Sunteți pe pagina 1din 4

Poezia intitulata "Gorunul", de Lucian Blaga, a fost comparata cu balada pastorala "Miorita", cu elegia filozofica "Mai am un singur dor",

de M. Eminescu si cu poezia "Duhovniceasca", de T. Arghezi, toate avand ca tema presentimentul mortii. Inspirata din filonul bogat al creatiei populare, "Gorunul" exprima ideea filozofica blagiana potrivit careia murim putin cate putin din clipa in care ne-am nascut. in aceste conditii, viata este "marea trecere" spre moarte, iar "ceasornicul" timpului ne masoara "destramarea". Strofa I este alcatuita din cinci versuri: "in limpezi departari aud din pieptul unui turn cum bate ca o inima un clopot si-n zvonuri dulci imi pare ca stropi de liniste imi curg prin vine, nu de sange."

Aflat la poalele unui gorun si coplesit de o liniste aproape materiala, poetul mediteaza asupra destinului omului in Univers. Tabloul este de o transparenta opalina, folosirea formei nearticulate a primului epitet (..limpezi departari") largindu-i limitele pana Ia marginea zarii. In acest cadru, ideea mortii este sugerata in comparatia din versul al doilea, in care clopotul (care ar putea vesti moartea cuiva) este alaturat inimii (organul care intretine viata). O sumara cercetare a sintaxei poetice releva, in primul vers, antepunerea atributului adjectival ("limpezi"), fapt care-i confera acestuia un accent deosebit: atmosfera se imaterializeaza, iar glasul clopotului capata o rezonanta adanca, religioasa aproape. De aici, supozitia ca nemiscarea s-ar putea datora pacii eterne care urmeaza mortii. Senzatia auditiva (reliefata prin verbul "bate" la indicativ prezent) se dilata, devenind una dintre dominantele textului; ascultand clopotul, poetul are presentimentul mortii care a si inceput sa-i inunde fiinta, de parca stropilor de sange le-ar fi luat locul "stropi de liniste".

In ultimul vers al strofei, se evidentiaza cuvantul "liniste" - singurul alcatuit din trei silabe, in raport cu ceilalti zece termeni (mono si bisilabici). Strofa a doua se constituie in jurul imaginii gorunului: " Gorunule din margine de codru, de ce ma-nvinge cu aripi moi atata pace, cand zac in umbra ta si ma dezmierzi cu frunza-ti jucausa? " Asezat la marginea codrului, gorunul aduce, prin singuratate, o nota de melancolie, iar prin asezare - ideea unei posi bile morti, intrucat taierea padurii ar putea incepe chiar cu el. Legat de acest arbore prin destinul comun, poetul i se adreseaza cu dragoste si chiar cu duiosie, dar interogatiile lui sunt profunde si fara raspuns. La poalele gorunului, poetul este coplesit ("ma-nvinge") de liniste, isi uita fiinta concreta ("zac")

si percepe intens presimtirea mortii. Metafora aripilor moi ar putea sugera o desprindere de pamant, iar timpul pare a se fi oprit. Ultima parte a poeziei amplifica aceasta presimtire: poate ca, din trunchiul acestui gorun, i se va ciopli sicriul omului aflat la poalele lui, unindu-i in eternitate. Repetarea substantivului "sicriu" (insotit de posesivul "meu") adanceste trairea dramatica a eului liric; acumularea ("cu fiecare clipa care trece") sugereaza, si ea, curgerea continua a vietii in moarte. La randul ei, moartea curge in viata ("ascult cum creste-n trupul tau sicriul"), intr-o ingemanare eterna. Trairea intensa a presentimentului mortii impune folosirea indicativului prezent pentru mai toate verbele. Exceptie fac doar " vor ciopli" si " voi gusta ", cel dintai fixand actiunea intr-un timp nedeterminat, celalalt sugerand perceperea in minuscule fractiuni a linistii eterne. In toata poezia, adjectivul posesiv este utilizat numai la persoana intai si a doua singular si determina substantivele care fac parte din campurile lexicale ale arhisemelor "viata" si " moartea ".

In concluzie: exprimand ideea filozofica a curgerii continue a vietii in moarte si reliefand tristetea nascuta din aceasta constiinta, "Gorunul" este o elegie filozofica. Elegia este o specie a liricii culte (corespunzatoare bocetului din creatia populara), in care poetul isi exprima sentimentele de durere, de tristete, de melancolie sau de regret.

Lucian BLAGA Gorunul Poezia "Gorunul" este o elegie filozofica si face parte din volumul de debut al lui Lucian Blaga, "Poemele luminii" (1919), in care temele predominante sunt iubirea, natura, moartea. Tema poeziei este ilustrata de meditatia poetului asupra mortii, pe care o percepe nu ca pe un final implacabil si neasteptat, ci ca pe o "mare trecere" intr-o alta stare spirituala, care se apropie pe masura ce viata aluneca treptat spre neant. Presimtirea mortii este o componenta a vietii si se dezvaluie progresiv pe parcursul poeziei, ceea ce releva lirica expresionista in care se inscrie creatia lui Lucian Blaga.

Ideea poetica exprima senina detasare, linistea filozofica, meditativa, cu care Blaga isi contempla curgerea lenta a vietii in nefiinta.

Sursele de inspiratie ale poeziei "Gorunul" se afla in mitologia universala, folclorul national si literatura culta. in mitologie, gorunul este arborele cosmic, ce simbolizeaza un spatiu de comunicare intre Cer, Pamant si Infern, pe care Mircea Eliade il considera "axis mundi" si apreciaza - in studiul "Sacru si Profan" -ca, la Blaga, "Imaginea arborelui n-a fost aleasa numai pentru a simboliza Cosmosul, dar si pentru a exprima viata, tristetea, nemurirea, intelepciunea". Marin Mincu subliniaza ideea ca gorunul este un copac sacru, un "simbol al mortii si totodata al perenitatii", facand referiri la gorunul Iui Horia, "aflat nu departe de mormantul altui erou,

Iancu". N. Balota spune ca acest arbore totemic al vegetatiei carpatine -gorunul - semnifica in mitologie "trecerea din realitatea timpului in eternitatea Universului prin sentimentul mortii". in ceea ce priveste sursa folclorica, poezia lui Blaga a fost asemanata, ca punct de plecare, cu balada "Miorita", unii critici considerand ca esenta ambelor creatii consta in atitudinea omului de a-si accepta moartea cu detasare, ca pe un dat firesc al existentei. Totusi, seninatatea ciobanasului in fata mortii este o stare asumata cu intelepciune, considerand ca moartea este singurul final al vietii, pe cand linistea ce "picura" in sufletul poetului Blaga este dobandita prin meditatia profund filozofica asupra existentei spirituale a omului, ca parte componenta a Universului. Testamentul ciobanasului este o decizie luata din cauza amenintarii cu moartea iminenta, pe cand Blaga presimte sfarsitul ca pe o ipoteza existentiala, contempland imaginea sicriului in trunchiul gorunului. Din literatura culta, cea mai apropiata elegie asemuita cu

"Gorunul" lui Blaga este "Mai am un singur dor" de Mihai Eminescu, criticii literari remarcand in primul rand tema comuna celor doua poezii, viziunea filozofica a vietii si a mortii. Exista insa si deosebiri intre cele doua elegii, mai intai ca Eminescu exprima direct sensul cuvintelor, starnind astfel trairile, pe cand la Blaga sensul se contureaza treptat, prin trairi dezvaluite pe parcursul poeziei. Mihai Eminescu exprima in mod direct iminenta mortii, scriind testamentar: "Mai am un singur dor / in linistea serii / Sa ma lasati sa mor / La marginea marii". La Lucian Blaga "marginea de codru" nu semnifica sfarsitul vietii si linistea simtita de poet nu este una cosmica, ci una organica ("stropi de liniste imi curg prin vine, nu de sange"), percepand-o ca pe o scurgere ireversibila a timpului ("cu fiecare clipa care trece"), ideea filozofica a antichitatii, "fugit irreparabile tempus", regasindu-se atat la Eminescu, cat si la poetii europeni (LamartinE). Gorunul este, in poezia lui Blaga, un simbol sacru al conditiei omului in Univers, semnificand ideea ca viata si moartea cuprind deopotriva fiinta umana si copacul si ca intre cei doi exista o comunicare spirituala.

Structura si semnificatii Poezia "Oorunul" este structurata in trei secvente lirice, aflate intr-o gradatie evidenta atat din punct de vedere ideatic, cat si din punct de vedere spatial, ilustrand pregnant presimtirea mortii intr-un cadru imaginat panoramic, de la general la particular. in plan spiritual, starile evolutive ale poetului sunt exprimate prin verbe sugestive, majoritatea la timpul prezent: "aud", "bate", "curg", "zac", "simt", "dezmierzi", "picura", "trece" si altele la timpul viitor, cu nuanta dubitativa: "poate" ca "imi vor ciopli", "voi gusta-o". Gradatia in plan spatial este vizuala, imaginata panoramic: de la "limpezi departari" la un "turn", cu "clopot", la gorun, frunza, trunchi, inima, sange si, in final, la "sicriul meu" crescut in gorunul "din margine de codru". Prima secventa debuteaza cu perceptia auditiva -"aud"- a mortii -"un clopot"-, la care poetul cugeta inca din timpul vietii -"bate ca o inima". Presimtirea neantului este in directa legatura cu natura, poetul meditand intr-un cadru propice, in "limpezi departari", turnul are trasaturi omenesti -"in pieptul unui turn"-, iar clopotul masoara, cu "zvonuri dulci", scurgerea timpului. Verbul ce exprima incertitudinea, "imi pare", potenteaza ideea de picurare a mortii in viata, care provoaca o liniste simtita organic de eul poetic: "stropi de liniste imi curg prin vine, nu de sange". Marin Mincu afirma ca "linistea naturii curge in venele omului, inima omului bate profund in pieptul imprejurimilor". in a doua secventa, poetul se adreseaza direct copacului sacru printr-o intrebare filozofica privind acceptarea mortii cu senzatia linistii ce domina intreaga

natura, cu care poetul se simte intr-o deplina armonie: "Gorunule din margine de codru, / de ce ma-nvinge / cu aripi moi atata pace / cand zac in umbra ta / si ma dezmierzi cu frunza-ti jucausa?". Forma de superlativ data cuvantului "pace" prin determinantul "atata" este o metafora a tacerii cosmice, o liniste solemna, in timp ce metafora "umbra" semnifica fiinta muritoare, trecatoare prin lumea aceasta concreta, idee sugerata si de verbul "zac". Ultima secventa incepe cu o intrebare filozofica tulburatoare care potenteaza presimtirea mortii prin verbul dubitativ "poate", poetul contempland taina nefiintei ce capata contur in trunchiul gorunului, sub forma sicriului: "O, cine stie? - Poate ca / din trunchiul tau imi vor ciopli,/ nu peste mult sicriul". Identitatea dintre conditia omului si cea a gorunului este perceputa cu "linistea" trecerii in moarte - "si linistea / ce voi gusta-o intre scandurile lui" - care cuprinde deopotriva poetul si gorunul. Certitudinea ca moartea exista din timpul vietii -"o simt"-este atenuata filozofic prin adverbul "pesemne", desi poetul este "mut" de revelatie, nevrand sa deranjeze, sa strice ordinea universala. El asculta "cum creste-n trupul tau sicriul" si accentueaza ideea ca fiinta este supusa mortii: "trupul tau" - "sicriul meu". Viata oricarei fiinte se scurge cu fiecare clipa inspre moarte: "cu fiecare clipa care trece", existand o imbinare perfecta intre om si natura, care alcatuiesc, in elegia lui Blaga, o singura fiinta. Cu toate acestea, moartea nu trezeste spaime, groaza, ci se insinueaza lent si linistit in sufletul poetului, ca presimtire.

Limbajul artistic Conceptul de mister este ilustrat in aceasta elegie prin taina mortii, care-I fascineaza pe poet prin luminarea treptata a unui mister esential din Univers. Metafora revelatorie, care domina poezia, se impleteste cu metafora plasticizama si cu figurile de stil traditionale. - metaforeplasticizante: "limpezi departari", "stropi de liniste", "zvonuri dulci"; - metafore revelatorii: "de ce ma-nvinge / cu aripi moi atata pace", "o simt cum frunza ta mi-o picura in suflet", "ascult cum creste-n trupul tau sicriul / sicriul meu". Figuri de stil: comparatiile construite de Blaga sunt cu atat mai sugestive, cu cat poetul, pentru a exprima o idee filozofica, apeleaza la lumea materiala: "aud ()/ cum bate ca o inima un clopot"; epitetele sunt surprinzatoare, intocmai ca ale lui Eminescu: "zvonuri dulcf, "aripi mo? , "frunza-tiy uc