Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Omul din zilele noastre este tot mai atras de ceea ce inseama iesirea din firesc; cauta
miracolul, minunea, extraordinarul, cu orice pret, desi cel mai adesea, nu stie sa
discearna intre fals si autentic si nici nu stie sa se comporte cum trebuie in fata unor
astfel de evenimente sau experiente.
Fiind preocupat de tot ceea ce este "altceva" decat cotidianul, omul contemporan
este tot mai atras de experientele suprafiresti, paranormale. Pornind de la cele mai
naive forme - superstitiile, interpretarile benefice sau malefice date unor lucruri sau
fapte cu totul conjuncturale - si pana la cele mai elaborate reprezentari din punct de
vedere psihic, el cauta sa le imbrace pe toate acestea cu semnificatii spirituale, cel
mai frecvent exclusivist exagerate.
Adesea se intreaba daca trebuie sa creada in vise, daca ele sunt de la Dumnezeu sau
nu.
Visul are un rol esential in dinamica psihismului uman. De aceea, psihologia vorbeste
despre o "functie multidimensionala" a visarii, care include un raport de comunicare
(cu lumea, semenii, dar si cu sine si doar arareori cu Dumnezeu si lumea cea
inteligibila); o relatie psihofiziologica (de exteriorizare a trairilor umane interioare, nu
totdeauna exprimate manifest); si o functie psihosociala (intelegand prin aceasta o
raportare ierarhica la realitatile sociale ce ne inconjoara).
Atat din punct de vedere psihologic, dar si teologic, cea mai mare parte a viselor
omului sunt expresia unor experiente trecute, mai apropiate sau mai indepartate de
momentul real, prezent, elemente pozitive sau negative, fericite sau triste, arhivate
in zonele subconstiente ale constiintei si care rabufnesc la suprafata.
Sfantul Simeon Noul Teolog ne descrie si modul in care fiecare facultate sufleteasca
influenteaza continutul viselor. Astfel, cand partea poftitoare a sufletului e impinsa
spre patimile desfatarilor si spre placerile vietii, tot pe acelea le vede si sufletul in vis.
Cand mania si iutimea nu sunt controlate, cel tulburat de ele viseaza certuri, atacuri,
razboaie cu presupusii sai rivali. Iar atunci cand este stapanit de mandrie si de slava
desarta, el isi inchipuie demnitati si onoruri deosebite, acte de cinstire deosebita si
de veneratie, sederi pe tronuri inalte, domnie asupra celorlalti, iar in plan
duhovnicesc, descoperiri extraordinare.
Pentru cel curat sufleteste, lumea din vis este lumea ideala, conducand spre
arhetipurile ei, spre ratiunile ei si toate acestea, spre Dumnezeu. Visul celor ce lupta
neincetat pentru progres duhovnicesc este un vis tot mai controlat, pe masura
eforturilor de curatire sufleteasca, in care fantasticul si imaginarul sunt inlocuite de
real si de idealul duhovnicesc. Cel desavarsit isi controleaza trairile din vis, visand
lumea nu doar asa cum ar vrea el sa fie, la modul ideal; ci asa cum este ea, de fapt,
in realitate, din punct de vedere duhovnicesc.
Cel trupesc devine rob trupului, nemaiputandu-se elibera din aceasta supunere si
robie decat cu pretul unor eforturi ascetice sustinute, in timp ce omul duhovnicesc,
traitor al celor spirituale, traieste viata in adevarata ei bogatie.
Potrivit lui, visele bune sunt trimise sufletului de catre Dumnezeu, din iubire, iar
trasaturile lor esentiale sunt: "nu trec de la o infatisare la alta, nici nu ingrozesc
simtirea, nici nu aduc rasul sau plansul deodata". Dumnezeu se apropie de suflet,
prin ele cu "toata blandetea", umplandu-l de bucurie duhovniceasca.
Visele rele, provocate de diavoli, sunt tulburi. O minte curata, in astfel de momente,
recunoscand viclesugul diavolesc, trezeste trupul si imprastie aceste duhuri straine si
viclene.
Sfintii Parinti spun ca visele tulburatoare pot izvori si din firea noastra, de la natura
noastra. Astfel de vise poate primi si cel ce s-a culcat dupa rugaciune indelungata.
Acestea sunt totusi expresia faptului ca el nu este deplin liber de necuratii.
Cuviosul Nichita Stithatul vorbeste despre vise simple sau firesti, despre vederi si
despre descoperiri, in somn.
Visele firesti, potrivit lui, pot fi recunoscute foarte usor prin varietatea si instabilitatea
lor, ca unele ce "nu raman neschimbate in inchipuirea mintii, ci se amesteca, se
alunga si se schimba des dintr-unul in altul ". Din astfel de vise, ne spune acest
Parinte, nu vine nici un folos.
Superioare viselor simple sunt vederile. Acestea sunt clare, ferme, nu se prefac dintr-
una in alta ci "raman intiparite in minte si neuitate timp indelungat". Scopul lor este
aratarea celor ce vor urma.
Atunci cand Duhul Sfant i se arata sufletului, cu scopul de a-i face descoperiri, nu-i
arata lucruri obisnuite, nici cele ale lumii cunoscute cu simturile, ci ii arata pe acelea
pe care nu le-a vazut niciodata de la sine, nici nu si le-a inchipuit.
Sfantul Ioan Scararul, spune:"cand incepem sa credem in visul demonilor, ei isi bat
joc de noi si cand nu dormim".
Mai transant decat toti este Sfantul Ioan Scararul care considera ca acela care crede
visurilor este asemenea celui care "alearga dupa umbra sa si incearca sa o prinda".
Daca totusi Parintii duhovnicesti ne recomanda sa credem unele vise, acestea sunt
visele care ne vestesc judecata si osanda vesnica, dar nici pe acestea oricand, ci doar
atunci cand duc la pocainta si smerenie. Daca pricinuiesc sufletului deznadejde, este
semn ca si acestea sunt de la diavoli.