Sunteți pe pagina 1din 1

Divortul: sfarsit sau nou inceput?

O sa incep prin a spune ca nimic nu este definitiv pe lumea asta. (O vorba spune ca in dragoste, pentru totdeauna dureaza 3 luni, fapt demonstrat de nenumarate ori cu micile exceptii de rigoare) Poata suna prea "pretios", insa este doar realitate. Nu cunosc motivele reale pentru care s-au terminat unele casicii si nici de ce unii consideri ca nu mai sunt sanse de impacare, dar probabil ca aceia au motive intemeiate sa creada asta. Pot sa spun insa de ce vad eu ca se termina casniciile si cum ajung oamenii sa se urasca, sa transforme viata de cuplu intr-un microiad in care se balacesc cautand mii de motive pentru care celalalt e vinovat. El/ea m-a inselat = el/ea a vrut/ a cautat/ a gasit pe altcineva; El/ea m-a inselat = el/ea nu este asa cum mi-a promis, asa cum m-a lasat sa sper/sa vad/ sa simt; El/ea nu ma respecta = nu stie ce vreau/ ce simt/ ce sau unde ma doare/ imi critica prietenii/ imi desconsidera munca/ nu apreciaza ce si cat fac pentru el/ea/casa/masina/copii; El/ea nu vorbeste cu mine; etc. Nici unul dintre cuplurile care au ajuns la divort nu pot sa identifice momentul exact al revelatiei ce spune ca el/ea nu mai corespunde asteptarilor, dorintelor, sperantelor, promisiunilor. Nici unul dintre partenerii cuplului nu se detaseaza de situatia aceea crancena care ii mananca si ii distruge. Oare cum o fi lumea vazuta prin ochii celuilalt? Oare e asa de grav ca nu e suficient de sarata supa asta? Sansele de impacare exista in masura in care fiecare ofera posibilitatea sa existe, iar daca relatia s-a incheiat, este evident ca nu are niciun a fi reluata. Insa poate fi inceputa una noua, in care ea si el isi cunosc mai bine potentialul de iubire si ura. Supa reincalzita nu mai are acelasi gust, dar nimic nu impiedica pe nimeni sa faca pasii necesari crearii de nou. Si totusi divorturile sunt la moda! Ce se intampla in momentul in care in peisaj apar copii? De regula, perceptia societatii despre copiii care provin din parinti despartiti, este aceea ca sunt mai puternici si mai maturi decat restul copiilor. Este adevarat, dupa cum este, insa tot atat de adevarat si faptul ca acesti copii sunt in acelasi timp deosebit de vulnerabili. Socului pe care ei il resimt la divortul sau despartirea parintilor, ei ii opun aparenta unei personalitati puternice si mature. In realitate, acesti copii, desi poseda unele trasaturi specifice de personalitate sunt tot copii, nefiind vorba asadar de o maturizare timpurie ci de un mecanism de aparare, prin intermediul caruia ei compenseaza absenta modelului parental bidimensional. Printre trasaturile specifice acestor copii se regaseste orientarea accentuata spre relatiile sociale. In genere, copii cu parinti despartiti sunt sociabili si deosebit de comunicativi, adaptandu-se cu o mare usurinta in orice anturaj sau situatie sociala. Aceasta trasatura decurge, natural, din nevoia imperativa de adaptare la situatii si contexte diferite, mai ales atunci cand este vorba de copii ai caror parinti isi impart custodia, care locuiesc alternativ cu mama sau tatal. O alta caracteristica a acestor copii se refera la creativitatea sau mai bine zis, nevoia de creativitate si de exprimare creativa pe care ei o demonstreaza de la cele mai fragede varste. Durerea provocata de despartirea parintilor si eventuala vina pe care copilul ar putea-o resimti este compensata prin atitudini creative, acesti copii fiind orientati spre creatie, indiferent de maniera in care se vor obiectiva la maturitate inclinatiile lor creative (pictura, arhitectura, muzica, etc). Aceasta este modalitatea prin care ei se elibereaza de poverile emotionale, pe care le dobandesc in urma despartirii parintilor.