UNIVERSITATEA OVIDIUS FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA

Spiritualitate ortodoxa si diaconie sociala ntr-o lume secularizata

TEZA de DOCTORAT -REZUMATndrumator stiintific Pr. Prof. Univ. Dr. DUMITRU RADU Drd. SCRIDON CORINA-MARIA CONSTANTA 2009
-2-

PLANUL LUCRARII

Introducere Partea I: Spiritualitatea ortodoxa Capitolul I: Religie, religiozitate, spiritualitate ortodoxa Capitolul II: Spiritualitatea ortodoxa si trasaturile ei 1. Temeiurile spiritualitatii: Dumnezeu si omul ca persoane 2. Spiritualitatea-comuniune a omului cu Dumnezeu traita si manifestata concret 3. Viata de comuniune a lui Dumnezeu-temei si premisa a spiritualitatii ortodoxe 4. Caracterul hristologic, pnevmatologic si eclesiologic al spiritualitatii ortodoxe Capitolul III: Urcusul duhovnicesc 1. Consideratii generale 2. Treptele urcusului duhovnicesc a. Purificarea de patimi, mpodobirea si cresterea n virtuti b. Contemplarea lui Dumnezeu prin fapturi

c. Unirea mistica a omului cu Dumnezeu 3. Reflectarea urcusului duhovnicesc n literatura aghiografica CONCLUZII Partea I Partea a II-a: Comuniune si diaconie sociala Capitolul IV: Participarea omului duhovnicesc la viata semenilor 1. Temeiurile doctrinare ale participarii omului duhovnicesc la viata semenilor 2. Hristos, principalul temei al slujirii semenilor Capitolul V: Biserica si societatea 1. Relatia dintre Biserica si societate 2. Diaconia Bisericii adusa societatii si omului n timp si spatiu 3. Diaconia sociala desfasurata de Biserica Ortodoxa Romna n timp Capitolul VI: Slujirea Bisericii Ortodoxe Romne astazi. mpliniri si obiective de atins 1. Misiunea Bisericii 2. Activitatea sociala si religioasa a Bisericii Ortodoxe Romne 3. Proiectul consolidarea initiativelor comunitare de prevenire a HIV/SIDA si a violentei n familie, n Romnia CONCLUZII Partea a II-a Bibliografie Declaratia de onestitate
-3-

INTRODUCERE
Teologia, este o expresie autentica a comuniunii omului cu Dumnezeu, a experierii tainelor divine mai presus de minte si de cuvnt, prin Hristos n Duhul Sfnt, o cunoastere tainica si nemijlocita daruita de Duhul Sfnt celor care doresc sa se desavrseasca pe calea

sfinteniei. Experienta duhovniceasca, prin viata n Hristos traita n Biserica, transforma teologia ntr-o marturie vie a existentei. Teologia Bisericii Ortodoxe este una care izvoraste din rugaciunea si viata duhovniceasca a Bisericii, locul unde se aprofundeaza gndirea duhovniceasca, mpletita cu lucrarea ei slujitoare si sfintitoare; ea trebuie sa raspunda nevoilor duhovnicesti ale credinciosilor si dorintelor acestora de implicare n lucrarea mntuitoare pe care Biserica o marturiseste si o desfasoara si la care ne cheama n societatea contemporana. Pentru crestini, tinta fundamentala si neostenita este mntuirea, ca ncoronare a straduintelor pentru desavrsire, prin lupta pentru eliberarea de patimi si nevointa pentru dobndirea virtutilor. Prin harul dumnezeiesc omul ajunge sa participe la viata divina, fara nsa ca natura sa umana sa devina natura lui Dumnezeu, iar prin comuniunea si relatiile pe care le stabileste cu ceilalti omul se cunoaste pe sine si pe ceilalti si ajunge sai iubeasca, mplinindu-se ca fiinta umana. Principala exigenta si preocupare a misiunii Bisericii este predicarea vestii celei bune, a Evangheliei lui Hristos. Raspunsul crediciosului este convertirea prin credinta, poarta a mntuirii si nceput al ncorporarii noastre, ca madulare ale Bisericii, n Hristos Cel nviat. Vestea cea buna prin care marturisim Adevarul, pe Dumnezeu adevarat, poate fi transmisa nu doar prin cuvinte ci si prin marturia vietii sfintite de harul datator de viata al Duhului Sfnt. n Biserica, spatiul n care se realizeaza comuniunea deplina cu Dumnezeu, credinciosul realizeaza, n mod organic si activ, comuniunea cu semenii. Iubirea de Dumnezeu si de semeni se sustin reciproc, se cuprind una n alta. Deci prin cea dinti se poate mplini si a doua; iar prin a doua se poate reveni iarasi la cea dinti; cel ce iubeste pe Domnul, iubeste ca urmare si pe aproapele. Caci cel ce Ma iubeste pe Mine, zice Domnul, va pazi poruncile Mele (Ioan XIV, 23). Iar porunca Mea aceasta

este: ca sa va iubiti unul pe altul, precum Eu v-am iubit pe voi (Ioan XV, 12). Iar cel ce iubeste pe aproapele, satisfacnd iubirea fata de Dumnezeu, primeste n sine harul Lui.1 . Fiecare credincios are dreptul si datoria de a contribui la raspndirea si pastrarea credintei, de a duce mai departe vestea cea buna, caci Viata vesnica aceasta este: Sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. (Ioan 17, 3). n mintea credinciosului trebuie sa rasune mereu cuvintele Sfntului Apostol Pavel: ... daca eu binevestesc Evanghelia, nu am de ce sa ma laud; fiindca asupra mea sta trebuinta. Ca vai mie daca nu voi binevesti! Ca daca fac aceasta de bunavoie, am plata; dar daca o fac fara de voie, am doar o sarcina ce mi s-a ncredintat. (1 Corinteni, 9, 16-17). ntr-o societate marcata de confruntarea dintre globalism si individualism, Biserica este chemata sa dea marturia proprie de comuniune, de koinonia. Biserica Ortodoxa Romna a fost si este o Biserica vie, activa, n care viata spirituala se mpleteste cu lucrarea diaconala.
Sfntul Vasile cel Mare, Regulae fusius tractatae, Rasp. 7, Migne, P. G., XXXI, 917, apud Prof. Pr. D. Staniloae, Temeiuri dogmatice si duhovnicesti pentru viata monahala de obste, n Studii Teologice, seria II-a, sept. oct., anul IV, 1952, p. 372, nota 6
1

-4-

CAPITOLUL I RELIGIE, RELIGIOZITATE, SPIRITUALITATE ORTODOXA

Religia este un concept complex; ea a fost definita ca fiind legatura constienta si libera a omului cu Dumnezeu, cu referire att la cunoasterea lui Dumnezeu, la marturisirea nvataturii despre El, ct si la trairea dupa voia Sa. n viata omului prezenta religiei este o lucrare divino-umana, o mpreunalucrare a omului cu Dumnezeu; nainte de toate religia este lucrarea lui Dumnezeu, dar care se poate nfaptui numai prin participarea constienta a omului la aceasta lucrare tainica a Sa. Credinciosul ajunge la starea culminanta a vietii sale

duhovnicesti prin lucrarea Duhului Sfnt. Pentru primirea acestui har este necesara purificarea de pacat si desavrsirea morala a ntregii fiinte umane prin ajutorul dumnezeiesc nemijlocit pe care l primim nu doar prin ratiune, ci si prin credinta, rugaciune si ajutor de la Dumnezeu. Religia crestina urmareste renasterea si sfintirea vietii omului; ea a scos n evidenta unitatea deplina a lumii ca un tot unitar plin de lumina, frumusete si armonie; superioritatea crestinismului fata de alte religii consta n legatura personala a omului cu Dumnezeu, realizata prin Domnul si Mntuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a ntrupat pentru mntuirea oamenilor. Religiozitatea este modul specific de viata al fiecarui om, este legatura cu divinul manifestata la nivel personal. Religiozitatea se manifesta vizibil, n exterior, prin manifestare sub forma credintei. n manifestarea religiozitatii sunt antrenate sentimentele, ratiunea, vointa, comportamentele. Credinta devine n existenta fiecarui om o componenta reala, care produce efecte n viata sufleteasca si spirituala a acestuia, care amplifica dorinta sa de a cunoaste si de a marturisi pe Dumnezeu. Spiritualitatea ortodoxa se deosebeste de celelalte forme de mistica prin faptul ca are o baza dogmatica si un element moral care constituie nsasi esenta sa. Impulsul vietii religioase l da nsusi Dumnezeu. n sufletul omului cazut din demnitatea paradisiaca a existat mereu un dor de Dumnezeu2, prin care El l purifica pe om, iar aceasta purificare l face asemenea Lui. Negraita este frumusetea Ta, neasemanat chipul, nespusa stralucirea, mai presus de cuvnt slava. Purtarea Ta buna si blnda, Stapne Hristoase, ntrece ntelegerea tuturor pamntenilor. De aceea, dorul si iubirea fata de Tine, biruiesc toata iubirea si dorul muritorilor. Pe ct ntreci, Mntuitorule, cele vazute, pe atta ne e mai mare dorul de Tine si pune n umbra toata iubirea omeneasca si ne ntoarce de la placerile trupesti si respinge repede toate poftele.3

Ortodoxia este adevarata si nencetata chemare la dragoste pe care Dumnezeu o adreseaza oamenilor. Porunca noua dau voua: Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. ntru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti
2 3

Aceasta notiune nu este una specific crestina, ci mai degraba una general umana. Sfntul Simeon Noul Teolog, Imnele iubirii dumnezeiesti, Imnul 39 (Z. 12), n Preot Prof. Acad. Dr. Dumitru Staniloae, Studii de Teologie Dogmatica Ortodoxa, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, p. 577. Teologia afirma ca Dumnezeu are toate nsusirile ntr-o marime infinita, care ntrece puterea noastra de ntelegere; toate ale lui Dumnezeu sunt cuceritoare, desi uneori nentelese. Acest nenteles ne face sa-L descoperim ca izvorul a tot ce se mplineste mai mult n umanitatea noastra. Cu ct l cunoastem mai mult, cu att l iubim mai mult. (a se vedea si nota 674, p.577).

-5ucenicii Mei, daca veti avea iubire unii fata de altii.(Ioan 13, 34-35). Biserica, trup tainic al lui Hristos si templu al Duhului Sfnt, devine loc si spatiu al comunicarii si comuniunii de iubire a omului cu Dumnezeu si cu semenii, n care fiecare persoana umana capata valoare vesnica. Tinta tuturor celor ce se nevoiesc dupa Dumnezeu este sa placa lui Hristos, Dumnezeul nostru, si sa primeasca mpacarea cu Tatal prin mpartasirea de Duhul si sa dobndeasca mntuirea prin aceasta. Caci n aceasta sta nemurirea fiecarui suflet si a fiecarui om. Nemplinindu-se aceasta, desarta e osteneala si lucrarea noastra si fara rost e toata calea care nu duce la aceasta pe cel ce alearga pe ea.4 Sfintii Parinti ai Bisericii sunt unanim de acord asupra faptului ca omul nu-L poate cunoaste pe Dumnezeu si tainele Sale dect n masura n care Dumnezeu i Se descopera; Cele nevazute ale Lui se vad de la facerea lumii, ntelegndu-se din fapturi, adica vesnica Lui putere si dumnezeire ... (Romani 1, 20); Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, Care este n snul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut. (Ioan 1, 18). Cei care s-au nvrednicit sa primeasca lumina si credinta cea adevarata aduse de Mntuitorul Hristos sunt datori sa le pastreze si sa le experimenteze. Spiritualitatea ortodoxa, viata n Duhul lui Hristos, viata de constiinta si

comuniune, de iubire si slujire a lui Dumnezeu si a oamenilor are caracter trinitar, hristologic, pnevmatologic si eclesiologic, pentru ca: starea culminanta a vietii spirituale este una de unire a sufletului cu Dumnezeu, traita si experimentata; aceasta unire se realizeaza prin lucrarea Duhului Sfnt; pentru obtinerea ei omul urmeaza un ndelungat efort de purificare de patimi; aceasta unire se realizeaza atunci cnd omul a ajuns la asemanarea cu Dumnezeu; ea este totodata cunoastere si iubire; efectul acestei uniri este o considerabila intensificare a energiilor spirituale din om, nsotita de harisme. 5

CAPITOLUL AL II-LEA SPIRITUALITATEA ORTODOXA SI TRASATURILE EI 1. TEMEIURILE SPIRITUALITATII DUMNEZEU SI OMUL CA PERSOANE
Temeiul mntuirii si ndumnezeirii noastre este Sfnta Treime, comuniune de Persoane, sursa a iubirii iradiante, care l atrage si l antreneaza pe om ntr-un permanent dialog al iubirii. Izvorul desavrsirii si ndumnezeirii credinciosului este Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, de care ne facem partasi prin harul Duhului Sfnt.
Idem, Una suta de capete cuvntatoare de Dumnezeu si faptuitoare (teologice si practice), 67, n Filocalia, vol. VI, Apologeticum, Editie digitala, 2004, p. 83. 5 Staniloae, Preot Profesor Dr. Dumitru, Spiritualitatea ortodox a. Ascetica si Mistica, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucuresti, 1992, p. 6.
4

-6Spiritualitatea ortodoxa a pastrat taina comuniunii Persoanelor Treimice n Dumnezeu (ireductibile, etern personale, comunitar personale) si a accentuat unitatea Lui, actualiznd permanenta ntrupare a lui Hristos n credinciosi, ramnnd fidela nvataturii biblice neo-testamentare si a sfintilor parinti rasariteni potrivit carora Dumnezeu cel transcendent ni se comunica din iubire nesfrsita si perfecta n Duhul, prin energiile

necreate, pentru ca noi sa-L putem experia real si sa ne facem partasi puterii Lui lucratoare n noi. Adevarata comunitate umana se dezvolta dupa modelul Sfintei Treimi, structura a supremei iubiri; fiecare om cuprinde n sine ntreaga umanitate si este chemat sa participe la Trupul tainic al lui Hristos, expresie a iubirii pe care o poarta lui Dumnezeu si semenilor. Persoana umana nsetata dupa relatii vii, iubitoare si nesfrsite cu alte persoane, devine sursa a vesniciei persoanelor n comunitatea si comuniunea persoanelor, gndita si traita plenar.6 Pentru ca iubirea presupune daruire de sine, constienta si voluntara, nseamna ca Dumnezeu este din eternitate, n acelasi timp, unitate desavrsita a fiintei dumnezeiesti, dar si Treime de Persoane. Viata omului ar fi stearpa fara progresul nesfrsit spre ndumnezeire; pentru a face real acest progres omul trebuie sa se faca partas la infinitatea vietii iubirii lui Dumnezeu n virtutea libertatii cu care a fost creat, contribuind printr-un efort personal la aceasta. Credinta n Dumnezeu unic n fiinta si ntreit n Persoane este singura mntuitoare si ndumnezeitoare, baza a comuniunii noastre. n comunitatea deplina si perfecta a Persoanelor divine, n care subzista supraesenta unica a dumnezeirii, e data infinitatea si desavrsirea vietii iubitoare a Treimii si a fiecarei Persoane, nct ne este asigurata comuniunea noastra progresiva si eterna cu viata infinita a lui Dumnezeu si comuniunea neconfundata ntre cei ce se fac partasi ai acestei infinitati, prin care ne asiguram persistenta si desavrsirea noastra ca persoane. Din aceasta comuniune a noastra cu Dumnezeu si ntre noi, ne asiguram persistenta si desavrsirea noastra ca persoane n veci, dar totodata, si continua gndire si crestere spirituala a aprofundarii misterului comuniunii supreme. Prin faptul ca omul este creat dupa chipul lui Dumnezeu, Cel personal si vesnic, el

este o fiinta personala, deschisa spre comuniune si chemata sa participe la viata vesnica a divinitatii; persoana umana tinde pre comuniunea cu ceilalti, pentru ca astfel sa se realizeze pe sine n mod deplin pna la desavrsire. Crestinul intra n comuniune att cu fiecare dintre persoanele Sfintei Treimi ct si cu semenii sai; omul, imitndu-L pe Dumnezeuiubitorul de oameni, devine iubitor de semeni. Omul, chip unic si irepetabil al lui Dumnezeu si fiinta spirituala, este purtator de valori si tinde spre realizarea lor; persoana umana cuprinde n sine toate valorile si este orientata spre valorile obiective, ntrupate n chip desavrsit n Dumnezeu7; tendinta spre comuniune pe care o manifesta omul se identifica si cu dorinta de a dobndi valori ca adevar, bine, frumos etc., dovada a faptului ca omul este fiinta libera si spirituala, rationala si responsabila de faptele sale. Creat dupa chipul lui Dumnezeu, omul este chemat sa participe la comuniunea cu Dumnezeu si sa se mpartaseasca de bunurile Lui nesfrsite. Prin pacatul stramosesc chipul lui Dumnezeu n om s-a ntinat, dar prin harul Botezului a fost spalat de ntinaciunea pacatului. Pentru a face simtita prezenta harului n noi trebuie sa depunem eforturi pentru o viata virtuoasa n care dragostea de Dumnezeu sa creasca nencetat n mod covrsitor. Toti oamenii suntem dupa chipul lui Dumnezeu; dar dupa asemanare
Iubirea fata de Persoanele supreme alimenteaza si iubirea inter-umana, dornica sa se daruiasca, sa primeasca si sa fie primita. 7 Nicolae, Mitropolitul Ardealului, Personalitatea morala crestina, n Studii de Teologie Morala, Sibiu, 1969, Editura si Tipografia Arhiepiscopiei, p. 302
6

-7nu sunt dect aceia, care prin multa dragoste si-au robit libertatea lor lui Dumnezeu. Cnd deci nu suntem ai nostri, atunci suntem asemenea Celui ce prin dragoste ne-a mpacat cu Sine. La aceasta nu va ajunge cineva, de nu-si va convinge sufletul sau sa nu se mai lase vrajit de slava vietii usoare.8 Persoana umana se poate desavrsi daca se afirma n mod

deplin, daruindu-se n chip liber, ncetnd sa existe numai pentru sine; lepadndu-se de binele individual si exprimnd din plin persoana n aceeasi fire a tuturor, ea sporeste la nesfrsit si si mpropriaza tot ceea ce apartine semenilor. Astfel, persoana umana devine icoana desavrsita a lui Dumnezeu, dobndind asemanarea.

2. SPIRITUALITATEA ORTODOXA COMUNIUNE A OMULUI CU DUMNEZEU TRAITA SI MANIFESTATA CONCRET

Pentru spiritualitatea ortodoxa Sfnta Treime reprezinta fundamentul de neclintit al vietii si experientei umane; desi de nepatruns dupa esenta, Sfnta Treime este cunoscuta din manifestarile ei; Sfnta Treime ni se descopera prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu ntrupat, Care prin venirea Sa ne descopera iubirea dumnezeiasca si ne nfiaza, pentru ca si noi sa ne facem asemenea Lui. Spiritualitatea, rezultat al comuniunii omului cu Dumnezeu, face prezenta n inima omului legatura acestuia cu El, n mod ontologic, prin cuvnt, prin puterea Lui si firea sa. Orict de mult am nainta catre El, apropierea noastra de Dumnezeu si ridicarea noastra la ntelegerea Lui nu se realizeaza daca Dumnezeu nsusi nu ne mbraca n cele proprii Lui. Chiar strabatuti de puterea Lui, nu putem lepada fiinta noastra creata; devenim dumnezei dupa har, nu dupa fiinta.9 Spiritualitatea crestin ortodoxa acorda o mare nsemnatate responsabilitatii umane al carui izvor este nsusi Dumnezeu. Responsabilitatea omului este un dat ontologic deoarece el este creat dupa chipul lui Dumnezeu pentru a ajunge la asemanarea cu El. Fiul S-a ntrupat si S-a facut om asemenea noua, afara de pacat, pentru ca sa refaca si sa rennoiasca pe cel asemeni Lui. Relatia interpersonala de comuniune vesnica n iubire ajunge sa se mplineasca pentru ca Dumnezeu, Persoana Absoluta si Necreata, se deschide catre om devenindu-i

model si ajutor, sprijin si tinta. Hristos si face locas n fiecare dintre cei care doresc sa ajunga la asemanarea cu El. Fiinta libera, omul poate sa refuze ajutorul harului divin; ntrun asemenea caz, harul ramne latent, dar gata sa raspunda dorintei si chemarii omului de a se apropia de Dumnezeu Cel Unul n fiinta si ntreit n Persoane. Pentru ca Dumnezeu este Persoana Suprema exista posibilitatea unui progres infinit al comuniunii omului cu El; pe de o parte Dumnezeu Persoana nu poate fi cunoscut de catre om printr-o pornire intelectuala care sa vina de la el; pe de alta parte, comuniunea cu El nu se poate realiza fara voia Sa, fara ca El nsusi sa nu Se reveleze.10
Diadoh al Foticeii, Cuvnt ascetic despre viata morala, despre cunostinta si despre dreapta socoteala duhovniceasca, mpartit n 100 de capete, 4, n Filocalia 1, p. 336 9 Staniloae, Preot Profesor Dr. Dumitru, Spiritualitatea ortodox a. Ascetica si Mistica, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucuresti, 1992, p. 21-22. 10 Ibidem, p. 22.
8

-8Comuniunea cu Persoanele infinite si absolute n fiinta, n iubire si n frumusete, ne permite sa naintam ntr-o noutate continua, sporind aceasta comuniune si deschiznd la nesfrsit naintarea noastra n iubire si n cunoastere, ca astfel sa ne dovedim pentru eternitate persoane prin tot ceea ce facem pentru desavrsirea noastra n eternitate. Relatia noastra cu Persoanele dumnezeiesti si gaseste mplinirea pentru ca, pe de o parte, omul este constient de faptul ca lumea se adapteaza la trebuintele sale, mereu sporite si rafinate, iar pe de alta parte, numai o Persoana suprema poate da sens ntregii existente. Prin comuniunea omului cu Dumnezeu consecintele profundei crize spirituale ale societatii contemporane ar trebui diminuate; sexualitatea exacerbata, maladiva si degradanta, violenta promovata si ntretinuta prin multiple mijloace, drogurile, izolarea fata de lume si de problemele ei, mutatia culturala, criza ecologica sunt doar cteva dintre constantele crizei spirituale contemporane, care promoveaza ignorarea prezentei si lucrarii

lui Dumnezeu n lume si produc o destabilizare interioara a omului; pentru depasirea acesteia si revenirea la valorile crestine autentice este necesar sa se acorde o mai mare importanta relatiei Dumnezeu-om-creatie prin care s-ar putea realiza restabilirea firii umane si transfigurarea lumii. Spiritualitatea crestina ortodoxa autentica este rodul iubirii si implica att comuniunea omului cu Dumnezeu ct si participarea acestuia la viata lumii si a semenilor pe care i slujeste si carora li se daruieste. Suntem datori sa cultivam bucuria de a darui, prin care chipul nostru capata stralucire, deschidere si buna mireasma spre a se asemana cu Dumnezeu. Tocmai de aceea, spiritualitatea crestina ortodoxa trebuie sa fie tinuta n unitate cu slujirea crestina, ambele fiind dimensiuni fundamentale ale lucrarii Bisericii si vietii crestine. Slujirea crestina si primeste puterea daruirii fata de semeni si societate din relatia vie si fiintiala a omului cu Dumnezeu pe care o implica spiritualitatea autentica. Nu exista slujire crestina autentica fara spiritualitate autentica, deoarece Duhul Sfnt lucreaza n noi doar mpreuna cu noi, numai daca noi nsine suntem duhovnicesti. Slujirea devine n Ortodoxie nota definitorie a Bisericii, comunitate slujitoare spre mntuire, si a vietii crestine n general; slujirea fata de Dumnezeu si cea fata de semeni se unesc ntr-o singura slujire nempartita. Sfnt si desavrsit, haric si uman se ntrepatrund si realizeaza o slujire comuna a lui Dumnezeu si a tuturor ntreolalta. Prin energiile necreate procesul de ndumnezeire nu mai cunoaste bariere ntre natural si supranatural iar credinciosii pot experia eliberarea lor spirituala si pot gusta din frumusetea vietii divine la care sunt chemati n Iisus Hristos. Viata credinciosului nnoita prin lucrarea sinergetica a lui Hristos si a sa, prin procesul duhovnicesc de ndumnezeire, transforma egoismul si iubirea de sine n comuniune si iubire de Dumnezeu si de semeni, dupa modelul de iubire suprema al Sfintei Treimi; procesul de renastere spirituala a omului

n Hristos este cel mai bun raspuns pe care credinciosul l poate da tendintelor materialiste care domina societatea contemporana n detrimentul valorilor spirituale. -9-

3. VIATA DE COMUNIUNE A LUI DUMNEZEU TEMEI SI PREMISA A SPIRITUALITATII ORTODOXE

Mntuirea personala este urmarea conlucrarii omului cu Dumnezeu. Daca initiativa mntuirii o are Dumnezeu pentru ca El este Cel Care voieste ca toti oamenii sa se mntuiasca si la cunostinta adevarului sa vina (I Timotei 2, 4) si le da tuturor posibilitatea sa se mntuiasca, totusi nimeni nu se poate mntui fara voia sa. Omul si descopera adevarata menire atunci cnd participa la viata divina si realizeaza n el nsusi chipul si asemanarea cu Dumnezeu printr-o participare n care si pune n valoare existenta, energia si vointa. Cnd Sfnta Scriptura vorbeste de Dumnezeu la plural, adresndu-se n chip evlavios celor evlaviosi, o face pentru a indica cele trei ipostasuri; ea nfatiseaza adica n chip tainic modul existentei treimii atotsfinte, fara de nceput si de o fiinta, dat fiind ca atotslavia, nchinata si atotlaudata treime a ipostasurilor este cea mai deplina unitate dupa fiinta. Caci Dumnezeul nostru este unitate n Treime si Treime n unitate. Cnd nsa vorbeste despre Dumnezeu la plural catre cei necredinciosi, osndeste falsa idee despre dumnezeire a acestora, caci acestia socotesc ca deosebirea caracteristicilor personale este fiintiala, nu ipostatica.11 Chip al lui Dumnezeu, crestinul reflecta n sine structura si misterul Sfintei Treimi. Chipul si afirma identitatea si particularitatea proprie prin si n comuniune cu semenii, comuniune de iubire luptatoare pentru sine si pentru altii; ntr-o astfel de comuniune, n care este nevoie de transparenta reciproca, iubirea este o modalitate eshatologica a existentei. Dumnezeu a rnduit ca fiecare om sa fie dupa chipul si asemanarea Sa; toti

oamenii sunt la fel pentru ca au acelasi Prototip. Chip al lui Dumnezeu, omul este subiect constient de sine, capabil de comuniunea cu semenii si nsetat dupa comuniunea de iubire dintre Persoanele Sfintei Treimi. Din adncul infinit de iubire al lui Dumnezeu persoana umana si trage bogatia infinitatii. Comunicarea este modalitatea de a ne afla n permanent dialog cu El; comunicam cu semenii pentru ca simtim nevoia de a fi n apropierea Lui. Comunicarea omului cu semenii i aduce o ntregire a existentei sale; la rndul sau fiecare transmite celuilalt o ncurajare care i ntareste pe amndoi. Printr-un dialog sincer si pozitiv, omul participa la mputinarea durerii si la nmultirea bucuriei pentru ca firea umana sa se ntareasca; este necesar dialogul cu Sfnta Treime pentru ca omul sa se deschida catre fiinta divina si sa transpuna n relatiile sale modelul de iubire dintre Persoanele divine; comunicarea necesita manifestarea concreta a iubirii care vine de la Dumnezeu, Unul n fiinta si ntreit n Persoane; acesta iubire l pune pe om n dialog cu semenii prin daruire si plinire libera pentru ca mpreuna, fara a se confunda, mplinind raspunderea reciproca a unuia fata de altii si a altora fata de sine, sa urce spre deplina unitate cu Dumnezeu. Cel care refuza dialogul cu Dumnezeu, i neaga calitatea de Creator, de Proniator si de Persoana care daruieste din Sine viata; el refuza darurile divine mereu noi si necreate n viata sa si orice responsabilitate; negndu-si calitatea de om si deci de chip al lui Dumnezeu si refuza cresterea nesfrsita n El. Sfnta Treime se comunica fapturii; omul se afla n relatie cu Tatal prin Fiul n Duhul Sfnt si astfel descopera Treimea comuniune a iubirii, din care izvoraste puterea de a comunica iubirea fiecaruia catre alte persoane. Sfintii Parinti l nfatiseaza pe
Sfntul Maxim Marturisitorul, Raspunsuri catre Talasie, 28, 1, n Filocalia, vol. III, Apologeticum 2004, Editie digitala, p. 135-136
11

- 10 -

Dumnezeu ca Monada care se misca spre Doime si se odihneste n Treime. Dumnezeu Cel Unul n Fiinta si ntreit n Persoane este comuniune si izvor al oricarei comuniuni. Dumnezeu cheama pe om la ndumnezeirea n Hristos, iar credinciosul raspunde acestei chemari si astfel se nalta la comuniunea de viata vesnica cu El. Comuniunea omului cu Dumnezeu se hraneste continuu din mpartasirea cu Hristos si se desavrseste n Biserica, n celebrarea euharistica, prin care toti se integreaza n Hristos. mpartasindu-ne de Hristos, devenind copartasi cu El, intram n comuniune perfecta cu Dumnezeu si ajungem sa cunoastem relatiile si viata interioara a Sfintei Treimi, sa ne facem partasi de viata dumnezeiasca, sa traim dupa modelul Sfintei Treimi. Aceasta comuniune este una prin har, prin energiile Sale necreate, n care firea noastra umana nu devine natura lui Dumnezeu. n comunitatea eclesiala este reprodusa realitatea divina. Biserica este alcatuita dupa imaginea absoluta a Sfintei Treimi, prin lucrarea Sfntului Duh, care i da caracterul de comuniune, de unitate, de ntreg. Duhul Sfnt face ca fiecare dintre noi sa fim purtati de dorinta vie de a ne depasi, de a fi n celalalt, de a-l avea pe celalalt n noi, fara nsa a ne confunda unul cu altul. Viata de comuniune a Persoanelor Sfintei Treimi asigura comuniunea lui Dumnezeu cu persoanele create si a acestora ntre ele, n persoana divino-umana a lui Iisus Hristos; omul, chip al lui Dumnezeu, are libertatea si capacitatea de a nainta spre celalalt prin comuniune si a pune nceput vietii vesnice.

4. CARACTERUL HRISTOLOGIC, PNEVMATOLOGIC SI ECLESIOLOGIC AL SPIRITUALITATII ORTODOXE

Urcusul crestinilor spre Dumnezeu are ca norma si cale pe Iisus Hristos, Care a spus: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. (Ioan 14, 6). Unirea tainica a omului cu

Dumnezeu se realizeaza prin Hristos, n Hristos si cu Hristos; de aceea, nimeni nu poate nainta spre Dumnezeu pasind pe alta cale dect prin Hristos, dupa cum nimeni nu poate ajunge dincolo de El. Fiul lui Dumnezeu ntrupat, Hristos, este fundamentul vietii spirituale, caci n acest fel se deschide calea spre comuniunea dintre creat si necreat; prezenta Lui va deveni activa n noi numai daca vom colabora si vom raspunde darului lui Dumnezeu, pazind harul divin si pregatindu-ne pentru marea ntlnire cu Mirele ceresc de la care primim fiinta, miscarea si viata adevarata. Crestinul evlavios parcurge drumul de la lucrarea poruncilor la cunoastere ca pe o prezenta tainica a Domnului n noi, asemeni urcusului pe care L-a urmat Mntuitorul de la ntruparea Sa pna la Schimbarea la Fata, cnd S-a aratat n toata slava dumnezeirii. Urcusul duhovnicesc de la eforturile ascetice si pna la contemplarea tainica a lui Dumnezeu l facem prin Hristos, cu Hristos, spre Hristos. Prin colaborarea cu puterea Lui care este n noi dobndim virtutile, trasaturi vii care oglindesc chipul Domnului. n acest fel, viata pamnteasca a lui Iisus Hristos are o permanenta actualitate, caci se repeta n fiecare dintre noi, n fiecare moment pe care l parcurgem pe aceasta Cale. Oricare credincios este contemporan lui Hristos cu toata viata sau, mai bine zis, El se face contemporan cu fiecare dintre noi si chiar partas la toata viata noastra, ntiparindu-Se - 11 spiritual n fiecare dintre noi.12 De vederea Ierusalimului ceresc se vor nvrednici cei care mor n fiecare zi pentru dragostea lui Hristos, adica se ridica mai sus de toata preocuparea vietii de aici si nu mai cugeta la nimic altceva dect la un singur lucru: sa ajunga la dragostea desavrsita a lui Hristos, care este deschizatura cea mai dinauntru a inimii, unde a intrat ca naintemergator Iisus.13 Credinciosul conlucreaza cu Hristos prin harul divin. Roada Duhului este

dragostea, bucuria, pacea, ndelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blndetea, nfrnarea, curatia; [...] Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus siau rastignit trupul mpreuna cu patimile si cu poftele. Daca traim n Duhul, n Duhul sa si umblam. Sa nu fim iubitori de marire desarta, suparndu-ne unii pe altii si pizmuindu-ne unii pe altii.(Galateni 5, 22-26). n viata si lucrarea Sa gasim negraita unitate, conlocuire si conlucrare ipostatica, izvorul spiritualitatii si a vietii noastre duhovnicesti. Duhul Sfnt prin care tot sufletul viaza, n curatie se nalta si se lumineaza n Unimea Treimii14 este Cel Care a stralucit n inimile noastre, ca sa straluceasca cunostinta slavei lui Dumnezeu, pe fata lui Hristos. (2 Corinteni 4, 6). Daca Fiul ne este sensul si darul oferit de Tatal, Duhul ne da rodul vietii. n Duhul Sfnt suntem chemati sa purtam n inimile noastre, prin cunoastere si iubire cuprinzatoare, pe Dumnezeu nsusi si pe semenii nostri. n Biserica, prin Sfintele Taine, nsusi Hristos vine prin Duhul Sfnt sa se salasluiasca si sa cresca n credinciosi pna la desavrsirea comuniunii totale cu Dumnezeu; Hristos se revarsa si se amesteca cu fiecare dintre madularele trupului Sau tainic. Datorita Sfintelor Taine ne nastem si noi la viata duhovniceasca, cu ajutorul lor crestem permanent n aceasta viata spre a ne uni cu nsusi Mntuitorul nostru, caci ... n El traim si ne miscam si suntem... (Fapte 17, 28). Taina Botezului este nu doar moartea si nvierea tainica a celui botezat, ci si nceputul desavrsirii noastre, Taina care ne da nsasi fiinta si trairea noastra ntru Iisus Hristos. Taina Sfntului Botez ne aduce aminte ca toti crestinii sunt chemati la asceza, la lupta.15 Fara sa primeasca aceasta taina, oamenii sunt morti si plini de stricaciunea pacatului stramosesc; moartea este aspectul negativ al ascezei, lupta mpotriva omului vechi al pacatului, iar nvierea este aspectul pozitiv, cresterea omului nou al virtutilor si

ncorporarea n comunitate. Prin moartea sa, Domnul nu doar ca ne-a eliberat din patimi dar ne-a si facut cetateni ai mparatiei, ne-a dat puterea sa devenim fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1, 12), ne-a unit cu El att prin trupul pe care l-a luat asupra-Si, ct si prin cel ce ni se mpartaseste n Sfnta Euharistie. Asceza devine participarea noastra prin eforturi personale la Moartea si nvierea Domnului, n continuarea si actualizarea Botezului. Viata vesnica cere o nastere noua a fiecaruia la viata de comuniune din matricea Bisericii. n Biserica, prin Sfintele Taine, dumnezeiesti si ndumnezeitoare, firea noastra intra n comuniune cu firea dumnezeiasca a Fiului lui Dumnezeu, Cap al Trupului mistic. Unirea firii noastre umane cu Hristos se face n Biserica, Trupul Sau, prin participarea la viata sacramentala. Viata n Hristos se mplineste n unitatea tuturor celor ce se unesc cu Dumnezeu prin mproprierea harului ndumnezeitor al Duhului Sfnt. Desavrsirea personala se mplineste n lepadarea de sine, pentru a dobndi harul. Biserica, spatiu al primirii de catre cel botezat al harului dumnezeiesc, este spatiu al ndumnezeirii, n care
Preot Profesor Dr. Dumitru Staniloae, Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si Mistica, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucuresti, 1992, p. 42 13 Sfntul Marcu Ascetul, Raspuns acelora cari se ndoiesc despre dumnezeiescul Botez, n Filocalia, vol. I, Apologeticum, 2004, Editie digitala, p. 294 14 Catavasier sau Octoih mic, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucuresti, 1995, p. 149 15 Arhimandritul Gheorghios Kapsanis, Asceza si ndumnezeire , Editura Marineasa, 2006, p. 24
12

- 12 fiecare se lasa transfigurat de lucrarea si prezenta nencetata a Duhului Sfnt pentru a deveni dumnezeu prin har. Biserica comunitate teandrica si sacramentala, comuniune a iubirii, credintei si rugaciunii este viata lui Dumnezeu n oameni, taina comuniunii cu si prin Sfnta Treime, organismul n care se realizeaza iconomia Sfintei Treimi, viata unica si integrala ca

sobornicitate dupa modelul uniunii celor trei persoane divine n care gasim principiul tainic al vietii. Viata divina si unica a Bisericii se manifesta n dragostea prin care ea exista. n Biserica se mplineste iconomia Sfintei Treimi; l descoperim pe Tatal n lucrarea Fiului si a Sfntului Duh. Sfnta Treime este radacina si modelul Bisericii caci iubirea comunitara si reciproca a Persoanelor divine este modelul si forta comunitatii iubitoare a credinciosilor care, plini de energiile ndumnezeitoare, fac din Biserica un organism viu al adevarului, al iubirii si al comuniunii; iubirea fata de Dumnezeu si de semeni sunt att de stns legate, nct plinirea uneia este desavrsita doar prin mplinirea celeilalte. n Sfnta Liturghie credinciosii se afla n comuniune cu Hristos si ntreolalta si primesc noi puteri harice si lumini pentru a sluji permanent n modul cel mai deplin, cu maxima raspundere, prin acte de daruire si jertfire proexistentiala, unii altora si mpreuna lumii.

CAPITOLUL AL III-LEA URCUSUL DUHOVNICESC 1. CONSIDERATII GENERALE

nceputul urcusului duhovnicesc este lucrarea poruncilor ndumnezeitoare si vietuirea dupa legea Mntuitorului prin curatirea de patimi si mpodobirea cu virtuti: ... cti n Hristos v-ati botezat, n Hristos v-ati mbracat. (Galateni 3, 27). n timpul pelerinajului nostru pamntean ne pregatim pentru banchetul vietii nemuritoare la care suntem invitati de Domnul si Mntuitorul nostru Iisus Hristos prin modul de a vietui care se exprima prin bunatatea inimii, blndete si milostivire, iubire si adevar, angajare sincera si onesta n toate mprejurarile vietii, n angajarea noastra pentru solutionarea problemelor majore ale vremii pe care o traim. Viata spirituala poate fi mpartita n trei faze: faza activa sau a faptuirii, cea a contemplatiei naturii sau a contemplarii naturii16 si cea teologica sau a contemplarii tainice

a lui Dumnezeu.17 Asadar, cele trei trepte ale urcusului duhovnicesc sunt: curatirea de
16

n aceasta faza deosebim contemplarea corpurilor si a fiintelor necorporale, a ngerilor. ngerii, fiind slujitori ai dragostei si ai pacii se bucura de pocainta noastra si de sporirea n virtute. De aceea se srguiesc sa ne umple de vederi duhovnicesti si ne ajuta la tot ce e bun. (Teodor al Edesei, op. cit, 20, p. 208-209); de aici rezulta trei trepte ale cunoasterii: a lumii corporale, a lumii necorporale si a Sfintei Treimi. 17 Preot Profesor Dr. Dumitru Staniloae, Spiritualitatea ortodox a. Ascetica si Mistica, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucuresti, 1992, p. 50-51.

- 13 patimi si cresterea n virtuti; contemplarea lui Dumnezeu din ratiunile fapturilor; unirea harica si tainica, n iubire, a credinciosului cu Dumnezeu. Acest progres duhovnicesc pna la desavrsire cuprinde si cunoasterea naturii ca act de spiritualitate. Cel ce cere fara patima, primeste harul de a lucra prin fapte virtutile; cel ce cauta n chip nepatimas, afla adevarul din lucruri prin contemplarea naturala; iar cel ce bate n chip nepatimas la usa cunostintei va intra nempiedicat la harul ascuns al teologiei mistice (cunostinta tainica despre Dumnezeu).18 Treapta purificarii este cea a nevointelor ascetice, n care ncepatorul se straduieste a deprinde virtutile sau stradaniile a caror tinta este eliberarea de patimi sau nepatimirea; virtutile combat patimile si astfel slujesc spiritului. Treapta contemplatiei are ca obiect ratiunile din fapturi; natura devine pentru om un ndrumator catre Dumnezeu; el ajunge sa aiba o privire spirituala a ratiunilor din lucrurile create, din fapturi, fruct al nepatimirii si al iubirii. Tinta tuturor nevointelor omului duhovnicesc este desavrsirea, unirea cu Dumnezeu, ndumnezeirea, vederea Lui n har. Practica vietii crestine demonstreaza ca cele trei faze ale urcusului duhovnicesc se pot suprapune concomitent sau simultan; ceea ce cucereste crestinul aflat la un moment dat pe o anumita treapta trebuie mentinut prin stradanii continue. n spiritualitatea ortodoxa isihasmul, ca teorie si practica a rugaciunii nencetate n

urcusul credinciosului catre Dumnezeu, are un loc nsemnat. n acest urcus rugaciunea inimii sau a mintii si asceza se presupun reciproc: asceza se opune pacatului, aducnd purificarea continua de patimi si de gnduri, prin puterea care i vine din rugaciune; rugaciunea nu este desavrsita fara adunarea mintii si inimii din mprastiere si concentrarea n actul savrsirii ei.

2. TREPTELE URCUSULUI DUHOVNICESC a. PURIFICAREA DE PATIMI, MPODOBIREA SI CRESTEREA N VIRTUTI

Prin irationalitatea lor, patimile l abat pe om de la tinta vietii sale spirituale, tinndu-l n ntunericul nestiintei, departe de infinitatea lui Dumnezeu, adevaratul si singurul infinit. n fiinta lor, patimile sunt ntoarcerea de la aspiratia infinita a omului catre Dumnezeu spre lumea care l ngusteaza si l face egoist. Lupta mpotriva lor urmareste scoaterea fiintei omenesti din nestiinta, ntoarcerea ei spre adevarata infinitate a Lui si eliberarea spiritului de sub robia si tirania lumii.19 n literatura duhovniceasca a primelor secole, erau numarate opt patimi: lacomia pntecelui, curvia, iubirea de arginti, mnia sau ura, ntristarea, trndavia, slava desarta si
Sfntul Maxim Marturisitorul, Raspunsuri catre Talasie 59, 2, n Filocalia, vol.III, Apologeticum 2004, Editie digitala, p. 354. 19 Preot Profesor Dr. Dumitru Staniloae, Spiritualitatea ortodox a. Ascetica si Mistica, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucuresti, 1992, p. 58
18

- 14 mndria.20 Constatam ca patimile coincid cu cele sapte pacate capitale: lacomia, desfrnarea, avaritia, mnia, invidia, lenea si mndria.21 Sfintii Parinti considera drept izvor al patimilor __ __, iubirea de sine, care produce n mintea si sufletul omului o rupere si o ndepartare de Dumnezeu. Toate patimile sau lucrarile mpotriva firii se ivesc mai nti n minte, n partea cea mai subtire a fapturii noastre nevazute.22 Patimile slabesc fiinta umana; ele afecteaza si relatiile

interumane, la nivelul carora se produce dezordine si haos; prin dezordinea launtrica si interpersonala pe care o provoaca, patimile pun n pericol unitatea si sobornicitatea umana, dar si legatura noastra cu Dumnezeu, ntrerupta de lipsa iubirii. Pentru a se curati de patimi credinciosul trebuie sa cultive virtutile: Dintre virtuti, unele sunt ale trupului, altele ale sufletului. Ale trupului sunt de pilda: postul, privegherea, culcarea pe jos, lucrul minilor, spre a nu ngreuna pe cineva sau spre a darui si cele urmatoare. Iar ale sufletului sunt de pilda: iubirea, ndelunga rabdare, blndetea, nfrnarea, rugaciunea si cele urmatoare. Daca prin urmare din vreo nevoie sau mprejurare trupeasca, de pilda din pricina de boala, sau altceva de felul acesta, ni s-ar ntmpla sa nu putem mplini pomenitele virtuti ale trupului, avem iertare de la Domnul, care cunoaste si pricinile. Dar nemplinind pe cele ale sufletului, nu vom avea nicio aparare. Caci nu sunt supuse nevoii.23 Sfintii Parinti recomanda celor care nu vor sa cada prada patimilor credinta, frica de Dumnezeu si gndul la judecata, pocainta, nfrnarea, paza mintii sau a gndurilor, rabdarea necazurilor, blndetea si smerenia, nadejdea si nepatimirea.

b. CONTEMPLAREA LUI DUMNEZEU PRIN FAPTURI

Pe Dumnezeu l putem cunoaste ntr-o oarecare masura din creatie, ca prin oglinda, n ghicitura (I Corinteni 13, 12); fiinta Lui ramne nsa ascunsa. ntreaga natura ne vorbeste despre Dumnezeu dar indirect; omul nu ajunge sa cunoasca esenta Lui ci doar sa se apropie de ea prin deductii rationale. Aceasta insuficienta a cunoasterii naturale nu se datoreaza vreunui defect al inteligentei umane, ci conditiilor de timp si de spatiu n care omul traieste.24 Chiar renascut fiind, omul ramne o creatura limitata; cum limita fiintei este limita cunoasterii, nseamna ca nici Dumnezeu ca obiect al cunoasterii nu poate fi cunoscut.

Misterul fiintei lui Dumnezeu se gaseste n ntruparea Fiului. Cunoasterea lui Dumnezeu nu este una pur omeneasca ci una teandrica; ea vine de la Dumnezeu si are ca tinta pe Dumnezeu; cunoasterea lui Dumnezeu depinde de puterea omeneasca angajata prin asta si de nenumaratele haruri divine pe care El le revarsa peste lucrarea omului. Omul ajunge sa-L cunoasca pe Dumnezeu n natura Sa, care ramne necognoscibila, fiindca depaseste toata ratiunea si mintea. ... Dumnezeu se cunoaste n toate si este deosebit de toate. Dumnezeu se cunoaste prin cunostinta si prin necunostinta. El este cu privire la El si cunoasterea si ratiunea si stiinta si pipairea si simtirea si parerea si aparenta si numele si
Uneori slava desarta era socotita mpreuna cu mndria, astfel ca numarul patimilor era de sapte. 21 Invidia este identificata cu ntristarea. 22 *** Parintele Arsenie Boca, Mare ndrum ator de suflete din secolul XX, O sinteza a gndirii Parintelui Arsenie Boca n 800 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, anul 2002, cuvntul 410, p. 118 23 Maxim Marturisitorul, A doua suta a capetelor despre dragoste , 57, n Filocalia, vol. II, Apologeticum, 2004, Editie digitala, p. 103 24 Nichifor Crainic, Sfintenia-mplinirea umanului. Curs de Teologie mistic a, Trinitas, Iasi, 1993, p. 50.
20

- 15 toate celelalte, ce nu pot fi nici concepute, nici spuse, nici numite. Dar nici nu este ceva din cele ce sunt, nici nu se cunoaste n ceva din cele ce sunt. El este totul n toate si nimic n ceva. El este cunoscut tuturor din toate si necunoscut nimanui din nimic; si chiar acestea le spunem cu drept cuvnt despre Dumnezeu. El este proslavit de toate cele existente, dupa puterea tuturor celor a caror calauza este El. Si prea-divina cunoastere (ignoranta), se obtine prin unirea cea mai presus de minte, atunci cnd mintea, rentorcndu-se de la toate lucrurile si parasindu-se chiar pe sine, se uneste cu razele cele suprastralucitoare, fiind iluminata de acolo, de adncul cel nepatruns al ntelepciunii.25 Golita de patimi si unita prin rugaciune cu Dumnezeu, mintea se lumineaza prin lumina cunostintei, spre vederea prin contemplatie a fapturilor. Cunoasterea mijlocita a lui

Dumnezeu este o cunoastere prin darurile Duhului Sfnt care ne calauzesc si sustin n urcusul duhovnicesc. Pentru ca numele unui credincios sa ajunga sa fie scris n cer, el trebuie sa-si lumineze sufletul prin cunostinte si sa-si sfinteasca trupul prin virtuti; astfel se va face partas cerului, iar cerul se va cobor n el. Cunoasterea prin Duhul Sfnt este o cunoastere a mintii rentoarsa n interiorul intim al omului care se face transparent lui nsusi. Cel ce mplineste poruncile lui Dumnezeu va primi lumina Cuvntului divin si se va face partas de tot harul pe care l poate primi cineva de la Dumnezeu. Prin ntelepciune, harul deplin mpartasit de Duhul Sfnt, mintea patrunde n ratiunile lucrurilor si ajunge la adevarata cunoastere, care creste odata cu dorul de Dumnezeu pna se face templu al lui Dumnezeu. La contemplarea lui Dumnezeu ajunge cel ce, depasind latura vazuta a slujirii trupesti a legii, patrunde n fiecare dintre simbolurile vazute si afla ratiunea ascunsa n fiecare sau cel care cerceteaza cu mintea ratiunea din fiecare faptura, gasind n acestea nsasi cauza lor; el ajunge sa patrunda prin cunostinta simbolurile legii si sa contemple cu stiinta firea vazuta a lucrurilor. Prin discernamntul propriu, ratiunea creatiunii si duhul Sfintei Scripturi l cunoaste pe Dumnezeu, att ct i este necesar pentru mntuire. Crestinul dobndeste treptat capacitatea contemplarii lui Dumnezeu; eforturilor sale se adauga sustinerea harului Duhului Sfnt catre un plus de descoperire si de evidenta, din care nu este exclusa ratiunea prealabila, ci dimpotriva, aceasta vine prin stradania personala ndelungata.

c. UNIREA MISTICA SI HARICA A OMULUI CU DUMNEZEU

ndumnezeirea presupune transformarea ontologica a fiintei umane sub actiunea harului necreat, energie creatoare, proniatoare, mntuitoare si deificatoare, de la stricacios la nestricacios, de la trupesc la duhovnicesc. Astfel, omul devine dupa har, ceea ce

Dumnezeu este prin fire; ndumnezeirea omului trebuie nteleasa ca o unire reala a sa cu Dumnezeu, prin har, nu ca o dizolvare fiintiala a creaturii n Creator. Prin har omul si armonizeaza lucrarile trupului si ale sufletului pentru ca mparatia lui Dumnezeu sa se coboare n el ca o realitate covrsitoare iar de bunatatile sale vesnice sa se bucure nca din veacul prezent.
Dionisie Areopagitul, Despre numele divine, VII, 3, n Despre numele divine. Teologia mistica, Institutul european, Iasi, 1993, p. 116.
25

- 16 Desavrsirea omului nu vine odata cu lepadarea de cele materiale ci numai dupa dobndirea dragostei care ndelung rabda, este binevoitoare, nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste, nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de mnie, nu gndeste raul, nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar; toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda, nu cade niciodata. (cf. I Cor. 13, 4-8). Postul, privegherea asteptarii mntuitoare, citirea Scripturilor, lepadarea de averi si de lume, sunt uneltele cu ajutorul carora crestinul se narmeaza spre dobndirea desavrsirii si a mparatiei cerurilor. Toti cei ce nazuiesc sa ajunga la scopul si tinta dorita vor suferi toata osteneala si truda, marturisind: postul nu ne osteneste, nevointa privegherii ne nveseleste, citirea si meditarea Scripturilor o facem cu draga inima, truda lucrului, ascultarea, lepadarea de toate lucrurile pamntesti, [...] toate cu dragoste le savrsim.26 Dumnezeu nsusi, fiind n raport de iubire cu noi si deci n apropierea noastra, da firii umane capacitatea de a experia n chip statornic infinitatea dragostei. Omul nduhovnicit nu mai simte n iubirea sa fata de Dumnezeu nimic omenesc ci doar puterea dragostei dumnezeiesti revarsata n el; l iubeste pe Dumnezeu cu aceeasi iubire cu care l iubeste si Dumnezeu pe el.27 Cel ce iubeste pe Dumnezeu ntru simtirea inimii, acela este

cunoscut de El. Caci n masura n care primeste cineva n simtirea sufletului dragostea lui Dumnezeu, n aceeasi masura ajunge n dragostea lui Dumnezeu. De aceea unul ca acesta nu nceteaza sa se doreasca dupa lumina cunostintei cu o dragoste asa de puternica, nct sa-si simta topindu-se pna si taria oaselor, ne mai stiindu-se pe sine, ci fiind prefacut ntreg de dragostea lui Dumnezeu. De unul ca acesta putem spune si ca este n viata aceasta si ca nu este. Caci petrecnd n trupul sau, calatoreste, datorita dragostei afara din el, miscndu-se necontenit cu sufletul catre Dumnezeu. Arznd cu inima nentrerupta de focul dragostei, s-a lipit de Dumnezeu prin puterea neslabita a unui mare dor, ca unul ce a iesit odata pentru totdeauna din iubirea de sine pentru dragostea de Dumnezeu....28 Una dintre caile care ne conduc catre Dumnezeu este rugaciunea, expresie a iubirii pe care I-o purtam; prin ea noi ne apropiem nencetat de El, caci invocnd numele Sau, devenim prezenti Lui. Prin rugaciune si asceza purificatoare de patimi se naste adevarata dragoste fata de semeni; astfel ne descoperim ntreaga adncime a sufletului care ne ajuta sa atingem desavrsirea n rugaciune. Dumnezeu asteapta sa-I raspundem iubirii Sale cu iubirea noastra, care astfel devine o dovada a existentei noastre si mijloc n procesul desavrsirii depline. Efortul nostru de a creste continuu n dragostea fata de Dumnezeu, ne este sustinut prin rugaciunea curata pe care I-o adresam. Dragostea adevarata fata de un semen nu se poate naste fara rugaciune si purificare de patimi. Fara descoperirea subiectului semenului n dragostea adevarata nici noi nsine nu ne descoperim n toata adncimea subiectului nostru; fara rugaciune nu putem dobndi iubirea deplina de semeni. Rugaciunea ca dragoste de Dumnezeu si dragoste de semeni progreseaza paralel si se interconditioneaza. Credinta n Dumnezeu da forta vointei de a iubi pe semeni, n vreme ce ea sustine efortul nostru n rugaciune.29

26Sfntul

Ioan Casian, Cuvnt plin de mult folos, despre Sfintii Parinti din pustia sketica si despre darul deosebirii, n Filocalia, vol. I, Apologeticum 2004, Editie digitala, p. 125. 27 Preot Profesor Dr. Dumitru Staniloae, Spiritualitatea ortodox a. Ascetica si Mistica, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucuresti, 1992, p. 272. 28 Diadoh al Foticeii, Cuvnt ascetic despre viata morala, despre cunostinta si despre dreapta socoteala duhovniceasca, mpartit n 100 de capete, 14, n Filocalia, vol. I, Apologeticum 2004, Editie digitala, p. 339. 29 Preot Profesor Dr. Dumitru Staniloae, Spiritualitatea ortodox a. Ascetica si Mistica, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucuresti, 1992, p. 270.

- 17 Rugaciunea, convorbirea omului cu Dumnezeu, are loc prin actualizarea Lui n sufletele noastre; cum nsa prezenta Sa n noi este un har, rugaciunea devine un dar al lui Dumnezeu pentru noi oamenii. n rugaciune, credinciosul si ndreapta inima catre Dumnezeu pentru a se abandona Lui nsusi, pentru a se cufunda n adevar si n ascultarea de El si astfel sa-si potoloeasca focul iubirii ce I-o poarta. Prin rugaciune, credinciosul da un nou sens naturii si creatiei n vederea mntuirii.

3. REFLECTAREA URCUSULUI DUHOVNICESC N LITERATURA AGHIOGRAFICA

n literatura aghiografica ortodoxa sunt cunoscute scrieri dedicate purificarii de patimi si cresterii n virtuti: Scara Sfntului Ioan Scararul30, Metoda sau cele 100 de capete ale lui Calist si Ignatie Xanthopol31 si Cuvintele ascetice sau despre nevointa ale Sfntului Isaac Sirul32. Scara, o scriere din secolul al VII-lea, este un tratat complet asupra vietii duhovnicesti, o ncercare reusita de sistematizare a experientei ascetice si mistice a celor doritori de viata desavrsita, o calauza sistematica pentru toti cei ce vor sa creasca duhovniceste, n care asprimea sfaturilor pentru cei naintati duhovniceste se mbina cu blndetea care trebuie aratata celor ncepatori. Cele 30 de Cuvinte ale sale, dupa cei 30 de ani de viata ai Mntuitorului dinainte de nceperea activitatii publice, descriu stradaniile

pe care monahii trebuie sa le strabata, de la renuntarea lor la lume pna la desavrsire Scriere din secolul al XV-lea, numita si Centurie pentru ca este mpartita n 100 de capete, Metoda lui Calist si Ignatie este o metoda si regula foarte amanuntita, care are marturiile sfintilor si poate fi ntrebuintata cu ajutorul lui Dumnezeu de catre cei ce-si aleg sa vietuiasca n liniste si singuratate, sau despre purtarea, petrecerea si vietuirea lor si despre toate bunatatile ce le pricinuieste linistea celor ce se straduiesc cu ea, cu dreapta judecata. n cuprinsul ei este nfatisata partea pozitiva a urcusului duhovnicesc n care importanta deosebita are rugaciunea lui Iisus nsotita de caldura iubirii fata de El (ca efort de curatire de patimi, de naintare spre nepatimire si spre unirea cu Dumnezeu prin Iisus Hristos Cel nviat) si disciplina vietii duhovnicesti (lucrarea dumnezeiasca n suflet, luminarea si nepatimirea); descoperim numeroase texte care apartin Parintilor anteriori. Se pare ca scrierea apartine mai mult lui Calist iar Ignatie ar fi intervenit la selectarea citatelor din Sfintii Parinti; n sprijinul acestei opinii stau marturie alte doua scrieri, Cele 14 capete despre rugaciune (descrie treapta mai nalta a rugaciunii) si Raiul (nfatiseaza culmea duhovniceasca a unirii cu Dumnezeu la care ajung cei ce se straduiesc sa tinda spre ea) al caror autor este Calist, care au o structura asemanatoare Metodei. Diferitii codici manuscrisi ai Cuvintelor ascetice sau despre nevointa ale Sfntului Isaac Sirul cuprind ntre 85 si 99 de cuvinte; pentru ca adeseori autorul foloseste texte ale unor Parinti traitori n secolele al IV-lea si al V-lea e posibil ca scrierea sa dateze cel mai trziu de la sfrsitul secolului al V-lea; expunerea lui Isaac Sirul, mai putin organizata dect Scara, acorda importanta nevointelor, smereniei, rugaciunii nencetate, linistii si dragostei.
Filocalia sau culegere din scrierile sfintilor Parinti care arata cum se poate omul curati, lumina si desavrsi, vol. IX, Apologeticum, 2004, Editie digitala 31 Idem, vol. VIII, Apologeticum, 2004, Editie digitala 32 Idem, vol. X, Apologeticum, 2004, Editie digitala
30

- 18 -

CAPITOLUL AL IV-LEA PARTICIPAREA OMULUI DUHOVNICESC LA VIATA SEMENILOR 1. TEMEIURILE PARTICIPARII OMULUI DUHOVNICESC LA VIATA SEMENILOR
Problema participarii omului la viata semenilor prin actele filantropice a preocupat mereu comunitatile umane. n Sfnta Scriptura gasim numeroase texte care ndeamna motivat la filantropie. Profund cunoscatori ai nvataturilor, atenti observatori ai firii umane si ai societatii n care traiau, profetii Vechiului Testament au urmarit restabilirea relatiilor dintre viata religioasa si cea sociala n vederea aplicarii marilor valori ale Legii, net superioara din punct de vedere religios si umanitar oricarei legislatii din acea vreme. Mesajul lui Hristos s-a adresat mai ales celor necajiti, sarmani si marginalizati, ndurerati si apasati de boli si suferinte. Adeseori, Mntuitorul i ndemna pe oameni sa lucreze pentru dobndirea mparatiei cerurilor. Pildele rostite de catre Domnul si Mntuitorul nostru Iisus Hristos sunt si ele modalitati de a ndemna la fapte de milostenie. Sfintii Parinti si scriitori bisericesti ndeamna n scrierile lor la mplinirea poruncii iubirii lucrative prin care se cuvine a raspunde la chemarea Celui pe Care-L marturisim. ... sa ne nfrnam limba, sa scoatem din sufletul nostru neomenia, sa ntindem mna noastra spre milostenie, sa mngiem pe cei saraci nu numai cu bani, ci si cu cuvntul, ca sa scapam si de pedeapsa cuvenita ocarilor si sa mostenim si mparatia cerurilor pentru cuvintele noastre bune si milosteniile noastre, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos...33 Fiecare credincios este chemat sa se desavrseasca n iubirea pe care o arata lui Dumnezeu si semenilor, prin faptele pe care le savrseste catre acestia: Aceasta este

porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste dect aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui sa si-l puna pentru prietenii sai. (Ioan 15, 12-13). Slujind oamenilor mplinim porunca divina si i slujim Lui: iubirea este deplina atunci cnd o mplinim nu numai cu cuvntul ci si n fapta si n adevar (1 Ioan 3, 18). Slujirea sociala este raspunsul pe care fiecare credincios l da lui Dumnezeu si semenilor n virtutea caracterului sau comunitar; prin diaconia sociala fiecare credincios devine mpreuna-lucrator cu Dumnezeu, dar totodata participa la necontenita sa naintare n cunoasterea semenilor: Prin iubirea sa, Dumnezeu constituie suportul ontologic, mereu actual, al creatiei. Omul si sprijina, pe iubirea lui Dumnezeu, setea sa de sens si scapa de sentimentul de parasire si singuratate.34
Sfntul Ioan Gura de Aur, Omilia XXXV la Matei, Biblioteca Patrum, Apologeticum 2005, Editie digitala, p. 441 34 Dr. Antonie Plamadeala, Mitropolitul Ardealului, Biserica slujitoare , Bucuresti, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucuresti, 1972, p. 121
33

- 19 -

2. HRISTOS PRINCIPALUL TEMEI AL SLUJIRII SEMENILOR

Mntuitorul Iisus Hristos este Creatorul si Rascumparatorul a Carui lucrare capata o dimensiune cosmica, deoarece viata si lumea dobndesc o noua valoare; El a rascumparat lumea pe care a zidit-o dupa vointa Tatalui, prin lucrarea Duhului Sfnt. n Fiul avem rascumpararea prin sngele Lui, adica iertarea pacatelor; Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevazut, mai nti nascut dect toata faptura. Pentru ca ntru El au fost facute toate, cele din ceruri si cele de pe pamnt, cele vazute, si cele nevazute, fie tronuri, fie domnii, fie ncepatorii, fie stapnii. Toate s-au facut prin El si pentru El. El este mai nainte dect toate si toate prin El sunt asezate. Si El este capul trupului, al Bisericii; El este nceputul, ntiul nascut din morti, ca sa fie El cel dinti ntru toate. Caci n El a binevoit (Dumnezeu) sa

salasluiasca toata plinirea. Si printr-nsul toate cu Sine sa le mpace, fie cele de pe pamnt, fie cele din ceruri, facnd pace prin El, prin sngele crucii Sale. (Coloseni 1, 14-20); ... toate sa fie iarasi unite n Hristos, cele din ceruri si cele de pe pamnt toate ntru El, ntru Care si mostenire am primit, rnduiti fiind mai nainte dupa rnduiala Celui ce toate le lucreaza, potrivit sfatului voii Sale, - ca sa fim spre lauda slavei Sale, noi cei ce mai nainte am nadajduit ntru Hristos. (Efeseni 1, 10-12). n ntreita Sa chemare si slujire de nvatator-Profet, Arhiereu si mparat, Iisus Hristos manifesta relatia Sa cu Tatal si cu oamenii. Ca profet reveleaza n chip desavrsit fiinta si vointa lui Dumnezeu, dar si lucrarea de mntuire pe care o nfaptuieste; ca arhiereu, prin jertfa Sa unica si suprema, de la ntrupare si pna la moartea pe cruce, mpaca, rascumpara pe om din robia pacatului si a mortii, restaureaza si rennoieste comuniunea omului cu Dumnezeu; ca mparat, prin nvierea Sa, biruieste pentru totdeauna puterile raului si l face pe om partas la comuninea deplina si eterna cu Dumnezeu, n mparatia cerurilor. Prin ntreaga Sa activitate si lucrare mntuitoare, Iisus Hristos confirma misiunea slujitoare pe care si-a asumat-o; El Si-a manifestat dragostea si ascultarea deplina si nemarginita fata de Dumnezeu Tatal si fata de oameni. Biserica are misiunea de a contribui la umanizarea sistemelor impersonale care domina lumea contemporana si genereaza o societate lipsita de valori autentice, n care egoismul a luat locul iubirii. Iubitilor, sa ne iubim unul pe altul, pentru ca dragostea este de la Dumnezeu si oricine iubeste este nascut din Dumnezeu si cunoaste pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire. ntru aceasta s-a aratat dragostea lui Dumnezeu catre noi, ca pe Fiul Sau cel UnulNascut L-a trimis Dumnezeu n lume, ca prin El viata sa avem. n aceasta este dragostea, nu fiindca noi am

iubit pe Dumnezeu, ci fiindca El ne-a iubit pe noi si a trimis pe Fiul Sau jertfa de ispasire pentru pacatele noastre. Iubitilor, daca Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, si noi datori suntem sa ne iubim unul pe altul.(1 Ioan 4, 7-11; cf. 1 Ioan 4, 12; cf. 1 Ioan 4, 16). Prin ntruparea, Viata, Jertfa, Moartea, nvierea si naltarea Sa, Mntuitorul Iisus Hristos nu numai ca a confirmat vocatia slujitoare, ci a facut din slujire nota definitorie si specifica a misiunii autentice a Bisericii n lume; slujirea fata de Dumnezeu si fata de semeni este n crestinism unica slujire nempartita. Iisus Hristos nsusi si defineste misiunea ca slujire: Eu am venit [ca lumea] viata sa aiba si din belsug sa aiba. (Ioan 10, 10) caci Fiul Omului n-a venit ca sa I se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si sa-Si dea sufletul rascumparare pentru multi. (Marcu 10, 45). n aceasta am cunoscut iubirea: ca El Si-a pus sufletul Sau pentru noi, si noi datori suntem sa ne punem sufletele pentru frati. (I Ioan 3, 16) caci Mai mare dragoste dect aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui sa si-l puna - 20 pentru prietenii sai. (Ioan 15, 13); iar daca Eu, Domnul si nvatatorul, v-am spalat voua picioarele, si voi sunteti datori ca sa spalati picioarele unii altora; ca vam dat voua pilda, ca, precum v-am facut Eu voua, sa faceti si voi. (Ioan 13, 14-15). Prin coborrea negraita a iubirii lui Dumnezeu fata de noi, iubirea devine viata datatoare si purtatoare de puteri. Fiecare crestin se face un misionar al lui Dumnezeu, vestind si slujind planului de mntuire n Iisus Hristos, n cuvinte si fapte; fiecare l poate face pe Hristos lucrator n el nsusi si simtit de semeni, caci El lucreaza prin cei care-I cred Lui; toti credinciosii trebuie sa se foloseasca de armele duhovnicesti pe care si le-au impropriat si sa se angajeze n lupta pentru Hristos.

CAPITOLUL AL V-LEA BISERICA SI SOCIETATE 1. RELATIA DINTRE BISERICA SI SOCIETATE

Biserica lucreaza n timp si spatiu pentru mntuirea credinciosilor; misiunea Bisericii se mplineste prin actiunea credinciosilor care sunt totodata cetatenii unui stat a carui organizare si legi trebuie sa le respecte. Biserica comuniune a oamenilor cu Dumnezeu, este prelungirea fireasca a lucrarii rascumparatoare a lui Hristos cel ntrupat, rastignit, nviat si naltat la ceruri ntru slava divina, stnd de-a dreapta Tatalui, n relatie cu Acesta si cu Duhul Sfnt; viata de comuniune a Sfintei Treimi se rasfrnge peste ntreaga umanitate. Trup al lui Hristos, Biserica, viaza n societate, fiind ea nsasi nu doar o societate religios-morala, ci societatea credinciosilor cu Dumnezeu si prin Dumnezeu ntreolalta, pentru mntuirea, fericirea si desavrsirea tuturor n Iisus Hristos; Biserica are o dimensiune imanenta, vizibila si una transcendenta, invizibila.35 Biserica este organismul prin care se realizeaza iconomia Sfintei Treimi, comuniunea noastra prin si cu Sfnta Treime; de aceea, Bisericacomuniune depaseste prin adncime si slujire orice forma de organizare sociala sau de alta natura. Biserica Ortodoxa s-a identificat mereu cu viata si nazuinta spre mai bine a natiunilor n mijlocul carora a existat; prin slujirea pe care a aratat-o, Biserica a mplinit astfel o misiune extrem de importanta, aceea a formarii, consolidarii si promovarii culturii nationale, depasind adeseori consecintele negative ale vietii ntr-un context dificil sau nefavorabil pastrarii credintei si transmiterii ei generatiilor urmatoare. n cursul istoriei Biserica Ortodoxa nu a cautat sa se suprapuna statului ci a cerut doar ca statul sa asigure libertatea religioasa de credinta si drepturi sociale fundamentale pentru toti cetatenii. Atitudinea de loialitate a Bisericii fata de stat se vede din rugaciunile stravechi care se rostesc n diferite mprejurari pentru conducatorii statului. Biserica s-a situat, teoretic si practic, pe pozitia recunoasterii, respectarii si sprijinirii puterii de stat ca

una rnduita de Dumnezeu. Autoritatea bisericeasca a pastrat constant o atitudine de respect pentru institutia statului fara nsa a accepta credintele si practicile religioase
Nicolae, Mitropolitul Ardealului, Biserica si societatea, n Studii de Teologie Morala, Sibiu, Editura si Tipografia Arhiepiscopiei, 1969, p. 11
35

- 21 contrare crestinismului aparute n decursul timpului, aparndu-si libertatea de constiinta si reclamnd-o n orice mprejurare. nvatatura de credinta a Bisericii este permanent nsusita si adncita n relatia sa cu societatea umana. Biserica nu poate ramne indiferenta la schimbarile din viata statului, caci mereu s-a identificat cu poporul careia i apartine si caruia i slujeste nentrerupt; de aceea este chemata sa-si nnoiasca permanent legatura cu natiunea n mijlocul careia s-a aflat n decursul istoriei si sa-si nnoiasca metodele de abordare din activitatea sa, urmarind bunastarea spirituala si economica a tuturor. Statul are obligatia de a se ngriji n vederea respectarii bunurilor materiale, a drepturilor si libertatilor fundamentale, a bunastarii spirituale si morale a cetatenilor sai, pe care trebuie sa le apere si sa le cultive; fara aceste valori unitatea statului ar avea de suferit. n actiunile de interes general si national, Biserica sprijina institutiile statului cu mijloacele specifice, constientiznd valoarea binelui obstesc pentru fiecare cetatean. Adeseori s-a reprosat Bisericii Ortodoxe retinerea n fata unui angajament social puternic. Ca semn al recunoasterii contributiei aduse n timp si spatiu pentru poporul si natiunea romna, Biserica Ortodoxa Romna, factor primordial de renastere spirituala si morala a poporului, promotor al dreptatii sociale si al filantropiei crestine, este declarata prin lege ca Biserica nationala. Prezenta preotilor n spitale, unitati militare si penitenciare, n unitati de asistenta sociala eclesiale si ale statului demonstreaza revenirea la traditia filantropica a Bisericii,

prin care se acorda slujirea potrivita tuturor, cu o eficienta sporita si o semnificatie spirituala profunda; prin eficientizarea asistentei sociale se urmareste ajutorarea reala a celor aflati n nevoi si suferinta, pentru re-stabilirea demnitatii lor umane.

2. DIACONIA BISERICII ADUSA SOCIETATII SI OMULUI N TIMP SI SPATIU

Fundamentata teologic si biblic, misiunea Bisericii n lume este nsasi lucrarea mntuitoare a lui Dumnezeu pentru ntreaga Sa creatie si viata de comuniune a omului cu El si cu semenii. Dumnezeu se descopera si se comunica pe Sine omului. nvatatura si jertfa mntuitoare a lui Iisus Hristos capata dimensiunea universala a fagaduintei si instaurarii mparatiei lui Dumnezeu; acest mesaj central al lucrarii Mntuitorului Iisus Hristos devine inima misiunii crestine. Momentul instituirii diaconiei sociale cu caracter universal este considerat a fi momentul n care Mntuitorul spala picioarele ucenicilor carora li se adreseaza apoi: ... daca Eu, Domnul si nvatatorul, v-am spalat voua picioarele, si voi sunteti datori sa va spalati picioarele unii altora; ca v-am dat voua pilda, ca, precum v-am facut Eu voua, sa faceti si voi. (Ioan 13, 14-15). Slujirea prin faptele iubirii devine o solidarizare morala si universala, cu caracter de continuitate si permanenta; substanta slujirii consta n extinderea iubirii n mod concret, care astfel dobndeste valoare, caci prin iubire Dumnezeu i aduna pe toti la un loc si pe fiecare n parte. Primul obiectiv al slujirii este propovaduirea Evangheliei la toata faptura (Marcu 16, 15): Ceea ce va graiesc la ntuneric, spuneti la lumina si ceea ce auziti la ureche, propovaduiti de pe case. (Matei 10, 27); evanghelizarea trebuie sa fie nsotita de fapte care sa reflecte voia si caracterul lui Dumnezeu, dupa porunca: Tamaduiti pe cei neputinciosi, nviati pe cei morti, curatiti pe cei leprosi, pe demoni scoateti-i; n dar ati luat, - 22 -

n dar sa dati. (Matei 10, 8): Slujirea a fost simultana sau anterioara propovaduirii; tocmai de aceea slujirea a fost lucratoare ntru convertire n primele secole crestine. Slujirea capata sens deplin n comuniunea de dragoste, n faptele de iubire frateasca dovedite nu numai prin participarea la aceeasi viata duhovniceasca ntru Acelasi Domn Iisus Hristos, n nvatatura apostolilor si n mpartasire, n frngerea pinii si n rugaciuni (Fapte 2, 42), ntru bucurie si ntru curatia inimii, laudnd pe Dumnezeu (Fapte 2, 4647), ci si prin folosirea n comun a bunurilor materiale si mpartirea lor dupa cum avea nevoie fiecare (Fapte 2, 45; 4, 35), prin mese comune (Fapte 6, 2). mplinind slujirea semenilor prin astfel de fapte, membrii Bisericii au devenit constienti ca n comunitatea pe care o alcatuiau lucrarea poate deveni mai eficienta fara a neglija datoriile sale evanghelice. Misiunea Bisericii capata un caracter soteriologic si universal n timp si spatiu; ea face parte din planul cosmic si istoric de mntuire a ntregii creatii. Dimensiunea verticala a iubirii lui Dumnezeu se mpleteste cu dimensiunea orizontala a iubirii semenilor. Scopul principal al misiunii crestine n lume este acela de a propovadui Evanghelia lui Hristos, de a mpartasi harul mntuitor al Duhului Sfnt n vederea comuniunii cu Dumnezeu si cu semenii. ntr-o lume secularizata, este necesar ca diaconia Bisericii sa capete un continut spiritual, duhovnicesc, pentru ca omul sa aiba la ndemna mijloacele cu care sa se nalte la comuniunea cu Sfnta Treime. Spiritualitatea ortodoxa mbina desavrsirea personala cu slujirea sociala, care se presupun reciproc.

3. DIACONIA SOCIALA DESFASURATA DE BISERICA ORTODOXA ROMNA N TIMP

n decursul istoriei, Biserica Ortodoxa Romna s-a implicat n societate fara a avea o formula doctrinar-sociala n acest sens; Biserica Ortodoxa este prin definitie o Biserica a

slujirii, care slujeste lui Dumnezeu si oamenilor deopotriva. Existenta Bisericii Ortodoxe Romne a fost mereu strns legata de cea a poporului n mijlocul caruia s-a format si a continuat sa existe; potrivit credintei pe care o propovaduieste, Biserica dreptmaritoare a romnilor a sustinut poporul n aspiratiile sale de libertate si unitate nationala, de dreptate sociala si progres; interesele poporului au fost si interesele Bisericii. De-a lungul vremii, Biserica Ortodoxa Romna a promovat n rndul clerului si al credinciosilor convingerea fundamentata biblic si patristic, potrivit careia viata fiecarui om este una de slujire a lui Dumnezeu prin slujirea semenilor, fratii prea mici ai lui Hristos (Matei 25, 40), pentru desavrsirea necontenita. Identificndu-si misiunea duhovniceasca cu viata poporului romn, Biserica Ortodoxa Romna a fost permanent preocupata de mntuirea credinciosilor; sustinnd dorinta poporului de independenta, de libertate si de eliberare de sub orice forma de supunere, Biserica a urmarit culturalizarea poporului; urmnd poruncii Mntuitorului cu privire la cercetarea bolnavilor au fost ntemeiate si sustinute material asezaminte pentru cei nevoiasi si suferinzi. Biserica Ortodoxa Romna a fost n timp nu numai locas de nchinare pentru enoriasi ci si locul unde au luat fiinta primele scoli, preotii fiind primii nvatatori pentru copiii romni. n numeroase manastiri au fost nfiintate tipografii unde, din mna calugarilor si a preotilor au iesit de sub tipar numeroase carti folosite n cult sau care - 23 foloseau la cresterea duhovniceasca a credinciosilor. Cultura romna datoreaza mult unor ierarhi carturari ca Varlaam si Dosoftei, sau ieromonahului Macarie si diaconului Coresi, care prin lucrarile lor au dat expresia majora a valorii si vocatiei poporului romn. n lupta pentru dobndirea unor drepturi nationale si/sau sociale de catre romni sau aflat mereu si multi preoti ortodocsi care cunosteau viata si suferintele concetatenilor;

preotii au sustinut poporul nu doar prin rugaciuni adresate lui Dumnezeu ci si prin implicarea concreta n lupta pentru cstigarea de drepturi n favoarea natiunii. Primele spitale si adaposturi pentru cei bolnavi si saraci din Romnia au fost nfiintate din initiativa Bisericii, ca expresie a religiozitatii poporului si ca rod al credintei exprimata prin iubirea semenilor, n preajma bisericilor si a manastirilor. De-a lungul timpului, Biserica Ortodoxa Romna a dezvoltat forme de pastoratie si de angajare sociala diverse, menite sa raspunda nevoilor credinciosilor astfel nct acestia sa nainteze spre mntuire si crestere n desavrsire prin fapte concrete fata de semeni. A fost promovat apostolatul social, care defineste n modul cel mai profund viata sociala a membrilor Bisericii, o actualizare pe planul pastoratiei si a vietii morale a mesajului Evangheliei potrivit nevoilor vietii actuale si pentru viata de dincolo de timp. Doctrina apostolatului social, a fost definita n termenii cei mai precisi de catre Prea Fericitul Parinte Patriarh Justinian. Chemarea noastra pentru adncirea laturii sociale a mesajului evanghelic si pentru ntruparea lui n viata noastra de toate zilele, trebuie considerata [...] nu ca o noutate teologica, ci ca o dezgropare a unor comori vechi, parasite si uitate ntre scoartele Sfintei Scripturi si ale Sfintei Traditii crestine.36 Actualizarea acestor preocupari a fost o necesitate a vremii, adevarata proba de foc pentru Biserica n perioada comunista. Prin apostolatul social Biserica Ortodoxa Romna a manifestat o atitudine realista, bazata pe principiile scripturistice, prin care si-a manifestat preocuparea permanenta pentru a sluji societatii umane care i-a fost ncredintata prin mandat divin: ... Fiul Omului n-a venit ca sa I se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si sa-Si dea sufletul rascumparare pentru multi. (Marcu 10, 45). Slujirea adusa de catre Biserica Ortodoxa Romna societatii ntregi reflecta

dinamismul acesteia si transformarile profunde pe care le suporta, dar la care Biserica gaseste mereu raspunsurile potrivite prin activitatea care urmareste umanizarea relatiilor sociale n numele iubirii.

CAPITOLUL AL VI-LEA SLUJIREA BISERICII ORTODOXE ROMNE ASTAZI. MPLINIRI SI OBIECTIVE DE ATINS 1. MISIUNEA BISERICII
ntr-o lume dominata de ura si violenta, individualism si consumism, agresivitate si erotism, Biserica este chemata sa promoveze valorile autentic crestine si dimensiunea lor spirituala, astfel nct toti cetatenii sa devina constienti de ele, sa le traiasca, dar sa fie si responsabili naintea lui Dumnezeu si a oamenilor pentru faptele lor; secularizarea, lipsa
36

Prea Fericitul Parinte Justinian, Apostolat Social, vol.VIII, Bucuresti, 1966, p. 56-57

- 24 oricarei semnificatii a valorilor religioase pentru societate, nu afecteaza Biserica ci pe membrii ei, madularele ei vii. Pentru depasirea acestei stari este nevoie de o adevarata renastere culturala, de educatie solida, de depasirea dezechilibrelor actuale, de asumarea unor responsabilitati si de participarea tuturor cetatenilor la reconstructia societatii. Prin structura sa misionara, Biserica este chemata sa propovaduiasca Evanghelia lui Hristos si sa extinda mparatia lui Dumnezeu, asemeni lui Hristos nsusi, Capul Bisericii, care a fost trimis n lume pentru a mntui ntreg neamul omenesc. Misiunea Bisericii este legata de nsasi structura sa eclesiala care trebuie sa se manifesta n contextul cultural si social al vremii. Obiectivul direct al misiunii crestine este edificarea Trupului tainic al lui Hristos - Biserica, prin ncorporarea tuturor celor care, marturisind credinta dreptmaritoare au primit Botezul, Mirungerea si Euharistia. Misiunea este parte a naturii Bisericii, este extinderea n lume, n timp si spatiu, a

lucrarii lui Hristos, Care a venit sa marturiseasca adevarul si pentru adevar (cf. Ioan 18, 37) si astfel, lumea viata sa aiba si din belsug sa aiba (Ioan 10, 10). Un termen care sa exprime ntr-o maniera ct mai corecta misiunea pe care fiecare crestin este chemat sa o aiba, dupa masura darurilor primite, este acela de slujire sau diaconie, care nseamna solidaritatea cu toti semenii pentru binele comun. Cel ce se pune n slujba semenilor se aseamana cu Hristos, care s-a daruit omenirii pentru ca toti oamenii sa se mbogateasca cu viata Lui: ... El, bogat fiind, pentru voi a saracit, ca voi cu saracia Lui sa va mbogatiti. (2 Corinteni 8, 9). Principala misiune a Bisericii este propovaduirea Evangheliei mntuirii pentru ca lumea sa constientizeze existenta suprema a lui Dumnezeu, Care prin lucrarea Sa reveleaza structura teofanica a creatiei; misiunea Bisericii este ndreptata spre toti oamenii, pentru ca acestia sa ajunga la cunostinta adevarului si la cunoasterea voii Lui, ntru toata ntelepciunea si priceperea duhovniceasca (Coloseni 1, 9). Biserica trebuie sa promoveze renasterea duhovniceasca a omului, mntuirea n Hristos, conferirea unui sens vietii. Cea mai importanta contributie a ei este aceea de a cultiva constiinte, a forma personalitati care prin consecventa vietii lor ntaresc sistemul social inegal calitativ si l revigoreaza.37 Daca n perioada comunista Biserica Ortodoxa Romna a fost nevoita sa-si reduca activitatea specifica doar la slujirea liturgica, fiind practic izgonita din spatiul public, astazi misiunea filantropica a acesteia se desfasoara n spitale, unitati militare, penitenciare, institutii sociale ale statului destinate copiilor si vrstnicilor, dar si n institutii proprii: cantine pentru cei nevoiasi, asezaminte pentru copii si batrni, dispensare si cabinete medicale etc.; pretutindeni se face lucratoare prin iubire credinta celor care slujesc pe semenii lor prin daruire de sine, nmultind darurile cu care Dumnezeu ia nzestrat. A fost elaborat un Regulament de organizare si functionare a sistemului de

asistenta sociala al Bisericii Ortodoxe Romne si Strategia de implicare a Bisericii Ortodoxe Romne n domeniul social. n cuprinsul Patriarhiei Romne se deruleaza proiecte sociale proprii si parteneriate cu institutii de stat sau private pentru realizarea unor proiecte n sprijinul persoanelor cu nevoi speciale (nevazatori si surdomuti), a persoanelor cu handicap, a celor dependenti de droguri sau pentru cei infectati cu virusul HIV. Aceste proiecte si parteneriate vin sa sustina actiunea social-filantropica a Bisericii pentru ca astfel sa poata raspunde unor cerinte si standarde ridicate.
Anastasios Yannoulatos, Arhiepiscop al Tiranei si a toata Albania, Ortodoxia si problemele lumii contemporane, Editura Bizantina, Bucuresti, 2003, p. 234-235
37

- 25 -

2. ACTIVITATEA SOCIALA SI RELIGIOASA A BISERICII ORTODOXE ROMNE

Sectorul Biserica si societatea din cadrul Administratiei Patriarhale a elaborat o strategie misionar pastorala pe termen mediu si lung, supusa spre discutii si aporbare la lucrarile Sfntului Sinod. n prezent este n functiune Regulamentul de organizare si functionare a sistemului de asistenta sociala n Biserica Ortodoxa Romna analizat si adoptat n sedinta de lucru din 5-6 iulie 2005 prin hotarrea nr. 1854/2005.38 Cu toate ca proiectele propuse si dezvoltate la nivel parohial sunt numeroase, implicarea preotilor n lucrarea social-filantropica este uneori deficitara si insuficient popularizata; adeseori se rezuma la cazurile preotilor si parohiilor implicati direct n elaborarea unor programe sau sustinerea unor asezaminte. Pentru a evita crearea unei rupturi ntre asistenta sociala organizata de la nivelul centrului eparhial si asistenta de la nivel parohial se impune ca la nivelul fiecarei eparhii sa existe planuri concrete de informare si popularizare cu privire la modul cum este organizata asistenta sociala n cuprinsul Patriarhiei Romne, precum si la Hotarrile Sfntului Sinod n acest domeniu,

mai nti n rndul preotilor si mai apoi la nivelul comunitatilor si organelor parohiale; n numeroase eparhii lipseste suficienta coordonare a structurilor din subordine si eficienta conlucrarii lor, situatie care se datoreaza uneori unei insuficiente pregatiri a personalului care ocupa anumite functii. n unele eparhii activitatea social-filantropica este socotita o activitate secundara; de aceea este necesar ca n fiecare eparhie sa fie respectate Hotarrile Sfntului Sinod privitoare la activitatile social-filantropice, consilierii departamentelor sociale fiind parte de drept din toate organele de conducere si decizie ale eparhiei. O mediatizare corecta si echilibrata a activitatii social-filantropice a Bisericii ar putea determina atragerea de fonduri banesti de la persoane fizice si juridice; de asemenea se impune elaborarea unei strategii economice bazata (n functie de facilitatile oferite de legislatia n domeniu) pe autofinantare, care sa permita sustinerea n viitor a programelor sociale ale Bisericii.

3. CONSOLIDAREA INITIATIVELOR COMUNITARE DE PREVENIRE A HIV/SIDA SI A VIOLENTEI N FAMILIE, N ROMNIA

La propunerea Sectorului Biserica si Societatea, n sesiunea plenara din 2-3 martie 2005, Sfntul Sinod a aprobat (temei 772/2005) implicarea Patriarhiei Romne n proiectul Consolidarea initiativelor comunitare de prevenire si combatere a HIV/SIDA si a violentei n familie, n Romnia. Proiectul a fost elaborat de Sectorul Biserica si Societatea n colaborare cu Organizatia Internationala pentru Caritatea Crestin Ortodoxa (IOCC), care functioneaza n tara noastra cu binecuvntarea Sfntului Sinod (temei 4570/2000). Proiectul raspunde hotarrii Sfntului Sinod (temei 460/2004) care prevede
Textul integral al acestui document se gaseste publicat n Biserica Ortodoxa Romna, anul CXXIII, nr. 712, iulie-decembrie, 2005, p. 121-128; textul completeaza Regulamentul adoptat n 1997 si revizuit n 2001 cu amendamente formulate n spiritul noilor reglementari legislative specifice care permit ca propovaduirea
38

Evangheliei si modalitatile de interventie sa fie adaptate contextului actual.

- 26 abordarea constanta de catre preotii ortodocsi a unor probleme actuale din societatea romneasca, parte a activitatii pastorale. Acest proiect s-a desfasurat n parteneriat de Biserica Ortodoxa Romna, Ministerul Educatiei si Cercetarii si Organizatia Internationala pentru Caritatea Crestin Ortodoxa, cu sprijinul financiar al Guvernului Statelor Unite ale Americii. Prin acest proiect s-a urmarit mbunatatirea capacitatii Bisericii de a se mobiliza si de a mobiliza comunitatea locala pentru implicarea mai activa a membrilor parohiilor ortodoxe si a profesorilor de religie din scoli n rezolvarea problemelor sociale cu care se confrunta, n mod special n privinta prevenirii infectarii HIV/SIDA si a combaterii violentei n familie. Principalele rezultate ale derularii proiectului au vizat diminuarea discriminarii fata de persoanele bolnave de SIDA si un nivel de toleranta scazut fata de violenta n familie. Prin derularea acestui proiect curajos se asteapta ca relevanta Bisericii Ortodoxe Romne n societatea romneasca sa se consolideze. Este de dorit ca n societatea romneasca sa fie consolidate initiativele comunitare pentru ca cetatenii sa fie constientizati asupra realitatilor cotidiene.

CONCLUZII

Spiritualitatea si diaconia sociala sunt cele doua dimensiuni ale mntuirii omului n Iisus Hristos prin lucrarea Duhului Sfnt n Biserica. Spiritualitatea si slujirea sociala trebuie vazute n unitatea lor profunda, pentru ca ambele tin de nsasi menirea Bisericii si se interconditioneaza reciproc. Biserica nu poate sa ramna indiferenta la problemele grave cu care se confrunta lumea n prezent. Prin promovarea valorii netrecatoare a fiintei umane Biserica contribuie concret la crearea unei lumi mai bune si mai drepte. Diaconia sociala este dimensiunea practica, cu implicatii n plan eclesial si social a traditiilor Bisericii, raspunsul adus acum si

aici exigentelor misionare si pastorale ale societatii. Lucrarea lui Iisus Hristos n lume este continuata prin misiunea dinamica si nnoitoare, datatoare de putere si viata, a Bisericii, a carei principala menire este nnoirea omului spre mntuire, prin predicarea Cuvntului si apostolatul social, pentru ca astfel sa dobndeasca mparatia lui Dumnezeu. Misiunea Bisericii indica dinamismul pe care trebuie sa-l manifeste permanent pentru a trai si marturisi credinta crestina.