Mitul pesterii este lucrarea filosofului Platon asupra firii omenesti in privinta educatiei si a lipsei acesteia, dupa cum

zice chiar in primul paragraf. Astfel avem descrierea, impartita in secvente, a unui proces, cauzat de educatia acelei vremi - filosofia. Procesul consta in o serie de analogii. Cadrul initial este pestera in care oamenii sunt legati in scaune cu fata la un perete pe care se vad umbrele partiale ale unor lucruri ce trec prin spatele oamenilor, lucruri aflate dupa un zid, dar luminate de un foc, ce arunca acele umbre pe perete. Legaturile ce tin oamenii prinsi in scaune simbolizeaza prejudecatile; peretele simbolizeaza ingradirea ce si-o fac oamenii singuri, prin prejudecati; umbrele reprezinta cultura oamenilor, bazata pe prejudecati, deci superficialitate, iar aceste umbre sunt si ele partiale, fiind doar scapari de dupa zidul din spatele oamenilor; acest zid reprezinta o piedica psihologica a oamenilor, frica, ce sta intre om si lumina; focul, adica "un soare", simbolizeaza intelepciunea si adevarul. Exista si o mentiune foarte importanta: oamenii sunt pusi in scaune si legati inca din copilarie, aceasta insemnand ca ei problema apare chiar din incipitul educatiei omului, este la baza ei. Urmeaza o fraza ce tine de psihologie, chiar de sociologie: "daca ei ar fi in stare sa vorbeasca unii cu altii, nu crezi ca oamenii nostri ar socoti ca, numind aceste umbre, pe care le vad, ei numesc realitatea?". Aici se explica modul de concepere a realitatii din punctul de vedere al acestor indivizi legati.Dialogul cu Glaucon, dialog format prin dialectica, are rolul de a indruma cititorul. Dialogul ofera raspunsul unor intrebari si afirmatii retorice.

Al doilea cadru este o posibilitate, un viitor a ceea ce s-ar putea intampla daca oamenii ar fi dezlegati. Dezlegarea din lanturi inseamna insusirea gandirii, a mentalitatii filosofice sau cum zice Platon "vindecarea de lipsa lor de minte"; ridicatul din scaunul si privitul in jur reprezinta primul pas din educatia filosofica, acea contestare sau negare a ceea ce sti si inceputul cautarii adevarului, primul pas fiind cel mai dureros si greu; indreptarea privirii asupra focului si a obiectelor care provocau umbrele reprezinta a doua etapa a "gasirii adevarului", prin faptul ca a gasit prima forma de lumina, focul ceea ce e asemenea soarelui, si in acelasi timp reprezinta o mica dezamagire ce ar putea introarce omul din "drum", datorita faptului ca nu vede obiectele de stralucirea focului; observarea obiectelor sub lumina focului reprezinta inceperea redefinirii realitatii, a cunostiintelor asupra lumii.

Al treilea cadru consta in drumul (calea) pe care trebuie sa il faca omul dezlegat pentru a in lumina soarelui. Suisul greu si pieptis simbolizeaza dificultatea schimbarii mentalitatii spre cea filosofica; primul contact cu lumina soarelui ce umple ochii omului cu lacrimi reprezinta gasirea ratiunii si a primului adevar, prin care realitatea "adevarata" se va descoperii; lacrimile sunt in acest caz lacrimi de durere a ochilor fapt ce simbolizeaza intensitatea luminii, a adevarului, coplesitor pentru omul recent dezlegat. Suferinta produsa in urma acestei secventa reprezinta prima mare suferinta din devenirea unui filosof, unui "iluminat". Platon spune ca e mai bine sa se ia usor acest prim proces, prin metoda obisnuintei: "ar vedea mai lense umbrele, dupa aceea oglindirile oamenilor si ale celorlalte lucruri, apoi lucrurile insele a...i ar fi mai usor sa priveasca in timpul noptii ceea ce e pe cer si cerul insusi, privind deci lumina stelelor si a lunii mai curand decat, in timpul ziceli, soarele si lumina sa." Noaptea reprezinta un alt fel de intuneric, fata de cel din pester, o alt fel de lume; o lume in care lumina vine de la astre mai mici ca soarele, dar care ofera tot lumina adevarata. Acestea simbolizeaza al doilea "adevar" care produce noi redefiniri in mentalitate, noi filosofii "mici", dar care ofera o fericire puternica omului. Astfel sunt poetii, cei ce raman la etapa noptii. Al treilea cadru este "ziua" (nu noaptea). Cugetarile in legatura cu soarele reprezinta primele incercari de folosire a filosofiei, a ratiunii si a luminii oferite de "soare", iar toate acestea duc spre universul, "cum functioneaza" totul, si ajungand in final sa vada lumea lui veche, din exterior (obiectivitate). Platon mentioneaza sentimentu care apare atunci: mila fata de oamenii care inca sunt legati, astfel apare si intentia de a ii elibera, de a "da lumina". Urmatoarea secventa descrie sistemul social de valori: "daca ...ar exista laude si cinstiri si s-ar da rasplata celui mai ager in a vedea umbrele a...i" (superficiale si care produc si mai multa prejudecata), valori pe care omul ce a devenit liber si luminat nu poate sa si le insuseasca, cunoscand adevarul. Al patrulea cadru descrie intoarcerea omui liber in lumea celor legati: "acel om, coborand, s-ar aseza in acelasi scaun". Uitandu-se iar la umbre cu ochii plini de intunecime nu ar putea sa le vada, astfel oamenii din jurul lui l-ar socoti ca un handicapat, un om cu vederea corupta si deci nu ar merita sa se urce si ei la lumina. Acest cadru descrie situatia filosofului in contextul comunitatii, a societatii, adica de cele mai multe ori e judecat ca "nebun" sau chiar diavol. Aici apare acest paradox in viata de filosof: sa sti adevarul, sa cunosti lumina, sa vrei sa ajuti oamenii "orbi", dar sa nu poti datorita superficialitatii judecatii lor,

datorita orgoliului lor. Acesta este stagiul cel mai dificil si mai frustrant din viata unui filosof... cauza care l-a determinat pe Platon sa compuna acest dialog.

Mitul pesterii este o alegorie a formarii omului ca om prin care Platon diferentiaza doua lumi:a) lumea sensibila(a devenirii,a schimbarii,a nasterii si a mortii) si b) lumea suprasensibila,lumea ideilor,a ideilor perfecte,neschimbatoare,de sine statatoare. In primul paragraf este prezentata o scena in care mai multi oameni se afla inca din copilarie intr-o incapere subpamanteana al carui drum de intrare, da spre lumina; ei sunt imobilizati in lanturi si pot privi doar inainte.Acestia vad doar umbrele celor care trec si care se proiecteaza pe zidul de dinaintea lor.In consecinta,pt ei adevarul este dat de umbrele vazute. Al doilea paragraf propune un mic scenariu:eliberarea unui om si indreptarea acestuia spre lumina.Din cauza stralucirii focului n-ar putea privi acele obiecte a caror umbre le-a vazut. Al treilea paragraf evidentiaza o alta ipostaza:omul eliberat este silit sa urce la suprafata , la lumina soarelui; cat timp va ramane aici el va putea distinge adevarul si aparenta de esenta. Al patrulea fragment se refera la urmatorul aspect:daca individul care a trait la lumina si a cunoscut natura adevarului se va intoarce in lumea subterana ar fi un prilej de ras celor aflati in lanturi daca ar explica ca singurul adevar despre realitate se afla in lumea superioara.