NICOLAE BÃNESCU ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN VOL.

I
IMPERIUL CRESTIN si ASALTUL INVAZIILOR ( 313-610 )

NICOLAE BÃNESCU (1878—1971) sI SINTEZA SA DE ISTORIE BIZANTINÃ Era în zilele Congresului International de Studii Bizantine tinut la Bucuresti la începutul lunii septembrie a anului 1971. Organizatorii acestui Congres - al XtV-lea în seria generalã a Congreselor de bizantinisticã - îl denumiserã si „Bucuresti II", având în vedere faptul cã prima întrunire internationalã a bizantinistilor avusese loc tot la Bucuresti, în anul 1924. în dupã-amiaza uneia din acele zile însorite, o sedintã plenarã a Congresului avea loc întru-unul din amfiteatrele Facultãtii de drept situat la parter, în partea de rãsãrit. Pe la mijlocul sedintei, în timpul unei comunicãri, pe usã a intrat un tânãr congresist - Matei Cazacu, din câte îmi amintesc eu. El s-a îndreptat cãtre presedintele sedintei, spunându-i ceva cu o voce imperceptibilã pentru participantii din salã. Scurta discutie particularã dintre cei doi s-a încheiat repede, în acelasi timp cu textul comunicãrii prezentate de cãtre unul dintre congresisti. Dupã acel moment, înainte de a anunta titlul comunicãrii urmãtoare, presedintele sedintei, care era profesorul Giuseppe Schiro de la Universitatea din Roma, s-a ridicat în picioare, aducând la cunostinta întregii adunãri, cu o voce gâtuitã de emotie, „la triste nou-velle, recemment parvenue: le Professeur Nicolae Bã-nescu est mort â un âge tres avance. Je vous propose une minute de recueillement â sa memoire." In ultimii ani ai unei vieti exemplare si îndelungate, Nicolae Bãnescu simtise din plin semnele de uzurã ale unei bãtrâneti petrecute într-un fel de quasi-anoni-mat, dar lumea istoricilor, ca si a altor reprezentanti ai disciplinelor umaniste, îi pronunta numele cu respect si chiar cu admiratie, încã din primii ani de studentie, mi-a fost dat sã aud acest nume trecut uneori, alãturi de cel al lui Nicolae lorga, la unele prelegeri de istorie veche si medie. Destinul i-a hãrãzit însã lui Nicolae Bãnescu o iesire de exceptie din scena vietii pãmântesti, încheiate chiar într-un moment când la Bucuresti era adunatã crema bizantinisticii mondiale, care 1-a omagiat înso-tindu-1 pe ultimul drum pe savantul ce pãrãsise aceastã lume, spre a se întâlni „cu cerul si cu stelele", dupã cum descrisese el însusi moartea lui Iulian Apostatul în paginile sintezei aduse acum la lumina tiparului. Este revelator în aceastã privintã discursul rostit cu ocazia înmormântãrii sale de cãtre profesorul Paul Le-merle, membru al Institutului Frantei si, pe atunci, Presedintele Comitetului International de Studii Bizantine. Se poate afirma cã pentru anonimatul în care fusese aruncat de cãtre evolutia politicã a tãrii sale dupã anul 1948, Nicolae Bãnescu a fost rãzbunat într-o oarecare mãsurã: chiar si autoritãtile aflate la originea acestui anonimat au fost puse în situatia de a-1 rupe: în ziua urmãtoare funeraliilor savantului, într-o paginã interioarã a unuia dintre ziarele centrale putea fi citit un articol despre „O viatã închinatã stiintei", dedicat tocmai personalitãtii savantului, plecat atunci din lumea celor vii. Pentru o presã strict controlatã cum era cea din România acelor vremuri, care se apropiau de sfârsitul unei scurte si trecãtoare perioade de dezghet, faptul era însã iesit din comun, impus de incidenta unei situatii de exceptie, marcate de decesul unei personalitãti stiintifice chiar în orasul si în momentul când specialistii breslei sale se aflau întruniti în Congres. Nicolae Bãnescu a vãzut lumina zilei la Cãlãrasi, la 16 Decembrie 1878, ca al treilea din cei 14 copii ai sotilor Petre si Ecat.erina Bãnescu, nãscutã Drãgulãnes-cu. Situatã în vechea vatrã de romanitate din Sud-Estul României, zona din jurul orasului Cãlãrasi face parte din regiunea Dunãrii de Jos, a cãrei frãmântatã istorie în perioada bizantinã avea sã-1 preocupe si consacre pe savantul de mai târziu în lumea stiintificã.

Fiu de avocat, INicolae Bãnescu si-a petrecut copilãria la Gãiesti, iar .studiile liceale la Sf. Sava, centru de învãtãmânt cu o -veche traditie în capitala tãrii, dupã absolvirea cãruia s-a înscris la Facultatea de litere si filosofic a tinerei, pe atunci, Universitãti din Bucuresti. Viitorul savant i-a. avut aici ca dascãli pe B.P. Hasdeu (1838-1907). Titu Maiorescu (1841-1917) si Ovid Densusianu (1878-19'38) pentru domeniul filologic, iar pentru istorie pe Grigore Tocilescu (18501909), Dimi-trie Onciul (1856-1923) si Nicolae lorga (1871-1940). Cei dintâi i-au inspirat lui Nicolae Bãnescu preocuparea pentru forma aleasã si claritatea expunerii, iar ceilalti dorinta de informare si curiozitatea stiintificã, rigoarea metodei si strãdania permanentã pentru cunoasterea adevãrului istoric, într-o atmosferã de eruditie, elan creator si veritabil patos patriotic, încã de la începutul activitãtii sale stiintifice, el s-a obisnuit sã îmbine pre-cizia informatiei cu forma aleasã de exprimare, pentru care a avut un cult permanent, dovedit de numeroase pagini ale scrierilor sale, ca si de textul prezentei sinteze de Istorie a Imperiului Bizantin. Forta de evocare a trecutului, seninãtatea cugetãrilor si forma aleasã de exprimare a lor îl apropie pe Nicolae Bãnescu de alti reprezentanti de seamã ai studiilor istorice clasice si bizantine, în primul rând de Charles Diehl, cu care a avut comunã chiar si cutezanta de a reda istoria Bizantului „în chipuri si icoane", cum si-a intitulat Nicolae lorga una din sintezele sale de istorie a românilor. Dupã cum Charles Diehl a lãsat douã volume de „Figuri bizantine", Nicolae Bãnescu a descris cu o competentã egalã, cu o remarcabilã mãiestrie artisticã si o incontestabilã valoare literarã „Chipuri si scene din Bizant", carte apãrutã în 1927 la Cluj, unde autorul ei se înscria în pleiada cãrturarilor români ce dãdeau strãlucire Universitãtii din Nord a României Mari, institutie stiintificã si culturalã întemeiatã din 1919- Unul dintre acesti cãrturari, filologul Vasile Bogrea, se stinsese prematur din viatã în anul anterior aparitiei cãrtii la care ne referim si pe care Bãnescu o dedica memoriei sale: „Acest volum, ce strânge la un loc câteva articole si conferinte menite a înfãtisa publicului nostru unele aspecte ale vietii Bizantului, de care ne apropie un lung si vechi trecut istoric (subl. ns. — T.T.), e închinat memoriei scumpe a bunului meu prieten si strãlucit coleg V. Bogrea, din al cãrui îndemn mai cu seamã iese azi la luminã." O mentalitate diferitã de aceea a zilelor noastre, când multi tineri se grãbesc sã ajungã cât mai repede creatori în domeniul istoriei si autori de cãrti, îi impunea lui Nicolae Bãnescu, în vârstã de aproape 50 de ani atunci si dispunând de un bogat palmares stiintific,din care nu lipseau nici titlurile de cãrti, o atitudine retinutã, publicându-si noua carte la îndemnurile unui coleg dintr-o breaslã foarte apropiatã de a lui. în ciuda ezitãrilor sale initiale, cartea s-a bucurat de succes atât în rândurile specialistilor, cât si a publicului larg. Nici a doua vâri antã a ei, apãrutã în preajma Congresului International de Studii Bizantine de la Bucuresti, adicã în anul 1971, nu a fost publicatã din initiativa lui N. Bãnescu., ci din aceea alui Gheorghe Cront, istoric al dreptului civil si canonic, specialist în vechiul drept românesc, c^re în Nota asupra editiei pe care o îngrijea, a arãtat cã în ea erau retipãrite cinci din cele nouã studii prezente în vechea editie, anume „Hypatia, martirã a filosofici pãgâne, Heraklios si asediul Constantinopolului, Leon al V-lea Armeanul, Mihail Psel-los", în sfârsit „Mariue Comenul", care încheiase si cartea din 1927. Nu rnai figurau alte trei studii referitoare la Theodor Studitul, la „Bizantini si Rusi la Silistra (a.972)" în vremea recuceririi Bulgariei de Nord-Est de cãtre loan Tzimiskes, ca si la Katakalon Kekaumenos, general bizantin din veacul al Xl-lea. Cauze de ordin „ideologic", mai ales prezenta elementelor religioase, pot sã explice destul de usor lãsarea deoparte a acestor trei studii, ca si a celui privitor la Sf. loan Chrysos-tomul. Aceleasi motive de opotunitate usor de înteles ne pot explica de ce editorul a dat ultimul titlu mentionat ca absent în e ditia sa. în realitate el figura si aici, în varianta aproape identicã din cadrul studiului privitor la împãratul Arcadius. Acesta, ca si cel privitor la Theodosius sau Teodosie cel Mare, erau, dupã cum tot Gh. Cront ne informeazã, „capitole extrase din lucrarea intitulatã Istoria Bizantului, pe care autorul a elaborat-o ca sintezã finalã a cercetãrilor sale", într-ade-vãr, textul acestor douã studii este identic celui pe ca-re-1 întâlnim si în editia de fatã, reprezentând mai putin de o zecime din totalul acestui volum. Existã altminteri si alte indicii, chiar în manuscrisul pe care-1 avem la îndemânã, cã Gh. Cront a avut cunostintã de existenta lui. Regretatul învãtat a mai adãugat alte

trei istorii la editia sa din 1971, privitoare la împãratii Vasi-le I si Vasile al II-lea, ca si la Anna Dalassena, „mama Comneilor", unul dintre ultimele studii ale lui Nicolae Bãnescu, apãrut în periodicul bisericesc „Mitropolia Olteniei" din anul 1963. întrucât cenzura oficialã nu agrea notiuni ca sfânt ori martir, editorul din 1971 a introdus studiul despre loan Chrysostomul în acela, mult mai extins si mai laic, privitor la împãratul Arca-dius, iar titlul „O martirã a filosofici pãgâne: Hypatia", aflat în editia din 1927, a fost inversat în „Hypatia, martirã a filosofici pãgâne". De asemenea, referirile prea insistente la crestinism existente în ultimul paragraf din „Un asediu memorabil al Constantinopolului (626)", au dus la suprimarea acestui paragraf la editia din 1971. Sã revenim însã la tineretea lui Nicolae Bãnescu, marcatã de dobândirea licentei, în anul 1901, dupã care a functionat ca profesor de limba francezã la un liceu din Craiova. încã din aceastã perioadã el si-a fãcut debutul în activitatea stiintificã, prin studii de literaturã anticã greacã publicate mai ales în revista „Literaturã si artã românã". De atunci dateazã si primele sale traduceri din greaca veche, în primul rând din dramaturgia lui Eschyl, Sofocle si Euripide, pentru ca în anul 1907 sã. ajungã la „Viata lui Pericle" de Plu-tarh, care marca it teresul tânãrului erudit pentru istorie, chiar pentru ansamblul istoriei, întrucât de la lumea anticã a trecui la editii de izvoare si studii privind istoria medievalã, premodernã si chiar modernã a românilor, cu predilectie fatã de capitolele legate de legãturile româno-grecesti si de grecitatea post-bizan-tinã, pentru ca în tfinal sã-si concentreze activitatea stiintificã asupra istoriei bizantine, impunându-se încã din timpul vietii si rãmânând în constiinta posteritãtii ca bizantinist. Aceastã evolutie a sa a fost marcatã de perioada care a îwceput cu anul 1907 si în care el a functionat ca inspector scolar, Director al Liceului „Di-mitrie Cantemir"dfci Bucuresti si apoi ca Director al liceului de la Mãnãstirea Dealu. Orientarea sa spre studiile bizantine a fost marcatã de perioada cupriasã între anii 1910-1912, când a frecventat cursurile de limbã si literaturã greacã la Universitatea din M nchen, sub îndrumarea lui August Hei-senberg (1869-1930), urmasul lui Karl Krumbacher (1855-1909) la ca:edra de studii bizantine; Krumbacher crease bazek moderne ale acestor studii în Germania Kaiserului îsi initiase prima revistã internationalã de studii bizantine - Byzantinische Zeitschrift, care apãrea sistematic cu începere din anul 1892 si la care Nicolae Bãnescu avea sã fie un colaborator statornic, în special cu recenzii si cu note bibliografice, mai ales pânã în perioada celui de-al doilea rãzboi mondial, asa cum a colaboîat si la alte reviste internationale de bizantinisticã, al cãror numãr a sporit cu trecerea timpului. Posedând temeinice cunostinte de istorie si filologie clasicã, Nicolae Bãnescu si-a însusit o pregãtire serioasã pentru domeniul dificil al bizantinologiei, redactând si o lucrare privind evolutia timpului viitor în limba greacã, deosebit de apreciatã pentru valoarea sa stiintificã si rãmasã „ca un model al genului", aducând autorului ei titlul de doctor cu mentiunea magna cum laude In iulie 1914, chiar în momentul izbucnirii primului rãzboi mondial, în acea perioadã de grele încercãri pentru lumea europeanã, tânãrul savant si-a vãzut teza de doctorat publicatã la Bucuresti, în 1915, întelegând însã sã îmbine preocupãrile stiintifice cu îndatoririle patriotice si luând parte, ca ofiter de rezervã, la rãzboiul dus de România de atunci pentru întregirea neamului. Dupã realizarea Marii Uniri si crearea Universitãtii din Cluj (1919), Nicolae Bãnescu a fost numit profesor de istorie bizantinã la aceastã Universitate, fiind ales membru corespondent al Academiei Române în acelasi an (1919), care deschidea cea mai bogatã perioadã a activitãtii sale stiintifice, încununatã prin alegerea sa ca membru activ al Academiei Române, în primãvara anului 1938. Rostit la sedinta solemnã de la 25 mai 1938, Discursul sãu de receptie reprezenta sinteza unor preocupãri de cãpetenie privind Bizantul si romanitatea de la Dunãrea de Jos, directie de studiu pe care savantul a urmãrit-o constant în activitatea desfãsuratã ca bizantinist. în Rãspunsul sãu la acest Discurs de receptie, Nicolae lorga sublinia faptul cã studiile bizantine ale lui Nicolae Bãnescu porniserã de la cunoasterea culturii grecesti de pe teritoriul românesc. Pornind de la aceastã premisã fundamentalã, metoda savantului era „simplã si bunã, neavând nevoie de nici o îndreptare si prefacere. Totdeauna bine informat, pleci de la mãrturia de viatã, care se cheamã documentul. Nu lasi la o parte nici o stire venitã din vremea însãsi în care au fost

stãrile ori s-au petrecut faptele. Dar, cum ai un simt de umanitate, nu-ti închipui cã orice document cuprinde adevãrul si anume adevãrul total. El nu spune decât ceva venit de la un anume om în anume împrejurãri si pentru un anume scop. Interpretarea se impune de la sine. Dumneata ai putut face si aceasta, cãci nimic nu-ti era necunoscut." lorga sublinia aici eruditia si spiritul critic al lui Bãnescu, care îl impun si în zilele noastre pe istoricul de vocatie, con-siderându-1 în acelasi context pe proaspãtul membru al Academiei drept „un rãspânditor al acelui larg spirit al Renasterii senine, surâzãtoare si armonioase, care pretutindeni trebuie invocat". lorga releva calitãtile de mai sus în opera tipãritã a lui Bãnescu, iar acestea se confirmã pe deplin în textul care vede astãzi destul de târziu lumina tiparului. Considerãm chiar cã ele reprezintã motivatia esentialã a publicãrii lor, mai presus de suita adevãrurilor relevate aici, adevãruri care pentru cititorul zilelelor noastre si pentru nivelul actual al studiilor bizantine pot apãrea pe alocuri prea restrânse, individuale si partiale dacã le raportãm la gradul de generalitate al sintezelor actuale, care pãcãtuiesc însã si ele uneori printr-o tendintã exageratã cãtre socializarea istoriei si impunerea unor vesminte prea largi pentru osatura faptelor istorice pe care se vãd chemate sã le îmbrace. Bãnescu nu cãuta sã aplice societãtilor trecute retete si concepte operante în lumea de astãzi, ci pornea de la cunoasterea realitãtilor trecute, de la „ce ne învatã pe noi trecutul", sintagmã aflatã chiar în titlul unui studiu al sãu, cãtre lumea actualã, care este un produs al acestui trecut, nicidecum invers, în acest sens trebuie înteles spiritual deplin umanist al operei sale, care porneste de la decriptarea izvoarelor lumii trecute, care sunt si izvoare ale realitãtilor prezente. Pentru ca aceste realitãti sã fie cât mai conforme naturii umane si aspiratiilor ei milenare, se impune a deosebi modele trecãtoare de modelele perene, în domeniul stiintelor, moda reprezintã un adevãr aparent, iar adevãrul aparent poate fi un adversar al adevãrului, mai perfid decât neadevãrul însusi. Deprins cu clasicismul si cu lumea de bine si frumos a antichitãtii grecoromane, Nicolae Bãnescu a intuit cã trecutul nu poate fi înteles si perceput corect dacã îi aplicãm concepte ale lumii de astãzi, pe care lumea de altãdatã nu le cunostea. Semnifivativ în acest sens este ultimul discurs ce i-a fost dat sã-1 rosteascã în Academia Românã la exact zece ani de la Discursul sãu de la receptie. Era 27 mai 1948. Multe lucruri se schimbaserã în România în rãstimpul acelui deceniu atât de agitat. Mult mai numeroase erau însã schimbãrile ce urmau sã se producã sub impulsul unor constrângeri pe care societatea româneascã nu le mai cunoscuse în istoria ei zbuciumatã. Pretentia de a construi o lume nouã, o altã societate si chiar „un om nou", a dat frâu liber solutiilor de rupturã brutalã cu trecutul, de înlãturare a oricãrei continuitãti cu acest trecut si cu institutiile sale, chiar si cu cele mai reprezentative ori mai venerabile. Printre acestea s-a aflat si Academia Românã. Cu experienta deja îndelungatã a vietii sale, cu marea sa viziune istoricã, Nicolae Bãnescu a înteles perfect cã solutia care se pregãtea si pentru Academia Românã nu era una de continuitate, ci de rupturã cu trecutul si realizãrile lui, care mai cu seamã în privinta institutiei academice erau remarcabile. Titlul acestui ultim discurs rostit de el în Academia Românã reprezenta un veritabil manifest în favoarea spiritului liber, a libertãtii de gândire care garantase remarcabilele realizãri de pânã atunci ale Academiei Române. El îsi dãdea seama cã solutia bunã si corectã era a continuitãtii, nu a rupturii totale cu trecutul, adicã nu una extremistã, ci una a justei mãsuri. Tocmai de aceea discursul sãu, despre care nu stia cã avea sã fie ultimul tinut de el în Academia Românã, dar probabil cã intuia acest lucru, era intitulat „Mãsura lucrurilor". Titlul se inspira probabil din activitatea parlamentarã a lui Ionel I.C. Brãtianu, remarcabil om politic si cãpetenia Partidului National Liberal, grupare si optiune politicã în rândul cãreia militase si Nicolae Bãnescu. Savantul întelesese cu discernãmânt intentiile oficialitãtilor de atunci, care arãtau „cã nu poate fi vorba de o adaptare a înaltei noastre institutii la cerintele nouã ale vremii, de o simplã modificare de statute, ci, cum observa atât de bine în sectia istoricã, colegul nostru Silviu Dragomir, e vorba pur si simplu de suprimarea Academiei Române de pânã acum si de înlocuirea ei cu alta nouã". Acest „categoric verdict" la adresa „nobilei institutii osândite a-si încheia azi brusc existenta", îl determina pe Bãnescu sã sustinã „o modalitate care sã permitã nu a tãia brutal

firul împletit de atâtea generatii, ci a-1 înnoda, spre a-1 duce mai departe". Primul adevãr pe care autorul discursului îl sublinia cu tãrie era acela cã „în lunga existentã de 80 de ani", la data respectivã, Academia Românã „n-a fost un azil al bãtrânetii marilor figuri ale stiintei, literaturii si istoriei românesti. Fiecare din aceste venerate figuri a desfãsurat în sânul înaltului for de culturã o activitate pe care o mãrturisesc arhivele lui si rafturile depozitului de publicatiuni, dar o mãrturiseste mai cu seamã popularitatea de care se bucurã între români opera lor. E de ajuns a vã cita pe Hasdeu, pe Maiorescu, To-cilescu, Pârvan, lorga, pe Dr. Marinescu, pe Dr. Babes, titeica, Antipa, pe Puscariu, care ne-a pãrãsit ieri". Bãnescu sublinia în continuare cã se face „adesea si nu numai la noi, o mare, o grosolanã eroare de metodã, judecându-se oamenii si faptele trecutului, cu ideile timpului nostru. Ideile se schimbã însã de la o epocã la alta: tempora mutantur et nos cum illis..., desi mi se pare cam paradoxalã sentinta strãmosilor, cãci timpul duce linistit mersul, fãrã salturi, în curgerea lui fãrã sfârsit; ideile singure dau nãvalã, de multe ori înaintea lui, fac salturi". Autorul sustinea cu tãrie cã fiecare epocã „îsi are un anumit climat moral de la care nimeni nu se poate sustrage. A socoti altfel este a cere, de pildã, regimului feudal, rãspândit timp de secole asupra întregii Europe, ideile de azi ale exproprierii agrare sau votului universal". Desigur cã si din motive de oportunitate politicã, el îsi argumenta opinia sa foarte corectã prin-tr-un exemplu preluat chiar din istoria rusã. „Eu as recomanda zelosilor critici care ignoreazã acest principiu sã ia exemplu de la «marii» nostri vecini, de la Uniunea Sovieticã, unde în aprecierea faptelor trecutului nu se face aceastã confuzie. Am ascultat, d-lor colegi, câteva conferinte ale d-lui Bocicarev, consilierul de la legatia sovieticã de la noi, asupra statului rusesc, si am vãzut cu cât entuziasm ne-a prezentat figura eroicã a lui Dmitri Donskoj, marele print de Moscova, biruitorul de la Kulikovo, unde a câstigat cea dintâi biruintã asupra tãtarilor". „Totusi - continua atunci autorul -cine cunoaste istoria veche a Rusiei mai stie încã de câte ori acest erou a nãvãlit cu armatele sale asupra altor state rusesti - si erau o puzderie: Novgorod, Smolensk, Tver, Rjazan au fost trecute prin foc si sabie si locuitorii, tot rusi, târâti în robie. Dar nu i-a trecut prin minte eruditului consilier de legatie a osândi memoria lui Donskoj pentru aceste lupte pe care noi le numim azi fratricide. Ideea unitãtii nationale este o creatie a secolului al XlX-lea si nu i se putea cere lui Donskoj la sfârsitul veacului al XlV-lea, cum nu se putea cere Voievozilor nostri, pe care îi prezintã astãzi în atât de scãzuta luminã a «istoriei», improvizatii de la noi". Savantul îsi dãdea seama de efectele negative pe care le avea imitatia servilã a unei mode istoriografice dogmatice, înguste si închistate, care dupã un deceniu de circulatie avea sã fie, chiar în acele noi conditionãri social-politice, depãsitã prin opinii mai largi si mai nuantate, desi aceste opinii se mentineau în conti* Acest Discurs al lui N. Bãnescu a fost publicat de cãtre Acad. V. Gândea în „Academica", anul IV, 1994, februarie, nr. 4 (40), p. 23, sub titlul Un mare discipol al lui Nicolae lorga. nuare în cadrele conceptiei oficiale, impuse, fatã de care îsi afirmau mai departe fidelitatea tocmai pentru a o putea amenda mai usor bazându-se pe realizãri pentru a cãror justã evaluare se cuvine astãzi sã evitãm tendintele de desconsiderare sau minimalizare. Unui istoric de talia lui Bãnescu nu-i puteau însã scãpa neobservate opiniile simpliste care reduceau toatã bogãtia vietii istorice la o dependentã directã de uneltele cu care oamenii au produs de-a lungul timpului lucrurile necesare traiului zilnic sau vedeau în voievozii nostri numai niste boieri care-i asupreau pe tãrani. Suntem datori sã apreciem astãzi pãtrunderea cu care Nicolae Bãnescu observa înlãturarea adevãratelor lor valori de pe scena istoriografiei române si înlocuirea lor cu tot soiul de „improvizati", ca sã folosim propria sa terminologie. împotriva acestui val de imposturã a avut curajul sã se ridice cu toatã convingerea Nicolae Bãnescu. si a fãcut-o cu riscul de a nu-si mai vedea încununatã propria carierã, iar gestul acesta îndrãznet a contribuit evident la excluderea sa din Academia Românã, reorganizatã în acelasi an 1948, de fapt epuratã de multe din valorile ei anterioare, printre care se înscria si numele sãu. Curajul pe care prin elogierea memoriei lui Nicolae lorga îl dovedise înfruntând extremismul de dreapta chiar în 1941 si care se repeta acum în confruntarea cu extremismul de stânga, în unele

privinte chiar mai putin tolerant decât cel dintâi, 1-a marginalizat atunci rapid si pe Nicolae Bãnescu. Prin discursul sãu din 27 mai 1948, învãtatul si-a pecetluit în mod voluntar intrarea într-un îndelungat con de umbrã, în conditiile noului regim politic, care alãturi de atotputernicia unui singur partid politic o dezvolta si pe cea a statului totalitar, care trebuie sã controleze totul, inclusiv viata stiintificã si spiritualã, deci si Academia Românã. Ridicându-si glasul împotriva proiectatei tutelãri a Academiei Române de cãtre stat, al doilea punct important al Discursului rostit de Nicolae Bãnescu în mai 1948 avertiza cã „omnipotenta statului duce în chip fatal la aservirea spiritului. Vedem ce luptã se dã astãzi pentru libertatea gândirii. Centralizarea, împotriva cãreia se duce în lumea civilizatã o luptã de un secol, atinge azi în atâtea pãrti punctul ei culminant. Este, domnilor, o tendintã generalã a slãbi la exces pãrtile corpului social fatã de întreg. Rãul e vechi, îl semnala pe la 1840 un mare gânditor politic, Tocqueville, în cartea-i celebrã închinatã democratiei americane... Individul rãmâne astfel singur si dezarmat în fata omniprezentei statului. S-a demonstrat ca cel mai mare pericol al unei societãti ruina individualitãtii umane si s-au cãutat limite acestei puteri excesive: ele (adicã aceste limite - n.n., T.T.) nu s-au aflat decât în asigurarea spiritului de libertate. Aceastã asigurare trebuie sã o cãutãm si noi astãzi." Observãm cã în mai cât se poate de explicabil, cartea lui Toqueville, de care N. Bãnescu se folosea pentru a-si sustine cu mai multã fermitate punctul de vedere, avea sã fie trecutã la index de cãtre autoritãtile regimului de „democratie popularã", pentru a se bucura de circulatia pe care o meritã abia dupã anul 1989. Fãrã teamã sau retinere, autorul discursului sublinia apoi cã „dacã democratia e o formã necesarã a societãtii moderne, ea trebuie sã aibã la temelie, si în acelasi timp drept limite, toate libertãtile- si nu le mai amintesc, dar accentuez cã în fruntea tuturor stã libertatea gândirii". Pentru acest imperativ major întelegea sã lupte în continuare N. Bãnescu, chiar în conditii de marginalizare si de anihilare a pozitiilor sale, dobândite prin merite stiintifice incontestabile. Savantul îsi dezvolta în continuare opiniile pe baza experientei antichitãtii greco-romane, citând principiul „justei mãsuri" drept calea cea mai bunã de evolutie a societãtilor, sintetizat în sintagma greceascã to metron kai to meson ariston, sau echivalentul ei latin medio tutissimus ibis, afirmând spre sfârsit cã „nu ne sperie democratia, dar adevãrata democratie: rãspuns elocvent si de mare curaj dat sintagmei „democratie popularã" a regimului politic deja instaurat atunci în România. Aflat la începuturile sale si în conditiile de atunci, acelasi regim vedea în romani doar pe cuceritorii si asupritorii dacilor, nicidecum pe strãmosii poporului român, alãturi de daci, fireste, astfel încât apelul la citate latine, într-un moment când limba latinã urma sã fie scoasã din scolile românesti, deficientã reeditatã si astãzi în învãtãmântul nostru, chiar dacã motivele ei sunt acum altele, nu însemna decât sã te asezi în calea tãvãlugului, cu riscul de a fi strivit de el. Iar Nicolae Bãnescu s-a aflat printre cei care si-au asumat în chip constient acest risc. Este relevant faptul cã savantul stia din propria sa experientã „ce înseamnã în practicã tutela statului. Au semnalat-o în toate timpurile cugetãtorii politici. Reunind în mâinile sale toate puterile, statul poate fi un protector, dar poate fi si un tiran, între vitiile inerente unui regim politic, cugetãtorii au denuntat ca cel mai grav tendinta spre tiranie, spre despotism. Nici un regim politic nu e scutit de aceastã tendintã. si eu mã tem, domnilor, pentru autonomia spiritualã, principiul de temelie al acestui înalt for de culturã" care era si este si azi Academia Românã. Rector al Universitãtii din Cluj, doctor honoris causa al Universitãtii din Athena încã din anul 1937, Nicolae Bãnescu îsi continuase nestingherit activitatea, în cadrul Universitãtii din Bucuresti din toamna anului 1938 pânã în anul 1947, iar în Academia Românã pânã în 1948. Conducând Catedra de Studii Bizantine vreme de un deceniu, profesorul Bãnescu prezentase istoria integralã a Bizantului pe parcursul a trei ani de studii, tinând totodatã cursuri speciale însotite de seminarii, pe parcursul cãrora se fãceau în primul rând interpretãri de texte bizantine. Ales secretarul Sectiei de Istorie a Academiei Române, dupã moartea lui N. lorga, Bãnescu a mai fost Director al Institutului de Studii Bizantine, al Institutului de Studii Sud-Est Europene, preluând si conducerea la „Revista Istoricã", apãrutã pânã în anul 1947.

lipsite de compromisuri. cum ar fi calitatea de reprezentant al României în Comitetul International care pregãtise sãrbãtorirea a 60 de ani de viatã ai lui August Heisenberg în 1929. Steven Runciman din Anglia. Paul Lemerle. 12. Manuscrisul autograf din care mai bine de o treime vede acum lumina tiparului prin acest prin volum de istorie bizantinã ne-a fost pus la dispozitie de cãtre Academicianul Virgil Gândea. Veselin Besevliev si Ivan Dujcev din Bulgaria. iar câtiva ani mai pe urmã au fost de acord ca prima fasciculã din „Revue des Etudes SudEst Europeennes".Ritmul sustinut al activitãtii sale stiintifice a fost întrerupt în 1948. reabilitarea sa lentã si timidã. calitatea de presedinte de onoare al acestui Congres. apãrut la Bucuresti în perioada 19131946. Tommaso Bertele si Giuseppe Schiro. Bãnescu. de membru al Societãtii de Studii Bizantine din Athena. orientare care avea sã netezeascã drumul viitoarei monopolizãri a acestui trecut de cãtre propaganda oficialã. Francois Halkin din Belgia. Herbert Hunger din Austria. sustinut la Oxford în 1967. Bãnescu bizantinistului german H.s. datoritã si ruperii legãturilor traditionale cu lumea stiintificã din Occidentul Europei. 1978. întrucât între cele peste 600 de pagini ale sale se aflã un numãr mult mai mare de fise de cele mai diverse mãrimi. Existã însã nu putine cazuri în care locul exact al fiselor nu este indicat. când i s-a dedicat un volum din „Revue dea Etudes Byzantines". Pigulevskaja din Uniunea Sovieticã. Alegerea sa ca vicepresedinte de onoare al Asociatiei Internationale de Studii Bizantine cu ocazia celui de-al XH-lea Congres International de Studii Bizantine. care apare si astãzi la Bruxelles. Johannes Irmscher si Peter Wirth din ** Numãr din RESEE. Bãnescu. în locuri care de regulã sunt indicate prin semne de cãtre autor. Kurt Weitzmann din SUA. Nãsturel. prin care P. la care a lucrat cu începere din anii '30 pânã la începutul anilor '60 ai veacului al XX-lea. sã-1 omagieze pe savantul ce împlinea venerabila vârstã de 90 de ani. unde n-au lipsit însã elogiile la adresa atitudinii sale demne. aflându-se deja la o vârstã prea înaintatã. Emanuel Kriaras din Grecia. pentru a-si continua dupã aceea aparitia la Paris. Vârsta tot mai înaintatã. Gyula Moravcsik din Ungaria. datorãm unele informatii lui St. Bizantinistul Nicolae Bãnescu (100 de ani de la nastere). Raymond Janin. în manuscrisul dupã care este publicatã cartea de fatã se aflã si ciorna unei scrisori adresate de N. Mai reiese faptul cã o primã redactare a textului era încheiatã încã din anii 1936-1937. 22212233).s. este de amintit onoarea ce i s-a fãcut cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani. Germania. în anul 1958. autorul . revistã ale cãrei prime numere vãzuserã lumina tiparului chiar aici la Bucuresti. l. din Italia. 1961.9-17. pânã în zilele noastre. De la bun început se poate observa foarte usor faptul cã manuscrisul nu reprezintã forma definitivã. sau din faptul cã fiind redactate mai târziu decât textul de bazã si în mod separat de acesta. ca si a celui urmãtor. tomul VII din anul 1969**. ca de altfel si al periodicului „Revue Historique de Sud-Est euro-peen". cãruia-i multumim pentru acest fapt si care a primit manuscrisul de la rudele învãtatului. era inclusã si bibliografia lui N. Alte dificultãti provin din anumite neconcordante între textul de bazã si adaosurile din fise. unde la p.G. acestea i-au acordat titlul de profesor emerit în anul 1964. alcãtuitã de P. La acest omagiu au subscris o serie de personalitãti strãine ca Vitalien Laurent. în anii grei ai celui de-al doilea rãzboi mondial. Despre viata si activitatea lui N. ca si al Comitetului de conducere al revistei internationale „By-zantion". activitate pe care Nicolae Bãnescu nu mai era în mãsurã sã o continuie. îl reimpuneau atentiei autoritãtilor din tarã: angajate atunci într-o nouã directie de recuperare a traditiei autohtone si a trecutului poporului român. Nãsturel era recomandat pentru a redacta în viitor notitele bibliografice ale contributiilor românesti prezentate la revista „Byzantinische Zeitschrift". Ca o expresie a acestui fapt. care trebuiesc intercalate în textul initial. Beck la 25 septembrie 1964. precum si ruperea legãturilor cu traditia istoricã anterioarã si cu centrele apusene ale studiilor bizantine nu i-au mai îngãduit sã redacteze forma finitã a marii sinteze. tinut la Ohrida în 1961. uneori apar în fise si formulãri care le repetã pe cele din textul initial. Nicolae Bãnescu detinuse si alte onoruri. VII. N. Brezeanu. în „Revista de istorie" XXXI. Jean Gouillard din Franta. pp.

O mentiune specialã o meritã faptul cã în jur de o sesime din întreaga lucrare. redactatã definitiv.nu i-a mai oferit însã rãgazul de a continua redactarea definitivã. Vârsta înaintatã . insuficient finisat. am cãutat sã mentinem intacte expresiile si formele. Ea reflectã stadiul de dezvoltare în care se aflau studiile bizantine cu o jumãtate de veac în urmã. are pagini dispãrute. ca si aspectul laborios al întreprinderii de a pune în circulatie scrierea cea mai extinsã a lui Nicolae Bãnescu. a detaliului cu semnificatie istoricã. întrucât numai prima parte. afirmând. unde am introdus o expunere mult abreviatã. fapt mentionat chiar de înscrisuri ale lui N. din care primul.planificân-du-si publicarea lucrãrii în patru volume. acolo unde manuscrisul prezintã lacune. inclusiv cele proprii. utilizate de cãtre autor. Pentru a-1 face pe cititor sã înteleagã nivelul actual al acestor studii. de continut. remarcãm absenta totalã a fiselor adiacente în prima parte. instalarea noii dinastii a lui Heraklios marcând începutul unei alte etape în istoria Bizantului. în aceeasi ordine de idei. dupã modelul si exigentele pozitivismului. atât în text cât si în note. Prelucrãrile ulterioare ale textului ne-au convins însã cã Bãnescu a avut sovãieli în privinta acestei periodizãri initiale. textul lui Nicolae Bãnes-cu are si valoare literarã.trecuse deja de 80 de ani . Bã-nescu. Adãugirile noastre. Pe lângã valoarea istoricã. aprecierile de valoare cu privire la întregul text al acestei Istorii trebuie sã tinã seama de caracterul sãu neterminat. alãturi de sintezele lui Nicolae lorga. cele trei momente ale demarcatiei dintre ele fiind reprezentate prin domnia lui lustinian I. nefinisatã si cu fisele neincluse în text. întrucât printre ultimele aparitii citate de Bãnescu figureazã cartea lui B. Urmeazã textul paginat cu cifre arabe. care se constituie. îngrijitã în vederea dactilografierii si apoi a publicãrii. Rubin despre lustinian I. deci cam jumãtate din primul volum. Apreciem astfel cã dispunerea întregului material redactat de cãtre autor se distribuie destul de echilibrat în cele trei volume. am acordat o atentie specialã concordantei timpurilor. în loc de „legati de glie". astfel cã urmãtoarele cinci sesimi ale sintezei au rãmas numai cu redactarea initialã. aspect tratat uneori cu prea multã libertate de cãtre autor. a cunoscut redactarea definitivã a autorului. De aici derivã meritele expunerii. are o redactare definitivã. De asemenea. pentru unele subcapitole privitoare la domnia lui lui Theodosie al II-lea. In afara modificãrilor impuse de actuala ortografie. ci si din scurta Prefatã a lucrãrii. care este documentatã si îndreptatã spre lãmurirea faptului concret. a lui loan Tzimiskes si anul 1204. ca si aparitia prea deasã pe alocuri a prezentului istoric. Preocuparea pentru acest aspect pare sã-1 fi absorbit prea mult . a acestei scrieri. se încheie cu domnia lui Phokas. spre exemplu. Rãzboiul cu gotii"). Acelasi procedeu 1-am aplicat si putinelor interventii pe care le-am fãcut în textul propriuzis. cel de fatã. Incluzând si subcapitolul 6 al domniei lui lustinian (intitulat „Cucerirea Italiei. în cea mai sistematicã expunere a Istoriei Imperiului bizantin realizatã pânã în prezent de un român. Am înlocuit doar unele forme prea arhaice ca „dete" prin echivalentul sãu actual „dãdu". de exemplu. cu titluri reconstituite dupã mentiuni sporadice ale autorului. sau aparitia destul de frecventã a perfectului simplu. însemneazã cã autorul a realizat partea initialã de redactare definitivã în jurul anului 1960 sau la putin timp dupã aceastã datã. pe care autorul a optat ulterior sã o ducã pânã la anul 1081. în manuscris existã pentru aceastã primã parte si câteva pagini rãzlete. Din cele arãtate aici reies cu prisosintã dificultãtile. când se poate considera cã se deschide a treia si ultima perioadã a istoriei bizantine. Faptul are valoare. am îmbogãtit adnotãrile autorului. cã adevãratul moment de trecere de la o etapã la alta este reprezentat de cãtre domniile lui Maurikios si Phokas. numerotatã cu cifre romane. între acestea figureazã sintagma „legati de brazdã". Unele pagini sunt de o frumusete aparte. adãugând si multe note suplimentare. în aceeasi directie. sunt indicate între paranteze trepte. care se publicã acum. Nu ne extindem asupra valorii stiintifice. necesarã întelegerii textului de cãtre cititori si pentru a face legãtura între partea anterioarã si cea urmãtoare. care trece însã de jumãtatea volumului publicat aici. Intentia autorului de a redacta aceastã sintezã integralã de istorie bizantinã reiese nu numai din continutul manuscrisului si al fiselor adãugate printre pagini. tinând de redactarea anterioarã si având formulãri absolut identice cu redactarea definitivã.

Suntem însã încredintati cã la redactarea completã si la definitivarea întregii lucrãri. Leroux. Brãtianu. Multe dintre ele lipsesc. dificultate sporitã în cazul formelor grecesti încetãtenite deja în limba românã. inclusiv în formulãrile de titluri. altminteri. Justinien et la civilisaation byzantine au W-e sfecle. Justinien = Ch. mai ales în privinta titlurilor de capitole. London. A History of the Later Roman Empire from the Death of Theodosius I to the Death of Justinian (395-565). cât si a formelor utilizate de cãtre autor pentru redarea numelor proprii transmise de cãtre izvoare. Nicolae Bã-nescu ar fi acordat o atentie cuvenitã si acestui aspect. decât o redactare finitã a lucrãrii.W. Singurele modificãri operate de noi privesc unele forme arhaice. cãutând însã sã mentinem nealterat stilul autorului. 1889. XVI). Diehl. folositã consecvent de cãtre autor. Paris. L'Exarchat de Ravenne = Ch. l. Diehl. cu deschideri cãtre „noua istorie". II. de pãrti. considerãm cã se cuvine preluat si dus mai departe mesajul unei initiative care leagã actuala istoriografie românã de matca ei initialã. Tudor TEOTEOI NOTÃ ASUPRA EDITIEI Textul care urmeizã reproduce cu fidelitate manuscrisul autograf al lui Nicolae Bãnescu. Easteern Roman Empire = I. Histoire de la Litteraturegrecque. Etudes sur l'ad-ministration byzantine dans l'Exarchat de Ravenne (568-751). t. Bury. Diehl..B. Pentru sistematizarea textului. London. Rigoarea stiintifici impune redarea uniformã a termenilor proprii. la lista de abrevieri a autorului am adãugat o alta. si opiniilor noastre.pe autor. Leroux. Croiset. Paris. precum „Calcedon" pentru „Chalkedon". l. Interventiile pe care le-am efectuat mai ales în note. Bury. .B. Bury. London. au fost trecute între paranteze drepte. L 'Afrique byzanîine = Ch. Dincolo de valoarea în sine a textului pus acum pentru prima oarã la dispozitia publicului nostru cititor. continând abrevierile utilizate de noi. Histoire de la domination byzantine en Afrique (533-709). operatiune pe care autorul nu a finalizat-o. Bury. ca si expresii iesite din uzul limbii române actuale. Litterature grecque = Alfred et Maurice Croiset. cu convingerea cã formulãrile lor se apropie cel mai mult de spiritul expunerii autorului. a informatiei. Brooks.B. 1888. atât în privinta stilului. 1923. Miinchen. Diehl. The Eastern Provinces form Arcadius to Anastasius (Cambridge Medieval History. care este unul deosebit de cultivat. A History of the Later Roman Empire form Arcadius to Irene (395-800). principiu care corespunde. pe cât posibil. The Eastern Provinces = E. A History of the Eastern Roman Empire form the Fãli of Irene to the Accession of Basile I (802-867). 1896. Bury. In partea a doua a cãrtii am redat printr-un corp de literã mai mic câteva fragmente care par mai degrabã fise de documentare ale autorului. ca Nicolae lorga sau George I. de traditiile si de realizãrile ei din trecut. Diehl. ca si a tineretului studios. History I si History II = I. Diehl. inclusiv titlul pe care 1-am dat acestui volum. în vederea actualizãrii. De asemenea.. de filonul ei cel mai autentic. History form Arcadius to Irene = I. în spiritul redãrii etimologice a notiunilor. cap. ca si de volume. Am preferat ultima formã. L 'Afrique byzantine. Usoarele variatii pe care le întâlnim în text nu schimbã principiul urmat de Nicolae Bãnescu. Paris. ABREVIERI ALE AUTORULUI Brooks. de care Nicolae Bãnescu a fost legat în chip firesc. Faptul este valabil si pentru titlul acestui volum. 1912. Buiy. 1924. 5 vols. rezultate dintr-o capacitate de intuitie pe care expunerea sa o dovedeste adeseori si care îl aseazã fãrã dificultate alãturi de alte figuri de seamã ale istoriografiei române. 2 vols. am adãugat respectivele titluri.

Histoire du Bas-Empire II. neue Beafbeitung hrsg. ABREVIERI ALE AUTORULUI Goubert. Stuttgart. Stahlin. Berlin. Geschichte des spãtromischen Reiches. 1885 GRBS = Greek-Roman and Byzantine Studies Hunger. ed. Stein. 1950 (Dumbarton Oaks Studies I). London. Kirche und theologische Literatur im byzantinischen Reich. Birmingham BS1 = Byzantinoslavica. 1978 Jones. 19641982 FHG = Fragmenta Historicorum Graecorum. Londra EPLBIP = 'EyK'OKA. Vrem. Roma. 1984 DOP = Dumbarton Gaks Papers. Gilterbock. The History of the Decline and Fãli of the Roman Empire. ed. Naissance = -G. Miiller. ed. Diehl et Marcais. Bury. Beck.H. Picard. Tozer. Harvard Univ. 1935-ODB = OxfordDictianary ofByzantium. 1932. Histoire de l'empire byzantin. Justin the First = A. Paris.. 2 voi.. 1961.A. New York-Oxford. 1947- . col. 1882ADSV = Anticnaja Drevnost' i Srednie Veka.oîrciSi. voi. Diehl et G. Byzance avânt l'Islam. 1864. Hunger. Jones.. 7 vols. 7 vols. Wilhelm von Christs Geschichte dergriech. Stein. a Vl-a. 1965RE = Paulys Realencyclopâdie der classischen Altertumswissenschaft. Il-er Teii. apãrate la Bucuresti VR = Variorum Reprints Viz.A. Sanktpetersburg (Leningrad). Stein.-G. „Histoire Generale". Oxford. Gtiterbock. Munchen. H. 1892-Dagron. L'empire byzantin I. 1877.D. ed. Atena. Gibbon. 146 to A. 1996-FHDR = Fontes Historiae Daco-Romanae. ed. 1991 TM = Travaux et Memoires. Die hochsprachliche profane Literatur der Byzantiner. ed. III. Byzanz und Persien in ihren diplomatischvotkerrechtlichen Beziehungen im ZeitalterJustinians. = Vizantijskij Vremennik. 3 voi.M. Boli. 1944. Stein. Washington. Stein. Schmid. Moscova. L'empereur Maurice. Bucuresti. Byzanz und Persien = K.B. Finlay. Griechische Litteratur = W.. Schmid. I. Bury = Edw. Histoire du Moyen Age. Paris. 2 vols. Byzance et l'Orient sous Ies successeurs de Justinien. Praga. Litteratur. Munchen. Paris. Paris. Press. pub-lie par Remy Palanque. 1959 BMGS = Byzantine and Modern Greek Studies. Literatur = H. Vasiliev. II = A. Dagron. I-III. 1929-BZ = Byzantinische 2-eitschrift. et T. A History of Greece form its conquest by the Roman to the present time B. LRE = A. C. Oxford. 5 voi. 1894-1927. 1893REB = Revue des Etudes byzantines. 1906. Decline and Fãli. G. 1964 LM = Lexikon des Mitrelalters OCP = Orientalia Christiana Periodica. Picard. Le monde oriental = Ch. Kirche = H. Justin the First. = Analecta Bollandiana. L'empereurMaurice = Paul Goubert. MV. 1949Vasiliev. 4 voi. Wissowa. 284-602. 1928. Stein. wien. Geschichte = E. Bucuresti. ABREVIERI ALE ÎNGRIJITORULUI EDItIEI An. Naissance d'une capitale. 1979-EHR = English Histori cal Review. Gibbon. Paris. Studien = E.1901. Sverdlovsk (Ekaterinburg) Beck. The Later Roman Empire. Vasiliev. 1919. An Introduction to the Epoch ofjustinian the Great. I. Paris.. v. Marcais. Bas-Empire II = E.KO npoccojTOypaqHKO AE^IKO Bu^avTivfjt 'loTOpiaq Kcd IloXuio^ov.C. 1941-EBPB = Etudes byzantines et postbyzantines. Cambridge Mass. Studien zur Geschichte des byzant. Le monde oriental de 395 â 1081. Paris.. 1951. History of Greece = George Finlay. Vasiliev. Leipzig (Munchen). Munchen. Otto Stãhlin. a Il-a. 1896-1900. Stuttgart. 1944 si (R)EB pentru vols.F. Il-e Hãlfte. Bruxelles. Reiches vornehmlich unter den Kaisern Justin II und Tiberius Constantinus.

Noi urmãm traditia practicã a expunerii acestei istorii pe dinastiile de împãrati. dacã vrem o datã mai exactã. afirmã Krumbacher. în sfârsit. . Burt Franklin. sau de la data decretului de închidere a Universitãtii din Atena (529). timpul în care în limba. noi vom începe istoria Imperiului bizantin de la Constantin cel Mare. la începutul veacului al IV-lea. pentru el timpul în care se plãmãdesc germenii acestei aoi epoci a istoriei nu poate fi decât acela în care vechiul pãgânism oficial a fost înlocuit cu noua religie a lumii. ca simbol al primei manifestãri puternice a Bisericii crestine hotãrâtoare pentru dezvoltarea politicã si culturalã în Evul Mediu. .. 1970]. adâncitã tot mai mult. 1923. ca o consecintã a acestui fapt. Unii pornesc de la Justinian I. în literatura si arta greacã se îndeplinesc prefaceri fundamentale. 1952. în cele din urmã./. în jumãtatea de Apus si cea de Rãsãrit. Geisteswissen-schaftliche Reihe". în anul 324. a limbii latine de cãtre cea greacã. adaugã Krumbacher. . în „Wissenschaftliche Forschungsberichte.. si anul 330.prãbusirea sub loviturile turcilor otomani (1453) .. tor politic de mare însemnãtate si.-. Sub raport politic. New York. anul întemeierii Constantinopolului. sau. când Constantin cel Mare ocupã tronul imperiului ca singur stãpânitor. învãtatul german vede punctul initial al acestui proces în întemeierea noii capitale la Constantinopol si în împãrtirea imperiului rezultatã dintr-însa în cele douã jumãtãti: de Apus si de Rãsãrit.. 3 Byzanz (collaborateur pour l'Art byzantin: A. hotãrâtoare pentru însusi caracterul Statului bizantin. si care constituie întâia sa perioadã. predominant. Berna.. 2 Cambridge Medieval History. Bury socoteste si el cã dezvoltarea „bizantinismului" a început din secolul al IV-lea si cã unele din trãsãturile sale caracteristice încep sã aparã îndatã dupã întemeierea Constantinopolului2.nu încape discutie. a Il-a.. >-:. Altii gãsesc mai potrivit a porni de la moartea lui Theodosius cel Mare (395). pãrerile se deosebesc când e vorba sã se determine mai precis timpul de unde aceastã istorie trebuie sã înceapã. IV... din primele timpuri ale imperiului pânã în zilele celui din urmã Paleolog.PREFATÃ Dacã în privinta datei cu care se încheie istoria Bizantului . Eminentul bizantinist englez J.^t. „Palladium al puterii politice si bisericesti a imperiului în Orient"3.^ . fãrã de care greu s-ar întelege aceastã istorie. si chiar înainte de Theodosius cel Mare. când imperiul se împarte între cei doi fii ai sãi. London.. Francke AG. oricât de sumar. 1897. toate aceste mari prefaceri. Schneider). cãreia îi corespunde în limba noastrã caracterizarea de protobizantinã. „Introducerea" la Istoria Bizantului. caracterizatã atât de bine prin expresia fruhbyzantinisch a germanilor. Acestea se întâmplã. e ceva artificial. ci întreaga dezvoltare în toate domeniile vietii. Verlag. De aceea. asezate în cercul de influentã a culturii grecesti..s 36 Franz Dolger reprezintã acelasi punct de vedere când afirmã ca început al istoriei bizantine anul 325. cu încetul. cãci nu se pot avea în vedere numai faptele singulare. acela în care elementul grec ajunse în Imperiul roman un fac1 Geschichte der byzantinischen Litteratur. *. de la data urcãrii sale pe tron (527). „Introducere". f^. Consideratii atât de serioase nu pot fi ignorate. a Orientului grec de Occidentul latin.. Prin aceste douã fapte se pecetluieste definitiv separatia. M.«<„.:„. schitând astfel evenimentele secolelor al IV-lea si al V-lea. De aceea. discutatã cu atâta pasiune în anii din urmã. ceea ce deosebeste radical epoca bizantinã de cea romanã e strãmutarea centrului de greutate al imperiului din Apus în Rãsãrit si înlãturarea treptatã. Dar Krumbacher a arãtat cu multã dreptate1 netemeinicia acestor pãreri si motivele pentru care trebuie sã se înceapã cu mult înainte de Justinian. prin întemeierea unei noi capitale. timpul în care organismul Statului a suferit o prefacere adâncã si durabilã. voi. si o istorie a Bizantului trebuie sã prezinte.. .. ed. Munchen. anastaticã.:. care pune capãt celei din urmã manifestãri superioare a vietii pãgâne. [ed. împãrtirea istoriei bizantine în perioade. A.

asociati cu titlul de Cesari.* . cel dintâi în Orient. politica religioasã. în Pannonia. dupã obiceiul sãu. se arãta necredincios pactelor încheiate. datã la portile Romei (la Pons Milvius). >» t. îl recunosteau de August pe Licinius. unde se zice cã împreunã au dat vestitul Edict de la Milan. 32 [ed. s-a nãscut la Naissus (azi Nis). Vechii Augusti ai tetrarhiei. Constantin. 115. fost ofiter al lui Galeriu. ««AnC *M»» «fu Cu tMiuZ.. în bãtãlia decisivã din 312. dar având încã forte puternice. *JZ«. care. Galeriu si Constantiu Chlorus. Histoire de la vie byzantine. si rãzboiul civil se dezlãntui îndatã. p. «4. ti 4*<. 1974. rãsturnând întreaga alcãtuire politicã a lui Diocletian. la rândul lor. Chlorus muri în Britannia. Constantin. p. foit*. . care-i . potrivit sistemului. La Roma. întruniti la Carnuntum. între Sava si Drava. Licinius se retrase pe jumãtate învins. într-o regiune de latinizare absolutã1. LUPTA PENTRU DOGMA NICEEANÃ v ' «J»K u w# *t* s * -fi CONSTANTIN CEL MARE l. fiul lui Constantiu Chlorus. 273. fãrã a-i recunoaste acest titlu.. Bucarest. si legiunile îl proclamarã August pe fiul sãu. Conflictul izbucni în 314. Maxentiu pierind în apele Tibrului. cei doi Augusti ai tetrarhiei instituite de cel dintâi. <* Zo V \$. . tracL de Mãria Holban. 1 N. Constantin porneste în Italia împotriva lui Maxentiu. desi Licinius o luase de sotie pe sora lui Constantin. *» CONSTANTIN CEL MARE sI URMAsII SÃI. Ea a fost îndelungã si înversunatã. a_l doilea în Occident. voi. prin care crestinii obtineau libertatea deplinã a cultului. o revoltã împotriva lui Galeriu îl proclamã în locul sãu ca împãrat pe Maxentiu. Recunoasterea crestinismului. Zosimus afirmã cã nu Licinius a fost cauza. iar pe Constantin doar îl tolerau. Bucuresti. ceilalti doi membri ai tetrarhiei. la l mai 305. TVv»iuL Itt^ — C». Luptele lui Constantin cu rivalii. în calitate de Cesari. Când. Constantin se întâlni apoi la Milan cu Licinius.Einlei-tung. Ei îsi asociarã. ci Constantin. se retraserã în viata privatã. împãrati subalterni. „Convertirea"sa. Prima luptã se dãdu la Cibalae. toate mãsurile împotriva lor fiind abolite. 1934. rom. 43 Aliat cu Licinius. în anul 306. el câstigã victoria. Acesta din urmã se întoarse atunci în locul pe care-1 pãrãsise. p. Diocletian si Maximian. Dar întelegerea dintre cei doi Augusti nu tinu multã vreme. lorga. Evenimente grave se întâmplarã în curând. otv*«. pe Maximin Daia si pe Severus.. PARTEA ÎNTÂI DINASTIILE CONSTANTINIANÃ si THEODOSIANÃ CU SUCCESORII LOR U-M-JI'UILM 9». Maximin si Galeriu pierirã în cursul acestui rãzboi. trecurã în locul lor ca Augusti. fjr •*** WT&L. '**-*. I. Vt *» *' •* . fiul lui Maximian. voind sã atragã de partea sa unele din popoarele care se aflau în cuprinsul stãpânirii lui Licinius2.

se predã (18 septembrie 324). Valens. ed. dar. Ea se discutã încã si azi. si Licinianus. care se întãrea retrãgându-se. Constantin.permiserã a da o nouã bãtãlie în Thracia. unde a construit portul. Teubner. pe care Licinius îl fãcuse Caesar. Constantin si-1 stabili pe al sãu lângã tãrmul Ebrului. cu o ceatã de cãlãreti. Putine probleme ale istoriei au fost atât de mult dezbãtute ca aceea a „convertirii". 44 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN urmãtoare: Constantin rãmânea stãpân pe Illyricum si pe toate natiunile de dincolo. fu asediat si trecu în Asia. Tetrarhia lui Diocletian îsi încheia astfel scurta sa existentã. Armatele rãmaserã în fatã mai multe zile. ne spune Zosimus. 1971). restul cavaleriei trecu. la locul unde Tonos (Tungea) se varsã în Ebru (Mãrita). pânã la flotã. în apropierea luptei decisive cu Maxentiu. sã se creadã într-o adevãratã „convertire" a lui Constantin. Licinius trimise emisari la natiunile sale. Dupã zece ani. „cãlcându-si jurãmântul. Ai sãi. cel putin asa sustin Eutropius si Zosimus. Constantin deschidea iarãsi conflictul. era demis din aceastã demnitate. Texte etabli et traduit "X par Fr. trecu râul pe malul celãlalt. provocând panicã în armata rivalului sãu. 19. prin asa-zisul „Edict de la Milan". Crispus si Constantin. 28: HET' ou TroAu Toug dpitovg nair\cac. Multi cãzurã din ambele pãrti. Historia nova. Leipzig. la stânga Adrianopolei (324). A doua zi se încheia pacea în conditiile 2 Zosimos. poruncind sã fie pregãtite corãbii de rãzboi si forte pedestre si cãlãri. La Chrysopolis el dãdu o nouã luptã cu Constantin. Constantin trimise emisari sã-1 execute. pe care o pierdu. Paris. Izvoarele precizeazã contributia fiecãrei natiuni în corãbii si oameni. cãci era obisnuit cu aceasta". care aruncã vina acestui nou rãzboi asupra lui.ai. strãbãtu Thracia. nemaiavând decât putine trupe. pregãtindu-se iarãsi pentru rãzboiul cu Licinius. Pe neasteptate. Flota lui Constantin ancorã la Pireu. Toate acestea au fãcut sã se vadã într-însul un convins religios. prin urmãrile pe care le-a avut. Paschoud. Licinius îsi avea lagãrul în Thracia. cu toatã armata. se predarã a doua zi. Licinius fu trimis la Thessalonic. Licinius. Histoire nouvelle. Renuntând la purpurã. (TJV TOUTO avrâ ãt%6vri TOV tfjv avwv 6c<paipeîT. Recunoasterea oficialã a crestinismului. II. încât Constantin. I. Victoria lui Constantin nu fu decisivã. s-a dus apoi la Thessalonic. Mendelssohn. 4 II. lupta fiind egalã3. fiii lui Constantin cel Mare. Kcova'ravrivov Se KCCTU TO CTUv77î?Lg au-nâ Jtepi Ta av^Kei^eva ipavevTog ãniaTov KCCÎ Tâv Li?v<3v Tivã TCOV TtÎ Pambeia AIKIVVIOV Ãagovrcov napaan&cai Ibidem.BV ou SeScoKOTOt aînav. O armatã si o flotã impunãtoare se strânserã astfel. Constantin a distribuit prizonierii între orase. Edictul a fost urmat de o serie de mãsuri luate de Constantin în favoarea Bisericii crestine. 17: AiKivviov JJ. Aflând de aceste pregãtiri. 20. 1887 (=Zosime. erau proclamati Cesari. fluviul si încãierarea a fost crâncenã: pânã la asfintitul soarelui au cãzut pe 45 NICOLAE BANESCU câmpul de luptã 34. întorcân-du-se de peste Dunãre din rãzboiul cu sarmatii. Profitând de aceasta. simti nevoia sã trateze. Refugiat la Byzantion. s . Licinius pe Thracia si pe Orient. Fugi la Nicomedia.000 de oameni. Nu dupã mult timp. risipiti prin pãduri. aflându-se în tinuturile dusmanului. fiul lui Licinius. cãci ambitia sa era sã reconstituie unitatea imperiului în folosul sãu si al familiei sale. Les Belles Lettres. afirmã Zosimus4. . la Adrianopol. ca aceea a lui Constantin. cu cei mai buni soldati. II. voi. iar a lui Licinius în Hellespont. care nu exista mai înainte. Licinius îsi desfãsurã fortele de la muntele de deasupra orasului pânã la 200 de sta-dii. însotitã de viziuni. învins. L. unde i se fixã resedinta. Constantin rãmase de acum singur stãpânitor al imperiului. sotia sa obtinând jurãmântul lui Constantin cã-i va respecta viata. a fost un fapt considerabil.

Cum era de asteptat. învins. Fugi la Nicomedia. Renuntând la purpurã. Atitudinea lui Constantin a pornit din motive politice. cu cei mai buni soldati. Jacob Burck-hardt. Putine probleme ale istoriei au fost atât de mult dezbãtute ca aceea a „convertirii". se stie. Constantin trimise emisari sã-1 execute. dar. de altminteri. botezul pe patul de moarte . Recunoasterea oficialã a crestinismului. fu asediat si trecu în Asia. Cei mai multi nu-i recunosc lui Constantin o convingere religioasã în favoarea crestinismului. El a primit. Licinius. El si-a dat seama de puterea în crestere a noii credinte si vedea într-însa o armã pentru a-si pãstra unitatea politicã a statului. se predarã a doua zi. botezul se socotea cã asigurã mântuirea. în apropierea luptei decisi-ve cu Maxentiu. Leipzig-Berlin.lucru obisnuit. Schwartz6. O pãrere identicã exprimã Ed. Edictul a fost urmat de o serie de mãsuri luate de Constantin în favoarea Bisericii crestine. fãcându-se crestin. botezul se socotea cã asigurã mântuirea. se stie. Cum era de asteptat. nemaiavând decât putine trupe.Aufl. pãrerile savantilor în aceastã privintã sunt foarte diferite. 4 II. în acea epocã: conferit in extremis. nu sovãie a tãgãdui categoric acestui mare ambitios schimbarea de credintã. cãci era obisnuit cu aceasta". în acea epocã: conferit in extremis. botezul pe patul de moarte . istoricul bisericesc contemporan. Atitudinea lui Constantin a pornit din motive politice. sotia sa obtinând jurãmântul lui Constantin cã-i va respecta viata. 1913. iar în 5 Die Zeit Constantiris des Grossen. pentru care perspicacitatea diabolicã a stãpânitorului universal realizare însemnãtatea aliantei cu Biserica pentru monarhia universalã pe care o pregãtea. Ai sãi. si Primul Consul când semneazã Concordatul: amândoi se gândeau numai la puterea si la gloria lor. Toate acestea au fãcut sã se vadã într-însul un convins religios. 47 câmpul de luptã 34. 3.. 6 Kaiser Constantin und die christliche Kirche. Nu vede nici o deosebire între Constantin. strãbãtu Thracia. istoricul bisericesc contemporan. Ea se discutã încã si azi. Leipzig. Aufl. pânã la flotã. La Chrysopolis el dãdu o nouã luptã cu Constantin. prin urmãrile pe care le-a avut. afirmã Zosimus4. pe care o pierdu. El a primit. 7 Die Mission und Ausbreitung des Christentums in den ersten dreiJahrhunderten. Nu dupã mult timp. însotitã de viziuni. Refugiat la Byzantion. Adolf Harnack e de aceeasi pãrere când aratã7 cã. Constantin rãmase de acum singur stãpânilor al imperiului. 1898. „ca si cum religia putea fi ceva pentru o inimã devoratã de setea de a domni". Tetrarhia lui Diocletian îsi încheia astfel scurta sa existentã. risipiti prin pãduri. 2. El si-a dat seama de puterea în crestere a noii credinte si . se predã (18 septembrie 324). pãrerile savantilor în aceastã privintã sunt foarte diferite. unde i se fixã resedinta. în secolul al IV-lea. ca aceea a lui Constantin. Leipzig.. crestinii reprezentau un factor însemnat în imperiu. sã se creadã într-o adevãratã „convertire" a lui Constantin. Cei mai multi nu-i recunosc lui Constantin o convingere religioasã în favoarea crestinismului.000 de oameni. si victoria crestinismului în Asia Micã era clarã înainte de epoca lui Constantin. a fost un fapt considerabil. de altminteri. 46 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Izvorul principal de la care se porneste în aceastã discutie este Eusebiu din Caesarea. prin asa-zisul „Edict de la Milan". în cartea sa de mare rãsunet asupra lui Constantin5. Licinius fu trimis la Thessalonic. 1906.lucru obisnuit. „cãlcându-si jurãmântul. 28: fiLT' oi) tov> mbt dpifovt TraTrjaat (fjv TOUTO avrâ avwv âcpaipeîrai.46 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Izvorul principal de la care se porneste în aceastã discutie este Eusebiu din Caesarea.

vedea într-însa o armã pentru a-si pãstra unitatea politicã a statului. Jacob Burck-hardt, în cartea sa de mare rãsunet asupra lui Constantin5, nu sovãie a tãgãdui categoric acestui mare ambitios schimbarea de credintã, „ca si cum religia putea fi ceva pentru o inimã devoratã de setea de a domni". Nu vede nici o deosebire între Constantin, fãcându-se crestin, si Primul Consul când semneazã Concordatul: amândoi se gândeau numai la puterea si la gloria lor. O pãrere identicã exprimã Ed. Schwartz6, pentru care perspicacitatea diabolicã a stãpânitorului universal realizare însemnãtatea aliantei cu Biserica pentru monarhia universalã pe care o pregãtea. Adolf Harnack e de aceeasi pãrere când aratã7 cã, în secolul al IV-lea, crestinii reprezentau un factor însemnat în imperiu, si victoria crestinismului în Asia Micã era clarã înainte de epoca lui Constantin, iar în 5 Die Zeit Constantin's des Grossen, 3. Aufl., Leipzig, 1898. 6 Kaiser Constantin und die christliche Kirche, Leipzig-Berlin, 1913. 7 Die Mission und Ausbreitung des Christentums in den ersten dreijahrhunderten, 2. Aufl., Leipzig, 1906. 47 NICOLAE BANESCU alte provincii ea fusese destul de bine pregãtitã. Geniul politic al lui Constantin si-a dat seama de realitate si n-avea trebuintã pentru aceasta de o inspiratie specialã. Trebuie sã relevãm si pãrerile juste ale lui Hugo Koch8, care duc la aceeasi concluzie. V. Duruy nu se deosebeste în pãrerea sa de toti acestia, încercând a pãtrunde pânã în adâncul sufletului lui Constantin, istoricul francez declarã cã a gãsit într-însul „o politicã, mai degrabã decât o religie (une politique plutot qu'une religion)9. Ca si Burckhardt, îl apropie si el din acest punct de vedere pe Constantin cel Mare de Bonaparte. Alt istoric francez, mai aproape de noi, Leon Ho-mo, cunoscut prin atâtea pretioase lucrãri asupra epocii imperiale romane, îl prezintã pe Constantin, care practicase, ca si tatãl sãu, Constantiu Chlorus, monoteismul solar oficial10, evoluând putin câte putin, si încã înainte de campania de la Pons Milvius, cãtre un cult solar purificat, care sfârseste prin a lua caracterul unui adevãrat „deism". Autorul afirmã cã nu suntem în fata unui „fenomen individual" si semnaleazã un mers analog la colegul lui Constantin, la Licinius, „un pãgân convins". Homo aratã mai departe cã faimosul Edict "X 1913. Konstantin der Grosse und das Christentum, Munchen, 9 Histoire des Romains, Paris, 1885 (nouvelle ed.), t. VII, p. 88. 10 V. excelenta lucrare asupra sincretismului religios, care duse la monoteismul solar impus de Aurelian ca religie oficialã a imperiului: Les e'mpereurs romains et le christianisme, Bibi. historique, Paris, Payot, 1931; pentru citatia noastrã, pp. 114-116. 48 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN de la Milan, care poartã dubla semnãturã, desemneazã puterea cereascã supremã sub perifraze vagi - si, ca atare, strict deiste - ca „divinitate, divinitas", „tot ce este divinitate în locuinta cereascã, quicquid est di-vinitatis in sede caelestf, „divinitate supremã, summa divinitas1'. Rugãciunea pe care Licinius va cere armatei sale s-o rosteascã pe câmpul de bãtãlie de lângã Adrianopole, adaugã învãtatul francez, „va fi a unui curat deist". Dar pentru firile veacului al IVlea, setoase de credintã si înflãcãrate de practici, deismul, conchide el, suprem rezultat al monoteismului solar, nu reprezenta decât o formulã goalã si rece, „un de ces expedients commodes, ou lapolitiquepouvait trou-ver son compte, mais qui ne donnait satisfaction ni aux besoinsprofonds de l'âme, ni aux aspirations in-times du coeuf. N. lorga îl socoteste pe Constantin un latin, „un latin din Occident, foarte pãgân ca spirit, oricare ar putea fi pãrerea asupra pretinsului sãu «proces de constiintã», care miroase îndestul a politicã a pãcii romane si a punerii în faptã pentru ideea de Stat, mai sacrã decât toti zeii vechi si moderni, a

oricãrui element existent de vitalitate"11. A. A. Vasiliev, înregistrând diferitele pãreri privitoare la aceastã dezbãtutã chestiune, socoteste cã „recunoscând aplecarea sincerã a lui Constantin pentru crestinism, nu s-ar putea lãsa deoparte vederile sale politice; ele au trebuit sã joace un rol esential în atitudinea pe care a manifestat-o el în privinta crestinismului, care-i putea fi util în mai multe chipuri"12. 11 Histoire de la vie byzantine, I, pp. 31-32; cf. p. 81. 49 Fãrã a-si însusi minunile povestite de Eusebiu, Gaston Boissier crede în sinceritatea convertirii lui Constantin. Ea se explicã, dupã el, fãrã aceste minuni. E de ajuns sã ne amintim cã împãratul era un superstitios înspãimântat, care, zvonindu-se cã Maxentiu încerca sã-i atragã pe zei de partea sa prin tot felul de invocatii si sacrificii, se temea sã nu fie învins dacã nu obtinea protectia vreunei divinitãti puternice. Astfel, a fost adus a cere ajutorul Dumnezeului crestinilor. Când s-a decis la aceasta, continuã Boissier, nu s-a multumit a-1 invoca în adâncul sufletului sãu, cãci, ca toti pãgânii, el nu credea decât în eficacitatea practicilor. A pus deci dinaintea soldatilor steagul împodobit cu monograma lui Christos, faimosul labarum, si a asteptat rezultatul bãtãliei pentru a se declara cu totul cucerit de noua credintã13. Eminentul medievist francez F. Lot contestã motivele politice, când, trecând peste „convertirea" lui Constan12 Histoire de l'empire byzantin, Paris, ed. Picard, 1932, p. 60. 13 La fin du paganisme, t. I", Paris, Hachette et Cie, 1907, chap. Ier [labarum era o variantã a lui lauratum (gr. Ãavpârov) sau laureatum (signuni), întrucât stindardul lui Constantin cel Mare era o cruce dominatã de o coroanã de aur (semnul victoriei), iar sub ea se aflau portretele suveranilor, cf. H. Gregoire în „Byzan-tion", 12 (1937), pp. 277-281 (Encore l'etymologie de "labarum^. Bãnescu nu a luat în seamã (sau nu a cunoscut) si acele opinii care au admis o origine celticã pentru Ãââapov (de la celticul „llafar"), cf. J.-J. Hatt, La vision de Constantin au sanctuaire de Grand et l'origine celtique du labarum, în „Latomus", 9 (1950), pp. 427-436. Mai apropiatã ni se pare si nouã derivarea din lau-reum (vexillum); de adãugat la bibliografia acestui detaliu A. Alfoldi, The Conversion of Constantine and Pãgân Rome, Oxford, 1948 si M. Green, J. Ferguson, Constantine, Sun-Symbols and the Labarum, în „Durham University Journal", 80 (1987), pp. 917]. 50 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN tin, crede cã în adeziunea lui la crestinism e o parte de sinceritate. A pretinde cã împãratul Constantin a aderat la crestinism din motive politice înseamnã a crede cã avea interes s-o facã. Dar crestinismul era rãspândit numai în Pars Orientis. A trece la crestinism era, pentru un suveran care domnea în Occident, un non-sens, era chiar periculos, cãci armata, singura fortã realã a Statului, era pãgânã. Pentru Lot, numai o concluzie este posibilã: anume cã a cedat unei impulsiuni subite, de ordin patologic sau divin. Dacã nu s-a convertit de la victoria lui asupra lui Maxentiu, afirmã. învãtatul francez, a dat însã semne exterioare, oficiale, ale adeziunii sale la noua credintã. Din prudentã, Constantin menajeazã un timp pãgânismul; dar favorizati în permanentã au fost crestinii. Lot socoteste cã împãratul si-a arãtat mai cu seamã zelul dupã victoria sa definitivã asupra lui Licinius. (324). Labarum e de atunci gravat pe monede, în efigiile din acest timp, împãratul apare în atitudinea rugãciunii, cu ochii la cer. El intervine constant în afacerile Bisericii, interventie care culmineazã cu ocazia Sinodului de la Niceea (25 iulie 325). întemeierea Constantinopolului, care, dupã el, e o „enigmã", s-ar explica prin aceleasi sentimente. Lot vede în decizia grãbitã a lui Constantin, dupã victoria definitivã asupra lui Licinius, un semn al recunostintei sale cãtre Dumnezeu, care-i dãduse biruintã14: Un apãrãtor al sinceritãtii lui Constantin este si eruditul numismat al epocii lui Constantin, Jules Mau-rice15, întemeiat pe cercetãrile sale în acest domeniu. )4 La fin du monde antique et le debut de Moyen Âge, Bibliotheque de syntese historique,

l'Evolution de l'humanite, Paris, 1927, pp. 36-37. 51 Trebuie sã punem alãturi de toti acestia pe savantul olandez D. C. Hesseling, desi în consideratiile pe care le face el nu existã o perfectã coerentã, în lucrarea închinatã civilizatiei bizantine16, Hesseling se desparte de aceia care vãd în Constantin numai geniul politic. Inconsecventele atitudinii împãratului, ca si crimele de care s-a fãcut vinovat, sunt, afirmã el, contradictii evidente ale sinceritãtii sale religioase. Mãsurile care au lovit în pãgânism depãsesc apoi textul Edictului de la Milan, care acorda, simplu, deplina libertate a cultului. „ Cel mai bun mijloc de a rezolva aceastã contradictie", afirmã Hesseling, „este de a vedea înainte de toate în Constantin pe Cesarul roman decis sã mentinã unitatea imperiului'1. El îsi dãdea bine seama cã noua credintã devenise o putere în fata cãreia pãgânismul n-ar fi putut sã se mentinã mult timp. Ceea ce fãcea tãria crestinismului, zice autorul, era doctrina sa sprijinitã pe o revelatie precisã. Nu trebuie sã ne mirãm cã o astfel de unitate a fãcut o adâncã impresie asupra spiritului unui împãrat roman: el simtea bine cã era într-însa o fortã analoagã unitãtii care dãdea imperiului puterea sa, „încât nu numai din calcul, ci din convingere îmbrãtisa partida puterii spirituale în crestere". latã însã cã cercetãrile recente ale lui Henri Gre-goire, savantul bizantinist de la Bruxelles, clatinã din temelii pãrerile traditionale privitoare la „convertirea" 15 Constantin le Grand. L 'origine de la civilisation cbretienne, Paris, 1925. 16 Essai sur la civilisation byzantine, Paris, Alf. Picard et Fils, 1907, pp. 8-9. 52 lui Constantin si la vestitul Edict de la Milan. Ele meritã a opri îndestul atentia noastrã. Mai întâi, în primul sãu studiu, intitulat La „conver-sion" de Constantin11, H. Gregoire pune în adevãrata-i luminã rolul lui Constantin fatã de ideea crestinã, ajungând la concluzia cã Eusebiu a confiscat pentru întâiul împãrat crestin toatã gloria lui Licinius. Pornind de la constatãrile lui Harnack (Mission und Ausbreitung des Christentums in den ersten drei Jahrhunderteri), învãtatul belgian subliniazã existenta celor douã blocuri ale imperiului de la începutul secolului al IV-lea: Orientul crestin si Occidentul pãgân. Regiunea unde crestinismul a pãtruns mai adânc, de la primii sãi pasi pânã la victoria finalã, e Asia Micã. Considerând atitudinea împãratilor tetrarhiei fatã de chestiunea religioasã, se constatã, dupã patruzeci de ani de pace, reluarea persecutiei cu o înversunare ca-re-i dã caracterul unui rãzboi de exterminare. Rãspunzãtori de acest masacru sunt împãratii din Orient -Diocletian, Galeriu, Maximin -, ai cãror supusi erau, în masã, crestini, în Occident, rãmas pãgân în bloc, e, dimpotrivã, tolerantã: Constantiu Chlorus nu executã decât prea putin edictele de persecutie; Maxentiu, încã de la uzurparea sa, îi favorizeazã pe credinciosii din Roma, iar Constantin a luat deodatã atitudinea cea mai inexplicabilã, convertindu-se brusc, cum afirmã traditia ecclesiasticã. Totul s-ar explica prin convingerile religioase ale împãratilor. 17 Apãrut în „Revue de l'Universite de Bruxelles", 36 (decembre 1930 - Janvier 19M), pp. 231272. 53 m Aceasta e teoria istoricã pe care H. Gregoire o supune unei analize pãtrunzãtoare, pentru a proba cã „adevãratele motive de mãsuri adesea contradictorii nu sunt fãrã legãturã cu conjunctura politicã a momentului". Autorul probeazã, cã ideea persecutiei a pornit de la Galeriu18. în iarna anului 302-303, venind la Nico-media, la Diocletian, el a reusit a-1 convinge sã întreprindã exterminarea crestinilor. Galeriu exercita în acel timp o mare influentã, era, dupã expresia lui Gregoire, „sabia tetrarhiei". El repurtase asupra persilor, în 297, o victorie strãlucitã si era idolul armatei. Cele mai bune

contingente ale acestei armate erau alcãtuite din tãrani danubieni, pãgâni fanatici. Galeriu venea din aceleasi regiuni. Nãscut lângã Sardica, mama sa era o daco-romanã: mulier superstitiosa, cum o carac- • terizeazã Lactantiu, ea îi ura pe crestini. Ambitia lui Galeriu de a restabili unitatea imperiului în folosul sãu pare verosimilã. Prigonirea crestinilor îl fãcea sã aparã opiniei militare „ca un campion al cultului oficial". Abdicarea lui Diocletian si a lui Maximian, în 305, a fost, cum o probeazã textele produse de H. Gregoire, o adevãratã loviturã de Stat a lui Galeriu. Apoi, întrunirea vechilor Augusti la Carnuntum n-a fãcut decât sã sanctioneze deciziile Iui Galeriu. Acesta îsi alese Ce-sarii: Maximin Daia, o rudã, si Sever, un ofiter al campaniei din Persia. Când acesta muri, dupã proclamarea lui Maxentiu, Licinius, candidatul lui Galeriu, fu 18 Ed. Gibbon, în monumentala sa History ofthe Decline and Fãli of the Roman Empire, ed. Bury, t. II, p. 127 si urm., exprimã aceeasi pãrere cu privire la initiativa fanaticului Galeriu. 54 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN proclamat August. Constantin, care, la moartea tatãlui sãu (306), fusese proclamat de trupe împãrat, a fost tolerat de congres. H. Gregoire surpã apoi legenda care fãcuse din Maxentiu un „tiran" si un persecutor, stabilind cã, în realitate, acest uzurpator a fost primul binefãcãtor al crestinismului, în timpul domniei sale de 6 ani, el a oprit persecutia, a restabilit ierarhia bisericeascã si a restituit bunurile eclesiastice confiscate, în aceastã reabilitare, autorul are în sprijinul sãu cercetãtori care 1-au precedat (Caspar, Groag, Pincherle). în lupta pe care o ducea cu rivalii sãi, Maxentiu avea tot interesul sã exploateze nemultumirea stârnitã de persecutie. Mai departe, H. Gregoire aratã cã edictul de tolerantã al lui Galeriu, din aprilie 31119, cu acele stranii considerente ale preambulului, face evidentã o interventie care-1 va fi determinat pe implacabilul dusman al crestinismului, atunci muribund, la o astfel de palinodie. Singur Licinius a putut face aceastã interventie, cãci el s-a aflat la cãpãtâiul lui Galeriu în acele momente. Conflictul cu Maximin 1-a îndemnat a-i smulge actul de clementi fatã de crestini, pentru a-si atrage populatia atât de masiv crestinã a Asiei Mici. Lucrul n-a fost, desigur, prea usor. Ecoul luptei interioare a lui Galeriu a trecut în redactarea neobisnuitã a edictului. în ce priveste viziunile lui Constantin, întâmpinãrile învãtatului belgian sunt fãrã replicã, în autenticitatea Vietii lui Constantin mai nimeni nu mai crede astãzi. Acest „panegiric romantat", cum îl numeste H. Gregoire, e mult posterior evenimentelor. Cât pentru mo1 Afisat la Nicomedia, în ziua de 30 aprilie 311. 55 nograma lui Christos de pe scuturile soldatilor lui Constantin, ea nu e altceva decât semnul urãrilor ce se fãceau la aniversarea domniei împãratului, acele vota (publica) atât de frecvente în epigrafia numismaticã a epocii20. Astfel, întreaga „ travestire în cruciadã a campaniei din 312", pentru a întrebuinta expresia sugestivã a autorului, se nãruie înaintea criticii serioase, în lupta cu Maximin, Licinius apare aproape un „campion al crestinismului". Lactantiu a înregistrat faptul în toate amãnuntele21. Cele douã armate se aflau fatã în fatã la Tzirallum (azi Ciorlu), în Thracia, în câmpia pe care Lactantiu o numeste Campus Sere-nus (recte: Ergenus)22. Maximin promise lui Jupiter cã va nimici cu totul numele de crestin dacã va repurta victoria, în noaptea urmãtoare, un înger îi apãru lui Licinius, în somn, poruncindu-i sã se scoale si sã se uneascã cu armata sa, pentru a invoca numele Dumnezeului suprem, asigurându-1, în acest caz, de victorie. Licinius viseazã chiar cã se destepta si cã îngerul îi dicta cuvintele de care trebuia sã se foloseascã în rugãciune, îndatã ce s-a trezit, el chemã un secretar si-i dictã rugãciunea: „Dumnezeule suprem, te rugãm; Dumnezeule sfânt, te rugãm; îti încredintãm toatã 20 E vorba de semnul numeral X, pentru a zecea aniversare, într-o coroanã de laur (Jaurea). 21 De mortibus persecutorum, XLVI. 22 [în perioada bizantinã, toponimul Tzirallum a devenit TzourouKDos]. D. Gregoire a rectificat

expresia lui Lactantiu în Campus Ergenus, dupã numele afluentului Ergenus, Erginus al fluviului Hebrus, cum a rectificat si Campus Mardiensis în Campus Ardiensis, de la numele altui afluent Ardus, al aceluiasi fluviu. 56 dreptatea; îti încredintãm mântuirea noastrã; îti încredintãm imperiul nostru. Prin tine trãim, prin tine suntem învingãtori si fericiti" etc23. Soldatii lui Licinius puserã jos scuturile si cãstile, si împãratul, începând rugãciunea, fu urmat la moment de ofiteri si trupã, cu mâinile ridicate la cer. De trei ori repetarã rugãciunea, atât de tare, încât armata din fatã auzi zgomotul. Rezultatul luptei (30 aprilie 313) fu dezastruos pentru Maximin: soldatii lui crestini se predarã în masã sau se împrãstiarã. învinsul fugi pânã la Tarsos, în Cilicia. Licinius intrã apoi în Nicomedia, si Lactantiu ne spune cã aduse multumiri Dumnezeului care-i dãduse biruinta, iar la 13 iunie 313 se afisã în aceastã capitala edictul de tolerantã si restituire, numit atât de impropriu „Edictul de la Milan". H. Gregoire explicã apoi împrejurãrile conflictului dintre Constantin si Licinius, singurii Augusti rãmasi pe teren, faza finalã a acestui conflict, în care Licinius, speculând impopularitatea lui Constantin printre multimile pãgâne si populatia Romei, îsi schimbã atitudinea religioasã. Biruit în ultima luptã, datã la 18 septembrie 324, 23 Summe deus, te rogamus; Sancte deus, te rogamus. Omnem justitiam tibi commendamus; Salutem nostram tibi commendamus; Imperium nostrum tibi commendamus. Per te vivimus, Per te victores etfelices existimus. Summe sancte deus, Preces nostras exaudi, Brachia nostra ad te tendimus, exaudi, Sancte summe deus. , J 57 la Chrysopolis, în Bithynia, dupã ce o pierduse pe cea dintâi, lângã Adrianopol, el îsi pierdu mai întâi tronul si apoi viata, si trecu în istoria eclesiasticã pãtat de sângele celor din urmã martiri. Toatã gloria lui a fost atunci confiscatã în favoarea lui Constantin, îngerul care i se arãtase în Campus Ergenus pãtrunse mai târziu în legenda lui Constantin. Rugãciunea quasicrestinã adresatã Dumnezeului suprem (Summus deus) a trecut în Vita Constantini. Edictul din 313, pe care Lactantiu îl atribuie lui Licinius, e prezentat de Eusebiu sub numele ambilor împãrati; dar nici el, nici alt scriitor ecclesiastic nu 1-a calificat niciodatã ca „Edict de la Milan", si nici un istoric, bisericesc sau profan, nu ne raporteazã cã în conferintele de la Milan s-a produs vreun edict de tolerantã. Numele acesta e o conjuncturã modernã24. într-alt studiu, apãrut în Byzantion (13, 1938, pp. 561-583): Eusebe n'est pas l'auteur de la „Vita Constantini" dans sa forme actuelle et Constantin ne s'est pas „conveni" en 312, H. Gregoire subliniazã dezacordul radical dintre Istoria Eclesiasticã a lui Eusebiu si Vita Constantini, în privinta convertirii lui Constantin: pe când cea dintâi nu vorbeste nici de minune, nici de cruce, nici de labarum ori de Edictul de tolerantã, Vita repetã pretutindeni viziuni, miracole si stindardul cu crucea, fãcãtor de minuni. Savantul belgian conchide cã vreun „epigon", cu ajutorul diferitelor izvoare, printre care figureazã si Istoria Eclesiasticã, a compus compilatia care se numeste Vita Constantini. Acest 24 Interesantã concluzia lui Erich Caspar (Gesch. des Papsttums, I, 1930), citatã de autor: „Ein «Edikt von Mailand» ist vollig aus der Ueberlieferung zu streichen". 58 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN epigon a fãcut din persecutia crestinilor de cãtre Lici-nius cauza celor douã rãzboaie ale sale cu Constantin. La „vision de Constantin" liquidee, din aceeasi revistã25, e un rãspuns la obiectiile învãtatilor Zeiller, Alfoldi si Petersoa, în care autorul stabileste cã „viziunea" îsi are originea în panegirice pãgâne, adevãrate manifeste politice si religioase, dictate de Constantin. Mentionãm încã cele câteva recenzii26 în care autorul îsi apãrã cu succes punctul de vedere

împotriva preopinentilor sãi Andreas Alfoldi27, Norman H. Baynes28 si J. ZeilJer29. încheierile ce rezultã din toatã aceastã vie dezbatere sunt urmãtoarele: 1. Nu se mai poate admite o „convertire" a lui Constantin în preajma luptei de la Pons Milvius; 2. Asa-zisul „Edict de la Milan" e inexistent. El îsi trage originea din Edictul publicat de Licinius la Nico-media; 3. Vita Constantini, în forma în care ni s-a transmis, nu este opera lui Eusebiu din Caesarea, si a fost compusã cãtre sfârsitul sec. al IV-lea. Ea a crestinat, cum 25 14 (1939), pp. 341 si urm. 26 în Byzantion, VII, p. 652 si urm. si XIV, 341 si urm. Mai înainte (in nr. 10, 1935) a dat rãspunsul sãu hotãrât obiectiilor învãtatului J.-R. Palanque. 27 The helmet of Constantine with the Cbristian Monogram, extras din „The Journal of Roman Studies", 1932. 28 Constantine the Great and the Cbristian Cburch, Londra, 1929 (= „Proceedings of the British Academy", voi. XIV). 29 Quelques remarques sur Ies „visions" de Constantin, „Byzantion", XIV (1939), pp. 329-339. 59 NICOLAE BANESCU aratã învãtatul Gregoire, toate acele „viziuni" pãgâne puse pe seama lui Constantin; 4. Pãstrând un timp o prudentã rezervã fatã de noua credintã, geniul politic al lui Constantin si-a dat seama, dupã înfrângerea lui Maxentiu, de forta acestei credinte fatã de pãgânismul în decãdere si a înteles ce armã puternicã ar avea într-însa pentru asigurarea unitãtii monarhiei autocratice pe care o clãdea. De aici, toatã seria de mãsuri menite sã mãreascã autoritatea si prestigiul Bisericii30. Constantin a acordat clerului crestin toate privilegiile de care se bucurau pãgânii: 1-a scutit de impozite, de sarcini si servicii de Stat. în 321, a decretat legea 30 [Ca orice adevãr istoric, nici aceste concluzii, considerate de Bãnescu definitive la vremea respectivã, nu pot fi absolutizate, mai ales dacã le privim sub toate cele patru puncte ale lor. Spre exemplu, opinia care respinge paternitatea lui Eusebiu din Cesareea asupra „Vietii lui Constantin" este departe de a se fi impus în istoriografie, tendinta ei generalã înclinând azi spre acceptarea acestei paternitãti (pentru aceasta, v. J. Quasten, Initiation aux Peres, voi III, Paris, 1963, p. 450, ap. T. Bodogae, studiu introductiv la Eusebiu de Cezareea, Scrieri, partea întâia, Bucuresti, 1987, pp. 19-20; mai sceptic este G. Dagron, L'Empire romain d'Orient au IV siecle et Ies traditionspolitiques de l'hel-lenisme: le temoignage de Themistios, TM (Paris), 3 (1968), pp. 229276, aici p. 88, n. 25 si Idem, Naissance d'une capitale (v. Infra, n. 46). Referitor la „convertirea" lui Constantin cel Mare, scepticismul lui H. Gregoire este împãrtsit si de istoriografia actualã: convingerile intime ale lui Constantin vor fi diferit destul de mult de regulile ce s-ar atribuit unui bun crestin în zilele noastre, marcate de atâtea orientãri, unele destul de exclusiviste prin raportare la celelalte. Nu acesta e însã aspectul care conteazã cel 60 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN care dãdea Bisericii drept de mostenire, în urma acestui act, bunurile Bisericii cresc în mod considerabil. Foarte însemnate privilegii furã acordate (318) tribunalelor episcopa]e. Oricine îsi putea aduce pricinile dinaintea acestor tribunale si sentintele lor aveau aceeasi putere ca si cele ale tribunalelor civile, în 333, Constantin întãri aceastã jurisdictie a Bisericii. Aceastã strânsã, legãturã dintre Stat si Bisericã a fãcut ca Statul sã se intereseze de chestiunile religioase, ceea ce duse la Sinodul de la Niceea (325), primul Sinod ecumenic, fa.pt de o însemnãtate considerabilã, care afirmã întâia oarã politica Statului fatã de Bisericã. Prin noua sa situatie, Biserica crestinã dezvoltã o vie activitate care se manifestã mai cu seamã pe tãrâmul dogmelor. Statul intervine în discutiile dogmatice si le îndrumã cura îi dicteazã interesul. mai mult în cazul de fatã, ci deosebirea între ceea ce putea fi în fapt Constantin cel Mare în materie de convingeri religioase si ceea ce o întreagã hagiografie crestinã i-a atribuit de-a lungul

hotãrând a-i convoca pe episcopii din toatã lumea crestinã într-un Sinod care sã dezbatã chestiunea în prezenta sa. Dacã Fiul este nãscut din Tatãl. cunoscut pentru stiinta sa. Constantine and Eusebius. Ed. Patriarhul Alexandru îl excomunicã pe Arie. 1962 (=Londra. invitându-i sã se înteleagã. care nu putea admite ca pentru niste cuvinte zadarnice sã se tulbure pacea romanã.H. Darmstadt. dar realitatea dezminti foarte curând aceste sperante. Jones. în a doua jumãtate a sec. în bazilica din Niceea. 1957. dupã expresia lui Harnack. Tatãl exista dinaintea Fiului. avu o parte mare. El primi acolo atât plângerile partizanilor. Paris. iar apãrãtorii cei mai distinsi ai Simbolului de la Niceea. Barnes. al III-lea. care pare sã fi avut conducerea dezbaterilor. leagãnul arianismului. Actele Sinodului nu ni s-au pãstrat. Bucuresti. ridicã o problemã din cele mai grave în sânul Bisericii. Vogt. recomandând clerului din Alexandria exemplul filosofilor Greciei. Ea se ivise de fapt mai înainte. duse scrisoarea. favoritul împãratului. New York. Aland. Hosius. der Wdss". Constantine and the Conversion of Europe. Miinchen. care-si apãrau ideile fãrã urã împotriva celor care nu le admiteau. Dupã discutii vii. A. episcopul de Cor62 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN duba. unde Lucian. nãscut. mai sunt de mentionat J. consubstantial cu Tatãl. Se credea cã pacea fusese redatã Bisericii. H. T. în 324. Kaiser und Kirche von Konstantin bis Byzanz. în Siria. exilati în locul lor. se informã la fata locului si se întoarse. din bibliografia subiectului. si un Sinod compus din episcopi din Libia si Egipt ratificã sentinta patriarhului (321). Ceea ce stim în aceastã privintã ni s-a transmis prin scrierile unora din membrii Sinodului si ale unor istorici. Constantin cel Mare. Konstantin der Grosse. Eusebiu de Nicomedia. îsi reluã îndatã influenta asupra lui Constantin.] ' ' 61 NICOLAE BANESCU Alexandria Egiptului era în acea vreme marea metropolã a stiintei grecesti. iar nu fãcut. O. stiintificã si Enciclopedicã. împãratul. Constantin ratificã Simbolul si-i reduse pe opozanti la tãcere. Arie fu exilat în pãrtile cele mai sãlbatice ale Illyriei si scrierile sale arse.D. L'Empire chretien (325-395). Piganiol. Constantin îl biruise definitiv pe Licinius si venise la Nicomedia. si dogmele formau în acel mediu de neastâmpãr intelectual obiectul celor mai aprinse discutii. I. El scrise patriarhului Alexandriei si lui Arie. Massachussets. întemeiase o scoalã de exegezã si teologie. Athanasius din Alexandria. Iliescu. socotitã de ortodocsi ca erezie. Constantin însusi se schimbã total în favoarea arienilor: Arie si discipolii sãi cei mai zelosi au fost rechemati din exil. în iulie 325. 1981. 1974. 1982. a Il-a. 1948). Die Anfãnge des Problems Kirche und Staat. Astfel se deschise. „Aus der byzantin. Sinodul 1-a condamnat pe Arie si a fixat Simbolul Credintei. îl asigurarã pe împãrat cã doctri63 . 1960. Berlin. Un preot din acest oras. dusmanul înversunat al lui Arie. îsi fãcu multi adepti. iar Eusebiu de Nicomedia alungat din Scaun. în prezenta lui Constantin. unuî din oamenii cei mai luminati ai epocii. zicea el. Barnea. la Antiochia. Konstantin der Grosse und sein Jahrhundert. împãratul avu atunci o mare idee politicã. 188-212. pp. adunati în Sinod la Ierusalim. K.timpului (în sens similar. 1938. Lietzmann. o/jootxriog iâ> /Tarpi". Viata spiritualã era acolo deosebit de activã. în care Christos a fost recunoscut ca „Fiul lui Dumnezeu. Doctrina lui Arie. aducând lui Constantin toate informatiile privitoare la agitatia arianismului. Kraft. readus în Scaunul episcopal. Episcopii.M. „Sitzungsber der Berliner Akad. Arie s-a refugiat pe lângã Eusebiu al Nicomediei si a aflat în Orient multi partizani printre episcopi. Aceastã scoalã a fost. la care participarã mai mult de 250 de episcopi (unii dau cifra de 318) si la care episcopul Romei trimise doi reprezentanti. A. de France. consubstantial cu Tatãl. celebrul Sinod. 1947). asistat de Hosius. ed. si Acesta nu era deci homousios (o/zooucnog). în aceste dezbateri. H. I. interveni cu autoritatea sa. pasionatã de controversele religioase. Presses Univ. Dupã câtiva ani. cât si pe acelea ale adversarilor lui Arie. Arie. O doctrinã nouã se iveste acum în lumea Alexandriei. Cambridge. Arbeit der Deutschen Demokratischen Republik". ed.

-G. Raporturile acestea. Tbe Byzantine Theocracy. 1996. XXI. Ignacio. Dagron. Beck. I. „Byzantion". Constantin se crestinã. Paris. DJ. care chemã Sinodul. Cambridge. Eusebe de Cesaree et la naissance de la theorie «cesaropapiste». pp. luând parte activã la lucrãrile lui si dând deciziilor luate putere de drept. ed. 1896-1900. pãrere dupã care principiul conducãtor al politicii constantiniene în controversa arianã nu a fost de naturã doctrinarã. Athena. sa furtunoasã a fost schitatã cu obisnuitu-i talent. îsi atrase mânia lui Constantin. Bury. p. ca si bibliografia utilã a scrierilor aceluiasi autor se poate gãsi în foarte recentul Lexicon prosopografic al istoriei si civilizatiei bizantine ('EyKVKÃoxmSiico IJpcxTconoypaipiKO AetiKO Bvtavnvrîq 'latopiac. ed. „Atti del V Congresso Internationale di studi bizantini" (= „Studi bizantini e neoellenici".. Ei cerurã sã fie reprimiti în dieceza Alexandriei. Editions Gallimard. Index general. 34 (1965). Paris. în care totusi muri. 1959. a Il-a. II.3 de la p. se stie. Naissance d'un capitale. acum patriarh al acestei dieceze. Kai /ToArncr/wC = EPLBIP). o serie de alte aparitii editoriale au îmbogãtit sensibil datele discutiei. 381-403. 33108. nu îl primi pe eretic. a pus temelia raporturilor dintre Stat si Bisericã. Athanasius. un semiarian. si el primi botezul din mâinile lui Eusebiu de Nicomedia. 136-139. Empereur et pretre. S-a cãutat a se explica aceastã neasteptatã schimbare de atitudine a împãratului prin influenta Curtii sau prin relatiile intime si de familie.v (în special pp. cu o bibliografie cuprinzãtoare a subiectului. cu toate prigonirile dezlãntuite împotriva sa. Etude sur le «cesaropa-pisme» byzantin. cap. De cinci ori izgonit din Scaunul patriarhal. poate si prin aceea cã suveranul nu-si dãduse de la început seama cât de puternice erau în Orient sentimentele celor ce simpatizau cu arianismul. Dagron. de Gibbon. Das byzantinische Jabrtausend. 42 (1972). 46). [Cele sapte volume ale noii editii. sensul lor general confirmând afirmatia fãcuti aici de Bãnescu. au apãrut la Londra. E mai acceptabilã în aceastã privintã pãrerea unui cercetãtor spaniol al acestei politici 31 Cariera. 131-195 si 532-594. voi. au fost caracterizate prin termenul de cesaropapism. 64 sovãitoare a împãratului. Kirche und theologische Literatur im byzantinischen Reich. si. respins în ultimii ani de atâtia învãtati ca inadecvat33. în „Church History". s. editat sub îngrijirea lui A. J.-G. 25-28. despre acelasi Athanasie al Alexandriei.G. 1984 (c/ Infra. 65 . 355. p. numai pe patul de moarte.NICOiAE BÃNESCU na lui Arie nu era contrarã credintei niceene. prin confirmarea lor. 1996 (cea mai recentã si mai completã abordare)]. Alte editii. fãcând a se recunoaste oarecum suveranul drept cãpetenie a Bisericii. n. Interventia autoritarã a împãratului. Geanakoplos. îndeosebi n. Athanasius lãsã amintirea unui mare atlet al lui Christos. „Staat und Kirche". voi. stâlp al dreptei credinte31. v. p. între acestea. S. ci si sub urmasii acestuia. V. Beck. H. 36-37 (cap. La politica di Costantino nella controversia ariana. Church and State in the Byzantine Empire: A Reconsideration of the Problem of Caesaropapism. G. 33 [De la redactarea acestui text. pp. ci practicã si politicã32. 37-38. ci prezenta o formulã de credintã neutralã. Roma. L. 1978. t. Runciman. p. 383-403. p. 419-435 din cap. mentionãm ca mai importante urmãtoarele titluri: H. Cea mai accesibilã editie a scrierilor lui Athanasie cel Mare se aflã în P. 284-298. considerabil augmentate si îmbunãtãtite de Bury. The History of the Decline and Fãli of the Roman Empire. 1939). pp. 32 Ortiz de Urbina. S. Miinchen. El continuã totusi lupta sa neobositã în sprijinul Ortodoxiei si nu numai în timpul lui Constantin.-M. XIV)]. si G. Sawides. Miinchen. dupã izvoare. care vor stãpâni de acum statornic viata religioasã a Bizantului. învinuit de adversari cã a împiedicat transportul grâului egiptean la Constantinopol. 1977. Sanstetie.

Orientul rãmânea aproape intact. la fiecare pas. cei doi Augusti ai tetrarhiei si-au stabilit resedinta în provincii. a vizitat pe rând provinciile statelor sale. al VIMea î. o însemnãtate preponderentã în toate domeniile. iar pericolul prezentat de Imperiul persan al Sassanizilor dãdea o importantã tot mai mare frontierei de est. Ajuns apoi la capãtul nãzuintelor sale si mai aproape de apusul vietii. care. Cu prilejul ultimelor operatii ale rãzboiului cu Licinius. Constantin se gândise mai întâi la coasta asiaticã. cheia drumului ce duce la continentul Africii39. Asia Micã si Pont. împãratul se duse acolo în persoanã si trase hotarele cetãtii viitoare. Bury. împodobind-o în câtiva ani cu multã mãretie. de la Acropolea cetãtii pânã la turnul din Galata. 43. Orientul elenic a avut. noua capitalã se putea usor apãra împotriva asalturilor dusmane. observã cu dreptate N. se pare. si cine avea în mâinile sale aceste douã . dupã mãrturia lui Sozo-menos36. de care tinea. Puterea economicã a pãrtii de Rãsãrit era mult mai mare decât a celei de Apus. si cu depãrtata insulã a Cretei. cel mai bun port din lume. în urma unui vis . si în multe rânduri Constanti-nopolul a putut reface imperiul34. care-1 34 F. p. unde presiunea barbarilor era tot mai amenintãtoare. cum observã atât de judicios Ferdinand Lot. suveranul putea face fatã deopotrivã pericolului ce ameninta la Dunãre si la Eufrat. op. în fata Occidentului devastat. o mizerie adâncã a urmat epocii Antoninilor. II. pe tãrmul european. Timp de secole. un mare Stat a avut destinul sãu legat de acest oras. în alegerea unei situatii privilegiate a fundatiei sale. insula care unesc coasta Thraciei cu cele ale Asiei si Helladei. Gibbon.. El avu. dupã înfrângerea Iui Licinius. înfipt ca un cui între • 35 Ed. Bosforul si Hellespontul sunt cele douã porti ale Constantinopolului. Portile se si construiserã. Ridicat la tron de legiunile britanice. Motivele n-au putut fi decât politice. îl fãcea sã supravegheze mai bine decât din Roma miscãrile barbarilor Germaniei. Londra. când. întemeierea Constantinopolului De o însemnãtate covârsitoare pentru dezvoltarea ulterioarã a Statului a fost întemeierea noii capitale a lumii romane. în cursul secolului al III-lea. cit. * Scriitor bisericesc din secolul al Vlea. Hr.2. si numai rareori s-a oprit la Roma. p. 150. Gibbon. era în chip firesc paznicul insulelor Arhipelagului. lorga. seful expeditiei (jumãtatea sec. el putuse admira pozitia incomparabilã a acestui oras. înainte de Constantin. Nu trebuie sã credem cã amintirile republicane ale Romei sau privelistea monumentelor sale impunãtoare. Stãpânul Constantinopolului. s-a gândit a-si stabili într-o resedintã permanentã puterea si maiestatea tronului35. din marginea asiaticã a Bosforului. De aici.Constantin se hotãrî asupra orasului Byzantion'''. a alergat în grabã acolo unde prezenta sa era necesarã. care. Flota sa avea cel mai sigur adãpost în Cornul-de-Aur. cât timp a beneficiat de o bunã sãnãtate. proclamau atât de elocvent traditiile pãgânismului. protejatã dinspre uscat de zidul ce se întindea de la port pânã la tãrmul Mãrii Marmara (Pro-pontida celor vechi). 67 NICOLAE BANESCU Thracia. 37 El îsi trage numele de la Byzas. 66 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN interesa.stim ce mare loc tin viziunile în activitatea acestui împãrat . pentru nevoile pãcii sau ale rãzboiului. Asezatã în punctul de întâlnire al Europei cu Asia. t. în întinderea excesivã a cuceririi. 1909. pe Cornul-de-Aur38. ed. Constantin. dupã fericita expresie a lui Ed. invaziile germanice zguduirã puternic provinciile din Apus. a cãrui intrare era interzisã flotelor vrãjmase printr-un puternic lant de fier aruncat de la un tãrm la altul.). La fin du monde antique et le debut du Moyen Âge. desigur. înconjuratã din trei pãrti de apã. motive serioase de a pãrãsi Roma si a-si strãmuta în Orient noua capitalã. în primele veacuri ale erei noastre. situat la poalele Alpilor. Lot. 1-au putut îndemna pe Constantin a pãrãsi vechea capitalã a imperiului. Maximian îsi tinea de obicei Curtea la Milan. la locul unde fusese vechiul Ilion (Troia). veche colonie a Megarei. iar Diocletian fãcu din Nicomedia resedinta sa preferatã. Tot de aici se puteau arunca repede armate la frontierele de Nord si de Est. militare si economice. prea putin. Suveranitatea acestei capitale se pierduse.

Geschichte aer Byzantiner und des osmanis-chen Reiches (colectia „Allgemeine Geschichte in Einzeldarstellungen" a lui W. de ajuns ca sã-1 convingã pe Constantin în favoarea acestei pozitii. de la Trape-zunt. în sfârsit.. TheByzantineEmpire. cu lancea în mânã.0 ^^^^^^mfiSji^^^ . 39 N. din Creta si Rhodos. sunt numai continuarea altor mari linii. Un rescript imperial îi dãdu numele de Noua Romã (Nea 'Pa)fir[). /. Hertzberg. Lucrãrile nu erau încã terminate când împãratul sãrbãtori inaugurarea. a fost întotdeauna foarte im* Gibbon. Avantajele comerciale ar fi fost. dupã victoria sa asupra ultimului împãrat al tetrarhiei. History cfthe Later Roman Empirefrom the deaih of Tbeodosius I to the death ofjustinian. . care de la limanul Ni-prului.: 68 portul capitalei. p. op. ca si cele de la Alexandria Egiptului. 1883. din vechime vestit. 69 NICOLAE BANESCU portant faptul cã. Barbarii Pontului Euxin. care însemna hotarul pânã unde trebuia sã se întindã orasul. Constantin crea aici un Senat. Aceastã datã rãmase ziua aniversãrii sale. de la Phasis. cit. Oncken). Berlin. în ziua de 11 mai 330. Epitetul „de Aur" face aluzie la bogãtiile care. de o însemnãtate deosebitã cã mai multe din aceste cãi maritime. l. de asemenea. din tãrile cele mai depãrtate. în partea de Sud cu interiorul Africii si cu porturile Mãrii Rosii si Oceanul Indian. si provinciile Orientului mântuite de primejdiosii pirati. Portul Chrysokeras. De la început. Constantin întreprinse constructia noului oras. si pe deasupra nu era unul care sã se compare cu promontoriul vechiului Bizant în privinta tãriei strategice41. Astfel. La 324. Timp de secole. Zidurile lui Constantin începeau de la port si ajungeau la Marmara (Propontis). împãratul rãspunse cã va merge pânã când îl va opri cãlãuza nevãzutã care merge înaintea sa. al III-lea. Londra. Londra. conduse solemn procesiunea. pozitia privilegiatã a fundatiei lui Constantin din toate aceste puncte de vedere. t. de la ThessaLonic. furã de acum opriti prin aceastã barierã puternicã. învãtatul german G. din punct de vedere comercial. singure. pentru bizantini. Locul ce-1 închideau ele era de patru ori mai mare decât al orasului Byzantion. în cuvinte care meritã a fi reproduse. Bury. ed. care mijloceau aici traficul cu interiorul tãrilor pontice. „El e asezat la încrucisarea tuturor cãilor maritime. Când cei din jurul sãu îi atraserã atentia cã a depãsit cele mai vaste dimensiuni ale unui oras. cãlãuzind brazda traditionalã. Legenda crestinã raporteazã cã suveranul. pe apele Pontului si Mediteranei.treceri le putea închide usor flotelor dusmane.. comertul lumii întregi fu atras la Con-stantinopol40. cãci gândul sãu a fost ca noua capitalã sã fie asemenea celei vechi. din Delta Nilului se întâlnesc aici. toate produsele tinuturilor de la miazãnoapte si de la miazãzi veneau în 38 Figura pe care o descrie are forma unui corn de cerb sau de bou. Importanta acestei cetãti din punct de vedere strategic si economic fusese recunoscutã de cei vechi. din Attica. 7. si anume toate câte veneau din Marea Neagrã. din punct de vedere comercial. lorga. N-avu totusi curajul sã identifice pe senatorii fundatiei sale cu cei din vechea capi42 G. p. 41 J. ca în Roma. p. la 15 stadii de vechea fortificatie. II.. Hertzberg subliniazã. iar cel de Con-stantinopol (KcovatavTivovno^iq. Când însã cele douã porti se deschideau pentru comert. Bury. 4. politic si militar. si aici îsi gãsesc toate capãtul lor natural". se vãrsau în portul Constantinopolului. 1907. n-are seamãn în ce priveste avantajele sale pentru comeit si navigatie. 67. zice el. 1923. 156. dincolo cu Turanul si Iranul. Era. Constantinopolul e centrul unde se încruciseazã toate marile drumuri ale imperiului42. îsi mânaserã flotele pânã în mijlocul Mediteranei. 22. de la Marea de Azov. yevâ-âhia. afirmã Bury. în sec. p. orasul lui Constantin) s-a impus si s-a pãstrat pânã astãzi. care.

ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN talã: ei furã pusi Ierarhic în urma acelora. adusã din Atena sau dintr-un oras al Phrygiei. cititorul se poate documenta apelând la magistrala sintezã a lui G. care purtau numele de Zeuxippos. partea a doua („L'Hippodrome"). împãrtirea teritoriului în 14 regiuni. Guilland. asa numita spina44. De atunci. Ideea rolului de resedintã imperialã e exprimatã în reprezentãrile monetare ale orasului lui . statuile zeilor si eroilor. Sfânta Irina. Fãrã nici un scrupul. douã arcuri de triumf. 44 [R. p. Numai în 339 Constantin luã Consulatul la Constantinopol. în ce priveste consulii. 1992. [Pentru ansamblul acestei problematici. cu grãdinile. Consulatul fu împãrtit între cele douã capitale. Trofeele rãzboaielor memorabile. 289-314. Thomas T. împodobitã de Eucharistiei. 27 (1924). El fusese adus de Constantin. Cuprinderea a sapte coline în incinta orasului (douã dintre ele. 12 panere pentru pâinea 71 un Circul sau Hippodromul. clãdirea palatului imperial. si Biserica Sfintii Apostoli. 72 strãlucite mozaicuri. era asezatã în vârful coloanei. Madden. Era o constructie mãreatã. cu multele lui curti. „Echos d'Orient". dupã mãrturia pe care o aflãm la istoricii eclesiastici. 28 (1925). Apoi. ne aratã pânã la ce amãnunte fu împinsã grija de a face din Noua Romã un oras asemenea celui vechi. 43. 16. care ocupa un loc atât de însemnat în viata Romei vechi. care-1 înconjurau din toate pãrtile. si vechiul Palladium adus din Roma. între altele. pânã la moartea sa. BMGS. din care se mai vede astãzi o parte. dupã biruinta lor de la Plateia. un nimb de raze strãlucitoare îi înconjura capul43. biserici. Lathoud. cu coloana de bronz a celor trei serpi încolãciti. 443-444 („L'Epine"). Etudes de topographie de Constantinople byzantine. pentru a-si împodobi fundatia sa. pe însusi Constantin. cum presupuneau supusii. mult mai târziu). dintre care una de dincolo de Cor-nul-de-Aur o aminteste pe cea de peste Tibru a Romei (Trastevere). The serpent Coloumn of Delphi in Constantinopole: placement. asupra lui Xerxes. lSO-201. Presses Universitaires de France. Constantin ridicã. ridicatã încã din vremea lui Septimiu Sever. acoperea o mare întindere de teren. 111-1451. pe când Constans. erau împodobite cu coloane de marmurã de tot felul si cu numeroase statui de bronz. în mijlocul acestui Forum se înãlta o coloanã uriasã de porfir. îl luã la Roma. pãstratã pânã azi. e adevãrat. purposes and mutila-tions. îi lãsã la Roma. pp. pp. voi. Bãile. Fiindcã în timpul asediului vechiului Byzantion împãratul îsi asezase cortul în vârful colinei a doua. autorul so-coate cã toate acestea proclamã originile crestine ale Constan-tinopolului. D. unde împãratul îsi alese locul de mormânt. v. Paris. cu sceptrul în mâna dreaptã. Berlin—Amsterdam. La consecration et la dedicace de Constantinopole. pe care Victoria înaripatã punea piciorul. porticele si terasele sale. nu putea lipsi nici aici. Porticele. 1969. ale cãror capete purtau celebrul trepied de aur închinat de greci templului de la Delphi. moaste de martiri. Artistul îl înfãtisase pe zeul luminii sau. închinatã întelepciunii divine si terminatã de Constantiu. fratele sãu. era împodobitã. nu clarissirni. Axa care tãia în douã arena. ale înteleptilor si poetilor antichitãtii furã aduse spre a înfrumuseta noul oras. Pentru coloana celor trei serpi încolãciti. Statuia colosalã a lui Apollo. Dagron. Constantin despuie orasele Asiei si Greciei de cele mai pretioase ornamente ale lor. cum erau senatorii Romei. ca si pentru bibliografia ei. fiind simpli clari. I. El avea formã elipticã si. pp. între Hippo-drom si Sfânta Sofia. 1974]. Constantin. în sfârsit. erau împodobite de statui. Naissance d'une capitale: Constantinopole et ses institutions de 330 ã 451. numele de Capitoliu dat uneia dintr-însele. în stânga. înregistrând legenda dupã care Constantin ar fi îngropat sub fundamentul coloanei pãrticele din lemnul sfânt al crucii. la cele douã intrãri de la capete. si globul. el vru sã perpetueze aceastã amintire si trase pe locul acela principalul Forum. între care Sfânta Sofia.

Tyche îsi avea la Constantinopole statuia sa. 102)]. The Imperial Crown Modiolus and its Constitutional Significance. Acoperitã de un lung chiton si de o manta. p. pp. O clasã care ajunse în curând numeroasã în Constantinopol a fost aceea a meseriasilor si a negutãtorilor. QOX (II. si de atunci Panaghia se impune definitiv ca patroanã a orasului47. 115. 414. Lipsa acestui atribut pe reprezentãrile monetare ale vechii Rome ne aratã cum observã Louis Brehier . stând pe tron.. 143-159. dãruindu-le palate construite în diferite cartiere. ea poartã pe cap coroana de zid (^modiolos) si tine în mâna stângã cornul plin de fructe. deosebirea dintre ele se adânceste din ce în ce mai mult. AL\nepa 'PW/JTJ. e înfãtisat pe monedele lui Constantin. în „Revue historique". luat din numeroasele reprezentãri ale zeitei TV%TI noheax. c. [Termenul modiolos apare în surse numai din veacul al X-lea. când Constantin al Vll-lea Porphyrogennetos afirma în „De cerimoniis". El îi atrase în fundatia sa si pe cei mai avuti * [Despre legãturile dintre 'Av&ovaa si echivalentul sãu latin Flora. Die Tyche von Konstantinopel. F. Constantin îi invitã pe bogatii senatori ai Romei. 15. în „Analecta Graeciensia. 73 NICOLAE BANESCU "N. pp. Presses Universitaires de France. sceptrul tinut în mânã figurând autoritatea imperialã. Izvoarele vechi ne spun cã împãratul Constantin cel Mare. Idem în „Byzantion". Dagron. Pentru a-si popula noua capitalã. ia dat si numele sacerdotal de 'Av&ovcrct. voi. Naissance d'une capitale. care întotdeauna a stãpânit conceptia politicã a Bizantului. p. Faptul cã statuia zeitei Tyche din Constantinopol purta acest „modiolos" este întãrit de emendarea fãcutã de G. în pofida unitãtii teoreticã a imperiului. 40. 240. 40eanee. Paris. de Rãsãrit si de Apus. oferindu-le domenii si pensiuni. Reiske. tine în mânã sceptrul. I. Dagron. în mai putin de un secol. pp. consideratiile înnoitoare ale lui G. G. 38 (1938). atestat de losif Genesios si pentru împãrãtesc. 1829. Constantinopole et ses institutions de 330 ã 451. 12 (1937). Urmãrile fundatiei lui Constantin au fost hotãrâtoare pentru istoria ulterioarã a imperiului. n. a închinat orasul sãu zeitei Tyche si. care-si aflau usor mijloacele de existentã în satisfacerea trebuintelor si luxului celor bogati. Naissance d'une capitale-. Versammlung deutscher Philologen und Schulmâner in Wien". Libertãtile de care se bucura plebea Romei furã introduse si la Constantinopol. largitiones fru-mentariae. Cu aceasta. Un privilegiu mare la Roma fuseserã distribuirile de grâu. Paris. p.. cã împãrati din veacul al V-lea au purtat acest tip de coroanã. 13 (1938). cu picioarele sprijinite pe partea dinainte a unei corãbii. 307 si 336J. 377-381. Graz 1893. 1984. Strzygowski. ale imperiului (pars Orientis si pars Occidentis). p. 1984. 1984. Festschrift zur 42. caracteristic numelui sãu de Antbustf6. Strãmutarea centrului politic în Orient a fãcut cu putintã despãrtirea definitivã. Dagron. pe de o parte. incinta orasului nu mai putu cuprinde multimea populatiei revãrsate dincolo de ziduri si ea a trebuit sã fie lãrgitã. si Constantin le acordã si capitalei sale: corporatii de ncwicularii furã organizate pentru a aduce grâul din Siiia si Egipt48. ed. din epoca elenisticã si romanã. al cãrei Scaun este45. pe lângã numele de Kcovaravnvovno^ig si Nea PmjJiTf]. dupã cum vechea Romã îl avusese pe acela de Flora. Juillet-Aout 1915). se poate adãuga discutia lui P. ca si Tychepoleos. 185. 44-45. Constantinopole imagi-naire: Etudes sur le recueil des Patria. Dolger în BZ. 74 curiali ai provinciilor. Bonn.cã noua creatie a lui Constantin e si capitala lui politicã. Charanis. sub Theodosius cel Mare. de asemenea45 Constantin et la fondation de Constantinopole. a celor douã jumãtãti. editia a Il-a.Constantin: bustul încununat de laur si acoperit de mantia imperialã. pp. lungã. simbolul Constantinopolului. potrivit obiceiului. Statuile sale au fost distruse în epoca iconoclastilor. Elenismul . 189-195. 17 si 432. 471. 1893. „Byzantion". v. pe de altã parte. al cãrei tip. Pentru semnificatia constitutionalã a lui „modiolos".

B. în aceastã diar-hie. 5. p.. a cãrui pozitie constitutionalã era exprimatã prin titlul de princeps. ales în septembrie 284. pp. Crearea orasului resedintã a lui Constantin se împleteste cu o serie de reforme care contribuirã a preface radical structura Statului roman. L'exploatation du monde. îndeplinitã prin reforme radicale.. Antoniadis-Bibicou. El îi învinse pe germani. si în 48 [Despre latinul navicularius. 77 nai. guvernãmântul fiind împãrtit între împãrat si Senat.. Ahrweiler. pe o nouã bazã. panglica împodobitã cu perle si. Temperley. o rupere cu trecutul.. Paris. Constantinopolul a fost. Biserica Orientului a fost ea însãsi un factor de greciza-re. Dar Diocletian. aceastã perioadã a imperiului a fost numitã cu drept cuvânt Principatul sau Diarchia. 3. La defense du monde. reduse Orientul în stãpânirea romanã si a putut fi considerat ca un adevãrat rsstitutor orbis. Aceastã mare schimbare. princeps a fost de la început factorul predomi49 N. se poate consulta H. L'empire romain. 99 si urm. edited by H. Bury. El se socotea împãrat roman. 75 aceastã limbã vorbi episcopilor în Sinodul de la Ni-ceea. a precizat cu multã documentare aceastã pãtrundere. Macmillan and Co. Aurelian a încercat cel dintâi a opri descompunerea imperiului printr-un plan coerent de reforme si rãzboaie. Aparenta republicanã a fost înlãturatã complet înainte de sfârsitul veacului al HJ-lea. Ceremonialul. Payot. Leon Homo. p. Selected essays of J. 47 si urm. 1963.. I. împãratul. 1923. 20-26. care s-a impus cu începere din veacul al VII-lea. apare iarãsi. monarhia absolutã. Conceptia orientalã a suveranitãtii. The constitution of the Later Roman Empire. Byzance et la mer. întreprinse hotãrât un plan de reforme concret si logic.r|poc. Cambridge 1930. sugestia divinitãtii.. 51 Guglielmo Ferrero. prin situatia sa geograficã.. pentru a înlocui cu totul.. în primele trei veacuri. pentru a da imperiului unitatea moralã ca-re-i lipsea. Paris. ca si despre echivalentul sãu grecesc va\>K>. din punct de vedere constitutio50 History of tbe Later Roman Empire from the death of Theodosius l to the death of Justinian (395-565). care au dat Bizantului unul din caracterele sale specifice.. lorga. 76 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN nant. eliberã Italia. din monoteismul solar religia oficialã a Statului51. Londra. Imperiul roman întemeiat de Augustus a fost. Dar.. col. scãpã imperiul de toti pretendentii. era. . Opera sa a fost continuatã si desãvârsitã de Constantin. Histoire de la ine byzantine. în 274. 1921. . care transformã d-efinitiv Statul dintr-o republicã într-o autocratie. La ruine de la civilisation antique. Le gouvernement du monde. Cu Aurelian. Paris. limba latinã. dispãrutã odatã cu dinastia lulia-Claudia. cel dintâi îsi puse pe frunte diadema de tip oriental. Reformele au fost initiate de Diocletian si continuate si duse la capãt de Constantin cel Mare. I. De aceea. 1930. 1966]. „Bibliotheque historique". Cf.Reformele a. o republicã. si limba sa era limba latinã. Diocletian si urmasul sãu Constantin stabilesc. centrul natural în jurul cãruia avea sã se grupeze lumea orientalã. precum si H. Recherches sur Ies donanes ã Byzane. Paris. Dar limba greacã pãtrunsese încã din secolul al IV-lea în diferite domenii ale lumii oficiale49. si istoria constitutionalã a Principatului.atotputernic în Orient impuse în scurtã vreme limba greacã în locul celei latine ca limbã oficialã. p. afla o limitare a puterilor sale în drepturile Senatului. Modificarea structurii statului. dupã câteva secole. el fãcu. . apoi.. Constantin fãcuse din nou a sa creatie un oras latin. se reduce la o treptatã si hotãrâtã uzurpare a mai tuturor functiilor pe care Augu&tus le atribuise Senatului50. cu aspiratiile si tendintele sale. din punct de vedere constitutional. cum observã atât de judicios istoricul englez Bury. Aruncând masca republicanã.

Basilios I spune fiului sãu: „Primesti imperiul de la Dumnezeu"55. Dacã divinificarea oficialã a împãratilor a fost 79 NICOLAE BANESCU opritã de crestinism. 1924. externã. 53 G. 185 si urm. si împãratii ajung sã se priveascã ei însisi ca vicari ai lui Dumnezeu pe pãmânt. în acest timp. Homo. numind. alta. consacrarea persoanei lor a fost pãstratã în epitetul de „sacru". doi Cesari. în 293. pe care 1-a luat pentru sine. institui un collegium al împãratilor. pentru rolul de subordonat. Persoana sa e divinã. puternicele confederatii militare ale barbarilor. am vãzut. colegul sãu. la mijlocul veacului al III-lea. Diocletian conducea Orientul. în cap. o minge în mâinile soldatilor52. el îsi alese un coleg în persoana lui Maximian. Maximian a fost pentru Diocletian un auxiliar pretios. un ecou al caracterelor religioase ale regalitãtii faraonilor54. lacunele organizatiei militare romane. Diocletian avea preeminenta recunoscutã celui mai în vârstã (. lustinian. apartamentul sãu sacrum cubi-culum. spre a remedia acest neajuns. aproape invizibil pentru supusii sãi. pe Constantiu Chlorus si pe Galeriu. Retras în apartamentele palatului sãu. sã strãbatã provinciile si sã comande în rãzboaie. Bloch. palatul în care locuia era sacrum palatium. O schimbare se face si în stilul . Payot. împãratul apãrea de acum în public cu fruntea încinsã de diademã. caracterul de violentã pe care nu-1 avusese mai înainte: una. acesta trebuia sã stea departe de masele de jos. sacra vestis. prin mediocritatea spiritului sãu. Sugestia divinificãrii a fost deviza constantã a autocratilor. înconjurat de o Curte strãlucitã si luxoasã. Occidentul. Experienta secolului al III-lea arãtase cã sarcina de a conduce imperiul întrecea puterile unui singur om. ea se exprima si prin numele de Jo-vius. L'empire romain. în aceastã simbolicã nomenclaturã. pp. a expus în chip luminos. monarhul apãrea în public numai în ocazii rare si înconjurat de aparatul unui fast extraordinar. fiul lui Jupiter. 1930. într-o lege.Augustus senior). în secolul al IX-lea. un danubian din Pannonia. Era. Acestia depindeau fiecare de unul dintre cei doi Augusti. Conceptia orientalã a regalitãtii divine e acum formal exprimatã în diademã. înclinânchj-se fãrã rezerve înaintea geniului superior al marelui împãrat. Maurice. sã se ridice la o înãltime inaccesibilã muritorilor de rând. Sistemul deveni astfel o tetrarchia. dând lui Maximian pe acela de Herculius.Una dintre cauzele principale ale marii crize politice a secolului al III-lea au fost desele uzurpãri. 54 Vezi J. indicat. pp. Cesarii furã împãrati în subordine si legati de Augus-tii respectivi prin adoptiune. „divin". sã îngenuncheze si sã sãrute purpura. garderoba. Grija cea mare a lui Diocletian a fost de a pune capãt acestor continue uzurpãri. Aceasta îl îndemnã pe Diocletian sã lãrgeascã sistemul. Paris. el adoptã vesmintele si încãltãmintea împodobite cu pietre scumpe si mãrgãritare. introdusã definitiv de Constantin ca suprem simbol al suveranitãtii autocratice. III. Paris. vorbeste despre împãrat ca trimis de Dumnezeu ca sã fie legea vie. L'empire romain. Les pharaons romains. atri-buindu-se fiecãruia câte o portiune din teritoriul administrat de seful sãu. Diocletian. sistemul te-trarhiei rezolva si problema vitalã a succesiunii. tot ce-i apartine îmbracã un caracter sacru: sacra se numeau dispozitiile care emanau de la împãrat. fiul lui Hercule53. XII (1937). Pentru aceasta. în diar52 L. Cine venea dinaintea sa trebuia sã îndeplineascã actul adoratiei. ceremonialul complicat al Orientului. Imperiul ajunsese. sunt desemnati ca rude de zei. cauzele particulare care dau crizei. internã. „Byzantion". bun general. Diocletian si Maximian. Biblio-theque de philosophie scientifique. evolution et decadence. O etichetã severã prezida la toate actele Curtii imperiale. împãratul trebuia sã fie cât mai mult prezent în tot locul. La un an dupã urcarea sa pe tron. Pe lângã însemnãtatea administrativã. Pentru a întãri prestigiul suveranului. Ea are efect asupra a tot ce tine de împãrat. 71-10378 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN hie. Cei doi Cesari erau socotiti ca succesorii desemnati ai celor doi Augusti si aveau sã-i înlocuiascã automat în ziua când acestia dispãreau prin moarte sau abdicare.

Reforma administrativã. si peninsula fu împãrtitã în provincii. Termenul de basileus apare si el mai târziu. dupã zdrobirea statului persan. p. scoase de sub autoritatea Prefectului Pretoriului si puse sub aceea a Prefectului orasului. (LRE). voi. între cele mai însemnate îndatoriri ale sale era aprovizionarea capitalei cu grâu. Louis Brehier. ca si celelalte teri81 torii ale imperiului. supravegherea pietelor. unicul organ al imperiului care. „Scriptores Byzantini".. introdus de Heraklios56. din cauza caracterului rebel al populatiei sau din cauza rãzboiului permanent cu vecinii. .. Diocletian desfãcu vechile provincii în pãrti mai mici si introduse în acelasi timp în cârmuirea lor separatia puterilor civile de cele militare. 80 b. puteau usor sã încerce a uzurpa. 1985 (col. de la Diocletian încoace. A. El purta titlul de vicarius. pânã în epoca lui Heraklios. dominus noster apare pe monedele lor. Galliae. . nicãieri. încât Notitia Dignitatum. al Vlea. Africa. L'origine des titres imperiaux ã Byzance. El pãstreazã vechiul sãu caracter civil. puterile civile si militare rãmaserã întrunite în aceeasi mânã. împãratii îsi însusesc acest termen. 1964. Bucuresti. Diocletian a creat 12 dieceze. Constantin îi retrase însã puterile militare. care se chema Comes Orientis. 1906. v. -ufjt nâheatq. iar situatia particularã a Italiei fu suprimatã. Rosch. Ed. Hispaniae. Diocletian institui diecezele. în sfârs-it. din 57. Pontica. care. titlul de despotes. Italia. Viennensis. 284-602. Imperiul se împãrtea în patru sectiuni sau prefecturi: Galliile. 282. grija apeductelor. Pentru a micsora puterea guvernatorilor de provincii. spre ex. câte erau înainte de Diocletian. e una din trãsãturile orientale cele mai caracteristice ale transformãrii Statului roman. La aceste patru Prefecturi se adãugau alte douã: a Romei si a Constantinopolului. Se înlãturã. Pannoniae. în acelasi timp. Suveranul e pentru supusii sãi dominus. în Fruntea lor se afla câte un Praefectus Praetorio. controlul corporatiilor. în fruntea provinciilor astfel micsorate se aflau guvernatori cu puteri numai civile. Provinciile adiacente furã grupate prin reforma sa într-o circumscriptie. si. IX). •. financiare si judiciare. Illyri-cum si Oriens. 59. Afarã de câteva provincii în care. Thracia. 58 Oriens. si de cel al Egiptului. Viena. 56. 11-12. fireste. în sec. în Theophylaktos Simokatta. Oxford. Cele patru Prefecturi se desfãceau în 96 de provincii. 1978]. I. cinci în Orient58 si sapte în Occident59.titular al împãratilor. en<xp%oc. Aceasta a fost o altã inovatie a lui Diocletian. Jones. Moesiae. Academiei. pe cele mai vechi monede cu inscriptii grecesti. al IV-lea. . spre a împiedica prin aceastã fãrâmitare slãbirea imperiului si a puterii centrale. M. Istorie bizantinã.. [G. Asiana. ne aratã cã numãrul provinciilor ajunge la 120. 55. guvernatorul provinciei nu mai are a face cu armata60. intitulat Praefectus AugustaH^1'. H. afarã de al Orientului. BZ. si numãrul acesta merse crescând. demnitatea e metionatã si mai pe urmã. având în frunte un functionar subordonat Prefectului Pretoriului si ale cãrui puteri erau numai civile. pp. Avea. avea controlul politiei. sub Diocletian. History of the Later Roman Empire. VIII. 13.Vezi Bury. având la îndemânã fortele militare. . care fu numitã diecezã. I. deosebirea dintre provinciile imperiale si cele senatoriale. The Later Roman Empire. "Ovatia âaaiÃeiag. 172]. Italia. Era principalul judecãtor criminal în capitalã. întrunea încã în mâinile sale puterile civile si militare.. Acesta venea în rang îndatã dupã Prefectul Pretoriului.. traducere de H. Studien zum offiziellen Gebrauch der Kaisertitel in spãtantiker und fruhbyzantinischer Zeit. 11 (Teofilact Simocata. încât el ajunse o autoritate deplin civilã. Comanda militarã a provinciei se afla în mâinile unui 57 [Despre praefectus Augustalis si schimbãrile suferite de aceastã demnitate în vremea lui lustinian I. pe care savantii o dateazã din sec. numiti de împãrat la recomandarea Prefectilor.. Mihãescu. _ _. cu puteri administrative... Britanniae. p.. .

care n-avea întotdeauna calitãtile necesare pentru guvernãmântul civil. Ministrul veniturilor particulare. în A. un fel de ministru 61 Diocletian a schimbat numele de Consilium în Consistorium. [Tratare mai recentã a acestor aspecte de cãtre G. p. Avea apoi puterea de a supraveghea administratia. 25 (1979). se aflau sub comanda sa. El capãtã sub Constantin o importantã mai mare decât sub DiocLetian: lucra ca o înaltã Curte. care constituia statul major al unui ministru sau guvernator. V. cit. al veniturilor scoase din domeniile particulare ale împãratului. I. 23). [«Le consiliumprincipis devint le Consistorium lorsque ses membres se tinrent non plus assis mais debout en presence de l'empereur». Der magister officiorum in der Spâtantike. mai fãceau parte din Consistorium si cei doi mari comandanti militari. Payot. Bury. de aceea regimentele de gardã întocmite de Constantin. p. traduc tion francaise de J. am vãzut. Constantin. care îsi aveau resedinta în capitalã. si el era seful corpului de interpreti ai limbilor strãine. 83 NICOLAF. Consiliul împãratului. Ministerul sãu cuprindea un grup de departamente amestecate. 1970. un fel de Ministru al veniturilor publice64. Geschicbte des spâ'tromischen Reiches. si magister officiorum era numit astfel de la autoritatea pe care o exercita asupra serviciului civil. pp. fiindcã tn autocratie membrii lui trebuiau sã stea în picioare (. 202208. Miinchen. Ca Director al Postei Statului (. quaes-tor sacri palatii. 1928. 124. Receptia ambasadorilor strãini intra de asemenea în atributiile sale.. Erau pretutindeni în provincii. Avea. reduse puterea Prefectului Pretoriului. Clauss. 29. si. un corp de functionari care forma serviciul secret al statului. în fruntea sa se afla maltul demnitar creat acum. op. unul dintre cei mai înalti demnitari. si comes rerum privata-rum. voi. G. în acelasi timp. . asa-zisele scholaepalatinae. prin urmare. dinaintea cãreia se aduceau cazuri importante. si avea multe din atributiile exercitate mai înainte de Prefectul Pretoriului. si era consultat în materie de legislatie si politicã. Paris.consistere). Histoire de l'Etat byzantin. se numeste acum Sacrum Consistorium si a primit o nouã organizare61. 66]. el orânduieste cãlãtoriile ambasadorilor strãini în capitalã. se mai aflau în Consistorium cei doi conducãtori ai Finantelor: comes sacrarum largitionum. dar în special asupra departamentelor secretariale (scrinid) ale palatului. mai înainte Consilium principis. Paris.H. Avea apoi conducerea ceremoniilor Curtii si controla departamentul special (Officium admissionum). 105. M. în sfârsit. p. cit. fãrã legãturi unul cu altul. Alãturi de quaestor si de magister officiorum. Ed. p. Le declin du monde antique (284-610). în prezenta împãratului (v.cursuspubli-cus). 84 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN veghind sã nu se foloseascã rãu Posta. ca trãdarea.. Wien. un fel de curieri imperiali întrebuintati pentru tot felul de misiuni confidentiale. care se ocupa cu întocmirea ceremoniilor si cu audientele imperiale. raportând despre reaua purtare a functionarilor si 62 Officium era termenul pentru corpul functionarilor civili (officiales). Aceastã refoimã fãcea mai anevoioase uzurpãrile si repara. 1956. cu ajutorul imperialelor scrinia. Ei erau în Rãsãrit în numãr de 120063. op. Urmasul lui Diocletian înmulti si mai mult provinciile. 1980]. Sirey. Ostrogorsky. saptezeci si unu de praesides si cinci de correctores.60 E.ML Jones. Purpura. în „Labeo". spionându-i pe guvernatori. I. El luã de la acesta directia fabricilor de arme si grija sigurantei personale a împãratului. magistri militum praesenta-/es65. din care trei erau guvernate de proconsuli. treizeci si sapte de consulari. Stein. avându-i sub ordinele sale pe Agentes in rebus. Noii ministri apar acum cu atributii care tineau mai înainte de resortul Prefectului. 82 dux. functiile unui Ministru al Afacerilor Externe. Gouillard. p. Fãcea parte din Consistorium magister officiorum. insuficienta elementului militar. pregãtea legile si rãspunsurile la cereri. II„magister officiorum" e la „schola agentium in rebus". BÃNESCU al Casei imperiale62. Bury. un fel de cancelar care.

I curiosi e la scuola agentium in rebus. semnul lor distinctiv era centura. M Sacrae largitiones însemnau „cheltuieli imperiale". voi. cit. Autorul combate pãrerea lui Ensslin. 63 Bury..•-.. 71-115. XI (1936) 483-498. 105. liberare onorabilã)67. marele sambelan69 (praepositus sacri cubiculi) erau illustres. fie civili. 165-275. pp.. 1968. pp. op. A. a cãror tãrie era însã mai micã decât înainte. pp. pp. Hoepffner. claris-simus era o expresie vagã de respect. magistri scriniorum. jtEpipXeTttoi si 86 La început. I. tuturor celor luati dintre dânsii pentru guvernarea provinciilor si pentru alte posturi mai mici. v. Organizarea militarã. . E. 66. . [Despre aceste titluri onorifice (cu respectivele lor echivalente grecesti. . în veacul al IV-lea. Hoepffner produce serioase argumente. O parte a legiunilor proveni acum din detasamentele cavaleriei (vexillationes). dupã rânduiala lui Constantin. Scriitorii relevã multimea enormã a dregãtorilor care umpleau în aceastã epocã micile districte si orasele.probabil. 149 si urm (cf.. Dupã dânsii. de crearea birocratiei caracteristice monarhiei absolute. initial egali. 1894. Teoretic. care-1 fac sã-i considere pe ambii praesentales.. prin urmare. Marii demnitari aveau în subordine un personal extrem de numeros si ierarhizat. printre care donativul plãtit trupelor era partea cea mai importantã (Stein. în timpul simplicitãtii romane. p. dupã care magister equitum praesentalis era. 36-37)]. 172-173-[Meritã adãugate aici si alte contributii. Amsterdam. birocratie amplificatã de Constantin. independente de infanterie. I. si Prefectul Pretoriului. 29-30.. 174-175). Oxford Lfniversity Press. se îndeplini separatia puterii civile de cea militarã66. comandantii sefi ai armatelor. c.. . o întreagã scarã de ranguri. în Paulys Real-Encyclopãdie der classischen Altertumswissenschaft. superior celui al infanteriei (pedi-tum). E. pp.I. 31. cãci. cu cât. Toti marii dregãtori ai Statului erau învestiti cu rangul uneia din urmãtoarele trei clase: illustres (viri). op. 775-779. pp. împodobiti cu titlul de nobilissimi.'. Les „magistri militum prae-sentales" au IV-e siecte. o fictiune cu atât mai uimitoare. .. voi.. cit. 34 (1973). pentru care magisterpeditum praesentalis era superior celuilalt. op. pp.. precizate cu scrupulozitate si însotite fiecare de anumite ceremonii. fie militari. cit. E. G. înmultirea provinciilor trebuia sã aducã o sporire a numãrului legiunilor. 85 Marea reformã administrativã a lui Diocletian fu însotitã de înmultirea sarcinilor functionarilor. spectabiles si darissimf8. Seeck. p. Stein în Opera Minora selecta. „officiale?'. contrar pãrerii lui Mommsen. 68. I. cum atât de bine observã Stein.. prin locul ce-1 ocupau. op.. op. Bury.. în „Annali del Seminario giuridicio di Palermo".. Another Curiosus. Organizarea statului birocratic bizantin îsi afla încoronarea în ierarhia rangurilor. precum O. Sijpesteijn. P J. cit. pretindeau o distinctie mai mare decât aceea a unui simplu senator: proconsulii. vicarii. Stein. „Byzantion".. întocmitã în liniile sale mari de Diocletian si desãvârsitã de Constantin. „Zeitschrift fur Papyrologie und Epigraphik". anume iX^ovoipiov. desfãcute din legiunile vechi si organizate în corpuri separate. New York-Oxford.. Ea ajunge acum un titlu particulai care se dãdea membrilor Senatului si.. vo7. A.. erau presupusi soldati ai împãratului. 67. cit. Stein.. Officium era biroul functionarului civil sau militar. Purpura. pp. 65 în privinta lor. . pe care la expirarea serviciului o aruncau. Kazhdan (= Ka dan) în ODB. Capii ministerelor centrale. 1991.. guvernatorii militari ai provinciilor. 68 (1978). Importanta cavaleriei a fost determinatã de felul de . Locul cel mai înalt în aceastã ierarhie îl detineau membrii familiei imperiale. Titlul de spectabiles se acorda celor care. Serviciul lor era militia. cheltuielile acestui birou de finante consistau mai ales din darurile în bani ale împãratului. în acelasi timp. retragerea din functie era numitã cu un termen militar honesta missio (retragere.

p. se poate consulta: R. si s-au pãstrat pânã târziu în epoca bizantinã75. S. 69 [Despre praepositus Sacri cubiculi. a fost creatã de Diocletian si dezvoltatã de Constantin cel Mare... a2i Ekaterinburg). LRE. 663-671. astfel numiti fiindcã aveau uniforma albã. 442. 1070-1085 si 3 (1929). 1967. Univ. mai târziu din 500. p. ed. strâns legatã de persoana împãratului. Louis Brehier. Byzantine Praetorians.. Aceastã armatã. XIV (1924) (studiu greu accesibil pentru bibliotecile românesti)]. pe care împãratul sã o poatã misca oriunde se întâmpla sã fie amenintat. 10 (1973 = „Mdlanges Sjuzjumov". Da& romiscbe Militãrwesen seit Diocletian. v. cit. 2) trupele de frontierã sau limitanei. 72 [Se pare cã primul domestikos ton scholon a fost patrikios Antonios. care mai târziu a devenit . sub Leon . II. 37. eia condusã de un comes excubitorum. I. Berlin. Guilland. The of-fice of the Chamberlain in the late Roman Empire. 177. dupã ADSV (Sverdlovsk. militia de tãrani asezati pe pãmântul din regiunea limes-ului si comandati de duci (duces). în Idem. 1552-1568. de Boor. 1976 studiul nr. 206 si urm. asa-zisele scholae palatinat. Titres etfonctions de l'Empire byzantin. 1976. era un mare demnitar74. Paris. voi. 87 luptã al imperiului nou al Sassanizilor. Les institutions de Vem-pire byzantin (L'evolution de l'humanite). în majoritate barbari.. Hirschfeld. aici voi. 74 Mommsen. 4455)]. 73 Bury. A. 1963). Fortele militare ale imperiului constau acum din douã categorii de oameni: 1) trupele mobile de escortã sau campanie. Când împãratul nu mai iesea în fruntea trupelor la rãzboi. Leipzig. în epoca mai târzie. voi. New York.. si un portic era destinat gãrzilor în palat. p. 65-72 si 155. comandantul tuturor era donecmKoq i&v G%oÃã>v72. Recrutate la început din barbari (mai mult germani. reeditare. 1913. Ensslin în RE 9 (1914).]. ei se strângeau în luptã în jurul împãratului. p.. al cãror sef. 528 si urm. 1969. si chiar paza palatului le fu luatã si încredintatã trupei de ex-cubitores. O. care înlocuiau vechile gãrzi pretoriene): ele îl însoteau pe împãrat în miscãrile sale si formau un fel de „suitã sacrã" (comttatus).". Bd. Haldon. cap. Bonn. 1883 (si Hildesheim. Fiecare schola constã la început din 1000 de oameni. p. Frank. 1984]. I. Constantin alese cele mai bune trupe din comitatenses si fãcu din ele garda imperialã. veche militarã exista o lacunã mare. 333 si 337. op. 25-26) la anul 767]. Idem. în organizarea. 2 voi. 1975). mica gardã de corp a împãratului. I p. p. Berger si W. Roma. comes excubitorum. Kleine Schriften. deosebiti prin arme si solda mai mare73. Titresetfonctions. 71 [R. C. p. 17-40. Recherches sur Ies institu-tions byzantines. toti cãlãri. Strâns legat de scholae era un corp de gãrzi. studiul VI (Maîtres du IV-e et du V-e siecles. R. p. Recherches. Palatinii au fost 70 Scholae. mentionat de cãtre cronicarul Theophanes Confessor (Cbronograpbia. Guilland. candidati.armeni. Cartea III. VR. 26. îsi pierdurã caracterul militar.Taica). ca sã fie gata la ordinele împãratului. Dunlap. Jones. A. în „Roman and Byzantine Studies. I. în secolul al V-lea scholele erau în numãr de sapte în Orient si cinci în Occident. J. 1949. Scholae Palatinae. ICI. ale cãror forte militare constau mai cu seamã din trupe cãlãri. VR. Schriften. si anume lipsa unei armate mobile de campanie. sub Zenon -isaurieni). Guilland. of Michigan. Ele erau conduse de tribuni si puse sub comanda înaltului demnitar magister qfficiorum71. 88 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN scosi din servicuL persoanei împãratului si pusi sub comanda sefilor militari din capitalã (magistri militum praesentales). 23-27. [Creatã de Leon I (457-474). Londra. Londra.. [R. formatã din 300 excubitores (sau exkoubitores). comitatenses (în care cele mai bune era Palatini. V. care stãteau în portice la Atena.I. voi. Hist. Odatã cu aceastã creatie.. Studia human. BerlinAmsterdam. dupã scolile filosofice.

Cf. 3) fiii soldatilor.. p. II. Serveau timp de 24 de ani. voi. vexillationes (500 de oameni). 91 Frontiera era împãrtitã. erau împãrtiti în regiune pe castra si castella. concediu obtineau numai exceptional77. Cele dintâi se potrivesc pentru trupele de pe Rin. cap. care mai înainte era nuBury. mai era un corp de gãrzi. v. Infanteria armatei de campanie se alcãtuia din legiuni mici. stãtea la frontierã (Jimes). Sub aceastã conditie. op. castresiani. în Gallia. 77 R. Titres et fonctions. Gibbon a relevat defectele organizatiei militare a lui Constantin. voi. 39. Romische Militãrgeschichte von Gallienus bis zum Beginn der byzantinischen Themenvetfassung. dar fricoase si slabe în fata dusmanilor (Ferox erat in suos miles et ra-pax.op. slãbirea disciplinei acestora din urmã. LRE. cãci cei mai buni soldati se alegeau pentru armatele comitatense si palatine. auxilia. Acesti strãini (gentiles) erau mai ales germani si sarmati.. ignavus vero in hostes et fractus) . 4) strãinii asezati înãuntrul imperiului erau alt izvor de trupe. si de aceea stigmatizate de Ammianus Marcellinus. romani sau strãini. mai târziu. 1920. XVII.. 75 [Mãrturiile privitoare la candidati în toatã istoria bizantinã au fost adunate de R.. 89 Pe când scholarii si candidatii erau stricto sensu gãrzi ale persoanei imperiale si nu pãrãseau niciodatã Curtea. se aflã în interior (în Isauria. Proprietatea. 57. în unele cazuri de praepositi. capitolul despre organizarea armatei. Grosse. Jones. cit. în bunã parte. care predominã în secolul al Vl-lea. denumirea primitivã a soldatilor de frontierã e ripenses sau riparienses. 2) recrutii procurati de proprietari funciari. abuzând de situatia lor privilegiatã. 90 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN mai dreptul veteranilor. cum sugereazã R. si din corpuri de infanterie usoarã. de câte 1000. compus din cavalerie si infanterie. mentionat în izvoare. 1911. cit. organizati sub controlul ofiterilor romani. Limitanei. sub comandã separatã. fiindcã erau comandati de duci (duces). descurajarea trupelor de frontierã prin conditiile de inferioritate în care erau puse fatã de cele palatine. ed. ca o rãsplatã pentru apãrarea frontierei. Fiecare . p. cit. Aceastã militie ereditarã cãzu în desuetudine înainte de lustinian. Grosse... Bury. Poate. Izvoarele recrutãrii erau multiple: 1) erau. Berlin. Dunãre si Eufrat. de aceea li se zice si castriciani. din punct de vedere militar. Soldatii primesc lotul lor de pãmânt (fundi limitotrophi). decât pentru a-i însoti pe împãrati. Limitanei apar în tot timpul existentei lor ca soldati de clasa a doua. La începutul imperiului. Jones. independenti de magistri militam. Primul detinãtor al acestei calitãti. studiul nr. II.domestikos ton exkoubiton. obligati a urma profesiunea tatãlui. dupã regiunile provinciilor si. Ei erau plãtiti mai putin si aveau scutiri de impozite mai mici. 210-225]. castellani. care se ofereau voluntar si primeau pulveraticum (monedã mãruntã sau cheltuieli de cãlãtorie). 657-659]. este spatbarios Strategios pentru anul 765 (c/ Theophanes. apare denumirea de limitanei. I. pp. mai întâi. Londra. p. ei aveau numele special de laetf6. cavaleria. op. soldatii de frontierã apar ca o militie de tãrani asezati. J. în Egipt). castriani.. 10-11. toatã armata sa. p. The Imperial Administrative System in the Ninth Century. comandantul fiecãrei portiuni poartã titlul de dux limitis provinciae illius™. Din secolul al IV-lea pânã în al Vl-lea. consta din escadroane. în pãrti. care le socoteste teroarea concetãtenilor. 1976. -Guilland. restul mergea la limitanei. Toate aceste unitãti erau comandate de tribuni. cit. de la Diocletian. 658. proprietãtile sunt mostenite de copii si libere de impozit. domestici. dar putea fi trimis oriunde pentru scopuri speciale. Se mai chemau si duciani. care stationa la Curtea imperialã. despre raportul între scholae si excubitores. II. afarã de gardã. aventurierii numerosi. ajunge acum generalã. Comanda lor o aveau comites domesticorum. 438. p. pe când în armatele de campanie serviciul tinea numai 20 de ani.

în „Actes du 9e Congres International d'etudes sur Ies frontieres romaines". Der Konstantinische Patriziat. presupusã a fi plata soldatilor adusi în campanie. [A se adãuga aici A. ceilalti trei comandau în provinciile mari: Orient. II. Haldon. tratamentul acesta a suferit o schimbare: seful statului clientelar avea sã priveascã o subventie anualã (annonae foederaticae. dar Constantin a retras prefectilor puterea militarã si a creat pentru comanda armatelor o nouã categorie înaltã de generali: magistri militum. doi dintrînsii magistri militum praesentales (sau in praesenti). studiile cu numerele VII-XIV. obligate a apãra teritoriul roman împotriva dusmanilor externi cu fortele lor proprii. op. de la începutul secolului al V-lea spectabilis (greceste nepid^emoq). 12 (1970). Sub acest împãrat. situatia rãmase aceeasi. Basel-Stuttgart. arabii la Eufrat. [Aspectele militare au fost reluate de cãtre D. Paris. aflãm în Orient cinci magistri ai cavaleriei si pedestrimii. Thracia si Illyricum. abasgii în Caucaz. mtriGeiq).. erau în Occident subordonati comandantului infanteriei. Heil.. Idem. cãtre sfârsitul secolului al Vl-lea devine magnificus. se stie. Caractere annonaire et assiette de l'im-pot foncier au Bas-Empire. foederati. fiind astfel comandant al infanteriei si cavaleriei. uneori si a contribui cu osti la rãzboaie. op. Astfel de federati au fost. ei ascultau de magister militum în circumscriptia cãruia se aflau80. fu concentratã în mâinile lui Stilicho. numãrul acestor magistri militum a fost ridicat. si. 556-790. nu poate fi ignorat studiul lui A. L'armee de Diocletien et la reforme constantinienne. El s-a sprijinit întotdeauna pe aportul micilor state vecine cu imperiul si aflate în raporturi de dependentã fatã de acesta.cit. gr. 92 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Curând însã dupã Constantin cel Mare. comanda superioarã o avea.mag-isterpeditum. sau magister utriusque militiae. în ultimii ani ai lui Theodosius cel Mare aceastã supremã comandã a armatelor Occidentului. op. Comanda supremã a armatei si jurisdictia cea mai înaltã erau în mâinile împãratului. Titres etfonctions. Paris. cele mai multe popoare germane. duces. cit. în timpul din urmã.. prin contracte similare. în secolul al V-lea. El avea. cit. unul al infanteriei si altul al cavaleriei. Demandt în RE. D. care aveau sã dezmembreze provinciile din Occident.. 79 Grosse. iar locuitorii lor ca gentiles sau barbari) se legau prin tratat de aliantã. în schimbul acestor servicii. la frontiera de sud a Egiptului. si comandantul infanteriei fu investit cu autoritate si asupra cavaleriei. în epoca lui Theodosius cel Mare clarissimus. 93 NICOLAE BANESCU Statul roman nu si-a apãrat frotierele numai cu armatele sale regulate. 80 Bury. 1979.Jahrhundert n. înainte de Diocletian. ele vor fi asezate ca foederati pe pãmântul imperiului81. acesta din urmã coordonat de cel dintâi. Bucuresti-Koln. 132-169. van Berchem. 381-397. Der Oberbefehl des spâtromischen Heeres im 4. pp. în Occident gãsim doi magistri militum in praesenti. iar în papirii egipteni apare ca patrikios19.F. etiopienii. de pe la mijlocul secolului al IV-lea. 1974. suppl. 1975]. 272. si erau pentru imperiu federati.. 78 Mommsen. pp. Cerati. voi.magister equitum. concentrare care conferi o putere enormã unui singur om. Viena. Despre annona (dvvrâva) si annona militaris. p. Hoffmann. 21-28]. rang de perfectissimus. Recruitment and Conscription in the Byzantine Army C. celãlalt cavaleria . Pe baza unui astfel de contract au fost asezati la sudul Dunãrii vizigotii de cãtre Theodosius cel Mare si. sefii acestor state (indicate ca gentes... praefectus praetorio. întocmirea aceasta a fost apoi modificatã. 36-37. 1966].. pp. . în Orient. foedus. cap... IV. magister equitum etpeditum. Guilland. sefii trupelor de frontierã. lãzii. glorio-sus. rezidând la Constantinopol si comandând fiecare jumãtate din palatini. ele primeau protectia romanã si erau scutite de tribut. alteori cea de comes et dux. [Ansamblul acestor aspecte a fost reluat de cãtre R. pp. 550-950: A Study of the Origins of the Stratiotika Ktemata. W. Chr. Recherches sur Ies institutions. Sub Constantin au fost numai doi: unul comandând infanteria . tzanii. 1952 si J. i se dã uneori si denumirea din urmã.dux fiind si comes de primul rang. Afarã de el. pânã la Constantin.

A. 1984. 1921. Marele proprietar numãra atâtea cãpita sau juga câti oameni putea întretine pãmântul sãu. în ridicarea veniturilor a fost de-acum înainte predominantã tendinta de egalizare si uniformitate. Impozitul loveste deci proprietatea. pp. 33-34. 125-130.81 Ibidem. Maspero. în aceastã epocã. care tinea seamã de calitatea pãmântului si de productivitatea lui. Gesch. Ostrogorsky. de un caput corespunzãtor. Pãmântul putea fi de naturã si de întindere diferitã. Diocletian decretã o revizie generalã a valorii pãmântului. lucrãtorul îsi pãrãsea mestesugul. cu 40 de jugera pãmânt de calitatea a doua si cu 60 de calitatea a treia82. era presupusã cã reprezintã portiunea de pãmânt necesarã întretinerii unui om (capul). BZ. la fiecare 5 ani. care îsi însuseste toate aceste excelente consideratii ale învãtatului francez. IV. mai înainte scutitã de sarcinile impuse celorlalte provincii. Acesta fu amenintat de pericolul ca multe ocupatii laborioase. populatia oraselor care exercita negot sau mestesuguri plãtea o contributie. Budapesta. M. Die Theorie A. &oi5epãmi et Ztpatiâtai dans l'armee byzantine au Vf siecle. strânse impozitul pe cap si pe proprietate într-o unitate. decurionul fugea de senatul municipal. pp. cit. Karayannopulos. pp.. jugum. Zur Frage derfoederierten Staaten in der spãteren Romischen Kaiserzeit. Unitatea. 96 . Paris. si introduse un nou regim de impozite. 92 (1984). Decãderea economicã si reforma financiarã. si fiscul se silea sã afle pentru fiecare jugum disponibil un caput. p. Italia. Munchen 1952. 59-72.. ' 95 temui jugatio-capitatio presupune cã în nici un caz omul nu poate fi impus fãrã pãmânt. 97-109. cum s-ar zice astãzi. atât de necesare. pp.] . I. des byzan-tinischen Staates. un nou cadastru. dar avea o valoare identicã si dãdea aceeasi contributie. Acestei grave situatii autoritatea i-a 83. jugum. pp. 47.. a II-s. si sarcina fiscului nu era usoarã. Chambery 1916. pp. La ruine de la civilisation antique. Idem. 231-251. în „Historia". luxul Curtii imperiale si sporirea armatei reclamau cheltuieli mari. voi. ed. [G. Dieiu-gatio-capitatio-Frage und die Bindung der Agrarbevolkerung an die Scbolle. Gugliemo Ferrero..„ 94 d. Orãseanul nu reprezenta un caput. J. Wirth. impozitul lovea unitatea fiscalã compusã din tãran si pãmântul sãu83. sã fie pãrãsite si pãmânturile lãsate necultivate din lipsã de brate de muncã. Sistemul impozitului creat de Diocletian. Dezvoltarea birocratiei centrale si provinciale. auri lus-tralis collatio. [Trebuie adãugate aici contributiile lui J. 16 (1967). chap. 5 jugera de vie erau identice ca valoare cu 20 jugera de pãmânt cultivabil de calitatea întâi. de aceea. de la Constantin cel Mare. Uberbegungen zur Foderatenfrage. 42.. Toate formau o singurã unitate. cap ut înseamnã puterea de muncã umanã corespunzãtoare unui jugum. Piganiols uber die lugatio-Capitatio und die neueren Auffassungen uber die Entwicklung der sozialen und fi-nanzwirtschaftlichen Institutionen in Byzanz. Cf.. pentru a fi impus. Cesa. Bury. 324-349. Tulburãrile secolului al III-lea nimiciserã proprietatea Statului. fiecare se simtea apãsat de conditia sa si cãuta sã scape de ea: tãranul dezerta de la tarã. 307-316]. Un jugum avea nevoie. Astfel. . 19(1966). „Mittei-lungen des Instituts fur osterreichische Geschichtsforschung". îsi pierdu aceastã situatie favorizatã. printr-un nou sistem de impozite. p. „Actes du VIP Congres de la Fede"ration Internationale des Associations d'Etudes Classiques". Asupra federatilor cf. L'impot de capitation sous le Bas-Empire romain. Principalul izvor de venit era impozitul funciar pe pãmânt si munca agricolã. Piganiol a dovedit cã sis82. „Byzantinisch-Neugriechische Jahrbucher". II. G. ^ . op. pp. jugatio-capitatio. si Diocletian se îngriji de aceastã necesitate cu multã energie si ingeniozitate. Lipsa de brate era mare. 21 (1912).

a fost introdusã în întregul imperiu. Micii arendasi liberi. Rãmâneau marea proprietate si cea mijlocie. Toatã Bury. Ei îi alegeau pe functionarii municipali si ocupau vacantele ivite în corpul din care fãceau parte. Erau independenti de proprietarii din mijlocul cãrora fuseserã luati. mai convenabilã unui despotism central. care închiriau pãmântul pe termen scurt. o condi-tio intermediarã între libertate si sclavie. care forma teritoriul sãu. Acestia sunt legati de pãmânt. pãturi de populatie ruralã tot mai largi ajunserã încãtusate de brazdã. de aci numele de adscripîicii (censibus adscripti). 115 si urm. Curia. Dacã fug. întâiul sistem fu pãrãsit prin scãderea numãrului sclavilor. Ei continuã a face parte din clasa liberã. care posedau 25 de jugere. de care. 1927. arendarea. Proprietarii nu puturã atunci decât sã-si dividã pãmântul. si mai rar sclavilor asezati (. Administratia fãcea totul ca sã lege fiecare caput de jugum atribuit lui. De la finele Republicii. Treptat.. 85 Ibidem. constituiau corpul din care erau alesi magistratii municipali. Plãtesc în bani si mai ales în naturã o zecime din produse. Dupã reformele financiare ale lui Diocletian. Multi coloni ajung insolvabili si venitul fiscal suferã. legati de pãmânt. Regimul n-a fost inventat. el a existat. în Grecia veche si în Gallia independentã. responsabilitãtile Curiilor cresc. de la Constantin cel Mare. sunt revendicati precum sclavii si pedepsiti. se rãrirã foarte mult de la Traian încoace. Astfel. Pentru cultivarea lor. si nu corpul proprietarilor de mosii forma reala municipalitate romanã si era întrebuintatã de guvernul imperial ca un instrument de stoarcere fiscalã si ca un mijloc de împiedicare a eventualelor opozitii împotriva administratiei centrale în strângerea dãrilor87. probabil. Lot. împreunã cu cel care i-a primit. erau rãspunzãtori cu averea . pp. Pentru a dezlega 84 F. mica proprietate ruralã dispãruse. erau douã sisteme: unul direct. încredintând aceste proprietãti intendentilor si lucrându-le cu ajutorul sclavilor. 98 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN autoritatea administrativã era încredintatã unui senat oligarhic numit Curia. 97 aceastã problemã agrarã. date la arendasi zisi liberi. iar proprietarii de pãmânt. p. cum aratã Lot85. Proprietarii de pãmânt în provinciile romane locuiau în general în orase. constând. La fin du monde antique et le debut du Moyen Âge (Bibliotheque de synthese historique. Pãmântul îi tine legati din tatã în fiu. coloni. dupã expresia lui Buiy. legislatia lui Constantin creeazã. o nouã „castã": ea îi face pe coloni arendasi cu forta. voi. Colonatul devine deci o stare. ale vechilor municipii si cetãtilor libere grecesti. care conferea dreptul de cetãtean tuturor provincialilor.casati). I. din cei mai bogati proprietari de mosii din oras sau district. Constrângerea a fost aplicatã si membrilor senatului municipal. La sfârsitul secolului al III-lea. Legea lui Caracalla. Colonii sunt trecuti în rol pe domeniul de care tine parcela lor. el a fost rezultatul sistemului de exploatare agrarã romanã. Legislatia lui Constantin cel Mare a pecetluit institutiile municipale ale imperiului conferindu-le caracterul fiscal pe care ele îl pãstreazã pânã la sfârsitul imperiului. numiti curiali (curiales) si decurioni (decuriones). anihila privilegiile distinctive ale coloniilor romane. L'evolution de l'humanite). imperiul se afla într-o crizã agricolã. tintuirea fiecãruia în conditia sa84. desigur. 55-57. în vechile monarhii din Asia si Egipt. op. Decurionii trebuiau sã distribuie totalul de juga sau cãpita impuse orasului (civitas) între possessores si sã procedeze la ridicarea impozitului funciar. rezervându-si o parte si împãrtind restul în loturi. cit. Numele lui Constantin cel Mare e legat de primul text legislativ (octombrie 332) privitor la celebra institutie a colonatului. si copiii lor dupã dânsii86. greceste evand'Ypaqtoi. dar pe solul Occidentului. dar sunt de fapt neliberi. Declinul vietii municipale e una dintre faptele sociale cele mai importante din secolele al IV-lea si al V-lea. Paris. Colonul devine un arendas perpetuu si ereditar. Fiecare oras avea un district agricol. celãlalt. o nouã organizare municipalã..aflat un singur remediu: constrângerea.

VII w. Faimosul edict al lui Diocletian. Actiunea de apãrare a imperiului. care s-a bucurat multe veacuri în toatã lumea de mare vazã. Gugliemo Ferrero. pp. pp. cit. pe care Constantin o numi solidus. Finlay. mentionãm doar abordãrile mai sintetice. Kurbatov. mai târziu vnepnvpov. Pentru viata economicã a imperiului. fixând preturile. Acest solidus constantinian. Baza acestui sistem. care cântãrea pe jumãtate cât solidus. II. pe cale de rechizitie. cântãrind 4. pãmântul nelucrat al Statului era atribuit în chip fortat cultivãrii proprietarilor particulari. în Korruption im Altertum. I. Li se interzice a-si pãrãsi locul nasterii88. o alcãtui vizantijskogo goroda v IV . A history ofGreecefrom its conquest by the Romans to the present time. Siliqua reprezenta 1/24 din solidus.48 gr de metal pretios. pp. I-III. pp. 1982. v. L'ormonnaye. în fruntea ostilor. III. care taxeazã toate mãrfurile.24 gr. 19-62. El a asigurat frontiera Rinului si a desfãsurat o vie activitate Ie aceea a Dunãrii. unde începuse presiunea serioasã a gotilor. 179-199]. Sarcinile lor devin covârsitoare si. din epoca Ptolemeilor. aceastã mãsurã a fost aplicatã în tot imperiul si ea a privit nu numai pãmânturile Statului. Schubert. îndeplinitã de Constantin cel Mare.. Cerile Morrisson et alii. ci si bunurile pãrãsite ale particularilor. Grierson. 2. si fiul fu legat de profesia tatãlui. serviciului armatorilor care efectuau transporturile maritime de grâu din Africa si Egipt. foarte însemnatã a fost asanarea sistemului monetar. L. nu se mai afla nimeni dispus a primi cu dragã inimã cariera senatorialã de provincie. 108-109. De la sfârsitul secolului al III-lea. Osnovnye problemy vnutrennego razvitija 99 NICOLAE BANESCU Constrângerea s-a aplicat apoi profesiunii de care atârna hrana capitalelor. Constantin cel Mare si-a câstigat un merit deosebit pentru energia cu care a reprimat atacurile barbarilor. „Zeitschrift der Savigny . Preturile erau exorbitante în secolul al IV-lea. G. astfel cã 72 de solidi din livra de aur valorau 144 siliquae din livra de argint. 1877. p. Bellinger. ed. de la începutul secolului al IV-lea. Washington. Miinchen-Viena. Purifications et alteration de Rome ã Byzance.adjectio sterilium). voi. 89 Asupra organizãrii economice. Aceeasi crizã agricolã fãcu sã se introducã în finantele bizantine sistemul asa-zisei emdoÃri (. ne-o dovedeste89. Oxford.R. a format mult timp baza sistemului monetar bizantin. op. 100 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN moneda de aur (aureus). Paris. Era o organizare coercitivã. 178-186.] . Schmidt socoate cã sub domnia lui Constantin cel Mare aceastã consolidare si-a aflat sfârsitul91. p. si Constantin recurse la aceastã mãsurã fiindcã transporturile libere 1-ar fi costat foarte mult. 120 si urm. De pretio rerum venalium. t. [tinând seama de avântul înregistrat de numismatica ultimelor decenii.. 90 Valoarea modernã a lui solidus era de 15. Mãsura îsi are originea în Egipt. gr. Catalogue of the Byzantine Coins in the Dumbarton Oaks Collection and in the Whittemore Collection. îndatorati a plãti impozitul pentru portiunea respectivã. 1966-1973. Leningrad. 4. p. împãratul si-a afirmat astfel vointa energicã de a pune capãt consolidãrii stãpânirii gotilor în stânga fluviului. I. unde. Se ia atunci o mãsurã extraordinarã: conditia curialului sau decurionului devine ereditarã. 1971. vouia^La. aici voi.Stiftung fur Rechtsgeschichte: Romanistische Abteilung". Navicularii sunt organizati în corporatii (colle-gia). 87 G. Die rechtliche Sonderstellung der Dekurionen (Kurialen) in der Kaisergesetzgebung des 4-6 Jahrhunderts. 88 [De adãugat aici W. Alãturi stãtea siliqua^de argint.43 franci aur.. Immunitãt und Korruption der Curialen in der Spãtantike. 10-17 si voi. P. 1985. 86 (1969).lor personalã. precum A. To2er. Hahn. cât timp argintul fatã de aur era în raport de 1:12. încât o livrã de aur valora 72 de solidf0. I. 287-333.

91 L. Schmidt, Geschichte der deutschen Stãmme bis zum Ausgang der Volkerwanderung. Die Ostgermanen, II. Aufl., Miinchen, 1934, p. 225. 101 în anul 322 se produse atacul sarmatilor de vest sau iasygilor92 împotriva cetãtii de la Dunãre -Campona. într-o scurtã campanie, Constantin respinse atacul si-i urmãri pe barbari pânã în lasygia. în 323, începu a doua nãvãlire a gotilor în rãsãritul Peninsulei Balcanice. Ei pãtrunserã, sub ducele Rausimod, prãdând în Moesia de Jos si Thracia. Constantin porni în persoanã împotriva lor, îi aruncã peste Dunãre, trecu dincolo de fluviu si învinse, în tinuturile noastre, pe Rausimod, care pieri în aceastã ciocnire. Biruinta lui Constantin avu drept rezultat unirea întregului limes de la Dunãrea de Jos într-o singurã mânã, si aceasta aduse o schimbare în politica romanã fatã de goti. Acestia avuseserã pânã acum initiativa; dupã înfrângerea suferitã, ei au fost reprimati în propria lor asezare93, în campania aceasta, Constantin negociazã cu chersonitii, care intervin, usurând sarcina generalilor lui Constantin94. 92 Gibbon îi considerã pe acesti sarmati asezati încã din vremea lui Plinius în câmpiile Ungariei de Sus, de unde i-au alungat pe dacii de pe Tisa pe înãltimile Carpatilor, drept descendenti ai iasygilor, tribul cel mai numeros si mai rãzboinic al acestei natiuni (op. cit, ed. Bury, t. II, p. 229). 93 Cari Patsch, Beitrãge zur Volkerkunde von Sudosteuropa, III: Die Volkerbewegung an der unteren Donau in der Zeit von Diokletian bis Heraklius, 1. Teii, Bis zur Abwanderung der Goten und Taifalen aus Transdunavien (Akad. der Wiss. in Wien, Philos.- hist. Kl. Sitzb., 208, Bd., 2. Abhandl.), Wien und Leipzig, 1928, p. 13 si urm. 94 V. Constantin Porphyrogennetos, De adm. imperio, ed. Moravcsik, Budapesta, 1949, p. 264 si urm. [însotitã de traducerea englezã a lui R.J.H. Jenkins, scrierea are si o a doua editie, îmbunãtãtitã, apãrutã la Washington, 1967, reprezentând primul volum al colectiei „Corpus Fontium Historiae Byzantinae".] 102

Constantin întreprinse apoi la aceastã frontierã, atât de amenintatã acum, lucrãri tehnice militare menite a asigura respectul autoritãtii imperiului din partea germanilor. El construi anume peste Dunãre douã treceri permanente, care, împreunã cu întãririle corespunzãtoare de pe tãrmul de miazãnoapte, fãceau cu putintã un control al activitãtilor de dincolo de fluviu si o interventie rapidã a imperiului. Una din aceste treceri privea Oltenia, îndreptatã împotriva taifalilor (înruditi cu gotii), cealaltã Muntenia, împotriva gotilor. în anul 328, Constantin construi la nord de Oescus, în dreapta gurilor Iskerului (la satul bulgar actual Gigen), un pod de piatrã95, în fata cetãtii Sucidava (aproape de Celei). Al doilea loc pe Dunãre, neobisnuit de prielnic pentru legãturile dintre cele douã maluri, era la Transmarisca Turtucaia. în fata acestei vechi cetãti a times-ului, în locul Oltenitei de azi, unde Patsch presupune vechea asezare Marisca, la vãrsarea Argesului, împãratul ridicã Constantini-ana-Daphne, care, prin situatia ei, asigura legãtura cu Transmarisca96. Identificatã de Tocilescu si Pârvan cu Spantov, la 10 Km est de Oltenita, Patsch gãseste aceastã localitate prea abãtutã din drum si pune cetatea lui Constantin mai degrabã la Ulmeni. Impor95. Asupra acestui pod, An. Inst. de Studii clasice, I, p. 156 si urm. [D. Tudor, Podurile romane de la Dunãrea de Jos, Bucuresti, 1971 (si versiunea francezã a cãrtii: Idem, Lesponts romains du Bas-Danube, Bucuresti, 1974); O. Toropu, Noi contributii privitoare la podul lui Constantin cel Mare de peste Dunãre, „Analele Universitãtii din Craiova, Ist.-Geogr.-Filos.", I (1972), pp. 20-33-1 96. Prokopios, DeAedif., IV, 7, 7 si urm. . . ..-,., 103

NICOLAE BANESCU tanta mare pe care împãratul o dãdea acestei treceri a Dunãrii o aratã nu numai numele împãrãtesc al acestui cap de nord al podului, dar si faptul cã a bãtut, pentru aceastã creatie, monede97. Rezultatele acestor puternice întãriri, legând cele douã maluri ale Dunãrii, n-au întârziat a se produce, si un savant de talia lui Cari Patsch le apreciazã îndeosebi când afirmã cã amândouã aceste treceri asa de bine alese, strânserã atât de tare tinuturile de dincolo de fluviu cu imperiul, încât dusmanul se putea socoti ca învins, iar vechea provincie a Daciei ca încorporatã imperiului (dass der Feind- wie ihn auch die Munzbilden darstellen - als uberwunden und die alte dazische Provinz als dem Imperium angegliedert angesehen werden konnten)9S. Puterea imperiului, afirmã el, legãtura statornicã pe care o aveau garnizoanele romane de dincolo de Dunãre cu anexa lor civilã exercitarã acolo nu numai o influentã militarã. Pe lângã faptul cã în Dacia, pãrãsitã în anul 271, se pãstraserã pãrti din vechea populatie romanã, care acum puteau gravita cãtre sud, crestinismul prinsese rãdãcini printre goti. între dânsii se aflau crestini, încã din a doua jumãtate a secolului al III-lea, în urma convertirilor fãcute de preotii greci adusi în anul 264, ca 91 Patsch, op. cit., p. 20. [Localizarea cetãtii Constantiniana Daphne este încã viu disputatã, cf. I. Barnea, O. Iliescu, Constantin cel Mare, p. 115 si urm, p. 143, n. 78 si 86; P. Diaconu, în cãutarea Daphnei, „Pontica", 4(1971), pp. 311-317 si Idem, Sur l'emplacement de l'ancienne Daphne, „Studia balcanica. Recherches de geogr. historique" (Sofia), 10 (1975), pp. 87-93.1 fj 98 Ibidem, pp. 22-23. --t j? .•'..-:/;•,yiu^fe.îK^/.u.^jiui/iv, ,,..;•,• 104 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN prizonieri din Cappadocia, probabil si din Phrygia ori Galatia, si, cum presupune amintitul erudit, în urma influentei exercitate din tinuturile Pontului si Dunãrii colonizate cu goti, a celei a multor provinciali târâti din prima jumãtate a secolului al III-lea din tãrile balcanice, ca si în urma cãsãtoriilor mixte ori a serviciului în armata romanã". La începutul anului 332, gotii, nemaiputând ataca în sud, unde frontiera era atât de bine pãzitã, îi atacã pe sarmatii Argaragante^00, în Banatul actual. Acestia cer ajutorul lui Constantin, care trimite pe fiul sãu Constantin al II-lea si-i zdrobeste (20 aprilie 332): aproape 100.000 de goti au pierit de foame si de frig. Salvati de imperiu, sarmatii sunt atacati de Limigantes, servii lor revoltati, care-i bat si-i silesc la emigrare, împãratul primeste în imperiu 300.000 (!) colonizati între Belgrad si Orsova (334)101. Linistea în Balcani n-a mai fost tulburatã pânã la moartea împãratului (337). ^ 5. Ultimele evenimente ale domniei 1 în anul 326, Crispus fusese ucis de Constantin cel Mare la intrigile sotiei sale a doua, care voia sã asi•» Ibidem, pp. 23-24. 100 La Eusebius: „Acraragantes". 101 Ibid., p. 28 si urm. Cf. N. lorga, Histoire des Roumains et de la Românite orientale, voi. II, Bucarest, 1937, pp. 45-46. [Volumul românesc al acestei sinteze are în prezent o a doua editie, îngrijitã de Editura Enciclopedicã, 1991; G. Bichir, Sarmatii si relatiile lor cu geto-dacii, în „Studii. Revista de istorie", 38 (1985), pp. 1043-1057 si pp. 1164-1177.] ; :' 105 gure tronul propriilor sãi fii. Mama lui Constantin, Elena, deschise ochii fiului sãu si Fausta fu atunci, la rândul ei, ucisã. Aceste intrigi puseserã la ordinea zilei chestiunea succesiunii imperiale. Constantin vru sã crute imperiului criza ce pãrea inevitabilã. El stabilise în folosul sãu unitatea imperialã sfãrâmatã de Diocletian, dar îsi dãdea seama cã împãrtirea imperiului, sub o formã sau alta, era de acum o necesitate. De aceea, în 335, cu prilejul aniversãrii a treizeci de ani, procedã la o împãrtire definitivã a imperiului între cei trei fii ai sãi si doi din nepoti, Dalmatius si Hannibalianus.

Constantin al II-lea, cel mai mare dintre fii, primi lotul pãrintesc primitiv: Britannia, Gallia, Spania; Constantiu luã Orientul (Asia Micã, Siria, Egiptul); Constans luã Italia, Illyricum, Africa; Dalmatius avu Peninsula Balcanicã (Macedonia, Thracia, Achaia), cu misiunea de a apãra tãrmul gotic al Dunãrii; Hannibalianus primi Asia Micã Orientalã (Cappa-docia, Pontul, Armenia Micã), cu titlul de Regele Regilor, în asteptarea cuceririi Statului persan. Aceastã orânduire a lui Constantin favorizeazã, fireste, pe fiii sãi, mostenitorii prezumtivi; dar, alãturi de dânsii, ea fãcea loc si Cezarului Dalmatius si fratelui sãu Hannibalianus, o asociatie care fu consolidatã si prin douã aliante: o fiicã a lui luliu Constantiu, semi-sora lui Iulian, Constantia, deveni sotia lui Constantiu, iar Hannibalianus luã în cãsãtorie pe fiica împãratului Constantin cel Mare, numitã tot Constantia si care va ajunge apoi sotia lui Gallus. S-a cãutat a se realiza astfel buna întelegere între diferitii reprezen106 tanti ai dinastiei. Dar împrejurãrile aveau sã rãstoarne în curând, cum vom vedea, toate aceste previziuni. în Orient, dusmanul iranic al imperiului, dupã decenii de liniste, ridicã din nou capul. Când puterea pãrtilor fu doborâtã ele Artasir I, la a-^ nul 226, Statul iranian a fost reînnoit de o serie de monarhi ai dinastiei sassanide102, care au reînviat gloria vechilor Achemenizi. El era o putere recunoscutã de Imperiul roman ca un stat de rang egal. Una din trãsãturile caracteristice ale acestui Stat era nobilimea ereditarã, în care se deosebeau douã clase: nobilimea înaltã, stãpânã pe vaste domenii, în care exercita puteri princiare, si nobilimea inferioarã, partea sãnãtoasã a natiunii, de asemenea proprietari, cunoscuti ca dikhani. Un fel de relatii feudale, socoteste Bury, au existat între aceste douã clase ale nobilimii, si organizatia militarã pare a fi fost în legãturã cu obligatiile feudale. Altã trãsãturã caracteristicã a statului persan era religia, controlatã de o preotime cu imense puteri si exercitând o influentã conservatoare. Fiecare district, în provinciile Pers iei, se afla sub controlul spiritual al unui mare preot mag (corespunzând episcopului), si în capul întregii ierarhii sacerdotale stãtea supremul arhi-mag. Odatã cu stabilirea crestinismului, Statul roman prezintã si el o preotime puternicã, organizatã ca o ierarhie, intolerantã si zeloasã de persecutii103. 102 Numitã astfel dupã bunicul lui Artasir. [=Ardasir I, 224-241, întemeietorul dinastiei sasanide, 224-651]. 103 J. Buiy, History ofthe Later Roman Empirefrom tbe death ofTheodosinsetc.,l,p.90. -UJÎnnr ' i : ,,;•<:•'\r 107 NICOLAE BANESCU Conflictul între aceste douã puteri spirituale era inevitabil. Crestinii furã adesea prigoniti în Persia; ceva mai târziu, secta Nestorienilor, urmãritã de bizantini, îsi gãsea refugiul la persi, care de obicei îi ocroteau. în fruntea Statului persan se afla acum Sapor al II-lea, fiul lui Hormisdas, un monarh cu mari însusiri politice si militare. El trimise, în 336, lui Constantin cel Mare o ambasadã insolentã, cerând evacuarea provinciilor de la Tigris cucerite sub Diocletian. împãratul rãspunse cã va veni sã exprime în persoanã sentimentele sale lui Sapor. într-adevãr, odatã cu primãvara (337), el porni în fruntea armatei. O cometã de mãrime extraordinarã se arãtã atunci pe cer, aruncând nelinistea în spirite. Putin mai în urmã, împãratul se simti rãu. Trecând aproape de apele termale de la Helenopolis, în Bithynia, el se opri acolo, sã facã o curã; dar nu se simti mai bine. în prada unei febre violente, fu transportat în vila sa din Akyron, lângã Nicomedia, unde, dupã câteva zile, îsi dãdu sufletul (22 mai 337), dupã ce primise botezul.

Disparitia neasteptatã a suveranului produse o emotie adâncã. Ofiterii sãi îi depun trupul fãrã viatã într-un cosciug somptuos si-1 duc la Constantinopol, unde fu expus acoperit de purpurã si cu diadema pe cap, într-una din sãlile cele mai frumoase ale palatului sacru. Multã vreme fu vegheat de o gardã, în timp ce dinaintea lui se desfãsura ceremonialul de rigoare.- la ora obisnuitã a audientei lor, senatori, magistrati si demnitari veneau sã salute cadavrul îmbãlsãmat, pentru a paraliza astfel intrigile pânã la sosirea unuia dintre mostenitorii tronului. «s •-* 108 l Informat de cele întâmplate, Constantiu nu putu sosi îndatã la Constantinopol. în ziua de 2 august 337, se promulga încã o lege în numele defunctului. Dupã aceastã datã avurã loc cu pompã funeraliile, si trupul împãratului, care troneazã pânã azi în istoria crestinismului, fu coborât în mormânt, în bazilica. Sfintilor Apostoli, clãditã de el104. 104 J. Bidez, La vie de l'empereur Julien, Paris, Les Belles Lettres, 1930, pp. 12-14. • ! -• 109 NICOLAE BANESCU B. URMAsULUI CONSTANTIN CEL MARE 1. Reconstituirea unitãtii imperiului Sistemul de familie care înlocuia artificialul colle-gium întocmit de Diocletian era menit sã aibã o soartã identicã. Mai repede decât regimul tetrarchiei, el se va nimici în rãzboaie civile. Procesul care fãcuse din Constantin stãpânul unic al lumii se va reînnoi, dupã moartea sa, în favoarea celui cle-al doilea fiu, Constantiu; dar imperiul a fost mântuit de dezmembrare, cum observã atât de bine Finlay, numai prin exterminarea celei mai mari pãrti a familiei imperiale105. Cei trei fii ai lui Constantin vãzuserã cu ochi rãi împãrtirea din 335, care atribuise o parte de imperiu colateralilor, îndatã dupã înmormântarea tatãlui lor, ei se proclamarã Augusti (9 septembrie 337), conside-rându-se singurii stãpâni ai imperiului, si provocarã o revoltã militarã la Constantinopole împotriva rudelor. Perfidia lui Constantiu dase cu jurãmânt asigurãri verilor sãi alarmati. El nãscoci totusi un pretext al crimei puse la cale. Dupã câte relateazã Philostorgios, unul din continuatorii lui Eusebiu, Constantiu ar fi primit din mâinile episcopului de Nicomedia un rulou continând ultimele vointe ale lui Constantin. Acesta îsi exprima bãnuiala de a fi fost otrãvit de fratii sãi si cerea fiilor sã-1 rãzbune si sã ia mãsuri pentru siguOp. cit., voi. i, p. 105. 110 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN ranta lor. Trupele instigate provoacã un mãcel groaznic, în care pier cei doi frati ai lui Constantin, mai multi nepoti, între care Dalmatius si Hannibalianus, si totodatã unii dintre înaltii demnitari ai Statului. Singuri Gallus si Iulian, în vârstã de 12 si respectiv 6 ani, scãparã din acest mãcel, poate din cauza vârstei, care-i fãcea inofensivi. Cei trei frati au apoi o întrevedere la Sirmium si procedeazã la o nouã împãrtire teritorialã, care adause la lotul lui Constantiu provinciile celor doi veri ucisi. Dar armonia dintre ei nu tinu multã vreme. Constantin al II-lea, ambitios, vru sã urmeze exemplul tatãlui si sã reconstituie unitatea imperiului în folosul sãu. El se ridicã împotriva fratelui sãu Constans, ale cãrui state erau limitrofe cu ale sale, merse asupra Romei, dar, atras într-o cursã, pieri (340). Provinciile sale furã anexate de Constans. Nu mai erau acum decât doi împãrati. Aceastã di-archie tinu 10 ani, Constans era un vicios si nemultumi elementul militar. O conspiratie se urzi împotriva lui. Magnentiu, un soldat de origine germanã, care se ridicase prin serviciile sale în vârful ierarhiei, se proclamã împãrat la banchetul

dat de intendentul finantelor Marcellinus, la Autun. Informat, Constans, care se afla la vânãtoare în apropiere, cãutã scãparea fugind cãtre Spania; dar, ajuns de o trupã de cãlãreti franci la poalele Pirineilor, el fu omorât106. Magnentiu rãmase stãpân pe Occident. O altã uzurpare, a lui Vetranion, unul din generalii armatelor de la Dunãre, se produse în Illyricum. Sora 1 Zosimus (Bonn), II, 42. 111 lui Constantiu, Constantia, vãduva lui Hannibalianus, îl îndemnase sã se proclame Caesarîn primãvara anului 350. Vetranion era bun militar, iubit de soldati, din rândurile cãrora se ridicase; era însã un om simplu, fãrã nici o culturã. El îsi luã rolul în serios si scrise lui Constantiu pentru a-i promite alianta si a cere mâna sorei sale. Aceasta scrise si ea fratelui sãu, explicându-i cã alegerea lui Vetranion s-a fãcut numai spre a împiedica armatele de la Dunãre sã treacã de partea lui Magnentiu. Constantiu veni din Orient, unde purtase fãrã succes rãzboiul cu persii. El cãutã mai întâi sã-1 loveascã pe Vetranion înainte ca uzurpatorii sã se uneascã si izbuti sã însele simplitatea lui, atrãgându-1 în cursa unor tratative amãgitoare. Se alese un loc la frontiera provinciilor limitrofe, pentru o întrevedere, spre a se asigura, prin jurãmânt reciproc, si a pune la cale operatiile rãzboiului civil. Locul ales a fost Sardica (Sofia de azi), unde trupele amândurora se întrunirã la 25 decembrie, într-o vastã câmpie, în mijlocul lor se ridicase tribuna de pe care împãratii obisnuiau sã vorbeascã trupelor. Constantiu propuse sã se ia de arbitru armata însãsi, ceea ce Vetranion primi, înteles cu sefii fortelor acestuia, Constantiu, care avea întâietatea, tinu un discurs dibaci, în care aminti soldatilor de gloria si libertatea tatãlui sãu, de jurãmintele ce legau legiunile de dinastia sa. Soldatii, întetiti de ofiterii din jurul tribunei, izbucnirã în aclamatii puternice pentru fiul lui Constantin. Impresionat, Vetranion se aruncã la picioarele lui Constantiu, cerând iertare, împãratul se multumi a-1 dezbrãca de purpurã, apoi îl îmbrãtisa, îl primi politicos la masã si-1 trimise la Prusa, în 112 Bithynia, într-un palat, unde putu sã-si ducã, timp de sase ani, o viatã confortabilã107. Rãmânea Magnentiu, puternic, fiidcã fusese recunoscut de Britannia, Gallia, Spania si Italia. El înainta, în marsuri grãbite, în fruntea unei impunãtoare armate de provinciali si barbari. La Mursa, pe Drava, armata lui Constantiu îl zdrobi, dupã o bãtãlie teribilã, în care 50.000 de oameni rãmaserã pe câmpul de luptã. Ceea ce a contribuit la victorie a fost trecerea la imperiali a francului Silvanus, general renumit, împreunã cu corpul sãu de cavalerie. Scãpând de încãierare, Magnentiu se refugie la Aquileia, întãrind trecerile muntilor. Dar aparitia flotei romane pe coastele Italiei produse multe defectiuni. Roma, unde Magnentiu înecase în sânge tentativa lui Nepotianus de a-1 înlocui (iunie 351), era ostilã uzurpatorului. Când armata imperialã reusi a trece Alpii lulieni, Magnentiu fugi cu putinele-i trupe dincolo de Alpi, la Lugdunum (Lyon), încercã a trata, renuntând la purpurã, dar, urmãrit de aproape, nu-i rãmase, pentru a nu cãdea în mâinile dusmanului, decât a se sinucide108. Aceste evenimente ocuparã anul 352 si jumãtate din 353. Represiunea fu nemiloasã. Unitatea imperiului era cu aceasta reconstituitã. 107 Ibidem, II, 44. 108 Detalii asupra, înversunatei lupte si a sfârsitului ei la Zosimus, II, 46-53. [A. se vedea si studiul lui J. Sasel, The Struggle between Magnentius and Constantius II for Italy and Illyricum, „Ziva antika", 21 (1971), pp. 205-216.] 113 2. Constantin al II-lea

(singur împãrat: 353 - 3 noiembrie 361) a. Tribulatiile lui Gallus si Iulian. Educatia lor. Gallus înaintat Caesar, executia lui. Dupã masacrul din care singuri scãpaserã, cei doi veri ai lui Constantiu al II-lea îsi duserã mult timp o viatã retrasã, într-un adevãrat exil, urmãriti necontenit de vigilenta bãnuitoare a împãratului, supravegheati de oamenii sãi de încredere, înconjurati de spioni, care îl tineau la curent cu tot ce putea interesa suspiciunea stãpânului lor. Gallus rãmase, probabil, un timp în capitalã sau, cum cred unii, undeva în Asia, dar pe Iulian îl regãsim în palatele pustii din Nicomedia, în fundul Golfului Astakos, pe coasta asiaticã a Propontidei. Acolo trimise noul stãpân al Orientului pe orfan, si Eusebiu, episcopul orasului, era însãrcinat a-i supraveghea educatia. Nu departe se afla mama Basilinei, bunica lui Iulian, bucuroasã a-si regãsi în acest copil amintirea fiicei sale, care murise curând dupã nasterea lui. Ea îi dãrui un domeniu cu o vilã si vaste dependinte în preajma orasului Chalkedon, si Iulian era fericit sã-si petreacã acolo vacantele, gustând în acel mediu câmpenesc bucurii de care îsi va aduce aminte mai târziu cu înduiosare. Pedagogul Mardonius, un bãtrân eunuc scit foarte învãtat, fost lector al Basilinei, plin de bunãtate si de foc sacru pentru profesiunea sa, se îngrijea de educatia copilului. El îi desteptã gustul pentru literatura clasicã, admiratia pentru frumusetile lui Homer si Hesiod. Iulian îi va pãstra o amintire scumpã si o adevãratã veneratie109. 114 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN De aici, dupã moartea lui Eusebiu (341-342), Iulian fu transferat la Macellum, domeniu imperial din Cappadocia, unde veni si fratele sãu Gallus. Bãnuitorul despot simtise nevoia de a-i interna într-un loc sigur. Aici nu mai era vorba de studii profane; s-a urmãrit a se împlini instructia religioasã a tinerilor prin lecturi si explicatii din Vechiul si Noul Testament, pelerinaje si rugãciuni la mormintele martirilor, cântece sacre la bisericã. Gallus n-avea educatia lui Iulian si nu era pregãtit pentru asemenea lucruri, fiind si o fire brutalã; Iulian însã îsi dãdu obisnuita silintã si fãcu progrese repezi. Impresionabil cum era, înclinat spre misticism, fu initiat în practicile crestinismului, pe care mai târziu le va recomanda ca exemplu. El cunoscu acolo pe George de Cappadocia, episcopul arian, care avea sã sfârseascã atât de tragic în Alexandria Egiptului. George avea o frumoasã bibliotecã si-i permise lui Iulian s-o cerceteze. Constantiu poposea adesea la Antiochia Siriei, unde, sub influenta unor prelati piosi, cum era episcopul Leontios din acel oras, începu a avea remuscãri 109 Excelenta monografie închinatã vietii lui Iulian de J. Bidez, La vie de l'empereur Julien, Paris, Belles Lettres, 1930, e lucrarea fundamentalã în aceastã privintã. [Trebuie adãugatã însã bibliografia de limbã englezã si germanã a iltimelor decenii, pentru care se poate face trimitere la The Oxford Dictionary of Byzantium, prepared at Dumbarton Oaks, sub îndrumarea lui A.P. Ka dan, voi. I-HI = ODB), New York - Oxford, 1991, s.v. Julian", în voi. II, p. 1079, de unde mentionãm pe R. Browning, The Emperor Julian, Berkeley-Los Angeles, 1976 si E. Pack, Stãdte undSteuern in der Politik Julians: Untersuchungen zu den Quellen eines KaiserbUdes, Bruxelles, 1986.] 115 MCOLAE BÃNESCU pentru singurãtatea în care se afla, înconjurat numai de strãini. La sugestia acestor prelati, exilul verilor sãi îsi aflã acum sfârsitul. Cãtre finele anului 347, un ordin sosi la Macellum, dispunând trimiterea la Curte a lui Gallus, care fu un timp încã supravegheat. Iulian, absorbit de cãrti, era mai putin de temut, si el putu pãrãsi Macellum si veni la Constantinopol, unde afla toate mijloacele pentru a se adânci în studiile sale. Prin directia datã de Constantiu acestor studii, e putin probabil sã fi urmat altceva decât gramatica si retorica. El frecventa în acelasi timp bisericile. Spionii împãratului nu-1 pierdeau însã din ochi. Iulian avea vreo douãzeci de ani. Firea sa vioaie, sincerã, lipsitã de orgoliu, îl fãcea sã se apropie de oricine, fãrã consideratie de rangul sãu, si-i atrase simpatiile capitalei. Alarmat de popularitatea ce si-o câstiga, Constantiu îi dãdu ordin sã pãrãseascã îndatã

absorbind ce mai rãmãsese din anticele religii elenice si atrãgând unele elemente ale credintelor noi. rãtãcire. 1924. „nebunia sublimã a sufletului pierdut în unitatea divinã". Cf. dupã voie. n. 16 si urm. Iulian gãsi mijlocul de a-si procura zilnic copia lectiilor lui. Libanios rãspundea întru totul cerintelor spiritului superior al noului sãu discipol. de a se desface de lucrurile pãmântesti. unul dintre familiarii împãratului. înseamnã schimbare de stare. Adevãrata virtute este unirea cu Dumnezeu. Frontiera Orientului era în acel moment serios amenintatã. cu Plotin. Hist. avu la Nico-media o întrevedere cu fratele sãu Iulian. se produse în Occident uzurparea lui Magnentiu. adorat de discipoli ca o fiintã supranaturalã. care putea clãtina educatia crestinã a tânãrului. O sintezã era necesarã. p.pentru a zugrãvi încântarea religioasã. pãgânismul în pericol recurse la ajutorul fortelor elenismului. Bidez. op. Hist. Pentru Cousin. .care. care ne expune cu multã claritate 111 Alexandrinii au întrebuintat pentru întâia oarã acest cuvânt . Desi i se interzise de a urma cursurile celebrului retor.. în mediul acesta fu pus pentru întâia oarã în comunicatie cu zeii. V. Plotin arãtase cã prima întrebuintare a ratiunii este de a întelege cã omul e captiv în materie. metafizician subtil. Discipolii sãi cãutarã a prezenta speculatiile filosofici sale în imaginile seducãtoare si vaporoase ale cultelor mistice. de la litter. Enneades. între celebritãtile sofisticii a doua. vechile doctrine se apropiaserã. 497 a îngrijitorului editiei). pe care-1 întrevãzuse la Nicomedia. 116 Evenimentele politice aduc deodatã o schimbare neasteptatã în regimul tinerilor exilati. Em. Când sufletul s-a eliberat de tot ce-1 leagã de lume. cit. (Vezi Cousin. [Vezi si Infra. Paris. pentru a se închide în vechea resedintã imperialã.Constantinopol si sã se retragã la Nicomedia. proclamat împãrat la Au tun. atunci totul se sterge si totul se reveleazã112. pp. dupã expresia lui Bidez. Marele pontif al neoplatonismului mistic a fost lamblichos. Sistemul lui Plotin. 117 lui. cã prima silintã a vointei lui trebuie sã fie de a se avânta „dincolo". care. poruncind demonilor si vorbind cu zeii. Les Belles Lettres. I. 1884. 2). care obtinu de la Constantiu libertatea de a merge. grecque. ca toate doctrinele filosofice. actul de a iesi din sine111. Brehier. t. La începutul anului 350. Constans pieri de mâna emisarilor sãi. fiindcã Dumnezeul sãu era dincolo de sensibil si de inteligibil. etimologic. generale de la philosophie. n. pp. încetul cu încetul. De multã vreme ceva se pregãtea în filosofic. sã-si desãvârseascã studiile. de a-si elibera sufletul de trup. El avu norocul sã gãseascã acolo pe Libanios. Pentru a doua oarã Iulian trecu Bosforul. Iulian nu mai avea ce cãuta. Acesta întãri într-însul cultul pentru literatura anticã. Avântul cãtre Dumnezeu nu-1 cerea Plotin ratiunii si inimii. ele tindeau a se topi unele în altele. Condensând într-un larg sistem de eclectism elemente ale teologiei împrumutate din toate filosofiile si din toate religiile elenismu110. în veacul al IV-lea. nu era accesibil multor inteligente. dau o succintã si excelentã caracterizare a filosofiei acestui spirit original. Introduction. îi dãdu de sotie pe sora sa Constantia si schimbã cu el jurãminte solemne de bunã întelegere înaintea epis-copului-misionar Theophil Indianul. care-si preda atunci în acel oras învãtãmântul.. Plotin. la Antiochia. 179. deviere. 887-890. La 15 martie 351 el îl ridicã pe Gallus la rangul de Caesar. Paris. La retori. Iulian a fost u-nul dintre cei mai entuziasti discipoli ai lui Libanios. Xlle ed. în drumul cãtre resedintã. în fuga-i cãtre Spania.] 112 Alfred si Maurice Croiset. si ea se îndeplineste în prima jumãtate a secolului al III-lea. împreunã cu sotia sa. Ceea ce-1 atrage acum e misticismul. 118 . în care îl initiaserã primii sãi educatori110. Situatia gravã îl sili pe Constantiu a întelege cã trebuie sã-si asocieze pe unul din singurii membri ce mai erau în viatã din dinastia sa. prea subtile si delicate. Dincolo de ratiune va fi pentru el intuitia si dincolo de intuitie extazul (ejccrracng). Gallus primea sarcina de a guverna Orientul si pleca.

1871.rãspundea unor trebuinte ale sufletului sãu pe care crestinismul nu le putuse multumi. III (L'empereur Julien). lângã Pola.. cutreiera tavernele si rãspântiile. Ei se aruncã în divinatie si theurgie. 113 Cousin. care trimise pe lângã fratele sãu pe Aetius. p. seful arienilor extremisti. lamblichos nu mai era în viatã. pe care o cunostea bine. Constantia ezitã câtva timp. care luase drunual spre Atena. sosirã Eusebius sambelanul (_cubiculi praepositus). se decise în cele din urmã a porni. îi cerea sã vinã împreunã cu sotia sa. Acest învãtãmânt era mai mult decât o metafizicã îndrãzneatã. urcat repede într-o trãsurã privatã (carpento privata) si dus în Histria. muri de o febrã subitã117. 1907. t. Pentadius notarul si Mellobaudes. op. cel mai venerat dintre discipolii sãi. Rapoartele primite de împãrat îl alarmarã. Iulian plecã atunci la Ephes si acolo îl cunoscu pe vestitul Maximus (351). humani cruoris auida nihil mitius quam maritus (Ibidem. în limba greacã. I. si el o lãsã sã terorizeze orasul printr-o serie de executii116. ce stie fiecare despre Cesar. dar. 19:. 120 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN care o doreste mult. ai cãrei credinciosi. Elenismul ajunge cu el o religie exaltatã. pentru a înlãtura bãnuielile. un teolog de reputatie al epocii. care-i poartã si astãzi numele. Eyssenhardt. ci un preot si un mistagog (initiator în mistere): el învatã unirea realã cu Dumnezeu. de a auzi vo cea ei în visuri sau în oracole si de a sti de la ea însãsi natura si planurile sale"114. „de a. afirmã eminentul erudit. XIV. ajunsi în Bithynia. Pe când era pãzit acolo. decât rationamente subtile si reverii semete. Ajuns la Poetovio. învãtãmântul filosofilor la care alerga Iulian -spune atât de bine Gaston Boissier . sub cuvânt cã vrea sã se întretinã împreunã asupra afacerilor imperiului. la lumina tortelor. Berlin. Fi. cãtre Priskos. l. 99. se initie în theurgie. Iulian îl primi cu multã simpatie. era pus sub gardã. Ammianus Marcellinus. Paris. Ea iu înmormântatã lângã Roma.. Gallus îsi continuã singur drumul cãtre destinul sãu. cit. XTV. ca ziua115. Cesarul usuratec se desfãta în plãceri. îl îndreaptã cãtre Maximus. quid de Caesare quisque sentiret et haec confidenter agebat in urbe ubi pernoctantium luminum claritudo dierum solet imitãri fulgorem. Din nefericire. în acest timp. dar la Pergamon se afla Edesios. el pretindea a pune la îndemânã mijlocul de a fi în comunicatie cu Divinitatea. desfãcuti de interesele pãmântesti. 114 G. si teologul fu convins de credinta sa nealteratã. într-un mausoleu monumental. 2). temându-se de mâjiia lui. pe 115 Ed. Fr. trimisi de tiranul obsedat spre a-i lua un interogatoriu . vrãjitoria secolului al IV-lea. lamblichos nu mai e un filosof. în practicile religioase ale misterelor neoplatonismului. inflammatrix saenientis adsidua. se pasiona pentru spectacole si se deda la acte compromitãtoare. întors la Nicomedia. întrebând. osoful. socotind cã influenta ei îl va linisti. si apoi îl chemã la Milan. si aceasta o fãcea fãrã rusine în oras. cel mai pretios izvor al epocii. dar. El îi retrase mai întâi mare parte din trupe. et adhibitis paucis clam ferro succintis uesperi per tabernas palabatur et con-pita quaeritando Graeco sermone. Boisser. 190. bãtrân si obosit. supravegheat cum era.misticismul alexandrin. La fin du paganisme. l. ca frate. chap. Constantia exercita asuprã-i o influentã funestã. 116 Megaera quaedam mortalis. merge spre ea sau de a o atrage la sine. întovãrãsit de o bandã de spadasini travestiti. Constantiu insista ca Cesarul sã-si grãbeascã venirea si. în Noricum. 119 NICOLAE BANESCU peregrinãrile sale la theurgi ajunserã la urechile lui Gallus. trãiesc în plin supranatural. el continuã a se arãta crestin. Spiritul lor pierde din ce în ce contactul cu realitatea. tribun militar. despuiat de vesmintele regesti si îmbrãcat cu tunica si mantaua comunã. care se afla în Ephes. relateazã cã noaptea. la Antiochia. La el aleargã Iulian. alunecând în speculatii extravagante. face evocatii si minuni113. Gallus trezi prin purtãrile sale nemultumirea generalã. îi arãtã întelegere. cuius erat inpendio gnarus.

amãnuntit cu privire la omorurile sãvârsite la Antiochia. Palid de emotie, Gallus îngãimã cã executiile s-au fãcut la instigatia sotiei sale. La aceastã insultã a memoriei surorii sale, Constantiu, apucat de o mânie fãrã de margini, nu mai vãzu sigurantã pentru sine decât în moartea nefericitului Cesar. Serenianus fu îndatã expediat, împreunã cu alti doi delatori, pentru a-1 executa. Cu mâinile legate la spate, „ca unui hot rãufãcãtor", dupã expresia lui Ammianus, Gallus fu decapitat cãtre sfârsitul anului 354 ns. Cunoscând amãnuntele acestei sinistre tragedii, Iulian fu atât de impresionat, încât de multe ori pãrea 117 Ammianus, XIV, 11, 6: cum Bithyniam introisset, in statione quae Caenos Gallicarios appellatur, absumpta est in febrium re-pentina. 118 XIV, 11, 23:... et ita conligatis manibus in modum noxii cuiusdam latronis cemice abscisa. 121 cã vede spectrul trupului decapitat al fratelui sãu. Odatã cu executia lui Gallus, primea si el ordinul de a se prezenta la Milan. Acolo se gãsi în prezenta unei acuzatii formale: i se imputa cã pãrãsise Macellum fãrã autorizatie, cã avusese conciliabule cu fratele sãu dizgratiat, când trecuse prin ConstantinopoF19. Iulian s-a apãrat energic. Suspectat, calomniat de puternicii intriganti de la Curte, el simtea cã viata sa e în primejdie, si Constantiu, sub influenta camarilei, nu voia sã-1 primeascã în audientã. O interventie neprevãzutã si hotãrâtoare îl salveazã, împãrãteasa Eusebia, care exercita o mare influentã asupra sotului sãu, se apropie cu simpatie de tânãrul nefericit, pledeazã cu ardoare cauza lui si obtine a-1 primi în audientã si a-1 asculta, întrevederea aceasta avu darul sã linisteascã mânia despotului. Dorinta lui Iulian era sã se întoarcã în linistea domeniului mostenit de la bunica sa, si Eusebia îi obtinu autorizatia. Iulian plecã, dar la Como fu întors din drum din cauza revoltei generalului Silvanus în Gallia, provocatã de infamia delatorilor din jurul tronului. Suspiciunea se trezi din nou în sufletul lui Constantiu, care se temu ca Iulian sã nu întâmpine în calea sa pe rebeli. Eusebia, din marea sa afectiune pentru Iulian, îl convinge atunci pe împãrat sã-1 lase a-si urma un timp învãtãtura la Atena, unde nu va mai putea fi periculos. Aceastã hotãrâre fu primitã de Iulian cu o nespusã bucurie. El putea sã vadã în sfârsit orasul viselor sale. în vara anului 355, îsi fãcea intrarea în Atena, streIbidem, XV, 2, 7. 122 curându-se fãrã zgomot, supravegheat cum era, si descindea la locuinta elegantã a unui nobil din Antiochia, Celsius, prieten intim al lui Libanios120. Cu toate devastãrile pe care le suferise, orasul îsi pãstra vechea splendoare a monumentelor sale. Acropole, cu atâitea minuni ale artei, era intactã. Pallas-Athena trona încã în mijlocul Parthenonului; sacrificiile se îndeplineau si solemnitãtile cultului pãgân se desfãsurau în toatã mãretia lor. Ne închipuim usor impresia strecuratã în sufletul tânãrului setos de marile amintiri ale trecutului. El nu-si pierdea vremea în distractiile obisnuite ale tineretului zgomotos, ci se lãsa în voia entuziasmului sãu pentru frumusetile ce-i Fermecau privirea si pentru învãtãmântul ce fãcea atunci gloria metropolei elenismului. Universitatea atenianã rãsuna în acea epocã de elocventa sofistilor celebri, în jurul cãrora se îngrãmãdeau tinerii studiosi din cele mai depãrtate provincii ale imperiului. Arta cuvântului era la grecii de atunci o adevãratã desfãtare a spiritului, prin efectele sale în mare parte muzicale. Oratorul era acum un emul al poetilor lirici. Aplicând o prozodie care nu se mai simtea în limba vie, el scotea în relief, ca un virtuos, timbrul si armoniile elocutiunii sale si exalta pe auditori prin muzicalitatea frazelor, de multe ori pure sonoritãti, lipsite de fond serios. Aceste lucruri ne fac, poate, sã surâdem astãzi. Dar, cum observã cu drept cuvânt un învãtat care s-a oprit asupra lor, trebuie sã mãrturisim cã nu le mai putem întelege. Acest acord absolut al cuvântului si urechii

120 Bidez, op. cit., pp. 108-110. 123 sunt fenomene care s-au pierdut pentru noi. A fost un gen de elocventã si un sistem de educatie de care nu mai avem azi idee, cãci se întemeiau pe un sentiment care a dispãrut: iubirea dezinteresatã a vorbirii frumoase121. Apoi, limbile vechi ne sunt atât de putin familiare, avem pentru ele un sentiment atât de strãin, încât nu ne putem da seama de farmecul pe care-1 gãseau într-însele cei vechi, farmec pierdut pentru noi. Cã nu erau lucruri atât de dispretuit, ne-o aratã faptul cã crestinii, mari oratori ai Bisericii, n-au ocolit scoala retorilor greci. Cursurile cele mai frecventate erau cele ale lui Prohaeresius. Reputatia sa ajunsese pânã în Occident si împãratul Constans îl chemã sã-1 asculte. Cãlãtoria sa a fost un triumf22. Iulian se interesa însã mai mult de filosofic. scoala lui Platon supravietuia în grãdinile Academiei, si aici zãbovea tânãrul setos de doctrina complexã a theurgilor. Eleusis, unde se celebrau încã, în toatã mãretia lor, misterele zeitei Demeter, nu era departe, si Maximus recomandase lui Iulian sã meargã sã-si împlineascã initierea la hierofantul vestitului sanctuar. Tânãrul print pãtrunse în veneratul templu al divinitãtilor subterane, strãbãtu toate fazele initierii în misterele lor, împãrtãsindu-se de înaltele adevãruri filosofice desprinse din simbolismul lor complicat. 121 Petit de Julleville, Histoire de la Grece sous la domination romaine, Il-e ed., Paris, 1879, pp. 351-352. 122 Roma îi ridicã o statuie de aramã, cu o inscriptie adesea citatã pentru aliteratia de patru ori repetatã: Regina Rerum Roma, Regi Eloquentiae. (Jbidem, p. 350). 124 Reprezentantul neoplatonismului, Priskos, recomandat de Edesias, se afla la Atena. Iulian îl cercetã, sedus de ocultismul 5ãu. Eunapios ni-1 prezintã ca un om gelos de ideile sale, pãtruns de demnitatea filosofici, vorbind domol, p« un ton întotdeauna solemn. Iulian i-a pãstrat statornic un mare respect, împreunã cu Maximus, Priskos a stat la cãpãtâiul sãu, în ultimele-i momente, când clzu rãnit pe câmpul de bãtaie; ei i-au dat cele din urmã mângâieri filosofice înainte de moarte. Iulian cunoscu la Atena si pe corifeii de mai târziu ai Bisericii, pe l^asile de Caesarea si Grigorie de Nazianz. Cel din urmã, pasionat, îsi aduce mai târziu aminte de tânãrul si originalul membru al dinastiei si-i schiteazã, dupã eroica lui moarte, un portret plin de urã. Ceea ce rãmâne din aceastã schitare este, cum aratã Bidez, timiditatea sa nervoasã, notatã de Libanios, care ne spune cã, înaintea numerosilor prieteni ce fãceau cerc în jurul sãu la Atena, Iulian nu pronunta un cuvânt fãrã ca o roseatã pudicã sã nu-i coloreze fata, urmând apoi debitul vorbirii sale repezi, de care se resimt adesea scrierile lui123. Fericirea sederii lui Iulian la Atena n-a fost de lungã duratã. Pe neasteptate, la începutul toamnei, el primi ordin sã vinã la Milan. Revolta lui Silvanus în Gallia se încheia cu asasinarea lui; dar imperiul era acum asaltat din toate pãrtile. Francii, alamanii si saxonii ocupaserã 40 de orase pe Rin, târând populatia în captivitate si ducând cu ei o pradã imensã; quazii si sarmatii cutreierau Pannonia si Moesia superioarã; iar în Orient, persii nu încetau de a ataca, tinuturile imperiului. Constantiu îsi 125 NICO1AE BÃNESCU dãdea seama cât de greu putea face fatã unei situatii atât de grave, dar pregeta a-si alege un asociat la imperiu, din cauza, excesivei iubiri de putere si a suspiciunii fatã de toti124. Se gândi totusi, în cele din urmã, a-si asocia pe Iulian. O luptã de influente se dãdu atunci în jurul sãu. Delatorii se sileau a-1 abate de la acest gând; singurã Eusebia, „foarte instruitã, si cu o prudentã mai presus de sexul femeiesc", cum o caracterizeazã Zosimus, le tinu piept si convinse pe Constantiu sã punã pe Iulian ca Cesar peste natiunile de dincolo de Alpi, cãci, tânãr cum este, de o fire simplã, zicea ea, cufundat toatã viata în studii si nestiutor în toate, „va fi pentru noi mai bun decât oricare altul"125.

Iulian, care-si astepta soarta într-un cartier din Milan, fu chemat în sfârsit la Curte, si ceremonia învestiturii sale în calitate de Caesar avu loc la 6 noiembrie 355, în fata trupelor prezente la Milan. Constantiu pronuntã un discurs în care, lãudând însusirile vãrului sãu, ceru ratificarea armatei pentru alegerea lui. Trupele îl întrerupserã cu un murmur de aprobare, si împãratul puse atunci pe umerii lui Iulian purpura si-1 proclamã Caesarîn aclamatiile lor. El îi adresã apoi lui Iulian o alocutie plinã de sfaturi bune si de asigurãri. Armata îsi lovi zgomotos scuturile de genunchi, semn al bucuriei cu care aproba si al admiratiei cu care 123 Bidez, op. cit., p. 118; cf. Zosimus (Bonn), III, 1-2. 124 Zosimus, III, 1: iXiaftai Se KOIVCOVOV ij\c, âp%fjt oi>K etMppei &iâ ie (pi'kapx'iut vnepfloXriv Kal TO nâvtaq e%eiv ev vnoyia. 125 Ibidem-. ãpeivcov ie ecrTai navwq erepov nepi r]jJ.ãq. Cf. Ammianus Marcellinus, XV, 8, 3126 primea pe Cesarui strãlucind în purpura imperialã. Iulian luã dupã aceea loc în carul imperial alãturi de suveran si fu introdus solemn în palat126. El a fost fericit a prezenta, din îndemnul împãratului, omagiile sale împãrãtesei Eusebia. în panegiricul ce-i închinã mai în urmã, Cesarui a consemnat scena memorabilei întrevederi. Când veni în fata ei, i se pãru cã vede, ca într-un templu, statuia Moderatiei (ayaAjua acacppoavvrig). „Unele - îi zise basilissa - le si ai de la noi; celelalte le vei avea de la Dumnezeu numai dacã esti credincios si drept fatã de noi". Aproape atât a auzit, nici un cuvânt mai mult - urmeazã el -, desi în elocventã nu era mai prejos de cei mai buni oratori. Iulian iesi de la audientã plin de admiratie si uimire, cu impresia de a fi auzit vorbind Modestia însãsi, „atât de dulce si suav era sunetul vocii sale"127. împãrãteasa îi fãcu un dar, care era pentru Iulian de cel mai mare pret: o mare cantitate de cãrti de filosofic si istorici buni, de oratori si poeti, care 1-au însotit în campaniile sale si pe care, cum declarã în panegiricul amintit, de câte ori le cerceta, în rãgazurile sale, nu putea uita pe aceea care i le dãruise128. b. Iulian Caesar, apãrarea Galliei. Luptele de la Rin cu germanii (355-359). Pregãtirile de plecare se grãbeau. Iulian primea comanda Galiilor, Britanniei si 126 Ammianus, XV, <?, 5-15. 127 Elogiul împãrãtesei Eusebia, p. 97, la Bidez, L'empereur Julien, Oeuvres completez, t.I, 1ere pârtie, Paris, Les Belles Lettres, 1932. 128 P. 98. 127 Spaniei, dar Constantiu, dupã obicei, îsi luã toate mãsurile de precautie, punându-1 pe Cesar sub o umilitoare tutelã. Ursicinus fu înlocuit în comandamentul suprem cu Marcellus, un general mediocru, care avea si misiunea de a supraveghea de aproape miscãrile lui Iulian, în Manifestul sãu de mai târziu cãtre atenieni, acesta aratã situatia de inferioritate în care era pus: a fost trimis în Gallia nu atât pentru a comanda armatele din acea provincie, cât pentru a se supune generalilor de acolo, cãci li se scrisese si poruncise formal sã nu spioneze pe dusmani mai mult decât pe el129, într-adevãr, înaltii functionari care se aflau cu el -Florentius, prefectul Galici, Sallustius quaestorul -aveau sã primeascã ordine numai de la Constantiu. Pentru ca atmosfera ce i se crea sã fie completã, împãratul îi dãdu pe sora sa Elena de sotie130. La l decembrie 355, Iulian iesi din Milan, petrecut o bucatã de drum de împãrat. La Turin aflã stirea unui dezastru ce i se ascunsese: Colonia cãzuse în mâinile barbarilor, dupã un crâncen asediu. Aceastã veste fu pentru tânãrul Cesar o prevestire rea; dar, aclamat în calea sa de populatie, el îsi întãri încrederea. Sosind la Vienna, pe Ron, toti îi iesirã înainte din oras si din împrejurimi, aclamându-1 cãlduros, în timpul când Iulian intra în Gallia, aceasta oferea o priveliste tristã, nu mai avea nimic din prosperitatea de odinioarã. Pe urma 129 Cãtre Senatul si poporul atenian, în aceeasi editie a lui Bidez; 1.1, partea I, p. 224. 130 Desigur, mai în vârstã decât Iulian, care avea 24 de ani. Elena a avut în aceastã cãsãtorie un

rol sters si a murit curând dupã declararea conflictului dintre sotul si fratele sãu. ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN nãvãlirilor sãlbatice din veacul al III-lea, orasele erau ruinate, câmpiile rãmase în paraginã, populatia rãritã. Lutetia Parisiorujn (Parisul) se refugiase în L'île de la Cite, Bordeaux îsi mutase portul în estuarul unui modest râu (Deveze), spre a rezista surprinderilor, la adãpostul fortificatiilor131. Manifestul cãtre atenieni ne aratã situatia dramaticã aflatã de Iulian în Gallia. O foarte mare multime de germani, spune e33 locuiau fãrã teamã în jurul oraselor devastate ale celtilor. El socoteste la 45 numãrul oraselor deschise, ale cãror ziduri fuseserã nimicite de nãvãlitori; o fâsie de pãmânt exploatatã de barbari dincoace de Rin (jLm TãSe TOV 'Privov) se întindea „de la izvoarele lui pânã la ocean". tinut pânã acum departe de orice initiere în afacerile publice, Iulian era cu totul strãin de cunostintele reclamate de noua sa situatie. Constient de marea misiune ce i se încre dintase, el se sili, în iarna petrecutã în palatul din marginea Ronului, a-si dobândi aceste cunostinte. Sallustius, spirit luminat si onest, administrator excelent, îl initie în afacerile Statului; în acelasi timp, Cesarul îsi fãcu rãbdãtor educatia militarã, studiind exercitiile soldatilor si pregãtindu-se alãturi de ei pentru rãzboi. Odatã cu vara <356), alamanii îsi reluau incursiunile. Iulian primi ordinul împãratului de a-si duce armata la Reims. în drumul sãu pânã acolo, Cesarul curãtã locurile de bandele prãdalnicilor germani. La Reims, fu pus la curent cu planul operatiunilor. Un corp de armatã condus de împãrat trebuia sã treacã Bidez, La vie de l'empereur Julien, Paris, 1930, p. 136. 129 NICOLAE BANESCU Rinul aproape de lacul Constanta, spre a face o diversiune cãtre Pãdurea Neagrã, în timp ce alte trupe, sub comanda lui Marcellus si Ursicinus, aveau sã execute o miscare paralelã dincoace de frontierã, spre a împiedica pe barbari a trece în Gallia. Programul acesta fu executat întocmai. Iulian, aflând cã mai multe orase cãzuserã în mâinile dusmanului, cuceri Brumath si se îndreptã direct la Colonia, ocupatã mai înainte de germani si o recuceri aproape fãrã luptã; el îsi duse apoi trupele la Senones (Sens), pentru a petrece acolo iarna132. Dar campania anului 356 nu avusese mari rezultate, în iarnã, bandele barbarilor începurã iarãsi jafurile lor ca mai înainte, si Iulian fu nevoit a-si rãspândi putinele trupe ce le avea pentru a apãra pe locuitori. Informati de slaba lui garnizoanã la Sens, Cesarul fu asediat de o masã de barbari. Marcellus, care se afla în apropiere, nu-i veni în ajutor, dar Iulian, cu putinii sãi soldati, apãrã energic zidurile, stând cu îndãrãtnicie la creneluri, încât barbarii se vãzurã siliti a pãrãsi asediul dupã o lunã133. Informat de indolenta lui Marcellus, împãratul îl recheamã, în raportul ce-i face, incapabilul general cautã sã-1 compromitã pe Iulian, si acesta scapã numai prin devotamentul sambelanului sãu, eunucul Eutherios, care demascã toatã calomnia, garantând pentru credinta Cesarului134 si prin sosirea la Curte, tocmai Ia timp, a celor douã panegirice compuse de Iulian în onoarea lui Constantiu si a împãrãte132 ttridem, pp. 141-142. 133 Ammianus, XVI, 4, 2, 3. IM Ibidem, XVI, 7, 1-4. 130 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN sei Eusebia1*5. Marcellus fu trimis la Sardica, si în locul sãu fu numit în Callia Severus, general cu experientã si disciplinã, care a fost pentru Iulian un pretios colaborator. în 357, Cesarul primeste încuviintarea, obtinutã pentru el de Eusebia, de a comanda personal trupele136. Dar, în locul vrednicului Ursicinus, Constantiu îi trimitea pentru comanda infanteriei pe un dusman, Barbation, care avusese un rol în uciderea lui Gallus. în primãvara anului 357, reluând campania împotriva germanilor, Iulian porni cãtre Vosgi, în timp ce Barbation trebuia sã meargã spre Bale, planul fiind sã-i prindã pe dusmani ca în cleste. Iulian

nimiceste o bandã de germani care prãdaserã în interior si se opreste la fortul Saverne, pe care cãuta sã-1 punã în stare de apãrare. Barbation, care opera pe seama sa, vru sã treacã Rinul, dar nu izbuti, fu atacat de barbari în retragerea sa si urmãrit pânã dincolo de Bale, pierzând o mare parte din bagaje, cu animalele si oamenii de serviciu, Aceastã biruintã îi încuraja pe ala-mani, care se coaHzarã, în frunte cu regii Chnodomar si Velstrap, pentru a-1 ataca pe Cesar, stiind de la un transfug cã e izolat la Saverne, cu o trupã numai de vreo 13-000 de oameni137. Iulian nu asteptã a fi atacat, ci porni cu armata sa de-a lungul cãii romane ce ducea spre Argentoratum (Strassbourg), si în apropiere de acest oras iscoadele descoperirã de pe o coli135 Bidez, op. cit, p, 145. 136 Zosimus, III, 2, 5. 137 Ammianus, XV], 12, l, 2 [Velstrap apare însã sub forma Vestralp]. c t ; • :>: '•...'. "y \ .-v.-•'••. 131 NICOLAE BANESCU na armata barbarilor. La adãpostul colinei, Cesarul îsi aseazã îndatã trupele în ordine de bãtaie si le aruncã asupra dusmanilor. Lupta a fost crâncenã si s-a terminat, în jumãtate de zi, printr-o înfrângere nimicitoare a barbarilor, de trei ori mai numerosi. Escadroanele romane, risipite la început, au fost întoarse Ia atac prin energia lui Iulian, care stiu sã le înflãcãreze, si infanteria, desi covârsitã de dusmani, tinu piept vitejeste. Toatã cavaleria alamanilor, în frunte cu Chnodomar, fu decimatã si pusã pe fugã. Alamanii, urmãriti pânã la Rin, se înecarã cu miile, Chnodomar fu capturat, si Iulian îl trimise trofeu lui Constantiu. Cesarul obtinu o victorie strãlucitã, care avu un mare rãsunet: armata germanilor confederati fu nimicitã138. Iulian nu se opri însã aici: el vru sã-si desãvârseascã victoria ducând rãzboiul pe teritoriul dusmanului. Trecând îndatã Rinul, îi fugãri pe barbari în fumul incendiilor pânã în pãdurea Hercynianã, în care pãtrunse, întãrindu-se într-un fort în ruine, ridicat de Traian. Acolo se prezentã o solie a alamanilor implorând pacea. Iulian le acordã un armistitiu de 10 luni. Putin mai în urmã, regii însisi se prezentarã, dând cu jurãmânt asigurãri139. Iulian se întoarse în Gallia cu armata sa. Severus se afla la avangardã si surprinse aproape de Meusa o bandã a francilor prãdând tinutul, în fata fortelor pe care nu le bãnuiau, ei se închid în douã fortãrete pe malul fluviului, unde sunt blocati 138 Descrierea pe larg a acestei mari biruinte la Ammianus, XVI, 12, si la Bidez, op. cit., pp. 149-154. 139 Ammianus, XVII, l, l, 2, 3 si 11, 12, 13. 132 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN si siliti sã se predea. Iulian îi trimise lui Constantiu, care-i înrola în trupele sale140. Dupã aceste grele operatii încununate de succes, Iulian îsi duse d-e astã datã trupele sã ierneze la Lutetia ParisiorumL4!. Cu toate succesele avute, Iulian socotea cã primejdia nu era încã înlãturatã pentru Gallia, cã trebuia consolidatã frontiera Rinului, asigurat în special cursul inferior al fluviului. Pentru restaurarea regiunilor devastate, trebuia sã obtinã de la dusman reparatii în naturã si mai cu seamã repatrierea celor târâti în captivitate. De aceea, fãrã a astepta timpul obisnuit al operatiilor militare, în mai 358 se aruncã asupra francilor salieni din Toxandria142, silindu-i sã semneze un tratat de supunere cãtre imperiu si obligându-i sã-1 apere. Trecu apoi Meusa si pãtrunse în tara chamavi-lor, alt trib al francilor, impunându-le aceleasi conditii si cerându-le ostatici. Izvoarele bizantine au înregistrat memorabila scenã a barbarilor care, la cererea lui Iulian de a i se da ostatec fiul regelui, au început a plânge amarnic împreunã cu regele lor, jelindu-se cã fiul regal pe care-1 cere a pierit în luptã, înduiosat, Iulian, care-1 avea captiv, îl prezentã deodatã barbarilor, descoperindu-le intentia de a-1 creste cum se cu140 Bidez, op. cit., pp. 154-155. 141 Ammianus ne spune cã toate aceste izbânzi ale lui Iulian erau luate în râs la palatul lui

Constantiu, unde Cesarul era numit în batjocurã Victorinus, fiindcã în rapoartele sale vorbea mereu de înfrângerea germanilor. 142 Ammianus, XVE, 8. Toxandria era o tarã de pãduri si bãlti ce se întindea de lâng ã Tongres, pânã la vãrsarea râului Vahal în Rin. .. .,,,.-. .:......,..,,.,„, •;,;............ ... 133 vine, pe lângã el, stârnind prin aceasta bucurie mare si încrederea lor si impunându-le astfel conditiile pãcii143. Iulian începu, de asemenea, sã ridice fortãrete pe cursul inferior al Rinului, iar pentru a le aproviziona, reparã flota britanicã si o spori cu 400 de bãrci construite în pãdurea din Ardennes, spre a aduce în Britannia grâul necesar144, în sfârsit, spre a repopula câmpurile deserte ale Galici, Iulian impuse alamanilor eliberarea miilor de captivi. El trecu Rinul la dânsii, si regii dusmani, intimidati, predarã prizonierii, pe care Iulian îi avea însemnati de secretarii sãi, demascând prin acest control trucurile întrebuintate de alamani spre a nu-i elibera pe toti. în 359, trecu din nou Rinul în acest scop si constrânse pe ultimii recalcitranti a restitui prizonierii145. Rezultatul celor patru ani de rãzboi cu germanii la frontiera Rinului a fost rezumat de însusi Iulian, în Manifestul sãu cãtre Senatul si poporul atenienilor. a trecut de trei ori Rinul, a obtinut repatrierea a 20.000 de prizonieri retinuti de germani dincolo de fluviu; în douã bãtãlii si un asediu (bãtãliile de la Strassbourg si din Toxandria si asedierea forturilor de pe Meusa) a fãcut multime de captivi, oameni în toatã puterea. A trimis lui Constantiu patru batalioane de pedestrasi dintre cei mai tari, si altele trei mai putin bune (TCT143 Eunapios, în Excerpta de Legationibus (ed. Bonn), l, pp. 41-45. Zosimus îl rezumã. Cf. Petros Patrikios, Excerpta de Legat. (Bonn), 16. 144 Cãtre Senatul si poporul atenian, ed. Bidez, 8. 145 Bidez, La vie de l'empereurJulien, pp. 156-161. ,s;;îi 134 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN tapat ãpi&noix; r&v KpaTiatcov netâv, tpeîq T<3v EÃarTOVtov), douã escadroane foarte pretuite de cavalerie (iitneav -rãtficcra Svo TO evrifioTara) si a recucerit, ca Cesar aproape 40 de orase pierdute146. Trei ierni la rân-d dupã bãtãlia de lângã Strassbourg le petrecu Iulian la Lutetia. înainte de el, Augustii sau Cesarii care guvernaserã Gallia au locuit de cele mai multe ori la palatul din Treves. Iulian a preferat Lutetia pentru pozitia sa mai centralã, de unde, fãrã a fi prea departe de Rin, putea supraveghea mai bine administratia Galiei si a Britanniei. Splendida capitalã a Frantei ocupa atunci o micã insulã în mijlocul Senei si n-avea intrare decât pe douã poduri de lemn. L'île de la Cite era asezatã la rãspântia drumurilor ce duceau în atâtea pãrti; apele Senei si afluentilor sãi serveau de multã vreme pentru transporturi. Iulian îsi ducea în aceastã resedintã viata sa simplã de ostas, de care întotdeauna a tinut sã se înconjoare, si care îi atrase devotamentul trupelor. Dormea în asternuturi tari, se destepta, obisnuit, la miezul noptii si se aseza la lucru, la lumina unei lãmpi, ocupându-se de afacerile imperiului, dupã care trecea la ocupatiile spiritului, simtind nevoia de a se cultiva, cãci, dupã cum mãrturiseste unor prieteni, e de mirare cã mai vorbeste greceste, într-atât s-a barbarizat din cauza tãrilor în care se aflã147. Citea din Caesar, din Plutarch sau din alti scriitori, studia tratate de artã militarã sau 146 Cãtre Senatul si poporul atenian, p. 227. 147 Ei Kai ptfeyyof/jrjv 'JEAATjvicrri, •dav^ã^siv ãtwv.ovTcog eo/iev etcâeSapSapcofievoi Sm rã %<npia (Scrisoarea 8, cãtre Eumenios si Pharianos., ed. Bidez, p. 15). 135 se adâncea în speculatiile filosofici. Scrisul, marea sa pasiune, nu lipsea din aceste preocupãri ale

prin urmare. le tinu o cuvântare cãlduroasã. Când se fãcu ziuã. Germanii de dincolo de Rin. si Decentius trebui sã trateze cu Iulian. Dupã obicei. Bilete incendiare circulau printre soldati. alergarã la palat si începurã a striga : Iulian August! Cesarul. redacta în sfârsit corespondenta trimisã prietenilor depãrtati sau colaboratorilor sãi. a fost pretextul de a slãbi puterea militarã a Cesarului. invitând pe unii. Faima tânãrului Cesar. în Câmpul lui Marte. care aveau o familie. Iulian înstiinta cã sotiile si copiii soldatilor îi pot urma. nu rãspunse. gemând. fãcându-1 rãspunzãtor de orice întârziere. 4. ' Ammianus. Lupicinus fusese însã trimis cãtre sfârsitul anului 359 în Britannia. Sintula se simtise dator sã plece cu trupele gãrzii. El dãdu. cum ceruse Decentius. precum si auxiliarii celti si petulanti. ordin ca trupele sã iasã în grabã din statiunile de iarnã149. pentru campania de primãvarã. Conflictul cu Constantiu. rugându-se lui Zeus sã-i dea un semn în aceastã fatalã împrejurare. primiserã numai cu conditia cã nu vor trece Alpii. 8. care era atunci la Vienna. fu nevoit a recunoaste cã datoria sa era de a se supune. lãudându-i pentru isprãvile lor si felicitându-i pentru onoarea ce vor avea sã serveascã unui suveran puternic si generos. soldatii agitati gãsirã mijlocul de a rãmâne în patrie cu seful pe care-1 iubeau. Iulian se arãtã soldatilor si-i rugã sã se linisteascã. 9. urcându-se la tribunã.. Impresionat. dar el.spiritului: redacta relatia diferitelor sale întreprinderi. ca Priskos. El invitã apoi pe ofiteri la un banchet de rãmas bun. 4. iar camarazii lor. 5eivâq 6 crweamÃîj ta cpvovcp. compunea un nou panegiric al lui Constantiu. neputinta lui Constantiu de a înfrânge cerbicia rãzboinicului Sapor contrasta izbitor cu faptele de arme ale lui Iulian. punându-li-se la dispozitie posta publicã. care biruiserã belicoasele natiuni ale Germaniei. III. Decentius. Trimisul împãratului insista pe lângã Iulian sã se grãbeascã. Iulian. Iulian proclamat Augustus. Dar . nu erau bucurosi a fi transportati la capãtul lumii. cerându-i a transmite soldatilor un ordin de mobilizare. uimit. aducând în Orient trupele viguroase de veterani. sã renunte la o întreprindere atât de primejdioasã. C. desi Iulian nu fusese de aceastã pãrere. îngrijorati de o glorie ce-i ameninta. neavând cu cine se consulta. în somn. Atacurile necontenite ale persilor în Orient. la care vor afla recompensele meritate. înrolati ca auxiliari. 1: Properantem Constantium orienti ferre suppetias turbando prope diem excursibus Persicis. XX. quas per ora gentium diuersarum fama celebrior effundebat. se închise în apartamentul sotiei sale încã în viatã. fãgãduindu-le cã va obtine de la împãrat iertarea. 14. Ei întretineau atmosfera de invidie si suspiciune a Curtii. sã se întoarcã la datoria lor. cerând a-i aduce imediat. Cesarul vru sã se consulte mãcar cu prefectul Florentius.. într-o împrejurare atât de gravã. dupã cãderea Amidei. tribunus stabuli. Zosimus. XX. geniul imperiului îi apãru încurajându-I. Cesarul iesi în întâmpinarea lor si. rãspânditã pretutindeni. Amenintarea persilor. dupã dânsii. însãrcinat a lua cu el pe cei mai buni soldati ai gãrzii de corp. sosea în Gallia în ianuarie 360 cu douã ordine ale suveranului: 148 Ammianus. plângând situatia lor si soarta Galici lipsite de apãrare. îl chinuia pe împãrat148. în cursul noptii. Despre faptele împãratului sau despre Regalitate. Ei se înarmarã. Un secretar al împãratului. Familiile se tineau. la el. urebant luliani virtutes. si soldatii începurã a murmura. Eusebia murise (359) si Constantiu rãmase prada delatorilor din jurul sãu. 15: Kai T<»V rov Kawapoq Karop-â(OficcT:cav ev wîg ânâviatv ord/zacriv. care zdrobise pe barbari la Rin si asigurase în câtiva ani linistea si prosperitatea Galici. viclean cum era. trupele sale de heruli si batavi. 136 unul cãtre generalul Lupicinus. unde nãvãliserã pictii si scotii. lor si revocarea ordinului de plecare. tmsw 137 NICOLAE BANESCU Concentrarea trupelor avea loc la Lutetia. cãci Sallustius fusese si el rechemat de invidia lui Constantin. si-i scrise acolo. altul cãtre Sintula. si acestia se retraserã la sfârsit cu pãrerea de rãu de a fi siliti sã se despartã de un sef atât de binevoitor150.

Ei trecurã în cele din urmã Bosforul si aflarã pe Constantiu la Caesareea Cappa-dociei. dar îsi rezerva numirea în celelalte posturi. 1956 (=Jena. corpul gãrzii. Solia lui Iulian a întâmpinat mari dificultãti în drumul sãu. ajuns apoi comes. fu condus de Iulian dinaintea unei adunãri la care convo154 Ammianus. t. sambelanul. oferindu-i pentru rãzboiul contra persilor trupele gãrzii si contingente de tineri Leti {adolescentes Laetos quosdam). III. 153 Ibidem. Istoricul ne-a pãstrat si numele acestui stegar. p. cãutã sã negocieze cu împãratul. n. Putin mai în urmã. spune Ammianus. Wessel în Reallexikon zur byzantinischen Kunst. 1-au ridicat pe Cesar pe un scut. Trimise în acest scop o ambasadã bine aleasã. pe care istoricul nu le-a vãzut si care.. O. Pentru prefecturile pretoriului accepta numirile lui Constantiu. O zi mai în urmã. Acesta.!. 20-22. . voi. 4. 4. 17. cit. cu Sintula în frunte. El izbuti sã asigure si fuga spionilor si delatorilor. Die ostromiscbe Kaiser-und Reichsidee nach ihrer Gestaltung im hofischen Zeremoniell. de aceea. compusã din Pentadius. Darmstadt. dinaintea tuturor trupelor adunate în Câmpul lui Marte. probabil de origine scandinavã. 4. 13151 Ibidem. sosind la Lutetia. promitând cã de acum înainte la orice promovare. Acesta. La aceastã scrisoare deschisã. aipentog). urmând obiceiului.-<P»tf w* »**• 139 NICOLAE BANESCU Rãmânea ca Iulian sã-si clarifice situatia fatã de Constantiu. spre a avea oameni cunoscuti din propria-i experientã. K. amenintãtori. încredintând rãspunsul sãu quaestorului Leonas. pãrãsindu-si sotia si copiii. . se grãbi a veni îndãrãt la Lutetia. Apoi. ed. Maurus. reînnoindu-si mai tare strigãtele. „n-au existat. unul din spionii lui Constantiu pe lângã Iulian. quo ut draconarius utebatur. 22. dau buzna înarmati în palat. 1-8. în ordinea civilã si militarã. XX. niciodatã"155. temându-se de o crimã. si din Eutherios. Florentius îl urmã. ar fi dispãrut dupã veacul al Vl-lea în Bizant. Un lãncier îsi scoate colierul ce-i împodobea gâtul ca stegar151 si-1 pune îndrãznet pe capul lui Iulian în chip de dia150 Ibidem. pe care Iulian are grijã a-i trimite cu posta publicã. 428. împlinindu-se astfel riturile de proclamare a noului Augustus. 18: abstractum sibi torquem. •'-•'• •« -^ •'•? •** . în costumul imperial. în semnãturã. Treitinger. pentru a-i duce lui Constantiu stirea evenimentelor. Iulian se urcã la tribunã. si tinu o cuvântare solemnã. meritul personal singur va trage în cumpãnã. pe care furia soldatilor i-ar fi sacrificat. La citirea scrisorii. 155 Op. apoi intrã în palat. le dãdu voie sã plece. altele secrete. [Dupã unele opinii. promite soldatilor câte cinci solidi de aur si o livrã de argint de fiecare. Decentius pleca din Gallia. Iulian întrebuinta titlul sãu de Caesar. 5. 140 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN . dojenitoare si muscãtoare (objurgatorias et mordaces). lovirã zgomotos cu lãncile în scuturi153. pp. linistindu-se. /zavidiciov.] 152 Ibidem. XX. si nu se potolesc decât atunci când îl vãd pe Iulian apãrând. unde rãmâne tot restul zilei. II. precum si cai de curse din Spania (equos currules Hispanos)m. despre acest detaliu si semnificatia lui. Bury. soldatii se agitã. împãratul cuprins de mânie porunci ambasadorilor sã iasã.. el a adãugat. Ei duceau din partea noului August o scrisoare plinã de deferentã fatã de suveranul sãu. 13. care era pe drum. Nemaivãzându-1. nimeni nefiind bucuros a înlesni cãlãtoria emisarilor unui rebel. obiceiul de a pune pe capul noului împãrat un 138 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN demã. capiti luliani imposuit confidenter. Soldatii. poate. 12. recapitulând victoriile lor si lãudându-le curajul. asemenea torques (gr. entuziasmati de aceste cuvinte. cum sugereazã Gibbon.soldatii îsi dãdeau seama de toatã gravitatea faptei lor si. 8. decoratã cu steaguri. 1938). strãlucitor. în sala Consistoriului152. El ar fi voit sã evite calamitãtile unui rãzboi civil si sã nu fie învinuit de ingratitudine. 417-420. în aclamatiile întregii armate. La vestea celor întâmplate.

când au ajuns la Aquileia. cu alt corp. Trupele garnizoanei s-au predat si au fost expediate.000 de oameni prin Retia si Noricum. ci pur si simplu îi cerea. pe Saone si pe Ron se coborî la Vienna. 141 de adversarul sãu în vederea campaniei: el recruta trupe si concentra aprovizionãri la poalele Alpilor Cottieni si pe tãrmul lacului Constanta. La auzul pasajului în care se osândea actul de la Lutetia. între Alpi si Dunãre. îl asigurau de încrederea lor. peste munti. Iulian trimise împotriva lor pe cornitele Libinon. generalul cavaleriei. Regele trãdãtor trecând mai târziu Rinul. îsi împãrti fortele în trei corpuri: Nevitta. 192-193142 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN sãu. 6. fu arestat de un trimis al Cesarului si deportat în Spania. 4. în locul unde. ca suspecte. la comandantul roman. nu mai voirã a-si continua . Italia de sus. la 19 mile de Sirmium. Iuteala cu care Iulian a strãbãtut distantele i-a impresionat pe contemporani: dusmanul s-a trezit cu el la Sirmium fãrã sã fi auzit de pornirea lui din Gallia160. flota a ajuns în unsprezece zile la Sirmium159. prin tunete de aclamatii. care-1 retinu la masã. soldatii si autoritatea Statului restaurat. în Gallia. iar Iulian. Iulian trecu fluviul împotriva francilor attuarii. se îndrepta prin Pãdurea Neagrã spre Dunãre. înainte de sosirea lui Constantiu. celelalte corpuri de armatã aveau sã-1 ajungã cât mai repede posibil158. Acest oras era resedinta prefecturii de Illyricum. 9. Se zvonea cã are întelegere cu unii sefi germani. o fantomã luminoasã îi apãru. lipsit atunci de trupe. într-o noapte. observã Zosimus. Iulian consulta zeii. care comanda fortele din Illyricum. si acolo dãdu citire rãspunsului implacabil al lui Constantiu. sã renunte la sforãiturile trufase si sã se mãrgineascã la sarcina de Caesar156. avea sã-si ducã trupa sa de 10. 9. Se descoperi si o scrisoare a lui Vadomar cãtre Constantiu. îi bãtu si le impuse pacea. Pentru accelerarea înaintãrii. De acolo. generalul Lucillianus. în seara de 10 octombrie. îl însãrcina pe agentul sãu Gaudentiu sã punã în stare de apãrare Coastele Africii si sã-i asigure grâul acelor regiuni. pentru a apãra orasul. Epictet. 157 Ibidem. care pierdu însã lupta. trimis ca sã-1 aducã. adunase în grabã câteva trupe. peste ape si mlastini. la Bononia161. îsi dãdu seama de pregãtirile fãcute 156 Ammianus. asigurând buna stare a cetãtilor pânã la Bale. din ordinul 158 Bidez. spre a fi depuse lângã cele ale sorei sale Constantia. Pe drumuri impracticabile. exclamând din toate pãrtile în sunet de voci teribile: Auguste luliane. Misiunea episcopului arian al Galici.000 de soldati de elitã. ceea ce pãrea a confirma atacul alamanilor lui Vadomar la hotarele Retiei. sã intre în Illyricum. trecând toate obstacolele. XX. Urcã apoi Rinul. Jovinus strãbãtea. Sotia lui Iulian muri în acest timp. spre a se mântui pe sine si a mântui si pe intimii sãi. Cãtre primãvara anului 361. cu o avangardã de 3. care. Preocupat de paza Rinului. dar. El tinu o cuvântare trupelor. 7. n-avu nici un rezultat. La ine de l'empereurjulien. unde trebuia sã-si îmbarce trupele pentru a le transporta la Sirmium. Iulian hotãrî sã porneascã repede. Corespondenta celor doi adversari se urmã pe acelasi ton pânã la sfârsitul anului 360. în vestitul mausoleu din Via Momentana. Trupele sunt debarcate.case populatia orasului si trupele. asistenta întrerupse. unde-si stabili cartierele de iarnã. Fiindcã miscarea vâslelor era potrivitã cu iuteala cursului apei si ajutând si vânturile favorabile. unul dintre favoritii lui Constantiu. pierind el însusi. dar temându-se încã de nãvãlirile barbarilor reînviati !157. în apropiere. si ajunse la Dunãre. Iulian îsi conduse oamenii cu o energie neobositã. astepta flotila în care toti se îmbarcarã. în fata conflictului inevitabil. XX. dar e surprins de Dagalaiphus cu detasamentul sãu. de unde se îndreptã spre Besancon. dupã cum decretaserã provinciile. care nu admitea nimic din doleantele lui Iulian. repetân-du-i versurile unui oracol care anunta moartea apropiatã a lui Constantiu pe pãmântul Asiei. Acolo. si rãmãsitele sale furã trimise la Roma. pe cãile serpuitoare ale Alpilor. pp.

populatia se repezi dincolo de ziduri. dar n-avu nici una din calitãtile sale.drumul. XXI. Vestea ajunge la popoarele vecine si la natiunile cele mai îndepãrtate. ei s-au predat numai când au aflat cã a murit Constantiu162. ultima statiune a Ciliciei. Ocupat în Orient cu persii. col. Strãbãtând Thracia repede. voi. si rãmãsitele sale pãmântesti au fost urmate de o procesiune de crestini cu fãclii în mâini. 10. îndatã ce se stiu la Constantinopol despre sosirea sa. Dupã o grea agonie. Cari Patsch în Real-Enzyklopãdie der classischen Altertumswissenschaft. este evident cã aici nu poate fi vorba nici de Bologna actualã. dupã câte ne relateazã Ammianus. rij|Mrtte{fejirttA| 'JBIPP:: Jovian. II. centru cu care Bononia de aici avea legãturã directã. însãrcinate163. spre a-si câstiga simpatiile. Constantiu se botezase. Helladei si pânã la Roma. dar nici de actualul Vidin din nord-vestul Bulgariei. t. îsi dãdu sufletul în ziua de 3 noiembrie 361. La Naissus redacta manifestele sale trimise în orasele Illyriei. 6. 164 Op. situat în antichitate în Moesia superioarã. Constantiu. Febra i se agrava si simti cã sfârsitul i se apropie. 15. care avea sã urmeze la tron lui Iulian. escortat de trupe si de multimea celor ce-1 întâmpinaserã. Astfel îsi încheie viata împãratul Constantiu. Este vorba de o altã Bononia. III. Dupã un asediu îndelungat si lupte înversunate. 1-ar fi indicat pe Iulian ca succesor.. 1899. ajunse la Herakleia-Perinthus. Sturgart. din Antiochia spre Asia Micã. în apropierea iernii. 160 Ammianus. Instigate de tribunul Nigrinus. apreciind pozitia tare a cetãtii. 12. intonând zi si noapte cântece religioase pentru odihna sufletului sãu. Caracterul sãu a fost „un amestec de slãbiciune si trufie. :< 143 Dupã ce intrã în Sirmium.mostenise toate defectele tatãlui sãu. 703)1. XXI. 162 Ammianus. El ocupã Naissus (Nis) si un defileu din Haemus. aflatã în Pannonia secunda. si din toate pãrtile vin ambasade spre a-1 saluta. apoi. Bury. Iulian dãdu în curând ordinul de plecare la Con-stantinopol. dupã cum reiese si din descrierea lui Ammianus (cf. XXI. situatã în nordul Italiei. Iulian oferi acesteia a doua zi o cursã de care. cit. pe patul de moarte. pe tãrmul Propontidei. pp. si Iulian îsi fãcu intrarea (11 decembrie 361) în capitalã în aclamatiile unanime ale poporului. (provincie în care se afla si metropola Sirmium (azi Sremska Mitrovica). acum un simplu protector domesticus. Eunucul Eusebius încercase a provoca alegerea unui nou împãrat. spre a-1 pedepsi pe rãzvrãtit. care-i asigura înaintarea. 144 . sã asigure pe Iulian cã toti soldatii imperiului erau gata sã meargã sub steagurile sale. se hotãrî a-si duce fortele militare în Europa. îsi reluã marsul pe calea ce ducea la Constantinopole. 161 [întrucât mai multe localitãti din Imperiul roman purtau acest nume. El porni. aflând cã Sapor s-a retras din teritoriul imperiului. ca si tatãl sãu. dar nu izbutise. care -zice atât de bine Gibbon . de superstitie si cruzime"164. 5. întãrindu-se într-însa. Curând dupã venirea lui Iulian. 6: sed iile ut fax uel incensus malleolus voluciter ad destinata festinans. Doi ofiteri furã expediati îndatã la Naissus. spre a fi înmormântat lângã ai sãi. 9. 163 Ibidem. Orasele imperiului trimit delegati pentru a-1 felicita si a-i prezenta coroana de aur165. îndatã ce Nevitta sosi cu trupele sale. La Tarsos simti începuturile unei febre. Constantiu. care se gândea si la soarta tinerei sale sotii. îsi continuã totusi drumul pânã la Mopsucrene. 11. ed. într-un moment de luciditate. 159 III. primi ordin sã transporte cu mare pompã trupul decedatului la Constan-tinopol. au ocupat-o. sosi în Constan-tinopole si galera care aducea rãmãsitele lui . aclamat de populatie. 439-440.

60. Fiindcã însã multi acuzatori se ridicã împotriva lor. Mãsura a fost cerutã noului împãrat. Bidez. t. iar Arbetion a conduce instructia. ---168 Care nu trebuie confundat cu cel din Gallia.. itfii. (3 noiembrie 361 . Odatã stãpân pe imperiu.. expulzând toatã acea domesticitate excesivã ce se înghesuia zilnic în jurul persoanei împãratului sub înaintasii sãi. Lettres etfragments. la Chalkedon. 1924. Apodemius. Eunapios. o. comandantul infanteriei. 146 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Sallustius fu însãrcinat a prezida sedintele. îndatã ce intrã în palatul imperial. ne-fiind prin firea sa nicidecum blând. 166 Bidez. Cu educatia sa filosoficã. 33. sa instituit un tribunal". Cât despre acestia.Constantiu. care îsi aruncau privirile de invidie asupra tuturor. Iulian coborî în port cu trupele sub arme. 207-211. (Bonn). si pãstrând numai pe cei 169. 2-e pârtie. osânditi la pedeapsa capitalã. ca Cesar. p. Iulian pãstrã si pe tron sobrietatea vietii sale de ascet. descoperit. Au fost numiti Mamertinus. pentru transmiterea ordinelor sale. . furã condamnati a fi arsi de vii. Dar aceluia. care-i fãcea atât de temuti în timpul . Modelul sãu era Marc Aureliu. La vie de l'empereurjulien. Judecãtorii furã alesi din sânul autoritãtilor indicate prin jurisdictia lor civilã sau militarã pentru asemenea afaceri. merse în fruntea convoiului pânã la Sfintii Apostoli. care am fost mântuit peste orice asteptare. Jovienii si Herculeanii. 145 NICOLAE BANESCU s 3 • Domnia împãratului Iulian . desi multora le pãrea astfel. care-1 fãceau si pe acela mai neînduplecat. altii. erau autorizati a urmãri dezbaterile. zis Catena. Iulian luã mãsuri pentru reducerea personalului extrem de numeros. al cãrui nume singur înfiora. 46. unde cosciugul fu coborât în cripta ce-1 astepta. complicele sãu. de Constantiu (acela a fost cum a fost). ofiterii celor douã corpuri ale gãrzii. Paris.. eunucul Eusebius. constituit ca înaltã Curte de Justitie. I. eu. el dispretul onorurile si luxul care însoteau în mod obisnuit viata suveranului. si patru generali. El institui apoi un tribunal exceptional. pentru a stabili responsabilitatea crimelor sãvârsite în domnia ce se încheiase. comandanti supremi ai armatelor: gotul Nevitta. cum rezultã din scrisoarea acestuia cãtre Hermogenes166.. si. în acelasi timp. Sallustius. Iulian încredinta devotatilor sãi comandamentele militare si marile demnitãti. decis a readuce lumea romanã la anticele sale traditii. el dezbrãcã pe acesti curieri de rolul lor de spioni si politisti. preferat de zei ca unul care a practicat pe tron lectiile filosofici. ex-prefect al Egiptului167.cum se zice. nas vrea sã sufere pe nedrept.26 iunie 363) a. martor e Zeus. care fãrã nici o sperantã am auzit cã ai scãpat de hidra cu trei capete! Nu vorbesc. multumindu-se pentru cancelarie cu patru secretari si cu 17 agentes in rebus. Oevres completes.. înaltul tribunal îsi luã resedinta dincolo de strâmtoare. p. chemat la comanda prefecturii Orientului168. agens in rebus. în Excerpta de Leg. Pentru a nu fi supus la influentele Curtii sau orasului. Pedepsele cele mai grave s-au pronuntat contra celor care. pe care în satira-i filosoficã Cesarii îl socoate superior tuturor predecesorilor. scris. fie-i tãrâna usoarã! . 3. cu care. organizaserã si exploataserã serviciul de spionaj. îi deprinsese în Gallia pe cei ce-1 înconjurau. L'empereurJulien. magistri ai cavaleriei. si alamanul Agilon. si împãratul se vãzu nevoit a aplica el însusi unor asemenea criminali pedeapsa capitalã1®. fiindcã a devenit fericit (rãposat). la Curtea lui Constantiu.> 147 NICOLAE BANESCU strict necesari. ci de fiarele din jurul sãu. Reduse considerabil si personalul serviciilor sale. pp. Arbetion. jur pe Zeus. Spre a da toatã importanta spiritului militar. Actele administratiei sale interne. Jovinus. Paul. 167 „O. prefect de Illyricum si Italia. . Cei vinovati de înaltã trãdare nu furã atinsi de acest tribunal.

Atent fatã de orasul sãu natal. îngrijindu-se a le asigura o functiune cât mai bunã. Firea vioaie si sincerã nu putea suferi aparatul complicat al ceremonialului asiatic. Armata a avut si acum toatã atentia sa. O circularã care interpreta legea preciza însã ce întelegea împãratul prin moralitate. A pus frâu fiscalitãtii "abuzive. adicã din momentul în care a luat contact cu realitãti întristãtoare pentru el. într-o domnie care numãrã mai putin de doi ani. Bidez a stabilit cã ostilitãtile lui Iulian împotriva crestinismului au început numai din iunie 362. > n s. mai cu seamã în Asia Micã si Egipt.ne spune Ammianus -. ta nãipia. p. si educatia tinerimii trebuia încredintatã profesorilor . 236 si urm. de la data pornirii sale spre Antiochia. preotii vechilor sanctuare se aflau în mare decãdere. La 17 iunie 362. Iulian a îmbrãtisat aproape toate domeniile vietii Statului. în ce priveste justitia. El retrase clerului crestin dreptul de a o folosi pe cheltuiala Statului (pe vremea lui Constantiu episcopii erau mereu pe drumuri. Iulian promulga o lege care lovea direct în crestinism. în acelasi timp. Aceste mãsuri au provocat. el intervine promulgând primele edicte generale în materie de religie. a redus impozitele si a cãutat sã le repartizeze echitabil. functionarii nu mai avurã dreptul de a elibera permise de cãlãtorie. pe care îl observau cu ostentatie si strictete înaintasii. s-a mãrginit a proclama cã pretutindeni se putea relua vechiul cult al zeilor care fãcuserã mãrirea 171 Ibidem. dupã Iulian. Peste mãsurã de împovãrati. îi invitã a renunta la discordiile lor si a profita de toleranta ce li se oferea pentru a-si practica fiecare religia sa fãrã teamã173. dupã expresia savantului belgian. reduse la rolul de adevãrate agentii ale fiscului. fiidcã ei vedeau în clasicii greci o tesãturã de inventii diabolice. anulând sentintele de exil pronuntate pe chestiuni de dogme de cãtre Constantiu172. Iulian putea crede într-o renastere a elenismului. Legea cerea pentru numiri în învãtãmânt un decret al Senatului municipal atestând moralitatea candidatului. Exemplul pe care-1 dãdea el însusi i-a atras iubirea soldatilor si disciplina lor. Constantiu luase o serie de mãsuri aspre. ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Iulian s-a îngrijit. afarã de prefectul pretoriului. A pus ordine în administratie. apoi. curialii se sustrãgeau tot mai mult obligatiilor la care erau chemati. era unui pontificat care tine sã transforme elenismul într-o teocratie174. împãratul se îngriji a o face mai expeditivã si prevãzu pedepse pentru cei ce provocau întârzierea proceselor. dar decretul trebuia sã întruneascã unanimitatea curialilor celor mai competenti si sã obtinã ratificarea împãratului. Atunci începe. care interziceau sacrificiile si hotãrau închiderea templelor. Crestinii nu puteau. Iulian nu putea sã rãmânã indiferent la aceastã pãrãsire a traditiilor strãbune. care devenise o mare povarã pentru municipalitãti. si Iulian a suprimat prin edictele sale scutirile nedrepte. Din prudentã. Când a ajuns la tron. Convocând pe episcopii dizidenti . revocând functionarii nedemni si asezând în fruntea ei cele mai bune elemente. s-au bucurat de atentia sa deosebitã. distrugerea multor monumente ale cultului pãgân si spolierea bogãtiilor pe care le posedau. Ca urmare. le-a usurat sarcinile atât de apãsãtoare. el conferi Senatului din Constantinopol privilegiile si onorurile de care se bucura pânã acum numai Senatul Romei170. pentru a asigura mai bine functiunea curiilor. Comandamentele au fost încredintate celor încercati171. în ultimele zile ale anului 361. Consiliile municipale ale provinciilor. sã întrebuinteze scriitorii clasici în lectiile lor. : 149 NICOLAE BANESCU Greciei si a imperiului. Tânãrul împãrat era prin educatia sa un partizan entuziast al vechilor traditii ale elenismului. El acorda totodatã o tolerantã universalã. spre a participa la sinoade). pãgânismul se afla într-o situatie criticã. Exceptional de activ. de asemenea.domniei lui Constantiu. n-a voit sã fie numit cu titlurile sonore si zadarnice de dominus si despotes. Prin aceastã largã tolerantã. care înlesneau evaziunea de la îndatoriri. a reduce la normal folosirea Postei publice.

au fost pãgâni care. Violentele crestinilor încurajati în domnia precedentã furã acum rãzbunate. e caracteristic în aceastã privintã176. produse în imperiu. 82-83. 310. Apostazia lui Iulian. sub privegherea episcopului de Nicomedia. Procopios. pp. 150 O altã lege. el îi proteja pe adeptii vechiului cult si crestinii furã în mod treptat lipsiti de functiile lor în administratie si armatã. în toate marile familii ai cãror copii erau instruiti de retori crestinii erau putin numerosi. Cazul lui Synesius. si un om de actiune si un om de Stat. în care o crizã de îndoialã întorcea din nou spiritele la politeism. Caracterul lui Iulian îl fãcea sã deteste cruzimea. în acelasi timp. 489. 172 Ibidem. t. de adversarii lor. 2 si urm. decât ordinele suveranului lor175. arãtându-i relele pricinuite imperiului prin alianta sa cu o religie subversivã. cu rezerva din partea lui de a putea profesa unele dogme ale primei sale credinte. Bidez ne-a dat. N-am putea însã afirma categoric cã avem a face la el cu o adevãratã renegare a credintei. 173 XXII.de o-nestitate neîndoioasã. Eugenius si Maximus în Occident. stim cum si-a fãcut. ed. în acea epocã. în excelenta sa monografie adesea amintitã. Faptul cel mai însemnat al domniei împãratului Iulian a fost reactia sa împotriva crestinismului. 174 Bidez. în materie de credintã. initiat în misterele neoplatonismului si înãltat la episcopatul Cyrenaicei. de la Magnentiu încoace. Nu trebuie sã uitãm apoi cã în veacul al IV-lea în multe regiuni ale Occidentului opera convertirii crestine era putin înaintatã. TCC nãtpia. Bury. conspiratorii grupati mai târziu în jurul egipteanului Pamprepios. b. El îsi simte o vocatie supranaturalã. Mult timp posturile înalte au fost acolo ocupate de pãgâni. El e cunoscut istoricilor bizantini sub numele de „apostatul" (renegatul) 6 napa6ãrrig. Se proclama astfel o stare de incompatibilitate între elenism si credinta crestinã. 225-229. în special în Orient. încât. p. ca si Iulian. de multe ori cu cruzime. recunoaste cã zeii au înteles sã facã dintrînsul mântuitorul lumii. ea dãdu loc la necurmate tentative de contra-revolutie. apoi Lucius. încã de copil. explicatia justã a fenomenului. op. se Ibidem. Practicile crestinismului.. „actul unui mistic sedus de promisiunile de nemurire cereascã si de viziuni de fericire". II.adaugã el trebuie sã ne amintim cã Iulian n-a fost numai mistic: a fost. curând dupã disparitia lui Iulian. când aratã cã 175 Ibidem. 5. pe atâtia altii. mare tulburare. întreprinderea care-1 seduse pe Iulian pãrea atât de ispititoare pãgânilor. pp. Trebuiau deci restaurate vechile traditii ale strãbunilor. educatia. cum o caracterizeazã atât de bine învãtatul belgian. arianul Eusebius. Apostazia lui Iulian a fost înainte de toate. si grija fatã de reputatia sa îl îndemna la respectul legilor justitiei. con-cepurã un plan de reactie . prietenul vestitei Hypatia. >••-. timp de douã secole. cum n-au convins. care-i obliga pe crestini sã repare pagubele pricinuite prin distrugerea templelor în timpul domniei lui Constantiu. Dar Mardonius deschisese de la început spiritului sãu receptiv tezaurele cugetãrii elenice. 152 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN lãsarã târâti de aceleasi ambitii. tânãrul Theodor. în care Iulian a fost initiat. mai degrabã dorintele. dar cei care exercitau autoritatea sa în provincii erau mai putin sub privirile publicului si ei urmau. p. nu 1-au putut convinge. cit. Cu toatã toleranta proclamatã de Iulian. dupã expresia justã a lui Gibbon.-<& qq JK^-Î V 151 „apostazia" era un lucru destul de obisnuit în epoca lui Iulian. Dar pentru a putea întelege jocul complet al influentelor care au dus la aceastã convertire . generalisimul care vru sã-1 ucidã pe Theodosius pentru a restabili idolatria..

pasionatã de plãceri. p. og. propunând trimiterea de negociatori. Pentru a le face plãcere. împãratul dãdu antiohie-nilor spectacolul unei curse de Hippodrom. încât celebrul retor fu. 278. iar episcopii îsi disputau de atâtea ori Scaunele. pãstrându-i dupã aceea o amintire ne-stearsã. a monumentelor ridicate de împãrati. si Sapor al II-lea gãsi prudent a scrie împãratului. ne înfãtiseazã în toatã cruzimea ei privelistea moralã a marii si lascivei metropole a Orientului. care ni s-a transmis. chiar plebea nu numai cã nu vegeta. spre a fi vândut mai ieftin.. dupã afirmatia retorului. Cãtre solstitiul de varã al anului 362 el trecu Bosforul. Discursul e o glorificare a suveranului. dar el a încãput pe mâna acaparatorilor. p. îl invitã la palat si o mare prietenie se legã între dânsii. 154 era un centru de bogãtie si de lux rafinat. într-o asemenea atmosferã. a cãrui populatie amestecatã se rãsfãta în viata-i usuraticã. în timp ce locuitorii sufereau de foame. si acesta se întretinu cu el.. Predicile Sfântului loan Chrysostom. a adus si grâu din Egipt. Acolo. „instrumentul pe care secolul sãu i-1 oferea nu mai era. si Iulian se duse la sãrbãtoarea anualã a zeului. 178 Ibidem. sederea în An-tiochia. Dar încercarea lui Iulian n-a reusit. prin gloria armelor sale împotriva germanilor. Mari pregãtiri de rãzboi se fãcurã. 153 NICOLAE BANESCU dusmanului care insultase în atâtea rânduri maiestatea Romei. 314. Pentru ca sã încerce a reînsufleti un cler inert. Expeditia împotriva persilor. si ceru lui Libanios sã pronunte un discurs. crezând cã va vedea acolo pompa unei mari ceremonii. Aversiunea fatã de crestinism era întretinutã si de privelistea pe care o oferea însãsi Biserica: erezia lui Arius împãrtise lumea în tabere. un mare respect popoarelor dimprejur. în schimb. Iulian a luat mãsuri ca sã usureze populatia. cu strãlucirea palatelor încrustate în marmurã si fildes. în apropiere de metropola Siriei. Moartea împãratului Iulian. într-o vreme de crizã alimentarã. Iulian fu aclamat de o mare multime care iesise în întâmpinarea sa. Biserica se organizase. a biciuit cu verbul sãu inspirat pãcatele societãtii frivole a Antiohiei. în mâinile sale. „ci cu desfãtare îsi ducea viata". Tânãrul suveran hotãrî sã ia ofensiva. cu vestita dumbravã Daphne. a convertirii lui la cultul elenismului179. Dezgroparea osemintelor fostului episcop Babylas si transportarea lui . Apostatul fu redus la starea de a-1 ruga sã imite institutii foarte deosebite de cele ale scumpei sale Hellade"178. hecatombe de animale jertfite erau consumate de trupe. Libanios se afla printre cei trimisi de oras înaintea suveranului. cum conchide Bidez. îndreptându-se spre Antiochia. împãratul auster si modest nu putea fi popular. consilierul sãu influent. pronuntat cu prilejul jocurilor olimpice din anul 360. de sãrbãtoriri si bacanale. decât un corp putin capabil de a vibra. dar nu gãsi decât indiferenta autoritãtilor si a publicului. La Daphne se afla un templu celebru al zeului solar Apollo. Un singur rival temut rãmânea în fata imperiului: regele persilor. de curse de cai. socotind inutilã o ambasadã. c. cu pietele în care toatã ziua se înghesuia multimea. a tineretii sale studioase. timp de douãzeci de ani. xayKâÃri Aâcpvij . unde hotãrâse asi concentra toate fortele. si ea putu opune o serioasã rezistentã operei de restaurare religioasã întreprinse de împãrat. pe tot timpul sederii lui Iulian în Antiochia. Antiochia veacului al IV-lea. dar Iulian respinse propunerea. de jocuri si dansuri obscene.împotriva progreselor crestinismului177. 84. cu porticele sale mãrete care strãbãteau orasul de la un capãt la celãlalt. sã loveascã Persia în inima regatului si sã pedepseascã astfel trufia 177 Ibidem. care. p. El îsi fãcea sacrificiile sale în temple si. Iulian impusese.cum o numeste Libanios în Panegiricul închinat orasului sãu natal180 179 Ibidem. când el însusi avea sã vinã în Persia. cu tot zelul sufletului sãu entuziast.

Se va rãzbuna prin insulte. pe strãzile orasului multimea impertinentã îl sfideazã. sã opereze jonctiunea lor cu Arsak. arãtând armatei cã trebuia sã-si punã speranta numai în izbândã. purtând provizii. apoi. Iulian rãspunse acestor invective ale populatiei în chip inocent. împãratul se retrase tot mai mult în palatul sãu. pe cel mai scurt drum la Tarsos.în cimitirul orasului. primi vizita seicilor nomazi arabi. în momentul plecãrii. fost duce de Egipt. în momentul decisiv. Trecând în urmã dincolo de Chaboras. op. pãrãsind Hierapolis. pãzindu-se de orice surprindere. crestinii dau foc într-o noapte templului. pornind cãtre Hierapolis. dar el. jignit de batjocurile lor. pp. arme si masini de rãzboi. 318-319. Apoi sosi si flota pornitã din Samosata. cu restul armatei. rãspunse cã-1 vedeau pentru ultima oarã si cã se va întoarce. si biserica cea mare din Antiochia fu atunci închisã. la Tarsos. cincizeci de galere de luptã si cincizeci de pontoane182. ajunse la Circesium. compunând sub formã de satirã o apologie ironicã intitulatã Misopogon. care se mistui împreunã cu statuia de ivoriu a lui Apollo. El adreseazã ingratei populatii o singurã amenintare: va pãrãsi un oras care 1-a înteles atât de rãu. înconju155 N1COLAE BÃNESCU rât de câtiva intimi. a indignat pe crestini. trimitând pe front si pe flancuri iscoade . ci a sa însusi. care au condus moastele sfântului cântând un psalm insultãtor la adresa lui Iulian. cântând cuplete care luau în bãtaie de joc religia. Bidez. tinu trupelor un discurs elocvent. El distrugea podul în urma sa. De aici grãbi apoi mai departe si. Gloria lui Alexandru cel Mare îi înflãcãra ambitia. dar o adâncã amãrãciune se desface din aceastã apologie. pozitie strategicã la vãrsarea râului Chaboras în Eufrat. Soldatii aclamarã zgomotos. Se gândea.. trecu Eufratul pe un pod de vase si ajunse în mars fortat la Carrhae (Harrân). sosind la 27 martie la Callinicum (Rakka). îsi dã aerul de a glumi si a râde. A doua zi. mãrturiseste cusururile ce i se imputã. Iulian îsi luã mãsurile dictate de experienta sa militarã. 316-318. 156 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN La 13 martie. unde se opri câteva zile. Iscoade venirã în grabã sã anunte o nãvãlire a escadroanelor lui Sapor într-un punct al frotierei. Asezat pe o înãltime. legile. Cu o exagerare de un comic bufon. adicã „dusmanul bãrbii". Cu prilejul Saturnaliilor. în Osroene. Iulian nu putea fi indiferent la aceastã crimã. cit. unde obtinurã o ultimã audientã si încercarã sã-1 înduplece181. ultima cetate a imperiului. Iulian. 182 Ibidem. trecând prin Corduene si Moxo-ene (la sudul lacului Van). la o lunã de la plecarea din Antiochia. pentru a merge aiurea. regele Armeniei. tinuta si chiar barba împãratului. pp. Membrii Senatului Antiohiei îl însotirã pe împãrat pânã la Litarba. dupã campanie. numindu-1 tap si ciclop. El le dãdu instructiuni sã manevreze dincoace de Tigru. pentru purificarea din jurul sanctuarului. si el urmã în expeditia sa itinerariul marelui cuceritor al Asiei. sã devasteze regiunile fertile ale Mediei occidentale si sã se întoarcã dupã aceea pentru a ajuta operatiunile din Assyria. Iulian intra în tara dusmanã. Curând dupã aceea. o mie de vase. 157 NICOLAE BANESCU spunându-le cã au prea multe de rãzbunat pentru a sovãi sã rãspundã la apelul patriei. dar nu împotriva altora. care îsi oferise ajutorul. înconjurat de ofiterii principali. care îsi ofereau concursul lor. pentru începerea campaniei. aminteste antio-hienilor tot binele ce a voit sã le facã si îsi aduce aminte cu regret de timpul fericit în care galii rãspundeau bunei sale vointe. o multime de locuitori de toate conditiile îl conduse. coborî pe Eufrat spre sud. si Iulian trimise în acea directie 30. Iulian pãrãsi Antiochia. desigur. La începutul lui martie 363. operã a sculptorului Bryaxis.000 de oameni sub comanda lui Procopios si a lui Sebastian. urându-i o întoarcere glorioasã si rugându-1 sã uite neplãcerile ce avuse. care separa cele douã imperii.

Dupã un asediu puternic. Intrând apoi într-o regiune tãiatã de canale pentru ajutarea agriculturii. înaintarea se face acum printr-o câmpie inundatã. unde o luptã furioasã se încinse cu persii generalului Surena.„ cetate puternicã. Armata înainta cu greu. ca atunci. îsi scosese platosa. ei furã atacati energic si pusi pe fugã. lãsând mai bine de douã mii de morti pe locul de luptã. împãratul e înstiintat cã la una din aripi centrul a fost aproape zdrobit de cavaleria dusmanã. El se asezã la centru cu infanteria. fortele lui Iulian trecurã peste toate piedicile si ajunserã la Perisabor. Decis a pune mâna pe capitala dusmanului. Secundin. care începea urmãrirea dusmanului. care fu incendiatã. când un nour de praf se ridicã în depãrtare. de privatiuni si de boli. Dar trupele erau extenuate de cãldura arzãtoare. El vru s-o tragã afarã. Iulian izbuti a-si trece într-o noapte trupele pe malul stâng al Tigrului. si a trebuit sã li se acorde trei zile de odihnã. ducele de Osroene183. într-o regiune acoperitã de coline. Soco-tindu-se cã el avea sã fie lung. Pe când îsi încuraja trupele în urmãrirea escadroanelor persane. în care armata lui Iulian se tinu bine. pe o arsitã grozavã. el se întoarse si iesi încet din cort185. fãcutã pentru a închide drumul cãtre MS [prOvincie istoricã din nord-vestul Mesopotamiei. Iulian tinu un consiliu de rãzboi. în tot acest mars ea era hãrtuitã mereu de cavaleria persanã. în loc sã îndrepte spre Iulian o privire încurajatoare. stãpânã pe teren. 159 NICOLAE BANESCU Câteva zile în sir avurã loc lupte de hãrtuialã. Iulian smulse scutul unui soldat si alergã cu un ajutor de trupe în locul primejduit. amãgiti de regele Armeniei. Atacatã de persi. cetate la 50 de mile de capitalã. având la dreapta sa pe Nevitta cu câteva legiuni de-a lungul Eufratului. spre a hotãrî dacã trebuie sã se întreprindã asediul capitalei. la stânga escadroanele de cavalerie. apãratã de apele ce o împresurau. apãrea si dispãrea pe nesteptate. si unde apãrurã întâia oarã persii. . Printr-un asediu greu. •<•. Ctesiphon era puternic fortificatã. avu o viziune fatalã: geniul imperiului îi apãru. Dar curentul fluviului era prea repede si flota nu-1 putea urca usor. Proviziile începurã a lipsi. au fost nimicite în aceastã continuã înaintare. în cele din urmã. si nu întâlni ajutoarele promise de Arsak. în preajma capitalei. si armata lui Iulian trecea pe întinderi pustii. închidea coloana. armata se urni din loc. împãratul se afla într-un mars din zorii zilei. Diocletian a transformat-o în provincie romanã]. urcând Tigris. împãratul. 184 La Gibbon: Maogamalcha. care. în care Iulian a desfãsurat toatã arta sa de militar cu experientã. La 26 iunie aveau sã-si reia marsul.pentru recunoasterea terenului si prevenirea surprinderilor. Armata înainta astfel. care. care timp de peste trei veacuri a fost stat tampon între Imperiul roman si Regatul part. dar cu capul acoperit de un vãl si. desprinsã din Regatul seleucid sub forma unui regat independent cu capitala la Edessa. cetatea a fost luatã cu asalt si dãrâmatã la pãmânt. ridicate pe malul Tigrului. nici trupele lui Sebastian si Procopios. vestind aparitia armatei considerabile a lui Sapor al II-lea. nu se arãtau. Victor si germanul Dagalaiphus comandau ariergarda. din cauza cãldurii. Fãrã a tine seamã cã. Trei palate mãrete. ea cade în mâinile lor si e prefãcutã în cenusã. ceea ce îl fãcu pe . se decise a renunta la asediu si a pãtrunde în interior. acestea aruncarã în urma lor o ploaie de sãgeti si sulite. rãnindu-1 adânc. care ocupau colinele. în noaptea care preceda acea zi. situatã la unsprezece mile de Ctesiphon. Una se înfipse între coastele împãratului. sub comanda lui Arinthaeos si a lui Hormisdas.Iulian s-o ardã. în ziua de 16 iunie 363. cãci bande de persi incendiau pretutindeni dinaintea nãvãlitorilor recoltele. 158 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN capitalã. închis în cor+ tul sãu. cã Procopios si Sebas-tian. ocupând toate pozitiile întãrite pânã la Ozagardana. fratele lui Sapor refugiat la bizantini. A doua zi. pe care Iulian îi astepta aici. unde printr-o miscare dibace puse cavaleria dusmanã pe fugã. sunt fugãriti pânã la zidurile orasului. pânã la Maioza-malcha184. ca odinioarã în palatul din Lutetia. cu parcurile lor de vânãtoare servind regelui.

întrebã dupã aceea de Anatolius. voi. Când stirea mortii lui Iulian ajunse în imperiu. cincizeci de satrapi si o multime din cei mai bravi soldati. Teoteoi. Marrou. si strigãtele soldatilor ajungeau pânã la cort. bãtãlia îsi urma cursul.. Enciclopedicã. vãdeste si influenta exercitatã de gândirea crestinã asupra filozofiei pãgâne a acelei vremi. dupã ce bãu. împãratul începu a plânge pierderea acestui bun prieten. Dus în cort. o revoltã izbucni împotriva prefectului. „Etudes byzantines et post-byzantines". Ammien Marcellin. în fata acestei privelisti.m-a convins cã sufletul nu este cu adevãrat fericit decât când s-a eliberat de legãturile trupului si cã trebuie mai degrabã sã te bucuri. si rana se redeschise. doreste sã fie înlocuit printr-un demn urmas. 160 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN ar fi avut urmãrile unei victorii decisive. Pretutindeni inscriptiile care glorificau numele tânãrului împãrat furã nimicite. 3. XXIV. ca bun cetãtean. nici prin durerile unei lungi boli. dacã Iulian ar fi trãit. Puterile încep apoi a-1 pãrãsi. 161 NICOLAE BANESCU prezenti cã nu vrea sã dea indicatii.dar îsi tãie degetele de muchiile ascutite si cãzu de pe cal în nesimtire. de Boccard. sintagma numen sempiternum. Procopios. ceru apã si. Les lettres grecques en Occident. cã mã smulge din lume printr-o moarte glorioasã". unul dintre intimii sãi. 5. cu privire la aceastã întrepãtrundere între crestinism si pãgânism în partea de apus a Imperiului roman. La Constantinopol. Bucuresti. spuse celor 186 XXV. Gândindu-se la alegerea unui succesor. martor ocular186. izbânda trupelor sale 1 Ammianus Marcellinus. nici prin cruzimea unui tiran.spunea. Polemistii crestini 1-au atacat cu furie. care vedeau în aceasta mâna rãzbunãtoare a divinitãtii. Ed. bucuria crestinilor. împãratul Iulian avu un sfârsit care a fost comparat cu al lui Socrate. III. echivalent cu numen caeleste sau chiar Deus caelestis. Courcelle. theurgul din . Toate acestea îl obosirã. asa cum o întâlnim si la Ammianus (cf. miscati. pagini frumoase pot fi citite în P. Persii pãrãsirã câmpul de luptã în care îsi lãsaserã doi generali. cu filosofii Priskos si Maximus. Corpul sãu fu transportat la Tarsos. La Antiochia. 1997. De Macrobe ã Cassiodore.. dar. Colaboratorii împãratului au fost urmãriti: Maximus. pe care-1 iubea mult. Paris. în apropierea ultimelor sale momente. lucrare tradusã recent si în limba românã]. aceeasi seninã filosofic în fata misterului ei. care lãsã în istoria lumii un rãsunet atât de mare. spre a fi înmormântat dupã dorinta sa. . Dusmanii fuseserã în aceastã bãtãlie aproape zdrobiti si. Saint Augustin etlafin de la culture antique. „Filosofia . Era cãtre miezul noptii (26 iunie 363). Grigorie de Nazianz îl batjocoreste pentru meritele. a fost un delir si reactia lor violentã. izbucnesc si ei în plansete.-I. Cei din jurul sãu. Toti tãcurã. împãratul îsi revine si-i conjurã sã nu umileascã prin lacrimi de slãbiciune moartea unui suveran care în curând se va uni cu cerul si cu stelele. 1943 si H. ca si pentru defectele sale. decât sã te întristezi când cea mai nobilã parte din noi se desface de cea care-1 degradeazã si-1 umileste. îsi provocã o hemoragie care-i grãbi sfârsitul. ed. pãgânii furã huiduiti si Libanios se 162 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN simti un timp în primejdie. Ador bunãtatea lui pentru mine. precurseur de l'historiographie byzantine. a IV-a. 8. Astfel pãrãsi viata acest om extraordinar. îsi dãdu îndatã sufletul. El simtea cã se înãbusã. Iulian îsi ceru calul si armele pentru a se întoarce la luptã. fu pansat de medicul Oribasius. agitându-se. si Iulian începu o convorbire metafizicã asupra naturii sufletului. T. si. care aflã armata în retragere. în acest timp. si când Sallustius îi rãspunse cã a cãzut în luptã. 26-27). 187 [De inspiratie neoplatonicã. E. Multumesc Zeului vesnic187 cã n-a îngãduit sã pier nici printro conspiratie. dar. p. Paris. Moartea sa e povestitã în amãnunt de Ammianus. 1958. în mijlocul discipolilor: aceeasi tãrie înaintea mortii. fu însãrcinat a escorta convoiul pânã la destinatie. Iulian .

re-cunoscându-i meritele. 332-335. unul dintre intimii sãi. fu însãrcinat a escorta convoiul pânã la destinatie. Magnus.. împãratul începu a plânge pierderea acestui bun prieten. Libanios putu compune o monodie. încât sotii de arme ai lui Iulian si martorii ultimelor sale victorii se temurã a publica ceva. Callistus). recomandat mai înainte împãratului. Astfel pãrãsi viata acest om extraordinar. pp. care-1 însotise pe Iulian în Persia.. Era cãtre miezul noptii (26 iunie 363). care vedeau în aceasta mâna rãzbunãtoare a divinitãtii. La Antiochia. miscati. într-o scrisoare cãtre prietenul sãu Aristophanes. fu executat. întrebã dupã aceea de Anatolius. 163 prezenti cã nu vrea sã dea indicatii. Eutropius.. Eutropius. izbucnesc si ei în plansete. în fata acestei privelisti. cu filosofii Priskos si Maximus. încât sotii de arme ai lui Iulian si martorii ultimelor sale victorii se temurã a publica ceva. puturã redacta o naratiune a rãzboiului. ceru apã si. Toti tãcurã. Abia dupã cinci ani de la moartea lui Iulian. Ammianus Marcellinus îsi publicã istoria sa. Polemistii crestini 1-au atacat cu furie.. Procopios. Libanios putu compune o monodie. mai pitoresc si mai veridic din autorii pe care îi putem consulta pentru a sti ce idee îsi fãcurã despre Iulian cei ce-1 cunoscuserã de aproape"190. o revoltã izbucni împotriva prefectului. Când stirea mortii lui Iulian ajunse în imperiu. „cel mai complet. re-cunoscându-i . Când mânia crestinilor se mai potoli. cel mai amãnuntit. în rezumatul sãu de istorie romanã. într-o scrisoare cãtre prietenul sãu Aristophanes. bucuria crestinilor. si rana se redeschise. recomandat mai înainte împãratului. doreste sã fie înlocuit printr-un demn urmas.. Mai întâi. în care îsi luaserã însemnãri (Seleucus. Toate acestea îl obosirã. p. pãgânii furã huiduiti si Libanios se 162 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN simti un timp în primejdie. pãgânii puturã aduce omagiul cuvenit suveranului care cãzuse pentru apãrarea patriei. Libanios mãrturiseste de ce este silit. ' Ibidem. a fost un delir si reactia lor violentã.. Oribasius exilat la goti. Abia dupã cinci ani de la moartea lui Iulian. pe care-1 iubea mult. si când Sallustius îi rãspunse cã a cãzut în luptã. Corpul sãu fu transportat la Tarsos. Colaboratorii împãratului au fost urmãriti: Maximus. 337. La Constantinopol. Teroarea fu atât de mare. Pretutindeni inscriptiile care glorificau numele tânãrului împãrat furã nimicite. datoritã si tolerantei lui Jovian. fu executat. pãgânii puturã aduce omagiul cuvenit suveranului care cãzuse pentru apãrarea patriei. Oribasius exilat la goti. ca bun cetãtean.. Grigorie de Nazianz îl batjocoreste pentru meritele. Cei din jurul sãu. Când mânia crestinilor se mai potoli. care aflã armata în retragere. Callistus). îsi dãdu îndatã sufletul. cit. spre a fi înmormântat dupã dorinta sa. theurgul din Efes. sã pãstreze tãcerea fatã de calomniatorii gloriosului dispãrut188. în care îsi luaserã însemnãri (Seleucus. puturã redacta o naratiune a rãzboiului. si Iulian începu o convorbire metafizica asupra naturii sufletului. dupã ce bãu. ca si pentru defectele sale. în rezumatul sãu de istorie romanã. Mai întâi. Putin înainte de sfârsitul secolului al IV-lea. cultura întinsã. sã pãstreze tãcerea fatã de calomniatorii gloriosului dispãrut188. ne-a lãsat asupra împãratului filosof pagini de judecatã nepãrtinitoare. câtiva ofiteri participanti la ultima campanie. câtiva ofiteri participanti la ultima campanie. Teroarea fu atât de mare. împãratul îsi revine si-i conjurã sã nu umileascã prin lacrimi de slãbiciune moartea unui suveran care în curând se va uni cu cerul si cu stelele. care-1 însotise pe Iulian în Persia. si apoi o lungã oratiune funebrã în care îl prezentã ca ales al zeilor si binefãcãtor al lumii189. calitãtile deosebite si devotamentul sãu pentru interesul public. si apoi o lungã oratiune funebrã în care îl prezentã ca ales al zeilor si binefãcãtor al lumii189.. care lãsã în istoria lumii un rãsunet atât de mare. dar.. El simtea cã se înãbusã. în marele sãu doliu. . ne-a lãsat asupra împãratului filosof pagini de judecatã nepãrtinitoare. op. datoritã si tolerantei lui Jovian. 336-337. Magnus. în marele sãu doliu. Cam s Bidez. } Ibidem. Libanios mãrturiseste de ce este silit. pp.Efes. dar.

siliti a emigra. mai pitoresc si mai veridic din autorii pe care îi putem consulta pentru a sti ce idee îsi fãcurã despre Iulian cei ce-1 cunoscuserã de aproape"190. fatã de situatia criticã a armatei sale. Dar. cum o caracterizeazã Eutropius192.. la prima ciocnire. 337. Pânã la Dur. Pannonian de origine. Ceea ce-1 distinge si face mãrimea lui nu e nici ideea conducãtoare.. invocând vârsta. e. Sapor al II-lea. în cele din urmã. Ammianus Marcellinus îsi publicã istoria sa. Ibidem. necessariam quidem." '. 349-351. Este ardoarea. îndatã ce aflase de moartea lui Iulian. cit. si 165 N1COLAE BÃNESCU Singara. fãrã ca cele douã armate sã se prindã într-o adevãratã luptã. IOVI AN. de asemenea. Nisibis. în stânga Tigrului. nu trebuie luat în râs si calomniat: el meritã respectul „datorat nobletei moralitãtii sale"191. sã pãrãseascã în mâinile persilor Armenia. Zosimus 1-a prezentat cu simpatie. entuziasmul si sinceritatea credintei sale. în dimineata zilei de 27 iunie. cultura întinsã. si atunci fu ales Jovian. situatia armatei fiind destul de precarã. în zadar fruntasii . fãcu propuneri de pace.. lipsitã de provizii si hãrtuitã necontenit în retragerea ei pe teritoriul dusmanului. El trebui sã retrocedeze persilor cele cinci provincii transtigritane cucerite de Galeriu. Sapor. VALENTINIAN sI VALENS 1.meritele. op. gândindu-se la pierderile mari pe care le suferise. sed igno-bilem. odatã cu dezgroparea manuscriselor ce cuprindeau scrierile suveranului atât de calomniat. din care locuitorii puteau pleca. 336-337. Putin înainte de sfârsitul secolului al IV-lea.. Dupã lungi discutii. Istoricii epocii vorbesc cu durere si indignare despre aceastã pace dezonorantã. 163 NICOLAE BANF. ofiterii armatei tinurã sfat pentru a alege un urmas. Eruditul Bidez le-a schitat în ultimul capitol al amintitei sale monografii (Histoire et legende). „nu trebuie sã uitãm cã Apostatul pretinse a reprezenta partida traditiei si cã întotdeauna el mãrturisi oroarea pentru spiritul de noutate. calitãtile deosebite si devotamentul sãu pentru interesul public.. pp. si ne-a expus opera de reabilitare întreprinsã.SCU în acelasi timp. 164 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN C. cornitele gãrzii. si. ' Ibidem.17februarie 364) Cu moartea lui Iulian. p. fãrã însusiri deosebite. • . trecând si în drama religioasã. înregistrând pãrerile contradictorii ale modernilor. pentru a întelege atitudinea lui Iulian. dinastia lui Constantin cel Mare se stingea cu totul. pp. savantul belgian proclamã un mare adevãr când afirmã cã. lovian (27 iunie363. se grãbi a le primi în conditii cu totul umilitoare pentru imperiu. pe care Jovian. ei se înteleserã a oferi tronul lui Sallustius. nu primi. persii furã respinsi cu mari pierderi. întãrit prin jurãminte si ostateci. Eunapius ne-a povestit domnia lui Iulian dupã jurnalul medicului Oribasius. el cãutã sã asigure îndatã pacea cu persii. desi mãrginindu-se la hãrtuieli. CONTINUATORII DINASTIEI CONSTANTINIENE. Cam f Bidez. } Ibidem. ca suveran model. dupã el. De la începutul Evului Mediu. în sfârsit. mai cu seamã în Franta. cel mai amãnuntit. prefectul pretoriului. Dacã Iulian n-a izbutit. pp. cele mai puternice douã cetãti ale Meso-potamiei. urmãrirea a fost continuã. socotindu-se biruitor. legenda Apostatului a preocupat fantezia hagiografilor. efortul prodigios al vointei lui". 332-335. Un tratat pe 30 de ani fu semnat între cele douã puteri.. Cedarea cetãtii Nisibis produse o mare jale printre locuitori. începuse urmãrirea imperialilor. nici întreprinderea pe care o concepu: sunt înaltele calitãti ale inteligentei sale si ale caracterului sãu. „cel mai complet. Acesta însã.

n. cunoscut pentru meritele sale militare în Africa si Britannia. 196 Ibidem.. Themistius. îsi reocupase Scaunul arhiepiscopal din Alexandria194. rugându-1 sã nu-i dea pradã dusmanului furios din cauza celor trei înfrângeri suferite. p. înainte ca titularul sã ajungã în capitala sa.. N-au lipsit însã nici zvonurile de otrãvire196. •t". Athanasius' First Exile. în care îsi mãrturisea credinta si asigura stabilirea legalã a religiei crestine. „Greek. Tronul rãmase vacant timp de zece zile. aclamat de multime. 2-4.. Unii o atribuie urmãrilor unei indigestii pricinuite sau de cantitatea de vin. 192 Citat de Gibbon. III.orasului se aruncarã la picioarele împãratului în trecere.. în cuvântarea ce tinu. numele lui Valentinian. 2. dupã altii. p. dupã o masã copioasã. cit. El avusese mai înainte. 550. seful unei schole a gãrzii197. fiecare oras so-cotindu-se expus nãvãlirii persilor. 6. 166 Spiritul moderat al lui Jovian proclamã o tolerantã universalã fatã de agitatia sectelor numeroase în sânul Bisericii.. pp. Dupã ce asigurã pacea cu dusmanii. t. întruni sufragiile întregii adunãri. odatã ce încrederea ei 1-a înãltat pe tron. e datoria sa sã se gândeascã la siguranta si interesul imperiului.. Jovian cãutã sã restabileascã linistea Bisericii. dar acesta pentru a doua oarã refuzã. 115.. „Zeitschrift fur Kirchengeschichte"..» . odatã ce Nisibis era cedatã193. spunând armatei cã. cãtre Constantinopol. ci dãdu poruncã de evacuare. Drake. asupra acestei personalitãti pot fi adãugate titluri mai recente: Politique et theologie chez Athanase d' Alexandrie. o întrevedere cu noul împãrat în Antiochia. Armata îi ceru sã-si asocieze un coleg la imperiu. Roman and Byzantine Studies".„. a putut vorbi cu elocventa sa obisnuitã de principiile tolerantei filosofice195. De la Antiochia. 195 Gibbon. : 167 NICOLAE BANESCU propuneri respinse. Domnia cea nouã avu un sfârsit neasteptat. Atunci. spre a fi înmormântat. 31)]. împãratul se culcã si fu gãsit a doua zi dimineata (17 februarie 364) mort în patul sãu. Oprindu-se la Dada-stana. n... Vestitul Athanasios iesise din retragerea sa la vestea mortii lui Iulian si. El transmise o circularã guvernatorilor de provincii.. un pan-nonian. ed.. trecând pe la Tyana si Ankyra. ofiter de merit. sau de calitatea ciupercilor consumate seara. 193 Zosimus. si Supra. Valentinian îsi arãtã de la început energia. Bury. . p. Recunoaste cât de mare e . a fost asfixiat în somn de cãrbunii aprinsi imprudent într-o camerã cu peretii de curând vopsiti. Buiy. III. Valentinian I avea o înfãtisare maiestuoasã si se deosebea prin energia sa fãrã margini si devotamentul pentru binele public. Alegerea avu loc la Niceea. mai putini în alte orase. A. op. 90 (1979). Cei mai multi locuitori s-au refugiat la Amida. Cauza acestei morti neasteptate a fost explicatã în diverse feluri. 34: navra Se fjv otjucoyfjg Kai dprivcnv /leord. ed... •. El fu îndatã învestit solemn. Zur Biographie des Athanasios von Alexandrien. trimis de Senatul capitalei sã exprime noului suveran devotamentul sãu loial. Descurajarea fu mare pretutindeni. . 194 [La bibliografia existentã în manualele de patristicã. t. ed.. Corpul decedatului suveran a fost trimis la Constantinopol. în mijlocul aclamatiilor trupelor (27 februarie 364). . un oras obscur între Galatia si Bithynia. Kannengisser. prefectul pretoriului.. p. v. LKãaTt\q EKKeîaSai mîc.•. zguduitã în timpul predecesorului sãu. VALENTINIAN I (2 7februarie 364 -17 noiembrie 3 75) Noul ales era fiul comitelui Gratian. C.. 1974. 27 (1986).. H. Niaiâwt avmît.. dupã mai multe Paris. nepaâv eq>68oiq. în Bithynia. 193. M. grãbit. Adunarea solemnã a puterilor civile si militare ale imperiului oferi din nou coroana lui Sallustius. oîofievcov. Tetz.. II. 304-338. Jovian nu se lãsã înduplecat. Jovian si-a luat calea.

si barbarii dãdeau asalt la toate frontierele: alamanii devastau Galiile si Raetia.. marea grijã a lui Valentinian I a fost apãrarea imperiului. Sarmatae Pannonias et Quadi. Acesta era în vârstã de 36 de ani si n-avea talentele fratelui sãu. Valentinian I era un brav soldat. prin anumite acte de guvern. 5: Hoc tempore uelut per universum orbem Romanum betticum canentibus bucinis excitae gentes sae-vissimae limites sibi proximos persultabant.. un martor ocular. getulii si maurii cutreierau Africa. sentintele dictate de multe ori glumet. iar în Orientul depãrtat regele persilor punea mâna pe Armenia199. afarã de practicile care ascundeau vicii sau dezordini sub masca religiei. ca si sectelor crestinismului. Administratia imperiului. recunoscându-i superioritatea geniului si ascultându-1. încerca sã uzurpe tronul lui Valens. Era numit de Praefectus praetorio. Apãrarea imperiului. dar alegerea unui prieten sincer cere o maturã deliberare si aceasta îl priveste. I. „încât multi ziceau cã seamãnã cu David". o rudã a împãratului Iulian. Situatia era atunci extrem de criticã. bandele prãdalnice ale gotilor Thracia. pe care le privea adesea cu plãcere devorând bucãti din trupurile celor executati. fireste. surprinsã. cu energia-i cunoscutã. Ammianus Marcellinus. Valentinian pãrãsi Milan si merse la Lutetia. Intentia sa era ca retorica si gramatica sã se învete în limbile greacã si latinã în metropola oricãrei provincii. Ammianus Marcellinus a înregistrat atâtea din executiile lui sumare. dupã expresia lui Ammianus. Valentinian a creat functia defensorilor {defensor civi-tatis). Calamitãtile care bântuiau imperiul n-au fãcut decât sã sporeascã ferocitatea congenitalã a inimii sale. Gallias Raetiasque simul Alammani populabantur. Moartea lui Iulian atâtã îndatã poftele de pradã si de cucerire ale barbarilor. sarmatii si quazii Pannoniile. ca un subaltern (in modum apparitoris). ne spune cã era mare de trup. dar avea o fire violentã.. cu pãrul blond si ochii frumosi. întâietate. care tinea la disciplinã în armatã si la ordine în Stat. pãstrând pentru el Illyricum. 197 Cedrenus. XXVI. de la Dunãrea de Jos pânã la hotarele Persiei. si Proco-pios. cu resedinta la Constantinopol. fiind dur pânã la cruzime. toleranta generalã garantatã de el în materie de credintã. venind la Constantinopol. scoala din Roma si cea din Constantinopol aveau. a le sprijini drepturile si a le expune plângerile înaintea tribunalului magistratilor civili sau chiar la picioarele 169 NICOLAE BANESCU tronului. El îi arãta un mare devotament. Londra. 541 (Bonn). Theo-dosius I transferã curialilor numirea lui198. 170 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN în toamna anului 365. Valentinian permise toate cultele. 199 Ammianus. Tot astfel se sili. 1923..greutatea acestui imperiu pentru mâinile slabe ale unui muritor. scotii si saxonii Britannia. Armata. Acest om teribil s-a arãtat. 198 Buiy. se linisteste. Dar unul din marile sale merite a fost. pãgânilor. rosu.. Reims si Treves. acordã titlul de Augustus fratelui sãu Valens (28 martie 364). de lângã camera lui de culcare. p-60. Spre a asigura linistea si prosperitatea oraselor. a. Se reglementa disciplina studentilor în chip serios. un suveran întelept. 168 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Imperiul fu împãrtit între cei doi frati. History of the Later Roman Empire. o lunã mai în urmã. Mai presus de toate însã. cu resedinta la Milan. si împãratul. Italia si Gallia. a înãbusi abuzurile din administratie si justitie. ne spune cã trâmbita de rãzboi rãsuna de la un capãt la celãlalt al lumii romane. pictii. putin albastri. El interzise expunerea copiilor nou-nãscuti si stabili în cele 14 cartiere ale Romei 14 medici cu stipendii si privilegii. semnalând si cusca celor douã ursoaice enorme. într-o epocã de aprige lupte religioase. resedintele . b. Valentinian întemeie si o institutie liberalã pentru educatia tinerilor si sprijinul stiintelor în declin. Protectia legii era asiguratã tuturor. care aveau sarcina de a ocroti pe cei slabi. Valentinian oferi lui Valens prefectura Orientului.

10. III.000 de morti si 4. încã din acel an. reînnoindu-se mereu203. la început. Bury. si cei care scãparã fugirã la a treia si mult mai importanta armatã.. capitularea saxonilor.. utfuisse longis saeculis aestimetur intacta. fortificã malurile Rinului cu mari constructii pe tot cursul sãu. Dacã fortificatiile ridicate de Valentinian apãrau interiorul tãrii. degradându-i în fata întregii armate. alamanii îsi reluau invaziile în Gallia. ita saepius adolescit. împãratul îi purtã cu vorba pânã se retraserã. magister officiorum. Valentinian consimti cu o prefãcutã repulsie200. Jovinus. 2. împãratul îsi îndreptã toatã atentia la întãrirea frontierelor Galliei. alarmati. Gibbon. spre a primi demnitatea de consul pentru anul urmãtor. alamanii nãvãlesc în Gallia înainte de trecerea lui Valentinian peste Alpi. 2. în cele din urmã. reclamând subsidiile promise. Batavii se aruncarã atunci la picioarele lui. 36-37. XXVII. l: Rhenum omnem a Raetiarum exordio ad usque fretalem Oceanum magnis molibus communiebat. în 368. . ceea ce s-a datorat si perfidiei generalului roman. sefii barbari.000. De aceea. 204 Ibidem. ed. Saxonii au fost încercuiti si aproape nimiciti. acestia au atacat provinciile maritime ale Galliei. unde Valentinian cu generalii sãi îi luarã cu asalt. Ei dau foc satelor si târãsc captivi în pãdurile lor. care atrãsese populatia de la ziduri. El încercã sã-i atragã si pe burgunzi (370) împotriva alamanilor. Valentinian îi pedepsi aspru pe Batavi. de la Raetia pânã la strâmtoarea Oceanului (Mânecii)204. trec în masã Rinul. armata imperiului 200 Ibidem. porunci comitelui Sebastian sã pãtrundã prin Raetia cu trupele din Italia si Illyricum. încãierarea fu aprigã. XXVIII. Britannia se afla si ea pradã incursiunilor îndrãznetelor triburi de la nord. Valentinian clãdi 201 Ammianus. Dar când burgunzii vin la Rin în numãr de 80. luându-le armele si hotãrând sã fie vânduti ca sclavi.200 de oameni. întorcându-se la Treves. în toiul iernii. în fruntea unei puternice armate disciplinate. acestia având cu dânsii contestatii pentru niste mine de sare. ea tinu o întreagã zi de varã (366). cerând iertare si fãgãduind a-si spãla onoarea într-o nouã încercare. Cf. Jovinus alungã resturile acestei invazii pânã la tãrmul Rinului si veni apoi la Lutetia. 172 aceastã barierã a Rinului. nimicindu-i în mare parte (368)202. în timp ce el trecea Rinul în fruntea unei puternice armate. care s-a prefãcut a primi. sefii lor rãniti mortal. s-au asezat în lagãr. cãci nu avea interes sã contribuie la distrugerea uneia din cele douã natiuni pe care le putea manevra una contra alteia. Gibbon. se pregãtirã a da piept cu Jovinus într-o luptã decisivã. XXVIII. surprinse în regiunea Metz o armatã a alamanilor si alta pe malurile Mosellei. multi pierirã. neputând opri devastarea satelor. si comandantul care avea apãrarea coastelor a cerut ajutorul lui Severus. steagul Herulilor si Batavilor cãzu în mâinile barbarilor. 1. loc. dândusi seama cã are a face cu o natiune de temut. 34. Barbarii nu se intimidarã. unde petrecu timp de zece ani pentru apãrarea. care asigurã linistea Galliei pentru tot restul domniei sale. cu egalã bravurã de ambele pãrti. XXVII. Trupele imperiului furã învinse. p. Atacati energic. t. cit. La începutul anului urmãtor.. XXVII. pe vârful unui munte aproape inaccesibil. 171 MCOLAE BÃNESCU învinse cu o pierdere de 1. Cu toatã opunerea barbarilor germanici. Alamanii târãsc cu dânsii o multime de captivi. si întãrirea frontierelor. în 371. Alamanii lãsarã pe câmpul de luptã 6. pp. Revoltati de purtarea trufasã a lui Ursacius.Galliei de Nord. III. 202 Ibidem.-. cu toatã marea înfrângere ce suferiserã. care pare intactã. 203 Ammianus. t. seful infanteriei.000 de rãniti201. coastele Galliei si Britanniei rãmâneau însã expuse atacurilor piratilor saxoni. hotãrât a da o lectie durã dusmanului. ale pictilor si . Valentinian. ei surprind Moguntiacum (Mayenta) în timpul unei sãrbãtori crestine. 5: Immanis etiam natio. aflatã la Châlons-sur-Marne. fatã de ambasadorii lor si de micsorarea darurilor ce li se acordau la o nouã domnie. Alamanii.. în curând.

Acesta trece strâmtoarea cu o armatã de veterani. dãdu oraselor multã sigurantã. Avaritia comandantilor militari. pp. dupã pradã. Valentinian trimite îndatã pe spaniolul Theodosius. fãrã disciplinã.. care.-. readuce sub drapel soldati rãtãcitori si acordã o amnistie generalã. el începuse a ridica si pe Dunãrea de Sus fortificatii. ed. ceea ce îi provocã pe quazi. 50-52. Refugiat la un rege maur (Igmazen). Apoi. Caesarea e prefãcutã în cenusã. Theodosius constitui o nouã provincie. care lãsau trupele neplãtite. Cu aceasta. în cearta dintre fiii sãi pentru mostenire. înainte de a fi trimis în Africa. :•.scotilor205. Pictii locuiau în Caledonia orientalã.=. cu care se uneau uneori si piratii saxoni. scotii ocupau înãltimile muntilor în partea occidentalã a Caledoniei. Firmus îl ucise pe unul din frati si fu atunci Gibbon. îmbarcându-se cu o micã trupã de veterani la gurile Ronului. cornitele Romanos. Africa romanã se afla de multi ani în mâinile unui guvernator militar rapace. voind probe evidente. cornitele stiind sã cumpere întotdeauna cu bani constiinta anchetatorilor. Toate plângerile rãmâneau fãrã efect. 47-48.. care.. se fãcuse odios întregii populatii.u. Temându-se pentru viata sa. 173 înstiintat la Treves cã cei doi sefi militari ai Brita-nniei au fost surprinsi si ucisi de barbari si provincia aproape pierdutã. Firmus era fiul unui sef mauritan puternic. regele quazilor. prin restaurarea fortificatiilor.v . guvernatorul de Illyricum.v. alungându-i în coltul de nord al insulei. . acesta fu somat a-i preda pe fugar. la el si-1 asasineazã. sã pacifice Africa. nu e de mirare cã populatia s-a strâns repede în jurul unui rebel. . . si trãiau din cultura pãmântului si din pescuit. Firmus cãutã sã însele vigilenta generalului printr-o supunere aparentã.. rãzboiul se încheia (373)207. spre a-1 informa pe împãrat. . .. Firmus provoacã rãscoala poporului sãu. se aruncau împreunã asupra provinciilor. trãind din pãstorit. regiune de câmpii întinse pânã la mare. pp. spre a înãbusi rãscoala lui Firmus. prin talentele sale militare. Pentru apãrarea provinciilor sale Illyricum si Raetia. Ca omagiu pentru suveranul sãu. el curãtã provincia de barbarii dusmani. suspendã atunci lucrãrile. cu dibãcia sa. bate mai multe trupe de barbari si libereazã multi captivi. O armatã destul de mare se adunã în jurul revoltatului. care îl privea ca pe un eliberator (372). care lãsase o mare avere. III. uitân-du-si certurile. Quazii se ridicã pentru a-1 rãzbuna . Prefectul Galliei. nu-si întrerupse operatiile. Ultima campanie a lui Valentinian a fost împotriva quazilor. }. si Equitius. rãu înarmati. Buiy. Sub o astfel de ocârmuire. Maxi-min. Acestia se plâng cã o fortãreatã se clãdea pe terenul lor. pe Theodosius. împãratul îl rãsplãti numindu-1 comandant suprem al cavaleriei206. în douã campanii succesive (368 si 369). Acest brav general învinse armatele alamanilor pe Dunãrea de Sus. neavând nici o scãpare. Numidia si Mauri-tania cad în puterea lui Firmus. debarcã în Britannia si. Theodosius debarcã în Africa (372-373). general abil si energic. . ca sã scape Britannia. Totodatã. se spânzurã în timpul noptii. Aceste triburi nordice nu puteau suferi stãpânirea romanã si. 174 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN urmãrit cu un zel neobisnuit de cornitele Romanos. nu furã în stare sã reziste talentului militar al lui Theodosius. în drumul pânã la Londra. pe care o numi Valentia.. pãtrunzând în interior si biruind orice rezistentã.» 175 NICOLAE BANESCU cu perfidie pe Gabinius. care va face lucrãrile fãrã ca barbarii sã-1 mai inoportuneze cu protestele lor.<. 205.Provincialii lui Firmus. profitã de ocazie spre a-1 determina pe împãrat sã încredinteze provincia Valeria fiului sãu Marce-llianus. Marcellianus îl invitã 101 Ibidem. t. Valentinian trimise pe cel mai bun general. încuraja dezertãrile si dezorganizarea armatei. dar acesta. prin crimele sale.

Valentinian f. reînviarã acum. neputând ataca Sirmium. dãdu audientã deputatilor provinciilor din Illyricum. Acolo i se prezentã o ambasadã a quazilor. Gratian primise încã de la vârsta de 8-9 ani. invitarã în lagãr pe Iustina cu fiul sãu. la 54 de ani.9 august 3 78) a. pe care le nimicesc în mare parte. 7 si urm. îsi asezã cartierul de iarnã la Bregetio. Numele sãu fusese adãugat la numele lui Valentinian I si Valens în actele publice. umilit. acesta semnalându-si talentele militare de care va da dovadã mai târziu ca împãrat. p. Dar acesta le rãspunde cu o violentã extremã. încât el se prãbusi în bratele celor de fatã si îsi dãdu peste putin sufletul. în cursul ultimei sale expeditii. asupra lui si A. în ambitia lor de a conduce în numele unui copil. la Carrhae.> 3. Interventia tânãrului Theo-dosius. arzând si omorând tot ce întâlni în cale. le dernier des grands Pannoniens. El aflã la Constantinopole prieteni . Prin cãsãtoria sa cu Con-stantia. cea de a doua sotie a sa. Monarhul. Alfoldi. si pe Valentinian al Il-lea. 3 si urm. încã de la începutul domniei. în primãvara 375. Vocea. salveazã situatia. disputându-i tronul (septembrie 365). încât trecu Dunãrea înapoi fãrã a fi pierdut un om208! Plãnuind a-si completa actiunea într-o a doua campanie. O ambasadã a sarmatilor îl întîmpinã pe cale. concursul cavaleriei sarmatilor (374). Atâta groazã bãgã în barbarii refugiati în munti. el dobândea drepturile ereditare ale familiei Flavia. ca de obicei. cu titlurile si insignele puterii supreme. din mâinile tatãlui sãu. un sfârsit vrednic de viata sa209. nãscuti din douã cãsãtorii: pe Gratian. 4 (1946). înrudit cu Iulian si despre care se spunea cã fusese îmbrãcat de acesta cu purpura. Revolta lui Procopios. 6. care încercau. Aflând la Treves cele întâmplate. pe care o repudiase. sã potoleascã mânia dezlãntuitã a suveranului. suspendate prin energia fostului împãrat. prezumtios. se revoltã împotriva lui Valens. nu vãzu în toate cele întâmplate decât vina barbarilor si întreprinse o expeditie de rãzbunare sângeroasã împotriva quazilor. pe Dunãre. privirea. Vajnicul soldat avu. Evenimentele din Asia. gesturile trãdau furia sa nestãpânitã. de vreo 18 ani. fiul Severei. insultându-i cu cele mai grele cuvinte. Asociat la imperiu de fratele sãu. Valens n-avea nici una din însusirile acestuia. Orientul a fost tulburat de o rãscoalã de mari proportii. Valentinian se mânie aprig asupra barbarilor si. dar pasiunile. Sosind la Sirmium. Acestia.si obtin. Gratian urmã deci la tron tatãlui sãu. 176 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Aceastã explozie de mânie îi provoacã ruperea unui vas sanguin. si el îi rãspunse cã se va pronunta dupã ce va examina lucrurile la fata locului. rezervându-si pentru sine comanda tãrilor de dincolo de Alpi. Trecând Dunãrea în tinuturile lor. simtin-du-si viata amenintatã. mantia de purpurã si diadema. Gratian fixã împãrãtesei si fiului sãu Valentinian al Illea 209 V. si asocierea sa la imperiu fusese ratificatã de armatele Galliei. prin aclamatiile lor. le devasta cu o furie implacabilã. porni cu mare parte din fortele Galliei împotriva lor. un copil de 4 ani. Lumea romanã era acum condusã de Valens si de cei doi nepoti ai sãi. . se ciocnesc cu trupele lui Equitius. care fu prezentat trupelor si învestit. Pericolul unui rãzboi civil fu împiedicat numai de atitudinea moderatã a lui Gratian.împãratul Valens l (28 martie 364 . ducele Moesiei (viitorul împãrat). cu titlul de Augustus (în august 367). 177 NICOLAE BANESCU resedinta la Milan. apãratã de ziduri. fiica lui Constantiu al Il-lea. Ammianus. XXX. „Revue d'histoire comparee". fiul Iustinei. Fostul general Procopios. sefii militari Merobaudes si Equitius. El primi alegerea armatei si declarã cã îl va socoti pe fiul Iustinei ca pe un frate si nu ca pe un rival. Valentinian I lãsa dupã el doi fii. în provincia Italiei.

în Iberia. Când vãzu printre acestia soldati care serviserã sub comanda sa. în Armenia se formã un partid numeros în favoarea lui Pap (Papa). cu o micã trupã ce comanda atacã un corp numeros de rebeli. iar Faustina. care îl investi cu puterile unui proconsul roman. trupele din orasele Thraciei si din cetãtile de la Dunãre. sunt cunoscute atât din izvoare latine (Ammanus) sau grecesti (Prokopios). si atunci. dar în urmã îl trãda. privitoare la înlocuirea regelui iber (ivir) Sauromaces prin ruda sa apropiatã Aspakures este bazatã tot pe textul lui Ammianus. Bury. Valens se afla la Caesarea. îsi scoase casca. cu o voce de tunet. încât ei se supuserã fãrã a sovãi. având sã apere tocmai atunci frontiera de nord. unde fu împiedicat a merge mai înainte. 4 si 16 si XXX. cât si din cele armenesti (Moise din Choren). sã-si predea pe propriul lor comandant. amenintatã de o invazie. pânã ce fu trãdat de ai sãi. furã atrase în conspiratie. legate si de domnia regelui persan Sapor al II-lea (310-380) sau sapur. Regele Armeniei. Fazele acestei aventuri sunt relatate de Ammianus. dar nu putu interveni. la care se adaugã Jovienii si Herculienii. Soldatii îl aclamarã pe Procopios. le strigã. Valens avu o atitudine prudentã. El fãcu însã greseala sã rãspundã invitatiei comitelui Traian. scãpã cu fuga. care de atâtea ori îi dusese la victorie. trupele lui Procopios îl pãrãsirã si el rãtãci un timp în Phrygia. Valentinian I primi vestea revoltei din Orient. t.care îi dau sperante. Nefericitul rege pieri în Turnul Uitãrii din Ecbatana (367)211. XXVI. El fu salvat însã de energia generalilor sãi. care pun în locul sãu o creaturã a lor. t. recunoscut ca suveran legal. Vezi si Gibbon. când i se aduse vestea rãscoalei si. Valens contribui a-1 restaura pe tron (369). care comanda împreunã cu Vadomar fortele romane stationate la hotarul Armeniei. Douã cohorte de gali. tãranii din împrejurimi. regele fu asasinat (374). Bury. era mai presus de toti. Ed. în douã lupte ce avurã loc. o armatã a lui Valens îl restaura pe Sauromaces. veteranul marelui Constantin. III. numindu-i copiii sãi si îndemnândui sã vinã alãturi de bãtrânul general. persii. 2. 211 Gibbon. Fiul lui Hormisdas îmbrãtisa si el cauza rebelului. 179 NICOLAE BANESCU vãrate provincii ale lor. 55-56. persii fac din Armenia si Iberia ade210. si atât de mare era autoritatea sa. iesi din retragerea sa si primi comanda unei armate. cãutând sã nu le dea pretext de ostilitate prin cãlcarea tratatului rusinos încheiat de Jovian. care. care conduse acolo o expeditie cu mari forte militare. Iberia avu o soartã identicã. în toiul unei lupte. întemeiate pe nemultumirea generalã. se 178 cãsãtori cu Procopios. ocupati cu tulburãrile lor interne si cu rãzboiul la hotare. Arbetion. Regele. îi salutã pe soldatii lui Procopios. iar Arinthaeos. jurându-i credintã. de teama persilor. nemultumitii. pp. în mijlocul banchetului ce i se dãdu. pentru a observa miscãrile persilor. Regele Sauromaces fu alungat de persi. spre a fi recunoscut.] 180 . simtindu-se amenintat. 2. fu ridicat si închis de Sapor al II-lea. Arsak. prin forta si valoarea sa. 12. mãrind prestigiul acestuia în ochii populatiei. vãduva lui Constantiu. spre a nusi expune viata. Numai la moartea neastâmpãratului Sapor al II-lea (380). [Evenimentele. mãresc numãrul acestei armate. Fatã de persi. si pieri decapitat (366)210. 12-17. nu puturã împiedica regatele Armeniei si Iberici de a-si recãpãta neutralitatea între cele douã imperii. descurajati. fiul lui Arsak. III. veni pânã la Tarsos. La adãpostul acestui tratat. ed. încât Procopios se afla în curând în fruntea unei mari ostiri stãpân pe Constantinopole. pp. care nu puteau uita amintirea lui Iulian. strecurându-se în patrie. Gotii dau si ei uzurpatorului câteva mii de auxiliari. intimidat. pe malurile fluviului Cyrus (372). Lupicinus alergã cu legiunile Siriei în ajutorul suveranului sãu. XXVII. Informatia urmãtoare. 6-10. invitat sã se consulte cu împãratul. se gândea sã renunte la coroanã.

Aceste nume nu trebuie traduse cum se obisnuieste: gotii de Apus si gotii de Rãsãrit. p. Moartea lui Valens. Studiul acesta a apãrut mai întâi în limba românã în „Studii teologice". se stie. Lot. .1. nota 90. . apoi în germanã în „Byzantina" (Thessalonic). pe malurile Balticei. ostrogotii sunt „gotii strãluciti" (radicalul austr). episcopul gotilor213. 73-81. 1928. începurã a trece Dunãrea si a prãda în imperiu. în secolul al IV-lea. el rãspândi printre goti arianismul. De mai multe ori ei devasteazã litoralul caucazian. Ulfila n-a fost un episcop al gotilor. o mare perse213 [Reiese cã Bãnescu înclina spre opiniile care considerau cã acest Theophilus a fost episcop al Gothiei din Crimea. pe tãrmul de nord al Pontului Euxin212. Dar Valens avu mai cu seamã sã-i înfrunte pe goti la Dunãrea de Jos.. colonizând pe ceilalti. 178-186.:. Burns. 237-2491. Pentru a-i face sã înteleagã scrierile sfinte. la Antiochia. la Naissus. 224. V. întors în patria sa. n. . la începutul erei crestine. D. Infra. cum aratã Jacques Zeiller. ci al tmorgoti. a participat la Sinodul de la Niceea (325). Ulfila (Wulfila) a fost evanghelizatorul gotilor din pãrtile Dunãrii. nimicind orasele prospere de pe coastele Greciei. Geschichte aer Westgoten. Ganshof. pe care îi înrola în parte în armatã. pânã la tãrmurile Mãrii Negre. p. pentru motive ce nu se cunosc. Theophilus Gothiae. Decomposition de l'empire (395. [Opinii mai nuantate la E. 1966. 212 Cele douã ramuri ale gotilor sunt. Ulfila compuse cu ajutorul literelor grecesti alfabetul gotic si traduse Biblia în limba gotã. în veacul al III-lea. Nu trebuie sã ne închipuim toatã Gothia arianã fiindcã Ulfila era arian. Gotii trãiau. . Stutgart.. par F.751). 182 cutie îi sileste pe goti împreunã cu Ulfila a cere adãpost în imperiu. Pe la jumãtatea secolului al III-lea. Paris. Ei sunt primiti si asezati lângã Nicopolis. Bloomington. pe acelasi drum. Claudiu al II-lea a câstigat asupra lor. 38 (1987). prima pãtrundere a gotilor în imperiu214. „ . A history of the Ostrogoths. vizigotii si ostro-gotii. Corãbiile lor pãtrund chiar prin Bosfor în Propontis si Marea Egee. Cipru si Creta. 14(1988). Theophilos. H. Thompson. Claude. sud-esticã a României de azi. prudent". cãci acum începe presiunea puternicã a barbarilor germani la aceastã frontierã. The Visigoths in the Time ofUlfila. Chr. precumpãnitoare atunci în istoriografie. arieni si . este sustinut de Emilian Popescu._ . 1984.A. 1. cel putin trei comunitãti cunoscute: niceeni. 1994. Munchen. Pfister et Fr. Academiei române.] 181 NICOLAE BANESCU Ei vin însã în atingere cu imperiul si pe uscat. Expeditiile acestea se mãrgineau la prãdãciuni. dincolo de Dunãre. 1979. Acest punct de vedere. lãsând-o în voia lor. se stie. si întotdeauna gotii se întorceau. pe care i-a putut converti. Bischofin der Krim oder an der unteren Donau ?. Cum aratã un învãtat bollandist. la sfârsitul secolului al II-lea. S.b. . unde venise în anul 341 în ambasadã la Constantiu. Pericolul german va fi timp de câteva decenii marea problemã a pãrtii de Rãsãrit a imperiului. pe la 348. si înainteazã pânã în insulele Rodos. F. fãcând o multime de prizonieri. Vizigotii înseamnã „gotii întelepti". dar Aurelian. cãci wisi se leagã de tema germanicã al cãrei sens e „întelept. au început sã capete tot mai multã consistentã argumentele care admit cã în cazul de fatã este vorba mai degrabã de Gothia situatã în partea. 5 p. si de atunci pornesc o serie de incursiuni nimicitoare pe mare. Claudiu al II-lea luã pentru aceasta epitetul de „Gothicus". Ed. între Don si Dunãrea de Jos. crestinismul se introdusese la gotii din Crimeea. p. ajungând pe tãrmul asiatic. Oxford. Christianitas Daco-Romana. în Moesia. Aceasta a fost. împãratul Decius pieri în luptele cu dânsii (251). de unde. Profitând de anarhia veacului al III-lea. Bucuresti. o mare biruintã (269). în Histoire de Moyen Âge. ulterior. Th. cit. El fusese ordonat episcop de arianul Eusebius al Nicomediei. Dupã vreo sapte ani. ca pirati. Lot. Au fost în Gothia centre de crestinism diferite. Wolfram. 1970. retrase ostile si administratia din Dacia. însotit de toatã informatia bibliograficã a subiectului. 120. Rãzboiul cu gotii. op. în Idem. ei emigrarã în tinuturile de sud ale Rusiei. pãtrund în Crimeea.

Regele lor pieri în luptã. el îsi relua actiunea. Nãsturel. KL. în stânga Dunãrii. în anul 375. în iunie. Paris. 1928. Boli. împing cãtre vest neamurile barbare. cu fiica sa Dulcilla. Ploile au împiedicat orice actiune în anul urmãtor. dar trimit ambasadã pentru pace. ca sã mai poatã fi pusã la ndoialã (v. în Idem. in Wien. t. care despãrtea teritoriile lor. 5 si urm. Les origines du christianisme chez Ies Goths. unde Athanaric îsi avea resedinta. „Revue des etudes sud-est eu-ropeennes". era încã pãstratã în 367. p. 710714. pe un pod de vase. p. Athanaric observã cã el a jurat sã nu punã piciorul pe pãmântul imperiului si s-a hotãrât atunci ca întrevederea sa cu împãratul sã aibã loc în mijlocul Dunãrii. text reprodus si în Fontes Historiae Daco-Romanae. gotii pãgâni îi prigonirã aprig pe crestini. când Valens îsi trecu pe acolo trupele. et eco HL%pi Seihrig oi/fiag (Patsch. Zeiller. H. unde se aflau alti goti. Le premier etablissement des Goths chretiens dans l'empire d'Orient. relegat în Scitia)215. t.. si. Delehaye. forma Mousaios este apropiatã de hidronimul Buzãu. Valens petrecu în Marcianopolis si iarna 369-370. Gotii urmarã aceeasi tacticã din anul 367.. 54-55). contingente ale lor au luat parte la luptele împotriva persilor216. Christianitas Daco-Romana. si Valens a rãmas în lagãrul sãu din Marcianopolis. Wien und Leipzig. P. de unde vor porni apoi cu neamurile germanice în Gallia si Spania. între Tanais (Don) si Volga. revãrsându-se ca o trombã din Asia. Gotii se tinurã de acum linistiti timp de sase ani. VII (1969). An. dar marea lor majoritate fu anexatã de 218 [într-adevãr. apropiindu-se iarna. III Die Volkerbewegung an der unteren Donau in der Zeit von Diokletian bis Heraklius. din tribul Atharid. si roT^OtpaÎKOi e expresia pentru acesti goti grecizati în urma unei lungi simbioze219. 214 J. 2 Abhandl). Ies Actes de Sãint Savas. în vara anului 369.. în „Melanges offerts ã Gustave Schlumbergef. 184 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Gaatha. pp.. 216221. em tfjg vecoq. asiguratã de Constantin cel Mare între Transmarisca si Constan-tiniana-Daphne. Ed. 36-37. Bol!.. Sitzb. identificat cu Buzãul nostru218.. Saints de Thrace et de Mesie. 208 Bd.audieni (sectarii lui Audius. cit. Em. fjv. Bruxelles). si Sf. Bucuresti. 1924.-hist. Persecutia a continuat si a fost violentã: 26 de persoane furã ucise într-un sat. 216 Cari Patsch. Le christian-isme dans la diocese de Buzãu jusqu 'au VIF siecle. retrãgându-se în fata armatei romane. si o parte dintr-însii fugirã pânã la tãrmul Balticii. aici este vorba de versiunea francezã a studiului apãrut în limba românã în volumul Spiritualitate si istorie . p. II.. pp. trecând Dunãrea pe la Isaccea în pãrtile Basarabiei. Trecerea fluviului. 157-177. Beitrãge zur Volkerkunde von Siidosteuropa. pãstrându-se acolo (osetii)220. 183 Gotii au fugit dinaintea lui. Ea e mentionatã în secolul al VlII-lea. 31 1912.175-185. în anii 348 si 360. Academiei. l Teii: Bis zur Abwanderung der Goten und Taifalen aus Transdunavien. sub Constantiu. (Akad. XXXIII. fiecare în barca sa si însotit de un numãr egal de oameni înarmati. 1970. Popescu. dupã ratificarea tratatului si primirea ostatecilor. au condus resturile populatiei la Kyzikos. der Wiss. pânã când revãrsarea furtunoasã a hunilor îi aruncã în provinciile imperiului.S. Philos. voi. se întoarse la Constantinopol. unde tratarã despre conditiile pãcii. Imperiul alanilor. p. cãzuse cel dintâi în ciocnirea cu hunii. federati. Valens avu de luptat încã de la începutul domniei cu gotii de peste Dunãre. în An. Histoire et arcbeologie. Sava. Principesa catolicã 217 e<p' rjÂico cmc. Valens si judele vizigotilor venirã. Trebuind sã vinã la tratative. fu atunci înecat (12 aprilie 372) în râul Museos. pânã în mijlocul fluviului. 215 Joseph Mansion. loc. Themistius ne spune cã împãratul a stat toatã ziua sub cãldura soarelui în barcã217. hunii. 1994. f\viKa nâ^iara ECCVTOV <pÃo-toSecrTepot. si împãratul trecu Dunãrea înapoi. Gotii pãgâni de dincolo de Dunãre erau. altii scãparã în muntii Caucaz.

fãgãduind sã fie linistiti. 1-5. v. Cât despre Athanaric. cit. Fiul sãu Witheric. amintindu-si cã tratase cu îngâmfare pe Valens. 222 Ibidem. . sã cultive câmpiile Thraciei si sã dea. Meridiane. ales rege. Bucuresti. n. Hermanrich. gonindu-i de acolo pe sarmati224.la întorsura Cariatilor. 1988. cu Fritigern si Alavivus (376)225. atacat fãrã veste de huni. cum cred unii. Valens dãdu. Kulakovskij. care trecuserã fluviul si-1 amenintau din spate. I. si nu muntii Buzãului. temându-se de un refuz la fel. 7. Gotii însã stiurã a profita de vanitatea functionarilor. Buzãu. si locuitorii indigeni. când. prin urmare. Istorija Vizantii.[Iul. în acelasi volum. de asemenea. 3. Ei vedeau în asezarea gotilor o sporire a populatiei rurale si a fortelor militare. din moment ce istoricul spune cã au ocupat regiunea gonind de acolo pe sarmati (Ad Caucalandensem locum altitudine siluarum inaccesum et montium. Alatheus si Saphrax.. puteau plãti un impozit. Sarmatis inde extrusis). se consultã cu ministrii sãi. Noii supusi ar apãra imperiul. si cei mai multi se arãtarã încântati de aceastã cerere. 4. trupe auxiliare. sub pretext cã s-a legat prin jurãmânt sã nu calce niciodatã pe teritoriul roman. 233.pentru a trece peste Dunãre. Bãtrânul si vestitul rege al acestora. vizigotii ocuparã malul Dunãrii si cerurã protectia împãratului. 186 ordin sã se ia mãsuri pentru trecerea gotilor în imperiu si pentru subzistenta lor pânã când li se va defalca un teritoriu suficient. Izvoarele ne aratã ca ei implorarã cu lacrimi autoritãtile imperiului sã-i lase a trece Dunãrea. 25) indicã si alte surse bibliografice ale subiectului si tematicii înrudite cu el]. Marea Neagrã. si ei nu stiau ce sã facã. Alatheus si Saphrax. au venit la tãrmul Dunãrii. XXXI. în aceeasi vreme. E. 1983. Valens. pp. si. 223 Ammianus. Ed. notele editorului (spre ex. izbuti a-si face loc printre dânsii. multimea fãrã numãr a vizigotilor. în toatã expunerea luptelor cu . Withimer. 3. p. 2 si p. silise pe împãrat sã iscãleascã pacea în mijlocul Dunãrii. cu rugãmintea de a-i primi si pe dânsii. cum suis omnibus decli-navit. voi. dar. împreunã cu Witheric. editie îngrijitã de V. nici ai Coziei. op. un copil. De la origini pânã la cucerirea otomanã. dar compatriotii sãi nu-1 urmarã. Chrysos. I. 8. Brãtianu.dupã expresia bine informatului Ammianus . p. I. neputând înfrunta primejdia.. unde voia sã se apere printr-o linie de întãriri. p. Athanaric. trimitând o solie împãratului. 185 NîCOLAE BÃNESCU huni. în disperarea sa. se retrag pe malurile fluviului Danastris (Nistrul)221. regele Gruthungilor (ostrogotilor). XXX. ei se gândirã sã se retragã dincolo de Dunãre. e salvat de doi generali energici. n. p. 1-3. care îi târãsc cu dânsii în viforoasa lor înaintare spre vest. 183J 220 [în sens similar. 1972. voi. îngroziti. din aceastã cauzã s-a retras cu ai sãi în Caucaland. XXXI. 224 Ibidem. în Moesia. To Bvtãvnov Km oi FOT^OI. cade în luptã. traducere de Michaela Spinei. G. Cãpetenia thervingilor (vizigotilor). nemaiavând sfaturile lui Valentinian I. III. Kiev. 1915. Sub comanda lui Fritigern si Alavivus. se sinucide. 199. care sã fie dusi în orasele Asiei. Ostrogorsky. Farnobius. cãutã sã reziste pe Nistru. 59. Valens puse conditia de a preda armele si copiii în vârstã. XXXI. 219 C. p. hunii se aruncarã asupra ostrogotilor vecini. punând între dânsii si dusman bariera puternicã a fluviului222. 221 Ammianus Marcellinus. Romanii se luptarã cu valurile ziua si noaptea . împreunã cu ei. care purta titlul de jude(nervingorumjudex). Spinei. unde vor primi educatie. retrãgându-se între munti si siret. 218. Histoire de l'Etat byzantin. pentru a-si pãstra armele. 4. 259-277). Atharid din izvor este însã cãpetenia pãgânã a locului]. care ar spori considerabil veniturile tezaurului. la nevoie. care. Gh. Rãspunsul a fost negativ.. 12-13.Caucaland poate fi însã regiunea muntoasã a Banatului. în locul recrutãrii anuale. Patsch. regiune inaccesibilã din pricina multimii de pãduri si a muntilor. 414416. Thessalonic.

în loc sã respecte poruncile împãratului. Ei se aflau sub zidurile Adrianopolei. împreunã atacã Adrianopole. înainte de emigratie. Alatheus si Saphrax se folosesc de acest lucru si trec fluviul în imperiu.. Munchen. si cei doi generali se gândirã a-i depãrta de frontierã.. o ceartã se iscã între goti si soldatii romani. Biruitori.. Dar orasul se apãrã energic. în acest scop. Calamitatea din . 187 Lupicinus si Maximus aveau conducerea militarã a Thraciei. Ieronim pustiirea tinuturilor (Pannonia sa. I. Bucuresti. Acestia se plâng de lipsurile ce îndurau. . unde ura dintre goti si romani va izbucni într-o revoltã generalã (377). Entwurf einer historischen Etbnographie. Von den Anfãngen bis zur Mitte des sechsten Jahrhimderts. 5. armând contra lor populatia. Gotii cerurã un rãgaz de douã zile. 6. Lupicinus îi invitase pe sefii gotilor la un mare banchet.. împrãstiin-du-i în diferite provincii. coordonator C. Cu aceste cuvinte. 1994. în curând..>. si Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a României. Ajunsi în lagãr. si H. spuse pe un ton linistit cã o ceartã se pare cã s-a încins afarã între cele douã natiuni si poate avea consecinte mari dacã nu e imediat potolitã cu autoritatea prezentei sale. 225 Ibidem. în atare împrejurãri. XXXI. în cuvinte dramatice.. provocând.] . Preda. si suita lor rãmãsese sub arme la poarta palatului. pãrãsind steaguri si trupe.. unde se refugiaserã res226 Ibidem. ridicã asediul si încep a devasta cumplit Thracia. .. „în afarã de cer si pãmânt. pânã la Tisa. înfometarea gotilor.. întrucât Caucaland poate fi legatã de Gothia nord-dunãreanã. lordanes. toate sunt nimicite prin foc si sabie227. el cultivã prietenia cu ostrogotii si îsi duse încetul cu încetul armata la Marcianopolis. fuseserã primiti în serviciul imperiului. dându-si seama cã-si pierd vremea în zadar.. voi. XXVI. Acesta pune în descrierea faptelor pasiunea sa de got. ne înfãtiseazã si Sf. . pãstrându-si calmul. Geschichte der Goten. Enciclopedicã. Oameni hrãpãreti. Illyricum si Thracia). pentru a nu fi atrasi în revoltã. . care. sfãrâmã legiunile romane... slãbind paza la Dunãre. el dãdu poruncã sã se ucidã gãrzile lui Fritigern si Alavivus. unde. el si însotitorii sãi traserã sãbiile si-si deschiserã drum prin multimea care umplea curtile palatului si strãzile. toate au pierit"228. nu fãrã exagerare. pânã la portile orasului. punând-o pe fugã si smulgându-i armele.. XXXI. ei sunt situati în pãrtile Banatului. si Lupicinus fu înstiintat cã mai multi dintre soldatii sãi si-au pierdut armele si [Ipoteza respinsã de Bãnescu este însã cea mai probabilã. fugi de pe câmpul de luptã. printr-un atac strâns si impetuos. zice el. ei cautã sã profite de situatie.•. Lupicinus. Insultele si provocarea acestei improvizate armate îi fac pe goti sã se repeadã asupra ei. dar comandantul Adrianopolei le dãdu ordin sã plece imediat. cu ostrogotii si regele lor225. fãrã deosebire de vârstã si sex. Ei îl întâlnesc apoi pe Fritigern si trec sub steagurile sale. cf. Ed. afirmã Ammianus. 3. La zgomotele si tipetele auzite. Fritigern îsi dãdu seama de pericolul ce-1 ameninta si. situatã în regiunea respectivã (v. 188 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN viata. 1979)... De la ceartã s-a ajuns la lovituri. furã primiti cu aclamatii si ei hotãrãsc rãzboiul226. Wolfram.acesti barbari.. Fritigern se impusese ca sef al vizigotilor si îi tinu în frâu pânã la momentul prielnic de a se ridica împotriva stãpânirii romane. 189 turile armatei lui Lupicinus. unde încãlecarã si se fãcurã nevãzuti. Fritigern. 265.<. si barbarii. Ametit de bãuturã. Gotii ucid pretutindeni. p. clin pricinã cã acestia nu-i lãsau sã se foloseascã de piata bine aprovizionatã a orasului. si ministrii lui Valens doreau sã-i treacã Hellespontul. prin rapacitatea lor. • . Lupicinus porneste împotriva lor în fruntea trupelor ce putu aduna. gotii îsi sporesc îndatã fortele cu compatriotii lor comandati de Suerid si Colias. 2 si urm.. Gotii îl asteptau la nouã mile de Marcianopolis.

fiind sigur de biruintã. gelos pe victoria tânãrului nepot. împãratul. l. Gotii s-au revãrsat atunci care încotro au apucat. Dupã aceea. . alani s. Pãmântul se acoperise de râuri de sânge (humus rivis operta sanguineis). de la Dunãre la Rodope231. Ammianus Marcellinus a vãzut câmpul acestei înversunate bãtãlii înãlbit de oase230. el a câstigat o mare biruintã la Horburg. trimis cu auxiliarii sãi de Gratian din Gallia. pentru a ajuta lui Valens. trimitând înainte pe Richomer cu o scrisoare. lângã Colmar (mai 378). se sileau cel putin sã nu-si dea viata nerãzbunatã. 7). t. se temu sã nu fie el însusi blocat si se retrase cu trupele sale. s-a produs încãierarea.. s-a hotãrât a pãrãsi Antiochia si a merge sã punã capãt rebeliunii gotilor. Câtiva ani mai târziu. 228 ubipraeter caelum et terram. cele douã armate s-au retras fiecare în lagãrul sãu. cimentând alianta os-trogotilor cu el. 2. magister militum.. Dar Valens. XXXI.. Bury. a rechemat trupele de veterani din Armenia si a trimis în Europa. pe o mare arsitã. în care îl sfãtuia sã-1 astepte.a. Saturninus. 103.obisnuita fortificatie a barbarilor 227 Sine distantia enitn aetatis vel sexus. 191 potriva barbarilor.). de ambele pãrti. 190 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN în localitatea Salices din nordul Dobrogei. Valens porneste atunci din capitalã în fruntea trupelor. încât soldatii.) au trecut Dunãrea. venea în ajutorul colegului sãu. Gratian se pregãtea a-si duce trupele în Rãsãrit. Asa se ajunse la memorabila luptã de lângã Adrianopol. Apud Gibbon.. cei doi generali s-au unit cu Richomer. nerãbdãtor a da o loviturã dusmanilor singur. dupã cum se crede . si împãratul a trebuit sã iasã împotriva lor. populatia indignata cerându-i sã iasã îm230 Albentes ossibus campi (XXXI. .nu se mai putea vedea cerul. care rãsuna de strigãtele îngrozitoare233. tineretul got adunat în capitalele provinciilor fu masacrat de trupe în aceeasi zi dinainte hotãrâtã. ca sã conducã rãzboiul contra gotilor229. si în care. El era întâmpinat cu manifestatii ostile la Hippodrom. Acolo a avut loc bãtãlia crâncenã. El a fãcut atunci pace cu persii. 6. la carele gotilor.. de unde n-au mai iesit timp de sapte zile. informati despre acest lucru. în lupta cu dânsii. ed. La sfârsit. barã în acest scop iesirile din Haemus. carrago . Din pricina prafului ce se ridica . p. 231 Ibidem. încât s-au închis în cercul lor de care. nãvãlesc peste Rin.. Comandantul Cavaleriei. La cãderea noptii. fãrã a se sti care a biruit. 8. 2 si urm. cu cavaleria lor. ca sã-i înfometeze.continuã . Generalii romani cãutarã sã izoleze lagãrul gotilor. Gotii au fost însã atât de impresionati de neasteptata rezistentã a trupelor imperiului. pe Traian si Profuturus. „aflându-se între soldatii de rând. dar alamanii. în asteptarea lui Alatheus si Saphrax. unde fiii gotilor fuseserã rãspânditi în orasele provinciilor. Ammianus ne-a de-scris-o în stilul sãu înflorit. care a durat o zi întreagã. 1-3 si urm.provinciile europene a trezit temerea ca ea sã nu se întindã si în Asia. Lupta a fost lungã si sângeroasã. La sosirea lor în Thracia. La ordinul lui lulius. Cam în aceeasi vreme. nu-1 mai asteptã pe Gratian. Gratian. asezate în cerc. dar aflând cã un nou val de barbari (huni. Lãsându-si bagajele si proviziile lângã zidurile Adrianopolei. 229 Ammianus. cunctaperierunt. Alatheus si Saphrax recunosc acum sefia lui Fritigern. împiedicându-i sã iasã din tinutul unde se gãseau. Gotii se aflau în lagãr. si au hotãrât împreunã sã-i atace pe barbari. 7. caedibus incendio-rumque magnitudine cuncta flagrabant (XXXI. pãzindu-le strict. Valens ajunge. sã nu se expunã singur într-o situatie atât de periculoasã232. XXXI. Comandantii îsi orân-duiesc trupele în linii de bãtaie. Fritigern însceneazã o ambasadã. nemaiputând merge. din ziua de 9 august 378. n. cornitele domesticilor. III. închisi în cercul lor de care.spune el . liber acum pe miscãrile sale. Valens. Valens sosea la Constan-tinopol. au cãzut multime de luptãtori.. 122. devastând sãlbatec totul. încurajat în aceastã atitudine de lingusitorii din jurul sãu. pânã la sosirea sa. aflând grozãviile din Thracia.

si fusese executat în chip las. • . A fost un mãcel din care abia a treia parte din armatã a scãpat. XXXI. Wien. unde resturile armatei au luptat cu disperare pentru a-si salva viata. în aclamatiile trupelor. pe Theodosius. ar fi povestit cele petrecute234. XXXI. Noul ales învãtase arta rãzboiului sub conducerea ilustrului sãu tatã si. s-a prãbusit. Locuitorii se unirã cu soldatii în aceastã înversunatã apãrare. . 238 E. dându-le foc. Gesch. si. barbarii s-au împrãstiat în tinuturile nordice237. adaugã istoricul. pe care-1 avusese Valens. însãrcinat în special cu conducerea rãzboiului gotic. si n-a fost apoi gãsit nicãieri". în afarã de lupta de la Cannae .. nu avea experienta si priceperea cerute de o situatie atât de gravã. îngrãmãdind la întãrituri masinile de rãzboi. pergebant.. THEODOSIUS CEL MARE (19 IANUARIE 379-17 IANUARIE 395) 1.. frumusetile ce se desfãsurau privirii lor si multimea imensã a locuitorilor. 14. 19236 Ibidem. au îngrãmãdit în jurul casei mãnunchiuri de paie si lemne si. 12.n-a fost dezastru mai mare235. v 193 furioasã a arabilor sositi de curând din Asia. în calitate de dux Moesiae primae. 4. grav rãnit de o sãgeatã. 233 Ibidem. miscentes cunctapopu-lationibus et incendiis. Altii sustin. pp. si a murit în 232 Ammianus.încheie Ammianus . de ministrii care abuzaserã de tineretea suveranului lor.. Dupã executia pãrintelui sãu. luptase glorios în Britannia si Africa. pe când era bandajat. cãci nimeni n-a afirmat cã 1-a vãzut sau cã ar fi fost de fatã. XXXI. 12 si urm. Luptele cu gotii. 5. cu etaj. nullo renitente. la Sirmium. Unul dintre candidati. gotii s-au convins de neputinta lor de a cuceri orasul si s-au retras. 237 Ibidem. Dupã grele pierderi. Gotii au atacat apoi Adrianopolul. El simti nevoia de a-si asocia un coleg în locul lui Valens. 10: nec iam obiectupulveris caelum patere potuit adprospectum. se dovedise un comandant excelent. au strãbãtut atunci pe îndelete câmpiile Thraciei. Theodosius fu înãltat de Gratian în ziua de 19 ianuarie 379. care nu stiau cine este. 192 curând. XXXI. XXXI. clamoribus resultans horrificis. 1928. ajungând pânã la Constantinopol. 13. si avu meritul de a alege pe cel mai bun general. ducând viata de particular în domeniul sãu de la Caucha. 194 [DINASTIA THEODOSIANA. ceva mai înainte. el se retrãsese în patria sa spaniolã. au ars clãdirea cu oameni cu tot. l. scãpat pe o fereastrã. 16: Itineribus lentis. împreunã cu hunii si alanii. Alungati de o iesire 234 Ibidem. Dacia si Macedonia. des spâtromischen Reiches. dându-si ultima suflare.Ammianus -. cã s-a dus cu câtiva „candidati" si eunuci la o casã tãrãneascã din apropiere. Chemat ia Curte. 13. trecurã în stãpânirea sa238. XXXI. El primea Orientul. al cãrui tatã. Dupã analele istorice. 233 Ibidem. cã Valens nu si-a dat sufletul îndatã. unde i-au uimit tãria zidurilor. dar.. în mijlocul masacrelor si incendiilor236. Stein. TRIUMFUL ORTODOXIEI] ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN A. Gratian. 13. generalul cu acelasi nume. prea tânãr. Fiind primiti de la etajul casei cu sãgeti si nevrând sã piardã ocazia de a prãda. la rangul de Augustus. 295-296. a fost înconjurat de dusmani. douã din diecezele Illyricum-ului.

unde îsi organiza armata si îsi distribuia fortele. ostrogotii. alanii si hunii sunt aruncati cãtre sfârsitul anului peste Balcani. p. Theodosius der Grosse una seine Zeit. din mâinile episcopului Ascholius. Noul Augustus nu avea o armatã îndestulãtoare si disciplinatã. pânã la supunerea totalã a gotilor. spre a înfrunta bandele unite ale gotilor. Detasamentele garnizoanelor se uneau. al editiei operei lui Gibbon. dar comandantul Thraciei. lucrare publicatã împreunã cu A. de la portile Constantinopolului pânã la tãrmul Adriaticii.1 240 în t. îsi deschise drum de la Sirmium pânã la Thessalonic. Fritigern dispare. luptând hotãrât împotriva compatriotilor sãi. recrutate dintre cei mai feroci rãzboinici ai Germaniei si Scitiei243. De aceea întrebuinta o metodã potrivitã situatiei. încurajând trupele a face dese iesiri împotriva barbarilor care cutreierau împrejurimile. Odatã cu aceasta. Theodosius publicã un decret prin care fixeazã regulile credintei pentru supusii sãi. Desi nãscut într-o familie crestinã. III. La 24 septembrie. neavând forte 239 DerKaiser Theodosius der Grosse. O parte se îndreaptã împotriva gotilor din Dacia si Moesia. opereazã în Thracia si obtine în iulie o mare victorie asupra barbarilor. însusirile deosebite de care dãduse dovadã fãceau sã fie asemãnat cu cei mai mari împãrati. Theodosius. La sfârsitul verii. cere ajutorul lui Gratian. Theodosius intrã triumfãtor în Constantinopole. care tinu patru ani. la Thessalonic. ceru sã fie botezat. simtindu-si viata primejduitã. dupã obiceiul de atunci. bine informat. în Panno-nia si Moesia superioarã. Munchen. Provinciile de la Dunãre scãpaserã de gruthungi sau ostrogoti. au pornit în Epir. [A. Vechea gelozie dintre ostrogoti si vizigoti se trezeste din nou.Theodosius avea 33 de ani când fu chemat din singurãtatea sa de la Caucha. Lippold. în cãutarea altor regiuni pentru actiunea lor de jafuri. Theodosius cãzu greu bolnav la Thessalonic si. în mici armate. initierea sa în noua credintã. si ei se desfac în bande de pradã fãrã ordine. Cu putinele trupe pe care le avea la îndemânã. La mijlocul lui iunie 379. ( . în Calicia. I. cautã sã atragã în serviciul sãu pe sefi. Disensiuni încep a se produce între goti si aliatii lor. treptat. cu Alatheus si Saphrax. în expunerea noastrã. f ' . prin danii si promisiuni. îi atacã viguros cu . cã au încheiat cu Gratian un tratat pe care 1-au cãlcat repede242 si au înaintat spre nord. Boala lui Theodosius îi încurajeazã pe goti. el întârzie. Thessalia si Achaia. cronologia stabilitã de Ifland239 si admisã de Bury240. 1878. . cu forte sporite. Theodosius se afla la Thessalonic. sub Fritigern. 197 NICOLAE BANESCU Izvoarele ne expun confuz toatã aceastã actiune militarã a lui Theodosius. 298. de neam regal. confruntând aceastã cronologie si cu datele lui E. 198 suficiente. sub conducerea lui Modares. în a doua jumãtate a anului 380. Cât timp fusese în viatã. M1 Gesch. care reîncep ostilitãtile. Theodosius. Gratian vine în Pannonia împotriva gotilor. cu moartea lui. în februarie 380. si astfel primi botezul la 28 februarie 380. si ridicat pe tron. care trecu în serviciul imperiului. un niceean. Se pare cã ostrogotii respinserã unele triburi germane pânã în Gallia. aplicând-o cu toatã energia. înfãtisarea sa maiestuoasã. s-au întors pe malurile Dunãrii de Jos. ed. care stiu sã atragã pe unii din sefii principali ai gotilor. încurajate de împãrat. gotii au fost uniti. des spãtromischen Reiches. El se îngriji a întãri fortificatiile si garnizoanele oraselor. Ele se îndreaptã în douã directii: vizigotii. De aici putea supraveghea miscãrile barbarilor si distribui ofiterilor sãi operatiile pe tot cuprinsul peninsulei. fiindcã Alatheus si Saphrax plecarã de aici cãtre vest. Ei încercarã sã treacã într-o noapte Dunãrea în imperiu. a II-a. care începurã a avea succese asupra barbarilor împrãstiati. Gotii. care trimite trupe cu generalii Bauto si Arbogastes. alta. Giildenpenning. ca acel Modares. Am adoptat. unde îsi stabili cartierul general. Stein2"'1. cei doi împãrati se întâlnesc în conferintã la Sirmium (în septembrie 380). Appendixl. Dupã un timp. disciplina lor slãbeste. Cunostintele noastre asupra aventurilor ostro-gote din acele pãrti sunt neîndestulãtoare. 1980.

acum. lordanes afirmã cã. Un cercetãtor recent. 199 Athanaric. p. p. dar demnitatea regalã a fost desfiintatã. Recrutarea elementelor indigene devenise o dificultate tot mai mare pentru imperiu si. amator generis Gothorum). în 386. de pozitia lui minunatã. Stein. si un monument fu ridicat în memoria lui. se vãzu silit sã pãrãseascã refugiul sãu din Caucaland si sã treacã Dunãrea. nota 130). si barbarii sunt tot mai cãutati pentru serviciul militar. la nord de Balcani. când toate frontierele sunt luate cu asalt. Alatheus pieri atunci în apele fluviului (380)244. nevoile apãrãrii cereau un mare numãr de soldati. barbarizarea armatei romane E. cã „barbarizarea armatei" si-a atins în domnia lui Theodosius adevãrata ei încoronare. el se îmbolnãveste si moare la sfârsitul lui ianuarie 381. încât „pericolul german" formeazã un capitol obisnuit al acestor domnii la istoricii moderni. ele multimea corãbiilor si de puternicele fortificatii. XXVII. socoteste de asemenea cã acesta „a deschis larg barbarilor armata". cerurã pacea. multi au intrat în rândurile armatei246. de la mijlocul secolului al IV-lea. slãbit de vârstã. unii militari de valoare. 229. în Phrygia si Lydia. sine dubio terrenus est imperator et quisquis adversus eum mânu moverit. 200 având deplina autonomie si scutire de impozite. Bury. Având o întrevedere cu Theodosius. Mare parte din trupele lui Fritigern. în curând. si dintre cei mai buni. Odotheus.. care a numãrat între sefii ei multi mercenari. Athanaric ar fi exclamat: „împãratul e fãrã îndoialã un zeu pe pãmânt. Theodosius nu fãcea decât sã urmeze în aceastã privintã procedeul obisnuit al înaintasilor. al mostenirii lãsate de Theodosius cel Mare. încã din vremea lui Constantin cel Mare. îi caracterizeazã Zosimus (La Gibbon. 243 "Etîvog n ZKvâiKdv nãaiv âyvcocTTOv. Ei sunt identici cu gruthungii care se rãscoalã mai târziu cu Tribigild. Introducerea masivã a gotilor în armatã a fost judecatã cu asprime de istorici (lordanes îl numeste pe împãrat „amicul poporului got". tratatã cu multã curtenie de Theodosius. ed. . se înroleazã sub steagurile imperiului. Funeraliile sale au avut loc cu mare solemnitate în capitala. Aceasta n-a împiedicat totusi ca. barbarii intraserã în armata imperiului. ca federati. cit. pe care o obtinurã la 3 octombrie 382. t.. sã treacã Dunãrea cu o bandã de ostrogoti care fu aproape nimicitã de Promotus. 244 Data e propusã de Bury. Triburile si familiile lor îsi pãstrau sefii. Supunerea unui corp atât de însemnat al vizigotilor fãcu impresie printre barbari si decise si pe altii. erau acum secãtuite. Trupele cu care Theodosius îsi duce mai departe rãzboaiele au fost în majoritate germani.. Resturile lor au fost si ele colonizate în Phrygia. gotii. Barbarii au . ed. si stim cã ea a fost atât de funestã pentru urmasii imediati ai lui Theodosius. recunoscurã în Athanaric pe regele natiunii si se strânserã în juru-i. inquit. III. O colonie numeroasã a vizigotilor fu asezatã în Thracia. împrãstiati si împutinati. din care mai înainte se scoteau cei mai vigurosi ostasi. Dar provinciile. ipse sui sanguinis reus existit (XXVIII). Un tratat fu încheiat cu imperiul. si el se gândi la obtinerea unui tratat avantajos. Stein socoteste cã. stipulându-se obligatiile si privilegiile lor. imperiului.. întreaga sa armatã. 201 NICOLAE BANESCU îsi atinge punctul culminant247. t. 133.. si cine îsi ridicã mâna asupra lui e rãspunzãtor cu sângele sãu"245. Dar vârsta potolise îndrãzneala vechiului luptãtor. obositi de atâtea lupte. si generalii gotilor erau numiti si depusi dupã placul împãratului. care privise de departe succesele gotilor. Regele got rãmase uimit de frumusetea orasului pe care întâia oarã îl vedea. op. Resturile ostrogotilor furã transportate. un sef. p. 242 lordanes. împãratul îl invitã în capitala sa. care simteau relele anarhiei. Cei care scãparã se predarã imperiului. privind soldatii în linie de bãtaie. în apropiere de Constan-tinopol. înecându-i în mare parte. 245 Deus. III. 134.flota. operei lui Gibbon.

impus moravurile lor, armele legionare au fost pãrãsite si anticele signa, vulturii legionari si imaginile imperiale, suspecte de idolatrie. Dragonul a devenit drapelul pentru numeri. Aceastã politicã a lui Theodosius I si-a avut reversul ei si în ordinea economicã si socialã. Ea produse, prin solda însemnatã ce se plãtea, o mare sporire a cheltuielilor si, cu aceasta, o crestere apãsãtoare a sarcinilor financiare. Populatia fu aruncatã în mizerie; patronatul, împotriva cãruia luptaserã în zadar înaintasii energicului împãrat, se întinse în tot imperiul. tãranul, ruinat economiceste, cufundat în datorii si lãsat la discretia functionarilor abuzivi, fu nevoit a se pune sub patronatul unui puternic latifundiar. Pierzându-si libertatea, el ajunse serb al patronului sãu. în aceastã epocã se desãvârsi în tot imperiul legarea colonilor de brazdã249. Sãrãcia Thraciei ruinate 247 Ibidem, p. 299. [M. Parvan, La politica gotica di Teodosio nella pubblicistica delsuo tempo, Roma, 1964.] 248 E. Demougeot, De l'unite ã la division de l'empire romain, 395-410. Essai sur le gouvernement imperial, Paris, 1951, pp. 22-31249 E. Stein, Geschichte des spãtromischen Reiches, I, Wien, 1928, p. 299 si urm; G. Ostrogorsky, Gesch. des byzantiniscben Staates, ed. a Il-a, Miinchen, 1952, pp. 43-44. 202 îl fãcu pe Theodosius sã suprime (3 aprilie 393) capi-tatio humana în aceastã diecezã250. 2. Uzurparea lui Maximus în Occident. Interventia lui Theodosius. Evenimente grave se petrec în curând în Occident si ele aduc interventia militarã a lui Theodosius. Gratian îsi pierduse încrederea poporului si a armatei. Neglijându-si datoriile de suveran, el se pasionase de vânãtoare, înconjurându-se de favoriti ai distractiilor sale. Parcuri imense fuseserã închise si umplute cu tot soiul de animale sãlbatice; un corp de alani se afla în serviciul militar al palatului, si admiratia împãratului pentru iscusinta lor în mânuirea armelor fãcuse dintr-însii garda sa favoritã. Tânãrul împãrat obisnuia acum sã aparã în costumul si cu armele lor, ceea ce îi înstrãina simpatia cu care mai înainte îl înconjurase armata. Favoritii abuzau de puterea lor si aceasta îi înstrãina si simpatiile populatiei, în 383, trupele din Britannia se revoltã si îl proclamã împãrat pe Maximus, un spaniol. Acesta nãvãleste îndatã în Gallia cu fortele sale. Gratian, pãrãsit de trupe, fuge din resedinta sa, Lutetia, însotit de 300 de cãlãreti, îndreptându-se cãtre Lugdunum (Lyon). Ajuns acolo, guvernatorul provinciei îl dãdu în mâinile lui Andragathius, generalul cavaleriei uzurpatorului, sosit pe urmele fugarului. Andragathius, potrivit instructiilor pe care le primise, îl executã imediat (25 august 383). Maximus trimise apoi un am1 E. Stein, op. cit., p. 311. -^ , 203 NICOLAE BANESCU basador împãratului din est pentru a se justifica, afirmând cã uciderea lui Gratian s-a fãcut fãrã stirea sa. El ar fi bucuros, afirmã totodatã solul sãu, sã-si întrebuinteze fortele în comun pentru apãrarea imperiului; dar, dacã prietenia sa e respinsã, va disputa cu armele puterea imperialã. Orientul fusese sleit de luptele îndelungate cu gotii si, cu toatã dorinta de a rãzbuna asasinarea binefãcãtorului sãu, Theodosius fu silit sã-si ascundã sentimentele si se prefãcu a consimti la cele întâmplate. El hotãra numai ca Maximus sã se multumeascã a stãpâni regiunile de dincolo de Alpi; în Italia si Africa rãmânea mai departe Valentinian al II-lea, sub tutela mamei sale Iustina, care guverna. Dupã câtiva ani, uzurpatorul, profitând de nemultumirea populatiei fatã de mãsurile Iustinei în favoarea arianismului, se ridicã împotriva tânãrului împãrat, în august 387, el nãvãleste cu forte puternice în Italia. Valentinian al II-lea, cu mama si cu sora sa Galla, abia avurã timp sã fugã la Aquileia, sã se îmbarce repede pe o corabie, care-i duse la Thessalonic. Ei implorã sprijinul lui Theodosius. Acesta, vãzând cum ucigasul lui Gratian se face stãpân pe întregul Occident, nu mai ezitã. Vine numaidecât la Thessalonic si îsi uneste cauza cu a lui Valentinian, cãsãtorindu-se cu Galla251, distinsã prin frumusetea ei rarã252. Aceasta îi dãrui, în anul urmãtor, pe Placidia, menitã unei vieti de stranii aventuri. Ostilitãtile nu începurã imediat, iarna fiind

251 împãrãteasa Flacilla murise cu putin timp înainte. 252 'Etaiaia Sioaipenovcav JcdÂAei (Zosimus, IV, 14). >t 204 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN apropiatã si cei doi rivali având nevoie de timp pentru pregãtirile de rãzboi. Theodosius îsi asigurã pacea cu persii253, apoi, în primãvara urmãtoare (388), porni din Thessalonic cu o puternicã armatã recrutatã dintre barbari (goti, alani, huni), si se îndreptã spre Valea Savei. Siscia, postul cel mai înaintat al lui Maximus, cade în mâinile sale. La Pcetovio avu loc apoi ciocnirea celor douã armate. Dupã o luptã grea, Maximus e învins. El fuge si se închide în Aquileia. în dimineata urmãtoare, Theodosius ajunge în fata cetãtii. Descurajati si indiferenti la ambitia uzurpatorului, soldatii si populatia grãbirã cãderea lui. Maximus e smuls de soldati, dezbrãcat de ornamentele imperiale si târât în lagãrul lui Theodosius. împãratul îl lasã în voia soldatilor sãi, care îl duc din fata lui si-1 decapiteazã (iulie sau august 388)254. Fiul sãu Victor, asociat mai înainte Ia tron, pieri odatã cu cãderea sa. Theodosius ajunse astfel stãpân pe întregul imperiu. El restabili în Occident pe Valentinian al IIlea si rãmase în Italia timp de trei ani, pentru restaurarea autoritãtii imperiului si îndreptarea abuzurilor sãvârsite în anii uzurpãrii, în acele pãrti. Theodosius vizitã în acest timp, împreunã cu Valentinian al II-lea, Roma, vechea capitalã a lumii romane (iunie 389). Cu prilejul acestei vizite, care a tinut câteva luni, el emise mai multe legi. Zosimus pune aceastã vizitã a Romei dupã bãtãlia de la Frigidus, îm253 împãrtind Armenia: regiunea eufratesianã, la vest, rãmânând lui Theodosius, Persarmenia, la est, Sassanizilor. 254 Stein dã data de 28 august 388. 205 NICOLAE BANESCU potriva celui de-al doilea uzurpator, Eugenius. Dar Bury socoate cã e la mijloc o confuzie între suprimarea lui Maximus si suprimarea lui Eugenius, si cã vizita la Roma dupã al doilea rãzboi e un duplicat al celei de dupã întâiul rãzboi255. Când pãrãsi Italia (iulie 391), Theodosius trimise pe Valentinian al II-lea în Gallia, ca sã vegheze la Frontiera Rinului, unde francii ripuari nãvãliserã în timpul rãzboiului cu Maximus. El avu astfel în mâna sa întreg Occidentul, sub tutela efectivã a lui Theodosius. 3- Politica religioasã a lui Theodosius. De la moartea lui Constantin cel Mare pânã la suirea pe tron a lui Theodosius I, s-au scurs patru decenii, în care crestinismul, desi era religia împãratilor si a unei însemnate pãrti a supusilor lor, n-a fost totusi religia statului, în provinciile de vest pãgânismul era predominant, iar în cele din est partidul crestin era slãbit de secte rivale. Arienii si ortodocsii se aflau unii fatã de altii într-o rivalitate mai mare decât fatã de pãgânism256. în politica sa internã, Theodosius se sili mai cu seamã a dezlega definitiv chestiunea religioasã. Erezia arianã rupsese unitatea moralã a imperiului. Pãgânismul începuse si el, dupã reactia lui Iulian, a reînvia. Pentru a pune capãt acestor disensiuni religioase, Theodosius avu drept program sã facã a triumfa cre255 T. III al ed. iui Gibbon, Appendix9256 Finlay, op. cit., t. I, p. 134. 206 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN dinta ortodoxã si, pentru a realiza acest lucru, urmãri stãruitor persecutia cultelor dizidente, a arianismului si a pãgânismului. încã din 380, când, grav bolnav, se hotãrî a primi botezul, suveranul dãdu un edict solemn, prin care definea credinta sa si o impunea imperiului. Distinctia între „catolic" si „eretic" fu stabilitã acum definitiv prin lege. Sub termenul de „catolic" se întelegeau aderentii credintei niceene: reprezentantii tuturor celorlalte tendinte religioase furã declarati „eretici". Pãgânii (pa-ganî) furã

asezati într-o categorie specialã. Prin acest decret din 28 februarie 380, împãratul invita toate popoarele din imperiu sã adere strict la religia pe care Sf. Petru a propovãduit-o romanilor si a cãrei traditie s-a pãstrat si e acum profesatã de pontiful Damasus si de Petru al Alexandriei. „Potrivit disciplinei Apostolilor si doctrinei Evangheliei, trebuie sã credem în singura divinitate a Tatãlui, a Fiului si a Sfântului Duh, sub o maiestate egalã si o pioasã Trinitate". Aderentii acestei unice doctrine se vor chema „crestini catolici", si „fiindcã socotim - declara Theodosius - cã toti ceilalti sunt nebuni extravaganti, îi vestejim cu numele infam de «eretici». Ei n-au dreptul sã numeascã adunãrile lor cu numele venerabil de biserici". Theodosius îi ameninta apoi cu pedepsele ce le-ar socoti necesare257. Nicean convins, împãratul începu o adevãratã luptã împotriva ereticilor si pãgânilor. Pedepsele cu care îi lovi crescurã progresiv. Ereticii 257 Edictul e dat în traducere de Gibbon, op. cit., ed. Bury, t. III, pp. 148-149. '••••j^ »*-< ••'•• •»...•*«•':••» ;j^ii-r n A»L 207 suferirã restrictii grave în drepturile lor civile (în privinta testamentelor, mostenirilor s.a.). Dupã intrarea sa în Constantinopol (noiembrie 380), Theodosius puse în vedere patriarhului arian Demophilos sã aleagã între subscrierea Crezului nicean si retragerea sa din Scaun. Patriarhul preferã a se retrage, si împãratul conduse la catedralã pe Grigorie de Nazianz si-1 asezã în Scaunul arhiepiscopal. Dar Grigore nu putu rezista partidelor care luptaserã contra lui si fu silit asi pãrãsi curând Scaunul, din cauza canonului invocat, care oprea pe episcop sã treacã de pe un Scaun pe altul, si fu înlocuit de un laic, Nectarios. Dorind sã aducã pacea în Bisericã, Theodosius convocã, în mai 381, un Sinod la Constantinopole, prezidat de Nectarios. Completând opera Sinodului de la Niceea, el a formulat definitiv dogma credintei catolice. Singuri reprezentantii din Orient ai Bisericii participarã la acest Sinod, cunoscut sub numele de al doilea Sinod ecumenic. Actele sale nu se cunosc, si la început nu i s-a dat numele de „ecumenic"; în Sinodul de la Chalkedon (451) a primit o sanctiune oficialã. Chestiunea principalã dezbãtutã în acest al doilea Sinod, în domeniul credintei, a fost aceea a ereziei lui Macedonius, care, dupã dezvoltarea naturalã a arianismului, admitea creatia Sfântului Spirit. Sinodul, stabilind doctrina consubstantialitãtii Spiritului cu Tatãl si cu Fiul, condamnã erezia lui Macedonius si o serie de alte erezii în legãturã cu arianismul. El confirmã Simbolul de la Niceea în privinta Tatãlui si a Fiului, si îi adaugã un articol asupra Sfântului Spirit. Acest arti208 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN col stabilea dogma identitãtii si consubstantialitãtii Sfântului Spirit, a Tatãlui si a Fiului. în acest Sinod se stabili si rangul patriarhului dq Constantinopol în raport cu episcopul Romei. Al treilea canon al Sinodului declarã cã „Episcopul Constantinopolului e cel dintâi dupã episcopul Romei, cãci Constantinopol e Noua Romã". Decizia aceasta era îndreptatã împotriva tendintelor Patriarhului de Alexandria, care nãzuia a-si întinde autoritatea asupra întregului Orient, cum o avea Papa asupra Occidentului. Odatã cu aceastã luptã împotriva ereticilor, Theodosius luã mãsuri tot atât de hotãrâte fatã de pãgâni. Demougeot aratã cã, pânã cãtre 391, împãratul a tolerat oarecum pãgânismul, cum o probeazã pledoaria lui Libanios Pro templis, scrisã între 388 si 390, ca si indulgenta lui Theodosius fatã de celebrul retor, pe care 1-a numit prefect onorar258. De la victoria sa asupra lui Maximus, cresterea autoritãtii sale si influenta lui Ambrosius îl îndeamnã sã nu mai tolereze pãgânismul. în februarie 391, Theodosius interzise în Roma sacrificiile, în iunie 391, întinse aceastã interdictie asupra Egiptului259. Se oprea chiar vizitarea templelor pãgâne. La Antiochia au fost prohibite distracti258 Op. cit., p. 67. Dar înainte de 388 prefectul pretoriului Cynegius (care moare în acest an) primise ordin sã închidã templele (Zosimus IV, 37). [Existã si studii mai noi privind politica religioasã a lui Theodosius, precum: W. Ensslin, Die Religionspolitik des Kaisers

Theodosius d. Gr., Miinchen, 1953; N. King, The Emperor Theodosius and the Establishment of Christianity, Londra, 1961.] 259 E. Stein, op. cit., I, 323209 ile licentioase Maiuma, în cinstea zeitei Venus si a lui Bacchus, atât de populare, încât Arcadius le-a restabilit260. în urma acestor mãsuri, templele se închid; dar adesea ele furã nimicite si prãdate, cu toate bogãtiile si comorile lor artistice, de populatia fanaticã. Asa a fost ruinat faimosul templu al lui Serapis din Alexandria (vestitul Serapeum), centrul cultului pãgân din agitata metropolã a Egiptului. S-a crezut cã, odatã cu minunile de artã ce împodobeau celebrul sanctuar, a fost distrusã si vestita bibliotecã, nimicindu-se astfel atâtea opere ale geniului antic. Lucrul nu e însã sigur261. Ultimul edict, din noiembrie 392, interzicea definitiv sacrificiile, libatiunile, ofrandele de parfumuri, suspendarea coroanelor, prevestirile, tratând vechea religie de superstitie pãgânã (gentilicia superstitia)262. Un episod celebru al luptei deschise contra pãgânismului a fost suprimarea altarului Victoriei (Nike) din Senatul roman. Acesta îsi dãdu acum mari silinte pentru restaurarea lui. Senatorul Symmachus, personalitate considerabilã a epocii, bogat si elocvent, cel mai fervent apãrãtor al pãgânismului, a fost ambasadorul Senatului pe lângã împãrati. Dar elocventa lui s-a lovit de rezistenta arhiepiscopului de Milan, Ambrosius, a cãrui mare autoritate a impus suveranilor. Spre a întãri pozitia Bisericii, Theodosius lãrgi privilegiile clerului, cãutând în acelasi timp a face aceste 260 Demougeot, op. cit., p. 79261 V. observatiile lui Bury, ed. lui Gibbon, t. III, Appendix 10. 262 Cod. Theod., XVI, 10, 12, 21. 210 privilegii inofensive fatã de Stat. Astfel, împãratul obligã printr-un edict Biserica sã suporte sarcinile extraordinare de Stat {extraordinaria munerd). Mãrgini apoi, din cauza abuzurilor ce se fãceau, obiceiul de a se recurge la dreptul de azil al Bisericii, care-i proteja pe vinovati. S-a interzis debitorilor Statului a se sustrage de la datoriile lor refugiindu-se în biserici, si clericilor de a-i ascunde. Politica religioasã a lui Theodosius cel Mare a fost salutatã cu entuziasm de scriitorii bisericesti, în ce priveste sectele, ea n-a dat însã rezultatele asteptate. Ereziile continuã si dupã el; ele se vor înmulti chiar si vor agita mereu spiritele, tulburând unitatea religioasã a imperiului. Dar unde actiunea lui Theodosius avu o victorie completã, a fost în lupta pe care a dus-o împotriva pãgânismului. De aceea ruina religiei pãgâne e descrisã de sofisti ca un cataclism, care acoperi pãmântul de întuneric si restabili vechea domnie a haosului. 4. Conflictele împãratului cu Ambrosius. Energia cu care Theodosius îsi impunea vointa, când era în joc respectul ordinii publice, îl fãcu sã impunã uneori mãsuri excesive, care 1-au pus în conflict cu arhiepiscopul de Milan, Ambrosius, unul din reprezentantii cei mai eminenti ai Bisericii din Occident. Ambrosius se trãgea dintr-o familie nobilã: tatãl sãu ocupase postul însemnat de prefect al pretoriului în Gallia. Fiul primise o educatie aleasã si ajunsese, trecând prin treptele obisnuite, pânã la rangul de consular al Liguriei. La 34 de ani fu ales, fãrã voia sa, 211 episcop, si încã nu primise botezul, în zãdar încercã sã refuze aceastã functie spiritualã, pentru

care nu se simtea chemat: aclamatiile entuziaste ale populatiei îl silirã s-o primeascã. De cincisprezece ani Ambrosius exercita la Milan puterile unui adevãrat suveran al Bisericii, cãlãuzind constiinta împãratilor. Respectat de Gratian, temut de Iustina, protectoarea arianismului, marele prelat se bucura de toatã încrederea împãratului Theodosius. Conflictul între dânsii se produse întâia oarã din cauza incidentului iscat între crestini si evrei la Callinicum; a doua oarã, cu ocazia, mãcelului din Thessalonic. La Callinicum, micã cetate pe Eufrat, evreii, numerosi, aveau o sinagogã. Ei nu trãiau în general bine cu crestinii. La îndemnul episcopului, cãlugãrii arserã sinagoga, la l august 388. Cultul ebraic nu era interzis, si magistratul provinciei îl obligã pe episcop sã reclãdeascã sinagoga sau sã plãteascã pagubele. Theodosius aprobã sentinta, ceea ce îl fãcu pe Ambrosius sã-i scrie, protestând. El declarã apoi de la amvonul bisericii cã nu va mai oferi sfânta jertfã la altar pânã ce nu va obtine declaratia suveranului asigurând impunitatea episcopului si a cãlugãrilor de la Callinicum. Fatã de aceastã hotãrâtã atitudine, Theodosius, care tinea la prelat, a revocat sentinta. O faptã mai gravã se petrecu doi ani mai târziu Ia Thessalonic, provocând un nou conflict între împãrat si arhiepiscop. Orasul Thessalonic era apãrat de o garnizoanã gotã, comandatã de Botheric. Populatia nu-i putea suferi pe goti, fiind gata a se încaierã cu dânsii, în a212 nul 390, Botheric a arestat un vizitiu de la Hippodrom, favorit al publicului. Multimea ceru cu zgomot eliberarea lui si, nefiind satisfãcutã, se rãsculã. Garnizoana, slabã, nu putu împiedica uciderea lui Botheric si a câtorva ofiteri, trupurile lor mutilate au fost târâte pe ulite. Primind vestea celor întâmplate, Theodosius, în mânia sa, hotãrî sã rãzbune moartea locotenentului sãu prin uciderea locuitorilor vinovati. Ordinele furã expediate, si, când încercã apoi a le opri, era prea târziu. Populatia orasului a fost chematã la cursele de Hippodrom, si când acesta se umplu, gotii, ascunsi împrejurul sãu, nãvãlirã înãuntru, mãcelãrind populatia. Câteva mii de oameni pierirã în acest mãcel. Informat despre asasinatul în masã, Ambrosius expuse împãratului, într-o scrisoare privatã, enormitatea crimei, ce nu se putea sterge decât prin lacrimile pocãintei. Când apoi suveranul veni în catedrala din Milan, sã-si facã rugãciunile, episcopul îl opri în prag, spunându-i cã pocãinta privatã nu era de ajuns spre a ispãsi o gresealã politicã si a potoli justitia lui Dumnezeu, împãratul se retrase si numai dupã opt luni de pocãintã fu admis iarãsi în comunitatea Bisericii. Aceste fapte ne aratã autoritatea moralã la care se ridicase Biserica, prin slujitorii sãi exceptionali, într-o vreme în care aceastã autoritate moralã aproape dispãruse din lumea civilã263. 263 [Pentru autoritatea lui Ambrosius de Milano, la lucrãrile ceva mai vechi ale lui J.R. Palanque (Saint Ambroise et l'Empire ro-main, Paris, 1933) si F.H. Dudden (The Life and Times of St. Ambrose, 2 voi. Oxford, 1935), se adaugã A. Paredi, Sânt' Ambrogio, Milano, 1985; D. Williams, Ambrose of Milan and the 5. Arbogast si uzurparea din Occident. \ * Interventia lui Theodosius. Moartea sa. La un an dupã întoarcerea lui Theodosius în Orient, se produse o nouã uzurpare în Occident. Francul Arbogast fusese însãrcinat de Theodosius, cu titlul de magister militum, sã apere Occidentul. El trecuse Rinul si-i adusese la ascultare pe franci, care nãvãliserã în Gallia pe timpul revoltei lui Maximus. Arbogast se dovedise un brav soldat, devotat intereselor Statului, a cãrui credintã fusese probatã sub doi împãrati. Tânãrul Valentinian al II-lea n-a stiut sã si-1 apropie. Curtea sa de intriganti nu-1 putea suferi pe general; usor influentabil, Valentinian fu îndemnat sã scape de tutela lui supãrãtoare, într-o zi, când Arbogast veni în Consistoriu, împãratul îi întinse un rescript prin care îl destituia. în fata acestui act îndrãznet, barbarul se înfurie, aruncã la pãmânt rescrip-tul, strigând cã, numit de Theodosius, nu putea fi revocat decât de el. Tânãrul împãrat, mânios, îl amenintã cu sabia. Dupã câteva zile, Valentinian al II-lea fu gãsit spânzurat de un

copac, asasinat, desigur, de cel amenintat (15 mai 392)264. Arbogast sovãi a lua imperiul pentru el, gãsind mai prudent a domni sub numele unui roman, si ridicã pe tron pe un functionar al Curtii, roman de origine, fost retor, Eugenius. end of the Arian-Nicene conflicts, Oxford, 1995; C. Pasini, Ambrogio di Milano, Azione e pensiero di un vescovo, Milano, 1996; alte studii si titluri în EPLBIP, voi. II, Athena, 1997, p. 83]. 264 L. Homo, L'empire romain, p. 127 si urm Arbogast era pãgân, si uzurparea aceasta produse o trecãtoare reactie a pãgânismului, care avu rãsunet în armatã, compusã din barbari, si la Roma, orasul vechilor amintiri, unde totul vorbea despre zei. Eugenius încercã a fi recunoscut de Theodosius, dar nu reusi. Anul 393 a fost întrebuintat de ambele pãrti în pregãtiri de rãzboi. Eugenius strânse o armatã de alamani si franci; Theodosius avea cu el, afarã de gotii sãi, pe alani, pe huni si iberii din Caucaz. între ofiterii sãi principali se gãseau câtiva dintre barbarii care aveau sã joace un rol însemnat în evenimentele domniilor urmãtoare: Gainas, Alaric, Stilicho. în 394, Theodosius luã ofensiva, pornind pe valea Dunãrii. Arbogast se feri de Pannonia, fatalã altor uzurpatori, si-1 asteptã pe adversar pe linia Alpilor lulieni. împãratul izbuti sã forteze trecerea si întâlni armata inamicã nu departe de Aquileia. în ziua de 5 septembrie 394 avu loc bãtãlia, la Râul Rece (Frigidus amnis), afluent al fluviului Sontius (Isonzo), în valea Wipbach265. Bãtãlia a fost crâncenã si a tinut douã zile. în prima zi, Theodosius fusese aproape biruit; zece mii de goti cãzurã în încãierare, si situatia pãru atât de compromisã, încât generalii îl sfãtuirã pe împãrat la retragere, pentru a-si reface armata. Dar Theodosius refuzã a se recunoaste învins. Noaptea, Arbitrio, trimis de Arbogast, ocupã înãltimile din spatele armatei împãratului, ceea ce agrava situatia acestei armate. Arbitrio însã trecu, nu se stie cum, de partea lui 265 prjn aceastã vale trece drumul militar care duce de la Aquileia la Emona (Laybach). V. Demougeot, op. cit., p. 108, nota 71. . Theodosius, si când a doua zi reîncepu lupta, un vânt glacial se abãtu pe valea strâmtã a râului, izbind în fatã trupele uzurpatorului si înlesnind astfel victoria imperialilor. Pentru scriitorii eclesiastici, ea a fost determinatã de o minune266. Eugenius cãzu prizonier si ceru iertare împãratului, dar soldatii, neînduplecati, îl decapitarã. Arbogast scãpã din luptã, rãtãci câteva zile prin munti si, în disperare de cauzã, se sinucise267. Cu aceastã victorie, Theodosius reuni în mâinile sale imperiul, dar numai pentru cinci luni. Curând dupã înlãturarea ultimei uzurpãri, împãratul se îmbolnãvi de hidropizie, îl aduse pe fiul sãu cel mic Hono-rius la Milan si depuse în mâinile sale sceptrul Occidentului, în Orient, el îl orânduise împãrat pe Arcadius, fiul sãu mai mare. La 17 ianuarie 395, Theodosius cel Mare îsi dãdu sfârsitul. Odatã cu disparitia sa, imperiul se gãsi desfãcut pentru totdeauna în douã pãrti: cea de Rãsãrit (pars Orientis) si cea de Apus (pars Occidentis). Corpul marelui Theodosius fu îmbãlsãmat si transportat la Constantinopol, unde fu înmormântat la Sfintii Apostoli. 266 Demougeot, op. cit., pp. 107-108. 267 loan de Antiochia, HG, ed. C. Mtiller, voi. IV, [Paris, 18851, fragm. 187. B. URMAsII LUI THEODOSIUSI l. împãratul Arcadius (l 7 ianuarie 395 - l mai 408) a. Stilicho si Rufinus. Revolta vizigotilor. Ala-ric. Theodosius I e cea din urmã mare figurã

Mama sa era o romanã. Sverdlovsk (astãzi Ekaterinburg). tot atât de incapabili si. 99-105. 247-280 si A. op. History of the Later Roman Empire. ridicat pentru meritele sale la rangul de magister utriusque militiae. Bury. 233 si urm. p. o fatã de mare frumusete. Lot.... Stilicho putea pretinde. demnitari servili.. existenta de fantomã a suveranilor din Extremul Orient. Cameron. Un astfel de om era prefectul pretoriului din Orient.. ambitios si avar. 1923. El trecu în toiul iernii Alpii. p. Ganshof. în ce-1 priveste pe Honorius. p. 13 (1976). ducând o viatã de plãceri si urmãrind a strânge o imensã avere. 1942). par F. Ambitia lui Rufinus îl aduse în conflict cu Stilicho. inspecta garnizoanele si se întoarse la Milan. Aceasta a fost.S. ca membru al familiei. Lot. p.] : . Ferdinand Lot a putut socoti cã odatã cu moartea lui Theodosius I începe istoria Evului Mediu268. Theodosius voise sã asigure copiilor sãi prea tineri un protector. Izvoarele timpului ni-1 descriu ca pe un monstru 269 F. 107. Viata împãratului e concentratã în palat. pp. Pânã la aceastã datã. Chr. I. sã exercite influenta sa asupra lui Arcadius. La fin du monde antique et le debut du Moyen Âge. vandal de origine. poate. 199 si urm. 6974. . 73 (1969). Kozlov. determinându-1 pe Arcadius a o lua pe Eudoxia. Arcadius era de 17-18 ani la moartea tatãlui sãu. cit. Pfister et Fr. I. cum presupune Bury. Stilicho era iubit de soldati. 217 nuntã. puse ordine la frontiera Rinului. viata împãratului e o alergare continuã. un aquitan inteligent si activ. se pare. cit. în existenta sefului Statului se constatã acum o schimbare profundã. ceea ce însã este sigur e cã pornirea lor împotriva imperiului a fost stimulatã de Alaric. fãrã initiativã. decãderea imperiului se accentueazã repede. suspectat a urmãri aceleasi planuri. 106 si urm. [Chestiunea a fost reluatã apoi de Emilienne Demougeot. Dar eunucul Eutropius îi încurcã planurile. pp..] . t. si la Demougeot. fiica puternicului general Bauto. O luptã era iminentã între aceste douã personalitãti271. episcopi. duc. Toatã aceastã lume se urãste si se de268 Histoire du Moyen Âge. . afirmã Bury. în fruntea ostilor. Succesorii luiTheodosius I se închid într-o viatã sedentarã. 270 J. Flavius Rufinus. ambitios si rapace.. îndatorati a lupta pentru imperiu când nevoia o va cere. Pe patul de moarte. Slab la minte. Paris 1927.istoricã romanã. Urmasii sãi au fost. Acesta a fost ales 271 Portretele lor la Buiy. de la un capãt la celãlalt al imperiului. op. De aceea. Theodosius the Great and the Regency of Stilico. [Pe lângã lucrarea lui S. Paris. dupã expresia unui eminent medievist francez. cel putin pentru fiul sãu Eucherius. femei. cit. el e jucãria celor ce stau în jurul sãu. ea provoacã adesea prãbusiri de situatii si dramatice suprimãri de vieti269. „Harvard Studies in Classical Philology". Ei nu mai apar în fruntea armatelor. .. se pot adãuga aici studii ca Al. cãci. îndatã dupã moartea lui. . el îi recomandã deci grijii lui Stilicho. Primul sãu act de administratie aratã tuturor vigoarea si spiritul sãu vrednic de a comanda. Mazzarino (. „ascunsi" la Constantinopol si Ravenna. trãiesc retrasi. cã Stilicho ar fi fost numit regent al pãrtii de vest încã de pe timpul minoritãtii acestuia270. principala cauzã a revoltei lor. Asezati de Theodosius I în Moesia de Jos. . Roma. si în Rãsãrit si în Apus. el avea la îndemânã cele mai multe forte ale imperiului. op. pp. London. ADSV. pe care dorea sã-1 cãsãtoreascã cu sora vitregã a împãratului. ei îl însotirã pe împãrat în campania contra lui Eugenius si suferiserã în acea campanie pierderi grele. sefi de oaste barbari. si cel mai firesc protector era unul legat de dânsii prin legãturi de familie. dacã nu pentru sine. eunuci. un brav ofiter. Borba mez du politic eskoj oppoziciej i pravitel'stvom Vizantii v 395-399gg. era menit a fi stãpânit de oamenii energici ai Curtii sale. Conflictul dintre dânsii izbucneste cu prilejul revoltei vizigotilor. Theodosius îl socotise vrednic de o aliantã cu familia sa si-i dãduse de sotie pe nepoata si fiica sa adoptivã Serena. întors din misiunea pe care o avusese la persi pentru încheierea pãcii (387). între Dunãre si Balcani. 1928. fãrã principii. nutrind gândul de a ajunge la tron ca asociat al lui Arcadius si a-1 cãsãtori pe împãrat cu fiica sa. cu Galla Placidia.Stilicone.

prefectura Illyricum. 27 si urm. nu numai pãrtile europene ale stãpânirii lui Arcadius au fost devastate de barbari: hoardele hunilor transcaucazieni nãvãlirã prin portile Caspicei si pustiirã tinuturile înalte ale Armeniei si câmpiile Mesopotamiei. 109-110. si sã înceteze orice actiune. situate în preajma capitalei. El trateazã cu el. spionii sãi erau pretutindeni. Fortele sale erau superioare gotilor si victoria asiguratã. cãtre vest. si miscarea pe care a condus-o a fost o adevãratã miscare nationalã2^2. Pe când le treceau în revistã. Ieronim era în Palestina. ajungând pânã în Siria. Molatecul Arcadius trecu sub influenta eunucului Eutropius. pe Sava. Ea fu primitã cu demonstratii de bucurie de populatia tiranizatã de atotputernicul ministru. lângã lacul Scutari.219 seful întregii armate a vizigotilor. Eutropius conduse o expe221 ditie împotriva lor în 398. desi stãpân pe situatie. op. Asasinarea lui a fost desigur instigatã de Stilicho. El privea cu gelozie si suspiciune pe prefectul Orientului. cit.. Bury socoteste cã eunucului i se datoreazã. Temându-se de o victorie ce ar fi câstigat rivalul sãu asupra lui Alaric. care alergase în calea barbarului. Note sur la politique orientale de Stilicon. au fost crutate de barbar. si cea mai probabilã explicatie a ezitãrii lui Stilicho. si în douã scrisori descrie ororile sãvârsite de huni. lãsându-1 pe Alaric sã-si ducã înainte opera de pustiire cu vizigotii sãi. Arcadius îl alese pe eunucul Eutropius. cãci chestiunea Illyricului oriental îl interesa de aproape. inovatia introdusã de Arcadius. Gainas ajunse. Dupã obicei. un barbar îl strãpunse cu sabia pe Rufinus. fãcuse parte din jumãtatea de Apus a imperiului. Stilicho pretindea cã vointa lui Theodosius fusese ca fiii sãi sã se întoarcã la vechea situatie si ca autoritatea lui Honorius sã se întindã pânã la hotarele Thraciei. fiindcã domeniile acestuia. Cf. 220 trupele Orientului. Rufinus smulse lui Arcadius ordinul ca acela sã expedieze îndatã la Constantinopol 272 Bury. împãratul si Curtea iesirã sã salute trupele în Campus Martius. la Constantinopol. înainte de 379. Tot atât de avid. marele sambelan. întorcân-du-se înapoi pe unde venise. Gainas. dar el se supuse ordinului. Gotii pustiirã Thracia si Macedonia. Ordinul acesta sosi tocmai când Stilicho se pregãtea sã-i atace pe vizigoti în valea Peneiului. de a lua din atributiile prefectului pretoriului administratia generalã a postelor. Dar în Thessalia el se gãsi deodatã în fata lui Stilicho. si acesta va fi acum principalul ministru al imperiului în Orient. iar în acel an Gratian o cedase lui Theodosius. „Byzantion" 20 (1950). iar rezultatul negocierilor a fost cã Alaric s-a retras din vecinãtatea orasului si s-a îndreptat spre vest. pe Via Egnatia. pp. aruncându-i dincolo de Caucaz277'. si supravegherea fabricilor de arme si a le trece asupra marelui demnitar magister officiorum275. la Hebdomon. la un semn al lui Gainas. si cobora spre sud pe Drina pânã la Adriatica. înaintând cãtre zidurile Constantinopolului. zugrãvit în culori tot atât de negre ca si Rufinus. poate. Sf. întrebuinta toate mijloacele de jefuire. cel mai puternic în administratie dupã împãrat. . care cuprindea Grecia si tãrile centrale din Balcani. Cauza principalã pentru care Stilicho reclama acest teritoriu era faptul cã Peninsula Balcanicã dãdea pe atunci cei mai buni luptãtori273. care luptaserã în Occident împotriva lui Eugenius. a fost cã Serena si fiul sãu se aflau atunci la Constantinopole. pp. sub ochii împãratului (27 noiembrie 395). în acest an. 109-111. Idem. 273 Ibidem. Alaric se pare cã a voit sã-si atragã prietenia lui Rufinus. Stilicho trimise deci trupele Orientului cu un ofiter devotat. S-a cãutat a se explica aceastã atitudine. în locul sãu. cursuspubli-cus. Linia despãrtitoare între Est si Vest mergea de la Singidunum (Belgrad). p. si se retrase cu armata sa la Salona.

nu se stie cum. Oricum. si Curtea lui Arcadius nu luã nici o mãsurã spre a-si proteja supusii. Alaric luã Argos si strãbãtu Peloponesul pânã la Sparta. 4. unde Maurul Gildo stãpânea insolent.A. N. se îmbarcã în Italia si debarcã la Corint fãrã nici o piedicã.. pregãtin-du-si o victorie care nu putea întârzia. retrãgându-se în Epir. voi. îl caracterizeazã Claudian. Pericolul german în Est. Claudian spune cã el primi ordin de la Honorius. hostis publicus. Dupã ce cuprinse Corintul.. 1949.zice el .La începutul anului 396. si Eutropius îl convinse pe împãrat si Senatul sã-1 declare pe Stilicho dusman public. apoi Stilicho. Madison (Wisconsin). cit. prin politica de loialism dinastic a generalului „respectuos de autoritatea imperialã în Orient ca si în Occident". Romans and Barbarians: The Decline ofthe Western Empire. cit. care cade în mâinile sale fãrã rezistentã276. 62-74.nu poate fi îndoialã cã a fost desfacerea Illyricului de Rãsãrit din stãpânirea lui Arcadius277. pp. Eutropius se temea.adaugã Demougeot . Revolta maurului Gildo. în primãvara anului 397. 115. op. trecu în Attica si ocupã Pireul. îndreptându-se spre Arcadia. panegiristul lui Stilicho279. pp. p.] 223 politice pe care nu le cunoastem278. lãsând pe Arcadius favoritilor sãi nedemni si ocupându-se de consolidarea Occidentului. Cãderea lui Eutropius si Gainas. pentru scopurile sale. plãtind o grea rãscumpãrare. Megara cãzu la prima somatie. Appendix. 114 si 126. „Vestnik Drevnej Istorii". gelosi de interventia lui Stilicho. [E. Golubcova. din motive 277 Nota 12 la ed. III. Istmul de Corint era ultima barierã si ea fu trecutã. un lucru e în afarã de îndoialã: ostilitatea Curtii din Constantinopole fatã de Stilicho. jignind maiestatea imperiului si terorizând de 12 ani provincia cu tirania sa: „Ziua e spaima bogatilor. câte o parte de adevãr. Stilicho era prea prudent pentru a provoca un conflict între cele douã Curti. ca si Rufinus. care profita de lipsa armatei de Occident. noaptea temut e de soti". devasta Beotia. dar aceastã chemare nu veni. Demougeot afirmã cã e aproape sigur cã Stilicho lãsã de bunã voie pe Alaric sã plece. sfârsi prin a închide pe Alaric într-un cerc de întãrituri pe platoul Pholoe. care era ocupatã în Grecia. Marele templu al Demetrei si Persephonei din Eleusis furã prãdate. la hotarele Occidentului. . Neglijenta lui Stilicho (dupã Zosimus). unde Alaric se refugiase. p. barbarul se putu strecura întro bunã zi. cum vom vedea. si se întelege cu Eutropius.. operei lui Gibbon. Bury înregistreazã cele trei pãreri exprimate cu privire la scãparea lui Alaric: 1. Stilicho astepta sã fie chemat pentru a-i izgoni din Grecia pe nãvãlitori. 222 Occident. 278 Op. b. 275 Ibidem. gotii n-au întâmpinat un singur om înarmat pentru a li se opune. si el nu trecuse în serviciul lui Stilicho . au tratat cu Alaric si i-au asigurat retragerea (sugestia lui Claudian). dupã tactica sa.. sugereazã acelasi autor. Capitularea lui Alaric era sigurã. Scopul lui Stilicho în expeditiile sale illyrice . 2) Arcadius si ministrii sãi. 1982. Italija v nacale Vveka i vtorzenie Alariha vRim.I. cum o restabilise în 274 Idem. 3) Stilicho se presupune a fi încheiat o întelegere secretã cu Alaric. Thompson. Câteva ciocniri avurã loc în aceastã regiune muntoasã. 276 Demougeot. Gildo. Atena fu crutatã. 172. revolta comitelui Africii. si ar fi fãcut-o cu bucurie. de interventia Occidentului. Stilicho porni totusi sã elibereze Grecia. History. hotãrî a pune capãt revoltei din Africa. manevrând cu prudentã. ar fi restabilit ordinea în Orient. în Elis. Toate aceste trei pãreri contin. în aceastã împrejurare. Pentru aceasta. dupã învãtatul englez. Un an întreg petrecu Alaric în Pelopones.. Dar. Curtea lui Arcadius încurajeazã apoi. Atitudinea lui Stilicho se poate explica. p.fiindcã îndatã dupã aceea devasteazã Epirul. în tot acest mars triumfal. Alaric nãvãli în Grecia. 166 si urm. Alaric primeste de la Arcadius titlul râvnit de magistermilitum per Illyricum ($98-399). incapabil de a împiedica debarcarea. El se retrase din Illyricum.

Occidentul refuzã a-1 recunoaste. fiindcã Africa era grânarul sãu. Vãzând acum relatiile încordate dintre cele douã Curti. ori a pierit printr-un simplu accident. Gildo nu permise corãbiilor cu grâu sã plece la Tibru. care fugise nu se stie de ce si ceruse azil împãratului.. pp. Pentru Roma. Gildo fugi pânã la Tabraca.. pregãtiri pentru suprimarea lui Gildo. pieri si el în curând. poate. „Altertum". întors la Constantinopol. Vânturile 1-au aruncat însã la tãrm si a fost capturat. prevenind la timp calamitatea ce ar fi lovit populatia capitalei. sau produs mari dezertãri. în vara anului 397. ca rãsplatã. 40 (1962). Stilicho nu putea pãrãsi Italia si dãdu comanda lui Mascezel. 225 si transportându-1 în apele Tibrului si aduse si din Spania. îi ceru sã-1 declare solemn pe Maur inamic public. pe râusorul Ardelio. n-a voit sã vadã în Gildo decât un rebel. marele sambelan Eutropius era numit consul si aceasta stârnea indignarea nobilimii senatoriale. 167-176.] 226 Stilicho. unde. cu titlul exceptional de magister militum. si Mascezel era dornic acum de rãzboi mare. o rebeliune în Africa era mai serioasã decât oriunde. el întretinea probabil relatii .. Succesul sãu repede a displãcut. fratele si dusmanul lui Firmus. Diesner. El refuzã a trimite trupe lui Theodosius în expedita acestuia contra lui Eugenius. el se gândi sã dea rebeliunii sale forma unei treceri a Africii de sub autoritatea lui Honorius sub aceea a lui Arcadius. O tranferare a diecezei Africii sub Arcadius pãrea un rãspuns la propunerea de a se transfera prefectura de Illyricum sub autoritatea lui Honorius280.. 121. fiica lui Gildo. în primãvarã (398). op. cum au pretins dusmanii acestuia. încercând sã scape pe o corabie. Intrã deci în tratative cu Constantinopolul. în armata lui. si. ostilã vechiului ei protector. cu Honorius. Mãria. T. Pozitia sambelanului se clãtina acum serios. un frate al lui Gildo. pãstrând o suspectã neutralitate. Dar credinta Maurului n-a tinut mult timp. cele cinci provincii ale Africii erau inevitabil atribuite Occidentului. Gainas. pp. împãratul unise în cãsãtorie pe Salvina. p. dar încercarea fusese înãbusitã de armele lui Theodosius. Kotula. comite al Africii. [HJ. 185-186. având un ajutor pretios de la Gildo. Maurul Firmus încercase a-si crea un regat în Africa. Der Aufstand des Afrikaners Gildo und seine Nachwirkungen. lui 281 Demougeot. Stilicho era dusmanul sãu si el îsi afla un aliat în persoana Eudoxiei. în orice împãrtire a imperiului. Energia lui Stilicho luã mãsuri repezi pentru a asigura aprovizionarea Romei. începu. El nu fu executat îndatã. îmbarcându-1 pe Ron Bury. aproape de drumul militar ce ducea pe coastã la portul Tabraca. Mascezel. Italia fu scandalizatã la primirea acestei stiri: un eunuc consul nu se mai auzise. cãci Stilicho. în tot timpul iernii o flotã se adunã la Pisa. „Klio". în acelasi timp. El aduse grâul adunat în Gallii. Gildos Herrschaft und die Niederlage bei Theueste (Tebessa). Pentru a mãguli Senatul. ceea ce însemna o declaratie de rãzboi. Stilicho îsi întãrea pozitia prin cãsãtoria fiicei sale. unde propunerile sale sunt bine primite. foarte numeroasã. 224 Cu 18 ani mai înainte (379). Eutropius reclamând Africa pentru Orient. Rebelul fu învins aproape fãrã vãrsare de sânge în provincia Byzacene. în anul 399. 18 (1972).cit. zece mii de oameni furã îmbarcati pentru a trece în Africa. întorcându-se la un vechi uz. fusese ridicat la rangul de magister militum. iar Gildo primise tinutul în numele lui Honorius. Se pare cã unii din aliatii lui Gildo au fost corupti de Mascezel. 178-186. Gildo se rãzbunase omorându-i fiii. Gildo a fost numit. pentru a-1 apropia mai mult. cãutând sã evite un conflict între cei doi împãrati. cu nepotul împãrãtesei Aelia Flaccilla. ci condamnat la moarte dupã o înfãtisare în proces281. History. pp. iar dupã moartea împãratului se pregãti a deveni independent. în primãvara anului 398. întors în Italia biruitor.Divitibusque dies et nox metuenda mãritis.

cit. Revolta ostrogotilor din Phrygia. 249-253. creatura sa. p. Miscãrile au început în primãvara anului 399. se stie. atentie. Gainas fu. Kozlov. Câteva luni mai în urmã. purta urã sambelanului si-i atâtã pe os-trogoti la revoltã. p. 129-132. pp. ADSV. Tribigild însã nu veni. pp. si Eutropius. seful acestui partid antibarbar era Aurelian. Panica din Constan-tinopol îl îndeamnã pe Arcadius a negocia. fãcându-1 rãspunzãtor de victoria gotilor. si ei dãdeau un escadron de cavalerie armatei romane. Eutychian. Cãderea lui Eutropius (august 399) atrase si pe a prefectului pretoriului. de unde voirã sã-1 smulgã. Aceasta se întinse usor. Eutropius se refugie la Sfânta Sofia. organizã apãrarea. si numai Chrysostom îi scãpã viata. Leon îsi pierde viata într-o luptã.. Senatori si demnitari legati de traditiile romane erau indignati de înãltarea unui eunuc la consulat si alarmati de a vedea importante comenzi militare tinute de germani. stãpân pe guvernul de Rãsãrit vreo sase luni. cu titlul de coloni. în 386. dar gotul pune conditii: nu primea negocierile decât cu împãratul în persoanã si într-un loc afarã din capitalã. Eunucul. care capitulaserã. fu adus în fata unui tribunal prezidat de Aurelian si condamnat la moarte. înaltul prelat african venise în 399 la Constantinopol spre a cere pentru Kyrene o usurare de impozite împãratului. ca si sporirii puterii germane în imperiu. Saturninus si loan. op. Dusmanii eunucului profitarã de acest moment critic pentru a-1 ataca. Eudoxia. 1985. instalase în Phrygia. prãdând la tãrmul Propontidei. schimbã negocierile sale cu Tribigild în rebeliune si înainteazã împreunã cu el. favoritul împãrãtesei. sprijinitorul sãu principal. 223. . Goten in Konstantinopel. Theodosius I. fu exilat în insula Cipru. care scãparã numai cu exilul. printr-o emotionantã cuvântare. episodul acestei tiranii germane îsi aflã sfârsitul în iulie 400285. o parte din acesti barbari.. în muntii dintre Pisidia si Pamphylia s-au dat lupte. fost prefect al orasului. si Arcadius îl dizgratie. Tribigild. Gainas. acuzat cã aspirase la imperiu. Un document interesant pentru spiritul ce stãpânea acum în cercurile înalte si mijlocii ale imperiului e discursul lui Synesios Uepi ficcaiÂeiat {Despre suveranitate). El fu decapitat la Chalkedon283. A. a fost prilejul care a dus la cãderea lui Eutropius si a provocat în acelasi timp lupta împotriva influentei germane în Orient. crezând cã are a face cu dezordinile câtorva bande de coloni germani. si aceasta a însemnat biruinta partidului antigerman. cerea apoi sã i se predea ca ostateci trei antibarbari notorii: Aurelian. 283 Demougeot. care scapã. Tribigild se îndreptã spre Con-stantinopol pentru a-1 intimida pe împãrat. Comandantul 227 lor. în functia de prefect al pretoriului284. 132-133.cu Stilicho si tintea rãsturnarea eunucului. El trimise contra rebelilor pe gotul Gainas si pe generalul roman Leon. vãzând pericolul. si urm. fãcu presiuni. Albert. Aurelian si prietenii sãi.. fratele lui Aurelian. si e probabil cã a publicat acest 284 Ibidem. cit. comunicã la Constantinopol cã nu se putea face pace cu Tribigild cât timp e la putere Eutropius282.[G. dar Eutropius nu le-a dat mare . sã i se acorde intrarea în Constantinopol cu toti soldatii sãi. de fapt. Amenintat de soldati. cu armata. Bury. op. cit. cãci provincia era fãrã apãrare. care-si da aerul cã e loial.. geloasã de marea ascendentã a sambelanului asupra sotului sãu. degradat din rangul de patriciu. Bury. Paderborn.D. Gainas 1a ajutat pe Tribigild. pp. dupã campaniile sale împotriva ostrogotilor (gruthungi).. 126 si urm. 285 Bury. Chrysostom interveni pentru viata ostatecilor. confiscându-i-se averea. op. Aurelian fu numit în locul sãu. Gainas îsi fãcu intrarea solemnã în capitalã.. . instigati probabil de Gainas. Era totodatã si o loviturã adusã lui Gainas. pp. 230-231. era si el potrivnic lui Eutropius. Osnovnye certy politiceskoj oppoziciipravitel'stvu Vizantii v 399-400 gg. creat de împrejurãrile critice ale stersei domnii a lui Arcadius. sã-si pãstreze postul de magister militum inprasenti si sã se numeascã Caesarius. simtindu-se amenintat de 282 Ibidem. care. Caesarius fu instalat prefect al pretoriului. Partidul roman antibarbar. întâlnirea avu loc la Chalkedon si Arcadius primi toate conditiile..

II. Synesios. pp. cum bine observã învãtatul francez. apoi pe pecenegi. suveranul trebuind sã ia sfat de la senatori. trebui sã se mãrgineascã a publica discursul. Ei încercarã a ocupa câteva biserici din 287 Demougeot schiteazã (p. 1962. Programul acestui regim ideal era stabilit în liniile sale mari. în învãlmãsealã. Când gotii aflarã de plecarea sefului lor. apãrutã dupã 12 iulie 400. noaptea. însãrcinati a-1 ajuta sã guverneze.. precum si Idem. sã recruteze armatã nationalã (romanii n-ar putea sã se apere ei însisi. Povestirea egipteanã. I. în F. Tumultul gotilor aruncã spaima în populatie.] 230 Ideile conducãtoare ale manifestului. data alungãrii gotilor din Constantinopol. 1960. Gainas se hotãrãste deodatã a pãrãsi capitala sub pretextul unei indispozitii si se duce. luându-si tot ce aveau. furã cuprinsi de panicã si pornirã. Demougeot. Aux origines du christianisme da-co-scythique. 279-283. dupã ce a obtinut. grija pentru apãrarea imperiului amenintat de barbari. „Slavia". în zona balcanicã. Lozovan. [Ca si în sursele bizantine de mai târziu. pp. . crede cã aceste cuvinte îndrãznete n-au putut fi pronuntate niciodatã. satisfacerea cererii sale pentru Kyrene. Geschichte der Hunnen. cumani. Berlin. dar redactatã mult mai înainte. Autorul îl sfãtuie pe suveran sã curete armata de goti. la Hebdomon. Tirania lui Gainas n-a putut tine mult.. 234 si urm. •?* .. rãufãcãtorul Typhon. 239 si urm. nestiind ce planuri aveau. Gy Moravcsik. grija fatã de starea supusilor. preceptorul ales de Theodosius pentru educatia lui Arcadius287. Apoi. încurajarea agriculturii. prin usurarea impozitelor. datoritã lui Aurelian. sã-si facã rugãciunile într-o bisericã clãditã de Theodosius. când acesta se afla prefect al pretoriului.16 (1979). E. Altheim. ca si crestinismul romanic din stânga Dunãrii de Jos si din Skythia Minor = Dobrogea (cf. care izbutise a uzurpa provizoriu puterea.. dacã nu le convine. care se ocupã pe larg de ideile discursului-program. în toamna anului 400. pp. 197-224 si voi. La Synesios apar însã noutãti. afarã din oras. regele Egiptului. spijinit de seful mercenarilor „sciti"286. 1958. 146-165. 231 capitalã si dãdurã nastere la dezordini. pp. invitându-i sã se întoarcã de unde au venit. mai târziu pe slavi. cu o micã escortã. ed. respectul privilegiilor aristocratice.) o interesantã paralelã între ideile conducãtoare ale lui Themistius si cele ale lui Synesios. afarã din oras288. Ideile politice generale ale partidului reprezentat de Aurelian însufleteau discursurile lui Themistius. grijã materialã. voi. ca în primele veacuri ale istoriei lor ?) si pe goti sã-i sileascã la munca pãmântului. ^. care poate fi privit ca manifestul antigerman al partidului lui Aurelian. adunau. o poveste alegoricã. El rãmase însã credincios partidei antigermane si asteptã cãderea lui Gainas si întoarcerea lui Aurelian pentru a face sã aparã. reducerea sâcâielilor administrative. apelativul e folosit pentru a-i desemna pe goti. cit. grija fatã de ordinea publicã prin libertatea de constiintã si toleranta religioasã. Dujcev. Dupã aceea. S-a întâmplat cã o cersetoare se afla la una . el îl glorifica pe Aurelian. II. tãtari (cf. locuri comune scolare. familiare tuturor pane-giristilor imperiali de la Traian încoace. la sfârsitul anului 399 sau începutul anului 400. în sfârsit. potrivit suveranului ideal. 23-31-] 229 ' . 109-104). Mai întâi. Berlin. Slavjaniskiti. populatia romanã îl detesta. numele de „sciti" este aplicat tuturor popoarelor migratoare care au trecut prin spatiul nord-pontic pânã la Dunãre (întreprinzând adeseori incursiuni si la sud de marele fluviu. . Uepi npovoiaq 77 Aiyvntwq. Berlin. învingãtor al fratelui sãu Caesarius. pp. 286 Op. voi.' discurs-program. Sub trãsãturile lui Osiris. infiltrati în armatã si magistraturi.. Gotii îsi fãceau rugãciunile ca arieni. 29 (1960)..u. revendicãri pe care generatia dinainte de el nu le cunostea. Byzance et la românite scythique. IV. grijã moralã prin rãspândirea filosofiei. p. a Il-a. Byzantinoturcica.

decis a trece în Asia. Aceste trupe erau co288 Dupã O. Pentru el. declarat dusman public. Eutropius avu atunci o excelentã inspiratie aducând în Scaunul de patriarh pe loan Chrysostom (Gurã de Aur) din Antiochia. Gainas privind neputincios de pe tãrm dezastrul gotilor sãi. urmãrindu-1 cu admiratia si iubirea sa dincolo de anii de scoalã. când nu mai avurã provizii. si astfel si-a început loan Chrysostom cariera ilustrã în metropola Siriei. Nectarius. El se crezu prada unui demon si se duse sã se roage pentru libertatea lui la moastele Sfântului loan Botezãtorul. întrebat de prieteni pe patul de moarte pe cine lasã în locul sãu. Un tumult general se produse. Dar pe celãlalt tãrm. Aurelian fu restabilit în fruntea prefecturii. Faima elocventei sale se rãspândi în tot Orientul. crezu cã a venit ziua din urmã a Constantinopolului si începu a se ruga cu voce tare. Cu mica trupã ce-i rãmãsese. adus la Constan-tinopol. fu întronat la 26 februarie 398. Un got. 255-262 din op. Orasele Thraciei se apãrau ca cele din Asia împotriva lui Tribigild. înaintat magister militum si curãtise Mediterana de pirati. ar fi rãspuns cã 1-ar lãsa pe..din portile de Vest si. Libanios socotea geniul lui Chrysostom ca un dar al muzelor si sperase sã-1 câstige pentru cauza vechilor credinte ale Greciei. se aflau trupe sprijinite de corãbii de rãzboi.] 232 mandate de Fravitta.. Flota lui Fravitta îi întâmpinã si-i scufundã. vru s-o ucidã. Gainas veni la Hellespont. în ultimii ani ai lui Theodosius. si fusese uimit de elocventa si popularitatea marelui predicator. cit. El fusese. vãzând atâta îmbulzealã. porni în fugã spre nord. mânios. care descoperi talentele extraordinare ale discipolului sãu. si gotii ucisi cu pietre si cãrbuni aprinsi (12 iulie 400). si chiar dincolo de Dunãre. op.tatãl sãu. Gotii se asezarã în tabãrã pe tãrmul european si. [Demougeot expune aceste consideratii la pp. ci în morala practicã. Fravitta avu onoarea unui triumf si fu numit consul pentru anul 401. regele hunilor. vãduvã la 20 de ani. pp. porni în Thracia cu armata ce-i mai rãmãsese. pãstrate în capela clãditã de Theodosius la Hebdomon. cit. avusese un rol mare în politica natiunii sale ca sef al partidei filoromane. un roman interveni si-1 omorî. El socotea cã datoria sa principalã era sã lupte îm- . dacã crestinii nu i 1-ar fi smuls290. pp. Se spune cã. Acoperisul bisericii fu smuls. 256-266. Ei îsi aflarã repede refugiul într-o bisericã aproape de palat. Episcopul Antiohiei. primi botezul si fu numit lector al bisericii din marele oras. Gainas. si loan. jefuind. si orãsenii. hotãrârã a încerca sã treacã strâmtoarea pe niste plute grosolane. citat de Demougeot (p. pericolul got îsi gãsea sfârsitul în provinciile Orientului. dincolo de Haemus. El urmã cursurile de retoricã la scoala vestitului Libanios. Seeck. 133-137. unde ar fi voit sã-si recruteze soldati. c. însãrcinându-1 cu predica. cãsãtorit cu o romanã. muri în 397. Meletios. izbutind a închide portile. Demougeot. Eudoxia. 253). si care. dintr-o familie nobilã si bogatã . la Abydos. o slãbiciune nervoasã periculoasã (psihastenie) ar explica toate nesocotintele lui Gainas. Episodul acestei grave crize a imperiului a fost celebrat la Constantinopol: scene de revoltã au fost reprezentate în sculpturile ce împodobesc columna lui Arcadius. din Cilicia pânã în Palestina. s-a închinat cresterii îngrijite a copiilor sãi. Chrysostom. obosit de pledoariile de barou. Rãu aprovizionat si descurajat. interesul suprem nu sta în controversele teologiei.Chrysostom a fost crescut de o mamã iubitoare care. Episcopul Flavian îl fãcu preot. se sili a-1 atrage la crestinism.Ioan. patriarhul Constantinopolului. S-a pãstrat o scrisoare de la el. Nãscut în capitala Siriei. un got pãgân. sub Arcadius. cit. si care-i poartã numele289. loan Chrysostom si Curtea lui Arcadius. Eunucul trecuse putin mai înainte prin acel oras. gotii care nu apucaserã a iesi sunt atacati de populatia înfuriatã. care-1 ucise si-i trimise capul lui Arcadius. 233 Egipt. Cu pieirea lui Gainas. op. El cãzu în mâinile lui Uldin. ridicatã în 403 în Forum. prin care îl felicita pentru succesele sale de barou. spre a merge în Bury. Secundus. avusese un rang în armatã . lãsându-se a fi dusi de curent.

temându-se de aceeasi soartã. cu pardoseli în mozaic. Desi condamna inegalitatea socialã. nu pe cea politicã . cenzurase aspru spiritul de desfrâu si simonie al prelatilor. ca sã-si audã osânda. frivolã. pp. „Libanios"). cu pãrul frizat strãlucind de perle si diamante. ca sã te mântui de pãcate prin milostenie". luxul fãrã frâu al meselor. dând în lãturi lumea pe uliti dinaintea lor. p. Strãlucirea palatelor. „Bogat te-a fãcut Dumnezeu pentru ca sã ajuti pe sãraci -proclama Chrysostom -. insultând în mod crud mizeria atâtor sãraci. 236 trecurã în tabãra dusmanilor sãi. [Despre cele douã personalitãti ale epocii. în aceastã pasionatã denuntare a celor bogati291. cu hamuri împodobite si în mijlocul u-nui alai de sclavi si eunuci. Hist.] . pe dinaintea ochilor nostri. v. superstitiile.v. Cap.. le striga predicatorul.. Toatã viata artificialã. în care vedeau un tiran al Bisericii. spiritul cuvântãrilor lui tindea. Chrysostom era om de un ascetism împins pânã la extrem. sporite încã de apucãturile unei Curti trufase. cu amulete si vrãjitorii.• . îmbrãcate în haine de mãtase. spectacolele cu dansuri lascive si cântecele obscene. trufia filosofilor. fiica lui Saturninus. „Biserica nu e fãcutã spre a expune într-însa asemenea bogãtii". dominate de Eudoxia. 138-140. Cercetând abuzurile mai multor biserici din vestul Asiei Mici (401). Altii. cu ziduri încrustate în marmurã si fildes.. în politica sa religioasã. ele veneau fãrã sfialã înaintea altarului. ca într-un film de cinematograf. Index general. ce caracterizeazã societatea metropolei siriene în aceastã epocã de agonie a lumii pãgâne. pp.. înteleserã cã siguranta lor nu se putea bizui decât pe ruina primejdiosului arhiepiscop. lãcomia si avaritia clerului si cãlugãrilor. care 291 Vezi frumoasa-i caracterizare. „ca femeile care joacã în teatru". Eugraphia. desigur. II. în casa cãreia se întâlneau vrãjmasii lui Chrysostom293. El se indigna de luxul peste mãsurã al femeilor care mergeau la bisericã în car aurit.. Castricia. de o fire asprã. 292 Demougeot. toate trec.v. . între femeile din înalta societate dusmane patriarhului. La Constantinopol înaltul prelat gãsea toate viciile Asiei. 383. 300. N-avea nimic din geniul împãciuitor al unui Ambrosius sau al unui Augustin. gãtite cu lanturi de aur. Jean Chrysostome") si 562 (s. Bury îl aseamãnã cu socialistii moderni. n. VIII. 298 293 Ibidem. sub biciuirea nemiloasã a cuvântului sãu înaripat. cit. mai recent G. la Bury. Chiysostom atacã nu numai viciile si extravagantele celor avuti. 234 potriva voluptãtii claselor bogate. sã-1 ridice pe sãrac împotriva bogatului si le-a fost usor dusmanilor sãi sã-1 acuze cã „seduce multimea". putin 235 curtenitoare. observã atât de judicios Bury -. vãduva lui Promotus. Dagron. e târâtã la marea tribunã a predicii lui Chrysostom. Scopul sãu era reforma moralã a lumii si temperamentul sãu aprins de sirian îi dãdea în aceastã misiune un avânt pasionat292.. cu practicile lor grosolane. tras de catâri albi. p. multimea sclavilor care formau cortegiul celor avuti. Eccles. El se ridicase de la amvon împotriva femeilor care serveau clerul capitalei sub numele de surori. a splendidelor lor portice.290 Sozomenos. sã denunte risipa de bogãtii care ar fi putut usura clasele sãrace. în casa cãreia crescuse Eudoxia. Naissance. Palladius citeazã câteva intime ale Eudoxiei: Marsa. dar si senzualitatea.si nimic nu era mai departe de gândurile sale decât faptul de a rãsturna ordinea stabilitã a lucrurilor. 561 (s. patriarhul comise imprudente care-i stârnirã noi adversari.••• . op. care îsi purtau bãrbile lungi pe sub portice. el procedã cu asprime si depuse vreo 13 episcopi.

în fata unui Sinod prezidat de episcopul capitalei. cã pedepsise un cãlugãr care lovea pe sclavul sãu. convocã Sinodul sãu. îl lãsã a-i tine locul. si. în 401. Chrysostom fãcu greseala de a refuza sã prezideze Sinodul ce avea sã-1 judece pe Theophil. sub cuvânt cã e vorba de lucruri petrecute în altã diecezã. O listã de învinuiri împotriva lui Chrysostom fu prezentatã împãratului. în vara anului 403. si. si atunci acuzatul se transformã în acuzator. în timpul lipsei sale din capitalã. „Fratii lungi". si nu-i putea ierta lui Chrysostom faptul cã-i înlãturase protejatul. în Egipt. O rãcealã se produse din aceastã cauzã între patriarh si Eudoxia. invitã Sinodul sã se ocupe de ele294. Epiphanios de Cipru fusese instigat de Theophil si adunase un Sinod al episcopilor sãi. care. ca un ciclop. episcopii refuzã a le da adãpost. cu toatã porunca împãratului de a se supune. în fruntea cãrora se aflau patru cãlugãri numiti pentru statura lor înaltã „Fratii lungi". diaconul Serapion. devotat patriarhului. el pãrãsi capitala. un mare ambitios. dând. cãruia Epiphanios îi arãtase o mare ostilitate. care ceru pedepsirea lui. Când acesta se întoarse din Asia. iar Chrysostom refuzã a se prezenta înaintea unui Sinod compus din dusmanii sãi si de patru ori repetã refuzul sãu. la Constantinopol. în Palatul Stejarului {Dryas). Acesta îi primeste bine. ceea ce-1 jigni pe Chrysostom. acuzând pe Theophil. el tinu (403) o predicã plinã de violentele sale de limbaj obisnuite. Severian stiu sã câstige sferele Curtii si pe multi din adversarii lui Chrysostom. Ei stârnesc mânia arhiepiscopului prin interventia lor în favoarea lui Isidor. El fu îndemnat sã vinã la Constantinopol pentru a lua si semnãtura lui Chrysostom. voise sã-si impunã la Constantinopol un preot alexandrin. Majoritatea episcopilor erau egipteni. care îl puse sã predice. Aceeasi doctrinã stãpânea printre cãlugãrii numerosi din pustiul Nitriei. cã a intrigat contra lui Severian. însotiti de 300 de cãlugãri origenisti. Cel mai înversunat dusman al lui Chrysostom era Theophil. cã numise pe Epiphanios nebun si demon. Ei vin atunci. sub influenta împãrãtesei.Severian. sã cearã protectia lui Chrysostom. cã rezervase pentru uzul sãu bãile palatului episcopal. nemângâiatã de plecarea predicatorului ei favorit. trupe obtinute de la prefect furã trimise sã-i aresteze pe supãrãtorii cãlugãri. împãrãteasa. episcopul de Gabala. La moartea lui Nectarius. iar Eudoxia îi fãcu o primire cãlduroasã. Theophil împãrtãsise pânã acum pãrerea ereticã a lui Origenes. El a fost judecat în lipsã. Isidor. unde. cã îsi lua masa singur. în Siria. Eudoxia. care condamnase pãrerea lui Origenes. unde populatia era de partea lui Chrysostom. Theophil. care intrase acum în conflict cu Theophil pe o chestiune de bani si fusese 237 condamnat de un Sinod de clerici servili ai prelatului. patriarhul de Alexandria. îl învinui de erezie pe Severian. îl recheamã si impune lui Chrysostom sã se împace cu el. cã . unde fusese bine primit de Chrysostom. simtin-du-se ofensatã. sigur de protectia Curtii. iau drumul Palestinei. Acest Sinod se întruni dincolo de Bosfor. Nemultumit cu pedeapsa usoarã aplicatã de patriarh. cu aluzii transparente. acuzat de lucruri foarte diferite. preveniti de Theophil. dupã ce preveni Curtea. Ei o întâlnesc pe Eudoxia. din care nici unul nu era de ajuns spre a depune un episcop: cã vânduse marmura pusã de o parte de Nectarius pentru a decora biserica Sfânta Anastasia. Un Sinod al sãu îi condamnã pe cãlugãrii din Nitria si-1 anatemiza pe Origenes. construit de Rufinus. Mânios. care venise sã se închine la capela Sfântul loan Botezãtorul. ferindu-se a-1 tine în Constantinopol. cã insulta sau defãima pe clerici. dãdu ascultare intrigilor partizanilor lui Theophil. venise la Constantinopol. care aruncase conceptia antropomorficã a divinitãtii. dar nu vru sã comunice cu dânsii pânã ce nu le va examina cauza. îndrãznet si impulsiv. la îndemnurile Eudoxiei. Cãlugãrii dau o cerere împãratului. cãtre sfârsitul anului 401. Acesta cãutã sã se scape de fratii inoportuni si declarã rãzboi origenismului. o pastoralã în care-1 osândea pe Origenes si discipolii sãi. Arcadius îl cheamã pe patriarhul Alexandriei la Constantinopol ca sã rãspundã la acuzatiile ce i se aduc. în care se auzi cuvântul de lezabel. si ea le promite a interveni pe lângã augustul sãu sot pentru a le face dreptate. râvnind a-si întinde hegemonia spiritualã asupra întregului Orient.

Ea scrise acestuia. în care chemã binecuvântarea lui Dumnezeu asupra poporului credincios. De astã datã. cit. aflând aceastã deportare. Demougeot.a primit vizite ale femeilor s. 325-326. Eudoxia îsi manifestã supãrarea si Chrysostom agraveazã situatia printr-o nouã predicã lipsitã de mãsurã. Prietenele Eudoxiei.. ceru lui Arcadius sã-1 recheme pe patriarh. prefectul orasului. pp. însotite de dansuri si muzicã. Populatia. într-o procesiune solemnã. în-fãtisând-o pe Augusta si asezatã în vârful unei coloane de porfir în mijlocul pietei Augusteon. Cu prilejul unei ceremonii în cinstea patronului sãu. Sinodul se întruni la începutul anului 404. Eudoxia.. Cântecul si zgomotul tulburarã serviciul divin de la Sfânta Sofia. Eudoxia era acum bucuroasã ca Sinodul sã fie compus din adversarii patriarhului. Arcadius îi interzise lui loan sã pãrãseascã palatul episcopal. era prea transparentã pentru ca Eudoxia sã nu se simtã insultatã296. Un cutremur de pãmânt se produse si se vãzu într-însul un semn al mâniei dumnezeiesti. încât rezultatul sã fie confirmarea hotãrârii Sinodului de la Dryas. Chrysostom nu-si putu stãpâni mânia si se plânse prefectului. Duminica urmãtoare. 241 Chrysostom se aflarã într-o pozitie dificilã. care se opri la Sfintii Apostoli. coruptie sau constrângere. Chrysostom ceruse insistent convocarea unui Sinod general. multi din episcopii sãi au venit însã si au fost instruiti sã facã uz de canonul Sinodului de la Antiochia din 341. Eugraphia si Castricia. el îsi începu predica. aproape de vila Eudoxiei. care sã anuleze acuzatiile ce i se aduseserã în septembrie 403 si invitatiie erau trimise. Simplicius. Chrysostom. dezvinovãtindu-se si fãcându-i declaratii care o pun într-o frumoasã luminã. dupã care. Dusmanii lui Chrysostom îi câstigarã pe episcopi prin convingere. Ceremoniile inaugurãrii aveau un caracter pãgân. al cãrei text s-a pierdut. dacã un episcop depus de un Sinod ar apela la puterea temporarã. Dar împãratul persistã în refuzul sãu de a se împãrtãsi cu patriarhul. prin cuvintele295: „Din nou Herodiada se înfurie. aproape de Sfânta Sofia. depozitia sa rãmânea definitivã si irevocabilã. a împãratilor si pioasei împãrãtesc. din nou danseazã. el tinu o mare predicã. Chrysostom se întoarse în capitalã în mijlocul bucuriei generale. înspãimântatã. împãcarea aceasta dintre prelat si Curte n-a putut fi durabilã din pricina temperamentului nestãpânit al lui Chrysostom. în curând. unde poporul îi ceru sã predice. i 239 Bisericã împiedicã ofiterii de a-1 ridica timp de trei zile. fatã de împãrãteasã. se revoltã. Acuzatiile erau prea usoare si s-a invocat refuzul de a se prezenta dinaintea episcopilor. Pastele se apropia. din nou cere capul lui loan pe tavã". mai ales favoritul loan. Furia multimii care înconjura Marea Ibidem. Aceste excese de 240 limbaj furã raportate la Curte si exploatate de dusmanii episcopului influenti pe lângã împãrãteasã. aruncând invectivele sale obisnuite împotriva vanitãtii celor mari. si se predã. a. un incident comun îl împinge la o „grosolanã impolitete". op. a dedicat basilicii o statuie de argint. din palat. într-o noapte. Sinodul de la Antiochia fusese însã pãtat de arianism si dusmanii lui Repetate la Socrates si Sozomenos. dãdurã proportii incidentului. iar Arcadius a întãrit sentinta printr-un decret care pronunta exilul. Câteva luni dupã întoarcerea sa. care fãcu sã se tãrãgãneze lucrurile câteva luni. care nu voia sã-1 înfrunte pe împãrat sau sã provoace o revoltã. oficiind la Sfânta Sofia. în capela de la Hebdomon. cum o caracterizeazã Bury. 314-317. pp. o ciocnire avu . aluzia. se furisã. în ziua de Pasti (17 aprilie 404). Theophil fãcuse o experientã care nu-1 putea încuraja la o a doua vizitã. Sinodul 1-a condamnat.

spre a evita o nouã revoltã. cerând tinerea unui Sinod general la Thessalonic.T. Aici îsi petrecu ilustrul prelat cei din urmã trei ani. îi poruncea lui Chrysostom sã plece. dãm ca exemplu traducerea româneascã a Vietii lui Nifon. care declarã condamnarea lui Chrysostom ilegalã. El se supuse. îi interneazã într-un fort si. fu îmbarcat în ascuns si dus pe coasta Bithyniei. ca si mai demult (lui) Teodosie cel Mic împãrat. fãcu apel la Papã. cit. la insistentele adversarilor.] 298 [Acest exil al lui loan Chrysostomos apare uneori în hagiografia bizantinã. loan. 1982. ca si în cea postbizantinã: pentru aceasta din urmã. întretinând. A doua zi.. slãbit de puteri. în ziua de 14 septembrie 407298. o corespondentã activã cu prietenii si admiratorii sãi din toate pãrtile crestinãtãtii. servind drept cãlãuze. Iesind pe o poartã dosnicã. sã mute moastele sfântului loan Hrisostom de la Cucus (subl. op. din adâncul singurãtãtii sale. 243 NICO1AE BÃNESCU Aceste frãmântãri religioase au avut urmãri pentru relatiile dintre Curtile de la Constantinopol si Rave-nna. Chrysostom. . ca sã însele vigilenta credinciosilor (20 iunie).n. si se vãzu în ea un semn al mâniei divine. se întinse la clãdirile vecine. orãsel aflat la hotarul Cappadociei si Armeniei. ca sã dea iertare si tãmãduire maicei sale Evdoxiei împãrãtesei. Dar ambasada fu maltratatã: Anthemios. îi împiedicã sã pãtrundã în palat. Rãspunsul sosi însã dupã ce Chrysostom plecase în exilul sãu definitiv. cum scrie exilatul cãtre un prieten al sãu. Holum. p.TT) în tarigrad. Ei smulg lui Arcadius un nou ordin prin care Chrysostom era transferat la poalele Caucazului. Cercetãrile ordonate de Arcadius atribuirã focul aderentilor lui Chrysostom. în aceeasi noapte. Papa Innocentiu adunã la Roma un Sinod de episcopi italieni. la 6 octombrie 404. F. unde aceia veniserã de la Sfânta Sofia. si trimitând tuturor cuvântul de îmbãrbãtare pentru credintã. si o mare prigonire se dezlãntui împotriva lor297. voi. I. 1969. ttrimise Papei actele Sinodului de la Dryas. pe tãrmul Pontului Euxin. dumnezeiesc în inima lui.. 86)]. 131-159. ns. în muntii Taurus. îsi dãdu sfârsitul la Comana Pontului. prieteni ai lui loan. van Ommeslaeghe. pentru serviciul divin. Arcadius.loc între credinciosi si armatã. ministrul atotputernic în Orient si dusmanul lui Stilicho. cuprinse Senatul si edificiile palatului imperial dinspre sud. Chrysostom a fost transportat la Kukusos. alimentat de un vânt puternic. Theodosian Empresses. în thermele lui Constantin. prevenit. . Curând dupã aceea. în exil. povestind toate cele întâmplate de la afacerea „Fratilor lungi" si cerând un Sinod ecumenic. cãci. la Pityus (azi Pitzunda). pentru a pune capãt conflictului.) cuget si gând bun. socotind cã e prea aproape de capitalã si gãsirã prudent a-1 strãmuta într-un loc mai depãrtat. Pagubele au fost imense. „cel mai pustiu loc de pe tot pãmântul". împãrãteasa Eudoxia muri. în cele din urmã. 97 (1979). Dusmanii se temurã încã de el. Ana. O ambasadã de episcopi romani si câtiva orientali. exasperat. îi trimite înapoi în Italia. Ea se încheie cu câtiva morti.T. Trimise o lungã scrisoare lui Innocentiu. într-al aceluia chip se asemãnã si crestinul Neagoe Vodã" (în Literatura românã veche (1402-1647). 297 Demougeot. Iarãsi morti si rãniti. la care guvernul oriental nu dãdu nici un rãspuns. escortat. Stilicho îl îndemnã pe Honorius sã adreseze fratelui sãu în douã rânduri scrisori de imputãri. altã încãierare se produse cu publicul adunat afarã din bisericã. 242 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN I O grindinã teribilã se abãtu asupra orasului. redactatã în veacul al XVI-lea de cãtre protosul athonit Gavriil: „Deci îi veni (lui Neagoe Basarab — n. dar Papa se pronuntã de partea lui loan si aprobã tinerea unui Sinod ecumenic. fu expediatã de Papã sã-i ducã lui Arcadius aceste decizii. [K. . în drumul cãtre aceastã nouã destinatie a exilului sãu. 351. pp. Berkeley. Toate acestea duserã la o rupturã între cele douã Curti. Theophil. Boli. p. Jean Cbrysostome en conflit avec l'imperatrice Euduxie. focul izbucni la Sfânta Sofia si. Bucuresti. asteptându-1 pe loan si clerul sãu. Episcopii orientali veniti cu dânsii furã arestati si deportati.

ortografiat si jouan-jouan. pe la 400. si Stilicho îsi duce trupele peste Alpi. precum si una recentã. sub un 299 Cãrti reprezentative în viata omenirei. De acest moment. pornite dinspre Baltica. seful unui numeros popor jen-jen (gengen)300. împãratul se rugã înaintea sicriului pentru pãrintii sãi. deodatã. 1965. lorga. nepotul si urmasul lui Theophil în Scaunul Alexandriei. Prima invazie a lui Alaric în Italia (401-403) Când s-a retras din Peloponez (397). obtinut de la Arcadius. cãtre 429-430. în acele locuri. Presses Univ. Apoi Cyril. Honorius voia sã fugã în Gallia si cu greu fu convins cã va fi în sigurantã între zidurile Milanului. El trecu Alpii. faptul s-ar fi aflat la originea migratiei avare spre vest. Nãvala lor împinse toate aceste neamuri cãtre nord. îsi crease un imperiu efemer între Coreea si Turkestan. îl atrãgea. asediind Aquileia. rãmãsitele ilustrului lor pãstor furã aduse în orasul imperial (ianuarie 438). locuitorii din preajma Mãrii Baltice sunt siliti sã-si pãrãseascã. cãci. loan Chrysostom a rãmas pânã astãzi una din cele mai strãlucite figuri ale Bisericii de Rãsãrit. pe urma unei mari furtuni stârnite. ci. E probabil cã nu se gândea sã dureze acolo un regat. Enciclopedicã. se hotãrãste a nãvãli în Italia. 1916. mai dinainte ocupate de triburi înrudite. Stilicho 300 [Acest popor. Barbarii erau un întreg popor. la sfârsitul anului 401. p. care se întinsese din Coreea pânã dincolo de Irtâs. Profitând de aceastã situatie. apãrutã în douã volume la Bucuresti. Ed. în cele douã luni urmãtoare. Lupte mari. îngrijitã de M. 61-62)]. Bucuresti. de o miscare uriasã. pe care o cunoscuse. de France. ca sã respingã nãvãlirea. p. dezlãntuitã de la extremitatea de rãsãrit a Asiei. înainte de 419. Italia.115. apoi soarta lui Gainas îi dãduse de gândit. în noiembrie 401. toate triburile vizigote care ocupau Illyricum oriental. [Lucrarea a avut o a doua editie. la cererea pioasã a populatiei si clerului capitalei. patriarhul Atticus satis-fãcu dorinta Papei. orasele Venetiei deschiserã portile înaintea lui Alaric si acesta era gata sã meargã a asedia Milanul. la rândul lor. locurile. dar dupã alte opinii avarii ar fi diferiti de jouan-jouan (L. Spre a-1 împãca. Ei se îndreptarã spre tinuturile Pontului Euxin. care cãzu repede. 246 . Papa se încãpãtâna sã nu reia relatiile cu Orientul atâta timp cât numele lui loan nu fu înscris pe dipticele în care figura lista episcopilor de Constantinopol. împãratul Theodosius al II-lea merse întru întâmpinarea 244 lor la Chalkedon si conduse el însusi procesiunea solemnã la mormântul episcopilor de Constantinopol. Les vagues germaniques. provocate în China de Tulun.Memoria marelui patriarh a fost totusi reabilitatã datoritã tenacitãtii lui Innocentiu si episcopilor occidentali. Intrarea gotilor în Italia produse consternare. în care Italia se gãsea fãrã apãrare. un grai si un scris au fost mai strâns unite într-o personalitate vrednicã de respectul tuturor timpurilor"299. cu titlul magister militum per Illyricum. în 5 volume. nimicit de tiurci prin 552. Radagais (Radagaisus). iar dupã treizeci de ani de la moartea lui Chrysostom. Paris. Astfel pãtrunde Radagais în provinciile imperiului. ceea ce reuseste. se hotãrî la rândul sãu a înscrie numele lui loan pe diptice. Duchesne. se foloseste Alaric. Musset. Illyricum nu-i oferea mare lucru. Les inva-sions. El îndeplini acest lucru.l 245 sef sãlbatic. barbarul si-a echipat trupele cu arme din arsenalele romane ale diecezei Daciei. si apoi. asa cum îl caracterizeazã atât de lapidar N. el a rãmas în acele pãrti. cum crede Bury. d. în fata acestei mari migratii. „rareori o viatã. îi silirã pe huni sã fugã dinaintea lor. Timp de patru ani. dupã Mgr. pânã la Marea Balticã. Thracia fusese stoarsã. Alaric a pãtruns cu vizigotii sãi în Epir. tipãrite la Bucuresti în perioada 1924-1935. dupã Battifol. Gherman. sã obtinã de la Honorius un teritoriu si concesii în provinciile Dunãrii. sau Zarun. sau selun. 1991. Momentul prielnic a fost pentru el nãvãlirea în Noricum si Raetia a unei mase de triburi germanice.

Classis. Vizigotii coborârã de-a lungul tãrmului liguric în directia Etruriei. iar mica adâncime a apelor împiedica intrarea corãbiilor de rãzboi. nu se documenteazã303. învins de atâtea ori. Aceeasi apã fu introdusã în santul ce împrejmuia zidurile si era distribuitã apoi pe o mie de canaluri 302 Stein. împrejurimile.. si Alaric primi sã pãrãseascã Italia. regele vizigot rãmase nemiscat câtiva ani. Stilicho se grãbi si cãzu asupra lagãrului barbar. 378-379. astfel cã el si-a dus Curtea si guvernul de la Milan la Ravenna. recrutã soldati mercenari vandali si alani. Procesiunea trecu pe sub un arc de triumf impunãtor. op. care-i spionase miscãrile. Conditiile nu le cunoastem301. 298. Aceastã schimbare fãcu si mai grea apropierea de oras. în decembrie 401. cu restul trupelor. sustinutã cu mare curaj de ambele pãrti. care. asezat într-un punct strategic la Pollentia (Pollenza). plecã în acest scop în Raetia si Noricum. Comunicatia se fãcea pe poduri si cu corãbiile304. Augustus 1-a ales spre a f i o statiune navalã. Augustus aduse aici apele Padului prin mijlocul orasului pânã la port. dând populatiei jocuri de circ. portul lui Augustus era o grãdinã foarte întinsã. op. când scrie lordanes.. Senatul îl invitã pe împãrat sã celebreze aceste mari biruinte odatã cu al saselea consulat al sãu. locurile goale s-au umplut.avea putine trupe. Orasul s-a populat repede. care se închiserã între zidurile ei. Marea s-a retras cu încetul la patru mile de orasul modern. Stilicho fu aclamat pe carul triumfal alãturi de Honorius. erau acoperite de bãlti. pe o întindere de mai multe mile. Acesta. op. Suprimarea luptelor de gladiatori. cit. încã din secolul al Vl-lea. Ravenna ajunse astfel resedinta împãratilor. El apucã atunci. si scapã Milanul asediat de Alaric. El sfãtui pe împãrat si Curtea sã reziste la Milan pânã când va strânge trupe la frontiera cea mai apropiatã. mai bine decât orice alt oras al peninsulei. p. Ravenna fusese un obscur oras provincial. la începutul verii 403. Dar Stilicho. dar suferi un dezastru complet. El nu mai asteptã armata din Gallia si lupta se dãdu în ziua de Pasti (6 aprilie 402). atacând Verona. la trei mile depãrtare de oras. 284. Printr-un canal. Portul putea adãposti 250 de corãbii de rãzboi. plinã de pomi305. n. putea înfrunta un dusman. La apropierea dusmanului. 160-162. 248 mai mici în toate pãrtile orasului. 247 frontierã. dar Stilicho putu ocupa lagãrul got. si Alaric. Se încheie un foedus. situatã în mijlocul lagunelor si insulelor. la 10-12 mile de gura sudicã a Padului. cit. cu care a fost unit printr-o sosea solidã peste lagune. pp. pp. iar familia lui Alaric si bogãtiile lui cãzurã în mâinile sale. de care vorbesc unii cu acest prilej. împãrtindu-1 în insule. la care adãugã armata din Raetia si trupe rechemate de la Rin si din Britannia. drumul spre nord. cit. îl încercui sub zidurile Veronei. care înlesneau apãrarea. ridicã asediul si o apucã pe valea Tanaro spre vest.. în 404. pe Sava302. silindu-se sã ajungã la sud de Turin. calea artificialã care lega Ravenna de continent se putea strica. atacat în lagãrul sãu. trecu iarãsi în Italia.de clãdiri. împãratul stãtu atunci la Roma câteva luni. la sfârsitul lui februarie 402. de unde îi putea fi de ajutor pentru a-si realiza planul de a anexa Illyricum de Est. înainte de Augustus. Nemultumit de rezultat. construind un port. urmãrit de învingãtori. cum au probat-o evenimentele. atacându-1 din toate pãrtile. la drumul ce ducea în Gallia. Alaric rãmase în apropierea hotarelor si. Stilicho deschise negocieri. El soseste la timp. prin care i se permite lui Alaric sã se aseze în districtele de 101 Buiy. Pericolul ce-1 amenintase pe împãrat la Milan îl face sã-si caute un adãpost mai sigur fatã de invaziile germanice. 303 Demougeot. temându-se a nu fi încercuit. iar regii goti si . Stilicho trateazã din nou. Stilicho îl urmãri. Alaric se bãtu cu înversunare. de la Asti (Hasta) o luã spre sud.

354. venind pe calea litoralului. dar fu descoperit si capturat. imperiul avea liniste la frontiera Rinului si Alaric stãtea nemiscat în Savia306. valuri de barbari germanici se nãpustesc la granita de nord-est a Italiei. 200. au trebuit sã-si pãrãseascã tinuturile lor de la Dunãrea de Jos. Metoda închiderii dusmanului într-o linie tare de valuri. cu eruditia si talentul sãu. ca sã-i împodobeascã triumful si-1 Ibidem. cum a arãtat L. Unele din acele monumente au pierit. ostrogotii. care vãrsaserã odinioarã multimea cimbrilor si teutonilor asupra Romei. rãmasi în regiunile din Caucaland. 400. pp. ce 304 lordanes. n. când. Schmidt. Germanii furã respinsi din jurul Florentei si strânsi în cercul de întãrituri pe colina Faesule (Fiesole). de triburi fugare în cãutare de pãmânturi. Multe incidente sângeroase au avut loc în cursul acestui memorabil asediu. Aceastã formidabilã emigratie iesea din aceleasi regiuni ale Balticei. C. 224. Era o îmbulzealã de bande furioase. Atractia mare a Ravennei erau operele artistice cu care suveranii au împodobit-o pe rând.000 dupã altii. 1).000 dupã unii. Stilicho. cap. în secolele al V-lea si al Vl-lea. dar marea lor frumusete artisticã. Barbarii se desfac în trei corpuri. ceea ce a determinat pe unii istorici sã facã din Radagais un rege al gotilor. Gallia si Spania. în toamna anului 405. Comandând singura armatã ce-o mai avea. în ultimele luni ale anului. sediul guvernului si capitala Italiei. Disperarea-i fãcea pe barbari sã se arunce adesea asupra întãriturilor lui Stilicho. situatã între Drava si Sava. n. pãtrunsã de influenta Bizantului. si ele ne aratã dezvoltarea artei crestine în Italia. cit. asupra lagãrului dusman. spune cã „a saptea parte din apele fluviului" curgea prin mijlocul cetãtii.vice-regii sau exarchii bizantini care le urmarã fãcurã dintr-însa. Clãdite din cãrãmidã.] 250 lui imens al barbarilor. încât Stilicho pãrãsi provinciile. p. v.sunt decoratiile în mozaic. Hodgkin. care. iar auxiliarii acestuia se aruncarã. suevi. Se aflau apoi vandali. mãrginindu-se la apãrarea Italiei. Stilicho nu vru s-o expunã într-o luptã deschisã cu furioasele multimi ale germanilor. învãtatul francez Charles Diehl. 8. burgunzi. asezându-si cartierul general la Ticinum (Pavia). Italy and her invaders. Suavia (v. Cei mai numerosi erau. . Patsch crede cã erau si vizigoti pãgâni. apoi. XXIX. în fata presiunii hunilor. adicã ale Banatului307. sub auspiciile Placidiei. la rândul lor. e. p. dar altele s-au pãstrat. 356. I. pânã la mijlocul secolului al VUI-lea. 305 Ibidem. pe care o întrebuintase de douã ori împotriva lui Alaric. III.. Situatia imperiului era atât de slabã. 249 împodobesc zidurile si pe care ni le-a prezentat. prãdalnice. Invaziile germane în Italia. de o rarã bogãtie. se revãrsarã în câmpia fluviului P6 (Padus). Regele confederatilor germani lãsã la o parte pe Honorius în bãltile Ravennei. alani. Radagais nu îndrãzni sã-1 atace. [Pentru opiniile care predominã azi în ce priveste localizarea regiunii Caucaland. temânduse ca acesta sã n-apuce calea spre Gallia. sub conducerea aventurierului Radagais. El rechemã trupele si recrutã cu mari silinte altele noi. Hoardele lui Radagais devastarã Raetia si Noricum. fu aplicatã pe o scarã mare si cu un efect mai puternic. Proviziile furã astfel oprite si apa tãiatã. unde pierde destul timp pentru ca Stilicho sã-1 ajungã. 20-21. El încercã sã fugã. op. E numitã gresit la Cassiodor si lordanes. prin Brenner. Stilicho îl pãstrã. voi. cãutã a-i închide drumul. n. ceea ce e mai probabil308. aparenta lor exterioarã nu face impresie. ale lui Theodoric Ostrogotul si lui lustinian cel Mare. 307 Demougeot. Trufasul rege al confederatiei germane n-avu altã scãpare decât aceea de a capitula. Supra. ci apucã drumul spre Roma. trecând Apeninii în Toscana.. deodatã. El asediazã mai întâi Florenta. O mare spaimã îi cuprinse pe italieni în fata numãru306 Provincia romanã Savia e Slavonia de azi.

Dupã dezastrul bandelor lui Radagais în 406. peste Meusa. Cu toate acestea. când vin în Gallia trupele din Britannia.. Alte douã bande. cã descinde din Constantin cel Mare. Armata victorioasã avu partea sa de onoruri: inscriptia ce i s-a închinat pe un alt monument. prin favoare exceptionalã. siliti a se retrage spre sud. dar si aici dusmanii lui îi sterserã numele310. Armata trimisã de acesta în calea lui e învinsã. Pentru a-si întãri pozitia. Situatia aflã o schimbare în vara anului 407. El îsi constitui o Curte si proclamã pe fiii sãi. cele^ lalte douã corpuri ale confederatiei conduse de el. Prizonierii cei mai buni furã înrolati în armata imperiului. Nu le rãmânea decât sã se îndrepte prin nord-est cãtre Gallia. Stilicho începu lupta cu uzurpatorul. pustiind tinuturile pânã la poalele Pirineilor. ceilalti vânduti ca sclavi. Sarus nu putu ajunge la capãt si se întoarse în Italia (408) fãrã rezultat. caesari. în Forum. pe care soldatii 1-au ucis repede. în Aquitania. alani si suevi. pierind în luptã. Godegisel.251 NICOLAE BANESCU executã dupã sãrbãtorile victoriei. Aceastã mare biruintã fu sãrbãtoritã de italieni prin pompe oficiale si monumente votive. în aceste trupe pãtrunsese spiritul de revoltã. Ele proclamarã împãrati. cu regele lor Respendial. mizeriile populatiei ajunse pradã barbariei311. le w Tribunele pentru cuvântãri. care treceau de 100. Numele învingãtorului figura si el pe monument. ridicatã. . în toamna anului 407. în decembrie 406.000 de oameni. apoi grosul nãvãlitorilor o apucã spre sud peste Seine. Acesta. peste Aisne. Asdingii se lovirã de o armatã de franci si furã învinsi. dar dupã cãderea eroului el fu sters de dusmanii sãi. toti. mai putin numeroase. Vandalii asdingi. unde-si stabileste resedinta. 252 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN vin în ajutor si vandalii. alanii atinserã cei dintâi Rinul. glorifica de asemenea curajul si prudenta generalului. unde vandalii silingi se unesc cu ei. regele lor. Alanii. Stilicho primi omagiul unei statui de bronz si argint. Orasele Galliei neocupate de barbari îl recunosc pe uzurpator. alani si suevi pustiiserã Belgia a Il-a si se apropiau de Canalul Mânecii. un simplu soldat. lângã rostre (in rostris)m. p. Gunderic. pentru a scãpa de soarta tragicã a celor doi înaintasi. Ei pornesc. capitala Galliei. în cele din urmã. vandali. Zosimus povesteste cã au proclamat împãrat mai întâi pe Marcus. El încredinta germanului Sarus expeditia contra lui Constantin. 310 Episodul acestei mari lupte la Demougeot. op. se hotãrî a trece strâmtoarea împotriva lor. devastând. 167-168. îi atacã din nou împreunã cu dânsii pe franci. 358—361 si la Bury. apoi pe Gratianus. vãzând în aceasta mijlocul de a-si mãri prestigiul. pp. pentru cã acest civil era incapabil si avar. cu noul lor rege. Ieronim descrie incendiile. masacrele. Italia era bine pãzitã de Stilicho. la 23 august 406. cit. Senatul si poporul proclamarã recunostinta lor cãtre împãrati. Constantin debarcã deci la Boulogne cu forte considerabile si repurta câteva succese asupra barbarilor. 253 iernii 406-407. aflând cã bande de vandali. acestea îl ridicarã la imperiu pe Constantin. iar spre Balcani vizigotii lui Alaric le închideau drumul. Cãtre sfârsitul Demougeot. în Forum. astfel. Populatia spera de la un împãrat roman asezat în Gallia sã fie apãratã de barbari. La sfârsitul anului 407. trec Rinul si inundã Gallia. apucarã una la vest. se gândi a nu-si tine trupele în actiune si. Pe frontonul u-nui arc de triumf. alanii si suevii ajung la Main. Galii n-au cunoscut un asemena dezastru din secolul al III-lea: Sf. datoritã numelui sãu. alta spre valea Ronului. care nu se mentinu decât patru luni si cãzu sub loviturile trupelor. care pretinse. de a apãrea ca liberator al Galliei si a constrânge astfel pe indolentul Honorius sã1 recunoascã de coleg. Constantin ocupã Arles (Arelate). rãmâneau încã sub arme între Apenini si Alpi sau între Alpi si Dunãre. pp. 383. îi înving si. Constans si Iulian.

Constantin îl trimise pe cel mai bun general. cu fiul sãu Iulian. ca si pe sotia sa. în limba strãmosilor. arãtând cu Zosimus. Constantin. care venise din Spania. Thermantia. Sinodul. victorios în Orient. Honorius trimite în Gallia pe Constantin. burgunzii întemeiarã în Gallia. Eucherius. împãrãteasa Mãria. Lipr\vr]t) si Lampadius. trimis peste Rin sã aducã ajutoare. cu regele lor Gunderic. expedie o ambasadã lui Stilicho. îsi avea aderenti si în Occident. Bonn. A doua nãvãlire a lui Alaric în Italia. dar popularitatea lui scãzuse. luând jurãmântul biruitorilor pentru siguranta vietii sale. planurile asupra Illyricului oriental dãdeau loc la bãnuieli. Soarta vizigotilor Situatia lui Stilicho devine din ce în ce mai nesigurã. Alaric. vandalii asdingi. Constantin nu mai avu altã scãpare decât sã dezbrace purpura imperialã si sã caute refugiu într-un sanctuar. unde fu sfintit preot. un perfid demnitar si favorit al împãratului. 255 cu Alaric. pe care stiu sã-1 alarmeze prin calomniile sale. sora lui Honorius. Asdingii si suevii ocuparã Gallaecia. primul lor regat. 256 . El se gândea sã meargã Ia Constantinopol. îndemnându-1 sã scuture tutela supãrãtoare a socrului. O împrejurare nouã provocã manifestarea acestor sentimente ostile. Acolo se aflau rudele marelui Theodosius. sã cucereascã Spania. în anul 408. cerând o indemnitate pentru lunga lui sedere în Epir. la Rin. Stilicho avea un mare dusman în Olimpius. i se atribuia ambitia de a voi sã împartã imperiul în trei pãrti. cu resedinta la Wbrms. pentru Galla Placidia. în 409. ocupate de un uzurpator si prãdate de barbari. când primi stirea mortii fratelui sãu Arcadius. silingii. Aristocratia Romei îl ura. Ei rezistarã câteva luni. Cãderea lui Stilicho. iar alanii se asezarã în Lusitania (Portugalia de azi). acum captivã în mâinile gotilor. care obtinuserã mari posesiuni de la el si se simtirã datori a rezista. Acesta combãtu ideea suveranului. pentru pace (vnep tf\c. Armata lui Gerontius. Erau patru frati si armata lor fu distrusã în Pirinei. aprobã lui Alaric 4000 livre de aur. unde propriile-i trupe se ridicã împotriva lui. punându-si pe Eucherius ca al treilea împãrat. 288. Trimis. Nenorocirile Galliei. asteptând ca generalul Edobich. cu Placidia. împotriva jurãmântulu dat. murise (404) si Honorius fu convins sã o ia pe sora ei. silingii. sub regele Gundahar312. fuge dinaintea trupelor imperiale. acesta. 2. el însusi pierind prin trãdare. Baetica de Sud. Honorius. Putin mai în urmã (413). care au trecut în istoria lui Zosimus: „Non est ista pax. p. furã împresurati la Arles. porunci. multi socotind ca o dezonoare a imperiului pacea cu acest barbar. steaua lui începuse sã apunã. sã fie ucisi amândoi (septembrie 411). decedat la l mai. Stilicho spera sã uneascã si pe fiul sãu. ca sã protejeze interesele nepotului sãu Theodosius si se consultã în aceastã privintã cu Stilicho. afirmã Zosimus. Stilicho sustinu în Senat pretentia regelui got si stârni dezbateri aprinse. cu fiul sãu. erau atribuite incapacitãtii sau trãdãrii sale. Gerontius. împreunã cu fiul sãu Constans. lui Hono-rius. un om cu multã prestantã si care avea o mare pasiune pentru sora vitregã a împãratului. în drum spre Ravenna. Antigermanismul. ci pactul servitutii)313. tfj natpico (pavfj aceste cuvinte. sã-1 scape. unul dintre cei mai ilustri senatori. Fiica sa. iar acestia îl influentau mult pe împãrat. El s-a predat. unde este cunoscut sub numele Duero]. la nord de Duro. de teama lui Stilicho. suevii si alanii trec peste Pirinei în Spania. Acesta vine cu o puternicã armatã. din lagãrul sãu de la Emona (Laybach). el se întoarce apoi în Spania. dar cea mai mare parte a traseului sãu trece prin Spania. Doi frati furã executati la Arles de Constantin. sed pactio servitutis!" (Aceasta nu e pacea. Serena. strigã atunci. urându-1 pentru uciderea verilor sãi din Spania. ed. 254 dar în bãtãlia pe care o dãdu lângã zidurile cetãtii fu biruit. ceilalti doi scãparã pe mare în Italia sau în Orient. ajunse la Bononia. Legãturile 312 [Râul Douro se varsã în Oceanul Atlantic pe teritoriul Portugaliei.

Când Stilicho aflã la Bononia cele petrecute. Demougeot nu sovãieste a afirma cã Stilicho ar fi putut reactiona si birui. cu asemenea vederi. unde erau adunate trupele care aveau sã plece în Gallia. „Despotismul. Claudian. Acesta se refugiase într-o bisericã. la instigatia lui Olympius. 170-173. Dar aflând apoi cã împãratul e în viatã. El respinse acest rol si preferã moartea317. Italia se cufundã în nenorocire. la sosirea lui Honorius. si. cu dreptate. Honorius. Curând dupã aceea. ultimul mare general roman. cãci avea încrederea armatei. Uciderea lui lãsã o patã nestearsã asupra stersei domnii a lui Honorius. Prietenii lui. atât de amenintatã pe atunci. scãpati din mãceleul de la Ticinum furã urmãriti de ura implacabilã a lui Olympius. Alaric nu mai avea de cine sã se teamã. dar resedinta era în puterea dusmanilor sãi. 314 Bury. un edict publicat în numele lui Honorius restabilea între cele douã jumãtãti ale imperiului comunicatia atâta timp întreruptã de uzurpatorul public (praedopublicus). op. La Ticinum intrigantul instigã trupele cu aceleasi calomnii si. El îsi dãdu seama cã se aflã într-o situatie fãrã iesire si se îngrozi. tinu sfat cu sefii. ca sã meargã. la Verona si sub zidurile Florentei. Stilicho opri pe devotatii sãi de a-1 apãra si se lãsã a fi decapitat (22 august). sunt obscure. n-are nici un drept la sufragiul impartial al posteritãtii" . „Serviciile lui Stilicho sunt mari si evidente. prietenii lui Stilicho si înalti demnitari furã ucisi sub ochii înspãimântati ai indolentului împãrat (13 august). crezând cã si Honorius a fost ucis. înregistrând la rândul sãu acest dramatic sfârsit. putin probabile"316. care. Cu disparitia lui Stilicho.drept cuvânt ce primejdie ar fi pentru împãratul legitim sã pãrãseascã Italia. când un uzurpator e în Gallia. sã-i pedepseascã pe revoltati. cit. nu scãpã nici el de furia rãzbunãrii314. si un tatã ambitios. A doua zi. se predã în mâinile comandantului. sfãtui sã i se dea sarcina de a pacifica Gallia. crimele sale. Gibbon. Olympius îi denuntã împãratului în mod perfid planurile ce le-ar fi nutrit Stilicho de a-1 înlãtura pe Theodosius din Orient si a aseza acolo pe tron pe propriul sãu fiu. poetul care celebrase gloria ilustrului general. trimise ordin comandantului Heraclian sã-1 aresteze pe Stilicho. dupã ce i-a luat viata fãrã cercetare. 400 si urm. se acuza ministrul atotputernic de a fi predat Italia barbarilor. Cum aratã el atât de plauzibil. vag enuntate de vocea urii sau lingusirii.. i-a vestejit memoria fãrã probe"315. el pregetã a merge cu barbarii sãi asupra romanilor. mândria sa de roman de adoptie. 315 Patru luni dupã executia lui Stilicho. pp. Astfel pieri. împãratul se duse la Ticinum (Pavia). Honorius se convinse de aceste prudente sfaturi si scrisorile necesare erau gata semnate. pentru ca Alaric sã nu fie un pericol. prin intrigile Curtii decãzute a lui Honorius. Stilicho se decise a merge la Ravenna ca sã se asigure de garnizoanã. p. pe socrul lui Honorius. Un complot se urzi îndatã împotriva marelui general. . Thermantia repudiatã si averea eroului confiscatã. pe regentul atât de mult timp atotputernic într-un simplu rebel". dar. în fruntea barbarilor. 258 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN dar nu se putea decide a dezlãntui rãzboiul civil în Italia.declarã marele istoric englez. o nouã scrisoare a împãratului poruncea executia. Aceasta îi înstrãina pe sefi si-i aduse pieirea. asigurat prin jurãminte. credinta sa în valorile care fãcuserã caracterul sãu si reusita sa. repugnarã unei convertiri ce ar fi transformat pe mostenitorul lui Theodosius. în chip obscur. pe tutorele moral al împãratilor. pe care îi învinsese pe rând la Pollentia. Stilicho se oferi a merge în locul sãu în Orient. cum îl caracterizeazã. n-ar fi lãsat pânã la douãzeci de ani în postul obscur de tribun al notarilor pe un tânãr destinat imperiului. „Tot trecutul sãu si obisnuintele sale de om de stat îl împiedicarã de a lua el însusi initiativa dezordinilor. ele se revoltarã si cei mai buni generali. Pretinsul sãu proiect de a pune diadema pe capul fiului sãu nu se putea face fãrã complici si fãrã pregãtiri. Eucherius 257 NICOLAE BANESCU fu ucis la Roma.

Populatia e redusã la foamete si. pp. dar la Cosentia (Cosenza) se îmbolnãvi subit si muri. vãduva extrem de bogatã a prefectului Probus. în schimbul unei plãti. nimicind tot ce se opunea în drumul sãu si prãdând numai tinuturile ce nu i se împotriveau. «. crestinã ferventã si corespondenta Sfântului Ieronim.'-•. acuzatã de întelegere cu barbarul. gotii pãtrund în Roma prin poarta Salaria. ei sunt surprinsi de Alaric si în mare parte ucisi sau prinsi. e cã a fost la mijloc trãdare. El ocupã portul si blocheazã orasul. în ziua fixatã luarã armele. Ajuns la capãtul extrem al peninsulei. a cãrei activitate caritabilã era neobositã. convinsã cã Roma era inevitabil pierdutã. îl depune solemn pe Attalus la Rimini si începe tratative lângã Ravenna. Dar Honorius nu fãcu nimic. Cremona. Alaric se întoarce iarãsi la atacul Romei.. Istoricul mai povesteste cã o nobilã ilustrã.El se afla în Noricum si ceru sã se retragã în Pannonia.. Alaric cautã o întelegere cu Honorius. p.-. tulburatã de moartea si mizeriile produse de foamete. Scriitorii crestini încearcã sã atenueze aceste grozãvii. Cere apoi Senatului un nou împãrat si-1 proclamã pe Priscus Attalus. bãnuind o perfidie a Curtii. Alaric se îndreptã cãtre nord. spre Neapole. înainte de sfârsitul anului 410. se gândi a trece în Sicilia. pãtrunse în Italia si. mai cu seamã în cartierele aristocratice318. 426. Simtindu-se prea slab spre a se aseza statornic în Italia. Se trimite o expeditie contra Africii si ea dã gres. deschisã înaintea lor de sclavi.în ciuda bunelor intentii ce-i animau. un dusman al lui Alaric aflat în serviciul romanilor. cit. dar nu izbuti. si în albia ei se construi mormântul regal. La sfârsitul anului 409. ed. 30000 de argint. Pentru a-1 intimida. în cele din urmã regele got consimte a ridica asediul. în acest moment gotul Sarus. Incendiile completarã opera jafului si a violentelor: ele mistuirã palate si monumente somptuoase. Propunerile acestea furã respinse. intrã în scenã si schimbã mersul lucrurilor. s-ar fi decis a scurta ororile asediului. Grozãyiile sãvârsite de barbari în acele zile au fost o adevãratã catastrofã. toate averile si toti sclavii care pot proba calitatea lor de barbari. Procopius povesteste cã regele dãduse ca sclavi senatorilor ilustri 300 de tineri goti valorosi si de neam nobil. O multime de captivi furã pusi a abate cursul apei. Nefiind satisfãcut. au zugrãvit mãceluri si scene teribile. fiind vorba de barbari crestinati.. trimise numai sase mii de soldati din Dalmatia sã apere Roma. La Regium. Alaric iesi din Roma a sasea zi. predându-i-se imediat 5000 livre de aur. pp. 470-477. 296-297. sora lui Honorius. care. 259 ii ir pace. flota sa e însã risipitã de furtunã si aceasta schimbã destinul vizigotilor. dupã ce pradã Aquileia. Ceea ce e sigur. des260 chizând orasul în fata gotilor. 317 Demougeot. op. :-. Foametea si epidemiile se întinserã în cetate si Senatul a fost nevoit sã facã propuneri de pace. pe care o asediazã din nou. Pe drum. împodobit cu trofeele luate de la Roma. masacrarã în timpul noptii garnizoana si deschiserã asediatorilor poarta Salaria. El atacã îndrãznet lagãrul lui Alaric si acesta. Dar aceiasi autori . se sili a încheia pace. . Altinum. El fu înmormântat sub albia torentului Busento. ducând pe Galla Placidia. Anicia Proba. cit. prefectul Romei. spre a se stabili în Africa.cum aratã convingãtor Demougeot . si pentru ca locul unde au fost depuse rãmãsitele regelui got sã rãmânã ascunse pentru totOp. Serena fu executatã. în urmã. prefectul pretoriului. în toamna anului 408. Senatul se obliga a-1 sili pe împãrat la 316 Tomul III. în noaptea de 24 august 410. . El înainteazã pe calea Apianã în provinciile de sud ale Italiei. trecu Apeninii si asedie Roma. în iulie 410. Jovius. care-1 înlocuise pe Olympius. Alaric permise armatei sale trei zile de jaf.. Bury. 3000 bucãti de piele coloratã rosu si 3000 livre de piper. apoi apa a fost adusã din nou în albie. captivã. în fruntea armatei încãrcate de prãzi. Alaric ceru tot aurul si argintul din oras. rupe negocierile începute si porni a treia oarã asupra Romei. 4000 haine de mãtase.

împãratii din Bizant. cumnatul sãu. Narbonne si coasta Mediteranei au fost rezervate imperiului319. 204.000 de mãsuri de grâu. apoi gãseste mai prudent sã-si caute loc în altã parte si porneste pe coasta de vest spre nord. fu ales rege si el rãmâne un timp în sudul Italiei. împãratul hotãrî s-o recapete pe Placidia. sã scape trecând în Africa. op. Athaulf trece în sfârsit în Spania. . Silit a-si pãrãsi planul. a trebuit sã negocieze cu Constantiu. Constantiu (al III-lea) e asociat apoi ca împãrat de Honorius si fu încoronat Augustus în ziua de 8 februarie 421. în forma romanã. între Garonne si Loire. trimit ambasade la Ravenna. întreg imperiul va fi reunit sub sceptrul împãratului din Bizant321. Asdingii si suevii au fost recunoscuti. Wallia n-a trãit sã-si vadã aceastã asezare a poporului sãu: el muri câteva luni dupã încheierea pactului si un nepot al lui Alaric.. prin care împãratul se obliga a preda gotilor 600. Athaulf. ca mai înainte Alaric. Heraclian. Din aceastã cãsãtorie se nãscurã doi copii: Justa Grata Hon oria (în 417 sau 418) si Valentinian (al III-lea). pentru a se aseza în Tarraconensis. Jovinus e prins apoi si el si ucis. poate si fiindcã socoteau cã. Sarus. spre a fi recunoscuti ca fede-rati. Honorius intrã în ceartã cu sora sa vitregã si la Ravenna se formeazã douã partide. Theoderic I. ea se cãsãtori cu el. nu era înclinat la o atitudine de pace fatã de Roma. luatã ostaticã de Alaric. dându-li-se locuri în Gallia si anume Aquitania secunda. El ducea cu el pe Galla Placidia. dupã moartea lui Honorius. cum pierise si flota lui Alaric în strâmtorile Siciliei. unde oamenii sãi 262 erau amenintati de foamete se gândi. Galla Placidia se întoarse astfel în Italia si. Athaulf ceru grâu pentru gotii sãi si o provincie în Gallia. Acesta. oprise transportul grâului. ziua când Constantiu intra în al doilea consulat. Un acord a fost încheiat (416). Cãsãtoria se celebrã la Narbonne. cit. la l ianuarie 417. Wallia îi urmã ca rege. Jovinus. El puse stãpânire pe Narbonne. ca federati. Gotii au fost rãsplãtiti pentru serviciile lor.cum observã Bury -fiindcã Placidia fusese cãsãtoritã cu Athaulf. Constantiu muri dupã o domnie de 7 luni (2 septembrie 421). sustinând cauza fiecãruia . Dar parte din corãbiile sale furã nimicite de valuri. cu orasele Bordeaux si Toulouse. care frãmântase atâta timp provinciile ambelor pãrti ale imperiului. dusman de moarte al lui Athaulf. intrã în scenã de partea uzurpatorului. Gotii nu puturã fi deci aprovizionati si Athaulf nu îndeplini obligatiile sale. Dar în Africa. Wallia îndatorându-se a o repatria pe Placidia si a face rãzboi barbarilor din Spania în numele imperiului. ceilalti nu. Athaulf trecu Alpii. însufletit de un spirit national gotic. în 412. refuzarã a-i recunoaste pe Constantiu al III-lea si pe Placidia ca Augusti. fu ales la tron (418)320. al cãror rege captiv fu trimis lui Honorius. spre a-1 rãzbuna pe seful sãu (septembrie 415). în toamna anului 413. ucigasul lui Stilicho. în strâmtoare la Gades. si el sfârsi prin decapitare. se proclamã împãrat. Toulouse si Bordeaux si în ianuarie 414 o convinse pe Placidia sã-1 ia de sot. iar capul sãu e trimis lui Honorius. poate . în iulie 419. alarmati. fiica marelui Theodosius si a Gallei. p. un gallo-roman. Curând dupã aceea fu încoronatã Augustã si Galla Placidia. Ceilalti barbari. poate pentru a-si încerca norocul în Gallia. Astfel se încheie viata aventurosului rege vizigot. Wallia îi exterminã pe silingi. Dupã disparitia sa. Erau acum prin urmare douã regate teutonice sub autoritatea romanã pe pãmântul Galliei: regatul burgund la Rin (Burgundia din Niebelungenlied) Bury. nefericitii captivi care lucraserã acolo au fost mãcelãriti. cãzând în rebeliune. Strâmtorat în Spania. 263 NICOLAE BANESCU si regatul vizigot la Atlantic. Theodosius al II-lea si Pulcheria.261 NICOLAE BANESCU deauna. Ei se încaierã si Sarus cade luptând eroic. El fãcuse greseala de a lua în serviciul sãu pe unul din sotii lui Sarus si acela îl ucise.

pe unde intrau triumfal împãratii întorsi din expeditii. Constantin.dintre ei. Synesius. întinse în 439 acest zid de-a lungul Mãrii Marmara si Cornului de Aur.patrikios. Zidul interior. pp. 5. Ea cãutã refugiu la Constantinopol (423). pe Thedosius al II-lea. prin însusirile sale deosebite. îl restaura si întãri. Zidurile erau strãbãtute de zece porti. cu copiii sãi. în chip considerabil. cunoscutã sub numele de Sycae si apoi de Galata. avu o mare ascendentã asupra contemporanilor sãi. 209-210. în cea mai mare parte. Disensiunea sporind. zid flancat de 96 turnuri puternice. în partea din afarã a zidului se afla un rambleu lung de 61 de picioare si dincolo de el un sant de adâncime variatã. Regiunea a XlII-a. completat apoi printr-un al doilea. în mai putin de o sutã de ani. în 413. Lui i se datorã si constructia marelui zid ce înconjoarã cãtre uscat Constantinopolul. învestit cu cele mai înalte titluri si demnitãti . încât trecuse dincolo de zidul lui Constantin. printr-un nou tratat. populatia orasului se înmultise atât de mult. domnia lui Honorius îsi afla sfârsitul: el muri de hidropizie. Anthemios luã mãsuri ca o flotilã sã stationeze în apele Dunãrii.28 iulie 450) a. asociat mai dinainte la tron si imperiul avu norocul sã aibã în fruntea administratiei sale un om superior. zidul interior al centurii de întãriri. pacea la frontiera Persiei. n. Ea a putut fi ridicatã de Theodosius cel Mare ca un arc de triumf. Pulcheria Augusta. Spre a o pune la adãpost. prefect al pretoriului.Anthemios. de o grosime de 14 picioare. tot de 61 de picioare lãrgime si împãrtit prin stavile. O invazie a regelui hun Uldin în Moesia de Jos fu respinsã de el. lângã Marea Marmara. în arcuri. 321 Ibidem. Câteva luni mai în urmã. Guvernarea lui Anthemios. din Ravenna. era plinã de munitii si întotdeauna ocupatã de paznici. Fundatia lui Constantin cel Mare se întinsese de la întemeierea sa. completat în urmã. 264 3. dincolo de Cornul de Aur. pe Anthemios. din care cea de sus. fãcând prizonieri o hoardã numeroasã de skiri. fiind expusã urgiei barbarilor. prefectul orasului. Avea trei bolti si era ziditã din blocuri enorme de marmurã lustruitã322. Intrarea principalã si cea mai renumitã era Poarta de Aur. Ruinat apoi de un cutremur. Arcadius lãsa dupã el un fiu de vreo sapte ani. 320 Ibidem. devastate de incursiunile barbarilor. Anthemios ridicã. în memoria 266 I ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN victoriei sale asupra rebelului Maximus. El restabili armonia între Curtea din Constantinopol si cea din Ravenna si asigurã. Placidia fu izgonitã. largã de la 50 pânã la 64 de picioare. care condusese afacerile statului în ultimii ani ai domniei celui dispãrut. consul . El se îngriji apoi de restaurarea oraselor din Illyricum. cea mai puternicã apãrare. colonizând-i în Asia Micã. Sfântul loan Chrysostom n-au decât cuvinte de laudã pentru el. la 15 august 423. prefect al pretoriului. de la 30 pânã la 35 de picioare înãltime. era întãrit de 96 de turnuri de câte 60 de picioare înãltime. dintre care cinci erau folosite în scopuri exclusiv militare. Era si acesta prevãzut cu 96 de turnuri. care-i furniza apa. în 447. santul avea legãturã cu marea. între zidul interior si cel exterior se întindea o terasã. Zidul exterior era numai de douã pânã la 6 Vi picioare grosime si construit. ridicând înaintea lui un al doilea zid cu turnuri. cu intrare de pe parapetul zidului. prefectul Orientului. Fortificatia se alcãtuia din cinci elemente. .Theodosius al II-lea (cel Tânãr) (l mai 408. Fiecare turn avea douã camere. cam la o milã de zidul cel vechi. Minoratul sãu. Kyros. care cutreierau îndrãznet 265 NICOLAE BANESCU tinuturile pânã sub zidurile capitalei. aliati ai hunilor. Pentru asigurarea frontierei de nord împotriva viitoarelor nãvãliri.

el a trecut în istorie cu porecla de „caligraful". Leontios a fost unul din învãtatii care au ocupat la Atena „tronul sofistilor". spre a-1 apãra de continua ruinã si a-1 asigura împotriva atingerii fatale a timpului si oamenilor! O contributie solidarã internationalã n-ar putea fi refuzatã unei asemenea initiative. întreaga educatie. însusirile deosebite ale fetei. Academia lui Plato. Pulcheria s-a îngrijit a afla pentru fratele sãu si o sotie. Foarte evlavioasã. lustinian va clãdi acest pod din piatrã. îi plãcea a transcrie. dupã dorinta pe care acesta i-o exprimase. Numele lui Anthemios nu se mai întâlneste de acum înainte. Atena veacului al V-lea era mai cu seamã vestitã prin scolile sale. ultimul refugiu al cugetãrii elene. O împrejurare neasteptatã aduse la Curtea imperialã minunea care nu putuse fi gãsitã pânã atunci. op. în aceastã epocã. cum se spunea învãtãmântului public al artei oratorice. Pulcheria. a dovedit o energie de care n-a fost niciodatã capabil indolentul sãu frate. Theodosius al II-lea ridicã pe sora sa. Având si doi bãieti. p. lucru rar pe atunci la Constantinopol. care înãltã pe tronul Bizantului o frumoasã si instruitã provincialã. Studiul antichitãtii stãpânea. ea luã în mâinile sale regenta pentru fratele sãu. Byzantine Constantinopole. Athenais-Eudokia. mai mare cu doi ani decât Theodosius. într-o frumoasã caligrafie. Desi numai în vârstã de 16 ani. cu numele Athenais. Ce minunatã ar fi însã si o operã de restaurare a acestui imens monument. 46 si urm. în care declamatiile retorilor întretineau încã viu cultul literaturii clasice a Greciei. al cãrui capãt de sud era la Blachernae. închinatã Bisericii. inteligentã si foarte instruitã. 323 A fost un moment vorba. în numele sãu. ea se îngriji ca fratele sãu sã fie crescut în principiile crestine. manuscrisele vechi si a le împodobi cu miniaturi. b. Pentru aceste înclinatii. Ea a înfruntat eroic. „fiica filosofului athenian Leontios". dându-i cei mai buni profesori si instruindu-1 în arta de a guverna. I. cunoscute sub numele de Zidul lui Theodosius. Fiul lui Arcadius n-avea însã posibilitãtile si entuziasmul marilor avânturi ale spiritului si ocupatii inutile îl absorbeau în orele sale libere. timp de o mie de ani. sunt si astãzi în picioare. Cronica lui Malalas ne-a transmis povestea romanticã a acestei cãsãtorii. La 4 iulie 414. Foarte instruitã. atrasi de reveria misticã si de speculatiile subtile ale neoplatonismului. Ea conduse de fapt imperiul. Nu-1 interesa dacã era nobilã ori de sânge împãrãtesc sau bogatã. 70-72 si la Van Millingen. Ea poate veni din partea unui congres international al bizantinistilor. vorbind si scriind greceste si latineste. sã se dãrâme aceste glorioase resturi si interventia constiintei europene a putut opri impietatea. îsi petrecea de obicei timpul cu pictura si gravura. pãrintele lãsã . El strânse o avere imensã si se îngriji a da fiicei sale o învãtãturã aleasã. în timpul nostru. aproape 40 de ani. Pulcheria. cit. constituind unul din cele mai grandioase monumente ale Bizantului323. dar Cornul de Aur se trecea pe un pod de lemn. aproape în starea în care au rãmas pe urmele cuceririi turcesti.. 322 Descrierea amãnuntitã la Bury. Resturile acestei formidabile întãrituri. frumusetea ei fãrã seamãn îl fãcurã pe Leontios s-o creadã predestinatã unui viitor strãlucit. Fortificatia aceasta s-a pãstrat neschimbatã în tot cursul vietii Bizantului. Theodosius cerea surorii sale sã-i afle înainte de toate o fatã de o frumusete fãrã pereche. aduna în jurul sãu la Atena tineri din toate provinciile. Comunicatia cu aceastã regiune se fãcea cu luntri. 267 fiindcã îi aflãm un succesor si în postul de prefect al pretoriului. când fu aproape de moarte. KocAAvypacpoc.. asalturile furioase ale atâtor barbari.nu era fortificatã. Toatã viata ei palpita în jurul acestor scoli. Pulcheria luã asuprã-si educatia tânãrului basileu. E probabil cã nu mai era în viatã. cu toate cercetãrile fãcute în toate pãrtile: o fatã de o fru268 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN musete extraordinarã. pp. la rangul de Augusta.

iar în ziua de 7 iunie 421 ea îsi celebrã. compuse asanumitele „cen324 Cf.norocul sãu. prin admiratia pentru inteligenta si instructia ei. povestitã tot atât de romantic de acelasi cronicar. Astfel ajunge Athenais în audientã la Pulcheria. cãsãtoria cu Thedosius al II-lea.acestora prin testament întreaga avere. unde aceasta o introduse pe strãinã. inteligenta-i sclipitoare. Ea se aruncã în bratele monofisismului. sora lui Leontios. în apartamentul surorii sale. Theodosius chemã pe prietenul si confidentul sãu Paulinos si amândoi se ascunserã dupã o perdea. strãin de aceastã intrigã. caracterizatã ca „vrednicã de laudã pentru o femeie si împãrãteasã". miscãrile-i pline de gratie. Reluându-si aceste îndeletniciri. Pierzându iubirea si încrederea lui Theodosius. foarte influent pe lângã Theodosius. ea pleca în pelerinaj la Ierusalim.zicea prin testament tatãl . în anul urmãtor. pe Eudoxia si. vizitând bisericile si adorând moastele pretioase pãstrate în orasul sfânt. Efectul acestei confruntãri fu decisiv: împãratul se declarã hotãrât a o lua de sotie. care e mai presus de norocul oricãrei femei". cãutând. Eudokia avu bucuria de a-si vedea fiica pe tronul glorios al Romei. Eudokia cântase în versuri eroice biruintele armatelor imperiului asupra persilor. la altã mãtusã. le porunci sã astepte. printre care Kyros din Panopolis se distingea prin talentul sãu de poet. Când se întoarse la Constantinopol. Neîntelegerea intrase în familia imperialã si Eudokia cãzu în curând în dizgratia împãratului. Dar eunucul Chrysaphios. Athenais se rugã în zadar de fratii sãi sã nu-i rãpeascã dreptul. primi numele crestin si împãrãtesc de Eudokia. Dupã un an. Aceasta puse câteva întrebãri mãtuselor privitoare la copila care-o fermecase. Frumusetea ei mare. Retinutã la Curte. el a putut sã despartã pe cele douã Auguste. O intrigã în jurul prie270 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN teniei dintre Eudokia si Paulinos. învãtata fiicã a lui Leontios cultivase cu iubire poezia si avusese la Curte cenaclul sãu de literati. Cedrenus. Cum presupune Bury. ca sã aducã multumiri la mormântul Mântuitorului pentru norocul fiicei sale. n-a fost. Eudokia traduse apoi Profetiile lui Daniel si Zacharia. 601 (Bonn). însotitã de o suitã strãlucitã. Athenais-Eudokia nãscu. în singurãtatea tristã a exilului. Sufletul sãu pasionat aflã adesea motive de agitatie. I. împãrãteasa rãmase acolo timp de un an. poate. Eudokia ceru voie a se retrage la Ierusalim (443). Eudokia îsi aflã o mângâiere în operele de caritate si în ocupatiile literare. elocventa cu care-si pleda cauza fãcurã o im269 NICOLAE BANESCU presie adâncã asupra Augustei. Era de 20 de ani. care-i nimicise viata. luã din mâinile lor plângerea si alergã la fratele sãu. basilissa îsi puse acum talentul în serviciul credintei. botezatã de patriarhul Attikos. prin cãsãtoria sa cu Valentinian al II-lea. din afectiunea împãratului si a-si asigura atotputernicia324. si amândouã o îndemnarã sã se plângã la Curte împotriva nedreptãtii ce i se fãcuse. Athenais avea sã primeascã numai o sutã de monede de aur. O sorã a mamei o primi la ea si o duse la Constantinopol. atât de puternic în acele regiuni. în octombrie 437. pãrti din Vechiul Testament si un critic de reputatia patriarhului Photios are frumoase cuvinte pentru aceastã operã. care exercita încã marea sa influentã asupra lui Theodosius. Din primii ani ai ridicãrii sale pe tron. pe rând. ne dã singura explicatie a acestei dizgratii. unde îsi petrece în amãrãciune cei din urmã ani ai vietii sale odinioarã atât de fericitã. acestia furã neînduplecati si o alungarã chiar din casa pãrinteascã. pentru a le scoate apoi. Ea traduse. fu proclamatã Augusta. poate. norocul frumoasei ateniene începu a se întuneca. în acelasi metru epic. 271 . „cãci îi ajunge . cu strãlucirea fastului obisnuit. în aceasta si o rãzbunare împotriva Curtii. dupã un an. frumoasa atenianã renuntã la cultul pãgân si. Pulcheria trezi curiozitatea tânãrului împãrat prin descrierea entuziastã a frumusetii fiicei lui Leontios. Ea trãi multã vreme în armonie cu Pulcheria. în 439. p.

Ea pare a oglindi. Istoria ne-a pãstrat un amãnunt care pãtrunde ca o razã de dincolo de mormânt în misterul dramaticei cãderi a basilissei: „Când fu sã-si dea sufletul — scrie Malalas326. Holum. Cyprian. iar el. I. Geschichte des spãtromischen Reiches. povestea minunatã a tinerei crestine Justina si a ispitelor celebrului vrãjitor. la Curtea cãruia stãtuse în copilãrie ca ostatic. El îsi dãdu seama cã interesul sãu era sã se înteleagã cu Placidia. la Aquileia. La 23 octombrie 425.48. Valentinian al III-lea fu încoronat la Roma împãrat327. cãsãtorie care avea sã se celebreze. spre a o face sã cadã în mrejele iubirii ce apelase la el. menit a avea o situatie predominantã. combinate în chip ingenios. vãduva lui Constantiu al III-lea. Ajunsi la Tessa-lonic. Câteva zile mai apoi. în primii 12 ani ai domniei lui Valentinian si autoritatea sa n-a fost contestatã. povestind episoade din viata Mântuitorului. p. convertit la crestinism în puterea credintei. Felix pieri într-o revoltã la Ravenna (429). 273 NICOLAE BANESCU Galla Placidia conduse ca regentã Occidentul. 112-224. Photios nu pregetã a lãuda mult poemul. pp. 1928. din cauza vârstei lor. Stein. în urma disensiunilor din familia imperialã. hotãrân-du-se totodatã si cãsãtoria viitorului împãrat al Occidentului cu fiica celui din Orient. 607 (Bonn).. I. primind titlul de comes. în Orient. unde adusese la ascultare pe Theodoric I al vizigotilor. 52 si urm. 1892. bine plãtiti. si K. 1909. ea se stinse din viatã în orasul patimilor lui Christos la 20 octombrie 460. împreunã cu copiii sãi. el putu dobândi la nevoie trupe de huni. t c. Dar opera sa de seamã a fost poemul în trei cânturi închinat Sf. Cf. Gregorovius. se ridicase în Apus un uzurpator. pp. Colectia „Histoire de Moyen Age". Soarta a fost crudã cu frumoasa Athenais. furã trimisi înapoi. p.ea jurã cã a fost nevinovatã de acuzatia pentru Paulinos". la care fusese trimis de loan. Paris. La instigarea sa. a martiriului ce încununeazã viata sa si a Justinei. Paris. Athenais-Eudokia a pus în ea ceva din propriul sãu suflet. 248.] 326 P. E. Cf. era fiul lui Gaudentius din Moesia de Jos (ofiter subaltern al lui Stilicho)328 si ridicarea lui repede în cariera sa se da-toreste relatiilor strânse cu regele hunilor. Athenais. se crede. Galla Placidia. cum am vãzut. pe generalii Ardaburius si Aspar. Decomposition de l'empire (395-751). izgonitã din Ravenna. I. Cedrenus. în multe privinte. Diehl. Aetius. pentru succesele sale în Gallia. p. cu care îsi . p. a fã-cut-o apoi sã guste pânã la fund din paharul amãrãciunilor. Dupã moartea lui Honorius (august 423). Aetius fu apoi învestit de Placidia cu aceastã comandã. 327 F. Comanda militarã supremã de generalisim (magister utriusque militiae) o avu la început Felix timp de patru ani (425-429). 358 (Bonn). alani de origine. sefi militari dintre cei mai buni. 272 înainte de moartea lui Honorius. Hunii. III AuflL. Verificând-o. cu ajutorul versurilor din Homer. domnia lui Theodosius al II-lea avu câteva timp liniste. Leipzig. I-ere serie. fu însãrcinat cu apãrarea Galliei împotriva vizigotilor. Theodosius trimise deci în Occident. încercând în zadar a câstiga de partea sa pe Ardabur. Legând prietenie cu Rugila si cu urmasii sãi. Numai rivalitatea marilor generali i-a creat dificultãti. t. trãia în amintirea oamenilor. Lot. fiul sãu. cu însemnate trupe de huni. el fu trimis în lagãrul Placidiei. cit. [v. loan (primi-cerius notariorum) si aceasta schimbã cu totul atitudinea Curtii bizantine fatã de Placidia. la Constantinopol. cu o mare armatã. pentru a primi ajutor. op. 428-429. propria istorie a fiicei de filosof325. Evenimentele politice din Occident. loan a fost prins la Ravenna. îsi aflase refugiul. dar Orientul fusese zguduit de mari tulburãri. Supravietuind tuturor catastrofelor familiei sale. Theodosius se decise a interveni în favoarea rudelor sale. Legenda vrãjitorului din Antiochia.NICOLAE BANESCU toane din Homer". sosi Aetius. Figures byzantines. 325 F. Placidia si copiii sãi însoteau aceastã armatã. Valentinian al III-lea fu ridicat la rangul de Cesar (octombrie 424). unde a fost executat (mai-iunie 425). Ch. mult mai târziu. Dupã ce îi zâmbise atât de radios în splendida-i tinerete. Cf.

Vizigotii furã apoi adusi si ei în Spania de regele Athaulf. 257 si urm. dar ele furã zdrobite în bãtãlia care avu loc. El muri însã curând dupã aceea.] 276 . 1964. sub conducerea lui Aspar.] . I. [C. 1955. Dorind a-si consolida stãpânirea în provinciile cucerite. cãci doi ani mai târziu avu loc invazia 328 Aetius se nãscuse la Durostorum. Clover. prin intrigile lui Felix. ocuparã Gallaecia. Murind în 428. încã din 409. Das letzte Jahrhundert Pannoniens. Bonifaciu se întoarce în Italia si e bine primit de Placidia. [L. 275 observã pe drept cuvânt F. aduse servicii imperiului zdrobind pe silingi. Placidia cãutã sã-1 câstige din nou pe Bonifaciu. iar vandalii silingi în Baetica de Sud. el fu învins si se închise în Hippo. Bonifaciu fiind învingãtor. 330 Ibidem. care-i dã comanda supremã în locul lui Aetius. p. el cucereste Noua Cartaginã si Hispalis (Sevilla). sã fi apelat la ei. cit. care primi iarãsi comanda. 202-209. 274 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN vandalilor în Africa. împreunã cu suevii. voi. sub numele lui Valentinian al III-lea. pp. alanii se asezarã în Lusitania (azi Portugalia). cel mai însemnat si mai abil dintre sefii germani din acel timp. vandalii îsi întind cuceririle în Numidia. Aalen. dar faptul nu se adevereste. fu urmat la tron de Geiserich (în formã romanizatã Genseric). ocupând diferite provincii. nevoie 329 Bury. sub regele lor Gunderic. El guvernã douãzeci de ani Occidentul. cit. Vandalii asdingi. precum si alte titluri în EPLBIP. patru popoare barbare trecuserã Pirineii în Spania. poate. se alipirã as-dingilor. Un alt general de frunte al epocii a fost Bonifaciu. precum si rangul de patriciu (434).. 376-476. Genseric nu avea. Ciocnindu-se cu Genseric în Numidia. Astfel se încheie tratatul din 331 Op. Forte noi se trimit din Italia si de la Constantinopol.câstiga izbânzile. sã treacã în Africa. trimis sã cârmuiascã Africa. cum presupune Brooks. Dupã moartea acestuia. regele hunilor. Amsterdam. Devenind suspect. 244. pentru a scãpa. de schisma ereticilor donatisti si de separatismul guvernatorilor. tot poporul vandalilor si alanilor se îmbarcã si trecu în Africa. pp. Cu ajutorul sãu se întoarse în Italia. la nord de Duro. a Il-a. „Historia". E mai probabil sã fi fost chemati. în timpul acesta. Paris. ale cãror resturi. Spania nu multumea ambitia sa. Sfântul Augustin muri acolo la începutul asediului.. comandantul armatei imperiale. Destinul lor istoric e cum nu se poate mai bine caracterizat de Bury. Dupã plecarea vizigotilor în Gallia. ed. pp. dictã conditii Curtii din Ravenna si obtinu restaurarea sa în comanda ce i se luase. vandalii se încaierã cu suevii si interventia comitelui Asterius al Spaniei îi sileste pe vandali sã se coboare în Baetica. F. ca si rebelul). Se zice cã atunci ar fi chemat pe vandali din Spania. Aetius scãpã în Dalmatia si se duse la Curtea prietenului sãu Rugila. cum fãcuserã mai înainte regii vizigoti.sã fie invitat spre a trece în Africa331. prin urmare. Lot . Simpla coincidentã a întâmplãrilor a dus. 22 (1973). Geiseric and Attila. unde imperiul nu-i recunoaste330. care-i urmã. Wallia. apãrându-se cu îndârjire timp de un an (430-431). 55—56. când spune cã vandalii.M.. 1969. Genseric ridicã asediul în iulie 431. Ei s-au purtat cu o ferocitate care a întrecut-o pe cea a tuturor barbarilor. 104-114. poate cei dintâi care au trecut Baltica dintre popoarele est-germane. Courtois. împrejurãrile trebuiau sã-1 încurajeze: stãpânirea romanã era acolo zguduitã de revoltele maurilor. Dar acesta nu se supune si cei doi rivali se ciocnesc lângã Ariminum. pp. El plãnui. op. Varady. ca sã-si împartã Africa. Gunderic îsi luã titlul de „rege al vandalilor si alanilor". el fu chemat a se justifica si aceasta îl împinge la revoltã (427). în mai 429.. la aceastã pãrere. amândoi beligerantii (Sigisvult. Genseric cãuta acum pacea cu imperiul. Les Vandales et l'Afrique. au fost ursiti „sã-si afle ultima lor locuintã si mormântul lor în Africa"329. pp. 127-128. poate din cauza unei rãni (432).

vandalii obtineau regiunile cele mai bogate: Zeugitana cu Carthago. Aetius socoti cã cea mai bunã politicã a imperiului fatã de Genseric era sã întretinã cu el relatii prietenesti si el convinse pe Valentinian al III-lea sã consimtã a-si logodi fiica mai mare. Armenia a fost împãrtitã în douã state clientelare. Corsica si Sardinia. si în 415 el numi rege al Armeniei pe propriul sãu fiu. situatã . în august 421. în tulburãrile ce se iscarã. dar se apãrã energic. 94. pp. Luptele tinurã un an fãrã vreun rezultat. d. Byzacena si restul din Numidia. Sapor. exercitând. cu resedinta la Wbrms. alungând clerul din Carthagina si confiscând bisericile pentru erezia lor332. Cel dintâi descoperi scrierea armeanã si traduse Biblia în limba tãrii. Genseric consimtea a plãti imperiului un tribut anual. lezdegerd se simti dator a înfrâna miscarea plinã de viitor a nationalismului armean. Astfel pieri primul regat burgund din Gallia. 278 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN pentru crearea unei culturi religioase nationale.-••'•. în 441. Dar armenii se împotrivirã cu îndãrãtnicie acestor presiuni si se produse o miscare în timpul domniei lui Theodosius al II-lea Bury. tratat negociat de Stilicho. ci încredinta supravegherea asupra satrapilor unui comandant militar. Resturile lor au fost transportate de Aetius în Sapaudia (Savoia). iar influenta religioasã greceascã energic combãtutã. cãci nici bizantinii nu puturã cuceri Nisibis. în Armenia persanã crestinii furã prigoniti de suverani si de preotii mazdeeni. dar invazia hunilor în imperiu îl sili pe Theodosius sã recheme fortele sale din Occident si s-a încheiat atunci o pace nefavorabilã. pirateria.. Când lezdegerd si Sapor furã îndepãrtati de Bahram. imperiul pãstra Mauritaniile.. cit. Theo-dosius cel Mare fãcuse o mare gresealã fatã de Armenia. alt fiu al regelui (420). cit. Panormus fu asediat (440). Carthagina cãdea în stãpânirea lui Genseric. Armenia. ceea ce aduse rãzboiul între cele douã imperii. recunoscând astfel autoritatea Romei. Dar acest tratat n-a fost de lungã duratã. atacând Sicilia.'•> ". Prin tratatul din 442. Clientul bizantin Arsaces muri în 390 si guvernul trecu atunci în mâinile a cinci satrapi. p. Persia si Imperiul Bizantin. în octombrie 439. •! . Prin tratatul din 387 cu Sapor al III-lea. Theodoric asedie Narbonne. dintre care cel atribuit Persiei (Per-sarmenia) cuprindea patru cincimi ale teritoriului si numai o cincime statul vasal Bizantului. fiul lui Genseric. templul focului din Susiana fu ars si fatã de mãsurile aspre luate împotriva lor multi crestini îsi cãu-tarã refugiul pe teritoriul Imperiului bizantin. refuzând a-i preda. Vechea dusmãnie politicã dintre lumea iranicã si cea romanã era sporitã prin opozitia lor religioasã. care se pãstrã pânã în secolul al VI-lea333. aceasta nu schimbã situatia si generalul bizantin Ardabur deschide ostilitãtile printr-o nãvãlire victorioasã în Arzanene (Armenia de Sud). Burgunzii nãvãlirã în Belgia de Sus si furã nimiciti în 436 de hunii lui Aetius. op.000 de burgunzi au fost ucisi.11 februarie 435. împreunã cu regele lor Gundahar. iar îndatã dupã aceea par a fi ocupat cele douã Mauritanii si a fi anexat Balearele. 02 Bury. si-au luat de la început o atitudine ostilã credintei catolice. întemeiatã pe literatura greacã. Eudokia. poate din cauza pregãtirilor mari de la Constantinopol pentru a elibera Carthagina. dar orasul fu eliberat de Litorius. expeditia bizantinã sosea într-ade-vãr în Sicilia. la sud de lacul Geneva. Ei s-au asezat în Zeugitana si au fãcut din Carthagina capitala lor. în fruntea acestei miscãri au fost Mesrob si meritosul catholicus Sahag. cornitele Armeniei. 257-258. cu Huneric. op. care îsi pregãti în curând o flotã mare. vizigotii furã tinuti în frâu. Tripolitana si o parte din Numidia. Curtea bizantinã sprijini din toate puterile scoala de traduceri a acestor initiatori. nici persii fortãreata de hotar Theodosiopolis. Pulcheria îi ocroti. în 436.•'" 277 în Gallia. Se spune cã 20. persii cãutând sã impunã armenilor influenta religioasã sirianã. pânã la moartea lui Valentinian (455). prin care se cedau vandalilor Mauritaniile si o parte a Numidiei. si-au creat o flotã. împãratul nu impuse nici un succesor. magister militum în Gallia. Flota vandalã se întoarse în Africa. Ca arieni.

[Sãvârsitã de mâna unei cãpetenii hunice de la nord de Dunãre. fratele lui Rugila. gepizi. scoase definitiv Armenia din sfera orientalismului. fiu al lui Mundiuch. e.în nordul Armeniei bizantine. Bleda. administratã de functionari trimisi de la Ctesiphon334. în 428. silindu-i pe vizigoti. Attila a cârmuit împreunã cu fratele sãu mai mare. Nãvãlirea peste Dunãre a hunilor în 422 îi sili pe bizantini la tratative cu persii. 334 Stein. cu titlu de arierate. Nãvãlirea hunilor în Peninsula Balcanicã. dar efemeritatea ei impune rezerve în privinta unor concluzii de prea mare generalizare335.453). cãrora li se adãugau initial alte 4000 de livre. jefuind teritoriile nord-estice ale Imperiului. cit. ceea ce înseamnã cã era vorbitã de o populatie din regiune. 424-425. Thodosius al II-lea a tratat cu hunii prin intermediul mai multor ambasade. rãmânând singur stãpânitor. ajungând pânã în Siria si Mesopotamia. pp. si acesta e meritul domniei lui Theodosius al II-lea fatã de poporul armean. prigonirea crestinilor se va relua. 279 în ordinea moralã însã literatura de traduceri sprijinitã de Bizant. dinastia nationalã a Armeniei e rãsturnatã si tara incorporatã ca simplã provincie persanã. astfel 280 cã Theodosius al II-lea a fost silit sã le acorde considerabile subsidii anuale. în primul sfert al veacului al V-lea. care la mijlocul ultimului deceniu al veacului al IV-lea trecuserã prin pãsurile Muntilor Caucaz. legând-o de civilizatia greco-romanã. Nestorianismul si mono-fizismul. ca si din interiorul sãu. tocmai în partea de rãsãrit. Sirmium si Naissus) sã sileascã autoritãtile de la Constantinopol la un tribut de 2100 livre de aur. acesta din urmã consimtea sã-i plãteascã un tribut anual de cel putin 350 de livre aur pentru ca avansul amenintãtor al hunilor în unele directii ale Peninsulei Balcanice (ajungând în Thracia si chiar în Grecia continentalã. Singidunum. în rândurile cãrora crestinismul de orientare arianã fãcuse progrese rapide si considerabile. heruli. în asemenea împrejurãri. dupã ce au pus mâna pe Ratiaria. Attila. Disputele religioase. în prima jumãtate a domniei sale. Apogeul puterii hunice a fost atins sub regele Attila (434 . Se încheie pacea pe o sutã de ani. dar ea nu aduse nici o schimbare teritorialã si nu avu lungã duratã. înteleasã de mai multe etnii. dupã ce în ultimul sfert al veacului al IV-lea îsi croise o stãpânire care îngloba o mare parte din Europa rãsãriteanã. op. sã solicite instalarea la sud de marele fluviu. sub conducerea lui Rua sau Rugila. între timp. printr-un acord favorabil încheiat cu Imperiul la Horreum Margi. uciderea lui Gainas arãta încã o datã Imperiului roman proportiile noului pericol hunic. pe care 1-a asasinat. venit din vecinãtãtile Chinei si ajuns pânã la Dunãre. cu urmãri deosebit de periculoase pentru stãpânirea romanã. Hunii supuseserã pe alani si triburile germanice întâlnite la nord de Marea Neagrã si de Dunãrea de Jos (ostrogoti. în care limba latinã continuã sã reprezinte o „lingua franca". a cãrui relatiune de cãlãtorie pânã la curtea lui Attila constituie o sursã pretioasã de informatie pentru cunoasterea stãrilor de lucruri de la Dunãrea de Mijloc si chiar de la nordul acesteia: conglomeratul de popoare sau etnii aflate sub stãpânirea hunicã oferã elementele unei civilizatii de mixturã euro-asiaticã. Viminacium. Elementul gotic înregistrase astfel prima sa afirmare în viata Imperiului de Rãsãrit si chiar la Constantinopol. Cu toate promisiunile persilor. Imperiul cunostea. Stãpânirea hunicã a premers astfel statele medievale de stepã. Asaltat de primejdia barbarã din exteriorul. cea mai cunoscutã fiind condusã de Priskos (448-449). hunii s-au organizat sub o formulã statalã incipientã. rugi si altii). în calitate de federati. chiar pe teritoriul Imperiului. ba chiar si Asia Micã. 281 NICOLAE BANESCU f. La acestea se adãuga acum revãrsarea hunilor. unde se plasa .. întinsã din Caucaz pânã în Pannonia.

Paris. 60 (1967). unde a supravietuit pânã în zilele noastre. E. convocat de noul împãrat Marcian si soldat cu un mare triumf al ortodoxiei]. a celor douã persoane si douã naturi. discutii pasionate de dogmã purtându-se în Capitala bizantinã pretutindeni si în toate situatiile. Ea nega calitatea de „Nãscãtoare de Dumnezeu (Theotokos) a Maicii Domnului. doctrina naturii unice a lui Christ. 61 (1968). care 1-a condamnat pe Eutyches (448). Atât prima doctrinã. alte ti. L. unde 283 NICOLAE BANESCU se sustinea cã si dupã întrupare trebuie sã distingem douã naturi perfecte în unica persoanã a lui Christos. 18]. ca prim val care marcase aceste dispute în veacul al IV-lea. Ed.. Papalitatea nu s-a lãsat însã sedusã de succesele doctrinare ale scaunului alexandrin. 24. fãrã nici un amestec cu 335 [Franz Altheim. Athena. Varady. unde avea sã moarã mai târziu (451). creind o bisericã de sine stãtãtoare si rãspândindu-i doctrina pânã în China si Extremul Orient. Thompson. 41-69 si resp. a fost condamnatã de cãtre al treilea Conciliu ecumenic de la Ephes (431). Amsterdam. s. p. I. august 449). care obtinuse la Ephes condamnarea lui Nestorios. p. . Geschichte derHunnen. 270-276. însotit de majoritatea migratorilor germanici trecuti la crestinism. fie ele chiar si din cele mai putin potrivite.\ cism. Exilat la început în regiunile unde Imperiul se învecina cu lumea arabã.. escaladarea celui de-al doilea val al disputelor cristologice. mai rationalistã. pe care scoala din Antiohia îl considera drept omul nãscut dintr-o simplã femeie. Tomul papei Leon I era de fapt o scrisoare dogmaticã adresatã patriarhului Flavian de la Constantinopol (Epistola dogmatica ad Flavianum). puneau în pericol dogma întrupãrii. „tâlhãresc" („brigandajul de la Ephes". L. sustinând cã Mãria era doar mama lui Christos („Christotokos"). Produs al scolii din Alexandria. p. apoi patriarh de Constantinopol în perioada 428-431. Berlin. 282 firea omeneascã. Brehier. 1932. declar-ându-se de acord cu sinodul de la Constantinopol. E. arianismul. Vasiliev. A. Dos letzteJahrhundertPannoniens. A.centrul sãu vital. Essai sur la civilisation byzantine. una desãvârsit divinã si alta desãvârsit umanã. Maenche-Helfen în BZ. conform pãtrunzãtoarei remarci a Sfântului Grigore de Nyssa336. p. elev al lui Theodor din Mopsuestia. a fost sustinutã la Constantinopol de arhimandritul Eutyches. 336 [Hesseling. apoi în Egipt. 1948. 1998. în vreme ce scoala din Alexandria. încetase de a mai reprezenta o chestiune de primã importantã pentru statul roman. mult mai aplecatã spre misti. voi. 1969-1975. Le monde byzantin. Nestorios a avut adepti care i-au dus învãtãtura în Persia sassanidã. Oxford. numai omul s-a nãscut în Christos din Fecioara Mãria si numai el a suferit pe cruce. „Attila". tluri în EPLBIP. 376-476. prin care s-a pregãtit condamnarea monophysismului de cãtre con-ciliul de la Chalkedon (451). urmasul faimosului Kyril al Alexandriei (412-444). p. Biserica din Alexandria vedea însã în cele douã naturi ale lui Christos. asa cum fusese ea definitã prin Conciliul de la Niceea. 100-101. cât si cea de a doua. ed. adversari Bisericii din Alexandria. convocat de cãtre Dioscor. a Il-a. 288. Dupã aceastã conceptie. Histoire de l'Empire byzantin. Antiohienii sustineau prezenta a douã naturi deosebite în Christos. De aceastã datã. G. 1948. disputele vizau natura lui Christ.A. acesta a fost însã reabilitat în anul urmãtor de cãtre un sinod ulterior. dar care prin virtutiile sale se dovedise vrednic de a se uni cu Verbul dumnezeiesc. având si sprijinul papei Coelestinus. Write si O. iar papa Leon I (440-461) a elaborat celebrul sãu Tom doctrinar. sau monophysitã. voi. III. 1969.v. 5 voi. Dar controversele religioase nu încetaserã câtusi de putin n interiorul sãu.. I-a. voi. Rod al scolii din Antiohia. învãtãturã sustinutã de Nestorios. Nestorios venea din cercul teologilor din Antiohia. Excomunicat de cãtre un sinod patriarhal (448). I (Vie et mort de ' Byzance). Paris. p. Dogmaticii secolului al IV-lea au provocat o vie discutie privitoare la christologie. mai ales . A History ofAttila and the '' Huns. sustinea cã în toatã viata sa de pe pãmânt Christos a rãmas Dumnezeu.

el nu se sfia a o numi „Nãscãtoarea lui Hristos". patriarhul Alexandriei. Astfel se întruni. Sfântul Athanasios avusese un rol însemnat în victoria credintei ortodoxe asupra arianismului.] 285 Nestorios îsi atrase dusmãnia pioasei Pulcheria. XpiaioTOKog. o bisericã a Sfântului Nicolae. divinitãtile feminine. Disputele religioase ale veacului al IV-lea dãduserã Bisericii metropolei egiptene un mare prestigiu. în privinta adaptãrii credintelor si ceremoniilor pãgâne la obiceiurile crestine. ocupã locul unde se afla templul lui Poseidon. ceea ce produse agitatie în populatia capitalei. Pulcheria era de pãrerea lui. împãratul îi imputã cã seamãnã discordia în Bisericã si în familia imperialã si-i fãcea cunoscut cã va aduna un Sinod. dar nu reusi. Tot astfel. la 7 iulie 431. Pulcheriei.supranaturalul si dãdea precãdere naturii divine a Mântuitorului. sustinând cã cele douã naturi formeazã o unitate indivizibilã. sunt instructive faptele semnalate de Rev.H. proclama. cãutã sã dividã familia imperialã. în conflictul cu Nestorios.T. pentru aceastã multime. atotputernicã la Curtea lui Theodosius. 337 Bury. Pe locul unui templu al lui Asclepios e o bisericã a Sfintilor Anargyri (Cosma si Damian)338. Histoire des conciles. [o constatare asemãnãtoare se poate face si pentru biserica Sfintei Fecioare sau a Maicii Domnului de la Ephes. om foarte ambitios si autoritar din punct de vedere dogmatic. dând o însemnãtate deosebitã cultului mamei lui Dumnezeu. Camelot. Caracteristic este cã altarul celor 12 zei e înlocuit printr-o bisericã a celor 12 Apostoli. P. numele acelor temple. în rãspunsul cãtre patriarhul de Alexandria. Mãria înlocuia. la Niceea. sustinând cã expresia ©eoroKog e sacrã prin traditie si christologia antiochianã desparte cele douã naturi ale lui Christos. de obicei. Sinodul din Efes. Hefele . dar el îsi aflã mai ales un mare dusman în Kyrillos. care sã punã capãt discutiei. Anastasios. voi. în editia datã de el operei lui Finlay (Oxford. adus cu el din Antiochia. în predicile pe care le tinea. templul lui Tezeu e închinat Sfântului Gheorghe.. toate religiile . p. 372-37333s p 424_ n. templul zeitei Ilithya este acum biserica Panaghiei Blastike (a Fecunditãtii).. era un dusman înversunat al christologiei antiohiene si. numit Al Treilea Sinod Ecumenic339. Tozer. deci. în legãturã cu existenta anterioarã a unui templu pãgân închinat Zeitei-Mame. 1962]. Candidianus reprezenta la acest Sinod pe împãrat si el avea ordin a 339 [C.. H. care. II. lãsând Sinodului deplinã libertate de a decide. El scrise la Constantinopol împãratului. Paris. Fãrã a astepta . 287-377. De acest prestigiu se foloseau patriarhii Alexandriei. Ei aveau o mare autoritate asupra clerului si aflau în cãlugãrii numerosi din mãnãstirile desertului o armatã credincioasã si fanaticã. i. Nestorios cãutã sã-i abatã pe credinciosii sãi si clerul de la veneratia exageratã care-i fãcea sã o socoteascã pe Fecioara Mãria „Nãscãtoare de Dumnezeu". '\ 284 Crestinismul îsi deschisese larg portile credintelor si cultelor similare. fatã de popularitatea ce o avea în lumea pãgânã cultul zeitei naturii. 1907.având un fond comun de superstitii. în predicile sale. O legiune de sfinti si martiri înlocuiau vechea legiune a zeilor si eroilor337. Un preot. gelosi pe rivalul lor de la Constan-tinopol. Augustei. I. El ne aratã cã mai mult de opt biserici în Attica au fost clãdite pe locul templelor pãgâne si numele dedicatiei lor amintesc. Kyrillos. ca nimeni sã nu o mai numeascã pe Mãria „Nãscãtoare de Dumnezeu". Leclercq. cu care convertitii erau obisnuiti. Paris. OeoroKog.F. pp. râvneau la suprematia Bisericii orientale. History. patronul marinarilor. cãci Mãria a fost un om si dintr-un om nu se poate naste Dumnezeu. sfântul rãzboinic. Biserica fãcuse o concesie acestei înclinãri a multimii. 286 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN se abtine de la orice manifestare. Ephese et Chalcedoine.cum observã atât de just Bury . 1877). dar Theodosius si Eudokia spijineau pe Nestorios.

unde fostul patriarh muri în anul 451. confirmã si depunerea pronuntatã de minoritate împotriva lui Kyrillos si a lui Memnon. dupã expresia papei Leon I. care a trecut în istorie. Papa Leon I cel Mare aprobã. cum observã atât de just Ch. se declararã singurul Sinod îndreptãtit si. în 436. ca o reactie împotriva nestorianismului. La insistentele sale. numitã si „theopaschitã". în vremea papei Hormisdas (514-523). în Biserica Alexandriei. nu trebuie sã vedem în ele numai certuri de teologi. depus împreunã cu Ibas de Edessa si Theodoret de Kyrros. care avea propria ei formulã de împãcare si avea tot interesul sã o promoveze. socotind cã natura umanã a Mântuitorului se pierde în natura divinã. unde se bucura de popularitate. Acesta îi ceru lui Nestorios sã abdice. Era un nou triumf al Egiptului si el va da extensie doctrinei cunoscute sub numele de monofizitism (juia tpvcrig. la Petra. Legatii papei. Dioskoros. cu episcopii sirieni si se adunarã în contrasinod. Diehl. Dar. Theodosius al II-lea adunã. cãlugãrii „sciti". ca eretici. trecurã de partea lui Kyrillos. a gãsit bucuros în aceste certuri prilejul de a se manifesta". aceastã formulã n-a obtinut însã sustinerea din partea paplitãtii. Aceste delicate. O mare teroare se dezlãntui împotriva lui Flavian. profesând doctrina doketismului (dupã care natura de om a lui Christos e numai aparentã). aparitii politice si cã antipatia veche si profundã a Egiptului si Siriei semite împotriva lumii grecesti si a capitalei sale. 287 NICOLAE BANESCU care atribuia naturii divine a lui Christos precãderea. Nestorios. Candidianus a raportat lui Theodosius în favoarea lui Nestorios. Aceastã formulã fusese definitã de papa Leon I tocmai în scrisoarea dogmaticã adresatã patriarhului Flavian de la Constantinopol]. mãsura colegului sãu. deveni inoportun patriarhului loan. Câteva zile mai târziu. sosi loan al Antiohiei. veniti si ei. tot atât de ambitios. la începutul domniei lui Iustin I (518-527). raporturile Bisericii si Statului în Imperiul bizantin si-au avut rolul lor în aceste dezbateri religioase541. 340 [Epistola dogmatica ad Flavianum a papei Leon I a fost invocatã si mai târziu ca document cu valoare dogmaticã de cãtre papalitate. la 8 august 449. proveniti adicã din Scythia Minor. spre exemplu în cursul tratativelor de împãcare care au pus capãt schismei akakiene dintre Roma si Constantinopol. prezidat de Candidianus. Un an mai în urmã. printr-o scrisoare dogmaticã340. cu numele de „sinodul briganzilor". la 28 iulie 450. îsi fãcu drum un nou curent religios. în Arabia. De altã parte. în cursul acestor tratative. arhimandritul Euthyches din Constantinopol. au pus în circulatie o nouã formulã de conciliere între ortodocsi si monofiziti. se declarã pentru cel pedepsit. printr-o formulã ce proclama „unirea fãrã amestec a celor douã naturi ale lui Christos". Kyrillos deschise Sinodul si 200 de episcopi îl judecarã pe Nestorios si-1 condamnarã ca eretic. un nou sinod la Efes. excomu-nicându-1 si depunându-1 din Scaunul sãu. 288 Flavian muri pe drumul exilului.sosirea lui loan al Antiohiei si a legatilor papei Coelestinus. dar urmasul lui Kyrillos. subtile chestiuni religioase au tulburat adânc linistea si autoritatea Statului bizantin în secolul al IV-lea. a clerului si populatiei agitate de cãlugãrii lui Kyrillos. Nestorios fu exilat. Dar. îl excomunicarã si-1 depuserã pe Kyrillos si pe mitropolitul Memnon de Efes. fu pedepsit de patriarhul Flavian. Pulcheria îl decise în urmã pe fratele ei a-1 transfera într-o oazã din Thebais. disputând asupra unor formule dificile si de atâtea ori zadarnice. Theodosius al Il-lea pãrãsea aceastã lume. . Constantinopol. programe. în acelasi timp. o singurã naturã divinã). Un partizan al teologiei alexandrine. ci „sub aparentele religioase pare cã se ascund interese. împãratul îl sacrificã pe Nestorios si aprobã întoarcerea în Scaun a lui Kyrillos si a lui Memnon. dar Kyrillos stiu sã cumpere prin gratificatii si daruri de tot felul pe functionarii palatului. Slãbiciunea împãratului nu putu impune cu autoritate o solutie crizei ce frãmânta Biserica si luptele continuarã. Slabul împãrat întãri asemenea decizii. care-1 influentarã pe împãrat. retras la Antiochia. ca atare. care ajunsese la întelegere cu Kyrillos. sub influenta celor din jurul sãu.

ceea ce pricinuia neajunsuri pentru jurisconsulti. Ea primea acum o nouã loviturã. care initiarã. Triumful crestinismului. Le monde oriental. Domnia lui Theodosius al II-lea ne-a lãsat si o culegere a constitutiilor imperiale. în ultimii ani ai acelui secol. [O serie de aspecte au fost reluate de cãtre P. Noua Universitate fu instalatã într-un loc special. Edictul stabilea 10 profesori de gramaticã pentru limba latinã si 10 pentru limba greacã. cuprindea constituseignement et culture ã Byzance des origines au X-e siecle. 21-22. purtau un costum special si formau o asociatie. L. din care se împãrtãsea entuziast tinerimea din toate provinciile imperiului. Brehier. unde catedrele vestitilor sãi retori si filosofi aveau atâta rãsunet. fixând numãrul profesorilor la 31. prin grija marilor suverani. Leipzig. cealaltã. 289 NICOLAE BANESCU în ce priveste învãtãmântul superior. cap. care au reorganizat-o de mai multe ori în cursul veacurilor. Lemerle. Notes sur l'histoire de l'en-seignement superieur ã Constantinople. Diehl. ei primeau acum onorarii de la Stat. ca mai înainte în atâtea mari centre ale Orientului. 3 retori (ora-tores) pentru învãtãmântul în limba latinã si 5 retori sau sofisti (. Fundatia lui Theodosius al II-lea. 3 (1926). Profesorii furã opriti de a mai da lectii particulare. Theodosius dãdea acum acestui învãtãmânt o organizare care-1 consolida. promulgate izolat. Strãmutarea capitalei imperiului în orasul întemeiat de marele Constantin atrãsese aici o multime de retori si filosofi. A fost deci nevoie a se remedia nesiguranta în aplicarea dreptului si. IV. înainte de Theodosius. G. lângã Capitoliu). Le premier humanisme byzantin. Se înfiinta apoi o catedrã de filosofic si douã de drept342. Fuchs. 1926. prin Universitatea orânduitã de Theodosius al II-lea la Constan-tinopol. Die Kaiserliche Universitãt von Konstantinopel. zdruncinase la rândul sãu mult viata intelectualã a metropolei elenismului. 1971 si P.lãsând ur-'masului sãu sarcina grea de a concilia pãreri atât de neîmpãcate. 82 si urm. compusã sub urmasii acestuia. ea s-a ridicat însã iarãsi. învãtãmântul superior. cu vaste sãli de studiu (în bazilica theodosianã. din epoca lui Diocletian (c. un edict prin care întemeia Universitatea din Constantinopol. Invazia pustiitoare a lui Alaric. p. s-a resimtit de multe ori de împrejurãrile grele prin care a trecut statul. în 425.sophistae) pentru cel în limba greacã. Organizarea învãtãmântului superior la Constantinopol. g. Codex Theodosianus.] <> •> 291 tiile de la Hadrian pânã la Diocletian (294). Multe constitutii. Codex Theodosianus. dreptul si filosofia. Ch. accentul cãzând însã asupra unei perioade istorice ulterioare.300). „Byzantion". menitã a avea un rol însemnat în viata intelectualã a imperiului. se alcãtuiserã douã culegeri juridice: una. Marcais. în secolul al IV-lea. în timpul domniei lui Theodosius al Il-lea s-au realizat douã lucruri de mare însemnãtate pentru civilizatia bizantinã: întemeierea Universitãtii din Constantinopol si publicarea unei culegeri a edictelor imperiale sub numele împãratului. Presses Univ. iesitã probabil din îndemnul acestuia. împãratul publica. în secolul al iV-lea. Die hoheren Schulen von Konstantinopel im Mittelalter. Materiile predate de ei erau: gramatica. de France. adevãratul sãu centru în imperiu fusese pânã acum orasul Atena. era intitulatã Codex Hermogenianus. i42 Vezi Fr. retorica. Notes et remarques sur en290 Crearea catedrelor de limba greacã si numãrul mai mare al retorilor greci aratã rãspândirea pe care o avea aceastã limbã în capitalã si în provinciile din Orient. punând în fruntea ei învãtati celebri prin vasta lor eruditie si prin activitatea ce au desfãsurat-o. nu se mai pãstraserã sau cãzuserã în uitare. Speck. atinsese în chip serios prestigiul acestui înalt învãtãmânt. cunoscutã sub numele de Codex Gregorianus. de care adesea se simtise nevoia. Paris. cuprinzând constitutiile de la sfârsitul secolului al .

344 Actele oficiale au fost date în traducere de Bury. dar aceasta cu greu ar fi ad-mis-o supusii Bizantului. probabil.. . Marcian s-a silit a înfrâna cheltuielile. Politica internã. Codul. în politica internã. si nici o încoronare „bisericeascã". infirmã aceastã pãrere si aratã cã Leon I a fost de fapt cel dintâi împãrat încoronat de patriarh si încoronarea lui n-a fost. n-au fost altele decât vestitul Breviarium^. Codul theodosian e un izvor pretios pentru cunoasterea istoriei interne a imperiului în secolele al IV-lea si al V-lea. 233-234.sfârsitul lui ianuarie 457) a. a înlesnit aceastã cooperare343. O .III-lea (296) pânã la 324. Ensslin. prin calitatea functiei celui ce încoroneazã. 130-131. Redactat în limba latinã. la 15 februarie 438. Vasiliev.A. acesta a trimis regelui Boris (866) „legile venerabile ale romanilor". Problema religioasã: Sinodul de la Chalkedon. dupã numele rezumatului publicat de regele vizigot Alaric al II-lea. redactat de legistii Romei Noi.. se alipi Orientului si Illyricum occidental (Pannonia si Dalmatia). I. 345 Vezi A. I. History. El a cãutat a pune capãt sistemului de a se vinde functiunile administrative si a desfiintat impozitul numit follis. Patriarhul Anatolios a luat. cu capitala sa Sirmium. Histoire de l'empire byzantin. împreunã cu surorile sale. Primul sãu act a fost executarea lui Chrysaphios. Faimoasa Lex romana visigothorum. Decretele apãrute dupã publicarea Codexului furã numite novelle (leges novellae). trebuia sã se aplice si în Occident. dupã pãrerea unor învãtati bulgari. parte la ceremonie. Sub Theodosius al II-lea se simtea nevoia unei noi culegeri si împãratul hotãrî a se aduna într-un compendiu edictele împãratilor crestini de la Constantin cel Mare pânã la el inclusiv. în ce-1 priveste pe Marcian. la cererea bulgarilor cãtre papa Nicolae I de a H se trimite „legile lumii". atotputernic în domnia indolentului Theodosius. E numitã si Breviarium Alariciamim. îndatã dupã moartea fratelui sãu. la o întrunire a Senatului Romei vechi. examinând de aproape izvoarele. 292 mani ce. Pulcheria 1-a înãltat pe tron pe Marcian. dar W. le cunoastem numai din fragmentele ce ni s-au transmis. t. pentru cãsãtoria sa cu fiica lui Theodosius. oferindu-i mâna pentru o cãsãtorie platonicã. Ea fu publicatã în Orient. o legitimare. a exercitat o mare influentã asupra legislatiei barbare. în titluri (titult). multumind astfel si . la rândul lor. Ensslin nu exclude posibilitatea ca augusta Pulcheria sã fi tinut locul celui ce încoroneazã3''6. la începutul secolului al Vl-lea. întronarea. pp. si Bury socoteste ca probabilã întelegerea împãratului Theodosius cu Pulcheria în privinta alegerii senatorului Marcian.:•: 293 NICOLAE BANESCU Unii istorici au vãzut în Marcian întâiul împãrat bizantin încoronat de patriarh. ce apãsa asupra proprietãtii senatorilor. exprimând astfel unitatea imperiului. dupã el. Introdus în Occident în epoca invaziilor ger343 Cu prilejul acestei vizite. a fost recunoscut în mod public344. la moartea sa. Importanta acestui Breviarium în viata europeanã a veacului al IX-lea se vede si din faptul cã. împreunã cu Valentinian al III-lea. care. Codex Theodosianus. de Theodosius al II-lea. El a servit ca bazã legislatiei lui lustinian. pp. noul împãrat s-a dovedit un bun si energic suveran. spre a-si tine legãmântul ce-1 fãcuse. evitând a impune noi sarcini populatiei si iertând si rãmãsitele de platã. conducerea jumãtãtii de est a imperiului trebuia sã treacã asupra colegului din vest. nu e decât un rezumat al Codului theodosian. acest Codex e împãrtit în 16 cãrti. destinatã supusilor romani ai regatului vizigot. Aceastã nouã culegere. 4. în exercitiul puterii sale. Theodosius al II-lea nu lãsase nici un urmas si. împãrtite. consacrânduse Bisericii. întrucât Theophanes ne spune cã basilissa a trimis dupã patriarh si Senat si a proclamat ca împãrat al romanilor pe Marcian.. Eudoxia. Marcian (28 august 450. La 23 decembrie acelasi an. a cãrui vizitã la Constantinopol. Amândouã aceste culegeri nu ni s-au pãstrat.

expus la nãvãlirile barbarilor din acea regiune. prin canonul 28. într-o scrisoare dogmaticã. Atitudinea împãratului în politica externã. a respins în pustiu pe acei barbari. în ce priveste politica externã. pp. care nelinisteau tinutul. iar cãlugãrii partizani ai celui depus. cunoscuti sub numele de blemmyi si novadae. a cãror actiune era în perfectã armonie. la Chalke-don. si BZ. consulii trebuiau sã contribuie la reparatia apeductului orasului. 349 Bury. în loc sã distribuie bani populatiei. cit. Dioskoros fu depus. spre a întãri acolo apãrarea. pp. n. supusi autoritãtii episcopilor. se înstrãineazã tot mai mult de imperiu348. Leon I primi favorabil protestul prelatilor condamnati în acel Sinod si rupse orice relatii cu Dioskoros. întinzând jurisdictia sa în diecezele Pontului. odatã cu ridicarea lui Leon I în fruntea Bisericii romane. . politica imperialã. Acest sinod impuse o mãrturisire a credintei împotriva teologiei alexandrine. Nãvãlirea lui Attila în Occident. strâns legate de pãrerile condamnate de Sinod. hunii. Theodoret si Ibas reintegrati în Scaunele lor. acordând. diviziune sau separatie. 33-34. o actiune militarã avu loc. pp. râvnind la dominatia Orientului. în ziua de 8 octombrie 451. op. proclamând douã naturi într-o singurã persoanã. 296 . marile ambitii ale patriarhilor alexandrini. Iar Sinodul dãdu o loviturã si influentei Romei Vechi în 295 Orient. Dar primejdia cea mare pentru imperiu erau acum. 42 (1942). la frontiera de nord. 30. cãutând a restabili autoritatea compromisã a Statului fatã de Bisericã. adoptând formula christologicã a lui Leon. 237-238. au fost înlãturate. fãrã confuzie sau alteratie... pentru a se ruga zeitei Isis349. comandantul acelei provincii sub Marcian. Având acum concursul episcopului Romei Vechi. Prãbusirea stãpânirii bunice. p. adresatã patriarhului de Constantinopol. Hotãrârile Sinodului avurã însã consecinte politice însemnate pentru Bizant: provinciile Orientului. Sinodul de la Chalkedon a fost un triumf al papalitãtii.clasa înaltã a societãtii. de fapt. Marcian convocã al IV-lea Sinod ecumenic.. în problema religioasã. situatia se schimbã radical. împãrtise în douã provincia Thebais (de Sus si de Jos) si unise în aceleasi mâini puterea civilã si militarã a provinciei de Sus. La Chalkedon a triumfat. acesta permitândule a vizita insula Philae. el fixa doctrina întrupãrii Mântuitorului. V. Blemmyi au încheiat atunci tratat cu imperiul. dar. b. la începutul acestei domnii. Theodosius al II-lea. Dupã deciziile Sinodului din 449. 348 Vezi Charles Diehl. Marcian a anulat si mãsura lui Constantin cel Mare. Kirche. Printrun decret din 454. 1947. O mãsurã de interes obstesc a fost si aceea prin care hotãra ca. op. 101-115. care agita atât de mult societatea.. care-si impune de acum autoritatea în materie religioasã. Florus. împãratul a stiut sã ia o atitudine hotãrâtã. 4. 294 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN tor cu o sclavã sau cu o femeie de conditie socialã inferioarã. Flavian. Roma veche îl sustinuse la început pe ambitiosul Cyril. Asiei si Thraciei547. Wurzburg. Documentul acesta a fost numit mai târziu Tomul lui Leon. Marele pontif luase atitudine împotriva ereziei lui Eutyches si. patriarhului de Constantinopol aceleasi privilegii ca si episcopului roman. Sinodul recunoaste un Christos unic în douã naturi. prin care acesta interzicea cãsãtoria unui sena346 Zur Frage der ersten Kaiserkronung durch den Patriarchen und zur Bedeutung dieses Aktes in Wahlzeremoniell. cit. la frontiera de Sud a Egiptului. Am vãzut de câte ori de347 Beck.

cu regele lor. Ea începu la amiazã si tinu pânã noaptea. romanii îl gãsirã pe Attila puternic întãrit . 298 de la vizigoti si Avitus. acum însã nu mai putea juca decât un rol sters si aceasta o irita. vreo 20 de kilometri la vest de Troyes. Marcian avu o atitudine plinã de energie fatã de ei. Metz fu înconjurat si distrus. care-1 determinarã pe barbar a se arunca de astã datã asupra Occidentului. înainte de cãsãtoria fratelui sãu. la memorabila luptã de la Campus Mauriacus. herulii. tinta lui Attila era Orleans. cãruia îi plãceau formele. bine vãzut la Curtea din Toulouse. Astfel se ajunse. fu îndepãrtatã de la Curte si logoditã cu sila cu un senator bogat. Ardaric. Justa Grata Honoria. Regele vizigot Theodoric pieri în încãierare. îl executã pe Hyacinthus. spre a-si reclama „tributul". op. Armata sa era compusã nu numai din huni. Regele vandalilor trimisese multe daruri lui Attila. cu ocazia unui incident de la Curtea lui Valentinian al III-lea. în vara anului 451. trimitându-i printr-un eunuc credincios. li se adãugarã bur-gunzii. 288-290. om linistit. quazii. e silit a se opri. bãtrânul suveran stiu sã rãspundã cu demnitate cã pensia vãrsatã obisnuit cãpãteniei lor nu putea fi socotitã ca un semn de supunere si se mãrgini a trimite lui Attila o ambasadã cu daruri. Attila. La începutul lui aprilie. unii din ripuari. pentru a se opune armatei confederale. Cererea fu adresatã împãratului senior la Constan-tinopol si acesta scrise lui Valentinian. Curajul vizigotilor si strategia iscusitã a generalului roman îi zdrobirã pe huni. Theodemir si Widimir. cit. probabil. Când ambasadorii lui Attila se prezentarã. Herculanus. Dar Valentinian. care-1 urmãrea de aproape.. auzind de cele întâmplate. de care împãratul putea fi sigur cã nu va unelti cu sora sa împotrivã-i. pentru a porni asupra Occidentului si gãsi unul de ordin sentimental. Honoria recurse la protectia lui Attila. Orientul scãpã de rãzbunarea regelui hun datoritã împrejurãrilor. A doua zi. era o femeie ambitioasã. Honoria trimisese inelul sãu pentru a arãta cã mesajul era autentic. Când atinserã Rinul. înainte de a ajunge acolo. Datã cu o rarã îndârjire de ambele pãrti. pentru tratamentul rusinos al fiicei sale. repudiate de Huneric. Hyacinthus. lupta a fost un teribil mãcel. sfãtuindu-1 a o da pe Honoria regelui barbar. Aceastã armatã formidabilã se revãrsã în provinciile belgice. skirii din apropiere. •. ci si din fortele tuturor supusilor sãi germani. Compromisã în relatii cu intendentul sãu. alanii. Exasperatã de perspectiva acestei cãsãtorii. El se grãbi a-si ridica o armatã dintre barbarii federati ai Galliei: francii salieni. care locuiau la estul fluviului si o parte a francilor ripuari. dar Attila a preferat a-1 socoti o propunere de cãsãtorie. o sumã de bani si inelul sãu. Erau gepizii. y< 297 NICOLAE BANESCU Mesajul a sosit. Attila trecu Rinul. în primãvara anului 451. Attila. furios. ostrogotii.. s-o scape de cãsãtoria nedoritã. silindu-se a-1 stârni împotriva vizigotilor. Aetius nu avea trupe cu care sã înfrunte nãvãlirea. pentru a protesta si a declara cã va veni sã impunã dreptul Honoriei la o împãrtire a imperiului. sora lui Valentinian al III-lea. El gãsi prudent a se retrage si apucã drumul spre Troyes. sub cele trei cãpetenii ale lor. trimise o ambasadã la Ravenna.l vastarã barbarii lui Attila provinciile din acele pãrti sub Theodosius al II-lea. ea avusese la Curte o situatie însemnatã. El o pretinde imperiului ca logodnica sa si cere ca jumãtate din teritoriile peste care domnea Valentinian al IIIlea sã fie predate ei350. Genseric se temea de rãzbunarea lui Theodosius. mai multe alte orase cucerite. Se pare cã Aetius cu fortele sale si Theodoric cu vizigotii sãi sosirã la Orleans înainte de Attila si acesta nu îndrãzni sã dea asalt lagãrului lor puternic fortificat. rugii din regiunile Tisei de Sus. turingii. la începutul domniei lui Marcian. pp. saxonii de pe Loire si alanii din Orleanais. în primãvara anului 450. burgunzii federati si celtii din Armoricum. fu trimis în misiune la Theodosius si izbuti. cerându-i sã-i vinã în ajutor. Walamir. si Honoria scãpã numai prin silintele Placidiei. Dar ajutorul cel mare îl astepta Bury. cãuta pretexte.

în acelasi timp. 300 ÎSTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Cruntul rege al hunilor era ursit sã-si încheie. episcopul Romei. între Tisa si Crisuri. Hernac. o adunare heteroclitã de popoare. cãpetenia gepizilor. si. A Reassessment ofEastem Imperial Policy toward Attila. Alte motive au hotãrât atitudinea neasteptatã a barbarului victorios: armata sa era bântuitã de boli si ea ducea si o mare lipsã de hranã. „American Journal of Ancient History". Appendix 26). pe unde intrã în Pannonia. acesta se retrage imediat din Italia. 106 si urm. tinutã numai prin marea lui personalitate. A. Nu se cunosc consideratiile care au determinat aceastã subitã retragere. Thorismud. n. sã mãreascã prestigiul aliatilor sãi vizigoti. Ambasadori distinsi furã trimisi sã trateze cu barbarii: consularul Avienus. viforoasa-i viatã. Macartney socoteste.la acest pãgân. rugi. 295. cit. Dingizech la nordul Dunãrii355. 1933. Marcian's Gamble. conduse în Panno-nia (454) coalitia acestor vasali — gepizi. Ardaric. 4. n-a putut iesi pe cãile obisnuite. XLII. Populatia Venetiei cãutã un azil în insulele Adriaticei352. 50). Cum spune Bury (ed. 9 (1984). în iarna anului 450-451. Convinse de asemenea si pe franci sã se întoarcã îndatã în tara lor351. Neugr. lângã tãrmul sudic al lacului Garda. t. op. Intrat în tara sa. prin interpretarea pasajului din lordanes (C. el se cãsãtori. în absenta sa. Italia a suferit greu de foamete354. S-a vorbit de o teamã superstitioasã a regelui hun. fugãrit pânã în valea Dunãrii.si-1 ucise pe Ellac.sta culcat pe spate. care intrã în Pavia (Ticinum) si Milan (Mediolanum). pp. 1-a sufocat". Hunii fugirã spre Marea Neagrã. Ildico. sângele ce de obicei îi curgea pe nãri nãpãdindu-1. multumindu-se a-i hãrtui pe huni. El nu avea interes sã distrugã puterea hunilor. pe fluviul Nedao. care n-a putut fi identificat. Convinse deci pe Thorismud sã se întoarcã în grabã la Toulouse. pentru un tribut anual353. cu o frumoasã germanã. obosit de vin si de somn scrie lordanes . se stabili la extremitatea Scitici Mici. de care. Istoriei lui Gibbon. curând dupã aceea. „Pe când. III. 291-292. sub pretext de a-si reclama logodnica.D. pp. se aruncã de astã datã asupra Italiei. 354 Bury. se prãbusi odatã cu el. Drumul Romei era deschis. Trygetius. dar Aetius îl opri. 355 C.). muri de o hemoragie. Attila se întoarse pentru a rãzbuna umilirea ce suferise. care anevoie se poate întelege . fiul mai mare al lui Attila. Imperiul sãu. Marcian expe-die câteva trupe cu care Aetius nu putea risca o bãtãlie. în noaptea nuntii. 299 în anul urmãtor (452). cãci. . fiul regelui Theodoric. Vasalii germani profitarã de aceastã împrejurare. cel mai mic dintre fiii lui Attila. dupã o rezistentã eroicã. dar negocieri începurã îndatã. Nu voia. Toatã Italia de Nord cãzu în mâinile lui Attila. cã ei se întoarserã mai târziu în locurile lor si aceasta i-a silit pe goti sã caute refugiu pe teritoriul imperiului. în lunga sa carierã. Tânãra-i sotie a fost bãnuitã de aceastã moarte nãpraznicã. unde. Getica. 450-453. Aquileia fu nimicitã. 301 . '". Valentinian al III-lea nu avea armatã. heruli . de teamã sã nu cadã iarãsi sub jugul hunilor (The End of the Huns. ostrogoti.. [R. Dupã întrevederea avutã cu Attila. op. Jahrbucher". fratii i-ar putea contesta succesiunea la regat. asezãri în lagune au fost si în epoca preistoricã si în epoca romanã. apucând pe o cale nenorocitã în gât. se folosise necontenit în favoarea imperiului.A.L. X. sta gata sã dea asalt întãriturii. 352 Legãtura ce se face între fundatia statului venetian si invazia lui Attila nu are bazã istoricã realã. Trecând Alpii lulieni. aprins de dorinta de a rãzbuna moartea tatãlui sãu.cum observã Bury . Aetius îl lãsã astfel pe Attila sã scape cu restul armatei sale. 353 lordanes. Ibidem. Ei venirã în lagãrul hunilor. ci. între numerosii fii ai lui Attila n-a fost nici unul care sã ia în mâinile sale cu energie mostenirea tatãlui. pp.în dosul carelor sale. 54-691. praefectuspraetorio si Leon. Kohlfelder. în „ Byz. la un an dupã expeditia sa în Italia (453).

cu totul în interesul civilizatiei. 300. Maximus fu înãltat pe tron.. fiului sãu Palladius. Â. poate . marele general fu ucis miseleste (21 septembrie 454). El pare a fi fãcut o aliantã cu gepizii. atrãgând doi ofiteri barbari. stiind cã instigase la moartea sotului ei si. un general capabil si un dibaci mânuitor de oameni. ca federati ai imperiului. Gepizii si-au întins stãpânirea asupra Daciei. Fãrã îndoialã. fãrã a-i da timp sã se apere. El urzi atunci alt complot. cit. care primirã un subsidiu de la imperiu si a asigurat ostrogotilor o asezare permanentã în nordul Pannoniei. Aceastã întârziere a procesului dezmembrãrii. ca sã-1 rãstoarne pe tiran. fu atacat de acestia si ucis. Atacat. p 297.. de care imperiul a avut mai multã teamã. cãci stim cã Eudokia.. c. nevrednicul suveran 1-a ucis cu propria sa mânã. Pe când Valentinian se ducea cãlare la curse. El purta o mare dusmãnie lui Aetius si. A doua zi dupã asasinat (17 martie 455). Marcellinus îl socoteste magna Occidentalis reipublicae salus157. skirii s-au asezat acolo mai departe. o constrânse pe Eudoxia sã-1 ia de sot si sã-si dea fiica. op. Baudrillart. spre a-i tine în dusmãnie unii cu altii. îndatã ce ' Ibidem. Eudoxia însã îl ura prea mult. si îndemnându-i sã-si rãzbune stãpânul. cu el pieri cel din urmã sprijin al pãrtii de Occident a imperiului. si în al doilea rând. în acelasi moment si de eunuc. într-o zi. desigur. se nãpusti asupra lui. trãgându-si sabia. care a fãcut sã se mentinã stãpânirea imperiului în tãrile destinate în cele din urmã a ajunge regate teutonice. p. pe când Aetius fãcea raport dinaintea suveranului. învãtatul englez a caracterizat foarte bine functia de mare însemnãtate pe ca a avut-o imperiul hunilor în istoria europeanã. Paris.între skiri si rugi336. fosti partizani ai lui Aetius. familia marelui Theodosius se stinge.cum crede Bury . >••-_ . Apelul la Genseric avea si un motiv particular. dupã o traditie poste -rioarã. îl convinse pe împãrat de pericolul ce-1 ameninta din partea ilustrului general. Lecoffre. la sfatul lui Aetius de a dezarma . Il-e ed. EI a ajutat sã se întârzie întregul proces al dezmembrãrii germanice a imperiului roman. Optila si Traustila. acesta sãri deodatã de pe tron. ajutat de eunucul sambelan Heraclius.. în ziua de 16 martie 455. Aetius apãrase tronul lui Valentinian al IIIlea 356 Bury. Situatia gravã a Occidentului. trãise ani de zile ca ostatic. Cu moartea sa. prin constanta ajutorare a generalilor romani cu auxiliari. a fost . pe Eudokia. nemaifiind nici un membru de sex bãrbãtesc al acestei familii.. A fost. ridicat la rangul de Caesar. Contemporanii 1-au pretuit si 1-au lãudat foarte mult. Petronius Maximus sperase sã obtinã locul de frunte alãturi de împãrat. în fata Noricului. Consularul Petronius Maximus era pe atunci un mare personaj la Roma. 1908. A realizat acest lucru pe douã cãi: în primul rând. la est. Gelos de atâta glorie. 303 descãleca. Rugii îsi aflarã noi locuinte pe tãrmul de nord al Dunãrii. si-i cunoscuse bine pe barbari. Asupra lui Aetius s-au exprimat multe pãreri. prin controlul multora din popoarele germanice de est de dincolo de Dunãre. Saint Severin apotre du Norique (453-482). 1-a chemat pe Genseric.s 302 aproape 30 de ani. dacã nu-1 va suprima el mai înainte. un nepretuit izvor în lupta cu dusmanii germani. Pentru a-si consolida situatia. si herulii în aceeasi vecinãtate. Marcian profitã de aceastã nouã asezare a barbarilor. cu o micã gardã si însotit de Optila si Traustila. acuzându-1 de trãdare si. Moartea lui Aetius.dupã pãrerea lui Bury ... în Campus Martius. Influenta si prestigiul sãu se datorau mai cu seamã imensei sale averi. dar intriga sambelanului fãcu sã nu reuseascã. pe lângã Alaric si Rugila. Cf.Prãbusirea imperiului hun a produs o modificare fundamentalã în asezarea geograficã a barbarilor din regiunea Dunãrii.

p. si cea mai celebrã din toate. îl depuse pe Avitus. încetând din viatã la 27 ianuarie 457 (P. cu putin înaintea mortii sale. A. Oricum. un nobil si literat.Ea trãise o viatã de pietate si de multã caritate. Un grandproces canonique ã Byzance an debut du XV siecle. a ridicat la Constantinopol mai multe lãcasuri de rugãciune. Leon I. Theotokos din Chalkoprateia (cartierul negustorilor de bronz). Acesta vine în Italia si Roma îl primeste. pe Avitus. Eudokia se cãsãtori acolo cu Huneric. p. în 453. REB. Majorian. regele lor. 305 Bisericii. fiul unui print suab. Ricimer. dintre care trei au fost închinate Maicii Domnului: una. 94 (1976). Pe când iesea cãlare din oras. sub numãrul 4). Saintjean de Lycopolis et l'empereurMarcien. fiind serbat pânã astãzi la data de 2 iule în calendarul ortodox. bun prieten cu el. Timp de douã sãptãmâni. Genseric intrã în Roma. Dupã ce strânserã astfel toatã bogãtia publicã si privatã a Romei. Se continuã astfel o traditie atestatã pânã la sfârsitul statului bizantin. fusese promisã fiului acestuia. p. trimisã de cumnata sa de la Ierusalim359. recunoscut de urmasul lui Marcian. Huneric. An.ostilitatea regelui vandal printr-o aliantã matrimonialã. Majorian fu proclamat împãrat. în acest timp. stãpânea situatia. The Date and Circumatances of Marcian's Decease. care deveni episcop si în curând muri. voi. înãltatã la Blachernae. câstigând o victorie asupra flotei vandale (456). în apele Corsicii. potrivit altor opinii. 30 (1972). V. dar nu reusi sã protejeze orasul împotriva jafului si violentei. a proclamat împãrat. publicat si în FHDR. . vandalii îsi încãr-carã corãbiile si se întoarserã în Africa. 155. 48 (1978). evenimentul este imortalizat de cãtre Sinaxarul constanti-nopolitan.. meritând elogiile 358 [B. la Toulose (9-10 iulie). Eudokia si 304 Placidia. 327. Croke. aproape de Sfânta Sofia. înteles cu un nobil roman. Boli. Le trisepiscopat du pa-triarcheMatthieu f (1397-1410). 1982. Pãrãsit de garda sa si de prieteni. Marcian îsi începuse domnia la 25 august 450. avea comanda supremã si. în cursul lungii sale conduceri. Papa Leon I îi iesi înainte la porti. clãditã pe tãrmul de est al orasului si renumitã prin icoana Fecioarei. la l aprilie 457. Palatul de pe Palatin fu scotocit peste tot. care a clãdit o capelã specialã pentru a-1 359 Aceastã picturã e atribuitã Sfântului Luca. La sfârsitul anului 456. Maximus se gândi sã fugã. între altele si de cãtre disertatiile canonice ale mitropolitului Macarie de Ankyra (cf. Devos. pretioase opere de artã furã smulse. Timp de 16 ani exercitã o autoritate pe care n-o avusese nimeni mai înainte. el fu creator de împãrati în Occident. în vremea împãratului Leon I (457474). fiind acceptat si de împãratul Marcian. Theodoric al II-lea. ca federat si aliat. un individ îl lovi cu o piatrã în tâmplã si lovitura îl ucise pe loc. Trei zile mai târziu. stirea cã Genseric pornise cu flota stârni panicã printre populatia Romei si un exod general se produse. Eudoxia si fiicele sale. Multimea îl sfâsie apoi în bucãti (31 mai 455). unde Ricimer. metodic. Pulcheria murise mai înainte. Nãscut pe la anul 392. vandalii prãdarã Roma. adus de la Ierusalim în domnia urmasului lui Marcian. Dar nu era bine vãzut la Roma. „Byzantion". în prada imensã adunatã de jefuitori se aflau si odoarele de aur aduse de Titus de la templul din Ierusalim. Orientul avu multã liniste în vremea în care Occidentul era nãvãlit din toate pãrtile de barbari. târând dupã ei multime de captivi. Theodoric al II-lea trecu în Spania si-i zdrobi pe suevi. p. alta Theotokos Hodegetria („care duce la Victorie").D. 360 [Adunarea sau depunerea Cinstitului Vesmânt al Maicii Domnului în Biserica de la Blachernai (sau Vlacherne) ar fi avut loc. Laurent. împãratul Marcian se stinse din viatã la sfârsitul lui ianuarie 457 si cu el dinastia lui Theodosius îsi încheie destinul358. se aflau printre ei. Bucuresti. IV. Singura fortã în Occident erau vizigotii. 457. care-1 numise generalisim. Aici se pãstra un vesmânt al Fecioarei. 5-9. 303-316)].

rptjSouvog TTJV ãtiav. Nefiind un Augustus sau o Augusta. . p. aveau o importantã imensã. pp.3febr. în amintirea unui cetãtean care a ajuns la mãrire în Statul roman365. Paris. pp. spre a fi deosebit de Arcadius. originar din Thracia361 si crestin ortodox. 1921. Tot asa Theodosius al II-lea era numit „cel mic". cum s-a mai spus înainte. Aspar. 323. avea atunci cea mai mare autoritate în armatã. fiind. si voi.E. n. în faptul cã. rãzimatã pe germani si strãini. La Sfânta Mãria a Blachernelor se pãstrau giulgiul si tunica sa (maphoriori). 474) a. 608. Princeton. op. reînvia acum. în Italia. 95]. încoronarea. Aceastã sacrã relicvã a fost pentru populatia Constantinopolului. . desi într-o formã mai putin violentã. stiintificã. Spre a neutraliza puterea lui supãrãtoare. cit. era puternicã.) apãrãtor al orasului. atât de agresiv în timpul lui Arcadius.. 307 m. el îl alese pe Leon. dar reprezenta interesele germane (sotia sa era o ostrogotã). întâiul împãrat încoronat de patriarh. n. 457. Pozitia lui. S-a multumit deci cu rolul pe care-1 avea în acelasi timp. cu care apare la unii istorici. Byzantium and tbe Decline of Rome. Spincescu). Recrutarea trupelor de isau-rieni. cit. Aspar era un alan.T. împãratul îsi apropie în acelasi timp pe unul din conducãtorii lor. Senatul n-a putut decât aproba 361 Cedrenus. Kaegi Jr. Sanctuaires de Byzance. ns. Enciclopedicã. cum aratã Bury (op.Referitor la acest aspect. v. care servise ca domesti-cus sub Aspar362. Ed. 44 si urm. acela de a ridica împãrati pe care sã-i domine. numit Tarasi-kodissa364. a fost numit. seful isaurian îsi schimbã atunci numele sãu neobisnuit în acela de Zenon. 91. p. fiindcã în copilãrie era cunoscut ca 6 /nxrpot Baaihevg. 1989. Leon I„Thracul" (7/ebr. (Bonn): ovrot 6 BacnAeug &pât fjv TO yevog. plimbate pe metereze ori de câte ori Constantinopolul era asediat. Situatia Lazicei. ea fu îndeplinitã de patriarhul Anatolios363. alegerea unui nou împãrat trebuia fãcutã de armatã si Senat. Arda-burius.. 315-316. ^OOVT). Ed. la 7 februarie 457. Suprimarea lui Aspar. în ultimele zile ale orasului. nu poate fi luat în sensul pe care posteritatea 1-a acordat marilor împãrati. El avea comanda de magister militum inpraesenti. 1994. Aceste relicve. dupã proclamarea noului împãrat. pentru a îndeplini ceremonia încoronãrii. Fiind arian si un barbar. care a vãzut pentru prima oarã lumina tiparului la Paris în anii 1948-1950). Cu stingerea dinastiei lui Theodosius. I. Bucuresti. cei doi Leon au fost deosebiti ca Aecov 6 /xeyag si Aecov 6 niKpoq. Brehier fãcea trimitere la J. vestiti prin vigoarea si vitejia lor. p. Bucuresti. Brehier. dupã Constantin Porphyrogennetos.] 309 aceastã alegere si Leon fu încoronat în palatul Hebdomon. DISPUTA ÎN JURUL DOGMEI CHALKEDONIENE 1. patroana orasului. erau 306 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN primi (77 ãjia aopog). [W. 1968. Pericolul german. p. un fel de Palîadium protector al capitalei360.T. 362 Supranumele de „cel Mare". dupã încoronarea nepotului sãu (Leon al II-lea). Ricimer. Acest titlu îsi are la el originea. privite ca un paladium (subl. iar aceastã manifestare exercita o influentã binefãcãtoare asupra moralului apãrãtorilor cetãtii" (în traducerea lui N. 206 (cartea reprezentând traducerea româneascã a volumului al III-lea al sintezei „Le monde byzantin". Civilizatia bizantinã. dupã întronarea lui Leon I. 363 Descrierea ceremoniei. Rãscoala si statul Asãnestilor. Pentru acelasi maphorion sau omophori-on. iar fiul sãu. la Bury. 1). nu se putea gândi sã urce pe tronul imperiului.. 31-48. L. scria cã „La Constantinopol moastele Fecioarei. Leon I îsi recrutã regimente din supusi indigeni si anume din isaurieni. Ebersolt. care veni la Constantinopol si cãruia Leon îi dãdu de sotie pe fiica sa Ariadne (466-467). iar la Sfînta Mariaa din Chalkopratia. în acest scop. magister militum per Orientem. URMAsII DINASTIEI THEODOSIENE. învestit cu rangul însemnat de patricius. sprijinit pe trupele sale germane. centura Sa.

p. pentru a fi opusi mercenarilor strãini366. când muri. . Decomposition de l'empire (395-751) (în „L'histoire du Moyen Age". Brooks. I. EnsslinJ 3M 'Poucro'DjLijSAaSeroTou (Candidus. 20 (1983).< 365 Hodgkin. ed. i'"*> 312 capitat368. Paris. numit magister militum per Orientem. 252 si resp.. a fost un împãrat de seamã. Ostrogorsky. Dar ridicarea unui arian la un rang recunoscut ca o treaptã spre tronul imperial. 1923. 2. în fruntea imperiului fu pus un om obscur. în 461. cf. a produs o revoltã generalã la Constantinopol si manifestatii zgomotoase au avut loc la Hippodrom. 473. Constantinopolul nu-1 recunoscu. Cf. pe când se afla în Thracia pentru a respinge o nãvãlire a hunilor. 529-534. în lipsa lui. p. Când se întoarse în Italia. un german. I-er). putea fi . la l aprilie 457. p. A. 316-320. fiica mai micã a împãratului. Aspar nu putea vedea cu ochi buni aducerea în capitalã a trupelor de isaurieni si a sefului lor. în scurta-i domnie de patru ani. Noul Caesar a fost logodit cu Leontia. 36. dupã care Leon I îl trimite ca împãrat pe Anthemios. Trimisi ai Curtii îl conving sã renunte la întreprinderea sa si el pretinde cã a fost instigat de Ardaburius. op. p. Situatia în Occident. Athena. cu soldati de-ai lui Zenon. III. Viena. voi. cãci îl întâlnim întâia oarã în domnia lui. în fata atâtor intrigi.«. 82 si urm. p.> 310 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Leon I institui si un nou corp al gãrzii. în primii ani ai domniei. . A urmat un lung interregn de doi ani. cum sugereazã Brooks: "nãscut din Rusumblada". p. 150]. amenintã cu rebeliunea. ADSV. 318. b. magister mili-tumper Thraciam. Indakos. fiica lui Marcian. Dar flota romanã fu capturatã si proiectul sãu zãdãrnicit. t. op. III. Kozlov. The Eastern Provinces. Stein. declarând cã Patrikios era gata sã treacã la adevãrata credintã. voi. împãratul a împlinit o veche promisiune fãcutã lui Aspar. 363 Vezi F. 90. n. vãrul lui Iulian.. W. cit. unde a suprimat un periculos brigand. Rãzboaiele cu vandalii si ostrogotii. autoritatea în Lazica fu pierdutã. Bury. nu 1-a putut ajuta si.. Aspar si Ardaburius au fost ucisi de eunuci în palat.. 366 Bury. unde se hotãrãste distrugerea lui Aspar si a familiei sale (471). o interventie în Lazica îl sili pe regele Gobazes (sau Goubazes) sã abdice în favoarea fiului sãu. 1928. iubitor al binelui public. Bunicul sãu fusese vestitul Anthemios din timpul adolescentei lui Theodosius al II-lea. I. 311 în acest timp. p. dar fiind atacat de Peroz al Persiei (468). ales în Pars Occidentalis. 1928. Histoire de l'Etat byzantin. . 1998. Anagast. . p. între Genova si Pavia fu învãluit de oamenii lui Ricimer. E. V v. . a trecut în Spania si a voit sã se îmbarce pentru recuperarea Africii. Caesarul Patrikios a fost numai rãnit. descendent al lui Proko-pios. El a încercat. Excubitorii. bibliografia privitoare la Aspar si la fiul sãu Ardaburius existã în EPLBIP.[Opinie sustinutã si de G. dupã câteva zile. care-i disputase imperiul lui Va-lens. împãratul a cãutat sã linisteascã multimea. devotat împãratului. Zenon se întoarce în grabã la Constantinopol. cit. 29-30. p. Pfister et Ganshof. ocupat cu expeditia în Africa. Pentru aceastã faptã. Primindu-1 apoi la Constantinopol. Alesul era cãsãtorit cu Euphemia. Geschichte des spãtromiscbem Reichhes. 471. Lot. voi. Gobazes se declarã supus imperiului. înãltând la rangul de Caesar pe fiul-sãu Patrikios (469-470). Libius Severus. a plecat în Isauria. LRE. E probabil sã fi fost recrutati dintre isaurieni. Când Zenon. El domni pânã în noiembrie 465. astfel. p. •' . p.nacale 70-h gg. Leon I a fost stigmatizat cu porecla de makelles (mãcelarul)367. Majorian. ••-• . însotit de putine trupe. Osnovnye napravlenija politiceskoj oppozicii pravitel'stvu Vizantii v 50 . par Lot. Fatã de barbari a avut o atitudine energicã: a pacificat Gallia.B. sã-1 asasineze pe acesta. de367 (J. Bonn). Londra. el a dat o legislatie însemnatã. Leon I. care se temea de el si.

Croatia de Nord între Drava si Sava. care avea sã joace un rol atât de mare în Italia. Ei au luptat cu credintã sub stegurile lui Attila. dupã lupta de la Nedao. trebuia sã-i atace pe vandali în Sardinia si apoi sã se uneascã la Carthagina cu ceilalti. magister militum Dalmatiae. Oxford. avea un fel de suprematie asupra fratilor sãi mai tineri371. puse în fruntea ei ca sef pe Basiliskos. sub influenta Verinei si a lui Aspar. 369 G. Gibbon. t. flotele sale debarcau si prãdau. III. H. Diplomat. Basiliskos fugi cu restul flotei în Sicilia si de acolo la Constantinopol. sub trei frati din neamul regesc al amalilor: Walamer. Din nefericire Leon. Heraclius si Marcellinus siau executat fãrã dificultate misiunea. care se revãrsarã din Pannonia în imperiu . Leon I avu de lucru cu ostrogotii. pentru a nu întãri pozitia lui Leon printro victorie atât de mare. un om incompetent si nesigur. p 178. I. Dar regele vandalilor rupse în curând pacea cu Orientul. Sava si Dunãre. de Attila. pentru a fi opus lui Olybrius. Widimer (Widemir) si Thiudimer (Theodemir). în loc sã loveascã imediat Carthagina. IV. fãrã care nu se putea nimic în Occident. în pretioasa-i operã asupra nãvãlitorilor Italiei. 10-11. s-a oprit într-un port. ostrogotii îsi dobândirã neatârnarea. Cu ei puterea regalã e întâia oarã divizatã la goti si T. 1896. si devasteazã tinuturile de la Dunãre pânã în Thessalia. Balaton). . Finlay. Aspar. Hodgkin. pentru a-i nimici pe vandali. împãratul Marcian îi admisese ca federati. în marea bãtãlie din Campus Mauriacus. t. el s-a retras la Herakleia370. History ofGreecefrom its conquest by the Romans to thepresent time. a Il-a. Widimer372. dar. cu fortele italiene. Noul ales sosi în Italia si fu proclamat împãrat în ziua de 12 aprilie 467. Vandalii amenintau astfel comertul Mediteranei. Marcellinus. scuturând jugul hunilor si umplurã golul lãsat de ei în Pannonia. Dupã Hodgkin. 37-40. Acest consimtãmânt a fost asigurat prin cãsãtoria barbarului atotputernic cu Alypia. presupune cã aceastã diviziune a puterii a fost încurajatã. sotul Placidiei. în unire cu fortele Italiei si Dalmatiei. Leon I se hotãrî a porni o actiune decisivã. 1877. Urât de populatie. se nãscu tocmai în momentul în care Thiudimer primea vestea biruintei lui Walamer asupra hunilor. ed. iar triunghiul de nord-vest. Bury. Tozer. ed.deci considerat un reprezentant al familiei lui Theodosius. Genseric relua ostilitãtile contra Italiei. a fost atribuit fratelui mai tânãr. cea mai costisitoare si mai puternicã întreprindere navalã pe care au pregãtit-o romanii: flota numãra nu mai putin de 1113 corãbii369. nimicindu-i jumãtate din flota imperialã. Verina. lordanes nu e clar în descrierea împãrtirii acestei provincii între frati. Walamer a ocupat Slavonia. pp. ed. la oarecare distantã si a dat câteva zile lui Genseric. care încercaserã a se întoarce în locurile de 371 Italy and her invaders (476-535). împrãstiind flota lui Genseric în apropierea Siciliei. Cel mai mare dintre frati. Theodoric. Cea din urmã se cãsãtori acolo cu senatorul Anicius Olybrius. impusese aceastã numire. Mai trebuia însã si consimtãmântul lui Ricimer. Decline and Fãli. Walamer. Cãtre sfârsitul domniei sale. luptarã la Nedao. ca sã aducã natiunea într-o stare de slãbiciune si dependentã. pp. cu care era logoditã înainte de cucerirea Romei. dar Basiliskos. candidatul lui Genseric. între lacul Pelso. dupã moartea puternicului suveran hun. Thiudimer. în care acesta a putut scoate altã flotã si ataca prin surprindere. dacã nu poruncitã. 314 Am vãzut cã. fiica lui Anthemios. Edw. fratele sotiei sale.F. 313 Expeditia fu organizatã pe o scarã vastã (468). Ei apar împãrtiti în trei grupe. generalul Heraclius cu fortele Egiptului avea sã debarce în Tripolitana si sã meargã pe uscat asupra Cartaginei. în 467 el fãcu o incursiune în Peloponez. el trimise la Constantinopol pe Eudokia si Placi-dia. spre a dezarma Orientul. Planul era sã-i atace pe vandali din trei pãrti: Basiliskos avea sã meargã direct la Carthagina. Oxford. o lungã regiune între Dunãre si lacul Pelso (Platen See.

. pe timpul când acesta era un simplu subaltern al patronului comun. care trecu Dunãrea cu hunii sãi. p. p.. cu vandalii si alanii. smulgând Sirmium din mâinile regelui sarmat . i-a atacat pe ostrogoti. Thiudimer întreprinse o altã campanie. Ostrogotii. 315 unde fuseserã alungati (454)373. fiul lui Thiudimer. fãrã stirea tatãlui. au dat drumul fiului sãu si captivilor. drept garantie a fidelitãtii lor. suevii au fost nevoiti sã treacã peste ostrogoti. ca sã lãmureascã lucrurile. pp. 2). iarna. pe care sub eufemismul de strenuae sau strenae („dar de anul nou"). nãvãlesc în Moesia si o devasteazã în lung si în lat. întors de la Constantinopol. 373 Datã admisã în general pentru nasterea lui Theodoric. trimitându-i în patria lor. jefuindu-le vitele. omnino flo-rentem cum suis. fiul lui Hunimund. citat de Hodgkin. Ei erau amestecati cu ala-mannii. cum presupune Hodgkin. Bine înzestrat. aruncat de pe cal în timpul bãtãliei ce avu loc lângã Sava. în timp ce Amalii erau lãsati în sãrãcie si dispret374. fiindcã era greu sã-i hrãneascã sau socoteau riscant a robi un popor asa de mare375. încãrcat de daruri... 376 Ibidem. în legãturi de prietenie cu Leon I. 18-22. strãbãtu Moravia si Boemia si îi lovi din spate pe suevi si pe confederatii lor alamanni. plãtin-du-le rãmãsita subventiei dintr-o datã si garantând-o pentru viitor. 374 „Missa legatione ad imperatorem Walamir ejusque Germani. 22-23. Dupã moartea lui Hunimund. am vãzut. Dupã un timp. împãratul Leon I îl pusese în libertate. în 471. fiul lui Triarius. n. ei ridicã armele. fu strãpuns de lãncile suevilor si lordanes afirmã cã ostrogotii au sters de sub soare numele skirilor. acest copil s-a fãcut repede iubit de Leon I. 13. 316 Timp de zece ani. era în întârziere si trimit o ambasadã la Constantinopol. 76. în regiunea cunoscutã azi sub numele de Pãdurea Neagrã. spre a rãzbuna înfrângerea suferitã. cit. Când se întoarse din aceastã campanie. capturându-1 pe regele Hunimund si târând în sclavie mare parte din armatã. cit. 317 NICOLAE BANESCU rugii si sarmatii. fãrã nici o legãturã cu neamul regesc al Amalilor. Strânse în jurul sãu o trupã de vreo zece mii de oameni si se strecurã. pp. Theodoric se pregãti îndatã pentru întâia sa faptã de arme. în Spania. Suabia. aliindu-se cu skirii. ostrogotii îi bat strasnic si-i alungã din Pannonia. Coborâtor dintr-un neam inferior. un copil de 7 ani. un tânãr de vreo 17-18 ani. Thiudimer îl aflã acasã pe fiul sãu Theodoric. au trimis ostatic la Constantinopol pe cel mai în vârstã dintre mostenitorii Amali. atacati de Dingizech. La Curtea din Constantinopol era atunci un sef got. supranumit Strabo (Sasiul). Trecând Dunãrea. Aceastã mare confederatie fu învinsã de ostrogoti. Romanorumque amicitiis junctum et annua solennia consequentem et se tantum despici" (lordanes. O parte dintre ei trecuserã mai înainte. Acest got e probabil sã fi fost. Acesta dãdu o luptã sângeroasã cu suevii si skirii care aveau o confederatie si cu gepizii. Indignati. s-au obligat a nu mai cutreiera regiunile din sudul Dunãrii si. la rândul lor. op. Ei au purtat unele lupte cu vecinii de la nord si est. nepotul sotiei lui Aspar. loc. cât a stat Theodoric la Constan-tinopol. 375 Hodgkin. Rãspunsul adus n-a fost multumitor. probabil pe la 470. Când el era în vârstã de 7 ani. fratii ostrogoti descoperã cã indemnitatea. rãzbunând moartea lui Walamer376. Leon I s-a vãzut silit a încheia pace cu ei (461). Oamenii lui Walamer au recunoscut acum autoritatea lui Thiudimer.372 Ibidem. lângã lacul Pelso (Balaton). Pentru a prãda în imperiu. pe Theodoric. Suevii cu care aveau acum de a face locuiau în coltul sud-vestic al Germaniei. vident Theodericum Triarii filium. Theodoric. o primeau de la Bizant. Walamer. Au avut apoi lupte cu suevii.. se bucura totusi de prietenia Bizantului si îsi primea regulat onorariul anual.. Ostrogotii i-au atacat noaptea în lagãr. ostrogotii au pãstrat cu credintã pacea.

Situatia era acum si mai rea. Scrisoarea cãzu în mâinile lui Ricimer..Babai. Dar acesta. apoi de acolo la Cherson. ca sã-1 împace pe Anthemios cu 377 Datã indicatã de Stein. Leon I nu tolera acest lucru. abia ajuns acolo. un tânãr de 20 de ani acum. care a fost un prelat blând si tolerant380. lângã Marea Egee. cãzurã în mâinile sale. de hidropizie. Anthemios si Ricimer. zis Basilikos. Pacificarea Galliei era o problemã tot atât de gravã pentru Anthemios cum fusese pentru Majorian. se gândea a-si întinde stãpânirea asupra întregii Galii si asupra Spaniei. în chestiunea religioasã. Cunoscutul literat Sidonius Apollinaris fãcea parte din misiune. unde cantonase. Theodoric fu trimis într-un mars rapid spre sud. îl . Dar Ricimer nu supravietui nici douã luni socrului sãu: el muri de hemoragie. la 18 august. El îl scoase pe uzurpator din Scaun. cu o grupã de orase. ca mai puternic. socotind Pannonia prea strâmtã pentru ei. îsi luã sarcina mai grea de a se stabili pe teritoriul Imperiului bizantin. din cauza impopularitãtii isaurienilor. fiindcã servea interesele adversarilor. zis Aeluros. 75 de ani mai înainte. renuntând la demnitatea regalã. vãzându-se asediat. 319 Ricimer. Olybrius. regele vizigotilor. dar. Vãzând primejdia. regele vizigotilor378. Aflând de succesele fiului sãu. fiul lui Zenon si al Ariadnei. se îmbolnãvi si muri. fu trimis de Leon I la Roma. Leon I trecu din viatã în ziua de 3 februarie 474. Tronul Romei fu ocupat de Glycerius. continuând astfel politica înaintasului sãu. Patriciul Hilarianus.. fusese ucis de alexandrini. Thiudimer porni de la Naissus spre Thessalonic (primãvara anului 473). ca federati. proclamat împãrat la Ravenna. unde muri. Widimer porni în 473 cãtre Italia.. în Gallia. de vreo sase ani. care fu ucis. Geschichte. si el a compus un panegiric împãratului. Glycerius nu fu în stare sã lupte cu ostrogotii si intrã în tratative cu ei. Leon I a îmbrãtisat ortodoxia stabilitã de Sinodul de la Chalkedon. p. asedie îndatã Roma si o cuceri cu usurintã. care-1 proclamã în aprilie pe Olybrius împãrat. iar împãratul trebui sã-i cedeze altã regiune. si-a unit fortele cu ale lui Euric. Italia era împãrtitã în douã. galo-ro-manii cerurã protectia lui Anthemios. Euric. asociat mai dinainte la tron. cu ocazia consulatului sãu. lãsã imperiul nepotului sãu Leon al II-lea. ™ Ibidem. Dar împãratul trimise si un mesager lui Anthemios. posibil si Larissa. la 15 iulie 472379. pp. Dupã moartea lui. în Macedonia. Politica religioasã a lui Leon L Moartea sa. luând avizul episcopilor din fiecare eparhie si-1 exila la Gangra. Patriarhul Proterios. Thiudimer trecu Sava cu o armatã considerabilã. Anthemios a cãutat a-si asigura concursul burgunzilor împotriva gotilor. ostrogotii. 528. în locul sãu fu numit alt Timotheos. dar n-a putut rezista agresiunii lui Euric. evenimente grave s-au întâmplat în Biserica Alexandriei. la îndemnul mamei sale. primind în schimb o regiune fertilã. comandantul de Thessalonic. iar patriciul la Milan. 318 Curând dupã aceste evenimente. între Anthemios si Ricimer erau acum relatii dusmãnoase. plãtindu-i pentru a trece. Temându-se a-1 declara ca succesor pe Zenon. Anthemios fu prins si decapitat. în Thessalia. în 472 împãratul domnea la Roma. care-1 înãltaserã în Scaun pe Timotheos. Widimer si Thiudimer hotãrârã sã plece. cu o scrisoare în care îl îndemna sã1 suprime pe Olybrius. o apucã pe valea Moravei si ocupã Naissus (Nis). lãsându-1 pe Widimer sã nãvãleascã în Italia. luã succesiunea ca rege. Nu mult înainte de moartea lui Leon. cereau sã fie dusi la rãzboi. Alaric. partizan zelos al lui Dioskoros. trimitând la Roma o deputãtie. Fiul lui Widimer îi conduse si. El trecu peste Balcani în valea fluviului Axios (Vardar). Moesia de Jos cu Novae. Stobi. care impuse sarmatilor de la frontierã neutralitatea. Thiudimer. c. în noiembrie se stinse si Olybrius. negociazã cu seful ostrogot si se încheie o conventie prin care barbarii se obligã a înceta jafurile. Monastir. 25-27. Thiudimer muri (474)377 si Theodoric. pe atunci la Constantinopol.

spuse cã cel mai bun dar ar fi libertatea captivilor. însotit de putini isaurieni. se strecurã dincolo de Bosfor. cum sperase. în tezaurul public.asociazã pe tatãl sãu la domnie. 472. Uzurparea lui Basiliskos. condusã de împãrãteasa vãduvã Verina (475-476). tot atât de ambitios ca si ea. The Eastem Provinces. 384 Zonaras. împãratul îsi ia sotia si mama. de fiul 383 sau Abia începuse. stãpânã pe situatie. care a fost confirmatã. pp. domnia lui Zenon si o conspiratie se urzi împotriva sa. 380 Theoph. pp. ea nu putea suferi sã se vadã aruncatã pe planul al doilea si se gândi a ridica la tron pe favoritul sãu Patrikios. p. Basiliskos. Ultimul act al acestui rãzboi a fost ocuparea orasului Nicopolis. Revoltele lui Mar-cian si Illos. nici mânia neîmpãcatã care-1 stãpânea pe acesta încontinuu. mai mult din ostentatie decât cu adevãrat". sprijinind . situatã la poalele muntelui Taurus. curând dupã moartea lui Leon. t. îndreptându-se spre patria sa Isauria. 2. 172-173 (Bonn). Nici experienta afacerilor publice n-o avea. mai înainte magister officiorum. îl suprimã în acelasi timp pe Patrikios384. III. pp. Ambitioasã. Dacã la acestea adãugãm cã trupele de isaurieni. 390-391. Ibidem. Zenonis. El si-a inaugurat totusi domnia cu un mare succes. nici stiinta prin care domniile pot fi conduse în siguratã381. refuzând 382 Ibidem. Finantele se aflau în cea mai mare penurie. dar în multe era ambitios „si cele ce le sãvârsea. Bonn). p. oameni de încredere ai împãratului. Zenon îl trimise pe Severus sã trateze pacea si acesta. Ca precautie împotriva intrigilor Verinei. Verina îl convinse pe Zenon cã Senatul si poporul sau unit în hotãrârea de a-1 rãsturna si cã singura sa scãpare e fuga. p.. pe care el se sprijinea. întelegem lipsa de popularitate a noului împãrat si multele rebeliuni ce-i disputarã atâtia ani tronul. Verina nu rãmase. El o încoroneazã îndatã pe sotia sa. sub aceste bune auspicii. Genseric i-a predat atunci pe toti captivii sãi si ai fiului sãu si i-a îngãduit lui Severus sã rãscumpere câti a putut dintre ceilalti. History. Bury. Verina-1 atrase în conspiratie si pe fratele ei Basiliskos. punând capãt rãzboiului vandal atât de pãgubitor. iar acesta izbuti a-i câstiga de partea lor pe isaurianul Illos si pe fratele sãu Trocundes. unde se simtea mai în sigurantã. 321 darurile ce i se fãceau. si urm. Când toate pregãtirile furã gata. Zenon era un om lipsit de însusiri. El ajunse cu totul impopular. 275. încoronându-1 apoi si Augustus. cãci cele pe care le lãsase Leon I. 322 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Marcus la rangul de Caesar. când a murit. ca Augusta. 275-276 (ed. 320 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN punându-i pe cap diadema imperialã în Hippodrom (9 februarie 474). I.W. 128 (Bonn). îndatã dupã aceea s-a încheiat o pace perpetuã (474). p. 377. Speriat. Mal-chos ne spune cã nu avea în firea sa cruzimea lui Leon I. „multe fiind dãruite de el amicilor. la întâmplare"382. fu proclamat de Senat si încoronat împãrat. toate se goliserã iute de Zenon. Zenon (9 februarie 474-9 aprilie 491) a. I. si ridicã pe fiul sãu 383 E. dupã moartea lui Genseric (477). bani din tezaurul imperial si. Tânãrul împãrat muri dupã nouã luni si Zenon rãmase în fruntea imperiului singur. Dar Basiliskos nu se putu mentine mult timp. fiind greu de strãbãtut de armate. Brooks. regiunea. 379 Bury. la Chalkedon (9 ianuarie 471). le fãcea pentru glorie si pentru a-si atrage admiratia. se fãcuserã tuturor nesuferite prin violentele si grosolãnia lor.

în acest timp. 384 Zonaras. Bury. unde studiase filosofia la scoala neoplatonismului mistic a celebrului Proclus. pe care n-a avut-o savantul englez. Dar un studiu excelent asupra lui. ceva mai târziu. el se dusese la Atena. probabil la sfârsitul anului 478. 385 Zonaras. pp. Dupã ce predase literele la Panopolis. dupã mamã. ajutându-1 sã-si recapete tronul. ne-a . îi fãcu aceastã Hodgkin. Marcian trebui sã-si caute azil la Sfintii Apostoli. apoi o închise în fortãreata din Dalisandos. de unde fu scos. avea si ea un favorit. 390-391. Basiliskos. acestia îl înving un timp. egipteanul Pamprepios din Panopolis. Cel din urmã revoltat împotriva domniei lui Zenon. Illos trecu Bosforul cu isaurienii sãi si risipi armata lui Marcian. împãratul din Occident. se îndreptã cãtre Constantinopol. rebelul pieri acolo de foame. Acesta. surghiunit în Asia Micã si hirotonisit preot. pp. pe Harmatios. nãscutã dupã ce tatãl sãu se urcase pe tron. Illos se retrase atunci de la Curte. apoi la Alexandria. 129-130. în parte atrãgând-o prin daruri. 209-238. Hodgkin ne-a schitat în câteva pagini cariera acestui interesant tip al pãgânismului388. [E. III. Basiliskos îl trimite acum sã-i întâmpine pe adversari în Asia. de o informatie impresionantã. a fost cel mai de seamã si mai nobil dintre dusmanii sãi. Armatele unite merg la Constantinopol si Zenon intrã astfel fãrã rezistentã în vechea sa resedintã (august 476). Leontia se retrase si ea într-o mãnãstire. Verina era cea mai vinovatã dintre toate. Harmatios fusese numit magister militum în Thracia. Trimitându-1 pe Illos cu fratele sãu împotriva lui Zenon. t. De trei ori viata îi fusese în primejdie prin uneltirile lor. pp. atacã palatul cumnatului sãu si casa lui Illos. The Emperor Zenon and the Isaurians. el îsi ridicã trupe si împreunã cu fratele sãu. Dupã Bury. pp. ei au fost decapitati. Zenon îi datora o deosebitã recunostintã pentru serviciile ce-i fãcuse. dincolo de Bosfor386. împreunã cu familia sa. în acea zi de triumf. unde se afla cartierul lui Zenon. între altele. care o trimise cu o mare suitã în Isauria. Ca atare. aceea a lui Marcian. I. închis într-un turn a cãrui poartã a fost ziditã si turnul dat în paza unei trupe sigure. poet si filosof. declarându-i cã nu se simtea niciodatã în sigurantã cât timp aceastã femeie va rãmâne în Constantinopol. în Thebaida. fiica mai micã a împãratului Leon I. La Niceea. a fost exilat într-o fortãreatã din Cappadocia. Illos îi descoperi lui Zenon intrigile Verinei împotriva vietii sale. deci fiu de împãrat. III. Marcian se socotea mai îndreptãtit sã ocupe tronul. dar Marcian nu sustinu mai departe atacul si amânã pânã a doua zi rezultatul final. Dar femeile din familia imperialã îl urmãreau cu nepotolita lor urã. Printre însotitorii lui Illos.W. unde se refugiase. Prokopios. Cãsãtorit cu Leontia. 8 (1893). silind-o a se cãlugãri în biserica din Tarsos387. Brooks. concetãteanul sãu Illos. fie ademeniti de banii si promisiunile lui Zenon. El era.] 323 Dupã vreo trei ani se produse a doua încercare de a-1 rãsturna pe Zenon. nepotul sotului sãu. dar deodatã trec de partea lui. ea îl îndemnase pe prefectul pretoriului Epinikos sã-1 asasineze si acesta. 52-52. III. p. se gãsea si un om cu multã reputatie printre contemporani. informându-i cã nebunia lui Basiliskos e insuportabilã si îndemnân-du-i sã ajute la întoarcerea lui Zenon. Mai înainte de a intra în capitalã. fiind scos din Sfânta Sofia. întrunind în persoana sa calitatea de gramatic. o femeie foarte frumoasã. exilat în Isauria. cu sotia si copiii sãi385. Atenienii 1-au considerat cel mai eminent dintre discipolii divinului maestru. fie primind scrisori de la Senat. Zenon o pãrãsi la discretia lui Illos. O bãtãlie crâncenã avu loc si victoria era aproape câstigatã. Sub influenta ei. Zenonis. „English Historical Review".monofizitismul. pe când Ariadne fusese nãscutã înainte de domnia lui Leon. 128 (Bonn). nepot al fostului împãrat cu acest nume si fiul lui Anthemios. o porphyrogenetã. Dar fu rechemat în curând si împãratul îi iesi înainte cu o suitã impunãtoare. Illos reuseste sã-1 despartã pe Harmatios de Basiliskos. unin-du-si fortele cu ale lor. 324 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN destãinuire.

multumitã omului de încredere al acestuia.-. atât de sugestiv. n. si-1 aduse la Illos. OVK L%ov vnoKpiaiv. Pamprepios era un grec. tãindu-i o ureche. Fermecat de cele auzite. 2238. Pamprepios îsi asimila artele secrete ale magiei.. Ariadne ceru si ea stãruitor lui Zenon rechemarea mamei sale.dat Henri Gregoire389. Ei îl convinserã pe Zenon si Verina sã-1 exileze. Multi dintre cei prezenti filosofarã. la revolta lui Illos. 388 P. ci în toatã libertatea si-1 manifesta391. având un mare protector în arhontele Theagenes. un sofist egiptean despre care se spun 390 Ibidem. Arhontele era însã un mare înfumurat si pretindea de la protejatii sãi o adulatie permanentã. pasaj din Malchos: To ' iat. p. vrov Tg nappr\Giaq Jipo8r\)i(og 326 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN minuni. Pamprepios îl cunoscu pe Illos. fãcân-du-1 sfetnicul sãu. Illos ceru 392 Suidas. p. 24 din iulie 1929. 24.' 387 loan de Antiochia:ev Tt? Katã Tapaov Lf ap.iar filosoful nostru demisiona si pãrãsi Atena. Ca si dascãlul sãu Proclus. 391 Suidas. (pevaKia&eig "7/Uoug /iL/zLpi/iv?#fLvj7 Ao/tfflTepov avmv nâvucav eicpivs tâv naiSsvrâv KcovoTavrivov. plecând la Constantinopol. Acesta neînduplecându-se. dar atentatorul nu reusi decât sã-1 rãneascã. într-o împrejurare înregistratã de Suidas. Acest studiu. aflându-se odatã cu oameni învãtati. Creditul lui Pamprepios se întemeia pe prezicerile ce le fãcea ministrului protector. Illos 1-a proclamat „mai întelept decât toti profesorii din Constantinopol. Dupã loan de Antiochia. un iubitor de literaturã. el nu fãcea un secret din pãgânismul credintei sale. învãtatul belgian . El avu cu Pamprepios un „conflict de amor propriu" -cum îl caracterizeazã. încât duse la bãnuiala cã stie si alte lucruri „ale întelepciunii secrete". poate lãmuri fãrã gres chestiunea în discutie. v. dar împãratul îi spuse s-o cearã lui Illos. dori sã audã vorbindu-se despre suflet. cu un mare salariu plãtit de Stat. neadmitând nici o independentã. de care îsi legã apoi viata. cãci era plin de întelepciune politicã (?ccd TJV jap noÃiriKfjg avvâaewq e/i^Aeog)393. probeazã Kd'âiepoî. •TO Ibidem.v. dupã Damascius. prieten intim al lui Illos. La vie et Ies vers de Pamprepios aventurier paien. în acest oras plin de crestini. adevãratul „Mecena" al Universitãtii ateniene. disensiunea dintre Zenon si Illos a fost începutã de cel dintâi. El cuceri mâna unei ateniene si o catedrã de filologie390. „zilele lui Libanios si Iulian". 1. închis de Illos de mai multi ani într-o fortãreatã din Isauria. în „Bulletin de l'Association Guillaume Bude". ''''"'" '' • ' . s. 325 NICOLAE BANESCU cooperatia elenilor pãgâni. Ariadne câstigã pe unul din garda scholarilor sã-1 asasineze. deci un pãgân în credinta sa si invidiosii uneltirã a-1 compromite. arãtându-1 ca practicând magia si profetiile. Generalul. dar discutia a lãsat confuzie în spirite din pricina contradictiilor. III. 53. SeiKvvfievov. atrasi de Pamprepios. fiecare în felul sãu. Au câmp d'un Wallenstein byzantin. Pamprepios a tinut cu mare elegantã despre suflet un discurs mult meditat. 53 si urm. cu speranta de a revedea. împãratul cerând cu insistentã eliberarea fratelui sãu Longinus. asupra acestui delicat subiect. pp. prin îngrijitã lui vorbire fluentã392 si 1-a numit profesor. El fu ridicat de atotputernicul sãu prieten la înalta functie de quaestor al palatului sacru. nr. ale profetiei si theurgiei. Illos trimise dupã el si-1 luã în Isauria. neferindu-se a-i face lui Illos preziceri împotriva împãratului. Gregoire. Atunci Marsos. 389 H. spuse cã Pamprepios. Hodgkin. s.

328 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN împotriva isaurienilor. 214. Pamprepios. S-a cãutat a se atrage toti nemultumitii. rãsturnarea ereziei monofizite triumfãtoare a Edictului de unire al lui Zenon. Illos si Leontios furã decapitati si capetele lor trimise la Constantinopol. în mare parte isaurieni. Situatia grea în care 1-au pus pe împãrat. ano VJKXTCOV. Verina murise curând dupã începerea asediului. La refuzul sãu. 1870.] 329 NICOLAE BANESCU b. Reforme administrative. dar când avu mâinile mai libere. loan din Antiochia. Zenon introduse însã în administratie unele inovatii care aveau sã rãmânã. în acelasi timp. nu putu lua nici o mãsurã. Elenii sperau o reînviere a epocii lui Iulian. Politica internã a lui Zenon. 31. Rebelul se închide atunci în fortãreata isauricã Cherreas (Cherris) împreunã cu aderentii sãi principali: Leontios. înlocuindu-1 cu loan Scitul. în 488. 1-a împiedicat sã intervinã în Africa în ajutorul crestinilor. Zenon îl revocã din comandamentul Orientului. Marsos murise si el. 30 (1976). Textul unui horoscop anonim al lui Pamprepios. în bãtãlia care avu loc. cum o caracterizeazã E. El a creat noua demnitate aulicã de consul onorar sau ex-consul. 395-396. isauriefiii sunt învinsi. an. HG. Dar înainte de a lua ofensiva. urmat de credinciosul Pamprepios si de alti prieteni si aderenti. Firmin Didot. Ermenric. în politica internã. [D. si ea. care a . „marea masinã pentru procurarea banilor". Asa se explicã îndelungata functiune a lui Sebastian în acest însemnat post. I.cit. împãrãteasa Verina. Noul formular al credintei (ffenotikori). pp. pp. Illos se instaleazã la Antiochia. unui om priceput în afaceri. se aliazã apoi cu Verina. voi. Pânã la începutul anului 484. confiscându-le proprietãtile. st. nu lasã nici o îndoialã în aceastã privintã396. îi ceru lui Illos sã-1 libereze pe Longinus. Zenon nu avea pregãtirea necesarã pentru a conduce Statul. Era în 481-482. conferind astfel calitatea fictivã de consul persoanelor care nu exercitaserã de fapt consulatul. neavând nici ei vreo cunostintã de administratie. auxiliari rugi comandati de fiul lui Aspar. la Tarsos. La 27 iunie 484. în costum imperial. Oamenii de care se înconjurase. Paris. Astfel se dezlãntui rãzboiul care tinu patru ani394. prigoniti de fanatismul arianului Huneric. cf. V. Marsos. între el si suveran mocnea acum dusmãnia si un conflict era inevitabil. el îi expulza din Constantinopol pe prietenii rebelului. Fortãreata sustinu un asediu eroic timp de patru ani si cãzu în cele din urmã prin trãdarea sotiei lui Trocundes. ' Gregoire. el fiind deosebit de dibaci în materie de finante. pp. fragm. cit. p. Pamprepios e înãltat de acesta la însemnata demnitate de magister officiorum. împãratul a fost nevoit a încredinta prefectura pretoriului. p. împãratul. Carolus Muller. prins în ostilitãtile cu ostrogotii. catolicii. desi punea la mezat functiunile si guvernãmintele398. era omul care sã realizeze acest proiect. Acesti „fosti consuli" au format timp de secole o clasã de demnitari bizantini. Cu aceasta. Stein397. ca dispunând de coroanã. pentru trãdare. sub cuvânt cã aduce o propunere de iertare. stabilit dupã loviturã. prin abilitatea si relatiile sale. în Occident cu Odovakar. îl proclamã. se introduce în cetate si deschide portile dinaintea trupelor imperiale.. 133-150. Illos cãutã sã-si creeze o partidã în imperiu. unde furã purtate în vârful unor prãjini în Hippodrom. ! Bury. Gregoire. Pamprepios. S-a negociat cu dusmanii Bizantului: în Orient cu persii. Pingree. 396 H. ales de Illos.327 sã meargã în Orient spre a se reface si Zenon îl numeste magister militum per Orientem. 27-28. uzurpatorul intrã solemn în Antiochia395. DOP. Pamprepios pierise cu trei ani mai înainte.. ed. Zenon îi mobilizeazã pe barbarii lui Theodoric Amalul. Illos îl scoate din închisoare pe Marcian si-1 proclamã împãrat. Ea s-a oferit împãratului în acest scop si. 29. împãrat pe patriciul Leontios. ucis din ordinul lui Illos. pe care o aduce din fortãreata isauricã în care zãcea. Politicul Horoscopes from the Reign of Zeno. seria revoltelor se încheie definitiv.

ale cãrui sedinte se cheamã con-ventus. O anatemã solemnã se pronuntã împotriva lui Nestorios si a lui Eutyches. alungându-1 pe Nepos (impus de Leon I) la Salona si proclamându-1 augustus pe fiul sãu. Stein a stabilit cã. Felix al III-lea. Romulus (29 octombrie 475). fost în serviciul lui Attila. Patriarhul Akakios propuse atunci o nouã formulare a credintei. la începutul secolului al V-lea. c. *° Duchesne. se desparte de ea. roman din Pannonia. nici pe ortodocsi cu privire la unirea celor douã naturi ale lui Christos. Orestes. coanep e| atOpãq. p. ale cãrui sedinte se numesc silentia. în natura Sa divinã. Consistoriul imperial. în mod exact.' Scopul principal era de a nu jigni nici pe monofiziti. Armata Italiei era în acest timp compusã din elemente barbare. p. III (1911). t. doctrina catolicã asupra întrupãrii. Odovakar si Theodoric. s-a depreciat însã din ce în ce mai mult. prin urmare. Patriarhii monofiziti de Alexandria si Antiochia au prilejul de a intra iarãsi în sânul Bisericii imperiului. aceastã nouã formulare a credintei putea strânge la un loc pe prietenii si pe dusmanii Sinodului al IV-lea. prin politica religioasã a predecesorilor. La îndemnul sãu. Provinciile Orientului fuseserã pierdute pentru imperiu. sefii Bisericii simtiserã nevoia de a le readuce în sânul ei si a cãuta. li s-a permis a rezida afarã din capitalã. Bizantul va cãuta iarãsi apropierea de Roma. Se expune în el. Numai papa vechii Rome. fãrã a adopta si fãrã a respinge termenii particulari sau opiniile sectelor vrãjmase. Cu timpul. Acest Henotikon plãcu mai cu seamã egiptenilor.supravietuit disparitiei consulatului propriu-zis. Noul formular al credintei fu semnat. p. în timpul pãstoririi lui Akakios si a urmasului sãu Anastasios. ãnavta. Zenon a modificat apoi jurisdictia senatorialã. o formulã împãciuitoare. Politica externã. Zenon dãdu celebrul Edict de unire. E cel dintâi act al schismei dintre Occident si Orient si. 331 îl confundã pe Christos. se întrunesc într-o sedintã comunã. din cauza tineretii sale. 398 MaJchos. în sarcina lor era întretinerea conductelor de apã ale capitalei. rai ãnpcc'cov eâv ev Tt\ paaiÃâcog ccvÃfj 5ianpãTTLO"&cci 330 de un delict grav: Senatul din Constantinopol participã în largã mãsurã la jurisdictia asupra membrilor sãi. Deciziile celui de al patrulea Sinod de la Chalkedon se eludarã si. Prefectul orasului nu mai avu asupra lor jurisdictia civilã si o nouã jurisdictie fu stabilitã de acum pentru senatorii vinovati 397 Hist. II. începutul dezagregãrii stãpânirii romane din Apus. Când cei distinsi cu rangul de clarissimi si aproape toti spectabiles au pierdut dreptul de a lua loc în Senat. Se ocoleau însã expresiile „o naturã" si „douã naturi"400. Histoire ancienne de l'Eglise. pe placul monofizitilor. de toti episcopii Orientului. dupã câteva decenii. Se hotãra cã Mântuitorul e de aceeasi naturã cu Tatãl. p. eliberate de jugul hunilor si sfãrâmate de os- . 276: Kan^evcav. Regatul ostrogot. zis Augustulus. Luptele cu gotii. t. consacratã uneori procesului unui membru al Senatului399. împotriva tuturor ereticilor care îl împart sau 399 Op. 7. intrase în Italia si fusese înãltat la rangul de generalisim (magister militum). Faptul cel mai însemnat al domniei lui Zenon. silentium et conuentus. si de aceeasi naturã cu noi. recrutate din micile popoare de la Dunãre. în natura Sa de om. 70 si urm. si Senatul. 'EVGJTIKOV (482). astfel. du Bas-Empire. cit. 500 si urm. El merse asupra Ravennei. Rangul lor era inferior numai patriciatului.. Fapte politice de o gravitate exceptionalã se întâmplã în aceastã domnie în jumãtatea de apus a imperiului. în ce priveste politica internã a fost încercarea de a restabili pacea în sânul Bisericii.

turkilingilor. „El apartine . 332 trogoti: rãmãsitele skirilor. Ele nu erau multumite de aceastã situatie.. cãci. al mercenarilor refugiati în Italia..tertia) soldatilor sãi. cu consimtãmântul lui Zenon. vandali. când Honorius i-a asezat pe goti în Aquitania. .. cãutã sã trãiascã în bunã întelegere cu vecinii. i 333 NICOLAE BÂNESCU Evenimentele din 476 au fost de obicei socotite drept „cãderea Imperiului de Apus".adaugã Bury aceluiasi catalog de date cronologice care cuprinde anul 418. cit. Situatia creatã în 476 a fost similarã celei a domniilor împãratilor ridicati de Ricimer. Trupele barbare erau cantonate în Liguria. Nemultumirea era atâtatã de un ofiter.. numit prior sau caput senatus. fiul vestitului Edecon. Odovakar s-a dovedit un cârmuitor inteligent. Fatã de Senat avu o atitudine binevoitoare. trupele reclamarã lui Orestes o treime din pãmânturile Italiei. El si-a dat seama cã fortele sale militare (vreo 15. Fratele sãu Paul e ucis în Ravenna.. Revolutia italianã din 476 a fost un eveniment însemnat. ceea ce refuzase guvernul imperial.. el veni în Italia si luã serviciu în garda imperialã. Pe la mijlocul verii anului 476. sub autoritatea regelui de natiunea lor.. t. Armata barbarã îl alese pe Odovakar rege. El îi restitui puterile monetare de odinioarã si. în câmpia fluviului P6. dupã cum afirmã el.. care e cuprinsã si arsã. care uneori era guvernat de doi sau mai multi augustf. cu familia sa. regele skirilor. . nu al Italiei.-. când Valentinian a cedat tãrile Africii vandalilor.. Era numai un Imperiu roman. > .. 334 treia parte a pãmânturilor italiene (.. probabil.. . . . pp.. p. Când poporul sãu fu nimicit de ostrogoti (pe la 470).000 de oameni) nu-i puteau da autoritatea de a stãpâni aristocratia italianã si relatiile cu strãinii.. El fugi la Piacenza. herurilor.. . Odovakar crutã pe tânãrul Romulus Augustulus. Orestes se închide în Pavia. din ordinul Senatului. începu procesul prin care pãmântul italian avea sã treacã în mâinile ostrogotilor si longobarzilor. vizigoti. în 476 acelasi principiu al dezintegrãrii a fost întâia oarã aplicat Italiei... 101 Hodgkin a propus identificarea acestei viile cu Castel dell'Ovo de la Neapole. care apartinea dinastiei imperiale. Asezarea germanilor de est ai lui Odovakar. ale francilor si normanzilor"402... De aceea. vila lui Lucullus din Campania401.. cum s-a mai întâmplat temporar.. consilierul favorit al lui Attila. . invidiau soarta federatilor ostrogoti.. Odovakar (Odoacru). Odovakar dãdu de asemenea celui mai vechi ex-con-sul.„. expresie pe care Bury o considerã cu dreptate ca inexactã si nefericitã. Originea sa regalã îi dãdea o mare autoritate asupra armatei.. Histoire ancienne de l'Eglise.. . cu o pensie de 6000 aurei. pe vremea aceea întins si pe continent. gãzduite de locuitori si hrãnite din magaziile Statului. 500 si urm. III. 408-409. cum so-coate Stein. multumindu-se a-1 despuia de purpurã si a-i hotãrî ca resedintã. ci rege al natiunilor. El distribui a im Op.. si anul 435. desfãcute în parte din . fiindcã reprezintã un stadiu important în procesul dezmembrãrii imperiului. . 173). afirmã învãtatul englez. Cererea fu respinsã si îndatã izbucni revolta. anumite atributii. la care se adãugau rugii refugiati în Italia.. pentru acordarea unei solde anuale soldatilor (donativum). cãrora li se distribuiserã pãmânturi si care îsi pãstrau legile. s-au bãtut atunci monede de aramã curatã. . dar numãrul proprietãtilor ce puteau fi împãrtite în toatã Italia era considerabil si multe rãmãseserã nedistribuite. O treime a veniturilor financiare a fost atunci încasatã în naturã pentru cheltuielile militare. Apusul a ajuns în cele din urmã. III (1911). El îsi luã prenumele de Flavius.. cuprinzând o parte din cartierul modern Santa Lucia (Op... sub unica suveranitate a împãratului din Orient.. unde fu prins si decapitat (august 476). „nici un imperiu n-a cãzut în 476 si nu era un imperiu de Apus care sã cadã. -•••<.. burgunzi.*° Duchesne.. cit. p.-. un skir.

Regele lor.] . a face din Senat un sprijin al stãpânirii sale. p. fugi în Moesia inferior la ruda sa. Un got. Aceasta contribui la cãderea lui Odovakar. pustia Thracia. Dar promisiunile n-au folosit si Theodoric devasta pãrtile Thraciei din vecinãtatea muntelui Rodope. Amalul se împacã atunci cu el si amândoi trimit ambasadori la Bizant. executând pe asasinii lui Nepos si fãcu o campanie împotriva rugilor din Noricum. Amalul. declarând cã. 336 Ostrogotii se revãrsau neîncetat din locuintele lor din Pannonia si erau din nou un pericol pentru imperiu. prin aceasta. la sfârsitul domniei lui Leon I.roAm?aj TOV Zfivcovog nerã TT)V nrcbar] rov SVTIKOV 'PcofiaiKov Kpâmvt. Odovakar a tinut seamã de principiul în virtutea cãruia baterea monedelor de aur era rezervatã împãratului. în împrejurãrile de fatã.prefectura urbanã403. fiul lui Feva. Verina fusese închisã si Illos era puternic la Curte.000 de livre de aur si 40.000 livre de argint si. De la 480 înainte. ca sã ducã acolo insigniile imperiale. pânã atunci în serviciul imperiului. Sicilia. nemultumit de aceastã 407 Malchos. E. fiul lui Triarius. la sfârsitul anului 476. cu titlul de rege al gotilor. p. 405 406 Ibidem. Aprovizionarea Romei era. Histoire du Bas-Empire. în 479 pozitia lui Odovakar se întãrise. poate. Acesta stiu însã a-1 convinge cã face jocul romanilor. El trimise pe Theodoric Amalul împotriva lui Strabo. avertizând cã. si-1 atâtã împotriva aceluia. II. o ambasadã la Constantinopol. Strabo cerea sã i se îndeplineascã cele stabilite cu Leon I. El reusi a recupera si Dalmatia. mai ales dreptul de a numi functionarii. La Curtea din Constantinopol se afla atunci si o solie a lui lulius Nepos. care urmãresc distrugerea lor. Dar. 404 Malchos. pp-73-90. el nu-i va putea opri pe ai sãi de la jafuri. Zenon se decise deci a recunoaste lui Odovakar anumite prerogative imperiale. El trimisese. în scrisoarea ce-i trimise. p. Stein. 47. afarã de fortãreata Lilybea. cãci Frederic. 6(1985). El nu-i acordã nici un sprijin efectiv. 236. venitã din Dalmatia ca sã cearã sã-1 ajute pentru restaurarea sa. Apãrarea Italiei a fost asiguratã. care uzurparã stãpânirea Dalmatiei. asasinat în primãvara a-nului 480 de doi din oamenii sãi. Theodoric. 44. Stein. înruditã cu el. El nu se întelesese cu Nepos. supranumit Strabo (Sasiul). o pensie anualã si postul de magister militum in praesenti. care furã aproape exterminati. dacã cererea sa nu va fi satisfãcutã.. prin care acesta îi lãsa. „Symmeikta".. împãratul se întoarce atunci iarãsi spre Strabo si încheie cu el un acord. sprijinea aceastã cerere. în schimbul unui tribut. Dacã pierduse Proventa meridionalã cu Arles si Marsilia. Acesta îi dãdu cantonamente. Pentru a se apãra împotriva gotilor. Zenon a cãutat sã punã în conflict pe cei doi Theodoric. Feva (s. (476-481). barbarul numi un consul care fu recunoscut si în Orient406. deosebit. Karamaloude. Amalul pretindea concesia unui teritoriu pentru poporul sãu si grâu pentru armata sa pânã la epoca recoltei. împãrtind cu el mostenirea puterii imperiale a Occidentului si sã facã oarecum autoritatea sa legitimã. Zenon fu însã prudent.000 nomisma-ta si mâna unei fiice a lui Olybrius si a Placidiei sau a altei nobile din oras. Zenon încearcã a atrage pe Theodoric Amalul de partea sa. 235. Ol CTTTJV . [A. 335 dar spuse ambasadei lui Odovakar cã împãrat al Occidentului era Nepos si seful ei de la acesta trebuie sã cearã titlul de patrikios. p. Theodoric. Odovakar încheie cu Genseric al vandalilor un tratat favorabil. un venit anual de 10. în sigurantã. pp. cedatã lui Eurik al vizigotilor. un singur împãrat e de ajuns pentru Occident si Orient si sã cearã lui Zenon sã-1 numeascã pe Odovakar patrikios si sã-i încredinteze guvernarea Italiei404. Feletheus) fu luat captiv si executat. voind. op. Stein vede în aceastã mãsurã intentia de a-1 reînvia pe princeps senatus al Romei republicane.. fãgãduindu-i 1. cit. 240-241. 403 E. Zenon îl numeste patrikio^. Verina. Nepos dispãru în curând. dacã va face rãzboi omonimului sãu407.

Sabinian îi tinu pe goti în frâu în Epir.337 atitudine fatã de adversarul sãu. El ceru un plenipotentiar si împãratul îl trimise pe Adamantios. care comanda Illyricum. cu fiul sãu Recitach si cu 30. Ia locul numit Staulul lui Diomede. împreunã cu . Moartea neasteptatã a lui Strabo schimbã iarãsi situatia. ucis de celãlalt Theodoric. Aventurierul ducea cu sine nu numai armata. se strecurã prin Rodope în Macedonia si se opri în fata Thessalonicului. cu pãmânt bogat. simulând cã vrea sã-1 ajute pe împãrat si. se retrase în Moesia. 258-259. spre a oferi gotilor un teritoriu în Pautalia (Kiistendil) si 2. barbaria se trezi în el si se decise brusc a-si aduna o armatã si a porni 409 Ibidem. acesta prãda Macedonia si Thessalia si ocupa Larissa. timp de un an si jumãtate. Adamantios plecã sã-1 consulte pe Zenon pentru toate acestea si. trei ani mai în urmã. împãratul se hotãrî a face cu el o nouã întelegere. unde îl ajunse un ambasador al lui Zenon. celãlalt Theodoric se apropie de Constantinopol. Aceastã întâmplare îl apropie din nou pe Zenon de Theodoric. El coborâse cu sotia. trimitând vorbã împãratului sã nu încheie acordul408. de asemenea si capitala. 410 Fiul sãu. Theodoric trimise mesaj lui Sidimund. lângã cort. la apelul poporului sãu. sfãtuindu-1 la o atitudine prietenoasã fatã de împãrat. O întrevedere avu loc cu împãratul. repurta o victorie asupra unei pãrti din armata lui Theodoric. pe care avea sã-1 pãrãseascã pentru totdeauna. ci tot poporul ostrogot. Ambasadorul bizantin îi fãcu imputãri pentru purtarea sa si-i atrase atentia asupra pericolului la care se expune. între timp. 339 NICOLAE BANESCU asupra Constantinopolului. la Novae. Reputatia lui Theodoric si natura expeditiei trezirã o înflãcãrare generalã. iar apoi (484) fu numit ma-gister militum in praesenti (483). dar pe Via Egnatia. Theodoric fu ridicat la rangul de consul si-1 asistã pe împãrat împotriva rebelului Illos. El exagera victoria sa. care sunt însã bãtuti (481). iar Theodoric devasta Thracia (486) si se îndreptã cãtre Constantinopol (487). o conventie se încheie si Theodoric obtinu concesia „tãrii Hesperiei". intrând din nou în conflict cu imperiul409. fiul lui Thiudimer. calul sãu îl aruncã într-o lance pusã cu vârful în sus. Acesta izbuti a evacua orasul. Melantias. Apoi. Malchos. care suferea de foame si cerea alte cantonamente. în 488. Dar o nouã rupturã avu loc. el fu asasinat de un sef ingrat. dând lui Theodoric însãrcinarea de a-1 înlãtura pe guvernatorul Italiei. la interventia surorii sale. unde se aflã un mare teritoriu. Sabinianus. pretextând oboseala trupelor. ceru sã petreacã iarna la Dyrrachion si sã plece în Dardania în primãvarã. suficient pentru întretinerea armatei sale. într-o dimineatã. din nefericire. pp. dând ostateci si declarându-se gata a face rãzboi lui Strabo si a-1 restaura în Dalmatia pe Nepos. 245-258. cãci. Theodoric. îndemnându-1 a pune mâna pe cetate. în 482. amenintatã. O idee trecu atunci prin mintea lui Zenon sau a sfetnicilor sãi: cã 1-ar putea pedepsi pe Odovakar si elibera provinciile illyrice de amenintarea ostrogotilor. Toti alergarã sub steagurile sale. Regiuni fu ocupat. care se afla în Constantinopol. sãvârsind prãdãciuni. 338 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Cu prilejul revoltei lui Marcian.000 de goti spre Grecia. cu propuneri de tratative. la rândul sãu.000 de livre aur pentru acel an. cãzu. înconjurat cum este din toate pãrtile de forte romane. în acest timp Theodoric avu întrevederea cu Adamantios lângã Dyrrachion. Zenon îi aduce împotriva lui pe bulgari. în 481. el îsi rezerva drepturile teoretice ale suveranitãtii imperiului4". El dãdu ostrogotilor pãrti din Moesia si Dacia Ripensis. care luã conducerea. pãrãsind Epirul si orasele acestei regiuni si mergând în Dardania. Accidentul i-a fost fatal (481)""°. pp. un ostrogot fost în serviciul lui Leon si care trãia la proprietatea sa lângã Dyrrachion. prãdând totul în calea sa. Zenon era bucuros a se scãpa de un barbar greu de îmblânzit.

cei doi ministri ai fi- . Ca sã sfârseascã. apucând drumul Pannoniei. p. sub anumite conditii. Schmidt.. care nu putea fi cuceritã decât printr-un lung asediu. el iesi din Pavia si Odovakar se retrase în spatele râului Adda.resturile rugilor lui Frederic. 340 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN nouã bãtãlie. unde se dãdu prima bãtãlie (28 august 489). unde se desfãsurã a treia bãtãlie înversunatã (11 august 490). în 490. Theodoric scapã de asediu. lângã ruinele Aquileei. Aufl. pe cursul Dunãrii. Marsul sãu trebuie privit. Se gândi însã a nu-i risipi în toatã peninsula. care implicau suveranitatea împãratului si pe care el le-a observat cu loialitate. El îsi luã resedinta la Ravenna. Dreptul de a numi consuli. Reiese apoi din faptul cã n-a pretins dreptul de a bate modedã decât ca subordonat al împãratului. care urmase lui Zenon. dar cu restrictia cã nu putea numi un got. Theodoric se îngriji mai întâi sasi aseze poporul sãu în tarã. Mai 413 L. Pozitia regelui ostrogot ca delegat reiese din faptul cã n-a uzat de anii domniei sale în datarea oficialã a documentelor. Odovakar îl astepta pe Sontius (Isonzo).. (:{ 341 NICOLAE BANESCU multe ambasade trimise din Roma n-avurã nici un rezultat. Odovakar e ucis de mâna chiar a lui Theodoric. învins din nou. ed Bury. El intrã fãrã greutate în Milan. nu efigia sa. Regele lor. guvernatorii provinciilor. într-un sens. 190 si urm. în cele din urmã se ajunse la o întelegere. Stãpân pe situatie. prior senatus. rezervatã ca prerogativã supremã împãratului. Odovakar se întoarce asuprã-i. sângeroasã. -. Theodoric era un cârmuitor independent. : .-. 1941. El se închise atunci în Ravenna. Cele douã mii de care pierdute într-o singurã actiune rãzboinicã dau o idee despre bagajele ce urmau armata ostrogotilor în aceastã campanie a Italiei412. dar puterea sa avea anumite limite. pp. dar zece zile mai târziu. Ostrogotii furã primiti la Ravenna. cu femeile. Acolo e asediat de ostrogoti câtiva ani.. în toamna anului 488 Theodoric se puse în miscare. copiii. lângã Verona. Prin aceastã întelegere. tinutul acesta era ocupat de gepizi.. . Festus. . a cãrei pozitie era mai puternicã. sub jurãmânt. dar fu zdrobit si pieri în luptã. Theodoric s-a abtinut a lua vreo mãsurã care sã fie incompatibilã cu pozitia unui vicerege. el fugi la Verona. La rândul sãu. acordând gotilor o treime a domeniilor romane. pierdutã de Odovakar dupã un mare mãcel.. cuprinde Cremona si Milan si asediazã Pavia. I. 412 Gibbon. II. în baza unui tratat (5 martie 493) si sefii dusmani consimtirã. pe revers era gravatã numai monograma lui Theodoric. La sfârsitul lui septembrie. Pozitia subordonatã a regelui reiese înainte de toate din faptul cã nu avea puterea de a face legi. Biruind toate obstacolele. ci edicta. fu transferat acum lui Theodoric. Odovakar se închise în Ravenna. împãratul Anastasios tratã cu emisarul regelui. acordat de Zenon lui Odovakar. 416 si urm.. stabilind definitiv raporturile de drept public între regatul Italiei si imperiu. Ajutat de vizigoti. Timp de sase ani împãratul Anastasios. . masând cea mai mare parte la nord de P6. . magister officiorum. Decline and Fãli.. Miinchen. vicarul Romei. învins. Theodoric preferã a supune rnai întâi Italia de Nord. a sovãit a defini situatia noului stãpân al Italiei. la un banchet. Theodoric fu recunoscut ca generalisim roman (magister utriusque militiae) si guvernator al Italiei. Gesch. pp. Traustila. t. a guverna provinciile Italiei în comun. sau care sã fi îngreuiat o recunoastere ulterioarã.. ca emigratia unui întreg popor. Italia rãmânea parte a imperiului. la est de Milan. instalati la Sirmium. bãtrânii si averea lor. Excluderea se întindea si la toate functiile civile (Prefectul pretoriului. încercã sã se opunã. ci numai un roman. Ordonantele lui Theodoric nu erau leges. apoi se închise în Ticinum (Pavia). avu loc o 411 Bury. în 497.. dupã expresia lui Gibbon. si familia sa e exterminatã413. Theodoric îi propune împãrtirea puterii. pe Athesis (Adige). 295-296. Theodoric trecu Alpii lulieni. Numele acestuia continua a figura pe avers. der deutschen Stdmme bis zum Ausgang der Volkerwandeung. care determinarã pozitia sa constitutionalã. Die Ostgermanen. sub pretext de complot. IV.

II.. v. Cf. în Italia.. el a pre414 Bury. saio). zice un savant francez. pânã la regele got. Theoderich. Theodoric se arãtã binevoitor fatã de lumea romanã. unde a descins. 1936. desi fusese ales de majoritatea alegãtorilor419. Pe lângã titlul sãu de magister utriusque militiae. se afla câte un comandant de piatã got. La Ravenna a secat bãltile pentru a planta arbori fructiferi. pp. se vede un got silinduse a sustine vechiul edificiu imperial. treizeci de ani de domnie. în schimb. 1942. 418 Asupra bisericilor clãdite la Salona. mãrturii ale avântului artistic pe care orasul 1-a cunoscut în domnia lui418. Pe plan religios. în „Das neue Bild der Antike".. Calitatea lor de soldati strãini determinã caracterul Curtilor de judecatã a ostro-gotilor: curti militare erau instituite pentru dânsii. Gotii erau exclusi si de la demnitatea onorificã de patrikiostU. 122. V. El a adoptat titlul de Rex (nu Rex Gothorum). .. XIX (1949). au rãmas legati de idea imperiului. dupã moartea papei Anastasius al II-lea (498). a împrejmuit aceste douã orase cu ziduri noi si a restaurat apeductele de la Ravenna si Verona.500 hi) de grâu anual. fiindcã strãini în Italia nu erau numai os-trogotii. Bd. L'influence des Goths ã Salone. în Spania. pp. t. din cauza plângerilor primite împotriva vietii sale scandaloase. . III. t. cit. II. p. 453 si urm. îngrijindu-se a repara ruinele Italiei. 253-254. pp. în primãvara anului 500. Theodoric a fost un rege constructor. 344 prilej 200 de livre de aur pe an pentru întretinerea zidurilor si a anticului palat imperial. d. a acordat cu acest 416 Vezi L. Urmãrind etapele influentei germane. în Africa. Ensslin. 417 L. el continuã a functiona ca mai înainte. questorul palatului). Theodoric îl impuse în cele din urmã pe Symmachus. celebrând la Roma tricen-nalia. Das Romerreich unter germanischer Waltung von Stilicho bis Theoderich. . Elementul roman a predominat în Statul lui Theodoric. pe lângã defensorul si curatorul roman. în legãturã cu alegerea urmasului sãu. Personalitãtile literare ale epocii. A acordat apoi poporului din Roma distribuirea gratuitã a 1. Schmidt. Aceeasi pãrere e împãrtãsitã si de W. în fiecare oras. Guvernãmântul lui Theodoric. schweizerische Gesch. un corp de officiales goti era alcãtuit din asa-zisi saiones (sing. therme la Pavia si Verona. 343 dominat chiar în personalitatea regelui416. acei agentes in rebus. Rom-Berlin. precum si Mausoleul sãu. Pe lângã acesti comitesprovincia-rum si comites civitatum. op. 415 Stein.342 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN nantelor. I.20. comes Gothorum civitatis. romischer Patricius undKonig derGoten. Politica sa externã. chap. sporite în continuu de la Constantin cel Mare. Senatul fu tratat cu respect. Les barbares (Peuples et civilisations). în „Zeitsch. 404-414.. care se clatinã din toate pãrtile417. a clãdit bisericile Sân Apollinare Nuovo a palatului lui Theodoric si Santa Mãria in Cosmedin. care executau ordinele emanate de la suveran415. „Byzantion". înlãturat mai înainte (502). ci si germanii rãmasi ai lui Odovakar si rugii. fatã de armata ostrogotã Theodoric era si regele poporului sãu. pp. Hodgkin.000 de modii (10. Halphen. A construit palate la Ravenna. care recunosteau toti regalitatea lui. Lângã. 19 (1940). p. guvernatorul civil roman era în fiecare provincie unul militar got: comes Gothorum provinciae si. 411-432. Pe când în Gallia. autorul aratã cum toti sefii militari germani. f. barbarii stãpâni rãmân credinciosi traditiilor lor nationale. echivalent gotic al curierilor imperiali. fãrã concursul cãreia nu putea administra. IV. lui Ejnar Dyggve. puse capãt agitatiilor ce stãpâneau de câtiva ani populatia romanã.". art. . Hist. IlI-e ed. du Bas-Empire. 73-77. Paris.. posturile militare erau încredintate numai gotilor.

o nepoatã a regelui ostrogot. Stein îl situeazã exact în pragul Evului mediu. ajutat de Theodoric. Dar cu toate cã acesta se sili a-i câstiga covârsindu-i de onoruri. 132 si urm. t. din motive nationale si sociale. fiul ministrului Cassiodorus al lui Odovakar. regele burgunzilor. Regele got nu s-a amestecat în alegere. din cauza sãrãciei. Thrasamond. Cassiodorus a scris douã opere istorice închinate regalitãtii si trecutului poporului got: l. Istoria gotilor. în sfârsit. 391-396. El plãti cu viata nobila sa atitudine fatã de barbarii uzurpatori. Dupã Anonymus Valesianus. cu prilejul alegerii. •-. dar n-a putut fi multumit de rezultat.. Episcopul de Milan.. servindu-1 apoi credincios si pe Theodoric. Nãscut în sudul Galliei.. Amândoi erau reprezentantii cei mai autentici ai romanitãtii pe care Theodoric voia s-o asocieze la opera sa. ca favorizând proiecte îndreptate împotriva guvernului . Theodoric era un agramat care se folosea de un sablon pentru semnãturã. Hist. consolidând situatia Italiei. se cãsãtori cu regele turingilor. pp. al cãrui nume a putut fi înlocuit mai târziu. datã fiind cresterea ce o 419 Stein. la împãratul Iustin I. antipatia. Lunga sa domnie a fost ilustratã de câteva distinse personalitãti literare. a trebuit sã intre. II. prefect al pretoriului si consul. cu al regelui got420. Symmachus a fost prior senatus. E mai probabil cã pasajul acesta se referã.în politica externã dovedi energie. îndeplini functia de magister officiorum. amic politic credincios al lui Theodoric. Ennodius a fost reprezentantul sãu principal. comentariile sale asupra diferitelor opere filosofice ale antichitãtii si mai ales traducerea operelor lui Aristotel privitoare la logicã"422. la îndemnul lui Faustus. Jahrbuch". 1940. regele vandalilor. originar din Balcani. El a desfãsurat o activitate variatã pe terenul literelor si s-a deosebit mai cu seamã în arta epistolarã. du Bas-Empire. se cãsãtori cu Sigismond. Theodoric a asigurat o lungã perioadã de pace. O fiicã a lui Theodoric îl luã de sot pe regele vizigotilor. poate el însusi got4". Boethius cunostea limba greacã la perfectie. El împãrtãsea cu socrul sãu. 345 NICOLAE BANESCU primise la Constantinopol. si-a trãit copilãria în Italia de Sus. Laurentiu. Audofleda. Adept al politicii regelui ostrogot. fiul minor al ginerelui sãu. alta. p. 2. Symmachus. în Spania si Septimania exercitã o dominatie efectivã. loan I a fost ales ca succesor.. unde a stat atâta vreme ca ostatic. agresivul rege al francilor salieni. o luã de sotie pe sora lui Theodoric. din care s-a pãstrat numai un fragment tradus de lordanes. Anicius Manlius Severinus Boethius a fost un opozant al regelui ostrogot. Amalafrida. între devotatii lui Theodoric se numãrã si Cassio-dorus (Flavius Magnus Aurelius). în 522. Cu Clovis. Alaric al II-lea. la începutul lui august 523. III. în clerul din Milan. Nobil de origine. Boethius a fost consul în 510 si. loan fiind prieten personal al lui Boethius. s-a silit a face din acest oras un centru intelectual. dar n-a exercitat sub Theodoric nici o functie publicã. Ariana. fatã de goti. s-au interceptat scrisori cãtre împãrat de la senatorii cei mai de vazã si care fãceau sã fie bãnuit Albinus. ei pãstrarã o atitudine rece. Reluã Proventa de la vizigoti si Dalmatia de la uzurpatori si anexã Pannonia Secunda. stabili legãturi de familie. cum socoate Ensslin. care stãpânea în mediul 420 Rex Theodoricus inlitteratus ?. ceea ce nu e verosimil.. 346 lor. op. Magnus Felix Ennodius a fost u-nul dintre ei. 284 si urm. din punctul de vedere al istoriei ideilor. „cãci se poate zice cã stiinta medievalã din Occident a avut ca bazã tratatele sale de aritmeticã si de teorie muzicalã. luând-o în cãsãtorie pe sora lui.. Murind papa Hormisdas. O cronicã scurtã. în „Hist. cãutând a-si întãri situatia prin aliante matrimoniale. în corespondenta ce se tinea de obicei cu Occidentul. 421 Hodgkin. în chip arbitrar. în care prezintã stãpânirea lui Theodoric si trecutul gotilor în lumina cea mai favorabilã. cit. Alaric al II-lea. Amalaberga. ca bunic al lui Amalaric. El trecea drept omul cel mai învãtat al epocii sale. p.

Ariadne se pronuntã în favoarea unui bun functionar al Curtii. BS1. cu împãrãteasa vãduvã Ariadne. Boethius a fost condamnat la executia capitalã si confiscarea bunurilor. fiindcã se declarase solidar cu el. pp. aflând frumoase cuvinte pentru devotamentul si ordinea bunã a poporului fatã de maiestatea imperialã. a fost acuzat la rândul sãu si arestat.-J. Originalitatea operei stã mai cu seamã în stilul si în compozitia ei. Noul basileus se cãsãtorea apoi..os-trogot. Dar Senatul si demnitarii nu se pot întelege asupra persoanei împãratului si atunci Urbicius. 92. îi sfãtuieste sã-1 trimitã pe patriarh pentru a cere Augustei sã aleagã ea însãsi pe viitorul împãrat. încercând a clasa afacerea care ameninta sã-1 compromitã pe Albinus. elogios de un istoric ca Prokopios423. în grija lui Macedonios.9 aprilie 518) a. în ziua de 11 aprilie 491. era de 60 de ani când s-a urcat pe tron. 347 în calitatea-i de magister officiorum. vestita sa lucrare asupra mângâierilor filosofici.. Personalitatea sa. si toti furã bucurosi de aceastã alegere si-1 aduserã pe Anastasios. Anastasios I (11 aprilie 491 . socrul sãu. Boethius. Rãspunsul dat de Boethius nu e contrariu învãtãmântului Bisericii. si multimea a primit-o cu aclamatiile obisnuite. conservatorul tezaurului sacru (o'KsvcxptiÂ. Era. p. Alegerea. silentiarul424 Anastasios. cit. Anastasios nu era un personaj prea mare. Symma-chus. Punctul ei de plecare e problema a cãrei expresie celebrã e Cartea lui Iov: cum se acordã ideea Provindetei cu faptul cã de atâtea ori pe pãmânt triumfã cel rãu si cel bun e covârsit. ceea ce se admite. ceea ce se chema la . 3-12.. dupã ce-i luã mai întâi în scris un document prin care se lega cu mari jurãminte a pãstra credinta neatinsã. a nu schimba nimic în Bisericã. membrii Senatului si patriahul s-au adunat în porticul dinaintea Marelui Triklinos. vrednicã de meditatiile antichitãtii. cu suita ei. Aceste acte de cruzime întunecã domnia lui Theodoric. de altminteri. în hlamida imperialã. Alegerea e povestitã în toate amãnuntele sale în lucrarea Despre Ceremonii a împãratului Constantin al Vll-lea Porphy-rogenetul. a poruncit factorilor constitutionali sã aleagã „un crestin. ca sã se apere împotriva acuzatiei de înaltã trãdare.] 349 Marii Biserici. La sfârsitul anului 524. Demnitarii au fost de pãrere ca Augusta Ariadne sã meargã la Hippodrom si sã vorbeascã poporului. Boethius compuse în celebrul turn din Pavia. roman si plin de toatã virtutea imperialã". 56(1995). iar poporul si soldatii (gãrzile palatului) în Hippodrom. noul ales fu încoronat de patriarhul Euphemios. cerându-i sã dea imperiului un împãrat ortodox: op&oSotov âacnÃea tr\ oîjcou/ievrj! Augusta a rãspuns. prin vocea unui libellisios. Debellogoth. 122 Op. Când Zenon muri de dizenterie. 1. Originar din Dyrrachion. pasionat pentru chestiunile religioase. Albinus fu citat dinaintea regelui. cerând un împãrat roman si Ariadne rãspunse cã. l. Multimea a izbucnit din nou în aclamatii. care fu aclamat de popor si armatã'125. Die Kronung des Kaisers Anastasios I. corpul silentiarilor din care fãcea parte avea un personal de mâna a doua. 131. 3.cct. s-a putut constata puterea simtului dinastic ce stãpânea populatia. cap. 348 înaltii demnitari. praepositus Augustae. ca sã întrebuintãm expresia lui Duchesne. Documentul a fost depus în Arhivele 424 Pãstrãtorul ordinii în procesiunile si adunãrile împãratului. unde fusese închis. 425 De Cerim. în ziua de 9 aprilie 491 si se procedã la alegerea viitorului împãrat. Pânã sã se hotãrascã sentinta. împãrãteasa a apãrut atunci în Hippodrom.). Lilie. a fost executat de asemenea. De consolationephilosophiae. în mai. I. [R. si cunoscut pentru pietatea sa. apreciatã. înainte de a auzi cererile ei.

icti A' 350 atras ostilitatea populatiei capitalei. Athenodor si episcopul de Apamea. L. care nu primeau fãrã ezitare comuniunea patriarhului. un recent cercetãtor al politicii religioase a lui Anastasios. si aceasta a determinat întreaga sa politicã religioasã430. în care sefii rebeli cad în mare parte. b. dar el stârni în provinciile de est. Trupele se revoltarã. uUu< . 1925. a-i preda promisiunea scrisã cã nu va schimba nimic din credintã si va respecta deciziile Sinodului de la Chalkedon431. Isauria a fost supusã definitiv. iar în 498 loan Gotul pune mâna pe ultimii sefi si-i decapiteazã. în acele regiuni de munte rãzboiul se transforma însã într-un rãzboi de guerillã si de asedii. educatia bunã si generozitatea sa428. Wisconsin. înalt de talie. prin protectia acestuia. în Pisidia. 430 peter charanis. The Religious Policy ofAnastasius the First (491-518). atâtate de sefi. unde mono-fizitismul era în crestere. Anastasios. El se bucura de o bunã reputatie. Demagistr. III. o luptã aprigã în jurul credintei si ea dãinui o lungã perioadã de timp. The University of Wisconsin Press. purtat în pãrtile sudice ale Asiei Mici. un scriitor de la mijlocul secolului al Vl-lea îl laudã pentru întelepciunea. Imperialii câstigã câteva mari victorii. n-a fost totusi scutitã de rãzboaie si de serioase tulburãri interne. celãlalt albastru. atotputernice. cunoscut pentru sentimentele sale monofizite înainte de a fi fost ales împãrat si aceasta explicã atitudinea hotãrâtã a patriarhului. 133 (Bonn). „unul din acei scrupulosi cu tendinte monofizite. De la început. Anastasios era. un alt Longinos. îndepãrtându-i pe isaurieni din capitalã. Fonte-moing et C-nie. episcop de Hierapolis432. Church and State in the Later Roman Empire. avea o înfãtisare plãcutã si o particularitate a ochilor. care furã purtate dinaintea multimii în Hippodrom. III. repurtarã asupra rebelilor o mare biruintã la Kotyaeion. motiv pentru care i s-a zis Sitcopog (ceacâr)427. iar atitudinea împãratului fatã de Bisericã i-a «s M-gr. Sinodul de la Chalkedon fusese un triumf al politicii imperiale si papale. Trupele imperiale. 479-480. unul fiind negru. Paris. si Severos din Sozopolis. în fruntea revoltei. si dezlãntuirã un crâncen rãzboi civil. 428 Lydos.Constantinopol un SiaKpivonsvog. ea avu sã înfrunte rãscoala isaurienilor. Longines din Cardala. în tot cursul domniei. pp. 427 Zonaras. cu destulã dreptate. trimitând împãratului la Constantinopol capetele lor. 1939Prefata. eruditul teolog al monofizismului433. care înlocuise Evanghelia cu sabia si avea sã piarã în aceste sângeroase hãrtuieli. Ele erau acum o adevãratã primejdie pentru imperiu si împãratul se vãzu nevoit a se scãpa de o tutelã periculoasã. împãratul si-a dat seama mai mult decât predecesorii sãi cã interesele vitale se aflau pentru imperiu în est. 46. în 492. The Eastern Provinces. 49. guvernator al Isauriei. Legãturile avute apoi ca împãrat cu corifeii doctrinei monofizite. [O a doua editie a lucrãrii a fost realizatã de cãtre Centrul de Studii bizantine din . punându-i uneori tronul în primejdie. 351 Politica religioasã a lui Anastasios i-a creat. p-5. care a frãmântat provinciile Asiei Mici mai bine de sase ani. Politica religioasã a lui Anastasios. a fost mai linistitã. p. Duchesne. se aflau sefi dintre cei mai populari: Linginines (Lingis). de altfel. 51. t. Frãmântãri si lupte interne. L'Eglise au Vl-e siecle. mari dificultãti. terorizând populatia. din Selinus. conduse de loan Gotul si de loan Kyrtos (Ghebosul). 1-au întãrit în aceste 429 Brooks. Cum observã. spre a-1 încorona. Trupele de isaurieni pe care se sprijinise Zenon ajunseserã. t. în comparatie cu a lui Zenon. care urmãri cu tenacitate gândul de a smulge lui Anastasios imperiul. o bunã parte a populatiei sale fu strãmutatã în Thracia si de atunci puterea sa politicã n-a mai însemnat nimic429.. Conflictul religios continuu dintre împãrat si supusii sãi a înlesnit revolta lui Vitalian. Madison. Domnia noului ales. ortodoxia oficialã neoferindu-le suficiente garantii"426. cu Philoxenos (Xenaias). Cu aceasta. retrãgându-le si dotatia anualã pe care o primeau din timpul predecesorului sãu. care luã un caracter national. silindu-1.

Histoire du Bas-Empire. Anastasios a fost bucuros s-o asculte.. L'Eglise au Vl-e siecle. aratã cã Gelasius se 354 arate aceeasi consideratie prelatului acestui Scaun. 431 M-gr. Aceasta ar fi însemnat însã recunoasterea de cãtre papã a dreptului ce-1 avea împãratul de a hotãrî politica si doctrinele Bisericii prin edict si asa ceva.. Dintre acestea. Thessalonic. T. o nouã ambasadã. de la care luãm aceste amãnunte. . Paris. propunând reluarea negocierilor pentru înlãturarea schismei. ca un om al cuceririi.5432 Numit de obicei Philoxenos de Mabbugh. Doctrina ce o profesa el reiese în chip evident din negocierile cu papa Gelasius. Festus obtinea recunoasterea lui Theodoric si dãdea împãratului promisiunea cã-1 va face pe papã sã accepte decretul de uniune.) divina tractantibus fidelium convenit corda submitti". cum vom vedea. L. împãrate auguste scria Gelasius -. Charanis. condusã de senatorul Festus. dupã numele sirian al orasului sãu.. Stein. regele ostrogot. ca sã negocieze cu împãratul în privinta situatiei lui politice în Italia. 1974. Pretentiile papale privitoare la autoritatea spiritualã si temporalã sunt precizate lãmurit în aceastã scrisoare. Duchesne. la începutul anului 494. autoritatea sa spiritualã implicã pe cea temporalã: „Fiindcã. p. op. în 496. cu aceeasi misiune. care o reproduce în lucrarea sa.\ . un „document extraordinar".T. Gelasius a rãspuns atunci dorintei împãratului si. ceea ce 433 E.. stii. Theodoric. care cuprind o expunere luminoasã a politicii religioase a lui Anastasios. ceva mai mult. a Il-a. 1974. prea clementul meu fiu. II.]. 157 si urm. i. în 492. Gelasius profitã de aceastã ocazie si scrise lui Faustus sã discute cu împãratul si aspecte religioase. 434 Charanis. Fiindcã nu obtinuse recunoasterea sa ca rege al Italiei. cu atât mai mult se cuvine sã i se 435 [Traducerea mai precisã a textului „Et si cunctis generaliter sacerdotibus recte (subl. douã lucruri de care aceastã lume e mai cu seamã guvernatã: autoritatea sacrã a pontifului si puterea regalã. si dacã e drept ca inimile pline de credintã sã fie supuse tuturor preotilor care trateazã lucruri drepte divine435. Ambasadorul n-a uitat a pune chestiunea si. autoritatea preotului e mult mai mare. sunt. 352 sentimente. crede cã împãratul ar fi sugerat un compromis rãmas necunoscut434. ns. îi trimise scrisoarea asteptatã. p. desi întreci în demnitate restul omenirii. în cadrul colectiei „Byzantina Keimena kai Meletai". pe care Preaînalta divinitate 1-a rânduit ca sã predomine asupra tuturor preotilor si care. totusi. Henotikon. în consecintã. condusã de senatorul Faustus. trimise o ambasadã la Constantinopol. adicã si dacã se cuvine ca inimile credinciosilor sã se supunã îndeobste tuturor preotilor care profeseazã în chip drept lucrurile dumnezeiesti. p. când acea ambasadã plecase la Constantinopol. [=ed. dupã câte a relatat. 11.] 353 nu fãcuse. Fon-temoing et C-ie. ducând împãratului o scrisoare a papei Anastasius al IIlea (urmasul lui Gelasius). în lucruri ale credintei îti pleci grumazul tãu prelatilor si de la dânsii astepti cauzele mântuirii tale.. 48. cum o calificã pe drept cuvânt Charanis. O solie papalã fu expediatã în acelasi timp. a onorat pietatea întregii Biserici'"136.. Theodoric trimise la Constantinopol. nu era cu putintã. De aceea. cã.-1 . de fapt. Suprematia spiritualã a Scaunului roman era atestatã de canonul pãrintilor si de traditie. p. iar în primirea si administrarea sacramentelor ceresti tu stii cu dreptate cã trebuie sã fii supus orânduirii religiei mai degrabã decât sã o prezidezi. 19.Thessalonic. /. împãratul insistase ca Faustus sã cearã papei sã-1 onoreze cu o astfel de scrisoare. împãratul se asteptase ca Gelasius sã-i trimitã cu prima ambasadã a regelui o scrisoare de salut. de fapt. : . cit. 1925.

439 Cf. edictul Henotikon. Roma.. 111-116. a întrebuintat o politicã a moderatiei. lovindu-se de o statornicã opozitie pe care n-a pregetat a o înãbusi prin mãsuri extreme. ci si un promotor al doctrinei numite „gelasiene" de cãtre istoriografie. în privinta Sinodului din Chalkedon. iar dupã moartea sa (noiembrie 498). dans un endroit ou son recit est singulierement rapide (III. Histoire de l'Eglise. cu permisiunea împãratului. op. patriarhul de Constan-tinopol. rãu formulate (iivã KO. Anas-tasios tinea sã-si exercite în plinã libertate judecata sa asupra conditiilor religioase în imperiu. în interesul pãcii religiei. Ostilitatea cãlugãrilor chalkedonieni din capitalã. 32). urmasul lui Gelasius (decedat în noiembrie 496). din cauzã cã 437 A. Cf.. Situatia religioasã era acolo cea mai grea pentru . unele doctrine fiind. Capizzi. politicã initiatã de Mongos si mentinutã credincios de urmasii sãi. în timpul îndelungatului rãzboi ce a urmat. n. 27. p. op. împãratul a intervenit cât mai putin în afacerile religioase ale Egiptului si. 356 semnase edictul lui Zenon.] 355 isaurienilor437. îl decise a tine. când a intervenit. insti-gatia revoltei a fost atribuitã trupelor de isaurieni. în noiembrie 495. Dvornik. ceea ce a mãrit antipatia dintre el si împãrat. suveranul pare a fi insistat cã nu trebuie sã fie proclamat si nici înlãturat în mod public439. 438 Evagrius afirmã acest lucru. BZ. un Sinod al episcopilor adunati în Constantinopol gãsi cã doctrinele lui Euphemios nu erau strãine de nestorieni si-1 depuse din Scaun. cit. 27. F. L'imperatore Anastasia I(491-518). la Hippodrom. un Sinod local în Constantinopol. El ceru sã i se restituie documentul si nu-1 obtinu decât cu forta. cit. a fost suspectat de simpatie fatã de rebeli. cf. iar ei au fost îndatã expediati din capitalã. 4. Când o revoltã serioasã izbucni în 491. cit. în cele din urmã. 51.skevophylax) al Marii Biserici. [ed. patriarhul. C. Charanis. 440 Theoph. Duchesne.. v. Pope Gelasius and emperor Anastasius. 1937. op. Charanis. 1969)]. p. implacabili fatã de edictul lui Zenon. p. El semnã îndatã. O serie de patriarhi cãzurã victime acestor mãsuri. în confruntarea acesteia cu orientãrile heterodoxe si mai ales cu monofizismul protejat de împãratul Ariastasios I. în speranta împãcãrii cãlugãrilor. bãnuiala intrigilor patriarhului cu sefii isaurieni pare a-1 fi determinat pe Anastasios sã nu-1 mai tolereze. Euphemios era apoi si în posesia documentului prin care împãratul garanta deciziile Sinodului de la Chalkedon si acest lucru a fost socotit ca una din cauzele de cãpetenie ale frictiunilor dintre ei438. 304. în interior însã împãratul se sili a-si impune doctrina. partida dusmanã acestui edict triumfã la Roma în persoana papei Symmachus si în tot cursul domniei lui Anastasius nu mai putu fi vorba de o întelegere cu Roma. 1: „Evagrius. nu admise a devia de la politica înaintasilor sãi. Fliche et V. Siria era în schimb sfâsiatã de partide. 436 Ibidem. care si-ar fi exprimat regretele pentru lunga campanie împotriva dovedea nu numai un apãrãtor al ortodoxiei. Macedonios. p. Dar cãlugãrii nu s-au împãcat. conservatorul tezaurului sacru (. raconte que Macedonius (sic!) requis de restituer le document signe par Anastase au moment de son couron-nement s'y serait refuse et que depuis lors l'empereur lui aurait voulu tout le mal possible". Martin. p. 22. Cel dintâi a fost Euphemios. 140 (de Boor).KK>C.Anastasius al II-lea. în acest timp Egiptul denunta oficial Sinodul de la Chalkedon. în 499. care confirma doctrinele Sinodului din Chalkedon „corect formulate". p. fu numit succesorul sãu440. si statuile împãratului si sotiei sale au fost smulse de pe piedestalul lor si târâte pe strãzi de multime. t. 12. a Il-a. (De la mort de Theodose â l'election de Gregoire le Grand). Relatiile noului patriarh cu împãratul au fost un timp bune. având în vedere tendintele hotãrât monofizite din Egipt. dupã dânsii.. pe care a urmat-o papalitatea în decursul evului mediu (în acest sens. adept fervent al Sinodului din Chalkedon. 44 (1951).

fost monofizit. Interventia insistentã a împãratului în lupta religioasã din Siria avu o serioasã repercusiune în capitalã. socotind pe Macedonios nestorian. Politica sa în acea regiune a fost o politicã de energie. Marele demnitar îl duse. la rândul sãu. . presbiter si schevophylax al Marii Biserici. stârni. în 507. Mai întâi îi cere protocoalele originale ale acelui Sinod. ca sã evite tulburãrile în capitalã si. un monofizit. patriarhul îl primi cu simpatie. suspendã pentru un timp lupta. Flavian. cã rãmâne credincios Sinodului din Chalkedon. La 7 august dã ordin lui Celer. dar. îngrijorat de alarmarea cãlugãrilor ortodocsi ai capitalei. El avu însã parte de o primire ostilã în capitalã. îi cer o profesiune de credintã în scris. un cãlugãr. Anastasios adunã Sinodul si reuseste sã câstige sprijinul membrilor sãi. lucrând împotriva persecutorilor si influentând cursul evenimentelor. Philoxenos fu invitat de împãrat la Constantinopol. în mãnãstirea lui Dalmatius. magister officiorum. economul Marii Biserici si le duce împãratului. op. aprobându-i actiunea. un Sinod local. Când instigatorul veni la Constantinopol. vãzând în ei o apãrare împotriva pericolului persan. au întãrit opozitia din Siria si împãratul. sigileazã manuscrisul depus în altarul Marii Biserici443. 30-31. care le distruge. unde erau urmãriti. de la patriarhatul din Ierusalim. la cererea îm442 Op.. unde monofizitul agresiv era foarte urât de cãlugãri si de populatie. dupã izvoarele monofizite. alungându-i din mãnãstirile lor. în puterea noptii. condam358 nând public Sinodul din Chalkedon. pp. fatã de presiunile împãratului. Partida monofizitilor era condusã de Philoxenos. spre a da o sanctiune legalã depunerii patriarhului. îl depune formal. îi ocrotea441. favorabilã monofizitilor. La 27 iulie 511. din porunca împãratului. a cãrui politicã religioasã coincidea cu interesele religioase ale lui Severos. profesiunea de credintã prin care recunoaste primele douã sinoade. Macedonios ar fi mers mai departe. Cãlugãrii prigoniti hotãrârã a se plânge împãratului si. p. el tinu. patriarhul n-a acceptat a-1 Charanis. în 508-509. cãci avea mare trecere pe lângã împãrat. dar el refuzã a le preda si.Anastasios. iar cei ce-1 resping sunt eretici. Anastasios îi primi cu cinste pe cãlugãrii condusi de Severos si se întretinu cu acesta despre starea Bisericii. în urmã. Rãzboiul cu Persia. dar acum aderent al Sinodului din Chalkedon. Nephalios. Cu înãltarea lui Flavian în Scaunul Antiohiei. în vara anului 511. Patriarhul Macedonios n-a putut privi indiferent strânsa legãturã a iui Anastasios cu sefii monofiziti. în anul urmãtor. trecând sub tãcere pe cele din Efes si Chalkedon. fapt confirmat si de Evagrios. probabil cu consimtãmântul patriarhului Elias. la Chalkedon. cãzu si el în urma noii ofensive monofizite. împãratul le sustine cererea si patriarhul îi supuse. el anatemizeazã pe Flavian pentru slãbiciunea atitudinilor sale. 40. Macedonios a repudiat profesia de credintã datã împãratului declarând în mod public. patriarhul Antiohiei. un numãr de douã sute dintre ei furã condusi de Severos în capitala imperiului. Macedonios a fost apoi exilat la Euchaita si în locul sãu a fost înãltat ca patriarh Timothei. tinut la Claudiopolis. Monofizitii sirieni. între 502-505. înainte de sfârsitul anului. sã-1 aresteze pe patriarh si sã-1 deporteze din capitalã. Era deci o nouã confirmare a edictului Henotikon. Aceasta-1 decide pe Anastasios sã-1 depunã pe Macedonios. pentru sigurantã. Charanis socoteste cu multã probabilitate cã. cit. o persecutie aprigã a cãlugãrilor monofiziti din Palestina. 357 primi si împãratul a trebuit sã-1 strecoare în secret afarã din capitalã. cit. lupta religioasã în Siria ia o formã violentã. patriarhul a putut face concesii însemnate. care au pãrut extremistilor din ambele pãrti ca o condamnare a Sinodului din Chalkedon"2. poate în legãturã cu situatia religioasã din Siria. Monofizitii fugiti din Persia.. de unde le ia apoi Kalopodios. seful monofizit stãtu trei ani la Constantinopol (508-511).

din jurul Antiohiei. se decise la un gest îndrãznet. desi denuntã pe marii teologi compromisi în erezii si introduse patru capitole ce dãdeau impresia cã era împotriva Sinodului din Chalkedon. Apoi. cit. sfãrâmând orice rezistentã. dar nu se mai întoarse niciodatã. în general. Severos fu hirotonit patriarh al Antiohiei. convins cã violenta rãscoalei face imposibilã restabilirea ordinii cu forta. smulgând statuile împãratului de pe piedestalul lor si târându-le pe strãzi. în cele din urmã. concretizate de dânsii sub forma unui Typos. gloata fãrã frâu se opri în fata casei lulianei Anicia Olybria. Desi patriarhul subscrise din nou la Henotikon si recunoscu primele trei sinoade ecumenice. Thessalonic.. în strigãtul: „Alt împãrat pentru romani !". p. 361 NICOLAE BANESCU populatiei. împãratul le porunci sã procedeze conform cu planurile lor. la capãtul extrem al Palestinei. fãrã coroanã pe cap si fãrã însemnele suveranitãtii. cântat la Sfânta Sofia. miscarea luã caracterul unei periculoase revolutii. care rãspunse cântând acelasi imn în forma ortodoxã. El plecã. Platon. întãritã de alti solitari. clauza monofizitã 6 aTavpcotfeiq 81' 77/iâg(„care ai fost rãstignit pentru noi"). De douã ori tronul sãu a fost amenintat de aceste revolte în chip serios. care au suferit însã o mare înfrângere: partida lui Flavian a iesit în acest Sinod învingãtoare.443 Duchesne. ceea ce stârni o mare emotie în publicul ortodox444. prefectul orasului. Philoxenos îsi asumã conducerea si intrã în Antiochia cu o multime de cãlugãri. petrecându-si restul vietii la Petra. cunoscutã ortodoxã. unind în persoana sa traditiile familiilor Anicia si Theodosius. Ei voiau respingerea fãrã limite a Tomului lui Leon si a actelor de la Chalkedon. iar în ziua urmãtoare. apare fãrã veste în loja imperialã a Hippo-dromului. 6 noiembrie. era reclamat zgomotos sã îmbrace purpura. trimisi de împãrat sã potoleascã dezordinea. pãzit energic de cãlugãri. la care au participat si cãpeteniile monofizitilor. îi tãie capul. Multimea se nãpusti asupra casei lui Marinos445 si. Tulburãrile se repetarã a doua zi în biserica Sfântul Theodor. ziua alegerii lui Severos ca patriarh al Antiohiei. Patriarhul încearcã a evita acest lucru printro nouã profesiune de credintã. Multi îsi pierdurã viata în aceste încãierãri. a anatemizat Sinodul atât de contestat. mai exaltati decât cei palestinieni. 359 paratului. 631 (Bonn).. într-un costum foarte simplu. trimis de împãrat lui Flavian spre a-1 semna. gãsind acolo un cãlugãr sirian fãrã ajutor. punând în mare primejdie tronul lui Anastasios. trecând sub tãcere pe cel de la Chalkedon. op. ed. rãsunând de strigãtele populatiei: unii intonau Trisagion în forma ortodoxã. încât. altii vociferau pentru viata lui . la presiunile suveranului. fugi peste Bosfor. w [Marinos era ministrul de finante al lui Anastasios I (cf. în 512. op. p. în duminica de 4 noiembrie 512. Flavian fu avizat sã pãrãseascã orasul pânã la restabilirea ordinii. la 6 noiembrie. abia scãparã cu viatã. Dar era prea târziu. Capitala imperiului a fost zguduitã adesea de revoltele populatiei indignate de politica religioasã a îm360 paratului. cit. prudent. Charanis. Un adevãrat lagãr ortodox se instala în Forum Constantini. I. fiica împãratului Olybrius si a Placidiei celei tinere. Areobindos. îl înfipse într-o prãjinã si-1 purtã prin oras. nu 1-a putut însã multumi pe împãrat si pe monofiziti. fugi si se ascunse. încãierãri mari avurã loc între populatia ortodoxã si cãlugãrii monofiziti adusi de cãpetenia lor în oras. un Sinod local în Antiochia. împãratul. si a expresiei „douã naturi" în particular. a Il-a. strigând în bãtaie de joc: „Iatã conspiratorul împotriva Treimii!". 78)]. O încãierare se produse apoi. 1974. Multimea strãbãtea furioasã orasul. adversarii au determinat depunerea lui. în care unii îsi pierdurã viata. 24. Senatorii Celer si Patricius. întâia oarã când grupa cãlugãrilor veniti cu Severos. Sotul sãu. dar acesta. intercala în Trisagion. Casa lui Marinos fu incendiatã si lucrurile de pret împãrtite 444 Cedrenus. monofizitii n-au fost multumiti.

Anastasios declarã cã e gata sã renunte la tron.. Stein aratã (. Dar un an mai târziu o nouã primejdie amenintã iarãsi tronul lui Anastasios. cit.. cã numai unul poate fi ridicat la împãrãtie si urmeazã deci sã-si aleagã un împãrat. [Pentru o serie de aspecte ale politicii lui Anastasios I în Scythia Minor. History. Prin glasul unui crainic. 1870. unde. Aceste cuvinte neasteptate ale bãtrânului suveran dezarmarã furia multimii. Anastasios însã nu se mai gândi sã-si tinã promisiunile. abil diplomat. avea . fiu al lui Patriciolus"448.Hist.Lvo<. pe unul din autohtonii latinizati din Balcani. care fu asasinat. armata imperialã se întãri la Akra. dar E. cu voce bâlbâitã si cu extremitãtile pleoapelor aprinse. I. 178. aceasta înseamnã cã era originar din Scythia (Dobrogea actualã). loan din Antiochia ne-a schitat în câteva trãsãturi caracteristice portretul fizic al ambitiosului rebel: „un omulet scurt. corupându-i pe paznici. dar. Hypatios fu rechemat de la comanda în Thracia si în locul sãu fu trimis Kyrillos. fragm. „Dacia". originar din Scythia (Dobrogea actualã)447. Hypatios si alti sefi cãzurã prizonieri si a fost nevoie de expedierea unei ambasade pentru rãscumpãrarea lor. op. El îl trimite pe Patricius. Tatãl sãu are un nume (Patriciolus) care n-are nimic gotic. v. Vitalian. Hypatios detinea comanda trupelor din Tracia. în ziua urmãtoare.] 448 XpoviKã. covârsitã de masa barbarilor de „huni".. exercitând functia de comes foederatorum (el comanda o parte din regimentele federale stationate în dieceza Thraciei). dacã e numit de Marcellinus Comes Scytha. Anastasios. 363-374. pe uscat si pe mare. FHG. o revoltã se întâmplã la Constantinopol. care în multe privinte a fost precursoarea celei duse de lustinian I la linia Dunãrii. Evagrios îi zice lui Vitalian 0pa| si expresia indicã. Vitalian navu altã alternativã decât sã se retragã si sã astepte urmãrile. Spre a-si câstiga simpatia populatiei. din provinciile de la Dunãre. pe care o 449 [Cum reiese si din expunerea ulterioarã. pp. sub comanda lui Hypatios.. în 514. 214 e: Av&pwniaKoc. t. 49-50. p. El echipeazã o flotã de 200 de corãbii si o trimite. se ridicã. pp. 21-22. 2) cã. pars prior. ofiterii jurarã credintã împãratului si pãrãsirã capitala. n. într-acestea. n. în 513. un illirian cu multã experientã. 362 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN apare sub zidurile Constantinopolului pentru a-1 rãsturna pe împãrat. suferi o înfrângere dezastruoasã. a îndrepta greselile lui Hypatios""9 fatã de dînsii si a ajunge la întelegere cu papa în problema religioasã. 438-439. Duchesne. Dupã un prim succes. pp. vîog âv 363 aticae). când împãratul interzise celebrarea unor anumite festivitãti. sã negocieze. 4 (1960). ed. sã trateze direct cu împãratul. Vitalian se decide a ataca din nou capitala. C. Paris. Muller. pe tãrmul mãrii. op. dupã Stein. I. ofiterii intrã în Constantinopol si aflã un împãrat binevoitor care-i copleseste cu daruri si promite a satisface doleantele trupelor lui Vitalian (Anastasios voise a reduce proviziile federatilor . iar armata de uscat. dar adãugã. atacatã. cit. în Bosfor. împãratul ceru senatului sã-1 declare pe Vitalian dusman public al Statului roman si o armatã mare fu trimisã împotriva lui. du Bas-Empire. pe când dormea.Marinos si a lui Platon. Ppaxvg Kai rpauAog TT)V qxovrjv Kai tdg ãitpaq roîv BÃe<pccpoiv vxoKLKaviJ. magister militum in praesenti. Sperând a se folosi de nemultumirea populatiei. luptã cu bravurã. el declarã cã vine sã apere hotãrârile Sinodului de la Chalkedon. Barnea. II. V. pp.annonae foeder447 Unii 1-au socotit got. Acesta se întâlneste cu Vitalian si se înteleg ca ofiterii sefi ai acestuia sã vinã în capitalã. Contributions to Dobrudja History un-der Anastasius I.s. dar ambasadorii furã prinsi la Sozopolis si banii rãscumpãrãrii (1000 pfunzi de aur) confiscati. începu tratative cu rebelul. Charanis. îi promise a se purta bine de acum înainte si se împrãstie apoi în liniste446. Multumiti. de Vitalian. care îl invitã a-si relua coroana. în fruntea trupelor sale de huni si bulgari si 446 Bury. în acelasi timp. un general ce se distinsese în rãzboiul cu persii.

Papa cerea neted acceptarea Sinodului din Chalkedon si a Tomului lui Leon. la a P. La sfârsitul lui decembrie 514. Anastasios se obliga apoi sã-i recheme pe episcopii depusi si sã adune un Sinod general la Herakleia Thraciei. pentru satisfacerea papei. Având si nemultumirea internã. în iulie 515. era prea târziu ca sã facã pregãtirile spre a asista la importanta adunare. înstiintând cã a decis a trimite o ambasadã sã negocieze cu împãratul. îsi încheia viata. condamnarea în mod public a memoriei unei lungi serii de prelati. pontiful Romei. a sosit papei în martie 515. iar pânã atunci a doua scrisoare a împãratului.92. nu poate fi plãcutã lui Dumnezeu". în iulie 514. Conditiile aduse de legati erau pentru Anastasios inacceptabile. dupã Charanis. Anas-tasios fu silit a negocia si-1 expediazã pe loan al Vale-rianei. înainte de cea dintâi (împãratul vorbea acum de mijlocirea ce poate face în privinta tulburãrilor din Scythia. inclusiv Akakios: o anatemizare publicã a acestora ar provoca desigur tulburãri si vãrsare de sânge si „unitatea Bisericii. în 515 s-a întâmplat un fapt care a putut determina pe împãrat la mãsura luatã. împãratul n-a închis totusi poarta negocierilor. rechemarea episcopilor catolici exilati. sãvârsitã cu valuri de sânge. în calitate de nepot al lui Anastasios I]. ca urmare.. Scrisoarea a ajuns în mâinile papei dupã patru luni si jumãtate. Motivul acestei mãsuri nu se cunoaste. Charanis. El a fost înlãturat în acest an de la comanda Thraciei. p. ed. Anastasios stia cã între Hormisdas si Vitalian a fost o corespondentã si cã Theodoric se afla în legãturi prietenesti cu el. ci promitea a scrie din nou. sã provoace o mare discordie a populatiei. scrisã în alt ton. Symmachus. este cã ea „a fost plãnuitã"450. Apoi scrise din nou pentru cea dintâi. „ca prin aplanarea disputelor. Hunii sabiri nãvãlirã în provinciile pontice si le prãdarã în acelasi timp. rãspunde lãmurit cã Nestorius si Eutyches au si fost anatemizati mai înainte. Vitalian se retrase linistit. nu poate fi însã de pãrerea papei în ce priveste condamnarea celorlalte persoane. 366 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN în 516 capitala avu sã înfrunte a treia revoltã a lui Vitalian. Hypatios fu eliberat în schimbul unei importante rãscumpãrãri si Vitalian. 88. în acord cu promisiunea fãcutã lui Vitalian. si-j cerea a da toatã atentia instructiunilor pe care le aveau ambasadorii. a cãrui acceptare ar fi însemnat absoluta supunere fatã de papã. 451 Ibidem. Cu el deschise împãratul negocierile. între altele. neînduplecat adversar al politicii religioase a lui Anastasios. numit comandant al Thraciei. veni de-a lungul coastei. care stabileste împreunã cu rebelul termenii pãcii. la Con-stantinopol. Unii istorici moderni au conchis cã parte dintre huni au servit în armata lui Vitalian în timpul primei sale rebeliuni si erau acum încurajati sã . cerând sã fie mai exact informat asupra obiectului Sinodului asteptat. cit. urmând-i în scaun Hormisdas. Anastasios era interesat de pacea internã a imperiului si nu putea. fiind proclamat împãrat. spre reexaminare de cãtre Scaunul roman. Respingând astfel propunerile papei. op. in-vitându-1 a astepta Sinodul ce avea sã fie convocat la Herakleia Thraciei. aprobate de împãrat. semnarea de cãtre împãrat si episcopii din Est a unui Libellus adus de legatii papali. 365 NICOLAE BANESCU doua scrisoare a împãratului. iar în vremea rãscoalei „Nika" (532) a sfârsit în chip tragic. împãratul îi expedie o scrisoare destul de simplã. pentru unirea Bisericilor. sã se poatã restabili unitatea Bisericii"). în urma cãrora a crezut potrivit sã se adune un Sinod. 364 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN conducea el însusi. Hormisdas rãspunde. mai apoi sã întreprindã un pelerinaj la Ierusalim. trimisã la 12 ianuarie 515. a H-a.sã lupte ulterior cu Vitalian. angajându-se cã o ambasadã alcãtuitã din persoane de rang ecclesiastic va fi trimisã pentru a discuta cu pontiful Romei451.Singura explicatie satisfãcãtoare a sosirii atât de târziu a primei scrisori. Când a fost predatã papei. p.

op. 367 fu depus din comanda sa asupra Thraciei. p. iar armata de uscat îi fu zdrobitã la Sykai (Galata). 76. p. El interpretã edictul Henotikon ca o adevãratã abrogare a Sinodului de la Chalkedon. Dorotheos si apelaserã la papã. îi expedie înapoi sub gardã. multi episcopi din Illyricum si Grecia iesiserã din comuniunea episcopului de Thessalonic. Charanis. nemultumiti de persecutiile lui Severos. îl îndemna pe împãrat sã dea toatã atentia problemei religioase. 402-405) Malalas. Diehl. de un învãtat atenian numit Proclus (nu neoplatonicianul). cit. el a fost silit sã stea de acum linistit453. episcop de Pavia. Cronicarul bizantin o numeste „sulf natural" (t9efov ãitvpov). dupã câte relateazã (pp. 45. 184. Ennodius. Hist. sã primeascã un compromis. 63-65. cit.. Slãbit mult dupã aceastã înfrângere. în august 516. Anastasios. 368 an. 1944. care nu mai era prefect al Pretoriului. Vitalian se refugie. cu sfãrâmãturile armatei sale. Trei din principalii sãi aderenti cãzurã în mâinile imperialilor. Stein. dar si un numãr de scrisori ale papei menite a crea în Orient o opinie publicã favorabilã pozitiei romane. cit. si Peregrinus. c. acesta cãutã a exploata situatia din Siria. împãratul încredinta operatiile militare lui Marinos. în momentul când el se pregãtea sã atace în Vest. recunoscându-1 de cãpetenie a lor. datate 28 iulie 516. Anastasios reia negocierile cu papa. pp. El decise sã se adreseze si senatului. Scrisorile papei furã însã rãspândite de cãlugãri ortodocsi în orasele Orientului. încât ambasadorii n-au putut ajunge la nici o întelegere. cãlugãrii din Syria Secunda.. în care rolul principal îl avu Severos. Administratie si reforme. si înlocuit cu loan. care-1 asasinase cu propria-i mânã pe Kyrillos. Dar senatul era sub influenta papei. printre care si hunul Tarrach. cu ordinul strict de a nu se opri în vreun port al imperiului. episcop de Misenum. 452. Ei furã executati la Constantinopol. Marinos obtinu o izbândã decisivã asupra flotei rebelului compusã din goti si huni. Cum am vãzut. împãratul continuã prin urmare schisma. Bury. Dificultãtile acestea îl fãcurã pe Anastasios sã cheme Sinodul de la Tyr al episcopilor orientali. administratia avu însã într-însul un excelent cârmuitor si o serie de reforme salutare se leagã de numele sãu. Cf. unde episcopii se desfãcuserã de Thessalonic si cereau papei sã-i ia înapoi în sânul Bicericii romane. care se bucura si de sprijinul lui Theodo-ric. Chabanis. op. III. papa se decide a trimite a doua ambasadã la Constantinopol. La intrarea Cornului-de-Aur. t. 1. Vitalian 452 Aceastã compozitie chimicã a fost procuratã lui Marinos. în speranta cã-1 va determina prin influenta sa pe papã. în Peninsula Balcanicã situatia nu era mai bunã.. Politica sa financiarã a asigurat statului o prosperitate fãrã de care s-a putut zice cã apogeul . n. neizbutind a-i atrage pe delegati. Cãtre sfârsitul acestui 453 E. alta senatului. Situatia din Illyricum si Grecia. Ei duceau o scrisoare cãtre împãrat. Cât pentru Hormisdas. fiindcã nu-1 recunoscuse pe Severos. Elias al Ierusalimului fu exilat la Aila. încurajat de aceastã situatie. p. nemultumitoare imperiului. condamnând apucãturile sale trufase. Doi ambasadori furã trimisi la Roma cu douã scrisori: una adresatã papei.devasteze provinciile din Est.30 septembrie 515454.-nimicitã aproape total printr-o compozitie chimicã similarã focului grecesc de mai târziu452. op. fapt pentru care împãratul îi scrise (11 iulie 517). „Le monde oriental". du Moyen Age. plecarã din Roma în primãvara anului 517. între octombrie 514 . Dacã politica religioasã a lui Anastasios a tulburat imperiul în cursul lungii sale domnii. apeleazã la papã. Scãpat astfel de pericolul din afarã. Un numãr de epicopi din Siria si Palestina refuzarã a-1 recunoaste pe Severos ca patriarh al Antiohiei. Pretextul lui Vitalian era cã Anastasios nu-si îndeplinise promisiunile religioase din 514. Revolta sa a fost de data aceasta scurtã. p. Ch.. la Anchialos. Doi dintre ei 1-au depus chiar din Scaun. op. cit.

cu toate cã a usurat sarcinile fiscale care apãsau asupra celor sãraci si a executat însemnate lucrãri publice. vechea auri lustralis collatio. pp.040. istoE. care intra în casa prefectului pretoriului. printre care se afla în primul rând întrtinerea armatei. t. op. Oficial. cit. în cazuri de nevoie extraordinarã. El a fixat un nou tarif pentru taxele pe care vasele ce treceau prin Hellespont si Bosfor le plãteau flotilei imperiale însãrcinate a supraveghea aceste strâmtori. cu totul sãrãciti. A. Fãrã buna administratie a lui Anastasios. Altã reformã însemnatã a fost abolirea. I. Anastasios a realizat si o însemnatã reformã monetarã. Atributiile sale furã mult lãrgite.000 livre de aur (adicã 23. Anastasios introduse. de l'Empire Byzantin. cum îl calificã. O astfel de cumpãrare se numea coemptio. sã-i vândã mãrfuri la preturi fixate de autoritate. a expus în amãnunt sistemul monetar al lui Anastasios si împrejurãrile care 1-au impus (. vindex. împãratul a dat pradã focului orice înscris privind acest impozit. Spre a preîn457 Bury. în comunicarea fãcutã la Congresul de studii bizantine de la Belgrad. 49. încât panegiristul sãu afirmã cã. impozit plãtit în aur si argint. 369 NICOLAE BANESCU ria bizantinã n-ar fi cunoscut rãzboaiele glorioase ale lui lustinian. o reformã de ordin financiar. într-un raport stabil fatã de aur si argint. se recurse la un mijloc foarte simplu: statul îi obliga pe supusi. follis.puterii si civilizatiei bizantine din secolul al Vl-lea n-ar fi fost cu putintã. [Vezi si Ev. El permise rãscumpãrarea în . De la începutul secolului al IV-lea acest impozit lovea comertul si toate profesiile. O institutie care avu o mare aplicare în aceastã epocã a fost asa numita coemptio. 505 (Bonn). în 498. observã atât de just Stein. 13. Abolirea lui a fost primitã cu o bucurie generalã în tot imperiul. spre a împiedica si în viitor „impozitul odios" (. 144.] 370 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN civitas asupra unui functionar. 192. Chrysos în „Byzantina".". în locul acestui impozit. în „Buletin de la section his-torique de l'Acad. el se ridica la fiecare trei ani. Roum. numit de prefectura pretoriului. nimicind astfel si amintirea celor suferite458. Dar. pe prostituate si cersetori'157. de fapt. de fapt. Anastasios luã si în aceastã privintã mãsuri. p. cel mai mare tezaur înregistrat de istoria financiarã a Bizantului: 320. pentru cerintele armatei si el apãsa greu asupra populatiei rurale. History. ci ea trecu în fiecare 456 învãtatul numismat român M. sã fie repetatã în fiecare an. dupã care grija strângerii impozitelor n-o mai aveau curialii. Introduse. administratia îi dãdea un caracter arbitrar si neregulat. 458 Prokopios din Gaza. XIII (1927). A promulgat apoi ordonante pentru provinciile limitrofe din dieceza Orientului si pentru Libia.A.Les origines du sesterce et du miliarense et leur conti-nuite jusqu'aux temps byzantins. de asemnea. Hist. I. Soutzo. p. p. Atât de hotãrât a fost Anastasios în mãsura ce-o luase. ceea ce a fãcut ca primirile în naturã sã nu mai fie suficiente pentru cheltuielile în naturã. Stein. E de subliniat mai întâi faptul cã împãratul a redus cheltuielile personalului de prisos al Curtii. dar. care suferise mari deprecieri.93-102. scãzând în parte sumele pe care soldatii limi-tanei trebuiau sã le verse autoritãtilor militare.000 de nomismata).cpopog Tig 5vaxLpr\Q. fãrã a-i excepta pe servitori.. pp. Contributiile în naturã pentru annona se puteau înlocui prin bani. El a demonetizat toate monedele conventionale ce invadaserã piata si a reluat baterea monedei de bronz456. 54-58. Situatia era agravatã de problema locurilor sterile459. p. 3(1971). ajunse. 371 NICOLAE BANESCU tâmpina acest neajuns. Desi în principiu ea nu trebuia aplicatã decât exceptional. aducând moneda de cupru. El a lãsat la moartea sa. Panegiricul lui Anastasios. a impozitului cunoscut sub numele de cbrysargyron. spre a compensa golul produs. Xpvaoiekeia (impozitul de aur). Vasiliev. nici uriasa operã a constructiilor sale455.

15. adãugând ceva la annona. op.. cum au stabilit cercetãrile mai noi.bani. Ea avea. 502-503. cit. fiindcã bandele lor. Trebuie sã adãugãm la acest capitol cã mãsurile împãratului Anastasios nu s-au mãrginit la asigurarea prosperitãtii finantelor. pp.Cf. pentru a nu pierde unitãti fiscale. 32. A fost însã ineficace. Moartea sa. între care se crede cã se aflau probabil si unele triburi slave. 507. nu mai puteau pãrãsi pãmântul unde rezidau fãrã întrerupere de mai mult de 30 de ani. în afarã de jefuirea populatiei. împãratul. poate. ca interzicerea traficului functiunilor publice. în natiunea bulgarã a acestei epoci se aflau reuniti. 46 si urm. 81 . veniti întâia oarã în atingere cu bizantinii sub domnia lui Zenon. în acelasi timp bulgarii. Histoire du Bas-Empire II. Tot astfel Anastasios interzise. marii proprietari funciari având si alte mijloace de a-si mãri proprietãtile. 464 Stein. dar sublinia sã statutul lor de oameni liberi rãmânea intact*50. Politica externã a lui Anastasios. 461 Stein. Aceste incursiuni slave si bulgare în Peninsula Balcanicã pe timpul lui Anastasios n-au avut. Rãzboaiele. cit. precum si rãmãsite ale pãgânismului. Semnalãm si alte reforme de ordin financiar. De asemenea. pp. Anastasios a avut sã înfrunte de multe ori lupte grele cu acesti barbari. astfel încât nu se putea atribui unei seniorii funciare pãmânturi necultivate apartinând curialilor sau tãranilor liberi. care-i aduse împotriva ostrogotilor. la care autorul trimite. cit... care pânã atunci nu fuseserã încã legati de brazdã. izvoarele pomenesc de incursiunile „getilor". 11. 463 Ibid. Unele privesc ordinea moralã a societãtii. 1916. pp. în ce priveste politica externã. si scopul de a opri progresul marii proprietãti în paguba celei mici. 506-507: -&eaq ãnav$p<nnovq le numeste panegiristul. popoarele barbare aciuate dincolo de Dunãre încep a trece fluviul în imperiu. op. în Rusia meridionalã. care se celebrau cu executãri de dansuri de origine cultualã si erau adesea prilej de lupte aprige ale factiunilor Hippodromului. Kutrigurii. guvernul lui Anastasios se sili a face cât mai eficace institutia adiectio sau emfioÃri. 207-208. 209. luptele sângeroase cu animalele sãlbatice în circuri463. erau rude foarte de aproape ale bulgarilor465.. ca sãrbãtorile numite Brytae. Dispozitiile edictate de Constantiu al II-lea în 361 par a fi la baza acestei distinctii461. fãrã a permite totusi ca ea sã devinã insuportabilã. pp. popor hunic (turcotãtar). p. 505. practicat pe o scarã atât de întinsã pe timpul împãratului Zenon462. a decretat cã acei arendasi. Stein.. doritor a pãstra pe cât posibil unitãtile fiscale existente. Ele furã suprimate în anul 502464 d. preludiul marii lor imigratii din secolul al Vl-lea. 444-445. Piganiol. L'impot de capitation. p. cum vor avea mai târziu. nici unei proprietãti de curial sau de tãran liber pãmânturi senioriBury. între Don si Cucaz. Nimeni nu putea fi însã constrâns a transporta la biroul de receptie produsele ce i se cumpãrau sau a plãti cheltuielile de transport si aceastã mãsurã fu primitã cu multumire de contribuabili. încã din epoca anterioarã se fãcea distinctie între adiectio în interiorul marilor domenii (ejiif$okri o/io5ouAwv) si adiectio în teritoriile oraselor (em[loÂ. alt rezultat. Ei repurtarã o victorie asupra bizantinilor la fluviul Tzurta si în 502 devastarã Thracia. 373 NICOLAE BANESCU în anii 493. sub care se înteleg grupuri eterogene de popoare. oricât de . în 499. devastând provinciile de nord. op. 372 ale necultivate. si utigurii. Panegiricul. Armatele imperiului n-au putut opri pe nãvãlitori si ei au pãtruns pustiitor în Thracia. 462 Prokopios din Gaza.ri q^OK^vcrov). huni occidentali alungati din câmpia Ungariei si elemente turcesti venite din Asia centralã încã de la mijlocul secolului al V-lea. Macedonia si Tessalia. la origine. trec acum Dunãrea în imperiu în 499.

Jahrb.Le mur anastasien. în 488. Kavadh I n-a mai 470 F. Imensele proprietãti ale nobilimii se bucurau de mari privilegii. Zidul lui Anastasios avea o lungime de aproape 52 km si se afla la 50-60 km de centura vechilor zidiri ale lui Theodosios. S-au întrebuintat pânã si la constructia drumurilor. Un sat. 11. Zenon a fost cu persii în neîntreruptã pace. afarã de câteva crâmpeie asemãnãtoare. 467 Stein. fiul lui Peroz (Firuz). El construi în acest scop „prea marele zid si întrecând orice închipuire" (TO /leytorov KCCI xpentov Jtãarig evvoiag reî^og) întins „de la o mare la *' Stein. p. Croke în GRBS. al cãror rezultat a fost publicat de E. care a cercetat acest zid în 1947. urcat pe tron dupã moartea indolentului Valakh (Balas). Bruxelles. pp. 89. 376 . pp. Zidul era construit din pietre patrunghiu-lare legate cu ciment si nu mai are nici un turn.25 metri si o grosime de 3. 502-503. la capul Karinca. 442: 1947 . ce mai existã. 375 muirii. Schwartz. R. N-os 5-6 (mai-juin 1953).15 metri. în fruntea Statului persan se afla acum unul din cei mai destoinici sasanizi.. cf. B. Moravcsik. Dar. a fost în întregime clãdit cu pietre din zid. desi în 1898 învãtatul german Schuchardt numãrase multe turnuri. p. p. cit. 425-459. si cunoscut la scriitori sub numele de „Zidul cel Lung" ^aKpov TEi^ot)467. El a avut multi ani de luptat pentru restaurarea autoritãtii regale. 374 cealaltã". Sãpãturile fãcute la Constantinopol si în împrejurimi (de la 1936 pânã la 1951). spune Feridan. Se vãd încã locurile unor porti si douã lagãre întãrite. Aceastã situatie se datora structurii imperiului si armatei sale. de mai bine de un mileniu! Cu mult mai însemnat a fost rãzboiul purtat de Anastasios cu persii (502-506). Interesele acestora se atingeau în Caucaz cu ale Bizantului. [Constructia zidului ar fi început prin 503-504. Stiehl.lt der Sasaniden. a cãror înãltime atingea 10 metri. 73 si urm. 23 (1982). Ce pãcat cã nu se gãseste mijlocul de a se cruta de la distrugere urmele arheologice ale unui mare trecut.. t. Ungar. Voir p. scoase dintr-un articol dat publicitãtii de Feridan Dirimtekin469 asupra constructiei si stãrii actuale a acestei faimoase apãrãri. 6l. Selymbria). cum îl caracterizeazã panegiristul lui Anastasios4615. „Byzantion". p. 468 Les fouilles byzantines ã Istanbul et ses environs. n. cãci atâta timp cât regele era redus pentru purtarea rãzboiului la chemarea nobilimii latifundiare. Mamboury468. ruinate cu totul astãzi. Kavadh I. X (1930). care de multe ori ajungeau pânã sub zidurile ei. care permit sã ne dãm seama de vechea stare a împrej*6 Prokopios din Gaza. XXI (1951). într-un loc. zidul lui Anastasios merge spre disparitia sa totalã. cum a probat Ed. op. desi le suprimase plata pentru întretinerea fortificatiilor caucaziene. V. pe Marmara.. mãrginite de magi si de nobilimea latifundiarã. Altheim u. în „La Nouvelle Clio". op. Staatshausha. Gy. suspendatã încã de Leon I.. se întorceau în locurile de unde veniserã. care înconjurau în interior douã treceri din cele mai importante. cit. 52-90. drepturile ei nu puteau fi atinse470. 4. dupã ce devastau o bucatã de vreme tinuturile.] 469 Membru al Comisiei pentru conservarea monumentelor istorice.numeroase. crede cã Anastasios a restaurat si întãrit numai zidul care ar fi existat de mai înainte. Kurfalli. care de multã vreme a devenit o adevãratã carierã de piatrã. op. El începea de la Marea Neagrã la Avcik Iskelesi si se termina la vest de Silivri (v. cit. 281 si urm. un segment din zid prezintã încã o înãltime de 5. ne dau interesante informatii. Dar împãratul simti nevoia sã-si protejeze capitala amenintatã de barbarii de la nord. iar puterea centralã nu se putea exercita nemijlocit asupra lor.

despãrtit de doctrina lui Mani. precursoare a comunismului473. Kavadh se întoarse împotriva sectei mazdakite antisociale. Th. în traducere arabã. tãranii. Programul lui Mazdak e gândit mai mult religios decât social. Cea mai înaltã posibilitate a omului e sã devinã asemenea lui . Acesta a avut un precursor în maniheul Bundos. în ultimii ani ai lui Kavadh. care trecea drept adept al lui Mazdak. Pentru aceea el ridicã la succesiunea tronului pe al treilea fiu al sãu. p. Dupã o lungã asteptare. la femei si unelte. mazdakitii. 378 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN De mare însemnãtate a fost descoperirea unui fragment original dintr-o scriere a lui Mazdak. cu multã perspicacitate a mers mai departe. 377 NICOLAE BANESCU marea reformã a impozitului funciar pe baze mai sigure si mai juste472. 7-10 (iulie-dec. prin siretenia sa. câstigând interventia sotiei haganului. Historyll. ei voiau sã ia de la bogati. pp. Dupã vreo doi-trei ani. atâtati de ei. 9-10. erau partizanii naturali ai regelui contra nobilimii. în epoca lui Diocletian. aratã lãmurit fazele acestor interesante cercetãri. ca sã dea sãracilor. pp. 472 Ibidem. Predominarea nobilimii feudale fusese zdrobitã de mazdakiti. 1953). furã atât de puternici. care si-a avut influenta sa în lumea iranicã. iar A. în fragment aflãm înnoiri hotãrâtoare fatã de doctrina lui Mani si ele sunt determinate de neoplatonism. Astfel a fost prezentat interesantul episod al sectei lui Mazdak. 356-376. Mazdak und Porpbyrios. Urmãrile acestei comunitãti a femeilor si bunurilor au fost dezastruoase pentru nobili. Christensen. Chosroes. Nobilii au izbutit a-1 închide pe rege (496) în vestitul „Turn al tãcerii" (Lethe). propovãduia la Roma. obtinu de la acesta o armatã de heftaliti. spre a-si asigura întreaga autoritate regalã. care sã-1 ajute. întorcându-se cu acest ajutor (498 sau 499). A fost o luptã de câtiva ani. Nr. Kavadh izbuti sã scape din închisoare si fugi la heftaliti. în scurt timp. prin descoperirea scrierilor originale maniheice în Turchestanul chinez si mai cu seamã prin rezultatele deosebit de interesante ale cercetãrii maniheice. 473 Asa si de cãtre Bury. El se mãrgini a arunca pe cei din urmã împotriva celor dintâi. IV. care. izgonindu-1 pe cel mai mare. 474 Tomul V.voit sã suporte tutela acestei nobilimi si o împrejurare ce-1 putea ajuta s-o zdrobeascã era rãscoala popularã provocatã tocmai atunci de un comunist cu numele Mazdak si de aderentii sãi împotriva clasei înalte. unicul ce ni s-a pãstrat. care se deosebeste de toti urmasii prin caracterul sãu religios. regele îsi reocupã tronul. cãci asupra amândurora apãsa greu jugul clasei care dobândise puterea. Ea nu mai era în stare a opune nici o rezistentã si Kavadh putu initia 471 Ibidem. Pretioasa contributie a învãtatilor Franz Altheim si Ruth Stiehl. apãrutã în revista „La nouvelle Clio" de la Bruxelles474. lãmurind pe deplin caracterul actiunii lui Mazdak. Cererile se întinserã la bani si la proprietate. pe care. Când se simti destul de tare. o zdrobi. Noldeke are meritul de a fi vãzut în Mazdak un reformator. lupta si biruinta Dumnezeului bun asupra principiului întunericului din sistemul dualist al lui Mani. Dar cercetãri ulterioare au adus multe si noi precizãri în aceastã privintã. mazdakitii cereau împãrtirea egalã a averilor. asigurândusi suprematia. Dupã câte ne relateazã Tabari471. Se probeazã cã fragmentul lui Mazdak oglindeste si ideile lui Porphyrios din scrierea sa asupra Soarelui. 300 si urm. pp. cap. Acesta ocupã la el acelasi loc pe care îl are Stãpânul Luminii la Mazdak. a cãror chemare a fost urmatã de mase. El subliniazã cã doctrina lui Mazdak e clãditã pe fundamentul pus de Mani. Christensen 1-a analizat si Altheim-Stiehl adaugã consideratiile lor erudite. de asemenea. încât ei intrarã în casele nobililor si luarã femeile si banii. Kavadh era prea slab pentru a face fatã în acelasi timp si nobililor si mazdakitilor. 268-269 si 305. ale cãrei amãnunte nu se cunosc. cã sistemul sãu reprezintã numai o dezvoltare specialã a celui maniheic475. Chosroes îi doborî sângeros pe mazdakiti.

de foc si pãsune. fortul principal la granita Mesopotamiei. Kavadh deschide deci ostilitãtile.Dumnezeu. care. La începutul anului 503. pe teritoriul care nominal era al imperiului. devasta tinuturile persilor si asedie Amida. Pentru detalii. ceea ce înseamnã mortificarea Individualitãtii. Cedrenus adaugã cã Anastasios „fãcu acolo bisericã si magazii de grâne. 56]. El nu lãsa nici un fiu si n-a luat nici o mãsurã spre a asigura succesiunea. cisterne. v. în noaptea de 9 spre 10 iulie 518479. Basilissa Ariadne murise cu trei ani mai înainte. Anastasios profitã de încurcãturile ce le aveau persii cu hunii la nord. (Bonn). împãratul obligându-se a plãti anual persilor 550 de livre de aur. cit. Rãul. sã se elibereze de Rãu.-filol. Danske Vidensk. 381 IV. II. un il-lyrian priceput. Ev. 6.. pustiind crunt Mesopotamia bizantinã si cea persanã. silin-du-1 pe Kavadh la încheierea unui armistitiu. Ea trebuia sã tinã în respect Nisibis. op. 216-217. Anastasios îi acordã titlul de consul478. 478 [Pentru surse si bibliografia discutiilor privitoare la consulatul lui Clovis. Lupte necontenite avurã loc. secundat de alti buni comandanti. amestecul cu întunericul. dupã un asediu de trei luni. în 505. de amestecul cu întunericul. un fel de recunoastere a legitimitãtii puterii sale. 479 Stein. 481-483380 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Vorbind despre aceastã cetate „mare si puternicã a Mesopotamiei. Ura si Lupta. pp. hist. în vârstã de optzeci de ani. Chrysos în DOP. dupã sase ani de sovãire. deschise diferendul ce-1 avea de lãmurit cu Bizantul. Resedinta ducelui de Mesopo-tamia fu transferatã de la Constantina în noua cetate. pentru a termina puternica cetate Dara. XXXII (1978). Individualitatea sunt. împãratul completã si întãriturile de la Martyropolis si Theodosiupolis. se stinse din viatã. dupã o lungã domnie plinã de mari osteneli. . Histoire du bas-Empire. 4771. Brooks. dar acesta nu vru sã renunte la ceea ce socotea un drept al sãu. Clovis îsi constituise regatul franc în Gallia. pentru întretinerea fortãretelor din Caucaz. spre a defini situatia regelui ostrogot Theodoric. tribune (rostre) si douã bãi publice". la cinci kilometri de frontierã. Kavadh I avu o lungã domnie (488-531) si a fost un mare suveran. p. am vãzut cã Anastasios. o numi Anastasiopolis si-i dãdu privilegii de oras477. ca si Condradictia. prin care se îngãduia persilor sã pãrãseascã Amida. capitala Armeniei romane. asezatã între hotarele romanilor si persilor". „Kgl. desi ar fi putut ridica pe unul din cei trei nepoti: Probus. Anastasios întelegea sã acorde regelui un împrumut. în cele din urmã Anastasios puse în fruntea unei armate puternice pe Celer. în vara anului 502 si cucereste Theodosiupolis (Karin. în 506 se încheia si tratatul de pace pe sapte ani476. Oamenii aveau ^5 L 'Iran sous Ies Sasanides (1944) si Le regne du roi Kavadh I et le communisme mazdakite. în privinta relatiilor cu Occidentul. îndatã ce-si consolida autoritatea regalã în interior. cade în mâinile persilor si Amida. a cãror pricinã Mazdak o vedea de cele mai multe ori în femei si proprietate.. Pompeius si Hypatios. v. pp. p. îl recunoscu ca delegat al imperiului pentru guvernarea Italiei si-i întoarse însemnele imperiale trimise de Odovakar. tot atâtea piedici. 630. Atingerea acestui ideal presupune ca el sã se dezbare mai înainte de particularitatea sa proprie. El ceru împãratului reluarea plãtilor stipulate prin tratatul din 442. Selsk. Medd. 379 deci sã se împãrtãseascã de femei si proprietate în acelasi chip ca de apã. Erzerum)." IX. Amândouã aceste acte sunt o afirmare a ideii unitãtii imperiului. apãrarea comunã împotriva barbarilor de dincolo de munti. pierdutã de bizantini.

Eadem. în 9 cãrti. de a face cunoscuti pe marii martiri si pe marii doctori. Londra. Din aceastã operã ni s-au pãstrat 480 Schmid-Stãhlin. în care schiteazã pentru fiecare popor succesiunea cronologicã a marilor evenimente ale istoriei sale pânã la 325. [V. Nauka. asa cum ni s-a transmis. a editorului. cap. .] 383 NICOLAE BANESCU olului al V-lea. literatura crestinã tine un loc însemnat. [între completãrile ce se pot face. în 5 cãrti. si duce povestirea de la Sinodul din Niceea pânã la 428. dar îmbrãtiseazã epoca de la Sinodul din Niceea pânã la 425. Ed. Griechische Litteratur. a reluat. tinerea sinoadelor si întemeierea bisericilor. Nauka. cap. Eusebios n-are însusiri deosebite: povestirea e uscatã si putin coerentã. si „ideea singurã de a alege acest subiect si a-1 pune în istorie era în sine nouã si fecundã"481. aparitia ereziilor.VIA tA INTELECTUALÃ DE LA CONSTANTIN CEL MARE PÂNÃ LA IUSTINIANI 1. din seria aparitiilor mai recente. El este întemeietorul istoriografiei bisericesti si izvorul principal pentru domnia lui Constantin cel Mare. Z. Einleitung". în 340. Vizantijskaia kul'tura. dar faptele relatate au o valoare documentarã de primã ordine. faptele si scrierile lor. Eusebios a dat si numeroase scrieri de exegezã. Kaegi. 1974. pp. e si azi contestatã482. Socrates.v. compusã cãtre 450. trateazã acelasi subiect în a sa Istorie ecleziasticã. episcop de Kyrros. Idejno-politieeskaja bor'ba v ran-nej Vizantii (po dannym istorikov IV-VII v. un panegiric al marelui împãrat. Viata lui Constantin. de încrederea cãruia întotdeauna s-a bucurat. relative la diferite pãrti din Vechiul si Noul Testament. a.E. Ed. si douã mari opere apologetice. cum o spune în prefatã. avocat din Constantinopol.1 382 numai fragmente. Litterature grecque. Nu aflãm într-însa o expunere dramaticã a evenimentelor. Pe lângã opera de istoric. Theodoret. pe care uneori îl transcrie. fãrã nici o artã. si autenticitatea sa. de a stabili pentru fiecare Scaun apostolic seria episcopilor. Ca scriitor. de la 305 pânã la 439. Byzantium and the Decline of Rome. cãtre mijlocul sec481 Vezi frumoasa caracterizare la Croiset. IV. în 10 cãrti. însã Supra. n. Ea nu ni s-a pãstrat în forma originalã. Moscova. 1985. V. Udai cova.V. 482 Cf. si a lãsat un numãr de scrisori. Eusebios a scris o Cronicã. se pot mentiona W. voi. El îl urmeazã de aproape pe Socrates. 265) si unde a exercitat episcopatul de la 313 pânã la moartea sa. Princeton. e un encomion. Istoriografia e reprezentatã prin Eusebios din Caesarea (în Palestina). El îsi scoate informatia din scrieri. Istoria lui Eusebios a avut continuatori. „Christliche Schriftsteller. si desface din diferitele serii de fapte sincronismul care era obiectul ultim al lucrãrii sale. Moscova. 30. Nu trebuie sã credem însã cã aceastã literaturã e strãinã de spiritul elenismului. care au ajuns pânã la noi. un fel de dezvoltare a celui din urmã capitol al cronicii. Al Cameron. Sozomenos. în Siria de Nord. în sfârsit. scrisori sau amintiri lãsate de oamenii epocii. Dar opera sa cea mai importantã este Istoria ecleziasticã. 1988. povestirea de unde acela o lãsase si a dus-o mai departe. un avocat din Constantinopol. Literatura crestinã în aceastã primã perioadã a istoriei bizantine. sub acelasi titlu de Istoria eclesias-ticã. 911-912. ne-a lãsat si el Istoria eclesiasticã în 5 cãrti. de a nota. de a însemna fazele întinderii crestinismului. ca si Socra-tes. în patru cãrti. domnia lui Constantin cel Mare. perioadele de persecutie si calm. I. § l. unde s-a nãscut (c. de care se apropie prin aceea cã întregul material adunat trebuia sã intre într-un cadru cronologic. independent de ceilalti doi. Autorii crestini se folosesc de forme ale literaturii grecesti. ei acceptã si rãspândesc idei din literatura profanã480. Obiectul sãu era. Literature and Society in the Early Byzantine Period. 1968.

Grigorie un meditativ. atunci. 2) o serie de omilii. Caesarea. el a îmbinat aceste douã elemente cu multã gratie si usurintã'83. Hirotonit preot în 364 de Eusebios de Caesarea. începu a organiza în Pont comunitãti religioase. Dar. se simti atras cãtre Bisericã. în 374. cãutând retragerea departe de lume. în floare. unde îl cunoscu pe Iulian si legã prietenie cu Grigorie de 384 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Nazianz. 4) o culegere de scrisori. Grigorie îi urmã în Scaun. în 371. întors în patrie. ortodocsii din Constantinopol. omiliile Contra cãmãtarilor si cea Cãtre tineri asupra felului de a trage folos din autorii profani. dupã un an. unde cunoscu viata monahalã aflatã acolo. a fost timp de sase ani consilierul sãu si când. unde rãmase vreo zece ani si unde strânse prietenia cu Vasile. La întoarcere. cincisprezece cuvântãri Asupra Psalmilor. care expune faptele pânã la 428. cu tot talentul sãu de orator. de moartea lui Vasile. la Constantinopol si Atena. în interpretarea textelor biblice înlãturã orice alegorie. Acolo aflã. Se deosebesc totusi unul de altul prin caracter si spirit. Grigorie de Nyssa. în a doua jumãtate a secolului al IV-lea. în numãr de 365. pe cei mai ilustri reprezentanti ai acestei literaturi. fiind. în anul 331. în special cu doctrinele lui Platon si Plotin. Stilul sãu e al unui scriitor de rasã. 3) scrierile zise ascetice. oprimati de arieni. Botezat de episcopul de Caesarea. atunci episcop în Caesarea. cãrora le dã exemplul si regula. ridicã la rang de episcopat târgul Sasima. Vasile. Vasile îsi fãcu prima educatie intelectualã în Neo-Caesarea Pontului. Grigorie de Nazianz a fost în strânsã prietenie cu Vasile cel Mare. si-1 convinse pe Grigorie a primi sã fie numit acolo episcop. îsi pãrãsi episcopatul si plecã sã trãiascã în retragere la Seleucia Isauriei. Plin de reminiscentele literaturii clasice si de acelea ale Scripturii. muri Eusebios. cãutã singurãtatea. Grigorie veni în capitala . era unul din marile orase ale imperiului. cele mai multe din epoca episcopatului sãu (370-379) si constituind unul din cele mai interesante documente pentru istoria secolului al IV-lea. sprijinul Ortodoxiei în Orient. si-i pronuntã elogiul funebru. Hrãnit cu filosofia greacã. renumitã prin scolile sale. voia sã-1 aibã de ajutor si-1 decise a primi preotia (361). apropiati prin comunitatea de idei si prin geniu. si aceasta va fi una din operele principale ale vietii sale. Nãscut în Caesarea. Vasile era un om de actiune. nu fãrã dificultãti. a cercetat apoi pe maestrii cu renume la Caesarea Palestinei. cãci aceste texte trebuie luate în385 NICOLAE BANESCU tocmai. Arianismul a stârnit acolo pasiunile. a-i urma în Scaun. dintr-o veche familie bogatã si crestinã. încurajati de venirea la tron a lui Theodosius I. îl chemarã sã le fie conducãtor. Opera sa cuprinde: 1) douã scrieri dogmatice {Contra lui Eunomios si Asupra Sfântului Spirit). Grigorie de Nazianz si fratele lui Vasile. Un mare numãr de alte opere ale sale nu ni s-au mai pãstrat. Târgul zgomotos si grosolan îl scârbi si el fugi în singurãtate. în 370. Tatãl sãu. El ni sa pãstrat fragmentar. întors în Cappadocia. Cappadocia a dat. obiect de litigiu cu episcopul Anthim de Tyana. b. De atunci Mitropolit de Cappadocia. el le foloseste în formã crestinã cu multã dexteritate. Vasile cel Mare a fost. episcop de Nazianz. Vasile exercitã timp de opt ani o mare autoritate în mijlocul luptelor si primejdiilor. El si-a fãcut mai întâi învãtãtura în scolile din Caesarea. el fu ales. la Alexandria si la Atena. dar a trebuit sã treacã un timp pentru a se consacra sacerdotiului. dintre care cele mai însemnate sunt: Hexaimeron (nouã cuvântãri asupra operei celor sase zile). în apãrarea Ortodoxiei se ilustrarã în primul rând „cei trei cappadocieni": Vasile cel Mare. dupã disparitia lui Athanasios (373). vizitã Siria si Egiptul. totul fiind real în povestirea biblicã. unde tatãl sãu tinea scoala de retoricã. Teologia numãrã în aceastã epocã câteva mari figuri ale literaturii crestine. metropola provinciei. Ei îl audiarã pe Himerios si pe Libanios. vestitii retori ai epocii. prin temperament. un orator. îsi completã apoi aceastã educatie la Caesarea. în 379.Trebuie sã amintim alãturi de acestia si pe Philostorgios. Tatãl sãu îl aduse ca ajutor la Nazianz si.

fie la Constantinopol. de moralã. Sinodul ecumenic se adunã la Constantinopol.. . Când. cât. Celor ce întretin la dânsii fecioare. discursuri si scrisori. în 383.I8H Croiset. avu de luptat cu adversarii. op. Scrisorile sunt aproape toate din perioada exilului. unde muri cãtre 390. cum aratã Croiset. a fost numit de fratele 387 NICOLAE BANESCU sãu (371) episcop al micului oras Nyssa din Cappadocia. în liniile sale mari. în toatã aceastã operã imensã. care triumfase la întâiul Sinod ecumenic din 325. Scrierile sale numeroase se referã mai ales la exegezã. Rareori o elocventã a fost atât de spontanã si atât de puternicã. 934 si urm.a. El a lãsat în urma sa o operã considerabilã. nu în poezie aflãm geniul sãu. ne-a dat strãlucita figurã a lui loan Chrysostom (Gurã-deAur). care se numãra în aceastã epocã între marile metropole intelectuale ale Orientului. Chrysostom nu se preocupa atât de dogmã. Un loc mai mic ocupã. Viata sa atât de agitatã a fost schitatã. ci pe numãrul lor si pe accent. 386 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN imperiului si. 940-948. reluându-si ocupatiile de episcop. a compus o întinsã operã poeticã. Tratatele privesc chestiuni de moralã religioasã (Asupra penitentei. la 53 ele ani. Reputatia sa se întemeiazã înainte de toate pe opera-i dogmaticã. Dar. Asupra sacerdotiului. ele se adreseazã numerosilor prieteni lãsati în urma sa si au 484 Ibidem. pe care editorii moderni o împart în douã cãrti: Poeme teologice si Poeme istorice. alãturi de aceste genii. dar s-a exersat si în versificatia zisã „ritmicã". el face sã se aleagã alt episcop si se retrage definitiv din viata activã. In ultimii ani. el a biciuit îndrãznet viciile. Grigorie a întrebuintat în poemele sale metrul clasic. Unei tinere vãduve s. La acestea se adaugã 129 epitafe si 94 mici bucãti gnomice sau epigrame. relele moravuri.). Avem de la el si vreo cincizeci de discursuri tratând mai mult despre moralã. pp. Atunci. în care intrã minunatele predici tinute fie la Antiochia. expuneri ale doctrinei ortodoxe. întemeiatã nu pe cantitatea silabelor. vestitã prin scolile sale. pe-trecându-si cei din urmã ani la domeniul sãu pãrintesc. care trebuie asezat alãturi de marii cappadocieni. cei dintâi episcopi sositi îl aleserã patriarh al metropolei. 388 ca scop sã le sustinã curajul. Silindu-se a trezi în fratii sãi virtutile crestine. Scrisorile sunt aproape toate din epoca retragerii si se referã la incidente private. A lãsat si scrisori. în 381. a avut de luptat împotriva arienilor. Unele privesc misiunile pe care le încuraja sau le punea la cale. care cuprinde trei feluri de scrieri: tratate. mai presus de toate. cit. Grigorie pãrãseste înalta demnitate (iunie 381) si se retrage la Nazianzos. Discursurile cuprind toatã seria omiliilor. dar regularitatea alegerii sale fu contestatã de noii sositi. Grigorie de Nyssa. mai înainte485. El este mai mult teolog decât orator sau scriitor. Ea a smuls întotdeauna admiratia ascultãtorilor si ne captiveazã si astã2i numai la simpla lecturã. Elocventa sa are mai multã amploare si strãlucire decât a lui Vasile cel Mare484. iar la Sinodul din Constantinopol apare ca unul din teologii cei mai ascultati ai Orientului. timp de doi ani. descurajat de luptã. Sunt vestite între discursuri elogiile funebre tinute la moartea lui Athanasios si a Iui Vasile cel Mare si cele cinci Discursuri de teologie. Dar. scrisori si poezii. închinat Bisericii. Antiochia Siriei. prejudecãti ce rodeau la temelia societãtii în aceastã epocã de lungã agonie a pãgânismului. Opera sa se compune din discursuri. 485 Vezi capitolul privitor la Domnia lui Arcadios. Scrise în cea mai mare parte la Kukusos. Contra adversarilor vietii monastice. p. Despre cãsãtoria unicã. Sub Valens. ci în oratorie. interesante pentru cunoasterea omului.

cit. si a fost supranumit „cel Mare". si timp de zece ani a predat învãtãmântul la Antiochia. De aceea. care contribuise mai mult decât altii la formularea dogmei „consubstantialitãtii" (6/ioouaia).!. a dat o serie de Comentarii asupra Scripturii si diferite opere de controversã teologicã. în Cilicia. care e în strânsã legãturã cu luptele sale teologice. Reprezentantul de frunte al acestei scoli a fost Theodor de Mopsuestia. în opozitie cu cea din Alexandria Egiptului. unde a rãmas pânã la sfârsitul vietii (428). Ca scriitor. Arianismul. în 383. 927-928. dusmanul neîmpãcat al lui Nestorios. la 20 de ani. sã punã faptele povestite în argumente si sã le conducã metodic la concluzia pe care o impun. Alexandria Egiptului era de asemenea una din marile metropole culturale ale Orientului. fusese osândit în Sinodul de la Niceea si trimis în exil. Scrisorile ce ni s-au pãstrat de la Synesios mãrturisesc recunostinta duioasã si admiratia adâncã ce i-a pãstrat-o tot timpul vietii. El a urmat acolo lectiile lui Libanios. a fost hirotonit preot. El stie perfect sã construiascã o demonstratie. Cel Despre întruparea Verbului apãrã credinta în întruparea lui Christos. unde fu initiat în filosofia neoplatonismului de renumita Hypatia. întemeietorul cãlugãrimii egiptene. pentru a înlãtura credinta cã o persoanã divinã a putut suferi si muri. el si-a primit cultura în scolile superioare din Alexandria. în 399. trecut apoi la crestinism si devenit episcop. Anton. care umple jumãtate din secolul al IV-lea cu zgomotul luptelor sale pentru adevãrata credintã. scoala exegezei literare. El a compus un mare numãr de scrisori si cuvântãri. Adversarul sãu principal fusese Athanasios. Ea a dat Bisericii figura impunãtoare a Sf. a fost apoi atras de Chrysostom la viata asceticã si. Arios. Athanasios cel Mare. fiica matematicianului Theon. Prin implacabila sa luptã în apãrarea ortodoxiei. unde si-a continuat studiile sub directia acestuia. Pãrintele ereziei. Discursul Contra gentililor combate politeismul pãgân în stilul vechilor apologeti. el cere ca sufletul omenesc sã meargã drept la Dumnezeul unic din care totul purcede. în care totusi si-a încheiat viata.. Nãscut cãtre 370 dintr-o distinsã familie pãgânã din Pentapolis. un om exceptional. el a trecut la urmasi ca un adevãrat atlet al lui Christos. Athanasios a desfãsurat o mare activitate literarã. între care un mare tratat Asupra întrupãrii. nãscut cãtre 350 la Antiochia. care alcãtuiesc un izvor din cele mai însemnate pentru istoria eclesiasticã a secolului al V-lea.\:4. Athanasios pãtrunde în miezul lucrurilor.. Sinoadele care au condamnat pe Nestorius 1-au lovit si pe el cu anatema. fiind astfel initiatorul direct al nestorianismului. . A fost un adversar al exegezei alegorice. el strãbãtu sub cinci împãrati o viatã de lupte îndârjite. jjji ii! 390 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Ca gânditor. s-a retras în mãnãstirea organizatã de Diodor din Tarsos. Ales episcop de Alexandria în 328. Synesios a fost trimis de patria sa la Con-stantinopol. fãcând din Fiul lui Dumnezeu o creaturã. Celelalte scrieri sunt aproape toate împotriva doctrinei arienilor. tratate dogmatice. . Croiset. opere de polemicã si de exegezã. într-o misiune pe lângã împãratul . Ea s-a bucurat de timpuriu de traduceri în limba latinã si în limba sirianã. schiteazã icoana idealã a vietii ascetice. alungat de cinci ori din Scaunul de patriarh.scoala Antiohiei era.. op. pãgân mai întâi. prin temperament. Energicul teolog e si un abil orator. în 392 a fost chemat la episcopatul din Mopsuestia. Alexandria 1-a dat si pe patriarhul Cyril. orator si filosof. pp. Biografia Sf. caracteristicã scolii alexandrine si a deosebit în Christos 389 NICOLAE HÃNESCU douã persoane. El tine un loc însemnat în istoria dogmelor si a literaturii prin explicarea îndrãzneatã a principiilor de exegezã ale învãtãtorului sãu. Nu ni s-au pãstrat din toate acestea decât fragmente si traduceri în limba latinã si sirianã. agita adânc în aceastã epocã spiritele credinciosilor. dupã moarte486. Egiptul 1-a produs si pe Synesios din Kyrene.

o. Lucrarea constituie deci pentru noi un izvor de cãpetenie pentru cunoasterea vechii istorii a monahismului. în Bithynia. crede cã aceastã îndrãzneatã cuvântare n-a putut fi pronuntatã niciodatã. în aceastã primã perioadã a istoriei bizantine. Lacombrade. se întoarse la Kyrene. scrisori si imnuri. hellene et chretien. Altã scriere a lui Palladios. în marginea pustiului. spre a cere pentru patria sa o usurare de impozite. si Synesios s-a mãrginit a o publica487. c. istoria cãlugãrimii din Egipt si Palestina. Synesios de Cyrene. la sud de Kyrene. ocupându-se cu economia proprietãtii sale. d. i. în Galatia. Ales episcop de Helenopolis. si s-a întors în Asia Micã trecând prin Palestina.[Se poate adãuga aici Chr.. avu episcopatul de Aspuna. El s-a nãscut în 364. la care fusese în misiune. Opera lui Synesios formeazã o tranzitie între literatura pãgânã si cea crestinã a acestor din urmã secole. Printre scrierile de tinerete trebuie citatã cuvântarea menitã a fi cititã dinaintea lui Arcadius.). cu vânãtoarea si cu studiile filosofice. operã plinã de nobile sentimente si de sinceritate. Synesios a compus zece imnuri în dialectul doric si în metru antic.. însotitã de note si comentarii (These complementaire. în Galatia. scrisã pe la 420 si numitã astfel dupã sambelanul imperial Lausos. a fãcut o cãlãtorie în Egipt pentru a cunoaste pe cãlugãrii vestiti acolo. care-i analizeazã ideile. La întoarcere.fftfe' •' "îR'Hxr^'i t/« . Tratatul Despre vise e un document al superstitiilor neoplatonice. Synesios fu chemat de toti în fruntea episcopatului de Ptolemais. rezervele sale asupra doctrinei si disciplinei. spiritualã. Dar o importantã cu mult mai însemnatã decât toate acestea o are corespondenta lui Synesios. loan Cbrysostom. în anul 411. în care fu întãrit de patriarhul Alexandriei. cãtre prieteni si cãtre Hypatia. Demougeot. pe Palladios. Ca poet. sub care în realitate se ascund prefectul pretoriului 487 Vezi domnia lui Arcadius.). el ne înfãtiseazã în prima linie în aceastã operã. intitulatã Despre suveranitate (Flepi Paaikeiaq) e privitã ca manifestul anti-german al partidei nationaliste din capitala imperiului. apare si poezia religioasã . originar din Asia. Paris. a fost amestecat în cearta origenistilor si exilat de Arcadius în Egiptul de Sus. Ea a avut o întinsã rãspândire mai ales în mãnã393 NICOLAE BANESCU stiri. Dupã ce a stat acolo câtva timp.'••'.. în . (These. 1951. desi fãcuse. Aceastã cuvântare.1 •••• '. Cu acest prilej compuse cunoscuta-i cuvântare Despre suveranitate (Jlepi jSamAeta^). 1951 si Idem. care nãvãleau în tinut. Poezia religioasã. compusã în exilul sãu din Egipt. si a fost de timpuriu tradusã în limba latinã si în mai multe limbi orientale. Les Belles Lettres. fiindcã ne introduc în viata epocii. traducere. parte din experienta proprie. e Dialogul istoric despre viata Sf. cãruia i-a fost închinatã. Scrierea sa fundamentalã e AavaiaKov (Historia Lausiaca). se cãsãtori cu o 391 crestinã si petrecu mai multi ani la domeniul sãu. Scrierea.vîjb <>• 392 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Aurelian si relatiile dintre el si fratele sãu Caesarios. în forma unui dialog. Povestirile egiptene povestesc lupta lui Osiris si a lui Typhon. participând si la luptele cu briganzii Libiei.Arca-dius. si a dobândit o culturã clasicã temeinicã.. Elogiul cheliei e o compozitie sofisticã. Cunoscãtor perfect al vietii solitarilor egipteni si palestinieni. parte din cele auzite de la altii. Ea se compune din discursuri. unde petrecu mai multi ani. cu multã loialitate. e un izvor însemnat pentru viata ilustrului prelat488. Le discours sur la royaute de Synesios de Cyrene ã l'empereur Arcadios. Ea cuprinde peste 150 de scrisori. foarte instructive. Hagiografia.. si sunt o mãrturie a studiilor sale multilaterale. Paris. al cãrui devotat admirator a fost. § 3. Oientul a produs si pe cel mai însemnat istoric al monahismului egiptean.388. Les Belles Lettres.

Dar cea mai trainicã si mai persistentã influentã conservatoare era aceea a retoricii. ziua sãrbãtorii sale. 490 Ibidem. p. caracterul cel ** N. pe când altii îl pun în cea a lui Anastasios I. ea si-a cãutat refugiul în scoli. ale cãrei începuturi au fost schitate cu multã eruditie de K. Litteratur. ed. Reprezentantul ei principal a fost Romanos. Aceastã poezie crestinã nu mai îmbracã versul clasic. ea ne povesteste cã Romanos s-a nãscut într-un oras din Siria. în care cântecele ce-1 glorificau pe Dumnezeu erau compuse din cuvinte ale Sfintei Scripturi. a „sofisticii". Erau „sofisti" în toate . cãci vocalismul nou nu mai cunoaste vocale lungi si scurte. care a dat imnului religios. încã din secolul al II-lea d. ca preot. care stãpânea educatia tinerimii. Turchi. a Il-a. p. la Constantinopol. îi procura iluzia frumusetii literare. în care imnurile religioase de larg cuprins ajung la desãvârsire. 963 si urm. si instrumentele cu care forma spiritele erau pentru profesor mitologia si istoria pãgânã491. ceea ce ne izbeste în istoria literaturii grecesti e popularitatea de care se bucura sofistica. 153489 Geschichte der byzant. elocventa nu-si mai putea afla loc în agora. Bibliografia asupra celebrului imnograf la p. si a obtinut printr-un vis miraculos darul poetic al imnurilor. Pãstratã în patru diferite versiuni mentionate de Krumbacher.ritmicã. care începe cu o nouã formã arhitectonicã de poezie. Sofistica. Putinele date asupra vietii sale se aflã aproape numai într-o veche legendã cuprinsã în Minee. si cea din urmã. unde a continuat a se exercita si a se produce chiar în afarã. compunând aprox. a. Literatura pãgânã. în aceastã epocã de triumf al crestinismului. Principiul formei noi este numãrul silabelor si accentul. sub împãratul Anastasios. a slujit ca diacon în biserica învierii din Berytos. în cadrul expunerii noastre ne intereaseazã epoca imnurilor religioase care începe în secolul al Vlea si înfloreste mai cu seamã în secolele al Vl-lea si al VII-lea. în legãturã cu biserica Theotokos ev roîg Kvpov. cum se chema elocventa de aparat. Ea îi deschidea calea cãtre succes în viatã. Romanos caracterizeazã. si în aceeasi bisericã vestitã a fost sãrbãtoritã îndeosebi aniversarea sa. traditia puternicã a împãratului stoic Marc Aureliu. Toti reprezentantii sãi ilustri au fost profesori de retoricã. dupã expresia lui Krumbacher. Krumbacher189. Manuscrisul de mâna sa a fost pãstrat în biserica Theotokos. cu visurile lor de nemurire. cultul Cybelei si Isidei. Krumbacher deosebeste trei epoci principale în dezvoltarea istoricã a poeziei religioase: epoca pregãtirii. asa-zisele Kanones. rezumate atât de bine de Brooks: patriotismul roman. Odatã cu pierderea libertãtii grecesti. Torino. care însufletea miscarea intelectualã a epocii. la data ele l octombrie. construit dupã cantitatea silabelor. Sofistica rãspundea unei trebuinte profunde a elenismului de atunci. Foarte mult pretuit ele întemeietorul bizantinologiei. p. Faptul cã legenda nu precizeazã sub care anume din cei doi Anastasios a venit Romanos la Constan-tinopole a fãcut ca unii savanti sã punã acest eveniment în timpul domniei lui Anastasios al II-lea (713-715). unde a fost. Persistenta sa se datoreste multor cauze. si într-însul acest gen apare în perfectiunea sa cea mai înaltã"490. ci numai isochrone. 669. 1000 de kontakia. epoca de înflorire. exista încã alãturi pãgânismul. sau în ceremonii. La civiltã bizantina. 394 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN mai solemn si mai sublim. care vedea încã în adorarea zeilor unica salvare a cetãtii eterne. 1915. dupã cum spune acesta.Hr. a venit apoi. O lungã discutie a împãrtit pe cercetãtori în aceastã privintã. Dar argumentele produse de Krumbacher ne fac a admite cã Romanos si-a început cariera poeticã sub Anastasios I (491-518). 671. • 395 NICOLAE BANESCU 2. supranumit Melodul (6 MeÃcodog). al lui Mithra si Orpheus. dinaintea unui public ales.. „cea mai însemnatã fazã a istoriei poeziei grecesti a imnurilor. idealurile înalte ale neoplatonismului.

adicã în lumea greacã.. care-1 numi quaestor. din care s-au pãstrat integral numai 24.?Mi 398 Libanios a scris mult. un Grigorie de Nazianz au fost printre elevi. Antiochia. si ea se manifesta si în domeniul intelectual. îl plânse ca prieten si ca apãrãtor al elenismului. Vasile cel Mare. amplificãri pe o temã fictivã (jueAerai).q .491 Vezi interesantele consideratii ale lui Brooks. între marii sofisti ai timpului. cum s-a exprimat el însusi. La scolile ei nu veneau numai pãgânii: crestinii însisi erau atrasi de farmecul învãtãmântului lor. simple amplificãri ele scoalã asupra unor subiecte fictive. Moartea neprevãzutã a tânãrului suveran a fost pentru el o mare loviturã. Ele erau îndeosebi înfloritoare în Constan-tinopol si Atena. iar la Antiochia Siriei. a studiat la Atena.Kpojv^vãajJiaia). El a compus 80 de cuvântãri. I. la o datã nesigurã (dupã unii. Libanios s-a nãscut la 314 în Antiochia Siriei. cãtre 315) si a urmat la scolile din Atena. p." l> . rjfiojtoiîoci. 393). 389. Scrieri de scoalã. exercitându-si acolo învãtãmântul pânã la sfârsitul vietii (c. p. si în cele din urmã se întoarse în orasul sãu natal. descrieri (eKqpãaeiq). Cele mai vestite din aceste asezãminte se gãseau în Orient. si reprezentanti din cei mai ilustri ai literaturii religioase. unde aflau profesori eminenti si un mediu literar distins. La 362. dar Atena. Dupã moartea acestuia. Himerios. . Grigorie de Nazianz. un Vasile cel Mare. Vasile cel Mare si Grigorie de Nazianz au putut fi astfel atrasi printre auditorii sãi. elogii. dacã crestinii „nu i 1-ar fi smuls".Y8fc . 568 si urm. din pãrinti bogati. ale cãror opere ni s-au transmis. pe care 1-ar fi lãsat urmasul sãu. Burnouf. dar s-a pregãtit mai ales pentru oratorie. si-a reluat învãtãmântul la Atena si 1-a continuat pânã la sfârsitul vietii. . Himerios din Bithynia s-a nãscut în Prusias (Brusa).••: . era privitã ca adevãratul centru al clasicismului. Histoire de la litterature grecque. A profesat un timp la Atena. Odatã cu strãmutarea centrului politic în noua capitalã a lumii. Libanios îl caracterizeazã pentru aceastã calitate TOV ecr$T]/jacri 'ka. citind si recitindu-i pe oratorii attici. în care se face a vorbi un personaj istoric sau legendar în anumite situatii. Himerios a fost numai om de scoalã. cu mãretia monumentelor ce o împodobeau. altele — opere ele circumstantã. •:•. S-a bucurat de mare credit sub împãratul Iulian. si din scrierile sale ni s-au pãstrat o mare parte. Theodor de Mopsuestia.ti-npov. Nu e de mirare deci cã din toate pãrtile imperiului tinerii setosi de a-si întregi educatia se îmbulzeau în metropola cugetãrii elene. a stat departe de viata politicã. unde apoi si-a avut catedra sa de re492 Em. t. History".-*. unde a stat cinci ani. modele ele exercitii pregãtitoare (. chemat de împãratul Iulian pe lângã el. prin strãlucirea formei. voi. cu limba si traditiile sale. ea trãia spiritual din mostenirea strãlucitã ce i-o lãsase antichitatea. unele. IP. loan Chrysostom a fost elevul admirat al celebrului Libanios. în epoca lui Constantin si a urmasilor sãi. povestiri. la Niceea. aceasta dobândise o importantã fireascã. El a fost recunoscut ca cel dintâi dintre maestrii elocventei în Siria greacã.'. în „Cambridge Med. în Occident ca si în Orient. Elevii sãi cei mai distinsi au fost crestinii: loan Chrysostom. cele mai scumpe sperante ale sale risipindu-se odatã cu disparitia lui. apoi la Constãritinopole. Paris. Thoughts and ideas of the Period. la Nicome-dia. si-a întrerupt activitatea. 396 pãrtile imperiului roman. monodia la moartea lui Iulian si un epi-taphios închinat acestuia. 397 N1COLAE IUNESCU tor. în toate orasele care aveau institutii analoge cu facultãtile sau universitãtile noastre492. 1885. Libanios si Themistios formeazã treimea vestitã a veacului al IV-lea. El si-a câstigat acolo o mare celebritate ca profesor. Pasionat de elocventã. .

lucrãri critice asupra lui Demosthenes. si-a îndeplinit acest rol în chip onorabil. si nu tot ce a scris a ajuns pânã la noi. pe moralisti. una pentru consulatul fiului sãu si alta pentru pacea lui Valens cu gotii. cele dintâi. exprimã aceeasi înflãcãratã pietate. în 350. împãrati. Dupã aceea. pe Helios ca cel mai cuprinzãtor. favoarea împãratilor pânã la Theodosius I. într-o societate sfâsiatã de lupte religioase. dupã victoria acestuia asupra lui Prokopios. Elocventa sa nu e lipsitã de gratie si de strãlucire. iar în 358-359 . împãratul Iulian se stie cât entuziasm îi aratã493. el a gãsit timp sã scrie. amintirile din Homer si Platon se îngrãmãdesc în cuvântãrile sale. Datoritã talentului sãu. 317). care se ocupa cu filosofia si cu literatura clasicã. filosofi. în 377. o tesãturã de minciuni strãlucite. sperând un nou Herakles si Dionysos. Discursul adresat Regelui Soare (Eig TOV pacrikea "HXwv) e un fel de meditatie. Studiase cu pasiune pe poeti. El a salutat urcarea pe tron a lui Iulian. o interpretare alegoricã a mitului Cybelei. episcopi. între 345 si 360 compuse Parafraze la operele lui Aristotel. cel din urmã fãcând un mare contrast cu ele. unde deschise o scoalã. si o cunoastem numai din combaterea ce i-o . care 1-a numit prefect al orasului (384). a rostit sase cuvântãri sub Theodosius cel Mare. 400 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN atât de absorbitã de actiunea militarã purtatã cu multã bravurã. si-a fãcut mai întâi educatia pe lângã tatãl sãu. în momentul despãrtirii de prietenul sãu scump Sallustius. si Elogiul împãrãtesei Eusebia. Cea mai însemnatã e Contra Crestinilor (Karã rahiÃaicov). 1011-1013. A fost un orator sãrbãtorit încã din viatã: Libanios are pentru el o mare admiratie. pe Jovian. Ca scriitor. Nãscut în Paphla-gonia (c. dintre toti zeii. compus dupã toate regulile artei. Griecb.proconsul. impuse de convenientele oficiale. a reclamat libertatea cultului cu nobilã înãltime de cuget. Discursul cãtre Mama Zeilor (Eîf TJ)V jUTjTepa t&v $L<yv). el a pronuntat cuvântarea solemnã la Antiochia. a impresionat prin adânca sa cunostintã a autorilor clasici. Litteratur. iar la decenaliile lui Valens si Valentinian (373). Grigorie de Nazianz îi recunoaste titlul de jSacrtAeug Ad/ov. Themistios a fost oratorul oficial al Constan-tinopolei. în numele Senatului. Avem trei discursuri oficiale: douã panegirice ale împãratului Constantiu. în viata sa atât de scurtã si Schmid-Stãhlin. prin sentimentele sincere pe care le exprimã. în sfârsit. tinu o cuvântare pentru Valens. în 355. cum bine le caracterizeazã Croiset. retori. pp. Libanios a lãsat si o întinsã corespondentã. care. demnitari. Iulian împãratul are multe afinitãti cu acesti reprezentanti ai retoricii. ) indicând prilejul si subiectul discursurilor sale. si prin aceasta limba sa pãrea contemporanilor de o mare bogãtie si puritate. adevãratul mijlocitor între lumea de sus si cea de jos. Expert în literatura clasicã. cele mai multe referitoare la evenimente contemporane. si atingând subiecte foarte variate. Themistios stiu sã-si atragã. Avno%iK6q. Themistios a fost un mare personaj. Frumoase pagini de sinceritate si înãltime de idei aflãm si în discursul al Vlll-lea. apoi la Constantinopol. tinu o cuvântare 399 dinaintea lui Constantiu. cu prilejul Consulatului. amestecat în evenimentele politice ale timpului. scris în Gallia. pe istorici. îl numi senator. trimis la Roma. A compus apoi discursuri. o consolare ce si-o adreseazã lui însusi. astãzi pierdutã. ajungând unul din oamenii cu vazã ai imperiului. Dar fondul naturii lui Iulian apare mai bine în operele satirice. constând din Viata oratorului si din argumente (vnofieasu. celelalte fiind amplificatii de scoalã. pentru a face ideile greu de înteles ale marelui filosof accesibile tuturor. a tinut discursul la decenaliile lui Gratian. pe care gelozia lui Constantiu îl îndepãrteazã de el. binefãcãtoarea sa. în care autorul scoate în relief. compuse pe vremea când era Cesar. adresatã cãtre oameni de tot felul: pãgâni sau crestini. Deosebit de interesant e Panerigicul adresat orasului sãu natal. A stiut sã vorbeascã împãratilor cu demnitate si. salutã apoi.

istoria lui Zosimos e una dintre cele mai bune ale epocii. Zosimos e singurul istoric cu oarecare relief în secolul al V-lea. A trãit sub Theodosius al II-lea si urmasii sãi si a scris Istoria contemporanã ('IffTopia vâa) în 6 cãrti. Iulian le-a rãspuns ca om de spirit. pe lângã aceastã valoare documentarã. dar Polybios a fost modelul sãu. corespondenta se deosebeste si prin umorul si pitorescul atât de spontan cu care autorul stie sã schiteze scene si portrete. p. prin informatia sincerã ce o cuprinde si prin claritatea expunerii. zice atât de 402 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN bine Bidez. delicat. ne-a lãsat o operã istoricã intitulatã Istorie bizantinã (loTopia BvtavTiaKrî). Aflãm însã într-însa pasaje care nu sunt lipsite de farmec. Priskos din Fanion (Thracia). conceput ca cea mai purã expresie a religiei si umanitãtii. oprindu-se la cucerirea Romei de cãtre Alaric (410). Saturnaliile sau Cesarii are aceeasi notã satiricã. si împãratul. Istoricul îl rezumã uneori pe Eunapios. fãcând aprovizionãrile dificile. i-a iritat pe antio-hieni. I. îsi bate joc amarnic de el. iubitor de plãceri si de moliciune. dupã expresia lui Croiset. în 363. pun în aceastã satirã virulentã. Celelalte cãrti duc povestirea de la moartea lui Diocletian pânã în primii ani ai domniei lui Theodosius al II-lea. cã profetiile n-aveau a face cu evenimentele povestite de Evanghelie. cã 401 Dumnezeul Bibliei e nedrept. care au protejat crestinismul. ca satirã. cãrora li se adaugã si Alexandru. Ea ne face sã pãtrundem. VII. fãcându-se a-i lãuda calitãtile. La sfârsit. e. Cea dintâi cuprinde un scurt rezumat al istoriei imperiului de Ia August pânã la Diocletian. Misopogon. si în corespondenta sa strãbat de multe ori sperantele si deceptiile ce-1 stãpâneau. Un edict de maximum. are loc un concurs de merit între cei mai buni. Dupã cum acesta a arãtat cresterea puterii romane într-o perioadã decisivã a existentei sale. compus la Antiochia.consacrã Cyril al Alexandriei. Paris. pe un ton de pamflet batjocoritor. ca acela în care Iulian opune Orientului molesit asprimea nativã a celtilor. unele destul de mari. Zosimos voieste sã explice declinul într-o perioadã tot atât de hotãrâtoare în sens contrar (I. el încearcã a demonstra cã sunt tot atâtea mituri în Biblie cât si la poetii greci. în mijlocul cãrora a trãit ani de zile. Dar pentru o astfel de temã filosoficã el n-are pãtrunderea de spirit necesarã. iar Marc Aureliu obtine cele mai multe voturi. si ei 1-au batjocorit în cântece pe împãrat. lipsit uneori de bun gust. Dusmanul bãrbii (Microncbyov) e locuitorul Antiohiei. adversar al filosofilor. în secretul uneia clin vietile cele mai tragice ale istoriei494. 57). Belles Lettres 1924. poate. între cauzele decãderii romane însenineazã si distrugerea religiei nationale. 403 NICOLAE BANESCU Totusi. Istoriografia numãrã o serie de reprezentanti ai literaturii pãgâne. 2e pârtie (Lettres et fragments). un element de frumusete. Banchetul. Preface. în care autorul îsi propune a schita evenimentele din secolul al IV-lea si din timpul sãu. gelos si violent. De aceea. în aceastã satirã. La un banchet dat de Kronos olimpienilor iau parte si Cesarii divinizati. b. Acestor nerusinate cântece. pentru moravurile sale destrãbãlate. ca cel în care ne descrie atât de amãnuntit ambasada lui . sofist si om de stat sub Theodosius al II-lea si Marcian. Iulian ne-a lãsat si o vastã corespondentã de o mare valoare documentarã. capodopera lui Iulian. din care ni s-au pãstrat fragmente. Scrisã repede. Admiratia si pasiunea pentru elenism. ca o introducere la opera propriu-zisã. Iulian a compus-o înainte de campania în Persia (362-363). Este. Dar. t. afirmând cã zeii renegati si-au retras protectia lor fatã de imperiu. El vedea cum se nãruie în jurul sãu vechile credinte ale Heladei. e sever cu Constantin cel Mare si Theodosius I. un spirit cam dur. 'm L'empereurJulien. Silen e comicul Olimpului si judecã pe fiecare dintre oaspeti. oeuvres completes. luându-i în batjocurã pe adversari.

Istoria romanã. el a învãtat la Alexandria filosofia lui Aristotel cu peripateticianul Olympiodor si matematicile cu savantul Hieron. nu era lipsitã de culoare dramaticã. Minervei etc. cel mai de seamã dintre neoplatoni-cieni. 496 [Pentru alte delalii bibliografice. Platon proba necesitatea unitãtii (ev). a compus un tratat de matematici. în aceste imnuri.Theodosius al II-lea la Attila. el se refugiazã o clipã cu gândul în antichitatea venerabilã. 410). Unul. tuturor zeilor. Verlag. asupra lui Alcibiade si asupra lui Parmenide. Popescu. Pe toate le cunostea si le onora.H. Timp de zece ani a audiat lectiile sale. 19-27. istoria Imperiului roman. Proklos îsi fãcea lectiile fãrã pregãtire. al V-lea. si a fost initiat acolo în filosofia greacã de Plutarh si mai ales de Syrianos. Marcellinus a participat la campa495 [Traditia manuscrisã a Lexiconului pledeazã pentru forma Suda Cn co\)5a). II. în mitologie. 1978 (voi. douã scrieri filosofice mai importante: Teologia pla405 tonicianã si Comentariul asupra lui Timaios. 404 nia lui Iulian împotriva persilor si e perfect informat asupra evenimentelor pe care le expune496. note si indice de prof. Malcbosîncã trebuie amintit pentru opera sa. proiectul de a face sinteza filosofiilor si de a le realiza unitatea. probabil. voi. Miinchen.). Ed. David H. obiect statornic al tuturor gândurilor sale. traducere. pus sub protectia specialã a zeilor. Fiicã a matematicianului Theon. Studiu introductiv. „inainte de a se pierde în sânul unitãtii absolute. un grec sirian. gândirii. pe care nici întelegerea. nici simturile nu-1 pot atinge. Informatiile sale privitoare la viata si moravurile hunilor sunt extrem de interesante. bun fatã de toti. 1982)]. c. C. Afarã de vreo douãzeci de opere care s-au pierdut. a scris. Hunger. p. Bucuresti. dintr-o bogatã si nobilã familie originarã din Lycia. nãscut la Antiochia. III. 5. Stein îl socoteste ca cea mai mare aparitie literarã între Tacit si Dante. Filosofia are un reprezentant de frunte în persoana lui Proklos. se poate consulta si EBPB. într-o imensã ierarhie. femeie de o rarã frumusete si înzestratã cu talente exceptionale. încetãtenitã de la Renastere încoace. ca o traditie a scolii. altul de astronomie. Lucra mult. 1997. suprem azil al mizeriilor sale"498. v. la sfârsitul sec. unde neoplatonismul si-a avut ultima sa strãlucire. De la el a primit. si care nu se reveleazã decât în extaz497. fiintei. încât se numea însusi preot universal si hierofant al lumii. „Handbuch der Altertumswissenschaft" XII. 2). Photios vorbeste despre Priskos cu mari elogii. voi. ca inspiratã. Discipolul si biograful sãu Marinos din Neapolis (Samaria) ni-1 înfãtiseazã ca un personaj predestinat. Enciclopedicã. Cititorul român are acum la dispozitie si traducerea acestui text însotitã de comentarii (Ammianus Marcellinus. o vastã eruditie îl fãcuse tot atât de familiar cu divinitãtile strãine. Nãscut la Constantinopol (c. Ammianus Marcellinus. urmasul sãu la conducerea scolii neoplatonicilor. Vorbirea sa era usoarã. ea conduse scoala . apoi alte clouã Comentarii. superior actului. în filosofic n-are un singur sistem: el posedã la perfectie si uneste laolaltã cele mai bune sisteme. Tot astfel. Die hochsprachlicheprofane Literatur der Byzantiner. Hypatia e de asemenea o figurã celebrã între neo-platonicienii epocii. ambasadã din care istoricul a fãcut parte. în limba latinã. 40-42]. dupã Suidas495. Muzelor. Ea prezintã evenimentele dintre anii 96-378. fãrã obosealã. pânã la Unul absolut. care ar fi mai îndreptãtitã decât aceea de „Suidas". pentru bibliografia discutiei. Proklos merge mai departe în Comentariul sãu: de la unitate el se ridicã din abstractie în abstractie. pentru a explica logic si ontologic multiplul (TroAAd). Ni s-au pãstrat dintr-însa numai ultimele 18 cãrti. H. Bucuresti. în Parmenide. întipãrite de o adâncã melancolie. care. Beck. Proklos a sfârsit cu imnuri (Soarelui. ca si cu cele nationale. Res gestae. p. trãind cu putin si având o purtare exemplarã. care povestesc faptele de la 353 pânã la 378. A mers apoi sã se perfectioneze la Atena.

situatã în jurul metropolei faraonice Teba. condusã de lectorul Petru. Van Oest. înalte demnitãti. Diehl. pe care ne-o atestã scrisorile rãmase de la el. H. regiunea a devenit un puternic centru de iradiere al monahismului crestin]. într-adevãr. Toatã legenda lui Dionysos e pusã în versuri. unele surse-i atribuie si iluminarea Capitalei pe timpul noptii. aceastã laturã confirmã opiniile emise în ultimul veac cu privire la trãsãturile comune dintre ortodoxia bizantinã si platonismul antichitãtii târzii (J. 407 Panopolis ne-a mai dat un poet. 498 V. El avea nevoie de vaste edificii ale cultului. pânã la dizgratia sa. Tebaida a fost o regiune istoricã a Egiptului de Sud. Poemul e o masã confuzã de povestiri. Naissance. 10. Paris.. Siria.neoplatonicã din Alexandria si ajunse la atâta eruditie. e. pe la mijlocul sec. 406 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN dupã mãrturisirile celor vechi. datoritã cãreia a ocupat. în persoana acelui Kyros. 1928. 1944. 2e ed. pentru a lua un caracter narativ si istoric. E. Paris. expunând cu mãiestrie ascultãtorilor nu numai doctrina lui Platon. Histoire generale de la philosophie. Crestinismul triumfãtor în secolul al IV-lea aduse o mare activitate artisticã. care trebuia sã aibã alt rol si alt înteles. dupã expresia unui excelent istoric al artei. Les editions G. L'art chretien primitif et l'art byzantin. în care cei care nu puteau citi Sfânta Scripturã aveau sub ochi marile evenimente ale istoriei crestine501. alte detalii despre el în Dagron. Poezia si-a avut si ea reprezentantii sãi pãgâni în aceastã epocã. strãin de aceastã oribilã crimã. 4W [Numitã în grecesteTbebais. Aceastã ilustrã interpretã a filosofici. p. Nonnos nu e lipsit de calitãti: are o imaginatie bogatã si ne dã o serie de tablouri impresionante. Danielou. Egiptul. Hr. împodobite de un nou decor. Ubernahme und Umgestaltung des Platonismus durch die Vãter. d. a compus faimoasa epopee mitologicã Dîonysiacele (Aiowaiaxã). între realizãrile sale. a fost si prefect al orasului Constantinopol. în Asia Micã. încât întrecea. Astfel se formeazã o iconografie nouã. p. cãzând apoi în dizgratia suveranului odatã cu protectoarea sa si sfârsind ca episcop de Kotyaeion. înconjuratã de o sincerã admiratie a tineretului studios. ca în versul bizantin de mai târziu. p. în „Bibliothãque d'histoire de l'art". Ca poet. de o lungime considerabilã. a pierit ucisã de plebea fanaticã a Alexandriei. 501 Ch. survenitã în 441. al V-lea. admirat în cercul literar al împãrãtesei Eudokia. a se individualiza. grec din Panopolis. a Il-a. ed. Ambitiosul Cyril sal Alexandriei n-a fost. 500 [Cyrus sau Kyros. Cousin. cãci autorul îngrãmãdeste în subiectul sãu toate legendele pe care le stie. Einsiedeln. ca o carte. prin cãderea accentului tonic în general pe silaba penultimã de la sfârsit. Untersuchungen zu Gebet und Gottesver . Esser. sub Theodosius al H-lea. Synesios s-a aflat printre elevii sãi si i-a pãstrat în toatã viata o adâncã veneratie. pe toti filosofii din epoca sa. 1884. dupã unii. 408 . Arta este bine reprezentatã în aceastã perioadã a începuturilor. care. Tipurile actorilor principali ai dramei sacre tind a se fixa. 268-272].-P. 197. în secolul al IV-lea d. 1954. de la împrejurãrile care au precedat nasterea zeului pânã la admiterea sa în Olimp. probabil cu începere din 438. Cel mai însemnat dintre dânsii a fost Nonnos din Panopolis. 1964. Paris et Bruxelles.ehrung der Neuplatoniker. înfãtisând scene ale Vechiului Testament si ale Evangheliilor sunt. 1967)]. Paris. Platonisme ct theologie mystique. 497 [Prefatatând orientarea contemplativã a monahismului bizantin si ortodox de mai târziu. care nu mai seamãnã cu aceea a catacombelor si ale cãrei trãsãturi esentiale apar mai ales în Orient502. Lungile frize care acoperã acum zidurile bisericilor. Versul sãu are un efect muzical. în Tebaida499. Ni s-au pãstrat de la el epigrame500.. Decoratia monumentelor sacre îsi pierdu prin urmare caracterul simbolic. ci toate disciplinele filosofici. von Ivânka. de o viatã exemplarã. Koln. Ea cuprinde 48 de cãrti.

Alegerea si personalitatea sa. Restaurarea credintei ortodoxe. op. Politica internã. 12. pãstrat pânã astãzi la Spalato.. pp.. al V-lea). aproape de Poarta de Aur. numeroase bazilici de tip elenistic se ridicã de asemenea în aceastã epocã: Sf. a încercat sã-1 ridice pe tron pe un anume Theocrit. l!' •• ^? '4' ? ^ r s a ° . reconstruitã apoi. 409 .O x^ -t» I g s s O S -4* -w*-v V *fc»8f>f»i *•••)L' *. în Occident. atât de "' celebrã mai în urmã. 502 Ibidem. el dãdu bani lui Iustin. Bisericile din "" Thessalonic sunt si ele frumoase monumente ale artei primitive bizantine. al IV-lea. Pudentiana. devotat al sãu. /'.-> ^ c. Pe locul sãu se aflã azi moscheea Mirakhor Giami. Mausoleul Gallei Placidia si Baptiseriul Ortodox din Ravenna. în cartierul Psamathia503. 10-11. în care stilul istoric apare în mozaicuri în toatã strãlucirea sa504. Constantin cel Mare a ridicat Sfânta Treime si Sfintii Apostoli din Constantinopole. loan din Laterano.Asia Micã au jucat un rol însemnat în formarea acestei arte primitive. Bazilica Sf. în secolul al V-lea. . curând dupã cucerirea Constan-tinopolei. cit. Sofia a fost începutã de el si terminatã de Constantiu.Y«' î P f f. eunucul Amantios. 504 Diehl. 503 Ea a fost distrusã de turci. fost consul. Sf. Influenta lui lustinian împãratul Anastasios I nu s-a preocupat sã asigure succesiunea la tron si nici unul din nepotii sãi nu i s-a pãrut un bun pretendent la coroanã1. Acelasi caracter istoric se manifestã în mozaicurile de la Santa Mãria Maggiore (sec.V* Av:'. IUSTINI(9IUUE518. în acest scop. Sf.l AUGUST527) 1. sunt alte impunãtoare monumente ale acestei arte primitive. în toatã splendoarea ei. de la sfârsitul secolului al IV-lea. învestit în acel moment cu comanda de comes excubitorum2. Gãrzile palatului aveau o parte însemnatã în aceastã alegere si marele sambelan (praepositus sacri cubiculi). a fost ridicatã de acest înalt demnitar. din mãnãstirea lui Studios. Prin toate aceste creatii. din secolul al V-lea. de marele Justinian. Paul-afarã-din-Ziduri. p. atât de monumental. Palatul lui Diocletian. secolele al IV-lea si al V-lea reprezintã în istoria artei perioada de pregãtire a epocii strãlucite a lui Justinian. datând de la începutul sec. Sf. " loan Botezãtorul.i. A trebuit deci ca organele abilitate sã decidã în asemenea împrejurãri sã procedeze la alegerea noului împãrat.

provincie a diecezei Dacia. auzind despre ce nume era vorba. Dar situatia cerea ca senatul sã indice o persoanã acceptabilã pentru excubitori si Iustin îndeplinea aceastã conditie5. 16-17.excubitorii si schelãrii . 93. clacã Iustin ar fi fost proclamat numai de excubitori. pp. locul de origine al familiei fiind în Dardania. ar fi putut atrage consimtãmântul general si înfrânge rezistenta scholarilor. E. care avea sã dea imperiului domnia strãlucitã a nepotului sãu lusti-nian. 4 History II. cap. Partizanii lui Iustin puteau în acest chip sã sileascã înaltul corp sã urgenteze. când „illyrian". Senatul sfârsi prin a hotãrî alegerea lui Iustin. History I. cf. fiind sãvârsitã de patriarhul loan. trupele gãrzii si poporul se adunarã la Hippodrom si aclamau senatul. I Bd. fiind aclamat de ambele factiuni. capitala Dardaniei. Stein. Cubicularii trimiseserã vesmintele si încoronarea avu loc imediat în kathisma (loja imperialã). 3 De Cerim. cerându-i sã-i 1 [Autorul repetã aici o opinie pe care a expus-o si la sfârsitul capitolului anterior. p. un tribun. vreme de câteva generatii dupã moartea sa (cf. p. dupã descrierea Porfirogene-tului. Astfel ajunse la tron soldatul norocos.. nu-i luau în seamã. Justin the First. 1960. împreunã cu dieceza Macedoniei. In cele clin urmã. Scholarii. cum a arãtat Bury. pe care excubitorii îl respingeau. pe care îl sili sã meargã pentru a primi vesmintele imperiale. Iustin a fost aclamat ide cãtre toti cei prezenti în Hippodrom.A. înaltii demnitari. Dar ei continuau sã nu se înteleagã. timp în care gãrzile . An . reusita n-ar fi fost sigurã. 6 Izvoarele îl numesc când „trac". Fiindcã timpul îi grãbea. Noul împãrat era un tãran illyrian6. Aceasta e explicabil. la rândul lor. Asupra acestei domnii a lui Iustin I avem întinsa lucrare recentã a lui A. Cameron în GRBS. dar albastrii nu-1 aprobau si aruncau cu pietre. ca sã nu le ia altii înainte (armata si poporul).lucrau în Hippodrorn. I. Pentru ambele posibilitãti sunt indicii. afirmã B. dar predominã mãrturiile privitoare la originea sa illyricã. încât unul îl si lovi pe Iustin cu pumnul. cerem împãrat dat de Dumnezeu pentru oikumenel". Berlin. Vasiliev. tu sã învingi! Cerem împãrat. 318. 19(1978). se certau în legãturã cu alegerea împãratului. Celer.v 413 NICOLAE BANESCU dea un împãrat: „Multi ani senatului! Senat al romanilor. în porticul marelui Triklinos. Ei stiau cã nu se pot bizui pe scholari si. ajuns mai târziu episcop de Herakleia. pentru a nu i se impune o persoanã indezirabilã. Propunãtorii bãteau la poarta de ivoriu. sprijinitã de excubitori. Trebuia sã se facã deci astfel ca initiativa sã vinã din partea Senatului. 530.. 81). 5 Ibidem. 25-276). Bury îl socoteste ca o foarte probabilã punere în scenã a lui Iustin si a prietenilor sãi. zdrelindu-i buza. Prin urmare. cerând cubicularilor sã le dea vesmintele imperiale pentru cel aclamat. a cãrui autoritate. nu departe de Scupi. dat de Dumnezeu pentru armatã. dar ea se cuvine serios amendatã: nepotii si descendentii familiei lui Anastasius I au detinut însemnate pozitii în viata politicã. Rubin (Zeitalter lustinians. nãscut în satul Bederiana. Cei dintâi proclamau de împãrat pe loan. s-ar fi cuvenit ca excu-bitorii sã propunã candidati fãrã perspectivã de reusitã si sã intimideze Senatul. nu-1 acceptau si propuneau un general. f "l • C . magister officiorum\ le atrase atentia sã dea zor cu decizia. Geschichte I. 414 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Schitând acest episod. tineau ele prefectura Illyricum. Aceia însã. Apucând apoi lancea si scutul. împãratul având în creatia sa mai multã încredere decât în scho-lele palatine. adunati la palat. Scholarii singuri erau mâniosi ele alegere. A. prieten cu Iustin.Cartea despre Ceremonii a Porphyrogenetului ne-a transmis descrierea oficialã a acestei alegeri3.] 2 Acest corp de gardã fusese instituit de curând de Leon I. Dar pãrerea celorlalti se impuse si Iustin a venit în Hippodrorn. în dimineata zilei de 10 iulie. care. care unea palatul cu Hippodromul. senatorii si patriarhul.

însotit de doi prieteni. ca sã-si caute norocul înrolându-se în armatã7. le fãcea pe toate dupã mintea lui. Vezi cu privire la ea recenzia lui E. un analfa416 mâna împãratului. au hotãrât sã intre în oaste. Istoria secretã. în Byzantion.-. împãratul i-a pus de pazã la palat. potriveau scândurica amintitã deasupra hotãrârii. Istoria secretã. dar Iustin nu putea scrie asemenea hotãrâri si nici nu întelegea ceva din cuprinsul lor. 337-351.st: 11 . iar 7 Prokopios.ti«>-«ia$ !<i|. §6. ed. Harvard University Press.. oamenii de la curte s-au gândit la cele ce urmeazã. anume Zimarh. cit. Pentru calitãtile lor fizice. 63. dar Honigmann observã cu drept cuvânt. de o tãblitã de lemn în care se tãiaserã patru litere8. Sfetnicul care îl îndruma si avea în seamã dregãtoria scrisorilor.. '. t. •> . . mai necesar pentru un episcop sã stie sã scrie si sã citeascã decât pentru un rãzboinic10. anume Proclos. luase parte la rãzboiul cu isaurienii si la cel cu persii sub acest împãrat si ajunsese la treapta de comes excubitorum. 342. Nu avea însã nici o calitate pentru conducerea imperiului. 415 actualul Skopje (fost Uskiib).Introduction to the Epoch of Justinian the Great. p. Vasiliev contestã aceastã afirmatie a istoricul bizantin. Iustin se remarcase ca militar sub Anastasips I. Ajuns bãtrân. trei tineri tãrani din pãrtile ilirilor." (Procopius din Caesarea. XX (1950). Au pregãtit anume pentru asa ceva o bucãticã de lemn în care au sãpat patru litere în limba latinã. 64). ar fi fost covârsit de înalta-i pozitie dacã n-ar fi avut lângã el pe bet. 82-8310 Recenzia asupra cãrtii lui Vasiliev. el venise cu traista în bãt la Constantinopol. în chipul acesta dobândeau semnãtura împãratului" (Prokopios.M 417 . p. tinând condeiul. ' .. traducere si introducere de H. lucru ce nu se mai întâmplase pânã atunci în împãrãtia romanã. dar ca sã aibã o mãrturie din mâna împãratului pentru cei care urmau sã ducã la îndeplinire aceste hotãrâri.» în favoarea unei asemenea posibilitãti. § 6. [Pasajul respectiv afirmã cã „pe când stãpânea în Bizant împãratul Leon. fuseserã primiti cu totii în garda palatului. cum zicem noi. [Acelasi text din Anecdota sau Historia arcana (= Istoria secretã) scrie cã „Iustin a pus mâna pe domnie.. Lupicina. pentru a semna documentele.] 8 Ele compuneau cuvântul legi („am citit"). VIII. 1972. I). cu un picior în groapã. p. corpul nou creat cu titlul de excubitori. Au pornit pe jos si s-au îndreptat spre Bizant.. înmuiau condeiul în cerneala cu care obisnuiau sã scrie împãratii si îl puneau în mâna acestui împãrat. Ed. el nu cunoaste deloc scrisul si se dovedea. era lipsit de cea mai elementarã culturã si Prokopios afirmã cã nu stia nici mãcar sã scrie. i r /-k„. luã numele de Euphemia. Era obiceiul ca împãratul sãsi punã semnãtura pe hotãrârile luate în numele sãu. cã în sinodul din 449 se aflau printre episcopi mai multi agramati si t era. §6. cit. 65. Ditibist si Iustin. 1950. luptând neîncetat cu greutãtile sãrãciei si ca sã scape si de dânsa. cãtre sfârsitul domniei lui Leon I. criticã. loc. p. Academiei. Desi se impusese ca brav soldat. Ca atâtia altii dintre tinerii sãi compatrioti. t. .iMa . Cu putina sa cunoastere a administratiei civile. 2-4). Honigmann. Anecdota. p. col. purtând pe umeri desagii în care nu luaserã de acasã nimic altceva decât pâine coaptã în spuzã.] ' Justin the First. apoi luau mâna împãratului si o plimbau împreunã cu condeiul peste cele patru litere. desigur. Dupã ce au ajuns si au fost primiti în rândurile ostenilor. „Byzantion". 11-16). care. Iustin se cãsãtorise cu o captivã. Mass. XX. acesta din urmã din Bederiana. Proclos din acest fragment era „quaestor Sacri Palatii"(KoiaioTrop la Prokopios. iar dupã ce o treceau prin toate cele patru gãuri ale lemnisorului. ed. 13-14. Se distinsese si în lupta împotriva lui Vitalian. 1950 (Dumbarton Oaks Studies. Cambridge.'K'*.' > . Limba sa natalã era latina. Bucuresti. § 6. împãratul având o lungã si distinsã carierã la urcarea pe tron9. . folosindu-se. era condusã de : acest tipar. o lãsau slobodã. Mihãescu. „Scriptores Byzantini". încoronatã ca Augustã. cãci se întâmpla cã erau tineri chipesi si cu trupurile vânjoase.

. Vasiliev reproduce15 o serie de acte contemporane privitoare la adunarea credinciosilor din acele douã zile memorabile (15 si 16 iulie 518). a fost marele act care inaugureazã noua domnie. si acesta a fost fiul surorii sale. care au rãmas în Orient 18 luni. 136-144. cu bibliografie. tineretii si educatiei sale. avea multã experientã politicã. el ajunge una din cele mai însemnate personalitãti ale Curtii. Numele lui Akakios si ale altor patriarhi eretici. grãbirea hotãrârii. Walter de Gruyter et Co. îngrijindu-se a-i da o bunã educatie romanã.cineva care sã-1 ajute si cãlãuzeascã. Ca si unchiul sãu. capul miscãrii monofizite din Orient. Asupra copilãriei. Patriarhul. Câteva zile dupã moartea lui Anastasie I. a fost silit sã-i satisfacã doleantele: el a aruncat anatema cerutã. Reluarea legãturilor cu Roma. nepotul sãu era de vreo 36 de ani. în felul sãu ortodox. primit cu simpatie pretutindeni. Tauresium. v. p. Când Iustin se ridicã pe tronul imperiului. . 1997. manicheilor si a patriarhului Severos al Antiohiei.. lustinian a fost înrolat între candidati. . sã se declare formal recunoasterea sinodului de la Chalkedon si sã se convoace un sobor al episcopilor pentru restabilirea unitãtii bisericesti. p. afirmã cu drept cuvânt savantul Rubin11. Tânãrul îsi pãrãsi numele de Petrus si Sabbatius si a rãmas cunoscut cu acela de lustinianus. Iustin se interesã de aproape de acest nepot. I. au fost sterse de pe dipticele bisericesti. 1960. în împrejurimile actualului Skopje (Uskub). Berlin. adaugã el. Ne-având copii. unde stãpânea erezia monofizitã. a fost ridicat la consulat.. El nu se putea împãca. 83. . p. o aprigã persecutie se dezlãntui împotriva monofizitilor din imperiu. în 520. împreunã cu ale împãratilor Zenon si Anastasios. La Constantinopol. Populatia capitalei a determinat. afarã de Siria a doua. el se nãscuse într-un sat obscur. iar 11 Das Zeitalter Justinians. A fost numit îndatã ma-gister militum in praesenti si. Flavius Petrus Sabbatius lustinianus. Ei aduceau profesiunea de credintã ortodoxã stabilitã de papã. iar soborul a avut loc la 20'iulie cu episcopii pre" Ibidem. Diogenianus. History. 14 Bmy. si edictul imperial privitor la hotãrârea luatã a fost rimis în tot Orientul. Athena. multimea adunatã la Sfânta Sofia cerea zgomotos sã se arunce anatema asupra eutychienilor. Severos de Antiochia a fost depus si anatemizat de sinodul de la Tyr (518) si mai mult de 30 de episcopi monofiziti ai patriarhului de Antiochia au . pe Diogenianus si Philoxenos. nu mult mai în urmã (525). 411. prin urmare pãrãsirea politicii religioase a lui Zenon si restaurarea hotãrârilor sinodului de la Chalkedon. p. Iustin cãutã sã scape de inoportuni: Amantios si candidatul sãu The-ocrit au fost executati12. lustinian a inspirat. Iustin cãutã sã si-1 apropie si pe Vitalian. EPLBIP.] • 418 Philoxenos. nici o stire. cu despãrtirea religioasã dintre cele douã pãrti ale imperiului.. în Siria. O ambasadã trimisã papei Hormisdas îi cerea sã expedieze legati la Constantinopol. în neputinta de a linisti multimea. cã Iustin s-a îngrijit de timpuriu în cariera lui de ofiter de soarta rudelor sale rãmase la Bederiana si Tauresium. II. ca si asupra momentului însemnat al sosirii sale în capitala imperiului. pentru confirmarea restabilirii unitãtii religioase. [Pentru informatii mai noi. prin manifestarea sa energicã. 20. El îi rechemã pe patriciul Appion. voi. II. pp. senatori exilati de împãratul Anastasie. Appion a fost numit în demnitatea de prefect al pretoriului. nu avem. a fost avansat la consulat în Vest17'. dar totul spune în aceastã privintã. 80-81. îndatã ce ia conducerea imperiului. La cererea legatilor. 12 Malalas. (arpccTriÃ-atrig AvccTokfjg). care amenintase tronul înaintasului sãu si îl chemã de asemenea la Constantinopol13. desigur. 410 (Bonn). pe care-1 aduse de timpuriu la Constantinopol.. Patriarhul loan si un mare numãr de episcopi ai Orientului au semnat aceastã profesiune de credintã ortodoxã. p. Bd. magister militwn per Orientem. aceastã atitudine. Legatii au fost primiti cu mari onoruri.B •41$ NICOLAE BANESCU zenti în Constantinopol16. • • j{ 15 Justin the First.

lustinian era fãcut rãspunzãtor si de aceastã crimã.. însusirile intelectuale si capacitatea politicã a lui lustinian i-au câstigat o influentã preponderentã asupra împãratului. siliti sã fugã în pustiuri. Politica externã. cf. se stie. • ••• . prin influenta pe care o exercitau. cãlugãrii urmãriti.* • '. 8 si urm. p. îi executã pe culpabili. Kiev.-. Prefectul orasului. cit. 21-23. rãzboiul cu persii. patrikios. 231. Diehl. Theodotus Kolokynthios. autoritatea sa în Lazica. Puterea sa era sprijinitã de ortodocsi.. în 524. II. Detractorii! sãi afirmã cã n-a avut nici un scrupul pentru a înlãtura pe cei care îi puteau fi rivali. Vitalian era un rival mai serios si.' 422 . Lectia administratã Albastrilor a prins însã bine si. 220-231. Malalas ne relateazã cã regele lãzilor. în tot timpul domniei lui Iustin I. a fost numit comandat al trupelor care tineau garnizoanã în capitalã.><. întretinând poporul cu spectacole grandioase.v • ••. el obtinea consulatul si dãdea vietii capitalei o mare strãlucire. el a fost ucis în palat. cât si în provincii19. constient de ascendenta sa romanã. • •»».. îl scoase pe Theodot din functie si-1 trimise în exil la Ierusalim. linistea a stãpânit atât în Constantinopol. unde regele Hilderich. 416 (ed. lusti-nian se afla în acel moment bolnav. Istorija Vizantii. 1912. II. 420 în timpul acestei domnii încetã si prigonirea ortodocsilor din Africa. în a saptea lunã a consulatului sãu (iulie 520). care îl trimise pe patriarhul loan al Romei la Constantinopol. E. factiunile au provocat mari dezordini. 2. p. . cãci gotii au fost exceptati de la actiunea edictelor. în cei din urmã ani ai acestei domnii. Persecutia tinu trei ani (518-521).. în „Cambridge Medieval History". nu numai la Constantinopol. Aceste mãsuri provocarã si protestul lui Theodoric al ostrogotilor. când se însãnãtosi. spre a duce protestul lui. Când a fost apoi înãltat la rangul de nobi-lissimus (înainte de 525. în 521. ai cãrei regi se numãrau între vasalii persilor. Executarea eunucului Amantios e atribuitã instigatiei sale. p. II. 2.:. în timpul lui Leon I. History II. prin atragerea factiunii albastrilor. dar se spune cã a cãutat si alte 17 Justinien. pp.fost izgoniti din scaunele lor. Relatiile cu Regatul de Axum Domnia lui Iustin I a avut frumoase rezultate în ceea ce priveste politica externã. în toate orasele. Imperiul pierduse.*.. illustris. iar instigatorii lor erau Albastrii. pp. 421 NICOLAE BANESCU mijloace de sustinere. • . dar.*>•. El n-a fost fãrã rezultat. a rupt cu politica agresivã a înaintasilor sãi si a întretinut relatii prietenesti cu Bizantul. el a fost adevãratul conducãtor al imperiului. El a stiut sã stabileascã relatii strânse la frontierele imperiului cu popoare care au devenit aliati pretiosi ai Bizantului în conflictul permanent ce exista între Imperiu si persi.. El i-a rechemat pe toti episcopii calcedonieni exilati de predecesorul sãu. îl aduce treaptã cu treaptã mai aproape de picioarele tronului17. • . unde multi exilati si-au aflat adãpost. Bonn). t. Kulakovskij. Tzathes (Ztathios). op. în 522 o schimbare însemnatã se produse în situatia acelei depãrtate tãri.<.. . când a devenit caesar) s-a recunoscut prin aceasta calitatea sa de mostenitor al tronului. cum afirmã Malalas18. dupã expresia atât de potrivitã a lui Ch. un mare scandal a avut loc în capitalã: Albastrii ucid o persoanã de rang si Iustin dã ordin sã se pedepseascã aceastã crimã. Interventia în Caucaz. t. Reactia ortodoxã a fost mai blândã în Egipt. îi sprijinise pe verzi. Hist. magister militum in praesenti. du Bas-Empir&.•* ». Anastasios I. îndatã ce a murit tatãl 18 P. 19 Bury. Iustin. ci. Stein. Rând pe rând comes al domesticilor. mãnãstiri au fost închise.m. în timpul domniei lui Iustin. 16 Vasiliev. I.:*» v.

Belisarios si Sittas. Primind multe daruri de la împãrat. Popoarele crestine ce se întindeau de la Marea Neagrã la Marea Caspicã. Persii i-au urmãrit. efigii ale suveranului. fiica patriciului Nomos. 424 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN de fratii Narses si Aratius. si-1 încorona cu diadema de aur romanã. cerând sã fie învestit de cãtre împãrat. Petros a fost revocat si alte trupe au fost trimise de Iustin. Pentru a contrabalansa întinderea imperiului în Lazica. Libelarius a fost apoi revocat si în locul sãu a fost trimis în fruntea Orientului Hypatios. de asemenea. surprinsi de armata persanã. Kawad a expediato mare armatã în Iberia si Gurgen vãzând ajutorul bizantinilor cu totul insuficient. pãtrunzând adânc în interiorul tãrii. El a protestat. Cingãtoarea (77 tâvr/) era. 412-413. Iustin îl botezã si-i dãdu o sotie bizantinã. brodatã cu medalioane de aur. ca sã ridice acolo auxiliari huni si sã-i aducã în ajutorul iberilor.. iberii si. de-a lungul versantului de sud al Caucazului . I. Lahmidul Mundhir. dar fãrã rezultat. Kawad nu putea privi cu indiferentã aceastã imixtiune a împãratului în regiunile ce-1 interesau atât de mult. în acest timp. Regele persan mai dorise ca împãratul sã adopte pe Chosroes. Bell. s-a ferit sã cearã învestitura lui Ka-wad. în locul lui Timostrat. s-a provocat reluarea ostilitãtilor dintre persi si bizantini. Pers. dupã un armistitiu de mai mult de douãzeci de ani22. pe care se afla brodat portretul împãratului Iustin. au devastat tinuturi pe o mare întindere si s-au întors din aceastã campanie cu o pradã imensã. dupã obiceiul persan (m ttayyîa). 423 NICOLAE BANESCU bizantine. Acesta trimite atunci pe patriciul Probus cu multi bani la Bosporos. dar nici aceasta nu i-a reusit21. îi puse hlamida de mãtase albã prevãzutã cu un tablion de aur. spre a nu fi obligat sã-si însuseascã riturile credintei persilor si a venit la Constantinopol. împodobitã cu mãrgãritare20. magister militum per Orientem. pp. Damnazes.gravitând în sfera influentei i 20 Malalas. 11. condusã de Libelarius tracul. nelinisteau Persia. condusã Ibidem. albanii . care nu mai era în viatã23. iar Belisarios a fost numit duce de Mesopotamia. încãltãmintea însã era adusã din patria sa. au nãvãlit în Persarmenia. sub comanda lui Ireneu. Kawad a cãutat sã strângã legãturile de vasalitate ce uneau Iberia cu Persia si a vrut sã-1 forteze pe regele Gurgen sã adopte riturile persilor. în care se aflau. atacã cetatea Nisi-bis. Altã armatã bizantinã. de asemenea. sã-1 ajute pe Gurgen. la rãsãrit de acestia. 21 Prokopios. tunica albã (ãanpov TrapatavSiov). 11. Dar Gurgen s-a revoltat si a cerut ajutorul împãratului Iustin. împodobitã cu mãrgãritare. pentru a ocupa cetãtile de la granita ei cu Iberia. Apamea si Antiochia. dar nu i-au putut ajunge din cauza dificultãtilor terenului.sãu.lãzii. Dar într-o a doua expeditie ei au suferit o mare înfrângere. Dar Probus n-a reusit si Iustin 1-a trimis pe strategul Petros cu ceva huni în Lazica. Observând acestea. si de Timostrat. I. Valeriana. Astfel. în acelasi timp. Consolidarea puterii bizantine în Lazica avea o mare însemnãtate. dar din pricina cãldurii insuportabile este nevoitã sã se retragã. oprea intrarea în imperiu a barbarilor de la nordul Caucazului. destinat la succesiune. ducele Mesopotamiei. reîncepu aprigele sale incursiuni în regiunea oraselor Emesa. Dar aprovizionarea anevoioasã a acestor cetãti ia silit pe bizantini sã le pãrãseascã si ele au fost ocupate de persi. aflat în serviciul persilor. la rãsãrit de ei. care cu putin mai înainte recunoscuse autoritatea lui Iustin I. Deosebit de importante sunt în istoria acestei domnii legãturile strânse dintre imperiu si regatul . oras autonom al Crimeei. si au fost siliti sã se retragã. Tzath si sotia sa se întoarserã în Lazica si aceastã tarã rãmase de acum în strânse legãturi cu Bizantul. s-a refugiat cu familia si cu notabilii tãrii în Lazica. fiindcã Lazica închidea persilor accesul Mãrii Negre si. amândoi tineri din garda lui lustinian. în Lazica.

being the «Book of the Glory of Kings» (Kebra Nagast). la miscãrile politice si religioase ale epocii. H. 1879. 2. Ancient and medieval Ethiopian History to 1270. 1984. Berkeley. în „Abhandl. (Vv-. 24 liber die Anfãnge des Axumitischen Reiches. 3nd cent. pentru cultura poporului sãu. Addis Abeba. cu mult înainte de aparitia cãrtii sale închinate lui Iustin I26. Miiller. Oosterhout. Dillmann ne-a schitat începuturile statului axumit într-o lucrare de la sfârsitul secolului trecut24. History ofEthiopia and Abyssinia. E. care îi pomeneste ca fiind niste rãzboinici egipteni. p. dar stirile ce ni le dau acestia despre etiopieni sunt vagi. la ãa%an al lui Herodot. 1966. Papadopoullos. Vasiliev s-a oprit pe larg asupra acestui interesant episod. îi aflãm si la Herodot si Strabo. bogat în jertfe si iubit de zei.etiopian de Axum. . învãtatul german A. 1932. afirmã Dillmann. The Queen of Sheba and her only son Menzelik I. în Vechiul Testament avem mentiuni despre etiopieni sub numele Kus. dar un barbar de culturã greceascã. 267 si urm. Bergamo. cf. Atunci s-au explorat tãrmurile Mãrii Rosii si au fost cunoscute mai cu seamã populatiile de pe tãrm. Dupã un Periplus datat cu probabilitate înainte de 75 dupã Christos25 rezultã. 1928 si ed. ev 77 jSacriAeiov). 1981. voi. Din veacul I crestin începem a avea stiri mai precise. urmãtoarele: 1. pentru negustorii arabi si pentru cei romani. 426 acela de axumitic. descrise ca populatii aflate în stare naturalã (la Aga-tharchides si Artemidor). A. 1970. regatul a fost legat de Bizant si a luat parte. UNESCO general History of Africa. graeci minores.D.C.. Numele Axum e de raportat. Geogr. Hendricks. 1988. Oxford. a fost atras în oarecare mãsurã de influentele acestei lumi prin Ptolemeii din Egipt. regatul abisinian de Axum. mai pot fi consultati si alti autori ca: C.. Idem. D.A. Th. .. [Pentru acest subiect. Akad. Africanobyzantina: Byzantine influences on Negro Sudanese cultures. Abisinia a fost cunoscutã mai bine odatã cu asezarea stãpânirii grecesti în Egipt (urmasii lui Alexandru cel Mare). Acest regat de Axum a avut relatii cu imperiul bizantin în timpul domniei lui Iustin I. Dupã convertirea sa. Methuen. du Bas-Empire. Ei sunt numiti la Herodot avro-(J. relatii dictate de politica religioasã a împãratului. cum aratã Dillmann. Dupã autor. prin care se fãcea exportul si importul pe mare. Conti Rossini. Letsios. Prin acest nume egiptenii întelegeau popoarele negre de la sudul Egiptului. Scriitorii greci îi amintesc. 1972. A. 1878. Bvtâvno KCCI Epvdpã QâKacca. der Konigl. 4. Berlin. Storia d'EUopia. anastaticã. Axum era piata principalã pentru negotul de fildes în nord-estul Egiptului si Adulis antrepozitul stãpânirii.OÃOI. Wallis Budge. care ne vorbeste despre ei ca despre un popor foarte pios. în secolul al IV-lea. Johannesburg. 362-380 si 401-422]. Axum era atunci resedinta unui regat (77 Aî^ou/rrj. 5. Stein.6th cent. S. Hist. în adoptarea crestinismului. Regele Zoscales era avid de câstig. Eruditul învãtat arãta cã înainte de convertirea la crestinism. Denarii romani si monedele de cupru aveau acolo curs. Regatul nu purta numele de etiopian. începând cu Homer. Bizantul socotea Abisinia un stat vasal. fugiti sub Psammetich si primiti de regele etiopienilor. cu numele egiptean acr^a/i. II. Official documents written in Greek illustrating the ancient histo425 numeau AÎTioneq era numit de egipteni Kus sau Kes. precum si la interesele economice din sud-est. de unde putem conchide cã el a înteles folosul legãturilor comerciale cu grecii. El a arãtat cã poporul pe care grecii îl 23 Ibid. Athena.. 3. 2 voi. E. 25 Ed. mai mult sau mai putin activ. B. legãturi care au fãcut din acest regat un pretios aliat al Bizantului si al politicii sale în pãrtile Mãrii Rosii. p. 1928. II. der Wissenschaften zu Berlin". care se întindea de-a lungul Mãrii Rosii. Selassie. B. ci pe ry of Nubia and Ethiopia. asezat în marginea lumii elenistice. Athena.

Berlin. învãtatul Rubin a schitat lãmurit soarta vecinilor Mãrii Rosii în aceastã epocã. 67-77. fiindcã a câstigat pentru statul sãu prietenia si ajutorul imperiului. Misiunile crestine au fost. Protector al iudaismului. Erster Bând. de credintã iudaicã. în cadrul expunerii noastre. acesta întreprinsese o aprigã persecutie împotriva crestinilor din Yemen. numai de simpatii religioase. Când acesta a ajuns la majorat. dupã Vasiliev. 428 resele politice si comerciale. prin însusirile lor. în Siria si Mesopo-tamia. Rubin precizeazã cã etiopianul Ezana a fost considerat drept Constantin al Abisiniei: „el a putu sã fie -afirmã acesta . Ele nu pot intra. cele dintâi ca mijloc de intimidare a crestinilor. care pierdea însã din ce în ce teren. în timpul lui Iustin. Interventia imperiului în aceste pãrti nu pornea numai din grija pentru crestinism. Meropius a cãzut victimã indigenilor ostili ai coastei etiopiene. înainte de masacrul crestinilor. Dupã vreo 50 de ani. ci si de motive politice. iar în alte izvoare Kaleb. socotea el. Pentru evenimentele acestea dintre anii 521-525. regele himyariti-lor (homeritilor) din Yemen. Comunitatea din Nagran (Nadjran). episod al îndelungatului rãzboi dintre Bizant si Persia. era cel mai important centru crestin în Arabia de Sud. stãpânirea axumiticã din Yemen a fost nimicitã de Chosroes al Persiei. anonimã. de asemenea stirile ce ni le dau Martyrium Are-thae si Inscriptiile lui Dbtt. Cartea Himyaritilor. între izvoarele scrise privitoare la aceste întâmplãri avem. cuprinzând rapoarte de campanii si detalii topografice. afirmã el. Vasiliev urmãreste pe scurt destinele statului abisinian în decursul veacurilor. transmisã în limba sirianã. 28 Ibidem. puse puternic piciorul în Yemen. Dhu-Nuwas. p. cum caracterizeazã foarte bine învãtatul istoric prãbusirea acestei stãpâniri. 302. Regele Abisiniei era. V. Dusmanul lui Elesboas în Yemen era. înainte de toate. întâia jumãtate a secolului al Vl-lea a fost. fireste. în lucrarea sa privitoare la epoca lui Justinian27. Frumentius si-a depus functiunea si s-a întors în Egipt. Mai departe. în calitatea sa de consilier al regentei din timpul minoritãtii regelui.. Chestiunea e tratatã apoi în Justin the First. 33. Dupã raportul istoricului contemporan Rufinus. Walter de Gruyter et Co. (1933). opera lui Prokopios nu ne dã stiri. ^ 429 NICOLAE I5ÃNESCU unde a raportat patriarhului Athanasios asupra situatiei tinerei Biserici a Etiopiei. Dar Yemenul nu era exclusiv crestin: alãturi de crestinism existau acolo si iudaismul si vechiul pãgânism. în special a celor din orasul Na-djran. si existenta crestinismului printre hi-myariti era bine cunoscutã la nord. Ela Asbeha pe numele sãu etiopian. „crestinismul abisinian îsi datoreazã stimulentul sãu misionar hotãrâtor cãlãtoriei unui anume Meropius în «Indii»". ca si din primejdia pãtrunderii persilor în Arabia de Sud. când regele. dupã cum aratã traditia arabã. în izvoarele grecesti Elesboas. adaugã Rubin28. Frumentius a putut sã lucreze ca misionar. 427 l tii bizantini Iustin I si lustinian. Athanasios a .si în Arabia bratul prelungit al imperiului mondial roman (sub împãratul Constantiu al II-lea)". 1960.Nuwas.regele abisinian n-a fost condus. în BZ. dar cei doi însotitori mai tineri au scãpat cu viatã si au ajuns cu timpul. cap. în demnitãti înalte la Curte. multã vreme active în Yemen. ci mai ales din inte-s 27 Das Zeitalter Justinians. repetat de istoricii greci. efectiv sprijinit de împãra26 Justin I (518-527) and Abyssinia. pp. Ceea ce ne intereseazã este numai interventia împãratului Iustin I pe lângã regele de Axum pentru a face rãzboi lui Dhu-Nuwas (Nowas). în Arabia de Sud-Vest. „ultima paginã strãlucitã" a istoriei regatului axumitic.

Episodul a trecut în hagiografie. Cercurile crestine din Himyar s-au adresat de asemenea negusului si episcopului sãu. nu numai în scop politic si comercial. Dihle.] 430 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN time a fost si Harith. regele himyaritilor din Yemen. F. împãratul. Dupã o traditie. 39. sub conducerea lui Theophilos Indianul. cit. Rubin. ca N. si în alte regiuni ale himyaritilor.30 Prigonirea s-a întins.. 31 B. 234-248. iesind biruitor. pãtrunsese în el prin perfidie si-i omorâse pe toti crestinii care nu voiserã sã-L renege pe Christos. importante sunt si studiile învãtatilor rusi. nume care în textele grecesti sunã Aretbas. Die Datierung des Konigs Ezana vonAksum. V. emirul tribului. se adreseazã negusului cu rugãmintea de a-i da sprijinul sãu31. Oppladen. op. ca sã ajute tãrii lor fãcând rãzboi lui Dhu Nuwas si au însotit cererea cu darul unui Evangheliar pe jumãtate ars. Ezana basileus d'Axum: quelques consideration prosopographiques et chronologiques. 1997. Daus Dhu Taalaban. v. Frumentios und Ezana. 152-153 (s. Apoi trupele s-au pus în miscare în directia Adulis32. apoi îl stabili pe fiul lui. Byzantium and the Arabs in the 6'" century. povesteste cum împãratul Iustin îi scrie lui Elesboa sã intervinã împotriva regelui „evreu" al homeritilor (în Sfânta Scripturã. 431 îndatã dupã aceastã victorie a început opera restaurãrii crestinismului în Yemen. Elesboas îsi petrecu iarna anului 524-525 cu pregãtirile. p. .29 Rãzboiul cu sassanizii a silit Roma la initiativã si pe coasta de est a Mãrii Rosii. „Klio". foarte bun crestin. Arethas. voi. Araby u granic Vizantii Hrana v. în special din orasul Nadjran. EKKXtiomcmKog Odpoq". 312. Sabba). Ruth Stiehl. 30 [Cea mai recentã bibliografie asupra acestor episoade în EPLBIP. metropola Arabici de Sud si în Aden. Pigulevskaja. s-a înfãtisat împãratului. Biserici se ridicau în Zhafar. având si ajutorul flotei imperiului. în Yemen a fost trimisã o solie. Washington. de credintã iudaicã. între vic29 [Evenimentele au fost reluate ulterior de cãtre A. Hendricks. el a fost ucis. p. B. se sfârsi prin victoria deplinã a regelui de Axum: pãrãsit. iar cea mai recentã abordare a lor la Irfan Shahid. întreprinderea expeditiei sale s-a deschis în 525. de feudalii oraselor sud-arabe. IV-VJvv.. în momentul hotãrâtor. Lupta cu Dhu-Nuwas. (s. 314. Aceste întâmplãri sunt datate de autor între anii 320-335. El ridicã apoi o bisericã. 106-109. 32 Ibidem. Untersuch-ungen zum Auftreten der Griechen am Roten Meer. Moscova-Leningrad. p. 1964]. Influenta lui Frumen-tius în anii minoritãtii negusului Ezana lãmureste îndestul atitudinea acestuia proromanã si prietenoasã crestinilor. „'A^CDjmrov (A^ouiJ. Dhu Nuwas urmãrind în primul rând exterminarea lor. Umstrittene Daten. 1965. fiindcã era locuit de crestini. unde pierirã familiile de seamã. Elesboa sau Elesbaa adunã mare multime de osti si atacã pe apã si pe uscat. evident. Misionarii care produc puternicul avânt al crestinismului în a doua jumãtate a secolului al V-lea si începutul secolului al Vl-lea provin. în Idem. Am vãzut cã Dhii Nuwas. dezlãntuise persecutia împotriva crestinilor din Yemen. Altheim.crezut cã nimeni altul nu trebuia sã continue lucrarea începutã si 1-a trimis înapoi pe misionar în calitate de cel dintâi episcop al Bisericii abisiniene.uajv) 8t>vaoteta"). v. iar la homeriti îl puse rege pe Abramios. înstiintându-1 despre cele întâmplate în Sudul Arabici. 79. „avocatul intereselor evreo-persane". ci si misionar. p. aduse episcopi în Nadjrân si-i converti pe homeri-tii pãgâni. prin cuvântarea cãtre trupe si printr-un serviciu religios solemn în biserica principalã din Axum. Patriarhul Antiohiei joacã un rol proeminent ca centru spiritual. „ApeGoct" si „ApeGccq dyioq") si p. Maprvpwv TOV ãyiov ApeOa. ethnarches (guvernator). Euprepios. scãpat din mãcel. 1961. III. publicat de Boissonade33. Koln. neputând interveni însusi. care asediase orasul Nadjrân (M/pa). din spatiul sirian. unul dintre crestini. pe care negusul îl trimise împãratului. dupã Rusalii. 1995. în cea mai mare parte.

n. Actul încoronãrii se sãvârsi în marele Triklinos al palatului. Roum. si Supra. 35 în legãturã cu regatul de Axum. cãci. e unul din actele însemnate ale politicii sale externe35. cu vandalii si cu gotii). Paris. BÃNESCU A murit în ziua de l august 527. a fost încoronatã Augusta. cu toate cã avem multe izvoare asupra domniei sale. Prokopios din Caesarea Palestinei. a trãit la Constantinopol. apãrut în „Biilletin de la section historique de l'Acad. în ziua de l aprilie 527. alãturi de regatul de Axum.a>v koyoi (cu persii. pp. Son pays. 1910 (Cente-nario della nascita de Michele Amari).565 NOIEMBRIE 1314) 1. X (1923). El era. fireste. Istoricul cel mai însemnat al domniei lui lustinian e. 3. în acest sens. ULTIMUL MARE ÎMPÃRAT ROMAN (527 APRILIE l . Se cunoaste curiozitatea stârnitã de misteriosul suveran crestin.. unde se aflau adunate gãrzile. Ynep i&v 7tohâ(j. actiunea întreprinsã de Iustin I 33 Anecdota graeca. sotia lui lustinian. în sfârsit. Asocierea lui lustinian la imperiu. Iustin se întrema apoi. „singura comunitate crestinã cu adevãrat puternicã si organizatã" . I-er voi. si nu în Hippodrom. botezat de oamenii Evului Mediu cu numele enigmatic de „Pretre Jean". Justinien et la civilisation byzantine au Vl-e . Odatã cu el. 73-112. 432 în Himyar. Opera sa e. ea a început serios sub domnia împãratului Anastasios. Moartea lui Iustin I în primãvara anului 527. ca atare. Le pretrejean. a fost deci în mãsurã sã observe de aproape faptele si oamenii37. împreunã cu Justinian. asupra Rãzboielor. provenitã din rana pe care o primise într-una din campaniile sale.Restaurarea crestinismului în Yemen a dat frumoase rezultate si o sutã de ani mai târziu. De asemenea si N. voi. t. îl coopta la tron pe lustinian. fãrã discutie. în „Melanges Ch.-. iar ceremoniile urmãtoare avurã loc în Delphax. Cenni sulle relazioni tra l'Abissinia e l'Europa catolica nei secoli XIV-XV con un itinerario inedito del secolo XIV (Estrato del volume primo). lorga. el conferi nepotului sãu demnitatea de Augustus. Marinescu. promulgatã între 4 aprilie si l august 527. 36 Opere capitale asupra marelui împãrat: Ch. explication de son nom. Theodora. . 107-119. împãratul nu a pregetat sã abroge pentru aceasta legea care interzicea înaltilor demnitari ai Statului de a se cãsãtori cu femei de conditie servilã. Diehl. El a însotit pe Belisarie în toate campaniile sale. Crestinii himyariti erau.. fabulos de bogat si puternic. în epoca lui Moha-mmed. Ascultând de sfaturile senatului. 34 Mahomet et le monophysisme. . foarte pretioasã pentru aprecierea îndelungatei si glorioasei domnii a lui lustinian.observã Henri Gregoire . din pricina unei ulceratii la picior. în 8 cãrti. Palermo. un tracoillyr de limbã latinã. Ilepi Kiicr^aTcov (De Aedificiis) si. 433 NICOLAF.. Personalitatea împãratului* lustinian I avea 45 de ani când s-a urcat pe tronul imperiului. legea ereticilor si a ma-niheenilor. 1930. pp. monofiziti. trebuie mentionat si studiul colegului C. dacã evanghelizarea Yemenului a fost initiatã sub Constantiu (secolul al IV-lea) de cãtre arianul Theophilos. dupã cum aratã învãtatul belgian. ca si unchiul sãu. Prokopios ne-a lãsat trei lucrãri asupra epocii sale: una.. Diehl". iar la 4 aprilie îl puse pe patriarh sã-1 încoroneze. V. [V. protectia crestinilor fiind în general pentru împãrat si o armã politicã dincolo de hotarele imperiului. dar pentru scurtã vreme. Charles Diehl aratã cât e de greu sã judecãm personalitatea marelui împãrat. una asupra Edificiilor. Autorul îl identificã în mod plauzibil cu împãratul Etiopiei. si dãdu. 24 si 29]. în societatea înaltã a Curtii imperiale. Acesta n-a împiedicat însã interventia bizantinã în favoarea lor. Iustin cãzu greu bolnav. IUSTINIAN I.era cea din Himyar si în special din Nadjrân34.

destul de convingãtor. 37 Cronologia carierei istoricului a fost stabilitã de J. 1865. Dar pasiunea 1-a târât sã facã din povestirea sa. a fãcut sã domneascã fericirea în imperiu: eu&xi/iovi )3i<y TJ)V TTOÂiTeiav (fjuvdmcrev38. 1901.. 1-4. I-II (pp. în Appendix. Stein. IV al operei lui Gibbon. I. punând capãt rãtãcirilor. 435 un fel de memorii. dimpotrivã. a ridicat credinta pe o singurã temelie. o adevãratã cronicã scandaloasã a Curtii bizantine. BZ. care-si aflã aplicarea nu numai în scrierea despre Rãzboaie.. II. l. în momentul în care Propkopios îsi publica cele 7 cãrti ale Rãzboaielor (a opta a fost adãugat în 553554). în cea dintâi dintre aceste lucrãri. De Groot. Rubin. 1623. a redat imperiului provinciile pierdute si a întemeiat numeroase orase. si atunci îsi va fi vãrsat toatã amãrãciunea în aceste Memorii. E. ne face un entuziast panegiric al împãratului. „o satirã grotescã" pe soco* Berlin. probe evidente. socotit mai presus de cei mai mari oameni ai Antichitãtii: el i-a strivit pe barbari. Latine reddidit. militare si religioase ale domniei. nr. moravurile decãzute. Histoire du Bas-Empire II. Istoria secretã a dat loc. Prokopios e plin de admiratie pentru lustinian si Belisarie. a ajutat pe sãraci . Descoperitã în 1623 de N. în care a pus toatã ura si toatã patima sa. 1949.siecle. 1937. 39 Procopii Caesariensis 'AveKdora. în sprijinul acestei concluzii. la multe discutii. rezumatã apoi în „The Cambridge Medieval History". 37. s-o priveascã drept un pamflet 33 De Aedificiis. în a doua. si în aceastã epocã istoricul se afla în-tr-o stare de spirit care ne face sã întelegem opera sa. BZ. B. Erster Bd. Dar Feiix Dahn. pp. qui est liber nonus Historiarum ex Bibliotbeca Vaticana Nicolaus Alemannus protulit. a pus în luminã. a pus rânduialã în legiuirile nesigure de mai înainte. Bury. articolele: Prokop verweist auf seine Anekdota. pp. Jignit în patriotismul sãu. 42 V. Alemanni în Biblioteca Vaticanului39. Leroux. numite de obicei Istoria secretã. Paris. cel mai devreme cãtre sfârsitul secolului al Vl-lea. la voi. în Suda aceste Memorii sunt intitulate Anekdota („lucruri inedite"). Walter de Gruyter et Co. publiee par Remy Palanque. în Prokopios von Caesarea40. Contrazicerea în care se aflã fatã de celelalte opere ale lui Prokopios i-a fãcut pe multi sã-i conteste autenticitatea.. Arcana Historia. voi. pp. ci si în pamfletul despre care e vorba. 1-50). 1-943 Prokopiana. el este indignat de insuccesele lui Belisarie si de neglijentele lui lustinian. Istoria secretã e. 9-21 437 NICOLAE BANESCU . Haury). Jacob Haury a adus. editate de el. 36 (1936). Groningen (Holland). 41 Vezi A. relevând pasaje din scrierea despre Rãzboaie. Lugduni [= Lyon]. Das Zeitalter Justinians. însirând constructiile civile. la rândul sãu. 1892. Paris. schitând în cele mai triste culori portretele prezentate mai înainte cu atâta admiratie. l (ed. analogiile de stil si de gândire dintre Anekdcta si celelalte opere ale istoricului. Untersuchungen zum byzantinischen Prosarhythmus (Prokopios von Casarea). Augsburg. a dus la aceeasi concluzie în favoarea autenticitãtii41. 436 iesit din cercul opozitiei dinastice. Berlin. în toatã cruzimea lor. Cãutând o explicatie a operei de ponegrire. Prokop und der KaiserJustinian. în care autorul ne înfãtiseazã. notis illustravit. cap. Haury a stabilit cã ea a fost scrisã în 55043. de neexprimat în public sau în cãrtile scrise pentru slãvirea domniei.într-un cuvânt. dupã justa expresie a lui Stein. 1918. fiindcã nu s-a publicat decât dupã moartea împãratului. ce corespund pasajelor respective din Anekdota si De Aedificiis'*2'.. Studierea principiilor ritmicii cunoscute a prozei bizantine. dând pilda unei clemente superioare. de atunci.W. 1960. a iertat dusmanilor sãi.

439 vechi si chiar la popoarele primitive de astãzi. 469-481. aceastã conceptie se întâlnea mai ales la vechii egipteni. Gantar precizeazã în mod documentat cã teama de cei fãrã cap era înnãscutã la cei 47 Der Fiirst der Dãmonen. pp. nici ochii nu se mai vedeau la locul lor si nimic nu mai era de recunoscut. BZ. motivul demonilor fãrã cap.] 48 Kaiser lustinian als kopfloser Dãmon. în BZ. luând toatã perversitatea de la ceilalti oameni. Citând aceastã interpretare a lui Rubin. 46 Ibidem. în apreciata sa lucrare asupra lui lustinian. un suflet perfid si mincinos. „Pare cã natura. El a domnit 38 de ani si. Sai^iovcov ãpxcov47. prin palat. Justinian e caracterizat ca un om pervers si usor de amãgit. „oameni perfect sãnãtosi". (ed. vie-leicht sogar christusgleiche Kaiser stiirzt in die Ab-griinde eines infernalischen Hasses und findet wie die gefallene Engel Luzifer seinen standesgemãssen Platz an der Spize der hollischen Hierarchie. Eruditul Berthold Rubin. 45 Anekdota. 13-14. Der frommste aller Fiirsten dieser Welt verwandelt sich in den Furs-ten der Dãmonen. 1951. aduc pe planul întâi ceea ce s-a numit demonologie* lui Prokopios. iar istoricii din vremea noastrã s-au oprit cu interes asupra ei. observã savantul francez. capul se întoarce iarãsi la trup. Cei însãrcinati a strânge dãrile. dupã câte spun servitorii palatului. 44. învãtatul sârb K. marea preocupare a lui Justinian ar fi fost sã adune bani.a lãmurit. pp. cãci noaptea. pe drept cuvânt. Haury). se prãbuseste în abisurile unei uri infernale si. Cel mai evlavios principe al acestei lumi (se transformã în) cãpetenia demonilor". ci auzindu-le de la cei ce afirmã cã le-au vãzut atunci". lustinian avea 45 de ani când a ajuns pe tron. figura sa se prefãcea pe neasteptate într-o masã de carne informã. Apoi capul lui lustinian se fãcea deodatã nevãzut si trupul decapitat rãtãcea astfel singur. cãci nici sprâncenele. poate chiar egal al lui Christos. destul. cum se întâmplã de obicei. la capãtul unei lungi domnii. [Tradus. Altii povesteau cã. p. Prokopios a fost. fãrã cap.. atât de original în expunerile sale. el se ridica adesea de pe tronul sãu si rãtãcea prin apartamente. la urmã.OtOI. Gantar socoteste interesant sã cerceteze un alt motiv al demonologiei lui Prokopios48. a lui Belisarie si a An-toninei44. 8. fiind aproape de împãrat. în administratia statului în cei din urmã . fãrã loialitate si fãrã credintã. în lunga sa domnie. 720. de prudent spre a adãuga: „Acestea le scriu nu vãzân-du-le însumi. de prefãcãtorie si cruzime. a pus-o în sufletul acestui bãrbat"45.. un amestec de slãbiciune si coruptie. 12. totusi. 1961. Charles Diehl se întreabã. îsi gãseste locul cuvenit în vârful ierarhiei iadului. asemenea îngerului cãzut Luci-fer. 44 Histoire du Bas-Empire. sensul si tendinta politicã a expresiei ãp%cov dai^ovaiv din Istoria secretã a lui Prokopios: „Der Zweite der Welt nach Goth und allerchristlichste. despre aceste douã portrete atât de contradictorii unde este adevãrul si declarã cã el stã la mijloc: nici în laudele exagerate din cartea Edificiilor. împãratul cel crestin. împãratul însusi e nãscut dintr-un asemenea demon. care a lãsat urmele sale în papirusuri magice elenistice. pasajul sunã astfel: „Al doilea în lume dupã Dumnezeu. sperjur. de aceea. pe baza unui bogat material documentar.. 438 Aceste lucruri rãspândite în public si culese de istoric în opera sa de ponegrire. unde era rãspândit cultul lui Osiris fãrã cap. pânã când. 24 si urm. sunt niste „demoni setosi de sânge" 5ai/ioveg Tra/lctyzvafoi.teala împãratului si împãrãtesei. ca aceia pe care poetii îi numesc vampiri si care urmãresc distrugerea omenirii si. nesuferitii (popo-Ã. 54. nici în povestile naive si scandaloase din Anekdota49. însirând aceste' bârfe colportate de prostimea din Constantinopol pe socoteala lui lustinian. El mentioneazã între probele naturii demonice a lui lustinian tocmai acel pasaj în care Prokopios aduce mãrturia celor doi servitori de încredere care vorbesc despre plimbarea lui lustinian noaptea. 1-3. ei îmbracã chipul omenesc46.

Spre a-si face o idee apropiatã de înfãtisarea fizicã a lui lustinian. cum reiese din mãrturiile izvoarelor.ani ai domniei sale s-a insinuat destrãbãlarea. Diehl. Mustata a dispãrut si masca aceasta grasã nu mai are nimic din energia figurii dintâi. unul din 547. din acelasi timp. 14-15. împãratul. p. lustinian îmbãtrânit. cit. portretul moral al marelui împãrat. în portretul de la San-Vitale. operã pãstratã într-o versiune etiopia49Justinien. iar lucrarea trebuie folositã cu precautie. se scula odatã cu zorile si se culca foarte târziu. de altfel. nu bea niciodatã vin. pe loan din Nikiu. si lucruri adevãrate ce se pot recunoaste confruntându-le cu alte scrieri din aceeasi epocã. era de talie mijlocie. pãrul buclat. dar sunt si nãscociri grosolane. pp. din epoca lui lustinian. se ridica de la masã dupã ce gusta de câteva ori din mâncare. figura împãratului e mai lunguiatã. pe Agathias. pp. Numai . Aceastã vanitate 1-a fãcut sã-si atribuie o capacitate universalã. cu fata rotundã. dupã Ch. Notices et Extraits des manuscrits de la Bibliotheque Nationale. în împrejurãri grave. 125-605. celãlalt cu vreo zece ani mai în urmã. lustinian ne apare mai gras. episcop egiptean de la sfârsitul veacu-> lui al VH-lea. care scrie în veacul al Vl-lea un tratat asupra magistraturilor. subtire. dar mai ales în faptul cã împodobea cu numele sãu orase. Malalas adaugã cã avea nasul drept. Dormea putin. Când religia prescria. cu figura rotundã. 441 tate. Sunt în Anekdota. fata îmbujoratã. un lucru josnic satisfacerea poftelor fizice si. Activitatea sa extraordinarã e recunoscutã. figura rotundã. în ce priveste fizicul. Cu ajutorul lor putem controla spusele lui Proko-pios si schita mai aproape de adevãr portretul marelui împãrat. Milos fatã de sãraci. învãtatul francez ne schiteazã apoi. Uneori se scula pe la miezul noptii. 440 na50.. lustinian. Diehl comparã aceste descrieri cu portretele în mozaic pãstrate la San-Vitale si la San-Apollinare Nuovo din Ravenna. Acesta e. în mijlocul ceremonialului greoi al Curtii. lustinian se deosebeste prin simplitatea vietii si obiceiurilor sale. se supunea la post o zi si douã nopti. oricine se putea apropia de el. avem afarã de Prokopios. Spre a ne face o idee exactã despre lustinian. un început de chelie. pânã si în materie de teologie. dupã spusele lui Prokopios. mânca putin. Paris. îl caracterizeazã drept „cel mai neadormit dintre toti împãratii" (TG)V nãvicav /3acn-Aecav or/ptOTvoTarov)". Altã trãsãturã caracteristicã a lui lustinian era vanitatea. loan Lydos. în cel de la San-Apollinare Nuovo. asa cum ne apare la sfârsitul domniei52. lãsa armata sã decadã. functiuni publice (cele create în domnia sa). are multã grijã de operele de cari50 Editia Zotenberg. pielita obrazului coloratã. Ch. pielea albã. pãrul ondulat. Se stie cât de mult îsi pierduse cumpãtul în timpul rãscoalei de la Hippodrom. asista tot mai indiferent la abuzurile functionarilor sãi si îsi petrecea timpul în lungi si sterile discutii teologice. scriind tratate si susti-nându-si pãrerile în discutii cu înaltii prelati. 51 P. se dezinteresa de opera pe care mai înainte o condusese cu multã energie. fortãretele sã se ruineze. împãratul arãta adesea un suflet nehotãrât si slab. 12. l. pe Eva-grios. dupã descrierea lui Prokopios. si de Prokopios. cum s-a spus adesea. mustata micã. pãrul si barba cãrunte31. socotind. Modest în traiul sãu zilnic. destul de pronuntatã. adesea. Blând. Ea se manifestã în multe chipuri. ba chiar si o clasã de studenti de drept54. mai cu seamã legume. spre a se apuca de lucru. scriitorul bisericesc din a doua jumãtate a secolului al Vl-lea. amabil. cu o expresie mai molaticã. bãtrân. pe Malalas. 52 Op. în toatã amploarea lui. XXIV. cunoscutã sub numele de Nika. 425 (Bonn). 1883. nasul drept.

Din sentimentul acestei maiestãti imperiale a iesit -ca sã întrebuintãm expresia fericitã a lui Ch. Rareori aparatul imperial a fost mai strãlucit. 55 Ch. Visul sãu a fost de a reconstrui unitatea romanã de odinioarã. 51-75. cã Theodora exercitase o mare influentã si în certurile religioase. vezi Charles Diehl. Diehl. 277. 1909. IV ed. Paris. p. Theodora. 2. Cf. Mãrturiile scriitorilor o arãtau ca o femeie energicã si se stie cu câtã hotãrâre a intervenit în grava crizã provocatã de rãscoala din 532. sã-i procure banii de care avea necontenit nevoie. cultul respectuos al traditiei romane. împãratul se socotea reprezentantul lui Dumnezeu pe pãmânt. e încã una din scãderile domniei sale. care a dat Europei moderne bazele dreptului sãu56. în toate operele sale mari el a simtit mâna ocrotitoare a Divinitãtii si proclamã acest lucru în novellele sale58. I-ere serie. III. 442 Risipa nebunã de bani. p. isapostolos. în timpul lui lustinian. History. Alãturi de aceste evidente scãderi. II. Se mai 58 Diehl. Bury. din aceste putine mãrturii. întreprinderile sale militare au ceva din entuziasmul cruciadelor: suveranul nu putea suferi sã-i vadã pe dreptcredinciosi supusi ereticilor arieni. p. Histoire du Bas-Empire. 59 Pentru biografia împãrãtesei. 2. ortodoxia si civilizatia Bizantului de la un capãt la celãlalt al lumii cunoscute pe atunci.. Diehl — una din cele mai mari opere ale istoriei: legislatia lui lustinian.atitudinea energicã a Theodorei i-a salvat atunci tronul. 22 si urm. deosebim însã în personalitatea lui lustinian si însusiri de primã ordine. Colaboratorii civili ai lui lustinian. pe care Stein o socoteste mai glorioasã decât rãzboaiele lui Belisarie si Narses. imperatrice de Byzance. p. a avut un loc însemnat în imperiu si a avut adesea un rol covârsitor în guvernare. Nu putem uita cã aceeasi idee crestinã a inspirat si misiunile care au dus. Curioasã la un autocrat ca el era slãbiciunea cu care se lãsa influentat de lingusitori. 55. 24. Pentru întelegerea evenimentelor domniei lui lustinian trebuie sã cunoastem si cealaltã figurã care. lustinian evocã necontenit vechile amintiri ale Romei. p. In ordonantele sale. egalul Apostolilor. subliniatã cu indignare de Prokopios. 27 si urm. 443 Dar alãturi de traditia romanã. în care aventurierii germani îsi tãiaserã suveranitãti si trebuie sã recunoastem cã a izbutit a face din acest vis aproape o realitate55. acelasi. 444 stie. Putini suverani au avut mai mult sentimentul maiestãtii imperiale. Justinien. Paris. înainte de descoperirea lui Alemanni. 11. lustinian întrupeazã tot atât de mult si ideea crestinã. împãratul fiind nevoit sã tolereze abuzurile celor obligati. 402. mai importantã decât strãlucirile Sfintei Sofii57. II. 26 si urm. ^ Anekdota. II. Figures byzantines. se stia putin despre Theodora59. alãturi de împãrat. * Ibidem. Theodora. Stein. nu atât pentru satisfacerea nevoilor sale. pp. 53 De mag. . cum observã cu drept cuvânt Stein. E. cât spre a mãri prestigiul si gloria monarhiei. operã imensã. 1904. El este capul suprem al Bisericii si campionul religiei. prin functia lor. Aceeasi înaltã idee a maiestãtii imperiale a impus mãretia de care lustinian a stiut sã se înconjoare în lunga sa domnie.. Justinien. 57 Histoire du Bas-Empire. rãspunzãtor fatã de el de administratia imperiului lui Christos.

cu . obtinu de la acesta pentru Theodora înalta demnitate de patriciu.si plinã de gratie.25 (ed. a apãrut alãturi de ea. aclamatiile zgomotoase ale populatiei. dar a vrut s-o ia chiar de sotie. Sora sa. statura împãrãtesei pare mai înaltã si mai subtire. ca matroanele din epoca bunã a Romei. Se întoarse iarãsi în Capitalã61. solemn. în 527. Diehl. ea a fost cea mai corectã si mai austerã femeie. trãia la Constanti-nopol un sãrac cu numele Akakios. sub peruca sub care abia ghicim pãrul cel negru. care tinea atâta loc în domnia unchiului sãu. Ca fizic. Ceea ce e sigur. în 523. 61 Ibidem. în primii ani ai veacului al Vl-lea. întemeiat numai pe mãrturiile dusmanilor sãi. trebuie sã admitem totusi cã istoricul a exagerat mult trãsãturile acestui portret. sub supravegherea slabã a mamei. Theodora era de o mare frumusete. Aici s-a întâlnit pe lustinian. 27-28. Ea i-a plãcut lui lustinian.fãrã a crede cã Theodora. dar micã de talie si debilã nu cu desãvârsire. paznic al ursilor de la Hippodrom. Haury). aventurile scandaloase ale Theodorei. fiind admiratã pretutindeni pentru frumusetea ei. Dacã e sã-1 credem. Apoi. De trei secole. si ea putu atunci primi în Hippodrom. el a fãcut ocolul lumii. care vãzuse debuturile sale. dupã mãrturisirea chiar a lui Prokopios. ci numai cât palidã. 445 NICOLAE BANESCU retrasã si corectã. se produse în teatru si obtinu succese. „fiindcã frumusetea ei este cu neputintã omului a o spune în cuvinte si a o imagina"62.cum observã Diehl . aceastã simplã întâlnire fiind socotitã de rãu augur60. cu o privire totdeauna vioaie si plinã de expresie"63. Certându-se apoi cu el. unde împãratul clãdi un atrium împodobit cu splendide coloane si o multime de statui de bronz si de marmurã. Comito. înainte de a urca pe tronul imperiului. la Sfânta Sofia. nu mai are nimic. cu un mare lux de amãnunte. lumea se ferea de ea ori de câte ori o întâlnea pe strãzile capitalei. 9. Acesta e romanul Theodorei. Prokopios ne povesteste apoi. spre a însoti un guvernator. care nu era încântatã s-o vadã pe Theodora urmându-i la tron. care s-a aprins de iubire pentru ea si nu numai cã a coplesit-o de bogãtii. portretul ce ni s-a pãstrat la Sân-Vitale. Dar când Euphemia muri. S-a lovit însã de împotrivirea hotãrâtã a împãrãtesei Euphemia. dar mai prejos de frumusetea împãrãtesei. Descriind Thermele lui Arcadius din Constan-tinopol. în roluri de cameristã. împreunã cu surorile sale. a crescut. Bury socoteste cã acest capitol al biografiei împãrãtesei. Ea avea atunci între 20-25 de ani. când lustinian fu asociat la tron. în provincia Pentapolis din Africa. Prokopios mãrturiseste frumusetea deosebitã a Theodorei: „era. Hekebolus. mostenitorul tronului. atrãgând atentia prin vioiciunea sa spiritualã. de cãtre Patriarh. Din tot acest farmec. Când ajunse mare.Istoria secretã a lui Prokopios destãinuia acum lucruri extraordinare. cu ovalul slãbit. Sub lunga mantie imperialã. unde Theodora apare în mijlocul doamnelor Curtii.scrie el . Theodora. lustinian. foarte frumoasã . ca lustinian între demnitarii sãi. în lumea suspectã a culiselor Hippodromului. sub greaua diademã ce-i acoperã fruntea. de altfel. nu poate fi inventat totul în naratiunea lui Prokopios si . Desigur. Orfanã de timpuriu. fata delicatã. Theodora a fost încoronatã alãturi de el. odatã înãltatã pe tron. într-o locuintã modestã unde-si petrecea timpul torcând lânã. are mai mult valoare de zugrãvire a moravurilor contemporane decât de stigmatizare a moravurilor Theodorei. a fost atrasã de viata scenei pe care o cunoscuse si a figurat în pantomime. Prokopios ne spune cã acolo se înãltã si Theodorei o statuie frumoasã. a avut o viatã necondamnabilã. El era tatãl Theodorei. Dar chiar în opera de ponegrire. spune Ch. 9. prin marile centre ale Orientului. iar Prokopios se exprimã în aceastã privintã cu multã ad446 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN miratie. schitat cu urã si patimã. O traditie pãstratã multã vreme pretinde cã Theodora ducea în acel moment o viatã 60 Anekdota. este cã. desi micã. a plecat si a petrecut un timp în obscuritate. Theodora a pãrãsit o bucatã de vreme capitala. povestit de Prokopi-os.

95)J 447 •pw însusirilor sale intelectuale decât farmecului sãu fizic. are o gravitate solemnã. [Traducerea fãcutã de H. aceasta e usor: bani are multi. A rãmas celebrã atitudinea sa cu prilejul teribilei miscãri a M Historyll. într-o novellã. Theodora salva astfel tronul lui lustinian. Ea s-a acomodat repede cu maiestatea imperialã. „De altfel Theodora avea o înfãtisare plãcutã si frumoasã. Mihãescu aceluiasi pasaj sunã astfel. „Eu însã tin la o veche maximã.6v evTOicpiov fj 6aoiA. Istoria secretã. „Pentru cine a domnit e insuportabil sã fie un fugar". negri.eioc ecm)65. se impunea demnitarilor un jurãmânt de credintã lui lustinian si Theodorei. par a avea ceva din vioiciunea de care amintea Prokopios. H. semnalatã de învãtatul englez. p. Theodora. Bucuresti. dar nu prea mult. are marea si corãbii le îndemânã.cum aratã Bury .nasul drept si subtire. (<bq KCcA. înecând revolta în sânge. Puterea sa. 3000 de soldati credinciosi ai gãrzii nu erau de ajuns pentru a înfrunta furia multimii si lustinian se pregãtea sã fugã din Constantinopol. Theodora era o monofizitã devotatã si întotdeauna a cãutat sã-i protejeze pe monofiziti. 11. 63 Anekdota. indignatã de lasitatea generalã. Basilissa avea la dispozitie mari mijloace financiare. cu prilejul cãsãtoriei sale64. a întemeiat o multime de fundatii religioase. Atunci când împãratul se afla în dezacord cu dorintele ei. lustinian afirmã. Chiar dacã nu i-ar mai rãmâne altã scãpare decât fuga. si multe orase au fost botezate cu numele sãu. Capitala se afla în plinã revoltã. Vaste domenii în Asia Micã erau atribuite împãrãtesei. Singuri ochii mari. Belisarie si Mundus au pãtruns cu trupele în Hippodrom. Mihãescu. ed. orfelinate si spitale. O mare parte a orasului se mistuia în flãcãri. sfidând împrejurãrile cele mai critice.mai mult 62 De Aedificiis. cã a avut-o pãrtasã pe împãrãteasã la mãsurile pe care le lua. 1972. chipul sãu stã alãturi de al împãratului în mozaicurile de la Sân-Vitale. statura mãruntã si fata putin cam palidã. în adevãr. îmbãrbãtati de neînduplecata atitudine a suveranei. tot n-ar fugi. Suverana a arãtat întotdeauna o energie mândrã si un curaj bãrbãtesc. 11. Numele Theodorei figureazã alãturi de al lui lustinian în inscriptii. a strigat ea. Theodora s-a arãtat la înãltimea situatiei sale. Pioasã. Dinaintea sa trebuiau sã se prosterneze cei mai înalti demnitari. p. si o privire totdeauna sãlbaticã si pãtrunzãtoare" (Prokopios. 448 multimii din 532. 10. aproape melancolicã. cã purpura e un frumos lintoliu". lustinian i-a arãtat o iubire fãrã margini si i-a dat în mod solemn toate onorurile legate de situatia ei de suveranã. zise Theodora. Pe când lustinian a rãmas simplu. de care nu dãdea socotealã. „Eu n-as mai exista fãrã aceastã purpurã. ea a stiut sã se înconjoare de toate elegantele si a dus la extrem cerintele etichetei. în actiunea pe care o desfãsura. Se întelege cã o astfel de femeie a trebuit sã aibã un rol însemnat în guvernarea imperiului. de fatã la Consiliu. conduse de un „Curator al Casei divine a Augustei" (Curator divinae domus serenissimae Augustae) si lustinian pare a fi sporit considerabil aceste domenii. se ridicã deodatã. Dar influenta pe care Theodora o exercita asupra lui lustinian era datoratã . Biserica i-a fost to- . I. Vederile lor se deosebeau mai cu seamã în ceea ce privea politica religioasã. chemându-1 pe împãrat la datoria sa. La sfârsitul novellei (ea era privitoare la numirea guvernatorilor de provincie). lustinian nu pregeta sã lucreze independent. Aceastã influentã era recunoscutã de împãrat în mod public. Theodora. n-as mai trãi în ziua în care lumea nu mar saluta ca împãrãteasã". se datora independentei sale economice. Dacã împãratul vrea sã scape. 30. în ciuda mediului din care venea.

Pers. Rezultatele au fost îndoite: 451 stirile dezastrelor în provincii. § 45 (cf. la tiranie. History. si Bury. Când a murit. Bell. 35 si urm. II. enorm de bogat si cheltuia averea sa în ospete si orgii. în aceeasi 450 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN calitate. pentru a fi transportate la Constantinopol. loan din Cappadocia. n. de asemenea. loan recurse la economii care au fost stigmatizate de opinia contemporanã ca vãtãmãtoare interesului public. Functionarii prefectului sileau la plata impozitelor în aur. nãscut în Caesarea Cappadociei. a fost cunoscut de lustinian si a fost apoi înaintat logothet. care cereau actiuni grabnice. Afarã de cresterea veniturilor prin mijloace curate sau infame. 45. fiindcã basilissa era o adeptã sincerã a mo-nofizismului. talent si nesecate mijloace de a stoarce bani. ca si suma de 400. a produs nemultumiri în cercurile senatoriale si a dus inevitabil. Scriitorii contemporani îl zugrãvesc ca. care. lipsiti de mijloacele publice ale transportului. erau siliti sã-si ducã produsele în porturi. prin faptul cã nu se împiedica de prejudecãti conservatoare. el a ajuns. In sudul Asiei Mici si în Siria. Strãlucirea domniei lui lustinian n-a adus fericire sau multumire supusilor sãi. Dar avea calitatea care pretuia mai mult în ochii împãratului. a înlocuit caii prin mãgari si iuteala cãlãtoriei a fost micsoratã. Energia si neîndurarea lui erau enorme. pentru cã nu primise o educatie liberalã si anevoie putea vorbi si scrie. El a fost ridicat la rangul unui illustris si ajunsese Praefectus praetorio înainte de 531. Archidamos. care s-a afirmat când s-a opus pe fatã proiectului cuceririi Africii si. lustinian. în anul urmãtor a izbucnit rãzboiul cu persii si când lustinian a ajuns pe tron. un monstru grosolan. în timp ce procura împãratului banii pe care i-i cerea. în timpul domniei lui Iustin aceastã economie fusese risipitã. si i-a pãstrat pânã la sfârsitul vietii o amintire nestearsã. capabil sã umple tezaurul. în parte.65 Prokopios. de exemplu. 4). (Stein crede cã era echivalentul grec al latinescului scriniarius). Recunoscând partea cuvenitã exagerãrilor. care a lãsat Antiochia în ruine si a nimicit 250. Hotãrârea lui de a mãri puterea tronului si a pãstra guvernarea cât mai mult în mâinile sale. p. care nu au putut fi acoperite decât prin sporirea sarcinilor financiare care ajunserã sã apese prea greu asupra populatiei. Lydos a înregistrat mijloacele violente prin care storcea bani de la bogati. Nu a avut nici o însusire spre a fi absolut indispensabil pentru acest minister. functionar care. Dar era absolut fãrã scrupul în metodele sale si. lustinian a plâns-o nemângâiat. dupã câtva timp. 24. începuse ca functionar în biroul unui magister millitum. Dupã mãrturisirea unui scriitor. Un impozit greu a fost provocat de cutremurul teribil din mai 526. A redus serviciul postei. de un cancer. controla operatiile subalternilor si colectorilor de impozite în provincii.000 livre intratã în tezaur pe calea veniturilor. care fusese multã vreme în birourile prefectului pretorienilor de est. E descris ca cel mai îndrãznet si dibaci om al timpului sãu.000 livre de aur (cea. ajungeau întârziate la Curte.000 de oameni. gãsi un om pentru acest post. 14 milioane si jumãtate de lire sterline). 449 NICOLAE BANESCU tusi ostilã. I. cu exceptia liniei mari la frontiera Persiei. sub prefectul pretoriului. ci si prin independenta lui. planurile lui ambitioase de expansiune au reclamat cheltuieli. . situatia financiarã era foarte criticã. în iunie 548. loan. Mai grave au fost consecintele pentru arendasii din provincii. Maxima e din Isokra-tes. voi. putem sã credem cã el si-a câstigat influenta asupra împãratului nu numai prin dibãcia lui în umplerea tezaurului. Politica frugalã a lui Anastasios lãsase urmasului sãu o rezervã de 320. Mari cantitãti de vin se stricau în magazii si cultivatorii sãrãceau. starea aceasta lamentabilã a finantelor se datora incompetentei celor ce ocupaserã prefectura sub domnia lui Iustin (loan Lydus)..

Barsymes comprimã puternic pensiunile acordate de împãrat. care i-au înlocuit. Petru Barsymes. în privinta acestui articol economic imperiul depindea de vecinii sãi persi. de la începutul secolului al Vl-lea. în 542. Dupã nouã ani el a cãzut în dizgratie printr-o stratagemã a Antoninei. Numit comes sacrarum largitionum cãtre 540. propria lui situatie va fi primejduitã. el cãzu în cursã. Dar acolo. care se schimba pe 180 de fotteis. care aveau absolutã nevoie sã treacã în imperiu mãtasea pe care o cumpãrau pentru a o revinde. 532). el a fost numit. Singuri agentii statului erau autorizati sã cumpere mãtasea brutã de la negustorii barbari. înstiintat de fiica sa. loan de Cappadocia nutrea ambitia de a se înãlta pe tron. care nu a putut face decât sã întârzie demisia protejatului sãu pânã cãtre mijlocul anului 546. 1923. Barsymes a stârnit nemultumirea generalã si lustinian s-a hotãrât sã-1 revoce. dacã acest administrator tiranic continuã. unde-i dãdu lui loan întâlnirea. dar ca preot66. History of the Later Romane Empire from the death ofTheodosius to the death ofjustinian. pusã la cale cu Theodora. Prokopios îl acuzã si de scãderea greutãtii monedei de aur. el îi succedã lui Theodort ca prefect al pretoriului. lustinian îi dã voie sã se întoarcã la Constantinopol. unde se afla Belisarie. P. prin protectia basilissei. pentru a doua oarã. Persii urcau pretul si negustorii si fabricantii bizantini se ruinarã. totalizând 20 de ani si mai bine în aceste 4 exercitii ministeriale. în drum spre Orient. Antonina. Pentru acest complot fictiv. în aceastã calitate. furnizori ai industriei private. în loc de 210. Mãtãsãriile imperiului se aprovizionau cu stocuri mari. în 547. Revocat în timpul revoltei Nika (532). Antonina o câstigã pe fiica acestuia. care era sã-1 coste tronul (Nika. împotriva vointei Theodorei. 66 J. se simti datoare a deschide ochii lui lustinian si a-i arãta cã. urât de locuitori. 1-ar rãsturna pe lustinian. el îsi atrase protectia Theodorei. Numai dupã moartea Theodorei. acesta amâna însã hotãrârea sa pânã ce izbucni o revolutie. sau direct acesteia. 55-59. 36-39. dar tentativa nu reusi.în cele din urmã. date fiind ostilitãtile continue ale persilor cu imperiul. Prin administratia sa abuzivã. Tot atât de lipsit de scrupule ca si acesta. Erau. Barsymes a fost de douã ori comes sacra-rum largitionum si de douã ori prefect al pretoriului. 453 Problema mãtãsii. Theodora. având ascunsi mai dinainte purtãtorii trimisi de Theodora: eunucul Narses si comandantul gãrzii palatului. Marcellus. Nisibis si Dvin. lustinian încearcã. dusmana neîmpãcatã a lui loan. Locurile unde se fãcea comertul între bizantini si persi erau Callinicus. a fost restaurat în postul sãu îndatã dupã înãbusirea rãscoalei. care sã tinã câtiva ani. obligati a vinde mai ieftin decât cumpãrau.B. care nu-1 putea suferi si stia de nedreptãtile sale. care-1 sileste a se face diacon si-1 exileazã la Kyzi-kos. pp. Bury. si pp. care-si avea centrele cele mai importante la Beirut si la Tyr. cât era cursul mai înainte. pe la începutul anului 543. fãcându-si practica administrativã sub directia lui loan de Cappadocia. ei o revindeau pe acelasi pret negustorilor de mãtase brutã. Petru Barsymes rezolvã problema în favoarea fiscului. Dacã argumentele ei produserã un efect asupra împãratului. pe care o convinse cã Belisarie e foarte nemultumit de împãrat si cã. El era sirian si servise ca scriniarius la prefectura pretoriului. de ar fi ajutat de tatãl ei. în libertate. silind întreprinderile private sã . în iarna 530-531. de la sfârsitul secolului al IV-lea. se opri lângã Chalkedon. între 540 si sfârsitul domniei lui lustinian. commerdarii prefecturae. comites commerciorum (ce tineau de sacrae largitiones) si. comes sacrarum largitionum. dus în Egipt si închis la Antinoopolis. loan de Cappadocia e depus de lustinian. o copilã naivã. e 452 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN asasinat si Theodora face ca loan sã fie implicat în aceastã crimã. Londra. în afarã de cantitãtile destinate manufacturilor statului. sã înlãture monopolul persilor prin mijlocirea Abisiniei. episcopul Eusebiu. II.

monopolul a fost pentru Barsymes un prilej de a se îmbogãti extraordinar. care au fost crescuti în imperiu. Occidentul a fost în cea mai mare parte din nou incorporat la imperiu si Meditera-na a ajuns. ei îsi rezervau asupra lor drepturile de urmasi legitimi ai Cezarilor. Astfel. a Thraciei. Ea cuprindea în Europa Peninsula Balcanicã aproape întreagã. în cele din urmã. între altele. 332 n. spre a pecetlui aceastã dependentã. cu exceptia pãrtii nord-vestice (Dalmatia). Justinien. * E. fãrã a fi constrânsã la pretul maxim. acesta nu mai stãpânea decât partea de rãsãrit. împãratul crestin. De la moartea lui Theodosios cel Mare (395).68 67 Serinda ar fi. asezati în diferite provincii ale imperiului. trimis de Iustin al II-lea. unde cultura venitã din China exista de aproape jumãtate de secol si unde bizantinii se puteau duce prin nordul Mãrii Caspice. împãratul primi propunerea. 2. si aduc de acolo viermi de mãtase. Regii barbari. erau priviti ca vasali si împãratii. Histoire du Bas-Empire. fãrã a o mai cumpãra de la persi. 456 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN cu capitala la Thessalonik (apoi la Justiniana Prima). Stein.observe pretul maxim. unde au trãit mult timp. în locul lor. le-a fãcut sã disparã si. De atunci aceste douã pãrti ale imperiului se izolaserã tot mai mult una de alta. lumea romanã se împãrtise între fiii sãi. vizigotii. fãrã a trece prin statul persan. împãratii nu le-au socotit niciodatã definitive. 761-773). iar în Africa Egiptul si Cyrenaica. astfel. un lac bizantin. cu capitala la Constantinopol). Aceastã tarã. cãlugãrii se întorc în tara „Serinda"67. a fost stabilit monopolul mãtãsii. a Orientului. provinciile cãzuserã rând pe rând în mâinile cuceritorilor germani. cu 51 de provincii. 69 Diehl. în Spania. Arcadius si Ho-norius. vandalii. în anul 476. Iustin al II-lea a putut arãta ambasadorilor turci plantatiile de duzi din Siria si initiativa lui lustinian se aflã la originea producerii mãta-sei în lumea mediteraneanã. dupã unii. Opera militarã a lui lustinian. p. dupã scurta stãpânire a lui Odoacru (Odovakar). pp. Kotan. A existat însã întotdeauna în Bizant principiul de a nu recunoaste pierderile teritoritoriale. Dar toatã problema mãtãsii trebuia sã-si schimbe cu totul aspectul în urma unui eveniment care ilustreazã domnia lui lustinian în istoria economicã: introducerea viermilor de mãtase în imperiu. prin marile sale expeditii militare încununate de izbândã. lustinian primi vizita unor cãlugãri care îi propuserã sã-i facã cunoscut mijlocul de a produce mãtase în imperiu. Dupã Prokopios. multi mesteri si lucrãtori au fost greu încercati timp de multi ani 454 si numerosi s-au refugiat în Persia. Francii si burgunzii se asezaserã în Gallia. Asia Micã pânã în muntii Armeniei. pp. II. Siria pânã dincolo de Eufrat. „Serinda". stãpânirea romanã încetase sã mai existe si Italia. Negutãtorii de mãtase s-au ruinat în mare parte.69 Toate acestea alcãtuiau 64 de provincii (eparhii) organizate în douã prefecturi: 1.). obisnuiau a le conferi demnitãtile ierarhiei aulice. grupate în 5 dieceze (în care intra si una din Europa. care tinea de ostrogoti. în Africa. trebuie sã fie localizatã probabil în Sogdiana (între Oxus si laxarte). poate si Cochinchina (Bury II. 126-128. depozitar unic al adevãratei credinte. stãpânul Sogdianei timp de câtiva ani (+572). Din Sogdiana provenea de asemenea mãtasea pe care o ambasadã turcã o propunea bizantinilor în 568 si acolo merse în anul urmãtor cilicianul Zemarch. Ele au smuls din mâinile barbarilor provinciile pierdute mai înainte. devenise regatul ostrogotilor. Armata bizanti-* na în aceastã epocã Domnia lui lustinian se deosebeste. Ei apãreau astfel ca suzerani ai lor. în momentul în care lustinian a luat conducerea imperiului. prefectura Illyricum. având numai 13 provincii. în Occident. are misiunea de a . 455 3. a cãrei identificare a ridicat multe contestatii. Pe lângã aceasta. co-mitiva sacrarum largitiorum s-a însãrcinat a satisface trebuintele particularilor. Pars Orientalis. sã negocieze un tratat de prietenie si de comert cu seful turc Sizabul.

rol. Acest imperiu si aceastã credintã au menirea de a strânge într-o armonie eternã neamul omenesc întreg. în afarã de trupele gãrzii. declarã istoricul bisericesc. libera circulatie a marilor cãi de civilizatie. împãratul avea dreptul si datoria sã reducã în unitatea imIbidem. cereau însemnele demnitãtilor romane. în aceleasi conditii ca si mai înainte. de unde astepta mântuirea.rãspândi pretutindeni cunoasterea acestei credinte. 2. trebuie sã stim întocmirea armatei în epoca lui lustinian. Eusebios aratã cã altã datã lumea era împãrtitã într-un mare numãr de domnii. alãturi de aceste conceptii. Cea mai mare parte a barbarilor care ocupaserã provincii ale imperiului erau arieni. lorga face principalul motiv al acestor campanii72. pentru a-i primi si a-i cuprinde pe toti. si-a avut. Comitatenses. 59-61. . lustinian însã a avut si câteva corpuri de persi. semnul mântuirii si al biruintei. pp. Unitatea independentã militarã e acum numerus (numele sãu grec e dpittyzog sau lãtfia. de celelalte sectiuni ale armatei. Cf. soldati romani. 135-139. 1922. de aceea solicitau cu stãruintã imperiului recunoasterea. pp. Dar. în prima linie dintre muntenii voinici din Thracia.70 Ideea aceasta stãpâneste în secolul al Vl-lea. Diehl semnaleazã un pasaj caracteristic din Eusebios. I. 'Pa>{j. Regii barbari simteau acest fapt ei însisi. ea era comandatã de un tribunus. 1939. 71 Ibidem. Pentru a întelege rezultatele campaniilor întreprinse. goti si vandali. Marile comenzi ale generalilor numiti magistri mili-tum si deosebirile dintre comitatenses si limitanei s-au pãstrat si acum. pp. la campaniile care ilustreazã domnia glorioasã a lui lustinian. 278-279. listã. Se mai numesc oi EK KaiaÃâ'YOV si aveau caracter national. fj oÎKOVnevri. p. de bunã seamã. tiraniile. foederati. Aceastã împãrtire venea din deosebirea zeilor adorati. principatele siau încheiat viata. cãzuserã în mâinile necredinciosilor. necesitatea de a asigura din nou imperiului dominatia mãrilor. din care N. factor de cãpetenie al puterii sale. dominatiile. se considerau vasalii sãi. Illyricum si din Isauria.aîoi oipanâxai. un singur Dumnezeu S-a anuntat tuturor. când Crucea. violente si jafuri. opera fostilor zei s-a risipit. s-a arãtat pe pãmânt. iar populatia romanã subjugatã de eretici avea necontenit privirile atintite spre Bizant. 22 si urm. un singur imperiu e în picioare. cãci aceastã liberã circulatie fusese pierdutã prin asezarea ostrogotilor lui Theodoric în Italia si a piratilor vandali în Africa. istoricul ecclesiastic din secolul al IV-lea. E. Limitanei au aceeasi functiune de a proteja frontierele.. aceste trupe se deosebesc ca c-rpocTiâtai. Ch. stationate în capitalã. de tiranii si principate. fortele armate ale imperiului se împãrteau în cinci categorii principale: 1. Ei erau bucurosi sã guverneze ca delegati ai suveranului bizantin. De aici. pp. care trebuiau sã dea aparentã de legitimitate stãpânirii lor. La aceste douã clase s-a adãugat o nouã organizare. de suitã) este mai putin uzitat. Stein. acea tha-lassocratia. care formuleazã conceptia imperiului universal întemeiat pe religie. Ele se recunosc de atâtea ori în actiunea marelui împãrat. 129-128. fãrã îndoialã. e întrebuintat în acelasi sens). Ei erau comandati de duci {duces). trupe recrutate aproape exclusiv dintre supusii imperiului. II. Nu erau între ei barbari. Histoire du Bas-Emtrire. imperiul roman. si Etudes byzantines. din neglijenta stãpânilor lor. dar acum. rãzboaie necontenite. Champion. 457 NICOLAE BANESCU periului regiunile care. El nu-i putea pãrãsi pe supusii sãi binecredinciosi sub jugul ereticilor. Bucharest-Paris. partea sa în determinarea împãratului. 458 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Ceea ce ne izbeste de la început în opera militarã a lui lustinian sunt fortele numeric putine care au cucerit Africa si Italia. Bucharest. Astãzi. 12 Formes byzantines et realites balcaniques. Kaiâ'kojoc. monedelor de aur purtau efigia împãratului.71 Aceste conceptii au dus. Numele tehnic de comitatenses (trupele de escortã.

Historische Schriften. zale. Das romische Militârwesen seit Diocletian. când romani. Diehl. învãtându-i a-si transforma în multe directii traditiile si metodele lor militare.). în sfârsit. 75-78.. ca oameni care mâncau pâinea finã a stãpânului. o pâine de grâu finã. a fost cel mai renumit dintre nepotii lui lustinian. 461 NICOLAE BANESCU de mare prestigiul sãu de general si încredera trupelor în el. în contrast cu cei ce mâncau pâinea cazonã obisnuitã. forte conduse de sefii lor proprii. Tactica si echipamentul armatelor imperiale se modificaserã fundamental. deci de tribuni si de comites foederatorum. 4. sclaveni. heruli. ele rezistau celor mai iuti sarje ale cavaleriei persilor. Altã imitatie din Orient a fost tragerea cu arcul. greu înarmatã.) si erau organizati ca trupe sub ofiteri. Maspero. Patriciul Germanos. în secolul al Vl-lea. o 460 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN scoalã pentru romani. 0oi8epãToi et ErpancoTai dans l'armee byzantine an Vf siecle. Liniile sale puternice. armata bizantinã era de o bravurã incontestabilã. 73-76. Amândouã categoriile erau trupe cãlãri. Mommsen. Ei au adoptat ele la dusmanul lor armura defensivã: platose. Idem.3. Romische Militãrgescbichte von Gallienus bis zum Beginn der byzantinischen Themenverfassung. legatã prin jurãmânt de credintã. în Idem. dupã mãrturisirea lui Prokopios. sã punã în comandamentele de frunte rude apropiate. ci si împãratului. cãsti de metal. autoritatea sefului era totul si dacã lustinian n-a condus niciodatã trupele pe câmpul de rãzboi. cãci împãratul tinea. corespunzând ofiterilor. una din figurile epocii. sarceni etc. soldati din escorta privatã a comandantilor militari. 1912. huni. Lungile rãzboaie cu persii au fost.73 Astfel organizatã. pp. p. pp. bande de barbari (huni. pentru siguranta tronului sãu. 97-109. anti s. tâvn). 206 si urm. si termenul derivat din acesta îi desemna pe soldatii privati. la singura veste a unei expeditii conduse de el. Acestia stãteau nemijlocit în jurul sefului. asa zisii cataphraktarii (KaTã(ppaKTOi). Grosse. cei mai destoinici soldati alergau sub . Numele vine de la bucella. altã clasã de luptãtori erau bucellarii. ei purtau ca semn al serviciului imperial cingãtoarea (cingulum. J. Justinien. Doryphoroi erau obligati a depune jurãmânt de fidelitate nu numai sefului lor. pp. „cavaleria de fier" (ferreus equitatus). Th. aveau o mare soliditate. Atât erau 73 Bury. ceea ce implicã o recunoastere oficialã. purtãtori de scuturi si doryphoroi (<5opu-(popoi). Erau douã clase distincte: hypaspistai (vnccGTtmrai). dãdeau. în schimbul subsidiilor anuale. huni si goti sau munteni din Thracia si Asia Micã. History II. Erau comandati de ãpxovTEt. Aliatii ai>nna%oi. legati printrun tratat cu imperiul. 1920. în Le monde oriental. toti ofiterii superiori aveau o trupã ele escortã. pe dedesubt o za si pe cap casca de metal. pesmetul militar.. era o parte însemnatã a armatei. Multi dintre ei erau recrutati din mijlocul familiei imperiale. heruli. Aceasta nu o împiedicã sã comitã uneori la acte de indisciplinã. Berlin. abasgi. 5. 146-149. Bd. goti. încât. superiori în rang si mai putini ca numãr. R. în timpul lui lustinian. Erau adesea întrebuintati în misiuni confidentiale. care. Cavaleria grea era înarmatã cu arc si sãgeti. el a avut sansa de a fi secundat de un corp de generali eminenti. din necesitatea de a se adapta celor ale dusmanului secular oriental.a. cu lance si sabie. gr. cum aratã atât de bine Bury. Majoritatea lor erau strãini. Infanteristul purta platose si jambiere de metal. III. purtãtori de lance. Ch. pp. Li se plãtea soldã si annona din tezaurul public. Pentru moralul ei. Asupra armatei în aceastã epocã. BZ 21. împãrtiti în tagmata. când 459 NICOLAE BANESCU barbari. în care om si cãlãret erau acoperiti de fier. v. Foederati constituiau partea cea mai întrebuintatã dintre barbari (goti.

trimis guvernator în Africa. Popularitatea lui în armatã i-a atras ura Theodorei si adesea a fost tinut la o parte. Bãnescu nu se referã si la cea balcanicã a lui Belisarie. Prejecta. Bessas. Evagrius. pacificatorul Africii. sotul unei nepoate a lui lustinian. III. care. între generalii de seamã înruditi cu familia imperialã trebuie amintit si Sittas. asemãnân-du-se omului foarte sãrac si obscur"77. azi Separeva Banja. . Ca soldat e ad76 Cedrenus. cu toate marile sale însusiri. ca si pentru Comentiolus de la sfârsitul veacului al Vl-lea (cf. care i-a deschis drumul cãtre coroana imperiului. despre care tot Prokopios. în mijlocul sperantelor ce se puneau în marile sale talente. care s-a ilustrat în luptele din Africa. pe lângã acestia. 11. multi alti generali. Martinus. p. Generos fatã de soldati ca nimeni altul. afabil si apropiat celor ce-1 întâlneau. lustinian a apelat de asemenea la el. în 538. permitându-i sã întretinã o armatã atât de puternicã79. 1970. cãsãtorit cu Comito. scrie cã era nãscut în localitatea Germania din provincia Dacia Mediterranea. Iustin si lustinian. patriciul Solomon. El a lãsat doi fii. Belisarie este adevãratul erou al domniei. cântat de Corippus. Cariera sa agitatã a fost schitatã de Diehl. Goth. proveniti din cadrele armatei sau din rândurile înaltilor demnitari. Dar. Dar numeroasele comandamente militare ale imperiului reclamau. cu numele de Iustin. Soldatii îl adorau. pãrtas la aceleasi lupte pentru pacificarea Africii zguduite de revolte.. barbarii se înmulteau sub steagurile sale. amândoi mari generali. Belisarie era deci „cel mai cunoscut trac din timpul lui lustinian I".steagurile sale74. zguduitã de rãzboaie. Amsterdam. 15). (V. Untersuchungen uber die Personennamen bei den Thrakern. când rãzboiul cu ostrogotii în Italia luase o întorsãturã cu totul periculoasã. 463 NICOLAE BANESCU mirabil. 101-102 si de Bury. T\ QpaKcov TE Kcd 'lAAvpicov ]j. îl trimise cu puteri extraordinare în Africa. cunoscut în prima parte a domniei lui lustinan. pentru a merge acolo ca generalisim. luptãtor victorios în Orient. care a 71 Bell. cum bine observã Stein.LTaJ. 75 Prokopios. în momentul mortii lui lustinian. origine atestatã si pentru alti comandanti militari ai perioadei. sora împãrãtesei Theodora. iar celor ce-si pierduserã în luptã calul sau arcul sau orice altceva le dãdea altul în loc78. apela la talentele sale. „Era frumos si mare la trup. Bell. pomenit adesea biruitor în luptele cu persii. 21. III. în clipele grele. dar si încrederea ce-i arãta împãratul. ei sunt figurile proeminente. 39. Germanos a murit pe neasteptate la Sardi-ca75. bravura lui fãrã seamãn. dusmanii chiar îi arãtau o mare admiratie. ibid. El a rãmas totusi credincios împãratului. l. 40. Justinien. History II. Dar peste toti acestia se ridicã prin geniul lor Beli-sarie si Narses. III. între cei mai buni a fost Mundus. în Bulgaria de sud-vest (op^irito 8e 6 BeXvoctpiog EK repimviaq. fiul Vigilantiei (sora lui lustinian) si al lui Dulcidius. cunoscut prin succesele sale în Asia. 9. 6-7. 652 (Bonn). si Artabane. 7? Prokopios. în istoria militarã a secolului al Vl-lea. îi mângâia pe rãniti cu mari sume de bani. I. rãsplãtea dupã bãtãlie pe cei curajosi. 80). 462 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN luat-o în cãsãtorie pe fiica lui Germanos si s-a distins adesea prin energia si talentele sale în rãzboaie. gata a sarja în fruntea escadroanelor sale. care-1 asezã comandant în Illyricum16.. apoi Areobindos. a jucat un rol însemnat în aceastã domnie. Historia ecclesiastica. ca si tatãl lor. iar în 550. un numãr care probeazã. în sfârsit pe loan. garda sa personalã. Un alt nepot al împãratului.. Gotb. VI. în campania din Italia a putut avea 7000 de bucellari. [Mentionând originea armeanã a lui Narses.t> KEÎtou). învestit cu înalta demnitate de curopalates. nu numai bogãtia sa. III. 36-39. unde sfârsi asasinat. situatã la frontiera „dintre traci si illyri". Besevliev). plãcut la înfãtisare mai mult decât toti. nepotul lui Vitalian. loan Troglita.

Justinien. l. al cãrui titular a avut de acum rangul si titlul de praepositus sacri cubiculi*4. La Airjyrimq ojpawTccrri TOU 6avfj. circulau asupra sa. identic cu primicerius sacri cubiculi. excelent mânuitor al trupelor. p. 1987. 1978 (reeditare 1991). voi. Barnea. cu suita sa de vandali. p. Fischer. 518. 80 Bell. înAlte detalii asupra toponimului Germania si a antroponimului Belisarie se aflã la LI. / 464 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN tr-adevãr. datoritã Antoninei. Antroponime traco-dacepe sigilii bizantine. Amplificate. în literatura popularã neogreacã avem trei versiuni ale acestei legende. 78 Ibidem. 1978. prea bogat si acoperit de glorie. p.. voi. A putut fi deci suspectat si adesea a suferit dizgratia suveranului.EVov BeÃiaapiov. cit. istorii miscãtoare. ca sã-1 vadã si nu se putea sãtura de privelistea ce-i oferea. se nãscuse în Per-sarmenia. v. El i-a acordat toatã încrederea si 1-a covârsit de onoruri. pentru a trãi. Prin eroismul si mãretia faptelor sale. nimeni nu i-ar fi rezistat. în calitate de spatharo-cubicular al împãratului83. lawpia TOV Bvtavnvov Kpâwvq. 107-109 (ap. înfrumusetate într-un adevãrat roman. 285. Belisarie a rãmas în istorie o figurã extrem de popularã. Cameron. Airiyrimg mpaiOTârr] TOV tfaujuacrrou ãv5pog 81 Despre Antonina. mai recent în Prosopograpby ofthe Later Roman Empire (= PLRE). A. la întoarcerea sa din prima campanie în Italia. I. Belisarie a trebuit sã trezeascã neliniste: era prea puternic. dar aceasta nu tinea multã vreme. op. dupã întoarcerea lui Narses din misiunea în care fusese trimis la Alexandria. a fost enorm de bogat si. III. 203-206 si mai ales XVII. A fost întâmpinat de un entuziasm popular atât de mare. 11. 465 TOU ÃeyoiJ. partea din Armenia datã Persiei prin împãrtirea din 384. 79 Histoire du Bas-Empire II. Bucuresti. I. izvorul acestei imense averi era uneori contestabil. p. Cambridge. 1992. voi.. I. aceste povestiri se propagã sub formã literarã pânã în Apus. 253-279. din respect pentru virtute si teamã pentru putere"80. s. 158:! 167 si la E.'gur. povestind nefericirile în care si-a încheiat viata. XVI si XVII82. Univ. 70 si urm. Thesalonic. în „Studi bizantini e neoellenici" din Neapole. III. lustinian a avut întotdeauna nevoie de el. Dar nu trebuie sã credem nici în ingratitudinea împãratului. I. p. schimbându-se mult competenta sacellariat-ului.Mare tactician. ed. Goth. 82 Asupra legendei vezi si Finlay. Jones. Elementele traco-getice în Imperiul Roman si în Byzantium (veacurile HI-VIII). Karayannopoulos. 1975. Procopius and the 6"'century.. Rusu. History of Greece. meritul de a fi rãmas toatã viata sa credincios lui lustinian. 1-2. încã din secolul al X-lea. Armean de origine. goti si de mauri. care. 563 si 570-572. p. din veacurile XIV. încât Prokopios a putut scrie cã. în jurul numelui sãu s-a format un ciclu de legende. Portretul sãu la Diehl. VIII. 284286. Stein.aarov EKeivov roi) /le/o/ievou Bekiaapiov (di anonimo autore). Cãtre 537. Alãturi de Belisarie trebuie asezat rivalul sãu. Amintirea isprãvilor si dizgratiilor sale a impresionat adânc posteritatea. lumea se îngrãmãdea pe ulite în fiecare zi la trecerea sa. 157-162. eunucul Narses. of California. Martindale. 1996. Cantarella. J. Marea scãdere a lui Belisarie a fost slãbiciunea fatã de sotia sa Antonina81. 203-205)]. orbit din porunca împãratului si nevoit a întinde mâna. «. 1-2.. III. sacrum cubiculum a primit o modificare în organizarea sa. în „Thraco-Dacica". despre care vorbeste legenda. în lumea bizantinã. în primii ani ai domniei lui lustinian. 19. Belisarie era superior tuturor generalilor epocii. de care s-a resimtit de multe ori în lunga-i carierã militarã. Dacã e sã credem povestile Istoriei secrete. A. Theodora and Antonina in the Historia Arcana.8. si . ca cersetorii. 1976. p. între atributiile sale avea si comandamentul spatharo-cubilarilor). „Arethusa". „dacã ar fi dat un ordin. E. 1. Iubit de populatie. Belisarie a avut. Appendix I (On the Blindness of Belisarius) si mai recent: R. p. El si-a început cariera în palatul sacru. J. Des. e înãltat la postul însemnat de mare sambelan {sacellarius. Morris.

tu vincas!". proclamat nou împãrat. desigur credincios. împarte bogãtiile din sãculetul sãu si izbuteste a-i convinge sã strige: „lustinian imperator. Bury aratã cã el exercita probabil o autoritate generalã asupra tuturor slujbasilor în legãturã cu Curtea si persoana împãratului. Narses apare ca un acaparator de comori sau ca un trãdãtor. „întocmai ca un consilier aulic în lagãrul lui Wallen-stein.r. Beck. 1896. 167-171. stând în acelasi rând cu magistri militum si. primind felicitãrile prietenilor si ascultând invectivele multimii împotriva lui lustinian. 275. Justinien. Geschichte der byzanti-nischen Volksliteratur. 86 Ibidem. arme . Narses. prin vârsta si conditia sa. 87 Portretul sãu schitat de Diehl. Eunucul era un om înzestrat cu mari însusiri. 1971. pp. când situatia din Italia a ajuns criticã. Domnia lui. bunuri ale suveranului. Histoire du Bas-Empire II. Pe când Hypatios. în zilele teribile ale revoltei Nika. El a fost destul de abil spre a cere si a obtine toate mijloacele pe care nu le obtinuse Belisarie. lustinian a fost nevoit sã-1 reclame. Aceasta a sporit încrederea de care se bucura pe lângã lustinian si Theodora. Rãzboiul cu vandalii. [Mai recent. adevãrat inventar al ecourilor pe care 1-a avut legenda lui Belisarie în literatura si arta universalã. având acces continuu si confidential la suveran. de astã datã spre a lua acolo comanda. capabil. cã în mintea suveranului lua tot mai mult consistentã ideea cã strãlucitele victorii ale lui Belisarie pot face 85 T. le aminteste de vechile beneficii primite de la lustinian. rupse unitatea de comandã a lui Belisarie si. în 538. printr-un devotat al dinastiei. Ofensiva militarã a lui lustinian a. a fost Narses în pretoriul lui Belisarius". IV. de urile de odinioarã împotriva Verzilor. ' • -•. 467 din el un primejdios rival pentru imperiu. . luat din tezaurul imperial. Dar marile sale calitãti ale mintii erau întunecate de sufletul sãu dur si de aviditatea sa de bani. Cucerirea Africii. si cã era necesar sã-1 observe de aproape. Si în jurul sãu s-a format de timpuriu o legendã. Hodgkin. nu putea aspira niciodatã la purpurã. . oameni. Narses se strecoarã în stradã cu un sãculet în mânã. Dar atitudinea de independentã a lui Narses. când împrejurãrile o cereau. Miinchen.Hilderic.adaugã un studiu asupra istoriei acestui poem. t. t. Diehl cã romanul tine în aceste istorii mai mult loc decât adevãrul. întâlneste câtiva dintre conducãtorii factiunii albastre. în practicã. Narses era pus în fruntea trupelor de întãrire trimise în Italia si multi cercetãtori s-au întrebat care a fost motivul împãratului ca sã trimitã un consilier. mântuit85. Oxford. într-o misiune atât de rãzboinicã. IV. . 466 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Narses a ajuns astfel un illustris si unul dintre cei mai mari. si HG. contagioasã pentru altii. Rãmas în Italia cu puteri de vice-rege. dar soldat fãrã experientã. ca si în jurul lui Belisarie. Avea si controlul domeniilor din Cappadocia. se afla în Hippodrom. mii. pentru a o restabili.bani. Mai târziu însã. el a lãsat acolo o amintire dureroasã. p. nu exagerat însã. foarte inteligent si abil. 468 4. de multã energie. spre a se rãzbuna. 357-358. Italy and her invaders 476-535. chemându-i pe longobarzi în Italia. Ea nu are însã culoarea sentimentalã pe care o are la acesta. II. observã foarte bine Hodgkin.si astfel a putut zdrobi ultimele rezistente ale ostrogotilor87. în amintirea Italiei bizantine. v. 273-274. sau comisarii Conventiei în lagãrul lui Dumou-riez. a fost din nou trimis.] 83 Garda de corp imperialã compusã din eunuci. Dar trebuie sã recunoastem cu Ch. Coalitia celor douã factiuni a fost astfel ruptã si tronul lui lustinian. ed. asupra originii si difuzãrii sale. care dovedise însusiri militare. fiind mai puternic decât oricare dintre ministri. precizeazã Hodgkin86. Nu poate fi îndoialã. un om care. fiul lui Huneric si al Eudokiei88. eunucul sambelan fãcuse un nepretuit serviciu stãpânului sãu. Stein. 84 E.

Vând. cã nu va tolera un refuz. Belisarie a fost însãcinat sã conducã expeditia. împreunã cu Belisarie s-au îmbarcat si Antonina si Prokopios. împreunã cu Oamer. Prokopios a fost îndatã trimis la . dupã Stein. sub pretext cã vor sã fugã la Bizant. Cinci sute de corãbii. pe 92 Ibidem.000 cavalerie excelentã si. o revoltã internã. Amalasuntha având fatã de ei o atitudine amicalã. sentiment întãrit si mai mult de visul povestit de un episcop sosit tocmai atunci din Orient. Gelimer îl orbi pe Oamer si înãspri închisoarea pentru ceilalti. E interesant sã constatãm cã împãratul nu a aflat la consilierii si ministrii sãi nici o încurajare pentru aceastã actiune. si Antalas. Dar Gelimer rãspunde insolent si împãratul se gândi atunci sã punã capãt cât mai repede rãzboiului cu persii. titlul nou de arpa^r/tog avTOKpãicop. numãra. în plus. cerând lui Ge-limer sã trimitã la Constantinopol pe Hilderic. pe Oa-mer cel orbit si pe fratele sãu si arãtând. cum fusese în Asia. 91 îbidem. rezervat mult timp numai împãratilor94. el avea sentimentul unei datorii religioase fatã de supusii africani drept-creclinciosi. 24 si urm. 89 Eig TOV . garda personalã a lui Belisarie. istoricul primind a-1 servi si acum ca asesor civil. El a primit. a avut curajul sã expunã împãratului. seful unui trib. iar este pentru învãtatul englez echivalentul termenului de imperator. cum se spune de regulã) si anume: 10. vreo mie cinci sute sau douã mii95. lustinian 1-a învestit cu puteri nelimitate. 18.000 de oameni (nu 16. prefectul pretoriului.. Dar lustinian nu tinu seamã de aceste pãreri.000 de „aliati" (heruli si bulgari). Flota debarcã undeva în Sicilia. lustinian interveni. era la rãzboi prea molatic89 si maurii ajunseserã stãpâni pe mai toatã Mauritania si pe sudul Nu-midiei. Dezastrul marii expeditii a lui Leon I nu se stersese din amintirea lor. ceea ce a trezit nemultumiri.prin urmare nepot al lui Genseric. din familia regalã. dupã mãrturisirea lui Prokopios. 93 Ibidem. si nici generalii lor. 1. cerând uzurpatorului sã-1 punã în libertate pe Hilderic si sã-i redea demnitatea regalã. unde bizantinii îsi reînnoirã proviziile si-si cumpãrarã cai. Vandalii au suferit o mare înfrângere. probabil. 10. exploatate de un rival ambitios. 9. un frate al acestuia si mai multi notabili romani. El încheie în curând pacea zisã „eternã" cu dusmanul asiatic (532) si tinu un consiliu pentru rãzboiul cu vandalii92. I. ca generalissim al fortelor trimise în Africa. Hilderic era învinuit pe deasupra de prietenia cu lustinian. 9. zice Prokopios (îbidem). escortate de 92 de vase de rãzboi. l. iar cei rãspunzãtori de finantele Statului se speriau de cheltuiala enormã a întreprinderii. în acest consiliu. la care avea drept dupã legea lui Genseric privitoare la succesiune. O luptã avusese loc în aceastã provincie între vandali. Trupele abia întoarse clin Orient nu se entuziasmau nici ele. 90 «PiAog L5 ra fiâhiaTa lovcmviavâ rai |evo$ eyevero. 10.000 pedestrime. 5. de perspectiva noilor primejdii ce le asteptau. Dar ambasada bizantinã se întoarse fãrã nici un rezultat. îmbarcatã cãtre jumãtatea lui iunie 533 în portul din Constantinopol. pe care îl vom mai întâlni adesea. înregistrate de Prokopios93. în schimb. I. 5). 470 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN care îl vom întâlni de acum adesea. Regele. 8-18. Gelimer. cum crede Bury. l. amenintând Byzacena. 1. loan din Cappadocia. de care nu se simtea strãin prin originea sa pe jumãtate romanã90. iar Gelimer a fost ridicat pe tron91. 10-15. Convins de justetea cauzei. 9. în încheiere. riscurile mari ale întreprinderii. provocã. condusi de Oamer. în mai 530 el a fost rãsturnat si aruncat la închisoare. pentru a porni expeditia în Africa. vãrul lui Hilderic. 469 NICOLAE BANESCU lustinian expedie o nouã ambasadã. lângã Aethna.roAe/iov /mAtfaxrdg re Aîav (Bell. Armata. au fost întrebuintate la transportul acestor trupe. 9.000. prin slãbiciunea ei. 88 Aceasta era fiica Eudoxiei lui VaJentinian al III-lea.

l. * Ibidem.. 25 si urm. 127.. v. si N. sã-1 asasineze pe Hilderic si pe sotii sãi de captivitate si sã iasã înaintea bizantinilor. Gelimer însusi iesise din Carthagina si se gãsea la patru zile de coastã în Byzacena. în Sardinia. 1. aflat într-o suburbie a Carthagi-nei. n. 40.] 471 tele sãu Tzazon. s-a ciocnit cu mica avangardã bizantinã. p. 30 km. din Sardinia. care se revoltase. 472 r ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN imediat sã o fortifice. Baynes în „English Historical Review" (= EHR). n. în care Tzazon a cãzut100. intra nici herulii si hunii. încât unii dintre cei de fatã credeau cã. Grosul " ei îl formarã cei 5. 95 Asa socoteste Stein. nici buccel-larii lui Belisarie. 41. cu 5. care observã cã Prokopios spune clar {Bell. 2) cã cei 5. . 14. din prea mare durere. împotriva gotului Godas. în timp ce el îi va lovi din spate. 10. Histoire du BasEmpire II. la 31 august. urmãriti energic de bizantini pânã noaptea. luptân-du-se. sosind câteva ore mai devreme. aflat la Carthagina. dacã nu cumva vandalii întinseserã vreo cursã si pentru a afla unde s-ar putea debarca mai sigur. Detasamentele înaintate ale lui Belisarie au fost apoi surprinse de Gelimer si ele fugirã în dezordine cãtre Belisarie. apoi redus la fugã si la multã teamã si îndurând suferinta din Pappua. der Goten. Munchen. 2. Trupele debarcarã la Caput-Vada. unde pune mâna pe tezaurul regal". a fost silit sã se predea cãtre sfârsitul lui martie 534. lipsit de provizii. în99 Ibidem. 71 si urm. El îl expediase pe fra94 HistoryU. 25 si urm. cu maurii. Ammatas a executat ordinul si. l.000 de soldati si 120 de vase. o nouã luptã.Syracuza pentru a culege stiri96. La 15 septembrie. Prokopios se opreste asupra unei scene impresionante provocate de regele vandal. [Despre Amalasuntha. 21. 20. 96 Prokopios. Dar prietenii gãseau cã omul e plin de spirit.000 de soldati alesi ai lui Tzazon. op. în vestul Numidiei. Obisnuit sã reflecteze întotdeauna la marile întâmplãri omenesti.000 de cãlãreti erau atpaii&iai (poiSepâmi (4 vexillationes si 9 regimente de federati). Gelimer. cerând în acest scop ajutorul lui lustinian97. vandalii o rupserã la fugã spre Numidia. Belisarie a dat. vasal imperiului. îndreptându-se spre Carthagina. Gelimer dãdu ordin fratelui sãu Ammatas. I. Wolfram. îsi pierduse mintile.. fãrã sã bãnuiascã nimic. care se întorsese în grabã. 313. în Byzacena. 409 si urm.. de Carthagina. Astfel îsi pierdu vremea pânã când se pomeni cu Belisarie pe coastele Africii. H. La stirea invaziei. prin urmare. II. nemaiputân-du-se stãpâni. spre a-i ataca din front. în Proconsularis. unde îsi pregãti o nouã armatã. I. 3. Regele îsi cãutã scãparea la maurii din muntii inaccesibili Pappua. aproape toatã flota sa. Adus înaintea lui Belisarie. cit. cãci fiind din familie regeascã si înãltat la domnie si din copilãrie pânã la bãtrânete înconjurat de putere solidã si de mari bogãtii. Surprinsi în dezordine. Belisarie intrã în Carthagina98. Gelimer a început deodatã sã râdã. la Tricamarum. întâlnirea era hotãrâtã de vandali în ziua de 13 septembrie la Decimum. vreo 15 km de Carthagina. unde îl suprimase pe Godas. Gesch. Blocat acolo toatã iarna de o trupã condusã de herulul Pharas. pe care începe 97 Ibidem. Pãtrunde apoi în Numidia si in-I trã în Hippo Regius (Hippona). Flota bizantinã trecu din Sicilia în Africa fãrã a întâmpina cea mai micã rezistentã. Gelimer s-a refugiat la Bulla Regia. dupã ce Belisarie îi promisese cu jurãmânt un tratament onorabil. V. 1985. p. Acesta restabili repede ordinea si se aruncã în goanã asupra vandalilor. 4. 387 si urm. Gelimer descoperise cadavrul lui Ammatas si se oprise pentru a-1 plânge si înmormânta. 11. Vând. pentru a-si face un regat personal. Istoricul aflã la Syracuza cã Gelimer nu se astepta sã fie atacat în curând în Africa. iar acum ajungând prizonier. în aceastã cifrã nu pot. Gelimer pierdu si aceastã luptã. cãtre jumãtatea lui decembrie 533. El pieri în luptã si trupele sale furã urmãrite pânã sub zidurile Carthaginei. Londra. 1925.

I. Dupã distrugerea Statului vandal. cale de 30 zile de Carthagina.>$ iii?. Dus la Constantinopol. cit.. 473 NICOLAE UÃNESCU cercând astfel toate bunurile si nimicniciile soartei. Vandali lustiniani. vesmintele si trãsurile somptuoase. putin numeroase107. el a promulgat douã constitutii. a socotit cã lucrurile omenesti de nimic alta nu sunt vrednice decât de mult râs101. pp. 9. ca si prefectura. op. armean de origine. 7. dintre care unii intraserã în rândurile buccellarilor învingãtorului. II. cu sediul la Carthagina. 2. ducând cu el o pradã enormã. supranumele de Vandalicus. si fortãreata Septem (Ceuta). Veneau în urmã captivii. întelegând cã din toate pãrtile multimea privea la nenorocirea lui . op. în aprilie 534. Gelimer a fost bine tratat de lustinian. dupã afirmatia lui Prokopios. pietrele scumpe. II. o multime de pri-> 101 Prokopios. zdrobindu-i108. insulele Baleare si Pityuse.. Intre ele se aflau insigniile imperiului si vasele sacre ale Templului din Ierusalim. unde si-a petrecut restul zilelor ca mare proprietar funciar102. Dupã câteva luni. detasamente ale armatei bizantine ocuparã Sardinia si Corsica. cit. numerosi soldati. O 101 Stein. sfârsitul rãzboiului vandal. 5. gata sã prade tinuturile bizantine. 106 Aceste sacre relicve au fost trimise de lustinian înapoi la Ierusalim. se crea si un magisterium militum Afri-cae. Solomon îi urmãreste si în muntele Burgaon obtine o mare victorie . II. care uimeau prin talia lor uriasã. 475 NICOLAE BANESCU populatia de bazã. Rechemat la Constantinopol. toate sunt desertãciune". nimicind trupele i imperiale. de cealaltã parte a Columnelor lui Hercule103. dincolo de Columnele lui Hercule. nimeni n-o mai primise în imperiu de aproape 600 de ani105. Caesarea Mauritaniei. 102 Ibidem. ofiter distins. 13. 474 zonieri. berberii nãvãlirã în teritoriile . în momentul . lustinian a acordat generalului sãu credincios si biruitor rãsplata extraordinarã a triumfului. mormane de monede de argint .relateazã Prokopios . cit. care i-a dãruit un întins domeniu în Galatia. Africa pãrea cuceritã.100 Ibidem. Corsicii. apoi Gadeira (Cadix). având comanda tuturor trupelor circumscriptiei prefectorale104.. Africanus. Gelimer se deosebea între acestia prin mantaua lui de purpurã. Balearelor si fortãretei Septem. îmbarcãrii lui Belisarie. vasele de acelasi metal pretios. care se întindea si asupra Sardiniei. . ele au început sã se miste împotriva autoritãtii imperiale care se instala. 1-8. Capitularea lui Gelimer însemna. Belisarie se îmbarcã vara. iar altii constituiserã cinci regimente de cavalerie. cucerite din Byzacena si Numidia. Solomon. 319. Solomon a iesit cu armata împotriva lor si a dat lupta în câmpia de la Mam-ma. în spatele lor se aflau triburile nomade. 9. El a trebuit de la început sã înfrunte revolta populatiei indigene (534). schitând cadrele administratiei civile si militare a provinciilor cucerite. Archelaus e numit prefect al pretoriului Africii. 14-16. trimisi sa cantoneze la frontiera Persiei. printre care si Gelimer cu elita sefilor armatei.regele nu înceta sã rosteascã cuvintele Scripturii: „Desertãciunea desertãciunilor. lustinian anuntã aceasta în mod solemn si îsi ia în titulaturã. p. o onoare pe care. op. (Detalii asupra acestor lupte la Stein. 5 si urm. La plecarea lui Belisarie. dupã vechiul obicei. Dar la începutul anului 535 nãvãlesc iarãsi. op. de fapt. Triburile berbere formau 105 Prokopios. 315-317). Solemnitatea s-a desfãsurat cu multã strãlucire.. a fost lãsat în fruntea Africii ca magis-ter militum. II. 1M Ibidem.?*. Ore întregi au defilat dinaintea poporului adunat pe treptele Hippo-dromului spoliile Africii cucerite: tronurile de aur. în cursul iernii. smulse de Genseric la jefuirea Romei106. cit.toate comorile pe care o sutã de ani ele pradã le grãmãdise în tezaurul vandalilor.

printr-o cuvântare îndrãzneatã. op. ceea ce a fost iarãsi un motiv de revoltã112. op. 5 si urm. Fu hotãrâtã asasinarea lui Solomon în catedrala din Carthagina. 113 Ibidem. împreunã cu Prokopios si câteva persoane din suitã. întârzierea plãtii soldelor trezea proteste. luarã cu asalt palatul si Solomon scãpã de la moarte ascunzându-se în capela palatului. nu era popular. op. 477 Ajuns în Sicilia. se revoltarã si ele si începurã sã-i ucidã pe cei favorabili guvernului. rebelii pãrãsirã orasul. general despre care am amintit. Trecu apoi în Numidia. op. In primãvara anului 537. 13. o parte dintre rebeli. silindu-i pe mateloti sã-1 ducã în Peloponnez. aceea de prim magister militum inpraesenti. Solomon ceru ajutorul lui Belisarie. 110 Ibidem. Rãzvrãtitii pun în fruntea lor pe Stotzas. ajungând la timp spre a scãpa Carthagina asediatã de Stotzas. optând pentru o atitudine binevoitoare. Prokopios. le-a încurajat în atitudinea lor113.. curãtind Byzacena de dusmani si lãsând numai pe berberii aliati condusi de Antalas109. cãsãtoriti cu captive vandale. " fl 476 întelegea sã-1 pãstreze pe seama Statului si a împãratului111. 22-42.. Solomon confiscase apoi în bloc pãmânturile posedate de vandali si multi soldati. debarcând într-un loc pustiu si. Belisarie s-a întors în Sicilia. iar soldatii arieni erau persecutati din cauza religiei lor. Stotzas si rebelii sãi furã învinsi la Membressa si fug în Numidia. 71-74. 111 Prokopios. urmând sã se întruneascã toti la Bulla Regia. II. dar rebelii nu îndrãznirã sã atace si se retraserã în Numidia. Solomon. intrând în relatii cu trupele revoltate. Un incident neprevãzut a contribuit la sporirea confuziei. convins de aportul divin la recuperarea Africii. Dar în curând situatia deveni criticã prin revolta. de unde a iesit noaptea. II. 22 si urm. cu mult mai gravã. nu tolera cultele neortodoxe. II. stãpân în Aures. trebuind sã organizeze fortele imperiale. dar nu a putut intra imediat în campanie. Unul dintre regimentele de Vandali lustiniani trimise în Orient. Informat de cele întâmplate. II. 11. ca si împãrtirea inegalã a prãzii din campania anului 535. Stotzas atrase la el. p. Diehl. 14. 14. în ziua de Pasti 536. II. cit. lustinian a trimis în Africa. lãsând provizoriu comanda lui Theo-dor din Cappadocia si lui Ildiger. putin câte putin. 6 si urm. a soldatilor. 10. cit. Urmãrit de Belisariu. pe Germanos. Amnistia acordatã rãsculatilor care se întorceau la datoria lor îi aduse pe multi înapoi. cu puteri extraordinare. multumindu-se a ridica în cursul iernii 535-536 o serie de fortãrete. El îsi câstigase un bun nume în luptele cu slavii la Dunãre. cerând prea mult de la soldati. Celelalte. cit. 65 si urm. cit. II. 18-19114 Ibidem. de unde a pornit în Africa. Diehl. 108 Prokopios. unde se afla Belisarie. Cu un tact deosebit. 15 si urm. 112 Ibidem. trupele imperiale din Numidia si-i asasinã pe generali (vara anului 536)116. ajuns în Lesbos. învestit cu cea mai înaltã functie pe care o putea avea un general. 18-40. 14. 12. care începuse rãzboiul pentru Italia. II. Conspiratorii nu au avut însã curajul sã dea lovitura si trupele compromise iesirã din Carthagina.. s-a revoltat. Stotzas a venit cu armata sa asupra Carthaginei.asupra lor. pentru apãrarea tinutului de dincoace de Aures110. 14. II. erau instigati de acestea sã prindã partea lor din pãmântul fostilor soti. pentru a pacifica provincia115. de acest fapt profitã Theodor din Cappadocia pentru a ocupa Carthagina... Germanos a debarcat la Carthagina cu o micã suitã. fost bucellar al generalului Martin114. lustinian. 9-10. dupã câteva zile de nehotãrâre. care a trecut îndatã cu o mânã de bucellari în Africa. Germanos . dar nu izbuti a-1 învinge. urcarã pe furis într-o corabie si trece în Sicilia. comandantul însã 107 Ch. Dupã plecarea lui Belisarie. Cauzele nemultumirii erau numeroase. atrase. 109 Ibidem. lavdas. împotriva altui sef berber. Dupã prãdarea Carthaginei. L'Afrique byzcmtine.

tot platoul înalt al Numidiei a fost ocupat.< • : 479 la mare pânã la masivul Aure si la stepele din Hodna.. i-a expulzat pe vandalii care dãduserã arme rebelilor lui Stotzas si a reînceput rãzboiul cu berberii printr-o expeditie în Aures. Stotzas apãru si el cu vandalii credinciosi.2. antica provincie romanã a Africii. Stein. O victorie obtinutã la picioarele acestui masiv va sili pe mauri sã se retragã în Mauritania. tinutul a avut o perioadã de liniste.. 327. fiindcã Solomon îi omorâse un frate. Sergios s-a arãtat incapabil sã domine situatia. 19 si 20. . nepotul lui Solomon. insurectia condusã de el a luat sfârsit. dar. La Prokopios. op. Solomon îl învinse pe Antalas aproape de Theveste. Vând. intacte si unite. 21. declarându-i cã maurii sunt gata sã se supunã dacã îl revocã pe Sergios. dar. îndreptãtind încrederea ce i-o arãta împãratul. 3. 17.. op.. Datoritã energiei lui Solomon. De astã datã Solomon si-a dat toatã mãsura capacitãtii sale militare. în care el însusi pieri119. cit. si de Artabane. . cit.. în Byzacena. scrise lui lustinian. dar fãrã nici o experientã a rãzboiului. Cei care au scãpat din luptã si-au declarat supunerea. Rãmâneau triburile berbere. ca prefect al pretoriului.. tri-mitându-le la Bizant si în Italia. jaful si incendiul. Stotzas scãpã fugind în Mauritania.•t* 480 sotul Prejectei. II. de asemenea. Bell. Ajutat de Cutsina al Numidiei. în cele din urmã. 15.1 w ' ^ 478 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN zdrobitor.. Data de 544 e stabilitã de Stein. lui Belisarie. II. veni la Carthagina. a fost alungat si a fugit. indisciplina trupelor îl fãcu sã piardã bãtãlia de la Cillium (mai-iunie 544). cea mai mare parte a triburilor berbere fiind alãturi de Antalas. în persoana lui Areobindos. 116 Data e stabilitã de Stein.. multe fortãrete mari si mici118.. pentru a-i tine în respect pe indigeni.. în 543. om nobil.. n. de Athanasios.: ^\. a recunoscut stãpânirea lui lustinian. din ce în ce mai numerosi. n. Tezaurul sãu a cãzut în mâinile lui Solomon. Revolta a luat proportii. si-a recrutat elemente noi. 16 si urm. 324. 87-91. câteva zile mai târziu. revolta triburilor berbere s-a dezlãntuit din nou. >. spre a cere unchiului sãu ajutor.. El soseste însotit de Prejecta. cit. Germanos se întoarce (539) la Constantinopol si Solomon îsi reia comanda în Africa. îl bãtu 115 Ibidem.. Dupã aceste mari rezultate. rãnit. rãspândirã peste tot mizeria.. nevoind sã rupã cu imperiul. numele este Zralag Berepeg. . omorând 80 dintre oamenii sãi. vechea Mauritanie sitifianã. Dupã aceea atacã si supuse toatã Mauritania primã. L'Afrique byzantine. dar împãratul nu a dat urmare scrisorii. Astfel. uciderea si fuga locuitorilor.l. II.. •. lavdas a rezistat un timp întro citadelã. Diehl. trimis ca duce în Tripolitania. instigatã de un buccellar numit Maximin. provocatã de insolenta si incapacitatea lui Sergi-os. a fost repede înãbusitã. de la Tri-politania pânã la hotarele Mauritaniei caesariene. cit.. . ceea ce nu ne surprinde. un coleg lui Sergios (545).. de 118 Prokopios. în sfârsit. 548. Luându-si resedinta în Leptis Magna. el stârneste revolta tribului numit Levathai. Altã rebeliune. în Mauritania. la locul numit (Ad) Cellas veteres™. El a curãtat armata de elemente rebele. lustinian a fãcut o gresealã când i-a hotãrât ca urmas în Africa pe Sergios. trimisi cu daruri pentru a întãri pacea. op.. Antalas din Byzacena se revoltase si el. acesta fiind logodit cu o nepoatã a Antoninei.porneste asupra lui în Numidia si. op. în 540. Maurii. Antalas. op. Situatia fiind pentru el gravã. lustinian trimise. 119 Prokopios. cit. cit. cum îl caracterizeazã Proko-pios120. pe vârfurile prãpãstioase ale muntelui. 326. op. Solomon construi acolo o multime de fortãrete. unde ridicã. 117 Stein. :. în 538. cumulând din nou functiunile de prefect al pretoriului si de magister militum. > „I..:=. II. Cu aceasta.

Cresconius Corippus într-o epopee. gândin-du-se sã se cãsãtoreascã cu Prejecta. sã-si primeascã banii.cu putine trupe armene.. 30-33. Cutsina trecuse de partea imperialilor. unde va ajunge la mari demnitãti. lãsat singur fatã de forte mult superioare. pecetluitã.2). care adusese atâtea servicii imperiului. Reorganizarea Africii bizantine. Sergios trebuia sã lupte în Numidia. Areobindos rãmâne acum sef suprem. op. cit. dar. Ordinea pãrea a fi aproape restabilitã. Antalas a reusit sã scape. pe la mijlocul anului 547. 28. unde mai comandase un regiment de federati sub Belisarie. a câstigat un ajutor însemnat de la maurii din Numidia. loan Troglita a fost învestit cu demnitatea de patriciu si a rãmas comandant în Africa pânã în 553Faptele lui glorioase au fost citate de poetul Fi. care se întâlneste numai la Jordanes. O sulitã arun123 Dupã Stein. pe care îl trimise în Italia. 32. 122 Ibidem. 1-2. n. Soarta lui Gun-tarith era însã. 29 si urm. Antalas a trebuit sã se supunã si el. la cererea sa. încheind un fcedus cu lavdas. Bãtrânul sef Cutsina. fiul lui Sisinniolus. pierdute în lupta de la Cillium. Troglitâ a pierdut bãtãlia de lângã Marta (azi Mãret). 24. unul dintre cei mai buni conducãtori ai lui lustini-an123. [Numele Guntarith este redat de Prokopios sub forma Gontharis (v. printre care mai multi vandali. dar Ierna si mii de alti berberi au fost ucisi si steagurile lui Solomon. nu se stie de ce. III. care pregãtea o revoltã. unul dintre nepotii sãi. în iarna 546-547. la rândul ei. în rãzboiul cu persii si nu venea întâia oarã în Africa. era asigurat printr-o pensie anualã. strãpuns la un banchet de sabia lui Artabane.. O luptã sângeroasã a avut loc în Byzacena meridionalã. a cãzut. în 563. lohannis (loaniada). când maurii din Tripolitana. reluarã ostilitãtile. se uniserã cu cei din Byzacena. unde Cutsina luase si el armele contra imperiului. 9-14. care suferise teribil în aceste îndelungate rãzboaie. pentru multi ani în Africa bizantinã. îl asasinã pe Areobindos (sfârsitul anului 545).. sef berber important din Numidia. încã din aprilie 534. iar Areobindos în Byzacena. Troglitâ repurta o victorie desãvârsitã asupra triburilor coalizate. în urma atâtor dezastre. Solomon si Germanos. sub un sef cu numele Carcasan. într-o câmpie din aceastã provincie. II. astfel. în care loan. 120 Ibidem. care a pus capãt tulburãrilor124. intitulatã dupã numele sãu. când se credea cã totul s-a sfârsit odatã cu . Când a venit. dupã ce 1-a rãnit mortal pe Stotzas121.. Cf. îl împacã pe Ifisdaias. II. Troglitâ a sosit pe mare la Car-thagina. care a decis soarta rãzboiului. El se distinsese ca duce de Mesopotamia. prin ineptia guvernatorului militar Rogathinus. el a cãzut (în iarna 545-546). II. care-i suprimã si pe principalii lui complici. însã. Fiii sãi s-au ridicat atunci în Numidia si revolta a fost destul de serioasã pentru ca lustinian sã trimitã în Africa pe Marcian. în primãvara anului 548. supranumele de Troglitâ. îndreptându-se cãtre Byzacena. lustinian 1-a rechemat pe Sergios.] 481 NICOLAE BANESCU Succesorul lui Artabane în Africa a fost loan Trogli-ta. Guntarich. 121 Ibidem. cit. 554. aflatã la originea actualului Gunter. au fost gãsite de bizantini în tabãra dusmanã. cu aliatul imperial Cutsina si. aratã cã el era probabil originar din regiunea numitã Tpâyihoq situatã în Macedonia (op. în regiunea Syrtei Mici. 551-552. Stein. dar Antalas continua sã prade tara. încã o datã tulburatã în 563. condusi de seful le-vath Ierna. El si-a reorganizat armata. Dupã ordinul împãratului. b. O luptã a avut loc în Proconsularis. Rogathinus 1-a suprimat. 26. împãratul 1-a rãsplãtit nu-mindu-1 magister militum. si Bell Gotb. Dar în curând ducele Numidiei. dupã câteva luni. 3 sau III. Pacea a fost. a cãrei înrudire cu împãratul i-ar fi legitimat stãpânirea. Linistea s-a restaurat. ofiter brav. 1-a rechemat la Constantinopol. porneste în campanie împotriva lui Antalas si Carcasan. 24. în toamna anului 546. în timp ce pe altii i-a trimia la Constantinopol122. în vreme ce maurii din Tripolitana. '•"•"^'482 catã de Troglita asupra lui Carcasan 1-a lovit mortal si biruinta a rãmas imperialilor. la Carthagina. pentru a se declara rege. 31. 6).

finantele. justitia (prefectul având o competentã considerabilã si pronuntând sentintele fãrã apel). Historyll. distingând între elementele acestui sistem: orase fortificate (civitates). redute mai putin importante (burgi) si ziduri de baraj (clisurae). bine plãtiti. Byzacium si Tripoli-tania.L'Afrique byzantine. Sub autoritatea prefectului erau sapte guvernatori. Una privea administratia civilã. îl ajutau în aceeasi materie. a ajuta ti126 Ibidem. însãrcinati cu administratia civilã a provinciilor. purtãtorii drapelului etc. sub comanda ducilor. în calitate de casier general al corpului de expeditie. în care autoritatea prefectului era foarte întinsã. cum observã Diehl. lustinian restabili aceastã magistraturã în toatã autoritatea sa. pentru perceperea impozitelor. având administratia caselor prefecturii si ordonantarea cheltuielilor provinciei etc. birouri L'Afriqne. Numidia. l'administr. scrinia (commentariensis si ab actis). în sfârsit. Livre II. însãrcinati cu socotelile. 559.. Importanta pe care o atribuia eliberãrii lor se arãta. tingitanã) si Sardinia. 485 NICOLAE BANESCU . 147-148. scri-nium operum. Provinciile Africii bizantine erau acum: Proconsularis. pp. în caz de agresiune. libelli. chartularii. mittendarii.capitularea lui Gelimer. Prefectul pretoriului era mare dregãtor al imperiului. schitând noua orânduire întocmitã de împãrat. cur-sores. care consistau în cea mai mare parte din limitanei. cu apunta-mentele lor: consiliatii. cu un personal foarte numeros. functionari de rang înalt. un fel de gardã personalã. întrebuintati în misiuni de încredere. lustinian a emis cele douã constitutii privitoare la reorganizarea Africii recuperate. lustinian pre-scria. nu de un proconsul. comandate de consulares. Cancellarii. curieri pentru serviciul corespondentei. însãrcinat cu lucrãrile publice si constructiile. I-ere pârtie. administratia (propunând suveranului pe guvernatorii diferitelor provincii si numind direct anumiti functionari). care exercitase mai înainte functia la Bizant si în Illyricum. Rescriptul imperial din aprilie 534 punea în fruntea administratiei cu acest titlu pe Archelaus. trebuiau sã fie în stare. cu resedinta la Carthagina125. Mauritania I (sitifianã). Alãturi de acestia era officium pro-priu-zis. împãrtit în douã categorii: angajatii distribuiti într-un numãr de birouri. Stein. Mauritania II (caesariana. de asemenea. grefieri administrativi. lagãre întãrite (castra). II) expune principiile sistemului defensiv al Africii bizantine. modul în care întelegea sã se înfãptuiascã ocupatia militarã. fortãrete mari (castella). îl ajutau pe prefect în administrarea justitiei. în hotãrârea ca Africa sã fie administratã. I-ere pârtie. 483 NICOLAE BANESCU ci de un praefectus praetorio si sã formeze o diecezã specialã. 98-106. asezate în lagãrele întãrite (castra)127 ale frontierei. Prefectul pretoriului era înconjurat de un numeros personal. Bury. scrinium arcae. care vin imediat dupã consilieri. 484 l C ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN însãrcinate cu redactarea actelor si pãstrarea arhivelor. Trupele de frontierã. în ce priveste reorganizarea militarã. Livre II. op. ca Oriens si Illyricum. comandate de praesides. ele priveau deci legislatia (prefectul asigura promulgarera tuturor legilor si deciziilor imperiale).)126. singularii. 127 Charles Diehl (. Acesta tinea sã restabileascã în Africa administratia pe care o cunoscuserã supusii sãi. prin cealaltã constitutie pentru Africa. si auxiliari grupati în corporatii sau scholae (exceptores. aflându-se acum în Africa. civile. Atributiile sale se întindeau asupra întregii administratii civile. care primeau cererile adresate prefectului. cit. Rescriptul din 534 enumera diferitele categorii de persoane pentru fiecare serviciu. chap. draconarii. cu titlul de consulares sau praesides. Chestiunile religioase nu-i erau nici ele strãine: avea politia cultelor si protectia Bisericii ortodoxe.

Amalasuntha a fost nevoitã sã primeascã protestele lor. domesticus (în textele epocii ulterioare: unoaipa-nyydg). qui possit et castra et civitate Hmitis defendere et terras colere. nepotul sãu. Africa a fost împãrtitã militar în 4 circumscriptii: Tripolitania. tara a iesit cu totul ruinatã din îndelungatele lupte purtate în toate provinciile ei si Prokopios însirã urmãrile nefericite ale cuceririi. Numidia si Mauritania. per castra et loca. non longe limitem exeuntes nec ipsi limitanei nec duces eorum. Un magister militam Africae era comandant tuturor trupelor. stia bine greceste. 87. Rãzboiul cu gotii. organizatia în numeri sau KaTdAoyoi. sic tamen ut. menit sã facã din el un efeminat si las132.. lucrãrile de utilitate publicã în orase. ut aliipro-vinciales videntas eos perpartes ad illa loca se conferanf) exem-plum fecimus unius numeri limitaneorum. Byzacena. Leipzig. care împãrtãseau vederile sale. quos antea milites habebant. ut extra comitatenses milites per castra limitanei constituantur. ut secundum exem-plum. cit. quae provideret tua magnitudo. armata mobilã cuprindea si contingente de indigeni (gentiles). ubi dispositi fuerit. Lui Theodoric îi urmase la tron un copil. Cucerirea Italiei. desi nu erau pe placul ei. fiica marelui re130 V. îl încredinta deci grijii a trei goti civilizati. 129 Stein. pe care Amalasuntha. în orase.quia necessarium nobis esse videtur. Regina primise o educatie romanã la Ravenna. possint ipsi limitanei sine comitatensibus militibus una cum ducibus suis adi-uvare loca. grija împãratului de a introduce ordinea si a asigura linistea în tara eliberatã.. cu atâtea jertfe reîncorporatã în imperiu"0. cum aratã Diehl. în genere cãlãri. Pe lângã acestia.. observatiile savantului francez din Cambridge Medieval History. împrejurãrile aveau sã ofere în curând si aici un pretext interventiei Imperiului bizantin. fiscalitatea abuzivã apãsa greu asupra populatiei. aut de illis. protestând împotriva regimului de educatie a regelui. 540-750. nu în sensul primitiv al cuvântului. si hotãrî sã dea fiului sãu educatia pe care o primise si ea. Ruinele fortãretelor bizantine rãspândite peste tot în Africa mãrturisesc activitatea desfãsuratã de lustinian pentru protectia tãrii. eos ad similitudinem nostri exempli ordinet. nu întelegeau civilizatia italianã si credeau numai în arta rãzboiului. si inveneris de provinciis idonea corpora. Athalaric. ut. era compusã din milites comitatenses. voi. Dar gotii. 487 ge. având un ajutor. Africa în mâinile bizantinilor constituia o admirabilã bazã de operatii pentru cucerirea Italiei. Atha-laric a fost scos din pregãtirea . Administratia bizantinã instalatã din nou nu a fost dintre cele mai bune. cantonatã în interiorul tãrii. Limitaneii erau soldati coloni. quod nos misimus. Câtiva sefi se prezentarã reginei. Comanda peste numeri o aveau tribuni sau comites.". pp. ca entitãti autonome129. 486 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN africane. si forsitan commotio aliqua fuerit. regimente de mercenari barbari din natiunile vecine. Hartmann a reprodus (Untersuchungen zur Geschichte aer byzantinischen Verwaltung in Italien. op. apoi din federati (Joederati). care a avut de suferit si din cauza intolerantei religioase. Ea a luat frânele cârmuirii în timpul minoratului fiului sãu. mãsurile pentru repopularea regiunilor devastate ne aratã interesul suveranului pentru prosperitatea Africii. care dobândeau terenuri în apropierea frontierei si erau obligati sã le cultive128. era curajoasã si inteligentã131. constituind trupe de infanterie si regimente de cavalerie recrutate din populatiile provinciilor. c. limitaneorum constituas numero in uno-quoque limite. ca popor. Armata mobilã.nuturile unde erau rânduite fãrã sã astepte întãriri de la armata de expeditie. Nu se poate tãgãdui totusi. 52-53) pasajul caracteristic asupra acestor trupe din constitutia din aprilie 534 privitoare la administratia militarã a Africii si adresatã lui Belisarie: „pro limitaneis vero ordinandis (. nota de la p. recrutati din triburile 128 Ludo M. îl avea din cãsãtoria sa cu vizigotul Eutharic. II. 1889. 22-24.

cu prilejul campaniei din Africa. El a adunat rudele celor trei goti ucisi de reginã. aveau sã fie ucisi. foarte impopularã. Rãu vãzutã de goti. spre a aduce regentei plângeri cu privire la purtarea ei nemultumitoare. îi întâlni pe Liberius si Opilio. lustinian a trimis un nou agent în Italia. El trimise în grabã un mesager la Constantinopol si asteptã ordine noi. La moartea lui regenta. în acest timp. declarând cã totul e bine. Furã expediate îndatã scrisori lui lustinian despre noua situatie135. Amalasuntha a comis o gresealã fatalã: i-a propus lui Thodahad sã împartã cu ea demnitatea regalã si 1-a proclamat rege. Idealul sãu era sã-si petreacã viata în plãceri la Constantinopol si a cãutat sã-si realizeze aceastã dorintã îndatã ce s-a ivit prilejul. pentru chestiuni de doctrinã teologicã. în caz de nevoie. se fãcuse stãpân pe o mare parte a acestei provincii. Amalasuntha a fost apoi silitã de ingrat sã scrie o scrisoare lui lustinian. nu si-ar fi putut pãstra decât cu greu situatia si ea se gândea sã Ibidem. I. Alexandru avea misiunea precisã de a încheia o conventie secretã cu regenta. trimitând scrisorile cu doi senatori: Liberius si Opilio136. Odatã cu episcopii venise (în 534) si un agent imperial. un abil diplomat. Alexandru. Viata de plãceri îl ruinase cu totul pe Athalaric. luã mãsuri împotriva conspiratorilor si simti nevoia sã-si pregãteascã retragerea. El nu avea nimic din însusirile militare ale rasei sale. în drumul sãu pe Via Egnatia. 3-4. 489 NICOLAF. în care îi propunea acestuia sã-i cedeze bunurile din Toscana în schimbul unei sume de bani. Goth. Bell. I. Amalasuntha. BÃNESCU depunã puterea în mâinile lui lustinian134. Dar aceste acuze urmãreau numai sã-i amãgeascã pe goti. Se bucurase de o 131 Prokopios. care nu mai avea mult de trãit. 3-4. 6 si urm. unde sã poatã poposi în drumul sãu spre Constantinopol. Avea numeroase proprietãti în Toscana si. 132 Ibidem. unde. al rangului de senator si al permisiunii de a trãi la Constantinopol.pedagogilor si. când gotii se luptaserã cu gepizii la Sirmium pentru dezertorii bulgarii si pentru afacerea cetãtii Lilybaeum. 2. reamintind serviciile aduse împãratului în Sicilia. Theodahad aruncã masca. i-a suprimat pe notabilii care-i erau credinciosi si pe ea a închis-o într-o insulã a lacului Bolsena. fiind o naturã slabã. lustinian scrise imediat o scrisoare Amalasunthei. pe Petrus.. Ea îi scrise lui lustinian. a fost târât de tinerii asociati acum la educatia sa nationalã în vicii care îi ruinarã repede sãnãtatea. 488 educatie liberalã si se închinase studiului filosofici lui Platon. asigurând- . împãratul a fost bucuros sã o primeascã si i-a pregãtit o casã la Dyrrachion. în realitate. care îl informeazã despre arestarea reginei. Regenta a replicat acestor acuzatii. Petru îi întâlni pe gotii care duceau scrisorile ce vesteau moartea lui Athalaric si ridicarea la tron a lui Theodahad. Amalasuntha avea o rudã apropiatã în Italia. Ea comunicã lui Alexandru intentia sa si acesta se întoarse cu episcopii la Constantinopol. regina vandalilor. Ajuns în portul Aulona. Venind momentul critic. trimisi în misiuni militare la frontierã. I. deoarece situatia ei era mai criticã decât oricând. întrebând dacã ar fi dispus sã o primeascã. cu prilejul jafului de la Gratiana. Theo-dahad (Theodad). 3. o sorã a lui Theodoric). prin încãlcãri asupra vecinilor. Theodahad a scris el însusi în acelasi sens. 2. luându-i jurãmânt cã-i va lãsa exercitiul guvernãrii. Theodahad nu avea ambitii de mãrire. Dar dupã formalitãtile ipocrite. amenintatã de un complot. Doi episcopi din Rãsãrit venirã la Roma. trei dintre sefii goti ostili au fost îndepãrtati de la Curte. Theodahad le încredinta o scrisoare cãtre lustinian. în noiembrie 534. Primind mesajul regentei si pe al lui Theodahad. în acest timp Athalaric s-a stins din viatã (2 octombrie 534). vãrul ei (fiu al Amalafridei. Populatia se plânsese împotriva rapacitãtii sale si Amalasuntha îl silise la restituiri133. Era însã de o mare cupiditate. mai târziu.

O misiune cu scrisori si daruri îl invita sã coopereze împotriva arienilor goti141. Supra. 1-4. rudele gotilor ucisi convingându-1 pe Theodahad s-o execute în interesul propriei sale sigurante. Belisarie intrã în Italia pe la Rhegium. History II. Ea trebuia sã urmeze drumul 137 Bell.500 de oameni. n. 8 si urm. Fortele ostrogote din Dalmatia erau slabe. Singurã garnizoana din Pa-normon (Palermo) a opus rezistentã. 163-164. era încredintatã lui Belisarie140. 142 El a pierit ucis pe drum. 5. 7). Goth. cãreia îi oferise protectia imperiului. un om incapabil sã reziste atacului imperial. Mundus le-a învins usor si a luat Salona. 141 Ibidem. cealaltã. în acelasi timp. ca si Gelimer al vandalilor. unde îsi serba nunta cu o principesã din familia lui Theodoric. va avea rãzboi.. } • . trebuia sã pãtrundã în Dalmatia. [Despre ansamblul acestor evenimente. Succesele acestea rapide au provocat indignarea soldatilor ostrogoti. el ne înfãtiseazã exemplul tipic a ceea ce fãcuse civilizatia romanã din barbari: nu mai avea nici una din energiile native ale rasei sale . 138 16. 5. I. el îi ceru lui Theodahad sã abdice si sã-i lase Italia. p. îl salutã ca pe un eliberator. 27-28. însotit de Prokopios (mai 536). Theodahad era. Ca si regele vandal.I (rcpicnv 6 na^etiot e'crrai)"-137 Aceasta e tragica istorie a Amalasunthei. 3-4. Les ambassades byzantines en Occident. T. 407-1096. O revolutie militarã îl rãstoarnã pe Thoda-had (noiembrie 536)142 si îsi alege un sef în persoana lui Vitiges.. 60 si urm. în noiembrie. Belisarie cucerea Neapole.. Mihãescu. Prin ambasadorul sãu Petru. : -dl . Campania s-a deschis în 535. mai mare (avea 7. cu titlul însemnat de avTOKpâTOtp. fiica Amalasunthei. cum ne-o povesteste Prokopios în istoria rãzboaielor. Populatia. Athena.i \ 491 pe mare si sã opereze o deschidere în Sicilia. \ "(0Ibidem. I. Deoarece a fost o cãsãtorie silitã. când a încercat sã fugã din Roma la Ravenna [Ibidem. textul respectiv se aflã la p. I. 4. de unde împãratul îi dã ordin sã vinã în Italia împotriva gotilor. în numele lui lustinian. si i-ar fi cerut lui Petru sã îl îndemne pe Theodahad sã o ucidã. 9. 135 Ibidem. Petru nu a ezitat sã-i declare. magister militum per Ittyricum. afarã de garda personalã a generalului). I. soldat de origine obscurã. fãrã greutate. 1-10 (traducerea lui H. 2. 4. tânãrã încã si frumoasã. lustinian a socotit omorârea reginei._ j A\ M 490 tiunii în sensul cã trebuia sã-i punã în vedere lui The-odahad si gotilor cã e pregãtit sã o sprijine pe regentã.. Rãzboiul cu gotii. 492 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN El îsi pierdu vremea retras la Ravenna. 46-47)].EÎ iL KO. 5. [în editia româneascã a lui H. sã ia Salona139.q . zice Prokopios. l. dar de o bravurã încercatã.(ov JJ. împãratul a pregãtit expeditia. 11. dupã un scurt asediu. dar a fost repede învinsã de Belisarie. sprijinul merovingianului Theodebert. p. 133J 139 Bell. în acelasi timp. Sicilia a fost cuceritã. cã aceastã crima înseamnã „rãzboiul neîmpãcat între împãrat si goti (âcrnovSog PO. cu bani. 31. op. 1-11. cu Ma-tasontha. Dar autoritatea împãratului si declaratiile ambasadorului nu O' mai puturã salva pe Amalasuntha: ea a fost ucisã în închisoarea sa (30 aprilie 535). Acesta a trecut apoi în Africa. El trimise asupra Italiei douã armate: una.] 136 Bury.CIÃ. Dar în Anekdota™ el o acuzã pe Theodora de aceastã crimã: ea s-ar fi temut de venirea reginei..EV KCCI cpvaei ãvavSpot. care îi ura pe os-trogoti. cit. diplomatia imperialã se silea sã atragã împotriva ostrogotilor o aliantã barbarã si cerea. Gotb. comandatã de Mundus. Acesta nu avea însã însusirile unui general. Mihãescu (v. el si-a fãcut din . ca un casus belii. v. în caz contrariu. de asemenea. Lounghis.o de protectia sa si-i dãdu lui Petru instruc134 Prokopios. 4. I. 1980.

146 Prokopios. . 3 si urm. Dar neîntelegerile dintre cei doi generali au slãbit autoritatea lui Belisarie si au anihilat unitatea de conducere. astfel. în care nu erau goti. . si ele au debarcat pe coastele Adriaticii. chemat de populatia romanã. în februarie 538. restabilind în ea autoritatea lui lustinian. cit. La stirea cãderii cetãtii Rimini. el a fãcut minuni de ingeniozitate strategicã si de curaj personal. la asediul Romei câteva zeci de mii de soldati. II. Pe la mijlocul anului 538. e ridicat din Scaun (18 noiembrie 537) si înlocuit cu Vigilius.000 de soldati. el dorea ca Belisarie sã conducã întreaga armatã cum va crede si se cuvine ca toti sã i se supunã „în interesul Statului . II. loan nãvãlea în Picenum si cucerea Rimini. trimitându-1 pe Narses în Italia. trupe bizantine au intrat cu Mundilas în Liguria si au ocupat (aprilie 538) acest oras. • . 10. înconjurat de forte considerabile si. Papa Silverius. La apelul arhiepiscopului ele Milan. Vitiges a ridicat asediul Romei 144 Ibidem.. Dar îndatã s-a vãzut neajunsul politicii militare a lui lustinian. cerând sã i se trimitã întãriri. n. împãratul a fost impresionat de atâta bravurã si a trimis întãriri în Italia. la 9 sau 10 decembrie 536. Tot atunci mari cantitãti de grâu se apropiau de Roma. fãrã a putea face nimic: toate silintele sale se sfãrâmarã în fata admirabilei Bell. sub comanda lui Narses.^494 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN (martie 538). încât nici asalturile furioase ale vrãjmasilor. cãci el respectase pactul lui Theodahad. 145 Stein. sosesc în Italia noi ajutoare. Vitiges a rãmas mai mult de un an (februarie 537 -martie 538) sub zidurile cetãtii. Belisarie s-a silit apoi sã punã Roma în stare de apãrare contra unui eventual asediu si a trimis detasamente ca sã ocupe Narni. sub comanda lui loan. în februarie. desigur. armistitiul expirând. care o cedase francilor. Flotele imperiale dãdeau în acest timp lovituri în toate pãrtile. l. în Roma. Când jumãtate din trupele lui au trecut Pons Milvius. Avea.K . nici bolile si foametea care decimau trupele sale nu au putut sã-i biruie rezistenta. La sfârsitul anului 536. a intrat.ea o dusmancã implacabilã. 11. care întreprindea actiuni mari cu mijloace putine. alte trupe au fost trimise. 7.. Unele din aceste întãriri au ajuns la Roma. cu conditia de a o lua de sotie147. Gotb. I. declarând.-•. op. el aratã inferioritatea în care se aflã. prin solii trimisi lui Belisarie. fãrã sã întâmpine din partea garnizoanei ostrogote vreo rezistentã. Fatã de aceastã armatã formidabilã. în decembrie. si a gotilor din Samni-um de Sud143. Fortele puse sub comanda lui Belisarie erau cu totul mediocre. 24. într-o scrisoare adresatã împãratului. Belisarie avea în Roma numai 5. Belisarie. Belisarie le atacã puternic cu toate fortele sale si gotii au avut pierderi considerabile148. Matasontha îi oferea Ra-venna. 1-4. acordând numai un armistitiu de trei luni. s-a îndreptat asupra Romei si. cã sunt dator Majestãtii Tale cu moartea si de aceea nimeni nu m-ar putea scoate viu de aici"114. El a trebuit sã ia mãsuri energice contra unor senatori favorabili gotilor. Datius. 15. O scrisoare a împãratului cãtre Belisarie spunea categoric cã. 147 Ibidem. 17. Cu atât de putini oameni.^493 NICOLAE BANESCU energii a lui Belisarie.. 350. pentru ca ambasadorii sã poatã trata cu împãratul146. face aceastã declaratie de credintã si de vitejie: „Eu stiu. Vitiges trece la ofensivã. cã cedeazã Campania si Sicilia si cã va plãti un tribut anual. bãnuit de întelegere cu dusmanii. si acestea 1-au determinat pe Vitiges sã facã propuneri de pace. Biruitorul a primit în curând supunerea Apuliei si Calabriei.000 de oameni din Orient. Belisarie a respins propunerea. 6. Spoleto si Perusa. nu întelegea a-1 învesti cu comanda armatei. nepotul lui Vitalian. în cele 69 de lupte dintre asediatori si asediati145. Armata adusã dinaintea Romei era sporitã cu cea venitã din Proven-ta. nici tãierea apeductelor.

Vitiges a fost constrâns sã-si dea consimtãmântul. Luându-si precautiile necesare pentru înlãturarea oricãrei suspiciuni. si permite gotilor care locuiau dincoace de P6 sã se ducã sã-si cultive pãmântul. Belisarie întelege sã rãmânã credincios suveranului sãu. pustiind îngrozitor valea Fadului. între care si Milan. flota bizantinã pãtrunde în portul Classis. comandanti din multe cetãti trimit la Belisariu. le-au acceptat fãrã sovãialã. [= Rãzboiul cu gotii. 151 Prokopios. care a fost apoi recucerit de goti. Gotii. luarã o hotãrâre ex1 Prokopios. Doi ambasadori sosesc din Constantinopol. si a-1 decide sã facã rãzboi imperiului150. Tezaurul regal din Ravenna va fi împãrtit egal între pãrtile contractante. Belisarie cuceri totusi câteva orase. Belisarie îl atacã în acest ultin al sãu refugiu. pentru alimentarea orasului. 10. Mihãescu. op. Ravenna e blocatã pe uscat si pe mare. încãrcatã de provizii. cit. Belisarie se opune instructiunilor primite. dar cu multã cinste. dupã cea a Africii. pp. Singure femeile barbare. Italia centralã este curãtitã de dusmani si Vitiges se închide în Ravenna. si le imputau lasitatea151. II. care auziserã de la sotii lor cã dusmanii sunt mari la trup si mult mai numerosi. Bury. II. Atunci s-a întâmplat un fapt care aruncã o curioasã luminã asupra moravurilor bizantine ale veacului al Vl-lea. mai bune decât ar fi dorit. nevrând sã renunte la o biruintã totalã pe care o stia atât de apropiatã. în disperare. Stein crede cã lustinian nu a putut fi strãin de interventia lui Vitiges pe lângã Chosroes si de aceea s-a decis sã ofere îndatã ostrogotilor pacea în conditii neasteptate. II. Francii lui Theodebert au profitat de aceste lupte dintre goti si bizantini pentru a trece Alpii în Italia. El propunea o împãrtire a Italiei: tãrile la nord de P6 vor fi pãstrate de Vitiges. lustinian s-a vãzut nevoit sã-1 recheme pe Narses la începutul anului 539. p. Bury. 29. Belisarie refuzã. cã planul acestuia nu e interesul Statului149. el se preface cã primeste propunerile si promite emisarilor goti.nostru". Ei trimiserã la el în secret emisari. silit sã capituleze si aservit enorm pe urma acestei reocupãri. Lucrurile s-au 149 Ibidem. 12 si urm. p. 131. Belisarie îl pune pe Vitiges sub pazã. Cãtre sfârsitul anului 539. Când ambasadorii se întoarserã în lagãrul sãu. cele de la Sud vor fi ale împãratului. 496 traordinarã: proclamarea lui Belisarie ca împãrat al Occidentului.. în acelasi timp. fiind aproape egali la numãr cu gotii. 495 NICOLAE BANESCU îndreptat repede: una câte una cetãtile cad în mâna lui Belisarie. încât bizantinii se simt mai în sigurantã în Ravenna. Când vestea cãderii Ravennei se rãspândeste. amânândusi numai depunerea jurãmântului pe care trebuia sã-1 facã în calitate de suveran al italienilor si gotilor.l traducerea lui H. surprinsi de aceste propuneri. în aceastã situatie trupele s-au risipit în diferite directii. ce-rându-i sã primeascã domnia. 194. cu toate protestele tuturor generalilor. cerându-i sã-si punã semnãtura pe tratatul de pace pe care gotii o socoteau indispensabilã pentru validitatea lui. arãtând cu mâna pe învingãtori. Cu toatã vointa formal exprimatã de suveranul sãu. în mâinile lui lustinian. spre a-1 încredinta de supunerea lor. din ordinul sãu. dar se grãbeste sã profite de acest neasteptat prilej. lãsând lui Belisarie singur conducerea operatiilor. aducând instructiunile lui lustinian pentru pace. spre a-1 convinge de primejdia pe care o prezintã pentru el cãderea Italiei. Portile Ravennei se vor deschide astfel si Belisarie îsi face intrarea în oras în fruntea gãrzilor sale. 199-200. 34. 497 . 22 si urm. Narses însã socotea cã este sub demnitatea functiei sale sã lucreze ca subordonat al unui general si pretexta. îsi insultau acum sotii.. care veniserã la el în secret. II. Atunci gotii. II. în mai 540. când trebuia sã colaboreze la actiunea lui Belisarie. cã va îndeplini promisiunile pe care i le ceruserã (de a respecta viata si proprietãtile gotilor). Regele cãuta sã provoace dificultãti din afarã imperiului si a izbutit sã trimitã o solie la Chosroes al persilor.

iar viteazul Artabazes a murit 498 din pricina rãnii primite în lupta singularã cu un got urias. care se afla la Porto. ca si pe Gelimer. împreunã cu floarea aristocratiei gotice. poarta Asinaria. iar unul dintre rugi. tentã i-a oferit coroana. voi. care-i punea în vedere cã trebuie sã trateze cu Belisarie. în aceeasi calitate de comandat suprem. la 17 decembrie 546. îl opri însã de la acest gând. tule mijloace ca sã sustinã lupta pe douã fronturi. Eraric. Roma cãzu. unde purta rãzboiul cu persii si sã-1 trimitã iarãsi în Italia. armean de origine si ofiter f capabil. în acest scop. în primãvara anului 542 lupta se dã lângã Faenza. privit ca eventual ' succesor.. pentru care se poate consulta EPLBIP. el dãrâmã mai întâi o treime din zidurile . Ambasadorii lui Totila erau instruiti sã declare cã. Totila hotãrãste sã întreprindã o expeditie în acele pãrti. încercarea sa de a cuceri Verona nu izbuteste si imperialii se retraserã dincoace de P6. comandantul unei armate gote la nord de P6. Nelinistit de succesele pe care imperiul începea sã le aibã în sudul Italiei. astfel încât o insultã 152 Prokopios. care deschiserã gotilor. Bãnescu. îi va nimici pe senatori si va ataca Illyricum. p. luptã în care bizantinii au fost învinsi. care comanda la Verona. III. învestit cu depline puteri. 219. (Eraric . însã acesta sfãtui sã fie ales Ildibad. el va dãrâma la pãmânt toatã Roma.] 499 NICOLAE BANESCU asupra ei va fi privitã ca o mare nedreptate fãcutã tuturor generatiilor viitoare153. iar cãtre sfârsitul anului 546 împresura Roma. în toamna anului 541. nepotul împãratului. 4. Totila spera cã acest succes va pune capãt rãzboiului si începu negocieri. Imperiul nu avea des. spre a obtine mijloacele necesare unei actiuni serioase. gotii se . 1-a luat mai târziu în cãsãtorie pe Germanos. [Acelasi izvor îl mai mentioneazã pe Artabanes. Athena. plin de energie si cu mari însusiri militare. Dar îl trimise fãrã trupe si fãrã mijloace suficiente si bravul general a încercat în zadar sã scape Roma cu putinele trupe aduse de loan trimis anume de Belisarie la împãrat. desteptarã si. nepotul lui Ildibad. prelungire a rãzboiului în Italia. pe care îl ucisese152. Fatã de aceastã situatie. El va supravietui numai doi ani înfrângerii sale. puternici încã în nordul Italiei. lustinian se gândi sã-1 recheme pe Belisarie din Asia. i-a acordat titlul de patriciu si i-a dãruit un domeniu în Asia. respinse de lustinian. Rãzboiul interminabil cu persii ne explicã excesiva '. dupã multe lupte.l Vitiges a fost transportat apoi cu familia sa la Con-stantinopol. prin trãdarea isa-urienilor.fusese atunci asasinat de goti). n. mise în Italia pe Artabazes. Generalii romani nu aveau nici o unitate de actiune si Totila a putut cuceri multe orase în Italia centralã. Vãduva sa. sãu. Surprinsi un moment de cãderea Ravennei. noaptea.. unde comanda Bessas. 163 a lui N. s. printr-o scrisoare în care-i vorbeste de monumentele care fac gloria Romei si prin care ea apartine posteritãtii. Amândoi pierirã din pricina intrigilor în care fost prinsi. dacã pacea va fi respinsã. Totila porni deci energic la actiune. Belisarie. izbuti sã fie recunoscut rege si intrã în tratative cu imperiul. alt comandat bizantin de origine armeanã. ca si Infra. III. El îsi schimbã îndatã atitudinea si nu se mai gândi decât la salvarea poporului . îi oferirã coroana lui Uraîas. Matasontha. în momentul în care partida decisã la rezis. în Totila gotii îsi aflaserã un sef tânãr. începuse si el i tratative. lustinian 1-a tratat cu omenie. v. Dar Totila. 1998. 23-29. lustinian îl tri.

unde erau închisi senatorii si sotiile lor. soldatii necesari spre a asigura apãrarea si intrã cu restul armatei în Roma. lustinian trimite câteva întãriri. 23. temându-se pentru Sicilia. Aduce. Belisarie îi asezã pe cei mai buni luptãtori la portile dãrâmate si. 4. magister militum al Armeniei. se mãrgini sã arunce unele peste altele pietrele. unde îsi va petrecu iarna din 547-548. Totila ocupã cea mai mare parte din teritoriile cucerite de loan. 23. A doua zi. Generalul a venit la Crotona cu putine trupe. la vest. care se retrãsese la Otranto si-i hãrtuia pe gotii risipiti în toate pãrtile. 22. 243-244.] 157 Ibidem. [în textul lui Prokopios e Perusia. începu imediat sã restaureze zidurile. 10. 155 Ibidem. Ei se retraserã în tabãrã. pentru pazã. Goth. II. la care avea mare trecere. pentru a începe din nou asaltul în zorii zilei urmãtoare. în fata fortelor superioare ale gotilor. Neputând construi într-un timp atât de scurt cât dãrâmase Totila din împrejmuire. iar Totila se îndreptã spre Italia centralã. Dar . la rãsãritul soarelui. III. pp. astfel încât Totila s-a vãzut silit sã-i adune la nordul Apuliei. 7. II. cu Valerian si loan. tot ce dãrâmase Totila. 154 Prokopios. apoi încercã sã ajute. ducând în Campania populatia care mai exista. Belisarie asezã portile zidurilor. . lãsând o bunã parte din armata sa afarã din oras. care rezistã158. Perusa cãzu. 24. III.. 25. cu o mie de buc-cellari ai sãi. Belisarie lãsã la Porto. în fata zidului astfel improvizat se afla un sant adânc. îmbrãcându-le în fier si trimise iarãsi împãratului cheile. 10. gotii au fost înfrânti. în 25 de zile. surpând toate podurile de pe fluviu. pornind cãtre nord. unde loan dãduse o mare loviturã. în lagãr. Bell. în iulie 548. poruncise lui Belisarie sã întreprindã o ofensivã în sudul Italiei. îndatã ce auzi. sãpat mai dinainte. lângã muntele Gargano155. cãtre primãvara anului 549Reusita fiind imposibilã din pricina mijloacelor extrem de reduse de care dispunea. l si urm. fãrã ca gotii sã încerce a-1 împiedica. III. 18-19. Totila se retrase atunci la Ti-bur156. 32). 153 Bury. în momentul previzibilei întoarceri a regelui got. care a tinut pânã noaptea. III. Rossano. în mâinile gotilor. 158 Ibidem. III. asezându-si tabãra lângã Tibru. III. dar nu izbuti si generalii se despãrtirã. 20-24. pe care îl ocupase mai înainte. 19-22. Totila atacã Perusa (vara anului 547). oras situat lângã Roma. târând în alaiul sãu senatul captiv.. loan se retrase în Otranto159. astãzi Tivoli. 8 si urm. la Constantino-pol157. el porni cu restul armatei spre Lucania154. asediat de Totila. lip-sindu-i cu totul varul pentru a le cimenta. în aprilie 547. gotii se aruncarã cu mare furie si zgomot asupra zidurilor. 26. dupã o luptã crâncenã.. Numai portile sfãrâmate de goti nu avu vreme sã le aseze din nou. spre rãsãrit. Primãvara trecu la Otranto. apoi se întoarse în sudul Italiei. Cavaleria sa fu decimatã de Totila lângã Rossano si Belisarie trecu la Messina. ca sã nu-i poatã Urmãri imperialii. loan ocupã apoi Tarent. numãrând vreo patru mii de oameni si pe Va156 [în textul original Tibouris (Prokopios. 500 a putut repara astfel. 4 501 NICOLAE BANESCU lerian. azi Perugia]. 159 Ibidem. ca împãratul sã-i trimitã întãriri serioase. Rossano a trebuit sã capituleze. Punând toatã armata la lucru. III.Romei si hotãrî sã evacueze orasul. Dar si acest atac a fost respins sângeros. de asemenea. fugãrind trupele gote din Capua. sã intervinã prin Theodora. pe care îi elibereazã si îi trimite în Sicilia. 19 si urm. împãratul. La insistentele lui Belisarie. Totila se ridicã cu toatã armata si veni la Roma. pe Tibru multe provizii si toate acestea atraserã populatia refugiatã în împrejurimi. Belisarie a îmbarcat-o la Otranto pe sotia sa Antonina pentru a merge la Constantinopol. 24. ca sã se poatã apãra. în acelasi timp. III.

H.. gândindu-se. lustinian se hotãrâse sã trimitã împotriva gotilor ca generalissim pe nepotul sãu Germanos. acesta denuntã indirect complotul.afirmã istoricul . lustinian s-a indignat cã nu a fãcut-o imediat si asa se explicã nehotãrârea împãratului fatã de general. întrucât faima lui era cunoscutã de toti. printr-o nouã trãdare a isaurienilor. 30. la care el adãugã altii din propria sa pungã. 161 Ibidem.. Rhegium cãzu. Din toate pãrtile alergau mercenari sub steagurile sale si buccellari ai altor generali. sus-pendându-i un timp din functii. în mâinile sale. partea adãogitã. la zvonul apropiatei sosiri a unei armate mari imperiale în Italia de Sus. ridicau trupe în Balcani. op. într-adevãr. împãratul îi puse la dispozitie mari sume de bani. comandând Illyricum. Mihãescu.cã gotii se vor rusina sã ia armele împotriva lui dacã ar fi avut-o însotitoare pe sotia sa. 278. Artabanes. soldat încercat. Dar lustinian nu primi ambasada regelui si acesta se hotãrî sã ducã rãzboi în Sicilia. Cãsãtorit cu Matasuntha. Iustin si lustinian. Belisarie îl lãsase acolo pe buccellarul sãu Diogenes. împãrãteasa murise de un cancer. gotii ocupau Rimini si repurtau o mare biruintã asupra unei trupe imperiale aproape de Ravenna. fost buccellar al lui Belisarie. 35. III. Apoi. dar în ianuarie 550. care se apãrã câteva luni. nu se stie de ce împãratul s-a rãzgândit si a expediat în locul sãu pe Liberius. si trecuse la Pa-normon (Palermo). s. el credea . ca mai înainte Africa. 424. v. iar loan. ed. unde îl gãsi. a cãrui flotã fusese împrãstiatã de o furtunã. intraserã în mare panicã. op. v. ginerele lui Germanos. Totila pãrãsise Sicilia cu o pradã imensã. Rãzboiul cu gotii. Plecarea lui Belisarie înrãutãti situatia. Totila ata160 Prokopios. fãrã a izbuti. dupã câteva luni. urmasã legitimã a lui Theodoric164. 152. înainte de sfârsitul anului 550. nepotul lui Vitalian. biruind cu totul trupele guvernatorului de Salona trimise asupra lui si capturându-le corãbiile161. se adresã din nou împãratului. cit. având trebuintã de Belisarie împotriva persilor160. la nord de Apen-nini. îl trimise pe urma lui pe 62 Stein. încercând sã-1 atragã si pe Germanos. Antonina nu a putut face altceva decât sã obtinã rechemarea lui Belisarie. multã armatã din cei mai viteji oameni. n. cu alti doi armeni de la Curte. sã salveze Italia. în lipsa ajutorului ei. fiica Amalasunthei.] . aflând. El se gândise — mãrturiseste Prokopios — sã-1 trimitã în Italia pe Germanos ca generalisim al rãzboiului cu gotii si acestia. Invazia insulei care interesa direct Curtea bizantinã. si putu aduna în scurtã vreme. în drumul sãu fãcu sã capituleze Taren-tul si. condusã de transfugul Indulf. devasta cumplit în primãvara anului 549 coasta Dalmatiei. 25. Indice. Totila a încercat. si Supra.înainte de sosirea ei. la Syracuza. Sicilia întreagã fãcând parte din bunurile private ale Coroanei162. socotind cã acesta era prea în vârstã si putin experimentat în ale rãzboiului. afirmã Pro-kopios. Totila ocupã iarãsi Roma. trecând în Sicilia (mai 550). în timp ce. într-un complot împotriva împãratului. p. Liberius nu putuse rãmâne în Syracuza. care deschid poarta Sfântul Paul (antica porta Ostiensis). p. lustinian o admite. III. El a tratat însã cu clementã pe complotisti. îl determinã pe lustinian la o sfortare supremã. încântat de aceastã misiune. 503 Artabanes163. în acelasi timp. cit. participa si el la 163 Implicat mai înainte. M 502 cã din nou Roma si reusi sã o recupereze. Flota ostrogotã. spune mai departe istoricul. de asemenea. Apoi începu sã devasteze Sicilia. oferind Sicilia si Dalmatia. un tribut anual si trupe de câte ori imperiul ar cere. asediatã de goti. Fiii sãi. în care se instala acum ca un suveran. pentru a-1 înlocui. 23 si urm. [Prokopios. Italia aproape nu mai avea apãrare. sã supunã si Messina. continuã mentionatul istoric. „Artabanes". cu câteva mii de pedestri. Dar. El începu lucrãri de reconstruire si se îngriji de repopularea orasului.

cade deodatã bolnav si moare pe neasteptate166. pe unde auziserã cã va trece Germanos. Ajungând în Istria. pe la începutul lui aprilie 552 nu putea fi mai mic de 30. 9 zile mai târziu. 505 anumite conditii. Din nefericire. Luând cu sine pe Valerian si trupele sale. Totila. nu-1 lãsau sã treacã prin teritoriul lor.000 de cãlãreti). care nu primi decât în 165 Ibidem. 166 Ibidem. Ei erau vestiti prin cruzimea lor sãlbaticã. porni din împrejurimile Romei. Germanos porunci armatei sã se pregãteascã de plecare.. pe de altã parte. un mare numãr de bulgari. Neavând la îndemânã o flotã atât de mare spre a-si îmbarca aceastã armatã.500 de longobarzi se adãugaserã armatei. Peste 5. al cãror contingent principal era condus de Philemuth (mai mult de 3. cãci Narses ridicase alte trupe în Thracia si Illy-ricum. nepotul lui Vitalian. care era ocupatã de dusman. cãci îl cunosteau din luptele purtate la Dunãre ca strateg al Thraciei. aproape de . care cunostea bine regiunea. Avea trupe din diviziile de la Constantinopol. la sfatul lui loan. 40. încât îsi schimbarã îndatã directia si se strecurarã în Dalmatia. nepotul lui Vitalian. 400 de gepizi. stiind ce pustiu vor lãsa în urma lor. Scãpat de grijã. se vãzu în fata unor obstacole neasteptate: francii. sã lupte împotriva urmasilor lui Theodoric. Când totul a fost gata. cu o hotãrâre eroicã. în întâmpinarea lui. El a intrat în Apennini. o trupã de transfugi persani. -u-"-< * 504 I ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN expeditie. se înspãimântarã atât de tare. unde îl asteptau Valerian si Iustin. s-a produs o nãvãlire puternicã a sclavenilor care. III. stirea rãspânditã în Italia a fãcut o profundã impresie. Când sclavenii au aflat de la captivi cã Germanos e la Sardica. III. armata ajungea la Ravenna. trecând Dunãrea. apucând drumul pe la nord. având sã porneascã peste douã zile cãtre Italia.000 de oameni.164 Bell. magister militum per Illyricum. III. Astfel se ajunse. nimicind populatia pe unde treceau. lustinian nu se putu decide sã-1 numeascã în locul lui Germanos pe loan. Soarta a vrut însã altfel. 40. scrie Prokopios. 9. Generalii care comandau în Italia cetãti care rezistau încã prindeau curaj în asteptarea renumitului lor coleg. avea posibilitatea sã ducã în Italia marea majoritate a rãzboinicilor acestui popor. Resturile împrãstiate ale trupelor bizantine învinse de goti se adunaserã în Istria. a cerut banii necesari pentru a putea plãti rãmãsitele soldelor datorate trupelor din Italia. Datoritã vechilor lui raporturi cu herulii. afarã de aceasta. La 6 iunie. se îndreptau spre Thessalonic. 39. si toate trupele care asteptaserã sosirea lui Narses la Salona. -^ ••«!' •lto '~f. procedase la lucrãri de terasament care fãceau regiunea dintre Adige si bãltile Ravennei inaccesibilã. Efectivul cu care a pornit din Salona. lustinian scrise lui Germanos sã-si amâne plecarea în Italia si sã porneascã imediat sã scape Thessalonicul si orasele dimprejur de primejdia care le ameninta165. Se decise pentru eunucul Narses. Gotii erau nelinistiti. care ocupau interiorul Venetiei. implicit ale celor trecuti la dusman si pe care spera sã-i aducã înapoi. de unde porni în primãvara anului 552. la sfârsitul lunii. pe la vest de Petra Pertusa. Goth. pe care împãratul a trebuit sã le accepte. de-a lungul coastei. si iesi în Via Flaminia. si trecând peste 506 gurile fluviilor prin mijlocul unor poduri flotante167. la bãtãlia memorabilã care a decis soarta rãzboiului. înlãturã aceste dificultãti. seful got Tei'as. Dar. l si urm. în toamna anului 550. Narses era hotãrât sã completeze mult înarmãrile destul de considerabile ale lui Germanos si. Narses a luat calea pe uscat. 11-15. Sfârsitul Statului ostrogot pãrea apropiat. pe care îl trimisese Totila la Verona. nesocotindu-1 în stare sã exercite autoritatea necesarã asupra tuturor generalilor. Zadarnic încercarã gotii sã-i închidã drumul lângã Rimini. Narses îsi reluã marsul.

Armata ostrogotã. Dupã aceea. pozitie foarte puternicã. F. luã un altul de la un scutier. Hotãrâti a învinge ori a muri. op. • : 508 Bãtãlia a durat douã zile întregi. op. Stein. cit.Tadi-nae sau de un loc numit. Cf. 234 si urm. aceeasi soartã în orasele Campaniei. primind în cale supunerea gotilor si adeseori plângerile italienilor. Narses asedie Cumae. îi înfruntau din toate puterile. ar fi eronatã. y§i<?a^ 507 NICOLAE BANESCU Narses înainta apoi prin Toscana. iar romanii. când si acesta se acoperi de 12 lãnci înfipte în el. i-au atacat pe imperiali la 30 octombrie 552171. 168 în amintirea victoriei asupra galilor. p. 169 Dupã expresia lui Prokopios. Chr. iar ceilalti spre a-si arãta vrednicia. descrisã viu de Prokopios. 35. lustinian primi iarãsi cheile Romei. IV.. Rãzboiul cu gotii. Busta Gallorum („Mormintele galilor")168 în Apennini. Corpul sãu a fost dezgropat de învingãtori si despuiat de ornamentele sale. 20. cit. cit. Lupta a avut loc pe la sfârsitul lui iunie 552. Mihãescu. întrucât se aprovizionau greu. care au fost trimise lui lustinian la Constantinopol. A fost o luptã homericã.. deoarece le era rusine sã dea înapoi în fata unor oameni mai slabi decât dânsii. într-o armurã strãlucitoare. ibid. 8-25. gotii furã siliti sã se retragã la Muntele Laptelui (Mons Lactarius. p. 19 (1943). Chr. el. Ambele tabere s-au observat mult timp. pe la sfârsitul lui iunie 552. 7-14. luptã cu furie. BellGoth. Azi e Gualclo Tadino. 29. Ea fu pusã pe fugã. pp. unii pentru a muri. Reuniti la Ticinum (Pavia). 167 Prokopios. fiind foarte înversunatã. Neavând de ales. Din nordul Italiei.. deci si unii si altii se aruncau cu multã însufletire asupra celor aflati în preajma lor. op. trecând pe lângã cetatea Nuceria170. 272). care fuseserã trimisi ca ostatici dincolo de Pad. nu departe de anticul Sentinum (V. Goth. op. Dar un nou dusman se ridica la nord. în aceste circumstante. el a murit în satul Caprara (Caprae) si a fost îngropat de ai sãi. strânsi în jurul regelui lor. 35. 604.. lovind cu dreapta si fãrã a da nici un pas înapoi. Urmãrit de un gepid care îl strãpunse cu lancea. dupã traducerea lui H.. dar a fost biruitã prin tactica nouã a lui Narses. pune locul acesta la Pianello. Totila luptase cãlare. care gândeau cã odatã cãzut. înconjurat de câtiva rãzboinici. adversarii lui Narses 1-au ales ca rege pe Teias. era tinta dusmanilor.. cit. Stein. dupã chiar expresia lui Prokopios. IV. Când îsi vãzu scutul plin de lãncile înfipte în el.. 156-157. Regele got a ocupat o pozitie forte pe tãrmul stâng al râului Dracon (azi Sarno). [„Aici voi înfãtisa o luptã de multã însemnãtate si un bãrbat cu nimic mai prejos de adevãratii eroi. o „luptã de eroi". mai ales. 170 Prokopios. care izvorãste de la poalele Vezuviului. disperarea gotilor fugari a fost urmatã de o sângeroasã rãzbunare: trei sute de tineri din familiile nobile. la poalele Vezuviului. pânã noaptea. data e indicatã de E. p. la intrarea în Gola di Frasassi. D ie Schlacht im Appenin 552 n. Senatorii pe care-i alungase Totila din Roma au avut. iar a doua zi au reluat lupta. ajungând la Roma. în mare parte.. S. Lot. unde se afla tezaurul regilor goti. a arãtat cã forma Tdyivai din textul lui Prokopios. cit. 601 si n. Fortschritte". IV. respinsã de la prima ciocnire. pp. gotii nu aveau sã mai continue lupta. p. 445). 26.. în „Forschungen u. Stein. care în vremea domniei sale a fost de cinci ori luatã si recuceritã (Gibbon. arãtând o vigoare extraordinarã. în Apenini. 171 Nesigurã. Bell. Teias a alergat pentru a elibera Cumae. demnã de o epopee. op. Procopius din Caesarea.. cum s-a dovedit în împrejurarea de fatã Teias. Acoperit de scut. 600-601. au fost ucisi de cãtre urmasul lui Totila." (Prokopios. încât nu-1 mai putea . gotii dãduserã drumul cailor. 3. dar unde hrana le lipsea cu totul. vreo câtiva kilometri la sud de Dracon. repurtate de romani în 295 î. op. Fuchs.. Teias conducea asaltul. IV. desi îi vedeau în neputintã. pe care o ocupã pentru a cincea oarã169. 2). cuprinsã de panicã. cit. ei s-au bãtut fãrã a ceda nici un pas de teren. azi Monte Lettere). Gotii erau împinsi la cutezantã de deznãdejdea în care se gãseau.

Buiy. Toatã Italia era acum a Imperiului bizantin. îl lovi o sãgeatã. Dar Verona si Brixia (azi Brixen. Datoritã tratamentului onorabil pe care Narses nu li 1-a refuzat. celebra Pragmatica Sanctio. II. în ciuda neutralitãtii pe care-o afisau în principiu. spre a-1 anunta cã ei se predau. fãrã a lãsa urme ale stabilirii lor în peninsulã. Biruinta asupra lui Aming a fãcut ca Venetia francã sã cadã sub stãpânire bizantinã174. ceru un alt scut. Narses a primit conditiile. ! J. Garnizoanele gotice sperau totusi sã restabileascã regatul gotic cu ajutorul francilor. prã-dând pânã în sudul extrem. astfel încât el însusi muri. dar în clipa în care-1 schimba. 174 E. redând stãpânilor legitimi pãmânturile. p. gotii au trimis câtiva dintre conducãtori la Narses. Doi frati. Butilin strãbãtu atunci cu grosul fortelor tot teritoriul pânã la Regiuni. Ei cereau sã li se permitã a se retrage în pace si sã ia cu ei fie ceva bani. când Narses i-a trimis lui lustinian cheile portilor lor173. La sfatul lui loan. Dar o epidemie bântui pe drumul de întoarcere armata lui Leutharis. Stein. . I se tãie apoi îndatã capul. Narses îi exterminã. Dându-si seama cã nu pot învinge si recunoscând cã Dumnezeu este împotriva lor. Despre supunerea provinciilor transpadane. sã încerce o loviturã în Italia. prefectul Italiei. cãrora li se aliaserã multi goti. omo-rându-1 pe loc. voi. unde au fost înrolati în armata imperiului.'nun». t. pp. la est de Neapolis. care-si avea cartierul de iarnã în Venezia. Ultimele resturi gotice.misca usor. au dat tot concursul lor ostrogotilor. 511 pentru Bizant. nu departe de Capua. Printr-o constitutie datã la 13 august 554. Gotii au dispãrut în populatia romanã. ruinatã. Pe malurile fluviului Casilinus sau Vulturnus (Volturno). conduse de Ragnaris si refugiate la Compsa (probabil Conza). 510 Toatã Italia situatã la sud de Pad era acum adusã sub stãpânirea împãratului de la Bizant. împãratul a anulat donatiile si confiscãrile operate de la Totila încoace. adresatã lui Narses si lui Antiochus. cit. Bressanone) n-au fost ocupate decât în 562. puturã pleca sã-si caute adãpost la alti barbari. Când cornitele ostrogot Vidin a încercat sã-1 împiedice pe Narses a trece Adigele. * Organizarea Italiei. ci sã se retragã undeva afarã din frontierele romane. însã Theociebert murise. cu armele si bunurile lor. 610. turmele. care fu înfipt într-o prãjinã. 274 si urm. cu obligatia pentru goti de a nu mai face rãzboi imperiului172. Francii hotãrârã o neutralitate aparentã. unde sã poatã trãi independenti. unde stãpâneau încã goti si franci. Narses i-a trimis la Constantinopol. nu avem informatii. op. au fost asediate de Narses si s-au predat în primãvara lui 555. dar nu ca sã trãiascã în supu509 NICOLAE BANESCU nere fatã de împãrat..Ei au strãbãtut tinuturile. a acordat privilegii poporului si aristocratiei. devastatã. însângeratã. colonii. 273-274. care pleda energic pentru moderatie. lãsându-i pe supusii lor alamani. resturile poporului got. dar a cãzut în luptã. a ratificat contractele încheiate cu statul pentru lucrãri de domeniu public înainte de Totila. Dupã 20 de ani de lupte. op. cit. fie averea pe care o depozitaserã în fortãretele italiene. dupã moartea cãpeteniei lor. Leutharis si Butilin. Francii. Italia reintra în sfârsit sub autoritatea imperialã. pentru ca armata lui sã vadã cã regele ei este mort. pierind si Butilin în acea ciocnire.. a restaurat vechea stare de lucruri. ducele franc Aming a venit în ajutor. trec Alpii în primãvara anului 553. sclavii pe care confiscãrile le smulseserã marilor proprietari funciari si suspectati de simpatie 173 Ibidem. iar Vidin a fost luat prizonier de cãtre Narses si trimis la Constantinopol. care n-au stat indiferenti la aceste evenimente. iar fiul sãu Theodebald era slab. pp.

Putin dupã aceastã catastrofã. Theodoric fusese regentul regatului vizigot în timpul minoratului nepotului sãu Amalaric. în 549. Sardinia rãmâneau Africii. Corsica. prin legea din 13 august 554. superior guvernatorilor care continuarã. valurile Romei au fost restaurate. sã administreze provinciile. un general capabil. cât si asupra armatei. fiindcã nu voia sã îmbrãtiseze arianismul. armate de acoperire. dar cele fãcute de tiranul Totila urmau sã fie anulate. prezidând opera de reconstructie. Pentru provincii. care era departe de autoritãtile imperiale din Ravenna. Mãsura era luatã în interesul marilor proprietari. sub duci. îl avu alãturi pe Antiochus. Aceastã lege prevedea cã începând 175 Vezi Lot. d. lustinian n-a sovãit sã se foloseascã de prilejul ce i se oferea. care devenise din diecezã prefecturã. El încredintase conducerea afacerilor lui Theudis. . care n-avea nici una din calitãtile tatãlui si bunicului sãu. atunci regina chemã pe fratele sãu. care se îndreptã spre Narbonne. redus la rolul de simplu consiliu municipal. si trupe de frontierã (limitanei). încurajat de criza prin care trecea dominatia bizantinã în Africa. 161-163 si Diehl. dar e semnificativ cã titlul sãu nu era praefectus praetorio. pentru a creste puterea lor localã. în iunie 548176. cu toate cã rezultatul rãzboiului 513 din Italia era încã departe de a fi sigur. dar fu bãtut si ucis de trupele rãsculate (531). înainte de a desãvârsi supunerea ostrogotilor. magister militum. Italia fu administratã civil de un prefect.Separatia puterilor civile si militare fu pãstratã. functionarii vor fi alesi de episcopi si de nobilii regiunii. Tânãrul rege. asa cum s-a observat mai sus. Tronul fu ocupat de Theudis. care va domni 17 ani. Prefectura Italiei nu se întindea asupra Africii. în multe cazuri. Theudis asediazã cetatea Septem. Roma e administratã de Senat. dar putem fi siguri cã aceasta era una din ambitiile sale si cã. Troglita trimise însã trupe spre a o debloca si în lupta care avu loc. Narses administra timp de 13 ani teritoriul cucerit. dintre locali. El se purtã brutal cu ea. ci simplu Prefect al Italiei. Narses fu însãrcinat cu administrarea Italiei. dupã cãderea lui Witiges. el a fost invitat sã intervinã în Spania si. 512 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN de atunci dispozitiile codului imperial aveau sã se aplice si în Italia ca în toate celelalte pãrti ale Imperiului. Theudis fu asasinat. în timpul rãzboiului si invaziei francilor. Comanda militarã a fost încredintatã unui gener-alissim. sub diferite titluri. numiti tot magister militum când exercitau comenzi mai mari175. Rãzboiul pentru Spania. grupate în garnizoane de-a lungul frontierei. în fruntea serviciului civil. se decreteazã ca acestea sã fie restituite vechilor proprietari. în 547. Toate contractele fãcute între romani în orasele învinse în timpul rãzboiului erau valide. Portile si. nici asupra Dalmatiei. Sardinia. Toate donatiile fãcute particularilor sau corporatiilor de Athalaric. populatia fusese silitã sã se refugieze. armata vizigotã fu nimicitã. Liniile generale pentru reorganizarea provinciei furã indicate. compuse din provinciali si auxiliari barbari. El avea oficial un post militar. se cãsãtori cu o printesã francã si aceastã cãsãtorie îi aduse nefericirea. Sicilia n-a fost cuprinsã în Italia: ea rãmase sub praetorul ei. el a cãutat un pretext pentru a-si trimite armatele biruitoare împotriva vizigotilor. Nu se stie dacã lusti-nian îsi formase de la începutul domniei vreun plan pentru recucerirea Spaniei. Amalasuntha si Theodahad rãmâneau valabile. cu titlul de patriciu. care trecuse la Orient. regele Childebert. Thiudigisalus (Theodegisel) avu aceeasi soartã dupã un an si ceva. Justinien. lustinian îi supune controlului episcopi-lor. dar guverna ca un vicerege si avea putere supremã atât asupra functionarilor civili. O inovatie însemnatã se face în privinta guvernatorilor provinciali: ei vor fi alesi pentru fiecare provincie de episcopi si magnati. Amalaric iesi sã-si apere posesiunile din Gallia. iar casele si proprietãtile fuseserã ocupate de altii. Corsica erau sub viceregele Africii. Urmasul sãu. 209. Armata a continuat sã fie împãrtitã în trupe de izbire.

p 561 si Excursus P. Spania bizantinã cuprindea districte si orase situate la vest si la est de Gades. Astfel. Rãzboaiele defensive ale lui lustinian Acestea furã rãzboaiele purtate pentru ambitia lui lustinian. oscilând între cele douã imperii. în vremea în care imperiul îsi îndrepta astfel toate silintele sale în Apus. Armenia. cit. p. prin urmare. se revoltã împotriva lui (551) si cere ajutorul lui lustinian. prin eforturile lui lustinian. Africa Orientalã întreagã. 515 si urm. lipsite de trupe. un incontestabil prestigiu si o glorie care nu putea sã rãmânã fãrã urmãri. în aceastã regiune intrau orasele Noua Carthaginã. sud-estul Spaniei. J. spre exemplu. Dalmatia. Sardinia. Byzance etl'Espagne visigothique. 1944. vizigotii îsi uitarã discordiile si se unirã. Corsica. dãdeau necontenit prilej de conflict. op. Un guvernator militar fu instalat în noua stãpânire. Totusi. F. Mediterana ajunsese iarãsi un lac roman. altele Persiei. Ei îl uciserã pe Agila (555). se afla la vest Colchis. Teritoriul cucerit de Imperiu era prea mic pentru a forma o prefecturã. 554-711. Prin ocuparea cetãtii Septem. dintre care unul atârna de persi. profitând de aceste disensiuni. frontierele Orientului. insulele bazinului occidental al Mediteranei . lustinian dãdu imperiului. pp. al . în Asia. pricinuia de asemenea prilejuri de lupte. dar chiar acolo unde atingerea nu era directã. în afarã. oferind tronul lui Athanagild. Balearele .. Pe la mijlocul veacului V regatul persan pierduse mult din prestigiul sãu. op. dar nu stim dacã era independent sau subordonat guvernatorului Africii178. 1969. Italia. Goubert. unele dintre ele vasale Bizantului. 2. p.arianul Agila ia succesiunea. rãtãceau triburile arabe. cu rang de magister militum. o putere moralã care înseamnã mult în existenta unui stat. cãtre Bactriana. de la Gibraltar. la frontiera de nord-est.] 514 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Liberius izbuti sã învingã trupele lui Agila si cuprinse partea ele sucl-est a Spaniei. motiv pentru care fu legat de aceea a Africii. autoritatea împãratului se întindea astfel pânã la Coloanele lui Hercule. au fost atacate cu furie. The Goths in Spain. Stein pune expeditia la aceastã datã. La sud de Muntii Caucaz. Aceasta fu cea din urmã cucerire a lui lustinian în Occident. Aceasta fãcu sã se întreprindã si în Orient expeditii si rãzboiul fu. si ele erau un izvor de dificultãti continue. 1907. în fata acestei primejdii. Toate aceste cuceriri costarã mult.. Un pretendent. 177 [Despre aceste evenimente. Wirth în „Lexikon des Mittelalters". BZ 16. de conflictul între regalitate si înalta aristocratie sacerdotalã si militarã. împãrtitã încã de la sfârsitul veacului IV în douã state. fãrã jertfe uriase sau nespuse suferinte si privatiuni. celãlalt de bizantini. Frontierele celor douã state se atingeau într-o multime de puncte. care în 552 îl trimite în Spania pe Liberius cu o armatã177. persii erau de veacuri dusmanii neîmpãcati ai romanilor.. bizantinii refuzând a le ceda lui Athanagild. ele nu se fãcurã fãrã mari eforturi.Sicilia. II. v. Oxford. popoarele din tara lãzilor si din Iberia sovãiau între clientela bizantinilor si protectia regilor sassanizi. P. Corduba si Assidonia. care i-a împiedicat pe bizantini sã se întindã mai mult. între Siria bizantinã si valea Eufratului. tara lãzilor. dezlãntuind persecutia contra ortodocsilor. Thomson. 5 si urm. 287. s J. cit. hunii ephtaliti (heftaliti) sau albi.. între Pontul Euxin si Cas-pica. 206-207 si 1159. defensiv. Mai întâi. 176 E. prin aceste cuceriri. micile popoare intermediare.reintrarã în unitatea imperiului. Gruber si G. la picioarele Caucazului. 554-624. p. Bury. Gorres. voi. Mai multe cetãti maritime din aceastã regiune furã cucerite. în sfârsit. mai ales în Me-sopotamia. în pãrtile acestea. 515 NICOLAE BANESCU 5. prãdaserã crud tara. 820-821. Die byzantinis-chen Besitzungen an den K sten des spanisch-westgotischen Rei-ches. E. El era tulburat de luptele pretendentilor la tron. (R)EB. Athanagild.

Edessa. fiind o barierã atât contra barbarilor din nordul Caucazului. Negocierile nu au dus însã la nici un rezultat. o cãpetenie de briganzi. O nouã suspendare de arme s-a convenit la apropierea iernii. în a doua parte a anului 527. Dar si persii au avut pierderi grele. incendiindu-le bisericile si proprietãtile. I. Oricum. Pers. . dacã lustinian nu s-ar fi decis sã construiascã lângã Dara o nouã fortãreatã. Bizantinii câstigau tot atunci o biruintã si în Armenia. Con-stantia. Belisarie. retrãgându-se repede peste frontierã. gratie ajutorului acordat de seful arab Abukarib. 2-8. numitã Comito181. încât romanii nu au putut sã-1 ajungã. încã înainte de moartea lui Iustin. trãiau albanii. probabil nepot al lui Anastasios. Belisarie a scãpat cu Prokopios.000 de oameni. unde comanda supremã o avea Sittas. ostilitãtile au început atât în Mesopotamia. care era duce la Dara. 517 viatã. oprindu-i sã-si îngroape mortii. care a pãtruns în Siria pânã aproape de zidurile Antiohiei. Rezultatul negocierilor a fost însã mediocru. nici unul dintre adversari nu a deschis ostilitãtile. O armatã persanã de 30. din partea romanã participând generalul Hypatius si bãtrânul rãzboinic Pharesmanes. Victoria a fost dobânditã asupra unei armate formate din persarmeni si auxiliari sabiri. pe cursul inferior al râului Kyros (azi Kura). Importanta Lazicei (Lazike) era îndoitã pentru romani. a invadat Mesopotamia. Bell. drept represalii. între culmile estice ale Muntilor Caucaz. cât si în Lazica. dar acestia au reactionat si regele lor Gurgen s-a întors spre romani. El era sotul surori mai mari a împãrãtesei Teodora. Dupã o nouã victorie persanã pe Eufrat. Rãscoala a fost înãbusitã cu mare greutate. Acestia îi ucideau pe crestini. si doi comandanti de-ai lor ucisi. care în aprilie 529 era avansat magister militum per Orientem. în teritoriul roman. Sura si Beroea. de unde s-a retras atât de repede. ajungând în curând cel mai celebru general al veacului sãu. Astabedh. Dar în iunie 530 Belisarie repurta lângã Dara o mare victorie asupra unei puternice armate persane superioare numeric si condusã de Perozes180. în anul 528.. Ostilitãtile din 529 au început printr-o incursiune combinatã de forte ale persilor si arabilor. lustinian trimitând la Ktesiphon ambasada condusã de Hermogenes. stat clientelar Persiei. Bizantul a avut acum de reprimat o rãscoalã a sa-maritenilor în Palestina (primãvara anului 529). în locul sãu a fost numit Belisarie. 13. fuseserã initiate negocieri cu persii. care erau crestini. Persii au declarat cã nu pot tolera aceastã nouã constructie si. litoralul vestic al Mãrii Caspice si nord-estul Armeniei. lustinian a trimis atunci mai multe trupe si noi cãpitani în fortãretele Amida. cât si contra înaintãrii persilor spre coastele Mãrii Negre. Kavad a gãsit atunci un pretext pentru a începe rãzboiul. formând o nouã armatã încredintatã lui Pompeius. începând a construi chiar pe frontierã o nouã fortãreatã. Regele persan Kavad I (488-496 si 498-531) dorise sã-i asimileze pe iberieni. Ei au întreprins atunci incursiuni de pradã în teritoriile persane si arabe. condusã de printul Xerxes. proclamându-si chiar un rege în persoana iui Julian. regele de Hira. Din fericire. întrucât Pompeius nu pare a fi corespuns asteptãrilor. Poate cã ar fi fost înlãturat. spre a anunta urcarea sa pe tron. numit de curând phylar518 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN chos. unul dintre cei mai buni generali bizantini.cãror nume 516 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN a rãmas în Lazistan. Kavad era si el ocupat cu înãbusirea unei miscãri persane de inspiratie comunistã mazdakismul. au început noi negocieri de pace. sub conducerea lui Mundhir. iar mai spre est Iberia sau Geor-gia. în vreme ce persii erau reprezentati de cãtre „maestrul oficiilor". Romanii au fost învinsi într-o luptã dezastruoasã179. din ordinul lui lustinian. dar cu locuitori crestini.

împreunã cu Pontul Polemo-niac si Armenia Prima si Secunda. Satrapii îsi pierdurã puterea militarã182. Tratatul nu aducea nici o schimbare a granitelor dintre cele douã state. Mundus fiind trimis în locul sãu la comanda armatei Orientului. Chosroes s-a silit sã-si sporeascã considerabil regatul. Moartea bãtrânului Kavadh (13 septembrie 531) si venirea la tron a fiului sãu Chosroes a schimbat însã datele problemei. pentru încheierea pãcii „eterne" intrate în vigoare în vara lui 533. 181 Ibidem. Al doilea rãzboi persan. cf. lustinian a construit apoi în aceastã tarã impracticabilã cetãti si drumuri. cit. hunii sabir. o demnitate. în anul 528 a fost scoasã din circumscriptia condusã de magister milîtum per Ori-entem. 15. cit. Existenta unei neîntelegeri între Belisarie si subordonatii sãi a dus la rechemarea sa de cãtre împãrat. I. comandamentul pe întregul teatru de rãzboi de la nord. p. între timp. 13. Bell. Kavad continuã ostilitãtile în anul 531.. 182 E. 291). Sosirea lui Belisarie a provocat o luptã în dreapta Eufratului. \. i-a urmat ca magister militum per Armeniam. 9-15 si II. gr. si a fost supusã. Rufin si Hermogene au ajuns la întelegere cu el în septembrie 532.. Pers. ca si satrapiile sau gentes. sub Iustin I. iubitor de rãzboi. pãstrând însã. introdu180 Ibidem. Doro-tbeu. Ducele de Mesopotamia nu mai rezida la Dara. 14 (Firuz Mihran. Dar la întoarcere invadatorii au fost atacati de Doro-theu si Bessas. supranumit Nusirvan (Anursirvan. Prin politica sa înteleaptã. Stein. 15. ci la Constantia. dar care nu a durat decât sapte ani. Sit-tas a fost numit apoi magister militum praesentalis. iar acestia recunosteau suzeranitatea romanã asupra Lazicei. a completat reforma statului persan începutã de tatãl sãu Kavad. Acesta a zãdãrnicit douã încercãri ale persilor de a lua Martyropolis. op. cei 15. \iippavr\q. 288. la 12 mile de Chalkis. 1-30 (c/ Stein. La instigarea lui Mundhir. aceastã oaste prãda împrejurimile. Sittas i-a fãcut pe tzani sã accepte crestinismul. El a creat o armatã permanentã. o populatie sãlbaticã si pãgânã. A împins frontiera statului sãu pânã la Oxus. op. I. un ofiter capabil. 3). Stein. cu intentia de a invada Siria. fiind anulate toate cuceririle fãcute de ambele pãrti de la izbucnirea rãzboiului. p. autoritãtii unui magister militum per Armeni-am (et Pontum Polemoniacum et gentes). 13. spre nord-est. situatã la frontiera imperiului. 184 Mermeroes în Prokopios. devastând totul pânã în Cilicia si Siria. Energic si ambitios. Chosroes I. Sittas i-a supus pe tzani. Oprindu-se la Gabbula. I. cel dintâi titular al acestei demnitãti a fost Sittas. Refugiatii iberi din Constantinopol puteau sã rãmânã acolo. 15. J83 Prokopios. al cãrei rezultat n-a fost tocmai fericit pentru bizantini. mihran însemnând comandant suprem al armatei persane.000 de oameni ai cavaleriei persane.579) a grãbit tratativele de pace deja începute. între Sura si Kallinicum. Bizantinii mai plãteau persilor 11.. armean de origine. sau sã se întoarcã în tara lor. adusi de persi împotriva bizantinilor. Ambii generali au obtinut în anul 530 douã mari victorii asupra generalului persan MihrMibroe184. în calitate de generalissim. treceau primãvara Eufratul la Circesium. 19-25. Bell. Pers. care le-au smuls o mare parte din pradã. au întreprins o teribilã incursiune în Imperiu. împãratul recunostea suzeranitatea persilor asupra Iberiei. condusi de Azareth. 9 si urm.. n.Armenia Mare. însemnând „cu sufletul nemuritor"). a fost organizatã ca provincie. în tot cursul lungii sale domnii. retribuitã de rege si dependentã de el. nu de marii feudali puternici de odinioarã. o adevãratã plagã pentru provinciile pontice. 30. 519 când astfel civilizatia în mijlocul acestor barbari183. Prokopios vede în Mihran. I. iar în . cit. pp. 520 Chosroes 7(531 . 13. a.. mai ales în domeniul financiar si militar.000 livre de aur pentru întretinerea fortificatiilor si apãrarea pãsurilor Caucazului185. 289-290. E. op.

arãtându-i cât de amenintatã era siguranta regatului persan dacã lus-tinian ar cuceri si Italia. 522 Pornind înapoi de acolo. p. I. Aflat la Hierapolis (= Mab-bugh). portul Antiohiei. El îi sugerase lui lustinian construirea for-tãretei maritime Petra. a fost trimis cu 300 soldati în Orient. Mergând apoi la Apameia. Gubazes. sarea si alte articole necesare consumului. iar orasul ars. general si administrator capabil. 8. II. dând în schimb piei si sclavi. Bury. re-trãgânduse în final pe un alt drum decât acela pe care venise. Tot atunci se produsese o revoltã a Armeniei romane. un „kentenarion" având 100 livre. 100. unde regele le-a construit un oras dupã tipul celui natal al lor188. 190 Ibidem. cit. loan si Iulian. 5. locuitorii sãi apãrând trecã-torile fãrã a solicita vreo cheltuialã în oameni sau bani Imperiului191. Chosroes a înaintat apoi pânã la Seleucia. Antiochia a fost cuceritã si jefuitã cumplit. II. de faptul cã magister militum Ivan Tzibus. Germanus. op. Regele persan trata în acelasi timp cu ambasadorii imperiali. exploata fãrã milã Lazica. Asediat în Ravenna. a luat de asemenea contributii pentru a nu se deda la jafuri. op. în lipsa lui Belisarie. 14-36. 189 Prokopios. în care a pierit Sittas (538). II.. exercitând astfel un monopol care . la care a invitat poporul.. II. 22.. 1. II. Alte mii de oameni au fost dusi în captivitate lângã Ktesiphon.000 de locuitori au fost dusi prizonieri. cit. acesta a rupt pacea. era fiul unei bizantine si servise ca silentiar în Palatul bizantin. 12-15. invadând teritoriul bizantin cu o puternicã armatã (martie 540)186. Textul lui Prokopios vorbeste de 110 KEVTi]vãpia. II. Berhoia (Alep) a fost transformatã în cenusã de cãtre Chosroes. 521 tea cã aceastã pornire spre dominatia universalã constituia o amenintare serioasã si pentru stãpânirea lui.. Lãzii depindeau de negustorii romani în ceea ce privea grâul. 188 Ibidem. Buzes era atunci al doilea magister militum per Orientem. pp. Bell.partea opusã pânã în Yemen. l. Dependenta lor de Imperiul bizantin consta nu în plata unui tribut. a silit orasele întâlnite în cale sã-i plãteascã mari sume de bani. Apãrându-se. Drept conditii de pace el cerea vãrsarea imediatã a 5. Stein. el n-a întreprins ceva deosebit pentru a-1 combate pe Chosroes187. regele din acel moment al Lazicei. Trecând pe la Edessa si Dara. Nelinistit de progresele bizantinilor. 488-490. Urcând de-a lungul tãrmului drept al Eufratului. în aceste circumstante. 10. ci în alegerea regilor lor. 523 NICOLAE BANESCU Ostilitãtile redeschise de persi i-au gãsit pe lãzi nemultumiti de bizantini. Pers. privind Mediterana189. trecând-o prin foc si sabie: 12. regatul de Lazica sau Col-chis a început sã joace un rol foarte important în rãzboaiele dintre bizantini si persi. el sim185 Prokopios. concentrând acolo tot comertul regiunii în mâinile sale. 187 Ibidem. op. dupã Africa (primãvara anului 539). Witiges a trimis soli la Chosroes pentru a-i cere ajutor. încredintatã întelepciunii împãratului bizantin. 191 J. cit. vãrul lui lustinian. E. sosind la Antio-chia. Sleind astfel orasele. în profitul tezaurului imperial si al sãu propriu. Bell. Lucrurile au fost grãbite de rãzboiul purtat de bizantini în Italia. Regatul acesta al lãzilor era o barierã necesarã împotriva raselor scitice transcaucaziene. rebelii au cerut ajutorul lui Chosroes.. regele persan a cucerit Sura.000 de livre de aur si o platã de 500 livre anual sub pretextul întretinerii fortificatiilor caucaziene. Gãsind motive împotriva lui lustinian. care ocupa acest comandament de multi ani de zile. în toamna anului 539. apoi a dat curse de circ190. s-a retras din teritoriul bizantinilor la finele verii anului 540. 186 Prokopios. populatia masacratã. Nobilii de acolo aveau obicei sã-si aleagã neveste din Bizant. Pers. 1-18. 9.000 livre de argint pentru a nu prãda orasul. s-a multumit cu 1. voi.

rugându-1 pe regele persan sã-i alunge pe romani din tara lor. cetatea s-a predat în conditii onorabile. la aflarea vestii cã hunii care invadaserã Armenia romanã fuseserã nimiciti de Valerian si cã Belisarie nãvãlise în Mesopotamia persanã. dar crezând cã n-o va putea cuceri. sub conducerea lui Harith. în continuare a asediat Petra. a asediat fortãreata Sisaurana (între Nisibis si Tigris). Chosroes a mai obtinut de la lustinian pe cel mai bun medic. distrugând Callinicum. 19.. 15. generalul persan Mihr-Mihroe a cãzut în mâinile sale. Resedinta acestui guvernator era Martyropolis. Dupã aceasta. Legati strâns de religia crestinã. un nou rãzboi a izbucnit în 546 între lakhmidul Mundhir si ghassanidul Harith. Noul rãzboi din Lazica. dar nu pentru La-zica. Ducele loan Troglita al Mesopotamiei repurta douã victorii asupra persilor invadatori (544-545). soldate în primãvara anului 545 cu încheierea unui tratat. generalii bizantini au fost însã biruiti de persi la Anglon. 9. Belisarie s-a retras. provincia era organizatã sub conducerea unui guvernator de rang consular. Chosroes a pãtruns în Lazica în fruntea unei puternice armate. Abia în primãvara lui 544 el si-a reluat comandamentul din Italia. 193 Ibidem. Un corp militar care însotea expeditia a 192 Prokopios. Acesta sosise în Orient încã din primãvara acelui an.privea vânzarea si cumpãrarea tuturor mãrfurilor de export si import192. dar si din ostrogotii care se su-puseserã Imperiului roman. II. 524 întreprins o razie dincolo de Tigris. Belisarie. op. magister militum per Armeniam.. ei priveau cu ochi rãi practicarea cultului mazdean în tara lor. Decis a pune mâna pe Lazica. Tribunus. Lãzii nu erau deloc încântati de stãpânirea persanã. a cãzut în dizgratie ca urmare a intrigilor Theodorei. aducând întãriri considerabile. O solie a lãzilor s-a prezentat atunci la curtea din Ktesiphon cu scopul de a relua legãturile de vasalitate rupte în anul 522. 26. Tratatul era valabil si pentru statele tampon arabe. apãratã cu energie de Tzibus. localizatã nu departe de Chalkis (iunie 554)196. b. II. gãsind despotismul acesteia mult mai greu de suportat decât oprimarea crestinilor. comes Armeni-ae. III. 27. capitala provinciei (543). provincia fusese guvernatã de satrapi indigeni aflati sub controlul unui comandant militar. formate din soldatii care luptaserã împreunã cu el în Italia. abolit încã din anul 528. întorcându-se toamna în Persia. pânã când Harith a repurtat o mare victorie în desert împotriva lui Mundhir. deoarece pentru bizantinii era de interes vital controlul acestui teritoriu si implicit al comertului din Marea Neagrã. regele Gubazes fãcându-i o supunere solemnã. dar s-a retras apoi de teama ciumei bubonice care izbucnise în Orient. Un puternic atac al lui Chosroes asupra Edessei s-a frânt în fata rezistentei de care au dat dovadã trupele generalului Martin si populatia întreagã.000 livre de aur (adicã 400 pe fiecare an). Chosroes a . învecinatã cu Lazica. Pãrtile contractante se obligau la pace pe cinci ani. Chosroes a lãsat acolo o garnizoanã. din ordinul lui lustinian. care si-a aflat sfârsitul în aceastã înfrângere. aproape de Dvin. Imperiul plãtind dinainte 2. în Euphratesia. De data aceasta. în cele din urmã. care alergase cu trupele în regiune. silind-o sã i se predea193. Bizantinii au pãtruns în continuare în Persarmenia. care a pierit în luptã. cit. regele persan fiind silit sã se retragã în schimbul a 500 livre de aur (544)194. El a atacat mai întâi Nisi-bis. dincolo de Eufrat. ei nu puteau rãbda faptul cã erau cu totul împiedicati de la orice comert cu lumea bizantinã. O schimbare însemnatã s-a fãcut în Armenia romanã. 1-25. în anul urmãtor. în lupta de lângã Dara. Pânã atunci. Pe lângã aceasta. Chosroes a nãvãlit din nou la vest de Eufrat. Cu tot armistitiul încheiat. pentru un an de zile195. pe care persii au refuzat sã o evacueze. în anul 541. Ibidem. ostilitãtile anului 541 încheindu-se în acest mod. 525 NICOLAE BANESCU O ambasadã a lui lustinian sosea apoi la Ktesiphon pentru negocieri. Cele douã puteri nu au intervenit însã în conflictul dintre sefii arabi. Ostilitãtile nu puteau fi evitate mult timp. Dezbinati.

IV. cit. Tzath primind însemnele demnitãtii regale din mâinile împãratului204. ocupatã de ei. 198 Ibidem. apãrat cu succes de cãtre Martin si Iustin. cit. cit. J. Trupe numeroase erau comandate în 554 de Bessas. Gubazes a fost ucis de Martin si Rusticus (acesta din urmã trimis în calitate de comisar imperial cu mari puteri. care avea sã fie primit în mod solemn de cãtre lãzi. ™ Ibidem. au reînce201 E. fiul lui Germanos. O încercare a persilor de a ocupa Archaiopolis. Ei au atacat împreunã Petra. dupã moartea comandantului ei. alãturi de generali)203. 1-11. 8. trimitând acolo considerabile întãriri. lovit de o sãgeatã199. altã fortãreatã situatã pe malul drept al râului Phasis. 7. 528 put operatiunile militare (556). Altã mare armatã persanã condusã de Chorianes a fost nimicitã de bizantini si de lãzi pe râul Hippis. Patriciul Athanasius. S-a ajuns la un nou tratat.. 116. Numele generalului persan la Prokopios este Mermeroes. op. Bizantul plãtind alte 2. op. p. 1-14. p. IV. 203 E.000 de soldati (548). 199 Idem. ca si celelate trupe persane din Lazica. cit. Dupã un asediu de luni de zile. 3-6 si IV. p. III. la Ktesiphon a sosit pentru negocieri Petru. au fost apoi nimicite de fortele unite ale lui Dagistheus si Gubazes (549). abasgii (abchazii sau afk-hazii) si apsilienii200. 10. 8. care se afla la Constantinopol. Pers. care a rezistat pânã când prin clisurile nepãzite Mihr-Mihroe si-a fãcut aparitia cu o mare armatã. Apoi s-au . întors recent de pe frontul cu gotii din Italia. l. 41-46 si IV. în anul 555. care au durat pânã în toamna anului 551.. op. Buzes si Iustin. Stein. op. 9. Stein. p. II. 526 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN încercarea nu a reusit. întrucât armistitiul pe cinci ani expirase în 550. un senator onest. 513204 Agathias. 573-574). 17. silindu-i pe asediatori sã se retragã198. cit. Stein. fratele mai mic al lui Gubazes. 30. Bury. pp. 202 Prokopios. redevenind bizantinã. Dar garnizoana lãsatã de Mihr-Mihroe în Petra. II. 14. Persii au suferit apoi o altã mare înfrângere: Rhodopolis. IV. Faptul 1-a determinat pe lusti-nian sã caute a-i alunga cu totul pe persi din Lazica. op. 196 E. 35. în locul lui Dagistheus (Dagisthaios). iar la Constantinopol a sosit din partea per197 Prokopios. persan.. 527 silor Izadh-Gusnasp (Yazdgusnasp) pentru continuarea negocierilor. trimis de împãrat sã ancheteze uciderea lui Gubazes si pedepsirea asasinilor a sosit în Lazica înaintea noului rege Tzath. lãzii au trimis o solie la lustinian protestând pentru uciderea regelui lor si cerându-1 ca rege pe Tzath. dar atacând în continuare orasul Phasis.600 livre aur201. Goth. Acesta a zdrobit o revoltã a altor douã neamuri caucaziene. Cum Mihr-Mihroe murise în vara aceluiasi an. 29. care reînnoia armistitiul pentru alti cinci ani. 17. 503. 9. Martin. pentru cã îi denuntase lui lustinian pentru neglijentã în conducerea rãzboiului. între timp. un afluent al lui Phasis (550). dupã ce zece ani se aflase în manile persilor.. Petra a fost cuceritã de cãtre Bessas. 510. pe frontul de est. a fost trimis Bessas. IV. Bell. Neclaritatea deciziilor privitoare la Lazica a dus însã la noi tensiuni. II.. acuzat de lãzi cã ar fi ajuns la întelegere cu persii. 200 Ibidem. Bell.încercat sã-1 asasineze pe Gubazes. iar Gubazes i-a cerut iertare lui lustinian. 12 si urm. lustinian le-a îndeplinit dorinta.. 6 (si E.. le-a fost smulsã din mâini de cãtre Iustin. în Lazica sosea astfel Dagistheus cu 8. Bell. magister of-ficiorum.. care s-au unit cu lãzii lui Gubazes. fapt acceptat cu mare bucurie de cãtre acestam. a esuat202. persii suferind o mare înfrângere lângã Archaiopolis. Stein. Goth. rugându-1 sã-i vinã si în ajutor contra persilor.

alte trei la începutul anului al optulea. cit. Traficul era permis negustorilor în anumite orase. Nisibis si Dvin. Negustorii arabi erau admisi numai la Dara si Nisibis.. Ceea ce 1-a determinat pe Chosroes la acest pas în raporturile cu Bizantul a fost faptul cã hunii heftaliti au fost zdrobiti de o coalitie turco-persanã cãtre anul 560. pe Eufrat. Martin a fost si el revocat de cãtre lustinian (557). dupã ce statul bizantin a pierdut acest control în favoarea republicilor comerciale italiene. Izadh-Gusnasp207 a mers din nou la Constantinopol. în toamna anului 557. Stein. regatul Sabeenilor (Saba-suba). pp. alani si alti barbari sã treacã strâmtorile centrale ale Caucazului pentru a prãda în teritoriile bizantine. IV. 1-20. Amenintat de persi. Comertul era ocupatia de cãpetenie a populatiei. iar bizantinii se obligau a le plãti suma de 30. Iustin a fost numit generalisim în Lazica206. Persii renuntau la toatã Lazica. 514-515. declinul sãu a fost rapid si ireversibil]. La sfârsitul veacului al II-lea î. trebuind sã fie extrãdati. Desi era iubit de soldati. angajament ce nu avea însã caracter retroactiv.000 monede de aur (solidi aurei) pe an si anume primele sapte anuitãti. Litigiile dintre particulari la frontierã urmau sã fie rezolvate de cãtre comisii mixte. 207 [„Isdigousnas" în textul lui Prokopios.. Procesul destinat a rãzbuna uciderea lui Gubazes fiind terminat. spre ex. iar celelalte în fiecare an dupã scurgerea primului deceniu. bagajele lor fiind scutite de taxele obisnuite. 4-7 si IV. 11. capitala Persarmeniei. de cãtre Izadh-Gusnasp si magister officiorum Petru din partea bizantinã. 206 Agathias. care 1-a vizitat. unde înflorise. de care se leagã legenda reginei din Saba. un mic popor ce locuia la nord-vest de apsilieni. pe care Bizantul a cãutat sã o tinã permanent sub controlul sãu. în Osrhoene. unde a încheiat un nou armistitiu. op. prezidate de cei doi guvernatori de provincie interesati în aceastã privintã.revoltat misimienii. Persii se obligau sã-i împiedice pe huni. Autoritãtile romane si persane se angajau sã împiedice contrabanda. Pacea bizantino-persanã a fost încheiatã cãtre sfârsitul anului 561 la Dara. IV. 15. Importanta istoricã a rãzboiului din Lazica a constat în faptul cã Imperiul bizantin a închis accesul marii puteri asiatice a persilor în Pontul Euxin si a îndepãrtat eventualitatea ca aceasta sã ajungã un rival periculos si în apele acestei mãri. 5. [Mult mai târziu. în sudvestul peninsulei Arabia se aflã provincia Yemen. E. 4 si IV. dar în 530 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN viitor fugarii nu mai puteau avea azil de o parte sau de alta. eveniment urmat de extinderea statului persan pânã la Oxus si de necesitatea consolidãrii stãpânirii persane în aceste regiuni. dar cu conditia de a nu face prozelitism. în Bell. IV. dar au fost supusi si reprimati cu duritate205. lustinian intrase în legãturi cu abisinienii si himyaritii din Arabia. La mijlocul .] 529 Aceastã pace era stabilitã pe 50 ele ani. în timpuri îndepãrtate. Contractantii se obligau sã nu construiascã noi fortificatii aproape de frontierã. Frontiera rãmânea neschimbatã în Armenia si Mesopotamia. se spune. adicã aproape 3. unde se aflau birouri de vamã: Callinicum. inclusiv cu riturile lor de înmormântare. Rusticus a fost condamnat la moarte si executat. Crestinii erau tolerati în statul persan. Supusii romani sau persi refugiati la dusman în timpul rãzboiului au fost autorizati a se repatria. asa cum era de aproape douã veacuri. 7. Gotb. O rãscoalã a tzanilor. Ambasadorii celor clouã state urmau sã utilizeze posta publicã.000 livre de aur trebuiau vãrsate imediat. zdrobitã definitiv (558). Alte articole priveau comertul si populatiile limitrofe. pe regele Solo-mon. 205 Agathias. Hristos acest regat a devenit regatul Sabeenilor himyariti. înainte de era crestinã. precum si o incursiune a hunilor în Armenia au fost ultimele evenimente militare din aceste regiuni. care pregãtea pacea definitivã. Statelor tampon arabe [cum erau cel lakhmid ori cel ghassanid] li se interzicea sã-i atace pe bizantini sau pe persi.

p. Acest lucru era însã greu de îndeplinit. care era cartierul general al crestinilor (523). fusese crescut crestin211.veacului al IV-lea a început sã se propage acolo si crestinismul. II. erau frecvente si din timp în timp ei cãutau sã obtinã controlul politic asupra sud-vestului Ara-biei. Dimnos. în prima parte a veacului al Vl-lea. convertit si el la crestinism. iar iudaismul s-a stabilit în Yemen. ordonat de Athanasios. Misionari crestini au activat în ambele tãri începând încã de pe timpul domniei lui Constantius al Il-lea. împãratul i-a trimis un episcop din Alexandria. Yemen si insula Socotra. El i-a înstiintat pe patriarhul Alexandriei si pe împãratul Iustin I cu privire la victoria sa asupra iudaismului. Era vorba ca axumitii sã aducã mãtasea de la Taprobane (insula Ceylon. himyaritii din Yemen. lustinian a trimis apoi o ambasadã la Axum. n. convertit probabil la iudaism. el merse cu o mare armatã contra orasului fortificat Nejran. aromate. care a biruit si ocupat Yemenul. Dupã aceea. regele himyaritilor (homeritilor). Abissinienii si himyaritii Regatul abissinienilor sau ethiopienilor. Omorând toti etiopienii din tarã. care îi favoriza pe evrei. în ajutorul acestora a intervenit însã regele abissinian crestin Elesbo-as. de la numele capitalei lor Axum. 3209 Ibidem. care a fost rege la începutul domniei lui Iustin. Comercianti romani frecventau Adulis. a început o aprigã prigoanã împotriva crestinilor. ivoriu si aur de Sasu. urmãrind sã se foloseascã de aceste popoare în 531 vederea intereselor sale comerciale si militare. între care era si Harith. Andas a fost urmat de Tazena210. nu mai stim despre aceste regiuni apropae un secol si jumãtate. emirul tribului lui Harith Ibn-Kaab. ca represalii pentru rãul tratament al evreilor în Imperiul bizantin. instigându-i pe . astfel încât scopul lui lustinian în aceastã privintã nu a fost atins. înstiintându-1 despre fapta sa si îndemnându-1 sã facã la fel. Un rãzboi a fost probabil între himyariti si abissinieni. a fost primul episcop în Abissinia208. Relatiile comerciale ale abissinienilor cu vecinii lor de peste strâmtori. rege al himyaritilor. se învecina la nord cu Suakim. Nu e sigur dacã Elesboas a trimis imediat o armatã pentru a-i restabili autoritatea sa (519-520). La instigatia Constantinopolului. iar ftul sãu Elesboas. Asediul fu lung si el promise a cruta pe locuitori dacã-i predau orasul. capitala regatului abissinian. ca si la homeriti. de credintã iudaicã. 208 Bury. el masacra 280 de persoane. a masacrat un numãr de negutãtori greci. Aflãm cã în timpul împãratului Anastasios un episcop a fost trimis la himyariti. Dar Dhu-Novas a stãpânit doi ani. Dhu-Novas. cunoscuti si ca axu-miti. timp în care a exterminat sistematic comunitãtile crestine din sudul Arabici. Portul sãu Adulisera la 15 zile de cãlãtorie de Axum. 322. în timpul lui Zenon sau Anastasios209. supusi celui dintâi. Frumentius. scãpând astfel imperiul sãu de monopolul persilor. papyrus. o cãpetenie himyaritã. izbuti sã învingã garnizoana etiopiana. si si-a împlinit promisiunea. 532 Andas fãgãduise sã îmbrãtiseze crestinismul în caz de victorie. timp în care crestinismul na mai progresat acolo. a ucis pe Dimnos si a lãsat un vicerege cu o garnizoanã etiopiana în tarã. regele abissinian Andas a nãvãlit în Yemen. E posibil ca Iustin si patriarhul Alexandriei sã fi trimis curieri la Axum. unde rezida regele. azi Sri Lanka). dacã refuzau a îmbrãtisa iudaismul. se proclamã rege si începu a persecuta pe crestini. unde era o mare piatã de produse ale Africii: sclavi. când un arian numit Theophilus a fost numit episcop al bisericilor noi din Abissinia. care a întâlnit însã un adversar puternic în iudaism. Dar nu se tinu de cuvânt si pentru cã acestia nu au voit sãsi renege credinta. în acest timp. se întindea spre vest pânã în Valea Nilului si spre sud pânã la coasta Somaliei. Dhu-Novas trimise apoi emisari lui Mundhir de la Hira.

323 si n. în afarã de un sort de pânzã brodat cu aur si de curele împodobite 210 Pe care inscriptiile îl descriu ca „Rege de Axum si Homer si Reidan si Saba si Salhen". Abram. Kais.abissinieni sã-i rãzbune pe crestinii ucisi si sã-1 suprime pe tiran. a luat puterea. dar în amândouã abissinienii au fost învinsi si Ela Atzbeha s-a resemnat a-1 recunoaste pe Abram ca vicerege. pp. trebuiau sã se facã marsuri lungi prin pustiul Arabiei si himyaritii se dãdurã înapoi de la o astfel de întreprindere. 211 Ibidem. iar seful lor. Planul lui lustinian era sã obtinã iertarea lui Kais. Elesboas) nãvãli în Yemen cu o mare armatã (524-525). 212 Ibidem. nu a indigenilor si e probabil cã Abram. Serviciul principal pe care abissinienii îl puteau face era sã distrugã monopolul comertului de mãtase al persilor. Regele sta pe un car la care erau înhãmati patru elefanti. Imediat dupã ambasada lui Julian trebuie sã fi izbucnit o revoltã în Yemen. ei nu furã în stare sã execute promisiunile. 1). Avem totusi alte documente care aratã numirea unui episcop si-i descriu activitatea în Yemen. cedând conducerea fratelui sãu. serviciu care le-ar fi fost si lor profitabil. Homer e Himyar (Bury. omorâse o rudã a regelui si fusese silit sã fugã în pustiu. a fost întrebuintat si el în ambasade si în douã ocazii condusese negocieri cu Kais. p. la origine sclavul unui roman din Adulis. La Taprobane. Consilierii sãi. Arabii din Maad (Nejd) erau supusi himyaritilor. Regele primi bucuros a se alia cu imperiul împotriva Persiei. ca suzeran al Yemenului. El era gol. Ela Atzbeha (la scriitorii bizantini: Elesbaas. Dupã aceastã traditie. El sãrutã pecetea scrisorii împãratului si fu uimit de bogatele daruri pe care i le adusese Iulian. Tatãl lui Non213 Ibidem. care era crestin. stim numai cã ambasadorul a întâmpinat în cãlãtoria sa multe primejdii. Despre misiunea urmãtoare a lui Nonnosus. Gregentiiis de Ulpiana a fost . care era un rãzboinic vestit. la propunerea pe care Iulian era însãrcinat sã o facã si lui Esimiphaios. în fruntea unei armate de himyariti si maaditi sã nãvãleascã în Imperiul persan213. când. transportând ei însisi acest articol de la Ceylon la porturile Mãrii Rosii. în 531. si un anume Abram. Iulian cãlãtori la Adulis pe mare si avu o audientã la Ela Atzbeha la Axum. al cãrui nume era Esimiphaios. Esimiphaios a fost detronat si închis. 533 NICOLAE BANESCU cu mãrgãritare peste stomac si umeri. Ela Atzbeha consimti. Pentru a ataca din Yemen Persia.qq 534 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN nosus. Pare a fi fost o revoltã a garnizoanei etiopiene. pentru ca. pe care lustinian îl trimisese în Abissinia. Yemen si Maad. erau înarmati si flautisti cântau.• . . Douã expeditii au fost trimise împotriva lui Abram. care stãteau împrejurul lui. 214 Ibidem. iar în urmã. seful arab din Nejd. Scopul ambasadei era sã câstige cooperarea împotriva Persiei. Kais 1-a trimis pe fiul sãu Muaviah ca ostatec la Constantinopol. II. la curtea lui Ela Atzbeha si Esimiphaios. sã fi fost numit comandant al garnizoanei de cãtre Ela Atzbeha însusi. lustinian îl trimise pe Iulian. Desi Julian izbuti în negocierile sale si regii promiserã ce li se cerea.?. Purta brãtãri de aur si tinea un scut aurit si douã lãnci aurite. abissinienii erau înlãturati de persi. 324-325. Astfel au fost relatiile politice ale celor douã regate de la Marea Rosie. un agens in rebus. a vizitat capitala imperiului si a fost numit phylarch al Palestinei215. Istoricii si cronicarii nu ne spun nimic despre reînvierea comunitãtilor crestine în regatul himyaritilor dupã cãderea lui Dhu-Novas. îl învinse si ucise pe Dhu-Novas si puse în locul sãu un crestin himyarit. în orice caz. 326.?L. ca rege tributar212. care în-cãrcau toatã mãtasea îndatã ce ajungeau în port2".

Aceastã populatie (nobadae) convertitã la crestinism coopera cu imperiul pentru a-i sili pe Blemmi sã adopte aceeasi credintã. nota 18: The Axumites and Hi-myarites. împreunã cu regele. rãspândind. 1963. p. care locuiau mai sus de prima cataractã si vecinii lor din sud. Bury a arãtat nedumeririle pe care le ridicã povestirea din viata lui217. Convertirea blemmilor îl fãcu pe lustinian sã punã capãt credintei pãgâne la Philae. p. Leipzig. adesea pânã sub zidurile Con-stantinopolului. Bell. 217 Bury. nobadae. c. nimicesc tot ce le iese în cale. 38. 216 Aflatã într-un manuscris din Sinai si publicatã de A. si 1-a învins cu totul.. IV al operei lui Gibbon editate de el. zice Stein).trimis din Alexandria ca episcop de Safar. Blemyi si Nobadae Zelul misionarul lui lustinian si al Theodorei219 n-a trecut cu vederea popoarele africane care trãiau pe Nilul de Sus. III. între Egipt si Abissinia-. .] 536 Hunii. în aceastã concurentã birui l 215 Ibidem. crezând totusi cã la originea traditiei se aflã un miez istoric218.. p. lustinian le acordã subsidii de federati si pãmânturi în jur de Sin-gidunum (teritoriul Bassiana. 221 Bury. începurã sã treacã necontenit în imperiu. Illyricum si Grecia. . 535 Theodora220. 23 si urm. op. . probabil. pe tãrmul stâng al Savei. Ed. anti si huni. II. 330. pe când lustinian dorea sã fie ortodocsi. trag oamenii în teapã. 1907. El a tinut o discutie publicã asupra meritelor iudaismului si crestinismului. Nobadae si regele lor Silko se convertise la crestinism cãtre 540. 218 Asupra acestor evenimente cf. Provinciile Europei suferirã de asemenea foarte mult de aceastã slãbire a garnizoanelor de la frontiere. 470. 327 n. Emisarul lui lustinian sosi dupã cel al Theodorei si fu concediat de Silko. Theodora voia sã-i facã monofiziti. 20-22 (ed. „Bibliografia"). Bury. Hunii rãspândesc aceeasi cruzime peste tot. Incursiunile hunilor si ale slavilor. Bucuresti. Procopii Caesarensis. prefãcându-le adesea într-un imens pustiu. în „Viz. 1. De la 540 pânã la sfârsitul domniei lui lustinian aceste popoare terorizeazã Thracia. 220 Detalii asupra acestei concurente la loan din Efes. Vasiliev: Vita Gregentii. Rãzboiul cu gotii. Appendix la voi. p. Istoria lui Gregentius216 a fost privitã cu scepticism si chiar existenta lui a fost pusã în discutie.. regele himyaritilor. pp." XIV. îi ucid cu lovituri de ciomag222. 328329). II. în ianuarie 528. (Apud Bury. herulii detin un loc important în armatele imperiului. Haurz. 12 notabili se fãcurã crestini. op. De acum. cit. Goth. Nu numai provinciile Asiei s-au resimtit de marile eforturi ale Imperiului pentru rãzboaiele sale din Apus. Opera omnia. mãcelul si groaza.. neoprindu-se nici în fata mãnãstirilor. 328-330. care fusese toleratã în puterea unei vechi conventii cu acest popor221. slavii si germanii amenintau serios provinciile danubiene. Dar adesea prãdau provinciile Balcanilor. cu un evreu învãtat. împãratul îndeplinind rolul de nas. Teubner. II. în traducerea datã de Bury. Aceasta e rãscumpãrarea tristã a izbânzilor repurtate în Apus. în vremea domniei lui Iustin. 198).. slavi.. Grepes (sau Gretes) regele herulilor venea la Constantinopol sã primeascã botezul. Slavii. sãlbatici. 1963. Mihãilescu în Procopius din Caesarea. pp. Vrem. voi. a mai redactat un Cod de legi pentru Abram. Populatiile barbare din nordul Dunãrii.. voi. Academiei.hf! 219 Ibidem. bulgari. Ultimii germanici. tulburau necontenit provinciile de sus ale Egiptului. cit. blemmyi. p. traducerea româneascã a textului de cãtre H. 222 [Informatia este preluatã din Prokopios.

voi. p. Paris-Bruxelles. 155 si urm. Die Hephthaliten in Iran. Dar ei pierirã într-o luptã cu Constantiolus. unguri si fmni (uralo-altaic. voi. care în vremea domniei lui Valens si-au fãcut aparitia la apus de Marea Caspicã. 6032. în 535. în 530.. ele pãtrund în Chersonerul tracic. voi. afarã de Pelopones. Situatia era cu atât mai criticã în Balcani. Bucuresti. [Tratarea mai recentã a subiectului în Franz Altheim. du Bas-Empire. îi învinse pe bulgari în Moesia Secunda.225 Ibidem. Mihãescu. magister militum per Illyricum. în veacul al V-lea (cãci în 482 împãratul Zenon le solicitase ajutorul împotriva gotilor. I-V. Theoph. Bell. p. op. Hist. Dar trupe trimise de Amalasuntha îi resping"5. apoi pustiirã tara pânã în Thracia. I. în 540. în Chalcidica230. Chilbudius. El a trecut de mai multe ori Dunãrea. inaccesibil prin fortificatiile Istmului231. amân223 Hoardele cunoscute în istorie ca huni. Theoph. intrã în 529 în serviciul împãratului. dupã clasificarea lui Peisker.] 229 E. ed. se produse o nãvãlire de numeroase hoarde de bulgari. de Gruyter. 450. cit. Ed. III. pe fluviul latros (azi lantra)229. Mai târizu. Trecurã peste Zidul cel lung si devastarã pânã în suburbiile Constantinopolei. Timp de trei ani el. Alte douã hoarde nãvãlirã pânã în Grecia. Mun-dus. parcurge podisul din partea de nord a Bulgariei si se varsã în Dunãre la est de SviStov. care juca un mare rol în tinuturile danubiene. Goth. pp. p. Stein. Seria popoarelor barbare împotriva cãrora lustinian trebuia sã-i protejeze pe supusii sãi europeni . în acelasi an. Bell. t împãratul îl rãscumpãrã numai pe Constantiolus224. [Textul este reprodus si în Procopius. iar în 499 e atestatã prima lor invazie în Balcani). Dar de fiecare datã se întorceau la nord de Dunãre232. cu cât cea mai mare parte a trupelor disponibile fuseserã trimise în Orient. Berlin. si cu Ascum. 1959-1962. voi. bulgarii si-au fãcut aparitia la Dunãre. cit.. care-1 numeste magister militumperIllyricum226. tot mai dese si mai nimicitoare. 14. Niedergang und Nachfolge. par a face parte din ramura mongolã a marelui grup de rase care-i cuprinde si pe turci. 1). râul lantra (nume derivat din latinul „latrus") trece prin orasul Veliko-Târnovo. Dupã Lubor Niederle. Ei au luat foarte adesea parte la invaziile din cursul veacului al Vl-lea. II. 1970. 1-6. n. fu numit magister militum per Thracias. urmasul lui Iustin (duce de Moesia secunda). alungã din dieceza sa pe bulgari. voi.M. op. 306-307. doi sefi bulgari nãvãlirã în Scitia si Moesia secundã. el câstigã o biruintã în Thracia asupra bulgarilor227. Geschichte der Hunnen. împotriva lor si pieri în 533. voi.. masacrând poporul si fãcând multi prizonieri. fiind prezenti si la atacul asupra Constantinopolului din anul 626. Nãvãlirile lor furã. II. voi. în 528. 226 Ibidem. ucis de sclaveni228.] 537 doi fiind surprinsi de alti bulgari. Academiei. de la venirea lui lustinian. admisã si de Bury. bulgar aflat în serviciul imperial. Von den Anfãngen bis zum Einbruch in Europa. magister militum praesentalis. al Vl-lea hunii22* si slavii. cãzurã în manile lor. V. 228 Prokopios. Gepizii încercarã a smulge os-trogotilor Sirmium (ocupat mai înainte de Theodoric). Stein. p. IV. traducere de H. 1959. III. sclaveni si anti.Cei mai teribili dusmani pentru aceastã regiune au fost însã în sec. II. 227 Malalas. un ofiter de origine slavã. 437 si urm. Sittas. Die europãischen Hunnen.. p. unde devastarã totul. ei bãturã o armatã comandatã de Ba-duarius si de Iustin. Prokopios. Lucrarea a fost reeditatã. La întoarcere. [Izvorât din Muntii Balcani. W. Goth. 101. voi..] 538 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN de importantã secundarã si luarã cu asalt orasul Cas-sandria (vechea Potideia). A. care cucerirã în Illyricum 32 de fortãrete 224 E.. 308. AM 6031. Kampf der Religionen. 439-445. Malalas. I. de asemenea în Fontes Historiae Daco-Romanae (= FHDR). Rãzboiul cu gotii.. 308. venind din pãrtile fluviilor Volga si Don. cu Pompei. p. care muri în luptã. Voi.

l. Apropierea de stepele Rusiei de Sud i-a expus la nãvãlirile nomazilor asiatici. voi. de la Dunãrea de mijloc la Don. înainte de domnia lui lustinian acesti sclaveni. intrã acum în scenã. Arta militarã. din cele mai vechi timpuri. Bucuresti. Desi învãtaserã sã coopereze. al Vl-lea. Istoria lor. p.prin diplomatie si arme.] 235 [Explicatii mai plauzibile asupra originii numelui slav se aflã la Fr. „Scriptores byzantini". pp. Grupa germanã consta din trei popoare germanice de Est: gepizii (în Transilvania). Tenbner. 1970. antae. VI). ns. respirând printr-o trestie lungã.. era deci de trei rase diferite.. 1923. 223-224. vine din Slovene. 1970. p. Manuel de l'Antiquite slave. Mihãescu. II. Bell. pe care numai cei mai experimentati urmãritori o puteau descoperi233. a fãcut sã nu se stabileascã o unitate politicã. . Pers. nu se bãteau în ordine de luptã si rar întâmpinau pe dusman în câmp deschis.A. ei au început a se împrãstia dincolo de hotarele Polesiei. care au ocupat pe rând tãrile dintre Don si Nistru. tria nune nomina ediderunt. p. Vasiliev. Apoi apar hunii si ei au fost expusi o datã mai mult la apãsarea care a fost destinul lor secular. Hunii erau reprezentati prin bulgarii de la nordul Dunãrii. Antes. sãgetile otrãvite. Niederle. Nam hi. Când apar în lumina completã a istoriei. 230-235. Ed. II. pentru molid. editie criticã. 31 si urm. herulii si longob-arzii la nordvest de gepizi. nici un tratat nu-i putea lega.. p.] 541 . Natura teritoriului împiedicând o circulatie liberã si statornicã. 1970 (col. îi numeste veneti2^. si kutrigurii la est. pentru vite si lapte. 4. în colibe sãrãcãcioase. în veacul al 233 [stirea se aflã în Mauricius. Una dintre urmãrile cele mai însemnate ale acestui eveniment a fost expansiunea slavilor la vest si sud. 232 L. dar o a treia grupã. lordanes (.T.T. care se varsã în Nipru la nord de Kiev. în 234 [lordanes afirmã de fapt cã slavii din vremea sa erau cunoscuti sub trei denumiri: veneti. id est Venethi. într-o epocã necunoscutã. I. voi.. care pare a fi fost un nume local legat de o anumitã grupã trãind într-un loc numit Slovy235. a fost tragicã. Histoire. ca mai înainte.Getica 119). se asezaserã împreunã cu alt popor înrudit. Leip-zig. Slavii Polesiei n-au format un stat. tinutul acesta nesãnãtos e cunoscut ca Polesia. Les Slaves.) însotit de traducerea româneascã. Patria lor e deci dincolo de zona acestor copaci. Armele lor erau scutul.. Erau perfizi. Slavii nu au cuvânt pentru fag. cum îi numesc Prokopios si lordanes. . Nu se puteau apãra decât ascunzându-se în pãdurile si bãltile lor. Historie et civilisation. voi. slavii. Trãiau aproape separati unul de altul. 278/2791. Aceastã dispozitie generalã a popoarelor rezultase în urma bãtãliei din Pannonia. Erau împotriva disciplinei militare. N-aveau un nume comun. Paris. Bucuresti. Ei nu s-au putut uni împotriva dusmanilor care-i prãdau si-i târau ca sclavi. Pentru a scãpa de dusman. [= ed. Slav. care sfãrâmase imperiul lui Attila. în sec. Acordarea acestui nume s-a datorat faptului cã aceastã grupã a fost printre cele dintâi care au venit în atingere cu Imperiul roman.. Erau germani si huni. fragmentul se aflã si în FHDR. Academiei. Studiile din urmã au arãtat cã patria primitivã (preistoricã) a slavilor a fost reprezentatã de mlastinile râului Pripet. Ed. Slavii trãiau in vecinãtatea bulga230 Prokopios. ab una stirpe exorti. S-au hrãnit probabil cu peste si mana care creste în pãrtile acelea. 163-164. regele ostrogoti-lor. Au trãit în grupe izolate de sate sub o cârmuire patriarhalã. Paris. . 540 IV-lea au fost cuceriti de Hermanric. 100. 140-141. 4-6. p. în tinuturile noastre.] 231 A. anti si sclavini: „Post Herulorum cede idem Hermanaricus in Venethos arma commovit. Sclaveni (subl. du Seul. în pãrtile Basarabiei. Haury. se aruncau în apã. 426/427. I. traducere si introducere de H.. ei nu-si pãrãseau libertatea si nu se supuneau autoritãtii unui rege.. ei n-au avut un rege. 1963. Dvornik. voi. 539 rilor pe malurile Dunãrii de Jos. sulita. ei pãstreazã mai multe din caracteristicile pe care li le-au impus viata lor în Polesia. prin care numim toate popoarele diferite care au iesit din Polesia.

aruncând groaza într-însii. herulii. se scindeazã. ei trecurã în câmpia dintre Tisa si Dunãre. în 550. pe malul Dunãrii. dar rãmãseserã putin timp acolo. dar Germanus. dându-le o subventie anualã pentru a împiedica tre542 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN cerea bulgarilor. De mai mult de un veac ei îsi pãrãsiserã patria. în acest timp (sub împãratul Anastasios) erau tributari altui popor est-germanic. ei treceau Dunãrea. Peloponesul a scãpat. iar când ostrogotii pãrãsirã Pannonia. se îndreaptarã spre Tesa-lonic. Grecia de Nord e devastatã. longobarzii. Fortarã Zidul cel lung si rãspândirã groaza în suburbiile capitalei. Stabilindu-se în aceastã fortãreatã. numai datoritã fortificatiilor Istmului. lustinian se folosi de împrejurare pentru a-i învrãjbi si mai mult. primind întãririle noilor veniti. oferind antilor locuri la Turris. Multe castele si cetãti au cãzut atunci în mâinile lor si multime de captivi au luat drumul robiei. în anul urmãtor. magister militumperlllyricum. bãtuti de longobarzi. Cei mai puternici dintre barbarii de la frontiera Dunãrii erau gepizii. aveau sã se despartã în douã. ei câstigarã o mare biruintã asupra Bizantului la Adrianopole. ei îsi vor schimba rolul de victime în acela de jefuitori. o parte trec . antii si sclavenii dãdeau auxiliari armatelor romane. în 540. a trecut Dunãrea cu putine trupe si a fost ucis. sclavenii au fost zdrobiti în Thracia de Nar-ses. lustinian îi boteazã si le dã locuri lângã Singidunum. alteori bulgarii. scãpând peste Dunãre cu ajutorul gepizilor. Apoi. Scandina-via. dar e probabil cã ei au venit adesea împreunã. cum am mai amintit. O gãsi în rivalitatea unui alt popor german de Est. Altã incursiune. ei ocupã o parte din Dacia Ripensis si fac nãvãliri în provinciile de la sud. Totusi. Chil-budius. Dupã alti doi ani nãvãlesc din nou. unde fuseserã vecini cu saxonii. care luaserã parte la distrugerea imperiului hunic si în a doua jumãtate a veacului V se fixaserã la nord-vestul Ungariei. a fost respinsã cu mari pierderi pentru ei de Munclus. îi atacã chiar la ei. apãruti de curând la Dunãre. ca federati ai imperiului. dar sunt alungati. din Transilvania. altii. în pãrtile Basarabiei. Atrocitãtile comise de ei întrec tot ce se aminteste despre hunii lui Attila. desfãcându-se în douã pãrti. dar furã urmãriti si pierdurã prada pe care o luaserã. în invaziile mentionate sub lustinian sunt pomeniti uneori slavii. aflatã la Elba de Jos (veniserã din Scandi-navia înainte de August). ajungând pânã la Zidul cel lung. primiti de gepizi în locurile lor. lustinian le tãie subsidiile si cãutã o nouã metodã pentru a-i tine în frâu. pe atunci la Sardica. deveniserã o putere considerabilã si agresivã la Dunãrea de Sus. Cruzimea si rapacitatea de care dãdeau dovadã a determinat reprimarea lor de cãtre armata romanã. în 545. E preludiul ocupatiei teritoriale care va hotãrî istoria viitoare a Sud-estului european. De acum deveniserã mai îndrãzneti. cu provincia Pannonia secunda (527-52S)236. si în 549 o bandã de 3000 de oameni pãtrundeau pe Hebrus. îi înspãimântã si ei trecurã în Dalmatia. cie-a lungul tãrmului Dunãrii de Jos. dar. magister militum per Thraciam. lustinian luase Sir-mium de la ostrogoti. pentru cã erau maltratati de acestia. Curând dupã aceastã invazie. alta Thracia. cerurã locuri în imperiu. Ca si hunii. prãdând coasta opusã. Ei învinserã pe Iustin si Baduarius. unii revenind în vechea lor patrie. antii pier distrusi de avari. cu care seamãnau în obiceiuri. trecurã Balcanii si nãvãlirã în Thracia. bulgarii cu o mare oaste prãdarã Peninsula Balcanicã de la o mare la alta. Dar dupã trei ani îi aflãm devastând Illyricum pânã aproape de Dyrrhachium. pânã în 540. Noi vecini ai imperiului. dar n-o putu pãstra si gepizii o cucerirã. împreunã cu hunii. Mai târziu. Tessalia. Mai târziu (507-512). între sclaveni si anti a izbucnit o ceartã. Curând dupã 543 NICOLAE BANESCU ce Odavakar îi cucerise pe rugi. si prãdau în imperiu.NICOLAE BANESCU vecinãtatea bulgarilor. Succesul acesta îi dã un curaj ce i-a fost fatal: odatã. longobarzii ocupaserã tãrile lor la nord de Noricum. în 529. nu avem. când prindeau momentul. Unii au trecut Helles-pontul. bulgarii au nãvãlit în Moesia inferioarã si Scitia. informatii despre o invazie serioasã. La 602. una devastând Illyricum. timp de trei ani.

18. verii pentru a ajuta longobarzilor fu abãtutã din drum pentru a reprima o revoltã în Ul-piana si n-a . op. 23 si IV. lustinian le dãduse locuri în Noricum si Pannonia si le garantase o subventie ca federati237. ocupând stepele rusesti dintre Don si Nipru. p. cerându-i sã dovedeascã prietenia sa fatã de imperiu si sã nãvãleascã în tinutul vecinilor sãi. regele utigurilor. Stein.sub gepizi. alta rãmân fede-rati ai imperiului. 241 Stein ortografiazã Sandilkh (v. dar în acest timp. Armata imperiului. 528. Aceastã trupã întâlni un corp de heruli pe care îl birui. IV. pe utiguri. 8 si 11 (ed. si lustinian consimti. p.. bãtu pe dusman si târî pe femei si copii în sclavie242. . r. Stein.] 544 neutralitatea. 586.000 de kutriguri. împãratul le acordã un tinut în Thracia. al doilea sperând sã obtinã de la împãrat 236 Bury. Sandichl împlini dorinta împãratului. Bell. Longobarzii erau crestini încã de când se aflau sub jugul herulilor. 545 la Constantinopol.descendentii hunilor lui Attila . [Traducerea lui H. 533. Bas-Emp. 532. dar când longobarzii curând dupã aceea îi cerurã sã-si împlineascã obligatiile si sã le trimitã trupe în ajutor. Acestia erau o ramurã a rasei hunice. III. nepotii împãratului. iar în Scitia politica lui era sã foloseascã un alt popor hunic. si erau. Ei au fost îmblânziti prin mari daruri244. 298-300. Mihãescu. Audoin era regele longobarzilor si Thorisin al gepizilor. IV. p. sã se întoarcã si sã primeascã de la împãrat tinuturi în Thracia-4'. III. rãzboiul amânat dintre lon-gobarzi si gepizi izbucneste. strâns înruditi cu bulgarii sau onogundurii . cit. Bell. dã forma Sandii] 242 Prokopios. ale lui Belisarie. l. trecu Dunãrea si devasta tãrile ilirice. la est de Marea Azovului. sosirã ca fugari pe pãmânt roman. 19. op. 13. 15-25. si îndatã încheiarã o aliantã cu kutrigurii239. Goth. probabil. Prokopios. 240 E. . 587. longobarzii si gepizii se împãcaserã. IV. Politica lui. Gepizii cãutarã sã reînnoiascã vechea aliantã cu imperiul. Când stirea ajunse 238 Ibidem. Utigurii trãiau dincolo de Don. Data acestor evenimente e fixatã de Bury la 551245. Ei primirã si în întelegere fu stipulat cã. pe la mijlocul secolului al Vl-lea. Erau un popor formidabil si lustinian luase demult precautii pentru a-i tine în frâu..care-si aveau locuintele în Basarabia. dacã-si vor gãsi tara ocupatã. care comandase în Africa pe auxiliarii huni. Haury. el denuntã noul tratat cu gepizii sub pretextul cã au ajutat pe sclaveni sã treacã Dunãrea. lustinian îl trimise pe unul dintre generalii sãi la kutriguri. Ei erau condusi de Sinnion.. Goth. Curând dupã aceea. 1). Rãzboiul lor era numai amânat238. 18. 7). contine fragmentele la pag. era sã se foloseascã de longobarzi împotriva gepizilor. în anul urmãtor (552). trecu Donul. II. 584. 14. [Prokopios. instigati de gepizi. IV. Aceasta era situatia când. 9-12. n. pp. 302-303. pp.000 de cãlãreti. 237 Cf. sã-i informeze despre ceea ce s-a întâmplat la ei acasã si sã le ofere o sumã de bani pentru a pãrãsi teritoriul roman. si lustinian cultiva prietenia lor cu daruri anuale240. condusã de Iustin si lustinian. ajutati de la Constantino-pol. Ambii trimiserã ambasadori la lustinian. Când o armatã de 12. care prãdau în provinciile din Balcani. împotriva kutrigurilor. lustinian trimise îndatã un sol lui Sandichl241. în luptele cu vandalii. Stein.. Goth. 34. 7 si p. lustinian decise sã-i ajute pe longobarzi si le trimite în primãvara lui 549 un corp de 10. 188 si 258. de armeanul Aratius si de herulul Suartuas Kamsaraka. r. 27. Bella. Gepizii se temuserã de dusmanii lor. primul cerând ajutor. o altã bandã de 2000 kutriguri. 33. cu femeile si copiii lor. 239 E. conflictul izbucneste între gepizi si longobarzi. cit. la Dunãre. Bell. 18. Aceastã atitudine atâtã gelozia utigurilor si Sandichl trimise o ambasadã sã impute lui lustinian nedreptatea actiunii sale. r.

6-22. . Gepizii încheiarã apoi tratate de pace de perspectivã cu longobarzii si imperiul. a treia. împãratul era 246 Bury.ajuns la destinatie. îi imputã cã 1a privat ele ajutorul pe care i-1 datora pentru trupele longobarde care sustinuserã recent armatele imperiale în Italia. peste Bosfor. Ei intrarã în panicã si fugirã. Zabergan îsi împãrti armata în trei: una trimisã în Grecia sã prade.000 de cãlãreti alesi. Agathias.000 cãlãri.. pentru ca hunii sã creadã cã sunt multi. Athena. IV. Longobarzii câstigarã o victorie completã asupra gepizilor si Auduin (mai-iunie 552). Belisarie se dovedi marele tactician de odinioarã. Scrise lui Sandichl (Sandilkh) cã . în câtiva ani. Banda trimisã în Grecia nu putu face nimic. 1980. îl rechemã la Constantinopol. Neputând face spãrturã în marele val care închidea peninsula. cit. în aceastã criticã situatie. se unirã cu Zabergan. a doua în Chersonesul tracic. îmbarcã oameni la Aenos (lângã gura râului Hebrus) ca sã debarce pe coasta sud-vesticã a Chersonesului. lustinian. kutrigurii se refãcurã dupã înfrângerea suferitã din partea utigurilor vecini si în iarna 558-559. 7. op. pp. tãranii din Thracia.. la câtiva kilometri de zidul lui Theodosios. împãratul le întinse o cursã pentru a-i nimici. aruncã asupra lor 20 de corãbii cu oameni înarmati si flota barbarã fu nimicitã: nici unul nu scãpã. în Thracia. Athena. Nobilii tremurau în casele lor. II.. [T. sub un sef numit Zabergan. 548 Germanus. Idem. . 5. vrãjmãsia dintre aceste clouã popoare germane izbucni iarãsi.. 400 au pierit. care se varsã în Propontis. Câti puturã scãpa de la întãri-turi. K. 11. refugiati în Constantinopol. La Constantinopol. 300 de cãlãreti alesi se aruncarã dintr-o vale pã-duroasã în flancul lor. si 19. cit. 1989. Apoi. sterserã numele gepizilor de pe harta politicã a Europei246.. 500-680. 395-1071. fãcându-i sã creadã cã armata e mare. op. Toate tezaurele bisericilor dintre Euxin si Cornul de Aur furã aduse în oras sau trecute în Asia. IV. El adunã câteva mii de oameni din militia citadinã si din veteranii care luptaserã cu el în Italia. ajung si iau parte la luptã. respinsi. Amalafridas. Lounghis. 19. Atrocitãtile comise de aceastã a treia bandã sunt descrise de un contemporan. Dupã moartea lui. si longobarzii. iar pacea durã cât domni lustinian. neputând trece de Termo-pyle. Aceste provincii par sã fi fost lipsite cu totul de trupe. cit. op. un sat pe Athyras. 8-24. unde a fost respinsã de garnizoanã. Ei se asezarã în lagãr la Melantias. intrând în Thracia. locuitorii intrarã în panicã. Unindu-se cu banda ce se întorcea din Chersones. Belisarie îsi asezã trupa de luptã. Belisarie atacã din front si îi încurcã.] 547 alarmat pe tronul sãu. Zabergan se aruncã la luptã cu 2. 303. 257. 18. fiind întrebuintati la întãrirea lagãrului si la înselarea inamicului asupra fortelor reale ale bizantinilor. 2. un ofiter brav.. Chrestou. anuntând stirea lui lustinian. Byzanz und die Langobarden . 1991. 298-304. Zabergan puse sã se construiascã bãrci. Finlay. Zabergan pustii Thracia încã 4 luni. lustinian fãcu apel la bãtrânul Belisarie. o armatã trecu Dunãrea înghetatã si avanseazã fãrã împotrivire prin Scitia si Moesia. crezând cã sunt urmãriti.. 546 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN date de cumnatul regelui. porneste sub Zabergan cãtre Constantinopol. gelos pe victoria lui Belisarie. au fost aprinse focuri în câmpie. 24< Ibidem. lustinian a rãscumpãrat captivii contra unei sume mari de bani si kutrigurii trecurã înapoi Dunãrea. n. sã salveze capitala. iar planul sãu tactic îi atrase pe huni în cursã. iesi din oras si-si asezã tabãra la satul Chettus. Athena. Lagãrul fu pãrãsit imediat si kutrigurii fugirã mereu. în vreme ce nici un roman n-a fost rãnit serios247. Soarta hunilor din Chersonesul tracic nu fu mai fericitã. Cu toatã vârsta sa înaintatã. însoteau armata.. l. ajutati de alti aliati. 245 Bury. Numai trupele coman243 Ibidem. simti. Les ambassades byzantines. H (3-uqavTivfi K-opmpxta .

Prokopios si Agathias îi prezintã pe kutriguri si utiguri drept triburi ale hunilor. asigurând. Bury. Kutrigurii sunt înruditi cu bulgarii . deci. 2) crearea unor teritorii militare la frontiere. cu rangul de spectabiles. 550 lustinian pãstrã aceste circumscriptii teritoriale. lustinian reorganiza o institutie militarã a vechiului imperiu: de-a lungul Hmes-ului. 244 si urm. cuprinzând Moesia si Scitia: în texte. resturile marii migratii germanice. soldati si coloni în acelasi timp. 549 NICOLAE BANESCU mertul imperiului cu barbarii din acele pãrti. nu ajungeau. în munti. Sandichl se aruncã asupra vecinilor sãi si ostilitãtile neîncetate dintre aceste douã popoare le-au mistuit energia. în Europa. Apãrarea imperiului. Astfel 9 sau si 10 generali. siretenia a prins. si J. d. Bury. menit a asigura apãrarea tãrii250. acesti mari sefi. p. de Boor. Appendix la voi. erau si gotii. nota 16. încredintate acelor magistri militum. Totodatã. De la mijlocul veacului al III-lea. „soldatii de frontierã". Bulgarii din vremea lui lustinian poartã si numele de uno-gunduri. grupate într-un sistem nou. Ei s-au luptat cu Theodoric si au nãvãlit adeseori în Peninsula Balcanicã în vremea domniei lui Anastasius249. ' Vezi Justinien. îsi împãrteau puterile militare ale Bizantului. teritoriul imens de la Marea Neagrã pânã în Egipt era pus sub autoritatea unui singur magister militum per Orientem. kutrigurii au luat tot aurul destinat utrigurilor si îl îndemnã sã se arunce. peste care se afla un magister militum Armeniae. si sã ia si ce li se datoreazã. analogi generalilor nostri de corp de armatã. se întâlneste adesea un magister militum al Moesiei. p.dar acestia din urmã nu trebuie confundati cu bulgarii care au trecut Dunãrea în Moesia în secolul al VH-lea si au întemeiat statul bulgar248. împãratul va transfera amicitia sa kutrigurilor. Acest sistem de fortificatii a înlãturat primejdia bunicã în posesiunile bizantine si în colonia gotilor. la care se pare cã adãugã un comandament nou. Cum aratã Ch. Una dintre preocupãrile necontenite ale lui lustinian a fost aceea de a-si asigura fruntariile imperiului împotriva acestor nãvãliri care se înteteau din ce în ce mai mult. în Asia. Acolo. erau un magister militum per Illyricum si unul per Thraciam. apãrarea. Orasele Cherson si Bosporos jucau acolo un mare rol in co248 Cf. Din veacul al V-lea imperiul se împãrtea. In aceastã privintã. Pericolul hun a fost resimtit si în Crimeea. în Africa se pusese de asemeni un magister militum. si apãrate de trupe speciale. 24. în câteva comandamente mari. lustinian desfãcu în douã acest vast comandament: Armeniile si Pontul alcâtuirã un comandament nou. din punct de vedere militar. 3) construirea unui mare numãr de citadele. dacã sunt într-adevãr amicii imperiului. Hunii acaparaserã cea mai mare parte a peninsulei si amenintau posesiunile imperiului. comandate de duci. la care se adãugau magistri militum praesentales. îi amenintã cã.intrând în Thracia. lustinian a construit mai multe forturi si un lung zid ale cãrui urme se vãd. 249 Ed. el organizã teritorii militare. pe care adesea i-am întâlnit. J. care rezidau la Constantinopol si exercitau puterea lor într-o largã zonã în jurul Con-stantinopolului. Dar pentru apãrarea imediatã a frontierei. cel putin. asupra lor. paza hotarelor se încredintase unor trupe speciale. Italia si Spania cucerite de asemenea avurã pe ai lor. trei mãsuri erau menite a desãvârsi aceastã operã defensivã a imperiului: 1) alcãtuirea de comandamente mari. dacã îi va lãsa nepedepsiti. Diehl. însãrcinati în particular cu apãrarea zidului lung ridicat de Anastasios între Marea Neagrã si Marmara. fiecare în circumscriptia sa. iar ei trebuiau sã si . cãrora li se dãdeau pãmânturi în apropierea frontierei. lui Gibbon. IV din ed. limitanei.

recrutati dintre 551 provincialii de la granitã mai ales. iar în fata acestei opere colosale prin care. Azi. (ppovpia. în schimb. sub numele de foederati sau gentiles. Supusi autoritãtii ducilor. sub ordinele sefilor nationali. grupati în regimente comandate de tribuni. în rescriptul adresat în aceastã împrejurare lui Belisarie se arãta care era rolul si conditia acestor soldati.castella. în caz de invazie. în idem. Bd. lustinian se sili sã ridice pe toate frontierele o linie continuã de fortãrete. De aceea. 552 comanda ducelui vecin cu dânsii si concurau cu limi-tanei la apãrarea teritoriului roman25-. reconstitui. rolul principal pe care-1 aveau limitanei era de a ocupa si apãra cetãtile situate de-a lungul limes-ului. El completã opera restaurând o institutie militarã a Romei. care serveau de sprijin celor dintâi. uneori în schimbul unor teritorii cedate din pãmântul roman. mai însemnate si mai distantate unele de altele. legate între ele printr-o linie de posturi . voi. iar pe de altã parte sã serveascã drept bazã de operatii coloanelor expeditionare trimise pentru a prãda teritoriul inamic. ei trebuiau sã ia armele si sã sarã în apãrare. ei ajungeau adesea primejdiosi prin indisciplina. soldatii acestia cultivatori erau împãrtiti în garnizoane mai mult sau mai putin tari. aceea care. ofiterii trebuiau sã-i instruiascã adesea251. în aceste mari fâsii de teritorii militare. Das romische Militãrwesen seit Diocletian. în aceastã privintã. 206 si urm. dupã expresia lui Prokopios. Scopul lor era îndoit: pe deoparte. acoperi toate provinciile de o retea de castella. lipsa de credintã si cupiditatea lor233. 553 Dar aceastã linie nu era totdeauna o barierã de netrecut pentru dusman. Historische Schriften. Aceasta a fost întotdeauna preocuparea generalilor bizantini: asigurarea unui adãpost populatiei lipsite de . Pentru a face fatã menirii lor. în caz de tulburare la granitã. ele trebuiau sã închidã frontiera si sã supravegheze apropierea dusmanului. lustinian reorganiza aceastã armatã teritorialã. ei trebuiau. prevãzute cu apã si alimente si ocupate de garnizoane mici. lustinian spera sã asigure. lustinian a „mântuit monarhia". întelegi admiratia exprimatã de istoricul veacului al Vl-lea. perpetuitatea serviciului militar era conditia formalã a dreptului lor de proprietate. Ele erau de obicei orase mari. în spatele ei. III. Auxiliari preti-osi. pe lângã aceasta. risipite pe toatã întinderea vechiului imperiu bizantin. sã se punã sub 251 Ibidem. o operã care pare o minune. încorpora în armata imperialã popoarele barbare (gentes) cantonate în apropierea imediatã a frontierei. Prin aceste mãsuri. aceste triburi se legau a deveni servitorii Bizantului si a pune contingentele lor la dispozitia autoritãtii imperiale. admirabilul sistem defensiv creat odinioarã de Roma. El realizã. pentru a împiedica orice relatii comerciale neautorizate între barbari si imperiu. 227-228. pp. solid construite. Pentru a apãra monarhia. impresia este de uimire. pp. în nici un caz nu puteau pãrãsi limesul unde erau asezati. ei primeau si o soldã. Sistemul era urmãtorul: de-a lungul limes-ului. la o oarecare distantã. La cererea împãratului. sã cultive aceste pãmânturi si sã supravegheze cãile care duceau dincolo de limes. în schimbul unui ajutor anual (annona) vãrsat în mâinile sefilor. p. Erau autorizati a se cãsãtori si familia lor locuia cu dânsii în acele castella unde cantonau. în acelasi timp ele ofereau azil populatiilor din câmpie. fãrã concursul armatei regulate.le cultive si totodatã sã le apere. o serie de orase fortificate. 252 Mommsen. pe timp de pace. 226-227. primeau pãmânturi probabil scutite de impozit. prin cunoasterea locurilor. prin bravura lor. cu garnizoane puternice. în orasele întãrite si fronturile frontierei. Oamenii. când se vãd ruinele acestor numeroase si puternice citadele. ei veneau. destul de apropiate unele de altele. El însusi schitã planul dupã care se fãcu aceastã reorganizare în Africa. întãrin-du-1. apãrarea granitelor. se desfãsura o a doua linie de citadele. 253 Justinien.

acelea de la hotarele asiatice mai ales. Acestea erau. lucrare mai completã decât editia ei româneascã. 554 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN pentru a împiedica escaladarea si a asigura apãrãtorilor dominatia asupra miscãrilor inamicului. Unii . formând o a doua si a treia linie de apãrare. asa cum ne apare în Africa si în alte cetãti însemnate ale Orientului.fortãretele mai mici si redutele erau construite dupã un sistem mai simplu. IV. în sfârsit. în Dardania. în fiecare cetate era apoi un arsenal public si corpuri special organizate pentru manevrarea masinilor de rãzboi. iar pe tãrmul stâng.. aveau trei linii de apãrare -un zid de centurã înalt de douã etaje si flancat de turnuri puternice cu creneluri. Novae. în spatele acestei prime linii. în Moe-sia. apãrutã la Bucuresti. Nu putem enumera. mai la miazãzi în Macedonia. Astfel era. De aceea se construiau într-însa o multime ele magazii de aprovizionare si multe cisterne si apeducte. Astfel toatã tara se acoperise de cetãti si întãriri254. pe coline se înãltau turnuri de observatie de unde se vestea apropierea dusmanului. mai mult de 80 de castella furã construite ori reparate. începu o nouã erã în istoria sa sub numele lusti-niana prima. ale cãrei prevederi au fost reluate pe scurt si în nuvella CXXXI din 18 martie 545. 5-6. în cea mai mare parte. Zidul avea 10. ale cãrei centre mai importante fuseserã pânã atunci Sirmium (azi Sremska Mitrovica) si Thessalonic. Augusta. în Epir. 12 si chiar 18 metri înãltime. Trebuia de exemplu ca zidul sã fie foarte înalt si gros: înalt Ibidem. printre care citãm: Singidunum (Belgrad). defileuri-le erau pãzite de redute si transformate. Desigur cã aceste cetãti si forturi se deosebeau. în Thracia sute de castella se ridicarã. Durostorum. 8. 234-238.] 256 Ibid. puternicul cap de pod Lederata255. La langue latine dans le Sud-est de l'Europe. 1978. în 1960. Pe frontiera de nord. 257 [Creatã pentru prefectura Illyricum. lângã satul în care el se nãscuse. Cetatea trebuia sã fie apoi bine înzestratã cu provizii si apã. Troesmis. IV. numeroasele lucrãri de fortificatie fãcute din nou sau restaurate de lustinian. santul trebuia sã fie foarte adânc. izolate de restul sistemului defensiv. Scupi. Trecãtorile însemnate. Dar în toate gãseau aplicatie unele principii comune ale fortificatiei bizantine. sistemul fortificatiei bizantine în veacul al Vl-lea. Mi-hãescu. 555 Ratiaria. în trãsãturile sale generale. protectia teritoriului bizantin. dupã Prokopios.. în clisuri. E de ajuns sã fie schitate trãsãturile principale ale operei. mãrginit de un parapet de pãmânt . în privinta lucrãrilor de apãrare ce le cuprindeau. gros pentru a rezista loviturilor aplicate de masinile de rãzboi. Pe când marile cetãti. prin vointa lui lustinian. unde se concentra rezistenta supremã. Dar originalitatea operei lui se vede în mãsurile luate pentru a asigura. vechi citadele romane pe care împãratul le puse în stare de apãrare. erau adevãrate forturi. dupã expresia bizantinã. grosimea era de aproape 4 metri. localitatea natalã a lui lustinian. provincia de origine a lui lustinian. arhiepiscopia de Justiniana Prima a apãrut prin novella a Xl-a din 14 aprilie 535. cãi strategice se deschideau înãuntrul tãrii pentru a pune în comunicatie fortãretele si a face apãrarea mai usoarã.apãrare a provinciilor. opt castele noi au fost construite si 61 restaurate256. pe toate frontierele imperiului si se poate lesne ghici câtã cheltuialã de lucru si de bani. un alt zid înaintea acestuia si un sant larg si adânc. cu douã sau cu o singurã linie de apãrare. Numai în Dardania. Securisca. Turnuri multe si dese trebuiau sã acopere cu folos spatiile intermediare si unele dintre ele. pentru a-i asigura pe apãrãtori împotriva minelor din partea dusmanilor. ce repede si energicã activitate s-a desfãsurat în acesti câtiva ani pentru aceastã întreprindere colosalã. Viminacium. Ea se aflã în apropiere de Tauresium. [Competentã si foarte utilã identificare si raportare a acestor toponime la denumirile lor actuale în H.K1 împodobitã cu constructii frumoase. BucurestiParis. de la îmbucãturile Savei pânã la Gurile Dunãrii. în Dacia. dupã însemnãtatea lor. Se poate vedea prin urmare ce sfortare uriasã s-a fãcut. 255 Aed. Octavum.

în spate.. în mijlocul peninsulei. 5 Viena. p. 261 De Aed. Cherson si Bosporos erau marile centre ale comertului între Mediterana si bazinul Don si Volga.R. II. La acestea se adãugarã o multime de noi fortãrete: în Tripolita-nia. 1979. l.. Chusira. vandalii distruseserã fortificatiile mai tuturor oraselor. p. t. Les monuments de Tsaritchin Grad etjustiniana Prima. 1987. Puternica citadelã Petra proteja tara Lãzilor. A. Bãnescu. 4. 1948. T6 'AÂOUOTOD KCII TO ev roptovftiTOCig260. în interior. Edessa. 311-312. p. mai departe castelul Ammaedera. în Mesopotamia Amida. Belgrad. Kondic si V. Multe existau înainte de lustinian. III. Mamma. Euagrios vorbeste de 150 orase refãcute de lustinian. Zeugma. Pe coastele Pontului Euxin. Sura. situat la 40 km de Naissus (azi Nis). Ravenna. Thelepte. Martyropolis (cu trei linii de apãrare). IV. Circesium pe Eufrat. 557 PFT porul îl ucise. Meli-tene. în „Studii teologice". 40556 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN ea fu ridicatã la înalta demnitate de metropolã eclesi-asticã a Illyricului. se ridicarã întãriri si în Grecia de Nord. 1948. în Euphratesia. Bury. V.. D. în fine. aici era deci totul de refãcut. altii cu Lychnidus. Kitharizon. care ajunse o formidabilã cetate. Sardica si Naissus furã restaurate solid. P. Leptis Magna. Paris. de la Trapezunt pânã la Eufrat se întinserã mai multe linii de fortãrete. Callinicum. Carrhae. istmul de Corint se tãie printr-o întãrire flancatã de turnuri. Dar în 528. apoi Zenobia si Pal-myra la hotarele desertului. opinie pe care o vedem împãrtãsitã si de N. II. Chiar pe coastele arhipelagului si ale Mãrii Marmara se construirã fortificatii. în spatele acestei linii.249-311. fu invitat la Constantinopol si lustinian îl botezã. devenit ulterior Achris (azi Ohrida). Heracleea fu apãratã. el avu meritul de a completa si a coordona aceste citadele într-un sistem riguros. la Termopyle se opri trecãtoarea prin ziduri.învãtati au identificat-o cu Scupi. Sitefortifie dans l'Illyricum byzantin. opera înfãptuitã fu si mai mare. pp. V. „Cahiers Archeologiques (Paris). Colonea. 1977. p. 1951.în Byzacena. în „Miscellanea Bulgarica". Crimeea era ocupatã de huni. Boskovic în „Actes du IV-e Congres International d'etudes byzantines". H. altã linie. Dopmann. Theodosiupolis (Erzerum). XXXIX. o altã Theodosiupolis. în care aflãm între altele Satala. Bosporos fu întãrit puternic. Popovic în XXVI Corso di cultura sull'arte ravennate e bizantina. distruse idolii si po48. fãrã a mai socoti numeroasele castella intermediare: numai între Amida si Dara erau 15. Hierapolis. 9-10.] 258 Ibid. Apoi. între ele. Capsa. în Armenia. Constantina. Nicopolis. . 10-12. . Popovic Tsaritchim Grad. întors acasã. în Africa. coasta se acoperi de citadele. Dara. iar garnizoana fu omorâtã. III. în Asia. . Arheologii iugoslavi sustin cã lustiniana Prima se afla pe locul actualului Caricin Grad. Grabar. spre sud-vest (V. la Raedestos clãdi o puternicã cetate si construi din nou zidurile ce protejau Chersonesul Thraci-ei258. VI.. sediul cunoscutei arhiepiscopii autocefale care în toatã perioada medievalã a purtat titlul fostei lustiniana Prima. 1987. E. 239 Ibid. Kulu260 Prokopios. Sabrata261. V. Petkovic. Laribus. opera lui lustinian259 cuprinde multe pagini. Zur Problematik von Justinianea Prima. 7. Astfel toatã Peninsula Balcanicã alcãtui un vast câmp întãrit. zidurile Cherso-nului refãcute si douã noi forturi se ridicarã în sudul peninsulei.-D. Justiniana Prima în lumina noilor cercetãri. „Cahiers Archeologiques". regele lor. 49-63. actualul Skopje. Nu stim încã dacã erau în relatii de federati.j. în sfârsit. 84-92. . cu mult mai jos. Din mãsuri de prudentã. III. . DeAedif. fortãrete puternice. Sebasteia. Lesfouilles de Tsaritchin Grad. Ulpiana (azi Lipljan) fu de asemenea înfrumusetatã si luã numele de lustiniana secunda. Antiochia. 53-65. Grod. Bãbus. lustinian trimise forte mari care îi intimidarã pe huni si restabilirã ordinea. Apoi.

veni repede pãrãsirea. Ch. Trebuie sã tinem apoi cont cã multe dintre marile fortificatii ale domniei s-au ridicat în urma invaziilor si pentru a le preîntâmpina întoarcerea. ale cãrui patru pãrti sunt: Institutele. Din ordinele si sub influenta sa a fost redactat acel monument de compilatiuni juridice si de ordonante pe care modernii le numesc Corpus juris civilis. Regulile sale se scoteau din 2 izvoare: ordonantele imperiale (leges) si scrierile jurisconsultilor (jus). decadenta. Diehl. dupã invazia slavã pustiitoare din 540. lustini-an se arãta deci mostenitor al vechii Rome. tot tãrmul Africii. lustinian a întreprins si o operã legislativã. dupã activitatea primilor ani. si în acelea unde erau trupe imperiale se întâlnesc adesea detasamente prea slabe. Administratia suferea din aceastã pricinã. Roma fusese mare mai cu seamã prin douã lucruri: prin gloria armelor si prin stiinta dreptului. în cea mai mare mãsurã. Pe de altã parte. împãratul trebuia sã fie prin urmare un rãzboinic si un 560 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN legiuitor în acelasi timp. multe lucrãri au rãmas chiar neterminate. 263 Ibid. la hotarul cel mai depãrtat al dominatiei imperiale. 6. Dar aceste materiale erau foarte împrãstiate. judecãtile se întemeiau mai putin pe lege decât pe bunul plac al judecãtorilor. „sã înfrunte toatã lumea". în fata Spaniei. 243-246. Desigur. Codul lustinian si Novelele. adevãratã bazã a studiului Dreptului roman. ale berberilor în Africa. ale slavilor si hunilor în Europa. al cãror reprezentant si mostenitor legitim se mândrea a fi. -i:fe V:>Y> k 559 NICOLAE BANESCU era astfel cãlcatã de incursiunile ce nu puteau fi oprite. Dreptul sãu. Vaga furã restaurate. Chartagina. Pentru a ridica un numãr atât ele covârsitor de cetãti într-un timp atât de scurt. se umplurã de fortãrete. popularitatea numelui sãu printre urmasi. de asemenea. Realizãrile interne ale domniei lui lustinian a. învãtatul francez ne dã explicatia acestei stranii constatãri264. observã Ch. Alãturi de aceste mari rãzboaie pe care le-am vãzut. în sfârsit. Digestele. împãratul luã mãsurile de apãrare necesare. Opera legislativã. Numidia fu acoperitã. Pe lângã acestea. Dar de pe înãltimea zidurilor lor. de o multime de fortãrete. aceste cetãti ofereau un adãpost locuitorilor de la tarã si ele nu puteau fi cucerite usor de adversari care nu erau priceputi în arta asediului. ele se gãseau anevoie si apoi erau pline de contradictii. si. tara descoperitã 262 Ibid.558 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN fo262. Acelasi lucru se petrece probabil pe Dunãre. aici. a fost totusi neputincioasã în a opri invaziile persilor si arabilor în Asia. pânã la Coloanele lui Hercule263. V. procesele deveneau interminabile. si acesteia i se datoreazã. pe tot parcursul Evului Mediu si rãmâne încã si azi. apãrãtorii priveau neputinciosi la prada si incendiile barbarilor asupra tinutului. Prin opera sa juridicã. Pentru lustinian. prin care Roma a transmis posteritãtii ceea ce a creat mai bun. VI. puternicul castel Septem putea. 6. în Mesopotamia. Operã uriasã. VI. de exemplu. în urma nimicirii care însoti invazia lui Chosroes. 7. Opera aceeasta defensivã cu adevãrat considerabilã. ea a format. Era prin urmare o urgentã sã se . incapabile de a apãra regiunea respectivã. Diehl subliniazã adâncul respect pe care lustinian îl purta traditiilor vechi romane. Multe posturi secundare par a nu fi avut deloc garnizoanã si a fi fost încredintate numai pazei locuitorilor. mai erau si consideratii de ordin practic ce trebuiau sã-1 hotãrascã în aceastã privintã pe basileu: era dezordinea adâncã ce stãpânea atunci Dreptul roman. armata de ocupatie nu era destul de mare pentru a ocupa serios toate aceste posturi. s-a lucrat prea repede si soliditatea constructiei a fost jertfitã. ca pretutindeni. dupã afirmatiile lui Procopios. Justinien. Chiar dincolo de provinciile cu totul supuse bizantinilor.

seria edictalã si seria papinianã. El voia sã pãstreze astfel posteritãtii pretioasele materiale adunate în timp de veacuri de întelepciunea romanã si sã dea astfel un nou impuls stiintei juridice. Ea a fost împãrtitã în trei sectiuni: una extrãgea din operele privitoare la jus civile. Kruger. si rezultatul n-a fost desãvârsit. Ambitia împãratului mergea încã mai departe. fu gata dupã trei. Z. opera aceasta nu era originalã. 402-417. III. Aproximativ 40 de jurisconsulti au dat aceste extracte. sã elimine. op. numeste Libri ad Sabinum. cum o numeste chiar el. cit. Diehl.. covârsind de laude stiinta juridicã a ministrului sãu si experienta sa practicã266. doi din Beyruth). Mucius Scaevola. mai cu seamã sã evite contradictiile. Libertatea lãsatã comisiei a fãcut ca . colectia de texte astepta a fi promulgatã. se ocupa de textele care nu intrau în nici una din acele categorii si mai ales Chestiunile si Rãspunsurile lui Papinian. si pânã la Hermogene si Charisius. Acesta fu Codul lustinian împãrtit în 12 cãrti si care trebuia sã aibã putere de lege în tot imperiul. înalti functionari administrativi. Histoire des sources du droit romain. ed. Dar lustinian chemã ajutorul lui Dumnezeu pentru aceastã „operã deznãdãjduitã". mai ales cele compuse de Ulpian. Oricât de importantã. Astfel se formarã trei serii de extrase: seria sabinia-nã. clasate. 1959. &ein.nãvSeKTai). Graba cu care s-a fãcut a împiedicat realizarea ei perfectã. fiind publicatã în 533. Paul si Gaius asupra Edictului perpetuu al lui Hadrian268 si care se numesc Libri ad edictum. 492. înainte de lustinian. Ch. Paris. Lucrarea. textele necesare ale jurisprudentei. Histoire de BasEmpire.. Paul si Scaevola. 562 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN despuia lucrãrile privitoare la jus honorarium. p. Berlin. în special din comentariile cu care Pomponius. von Lingenthal. doi avocati de merit si un profesor de drept de la scoala din Constantinopol. Multe puncte slabe au fost relevate în aceastã operã. o comisie formatã din 16 membri a fost constituitã. Diocletian si Teodosius al II-lea compuseserã astfel de coduri. 1892. pp. Sunt repetitii si sunt contradictii. antinomii. Dar mai ales sau pus la contributie Ulpian si Paul. într-un an si ceva lucrarea era gata: la 7 aprilie 529. Lucrarea era enormã: trebuiau sã se extragã vreo 2. 248-250. în aceastã operã. V. sub presedintia lui Treboni-an (11 avocati. pentru a pune la îndemâna juristilor. sub o formã comodã. op. Ulpian si Paul îmbogãtiserã tratatul de drept civil al lui Sabinus si care se. La 13 februarie 528. a doua 7 Justinien. Geschichte des griechisch-romischen Rechts. în fruntea cãrora stãtea Trebonian. Theofil. pp. 561 Y NICOLAE BANESCU natã sã strângã si sã claseze constitutiile imperiale de la Hadrian încoace. fu însãrci265 Ibid. lustinian avu norocul de a gãsi pentru aceastã operã uriasã un om eminent: Trebonian a fost sufletul acestei lucrãri si împãratul însusi o recunoaste. 266 stiinta lui multilateralã e schitatã de Gibbon. lustinian a îngãduit comisiei sã aleagã ce socoate mai bun. cit. E. 250. în sfârsit. cel mai vechi. cap. el vru sã strângã într-un corp de doctrinã pãrerile jurisconsultilor celor mai eminenti ai Romei vechi. Bury. începând de la Q.. o comisie de 10 membri. 1894. Materialele astfel adunate furã apoi cercetate în comisie. La 15 decembrie 530. sã se reducã într-un sistem usor de consultat si sã se punã capãt arbitrariului magistratilor265. IV. sã modifice. 4 profesori de drept: doi din Constanti-nopole.adune si sã se coordoneze toate aceste texte. P. a treia parte. pentru care se programaserã 10 ani. care au trãit în vecul al IV-lea. armonizate si distribuite în 7 cãrti. Dar opera personalã a lui lustinian furã Digestele (Digesta sau Pandec-tae . luând locul culegerilor de mai înainte de acest fel26'.000 de cãrti. II.

din doi avocati si dintr-un profesor de drept sã elaboreze un Cod nou. si aceasta a fost opera lui Trebonian. era autorizatã sã suprime constitutii întregi. pe când redactorii Codului Thedosian nu fuseserã autorizati decât la schimbãri menite a face textul fiecãrei constitutii mai clar. Dupã Ulpian. el fusese avocat la baroul prefecturii Orientului. El face obligatoriu anul al cincilea de studiu. lustinian se hotãrãste. Comisia era alcãtuitã din 16 membri: magister libellorum Stein. La 13 februarie 528. Enorma lucrare a fost terminatã în trei ani. în privinta textelor utilizate. Numãrul legilor publicate de lustinian în decursul celor cinci ani care urmarã redactiei Codului din 529 fu atât de mare încât o nouã editie se impuse. iar al cincilea Codului. cuprinzând 12 cãrti ca si cea dintâi. dintre care unii se urcã în timpurile Republicii romane. * Justinien. 268 Codificarea rescriptelor imperiale impuse de el ca singura legislatie. Cãtre octombrie 529. Originar din Pamphylia. profesor la Beyruth. ajutat de patru membri ai comisiei Digestelor. pe când lucrãrile pentru Codul Theodosian tinuserã aproape nouã ani. singura pe care o posedãm. Dupã publicarea Codului. câteva luni dupã publicarea Codului. precum si legile posterioare acestora. si la 16 decembrie 533. destinat studentilor în drept. care a dat singur o treime a lucrãrii. cu ajutorul cãreia sã strângã într-o singurã operã ceea ce ar trebui sã se extragã din scrierile jurisprudentei clasice. sã reia proiectul theodosian de a codifica si mostenirea jurisprudentei clasice. si stabileste în primul an de studii Institutele si primele cãrti din Digesta. cu aceleasi drepturi cu care fusese învestitã comisia Codului. Izvoarele sunt scoase din aproape 40 de autori. împãratul nu admite scoli de drept în afarã de cele de la Constantinopol. profesor de drept la Constantinopol. sã se mutileze textul lor pentru a se înlocui cu proza comisiei si. Lucrarea a alcãtuit Digestele.adesea sã se omitã interpretãrile jurisconsultilor. pp. cu toate acestea.Deo auctore). Comisia trebuia sã elimine orice contradictie si tot ce era perimat si inutil. Autorii erau Tre-bonian. împãratul însãrcina printr-o ordonantã o comisie compusã din 17 functionari în activitate sau retragere. dar cea mai mare parte a textelor apartin jurisprudentei secolelor al II-lea si al III-lea. si Doro-theu. . Roma si Beyruth. Redactorii erau investiti. Theofil. la sfatul lui Trebonian. înainte de publicare Digestelor. Editia a doua a Codului lustinian. fiind cãlãuza principalã a redactorilor. vine îndatã Paul271. lustinian promulgã constitutia sa (Tanta circa nos). cuprinzând legislatia în vigoare continutã în Codurile Gregorian. 564 Constantin. fie ea perimatã sau nu. ' f 563 NICOLAE BANESCU Nu e mai putin adevãrat. cã lucrarea lui lustinian ne-a transmis izvoarele dreptului roman si a fãcut prin aceasta un serviciu imens stiintei juridice si istoriei. în chipul acesta. redactatã de Trebonian în 50 de cãrti. pe care o tinu pânã la moartea sa. 4 profesori de drept (doi din Constantinopol si doi din Beyruth) si 11 avocati. manual elementar în 4 cãrti. Trebonian fu ridicat în functia de Chestor al Palatului sacru. Trebonian cumula chestura cu Magisterium officiorum™. 251-254. o multime de opere admirabile ale dreptului roman se pierdurã ori se alterarã269. Câteva sãptãmâni mai târziu constitutia promulgatã în aceeasi zi cu a Digestelor. care 1-au redactat dupã lucrãri analoge ale epocii clasice. care a dat putere de lege Digestelor. a cãrei întrebuintare fu interzisã. sã modifice textele pe care le pãstra si chiar sã contopeascã mai multe într-o singurã lege. Aceastã nouã editie fu promulgatã prin constitutia de la 16 noiembrie 534. Câtiva ani mai târziu. Comisia executã lucrarea în 14 luni. poruncind lui Trebonian sã constituie o comisie dupã alegerea sa. iar cei trei ani urmãtori sunt consacrati numai Digestelor. constitutia imperialã din 21 noiembrie 533 dãduse putere de lege Institutelor. în acest scop. reforma programa învãtãmântului juridic. 404-405. Hermogenian si Theodosian. terminã marea operã de codificare. Trebonian a fost sufletul acestei întreprinderi. pânã atunci facultativ. El a dat la 15 decembrie 530 o constitutie (.

pp. de simplificare. Anulã editia din 529 si acest text. Pentru tinerimea care dorea sã studieze dreptul. p. 274 Ch. Justinien. 256-260. Prin spiritul acesta de echitate. de aceea s-a lãsat condus. Pãtruns de influenta crestinã. Ulpian proclamase cã în dreptul natural toti oamenii sunt egali. Codul din 534 si Novelle (adicã esentialmente legile lui lustinian posterioare acestei date)272. era necesar un manual practic. 566 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN lut pe bunurile pe care le câstigã. ale dreptului celor 12 Table. Diehl. opera lui lustinian pregãti cãile pe care avea sã se îndrumeze legislatia modernã274. de ceea ce el numeste humanitas. în dreptul persoanelor. în ce priveste dreptul persoanelor. El puse pe Trebonian si doi profesori de drept -Theofil si Dorotheu .sã redacteze acest manual. 408-409. 271 Ibidem. e acela pe care îl posedãm . Tot asa în ce priveste bunurile. Femeia devine egalã cu bãrbatul. Fiul ajunge stãpân absoIbidem. eliberarea din sclavie fu încurajatã si fãcutã mai usoarã. 407. Acelasi spirit se impune fatã de conditia femeilor socotite pe treapta de jos a societãtii: curtezanele si actritele. XVI s-a obisnuit a se numi Corpus juris civilis întregul format din Institute. el a tinut. Aceasta fu refrezen-tatã de Institute (Institutiones). mostenitor al împãratilor romani. Prin aceasta. Teoria despotismului imperial e formulatã pentru prima datã în termenii cei mai expresivi si mai completi. de blândete. lustinian se gândea la aceasta încã din 530. în 533 si în acelasi an opera fu gata.latina . la fel cu Trebonian. Fetele. Digesta. emise de la 529 încoace: noul titlu e Codex repetitae praelectionis. cuprinzând 4600-4700 decizii. 85-87.sã fie pãstratã pe cât posibil ca limbã oficialã a imperiului2'73. Patriapotestas nu mai îngãduie tatãlui sã refuze consimtãmântul la cãsãtoria copilului. el a simtit caracterul adesea îmbãtrânit al vechiului Drept roman. în parte abrogate de mult. hotãra acum transmiterea bunurilor.De altminteri. cã orice om se naste liber si cã sclavia e o stare contra naturii. Sclavajul se îmblânzi mult. de interesul public si de naturalis ratio. apãru a doua editie a Codului. vechea conceptie a familiei dispare. lustinian se arãta încã mostenitorul Cesarilor Romei. 565 NICOLAE BANESCU Opera juridicã a lui lustinian a fost redactatã în limba latinã. Codul si Digesta nu erau suficiente. si acesta e un lucru caracteristic. ele se puteau acum cãsãtori cu oameni liberi si chiar cu persoane ele rang senatorial (vezi aici influenta Theodorei). Relatiile dintre tatã si copii se schimbã. Dar alãturi de aceste traditii ale trecutului pãstrate cu pietate în veacul al Vl-lea apar si idei noi. legea precizeazã si întãreste drepturile sale asupra dotei. Acelasi spirit se observã si în conditia sclavilor. 272 Ibidem. Se puse ca principiu dreptul natural al copilului de a mosteni o parte din averea tatãlui. sporitã cu deciziile sau rescriptele împãratului. p. Schimbãri revolutionare sunt prevãzute în dreptul de succesiune: rudenia de sânge. pp. Astfel principiile cele mai largi si mai echitabile ale dreptului gintilor stergeau definitiv regulile strâmte. care guverneazã fãrã control si a cãrui autoritate e de drept divin. Ceea ce ne mai izbeste în opera legislativã a lui lustinian e ideea statului constituit dintr-o ierarhie de functionari care se supun unui sef absolut. Le monde oriental. copilul nu putea fi dezmostenit. Afarã de cazuri foarte rare. în toate relatiile dintre membrii familiei se introduce un spirit de blândete si un viu sentiment al demnitãtii personale. O mare lãrgime de vederi strãbate în opera lui lustinian. care merg de la Hadrian pânã la 534. redactate dupã planul Institutelor lui Gaius. 567 în 534. ca limba dreptului roman . 411. numai din sec. surorile furã chemate la mostenire. pp. sau cel putin motivele acestui refuz trebuie sã fie înfãtisate magistratului. prin bãrbati si femei. în ce priveste dreptul lucrurilor.

. orice comentariu. Pe deasupra.. Pentru completarea operei sale. ut omnibus sit nota propter facilem interpretationem"278. interpretãri. Caesarea. tit. orice schimbare. în momentul în care lustinian lua conducerea imperiului de Orient. impozitele nu se mai puteau încasa. le strânse prima datã.. dar se studiau foarte putine opere: un rezumat din Institutele lui Gaius..azi sub numele de Codul lustinian.-. cu toatã intentia anuntatã a lui lustinian...: . ceva din cãrtile lui Ulpian ad Sabinum si din cometariul sãu asupra Edictului.. Pentru a pãstra în puritatea sa originalã aceastã legislatie. pentru a pune ordine în lucruri. scoli de drept erau numeroase în Imperiu: la Constantino-pol..r278 Novelles.. O reformã se impunea.. pp. în al cincilea.. Alexandria si aiurea. Pretutindeni se arãtau motive de dezordine si tulburãri. lustinian întreprinse cu îndrãznealã aceastã reformã. De la 534-565 el publicã sub numele de novellae leges o serie de 154 ordonante. coli.. Sãrãcia din ce în ce mai mare a imperiului sleia izvoarele bogãtiei publice. Codul275. b. 266.">M\ b^>. în tot cursul domniei sale.-. •.. I.. II. Opera administrativã. Un nou program de stat se schitã. în primul an studentii (Justiniani novi) învãtau Institutele si primele 4 cãrti din Digeste. fondul de rezervã constituit de împãratul Anastasios era aproape secat. certurile religioase mãreau dezbinãrile interne si fãceau si mai acutã criza în care se zbãtea monarhia. cum se exprimã însusi lustinian întro ordonantã a sa: „nonpaterna voce legem conscripsimus sed hac communi et graeca. 8 cãrti din Responsa ale lui Papinian si cele 23 de cãrti din Responsa ale lui Paulus. Toate aceste lucrãri atestã marea activitate care domnea în scolile de drept în veacul al VI-lea276. pentru modificarea unei pãrti care ar fi impus mai târziu o schimbare. pentru a curma mai cu seamã abuzurile administrative. Berytos. situatia internã a monarhiei era foarte gravã. el o urmãri. învãtãmântul cuprinse cinci ani. 264-265. Un avocat din Constantinopole. ... în cazuri neprevãzute. 263-264. Ele n-au fost niciodatã reunite în colectie oficialã. Tot din dorinta de a pãstra curatã legislatia sa.. lustinian îsi rezervã siesi dreptul de a legifera în toatã libertatea. pp. Se permiserã numai traducerile si rezumatele (indices). VII.. Dreptul penal si procedura criminalã erau lãsate la o parte. Acest fapt nu împiedicã totusi parafraze la texte. lustinian organizã învãtãmântul juridic.. care în multe puncte însemnate modificarã dreptul Codului si Digestelor.rP ' 569 l NICOLAE BANESCU ceau noului regim mostenitorii deposedati ai lui Anas-tasios. 568 r ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN mentarii de multe ori întinse. Roma.. co5 Just. El opri orice studiu critic asupra textelor legislatiei. :r : ... în al doilea. tezaurul era gol. cu mare stãruintã.. p... pentru a fi mai bine întelese. Pentru a lecui toate aceste rele. învãtãmântul se fãcea pânã atunci în 4 ani..:" . Cea mai mare parte totusi se referã la afaceri administrative si eclesiastice si au prin aceasta un mare interes pentru istoria administrativã a domniei... Introduse în administratia bizantinã unele principii esentiale si prin aceasta domnia sa reprezintã un moment important în . Iulian. obiceiurile dezastruoase ale administratiei publice produceau o mare nesigurantã si o mizerie adâncã. în 555277Novellele furã scrise în greacã. al treilea si al patrulea an se studiau Digestele. în provincii. La Constanti-nopol factiunile Hippodromului frãmântau populatia cu rivalitãtile lor si întretineau opozitia pe care o fã276 Ibidem. lustinian hotãrî prescriptii cu privire la cercetãrile stiintifice. lustinian pãstrã pe primele trei... o mare reformã se impunea. 277 Ibidem.

Un vechi obicei al Bizantului era de a se lua sume considerabile de la cei care erau numiti ca guvernatori ai provinciilor (suffragia) si aceste sume mergeau parte la împãrat. spiritul sãu autoritar era condus în chip firesc cãtre centralizarea administrativã. sã nu primeascã bani. Cei care aspirau la asemenea posturi erau nevoiti sã se împrumute cu dobânzi enorme. El avea o sincerã dorintã de a face bine. noul numit se îndatora sã guverneze fãrã înselãciune. sã pedepseascã pe vinovati. aducând în capitalã fermentul revolutiei80. De aceea. un act de recunostintã cãtre Dumnezeu care-1 coplesise cu binefacerile sale. 463 si urm. afarã de taxele permise. lustinian fu adânc miscat de aceastã stare de lucruri nefericitã si primejdioasã. 463-464. o grijã realã fatã de supusii sãi. Pentru a ne face o idee despre cauzele multiple ce impuneau aceastã reformã.. prin acest jurãmânt. adevãrati tirani feudali. în a doua sa prefecturã. II. Stein. pe care faimosii defensores erau neputinciosi a le apãra. al acelor suffragia. socotea cã rolul de reformator era o datorie a functiunii sale imperiale. orasele. lustinian fixã principiile reformei administrative la care a contribuit si loan din Cappadocia. toti câtia aveau de îndreptat plângeri împãratului. împãratul aratã cã ei obisnuiau sã ia de la contribuabili de trei si de zece ori mai mult decât plãtiserã . Mai contribuia la aceasta si un interes superior de stat: provinciile ruinate nu mai puteau da nimic pentru nevoile publice. Stein. e de ajuns a strãbate no-vellele lui lustinian. le devastau locuintele. în care autorul rezumã observatiile crude ale împãratului. p. 570 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN rea postului si ei cãutau sã si le procure prin mijloace neregulate pe socoteala provincialilor. Guvernatorii trebuiau sã trãiascã din salariile lor si sã se poarte pãrinteste fatã de populatie.istoria administrativã a Imperiului de Rãsãrit279. Justinien. Marii proprietari. Histoire du Bas-Empire. datoratã înainte de toate generozitãtii perechii imperiale281. serios constituit si recrutat cu deosebitã atentie. op. le uzurpau pãmânturile. tara se depopula. date pe 15 si 16 aprilie. tarinele se goleau de muncitori si agricultura încetase. 270-274. E. dupã expresia sa. „mâinile curate". Rãscoalele izbucneau adesea în provincii. Salariile nu erau de ajuns sã-i despãgubeascã de sumele cheltuite pentru obtine 1 Ch. ei întretineau pe cheltuiala lor bande de bucellari care pustiau tinuturile. parte la prefectul pretoriului. Diehl. si împãratul îi fãcu responsabili de plata integralã a contributiilor regiunii ce li se încredinta. împãratul mãri veniturile functiilor publice. Legislatia iustinianã mãreste influenta episcopilor în controlul administratiei. 572 . scãzu mult sumele plãtite la numire si permise sã se plãteascã numai anumite sume (awr\&eiai) pentru obtinerea brevetului de numire. era pustiite. cit. adevãrate documente oficiale în aceastã privintã. Aboli sistemul cumpãrãrii functiei. iar acest lucru sleia tezaurul. încorporau la domeniile lor bunurile altora. pentru nedreptãti diferite. 270. ducea la coruperea justitiei si la demoralizarea generalã în provincii. prin douã ordonante (novellele 8 si 17). Acestia trebuiau apoi sã se intereseze de strângerea contributiilor. Episcopii erau invitati sã supravegheze purtarea guvernatorilor si sã E. Apoi impuse oricãrui functionar depunerea unui jurãmânt solemn prin care se obliga a servi credincios pe stãpânii sãi lustinian si Theodora prin care declara cã a obtinut functia fãrã a da nimãnui bani ca suffragi-um. El cerea necontenit ca functionarii sãi sã aibã. Soldatii apãsau ele asemenea greu asupra locuitorilor. 571 NICOLAE BANESCU strãduia sã creeze un corp de functionari disciplinati si docili. sã fie drepti în judecãtile lor. op. în 535.. De aici. cit. pp. Iar în Constantinopol imigrau în masã multimea nemultumitilor. lustinian se 280 Diehl.pentru functia lor. cu integritate si cinste si sã apere pe supusii împãratului de orice violentã. Pentru a împiedica exploatarea contribuabilor.

c. dispãreau vicarii diecezelor. nu încercã o revizuire completã a sistemului existent. Aceastã novellã nu a putut fi primitã cu bucurie de municipalitãti. desfãcute din dieceza Asiei. Reorganizarea provincialã. Tot asa. 283 Stein. cit. pp. 284 Buiy. Byzance et la mer. care serveau odinioarã de intermediari între administratorii provinciilor si prefectul pretoriului. Diehl286. crescutã mult prin anexiuni recente. Quaestura exercitus. aceea de quaestor lustinianus exercitus (quaestor iustinian al armatei). în acelasi timp în care numãrul provinciilor si deci al guvernatorilor scãdea. cit. 1966. Ahrweiler. Acesta e începutul sistemului care a creat la începutul secolului al VH-lea regimul „themelor". un illustris depinzând direct de împãrat. legãtura dintre cele 5 provincii pu285 Stein. în veacul al V-lea.] 574 l ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN se sub ordinele quaestondui armatei era caracterul lor maritim sau quasi-maritim. II. op. care era navigabilã pentru cele mai mari vase ale epocii. Provinciile fuseserã mereu îmbucãtãtite284.provincia insulelor (adicã Cyclaclele si arhipelagurile însirate de la Lesbos pânã la Rhodos) si Caria. lustinian cãutã sã o restaureze printr-o reformã. putine schimbãri se fãcuserã în amãnuntele sistemului provincial care fusese întocmit de Diocletian si modificat ici-colo de urmasii sãi. 338-339573 fãcu multe schimbãri în care se depãrta de la principiile lui Diocletian. El combinã în unele cazuri provincii mici pentru a alcãtui mari guvernãminte. reuni într-un singur guvernãmânt cele douã provincii vechi ale Libiei. reorganizat dupã un plan simplu. Aceastã nouã circumscriptie cuprindea Moesia secundã si Sci-tia — cele douã provincii danubiene care fãcuserã parte pânã acum din dieceza Thraciei . ca sã rãspundã de actele sale. dar 282 Diehl. Functia de defensor civitatis ajunsese nefolositoare în practicã. Cele douã provincii: insulele si Caria sunt originea „themei Carabisiani". pp. op. Confirmarea vechii reguli dupã care guvernatorul trebuia sã rãmânã în provincia sa timp de 50 de zile dupã iesirea din functie. defensorii sã decidã procese în valoare de pânã la 300 nomismata si în cazuri criminale mici283. desfãcutã din dieceza Orientului. pe lângã vechile atributii.. Au fost date tot atunci si alte câteva legi. 276 si urm.. deoarece poruncea ca în fiecare oras cetãtenii fruntasi sã îndeplineascã functia timp de 2 ani prin rotatie si impunea ca. care voia un guvernãmânt local mai puternic si o putere centralã mai ascultatã. Cum aratã foarte bine Stein283. trebuie amintitã în mod special. si sediul administratiei sale se aflã la Odessus (Varna). cãci Moesia secundã se întindea de-a lungul Dunãrii. cum a arãtat Ch. precum si insula Cipru. Consideratii de ordin militar au determinat aceastã creatie: quaestor exercitus e înainte de toate un general însãrcinat cu apãrarea Dunãrii de Jos. 467-468. Presses Universitaires de France. [Aceste aspecte au fost reluate de H. care nu puteau avea o atitudine independentã fatã de guvernatori. fiindcã era îndeplinitã de oameni fãrã influentã sau situatie. ca sef civil si militar al teritoriilor puse sub autoritatea sa. si deasupra guvernatorilor de provincii fu pus un magistrat superior.. si în celelalte pãrti. pp. Dar într-o novellã (din 15 august 535) atribuitã de Stein influentei lui loan de Cappadocia se încearcã reînvierea institutiilor municipale pe bazã laicã. 474-475. O lege din 18 mai 536 înfiinta o magistraturã cu caracter special.reclame stricta aplicare a legilor. lustinian. pentru protectia poporului împotriva abuzurilor administratiei. . prin novella 31 din anul 536 fu împãrtitã în 4 provincii. Just. Egiptul. Paris. Armenia. al cãror text trebuiau sã-1 afiseze pe usile bisericilor282. Macedonia II fu reunitã cu Dardania.

Trei limites au fost formate în Egipt. si fãceau sã sufere administratia. p. Et. Ei iau titlul de duce si întrunesc în mâinile lor puterea civilã si comandamentul militar. pentru a simplifica mecanismul administratiei si pentru a întãri autoritatea publicã. la aproape 3 ani dupã ultima novellã reformatoare. byz. în cele douã Moesii si în Dacia. pe lângã cã tribunalele capitalei erau încãrcate de afaceri mãrunte. De acum înainte. venalitatea si partialitatea judecãtorilor. pretori. cum a fost Strategius. al cãrui loc îl luau. Ahrweiler. în Egipt prefectul augustal. al Moesi-ei. înalte demnitãti ale unor aristocrati mari latifundiari. el a adãugat la „magister militum11 pentru Thracia si Illyricum încã unul. Diehl. 290 si urm. Sa cãutat a se mãri tot mai mult prestigiul ducilor. în Arabia si Fenicia vechiul praeses fu ridicat la rangul de moderator. 576 tanei. La puterea civilã. a organizat de-a lungul limes-ului districtele militare conduse de duces si ocupate de trupe speciale. fãrã posibilitatea de recurs. Ei aveau rangul de spectabiles si erau împodobiti cu titlul lustiniani. înainte de toate însã. ei unirã o largã autoritate asupra soldatilor cantonati în circumscriptiile lor. ai cãror sefi sunt total independenti unul de altul. întãrind armãtura administrativã a Statului288. care cuprindea 9 provincii civile grupate din punct de vedere militar în 3 ducate. De aceea toti administratorii nou creati de lustinian în diecezele Pontului si Asiei. 1905. proconsuli. Era cunoscutã încetineala justitiei. în Orient cornitele Orientului. lustinian a reorganizat si marile comandamente militare. reuneau în mâinile lor atributiile si apuntamentele vechiului praeses si 286 Ch. creând „magistri militum" pentru Armenia si Mesopotamia. Siria. op. limi287 Ch. pentru apãrarea frontierei.. iar cele douã provincii ale Cappadociei furã unite sub un pro^ consul lustinianus. în unele pãrti se pãstrarã aceste puteri.câte un comes lus-tinianus (comites). comiti. Diehl. Aceastã întârziere si-o explicã Stein prin pregãtirea specialã de care a fost nevoie pentru reorganizarea Egiptului. ei puteau judeca în apel chiar cauze de o valoare sub 500 bani de aur [nomisme]. Un magister militum per Orientem comandase pânã la el întregul teritoriu ce se întindea de la Marea Neagrã pânã în Egipt. 282. Din aceastã pricinã. în Pisidia. . comes sacra-rum largitionum). Prin statutul din 539. un moderator fu pus în noul Helle-nopont (unit acum cu Pontus Polemaniacus). lustinian se hotãrî sã reuneascã în mâinile aceluiasi functionar puterile civile si militare. el aplicã sistemul. Just. în Palestina si Armenia I la rangul de proconsul. fãcând parte din dieceza Pontului. câteva comenzi au fost înjumãtãtite în Siria si pe Eufrat. Legea pe care o institui apãru în primele luni ale anului 539. alti duces au fost stabiliti în Armenia. toate cauzele de o valoare mai micã decât 500 aurei287. în Europa. pentru binele supusilor sãi. e acum împãrtitã în 5 circumscriptii. moderatori. pentru a tine în frâu elementele de descompunere feudalistã. cit] 575 duce. lustinian remedia si sistemul judiciar. Prin aceasta. Reforma administratiei egiptene trebuie consideratã drept opera lui loan de Cappadocia. în epoca lui lustinian erau douã provincii intitulate Armenia. dar în provinciile mai dificile. proasta evidentã. Paflagonia. furã autorizati a judeca în apel. Armenia III. Un lant continuu de fortãrete a fost înãltat de-al ungul frontierelor. Lycaonia. lumea dãdea nãvalã în Constantinopol pentru a depune plângeri împotriva primilor judecãtori si acest fapt pricinuia mari cheltuieli pentru împricinati.în sfârsit. p. Aveau atributii de ordin financiar si un drept de jurisdictie foarte întins. în vreme ce altii vegheau la Dunãre în Scitia. unde erau de învins rezistente mari (monofizismul protejat de Theodora. aceastã diecezã. lustinian a împãrtit aceastã comandã. în Thracia se instituirã pretori (praetor lustinianus). Se punea astfel capãt rivalitãtilor care fãceau administratia publicã ineficace. [Opinie diferitã la H.. în Isauria. prefectul augustal e abolit ca sef civil al întregii dieceze a Egiptului. Galatia .

împãratul a distribuit aceste dis1 Stein. lustinian introduce legislatia promulgatã de el în Vestul recucerit. Sub autoritatea prefectului. iar contributiile realizate împãrtite. Africa. Nicopolis) plus parte din Pontus Polemoniacus (Trapezus si Cerasus). A fost reconstruitã dupã modelul roman. donatii fãcute de regii barbari. district dincolo de Eufrat. apoi. Belisarie în Africa si Narses în Italia organizau apãrarea frontierei. aflat sub un guvernator cu titlul de moderator. Vechiul sistem de impozite fu restaurat. Armenia a treia . în fruntea guvernãmântului civil al Africii a fost asezat un prefect al pretoriului. 2. purtând tilurile consulares Bury. Zela si Brisa). 1. Italia. Armenia secundã . Satala. sub un pretor289. în Africa si Italia recucerite.parte din vechea Armenia primã (Teodosiopolis. al Romei si al Italiei. preocupat sã dea populatiilor imaginea exactã a administratiei romane asa cum ele o cunoscuserã mai înainte. Narses a fost un real vicerege. De asemenea. cum a fost înainte. 5: .restul din vechea Aremnia primã si parte din Pontus Polemoniacus (Comana. cit. duci comandau districtele militare (limites) create de-a lungul frontierei. exigente politice sau militare impuneau concentrarea întregii autoritãti întro singurã mânã. 476-480. i 579 NICOLAF. care pânã atunci fuseserã în afara sistemului provincial. Spania se aflau sub autoritatea unui astfel de magister. 4. între arca prefectului si casa largitiones.. lustinian sterse tot ce reamintea „tirania" barbarã. II. care transformau Orientul.Prin no-vella 31 din anul 536. mãsuri economice luate de ei în favoarea colonilor sau sclavilor erau anulate si Pragmatica restaura proprietarilor romani toate pãmânturile pe care le aveau înainte de Totila. 4. Appendix. dupã 538 un prefect al pretoriului era numit în Italia si regimul administratiei civile era stabilit dupã capitularea Ravennei. ed. principiul reorganizãrii administrative în Africa a fost acela al vechii separatii între autoritatea civilã si militarã. Ca si în Italia./ tricte din nou. în Africa. op. Numeroasele oficii care controlau detaliile îi ajutau pe functionari si asigurau predominarea conducerii civile în prefectura Africii. Fiecare provincie forma o mare comandã cu un magister militum în frunte. Restul din Pontus Polemoniacus a fost unit cu vechiul Hellenopontus pentru a forma un nou Helleno-pontus. 578 si praesides. 3.Sophanene. Armenia primã . Solomon si Germanos au combinat functiile si chiar titlurile de prefect pretorian si magister militum.vechea Armenia secundã. pp. Dar acestea erau numai abateri exceptionale de la principiul stabilit. creând 4 provincii ale Armeniei. în Africa erau la început 4. De la 535 un praetor era în fruntea Siciliei recucerite. în parte din Pontus Polemoniacus si în parte din noi teritorii. formate în parte din cele douã vechi provincii. Un comes sacri patrimonii per Italiam fu numit si imperialii logotbetae cereau cu rigoare rãmãsitele din timpul regilor goti. în practicã. îndatã dupã aceea. în tãrile cucerite de lustinian. Reformele acestea. asistat ca mai înainte de 2 vicari. nu au fost introduse si în Occident. pãstrã. Colonea. Sardinia si Corsica tineau de prefectura Africii. voi. Honorias si vechea Paflagonia au fost unite într-o nouã Paflagonie. estul Armeniei a treia (capitala Martyropolis). având în subordine 7 guvernatori. Armenia a patra . functionarii civili guvernau cele 13 provincii în care a fost împãrtitã peninsula. Reorganizarea a fost fãcutã prin pragmatica sanctiune din 554. împãratul. Gibbon. Tot asa au stat lucrurile si în prefectura Italiei reconstruitã. V. dar strict separatã de cea civilã. Contracte semnate în timpul lui Totila. La nevoie. BÃNESCU Administratia militarã era în acelasi fel orânduitã. vechile împãrtiri administrative si deosebirea dintre puterea civilã si cea militarã. nr. fiindcã în acelasi timp.

în care se demascã administratori abuzivi si în care soldatii se mentioneazã ca o adevãratã plagã a provinciilor. Milan fu ridicat din ruine. pentru a grãbi împãrtirea justitiei si a scãpa capitala de o multime turbulentã. orase noi construite pe platoul înalt al Numidiei. acum abolit291. Avea si functii judiciare. în aceste districte stationau trupe speciale. 581 NICOLAE BANESCU care au zguduit tara. Recrutati dintre localnicii de la frontierã. sã se interzicã purtarea armelor celor care nu erau înrolati în armatã. Acesti gentiles sau foederati fac un tratat perpetuu cu împãratul. a protejat si îmbogãtit Biserica si a reparat dezastrele rãzboiului. Nu puteau pãrãsi niciodatã limesul. lustinian se mãgulea cu faptul cã a restabilit ordinea. judecãtor suprem si prefect al politiei în acelasi timp292. ^aits] 580 Disperate. abuzurile functionarilor continuau ca si înainte. în 539. dupã devastãrile crunte ale rãzboiului. primind un subsidiu anual (annona). Se puteau cãsãtori. a cãutat sã restaureze marea aristocratie. li-mitanei. Car-thagina împodobitã cu un palat. Pe lângã acestia. Neapole ajunse un mare port comercial290. Aceste reforme administrative au fost completate printr-o mare operã de lucrãri de utilitate publicã. sã-i trimitã la domiciliu pe cei care nu aveau motive serioase sã rãmânã în capitalã. sã vegheze ca acestia sã-si termine treburile repede si sã se întoarcã acasã. cisterne. quaesitor. . ei primeau feude. se hotãrî. Grupati în regimente. 22-24. si totusi. iar tribunalul sãu se ocupa cu anumite cazuri de crime293. Ei pun contingentele lor la dispozitia ducilor din limes si sefii lor primesc de la împãrat un fel de învestiturã. Toate viciile. Dacã ne întrebãm acum care a fost rezultatul marii reforme din 535.Tripolitana. lustinian a fost nevoit sã repete ordonantele sale. împãratul a usurat impozitele. lustinian încercã sã încorporeze în armata imperialã popoarele barbare locuind în împrejurimile imperiului. Pentru a li se pune capãt. pp. biserici. El trebuia sã-i asiste pe cei care aveau motive legitime pentru a veni în capitalã. un fapt ne izbeste de la început si anume cã. provinciile de Vest au apelat la împãrat sã le ajute în mizeria lor. porturi deschise. pânã la sfârsitul domniei. lãsând tinuturile luni întregi în pãrãsire. lupte cu armele. în timp de pace cultivau pãmântul si vegheau cãile ce treceau prin limes. Mãsurile au adus o realã prosperitate. de-a lungul frontierei Alpilor. în timp de rãzboi. lustinian auzi acest apel. strivite de impozite. ei stationau în orase întãrite si castele de la frontierã. provinciile erau rãu guvernate. patru erau si în Italia. pacea publicã a fost mereu tulburatã. lustinian s-a interesat îndeosebi sã înzestreze orasele cu asemenea lucrãri: terme. Ravenna înfrumusetatã cu constructii ca Sân Vitale si Sân Apolinare în Classe ajunse o capitalã. ca semn al suveranitãtii romane. în prima parte a domniei sale. Numidia si Mauritania. Ceea ce e mai grav. Roma pusã în posesia privilegiilor care sã-i dea o înviorare economicã. apeducte. textele oficiale ne reveleazã omoruri. sã atragã atentia asupra prescriptiilor date. Au fost luate mãsuri în Africa în scopul restaurãrii cultivãrii câmpurilor. dupã tipul celor vechi. necontenit. By-zacena. luau armele si apãrau postul încredintat lor sau împreunã cu trupe similare îi respingeau pe nãvãlitori. districtele furã repopulate. dãinuiau si înfloreau. împãratul înfiinta la Constantinopol un magistrat extraordinar. History. si sã ridice din ruine pe cele nimicite de cutremure sau incendii. Depopulate. acte de brigandaj. rãscoale ' Diehl în Cambridge Med. doborâtã de Totila. lucrãri de utilitate publicã furã ridicate în orase. Duci erau si în Sardinia si Sicilia. El a înlocuit pe praefectus vigilum (vwre-Jiapxog) subordonat mai înainte prefectului orasului. atât de cenzurate în ordonantele din 535. Aceasta se constatã din numeroasele novelle. Prokopios ne-a schitat în Istoria secretã mizeria pe care restaurarea imperiului a adus-o în Africa si Italia. în 539. Au fost luate mãsuri similare si în Italia. comandati de tribuni. în care împãratul se plânge de întârzierea cu care noii functionari iau în stãpânire cârmuirile lor. splendide bãi.

Legile împãratului ne aratã. Cei care erau fiziceste capabili si refuzau aceste sarcini. N1COLAE BÃNESCU toate fãceau sã creascã nevoia de bani si lustinian insista totdeauna sã se încaseze cele datorate de supusi. un contrast între aceste eforturi ale lui lustinian si mizeria populatiei din provincii. De-a lungul întregii sale domnii.6Kr\vaa. un nume care sugereazã. tot efortul lui de a împiedica abuzurile functionarilor si a apãra populatia de excesele colectorilor de impozite. era si judecãtor si sef de politie: „Pretorul poporului" (. ci o mostenire a trecutului. pp. pompa curtii. 294. Adãugirea de impozit era numitã epibole. în timpul celui de-al doilea rãzboi persan. lustinian pãstrã acest principiu. 80.ducea la contributii insuportabile. E. pentru aflarea lor.•> niei. Aceste proprietãti erau numite 6^. E probabil totusi cã în provinciile orientale. necesitãtile domniei silindu-1 a da cel dintâi exemplul încãlcãrii legilor pe care le promulga.coemptio (avvatvri) . rãzboaiele purtate. constructiile. a fost sub aceastã domnie greu de suportat pentru populatie. Când o provincie nu avea provizii suficiente. Hist. 583 . Sistemul. acestora li se atribuiau anumite obligatii privind serviciile publice. Micile proprietãti ale arendasilor liberi dintr-o comunã erau socotite unitate fiscalã. trebuie sã recunoastem cã abuzurile stigmatizate n-au fost în cea mai mare parte inventate de lustinian. în genere apãsãtor în Imperiul bizantin. 582 Prefectul orasului a fost degrevat de o parte a rãspunderilor sale. . pp. Este. Stein. Pentru a alimenta tezaurul. el avea nevoie de sume enorme. dar nu pare sã-1 fi fãcut mai aspru decât înainte. atunci când pãmânturile rãmâneau necultivate. acest fapt nu are altã explicatie decât lipsa unei mâini energice care sã ducã la executarea ordonantelor. care era cunoscut ca o cumpãrare în comun . emp. care. Altã institutie apãsãtoare era epibole. El a fost mai putin liberal si prudent decât unii predecesori în anularea rãmãsitelor acumulate si în scutirea provinciilor devastate de invazie. op. Sistemul impozitelor. Politica financiarã. 291 V. d. ale cãrui atributii erau sã-i pedepseascã pe hoti. op. 293 Vezi Bury. Drept urmare. de fapt. 584 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN invaziile dusmane si ciuma au pricinuit ruina multor proprietari si cã aplicarea acestei epibole a fost adesea foarte stânjenitoare295. lustinian era incapabil în aceastã privintã.. cã era un impozit pe clãdirile înalte296. nu avea nici un scrupul. II. prin crearea unui nou post de demnitar. pe proprietarii vecini rãspunzãtori de impozitele acestor pãmânturi. însã. 334-336.npaiiwp TOV Sfmov). 292 Nov. care. împãratul trebui sã creeze impozite noi si sã impunã o rigoare exageratã în administrarea finantelor. Cheltuielile mari ale dom. strivitã de impozite. 455 si 803. Prokopios aruncã rãspunderea pentru aceasta asupra lui lustinian. cit. lustinian a suferit din cauza lipsei de bani. p. Cu toate criticile ce i s-au adus.în privinta celor care nu aveau un loc de muncã. Diehl. Rom. ca si quaesitor. Pentru rãzboaiele sale de cucerire. pentru constructiile sale uriase. lustinian a dat o lege în 545 pentru a-i apãra pe locuitori. 294 Ibidem. în anumite cazuri. Dacã rezultatul a fost lamentabil. Nu era o noutate faptul cã locuitorii provinciilor prin care treceau trupele la rãzboi erau obligati sã procure hrana necesarã soldatilor si nutretul pentru cai si sã le transporte în lagãre. cit. Prevedea sã fie plãtiti pentru tot ceea ce procurau armatei si nici o contributie în bani nu trebuia cerutã de la ei294. Un impozit care pare a f i o noutate si despre care nu gãsim urmã în legislatia imperialã este asazisul ae-rikon (ãepiKOV). 349-350. pentru luxul imperial de care era înconjurat. fãcea. trebuia sã si le procure din altã parte. rãspunzãtoare pentru toatã suma impusã membrilor ei. cum observã Bury. ofthe lat. erau expulzati din oras. pentru cheltuielile politicii sale fatã de barbari..

„Archives de l'Athos". în sec. Ostrogorsky: âftp desemna amenda plãtitã fiscului bizantin pentru diverse încãlcãri ale legii (cf. bunurile private si domeniile coroanei s-au extins considerabil. constând din proprietãti confiscate. el a fãcut un comert foarte rentabil cu functiile onorifice. Actes de Xeropotamou. fãrã a mai fi recrutati soldati noi. 350. ai cãror functionari aveau salariu. iar domeniile care-1 compuneau sunt încredintate curatorilor (. 1964. altul la Hieron (iesirea din Bosfor). Acelasi împãrat a vândut locuri în scho-lele palatine. Originea sa o gãsim mai înainte în timp. astfel încât a trebuit ca o parte din ei sã facã garnizoanã aiurea. Iar monopolul mãtãsii corespundea unei necesitãtii. Dolger si G. care se obtinea prin plata a 100 livre aur. posesiunile sale erau luate de cãtre fisc. Se aplicau si confiscãri la adresa vinovatilor. si Jacques Bompaire. 2). de câte 500 de oameni. care controlau sã nu se producã evaziuni fiscale: un functionar era la Abydos. pasul decisiv în evolutia care a dus la acest rezultat pare a data de ia lustinian.curatores divinae domus). împãratul Anas-tasios I instituise un nou ministru. completându-se efectivele celor 7 scholae existente. în cele din urmã. în special în Galatia. Evident. în caz de moarte a unui proprietar. Dacã mai târziu. lustinian a mai fost acuzat de Prokopios pentru traficul cu functiile înalte. De asemenea. aceste 4 scholae de datã recentã au fost suprimate fãrã despãgubiri297.] 585 moniale. dar primeau si o cotã din taxele încasate. acest lucru a fost continuat. cu repercursiuni neplãcute: abolirea consulatului. unde mortii rãmâneau înscrisi pe liste. 128 (anul 545) persoanele rãspunzãtoare sunt descrise ca oi o/id<5ouÂa rj o\i6KT\vca xcopia xrex-TTj/jevot (Bury. echivalând cu achizitia unei rente viagere. 350 n. în provinciile din rãsãrit. [în aceastã privintã. în loc de a încorpora proprietãtile confiscate în res privata. chestiunea a fost transatã de cãtre F. 296 II. Unele schimbãri s-au fãcut si la vama din Constan-tinopol. ceea ce a avut urmãri negative pentru valoarea acestei trupe. Dar acum taxele vamale erau încasate atunci când corabia ajungea în portul capitalei. cei numiti pe bani nu serveau ca ofiteri subalterni. II. în paguba proprietãtii private vecine. X. III. scãderea pensiilor oficialilor servind în birourile centrale a fost tot o mãsurã impopularã. lustian a fãcut o altã schimbare: patrimoniul dispare. dupã cum aratã Stein. ci numai ca gãrzi de corp ale împãratului. Paris. p. Existau însã posturi de observatie în Hellespo'nt si Bosfor. Inovatia operatã de Justinian a constat în aceea cã ambele statiuni au fost transformate în vãmi pentru importuri. Sub Iustin I. care lipsi populatia de spectacole. contribuind la scumpirea bunurilor. cumpãrarea unei 586 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN demnitãti fãrã functie efectivã e de mult timp ceva legal. „Istoria secretã" îi imputã lui Justinian faptul de a fi instituit monopoluri. drept o afacere personalã a împãratului. Numãrul de protectores domestici s-a mãrit. Parcimonia lui devine si mai criticabilã în cazul armatei. Ceea ce pare adevãrat este economia fãcutã de lusti-nian. astfel încât. col. 146). ei fiindu-i echivalentã „gloaba" din Evul Mediu românesc. comespatrimonii. Domus divina era patrimonium si curatorul pare a fi fost un functionar de curte mai degrabã decât unul de stat. Cel din Hieron purta mai târziu si titlul de Ko^Tjq toi) 'lepov KOU IlOVTOX). care controlau exportul mãrfurilor prohibite. lustinian a distribuit demnitãti de illustris cu aceeasi profunzime (larghete). desi erau prea numerosi pentru a stationa toti în capitalã. de asemenea. Creatiile masive de il- . au fost create alte patru.Bunurile imperiale au sporit prin recuperarea Africii. Monopolul armelor nu avea motive economice (particularilor fiindu-le interzisã cumpãrarea armelor). Zenon a creat consulatul onorific. Ei erau plãtiti cu salariu fix si nu primeau nimic de la co-rãbieri. în realitate. urmate de alte serii de abuzuri. lustinian având intentia de a considera administrarea domeniilor patri295 în Nov.

spolierile guvernatorilor . dreptul de patentã. presãra pãmântul cu cadavrele oamenilor si animalelor301. Masa de illustres creatã îl sili pe lustinian sã nu permitã intrarea în Senat decât pentru patricii298. Lydus. 299 V. Diehl. cit. 443-444. amintind cã multimea mizeriilor clin epocã . numai cã el îi dãdu. ãepiKOV („taxa aerului"). taxele puse pe mãtase. p. lipsit de o parte însemnatã a contributiilor. du Bas-Emp. 588 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN în sfârsit. loan de Cappadocia a obtinut de la lustinian legea din l septembrie 531. provinciile trebuiau sã procure grâul si acesta era pentru contribuabili un izvor de abuzuri nemãrginite. îngrãmãdite în hambarele imperiale.bolile. Acesta fu empokr\. Contravenientii erau amendati cu 10 livre aur.. Hist. KanviKov.lustres onorari a depreciat mult illustratul vacant si a accelerat sub lustinian deprecierea progresivã a tuturor demnitãtilor. adjectio. amenintat cu ruina. taxele mari care loveau comertul pe mare. mostenirea vechii administratii romane si. o nouã organizare si impuse o rigoare nemaiîntâlnitã în aplicarea sa299. Când recolta era prea bogatã. între acestea trebuie amintite dreptul de vamã perceput la intrarea în Helespont si Bosfor. Monopolul industriei mãtãsii a sãrãcit industriasii . lovea clãdirile. 298. oameni pentru transportul demnitarilor. Acestea erau contributiile în bani. însã Supra. Ch. a da cânepa pentru pânzã etc. 296. iar când era prea slabã si capitala era amenintatã de foamete. 428-429. op. cei care nu erau proprietari plãteau impozit personal. rãzboaiele.. Alãturi de acestea. quaestor lustinianus exercitus. cai. armatei. pe care Prokopios îl atribuie lui lustinian. în a întretine podurile si soselele. dupã spusele unui istoric contemporan. II. dintre care unele. prin urmare.. Nu numai cã li se ridica grâul. prin rãspunderea colectivã a grupelor cadastrale (o/id<5ot>Ao:) si fiscale (o/iofc^vcra) îsi asigurã încasarea integralã a impozitului. 297 V. în sfârsit. dãrile în naturã (annonae) tineau un loc tot atât de mare. 428-432. voi. impozitele indirecte. cit. în Constantinopol. aprox. care constau în a da cãrute. op. op. care. 300 E. Diehl. dacã e sã-1 credem pe Prokopios. adesea stricate. cit. un regulament al lui Zenon (478) interzicea construirea de iesinduri cu o înãltime mai micã de 15 picioare. se adãugã greutatea mare a impozitului enifto^r]. -corvezile de tot felul. necultivate. foametea. capitatio humana. 298 E. 3 587 NICOLAE BANESCU La impozitul funciar. Legislatia imperialã se ocupa de mult timp de politia constructiilor. atât de greu. 5 m. Existau apoi sarcinile extraordinare. fiindcã ea exista dinainte. Un alt impozit despre care am amintit. Hist. legiuitorul legã de pãmânturile cultivate pe cele sterile si. Pentru întretinerea trupelor. functionarii storceau provinciile pânã le secãtuiau. Un mare numãr de functii au fost create: un al treilea magister militum praesentalis. curierilor împãrãtesti. duBas-Emp.. pentru alimentarea capitalei. V. Atunci. prefectul îi silea pe provinciali sã rãscumpere foarte scump cerealele. dar supusii trebuiau sã-1 transporte din fundul provinciilor pânã în orasele unde stationau trupele sau pânã în porturile în care se îmbarca pentru Bizant: corvoadã grea. obtinând astfel un mare venit pentru Prefecturã300. mai ales a spatiilor libere dintre ele. pãmânturile rãmâneau pãrãsite. extinzând dispozitia lui Zenon la toate orasele imperiului. pe care lustinian nu a inventat-o. pe care un sistem de repartitie gresit îl fãcea si mai apãsãtor.adusese depopularea satelor.. II. iar fiscul era. p. Stein. si acoperirea „aerului" acestor 15 picioare prin coloane sau ziduri. 296. pp. fiscul cerea contributia de grâu în bani. erau de primã necesitate. Stein. despre care am vorbit si pe care îl reluãm din perspectivã fiscalã. pp. n. Dacã grâul era prea mult pentru capitalã. a tãia arbori si a-i face scânduri pentru construirea galerelor. cum era fabricarea pâinii. curatorii caselor divine. îVV 589 Era apoi organizarea în monopoluri a celor mai multe industrii.

dupã ce spune câteva cuvinte despre starea proprietãtilor private. încât reprimarea lor poate fi anevoie încercatã de o singurã persoanã învestitã cu o mare autoritate. op. totusi el nu a reusit sã zdrobeascã complet marea aristocratie funciarã. la corvezi si la e. Rezultã din aceste declaratii cã seniorii din Cappa-docia se bucurau de puteri depline în provinciile lor. Domenii întinse apartineau de asemenea bisericilor si mãnãstirilor.. . Aparatul sãu de casã era aproape regal. Cunoastem aceastã luptã din novelle si papirusuri. si cã puneau mâna pe proprietãtile particularilor. consilieri si colectori de impozite. într-una din novellele sale. ed. care se ocupau în special de aceasta. si în tinuturile îndepãrtate de centru. Ea a rãmas unul dintre elementele cele mai periculoase ale imperiului în epocile urmãtoare. cit. 303 Citati de Ch. implicit si toate hergheliile de cai. Diehl expune situatia lamentabilã a provinciilor asiatice. armate de lucrãtori. Acesti mari seniori îsi aveau închisorile lor si întretineau trupele lor personale. iar loan Lydus declarã cã „o invazie dusmanã era mai putin teribilã decât sosirea oamenilor fiscului"303. cãtre împãrat. Sate întregi fãceau parte din posesiunile sale. VI vaste proprietãti funciare situate în tot Egiptul.Siriei. lustinian se sili statornic sã distrugã marea proprietate funciarã. p.m^oXr\. cãci toate gurile erau cusute cu aur"304. procese religioase în scopul de a lipsi Biserica de proprietãtile sale. I. ne oferã totusi un tablou foarte interesant al conflictelor sociale din sec. cum ar fi .. pp. intendenti. nu erau supuse. cit. desi se recomandã ca apãrãtorul nobilimii. numãrul de oameni care îi însotesc si nerusinarea cu care furã tot". donatii fortate. care. si nici un singur om n-a ridicat glasul pentru a protesta. cãci ea a fost rãpitã si datã pradã. ed. lustinian se îngriji foarte mult de perceperea impozitelor. care administrau teritoriile lor întinse fãrã a se îngriji câtusi de putin de puterea centralã. al Vl-lea. Guvernul simtea cã rivalii si 302 Ch.. Situatia era astfel încât Prokopios afirmã în Istoria secretã cã „împãratul pãrea mai de temut decât barbarii". ca si din Istoria secretã a lui Prokopios. Una dintre trãsãturile caracteristice ale politicii interne a lui lustinian a fost lupta tenace pe care a dus-o împotriva marilor proprietari de pãmânt. de exemplu. ca si pe ale statului. t. E interesant cã aceastã novellã a fost publicatã la patru ani dupã rãscoala Nika. împotriva acestor proprietari funciari lustinian a dus o luptã fãrã crutare. chiar dacã e sã nu dãm crezare exagerãrilor din Istoria secretã. lustinian sã strãdui sã scadã numãrul acestor privilegiati. e. 591 N1COLAE BÃNESCU seda în sec. p. ca imixtiune în mosteniri. 268. 306-308. un casier. aflate sub domnia arbitrarã a marilor latifundiari localnici. «h 590 dusmanii sãi cei mai primejdiosi erai marii proprietari de domenii. oameni înarmati si gãrzi personale. Avea secretari. fondurile militare nu plãteau nici un fel de impozit. Prokopios ne-a descris mizeria pe care o adusese în Africa si Italia recucerite restauratia imperialã prin acest sistem financiar tiranic302. confiscare pentru mãrturie falsã. Zachariae v. si scrie proconsulului din Cappa-docia aceste rânduri semnificative: „Am fost informati cu privire la abuzuri atât de extraordinar de grave comise în provincii. stoarse de favoritii regimului. Politica socialã. uneori falsificate. Diehl. Apoi. Unul dintre membrii vestitei familii aristocratice Apion po304 Novellã 30. 302. o politie si chiar un serviciu postal. Legea acorda anumite scutiri: bunurile bisericilor. în papirusuri se aflã indicatii analoge asupra Egiptului din epoca lui lustinian. cã posedau chiar turme care le apartineau. V. Lingenthal. adaugã cã „proprietatea statului s-a transformat aproape complet în proprietate privatã. Prin mijloace diferite. lustinian deplânge situatia alarmantã a proprietãtilor funciare ale statului si particularilor din provincii. fundatiile pioase. si ne este chiar rusine sã relatãm necuviinta cu care intendentii seniorilor se plimbã înconjurati de gãrzi. Numeroase confiscãri au fost operate.

în paguba micii proprietãti funciare private. priTpOKCO-\iiai . paragraful respectiv din Fr. luate adesea. praepositi. A. marea aristocratie asiaticã (oi 5vvaroi). 307 V. adevãrati /toujceAAdpioi. ajungând cu timpul. Acesti „puternici" uzurpau cu îndrãznealã nu numai proprietatea privatã a micilor posesori de pãmânt. slãbind la rândul ei autoritatea statului. o stare socialã care nu s-a schimbat pânã la cãderea imperiului308. Una dintre novelle. Ei plãtesc birurile nemijlocit la perceptorul districtului ori prin intermediul primarului. iar prin aceasta îsi pierd starea de oameni liberi si ajung în situatia colonilor pe M V. apãsati de impozite. situatia dramaticã a provinciilor terorizate de marii latifundiari. Berna. Schneider. Dolger. lustinian denuntã de multe ori aceste nelegiuiri în novellele sale si. Comm. Extras din Bulletin Intern. of Hist. uneori foarte drastic.sunt oameni liberi. Vorbind despre populatia din provincie. Satele . Ei întretineau un aparat administrativ care nu se deosebea de cel al statului. în toate pãrtile imperiului. Byzanz (Wissenchaftliche Forschungsberichte. Fr. • „rtwd -.aveau primarii lor: praefecti. în epoca lui lustinian. e în special caracteristicã în aceastã privintã307.Egiptul. autoritar cum era. A. acest patronat. fu de timpuriu interzis. Sciences. Birurile erau puse global pe sate si tãranii rãspundeau de ele solidar. Ea a crescut necontenit. Geisteswissen-schaftliche Reihe). începând din secolul al IV-lea. dar chiar si proprietatea statului. si se înconjurau de o trupã înarmatã. Dar aceastã interzicere repetatã (pânã în timpurile lui Romanos Leka-penos) ne aratã cã acest obicei nu a putut fi cu totul dezrãdãcinat. 472. exercita o adevãratã teroare în fata cãreia autoritatea statului era neputincioasã. Se constatã cã încã din secolele V-VI populatia agricolã în numãr precumpãnitor trãia ca tãrani pe jumãtate liberi pe domeniile puternicilor laici si religiosi. cu deplinã proprietate pe teritoriul comunitãtii. patrocinium. cãruia împãratul îi denuntã. si numai un numãr mic trãia în comunitãti sãtesti libere. fãrã menajamente. în ciuda tuturor mãsurilor de protectie destinate micii proprietãti tãrãnesti. dupã vechiul obicei roman. Ea e adresatã proconsulului din Cap-padocia. • 592 pã cum vom vedea.%Q)pia eÃev&epiKcc. de împãrati306. de a-si alege un patron care le apãra împotriva abuzurilor oamenilor fiscului si care primeau de la ele în schimb anumite taxe. datatã 536. KWjury-roupai. v. Marea proprietate funciarã luase. M. Bizantul luptã împotriva feudalitãtii prin crearea unui post de moderator de Hellenopont si a unui post de pretor al Paflago-niei. 5/1933. în Armenia. Acest patrocinium dura cât timp patronul se mentinea într-o situatie puternicã: uneori el tre- . Locuitorii lor . narpcoKiviov sau npoaiaoia. a cãrui actiune împotriva datornicilor era astfel împiedicatã. ci în parte si în interesul tãranilor care erau astfel îndoit supusi impozitelor. recurg la protectia marilor proprietari. care se dedau la tot felul de violente fatã de locuitori. 1) Comunitãtile rurale erau nevoite adesea. o întindere considerabilã. 28. Die Frage des Grundeigentums in Byzanz. Francke AG. Verlag.^(apiiai . insistând asupra necesitãtii înfrânãrii abuzurilor marilor proprietari care încorporau domeniilor lor bunuri strãine305. Fr. Nu din cauza interesului fiscului. 1952. stãpânã pe latifundii enorme. o adevãratã primejdie pentru siguranta statului. 109-113593 jumãtate liberi. în timpul lui lustinian se deosebeau tãranii care trãiau în comunitate pe teritoriul satului de aceia care erau asezati pe pãmânturile proprietarilor. feudalitatea era puternicã. Dolger. ia mãsuri energice pentru a le pune capãt. duNov. pp. Dolger aratã cum tãranii. Stein.

în schimbul întretinerii.a>voi sau nKr&coToi. Erau astfel numiti deoarece trebuiau declarati la cens. Pentru acestea ei puteau sã se plãteascã si cu o dare în naturã. Kãfj. Zach. pp. 1892. Pentru împlinirea îndatoririlor lor de muncitori. Aufl. un peculium si o bucatã de pãmânt. a acestei categorii e cã evand'Ypaitioi nu puteau sã aibã nici o proprietate. Gesch. 310 [P. CCXX. aici pp. aceasta era rãspunzãtoare cãtre fisc de impozitele datorate statului. 1958. Din aceastã categorie fãceau parte muncitorii de pãmânt. Dupã cum un adscripti-cius nu se putea elibera de cultivarea pãmântului. si pe plan social. 594 cea asupra fiului. le ocupau pãmântul întreg pentru aceastã datorie. care cultivau cu mijloacele lor pãmânturile închiriate în schimbul unei arende în naturã ori în bani. 218 si urm. Dupã trecerea a 40 de ani. 9394. Dupã moartea lui fãrã urmasi. Proprietarul le putea da spre folosintã. precum sclavii. censiti sau adscripticii. . de cãtre proprietar.ee: Ies sources et Ies problemes.] 596 O boalã nimicitoare s-a abãtut asupra imperiului în 542. fixând prin lege drept dobândã pentru împrumut a opta parte din modios pentru fiecare modios pe an. âp^aaiai). tãranii îi plãteau lui.Ibidem. p. ori bisericilor. 2) în opozitie cu aceste L<0pia LÃ. însã. v. se prefigurau încã de pe acum fenomene care aveau sã devinã acute mult mai târziu.colonii liberi erau arendasi mici. Când împãratul acorda asemenea i munitãti unei persoane private. proprietarul îi putea constrânge. la bizantini evanotpacpoi. unele dintre ele însotind toatã istoria bizantinã. Berlin. erau locuitorii de pe pãmânturile proprietarilor . Ei erau legati de brazdã. Dar eva. Un adscriptitus era principial îndatorat la cultivarea pãmântului. Lemerle. EssquissepourunehistoireagrairedeByzan. unii liberi coloni. Fugarii erau adusi cu forta înapoi. tot astfel nici proprietarul nu-1 putea despãrti de acest pãmânt.] 309 Ed. la bizantini KOÃ. Deosebirea între ei era urmãtoarea: .care apartineau deci împãratului. Novella 32 din anul 535 era adresatã clarissimo praesidi Haemimonti Thraciae împotriva celor care împrumutându-i pe coloni cu grâne în timp de lipsã. dar nici proprietarul sã-i goneascã ori sã le cearã mai mult decât fusese prevãzut în contractul de arendare. III. peculium se întorcea iarãsi la proprietar. altii coloni censibus adscripti. mãnãstirilor si altor asezãminte. 43-94. împãratul ordonã sã li se restituie colonii or (rofg yecop-yofg) pãmântul. când si acesta ajungea într-o pozitie publicã de vazã. Tot câstigul lor apartinea stãpânului.LV-âepiKã si cu locuitorii lor.adscripticii sau evanâ'ypa^oi aveau cu totul altã situatie. agricolae sau yecypyoi.aroi. sentimentul unei continuitãti este mai puternic decât acela al unor rupturi totale cu situatiile din trecut310. des gr. urma a se plãti ca dobândã anual l keration de fiecare nomisma. 32-74 si 254-284. rãspândindu-se aproape în toate colturile . Ei primeau de 595 la proprietar locuinta si întretinerea si îi datorau servicii (operae. pp. 1958. Lingenthal.. iar dacã împrumutul a fost în nomis-mata. „Revue historique". CCXIX. [în continuarea unor rânduieli antice. ori senatorilor. de aceea i se spune servus terraem.no'ypa-<poq nu putea dispune liber de peculium.-romischen Rechts. Caracteristica de cãpetenie. ei nu mai puteau sã se mute.

adjectio 112 Agathias. Pios din fire. 597 NICOLAE BANESCU stantinopole. ferm legat de Ortodoxie. Pe mare. Ca urmare. se revãrsã distrugând cea mai mare parte a orasului si multe sate vecine. pânã ce Beyruthul a fost reconstruit. 7. care mult timp n-au putut fi îngropate. în martie. în anul urmãtor atinse Constantinopolea. De la 545 la 548 au fost cutremure de pãmânt si ploi multe. mâna de lucru rãritã. un cutremur groaznic devasta dieceza Orientului. Mai teribil fu cutremurul din decembrie 557. Opera religioasã^4 lustinian s-a ocupat foarte mult de Bisericã. în iulie 551. ciuma din 542 a ucis mai mult de 300. timp de 3 luni mai multe mii pe zi. martor ocular al acestei calamitãti în Constantinopol. în 544 era stinsã în tot imperiul. fãcând multe victime. mai ales în 558. Consecintele au fost îngrozitoare din punct de vedere economic. Dar cea mai teribilã plagã din epoca lui lustinian rãmâne cea dintâi pe care am amintit-o. Peninsula Balcanicã si Africa latinã. Istoricul Prokopios. Ca si Constantin cel Mare ori Theodosius. aproape toti locuitorii din Kos. la sfârsitul verii. socotea cã cea dintâi datorie a unui suveran e „de a pãstra neatinsã credinta crestinã". dar de la începutul lui 542 izbucnise în Constantinopol.000311. în septembrie 543. viata publicã si privatã a fost dezorganizatã complet. care strãbate Tarsos din Cilicia. apoi în Palestina si Siria. care au distrus recoltele si au provocat foamete. 15-16. fluviul Cydnus. 598 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN pentru pãmânturile pe care ciuma le pustiise. pânã când împãratul nu alcãtui un serviciu funebru special. Celebra scoalã de Drept a trebuit sã fie transferatã la Sidon. unde. care distruse cartiere întregi din capitalã. pe tãrmurile Egiptului si de acolo trecu la Alexandria si în Egipt. Populatia ruralã fu si ea decimatã. Calamitatea se produse mai întâi la Pelusium. unde fusese importatã din Abysi-nia. împãratul era întotdeauna dispus sã discute si sã scrie în materie de credintã. a avut loc si o urcare generalã a preturilor. înzestrat cu gustul controversei. apoi se rãspândi în Asia Micã si. în anii ce urmarã a mai apãrut. strãzile si casele s-au umplut de cadavre. împãratul a fost nevoit sã dea o ordonantã (23 martie 544 ?). ne-a lãsat descrierea amãnuntitã a acestei boli bubonice. ciuma bubo-nicã. Dar niciodatã furia ei n-a fost mai mare decât întâia oarã. în insula cu acelasi nume. Foarte instruit în lucrurile religioase.lui si decimând cumplit populatia. La Beyruth sau numãrat mai mult de 30. în regatul Persiei. pierirã312. tinuturile Egeei si Con1 J. de unde pãtrunse în Spania si Gallia. necontenite cutremure încercarã greu Constantinopolea Ni-comedia si alte orase. el tinea sã pãstreze unitatea credintei si avea o urã neîmpãcatã împotriva tuturor ereticilor. mai distrugãtoare decât epidemia dezlãntuitã în Atena în zilele lui Pericles si la Londra în vremea domniei lui Carol al IIlea. zice Ch. cum ar putea fi numitã dupã simpto-mele ei. Persecutia era deci o . în toiul ei. Marea Neagrã inundã coasta Thraciei în regiunea de la Odessos si Dionysopolis. Italia si Persia n-au fost crutate nici ele. pp. exploatãrile agricole avurã sã suporte suplimentul de impozit. în august si septembrie 554. Ea se rãspândi apoi în Asia. în 544. prin care era prescrisã restabilirea preturilor de dinainte de ciumã313. Ea a fost. Bury. asa cum fusese Tucidide în Atena. Diehl. pe la începutul primãverii. II. exercitând asupra ei întreaga sa autoritate. Timp de patru luni ea decimã populatia Constanti-nopolului. prin Mesopotamia. Din toamna lui 541 aceastã epidemie teribilã s-a declansat în Egipt. mureau pe zi câte 5. jumãtate din orasul Cyzic a fost distrus de un cutremur de pãmânt.000 persoane. II. Spiritul sãu autoritar nu putea admite dezbinãri în materie de credintã. La Constantinopol.000 de oameni si chiar câte 10. în afarã de asta. dupã socoteala lui Bury. ea pãtrunse apoi în Italia si Sicilia. Se pare cã a pãtruns în aceste tãri în 543. pp. Ciuma încetã la Constantinopol dupã 4 luni. 62-66.000 de morti.

p. op. Acesti eretici au existat prin bisericile lor pânã în sec. Paris. El trebuia sã apere traditia si unitatea religioasã a statului. I. el invocã re315 V. precum si bibliografia criticã de la pp. 316 Cront. La lutte contre l'heresie en Orient jusqu'au IX-e siecle. ia mãsuri din cele mai drastice împotriva lor318. 1965. [Referitor la aceastã temã. Bas-Emp. Zeiller. biserici. VII. din acelasi motiv al unitãtii religioase traditionale315. „Aceastã veche religie. Pe lângã toate acestea. 1972). 1974. El propovãduieste abstinenta. XIV. conciles. pp. Domat-Montchres-tien. Runciman. Peres.datorie împotriva tuturor acelora care tulburau armonia desãvârsitã a Bisericii. cu exceptia Sfântului Pavel. 313 E. stiintificã. 37-45. Ne mãrginim a face aici referire la S. întelegând necesitatea unui cler pentru pãstrarea doctrinelor lor si pentru fondarea de comunitãti. 1990). Gnozele dualiste ale Occidentului. 10. afirmã el. 4-7 (Mosaicorum et romanorum legum collatio. aflându-se în Africa. nu era o erezie crestinã. J. Ei recomandã contra dizidentilor mãsuri de ordin spiritual. Pion. Cambridge. dar ei nu erau decât schismatici.. 319 P. n. L'heresie dans l'Empire byzantin des origines au XII" siecle. „pricinuiesc mari pagube oraselor". The Medieval Mani-chee. Torino. Stein. 3. Pãrintii Bisericii au fost împotriva mijloacelor violente fatã de eretici.] 600 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN ligia traditionalã a cãrei pazã îi e încredintatã „de vointa divinã". 56. 1933. rivala noastrã. voi. cit. Praga. The Bogomik: A Study in Balkan Neo-Manichaism. pp. 601 .P. Ei aveau „moravuri execrabile". A fost confirmat Simbolul niceean. 756-760. ci o religie nouã. Astfel. Paris. 318 Codul gregorian. 281. p. XXVII („Noi sinteze iraniene". pp. p. L'eresia de la male. amestec doctrinar de zoroastrism cu credinte mitologice babilonunene. 1948 (reprint. Acesta a împins si la persecutarea crestinismului. 56. M. 1972). De acum. care aduce si ea la zi bibliografia acestui subiect. al V-lea319. Batiffol. crestinism si gnozã în epoca imperialã". II. Diehl. Eliade. D. marcionistii s-au constituit în biserici cu ierarhie clericalã. p. Morala sa era antisocialã. 314 V.P. în legea pe care a dat-o. II. Cambridge. la origine. 299-324. L'empire romain et l'Eglise. I. l. tinzând la abolirea familiei si a muncii316. în secolul al II-lea. Gasquet. Les gnoses du-alistes d'Occident. unde s-au nãscut si de unde ies multe crime"317. al II-lea. Ch. Obolensky. Novatieniim secolul al III-lea aveau. 57. Marcionismul este o erezie puritanã. 331-361). Ed. Dio-cletian. nu trebuie sã fie corectatã de una nouã". 381) avea de examinat erezia lui Macedonius. pp. unele secte au instituit clerici. 599 începând din sec. Paris. Dualist Heresy in the Middle Ages. împãratul imputã maniheilor crimele lor. 1991. Istoria credintelor si ideilor religioase. 1). Nemi-ra. în imperiul pãgân. cultul religios era o afacere de stat: împãratul era în acelasi timp mare pontif. citati la Cront. cap. Loos. cit.. Ed. „Travaux et Memoires". L'Eglise naissante et le catholicisme. Historie et mythes. De l'autonte imperiale en matiere religieuse ã Byzance. empereurs. „tulburã populatiile pasnice". p. Bucuresti. cap. de asemenea. respinge Vechiul Testament si contestã autoritatea Apostolilor. Bucuresti. Paris. Maniheismul. 1947 (tradus în francezã sub titlul Le Mani-cheisme medieval. Couliano. 473-483. Al II-lea Sinod Ecumenic (Constantinopol. Gouillard. bibliografia utilizatã de N. Paris. Culianu. care a fost condamnatã. 14. împãratul avea împotriva acestei secte încã un motiv de indignare: maniheii „veneau de la natiunea persanã. 1963.. M. op. sincretismul religios a fost favorizat în imperiu. Pentru a preciza doctrina ortodoxã asupra punctelor ata317 Ibid. 1995 (traducerea editiei franceze. 4. Bãnescu este mult mai bogatã la ora actualã. 280301) si XXIX („Pãgânism. XV. 1928. Raoul Manselli. a primit de la proconsulul Africii Iulian o cerere în privinta acestei secte si se decise a o prigoni.

el adoptã si impuse supusilor sãi principiile dogmaticii crestine asa cum se concretizase în urma celor 4 Sinoade Ecumenice. Sunt exclusi si de la barou. montanistii si sectele derivate din manihei si montanisti). cea mai severã. o revoltã a evreilor izbucni în Palestina si ea a proclamat chiat un împãrat. considerându-i pasibili de pedeapsa cu moartea pe toti cei care i-ar primi si nu i-ar preda imediat judecãtorilor. lustinian cãutã sã determine mai întâi care era crestinismul oficial. Mai rar era aplicatã confiscarea în folosul fiscului. tratându-i drept criminali. La aceastã revoltã luarã parte maniheii. Pentru el. aproape toti arieni. pe sabellieni. în aceastã epocã. O persecutie fu ordonatã în 537. Chiar unele profesiuni liberale sunt interzise ereticilor. De aceea nu-i tratã ca eretici. acesti eretici erau prea numerosi în imperiu. Principiul lui lustinian e cã numai crestinii ortodocsi pot sã se bucure complet de drepturile civice. si nominal pe eunomieni (aripa stângã a arianismului). macedonieni. ei nu puteau fi profesori. Pe de altã parte. Fatã de arieni fu mai întâi binevoitor din aceleasi motive ca si Iustin. Prin formule legislative. Printr-o atitudine conciliantã. Sinodul a redactat o mãrturisire de credintã. în lipsã de copii. Monofizitii se bucurarã de asemenea de bunãvointa lui lustinian si aceastã atitudine se explicã prin influenta Theodorei.cate de Macedonius si de alti eretici. ma-sacrându-i pe crestini si dând foc bisericilor. lacob Baradai a fondat în Siria o bisericã monofizitã. Apoi. Cât priveste restrictiile de drept privat prescrise împotriva ereticilor. pe marcellinieni (sectã derivatã din sabellianism). 602 ISTORIA. succesiunea ortodocsilor trece la rude . Ereticii vor fi mãrginiti la functii oneroase. Gotii. O altã pedeapsã era confiscarea. dintre care exilul era. Tot astfel ereticii nu aveau acces la functiile publice. în 536. aplicatã cel mai adesea bisericilor si paracliselor ereticilor. dar un an mai târziu. Aceasta era pentru lustinian o îndatorire religioasã. maniheii. De aceea luã mãsuri atât de severe lustinian. interzicând-o când condamnatul avea descendenti ori ascendenti pânã la cel de-al treilea grad. erau stãpânii Italiei. „cãci nimic n-ar plãcea mai mult lui Dumnezeu decât sã cunoascã pe toti crestinii întro aceeasi curatã credintã". ei nu puteau depune mãrturie în justitie (samaritenii. iar împãratul se temea de represalii din partea lor. Ereticii erau prea numerosi în imperiu si împãratul se multumi sã le aplice alte pedepse. Dar pedeapsa cu moartea pare sã nu se fi aplicat. si prescrie cã pãrintii eretici nu pot micsora prin nici o liberalitate pãrtile copiilor lor ortodocsi. photieni ( a cãror doctrinã e împrumutatã de la Paul din Samosata) si pe apolli-naristi. împãratul îsi dãdea seama cât de mult slãbeau certurile religioase unitatea statului si tulburau ordinea socialã. împãratul se arãtã iarãsi conciliant si pânã la sfârsitul vietii sale oscilã în privinta monofizitilor. lustinian îi exclude pe copiii ereticilor de la succesiune. prescriind pentru ei moartea. ca sã nu poatã atrage pe cei simpli în erorile lor. lustinian credea cã îi va determina sã reintre în Bisericã. un Sinod întrunit la Constantinopol îi anatemizeazã pe capii monofiziti si condamnã scrierile lor. începutul bisericii jacobite. Numai în 545 furã si ei inclusi printre eretici. 603 Afarã de aceste pedepse. Sinodul a anatemizat orice erezie în general. care a persistat. A fost fãrã milã împotriva maniheilor. Astfel. împãratul a confirmat aceastã sentintã. în fata numeroaselor erezii. toti câti nu erau în sfânta comuniune cu Biserica universalã prin mijlocirea preotilor sãi erau eretici. Ele sunt retrase ereticilor. în 529. Nu toate sectele au fost tratate în acelasi chip. IMPERIULUI BIZANTIN Montanistii furã loviti cu închiderea bisericilor si expulzarea clericilor din capitalã. Mai mult. în folosul bisericilor ortodoxe. care fu adãugatã la simbolul niceean. a-i proscrie ar fi însemnat a înstrãina de imperiu provincii importante. sã fi fost numai cominatorie. Dar ortodocsii reactionarã si împãratul a fost influentat. Nestorianismul a determinat cel de-al III-lea Sinod ecumenic. erezia atrage restrictia drepturilor civice. cel putin la începutul domniei sale.

agrava situatia lor. p. sefii Bisericii au con604 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN trolul administratiei civile. Constantinopol. la Fecioara Mãria. Gaza321 si aiurea. Cu toate persecutiile împãratilor din veacurile IV si V. Centrul vechii credinte era Atena. nu puteau conferi botezul. în tot timpul domniei sale. pãstrându-i numai în functiile oneroase. Iustin. I. organiza. Pentru persoanele Bisericii exista o jurisdictie specialã: episcopul singur e judecãtorul. ci si în cele de drept. realizând unirea cu Roma. cu profesorii sãi neoplatonici de filosofic. dar si în Alexandria. iar tribunalul laic nu are ce cãuta aici. evreii drept schismatici. Provocati de legile intolerante. pp. se revoltã în 529. fratii ortodocsi trebuie sã le restituie partea cuvenitã. Gnosticii socoteau tot astfel. v. populatia aceasta. 'H <pikoaoq>ia eig TO Bvtâvrwv. împãratul îsi atribuia o nediscutatã competentã pe terenul dogmei si al credintei. iar crestinii drept idolatri). în adversitatea sa împotriva ereticilor. N. vicar si chip al lui Dumnezeu pe pãmânt. ai prizonierilor. victimelor de tot felul. 1893. iar dreptul lor de a lãsa testament era mãrginit. monofiziti în Siria si o multime de alte secte în care se rupeau acestia la rândul lor. Evreii aveau oarecare tolerantã în Orient.Crestinii furã mãcelãriti. lustinian acordã toatã protectia sa Bisericii. Acestea sunt principiile generale ale politicii lui lustinian. ea hotãrãste distrugerea sau transformarea lor în biserici ortodoxe. el cãutã sã fie apãrãtorul Bisericii. B. deosebirile erau si mai mari: nestorieni în Armenia. Traditiile pãgâne se pãstrau nu numai în scolile de filosofic. nici hirotonirea. 605 în legãturã cu aceasta stã cercetarea inchizitorialã împotriva tuturor partizanilor declarati sau ascunsi ai vechiului pãgânism. sclavilor. protejat de vandali si ostro-goti. Dar revolta samaritenilor din Palestina. lustinian confiscã în 529 bunurile Academiei platonice si opri învãtãmântul în filosofic si drept de la Universitatea din Atena. Ta-takis. ereticul e un paria în societate: orice act legal îi era interzis. Astfel. Alte dispozitii legale fac din capii Bisericii protectorii sãracilor. La începutul veacului al Vl-lea situatia religioasã a imperiului era foarte complicatã. pãgânismul nu murise nici el. si nu numai la Atena. se exclude prin urmare adevãrul si autenticitatea Evangheliilor cu privire la Nasterea lui Christos. biseri321 [Despre scoala din Gaza si reprezentantii ei. el îi excluse pe eretici de la functiile publice si profesiunile liberale. în lipsã de rude. 339-340. 1959.] 322 Cã lisus a luat numai o aparentã de om. fiscul primeste mostenirea. care se mai ridicase înainte. Polites. în Occident am vãzut ce amploare luase arianismul. Le pãstrã numai pe cele din Constantinopol si Beyruth. legea îl opreste sã aibã sclavi ortodocsi320. Ereticii nu puteau depune în justitie mãrturie împotriva ortodocsilor. de insultele crestinilor. lustinian le închise. Evreii erau numerosi în imperiu si samaritenii formau în Palestina o grupã mare de dizidenti. Paris. împãratul le conferã prin lege acest drept. sectã echivocã. 324-326. Tpeîg Fataîoi. a sinagogilor evreiesti sau samaritene. Ea ordonã închiderea templelor ariene. Athena. J Justinien. persecutia era o datorie. Dacã ereticii exclusi trec la credinta ortodoxã. dar pretinse în acelasi timp sã-i impunã disciplina si chiar dogma. Demosthe-ne Russo (Roussos). încã de la început. Ales al lui Dumnezeu. prin rescriptele sale din 527 si 528. Cu cea mai mare rigoare procedeazã împotriva maniheilor (pe care pãgânii îi socoteau drept evrei. prin multimea credintelor care iesiserã din vechea unitate a crestinismului. Nu puteau mosteni. La philosophie byzantine. dezlãntui o mare prigoanã împotriva acestor eretici. lustinian continuã aceastã politicã. ascendenti sau colaterali având jus capiendi. .ortodoxe chiar foarte depãrtate. care propovãduiau teoria doketis-muluim. se deosebesc totusi diferite grade. Fatã de acestia. Dimpotrivã. Reglementând tot ce privea organizarea clerului si administrarea lãcasurilor religioase. tradus si în greceste. 1992. Legea opreste în sfârsit cultul ereticilor: nu se puteau aduna. în Orient.

cu toatã'protectia Teodorei. se procedã cu cea mai mare energie. întotdeauna lustinian si-a recunoscut dreptul de a interveni direct în afacerile Bisericii. De atunci. politica lui lustinian a fost plinã de sovãieli. înecarã revolta în sânge. 90 si urm. La Constantinopol Anthim. Theodora îi proteja si sub influenta ei împãratul cãutã sã nu provoace dezbinarea imperiului prin atitudine vehementã împotriva lor. murind Timotei al IV-lea patriarhul Alexandriei. în 536. cit. ca episcop al 325 Ibidem. dar si în Egipt. în Africa. cultul lor e pro323 V. îndatã dupã cucerire. Din nou se dezlãntui prigoana împotriva monofizitilor.] 608 Edessei. p. 20.000 de samariteni pierirã în luptã. evrei. donatisti furã tratati cu cea din urmã rigoare. Putin mai în urmã. Sinodul de la Constantinopol (mai 536) anatemiza solemn pe eretici si lustinian confirma sentintele pronuntate de Bisericã. 328-329. el fu exilat cu clerul sãu în Thracia si a fost ales. cãlugãrul lacob Baradeus (Baradai. în Italia avu loc aceeasi prigonire a arienilor. împotriva acestor miscãri. Multã vreme legea îi numi „sovãitori". tot atâtia furã ridicati de sefii care îi vândurã ca sclavi pe pietele persane. dupã numele sãu. trimis ca trofeu împãratului. cu autoritate asupra Siriei întregi si Asiei. monofizitii au pãstrat în Orient o influentã considerabilã. nici lãsa testament. cãlugãrul Paul din Tabenna. fu ales succesorul. Multi se convertirã în urma acestei drastice mãsuri. pp. nici înstrãina bunurile lor. devotat cauzei ortodoxiei325. imperiul se înfãtisa ca restaurator al Ortodoxiei si ereticii. Theodosios. Potrivit . Datoritã organizãrii lui Baradeus. el 1-a determinat pe lustinian sã se întoarcã la Ortodoxie si Anthim fu depus (martie 536). pentru reorganizarea bisericii monofizite326. uzurpatorul decapitat si capul sãu. Legea civilã a fost tot asa de durã cu dânsii. mai ales când în 530 revoltatii chemarã în ajutorul lor pe persi. în câtiva ani. L'Eglise au Vf siecle. noua bisericã monofizitã a fost numitã. toatã puterea lor în Orient. ocupã tronul patriarhal în 535. sinagogile dãrâmate cu ordinul de a nu se mai reclãdi. la sugestia lui Pela-gius. suspectat de tolerantã fatã de monofiziti. samaritenii nu puteau mosteni. ei sunt înscrisi pe lista ereticilor. Acest om energic si îndrãznet va reda monofizitilor. 331. din cauza zdrentelor în care se îmbrãca). Aceastã revoltã a samaritenilor atrase persecutia si asupra evreilor. trimis de Teo-dat. unde adunã în secret un sinod la Alexandria. Chemat la Constantinopol în 538. Trupele imperiale. pp. biserica iacobitã. fu invitat sã accepte Sinodul de la Chalkedon. multumitã protectiei ascunse a Theodorei. p.606 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN cile arse. 607 scris. în 541. decapitati. Cu tot acest insucces. [Relatare mai circumstantialã a evenimentelor la L. revoltatii proclamarã un împãrat. în afara celor oneroase. exilat din Alexandria la Constantinopol. unde trãia protejat de Teodora. Cu privire la nestorieni si monofiziti. exclusi de la functiile publice. El consacrã o multime de episcopi si mii de preoti si diaconi. sefii lor furã prinsi. pe un protejat al împãrãtesei. dar ei se vor revolta mai târziu din nou323. la care se adãugarã triburile arabe de la frontierã. Au fost momente în care ei stãpânirã nesupãrati aproape în tot imperiul. îl consacrã în 542. 341-342. Activitatea lui se întindea nu numai în Asia Micã si în dieceza Orientului. 324 Ibidem. Diehl. SiccKpivonEVOi524. arieni. încoronat de diademã. dusmanii de moarte ai bizantinilor. împotriva celor ce mai rãmâneau. Duchesne. Paris. Lucru mai grav. Patriarhul monofizit Theodosie. Refuzând. un monofizit. tara prãdatã. pãgâni. Monofizitii erau puternici în Orient si de aceea fuseserã tolerati atât de mult. op. Dar când în 536 papa Agapet veni la Constantinopole. lustini-an procedã cu ultima rigoare.. de atunci toate legile împotriva ereticilor li se aplicã si lor. „dizidenti".

659 si urm. împãratul. toti trei pãtati de nestorianism si. sã se pronunte asupra chestiunii prin propria-i autoritate. s-a supus în cele din urmã despotismului împãratului si împãrãtesei. la care aflase urme de erezie (învãta preexistenta sufletului)327. pentru a calma agitatia. în 546) un edict prin care condamnã cele „trei capitole". Pasajele cele mai suspecte ale scrierilor lor au fost denuntate sub titlul de „Cele trei capitole". Theodoret din Kyros si Ibas din Edessa. p. trateazã. preferatul Theodorei. dupã o rezistentã îndelungatã. Dupã multe tergiversãri.vechii traditii imperiale. biserica monofizitã primea ca episcop de Edessa cu autoritate asupra Siriei întregi si Asiei pe Jacob Baradeus (543). mizând pe ideea Sinodului. numit al V-lea Ecumenic. s-a deschis la 5 mai 553. în august 551 se declanseazã violenta împotriva lui. lustinian. la începutul lui 547. unde s-a adãpostit în biserica Sfânta Euphemia.-G. dupã altii. papa fugi la Chalkedon. iar multimea adunatã scoate