CAPITOLUL I

REFORMA AGRICOLĂ ÎN ROMÂNIA

1.1. STRUCTURILE AGRARE

1.1.1. Concept şi metodologie de abordare

Premisele schimbărilor structurale În agricultura României se află

În procesul complex de transformare a structurii economiei naţionale, ca
reflex al opţiunii pentru economia de piaţă. În contextul diviziunii sociale
a muncii, raporturile sectoriale ale economiei se schimbă sub impactul
evoluţiei raporturilor dintre cerere şi ofertă. Legăturile dintre diferite
sectoare ale economiei asigurându-se prin intermediul schimbului de
mărfuri1•
În literatura de specialitate structurile economice exprimă un
ansamblu de interdependenţe între ramurile economiei naţionale,
preCurll şi între alte structuri, cum ar fi: structura populaţiei, structura
tehnologică" structura de proprietate, structura organizaţională şi de
conducere, structura dimensională a unităţilor economice, structura de
marketing, structura financiar-bancară, structura teritorială etc.
Agricultura este un sector vital al economiei româneşti,
considerată dealungul unei lungi perioade de timp ramura de bază a
economiei naţionale, ramură principală, o prioritate a economiei
naţionale2•
În literatura de specialitate, o ramură economică grupează activităţi
care se delimitează de celelalte prin destinaţia economică a producţiei,
prin natura materiilor prime utilizate şi prin caracteristicile procesului
tehnologic.
Extrapolând conceptul de "structură economică" la domeniul
agricol putem vorbi despre o mare varietate de abordări ale structurilor
agrare.

1 Raymobd Barre - Economie politique, Vol.I, Presses Universitaire de Franca, Paris,

1969, pag.22Q-221; Ion Blaga - Varietatea şi interdependenţa structurilor
economice, Tratat de economie contemporană, Vo1.2, Ed.Politică, pag.39; Ana
Dachln - Tranzi~a şi structurile industriale În România, Ed. Naţional, 1997.
2 Zahiu Letiţia - Economia şi organizarea unită~lor agricole, A.S.E.
Bucureşti, 1993. 7
 Sfera de cuprindere a agriculturii o extindem la întregul
spaţiu ruri
I

acest spaţiu o serie de activităţi economice sunt strâns legate de

activ
agricole, situându-se fie În amonte, fie În aval. Pe de altă parte,
pOpi rurală desfăşoară activităţi economice complexe În
gospodăria familială, În unităţi agricole de tip asociativ. în multe
I

cazuri, populaţia rurală desfă

I

nu numai activităţi agricole, respectiv cu timp total ocupat În

agricultUi
time", ci desfăşoară şi activităţi cu timp de muncă numai parţial
În agrii "part time".
În prezent, În România este răspândit În mediul rural şi sistel
I

muncă agricolă "de sâmbăta şi duminica".

Sfera de cuprindere a agriculturii ca ramură poate fi deci
abor sens larg şi În sens restrâns. Considerând agricultura ca
sistem ~ aceasta poate cuprinde toate activităţile desfăşurate
În spaţiul rural, activităţi de prelucrare a materiilor prime şi
servicii pentru agricUltură şi agroindustriale. În sens restrâns,
ramura agriculturii este formată din dr subramuri : producţia
vegetală şi producţia animală. Oacăavem Î~ teoria sistemelor,
atât producţia vegetală, cât şi producţia animală SE
I

mai multe subramuri.

La desfăşurarea activităţilor economice din agriCl;J:ltlJră I

numeroase fluxuri fizice, valorice, energetice, În condiţii ecologice I

Ţinând seama de aceste aspecte complexe, În lucrar~ vom

problematica structurilor agrare din România cu accent pe
judeţul ( din mai multe unghiuri de vedere, şi anume:
- structura de proprietate;
- structura de producţie sau structura pe ;subramuria a
I

- structura factorilor de producţie consumaţi În agricult

- structura tehnică şi tehnologică a agrictJJlturii;
- structura dimensională a unităţilor agricole;
- structura de organizare şi de conducere a unităţilor i

8
 - structurile de marketing (structura comerţului cu
produse agricole şi canalele de distribuţie; structura
comerţului cu factori de producţie şi sistemul de
aprovizionare);
- structura teritorială a unităţilor agricole din judeţul
Constanţa.
Elementul principal, de referinţă, în definirea structurii
agriculturii este exploatajia agricolă, care are ca obiect de activitate
obţinerea de produse agricole şi agroalimentare şi este integrată
specific în spaţiul rural.

1.1.2. Factorii determinanti ai modificării structurilor

agrare În România

Structurile agrare sunt supuse unor procese importante,

generate În această etapă de transformă riie care au loc În
proprietatea asupra pământului şi a altor bunuri rurale şi în structurile
de organizare.
Aceste mutaţii sunt generate Însă şi de un anumit exod urban-
rual, de impactul negativ al modului În care au fost Iichidate
cooperativele agricole de producţie, de dificultăţile aprovizionării
agriculturii cu factori de producţie de natură industrială, de gradul
ridicat de uzură a mij:loacelortehnice din agricultură, de reducerea
şeptel ului. Reducerea cererii la unele produse alimentare ca urmare a
scăderii puterii de cumpărare a populaţiei, de pierderea unor pieţe
externe, politicile agricole incoerente şi inadecvate stării agriculturii
româneşti etc., reprezintă, deasemenea, factori de impact asupra
structurilor agrare din România. Analiza factorilor care determină
modificări În structurile agrare vizează componenta macroeconomică
şi componenta microeconomică. Analiza macroeconomică În perioada
de tranziţie a Rbmânieila economia de piaţă relevă numeroase
prejudicii aduse restructurării agriculturii, În special datorită
impactului negativ al politicilor guvernamentale (de preţuri, subvenţii,
credite, comerciale, fiscale etc.). Liberalizarea economică, reaJizată În
condiţiile unei inflaţii excesive şi de lungă durată, au determinat
decapitalizarea societăţilor agricole şi imposibilitatea formării
structurii exploataţiilor familiale de tip comercial. Analiza
microeconomică a factorilor care determina modificări În

9
structurile agrare arată un proces intens de fărâmiţare a proprietăţii şi
a terenurilor exploatate În diferite forme de organizare, deteriorarea
procesului de modernizare tehnică şi de formare a filierelor de
produse, scăderea volumului producţiei comercializate şi creşterea
autoconsumului, reducerea cererii şi a ofertei interne de produse
agricole, concomitent cu un proces de sărăcire rurală3• Nu s-a ţinut
cont de faptul că unităţile cooperatiste reprezentau nu numai o formă
de proprietate (care s-a dovedit ineficientă) ci şi una de organizare a
activităţii agricole (care putea fi revalorificată).
Factorii principali care determină cererea de produse agricole
sunt: veniturile populaţiei consumatoare, nivelul preţurilor alimentelor
achiziţionate şi preferinţele populaţiei.
Scăderea veniturilor populaţiei salariate la circa 60%, faţă de
nivelul anului 1990, a determinat reducerea cererii, În special la produsele
alimentare de origine animală şi la produsele cu grad ridicat de
prelucrare ~au desfăcute prin sistemul de alimentaţie publică.
Restructurarea pe ramuri a agriculturii se poate realiza n~mai
dacă se produc creşteri însemnate ale veniturilor populaţiei.
Elasticitatee. cererii În raport cu preţurile a determinat deasemenea
reducerea cererii la unele produse pentru care agricultura României
are condiţii favorabila (carne şi I preparate din carne, vinuri şi rachiuri,
legume de seră etc.). Agenţil economiqicare produc aceste produse se
află În mari dificultăţi financiare. Pe termen: scurt şi chiar mediu,
aceste dificultăţi nu pot fi surmontate întrucât cererea iPoPlillaţiei
pentru produse scumpe este scăzută. Acest obstacol este cu, atât mai
9reu de trecut, cu cât reducerea taxelor vamale la produsele aQricole
şi ~limentare şi eliminarea subvenţiilor la producători şi la export nu
au stimulat competivitatea, cum firesc are loc acest lucru în ţările cu
economie de piaţă oonsQlidată, ci au dus la falimentul agricultorilor.
Schimbarea preferinţelor consumatorilor români poate ave~ loc
numai pe termen lung. Mutaţiile În modelul de consum actual
înseamn~l de fapt, o

3 Bulgaru Mircea - Dreptul de a mânca, Ed.Economică, 1996.

10
îmbunătăţire a structurii acestuia prin creşterea consumului de
produse animale, aflat În prezent la un nivel scăzut. Acest factor ar
putea să conducă la Îmbunătăţirea raportului între producţia vegetală
şi animală.
Factorii determinanţi ai ofertei agricole, cu rol de îmbunătăţire a
structurii pe ramuri a agriculturii ţin de volumul şi structura factorilor
de producţie alocaţi.
În legătură cu dotarea cu factori de producţie a agriculturii se
pun numeroase probleme:
- stabilirea unor corelaţii optime Între Înzestrarea tehnică
a agriculturii şi structura pe ramuri a acestui: sector;
- corelaţia dintre înzestrarea cu factori de producţie şi
exportul agricol;
- corelaţia dintre factorii naturali şi factoriii de nat~ră
industrială;
- corelaţia Între înzestrarea tehnică a agriculturii şi forţa de
muncă activă din mediul rural;
- corelaţia dintre agricultură ca producătoare de materii
prime şi industriile alimentare etc.
Utilizarea eficientă a factorilor de producţie în agriculturi
presupune orientarea către valorificarea factorilor disponibili Într-o
anumită cantitate şi structură. Totodată, trebuie avute în vedere
dezideratele dezvoltării agriculturii În perspectiva integrării În Uniunea
Europeană. Astfel, alătl!ri de factorii tradiţionali ai agriculturii trebuie
ţinut seama de noile itendinţeale progresului tehnico-ştiinţific, de
pregătirea managerială în condiţiile funcţionăţii economiei de piaţă,
de organizarea sistemelor informaţionale modeme, de noua
configuraţie a pieţei agricole mondiale, de volumul limitat al unor
resurse agricole, de factorii de mediu şi respectiv de dezvoltarea
durabilă a agriculturii.
Este necesară o viziune dinamică a factorilor de producţie
utilizaţi În agricultură. Mobilitatea şi adaptabilitatea volumului şi
structurii: factorilor de producţie ţin de evoluţia cererii de produse
agricole şi de structu~a pe ramuri a agriculturii.
Factorii naturali au un specific care determină esenţa procesului
de producţie agricol. Pământul, apele, pădurile, plantele, animalele;
întregul spaţiu

11
rural constituie bunuri al căror preţ Încă nu este plătit prin internalizarea
cheltuelilor pentru protecţia mediului.
Poluarea mediului , ca efect al activităţii industriale, este
echivalentă cu un consum din acest factor de importanţă primordială
pentru agricultură.

1.2. REFORMA STRUCTURALA ÎN AGRICULTURA: ROMÂNIEI

Reforma structurală În agricultură a parcurs un drum sinuos şi

se află Încă Într-un stadiu incipient de formare a sistemului unităţii
iagricole private comerciale, funcţionale şi de dimensiuni economice,
viabile.

1.2.1. Evoluţii şi neâmpliniri În procesul de reformă

Reforma agricolă este un proces de durată, care nu se 1hdheie

odată cu reprivatizarea şi privatizarea pământului, ci continuă cu
consolidarea proprietăţii, modernizarea structurilor de producţie şi
economice. Succesul pe termen lung al reformei agricole este
condiţionat de mOdul În care se privatizează şi se exploatează
pământul, de formarea şi stablilizarea pieţei agroalimentare, cu
finalitate În planul general al creării econbmiei de piaţă moderne În
beneficiul Întregii societăţi. Ca urmare, unele decizii strategice şi
politici agricole inadecvate pot deveni o piedică În calea dezvoltătii
agriculturii durabile, a competitivităţii României pe pieţele mondiale.
Reforma agricolă este o mare problemă naţională, depin)zând
mult de deciziile politice. Dar, scopul reformei (eficienţa economică) s-
a scăpat În bună măsură din atenţie. Agricultura continuă să fie
victima politicilQr de acumulare primitivă, deşi este mai mult decât un
sector strategic al ROmâf')iei, este un sector vital pentru întreaga
viaţă economică şi socială a ţă~ii. Agricultura reprezintă În prezent
ramura cea mai dinamică În procesul tie formare a Produsului Intern
Brut. Dacă În anul 1989 agricultura reprezenta sub 14% În PIB, în anul
1996 deţinea 20%, iar În anul 1997 18,5%. Desigur această nouă
configuraţie a ramurilor economice nu se datorăşte creşterii producţiei
agricole,
12
ci scăderii relative a producţiei industriale. Dar, faptul că agricultura s-
a privatizat În ritm alert şi partea cea mai mare a producătorilor
agricoli se află În mai mică măsură atinsă de blocajul financiar,
scăderea producţiei a fost mai temperată şi s-a stabilizat relativ. În
anul 1997, valoarea adăugată brută în agricultură a crescut cu 1,6%,
în timp ce în industrie a scăzut cu 5% şi în sectorul terţiar cu 11,2%,
faţă de anul precedent. Valoarea producţiei agricole totale a cunoscut
o evoluţie pozitivă după anul 1993; în anul 1997 a crescut cu 3,1%
faţă de 1996. Din păcate, această creştere se datorează exclusiv
creşterii producţiei vegetale, sectorul zootehnic şi al serviciilor
ag,ricole sunt încă în contracţie. Agricultura României se află într-o
situaţie de criză~ cu toate că sectorul privat este dominant. Acesta se
datoreşte nu numai contextului macroeconomic nefavorabil, ci şi
modului defectuos de organizare a noilor exploataţii agricole;
agricultura a alunecat treptat către modelul de subzistenţă, marea
majoritate a producătorilor individuali producând preponderent pentru
autoconsum. În condiţiile dezagregării vechiului sistem colectivist,
organizat pe principii specifice centralismului excesiv, noul sistem de
agricultură familială este lipsit de mijloace tehnico-materiale şi nu s-au
iniţi~t forme de idesfacere şi aprovizionare cooperatiste, caracteristice
economiei de piaţă. Lipsa modernizării tehnice şi organizatorice,
rupturile vechilor filiere pe produse şi sprijinul nesemnificativ al
formării acestor filiere În condiţiile proprietăţii mici şi mijlocii asupra
pământului au dezechilibrat raporturile cerere-ofertă. Lipsa unei oferte
concentrate şi competitive din partea sectorului privaţ al agriculturii şi
inexistenţa unor programe coerente de privatizare rapidă a societăţilor
comerciale cu capital de stat au accentuat instabilitatea preţurilor
produselor şi au accelerat inflaţia.

13
 Modificarea reală a valorii adăugate brute pe
ramuri ale economiei 1997 -1996

10

O •
•""
-5 I B B !
.Q
.=•'
'i:
eL ·S s .
""
-<e 's. =
U .OS'

-10 I f = II

E
c::
=
'3 .•..
'" li
-1 I :E
4~

'" 1::
-<e'"
I
-2
0
-2
5

Figura nr. 1.1.

Valoarea adăugată brută în industrie şi

agricultură
400
u
300
u2,_ :E
•.• ro O'
'"23@00 200
.~ ~ 0..;::
:: o.. E 100
Eo (,)

O
O' C"l M '<:t <n \O r-
o
00O' O'
O'
- O'
O'
O'
O'
O'
O'
O'
O'
O'
O'
O'
O'
O'
O'

lJ V AB Industrie o V AB Agricultura

Figura nr. 1.2.

14
 În prezent piaţa agricolă românească este tot mai puternic
afectată de preţurile pieţei mondiale, care la mai multe produse sunt
sub nivelul produselor româneşti (grâu, carne de pasăre, zahăr, făină,
legume de seră etc.). Această stare de fapt, care are În continuare un
curs negativ, este generată de lipsa unei strategii şi a unor programe
clare şi mai ales de eforturile de aplicare.
Din anul 1990 până În prezent nu s-au aplicat nici una din
strategiile elaborate de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, fie că nu
au avut o bază realistă şi o concepţie adaptată agriculturii româneşti,
fie că nu au avut susţinere financiară, fie că interesele politice ale
guvernelor postdecembriste au fost contradictorii şi nu au reuşit să
realizeze o reformă agricolă pe multiplele sale planuri : reforma
financiară, reforma structurilor de organizare, restructurarea tehnică şi
tehnologică, reforma pieţei agricole, reforma creditului agricol,
reforma complexă a politicilor agricole etc.
Cu toate aceste evoluţii negative, agricultura este factor de
echilibru În economia naţională. Capacitatea de absorbţie a fOrţei de
muncă disponibilizată din industrie a contribuit la estomparea şocului
reformei.
Faptul că În agricultură se află circa 37% din populaţia activă a
ţării şi că această activitate contribuie cu 18-20% În PIB, relevă nu
numai un proces de agrarizare a ţării, ci şi decongestionarea mediului
urban şi condiţii noi de dezvoltare În profil teritorial.
Lipsa unei viziuni realiste asupra viitorului agriculturii româneşti şi a
căilor cele mai eficiente pentru noi de integrare În U.E. devin cu atât
mai grave cu cât În acest sector s-a aplicat cea mai completă terapie
de şoc, începând cu anul 1993, iar din 1997 agricultura este lăsată În
seama forţelor pieţei.
Aproape toate măsurile de politică agricolă au concurat la
actuala stare de criză : liberalizarea preţurilor produselor agricole,
condiţionată de limitarea acestora la produsele de bază În consumul
populaţiei; liberalizarea preţurilor inputurilor agricole, care În condiţiile
monopolului statului În amontele şi avalul agriculturii a dus la
adâncirea foarfecelui preţurilor şi la reducerea şi instabilitatea
veniturilor agricultorilor; eliminarea subvenţiilor la producătorii agricoli
Înainte de crearea instituţiilor şi a legislaţiei de organizare şi
funcţionare
15
a pieţei agricole, care a dus la reducerea consumului de Îngrăşăminte
chimice, a achiziţiilor de seminţe de calitate (inputuri subvenţionate)
şi la restrângerea cererii de credite pentru investiţii din cauza ratei
Înalte a dobânzilor; trecerea la sistemul de subvenţionare directă a
tuturor producătorilor agricoli, mai corect spus a proprietarilor de
terenuri, sistem care pulverizează resursele bugetare la milioane de
posesori ai titlurilor de proprietate, cu efecte populiste, de protecţie
socială şi nu cu scop economic, etc.
Deşi aceste mecanisme sunt practicatede-a lungul vremii În
diferite ţări cu economie de piaţă sau În tranziţie, În cazul României s-
rau făcut greşeli de viziune, ritm, percepţie a realităţii şi nu s-au
obţinut rezultate safisfăcătoare În planul stabilizării pieţei.
Lipsa unei reforme instituţionale În domeniul organizării şi
funcţionării pieţei agricole este una din cauzele reacţiei nefavorabile a
pi6lţei la diferite mecanisme folosite.
Slaba performanţă În agricultură nemulţumeşte pe agricultori şi
consumatori. Trecerea rapidă şi fără o strategie clară de la un dirijism
excesiv În agricultură la o liberalizare excesivă, nu poate asigura
eficienţa economică decât cu mari infuzii de capital sau cu preţul
polarizării veniturilor şi a adâncirii sărăciei, ceea ce ănseamnă că, de
fapt, creăm o economie de piaţă pe seama unui proces de acumulare
primitivă, caracteristic perioadei de Început a capitalismului şi nu celei
de azi, care stimulează formarea clasei mijlocii.
Condiţiile macroeconomice actuale sunt extrem de defavorabile
activităţii agricole. Randamentele scăzute şi eficienţa slabă a
capitalului utilizat În agricultură, În condiţiile jocului liber al forţelor
pieţei şi a lipsei cadrului de funcţionare a pieţei agricole, nu pot avea
alte consecinţe decât marginalizarea agriculturii şi criza.
Starea actuală a agriculturii româneşti este urmarea politicilor
de macrostabilizare care au marginalizat-o şi a politicilor agricole
inadecvate, a lipsei cunoştinţelor În domeniul marketingului şi
managementului financiar la nivel microeconomic.

16
 Definind agricultura ca prioritate strategică naţională, in
"Programul de reformă a sectorului agroalimentar pentru perioada
1998-2000", discutat in şedinţa de guvern din noiembrie 1997, s-a
făcut un important pas înainte în abordarea reformei agricole, În
special datorită unor corelaţii dintre agricultură cu amontele şi avalul
său.
Nivelul ştiinţific al conceptelor şi coerenţa structurală a
proiectului de program nu sunt însă susţinute de soluţii practice,
fezabile şi de finanţare care, chiar dacă ar exista, nu pot produce
efecte economice pe termen lung, întrucât abordările strategice nu au
in vedere acest orizont de timp. Lipsa unor asemenea proiecţii nu ne
ajută să fim În pas cu ţările U.E. şi CEFTA.
Programul stabileşte orientările principale care să poată
accelera reforma de fond În agricultură şi să restructureze ansamblul
sectorului agroalimentar pe baza consolidării proprietăţii private şi a
asigurării preponderenţei mecanismelor de piaţă până in anu1200Q,
necalculând insă impactul acestor măsuri pe termen lung.
Politica agricolă va avea ca obiectiv declarat formarea
exploataţiei familiale comerciale, prin susţinerea performanţei şi
competitiMităţii în vederea asigurării securităţii alimentare.
Programul subliniază însă că nici una din structurile agrare
existente azi în România nu este în măsură să favorizeze performanţa,
apreciere nerealistă, Întrucât nu putem răsturna totul şi să o luăm de
la capăt, pentru ca in 3 ani să devenim performanţi4•
Tipurile şi formele de organizare a agriculturii existente: azi În
România au rezultat din aplicarea legii fondului funciar, a legilor
reformei eoonomice, prin voinţa producătorilor agricoli privaţi şi
exercitarea managementului. Ele nu au ajuns la maturitate, nu sunt
consolidate şi incadrate În structuri· de marketing specifice economiei
de piaţă din lipsă de viziune, sprijin logistic! şi financiar.

4 xxx - Programul de reformă a sectorului agroalimentar al României În perioada

1998-2000 Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, 1997

17
 Toate ţările dezvoltate şi-au protejat, Îşi protejează şi sprijină
agricultura.
Pe de altă parte În agricultura noastră sunt destule cazuri de
performanţă tehnică şi chiar economică, cu tot mediul nefavorabil
acestui sector. Atât În sectorul privat, cât şi În sectorul de stat există
unităţi agricole performante tehnic şi chiar economic.

1.2.2. Transformarea proprietăţii

1.2.2.1. Privatizarea pământului

După 1989 au apărut schimbări majore În structura proprietăţii

agricole, În special datorită reprivatizării şi privatizării pământului.
Odată cu apariţia Decretului Lege nr.42/1990, Înce~e procesul
de privatizare a fondului funciar, continuat prin apariţia şi aplicarea
Legii nr.18/1991 - Legea fondului funciar, modificată de Legea
nr.169/1997 care urmează să se aplice În cea de-a doua etapă, dacă
Parlamentul României va hotărâ restituirea suprafeţelor către vechii
proprietari, până la limita maximă de 50 ha. Structura de proprietate
asupra pământului are o nouă configuraţie (tabelul nr. 1.1.)
În anul 1997 sectorul particular deţinea 72% din suprafaţa
agricolă a ţării, faţă de 14% În 1989 (figura nr. 1.3.) şi 84% din
suprafaţa arabilă, faţă de 9% În 1989 (figura nr. 1.4.).
Noul regim funciar se bazează pe forma proprietăţii p~ivate
particulare, forma proprietăţii private a statului şi proprietatea
publică.
Privatizarea fondului funciar a presupus respectarea a 2 etape:
stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, a celor
Îndreptăţiţi; punerea efectivă În posesie şi Înmânarea titlurilor de
proprietate.
Nici În prezent privatizarea pământului nu s-a Îneheiat. Numai o
parte din cei Îndreptăţiţi au fost puşi În posesie, iar În baza Legii
nr.169/1997 urmează să fie revizuite suprafeţele unor proprietari care
au dreptul să-şi primească diferenţa până la 50 ha.

18
 Evoluţia fondului funciar agricol pe forme de
proprietate la finele anului

- mii ha -

Specificar 1989 1996 ~ 1997

e % % %
I SUPRAFAŢA AGRICOLA 14.759 100 14.789 100 14.789 100
TOTAL - din care :
11 domeniul public + privat al
statului 4.034 28 4.095 28 i 4.092 28
12 sector cooperatist 8.602 58 - - - -
13 sector particular 2.023 14 10.694 72 10.697 72
II SUPRAFAŢA ARABILĂ 9.458 100 9.339 100 9.336 100
TOTAL - din care:
111 domeniul public + privat al ,
statului 1.966 21 1.530 16 1.524 16
112 sector cooperatist 6.578 70 - - - -
113 sector particular 914 9 7.809 84 7.812 84
III VII ŞI PEPINIERE VITICOLE -
TOTAL- 278 100 289 100 287 100
din care
1111 domeniul public + privat al
statului 87 31 71 25 69 24
1112 sector cooperatist
1113 sector particular
154
37
55
14 218
- 75
- 218- 76 -
IV LIVEZI ŞI PEPINIERE
POMICOLE - TOTAL - 318 100 271 100 267 100
din care:
IV domeniul public + privat al
1 statului 108 34 86 32 83 31
IV sector cooperatist 140 44
2 - - - -
IV sector particular 70 22 185 68 184 69
3
V PĂŞUNI ŞI FANEŢE 4.705 100 4.890 100 4.899 100
- TOTAL - din care:
V1 domeniul publiC + privat al
statului 1.973 42 2.408 50 2.416 49
V2 sector cooperatist 1.730 37 - - - -5
V3 sector particular 1.002 21 2.482 50 2.483
1

Sursa: Ministerul Agriculturii şi

Alimentaţiei

19
 Prin urmare structurile de proprietate sunt departe de-a fi
aşezate pe principiile înscrise În constituţie.
Numeroase probleme legate de imperfecţiunile Legii nr.18/1991
şi a soluţionării deficitare de către comisiile de aplicare a acesteia au
generat un mare număr de procese, ce se cer a fi rezolvate.
Deşi a fost creat cadrul legislativ pentru privatizarea fondului
funciar, nu au existat şi alte legi care să asigure circulaţia juridică a
terenului şi care să facă posibilă folosirea eficientă a pământului.
Aceste acte normative au apărut, dar au apărut mai târziu
(Legea arendării, Legea circulaţiei juridice a terenului, modificarea
Legii fondului funciar, etc.)
SectoruLpriYllt al agriculturii, care deţine un imens patrimoniu
funciar, este caracterizat printr-o fărâmiţare excesivă a terenului,
constituindu-se peste 3,9 milioane de gospodării care deţin 76.6% din
suprafaţa agricolă a ţării şi respectiv 84% din suprafaţa arabilă. În
sectorul privat se află şi circa 76% din patrimoniul viticol, 69% din cel
pomicol, 51 % din suprafeţele de păşuni şi fâneţe.
Nici până În prezent Însă Legea nr.18/1991 nu a fost aplicată
integral.
Numai 71,4% din numărul total al proprietarilor au fost puşi În posesie
(tabelul nr. 1.2.)

58%
 llIII Domeniul public + privat al
Statului
Sectorul cooperatist
S
ec
to
r
pa
28% rti
cu
la
r

Figura nr. 1.3. - Structura suprafeţei agricole în

1989

20
 Qj Sector particular

III Domeniul public +

privat al Statului

Figura nr. 1.4. - Structura suprafeţei agricole în 1997

8%

ITB Sector
particular

iii Domeniul public +

privat al Statului
_ Sectorul cooperatist

71%

Figura nr. 1.5. - Structura suprafeţei arabile în 1989

21
 ~ Sector particular

II Domeniul public + privat

al Statului

Figura nr. 1.6. - Structura suprafeţei arabile în 1997

Iabelulnr
.1.2

Stadiul aplicării legii fondului funciar la data de 24 februarie 1998

Specificare UlM Suprafaţa

1. Suprafata totală ce trebuia pusă În ha 9.336.704
posesie
2. Suprafaţa totală care a fost pusă În ha 7.507.722
-posesie
cu procese verbale % 80,4
3. Numărul total de persoane de pus În nr. 4.653.852
posesie
4. Numărul total de persoane puse În nr. 3.640.937
posesie
- cu procese verbale % 78,2
5. Titluri de proprietate de eliberat nr. 4.291.131
6. Titluri de proprietate eliberate nr. 3.064.974
7. Suprafaţa solicitată de acţionari pentru ha 688.890
validare
8. Număr de actionari nr. 262.001
9. Suprafaţa aprobată după validarea ha 633.059
actionarilor
10. Număr de acţionari nr. 248.340
11. Decizii eliberate acţionarilor nr. 212.543
12. Suprafata actionarilor ha 575.906

Sursa: Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei

22
 Excesiva fărâmiţare a terenurilor restituite vechilor proprietari şi
noilor împroprietăriţi (2 ha la un proprietar), la care se adaugă
numărul mare de parcele ce revin proprietarilor (circa 38-40 milioane
În total), precum şi starea de incertitudine În ceea ce priveşte
terenurile solicitate de proprietari conform prevederilor Legii
nr.166/1997 şi a situaţiei terenurilor acţionarilor persoane fizice,
crează o situaţie dificilă pentru stabilitatea producţiei agricole şi
organizarea economică a producătorilor. Pe de o parte, procesul de
fărâmiţare a terenurilor are tendinţă de proliferare, iar pe de altă parte
resursele de terenuri sunt insuficiente În unele localităţi şi nu pot fi
satisfăcute cererile solicitanţilor. O parte din suprafeţele socităţilor
comerciale agricole cu capital majoritar de stat, sunt În proprietatea
privată a acestuia şi nu pot fi redistribuite.
Patrimoniul funciar de stat s-a format de-a lungul istoriei.
Domeniile statului s-au format În urma războiului ruso-turc din 1829, a
aplicării Regulamentelor Organice, În urma aplicării Legii pentru
secularizarea averilor mânăstireşti din 1863, a legilor din
1866,1878,1881,1945 (tabelul nr.1.3).
Tabelul nr.1.3
Sursele de formare a patrimoniului funciar de stat

Sursele Suprafaţă Acte normatlve de preluare a

- mii ha- suprafeţelor
1. Rezerve de terenuri ale statulu
existente până În 1945 - i, 248
2. Rezerve create În perioada 1945-1949 Legea nr.187/45; Decret.rlr.111/95;
(din care - Decret nr.83/1949, 6500 familii) 940 HCM. nr.1676150; Decret nr.83/49
(342,8)
3. Păduri degradate şi păşuni situate Ordin CSA-MEF nr.1·15156
terenuri plane, incinte, râuri, perdele de 50 H.C.M. nr.385/62
protecţie. Ordin CSA-MEF nr.568 şi 886/63
DCM nr.577/64
4. Suprafeţele ce depăşesc
posibilităţile
de lucru ale unor 302 Decret nr .115/59
5. Terenuri amenajate prin lucrăr Ordin CSA nr.5157; DCM nr.1650/62 HCM
hidroameliorative În Lunca i 398 nr. 1 030/66; Proiect de execuţie prin
stat anual
6. Terenuri ale MAN (poligoane şi Protocoale MAS + MApN (prevederi plan de
aerodromuri) care depăşeau 98 stat anual).
militare
7. Terenuri amenaiate În Delta 48 Decret nr.92/66
Dunării
TOT AL terenuri - 1988 2084 Conform Anuarului Statisticl1989

Sursa: Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei

23
 Amendarea Legii nr.18/1991 se impunea În vederea corectării
neajunsurilor iniţiale şi În special pentru finalizarea privatizării
pământului. Din păcate, principiile şi criteriile de modificare aleg ii nu
sunt nici de astă dată economice.
Restituirea de terenuri din perimetrul societăţilor comerciale cu
capital de stat sau majoritar de stat nu trebuie să ducă la o nouă
parcerlare şi nici la imposibilitatea de-a practica un management
performant. Privaitizarea acestor societăţi agricole impune o abordare
modernă a procesului, cu scop de peformanţă. Privatizarea societăţilor
comerciale agricole trebuie să urmărească În esenţă asigurarea unei
eficienţe economice ridicate. Anumite nedreptăţi istorice pot fi
rezolvate, acolo unde restituirile nu se pot face În natură (ca urmare a
existenţei unor complexe zootehnice, sere, plantaţii intensive etc.),
prin acordarea de acţiuni proprietarilor sau despăgubiri.
Privatizarea complexelor zootehnice fără pământ şi a altor
unităţi agricole se poate realiza În cadrul general al aplicării legii
privatizării, dar cu
I

facilităţi speciale pentru specialiştii care lucrează În aceste unităţi şi În

baza
unor criterii de performanţă.
Întrucât terenul societăţilor comerciale agricole este
propristatea privată a statului (circa 12% din arabil), privatizarea
acestor suprafeţe poate fi făcută În timp, după programe speciale.
Aproximativ 4,3% din terenUl arabil este proprietate publică şi trebuie
menţinut În acest sistem pentru a asigura materialul biologic necesar
agriculturii.
Înfiinţarea unei agenţii care să gestioneze terenurile statului ca
instituţie publică, ar putea avea un rol important În Îndrumarea,
restructurarea şi transferul În timp al proprietăţii asupra pământului,
În condiţii de eficienţă economică. Aceasta poate asigura o strategie
modernă tn procesul de privatizare, selectarea celor mai performanţi
investitori români şi străini, pentru ca acest sector potenţial
performant al agriculturii române$ti să devină cu adevărat
competititv.
Sectorul de stat al agriculturii dispune de un patrimoniU
concentrat, În timp ce transferul către membrii cooperatori, a părţilor
sociale ce le reveneau

24
din patrimoniul fostelor unităţi cooperatiste - ca sursă primară de
formare a proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie a fost În
cea. mai mare parte lichidat sau s-a distrus. Restituirea terenurilor s-a
făcut unilateral, nefiind Însoţită de privatizarea utilajelor aflate În
Staţiunile de Maşini Agricole.

1.2.2.2. Privatizarea În sectorul zootehnic

În procesul de privatizare-restructurare a avut lOc ro reducere

considerabilă a efectivelor de animale. În anul 1997, faţă de
1989,efectivele de animale s-au redus cu 48% la bovine, circa 41 % la ovihe"
39%>lal porcine, 40% la păsări.
Pe forme de proprietate, structura efectivelor de animal~ arată
că În totalul efectivelor de animale sectorul privat deţine ponderea
ooVârşitoare (5996%) În special la bovine şi ovine (fig.nr.1.7).
Printre cauzele principale ale reducerii şeptelului se pot
enumera : desfiinţarea prin lichidare a fermelor cooperatiste, (inclusiv
Asociaţii Economice de Stat şi Cooperatiste); lipsa unui cadru coerent
de organizare a pieţei agricole În sistem concurenţial; controlul rigid al
preţurilor la producători În timp ce preţurile inputurilor agricole de
natură industrială, au fost liberalilz,te În avans total, gradul redus de
concentrare a efectivelor În sectorul individual, producţii slabe În
gospodăriile populaţiei; lichidarea unor comli>lexe zootehnice sau În
unele cazuri "privatizarea prin lichidare"; reducerea generală $.
performanţei În acest sector În care a devenit dominant sistemul
gospodăresc de creştere şi exploatare a animalelor; reducerea sub
nivelul inflaţiei a taxelor vamale la importul produselor zootehnice, În
condiţiile eliminării· subvenţiilor la producătorii interni şi la export,
ceea ce a determinat lipsa de cpompetitivitate a producţiei zootehnice
româneşti etc.
Pe forme de proprietate, structura efectivelor de animale arată
că În totalul efectivelor de animale, sectorul privat deţine ponderea
covârşitoare (59 60%), În special la bovine şi ovine (figura nr.1.7).

25
 Structura efectivelor de bovine pe forme de proprietate

7000
6000 <1l

5000
.•...•
& 4000 o Sector de stat
(\S
Q E':1l Sector privat
·s
.- 3000
2000
1000
O
1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997

Figura TIr. 1,7.

Structura efectivelor de porcine pe forme de proprietate

14000
12000 <1l

10000
.•...•
& o Sector de stat
8000 t1i Sector privat
(\S
Q
,- 6000
's 4000
2000
O
1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997

Figura TIr. 1.8

26
 1
Structura efectivelor de ovine pe forme de proprietate

o Sector de
18000
stat lliJ Sector
16000
14000 privat
~ 12000 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997
il)
~ 10000
u
._ 8000 Figura nr. 1.9.
'§ 6000
4000
2000 O
Structura efectivelor de păsări pe forme de
proprietate

14000
12000
il) 10000
~ 8000
il)

~
o Sector de stat fii!ij
u
6000 Sector privat
.- 4000
'§

2000
O
1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997

Figura nr. 1.10.

27
 1.2.2.3. Privatizarea În sectorul de mecanizare a
agriculturii

Pe fondul unei înzestrări tehnice corespunzătoare tipului de

organizarl economică bazată pe marea producţie agricolă din
Cooperativele Agricole d Producţie şi Întreprinderile Agricole de Stat,
nivelul înzestrării tehnice agriculturii era relativ satisfăcător în anul
1989. În urma aplicării prevederile Legii nr.18/1991 şi a
dezorganizării secţiilor de mecanizare ale fostelor SMA gradul de
uzură a mijloacelor tehnice se accentuează, iar diisponibilul d
tractoare şi maşini agricole devine insuficient, cu toate că·parcul de
tractoare maşini din agricultură cunoaşte o uşoară creştere (tabelul
nr.1.4).
- •• ,1 nr.1

Evoluţia parcului de tractoare şi maşini agricole

Nr. Denumirea 1989 1994 1995 1 1996 I 1997 I 97/89

c
1. Tractoare TOTAL 129.239 162.375 161.735 162.809 16~,,17 1
2. Combine păioase 34.853 35.021 36.189 35.927 36.0744 131%,
3. Pluguri 70.708 102.207 107.401 113.107 114.714 1
4. Grape disc 37.119 51.536 55.398 58.859 60.286 1620
5. Semănători păioase 18.347 21.973 24.377 26.321 25.735 /.:
140°
6. Semănători 18.111 24.066 25.980 27.291 28.180 11c
7. prăşitoare
Cultivatoare 33.386 23.400 23.800 24.000 24.597 56%
74o/~
8. Prese de balotat 16.136 17.387 15.991 113.887 13.371 83%1
9. Remorci tractor 49.990 73.588 73.111 14.933 76.451 1530
/.:
Sursa: Raport privind ansamblul problemelor din agricultur~

României, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, august 1998

În intervalul 1989-1997 parcul de tractoare şi maşini agricole

din dotar
agriculturii a crescut (exceptând cultivatoarele şi presele de
balotat). În
1997, faţă de 1989, creşterea reprezintă 31 % la tractoare, 62% la
pluguri grape cu disc, 40% la semănători pentru păioase, 56% la
semănători pen prăşitoare, 53% la remorci şi 3% la combine pentru
păioase (figura nr.1.11)

28
toate acestea, nivelul de înzestrare este scăzut, iar În condiţiile
dimensiunilor exploataţiilor agricole private este cu totul insuficient
(tabelul nr.1.5).

Dinamica parcului de tractoare

25 50 75 100 125 150 175

1997

1995

fii Sector de Stat

EI Sector privat

1993

1991

1989 f
O

mii bucati

Figura nr. 1.11.

Dinamica parcului de combine de recoltat cereale

10 15 2 0 mi i 25
1997 ~ bu
1 cat
i
996
1
995
1
994
1
993
1
992
1
991
1
990
1
989
 //
30 35 19 Se or Stat ~ Sector
40
ct de privat

Figura nr. 1.12.

29
 Tabelul nr.1.5

Încărcătura medie pe diverse utilaje agricole

(haltractor sau utilaj)

N Denumirea 1997 Incărcătu

r.
cr ră
normală
t.
1. Tractoare 56,a 25-35
2. Combine păioase 258,a ,1:75-200
3. Pluguri 154,9 '30-40
4. Grape disc 154,9 ~0-70
5. Semănători păioase 363,Q [160-200
6. Semănători prăşitoare 331,5 1.30-160
7. Cultivatoare 379,8 170-190
8. Maşini ierbicidat 877,4 14,00-450
9. Remorci tractoare 122,2 50-60

În prezent parcul de utilaje agricole din România este insuficient,

fiind sub 50% din cel existent În ţările cu agricultură modernă. Un alt
aspect la fel de important este şi starea generală a parcului de utilaje,
exprimată de gradul ridicat al uzurii fizice şi morale. Marea majoritate a
utilajelor agţi<l:Qle se află În proprietate privată. În anul 1997, sectorul
privat deţinea O pondeta de 58% din totalul tractoarelor, 61 % grape cu
discuri, 53% semănători,59~/Q remorci de tractor, numai 30% din total la
combine şi 10% prese de balotat ~fÎgţJra 1.13).
Vechimea parcului de tractoare, pentru socităţile agricole du
capital de stat sau majoritar de stat, societăţile cu capital privat şi
societăţile prestatoare de servicii În agricultură este avansată:
·În ultimii 2 ani investiţiile pentru achiziţionarea tf~ctoarelor
au fost neânsemnate;
·În sectorul de stat, deşi situaţia este mai bună, vechimea
medie este de circa 10 ani;
·cel mai dinamic sector este cel privat, În care peste 70% din
tractoare au o vechime < 7 ani;
• din numărul total de tractoare ~ 50% au o durată de viată
.
expirată (mai mare de 8
ani).
30
 Analiza parcului de combine arată că :
·sectorul privat are o situaţie mai bună (60% din utilaje au
o vechime < 4 ani);
·în sectorul de stat şi al prestatorilor de servicii, marea
majoritate a combinelor au o vechime de peste 8 ani;
• din totalul combinelor 44% au durata de viaţă expirată;
Situaţia este asemănătoare şi la celelalte utilaje agricole. Pe
ansamblul agriculturii nivelul de dotare existent nu este în măsură să
asigure efectuarea lucrărilor agricole mecanice În perioade optime,
potrivit tehnologiilor de producţie (având doar 50% din dotările
necesare). Deficienţastructurală este accentuată de uzura fizică şi
morală a utilajelor agricole ($0% din tractoarele existente au o
vechime în exploatare mai mare de 8 ani). (fig. nr.1.13).
Insuficienţa ofertei de utilaje conduce şi la achiziţionarea de
utilaje de mâna a doua (în special sectorul privat).
Pornindu-se de la situaţia existentă şi pentru a se ajunge la
nivelul optim de dotare, necesarul anual de utilaje este estimat la
20.500 tractoare fizice şi 3.279 combine.
În strategia Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei până În anul
2004 este prevăzută o dublare a parcului de tractoare, ceea ce
presupune o creştere faţă de necesarul actual la 42.500 tractoare şi
4.545 combine.
Pe de altă parte, dacă se are În vedere şi gradul de uzură al
acestora, necesarul de utilaje va creşte la 81.404 tractoare şi 15.807
combine. Factorii de mai sus au influenţă În costurile de producţie ale
agriculturii.
Iată de ce, În etapa imediat următoare sunt necesare măsuri
care să conducă la o evoluţie pozitivă a dotării cu utilaje agricole, cum
ar fi :
- credite pentru investiţii cu dobândă stimulativă;
credite care să stimuleze agenţii economici În
relansarea investiţiilor de mare eficienţă pentru
creşterea producţiei agricole;
- atragerea unor credite externe pentru finanţarea
investiţiilor din agricultură.

31
 Dinamica numărului de
pluguri

II Sector de Stat
rn Sector privat

1997

1995

1993

1991

1989
o 20 40 60 8 100 120 mii bucati
0

Figura nr. 1.13.

Gradul de dotare cu tractoare şi maşini agricole

00% / 90% 80% 70% 60%

1 50% 40% 30%
20% 10%
O%~
<!) •... ~ o

-'
E-
~ •...
(.)
 32
·Necesar pentru
executarea
Figura nr. 1.14.
lucrarilor in
perioadele optime

El Existent
 1.2.2.4. Mijloacele fixe şi consumurile intermediare
din agricultură

Înzestrarea tehnico-materială a agriculturii a cunoscut un regres

evident după anul 1989. Deşi sectorul privat s-a extins şi asupra
mijloacelor fixe, acesta s-a format de la Început cu un deficit substanţial
al capitalului fix. Ulterior, prin dezafectarea sau deteriorarea unor
capacităţi de producţie (tractoare, maşini, construcţii zootehnice etc.), ca
şi datorită lipsei investiţiilor, această stare a accentuat criza tehnologică
În sectorul privat. La sfârşitul anului 1989 peste două treimi din fondurile
fixe ale agriculturii se aflau În sectorul de stat. Treptat, şi În acest sector
urmează un proces de degradare, de uzură fizică şi morală accentuată,
fără investiţii semnificative (tabelul nr. 1.6).
JabeluLnr.1..6

Mijloacele fixe din agricultură

Specificare 1990 1991 1992 1993 1994 1995

Total economie -mld.lei 3.498 4.505 23.217 26.583 33.811 169.8
oreturi curente
din care: agricultură 309 352 1.961 2.205 2.863 19.31
mld.lei preţuri curente
% 8,83 7,81 8,44 8,29 8,46 11,37

Sursa: CNS , Anuarul statistic al României, 1996

În anii 1990-1991 fondurile fixe din agricultură au Înregistrat o

scădere cu:::: 4% În structura pe total economie faţă de anul 1989.
Investiţiile, care În deceniul anterior erau orientate preponderent
spre extinderea infrastructurii agricole (sisteme de irigaţii, desecări,
Îndiguiri, construcţii zootehnice) şi mai puţin pe modernizarea tehnică şi
tehnologică, au scăzut semnificativ, iar unele infrastructuri s-au
abandonat. Cu toate că În perioada 1990-1996 au sporit transferurile de
la buget către agricultură, rezultatele nu s-au regăsit În producţie. În anul
1996 volumul fizic al investiţiilor reprezenta numai 10,7% faţă de anul
1989, iar rata de investiţie (calculată prin raportarea la valoarea
adăugată brută) era de 6.7% faţă de 36% În 1989 (de aproape trei ori
mai mică decât pe ansamblul economiei).

33
 În acest fel, decalajul de înzestrare tehnioă s-a accentuat, atât faţă
de industrie, cât şi Între sectorul privat şi cel de stat, către care s-au
îndreptat importante subvenţii de preţ şi de exploatare5•
Deprecierea bazei tehnico-materiale, în condiţiile declinului
investiţiilor a dus la substituirea capitalului fix cu munca vie, cu efecte
negative asupra productivităţii agricole şi a asigurării ofertei competitive
de produse.
T$belul nr.1.7

Investiţiile În
agricultură
1997
136.17
7

17,1 I 9,6 I 10,2 I 6,6 I 18,7 I 10,7 I 11,3 I 13,1

1 15,9 I 7,4 I 8,1 I 4,5 I 15,6 I 9,9 I 6,7 I 6,1

Sursa: CNS, Anuarul statistic al României, 1996 şi Buletin

Statistic lunar nr.9/1997

În această perioadă au fost abandonate lucrările de Îmbunătăţiri

funciare şi s-a redus suprafaţa amenajată pentru irigat, În funcţiune. Ca
urmare, capacitatea productivă a terenurilor agricole a scăzut, fiind
afecta~ă de acţiunea necontrolată a factorilor naturali (tabelul nr.1 .8).
TCilbelul nr.1.8

Suprafaţa amenajată pentru irigat

Specificare 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 T 1996
Suprafaţa totală 3.168,7 3.215,8 3.197,2 3.202,3 3.202,8 3.205,5 ;3.211,1 I 3.180,0
amenaiată mii ha
din care: agricolă 3.066,6 3.109,0 3.095,3 3.099,9 3.101,7 3.104,3: 3.110,1 T 3.080,0
din care: utilizată - - - 510,7 652,6 7es,Si 684,°1 748,0
Grad de utilizare
a suprafeţei
- - - 16,5 21,0 25,2 I 22,0 I 24,2
amenaiata %

Sursa: CNS, Anuarul statistic al României, 1996 şi Buletin

Statistic lunar nr.9/1997

5 O.Dumitru şi colaboratorii - Agricultura României, Ed.Expert, 1994 34

 În sectorul privat al agriculturii irigarea culturilor a cunoscut un
regres puternic. Dacă până În anul 1989 suprafaţa amenajată pentru
irigat se afla În proporţie de 50% pe terenurile unităţilor agricole de
stat şi 25% ale CAP-urilor, după aplicarea Legii nr.18/1991 circa 70%
din suprafaţa amenajată a revenit sectorului privat (cca 20% din
suprafaţa agricolă a acestuia). Datorită resurselor financiare reduse,
producătorii individuali şi-au diminuat substanţial consumul de servicii
În domeniul irigaţiilor, dar şi al mecanizării, chinnizării, etc. În acest
sector, deşi preponderent ca suprafaţă, ponderea investiţiilor este
redusă (tabelul nr.1.9)
Tabelul nr.1.9
Investiţii În sectorul privat al agriculturii

Specificare UlM 1991 1992 1993 1994 • 1995

Total investiţii preţuri mil.lei 10.528 56.991 119.98 1.022.8 977.6
curente 7 311 58
Ponderea agriculturii În % 35,1 62,9 64,4 68,2 70,1
total invest.
Din total mil.lei 621 5.119 15.457 15.402 243.4
- utilaje 870:429 37
734.221
- construcţii 1.350 4.495 29.730
Ponderea utilajelor În % 58,9 8,9 12,8 15,0 24,9
total investiţii

Sursa: CNS, Anuarul statistic al României, 199211996

Investiţiile În sectorul privat au fost orientate prioritar către

construcţii (deşi cele rămase de ; •. , CAP erau distruse) şi În mică
măsură spre achiziţionarea de mijloace tehnice. Şi În anul 1995 numai
un sfert din investiţii erau orientate către achiziţia de utilaje agricole
ceea ce are un impact extrem de negativ asupra mecanizării.
Consumuriie intermediare În agricultură s-au diminuat În
perioada 1990199€) cu circa 24,4% faţă de anul 1989. Ca expresie a
ineficienţei utilizării Îngrăşămintelor, furajelor, substanţelor chimice
etc., este şi faptullcă reducerea consumurilor intermediare a avut loc
pe seE!ma producţiei vegetale (60%), În timp ce În sectorul zootehnic
consumurile de furaje s-au majorqt cu 74,2%, ca urmare a calităţii
slabe şi a deficienţelor de ordin tehnologic şi managerial. În

35
zootehnie consumurile intermediare reprezentau În 1996 circa 75%
din valoarea producţiei, ceea ce relevă o slabă conversie În produse şi
o gestiune deficitară (tabelul nr.1.1 O).
Tabelul nr.1.10

Valoarea adăugată brută şi consumul

intermedlaţ În agricultură pe forme de
proprietate În anuI1!9~
i

din care:
Sector privat SeCtor Organiza~i
Specificare TOTAL Societăţi şi Gospoclării public şi' cooperatiste
agricultur TOTAL asociaţii individuale mixt şi obşteşti
agricole
Sectorul producţie veg.etală
1. Valoarea adăugată
- mld lei preţuri curente 7260,9 6740,6 574,6 6166,0 5M,3 6,0
• structură (%) 100,0 92,8 (7,9) (84,9) 7,1 0,1
2. Consumul intermediar
• mld lei preţuri curente
- structură (%)
2830,9
28,1
2079,9
23,6
604,5
51,3
1475,4
19,;3 7~:~ 3,4
36,2
Sectorul producţie animală
1. Valoarea adăugată
- mld lei preţuri curente 1865,3 1881,3 14,7 1666,6 .16,~ 0,3
- structură (%) 100,0 100,9 (0,8) (1100,1) .iO.9 x
2. Consumul intermediar
• mld lei preţuri curente 4632,0 3634,6 113,6 3521,0 997.0 0,4
• structură (%) 71,3 65,9 88,5 .65,3 101,17 62,3

Sursa: CNS, Anuarul Statistic al României, 1996

CNS, Buletinul Statistic lunar pe anol1996

Mutaţii structurale relevante apar În volumul cheltuielilor din

agricultură.
În special În sensul diminuării ponderii cheltuielilor cu inpoturile!
provenite din industrie. Treptat, s-a extins autoconsumul (de $eminţe,
furaje, energie, etc.), accentuându-se caracterul tradiţional al
agriculturii. În anul 1993, ifaţă de 1989, consumurile de energie s-au
diminuat cu 60% pe· unitatea de valoare adăugată. Producţia de
nutreţuri combinate s-a diminuat dramatic,prabtlc În prezent,
majoritatea complexelor zootehnice, Îşi prepară furajele fără să
respecte reţetele. Este semnificativ faptul că porumbul deţine 40-55%
dh consumul de furaje concentrate, faţă de 33% În 1989. Lipsa
substanţelor proteice din raţiile furajere au diminuat drastic
raAdamentele, În special la păsări şi porci. Pe de altă parte, deşi
sectorul privat deţine cea mai mare parte din efectivul de bovine

36
şi ovine, peste două treimi din suprafeţele ocupate cu păşuni aparţin
sectorului public şi mixt, aducând mari prejudicii dezvoltării sectorului
privat.
În privinţa Îngrăşămintelor chimice şi a pesticidelor, cantităţile
utilizate la nivelul agriculturii s-au diminuat de la 1 .159 mii tone În
1989, la 450 mii tone În 1996 (o reducere de peste 61 %). În sectorul
privat, consumul de Îngrăşăminte chimice, deşi a crescut după anul
1993, Îşi menţine deoalajul negativ faţă de sectorul de stat. Ponderea
consumului de îngrăşăminte chimice. În agricultură faţă de producţia
industriei chimice româneşti este redus~ şi În scădere (38,6%), în
condiţiile unui consum redus la hectar şi a reducerii cantităţi lor de
îngrăşăminte naturale cu peste 56% În anul 1996, faţă de 1989.
Tabelul nr.1.11

Îngrăşăminte şi pesticide aplicate În agricultură

Specificare 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996

Ingr. Chimice (ş.a.)
tone/total mii
agricultură 1159 1103 464 422 538 479 470 450
din care:
- sector privat 29 101 230 210 303 291 360 327
Ingr. Chimice la ha .

suprafaţă cultivată 118 117 50 47 59 52 50 48

din care:
- sector privat 25 38 32 29 42 40 49,5 45
Ponderea consumului
de Îngr.din agricultură 41,3 63,2 42,6 30,2 41,2 40,1 39,4 38,6
producţia industrială În
(%)
Ingr. Naturale mii tone
total 4160.:. . 16910 15792 17125 16945 17423 18567
din care:
- sector privat 18798 13127 13789 12654 14502 14638 15659 17850
Insecticide (mii to) 29 19 8 6 5 4 4 4,1
FunQicide (mii to) 23 16 9 10 9 9 8 7
(erbicide (mii to) 19 16 9 9 10 9 8 8

Sursa: CNS, Anuarul Statistic al României, 1992-1996

Aceste reduceri se datoresc nu numai lipsei de organizare

economică, ci şi creşterii preţurilor, în urma liberalizării, de 10,5 ori în
1996 faţ~ de 1993. Ca urmare, În anul 1996 cantitatea medie de
Îngrăşăminte chimice administrată fiind de numai 48 kg/ha, faţă de
188 kg/ha În 1989. Ca urmare, a scăzut

37
disponibilul de substanţe nutritive din sol, peste jumătate din terenurile
agricole fiind,puternic afectate de lipsa de fosfor şi azot. Faţă de
cantităţile de îngrăşăminte chimice aplicate în alte ţări (180-250 kglha în
Austria, Danemarca, Grecia, Italia; 250 kglha În Franţa şi Germania, peste
300 kglha În Anglia, peste 400 kglha În Belgia şi chiar peste 600 kg/ha În
Olanda), România
a atins un decalaj negativ greu de depăşit. i

Reducerea consumurilor de substanţe chimice pentru prot~cţia

plantelor
,
a favorizat proliferarea bolilor şi dăunătorilor, iar numărUl specillQr:de
buruieni şi .
agresivitatea acestora aduc mari prejudicii agriculturii. Astfel, oantităţile
de insecticide utilizate s-au redus În perioada 1989-1996 cu cea 85%,
cele de fungicide cu cca 70% etc.
În ceea ce priveşte consumul de sămânţă, material de plantat şi
săditor se manifestă tendinţe de utilizare a unor produse de calit~te
inferioară, provenite din producţie proprie. De pildă, În anul 1996
cantităţil,de sămânţă selecţionată vândută producătorilor agricoli era de
330-400 mii tone la grâu şi secară şi 47 mii tone la porumb, faţă de 665
mii tone şi respectiv 150 mii tone În 1989. În special sectorul privat este
cel care achiziţionează mai puţină sămânţă.
Folosirea necorespunzătoare a fertilizanţilor chimici s •. a
repercutat asupra randamentelor la ha, îndeosebi În sectorul privat, care,
np a reuşit nici
,
substituirea acestora cu Îngrăşăminte naturale6•
În ceea ce priveş~c' materialul biologic pentru zootehnie şi starea
generală a reproducţiei şi selecţiei În acest sector, lucrurile nu stau mai
bine. Reducerea efectivelor de animale În complexele industriale de.
creştere a păsărilor şi porcilor a determinat decapitalizarea. societăţilor
,prqducătoare de material biologic (Suinprod-uri, Avicola Tărtăşeşti,
Avicola,BClCureşti etc.), afându-se În mari dificultăţi financiare sau În
faliment. Pe de altă parte dificultăţile financiare ale producătorilor
industriali şi lipsa unui $.ctor viabil de

6 N.Braşoveanu - Structuri ale agriculturii În România, Revista Tribuna economică

nr.48-49/1996

38
exploataţii familiale sau de tip asociativ, a redus cererea de
mate~ialbiologic de Înaltă productivitate şi s-a generalizat creşterea
animalelor În sistem gospodăresc practicat În România antebelică.
Impactul reducerii cantitative a bazei tehnico-materiale pentru
agricultură, accentuarea decalajului tehnologic faţă de ţările
dezvoltate se reflectă în nivelul şi structura calitativă a producţiei
agricole, nu asigură o activitate performantă şi ne îndepărtează de
perspectiva integrării În Uniunea Europeană.

1.2.3. Forţa de muncă din agricultură

În economiile moderne populaţia acupată În agricultură deţine

Între 2,52,9% (SUA) şi până la 6% (Uniunea Europeană). În România
populaţia agricolă deţinea În anul 1989 cca 27% din totalul populaţiei
ocupate. Aaeastă structură exprimă nivelul scăzut al productivităţii
muncii agricole şi efici~nţa generală scăzută a acestei ramuri a
economiei naţionale. Tn prezerilt 35-36% din populaţia activă
contribuie cu numai 18-20% la formarea PIB, în comparaţie cu
agricultura SUA În care populaţia agricolă participă cu aproximativ
1,7-2% la formarea PIS.
Pe fondul manifestării unei tendinţe constante dereduoere' a
populaţiei ocupate, pe ansamblu economiei naţionale (-934,1 mii
persoane În 1996 faţă de 1989), agricultura a evoluat În mod specific.
Numărul persoanelor angajate în această activitate a crescut În
aceeaşi perioadă cu peste 500 mii, depăşind 35% din totalul
populaţiei ocupate (tabelul nr.1.12).
Tabelul nr.1.12

Populaţia ocupată În agricultură

Specificare UlM 1990 1991 1992 1993 1994 19$5 1

Total agricultură mii 3.055 3.116 3.362 3.537 3.561 3.187 996
3.20
- % din pop.ocup. % 28,2 28,9 32,1 35,2 35,6 33,6 35,0
- sector privat mii 3.139 3.243 2.902 3.10
- - -
Sursa: CNS, Anuarul Statistic al României, 1996, p.141

39
 Creşterea forţei de muncă În agricultură a avut loc, În principal,
pe seama populaţiei rezidente În localităţile rurale, şi a reactivării
persoanelor aflate În grupele de vârstă apte de muncă. Cu toate
:acestea, tendinţa de ÎmbătrÎnire şi feminizare este evidentă în mediul
rural (tabelul nr.1 i 1.3).

Tabelul nr.1.13

Populaţia ocupată În economie şi În

agricultură pe grupe de vârstă
%

Grupa de Martie 1994 Martie 1996

vârstă
Total Agricultură Total f.gricult
ură
economie economie
15-24 ani 14,0 13,5 13,1 11,9
25-34 ani 20,1 10,1 24,5 13,1
35-49 ani 36,7 20,4 37,5 21,7
50-64 ani 21,2 35,8 18,1 32,9
peste 65 8,0 20,0 6,8 20,4
ani
TOTAL: 100,0 100,0 100,0 100,0

Sursa: CNS, Anuan .•. Statistic al României, 1996, p.141

Peste 53% din populaţia ocupată În agricultură are vârst$ de

peste 50 ani şi respectiv 20,4% de peste 65 ani. Ponderea femeilor în
populaţia ocupată în agricultură este de 47,8%, din care 25,7% cu
vârsta de peste 50lani şi numai 11% sub 34 ani.
Modul de constituire a resurselor de muncă în agrioultură al
generat două efecte : pe de o parte în structura populaţiei ocupate
predomină persoanele de vărstă înaintată, iar pe de altă parte gradul
de ocupare În mediul rural îl devansează pe cel din mediul urban
(56,8% faţă de 42,6%), cu un maxim

40
pentru persoanele cuprinse În intervalul 34-49 ani, ceea ce a dus la
menţinerea unei rate minime a şomajului rural (4,7% comparativ cu
11,4% in mediul urban). Este cert că agricultura a absorbit o bună parte
din disponibilizaţii proveniţi din mediul urban.
Fluxurile migratorii rural-urban şi urban-rural au sensuri contrare
perioadelor anterioare (tabelul nr.1.14).
Tabelul nr.1.14

Fluxurile migratorii interne

%

Specificar 1990 1991 1992 1993 1994 1

e .
Total 100, 100,0 100,0 100,0 100,0 100.
0 0
din urban 18,4
3,5 10,0 14,9 15,,9 21,6
rural
din rural În
69,8 50,3 42,5 38,2 30,5 22,3
urban .

Sursa: CNS, Anuarul Statistic al României, 1996, p.1 ~ 1

După anul 1995, fluxurile migratorii se echilibrează, (jar ise reduc

şi posibilităţile de absorbţie a populaţiei urbane de către mediul nJţal i
dacă nu apar posibilităţi de ocupare În alte ramuri decât agricultura.
Slaba mecanizare a lucrărilor agricole face ca munca in agricultură
să fie excesiv manuală şi să se accentueze tendinţa de agrarizare a ţării.
Astfel că În România numărul de lucrători agricoli la 100 ha agricol este
de ,20, faţă de 8,9 În Uniunea Europeană7•
Salariaţii agricoli sunt in scădere, ca urmare a privatiză~ii!
pământUlui şi a constituirii exploataţiilor familiale. Din acest punct de
veder~ tendln,ţa se Înscrie În cursul cunoscut de ţările dezvoltate
(tabelul nr.1.15).

7 Otiman Păun - Cercetări de economie rurală În Banat, Ed.Agriprint, Timişoara,

1998 41
 Tabelul nr.1.15

Numărul salariaţilor din agricultură

%

Specificare 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1 19

mii persoane 655 609 561 560 484 420 996
373 97
35
pondere În 8,0 8,0 8,2 8,4 7,5 6.8 6,6 6.
6,
total 6
economie % ,

Sursa: CNS, Anuarul Statistic al României, 1996, p.141

Cu toate că ponderea salariaţilor agricoli scade, ne situăm peste

ponderea populaţiei agricole În ţările Uniunii Europene (5,5%),
datorită gradului scăzut de mecanizare şi a lipsei dezvoltării serviciilor
şi indu$triilor mici În mediul rural.
Populaţia activă numeroasă din agricultură, nivelul scăzut g
gradului de ocupare şi al productivităţii muncii indică un important
potenţial de dezvoltare a mediului rural. Creşterea gradului de
ocupare a forţei de muncă 'este legată şi de formarea şi consolidarea
gospodăriilor tinerilor agricultorl.Gospodăriile a căror şef de familie
(sub 35 de ani) are În proprietate peste 5 ha deţin o pondere de
numai 5%, între 3-5 ha 8%, între 1-3 ha 25%, pânălla 1 ha 65%. Din
acest punct de vedere, formarea exploataţiilor comercialeîntâmpină
mari impedimente.
Anchetele statistice efectuate În anul 1992 arătau că 38,6% din
capii gospodăriilor erau pensionari, 29,9% salariaţi şi numai 31,4%
erau agricultori cu potenţial normal de muncă.
Aproprierea structurii agricole româneşti de cea a 1ărilor Uniunii
Europene este nu numai un obiectiv programatic teoretic, ci Şi o
necesitate a dezvoltării economice moderne, a promovării unui nou tip
de spaţiu european. Acest curs al dezvoltării va creşte contribuţia
absolută a agriculturii la formarea PIB, chiar dacă din punct de vedere
structural dezvoltarea .oomplexă va determina o reducere relativă
(tabelul nr.1.16).

42
 Tabelul nr.1.16

Populaţia pe medii şi sectoare, PIS provenit din agricultură

şi pe locuitor În ţările occidentale şi În România (1994)

TARA Populaţia pe Populaţia ocupată pe sectoare PIB

meclll%
din %agrlcul-
agrlcul- Indus- servi- populaţia total
urbană rurală turj") trlex) cllx) totală pe tură in total pe
locui
tari PIB
Belaia 97,0 3,0 8,5 27,5 70,0 37,3 1,6 1867
Danemarca 85,0 15,0 5,7 24,3 70,0 51,4 2,5 5
1890
Germania 86,0 14,0 3,0 35,9 61,1 45,8 0,8 1
1791
Grecia 62,0 37,4 20,8 23,6 55,5 35,7 7,5 1120
Spania 75,2 24,8 9,8 30,1 60,1 30,2 ,2,7 3
1308
Franta 72,8 27,2 4,8 26,9 68,3 3~,2 2,0 1821
Italia 66,6 33,4 7,9 32,4 59,6 38,0 2,6 1702
Olanda 88,9 11,1 4,0 23,0 70,8 38,7 3,2 1717
Austria 55,5 44,5 13,3 35,2 56,8 43,7 22 1861
Portugalia 34,8 63,2 11,6 33,0 55,4 45,2 2;0 1166
Finlanda 62,0 38,0 8,3 26,8 64,6 40,7 '1,8 8
1519
Suedia 83,0 17,0 3,4 25,0 71,5 45,3 1,0 1628
Analia 89,0 11,0 2,2 26,2 71,6 43,7 0;9 3
1653
Uniunea 72,2 22,8 5,5 30,0 64,5 40,2 1,8 1673
Europeană
SUA .... ... 2,9 26,1 72,2 46,7 11,7 23737
România 54,7 45,3 35,6 28,7 35,7 44,0 19.4 21896
9

Sursa: L'observateur de L'OCDE, Supliment, 1996

1.2.4. Organizarea exploataţiilor agricole privat~,

reforma Întrepri nderi i

Structura exploataţiilor agricole a evoluat sub influenţa formelor

socialeconomice de organizare, a resurselor funciare, materiale,
um~n~şi financiare existente În diferite etape de dezvoltare. Factorul
politic, respectiv puterea politică a determinat consituirea unor
structuri diferite de organiz~re a unităţilor agricole.
Dealungul timpului, agricultura României a suferit numeroase
mutaţii structurale. În urma reformei din 1921, mica proprietate
ţărănească a devenit dominantă. La recensământul din 1930 s-a
constatat că cea 75% din numărul exploataţiilor agricole era
reprezentat de gospodăriile până la 5 ha, care

43
deţineau doar 28% din suprafaţa agricolă. Gospodăriile ţărăneşti sub 3
ha reprezentau 52,1% din totalul lor şi deţineau 12,7% din suprafaţa
agricolă. La celălalt pol, exploataţiile de peste 50 ha (0,8% din total)
deţineau 38,7% din suprafaţa agricolă totală. La recensământul din
1941 s .. a constataţ că ponderea micii proprietăţi a rămas
aproximativ aceeaşi (73,6%), număru~ exploataţiilor Între 5-10 ha a
rămas constant, dar a crescut ponderea suprafeţei agricole de la 21 %
la 31,4% prin procesul de concentrare a aC$stora Re, şeama micilor
gospodării.
Reforma agrară din 1945 a dus la o fărâmiţare şi mai pronunţată
a proprietăţii, dimensiunile gospodăriilor fiind mai reduse.
În procesul de colectivizare forţată s-a format o nouă~tructură
de proprietate şi organizare. Marile moşii au fost parţial expropiat~' şi
împărţite ţăranilor săraci (cca 950 mii ha), iar restul terenului a fost
orgatli~at În sistemul Întreprinderilor agricole de stat. În urma procesului
de coleetlivizare s-au constituit cca 4000 CAP.
Formele de organizare economică anterioare anului 1989 se
bazau pe proprietatea de stat şi cooperatistă, exploataţiile
indlviduâl~: deţinând în România, suprafeţe reduse (cea 5% din terenul
agricol).
În prezent, sectorul privat al agriculturii rQmân~şti deţine ţirca
84% din suprafaţa arabilă şi realizează circa 80% din producţia
agrioolăi, destinată În cea mai mare parte autoconsumului.
Această situaţie se datoreşte nivelului scăzut de organizar$ a
structurii exploataţiilor agricole şi reducerea potenţialului de
comercializare pe piaţa internă şi externă. Dominante ca număr şi ca
suprafaţă sunt mioil~ gospodării ţărăneşti care practică agricultura de
subzistenţă, urmate de asoci~tiile familiale şi de societăţile agricole
private (tabelul nr.1.17).
Gradul ridicat de fărâmiţare a proprietăţii crează mari grElutăţi
În calea organizării exploatării pământului În unităţi agricole de
dimensiuni economice, care să producă pentru piaţă.

44
 Tabelul nr.1.17

Structura exploataţiilor agricole

private În România, după suprafaţă

S cificare 31.12.1996 31.12.1997

Su rafata a ricolă În sectorul rivat 11.'539 11.612
A. Societăţi agricole cu
personalitate
juridică:
- Număr total 3.759 : 3.913
- Suprafaţa agricolă mii ha 1.752 1.714
- Su rafata medie ha 466 438
B. Asociaţii familiale
- Număr total 15.107 9.489
- Suprafaţa agricolă mii ha 1.440 1.000
- Su rafata medie ha 95 105
C. Gospodării individuale
- Număr total 3.625.758 3.973.329
- Suprafaţa agricolă mii ha 8.348 8.897
- Suorafata ha 2,30 2,24

Sursa: Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Buletin informativ,

1998

Din punct de vedere a nivelului de înzeştrare tehnico ..

economică, în agricultura României se disting trei forme principale de
organizare:
- exploataţii de tip tradiţional, situate În principal În zonele
de deal şi munte, precum şi în zonele preorăşeneşti,
unde producătorl~ Îşi asigură veniturile din alte ramuri
economice, completate cu venituri din agricultură;
exploataţii de tip gospodăresc, cu nivel tehnic:mf:ldiu,
din care fac parte asociaţiile familiale şi societăţile,
private din principalele zone agricole ale ţării;
societăţi comerciale agricole private, În curs de
privatizare, cu capital majoritar sau total de stat, care
au un nivel: de înzestrare tehnică mai ridicat şi În unele
combinate zootehnice sau ferme specializate se
practică sisteme de producţie tip industrial.

45
 Mica exploataţie agricolă particulară este dominantă În
România, fiind reprezentată de proprietarii care lucrează direct
pământul. Oimensiunea acestor exploataţii se situează, de regulă, sub
2 ha. Aceste exploataţii deţin circa 80% din terenul arabil al sectorului
privat; produc în principal pentru consumul propriu, asigurând circa
15% producţie pentru piaţă. Tot în această categorie de exploataţii
intră şi cele care deţin Între 2-4 ha~lr~bil, ponderea suprafeţelor
deţinute de această categorie fiind de 12% din total. Wh număr mai
redus de exploataţii, care deţin suprafeţe arabile de peste 4ha (cca
8% din suprafaţa arabilă a sectorului privat) Încep să producă cantităţi
mai mari de produse destinate pieţei8•
Exploataţia agricolă mijlocie deţine suprafeţe medii cuprinse
între 100500 ha şi este organizată sub formă asociativă (asociaţii
familialEt ,sau societăţi agricole) şi sub forma exploataţiilor individuale
,În sistem de a~endă. Aceste exploataţii se extind pe circa 23% din
suprafaţa 'agricolă din sectorul privat şi comercializează doar circa 30-
50% din producţia obţinută, restul ~iind destinat autoconsumului
familiilor care la rândul lor pot să comercialiZ829 o parte din produse
pe piaţa liberă.
În România structura proprietăţii şi întârzierea refotmei agricole
complexe, impune stimularea formării exploataţiilor viabile În forme şi
pe căi multiple : asocierea familiilor din agricultură care deţin
suprafeţe mici pentru executarea lucrărilor agricole în condiţii de
eficienţă, stimula!rea formării exploataţiilor agricole indiv'c:uale
comerciale prin facilita rea accesIJlui la tehnică agricolă în condiţii de
credite ieftine, organizarea şi funcţionarea pieţei funciare, încurajarea
sistemului de arendare etc9•
Evoluţiile favorabile ale dimensiunilor exploataţiilor agrlQole
sunt În general de lungă durată, semnificative sunt În acest sens
evoluţiile în unele ţări europene (tabelul nr.1.18).

8 xxx Parlamentul României: Raportul Comisiei speciale pentru analiza situaţiei din
agricultură, 1998.
9 R.Voicu - Agricultura României şi perioada de tranzi~e, Tribuna economică nr.9-11,
19n 46
 Tabelul nr.1.18

Evoluţia dimensiunilor exploataţiilor agriqole

În unele ţări din Europa

(hal~xploataţi
e)

ŢARA 1950 19
Austria 17,8 90
57
Anglia 18,0 10
Franta 14,2 4
Germania 6 2
Italia 2,25 9,3
9,4
Spania 8,75 2

Sursa: Alex.Lăpuşan "Regimul proprietăţii agricole În

România", Sesiunea Ştiinţifică a Academiei de Ştiinţe
Economice, 1998.

Programul de reformă a sectorului agroalimentar al Româniepo

stabileşte coordonatele reformei de fond În agricultură, între care
obiectivul principal este formarea exploataţiei agricole familiale
comerciale.
Până În prezent nu sunt semne vizibile că acest program ~ncepe
să dea roade. Politicile financiare şi de credit practicate până in pr~zant
nu au stimulat acest proces.
Dezvoltarea sectorului privat prin concentrarea proprietăţii pe
calea obţinerii unor facilităţi de crgditare a achiziţionării de utilaje se ~flă
În faza de proiect. Pe de altă parte, formarea sistemului cooperaţiei
agricole În domeniile aprovizionării cu factori de producţie,
comercializarea produ~elor agricole, servicii etc. nu constituie încă
obiective În domeniul agricol11•
Creşterea competitivităţii agriculturii private În România nu este
Încă probată, în bună măsură datorită unui management defectuos la
nivelul Puterii.

10 xxx - Raport anual, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei,

1997; Dinu Gavrilescu (coord.) Economii rurale, Ed.
Agris, 1998
11 Gh.Frăţilă şi colab. "Cooperarea şi asocierea În agricultură", AcadEm'1ia de Ştiinţe
Economice,1994

47
În mod real, milioanele de gospodării ţărăneşti nu dispun de resurse
materiale, nu au acces la informaţii despre piaţă, nu sunt îndrumate.
tehnic şi orientate economic pe baza unor politici menite să ne
apropie de structurile agricole europene.
Evident că în România sectorul exploataţiilor familiâle ·aste şi va
fi dominant. Aceasta nu înseamnă însă că exploatarea trebuie să
s~!realizeze pe suprafeţe de câteva hectare. Proprietatea nu trebuie
aontrapLlsă !$Xploatării. În toate ţările dezvoltate şi în special În
Uniunea European~, Imodernizarea exploataţiilor agricole se
realizează în condiţiile formării un<il11 dimensiuni economice. Arendarea
şi asocierea sunt forme principale de organizare şi valorificare a
proprietăţii în agricultură.
Societăţile comerciale agricole de dimensiuni mari, în nuro~r de
490 cu o suprafaţă medie de cca 4000 ha agricol, constituie sectorul
modern al agriculturii româneşti, care ne poate asigura
competitivitatea peipiaţă.
Aceste societăţi au o contribuţie esenţială la formarea, fondului
de consum urban; produc 26% din producţia de grâu a ţării şi participă
cu 31% la fondul pieţei; produc 27,1 % din sămânţa de floarea soarelui
şi participă la fondul pieţei cu 30%. Totodată aceste societăţi participă
cu 68-15% la fondul pieţei la carnea de porc şi pasăre, cu 70% la ouă
etc.
Societăţile comerciala agricole cu capital majoritar de stat au fost
sprijinite să se restructureze până la sfârşitul anului 1996 cu subvenţii
şi credite direcţionate, cu dobândă 1'1. "'ferenţiată. După sistarea
sistemului de susţinere şi liberalizarea totală a preţurilor aceste
întreprinderi au :suferit un iPmces intens de decapitalizare,
privatizarea-restructurarea fiind în mare Întârziere. Unele complexe
zootehnice au fost privatizate sau lichidate., Lichidarea complexelor
de porci şi păsări, în condiţiile existenţei unor importante resurse de
furaje, a redus substanţial oferta internă de produse zootehnice şi a
scumpit-o.
Privatizarea societăţilor comerciale agricole impune o abordare
modernă a acestui proces, în scop de performanţă. Esenţial este ca
reforma întreprinderilor agricole să le facă să devină libere, adică să fie
legate de piaţă, fără ingerinta statului şi să se privatizeze.

48
 Structura Întreprinderilor agricole În ţări Tabelulnr.l.19
ale Uniunii Europene ,i România (1994)

-""
........ ... UE·
Oan •• RomA
1.0 Specificare UlM Belgia
rnarca
Germania Grecia Spania Franţa Irlanda italia Olanda. ~rtugalla . Anglia
nia

12
Număr de ..

mii 85 81 654 923 1593 1014 171 2665 125 599 243 8157 3700
întreprinderi
Suprafaţă medie ha 15,8 34,2 26,1 4,0 15,4 28,2 26 5,6 16,1 6,7 68 14,7 2,2
pe
o întreprindere
Numărul .. .. .. ..

întreprinderilor sub % 37 2,8 33,4 17 61 27 11 79 32 82 17,8 60 9()"l

5ha
Numărul
intreprinderilor % 5,7 19,2 8,6 0,4 5,5 17 11,5 1,4 4,9 1,5 33 6,1 1(),,)

peste 50 ha
Număr de vaci pe 27 33 22 8 21 27 40 4 64 ·19 xx)
cap 5 13
întreprindere
Număr de porci pe 333 293 98 14 38 69 454 24 475 10 447 67 2
întreprindere cap
Număr de lucrători
nr. 1,73 1,71 2,72 2,19 1,78 1,98 1,83 2,01 2,3 2,62 2,71 2,10 lx)
pe întreprindere
Număr de lucrători
la 100 ha teren nr. 3,4 3,4 6,0 21 4,6 4,8 5,6 13,07 11,23 21,14 2,87 8,90 20
agricol

} anul 1996
S a: Prelucrat după "Agriculture, Forestry and Water Management in Austria",
urs 1995
 Aceste procese trebuie sprijinite În perioada următoare printr-o
legislaţie favorabilă, un management performant şi investiţii pentru
modernizare12• Criteriul principal În privatizarea sistemului de stat
trebuie să fie valorificarea potenţialului agricol În scop de eficienţă
economică ridicată şi competitivitate pe piaţa externă.
Dacă complexele zootehnice şi Agromec-urile pot fi privatizate
În temeiul Legii privatizării aplicată şi În celelalte sectoare, societăţile
comerciale agricole cu teren trebuie privatizate printr-o legislaţie
specială, pe baza unor programe coerente. De la privatizarea acestora
nu pot lipsi specialiştii agricoli şi tinerii din mediul rural. Mijloacele
tehnice, construcţiile etc. pot fi privatizate, acordându-se facilităţi
pentru specialişti, iar terenurile, Într-o primă etapă, pot fi arendate,
concesionate, închiriate şi pe măsura formării capitalului şi dezvoltării
economice generale se pot vinde fermierilor particulari.
Privatizarea şi consolidarea sectorului privat în mediul rural
asigură formarea celei mai răspândite clase mijlocii din România, cu
efecte benefice asupra celorlalte sectoare.
Reforma întreprinderilor agricole, mari şi mijlocii, ca şi formarea
structurii exploataţiilor familiale viabile este singura alternativă pentru
ca agricultura să poată deveni conpetitivă pe piaţa internă şi externă.
În agricultură se poate organiza un puternic sector priMat şi
mixt, atât sub forma exploataţiilor familiale, asociaţiilor sau
societăţilor de persoane, cât şi sub forma societăţilor pe acţiuni, de tip
holding. Un asemenea sistem va facilita capitalizarea producţiei
agroalimentare pe filiere integrate complex în unităţi agroalimentare,
de dimensiuni viabile, ce pot dezvolta legături .oe cooperare între
toate tipurile şi formele de organizare.
Programul de reformă din agricultură trebuie să asigure
sprijinirea tuturor categoriilor de exploataţii şi să susţină modernizarea
tehnică şi economică

12 Zahiu Letiţia - Privatizarea-restructurarea societăţilor comerciale agricole, Sesiunea

Ştiinţifică a Academiei de Ştiinţe Economice, 1998.

50
 pentru a se realiza mutaţii de natură sistemică la nivelul producţiei şi
a tuturor verigilor conexe valorificării acesteia 13.

Esenţial pentru agricultura României este restructurarea

complexă şi organizarea producţiei, realizarea unor legături de
integrare cu industria În cadrul structurilor de proprietate privată.

1.2.5. Politicile agricole În procesul de reformă a

~istemului agroalimentar

Politica agricolă este o componentă a politicii economice a

statului şi se bazează pe ansamblul acţiunilor politice direcţionate cu
priQritate spre sectorul exploataţiilor agricole şi spre organizarea
sistemului agroa~imentar, format din filierele pe produse. Aceste
filiere impun organizarea canalelor de preluare a produselor agricole
de la producători şi a drumului până la imdustriile de prelucrare şi
consumatorii finali14• Noţiunea de filieră se referă la ur) produs sau la o
grupă de produse şi cuprinde identificarea produselor, a itinerariilor de
urmat, a agenţilor economici din filiera respectivă, precum şi stabilirea
politicilor de reglare a acestor filiere 15.
În fundamentarea politicilor agroalimentate se au ÎI'1l vedere structurile
sistemului agroalimentar, mecanismele de funcţionare a pietelor'i
intervenţiile statului asupra preţurilor, sistemul de susţinere a
p:roducătorilor şi a consumatorilor, facilităţile fiscale alocate
producătorilor agricoli şi agenţilor economici de pe filiera produselor
agroalimentare (inclusiv facilităţi sau susţinere directă la export),
programe de dezvoltare pe secto$re$au produse etc.

Economia agroalimentară modernă se organizează în i procesul

de inegrare a agriculturii cu industria şi comerţul, stabilindu-se
'conexiuni simple şi eficiente, între producţie, valorificare şi consum.
Acestea se cQnstituie sub

13 xxx Programul de bază de macrostabilizare a României până În anul 2000, Tribuna

economică 51-52, 1996
14 L'Larange "La comercialisation des produits agricoles et agroalimentaires" Paris, 1989
15 Malassis Louis - Initiasion a I'economie agroalimentaire, Paris, 1992
51
forma unui sistem economic complex, care. oferă consumatorilor
produse alimentare cu un grad Înalt de prelucrare şi de calitate
superioară.
În SUA economia agroalimentară este organizată sub forma
agrobuissnesului, care cuprinde fermele (firmele), prelucrarea şi
comerţul, Întrun sistem modern, funcţional şi eficient.
În lucrare ne vom referi, În special la politicile În domeniul
agricol, dar În strânsă legătură cu politicile pe ansamblul sistemului
agroalimentar. Aceste politici au influenţat În mod specific pe etape
ale reformei, producătorii individuali şi asociaţii, firmele
agroalimentare şi comerfulintern şi extern cu produse agricole şi
alimentare.
Politicile agricole practicate au pus (mai mult sau mai puţin) În
aplicare diferite strategii de dezvoltare a agriculturii româneşti şi au
avut ca obiectiv să orienteze producătorii ce şi cât să producă, cum să
producă şi pE;totru ce pieţe. Din păcate politicile agricole elaborate de
Ministerul Agriculturii şt Alimentaţiei nu s-au finalizat În răspunsuri
coerente la aceste probleme şi nu au avut efecte globale favorabile
unei reforme accelerate şi cu facilitate economică pozitivă. Politicile
agricole au urmărit obiective economice şi, sociale: au determinat
formarea noilor structuri de proprietate şi de organi21are, au Încercat
să stabilizeze piaţa internă prin politici de preţuri şi subvenţii
varlabi!le, au cuprins măsuri În domeniul comerţului exterior, al
fiscalităţiil În sUSţinerea păturilor sărace ale consumatorilor etc.
Politica agricolă este În corelaţie directă cu alte pol'itieH de
ramură ( În special cu politicile industriale şi comerciale) şi este
influenţată de politica macroeconomică. În perioada 1990-1997
politicile macroeconqmice.(fiscale, monetare, comerciale, valutare, de
preţuri, salariale etc.) au produs un puternic impact negativ asupra
dezvoltării agriculturii16•
Politicile agricole elaborate şi aplicate În România nu s-au bazat
pe o viziune strategică clară privind viitorul agriculturii româneşti şi ia
Qăilor cele mai eficiente de pregărire a integrării În structurile agrare
ale Uniunii Europene.

16 Maria Vineze - Politica agricolă - o componentă a politicii economice, Tribuna

economică nr.13,1998
52
Începând din 1993 şi În special din 1997, agricultura a fost lăsată În
"cădere liberă" pe seama fOrţelor pieţei.
Aproape toate măsurile de politică agricolă au concurat la actuala
stare de criză : cele şase etape de liberalizare a preţurilor produselor
agricole, care au determinat decapitalizarea agriculturii În modalităţi
diferite; liberalizarea preţurilor inputurilor agricole, care În condiţiile
monopolului statului În amontele şi avalul agriculturii a dus la adâncirea
foarfecelui preţurilor şi la reducerea şi instabilitatea veniturilor
agricultorilor; eliminarea subvenţiilor la producătorii agricoli înaintea
creării instituţiilor şi a legislaţiei de organizare şi funcţionare a pieţei
agricole, ducând la reducerea consumului de îng.răşărnil1te chimice, a
achiziţiilor de seminţe selecţionate, restrângerea cererii de credite pentru
investiţii etc.17
Trecerea rapidă şi fără o strategie clară de la un diiriji&111l excesiv
În agricultură la o liberalizare nefundamentată pe criterii de performal1ţă
şi cu scop de creştere a competitivităţii În raport cu piaţa vest europeană
a dus la escaladarea preţurilor la produsele alimentare; la polarizarea
veniturilor şi adâncirea sărăciei. Evoluţia preţurilor primite de agricultori
pel1tţu produsele principale nu a fost de natură să stimuleze producţia şi
formarea structurilor de organizare bazate pe concentrarea acesteia În
.exploataţii cornerciale (anexa nr.1).

Preţurile produselor vegetale au crescut În anul 1997, faţă ~e

1990, de 418,2 ori, iar a produselor animaliere de 342,2 ori. La o
devalori~are a leului de peste 500 ori, aceste cri:Jşteri de preţuri nu pot
compensa cheltuielile agricultorilor şi nu stimulează producţia.
O componentă importantă a politicii economice a statului, până În
anul 1997, a fost sistemul de subvenţii În domeniul agroalimentar. Aceste
subvenţii, alocate de la bugetul statului sau pe seama inflaţiei, au avut
dir~ţii şi efecte diferite. Până În 1993 subvenţiile s-au alocat pentru
susţinerea cOJ1lsumatorilor, iar după 1993 direcţia principală a fost
susţinerea producătorilor agricoli şi indirect a consumatorilor.

17 Zahiu Letiţia - Agricultura - o prioritate strategică naţională, Tribuna economică

nr.13, 1998 53
 Prin Legea nr.83/1993 s-au stabilit patru produse de interes
naţional (pâine, lapte, carne de pasăre şi carne de porc) pentru care,
s-a menţinut un control riguros al preţurilor În favoarea susţinerii
consumatorilor, iar la celelalte produse preţurile au fost liberalizate.
Legea a fundamentat principalele mecanisme economico-
financiare de intervenţie a statului În agricultură, în condiţiile unui
sisterŢI economic descentralizat: alocaţii şi subvenţii la dobânzile
pentru credite, dei producţie şi investiţii, prime de producţie şi
compensaţii, avantaje fiscale,i ~aranţii pentru obţinerea de credite de
investiţii, prime de producţie şi compensaţii, preţuri minime garantate
la cele patru produse declasate de interes naţional, alte facilităţi.
Producătorii agricoli au beneficiat de credite de produţţie! şi investiţii
cu dobândă subvenţionată de până la 70-75%. Sistemul de susţiner,.a
agriculturii nu a avut însă resursele financiare necesare, subvenţiile au
foşt: direcţionate prioritar spre sectorul de stat În condiţiile menţinerii
unor lim~te de preţuri scăzute la produsele alimentare de bază.
Impactul politicilor de subvenţionare a agriculturii până la sfârşitul
anului 1996, nu a avut efecte f~vorabile pe ansamblul sectorului
agricol, iar discriminările între sectorul de stat şi privat au produs
nemulţumiri, decapitalizarea agenţilor economici de pe filiera
diferitelor produse agricole, mari distorsiuni de preţuri şi limitarea
formării preţurilor pe baza cererii şi ofertei. Începând din februarie
1997 au Jost liberaliaate preţurile tuturor produselor agroalimentare,
eliminându-se orice fel de control asupra acestora şi a adausurilor
comerciale pe lanţul de distribuţie. S~a menţinut însă sprijinul bugetar
acordat aL'ect agriculturii, dar În proporţii mult !reduse şi s-a modificat
sistemul de susţinere orientat numai către sectorul p~ivat eliminându-
se sectorul de stat (prelucrare, comercializare). Noile orientărial~
programului guvernului impun promovarea unui amplu proces de
ajustare a structurilor de producţie În sectorul privat, pe baza
definitivării măsurilor legislative privind reglementarea dreptului de
proprietate asupra pământului, ,sliJQvenţionarea pieţei funciare,
relansarea procesului investiţional, sprijin bugetar etc.18

18 Manote Victor • Consideraţii privind reforma sectorului agroalimentar, Tribuna

economică nr.50.1997
54
 Sprijinul bugetar transparent, acordat sectorului privat are ca
obiectiv formarea sistemului exploataţiilor agricole viabile. Din păcate,
rezultatele sunt nesatisfăcătoare şi incerte. Subvenţiile acordate
pentru inputuri (îngrăşăminte, seminţe, etc) sunt reduse şi prin
programul ASAL se prevedea fi eliminate În etape.
Sistemul de susţinere directă, pe baza cupoanelor ~alorice,
pentru achiziţionarea de combustibili, îngrăşăminte chimice, seminţei
prestaţii de lucrări agricole etc. are susţinere financiară redusă şi nu ai
influenţat favorabil oferta agricolă. Întrucât prin acest sistem s·au
susţinut toţi proprietarii, independent de performanţa în exploatare,
rezultatele nu sunt de natură să susţină acest sistem.
Deşi programul guvernamental prevede că prin politica agricolă
se va urmări formarea exploataţiilor familiale comerciale, prin
susţine~ea performanţei şi competitivităţii în vederea asigurării
securităţii alimel1ltare, aotuiillUI sistem de susţinere a agriculturii nu
încurajează performanţa ci adânceşte starea de subzistenţă prin
sistemul de cupoane agricole care reprezintă un model de protecţie
socială cu impact negativ asupra oreşterii produqţiei destinate
comercializării. Politica agricolă, trebuie să faciliteze capitalizarea
agriculturii pentru consituirea exploataţiilor via bile, organizarea şi
fUl1lcţionarea pieţei agricole 19.

În ultimii ani, însă, liberalizarea preţurilor produselor agricole,

care are menirea de-a stimula producţia agricolă, nu a dat efectele
scontate în condijiile restrângerii şi eliminării s:..,ovenţiilor şi a
scumpirii inputuriloli agricole de provenienţă industrială. Preţurile
inputurilor agricole cumpărate de agricultori au crescut de 780,8 ori.
(anexa nr.2).
Foarfecele preţurilor în perioada 1990-1996, respectiM raportul
dintre indicele preţurilor produselor agricole şi indicele preţurilor
produselor industriale cumpărate de agricultori, a fost în 1991 de 37,7,
1996 de 65,0 şi: a crescut din nou acest decalaj În anul 1997 la 47,6.

19 Gh.-N.losif - Reforma sectorului agroalimentar, Tribuna economică. nr.49,

1997 55
 Sprijinul bugetar transparent, acordat sectorului privat are ca
obiectiv formarea sistemului exploataţiilor agricole viabile. Din păcate,
rezultatele sunt nesatisfăcătoare şi incerte. Subvenţiile acordate
pentru inputuri (îngrăşăminte, seminţe, etc) sunt reduse şi prin
programul ASAL se prevedea fi eliminate în etape.
Sistemul de susţinere directă, pe baza cupoanelor ViaJorice,
pentru achiziţionarea de combustibili, îngrăşăminte chimice, seminţe,
prestaţii de lucrări agricole etc. are susţinere financiară redusă şi nu ai
influenţat favorabil oferta agricolă. Întrucât prin acest sistem s·au
susţinut toţi proprietarii, independent de performanţa în exploatare,
rezuUatele nu sunt de natură să susţină acest sistem.
Deşi programul guvernamental prevede că prin politica agricolă
se va urmări formarea exploataţiilor familiale comerciale, prin
susţlne~ea performanţei şi competitivităţii În vederea asigurării
securităţii alimemtare, actu~liul sistem de susţinere a agriculturii nu
încurajează performanţa ci adânceşte starea de subzistenţă prin
sistemul de cupoane agricole care reprezintă un model de protecţie
socială cu impact negativ asupra creşterii produqţiei destinate
comercializării. Politica agricolă, trebuie să faciliteze capitalizarea
agriculturii pentru consituirea exploataţiilor viabile, organizarea şi
fumcţiooarea pieţei agricole 19.

În ultimii ani, însă, liberalizarea preţurilor produselor agricole,

care are menirea de-a stimula producţia agricolă, nu a dat efectele
scontatE! în condiţiile restrângerii şi eliminării ~:Lbvenţiilor şi a
scumpirii inputurilor agricole de provenienţă industrială. Preţurile
inputurilor agricole cumpărate de agricultori au crescut de 780,8 ori.
(anexa nr.2).
Foarfecele preţurilor în perioada 1990-1996, respectiM raportul
dintre indicele preţurilor produselor agricole şi indicele preţurilor
produselor industriale cumpărate de agricultori, a fost În 1991 de 37,7,
1996 de 65,0 şi: a crescut din nou acest decalaj În anul 1997 la 47,6.

19 Gh.-N.losif - Reforma sectorului agroalimentar, Tribuna economică, nr.49,

1997 55
 În ţările dezvoltate acest indice are valori care favorizează
agricultura. în anul 1995 era de 78,5 În Franţa, de 87,1 În SUA, de 115,3
În Spania, de 80,5 În Germania etc., reflectând tendinţa de susţinere a
agriculturii prin eliminarea decalajelor dintre aceasta şi industrie şi pe
această bază să se asigure o dezvoltare modernă spaţiului rural.
Negocierea, monitorizarea şi gestionarea agropreţurilor est~ o
problemă vitală pentru orientarea agriculturii româneşti către struaturile
de pl8ită Iiberă20•
Tendinţele de liberalizare a pieţei agricole sunt TnconsEnils cu
cursul mondial şi cu necesitatea introducerii de mecanisme 'similare iCU

cele din Uniunea Europeană, dar politica agricolă nu poate să nu ţină

seama de starea actuală şi de reacţiile pieţei agricole naţionale. Aceste
mecanisme ~rebuie să fie selective şi flexibile şi să urmărească
modernizarea, performanţa, dar şi evitarea unor tensiuni sociale majore.
Aşa se şi explică faptul i că Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei a revenit
asupra unor restricţii pri~ifild subvenţiile acordate agriculturii. În anul
1998, de pildă, Ministerul Agr:iculturii şi Alimentaţiei a propus
constituirea unui fond al grâului şi acordarea unei prime qie 200 lei/kg
grâu la achiziţie, măsură ce s-a impus datorită preţurilor scăzute la grâu
pe piaţa mondială care ar favoriza importurile şi ar dezavantaja
produo~torii interni.
Alte măsuri de susţinere a agriculturii şi de stimulare a ihVElstiţiilor
pentru modernizare sunt În curs de elaborare sau aplicare. Este În curs
de finalizare şi un nou sistem de credit pentru agricultură care vizează
dezvoltarea sistemului de garantare a creditelor şi organizarea creditului
mutual.
Modernizarea tehnili'-4 a sectorului privat din agricultură depinde
În măsură foarte mare de sprijinul acordat acestuia de c~tre organisme
guvernamentale şi neguvernamentale. Un rol important În ace$t sens ÎI
are organizarea sistemului de credit mutual.
Dintr-un studiu elaborat prin programul PHARE (RO 9505 .• 04-02-
0008) În România, rezultă că se intenţionează formarea unor
structuri,instituţionale pentru ameliorarea serviciilor financiare În mediul
rural care să permită existenţa unor circuite de aprovizionare şi
comercializare eficientă, creşterea
20 xxx Raportul de preţuri industrie-agricultură, lEA, ASAS, nr.1 decembrie
1997 56
responsabilităţii producătorilor agricoli şi a tuturor agenţilor economici
de pe filierele agroindustriale şi din sistemul instituţiilor financiare şi
de credit rural. Acest sistem urmăreşte atragerea economiilor
populaţiei rurale, cu surse financiare iniţiale pentru investiţii mici şi
rentabile care să dezvolte rapid comunităţile rurale. Producătorii
agricoli, prestatorii de servicii şi proprietarii de terenuri sunt principalii
participanţi la aportul de economii şi a creditului rural. Pe această cale
se urmăreşte capitalizarea agriculturii şi a întregului sistem agroalimentar
din sursele proprii ale acestuia.
O nouă configuraţie a structurilor rurale poate apare în
perspectiva implementării şi funcţionării creditului mutual rural şi a
formării noilor structuri de marketing prin organizarea cooperaţiei
agricole pe întregul lanţ al activităţii rurale. Susţinerea financiară a
producătorilor agricoli şi dezvoltarea integrată a comunităţilor rurale,
necesită diversificarea surselor de ~inanţare şi perfecţionarea
sistemului existent. Crearea sist~mului de asigurări mutuale agricole,
cu participarea temporară a statului la constituir€!al capitalului,
diversificarea şi perfectarea formelor de finanţare de la bugat
~inclusiv prin introducerea primelor de export), dezvoltarea
schemelor de prefinanţare a recoltelor (pe baza contractelor la
termen), dezvoltarea relaţiilor de leasing etc.21 Finanţarea producţiei
agricole în scop de performanţă necesită însă accelerarea procesului
de privatizare şi de consolidare a structurilor agricole private. Alte
măsuri şi facilităţi pentru agricultură, stabilite În programul guvernlJlui,
vizează stimularea exportului, organizarea consultanţei agricole şi i a
sistemului informaţional agricol; creti;::ia cooperativelor de
aprovizionare 'şi desfacere; dezvoltarea şi funcţionarea burselor de
mărfuri; o nouă politică iaţă de mediul rural care să asigure o
dezvoltare complexă, să modernizeze infrastructurile rurale, să
crească gradul de ocupare a forţei de muncă, să protejez~ mediul etc.
O importanţă deosebită pentru succesul politicilor agricole
<pare pachetul legislativ, care să cuprindă ansamblul legilor agricole
menite ·sA. conducă la

21 Manole Victor - Sprijinirea producătorilor agricoli, Tribuna economică,

1998 57
formarea şi funcţionarea pieţei şi apropierea de ' structurile agrare vest
europene22•
Un rol important În fundamentarea politicilor agricole îl au
informaţiile tehnice, economice, de marketing În mediul rural.
Politicile agricole practicate până În prezent nu au reuşit să
accelereze reforma de ansamblu a sectorului agroalimentar, datorită
faptulliliJ că sistemul exploataţiilor agricole nu asigură
competitivitatea pe piaţă a acestora; restructurarea ramurilor
agriculturii nu s-a făcut in sensul iîmbunătăţirii raporturilor producţie
vegetală - producţie animală; dezechilibrele structurale sau accentuat
şi blocajul financiar s-a amplificat continuând ~reşterea pierderilor la
nivelul tuturor componentelor acestui sistem, în special în sectorul de
stat (mixt) al agriculturii şi În industriile de prelucrare.

1.2.6. Efectele reformei asupra

producţieiagrioolei funcţionării pieţei şi
eficienţei economice

1.2.6.1. Evoluţia şi structura producţiei agricole

Necesitatea reformei structurale în agricultura României este

presantă datorită adâncirii disfuncţionalităţilor generatede
dimensiunea socială a problemei alimentare, de structura ei calitativă
deficitară, de cantitatea redusă de factori tehnici productivi utilizaţi,
de deteriorarea structurii pe ramuri a agriculturii care a afectat ii
jdustria alimentară în special prin reducerea ofertei de materii prime
pentru unele produse agroalimentare ( zahăr, lapte, carne de pasăre şi
porc, legume, peşte, etc.). În procesul de liberalii:are a pieţei,
agricultura românească nu şi-a sporit competitivitatea.lntrarea masivă
pe piaţa românească a unor produse alimentare din import la preţuri
mai scăzute decât cele oferite de producătorii interni, în condiţiile
reducerii la 50% în medie a taxelor vamale la import, nu a consituit un
factor de stimulare a dompetitivităţii,

22 xxx Evoluţia sectorului agroalimentar în România, raport anual al Ministerului

Agriculturii şi Alimentaţiei, 1997

58
În primul rând din cauza desindustrializării sectorului privat de stat al
agriculturii, a lipsei de mijloace tehnico-materiale moderne În
exploat&ţiile private care să le asigure obţinerea produselor la preţuri
competitive, a aCl:centuării oaracterului de agricultură de subzistenţă şi
nu În ultimul rând din cauza conourenţei neloaiale a produselor
alimentare din import, care provin din ţări cu agricultliJră modernă şi cu
un nivel substanţial al subvenţiilor la producători şi la export.
Evoluţia producţiei agricole după anul 1989 a urmat tr;en~liJl
general al activităţii din economie. Scăzând În primii trei ani cu 15,1 %,
redresându-se după anul 1993, dar din 1996 valoarea producţiei agricole
nu creşte În acelaşi pas cu inflaţia (tabelul nr.1.20).
Tabelul nr.1.20

Evoluţia producţiei agricole

- mild.lei preţljJri
curente -

Specificare 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1. 9

1. Producţia 196,9 265,6 750,6 2103,9 7370,7 16589, 2357 $730 618
18
agricolă total 1 1,2 ,0 1,4
din care- 100,6 149,1 595,1 1699,2 6228,0 14336. 2029 3 30
sector privat
2. Producţia 107,2 140,6 494,8 1219,3 4637,2 ·10091,8 1404 2 19
vegetală
din care- 38,8 78,7 403,7 986,9 4026,0 8820,5 12~9 ': 18~16,8 48
sector privat
3. Producţia 89,8 125,0 255,8 884,5 2733,5 6497,3 9525 1 16
animală ,5 4$6 0,0
din care- 61,8 70,4 191,4 712,3 2202,0 5515,9 7925 1 19
sector privat ,8 ~12 6,1
4. Structura 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100, 100, x
producţiei
agricole total
(%)
producţie 54,4 52,9 65,9 57,9 62,9 60,8 59,5 59,8 x
vegetală
producţie
animală
45,6 47,1
I 34,1 42,1 37,1 39,2 40,5 40,2 x

Sursa: Calculat după Anuarul Statistic al României 1992 -1996

Modificările intervenite În structura de proprietate a fondului

funciar şi a efectivelor de animale, descentralizarea procesului de
;gestiuneşi de alocare a factorilor de producţie precum şi schimbările
intervenite În raportul dintre cerere şi ofertă de produse agricole, au
imprimat activităţii agricole trăsături specifice În comparaţie cu deceniul
anterior. Se observă că odată cu reducerea şeptelului

59
după 1990, contribuţia zootehniei la producţia agricolă a scăzut de la
47,1% În 1990 la 40,2% În 1996.
Producţia vegetală Înregistrează o evoluţie osciiantă, de la 52,9%
În 1990 la 65,9% În 1991 şi 59,8% În 1996.
Ponderea principalelor culturi vegetale a fost dată! de acele
culturi care necesitau cheltuieli materiale şi de Întreţinere mai redwse
(grâu, secară, porumb).
Astfel În perioada 1990 - 1997 producătorii agricoli şi~au orientat
producţia În special spre cea "vegetaIă" şi În cadrul acesteia către
culturile cerealiere.
Dinamica sectorului privat şi ponderea acestuia În produpţia
agricolă totală arată unele evoluţii pozitive cantitativ şi negative
structural (tabelul nr.1.21 ).
T'belul nr.1.21

Ponderea sectorului privat În producţia agricolă

(%
)
Specificare 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1 1996
Producţia 51,1 56,1 79,3 80,8 84,5 86,4 86,1 88,5
agricolă
totală
- veaetală 36.2 56,0 81,6 80,9 86,8 87,4 88,1 89,7
- animală 68,6 56,3 74,8 80,5 80,6 84,9 83,2 85,6

Sursa: calculat după Anuarul Statistic al României, 1995, 1996

În procesul de reton. iă s-a format şi Începe să se consolideze

sectorul privat al agriculturii. Ponderea acestuia În totalul producţiei
agrioolea crescut de la 51,1% În 1989, la 88,5% În 1996. Caracteristic
acestui seqtor este Însă reducerea relativă a producţiei animale În
structura producţiei, agricole pe ţară, relevându-se un proces de
dezvoltare echilibrată la nivelul ·subral'l1lurilor. Până În anul 1989
agricultorii particulari Îşi axau activitatea prioritar pe creşterea
animalelor. După 1989 reprivatizareaşi privatizarea pământului, În
condiţiile extinderii unei agriculturi departe de nivelul de intensificare
din ţările dezvoltate, a dus la orientarea structurii culturilor către
producţia de cereale. S-au restrâns

60
culturile de plante tehnice şi furajere nu numai În exploataţiile
individuale ci şi În asociaţiile familiale şi societăţile agricole private.
Îmbunătăţirea structurii producţiei agricole În sensul creşterii ponderii
producţiei animale În total, este condiţia Îmbunătăţirii consumului
populaţiei. În prezent În consumul de calorii şi proteine pe locuitor
dominante sunt produsele de origine vegetală.
Modificările care au intervenit În structura de proprietate.şi de
organizare, decolectivizarea şi descentralizarea procesului de
gestiun$' şi de alocare centralizată a resurselor, precum şi mutaţiile
care au loc în cerere~ de consum au imprimat trăsături specifice
activităţii din agricultură compa~tiv cu deceniul trecut. Astfel,
contribuţia zootehniei la producţia agricolă s-a redus de la 47,1% În
1990, la 40,4% În anul 1996. În ţările vest europene ponderea
producţiei animale În totalul producţiei agricole depăşeşte de regulă
60%, fiind corelată cu structura consumului populaţiei, În care
produsele zootehnice depăşesc ca pondere consumul zilnic mediu
exprimat de numărul de catorii şi! de cantitatea de proteine.
Acest regres structural se reflectă pe termen lung in dificultăţile
de refacere a efectivelor de animale şi de organizare a pieţei iht~me pe
baza producţiei naţionale.

1.2.6.2. Producţia vegetală

După anul 1989, producţia vegetală a avut o evoluţie oscilantă,

fiind dependentă În mai mar6\ăsură de influenţa factorilor naturali.
Creşterea cantităţilor de produse vegetale a avut loc În special la
culturile Icare necesită cheltuieli materiale mai reduse şi mai puţine
lucrări de întreţinere. Astfel, ponderea principalelor culturi cerealiere
(grâu, secară, porumb) În valoarea producţiei vegetale a crescut de la
24,4% În anul 1989 la 32,6f%,ln anul 1996. În totalul suprafeţelor
cultivate, cerealele deţin o pondere tot mai mare, de la 60,7% În 1990
s-a ajuns la 69,8% În anul 1997, ceea ce refleptă, orientarea cu
precădere a producătorilor agricoli individuali şi asociaţi către sisteme
de cultură extensive, care se pot practica cu costuri mai reduse la
cereale. Această tendinţă duce la utilizarea nesaturală a solului, În
special pe culturi: grâul şi
61
secara se cultivă pe mai mult de un sfert din suprafaţa arabilă a ţării,
orzul şi orzoaica pe circa 9% din arabil, iar porumbul s-a cultivat pe 37% din
suprafaţa arabilă în anul 1996.
Culturile de plante tehnice şi leguminoase boabe se cultivă pe
suprafeţe tot mai reduse, datorită cheltuielilor de întreţinere, a
dificultăţilor de valorificare şi a preţurilor nestimulatorii.
Culturile de cartofi şi legume de câmp se realizea21ă pe
s~prafeţe relativ constante, iar plantele de nutreţ au scăzut ca
pondere în suprafaţa cultivată de la 20,9% În anul 1990, la 13,8% în anul
1997 .
Structura suprafeţelor cultivate în sectorul privat cuprinde în
principal cereale, floarea soarelui, cartofi, sfeclă de zahăr. Acest sector
,cultivă grâu pe 78,6% din suprafaţa totală cultivată pe ţară., orz pe
47,7%, pCl>rumb pe 92,7%, floarea soarelui pe 73,5%, sfeclă de zahăr pr
87,7%, cartofi pe 96;2%, legume pe 93,9%, plante de nutreţ pe 73%. Cu
toate acestea contribuţia sectorului privat la fondul pieţei este
scăzută, cea mai mare parte din producţia exploataţiilor individuale
fiind destinată autoconsumului.
Cantităţi mai mari de produse marfă, în raport cu suprafeţele
deţinute de sectorul privat, provin din asociaţii familiale şi societăţi
agricole. IFlără un nivel optim de concentrare a suprafeţelor cultivate,
care să permita organizarea asolamentelor şi mecanizarea lucrărilor
agricole, sectorul privat: nu poate să asigure oferta competitivă care
să stabilizeze piaţa.
Pe de altă parte, organizarea pieţei produselor agricole, in
special a cerealelor, necesită inter ..• ;; :ţii şi reglementări similare cu
cele practicata de ţările Uniunii Europene. În programul guvernului se
prevăd regl~mentări ca : finanţarea prin credite avantajoase a
lucrărilor agricole; sub\ţenţii pentru achiziţionarea seminţelor;
subvenţii pentru depozitarea recoltei; plăţi compensatorii şi
introducerea preţului indicativ la grâu; prime! de export; introducerea
sistemului de certificate de depozit la cereale şi plante tehnice etc.
Până în prezent însă, asemenea măsuri nu au coerenţă şi sunJ
,administrate defectuos. Unele din ele au caracter de campanie, În
situaţii critice şi se aplică cu întârziere. Ori, orice pârghie economică
trebuie să se reflecte În eficienţa rezultatelor.
62
 Producţiile vegetale realizate după anul 1989, sunt variabile, În
funcţie de condiţiile climatice şi de epocile de semănat. La grâu şi seoară
acestea au oscilat între 3164,1 mii tone în 1996 (cea mai scăzută
recoltă),.7379,0 mii tone În anul 1990, 7709,0 mii tone în anul 1995,
7186,0 mii tone În anul 1997. La porumb, cea mai ridicată producţie s-a
obţinut în anul 1997 (12150,0 mii tone), la soia în anul 1997 (121,1 mii
tone). La sfeclă de zahăr, produeţiile totale sunt în regres, cu impact
negativ asupra producţiei de zahăr care nu poate asigura consumul
intem şi suntem nevoiţi să importăm. (tabelul nr.1.22~.
Tabelul nr.1.22

Producţiile totale (mii tone) şi randamentele .pe ha (~g)

la principalele culturi vegetale

1989 .
1995 1996 1997
Grâu + secară
- productie totală 7935,2 7709,3 3164,1 7186
- randament la ha 3364 30Ş2 17eO 3011
Orz + orzoaică
- productie totală 346,3 1816,3 1107,6 1891,3
- randament la ha 4475 3122 2149 3046
Porumb
- producţie totală 671,8 9923,1 9607,9 12150*)
- randament la ha 2472 3184 2926 4000*)
Floarea soarelui + rapiţă
- producţie totală 673,8 933,3 1097,0 904*)
- randament la ha 1512 1304 1193 1162*)
Sfeclă de zahăr
- productie totală I~ 6771,1 2654,6 2848,2 2740*)
- randament la ha 26465 .
19928 20960 21400*)
Cartofi de toamnă
- producţie totală 3892,1 2681,3 3246,3 2774,9*)
- randament la ha 13229 12628 144$4 12418*)
Struguri
- producţie totală 914,5 1313,9 1431,4 1110
- randament la ha 4171 5245 5648 4460

Sursa: CNS, Anuarul statistic al României şi Ministerului

Agriculturii si Alimentaţiei

63
1.2.6.3. Producţia animală
 Zo.o.tehnia contribuie În Ro.mânia cu circa 40% în valo.area pro.ducţiei
agrico.le to.tale. Circa 70% din pro.ducţia de cereale cucalltăfi i furajere se
utilizează pentru hrana animalelo.r, co.nstituind o. sursăimportaotă de
venituri şi de co.nsum pentru micii pro.ducăto.ri agrico.li şi unica sursă
depro.ducere a îngrăşămintelo.r o.rganice din pro.ducţia secundară
rezultată.
Efectivele de animale s-au redus pe ansamblul agriculturil,n
pro.cesul de refo.rmă, structurându-se În favo.area secto.rului privat, iar
pe specii şi catego.rii În funcţie de resursele de furaje, fo.rţă de muncă,
tehno.lo.giile specifice, po.litica de susţinere a zo.o.tehnicie, tendinţa de
creştere a auto.co.nsurnului, evo.luţiile inflaţiei şi ale veniturilo.r
po.pulaţiei. Deşi po.tenţial co.eficientul :de elasticitate al cererii de
pro.duse animale este ridicat, rapo.rtul acestuia laevQluţi:Ue veniturilo.r
po.pulaţiei şi a preţurilo.r arată o. tendinţă de reducere a cererii solvabile.
Efectivele de animale s-au redus la to.ate speciile, înperio.ada 19891997, iar
pro.ducţiile au tendinţe fluctuante. În primii ani după 11990, tăieriie
masive de animale au determinat reducerea şeptelului :şi a prodUţţiei.
Astfel, În anul 1997, pro.ducţia to.tală de carne greutate vie a-a redus eu
28%ifaţă de anul 1989, pro.ducţia de carne de pasăre s-a redus cu 54%,
produCţi$de carne de o.vine s-a redus cu 31 % etc. Reducerea pro.ducţiei
de c.arnes-a dato.rat scăderii efectivelo.r de animale, înrăutăţirii generale
a sistemului de furajare, desfiinţării co.mplexelo.r zoo.tehnice în urma
lichidării CAP-urilo.r, lichidarea foştelo.r aso.ciaţii eco.no.mice
interco.o.peratiste şi lichidarea sau închiderea unor Qo.mplexe de păsări
şi Po.rci din secto.rul de stat al agriculturii ca urmare i a lipsei de
perfo.rmanţă şi a impo.sibilităţii de achitare a dato.riilo.r etc.
În anul 1994, de pildă, efectivul to.tal de bo.vine reprezenta 55,3%
din efectivul existent în anul 1989. Această reducere dramatică este
urmarea trecerii taurinelor, înspecial vaci de lapte, În pro.prietatea
fo.ştilQrin(lembri CAP şi a Iichidări/o.r amintite. În circa do.i ani, numărul
debo.vine s-a redus. cu 2000 mii capete şi cel de Po.rcine cu 700 mii
capete. Din anul 1995 sei ioregistrează o. uşo.ară creştere a efectivelo.r
de animale, in special in sectorul privat. În anul 1997 apare din no.u o.
tendinţă de reducere a efectivelo.r de animale, cu
64
precădere În sectorul de stat. Scăderi masive s-au produs la speciile
porcine şi păsări, ca urmare a restrângerii activităţii În complexele
industriale specializate din sectorul de stat. Scăderi masive au avut
loc În sectorul o'lin, dar datorită faptului că sectorul privat a devenit
dominant la această specie ef~ctivele matcă au crescut ca pondere În
totalul ovinelor.
Un fapt pozitiv care se manifestă ca tendinţă stabilă şi; d~
durată este creşterea producţiei de lapte În sectorul privat al
agrioulturii. la ~i~elul ţării, în anul 1994, s-a obţinut cea mai ridicată
producţie de lapte, după anul 1948. De subliniat este faptul că, deşi
producţia de carne este În scădere, ca urmare a restructurării
efectivelor pe forme de proprietate şi sisteme de exploatare,
tendinţele de creştere a producţiilor În sectorul privat sunt senşibil~.
La nivelul ţării producţiile medii pe animal au tendinţe de creştere şi
stabHi~are (tabelul nr.1.23).
Tebelul nr.1.23

Producţia medie/animal la principalele produSe i

SpecIficare UlM 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1 1 97/8
Lapte vacă litri 1892 2063 2203 2305 2440 2790 2923
996
3Ort 997
,3204
9
169,
8
3020 3 3%
174,
d.c. sect.privat litri 1872 1894 2111 2239 2415 2790 2551
; 213 6%
Lână kg 2,43 2,85 2,79 2,51 2,39 2,44 2,50 12;5 , 2,5 102,
8%
d.c. sect.privat kg 2,43 2,85 2,65 2,37 2,29 2,37 2,41 2,40 2,5 102,
8%
Ouă buc. 190 163 143 139 148 148 157 157 142 105,
6%
74,7
d.c. sect.privat buc. 125 144 128 129 137 137 138 143 132
%
Camebovlnă kglcap 284 318 332 346 325 294 314 283 304 107,
0%
130,
d.c. sect.privat kg/cap 233 281 279 340 322 287 313 218 303
0%

Sursa: Raport anual, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţieil1997

65