Sunteți pe pagina 1din 27

MICUL EYOLF (1894) de Heinrik Ibsen traducere: Paul Dunca (2008) PERSONAJE ALFRED ALLMERS, proprietar si literat, fost

profesor suplinitor Dna RITA ALLMERS, sotia lui EYOLF, copilul lor, 9 ani Dra ASTA ALLMERS (se citeste OSTA), sora vitrega mai tanara a lui Alfred INGINERUL BORGHEIM SOBOLANCA Actiunea are loc pe proprietatea familiei ALLMERS, in apropierea fiordului, la 20 sau 24 km departare de Christiania (vechiul nume al orasului OSLO). ACT 1 [O gradina interioara, decorata maiestuos, plina de mobile, flori si plante. In fundal, o usa de sticla, care duce la o veranda. O priveliste extinsa a fiordului. In departari dealuri acoperite de paduri. Cate o usa in perete, de fiecare parte, cea din dreapta glisanta, pozitionata departe in spate. In fata, dreapta, o sofa cu perne si carpete. Langa sofa, o masuta si scaune. In fata, pe stanga, o masa mai inalta cu fotolii in jur. Pe masa se afla o geanta de voiaj deschisa. O dimineata de vara, cu soare calduros.] [Dna RITA ALLMERS sta langa masa, cu fata spre stanga, despachetand geanta de voiaj. E frumoasa, destul de inalta, voluptoasa, blonda, circa 30 de ani, imbracata intrun capot de culoare deschisa.] [Brusc, intra prin usa din dreapta, Dra OSTA ALLMERS purtand o rochie de vara maro deschis, palarie, jacheta si umbrela de soare. Sub brat poarta o servieta destul de mare cu lacat. E slaba, de inaltime mijlocie, cu par inchis si ochi adanci si seriosi. Are 25 de ani.] OSTA [intrand] Buna dimineata, draga Rita. RITA [isi intoarce capul si saluta] Nu se poate! Tocmai tu, Osta? Ai venit din oras asa devreme? OSTA [ isi lasa lucrurile pe un scaun langa usa] Da, eram foarte nelinistita. Azi am simtit ca trebuie sa ies si sa vad ce se intampla cu micutzul Eyolf si bineinteles si cu tine.[aseaza servieta pe masa de langa sofa] Asa ca am luat vaporasul si iata-ma! RITA. [zambindu-i] Si nu te-ai intalnit cu vreun prieten pe vaporas? Asa, din intamplare...
1

OSTA [calma] Nu, chiar n-am intalnit pe nimeni cunoscut. [vede geanta]. Dar Rita, cei asta? RITA. [despacheteaza in continuare] E geanta de voiaj a lui Alfred. N-o recunosti? OSTA [bucuroasa, apropiindu-se de ea] CE??? Alfred s-a intors acasa? RITA. Da, imagineaza-ti a venit pe neasteptate aseara cu trenul de noapte. OSTA. Presimteam eu. De aia trebuia sa vin la voi. Si nu ti-a scris niciun rand sa-ti spuna ca vine, nici macar o carte postala? RITA Nici macar un cuvintel. OSTA Nici macar o telegrama? RITA. Ba da, cu o ora inainte sa ajunga destul de rece si la obiect. [razand] Nu crezi ca-l reprezinta? OSTA. Da, el are o fire diplomata. RITA. Dar cu atat mai placuta a fost revederea. OSTA. Da, imi inchipui! RITA. 14 zile mai devreme decat il asteptam. OSTA. Si cum e? Bine? Nu e deprimat? RITA. [inchide geanta cu o singura miscare si ii zambeste] Arata destul de schimbat cand a intrat pe usa. OSTA. Pai nu era obosit? RITA. Ah, ba da, parea destul de obosit foarte obosit, de fapt. Saracu, a venit pe jos, aproape tot drumul. OSTA. Si poate si aerul de munte a fost cam tare pentru el. RITA. Nu, nu. Nu cred. Nu l-am auzit tusind nici macar o data. OSTA. Uite , vezi! Pana la urma a fost o chestie buna ca doctorul i-a zis sa plece in calatoria asta.

RITA. Da, acuma in sfarsit s-a terminat da crede-ma ca pentru mine a fost o perioada oribila, draga Osta. N-am prea vrut sa vorbesc despre asta si oricum tu ai trecut cam rar pe la mine. OSTA. Da, n-a fost prea dragut din partea mea., da RITA. Na, bineinteles, ca tu a trebuit sa mergi la scoala in oras. [zambind] Si pana la urma si prietenul nostru constructoru a fost plecat. OSTA. Haide, termina, Rita! RITA. Bine, atunci, hai sa nu vorbim despre constructorNici nu poti sa-ti imaginezi ce dor mi-a fost de Alfred. Cat de gol parea locul asta! Ce pustiu! Parca ar fi fost cineva inmormantat aici, in casa asta! OSTA. Da de ce, draga mea, ca au fost doar sase sau sapte saptamani RITA. Da, asa e, da tre sa te gandesti ca Alfred nu mai plecase niciodata de langa mine niciodata mai mult de 24 de ore. Niciodata in toti astia 10 ani. OSTA. Asa e, da tocmai de-aia cred ca era timpul sa aiba si el anul asta o mica iesire. Trebuie sa mearga si el in fiecare vara un pic la munte chiar trebuie. RITA. [zambind pe jumatate] Da, pai tu poti sa zici asta. Daca eram si eu la fel de inteleapta ca tine, l-as fi lasat sa plece si mai de mult. Da chiar n-am putut, Osta! Mi se parea ca n-o sa-l pot avea niciodata din nou. Desigur ca intelegi, nu? OSTA. Nu. Dar poate doar pentru ca eu n-am pe nimeni de pierdut. RITA. [cu un zambet obraznic] Pe bune? Chiar pe nimeni? OSTA. Nu, din cate stiu eu. [schimband subiectul] Dar zi-mi si mie Rita, unde-i Alfred? Inca doarme? RITA. Ah, nici pe departe. Si azi s-a trezit devreme ca de obicei. OSTA. Pai inseamna ca nu era chiar asa de obosit. RITA. Ba da, azi noapte cand a ajuns era foarte obosit. Da acuma e cu micutul Eyolf la el in camera de mai bine de o ora . OSTA. Saracutul, mic si palid cum e el! Iar fac lectii? RITA. [ ridicand din umeri] Lui Alfred ii place sa faca asta, doar stii. OSTA. Da, da eu cred c-ar trebui sa ai si tu ceva de zis, Rita!
3

RITA. [cumva nelinistita] Nu. Nu pot sa ma amestesc. Alfred stie chestiile astea mult mai bine ca mine. Si Eyolf ce sa faca ? Nu poa s-alerge la joaca ca alti copii. OSTA [decisa] O sa vorbesc eu cu Alfred despre asta. RITA. Chiar te rog. Ah! Iata-l! [ALFRED ALLMERS, imbracat in haine usoare de vara, intra prin usa din stanga, tinandu-l pe EYOLF de mana. E atletic, are in jur de 36 -37 de ani, cu ochi blanzi, par saten subtire si barba. Are o expresie serioasa si ganditoare. EYOLF e imbracat intrun costum gen uniforma cu siret auriu si nasturi militaresti. E schiop si merge cu o carja sub bratul stang. Piciorul e paralizat. E mic de statura, pare fragil, dar are ochi frumosi si inteligenti.] ALLMERS [ii lasa mana lui Eyolf si se indrepta cu bucurie spre OSTA, isi intinde ambele maini spre ea ] OSTA! Draga mea Osta! Nici nu ma gandeam c-o sa vii! Nici nu ma gandeam c-o sa te vad asa de repede! OSTA Am simtit ca trebuie Bine-ai revenit acasa! ALLMERS [strangandu-i mainile] Multumesc ca ai venit. RITA. Nu arata bine? OSTA. [se uita fix la el] Superb! Chiar superb! Ce ochi luminosi! Si cred ca ai si scris foarte mult in calatoria asta a ta. [cu o explozie de bucurie]. Poate toata cartea! ALLMERS [ ridicand din umeri] Cartea? Ah, cartea OSTA. Da, ma gandeam eu ca o sa-ti fie foarte usor sa scrii, acuma ca ai putut sa pleci. ALLMERS. Asa ma gandeam si eu. Dar, stii, n-a fost deloc asa. Adevarul e ca n-am scris nici macar un rand . OSTA. N-ai scris? RITA. Aha! Nu-ntelegeam de ce am gasit toata hartia aia neatinsa la tine in bagaj . OSTA. Dar draga Alfred, ce-ai facut in tot timpul asta? ALLMERS. [zambind] Am stat si m-am gandit, m-am gandit si dup-aia iar m-am gandit. RITA [luandu-l de dupa gat] Si poate s-a gandit putin si la cei pe care i-a lasat acasa!

ALLMERS. Da, sa stii. Chiar mult in fiecare zi. RITA. [retragandu-si mana] Ei, atunci totul e bine. OSTA. Dar chiar n-ai scris nimic la carte? Si totusi pari asa de vesel si implinit. Nu-ti sta in fire cand nu-ti merge cu scrisul , vreau sa zic. ALLMERS. Ai dreptate. De fapt am fost un idiot inainte. A gandi, asta e ce-avem mai bun in noi. Ce ajunge pe hartie nu face doi bani. OSTA [exclamand] Nu face doi bani? RITA [razand] Esti nebun, Alfred. EYOLF [ uitandu-se cu admiratie la el] Da, tata, dace scrii tu valoreaza o avere! ALLMERS [ zambind si mangaindu-l pe cap] Eh, daca spui tuDar , crede-ma, dupa mine va veni cineva care o s-o faca mai bine. EYOLF. Cine ar putea fi? Hai, spune-mi! ALLMERS. Ai rabdare fii sigur ca o sa apara si se va auzi despre el. EYOLF. Si tu ce-o sa faci atunci? ALLMERS [serios] O sa ma intorc inapoi in munti RITA. Sa-ti fie rusine , Alfred! ALLMERS Sus pe culmi, in locuri pustii. EYOLF. Tata, nu crezi ca voi fi in curand destul de sanatos ca sa ma iei cu tine? ALLMERS [atins in mod dureros] Ba da, posibil, micutul meu! EYOLF. Mi s-ar parea minunat, dac-as putea sa urc si eu in munti. OSTA. [schimband subiectul] Wow, ce frumos si dichisit esti imbracat azi, Eyolf! EYOLF. Da, danu-i asa, matusico? OSTA. Ba da. In cinstea tatalui tau te-ai imbracat asa? EYOLF. Da, am rugat-o pe mama. Ca sa ma vada tata imbracat asa. ALLMERS [incet, Ritei] N-ar fi trebuit sa-i dai asemenea haine.
5

RITA [incet] Aoleu, m-a batut la cap atata ! E disperat dupa ele. Nu m-a lasat pana nu i le-am dat. EYOLF. Si am uitat sa-ti spun, tata, Borgheim mi-a cumparat un arc. Si m-a invatat si cum sa trag cu el. ALLMERS. Bravo. Foarte bine, Eyolf. EYOLF. Si data viitoare cand o sa mai vina, vreau sa-l rog sa ma invete si sa inot. ALLMERS. Sa inoti??? Oh, da de ce vrei tu sa inveti sa inoti ? EYOLF. Pai toti baietii de pe plaja stiu sa-noate. Numa eu nu. ALLMERS [emotionat, luandu-l in brate] Poti sa inveti tot ce-ti place tot ce vrei . EYOLF. De fapt stii ce vreau cel mai mult si mai mult? ALLMERS. Nu; zi-mi. EYOLF. Cel mai mult si mai mult vreau sa ma fac soldat. ALLMERS. Oh, micutule Eyolf, exista mult mai multe lucruri mai bune decat asta. EYOLF. Dar cand o sa ma fac mare, trebuie sa ma fac soldat. Stii , nu? ALLMERS [isi framanta palmele] Da, da, da. Pai, o sa mai vedem OSTA [ asezandu-se la masa din stanga] Eyolf! Vino putin la mine sa-ti zic ceva. EYOLF [mergand la ea] Ce e, matusa? OSTA. Eyolf, fii atent! Am vazut-o pe SOBOLANCA. EYOLF. Ce! Ai vazut-o!Nu, ma pacalesti! OSTA. Nu, pe bune! Am vazut-o ieri. EYOLF. Unde-ai vazut-o? OSTA. Am vazut-o pe drum, la marginea orasului. ALLMERS. Da, si eu am vazut-o, undeva la tara. RITA [asezata pe sofa] Eyolf, atunci poate c-o s-o vedem si noi!
6

EYOLF. Matuso, dar nu e ciudat ca o cheama SOBOLANCA? OSTA. Pai oamenii i-au dat porecla asta pentru ca umbla prin toata tara si alunga toti sobolanii. ALLMERS. De fapt ar trebui sa i se zica dra Varg (= Lup). EYOLF. Varg! Asta inseamna lup, nu? ALLMERS. [mangaindu-l pe cap] Si asta stii, Eyolf! EYOLF.[cu teama] Atunci poate ca e adevarat ca noaptea se transforma in varcolac. Tu crezi asta, tata? ALLMERS. Oh, nu; nu cred. Acuma du-te sa te joci putin in gradina ! EYOLF. N-ar fi bine sa iau niste carti cu mine? ALLMERS. Nu, gata cu cartile . Mai bine mergi pe plaja si joaca-te cu ceilalti baieti. EYOLF [timid] Nu, azi nu vreau sa ma joc cu baietii. ALLMERS. Da de ce nu? EYOLF. Pentru ca sunt imbracat asa. ALLMERS[incruntandu-se] Crezi ca o sa rada de de hainele tale frumoase? EYOLF [ evaziv] Nu, n-au curajpentru ca altfel le-as arata eu lor. ALLMERS. Pai atunci? EYOLF. Baietii astia sunt asa de rai. Imi tot zic ca n-o sa fiu niciodata soldat. ALLMERS [stapanindu-si indignarea] De ce sa zica asta? EYOLF. Cred ca sunt invidiosi pe mine. Sunt asa saraci ca umbla desculti. ALLMERS [incet, cu voce chinuita] Vai, Rita mi se sfasie sufletul. RITA [se ridica] Gata, gata, hai! ALLMERS. [sigur pe el ] Baietii aia o sa simta ei o data pe pielea lor cine e stapan pe plaja!

OSTA [ascultand atent] Bate cineva la usa! EYOLF. Sigur e Borgheim. RITA. Intra ! [SOBOLANCA intra usor si fara sa faca niciun zgomot pe usa din dreapta. Este o creatura mica, stafidita, batrana cu parul alb, ochi ascutiti si intepatori , imbracata intr-o rochie demodata cu flori; poarta o pelerina . Are o umbrela mare si rosie, tine pe brat o sacosa mare neagra inodata] EYOLF[incet, tinandu-se de rochia Ostei] Matusa! Ea e! SOBOLANCA [facand o reverenta in prag] Umilele mele scuze domniile voastre au ceva care roade pe-aici prin casa ? ALLMERS. Noi, nu, nu cred. SOBOLANCA. Nu de alta, da chiar ar fi o mare placere sa va scap pe mariile voastre de ele. RITA. Da, da, sigur, ar fi bine, dar nu avem asa ceva aici. SOBOLANCA. Ah, ce mai ghinionu ; ca doar faceam turul si Dumnezeu stie cand o sa mai ajung pe-aici. Vai, ce obosita sunt! ALLMERS [indicandu-i un scaun] Da, chiar pareti obosita! SOBOLANCA. Stiu ca n-ar trebui sa obosesti niciodata cand faci rau bietilor micuti care sunt urati si batjocoriti. Dar iti mananca toata puterea, pe bune. RITA. Nu vreti sa stati un pic jos, sa va odihniti? SOBOLANCA. Vai, ii multumesc Mariei Tale. [se aseaza pe un scaun intre usa si sofa]. Toata noaptea am muncit. ALLMERS. Da? SOBOLANCA. Da, dincolo, pe insule. [ranjind] Oamenii m-au chemat, pe bune. Nu prea le-a convenit, da n-au avut ce face. Au trebuit sa faca pe dragutii si sa muste din maru acru.[ se uita la EYOLF si il saluta dand din cap]. Maru acru, sefu, maru acru. EYOLF [involuntar si putin timid] De ce-a trebuit sa...? SOBOLANCA: Sa ce?

EYOLF. Sa muste din marul acru? SOBOLANCA. De ce?Pai n-au putut face fata la toti sobolanii si sobolaneii , sefule. RITA. Aoleu, sarmanii oameni! Da sunt chiar asa de multi acolo? SOBOLANCA. Da, da. Toti clantanind si plini de viata. [rade incet]. Veneau tiptiltiptil in paturile lor noapte de noapte. Pleoscaiau in farfuriile cu lapte si tropaiau si rapaiau pe podea in jos si-n sus, inainte si-napoi EYOLF [incet spre OSTA] Matuso, eu nu vreau sa merg niciodata acolo! SOBOLANCA. Da dup-aia am ajuns eu acolo s-inca cineva. Si i-am luat cu noi, pe toti micutele creaturi dragalase. La toti le-am venit de hac. EYOLF [cu un strigat] Tata uite! Uite! RITA. Doamne, Eyolf! ALLMERS. Ce s-a intamplat? EYOLF [aratand] Misca ceva in sacosa! RITA [se indrepta spre stanga tipand] Da-o afara, Alfred! SOBOLANCA. [razand] Oh, preascumpa doamna, n-ar trebui sa va fie frica de prapaditul asta mic. ALLMERS. Da ce e mai exact? SOBOLANCA. Pai, e Mopseman . [desfacand sacosa]. Iesi din intuneric, draguta! [Un caine mic cu bot mare, negru isi scoate capul din sacosa] SOBOLANCA. [facandu-i semn lui Eyolf] Hai incoa, nu te teme, micul meu razbonic ! Nu musca. Hai! Hai! EYOLF [tinadu-se de OSTA]. Nu, mi-e frica. SOBOLANCA. Nu-i asa ca e bland si adorabil, micutul meu stapan? EYOLF [uimit, aratand cu degetul] El? SOBOLANCA. Da, el.

EYOLF [fara respiratie, uitandu-se fix la caine] Cred ca e cel mai oribil lucru pe care l-am vazut vreodata. SOBOLANCA [inchizand sacosa] O sa-ti placa, o sa-ti placa EYOLF [involuntar apropiindu-se, merge langa ea si trage de sacosa] Dragut, totusi e dragut. SOBOLANCA [cu voce precauta] Da acuma e foarte obosit si apatic, saracutul. E epuizat. [se uita la Allmers]. Pentru ca iti mananca toata puterea jocul asta, domnule. ALLMERS. Despre ce joc vorbiti? SOBOLANCA. Jocul de-a vino-ncoa. ALLMERS. Vreti sa spuneti ca micutul dumneavostra prieten ademeneste sobolanii? SOBOLANCA. Mopseman si cu mine suntem impreuna in asta. Si ne merge ca uns. Cam peste tot. Ii leg o sfoara de zgarda si il trec de trei ori in jurul casei si cant la flaut. Cand aud sunetul asta, sobolanii ies imediat din pivnite si coboara din poduri, ies din sacii cu faina, toate micutele, nebunele, sfintele creaturici. EYOLF. Si el ii musca pana mor? SOBOLANCA. Oh, nici pe departe. Noi mergem la barca, eu cu el si ei ne urmaresc si aia mari si aia micii, sobolaneii. EYOLF [incordat] Si dup-aia? Dup-aia? SOBOLANCA. Pornim spre larg, eu vaslesc si cant la flaut si Mopseman inoata in spatele barcii. [ cu ochii lucind]. Si toate misunatoarele si rozatoarele ne urmaresc pana in cele mai adanci ape. Fiindca trebuie! EYOLF. De ce trebuie ? SOBOLANCA. Tocmai pentru ca nu vor pentru ca le e frica rau de apa. De aia trebuie sa se arunce in ea. EYOLF. Si pe urma se ineaca ? SOBOLANCA. Pana la ultimul. [mai incet] Si acolo e totul calm si moale si intuneric, asa cum isi doresc ele, misunatoarele micute. Acolo dorm un somn dulce si adanc. Toti cei care sunt urati si chinuiti. Pe vremuri, va zic, n-aveam nevoie de niciun Mopseman. Atunci ii momeam singura doar eu. EYOLF. Ce momeati atunci?
10

SOBOLANCA. Barbati. Pe unul mai ales. EYOLF [curios] Oh, pe cine? Povesteste-mi! SOBOLANCA [razand] Era chiar iubitul meu, cel care mi-a frant inima! EYOLF. Si unde e acuma? SOBOLANCA.[aspru] Acolo jos langa toti sobolanii. [isi reia tonul molcom] Da gata, acuma tre sa ma intorc la treaba. Totdeauna pe drumuri. [Ritei] Deci, Domnia Voastra , sigur n-are nicio treaba pentru mine azi? As termina imediat! RITA. Nu, merci; nu cred ca e nevoie . SOBOLANCA. Bine-bine, Maretia Voastra. Nu se stie niciodata. Daca Domnia Voastra gaseste vreodata ceva care trebuie momit pentru ca mishuna si colcaie, atunci se gandeste si ne da de veste mie si lui Mopseman. La revedere! La revedere, un dulce la revedere pentru toata lumea. [iese prin usa din dreapta] EYOLF [incet si triumfand, Ostei] Iti dai seama, matuso, am vazut-o si eu pe SOBOLANCA. [Rita iese pe veranda si isi face vant cu batista de buzunar, imediat dupa, Eyolf iese neobservat prin dreapta] ALLMERS [ridica servieta de pe masa de langa sofa] Asta e servieta ta, OSTA? OSTA. Da. Am cateva din vechile scrisori in ea. ALLMERS. Ah, scrisorile familiei OSTA. Stii ca m-ai rugat sa le aranjez cat esti plecat. ALLMERS [ o mangaie pe cap] Si ti-ai gasit timp pentru asta, draga mea? OSTA. Pai da. O parte le-am aranjat aici, o parte in oras, la mine-acasa. ALLMERS. Multumesc, draga mea. Ai gasit ceva printre ele? OSTA [radiind] Oh, stii ca tot timpul se gaseste cate ceva in scrisori de-astea vechi. [vorbind mai incet] Aici sunt scrisorile pentru mama. ALLMERS. Pe astea, trebuie sa le pastrezi tu, bineinteles.

11

OSTA [cu un efort] Nu, vreau sa te uiti si tu prin ele, Alfred. Candva mai tarziu. Astazi oricum n-am cheia de la servieta la mine. ALLMERS. Nu conteaza, draga Osta. Oricum n-o sa citesc niciodata scrisorile mamei tale. OSTA [fixandu-l] Atunci poate intr-o seara linistita o sa-ti zic ce scrie in ele. ALLMERS. Da, asa ar fi mai bine. Pastreaza tu scrisorile mamei tale. Si-asa nu prea ai amintiri cu ea. [ii intinde servieta Osta. Ea o ia, si o pune sub scaunul, pe care ii sunt asezate lucrurile ei pentru afara. Rita se intoarce in camera] RITA. Aoleu, batrana aia oribila parca a lasat o duhoare de hoit. ALLMERS. Da, era cam oribila. RITA. Aproape ca m-am imbolvanit cat a stat aici. ALLMERS. Oricum, pot sa inteleg atractia si fascinatia despre care vorbea ea. Singuratatea din varfurile de munte si cea din minunatele locuri pustii au ceva asemanator. OSTA [uitandu-se atenta la el] Ce s-a intamplat cu tine, Alfred? ALLMERS [zambind] Cu mine? OSTA. Da, ceva ti s-a intamplat parca nu esti tu. Si Rita zice la fel.. RITA. Da, am observat asta de cand ai venit. Sper ca e o schimbare in bine! ALLMERS. Ar trebui sa fie in bine, oricum. Si trebuie si o sa fie in bine. RITA [izbucneste] S-a intamplat ceva in calatoria asta! Recunoaste ! Se vede pe fata ta. ALLMERS [dand din cap]. Nici cel mai mic lucru, cel putin in exterior. Dar RITA [incordata] Dar..? ALLMERS. Recunosc, in mine s-a produs o mica revolutie . RITA. Aoleu, Doamne!

12

ALLMERS [bland, mangaindu-i mana] Doar in bine, draga mea. Poti sa fii sigura de asta. RITA [se aseaza pe sofa] Dar spune-ne odata. Tot ! ALLMERS [intorcandu-se spre OSTA] Da, hai sa ne asezam si noi, Osta. O sa incerc sa va povestesc cat de bine pot. [ Se aseaza pe sofa langa RITA. OSTA isi trage un scaun si se aseaza langa el. Pauza scurta.] RITA [se uita la el asteptand] Asa, deci..? ALLMERS [privind fix in fata lui] Cand ma gandesc la viata mea si la destinul meu din ultimii 10 sau 11 ani, mi se pare totul aproape ca un basm sau un vis. Tie nu ti se pare la fel, Osta? OSTA. Ba da, in multe privinte, da. ALLMERS [continuand] Cand ma gandesc cum eram noi doi inainte, Osta doi orfani saraci . RITA [nerabdatoare] Aoleu, veche mai e povestea asta. ALLMERS [ n-o asculta] Si acuma, iata-ma, in confort si lux. Am reusit sa-mi urmez vocatia. Sa studiez si sa muncescexact cum mi-am dorit intotdeauna.[Intinde mana] Si toata minunatia asta, tot norocul asta superb, ti-l datoram tie, draga mea, Rita. RITA [pe jumatate jucausa, pe jumatate iritata, ii loveste mana] Aoleu, nu mai vorbi asa. ALLMERS. E doar un fel de introducere. RITA. Lasa introducerea, treci peste. ALLMERS. Rita, sa nu crezi ca sfatul doctorului m-a facut sa ma duc in munti. OSTA. Nu sfatul medicului, Alfred? RITA. Atunci ce? ALLMERS. Faptul ca nu imi mai gaseam linistea la masa de lucru . RITA. Nu-ti mai gaseai linistea? Aoleu, da cine te deranja, dragul meu?

13

ALLMERS [dand din cap] Nimeni. Doar ca simteam ca imi foloseam gresit, sau mai bine zis imi neglijam ce era mai bun in mine, parca imi pierdeam timpul. OSTA [cu ochii mari] Cand scriai la carte? ALLMERS [incuvintand] Pentru ca nu cred ca sunt bun doar la asta. Trebuie sa pot face si altceva. RITA. La asta ai meditat atata? ALLMERS. Da, in primul rand la asta. RITA. Aha, de aceea erai asa de nemultumit de tine insuti; si de noi, ceilalti de asemenea. Se vedea ca esti nemultumit, Alfred. ALLMERS [uitandu-se fix in fata lui] Uite-asa am stat eu cocosat deasupra mesei, zi de zi, si adeseori si juma de noapte scriind si rescriind la marea carte despre RESPONSABILITATEA UMANA. Hm! OSTA [asezandu-si mana peste mana lui] Dar Alfred, cartea aia trebuia sa fie opera vietii tale. RITA. Asa ne spuneai tu mereu. ALLMERS. Asa credeam si eu. Inca de mic. [cu o privire afectuoasa] Si tu ai fost cea care mi-a permis sa ma dedic in felul asta , draga Rita. RITA. Aoleu, numai prostii zici! ALLMERS [zambindu-i] tu cu aurul si padurile tale verzi RITA [pe jumatate razand, pe jumatate jignita] Daca iar incepi cu porcariile astea, te bat, sa stii. OSTA [uitandu-se plina de griji la el] Dar cartea, Alfred? ALLMERS. Cartea a inceput, intr-un fel, sa se indeparteze de mine. Si din ce in ce mai mult a crescut in mine gandul responsabilitatilor mai mari care isi cereau drepturile. RITA [luminoasa, il apuca de mana ] Alfred! ALLMERS. Gandul la Eyolf, draga mea Rita! RITA [dezamagita, ii lasa mana sa cada] Ah, Eyolf!

14

ALLMERS. Saracutu de Eyolf a inceput sa puna stapanire din ce in ce mai mult asupra mea. Dupa tragedia aia nenorocita,cand a cazut de pe masa si mai ales dupa ce-am aflat ca este iremediabila. RITA [insistent]. Da te-ai ingrijit de el cat ai putut, Alfred! ALLMERS. Ca profesor, da; dar nu ca tata. Si tata as vrea sa-i fiu inainte de toate. RITA [uitandu-se la el si scuturand din cap] Nu cred ca inteleg foarte bine. ALLMERS. Vreau sa zic ca voi incerca din rasputeri sa-i fac viata cat mai blanda si usoara. RITA. Aoleu, dar slava Domnului, cred ca nu e chiar asa de afectat. OSTA [emotionata] Ba da, Rita, este. ALLMERS. Da, poti sa fii sigura ca e. RITA [nerabdatoare] Dar Alfred ce poti face mai mult pentru el? ALLMERS. O sa incerc sa-i perfectionez bogatia de posibilitati care se ascunde in sufletul lui de copil. Toate semintele nobile care exista in firea lui o sa le sadesc ca sa infloreasca si sa dea roade.[cu tot mai mult caldura, ridicandu-se] Si o sa fac mai mult de atat! O sa-l ajut sa-si armonizeze dorintele cu ceea ce este de neatins pentru el. Pentru ca asa ceva nu exista la el acum. Acum toate dorintele lui se bat cap in cap cu ceea ce pentru el o sa fie toata viata de neatins. O sa-l ajut sa-si creeze un sentiment de fericire pentru spiritul sau.[Se plimba prin camera. OSTA si RITA il urmaresc cu privirea] RITA. Ar trebui sa privesti lucrurile astea mai relaxat, Alfred! ALLMERS [se opreste langa masa, in stanga si se uita la ele] Eyolf o sa-mi continue opera. Daca va dori. Sau va alege ceva care sa fie doar al lui. Poate mai degraba asta. Oricum momentan opera mea o las de-o parte. RITA [tresarind] Alfred, iubitule, n-ai putea sa muncesti si pentru tine si pentru Eyolf? ALLMERS. Nu, nu pot. E imposibil! Nu ma pot imparti cand vine vorba despre asta. De aceea renunt la mine! Eyolf va fi omul desavarsit din neamul nostru. Si asta va fi noua mea opera sa-l fac pe el omul desavarsit. OSTA [s-a ridicat si merge la el] Asta te-a costat o lupta teribil de dura cu tine insuti. ALLMERS. Da, asa e. Aici acasa n-as fi putut niciodata sa ma inving, niciodata sa renunt la mine. Niciodata aici, acasa!
15

RITA. Atunci de aia ai plecat vara asta, nu? ALLMERS [ cu ochii stralucind] Da! Am atins solitudinea infinita. Am vazut rasaritul sclipind pe crestetul muntilor. M-am simtit mai aproape de stele aproape ca m-am simtit in comuniune cu ele. Si astfel am gasit putere pentru asta. OSTA [uitandu-se suparata la el] Da n-o sa mai scrii niciodata la cartea despre RESPONSABILITATEA UMANA? ALLMERS. Nu, niciodata, Osta. Ti-am zis, nu ma pot imparti intre doua vocatii. Dar o sa pun in practica responsabilitatea umana in propria mea viata. RITA [zambind] Chiar crezi ca poti sa tii promisiuni asa de mari aici, acasa? ALLMERS [luand-o de mana] Cu tine alaturi, pot. [isi intinde si cealalta mana] si alaturi si de tine, Osta! RITA [tragandu-si mana] Ah cu amandoua! Deci pana la urma te poti imparti! ALLMERS. Dar draga mea, Rita! [Rita pleaca de langa el si ramane in usa de la gradina. O bataie usoara si rapida se aude in usa din dreapta. Inginerul Borgheim intra rapid. E un tanar trecut putin peste 30 de ani. Binedispus, are o expresie luminoasa si sta foarte drept.] BORGHEIM Buna dimineata! Buna dimineata dna. Allmers! [se opreste surprins placut cand il vede pe Allmers]. Ia te uita! Deja v-ati intors, dle Allmers! ALLMERS [dand mana cu el] Da, am ajuns azi noapte. RITA [vioaie] Permisia lui s-a incheiat, dle Borgheim. ALLMERS. Nu, stii ca nu-i asa, Rita RITA [apropiindu-se] Oh, ba da, asa e. I-a expirat permisia. BORGHEIM. Vad ca va stapiniti bine sotul, Dna Allmers. RITA. Imi stapanesc drepturile. Si pana la urma totul trebuie sa aiba un final. BORGHEIM. Oh, nu chiar totul, sper. Buna dimineata, dra Allmers! OSTA [tinandu-se la distanta de el] Buna dimineata. RITA [uitandu-se la BORGHEIM] Nu chiar totul, ziceti?
16

BORGHEIM. De fapt sunt chiar convins ca exita lucruri pe lumea asta care nu se vor sfarsi niciodata. RITA. Presupun ca va referiti la dragoste sau la ceva de genul asta. BORGHEIM.[cu entuziasm] Ma gandesc la tot ceea ce este frumos. RITA. Si care nu are un sfarsit. Da, hai sa gandim cu totii asa si sa speram ca asa este. ALLMERS [venind catre ei] Presupun ca in curand o sa incheiati lucrarea la drumul de-aici? BORGHEIM. Deja am terminat-o. Am terminat-o ieri. A fost munca multa, da slava Domnului, a avut un final. RITA. Si va pare bine ? BORGHEIM. Da, foarte bine. RITA. Deci, trebuie sa zic ca. BORGHEIM. Ce anume, dna Allmers? RITA. Ca nu este dragut din partea dumneavoastra sa spuneti asa ceva, dle Borgheim. BORGHEIM. Si de ce nu, ma rog? RITA. Fiindca n-o sa va mai vedem asa de des pe-aici . BORGHEIM. Da, asa e. Nu m-am gandit la asta. RITA. Dar ma gandesc ca o sa mai veniti pe la noi din cand in cand. BORGHEIM. Nu, din pacate, asta o sa-mi fie imposibil pentru o perioada mai indelungata. ALLMERS. Si de ce ma rog? BORGHEIM. Motivul este ca am un nou proiect mai mare pe care trebuie sa-l incep imediat. ALLMERS. Chiar asa? [strangandu-l de mana] sunt foarte incantat sa aud asta. RITA. Felicitari, dle Borgheim!

17

BORGHEIM. Gata, gata, de fapt n-am voie sa vorbesc despre proiect inca! Dar nu ma pot abtine! E o lucrare imensa sus in nord cu treceri prin munti si cu dificultati incredibile! [cu o izbucnire de fericire] ce lume minunata! Ce minunant sa fii constructor de drumuri! RITA [zambind si tachinandu-l] Din cauza acestei lucrari ati venit astazi asa de indarjit? BORHEIM. Nu, nu doar de-asta. Ma gandesc la toate perspectivele luminoase si promitatoare care mi se deschid. RITA. Atunci inseamna ca mai e ceva la care va ganditi! BORGHEIM [uitandu-se spre OSTA] Cine stie! Fericirea cand apare, vine ca o inundatie de primavara. [se intoarce spre OSTA] Dra Allmers, v-ar placea sa va plimbati cu mine? Asa cum obisnuim? OSTA. [repede] Nu nu, multumesc. Nu acum. Nu astazi. BORGHEIM. Ei, haideti! Doar o plimbare scurta! Am atatea sa va spun inainte de plecare. RITA. Altceva despre care nu puteti vorbi inca deschis ? BORGHEIM. Hm, acum depinde RITA. Macar sa ne soptiti. [Printre dinti] Osta, du-te-odata cu el. OSTA. Dar draga Rita BORGHEIM [implorand] Dra Osta ganditi-va ca o sa fie o plimbare de ramas bun pentru mult timp de-acum-ncolo. OSTA [isi ia palaria si umbrela de soare] Bine atunci, sa mergem prin gradina. BORGHEIM. Da, va multumesc, va multumesc! ALLMERS. Si daca tot mergeti, uita-ti-va putin si dupa Eyolf! BORGHEIM. Ah, chiar, EYOLF! Unde e Eyolf astazi? Am ceva pentru el! ALLMERS. Se joaca pe undeva pe-afara. BORGHEIM. Chiar asa? A inceput sa se joace acuma? De obicei statea inchis in casa si citea.

18

ALLMERS.Asta se va incheia. O sa fac din el un fiu al naturii. BORGHEIM. Asa trebuie! Sa umble pe-afara, in aer liber, saracutul!Ce poate fi mai frumosc pe lumea asta binecuvantata decat joaca! Eu cred ca toata viata e un joc! Haideti, dra Osta! [BORGHEIM si OSTA ies pe veranda si merg in gradina.] ALLMERS [uitandu-se dupa ei] Auzi, Rita crezi ca e ceva intre cei doi? RITA. Nu stiu ce sa zic. Inainte asa credeam. Dar in ultimul timp Osta a devenit foarte ciudata pentru minede neinteles. ALLMERS. Da! S-a schimbat! Cand? Cat timp am fost eu plecat? RITA. Da, ultimile doua saptamani, asa mi se pare. ALLMERS. Si crezi ca acum nu prea ii mai pasa de el? RITA. Nu pe bune; nu complet si pe de-a-ntregul; cu rezerve nu cred. [se uita la el iscoditor]. Te-ar deranja dac-ar fi asa? ALLMERS. Defapt nu. Dar ar fi cu siguranta un motiv de neliniste. RITA. Neliniste? ALLMERS. Da, nu uita, ca sunt responsabil pentru Osta pentru fericirea ei. RITA. Ei, hai responsabil! Osta e majora, nu? Cred ca e capabila sa aleaga singura. ALLMERS. Da, sa speram, Rita. RITA. Eu una, nu am o parere proasta despre Borgheim. ALLMERS. Nu, draga mea, nici eu, dimpotriva. Dar totusi RITA [continuand] Si as fi chiar fericita, daca el si Osta s-ar intelege. ALLMERS [nemultumit] Da de ce? RITA [cu emotie crescanda] De ce? Pai atunci ar merge cu el departe, departe de tot! Si n-ar mai da niciodata buzna peste noi cum face acuma. ALLMERS [ se uita la ea mirat] Ce!? Chiar iti doresti ca Osta sa dispara?

19

RITA. Da, Alfred, da! ALLMERS. De ce, pentru numele lui Dumnezeu? RITA [agatandu-se pasional de gatul lui] Pentru ca atunci, in sfarsit, te-as avea numai pentru mine! Si de fapt nici macar atunci! Nu pe de-a-ntregul al meu! [incepe sa planga cu suspine] Oh, Alfred, Alfred, nu pot renunta la tine! ALLMERS [eliberandu-se cu blandete] Draga mea Rita, fii rezonabila! RITA. Nu vreau sa fiu rezonabila, nu dau doi bani pe asta! Imi pasa doar de tine! Doar de tine dintre toti! [ punandu-si din nou bratele in jurul gatului sau] De tine, doar de tine, doar de tine! ALLMERS. Da-mi drumul, da-mi drumul ma sufoci! RITA [ii da drumul] Cat as vrea sa pot! [uitandu-se la el cu ochii scanteind] Oh, daca ai stii cat te-am urat! ALLMERS. M-ai urat! RITA. Da, cand te inchideai in camera ta la etaj si te ingropai in studiu pana tarziu tarziu in noapte. [cu jale] Atat de mult, atat de tarziu, Alfred. Oh, cat ti-am urat studiul ! ALLMERS. Dar gata, acuma s-a terminat! RITA [razand taios] Da, bineinteles! Acum te-ai dedicat unui lucru mai rau! ALLMERS.[socat] Mai rau! Il numeste pe copilul nostru un lucru mai rau? RITA [vehement] Da, exact asa. In relatia dintre noi doi, asa il numesc. Fiindca copilul copilul este o fiinta vie [din ce in ce mai furioasa ]. Dar n-o sa mai stau sa-ndur, Alfred! N-o sa mai stau sa-ndur sa-ti fie clar! ALLMERS [se uita fix la ea si spune cu voce joasa] Uneori aproape ca mi se face frica de tine, Rita. RITA [intunecata] Uneori si mie mi-e frica de mine. Si exact de-aia, n-ar trebui sa starnesti raul din mine. ALLMERS. Da ce Dumnezeu eu chiar fac asta? RITA. Da, faci asta cand rupi in bucati ceea ce este sacru intre noi.

20

ALLMERS [rapid] Gandeste ce spui, Rita. Este propriul tau copil unicul nostru copil. Despre el e vorba aici! RITA. Copilul e doar pe jumatate al meu. [izbucnind din nou] Dar tu vei fi doar al meu! Pe de-a-ntregul! Am dreptul sa-ti cer asta! ALLMERS [ ridicand din umeri] Oh, draga mea Rita, e inutil sa-mi ceri ceva. Totul trebuie dat fara sa astepti ceva in schimb! RITA [privindu-l incordata] Nu poti face asta de-acum inainte ? ALLMERS. Nu, nu pot. Trebuie sa ma impart intre Eyolf si tine. RITA. Si daca Eyolf nu s-ar fi nascut niciodata? Atunci ? ALLMERS [evaziv] Atunci ar fi fost altceva. Atunci mi-ar fi pasat doar de tine. RITA [incet, cu voce tremurata] Atunci imi doresc sa nu-l fi nascut niciodata. ALLMERS [izbucnind] Rita! Nici tu nu stii ce vorbesti! RITA [tremurand de emotie] Durerea pe care am simtit-o cand l-am adus pe lume e de nedescris. Dar m-am fortat sa fiu fericita si incantata doar de dragul tau. ALLMERS [cald] Oh da, stiu, stiu. RITA. [hotarat] Dar toate acestea trebuie sa se termine. O sa-mi traiesc viata cu tine doar cu tine. Nu pot sa continui sa fiu doar mama lui Eyolf doar mama lui si nimic altceva. Nu vreau, iti zic! Nu pot! Voi fi cu totul a ta! A ta, Alfred! ALLMERS. Dar chiar asa e, Rita. Prin copilul nostru RITA. Oh vorbe insipide si gretoase doar atat! Nu, Alfred, asa ceva nu e pentru mine. A fost predestinat sa nasc copilul, dar nu sa-i fiu si mama. Trebuie sa ma accepti, asa cum sunt, Alfred. ALLMERS. Dar inainte il iubeai atat de mult pe Eyolf. RITA. Mi-era foarte mila de el pentru ca tie nu-ti pasa deloc. Tu doar il puneai sa toceasca toate cartile alea. Abia daca-l vedeai din cand in cand. ALLMERS [dand din cap] Nu; eram orb. Inca nu venise timpul pentru mine RITA [privindu-l in fata] Acuma, insa, a venit, nu?

21

ALLMERS. Da, acum, in sfarsit! Acuma imi dau seama ca misiunea mea pe lumea aceasta, e sa fiu un tata adevarat pentru Eyolf. RITA. Si pentru mine? Pentru mine ce vei fi? ALLMERS. [bland] Intotdeauna o sa tin la tine in adancul meu. [Incearca sa-i prinda mainile] RITA [evitandu-l] Nu dau doi bani pe adancul tau. Te vreau pe tine pe de-antregul! Numai al meu! Exact ca la inceput [Vehement si aspru] Niciodata, niciodata n-o sa accept sa fiu data la o parte ca un rest, Alfred! ALLMERS [pe un ton impaciuitor] Cred ca aici exista destula fericire pentru toti trei, Rita. RITA [dispretuitor] Inseamna ca esti usor de multumit. [se aseaza la masa, in partea stanga] Acum asculta-ma. ALLMERS [apropiindu-se] Da, ce este? RITA [uitandu-se la el cu ochii sclipindu-i] Cand am primit telegrama de la tine, ieri seara ALLMERS. Da? Ce s-a intamplat atunci? RITA. atunci m-am imbracat in alb ALLMERS. Am remarcat ca erai imbracata in alb cand am ajuns. RITA. Mi-am desfacut parul ALLMERS. Parul tau bogat si inmiresmat.. RITA asa incat sa imi cada peste gat si umeri ALLMERS. Am observat, da, am observat. Oh, ce frumoasa erai, Rita! RITA. Am acoperit veiozele cu panze trandafirii. Si eram singuri, noi doi singurele fiinte treze din toata casa. Era sampanie pe masa. ALLMERS. N-am baut deloc din ea. RITA [uitandu-se amar la el] Nu, asa e. [rade aspru] Era sampanie, nici macar sa gusti cum spune si poetul. [Se ridica de pe fotoliu, merge cu un aer scarbit spre sofa, se aseaza, aprope tolanita]
22

ALLMERS [traverseaza camera si se opreste in fata ei] Eram preocupat de ganduri serioase. Ma hotarasem sa vorbesc cu tine despre viitorul nostru, Rita si in primul rand despre Eyolf. RITA [zambind] Asta ai si facut, dragul meu. ALLMERS. Nu, n-am apucat pentru ca ai inceput sa te dezbraci. RITA. Da, in timp ce tu vorbeai despre Eyolf. Mai stii? Tu ma-ntrebai daca-l mai doare burtica pe Eyolf. ALLMERS [uitandu-se cu repros] Rita!... RITA Si dup-aia te-ai bagat in pat si-ai adormit bustean. ALLMERS [dand din cap] Rita Rita ! RITA [intinzandu-se cu totul si uitandu-se in sus la el] Auzi, Alfred? ALLMERS. Da? RITA. Era sampanie, nici macar sa gusti ALLMERS.[ aproape aspru] Nu. N-am gustat deloc. [Pleaca de langa ea si ramane in fata usii care da spre gradina. Rita ramane intinsa un timp, fara sa se miste, cu ochii inchisi.] RITA.[de-odata ridicandu-se] Un lucru vreau sa-ti spun, Alfred. ALLMERS. [Intorcandu-se] Da? RITA. N-ar trebui sa te simti asa de sigur! ALLMERS. Sigur? RITA. Da, n-ar trebui sa fii asa de indiferent. Asa de sigur ca ma ai. ALLMERS [apropiindu-se] Ce vrei sa zici cu asta? RITA.[cu buzele tremurandu-i] Niciodata nu ti-am fost necredincioasa, Alfred! Nici macar cu gandul! Nici macar o clipa! ALLMERS. Da, Rita, stiu asta doar te cunosc atat de bine.

23

RITA [cu ochii scanteindu-i] Dar daca ma desconsideri ALLMERS. Sa te desconsider! Nu-nteleg unde vrei s-ajungi! RITA. Oh, habar n-ai ce se poate dezlantui in mine, daca ALLMERS. Daca..? RITA. Daca as observa ca nu ti-ar mai pasa de mine ca nu mai m-ai iubi asa cum ma iubeai. ALLMERS. Dar, draga mea Rita oamenii se schimba cu anii si asta o sa ni se intample si noua la fel ca tuturor. RITA. Niciodata mie! Si n-o sa accept nicio schimbare nici la tine n-as putea sa suport asa ceva, Alfred. Vreau sa te pastrez doar pentru mine si numai pentru mine. ALLMERS [ uitandu-se la ea ingrijorat] Esti foarte geloasa ... RITA. Nu pot fi altfel decat sunt. [amenintatoare] Daca te imparti intre mine si altcineva ALLMERS. Atunci ce..? RITA Atunci o sa ma razbun pe tine, Alfred! ALLMERS. Si cum anume te vei razbuna? RITA. Nu stiu . Ba da, de fapt, cred ca stiu! ALLMERS. Da? RITA. Da! O sa ma arunc. ALLMERS. O sa te arunci, zici? RITA. Da, asta o sa fac. O sa ma arunc direct in bratele primului barbat pe care-l voi intalni. ALLMERS [uitandu-se dragastos la ea si dand din cap] N-o sa faci asta niciodata credincioasa mea, mandra mea, iubita mea , Rita! RITA [punandu-si bratele in jurul gatului sau] Oh, nici nu stii ce-as putea deveni daca tu n-ai mai vrea sa stii de mine. ALLMERS. Sa nu mai vreau sa stiu de tine, Rita? Cum poti sa spui asa ceva!
24

RITA [aproape razand, ii da drumul] De ce nu l-as vraji pe constructorul de drumuri, pe asta care tot vine pe-aici? ALLMERS. [usurat] Oh, multumesc lui Dumnezeu, glumesti doar. RITA. Absolut deloc. De ce nu? Pe el sau pe oricine altcineva. ALLMERS. Dar presupun ca el este mai mult sau mai putin luat deja. RITA. Cu atat mai bine! Asa as putea sa-l iau de la altcineva; si exact asta mi-a facut mie Eyolf. ALLMERS. Tu zici ca micutul nostru Eyolf a facut asta? RITA [gesticuland cu degetul aratator] Iata, vezi! Vezi? Imediat cum vine vorba de Eyolf te inmoi si-ti tremura vocea.. [amenintator] Oh, aproape ca ma faci sa-mi doresc ALLMERS. [uitandu-se la ea speriat] Te fac sa-ti doresti ce, Rita? RITA [vehement, indepartandu-se de el] Nu, nu, nu n-o sa-ti zic! Niciodata! ALLMERS. [apropiindu-se de ea] Te implor de dragul meu si al tau nu te simti ispitita de rau! [BORGHEIM si OSTA se intorc din gradina. Amandoi par coplesiti de emotie. Par seriosi si abatuti. OSTA ramane pe veranda. BORGHEIM intra in camera] BORGHEIM. Deci asta e, eu si dra Allmers ne-am plimbat pentru ultima oara. RITA [se uita la el surprinsa] Ah! Si nu va urma nicio calatorie mai lunga in continuarea plimbarii? BORGHEIM. Ba da, pentru mine. RITA.Dumneavoastra singur? BORGHEIM. Da, eu singur. RITA [ se uita urat la Allmers] Ai auzit, Alfred? [ se intoarce la Borgheim] Pun pariu ca ochii rai si-au bagat coada aici. BORGHEIM [se uita la ea] Ochii rai? RITA [dand din cap] Da, ochii rai!
25

BORGHEIM. Credeti in ochii rai care-si baga coada, dna Allmers? RITA. Da, am inceput sa cred in ochii rai. Mai ales in ochii copiilor rai. ALLMERS [socat, sopteste] Rita cum poti sa.? RITA [soptind] Din cauza ta sunt asa de plina de ura si haina, Alfred. [Se aud tipete confuze si strigate de departe, din directia fiordului] BORGHEIM [mergand spre glasvand] Ce-i cu galagia asta? OSTA [in prag] Uite cum alearga toata lumea spre ponton! ALLMERS. Ce-ar putea fi? [Priveste o clipa afara] Cu siguranta au mai facut inca o trasnaie golanii aia mici. BORGHEIM [striga, aplecandu-se peste balustrada verandei] Hei, baieti! Ce s-a intamplat? [Se aud mai multe voci raspunzand nedeslusit si confuz.] RITA. Ce zic? BORGHEIM. S-a incecat un copil. ALLMERS. Un copil s-a inecat? OSTA [tulburata] Un baietel, asa zic. ALLMERS. Dar toti stiu sa-noate. RITA [tipa disperata] Unde e Eyolf? ALLMERS. Calmeaza-te calmeaza-te. Eyolf e in gradina, se joaca. OSTA. Nu, nu era in gradina. RITA [cu bratele spre cer] De n-ar fi el! BORGHEIM [asculta si striga jos] Al cui ziceti e copilul? [Se aud voci neclare. BORGHEIM si OSTA scot un tipat inabusit si ies prin gradina.] ALLMERS [ ingrozit] Nu e Eyolf! Nu e Eyolf, Rita!
26

RITA [pe veranda, ascultand] Sssst, taci! Stai s-aud ce zic! [RITA se arunca inapoi in casa cu un tipat ascutit.] ALLMERS [urmand-o] Ce-au zis? RITA [prabusindu-se langa fotoliul din stanga] Au zis: Carja pluteste! ALLMERS [aproape paralizat] Nu! Nu! Nu! RITA [ragusit] Eyolf! Eyolf! Trebuie sa-l salveze! ALLMERS [usor absent] Trebuie, trebuie sa-l salveze! O viata e atat de pretioasa! [Iese, alergand in gradina]

27