Sunteți pe pagina 1din 1

Legs raise - Ridicarea picioarelor

Fiecare postura de yoga este menita sa iti aduca echilibrul sufletesc si in acelasi timp iti tonifica pielea si musculatura. Legs raise - Ridicarea picioarelor se compune din exercitii simple, care intaresc zona lombara si abdomenul. Se intra in postura culcat pe spate, picioarele angajate pe tot parcursul exercitiilor (acest lucru inseamna mingea piciorului intinsa, larga, degetele picioarelor intinse, fata gleznei deschisa, tendonul lui Achile lung, rotula genunchiului si muschii coapselor supte in picior). 1 Picior ridicat: Pe inspiratie ridicati piciorul drept cat de sus posibil, genunchiul drept, umerii relaxati, mentineti pozitia cateva respiratii, atat cat va este confortabil. Respirati calm. Pe expiratie coborati incet piciorul, observati diferenta dintre cel lucrat si celalalt. Repetati cu cel stang

2 Intinderea piciorului: Pe inspiratie ridicati piciorul drept cu genunchiul intins, tineti-l cu ambele maini sau cu o curea, prosop. Daca va este greu cu mainile, ridicati capul aducand barbia spre genunchi, respirati calm, mentineti postura cat va este confortabila, grija la umeri, care sunt relaxati! Pe expiratie aduceti usor capul si piciorul pe podea. Repetati cu piciorul stang. 3 Ridicarea ambelor picioare: Pe inspiratie ridicati ambele picioare, genunchii drepti, sezutul si zona lombara pe podea. Puteti amplasa un prosop intre zona lombara si sol daca este necesar. Respirati calm si mentineti pozitia atat cat este nevoie (dumneavoastra decideti cat este nevoie), pe expiratie readuceti ambele picioare la sol.