Vedenia dintr-un ciob de oglind

Romia Mlina Constantin

numai dup o vreme linitea i lipete obrazul de umerii celui condamnat s-i spele masca n coniacul unde i-a aruncat scrumul o femeie frumoas el vede o lume nepat la deget care scrie afie pentru orbi abia atunci numai dup beia celor preschimbai n pietre ploua peste soare i pielea mea devine vineie aa cum nu a fost niciodat n multe seri la rnd dorina mea mi vorbete am auzit c a purtat pantaloni scuri i a privit n oglinda strngnd pumnul precis s-a gndit c viaa e un muzeu prin care treci fr s atingi exponatele ai auzit au btut clopotele i ei s-au adunat n ateptarea ultimului fum i a unei nghiituri din pahar