FILOSOFIA ISTORIEI LA B. P. HASDEU, A. D. XENOPOL, NICOLAE IORGA SI VASILE PARVAN Vizite: ? Nota: ?

1. BOGDAN PETRICEICU HASDEU (1838-1907) Hasdeu - un geniu universal Hasdeu face parte din familia spiritelor enciclopedice si universale, a personalitatilor titanice ale culturii romane, din seria inaugurata de Dimitrie Cantemir. Personalitate polivalenta, fascinanta si contradictorie, creator original in variate domenii, savant ce impresioneaza prin eruditie, dar si prin noutatea ipotezelor, scriitor inzestrat si expresiv, unul dintre cei mai prolifici gazetari ai vremii, Hasdeu a fost un geniu universal, romanul cel mai invatat al secolului al XIX-lea -; dupa aprecierea superlativa a lui Mircea Eliade. Avand in vedere vastitatea cunostintelor, pasiunea luciferica pentru cercetarea limbii si a istoriei nationale, viziunea totalizatoare asupra vietii sociale si a formelor de expresie simbolica, Eliade considera ca Hasdeu este un deschizator de drumuri in cultura romana moderna, un geniu ce nu are termen de comparatie in epoca, in privinta fortei creatoare, decat in personalitatea emblematica a lui Eminescu. Intre cei doi se pot gasi numeroase si profunde elemente de convergenta spirituala, afinitati teoretice si de viziune istorica. Temperament viforos si agitat de impulsuri contradictorii, spirit iscoditor si abisal, cu atitudini radicale si adesea incoerente, dar cu inzestrari geniale, Hasdeu se afla totusi la antipodul spiritului clasic si geometric intruchipat de Maiorescu. Polemicile sale cu Junimea si cu mentorul ei stau marturie pentru aceasta distanta psihologica si de strategie culturala, desi, in ceea ce priveste sensul profund al unor atitudini spirituale, Hasdeu se integreaza in directia noua, fiind si el interesat de a promova nationalitatea in marginile adevarului si de a contribui la edificarea unei culturi romanesti autentice si competitive pe plan european. Hasdeu si-a uimit contemporanii, dar si biografii care i-au cercetat opera, prin eruditia sa prapastioasa (unii exegeti afirma ca stapanea 26 de limbi!), prin capacitatea de munca iesita din comun si prin noutatea metodei aplicate in studiul limbii si al istoriei. Intre anii 1860-1888 (anul mortii fiicei sale Iulia), Hasdeu a fost pentru cultura romana un adevarat om-orchestra, afirmand-se ca scriitor (poet, prozator, dramaturg), ca publicist redutabil si ca istoric fara egal, ca lingvist, folclorist si etnolog, precum si ca filosof al istoriei si al culturii. Hasdeu era efectiv in acei ani o institutie a culturii nationale. G. Calinescu il prezinta astfel: Hasdeu a fost un geniu universal si se poate afirma ca a izbutit aproape peste tot, iar in Etimologicum, opera vietii sale, ce ramane ca literatura a imaginatiunii stiintifice, ca un roman al senzatiei investigative, Hasdeu s-a dovedit un Al. Dumas al istoriei si un Edgar Poe al filologiei. Proiectat pe un plan gigantic, asemenea unui templu oriental, Etimologicum Magnum Romaniae este o opera unica in cultura romana, o adevarata enciclopedie a vietii istorice a

poporului roman. A fost un publicist si polemist de temut in epoca, editand numeroase reviste, dintre care cele mai cunoscute sunt cele de istorie: Arhiva istorica a Romaniei (1864), Columna lui Traian (1870-1883). Principalele sale lucrari sunt: Istoria critica a romanilor (1873-1875); Cuvente den betrani (1878-1881); Etimologicum Magnum Romaniae (1886-1898); Principii de filologie comparata (1875); Sic cogito (1900). Istoria ca disciplina integratoare Gandirea lui Hasdeu se caracterizeaza prin rigoarea demonstratiilor si a documentarii istorice, dar si prin indrazneala ipotezelor, prin forta interpretativa pe care o aplica asupra documentelor. Alaturi de eruditia sa, el se caracterizeaza prin pasiunea romantica pentru cunoasterea totala a realitatii, prin nostalgia originilor, prin interesul pe care-l arata culturilor arhaice, incercand sa reconstituie diversele forme istorice pornind de la fenomenul originar. Cea mai sublima forta este de a citi in trecut si in prezent prin puterea unei colosale imagiuni, care, bazandu-se pe putine fragmente, reconstituite deodata un intreg grandios. El are deci o viziune integratoare, venita pe o filiera romantica si organicista, potrivit careia istoria are un nucleu, un prototip arhaic care se desfasoara in manifestari diverse, intre care istoricul poate descoperi analogii si similitudini. Demersul sau incearca sa reconstituie, printr-o hermeneutica totala, intregul din fragmente disparate. Fiecare virgula in isoria umanitatii are un profund inteles. Doua-trei cuvinte dintr-o limba pot restaura o lunga si obscura faza din istoria nationala. Conceptia sa asupra istoriei si-a denumit-o pozitivism istoric, intrucat pune un mare accent pe documentatia istorica, pe recursul la izvoare si pe critica izvoarelor. Este influentat de curentele spirituale si de metodologiile vremii, dar este interesat sa realizeze o sinteza originala a lor. Se inscrie in campul conceptiilor evolutioniste, pozitiviste si romantice. Potrivit lui, istoria trebuie sa probeze materia prin experienta, spiritul prin rationament, si sa probeze prin rationament si experiment ceea ce este natural si spiritual totodata. Obiectivitatea se obtine prin sinteza dintre experienta si gandire. El se fereste sa se angajeze ferm pe opozitie inspiritualista sau materialista, spunand ca un pozitivist bazat pe istorie trebuie sa fie naturalist, spiritualist si deist. Activitatea lui Hasdeu cuprinde doua perioade. Prima a fost numita perioada romantica (1860-1870), definita prin tendinta de a idealiza trecutul istoric si de a acorda personalitatilor un rol exceptional. Istoricul este un uvrier si un artist totodata, spunea el, intelegand istoria ca o reconstructie in care docu mentatia si imaginatia conlucreaza fecund. Personalitatile istorice au capacitatea de a imprima evenimentelor o anumita directie de evolutie. Eroul rezuma legitatea istorica a unui moment, nu este supus ei (cazul Istoriei lui Ion Voda cel

Cumplit). A doua faza a gandirii sale este una critica si se caracterizeaza prin tendinta de a intemeia istoria ca stiinta explicativa dupa modelul stiintelor naturii. Insista pe nevoia de documentatie, rigoare, demonstratie, stabilind si un canon al metodologiei critice in cercetarea istorica. Ea cuprinde formularea unei viziuni integratoare asupra vietii sociale. Toate fenomenele trebuie privite in conexiunea lor. Este vorba, totodata, de o perspectiva interdisciplinara prin care istoria trebuie legata de intregul corp al stiintelor naturii si al stiintelor sociale. Hasdeu intemeiaza deci o conceptie integratoare asupra istoriei, considerand ca aceasta disciplina trebuie sa cumuleze si sa rezume informatia stiintifica particulara, reconstituind viata sociala in ansamblul articulatiilor sale. Istoria, spune el, este partea cea mai supraordonata in clasificarea stiintelor, intrucat ea isi subordoneaza rezultatele cercetarilor particulare sub raport teritorial, etnografic, dinastic, nobilitar (politic), ostasesc, religios, juridic, economic, literar si artistic. Exista, spune el, un complex al stiintelor bio-sociologice care fundamenteaza istoria si care se sprijina pe cunoasterea textelor, a stiintelor naturii, a filologiei si a economiei politice. Istoricul trebuie sa verifice datele prin confruntarea cu documentele sincronice ale evenimentelor, sa detina o cunoastere multilaterala a lor si sa nu deformeze adevarul istoric din considerente politice sau patriotice. Iata decalogul principiilor pe care trebuie sa le respecte istoricul: 1. Nu e permis istoricului a-si intemeia asertiunile decat numai pe date sincronice evenimentelor; 2. Chiar o sorginte in intelesul de mai sus nu e suficienta daca e una, nesustinuta printr-o serie de mai multe alte consideratiuni; 3. O marturie mai noua atunci numai capata caracterul de fantana ade izvor istorici daca se poate demonstra ca a fost foarte aproape de loc si de timp, sau cel putin avusese la dispozitiune niste adevarate sorginti in virtutea carora se pronunta; 4. Sa nu se citeze niciodata ceea ce nu s-a citit, iar in caz de a fi imprumutata de aiuri vro citatiune sa se puna modestul apud, fara de care nu se poate sti pe a cui responsabilitate se vorbeste; 5. Afara de fantane, scuturate de orice dubiu, nu exista nici o autoritate in istorie si cu atat mai putin nici o nefailibilitate; 6. O sorginte trebuie studiata in text si-n context, cunoscandu-se intr-un mod filologic limba originalului; 7. Nu este iertat a sacrifica eterna veritate trecatorului interes, fie acesta de orice natura, caci falsificandu-se o singura veriga nu vom mai putea intelege totalitatea catenei; 8. Cineva se naste transilvan, moldovean, muntean, basarabean etc., dar istoricul poate fi numai roman prin simtamant si trebuie sa fie numai om prin ratiune: provincialismul si fanatismul ucid stiinta; 9. Ceea ce-i comun naturii umane intregi, formand o nestramutata lege universala, se aplica catre toate cazurile concrete, suplinind chiar lipsa fantanilor propriu-zise; 10. Istoria fiind partea cea mai supraordonata in clasificatiunea pozitivista a

stiintelor, nu este nici o ramura a cunostintelor care sa nu poata raspandi cateodata o vie lumina asupra unei cestiuni istorice. Raportul dintre natura si istorie Problema fundamentala a conceptiei sale o constituie raportul dintre natura si istorie. Istoria umana este o istorie naturala, dupa ideea lui Herder, dar ea are o rationalitate intrinseca, o necesitate care o strabate si o ordoneaza. Hasdeu concepe aceasta relatie in termenii interactiunii. Natura actioneaza asupra istoriei, o conditioneaza, o modeleaza intr-o forma anumita. La randul ei, istoria umana reactioneaza si modifica natura. In conceptia sa, omul este o fiinta activa care isi organizeaza viata pornind de la datele naturale. Factorii naturali se impletesc cu cei sociali si umani. Interactiunea societate-natura este conditia permanenta a dezvoltarii umane. Natura si istoria actioneaza reciproc una asupra alteia si astfel si istoria poporului roman este istoria reactiunilor poporului roman fata de mediul sau natural. Nu numai natura stapaneste pe om, ci inca si omul modifica natura, incat adesea e greu a decide in aceasta perpetua actiune si reactiune dintre materie si spirit, daca un fenomen oarecare se datoreste anume naturii sau anume omului, ci mai bine ambelor. Deci, evolutia istorica se explica prin impletirea si inlantuirea factorilor naturali si umani. In consecinta, stiintele naturii si stiintele sociale se afla in relatii de interdependenta, asa dupa cum societatea se afla in legatura organica cu natura. Hasdeu depaseste determinismul geografic prin ideea ca actiunea factorilor naturali este limitata si prin rolul pe care-l acorda actiunii umane in istorie. Trebuie sa vedem pana la ce punct se poate subordona sau trebuie vrandnevrand sa se subordoneze un popor, in bine sau in rau, inrauririi pamantului. Natura este deci unul dintre factorii determinanti, dar nu singurul si adesea nu cel mai important. Alaturi de natura intervin si alti factori, precum institutiile sociale, factorii demografici, actiunea umana, personalitatile istorice si providenta. A admite fara cercetare si fara restrictiuni dictatura pamantului, a trece peste ideea idiosincraziilor individuale si de ginte, a uita principiul atavismului (traditia), a nu recunoaste providenta, a nu lasa omului liberul arbitru fata cu natura si divinitatea, este a nu intelege istoria. Dupa cum vedem, Hasdeu este interesat de o imagine complexa asupra factorilor istorici, respingand deopotriva fatalismul geografic si cel religios. In felul acesta, el se detaseaza de un determinism rigid si mecanicist. Providenta, considera Hasdeu, este o forta conducatoare pmniprezenta, inexprimabila, pe care omului nu-i este dat sa o cunoasca, dar pe care el nu poate sa nu o recunoasca. Dupa opinia lui, superioritatea unui popor fata de alte popoare nu e un dat fatal, dar e determinata de o selectie providentiala. Interventia divinitatii in istorie este incidentala si nu determina nimic in mod direct. Omul este cel care realizeaza istoria in complexul de interactiuni al factorilor mentionati. Nu exista popoare osandite la barbarie de catre providenta. Exista numai popoare lenese, in conceptia sa. Desi, potrivit lui Hasdeu, unele popoare sunt mai bine inzestrate, providenta este buna cu toti. Progresul e numai

posibil, dar nu necesar, spune el. Progresul e posibil prin conditiile oferite de providenta tuturor popoarelor, dar providenta si natura nu anuleaza liberul arbitru al omului, nu impiedica libertatea de actiune a popoarelor. Conceptia sa este aici contradictorie, intrucat sustine ca progresul istoric este determinat pana la urma de actiunea umana, dar in corelatie cu forta providentei, pe care o invoca adesea in mod retoric. Personalitatile istorice sunt supuse necesitatii istorice si ele trebuie sa actioneze dupa masura timpului si a locului, dupa conditiile concrete in care se manifesta. Intre mediul natural si cel social se interpune elementul uman, numit adeseori ginta, neamul, factorul demografic, actiunea umana, factori care se modifica de-a lungul istoriei si care pot adeseori infrange rezistenta si influenta mediului natural. Dupa opinia lui, natiunile apar si sunt modelate de factorii naturali dar si de actiunea lor concret-istorica. Natiunea presupune doua elemente constitutive: pamintul si neamul, adica natura si un factor uman (etnic) activ. Primul factor este un factor statornic cu o actiune continua asupra istoriei, un factor constant, pe cata vreme cel de-al doilea factor este variabil istoric, in functie de imprejurari. Natiunea este deci unitatea celor doi factori. Unirea dintre pamant si neam pe baza careia se inalta o natiune, e atit de strinsa incat pamantul rasfrange in toate ale sale imaginea neamului si neamul rasfrange in toate ale sale imaginea pamantului. In ceea ce priveste institutiile sociale, Hasdeu respinge rolul hotarator acordat acestora de conceptiile luministe si rationaliste. Si el abordeaza situatia sociala prin intermediul raportului fond-forma: viciul institutiilor care sunt o oarba imitatiune din afara, capriciul individual al celor de la carma, poate miseli (distruge, corupe) natiunile cele mai bine inzestrate din punctul de vedere al pamantului. Elemente de filosofie a culturii Potrivit lui, cultura este legata de toate aspectele istoriei unui popor si de toate componentele vietii sociale. Cultura cuprinde un bogat instrumentar material, o serie de modele comportamentale si de valori spirituale. El este interesat mai ales de fondul anonim al culturii, de creatiile populare, de cultura nescrisa, de elementele practice ale vietii, de obiceiuri si traditii in care se exprima totalitatea trasaturilor istorice ale unui popor. Aceste creatii au o valoare functionala, practica, alcatuind o enciclopedie haotica dupa care un observator filosofic poate judeca tot ce stie si tot ce crede o natiune. El reabiliteaza elementele folclorice si miturile, impotriva conceptiilor pozitiviste. Potrivit lui, mitul are o putere expresiva si practica, intrucat deriva dintr-o lege universala. Mitul este deci o componenta universala a culturilor populare si nu trebuie privit ca o istorie falsa. Mitul transfigureaza o realitate si are o putere modelatoare asupra comportamentelor umane prin faptul ca exprima atitudini exemplare, situatii semnificative ale conditiei umane. Aceasta idee va fi preluata de Mircea Eliade, cel care va publica in 1937 o masiva culegere din opera lui Hasdeu, insotind-o de un studiu introductiv in care subliniaza valoarea

si fecunditatea perspectivei teoretice si istorice a lui Hasdeu. O alta teza importanta a conceptiei sale priveste ideea comunicarii dintre culturi, a interferentelor multiple dintre ariile de civilizatie. Principiul circulatiei cuvintelor este prezent si in cultura. Culturile nu sunt organisme inchise, ci unitati semnificative aflate in relatii de influentare reciproca. Civilizatiunea unui popor este intarziatul product al unui numar nedefinit de civilizatii anterioare eterogene. El are o viziune moderna cu privire la straturile istorice suprapuse in organismul unei civilizatii si cu privire la circulatia motivelor si a temelor de la o civilizatie la alta. Metoda sa consta in a descifra aceste multiple influente care sau sedimentat in faptele de cultura. Asadar, conceptia asupra culturii este foarte originala si avansata pentru vremea sa. El vede in cultura un fond de reprezentari, credinte, mituri, simboluri, norme si obiceiuri, obiectivate in creatii spirituale, in institutii si comportamente sociale prin care un popor isi afirma personalitatea sa. Este cel dintai ganditor roman care cerceteaza cultura populara potrivit unei complexe metodologii stiintifice, intemeind folcloristica si etnologia romaneasca la un nivel comparativ cu stiinta europeana. Hasdeu a insistat asupra corespondentelor si analogiilor dintre diferitele niveluri ale existentei, dintre diferitele forme ale culturii. Putem spune ca, potrivit lui, imaginea intregului este reflectata in parti si poate fi reconstituita din acestea. Metoda sa consta in a aplica asupra unui material istoric riguros determinat o interpretare indrazneata, dar adeseori abuziva si mitizanta. Exegetii au sesizat aceasta structura contradictorie a lui Hasdeu, acest amestec intre rigoare stiintifica si fabulatie, care venea din dorinta lui de a aborda toate problemele si de a acoperi golurile culturii romane. Calinescu afirma ca Hasdeu este un geniu universal, care are in el ceva din haosul scitic. Mircea Eliade sustine ca, alaturi de Eminescu, Hasdeu este personalitatea cea mai inalt creatoare a culturii romane din secolul al XIX-lea. Limba -; temelia societatii Confruntandu-se cu putinatatea izvoarelor istorice asupra unor faze din evolutia poporului roman, Hasdeu a consultat limba ca un document fundamental. Limba, considera el, este un material istoric de mare relevanta, intrucat ea are un profund caracter social. Nimic mai social ca limba, nodul cel mai puternic, daca nu chiar temelia societatii, spunea el. In consecinta, lingvistica devine o stiinta sociala fundamentala, apreciata de el drept algebra stiintelor istorice. Hasdeu a elaborat o conceptie surprinzator de moderna asupra limbii, pe care o priveste ca un sistem, integrat sistemului social. Limba se afla intr-o stransa legatura cu istoria societatii, fiind un tot armonios in care toate se afla in corelatiune. Nemic mai social ca limba, nodul cel mai puternic, daca nu chiar temelia societatii. ai. Limba unui popor se confunda si se identifica cu nationalitatea lui, cu memoria parintilor, cu leaganul, cu mama, de unde ea se si numeste limba materna, expresiune sublima. Tot el disociaza intre planul sincronic si cel diacronic de analiza a limbii, dupa

cum are si observatii fundamentale cu privire la raportul dintre gandire si limbaj. O contributie hotaratoare a lui Hasdeu rezida si in reabilitarea substratului dacic al limbii romane, substrat ocultat de perspectiva Scolii Ardelene. Primele incercari asupra graiului poporan al romanilor, conduse intr-un mod ceva mai sistematic, se datoresc unei pleiade de ardeleni: Sincai, Samuil Micu, Petru Maior, a caror marime trebuie masurata nu prin ceea ce ei au facut, ci prin ceea ce voiau sa faca: a destepta nationalitatea romana, a o destepta cu orice pret. Sunteti fii ai Romei!, au strigat ei; si romanul, zguduit din somn, s -a pus pe ganduri. Ca lingvist si filolog a stabilit metodologia stiintifica a acestor domenii, elaborand teorii si legi care sunt valabile si astazi. Printre acestea putem mentiona legea circulatiei cuvintelor, prin care sustine ca valoarea unei forme lingvistice trebuie stabilita in functie de circulatia ei in limba vie. Aceasta lege este inspirata din economia politica si aminteste de formula lui Simion Stefan, dupa care cuvintele sunt ca banii, a caror valoare creste proportional cu viteza lor de circulatie intr-un mediu social. Potrivit acestei teorii, noi putem reconstitui structura genealogica si fizionomia unei limbi inventariind elementele care au cea mai mare frecventa in limba vie. Intervenind in disputa privind natura limbii romane, el afirma ca directia latinista (ilustrata de Scoala Ardeleana si de Timotei Cipariu si Aug.T.Laurian, in epoca) exagereaza un adevar, pe cand directia antilatinista, ilustrata de A. Cihac, exagereaza nu un adevar, ci exagereaza o exageratiune. Hasdeu tine cumpana intre aceste orientari opuse, fixand un nou cadru al lingvisticii si al stiintelor umane. Impotriva lui Cihac, care se baza pe o statistica ce lua in considerare doar originea cuvintelor din limba romana, ajungand la concluzia gresita ca numai o cincime din cuvintele limbii romane ar fi de origine latina, iar doua cincimi de origine slava, plus alte influente, Hasdeu arata ca aceasta statistica nu are nici o valoare, intrucat nu ne dezvaluie valoarea de circulatie a acestor cuvinte. Pentru a demonstra falsitatea teoriei lui Cihac, Hasdeu a preluat din culegerea lui Teodor Burada o poezie populara din Dobrogea, zona de interferenta lingvistica, in care toate cuvintele erau latine. Vara vine, iarna trece,/N-am cu cine mai petrece;/Si cu cine am avut, /Vai de mine, l-am pierdut!/L-a mancat negru pamant,/La biserica-n mormant. Cate cuvinte, atatea latinisme, va exclama Hasdeu, ajungand la concluzia ca un calcul serios in linguistica, ca si in economia politica, are in vedere nu unitatea bruta, ci valoarea de circulatiune, valoarea cea utila a fiecarui din acele elemente. Hasdeu i-a adresat lui Cihac provocarea de a gasi macar o strofa dintro poezie populara in care toate cuvintele sa fie de origine slava. Precum in economia politica moneta este mijlocul universal al circulatiunii tuturor bunurilor, tot asa si in linguistica graiul este mijlocul universal al circulatiunii ideilor si impresiunilor. Enuntand teoria circulatiunii cuvintelor, Hasdeu spulbera teoria slavofila lui A. Cihac, care ajunsese la concluzia absurda ca romanii au imprumutat masiv cuvinte de la slavi, inclusiv cele din nomenclatorul crestin, ceea ce, spune

Hasdeu, ne duce la concluzia ca romanii nu vorbeau apropape nici o limba, fiind un popor mut aproape opt secole. In linguistica marele principiu al circulatiunii, uitat pana aci aproape cu desavarsire, s-ar putea privi ca piatra angulara a edificiului. Ceea ce se cheama fizionomia unei limbi nu este altceva decat rezultatul circulatiunii. Fizionomia totala a limbei se compune din fizionomiile sale partiale: fonetica, tonica, morfologica, sintactica, lexica, ideologica rezultand fiecare dintr-o circulatiune deosebita, astfel ca se poate intampla, bunaoara, ca fizionomia fonetica sau lexicala sa nu fie de aceeasi natura cu cea sintactica sau cu cea tonica, dar toate circulatiunile speciale la un loc concurg intr-o singura fizionomie generala. In acest fel, disociind intre fondul pasiv si fondul activ al limbii, Hasdeu a transat definitiv problema limbii romane, aratand ca ea este in structura ei fundamentala de origine latina, iar acest lucru se poate dovedi luand ca baza limba vie, limba vorbita de popor, deci principiul circulatiei cuvintelor in limba vie. Dictionarul unei limbi trebuie sa fie pentru un popor o enciclopedie a traiului sau intreg, trecut si prezent. In limba, o natiune se priveste pe sine insasi intr-o lunga galerie de portrete, din epoca in epoca. Desi Scoala Ardeleana a dezvoltat o directiune unilaterala si a ajuns la exces latinist, ea are o importanta fundamentala, inclusiv prin urmarile sale, producand doi barbati de-naintea carora cata sa se-nchine toti romanii: Cipar si Laurian. Primul a suspus unui examen critic vechile texte romanesti, iar Laurian a presimtitinainte de somitati occidentale, doua dintre parghiile cele fundamentale ale linguisticii contemporane: ne-ntrerupta continuitate dialectala si reconstituirea prototipurilor. Hasdeu a dezvoltat o teorie a dialectelor, ca baza de formare a limbilor nationale, aratand ca lingvistica isi gaseste materialul brut nu in limba oficiala, ci in limba poporana, cea vie, care se vorbeste in colibe, nu in palate. El disociaza clar intre limba in abstracto (privita ca grai abstract, ca facultate nativa a omului in genere de a-si manifesta sufletul prin voce, deci in sens antropologic) si limba in concreto, ca utilizare practica, ca vorbire comuna, in forma ei inculta, nereglementata savant. Aceasta distinctie se va regasi la Ferdinand de Saussure, dar cu un sens relativ schimbat: langage (limbaj, facultatea vorbirii), langue (limba), parole (vorbire). Limba concreta poate fi privita ca dialect, in sens de dialect etnologic (doua sau mai multe graiuri ce au o origine comuna, urmand ca din interactiunea lor sa se formeze o limba nationala), dar si in sens de dialect antropologic (limba utilizata de o comunitate umana determinata fata de oricare alta limba). Intrucat limba e comuna omenirii intregi, fiecare grai al unei colectivitati de oameni este un dialect din acea limba comuna fata cu toate celelalte graiuri ale tuturor celorlalte colectivitati de oameni, oricat de eterogene ar fi intre sine acele graiuri sau colectivitati de oameni. Lingvistul va disocia deci aceste aspecte, urmand sa nu caute o filiatiune nationala intre limbi indepartate, fara nici un contact istoric intre ele, adica acolo unde nu se afla decat identitate de natura umana. Avem deci:

 primul nivel, limba ca dimensiune antropologica, inerenta naturii umane; al doilea nivel, limbile determinate sau nationale, ca dialecte antropologice sau variatiuni ale acestei trasaturi general umane; al treilea nivel, dialectele etnologice, dialectele locale, ca variatiuni ale unei limbi determinate sau ale unui grai comun, dialecte desprinse dintr-un trunchi comun. Hasdeu a insistat pe ideea continuitatii neintrerupte a dialectelor etnologice, continuitate ce poate fi regasita pe cel de al treilea nivel, intrucat aici avem de a face cu limba vie, cu limba populara, cu stratul primar al limbii, cel care asigura traiul complet al unei comunitati determinate. Hasdeu studiaza si mecanismele de interactiune dintre dialectele locale, modul in care unele devin predominante si baza de pornire pentru limba literara nationala, cu toata prudenta unei proceduri stiintifice. Orice mapa geografica dialectala implica rezerva fluctuatiunilor terminale: centrul fiecarui dialect e pronuntat, hotarele sunt echivoce. O rezerva si mai importanta trebuie prevazuta in privinta arborelui genealogic al dialectelor. O semnificatie deosebita pentru disciplinele filologice o are distinctia dintre analiza sincronica si diacronica a fenomenelor de limba, distinctie pe care o consacra Hasdeu pe urma unor cercetari proprii si a unor lingvisti ai vremii. Pentru a intelege intr-un mod stiintific ceea ce este dialectul etnologic, cata sa raspundem la doua chestiuni fundamentale: 1. Care e raportul reciproc intre doua dialecte ale unui grup? 2.Care este relatiunea lor totala catre punctul comun de plecare? Cu alte cuvinte, dialectul etnologic ni se prezinta sub doua puncturi de vedere esentiale: punctul de vedere peritetic, cand se compara graiurile sincronice unul altuia, si punctul de vedere anatetic, cand se compara perioadele succesive din ce in ce mai in sus ale fiecarui grai in parte fata cu ale celorlalte graiuri. Aceasi distinctie opereaza si cand studiem dialectele antropologice, adica limbile nationale, supraordonate dialectelor etnologice. Studiul peritetic compara elementele omogene asa-zicand contemporane ale diverselor graiuri, de ex., notiunea pluralului in toate familiile linguistice. Dar aceasta notiune, luata intr-un moment dat, este necesarmente rezultatul unei evolutiuni anterioare, mai lungi sau mai scurte, care se poate constata numai urcandu-ne din treapta in treapta in fazele precedinti ale diverselor graiuri. Cu alte cuvinte, dialectul antropologic, ca si cel etnologic, cata a fi urmarit nu numai prin periteza in spatiu, pe unde este, dar si prin anateza in timp, cum a devenit, caci limba, in orice clipa a existentei sale, are o varsta, la care a ajuns printr-un sir de varste succesive. Conjugarea analizei sincronice si a celei diacronice (peritetice si anatetice, in termenii utilizati de Hasdeu), circulatia cuvintelor si ne-itrerupta continuitate dialectala sunt principii pe care autorul le-a aplicat in studierea limbii, mai ales in studierea limbii in uzul comun, care e viata limbii, in dialectele comune, pline de viata si avute in tot felul de material. Capitol suplimentar. Istorie si limba in gandirea romaneasca In campul creatiei culturale moderne, romanii s-au ilustrat in cateva ramuri:

istorie, lingvistica, filosofia culturii, folcloristica, gandire sociala si politica, literatura. Interesul pentru istorie si pentru limba are o semnificatie deosebita in cultura romana. Adevaratele axe ale vietii noastre culturale vor fi insa gandirea istorica si lingvistica. De ce? Istoria e cea dintai carte a unei natii, spunea Balcescu, iar romanii au meditat asupra istoriei dintr-un impuls organic, cautandu-si in istorie fundamentele existentei lor pentru a-si descifra destinul si sensul de evolutie, cum spunea Kogalniceanu. Cat priveste limba, ea este considerata temelia, reazemul, punctul de sprijin si simbolul specificitatii nationale. Pastrarea limbii s-a identificat in multe veacuri cu pastrarea nationalitatii. Meditatia asupra limbii era firesc sa-i preocupe pe romani. Istoria (incluzand traditia culturala, in toate aspectele sale) si limba (cea vie, dar si creatiile pentru care ea este un suport primar) constituie dovezile supreme ale unitatii si continuitatii poporului roman, dupa cum reprezinta si elementele constitutive ale identitatii nationale. Reflectia asupra lor se impunea imperativ romanilor, amenintati in existenta lor ca entitate distincta. Pornind din aceste doua sectoare ale cercului antropologic ce exprima identitatea poporului roman, se pot reface si reconstitui toate celelalte determinatii ale specificitatii noastre. Pe aceste doua temelii au lucrat cronicarii si umanistii, apoi corifeii Scolii Ardelene si invatatii veacului al XIX-lea. Aceste doua teme majore ale cugetarii romanesti aveau deja o traditie bogata la sfirsitul secolului al XIX-lea. Lucrurile esentiale fusesera deja spuse cu privire la ele. Kogalniceanu afirmase ca istoria este singurul oracol care ne poate spune viitorul, insistand asupra functiei morale a ei. Prin istorie, poporul ajunge la constiinta de sine, la cunoasterea drepturilor sale, a posibilitatilor si virtualitatilor care urmeaza sa se exprime in viitor. Cantemir si alti invatati au declansat lupta pentru recucerirea adevarului in istorie si limba. Scoala ardeleana poate fi considerata o miscare de ampla reconchista a adevarului in istoriografia nationala. In alt context istoric, Barnutiu insista asupra ideii ca istoria ne demonstreaza ca libertatea nu poate fi decat nationala, ca ea se identifica cu dreptul de a avea o cultura proprie. Impotriva celor care deformau imaginea istoriei romanesti, adevarurile trebuiau cucerite prin lupta, prin batalii culturale, degajate de straturile de neadevar, de basnele cronicarilor si ale istoricilor din tarile vecine. De aceea, adevarul istoric va constitui si un suport al actiunii politice. Constructia politica a statului roman modern trebuie facuta prin consultarea istoriei, care ofera paradigme pentru actiunea politica. Limba este tezaurul valorilor nationale, vor spune Barnutiu, Eminescu, Hasdeu, Xenopol si toti ganditorii romani angajati in aceasta competitie imagologica. Limba e expresia cugetarii si a simtirii deopotriva si numai in limba sa omul isi pricepe inima pe deplin (Eminescu). Tot Eminescu va afirma ca limba noastra nu e una noua ci, din contra, veche si stationara, iar nationalitatea se confunda acum mai mult cu limba, pe cand in alte vremuri ea se confunda cu religia. Gandirea romaneasca moderna - din perimetrul filosofiei, sociologiei, politicii si al artei - s-a construit pe aceste doua discipline: istoria si lingvistica. Istoria,

nefiindu-le decat arareori favorabila, iar limba neputandu-li-se lua, ca un tezaur ce se ascundea in fiinta lor, romanii au meditat indelung la aceste doua realitati primordiale si ingemanate. Predominanta istoriei si a lingvisticii ca discipline ale gandirii romanesti e un fenomen cultural izbitor la noi. Putem spune ca, neputandu-si face istoria asa cum au vrut-o, romanii au fost obligati sa faca filosofia istoriei, recuperand in gandire ceea ce pierdeau in planul realitatii. In acest fel, putem intelege si afirmatia lui Noica dupa care romanii au vocatie de antrenori, intrucat au stat pe mal si au vazut cum s-au inecat altii. Pornind de la principiul formulat de Eminescu dupa care limba este masurariul civilizatiei unui popor, intrucat ea este legata de ansamblul manifestarilor sociale, fiind un fenomen social total, putem lua drept baza a investigatiei si a descrierii unei natiuni orice manifestare expresiva a culturii nationale. Din aceasta perspectiva holografica, pentru care intregul se regaseste transfigurat simbolic in fiecare din partile sale constitutive, putem subscrie la afirmatiile cunoscute ale lui Hasdeu: "Doua-trei cuvinte dintr-o limba pot restaura o lunga (si) obscura faza dintr-o istorie nationala"; sau: "Ajunge cateodata o litera pentru a caracteriza o natiune" (cazul literei I - eu - din limba engleza, sugerand caracterul insular si inclinatia spre individualizare a englezilor). "In orice limba exista o metafizica implicita" , spune Blaga, in consens cu teoriile relativismului lingvistic si mental, elaborate de E.Sapir si B.L.Whorf. Aceste teorii invoca functia existentiala si implicit holografica a limbii, capacitatea ei de a determina sensurile si mecanismele gandirii colective, de a retine caracteristicile si "memoria" celorlalti factori constitutivi ai vietii nationale. Aceeasi functie o putem atribui, in proportii variabile, evident, tuturor formelor de creatie care reflecta simbolic totalitatea vietii nationale. Pornind de la aceasta idee, Noica a incercat sa reconstituie o viziune asupra lumii, specific romaneasca, pe suportul prepozitiei intru, care ar avea virtutea de a reprezenta devenirea realitatilor umane intr-un orizont ce presupune o "inchidere ce se deschide", precum si mecanismul de "traducere a mediului extern in mediul intern" .
Bogdan Petriceicu Hasdeu - personalitate a culturii romanesti despre Bogdan Petriceicu HASDEU

a) poetul - genul imperios al inspiratiunii mele poetice ofera aspra idee sub o forma dura" - sustine poetul in prefata la volumul Poesie (1873). De aici versuri ca: O poezie neagra, o poezie dura / O poezie de granit / Miscata de teroare si palpitand de ura, / Ca vocea ragusita pe patul de tortura, / Cand o silaba spune un chin nemarginit". Din aceasta cauza, contrafacand si prelucrand propriile versuri de factura romantica el realizeaza o versificatie programatic contestatara prefigurand pe Tudor Arghezi, mai ales in volumul Sarcasm si ideal.

b) dramaturgul - aduce prima drama romantica - Razvan si Vidra (1867) - cu personaje bine conturate, mistificand adevarata personalitate a lui Razvan, pentru a justifica teoria sa a nobletei morale si nu de nastere, ca utr atac iluminist la adresa dreptului divin" feudal. Comedia Trei crai de la rasarit este o incercare de critica sociala. Mai scrie drama istorica Domnita Ruxanda (1866).

c) prozatorul - incearca prin nuvela Micuta, numita initial Duduca Mamuca, sa socheze opinia publica prezentand cu lux de amanunte seducerea unei fete si apoi felul in care este plasata intr-o casatorie cu un june boier. Proiectul de roman istoric Ursita a ramas nerealizat.

d) filologul - realizeaza ca membru ai Academiei Romane primele litere dintr-un proiectat dictionar al limbii romane1 pe care el il intituleaza Etimologicum Magnum Romaniae. Lucrarea il depaseste ca amploare si dupa opt ani ajunsese abia la litera b. Alta lucrare, Cuvente din batrani, inseamna o publicare si o analiza de texte vechi in limba romana.

e) istoricul - aduce o ampla sinteza a istoriei si civilizatiei romanilor prin Istoria critica a romanilor. Impresionat de personalitatea voievodului moldovean hanVoda cel cumplit scrie, cu acest titlu o monografie (1865).

f) teosoful - Un eveniment tragic moartea fiicei sale Iulia, care publicase o placheta de versuri in limba franceza, il socheaza. Se retrage la Campina, unde isi construieste o casa ciudata si face experiente teosofico-spiritiste. Rezultatul lor este consemnat intr-o carte, intitulata Sic cogito. care apare stranie in contextul unei creatii atat de critice, de atata rigoare stiintifica. El traieste drama intelectualului fara Dumnezeu.

g) gazetarul - scoate cateva reviste printre care Aghiuta si Satyrul, in care isi exprima spiritul critic. in ziarul Traian si Columna lui Traian asi exprima personalitatea de istoric. Va mai scoate revista Din Moldova careia ii schimba titlul in Lumina.

BOGDAN PETRICEICU HASDEU - Portretul unui spirit enciclopedic despre Bogdan Petriceicu HASDEU

Portretul unui spirit enciclopedic a- Printre putinele personalitati cu preocupari multilaterale in cultura romana (D. Cantemir, I. H. Radulescu, G. CalinescU), se numara si Hasdeu, venind pe linia deschisa de I. H. Radulescu, dar la alta dimensiune acum, pe care trebuiau sa i-o confere pasoptismul si spiritul sau - dincolo de multilateralitate, in enciclopedism. Marele carturar (cunoscator a sapte limbI) a pornit dinspre pasoptism spre a impune noi si diverse sensuri ale culturii noastre moderne. A deschis drumuri ferme in filologie, folcloristica, istorie, asezand cercetarea acestor domenii in cadre care nu se vor schimba multa vreme. S-a afirmat ca publicist intr-o maniera greu de egalat, a contribuit la dezvoltarea gandirii stiintifice umaniste romanesti; cautand in toate preocuparile sale intregul pentru a-i sustine amanuntele. B. P. Hasdeu si-a propus proiecte extrem de vaste, imposibil de realizat intr-o singura viata. Drept urmare, multe dintre acestea au ramas neelaborate sau dezvoltate partial. a- Publicistul Hasdeu s-a impus in cultura timpului cu deosebire ca ferment al vietii literare si ca polemist temut (comparabil cu I. H. RadulescU). Sunt binecunoscute disputele cu junimistii lui Maiorescu, farsele jucate acestora, dar si contributiile istorice ale lui Hasdeu. De fapt, presa coordonata de el poate fi clasificata intre cercetarea istorica (Traian", Columna lui Traian") si satira contemporana (Aghiuta", Satyrul"). a- Dincolo de presa de orientare istorica, B. P. Hasdeu a incercat cercetarea din perspectiva stiintifico-critica in lucrarea Istoria critica a romanilor. Si-a propus un posibil model de monografie de profil prin Ioan Voda cel Cumplit. in culegerea Arhiva istorica a Romaniei, el a continuat munca lui Kogalniceanu (de strangere critica" a documenteloR), dar a perfectionat mult stilul cercetarii istoricodocumentare. a- Ca filolog avizat, B. P. Hasdeu a conceput Cuvente den betrani, lucrare pregatitoare pentru o istorie a limbii romane, dar - din pacate - din aceasta lucrare au aparut numai doua volume si introducerea la cel de-al treilea. Lingvistul Hasdeu s-a dorit realizat prin Etymologicum Magnum Romaniae, dictionar amplu, vizand, de fapt, enciclopedia lexicologica. Respectiva lucrare a ramas - din nou, din pacate -la primele trei volume, ajungand abia la cuvantul barbat".

a- Folcloristul Hasdeu a facut un esential pas inainte fata de pasoptisti, descoperind, alaturi de alti contemporani ai sai, folcloristica comparata. Astfel, in studiul Despre frunza, cercetatorul urmareste un motiv in mai multe acceptiuni folclorice.

Scriitorul Hasdeu Scriitorul Hasdeu a realizat versuri de factura romantica (o poezie neagra, o poezie de granit"), anuntandu-1 cumva pe Arghezi (de exemplu, prin Complotul bubeI); a scris proza satirica (nuvela Duduca MamucD) si istorica (incercarea de roman Ursita), precum si teatru. Dramaturgia sa include cu deosebire Razvan si Vidra (1867), prima noastra drama (tratata de noi intr-un capitol viitoR) si Trei crai de la rasarit (Orthonerozia) -o comedie care vizeaza fara crutare tendintele antiromanesti in privinta limbii si a paternitatii si care-1 preceda pe Caragiale prin comicul de situatie si de limbaj.

In loc de concluzii B. P. Hasdeu a pornit - fara nici o indoiala - din pasoptism, dar a permis deschideri ample catre viitorime: cercetarea sa istorica se va regasi la Iorga, cautarile filologice se vor prelungi mult in secolul XX, folcloristica vadit comparata va avea un traseu extrem de lung, drama sa va avea continuari {Despot-Voda de V. Alecsandri, Vlaicu-Voda de Al. DavilA). Prin urmare, B. P. Hasdeu a asigurat trecerea dinspre pasoptism spre cultura de la sfarsitul secolului al XlX-lea si inceputul celui de-al XX-lea. El ramane, asadar, o personalitate de referinta in contextul civilizatiei romanesti. Razvan si Vidra - drama romantica de Bogdan Petriceicu HASDEU Bogdan Petriceicu HASDEU Razvan si Vidra Razvan si Vidra este o drama romantica care are ca tema exaltarea trecutului glorios si critica prezentului decazut.

Ideea este ca lupta pentru putere aduce nenorocire unei tari si a persoanelor implicate.

Subiectul este inspirat din istoria Moldovei. Razvan, un tigan eliberat de pe una din mosiile manastiresti, devine, datorita climatului de instabilitate politica, creat de lupta pretendentilor la tron, pentru scurt timp, domn. Compozitia dramei este realizata in cinci parti numite canturi, fiecare avand cate un titlu, care sintetizeaza continutul. Drama este realizata in versuri si dovedeste indemanarea autorului de a versifica.

Primul cant are ca titlu Un rob pentru un galben. Actiunea se petrece intr-o piata din Iasi. Razvan vine si gaseste o punga pierduta de boierul Sbierea. El da pungaunui sarac, Tanase, dar acesta la inceput refuza sa primeasca pomana de la un tigan. Apoi vazand nobletea sa, ia un galben lasandu-i pe ceilalti sa fie dati altor saraci. in manastire Razvan a invatat sa scrie si sa citeasca, fiindca instructia aceasta o primeau doar fii de nobili si clerul. Razvan scrie un pamflet la adresa domnului, pe care-1 afiseaza in piata. Targovetii il citesc si rad. in piata vine boierul Basota, marele armas, cu un grup de osteni si-i aresteaza pe targoveti. Razvan nu poate rabda ca altcineva sa fie pedepsit in locul sau si se autodenunta, desi stie ca va fi pedepsit cu moartea. Boierul Sbierea vine si vede punga la Razvan. Constata lipsa unui galben si-i,cere lui Basota sa i-l dea pe Razvan rob pentru un galben, Razvan redevine rob desi ar fi preferat sa fie ucis.

in cantul al doilea, care are ca titlu Razbunarea, Razvan este capitan de haiduci si actiunea se desfasoara in codru. Boierul Ganea dorind sa se casatoreasca cu Vidra, nepoata vornicului Motoc, vine in codru si-i cere lui Razvan s-o rapeasca pe Vidra. Familia voia s-o trimita la manastire pentru ca sa nu instraineze averea familiei prin casatorie si sa decada im- randul marii boierimi. Haiducii o rapesc pe Vidra dar il prind si pe boierul Sbjerea. Razvan are prilejul sa se razbune dar autorul ii imprumuta teza sa despre nobletea innascuta in suflet, morala si nu prin nastere. De aceea ii da drumul boierului Sbierea dupa ce ii spune plin de patos retoric: "Razbunarea cea mai crunta este cand dusmanul tau E silit a recunoaste ca esti bun si dansu-i rau."

Vidra este impresionata de aceasta "noblete morala", pe care o arata Razvan, refuza sa plece cu boierul panea si cere sa ramana in codru cu Razvan. in cantul al treilea, intitulat Nepoata lui Motoc, actiunea se petrece in Pojonia, in tabara armatei polone, unde Razvan si toti haiducii sai s-au irirolat ca mercenari. Dupa o batalie, in care oamenii sai au aratat multa vitejie, Razvan este numit capitan. Vidra ii spune ca pentru ea a fi capitan este nimic, desi Razvan este mandru de aceasta numire. Razvan devine un ambitios si-si propune sa urce in ierarhia sociala pentru a fi demn de pozitia sociala a Vidrei.

in cantul al patrulea, intitulat inca un pas, Razvan se gaseste dupa o alta batalie castigata de poloni impotriva rusilor, in care el a avut un rol important. Hatmanul polon il ridica la rangul de polcovnic, adica sa fie unul din conducatorii armatei polone, desi sleahticii poloni se opun. La Razvan vine o delegatie secreta din partea rusilor si-i propun onoruri, bani, ca, sa treaca in armata lor. Razvan insa este cuprins de dorul de tara si vrea sa se reintoarca: " Fie painea cat de rea / Tot mai dulce mi se pare, cand o stiu din tara mea". De aceea cand vine o delegatie de boieri trimisi de Aron Voda, care-1 cheama ca hatman, el refuza sa participe la luptele armatei polone cu Moldova si pleaca in tara.

in cantul al cincilea, intitulat Marirea, actiunea se petrece in cetatea Sucevei, dupa mai mult timp. Sosit in tara, Aron Voda ii ofera lui Razvan functia de hatman, adica de comandant al armatei. Fiind casatorit cu Vidra, Razvaa intrase in randurile marii boierimi si in mod firesc putea ocupa o functie inalta. El nu se multumeste cu acest rol social important. Personajul iese din teza lui Hasdeu a nobletei morale, se dovedeste viu, violent, obraznic si viclean, asa cum a fost Razvan cel real. il va inlatura pe Aron Voda, se autoproclama dornn dar boierii nu-1 accepta. Tara este atacata de armata polona, cetatea Sucevei este asediata si infometata. Boierul Basota deschide portile cetatii. Pentru a salva cetatea, Razvan si vitejii lui se bat cu multa hotarare. Polonii sunt alungati dar Razvan este ranit grav. El este adus in fata Vidrei si va rosti inainte de moarte cateva replici de un retorism patetic si moralizator, asa cum ii placeau autorului. El mediteaza pe tema fortuna labilis contempland cadavrul boierului Sbierea, afirrtiand ca puterea si averea sunt o

iluzie inselatoare. Cei fara minte se zbat toata viata, ca sa le obtina dar in fata mortii afla adevarul, ca valoarea omului este sufletul sau. Sensul mesajului moralizator clasicist este ca mandria, ambitia, lupta pentru putere genereaza, ca si patima avaritiei, nenorociri si moarte. De aceea cultivarea virtutilor morale este sansa de a fi a omului, a societatii, a sufletului.

Caracterul romantic rezulta din faptul ca ascensiunea lui Razvan de . la rob eliberat la. capitan, polcovnic, hatman, domn e"ste exceptionala in imprejurari exceptionale. Tema, eroii, subiectul pot fi interpretate ca o poveste de iubire cu sfarsit nefericit. Evaziunea in codru ca haiduc, rapirea Vidrei, felul in care haiducii canta o doina sunt tot atatea elemente romantice. Chiar lovitura de stat prin care Razvan il va inlatura pe Aron Voda este romantica. El devine din angelic, demonic.

in piesa avem si unele elemente realiste, in sensul ca tema, eroii, subiectul, conflictul sunt luate din realitatea social-istorica. Scriitorul se documenteaza ca un istoric si actul de creatie este o elaborare pe baza unor realitati. Boierii Basota, Sbierea, Ganea sunt tipuri bine conturate ei reprezinta respectiv boierul autoritar, avar, arivist, ca ipostaze ale prototipului boierul. Avem si elemente de analiza psihologica, care combinate cu tipizarea, dau conturul eroilor. Razvan poate fi interpretat si din unghiul esteticii clasiciste. El poate fi h inceput generosul iar apoi ambitiosul. Sbierea este avarul, Ganea arivistul, Vidra orgolioasa. Aceste trasaturi general umane reflecta bine modul de a gandi al autorului. Sinteza estetica se realizeaza pe structura romantica a dramei, in care nuantele si elementele realiste, clasiciste se integreaza armonios.

Drama Razvan si Vidra a constituit un model, pe care l-au urmat Vasile Alecsandri in Despot Voda, Alexandru Davila in Vlaicu Voda, Barbu Stefanescu Delavrancea in trilogia Apus de soare, Viforul, Luceafarul. Razvan si Vidra - drama de Bogdan Petriceicu Hasdeu.

Bogdan Petriceicu HASDEU Razvan si Vidra Publicata in anul 1867, cu titlul Razvan-Voda, lucrarea va primi titlul Razvan si Vidra la a treia editie, in 1869. Razvan si Vidra este prima mare drama istorica romaneasca si una dintre cele mai hune drame din literatura romana" (G. CalinescU). in vederea realizarii piesei, Hasdeu a utilizat informatiile oferite de cronica lui Miron Cos-tin, de studiul istoric consacrat lui Razvan de Nicolae Balcescu, apeland totodata la o serie de cantece haiducesti si balade, unele transcrise din culegerea lui Vasile Alecsandri, altele creaie de el, pe baza unor idei preluate din poezia populara. Piesa este, prin urmare, inspirata dintr-un fapt real: domnia lui Stefan Razvan in Moldova, timp de patru luni, in anul 1595.

Razvan si Vidra prezinta de-a lungul a cinci canturi, ascensiunea lui Razvan, de la conditia umila de tigan dezrobit" la cea de domn. Este o drama a pasiunilor mistuitoare, fapt anuntat de Hasdeu prin textul preluat dintr-o veche carte bisericeasca: Marirea desarta si iubirea de arginti, acestea sunt neste neputinte iuti ale sufletului" (Mitropolitul Teofil, Cazania, 1644). Cantul I, Un rob pentru un galben, dezvaluie principalele date ale dramei interioare pe care o traieste Razvan. Acesta, tigan dezrobii", stiutor de carte si persoana curajoasa, se confrunta cu prejudecatile celor care vad in neamul sau o semintie condamnata la inferioritate. Cersetorul Tanase refuza punga cu galbeni pierduta de boierul Sbie-rea si gasita de Razvan, pentru motivul ca nu poate primi pomana de la un tigan (De la tigan pomana?"). intr-un final, cersetorul va accepta doar un galben. Desi recunoaste meritele lui Razvan, Tanase nu-i poate uita originea: Dumnezeu sa mi-te-ajute, precum tu m-ajuti pe mine;/Zilele tale sa curga tot zile lungi si senine; /Iar nevoia sa doboare pe-ori-cine-ti va fi dusman!/ Ramai sanatos, baiete! Ce pacat ca esti tigan!"

Razvan va incerca sa depaseasca limitele a-cestui handicap, acestei fatalitati absurde, impuse de societate. Vataful Basota intareste cu multa brutalitate opinia generala despre originea lui Razvan: Lucru vrednic de mirare!/Un tigan sa scrie stihuri, n-as fi crezul-o ()/Ciudat! Sa stie carte o jivina de tigan!" Boierul Sbierea il a-cuza pe Iiazvan de furtul pungii cu galbeni si doreste ca acesta sa-i devina rob in loc de despagubire".

Cantul II, Razbunarea, il infatiseaza pe Razvan in codrii Orhe-iului, in postura de capitan de haiduci, dupa ce scapase dintr-o ro bie de spaima, cum numai duhul cel rau,/ De-ar putea sa biruiasca, ar robi pe Dumnezeu".

Generozitatii lui Razvan i se opune, intr-o antiteza ostentativa, ava-ritia monstruoasa a lui Sbierea, care avea sa cada tocmai in mainile cetei de haiduci. Desi Razvan are prilejul de a-i plati lui Sbierea tot raul pe care i-1 facuse, el se decide sa-1 lase slobod, caci: Razbunarea cea mai crunta este cand dusmanul tau/E silit a recunoaste ca esti bun si dansu-i rau!" in acest al doilea cant, autorul scoate in evidenta curajul lui Razvan, dorinta de libertate si de dreptate, nevoia acestuia de a face fapte mari, generozitatea sa. Cand Tanase ii relateaza ca o nebuna de tiganca" 1-a visat domn, Razvan raspunde ingandurat: Ciudat", lasand sa se intrevada o preocupare interioara nemarturisita. intalnirea cu Vidra, nepoata lui Motoc, nu face decat sa scoata la lumina nevoia lui Raz-van de a se remarca, de a depasi limitele unei conditii obscure. Vidra este din prima clipa cucerita de vitejia si loialitatea lui Razvan: Asji mandra, capitane, ca sa sirang o mana, care,/Nu voieste sa-si razbune decat numai prin iertare!" Cantul al III-lea poarta titlul semnificativ de Nepoata lui Motoc. Ambitia Vidrei ii picura in inima lui Razvan setea de glorie. in acest cant, Razvan

este ostas lesesc. Vidra doreste sa starneasca ambitia lui Razvan, pentru ca acesta sa se straduiasca sa ajunga pe cea mai inalta treapta sociala: Setea de-a mer-genainte Iata ceea ce-ti lipseste, /Acea sete care frige si-ngheat,a inima meal/Dar trebui s-o aibi, Razvane!/Eu vo-iesc, s-o vei avea! "Pentru a-1 imboldi, ea i-1 da ca exemplu pe Sbierea, care prefera sa fie prizonier si amenintat cu moartea decat sa se desparta de banii cu care s-ar putea rascumpara: Vezi! invata de la dansul patima ce vrea sa zica!/Acest om pentr-o lescaie, acest om pentr-o nimica/Va suferi cu placere, Jar sa scoata un suspin/Robie, lanturi, rusine, batai, inchisoare, chin".

Patima avaritiei, dusa de Sbierea pana la paroxism, este prezentata de Vidra lui Razvan ca un model demn de urmat: O! daca si tu, Razvane, ai simti asa de tare/Mandra patima de-a creste tot mai mare si mai mare, /Precum Sbierea mii de galbeni din nimic a secerat,/Tu dintr-o capetenie ai ajun ge imparat!". intr-adevar, faptele de vitejie il impun pe Razvan, acesta ajungand capitan, apoi polcovnic in oastea leseasca. Vidra il vrea insa tot mai sus. Razvan se lasa prins de patima puterii, ceea ce face ca nobletea sa sufleteasca sa fie sufocata de dorinta implinirii telului cu orice pret.

Cantul al IV-lea, inca un pas, ni-1 infatiseaza pe Razvan polcovnic lesesc, mistuit insa de dorul patriei sale. Razvan refuza cu demnitate oferta de a deveni hatmanul ostirii lesesti si de a lupta impotriva tarii sale. in schimb, cand boierul Basota, trimisul lui Aron-Voda, domnul Moldovei, ii propune sa devina hatman in Moldova, accepta fara sa se gandeasca prea mult. Pentru Vidra ascensiunea lui Razvan este acum realitate: Ti-a mai ramas /Sa faci pe calea maririi un singur, un singur pas!". Finalul cantului il prezinta pe Razvan, cuprins si el de patima maririi: O, da! Voiesc a fi mare, precum Sbierea ctx gramada/Voieste mo vile de-aur numai la dansul in lada!". in ultimul cant, Marirea, Razvan nu ezita sa se foloseasca de pozitia sa de hatman pentru a pune mana pe tronul Moldovei. Cea care incearca de aceasta data sa-1 opreasca este Vidra, tulburata de un vis premonitoriu.

Razvan provoaca o razmerita impotriva lui Aron-Voda si ajunge domn. Tradat de Basota, care le deschide lesilor portile, Razvan se arunca in lupta si este ranit. Replica lui Razvan, aflat in pragul mortii, are o tenta moralizatoare, exprimand zadarnicia patimilor omenesti: Nu-mi ziceai tu, oare, Vidro, sa fiu intocmai ca Sbierea? /Eu cu cinstea si marirea, el cu prada si averea!/Dar cei mai trebuie acuma mii de galbeni in gramezi?/Ce-mi foloseste domnia? Pe-a-maridoi aci ne vezi/ Praf pulbere si cenusa! Nebuni, ce din lacomie, /El pentr-o biata lescaie, eu pentr-un ceas de mandrie ()" Cu drama Razuan si Vidra asistam la adevarata nastere a teatrului romantic romanesc. Caracterizare - Razvan - personaj principal in drama Razvan si Vidra de Bogdan Petriceicu HASDEU Bogdan Petriceicu HASDEU Razvan si Vidra (autor Bogdan Petriceicu HasdeU)

Razvan este un erou romantic, care actioneaza in imprejurari exceptionale (din rob tigan el ajunge domn al tariI). Acest suflet de vultur", inteligent, generos si curajos, traieste o drama personala din cauza prejudecatilor rasiale. Pana la intalnirea cu Vidra, Razvan se dovedeste un aparator al ideii de libertate, un spirit generos si dezinteresat, care se conduce dupa legile morale, nescrise, ale haiducilor.

Vidra, ambitioasa nepoata a lui Motoc, il fascineaza pe Razvan si, treptat, la inceput ex-primandu-si admiratia pentru calitatile lui, apoi aratandu-si dispretul pentru lipsa lui de ambitie, reuseste sa-i inoculeze dorinta de marire.

Orbit de ambitia Vidrei, Razvan se va lasa stapanit de patima devoratoare a maririi. El ajunge domn, dar este tradat si moare in lupta cu polonezii, care patrund in cetate. Razvan este un erou romantic - Vidra este eroina principala :: Razvan si Vidra de Bogdan Petriceicu HASDEU Bogdan Petriceicu HASDEU Razvan si Vidra in prefata dramei "Razvan si Vidra", Bogdan Petriceicu Hasdeu prezinta succint trasaturile personajelor sale: "caracterul infocat, generos, eroic si impresionabil al lui Razvan; caracterul ambitios, imperativ si orgolios al Vidrei; caracterul avar si las al lui Sbierea; doua caractere de taran romanesc, personificate in mos Tanase si in Razasul".

Razvan este un erou romantic, atestat istoric, un personaj exceptional care evolueaza in imprejurari exceptionale si care traieste emotii exceptionale de la bucuria maririi la amaraciunea si desertaciunea caderii. Razvan este un tigan rob eliberat ("Sunt tigan iertat, jupane: tiganul lui Dumnezeu"), care urca treapta cu treapta scara ierarhiei sociale, de la capitan de haiduci in codrii Orheiului, la locotenent, capitan si polcovnic in oastea leseasca, pana la hatman si domn al Moldovei, care are calitati deosebite de luptator, evidentiate la inceput prin atitudinea de razvratit social, apoi prin vitejia eroica in armata leseasca si moldoveneasca. La inceput, personajul este conturat in maniera populara, ca un erou legendar, aparator al celor asupriti, obiditi si amarati, razvratindu-se impotriva stapanirii si a boierilor hapsani:: "Frunza verde de negara,/ Decat un domn de ocara,/ Iar boieri misei si hoti,/ Mai bine la dracu toti!" Razvan este conturat, in mare masura, din perspectiva conditiei sale de tigan in antiteza cu generozitatea, inteligenta si stiinta de carte, surprinzatoare pentru orice roman: "Ramai sanatos, baiete! Ce pacat ca esti tigan!" (TanasE). Monologul rostit

de Razvan privitor la saracia in care se zbateau taranii, care compune un sugestiv tablou social si politic al Moldovei din secolul al XVI-lea ("Saracul taran ce-si pierde vitisoarele sau plugul,/ Robul osandit ce fuge blestemand biciul si jugul."), ideile despre adevar, dreptate, libertate exprimate cu profunzime de gandire impresioneaza pe cei din jur: "Sunt vorbe de sus, baiete, iar nu de-un om pamantean!/ O, Doamne, sa iasa tocmai dintr-o gura de tigan!". El traieste, in primul rand, "drama individului apasat de prejudecata publica" (G.CalinescU), de aceea starnesc uimire calitatile morale de exceptie, ca dorinta de libertate, demnitatea si constiinta propriei valori: "Nu cata ca-ti pare searbad si parlit obrazul meu!/ Ca nici noaptea nu-i balana, dar pamantul odihneste;". Comportamentul si faptele lui Razvan dezvaluie insusiri alese: stiutor de carte intro vreme in care si hatmanul de la curtea domneasca abia silabisea ("Dintre mii de tiganime, stiut-am sa-nva{ scrisoare,/ Sarbeasca si romaneasca, incat ajunsei de mic/in casa mitropoliei cel mai istet gramatic"), cinstit, sincer si corect cu cei din jur, ii marturiseste cersetorului Tanase faptul ca mama a fost romanca, dar tatal a fost tigan, ia apararea dascalului care citise pamfletul si recunoaste ca el este autorul ("El nu-i vinovat sarmanul; cantecul facut-am eu;/ L-am scris, l-am lipit si pace!"), chiar daca risca sa fie spanzurat pentru asta. Ca orice om inteligent pretuieste libertatea ca pe o componenta esentiala a fiintei umane, de aceea prefera moartea in locul statutului de rob: "Nu me-ti robi voi pe mineiNu me-ti robi! Mai degraba/ Veti pune-n lanturi furtuna, cu tunete si cu ploi,/ Decat s-ajung eu vrodata rob la unul dintre voi!/ Jupane! Eu cer osanda. Spanzuratoarea m-asteapta./ () intins la spanzuratoare/ Omul om sa fie slobod; decat rob, mai bine moare/S-apoi moartea-i inviere pentru cel dispretuit!". Razvan este dominat de o noblete umana superioara, fapt ce reiese din replica in antiteza intre miselia lui Basota si generozitatea eroului: "Dumneata mereu ne spanzuri s-astfel traiesti boiereste;/X--.) Eu n-as spanzura nici unul, ca sa pot ierta o mie". Aceeasi trasatura este evidentiata si de atitudinea lui Razvan fata de acela pe care il ura cu toata puterea si pe care, in loc sa-1 omoare ii iarta, redandu-i libertatea in ambele ocazii ivite pentru razbunare: "Razbunarea cea mai cruda este cand dusmanul tau/ E silit a recunoaste ca esti bun si dansu-i rau", ceea ce starneste admiratia Vidrei: "Rob, tigan, haiduc, de-oriunde soartea sa te fi adus,/ Un suflet cal dumitale isi va face loc in sus!".

Elementele romantice se impletesc cu elementele clasice, in construirea

personajului Hasdeu reusind o structura unitara, echilibrata, armonizand admiratia si respectul de exceptie pe care Ie starneste Razvan in ochii celorlalti cu o permanenta compasiune provocata de prejudecata inflexibila a oamenilor, idee ce devine aproape un laitmotiv, autorul pledand astfel in favoarea demnitatii umane. Astfel, vataful Basota isi exprima pretuirea sa pentru Razvan: "Sa-ti spui verde dumitale/ C-as avea si eu nevoie de-un tigan asa de rar./ Cam cutezator, cam tantos, dar destept si carturar"; Boierul Ganea este entuziasmat cand il cunoaste pe Razvan: "Dumneata? Sa fie oare? Sabia cea de vapaie,/ De care tremura tara?", iar cand vede ca Vidra il admira pe Razvan: "Dumneata sa stai la vorbace-njosire!c-un talhar!"; Hatmanul lesesc ii admira vitejia si curajul in lupta, spunandu-i "ostasul cel mai viteaz", caruia "tara mea-ti datoreaza izbande stralucitoare", dar cand afla ca Razvan este tigan ramane uimit: "O, Doamne! Tu tigan? /Nu-mi place gluma!". Pentru calitatile sale de exceptie care contureaza un om generos, pasional, eroic, devotat, curajos, viguros, aparator al ceter obiditi, Razvan a fost ales capitan de haiduci, luptand pentru valori morale superioare ca dreptatea, adevarul, ajutorarea celor umili, pe care-i ocroteste. Razvan este un autentic patriot, iubeste Moldova cu toata fiinta lui, iar dorul de tara il cuprinde mistuitor, atunci cand este o vreme departe de ea: "Nu, hatmane! Niciodata!Fie painea cat de rea,/ Tot mai dulce mi se pare, cand o stiu din tara mea!" ii raspunde atunci cand leahul vrea sa-l convinga sa lupte impotriva romanilor. Razvan este revoltat de aceasta idee: "Dar nu ma bat cu romaniinu; astai peste putinta!" Sensibil, sentimental si om de onoare, Razvan este delicat si iubitor fata de ideea de femeie ("Femeie! De cand pe dansa o facuse Dumnezeu,/ El nu mai face nimica, fermecat de lucrul sau,/ Si privind cu multumire la lumea cea zambitoare"), fata de Vidra: "O, tu, femeie mareata! Tu un inger! Tu o zana!/ Tu, ivire minunata ce-mi rasai ca o lumina!", iar respectul si veneratia pe care le simte in legatura cu ideea de mama le exprima emotionant intr-un adevarat elogiu: "Sarmana maica, ce poarta copilu-n sangele sau,/ Ca sa-i dea suflarea vietii, duce chinul cel mai greu,/ Cu cantecul ei ne-nvata, cu Iaptele-i ne nutreste;/ Cand plangem noi, ea, draguta, cun zambet ne linisteste/ Si plange cu bucurie vazandu-ne ca zambim;/ Maica, cea dintai fiinta pe care noi o iubim,/ Cea dintai ce ne iubeste". Nu numai destinul, dar si firea lui Razvan se schimba dupa ce se indragosteste de Vidra, care-i inoculeaza cu fermitate patima maririi, fapt receptat si de celelalte personaje ale dramei: "Dracul ne trimise-n cale pe nepoata lui Motoc!/ Sarmanul

Razvan, acuma nu-i om, ci-i un naparstoc,/ Pe care Vidra mi-l misca si-l intoarce fara preget". Ea este cea care sadeste in Razvan "setea de-a merge-nainte", dandu-i ca exemplu pe Sbierea, care este impatimit de bani si indura orice pentru a-i avea: "O! daca si tu, Razvane, ai simti asa de tare/ Mandra patima de-a creste tot mai mare si mai mare,/ Precum Sbierea mii de galbeni din nimic a secerat,/ Tu dintr-o capitanie ai ajunge imparat!". Pe nesimtite, dorinta de marire ii cuprinde fiinta si, de la idealurile pure de dreptate si libertate de la inceputul dramei, el devine robul unor teluri egoiste, de autoritate si orgoliu nemasurat de marire, ajungand domn al Moldovei, incercand cu incapatanare sa-si depaseasca propria conditie umana, aceea de tigan. isi da seama prea tarziu de desertaciunea maririi, de faptul ca "Uitam ca viata-i o punte dintre leagan si mormant" si moare pe buze cu constientizarea originii sale: "Tigan! Tigan! Apa! Apa!". Moartea lui este o fatalitate, determinata de o tradare intamplatoare, Razvan fiind "un paria imbracat in hainele efemere ale puterii, in lupta cu un factor monstruos, de nedefinit, si in conditie cu atat mai tragica cu cat admiratia tuturor se amesteca cu o compasiune jignitoare. Destinul implacabil din tragedia greaca a fost inlocuit aici cu reaua nastere apasand asupra geniului." (George CalinescU).

Vidra este nu numai eroina principala si de exceptie a dramei "Razvan si Vidra", ci si un personaj de referinta din literatura romana. Vidra este nepoata vornicului Motoc, "acel groaznic barbat/ Care numai c-ombrancire patru domni a rasturnat" si vorbeste cu mandrie de originea ei dintr-un neam de boieri romani, al caror sange curge in venele ei: "S-al caruia falnic sange clocoteste cu putere,/ Ca talazurile marii, in pieptul meu de muiere". Fascinata fiind de generozitatea nobila a capitanului de haiduci, Razvan, care-1 iarta pe dusmanul ce-1 facuse rob "pentr-un galben", boierul Sbierea, Vidra pune in inaltarea barbatului toata puterea, tenacitatea diabolica a femeii orgolioase, intreg arsenalul unei arte de marire, care sa-i inalte alesul. inflacarata admiratie pe care i-o trezeste Razvan o face sa treaca peste deosebirea de rang social si de noblete dintre ei: "As fi mandra, capitane, ca sa strang o mana care/ Nu voieste sasi razbune decat numai prin iertare!", inca dinaintea aparitiei ei in piesa, aflam opinia celorlalte personaje despre Vidra; boierul Gane a indragit o "fata de neam", care "Din nenorocire, totusi, ea n-are mama, nici tata,/S-unchiu-sau vrea sa-i rapeasca mostenirea cea bogata,/ Luandu-si de gand s-o-nchiza calugarita la un schit"; Hotul II o intalnise la vanatoare: "Un fatoi ce calareste si-mpusca chiar, ca

un zmeu/ intr-o zi am intalnit-o alergand la vanatoare/ E voinica, n-am ce zice! Si-i frumoasa ca o floare"; Ciobanul comunica inca de la inceput ca Vidra este mandra si orgolioasa: "Vidra-i o fata semeata, bacsita cu fudulie,/ Care n-o sa bage-n seama nici chiar pe sfantul Ilie!". Aparitia Vidrei exercita o putere fulgeratoare si definitiva asupra lui Razvan, care este cuprins instantaneu de fiorul dragostei: "Tu mi-ai dat o lume noua, mi-ai deschis o noua cale!/C-un cuvant, c-o vorba numai, cu suflarea gurii tale,/ Ca domnul Hristos pe Lazar tu din moarte m-ai sculat!".

Personaj complex, Vidra este o prezenta feminina de exceptie, cu o puternica vointa, viguroasa, energica, clocotind de viata si foarte ambitioasa. insetata de marire, Vidra stimuleaza orgoliul si energia latenta a lui Razvan, folosind modalitati variate. Patima pentru bani care-1 stapaneste pe Sbierea este un exemplu pe care Vidra i-1 da lui Razvan, o pilda demna de urmat pentru evolutia personajului in drumul lui spre marire: "Vezi! invata de la dansul patima ce vrea sa zica!/ O! daca si tu, Razvane, ai simti asa de tare/ Mandra patima de-a creste tot mai mare si mai mare". Ca un adevarat strateg, Vidra adopta cele mai eficiente tactici de impulsionare si ambitionare spre marire a barbatului pe care-l iubeste cu inflacarare; atunci cand Razvan este fericit ca a fost inaintat la gradul de capitan in oastea leseasca, ea isi manifesta dezamagirea, reprosandu-i ca se multumeste numai cu atat ("Capitan? Ce mare treaba! Capitanu-i o furnica! o jucarie! E un covrig") si-1 dispretuieste pentru ca-i lipseste "setea de-a merge-nainte", amenintandu-1 cu dispret: "Fugi! Mi-e mila si mi-e jale! Mic, tot mic si iarasi mic/ () Eu te las! Te las, Razvane!". Vidra este o femeie viteaza, curajoasa si se arunca in lupta alaturi de Razvan fara a se teme de moarte, asa cum o descrie Hatmanul lesesc: "Acea femeie viteaza/ Ce te-nsoteste-n razboaie, infrunta moartea, vegheaza/ Pe campul de batalie, in rand cu ostasii mei,/ Pe care-ades ii intreceMinune dintre femei!". Ambitia si setea ei de marire n-au limite si atunci cand Razvan ajunge domnitorul Moldovei, ea ii ureaza entuziasmata: "Tu sa legi intr-o cununa toate tarile romane,/ incat de la Marea Neagra pan-la falnicul Carpat/ Sa nu domnesti ca un Voda, ci ca Razvan-imparat!".

Energica, vulcanica, ferma si iu.bitoare, cu o vointa si o tenacitate iesite din comun, Vidra a fost asemanata cu eroinele antice pentru echilibrul interior si discretia cu care-si suporta suferinta, reiesite din scena mortii barbatului pe care 1a iubit cu toata fiinta ei: "Nu vezi ca-i moarta si Vidra? N-a zis un singur cuvant/ Nici o vorba, nici un tipat privind pe Razvan ca moare !" (VulpoI). Referindu-se la acest personaj feminin incarcat de forta si energie, Eugen Lovinescu vede in Vidra o eroina "manata de ambitie: o femeie ce-si face din barbat un brat, pentru a-si realiza nesatul stapanirii si spiritul de initiativa, amestec din Doamna Chiajna si din Lady Macbeth". Caracterizare - Vidra - eroina principala a dramei Razvan si Vidra de Bogdan Petriceicu HASDEU Bogdan Petriceicu HASDEU Razvan si Vidra (autor Bogdan Petriceicu HasdeU)

Vidra este nepoata boierului Motoc, un intrigant, de la care a mostenit patima maririi: O muiere din neamul acelui groaznic barbat,/ Care numai c-o-mbran-cire patru domni a rasturnat". Ea reuseste sa declanseze dorinta de marire a lui Razvan. Femeie ambitioasa, impresionata de calitatile lui Razvan, Vidra recurge la orice mijloace pentru a-1 determina pe acesta sa urce pe treapta sociala cea mai inalta. Cu o vointa de fier, trufasa, Vidra stimuleaza energiile latente ale viteazului si dreptului Razvan. Convinsa ca acestuia i se cuvine, gratie calitatilor pe care le are, sa aspire la functii inalte, ea si-1 imagineaza pe Razvan imbracat in haina de hatman sau de domn.

Pentru a-si atinge scopul, Vidra i-1 da exemplu lui Razvan pe Sbie-rea, incearca

sa-i raneasca orgoliul, simuland un dispret total pentru lipsa lui de ambitie: Fugi! Mi-e mila si mie jale! Mic, tot mic si iarasi mic!/in desert din injosire eu ma-ncerc sa te ridic! ()/Eu te las! Te las, Razvane! Om tampit si sJiiciosl/O prapaste ne desparte: eu prea sus si tu prea jos!" Atitudinea Vidrei declanseaza intr-un final dorinta lui Razvan de a gusta din Jagurul de-a fi mare", de a urca pe cea mai inalta treapta sociala.

Vidra joaca in viata lui Razvan un rol nefast. Ambitia ei nemasurata, dublata de un egoism feroce, il imping pe acesta spre un deznodamant tragic. Vidra este si ea marcata de un destin, acela al neamului lui Motoc, de la care a mostenit patima maririi: Neamul lui Motoc nu poate s-aiba alta cugetare,/Decat numai-numai-numai vapaia s-ajunga mare!". RA,ZVAN SI VIDRA - MODEL DE ANALIZA, LITERARA, Genul dramatic :: Razvan si Vidra de Bogdan Petriceicu HASDEU Bogdan Petriceicu HASDEU Razvan si Vidra Declarandu-se discipol al lui Sofocle si Shakespeare, Bogdan Petriceicu Hasdeu ramane convins ca "trecutul unui popor poate sa invie numai intr-o drama istorica", asa ca scrie piesa "Razvan si Vidra", prima drama istorica de factura romantica, in versuri, intr-o viziune pasoptista asupra trecutului, in spiritul ideilor de la "Dacia literara". Piesa a fost reprezentata in 1867 la Bucuresti, de catre trupa lui Mihail Pascaly.

Sursele de inspiratie ale dramei "Razvan si Vidra" se afla inl "Letopisetul Tarii Moldovei" al lui Miron Costin, in studiul lui Nicolae Balcescu, "Razvan-Voda", precum si in folclorul romanesc sau in operele culte cu eroi tigani ale lui Puskin, Lenau, Alecsandri, Bolliac, Negruzzi.

Structura dramei, momentele subiectului, caracterizarea personajelor

Tema dramei o constituie evocarea unui moment din realitatile social-istorice ale Moldovei in involburatul si insangeratul secol al XVI-lea, ilustrand idealurile, pasiunile si ambitiile unor personaje romantice angajate cu patos in conflictele sociale, psihologice si morale ale epocii. Structura dramei "Razvan si Vidra" este subintitulata de Hasdeu "Poema dramatica in cinci canturi" si are un moto sugestiv pentru subiectul dramei: "Marirea desarta si iubirea de arginti, acestea sunt neste neputinte iuti ale sufletului" preluat din "Cazania" Mitropolitului Teofil (1644). Drama debuteaza cu o "Dedicatiune" in versuri adresata "Sotiei mele Iulia Petriceicu-Hasdeu" si semnata cu, initialele "B.P.H." Drama este structurata in cinci "canturi", fiecare purtand un titlu sugestiv si avand cate un moto semnificativ pentru subiectul actului respectiv. La fiecare "cant" sunt prezentate personajele, carora Hasdeu le spune "fete" si este precizat locul in care urmeaza sa se desfasoare actiunea.

Momentele subiectului: Expozitiunea. Cantul I, intitulat "Un rob pentru un galben", are ca moto un citat din "Letopisetul" lui Grigore Ureche, "sub anul 1564": "in Moldova au cei mici despre cei mari acest obicei de pier fara judet, fara vina si fara seama. Singuri cei mari judecatori, singuri parasi si singuri plinitori legii. Si de acest obicei Moldova nu scapa ". Locul actiunii acestui cant este o "piata in Iasi", unde se zareste "in fund o biserica". Tanase, un roman saracit in urma unui proces in care isi pierduse toata averea, cerseste "un banut" de la boierul Sbierea care se enerveaza pentru ca "banisorii nu s-arunca". Razvan, martor al scenei de mai sus, observa ca Sbierea isi pierduse punga cu bani, o ia si i-o da cersetorului Tanase. Acesta, desi "copilasii ii plang de foame", refuza sa ia "de la un tigan pomana". Razvan ii explica faptul ca mama lui era moldoveanca si numai tatal sau fusese tigan, sustinand ideea ca important este omul si nu culoarea pielii, deoarece "si painea de secara este neagra, dar hraneste". El este stiutor de carte si se eliberase din robie de doi ani: "Numai singur eu supt soare,/ Dintre mii de tiganime, stiut-am sa-nvat scrisoare". Tanase ia un singur galben din punga boierului Sbierea, o da inapoi lui Razvan, care o pune

in san.

Intriga. Targovetii se aduna in piata si roaga pe un dascal sa le citeasca pamfletul impotriva carmuirii, pe care Razvan il lipise pe un stalp si care este scris in metru popular: "Frunza verde de negara,/ De cand domneste in tara/ Petru-voda schiop si slut,/ De ras tara s-a facut!". Marele vataf Basota silabiseste pamfletul, isi da seama ca este scris "impotriva stapanirii" si vrea sa-1 spanzure pe dascal, considerandu-1 vinovat de scrierea poeziei. Razvan ia apararea dascalului si recunoaste ca el este autorul pamfletului: "() cantecul facut-am eu;/ L-am scris, l-am lipit, si pace!", prefacandu-se mirat ca este posibil "in tara moldoveneasca/ A omori pentr-un cantec o fiinta omeneasca?". Sbierea iese din biserica, zareste punga in san la Razvan, constata ca ii lipseste un galben si il vrea rob in schimbul galbenului. Razvan respinge cu fermitate robia: "Mai degraba/ Veti pune-n lanturi furtuna, cu tunete si cu ploi,/ Decat s-ajung eu vrodata rob la unul dintre voi!", preferand spanzuratoarea, deoarece "Omul om, sa fie slobod; decat rob, mai bine moare".

Desfasurarea actiunii. Cantul II se intituleaza "Razbunarea", are ca moto patru versuri ale poetului C.Bolliac: "Tiganul si clacasul/ Au fost gandirea mea;/ Stapanul, arendasul/ Si legea lor cea grea ", iar locul unde se desfasoara actiunea este "in codrul Orheiulur. Razvan este capitanul haiducilor, dupa ce trei ani fusese robul lui Sbierea, "o robie de spaima, () fost-am in lanturi". Cersetorul Tanase vine in codru sa se faca si el haiduc ("Auzeam mereu tot vorbe de capitanul Razvan"), ca sa-si razbune necazurile indurate din pricina boierilor nemilosi: "Decat sa mor in orase de cruzimea celor rai,/ Mai bine voi in padure, prin mine sa piara ei!". Boierul Ganea ofera lui Razvan o "simbrie" de sase sute de galbeni ca sa o rapeasca pe Vidra din mainile unchiului sau, care vrea sa o duca la schit sa o calugareasca, pentru a-i putea lua averea. Razvan rosteste un impresionant monolog, in care isi exprima credinta in dreptatea haiduceasca, deoarece "orasu-i o lighioana si numai codru-i crestin/ () Toti cei slabi, izbiti de soarta, de nevoi inconjurati,/ Afla-n codru mangaiere si ne dau nume de frati." Haiducii il aduc la capitan pe boierul Sbierea, prins in codru, care se vaicareste cu disperare atunci cand da cu ochii de Razvan: "Sunt pierdut!Preasfanta troita! Maica Precista! Sunt mort!". insa Razvan, scarbit de umilinta lasa a boierului, ii aminteste ca "Jupanului, ce-i cu dreptul de-a sedea chiar in divan/ Nu se cade sa se plece de frica unui tigan". intre timp, este adusa Vidra, care asista la judecata pe care o face Razvan

boierului Sbierea, pe care, desi il uraste pentru cruzimea cu care se purtase cu el atunci cand ii fusese rob ("ma legase-n zgarda, ca pe-un caine-n batatura"), il iarta cu marinimie, deoarece el este convins ca "Razbunarea cea mai cruda este cand dusmanul tau/ E silit a recunoaste ca esti bun si dansu-i rau!". Toti haiducii se opun >, eliberarii boierului Sbierea, se razvratesc impotriva tiganului pe care-1 jignesc, "se cunoaste ca-i tigan", numai Vidra, descendenta "din osul acelui vornic Motoc,/ De care Moldova-ntreaga mi se temea ca de foc", este impresionata de gestul nobil si inteligent al lui Razvan: "As fi mandra, capitane, ca sa strang o mana care/ Nu voieste sa-si razbune decat numai prin iertare!". Razvan se indragosteste de Vidra ("Ca domnul Hristos pe Lazar tu din moarte m-ai sculat!") si refuza sa o predea boierului Gane, inapoindu-i acestuia banii.

Cantul III are ca titlu "Nepoata lui Motoc", iar ca moto o maxima a lui Anton Pann: "Sa nu te blasteme cineva: s-ajungi sluga la cai albi si stapan femeie s-aibi!". Actiunea se petrece intr-o "tabara leseasca la marginile tarii muscalesti", iar Razvan este un viteaz luptator in armata leseasca, "Ostasul cel mai de frunte, barbatul cel mai vestit,/ Podoaba taberei noastre, un luceafar, o minune! ". Fostii tovarasi de haiducie ai lui Razvan, Vulpoi si Razasul, il urmasera la Iesi, dar regreta ca au parasit "tara si codrul blagoslovit", mai ales ca acum Razvan este sub puterea si influenta nefasta a Vidrei, care "mi-1 misca si mi-1 intoarce fara preget,/ Si la dreapta, si la stanga, nu cu mana, ci c-un deget!". Razvan este inaintat la gradul de capitan in oastea leseasca, dar Vidra este nemultumita: "Capitanu-i o furnica!/() Capitanii intr-o oaste? Sunt atatia, ca-n multime se lovesc coaste la coaste". Razvan se revolta, indignat:"Nu sunt un copil, de care sa-si bata joc o femeie", apoi este gelos pe capitanul Minski si marturiseste ca o iubeste cu patima pe Vidra: "dragoste fara teama nu se poate!". Sbierea fusese luat rob de tatari, de la care il luasera muscalii, apoi ajunsese robul hatmanului lesesc, iar acum, desi Razvan il iarta "pentru-a doua oara", boierul ii cere inapoi nu numai banii de care fusese jefuit de catre haiduci, tatari, muscali si Iesi, ci si dobanda aferenta: "Fii datornic bun de plata/ Razvanica, sufletele, sa nu uiti ca esti crestin/ Numai camata s-ar face noua sute, pe putin".Vidra ii admira boierului tenacitatea ("Vezi! invata de la dansul patima ce vrea sa zica!") si-i reproseaza lui Razvan lipsa de ambitie pentru marire: "Eu te las! Te las, Razvane! Om tampit si sfiicios!/ O prapasti* ne desparte: eu prea sus si tu prea jos!".

Cantul IV poarta titlul "inca un pas" si are ca moto versuri din "Jalnica tragedie" a lui Beldiman: "Pentru tigani s-au zis multe, ca sa nu fie primiti/ Caci rusine Eterici a fi cu, tigani uniti,/ Caci luandu-se Elada, de vor fi si ei ostasi,/ Vor cere cu tot cuvantul si ei sa fie partasi ". Actiunea se petrece in "locuinta lui Razvan intr-un orasel lesesc la marginea Moldovei".Vulpoi si Razasul comenteaza faptele de vitejie ale lui Razvan, ascensiunea acestuia in oastea leseasca, dar dorul de Moldova le sfasie inimile si este mai puternic decat devotamentul fata de polcovnicul Razvan. Boierul Sbierea vine la Vidra cu intentia de a-i cumpara mosia, "Patru sate, doua iazuri, mii de vite ramatoare/ Septe mori, o herghelie, s-o padure", deoarece unchiul sau murise. Mistuit si el de dorul de tara, Razvan respinge cu hotarare oferta lui Sbierea, ar vrea sa se intoarca in Moldova, mai ales ca aflase vestea ca lesii intrau in razboi cu moldovenii, iar lui ii este cu neputinta "ca bratul meu sa izbeasca/ Un piept de roman? S-aprinza o coliba romaneasca?". Hatmanul incearca sa-l convinga pe Razvan sa lupte impotriva romanilor "caci patria ubi bene (tara este acolo unde-ti este binE) si nu mai esti moldovean", dar Razvan este ferm, indignat si revoltat: "nu ma bat cu romaniinu; asta-i peste putinta!/ Nu, hatmane! Niciodata! Fie painea cat de rea,/ Tot mai dulce mi se pare cand o stiu din tara mea!" . intrucat hatmanul e gata sa-i dea in casatorie pe fiica lui si crezand ca Vidra ii e sora, ii propune s-o marite cu nepotul sau, Piotrowski, llazvan isi dezvaluie trecutul de hot, apoi ii marturiseste ca "Eu.. .eu sunt tigan", iar Vidra "nu soru-mea, ci sotie". Marele vataf moldovean Basota este trimis de domnitorul Aron-voda "cu solie la polcovnicul Razvan./ Ca sa-i spun ca-1 cheama tara, dandu-i un loc in divan", adica functia de hatman in Tara Moldovei. Razvan mediteaza asupra rolului pe care Basota 1-a avut in ascensiunea lui ("Acest om, fara s-o stie, m-a radicat pan-aici"), pentru ca daca nu "m-arunca-n robie", nu s-ar fi facut hot de codru, n-ar fi intalnit-o pe Vidra, care 1a impins "cu-ncetul la tinta cea mai inalta!". Bucuroasa si incantata, dintr-un orgoliu nemasurat, Vidra-i spune lui Razvan ca mai are "un singur pas" de facut in ascensiunea sa si anume "s-apuci cu fala scaunul lui Stefan cel Mare", idee care-1 cucereste definitiv: "O, nepoata lui Motoc ./Sufletul meu fara tine n-ar fi cunoscut

deloc/ Asta simtire ciudata ce-1 indeamna sa doreasca/ Jos la picioarele sale toata lumea sa priveasca!() Voiesc a fi mare".

Cantul V se intituleaza "Marirea" si are ca moto: "Asa s-a platit si lui Razvan raul ce-i facuse si el lui Aron-voda " (Miron Costin, cap.lL). Actiunea se desfasoara la "Palatul lui Razvan in Iasi". Tanase, Vulpoi si Razasul sunt acum capitani in armata moldoveneasca si se bucura de pacea incheiata petale diplomatica de catre trimisul lui Aron-voda, vataful Basota, cu armata leseasca. Poporul il aclama pe domnitor ("Sa traiasca Aron-voda"), dar acest fapt este unul trecator, pentru ca istoria a demonstrat- cum sustine Tanase - ca uratele moldovenilor sunt urmate de caderea de pe tron a domnitorilor: "ASa traiasca LapusneanulA, si-1 viclenira urat;/ ADespot-voda sa traiascaA, s-apoi mi l-au omorat/ ASa traiasca Stefan TomsaA, si-1 gonira ca pe-un cane;/ () asa-i romanul din fire." Razvan este hatman la Curtea Moldovei, dar nu-i mai ajunge "marirea" si vrea sa devina domnitorul tarii, insa Tanase, desi ii recunoaste meritele, considera ca un tigan nu poate ajunge sa ocupe cea mai inalta functie in stat: "Eu stiu ca-n tara Moldovei unul e Razvan, ma jur!/ Pacat ca-i tiganLa dracu!A,sta-i singuru-i cusur!" Razvan este insa hotarat sa domneasca, "Negresit una din doua: sau moarte, ori sa domnesc!", desi, de aceasta data, Vidra, care este insarcinata, are "o presimtire ciudata" si-1 sfatuieste sa astepte un moment mai potrivit. Razvan isi cheama capitanii si le spune sa organizeze inlaturarea de la tron a lui Aron-voda, prin manipularea poporului: "S-apoi sa facem ca norodul sa se scoale,/ S-adunandu-se cu gloata, mic si mare pe maidan, sa zbiere dobitoceste: ATraiasca voda RazvanA". Razvan devine domnitorul Moldovei, iar Hasdeu puncteaza aici cateva traditii stravechi privind inscaunarea, urarile pe care le primeste noul domnitor de la Soltuzul de Suceava, de la "baiatul cel mai sarac", de la capitanii sai si de Ia Vidra, care-i ureaza "domnie fericita" si sa ajunga imparat prin unirea tarilor romane, "Tu sa legi intr-o cununa toate tarile romane,/ incat de la Marea Neagra pan la falnicul Carpat,/ Sa nu domnesti ca un voda, ci ca Razvan-imparat!" Razvan le promite tuturor ca "La toti si Ia fiecare va da rasplata pe rand".

PunctuI culminant il constituie vestea ca tradatorul Basota a deschis portile si lesii au intrat in cetate, iar Razvan se arunca vitejeste in lupta, alaturi de capitanii sai, izbutind sa invinga pe dusmani, dar este grav ranit.

Deznodamantul. Razvan, adus pe brate de Vulpoi si Razasul, rosteste cu glas slab: "Am biruit si mor!", dandu-si seama abia acum cat de pretioasa este viata si cat de periculoasa este lacomia: "Ce-mi foloseste domnia? () Nebuni, ce din lacomie () pentr-un ceas de mandrie,/Necrutand nimica-n lume, nestiind nimica sfant,/ Uitam ca viata-i o punte dintre leagan si mormant!". Batranul Tanase murise aparandu-1 in lupta pe Razvan, care este in agonie si rosteste fatidic: "Tigan! Tigan! Apa! Apa!". Vidra este inmarmurita, "n-a zis un singur cuvant,/ Nici o vorba, nici un tipet", iar Razasul o acuza ca este vinovata de moartea lui Razvan: "Dar tu l-ai ucis, ciocoaica! Tu la moarte l-adusesi!".

Mijloace stilistice :: Razvan si Vidra de Bogdan Petriceicu HASDEU Bogdan Petriceicu HASDEU Razvan si Vidra Piesa "Razvan si Vidra" este o drama romantica, apeland la o serie de conventii si teme specifice romantismului, pe care Hasdeu le introduce cu maiestrie artistica intr-un cadru de istorie adevarata. Temele sunt construite in maniera romantica prin situatiile aflate in antiteza (trecut-prezent, calitati-tare morale, realitateaparenta): tema saracului imbogatit din intamplare care refuza bogatia (pierderea pungii cu galbeni a lui Sbierea si refuzul cersetorului Tanase de a o luA), a stapanului devenit robul robului sau (Sbierea este robul lesilor, al lui Razvan, fostul sau roB), a faptului de a rasplati raul cu binele (eliberarea lui Sbierea de catre RazvaN), a ridicarii -prin merite proprii - a celui umilit si dispretuit (ascensiunea lui Razvan de la statutul de rob la cel de domnitoR) etc. Procedeele retorice sunt, in general, declamative si se bazeaza pe exagerari, pe o viziune hiperbolica a realitatii istorice, modalitati specifice romantismului.

Repetitia folosita de Hasdeu are accente ideatice si este utilizata cu o mare varietate de modalitati de constructie: repetitia unui cuvant ("caci tu, tu ai fost pricina"); repetitia unui cuvant prin sinonimele sale ("si-1 intinde, si-1 anina, si-1 acata"); reluarea cuvantului de la finalul versului la inceputul versului urmator ("ba copiii m-au lasat/ Te-au lasat?"). B.P.Hasdeu foloseste o gama larga de figuri de stil, cum ar fi interogatii poetice, hiperbole, metafore, comparatii, antiteze, care demonstreaza o data in plus viziunea romantica a piesei. BOGDAN PETRICEICU HASDEU personalitate a culturii si literaturii romane despre Bogdan Petriceicu HASDEU

Caracterizarile cele mai cunoscute: - "un deschizator de cale" (Nicolae IorgA); - "un geniu universal" (George CalinescU); - "un print, un romantic si un erou" "geniu romantic"(Mircea Eiiade, 1937); - "un alt Heliade Radulescu"; - "un scriitor sarcastic"; - "intelectual de formatie enciclopedica"; - "lingvist, istoric, nuvelist, dramaturg, - romancier proiectul romanului "Ursita", istoric, orator, ziarist, director de reviste (Lumina, Satyrul, Columna Iui Traian si altelE). Ca poet, aduce elemente grotesti, "urate", prefigurand cu mult pe Arghezi, filozof si parapsiholog de renume; - un mare jurnalist politic (apropiat, ca forta polemica si unele idei, de "jurnalistul" EminescU); Fondeaza reviste de mare importanta pentru viata culturala romaneasca: -1858 Romania

-1859 - Foaia de istorie romana s.a. -1870 este un an crucial pentru Hasdeu: renunta la alte activitati culturale si se dedica filologiei si istoriei. Hasdeu filolog: "intemeietor al filologiei stiintifice": - cunostea 26 de limbi; acesta este domeniul in care se vadeste cel mai bine forta inteligentei sale; - profesor la Universitatea din Bucuresti. Cuvente den batrani (studiU) - vol.I: Limba vorbita intre 1550-1600; vol.II: Cartile poporane; - Principii de filologie comparativa; Etimologicum Magnum Romaniae - dictionar enciclopedic - lucrare conceputa monumental; au aparut 4 volume; cuvintele sunt descrise monografic si se arata si etimologia (origineA) lor; a ajuns doar pana la cuvantul "barbat"; - vine cu o teorie ce inseamna o contributie la dezvoltarea lingvisticii mondiale teoria "circulatiei cuvintelor"; va arata deosebirea dintre "fondul principal" de cuvinte si masa vocabularului care da "fizionomia unei limbi": combate pe filologii care nu inteleg importanta "fondului principal LATIN al romanei ("Principie de filologie comparativa ario europee" s.a.) Retinem imaginea Iui Hasdeu - lingvist si folclorist de exceptie: un deschizator de drum in lexicografia stiintifica si in folcloristicA stiintifica. - in poezie - voi. "Poesie"; voi. "Sarcasm si ideal" lirism declarativ; - in proza - nuvela "Duduca Mamuca" (controversata in epoca); - in dramaturgie: "Razvan si Vidra"- drama istorica, drama psihologica, drama sociala, cadre de epoca; tema: istoria medievala / (secai XVI-leA) o pagina "romantica ; Razvan - un personaj de exceptie: mai intai tigan rob (cu mama moldoveanca) are o ascensiune spectaculoasa ("aventurier renascentist") "gramatic", haiduc mercenar, ofiter polonez si, pentru cateva luni, domnitor pe scaunul lui Stefan; - Razvan imbina calitati (curaj, demnitate, bunatatE) si defecte (orgoliu nemasurat, sete de marire desarta);

- Vidra, personaj feminin interesant din familia vornicului Motoc (nepoata) "o volitiva", il conduce pe Razvan la glorie dar si Ia eseC). Hasdeu, inegal, dar fr egal Autorul de formaie enciclopedic i-a ncheiat opera literar pn la 30 de ani. Scriitorul, istoricul i filologul Bogdan Petriceicu Hasdeu a avut o cultur fabuloas, comparabil cu cea a lui Nicolae Iorga. Bogdan Petriceicu Hasdeu s-a nscut la 26 februarie 1838, n Cristinetii Hotinului (astzi n Ucraina). Din 1850 i-a continuat studiile liceale la Chiinu. n mediul universitar, Hasdeu era un personaj admirat pentru inteligena i memoria sa, dar mai ales pentru uurina cu care nva limbi strine. A urmat cursurile Facultii de Drept, ns era atras de literatur i de domeniul istorico filosofic. Primele sale scrieri au fost n limba rus. Nu si-a terminat studiile universitare la Harkov. Odata intors, el s-a inrolat in armata rusa. A luat parte, ca sublocotenent, la Razboiul Crimeei. Dar temperamentul sau independent nu s-a adaptat disciplinei militare, venind in Romania in 1856, anul Tratatului de la Paris. A fost numit judecator de Cahul, dar a fost curand destituit, deoarece milita pentru unirea Basarabiei cu patria-mama. Conflict cu Maiorescu n ianuarie 1860 a fost numit profesor la coala Real din Iai. Adversarii si au profitat de apariia dup doi ani a nuvelei Duduca Mamuca" pentru a-i intenta lui Hasdeu un proces. Acuzat de imoralitate i limbaj licenios, a fost exclus din nvmnt. n Duduca Mamuca" (Din memoriile unui studinte"), prima proz romneasc a lui Hasdeu, autorul joac rolul dublu al protagonistului i al naratorului. erban Cioculescu gsete nuvela o scandaloas mascarad libertin". Titu Maiorescu a fost n comisia care i-a interzis s mai predea, iar Hasdeu i-a pstrat resentimente toat viaa. La rndul su, Titu Maiorescu a avut i el un proces de moralitate la care a participat ca martor Veronica Micle. Sunt dou procese celebre de moralitate n epoc ai celor doi versani, Maiorescu i Hasdeu", a punctat criticul Iulian Costache. n 1865 Hasdeu s-a cstorit cu Iulia Faliciu, din Roia Montan. Apariia Istoriei critice a romnilor" (tomul I) i-a crescut prestigiul. Titu Maiorescu a trebuit s admit c Hasdeu era singurul care putea s realizeze o Istorie a limbii romne". n 1884, Academia Romn i-a ncredinat misiunea de a redacta un Dicionar al limbii romne", cruia i-a dedicat 14 ani din via, ajungnd numai pana la cuvantul "barbat". Un monument al limbii romane, dictionarul Magnum Etymologicum Romaniae a ramas neterminat, necesitand un efort supraomenesc.

Excesiv i nonformist In "Istoria critic a literaturii romne. 5 secole de literatur", criticul Nicolae Manolescu ncepe astfel prezentarea lui Bogdan Petriceicu Hasdeu: "Beletristic, Hasdeu a avut o genialitate precoce. Pn la treizeci de ani i-a ncheiat opera literar. Istoricul i filologul au supravieuit scriitorului, dar dup cincizeci de ani a venit o prematur senilitate. Romantismul hasdeian nu mai este de nimeni pus la ndoial, de cnd Mircea Eliade a scos la iveal principalele trsturi ale personalitii, prefand ediia din 1937: n acest sens poate fi numit Hasdeu romantic: n sensul c era copleit de o intuiie magic a Lumii i a Istoriei. Adic gsea corespondene i armonii ntre toate ordinele existenei - i credea c poate vedea originile, nceputurile, momentele acelea abisale n care se nteau neamurile, se creau legendele i se lumina contiina istoric". Hasdeu este monstruos" i mitic" n tot ce face, necuprins de tipare, spune Nicolae Manolescu, n "Istoria critic a literaturii romne. 5 secole de literatur", editat de Paralela 45. "Totul la el este excesiv sau dezordonat. Hasdeu seamn destul de bine cu un Heliade Rdulescu trind ntr-o epoc mai pozitiv". Imprevizibil, se supune doar canoanelor pe care singur le stabilete. Experimenteaz necontenit, lund pe cont propriu proza, poezia ori teatrul, iar dac vrem s-i gsim modele, acestea sunt att de numeroase i att de variate, nct se anuleaz unele pe altele, cci Hasdeu urmeaz rareori cu adevrat pe alii, tradiia reprezentnd-o n cazul lui acelai enciclopedism haotic n care i se nscriu propriile cunotine. Intuiia lui fiind extraordinar, este rareori ngrdit de prevedere critic", puncteaz Manolescu. "Hasdeu este un om de tiin tot aa de radical romantic cum este ca scriitor, bizuit pe o imaginaie i pe o erudiie deopotriv de fabuloase, comparabile cu ale lui Iorga. Tot ce iese din mna lui, tot ce vine n atingere cu el capt deodat un aspect straniu i vrjitoresc, nebulos i nelinitit, ca i cum ar aparine unei ordini supraumane de lucruri. Discutat n afara magiei pe care i-o confer personalitatea autorului, literatura propriu-zis a lui Hasdeu poate prea decepionant. De aici, nenelegerile dintre comentatori. Adevrul este c geniul hasdeian, att de frapant n totalitatea aciunilor sale, n-a produs nicio singur oper, care, luat n sine, s poat fi considerat genial. Imperfect ca artist i chiar veleitar uneori, Hasdeu nu este mai puin pasionant pn i n evidentele lui cusururi. Inegalul scriitor este n acelai timp i unul fr egal", explic criticul n "Istoria critic a literaturii romne. 5 secole de literatur". Atras de spiritism

n 1881 soia l prsete pe neateptate pe Hasdeu, acuzndu-l de infidelitate, mutndu-se la Paris, unde va sta pn aproape de moartea fiicei lor, cealalt Iulia, n 1888. Dispariia precoce a fetei, la numai 19 ani, l-a mpins pe Hasdeu spre porile depresiei i spre meditaii asupra morii nteleasa de el ca punct de unde incep"formele" fara sfarsit, care duc spiritul spre perfectiune. Intr-una dintre cugetarile sale testamentare, nota: "In ziua mortii Juliei Hasdeu a murit si tatal sau. El nu putea sa mai traiasca. Din mosi, el mostenea trei iubiri: patria, stiinta, femeia. Tot ceea ce era mai pur in aceste trei iubiri, chintesenta lor, o concentrase in fiie-sa, mare patrioata, mare geniu, mare femeie, ea devenise pentru el prisma tuturor iubirilor sale. Cand ea muri, patria- stiinta- femeia, totul murise pentru el". Cartea sa, Sic Cogito (1892) exprima o "viziune tragica de crepuscul". Capitolele sale ne introduc in sistemul filosofic al savantului dominat de logica si unde intalnim ecoul vechilor credinte asupra divinitatii. Durerea l-a ndreptat pe Hasdeu ctre spiritism, la fel ca i pe Victor Hugo. Astfel a construit la Cmpina, ntre 1894 - 1896, un castel-templu, n memoria Iuliei. La 25 august 1907, la vrsta de 69 de ani, dup o lung suferin, a trecut n nefiin, ntro csu din spatele castelului. Trupul su a fost nmormntat la Bucureti, la Cimitirul Bellu, n cavoul conceput tot de el, alturi de cele dou Iulii din viaa lui. Doar sapte - opt persoane l-au urmat pe B.P. Hasdeu pe ultimul sau drum. Era o zi caniculara, si cortegiul funerar a trecut repede pe strazile Bucurestiului. "Adevrul este c geniul hasdeian, att de frapant n totalitatea aciunilor sale, n a produs nicio singur oper, care, luat n sine, s poat fi considerat genial. Imperfect ca artist i chiar veleitar uneori, Hasdeu nu este mai puin pasionant pn i n evidentele lui cusururi. Inegalul scriitor este n acelai timp i unul fr egal" Nicolae Manolescu, "Istoria critic a literaturii romne. 5 secole de literatur" "Hasdeu era cosmopolit, cu deschidere european i cu afiniti spre spaiul german." Iulian Costache critic literar Intemeietor al lingvisticii Scriitor, lingvist, folclorist si istoric, profesor la Universitatea din Bucuresti. A condus numeroase publicatii satirice ("Aghiuta", "Satyrul"), istorice ("Columna lui Traian", "Arhiva istorica a Romaniei") si literar-culturale ("Revista noua"). A fost un infocat militant unionist, antijunimist si antidinastic. A scris versuri romantice de inspiratie sociala si fantastica ("Poesie", "Sarcasm si ideal"), proza de notatie

realista ("Duduca Mamuca") sau de evocare a trecutului ("Ursita"), drama istorica in versuri ("Razvan si Vidra") si comedie ("Trei crai de la rasarit"). Este recunoscut ca fiind unul dintre intemeietorii lingvisticii, filologiei si lexicografiei stiintifice romanesti. A fost primul lingvist roman care a folosit pe scara larga in lucrarile sale metoda comparativ-istorica ("principii de filologie comparativa ario-europee"). A formulat si argumentat "Teoria circulatiei cuvintelor" ("Cuvinte din batrani"). Folosind ca baza limba populara a proiectat un vast dictionar al limbii romane ("Etymologicum Magnum Romaniae"). A realizat prima ancheta dialectica prin corespondenta, din Romania. Fiind un bun cunoscator a limbilor slave a tradus si publicat numeroase documente rusesti, sarbesti si polone privind istoria Tarilor Romane. Spre sfarsitul vietii, fiind afectat de moartea fiicei sale Iulia, a fost atras de spiritism despre care a si scris o lucrare - "Sic cogito". Alte lucrari: "Ion-Voda cel Cumplit". Hadeu se integreaz n categoria acelor spirite plurivalente, frenetice i impetuoase, ce farmeca i descurajeaz n acelai timp. Ca romantic obsedat de completitudine, el sparge cu mult tiparele normalului. Orict s-ar ncerca o delimitare a activitii sale, aceasta nu poate fi, totui, rupt n dou, n tiinific i literar, deoarece natura personalitii lui este mult mai complex i orginal n structura ei simfonic. Hadeu devanseaz, n chiar structura intelectual a spiritului romnesc, formulele culturale de pana atunci, prevestind, ca homo universalis, personalitatea aproape neverosimil a lui Nicolae Iorga. Prin multitudinea preocuprilor, prin erudiie, prin fantastica sete de cunoatere, ca i prin voina inflexibil de afirmare a spiritului creator romnesc n spaiul culturii europene, Hadeu ramne un profet cultural i un om de bronz a carui icoan postum ne apare la dimensiuni legendare.

Etymologicum Magnum Romaniae, un vis nemplinit La 4 aprilie 1884, Bogdan Petriceicu Hasdeu se angaja n faa Academiei Romne s elaboreze un mare dicionar, ce urma a fi subvenionat, printr-un premiu anual, chiar de regele Carol I. n numele comisiei (format din Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri i B.P. Hasdeu), nsrcinat s fac propunerea celui considerat a fi capabil s realizeze o asemenea lucrare, mentorul Junimii cuvnta urmtoarele: Comisiunea a socotit c ntre brbaii cunoscui prin lucrrile lor filosofice i limbistice, precum sunt dnii Bariiu, Roman i Quintescu, acela care ar putea duce cu mai mult energie i succes aceast sarcin ar fi dl Hasdeu, cunoscut prin lucrrile sale limbistice i prin cunotinele sale filologice [1]. ntre membrii naltului for academic, B.P. Hasdeu era cea mai bun alegere, fiind singurul specialist n lingvistic, un motiv ce-a nlturat orice umbr de ndoial la fiecare dintre cei care i-au

exprimat votul pentru candidatura savantului [2]. Alegerea fiind fcut, filologului i se fixa subvenia anual de 6000 lei i termenul de definitivare a dicionarului, sase ani. La 1 iunie, citea academicienilor chestionarul coninnd 206 ntrebri i solicita tiprirea lui sub titlul Dotaiunea Carol I. Programa pentru adunarea datelor privitoare la limba romn (n zece mii de exemplare, cte cinci mii n fiecare tran), respectiv rspndirea acestuia n toate spaiile locuite de romni (Moldova, Muntenia, Dobrogea, Ardeal i Banat). Prin rspunsurile primite de la nvtorii steti, preoii i alte persoane de prin sate, semnatarii deveneau ntr-un fel colaboratori la nfptuirea marelui dicionar al limbii romne. O efervescen deosebit se producea n acel timp, fiecare dintre personalitile steti dorind s contribuie substanial la mplinirea rolului cerut. Mai mult, nsui B.P. Hasdeu, titanul culturii romneti, de neatins pentru cei mai muli, le scria pentru a obine date suplimentare ori lmuriri necesare pe marginea rspunsurilor acestora [3]. Operaiunea de strngere a informaiilor pentru Chestionarul lingvistic stimula n acelai timp dorina nvailor satelor de a culege preioasele reminiscene folclorice urmnd calea tiinific artat de savant. Chestionarele ofereau un cadru tiinific culegerii de informaii. Proiectul dicionarului gndit de B.P. Hasdeu avea dimensiuni vaste, greu de atins pentru un muritor. Avntul romantic spre depirea propriei condiii se ntrevedea i n modul cum privea materializarea a ceea ce numea el o carte de lectur pentru toi fiii naiunii [] care s fie citit ca o petrecere de familie serile la gura sobei. Viaa ntreag a neamului romnesc trebuia s palpite ntre filele sale, rzbind de-acolo faptele, ideile, obiceiurile. Voina i, poate, orgoliul l mpingeau a afirma c dicionarul su l va ntrece pe cel francez, elaborat de Maximilien Paul Emile Littr sau pe cel al limbii germane, opera lui Jacob Grimm [4]. Dicionarul unei limbi, scria el n prefaa tomului nti, trebuie s fie pentru un popor o enciclopedie a traiului su ntreg, trecut i prezent. n limb, o naiune se privete pe sine nsi ntr-o lung galerie de portrete din epoc n epoc [5]. Munca la dicionar era dezvluit nu doar prin tiprirea fscioarelor, ci i prin corespondena care l lega de cele dou Iulii ale sale, soia i fiica, care locuiau temporar la Paris. Eforturile savantului de a svri vasta lucrare pe care o acceptase erau dezvluite n misivele ctre fiinele scumpe din Oraul Luminilor: Din cauza Academiei, muncesc i eu peste msur mai ales la Dicionarul meu [6]; Din jurnale tii deja c s-a nceput tiprirea marelui meu Dicionar. Ce munc! [7]; Aicea toate sunt bune, dar cldura i munca m prpdesc. Eram ct p-aci s m mbolnvesc de ficat [8]; Eu muncesc acum de m spetesc, cci pn la Crciun trebuie s-mi ias a doua fscioar din Dicionar [9]; Sunt ocupat ntruna cu Dicionarul meu [10]; M -am apucat a lucra a patra fscioar din Dicionar i voi tii ct timp mi ia aceast colosal munc [11]; De dou sptmni lucrez zi i noapte la terminarea brourei a patra din Dicionar [12].

Publicarea primului tom n 1887 i tiprirea celor dou fascicule din tomul al doilea las academicienilor, reunii la edina solemn din 15 aprilie 1888, impresia c volumul de munc este uria i imposibil de materializat att de repede. B.P. Hasdeu era extrem de rezervat asupra lucrului la dicionar, afind mai degrab o atitudine optimist, ce contrasta evident cu lentoarea lui. Astfel, i linitea colegii, fcnd o demonstraie artificial [13] menit a-i convinge de reuita ncadrrii definitivrii Dicionarului n termenul stabilit. Dac nemic nu va veni s mpiedice acest ager avnt, menit din ce n ce mai mult a prinde la putere, lucrarea Etymologicului va deveni i ea mai uoar, mai ndemnatic, mai gata cu o oar nainte, anuna savantul n prefaa tomului al doilea, datat 25 martie 1887. Moartea fiicei, survenit n luna septembrie a anului 1888, eveniment tragic i traumatic pentru autorul Dicionarului, a frnat elanul acestuia, ntocmai cum se pronunase n prefaa amintit. Amuit de durere, pe punctul de a-i pierde minile, B.P. Hasdeu las de-o parte munca cea de civa ani pentru a se dedica publicrii operei literare a Iuliei, scris n limba francez, reunind poezii, proz, eseuri i schie dramatice. n paralel cu copierea i gruparea textelor, B.P. Hasdeu fcea demersuri prin coresponden, n Frana, pe lng diveri cunoscui ai familiei sale, pentru a o tipri la Editura Hachette & C-ie. Reuea tiprirea ei prin Stabilimentul Grafic Socec & C-ie i, se pare, printr-o colaborare onorific a Casei de Editur Hachette & C-ie. Astfel c n cursul anului 1889, cele trei volume, sub semntura Julie B.P. Hasdeu, apreau n colecia Oeuvres Posthumes. n acel an ncepuse a fi preocupat de spiritism i continuarea dicionarului trecuse, probabil, pe un loc inferior! Acest fapt n-a trecut neobservat de colegii academicieni i de cei apropiai lui care, se pare, l consiliau s reia munca la Dicionar, avnd rol chiar terapeutic pentru tulburarea sufleteasc ce-l chinuia dup teribilul oc. Ideea de a continua Etymologicul devenise un laitmotiv n comunicrile semnate de spiritul lui Alexandru, tatl savantului, probabil cu scopul bine orientat al cercului su spiritist s-l determine, de o manier sentimental, a se apuca din nou de treab. ns, dup cum remarca bine Paul Cornea [14], dei o perioad B.P. Hasdeu a ncercat s fie cel dinainte, convingerea i lipsea. i apoi, murind [Iulia], totul murise pentru el, nimic nu-l mai lega de vechile ocupaiuni care-l duseser att de sus n cariera tiinific. n acest sens, chiar continuarea Etymologicului se transformase din placere n povar, arta I. Oprian, marele savant negsind puterea de a-l duce la capt, dei arsese prea mult la flacra dorinei de a nzestra cultura romna cu un dicionar fr egal [15]. Timpul trecea neprietenos, savantul depunnd, cu siguran, eforturi supraomeneti pentru a produce tomurile urmtoare. Ultima fascicul din tomul al doilea a aprut abia la nceputul anului 1892, ncheindu-se astfel literele a, . n anul 1893 doar prima fascicul din tomul al treilea a fost prezentat. Termina i cea de-a doua fascicul n anul urmtor, iar n 1895 o anuna pe a treia. Ultima

fascicul, a patra, i ntreg tomul trei au aprut abia n 1896, ultimul cuvnt naintea Addendei fiind brbat. Regele, care oferise drept premiu anual cei 6000 lei pentru susinerea Etymologicului, i exprima, pe bun dreptate, la 18 martie 1894, nemulumirea legat de ncetineala lucrului la dicionar: Sunt tocmai 10 ani de cnd am ntemeiat un premiu anual pentru o carte cuprinztoare a tuturor cuvintelor limbei romne, aa de bogat n diferite expresiuni. Un nceput de erudiiune s -a fcut. Toi dorim s ne bucuram ntr-un timp nu prea ndeprtat de aceast lucrare nsemnat, i mai ales noi, care am trecut pragul unei jumti de secol din viaa noastr [16]. Abia n 1897, conducerea Academiei, probabil ca rspuns la anumite presiuni, hotra lmurirea situaiei privind redactarea dicionarului. Pn atunci, nimeni dintre academicieni nu a ridicat vreo obiecie cu privire la lenta materializare a tomurilor acestuia. Contientizaser, se pare, dificultatea realizrii unei asemenea lucrri, n care fiecare cuvnt era abordat, mai nti, sub forma cea mai cunoscut, apoi n vechile i noile forme dialectale, sub diversele sensuri, cu citarea surselor, artndu-i-se etimologia i fiind tradus n latinete i franuzete. Grandoarea i erudiia nceputului operei erau incontestabil caliti eseniale pentru a-i lsa timpul necesar ca ea s se ntregeasc. Apoi autorul trise o mare nenorocire care trebuia neleas Arhiva spiritist, cuprinznd manuscrisele medium-urilor lui B.P. Hasdeu, dar i file cu adnotrile acestuia, dezvluie cercettorului neputina resimit de savant pentru continuarea Etymologicului, i, un fel de revolt interioar a sa, c lucrul la dicionar devenise o piedic n desfurarea apostolatului su. De altfel, observm c lucrarea trecuse pe alt plan n momentul elaborrii capitolelor din Sic cogito. Capitolul Elemente biografice hasdeene n manuscrisele spiritiste prezint, ntre altele, date legate de preocuprile lui n privina continurii dicionarului, revelatorii pentru a nelege drama lui B.P. Hasdeu ntre simul datoriei nemplinite nc a savantului i dorina printelui de a sparge orice barier omeneasc pentru a fi cu copila sa. Moartea ei i reamintise de ceilali scumpi disprui, tat i frate, astfel c era ncercat de o nevoie vital de a-i contacta aproape zilnic. Cu siguran, spiritismul l consuma peste msur, dar i oferea sperana comuniunii cu ei, att de necesar pentru a-l ajuta s triasc. Surprins de abordarea direct a chestiunii Etymologicului de ctre preedintele Academiei, Nicolae Kretzulescu, n edina din 27 martie 1897, dei ar fi putut s bnuiasc dat fiind refuzul secretarului general, D. Sturdza, de a-i nscrie raportul anual asupra desfurrii redactrii dicionarului n programul sesiunii, B.P. Hasdeu nu a dorit s pronune niciun comentariu pe acea tem, reclamnd doar dou zile pentru a formula un rspuns. Istoriei Etymologicului pn la acel moment, prezentate de Kretzulescu, i-au urmat interveniile vicepreedintelui, Ion Kalinderu, i secretarului general, Dimitrie Sturdza. Lucrarea era admirabil, ceea ce academicienii au constatat fr rezerve. Att conducerea Academiei, ct i regele, care o susinea financiar, erau

nelinitii de incertitudinea finalizrii ei, dat fiind ritmul foarte lent al redactrii. La 29 martie, savantul oferea un rspuns tranant, punctual, n care arta c a respectat ntocmai planul lucrrii, iar Academia l-a acceptat cu ocazia prezentrilor sale pariale, sesiznd lipsa de obiectivitate n privina termenului fixat pentru elaborarea ei (cci, altfel, de ce ar mai fi admis fasciculele citite n forul academic?) i c se opunea categoric diminurii planului dicionarului, apreciat i invidiat de remarcabili lingviti europeni (Hugo Schuchardt, G.I. Ascoli, Gaston Paris i alii). Propunea ca, n 1897, lucrarea s fie continuat conform angajamentului, deoarece fusese nceput, i sugera ca, din 1898, s fie analizate dou soluii: 1) de a lucra gratis, renunnd la premiul anual oferit de rege, n situaia n care Academia ar fi preocupat doar de bani i 2) de a continua dicionarul prin subscripie naional, liber i nu sub egida Academiei, n cazul n care naltul for nu ar aprecia modul su de a-l elabora. Unica mea preocupaiune, declara B.P. Hasdeu cu acel prilej, este interesul neamului romnesc i onoarea Academiei Romne [17]. Rspunsul, derutant pentru participanii la edin, a creat o atmosfer tensionant n care nimeni nu propunea ns renunarea la Etymologicum Magnum Romaniae, aa cum fusese conceput de B.P. Hasdeu, i nici la contribuia acestuia. Titu Maiorescu avansa propunerea ca savantul s conlucreze cu alii, pe de-o parte, iar pe de alt parte, s renune la introducerile care, n opinia lui, erau foarte interesante ca articole, separat, i nu legate de dicionar cu care, considera el, nu aveau nicio legtur. Poziia lui era susinut, cum era de ateptat, de Ioan Sbierea, Nicolae Ionescu i Petru Poni care, n plus, insistau pentru redactarea unui nou dicionar, n paralel cu Etymologicul, ceea ce convenea de minune lui Ion Kalinderu, moderatorul discuiilor. Grigore Tocilescu, apropiatul lui B.P. Hasdeu, propunea Academiei s ofere acestuia 500 lei lunar pentru continuarea lucrrii dup planul propriu, iar separat s elaboreze dicionarul conform dorinei regelui. Intervenia profesorului Ion Caragiani, membru al Societii Junimea, turna de-a dreptul gaz pe un foc aat de orgolii, ce prea s nu se mai sting. Acesta se lansa n calcule raportate la ani, sume alocate i litere, concluzionnd c epuizarea alfabetului ar putea duce la cheltuirea a dou milioane i jumtate de lei. Observnd penibila atmosfer creat de un discutabil joc de culise, B.P. Hasdeu solicita plenului s treac la sistarea discuiilor i votarea propunerii formulate de Titu Maiorescu. Comisia, format din Nicolae Kretzulescu, Ion Kalinderu, D. Sturdza, Titu Maiorescu, Gr. Tocilescu, Nicolae Quintescu, Iosif Vulcan i Anton Naum, o vota n unanimitate. Astfel, decizia a fost luat ca, ncepnd de la 1 ianuarie 1898, publicarea dicionarului pe structura de pn atunci s nceteze, iar programa noii lucrri s fie ntocmit de o comisie format din cinci membri, unul dintre acetia fiind B.P. Hasdeu. La 3 aprilie 1897 erau nominalizai componenii comisiei nsrcinate cu

redactarea programei dicionarului nou. Acetia erau: B.P. Hasdeu, Ion Kalinderu, Titu Maiorescu, Dimitrie Sturdza i Grigore Tocilescu. Sesiznd paradoxul de a participa la elaborarea programei unei alte lucrri care va nlocui dicionarul su, savantul i declina poziia i refuza declarnd c dorea s continue pe al su Etymologicum Magnum Romaniae. La adresa Academiei prin care i se cerea s restituie rspunsurile la Chestionarul lingvistic, replica faptul c materialul este necesar pentru continuarea lucrrii, ntrind astfel ideea c ea se va produce. ntr-adevr, n anul 1898, aprea cel de-al patrulea tom, coninnd studiul Negru Vod. Un secol i jumtate din nceputurile statului rei Romneti (1230-1380), comunicat cu un an nainte, n trei conferine academice. Precuvntarea, datat Cmpina, 1 ianuarie 1898, cu care se deschidea volumul, anuna desprirea lui B.P. Hasdeu de dicionarul cruia i -a dedicat peste un deceniu de munc: Isprvind, mndru de cte am fcut, fcnd ceea ce am voit eu a face, las Etymologicului un mre adio, mngindu-m cu vorba stpnului meu: sunt multe lcae. Studiul Negru-Vod era nchinat ntemeietorului Regatului Romnilor, regelui Carol I. Primele dou capitole ale sale cuprindeau materialele publicate pn la apariia Istoriei critice a Romnilor i dup aceasta, iar partea a treia coninea aspecte legate de istoria ntemeierii rii Romneti. Cronica Basarabilor dintre anii 1230-1380, un text diplomatic, unul epic, o Addenda et corrigenda i un facsimil completau tomul ale crui coperi nchideau, dup cum am artat, doar introducerea la ceea ce ar fi trebuit s urmeze, adic volumul IV al Etymologicului, volum care nu a mai aprut niciodat. Cercetnd arhiva spiritist, cunoscnd astfel starea psihic i fizic a savantului dup moartea Iuliei, renunarea la dicionar era ca ruperea unui lan ce-l inea strns, ca o eliberare. Subscriem la opinia hasdeologului I. Oprian care arta c doar orgoliul l-a fcut pe savant s acioneze pentru continuarea lucrrii, n realitate, chiar dac pn la un punct va fi regretat sincer descrcarea de sarcina elaborrii Dicionarului, el trebuie s fi primit ntorstura lucrurilor ca pe o binevenit eliberare, ntruct pasiunea druirii totale pentru materializarea tezaurului lexicographic al limbii romne se stinsese de foarte mult vreme n sufletul su, iar cartea se continua ntructva n virtutea ineriei [18]. Ca orice proiect hasdean, planul dicionarului su era att de vast, nct integrala lui materializare ar fi cerut, poate, ceva mai mult dect durata unei viei omeneti, lucru de care era contient i filologul. Aspiraia lui ctre perfeciune, calitatea primordial a copleitoarei sale personaliti, sfidnd pe ct posibil limitele omeneti, a dus la o oper neterminat, deci imperfect. Dar tocmai imperfeciunea caracterizeaz pe omul de geniu, scria Mircea Eliade referindu-se la B.P. Hasdeu, artnd c nu lucrrile finite, ci antierele deschise pentru cei care vor veni poart marca geniului. Etymologicum Magnum Romaniae integral a rmas un vis nemplinit, dar att ct este reprezint o uria contribuie la cunoaterea autenticitii spirituale romneti, o fascinant oper literar, stimulatoare pentru apropierea noastr de folclor, de

etnografie, de istorie ntru descoperirea rdcinilor naiei. Referitor la Etymologicum Magnum Romaniae, Gustav Weigand scria c dicionarul ar fi fost o lucrare monumental pentru vastitatea cunotinelor savantului romn. De aceea, chiar azi rsfoind cineva dicionarul i dnd aa ntmpltor peste un cuvnt, cum ar fi bunoar basm, va gsi nu numai nsemnarea i etimologia cuvntului, dar i un tratat savant i speculativ expus n nu mai puin de 56 de coloane asupra basmului n genere, cu nenumrate explicaiuni i referine la o grmad de opere i autori din literaturi strine [19]. Al. I. Philippide a preluat sarcina de a realiza noul dicionar i, pentru c B.P. Hasdeu a refuzat s napoieze rspunsurile primite la chestionare, motivnd c va continua Etymologicul, a trebuit s rspndeasc alte chestionare, ns eforturile sale nu au dus la cuprinderea varietii lexicale pentru a domina lucrarea predecesorului su. Ridicndu-i-se misiunea de a realiza dicionarul, ntocmai cum s-a ntmplat i lui B.P. Hasdeu, Al. I. Philippide i nvinuia pe cei doi care i-au urmat ntru atingerea scopului Academiei de a obine un dicionar oficial, Sextil Pucariu i Ovid Densusianu, c i-au furat etimologiile. Ecourile campaniei de denigrare au rzbtut i n strintate pentru c n pornirea sa, Philippide i considera pe Hugo Schuchardt i pe ali filologi simpli recenzeni. Replica lui Sextil Pucariu, pe ton calm i echilibrat, cuprindea referirea la dou tipuri de etimologii: cele intrate n limba romna de demult nct nu li se cunoate descoperitorul i cele ntlnite n lucrrile strine publicate naintea celor ale lui Al. I. Philippide [20]. La invitaia lui Simion Mehedini de a publica un articol despre B.P. Hasdeu n revista Convorbiri literare, adresat la 20 septembrie 1907, Sextil Pucariu refuza artnd c a procedat la fel i n privina altor publicaii (Luceafrul i Junimea literar), motivnd c era dificil a scrie despre un om cruia i admiri genialitatea, dar i cunoti i greelile elementare. Pucariu l acuza pe savant de pseudoerudiiune, invocnd capacitatea lui de a transforma materialul srac i necomplet prin minuni de jonglerie filologic n trei volume ale Etymologicului. Cu toate acestea, recunotea: chiar n greelile lui era uria. Atitudinea lui Sextil Pucariu se dovedea intransigent, mai ales cnd afirma c se abine s scrie articolul ca s nu rmn din opera filologic a predecesorului su doar un nume mare [21]. Peste un sfert de veac, n edina academic de la 2 decembrie 1932, se exprima astfel: Perspectiva pe care vremea ne-a ajutat s-o dobndim, ne permite s aezm, cu toat admiraia, dar fr exagerri, la locul ce i se cuvine n istoria culturii noastre, pe acest brbat cu un talent att de strlucit i multilateral i de o att de rar originalitate, care a meritat desigur mai mult laudele dect uitarea contemporanilor [22]. Note bibliografice (1) Cornea, Paul. Etymologicum Magnum Romaniae biografia i fizionomia unei opere remarcabile. n: Introducere la: Hasdeu, B.P.

Etymologicum Magnum Romaniae, vol. I, Bucureti, Editura Minerva, 1970, p. V. (2) La 2 aprilie 1884. (3) Oprian, I. B.P. Hasdeu sau setea de absolut: tumultul i misterul vieii, Bucureti, Editura Vestala, 2001, p. 419-420. (4) Documente i manuscrise literare, III, Corespondena B.P. Hasdeu Iulia Hasdeu, ediie publicat, adnotat i comentat de Paul Cornea, Elena Piru, Roxana Sorescu, cu un studiu introductiv de Paul Cornea, Bucureti, Editura Academiei Romne, 1976, p. 210. (5) Hasdeu, B.P. Etymologicum Magnum Romaniae. Dicionarul limbei istorice i poporane a romnilor, tomul I. Stabilimentul Grafic Socec & Teclu, Bucureti, 1887, p. XVIII. (6) Documente i manuscrise literare, III, Corespondena B.P. Hasdeu Iulia Hasdeu, ed. cit., p. 186, datat: 7/19 martie 1885. (7) Ibidem, p. 196, datat: 25 aprilie 1885. (8) Ibidem, p. 203, datat: 18/30 iunie 1885. (9) Ibidem, p. 227, datat: 20 octombrie / 1 noiembrie 1885. (10) Ibidem, p. 232, datat: 8/20 decembrie 1885. (11) Ibidem, p. 300, datat: 12/24 octombrie 1886. (12) Ibidem, p. 336, datat: 12/24 martie 1887. (13) Oprian, I. Op. cit., p. 457. (14) Cornea, Paul. Op. cit., p. XIX. (15) Oprian, I. Op. cit., p. 467. (16) Analele Academiei Romne, seria II, tomul XIV, 1893-1894, p. 194. (17) Analele Academiei Romne, seria II, tomul XIX, 1896-1897, p. 154. (18) Oprian, I. Op. cit., p. 465. (19) Weigand, Gustav. Hasdeu ca filolog. n: Convorbiri literare, XLI, nr. 1169-1173, 1907, p. 1169. (20) Toruiu, I.E. Studii i documente literare, vol. XI, Bucureti, Institutul de Arte Grafice Bucovina, 1940, p. XXI. (21) Toruiu, I.E. Op. cit., vol. XI, p. 9-10. (22) Pucariu, Sextil. B.P. Hasdeu ca linguist. n: Analele Academiei Romne. Memoriile Seciunii Literare, seria III, tomul VI, 1932-1933, p. 199206. Rezumat La 4 aprilie 1884, Bogdan Petriceicu Hasdeu, singurul specialist n lingvistic dintre membrii Academiei Romne, se angaja n faa naltului for academic s elaboreze dicionarul etimologic, subvenionat de ctre regele Carol I. Rspunsurile primite la Chestionarul lingvistic, chestionar conceput de el i transmis n toate spaiile locuite de romni, au constituit preioase surse de informare pentru redactarea celor trei tomuri ale dicionarului. Dup 1888, anul morii fiicei sale, epuizat de suferina psihic, B.P. Hasdeu ncetinea ritmul de lucru la dicionar. Alte preocupri i alte orizonturi l chemau... n 1897, Academia Romn l elibera de aceast sarcin. Tomul al patrulea nu a mai

aprut. Doar introducerea lui, de vaste dimensiuni, a fost cuprins ntre coperi, precum o carte. Cuvinte-cheie: Hasdeu, etimologie, dicionar, lingvistic, chestionar, academie, spiritism. Dr. Jenica Tabacu este directorul Muzeului Memorial B.P. Hasdeu i expert atestat de Ministerul Culturii i Cultelor n bunuri arheologice i istoricodocumentare. Este preocupat de cercetarea vieii i operei lui B.P. Hasdeu. n viziunea ei, noile tehnologii sunt suport pentru cunoatere. Din acest motiv a implementat n muzeu sisteme moderne i atractive de informare: soluia infotouch i audioghidul. Dr. Jenica TABACU, Muzeul Memorial B.P. Hasdeu, Consiliul Local Cmpina Hasdeu, un frumos nebun al Arhivelor Romneti ntr-o vreme n care erudiia istoric i filologic avea nc un loc de frunte printre genurile literare, scriitorii acelor vremuri aduceau contribuia lor dezvoltrii artistice a literaturii precum i a metodologiei de cercetare istoric. Dar dintre numele de nvai ai timpului, patru sunt acelea care pot pretinde cu mai multe drepturi a fi luate n considerare. Cel dinti este acela al lui B. P. Hasdeu, n care contiina artistului n-a ncetat niciodat a sprijini pe aceea a savantului.(1) ntemeitorul lingvisticii, filologiei i lexicologiei noastre tiinifice, Bogdan Petriceicu Hasdeu, s-a nscut la data de 26 februarie 1838 la Crstineti, n fostul jude Hotin. A fost cel dinti istoric romn care a publicat n Arhiva istoric a Romniei,(2) editat tot de el, documente slave i izvoare ruseti, poloneze i srbeti(3) privitoare la istoria rilor romne. B. P. Hasdeu a activat i n domeniul arhivistic, ocupnd funcia de director general al Arhivelor Statului de la data de 17 mai 1876 pn la 1 aprilie 1900. Un basarabean, n slujba tinerei Romnii Descendent dintr-o veche familie boiereasc cu preocupri culturale, Hadeu a primit din familie o cultur aleas, specific clasei sociale de care aparinea. A studiat pn n anul 1856 la Vinia, Rovno, Camenia, apoi la Chiinu, unde tatl su fusese numit profesor. i-a continuat studiile la Universitatea din Harkov, n domeniul juridic. Profesorii acestei universiti i-au insuflat concepia cercetrii metodice, obiecte, bazat pe fapte, utilizat apoi n activitatea sa istoric. Dup Conferina de Pace de la Paris (18/30 martie 1856), B. P. Hasdeu trece n Moldova, stabilindu-se la Iai. n aceast perioad n Iai, se desfurau lupte pentru realizarea Unirii i pentru crearea unui stat constituional modern. Hasdeu se implic n lupta unionist, alturndu-se taberei progresiste, devenind implicit

un adept al lui Alexandru Ioan Cuza, al proiectelor sale de modernizare a societii i adversar coaliiei conservatoriste.(4) Venit n Moldova n 1856, B. P. Hasdeu a reprezentat o apariie insolit n peisajul istoriografic romnesc, unind o erudiie fr precedent cu o sclipitoare inteligen i un remarcabil spirit combativ.(5) Activitate politic Este numit de ctre caimacamul Nicolae Conachi Vogoridi judector la Cahul. n aceast funcie activeaz puin timp, fiind destituit tot de ctre Vogoridi pentru c refuzase s devin unealta lui politic. Cu sprijinul lui Cuza este numit la 18 ianuarie 1860 profesor de istorie i statistic la liceul din Iai, precum i custode la Biblioteca Naional, apoi bibliotecar al Universitii (de la 22 ianuarie 1862) fiind retribuit cu suma de 1000 de lei lunar. n anul urmtor, tot cu sprijinul lui Cuza, este transferat la Bucureti i numit la 18 august 1863 membru n Comisia Documental, instituie aflat n parteneriat instituional cu Arhivele Statului. La propunerea Ministerului Cultelor i Instruciunii Publice, el deschide la 14 octombrie 1874 un curs liber de filologie comparat asio-european, suspendat mai apoi de ctre Titu Maiorescu, n calitatea sa de ministru al Cultelor i Instruciunii Publice, iar la 4 iunie 1876 se redeschide ca urmre a deciziei lui Gh. Chiu, noul ministru n funcie.(6) Cum a construit Hadeu Arhivele Statului Reputaia sa de cercettor tiinific att n ar ct i n strintate fceau din Hasdeu un candidat pentru funcia de director general al Arhivelor Statului, post pe care l va ocupa ncepnd cu data de 17 mai 1876.(7) Tot n acelai an Camera Deputailor i creaz o catedr proprie la Universitatea din Bucureti, iar la 13 septembrie este ales membru al Academiei Romne, secia filologie. Recunoaterea internaional ca om de tiin este reprezentat de onorurile primite, fiind ales la 1883 membru al Academiei de tiine din Petesburg, iar n 1895 membru onorific al Academiei din New York. Publicaiile cu caracter arhivistic i documentar ale lui Hasdeu au contribuit la reputaia sa tiinific, i la accederea n funcia de director general al Arhivelor Statului. Astfel, n 1864 N. Kreulescu, ministrul Justiiei, Cultelor i Instruciunii Publice i ncredineaz sarcina de a umple lacuna ce exista pn atunci n organizarea Arhivelor Statului (8)i de a tipri Arhiva istoric a Romniei cea dinti carte a slavisticei la romni (9) din care pn la 1876 apar patru tomuri. Materialul documentar editat a fost clasificat astfel: 1. Documente inedite ne-romneti; 2. Documente inedite romneti; 3. Documente publice romneti; 4. Fragmente documentare.(10) n momentul cnd B. P. Hasdeu prelua conducerea Direciei Generale a Arhivelor Statului, instituia funciona n baza Regulamentului din anul 1872 fiind organizat n dou secii: Seciunea istoric i de stat i Seciunea Bunurilor publice. Prima

secie era condus de Eduard Coni, arhivist clasa I i prelua, pstra i ddea spre folosire materiale documentare create de instituiile administrative, legislative i judectoreti, precum i documente de o importana deosebit cum ar fi titlurile de proprietate ale motenitorilor de bunuri funciare aflai n conflict de succesiune conform articolului 750 din Codul Civil. Seciunea istoric i de stat conducea n acelai timp secretariatul i biblioteca documentar. Cea de-a doua secie a D.G.A.S., condus de D. G. Peacov prelua, pstra, prelucra i ddea spre folosite materiale documentare create de aezmintele ecleziastice, ale cror moii deveniser prin secularizare proprietatea statului, titlurile proprietilor achiziionate de stat prin cumprare, donaie sau schimb, actele comemorative i de fundaie, precum i sigiliile scoase din uz.(11) B. P. Hasdeu, din postura sa de director general al Arhivelor Statului, a ntocmit o adres Guvernului, intervenind pentru majorarea salariilor funcionarilor arhiviti n contextul stabilirii bugetului anului 1886/1887, nefiind ns acceptat de minister. Situaia Arhivelor Statului n momentul numirii sale Materialul arhivistic preluat pn n anul 1876 n cantitate apreciabil era adpostit n camerele i chiliile de la fosta mnstire Mihai Vod, care deveniser nc de atunci arhipline. Pe lng aceasta, n cteva camere din acest local mai funcionau Comisia culorii de verde i Legiunea a IV-a de gard civic. La intervenia lui Hasdeu pentru eliberarea lor, la data de 4 august 1876, Ministerul Cultelor i Instruciunii Publice face cunoscut Arhivelor Statului c vor fi eliberare anul urmtor, deoarece era nevoie de o rectificare a bugetului Ministerului de Interne n care s figureze banii de chirie pentru imobilile unde se vor muta cele dou instituii. Lipsa de spaiu pentru depozitarea materialelor documentare rezult clar din rezoluia lui Hasdeu pe adresa Ministerului de Interne prin care era anunat c, datorit reducerii cheltuielilor statului, instituiile menionate mai sus nu se vor mai muta: spre tiin, rspunzndu-se ministerului c este peste putin de a mai primi dosare n depozit, fiind lips absolut de local.(12) Pe lng lipsa de spaiu, localul Arhivelor Statului se afla ntr-o stare deplorabil, rapoartele repetate ale lui B. P. Hasdeu ctre minister n acest sens fiind doveditoare. Astfel, ntr-un raport din 3 februarie 1878 se arat clocalul Arhivelor i, cu deosebire partea n care se conserv actele proprietilor statului ... este departe de a ndeplini condiiunile unui edificiu destinat pentru o asemenea preioas instituie, deoarece camerele depozitelor nu numai c sunt aezate pe beciuri desfundate, dar se poate comunica cu interiorul lor prin nite galerii i coridoare seculare care nu prezint nici o soliditate.(13) Dup numeroase intervenii ale lui Hasdeu, ministerul, abia n martie 1880 anun c va trimite pe arhitectul Svulescu s fac un deviz pentru repararea camerelor eliberate de Comisia culorii de verde, ncperile corpului de gard i a localului vechi, precum i pentru o parte din mobilierul cancelariei. Devizul se ntocmete ns abia n septembrie i ministerul aprob suma de 1500 de lei. Aceast sum a

ajuns doar pentru cteva tencuieli n camera birourilor, reparaii de mntuial la o parte din acoperi i ceva mobilier pentru cancelarie. Cu o reparaie de mntuial i fr nici un rspuns pozitiv din partea ministerului la numeroasele rapoarte alarmante ale lui B. P. Hasdeu, localul Arhivelor Statului continua s se ruineze. La 30 iulie 1891 s-a prbuittavanul din coridorul camerelor de serviciu, iar la 24 decembrie acelai an o furtun a ridicat acoperiul de pe localul corpului de pompieri. Cutremurul din 29 august 1893 a provocat drmarea mai multor rafturi, astfel c peste 100.000 de dosare venind unele peste altele au ntrerupt comunicarea n depozite i ameninau s se drme i celelalte. Reordonarea dosarelor fiind imposibil din cauza lipsei de spaiu, Hasdeu cere ministerului nchirierea caselor lui P. Cecropide situate n strada Mihai Vod. Ministerul este nevoit s acorde nchirierea i dup montarea rafturilor se transport aici o parte din arhiva i publicaiile Arhivelor Statului, care se vor pstra aici pn la cldirea unui nou local. (14)Ruinarea continu a sediului Arhivelor Statului i nenumratele rapoarte ale lui B. P. Hadeu privind deteriorarea materialelor documentare determin ministerul s prezinte Camerei Deputailor un proiect pentru construirea unui local al Arhivelor Statului n jurul mnstirii Mihai Vod i cere lui Hasdeu la 11 iulie 1881 s se consulte cu arhitectul Al. Svulescu, dnd acestuia i indicaiile necesare. Pe 23 martie 1883 este invitat de minister s participe la lucrrile comisiei instituite pentru concursul n vederea examinrii proiectului pentru localul Arhivelor Statului ntocmit de numitul arhitect. Apreciind materialele documentare la justa lor valoare, Hasdeu manifesta o deosebit grij pentru conservarea n bune condiii i nenstrinarea lor. La patru luni de la preluarea conducerii Arhivelor Statului, decide ca documentele anterioare anului 1700 s nu fie scoase din Arhive, ci s se elibereze copii legalizate de pe ele, iar toate condicile cu copii de acte ale diferitelor mnstiri s fie concentrate la bibliotec sub denumirea deManuscripte. Tot n vederea conservrii materialelor documentare, Hasdeu comand la 10 septembrie 1892 un aparat fotografic pentru efectuarea de copii fotografice de pe unele acte istorice importante, devenite aproape ilizibile din cauza vechimii.(15) B. P. Hasdeu venise la conducerea Arhivelor Statului cu o experien acumulat prin munca efectuat direct cu materialele documentare de la Comisia Documental, unde a indeplinit funcia de membru i totodat de translator al documentelor slave. Aa se explic c n procesul de ordonare i integrare la fonduri a materialelor documentare se remarc o deosebit operativitate. S-a strduit ca Arhivele Romniei s devin un centru de cultur pentru elaborarea operelor de istorie, literatur i folclor dup modelul Arhivelor i bibliotecilor unde cercetase n anii studeniei. Cea mai frumoas misiune a Arhivelor este aceea de a nlesni pe brbaii de tiin n cercetrile lor istorice sublinia Hasdeu. Faima Arhivelor Romniei cretea peste hotare pe msur ce Hasdeu edita studii de istorie, filologie i folclor prin intermediul publicaiilor Istoria critic a

romnilor, Columna lui Traian, precum i n cele trei volume dinCuvente den btrni. Arhivele din Romnia (cu toat pasivitatea de care ddea dovad statul), prin pasiunea i munca asidu depus de Hasdeu , erau cunoscute i apreciate peste hotare, iar Regatul srbo-croato-sloven urma s-i organizeze Arhivele sale dup modelul de funcionalitate al celor romneti. Activitatea tiinific a lui Hasdeu n calitatea sa de director general al Arhivelor Statului s-a concretizat n cele trei volume din Cuvente den btrni (18781881)(16), editatarea Cronicii lui Zilot Romnul i Etymologicum magnum romaniae n 4 volume (1886-1898), ultima reprezentnd prima ncercare de realizare a unei enciclopedii naionale.(17) ncredinarea ntocmirii acestei opere sa datorat unei comisii din cadrul Academiei Romne, compus din Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri i B. P. Hasdeu. Comisiunea a socotit c ntre brbaii cunoscui prin lucrrile lor filozofice i lingvistice, precum sunt d. Bariiu, Roman i Quintescu, acela care ar putea duce cu mai mult energie i succes aceast sarcin ar fi d. Hasdeu, cunoscut prin lucrrile sale lingvistice i prin cunotinele sale filologice declara fruntaul Junimii, Titu Maiorescu. Hasdeu editase documente din Arhivele Statului n Arhiva istoric a Romniei (1864-1865), unde mai publicase, mpreun cu A. Papiu Ilarian (Tezaur de monumente istorice), ntr-un numr mai mare documente sau fragmente din biblioteci strine, misiune ncredinat de Ministerul Cultelor i al Instruciunii Publice.(18) Ataamentul acestuia fa de Arhive rezult din propria sa mrturie. n noiembrie 1884 fiind ales deputat de Craiova din partea Partidului Naional Liberal, declara: Jurnalele au publicat c mi-am dat demisia de la Arhiv pentru a rmne deputat. E minciun. De Arhiv nu m las odat cu capul. Mine m duc la Camer, fac un discurs i-mi dau demisia din deputat. Dac Camera va refuza, atunci rmn i deputat i arhivist.(19) Activitatea lui B. P. Hasdeu ca director general al Arhivelor Statului a fost una pozitiv. Ea se concretizeaz n primul rnd prin grija pe care a avut-o pentru pstrarea n condiii bune a materialelor documentare, strduindu-se s procure cele mai adecvate mijloace de conservare existente, s se construiasc un local corespunztor, precum i n aciunea ntreprins pentru napoierea materialelor mprumutate. Este cel dinti conductor al Arhivelor care depisteaz materiale documentare privind istoria Romniei n arhivele strine i obine copii de pe ele, care au fost publicate, nefiind pstrate n depozitele Arhivelor Statului. Din iniiativa lui s-a creat colecia de manuscrise, format din toate condicile de documente n copii sau original ale aezmintelor clericale. Istoricul este un ouvrier i un artist totdodat, scrie el n 1865, n prefaa primei ediii a lui Ioan-vod cel Cumplit. Acel interesant text noteaz principiile artei sale de istoric, atent nu numai la critica documentelor, dar i la compunerea lor n ntreguri care s aib o perspectiv i un colorit. (20)Prin Ioan-vod cel Cumplit,Istoria toleranei religioase n Romnia (1868 - ed. II) i mai ales prin Istoria critic a romnilor (din care nu au aprut dect dou volume 1873,

1875) Hasdeu a contribuit la deschiderea unor noi orizonturi de cercetare i la diversificarea metodelor de cercetare, metoda analogic a lui M. Koglniceanu fiind nlocuit cu ceaexperimental, caracterizat de tendine comparatiste i implicare integraionist n istoria general. (21)nIstoria critic a romnilor Hasdeu a dovedit extraordinara sa pregtire de istoric, adncind, sub toate raporturile fundamentele istoriei naionale prin puterea de sesizare a faptelor dar i prin folosirea unui numr foarte mare de izvoare.(22) Opera sa se situeaz n ntregime n contemporaneitate i reprezint concepia istoric i politic a vremii. Realizat artistic, opera tiinific a lui Hasdeu poate fi caracterizat drept exponenial vremii sale.(23)Autoritatea tiinific a lui Hasdeu i publicaiile elaborate de el au fcut s creasc prestigiul Arhivelor Statului att n ar ct i n strintate. NOTE 1 Tudor Vianu, Arta prozatorilor romni, Editura Eminescu, Bucureti, 1973, p. 135. 2 Ion Constantin Chiimia, Bogdan Petriceicu Hadeu, istoriograf n Grigore Brncu (coord.), Biblioteca critic B. P. Hadeu, Editura Eminescu, Bucureti, 1972, p. 95. 3 Dan Berindei, Dezvoltarea cultural n perioada 1848-1878 n Dan Berindei (coord.), Istoria romnilor, vol. VIII, TOM I Constituirea Romniei Moderne (1821-1878), Editura Enciclopedic, Bucureti, 2003, p. 837; Ovidiu Pecican, Bogdan Petriceicu Hadeu istoric, Editura Casa Crii de tiine, Bucureti, 2004, p. 287. 4 Mihai Regleanu, Bogdan Petriceicu Hadeu n Direcia General a Arhivelor Statului din Romnia, Figuri de arhiviti, Bucureti, 1971, p. 179. 5 Dan Berindei, op. cit., p. 836. 6 N. I. Apostolescu, Filologia comparat. Elemente dacice n limba romn. Cursul D-lui Hadeu la Facultatea de Litere din Bucureti n Grigore Brncu (coord.), Biblioteca critic B. P. Hadeu, Editura Eminescu, Bucureti, 1972, pp. 9-11. 7 Dan Berindei, op. cit., p. 838. 8 Mihai Regleanu, op. cit., p. 180. 9 Nicolae Iorga, Elogiu lui B. P. Hadeu n Grigore Brncu (coord.), Biblioteca critic B. P. Hadeu, Editura Eminescu, Bucureti, 1972, p. 42. 10 Ovidiu Pecican, op. cit., pp. 288-289. 11 Mihai Regleanu, op. cit., pp. 180-181. 12 Ibidem, pp. 181-182. 13 Ibidem, p. 182. 14 Ibidem, pp. 183-184.

15 Ibidem, pp. 186-187. 16 Tudor Vianu, op. cit., p. 137. 17 Nicolae Iorga, op. cit., p. 42. 18 Dan Berindei, op. cit., p. 883. 19 Mihai Regleanu, op. cit., p. 196. 20 Tudor Vianu, op. cit., pp. 135-136. 21 Dan Berindei, op. cit., pp. 835-837. 22 Ion Constantin Chiimia, op. cit., pp. 94-95. 23 Aurelian Sacerdoianu, Concepia istoric a lui B. P. Hadeu n Grigore Brncu (coord.), Biblioteca critic B. P. Hadeu, Editura Eminescu, Bucureti, 1972, p. 122.

...n Castelul mistic al ,,Celor dou Iulii: O lume posibil, creat de suflet Virgil Ierunca nota n Jurnalul su c pentru rsriteni, frumuseea nu este un accident estetic, ci un reazm transcendental (Paris, 22 martie 1960). Aceasta ar fi i intenia frumuseii arhitecturale ce se dezvluie cu infinit de multe precauiuni unui vizitator oarecare al enigmaticului Castel (fortrea, edificiu mistic, construcie unicat alctuit din trei turnuri crenelate) nlat la Cmpina (Romnia) de prinul Bogdan Petriceicu Hadeu, acel homo universalis a crui inim a ncetat s bat acum o sut de ani. Purtnd o vie coresponden cu savanii occidentali ai timpului su, dar i cu astronomul Flamarion i cu celebrul spiritist Crooks, interesat n egal msur de tiinele umane, de religie, de ocultism i de filosofie, B.P. Hadeu (1836-1907) a fost un filolog romn de reputaie european, descoperitor al legii circulaiei cuvintelor ntr-o limb, un istoric eminent, considerat a fi omul cel mai erudit al timpului su. El a fost de asemenea etno-psiholog, poet, filosof, dramaturg, editor i traductor de documente istorice, vizionar al Romniei ntregite (la 1918) n graniele ei fireti, jurnalist politic i fondator de reviste, membru al Academiei cnd nu mplinise 31 de ani, profesor de drept constituional, de istoria dreptului i de filologie comparat la Universitatea din Bucureti, judector la tribunalul din Cahul (azi Republica Moldova), deputat al Craiovei, director al Arhivelor Statului (ocazie cu care scrie monografia lui Ioan Vod cel Cumplit, public trei volume de Arhiv istoric a Romniei, 1865-1867, urmat de acea lucrare fundamental intitulat Istoria critic a Romnilor, 1873), poliglot i om de o nspimnttoare erudiie (apud. Mircea Eliade care n 1937 editeaz i prefaeaz dou volume din Scrierile lui Hadeu), filolog premiat de Academia Romn pentru Cuvinte din btrni (1878-1881) n care studiaz limba romn din secolul al XVI-lea din texte religioase i juridice.

Pe lng toate acestea, prinul Bogdan Petriceicu Hadeu a redactat de unul singur masivele volume ale dicionarului intitulat Etymologicum Magnum Romaniae (1881-1898), n care aproape fiecare cuvnt i etaleaz nelesurile ntr-o micromonografie, iar din 1888 a nceput prin a se ocupa de ridicarea celor dou monumente mistice, nchiznd un spaiu ce-i dilat dimensiunile. ntre 1888 i 1891 construiete Templul mic (de la Bucureti), nchinat genialei sale fiice, Iulia Hadeu, care la doi ani citea, la patru ani scria, la 12 ani termina liceul cunoscnd la perfecie engleza (din Shakespeare recita n original), germana i franceza, pentru ca apoi la Paris, plecat la studii mpreun cu mama sa, s-i uimeasc profesorii prin cultura i inteligena sa, acel unic copil al familiei Hadeu care se stingea la 19 ani bolnav de tuberculoz. Ca i Victor Hugo, savantul romn s-a ocupat de spiritism, considernd c spiritismul nu e o credin aparte si nu e nou: dogmele sale (aflate n toate religiile) sunt sdite n inimi decnd este omenirea. ntre 1893 i 1896 prinul B.P. Hadeu (nrudit cu tefan Petriceicu, fost domnitor al Moldovei) construiete Castelul de la Cmpina, socotit de muli drept cea mai interesant i mai misterioas construcie din Romnia, plin de simboluri i semnificaii nc nedezlegate. Din 1897 renumitul filolog prsete Bucuretiul pentru a locui n Castelul celor dou Iulii (soia si fiica purtnd acelai nume i fiind nscute ambele pe aceeai dat, de 2 iulie) scriind, studiind si participnd la edine de spiritism ntr-un cerc format dintr-un mitropolit, trei generali i un profesor (v. Jenica Tabacu i Mihai Coloenco, Protocoalele edinelor de spiritism, Ed. Saeculum I.O., Bucureti, 2000, ; precum i Jenica Tabacu, Simboluri ncifrate n arhitectura Castelului Iulia Hadeu i a Mausoleului familiei Hadeu). Dup moartea fiicei sale, Hadeu i preface mormntul n altar, nlnd la Cimitirul Bellu din Bucureti enigmatica construcie pe care stau scrise urmtoarele rnduri, mrturisind sursa ocult a planului ntregii lucrri: Cu voia lui Dumnezeu s-a svrit acest TEMPLU SPIRITIS ntocmai dup planul dat cu toate amnuntele de Iulia Hadeu. De altfel, una dintre legendele locului povestete cum, n nopile cu lun, pe alea central poate fi vzut o fat descul i despletit, mai mult plutind dect mergnd, care la crpatul zorilor dispare n cavou. E drept ns c i la Cmpina, se spune destul de insistent c s-ar auzi din Marele Templu, adic din Castelul nelocuit, o melodie cntat la pian. Giuvaier arhitectonic pzit de doi sfinci egipteni ce poart globul pmntesc din marmur alb cu cele cinci continente i cu trei pietre colorate localiznd Bucuretii, Roma i Parisul, cu orologiul su msurnd eternitatea, Templul Nemuririi de la Bucureti invit trectorii s ad puin, ndemnndu -i la o reculegere lipsit de tristee, prin atmosfera de studiu creat de o msu de lucru, o bibliotec amintind de bibliotecile din templele antice, o pianin mecanic, un mic altar suspendat pe care se afl trei busturi reprezentnd pe Hristos, Shakespeare i Victor Hugo, avnd chiar de la intrare, de-o parte i de alta a scrii cu nou trepte, gravate n marmur (sub o stea octogonal) cele 12 legi religioase, morale, sociale i filosofice. Dincolo de ncifrrile care fac din el o carte de semne, Cavoul Iuliei este o construcie elegant mprumutnd ceva din aspectul exterior al unui templu

grecesc (fr a-i altera unicitatea) care induce vizitatorului (prin armonia formelor, dar i prin nenumrate detalii cu sens ocult) o senzaie de echilibru interior i de nlare. Poate de aceea unii scriitori l-au numit Mormntul poem. Dac Leibniz ar fi trit n Orient, consemna gnditorul religios Nae Ionescu pe 25 decembrie 1931, el ar fi trebuit s prevad monadele sale cu o fereastr spre cer. ntr-adevr, deschiderea unei ferestre spre transcendent pare a fi scopul ultim al monumentelor ridicate de Bogdan Petriceicu Hadeu, att a Templului mic de la Bucureti ct i a Templului mare de la Cmpina, n construcia crora exist multe corespondene, dincolo de faptul c ambele poart cu sine ecouri ale misticii numerelor, de sorginte pitagoreic. n Castelul celor dou Iulii, prin mreia sa princiar prnd mai mare dect dimensiunile proprii, vizitatorul intr printr-o u dintr-un bloc de piatr n culoarul oglinzilor paralele, unde, printre altele, se puteau vedea statuetele celor patru Apostoli. Despre ua masiv din granit circul legenda c s-ar deschide singur n noaptea Anului nou. La exterior, pe u se afl blazonul princiar al familiei Hadeu cu dou inscripii. Una este: Pro Fide et Patria. Cealalt, mprumutat de la Galilei, E PUR SI MUOVE, are o semnificaie mai adnc, fiindc ea nu se refer la ua ce se deschide rotindu-se n jurul axului pe care este construit, ci la eficiena mprtirii din misterul nvierii. Vizitatorului ngenuncheat n faa Crucii nvierii (a Marelui Crucifix, aflat n miezul construciei mistice), i se poate ntmpla s aibe parte de iluminare spiritual prin micarea sufletului su care are n laten posibilitatea participrii la Lumina divin a Graalului. Ca prin pupila unui ochi imens (nscris ntr-un triunghi), la ora amiezii, soarele, ptrunznd printr-o fereastr cu geam, inund cretetul statuii lui Hristos. Despre aceast statuie din lemn policrom, realizat la Paris de Casciani, se spune c prin anii patruzeci germanii ar fi ncercat s o disloce de pe stlpul ei, dar nu au reuit, fiind lovii de o for misterioas. Dramaturgul I.L. Caragiale viziteaz Castelul de la Cmpina, inaugurat pe 2 iulie 1896. Impresiile vizitei sale le va publica n ziarul Epoca, din care extragem urmtorul fragment: ngenuncheat n faa Mntuitorului, Capul Su divin l vezi n dreptul ferestrei scnteietoare de lumin (). Aici ilustrul meu amfitrion m face s iau seama c stlpul, care suport de jos, n mijlocul Domului, scrile urctoare la galerie, reprezint, mpreun cu ele, un mare POTIR: deasupra acestuia, ridicndu-se la cer, departe de durere, figura strlucitoare a Domnului Iisus Hristos. Dac ne gndim c ceea ce se desemneaz n general ca lume real nu este altceva dect o multitudine de lumi posibile, unele actualizate, altele n stare latent (ntruct nsi valorizarea lumii ca real induce dedublarea realului prin posibil), nimic nu ne mpiedic s ncercm s lsm puin deoparte perspectiva pe care o aduce cu sine lumea intelectului i a teoretizrilor tiinifice pentru a ne ndrepta interesul ctre lumea valorizrilor afective i a imboldurilor sufleteti, aadar ctre actualizarea acelei lumi posibile creat de suflet. n Fedon, Platon argumenteaz nemurirea sufletului prin teoria pitagorician a asemntorului care tinde spre asemntor. Sufletul ca principiu al vieii omeneti

nu poate participa dect la viaa cea fr de sfrit, nu la contrariul acesteia. Doar trupul este muritor, fiindc sufletului nemuritor i este sortit renaterea n alt corp. Reminiscena ar proba i ea nemurirea sufletului, dar si faptul c sufletul (principiul vieii) se afl att la temelia vieii omeneti ct i la temelia posibilitii umane de cunoatere. Cunoscnd binele i frumosul din lumea sensibil sufletul i amintete de Frumuseea divin, contemplat nainte de ntrupare. Fiind principiu al vieii i principiu al cunoaterii religioase sufletul rmne unitar. Mircea Vulcnescu observa c n limba romneasc ins, provenit din latinescul ens a dat o noiune apropiat de aceea a fiinei existente i subzistente in se i per se, ceea ce nu indic vreo intenie de absolutizare prin detaarea insului de lumea n care triete, ci evidenieaz aspectul stabil al fiinei, n contrast cu aspectul ei schimbtor (Existena concret n metafizica romneasc). Acest lucru apare mai limpede n cele scrise de filosof despre nelesul firii. Pentru Mircea Vulcnescu, firea indic legtura insului cu ceva care nu este el, firea desemnnd planul n care fiina individual se proiecteaz n perspectiva fiinei totale, pe firul ntmplrilor vieii desfurate n vreme (ibid.). Spre deosebire de viziunea cretin a filosofului romn pentru care nsui Dumnezeu, fiin transexistenial care ia chip existenial, este un ins, umblnd i fptuind n lumea de el fcut, viziunea lui Platon separ lumea divin de lumea simurilor, cu aceea imagine att de sugestiv a peterii ntunecoase n afara creia strlucete Binele suprem. Teoria platonician privitoare la sufletul omenesc, n varianta ei mai sus menionat, apare potrivit cuttorilor de nelepciune care ajung s contemple lumea cea divin a Binelui Suprem i care nu se las angrenai n treburile cetii. Filosoful grec, dup ce nfiaz mitul cavernei, tocmai despre aceti extrem de puin temerari care se avnt dincolo de spaiul nchis al peterii spune c trebuie silii s se ocupe de politic, ntruct ei de bunvoie nu s-ar apuca nicicnd de asemenea activiti. Dar cum omul triete printre semenii lui, n comunitatea de limb si de destin a rii sale, pe lng posibilitatea de nemurire a sufletului unui filosof, Platon (n calitatea sa de admirator al lui Homer i de pstrtor al nelepciunii din vechime) a mai prevzut o variant a teoriei despre nemurirea sufletului, n care sufletul omenesc apare bipartit. n Politeia, partea raional, sediul intelectului ar avea drept contrapondere o parte nflcrat n care domin pasiunea generoas, altruismul, spiritul de sacrificiu, curajul n lupta mpotriva vrjmailor patriei. De aici se poate deduce c nemurirea la care ajunge sufletul unui nelept care si -a cultivat partea raional, intelectul (nous = raiunea) este de alt sorginte dect nemurirea unui lupttor viteaz, asemenea lui Ahile. Aceast viziune ontologic de factur platonician i era proprie i metafizicii lui Nae Ionescu, aa cum am artat n volumul unde, preocupndu-ne de gndirea sa filosofic, difereniasem metafizica lui Achile de metafizica lui Ulise (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu n unica i n dubla ei nfiare, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2000).

Tinznd ctre lumea valorizrilor afective, a aspiraiilor religioase i a imboldurilor sufleteti, Bogdan Petriceicu Hadeu, n Castelul celor dou Iulii (de la Cmpina) a pus s fie spate n piatr dousprezece legi, grupate n patru domenii: religios, moral, social i filosofic. Desigur, pentru unii, discuia n marginea felului n care savantul a ajuns la descoperirea n edine de spiritism a acestor legi ar fi mai palpitant. n ce ne priveste, credem c dincolo de modul n care i-ar fi fost comunicate, interesante i demne de cercetat rmn a fi legile ca atare. Afirmm aceasta ntruct cele 12 legi ne par destul de mult nrudite cu viziunea platonic aflat pe linia unor tradiii ancestrale. Domeniul moralei ar avea drept prim lege iubete i ajut neamul. Ea trimite gndul la nemurirea lui Ahile, ilustrnd soarta eroilor. Aa cum am vzut, curajul tinerilor ce-i dau viaa pentru patria lor este o situaie de care Platon ine seam n dialogul Politeia (Republica, n. red.). Fiindc aici el prevede sufletul cu o parte raional i o parte ne-raional. Nemurirea eroilor ar fi asigurat de separarea, n cadrul prii ne-raionale, a unui sediu al pasiunilor nobile (curajul i altruismul). n rest, partea ne-raional i muritoare a sufletului omenesc cuprinde sediul instinctelor animalice. n tablele celor 12 legi aflate la Castelul celor dou Iulii (2, VII) din Cmpina, domeniului religiei, domeniului moralei i domeniului filosofic li s -ar putea asocia ntia variant a teoriei platonice asupra sufletului, n virtutea nrudirii sufletului uman cu lumea cea divin a Ideilor. n ce privete domeniul social, varianta bazat pe unitatea sufletului omenesc se aplic doar ntruct legile 7, 8 i 9 se refer la comportamentul pe care trebuie s-l aibe fa de sine i fa de alii cel care iubete nelepciunea. Iat care ar fi cele trei legi religioase. Prima: Crede n Dumnezeu; a doua: Crede n nemurirea sufletului; a treia lege are n subsidiar presupoziia memoriei ce se pstreaz de-a lungul feluritelor ntrupri ale sufletului, dei n formularea ei transpare mai degrab aspectul ocult, innd de practica spiritismului: Crede n darul comunicrii cu cei dui. Legile sociale, ocupnd poziiile 7, 8 i 9, sunt urmtoarele: Nu te necinsti pe tine, ca s te cinsteasc alii; (8) Nu necinsti pe alii ca s te cinsteti pe tine nsui; (9) Nu necinsti munca, cci munca e via. n ce privete domeniul filosofiei, tripartiia legilor ar rezulta din limitele inerente raiunii umane. Prima semnalizeaz ubrezenia idealismului care se rupe de lumea aa cum este ea dat omului: Cnd faptul ii, atunci adevrul tii. A doua indic pericolul scepticismului unei inteligene care nu crede n nimic, semnaliznd capacitatea autodizolvant a luciditii exersat n gol: Cnd nu vrei s crezi, atunci nu poi s vezi. A treia se nscrie pe linia acelei formule oraculare ce pare a ascunde o ameninare: Chezia poart nenoroc. Pe templul din Delfi, a aptea formul pare a fi un ndemn (s nu divulgi altora ce tii) nsoit de o ameninare: dac ajungi s afli ceva, ferete-te s spui celorlali, pentru c numai bine nu-i va fi. Pe Castelul Celor dou Iulii a treia lege filosofic este formulat astfel: cnd caui dovad, atunci gseti tgad. Cel care n filosofie nu se las convins de dovezi este din tagma tgduitorului la care se gndise Platon n dialogul Parmenide (134

e-135 b) atunci cnd i-a pus problema transmiterii adevrurilor filosofice cuprinse n teoria Ideilor (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Mistica platonic a participrii la divina lume a Ideilor, Ed. Star Tipp, 1999, pp. 268-279). Not foarte important! D-na Jenica Tabacu, muzeograf custode al Castelului de la Cmpina, semnaleaz o nefericit modificare survenit cu prilejul unor lucrri de restaurare efectuate dup 1990 (!!!): cu o total lips de respect pentru pictura original de pe cupola Domului, un ,,restaurator s-a gndit s nu restaureze, ci s nnoiasc fresca din nalt, dup mintea lui cea puintic: culoarea albastr a cerului s devin roie (!!!), iar nsui cerul populat cu ngeri s-l preschimbe n labirint (!!!), c aa a vzut el pe pardoseala unei biserici din Occident (!!!).