Cancerul ovarian (de ovar) reprezinta una din cele mai frecvente neoplazii care afecteaza femeile.

El apare cand celulele din epiteliul sau stroma ovariana incep sa se divida haotic, sa scape de sub controlul mecanismelor imune ale organismului si sa capete caractere de agresivitate. Este un cancer cu o mortalitate mare, deoarece simptomele lui sunt foarte nespecifice si este diagnosticat intr-un stadiu foarte tardiv, cand tumora deja a evolut si a metastazat. Prognosticul pacientelor ramane nefavorabil, indiferent de agresivitatea tratamentului. Daca diagnosticul surprinde cancerul intr-un stadiu incipient, sansele de supravietuire sunt mai mari. Din pacate insa, doar 45% dintre femeile diagnosticate cu cancer de ovar supravietuiesc la 5 ani. Specialistii estimeaza ca 1 din 70 de femei dezvolta cancer ovarian de-a lungul vietii. Comparativ cu alte cancere genitale, procentul poate parea scazut, insa agresivitatea lui il face sa ramana una din principalele cauze de mortalitate prin neoplazii la femei. Exista o mare varietate de tumori ovariene, insa peste 90% dintre cele maligne sunt de tip epitelial. Cancerul ovarian este diagnosticat mai ales la pacientele de peste 40 de ani, varful maxim al incidentei afectiunii fiind in decada a sasea de varsta. Cuprins articol Generalitati Despre cancerul ovarian Cauze Factori de risc Preventie Simptomatologie Consultarea unui specialist Expectativa vigilenta Specialistii recomandati Investigatii paraclinice Detectarea din timp a cancerului de ovar Stadializarea cancerului de ovar Tratament Tratamentul initial Sperante la inceputul tratamentului Tratamentul ulterior Tratamentul in cazul in care apar agravari ale bolii Optiuni terapeutice

Tratament chirurgical Tratamentul chirurgical pentru prevenirea aparitiei cancerului de ovar Optiunile chirurgicale Tratamentul la domiciliu Alte tipuri de tratament Ingrijirile paleative Terapii complementare Aspecte de final de viata Complicatii Prognostic Despre cancerul ovarian Cauza exacta de aparitie a cancerului ovarian nu este deocamdata cunoscuta in totalitate. Ca in cazul multor astfel de afectiuni, s-au putut identifica factori de risc si factori asociati aparitiei lui, insa factorul etiologic principal ramane necunoscut. Ereditatea are un rol controversat, deoarece datele prezentate de studiile clinice sunt impartite: unele sugereaza ca un astfel de cancer are tendinta la agregare familiala, in timp ce alte studii infirma aceasta ipoteza. Printre factorii de risc identificati pana in prezent si corelati mai frecvent cu aparitia acestui tip de cancer se numara: statusul postmenopauza, nuliparitatea (femei care nu au fost insarcinate). Motivul principal pentru care un astfel de cancer are o mortalitate atat de mare este faptul ca mult timp evolueaza insidios, nu determina un tablou clinic agresiv, care sa alerteze pacienta si sa o determine sa se prezinte cat mai grabnic la medic. Cancerul ovarian se manifesta doar in putine cazuri printr- o stare generala alterata, prin aparitia modificarilor de tranzit intestinal, aparitia senzatiei de balonare, a flatulentei. In unele situatii astfel de simptome sunt resimtite pentru o perioada de 6- 12 luni anterior diagnosticarii de certitudine a cancerului. Doar in cazuri rare diagnosticul de cancer de ovar este stabilit inca de la prima prezentare a femeii la doctor. Datorita nespecificitatii simptomelor, medicul este inclinat mai degraba sa investigheze probleme de tract digestiv si nu o neoplazie genitala. Investigarea pacientelor trebuie facuta, din acest motiv, cu foarte mare seriozitate si cat mai complet posibil. Uneori, pot fi obtinute date foarte importante chiar la examenul fizic general, examinarea regiunii pelvine evidentiind o masa tumorala in una din fosele iliace. Aceste mase tumorale vor fi ulterior investigate suplimentar, atat radiologic cat si ecografic, pentru a se stabili dimensiunile, localizarea si aspectelul lor. Ulterior masa tumorala va fi biopsiata, examenul anatomopatologic fiind cel care poate stabili cu precizie diagnosticul de certitudine. Fragmentul tisular poate fi extras in timpul unei interventii chirurgicale mai laborioase, in care se inspecteaza intreaga cavitate pelvina in vederea stabilirii exacte a extensiei cancerului sau prin biopsie percutana ghidata ecografic.

In cazul pacientelor cu risc crescut pentru cancer ovarian specialistii pot recomanda efectuarea unei investigatii suplimentare, prin care se determina existenta sau nu a antigenului neoplazic 125. Desi inca nu sa stabilit daca o astfel de testare poate fi inclusa in testele pentru screeningul cancerului ovarian, el poate avea valoare importanta daca exista si alte semne si simptome sugestive pentru cancerul ovarian. Totusi, el apare pozitiv si in endometrioza, in diverse faze ale ciclului menstrual, in fibroza uterina sau in alte tipuri de cancer. Cancerul ovarian se prefera a fi rezolvat, daca situatia o permite, prin interventie chirurgicala. Adesea interventia este radicala si implica excizia tumorii dar si a celor doua ovare. Daca neoplazia este extinsa, medicul poate considera necesara si indepartarea tubelor uterine si a uterului. O astfel de varianta terapeutica trebuie intotdeauna discutata cu pacienta iar chirurgul trebuie sa aiba consimtamantul acesteia anterior efectuarii procedurii. Pacientei trebuie sa ii fie explicat in amanunt ce presupune o astfel de interventie si care va fi prognosticul dar si evolutia ulterioara. Tratamentul trebuie adaptat si dorintelor de procreere ale pacientei, nu doar situatiei clinice, daca neoplazia apare la o femeie aflata la varsta reproductiva. Tratamentul chirurgical este adesea urmat de un tratament de consolidare a rezultatelor obtinute. Acesta presupune radioterapie sau/si chimioterapie. Din pacate, in ciuda terapiei, cancerul de ovar are tendinta la recurenta in foarte multe dintre cazuri. De aceea pacienta va fi nevoita sa se prezinte regulat la controale pentru a se stabili care este evolutia dupa tratament si daca exista riscul de reaparitie al cancerului. Daca neoplazia reapare, tratamentul nu isi mai propune sa vindece afectiunea, ci doar sa amelioreze calitatea vietii pacientei si sa ii prelungeasca supravietuirea. Cancerul ovarian ramane o problema foarte importanta de sanatate, cu un prognostic rezervat, insa diagnosticarea lui nu semnifica decesul pacientei. Factorii de care depinde supravietuirea sunt foarte numerosi si includ starea de sanatate a pacientei, existenta altor afectiuni cronice consumptive, stadiul in care a fost surprins cancerul, eventualele metastaze si evolutia postratament. Specialistii sunt de parere ca participarea la grupuri de suport reciproc, organizate de alte femei cu cancer de ovar, care au supravietuit bolii, poate ajuta pacientelor. Astfel se pot incuraja reciproc, si starea psihica se va imbunatati. Cancerul ovarian apare in special la femeile care au trecut in menopauza, specialistii fiind de parere ca dereglarile hormonale care caracterizeaza aceasta perioada au un important rol in promovarea carcinogenezei. In cazul in care in antecedentele familiale exista astfel de afectiuni, sansele de aparitie a cancerului sunt si ele mult mai crescute comparativ cu populatia generala. Se pare ca si cancerul de san poate influenta aparitia consecutiva a cancerului ovarian, aceasta agregare neoplazica fiind observata la din ce in ce mai multe paciente. Alti factori de risc importanti, de care specialistii insista sa tinem cont sunt: - Nuliparitatea; - Aparitia menarhai la o varsta mai mica de 12 ani si intrarea la menopauza dupa 50 de ani; - Imposibilitatea de a ramane insarcinata sau de a duce o sarcina la bun sfarsit; - Administrarea de terapie hormonala de substitutie pentru simptome ale menopauzei.

Cancerul ovarin se poate extinde si metastaza atat pe caile clasice hematogene si limfatice, cat si prin diseminare peritoneala sau pasaj transdiafragmatic. Diseminarea intraperitoneala reprezinta una din cele mai caracteristice cai de extindere a cancerului ovarian. O data ce au rupt capsula ovarului, celulele sunt preluate de lichidul peritoneal si se pot implanta ulterior oriunde in interiorul cavitatii abdominale, ducand la aparitia multiplelor metastaze. Cel mai adesea zonele predilecte de implantare sunt cele aflate pe traiectul fluxului lichidului peritoneal, acest fluid urmand o anume directie in cavitate, el necirculand haotic. Ulterior, indiferent unde au ajuns, celulele vor da nastere unor alte tumori. In cazurile avansate, cancerul poate infiltra si ganglionii locoregionali. Metastazele abdominale sunt deosebit de periculoase deoarece pot influenta foarte mult sansele de vindecare ale pacientei. Simptomele induse de existenta lor afecteaza si scad semnificativ calitatea vietii si pot fi raspunzatoare de afectiuni renale, intestinale, hepatice. Datorita faptului ca nu exista o inchidere etansa intre cavitatea abdominala si cea toracica, riscul ca un cancer diseminat in peritoneu sa ajunga in torace este foarte crescut. Exista numeroase orificii prin care celulele neoplazice vehiculate prin fluidul peritoneal pot sa strabata diafragma si sa contamineze plamanii, mediastinul. Ovarele pot fi locul initial de aparitie a cancerului insa pot sa fie si locuri in care metastazeaza alte neoplazii. Cele mai frecvente metastaze cu o astfel de localizare apartin cancerelor de san, colon, stomac, endometru. Diagnosticarea rapida a cancerului ovarian este destul de rara, acesta neoplazie fiind foarte mult timp muta din punct de vedre clinic. Cand simptomele apar, ele sunt foarte nespecifice. In vederea stabilirii cu exactitate a diagnosticului, medicul poate alege efectuarea unei interventii exploratorii numite laparotomie. In cadrul acesteia pot fi recoltate si fragmente tisulare si se pot exciza ganglioni pentru realizarea biopsiilor, pot fi recoltate mostre din fluidul peritoneal. Prognosticul pe termen lung depinde de stadiul in care a fost diagnosticat cancerul. Reclama ta aici Cauze In mod clasic, se considera ca malignitatile ovariene au origine in celulele din seroasa ovarului. Totusi, unii autori sugereaza si alte origini ale acestui cancer. Cauzele exacte ale cancerului ovarian raman deocamdata insuficient cunoscute. Desi unele femei au cazuri de cancer ovarian in familie, factorul genetic nu este constant asociat cu aparitia cancerului ovarian. Se pare ca doar 10- 20% dintre paciente au un istoric familial pozitiv de cancer de ovar. Specialistii aproximeaza ca 2 din 100 femei au risc de a dezvolta cancer de ovar pe durata vietii. Acest risc creste insa la 5 din 100 daca exista istoric pozitiv (un caz) si la 7 din 100 daca exista mai mult de doua cazuri ca cancer ovarian in familie. Daca insa pacienta are o ruda de gradul intai cu cancer ovarian (indiferent ca este vorba de mama, fiica, sora), riscul de aparitie a cancerului este intre 25- 50%. Femeile care mostenesc o mutatie genetica in genele BRCA1 si BRCA2 au un risc mult mai crescut de aparitie a cancerului ovarian si mamar. Pacientele cu mutatii in gena BRCA1 au un risc de 20- 60% de a face cancer, in timp ce pacientele cu mutatie pe gena BRCA2 au un risc de 10- 35%. Totusi, trebuie precizat faptul ca mai putin de 5% din femeile din populatia generala au o predispozitie ereditara pentru cancerul ovarian. Pe langa factorii genetici, exista si alti factori care influenteaza riscul de aparitie a cancerului de ovar, printre care:

- Infertilitatea; - Nuliparitatea; - Neutilizarea unei metode contraceptive hormonale. Factorii reproductivi par a fi importanti, deoarece s-a observat ca femeile care au avut o sarcina, au un risc de 50% mai scazut de a face cancer de ovar comparativ cu femeile nulipare (care nu au avut o sarcina). Sarcinile multiple ofera un rol protector suplimentar. De asemenea, utilizarea contraceptivelor orale poate sa descreasca semnificativ riscul de aparitie a cancerului de ovar. Influenta acestor factori si importanta lor sustine teoria conform careia riscul de aparitie a cancerului ovarian este corelat cu ovulatia si orice stimul care suprima ciclul ovulator pare a avea un rol protector. Cancerul de ovar apare si in cadrul unui sindrom genetic, numit Lynch II sau cancerul colorectal nonpolipos ereditar. Astfel de afectiuni au agregare familiala iar membrii au un risc crescut de aparitie a mai multor neoplazii, printre care: cancer colorectal, endometrial, gastric, de intestin subtire, de san, de pancreas si de ovar. De retinut! In cazul in care aveti un istoric familial de cancere multiple, in special de colon si san, ar fi bine sa discutati cu medicul o posibila investigare a profilului genetic pentru a se stabili daca exista mutatii ale genelor BRCA1 sau 2. In cazul in care astfel de mutatii sunt prezente, veti putea fi inclusa in programe de screening pentru diagnosticarea rapida, precoce a unui eventual cancer. Prognosticul cancerului, chiar si al celui de ovar, este cu atat mai favorabil cu cat afectiunea este diagnosticata cat mai timpuriu. Factori de risc Desi cauzele exacte nu sunt inca stabilite, specialistii au reusit sa identifice o parte dintre factorii de risc care conduc la aparitia acestei afectiuni. Cei mai importanti factori de risc ai cancerului de ovar sunt: - Antecedentele familiale: intre 10- 20% dintre femeile cu cancer ovarian au o ruda de grad apropiat care a fost diagnosticata cu cancer mamar sau cancer de ovar. Femeile cu istoric familial pozitiv au un risc mai crescut de a dezvolta cancer ovarian la varste mai tinere, sub 40 de ani, ceea ce este totusi neobisnuit pentru epidemiologia acestui tip de cancer (el aparand de obicei la femeile trecute de 50 de ani). In plus, ereditatea poate si ea sa influenteze riscul, fiind demonstrat faptul ca mutatiile genelor BRCA 1 si 2 se coreleaza in mod direct cu un risc mult crescut de aparitie a cancerelor mamare si ovariene. Femeile cu astfel de mutatii genice au un risc de 16- 60% de a fi diagnosticate cu cancer ovarian; - Varsta inaintata: cancerul de ovar apare mai frecvent la femeile trecute de 50 ani, aflate la menopauza; - Nuliparitatea; - Debutul precoce al menarhai (sub 12 ani) si instalarea tardiva a menopauzei. Cu cat femeia are mai multe cicluri menstruale, cu atat si riscul creste semnificativ; - Infertilitatea: femeile active sexual, care nu folosesc metode contraceptive dar care nu raman insarcinate au un risc crescut de a fi diagnosticate cu cancer de ovar; - Administrarea terapiei hormonale de substitutie sau a estrogenilor: exista studii care au demonstrat ca femeile aflate in tratament de substitutie hormonala au un risc mai crescut de cancer ovarian, insa rezultatele acestea par a fi contrazise de alte date clinice. Rolul unor astfel de terapii ramane deci controversat si din acest motiv si specialistii recomanda femeilor care trebuie sa primeasca hormoni dupa menopauza sa ia dozele minim active si eficiente, pentru a nu se spori reactiile neplacute ale unui astfel de tratament. Terapia hormonala ar trebui administrata in doze cat mai scazute si pe perioade cat mai scurte; - Sindromul ovarelor polichistice: poate fi un factor de risc prin secretia crescuta de hormoni androgeni care caracterizeaza aceasta afectiune;

- Antecedente familiale de cancer mamar: antecedentele pot fi un risc pentru cancerul de ovar, atat daca respectivul cancer a aparut in familie sau chiar la pacienta respectiva. In prezent specialistii investigheaza si alti factori care pot influenta negativ riscul de aparitie al cancerului ovarian, printre acestia aflandu-se: - Expunerea la azbest; - Istoric personal de endometrioza si chisturi ovariene; - Fumatul; - Dieta alimentara bogata in lactoza. Preventie Cancerul ovarian nu poate fi prevenit, insa riscul de aparitie al lui poate fi redus prin modificarea unor factori si comportamente cu risc. Numeroase studii au demonstrat faptul ca riscul de aparitie al cancerului ovarian poate fi redus prin administrarea de pilule contraceptive (continand estrogeni si progesteron) pentru o perioada de minim 5 ani. Unul din aceste studii a aratat chiar ca dozele cele mai eficiente in vederea manifestarii unui astfel de efect sunt dozele mai reduse de hormoni, si ca efectul protector se mentine chiar si mai multi ani dupa ce femeia a sistat administrarea contraceptivelor. Riscul poate fi redus astfel chiar si in cazul femeilor care au antecedente familiale patologice (cazuri de cancer de ovar sau san). Influentarea prin contraceptive nu pare a fi posibila insa in situatia in care exista mutatii genice de tipul celor de la nivelul genelor BRCA1 si 2. O alta modalitate de reducere a riscului de cancer, insa extrema, si uneori dramatica (daca femeia este la varsta reproductiva si isi doreste sa aiba copii) este ligatura bilaterala a trompelor uterine. O astfel de metoda nu este recomandata decat in cazurile periculoase, cand riscurile de cancer sunt foarte mari si doar daca femeia o considera necesara si nu isi mai doreste copii. Procedura nu este reversibila, deci o astfel de decizie trebuie luata cu foarte multa chibzuinta. Cel putin o sarcina dusa la bun sfarsit poate proteja o femeie de cancerul de ovar, iar alaptarea bebelusului pare a avea aceleasi efecte protectoare. Un procent relativ redus din femei au in familie o ruda de gradul I (mama, sora, fiica) sau de gardul II (matusa sau bunica) diagnosticate cu cancer mamar sau chiar cu cancer de ovar. Specialistii au analizat astfel de familii si au concluzionat faptul ca exista o agregare familiala genetica, datorata unei mutatii in genele BRCA, mutatie care va favoriza in timp aparitia cancerului ovarian. In astfel de situatii, in vederea cuantificarii cat mai exacte a riscului, pot fi indicate teste genetice care sa stabileasca daca pacienta are sau nu respectiva mutatie. Specialistii recomanda, in general, ca daca femeile au astfel de mutatii genetice sa accepte, pentru siguranta sanatatii lor, operatia de indepartare a tubelor uterine, uterului si ovarelor, cat timp acestea sunt inca sanatoase si nu a aparut cancerul. Aceasta este singura metoda care poate proteja femeia de un eventual cancer ovarian aparut pe fondul mutatiilor genetice pe care le are mostenite. Din pacate, femeia nu va mai putea avea copii, insa riscul de aparitie a unui cancer agresiv precum este cel de ovar este scazut cu peste 95%. Trebuie precizat insa ca exista o sansa mica (insa exista) ca pacienta sa faca o neoplazie de ovar chiar daca i se scot ovarele, dupa ce cancerul a debutat. Chiar daca un astfel de cancer este diagnosticat intr- un stadiu

incipient, si este ulterior tratat chirurgical, exista posibilitatea ca de fapt, contaminarea neoplazica a altor tesuturi si a peritoneului sa existe, chiar daca ea nu este vizibila. Celulele canceroase care au metastazat isi vor continua apoi dezvoltarea, si dupa interventie, la un anumit timp, pacienta poate fi diagnosticata cu cancer peritoneal. Dieta sanatoasa si stilul de viata activ si fara comportamente de risc nu va preveni cancerul in sine, ci va stimula organismul sa lupte impotriva eventualelor modificari ce apar. Celulele competente ale sistemului imunitar au capacitatea de a supraveghea si a distruge celulele care incep sa se divida anarhic, care incep sa isi modifice caracteristicile functionale. Simptomatologie Cancerul de ovar este o afectiune cu evolutie lenta, pauci sau chiar asimptomatic la debut. Acesta este si motivul pentru care ii este permis sa evolueze, pacienta neprezentandu-se la medic caci simptomele sunt generale si nespecifice. Abia in stadiile tardive, cand cancerul este deja extins, apar si acuze mai grave, iar pacienta se prezinta pentru investigarea starii de sanatate. In general, cancerul ovarian este diagnosticat la aproximativ un an de la debut. Simptomele care apar in stadiile tardive sunt determinate in principal de efectul compresiv pe care incepe sa il aibe tumora asupra structurilor din jur. Tabloul clinic al cancerului ovarian include: - Crampe abdominale cu intensitate crescanda; - Durere lombara sau abdomino-pelvina; - Hemoragii vaginale anormale, in special dupa menopauza; - Aparitia unei scurgeri si secretii vaginale mucoase sau mucosangvinolente; - Durere in timpul actului sexual (dispareunie); - Greata, pierderea apetitului, indigestie; - Senzatie permaneta de balonare, flatulenta care nu se amelioreaza prin tratamentul la domiciliu; - Marirea in dimensiuni a abdomenului si chiar palparea unei formatiuni tumorale la acest nivel; - Astenie; - Modificarea tranzitului intestinal, indiferent ca este vorba de constipatie sau diaree; - Modificarea frecventei mictiunilor, aparitia mictiunilor imperioase, a poliuriei; - Scadere neintentionala in greutate; - Dispnee; - Menstre neregulate. Femeile cu cancer ovarian acuza astfel de simptome o perioada indelungta inainte ca diagnosticul sa fie stabilit. Factori cheie in diagnosticarea cancerului ovarian sunt frecventa si numarul acestor simptome. Unele studii au aratat ca si in stadii incipiente, daca pacienta este vigilenta, astfel de semne si simptome pot fi prezente. Specialistii insista ca femeile care au astfel de acuze zilnic, timp de mai multe saptamani la rand, ar trebui sa se adreseze unui medic, de preferat unui ginecolog. Consultarea unui specialist Adesea, cancerul ovarian nu este insotit de simptome cu importanta clinica decat in stadii avansate. Iar prezenta simptomelor nu este specifica pentru cancer nici atunci cand acestea apar. O mare parte din ele apar in cadrul altor afectiuni, fie ale tubului digestiv, fie ale aparatului renal. In cazul in care apar modificari

ale starii generale de sanatate, specialistii recomanda femeilor sa fie atente in special la crampe abdominale, la durere pelvina fara o cauza aparent identificabila, la secretii genitale cu caracter mucosangvin, la balonare, flatulenta si modificari ale tranzitului intestinal. In cazul in care astfel de simptome apar pe un teren predispozant, sau daca femeia are factori de risc pentru cancerul ovarian (istoric familial pozitiv, nuliparitate), cel mai indicat ar fi prezentarea la medic in vederea consultarii si stabilirii cauzei exacte de aparitie a acestor simptome. Expectativa vigilenta Expectativa vigilenta este perioada in care medicul doar observa starea de sanatate a pacientei si nu intervine terapeutic in mod activ. O astfel de atitudine terapeutica nu semnifica faptul ca starea pacientei este depasita din orice punct de vedere terapeutic sau ca medicul si- a pierdut speranta si abandoneaza cazul. In multe situatii, o astfel de atitudine este mult mai recomandata decat instituirea unui tratament agresiv, care poate ataca foarte multe organe si sisteme. Expectativa vigilenta nu este insa recomandata in cazurile avansate de cancer, in cazurile in care boala este agresiva, simptomele sunt persistente si se agraveaza. Specialistii recomandati Specialistii care pot forma echipa ce se ocupa de fiecare pacienta in parte pot fi: - Medicul de familie, care are in grija permanenta pacienta; - Medicul internist; - Ginecologul. Tratamentul poate fi recomandat si realizat sub supravegherea: - Oncologului; - Ginecologului. Cazurile de cancer ovarian sunt adesea foarte complicate si avansate, de aceea, este foarte important ca medicul care preia cazul sa aiba o vasta experienta in acest domeniu si sa fie la curent cu ghidurile actuale de tratament. Sansele si prognosticul pacientei sunt cu atat mai bune cu cat ea se afla in mainile unui specialist experimentat. Investigatii paraclinice Nu exista teste de screening pentru cancerul ovarin, cel putin nu deocamdata si nu unele care sa aiba si rezultate semnificative si sa poata fi aplicate unui numar crescut de femei. Testele pentru screening trebuie sa fie nu numai sensibile si specifice pentru afectiunea investigata, dar trebuie sa fie si sigure, si ieftine. Cancerul ovarian ajunge din acest motiv sa fie descoperit tardiv, uneori cand mai sunt putine metode terapeutice aplicabile si eficiente. Cancerul ovarian este de cele mai multe ori confirmat si stadializat dupa efectuarea si interpretarea biopsiei de ovar. Chiar si in cazul cancerului ovarian, etapele care preced stablirea diagnosticului sunt similare cu ale altor boli: anamneza, examen fizic general, investigatii paraclinice specifice. Anamneza este etapa initala, in cadrul careia medicul afla simptomele pacientei si amanunte referitoare la acestea si la starea ei generala de sanatate. Este foarte important de stabilit momentul debutului, evolutia ulterioara, modificarea lor sau relatia cu alte boli. Deoarece cancerul de ovar are simptome foarte

nespecifice, informatiile din anamneza trebuie sa fie cat mai complete. Medicul va investiga si antecedentele medicale ale pacientei si ale rudelor de gradul I si II, mai ales a celor de sex feminin. Prezenta cancerelor in familie, mai ales daca este vorba de cancer de san, ovar, endometru, colon sau intestin subtire poate fi foarte sugestiva pentru un cancer ovarian. Examenul fizic poate fi realizat concomitent cu anamneza sau dupa ce aceasta este finalizata, in functie de preferinta si timpul avut la dispozitie de catre medic. In stadiile incipiente ale bolii semnele fizice pot fi relativ putine, insa in unele situatii medicul poate descoperi: - Existenta unor formatiuni tumorale sensibile sau nu la palpare, cu localizare predilecta in fosele iliace; - Ascita; - Pleurezie; - Obstructie intestinala si tumori abdominale. Examenul fizic trebuie sa includa si tuseul vaginal, prin care se pot afla informatii cu privire la sensibilitatea organelor genitale, la consistenta acestor structuri si se pot palpa diverse mase tumorale. Datele clinice corelate cu datele obtinute la examenul fizic pot ajuta medicul sa stabileasca un diagnostic de prezumtie, investigatiile ulterioare pe care le va cere avand rolul de a stabili diagnosticul de certitudine. Cancerul ovarian trebuie diferentiat de alte afectiuni cu semne si simptome similare, cum ar fi: chisturi ovariene, ascita hepatica, sindromul de intestin iritabil, tumori ale tubului digestiv distal, cancer pancreatic. Investigatiile de specialitate includ: - Hemograma: pacienta poate avea anemie cronica (stare caracteristica afectiunilor cronice consumptive, cum este cancerul); - Investigarea tabloului biochimic: in vederea stabilirii functiei hepatice si renale. O astfel de investigatie este utila atat pentru realizarea profilului general al pacientei cat si pentru aprecierea tipului de terapie care poate fi suportat mai usor de organism; - Determinarea nivelului gonadotropinei corionice umane (hCG): sunt utile in vederea excluderii unei sarcini normale sau unei sarcini ectopice; - Determinarea nivelului de antigen CA 125: acesta masoara concentratia unei proteine de la suprafata celulelor neoplazice ovariene. Trebuie precizat faptul ca antigenul CA 125 poate sa apara in limite normale la peste 50% din femeile care au cancer ovarian, deci daca acesta nu are un nivel crescut peste normal nu infirma cancerul de ovar. Investigatiile imagistice pot include: - Ecografii abdomino-pelvine; - Ecografii transvaginale; - Radiografii toracice: se efectueaza de rutina; - Tomografii computerizate: mai ales ale regiunii pelvine. CT- urile toracice sunt doar rar recomandate. Investigatii suplimentare sunt recomandate in cazul pacientilor cu semne si simptome sugestive pentru o afectare digestiva. In astfel de situatii se pot realiza: - Endoscopii, colonoscopii, rectosigmoidoscopii; - Radiografii cu substanta de contrast.

Biopsia percutana cu ac fin este una din cele mai utile proceduri prin care se poate stabili cu certitudine diagnosticul de cancer de ovar. Ea nu este insa recomandata a se efectua de rutina. In urma analizei fragmentelor tisulare sau a celularitatii lichidului de ascita, specialistii au stabilit ca cele mai frecvente tumori sunt cancerele de origine epiteliala (90%), tumorile cu potential malign scazut sau tumorile ovariene borderline, tumorile cu celule germinale, carcinoamele peritoneale primare. Detectarea din timp a cancerului de ovar Pana in prezent nu exista o metoda de screening care poate fi recomandata tuturor pacientelor. Nu exista dovezi clinice care sa sustina necesita efectuarii ecografiilor transvaginale regulate si nici a testarilor imunologice pentru antigenul CA 125. Specialistii sunt insa de parere ca pacientele cu antecedente familiale de cancer de san sau ovar ar trebui evaluate periodic si in plus ar trebuie sa li se faca si profilul genetic pentru stabilirea existentei sau nu a mutatiei genelor BRCA 1 si 2. In cazul in care femeile au mostenit astfel de mutatii, specialistii recomanda, ca de la varsta de 35 de ani, acestora sa li se efectueze ultrasonografii si a testarii pentru CA 125 anual. Recomandarea se adreseaza tuturor femeilor care nu au suferit o indepartare chirurgicala a ovarelor (procedura recomandata in astfel de situatii). Daca este vorba de o mutatie exclusiv pe gena BRCA 1, astfel de investigatii ar trebui incepute inca de la varsta de 25 de ani, pentru ca orice modificare sa poata fi detectata din timp. Stadializarea cancerului de ovar Stadializarea cancerului de ovar este foarte importanta deoarece in functie de aceasta se poate stabili prognosticul pacientei si tratamentul viitor. Stadiul I reprezinta cancer limitat la ovare. Acest stadiu are la randul sau mai multe etape, in functie de afectarea particulara a ovarelor, astfel: - Stadiul Ia: cancerul este limitat la un ovar, nu exista ascita si tumora nu este vizibila la exteriorul ovarului, capsula acestuia fiind intacta; - Stadiul Ib: cancerul este extins la ambele ovare, nu exista ascita, tumora nu este vizibila, la exterior, iar capsula este in continuare intacta; - Stadiul Ic: tumora poate fi localizata la unul sau la ambele ovare, insa este deja vizibila la suprafata lor, capsula si- a pierdut integritatea, a aparut ascita cu celule neoplazice. Stadiul II descrie cancerul localizat la unul sau ambele ovare, dar care are si extensie pelvina. La randul sau, si acest stadiu contine: - Stadiul IIa: cancerul are extensie si/sau metastaze in uter sau tubele uterine; - Stadiul IIb: extensia neoplaziei este spre tesutul pelvin; - Stadiul IIc: tumori aflate in stadii IIa sau IIb, dar la care se adauga extinderea in exteriorul ovarului, ruperea capsulei ovariene, ascita cu celule maligne. Stadiul III descrie tumora care se localizeaza la ambele ovare, cu extindere in pelvis, in ganglionii limfatici pelvini, cu metastaze hepatice superficiale. In functie de afectarea limfatica, exista stadiile: - Stadiul IIIa: tumora este limitata la pelvis, fara afectarea ganglionilor limfatici; - Stadiul IIIb: neoplazia este extinsa in afara pelvisului, nu exista diseminari mai mari de 2 cm in diametru; - Stadiul IIIc: diseminarile depasesc 2 cm in diametru si exista afectare de ganglioni limfatici. Stadiul IV semnifica deja existenta metastazelor la distanta, a revarsatelor pleurale cu celule neoplazice si a metastazelor hepatice.

Intrebari despre cancerul ovarian Cele mai frecvente intrebari pe care femeile le au in legatura cu cancerul de ovar, si la care medicii pot oferi un raspuns care sa le ajute sa isi creeze o idee generala despre situatia in care se afla sunt: 1. Cat de extins este cancerul in momentul diagnosticarii? 2. Trebuie sa fie scoase ambele ovare? Vor aparea apoi simptome (bufeuri, tulburari de dispozitie)? 3. Cancerul poate fi scos in totalitate? Exista garantii pentru asa ceva? 4. Care este tratamentul chimiostatic recomandat? In ce consta combinatia aleasa? Care sunt riscurile si beneficiile acestuia? Exista si alte alternative? 5. Care este rata supravietuirii dupa chimioterapie? 6. Exista masuri terapeutice care pot minimaliza efectele secundare ale chimiostaticelor? 7. Va mai fi nevoie de interventii chirurgicale suplimentare? 8. Ar trebui sa fiu testata pentru mutatii ale genei BRCA? Ce se va face daca testul iese pozitiv si daca riscul de cancer ovarian este, deci, real? 9. Care sunt semnele si simptomele de alarma, care pot avertiza ca neoplazia a reaparut? 10. Cat de des vor fi programate controalele ulterioare? Tratament Optiunile terapeutice, dar si prognosticul in cazul pacientelor diagnosticate cu cancer ovarian depind de stadiul evolutiv in care s-a descoperit cancerul. Alti factori importanti care trebuie luati in considerare includ: varsta, starea reproductiva, dorinta de a avea copii, fertilitatea, starea generala de sanatate, factori de risc si comportamente periculoase pentru sanatate, eventuale boli si afectiuni cronice. In prezent, optiunile terapeutice includ chirurgia, chimioterapia si eventual radioterapia. De asemenea, tratamentul psihologic, suportiv si paleativ sunt si ele importante, tinand cont de faptul ca anumite cazuri nu pot fi tratate curativ, cancerul fiind deja foarte extins inca de la diagnostic. Procedurile chirurgicale se realizeaza atat in scop curativ cat si pentru a stabili extinderea cancerului si pentru a se determina tipul histopatologic special. In cadrul procedurilor chirurgicale se pot recolta fragmente de tesut pentru biopsie, care vor fi ulterior analizate de catre un medic anatomopatolog in vederea stabilirii particularitatilor histologice. Biopsia este una din cele mai corecte si importante proceduri prin care se stabileste diagnosticul de certitudine. In anumite situatii se pot realiza analize histologice foarte rapide, cat timp pacientul se afla inca pe masa de operatie, pentru a se stabili cat de mult trebuie rezecat din anumite tesuturi, pana unde s- a extins cancerul si care este limita oncologica de siguranta. Chimioterapia este de obicei o procedura adjuvanta in cancerul de ovar, se realizeaza dupa ce procedurile chirurgicale au incheiat prima etapa a tratamentului, anume indepartarea fizica a neoplaziei. Prin chimioterapie se doreste distrugerea celulelor neoplazice care s- au extins in organism, aceasta terapie avand caracter sistemic. Studii recente au demonstrat faptul ca prin combinarea chimioterapiei cu chirurgia, sansele de supravietuire ale pacientului sunt semnificativ crescute, in special daca inca de la inceput cancerul a fost descoperit intr-un stadiu precoce. Chimioterapia este un tratament eficient in orice stadiu al cancerului, mai ales atunci cand interventia chirurgicala este depasita si cancerul s-a extins foarte mult in organism.

Tratamentul initial In cadrul tratamentului initial se recomanda interventia chirurgicala, in vederea inlaturarii cancerului vizibil macroscopic. Tipul particular al interventiei depinde de stadiul cancerului, dar si de dorintele de reproducere ale femeii diagnosticate cu o astfel de afectiune (daca aceasta doreste sa mai aibe copii dupa interventie sau nu). In cazul cancerelor diagnosticate in stadiul I, si daca pacienta doreste sa aiba copii dupa interventie, optiunile includ: - Excizia ovarului afectat si a tubei uterine respective; - Biopsierea ovarului contralateral; - Excizia omentului mare (tesutul gras intraabdominal care este atasat de unele organe si care vine ca un sort peste organele abdomino-pelvine); - Excizia ganglionilor limfatici din pelvis precum si a celor paraaortici; - Recoltarea de fragmente bioptice din alte tesuturi vecine dar si a unei cantitati de lichid peritoneal pentru a se determina daca exista insamantare neoplazica. Uterul, ovarul si tuba uterina contralaterale vor fi lasate, daca sunt sanatoase, astfel incat pacienta sa poata avea copii. In cazul cancerelor diagnosticate in stadiu mai avansat, stadiile II - IV, sau in cazul cancerelor din stadiul I la pacientele care nu mai doresc copii, optiunile terapeutice includ: - Histerectomia (indepartarea chirurgicala a uterului) si salpingo-ovarectomie (indepartarea tubelor uterine si a ovarelor); - Colectarea de lichid peritoneal pentru investigare microscopica; - Indepartarea ganglionilor limfatici pelvini si paraaortici (disectie ganglionara); - Excizia tesutului gras (omentului); - Excizia a cat mai mult tesut afectat, in functie de posibilitati si de extinderea cancerului; - Biopsia oricarui tip de tesut care poate fi afectat prin cancer. Datorita faptului ca sunt indepartate toate organele reproductive, pacienta nu va mai putea avea copii dupa aceasta interventie, deci trebuie sa se analizeze cu foarte mare atentie care sunt avantajele si dezavantajele acestei proceduri. Interventia are caracter permanent, iar rezultatele ei sunt ireversibile. Chimioterapia este o procedura recomandata ca masura adjuvanta, dupa tratamentul chirurgical. Prin chimioterapie se pot consolida efectele obtinute prin chirurgie. Ea este indicata tuturor femeilor, indiferent de stadiu, atat ca masura adjuvanta, cat si ca tratament singular, individual, sau combinata radioterapiei. Tratamentul chimioterapic standard include administrarea a 6 cicluri de paclitaxel, carboplatina sau cisplatina. Fiecare ciclu de chimioterapie este programat la o distanta de 3 - 4 saptamani unul de celelat, astfel incat sa i se permita maduvei (si intregului organism, de altfel), sa isi revina. Datorita acestei spatieri, exista posibilitatea ca intregul program de chimioterapie sa dureze 4 - 6 luni. In prezent exista studii care siau propus sa investigheze daca prin administrarea de chimiostatice direct in cavitatea peritoneala (chimioterapie intraperitoneala) se pot obtine rezultate superioare administrarii clasice, intravenoasa sau chiar orala. Un studiu dat publicitatii relativ recent a comparat rezultatele terapeutice ale chimiostaticelor pe un grup de

paciente diagnosticate cu cancer ovarian stadiul III si care deja au fost tratate chirurgical. Acest grup a fost divizat, astfel incat unor paciente li s-a administrat paclitaxel intravenos si apoi cisplatina tot intravenos, iar altora li s-a administrat paclitaxel intravenos si ulterior paclitaxel si cisplatina pe cale intraperitoneala. Rezultatele au surprins, prin faptul ca reactiile adverse au fost mai pronuntate in cazul grupului care a primit cisplatina si paclitaxel pe cale intraperitoneala, insa si supravietuirea lor a fost mai lunga, comparativ cu grupul care a primit doar tratamentul intravenos. Datorita faptului ca tratamentul de specialitate pentru cancerul de ovar poate fi destul de agresiv si disconfortant, medicii recomanda pacientelor si o serie de masuri terapeutice pe care le pot lua la domiciliu. Acestea isi propun sa amelioreze greata, varsaturile, starea de rau general, astenia, caderea parului sau tulburarile de somn. In cazul in care vor fi indepartate ambele ovare, cel mai probabil vor aprea probleme ale ciclului menstrual, daca femeia se afla in perioada fertila. De aceea, tratamentul hormonal recomandat trebuie administrat in vederea reducerii unor astfel de simptome, iar pacienta poate lua si masuri la domiciliu pentru ameliorarea tulburarilor menstruale. Impactul emotional al unui cancer, indiferent de tipul acestuia, este intotdeauna unul major. Sentimele cele mai des descrise sunt cele de negare, de revolta si in final de acceptare. Nu exista un mod potrivit de comportament in fata cancerului sau a prognosticului acestui, nici un specialist nu poate recomanda o anumita conduita pacientelor. Exista insa anumite modalitati prin care un astfel de diagnostic poate fi mai usor de suportat, exista grupuri de suport pentru paciente, grupuri in care isi pot impartasi experienta cu alte femei aflate in aceeasi situatie. Este foare importat ca si familia sa fie langa ele, prietenii si cei dragi putand ajuta pacientele sa treaca mai usor peste aceasta perioada. In cazul in care stresul emotional si povara acestui diagnostic interfera cu capacitatea pacientei de a-si desfasura activitatile zilnice, afecteaza randamentul la locul de munca dar si relatia cu cei din jur, cel mai bine ar fi ca pacienta sa discute cu un psiholog. Apelarea la ajutorul unui astfel de specialist nu trebuie privita ca un semn de slabiciune si nici nu inseamna ca pacienta este depasita de povara bolii, ci arata dorinta de a face fata acestei afetiuni, din toate punctele de vedere. Sperante la inceputul tratamentului La aproximativ 70% dintre femei, cancerul este deja foarte extins in momentul diagnosticarii initiale. Cu alte cuvinte, chiar daca pacienta se prezinta la medic de indata ce starea de sanatate pare a fi afectata, cancerul poate fi descoperit intr-o etapa tardiva, datorita evolutiei asimptomatice. Metastazele sunt si ele prezente inca de la momentul diagnosticarii, deci si modalitatile terapeutice sunt foarte mult limitate. Chirurgia este deja depasita, pacientei fiindu-i recomandata doar chimioterapia, care poate incetini rata progresiei cancerului, poate ameliora simptomele si poate reduce durerile. Cel mai adesea, cancerul se extinde prin contiguitate catre peretele abdominal, si catre peritoneu. O data ce au invadat lichidul peritoneal, celulele neoplazice libere pot fi vehiculate in intreaga cavitate peritoneala si se vor cantona la suprafata altor tesuturi si organe, determinand insamantari metastatice. Prognosticul pe termen lung (supravietuirea pacientei, cel mai adesea calculata la o durata medie de 5 ani) este influentat de varsta, de starea de sanatate, de gradul de extensie al bolii si de alte afectiuni cronice. Calitatea vietii devine un subiect de maxima importanta pentru paciente, in special daca deja din momentul diagnosticului pacienta are putine sanse. Supravietuirea la 5 ani a pacientelor cu cancer de ovar, diagnosticat

in stadii avansate, este relativ redusa si din acest motiv medicul trebuie sa ii vorbeasa acesteia si despre terapia paleativa, despre ingrijirile complementare si despre cum isi poate face viata cat mai placuta, chiar si in prezenta curelor de chimioterapie. Tratamentul ulterior Dupa tratamentul initial al cancerului de ovar, incluzand aici tratamentul chirurgical si chimioterapia; pacientele nu trebuie sa ignore nici importanta celorlalte controale si nici a altor recomandari terapeutice adjuvante. Chiar si pe parcursul tratamentului, pacienta va putea sa se simta speriata, iar efectele secundare, in special ale chimiostaticelor o pot face sa doreasca sa incheie un astfel de tratament. Lupta impotriva cancerului nu trebuie insa abandonata, specialistii fiind de parere ca este foarte important ca pacienta sa adopte o atitudine combativa, astfel incat sa poata trece peste greutatile ce vor urma. Exista numeroase tratamente care pot ameliora reactiile adverse ale chimioterapiei, acestea propunandu-si sa amelioreze semnificativ calitatea vietii pacientei. In cazul in care astfel de simptome sunt foarte intense, cel mai recomandat este ca femeia sa ii comunice acest lucru medicului, in vederea modificarii schemelor terapeutice dar si in vederea administrarii unui tratament care sa amelioreze starea generala. Medicul ginecolog sau medicul oncolog in grija caruia pacienta se va gasi, vor programa periodic controale medicale, de obicei la fiecare 3 luni in primii 2 ani de la finalizarea terapiei complete, ulterior la 6 luni si in final controale anuale. Scopul acestora este evaluarea dezvoltarii cancerului, detectarea din timp a altor zone afectate, si aprecierea modului in care organismul isi revine dupa terapia antineoplazica. Controalele periodice vor include: - Examen fizic general, completat prin realizarea radiografiilor pulmonare, abdomino-pelvine; - Determinarea nivelului de antigen CA 125, in vederea diagnosticarii recurentelor; - Realizarea de tomografii computerizate (CT) si rezonante magnetice nucleare (RMN), care pot surprinde mariri de ganglioni, eventuale insamantari neoplazice la distanta, metastaze sau alte tumori. Interventia chirurgicala de a doua intentie se recomanda la finalizarea a 6 cicluri de radioterapie, doar daca nu exista alte semne sugestive pentru cancer (nu este nimic suspect la examenele fizice de control periodic), doar daca hemograma arata ca maduva se regenereaza corespunzator. La momentul decisiv se vor efectua biopsii ganglionare dar si din alte tipuri de tesuturi, biopsii care pot determina daca exista sau nu extindere neoplazica si daca procesul malign a fost reprimat. Chirurgia de a doua intentie nu este un tratament recomandat in cazuri standard deoarece rata complicatiilor poate fi relativ crescuta dar si pentru ca pana in prezent, studiile clinice efectuate nu au demonstrat concret si fara echivoc faptul ca ea poate imbunatati rata suparvietuirii. Tratamentul in cazul in care apar agravari ale bolii Cancerul de ovar este o neoplazie adesea agresiva. Agresivitatea ei este cauzata de faptul ca mult timp evolueaza asimptomatic, iar pacienta, chiar daca este vigilenta, nu se poate plange de nimic. Nu apar modificari ale starii de sanatate decat atunci cand multe din optiunile terapeutice sunt deja depasite. Din acest motiv exista posibilitatea reala ca in ciuda celor mai agresive tratamente, cancerul sa reapara. Este vorba atat de cancerul de ovar cat si de alte neoplazii, induse de tratamentul chimiostatic.

Recurenta cancerului ovarian este ridicata: chiar si in absenta vreunui semn sugestiv de cancer, acesta reapare la 30- 50% dintre paciente in urmatorii 5 ani post- tratament. Cu cat recurentele apar mai precoce, cu atat se considera ca sansele ca respectivul cancer sa raspunda la tratament sunt mai mici. Cele mai putine sanse de supravietuire, datorita faptului ca neoplazia nu mai raspunde la tratament, le au femeile care sunt rediagnosticate cu cancer de ovar in primele 6 luni de la finalizarea schemelor terapeutice. In incercarea de a induce o noua remitere a bolii, vor fi incercate alte combinatii de chimioterapie, aceasta fiind singura metoda terapeutica ce mai poate fi administrata pacientelor. Tratamentul de specialitate Tratamentul chirurgical, chimioterapia si chiar radioterapia sunt metodele principalele prin care se incearca tratarea cancerului de ovar. In continuare, specialistii prezinta aceste metode, cu beneficiile si riscurile fiecareia, astfel incat pacientele sa fie cat mai informate atunci cand aleg drumul pe care doresc sa il urmeze, in speranta ca vor invinge aceasta afectiune. Tratament medicamentos Tratamentul medicamentos implica administrarea de chimiostatice. Acestea sunt medicamente antineoplazice care pot reduce multiplicarea si dezvoltarea celulelor canceroase. Chimioterapia poate fi administrata ca adjuvant postchirurgical sau ca tratament de sine statator, cand chirurgia deja nu mai este recomandata (in stadii avansate ale cancerului). In prezent exista mai multe regimuri terapeutice, in functie de etapa in care sunt administrate: regimuri postoperative, intraperitoneale, neoadjuvante, regimuri de mentinere si consolidare, regimuri de linie a doua. Studiile clinice au demonstrat faptul ca prin administrarea de combinatii de chimiostatice starea pacientei si supravietuirea sunt semnificativ imbunatatite. Tratamentele standard includ combinarea unui agent pe baza de platina (carboplatina, cisplatina) si paclitaxel. Cel mai bine suportat pare a fi regimul cu paclitaxel si carboplatina. Astfel de chimiostatice sunt recomandate in tratamentul initial al bolii. Optiuni terapeutice Chimiostaticele se pot administra pe diferite cai: oral, intravenos sau intraperitoneal. Tratamentul oral si cel intravenos se considera a fi sistemice, deoarece medicamentul ajunge in torentul sangvin si de aici strabate intregul organism, putand actiona asupra celulelor neoplazice din ovar dar si din restul corpului. In administrarea intraperitoneala, medicamentul este introdus in interiorul cavitatii peritoneale prin intermediul unui tub foarte fin. Tubul este plasat in regiunea afectata (in cazul cancerului de ovar, in regiunea pelvina). Nu este considerat un tratament sistemic, insa o mica parte din chimiostaticele administrate astfel, tot ajung in circulatie. Specialistii au studiat eficacitatea multor combinatii terapeutice, incercand sa stabileasca daca exista beneficii reale pentru administrarea individuala sau combinata. Rezultatele au indicat faptul ca supravietuirea pacientei si calitatea vietii sunt ameliorate semnificativ prin administrarea combinatiilor terapeutice. Cele mai recomandate sunt paclitaxel si compusii de platina. Se pare ca regimurile care contin compusi pe baza de platina sunt superioare celor care nu includ astfe de compusi, si combinatiile dintre paclitaxel si substante de platina sunt mai bune decat cele care nu au si paclitaxel integrat. Chimioterapia este recomandata, in cazul majoritatii pacientelor, dupa interventia chirurgicala, in vederea consolidarii rezultatelor terapeutice obtinute astfel. Tratamentul standard include realizarea a 6 cure de

combinatie paclitaxel cisplatina sau carboplatina. Aceste medicamente se administreaza pe cale intravenoasa, iar de cele mai multe ori se prefera carboplatina in locul cisplatinei, reactiile ei secundare fiind mai usor de tolerat. Curele de chimioterapie sunt spatiate printr-un interval liber de 3-4 saptamani, ceea ce inseamna ca intregul tratament chimioterapic se incheie dupa 4- 6 luni. Cisplatina si carboplatina sunt compusi capabili sa actioneze la nivelul materialului genetic si sa impiedice replicarea ADN-ului celular. Carboplatina este un analog al cisplatinei, si are un profil toxic mai bun (este mai usor de suportat). Ambele sunt insa medicamente nefrotoxice, iar capacitatea lor de a leza rinichiul este cu atat mai mare cu cat se administreaza concomitent cu alte substante cu astfel de efecte, cum ar fi antibioticele. Sunt contraindicate pacientilor cu hipersensibilitate, cu insuficienta renala preexistenta, cu probleme ale auzului sau cu mielosupresie. Neurotoxicitatea si ototoxicitatea sunt alte doua importante reactii, care uneori determina sistarea administrarii acestor compusi, cisplatina fiind mult mai periculoasa, din aceste puncte de vedere. Trebuie precizat ca cisplatina este un compus cu un ridicat efect proemetogen, din acest motiv terapia antiemetica trebuie instituita profilactic cu un compus specific (ondasentron, granisetron). In vederea diminuarii riscului nefrotoxic, pacientele aflate in tratament cu cisplatina trebuie sa fie foarte bine hidratate. Paclitaxelul este un compus a carui mielotoxicitate este crescuta prin coadministrarea cu cipslatina. Este contraindicat pacientelor cu neuropatie periferica, cu afectiuni cardiace severe si celor cu supresie de maduva hematoformatoare. Printre cele mai frecvente reactii secundare ale acestuia se numara: alopecia, neuropatia, mialgiile, artralgiile, aritmiile cardiace. Alte chimiostatice care pot fi administrate pacientelor cu cancer de ovar, adesea pentru tratarea recurentelor, sunt: - Ciclofosfamida: este un agent alchilant utilizat atat in cancerul de ovar cat si in leucemii, cancere pulmonare, limfom non-Hodgkin, cancer de san. Se poate administra intravenos sau oral, in functie de cat este de extins cancerul; - Doxorubicina: este un chimiostatic care interfera cu sinteza acizilor nucleici. Este un compus care interactioneaza cu multe alte medicamente, cum ar fi fenitoina si digoxina (carora le creste nivelul plasmatic), cu fenobarbitalul. Administrarea ciclosporinelor pe durata tratamentului cu doxorubicina poate fi deosebit de periculoasa, deoarece poate declansa convulsii sau poate induce chiar coma. Un astfel de medicament este contraindicat pacientelor cu afectiuni cardiace, cardiomiopatii, sau cu afectari (de orice natura) a functiei hepatice; - Gemcitabina: este un compus antineoplazic recomandat in special pacientelor cu cancer ovarian avansat, sau care a reaparut la cel putin 6 luni de la finalizarea tratamentului chimioterapic standard (cu carboplatina si paclitaxel). Se recomanda administrarea sa in combinatie cu carboplatina, aceasta trebuind administrata la 1 zi dupa gemcitabina; - Topotecan: este un agent antineoplazic care inhiba cresterea si proliferarea celulara, interferand cu materialul genetic al celulei. Se recomanda initierea tratamentului cu topotecan plecand de la doze cat mai mici, acestea putand fi ulterior crescute. Este important de precizat ca daca este administrat concomitent cu alti agenti antineoplazici riscul de neutropenie si trombocitopenie este mult mai crescut. Efectele secundare includ dermatita, greturi, varsaturi. Exista si un tratament medicamentos adresat simptomelor si tratarii efectelor secundare ale chimiostaticelor. Acesta include:

- Antiemetice; - Protectoare gastrice; - Antihistaminice: blocante ale receptorilor de histamina (un mediator al inflamatiei si alergiilor) ar trebui administrate in special pacientelor aflate in tratament cu paclitaxel. De retinut! Chimiostaticele, agentii alchilanti si agentii antineoplazici sunt substante care actioneaza fara specificitate, asupra tuturor celulelor cu rata rapida de multiplicare, inclusiv asupra celulelor care tapeteaza lumenul tubului digestiv, celulele folicului pilos, celulele maduvei hematogene. Din acest motiv reactiile adverse asociate tratamentului anticanceros sunt atat de numeroase. Ele includ: tulburari gastrointestinale, gastrite, caderea parului, pancitopenie (anemie, trombocitopenie, leucopenie). Pacientele sunt sfatuite sa fie atente la recomandarile pe care medicul curant le face cu privire la modalitatile de ameliorarea a acestor efecte. In general, stilul de viata trebuie schimbat astfel incat organismul sa primeasca suficienta odihna, somn, dar si suficienti nutrienti, vitamine si minerale. Exercitiul fizic moderat este si el recomandat, ameliorand atat starea fizica dar si pe cea psihica. Tratament chirurgical Tratamentul standard pentru cancerul ovarian include interventia chirurgicala in stadii incipiente, explorarea laparoscopica in vederea stadializarii si recoltarii de tesut pentru biopsie, dar si proceduri de citoreductie a masei tumorale, daca aceasta apasa pe tesuturile din jur si exercita un efect compresiv. In situatia in care s-a stabilit, prin investigatii imagistice, ca neoplazia este localizata in pelvis, se recomanda efectuarea stadializarii chirurgicale. Aceasta procedura ar trebui sa includa: citologia peritoneala, recoltarea de multiple biopsii peritoneale, sectionarea si excizia omentului (omentectomie), dar si recoltarea de ganglioni limfatici pelvini si paraaortici. In functie de rezultatele obtinute in urma analizarii mostrelor de tesut recoltat, se poate realiza incadrarea pacientei in unul din stadiile evolutive ale cancerului, se poate stabili prognosticul si se vor decide si urmatoarele terapii. In cazul in care tratamentul chirurgical este o alternativa valida, cancerul fiind surprins inainte sa se extinda, sa rupa capsula sau sa metastazeze, optiunile sunt urmatoarele: - Histerectomie: reprezinta excizia chirurgicala a uterului, este una din procedurile recomandate in stadiile avansate de cancer, insa in urma acesteia pacienta nu va mai putea avea copii; - Salpingo - ooforectomie: excizia chirurgicala a ovarelor si a tubelor uterine. Se poate practica exciza unilaterala sau bilaterala, in functie de cat este de avansata neoplazia. Salpingo - ooforectomia unilaterala este indicata in stadiile incipiente ale cancerului, in cazul in care pacienta doreste sa aiba copii in viitor; - Interventie citoreductiva: ar trebui realizata de un ginecolog, in acelasi timp ca si interventia laparoscopica. Volumul tumorii reziduale dupa incheierea acestui tip de procedura reprezinta unul din cei mai importanti factori de prognostic. Prognosticul pacientelor dupa interventia citoreductiva este clasificat in favorabil, intermediar si nefavorabil, in functie de dimensiunile tumorii; - Decomprimare chirurgicala a organelor vecine, daca masa tumorala realizeaza o presiune asupra lor, prin marirea semnificativa a dimensiunilor. Este o procedura mai mult paleativa prin care se doreste ameliorarea simptomelor, neoplazia fiind deja foarte avansata. Dupa o astfel de interventie pacientul va primi 3 cicluri de chimiostatice