Sunteți pe pagina 1din 1

Conditia geniului in antiteza cu omul comun

Poemul Luceafarul este un poem romantic pe tema destinului omului de geniu. Poemul se desfasoara pe un vag fir epic ntr-o suita de metafore si simboluri prin care se sugereaza idei filosofice. Este deci n egala masura un poem de dragoste si un poem filosofic. O interpretare a poemului Luceafrul socotete aceast creaie ca un poem al vocilor poetului sau un poem al mtilor n sensul c poetul se proiecteaz n diferite ipostaze lirice.Astfel Eminescu s-a imaginat pe sine n primul rnd n Luceafrul sau Hyperion, geniul carecaut suprema clip de fericire fr s fie neles i rmnnd la locul su separat de societateadin jur. Eminescu s-a imaginat ns i n chipul lui Ctlin. Pmnteanul obinuit care trietedin prima clip a dragostei Procedeul principal folosit in poem este antiteza,antiteza fundamentala a textului fiind cea dintre geniu - om comun. Geniul, reprezentat in text de Luceafar, este omul superior, insetat de absolut, dotat cu o inteligenta deosebita, in stare sa descifreze sensurile ascunse ale universului, capabil de creatie si de sacrificiu pentru implinirea in iubire, dar si nefericit si singur, un vesnic neinteles. In antiteza cu acesta este omul obisnuit, prizonier al materialitatii sale, marginit in dorinte si aspiratii, incapabil de marea iubire, inapt pentcu creatie. Destinul acestora este prezentat antitetic in discursul Demiurgului adresat Luceafarului, in lectia pe care io da acestuia pentru a-si intelege rostul: Caci toti se nasc spre a muri / Si mor spre a se naste. / Ei doar au stele cu noroc / Si prigoniri de soarte. [] / Ei numai doar dureaza-n vant / Deserte idealuri.", in timp ce omul de geniu cunoaste un alt destin, opera lui il sorteste eternitatii: Noi nu avem nici timp, nici loc / Si nu cunoastem moarte". Conditia omului de rand este ilustrata in poem de Catalin si Catalina, priviti cu dispret de fiinta superioara, ca simple chipuri de lut sortite intoarcerii in pamantul din care au fost creati. Aceasta antiteza este evidenta si din felul in care este definit spatiul fiecarei entitati prin intermediul metaforelor: cercul-stramt metafora a unui spatiu inchis in care se consuma ciclul viata-moartere si sfera mea sau lumea mea metafora a infinitului spatial si temporal,al idealitatii. Aflat la o distanta uriasa fata de lume, Luceafarul - geniul incearca sa se integreze, din sete de cunoastere. Aceasta tentatie se dovedeste a fi imposibil de realizat, caci, in lumea comuna, geniul este mereu egal cu el insusi: Eu sunt Luceafarul de sus". Fiinta solitara prin stralucirea mintii sale, geniul este un neinteles, oamenii obisnuiti fiind incapabili sa ajunga la inaltimea gandirii sale. De aici se va naste nefericirea sa existentiala, dar si orgoliul luciferic ducand la izolarea mandra din finalul poemului. El este etern, dar lipsit de noroc.