Sunteți pe pagina 1din 18

Marcus Tullius Cicero Unul dintre cei mai prolifici scriitori romani care deschide portile clasicismului in literatura

latina, Cicero, poate fi calificat un homo novus al timpului sau (nascut intr-o familie de cavaleri va fi primul care atinge toate treptele din cursus homorum), dar si un om al tuturor timpurilor, un homo universalis, gratie activitatii literare, politice si sociale concretizata in domenii atat de numeroase (oratorie, retorica, filosofie, politica, etc.). Prototipul umanistului, Marcus Tullius Cicero (106-43 a.Chr.), a fost in primul rand simbolul viu al artei oratorice, de fapt cel mai cunoscut orator din istoria culturii universale. Perioada ciceroniana este marcata de criza republicii romane cauzata de razboaiele civile inutile dintre optimates si populares, ai caror reprezentanti isi exercitau puterea manati de ambitie nemasurata in dorinta de ascensiune sociala, de imbogatire si de razbunari. Fire indecisa dar republican convins, Cicero este prins in disputa primilor triumviri, osciland intre Caesar si Pompei, pentru ca dupa asasinarea dictatorului sa-l sustina pe Octavianus, atacandu-l pe Marcus Antonius in vestitele Filipice, 14 discursuri ce-i vor grabi sfarsitul. Activitatea sa politica si oratorica il consacra pe Cicero ca rege al baroului optimus orator. Discursurile judiciare, de aparare, se implestesc cu cele politice, de acuzare. Printre cele mai cunoscute discursuri se numara vestitele Catilinare, In Catilinam orationes quattuor, patru discursuri politice rostite in perioada consulatului (63 a.Chr.) mpotriva lui Lucius Sergius Catilina. Cicero convoac Senatul in templul lui Jupiter si rosteste pe 8 noiembrie 63 a.Chr. prima Catilinara, acuzandu-l pe Catilina de complot impotriva statului. (In Catilinam, I, 1) Pentru ndrzneala nenfrnata a lui Catilina, oratorul il ataca ex abrupto (direct, fara introducere), nerespectand tiparul unui exordium pe care el insusi il impunea ca prima parte a unui discurs in lucrarile sale teoretice. Incalcandu-si propriile principii teoretice in celebra Exordium ex abrupto, Cicero realizeaza ceea ce criticii numesc o estetica a uratului in literartura. Vocativul repetativ Catilinam, precum si alte repere de personalizare a acuzativului, tiradele incisive si anafora lui nihil care favorizeaza climaxul, evidentiaza de o parte insensibilitatea acestuia si lipsa lui de scrupule. In a doua parte a discursului narativ, Cicero prezinta uneltirile conjuratilor puse la cale in Etruria si la Roma, in casa lui M. Porcius Laeca. Povestirea propriu-zisa, asa cum isi doreste autorul este scurta, clara, verosimila. Consulul isi schimba atitudinea iar oratorul stilul. Cicero se comporta mai bland fata de Catilina, pentru binele general. Discurs ctre senatori Despre Cicero se poate spune ca a fost cel mai insemnat orator al Romei. Criticii il considera homo universalis intrucat aria sa de extindere artistica este foarte complexa. Cicero este intelectualul prin excelenta, omul de litere care reuseste sa anticipeze prin creatia sa marile personalitati culturale ale secolelor ce i-au urmat. Fragmentul face parte din Catilinare cele patru discursuri ale lui Cicero rostite impotriva lui Catilina. Primul discurs Catilinara I din care face parte si fragmentul nostru a fost pronuntat la data de 8 noiembrie in anul 63 a.Chr., in senat. Cicero afland de complotul lui Catilina il indeamna pe acesta sa plece in exil. In acea noapte Catilina paraseste Roma, iar Cicero soseste a doua zi, urmatoarea Catilinara, informand poporul de noua situatie politica creata si aratand care sunt categoriile sociale ale conjuratilor. Pe 3 decembrie Cicero rosteste a treia Catilinara in care trece in revista dezbaterile referitoare la pedepsirea acolitilor lui Catilina, ce fusesera deja arestati. Ultima Catilinara este cea in care Cicero propune pedeapsa cu moartea pentru conjurati. Fragmentul face parte din peroratio incheierea discursului Catilinara I. In ultima parte a discursului Cicero se adreseaza senatorilor incercand sa starneasca mania, ura si sa atraga condamnarea acuzatului. In acelasi timp el cere ca personajul Catilina sa fie exilat si-i asigura pe senatori ca face tot posibilul ca cei vinovati sa plateasca pentru faptele lor. Cicero incheie discursul printr-o invocatie catre Jupiter (tatal zeilor) caruia ii cere sa-l indeparteze pe Catilina si pe complicii sai din templele sale si ale celorlalti zei si de zidurile orasului. Considera ca Cicero reuseste sa-si duca la bun sfarsit scopul propus de ai impresiona pe senatori. In realizarea artistica a fragmentului, Cicero foloseste adresarea directa, fraza lunga numita perioada precum si multe procedee retorice care duc la armonia discursului. Observam repetitia adjectivului tantam folosit pentru a intari ideea si marii increderea senatorilor in ceea ce el doreste sa faca. Cand propune exilarea lui Catilina foloseste interogatia retorica. In finalul fragmentului Cicero foloseste invocatia catre Jupiter cu acelasi scop de a-i impresiona pe colegii sai, starnindu-le ura impotriva acestui individ care pune in pericol siguranta statului. Cicero si-a propus sa scoata in evidenta rolul pe care l-a avut el insusi in al deconspira pe Catilina si a-i zadarnici planurile si reuseste foarte bine sa realizeze acest lucru.

Discursul lui Cicero Fragmentul face parte din Catilinara I, mai precis din exordium (introducerea). Pentru indrazneala lui neinfricata, Cicero il ataca pe Catilina ex abrupto (direct, fara introducere) procedeu retoric de mare efect utilizat de orator. Marii oratori adoptau partile discursului la scopul urmarit, in prima Catilinara, Cicero il acuza pe Catilina de complot impotriva statului si-i cere sa plece din Roma. Scopul unui astfel de exordium nu mai este acela de a placea, de a emotiona prin frumusete, ci de a oca, ridicand astfel senatorilor un semnal de alarma. Pericolul uzurparii puse la cale de Catilina impunerea unui asemenea debut, grandios prin aciditatea si furia cu care a fost rostit. Textul constituie fara indoiala, un exemplu de arta oratorica: Cicero alterneaza magistral adresarile miscatoare catre Catilina cu monologul. Nici adresarea catre Catilina nu reprezinta totusi un dialog real, atata vreme cat nu ofera un drept la replica sau o anumita posibilitate de reactie. Functia conotiva a limbajului ciceronian se remarca in adresarea directa: observam vocativul repetat Catilina precum si alte nenumarate repere de personalizare a receptorului: verbe la persoana a II a si formele pronominale de persoana a II a singular tua, tuae. Observam tiradele incisive ale lui Cicero atunci cand se adreseaza lui Catilina, precum si o favorizare a climaxului (gradatia ascendenta) (neque nec). Mai trebuiesc amintite si interogatiile retorice care abunda tot pasajul citat. Uneltirile lui Catilina Fragmentul face parte din Catilinara I, mai precis din naratio (expunerea faptelor). Astfel in acest fragment autorul prezinta uneltirile conjuratilor puse la cale in Etruria si la Roma, reuniunea din casa lui M. Porcius Laeca. Conspiratorii se adunasera in noaptea de 6-7 noiembrie 63 a.Chr. in casa lui Laeca unde pun la cale uciderea lui Cicero (in dimineata zilei de 7 noiembrie). Informat la timp, Cicero zadarniceste planurile conspiratorilor si convoaca Senatul pentru ziua urmatoare, 8 noiembrie. Plin de manie si indignare la vederea lui Catilina, care se prezentase si el la sedinta, Cicero rosteste prima Catilinara. Specific acestei prime Catilinare observam adresarea directa a lui Cicero catre Catilina printr-o serie de interogatii retorice cu scopul de a-si impresiona auditoriul (senatorii) si a scoate in evidenta tupeul lui Catilina de a parea in Senat atata timp cat planurile sale erau cunoscute de catre Cicero (de a-l ucide). Mai intalnim in fragment si o exclamatie retorica O, zei nemuritori! menita a deplange starea degradanta a societatii romane din vremea sa si a scoate in evidenta tupeul (curajul) lui Catilina si sfidarea de care da dovada acesta participand la aceasta sedinta a Senatului. Impresia pe care a avut-o acest discurs asupra senatorilor a fost atat de mare incat, desi lipseau dovezile, senatorii au fost convinsi de realitatea conspiratiei. Cicero reuseste sa faca acest lucru vorbind tot timpul de siguranta statului, a republicii care este pusa in pericol de acest conspirator Catilina. Senatorii simind pericolul la care sunt expusi ii acorda lui Cicero putere deplina pentru a inabusi conjuratia si pentru a-i pedepsi pe conspiratori. Utilitatea prieteniei Fragmentul face parte din unul dintre tratatele de filosofie ale lui Cicero se amicitia. Pe langa acesta Cicero mai are si alte tratate de filosofie intre care De republica, De legibus, Academica, De senectrite. De amicitia este opera filosofica ciceroniana in care vorbeste nu numai oratorul si omul politic Cicero, ci si omul, prietenul, care prezinta farmecul prieteniei ce i-a creat atatea satisfactii. Compusa in toamna anului 44 a.Chr. lucrarea este imaginata ca un dialog ce ar fi avut loc in toamna anului 129 a.Chr., putin dupa moartea misterioasa a lui Scipio Minor, intre Laelius si ginerii sai. Lucrarea este un tratat de morala care aduce un elogiu sincer prieteniei. Prietenia este punerea laolalt cu bunavointa si afectiune a tuturor lucrarilor divine si omenesti. Ea este mentinuta si se naste din virtute. Prietenia contine cele mai multe lucruri; face imprejurarile favorabile mai stralucitoare, iar pe cele nefavorabile mai usoare, comunicandu-le si impartasindu-le. In viata fiecare om simte nevoia unui prieten pentru ca viata fara prieten este plina de capcane si teama, iar ratiunea ne indeamna sa ne cautam prieteniile. Sublata amicitia, quae potest esse vitae incunditas Fiind inlaturata prietenia, ce placere mai poate .

Prozopopeea patriei I Printr-un procedeu artistic de mare forta oratorica prosopopeea, autorul personifica Patria, care i se adreseaza lui Catilina, cand ingrozita, cand iertatoare, cand tematoare, dar mai ales dornica sa stie adevarul. In prima prosopopee, fiinta ideala a patriei isi uraste uzurpatorul. Purtat de elanul sau oratoric, Cicero schimba interlocuitorii. Vocea poporului, redata pana acum prin Cicero, este personificarea de insusi statul roman, o hiperbolizare menita sa-i impresioneze pe Senatori. Textul face parte din confirmatio (argumentarea faptelor), in care oratorul da dovada de o mare abilitate si maiestrie in arta convingerii. Prin intermediul climaxului (trecere crescanda de la o idee la alta cu rol in evidentierea ideii) sunt aduse argumente verosimile impotriva lui Catilina. Conotatiile negative ale lexicului zugravesc imaginea uzurpatorului: flacinus (nelegiuire), flagitum (ticalosie), neces (ucidere), vexatio (persecutare), direptio (jefuirea). De la introspectia in trecutul acuzatorului, oratorul schimba spatiul temporar in prezent, accentuand imposibilitatea amanarii sentintei, gravitatea situatiei care devine din ce in ce mai insuportabila. Ingaduinta de care daduse dovada pana acum statul fata de nelegiuitul Catilina trebuia sa ia sfarsit. Patria isi recunoaste vina: daca l-ar fi pedepsit la timp aceasta situatie putea fi evitata si pericolul indepartat. Acum este tematoare (me totam esse in metu) ca noi crime se pot produce (tuo scelere) si aceasta trebuie sa inceteze. Hotararea ferma impotriva razvratitului este indicata prin formele verbale la conjugarea perifrastica pasiva non est ferendum (nu mai trebuie suportat) si prin imperativele discede si eripe, care sugereaza din nou sentinta consulului: exilul. Polyptotonul (reluarea aceluiai cuvnt sub diferite forme flexionare) timorem, timere, timeri evidentiaza spaima pe care o sadise Catilina in sufletele concetenilor in intreaga patrie, si cel mai grav in sanul Senatorilor incapabili sa reactioneze. Prozopopeea patriei II In a doua prosopopee, patria ii va reprosa consulului indulgenta fata de Catilina. Personificarea patriei este acum mai ampla specificandu-se aria geografica (cuncta Italia) si forma guvernamant (respublica). Patosul acuzator continua in gradatia ascendenta oferita de avalansa interogatiilor retorice. Climaxul (trecere crescanda de la o idee la alta) este bine utilizat in realizarea portretului uzurpatorului: hostes (dusman), ducem belli (comandantul razboiului), autores sceleris (autorul crimelor), principem coniurationis (capetenia conjuratiei), evocatorem servorum et civium perditorum (instigatorul sclavilor si al cetatenilor pierduti). Furia patriei insufletite se dezlantuie desemnand conspiratia lui Catilina ca pe o crima impotriva statului, de proportiile unui razboi, iar pe participantii la conspiratie ii considera drojdia societatii romane. Impresionabila este ultima interogatie retorica in care este sugerata adevarata pedeapsa pe care ar merita-o Catilina: Nu vei porunci oare sa fie pus in lanturi, sa fie tarat la moarte, sa fie pedepsit cu cele mai groaznice chinuri? Autorul discursului prefera sa aminteasca intai moartea si apoi pedeapsa fizica, exprimata prin aliteratia (repetarea aceluiasi sunet) summon supplicio. Caius Valerius Catullus S-a nscut in anul 87 a.Hr. in orasul Verona, intr-o familie instarita care i-a asigurat o educatie solida. De foarte timpuriu, Catullus a fost adus la Roma unde si-a desavarsit studiile. A fost apreciat pentru calitatile lui si ajutat de personalitati recunoscute precum Cornelius, Hortensius etc. Face parte din poetii neoterici, acestia preferau poemele scurte cu subiecte mitologice, epigramele, cuvntri scurte urmand modelul antic. Cel mai important dintre poetii noi a fost Valerius Cato si Licinius Crassus. Din viata lui Catullus, istoria literara a obtinut trei evenimente: relatiile sale de dragoste cu femeia pe care a cantat-o in poemele sale sub numele de Lesbia (Clodia pe numele adevarat), moartea fratelui in Troada, impacarea cu Caesar caruia ii adresase o serie de epigrame usturatoare. Opera lui Catullus reprezinta o importanta recunoscuta de toti criticii literari, nu doar datorita formei si continutului, ci si prin fapte, ca este singura opera care ne-a parvenit in intregime din grupul poetilor noi. Opera lui Catullus a fost impartita in doua mari categorii: - poezia impersonala care cuprinde poeme majoritatea cu subiecte mitologice, epigrame sau cantece de nunta; - poezia personala sau de dragoste cuprinde poeme care oglindesc viata poetului cu bucuriile si durerile ei. Poeziile de dragoste se disting prin sinceritate, delicatete, duiosie fiind scrise intr-o limba destul de evoluata pe care Catullus a cizelat-o pentru a raspunde cerintelor lirice. Vom intalni distih elegiac, hendecasilabul falecian, strofa safica toate fiind preluate dupa metrica greceasca.

Poezia face parte din ciclul poeziilor de dragoste dedicate Clodiei (Lesbiei); este o poezie de dragoste in care poetul exprima una din ipostazele iubirii (prima ipostaza: a iubirii). Sentimentele sunt de iubire sincera. O prima ipostaza a iubirii la Catullus este iubirea ca prietenie. Aceasta este o iubire platonica, iubire de idei care nu se concretizeaza. Stilistic intalnim invocatia, epitete, apare de asemenea si prima indoiala. In acest catren durerea si tristetea se exprima discret sub forma generalizarii filosofice a unei experiente proprii. Ipostaza poetului este aceea de indragostit patimas cupido amanti. Sentimentul de tristee al poetului la gandul ca iubita doar ii promite si nu ii ofera o dragoste sincera si eterna. Astfel promisiunile iubitei sale sunt ca ale fiecarei femei, vorbe dearte. Catullus, fire ptimaa se dedica ani de zile unei iubiri chinuite pentru Clodia, femeie frumoasa, rafinata si nestatornica. Catullus a fost un tanar extrem de sincer si de aceea gata sa se avante in dragoste si in ura. Cum avea o fire buna si aleasa, era mai adesea ofensat de ce vedea trist si urat, dar consolat de bine si frumos Poezia lui este viata transpusa, iar in viata stau alature surasul si lacrima, hohotul si durerea . Caius Valerius Catullus S-a nscut in anul 87 a.Hr. in orasul Verona provenind dintr-o familie instarita, cu posibilitati materiale si relatii de rang inalt. Era ruda cu Caesar. Foarte devreme Catullus a fost dus la Roma unde si-a desavarsit studiile. A fost apreciat pentru calitatile sale si sprijinit de personalitati recunoscute precum: Cornelius, Nepas, Asimius Pallea si Hortensius. Insa relatii destul de stranse le-a avut cu un grup de scriitori care-si orientau operele literare dup modelul poeziei Alexandrine, grup de scriitori care-si spuneau poetii noi. Acetia preferau genurile clasice mari, poemele scurte cu subiecte mitologice, in locul discursurilor ample preferau cuvantarile scurte urmarind modelul etic. Din viata lui Catullus istoria literara a retinut trei evenimente: relatiile sale de dragoste cu femeia pe care a cantat-o in poemele sale sub numele de Lesbia (Clodia pe numele ei adevarat), moartea fratelui sau si impacarea cu Caesar. Opera lui Catullus prezinta o importanta recunoscuta de toti criticii literari, nu doar datorita formei si continutului, ci si prin faptul ca este singura opera care ne-a parvenit in intregime din grupul poetilor noi. Opera sa poate fi impartita in doua capitole: - poezia impersonala sau Alexandrina, cuprinde poeme cu subiect mitologic; - poezia personala sau de dragoste. Aceste poezii oglindesc viata poetului cu bucuriile si durerile oferite de dragostea fata de Lesbia, de fratele sau, durerea provocata de moartea acestuia, duiosia amintirilor la vederea mormantului. Poemele de dragoste se disting prin sinceritate, delicatete, duiosie, fiind scrise intr-o limba destul de evoluata pe care Catullus a cizelat-o pentru a raspunde cerintelor lirice. Ctre Lesbia (Clodia) (Despre infidelitate) Poemul 70 Iubita mea, spune ca ea prefera sa nu se casatoreasca cu nimeni decat cu mine/ Nici chiar daca Jupiter insusi i-ar cerea-o/ Spune, dar ce spune femeia indragostitului patimas/ Trebuie scris pe vant si pe apa cea iute. Poezia este a 70 a din cele 116 poezii, unite in volumul Libellus, face parte din ciclul poeziilor de dragoste si exprima una din ipostazele iubirii personale prima indoiala. In acest catren laconic durerea si tristetea se exprima discret sub forma generalizarii filosofice a unei experiente proprii de indragostit patimas cupido amanti. Sentimentul de tristete al poetului la gandul ca iubita ii promite doar si nu-i ofera o dragoste sincera si eterna este exprimat in ultimul vers: Sed mulier cupido quod dicit amanti/ In vento et rapida scribere oportet aqua. Astfel promisiunile iubitei sale ca ale orcarei femei sunt vorbe desarte. Dupa cum apa curgatoare este navalnica asa sunt si sentimentele femeii fata de iubit, idee sugerata de epitetul rapida. Stilistic, poetul foloseste epitetele cupido rapida. Scrisa in distih elegiac, poezia surprinde prin tonul familiar si muzicalitate. Lui Caesar Nu m strduiesc prea tare Caesar sa vreau sa-ti fiu pe plac/ Si nici sa stiu daca esti un om alb sau negru. Printr-o atitudine indrazneata, Catullus isi afirma libertatea de opinie. Repetitia anaforica (nil nea) scoate in evidenta atitudinea sa indiferenta fata de Caesar. Catullus se distanteaza de cei multi care de cand vestitul om politic dobandise o incontestabila putere se straduiau sa-i castige bunavointa. In ultimul vers adjectivele albis an puteau fi inlocuite cu candidus si niger. Selectia lexicala facuta de Catullus se explica prin expresivitatea sporita a termenilor pentru care a optat. Sugestia este faptul ca Caesar nu era un om pur, nici unul obisnuit, ci unul care si-a dovedit cruzimea in campania de cucerire a Galiei. De asemenea remarcam tonul familiar.

Lui Cicero (Tanarul poet catre marele orator) O Marcus Tullius cel mai ales dintre nepotii lui Romulus. Cati sunt si cati au fost Si cati vor fi dupa aceea in ceilalti ani! ie, Catullus, cel mai ru poet dintre toti Ii aduce cele mai mari mulumiri Atat de cel mai ru poet dintre toti Pe cat tu esti cel mai bun dintre toti avocaii. Ca specie poezia este o epigrama inchinata lui Cicero. Atitudinea lui Catullus este ironica. Perspectiva este a unui tanar nonconformist care ii exprima cu dezinvoltura atitudinea fata de un om care nu accepta estetismul poetilor noi (Alexandrismul). Sursele ironiei Catullus foloseste tehnica invaluirii atitudinii ironice intr-o atitudine de admiratie prin superlativele disertissime (cel mai elocvent), optimus (cel mai bun) prin antiteza Catullus pessimus poeta Cicero optimus patronus. Catullus da impresia ca intentioneaza sa elogieze meritele marelui orator. Sunt insa in text marci de atitudini ironice invaluite cu grija de Catullus. Termenul patronus nu intamplator ultimul cuvant din poezie este de o conditie depreciativa reducand valoarea culturala a lui Cicero la dimensiunea unui avocat. In sintagma Romuli nepotum ironia este evidentiata fiindca Cicero nu se nascuse la Roma si nu facea parte dintr-un neam nobil. Fagaduinte Poemul 109 mi fagaduiesti, viata mea, ca iubirea aceasta dintre noi va fi incantatoare si vesnica:/ Zei atotputernici faceti-o sa poata sa-si tina promisiunea./ Si chiar sa spuna cu adevarat, sincer si din suflet acest juramant./ Incat sa ne fie permis acest legamant reciproc al iubirii care sa ne conduca de-a lungul intregii vieti. Poezia face parte din ciclul poeziilor de dragoste inchinate Lesbiei (Clodiei). Tema este erotica, este o poezie de dragoste in care poetul surprinde prima ipostaza a iubirii, a infiriparii. Sentimentele sunt de iubire sincera. Prin metafora mea vita iubita este identificata cu propria viata. Iubirea este gandita ca fiind eterna amor perpetuus si reciproca inter nos. Portretul invoca zeii (Di magni facite ut ) sa ocroteasca prin gratia lor aceasta iubire. O prima ipostaza a iubirii la Catullus este iubirea platonica (iubirea de idei care nu se concretizeaza). Stilistic intalnim invocatia mea vita, epitetele iocundum (incantatoare) si forma arhaica a substantivelor deus, dei, di. In versificatie poetul foloseste distihul elegiac (un hexametru si pentametru). ndrjire Prezint o alta etapa a iubirii, dezamgirea si suferina in iubire, hotararea de a rezista pasiunii copleitoare. Iubita nu mai e mea vita, nici mulier, nici dulce ridens este scelesta (blestemata). Forma de prezentare a poeziei este monologul interior. In prima secventa poetul evoca farmecul ceasurilor de iubire pierduta. Timpul verbului este imperfectul care realizeaza o proiectie in eternitate a sentimentului. Sentimentul este de nostalgie a omului care voia sa prelungeasca la infinit orele de iubire. Suferinta este exprimata de adjectivul miser asezat la inceputul poeziei in antiteza cu obdura (suferinta) asezat la sfarsit. In a doua secventa poetul isi exprima hotararea de a rezista pasiunii care i-a pustiit sufletul, de a rezista cu ndrjire. Timpul verbului este prezentul in antiteza cu prima secventa. Adverbul nunc se opune lui quondam din prima parte. Poetul isi exprima compasiunea fata de fiinta iubita. Compasiunea este o alta forma de existenta in fata unei pasiuni careia ratiune nu i se poate opune. Poezia prezinta, asadar, lupta dintre ratiune si sentiment. Ratiunea este roaba pasiunilor. Intre a uri si a iubi poetul alege compasiunea. Tanarul indragostit se amageste exprimandu-si compasiunea pentru fiinta iubita in speranta ca iubirea va fi mai putin chinuitoare. Prevestirile pe care le face cu privire la viitorul iubitei, au in plan psihologic rolul de a-l consola, de a inlocui iubirea prin compasiune. Procedeul artistic in aceasta parte este dialogul imaginar cu iubita. Prin acest procedeu autorul sugereaza ca iubita constituie o prezenta permanenta. Intreaga poezie a lui Catullus sta sub semnul crucificarii, al chinului. Odi et amo (iubire si ura) sentimente contradictorii care caracterizeaza marile pasiuni. In dialogul imaginar cu iubita intr-o serie de exclamatii si interogatii Catullus exprima ideea ca fara iubire viata iubitei nu va mai avea sens. Poezia este scrisa in senar iambic scazon. Metrul este in concordanta cu starea sufleteasca a poetului exprimand un geamat prelung.

Nepsare Fire patimasa, Catul se daruieste ani de zile unei iubiri chinuitoare pentru Clodia (Lesbia), femeie frumoasa, rafinata si nestatornica. Stapanit de aceasta pasiune mistuitoare, Catul incearca o introspectie, adica o analiza lucida a acestei pasiuni. Primele trei strofe din Introspectie lucida sunt traduse cu virtuozitate dintr-o vestita oda a poetei eline Safo, Catullus adaugand o a patra strofa o aspra concluzie in spirit pur latin. Clodia apare cu numele de Lesbia un pseudonim care trimite la poezia erotica a lui Safo. In primele trei strofe iubirea apare ca o forta mistuitoare. Pasiunea este privita din perspectiva fizica. Iubirea ajunge sa-i mistuie structura fizica, atenteaza la integritatea acestuia. Pentru a exprima aceasta idee poetul foloseste o structura sintactica formata din subiect si predicat. Atunci cand o vede pe Lesbia (Clodia) limba ii amorteste, ramane fara pic de glas. Forma de expresie este de analiza minutioasa a starilor sufletesti, a reaciilor organice declansate de pasiune. Starile sufletesti duc la pierderea propriei identitati si contopirea cu celalalt. Ultima strofa nu mai are ca tema iubirea patimasa de care poetul este stapanit, ci tema este sugerata de cuvantul otium (tihna). Anafora otium otium sugereaza lipsa de preocupari. Este o autoadresare, poetul mustranduse pe sine datorita trairilor care l-au dus la pieire. Morala poeziei este aceea ca pasiunea trebuie imbinata cu luciditatea. Catul realizeaza de fapt o ironie la adresa unei mentalitati traditionale romane. Ca figuri de stil poetul foloseste epitetul autodefinindu-se misero (nefericit) in fata sentimentelor iubirii. Poetul folosete verba sentiendi (verbe de sentiment) definindu-si starea sufleteasca spectat, audit, aspexit. Poezia este scrisa in metrul grecesc strofa safica. Quintus Horatius Flaccus Viata Mai tanar cu cativa ani decat Vergilius, contemporan si prieten cu acesta, s-a nascut la 8 decembrie 65 a.Hr. in localitatea Venusia, in sudul Italiei. Despre parinti poetul vorbeste foarte putin. Mama moare foarte devreme ramanand probabil necunoscuta poetului. Tatal s-a ingrijit de educatia copilului vrand neaparat ca fiul sau sa-si continue studiile la Roma. Horatius isi aminteste cum tatal sau se ingrijea de conduita sa morala aratandu-i pe cei care isi duceau viata in imoralitate, dispretuiti de lume. Influenta tatalui a fost favorabila nu numai pentru viata morala, ci si pentru creatia literara dezvoltandu-i spiritul de observatie si simtul de demnitate umana. Dupa ce a invatat la Roma, Horatius a plecat la Atena, pentru continuarea studiilor unde se va intalni cu fiul lui Cicero si fii altor fruntasi politici. Studiile ii sunt intrerupte de razboiul civil, iar poetul se va intoarce la Roma cu aripile tiate cum singur afirma. O vreme se pierde in multimea celor fara avere si pentru a-si asigura existenta incearca sa scrie poezie. Neputandu-se descurca astfel cauta o slujba de functionar. Saracia nu-l descurajeaza, ci dimpotriva l ambiioneaz. Aspectul moral si literar al societatii din acea vreme, educatia primita de la tatal sau, originea sociala si talentul l-au indreptat spre satira. In anul 34 a.Hr. publica ... satire pe care le intituleaza Epode. De la inceput poetul se situeaza pe pozitia potrivnica atat curentului poetilor noi cat si contra scriitorilor arhaizanti. El se situeaza pe pozitia curentului clasic avandu-i drept model pe poetii Varius si Vergilius. Exprimand spiritul critic al epocii lui, poetul venusian critica moravurile societatii romane, dar pe un ton moderat si fara a aluneca in critica la adresa politicii augusteice ale carei principii le impartaseste in Carmen Saeculare, opera pentru care Augustus il numeste poetul oficial al Romei. Opera Satirele poetul le-a intitulat sermones (discutii amicale). Temele lor sunt foarte variate: - teme filosofico morale, unde sunt demascate unele vicii cum ar fi nestatornicia in dorinte, tendinta de parvenire, patima pentru mancaruri alese. Poetul satirizeaza pozitia filosofilor stoici ironizand paradoxul acestora prin care se afirma ca toate greselile ar fi egale. El afirma despre acestia ca sunt in afara realitatii vietii. - teme literare in care poetul raspunde celor care-l criticasera sprijinindu-se pe traditie. El da exemple de scriitori greci de comedie care au procedat la fel sprijinindu-se pe traditie. Arta satirelor
Unele dintre satire iau forma unor discutii libere, in altele apare, insa, un interlocutor. Multe dintre ele au si forma dialogata. De multe ori scriitorul nu mai este prezent lasandu-si personajele sa vorbeasca, caracterizandu-se unele pe celelalte. Alteori personajul este insusi autorul, care se analizeaza in mod autocritic. Stilul este simplu, cu multe expresii din vorbirea curenta. Conceptia poetului despre conduita omului in viata este clara inca din aceasta prima perioada a creatiei sale. Ea este aurea mediocritas (calea de mijloc). Odele
Reprezinta o alternanta de forme lirice, continutul acestora fiind prin excelenta roman. In odele lui Horatius intalnim elemente de critica si de morala. Un motiv care revine foarte des in Ode este ideea mortii. Aceasta este adusa nu cu scopul de a ascuti placerea, ci pentru a indemna la pastrarea masurii juste sau la prudenta. Forma in care sunt scrise odele este desavarsita, stilul atingand o rara perfectiune. Totul este calculat in alegerea si asezarea cuvintelor, in structura versurilor, in alegerea ritmului. Temele cele mai des intalnite sunt temele sociale si cele de meditatie. Primele se incadreaza in lirica ceteneasca.

Epistolele Intalnim si aici teme sociale, morale, filosofice si literare. Ele sunt socotite ca fiind opera cea mai reunita a poetului. Cea mai importanta este Epistola ad Pisones intitulata si Ars poetica care constituie un tratat de doctrina literara cu scop formativ, etic si estetic. Insetat de ordine si liniste, filosof de bun simt si moderatie, Horatius va imprima operei sale precizia, echilibrul, armonia si eleganta care vor inspira clasicismul literaturii universale. Horatius Arta poetica Pana la Horatius cel mai de seama tratat de poetica a fost al lui Aristotel. Bineneles ca Horatius a cunoscut lucrarea existenta, insa, arta sa poetica isi are rdcinile in societatea romana. El are in vedere literatura din perioada sa. Se creaser acum cteva curente literare in care Horatius nu era de acord. mpotriva acestora vrea sa lupte ars poetica lui Horatius. Este vorba de o lucrare normativa izvorta ca ideologie din cele mai vechi creaii ale epocii adic din clasicism. Simind ca literatura aluneca pe o panta ubreda el precizeaz anumite reguli cu scopul de a tine-n fru acel moment de echilibru clasic. Ars poetica lui Horatius este considerata manifestul teoretic al clasicismului roman. Astfel, in prima parte, poetul se ocupa de reguli generale de arta fixnd cteva norme: - opera trebuie sa fie unitara si simpla - sa aib un plan bine ntocmit si o expunere aleasa Fiecare idee sa fie la locul potrivit, iar digresiunile oricat ar fi de frumoase, sa fie evitate. - tonul sa fie potrivit cu coninutul operei In cea de-a doua parte poetul se ocupa de prelucrarea materialului adic de forma insasi a poeziei: forma, organizarea materialului trebuie sa fie fireasca, logica - vocabularul trebuie sa fie cel obinuit, insa, folosit in aa fel incat sa para ceva nou. Poetul poate folosi, dar numai la nevoie si cu mare prudenta creaii noi de vocabular cci limba este intr-o continua micare. - anumite genuri literare sa foloseasc anumite forme metrice (epopeea hexametru; teatrul iambul). Se poate ca mai multe genuri literare sa foloseasc acelai ritm, dar culoarea versurilor sa nu fie aceeai. Altfel sa fie hexametrul din epopee si alt ton sa aib cel din satira. In ultima parte poetul se ocupa de creator: - rolul criticii seamn cu cel al gresiei ascute nu taie - poetul trebuie sa fie un om cu o cultura adnca si cunosctor al realitii. O opera frumoasa se obine prin talent, prin munca, nu prin inspiraie mistica. - poetul trebuie sa tie ca arta are un scop social si ca este un factor puternic de progres. Leuconoei Poezia este o oda in care poetul surprinde inca una din realitatile vietii sociale, patrunderea superstitiilor orientale la Roma si credinta in astrologie care era raspandita mai ales printre naivele femei. Personajul caruia ii este dedicata oda este fictiv. Nu este exclus ca numele grecesc sa fi fost creat de Horatius din termenii leucon si noum care inseamna spirit naiv, simplu, fcnd astfel aluzie la naivitate. Horatius considera periculoase pentru mintea umana aceste credinte astrologice, oculte, promovand atitudinea sobra si resemnata in fata destinului: Nu cerceta hotarul ce zeii ni l-au pus / Ramanerii pe lume. De le ideea stoica a acceptarii destinului si a infruntarii vietii asa cum se prezinta ea, usoara sau grea, poetul indeamna la fructificarea clipei prezente. Imperativele celebrului vers din finalul textului Te bucura de clipa, uitnd de viitor invita la transformarea fiecarei clipe intr-o entitate de sine stttoare, trita ca si cand ar fi fost ultima, asa cum o gsim in literatura universala si chiar la Eminescu (Nu e pcat / Ca sa se lepede / Clipa cea repede / ce ni s-a dat? Stele-n cer). Un alt motiv esenial al odei este redat de conjunctivele sapias si liques care indeamna discret la gustarea cumptata a micilor bucurii ale vietii menite sa asigure echilibrul interior (ataraxia). ntreaga oda pare fi inchinata timpului si bucuriei prezente. Motivul fugii imbatabile a timpului, generatoare de neliniti si angoase domina si aceste versuri. Mnuind cu abilitate excepionala vocabularul latin si efectele stilistice, Horatius ofera o incantatoare muzicalitate textului liric intr-o permanenta gratie. Climaxul se realizeaza astfel pe fundalul mesajul horatian cu ajutorul aliteraiei (di dederint), anaforei (quem quem/ seu seu), chiasmului (inversarea determinantului fata de determinat intr-o succesiune de expresii sau sintagme) (spatio brevi). Ca si in alte poezii, unitatea este perfecta si toate aspectele redate in oda duc la aceeasi idee de baza: Bucura-te de viata, dar cu msura.

Lui Postumus Poezia este o oda dedicata unui personaj fictiv Postumus, al carui nume deriva din adjectivul postumus ultimul nascut, sugernd un elogiu adus tinereii. Poezia este o meditatie filosofica pe tema timpului care fuge, al mortii care egaleaza ierarhia valorilor pmntene prin anulare, iar in final conduce la condamnarea exceselor si indeamna la cumpatare si la fructificarea prezentului. Sraci sau bogai, egali in fata mortii, toti oamenii parasesc singuri limanurile trectoare ale vietii si las altora tot ce au agonisit si tot ce le-a fost drag. Nici prudenta, nici ofrandele, nu pot intarzia sau nltura sfarsitul. Nimicnicia fiinei este obsesiv evidentiata de o multitudine de elemente de variaie care sugereaza moartea: personificarea lumii infernului cu ajutorul epitetului illacrimabile, personificarea apei infernului prin hyperbaton (ndeprtarea determinantului de determinat, pentru evidentierea continutului ideatic al celor doi termeni) tristi unda. Poetul enumera si o serie de primejdii care-ar putea arunca omul in ghearele mortii, invocand cu ajutorul climaxului razboaiele, furtunile dezlantuite pe mare, sugerate de epitetul metaforic din expresia fractis fluctibus. Concluzia acestei ode este ca cel nelept se bucura cu msura, de toate darurile vietii. Lui Taliarh Oda 9 din cartea I a volumului Carmina reprezinta o oda morala in care Horatius pledeaz in fata unui interlocutor fictiv pentru aplicarea conceptului otium, ce-i confer poetului relaxarea spirituala. Poemul de fata constituie in realitate, o invitaie la viata; idealul esenial horatian se detaeaz ca fiind bucuria de a recepta sufletete minunile naturii. Oda este structurata in doua pari prima parte reprezinta un frumos pastel de iarna, iar cea de-a doua este o meditatie asupra tinereii. Thaliarchus este un personaj fictiv. Horatius l-a introdus in oda sa din doua motive: pe de-o parte din nevoia crerii unui dialog fara importanta identitatii interlocutorului sau, iar pe de alta parte, utilizand etimologia greceasca a numelui propriu se va observa ca el nu a fost ales aleatoriu de catre poet, Thaliarchus in greaca nsemnnd regele ospeelor. Se observa in text o privilegiere a stilului figurat: astfel pentru a descrie muntele Soracte, Horatius foloseste verbul stet (a sta in picioare), care se inscrie in seria verbelor ce denumesc actiuni tipic umane. Mai mult decat atat se observa o aglomerare a procedeelor stilistice: prin urmare menionam antiteza (frigus - foco), hyperbatonul (plasarea la distanta a determinantului de determinat) Sabina diota, precum si o serie de epitete calificative: (nive) candidum, (silvae) laborantes, aequore fervido. In poezie intalnim trei mari teme literare: natura, iubirea si timpul care structureaz simetric cele sase strofe pe cele doua planuri opuse: cel static al naturii moarte, iar celalalt dinamizat de tineree, care constituie o invitaie la viata. Peisajul hibernal din prima strofa a poemului se structureaz pe imaginea vizuala a muntelui Soracte, a carui frumusete este creionata in alb de epitetele descriptive sau metaforice, amintind de mreia tabloului de iarna a lui Alecsandri din pastelul Miezul iernii. Strofa a doua deschide suita de ndemnuri la viata, recomandri ce topesc frigul iernii. Cuvntul-cheie din aceasta strofa merum (vinul) denota caracterul bahic al odei, care contine idei hedoniste de influenta epicureica cum este cea a cautarii fericirii in tihna vietii individuale. Un alt precept horatian este acela de a privi viata ca pe un dar al sortii, acceptarea destinului si imposibilitatea cercetrii viitorului constituind de aceasta data principii stoice. ncepnd cu strofa a IV a poezia este dedicata meditaiei asupra tinereii si a efemeritii timpului. Motivul carpe diem (traieste clipa), nuanat de expresia temporala metaforica donec virenti, este sugerat de invitaia nfruptrii din micile bucurii ale vietii: iubirea decenta, evidentiata de epitetul metaforic dulces (amores) si dansul (choreas). Publius Ovidius Naso Nascut la 20 martie a.Hr. in Sulmona, dintr-o familie de cavaleri. Ovidius atinsese vrsta de 15 ani in timpul btliei de la Actium si facea parte dintr-o fericita generaie destinata sa cunoasc binefacerile pcii instaurate de Augustus. La Roma studiaz retorica si scrie versuri, iar la 18 ani viziteaz Sicilia, Grecia, Troada. Calatoria aceasta ii stimuleaz vocaia poetica si il orienteaz definitiv spre Alexandrinism. Talentul poetului manifestat de timpuriu, imaginaia prodigioasa (fantasmagorica, ieita din comun), fineea spiritului de observatie si o neobinuita uurina a versificrii, dublate de ambiia de a cuceri gloria poetica, fac din Ovidius, in aceasta perioada, idolul gruprilor rafinate si frivole. Drama exilului il apropie pe Ovidius de marele orator Cicero, exilat intre anii 58-57 a.Hr. Operele Tristia si Pontica au fost publicate dupa moartea autorului si dezvluie trinicia sentimentelor de iubire ale celor doi soi, durerea despririi, increderea si susinerea morala reciproca sau statornicia unor prieteni. Poezia ovidiana din aceasta perioada se caracterizeaza prin emoie autentica.

Ctre Quintus Fabius Maximus Fragmentul face parte din culegerea Epistulae ex Ponto (Ponticele). Redactate in atmosfera hibernala a inutului scitic, epistolele pontice pstreaz totui inca nestinsa sperana ca mpratul Augustus ii va acorda graierea. In aceasta scrisoare, Ovidius pare ca s-a impacat cu gndul ca traieste alturi de gei, dar dorul de casa inca nu-l paraseste. Unicul leac (medicina) care-i poate curma suferina, accentuata in text prin polyptoton (reluarea aceluiai cuvnt sub diferite forme flexionare) somnus somnia, dar mai ales de anafora (repetarea unui cuvnt la nceputul mai multor versuri) lui aut, nu este noaptea, ci amintirea plcutei viei petrecute alturi de cei dragi (amici, cara coniuge soia draga) si a cadrului mirific al Romei (patriae meae). Cartea I ctre scrisoarea care pleac spre Roma Culegerea Tristia cuprinde cinci carti de elegii epistolare. Primele doua carti au fost scrise de Ovidius in timpul calatoriei pe mare spre Tomis, iar celelalte trei au fost scrise in Dobrogea. Elegia I, constituie un poem programatic: poetul se adreseaz cartii liber pe care o trimite la Roma, rugnd-o sa revad locurile iubite si sa povesteasc oricui o ntreab cat de nefericita este autorul ei. Personificarea epistolei, sugerata de vocativul liber si imperativul vade (mergi), ascunde nevoia poetului de a comunica cu cei dragi, lsai att de departe. Epitetul incultus, atribuit scrisorii ce pleac la Roma, face trimitere la aspectul ei simplist, lipsit de orice podoaba literara, si indirect constituie o aluzie la condiiile improprii de a crea. Ovidius, calificat de epitetele exulis si infelix (exilat, nefericit) reclama astfel linitea si senintatea att de necesare actului poetic. Descrierea cartii, att de sugestiv si variat pastelata in culorile perfeciunii si att de minuios prezentata in toate elementele ei arata chiar si in aceasta alctuire epistolara cat de exigent este poetul cu sine. Climaxul favorizeaz niruirea etapelor realizrii si lefuirii cartii. Antiteza epitetelor candida si nigra indica ornamentele din filde ce trebuiau aplicate la cele doua capete ale baghetei pe care se rula papyrusul. Ovidius vrea sa evidenieze refuzul sau de a-si mpodobi cartea. Aspectul acesteia trebuia sa corespunda strii interioare a poetului. Asonanta din expresia loca grata saluta, reliefeaza durerea singuratatii si nostalgia vremurilor trecute, care par sa-l apropie de Ulise prin dorinta de a-si mai vedea mcar o singura data fumul iesind din vatra. Cea din urma noapte la Roma Copleit de tragedia ruperii de familie, Ovidius nu poate uita ultima noapte petrecuta la Roma. Poetul isi hiperbolizeaz amrciunea prin superlative extreme (imagine amara, noaptea de pe urma) si prin comparaia oximoronica (mici fapte cu cele mari). Suferina poetului este comparata cu macabrul rit de nmormntare, elementele vizuale fiind mpletite cu cele auditive, descriind starea exilatului. Ultima noapte la Roma (in urbe) pare sa corespunda ultimei nopi a vieii sale in care este plns de soia-i credincioasa si sclavi, desemnai metaforic prin expresia dulcia membra. Repetarea insistenta a unor forme verbale de pasiv (relinquenda est, mora est, datur), polyptotonul (vivo viva, fidae fide), comparatia (fraterno more) sunt mijloacele prin care poetul isi nuaneaz poetic durerea despririi si-si confeseaz sentimentele profunde. Defectele invatamantului roman din secolul I Romanul ncepe cu o serie de acuzaii aduse de Encolpius, naratorul ntregii aciuni, retorilor, care ar fi diformat invatamantul. Practicare de exerciii abstracte, iniiate de retori in colile lor, ar avea ca rezultat faptul ca elevi s-ar rupe de viata reala. Petronius exagereaz totui cu defectele invatamantului retoric, care desprindea pe elevi cu un stil ateu construit si cu analiza psihologica ptrunztoare, dar pledeaz activ pentru integrarea invatamantului in viata reala. Astfel fragmentul debuteaz cu folosirea unui diminutiv adulescentulos tineri, utilizat de Petronius cu valoare peiorativa. Dar elementul cel mai important al fragmentului este comparaia parca stropite cu mac si susan. Comparaia subliniaz lipsa de vigoare si rafinament excesiv al stilului desprins in colile retorilor. In final autorul spune ca elevii hrnii in colile retorilor pierd simul gustativ.

Epitaful unui poet Textul ne dezvluie nobila atitudine a exilatului in fata morii pe care o simte aproape datorita condiiilor de trai care-i ndurereaz sufletul si trupul. Singura alinare a suferinei morale ii ramane poezia nemuritoare diuturna monumenta. Caracteristica acestor versuri sta in blndeea, duioia si luciditatea celui care le-a alctuit. Fara manie, poetul moare privind ngduitor la cei ce vor veni sa-i vad mormntul. Intr-adevr el moare trist, dar nu lipsit de consolarea de a supravieui prin opera sa, fapt ce s-a mplinit: faima lui de poet universal l va purta peste veacuri. Contient de valoarea operei sale, poetul sulmonez va relua motivul autoelogiului: Si totui a mea faima prin veacuri va trai. Ca un adevrat profet, Ovidius este sigur ca elegiile sale vor supravieui. Coninutul ideatic este structurat astfel pe raportul efemeritate eternitate, creaie creator. Litota (noi stpnim un pieritor nimic) deschide suita de elemente efemere patria, casa, viata. Acestea se opun calitilor sufletului si ale talentului care-l salveaz din condiia de muritor si asupra crora Augustus nu are nici o putere. mpratul nu-i poate rpi bucuria cauzata de ncrederea in nemurirea prin poezie. Iarna la Tomis Ovidius este primul cantaret in versuri al unui inut din tara noastr. Versurile au pentru noi o mare importanta, deoarece vorbesc despre natura tarii noastre si despre oamenii care locuiau aici. Tabloul iernii in tara geilor este viu si colorat. La nceput poetul precizeaz locul in care a fost exilat sub Ursa Mica si Ursa Mare, constelaii nordice din media barbara (lumea barbara); enumera, apoi populaiile in mijlocul crora traieste sarmaii, bessii si geii. Din Nord nvleau popoarele migratoare pentru care Istrul constituia o piedica in anotimpul cald, dar indata ce iarna aternea peste fluviu un pod de gheata, hoardele calri l treceau, prdau si mistuiau in flacari aezrile de pe celalalt mal. Poetul este profund impresionat de starea de rzboi aproape permanenta care domnea in Scythia Minor precum si de rigorile unui climat mult prea aspru dect cel din Italia. Prima iarna petrecuta la Tomis, iarna cumplita, privelitea mreaa in grozvia ei, crivatul slbatic, rurile ngheate pana in adnc constituie aspecte descrise in Elegia X a scrisorilor din exil. Numrul mare de epitete descriptive nuaneaz un tablou cu sigurana exagerat, in care poetul prezint obsesiv iarna prelungita de la an la an pana la zpada urmtoare. Fie el si exagerat, peisajul hibernal redat att de plastic ne pune in fata un pastel de o valoare artistica impresionabila, presrat cu epitete descriptive terra candida, nivem perpetuam, sau comparative gelu marmoreo. Imaginile vizuale relevate cu ajutorul climaxului (gradaie ascendenta) se mpletesc cu cele auditive, care sugereaz vntul si zgomotul turturilor de gheata provocat de micarea pletelor barbarilor. Chiar daca autorul caut sa-si impresioneze destinatarul si nu doar sa-l informeze despre starea lucrurilor, textul conine si informaii autentice privind inuta vestimentara a geilor: ei poarta cojoace (pellibus) si iari strni pe picior, iar aspectul lor rudimentar, barbar, este sugerat de barba si parul lung despletit, conform epitetului personificator moti (capilli). In ceea ce privete limba si stilul folosite de poet, acestea au fost unanim apreciate. Vocabularul este ales din cel obinuit in vorbirea oamenilor culi. Nu intalnim expresii nclcite si preioase. Stilul este de o perfecta claritate, viu si atrgtor.

Titus Petronius Niger Primul romancier al literaturii latine, Titus Petronius Niger este autorul unei fresce autentice a societatii si moravurilor din secolul I p.Chr.. Reporter modern, autorul nu analizeaz fenomenul social, ci observa realitatea prin ochii personajelor sale cu scopul de a contura o anumita viziune despre lume, de a realiza o meditaie asupra condiiei umane aflata in cutarea unui cod de viata. Petronius isi va numi opera Satyricon, dezvluind prin titlu tehnica narativa. Tradus ad litteram carti de satira, titlul sugereaz o ampla satira sociala, realizata printr-un amalgam de stiluri: proza este presrata cu versuri, parodie, ironie si comic. ntregul univers se rezuma la aventurile burleti ale unor antieroi, povestite la persoana I singular de personajul principal Encolpius. Romanul fluviu, dei conservat in stare lacunara, face dovada climatului ideologic in care apare, marcat de transformri economice si sociale, de absolutismul mpratului Nero, la curtea cruia si-a desfurat activitile politice si culturale autorul Petronius, consul in 62 a.Chr.. De astfel, in manuscrisele operei sale, numele acestui autor apare sub forma de Petronius Arbiter. Romanul numit Satyricon, adic de fapt carti de amestecuri si in acelai timp carti de satire si chiar carti despre Satyrikoi . Romanul era de dimensiuni considerabile, din care ni s-au mai pstrat doar puine fragmente, ndeosebi Cena Trimalchionis, descrierea banchetului dat de un libert. Sunt narate la persoana I, aventurile fictive ale unor intelectuali declasai. Satyricon este un roman antiretoric si antimoralizator, bazat insa pe filosofia lui Epicurus. Eroii sau mai bine spus, antieroii acestei opere, caut nu numai mijloace uoare de existenta, ci si un cod de existenta care transforma, de fapt, Satyriconul intr-un roman al condiiei umane. Totodat, autorul recurge la o atenta observaie a societatii, din care rezulta o fresca sociala complexa. Umorul insoteste permanent aventurile personajelor. Fiecare categorie sociala este caracterizata printr-un mod specific de a vorbi limba latina, Trimalchio si ali liberi savarsesc greeli grave de limba literara, care de multe ori ilustreaz vorbirea cotidiana si procesul de trecere spre limbile romanice. Din toate punctele de vedere (stil, coerenta interioara a naraiei, construcie desavarsita a personajelor), Satyriconul reprezint una din cele mai fascinante romane ale literaturii universale. Petronius adopta realismul si l apra in numele invataturii lui Epicurus, dar ii confer o noua si originala funcie Petronius reprezint cel dinti exemplu realist erotic. Autorii Renaterii l-au citit si gustat. La curtea regilor Franei, Satyriconul a fost chiar pus in scena. Honore de Balzac, Marcel Proust si James Joyce l-au admirat si au fost influenai de acest roman, iar Federico Fellini l-a ecranizat. In ultimii ani apar numeroase studii despre Petronius si sa constituit chiar o societate tiinifica internaionala consacrata cercetrii Satyriconului. La noi in tara, romanul a fost tradus si studiat de mai muli specialiti. Portretul Fortunatei Fragmentul de fata reprezint momentul in care Encolpius, destul de surprins de ceea ce gsete la banchetul lui Trimalchio, cere explicaii, referitoare la gazdele sale, unui vecin de masa, libertul Hermeros. Modul in care acesta o caracterizeaz pe Fortunata are menirea de a strni si mai mult hazul. Trimalchio, tipul arivistului si al parvenitului este satirizat si prin imaginea soiei sale, Fortunata. Nimic nu poate fi mai sugestiv dect numele pe care l alege Petronius: un adjectiv format de la substantivul fortuna, ce desemneaz att soarta cat si norocul. Portretul fostei curtezane este zugrvit prin intermediul aceluiai Hermeros, mesager de brfe, care-i dezvluise lui Encolpius averea lui Trimalchio. Parvenirea acesteia este sugerata de interogaia retorica: Si mai ieri, ceti nchipui ca era?, al crei rspuns ironic ramane in obscuritate ca si viata anterioara mizera, a femeii. Fraza anaforica (repetarea unui cuvnt la nceputul mai multor propoziii) Quam amat, amat; quem non amat, non amat) caracterizeaz firea dintr-o bucata a femeii incapabila de prefctorie. Aliteraia (cuvinte ce ncep cu aceeai litera) mero meridie (miezul zilei), plasata antitetic fata de tenebras (noapte), evideniaz ascensiunea personajului, firea ei dominatoare, anunata anterior de metonimia hiperbolizata (s-a cocoat in cer, ca o zeitate). Vulgarismele metaforice limba ascuita, gaia, catea, de o remarcabila valoare conotativa, creioneaz negativ portretul moral al Fortunatei, singurul personaj feminin din Cena Trimalchionis.

Defectele invatamantului roman din secolul I Romanul ncepe cu o serie de acuzaii aduse de Encolpius, naratorul ntregii aciuni, retorilor, care ar fi diformat invatamantul. Practicare de exerciii abstracte, iniiate de retori in colile lor, ar avea ca rezultat faptul ca elevi s-ar rupe de viata reala. Petronius exagereaz totui cu defectele invatamantului retoric, care desprindea pe elevi cu un stil ateu construit si cu analiza psihologica ptrunztoare, dar pledeaz activ pentru integrarea invatamantului in viata reala. Astfel fragmentul debuteaz cu folosirea unui diminutiv adulescentulos tineri, utilizat de Petronius cu valoare peiorativa. Dar elementul cel mai important al fragmentului este comparaia parca stropite cu mac si susan. Comparaia subliniaz lipsa de vigoare si rafinament excesiv al stilului desprins in colile retorilor. In final autorul spune ca elevii hrnii in colile retorilor pierd simul gustativ. Descrierea casei lui Trimalchio Partea cea mai bine pstrata a romanului l aduce in prim plan pe libretul asiatic imbogatit Trimalchio: tanarul capillatus (sclav pletos) invata sa socoteasc si ajunge intendent, apoi prin afaceri nu totdeauna cinstite, mare negustor si latifundiar. Trimalchio este conceput ca un personaj grotesc, care prin inuta, exces de podoabe si stridenta in vestimentaie strnete rasul. Personajul principal al romanului, Encolpius reda uimirea invitailor la banchetul lui Trimalchio in fata unei opulente expusa chiar de la intrare. Cuvintele-cheie care anuna bogatia stpnului sunt nuanate prin epitete metaforice: ostiarius prasinatus (portar imbracat in verde przuliu), cingo cerasino (bru de culoarea cireei) sau epitete descriptive: cavea aurea (colivie de aur), pica varia (coofana baltata). Noua condiie a lui Trimalchio este evideniata si de imaginea cinelui, de pe mozaicul de la intrare, nsoita de inscripia care recomanda vizitatorului Ferete-te de cine!, ca in orice casa din lumea buna, pe care o imita parvenitul. Trimalchio nu se ruina cu originea lui umila, de aceea pusese sa se zugrveasc trgul de sclavi, pe fundalul cruia era pictat el nsui la venirea in Roma, pletos ca orice sclav. Mai mult dect att, in mana Trimalchio purta simbolul lui Mercur (caduceum) in semn de respect pentru cel care-i ocrotea negustoria. Ferete-te de cine! Interesat in mod deosebit de lumea liberilor si de condiia intelectualului si a culturii din epoca in care a trit, Petronius surprinde in textul de fata, prin ochii povestitorului sau Encolpius opulenta, prostia si viata ultrarafinata, scldata intr-un lux exorbitant. Trimalchio, un sclav eliberat si imbogatit, devine prototipul infatuatului. El pune sa i se zugrveasc propriul chip pe frontispiciul casei, purtnd simbolul lui Mercur (caduceum), zeul comerului, in semn de respect pentru cei care-i ocrotea negustoria. Mai mult dect att, el isi infatisa in aceasta fresca ntreaga cariera de negustor, de la primele socoteli ovielnice pana la cinstea de mare comerciant. Pe langa bagheta lui Mercur, parvenitul mai este pictat alturi de simbolul tiinei si al nelepciunii, zeia Minerva, aluzie la presupusa lui iscusina in arta comerului. Trimalchio nu se ruina cu originea lui umila, de aceea pusese sa se zugrveasc trgul de sclavi (venalicium), pe fundalul cruia era pictat el nsui la venirea in Roma, pletos ca orice sclav (capillatus), dar nsoit de nsemnele viitorului sau noroc. Noua condiie a lui Trimalchio este evideniata si de imaginea cinelui, de pe mozaicul de la intrare, nsoita de inscripia cu litere mari, ptrate, care recomanda vizitatorului: Ferete-te de cine!, ca in orice casa din lumea buna, pe care o imita parvenitul.

nceputul banchetului dat de Trimalchio Fragmentul prezint, momentul nceperii banchetului dat de Trimalchio. Nu este prezentat caracterul snob al libertului, care dorete sa-si atrag oaspeii oferindu-le o cina extrem de luxoasa. Exista in text numeroase elemente care confirma fuga dup senzaional a lui Trimalchio cum ar fi sclavii adui din Egipt. Acetia erau graioi, cu fizic plcut, fceau pedichiura si cntau. Spectacolul oferit de cntecele sclavilor care nu ncetau nici in timpul servirii mesei, transformaser acel triclinium intr-un adevrat teatru (de remarcat polyptotonul cantabant cantaret cantico). Lojele erau aici paturile de cate trei locuri, pe care erau ntini comesenii, gest oriental, ca si cel al pedichiurii fcute naintea mesei de sclavii din Alexandria. Una din caracteristicile romanului lui Petronius este povestirea lui Encolpius la persoana I. Encolpius este personajul mirat, ocat de extravaganta banchetului, care transmite prin naraia sa mesajul autorului. Fragmentul conine si o aluzie la rafinamentul lui Nero sugerat prin menionarea obiceiului si pericolelor musafirilor nainte de masa. Portretul lui Trimalchio Caracterizrile lui Petronius sunt strlucite, mai cu seama ca sunt nsoite de un comic acid al numelor proprii; ntocmai ca in comediile caragialiene, rezonanta pe care o confer numele personajelor este una amuzanta si elocventa din punct de vedere al viciilor la care se face, implicit, aluzie. De pilda, portretizarea lui Trimalchio este realizata fara cusur: el un libret, dornic de grandoare si faima face tot posibilul pentru a-si ctiga autoritatea si gloria; se imbraca strident, emannd prin inuta sa vestimentara un parvenitism grosolan, iar podoabele si vulgaritatea coloristica denota si ele un arivism evident si netemperat. Mai mult, o asemenea evideniere a decadentei lui Trimalchio este confirmata de etimologia numelui: malchio reprezint un adjectiv extrem de controversat semnificnd prost infatuat, dar si numele l indica pe fostul stpn (Gaius Pompeius) fcnd trimitere la celebrul rival al lui Caesar in rzboiul civil din 49-48 a.Chr., iar cel de-al doilea cognomen face aluzie ironica la adresa lui Maecenas, protectorul artelor. Comicul de caracter satirizeaz viciul parvenirii si pseudointelectualul anticipnd romanul de moravuri al lui Balzac si Duiliu Zamfirescu. In descrierea vestimentara, Petronius ingroasa tusele prostului gust pana la caricatura. Astfel, acesta isi insuseste dreptul senatorilor de a purta mantaua stacojie (coccineum pallium) si fularul cu dunga lata (laticlavia mappa) si al cavalerilor de a purta inelul (anulus), uitndu-si condiia joasa de libert. Din dorina de a-si etala luxul, gazda asociaz culorile stridente si bijuteriile din diverse metale preioase, sugestive in acest sens fiind epitetele descriptive: coccineo (pallio) (manta stacojie), (anulum) subauratum (inel puin aurit), (anulum) aureum (inel de aur), ferruminatum (incrustat), eboreo (de filde), splendente (strlucitoare). Prezenta polyptotonului subauratum, aureum, aurea hiperbolizeaz prostul gust, ca si calitatea si mrimea diferita a bijuteriilor, evideniate si de antiteza grandem minorem, hinc atque illinc, sinistrae dextrum. Toata aceasta incarcatura neobinuita de podoabe si haine numita ironic lautitiis (minunaii) uimete povestitorul (mihi videbatur), dar si lectorul. Aspectul grotesc si ridicol a lui Trimalchio corespunde celui moral, arogantei, infaturii, snobismului si lipsei sale de bun gust, evideniate prin aliteraii (armilla aurea), polyptoton (ferreis, ferruminatum), chiasm (inversarea determinantului fata de determinat intr-o succesiune de expresii sau sintagme) (eboreo circulo lamina splendente).

Publius Vergilius Maro Opera lui Vergilius cuprinde: o culegere de poezie lirica pastorala intitulata Bucolicele poem didactic Georgicele epopeea Eneida Bucolicele sunt rodul vieii de la tara, pe care poetul a trit-o in mijlocul naturii sub influenta poeilor noi. Cele 10 Bucolice ii prezint pe pastorii romani care se i-au la ntrecere cntnd iubirea sau alte teme potrivite mprejurrilor de atunci. Personajele din Bucolice cunosc foarte bine problemele politice si literare ale vremii, de aceea cititorul va avea in fata o ntreaga epoca cu toate trsturile ei. naintea lui Vergilius, mai scrisese Bucolice, Teocrit. Spre deosebire de pstorii lui Teocrit, prezentai in modul lor simplu, avnd un limbaj necizelat, aspru, pstorii lui Vergilius sunt mult mai evaluai. Ei cunosc evenimentele contemporane, politice si literare, fcnd chiar aprecieri asupra acestora. Intr-o limba aleasa, ei exprima sentimente proprii autorului. Ideea principala a acestor poezii consta in prezentarea nenorocirilor aduse de rzboaie, populaiilor steti care trebuie sa suporte consecinele. Personajele lui Vergilius discuta pe diferite teme, cea mai importanta fiind: - framantarile provocate printre micii cultivatori de pamant; - de exproprierile fcute de mpratul Augustus in favoarea veteranilor de rzboi. Limba si stilul folosite in Bucolice sunt potrivite strilor sufleteti prezente in poezia lui Vergilius. Att linitea celor care raman, cat si frmntarea celor care trebuie sa plece din casa printeasca, sunt redate in cuvinte si versuri adecvate. Georgicele este un poem didactic in patru carti care se opune vieii de ora cu luxul si zbuciumul ei, viata cmpeneasca renumita prin linite si prin rodnicia muncilor agricole. In prima carte, Vergilius descrie instrumentele agricole si muncile cmpului. In cartea a doua, vorbete despre ngrijirea si creterea pomilor, in special a vitei-de-vie si a mslinilor. In cartea a treia, vorbete despre creterea animalelor. In cartea a patra, Vergilius vorbete despre albine si importanta mierii.

Eneida subiectul operei Epopeea naional a romanilor, cuprinde dou pri corespunztoare celor dou epopei comedia. In prima parte, Vergilius infatiseaza calatoria lui Eneas si a tovarilor si de la plecarea din Troia si pana la sosirea in Latium. Poetul este preocupat de evenimentele care au avut loc in cel de-al 7-lea an de rtciri pe mare cnd flota lui Eneas aflndu-se pe calea dintre Sicilia si Italia, e aruncata de furtuna pe trmurile Africii. Troienii sunt bine primii de regina cetii Cartagina, numita Didona, ce organizeaz in cinstea lor un mare banchet. La cererea Didonei, Eneas va povesti att mprejurrile in care a avut loc nimicirea Troiei, cat si nimicirea care i s-a ncredinat de a calatorii spre Italia, unde trebuia sa construiasc o noua cetate. Caracterul neobinuit al intamplarilor povestite si infatisarea plcuta a eroului, determina sentimentul plcut al Didonei fata de Eneas. Pe de alta parte, Eneas, se simte atras de Didona, uitndu-si pentru moment misiunea. Aceasta ii va fi reamintita de catre Jupiter, prin intermediul zeului Mercur. Va trebui sa plece din nou pe mare, iar autorul prezint cu lux de amnunte pregtirea de plecare a troienilor, discuiile aprinse dintre cei doi, precum si moartea tragica a Didonei. Eneas pornete spre Italia, fcnd un popas in Sicilia, unde organizeaz o serie de manifestri in cinstea lui Anchises, care murise cu puin timp ca fiul sa ajung in Cartagina. Dup acest popas, pleac mai departe spre Italia si mai are oprire la Cumae, unde este mijlocirea in Infern. Aici se va ntlni cu tatl sau care ii va face cunotina cu sufletele acelora care vor deveni eroii istoriei romane: Caesar si Pompeius. A doua parte, ultimele sase carti prezint luptele purtate de troieni cu o parte din populaiile locale, nainte de a se stabili in noile inuturi. Astfel ajunge la gurile Tibrului, el debarca in Latium, unde domnea Latius cu a crei fiica Lavinia trebuia sa se cstoreasca. Rzboiul se va da intre Eneas ajutat de unele populaii locale si rutulii de partea crora se alturaser alte cteva popoare locale. Lupta finala se da intre Eneas si Turnus, prin care va iei victorios Eneas. Din acest moment, legenda nceputurilor fabuloase ale Romei se confunda cu istoria.

Grecii in cetate Fragmentul face parte din Eneida, epopeea naional a romanilor. Dup ce zece ani au asediat cetatea Troia, grecii au recurs la un vicleug pentru a o cuceri. S-au mbarcat in corbii si-au pornit spre casa, lsnd insa pe mal un cal de lemn uria, ca dar zeiei Minerva. Troienii bucuroi aduc in cetate calul, srbtorind victoria si inselatorul trofeu. In realitate, pntecul lui imens ascundea ostai. Grecii se retrag cu ntreaga flota pe o insula Tenedos, situata la cteva sute de metri de coasta unde se ascund ateptnd sa se lase seara. nainte de a pleca, las pe tarm pe Sinon care, dndu-se drept victima a grecilor, cere adpost troienilor si totodat le ctiga ncrederea. In urma srbtoririi victoriei, troienii sunt ameii de joc si de vin si adorm obosii de efortul depus pentru a aduce calul imens pana in inima cetii. La sosirea nopii, Sinon ii elibereaz pe grecii ascuni in cal la semnalul celorlali care se ntorceau cu corbiile. Astfel cade cetatea Troia dup ce zece ani inuse piept numeroaselor atacuri ale grecilor. Textul debuteaz cu metafora cerul se rotete care semnifica scurgerea timpului, succesiunea zi-noapte. Cea de-a doua metafora ruit Oceano nox (noaptea se ridica din ocean) sugereaz lsarea serii si nvluirea ntregului univers in ntuneric. Pentru sugerarea ideii, poetul folosete enumeraia. Cetatea este cuprinsa de o linite adnca redata prin epitetul fusi Teucri (troienii risipii). Urmtorul vers ne sugereaz optimismul grecilor cu ajutorul unui semn fonetic abundenta in vers a vocalei a si i. Epitetele tacitue lunae si amica silentia sunt folosite pentru a sugera complicitatea astrului la viclenia grecilor. Verbul laxat se leag cu sens diferit de doua complemente directe: inclusos Danaos (elibereaza pe greci nchii) si pinea claustra (desface zvoarele de brad). Aceasta dubla raportare se numete ca figura de stil zeugma, iar inversarea cronologica a faptelor hysteron proteron. Aliteraia r si multitudinea spondeilor are acelai scop de a sublinia rapiditatea aciunii, aceasta fiind redata si in antiteza cu toropeala troienilor din primele versuri. Fragmentul a fost considerat de catre posteritatea literara, drept unul dintre cele mai poetice texte antice. Ritmul folosit este hexametrul dactilic.

Pribegie Publius Vergilius Maro si-a asigurat perenitatea printr-o capacitate uluitoare de a unifica, de a concentra intr-o opera poetica nu prea ntinsa cunotinele, idealurile contemporanilor si naintailor. Opera lui Vergilius a aprut intr-un moment crucial din istoria statului sclavagist roman. Cadrul Eneidei este homeric. Fragmentul Pribegie reprezint sfarsitul cartii a II a si aici Vergilius ne arata cum dup o noapte de lupte crncene cnd dup ce si-au vzut cetatea incendiata si rudele ucise, troienii au fost nevoii sa accepte faptul ca fuseser nvini. Tema fragmentului o constituie pribegia troienilor condui de Eneas ctre Italia, unde aveau sa-si construiasc o noua cetate. Rolul scriitorului este preluat de Eneas care devine povestitorul. Prin Eneas, Vergilius isi exprima sentimentele fata de troieni si anume uimirea si compasiunea fata de nefericirea gloata (miserabile vulgus), dar si admiraia fata de cei care dei, nvini, nu renuna la misiunea lor. Gloata adunata de Eneas este supusa, aspect pus in evidenta de sintagma animus opibusque parati. Deci troienii sunt pregtii in vederea unei pribegii pe mare att spiritual animis, cat si material opibus. Spaiul descris este nvluit de zorile dimineii cnd Luceafrul se nalta pe firmament. Deducem, astfel, ca lupta s-a desfurat noaptea, iar spre zori, romanii nu mai au nici o sperana de a recapata Troia. Intalnim in fragment doua elemente prin care Vergilius, am putea spune ca, anticipeaz romantismul din secolele urmtoare. In primul rnd, motivul Luceafrului singuratic este valorificat de Vergilius cu rolul de a cluzi, de a lumina, figurat vorbind, calatoria troienilor la nceput de drum. De asemenea, in peisaj intervine clarobscurul, adic jocul rafinat de lumini si umbre care va fi valorificat in secolul al XVII-lea, de arta baroca. In textul nostru, clarobscurul este evideniat prin sfritul nopii deci, motivul ntunericului in antiteza cu Luceafrul luminos, strlucitor. Imaginea simbolica oferita de participiala absoluta a ultimului vers (sublato genitore), indica prbuirea unei generaii sleite de puteri, dar pe fundalul cruia se ridica o alta noua, sugerata de Eneas si fiul sau Iulus. Imaginea lui Eneas, purtndu-si pe umeri tatl btrn si infirm, a fost reprezentata in pictura cu o valoare emblematica. Eneas devine in aceasta ipostaza simbolul tinereii care este susinut de nelepciunea senectuii.

Eneida Prolog Exista opere, unice in felul lor si inimitabile, care concentreaz intr-o sinteza artistica originala ntreaga spiritualitate din care au izvort. O astfel de opera este Eneida, in a crei grandioasa viziune sunt contopite si transfigurate cele mai variate surse, ncepnd cu insasi conjunctura istorica pana la vasta cultura filosofica, tiinifica, literara si artistica a poetului. Epopeea ncepe cu Prologul care reprezint expoziiunea in cadrul creia, poetul latin schieaz generic tema, iar pe de alta parte, edificatoare este si invocaia ctre muza. Ambele componente reprezint respectarea tradiiei epice. Fragmentul ne dezvluie vers cu vers, legenda troiana si mitul eroului civilizator, pe care Vergilius, l redacteaz dup toate regulile genului literar in cei 10.000 de hexametri dactilici. Prologul epopeii ni-l prezint pe eroul central virum, ilustru, prin faptele de arme si supunerea fata de zei. Prin scurtul exordium, poetul expune structura compoziionala a epopeii: sintagma de debut arma virumque cano, ca si multa quoque et bello passus se refera la ultimele sase carti ale Eneidei, la actele de eroism ale lui Eneas, dar si la calitile sale umane. Sintagma terris et alto condeiaza primele sase carti, care descriu peregrinrile eroului, comparabile cu cele ale lui Odiseu. Cuvntul-cheie din text fato (destin), in cazul ablativ, exprima agentul care-i mana in aciune att pe erou cat si pe zei. Ca element inovator pentru mentalitatea latina a epocii, apare structura lumea umana lumea divina destin, rezumata de Vergilius in triada Aeneas Iuno/ Venus Fatum. Astfel att Eneas cat si divinitatea depind existenial de voina Destinului. O astfel de abordare difereniaz clar epopeea lui Vergilius de poemele homerice unde zeii erau cei care alctuiau fora suprema. Conform legendei, Eneas, este cel care trebuia sa aduc penaii in Italia, sa inaugureze irul strmoilor latini si nu in ultimul rnd, sa ntemeieze o noua Troia. Textul este remarcabil si din punct de vedere artistic. Se observa astfel un anticlimax profuges iactatus passus, care atesta predestinarea lui Eneas. Urmeaz figura de stil denumita hypallage din versul saevae memorem Iunonis ob iram. Se mai pot observa rejetele (ingambament) (aruncarea unui cuvnt in versul urmtor din necesitai metrice sau pentru a fi accentuat) litora si impulerit, aliteraiile atque altae sau musa mihi, precum si repetiia finala volvere casus tot adire labores. Geniul major al literaturii latine, Vergilius, va deveni ghid al literaturii universale, dup cum l numete Dante Alighieri, statutul sau echivalnd cu cel al lui Shakespeare in literatura engleza sau Goethe in literatura germana. Hyperbatonul (ndeprtarea determinantului de determinat, pentru evidenierea coninutului ideatic al celor doi termeni) in quascumque terras (oricare ar fi aceasta) scoate la lumina cat de confuz putea fi in ochii troienilor viitorul, cat de nesigura soarta, dar si dorina aprinsa a acestora de a se ndeprta cat mai repede de locul sortit pieirii, de mania dumanilor. Srmana gloata nu pare interesata de inta finala a calatoriei lor si troienilor nu pare sa le mai pese de salvare, lsndu-si vieile in minile lui Eneas. Pentru a sublinia ideea ca ntregul popor i se supune lui Eneas, autorul folosete enumeraia matresque, virosque pubem. Ritul folosit este hexametrul dactilic, in care spondeul imprima un ton grav textului, iar dactilul imprima parca acea vioiciune, energie a romanilor, dei fuseser nvini. Muzicalitatea versurilor e pusa in evidenta in special de aliteraie: consoana m alterneaz cu n (invenio, admirans, numerum). Stilul este indirect, propoziiilor principale li se subordoneaz completive infinitivale in care verbul este la trecut.

Titus Livius Titus Livius s-a nscut in anul 59 a.Chr. la Patavium (Padova de astzi), ora cu tradiii republicane, intr-o familie de cavaleri. Cultura, nceputa in oraul natal, si-o desvrete la Roma, fiind cu timpul apreciat de Augustus, care-i incredinteaza educaia rudei sale, viitorul imparat Claudius. Titus Livius a fost toata viata un intelectual de o mare moderaie si o proleitate remarcabila. Fara sa ocupe funcii politice in stat, fara sa interprinda fapte de arme strlucite, si-a ctigat o binemeritata glorie consacrnd ntreaga sa viata unei lucrri de cpetenie, istoria Romei de la origini pana la principatul lui Augustus. Istoricul secolului de aur al literaturii latine, isi gsete sfritul in oraul sau natal, unde se retrsese cu cativa ani ... Despre ntemeierea Romei Opera Ab Urbe condita libri (De la ntemeierea Romei), in 144 de carti, relateaz in ordine cronologica evenimentele petrecute de la originile Romei pana in anul 9 p.Chr.. Din numrul mare de carti aprute in grupuri inegale (5 sau 10), chiar in timpul vieii istoricului si impartite mai trziu in decade sau prezentate de ali istorici sub forma unor rezumate. Ni s-au pstrat: prima decada (care marcheaz evenimentele de la origini pana in anul 493 a.Chr.), a treia si a patra decada (al doilea rzboi punic), jumtate din cea de-a cincea decada si alte fragmente. Titus Livius, ca si Cicero si Sallustius, concepe istoria drept opera oratorica prin excelenta, capabil, prin exemplele sale date, sa devina un ndrept de virtute, pentru prezent si viitor historia magistra vitae. Fascinat de istoria Romei, Titus Livius, nu se preocupa att de respectarea adevrului, cat de nararea unor fapte glorioase, susinute de un patriotism arztor. Stilul folosit de istoricul epocii lui Augustus, este cel al perioadelor mai dense si mai puin simetrice dect cele ntlnite la Cicero. El este in acelai timp un scriitor de factura clasica si un precursor al autorilor din timpul imperiului. In vocabularul sau apar, relativ frecvent termeni mprumutai lexicului utilizat de poei. Titus Livius a adugat istoriei amploarea construciei, fermitatea continua a tratrii, echilibrul parilor, armonia, si mai ales el a fixat chipul mre al Romei, care a hrnit naionalismul roman in timpul imperiului intre presiunea orientului si ameninarea barbarilor si care s-a impus istoriei pana la sfritul secolului al XVII-lea el ncheie clasicismul roman, care de atunci in acolo, nu va mai putea fi conceput fara Titus Livius. Moartea lui Cicero Fragmentul face parte din opera Ab Urbe condita libri (De la ntemeierea Romei), istoria cea mai completa a Romei scrisa de Titus Livius. Titus Livius se distaneaz de naintaii si din perioada Republicii Caesar, Sallustius, Cornelius Nepas si abordeaz metoda analistica de scriere a istoriei prezentarea cronologica. Rolul educativ al istoriei si caracterul oratoric dominant sunt, de asemenea recunoscute de Titus Livius. Opera sa are un scop bine precizat: acela de a servi ca ndreptar societii romane contemporane lui, de a oferi tinerei generaii exemple vii dintr-o serie de eroi care au luptat si s-au jertfit aprndu-si patria. mprejurrile morii lui Cicero (7 decembrie 43 a.Chr.) sunt povestite de Titus Livius in cartea 120. Trecut pe lista de proscrii, Cicero, plecat din Roma, este surprins de asasinii lui Marcus Antonius si Octavianus pe rmul mrii. Oratorul le interzice sclavilor sa-l apere si le cere sa opreasc lectica pentru a scoate capul afara, oferindu-l asasinilor. Natura este prezenta prin elemente potrivnice redate de Titus Livius cu ajutorul epitetelor altum- largul marii, venti adversi- vanturile potrivnice, caecus fluctus- talazul care se rostogolete. Astfel observam ca mediul natural influeneaz starea sufleteasca a lui Cicero, deoarece acesta nemaiputnd suporta vntul potrivnic si zdruncinarea corbiei este cuprins de sila si de fuga si de viata si se resemneaz in fata destinului. Ultimele sale cuvinte sunt dup cum ne spune Titus Livius, o expresie devenita celebra Moriar in patria saepe servata!. Se refera la faptul ca Cicero si-a salvat patria in timpul complotului lui Catilina aflnd date importante despre acesta si reuind sa-l nbueasc. Titus Livius l considera pe Cicero un model demn de urmat pentru contemporanii si, lucru care reiese din descrierea fcut de acesta mare brbat a crui amintire merita sa dinuiasc. Traducere: Aceste ordine sunt repede aduse la ndeplinire si Caesar nsui s-a ndreptat spre armata. Veneii ca si celelalte neamuri cnd au auzit de sosirea lui, ncep sa se pregteasc de rzboi si sa se ngrijeasc mai ales de ntreinerea flotei.

Portretul lui Hannibal In cartea a XXI a, Titus Livius, descrie conflictul dintre romani si cartaginezi al doilea rzboi punic, izbucnit in 219 a.Chr. si ncheiat in 202 a.Chr. cu victoria romanilor condui de Scipio Africanul, la Zama, asupra lui Hannibal, generalul cartaginez. Hannibal, considerat de ctre romani dumanul chiar cel mai aprig, a fost fiul lui Hamilcar Barnas, comandantul armatei cartagineze in primul rzboi punic (261-241 a.Chr.). Portretul su este unul dintre cele mai celebre portrete literare realizate de Titus Livius. Autorul folosete antiteza ca modalitate principala de realizare a portretului. In prima parte, descrie calitile personajului si, in ultima parte, defectele acestuia. Intalnim mai multe trsturi de caracter: disciplina, tenacitate, cumptare, generozitate, modestie, curaj. Insa aceste nsuiri deosebite sunt concurate de vicii la fel de mari: cruzime, perfidie (perfidia plus quam punica hiperbola), fara teama de zei, fara sa respecte jurmintele, sau credina. Cu toate ca portretul este fcut de un duman, perspectiva autorului este una obiectiva, Titus Livius cunoscndu-i (apreciindu-i) si calitile si defectele. Evidenierea calitilor ne face sa concluzionam faptul ca Titus Livius recunoate meritele dumanului sau. In fragment intalnim de asemenea, comparaia, de la nceputul fragmentului intre Hannibal si tatl su Hamilcar tnr.