsa. le fãcea pe toate dupã mintea lui. era condusã de : acest tipar. cãci se întâmpla cã erau tineri chipesi si cu trupurile vânjoase. 2-4). Desi se impusese ca brav soldat. Mass. 337-351. anume Zimarh. au hotãrât sã intre în oaste. în chipul acesta dobândeau semnãtura împãratului" (Prokopios. pentru a semna documentele. Au pregãtit anume pentru asa ceva o bucãticã de lemn în care au sãpat patru litere în limba latinã. care. p. Vasiliev contestã aceastã afirmatie a istoricul bizantin.. dar Iustin nu putea scrie asemenea hotãrâri si nici nu întelegea ceva din cuprinsul lor. folosindu-se. 1950. cu un picior în groapã. •> . împãratul având o lungã si distinsã carierã la urcarea pe tron9. § 6. împãratul i-a pus de pazã la palat. dar Honigmann observã cu drept cuvânt. Honigmann. p. Pentru calitãtile lor fizice.'K'*.. . 64). . era lipsit de cea mai elementarã culturã si Prokopios afirmã cã nu stia nici mãcar sã scrie. Istoria secretã. un analfa416 mâna împãratului. fuseserã primiti cu totii în garda palatului. Cambridge.-. luase parte la rãzboiul cu isaurienii si la cel cu persii sub acest împãrat si ajunsese la treapta de comes excubitorum. 82-8310 Recenzia asupra cãrtii lui Vasiliev.' > . el nu cunoaste deloc scrisul si se dovedea. purtând pe umeri desagii în care nu luaserã de acasã nimic altceva decât pâine coaptã în spuzã.. Ajuns bãtrân. 11-16). încoronatã ca Augustã. cit. traducere si introducere de H. Vezi cu privire la ea recenzia lui E. Era obiceiul ca împãratul sãsi punã semnãtura pe hotãrârile luate în numele sãu. I). Bucuresti. trei tineri tãrani din pãrtile ilirilor. lucru ce nu se mai întâmplase pânã atunci în împãrãtia romanã. tinând condeiul. Dupã ce au ajuns si au fost primiti în rândurile ostenilor. . 65. ed. 342. 1950 (Dumbarton Oaks Studies.] ' Justin the First. Mihãescu. '. Se distinsese si în lupta împotriva lui Vitalian. Harvard University Press.iMa . Ed.

cineva care sã-1 ajute si cãlãuzeascã. dar totul spune în aceastã privintã. Reluarea legãturilor cu Roma. p. au fost sterse de pe dipticele bisericesti. Tauresium. pe Diogenianus si Philoxenos. Patriarhul. p. nepotul sãu era de vreo 36 de ani. prin urmare pãrãsirea politicii religioase a lui Zenon si restaurarea hotãrârilor sinodului de la Chalkedon. 14 Bmy. tineretii si educatiei sale.B •41$ NICOLAE BANESCU zenti în Constantinopol16. el se nãscuse într-un sat obscur. grãbirea hotãrârii. Ne-având copii.. pe care-1 aduse de timpuriu la Constantinopol. Iustin cãutã sã si-1 apropie si pe Vitalian. 1997. voi. magister militwn per Orientem.. primit cu simpatie pretutindeni. 411. în felul sãu ortodox. afarã de Siria a doua. care au rãmas în Orient 18 luni. p. iar 11 Das Zeitalter Justinians. o aprigã persecutie se dezlãntui împotriva monofizitilor din imperiu.. nu avem. 12 Malalas. Legatii au fost primiti cu mari onoruri. (arpccTriÃ-atrig AvccTokfjg). pp. adaugã el. Asupra copilãriei. 1960. în împrejurimile actualului Skopje (Uskub). si acesta a fost fiul surorii sale. prin manifestarea sa energicã. Vasiliev reproduce15 o serie de acte contemporane privitoare la adunarea credinciosilor din acele douã zile memorabile (15 si 16 iulie 518). 20. cu despãrtirea religioasã dintre cele douã pãrti ale imperiului. Ei aduceau profesiunea de credintã ortodoxã stabilitã de papã. împreunã cu ale împãratilor Zenon si Anastasios. în Siria. a fost marele act care inaugureazã noua domnie. multimea adunatã la Sfânta Sofia cerea zgomotos sã se arunce anatema asupra eutychienilor. II.] • 418 Philoxenos. el ajunge una din cele mai însemnate personalitãti ale Curtii.. Iustin se interesã de aproape de acest nepot. iar soborul a avut loc la 20'iulie cu episcopii pre" Ibidem. I. Diogenianus. afirmã cu drept cuvânt savantul Rubin11. p. a fost silit sã-i satisfacã doleantele: el a aruncat anatema cerutã. în neputinta de a linisti multimea. a fost ridicat la consulat. îndatã ce ia conducerea imperiului. [Pentru informatii mai noi. La Constantinopol. O ambasadã trimisã papei Hormisdas îi cerea sã expedieze legati la Constantinopol. îngrijindu-se a-i da o bunã educatie romanã. pentru confirmarea restabilirii unitãtii religioase. cu bibliografie. Flavius Petrus Sabbatius lustinianus. Severos de Antiochia a fost depus si anatemizat de sinodul de la Tyr (518) si mai mult de 30 de episcopi monofiziti ai patriarhului de Antiochia au . Berlin. El îi rechemã pe patriciul Appion. Walter de Gruyter et Co. avea multã experientã politicã. manicheilor si a patriarhului Severos al Antiohiei. Câteva zile dupã moartea lui Anastasie I. Tânãrul îsi pãrãsi numele de Petrus si Sabbatius si a rãmas cunoscut cu acela de lustinianus. El nu se putea împãca. v. ca si asupra momentului însemnat al sosirii sale în capitala imperiului. nu mult mai în urmã (525). care amenintase tronul înaintasului sãu si îl chemã de asemenea la Constantinopol13. 136-144. 80-81. A fost numit îndatã ma-gister militum in praesenti si. în 520. nici o stire. History. Când Iustin se ridicã pe tronul imperiului. si edictul imperial privitor la hotãrârea luatã a fost rimis în tot Orientul. 410 (Bonn). La cererea legatilor.. . capul miscãrii monofizite din Orient. aceastã atitudine. desigur. lustinian a fost înrolat între candidati. Numele lui Akakios si ale altor patriarhi eretici. . 83. Ca si unchiul sãu. Athena. II. sã se declare formal recunoasterea sinodului de la Chalkedon si sã se convoace un sobor al episcopilor pentru restabilirea unitãtii bisericesti. • • j{ 15 Justin the First. Appion a fost numit în demnitatea de prefect al pretoriului. Populatia capitalei a determinat. . a fost avansat la consulat în Vest17'. p. Iustin cãutã sã scape de inoportuni: Amantios si candidatul sãu The-ocrit au fost executati12. Bd. senatori exilati de împãratul Anastasie. lustinian a inspirat. unde stãpânea erezia monofizitã. cã Iustin s-a îngrijit de timpuriu în cariera lui de ofiter de soarta rudelor sale rãmase la Bederiana si Tauresium. Patriarhul loan si un mare numãr de episcopi ai Orientului au semnat aceastã profesiune de credintã ortodoxã. EPLBIP.

:*» v. cum afirmã Malalas18. întretinând poporul cu spectacole grandioase. Iustin. 2. îl aduce treaptã cu treaptã mai aproape de picioarele tronului17. care îl trimise pe patriarhul loan al Romei la Constantinopol. 220-231. Interventia în Caucaz. în cei din urmã ani ai acestei domnii. t.<. illustris.. 8 si urm.. îi executã pe culpabili. Aceste mãsuri provocarã si protestul lui Theodoric al ostrogotilor..* • '. unde regele Hilderich. constient de ascendenta sa romanã. El a stiut sã stabileascã relatii strânse la frontierele imperiului cu popoare care au devenit aliati pretiosi ai Bizantului în conflictul permanent ce exista între Imperiu si persi. p.. Tzathes (Ztathios). • ••• . Când a fost apoi înãltat la rangul de nobi-lissimus (înainte de 525. cf. autoritatea sa în Lazica. el a fost adevãratul conducãtor al imperiului. II.. în 524. în tot timpul domniei lui Iustin I. prin influenta pe care o exercitau. op. Prefectul orasului.•* ». 231. spre a duce protestul lui. Diehl.*. în 521. cãci gotii au fost exceptati de la actiunea edictelor. • •»». în „Cambridge Medieval History". lusti-nian se afla în acel moment bolnav. Relatiile cu Regatul de Axum Domnia lui Iustin I a avut frumoase rezultate în ceea ce priveste politica externã. patrikios. Malalas ne relateazã cã regele lãzilor. Imperiul pierduse. II. 1912. magister militum in praesenti. siliti sã fugã în pustiuri. • . II. îl scoase pe Theodot din functie si-1 trimise în exil la Ierusalim. a rupt cu politica agresivã a înaintasilor sãi si a întretinut relatii prietenesti cu Bizantul. prin atragerea factiunii albastrilor. dar se spune cã a cãutat si alte 17 Justinien. factiunile au provocat mari dezordini. el a fost ucis în palat. p. Puterea sa era sprijinitã de ortodocsi. rãzboiul cu persii. 416 (ed. un mare scandal a avut loc în capitalã: Albastrii ucid o persoanã de rang si Iustin dã ordin sã se pedepseascã aceastã crimã. el obtinea consulatul si dãdea vietii capitalei o mare strãlucire. lustinian era fãcut rãspunzãtor si de aceastã crimã. Kiev. Executarea eunucului Amantios e atribuitã instigatiei sale.><. Detractorii! sãi afirmã cã n-a avut nici un scrupul pentru a înlãtura pe cei care îi puteau fi rivali.fost izgoniti din scaunele lor. unde multi exilati si-au aflat adãpost. I. . Kulakovskij. Reactia ortodoxã a fost mai blândã în Egipt.:. 21-23. nu numai la Constantinopol. în a saptea lunã a consulatului sãu (iulie 520). Istorija Vizantii. cât si în provincii19. îndatã ce a murit tatãl 18 P. ci. iar instigatorii lor erau Albastrii.-. cit. du Bas-Empir&.. p. însusirile intelectuale si capacitatea politicã a lui lustinian i-au câstigat o influentã preponderentã asupra împãratului. Theodotus Kolokynthios. Anastasios I.v • ••. în 522 o schimbare însemnatã se produse în situatia acelei depãrtate tãri. în timpul lui Leon I. E. History II. 16 Vasiliev. Vitalian era un rival mai serios si. pp. 420 în timpul acestei domnii încetã si prigonirea ortodocsilor din Africa. Hist. în toate orasele.*>•. pp. 421 NICOLAE BANESCU mijloace de sustinere. când a devenit caesar) s-a recunoscut prin aceasta calitatea sa de mostenitor al tronului. . dar. în timpul domniei lui Iustin. mãnãstiri au fost închise. linistea a stãpânit atât în Constantinopol. Stein. a fost numit comandat al trupelor care tineau garnizoanã în capitalã. • . El i-a rechemat pe toti episcopii calcedonieni exilati de predecesorul sãu. îi sprijinise pe verzi. cãlugãrii urmãriti. t..' 422 . când se însãnãtosi.m. se stie. 19 Bury. dupã expresia atât de potrivitã a lui Ch. ai cãrei regi se numãrau între vasalii persilor. 2. Rând pe rând comes al domesticilor. Politica externã. Lectia administratã Albastrilor a prins însã bine si. Persecutia tinu trei ani (518-521). El n-a fost fãrã rezultat. Bonn).

Kawad nu putea privi cu indiferentã aceastã imixtiune a împãratului în regiunile ce-1 interesau atât de mult. au nãvãlit în Persarmenia. fiindcã Lazica închidea persilor accesul Mãrii Negre si. 21 Prokopios. pp. Apamea si Antiochia. în acest timp. de asemenea. condusã de Libelarius tracul. oprea intrarea în imperiu a barbarilor de la nordul Caucazului. tunica albã (ãanpov TrapatavSiov). Tzath si sotia sa se întoarserã în Lazica si aceastã tarã rãmase de acum în strânse legãturi cu Bizantul.sãu. 424 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN de fratii Narses si Aratius. dar nu i-au putut ajunge din cauza dificultãtilor terenului. ca sã ridice acolo auxiliari huni si sã-i aducã în ajutorul iberilor. care nu mai era în viatã23. fiica patriciului Nomos. Iustin îl botezã si-i dãdu o sotie bizantinã. Belisarios si Sittas.. amândoi tineri din garda lui lustinian. 11. I. atacã cetatea Nisi-bis.gravitând în sfera influentei i 20 Malalas. dar nici aceasta nu i-a reusit21. la rãsãrit de ei. 423 NICOLAE BANESCU bizantine. îi puse hlamida de mãtase albã prevãzutã cu un tablion de aur. dupã un armistitiu de mai mult de douãzeci de ani22. nelinisteau Persia. împodobitã cu mãrgãritare20. Persii i-au urmãrit. sub comanda lui Ireneu. în care se aflau. Consolidarea puterii bizantine în Lazica avea o mare însemnãtate. de-a lungul versantului de sud al Caucazului . pãtrunzând adânc în interiorul tãrii. cerând sã fie învestit de cãtre împãrat. Popoarele crestine ce se întindeau de la Marea Neagrã la Marea Caspicã. împodobitã cu mãrgãritare. încãltãmintea însã era adusã din patria sa. pentru a ocupa cetãtile de la granita ei cu Iberia. în Lazica.lãzii. oras autonom al Crimeei. la rãsãrit de acestia. si de Timostrat. efigii ale suveranului. El a protestat. destinat la succesiune. Dar aprovizionarea anevoioasã a acestor cetãti ia silit pe bizantini sã le pãrãseascã si ele au fost ocupate de persi. surprinsi de armata persanã. Kawad a cãutat sã strângã legãturile de vasalitate ce uneau Iberia cu Persia si a vrut sã-1 forteze pe regele Gurgen sã adopte riturile persilor. reîncepu aprigele sale incursiuni în regiunea oraselor Emesa. Damnazes. pe care se afla brodat portretul împãratului Iustin. Primind multe daruri de la împãrat. s-a refugiat cu familia si cu notabilii tãrii în Lazica. Altã armatã bizantinã. Dar într-o a doua expeditie ei au suferit o mare înfrângere. dar fãrã rezultat. Kawad a expediato mare armatã în Iberia si Gurgen vãzând ajutorul bizantinilor cu totul insuficient. magister militum per Orientem. I. au devastat tinuturi pe o mare întindere si s-au întors din aceastã campanie cu o pradã imensã. Acesta trimite atunci pe patriciul Probus cu multi bani la Bosporos. Valeriana. si au fost siliti sã se retragã. s-a ferit sã cearã învestitura lui Ka-wad. condusã Ibidem. dupã obiceiul persan (m ttayyîa). Petros a fost revocat si alte trupe au fost trimise de Iustin. 11. Astfel. aflat în serviciul persilor. sã-1 ajute pe Gurgen. Bell. Deosebit de importante sunt în istoria acestei domnii legãturile strânse dintre imperiu si regatul . Observând acestea. iberii si. brodatã cu medalioane de aur. iar Belisarios a fost numit duce de Mesopotamia. de asemenea. Regele persan mai dorise ca împãratul sã adopte pe Chosroes. s-a provocat reluarea ostilitãtilor dintre persi si bizantini. spre a nu fi obligat sã-si însuseascã riturile credintei persilor si a venit la Constantinopol. în acelasi timp. 412-413. Libelarius a fost apoi revocat si în locul sãu a fost trimis în fruntea Orientului Hypatios. dar din pricina cãldurii insuportabile este nevoitã sã se retragã. care cu putin mai înainte recunoscuse autoritatea lui Iustin I. Pentru a contrabalansa întinderea imperiului în Lazica. Cingãtoarea (77 tâvr/) era. Dar Probus n-a reusit si Iustin 1-a trimis pe strategul Petros cu ceva huni în Lazica. Pers. si-1 încorona cu diadema de aur romanã. ducele Mesopotamiei. Lahmidul Mundhir. în locul lui Timostrat. Dar Gurgen s-a revoltat si a cerut ajutorul împãratului Iustin. albanii .

Dupã un Periplus datat cu probabilitate înainte de 75 dupã Christos25 rezultã. . 267 si urm. urmãtoarele: 1. învãtatul german A.C. cf. în Vechiul Testament avem mentiuni despre etiopieni sub numele Kus. II. [Pentru acest subiect. regatul a fost legat de Bizant si a luat parte. History ofEthiopia and Abyssinia.A. B. care ne vorbeste despre ei ca despre un popor foarte pios. Akad. pentru cultura poporului sãu. 4. descrise ca populatii aflate în stare naturalã (la Aga-tharchides si Artemidor). 1984. 426 acela de axumitic.etiopian de Axum. la miscãrile politice si religioase ale epocii. Oosterhout. a fost atras în oarecare mãsurã de influentele acestei lumi prin Ptolemeii din Egipt. (Vv-. Dupã autor. Athena. în secolul al IV-lea. Numele Axum e de raportat. cum aratã Dillmann. H. Ei sunt numiti la Herodot avro-(J. Official documents written in Greek illustrating the ancient histo425 numeau AÎTioneq era numit de egipteni Kus sau Kes. 1981. A. precum si la interesele economice din sud-est. Wallis Budge. prin care se fãcea exportul si importul pe mare. II. Regatul nu purta numele de etiopian. Methuen. B. Johannesburg. A. 1988. Axum era piata principalã pentru negotul de fildes în nord-estul Egiptului si Adulis antrepozitul stãpânirii. . Hendricks. Selassie. bogat în jertfe si iubit de zei. Bergamo. Abisinia a fost cunoscutã mai bine odatã cu asezarea stãpânirii grecesti în Egipt (urmasii lui Alexandru cel Mare). Hist. El a arãtat cã poporul pe care grecii îl 23 Ibid. Th.. Denarii romani si monedele de cupru aveau acolo curs. Athena. Prin acest nume egiptenii întelegeau popoarele negre de la sudul Egiptului. ci pe ry of Nubia and Ethiopia.OÃOI. 25 Ed. Scriitorii greci îi amintesc. mai pot fi consultati si alti autori ca: C. dar stirile ce ni le dau acestia despre etiopieni sunt vagi. 2. cu numele egiptean acr^a/i.D. 3. Idem. 1878. du Bas-Empire. Miiller. 1928. Regele Zoscales era avid de câstig. S. afirmã Dillmann. 1932. Oxford. Vasiliev s-a oprit pe larg asupra acestui interesant episod. The Queen of Sheba and her only son Menzelik I. being the «Book of the Glory of Kings» (Kebra Nagast). Atunci s-au explorat tãrmurile Mãrii Rosii si au fost cunoscute mai cu seamã populatiile de pe tãrm. Dupã convertirea sa. p. 24 liber die Anfãnge des Axumitischen Reiches. der Wissenschaften zu Berlin". E. la ãa%an al lui Herodot. Axum era atunci resedinta unui regat (77 Aî^ou/rrj. Stein. Geogr. dar un barbar de culturã greceascã. 1966. îi aflãm si la Herodot si Strabo. Africanobyzantina: Byzantine influences on Negro Sudanese cultures. Ancient and medieval Ethiopian History to 1270.. Papadopoullos. 362-380 si 401-422]. Bvtâvno KCCI Epvdpã QâKacca. Bizantul socotea Abisinia un stat vasal. 5. asezat în marginea lumii elenistice. p. care se întindea de-a lungul Mãrii Rosii. pentru negustorii arabi si pentru cei romani. voi. 1972. D. de unde putem conchide cã el a înteles folosul legãturilor comerciale cu grecii. regatul abisinian de Axum. Acest regat de Axum a avut relatii cu imperiul bizantin în timpul domniei lui Iustin I. 1879. care îi pomeneste ca fiind niste rãzboinici egipteni. Berkeley. E. relatii dictate de politica religioasã a împãratului. în adoptarea crestinismului. UNESCO general History of Africa. începând cu Homer. în „Abhandl.6th cent. Din veacul I crestin începem a avea stiri mai precise.. fugiti sub Psammetich si primiti de regele etiopienilor. der Konigl. legãturi care au fãcut din acest regat un pretios aliat al Bizantului si al politicii sale în pãrtile Mãrii Rosii. Dillmann ne-a schitat începuturile statului axumit într-o lucrare de la sfârsitul secolului trecut24. ev 77 jSacriAeiov).. Addis Abeba. Letsios. 2 voi. Storia d'EUopia. anastaticã. graeci minores. Conti Rossini. mai mult sau mai putin activ. 1928 si ed. cu mult înainte de aparitia cãrtii sale închinate lui Iustin I26. Eruditul învãtat arãta cã înainte de convertirea la crestinism. Berlin. 1970. 3nd cent.

cuprinzând rapoarte de campanii si detalii topografice. Athanasios a . multã vreme active în Yemen. 28 Ibidem. care pierdea însã din ce în ce teren. V. când regele. Berlin. numai de simpatii religioase. Walter de Gruyter et Co. p. puse puternic piciorul în Yemen. repetat de istoricii greci. ci mai ales din inte-s 27 Das Zeitalter Justinians. Mai departe. între izvoarele scrise privitoare la aceste întâmplãri avem. Ceea ce ne intereseazã este numai interventia împãratului Iustin I pe lângã regele de Axum pentru a face rãzboi lui Dhu-Nuwas (Nowas). cap. stãpânirea axumiticã din Yemen a fost nimicitã de Chosroes al Persiei. Dusmanul lui Elesboas în Yemen era. 33. înainte de toate. Când acesta a ajuns la majorat. 67-77. era cel mai important centru crestin în Arabia de Sud. Rubin precizeazã cã etiopianul Ezana a fost considerat drept Constantin al Abisiniei: „el a putu sã fie -afirmã acesta . afirmã el. transmisã în limba sirianã. în Arabia de Sud-Vest. (1933). 1960. ci si de motive politice. în lucrarea sa privitoare la epoca lui Justinian27. Pentru evenimentele acestea dintre anii 521-525. socotea el. Regele Abisiniei era. în timpul lui Iustin. 427 l tii bizantini Iustin I si lustinian. înainte de masacrul crestinilor. Erster Bând. prin însusirile lor.si în Arabia bratul prelungit al imperiului mondial roman (sub împãratul Constantiu al II-lea)". efectiv sprijinit de împãra26 Justin I (518-527) and Abyssinia. pp. Dupã raportul istoricului contemporan Rufinus. Ela Asbeha pe numele sãu etiopian. ca si din primejdia pãtrunderii persilor în Arabia de Sud. ^ 429 NICOLAE I5ÃNESCU unde a raportat patriarhului Athanasios asupra situatiei tinerei Biserici a Etiopiei. „ultima paginã strãlucitã" a istoriei regatului axumitic. cum caracterizeazã foarte bine învãtatul istoric prãbusirea acestei stãpâniri. acesta întreprinsese o aprigã persecutie împotriva crestinilor din Yemen. dupã cum aratã traditia arabã.regele abisinian n-a fost condus.. în Siria si Mesopo-tamia. în special a celor din orasul Na-djran. regele himyariti-lor (homeritilor) din Yemen. fiindcã a câstigat pentru statul sãu prietenia si ajutorul imperiului. Dupã vreo 50 de ani. dupã Vasiliev. Interventia imperiului în aceste pãrti nu pornea numai din grija pentru crestinism. opera lui Prokopios nu ne dã stiri. 428 resele politice si comerciale. învãtatul Rubin a schitat lãmurit soarta vecinilor Mãrii Rosii în aceastã epocã. în BZ. Dhu-Nuwas. Meropius a cãzut victimã indigenilor ostili ai coastei etiopiene. Chestiunea e tratatã apoi în Justin the First. cele dintâi ca mijloc de intimidare a crestinilor. iar în alte izvoare Kaleb. episod al îndelungatului rãzboi dintre Bizant si Persia. Vasiliev urmãreste pe scurt destinele statului abisinian în decursul veacurilor. în demnitãti înalte la Curte. Dar Yemenul nu era exclusiv crestin: alãturi de crestinism existau acolo si iudaismul si vechiul pãgânism. fireste. de asemenea stirile ce ni le dau Martyrium Are-thae si Inscriptiile lui Dbtt. în cadrul expunerii noastre. si existenta crestinismului printre hi-myariti era bine cunoscutã la nord. Frumentius a putut sã lucreze ca misionar.Nuwas. de credintã iudaicã. în calitatea sa de consilier al regentei din timpul minoritãtii regelui. în izvoarele grecesti Elesboas. Frumentius si-a depus functiunea si s-a întors în Egipt. întâia jumãtate a secolului al Vl-lea a fost. Cartea Himyaritilor. adaugã Rubin28. „crestinismul abisinian îsi datoreazã stimulentul sãu misionar hotãrâtor cãlãtoriei unui anume Meropius în «Indii»". Misiunile crestine au fost. 302. anonimã. Comunitatea din Nagran (Nadjran). dar cei doi însotitori mai tineri au scãpat cu viatã si au ajuns cu timpul. Protector al iudaismului. Ele nu pot intra.

. si în alte regiuni ale himyaritilor. dupã Rusalii. Untersuch-ungen zum Auftreten der Griechen am Roten Meer. Oppladen. în Yemen a fost trimisã o solie. 314. Am vãzut cã Dhii Nuwas. Sabba). cit. Rubin. B. Ezana basileus d'Axum: quelques consideration prosopographiques et chronologiques. Influenta lui Frumen-tius în anii minoritãtii negusului Ezana lãmureste îndestul atitudinea acestuia proromanã si prietenoasã crestinilor. . el a fost ucis. Dhu Nuwas urmãrind în primul rând exterminarea lor. Cercurile crestine din Himyar s-au adresat de asemenea negusului si episcopului sãu. op. evident. metropola Arabici de Sud si în Aden. între vic29 [Evenimentele au fost reluate ulterior de cãtre A. Byzantium and the Arabs in the 6'" century.29 Rãzboiul cu sassanizii a silit Roma la initiativã si pe coasta de est a Mãrii Rosii. Apoi trupele s-au pus în miscare în directia Adulis32. 30 [Cea mai recentã bibliografie asupra acestor episoade în EPLBIP. înstiintându-1 despre cele întâmplate în Sudul Arabici. El ridicã apoi o bisericã. 1961. întreprinderea expeditiei sale s-a deschis în 525. prin cuvântarea cãtre trupe si printr-un serviciu religios solemn în biserica principalã din Axum. v. (s. iar cea mai recentã abordare a lor la Irfan Shahid. Araby u granic Vizantii Hrana v. 31 B. 32 Ibidem. iar la homeriti îl puse rege pe Abramios. 79. de feudalii oraselor sud-arabe. 1995. povesteste cum împãratul Iustin îi scrie lui Elesboa sã intervinã împotriva regelui „evreu" al homeritilor (în Sfânta Scripturã. emirul tribului. din spatiul sirian. 1965. Hendricks. Die Datierung des Konigs Ezana vonAksum. Washington. Aceste întâmplãri sunt datate de autor între anii 320-335. Patriarhul Antiohiei joacã un rol proeminent ca centru spiritual. dezlãntuise persecutia împotriva crestinilor din Yemen. neputând interveni însusi. Ruth Stiehl. regele himyaritilor din Yemen. în special din orasul Nadjran. în Idem. Elesboas îsi petrecu iarna anului 524-525 cu pregãtirile. Elesboa sau Elesbaa adunã mare multime de osti si atacã pe apã si pe uscat. nume care în textele grecesti sunã Aretbas. foarte bun crestin. p. în cea mai mare parte.] 430 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN time a fost si Harith. 234-248. ca sã ajute tãrii lor fãcând rãzboi lui Dhu Nuwas si au însotit cererea cu darul unui Evangheliar pe jumãtate ars. „Klio". IV-VJvv. publicat de Boissonade33. 1997. de credintã iudaicã. Dupã o traditie. Pigulevskaja. III. F. „avocatul intereselor evreo-persane". în momentul hotãrâtor. p. scãpat din mãcel. apoi îl stabili pe fiul lui. Umstrittene Daten. ca N. Altheim. Moscova-Leningrad. unul dintre crestini. Lupta cu Dhu-Nuwas. Arethas. „ApeGoct" si „ApeGccq dyioq") si p. pãtrunsese în el prin perfidie si-i omorâse pe toti crestinii care nu voiserã sã-L renege pe Christos. Dihle. nu numai în scop politic si comercial. pe care negusul îl trimise împãratului. p. Episodul a trecut în hagiografie. Daus Dhu Taalaban. s-a înfãtisat împãratului. iesind biruitor. p. care asediase orasul Nadjrân (M/pa). Koln. V. se adreseazã negusului cu rugãmintea de a-i da sprijinul sãu31.uajv) 8t>vaoteta"). 431 îndatã dupã aceastã victorie a început opera restaurãrii crestinismului în Yemen. voi. importante sunt si studiile învãtatilor rusi. v. având si ajutorul flotei imperiului. ethnarches (guvernator). Biserici se ridicau în Zhafar. se sfârsi prin victoria deplinã a regelui de Axum: pãrãsit. unde pierirã familiile de seamã. 312. împãratul. „'A^CDjmrov (A^ouiJ. fiindcã era locuit de crestini.crezut cã nimeni altul nu trebuia sã continue lucrarea începutã si 1-a trimis înapoi pe misionar în calitate de cel dintâi episcop al Bisericii abisiniene. Misionarii care produc puternicul avânt al crestinismului în a doua jumãtate a secolului al V-lea si începutul secolului al Vl-lea provin. ci si misionar.30 Prigonirea s-a întins. 106-109. Euprepios. sub conducerea lui Theophilos Indianul. 152-153 (s. Maprvpwv TOV ãyiov ApeOa. Frumentios und Ezana. aduse episcopi în Nadjrân si-i converti pe homeri-tii pãgâni. 1964]. EKKXtiomcmKog Odpoq". 39..

Actul încoronãrii se sãvârsi în marele Triklinos al palatului. IUSTINIAN I. 73-112.. împãratul nu a pregetat sã abroge pentru aceasta legea care interzicea înaltilor demnitari ai Statului de a se cãsãtori cu femei de conditie servilã.-. voi. ca si unchiul sãu. 24 si 29]. 34 Mahomet et le monophysisme. si nu în Hippodrom. ULTIMUL MARE ÎMPÃRAT ROMAN (527 APRILIE l . Autorul îl identificã în mod plauzibil cu împãratul Etiopiei. 3. Marinescu. ea a început serios sub domnia împãratului Anastasios. un tracoillyr de limbã latinã.Restaurarea crestinismului în Yemen a dat frumoase rezultate si o sutã de ani mai târziu. El a însotit pe Belisarie în toate campaniile sale. De asemenea si N.era cea din Himyar si în special din Nadjrân34. Crestinii himyariti erau. Se cunoaste curiozitatea stârnitã de misteriosul suveran crestin. fireste. 432 în Himyar. Roum. Diehl". X (1923). 1910 (Cente-nario della nascita de Michele Amari). în „Melanges Ch. I-er voi. cu toate cã avem multe izvoare asupra domniei sale. Justinien et la civilisation byzantine au Vl-e .observã Henri Gregoire . Moartea lui Iustin I în primãvara anului 527. cu vandalii si cu gotii).a>v koyoi (cu persii. Paris. . Prokopios din Caesarea Palestinei. e unul din actele însemnate ale politicii sale externe35. iar ceremoniile urmãtoare avurã loc în Delphax. Iustin se întrema apoi. alãturi de regatul de Axum. Palermo. împreunã cu Justinian. Cenni sulle relazioni tra l'Abissinia e l'Europa catolica nei secoli XIV-XV con un itinerario inedito del secolo XIV (Estrato del volume primo). în ziua de l aprilie 527. el conferi nepotului sãu demnitatea de Augustus. ca atare. unde se aflau adunate gãrzile. 35 în legãturã cu regatul de Axum. fabulos de bogat si puternic. Ynep i&v 7tohâ(j. a fost deci în mãsurã sã observe de aproape faptele si oamenii37. BÃNESCU A murit în ziua de l august 527. Le pretrejean. pp. sotia lui lustinian. botezat de oamenii Evului Mediu cu numele enigmatic de „Pretre Jean". Son pays. El era. din pricina unei ulceratii la picior. Odatã cu el. îl coopta la tron pe lustinian.. dacã evanghelizarea Yemenului a fost initiatã sub Constantiu (secolul al IV-lea) de cãtre arianul Theophilos. explication de son nom. cãci. monofiziti. Iustin cãzu greu bolnav. una asupra Edificiilor. 36 Opere capitale asupra marelui împãrat: Ch. asupra Rãzboielor. în acest sens. Ilepi Kiicr^aTcov (De Aedificiis) si. apãrut în „Biilletin de la section historique de l'Acad. a trãit la Constantinopol. în epoca lui Moha-mmed. V. Ascultând de sfaturile senatului. promulgatã între 4 aprilie si l august 527. 1930. lorga. legea ereticilor si a ma-niheenilor. trebuie mentionat si studiul colegului C. dar pentru scurtã vreme. Asocierea lui lustinian la imperiu. Prokopios ne-a lãsat trei lucrãri asupra epocii sale: una. t. Theodora. foarte pretioasã pentru aprecierea îndelungatei si glorioasei domnii a lui lustinian. „singura comunitate crestinã cu adevãrat puternicã si organizatã" . Istoricul cel mai însemnat al domniei lui lustinian e. Diehl. . Opera sa e..565 NOIEMBRIE 1314) 1. provenitã din rana pe care o primise într-una din campaniile sale. iar la 4 aprilie îl puse pe patriarh sã-1 încoroneze. în 8 cãrti. Charles Diehl aratã cât e de greu sã judecãm personalitatea marelui împãrat. si Supra. 433 NICOLAF. si dãdu.. în societatea înaltã a Curtii imperiale. Personalitatea împãratului* lustinian I avea 45 de ani când s-a urcat pe tronul imperiului. protectia crestinilor fiind în general pentru împãrat si o armã politicã dincolo de hotarele imperiului. 107-119. a fost încoronatã Augusta. dupã cum aratã învãtatul belgian. pp. [V. în sfârsit. fãrã discutie. n. actiunea întreprinsã de Iustin I 33 Anecdota graeca. Acesta n-a împiedicat însã interventia bizantinã în favoarea lor.

si în aceastã epocã istoricul se afla în-tr-o stare de spirit care ne face sã întelegem opera sa. Berlin. cap. în toatã cruzimea lor.. l (ed. punând capãt rãtãcirilor. 435 un fel de memorii. care-si aflã aplicarea nu numai în scrierea despre Rãzboaie. Erster Bd.. 1918. 1960. a ridicat credinta pe o singurã temelie. Haury). în a doua. numite de obicei Istoria secretã. Paris. Alemanni în Biblioteca Vaticanului39. Cãutând o explicatie a operei de ponegrire. de atunci. De Groot. 436 iesit din cercul opozitiei dinastice. a pus în luminã. Prokopios e plin de admiratie pentru lustinian si Belisarie. în momentul în care Propkopios îsi publica cele 7 cãrti ale Rãzboaielor (a opta a fost adãugat în 553554). Walter de Gruyter et Co. articolele: Prokop verweist auf seine Anekdota. pp. editate de el. în cea dintâi dintre aceste lucrãri. la rândul sãu. 42 V. 1865. ce corespund pasajelor respective din Anekdota si De Aedificiis'*2'. B. dând pilda unei clemente superioare. o adevãratã cronicã scandaloasã a Curtii bizantine. BZ. 37. a iertat dusmanilor sãi. s-o priveascã drept un pamflet 33 De Aedificiis. analogiile de stil si de gândire dintre Anekdcta si celelalte opere ale istoricului. Paris. ci si în pamfletul despre care e vorba. 1623. Groningen (Holland). 1-943 Prokopiana. 37 Cronologia carierei istoricului a fost stabilitã de J. Histoire du Bas-Empire II. în care autorul ne înfãtiseazã. în Appendix. în sprijinul acestei concluzii. în Prokopios von Caesarea40. destul de convingãtor. publiee par Remy Palanque. în care a pus toatã ura si toatã patima sa. schitând în cele mai triste culori portretele prezentate mai înainte cu atâta admiratie.. Studierea principiilor ritmicii cunoscute a prozei bizantine. a dus la aceeasi concluzie în favoarea autenticitãtii41. 39 Procopii Caesariensis 'AveKdora.. Jignit în patriotismul sãu. Rubin. 1901. Das Zeitalter Justinians. el este indignat de insuccesele lui Belisarie si de neglijentele lui lustinian. Haury a stabilit cã ea a fost scrisã în 55043. notis illustravit. Lugduni [= Lyon]. relevând pasaje din scrierea despre Rãzboaie. voi. moravurile decãzute. „o satirã grotescã" pe soco* Berlin.într-un cuvânt. fiindcã nu s-a publicat decât dupã moartea împãratului. I. Istoria secretã e. Dar pasiunea 1-a târât sã facã din povestirea sa. a ajutat pe sãraci . 1-4. la voi. ne face un entuziast panegiric al împãratului. 1-50). dimpotrivã. la multe discutii. 41 Vezi A. Prokop und der KaiserJustinian. 9-21 437 NICOLAE BANESCU .W. Stein. pp. Latine reddidit. rezumatã apoi în „The Cambridge Medieval History". nr. qui est liber nonus Historiarum ex Bibliotbeca Vaticana Nicolaus Alemannus protulit. cel mai devreme cãtre sfârsitul secolului al Vl-lea. 1892. II. Augsburg. militare si religioase ale domniei. Untersuchungen zum byzantinischen Prosarhythmus (Prokopios von Casarea). 36 (1936). dupã justa expresie a lui Stein. a fãcut sã domneascã fericirea în imperiu: eu&xi/iovi )3i<y TJ)V TTOÂiTeiav (fjuvdmcrev38. însirând constructiile civile. l. socotit mai presus de cei mai mari oameni ai Antichitãtii: el i-a strivit pe barbari. pp. 1949. Bury. Jacob Haury a adus. Contrazicerea în care se aflã fatã de celelalte opere ale lui Prokopios i-a fãcut pe multi sã-i conteste autenticitatea. IV al operei lui Gibbon. Descoperitã în 1623 de N. BZ. a pus rânduialã în legiuirile nesigure de mai înainte. 1937. în Suda aceste Memorii sunt intitulate Anekdota („lucruri inedite"). si atunci îsi va fi vãrsat toatã amãrãciunea în aceste Memorii.siecle. I-II (pp. E. Arcana Historia. de neexprimat în public sau în cãrtile scrise pentru slãvirea domniei. probe evidente. Istoria secretã a dat loc. a redat imperiului provinciile pierdute si a întemeiat numeroase orase. Leroux. Dar Feiix Dahn.

un suflet perfid si mincinos. iar istoricii din vremea noastrã s-au oprit cu interes asupra ei.] 48 Kaiser lustinian als kopfloser Dãmon. cum se întâmplã de obicei. 13-14. 44. Apoi capul lui lustinian se fãcea deodatã nevãzut si trupul decapitat rãtãcea astfel singur. 12. împãratul cel crestin. 1-3. totusi. Prokopios a fost. vie-leicht sogar christusgleiche Kaiser stiirzt in die Ab-griinde eines infernalischen Hasses und findet wie die gefallene Engel Luzifer seinen standesgemãssen Platz an der Spize der hollischen Hierarchie. nesuferitii (popo-Ã. prin palat. despre aceste douã portrete atât de contradictorii unde este adevãrul si declarã cã el stã la mijloc: nici în laudele exagerate din cartea Edificiilor. [Tradus. asemenea îngerului cãzut Luci-fer. se prãbuseste în abisurile unei uri infernale si. 439 vechi si chiar la popoarele primitive de astãzi. observã savantul francez. în BZ. ca aceia pe care poetii îi numesc vampiri si care urmãresc distrugerea omenirii si. Altii povesteau cã. nici ochii nu se mai vedeau la locul lor si nimic nu mai era de recunoscut. 438 Aceste lucruri rãspândite în public si culese de istoric în opera sa de ponegrire. Sai^iovcov ãpxcov47. fãrã cap. Haury). capul se întoarce iarãsi la trup.. 8. în lunga sa domnie. însirând aceste' bârfe colportate de prostimea din Constantinopol pe socoteala lui lustinian. de prefãcãtorie si cruzime. Cei însãrcinati a strânge dãrile. a lui Belisarie si a An-toninei44. Justinian e caracterizat ca un om pervers si usor de amãgit. ei îmbracã chipul omenesc46. învãtatul sârb K. dupã câte spun servitorii palatului. Gantar precizeazã în mod documentat cã teama de cei fãrã cap era înnãscutã la cei 47 Der Fiirst der Dãmonen. la urmã. 46 Ibidem.. cãci noaptea. un amestec de slãbiciune si coruptie. pânã când. el se ridica adesea de pe tronul sãu si rãtãcea prin apartamente. 45 Anekdota. marea preocupare a lui Justinian ar fi fost sã adune bani. aceastã conceptie se întâlnea mai ales la vechii egipteni. 720. luând toatã perversitatea de la ceilalti oameni. 24 si urm. în administratia statului în cei din urmã . destul. figura sa se prefãcea pe neasteptate într-o masã de carne informã. sperjur. Cel mai evlavios principe al acestei lumi (se transformã în) cãpetenia demonilor".a lãmurit. lustinian avea 45 de ani când a ajuns pe tron. poate chiar egal al lui Christos. pasajul sunã astfel: „Al doilea în lume dupã Dumnezeu. pp. BZ. El a domnit 38 de ani si. nici în povestile naive si scandaloase din Anekdota49. Der frommste aller Fiirsten dieser Welt verwandelt sich in den Furs-ten der Dãmonen. pp. 1951. „Pare cã natura. pe baza unui bogat material documentar. ci auzindu-le de la cei ce afirmã cã le-au vãzut atunci". sunt niste „demoni setosi de sânge" 5ai/ioveg Tra/lctyzvafoi. sensul si tendinta politicã a expresiei ãp%cov dai^ovaiv din Istoria secretã a lui Prokopios: „Der Zweite der Welt nach Goth und allerchristlichste. El mentioneazã între probele naturii demonice a lui lustinian tocmai acel pasaj în care Prokopios aduce mãrturia celor doi servitori de încredere care vorbesc despre plimbarea lui lustinian noaptea. de aceea. în apreciata sa lucrare asupra lui lustinian. pe drept cuvânt. care a lãsat urmele sale în papirusuri magice elenistice. (ed. împãratul însusi e nãscut dintr-un asemenea demon. 1961. 44 Histoire du Bas-Empire. îsi gãseste locul cuvenit în vârful ierarhiei iadului. „oameni perfect sãnãtosi". Gantar socoteste interesant sã cerceteze un alt motiv al demonologiei lui Prokopios48.OtOI. de prudent spre a adãuga: „Acestea le scriu nu vãzân-du-le însumi.. la capãtul unei lungi domnii. cãci nici sprâncenele. aduc pe planul întâi ceea ce s-a numit demonologie* lui Prokopios. p. a pus-o în sufletul acestui bãrbat"45. unde era rãspândit cultul lui Osiris fãrã cap. atât de original în expunerile sale. fãrã loialitate si fãrã credintã. fiind aproape de împãrat. 54. Eruditul Berthold Rubin.teala împãratului si împãrãtesei. Charles Diehl se întreabã. motivul demonilor fãrã cap. 469-481. Citând aceastã interpretare a lui Rubin.

pãrul si barba cãrunte31. pielita obrazului coloratã. fortãretele sã se ruineze. Aceastã vanitate 1-a fãcut sã-si atribuie o capacitate universalã. Mustata a dispãrut si masca aceasta grasã nu mai are nimic din energia figurii dintâi. pielea albã. pânã si în materie de teologie. se scula odatã cu zorile si se culca foarte târziu. în împrejurãri grave. Diehl comparã aceste descrieri cu portretele în mozaic pãstrate la San-Vitale si la San-Apollinare Nuovo din Ravenna. XXIV. dar mai ales în faptul cã împodobea cu numele sãu orase. pp. Diehl. Uneori se scula pe la miezul noptii. pãrul buclat. socotind. mustata micã. în ce priveste fizicul. învãtatul francez ne schiteazã apoi. adesea. Ea se manifestã în multe chipuri. 52 Op. scriitorul bisericesc din a doua jumãtate a secolului al Vl-lea. 440 na50. care scrie în veacul al Vl-lea un tratat asupra magistraturilor. celãlalt cu vreo zece ani mai în urmã. lustinian ne apare mai gras. mai cu seamã legume. Activitatea sa extraordinarã e recunoscutã. Ch. se ridica de la masã dupã ce gusta de câteva ori din mâncare. pp. portretul moral al marelui împãrat. Sunt în Anekdota. lustinian se deosebeste prin simplitatea vietii si obiceiurilor sale. era de talie mijlocie. în toatã amploarea lui. 12. spre a se apuca de lucru. dupã Ch. Numai .. dar sunt si nãscociri grosolane. Când religia prescria. cit. un lucru josnic satisfacerea poftelor fizice si. figura rotundã. cum s-a spus adesea. iar lucrarea trebuie folositã cu precautie. si lucruri adevãrate ce se pot recunoaste confruntându-le cu alte scrieri din aceeasi epocã. l. Spre a ne face o idee exactã despre lustinian. Cu ajutorul lor putem controla spusele lui Proko-pios si schita mai aproape de adevãr portretul marelui împãrat. pe Eva-grios. nu bea niciodatã vin. mânca putin. loan Lydos. Blând. 1883. un început de chelie. din epoca lui lustinian. lustinian îmbãtrânit. figura împãratului e mai lunguiatã. în cel de la San-Apollinare Nuovo. Malalas adaugã cã avea nasul drept. Dormea putin. Altã trãsãturã caracteristicã a lui lustinian era vanitatea. ba chiar si o clasã de studenti de drept54. 425 (Bonn). 51 P. Acesta e. si de Prokopios. 125-605. cu figura rotundã. amabil. functiuni publice (cele create în domnia sa). cu fata rotundã. subtire. dupã descrierea lui Prokopios. pãrul ondulat. cunoscutã sub numele de Nika. asista tot mai indiferent la abuzurile functionarilor sãi si îsi petrecea timpul în lungi si sterile discutii teologice. îl caracterizeazã drept „cel mai neadormit dintre toti împãratii" (TG)V nãvicav /3acn-Aecav or/ptOTvoTarov)". fata îmbujoratã. are multã grijã de operele de cari50 Editia Zotenberg. Milos fatã de sãraci. Spre a-si face o idee apropiatã de înfãtisarea fizicã a lui lustinian. 14-15. Notices et Extraits des manuscrits de la Bibliotheque Nationale. lustinian. lãsa armata sã decadã. cu o expresie mai molaticã. Modest în traiul sãu zilnic. se supunea la post o zi si douã nopti. pe loan din Nikiu. în mijlocul ceremonialului greoi al Curtii. de altfel.ani ai domniei sale s-a insinuat destrãbãlarea. în portretul de la San-Vitale. se dezinteresa de opera pe care mai înainte o condusese cu multã energie. nasul drept. dupã spusele lui Prokopios. asa cum ne apare la sfârsitul domniei52. cum reiese din mãrturiile izvoarelor. pe Malalas. avem afarã de Prokopios. bãtrân. Paris. p. oricine se putea apropia de el. unul din 547. episcop egiptean de la sfârsitul veacu-> lui al VH-lea. Se stie cât de mult îsi pierduse cumpãtul în timpul rãscoalei de la Hippodrom. din acelasi timp. destul de pronuntatã. operã pãstratã într-o versiune etiopia49Justinien. împãratul. împãratul arãta adesea un suflet nehotãrât si slab. pe Agathias. scriind tratate si susti-nându-si pãrerile în discutii cu înaltii prelati. 441 tate.

Colaboratorii civili ai lui lustinian. subliniatã cu indignare de Prokopios. 57 Histoire du Bas-Empire. . operã imensã. Rareori aparatul imperial a fost mai strãlucit. Se mai 58 Diehl. cum observã cu drept cuvânt Stein. întreprinderile sale militare au ceva din entuziasmul cruciadelor: suveranul nu putea suferi sã-i vadã pe dreptcredinciosi supusi ereticilor arieni. III. II. II. p. care a dat Europei moderne bazele dreptului sãu56. în toate operele sale mari el a simtit mâna ocrotitoare a Divinitãtii si proclamã acest lucru în novellele sale58. în care aventurierii germani îsi tãiaserã suveranitãti si trebuie sã recunoastem cã a izbutit a face din acest vis aproape o realitate55. Pentru întelegerea evenimentelor domniei lui lustinian trebuie sã cunoastem si cealaltã figurã care. vezi Charles Diehl. El este capul suprem al Bisericii si campionul religiei. IV ed. p. Theodora. egalul Apostolilor. p. * Ibidem. 59 Pentru biografia împãrãtesei. înainte de descoperirea lui Alemanni. isapostolos. 11. în timpul lui lustinian. cã Theodora exercitase o mare influentã si în certurile religioase. Diehl — una din cele mai mari opere ale istoriei: legislatia lui lustinian. 443 Dar alãturi de traditia romanã. imperatrice de Byzance. 55. rãspunzãtor fatã de el de administratia imperiului lui Christos. Cf. I-ere serie. Din sentimentul acestei maiestãti imperiale a iesit -ca sã întrebuintãm expresia fericitã a lui Ch. Curioasã la un autocrat ca el era slãbiciunea cu care se lãsa influentat de lingusitori. Justinien. 51-75. mai importantã decât strãlucirile Sfintei Sofii57. împãratul se socotea reprezentantul lui Dumnezeu pe pãmânt. Visul sãu a fost de a reconstrui unitatea romanã de odinioarã. 402. 55 Ch. Figures byzantines. In ordonantele sale. 22 si urm. ^ Anekdota. lustinian întrupeazã tot atât de mult si ideea crestinã. 444 stie. 2. 277. 53 De mag. Bury. Histoire du Bas-Empire.. lustinian evocã necontenit vechile amintiri ale Romei. 24. 1909. p. cât spre a mãri prestigiul si gloria monarhiei. Theodora. 1904. 27 si urm. 2.. pe care Stein o socoteste mai glorioasã decât rãzboaiele lui Belisarie si Narses. Stein. împãratul fiind nevoit sã tolereze abuzurile celor obligati. nu atât pentru satisfacerea nevoilor sale. Alãturi de aceste evidente scãderi. II. ortodoxia si civilizatia Bizantului de la un capãt la celãlalt al lumii cunoscute pe atunci. deosebim însã în personalitatea lui lustinian si însusiri de primã ordine. Paris. sã-i procure banii de care avea necontenit nevoie. Paris. prin functia lor. Nu putem uita cã aceeasi idee crestinã a inspirat si misiunile care au dus. acelasi. 26 si urm. pp. History. Aceeasi înaltã idee a maiestãtii imperiale a impus mãretia de care lustinian a stiut sã se înconjoare în lunga sa domnie. a avut un loc însemnat în imperiu si a avut adesea un rol covârsitor în guvernare. Putini suverani au avut mai mult sentimentul maiestãtii imperiale. e încã una din scãderile domniei sale. Mãrturiile scriitorilor o arãtau ca o femeie energicã si se stie cu câtã hotãrâre a intervenit în grava crizã provocatã de rãscoala din 532. Diehl. p. din aceste putine mãrturii. cultul respectuos al traditiei romane. Justinien. E.atitudinea energicã a Theodorei i-a salvat atunci tronul. se stia putin despre Theodora59. alãturi de împãrat. 442 Risipa nebunã de bani.

când lustinian fu asociat la tron. sub greaua diademã ce-i acoperã fruntea. care tinea atâta loc în domnia unchiului sãu. în 527. a crescut. cu un mare lux de amãnunte. trãia la Constanti-nopol un sãrac cu numele Akakios. Prokopios ne spune cã acolo se înãltã si Theodorei o statuie frumoasã. nu poate fi inventat totul în naratiunea lui Prokopios si . dar mai prejos de frumusetea împãrãtesei. Desigur. 9.25 (ed. ea a fost cea mai corectã si mai austerã femeie. Când ajunse mare. schitat cu urã si patimã. aceastã simplã întâlnire fiind socotitã de rãu augur60. lustinian. Sora sa. Acesta e romanul Theodorei. ci numai cât palidã. de altfel. 27-28. mostenitorul tronului. Theodora a pãrãsit o bucatã de vreme capitala. El era tatãl Theodorei. Aici s-a întâlnit pe lustinian. Descriind Thermele lui Arcadius din Constan-tinopol. în provincia Pentapolis din Africa. Sub lunga mantie imperialã. ca matroanele din epoca bunã a Romei. Comito. desi micã. Ea avea atunci între 20-25 de ani. a plecat si a petrecut un timp în obscuritate. Bury socoteste cã acest capitol al biografiei împãrãtesei. odatã înãltatã pe tron. dar a vrut s-o ia chiar de sotie. povestit de Prokopi-os. Diehl. solemn. care nu era încântatã s-o vadã pe Theodora urmându-i la tron. dar micã de talie si debilã nu cu desãvârsire. 9. sub peruca sub care abia ghicim pãrul cel negru. la Sfânta Sofia. în primii ani ai veacului al Vl-lea. portretul ce ni s-a pãstrat la Sân-Vitale. împreunã cu surorile sale. într-o locuintã modestã unde-si petrecea timpul torcând lânã.scrie el . S-a lovit însã de împotrivirea hotãrâtã a împãrãtesei Euphemia. spre a însoti un guvernator. în lumea suspectã a culiselor Hippodromului. lumea se ferea de ea ori de câte ori o întâlnea pe strãzile capitalei. paznic al ursilor de la Hippodrom. spune Ch. cu ovalul slãbit. dupã mãrturisirea chiar a lui Prokopios. Theodora. care vãzuse debuturile sale. Ca fizic. ca lustinian între demnitarii sãi. prin marile centre ale Orientului. a fost atrasã de viata scenei pe care o cunoscuse si a figurat în pantomime. 61 Ibidem. unde Theodora apare în mijlocul doamnelor Curtii.Istoria secretã a lui Prokopios destãinuia acum lucruri extraordinare. Dacã e sã-1 credem. sub supravegherea slabã a mamei. Apoi. Hekebolus. „fiindcã frumusetea ei este cu neputintã omului a o spune în cuvinte si a o imagina"62. înainte de a urca pe tronul imperiului. întemeiat numai pe mãrturiile dusmanilor sãi. aventurile scandaloase ale Theodorei. în roluri de cameristã. foarte frumoasã . de cãtre Patriarh. Din tot acest farmec. care s-a aprins de iubire pentru ea si nu numai cã a coplesit-o de bogãtii. nu mai are nimic. fata delicatã. De trei secole. a avut o viatã necondamnabilã. Theodora a fost încoronatã alãturi de el.cum observã Diehl . si ea putu atunci primi în Hippodrom. el a fãcut ocolul lumii. Ea i-a plãcut lui lustinian. fiind admiratã pretutindeni pentru frumusetea ei. Dar când Euphemia muri.fãrã a crede cã Theodora. cu . se produse în teatru si obtinu succese. este cã. Orfanã de timpuriu. O traditie pãstratã multã vreme pretinde cã Theodora ducea în acel moment o viatã 60 Anekdota. 445 NICOLAE BANESCU retrasã si corectã. Se întoarse iarãsi în Capitalã61. Certându-se apoi cu el. Theodora era de o mare frumusete. în 523. atrãgând atentia prin vioiciunea sa spiritualã. Dar chiar în opera de ponegrire. Prokopios ne povesteste apoi. obtinu de la acesta pentru Theodora înalta demnitate de patriciu.si plinã de gratie. cu o privire totdeauna vioaie si plinã de expresie"63. Ceea ce e sigur. iar Prokopios se exprimã în aceastã privintã cu multã ad446 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN miratie. statura împãrãtesei pare mai înaltã si mai subtire. a apãrut alãturi de ea. trebuie sã admitem totusi cã istoricul a exagerat mult trãsãturile acestui portret. are mai mult valoare de zugrãvire a moravurilor contemporane decât de stigmatizare a moravurilor Theodorei. unde împãratul clãdi un atrium împodobit cu splendide coloane si o multime de statui de bronz si de marmurã. Prokopios mãrturiseste frumusetea deosebitã a Theodorei: „era. aclamatiile zgomotoase ale populatiei. Haury).

n-as mai trãi în ziua în care lumea nu mar saluta ca împãrãteasã".nasul drept si subtire. Pioasã. Dacã împãratul vrea sã scape. într-o novellã.eioc ecm)65. 1972. Capitala se afla în plinã revoltã. chipul sãu stã alãturi de al împãratului în mozaicurile de la Sân-Vitale. Se întelege cã o astfel de femeie a trebuit sã aibã un rol însemnat în guvernarea imperiului. 11. are o gravitate solemnã. Basilissa avea la dispozitie mari mijloace financiare. 11. îmbãrbãtati de neînduplecata atitudine a suveranei. se ridicã deodatã. ed. I. Suverana a arãtat întotdeauna o energie mândrã si un curaj bãrbãtesc. se datora independentei sale economice. indignatã de lasitatea generalã. sfidând împrejurãrile cele mai critice. Mihãescu. chemându-1 pe împãrat la datoria sa. p. în adevãr. în actiunea pe care o desfãsura. Vederile lor se deosebeau mai cu seamã în ceea ce privea politica religioasã. înecând revolta în sânge. Pe când lustinian a rãmas simplu. lustinian nu pregeta sã lucreze independent. negri. Theodora. Ea s-a acomodat repede cu maiestatea imperialã. 10. 448 multimii din 532. „De altfel Theodora avea o înfãtisare plãcutã si frumoasã. cã a avut-o pãrtasã pe împãrãteasã la mãsurile pe care le lua. Aceastã influentã era recunoscutã de împãrat în mod public. se impunea demnitarilor un jurãmânt de credintã lui lustinian si Theodorei. Theodora s-a arãtat la înãltimea situatiei sale. „Pentru cine a domnit e insuportabil sã fie un fugar". dar nu prea mult. de fatã la Consiliu. Istoria secretã. zise Theodora. „Eu n-as mai exista fãrã aceastã purpurã. Theodora salva astfel tronul lui lustinian. 95)J 447 •pw însusirilor sale intelectuale decât farmecului sãu fizic. si o privire totdeauna sãlbaticã si pãtrunzãtoare" (Prokopios. cu prilejul cãsãtoriei sale64. Chiar dacã nu i-ar mai rãmâne altã scãpare decât fuga. Singuri ochii mari. Theodora era o monofizitã devotatã si întotdeauna a cãutat sã-i protejeze pe monofiziti. par a avea ceva din vioiciunea de care amintea Prokopios. semnalatã de învãtatul englez. tot n-ar fugi. Puterea sa. statura mãruntã si fata putin cam palidã. (<bq KCcA. Numele Theodorei figureazã alãturi de al lui lustinian în inscriptii. O mare parte a orasului se mistuia în flãcãri. are marea si corãbii le îndemânã. în ciuda mediului din care venea. p. Bucuresti. Theodora. [Traducerea fãcutã de H. Dar influenta pe care Theodora o exercita asupra lui lustinian era datoratã . 3000 de soldati credinciosi ai gãrzii nu erau de ajuns pentru a înfrunta furia multimii si lustinian se pregãtea sã fugã din Constantinopol. de care nu dãdea socotealã. 63 Anekdota. Mihãescu aceluiasi pasaj sunã astfel. Belisarie si Mundus au pãtruns cu trupele în Hippodrom. aproape melancolicã.mai mult 62 De Aedificiis. a strigat ea. conduse de un „Curator al Casei divine a Augustei" (Curator divinae domus serenissimae Augustae) si lustinian pare a fi sporit considerabil aceste domenii. ea a stiut sã se înconjoare de toate elegantele si a dus la extrem cerintele etichetei. Atunci când împãratul se afla în dezacord cu dorintele ei.cum aratã Bury . Biserica i-a fost to- .6v evTOicpiov fj 6aoiA. lustinian i-a arãtat o iubire fãrã margini si i-a dat în mod solemn toate onorurile legate de situatia ei de suveranã. H. La sfârsitul novellei (ea era privitoare la numirea guvernatorilor de provincie). Vaste domenii în Asia Micã erau atribuite împãrãtesei. cã purpura e un frumos lintoliu". si multe orase au fost botezate cu numele sãu. aceasta e usor: bani are multi. Dinaintea sa trebuiau sã se prosterneze cei mai înalti demnitari. a întemeiat o multime de fundatii religioase. 30. „Eu însã tin la o veche maximã. lustinian afirmã. orfelinate si spitale. A rãmas celebrã atitudinea sa cu prilejul teribilei miscãri a M Historyll.

el a ajuns. dupã câtva timp. si Bury. functionar care.000 de oameni. un monstru grosolan. ci si prin independenta lui. a produs nemultumiri în cercurile senatoriale si a dus inevitabil. erau siliti sã-si ducã produsele în porturi. care cereau actiuni grabnice. In sudul Asiei Mici si în Siria. de un cancer. în timp ce procura împãratului banii pe care i-i cerea. Politica frugalã a lui Anastasios lãsase urmasului sãu o rezervã de 320. ajungeau întârziate la Curte. starea aceasta lamentabilã a finantelor se datora incompetentei celor ce ocupaserã prefectura sub domnia lui Iustin (loan Lydus). loan recurse la economii care au fost stigmatizate de opinia contemporanã ca vãtãmãtoare interesului public. în parte.000 livre de aur (cea. situatia financiarã era foarte criticã. p. Mai grave au fost consecintele pentru arendasii din provincii. Nu a avut nici o însusire spre a fi absolut indispensabil pentru acest minister. în iunie 548. în aceeasi 450 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN calitate. pentru cã nu primise o educatie liberalã si anevoie putea vorbi si scrie. loan. 24. ca si suma de 400. Recunoscând partea cuvenitã exagerãrilor. la tiranie. § 45 (cf. Dupã mãrturisirea unui scriitor. enorm de bogat si cheltuia averea sa în ospete si orgii. 45. II. care s-a afirmat când s-a opus pe fatã proiectului cuceririi Africii si. Un impozit greu a fost provocat de cutremurul teribil din mai 526. de exemplu. nãscut în Caesarea Cappadociei. care nu au putut fi acoperite decât prin sporirea sarcinilor financiare care ajunserã sã apese prea greu asupra populatiei. pentru a fi transportate la Constantinopol. I. gãsi un om pentru acest post. prin faptul cã nu se împiedica de prejudecãti conservatoare. Hotãrârea lui de a mãri puterea tronului si a pãstra guvernarea cât mai mult în mâinile sale. Când a murit. sub prefectul pretoriului. . Maxima e din Isokra-tes. (Stein crede cã era echivalentul grec al latinescului scriniarius).65 Prokopios. în anul urmãtor a izbucnit rãzboiul cu persii si când lustinian a ajuns pe tron. E descris ca cel mai îndrãznet si dibaci om al timpului sãu. 4). loan din Cappadocia. lustinian a plâns-o nemângâiat. Dar era absolut fãrã scrupul în metodele sale si. 449 NICOLAE BANESCU tusi ostilã.. Rezultatele au fost îndoite: 451 stirile dezastrelor în provincii. Mari cantitãti de vin se stricau în magazii si cultivatorii sãrãceau. de asemenea. Afarã de cresterea veniturilor prin mijloace curate sau infame. 35 si urm. Pers. lipsiti de mijloacele publice ale transportului. n.000 livre intratã în tezaur pe calea veniturilor. El a fost ridicat la rangul unui illustris si ajunsese Praefectus praetorio înainte de 531. capabil sã umple tezaurul. si i-a pãstrat pânã la sfârsitul vietii o amintire nestearsã. History. 14 milioane si jumãtate de lire sterline). putem sã credem cã el si-a câstigat influenta asupra împãratului nu numai prin dibãcia lui în umplerea tezaurului. lustinian. care a lãsat Antiochia în ruine si a nimicit 250. cu exceptia liniei mari la frontiera Persiei. talent si nesecate mijloace de a stoarce bani. Lydos a înregistrat mijloacele violente prin care storcea bani de la bogati. care fusese multã vreme în birourile prefectului pretorienilor de est. planurile lui ambitioase de expansiune au reclamat cheltuieli. Strãlucirea domniei lui lustinian n-a adus fericire sau multumire supusilor sãi. Bell. A redus serviciul postei. în timpul domniei lui Iustin aceastã economie fusese risipitã. începuse ca functionar în biroul unui magister millitum. care. Functionarii prefectului sileau la plata impozitelor în aur. fiindcã basilissa era o adeptã sincerã a mo-nofizismului. voi. controla operatiile subalternilor si colectorilor de impozite în provincii. Archidamos. a fost cunoscut de lustinian si a fost apoi înaintat logothet. Scriitorii contemporani îl zugrãvesc ca. a înlocuit caii prin mãgari si iuteala cãlãtoriei a fost micsoratã. Energia si neîndurarea lui erau enorme. Dar avea calitatea care pretuia mai mult în ochii împãratului.

totalizând 20 de ani si mai bine în aceste 4 exercitii ministeriale. propria lui situatie va fi primejduitã. urât de locuitori. Bury. lustinian îi dã voie sã se întoarcã la Constantinopol. în privinta acestui articol economic imperiul depindea de vecinii sãi persi. Barsymes comprimã puternic pensiunile acordate de împãrat. loan de Cappadocia e depus de lustinian. Tot atât de lipsit de scrupule ca si acesta. în drum spre Orient. se simti datoare a deschide ochii lui lustinian si a-i arãta cã. Petru Barsymes rezolvã problema în favoarea fiscului. fãcându-si practica administrativã sub directia lui loan de Cappadocia. unde se afla Belisarie. 1-ar rãsturna pe lustinian. El era sirian si servise ca scriniarius la prefectura pretoriului. în aceastã calitate. 66 J. pentru a doua oarã. Locurile unde se fãcea comertul între bizantini si persi erau Callinicus. Dar acolo. de la începutul secolului al Vl-lea. dar ca preot66. care nu a putut face decât sã întârzie demisia protejatului sãu pânã cãtre mijlocul anului 546.B. si pp. se opri lângã Chalkedon. între 540 si sfârsitul domniei lui lustinian. 1923. Revocat în timpul revoltei Nika (532). el a fost numit. în loc de 210. înstiintat de fiica sa. pusã la cale cu Theodora. dusmana neîmpãcatã a lui loan. comes sacrarum largitionum. 532).în cele din urmã. pe care o convinse cã Belisarie e foarte nemultumit de împãrat si cã. o copilã naivã. Antonina. în 542. ei o revindeau pe acelasi pret negustorilor de mãtase brutã. dacã acest administrator tiranic continuã. cât era cursul mai înainte. dus în Egipt si închis la Antinoopolis. care i-au înlocuit. II. Barsymes a stârnit nemultumirea generalã si lustinian s-a hotãrât sã-1 revoce. Singuri agentii statului erau autorizati sã cumpere mãtasea brutã de la negustorii barbari. e 452 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN asasinat si Theodora face ca loan sã fie implicat în aceastã crimã. Numai dupã moartea Theodorei. comites commerciorum (ce tineau de sacrae largitiones) si. History of the Later Romane Empire from the death ofTheodosius to the death ofjustinian. Dupã nouã ani el a cãzut în dizgratie printr-o stratagemã a Antoninei. 36-39. Marcellus. el cãzu în cursã. pe la începutul anului 543. obligati a vinde mai ieftin decât cumpãrau. Londra. în libertate. furnizori ai industriei private. în afarã de cantitãtile destinate manufacturilor statului. Persii urcau pretul si negustorii si fabricantii bizantini se ruinarã. a fost restaurat în postul sãu îndatã dupã înãbusirea rãscoalei. Nisibis si Dvin. prin protectia basilissei. care nu-1 putea suferi si stia de nedreptãtile sale. în iarna 530-531. el îsi atrase protectia Theodorei. Numit comes sacrarum largitionum cãtre 540. pp. 453 Problema mãtãsii. Petru Barsymes. care era sã-1 coste tronul (Nika. P. sau direct acesteia. acesta amâna însã hotãrârea sa pânã ce izbucni o revolutie. care-1 sileste a se face diacon si-1 exileazã la Kyzi-kos. care sã tinã câtiva ani. în 547. sã înlãture monopolul persilor prin mijlocirea Abisiniei. Prokopios îl acuzã si de scãderea greutãtii monedei de aur. loan de Cappadocia nutrea ambitia de a se înãlta pe tron. Antonina o câstigã pe fiica acestuia. date fiind ostilitãtile continue ale persilor cu imperiul. Barsymes a fost de douã ori comes sacra-rum largitionum si de douã ori prefect al pretoriului. unde-i dãdu lui loan întâlnirea. commerdarii prefecturae. Prin administratia sa abuzivã. episcopul Eusebiu. Pentru acest complot fictiv. care aveau absolutã nevoie sã treacã în imperiu mãtasea pe care o cumpãrau pentru a o revinde. Dacã argumentele ei produserã un efect asupra împãratului. Theodora. silind întreprinderile private sã . el îi succedã lui Theodort ca prefect al pretoriului. de la sfârsitul secolului al IV-lea. împotriva vointei Theodorei. Erau. care-si avea centrele cele mai importante la Beirut si la Tyr. dar tentativa nu reusi. care se schimba pe 180 de fotteis. având ascunsi mai dinainte purtãtorii trimisi de Theodora: eunucul Narses si comandantul gãrzii palatului. de ar fi ajutat de tatãl ei. Mãtãsãriile imperiului se aprovizionau cu stocuri mari. lustinian încearcã. 55-59.

69 Toate acestea alcãtuiau 64 de provincii (eparhii) organizate în douã prefecturi: 1. fãrã a trece prin statul persan. Histoire du Bas-Empire. 69 Diehl. stãpânirea romanã încetase sã mai existe si Italia. Asia Micã pânã în muntii Armeniei. Iustin al II-lea a putut arãta ambasadorilor turci plantatiile de duzi din Siria si initiativa lui lustinian se aflã la originea producerii mãta-sei în lumea mediteraneanã.). în cele din urmã. pp. 455 3. a Orientului. având numai 13 provincii. Ei apãreau astfel ca suzerani ai lor. stãpânul Sogdianei timp de câtiva ani (+572). trebuie sã fie localizatã probabil în Sogdiana (între Oxus si laxarte). 456 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN cu capitala la Thessalonik (apoi la Justiniana Prima). unde au trãit mult timp. Negutãtorii de mãtase s-au ruinat în mare parte. De la moartea lui Theodosios cel Mare (395). Occidentul a fost în cea mai mare parte din nou incorporat la imperiu si Meditera-na a ajuns. Aceastã tarã. acesta nu mai stãpânea decât partea de rãsãrit. pp. Opera militarã a lui lustinian. poate si Cochinchina (Bury II. 332 n. Pars Orientalis. vizigotii. trimis de Iustin al II-lea. în momentul în care lustinian a luat conducerea imperiului. fãrã a fi constrânsã la pretul maxim. * E. 2. prefectura Illyricum.observe pretul maxim. dupã scurta stãpânire a lui Odoacru (Odovakar). sã negocieze un tratat de prietenie si de comert cu seful turc Sizabul. între altele. în Spania. co-mitiva sacrarum largitiorum s-a însãrcinat a satisface trebuintele particularilor. p. împãratii nu le-au socotit niciodatã definitive. erau priviti ca vasali si împãratii. Ele au smuls din mâinile barbarilor provinciile pierdute mai înainte. a Thraciei. „Serinda". cu capitala la Constantinopol). 761-773). spre a pecetlui aceastã dependentã. le-a fãcut sã disparã si. De atunci aceste douã pãrti ale imperiului se izolaserã tot mai mult una de alta. ei îsi rezervau asupra lor drepturile de urmasi legitimi ai Cezarilor. Dar toatã problema mãtãsii trebuia sã-si schimbe cu totul aspectul în urma unui eveniment care ilustreazã domnia lui lustinian în istoria economicã: introducerea viermilor de mãtase în imperiu. astfel. grupate în 5 dieceze (în care intra si una din Europa. a cãrei identificare a ridicat multe contestatii. Pe lângã aceasta. vandalii. împãratul crestin. Arcadius si Ho-norius. Dupã Prokopios. asezati în diferite provincii ale imperiului. un lac bizantin. cãlugãrii se întorc în tara „Serinda"67. II. Astfel. monopolul a fost pentru Barsymes un prilej de a se îmbogãti extraordinar. a fost stabilit monopolul mãtãsii. Francii si burgunzii se asezaserã în Gallia. Ea cuprindea în Europa Peninsula Balcanicã aproape întreagã. cu exceptia pãrtii nord-vestice (Dalmatia). în anul 476. Siria pânã dincolo de Eufrat. cu 51 de provincii. dupã unii. în locul lor. în Occident. Armata bizanti-* na în aceastã epocã Domnia lui lustinian se deosebeste. Regii barbari. multi mesteri si lucrãtori au fost greu încercati timp de multi ani 454 si numerosi s-au refugiat în Persia. 126-128. iar în Africa Egiptul si Cyrenaica. lustinian primi vizita unor cãlugãri care îi propuserã sã-i facã cunoscut mijlocul de a produce mãtase în imperiu. prin marile sale expeditii militare încununate de izbândã. obisnuiau a le conferi demnitãtile ierarhiei aulice. provinciile cãzuserã rând pe rând în mâinile cuceritorilor germani. depozitar unic al adevãratei credinte. Stein. Kotan. si aduc de acolo viermi de mãtase. fãrã a o mai cumpãra de la persi. lumea romanã se împãrtise între fiii sãi. A existat însã întotdeauna în Bizant principiul de a nu recunoaste pierderile teritoritoriale. care au fost crescuti în imperiu. Justinien. unde cultura venitã din China exista de aproape jumãtate de secol si unde bizantinii se puteau duce prin nordul Mãrii Caspice. care tinea de ostrogoti. în Africa. devenise regatul ostrogotilor. Din Sogdiana provenea de asemenea mãtasea pe care o ambasadã turcã o propunea bizantinilor în 568 si acolo merse în anul urmãtor cilicianul Zemarch.68 67 Serinda ar fi. are misiunea de a . împãratul primi propunerea.

cãci aceastã liberã circulatie fusese pierdutã prin asezarea ostrogotilor lui Theodoric în Italia si a piratilor vandali în Africa. se considerau vasalii sãi. 1939. care formuleazã conceptia imperiului universal întemeiat pe religie. p. de suitã) este mai putin uzitat. în aceleasi conditii ca si mai înainte. un singur Dumnezeu S-a anuntat tuturor. Cea mai mare parte a barbarilor care ocupaserã provincii ale imperiului erau arieni.70 Ideea aceasta stãpâneste în secolul al Vl-lea. opera fostilor zei s-a risipit. pp. de tiranii si principate. Cf. Unitatea independentã militarã e acum numerus (numele sãu grec e dpittyzog sau lãtfia.. e întrebuintat în acelasi sens). din care N. goti si vandali. trupe recrutate aproape exclusiv dintre supusii imperiului. listã. Marile comenzi ale generalilor numiti magistri mili-tum si deosebirile dintre comitatenses si limitanei s-au pãstrat si acum. 59-61. rol. de celelalte sectiuni ale armatei. Eusebios aratã cã altã datã lumea era împãrtitã într-un mare numãr de domnii. pp. Regii barbari simteau acest fapt ei însisi. alãturi de aceste conceptii. cereau însemnele demnitãtilor romane. necesitatea de a asigura din nou imperiului dominatia mãrilor. de bunã seamã. . Champion. de unde astepta mântuirea. iar populatia romanã subjugatã de eretici avea necontenit privirile atintite spre Bizant. si Etudes byzantines. lorga face principalul motiv al acestor campanii72. rãzboaie necontenite. 458 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Ceea ce ne izbeste de la început în opera militarã a lui lustinian sunt fortele numeric putine care au cucerit Africa si Italia. 1922. în prima linie dintre muntenii voinici din Thracia. Limitanei au aceeasi functiune de a proteja frontierele. partea sa în determinarea împãratului. Aceastã împãrtire venea din deosebirea zeilor adorati. imperiul roman. Ei erau bucurosi sã guverneze ca delegati ai suveranului bizantin. 71 Ibidem. fortele armate ale imperiului se împãrteau în cinci categorii principale: 1. Bucharest-Paris. pentru a-i primi si a-i cuprinde pe toti. soldati romani. Dar. Bucharest. violente si jafuri. Acest imperiu si aceastã credintã au menirea de a strânge într-o armonie eternã neamul omenesc întreg. fãrã îndoialã. pp. Illyricum si din Isauria. care trebuiau sã dea aparentã de legitimitate stãpânirii lor. Nu erau între ei barbari. El nu-i putea pãrãsi pe supusii sãi binecredinciosi sub jugul ereticilor. tiraniile. Ei erau comandati de duci {duces). Diehl semnaleazã un pasaj caracteristic din Eusebios. I. Kaiâ'kojoc. ea era comandatã de un tribunus. Histoire du Bas-Emtrire. 135-139. foederati. 278-279. si-a avut. trebuie sã stim întocmirea armatei în epoca lui lustinian. istoricul ecclesiastic din secolul al IV-lea. dar acum. Stein. în afarã de trupele gãrzii. monedelor de aur purtau efigia împãratului. La aceste douã clase s-a adãugat o nouã organizare. dominatiile. pp. la campaniile care ilustreazã domnia glorioasã a lui lustinian. împãratul avea dreptul si datoria sã reducã în unitatea imIbidem. cãzuserã în mâinile necredinciosilor. II. semnul mântuirii si al biruintei. factor de cãpetenie al puterii sale. 'Pa>{j. E. acea tha-lassocratia. 22 si urm. De aici.aîoi oipanâxai. aceste trupe se deosebesc ca c-rpocTiâtai. Ch. un singur imperiu e în picioare. 12 Formes byzantines et realites balcaniques. din neglijenta stãpânilor lor. declarã istoricul bisericesc. 2. Pentru a întelege rezultatele campaniilor întreprinse. principatele siau încheiat viata. Astãzi. Se mai numesc oi EK KaiaÃâ'YOV si aveau caracter national. 129-128.rãspândi pretutindeni cunoasterea acestei credinte. când Crucea. stationate în capitalã. libera circulatie a marilor cãi de civilizatie. fj oÎKOVnevri. Comitatenses. 457 NICOLAE BANESCU periului regiunile care. s-a arãtat pe pãmânt. de aceea solicitau cu stãruintã imperiului recunoasterea.71 Aceste conceptii au dus. Ele se recunosc de atâtea ori în actiunea marelui împãrat. Numele tehnic de comitatenses (trupele de escortã. lustinian însã a avut si câteva corpuri de persi.

1920. forte conduse de sefii lor proprii. în sfârsit. 0oi8epãToi et ErpancoTai dans l'armee byzantine an Vf siecle. Bd. ei purtau ca semn al serviciului imperial cingãtoarea (cingulum. pp. Foederati constituiau partea cea mai întrebuintatã dintre barbari (goti. legatã prin jurãmânt de credintã. Altã imitatie din Orient a fost tragerea cu arcul.a. pp. Mommsen. Erau douã clase distincte: hypaspistai (vnccGTtmrai). din necesitatea de a se adapta celor ale dusmanului secular oriental. în timpul lui lustinian. cãci împãratul tinea.. huni si goti sau munteni din Thracia si Asia Micã.73 Astfel organizatã. anti s. v. învãtându-i a-si transforma în multe directii traditiile si metodele lor militare. el a avut sansa de a fi secundat de un corp de generali eminenti. toti ofiterii superiori aveau o trupã ele escortã. cum aratã atât de bine Bury. sclaveni. care. Ch. Acestia stãteau nemijlocit în jurul sefului. împãrtiti în tagmata. cu lance si sabie. dãdeau. Liniile sale puternice. Majoritatea lor erau strãini. în care om si cãlãret erau acoperiti de fier. ele rezistau celor mai iuti sarje ale cavaleriei persilor. Historische Schriften. III. Aceasta nu o împiedicã sã comitã uneori la acte de indisciplinã. Diehl. Idem. când 459 NICOLAE BANESCU barbari. 146-149. ceea ce implicã o recunoastere oficialã. 73-76. 75-78. Li se plãtea soldã si annona din tezaurul public. pentru siguranta tronului sãu. p. cei mai destoinici soldati alergau sub . Multi dintre ei erau recrutati din mijlocul familiei imperiale. Amândouã categoriile erau trupe cãlãri. Cavaleria grea era înarmatã cu arc si sãgeti. Numele vine de la bucella. Asupra armatei în aceastã epocã. goti. una din figurile epocii. pe dedesubt o za si pe cap casca de metal. încât. gr. Erau adesea întrebuintati în misiuni confidentiale. Pentru moralul ei. bande de barbari (huni. huni. aveau o mare soliditate. 4. 206 si urm. soldati din escorta privatã a comandantilor militari. asa zisii cataphraktarii (KaTã(ppaKTOi). deci de tribuni si de comites foederatorum. Justinien. 97-109. 1912. Tactica si echipamentul armatelor imperiale se modificaserã fundamental. Erau comandati de ãpxovTEt. superiori în rang si mai putini ca numãr. Infanteristul purta platose si jambiere de metal. pesmetul militar. Lungile rãzboaie cu persii au fost. si termenul derivat din acesta îi desemna pe soldatii privati. sarceni etc. „cavaleria de fier" (ferreus equitatus). în schimbul subsidiilor anuale. corespunzând ofiterilor. o pâine de grâu finã. pp. purtãtori de scuturi si doryphoroi (<5opu-(popoi). tâvn). în Le monde oriental. Doryphoroi erau obligati a depune jurãmânt de fidelitate nu numai sefului lor. heruli. Atât erau 73 Bury. Maspero.3. Th. History II. la singura veste a unei expeditii conduse de el. heruli. pp. o 460 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN scoalã pentru romani. în Idem. ca oameni care mâncau pâinea finã a stãpânului. greu înarmatã. era o parte însemnatã a armatei. Grosse. Berlin. altã clasã de luptãtori erau bucellarii. 5. în secolul al Vl-lea. BZ 21. autoritatea sefului era totul si dacã lustinian n-a condus niciodatã trupele pe câmpul de rãzboi. Aliatii ai>nna%oi. Ei au adoptat ele la dusmanul lor armura defensivã: platose. ci si împãratului.) si erau organizati ca trupe sub ofiteri.. abasgi. R. legati printrun tratat cu imperiul. purtãtori de lance. sã punã în comandamentele de frunte rude apropiate.). când romani. J. Patriciul Germanos. Romische Militãrgescbichte von Gallienus bis zum Beginn der byzantinischen Themenverfassung. Das romische Militârwesen seit Diocletian. 461 NICOLAE BANESCU de mare prestigiul sãu de general si încredera trupelor în el. în contrast cu cei ce mâncau pâinea cazonã obisnuitã. cãsti de metal. armata bizantinã era de o bravurã incontestabilã. a fost cel mai renumit dintre nepotii lui lustinian. dupã mãrturisirea lui Prokopios. zale.

barbarii se înmulteau sub steagurile sale. între generalii de seamã înruditi cu familia imperialã trebuie amintit si Sittas. cu numele de Iustin. Ca soldat e ad76 Cedrenus. rãsplãtea dupã bãtãlie pe cei curajosi. III. Justinien. în mijlocul sperantelor ce se puneau în marile sale talente. afabil si apropiat celor ce-1 întâlneau. Soldatii îl adorau. si Artabane. cunoscut prin succesele sale în Asia. Belisarie este adevãratul erou al domniei. Un alt nepot al împãratului. 75 Prokopios. un numãr care probeazã. zguduitã de rãzboaie. VI. proveniti din cadrele armatei sau din rândurile înaltilor demnitari. fiul Vigilantiei (sora lui lustinian) si al lui Dulcidius. plãcut la înfãtisare mai mult decât toti. 39. care i-a deschis drumul cãtre coroana imperiului. cum bine observã Stein. 462 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN luat-o în cãsãtorie pe fiica lui Germanos si s-a distins adesea prin energia si talentele sale în rãzboaie.. pentru a merge acolo ca generalisim. cunoscut în prima parte a domniei lui lustinan. când rãzboiul cu ostrogotii în Italia luase o întorsãturã cu totul periculoasã. p. îi mângâia pe rãniti cu mari sume de bani. bravura lui fãrã seamãn. unde sfârsi asasinat. Belisarie era deci „cel mai cunoscut trac din timpul lui lustinian I". El a rãmas totusi credincios împãratului. multi alti generali. pacificatorul Africii. 15). Goth. El a lãsat doi fii. Popularitatea lui în armatã i-a atras ura Theodorei si adesea a fost tinut la o parte. despre care tot Prokopios. între cei mai buni a fost Mundus. [Mentionând originea armeanã a lui Narses.. pãrtas la aceleasi lupte pentru pacificarea Africii zguduite de revolte. care-1 asezã comandant în Illyricum16. iar în 550. cãsãtorit cu Comito. permitându-i sã întretinã o armatã atât de puternicã79. patriciul Solomon. în campania din Italia a putut avea 7000 de bucellari. III. care s-a ilustrat în luptele din Africa. „Era frumos si mare la trup. Dar. scrie cã era nãscut în localitatea Germania din provincia Dacia Mediterranea. în Bulgaria de sud-vest (op^irito 8e 6 BeXvoctpiog EK repimviaq. 6-7. gata a sarja în fruntea escadroanelor sale.. sotul unei nepoate a lui lustinian. 80). origine atestatã si pentru alti comandanti militari ai perioadei. luptãtor victorios în Orient. apoi Areobindos. III. Generos fatã de soldati ca nimeni altul. Bessas. iar celor ce-si pierduserã în luptã calul sau arcul sau orice altceva le dãdea altul în loc78. 652 (Bonn). 101-102 si de Bury.steagurile sale74. (V. ei sunt figurile proeminente. situatã la frontiera „dintre traci si illyri". în istoria militarã a secolului al Vl-lea. Germanos a murit pe neasteptate la Sardi-ca75. 21. Martinus. lustinian a apelat de asemenea la el. cu toate marile sale însusiri. Prejecta. Dar numeroasele comandamente militare ale imperiului reclamau. Besevliev). ibid. pomenit adesea biruitor în luptele cu persii. Bell. care a 71 Bell. a jucat un rol însemnat în aceastã domnie. loan Troglita. Iustin si lustinian. 40. Amsterdam. Bãnescu nu se referã si la cea balcanicã a lui Belisarie. Dar peste toti acestia se ridicã prin geniul lor Beli-sarie si Narses.t> KEÎtou). III. Evagrius. dar si încrederea ce-i arãta împãratul. nu numai bogãtia sa. 7? Prokopios. 463 NICOLAE BANESCU mirabil. care. ca si pentru Comentiolus de la sfârsitul veacului al Vl-lea (cf. 1970. în clipele grele. îl trimise cu puteri extraordinare în Africa. Untersuchungen uber die Personennamen bei den Thrakern. apela la talentele sale. garda sa personalã. 9. amândoi mari generali. învestit cu înalta demnitate de curopalates. cântat de Corippus. în sfârsit pe loan. 36-39. sora împãrãtesei Theodora.LTaJ. nepotul lui Vitalian. l. asemãnân-du-se omului foarte sãrac si obscur"77. History II. ca si tatãl lor. 11. pe lângã acestia. Historia ecclesiastica. în 538. în momentul mortii lui lustinian. trimis guvernator în Africa. dusmanii chiar îi arãtau o mare admiratie. Gotb. . T\ QpaKcov TE Kcd 'lAAvpicov ]j. azi Separeva Banja. I. Cariera sa agitatã a fost schitatã de Diehl.

excelent mânuitor al trupelor.EVov BeÃiaapiov. Stein. partea din Armenia datã Persiei prin împãrtirea din 384. p. 1. eunucul Narses. Antroponime traco-dacepe sigilii bizantine. Cãtre 537. Amintirea isprãvilor si dizgratiilor sale a impresionat adânc posteritatea. Morris. 107-109 (ap. voi. A. XVI si XVII82. op. înAlte detalii asupra toponimului Germania si a antroponimului Belisarie se aflã la LI. voi. III. e înãltat la postul însemnat de mare sambelan {sacellarius. 78 Ibidem. Fischer. Univ. I. / 464 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN tr-adevãr. I. Dar nu trebuie sã credem nici în ingratitudinea împãratului. 203-206 si mai ales XVII. of California. 70 si urm. VIII. Airiyrimg mpaiOTârr] TOV tfaujuacrrou ãv5pog 81 Despre Antonina. 158:! 167 si la E. care. Martindale. goti si de mauri.aarov EKeivov roi) /le/o/ievou Bekiaapiov (di anonimo autore). s. 79 Histoire du Bas-Empire II. Jones. meritul de a fi rãmas toatã viata sa credincios lui lustinian. nimeni nu i-ar fi rezistat. se nãscuse în Per-sarmenia. Cameron. 1975. ca cersetorii. Thesalonic. istorii miscãtoare. Belisarie a avut. voi. Procopius and the 6"'century. III. v. p. 157-162. I. Armean de origine. sacrum cubiculum a primit o modificare în organizarea sa. 284286. între atributiile sale avea si comandamentul spatharo-cubilarilor). lawpia TOV Bvtavnvov Kpâwvq. a fost enorm de bogat si. A putut fi deci suspectat si adesea a suferit dizgratia suveranului. 1978 (reeditare 1991). Marea scãdere a lui Belisarie a fost slãbiciunea fatã de sotia sa Antonina81. aceste povestiri se propagã sub formã literarã pânã în Apus. 1-2. 285. în „Thraco-Dacica". 1992. 19. Goth. Iubit de populatie. I. Dacã e sã credem povestile Istoriei secrete. Amplificate. Belisarie a rãmas în istorie o figurã extrem de popularã. lumea se îngrãmãdea pe ulite în fiecare zi la trecerea sa. Cambridge. A fost întâmpinat de un entuziasm popular atât de mare. Karayannopoulos. 1-2. 465 TOU ÃeyoiJ. în primii ani ai domniei lui lustinian. prea bogat si acoperit de glorie.Mare tactician. Alãturi de Belisarie trebuie asezat rivalul sãu. 563 si 570-572. Des. E. înfrumusetate într-un adevãrat roman. despre care vorbeste legenda. al cãrui titular a avut de acum rangul si titlul de praepositus sacri cubiculi*4. lustinian a avut întotdeauna nevoie de el. Bucuresti. identic cu primicerius sacri cubiculi. povestind nefericirile în care si-a încheiat viata. History of Greece.8. p. în lumea bizantinã. izvorul acestei imense averi era uneori contestabil. Barnea.. Belisarie era superior tuturor generalilor epocii. la întoarcerea sa din prima campanie în Italia. 1996. p. încã din secolul al X-lea. de care s-a resimtit de multe ori în lunga-i carierã militarã. p. pentru a trãi. 1987. Belisarie a trebuit sã trezeascã neliniste: era prea puternic. El si-a început cariera în palatul sacru. Theodora and Antonina in the Historia Arcana. în jurul numelui sãu s-a format un ciclu de legende. J. în „Studi bizantini e neoellenici" din Neapole. 253-279. Elementele traco-getice în Imperiul Roman si în Byzantium (veacurile HI-VIII).. p. J. Rusu. A. «. El i-a acordat toatã încrederea si 1-a covârsit de onoruri. p. 1978. Appendix I (On the Blindness of Belisarius) si mai recent: R. p. schimbându-se mult competenta sacellariat-ului. datoritã Antoninei. cit. ed. în calitate de spatharo-cubicular al împãratului83. 1976. Cantarella. 80 Bell. 11. cu suita sa de vandali. în literatura popularã neogreacã avem trei versiuni ale acestei legende. circulau asupra sa. si . dar aceasta nu tinea multã vreme.. dupã întoarcerea lui Narses din misiunea în care fusese trimis la Alexandria. ca sã-1 vadã si nu se putea sãtura de privelistea ce-i oferea. Justinien. Portretul sãu la Diehl. La Airjyrimq ojpawTccrri TOU 6avfj. din respect pentru virtute si teamã pentru putere"80. l.'gur. 82 Asupra legendei vezi si Finlay. 518.. din veacurile XIV. III. Prin eroismul si mãretia faptelor sale. încât Prokopios a putut scrie cã. 203-205)]. „Arethusa". „dacã ar fi dat un ordin. mai recent în Prosopograpby ofthe Later Roman Empire (= PLRE). orbit din porunca împãratului si nevoit a întinde mâna.

Geschichte der byzanti-nischen Volksliteratur. Rãmas în Italia cu puteri de vice-rege. Pe când Hypatios.r. mântuit85. tu vincas!". în amintirea Italiei bizantine. într-o misiune atât de rãzboinicã. în zilele teribile ale revoltei Nika. Cucerirea Africii. Diehl cã romanul tine în aceste istorii mai mult loc decât adevãrul. Eunucul era un om înzestrat cu mari însusiri. de multã energie. arme . Dar atitudinea de independentã a lui Narses. întâlneste câtiva dintre conducãtorii factiunii albastre. asupra originii si difuzãrii sale. Nu poate fi îndoialã. 87 Portretul sãu schitat de Diehl. nu exagerat însã. pentru a o restabili. II. ed. Avea si controlul domeniilor din Cappadocia. stând în acelasi rând cu magistri militum si. si cã era necesar sã-1 observe de aproape. Narses era pus în fruntea trupelor de întãrire trimise în Italia si multi cercetãtori s-au întrebat care a fost motivul împãratului ca sã trimitã un consilier. a fost Narses în pretoriul lui Belisarius". luat din tezaurul imperial. „întocmai ca un consilier aulic în lagãrul lui Wallen-stein. Si în jurul sãu s-a format de timpuriu o legendã. care dovedise însusiri militare. foarte inteligent si abil. mii. 273-274. proclamat nou împãrat. spre a se rãzbuna. Oxford. rupse unitatea de comandã a lui Belisarie si. bunuri ale suveranului. oameni. împarte bogãtiile din sãculetul sãu si izbuteste a-i convinge sã strige: „lustinian imperator. ca si în jurul lui Belisarie. adevãrat inventar al ecourilor pe care 1-a avut legenda lui Belisarie în literatura si arta universalã. de urile de odinioarã împotriva Verzilor. capabil. . t. 357-358. Hodgkin. Dar marile sale calitãti ale mintii erau întunecate de sufletul sãu dur si de aviditatea sa de bani. Aceasta a sporit încrederea de care se bucura pe lângã lustinian si Theodora. Stein. având acces continuu si confidential la suveran.si astfel a putut zdrobi ultimele rezistente ale ostrogotilor87. Mai târziu însã.bani.adaugã un studiu asupra istoriei acestui poem. nu putea aspira niciodatã la purpurã. 467 din el un primejdios rival pentru imperiu. . cã în mintea suveranului lua tot mai mult consistentã ideea cã strãlucitele victorii ale lui Belisarie pot face 85 T. printr-un devotat al dinastiei. .] 83 Garda de corp imperialã compusã din eunuci. Domnia lui. Ea nu are însã culoarea sentimentalã pe care o are la acesta. Coalitia celor douã factiuni a fost astfel ruptã si tronul lui lustinian. contagioasã pentru altii. Narses apare ca un acaparator de comori sau ca un trãdãtor. Italy and her invaders 476-535. 1896. primind felicitãrile prietenilor si ascultând invectivele multimii împotriva lui lustinian. Miinchen. Bury aratã cã el exercita probabil o autoritate generalã asupra tuturor slujbasilor în legãturã cu Curtea si persoana împãratului. pp. fiul lui Huneric si al Eudokiei88. în practicã. [Mai recent. 84 E. Histoire du Bas-Empire II. 466 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Narses a ajuns astfel un illustris si unul dintre cei mai mari. el a lãsat acolo o amintire dureroasã. ' • -•.Hilderic. Dar trebuie sã recunoastem cu Ch. când situatia din Italia a ajuns criticã. le aminteste de vechile beneficii primite de la lustinian. când împrejurãrile o cereau. prin vârsta si conditia sa. eunucul sambelan fãcuse un nepretuit serviciu stãpânului sãu. t. se afla în Hippodrom. precizeazã Hodgkin86. p. 86 Ibidem. Justinien. chemându-i pe longobarzi în Italia. sau comisarii Conventiei în lagãrul lui Dumou-riez. 1971. Rãzboiul cu vandalii. El a fost destul de abil spre a cere si a obtine toate mijloacele pe care nu le obtinuse Belisarie. 275. desigur credincios. IV. dar soldat fãrã experientã. a fost din nou trimis. 468 4. Narses. lustinian a fost nevoit sã-1 reclame. de astã datã spre a lua acolo comanda. Narses se strecoarã în stradã cu un sãculet în mânã. IV. Ofensiva militarã a lui lustinian a. v. Beck. observã foarte bine Hodgkin. si HG. 167-171. în 538. un om care. fiind mai puternic decât oricare dintre ministri.

I. prefectul pretoriului. prin slãbiciunea ei.000 de „aliati" (heruli si bulgari). Dar ambasada bizantinã se întoarse fãrã nici un rezultat. Flota debarcã undeva în Sicilia. Dezastrul marii expeditii a lui Leon I nu se stersese din amintirea lor. vãrul lui Hilderic. 1. pe Oa-mer cel orbit si pe fratele sãu si arãtând. a avut curajul sã expunã împãratului. o revoltã internã. unde bizantinii îsi reînnoirã proviziile si-si cumpãrarã cai. rezervat mult timp numai împãratilor94. titlul nou de arpa^r/tog avTOKpãicop. cum se spune de regulã) si anume: 10. cerând lui Ge-limer sã trimitã la Constantinopol pe Hilderic.000. 90 «PiAog L5 ra fiâhiaTa lovcmviavâ rai |evo$ eyevero. cum crede Bury. vreo mie cinci sute sau douã mii95. amenintând Byzacena.000 pedestrime.000 cavalerie excelentã si. era la rãzboi prea molatic89 si maurii ajunseserã stãpâni pe mai toatã Mauritania si pe sudul Nu-midiei. provocã. dupã Stein. 470 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN care îl vom întâlni de acum adesea. 24 si urm.prin urmare nepot al lui Genseric. istoricul primind a-1 servi si acum ca asesor civil. Regele. iar cei rãspunzãtori de finantele Statului se speriau de cheltuiala enormã a întreprinderii. 10-15.000 de oameni (nu 16. si nici generalii lor. cum fusese în Asia. înregistrate de Prokopios93. 9. 9. zice Prokopios (îbidem). numãra. în încheiere. lustinian 1-a învestit cu puteri nelimitate. Cinci sute de corãbii. cã nu va tolera un refuz. Dar lustinian nu tinu seamã de aceste pãreri. 9. în mai 530 el a fost rãsturnat si aruncat la închisoare. de perspectiva noilor primejdii ce le asteptau. I. sentiment întãrit si mai mult de visul povestit de un episcop sosit tocmai atunci din Orient. Dar Gelimer rãspunde insolent si împãratul se gândi atunci sã punã capãt cât mai repede rãzboiului cu persii. pe care îl vom mai întâlni adesea. E interesant sã constatãm cã împãratul nu a aflat la consilierii si ministrii sãi nici o încurajare pentru aceastã actiune. 1. El încheie în curând pacea zisã „eternã" cu dusmanul asiatic (532) si tinu un consiliu pentru rãzboiul cu vandalii92. din familia regalã. Amalasuntha având fatã de ei o atitudine amicalã. condusi de Oamer. la care avea drept dupã legea lui Genseric privitoare la succesiune. Hilderic era învinuit pe deasupra de prietenia cu lustinian. au fost întrebuintate la transportul acestor trupe. Gelimer. iar este pentru învãtatul englez echivalentul termenului de imperator. 93 Ibidem. 89 Eig TOV . 91 îbidem. Gelimer îl orbi pe Oamer si înãspri închisoarea pentru ceilalti. lustinian interveni. dupã mãrturisirea lui Prokopios. 8-18. pentru a porni expeditia în Africa. si Antalas. escortate de 92 de vase de rãzboi. iar Gelimer a fost ridicat pe tron91. el avea sentimentul unei datorii religioase fatã de supusii africani drept-creclinciosi. garda personalã a lui Belisarie. seful unui trib. în schimb. l. loan din Cappadocia. Prokopios a fost îndatã trimis la . 5). ceea ce a trezit nemultumiri. 469 NICOLAE BANESCU lustinian expedie o nouã ambasadã. împreunã cu Belisarie s-au îmbarcat si Antonina si Prokopios. 9. O luptã avusese loc în aceastã provincie între vandali. 10. Trupele abia întoarse clin Orient nu se entuziasmau nici ele. sub pretext cã vor sã fugã la Bizant. 88 Aceasta era fiica Eudoxiei lui VaJentinian al III-lea. ca generalissim al fortelor trimise în Africa. exploatate de un rival ambitios. de care nu se simtea strãin prin originea sa pe jumãtate romanã90. Armata. Convins de justetea cauzei. în acest consiliu. îmbarcatã cãtre jumãtatea lui iunie 533 în portul din Constantinopol. Vând. 10. în plus..roAe/iov /mAtfaxrdg re Aîav (Bell. l. Vandalii au suferit o mare înfrângere. un frate al acestuia si mai multi notabili romani. Belisarie a fost însãcinat sã conducã expeditia. 5. pe 92 Ibidem. El a primit. lângã Aethna. împreunã cu Oamer. probabil. riscurile mari ale întreprinderii. cerând uzurpatorului sã-1 punã în libertate pe Hilderic si sã-i redea demnitatea regalã. 18.

aproape toatã flota sa. 4. de Carthagina. Detasamentele înaintate ale lui Belisarie au fost apoi surprinse de Gelimer si ele fugirã în dezordine cãtre Belisarie.] 471 tele sãu Tzazon. 21.000 de cãlãreti erau atpaii&iai (poiSepâmi (4 vexillationes si 9 regimente de federati). intra nici herulii si hunii. Histoire du BasEmpire II. împotriva gotului Godas. în99 Ibidem. unde pune mâna pe tezaurul regal". prin urmare. Gelimer pierdu si aceastã luptã. dacã nu cumva vandalii întinseserã vreo cursã si pentru a afla unde s-ar putea debarca mai sigur. pentru a-si face un regat personal. Pãtrunde apoi în Numidia si in-I trã în Hippo Regius (Hippona).. la 31 august. 387 si urm. 25 si urm. 127. unde îl suprimase pe Godas. în Byzacena. Acesta restabili repede ordinea si se aruncã în goanã asupra vandalilor. 40.000 de soldati si 120 de vase. l. 2) cã cei 5. op. I. Flota bizantinã trecu din Sicilia în Africa fãrã a întâmpina cea mai micã rezistentã. aflat la Carthagina. sã-1 asasineze pe Hilderic si pe sotii sãi de captivitate si sã iasã înaintea bizantinilor. luptân-du-se. lipsit de provizii. dupã ce Belisarie îi promisese cu jurãmânt un tratament onorabil. vasal imperiului. 14. n. din prea mare durere. Munchen. 1985. cit. n. El îl expediase pe fra94 HistoryU. Dar prietenii gãseau cã omul e plin de spirit. 1925. Gelimer dãdu ordin fratelui sãu Ammatas. spre a-i ataca din front. Gesch. 95 Asa socoteste Stein. cu 5. 20. în care Tzazon a cãzut100. Adus înaintea lui Belisarie. Vând. în vestul Numidiei. Blocat acolo toatã iarna de o trupã condusã de herulul Pharas. 3. nemaiputân-du-se stãpâni. aflat într-o suburbie a Carthagi-nei. Baynes în „English Historical Review" (= EHR). Gelimer a început deodatã sã râdã.. 41. Prokopios se opreste asupra unei scene impresionante provocate de regele vandal.. vandalii o rupserã la fugã spre Numidia. s-a ciocnit cu mica avangardã bizantinã. Gelimer descoperise cadavrul lui Ammatas si se oprise pentru a-1 plânge si înmormânta. Ammatas a executat ordinul si. care se întorsese în grabã. fãrã sã bãnuiascã nimic. Regele îsi cãutã scãparea la maurii din muntii inaccesibili Pappua. Gelimer însusi iesise din Carthagina si se gãsea la patru zile de coastã în Byzacena. La stirea invaziei. cãtre jumãtatea lui decembrie 533. 25 si urm. îndreptându-se spre Carthagina.. în Sardinia. 1. Gelimer. care se revoltase. Obisnuit sã reflecteze întotdeauna la marile întâmplãri omenesti. Gelimer s-a refugiat la Bulla Regia. p. urmãriti energic de bizantini pânã noaptea. vreo 15 km de Carthagina. cu maurii. Belisarie intrã în Carthagina98. Astfel îsi pierdu vremea pânã când se pomeni cu Belisarie pe coastele Africii. Belisarie a dat. Wolfram. pe care începe 97 Ibidem. Londra. II.000 de soldati alesi ai lui Tzazon. 30 km. o nouã luptã. la Tricamarum. V. La 15 septembrie. îsi pierduse mintile. der Goten. Grosul " ei îl formarã cei 5. apoi redus la fugã si la multã teamã si îndurând suferinta din Pappua. 71 si urm. în Proconsularis. si N. care observã cã Prokopios spune clar {Bell. 409 si urm. din Sardinia. Istoricul aflã la Syracuza cã Gelimer nu se astepta sã fie atacat în curând în Africa. I. 313. . Surprinsi în dezordine. 2. l. El pieri în luptã si trupele sale furã urmãrite pânã sub zidurile Carthaginei.Syracuza pentru a culege stiri96. în timp ce el îi va lovi din spate. întâlnirea era hotãrâtã de vandali în ziua de 13 septembrie la Decimum. * Ibidem. Trupele debarcarã la Caput-Vada. p. în aceastã cifrã nu pot. iar acum ajungând prizonier. [Despre Amalasuntha. 10. 11. încât unii dintre cei de fatã credeau cã. unde îsi pregãti o nouã armatã. v. cerând în acest scop ajutorul lui lustinian97. nici buccel-larii lui Belisarie. 472 r ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN imediat sã o fortifice. sosind câteva ore mai devreme. 96 Prokopios. H. a fost silit sã se predea cãtre sfârsitul lui martie 534. cãci fiind din familie regeascã si înãltat la domnie si din copilãrie pânã la bãtrânete înconjurat de putere solidã si de mari bogãtii.

Africa pãrea cuceritã. apoi Gadeira (Cadix). II. Veneau în urmã captivii. smulse de Genseric la jefuirea Romei106. iar altii constituiserã cinci regimente de cavalerie. pietrele scumpe. dincolo de Columnele lui Hercule. cit. op. cucerite din Byzacena si Numidia. El a trebuit de la început sã înfrunte revolta populatiei indigene (534). mormane de monede de argint . II. Rechemat la Constantinopol. La plecarea lui Belisarie. Dupã câteva luni. Solomon îi urmãreste si în muntele Burgaon obtine o mare victorie . berberii nãvãlirã în teritoriile . (Detalii asupra acestor lupte la Stein. Solomon a iesit cu armata împotriva lor si a dat lupta în câmpia de la Mam-ma. detasamente ale armatei bizantine ocuparã Sardinia si Corsica. 13. Capitularea lui Gelimer însemna. ducând cu el o pradã enormã. care se întindea si asupra Sardiniei. Archelaus e numit prefect al pretoriului Africii. 473 NICOLAE UÃNESCU cercând astfel toate bunurile si nimicniciile soartei.relateazã Prokopios . Dupã distrugerea Statului vandal.>$ iii?.. 5. Balearelor si fortãretei Septem. având comanda tuturor trupelor circumscriptiei prefectorale104. Gelimer se deosebea între acestia prin mantaua lui de purpurã. ofiter distins. ca si prefectura. numerosi soldati. Ore întregi au defilat dinaintea poporului adunat pe treptele Hippo-dromului spoliile Africii cucerite: tronurile de aur. lustinian anuntã aceasta în mod solemn si îsi ia în titulaturã. . o multime de pri-> 101 Prokopios. 1M Ibidem. Solomon. 1-8. trimisi sa cantoneze la frontiera Persiei. care i-a dãruit un întins domeniu în Galatia.?*. nimeni n-o mai primise în imperiu de aproape 600 de ani105. Vandali lustiniani. 474 zonieri. Gelimer a fost bine tratat de lustinian. în spatele lor se aflau triburile nomade. 7.toate comorile pe care o sutã de ani ele pradã le grãmãdise în tezaurul vandalilor. ele au început sã se miste împotriva autoritãtii imperiale care se instala. dupã vechiul obicei.regele nu înceta sã rosteascã cuvintele Scripturii: „Desertãciunea desertãciunilor. a socotit cã lucrurile omenesti de nimic alta nu sunt vrednice decât de mult râs101. armean de origine. cit. el a promulgat douã constitutii. op. Triburile berbere formau 105 Prokopios. Caesarea Mauritaniei. a fost lãsat în fruntea Africii ca magis-ter militum. cit. dupã afirmatia lui Prokopios. 2. zdrobindu-i108. Solemnitatea s-a desfãsurat cu multã strãlucire. 14-16. o onoare pe care. gata sã prade tinuturile bizantine. schitând cadrele administratiei civile si militare a provinciilor cucerite. si fortãreata Septem (Ceuta). cale de 30 zile de Carthagina. 315-317). sfârsitul rãzboiului vandal. de cealaltã parte a Columnelor lui Hercule103. unde si-a petrecut restul zilelor ca mare proprietar funciar102. p. cit. se crea si un magisterium militum Afri-cae. vesmintele si trãsurile somptuoase. în aprilie 534. 319. Corsicii. 102 Ibidem. printre care si Gelimer cu elita sefilor armatei. 106 Aceste sacre relicve au fost trimise de lustinian înapoi la Ierusalim. 9. 475 NICOLAE BANESCU populatia de bazã. cu sediul la Carthagina. 9. op. vasele de acelasi metal pretios. în momentul . Dar la începutul anului 535 nãvãlesc iarãsi. O 101 Stein. II.. insulele Baleare si Pityuse. supranumele de Vandalicus.100 Ibidem. nimicind trupele i imperiale. care uimeau prin talia lor uriasã. op. întelegând cã din toate pãrtile multimea privea la nenorocirea lui .. Dus la Constantinopol. II. Belisarie se îmbarcã vara. dintre care unii intraserã în rândurile buccellarilor învingãtorului. de fapt. îmbarcãrii lui Belisarie. toate sunt desertãciune". Intre ele se aflau insigniile imperiului si vasele sacre ale Templului din Ierusalim. I. 5 si urm. putin numeroase107. lustinian a acordat generalului sãu credincios si biruitor rãsplata extraordinarã a triumfului. pp. în cursul iernii.. Africanus.

convins de aportul divin la recuperarea Africii. aceea de prim magister militum inpraesenti. 22 si urm. întârzierea plãtii soldelor trezea proteste. optând pentru o atitudine binevoitoare. nu era popular.. erau instigati de acestea sã prindã partea lor din pãmântul fostilor soti. printr-o cuvântare îndrãzneatã. Solomon confiscase apoi în bloc pãmânturile posedate de vandali si multi soldati. rebelii pãrãsirã orasul. urmând sã se întruneascã toti la Bulla Regia. II. Diehl. urcarã pe furis într-o corabie si trece în Sicilia. în ziua de Pasti 536. Un incident neprevãzut a contribuit la sporirea confuziei. In primãvara anului 537. fost bucellar al generalului Martin114. care a trecut îndatã cu o mânã de bucellari în Africa. II. dar nu a putut intra imediat în campanie. cu mult mai gravã. Urmãrit de Belisariu. op. 11. lustinian a trimis în Africa. 14. 14. cit. debarcând într-un loc pustiu si. Solomon.asupra lor. Celelalte. o parte dintre rebeli. Stotzas atrase la el. Trecu apoi în Numidia. 113 Ibidem. atrase. 10. Dar în curând situatia deveni criticã prin revolta. putin câte putin. cu puteri extraordinare. 71-74. dar nu izbuti a-1 învinge. general despre care am amintit. 110 Ibidem. le-a încurajat în atitudinea lor113. multumindu-se a ridica în cursul iernii 535-536 o serie de fortãrete. op. Stotzas si rebelii sãi furã învinsi la Membressa si fug în Numidia. Dupã plecarea lui Belisarie.. pe Germanos.. cit. 18-19114 Ibidem. ajungând la timp spre a scãpa Carthagina asediatã de Stotzas. op. pentru apãrarea tinutului de dincoace de Aures110. iar soldatii arieni erau persecutati din cauza religiei lor. 12. 109 Ibidem. Rãzvrãtitii pun în fruntea lor pe Stotzas. care începuse rãzboiul pentru Italia. intrând în relatii cu trupele revoltate. 111 Prokopios. luarã cu asalt palatul si Solomon scãpã de la moarte ascunzându-se în capela palatului. II. L'Afrique byzcmtine. Solomon ceru ajutorul lui Belisarie. II. 22-42. 5 si urm. p. II. El îsi câstigase un bun nume în luptele cu slavii la Dunãre. lãsând provizoriu comanda lui Theo-dor din Cappadocia si lui Ildiger. Belisarie s-a întors în Sicilia. op. de unde a pornit în Africa. ca si împãrtirea inegalã a prãzii din campania anului 535. Cu un tact deosebit. Informat de cele întâmplate. II. dar rebelii nu îndrãznirã sã atace si se retraserã în Numidia. 108 Prokopios. 15 si urm. 112 Ibidem. cãsãtoriti cu captive vandale. se revoltarã si ele si începurã sã-i ucidã pe cei favorabili guvernului. a soldatilor. Germanos a debarcat la Carthagina cu o micã suitã. 477 Ajuns în Sicilia. 18-40. 13. stãpân în Aures. lavdas. II. Prokopios. dupã câteva zile de nehotãrâre. de unde a iesit noaptea. curãtind Byzacena de dusmani si lãsând numai pe berberii aliati condusi de Antalas109. s-a revoltat. împotriva altui sef berber. cit.. nu tolera cultele neortodoxe. de acest fapt profitã Theodor din Cappadocia pentru a ocupa Carthagina. ajuns în Lesbos. Stotzas a venit cu armata sa asupra Carthaginei. Dupã prãdarea Carthaginei. Unul dintre regimentele de Vandali lustiniani trimise în Orient. 6 si urm. Conspiratorii nu au avut însã curajul sã dea lovitura si trupele compromise iesirã din Carthagina. ceea ce a fost iarãsi un motiv de revoltã112. învestit cu cea mai înaltã functie pe care o putea avea un general.. cerând prea mult de la soldati. Cauzele nemultumirii erau numeroase. " fl 476 întelegea sã-1 pãstreze pe seama Statului si a împãratului111. Fu hotãrâtã asasinarea lui Solomon în catedrala din Carthagina. 9-10. 14. Diehl. 14. lustinian. unde se afla Belisarie. trupele imperiale din Numidia si-i asasinã pe generali (vara anului 536)116. cit. 65 si urm. Germanos . pentru a pacifica provincia115. II. împreunã cu Prokopios si câteva persoane din suitã. trebuind sã organizeze fortele imperiale. Amnistia acordatã rãsculatilor care se întorceau la datoria lor îi aduse pe multi înapoi. comandantul însã 107 Ch. silindu-i pe mateloti sã-1 ducã în Peloponnez.

cit. insurectia condusã de el a luat sfârsit.. Revolta a luat proportii. vechea Mauritanie sitifianã. în Byzacena. în 540.. lui Belisarie.. 117 Stein. 3. op. pentru a-i tine în respect pe indigeni. Cei care au scãpat din luptã si-au declarat supunerea. .1 w ' ^ 478 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN zdrobitor. Ajutat de Cutsina al Numidiei. instigatã de un buccellar numit Maximin. cit. în cele din urmã. cit.. 326. Stotzas apãru si el cu vandalii credinciosi. pe vârfurile prãpãstioase ale muntelui. Diehl.. Dupã aceea atacã si supuse toatã Mauritania primã. Stein. el stârneste revolta tribului numit Levathai. > „I.l... L'Afrique byzantine. Sergios s-a arãtat incapabil sã domine situatia. Germanos se întoarce (539) la Constantinopol si Solomon îsi reia comanda în Africa. 16 si urm. cit. op. de la Tri-politania pânã la hotarele Mauritaniei caesariene. 19 si 20. Bell. cit. Altã rebeliune. op. Solomon construi acolo o multime de fortãrete.. ceea ce nu ne surprinde.. op.porneste asupra lui în Numidia si. revolta triburilor berbere s-a dezlãntuit din nou. n. omorând 80 dintre oamenii sãi.. 17. cit. multe fortãrete mari si mici118. rãnit.•t* 480 sotul Prejectei. La Prokopios. jaful si incendiul. de asemenea. Solomon îl învinse pe Antalas aproape de Theveste. unde ridicã. . la locul numit (Ad) Cellas veteres™. lustinian a fãcut o gresealã când i-a hotãrât ca urmas în Africa pe Sergios. Cu aceasta. dar. Data de 544 e stabilitã de Stein. intacte si unite. 15. acesta fiind logodit cu o nepoatã a Antoninei. în sfârsit. tinutul a avut o perioadã de liniste.. Maurii. tot platoul înalt al Numidiei a fost ocupat. a fost repede înãbusitã.2. 116 Data e stabilitã de Stein. a fost alungat si a fugit. :. n. 327. de 118 Prokopios. om nobil. Tezaurul sãu a cãzut în mâinile lui Solomon. provocatã de insolenta si incapacitatea lui Sergi-os. Stotzas scãpã fugind în Mauritania. în 538. Datoritã energiei lui Solomon. trimis ca duce în Tripolitania. Antalas din Byzacena se revoltase si el.. II.. Situatia fiind pentru el gravã. în care el însusi pieri119.: ^\. op. Rãmâneau triburile berbere. nepotul lui Solomon. declarându-i cã maurii sunt gata sã se supunã dacã îl revocã pe Sergios. dar.:=. scrise lui lustinian.. din ce în ce mai numerosi. trimisi cu daruri pentru a întãri pacea. lavdas a rezistat un timp întro citadelã. un coleg lui Sergios (545). Luându-si resedinta în Leptis Magna.. ca prefect al pretoriului. 324. El soseste însotit de Prejecta. si-a recrutat elemente noi. indisciplina trupelor îl fãcu sã piardã bãtãlia de la Cillium (mai-iunie 544). numele este Zralag Berepeg. . II. în 543. si de Artabane. II.. II.. cea mai mare parte a triburilor berbere fiind alãturi de Antalas. uciderea si fuga locuitorilor. rãspândirã peste tot mizeria. fiindcã Solomon îi omorâse un frate. dar împãratul nu a dat urmare scrisorii. Dupã aceste mari rezultate. tri-mitându-le la Bizant si în Italia. antica provincie romanã a Africii. op. •. cumulând din nou functiunile de prefect al pretoriului si de magister militum. lustinian trimise. îndreptãtind încrederea ce i-o arãta împãratul. >. 548. îl bãtu 115 Ibidem. 87-91. 119 Prokopios. El a curãtat armata de elemente rebele. . 21. veni la Carthagina. câteva zile mai târziu. spre a cere unchiului sãu ajutor. în Mauritania. Vând. a recunoscut stãpânirea lui lustinian. în persoana lui Areobindos. Antalas. dar fãrã nici o experientã a rãzboiului. nevoind sã rupã cu imperiul. De astã datã Solomon si-a dat toatã mãsura capacitãtii sale militare.. i-a expulzat pe vandalii care dãduserã arme rebelilor lui Stotzas si a reînceput rãzboiul cu berberii printr-o expeditie în Aures. de Athanasios.< • : 479 la mare pânã la masivul Aure si la stepele din Hodna. Astfel. cum îl caracterizeazã Proko-pios120.. O victorie obtinutã la picioarele acestui masiv va sili pe mauri sã se retragã în Mauritania.

strãpuns la un banchet de sabia lui Artabane. 9-14.. O sulitã arun123 Dupã Stein. Fiii sãi s-au ridicat atunci în Numidia si revolta a fost destul de serioasã pentru ca lustinian sã trimitã în Africa pe Marcian. în rãzboiul cu persii si nu venea întâia oarã în Africa. încheind un fcedus cu lavdas. 32. pe care îl trimise în Italia. dar Antalas continua sã prade tara. pentru a se declara rege. op. sã-si primeascã banii. 120 Ibidem. la Carthagina. II. Soarta lui Gun-tarith era însã. condusi de seful le-vath Ierna. Cf. încã o datã tulburatã în 563.2). în toamna anului 546. îl împacã pe Ifisdaias. a câstigat un ajutor însemnat de la maurii din Numidia. prin ineptia guvernatorului militar Rogathinus. sub un sef cu numele Carcasan. a cãrei înrudire cu împãratul i-ar fi legitimat stãpânirea. însã. pe la mijlocul anului 547. dupã ce 1-a rãnit mortal pe Stotzas121. El se distinsese ca duce de Mesopotamia. lohannis (loaniada). îl asasinã pe Areobindos (sfârsitul anului 545). au fost gãsite de bizantini în tabãra dusmanã. 24. Când a venit. intitulatã dupã numele sãu. care adusese atâtea servicii imperiului. aratã cã el era probabil originar din regiunea numitã Tpâyihoq situatã în Macedonia (op. dar. care-i suprimã si pe principalii lui complici. care se întâlneste numai la Jordanes. îndreptându-se cãtre Byzacena. aflatã la originea actualului Gunter. porneste în campanie împotriva lui Antalas si Carcasan. cit. în iarna 546-547. loan Troglita a fost învestit cu demnitatea de patriciu si a rãmas comandant în Africa pânã în 553Faptele lui glorioase au fost citate de poetul Fi. Cutsina trecuse de partea imperialilor. încã din aprilie 534. Sergios trebuia sã lupte în Numidia. Solomon si Germanos. Dar în curând ducele Numidiei. astfel. unde va ajunge la mari demnitãti. supranumele de Troglitâ. Ordinea pãrea a fi aproape restabilitã. Areobindos rãmâne acum sef suprem. în care loan. Rogathinus 1-a suprimat. care suferise teribil în aceste îndelungate rãzboaie. [Numele Guntarith este redat de Prokopios sub forma Gontharis (v. Guntarich. a cãzut. împãratul 1-a rãsplãtit nu-mindu-1 magister militum. pentru multi ani în Africa bizantinã. lãsat singur fatã de forte mult superioare. 3 sau III.] 481 NICOLAE BANESCU Succesorul lui Artabane în Africa a fost loan Trogli-ta. într-o câmpie din aceastã provincie. Linistea s-a restaurat. 31. 26. gândin-du-se sã se cãsãtoreascã cu Prejecta. unde Cutsina luase si el armele contra imperiului. ofiter brav. Reorganizarea Africii bizantine. iar Areobindos în Byzacena. si Bell Gotb. 28. sef berber important din Numidia. Antalas a reusit sã scape. 1-2. El si-a reorganizat armata. când maurii din Tripolitana. Troglitâ a sosit pe mare la Car-thagina. 121 Ibidem. reluarã ostilitãtile. era asigurat printr-o pensie anualã. lustinian 1-a rechemat pe Sergios. Cresconius Corippus într-o epopee.. în urma atâtor dezastre.. care a pus capãt tulburãrilor124. 554. la rândul ei..cu putine trupe armene. b. II. când se credea cã totul s-a sfârsit odatã cu . dupã câteva luni. cu aliatul imperial Cutsina si. în regiunea Syrtei Mici. el a cãzut (în iarna 545-546). în vreme ce maurii din Tripolitana. pecetluitã. 122 Ibidem. care pregãtea o revoltã. unul dintre cei mai buni conducãtori ai lui lustini-an123. 29 si urm. O luptã sângeroasã a avut loc în Byzacena meridionalã. se uniserã cu cei din Byzacena. n. unul dintre nepotii sãi. unde mai comandase un regiment de federati sub Belisarie. Dupã ordinul împãratului. fiul lui Sisinniolus. 6). în primãvara anului 548. '•"•"^'482 catã de Troglita asupra lui Carcasan 1-a lovit mortal si biruinta a rãmas imperialilor. Troglitâ a pierdut bãtãlia de lângã Marta (azi Mãret). II. Pacea a fost. la cererea sa. 1-a rechemat la Constantinopol. în 563. O luptã a avut loc în Proconsularis. Antalas a trebuit sã se supunã si el. III. Bãtrânul sef Cutsina. 30-33. pierdute în lupta de la Cillium. Troglitâ repurta o victorie desãvârsitã asupra triburilor coalizate. în timp ce pe altii i-a trimia la Constantinopol122. care a decis soarta rãzboiului. printre care mai multi vandali. cit. nu se stie de ce. 551-552. 24. dar Ierna si mii de alti berberi au fost ucisi si steagurile lui Solomon. Stein.

de asemenea. finantele. Trupele de frontierã. în caz de agresiune. 147-148. singularii. 484 l C ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN însãrcinate cu redactarea actelor si pãstrarea arhivelor. nu de un proconsul. Prefectul pretoriului era mare dregãtor al imperiului. draconarii. în calitate de casier general al corpului de expeditie. însãrcinat cu lucrãrile publice si constructiile. împãrtit în douã categorii: angajatii distribuiti într-un numãr de birouri. 98-106. scrinium arcae. grefieri administrativi. schitând noua orânduire întocmitã de împãrat. cu resedinta la Carthagina125. comandate de praesides. redute mai putin importante (burgi) si ziduri de baraj (clisurae). Chestiunile religioase nu-i erau nici ele strãine: avea politia cultelor si protectia Bisericii ortodoxe. Provinciile Africii bizantine erau acum: Proconsularis. Stein. op. Livre II. pp. pentru perceperea impozitelor. I-ere pârtie. ele priveau deci legislatia (prefectul asigura promulgarera tuturor legilor si deciziilor imperiale). tingitanã) si Sardinia. cum observã Diehl. 483 NICOLAE BANESCU ci de un praefectus praetorio si sã formeze o diecezã specialã. mittendarii. 485 NICOLAE BANESCU . îl ajutau în aceeasi materie. cit. a ajuta ti126 Ibidem. Una privea administratia civilã. trebuiau sã fie în stare. Sub autoritatea prefectului erau sapte guvernatori. comandate de consulares. îl ajutau pe prefect în administrarea justitiei. însãrcinati cu socotelile. modul în care întelegea sã se înfãptuiascã ocupatia militarã. Acesta tinea sã restabileascã în Africa administratia pe care o cunoscuserã supusii sãi. functionari de rang înalt. purtãtorii drapelului etc. aflându-se acum în Africa. care vin imediat dupã consilieri. chap. Importanta pe care o atribuia eliberãrii lor se arãta. Cancellarii. l'administr. însãrcinati cu administratia civilã a provinciilor.. lustinian a emis cele douã constitutii privitoare la reorganizarea Africii recuperate. ca Oriens si Illyricum. cu apunta-mentele lor: consiliatii. fortãrete mari (castella). distingând între elementele acestui sistem: orase fortificate (civitates). care exercitase mai înainte functia la Bizant si în Illyricum. având administratia caselor prefecturii si ordonantarea cheltuielilor provinciei etc. chartularii. civile. 127 Charles Diehl (. asezate în lagãrele întãrite (castra)127 ale frontierei. Byzacium si Tripoli-tania. Historyll. Livre II. Mauritania II (caesariana. Bury. care primeau cererile adresate prefectului. II) expune principiile sistemului defensiv al Africii bizantine.capitularea lui Gelimer. lustinian pre-scria. care consistau în cea mai mare parte din limitanei. în sfârsit. Alãturi de acestia era officium pro-priu-zis. Prefectul pretoriului era înconjurat de un numeros personal. cur-sores. Numidia. curieri pentru serviciul corespondentei. în care autoritatea prefectului era foarte întinsã. birouri L'Afriqne. cu un personal foarte numeros. în ce priveste reorganizarea militarã. Rescriptul imperial din aprilie 534 punea în fruntea administratiei cu acest titlu pe Archelaus. scrinia (commentariensis si ab actis). I-ere pârtie. Rescriptul din 534 enumera diferitele categorii de persoane pentru fiecare serviciu.)126. sub comanda ducilor. lagãre întãrite (castra). bine plãtiti. un fel de gardã personalã. în hotãrârea ca Africa sã fie administratã. Mauritania I (sitifianã). lustinian restabili aceastã magistraturã în toatã autoritatea sa.L'Afrique byzantine. întrebuintati în misiuni de încredere. Atributiile sale se întindeau asupra întregii administratii civile. 559. justitia (prefectul având o competentã considerabilã si pronuntând sentintele fãrã apel). prin cealaltã constitutie pentru Africa. cu titlul de consulares sau praesides. libelli. scri-nium operum. administratia (propunând suveranului pe guvernatorii diferitelor provincii si numind direct anumiti functionari). si auxiliari grupati în corporatii sau scholae (exceptores.

Cucerirea Italiei.nuturile unde erau rânduite fãrã sã astepte întãriri de la armata de expeditie. ubi dispositi fuerit. si forsitan commotio aliqua fuerit. limitaneorum constituas numero in uno-quoque limite. qui possit et castra et civitate Hmitis defendere et terras colere. Pe lângã acestia. observatiile savantului francez din Cambridge Medieval History. Rãzboiul cu gotii. pp. si hotãrî sã dea fiului sãu educatia pe care o primise si ea. non longe limitem exeuntes nec ipsi limitanei nec duces eorum. 87. 486 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN africane. fiica marelui re130 V. nota de la p. quod nos misimus. Africa a fost împãrtitã militar în 4 circumscriptii: Tripolitania. constituind trupe de infanterie si regimente de cavalerie recrutate din populatiile provinciilor. cit. menit sã facã din el un efeminat si las132. nu în sensul primitiv al cuvântului. c. cu atâtea jertfe reîncorporatã în imperiu"0. Câtiva sefi se prezentarã reginei. în orase. voi. Comanda peste numeri o aveau tribuni sau comites. eos ad similitudinem nostri exempli ordinet. care împãrtãseau vederile sale. Amalasuntha a fost nevoitã sã primeascã protestele lor.". Hartmann a reprodus (Untersuchungen zur Geschichte aer byzantinischen Verwaltung in Italien. apoi din federati (Joederati). în genere cãlãri. fiscalitatea abuzivã apãsa greu asupra populatiei. îl avea din cãsãtoria sa cu vizigotul Eutharic. domesticus (în textele epocii ulterioare: unoaipa-nyydg). Dar gotii. Regina primise o educatie romanã la Ravenna. care a avut de suferit si din cauza intolerantei religioase. nu întelegeau civilizatia italianã si credeau numai în arta rãzboiului.quia necessarium nobis esse videtur. având un ajutor. Africa în mâinile bizantinilor constituia o admirabilã bazã de operatii pentru cucerirea Italiei. Armata mobilã. Numidia si Mauritania. ut secundum exem-plum. care dobândeau terenuri în apropierea frontierei si erau obligati sã le cultive128. organizatia în numeri sau KaTdAoyoi. împrejurãrile aveau sã ofere în curând si aici un pretext interventiei Imperiului bizantin. era curajoasã si inteligentã131. stia bine greceste. ut. quae provideret tua magnitudo. 52-53) pasajul caracteristic asupra acestor trupe din constitutia din aprilie 534 privitoare la administratia militarã a Africii si adresatã lui Belisarie: „pro limitaneis vero ordinandis (. op. ut extra comitatenses milites per castra limitanei constituantur. 540-750. quos antea milites habebant. aut de illis. sic tamen ut. recrutati din triburile 128 Ludo M. era compusã din milites comitatenses.. protestând împotriva regimului de educatie a regelui. Un magister militam Africae era comandant tuturor trupelor. Athalaric. armata mobilã cuprindea si contingente de indigeni (gentiles). Limitaneii erau soldati coloni. Nu se poate tãgãdui totusi. Ruinele fortãretelor bizantine rãspândite peste tot în Africa mãrturisesc activitatea desfãsuratã de lustinian pentru protectia tãrii. cum aratã Diehl. Byzacena. possint ipsi limitanei sine comitatensibus militibus una cum ducibus suis adi-uvare loca.. cantonatã în interiorul tãrii. per castra et loca. 22-24. grija împãratului de a introduce ordinea si a asigura linistea în tara eliberatã. Ea a luat frânele cârmuirii în timpul minoratului fiului sãu. Leipzig. Lui Theodoric îi urmase la tron un copil. desi nu erau pe placul ei. II. 1889. nepotul sãu. ca entitãti autonome129. lucrãrile de utilitate publicã în orase. regimente de mercenari barbari din natiunile vecine.. tara a iesit cu totul ruinatã din îndelungatele lupte purtate în toate provinciile ei si Prokopios însirã urmãrile nefericite ale cuceririi. 129 Stein. ca popor. 487 ge. mãsurile pentru repopularea regiunilor devastate ne aratã interesul suveranului pentru prosperitatea Africii. Atha-laric a fost scos din pregãtirea . pe care Amalasuntha. si inveneris de provinciis idonea corpora. Administratia bizantinã instalatã din nou nu a fost dintre cele mai bune. îl încredinta deci grijii a trei goti civilizati. ut aliipro-vinciales videntas eos perpartes ad illa loca se conferanf) exem-plum fecimus unius numeri limitaneorum.

I. cu prilejul campaniei din Africa. unde. Viata de plãceri îl ruinase cu totul pe Athalaric. luându-i jurãmânt cã-i va lãsa exercitiul guvernãrii. aveau sã fie ucisi.pedagogilor si. în drumul sãu pe Via Egnatia. Dar aceste acuze urmãreau numai sã-i amãgeascã pe goti. fiind o naturã slabã. a fost târât de tinerii asociati acum la educatia sa nationalã în vicii care îi ruinarã repede sãnãtatea. Odatã cu episcopii venise (în 534) si un agent imperial. Doi episcopi din Rãsãrit venirã la Roma. Ea îi scrise lui lustinian. 3-4. deoarece situatia ei era mai criticã decât oricând. în acest timp Athalaric s-a stins din viatã (2 octombrie 534). Venind momentul critic. îi întâlni pe Liberius si Opilio. o sorã a lui Theodoric). împãratul a fost bucuros sã o primeascã si i-a pregãtit o casã la Dyrrachion. Rãu vãzutã de goti. El nu avea nimic din însusirile militare ale rasei sale. Bell. în acest timp. El a adunat rudele celor trei goti ucisi de reginã.. 132 Ibidem. I. un abil diplomat. BÃNESCU depunã puterea în mâinile lui lustinian134. Se bucurase de o 131 Prokopios. care nu mai avea mult de trãit. lustinian scrise imediat o scrisoare Amalasunthei. în realitate. pentru chestiuni de doctrinã teologicã. El trimise în grabã un mesager la Constantinopol si asteptã ordine noi. regina vandalilor. 3. amenintatã de un complot. Alexandru. i-a suprimat pe notabilii care-i erau credinciosi si pe ea a închis-o într-o insulã a lacului Bolsena. Amalasuntha. pe Petrus. mai târziu. 489 NICOLAF. unde sã poatã poposi în drumul sãu spre Constantinopol. întrebând dacã ar fi dispus sã o primeascã. foarte impopularã. lustinian a trimis un nou agent în Italia. al rangului de senator si al permisiunii de a trãi la Constantinopol. luã mãsuri împotriva conspiratorilor si simti nevoia sã-si pregãteascã retragerea. Era însã de o mare cupiditate. Dar dupã formalitãtile ipocrite. Theodahad le încredinta o scrisoare cãtre lustinian. când gotii se luptaserã cu gepizii la Sirmium pentru dezertorii bulgarii si pentru afacerea cetãtii Lilybaeum. Amalasuntha a fost apoi silitã de ingrat sã scrie o scrisoare lui lustinian. Ajuns în portul Aulona. Theodahad aruncã masca. se fãcuse stãpân pe o mare parte a acestei provincii. 488 educatie liberalã si se închinase studiului filosofici lui Platon. reamintind serviciile aduse împãratului în Sicilia. în caz de nevoie. prin încãlcãri asupra vecinilor. Ea comunicã lui Alexandru intentia sa si acesta se întoarse cu episcopii la Constantinopol. în care îi propunea acestuia sã-i cedeze bunurile din Toscana în schimbul unei sume de bani. Primind mesajul regentei si pe al lui Theodahad. asigurând- . Furã expediate îndatã scrisori lui lustinian despre noua situatie135. trei dintre sefii goti ostili au fost îndepãrtati de la Curte. trimisi în misiuni militare la frontierã. Petru îi întâlni pe gotii care duceau scrisorile ce vesteau moartea lui Athalaric si ridicarea la tron a lui Theodahad. 2. cu prilejul jafului de la Gratiana. în noiembrie 534. spre a aduce regentei plângeri cu privire la purtarea ei nemultumitoare. 6 si urm. declarând cã totul e bine. nu si-ar fi putut pãstra decât cu greu situatia si ea se gândea sã Ibidem. Theo-dahad (Theodad). Theodahad nu avea ambitii de mãrire. Regenta a replicat acestor acuzatii. 2. Theodahad a scris el însusi în acelasi sens. I. 3-4. trimitând scrisorile cu doi senatori: Liberius si Opilio136. Amalasuntha a comis o gresealã fatalã: i-a propus lui Thodahad sã împartã cu ea demnitatea regalã si 1-a proclamat rege. vãrul ei (fiu al Amalafridei. La moartea lui regenta. care îl informeazã despre arestarea reginei. Alexandru avea misiunea precisã de a încheia o conventie secretã cu regenta. Avea numeroase proprietãti în Toscana si. Goth. Amalasuntha avea o rudã apropiatã în Italia. Populatia se plânsese împotriva rapacitãtii sale si Amalasuntha îl silise la restituiri133. Idealul sãu era sã-si petreacã viata în plãceri la Constantinopol si a cãutat sã-si realizeze aceastã dorintã îndatã ce s-a ivit prilejul.

cit. 46-47)]. zice Prokopios.. History II. împãratul a pregãtit expeditia. Belisarie intrã în Italia pe la Rhegium. el ne înfãtiseazã exemplul tipic a ceea ce fãcuse civilizatia romanã din barbari: nu mai avea nici una din energiile native ale rasei sale . op. trebuia sã pãtrundã în Dalmatia. Petru nu a ezitat sã-i declare. l. Dar autoritatea împãratului si declaratiile ambasadorului nu O' mai puturã salva pe Amalasuntha: ea a fost ucisã în închisoarea sa (30 aprilie 535). I. Sicilia a fost cuceritã.EÎ iL KO. Ca si regele vandal. lustinian a socotit omorârea reginei. Belisarie cucerea Neapole. cu titlul însemnat de avTOKpâTOtp. 1980. tânãrã încã si frumoasã. 135 Ibidem. O misiune cu scrisori si daruri îl invita sã coopereze împotriva arienilor goti141. I. Goth. în acelasi timp.o de protectia sa si-i dãdu lui Petru instruc134 Prokopios.EV KCCI cpvaei ãvavSpot.I (rcpicnv 6 na^etiot e'crrai)"-137 Aceasta e tragica istorie a Amalasunthei.. 31. magister militum per Ittyricum. 60 si urm. dupã un scurt asediu. de asemenea. 8 si urm. Ea trebuia sã urmeze drumul 137 Bell. soldat de origine obscurã. diplomatia imperialã se silea sã atragã împotriva ostrogotilor o aliantã barbarã si cerea. cãreia îi oferise protectia imperiului. T. v. n. Prin ambasadorul sãu Petru. 7). era încredintatã lui Belisarie140. rudele gotilor ucisi convingându-1 pe Theodahad s-o execute în interesul propriei sale sigurante. 5. în caz contrariu. 11. 4. 3-4. 1-10 (traducerea lui H. sã ia Salona139. 1-4.i \ 491 pe mare si sã opereze o deschidere în Sicilia. 142 El a pierit ucis pe drum. mai mare (avea 7. I. 163-164. 1-11. însotit de Prokopios (mai 536).(ov JJ. El trimise asupra Italiei douã armate: una. Acesta nu avea însã însusirile unui general. Supra. Les ambassades byzantines en Occident. în acelasi timp. dar de o bravurã încercatã. } • . un om incapabil sã reziste atacului imperial. Rãzboiul cu gotii. în noiembrie. el îi ceru lui Theodahad sã abdice si sã-i lase Italia. [Despre ansamblul acestor evenimente. 27-28. cum ne-o povesteste Prokopios în istoria rãzboaielor. p. Acesta a trecut apoi în Africa. comandatã de Mundus. Campania s-a deschis în 535.. când a încercat sã fugã din Roma la Ravenna [Ibidem. fãrã greutate. care îi ura pe os-trogoti. 2.CIÃ. afarã de garda personalã a generalului). Mihãescu.500 de oameni. 133J 139 Bell. textul respectiv se aflã la p.. Dar în Anekdota™ el o acuzã pe Theodora de aceastã crimã: ea s-ar fi temut de venirea reginei. Populatia. [în editia româneascã a lui H. în numele lui lustinian. Succesele acestea rapide au provocat indignarea soldatilor ostrogoti. cealaltã. O revolutie militarã îl rãstoarnã pe Thoda-had (noiembrie 536)142 si îsi alege un sef în persoana lui Vitiges. p. dar a fost repede învinsã de Belisarie. 4. cã aceastã crima înseamnã „rãzboiul neîmpãcat între împãrat si goti (âcrnovSog PO. Mundus le-a învins usor si a luat Salona. 138 16. Singurã garnizoana din Pa-normon (Palermo) a opus rezistentã. ca un casus belii. Mihãescu (v. : -dl . Gotb. fiica Amalasunthei. Theodahad era. I. sprijinul merovingianului Theodebert. 9._ j A\ M 490 tiunii în sensul cã trebuia sã-i punã în vedere lui The-odahad si gotilor cã e pregãtit sã o sprijine pe regentã. Fortele ostrogote din Dalmatia erau slabe. \ "(0Ibidem. ca si Gelimer al vandalilor. si i-ar fi cerut lui Petru sã îl îndemne pe Theodahad sã o ucidã.] 136 Bury. 407-1096. 141 Ibidem. va avea rãzboi. cu bani. 4. unde îsi serba nunta cu o principesã din familia lui Theodoric. Lounghis. Deoarece a fost o cãsãtorie silitã. 5. de unde împãratul îi dã ordin sã vinã în Italia împotriva gotilor.q . el si-a fãcut din . Athena. 5. I. 492 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN El îsi pierdu vremea retras la Ravenna. cu Ma-tasontha.. îl salutã ca pe un eliberator.

sosesc în Italia noi ajutoare. I. chemat de populatia romanã. alte trupe au fost trimise. op. 350.-•. si ele au debarcat pe coastele Adriaticii. a intrat. II. el aratã inferioritatea în care se aflã. fãrã sã întâmpine din partea garnizoanei ostrogote vreo rezistentã. trupe bizantine au intrat cu Mundilas în Liguria si au ocupat (aprilie 538) acest oras. desigur. care întreprindea actiuni mari cu mijloace putine. acordând numai un armistitiu de trei luni. 146 Prokopios. în cele 69 de lupte dintre asediatori si asediati145. Datius. l. Cu atât de putini oameni. Matasontha îi oferea Ra-venna. Fortele puse sub comanda lui Belisarie erau cu totul mediocre. restabilind în ea autoritatea lui lustinian. face aceastã declaratie de credintã si de vitejie: „Eu stiu. în Roma. Vitiges a ridicat asediul Romei 144 Ibidem. si acestea 1-au determinat pe Vitiges sã facã propuneri de pace. . nici bolile si foametea care decimau trupele sale nu au putut sã-i biruie rezistenta. Papa Silverius. O scrisoare a împãratului cãtre Belisarie spunea categoric cã.^493 NICOLAE BANESCU energii a lui Belisarie.. el a fãcut minuni de ingeniozitate strategicã si de curaj personal. încât nici asalturile furioase ale vrãjmasilor. nu întelegea a-1 învesti cu comanda armatei. Pe la mijlocul anului 538. prin solii trimisi lui Belisarie. cã cedeazã Campania si Sicilia si cã va plãti un tribut anual. La stirea cãderii cetãtii Rimini. fãrã a putea face nimic: toate silintele sale se sfãrâmarã în fata admirabilei Bell. 3 si urm. 17. trimitându-1 pe Narses în Italia.000 de soldati. Gotb. înconjurat de forte considerabile si. Spoleto si Perusa. Belisarie s-a silit apoi sã punã Roma în stare de apãrare contra unui eventual asediu si a trimis detasamente ca sã ocupe Narni. loan nãvãlea în Picenum si cucerea Rimini. Vitiges trece la ofensivã. astfel.000 de oameni din Orient.K . împãratul a fost impresionat de atâta bravurã si a trimis întãriri în Italia. Flotele imperiale dãdeau în acest timp lovituri în toate pãrtile. La sfârsitul anului 536. cã sunt dator Majestãtii Tale cu moartea si de aceea nimeni nu m-ar putea scoate viu de aici"114. în care nu erau goti. în februarie 538. sub comanda lui loan. Belisarie le atacã puternic cu toate fortele sale si gotii au avut pierderi considerabile148. 147 Ibidem.^494 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN (martie 538). Unele din aceste întãriri au ajuns la Roma. cerând sã i se trimitã întãriri. el dorea ca Belisarie sã conducã întreaga armatã cum va crede si se cuvine ca toti sã i se supunã „în interesul Statului . Dar îndatã s-a vãzut neajunsul politicii militare a lui lustinian. Vitiges a rãmas mai mult de un an (februarie 537 -martie 538) sub zidurile cetãtii. în decembrie. declarând. Biruitorul a primit în curând supunerea Apuliei si Calabriei. nici tãierea apeductelor. bãnuit de întelegere cu dusmanii. El a trebuit sã ia mãsuri energice contra unor senatori favorabili gotilor. 6. la 9 sau 10 decembrie 536. 15. pentru ca ambasadorii sã poatã trata cu împãratul146. într-o scrisoare adresatã împãratului. în februarie.. 1-4. n. cu conditia de a o lua de sotie147. armistitiul expirând. • . Avea. e ridicat din Scaun (18 noiembrie 537) si înlocuit cu Vigilius. Când jumãtate din trupele lui au trecut Pons Milvius. Belisarie avea în Roma numai 5.ea o dusmancã implacabilã. 24. s-a îndreptat asupra Romei si. . 10. Dar neîntelegerile dintre cei doi generali au slãbit autoritatea lui Belisarie si au anihilat unitatea de conducere. 11. II. Fatã de aceastã armatã formidabilã. si a gotilor din Samni-um de Sud143. 145 Stein. La apelul arhiepiscopului ele Milan. Armata adusã dinaintea Romei era sporitã cu cea venitã din Proven-ta. cãci el respectase pactul lui Theodahad. nepotul lui Vitalian. Belisarie.. sub comanda lui Narses. cit. 7. Tot atunci mari cantitãti de grâu se apropiau de Roma. care o cedase francilor. la asediul Romei câteva zeci de mii de soldati. Belisarie a respins propunerea.

Vitiges a fost constrâns sã-si dea consimtãmântul. spre a-1 încredinta de supunerea lor. Mihãescu. p. Francii lui Theodebert au profitat de aceste lupte dintre goti si bizantini pentru a trece Alpii în Italia. care a fost apoi recucerit de goti. Doi ambasadori sosesc din Constantinopol. încãrcatã de provizii. 199-200. 29. care auziserã de la sotii lor cã dusmanii sunt mari la trup si mult mai numerosi. 131. Atunci gotii. op. 10. 151 Prokopios. Belisarie întelege sã rãmânã credincios suveranului sãu. nevrând sã renunte la o biruintã totalã pe care o stia atât de apropiatã. arãtând cu mâna pe învingãtori. 496 traordinarã: proclamarea lui Belisarie ca împãrat al Occidentului. amânândusi numai depunerea jurãmântului pe care trebuia sã-1 facã în calitate de suveran al italienilor si gotilor. surprinsi de aceste propuneri. si le imputau lasitatea151. dar se grãbeste sã profite de acest neasteptat prilej. lustinian s-a vãzut nevoit sã-1 recheme pe Narses la începutul anului 539. Când ambasadorii se întoarserã în lagãrul sãu. flota bizantinã pãtrunde în portul Classis. Narses însã socotea cã este sub demnitatea functiei sale sã lucreze ca subordonat al unui general si pretexta. 495 NICOLAE BANESCU îndreptat repede: una câte una cetãtile cad în mâna lui Belisarie. 497 . 12 si urm. ce-rându-i sã primeascã domnia. cerându-i sã-si punã semnãtura pe tratatul de pace pe care gotii o socoteau indispensabilã pentru validitatea lui. Belisarie se opune instructiunilor primite. în aceastã situatie trupele s-au risipit în diferite directii. mai bune decât ar fi dorit. dar cu multã cinste. comandanti din multe cetãti trimit la Belisariu. Atunci s-a întâmplat un fapt care aruncã o curioasã luminã asupra moravurilor bizantine ale veacului al Vl-lea. Lucrurile s-au 149 Ibidem. II. [= Rãzboiul cu gotii. Ei trimiserã la el în secret emisari. le-au acceptat fãrã sovãialã. lãsând lui Belisarie singur conducerea operatiilor. dupã cea a Africii.l traducerea lui H. luarã o hotãrâre ex1 Prokopios. pp. Singure femeile barbare. Cu toatã vointa formal exprimatã de suveranul sãu.. Cãtre sfârsitul anului 539. Portile Ravennei se vor deschide astfel si Belisarie îsi face intrarea în oras în fruntea gãrzilor sale. si a-1 decide sã facã rãzboi imperiului150. în disperare.. cã va îndeplini promisiunile pe care i le ceruserã (de a respecta viata si proprietãtile gotilor). în mai 540. din ordinul sãu. el se preface cã primeste propunerile si promite emisarilor goti. Regele cãuta sã provoace dificultãti din afarã imperiului si a izbutit sã trimitã o solie la Chosroes al persilor. El propunea o împãrtire a Italiei: tãrile la nord de P6 vor fi pãstrate de Vitiges. p. Belisarie îl pune pe Vitiges sub pazã.nostru". îsi insultau acum sotii. pustiind îngrozitor valea Fadului. încât bizantinii se simt mai în sigurantã în Ravenna. Luându-si precautiile necesare pentru înlãturarea oricãrei suspiciuni. 22 si urm. Belisarie îl atacã în acest ultin al sãu refugiu. Italia centralã este curãtitã de dusmani si Vitiges se închide în Ravenna. Belisarie refuzã. Ravenna e blocatã pe uscat si pe mare. între care si Milan. cã planul acestuia nu e interesul Statului149. cit. 194. aducând instructiunile lui lustinian pentru pace. silit sã capituleze si aservit enorm pe urma acestei reocupãri. în mâinile lui lustinian. Bury. II. pentru alimentarea orasului. Bury. cu toate protestele tuturor generalilor. care veniserã la el în secret. cele de la Sud vor fi ale împãratului. Belisarie cuceri totusi câteva orase. în acelasi timp. 34. Când vestea cãderii Ravennei se rãspândeste. Stein crede cã lustinian nu a putut fi strãin de interventia lui Vitiges pe lângã Chosroes si de aceea s-a decis sã ofere îndatã ostrogotilor pacea în conditii neasteptate. spre a-1 convinge de primejdia pe care o prezintã pentru el cãderea Italiei. Tezaurul regal din Ravenna va fi împãrtit egal între pãrtile contractante. II. când trebuia sã colaboreze la actiunea lui Belisarie. II. si permite gotilor care locuiau dincoace de P6 sã se ducã sã-si cultive pãmântul. fiind aproape egali la numãr cu gotii. Gotii. II.

El va supravietui numai doi ani înfrângerii sale. Amândoi pierirã din pricina intrigilor în care fost prinsi. care se afla la Porto. Surprinsi un moment de cãderea Ravennei. gotii se .. desteptarã si. i-a acordat titlul de patriciu si i-a dãruit un domeniu în Asia. îi oferirã coroana lui Uraîas. Vãduva sa. respinse de lustinian. lustinian 1-a tratat cu omenie. voi. tentã i-a oferit coroana. 163 a lui N. care comanda la Verona. astfel încât o insultã 152 Prokopios. lustinian se gândi sã-1 recheme pe Belisarie din Asia. puternici încã în nordul Italiei. Belisarie. ca si Infra. iar unul dintre rugi. Totila hotãrãste sã întreprindã o expeditie în acele pãrti. învestit cu depline puteri. Ambasadorii lui Totila erau instruiti sã declare cã. Eraric. Totila spera cã acest succes va pune capãt rãzboiului si începu negocieri. p. Nelinistit de succesele pe care imperiul începea sã le aibã în sudul Italiei. tule mijloace ca sã sustinã lupta pe douã fronturi. unde purta rãzboiul cu persii si sã-1 trimitã iarãsi în Italia. în acest scop. care-i punea în vedere cã trebuie sã trateze cu Belisarie. el va dãrâma la pãmânt toatã Roma. izbuti sã fie recunoscut rege si intrã în tratative cu imperiul. plin de energie si cu mari însusiri militare. care deschiserã gotilor. dupã multe lupte. Totila porni deci energic la actiune. însã acesta sfãtui sã fie ales Ildibad. mise în Italia pe Artabazes.l Vitiges a fost transportat apoi cu familia sa la Con-stantinopol. iar cãtre sfârsitul anului 546 împresura Roma. în toamna anului 541. El îsi schimbã îndatã atitudinea si nu se mai gândi decât la salvarea poporului . printr-o scrisoare în care-i vorbeste de monumentele care fac gloria Romei si prin care ea apartine posteritãtii. 1-a luat mai târziu în cãsãtorie pe Germanos.. prelungire a rãzboiului în Italia. Athena. s. spre a obtine mijloacele necesare unei actiuni serioase. ca si pe Gelimer. 1998. începuse si el i tratative. Matasontha. dacã pacea va fi respinsã. III. el dãrâmã mai întâi o treime din zidurile . împreunã cu floarea aristocratiei gotice. 4. Imperiul nu avea des. sãu. Roma cãzu. Generalii romani nu aveau nici o unitate de actiune si Totila a putut cuceri multe orase în Italia centralã. (Eraric . 219. n. 23-29. prin trãdarea isa-urienilor. îi va nimici pe senatori si va ataca Illyricum. pentru care se poate consulta EPLBIP. lustinian îl tri. luptã în care bizantinii au fost învinsi.fusese atunci asasinat de goti). Rãzboiul interminabil cu persii ne explicã excesiva '. privit ca eventual ' succesor. Dar îl trimise fãrã trupe si fãrã mijloace suficiente si bravul general a încercat în zadar sã scape Roma cu putinele trupe aduse de loan trimis anume de Belisarie la împãrat. Bãnescu. armean de origine si ofiter f capabil. încercarea sa de a cuceri Verona nu izbuteste si imperialii se retraserã dincoace de P6. poarta Asinaria.] 499 NICOLAE BANESCU asupra ei va fi privitã ca o mare nedreptate fãcutã tuturor generatiilor viitoare153. nepotul lui Ildibad. îl opri însã de la acest gând. III. în primãvara anului 542 lupta se dã lângã Faenza. iar viteazul Artabazes a murit 498 din pricina rãnii primite în lupta singularã cu un got urias. [Acelasi izvor îl mai mentioneazã pe Artabanes. Fatã de aceastã situatie. alt comandat bizantin de origine armeanã. în momentul în care partida decisã la rezis. v. la 17 decembrie 546. în Totila gotii îsi aflaserã un sef tânãr. nepotul împãratului. comandantul unei armate gote la nord de P6. în aceeasi calitate de comandat suprem. Dar Totila. unde comanda Bessas. pe care îl ucisese152. noaptea.

ca sã se poatã apãra. Totila atacã Perusa (vara anului 547). Punând toatã armata la lucru. îmbrãcându-le în fier si trimise iarãsi împãratului cheile. dar nu izbuti si generalii se despãrtirã. Goth. soldatii necesari spre a asigura apãrarea si intrã cu restul armatei în Roma. III. asezându-si tabãra lângã Tibru. Neputând construi într-un timp atât de scurt cât dãrâmase Totila din împrejmuire. Numai portile sfãrâmate de goti nu avu vreme sã le aseze din nou. împãratul. în fata zidului astfel improvizat se afla un sant adânc. el porni cu restul armatei spre Lucania154. Generalul a venit la Crotona cu putine trupe. astãzi Tivoli. în momentul previzibilei întoarceri a regelui got. astfel încât Totila s-a vãzut silit sã-i adune la nordul Apuliei. lustinian trimite câteva întãriri. pornind cãtre nord. Aduce. unde erau închisi senatorii si sotiile lor. fãrã ca gotii sã încerce a-1 împiedica. unde loan dãduse o mare loviturã. pentru pazã. 500 a putut repara astfel. la vest. începu imediat sã restaureze zidurile.. Belisarie îi asezã pe cei mai buni luptãtori la portile dãrâmate si. 22.. La insistentele lui Belisarie. III. ca sã nu-i poatã Urmãri imperialii. A doua zi. dupã o luptã crâncenã. în lagãr. II. pe care îl ocupase mai înainte. Belisarie lãsã la Porto. . îndatã ce auzi. sãpat mai dinainte. surpând toate podurile de pe fluviu. 159 Ibidem. 8 si urm. apoi încercã sã ajute. 243-244. Ei se retraserã în tabãrã. în iulie 548. la Constantino-pol157. Dar si acest atac a fost respins sângeros. II. lip-sindu-i cu totul varul pentru a le cimenta. Cavaleria sa fu decimatã de Totila lângã Rossano si Belisarie trecu la Messina. 25. azi Perugia]. 153 Bury.Romei si hotãrî sã evacueze orasul. numãrând vreo patru mii de oameni si pe Va156 [în textul original Tibouris (Prokopios. Totila se ridicã cu toatã armata si veni la Roma. sã intervinã prin Theodora. loan ocupã apoi Tarent. magister militum al Armeniei. spre rãsãrit. cu Valerian si loan. temându-se pentru Sicilia. 32). 19 si urm. lãsând o bunã parte din armata sa afarã din oras. III. Rossano. 155 Ibidem. la rãsãritul soarelui. care rezistã158. în 25 de zile. Belisarie a îmbarcat-o la Otranto pe sotia sa Antonina pentru a merge la Constantinopol. 20-24. se mãrgini sã arunce unele peste altele pietrele. Dar . apoi se întoarse în sudul Italiei. loan se retrase în Otranto159. 7. în fata fortelor superioare ale gotilor. Perusa cãzu. l si urm. 24. 19-22. Bell. 154 Prokopios. pp. 4 501 NICOLAE BANESCU lerian. Rossano a trebuit sã capituleze. pe care îi elibereazã si îi trimite în Sicilia. unde îsi va petrecu iarna din 547-548. ca împãratul sã-i trimitã întãriri serioase. în mâinile gotilor. 10. gotii au fost înfrânti. poruncise lui Belisarie sã întreprindã o ofensivã în sudul Italiei. ducând în Campania populatia care mai exista. 23. 23. pentru a începe din nou asaltul în zorii zilei urmãtoare. fugãrind trupele gote din Capua. III. iar Totila se îndreptã spre Italia centralã. cu o mie de buc-cellari ai sãi. pe Tibru multe provizii si toate acestea atraserã populatia refugiatã în împrejurimi. Totila ocupã cea mai mare parte din teritoriile cucerite de loan. în acelasi timp. care se retrãsese la Otranto si-i hãrtuia pe gotii risipiti în toate pãrtile. asediat de Totila. la care avea mare trecere. 24. III. tot ce dãrâmase Totila. 158 Ibidem. cãtre primãvara anului 549Reusita fiind imposibilã din pricina mijloacelor extrem de reduse de care dispunea. târând în alaiul sãu senatul captiv. III. gotii se aruncarã cu mare furie si zgomot asupra zidurilor. Totila se retrase atunci la Ti-bur156. [în textul lui Prokopios e Perusia. în aprilie 547. de asemenea. 26. lângã muntele Gargano155. care a tinut pânã noaptea. Belisarie asezã portile zidurilor.. oras situat lângã Roma.] 157 Ibidem. 10. Primãvara trecu la Otranto. 4. III. III. 18-19.

El începu lucrãri de reconstruire si se îngriji de repopularea orasului. lustinian o admite. cit. 25. op. 35. soldat încercat. se adresã din nou împãratului. Plecarea lui Belisarie înrãutãti situatia. op. lustinian s-a indignat cã nu a fãcut-o imediat si asa se explicã nehotãrârea împãratului fatã de general. si trecuse la Pa-normon (Palermo). Flota ostrogotã. ed. Sicilia întreagã fãcând parte din bunurile private ale Coroanei162. multã armatã din cei mai viteji oameni. comandând Illyricum. într-un complot împotriva împãratului.afirmã istoricul . participa si el la 163 Implicat mai înainte. în mâinile sale. trecând în Sicilia (mai 550). „Artabanes". la zvonul apropiatei sosiri a unei armate mari imperiale în Italia de Sus. lustinian se hotãrâse sã trimitã împotriva gotilor ca generalissim pe nepotul sãu Germanos. El a tratat însã cu clementã pe complotisti. sã salveze Italia. continuã mentionatul istoric.. asediatã de goti. [Prokopios.. într-adevãr. III. întrucât faima lui era cunoscutã de toti. acesta denuntã indirect complotul. care se apãrã câteva luni.cã gotii se vor rusina sã ia armele împotriva lui dacã ar fi avut-o însotitoare pe sotia sa. fost buccellar al lui Belisarie. s. 503 Artabanes163. dar în ianuarie 550. Liberius nu putuse rãmâne în Syracuza. în timp ce. III. de asemenea. condusã de transfugul Indulf. fiica Amalasunthei. la nord de Apen-nini. Iustin si lustinian. Fiii sãi. fãrã a izbuti. 424. Totila ata160 Prokopios. Totila ocupã iarãsi Roma. oferind Sicilia si Dalmatia. Din toate pãrtile alergau mercenari sub steagurile sale si buccellari ai altor generali. Apoi. devasta cumplit în primãvara anului 549 coasta Dalmatiei. 30. împãratul îi puse la dispozitie mari sume de bani. 152. Italia aproape nu mai avea apãrare. iar loan. H. si putu aduna în scurtã vreme. care deschid poarta Sfântul Paul (antica porta Ostiensis). ridicau trupe în Balcani. Belisarie îl lãsase acolo pe buccellarul sãu Diogenes. nepotul lui Vitalian. Antonina nu a putut face altceva decât sã obtinã rechemarea lui Belisarie. v. El se gândise — mãrturiseste Prokopios — sã-1 trimitã în Italia pe Germanos ca generalisim al rãzboiului cu gotii si acestia. el credea . Totila pãrãsise Sicilia cu o pradã imensã. afirmã Pro-kopios. socotind cã acesta era prea în vârstã si putin experimentat în ale rãzboiului. 161 Ibidem. Artabanes. cu câteva mii de pedestri. în lipsa ajutorului ei.] . Mihãescu. sã supunã si Messina. intraserã în mare panicã. dupã câteva luni. ginerele lui Germanos. n. cu alti doi armeni de la Curte.înainte de sosirea ei. Dar. încântat de aceastã misiune. îl trimise pe urma lui pe 62 Stein. gotii ocupau Rimini si repurtau o mare biruintã asupra unei trupe imperiale aproape de Ravenna. pentru a-1 înlocui. la care el adãugã altii din propria sa pungã. biruind cu totul trupele guvernatorului de Salona trimise asupra lui si capturându-le corãbiile161. împãrãteasa murise de un cancer. înainte de sfârsitul anului 550. Rãzboiul cu gotii. în acelasi timp. Cãsãtorit cu Matasuntha. a cãrui flotã fusese împrãstiatã de o furtunã. îl determinã pe lustinian la o sfortare supremã. printr-o nouã trãdare a isaurienilor. în drumul sãu fãcu sã capituleze Taren-tul si. urmasã legitimã a lui Theodoric164. spune mai departe istoricul. în care se instala acum ca un suveran. gândindu-se. p. p. Indice. ca mai înainte Africa. încercând sã-1 atragã si pe Germanos. la Syracuza. 278. partea adãogitã. v. si Supra. având trebuintã de Belisarie împotriva persilor160. un tribut anual si trupe de câte ori imperiul ar cere. M 502 cã din nou Roma si reusi sã o recupereze. unde îl gãsi. Invazia insulei care interesa direct Curtea bizantinã. Dar lustinian nu primi ambasada regelui si acesta se hotãrî sã ducã rãzboi în Sicilia. Apoi începu sã devasteze Sicilia. nu se stie de ce împãratul s-a rãzgândit si a expediat în locul sãu pe Liberius. cit. aflând. Rhegium cãzu. sus-pendându-i un timp din functii. 23 si urm. Totila a încercat.

Se decise pentru eunucul Narses. Din nefericire. procedase la lucrãri de terasament care fãceau regiunea dintre Adige si bãltile Ravennei inaccesibilã. III. Narses a luat calea pe uscat. nepotul lui Vitalian. -^ ••«!' •lto '~f.164 Bell. Zadarnic încercarã gotii sã-i închidã drumul lângã Rimini. s-a produs o nãvãlire puternicã a sclavenilor care. Resturile împrãstiate ale trupelor bizantine învinse de goti se adunaserã în Istria. 11-15. pe unde auziserã cã va trece Germanos. Dar. Peste 5. 505 anumite conditii. încât îsi schimbarã îndatã directia si se strecurarã în Dalmatia. 39. Când sclavenii au aflat de la captivi cã Germanos e la Sardica. pe de altã parte. la bãtãlia memorabilã care a decis soarta rãzboiului. l si urm. si toate trupele care asteptaserã sosirea lui Narses la Salona. se îndreptau spre Thessalonic. de-a lungul coastei. Scãpat de grijã. Germanos porunci armatei sã se pregãteascã de plecare. se înspãimântarã atât de tare. magister militum per Illyricum. la sfârsitul lunii. Efectivul cu care a pornit din Salona.000 de cãlãreti). Astfel se ajunse. care era ocupatã de dusman. si iesi în Via Flaminia. a cerut banii necesari pentru a putea plãti rãmãsitele soldelor datorate trupelor din Italia. Sfârsitul Statului ostrogot pãrea apropiat. cãci îl cunosteau din luptele purtate la Dunãre ca strateg al Thraciei. 400 de gepizi. care ocupau interiorul Venetiei.. trecând Dunãrea. stirea rãspânditã în Italia a fãcut o profundã impresie. aproape de . lustinian nu se putu decide sã-1 numeascã în locul lui Germanos pe loan. Ajungând în Istria. Totila. cu o hotãrâre eroicã. cãci Narses ridicase alte trupe în Thracia si Illy-ricum. de unde porni în primãvara anului 552. 9 zile mai târziu. seful got Tei'as. nepotul lui Vitalian. 9. implicit ale celor trecuti la dusman si pe care spera sã-i aducã înapoi. cade deodatã bolnav si moare pe neasteptate166. Neavând la îndemânã o flotã atât de mare spre a-si îmbarca aceastã armatã. înlãturã aceste dificultãti. o trupã de transfugi persani. Avea trupe din diviziile de la Constantinopol. având sã porneascã peste douã zile cãtre Italia. porni din împrejurimile Romei. armata ajungea la Ravenna. afarã de aceasta. pe care îl trimisese Totila la Verona. avea posibilitatea sã ducã în Italia marea majoritate a rãzboinicilor acestui popor. pe care împãratul a trebuit sã le accepte. Goth. El a intrat în Apennini. nu-1 lãsau sã treacã prin teritoriul lor. nimicind populatia pe unde treceau. lustinian scrise lui Germanos sã-si amâne plecarea în Italia si sã porneascã imediat sã scape Thessalonicul si orasele dimprejur de primejdia care le ameninta165. stiind ce pustiu vor lãsa în urma lor. Gotii erau nelinistiti. III.000 de oameni. sã lupte împotriva urmasilor lui Theodoric.500 de longobarzi se adãugaserã armatei. un mare numãr de bulgari. Narses era hotãrât sã completeze mult înarmãrile destul de considerabile ale lui Germanos si. III. în toamna anului 550. care cunostea bine regiunea. Narses îsi reluã marsul. apucând drumul pe la nord. La 6 iunie. pe la începutul lui aprilie 552 nu putea fi mai mic de 30. Ei erau vestiti prin cruzimea lor sãlbaticã. pe la vest de Petra Pertusa. Soarta a vrut însã altfel. se vãzu în fata unor obstacole neasteptate: francii. 166 Ibidem. al cãror contingent principal era condus de Philemuth (mai mult de 3. la sfatul lui loan. Datoritã vechilor lui raporturi cu herulii. scrie Prokopios. Generalii care comandau în Italia cetãti care rezistau încã prindeau curaj în asteptarea renumitului lor coleg. -u-"-< * 504 I ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN expeditie. nesocotindu-1 în stare sã exercite autoritatea necesarã asupra tuturor generalilor. 40. în întâmpinarea lui. si trecând peste 506 gurile fluviilor prin mijlocul unor poduri flotante167. Când totul a fost gata. unde îl asteptau Valerian si Iustin. 40. care nu primi decât în 165 Ibidem. Luând cu sine pe Valerian si trupele sale.

Busta Gallorum („Mormintele galilor")168 în Apennini.. unii pentru a muri. îi înfruntau din toate puterile.. op. ibid. lovind cu dreapta si fãrã a da nici un pas înapoi. p. 26. op. au fost ucisi de cãtre urmasul lui Totila. iar a doua zi au reluat lupta. cum s-a dovedit în împrejurarea de fatã Teias. Stein. 600-601. nu departe de anticul Sentinum (V. arãtând o vigoare extraordinarã. data e indicatã de E. adversarii lui Narses 1-au ales ca rege pe Teias. repurtate de romani în 295 î.Tadi-nae sau de un loc numit. 171 Nesigurã. IV. [„Aici voi înfãtisa o luptã de multã însemnãtate si un bãrbat cu nimic mai prejos de adevãratii eroi. IV. pânã noaptea. Cf. respinsã de la prima ciocnire. care fuseserã trimisi ca ostatici dincolo de Pad." (Prokopios. disperarea gotilor fugari a fost urmatã de o sângeroasã rãzbunare: trei sute de tineri din familiile nobile. dupã traducerea lui H... 35. D ie Schlacht im Appenin 552 n. pozitie foarte puternicã. 272). Bell. Din nordul Italiei. 156-157. p. Rãzboiul cu gotii. fiind foarte înversunatã. care izvorãste de la poalele Vezuviului. Stein. Senatorii pe care-i alungase Totila din Roma au avut. Lupta a avut loc pe la sfârsitul lui iunie 552. 35. Armata ostrogotã. dar a fost biruitã prin tactica nouã a lui Narses. S. lustinian primi iarãsi cheile Romei. 234 si urm. F. cit. cit. Teias a alergat pentru a elibera Cumae. Dupã aceea. înconjurat de câtiva rãzboinici. Stein. la poalele Vezuviului. cit. y§i<?a^ 507 NICOLAE BANESCU Narses înainta apoi prin Toscana. Teias conducea asaltul. a arãtat cã forma Tdyivai din textul lui Prokopios. p. pp. Corpul sãu a fost dezgropat de învingãtori si despuiat de ornamentele sale. luptã cu furie. Reuniti la Ticinum (Pavia). strânsi în jurul regelui lor. 8-25. Narses asedie Cumae. trecând pe lângã cetatea Nuceria170. 170 Prokopios. deci si unii si altii se aruncau cu multã însufletire asupra celor aflati în preajma lor. 601 si n. iar ceilalti spre a-si arãta vrednicia. Când îsi vãzu scutul plin de lãncile înfipte în el. era tinta dusmanilor. pe la sfârsitul lui iunie 552. dupã chiar expresia lui Prokopios. în aceste circumstante. Dar un nou dusman se ridica la nord. într-o armurã strãlucitoare. cit. 604. IV. Procopius din Caesarea. Fortschritte". 167 Prokopios. Ea fu pusã pe fugã. pp. luã un altul de la un scutier.. Chr. în mare parte. dar unde hrana le lipsea cu totul. Neavând de ales. 168 în amintirea victoriei asupra galilor... care în vremea domniei sale a fost de cinci ori luatã si recuceritã (Gibbon. unde se afla tezaurul regilor goti. cit. încât nu-1 mai putea . 29. Hotãrâti a învinge ori a muri. demnã de o epopee. • : 508 Bãtãlia a durat douã zile întregi. op. care au fost trimise lui lustinian la Constantinopol. IV. descrisã viu de Prokopios. Gotii erau împinsi la cutezantã de deznãdejdea în care se gãseau. Azi e Gualclo Tadino. ei s-au bãtut fãrã a ceda nici un pas de teren. Regele got a ocupat o pozitie forte pe tãrmul stâng al râului Dracon (azi Sarno). desi îi vedeau în neputintã... când si acesta se acoperi de 12 lãnci înfipte în el. Acoperit de scut. deoarece le era rusine sã dea înapoi în fata unor oameni mai slabi decât dânsii. ar fi eronatã. 7-14. pe care o ocupã pentru a cincea oarã169.. el a murit în satul Caprara (Caprae) si a fost îngropat de ai sãi. op. pune locul acesta la Pianello. azi Monte Lettere). Fuchs. vreo câtiva kilometri la sud de Dracon. 19 (1943). Lot. 2). Totila luptase cãlare. Chr. Urmãrit de un gepid care îl strãpunse cu lancea. Goth. mai ales. ajungând la Roma. el. A fost o luptã homericã. întrucât se aprovizionau greu. în Apenini. p. Ambele tabere s-au observat mult timp. Mihãescu. gotii nu aveau sã mai continue lupta. BellGoth. care gândeau cã odatã cãzut. cit. gotii furã siliti sã se retragã la Muntele Laptelui (Mons Lactarius. 445). i-au atacat pe imperiali la 30 octombrie 552171. aceeasi soartã în orasele Campaniei. 169 Dupã expresia lui Prokopios. op. 20. gotii dãduserã drumul cailor. op. iar romanii. cuprinsã de panicã. 3. o „luptã de eroi". în „Forschungen u. primind în cale supunerea gotilor si adeseori plângerile italienilor.. la intrarea în Gola di Frasassi.

însã Theociebert murise. sclavii pe care confiscãrile le smulseserã marilor proprietari funciari si suspectati de simpatie 173 Ibidem. spre a-1 anunta cã ei se predau. ! J. ceru un alt scut. prefectul Italiei. 274 si urm. 510 Toatã Italia situatã la sud de Pad era acum adusã sub stãpânirea împãratului de la Bizant. t. La sfatul lui loan. ducele franc Aming a venit în ajutor. iar fiul sãu Theodebald era slab. cu obligatia pentru goti de a nu mai face rãzboi imperiului172. Garnizoanele gotice sperau totusi sã restabileascã regatul gotic cu ajutorul francilor. Datoritã tratamentului onorabil pe care Narses nu li 1-a refuzat. îl lovi o sãgeatã. 610. voi. când Narses i-a trimis lui lustinian cheile portilor lor173. care fu înfipt într-o prãjinã. resturile poporului got. * Organizarea Italiei. Ultimele resturi gotice. trec Alpii în primãvara anului 553. pp. Dar Verona si Brixia (azi Brixen. Leutharis si Butilin. Buiy. în ciuda neutralitãtii pe care-o afisau în principiu. conduse de Ragnaris si refugiate la Compsa (probabil Conza). fãrã a lãsa urme ale stabilirii lor în peninsulã. care pleda energic pentru moderatie. dar în clipa în care-1 schimba. împãratul a anulat donatiile si confiscãrile operate de la Totila încoace. celebra Pragmatica Sanctio.. Toatã Italia era acum a Imperiului bizantin. adresatã lui Narses si lui Antiochus. însângeratã. lãsându-i pe supusii lor alamani. redând stãpânilor legitimi pãmânturile. care n-au stat indiferenti la aceste evenimente. ruinatã. nu departe de Capua. cit. 511 pentru Bizant. fie averea pe care o depozitaserã în fortãretele italiene. nu avem informatii. care-si avea cartierul de iarnã în Venezia. Printr-o constitutie datã la 13 august 554. a acordat privilegii poporului si aristocratiei. Despre supunerea provinciilor transpadane. omo-rându-1 pe loc. Dupã 20 de ani de lupte. la est de Neapolis. 273-274. puturã pleca sã-si caute adãpost la alti barbari. I se tãie apoi îndatã capul. Pe malurile fluviului Casilinus sau Vulturnus (Volturno). dar a cãzut în luptã. Doi frati.. op. colonii. Italia reintra în sfârsit sub autoritatea imperialã. gotii au trimis câtiva dintre conducãtori la Narses. au fost asediate de Narses si s-au predat în primãvara lui 555. unde stãpâneau încã goti si franci. Narses îi exterminã. cãrora li se aliaserã multi goti. Dându-si seama cã nu pot învinge si recunoscând cã Dumnezeu este împotriva lor. Când cornitele ostrogot Vidin a încercat sã-1 împiedice pe Narses a trece Adigele. Francii hotãrârã o neutralitate aparentã. Dar o epidemie bântui pe drumul de întoarcere armata lui Leutharis. op. Biruinta asupra lui Aming a fãcut ca Venetia francã sã cadã sub stãpânire bizantinã174. Butilin strãbãtu atunci cu grosul fortelor tot teritoriul pânã la Regiuni. Stein. Bressanone) n-au fost ocupate decât în 562. ci sã se retragã undeva afarã din frontierele romane. pierind si Butilin în acea ciocnire. II. au dat tot concursul lor ostrogotilor. cit. Francii. unde au fost înrolati în armata imperiului. astfel încât el însusi muri.Ei au strãbãtut tinuturile.misca usor. a restaurat vechea stare de lucruri. sã încerce o loviturã în Italia. devastatã. dupã moartea cãpeteniei lor. dar nu ca sã trãiascã în supu509 NICOLAE BANESCU nere fatã de împãrat. pentru ca armata lui sã vadã cã regele ei este mort. . 174 E. Narses a primit conditiile. iar Vidin a fost luat prizonier de cãtre Narses si trimis la Constantinopol.'nun». cu armele si bunurile lor. Narses i-a trimis la Constantinopol. a ratificat contractele încheiate cu statul pentru lucrãri de domeniu public înainte de Totila. pp. p. Gotii au dispãrut în populatia romanã. unde sã poatã trãi independenti. prã-dând pânã în sudul extrem. turmele. Ei cereau sã li se permitã a se retrage în pace si sã ia cu ei fie ceva bani.

Comanda militarã a fost încredintatã unui gener-alissim. iar casele si proprietãtile fuseserã ocupate de altii. sã administreze provinciile. superior guvernatorilor care continuarã. Corsica erau sub viceregele Africii. sub duci. functionarii vor fi alesi de episcopi si de nobilii regiunii. El avea oficial un post militar. Amalaric iesi sã-si apere posesiunile din Gallia. cât si asupra armatei. în iunie 548176. Tânãrul rege. cu titlul de patriciu. care devenise din diecezã prefecturã. Portile si. Urmasul sãu. pentru a creste puterea lor localã. care va domni 17 ani. se cãsãtori cu o printesã francã si aceastã cãsãtorie îi aduse nefericirea. Amalasuntha si Theodahad rãmâneau valabile. dar putem fi siguri cã aceasta era una din ambitiile sale si cã. Pentru provincii. Rãzboiul pentru Spania. Sicilia n-a fost cuprinsã în Italia: ea rãmase sub praetorul ei. valurile Romei au fost restaurate. în 547. si trupe de frontierã (limitanei). el a fost invitat sã intervinã în Spania si. Roma e administratã de Senat. fiindcã nu voia sã îmbrãtiseze arianismul. lustinian îi supune controlului episcopi-lor. în fruntea serviciului civil. Justinien. se decreteazã ca acestea sã fie restituite vechilor proprietari. Tronul fu ocupat de Theudis. prezidând opera de reconstructie. . lustinian n-a sovãit sã se foloseascã de prilejul ce i se oferea. Sardinia. Toate contractele fãcute între romani în orasele învinse în timpul rãzboiului erau valide. Theodoric fusese regentul regatului vizigot în timpul minoratului nepotului sãu Amalaric. în multe cazuri.Separatia puterilor civile si militare fu pãstratã. Liniile generale pentru reorganizarea provinciei furã indicate. Narses fu însãrcinat cu administrarea Italiei. O inovatie însemnatã se face în privinta guvernatorilor provinciali: ei vor fi alesi pentru fiecare provincie de episcopi si magnati. care n-avea nici una din calitãtile tatãlui si bunicului sãu. îl avu alãturi pe Antiochus. dar cele fãcute de tiranul Totila urmau sã fie anulate. dar guverna ca un vicerege si avea putere supremã atât asupra functionarilor civili. redus la rolul de simplu consiliu municipal. d. populatia fusese silitã sã se refugieze. magister militum. în timpul rãzboiului si invaziei francilor. care se îndreptã spre Narbonne. compuse din provinciali si auxiliari barbari. Theudis fu asasinat. care trecuse la Orient. grupate în garnizoane de-a lungul frontierei. Sardinia rãmâneau Africii. ci simplu Prefect al Italiei. Nu se stie dacã lusti-nian îsi formase de la începutul domniei vreun plan pentru recucerirea Spaniei. Toate donatiile fãcute particularilor sau corporatiilor de Athalaric. Prefectura Italiei nu se întindea asupra Africii. un general capabil. atunci regina chemã pe fratele sãu. Mãsura era luatã în interesul marilor proprietari. armate de acoperire. Troglita trimise însã trupe spre a o debloca si în lupta care avu loc. Thiudigisalus (Theodegisel) avu aceeasi soartã dupã un an si ceva. Italia fu administratã civil de un prefect. încurajat de criza prin care trecea dominatia bizantinã în Africa. înainte de a desãvârsi supunerea ostrogotilor. Putin dupã aceastã catastrofã. 161-163 si Diehl. dintre locali. Aceastã lege prevedea cã începând 175 Vezi Lot. sub diferite titluri. cu toate cã rezultatul rãzboiului 513 din Italia era încã departe de a fi sigur. dupã cãderea lui Witiges. Armata a continuat sã fie împãrtitã în trupe de izbire. Theudis asediazã cetatea Septem. el a cãutat un pretext pentru a-si trimite armatele biruitoare împotriva vizigotilor. dar e semnificativ cã titlul sãu nu era praefectus praetorio. El încredintase conducerea afacerilor lui Theudis. asa cum s-a observat mai sus. 512 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN de atunci dispozitiile codului imperial aveau sã se aplice si în Italia ca în toate celelalte pãrti ale Imperiului. nici asupra Dalmatiei. Corsica. care era departe de autoritãtile imperiale din Ravenna. dar fu bãtut si ucis de trupele rãsculate (531). Narses administra timp de 13 ani teritoriul cucerit. prin legea din 13 august 554. 209. El se purtã brutal cu ea. regele Childebert. în 549. armata vizigotã fu nimicitã. numiti tot magister militum când exercitau comenzi mai mari175.

prin aceste cuceriri. 1944. Mediterana ajunsese iarãsi un lac roman. celãlalt de bizantini. oscilând între cele douã imperii. împãrtitã încã de la sfârsitul veacului IV în douã state. op. între Siria bizantinã si valea Eufratului.. Africa Orientalã întreagã. micile popoare intermediare. dintre care unul atârna de persi. de la Gibraltar. Oxford. mai ales în Me-sopotamia. 176 E. voi. al . 1969. 206-207 si 1159. între Pontul Euxin si Cas-pica. 2. Spania bizantinã cuprindea districte si orase situate la vest si la est de Gades. care în 552 îl trimite în Spania pe Liberius cu o armatã177. Athanagild.arianul Agila ia succesiunea. hunii ephtaliti (heftaliti) sau albi. în afarã. ele nu se fãcurã fãrã mari eforturi.. prin eforturile lui lustinian. cãtre Bactriana. BZ 16. p 561 si Excursus P. Ei îl uciserã pe Agila (555). p. o putere moralã care înseamnã mult în existenta unui stat. se afla la vest Colchis. pp. Corsica. Gorres. unele dintre ele vasale Bizantului. Aceasta fãcu sã se întreprindã si în Orient expeditii si rãzboiul fu. tara lãzilor. 554-624. 820-821. Die byzantinis-chen Besitzungen an den K sten des spanisch-westgotischen Rei-ches. vizigotii îsi uitarã discordiile si se unirã. un incontestabil prestigiu si o glorie care nu putea sã rãmânã fãrã urmãri. Un pretendent. dar nu stim dacã era independent sau subordonat guvernatorului Africii178. Italia. la frontiera de nord-est. F. dãdeau necontenit prilej de conflict. Goubert.. Astfel. 515 si urm. cit. în pãrtile acestea. sud-estul Spaniei. J. autoritatea împãratului se întindea astfel pânã la Coloanele lui Hercule. s J. Frontierele celor douã state se atingeau într-o multime de puncte. oferind tronul lui Athanagild. defensiv. Prin ocuparea cetãtii Septem. p. prin urmare. de conflictul între regalitate si înalta aristocratie sacerdotalã si militarã. Corduba si Assidonia. persii erau de veacuri dusmanii neîmpãcati ai romanilor. Byzance etl'Espagne visigothique. Bury. profitând de aceste disensiuni. rãtãceau triburile arabe. La sud de Muntii Caucaz. 287. Armenia. lustinian dãdu imperiului. Gruber si G. 5 si urm. II. popoarele din tara lãzilor si din Iberia sovãiau între clientela bizantinilor si protectia regilor sassanizi. au fost atacate cu furie. insulele bazinului occidental al Mediteranei . 554-711. care i-a împiedicat pe bizantini sã se întindã mai mult. The Goths in Spain. lipsite de trupe. Thomson. se revoltã împotriva lui (551) si cere ajutorul lui lustinian.reintrarã în unitatea imperiului. 177 [Despre aceste evenimente. Aceasta fu cea din urmã cucerire a lui lustinian în Occident. prãdaserã crud tara. (R)EB. Rãzboaiele defensive ale lui lustinian Acestea furã rãzboaiele purtate pentru ambitia lui lustinian. în sfârsit.. altele Persiei. v. la picioarele Caucazului. dar chiar acolo unde atingerea nu era directã. pricinuia de asemenea prilejuri de lupte. Totusi. 515 NICOLAE BANESCU 5. în fata acestei primejdii. motiv pentru care fu legat de aceea a Africii. El era tulburat de luptele pretendentilor la tron. Sardinia. Mai multe cetãti maritime din aceastã regiune furã cucerite. frontierele Orientului. si ele erau un izvor de dificultãti continue. p.] 514 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Liberius izbuti sã învingã trupele lui Agila si cuprinse partea ele sucl-est a Spaniei. Balearele . Stein pune expeditia la aceastã datã. 1907. Pe la mijlocul veacului V regatul persan pierduse mult din prestigiul sãu. P. E. Dalmatia. cu rang de magister militum.Sicilia. op. bizantinii refuzând a le ceda lui Athanagild. cit. fãrã jertfe uriase sau nespuse suferinte si privatiuni. Teritoriul cucerit de Imperiu era prea mic pentru a forma o prefecturã. Un guvernator militar fu instalat în noua stãpânire. în vremea în care imperiul îsi îndrepta astfel toate silintele sale în Apus. în aceastã regiune intrau orasele Noua Carthaginã. Toate aceste cuceriri costarã mult. spre exemplu. în Asia. Mai întâi. Wirth în „Lexikon des Mittelalters". dezlãntuind persecutia contra ortodocsilor.

care erau crestini. drept represalii. Bizantinii câstigau tot atunci o biruintã si în Armenia. Dar si persii au avut pierderi grele. ajungând în curând cel mai celebru general al veacului sãu. Din fericire. Rezultatul negocierilor a fost însã mediocru. în anul 528. formând o nouã armatã încredintatã lui Pompeius. Acestia îi ucideau pe crestini. Importanta Lazicei (Lazike) era îndoitã pentru romani. stat clientelar Persiei. El era sotul surori mai mari a împãrãtesei Teodora. încât romanii nu au putut sã-1 ajungã. în locul sãu a fost numit Belisarie. din partea romanã participând generalul Hypatius si bãtrânul rãzboinic Pharesmanes. gratie ajutorului acordat de seful arab Abukarib. Oricum. numit de curând phylar518 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN chos. probabil nepot al lui Anastasios. trãiau albanii. care era duce la Dara. litoralul vestic al Mãrii Caspice si nord-estul Armeniei. Poate cã ar fi fost înlãturat. Bizantul a avut acum de reprimat o rãscoalã a sa-maritenilor în Palestina (primãvara anului 529). lustinian a trimis atunci mai multe trupe si noi cãpitani în fortãretele Amida. o cãpetenie de briganzi. Negocierile nu au dus însã la nici un rezultat. începând a construi chiar pe frontierã o nouã fortãreatã. Victoria a fost dobânditã asupra unei armate formate din persarmeni si auxiliari sabiri. unde comanda supremã o avea Sittas. Persii au declarat cã nu pot tolera aceastã nouã constructie si. din ordinul lui lustinian.000 de oameni.cãror nume 516 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN a rãmas în Lazistan. de unde s-a retras atât de repede. retrãgându-se repede peste frontierã. 13. O armatã persanã de 30. iar mai spre est Iberia sau Geor-gia. numitã Comito181. în vreme ce persii erau reprezentati de cãtre „maestrul oficiilor". fiind o barierã atât contra barbarilor din nordul Caucazului. pe cursul inferior al râului Kyros (azi Kura). Ei au întreprins atunci incursiuni de pradã în teritoriile persane si arabe. Romanii au fost învinsi într-o luptã dezastruoasã179. Kavad era si el ocupat cu înãbusirea unei miscãri persane de inspiratie comunistã mazdakismul. unul dintre cei mai buni generali bizantini. nici unul dintre adversari nu a deschis ostilitãtile. si doi comandanti de-ai lor ucisi. Bell. spre a anunta urcarea sa pe tron. Dupã o nouã victorie persanã pe Eufrat. care a pãtruns în Siria pânã aproape de zidurile Antiohiei. O nouã suspendare de arme s-a convenit la apropierea iernii. oprindu-i sã-si îngroape mortii.. dar acestia au reactionat si regele lor Gurgen s-a întors spre romani. 2-8. ostilitãtile au început atât în Mesopotamia. proclamându-si chiar un rege în persoana iui Julian. Sura si Beroea. Regele persan Kavad I (488-496 si 498-531) dorise sã-i asimileze pe iberieni. a invadat Mesopotamia. 517 viatã. fuseserã initiate negocieri cu persii. Belisarie a scãpat cu Prokopios. condusã de printul Xerxes. au început noi negocieri de pace. Ostilitãtile din 529 au început printr-o incursiune combinatã de forte ale persilor si arabilor. dacã lustinian nu s-ar fi decis sã construiascã lângã Dara o nouã fortãreatã. cât si în Lazica. care în aprilie 529 era avansat magister militum per Orientem. Edessa. Con-stantia. în a doua parte a anului 527. Pers. I. Astabedh. dar cu locuitori crestini. Rãscoala a fost înãbusitã cu mare greutate. lustinian trimitând la Ktesiphon ambasada condusã de Hermogenes. incendiindu-le bisericile si proprietãtile. Dar în iunie 530 Belisarie repurta lângã Dara o mare victorie asupra unei puternice armate persane superioare numeric si condusã de Perozes180. în teritoriul roman. întrucât Pompeius nu pare a fi corespuns asteptãrilor. între culmile estice ale Muntilor Caucaz. sub conducerea lui Mundhir. încã înainte de moartea lui Iustin. Kavad a gãsit atunci un pretext pentru a începe rãzboiul. cât si contra înaintãrii persilor spre coastele Mãrii Negre. . Belisarie. regele de Hira.

în calitate de generalissim. a. care le-au smuls o mare parte din pradã. Oprindu-se la Gabbula. Ducele de Mesopotamia nu mai rezida la Dara. condusi de Azareth. 14 (Firuz Mihran. 19-25. Stein. Existenta unei neîntelegeri între Belisarie si subordonatii sãi a dus la rechemarea sa de cãtre împãrat. 15.Armenia Mare. nu de marii feudali puternici de odinioarã. între timp. Pers. retribuitã de rege si dependentã de el. Sittas i-a supus pe tzani.. cu intentia de a invada Siria. Prokopios vede în Mihran. p. Sit-tas a fost numit apoi magister militum praesentalis. Sosirea lui Belisarie a provocat o luptã în dreapta Eufratului. Acesta a zãdãrnicit douã încercãri ale persilor de a lua Martyropolis. Chosroes I. o adevãratã plagã pentru provinciile pontice. 9-15 si II. I. autoritãtii unui magister militum per Armeni-am (et Pontum Polemoniacum et gentes). I. un ofiter capabil. iar în . \. Mundus fiind trimis în locul sãu la comanda armatei Orientului. 15.000 de oameni ai cavaleriei persane. El a creat o armatã permanentã. Rufin si Hermogene au ajuns la întelegere cu el în septembrie 532. situatã la frontiera imperiului. supranumit Nusirvan (Anursirvan. o demnitate. Prin politica sa înteleaptã.579) a grãbit tratativele de pace deja începute. p. Dar la întoarcere invadatorii au fost atacati de Doro-theu si Bessas. A împins frontiera statului sãu pânã la Oxus. împreunã cu Pontul Polemo-niac si Armenia Prima si Secunda. Satrapii îsi pierdurã puterea militarã182. 291). 184 Mermeroes în Prokopios. ca si satrapiile sau gentes. iar acestia recunosteau suzeranitatea romanã asupra Lazicei. Bell. ci la Constantia. fiind anulate toate cuceririle fãcute de ambele pãrti de la izbucnirea rãzboiului. 15. 13. cit. a completat reforma statului persan începutã de tatãl sãu Kavad. Tratatul nu aducea nici o schimbare a granitelor dintre cele douã state. \iippavr\q. op. J83 Prokopios. cei 15. a fost organizatã ca provincie. Al doilea rãzboi persan. sau sã se întoarcã în tara lor. E. 13. Moartea bãtrânului Kavadh (13 septembrie 531) si venirea la tron a fiului sãu Chosroes a schimbat însã datele problemei. armean de origine. I. treceau primãvara Eufratul la Circesium. în anul 528 a fost scoasã din circumscriptia condusã de magister milîtum per Ori-entem. sub Iustin I.. op. Refugiatii iberi din Constantinopol puteau sã rãmânã acolo. cit. împãratul recunostea suzeranitatea persilor asupra Iberiei.. Pers. 9 si urm. n. I. mai ales în domeniul financiar si militar. iubitor de rãzboi. Energic si ambitios. 289-290. cel dintâi titular al acestei demnitãti a fost Sittas. 520 Chosroes 7(531 . introdu180 Ibidem. Stein. devastând totul pânã în Cilicia si Siria. mihran însemnând comandant suprem al armatei persane. 1-30 (c/ Stein. pãstrând însã.000 livre de aur pentru întretinerea fortificatiilor si apãrarea pãsurilor Caucazului185. între Sura si Kallinicum. Bell. la 12 mile de Chalkis. 13. au întreprins o teribilã incursiune în Imperiu. gr. pp. Chosroes s-a silit sã-si sporeascã considerabil regatul. în tot cursul lungii sale domnii. lustinian a construit apoi în aceastã tarã impracticabilã cetãti si drumuri. cf.. cit. 181 Ibidem. dar care nu a durat decât sapte ani. comandamentul pe întregul teatru de rãzboi de la nord. Kavad continuã ostilitãtile în anul 531. Doro-tbeu. aceastã oaste prãda împrejurimile. 182 E. 3). 288. si a fost supusã. 30. Ambii generali au obtinut în anul 530 douã mari victorii asupra generalului persan MihrMibroe184. Sittas i-a fãcut pe tzani sã accepte crestinismul. însemnând „cu sufletul nemuritor"). al cãrei rezultat n-a fost tocmai fericit pentru bizantini. op. i-a urmat ca magister militum per Armeniam. pentru încheierea pãcii „eterne" intrate în vigoare în vara lui 533. spre nord-est. o populatie sãlbaticã si pãgânã. hunii sabir. 519 când astfel civilizatia în mijlocul acestor barbari183. La instigarea lui Mundhir. Bizantinii mai plãteau persilor 11. adusi de persi împotriva bizantinilor..

521 tea cã aceastã pornire spre dominatia universalã constituia o amenintare serioasã si pentru stãpânirea lui. p. sarea si alte articole necesare consumului. Lãzii depindeau de negustorii romani în ceea ce privea grâul. Alte mii de oameni au fost dusi în captivitate lângã Ktesiphon. II. 22. Pers. la care a invitat poporul. 100. 12-15. 191 J. 14-36. op. dând în schimb piei si sclavi. a silit orasele întâlnite în cale sã-i plãteascã mari sume de bani. de faptul cã magister militum Ivan Tzibus. 189 Prokopios. Regele persan trata în acelasi timp cu ambasadorii imperiali. Trecând pe la Edessa si Dara. l. portul Antiohiei. El îi sugerase lui lustinian construirea for-tãretei maritime Petra. încredintatã întelepciunii împãratului bizantin. a luat de asemenea contributii pentru a nu se deda la jafuri. în care a pierit Sittas (538). cit. care ocupa acest comandament de multi ani de zile. 5. Stein. s-a retras din teritoriul bizantinilor la finele verii anului 540. 1-18. 9. Nobilii de acolo aveau obicei sã-si aleagã neveste din Bizant. în aceste circumstante. II. 188 Ibidem. Bell. Dependenta lor de Imperiul bizantin consta nu în plata unui tribut. 488-490. privind Mediterana189. Witiges a trimis soli la Chosroes pentru a-i cere ajutor.. el sim185 Prokopios. 187 Ibidem. Nelinistit de progresele bizantinilor. populatia masacratã.. 1. op.000 de livre de aur si o platã de 500 livre anual sub pretextul întretinerii fortificatiilor caucaziene. în toamna anului 539. era fiul unei bizantine si servise ca silentiar în Palatul bizantin. regele persan a cucerit Sura. voi. 8. vãrul lui lustinian. iar orasul ars. E. Berhoia (Alep) a fost transformatã în cenusã de cãtre Chosroes. el n-a întreprins ceva deosebit pentru a-1 combate pe Chosroes187.. regatul de Lazica sau Col-chis a început sã joace un rol foarte important în rãzboaiele dintre bizantini si persi. ci în alegerea regilor lor. Antiochia a fost cuceritã si jefuitã cumplit. acesta a rupt pacea.000 livre de argint pentru a nu prãda orasul. Drept conditii de pace el cerea vãrsarea imediatã a 5. apoi a dat curse de circ190. exercitând astfel un monopol care . II. Bury. 186 Prokopios. II. cit. în lipsa lui Belisarie. re-trãgânduse în final pe un alt drum decât acela pe care venise. concentrând acolo tot comertul regiunii în mâinile sale. I.partea opusã pânã în Yemen. II. trecând-o prin foc si sabie: 12. Textul lui Prokopios vorbeste de 110 KEVTi]vãpia. rebelii au cerut ajutorul lui Chosroes.. în profitul tezaurului imperial si al sãu propriu. cit. arãtându-i cât de amenintatã era siguranta regatului persan dacã lus-tinian ar cuceri si Italia. Urcând de-a lungul tãrmului drept al Eufratului. Sleind astfel orasele. unde regele le-a construit un oras dupã tipul celui natal al lor188. Regatul acesta al lãzilor era o barierã necesarã împotriva raselor scitice transcaucaziene. II. Asediat în Ravenna. a fost trimis cu 300 soldati în Orient. Aflat la Hierapolis (= Mab-bugh). Bell.. dupã Africa (primãvara anului 539). Tot atunci se produsese o revoltã a Armeniei romane. general si administrator capabil. s-a multumit cu 1. Mergând apoi la Apameia. un „kentenarion" având 100 livre. Germanus.000 de locuitori au fost dusi prizonieri. Chosroes a înaintat apoi pânã la Seleucia. Gubazes. Pers. 190 Ibidem. pp. Buzes era atunci al doilea magister militum per Orientem. 10. locuitorii sãi apãrând trecã-torile fãrã a solicita vreo cheltuialã în oameni sau bani Imperiului191. Lucrurile au fost grãbite de rãzboiul purtat de bizantini în Italia. exploata fãrã milã Lazica. 522 Pornind înapoi de acolo. loan si Iulian. regele din acel moment al Lazicei. invadând teritoriul bizantin cu o puternicã armatã (martie 540)186. op. 523 NICOLAE BANESCU Ostilitãtile redeschise de persi i-au gãsit pe lãzi nemultumiti de bizantini. Gãsind motive împotriva lui lustinian. Apãrându-se. sosind la Antio-chia.

în anul urmãtor. capitala provinciei (543). sub conducerea lui Harith. Ducele loan Troglita al Mesopotamiei repurta douã victorii asupra persilor invadatori (544-545). Dezbinati. silind-o sã i se predea193. din ordinul lui lustinian. Decis a pune mâna pe Lazica. 9. 26. dar si din ostrogotii care se su-puseserã Imperiului roman. dincolo de Eufrat. regele persan fiind silit sã se retragã în schimbul a 500 livre de aur (544)194. pânã când Harith a repurtat o mare victorie în desert împotriva lui Mundhir. dar nu pentru La-zica. El a atacat mai întâi Nisi-bis. localizatã nu departe de Chalkis (iunie 554)196. ei priveau cu ochi rãi practicarea cultului mazdean în tara lor. Imperiul plãtind dinainte 2. Chosroes a pãtruns în Lazica în fruntea unei puternice armate. care a pierit în luptã. Ibidem. un nou rãzboi a izbucnit în 546 între lakhmidul Mundhir si ghassanidul Harith. generalii bizantini au fost însã biruiti de persi la Anglon. II. 525 NICOLAE BANESCU O ambasadã a lui lustinian sosea apoi la Ktesiphon pentru negocieri. care alergase cu trupele în regiune. comes Armeni-ae. Acesta sosise în Orient încã din primãvara acelui an.000 livre de aur (adicã 400 pe fiecare an). Chosroes a . 27.. în cele din urmã. în lupta de lângã Dara. generalul persan Mihr-Mihroe a cãzut în mâinile sale. aproape de Dvin. Tribunus. 19. magister militum per Armeniam. la aflarea vestii cã hunii care invadaserã Armenia romanã fuseserã nimiciti de Valerian si cã Belisarie nãvãlise în Mesopotamia persanã. în continuare a asediat Petra. Chosroes a lãsat acolo o garnizoanã. 1-25. Lãzii nu erau deloc încântati de stãpânirea persanã. Cele douã puteri nu au intervenit însã în conflictul dintre sefii arabi. deoarece pentru bizantinii era de interes vital controlul acestui teritoriu si implicit al comertului din Marea Neagrã.. întorcându-se toamna în Persia. cetatea s-a predat în conditii onorabile. ostilitãtile anului 541 încheindu-se în acest mod. Un corp militar care însotea expeditia a 192 Prokopios. Pânã atunci. pe care persii au refuzat sã o evacueze. ei nu puteau rãbda faptul cã erau cu totul împiedicati de la orice comert cu lumea bizantinã. Tratatul era valabil si pentru statele tampon arabe. Bizantinii au pãtruns în continuare în Persarmenia. Chosroes a nãvãlit din nou la vest de Eufrat. III. apãratã cu energie de Tzibus. regele Gubazes fãcându-i o supunere solemnã. a asediat fortãreata Sisaurana (între Nisibis si Tigris). Belisarie. soldate în primãvara anului 545 cu încheierea unui tratat.privea vânzarea si cumpãrarea tuturor mãrfurilor de export si import192. provincia fusese guvernatã de satrapi indigeni aflati sub controlul unui comandant militar. în anul 541. 524 întreprins o razie dincolo de Tigris. 15. Noul rãzboi din Lazica. Un puternic atac al lui Chosroes asupra Edessei s-a frânt în fata rezistentei de care au dat dovadã trupele generalului Martin si populatia întreagã. Belisarie s-a retras. a cãzut în dizgratie ca urmare a intrigilor Theodorei. Dupã aceasta. învecinatã cu Lazica. aducând întãriri considerabile. cit. care si-a aflat sfârsitul în aceastã înfrângere. rugându-1 pe regele persan sã-i alunge pe romani din tara lor. Pe lângã aceasta. dar crezând cã n-o va putea cuceri. Resedinta acestui guvernator era Martyropolis. 193 Ibidem. Ostilitãtile nu puteau fi evitate mult timp. în Euphratesia. provincia era organizatã sub conducerea unui guvernator de rang consular. abolit încã din anul 528. Abia în primãvara lui 544 el si-a reluat comandamentul din Italia. gãsind despotismul acesteia mult mai greu de suportat decât oprimarea crestinilor. b. op. Pãrtile contractante se obligau la pace pe cinci ani. II. O schimbare însemnatã s-a fãcut în Armenia romanã. dar s-a retras apoi de teama ciumei bubonice care izbucnise în Orient. formate din soldatii care luptaserã împreunã cu el în Italia. distrugând Callinicum. O solie a lãzilor s-a prezentat atunci la curtea din Ktesiphon cu scopul de a relua legãturile de vasalitate rupte în anul 522. Chosroes a mai obtinut de la lustinian pe cel mai bun medic. Legati strâns de religia crestinã. Cu tot armistitiul încheiat. pentru un an de zile195. De data aceasta.

J. Gubazes a fost ucis de Martin si Rusticus (acesta din urmã trimis în calitate de comisar imperial cu mari puteri. 29. p. care s-au unit cu lãzii lui Gubazes. 573-574). au fost apoi nimicite de fortele unite ale lui Dagistheus si Gubazes (549). lustinian le-a îndeplinit dorinta. Buzes si Iustin. care au durat pânã în toamna anului 551. ocupatã de ei. trimis de împãrat sã ancheteze uciderea lui Gubazes si pedepsirea asasinilor a sosit în Lazica înaintea noului rege Tzath.. 513204 Agathias. cit. Bell. 1-14. pe frontul de est. p. Cum Mihr-Mihroe murise în vara aceluiasi an. altã fortãreatã situatã pe malul drept al râului Phasis. dar atacând în continuare orasul Phasis. 41-46 si IV. II. 35. 202 Prokopios. care a rezistat pânã când prin clisurile nepãzite Mihr-Mihroe si-a fãcut aparitia cu o mare armatã. apãrat cu succes de cãtre Martin si Iustin. ca si celelate trupe persane din Lazica. le-a fost smulsã din mâini de cãtre Iustin. Dar garnizoana lãsatã de Mihr-Mihroe în Petra. iar Gubazes i-a cerut iertare lui lustinian. 200 Ibidem. op. 10. în Lazica sosea astfel Dagistheus cu 8. silindu-i pe asediatori sã se retragã198. 14. IV. III. Stein. fapt acceptat cu mare bucurie de cãtre acestam. Altã mare armatã persanã condusã de Chorianes a fost nimicitã de bizantini si de lãzi pe râul Hippis. Neclaritatea deciziilor privitoare la Lazica a dus însã la noi tensiuni. S-a ajuns la un nou tratat. op. Faptul 1-a determinat pe lusti-nian sã caute a-i alunga cu totul pe persi din Lazica. Numele generalului persan la Prokopios este Mermeroes. lovit de o sãgeatã199. Stein. 199 Idem. persii suferind o mare înfrângere lângã Archaiopolis.600 livre aur201. dupã moartea comandantului ei. magister of-ficiorum. Bizantul plãtind alte 2.. IV. O încercare a persilor de a ocupa Archaiopolis. Goth. cit. 198 Ibidem. 17. IV. acuzat de lãzi cã ar fi ajuns la întelegere cu persii. Bell.. l. care se afla la Constantinopol. IV. Apoi s-au . 503. p. dupã ce zece ani se aflase în manile persilor. rugându-1 sã-i vinã si în ajutor contra persilor. Goth. în locul lui Dagistheus (Dagisthaios). cit. 510. întors recent de pe frontul cu gotii din Italia. care avea sã fie primit în mod solemn de cãtre lãzi. 8. 1-11. un afluent al lui Phasis (550). 203 E. un senator onest. iar la Constantinopol a sosit din partea per197 Prokopios. 7. a fost trimis Bessas. Stein. 196 E. 30. Acesta a zdrobit o revoltã a altor douã neamuri caucaziene. redevenind bizantinã. p. ™ Ibidem. care reînnoia armistitiul pentru alti cinci ani. trimitând acolo considerabile întãriri. Dupã un asediu de luni de zile. 8. în anul 555. 528 put operatiunile militare (556). Tzath primind însemnele demnitãtii regale din mâinile împãratului204.. pp. Bell. Trupe numeroase erau comandate în 554 de Bessas. II. pentru cã îi denuntase lui lustinian pentru neglijentã în conducerea rãzboiului. 9. 6 (si E. a esuat202. Ei au atacat împreunã Petra. 9.încercat sã-1 asasineze pe Gubazes.. au reînce201 E. 12 si urm. lãzii au trimis o solie la lustinian protestând pentru uciderea regelui lor si cerându-1 ca rege pe Tzath. fratele mai mic al lui Gubazes. 3-6 si IV.000 de soldati (548). cit. II. Patriciul Athanasius. Stein. 17. op. abasgii (abchazii sau afk-hazii) si apsilienii200. 526 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN încercarea nu a reusit. la Ktesiphon a sosit pentru negocieri Petru. întrucât armistitiul pe cinci ani expirase în 550. cit. fiul lui Germanos. persan. Martin. Bury. 527 silor Izadh-Gusnasp (Yazdgusnasp) pentru continuarea negocierilor... Persii au suferit apoi o altã mare înfrângere: Rhodopolis. alãturi de generali)203.. op. între timp. op. Petra a fost cuceritã de cãtre Bessas. 116. Pers.

iar bizantinii se obligau a le plãti suma de 30. regatul Sabeenilor (Saba-suba). [Mult mai târziu. Ceea ce 1-a determinat pe Chosroes la acest pas în raporturile cu Bizantul a fost faptul cã hunii heftaliti au fost zdrobiti de o coalitie turco-persanã cãtre anul 560. pe Eufrat. se spune. lustinian intrase în legãturi cu abisinienii si himyaritii din Arabia. în toamna anului 557. E. în Bell. 5. pp. de care se leagã legenda reginei din Saba. Persii renuntau la toatã Lazica. dar au fost supusi si reprimati cu duritate205. asa cum era de aproape douã veacuri. cit. Comertul era ocupatia de cãpetenie a populatiei. Statelor tampon arabe [cum erau cel lakhmid ori cel ghassanid] li se interzicea sã-i atace pe bizantini sau pe persi. Negustorii arabi erau admisi numai la Dara si Nisibis. care 1-a vizitat. unde se aflau birouri de vamã: Callinicum. Gotb. de cãtre Izadh-Gusnasp si magister officiorum Petru din partea bizantinã. Amenintat de persi. alte trei la începutul anului al optulea. IV. inclusiv cu riturile lor de înmormântare. 1-20. 7.000 livre de aur trebuiau vãrsate imediat. înainte de era crestinã. care pregãtea pacea definitivã.] 529 Aceastã pace era stabilitã pe 50 ele ani. Desi era iubit de soldati. dupã ce statul bizantin a pierdut acest control în favoarea republicilor comerciale italiene. spre ex. iar celelalte în fiecare an dupã scurgerea primului deceniu. pe regele Solo-mon. 11. Martin a fost si el revocat de cãtre lustinian (557). Alte articole priveau comertul si populatiile limitrofe. capitala Persarmeniei. 4 si IV. Crestinii erau tolerati în statul persan. Hristos acest regat a devenit regatul Sabeenilor himyariti. 514-515. 205 Agathias. Importanta istoricã a rãzboiului din Lazica a constat în faptul cã Imperiul bizantin a închis accesul marii puteri asiatice a persilor în Pontul Euxin si a îndepãrtat eventualitatea ca aceasta sã ajungã un rival periculos si în apele acestei mãri. IV. Stein. La sfârsitul veacului al II-lea î.revoltat misimienii. 15. O rãscoalã a tzanilor. bagajele lor fiind scutite de taxele obisnuite. Frontiera rãmânea neschimbatã în Armenia si Mesopotamia. Iustin a fost numit generalisim în Lazica206. unde înflorise. în Osrhoene. Traficul era permis negustorilor în anumite orase. Izadh-Gusnasp207 a mers din nou la Constantinopol. un mic popor ce locuia la nord-vest de apsilieni. precum si o incursiune a hunilor în Armenia au fost ultimele evenimente militare din aceste regiuni. Ambasadorii celor clouã state urmau sã utilizeze posta publicã. în sudvestul peninsulei Arabia se aflã provincia Yemen. Procesul destinat a rãzbuna uciderea lui Gubazes fiind terminat. angajament ce nu avea însã caracter retroactiv. pe care Bizantul a cãutat sã o tinã permanent sub controlul sãu. La mijlocul . zdrobitã definitiv (558).000 monede de aur (solidi aurei) pe an si anume primele sapte anuitãti. IV. Persii se obligau sã-i împiedice pe huni. unde a încheiat un nou armistitiu. alani si alti barbari sã treacã strâmtorile centrale ale Caucazului pentru a prãda în teritoriile bizantine. Contractantii se obligau sã nu construiascã noi fortificatii aproape de frontierã. declinul sãu a fost rapid si ireversibil]. dar în 530 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN viitor fugarii nu mai puteau avea azil de o parte sau de alta. Nisibis si Dvin. dar cu conditia de a nu face prozelitism. eveniment urmat de extinderea statului persan pânã la Oxus si de necesitatea consolidãrii stãpânirii persane în aceste regiuni. 4-7 si IV. Supusii romani sau persi refugiati la dusman în timpul rãzboiului au fost autorizati a se repatria. op. Rusticus a fost condamnat la moarte si executat. adicã aproape 3. 207 [„Isdigousnas" în textul lui Prokopios. Autoritãtile romane si persane se angajau sã împiedice contrabanda. prezidate de cei doi guvernatori de provincie interesati în aceastã privintã. 206 Agathias. trebuind sã fie extrãdati. Litigiile dintre particulari la frontierã urmau sã fie rezolvate de cãtre comisii mixte.. în timpuri îndepãrtate.. Pacea bizantino-persanã a fost încheiatã cãtre sfârsitul anului 561 la Dara.

Nu e sigur dacã Elesboas a trimis imediat o armatã pentru a-i restabili autoritatea sa (519-520). Dar nu se tinu de cuvânt si pentru cã acestia nu au voit sãsi renege credinta. capitala regatului abissinian. Acest lucru era însã greu de îndeplinit. a ucis pe Dimnos si a lãsat un vicerege cu o garnizoanã etiopiana în tarã. instigându-i pe . Omorând toti etiopienii din tarã. Yemen si insula Socotra. Misionari crestini au activat în ambele tãri începând încã de pe timpul domniei lui Constantius al Il-lea. regele himyaritilor (homeritilor). aromate. când un arian numit Theophilus a fost numit episcop al bisericilor noi din Abissinia. a fost primul episcop în Abissinia208. convertit si el la crestinism. se învecina la nord cu Suakim. în acest timp. el merse cu o mare armatã contra orasului fortificat Nejran. în timpul lui Zenon sau Anastasios209. o cãpetenie himyaritã. 322. în prima parte a veacului al Vl-lea. 532 Andas fãgãduise sã îmbrãtiseze crestinismul în caz de victorie. II. Andas a fost urmat de Tazena210. scãpând astfel imperiul sãu de monopolul persilor. iar iudaismul s-a stabilit în Yemen. ca represalii pentru rãul tratament al evreilor în Imperiul bizantin. Un rãzboi a fost probabil între himyariti si abissinieni. astfel încât scopul lui lustinian în aceastã privintã nu a fost atins. ordonat de Athanasios. se proclamã rege si începu a persecuta pe crestini. Portul sãu Adulisera la 15 zile de cãlãtorie de Axum. Era vorba ca axumitii sã aducã mãtasea de la Taprobane (insula Ceylon. cunoscuti si ca axu-miti. timp în care a exterminat sistematic comunitãtile crestine din sudul Arabici. unde era o mare piatã de produse ale Africii: sclavi. între care era si Harith. Frumentius. urmãrind sã se foloseascã de aceste popoare în 531 vederea intereselor sale comerciale si militare.veacului al IV-lea a început sã se propage acolo si crestinismul. papyrus. Dar Dhu-Novas a stãpânit doi ani. el masacra 280 de persoane. Relatiile comerciale ale abissinienilor cu vecinii lor de peste strâmtori. Dimnos. Dhu-Novas. împãratul i-a trimis un episcop din Alexandria. rege al himyaritilor. a început o aprigã prigoanã împotriva crestinilor. convertit probabil la iudaism. care a fost rege la începutul domniei lui Iustin. n. supusi celui dintâi. fusese crescut crestin211. Asediul fu lung si el promise a cruta pe locuitori dacã-i predau orasul. azi Sri Lanka). a masacrat un numãr de negutãtori greci. Dhu-Novas trimise apoi emisari lui Mundhir de la Hira. lustinian a trimis apoi o ambasadã la Axum. Dupã aceea. care a întâlnit însã un adversar puternic în iudaism. si si-a împlinit promisiunea. dacã refuzau a îmbrãtisa iudaismul. timp în care crestinismul na mai progresat acolo. înstiintându-1 despre fapta sa si îndemnându-1 sã facã la fel. se întindea spre vest pânã în Valea Nilului si spre sud pânã la coasta Somaliei. care a biruit si ocupat Yemenul. de credintã iudaicã. emirul tribului lui Harith Ibn-Kaab. himyaritii din Yemen. 3209 Ibidem. E posibil ca Iustin si patriarhul Alexandriei sã fi trimis curieri la Axum. erau frecvente si din timp în timp ei cãutau sã obtinã controlul politic asupra sud-vestului Ara-biei. Abissinienii si himyaritii Regatul abissinienilor sau ethiopienilor. iar ftul sãu Elesboas. La instigatia Constantinopolului. în ajutorul acestora a intervenit însã regele abissinian crestin Elesbo-as. ca si la homeriti. izbuti sã învingã garnizoana etiopiana. nu mai stim despre aceste regiuni apropae un secol si jumãtate. Aflãm cã în timpul împãratului Anastasios un episcop a fost trimis la himyariti. care era cartierul general al crestinilor (523). regele abissinian Andas a nãvãlit în Yemen. 208 Bury. de la numele capitalei lor Axum. care îi favoriza pe evrei. p. unde rezida regele. El i-a înstiintat pe patriarhul Alexandriei si pe împãratul Iustin I cu privire la victoria sa asupra iudaismului. Comercianti romani frecventau Adulis. ivoriu si aur de Sasu.

324-325. Planul lui lustinian era sã obtinã iertarea lui Kais. 326. Kais. Iulian cãlãtori la Adulis pe mare si avu o audientã la Ela Atzbeha la Axum. când.abissinieni sã-i rãzbune pe crestinii ucisi si sã-1 suprime pe tiran. Consilierii sãi. serviciu care le-ar fi fost si lor profitabil. . Gregentiiis de Ulpiana a fost . Despre misiunea urmãtoare a lui Nonnosus. Yemen si Maad. care stãteau împrejurul lui. transportând ei însisi acest articol de la Ceylon la porturile Mãrii Rosii. în fruntea unei armate de himyariti si maaditi sã nãvãleascã în Imperiul persan213. al cãrui nume era Esimiphaios. a vizitat capitala imperiului si a fost numit phylarch al Palestinei215. Astfel au fost relatiile politice ale celor douã regate de la Marea Rosie. Regele primi bucuros a se alia cu imperiul împotriva Persiei. Istoricii si cronicarii nu ne spun nimic despre reînvierea comunitãtilor crestine în regatul himyaritilor dupã cãderea lui Dhu-Novas. Abram. dar în amândouã abissinienii au fost învinsi si Ela Atzbeha s-a resemnat a-1 recunoaste pe Abram ca vicerege. în afarã de un sort de pânzã brodat cu aur si de curele împodobite 210 Pe care inscriptiile îl descriu ca „Rege de Axum si Homer si Reidan si Saba si Salhen". Serviciul principal pe care abissinienii îl puteau face era sã distrugã monopolul comertului de mãtase al persilor. Pare a fi fost o revoltã a garnizoanei etiopiene. Desi Julian izbuti în negocierile sale si regii promiserã ce li se cerea. ca suzeran al Yemenului. care era crestin. Pentru a ataca din Yemen Persia. El era gol. la curtea lui Ela Atzbeha si Esimiphaios. la propunerea pe care Iulian era însãrcinat sã o facã si lui Esimiphaios. Ela Atzbeha (la scriitorii bizantini: Elesbaas. 1). ei nu furã în stare sã execute promisiunile. la origine sclavul unui roman din Adulis. Scopul ambasadei era sã câstige cooperarea împotriva Persiei. pp.qq 534 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN nosus. abissinienii erau înlãturati de persi. 212 Ibidem. nu a indigenilor si e probabil cã Abram. ca rege tributar212. Regele sta pe un car la care erau înhãmati patru elefanti. Esimiphaios a fost detronat si închis. 323 si n. iar în urmã. îl învinse si ucise pe Dhu-Novas si puse în locul sãu un crestin himyarit. II. si un anume Abram. Douã expeditii au fost trimise împotriva lui Abram. Homer e Himyar (Bury.?. 211 Ibidem.?L. iar seful lor. cedând conducerea fratelui sãu. Elesboas) nãvãli în Yemen cu o mare armatã (524-525). erau înarmati si flautisti cântau. a luat puterea. în 531. pentru ca. 214 Ibidem. a fost întrebuintat si el în ambasade si în douã ocazii condusese negocieri cu Kais. Dupã aceastã traditie. un agens in rebus. La Taprobane. Kais 1-a trimis pe fiul sãu Muaviah ca ostatec la Constantinopol.• . lustinian îl trimise pe Iulian. omorâse o rudã a regelui si fusese silit sã fugã în pustiu. Arabii din Maad (Nejd) erau supusi himyaritilor. în orice caz. p. Ela Atzbeha consimti. sã fi fost numit comandant al garnizoanei de cãtre Ela Atzbeha însusi. care era un rãzboinic vestit. stim numai cã ambasadorul a întâmpinat în cãlãtoria sa multe primejdii. trebuiau sã se facã marsuri lungi prin pustiul Arabiei si himyaritii se dãdurã înapoi de la o astfel de întreprindere. pe care lustinian îl trimisese în Abissinia. Imediat dupã ambasada lui Julian trebuie sã fi izbucnit o revoltã în Yemen. El sãrutã pecetea scrisorii împãratului si fu uimit de bogatele daruri pe care i le adusese Iulian. 533 NICOLAE BANESCU cu mãrgãritare peste stomac si umeri. Avem totusi alte documente care aratã numirea unui episcop si-i descriu activitatea în Yemen. care în-cãrcau toatã mãtasea îndatã ce ajungeau în port2". Tatãl lui Non213 Ibidem. Purta brãtãri de aur si tinea un scut aurit si douã lãnci aurite. seful arab din Nejd.

12 notabili se fãcurã crestini. 222 [Informatia este preluatã din Prokopios. (Apud Bury. p. mãcelul si groaza.trimis din Alexandria ca episcop de Safar. Populatiile barbare din nordul Dunãrii. zice Stein). probabil. Convertirea blemmilor îl fãcu pe lustinian sã punã capãt credintei pãgâne la Philae. 23 si urm. . Teubner. împreunã cu regele.. Bell. „Bibliografia"). 198). slavi. Rãzboiul cu gotii.. crezând totusi cã la originea traditiei se aflã un miez istoric218. care locuiau mai sus de prima cataractã si vecinii lor din sud. rãspândind. Hunii rãspândesc aceeasi cruzime peste tot.] 536 Hunii.. bulgari. III. Aceastã populatie (nobadae) convertitã la crestinism coopera cu imperiul pentru a-i sili pe Blemmi sã adopte aceeasi credintã. între Egipt si Abissinia-.hf! 219 Ibidem. Mihãilescu în Procopius din Caesarea. Slavii. împãratul îndeplinind rolul de nas. blemmyi. voi. 220 Detalii asupra acestei concurente la loan din Efes. Istoria lui Gregentius216 a fost privitã cu scepticism si chiar existenta lui a fost pusã în discutie. trag oamenii în teapã. p. Aceasta e rãscumpãrarea tristã a izbânzilor repurtate în Apus. care fusese toleratã în puterea unei vechi conventii cu acest popor221. cit. nimicesc tot ce le iese în cale. 328-330. De acum. Illyricum si Grecia. II. în vremea domniei lui Iustin. c. II. 470. Ed. Bucuresti. p. cit. în ianuarie 528. slavii si germanii amenintau serios provinciile danubiene. lustinian le acordã subsidii de federati si pãmânturi în jur de Sin-gidunum (teritoriul Bassiana. Vasiliev: Vita Gregentii. pp. în traducerea datã de Bury. 328329). 20-22 (ed. adesea pânã sub zidurile Con-stantinopolului. . 535 Theodora220. Appendix la voi. Incursiunile hunilor si ale slavilor. anti si huni. 217 Bury. tulburau necontenit provinciile de sus ale Egiptului. Provinciile Europei suferirã de asemenea foarte mult de aceastã slãbire a garnizoanelor de la frontiere." XIV. nobadae. op. prefãcându-le adesea într-un imens pustiu. în „Viz. Grepes (sau Gretes) regele herulilor venea la Constantinopol sã primeascã botezul. Academiei. 1907. 1963. 221 Bury. Ultimii germanici.. Nu numai provinciile Asiei s-au resimtit de marile eforturi ale Imperiului pentru rãzboaiele sale din Apus. Blemyi si Nobadae Zelul misionarul lui lustinian si al Theodorei219 n-a trecut cu vederea popoarele africane care trãiau pe Nilul de Sus. în aceastã concurentã birui l 215 Ibidem. El a tinut o discutie publicã asupra meritelor iudaismului si crestinismului. herulii detin un loc important în armatele imperiului. 216 Aflatã într-un manuscris din Sinai si publicatã de A. pe când lustinian dorea sã fie ortodocsi. Bury. Goth.. 38. Nobadae si regele lor Silko se convertise la crestinism cãtre 540. De la 540 pânã la sfârsitul domniei lui lustinian aceste popoare terorizeazã Thracia. nota 18: The Axumites and Hi-myarites.. 1. cu un evreu învãtat. regele himyaritilor. Theodora voia sã-i facã monofiziti. neoprindu-se nici în fata mãnãstirilor. îi ucid cu lovituri de ciomag222. a mai redactat un Cod de legi pentru Abram. Opera omnia. pp. Haurz. p. 1963. si 1-a învins cu totul. p. 327 n. Emisarul lui lustinian sosi dupã cel al Theodorei si fu concediat de Silko. începurã sã treacã necontenit în imperiu. voi. pe tãrmul stâng al Savei.. II. IV al operei lui Gibbon editate de el. 218 Asupra acestor evenimente cf. 330. op. Bury a arãtat nedumeririle pe care le ridicã povestirea din viata lui217. Procopii Caesarensis. traducerea româneascã a textului de cãtre H. Leipzig. sãlbatici. . Dar adesea prãdau provinciile Balcanilor. Vrem.

dupã clasificarea lui Peisker.Cei mai teribili dusmani pentru aceastã regiune au fost însã în sec. op. Goth. Nãvãlirile lor furã. unde devastarã totul.M. Niedergang und Nachfolge. el câstigã o biruintã în Thracia asupra bulgarilor227.. W. 101. traducere de H. op. I. 437 si urm. Ei au luat foarte adesea parte la invaziile din cursul veacului al Vl-lea. 450. 227 Malalas. bulgarii si-au fãcut aparitia la Dunãre. III. Hist. 1959-1962. îi învinse pe bulgari în Moesia Secunda. unguri si fmni (uralo-altaic. alungã din dieceza sa pe bulgari. [Tratarea mai recentã a subiectului în Franz Altheim. bulgar aflat în serviciul imperial. Stein. care muri în luptã. AM 6031. care în vremea domniei lui Valens si-au fãcut aparitia la apus de Marea Caspicã. voi. parcurge podisul din partea de nord a Bulgariei si se varsã în Dunãre la est de SviStov. V. cu cât cea mai mare parte a trupelor disponibile fuseserã trimise în Orient. în 540. voi. Lucrarea a fost reeditatã. cãzurã în manile lor. Alte douã hoarde nãvãlirã pânã în Grecia. 155 si urm. Kampf der Religionen. voi. cu Pompei. Seria popoarelor barbare împotriva cãrora lustinian trebuia sã-i protejeze pe supusii sãi europeni . amân223 Hoardele cunoscute în istorie ca huni. 1970. Stein. pe fluviul latros (azi lantra)229. ele pãtrund în Chersonerul tracic. magister militum praesentalis. Prokopios. Goth. fu numit magister militum per Thracias. al Vl-lea hunii22* si slavii. ed. în 528. voi. Timp de trei ani el. care cucerirã în Illyricum 32 de fortãrete 224 E. 1). ucis de sclaveni228. voi. de la venirea lui lustinian. cit. Dar ei pierirã într-o luptã cu Constantiolus. urmasul lui Iustin (duce de Moesia secunda). Paris-Bruxelles. admisã si de Bury. p. Die Hephthaliten in Iran. Mihãescu. 439-445.. Dar de fiecare datã se întorceau la nord de Dunãre232. un ofiter de origine slavã. p. iar în 499 e atestatã prima lor invazie în Balcani). I-V... Mun-dus. în veacul al V-lea (cãci în 482 împãratul Zenon le solicitase ajutorul împotriva gotilor. cit. masacrând poporul si fãcând multi prizonieri. inaccesibil prin fortificatiile Istmului231. Gepizii încercarã a smulge os-trogotilor Sirmium (ocupat mai înainte de Theodoric). Sittas. Theoph. afarã de Pelopones. doi sefi bulgari nãvãlirã în Scitia si Moesia secundã. t împãratul îl rãscumpãrã numai pe Constantiolus224. Mai târizu. Dupã Lubor Niederle. tot mai dese si mai nimicitoare. n. Chilbudius. în Chalcidica230. Die europãischen Hunnen. Bucuresti. fiind prezenti si la atacul asupra Constantinopolului din anul 626. La întoarcere. de asemenea în Fontes Historiae Daco-Romanae (= FHDR). [Textul este reprodus si în Procopius. sclaveni si anti. par a face parte din ramura mongolã a marelui grup de rase care-i cuprinde si pe turci. Von den Anfãngen bis zum Einbruch in Europa. El a trecut de mai multe ori Dunãrea. voi. apoi pustiirã tara pânã în Thracia.. p. 226 Ibidem.. 14. Bell. II. si cu Ascum. Geschichte der Hunnen. se produse o nãvãlire de numeroase hoarde de bulgari. Voi. 1-6. Berlin. 308. 228 Prokopios. în 535. ei bãturã o armatã comandatã de Ba-duarius si de Iustin.] 537 doi fiind surprinsi de alti bulgari. 1959. Academiei. venind din pãrtile fluviilor Volga si Don. de Gruyter. Rãzboiul cu gotii. Theoph. II. Dar trupe trimise de Amalasuntha îi resping"5. 6032. I.] 229 E. împotriva lor si pieri în 533. Malalas. Ed. care juca un mare rol în tinuturile danubiene. 308. Situatia era cu atât mai criticã în Balcani. Trecurã peste Zidul cel lung si devastarã pânã în suburbiile Constantinopolei. p.. III. voi.] 538 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN de importantã secundarã si luarã cu asalt orasul Cas-sandria (vechea Potideia). A. care-1 numeste magister militumperIllyricum226. p. râul lantra (nume derivat din latinul „latrus") trece prin orasul Veliko-Târnovo. Bell. p. în 530. IV. voi. în acelasi an.225 Ibidem. du Bas-Empire. 306-307. pp. magister militum per Illyricum. intrã în 529 în serviciul împãratului. [Izvorât din Muntii Balcani. II.

Ed. Vasiliev. 1970 (col. Erau perfizi. Slavii trãiau in vecinãtatea bulga230 Prokopios. Haury. Patria lor e deci dincolo de zona acestor copaci. Nu se puteau apãra decât ascunzându-se în pãdurile si bãltile lor. pp. 426/427.T.. tinutul acesta nesãnãtos e cunoscut ca Polesia. nu se bãteau în ordine de luptã si rar întâmpinau pe dusman în câmp deschis. herulii si longob-arzii la nordvest de gepizi. 223-224. intrã acum în scenã.prin diplomatie si arme. 539 rilor pe malurile Dunãrii de Jos. Au trãit în grupe izolate de sate sub o cârmuire patriarhalã. Slav. 1970. 31 si urm. prin care numim toate popoarele diferite care au iesit din Polesia. pentru vite si lapte. lordanes (. în colibe sãrãcãcioase. p. VI). l. Dvornik. anti si sclavini: „Post Herulorum cede idem Hermanaricus in Venethos arma commovit. Antes. ns. Sclaveni (subl.. ei pãstreazã mai multe din caracteristicile pe care li le-au impus viata lor în Polesia. nici un tratat nu-i putea lega. Apropierea de stepele Rusiei de Sud i-a expus la nãvãlirile nomazilor asiatici. antae. Una dintre urmãrile cele mai însemnate ale acestui eveniment a fost expansiunea slavilor la vest si sud. II.. ei au început a se împrãstia dincolo de hotarele Polesiei.A. înainte de domnia lui lustinian acesti sclaveni. 163-164.. Istoria lor. Aceastã dispozitie generalã a popoarelor rezultase în urma bãtãliei din Pannonia. „Scriptores byzantini".T. voi. Armele lor erau scutul. I.. în sec. îi numeste veneti2^. Les Slaves. Erau germani si huni. sulita. [= ed.Getica 119). dar o a treia grupã. Arta militarã. Bell. care pare a fi fost un nume local legat de o anumitã grupã trãind într-un loc numit Slovy235. p. ei n-au avut un rege. editie criticã. 232 L. în veacul al 233 [stirea se aflã în Mauricius. slavii. 1963. II. Apoi apar hunii si ei au fost expusi o datã mai mult la apãsarea care a fost destinul lor secular. era deci de trei rase diferite. tria nune nomina ediderunt. 1923. Bucuresti. Ed. cum îi numesc Prokopios si lordanes. 100. a fost tragicã. Manuel de l'Antiquite slave. id est Venethi. p. Nam hi. Trãiau aproape separati unul de altul. si kutrigurii la est. respirând printr-o trestie lungã. du Seul. . vine din Slovene. al Vl-lea. Când apar în lumina completã a istoriei. Slavii Polesiei n-au format un stat. ei nu-si pãrãseau libertatea si nu se supuneau autoritãtii unui rege. fragmentul se aflã si în FHDR.] 231 A. pentru molid. care au ocupat pe rând tãrile dintre Don si Nistru. Desi învãtaserã sã coopereze. 278/2791. într-o epocã necunoscutã. Acordarea acestui nume s-a datorat faptului cã aceastã grupã a fost printre cele dintâi care au venit în atingere cu Imperiul roman. . S-au hrãnit probabil cu peste si mana care creste în pãrtile acelea. de la Dunãrea de mijloc la Don. ca mai înainte. a fãcut sã nu se stabileascã o unitate politicã. 4-6.. se asezaserã împreunã cu alt popor înrudit. Paris. în tinuturile noastre. Historie et civilisation. Tenbner. Natura teritoriului împiedicând o circulatie liberã si statornicã.] 235 [Explicatii mai plauzibile asupra originii numelui slav se aflã la Fr. 230-235.. traducere si introducere de H.. I. Erau împotriva disciplinei militare. în pãrtile Basarabiei. Slavii nu au cuvânt pentru fag. voi. N-aveau un nume comun. Pers. se aruncau în apã. Paris. Bucuresti. Academiei. care se varsã în Nipru la nord de Kiev. voi. 140-141.] 541 . Mihãescu. în 234 [lordanes afirmã de fapt cã slavii din vremea sa erau cunoscuti sub trei denumiri: veneti. p. Studiile din urmã au arãtat cã patria primitivã (preistoricã) a slavilor a fost reprezentatã de mlastinile râului Pripet. din cele mai vechi timpuri. Grupa germanã consta din trei popoare germanice de Est: gepizii (în Transilvania). ab una stirpe exorti. . Hunii erau reprezentati prin bulgarii de la nordul Dunãrii. pe care numai cei mai experimentati urmãritori o puteau descoperi233. Pentru a scãpa de dusman. p. 1970. 4. regele ostrogoti-lor.) însotit de traducerea româneascã. Niederle. voi. Ei nu s-au putut uni împotriva dusmanilor care-i prãdau si-i târau ca sclavi. 540 IV-lea au fost cuceriti de Hermanric. care sfãrâmase imperiul lui Attila. Histoire. Leip-zig. sãgetile otrãvite.

primiti de gepizi în locurile lor. primind întãririle noilor veniti. dându-le o subventie anualã pentru a împiedica tre542 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN cerea bulgarilor. Mai târziu (507-512). dar n-o putu pãstra si gepizii o cucerirã. în anul urmãtor. E preludiul ocupatiei teritoriale care va hotãrî istoria viitoare a Sud-estului european. O gãsi în rivalitatea unui alt popor german de Est. care luaserã parte la distrugerea imperiului hunic si în a doua jumãtate a veacului V se fixaserã la nord-vestul Ungariei. Fortarã Zidul cel lung si rãspândirã groaza în suburbiile capitalei. aveau sã se despartã în douã. Unii au trecut Helles-pontul. în invaziile mentionate sub lustinian sunt pomeniti uneori slavii. cu provincia Pannonia secunda (527-52S)236. si prãdau în imperiu. în acest timp (sub împãratul Anastasios) erau tributari altui popor est-germanic. aflatã la Elba de Jos (veniserã din Scandi-navia înainte de August). ca federati ai imperiului. Mai târziu. Multe castele si cetãti au cãzut atunci în mâinile lor si multime de captivi au luat drumul robiei. Apoi. alta Thracia. Noi vecini ai imperiului. magister militumperlllyricum. apãruti de curând la Dunãre. dar e probabil cã ei au venit adesea împreunã. o parte trec . Peloponesul a scãpat. cum am mai amintit. pentru cã erau maltratati de acestia. cerurã locuri în imperiu. De mai mult de un veac ei îsi pãrãsiserã patria. în 550. Dar dupã trei ani îi aflãm devastând Illyricum pânã aproape de Dyrrhachium. sclavenii au fost zdrobiti în Thracia de Nar-ses. alteori bulgarii. pe atunci la Sardica. se scindeazã. longobarzii ocupaserã tãrile lor la nord de Noricum. ei ocupã o parte din Dacia Ripensis si fac nãvãliri în provinciile de la sud. La 602. unde fuseserã vecini cu saxonii. ei îsi vor schimba rolul de victime în acela de jefuitori. timp de trei ani. dar sunt alungati. între sclaveni si anti a izbucnit o ceartã. bulgarii au nãvãlit în Moesia inferioarã si Scitia. pânã în 540. dar rãmãseserã putin timp acolo. scãpând peste Dunãre cu ajutorul gepizilor. Curând dupã aceastã invazie. dar Germanus. ei trecurã în câmpia dintre Tisa si Dunãre. bãtuti de longobarzi. Dupã alti doi ani nãvãlesc din nou. bulgarii cu o mare oaste prãdarã Peninsula Balcanicã de la o mare la alta. Curând dupã 543 NICOLAE BANESCU ce Odavakar îi cucerise pe rugi. aruncând groaza într-însii. în 540. cu care seamãnau în obiceiuri. informatii despre o invazie serioasã. pe malul Dunãrii. dar. dar furã urmãriti si pierdurã prada pe care o luaserã. antii pier distrusi de avari. Succesul acesta îi dã un curaj ce i-a fost fatal: odatã. De acum deveniserã mai îndrãzneti. cie-a lungul tãrmului Dunãrii de Jos. Chil-budius. când prindeau momentul. lustinian îi boteazã si le dã locuri lângã Singidunum. a trecut Dunãrea cu putine trupe si a fost ucis. ei treceau Dunãrea. a fost respinsã cu mari pierderi pentru ei de Munclus. deveniserã o putere considerabilã si agresivã la Dunãrea de Sus. trecurã Balcanii si nãvãlirã în Thracia. Scandina-via. Ei învinserã pe Iustin si Baduarius. îi înspãimântã si ei trecurã în Dalmatia. numai datoritã fortificatiilor Istmului.NICOLAE BANESCU vecinãtatea bulgarilor. longobarzii. prãdând coasta opusã. magister militum per Thraciam. Grecia de Nord e devastatã. din Transilvania. îi atacã chiar la ei. unii revenind în vechea lor patrie. ei câstigarã o mare biruintã asupra Bizantului la Adrianopole. Altã incursiune. Cruzimea si rapacitatea de care dãdeau dovadã a determinat reprimarea lor de cãtre armata romanã. Tessalia. în pãrtile Basarabiei. lustinian luase Sir-mium de la ostrogoti. iar când ostrogotii pãrãsirã Pannonia. si în 549 o bandã de 3000 de oameni pãtrundeau pe Hebrus. herulii. în 545. Stabilindu-se în aceastã fortãreatã. antii si sclavenii dãdeau auxiliari armatelor romane. Cei mai puternici dintre barbarii de la frontiera Dunãrii erau gepizii. ajungând pânã la Zidul cel lung. Atrocitãtile comise de ei întrec tot ce se aminteste despre hunii lui Attila. altii. în 529. se îndreaptarã spre Tesa-lonic. împreunã cu hunii. oferind antilor locuri la Turris. lustinian se folosi de împrejurare pentru a-i învrãjbi si mai mult. una devastând Illyricum. Totusi. nu avem. lustinian le tãie subsidiile si cãutã o nouã metodã pentru a-i tine în frâu. Ca si hunii. desfãcându-se în douã pãrti.

Goth. Audoin era regele longobarzilor si Thorisin al gepizilor. 241 Stein ortografiazã Sandilkh (v. n. 545 la Constantinopol. instigati de gepizi. p. 237 Cf. Gepizii se temuserã de dusmanii lor.000 de cãlãreti. nepotii împãratului. [Traducerea lui H. Ambii trimiserã ambasadori la lustinian. Haury. 7 si p. 7). 532. al doilea sperând sã obtinã de la împãrat 236 Bury. p. Stein. Când o armatã de 12. rãzboiul amânat dintre lon-gobarzi si gepizi izbucneste.. Erau un popor formidabil si lustinian luase demult precautii pentru a-i tine în frâu.. 8 si 11 (ed. cit. Ei primirã si în întelegere fu stipulat cã. l. 9-12. dacã-si vor gãsi tara ocupatã. Rãzboiul lor era numai amânat238. . Goth. Data acestor evenimente e fixatã de Bury la 551245. 533. Aceasta era situatia când. Ei erau condusi de Sinnion.sub gepizi. 188 si 258. Când stirea ajunse 238 Ibidem.000 de kutriguri. III. era sã se foloseascã de longobarzi împotriva gepizilor. bãtu pe dusman si târî pe femei si copii în sclavie242. longobarzii si gepizii se împãcaserã. si lustinian consimti. 586. care comandase în Africa pe auxiliarii huni. Acestia erau o ramurã a rasei hunice. Bell.descendentii hunilor lui Attila . 23 si IV. Bella. 528.. la Dunãre. 302-303. Prokopios. Aceastã trupã întâlni un corp de heruli pe care îl birui. conflictul izbucneste între gepizi si longobarzi. în anul urmãtor (552). alta rãmân fede-rati ai imperiului. care prãdau în provinciile din Balcani.. op. ajutati de la Constantino-pol. la est de Marea Azovului. contine fragmentele la pag. pe utiguri. IV. 34. Bell. o altã bandã de 2000 kutriguri. Utigurii trãiau dincolo de Don. sosirã ca fugari pe pãmânt roman. IV. Bell. cerându-i sã dovedeascã prietenia sa fatã de imperiu si sã nãvãleascã în tinutul vecinilor sãi. 298-300. Goth. sã-i informeze despre ceea ce s-a întâmplat la ei acasã si sã le ofere o sumã de bani pentru a pãrãsi teritoriul roman. dã forma Sandii] 242 Prokopios. lustinian le dãduse locuri în Noricum si Pannonia si le garantase o subventie ca federati237. 239 E. 33. r. p. împãratul le acordã un tinut în Thracia. primul cerând ajutor. 240 E. Bas-Emp. în luptele cu vandalii. Mihãescu. lustinian decise sã-i ajute pe longobarzi si le trimite în primãvara lui 549 un corp de 10. Stein. dar în acest timp. pp. 584. si îndatã încheiarã o aliantã cu kutrigurii239. el denuntã noul tratat cu gepizii sub pretextul cã au ajutat pe sclaveni sã treacã Dunãrea. Sandichl împlini dorinta împãratului. trecu Donul. 13. împotriva kutrigurilor. II. III. 18. IV. pe la mijlocul secolului al Vl-lea. Stein. ocupând stepele rusesti dintre Don si Nipru. 27. r. 15-25. Aceastã atitudine atâtã gelozia utigurilor si Sandichl trimise o ambasadã sã impute lui lustinian nedreptatea actiunii sale.care-si aveau locuintele în Basarabia. probabil. Armata imperiului. [Prokopios. Gepizii cãutarã sã reînnoiascã vechea aliantã cu imperiul. Politica lui. 19. dar când longobarzii curând dupã aceea îi cerurã sã-si împlineascã obligatiile si sã le trimitã trupe în ajutor. Curând dupã aceea. 1). lustinian trimise îndatã un sol lui Sandichl241. cit. condusã de Iustin si lustinian. verii pentru a ajuta longobarzilor fu abãtutã din drum pentru a reprima o revoltã în Ul-piana si n-a . 14. op. Longobarzii erau crestini încã de când se aflau sub jugul herulilor. IV. ale lui Belisarie. de armeanul Aratius si de herulul Suartuas Kamsaraka. pp. Ei au fost îmblânziti prin mari daruri244. . cu femeile si copiii lor. regele utigurilor. 18. sã se întoarcã si sã primeascã de la împãrat tinuturi în Thracia-4'. trecu Dunãrea si devasta tãrile ilirice. strâns înruditi cu bulgarii sau onogundurii . r. 587. 18. lustinian îl trimise pe unul dintre generalii sãi la kutriguri. si erau. iar în Scitia politica lui era sã foloseascã un alt popor hunic. si lustinian cultiva prietenia lor cu daruri anuale240.] 544 neutralitatea.

fãcându-i sã creadã cã armata e mare. a treia. Scrise lui Sandichl (Sandilkh) cã . Finlay. lustinian fãcu apel la bãtrânul Belisarie. II. fiind întrebuintati la întãrirea lagãrului si la înselarea inamicului asupra fortelor reale ale bizantinilor. Nobilii tremurau în casele lor. sterserã numele gepizilor de pe harta politicã a Europei246.. Chrestou. cit. Belisarie se dovedi marele tactician de odinioarã. vrãjmãsia dintre aceste clouã popoare germane izbucni iarãsi. sub un sef numit Zabergan. un sat pe Athyras. K. un ofiter brav. îl rechemã la Constantinopol.] 547 alarmat pe tronul sãu. Numai trupele coman243 Ibidem. Câti puturã scãpa de la întãri-turi. Belisarie atacã din front si îi încurcã.000 de cãlãreti alesi. Belisarie îsi asezã trupa de luptã. 7. Banda trimisã în Grecia nu putu face nimic. 11. sã salveze capitala. intrând în Thracia. [T. El adunã câteva mii de oameni din militia citadinã si din veteranii care luptaserã cu el în Italia. pp. Ei se asezarã în lagãr la Melantias. 24< Ibidem. 395-1071. tãranii din Thracia. însoteau armata. respinsi. iar pacea durã cât domni lustinian. în vreme ce nici un roman n-a fost rãnit serios247. lustinian a rãscumpãrat captivii contra unei sume mari de bani si kutrigurii trecurã înapoi Dunãrea. lustinian. Atrocitãtile comise de aceastã a treia bandã sunt descrise de un contemporan. 245 Bury. îi imputã cã 1a privat ele ajutorul pe care i-1 datora pentru trupele longobarde care sustinuserã recent armatele imperiale în Italia. Zabergan îsi împãrti armata în trei: una trimisã în Grecia sã prade. Les ambassades byzantines. Ei intrarã în panicã si fugirã. iar planul sãu tactic îi atrase pe huni în cursã. Gepizii încheiarã apoi tratate de pace de perspectivã cu longobarzii si imperiul. care se varsã în Propontis. 500-680.000 cãlãri. kutrigurii se refãcurã dupã înfrângerea suferitã din partea utigurilor vecini si în iarna 558-559. 300 de cãlãreti alesi se aruncarã dintr-o vale pã-duroasã în flancul lor. Lounghis. 1980.. Byzanz und die Langobarden .. locuitorii intrarã în panicã. . cit. 18.. crezând cã sunt urmãriti. La Constantinopol. IV. împãratul era 246 Bury. 257. Agathias. în Thracia. simti. Dupã moartea lui. Zabergan se aruncã la luptã cu 2. Athena. la câtiva kilometri de zidul lui Theodosios. Zabergan pustii Thracia încã 4 luni. l. pentru ca hunii sã creadã cã sunt multi.. Unindu-se cu banda ce se întorcea din Chersones. a doua în Chersonesul tracic. 546 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN date de cumnatul regelui. 1991. îmbarcã oameni la Aenos (lângã gura râului Hebrus) ca sã debarce pe coasta sud-vesticã a Chersonesului.ajuns la destinatie. Athena. ajung si iau parte la luptã. Zabergan puse sã se construiascã bãrci. n. Athena. Aceste provincii par sã fi fost lipsite cu totul de trupe. ajutati de alti aliati. o armatã trecu Dunãrea înghetatã si avanseazã fãrã împotrivire prin Scitia si Moesia. anuntând stirea lui lustinian. Apoi. op. H (3-uqavTivfi K-opmpxta . în aceastã criticã situatie. 19. Toate tezaurele bisericilor dintre Euxin si Cornul de Aur furã aduse în oras sau trecute în Asia. Lagãrul fu pãrãsit imediat si kutrigurii fugirã mereu... 1989. op. gelos pe victoria lui Belisarie. 548 Germanus. iesi din oras si-si asezã tabãra la satul Chettus. 298-304. 5. si longobarzii. neputând trece de Termo-pyle. 400 au pierit.. împãratul le întinse o cursã pentru a-i nimici. Amalafridas. 8-24. Neputând face spãrturã în marele val care închidea peninsula. IV. au fost aprinse focuri în câmpie. se unirã cu Zabergan. si 19. . Soarta hunilor din Chersonesul tracic nu fu mai fericitã. Cu toatã vârsta sa înaintatã. în câtiva ani. 6-22. cit. aruncã asupra lor 20 de corãbii cu oameni înarmati si flota barbarã fu nimicitã: nici unul nu scãpã. op. peste Bosfor. 2. Idem. porneste sub Zabergan cãtre Constantinopol. refugiati în Constantinopol. 303. unde a fost respinsã de garnizoanã. Longobarzii câstigarã o victorie completã asupra gepizilor si Auduin (mai-iunie 552).

teritoriul imens de la Marea Neagrã pânã în Egipt era pus sub autoritatea unui singur magister militum per Orientem.intrând în Thracia. Apãrarea imperiului. trei mãsuri erau menite a desãvârsi aceastã operã defensivã a imperiului: 1) alcãtuirea de comandamente mari. la care se adãugau magistri militum praesentales. siretenia a prins. Bury. fiecare în circumscriptia sa. în Africa se pusese de asemeni un magister militum. 3) construirea unui mare numãr de citadele. 249 Ed. deci. menit a asigura apãrarea tãrii250. Dar pentru apãrarea imediatã a frontierei. în Asia. 2) crearea unor teritorii militare la frontiere. Bury. de Boor. împãratul va transfera amicitia sa kutrigurilor. 549 NICOLAE BANESCU mertul imperiului cu barbarii din acele pãrti. lustinian a construit mai multe forturi si un lung zid ale cãrui urme se vãd. Hunii acaparaserã cea mai mare parte a peninsulei si amenintau posesiunile imperiului. Astfel 9 sau si 10 generali. p. Totodatã. Sandichl se aruncã asupra vecinilor sãi si ostilitãtile neîncetate dintre aceste douã popoare le-au mistuit energia. cãrora li se dãdeau pãmânturi în apropierea frontierei. erau un magister militum per Illyricum si unul per Thraciam. îi amenintã cã. grupate într-un sistem nou. 550 lustinian pãstrã aceste circumscriptii teritoriale. ' Vezi Justinien. p. Acolo. 244 si urm. lustinian desfãcu în douã acest vast comandament: Armeniile si Pontul alcâtuirã un comandament nou. însãrcinati în particular cu apãrarea zidului lung ridicat de Anastasios între Marea Neagrã si Marmara. peste care se afla un magister militum Armeniae. Acest sistem de fortificatii a înlãturat primejdia bunicã în posesiunile bizantine si în colonia gotilor. la care se pare cã adãugã un comandament nou. Kutrigurii sunt înruditi cu bulgarii . nu ajungeau. apãrarea. limitanei. în câteva comandamente mari. el organizã teritorii militare. „soldatii de frontierã". paza hotarelor se încredintase unor trupe speciale. lustinian reorganiza o institutie militarã a vechiului imperiu: de-a lungul Hmes-ului. analogi generalilor nostri de corp de armatã. J. Ei s-au luptat cu Theodoric si au nãvãlit adeseori în Peninsula Balcanicã în vremea domniei lui Anastasius249. cu rangul de spectabiles. dacã sunt într-adevãr amicii imperiului. soldati si coloni în acelasi timp. cel putin. iar ei trebuiau sã si . în munti. îsi împãrteau puterile militare ale Bizantului. Orasele Cherson si Bosporos jucau acolo un mare rol in co248 Cf. din punct de vedere militar. De la mijlocul veacului al III-lea. încredintate acelor magistri militum. Appendix la voi. resturile marii migratii germanice. asupra lor. Cum aratã Ch. pe care adesea i-am întâlnit. în Europa. Din veacul al V-lea imperiul se împãrtea. d. comandate de duci. In aceastã privintã. kutrigurii au luat tot aurul destinat utrigurilor si îl îndemnã sã se arunce. IV din ed. si apãrate de trupe speciale. care rezidau la Constantinopol si exercitau puterea lor într-o largã zonã în jurul Con-stantinopolului. Bulgarii din vremea lui lustinian poartã si numele de uno-gunduri. si J. erau si gotii. Una dintre preocupãrile necontenite ale lui lustinian a fost aceea de a-si asigura fruntariile imperiului împotriva acestor nãvãliri care se înteteau din ce în ce mai mult. 24. acesti mari sefi. dacã îi va lãsa nepedepsiti.dar acestia din urmã nu trebuie confundati cu bulgarii care au trecut Dunãrea în Moesia în secolul al VH-lea si au întemeiat statul bulgar248. cuprinzând Moesia si Scitia: în texte. si sã ia si ce li se datoreazã. Prokopios si Agathias îi prezintã pe kutriguri si utiguri drept triburi ale hunilor. asigurând. Diehl. Pericolul hun a fost resimtit si în Crimeea. nota 16. se întâlneste adesea un magister militum al Moesiei. Italia si Spania cucerite de asemenea avurã pe ai lor. lui Gibbon.

Sistemul era urmãtorul: de-a lungul limes-ului. lipsa de credintã si cupiditatea lor233. în rescriptul adresat în aceastã împrejurare lui Belisarie se arãta care era rolul si conditia acestor soldati. risipite pe toatã întinderea vechiului imperiu bizantin. mai însemnate si mai distantate unele de altele. ei ajungeau adesea primejdiosi prin indisciplina. în caz de invazie. prin bravura lor. 552 comanda ducelui vecin cu dânsii si concurau cu limi-tanei la apãrarea teritoriului roman25-. lustinian a „mântuit monarhia". pp. ei trebuiau. fãrã concursul armatei regulate. sã se punã sub 251 Ibidem. sub numele de foederati sau gentiles. întelegi admiratia exprimatã de istoricul veacului al Vl-lea. dupã expresia lui Prokopios. ei trebuiau sã ia armele si sã sarã în apãrare. în orasele întãrite si fronturile frontierei. Scopul lor era îndoit: pe deoparte. ei primeau si o soldã. sub ordinele sefilor nationali. admirabilul sistem defensiv creat odinioarã de Roma. Supusi autoritãtii ducilor. cu garnizoane puternice. El realizã. 553 Dar aceastã linie nu era totdeauna o barierã de netrecut pentru dusman. III. lustinian spera sã asigure. în aceste mari fâsii de teritorii militare. p. 253 Justinien. pp. în caz de tulburare la granitã. o operã care pare o minune. în acelasi timp ele ofereau azil populatiilor din câmpie. voi. ele trebuiau sã închidã frontiera si sã supravegheze apropierea dusmanului. 226-227. impresia este de uimire. legate între ele printr-o linie de posturi . destul de apropiate unele de altele. care serveau de sprijin celor dintâi. recrutati dintre 551 provincialii de la granitã mai ales. 252 Mommsen. iar pe de altã parte sã serveascã drept bazã de operatii coloanelor expeditionare trimise pentru a prãda teritoriul inamic. La cererea împãratului. Ele erau de obicei orase mari. pe lângã aceasta. ofiterii trebuiau sã-i instruiascã adesea251. Prin aceste mãsuri. Azi. Oamenii. aceste triburi se legau a deveni servitorii Bizantului si a pune contingentele lor la dispozitia autoritãtii imperiale. Erau autorizati a se cãsãtori si familia lor locuia cu dânsii în acele castella unde cantonau. reconstitui. în nici un caz nu puteau pãrãsi limesul unde erau asezati. lustinian se sili sã ridice pe toate frontierele o linie continuã de fortãrete. pe timp de pace. 206 si urm. când se vãd ruinele acestor numeroase si puternice citadele.castella. ei veneau. se desfãsura o a doua linie de citadele. prevãzute cu apã si alimente si ocupate de garnizoane mici. sã cultive aceste pãmânturi si sã supravegheze cãile care duceau dincolo de limes. lustinian reorganiza aceastã armatã teritorialã. Aceasta a fost întotdeauna preocuparea generalilor bizantini: asigurarea unui adãpost populatiei lipsite de . 227-228. iar în fata acestei opere colosale prin care. uneori în schimbul unor teritorii cedate din pãmântul roman. perpetuitatea serviciului militar era conditia formalã a dreptului lor de proprietate. o serie de orase fortificate.le cultive si totodatã sã le apere. aceea care. încorpora în armata imperialã popoarele barbare (gentes) cantonate în apropierea imediatã a frontierei. solid construite. în schimb. grupati în regimente comandate de tribuni. El completã opera restaurând o institutie militarã a Romei. Das romische Militãrwesen seit Diocletian. De aceea. în idem. în spatele ei. prin cunoasterea locurilor. pentru a împiedica orice relatii comerciale neautorizate între barbari si imperiu. soldatii acestia cultivatori erau împãrtiti în garnizoane mai mult sau mai putin tari. Bd. Pentru a face fatã menirii lor. la o oarecare distantã. în aceastã privintã. apãrarea granitelor. întãrin-du-1. (ppovpia. rolul principal pe care-1 aveau limitanei era de a ocupa si apãra cetãtile situate de-a lungul limes-ului. acoperi toate provinciile de o retea de castella. Auxiliari preti-osi. Pentru a apãra monarhia. în schimbul unui ajutor anual (annona) vãrsat în mâinile sefilor. Historische Schriften. El însusi schitã planul dupã care se fãcu aceastã reorganizare în Africa. primeau pãmânturi probabil scutite de impozit.

La langue latine dans le Sud-est de l'Europe. printre care citãm: Singidunum (Belgrad). formând o a doua si a treia linie de apãrare. pentru a-i asigura pe apãrãtori împotriva minelor din partea dusmanilor. Troesmis. apãrutã la Bucuresti. 1978. Securisca. Unii . prin vointa lui lustinian. [Competentã si foarte utilã identificare si raportare a acestor toponime la denumirile lor actuale în H. Viminacium. în Epir. cu douã sau cu o singurã linie de apãrare. IV. mãrginit de un parapet de pãmânt . Nu putem enumera. ale cãrei prevederi au fost reluate pe scurt si în nuvella CXXXI din 18 martie 545. Zidul avea 10. arhiepiscopia de Justiniana Prima a apãrut prin novella a Xl-a din 14 aprilie 535. cãi strategice se deschideau înãuntrul tãrii pentru a pune în comunicatie fortãretele si a face apãrarea mai usoarã. lângã satul în care el se nãscuse. asa cum ne apare în Africa si în alte cetãti însemnate ale Orientului. pe coline se înãltau turnuri de observatie de unde se vestea apropierea dusmanului. 234-238. erau adevãrate forturi. Novae. opt castele noi au fost construite si 61 restaurate256. defileuri-le erau pãzite de redute si transformate.apãrare a provinciilor. Astfel era. Se poate vedea prin urmare ce sfortare uriasã s-a fãcut. Trecãtorile însemnate. dupã însemnãtatea lor. localitatea natalã a lui lustinian. în Thracia sute de castella se ridicarã.K1 împodobitã cu constructii frumoase.. Trebuia de exemplu ca zidul sã fie foarte înalt si gros: înalt Ibidem. izolate de restul sistemului defensiv. dupã Prokopios. Pe frontiera de nord. în fiecare cetate era apoi un arsenal public si corpuri special organizate pentru manevrarea masinilor de rãzboi. 255 Aed. 555 Ratiaria. protectia teritoriului bizantin. în cea mai mare parte. Dar originalitatea operei lui se vede în mãsurile luate pentru a asigura. 554 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN pentru a împiedica escaladarea si a asigura apãrãtorilor dominatia asupra miscãrilor inamicului. Mi-hãescu. Acestea erau. vechi citadele romane pe care împãratul le puse în stare de apãrare. Desigur cã aceste cetãti si forturi se deosebeau. Dar în toate gãseau aplicatie unele principii comune ale fortificatiei bizantine. IV. Ea se aflã în apropiere de Tauresium. în trãsãturile sale generale. provincia de origine a lui lustinian. ale cãrei centre mai importante fuseserã pânã atunci Sirmium (azi Sremska Mitrovica) si Thessalonic. santul trebuia sã fie foarte adânc. 5-6. Astfel toatã tara se acoperise de cetãti si întãriri254. 257 [Creatã pentru prefectura Illyricum. BucurestiParis. în 1960.fortãretele mai mici si redutele erau construite dupã un sistem mai simplu. numeroasele lucrãri de fortificatie fãcute din nou sau restaurate de lustinian. sistemul fortificatiei bizantine în veacul al Vl-lea. gros pentru a rezista loviturilor aplicate de masinile de rãzboi. grosimea era de aproape 4 metri. un alt zid înaintea acestuia si un sant larg si adânc. în Dacia. acelea de la hotarele asiatice mai ales. ce repede si energicã activitate s-a desfãsurat în acesti câtiva ani pentru aceastã întreprindere colosalã. Scupi. în clisuri. aveau trei linii de apãrare -un zid de centurã înalt de douã etaje si flancat de turnuri puternice cu creneluri. în privinta lucrãrilor de apãrare ce le cuprindeau. mai mult de 80 de castella furã construite ori reparate. în Dardania. Numai în Dardania. începu o nouã erã în istoria sa sub numele lusti-niana prima. 8.] 256 Ibid. lucrare mai completã decât editia ei româneascã. iar pe tãrmul stâng. 12 si chiar 18 metri înãltime. Turnuri multe si dese trebuiau sã acopere cu folos spatiile intermediare si unele dintre ele. în spatele acestei prime linii. De aceea se construiau într-însa o multime ele magazii de aprovizionare si multe cisterne si apeducte. Cetatea trebuia sã fie apoi bine înzestratã cu provizii si apã. puternicul cap de pod Lederata255. E de ajuns sã fie schitate trãsãturile principale ale operei. Durostorum. pe toate frontierele imperiului si se poate lesne ghici câtã cheltuialã de lucru si de bani. Augusta. în Moe-sia. unde se concentra rezistenta supremã. dupã expresia bizantinã. Octavum. în sfârsit. Pe când marile cetãti.. de la îmbucãturile Savei pânã la Gurile Dunãrii. mai la miazãzi în Macedonia.

261 De Aed. istmul de Corint se tãie printr-o întãrire flancatã de turnuri.-D. Antiochia. Sardica si Naissus furã restaurate solid. 1987. p. 9-10. . apoi Zenobia si Pal-myra la hotarele desertului. V. Kulu260 Prokopios. Puternica citadelã Petra proteja tara Lãzilor. coasta se acoperi de citadele.învãtati au identificat-o cu Scupi. Sebasteia. D. 7. Les monuments de Tsaritchin Grad etjustiniana Prima. V. Ulpiana (azi Lipljan) fu de asemenea înfrumusetatã si luã numele de lustiniana secunda. la Raedestos clãdi o puternicã cetate si construi din nou zidurile ce protejau Chersonesul Thraci-ei258. 1948. vandalii distruseserã fortificatiile mai tuturor oraselor. 4. cu mult mai jos. Hierapolis. Grod. 1987. Nicopolis. regele lor. Popovic Tsaritchim Grad. în sfârsit. 49-63. în mijlocul peninsulei. DeAedif. p.în Byzacena. Meli-tene. 1979. III. fortãrete puternice. t.. . IV. Bury. Callinicum.j. l. Popovic în XXVI Corso di cultura sull'arte ravennate e bizantina. Chusira. Apoi. Boskovic în „Actes du IV-e Congres International d'etudes byzantines". Chiar pe coastele arhipelagului si ale Mãrii Marmara se construirã fortificatii. în interior. Bãnescu. . II. Constantina. Sabrata261. Multe existau înainte de lustinian. Martyropolis (cu trei linii de apãrare). Edessa. Paris. pp. în Mesopotamia Amida. Crimeea era ocupatã de huni. VI. Pe coastele Pontului Euxin. zidurile Cherso-nului refãcute si douã noi forturi se ridicarã în sudul peninsulei. opera lui lustinian259 cuprinde multe pagini. Ravenna. în spatele acestei linii. iar garnizoana fu omorâtã. Dara. Bãbus. P. H. Lesfouilles de Tsaritchin Grad. Nu stim încã dacã erau în relatii de federati. 557 PFT porul îl ucise.249-311. opera înfãptuitã fu si mai mare. la Termopyle se opri trecãtoarea prin ziduri. în Africa.. între ele. Arheologii iugoslavi sustin cã lustiniana Prima se afla pe locul actualului Caricin Grad. 1951. în Euphratesia. în spate. Belgrad. Dar în 528. Leptis Magna.] 258 Ibid. Zeugma. de la Trapezunt pânã la Eufrat se întinserã mai multe linii de fortãrete. fãrã a mai socoti numeroasele castella intermediare: numai între Amida si Dara erau 15. Euagrios vorbeste de 150 orase refãcute de lustinian. III. III.R. Laribus. Grabar. Kondic si V. A. spre sud-vest (V. Sitefortifie dans l'Illyricum byzantin. „Cahiers Archeologiques". în care aflãm între altele Satala. 40556 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN ea fu ridicatã la înalta demnitate de metropolã eclesi-asticã a Illyricului. Astfel toatã Peninsula Balcanicã alcãtui un vast câmp întãrit. La acestea se adãugarã o multime de noi fortãrete: în Tripolita-nia. 239 Ibid. Bosporos fu întãrit puternic. 84-92. Sura. care ajunse o formidabilã cetate. 1977. Colonea. 10-12. 53-65. p. E. în „Miscellanea Bulgarica". 1948. Heracleea fu apãratã. fu invitat la Constantinopol si lustinian îl botezã. altã linie. XXXIX. altii cu Lychnidus. în fine. . în Armenia. . Din mãsuri de prudentã. Petkovic. aici era deci totul de refãcut. devenit ulterior Achris (azi Ohrida). întors acasã. II. în „Studii teologice". Justiniana Prima în lumina noilor cercetãri. Thelepte. Capsa.. 311-312. Theodosiupolis (Erzerum). „Cahiers Archeologiques (Paris). sediul cunoscutei arhiepiscopii autocefale care în toatã perioada medievalã a purtat titlul fostei lustiniana Prima. lustinian trimise forte mari care îi intimidarã pe huni si restabilirã ordinea. distruse idolii si po48. T6 'AÂOUOTOD KCII TO ev roptovftiTOCig260. Cherson si Bosporos erau marile centre ale comertului între Mediterana si bazinul Don si Volga. situat la 40 km de Naissus (azi Nis). opinie pe care o vedem împãrtãsitã si de N. Circesium pe Eufrat. mai departe castelul Ammaedera. Carrhae. V. se ridicarã întãriri si în Grecia de Nord. actualul Skopje. în Asia. Mamma. p. el avu meritul de a completa si a coordona aceste citadele într-un sistem riguros. Apoi. Dopmann.. 5 Viena. Kitharizon. o altã Theodosiupolis. Zur Problematik von Justinianea Prima.

Era prin urmare o urgentã sã se . s-a lucrat prea repede si soliditatea constructiei a fost jertfitã. se umplurã de fortãrete. a fost totusi neputincioasã în a opri invaziile persilor si arabilor în Asia. Vaga furã restaurate. dupã afirmatiile lui Procopios. Acelasi lucru se petrece probabil pe Dunãre. tara descoperitã 262 Ibid. procesele deveneau interminabile. -i:fe V:>Y> k 559 NICOLAE BANESCU era astfel cãlcatã de incursiunile ce nu puteau fi oprite. ele se gãseau anevoie si apoi erau pline de contradictii. observã Ch. Din ordinele si sub influenta sa a fost redactat acel monument de compilatiuni juridice si de ordonante pe care modernii le numesc Corpus juris civilis. Realizãrile interne ale domniei lui lustinian a.558 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN fo262. de exemplu. judecãtile se întemeiau mai putin pe lege decât pe bunul plac al judecãtorilor. pânã la Coloanele lui Hercule263. Regulile sale se scoteau din 2 izvoare: ordonantele imperiale (leges) si scrierile jurisconsultilor (jus). prin care Roma a transmis posteritãtii ceea ce a creat mai bun. decadenta. popularitatea numelui sãu printre urmasi. Opera aceeasta defensivã cu adevãrat considerabilã. 243-246. lustini-an se arãta deci mostenitor al vechii Rome. în cea mai mare mãsurã. pe tot parcursul Evului Mediu si rãmâne încã si azi. în sfârsit. în fata Spaniei. incapabile de a apãra regiunea respectivã. armata de ocupatie nu era destul de mare pentru a ocupa serios toate aceste posturi. VI. împãratul luã mãsurile de apãrare necesare. Administratia suferea din aceastã pricinã. Chartagina. puternicul castel Septem putea. Desigur. în Mesopotamia. si. împãratul trebuia sã fie prin urmare un rãzboinic si un 560 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN legiuitor în acelasi timp. Pentru a ridica un numãr atât ele covârsitor de cetãti într-un timp atât de scurt. Pe de altã parte. Operã uriasã. adevãratã bazã a studiului Dreptului roman. 7. Chiar dincolo de provinciile cu totul supuse bizantinilor. ale cãrui patru pãrti sunt: Institutele. veni repede pãrãsirea. ea a format. la hotarul cel mai depãrtat al dominatiei imperiale. Dar aceste materiale erau foarte împrãstiate. de o multime de fortãrete. aceste cetãti ofereau un adãpost locuitorilor de la tarã si ele nu puteau fi cucerite usor de adversari care nu erau priceputi în arta asediului. de asemenea. ale berberilor în Africa. Multe posturi secundare par a nu fi avut deloc garnizoanã si a fi fost încredintate numai pazei locuitorilor. lustinian a întreprins si o operã legislativã. si în acelea unde erau trupe imperiale se întâlnesc adesea detasamente prea slabe. 6. mai erau si consideratii de ordin practic ce trebuiau sã-1 hotãrascã în aceastã privintã pe basileu: era dezordinea adâncã ce stãpânea atunci Dreptul roman. Diehl subliniazã adâncul respect pe care lustinian îl purta traditiilor vechi romane. în urma nimicirii care însoti invazia lui Chosroes. al cãror reprezentant si mostenitor legitim se mândrea a fi. „sã înfrunte toatã lumea". Diehl. Alãturi de aceste mari rãzboaie pe care le-am vãzut. multe lucrãri au rãmas chiar neterminate. V. apãrãtorii priveau neputinciosi la prada si incendiile barbarilor asupra tinutului. dupã activitatea primilor ani. si acesteia i se datoreazã. Pe lângã acestea. aici. VI. Ch. Prin opera sa juridicã. Digestele. Opera legislativã. 6. Dar de pe înãltimea zidurilor lor. Justinien. Pentru lustinian. Roma fusese mare mai cu seamã prin douã lucruri: prin gloria armelor si prin stiinta dreptului. Codul lustinian si Novelele. dupã invazia slavã pustiitoare din 540. tot tãrmul Africii. 263 Ibid. învãtatul francez ne dã explicatia acestei stranii constatãri264. Dreptul sãu. Numidia fu acoperitã. ca pretutindeni. ale slavilor si hunilor în Europa. Trebuie sã tinem apoi cont cã multe dintre marile fortificatii ale domniei s-au ridicat în urma invaziilor si pentru a le preîntâmpina întoarcerea.

von Lingenthal. în fruntea cãrora stãtea Trebonian. pentru care se programaserã 10 ani. 1892. pp.. seria edictalã si seria papinianã. în aceastã operã. Ea a fost împãrtitã în trei sectiuni: una extrãgea din operele privitoare la jus civile.000 de cãrti. Mucius Scaevola. Dar opera personalã a lui lustinian furã Digestele (Digesta sau Pandec-tae . armonizate si distribuite în 7 cãrti. Dar lustinian chemã ajutorul lui Dumnezeu pentru aceastã „operã deznãdãjduitã". La 15 decembrie 530. op. mai ales cele compuse de Ulpian. pp.adune si sã se coordoneze toate aceste texte. 402-417. o comisie formatã din 16 membri a fost constituitã. Libertatea lãsatã comisiei a fãcut ca . el vru sã strângã într-un corp de doctrinã pãrerile jurisconsultilor celor mai eminenti ai Romei vechi. Sunt repetitii si sunt contradictii. începând de la Q. Oricât de importantã. sã elimine. înalti functionari administrativi. 1894. Z. cit. fu însãrci265 Ibid. doi avocati de merit si un profesor de drept de la scoala din Constantinopol. 1959. Multe puncte slabe au fost relevate în aceastã operã. Theofil.. La 13 februarie 528. antinomii. Kruger. care au trãit în vecul al IV-lea. 4 profesori de drept: doi din Constanti-nopole. Dar mai ales sau pus la contributie Ulpian si Paul. lustinian avu norocul de a gãsi pentru aceastã operã uriasã un om eminent: Trebonian a fost sufletul acestei lucrãri si împãratul însusi o recunoaste. cit. a doua 7 Justinien. Geschichte des griechisch-romischen Rechts. Lucrarea era enormã: trebuiau sã se extragã vreo 2. El voia sã pãstreze astfel posteritãtii pretioasele materiale adunate în timp de veacuri de întelepciunea romanã si sã dea astfel un nou impuls stiintei juridice. &ein. pentru a pune la îndemâna juristilor. o comisie de 10 membri. mai cu seamã sã evite contradictiile. IV.. covârsind de laude stiinta juridicã a ministrului sãu si experienta sa practicã266. Diehl. Paul si Scaevola. într-un an si ceva lucrarea era gata: la 7 aprilie 529. 562 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN despuia lucrãrile privitoare la jus honorarium. Ambitia împãratului mergea încã mai departe. clasate. luând locul culegerilor de mai înainte de acest fel26'. sã modifice. sã se reducã într-un sistem usor de consultat si sã se punã capãt arbitrariului magistratilor265. înainte de lustinian. Bury. Lucrarea. op. cel mai vechi.nãvSeKTai). si pânã la Hermogene si Charisius. 250. 561 Y NICOLAE BANESCU natã sã strângã si sã claseze constitutiile imperiale de la Hadrian încoace. III. Graba cu care s-a fãcut a împiedicat realizarea ei perfectã. P. textele necesare ale jurisprudentei. în sfârsit. Berlin. 266 stiinta lui multilateralã e schitatã de Gibbon. doi din Beyruth). 492. sub presedintia lui Treboni-an (11 avocati. Ch. lustinian a îngãduit comisiei sã aleagã ce socoate mai bun. sub o formã comodã. Astfel se formarã trei serii de extrase: seria sabinia-nã. cum o numeste chiar el. p. Paul si Gaius asupra Edictului perpetuu al lui Hadrian268 si care se numesc Libri ad edictum. Paris. în special din comentariile cu care Pomponius. Histoire des sources du droit romain. fiind publicatã în 533. V. se ocupa de textele care nu intrau în nici una din acele categorii si mai ales Chestiunile si Rãspunsurile lui Papinian. II. Ulpian si Paul îmbogãtiserã tratatul de drept civil al lui Sabinus si care se. si rezultatul n-a fost desãvârsit. ed. colectia de texte astepta a fi promulgatã. numeste Libri ad Sabinum. cap. Aproximativ 40 de jurisconsulti au dat aceste extracte. 248-250. Histoire de BasEmpire. E. Diocletian si Teodosius al II-lea compuseserã astfel de coduri. a treia parte. opera aceasta nu era originalã. Materialele astfel adunate furã apoi cercetate în comisie. fu gata dupã trei. Acesta fu Codul lustinian împãrtit în 12 cãrti si care trebuia sã aibã putere de lege în tot imperiul.

singura pe care o posedãm. Comisia era alcãtuitã din 16 membri: magister libellorum Stein. pp. iar al cincilea Codului. si stabileste în primul an de studii Institutele si primele cãrti din Digesta. Comisia executã lucrarea în 14 luni. Trebonian a fost sufletul acestei întreprinderi. Originar din Pamphylia. destinat studentilor în drept. în chipul acesta. El a dat la 15 decembrie 530 o constitutie (. lustinian promulgã constitutia sa (Tanta circa nos). care a dat singur o treime a lucrãrii. 251-254. profesor de drept la Constantinopol.Deo auctore). a cãrei întrebuintare fu interzisã. fiind cãlãuza principalã a redactorilor. si la 16 decembrie 533. ajutat de patru membri ai comisiei Digestelor. terminã marea operã de codificare. Dupã publicarea Codului. 564 Constantin. Câteva sãptãmâni mai târziu constitutia promulgatã în aceeasi zi cu a Digestelor. câteva luni dupã publicarea Codului. lustinian se hotãrãste. dintre care unii se urcã în timpurile Republicii romane. împãratul însãrcina printr-o ordonantã o comisie compusã din 17 functionari în activitate sau retragere. reforma programa învãtãmântului juridic. si Doro-theu. cuprinzând legislatia în vigoare continutã în Codurile Gregorian. cuprinzând 12 cãrti ca si cea dintâi. Autorii erau Tre-bonian. pe care o tinu pânã la moartea sa. profesor la Beyruth. cu aceleasi drepturi cu care fusese învestitã comisia Codului. ' f 563 NICOLAE BANESCU Nu e mai putin adevãrat. iar cei trei ani urmãtori sunt consacrati numai Digestelor. din doi avocati si dintr-un profesor de drept sã elaboreze un Cod nou. cã lucrarea lui lustinian ne-a transmis izvoarele dreptului roman si a fãcut prin aceasta un serviciu imens stiintei juridice si istoriei. Cãtre octombrie 529. manual elementar în 4 cãrti. constitutia imperialã din 21 noiembrie 533 dãduse putere de lege Institutelor. 4 profesori de drept (doi din Constantinopol si doi din Beyruth) si 11 avocati. care a dat putere de lege Digestelor. cu toate acestea. în acest scop. Hermogenian si Theodosian. Editia a doua a Codului lustinian. . Trebonian cumula chestura cu Magisterium officiorum™. Numãrul legilor publicate de lustinian în decursul celor cinci ani care urmarã redactiei Codului din 529 fu atât de mare încât o nouã editie se impuse. la sfatul lui Trebonian. 268 Codificarea rescriptelor imperiale impuse de el ca singura legislatie. Izvoarele sunt scoase din aproape 40 de autori. sã reia proiectul theodosian de a codifica si mostenirea jurisprudentei clasice. Aceastã nouã editie fu promulgatã prin constitutia de la 16 noiembrie 534. pânã atunci facultativ. Trebonian fu ridicat în functia de Chestor al Palatului sacru. dar cea mai mare parte a textelor apartin jurisprudentei secolelor al II-lea si al III-lea. împãratul nu admite scoli de drept în afarã de cele de la Constantinopol. în privinta textelor utilizate.adesea sã se omitã interpretãrile jurisconsultilor. 404-405. pe când lucrãrile pentru Codul Theodosian tinuserã aproape nouã ani. * Justinien. si aceasta a fost opera lui Trebonian. vine îndatã Paul271. redactatã de Trebonian în 50 de cãrti. Dupã Ulpian. La 13 februarie 528. înainte de publicare Digestelor. el fusese avocat la baroul prefecturii Orientului. Enorma lucrare a fost terminatã în trei ani. era autorizatã sã suprime constitutii întregi. Comisia trebuia sã elimine orice contradictie si tot ce era perimat si inutil. Roma si Beyruth. care 1-au redactat dupã lucrãri analoge ale epocii clasice. precum si legile posterioare acestora. cu ajutorul cãreia sã strângã într-o singurã operã ceea ce ar trebui sã se extragã din scrierile jurisprudentei clasice. pe când redactorii Codului Thedosian nu fuseserã autorizati decât la schimbãri menite a face textul fiecãrei constitutii mai clar. Lucrarea a alcãtuit Digestele. Câtiva ani mai târziu. Redactorii erau investiti. fie ea perimatã sau nu. Theofil. sã se mutileze textul lor pentru a se înlocui cu proza comisiei si. sã modifice textele pe care le pãstra si chiar sã contopeascã mai multe într-o singurã lege. o multime de opere admirabile ale dreptului roman se pierdurã ori se alterarã269. poruncind lui Trebonian sã constituie o comisie dupã alegerea sa. El face obligatoriu anul al cincilea de studiu.

Fetele. Ulpian proclamase cã în dreptul natural toti oamenii sunt egali. în ce priveste dreptul lucrurilor. vechea conceptie a familiei dispare. 256-260. 85-87. 272 Ibidem. care guverneazã fãrã control si a cãrui autoritate e de drept divin. Dar alãturi de aceste traditii ale trecutului pãstrate cu pietate în veacul al Vl-lea apar si idei noi. în dreptul persoanelor. el a simtit caracterul adesea îmbãtrânit al vechiului Drept roman. 567 în 534. cã orice om se naste liber si cã sclavia e o stare contra naturii. lustinian se arãta încã mostenitorul Cesarilor Romei. de simplificare. p. Schimbãri revolutionare sunt prevãzute în dreptul de succesiune: rudenia de sânge. la fel cu Trebonian. ca limba dreptului roman . Ceea ce ne mai izbeste în opera legislativã a lui lustinian e ideea statului constituit dintr-o ierarhie de functionari care se supun unui sef absolut. Codul si Digesta nu erau suficiente. mostenitor al împãratilor romani. în parte abrogate de mult. ale dreptului celor 12 Table. Aceasta fu refrezen-tatã de Institute (Institutiones). Patriapotestas nu mai îngãduie tatãlui sã refuze consimtãmântul la cãsãtoria copilului. copilul nu putea fi dezmostenit. Le monde oriental. 271 Ibidem. Teoria despotismului imperial e formulatã pentru prima datã în termenii cei mai expresivi si mai completi. el a tinut. emise de la 529 încoace: noul titlu e Codex repetitae praelectionis. sau cel putin motivele acestui refuz trebuie sã fie înfãtisate magistratului. Digesta. 274 Ch. 566 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN lut pe bunurile pe care le câstigã. Se puse ca principiu dreptul natural al copilului de a mosteni o parte din averea tatãlui. O mare lãrgime de vederi strãbate în opera lui lustinian. p. Prin spiritul acesta de echitate. pp. eliberarea din sclavie fu încurajatã si fãcutã mai usoarã. de interesul public si de naturalis ratio.sã redacteze acest manual. prin bãrbati si femei. Justinien. pp. în ce priveste dreptul persoanelor. Femeia devine egalã cu bãrbatul.sã fie pãstratã pe cât posibil ca limbã oficialã a imperiului2'73. cuprinzând 4600-4700 decizii. numai din sec. e acela pe care îl posedãm . pp. Acelasi spirit se observã si în conditia sclavilor. Fiul ajunge stãpân absoIbidem. 411. si acesta e un lucru caracteristic. Tot asa în ce priveste bunurile. sporitã cu deciziile sau rescriptele împãratului. 408-409. surorile furã chemate la mostenire. Sclavajul se îmblânzi mult. redactate dupã planul Institutelor lui Gaius. lustinian se gândea la aceasta încã din 530. ele se puteau acum cãsãtori cu oameni liberi si chiar cu persoane ele rang senatorial (vezi aici influenta Theodorei). Codul din 534 si Novelle (adicã esentialmente legile lui lustinian posterioare acestei date)272. de aceea s-a lãsat condus. legea precizeazã si întãreste drepturile sale asupra dotei. de ceea ce el numeste humanitas. Pentru tinerimea care dorea sã studieze dreptul. Diehl. Anulã editia din 529 si acest text. Prin aceasta. de blândete.latina . opera lui lustinian pregãti cãile pe care avea sã se îndrumeze legislatia modernã274. în 533 si în acelasi an opera fu gata.De altminteri. 407. Acelasi spirit se impune fatã de conditia femeilor socotite pe treapta de jos a societãtii: curtezanele si actritele. 565 NICOLAE BANESCU Opera juridicã a lui lustinian a fost redactatã în limba latinã. care merg de la Hadrian pânã la 534. apãru a doua editie a Codului. Afarã de cazuri foarte rare. Relatiile dintre tatã si copii se schimbã. Astfel principiile cele mai largi si mai echitabile ale dreptului gintilor stergeau definitiv regulile strâmte. hotãra acum transmiterea bunurilor. Pãtruns de influenta crestinã. era necesar un manual practic. XVI s-a obisnuit a se numi Corpus juris civilis întregul format din Institute. El puse pe Trebonian si doi profesori de drept -Theofil si Dorotheu . în toate relatiile dintre membrii familiei se introduce un spirit de blândete si un viu sentiment al demnitãtii personale.

Alexandria si aiurea. Introduse în administratia bizantinã unele principii esentiale si prin aceasta domnia sa reprezintã un moment important în .... Pe deasupra. certurile religioase mãreau dezbinãrile interne si fãceau si mai acutã criza în care se zbãtea monarhia. pentru a curma mai cu seamã abuzurile administrative. ..">M\ b^>. Un avocat din Constantinopole..-.. o mare reformã se impunea... lustinian organizã învãtãmântul juridic. ut omnibus sit nota propter facilem interpretationem"278. în al doilea. învãtãmântul cuprinse cinci ani. în primul an studentii (Justiniani novi) învãtau Institutele si primele 4 cãrti din Digeste.. El opri orice studiu critic asupra textelor legislatiei.. lustinian hotãrî prescriptii cu privire la cercetãrile stiintifice. coli. obiceiurile dezastruoase ale administratiei publice produceau o mare nesigurantã si o mizerie adâncã. VII. Acest fapt nu împiedicã totusi parafraze la texte.:" . b.. Pentru a lecui toate aceste rele.. fondul de rezervã constituit de împãratul Anastasios era aproape secat. care în multe puncte însemnate modificarã dreptul Codului si Digestelor.. Pentru a pãstra în puritatea sa originalã aceastã legislatie. cu mare stãruintã. Sãrãcia din ce în ce mai mare a imperiului sleia izvoarele bogãtiei publice. situatia internã a monarhiei era foarte gravã. p. O reformã se impunea. cu toatã intentia anuntatã a lui lustinian.. Un nou program de stat se schitã. ceva din cãrtile lui Ulpian ad Sabinum si din cometariul sãu asupra Edictului. tezaurul era gol. în tot cursul domniei sale.r278 Novelles. pentru a pune ordine în lucruri. în 555277Novellele furã scrise în greacã. al treilea si al patrulea an se studiau Digestele. pp.: . La Constanti-nopol factiunile Hippodromului frãmântau populatia cu rivalitãtile lor si întretineau opozitia pe care o fã276 Ibidem. Roma. I. II. 568 r ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN mentarii de multe ori întinse... în momentul în care lustinian lua conducerea imperiului de Orient. co5 Just. lustinian îsi rezervã siesi dreptul de a legifera în toatã libertatea. 277 Ibidem. De la 534-565 el publicã sub numele de novellae leges o serie de 154 ordonante. Se permiserã numai traducerile si rezumatele (indices). orice schimbare.. 264-265.. în al cincilea. pentru modificarea unei pãrti care ar fi impus mai târziu o schimbare. în cazuri neprevãzute. 263-264. cum se exprimã însusi lustinian întro ordonantã a sa: „nonpaterna voce legem conscripsimus sed hac communi et graeca. scoli de drept erau numeroase în Imperiu: la Constantino-pol.. impozitele nu se mai puteau încasa.. tit. le strânse prima datã. orice comentariu.. pp.... Iulian. lustinian întreprinse cu îndrãznealã aceastã reformã. învãtãmântul se fãcea pânã atunci în 4 ani. Ele n-au fost niciodatã reunite în colectie oficialã. Codul275.. Dreptul penal si procedura criminalã erau lãsate la o parte. dar se studiau foarte putine opere: un rezumat din Institutele lui Gaius. 266. pentru a fi mai bine întelese. 8 cãrti din Responsa ale lui Papinian si cele 23 de cãrti din Responsa ale lui Paulus. Cea mai mare parte totusi se referã la afaceri administrative si eclesiastice si au prin aceasta un mare interes pentru istoria administrativã a domniei.. Caesarea. el o urmãri. Pretutindeni se arãtau motive de dezordine si tulburãri... Opera administrativã.. lustinian pãstrã pe primele trei..rP ' 569 l NICOLAE BANESCU ceau noului regim mostenitorii deposedati ai lui Anas-tasios. în provincii. •. :r : .-. interpretãri. Berytos. Tot din dorinta de a pãstra curatã legislatia sa. Toate aceste lucrãri atestã marea activitate care domnea în scolile de drept în veacul al VI-lea276.azi sub numele de Codul lustinian. Pentru completarea operei sale.

Marii proprietari. Cei care aspirau la asemenea posturi erau nevoiti sã se împrumute cu dobânzi enorme.. ducea la coruperea justitiei si la demoralizarea generalã în provincii.. pp. op. Legislatia iustinianã mãreste influenta episcopilor în controlul administratiei. sã nu primeascã bani. încorporau la domeniile lor bunurile altora. scãzu mult sumele plãtite la numire si permise sã se plãteascã numai anumite sume (awr\&eiai) pentru obtinerea brevetului de numire. noul numit se îndatora sã guverneze fãrã înselãciune. Rãscoalele izbucneau adesea în provincii. II. De aceea. serios constituit si recrutat cu deosebitã atentie. De aici. si împãratul îi fãcu responsabili de plata integralã a contributiilor regiunii ce li se încredinta. El cerea necontenit ca functionarii sãi sã aibã. în 535. un act de recunostintã cãtre Dumnezeu care-1 coplesise cu binefacerile sale. 270. Mai contribuia la aceasta si un interes superior de stat: provinciile ruinate nu mai puteau da nimic pentru nevoile publice. e de ajuns a strãbate no-vellele lui lustinian. Iar în Constantinopol imigrau în masã multimea nemultumitilor. pe care faimosii defensores erau neputinciosi a le apãra. afarã de taxele permise. Acestia trebuiau apoi sã se intereseze de strângerea contributiilor. împãratul mãri veniturile functiilor publice. prin douã ordonante (novellele 8 si 17). Pentru a ne face o idee despre cauzele multiple ce impuneau aceastã reformã. Episcopii erau invitati sã supravegheze purtarea guvernatorilor si sã E. tara se depopula. p. aducând în capitalã fermentul revolutiei80. ei întretineau pe cheltuiala lor bande de bucellari care pustiau tinuturile. op. cit. adevãrate documente oficiale în aceastã privintã. le uzurpau pãmânturile. datoratã înainte de toate generozitãtii perechii imperiale281. Pentru a împiedica exploatarea contribuabilor. 572 . în a doua sa prefecturã. „mâinile curate". 463-464. în care autorul rezumã observatiile crude ale împãratului.pentru functia lor. le devastau locuintele. Justinien. orasele. lustinian fu adânc miscat de aceastã stare de lucruri nefericitã si primejdioasã. adevãrati tirani feudali. sã pedepseascã pe vinovati. 570 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN rea postului si ei cãutau sã si le procure prin mijloace neregulate pe socoteala provincialilor. 463 si urm. sã fie drepti în judecãtile lor. lustinian se 280 Diehl. Histoire du Bas-Empire. Apoi impuse oricãrui functionar depunerea unui jurãmânt solemn prin care se obliga a servi credincios pe stãpânii sãi lustinian si Theodora prin care declara cã a obtinut functia fãrã a da nimãnui bani ca suffragi-um. Stein. E. Aboli sistemul cumpãrãrii functiei. Salariile nu erau de ajuns sã-i despãgubeascã de sumele cheltuite pentru obtine 1 Ch.istoria administrativã a Imperiului de Rãsãrit279. dupã expresia sa. spiritul sãu autoritar era condus în chip firesc cãtre centralizarea administrativã. Diehl. 571 NICOLAE BANESCU strãduia sã creeze un corp de functionari disciplinati si docili. pentru nedreptãti diferite. lustinian fixã principiile reformei administrative la care a contribuit si loan din Cappadocia. Un vechi obicei al Bizantului era de a se lua sume considerabile de la cei care erau numiti ca guvernatori ai provinciilor (suffragia) si aceste sume mergeau parte la împãrat. socotea cã rolul de reformator era o datorie a functiunii sale imperiale. date pe 15 si 16 aprilie. tarinele se goleau de muncitori si agricultura încetase. 270-274. parte la prefectul pretoriului. cit. o grijã realã fatã de supusii sãi. împãratul aratã cã ei obisnuiau sã ia de la contribuabili de trei si de zece ori mai mult decât plãtiserã . era pustiite. toti câtia aveau de îndreptat plângeri împãratului. cu integritate si cinste si sã apere pe supusii împãratului de orice violentã. prin acest jurãmânt. Soldatii apãsau ele asemenea greu asupra locuitorilor. Guvernatorii trebuiau sã trãiascã din salariile lor si sã se poarte pãrinteste fatã de populatie. al acelor suffragia. iar acest lucru sleia tezaurul. El avea o sincerã dorintã de a face bine. Stein.

si în celelalte pãrti. op. reorganizat dupã un plan simplu. crescutã mult prin anexiuni recente. 474-475. Acesta e începutul sistemului care a creat la începutul secolului al VH-lea regimul „themelor".] 574 l ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN se sub ordinele quaestondui armatei era caracterul lor maritim sau quasi-maritim. 1966. Consideratii de ordin militar au determinat aceastã creatie: quaestor exercitus e înainte de toate un general însãrcinat cu apãrarea Dunãrii de Jos. Cele douã provincii: insulele si Caria sunt originea „themei Carabisiani". Aceastã nouã circumscriptie cuprindea Moesia secundã si Sci-tia — cele douã provincii danubiene care fãcuserã parte pânã acum din dieceza Thraciei . Diehl286. El combinã în unele cazuri provincii mici pentru a alcãtui mari guvernãminte. cit. Presses Universitaires de France. trebuie amintitã în mod special. Aceastã novellã nu a putut fi primitã cu bucurie de municipalitãti. si deasupra guvernatorilor de provincii fu pus un magistrat superior. dispãreau vicarii diecezelor. pentru protectia poporului împotriva abuzurilor administratiei. care era navigabilã pentru cele mai mari vase ale epocii. pp. care voia un guvernãmânt local mai puternic si o putere centralã mai ascultatã. O lege din 18 mai 536 înfiinta o magistraturã cu caracter special. Au fost date tot atunci si alte câteva legi.provincia insulelor (adicã Cyclaclele si arhipelagurile însirate de la Lesbos pânã la Rhodos) si Caria. fiindcã era îndeplinitã de oameni fãrã influentã sau situatie. reuni într-un singur guvernãmânt cele douã provincii vechi ale Libiei. legãtura dintre cele 5 provincii pu285 Stein.. Armenia. un illustris depinzând direct de împãrat. [Aceste aspecte au fost reluate de H. si sediul administratiei sale se aflã la Odessus (Varna). pp. desfãcute din dieceza Asiei. desfãcutã din dieceza Orientului. II. defensorii sã decidã procese în valoare de pânã la 300 nomismata si în cazuri criminale mici283. ca sef civil si militar al teritoriilor puse sub autoritatea sa.reclame stricta aplicare a legilor. lustinian. precum si insula Cipru. Provinciile fuseserã mereu îmbucãtãtite284. c. Dar într-o novellã (din 15 august 535) atribuitã de Stein influentei lui loan de Cappadocia se încearcã reînvierea institutiilor municipale pe bazã laicã. cãci Moesia secundã se întindea de-a lungul Dunãrii. în veacul al V-lea. . 338-339573 fãcu multe schimbãri în care se depãrta de la principiile lui Diocletian. Reorganizarea provincialã. 283 Stein. Just. al cãror text trebuiau sã-1 afiseze pe usile bisericilor282. op. în acelasi timp în care numãrul provinciilor si deci al guvernatorilor scãdea. prin novella 31 din anul 536 fu împãrtitã în 4 provincii. Macedonia II fu reunitã cu Dardania. Tot asa. Functia de defensor civitatis ajunsese nefolositoare în practicã. Quaestura exercitus. nu încercã o revizuire completã a sistemului existent. deoarece poruncea ca în fiecare oras cetãtenii fruntasi sã îndeplineascã functia timp de 2 ani prin rotatie si impunea ca. care nu puteau avea o atitudine independentã fatã de guvernatori. putine schimbãri se fãcuserã în amãnuntele sistemului provincial care fusese întocmit de Diocletian si modificat ici-colo de urmasii sãi.. Ahrweiler. Byzance et la mer. Paris. lustinian cãutã sã o restaureze printr-o reformã. Cum aratã foarte bine Stein283. 284 Buiy. Egiptul. ca sã rãspundã de actele sale. care serveau odinioarã de intermediari între administratorii provinciilor si prefectul pretoriului. pp. 276 si urm. cum a arãtat Ch. 467-468. aceea de quaestor lustinianus exercitus (quaestor iustinian al armatei). Confirmarea vechii reguli dupã care guvernatorul trebuia sã rãmânã în provincia sa timp de 50 de zile dupã iesirea din functie. pe lângã vechile atributii. dar 282 Diehl. cit..

dar în provinciile mai dificile. proconsuli. lustinian a împãrtit aceastã comandã. a organizat de-a lungul limes-ului districtele militare conduse de duces si ocupate de trupe speciale. Sa cãutat a se mãri tot mai mult prestigiul ducilor. un moderator fu pus în noul Helle-nopont (unit acum cu Pontus Polemaniacus). câteva comenzi au fost înjumãtãtite în Siria si pe Eufrat. care cuprindea 9 provincii civile grupate din punct de vedere militar în 3 ducate. op. 576 tanei. La puterea civilã. creând „magistri militum" pentru Armenia si Mesopotamia. el a adãugat la „magister militum11 pentru Thracia si Illyricum încã unul. Prin aceasta.. pretori. furã autorizati a judeca în apel. Ahrweiler. el aplicã sistemul. Et. în Arabia si Fenicia vechiul praeses fu ridicat la rangul de moderator. înalte demnitãti ale unor aristocrati mari latifundiari. byz. Armenia III. ei unirã o largã autoritate asupra soldatilor cantonati în circumscriptiile lor. p. comes sacra-rum largitionum). fãcând parte din dieceza Pontului. în Isauria. lumea dãdea nãvalã în Constantinopol pentru a depune plângeri împotriva primilor judecãtori si acest fapt pricinuia mari cheltuieli pentru împricinati.în sfârsit. Prin statutul din 539. al cãrui loc îl luau. Un magister militum per Orientem comandase pânã la el întregul teritoriu ce se întindea de la Marea Neagrã pânã în Egipt. în vreme ce altii vegheau la Dunãre în Scitia. aceastã diecezã. pentru binele supusilor sãi. pentru a tine în frâu elementele de descompunere feudalistã. limi287 Ch. si fãceau sã sufere administratia. Legea pe care o institui apãru în primele luni ale anului 539. p. [Opinie diferitã la H. 282. .câte un comes lus-tinianus (comites). unde erau de învins rezistente mari (monofizismul protejat de Theodora. cit] 575 duce. comiti. Paflagonia. Aveau atributii de ordin financiar si un drept de jurisdictie foarte întins. în Palestina si Armenia I la rangul de proconsul. pe lângã cã tribunalele capitalei erau încãrcate de afaceri mãrunte. Un lant continuu de fortãrete a fost înãltat de-al ungul frontierelor. ei puteau judeca în apel chiar cauze de o valoare sub 500 bani de aur [nomisme]. în epoca lui lustinian erau douã provincii intitulate Armenia. Aceastã întârziere si-o explicã Stein prin pregãtirea specialã de care a fost nevoie pentru reorganizarea Egiptului. alti duces au fost stabiliti în Armenia. în cele douã Moesii si în Dacia. prefectul augustal e abolit ca sef civil al întregii dieceze a Egiptului. proasta evidentã. Siria. în Thracia se instituirã pretori (praetor lustinianus). în unele pãrti se pãstrarã aceste puteri. lustinian remedia si sistemul judiciar. e acum împãrtitã în 5 circumscriptii. moderatori. iar cele douã provincii ale Cappadociei furã unite sub un pro^ consul lustinianus. în Pisidia.. toate cauzele de o valoare mai micã decât 500 aurei287. pentru apãrarea frontierei. Reforma administratiei egiptene trebuie consideratã drept opera lui loan de Cappadocia. Ei iau titlul de duce si întrunesc în mâinile lor puterea civilã si comandamentul militar. în Europa. reuneau în mâinile lor atributiile si apuntamentele vechiului praeses si 286 Ch. Ei aveau rangul de spectabiles si erau împodobiti cu titlul lustiniani. Trei limites au fost formate în Egipt. în Egipt prefectul augustal. fãrã posibilitatea de recurs. Just. întãrind armãtura administrativã a Statului288. în Orient cornitele Orientului. 290 si urm. al Moesi-ei. Diehl. Galatia . lustinian se hotãrî sã reuneascã în mâinile aceluiasi functionar puterile civile si militare. ai cãror sefi sunt total independenti unul de altul. Diehl. înainte de toate însã. lustinian a reorganizat si marile comandamente militare. venalitatea si partialitatea judecãtorilor. cum a fost Strategius. la aproape 3 ani dupã ultima novellã reformatoare. Din aceastã pricinã. De aceea toti administratorii nou creati de lustinian în diecezele Pontului si Asiei. De acum înainte. Lycaonia. Se punea astfel capãt rivalitãtilor care fãceau administratia publicã ineficace. Era cunoscutã încetineala justitiei. 1905. pentru a simplifica mecanismul administratiei si pentru a întãri autoritatea publicã.

3. 1. principiul reorganizãrii administrative în Africa a fost acela al vechii separatii între autoritatea civilã si militarã. i 579 NICOLAF. donatii fãcute de regii barbari. nr. estul Armeniei a treia (capitala Martyropolis). nu au fost introduse si în Occident. fiindcã în acelasi timp. în Africa erau la început 4. Sardinia si Corsica tineau de prefectura Africii. în tãrile cucerite de lustinian. formate în parte din cele douã vechi provincii. De la 535 un praetor era în fruntea Siciliei recucerite. care transformau Orientul. lustinian introduce legislatia promulgatã de el în Vestul recucerit. împãratul a distribuit aceste dis1 Stein. în Africa. Honorias si vechea Paflagonia au fost unite într-o nouã Paflagonie. creând 4 provincii ale Armeniei. Armenia primã . asistat ca mai înainte de 2 vicari. V.restul din vechea Aremnia primã si parte din Pontus Polemoniacus (Comana. care pânã atunci fuseserã în afara sistemului provincial. îndatã dupã aceea. Spania se aflau sub autoritatea unui astfel de magister. Italia. pãstrã. cit. op. Appendix. iar contributiile realizate împãrtite. 476-480. 4. functionarii civili guvernau cele 13 provincii în care a fost împãrtitã peninsula. Armenia secundã . Reorganizarea a fost fãcutã prin pragmatica sanctiune din 554. lustinian sterse tot ce reamintea „tirania" barbarã. dar strict separatã de cea civilã. Colonea. în practicã. Narses a fost un real vicerege. voi. duci comandau districtele militare (limites) create de-a lungul frontierei. Tot asa au stat lucrurile si în prefectura Italiei reconstruitã. Contracte semnate în timpul lui Totila. 578 si praesides. exigente politice sau militare impuneau concentrarea întregii autoritãti întro singurã mânã. între arca prefectului si casa largitiones. purtând tilurile consulares Bury. Vechiul sistem de impozite fu restaurat. sub un pretor289. Restul din Pontus Polemoniacus a fost unit cu vechiul Hellenopontus pentru a forma un nou Helleno-pontus. pp. Africa. Zela si Brisa). preocupat sã dea populatiilor imaginea exactã a administratiei romane asa cum ele o cunoscuserã mai înainte. II.Prin no-vella 31 din anul 536. apoi. împãratul. Sub autoritatea prefectului. având în subordine 7 guvernatori. Nicopolis) plus parte din Pontus Polemoniacus (Trapezus si Cerasus). La nevoie. dupã 538 un prefect al pretoriului era numit în Italia si regimul administratiei civile era stabilit dupã capitularea Ravennei. Ca si în Italia. mãsuri economice luate de ei în favoarea colonilor sau sclavilor erau anulate si Pragmatica restaura proprietarilor romani toate pãmânturile pe care le aveau înainte de Totila. Solomon si Germanos au combinat functiile si chiar titlurile de prefect pretorian si magister militum. BÃNESCU Administratia militarã era în acelasi fel orânduitã. Gibbon. Reformele acestea. A fost reconstruitã dupã modelul roman. vechile împãrtiri administrative si deosebirea dintre puterea civilã si cea militarã. al Romei si al Italiei. Numeroasele oficii care controlau detaliile îi ajutau pe functionari si asigurau predominarea conducerii civile în prefectura Africii. cum a fost înainte.parte din vechea Armenia primã (Teodosiopolis. aflat sub un guvernator cu titlul de moderator. Dar acestea erau numai abateri exceptionale de la principiul stabilit. De asemenea. Satala. district dincolo de Eufrat. 4.Sophanene./ tricte din nou. ed. 2. Armenia a treia . 5: . Fiecare provincie forma o mare comandã cu un magister militum în frunte. Belisarie în Africa si Narses în Italia organizau apãrarea frontierei. în fruntea guvernãmântului civil al Africii a fost asezat un prefect al pretoriului. în parte din Pontus Polemoniacus si în parte din noi teritorii.. Un comes sacri patrimonii per Italiam fu numit si imperialii logotbetae cereau cu rigoare rãmãsitele din timpul regilor goti.vechea Armenia secundã. Armenia a patra . în Africa si Italia recucerite.

apeducte. . Aceasta se constatã din numeroasele novelle. Ravenna înfrumusetatã cu constructii ca Sân Vitale si Sân Apolinare în Classe ajunse o capitalã. pentru a grãbi împãrtirea justitiei si a scãpa capitala de o multime turbulentã. judecãtor suprem si prefect al politiei în acelasi timp292. 581 NICOLAE BANESCU care au zguduit tara. de-a lungul frontierei Alpilor. patru erau si în Italia. pânã la sfârsitul domniei. în timp de pace cultivau pãmântul si vegheau cãile ce treceau prin limes. comandati de tribuni. ei primeau feude. Avea si functii judiciare. acte de brigandaj. Milan fu ridicat din ruine. dãinuiau si înfloreau. Duci erau si în Sardinia si Sicilia. lãsând tinuturile luni întregi în pãrãsire. iar tribunalul sãu se ocupa cu anumite cazuri de crime293. Au fost luate mãsuri în Africa în scopul restaurãrii cultivãrii câmpurilor. în 539. Acesti gentiles sau foederati fac un tratat perpetuu cu împãratul. Aceste reforme administrative au fost completate printr-o mare operã de lucrãri de utilitate publicã. si sã ridice din ruine pe cele nimicite de cutremure sau incendii. ca semn al suveranitãtii romane. pacea publicã a fost mereu tulburatã. Neapole ajunse un mare port comercial290. El a înlocuit pe praefectus vigilum (vwre-Jiapxog) subordonat mai înainte prefectului orasului. lustinian s-a interesat îndeosebi sã înzestreze orasele cu asemenea lucrãri: terme. în care împãratul se plânge de întârzierea cu care noii functionari iau în stãpânire cârmuirile lor. si totusi. în aceste districte stationau trupe speciale. Depopulate. se hotãrî.Tripolitana. cisterne. Numidia si Mauritania. ei stationau în orase întãrite si castele de la frontierã. strivite de impozite. sã vegheze ca acestia sã-si termine treburile repede si sã se întoarcã acasã. Pe lângã acestia. un fapt ne izbeste de la început si anume cã. Pentru a li se pune capãt. în care se demascã administratori abuzivi si în care soldatii se mentioneazã ca o adevãratã plagã a provinciilor. li-mitanei. orase noi construite pe platoul înalt al Numidiei. Ei pun contingentele lor la dispozitia ducilor din limes si sefii lor primesc de la împãrat un fel de învestiturã. provinciile erau rãu guvernate. History. Roma pusã în posesia privilegiilor care sã-i dea o înviorare economicã. textele oficiale ne reveleazã omoruri. splendide bãi. a cãutat sã restaureze marea aristocratie. pp. Toate viciile. Dacã ne întrebãm acum care a fost rezultatul marii reforme din 535. rãscoale ' Diehl în Cambridge Med. Grupati în regimente. By-zacena. El trebuia sã-i asiste pe cei care aveau motive legitime pentru a veni în capitalã. în prima parte a domniei sale. Se puteau cãsãtori. dupã devastãrile crunte ale rãzboiului. biserici. a protejat si îmbogãtit Biserica si a reparat dezastrele rãzboiului. districtele furã repopulate. acum abolit291. luau armele si apãrau postul încredintat lor sau împreunã cu trupe similare îi respingeau pe nãvãlitori. lupte cu armele. sã se interzicã purtarea armelor celor care nu erau înrolati în armatã. ^aits] 580 Disperate. în timp de rãzboi. provinciile de Vest au apelat la împãrat sã le ajute în mizeria lor. atât de cenzurate în ordonantele din 535. 22-24. Au fost luate mãsuri similare si în Italia. sã atragã atentia asupra prescriptiilor date. sã-i trimitã la domiciliu pe cei care nu aveau motive serioase sã rãmânã în capitalã. Prokopios ne-a schitat în Istoria secretã mizeria pe care restaurarea imperiului a adus-o în Africa si Italia. împãratul a usurat impozitele. porturi deschise. Car-thagina împodobitã cu un palat. primind un subsidiu anual (annona). Mãsurile au adus o realã prosperitate. Ceea ce e mai grav. lucrãri de utilitate publicã furã ridicate în orase. quaesitor. în 539. dupã tipul celor vechi. împãratul înfiinta la Constantinopol un magistrat extraordinar. doborâtã de Totila. lustinian încercã sã încorporeze în armata imperialã popoarele barbare locuind în împrejurimile imperiului. necontenit. Recrutati dintre localnicii de la frontierã. Nu puteau pãrãsi niciodatã limesul. abuzurile functionarilor continuau ca si înainte. lustinian a fost nevoit sã repete ordonantele sale. lustinian se mãgulea cu faptul cã a restabilit ordinea. lustinian auzi acest apel.

455 si 803. atunci când pãmânturile rãmâneau necultivate. 292 Nov.npaiiwp TOV Sfmov). p. Pentru rãzboaiele sale de cucerire.coemptio (avvatvri) . . care era cunoscut ca o cumpãrare în comun . Nu era o noutate faptul cã locuitorii provinciilor prin care treceau trupele la rãzboi erau obligati sã procure hrana necesarã soldatilor si nutretul pentru cai si sã le transporte în lagãre. op. 584 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN invaziile dusmane si ciuma au pricinuit ruina multor proprietari si cã aplicarea acestei epibole a fost adesea foarte stânjenitoare295. fãcea. Diehl.. era si judecãtor si sef de politie: „Pretorul poporului" (. pe proprietarii vecini rãspunzãtori de impozitele acestor pãmânturi. pp. rãzboaiele purtate. Hist. de fapt. pentru cheltuielile politicii sale fatã de barbari. cit. 349-350.6Kr\vaa. rãspunzãtoare pentru toatã suma impusã membrilor ei. 294. 582 Prefectul orasului a fost degrevat de o parte a rãspunderilor sale. Legile împãratului ne aratã. Când o provincie nu avea provizii suficiente. ca si quaesitor. necesitãtile domniei silindu-1 a da cel dintâi exemplul încãlcãrii legilor pe care le promulga. Politica financiarã. Prokopios aruncã rãspunderea pentru aceasta asupra lui lustinian. trebuia sã si le procure din altã parte. acest fapt nu are altã explicatie decât lipsa unei mâini energice care sã ducã la executarea ordonantelor. împãratul trebui sã creeze impozite noi si sã impunã o rigoare exageratã în administrarea finantelor. Prevedea sã fie plãtiti pentru tot ceea ce procurau armatei si nici o contributie în bani nu trebuia cerutã de la ei294. în genere apãsãtor în Imperiul bizantin. acestora li se atribuiau anumite obligatii privind serviciile publice. a fost sub aceastã domnie greu de suportat pentru populatie. 583 . Sistemul. constructiile. în anumite cazuri. 291 V. Cei care erau fiziceste capabili si refuzau aceste sarcini. el avea nevoie de sume enorme. emp.ducea la contributii insuportabile. Adãugirea de impozit era numitã epibole. Aceste proprietãti erau numite 6^. trebuie sã recunoastem cã abuzurile stigmatizate n-au fost în cea mai mare parte inventate de lustinian. lustinian a suferit din cauza lipsei de bani. cã era un impozit pe clãdirile înalte296. op. E. Stein. II. lustinian pãstrã acest principiu. 294 Ibidem. Cheltuielile mari ale dom. lustinian a dat o lege în 545 pentru a-i apãra pe locuitori. 334-336. Este. Rom. 293 Vezi Bury. pentru aflarea lor. Cu toate criticile ce i s-au adus. în timpul celui de-al doilea rãzboi persan. Drept urmare. pentru luxul imperial de care era înconjurat. pompa curtii. Un impozit care pare a f i o noutate si despre care nu gãsim urmã în legislatia imperialã este asazisul ae-rikon (ãepiKOV). pentru constructiile sale uriase.•> niei. prin crearea unui nou post de demnitar. cum observã Bury. ofthe lat. însã. strivitã de impozite. Dacã rezultatul a fost lamentabil. care. un contrast între aceste eforturi ale lui lustinian si mizeria populatiei din provincii.. pp. El a fost mai putin liberal si prudent decât unii predecesori în anularea rãmãsitelor acumulate si în scutirea provinciilor devastate de invazie. 80. Micile proprietãti ale arendasilor liberi dintr-o comunã erau socotite unitate fiscalã. d. Pentru a alimenta tezaurul. nu avea nici un scrupul. care. ci o mostenire a trecutului. N1COLAE BÃNESCU toate fãceau sã creascã nevoia de bani si lustinian insista totdeauna sã se încaseze cele datorate de supusi. E probabil totusi cã în provinciile orientale. un nume care sugereazã.în privinta celor care nu aveau un loc de muncã. Sistemul impozitelor. erau expulzati din oras. lustinian era incapabil în aceastã privintã. tot efortul lui de a împiedica abuzurile functionarilor si a apãra populatia de excesele colectorilor de impozite. dar nu pare sã-1 fi fãcut mai aspru decât înainte. ale cãrui atributii erau sã-i pedepseascã pe hoti. Altã institutie apãsãtoare era epibole. De-a lungul întregii sale domnii. cit.

Paris. „Archives de l'Athos". Dar acum taxele vamale erau încasate atunci când corabia ajungea în portul capitalei. col. Acelasi împãrat a vândut locuri în scho-lele palatine. 296 II. si Jacques Bompaire. Existau însã posturi de observatie în Hellespo'nt si Bosfor. 350. posesiunile sale erau luate de cãtre fisc.curatores divinae domus). Ostrogorsky: âftp desemna amenda plãtitã fiscului bizantin pentru diverse încãlcãri ale legii (cf. împãratul Anas-tasios I instituise un nou ministru. Cel din Hieron purta mai târziu si titlul de Ko^Tjq toi) 'lepov KOU IlOVTOX). au fost create alte patru. Zenon a creat consulatul onorific. cu repercursiuni neplãcute: abolirea consulatului. Parcimonia lui devine si mai criticabilã în cazul armatei. urmate de alte serii de abuzuri. dupã cum aratã Stein. comespatrimonii. Actes de Xeropotamou. completându-se efectivele celor 7 scholae existente. 146). chestiunea a fost transatã de cãtre F. în caz de moarte a unui proprietar. în provinciile din rãsãrit. de câte 500 de oameni. contribuind la scumpirea bunurilor. aceste 4 scholae de datã recentã au fost suprimate fãrã despãgubiri297. Originea sa o gãsim mai înainte în timp. fãrã a mai fi recrutati soldati noi. cumpãrarea unei 586 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN demnitãti fãrã functie efectivã e de mult timp ceva legal. în paguba proprietãtii private vecine. care se obtinea prin plata a 100 livre aur. Dolger si G. cei numiti pe bani nu serveau ca ofiteri subalterni. Sub Iustin I. acest lucru a fost continuat. astfel încât. în special în Galatia. Domus divina era patrimonium si curatorul pare a fi fost un functionar de curte mai degrabã decât unul de stat. lustian a fãcut o altã schimbare: patrimoniul dispare. „Istoria secretã" îi imputã lui Justinian faptul de a fi instituit monopoluri. astfel încât a trebuit ca o parte din ei sã facã garnizoanã aiurea. [în aceastã privintã. ei fiindu-i echivalentã „gloaba" din Evul Mediu românesc. desi erau prea numerosi pentru a stationa toti în capitalã. el a fãcut un comert foarte rentabil cu functiile onorifice. Evident. constând din proprietãti confiscate. Creatiile masive de il- .] 585 moniale. în sec. De asemenea. p. III. ai cãror functionari aveau salariu. 350 n. X. Numãrul de protectores domestici s-a mãrit. altul la Hieron (iesirea din Bosfor). care controlau sã nu se producã evaziuni fiscale: un functionar era la Abydos. dar primeau si o cotã din taxele încasate. care lipsi populatia de spectacole. care controlau exportul mãrfurilor prohibite. lustinian a distribuit demnitãti de illustris cu aceeasi profunzime (larghete).Bunurile imperiale au sporit prin recuperarea Africii. ceea ce a avut urmãri negative pentru valoarea acestei trupe. în loc de a încorpora proprietãtile confiscate în res privata. ci numai ca gãrzi de corp ale împãratului. Iar monopolul mãtãsii corespundea unei necesitãtii. bunurile private si domeniile coroanei s-au extins considerabil. unde mortii rãmâneau înscrisi pe liste. 2). drept o afacere personalã a împãratului. iar domeniile care-1 compuneau sunt încredintate curatorilor (. lustinian a mai fost acuzat de Prokopios pentru traficul cu functiile înalte. Se aplicau si confiscãri la adresa vinovatilor. 128 (anul 545) persoanele rãspunzãtoare sunt descrise ca oi o/id<5ouÂa rj o\i6KT\vca xcopia xrex-TTj/jevot (Bury. scãderea pensiilor oficialilor servind în birourile centrale a fost tot o mãsurã impopularã. Unele schimbãri s-au fãcut si la vama din Constan-tinopol. în realitate. Ceea ce pare adevãrat este economia fãcutã de lusti-nian. în cele din urmã. pasul decisiv în evolutia care a dus la acest rezultat pare a data de ia lustinian. echivalând cu achizitia unei rente viagere. II. lustinian având intentia de a considera administrarea domeniilor patri295 în Nov. Ei erau plãtiti cu salariu fix si nu primeau nimic de la co-rãbieri. Monopolul armelor nu avea motive economice (particularilor fiindu-le interzisã cumpãrarea armelor). Dacã mai târziu. de asemenea. Inovatia operatã de Justinian a constat în aceea cã ambele statiuni au fost transformate în vãmi pentru importuri. 1964.

II. pe care Prokopios îl atribuie lui lustinian. 299 V. curatorii caselor divine. legiuitorul legã de pãmânturile cultivate pe cele sterile si. impozitele indirecte. curierilor împãrãtesti. rãzboaiele. lipsit de o parte însemnatã a contributiilor. dacã e sã-1 credem pe Prokopios. necultivate. amintind cã multimea mizeriilor clin epocã . despre care am vorbit si pe care îl reluãm din perspectivã fiscalã. si acoperirea „aerului" acestor 15 picioare prin coloane sau ziduri. cit. 5 m. obtinând astfel un mare venit pentru Prefecturã300. iar când era prea slabã si capitala era amenintatã de foamete. Stein. Un mare numãr de functii au fost create: un al treilea magister militum praesentalis. amenintat cu ruina. o nouã organizare si impuse o rigoare nemaiîntâlnitã în aplicarea sa299. în Constantinopol. cit.. Pentru întretinerea trupelor. pãmânturile rãmâneau pãrãsite. a da cânepa pentru pânzã etc. Alãturi de acestea. pe care lustinian nu a inventat-o. duBas-Emp. Acestea erau contributiile în bani. p. Contravenientii erau amendati cu 10 livre aur. armatei. pp. 300 E. aprox. Monopolul industriei mãtãsii a sãrãcit industriasii .lustres onorari a depreciat mult illustratul vacant si a accelerat sub lustinian deprecierea progresivã a tuturor demnitãtilor. Acesta fu empokr\. prin urmare. fiindcã ea exista dinainte. cum era fabricarea pâinii. 296. cai. prin rãspunderea colectivã a grupelor cadastrale (o/id<5ot>Ao:) si fiscale (o/iofc^vcra) îsi asigurã încasarea integralã a impozitului. Când recolta era prea bogatã. Diehl. Diehl. n. Dacã grâul era prea mult pentru capitalã. taxele puse pe mãtase. adjectio. între acestea trebuie amintite dreptul de vamã perceput la intrarea în Helespont si Bosfor. Existau apoi sarcinile extraordinare. op. adesea stricate.. functionarii storceau provinciile pânã le secãtuiau. 297 V. 298 E. 428-429. însã Supra. lovea clãdirile. care. oameni pentru transportul demnitarilor. dintre care unele. Legislatia imperialã se ocupa de mult timp de politia constructiilor. dãrile în naturã (annonae) tineau un loc tot atât de mare. în a întretine podurile si soselele. II. 588 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN în sfârsit. Ch. pe care un sistem de repartitie gresit îl fãcea si mai apãsãtor. mostenirea vechii administratii romane si. 428-432. Stein. Hist. op. cei care nu erau proprietari plãteau impozit personal. Hist. loan de Cappadocia a obtinut de la lustinian legea din l septembrie 531. Atunci. du Bas-Emp.bolile. p. capitatio humana. atât de greu. spolierile guvernatorilor . provinciile trebuiau sã procure grâul si acesta era pentru contribuabili un izvor de abuzuri nemãrginite. ãepiKOV („taxa aerului"). extinzând dispozitia lui Zenon la toate orasele imperiului. erau de primã necesitate. Masa de illustres creatã îl sili pe lustinian sã nu permitã intrarea în Senat decât pentru patricii298. dar supusii trebuiau sã-1 transporte din fundul provinciilor pânã în orasele unde stationau trupele sau pânã în porturile în care se îmbarca pentru Bizant: corvoadã grea. numai cã el îi dãdu. cit. op. foametea. îngrãmãdite în hambarele imperiale. iar fiscul era. V. în sfârsit.. KanviKov. care constau în a da cãrute. se adãugã greutatea mare a impozitului enifto^r]. prefectul îi silea pe provinciali sã rãscumpere foarte scump cerealele. presãra pãmântul cu cadavrele oamenilor si animalelor301. îVV 589 Era apoi organizarea în monopoluri a celor mai multe industrii. Nu numai cã li se ridica grâul. voi. fiscul cerea contributia de grâu în bani. dreptul de patentã. dupã spusele unui istoric contemporan. un regulament al lui Zenon (478) interzicea construirea de iesinduri cu o înãltime mai micã de 15 picioare. Lydus. 298. taxele mari care loveau comertul pe mare. pp. mai ales a spatiilor libere dintre ele. a tãia arbori si a-i face scânduri pentru construirea galerelor. quaestor lustinianus exercitus. Un alt impozit despre care am amintit.. 3 587 NICOLAE BANESCU La impozitul funciar. pentru alimentarea capitalei. 443-444..adusese depopularea satelor. 296. -corvezile de tot felul.

pp.. 591 N1COLAE BÃNESCU seda în sec. Ea a rãmas unul dintre elementele cele mai periculoase ale imperiului în epocile urmãtoare. lustinian se îngriji foarte mult de perceperea impozitelor. Una dintre trãsãturile caracteristice ale politicii interne a lui lustinian a fost lupta tenace pe care a dus-o împotriva marilor proprietari de pãmânt. armate de lucrãtori. Politica socialã. si cã puneau mâna pe proprietãtile particularilor. cãci ea a fost rãpitã si datã pradã. într-una din novellele sale. oameni înarmati si gãrzi personale. Zachariae v. e. de exemplu. si scrie proconsulului din Cappa-docia aceste rânduri semnificative: „Am fost informati cu privire la abuzuri atât de extraordinar de grave comise în provincii. Apoi. procese religioase în scopul de a lipsi Biserica de proprietãtile sale. încât reprimarea lor poate fi anevoie încercatã de o singurã persoanã învestitã cu o mare autoritate. în papirusuri se aflã indicatii analoge asupra Egiptului din epoca lui lustinian. aflate sub domnia arbitrarã a marilor latifundiari localnici. chiar dacã e sã nu dãm crezare exagerãrilor din Istoria secretã. desi se recomandã ca apãrãtorul nobilimii. ca si din Istoria secretã a lui Prokopios. cit. ca si pe ale statului. o politie si chiar un serviciu postal. Acesti mari seniori îsi aveau închisorile lor si întretineau trupele lor personale. care se ocupau în special de aceasta. care. si nici un singur om n-a ridicat glasul pentru a protesta. confiscare pentru mãrturie falsã. cãtre împãrat. ne oferã totusi un tablou foarte interesant al conflictelor sociale din sec. cit. I.. la corvezi si la e. totusi el nu a reusit sã zdrobeascã complet marea aristocratie funciarã. cãci toate gurile erau cusute cu aur"304. p. Prin mijloace diferite. intendenti. Aparatul sãu de casã era aproape regal. . uneori falsificate. E interesant cã aceastã novellã a fost publicatã la patru ani dupã rãscoala Nika. p. cã posedau chiar turme care le apartineau. op. si în tinuturile îndepãrtate de centru. 303 Citati de Ch. Numeroase confiscãri au fost operate. iar loan Lydus declarã cã „o invazie dusmanã era mai putin teribilã decât sosirea oamenilor fiscului"303. lustinian se sili statornic sã distrugã marea proprietate funciarã. Sate întregi fãceau parte din posesiunile sale. si ne este chiar rusine sã relatãm necuviinta cu care intendentii seniorilor se plimbã înconjurati de gãrzi. care administrau teritoriile lor întinse fãrã a se îngriji câtusi de putin de puterea centralã. consilieri si colectori de impozite. Unul dintre membrii vestitei familii aristocratice Apion po304 Novellã 30. 306-308. Diehl. Diehl expune situatia lamentabilã a provinciilor asiatice. fondurile militare nu plãteau nici un fel de impozit. ed. Lingenthal. Rezultã din aceste declaratii cã seniorii din Cappa-docia se bucurau de puteri depline în provinciile lor. împotriva acestor proprietari funciari lustinian a dus o luptã fãrã crutare. 302. t. 268. Situatia era astfel încât Prokopios afirmã în Istoria secretã cã „împãratul pãrea mai de temut decât barbarii". donatii fortate.Siriei. Prokopios ne-a descris mizeria pe care o adusese în Africa si Italia recucerite restauratia imperialã prin acest sistem financiar tiranic302. V. lustinian deplânge situatia alarmantã a proprietãtilor funciare ale statului si particularilor din provincii. un casier. al Vl-lea. lustinian sã strãdui sã scadã numãrul acestor privilegiati. Cunoastem aceastã luptã din novelle si papirusuri. Avea secretari. Guvernul simtea cã rivalii si 302 Ch. VI vaste proprietãti funciare situate în tot Egiptul.m^oXr\. ed. adaugã cã „proprietatea statului s-a transformat aproape complet în proprietate privatã. «h 590 dusmanii sãi cei mai primejdiosi erai marii proprietari de domenii. Legea acorda anumite scutiri: bunurile bisericilor. stoarse de favoritii regimului. numãrul de oameni care îi însotesc si nerusinarea cu care furã tot". fundatiile pioase. dupã ce spune câteva cuvinte despre starea proprietãtilor private. nu erau supuse. ca imixtiune în mosteniri. implicit si toate hergheliile de cai. Domenii întinse apartineau de asemenea bisericilor si mãnãstirilor. cum ar fi ..

recurg la protectia marilor proprietari. Schneider. KWjury-roupai. în ciuda tuturor mãsurilor de protectie destinate micii proprietãti tãrãnesti. Ea a crescut necontenit. de a-si alege un patron care le apãra împotriva abuzurilor oamenilor fiscului si care primeau de la ele în schimb anumite taxe. situatia dramaticã a provinciilor terorizate de marii latifundiari. Marea proprietate funciarã luase. e în special caracteristicã în aceastã privintã307. Dolger. 28. o adevãratã primejdie pentru siguranta statului. Extras din Bulletin Intern. apãsati de impozite. Stein. dupã vechiul obicei roman. Geisteswissen-schaftliche Reihe). în Armenia. duNov. o întindere considerabilã. Acesti „puternici" uzurpau cu îndrãznealã nu numai proprietatea privatã a micilor posesori de pãmânt. stãpânã pe latifundii enorme. Ei plãtesc birurile nemijlocit la perceptorul districtului ori prin intermediul primarului. Una dintre novelle. Birurile erau puse global pe sate si tãranii rãspundeau de ele solidar. • 592 pã cum vom vedea. insistând asupra necesitãtii înfrânãrii abuzurilor marilor proprietari care încorporau domeniilor lor bunuri strãine305. autoritar cum era. fãrã menajamente. uneori foarte drastic. slãbind la rândul ei autoritatea statului. 1) Comunitãtile rurale erau nevoite adesea. M. începând din secolul al IV-lea. pp. în timpul lui lustinian se deosebeau tãranii care trãiau în comunitate pe teritoriul satului de aceia care erau asezati pe pãmânturile proprietarilor. a cãrui actiune împotriva datornicilor era astfel împiedicatã. de împãrati306. în paguba micii proprietãti funciare private. Fr. Locuitorii lor . paragraful respectiv din Fr. Verlag. Ea e adresatã proconsulului din Cap-padocia. dar chiar si proprietatea statului. cu deplinã proprietate pe teritoriul comunitãtii. Dolger aratã cum tãranii. cãruia împãratul îi denuntã. 472. fu de timpuriu interzis. Byzanz (Wissenchaftliche Forschungsberichte.Egiptul. în epoca lui lustinian. praepositi. of Hist. lustinian denuntã de multe ori aceste nelegiuiri în novellele sale si. ci în parte si în interesul tãranilor care erau astfel îndoit supusi impozitelor. care se dedau la tot felul de violente fatã de locuitori. Sciences. Comm.sunt oameni liberi. priTpOKCO-\iiai . acest patronat. A. patrocinium. iar prin aceasta îsi pierd starea de oameni liberi si ajung în situatia colonilor pe M V.%Q)pia eÃev&epiKcc. în toate pãrtile imperiului. Se constatã cã încã din secolele V-VI populatia agricolã în numãr precumpãnitor trãia ca tãrani pe jumãtate liberi pe domeniile puternicilor laici si religiosi. 109-113593 jumãtate liberi. exercita o adevãratã teroare în fata cãreia autoritatea statului era neputincioasã. Ei întretineau un aparat administrativ care nu se deosebea de cel al statului. 5/1933.aveau primarii lor: praefecti. Die Frage des Grundeigentums in Byzanz. feudalitatea era puternicã. Fr. datatã 536. si numai un numãr mic trãia în comunitãti sãtesti libere.^(apiiai . • „rtwd -. Dolger. Acest patrocinium dura cât timp patronul se mentinea într-o situatie puternicã: uneori el tre- . narpcoKiviov sau npoaiaoia. luate adesea. v. Berna. Dar aceastã interzicere repetatã (pânã în timpurile lui Romanos Leka-penos) ne aratã cã acest obicei nu a putut fi cu totul dezrãdãcinat. Satele . adevãrati /toujceAAdpioi. o stare socialã care nu s-a schimbat pânã la cãderea imperiului308. Vorbind despre populatia din provincie. si se înconjurau de o trupã înarmatã. ia mãsuri energice pentru a le pune capãt. Bizantul luptã împotriva feudalitãtii prin crearea unui post de moderator de Hellenopont si a unui post de pretor al Paflago-niei. ajungând cu timpul. 307 V. 1952. A. marea aristocratie asiaticã (oi 5vvaroi). Nu din cauza interesului fiscului. Francke AG.

adscripticii sau evanâ'ypa^oi aveau cu totul altã situatie. de aceea i se spune servus terraem. Dupã cum un adscripti-cius nu se putea elibera de cultivarea pãmântului. Lingenthal. se prefigurau încã de pe acum fenomene care aveau sã devinã acute mult mai târziu. Fugarii erau adusi cu forta înapoi. a acestei categorii e cã evand'Ypaitioi nu puteau sã aibã nici o proprietate.no'ypa-<poq nu putea dispune liber de peculium. unele dintre ele însotind toatã istoria bizantinã.. Pentru împlinirea îndatoririlor lor de muncitori. le ocupau pãmântul întreg pentru aceastã datorie. 1958. mãnãstirilor si altor asezãminte. Deosebirea între ei era urmãtoarea: . 218 si urm. Aufl. aici pp. Dupã trecerea a 40 de ani. 43-94. Din aceastã categorie fãceau parte muncitorii de pãmânt. si pe plan social. censiti sau adscripticii. Gesch. 310 [P. precum sclavii. 32-74 si 254-284. p. altii coloni censibus adscripti. când si acesta ajungea într-o pozitie publicã de vazã.care apartineau deci împãratului. tãranii îi plãteau lui.-romischen Rechts.a>voi sau nKr&coToi. Lemerle. âp^aaiai). [în continuarea unor rânduieli antice. . Un adscriptitus era principial îndatorat la cultivarea pãmântului. proprietarul îi putea constrânge. des gr. pp. Când împãratul acorda asemenea i munitãti unei persoane private. Tot câstigul lor apartinea stãpânului. la bizantini evanotpacpoi. Erau astfel numiti deoarece trebuiau declarati la cens. sentimentul unei continuitãti este mai puternic decât acela al unor rupturi totale cu situatiile din trecut310.Ibidem. Ei primeau de 595 la proprietar locuinta si întretinerea si îi datorau servicii (operae. un peculium si o bucatã de pãmânt. „Revue historique". Zach. 594 cea asupra fiului. fixând prin lege drept dobândã pentru împrumut a opta parte din modios pentru fiecare modios pe an. în schimbul întretinerii. pp. III. rãspândindu-se aproape în toate colturile . 1958.colonii liberi erau arendasi mici. EssquissepourunehistoireagrairedeByzan. unii liberi coloni.ee: Ies sources et Ies problemes. CCXX. 9394.LV-âepiKã si cu locuitorii lor. aceasta era rãspunzãtoare cãtre fisc de impozitele datorate statului. care cultivau cu mijloacele lor pãmânturile închiriate în schimbul unei arende în naturã ori în bani. peculium se întorcea iarãsi la proprietar. Berlin. CCXIX. dar nici proprietarul sã-i goneascã ori sã le cearã mai mult decât fusese prevãzut în contractul de arendare. Caracteristica de cãpetenie.] 309 Ed. Ei erau legati de brazdã. ei nu mai puteau sã se mute. însã. ori senatorilor. 1892.] 596 O boalã nimicitoare s-a abãtut asupra imperiului în 542. Dar eva. la bizantini KOÃ. agricolae sau yecypyoi. Pentru acestea ei puteau sã se plãteascã si cu o dare în naturã. Proprietarul le putea da spre folosintã. ori bisericilor. împãratul ordonã sã li se restituie colonii or (rofg yecop-yofg) pãmântul. tot astfel nici proprietarul nu-1 putea despãrti de acest pãmânt. de cãtre proprietar. erau locuitorii de pe pãmânturile proprietarilor .aroi. urma a se plãti ca dobândã anual l keration de fiecare nomisma. iar dacã împrumutul a fost în nomis-mata. Dupã moartea lui fãrã urmasi. v. Novella 32 din anul 535 era adresatã clarissimo praesidi Haemimonti Thraciae împotriva celor care împrumutându-i pe coloni cu grâne în timp de lipsã. Kãfj. 2) în opozitie cu aceste L<0pia LÃ.

fãcând multe victime.lui si decimând cumplit populatia. II. unde fusese importatã din Abysi-nia. în 544. Opera religioasã^4 lustinian s-a ocupat foarte mult de Bisericã. Bury. ciuma din 542 a ucis mai mult de 300. care mult timp n-au putut fi îngropate. strãzile si casele s-au umplut de cadavre. Populatia ruralã fu si ea decimatã. Din toamna lui 541 aceastã epidemie teribilã s-a declansat în Egipt. în martie. ea pãtrunse apoi în Italia si Sicilia. pe tãrmurile Egiptului si de acolo trecu la Alexandria si în Egipt. Ca urmare. II. un cutremur groaznic devasta dieceza Orientului. martor ocular al acestei calamitãti în Constantinopol. zice Ch. ciuma bubo-nicã. Marea Neagrã inundã coasta Thraciei în regiunea de la Odessos si Dionysopolis. Se pare cã a pãtruns în aceste tãri în 543.000311. care distruse cartiere întregi din capitalã. Diehl. Timp de patru luni ea decimã populatia Constanti-nopolului. de unde pãtrunse în Spania si Gallia. Ea a fost. pp. Persecutia era deci o .000 de morti. prin Mesopotamia. tinuturile Egeei si Con1 J. Dar niciodatã furia ei n-a fost mai mare decât întâia oarã. mai ales în 558. aproape toti locuitorii din Kos. în toiul ei. apoi se rãspândi în Asia Micã si. mureau pe zi câte 5. mâna de lucru rãritã. asa cum fusese Tucidide în Atena. Celebra scoalã de Drept a trebuit sã fie transferatã la Sidon. 15-16. Ea se rãspândi apoi în Asia. Pios din fire. Consecintele au fost îngrozitoare din punct de vedere economic. în insula cu acelasi nume. Peninsula Balcanicã si Africa latinã.000 persoane. ferm legat de Ortodoxie. care strãbate Tarsos din Cilicia. el tinea sã pãstreze unitatea credintei si avea o urã neîmpãcatã împotriva tuturor ereticilor. în septembrie 543. 598 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN pentru pãmânturile pe care ciuma le pustiise. în anul urmãtor atinse Constantinopolea. a avut loc si o urcare generalã a preturilor. dar de la începutul lui 542 izbucnise în Constantinopol.000 de oameni si chiar câte 10. care au distrus recoltele si au provocat foamete. în august si septembrie 554. mai distrugãtoare decât epidemia dezlãntuitã în Atena în zilele lui Pericles si la Londra în vremea domniei lui Carol al IIlea. ne-a lãsat descrierea amãnuntitã a acestei boli bubonice. la sfârsitul verii. în iulie 551. înzestrat cu gustul controversei. pierirã312. în regatul Persiei. jumãtate din orasul Cyzic a fost distrus de un cutremur de pãmânt. Ca si Constantin cel Mare ori Theodosius. exploatãrile agricole avurã sã suporte suplimentul de impozit. în anii ce urmarã a mai apãrut. Pe mare. unde. Dar cea mai teribilã plagã din epoca lui lustinian rãmâne cea dintâi pe care am amintit-o. La Beyruth sau numãrat mai mult de 30. timp de 3 luni mai multe mii pe zi. socotea cã cea dintâi datorie a unui suveran e „de a pãstra neatinsã credinta crestinã". împãratul era întotdeauna dispus sã discute si sã scrie în materie de credintã. fluviul Cydnus. La Constantinopol. Ciuma încetã la Constantinopol dupã 4 luni. Istoricul Prokopios. pe la începutul primãverii. împãratul a fost nevoit sã dea o ordonantã (23 martie 544 ?). De la 545 la 548 au fost cutremure de pãmânt si ploi multe. pp. Foarte instruit în lucrurile religioase. Calamitatea se produse mai întâi la Pelusium. 7. necontenite cutremure încercarã greu Constantinopolea Ni-comedia si alte orase. Spiritul sãu autoritar nu putea admite dezbinãri în materie de credintã. dupã socoteala lui Bury. 597 NICOLAE BANESCU stantinopole. exercitând asupra ei întreaga sa autoritate. prin care era prescrisã restabilirea preturilor de dinainte de ciumã313. în afarã de asta. pânã când împãratul nu alcãtui un serviciu funebru special. cum ar putea fi numitã dupã simpto-mele ei. apoi în Palestina si Siria. Mai teribil fu cutremurul din decembrie 557. 62-66. viata publicã si privatã a fost dezorganizatã complet. se revãrsã distrugând cea mai mare parte a orasului si multe sate vecine. în 544 era stinsã în tot imperiul. pânã ce Beyruthul a fost reconstruit. Italia si Persia n-au fost crutate nici ele. adjectio 112 Agathias.

p. 57. afirmã el. Peres. cap. Zeiller. împãratul avea împotriva acestei secte încã un motiv de indignare: maniheii „veneau de la natiunea persanã. ia mãsuri din cele mai drastice împotriva lor318. 1928. Batiffol. stiintificã. 381) avea de examinat erezia lui Macedonius. Ne mãrginim a face aici referire la S. 4. al II-lea. Paris. Pe lângã toate acestea. în legea pe care a dat-o. împãratul imputã maniheilor crimele lor. 1974. Gasquet. I. 1995 (traducerea editiei franceze. A fost confirmat Simbolul niceean. 1972). p. 1). 318 Codul gregorian. Paris. 1990). Gouillard. VII. cu exceptia Sfântului Pavel. El trebuia sã apere traditia si unitatea religioasã a statului. op..] 600 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN ligia traditionalã a cãrei pazã îi e încredintatã „de vointa divinã". 1963. „tulburã populatiile pasnice". pp. 1947 (tradus în francezã sub titlul Le Mani-cheisme medieval. II. l. Ei recomandã contra dizidentilor mãsuri de ordin spiritual. El propovãduieste abstinenta. 10. p. 1965. „pricinuiesc mari pagube oraselor". Bucuresti. Paris. L'empire romain et l'Eglise. XV. la origine. citati la Cront. L'eresia de la male. crestinism si gnozã în epoca imperialã". cit. n. Eliade. 56. Runciman. 280301) si XXIX („Pãgânism. al V-lea319. unele secte au instituit clerici. Raoul Manselli. în secolul al II-lea. The Medieval Mani-chee. Loos. Maniheismul.. pp. cap. aflându-se în Africa. Dualist Heresy in the Middle Ages. 313 E. L'heresie dans l'Empire byzantin des origines au XII" siecle. amestec doctrinar de zoroastrism cu credinte mitologice babilonunene. 3. Bucuresti. [Referitor la aceastã temã. sincretismul religios a fost favorizat în imperiu. Cambridge. Novatieniim secolul al III-lea aveau. Pãrintii Bisericii au fost împotriva mijloacelor violente fatã de eretici. a primit de la proconsulul Africii Iulian o cerere în privinta acestei secte si se decise a o prigoni. Torino. 281. Praga. M. cultul religios era o afacere de stat: împãratul era în acelasi timp mare pontif. respinge Vechiul Testament si contestã autoritatea Apostolilor. Ei aveau „moravuri execrabile". marcionistii s-au constituit în biserici cu ierarhie clericalã. Nemi-ra. în imperiul pãgân. 331-361). The Bogomik: A Study in Balkan Neo-Manichaism. p. 4-7 (Mosaicorum et romanorum legum collatio. Ed. Couliano. Pion. op. Acesta a împins si la persecutarea crestinismului. din acelasi motiv al unitãtii religioase traditionale315. care aduce si ea la zi bibliografia acestui subiect. M. II. întelegând necesitatea unui cler pentru pãstrarea doctrinelor lor si pentru fondarea de comunitãti. rivala noastrã. Acesti eretici au existat prin bisericile lor pânã în sec. 37-45.datorie împotriva tuturor acelora care tulburau armonia desãvârsitã a Bisericii. Al II-lea Sinod Ecumenic (Constantinopol. Diehl. De l'autonte imperiale en matiere religieuse ã Byzance. Ch. 1948 (reprint. Marcionismul este o erezie puritanã. Les gnoses du-alistes d'Occident. cit. 299-324.P. Astfel. Pentru a preciza doctrina ortodoxã asupra punctelor ata317 Ibid. 316 Cront. precum si bibliografia criticã de la pp. dar ei nu erau decât schismatici. I. Istoria credintelor si ideilor religioase. nu era o erezie crestinã. 1991. biserici. XXVII („Noi sinteze iraniene". unde s-au nãscut si de unde ies multe crime"317.P. Culianu. D. Morala sa era antisocialã. voi. de asemenea. 319 P. el invocã re315 V. L'Eglise naissante et le catholicisme. empereurs. ci o religie nouã. XIV. Bãnescu este mult mai bogatã la ora actualã. 1972). 601 . Ed. 14. Stein. Historie et mythes. Domat-Montchres-tien. p. Paris. 314 V.. „Aceastã veche religie. Dio-cletian. „Travaux et Memoires". 756-760. pp. 56. J. Bas-Emp. Cambridge. care a fost condamnatã. De acum. 1933. Obolensky. pp. 473-483. tinzând la abolirea familiei si a muncii316. 599 începând din sec. nu trebuie sã fie corectatã de una nouã". Gnozele dualiste ale Occidentului. conciles. La lutte contre l'heresie en Orient jusqu'au IX-e siecle. Paris. bibliografia utilizatã de N.

montanistii si sectele derivate din manihei si montanisti). dintre care exilul era. lustinian îi exclude pe copiii ereticilor de la succesiune. erezia atrage restrictia drepturilor civice. Sinodul a redactat o mãrturisire de credintã. a-i proscrie ar fi însemnat a înstrãina de imperiu provincii importante. acesti eretici erau prea numerosi în imperiu. împãratul a confirmat aceastã sentintã. iar împãratul se temea de represalii din partea lor. în fata numeroaselor erezii. Gotii. în folosul bisericilor ortodoxe. lacob Baradai a fondat în Siria o bisericã monofizitã. macedonieni. în 529. ca sã nu poatã atrage pe cei simpli în erorile lor. Nestorianismul a determinat cel de-al III-lea Sinod ecumenic. maniheii. considerându-i pasibili de pedeapsa cu moartea pe toti cei care i-ar primi si nu i-ar preda imediat judecãtorilor. lustinian credea cã îi va determina sã reintre în Bisericã. împãratul îsi dãdea seama cât de mult slãbeau certurile religioase unitatea statului si tulburau ordinea socialã. Fatã de arieni fu mai întâi binevoitor din aceleasi motive ca si Iustin. pe sabellieni. A fost fãrã milã împotriva maniheilor. Printr-o atitudine conciliantã. Principiul lui lustinian e cã numai crestinii ortodocsi pot sã se bucure complet de drepturile civice. începutul bisericii jacobite. aproape toti arieni. Numai în 545 furã si ei inclusi printre eretici. Cât priveste restrictiile de drept privat prescrise împotriva ereticilor. si nominal pe eunomieni (aripa stângã a arianismului). Monofizitii se bucurarã de asemenea de bunãvointa lui lustinian si aceastã atitudine se explicã prin influenta Theodorei. erau stãpânii Italiei. împãratul se arãtã iarãsi conciliant si pânã la sfârsitul vietii sale oscilã în privinta monofizitilor. O altã pedeapsã era confiscarea. Dar ortodocsii reactionarã si împãratul a fost influentat. Aceasta era pentru lustinian o îndatorire religioasã. ma-sacrându-i pe crestini si dând foc bisericilor. un Sinod întrunit la Constantinopol îi anatemizeazã pe capii monofiziti si condamnã scrierile lor. ei nu puteau depune mãrturie în justitie (samaritenii. Pentru el. în 536. Ereticii erau prea numerosi în imperiu si împãratul se multumi sã le aplice alte pedepse. Chiar unele profesiuni liberale sunt interzise ereticilor. De aceea nu-i tratã ca eretici. cea mai severã. Pe de altã parte. sã fi fost numai cominatorie. „cãci nimic n-ar plãcea mai mult lui Dumnezeu decât sã cunoascã pe toti crestinii întro aceeasi curatã credintã". Mai mult. 603 Afarã de aceste pedepse. La aceastã revoltã luarã parte maniheii. Ereticii vor fi mãrginiti la functii oneroase. Ele sunt retrase ereticilor. IMPERIULUI BIZANTIN Montanistii furã loviti cu închiderea bisericilor si expulzarea clericilor din capitalã. dar un an mai târziu. în lipsã de copii. Nu toate sectele au fost tratate în acelasi chip. Apoi. tratându-i drept criminali. Tot astfel ereticii nu aveau acces la functiile publice. toti câti nu erau în sfânta comuniune cu Biserica universalã prin mijlocirea preotilor sãi erau eretici. photieni ( a cãror doctrinã e împrumutatã de la Paul din Samosata) si pe apolli-naristi. Sinodul a anatemizat orice erezie în general. 602 ISTORIA. o revoltã a evreilor izbucni în Palestina si ea a proclamat chiat un împãrat. Dar pedeapsa cu moartea pare sã nu se fi aplicat. cel putin la începutul domniei sale. Sunt exclusi si de la barou. lustinian cãutã sã determine mai întâi care era crestinismul oficial. si prescrie cã pãrintii eretici nu pot micsora prin nici o liberalitate pãrtile copiilor lor ortodocsi. care a persistat. O persecutie fu ordonatã în 537. care fu adãugatã la simbolul niceean. în aceastã epocã. el adoptã si impuse supusilor sãi principiile dogmaticii crestine asa cum se concretizase în urma celor 4 Sinoade Ecumenice. De aceea luã mãsuri atât de severe lustinian. Astfel. Prin formule legislative. Mai rar era aplicatã confiscarea în folosul fiscului. succesiunea ortodocsilor trece la rude . aplicatã cel mai adesea bisericilor si paracliselor ereticilor. ei nu puteau fi profesori. pe marcellinieni (sectã derivatã din sabellianism). interzicând-o când condamnatul avea descendenti ori ascendenti pânã la cel de-al treilea grad. prescriind pentru ei moartea.cate de Macedonius si de alti eretici.

lustinian le închise. biseri321 [Despre scoala din Gaza si reprezentantii ei. Polites. iar crestinii drept idolatri). de insultele crestinilor. Paris. Le pãstrã numai pe cele din Constantinopol si Beyruth. Dacã ereticii exclusi trec la credinta ortodoxã. Centrul vechii credinte era Atena. 339-340. nu puteau conferi botezul. în Orient. Astfel. lustinian continuã aceastã politicã. Ales al lui Dumnezeu. lustinian acordã toatã protectia sa Bisericii. 1959. agrava situatia lor. monofiziti în Siria si o multime de alte secte în care se rupeau acestia la rândul lor. Fatã de acestia. 'H <pikoaoq>ia eig TO Bvtâvrwv. în tot timpul domniei sale. tradus si în greceste. Evreii erau numerosi în imperiu si samaritenii formau în Palestina o grupã mare de dizidenti. persecutia era o datorie. cu profesorii sãi neoplatonici de filosofic. I. fiscul primeste mostenirea. protejat de vandali si ostro-goti. Legea opreste în sfârsit cultul ereticilor: nu se puteau aduna. în lipsã de rude. 1893. pãgânismul nu murise nici el. Ta-takis. Cu cea mai mare rigoare procedeazã împotriva maniheilor (pe care pãgânii îi socoteau drept evrei. Constantinopol. organiza. La philosophie byzantine. N. populatia aceasta. Pentru persoanele Bisericii exista o jurisdictie specialã: episcopul singur e judecãtorul. ci si în cele de drept. împãratul îsi atribuia o nediscutatã competentã pe terenul dogmei si al credintei.ortodoxe chiar foarte depãrtate. sclavilor. La începutul veacului al Vl-lea situatia religioasã a imperiului era foarte complicatã. Gnosticii socoteau tot astfel. care se mai ridicase înainte. victimelor de tot felul. pãstrându-i numai în functiile oneroase. vicar si chip al lui Dumnezeu pe pãmânt. Traditiile pãgâne se pãstrau nu numai în scolile de filosofic. deosebirile erau si mai mari: nestorieni în Armenia. evreii drept schismatici. dar si în Alexandria. în adversitatea sa împotriva ereticilor. 605 în legãturã cu aceasta stã cercetarea inchizitorialã împotriva tuturor partizanilor declarati sau ascunsi ai vechiului pãgânism. si nu numai la Atena. prin rescriptele sale din 527 si 528. iar tribunalul laic nu are ce cãuta aici. nici hirotonirea. fratii ortodocsi trebuie sã le restituie partea cuvenitã. Gaza321 si aiurea. B. Tpeîg Fataîoi.] 322 Cã lisus a luat numai o aparentã de om. sefii Bisericii au con604 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN trolul administratiei civile. Evreii aveau oarecare tolerantã în Orient. el cãutã sã fie apãrãtorul Bisericii. v. J Justinien. se exclude prin urmare adevãrul si autenticitatea Evangheliilor cu privire la Nasterea lui Christos. ea hotãrãste distrugerea sau transformarea lor în biserici ortodoxe. iar dreptul lor de a lãsa testament era mãrginit. pp. Acestea sunt principiile generale ale politicii lui lustinian. . legea îl opreste sã aibã sclavi ortodocsi320. realizând unirea cu Roma. lustinian confiscã în 529 bunurile Academiei platonice si opri învãtãmântul în filosofic si drept de la Universitatea din Atena. se deosebesc totusi diferite grade. Iustin. se revoltã în 529. el îi excluse pe eretici de la functiile publice si profesiunile liberale. Ereticii nu puteau depune în justitie mãrturie împotriva ortodocsilor. Alte dispozitii legale fac din capii Bisericii protectorii sãracilor. p. a sinagogilor evreiesti sau samaritene. ereticul e un paria în societate: orice act legal îi era interzis. ai prizonierilor. Dimpotrivã. încã de la început. ascendenti sau colaterali având jus capiendi. Ea ordonã închiderea templelor ariene.Crestinii furã mãcelãriti. în Occident am vãzut ce amploare luase arianismul. dezlãntui o mare prigoanã împotriva acestor eretici. dar pretinse în acelasi timp sã-i impunã disciplina si chiar dogma. la Fecioara Mãria. care propovãduiau teoria doketis-muluim. sectã echivocã. Demosthe-ne Russo (Roussos). Nu puteau mosteni. Provocati de legile intolerante. împãratul le conferã prin lege acest drept. Dar revolta samaritenilor din Palestina. prin multimea credintelor care iesiserã din vechea unitate a crestinismului. Cu toate persecutiile împãratilor din veacurile IV si V. 1992. Reglementând tot ce privea organizarea clerului si administrarea lãcasurilor religioase. 324-326. Athena.

Aceastã revoltã a samaritenilor atrase persecutia si asupra evreilor. în Italia avu loc aceeasi prigonire a arienilor. Legea civilã a fost tot asa de durã cu dânsii. pe un protejat al împãrãtesei. Potrivit . Au fost momente în care ei stãpânirã nesupãrati aproape în tot imperiul. Din nou se dezlãntui prigoana împotriva monofizitilor. monofizitii au pãstrat în Orient o influentã considerabilã. cultul lor e pro323 V. se procedã cu cea mai mare energie. încoronat de diademã. Datoritã organizãrii lui Baradeus. în câtiva ani.. cãlugãrul Paul din Tabenna. sinagogile dãrâmate cu ordinul de a nu se mai reclãdi. p. trimis ca trofeu împãratului. de atunci toate legile împotriva ereticilor li se aplicã si lor. dupã numele sãu. revoltatii proclamarã un împãrat. Patriarhul monofizit Theodosie. El consacrã o multime de episcopi si mii de preoti si diaconi. ei sunt înscrisi pe lista ereticilor. 607 scris.