Sunteți pe pagina 1din 6

După primul mileniu, aflăm unele informaţii

privitoare la tradiţiile muzicale din Orient, derulate în


paralel si independent faţă de ceea ce se întâmpla pe
continentul european. Astfel, după secolul X, în China
se conturează un gen care va cunoaşte o largă
dezvoltare , deoarece îmbină artele vizuale cu poezia,
naraţiunea şi muzica, definind un teatru muzica ce se
aseamănă foarte mult cu opera europeană a secolului al
XVII-lea. Opera chineză numită ‚ ”Zaju”, apare prima
dată în dinastia Tang, iar denumirea ei era similară cu
denumirea unui alt gen de spectacol , ”Baixi” , afirmat în
perioada dinastiei Han. Denumirile celor două tipologii
reuneau semnificaţii precise. Astfel, “Za” înseamnă
varietate şi “Bai” înseamnă mult, iar “Xi”şi “Ju” precizau
forma de reprezentare. Ele însemnau ceva asemănător
vodevilului, dar diferit totuşi faţă de ce înţelegem noi azi.
În timpul dinastiei Song, Zaju, sau doar Za , a
devenit un termen special pentru indicarea unui nou tip
de spectacol. Acesta includea, în desfăşurarea lui,
cântec, dans , muzică, elemente comice şi acrobatice.
Fiecare spectacol de acest fel era împărţit în trei
secţiuni:
1. Preludiu , numit Yanduan, care se preocupa de
subiecte ale vieţii cotidiene.
2. Partea principală , probabil conţinând o
poveste,cântată ,recitată şi dansată.
3. Partea finală, numită Sanduan, Zaban, Zawang
sau Jihe , care era formată dintr - o succesiune
de elemente comice, cu interacţiuni acrobatice.

Este interesant că, în spectacol, cele trei părţi


erau complet distincte din punct de vedere al
conţinutului.
Muzica din Zaju provenea fie din repertoriul de
cântece de curte al dinastiei Song, numit Daqu, fie era
preluată din muzica populară. După căderea dinastiei
Song, cea din nord, Zaju s-a strămutat în sud, urmând
dinastia Song din sud (1115-1234) a moştenit această
formă artistică numind-o Yuanben.
Pe la începutul secolului al XII-lea apare o altă
formă de operă , diferită de Zaju, în sudul Chinei.
Aceasta era numită opera sau Xiwen ori Wenzhou,
după locul naşterii sale din provincia Zhejiang. Toate
operele sudice reprezentau povestiri, iar structurile lor
variau în funcţie de intrigă. Nu mai erau împărţite în trei
secţiuni şi erau formate din repertoriul de cântece
populare şi balade. Mai târziu, genul acesta va fi
influenţat de Song Zaju şi va împrumuta melodii din
Changzhuan şi Daqu. În ceea ce priveşte interpreţii din
opera sudică, aceştia executaudiverse părţi vocale:
solo, duete şi coruri.
După căderea regimului nordic şi ridicarea dinastiei
Yuan, se dezvoltă Yuan Zaju,având la bază Zaj-ul nordic
şi Zhugong diao. Acest Yuan Zaju diferea atât de Song
Zaju , cât şi de opera sudică. Fiecare libret avea o
schemă ritmică şi fiecare linie avea un ritm al său.O
piesă completă era formată din şi un (Prolog
sau Interludiu). Cele patru reprezentau în total
patru părţi muzicale, iar era inserat între
prima şi a doua parte sau între a treia şi a patra.
În Discuţia cântecelor, o carte scrisă în sinastia
Yuan, sunt trecute 17 melodii destinate gongului. Dintre
acestea, şapte erau în mod obişnuit cuprinse în Yuan
Zaju. De altfel , în Yuan Zaju, toate cele patru erau
cântate de un personaj masculin (zengmo) sau de unul
feminin (zhengdan). Celelalte personaje doar vorbeau.
Intervenţiile cântate de protagonişti erau foarte scurte şi
fără legătură cu discursul muzical. Pe de altă parte, în
opera sudică toate personajele cântau, iar muzica nu
era restrânsă doar la melodiile de gong. Evident, opera
sudică era mai flexibilă decât Yuan Zaju, oferind mai
mult potenţial pentru dezvoltare. Datorită viitoarelor
condiţii politice ale Imperiului chinez va rezulta o
combinaţie a forţelor celor două tradiţii muzicale,
provenind din cele două regiuni: de nord şi de sud. În
general, muzica nordică era robustă şi viguroasă, în
timp ce muzica sudică era moale şi delicată. În fapt,
cele mai interesante caracteristici ale stilului chinez de
operă reies din această dihotomie nord-sud, care a fost
în continuare păstrată de tradiţia spectacolului muzical
al societăţii imperiale. Popularizarea lor va permite ca
spectacolul de operă să fie reprezentat, treptat, în
casele nobiliare şi cele ale potentaţior bogaţi de către
trupe specializate.