Sunteți pe pagina 1din 5

CAPITOLUL I ANATOMIA SI FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

Aparatul digestiv (canalul alimentar sau tractul gastrointestinal), reprezintă

ansamblul de organe cu rol de a transforma fizic şi chimic alimentele, în scopul asimilării lor şi de a elimina reziduurile ce nu au putut fi digerate. Aparatul digestiv este alcătuit dintr-

putut fi digerate. Aparatul digestiv este alcătuit dintr- un şi sunt tub cilindric neregulat, numit tubul

un

şi

sunt

tub

cilindric neregulat, numit tubul digestiv

din

structuri glandulare, care se dezvoltă în

jurul lui, numite anexele tubului digestiv. Tubul digestiv este delimitate de orificiul bucal şi anal. Este alcătuit din: cavitatea bucală, faringe, esofag, stomac, intestin subţire şi intestin gros. Aparatul digestiv este alcătuit din:

1. Tractul gastrointestinal superior este format din:

Ø cavitatea bucală, aici alimentele sunt

mărunţite cu ajutorul dinţilor şi limbii şi amestecate cu salivă. Cavitatea bucală este delimitata de 5 pereţi: unul anterior – buzele, doi laterali – obrajii, unul inferior – planşeul bucal şi unul superior – bolta sau valul palatin.

Ø esofag, parte a tractului digestiv, esofagul este un tub musculomucos, lung de 25-30

cm cu funcţia de transport a hranei şi care leagă faringele de stomac. Pereţii săi musculari produc contracţii ondulatorii, care ajută la transportarea alimentelor.

Ø stomac, aici hrana este transformată în pasta, cu ajutorul acizilor existenţi la nivelul

stomacului 2. Tractul gastrointestinal inferior este format din:

Ø intestinul subţire - reprezintă segmentul aparatului digestiv, situat între stomac şi

intestinul gros. Aici sunt absorbite majoritatea lichidelor şi mineralelor din mâncare.

Prezintă o serie de inflexiuni, numite anse intestinale şi este format din 3 părţi:

o duoden - segment iniţial al intestinului subţire cu lungime de 25 – 30 de cm şi

formă de potcoavă deschisă, ce leagă stomacul de jejun. Aici începe procesul de digestie a mâncării, rolul duodenului fiind acela de de a neutraliza aciditatea din hrană;

o jejun - partea centrală a intestinului subţire, fiind situat între duoden şi ileon.

Rolul lui este de a absorbi substanţele nutritive;

o ileon - ultima parte a intestinului subţire. Aici are loc absorbţia nutrienţilor

rezultaţi în urma digestiei;

Ø intestinul gros - parte a aparatului digestiv, cuprins între intestinul subţire şi anus.

Aici are loc absorbţia apei şi a mineralelor neabsorbite. Intestinul gros este format din:

o cecum (cecul) - prima parte a intestinului gros, situat între ileon şi colon. De

cecum este ataşat apendicele. În cecum se află flora intestinală;

o colon (colon ascendent, colon transvers, colon descendent, colon sigmoid) -

aici este absorbită apa rămasă în alimente;

o

rect, canal cu pereţi musculoşi unde sunt depozitate materiile fecale;

o

anus, partea finală a rectului, folosit pentru eliminarea materiilor fecale.

3. Organe anexe - organele anexe aparatului digestiv au rol doar în digestie. Acestea sunt ficatul, vezica biliară şi pancreasul.

Ø ficat - produce bila, neutralizează toxinele din organism, prelucrează şi depozitează

numeroase vitamine şi o serie de microelemente esenţiale;

Ø vezica biliară (colecistul) - rezervor temporar al bilei. Este unită cu ficatul, de unde

primeşte bila, şi cu duodenul, unde eliberează bila, necesară digestiei grăsimilor;

Ø pancreas - organ care îndeplineşte două funcţii majore: exocrină (produce sucul

pancreatic care conţine enzime digestive) şi endocrină (produce mulţi hormoni importanţi,incluzând şi insulina). Deglutiţia sau înghiţirea constǎ în totalitatea actelor (contracţii musculare etc.), care fac ca bolul alimentar sǎ treacǎ din cavitatea bucalǎ, prin faringe, în stomac. Deglutiţia se desfǎşoarǎ în trei timpi: timpul bucal, timpul faringian şi timpul esofagian.

Actul deglutiţiei apare la începutul declanşǎrii lui ca un act voluntar. Din momentul în care bolul alimentar atinge mucoasa faringianǎ, acest lucru devine involuntar, reflex. Coordonarea tuturor actelor ce favorizeazǎ deglutiţia este fǎcutǎ de centrul deglutiţiei din bulb. Digestia alimentelor presupune:

1. Activitatea motorie a tubului digestiv realizată de fibrele musculare din pereţii tubului

digestiv;

2. Digestia mecanică, fizică şi chimică a substanţelor organice din alimente, până se obţin

substanţe cu molecule simple ce pot fi absorbite de celule. Digestia mecanică cuprinde trei categorii de fenomene:

Transformarea alimentelor ingerate în fragmente relativ mari şi solide, în particule mici şi moi, uşurând digestia chimică;

care

favorizează transformările chimice şi absorbţia;

Progresia (transportul) alimentelor de-a lungul tubului digestiv şi eliminarea resturilor nedigerate. Digestia chimică cuprinde transformările chimice pe care le suferă substanţele

alimentare în timpul tranzitului lor prin tubul digestiv. Aceste transformări de tip hidrolitic se datoresc acţiunii substanţelor prezente în sucurile digestive. Bolul alimentar îmbibat cu salivǎ este supus transformǎrilor chimice ale fermenţilor polivari pânǎ ce este desfǎcut şi pǎtruns în sucul gastric acid, moment când înceteazǎ activitatea amilazei salivare din cauza mediului acid inhibitor.

3. Metabolizarea în ficat a nutrimentelor: glucoză,aminoacizii, acizi graşi şi glicerina.

Totalitatea transformărilor mecanice şi chimice pe care le suferă alimntele în cavitatea bucală poartă denumirea de digestie bucală. Transformările mecanice sunt realizate prin actul masticaţie, iar cele chimice prin acţiunea enzimelor existente în saliva. Digestia bucală se caracterizează indeseobi prin procese mecanice, datorită căror

alimentele sunt fărâmiţate şi amestecate cu salivă. Saliva uşurează actul masticaţiei şi formarea bolului alimentar, contribuind astfel, prin enzimele care le conţine, la transformările chimice ale alimentelor. Aparatul digestiv are ca funcţie principală digestia şi absortia substanţelor alimentare, deci joacă un rol esenţial în nutriţia organismului. Prin digestie înţelegem

Amestecarea

conţinutului

tubului

digestiv

cu

sucurile

digestive,

proces

totalitatea transformărilor mecanice, fizice şi chimice pe care le suferă alimentele în diferite segmente ale tubului digestiv. Ca urmare a acestor transformări, moleculele complexe, insolubile ale alimentelor (glucide, lipide, proteine) sunt descompuse în molecule simple, solubile, care pot trece din tubul digestiv (mediul extern) în sânge sau limfa (mediul intern). În procesul de digestie intervin enzimele secretate de glandele din mucoasa tubului digestiv şi glandele anexe ale acestuia. Digestia se produce numai în acele segmente ale tubului digestiv în care se secretă enzime specifice şi anume în cavitatea bucală (digestia bucală), în stomac (digestia gastrică) şi în intestinul subţire (digestia intestinală). Prin absorţie se înţelege trecerea substanţelor nutritive din lumenul intestinal în sânge şi limfa. Procesul de absorţie are loc pe toată întinderea tubului digestiv, dar organul principal specializat pentru această funcţie este intestinul subţire. Alături de aparatul circulator şi respirator, aparatul digestiv asigura organismului materialul necesar funcţiilor vitale, acoperă pierderile energetice, înlocuieşte materialul uzat

şi produce elementele necesare dezvoltării organismului. Bătăile inimii, digestia, urcatul unei scări, scrisul unei scrisori, menţinerea constantă

a temperaturii corpului şi orice activitate se desfăşoară cu un consum de energie. Această

energie provine din alimente şi este valorificata şi transformată în organism potrivit necesitaţilor. Sub marea lor diversitate, alimentele sunt combinaţii a trei substanţe nutritive complexe, numite substanţe nutritive sau nutrimente: glucidele (zaharurile), protidele (albuminele) şi lipidele (grăsimile). Acestea, la rândul lor, sunt compuse din combinaţii chimice mai simple ca: glucoză, zahăr cu 6 atomi de carbon, acizi amânaţi, constituenţi de bază ai protidelor şi, în sfârşit, acizi graşi şi glicerina, care intra în compoziţia lipidelor. Rolul nutrimentelor în organism este diferit. Glucidele şi lipidele sunt folosite ca sursa de energie propriu-zisă, fiind deci substanţe cu rol energetic. Spre deosebire de acestea, protidele au rolul de a repara uzura continuă a ţesuturilor care compun organismul, adică au un rol plastic. Este de la sine înţeles că hrana trebuie să aducă organismului tot atâta energie, cât consuma acesta. Când hrana este sub necesităţi, organismul, spre deosebire de o maşină în criză de combustibil, nu se opreşte.

În aceste condiţii, organismul îşi menţine numeroasele funcţii, suplinind hrană cu propriile lui rezerve de combustibil, care sunt grăsimile acumulate în corpul nostru.