Sunteți pe pagina 1din 1

Prima Viziune apare atunci cnd devenim contieni de coincidenele din viaa noastr.

N-ai avut niciodat vreo impresie sau intuiie despre ceva ce vroiai s faci? Despre cursul pe care vroiai s-l ia viaa ta? i s te ntrebi cum s-ar putea ntmpla? Apoi, dup ce aproape c ai uitat de asta i te concentrezi asupra altor lucruri, dintr-o dat ntlneti pe cineva, citeti ceva sau mergi undeva, i eti condus exact ctre ocazia pe care o doreai. Ei bine, a continuat, dup prerea acelui preot coincidenele de acest fel se ntmpl tot mai frecvent i atunci cnd se ntmpl ne izbesc, fiind mai mult dect ne puteam atepta de la o ans oarecare. Apar ca predestinate, programate, ca i cum viaa ne-ar fi condus de o for inexplicabil. Experiena induce un sentiment al misterului, al aventurii i, prin urmare, ne simim mai vii. Preotul mi-a spus c aceasta este experiena pe care o cunoatem ntr-o strfulgerare, i pe care ncercm s o manifestm apoi tot timpul. Cu fiecare zi, tot mai muli oameni se conving c aceast micare misterioas e real i c nseamn ceva, c exist ceva care se ntmpl dincolo de viaa obinuit, de fiecare zi. Aceast contien este Prima Viziune. Prima Viziune e o reconsiderare a misterului care nconjoar vieile noastre pe aceast planet. Trim aceste coincidene misterioase i, chiar dac nu le nelegem nc, tim c ele sunt reale. Simim din nou, ca n copilrie, c exist o alt fa a vieii, pe care nc n-am descoperit-o, c exist alte procese care se desfoar n spatele scenei. Prima Viziune const n contientizarea ntmplrilor misterioase care schimb viaa omului, i d sentimentul c mai exist i altceva.