COCI GRAM NEGATIVI

GENUL NEISSERIA

GENUL NEISSERIA: cuprinde coci Gram negativi, asezati in diplo, forma de boaba de cafea, imobili oxidazo pozitivi

Genul Neisseria col. Gram

2 specii prezinta importanta pentru patologia umana:

N. meningitidis (meningococul) si N. gonorrhoeae (gonococul), Restul neisseriilor sunt specii comensale in oro si rinofaringe, intr-un numar mai redus la nivelul tegumentelor si mucoaselor si ocazional pot produce infectii oportuniste.

Neisserii comensale
Neisseria bacilliformis Neisseria cinerea Neisseria elongata Neisseria flavescens Neisseria lactamica Neisseria macacae Neisseria mucosa Neisseria polysaccharea Neisseria sicca Neisseria subflava

NEISSERIA GONORRHOEAE

Epidemiologie
Gonococii, la fel ca si meningococii, produc infectii specific umane Cauzeaza gonoreea Cu toate ca nu fac parte din flora normala, pot cauza infectii asimptomatice, mai ales la femei

Transmitere
Contact sexual
riscul contaminarii
1:5 la barbat 1:2 la femei

Vertical: de la mama infectata la nou-nascut

Bacteria este foarte sensibila la uscaciune si temperaturi scazute, de aceea boala se transmite in mod exclusiv pe ruta sexuala.

Proprietati generale
Coci Gram negativi, asezati in diplo cu aspect de boabe de cafea situati intracelular Se cultiva pe medii speciale (Chocolat, Thayer Martin) Mai pretentioase decat meningococii Produc enzime autolitice Incubare la 35 - 37C, 5% CO2
colonii de tip S dimensiuni de 0,5-1 mm nepigmentate opace sau transparente

Proprietatile biochimice permit diferentierea de N. meningitidis si de neisseriile comensale

N. gonorrhoeae col. Gram

N. gonorrhoeae - cultura

Neisseria gonorrhoeae structura celulara

Factorii de patogenitate
nu prezinta capsula Pilii
reprezinta unul dintre cei mai importanti factori de virulenta tulpinile piliate sunt virulente, cele lipsite de pili au o virulenta redusa se descriu numeroase serotipuri (peste 100) in functie de antigenicitatea proteinei piliare pilii se caracterizeaza printr-o mare variatie antigenica datorita rearanjamentelor cromozomiale mediaza atasarea de mucoasa genitala si sunt antifagocitari

Neisseria gonorrhoeae - pili

Endotoxina este un lipooligozaharid (LOS), prezinta lipidul A dar i lipsesc lanturile polizaharidice lungi, repetitive ca la LPZ are un efect toxic mai slab decat LPZ (endotoxina) de la N. meningitidis LOS are efect toxic asupra celulelor epiteliale ciliate Proteinele membranei externe Proteinele I, II si III; proteina II are rol in atasarea bacteriei de celulele tinta Ig A proteaza poate hidroliza IgA secretorii de la nivelul mucoaselor, care au rolul de a bloca atasarea bacteriilor patogene favorizeaza astfel atasarea si aderarea la mucoasa,

Patogeneza
Gonococii infecteaza in primul rand suprafetele mucoase cum sunt uretra si vaginul, Unele tulpini cauzeaza si infectii diseminate. Aparitia infectiilor diseminate depinde de tulpina bacteriana pe de o parte, dar si de eficienta apararii imune a gazdei, pe de alta parte.

 infectii localizatetract genital rect faringe ochi infectii diseminate, cu raspandirea in diferite organe.
Dermatita Artrita Tenosinovita Meningita Endocardita

Manifestari clinice

Infectii localizate
Gonoreea la barbat se caracterizeaza prin
uretrita acompaniata de disurie si secretie purulenta.

Netratata,
infectia poate ascensiona, cauzand epididimita Stricturi uretrale

Infectii localizate
La femei infectia se localizeaza in primul rand la nivelul endocervixului si uretrei. Simptomatologie: secretie vaginala purulenta disurie sangerari intermenstruale dispareunie dureri abdominale La femei infectia se poate complica prin ascensionarea infectiei (salpingita, boala inflamatorie pelvina), ducand chiar la sarcini extrauterine sau sterilitate secundara prin obstruarea trompelor uterine

Alte zone care pot fi infectate includ: zona anorectala si faringele Nou nascutii (in cazul mamelor infectate, mame cu gonoree) se pot infecta la nastere si dezvolta o conjunctivita purulenta (ophtalmia neonatorum) Infectia diseminata se manifesta ca artrita sau dermatita (pustule la nivelul pielii), exceptional ca meningita sau endocardita

Neisseria gonorrhoeae boli cu transmitere sexuala

Neisseria gonorrhoeae boli cu transmitere verticala oftalmia neonatorum

Conjunctivita gonococica

Dermatita cu N. gonorrhoeae

NEISSERIA MENINGITIDIS

Epidemiologie
Rezervorul natural de meningococi este omul Bacteria se transmite prin picaturi respiratorii (aerogen) Menigococii colonizeaza tranzitoriu mucoasa nazofaringiana Purtatorii sunt de obicei asimptomatici De la nivelul nazofaringelui, bacteria poate patrunde in sange si sa difuzeze in diferite zone, in special meninge sau articulatii, sau chiar sa disemineze in intreg organismul (meningococemia) Aproximativ 5% din persoane sunt purtatori sanatosi si reprezinta o sursa de infectie pentru altii Rata portajului ajunge la 35% in cazul persoanelor care traiesc in conditii de aglomerare (familii numeroase, soldati, detinuti, elevi in internate,etc)

Factori de virulenta
1. Capsula polizaharidica Meningococii prezinta o capsula proeminenta, care este un important factor de virulenta are activitate antifagocitara induce sinteza de anticorpi specifici. Se descriu 13 grupuri serologice pe baza structurii antigenice a capsulei

1. Endotoxina Endotoxina (LPSipopolizaharidul), este raspunzatoare de

febra, soc si alte tulburari fiziopatologice.

2. IgA proteaza cliveaza Ig A secretorie, ajutand bacteria sa adere de membranele cailor respiratorii superioare.

Patogeniate
Dupa colonizarea tractului respirator superior, bacteria ajunge la nivelul meningelui pe cale sangvina. Endotoxina din peretele celular este raspunzatoare de simptomele socului septic care apar in meningococemie. Capsula este antifagocitara, iar Ig A proteaza scindeaza Ig A secretorie cu rol protector pentru mucoasa respiratorie.

Manifestari clinice
meningita meningococica prezinta semnele tipice unei meningite bacteriene:
febra, cefalee, redoarea cefei, fotofobie, etc.

menigococemia (septicemie cu meningococ)- cea mai severa forma este sindromul Waterhouse-Friderichsen, caracterizat prin:
febra, soc, purpura generalizata, coagulare intravasculara diseminata (CID), insuficienta suprarenala.

Neisseria meningitidis purpura, CID, Sindrom Waterhouse-Friderichsen

FAMILIA CORYNEBACTERIACEAE

DEFINITIE

Familia Corynebacterium incadreaza bacili Gram pozitiv nesporulati, necapsulati, mobili si imobili, specii aerobe si anaerobe. Speciile patogene pentru om fac parte din genurile:
CORYNEBACTERIUM LISTERIA ERYSIPELOTHRIX ARCANOBACTERIUM

Genul Corynebacterium
Cuprinde peste 45 specii de bacili imobili, maciucati (Coryne in lb. greaca = maciuca) Corynebacteriile sunt bacterii ubiquitare la plante si animale Pot coloniza in mod normal
pielea, tractul respirator superior, tractul digestiv tractul genital al omului

Singura specie de mare patogenitate pentru om este Corynebacterium diphtheriae, agentul etiologic al difteriei Unele specii sunt patogene pentru diferite specii de animale Speciile care fac parte din flora normala a tegumentelor si mucoaselor, denumite generic difteroizi sau difteromorfi, pot cauza infectii oportuniste:
C. jeikeium, C. urealyticum, C. pseudodiphthericum, C. pseudotuberculosis, C. amycolatum, etc

CORYNEBACTERIUM DIPHTHERIAE
Sunt bacili nesporulati, necapsulati, imobili, pleomorfi (lungimea variaza de la 1-2 pana la 7-8 microni), drepti sau usor incurbati, cu grosime variabila 0.5-1 microni, prezentand la unul sau ambele capete ingrosari care dau aspect de maciuca.

Pe frotiuri din produs patologic sau cultura prezinta asezare caracteristica: bete de chibrituri imprastiate pe masa, formand unghiuri care sugereaza diferite litere: X, Y, Z, N sau litere chinezesti, palisade, etc Sunt Gram pozitivi, dar se pot colora neuniform Prezinta corpusculii metacromatici Babes Ernst la unul sau ambele capete (granulatii de volutina)

Habitat si transmitere
Bacilul difteric se dezvolta exclusiv pe mucoasele omului (mucoasa respiratorie a bolnavilor sau purtatorilor sanatosi) si la nivelul tegumentului Transmiterea este aerogena prin picaturi respiratorii, contact direct sau mai rar prin obiecte contaminate (batiste, vesela, jucarii)

Epidemiologie
Difteria se intalneste in intraga lume, in special in zonele urbane sarace, aglomerate si unde titrul anticorpilor indusi prin vaccinare activa este scazut. Ultima mare epidemie de difterie a aparut in fosta Uniune Sovietica in 1994 cu 48.000 de cazuri documentate si 1746 de morti.

Patogenitate
Patogenitatea bacteriei este data de toxina pe care o elaboreaza, o exotoxina tipica. Nu este necesar ca bacteria sa patrunda in sange pentru a produce semnele sistemice ale bolii. Toxina difterica este elaborata numai de tulpinile lizogene, purtatoare ale bacteriofagului beta. Prin expunerea unei tulpini netoxigene la bacteriofagul beta, tulpina devine lizogenizata si toxigena

Toxina difterica are 58.000 Da. Este un exemplu clasic de exotoxina A-B. Este un singur polipeptid care cliveaza in doua polipeptide A si B unite prin punti disulfidice. Fragmentul B asigura legarea toxinei de receptorul gazdei (heparin binding epidermal growth factor) si dupa aceea faciliteaza patrunderea in citosol a fragmentului A Subunitatea A este raspunzatoare de efectele toxice. Are rolul de a stopa sinteza proteica in celula gazda prin inactivarea factorului de elongare EF-2

Bacilul difteric ajuns in rinofarigele individului nevaccinat produce infectia: se inmulteste pe suprafata mucoasei, elaboreaza toxina care, datorita proprietatilor sale congestive si necrozante provoaca o modificare a tesuturilor adica formarea de false membrane Bacilul difteric ramane cantonat la poarta de intrare; Toxina patrunde in organism, determinand alterari toxice, degenerari necrotice in muschiul inimii, ficat, suprarenale, sistem nervos periferic

Ajuns pe mucoasa individului vaccinat, bacilul difteric este incapabil de a mai produce boala; el poate vegeta pe mucoasa, dar toxina elaborata este continuu neutralizata de antitoxina circulanta existenta.

Manifestari clinice
Manifestrile clinice in difterie depind de: Locul infectiei Statusul imun al pacientului Virulenta microorganismului Expunerea la bacteria toxigena poate duce la: Colonizare in cazul persoanelor cu imunitate completa Afectiuni respiratorii usoare - in cazul persoanelor cu imunitate partiala Boala fulminanta, chiar fatala in cazul subiectilor neimuni

Difteria la nivelul tractului respirator

Difteria este o boala cu evolutie acuta Se caracterizeaza prin: aparitia falselor membrane pe mucoasa portii de intrare si de fenomene toxice generale Falsele membrane apar ca un depozit alb-cenusiu, membranos, stralucitor, aderent de mucoasa. Exudatul (falsele membrane) sunt constituite din bacterii, limfocite, plasmocite, fibrina, celule moarte Concomitent apare adenopatie regionala dureroasa Febra 38-38.5 C

Pseudomembranele pot acoperi amigdalele, uvula, palatul si se pot extinde spre nazofaringe sau spre laringe (crup difteric). Falsele membrane adera ferm, indepartarea lor lasand tesutul subjacent sangerand. Cazurile severe se pot complica ajungand la obstructii respiratorii, aritmie cardiaca, coma sau chiar deces

Difteria cutanata
Apare prin contact direct cu o alta persoana infectata Bacteria colonizeaza tegumentul si castiga acces in tesutul subcutanat prin leziuni la nivelul pielii. Mai intai se dezvolta o papula, care se transforma intr-un ulcer cronic, uneori acoperit cu o membrana gri. Pot aprea semne sistemice ca rezultat al efectelor toxinei

Diagnosticul difteriei
Este in primul rand clinic, Confirmarea se face Bacteriologic: prin punerea in evidetnta abacilului in produsele recoltate din nas, faringe si alte leziuni suspecte, cu demonstrarea toxigenitatii sale prin testul Elek (imunodifuzie) Imunologic: reactia Schick

Tratament
Administrare cat mai rapida de ser antitoxic. Antitoxina neutralizeaza numai toxina libera, fixarea toxinei difterice pe tesuturi fiind ireversibila. Tratament antibiotic cu penicilina sau eritromicina

Profilaxie
Copilul se naste cu fondul de IgG antidifterica transmis transplacentar , fiind protejat de infectie pana la 4-5 luni, dupa care devine susceptibil la boala. De aceea, vaccinarea antidifterica se incepe dupa a 3-a luna, in primul an de viata, la 30 zile interval, urmata de 3 revaccinari. Se utilizeaza trivaccinul diftero-tetano-pertusis.