Sunteți pe pagina 1din 6

MARKERI VIRALI HEPATITA HEPATITA B Exista mai multi markeri ai virusului hepatitei B: unii reprezinta structuri ale virusului

(antigene virale sau acidul dezoxiribonucleic=ADN viral), altele, anticorpii = raspunsul de aparare imun al organismului impotriva proteinelor virusului. In principiu, depistarea existentei unui antigen, inseamna ca virusul este in corp, iar depistarea prezentei unui anticorp, inseamna ca virusul a fost in organism si organismul a raspuns imunologic impotriva virusului prin producerea de anticorpi; in general, productia de anticorpi a organismului duce la distrugerea virusului da catre acestia, dar uneori, virusul localizat in ficat nu poate fi distrus de anticorpi, de aceea, la analize se pot depista si anticorpi, dar si virusul, care inca mai este prezent in organism. Markeri Cei mai utilizati markeri virali in aprecierea evolutiei sau nu a infectiei cu virus B sunt: Antigenul HBs = Ag HBs,- e o proteina de la suprafata virusului B al hepatitei - apare la 4 saptamani de la contactul cu virusul B - in hepatita cronica persista mai mult de 6 luni - de obicei dispare in caz de vindecare dar uneori persista in organism chiar dupa vindecare, situatie numita de purtator sanatos (inactiv) de virus B hepatitic. Anticorpii HBs = Ac HBs,- sunt anticorpii impotriva proteinei s a virusului - apar atunci cand se elimina virusul din corp, dar si in cazul vaccinarii; - prezenta sa in organism, NU inseamna ca ai virusul, ci ca ai anticorpi impotriva virusului, obtinuti prin vindecarea unei hepatite, sau in urma vaccinarii impotriva virusului B - cine are acesti anticorpi, este imun la virusul hepatitei B. Antigenul HBc = Ag HBc - este o substanta care se gaseste in interiorul virusului - prezenta sa arata ca virusul este prezent in interiorul organismului uman, in sange si ficat Anticorpii impotriva HBc = Anti-HBc, - sunt anticorpii impotriva proteinei c - prezenta lor nu inseamna vindecarea hepatitei, decat daca se asociaza si cu prezenta AcHBs - sunt doua tipuri de anticorpi anti HBC + Anti HBc IgM, care arata un contact recent cu virusul hepatitei B (infectie acuta) de cel mult 6 luni + Anti HBc IgG, care arata o infectie veche (cronica ) cu virusul hepatitei B , si fata de cel anterior, persista toata viata (nu numai 6 luni) Antigenul HBe = Ag HBe - este o proteina a virusului hepatitei B - se gaseste in sange doar daca este prezent si virusul - de obicei dispare la vindecarea bolii; - exista si variante de virus hepatitic B fara acest antigen (mutanti), destul de frecvente si in Romania, mai ales daca ai facut tratament cu lamivudina.

Anticorpii impotriva HBe = Anti HBe - sunt anticoprii impotriva proteinei e a virusului B - aparitia lor intr-o hepatita acuta inseamana vindecarea bolii - persista o perioada indelungata in sange - aparitia lor intr-o hepatita cronica poate insemna vindecarea sau lipsa de inmultire a virusului. Acidul nucleic al viruslui B = AND-VHB - detectia sa in sange inseamna prezenta virusului - in functie de concentratia sa, se poate spune ca persoana are + Hepatita cronica cu virus B, daca concentratia >2.000ui/ml + Purtator inactiv de virus B, daca concentratia<2.000ui/ml + Hepatita B oculta, daca concentratia este <200ui/ml In tabelul de mai jos este sintetizata asocierea markerilor virali descrisi anterior: AntiAntiAntiAntiADNAgHBs HBc HBc AgHBe Interpretare ABs HBe HBV (total) IgM + + + + + + Faza initiala a hepatitei acute cu virus B Faza tarzie a hepatitei acute cu virus B Vindecarea cu imunitate Vaccinarea eficienta Infectie cronica cu inmultirea virusului Infectie cronica fara inmultirea virusului Vindecarea Rezultat fals pozitiv Infectie cronica

+/-

+/-

+sau-

HEPATITA C Definiie i caracteristici: Hepatita C este un virus care poate infecta i distruge ficatul. Anticorpii HCV sunt produsi n organism, ca rspuns la expunerea la virusul hepatitei C, iar testul cel mai des efectuat determin prezena acestor anticorpi. Alte teste medicale depisteaz prezena viral a acidului ribonucleic (ARN), cantitatea total a acidului sau determin specificitatea de subclasei de virus. Ce indic Exist 5 analize medicale care se efectueaz n mod frecvent pentru pacienii infestai sau suspeci cu virusul Hepatitei C. Testul Anti-HCV depisteaz prezena anticorpilor virusului, indicnd expunerea la HCV. Acest test nu poate spune dac pacientul nc mai are o infecie viral activ, ci doar dac a fost expus la virusul n trecut. De obicei, reszultatul testului se raporteaz ca fiind "pozitiv" sau "negativ." Anticorpii nu sunt suficienti pentru a oferi imunitate organismului si testul nu poate face distinctia intre infectia acuta si cea cronica. Daca testul este pozitiv se recomanda repetarea sa pentru eliminarea erorilor de laborator. Anticorpii pot lipsi in primele 4 saptamani dupa infectare la aprox. 30 % dintre persoane. Dupa 3 luni de la infectare, anticorpii sunt detectati la 90 % din persoanele infectate, doar biopsia hepatica poate apoi identifica tipul si gradul leziunilor hepatice si determina severitatea bolii, fiind necesara pentru evaluarea inceperii tratamentului Enzimele hepatice (GOT, GPT) pot fi crescute (ele sunt eliberate in sange cand celulele hepatice sunt distruse) sau pot fi normale, in functie de perioadele de activitate sau inactivitate a bolii. Testul HCV RIBA este o analiz suplimentar, efectuat pentru a confirma prezena anticorpilor virusului. n cele mai multe cazuri, se poate spune dac testul anti-HCV este pozitiv , cauza fiind expunerea la HCV (pozitiv RIBA) sau reprezint un semnal fals (RIBA negativ). n anumite cazuri, rezultatele nu pot rspunde la aceast ntrebare (indeterminate RIBA). La fel ca i analiza anti-HCV, testul RIBA nu poate spune dac n prezent pacientul este infectat, ci doar dac a fost expus la virusul hepatic. Testul ARN-HCV identific dac virusul este prezent n snge si dac pacientul prezint , care o infecie activ cu HCV. Determinarea cantitatii de ARN a virusului hepatitei C prin metoda PCR (Polymerase Chain Reaction ) pentru masurarea replicarii virale. In scopul uniformizarii modului de exprimare a rezultatelor obtinute in diferite laboratoare ce utilizeaza metode diferite,se foloseste ca unitate de masura a incarcaturii virale, unitatea internationala UI, definita ca o unitate arbitrara atribuita standardului OMS pentru a-i defini concentratia [egala cu 10 5 UI/ml].

Determinarea cantitativa a ARN-VHC este necesara pentru argumentarea deciziei de introducere a terapiei, stabilirea dozelor medicamentoase si evaluarea raspunsului bolnavilor la terapie.

Scaderea viremiei cu cel putin 2 log (disparitia a doua zerouri, de exemplu de la o valoare de 100.000 la o valoare de 1.000), intre momentul de inceput al terapiei antivirale si saptamana 12 de tratament, este asociata cu raspunsul la tratament. Testele ARN HCV sunt utile si pentru evaluarea pacientului dupa 6 luni de terapie, la sfarsitul tratamentului si in faza de urmarire post terapeutica Testul cantitativ pentru HCV msoar numrul de particule virale ARN din snge. Analiza este adesea efectuat nainte i n timpul tratamentului pentru a ajuta la determinarea gradului de eficacitate a tratamentului prin compararea cantitii viruslui nainte i dup tratament (de obicei dup 3 luni). Testul genotipului viral este realizat pentru a determina natura, sau genotipul, virusului prezent. Determinarea genotipului viral este utila deoarece anumite tipuri de virus raspunzand mai bine la tratament decat altele. Genotipul nu are insa legatura cu felul in care va evolua boala ca severitate. Este util de stiut genotipul viral doar pentru a putea face o evaluare a raspunsului care ar putea fi obtinut la tratamentul antiviral. Astfel, studiile au aratat ca genotipul 1 (cel mai frecvent in SUA) este cel mai rezistent la tratament. Bolnavii care au acest tip de virus au sanse 40-45% de a obtine un raspuns sustinut dupa tratamentul asociat. Bolnavii care au infectie cu genotipul 2 au sanse de 85% de a obtine un raspuns sustinut la tratament in cadrul procesului de determinare a diagnosticului trebuie discutata si prezenta factorilor de risc si calea prin care infectarea s-a produs.

HEPATITA D Hepatita D (delta) este considerata ca fiind cea mai severa forma de hepatita virala la om. Virusul hepatitei D (HDV) este un virus defectiv care necesita antigenul de suprafata al virusului hepatitei B (AgHBs) pentru replicare completa si transmitere. Astfel, hepatita D se dezvolta numai la persoanele AgHBs pozitive, fie ca o co-infectie acuta, fie ca o suprainfectie la persoanele care prezinta deja hepatita cronica B. Mai multe studii au aratat ca infectia HDV cronica conduce la o afectare hepatica mai severa decat monoinfectia cronica HBV, cu o progresie accelerata catre fibroza, o decompensare precoce a cirozei si un risc mai mare de carcinom hepatocelular. Tratamentul cu interferon pegylat induce un raspuns virusologic sustinut in aproximativ un sfert din cazuri. HDV a fost descris pentru prima data in 1977 in Italia si este un virus ARN circular monocatenar de dimensiuni mici. Genomul este captusit cu proteina de invelis derivata din antigenele pre-S si S ale HBV1;2. ARN HDV are 6 cadre deschise citirii, ORF-uri (engl. open reading frames), 3 fiind situate pe catena genomica si celelalte 3 pe catena antigenomica. Un ORF codifica antigenul hepatitei D (AgHD), in timp ce celelalte ORF-uri nu par sa fie transcrise activ. Replicarea ARN HDV cuprinde urmatoarele etape: replicarea catenei genomice de catre ARN polimeraza gazdei; rezulta o structura multimerica lineara care este clivata autocatalitic in monomeri lineari; acestia sunt ligati in ARN HDV viral circular (double-rolling circular model)2. HDV a fost clasificat initial in 3 genotipuri, insa analize filogenetice recente sugereaza existenta a cel putin 7 genotipuri majore. Genotipul I este cel mai frecvent si are o distributie ubicuitara. Genotipul II este intalnit in estul Asiei, in timp ce genotipul III prevaleaza in America de Sud. Genotipul I se asociaza atat cu afectare hepatica severa cat si cu forme usoare, in timp ce genotipul II determina o boala mai usoara in cursul unei evolutii indelungate1;2.

Datorita legaturii stranse cu HBV, HDV are cai de transmitere similare, in principal parenterala. Infectia cu HDV este endemica in tarile mediteraneene, Orientul Mijlociu, Africa Centrala si regiunile nordice din America de Sud. In Occident se constata o prevalenta crescuta in randul consumatorilor de droguri intravenoase. Ca urmare a implementarii programelor de vaccinare impotriva hepatitei B incidenta infectiei HDV a scazut semnificativ, insa continua sa reprezinte o problema grava de sanatate. Datele privind patogenia infectiei HDV sunt limitate. Observatiile clinice au sugerat existenta unui proces mediat imunologic in majoritatea cazurilor. Ocazional a fost suspectat si un mecanism citopatic. In cazul hepatitei D examenul histologic al ficatului nu este diferit fata de cel asociat cu hepatita B sau C, cu leziuni necroinflamatorii de insotire a infectiei. Este important de mentionat ca viremia HDV nu este direct asociata cu gradul afectarii hepatice (Zachou, 2006). Exista date care sustin ca atat cantitatea cat si calitatea raspunsului celular indus de limfocitele T sunt asociate cu un anumit control al infectiei. Acest raspuns celular-specific poate avea valoare predictiva asupra raspunsului la tratamentul cu interferon pegylat. Co-infectia cu virusuri hepatitice multiple este asociata cu diferite modele de inhibitie reciproca a replicarii virale. S-a constatat frecvent ca HDV suprima replicarea HBV. Aproximativ 70-90% dintre pacientii cu hepatita D sunt AgHBe negativi si cu niveluri scazute ale viremiei B. Evolutia pacientilor cu hepatita D AgHBe pozitivi nu este insa suficient studiata, insa se pare ca acesi pacienti au viremie B nedetectabila in contextul coinfectiei HDV. Pe de alta parte, pacientii cu hepatita D pot dezvolta mutatii pre-core de tip stop codon, astfel ca pacientii AgHBe negativi pot prezenta niveluri semnificativ crescute ale viremiei B care necesita tratament antiviral pentru hepatita B. Exista dovezi ca HDV suprima nu numai replicarea HBV, ci si replicarea HCV la pacientii cu infectie virala tripla. Cu toate acestea, dominanta virala se poate schimba in timp, astfel ca pacientii cu infectie tripla trebuie atent monitorizati si, daca este cazul, tratati pentru virusul dominant 2. Co-infectia determina aparitia unei hepatite acute, dupa o perioada de incubatie ce variaza intre 3 si 7 saptamani. Manifestarile clinice includ oboseala, letargie si greata si preced cu o saptamana aparitia icterului. Replicarea ARN-HDV este limitata, fiind evidentiata doar in perioada de incubatie si dispare dupa cresterea transaminazelor serice. In cele mai multe cazuri, vindecarea este completa, rareori aparand cronicizarea. Suprainfectia se caracterizeaza prin forme severe de hepatita acuta, care pot progresa spre infectie cronica. Replicarea ARN-HDV este marcata si prelungita, acidul nucleic fiind detectabil atat in sange, cat si in tesutul hepatic. Infectiile fulminante sunt relativ rare, dar pot determina encefalopatie hepatica cu modificari de personalitate, tulburari de somn, confuzie, somnolenta si coma, iar ARN-ul viral seric se gaseste in cantitati crescute. Rata de mortalitate in aceste forme acute poate ajunge la 80%. 60-70% din persoanele infectate cu ambele virusuri progreseaza spre ciroza dupa un anumit numar de ani. In aceasta etapa, singurul tratament este transplantul hepatic. Carcinomul hepatocelular poate fi intalnit la persoanele cu infectie cronica cu virus D si este asociat cu ciroza 4. Fiecare pacient AgHBs pozitiv trebuie testat cel putin o data pentru anticorpi anti-HDV. Testarea directa pentru ARN HDV nu prezinta utilitate in absentaanti-HD. Pe de alta parte, un rezultat pozitiv pentru antiHD nu indica in mod necesar hepatita D activa, astfel ca este necesara efectuarea viremiei D pentru confirmarea unei infectii active. Daca se obtine un ARN HDV pozitiv, este necesar sa se stabileasca gradul afectarii hepatice, sa se monitorizeze atent pacientii pentru carcinomul hepatocelular si sa se ia in considerare tratamentul antiviral. Deoarece pana in prezent nu sunt date suficiente care sa demonstreze corelarea viremiei D cu markeri clinici ai afectarii hepatice, cuantificarea ARN HDV este utila numai daca se initiaza tratamentul antiviral. Sunt in curs de evaluare reguli de oprire a tratmentului antiviral in functie gradul de reducere a viremiei. Astfel, dupa unii autori (Erhardt, 2006), pacientii cu o reducere <3 log a nivelului ARN HDV dupa 24 saptamani de tratment nu vor mai beneficia de terapia antivirala cu PEG-INF -2b.

In 2004 a fost initiat studiul HIDIT-1 (Hep-Net International Delta Hepatitis Intervention Trial) care a inclus 90 pacienti cu hepatita cronica D si boala hepatica compensata. Acestia au fost randomizati pentru 3 tipuri de terapie: PEG-INF -2a impreuna cu adefovir dipivoxil, PEG-INF -2a + placebo si adefovir izolat pe o perioada de 48 saptamani. Concluziile acestui studiu au fost urmatoarele: a) PEG-INF -2a prezinta o eficacitate semnificativa fata de HDV la >40% dintre pacienti, 25% dintre acestia avand o viremie D nedetectabila dupa 48 saptamani; b) Adefovir dipivoxil prezinta o eficacitate redusa in ceea ce priveste reducerea viremiei D, dar poate fi luat in considerare la pacientii cu replicare HBV semnificativa; c) terapia combinata PEG-INF -2a si adefovir nu prezinta avantaje in ceea priveste reducerea ADN HBV sau ARN HDV. In prezent este studiata eficacitatea PEG-INF -2a in combinatie cu tenofovir pentru tratmentul hepatitei D; de asemenea sunt explorate si alte optiuni terapeutice 2. Pregatire pacient - nu este necesara o pregatire speciala3. Specimen recoltat sange venos3. Recipient de recoltare - vacutainer ce contine EDTA ca anticoagulant 3. Cantitate recoltata - cat permite vacuumul3. Cauze de respingere a probei - folosirea heparinei ca anticoagulant; probe coagulate sau hemolizate 3. Stabilitate proba sangele EDTA este stabil 48h la 2-8C3. Metoda - Real-time PCR (TaqMan): reactie de polimerizare in lant cu detectie in timp real a produsului PCR acumulat, prin masurarea fluorescentei emise; limita de detectie a metodei de lucru: 200 copii/mL. Valori de referinta - ARN-HDV nedetectabil; un rezultat nedetectabil semnifica faptul ca este vorba fie de o viremie foarte scazuta (sub limita de cuantificare), fie de o viremie absenta 1. Limite si interferente Heparina inhiba PCR-ul, de aceea aceasta nu trebuie folosita ca anticoagulant 3.

S-ar putea să vă placă și