UNIVERSITATEA ,,ALEXANDRU IOAN CUZA IAI FACULTATEA DE DREPT

EXIST N DREPTUL INTERNAIONAL O LEGE DE INTERZICERE A PROLIFERRII ARMELOR NUCLEARE? --referat--

Prof. coord. Carmen Moldovan

2012

Introducere i scurt istoric

Armele de distrugere n masa, sunt categoriile de arme a caror ntrebuintare pot provoca distrugeri masive, simultan si n timp scurt, personalului fortelor armate, mijloacelor de lupta, populatiei si obiectivelor economice, politice, administrative si militare dispuse pe suprafete variabile de teren. n prezent, aceasta categorie include armele nucleare, radiologice, chimice si biologice.1 Existenta si proliferarea armelor de distrugere n masa nucleare, radiologice biologice si chimice, au devenit o realitate, genernd ngrijorare si in securitate, existnd permanent pericolul ntrebuintarii lor. Componenta armelor neconventionale si neletale, terorismul chimic, comertul ilegal si mascat cu material fisionabil si substante care se gasesc sub incidenta "Conventiei pentru interzicerea armelor chimice", accidentele produse voit sau din eroare umana sau tehnologica la obiectivele economice de risc, depozite de munitii si deseuri, constituie amenintari serioase si continue, att pe timp de pace, ct si n situatii de criza si la razboi. Arma nucleara (N) fiind cea mai puternica dintre armele de distrugere n masa, ea se bazeaza pe imensa cantitate de energie ce se degaja n urma exploziei nucleare, efectul distructiv al armei nucleare fiind determinat de energia obtinuta din scindarea nucleelor atomilor unor elemente chimice grele (235U, 239Pu), prin reactia nucleara de fisiune sau la unirea nucleelor atomilor unor elemente chimice usoare, prin reactia nucleara de fisiune.2 La 6 si 9 august 1945, armata S.U.A. a probat "pe viu" pentru prima data arma nucleara la Hiroshima, iar trei zile mai trziu la Nagasaki, distrugerile provocate fiind inimaginabile inclusiv pentru cei care au utilizat-o. Cronologia narmarilor nucleare la nivelul celor doua mari puteri nucleare - S.U.A. si Federatia Rusa - se prezinta astfel: prima bomba atomica realizata de S.U.A., n 1945, de U.R.S.S. n 1949; bombardierul cu raza de actiune intercontinentala realizat de S.U.A. n 1948, de U.R.S.S. n 1955; bomba termonucleara realizata de S.U.A. n 1952, de U.R.S.S. n 1953; racheta balistica intercontinentala (I.C.B.M.) realizata de U.R.S.S. n 1957, de S.U.A. n 1958; racheta balistica lansata de pe submarine de S.U.A. n 1960, de U.R.S.S. n 1968; racheta cu focoase multiple (M.R.V.) realizata de S.U.A n 1966, de U.R.S.S. n 1968; racheta antibalistica (A.B.M.) realizata de U.R.S.S. n 1968, de S.U.A. n 1972;
1

Lexicon militar, Editura SAKA, Chisinau, 1994, p.45 http://www.forter.ro/ro/arme/nbc/

racheta cu focoase multiple ghidate independent de S.U.A n 1970, de U.R.S.S. n 19753.

n S.U.A. majoritatea testelor au fost dedicate dezvoltarii elementelor propulsoare pentru noi vectori purtatori. Specialistii militari americani au sustinut ca testele nucleare sunt necesare pentru dezvoltarea unei noi generatii de arme nucleare de calibru foarte mic, argumentnd numai necesitatea descurajarii ntrebuintarii armelor chimice si biologice de catre tarile lumii a III-a, sau pentru distrugerea unor buncare. Au aparut nsa explozivii conventionali care echipeaza purtatori inteligenti (CRUISE) sau explozivii combustibil-aer (explozivi volumetrici), cu efectele distructive comparabile cu o "microarma nucleara", ceea ce contrazice "teoria" prezentata de unii specialisti ca scuza a producerii si detinerii lor. n timp, S.U.A., Rusia, Franta si alte state au efectuat asa zisele "experiente nucleare pasnice - PNE"4, dar au gasit ca problematice efectele ntrebuintarii lor pentru siguranta individuala, colectiva dar si costurile foarte mari. Pe de alta parte, China, India, Algeria si Iran argumenteaza ca "experimentele pasnice" sunt o modalitate de utilizare pasnica a energiei nucleare, iar beneficiile ar trebui asigurate statelor nenucleare de catre puterile nucleare. Exceptnd S.U.A. si Franta n ultimii ani celelalte puteri nucleare au efectuat testele mai mult pentru a informa lumea despre capacitatea lor. Pna n prezent s-au efectuat peste 2.000 de teste nucleare (S.U.A 1.030, Uniunea Sovietica (Rusia) 715, Marea Britanie 45, China 43, Franta 210, India 4, Pakistan 6).5 Arma biologica (B) poate fi considerata si arma nucleara a saracilor, ntruct raspndirea substantelor biologice nu necesita mijloace moderne si nici nu presupune vreun efort de ingeniozitate. Aceasta arma, constituie mijlocul de nimicire n masa care, prin efectul vatamator al agentilor patogeni, poate sa produca pierderi mari n rndul trupelor, populatiei si animalelor, precum si distrugerea (contaminarea) culturilor. Bioterorismul consta n utilizarea sau amenintarea cu utilizarea de virusi, bacterii, ciuperci sau toxine, de microorganisme, cu intentia declarata de a provoca o maladie sau decesul fiintelor umane, animalelor si plantelor, cu scopul de a atinge anumite obiective. Efectele bioterorismului pentru sanatatea publica sunt considerabile fie si numai n eventualitatea n care numarul persoanelor infectate ar fi redus6.

Bolintineanu, Al.; Duculescu, Victor; Monafu, Gabriela, Razboiul nuclear prin accident, Editura Militara, Bucuresti 1989, p.101. Putko, Aleksandr si Boris, Tacerea atomica, Editura Nemira, Bucuresti, 1994, p. 34-39; 75 4 PNE - Peaceful Nuclear Explosions. 5 Ibidem. 6 Colonel (r) Stoilesti, Creanga Gheorghe Florea, Istoria Apararii Civile, Editura Porto Franco, 1993, p.86

Mediul de securitate
Proliferarea armelor de distrugere n masa si a mijloacelor purtatoare precum rachetele balistice este o amenintare crescnda la adresa pacii si securitatii internationale. n vreme ce tratatele internationale si aranjamentele de control al exporturilor au ncetinit diseminarea armelor de distrugere n masa si a sistemelor purtatoare, unele state au cautat sau cauta sa-si dezvolte astfel de arme. Riscul ca teroristii sa dobndeasca materiale chimice, biologice, radiologice sau fisionabile si mijloacele lor purtatoare adauga o dimensiune critica acestei amenintari. Pericolul proliferarii armelor nucleare a determinat, in anii 1960, initiativa incheierii Tratatului de Neproliferare Nucleara(NPT), deschis pentru semnare la 1 iulie 1968 si intrat in viguare la 5 martie 1970, primul stat semnatar fiind Finlanda, in total tratatul fiind semnat actualmente de 189 state. La 11 mai 1995 tarile semnatare au decis, prin consens, sa prelungeasca valabilitatea tratatului pe termen nedefinit si fara conditii. Subliniem faptul ca abia in 1992 tratatul a fost semnat de Franta si China, ajungand sa fie acceptat de toti cei cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate ONU. T ratatul este indreptat ca avand trei obiective esentiale: neproliferarea, dezarmarea si folosirea energiei nucleare in scopuri pasnice7. Contracararea proliferarii armelor de distrugere n masa pare sa fie din ce n ce mai greu de realizat. Dificultatile ntmpinate de Franta, Germania si Marea Britanie n cadrul negocierilor cu Iranul privind viitorul programului sau nuclear sunt deosebit de instructive. n sens mai larg, Conferinta pentru Analiza Tratatului de Neproliferare Nucleara (NPT) din mai 2005 nu a putut ajunge la un acord asupra unei atitudini mai eficiente fata de tarile care se retrag din tratat sau genereaza suspiciunea ca ncalca prevederile fundamentale ale acestuia. Eforturile depuse n cadrul ONU pentru a ngreuna accesul teroristilor la armele chimice, biologice, radiologice si nucleare nu au dat pna n prezent rezultatele dorite. si, ntruct contextul international organizational pentru abordarea proliferarii devine mai complex - de exemplu, prin crearea Initiativei de Securitate n Domeniul Proliferarii (PSI) - ntrebarile privind modul cum poate fi promovata sinergia si evitata duplicarea ramn fara raspuns. Una dintre problemele importante carora NATO trebuie sa le faca fata este aceea a modului n care urmeaza sa-si defineasca locul n cadrul eforturilor internationale de combatere a proliferarii. n cadrul pericolelor partial legate de terorism, amenintarea proliferarii armelor de distrugere n masa (WDM) se afla la vrful listei comunitatii internationale privind provocarile de securitate ale perioadei post razboi rece. Pentru a ramne credibila ca institutie de securitate, Alianta trebuie sa joace si sa fie perceputa ca joaca un rol n abordarea unor astfel de provocari. ntr-adevar, la Summit-ul de la Bruxelles din ianuarie 1994, aliatii au decis sa-si concentreze n mod serios atentia asupra proliferarii WDM si a impactului acesteia asupra securitatii8. O privire asupra documentelor de politica ulterioare ale Aliantei, cum ar fi o analiza serioasa privind controlul armamentelor, non-proliferarea si masurile de ncredere
7 8

http://www.onuinfo.ro/biblioteca Manualul NATO, Editura 2004, p.53

si construire a securitatii realizata n decembrie 2000, arata ca raportul ntre dimensiunea politica/diplomatica si cea militara n contracararea proliferarii a reprezentat deseori un obiectiv n sine. Cu toate acestea, aliatii au ajuns treptat la concluzia ca, n domeniul capabilitatilor militare, NATO poate oferi o componenta unica si, pentru moment, de nenlocuit a arhitecturii institutionale internationale de contracarare a amenintarilor proliferarii9. Pentru a ajuta la eliminarea acestui decalaj major, Consiliul de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) a adoptat n unanimitate Rezolutia 1540, n aprilie 2004. Rezolutia a stabilit o baza globala de masuri mpotriva proliferarii si a mandatat toate statele sa le puna n aplicare fara ntrziere. Rezolutia 1540 cere statelor "sa ncrimineze proliferarea, sa controleze strict exporturile si sa asigure securitatea tuturor materialelor sensibile n interiorul granitelor lor. Rezolutia include de asemenea 12 puncte solicitnd tuturor statelor sa: "adopte si sa puna n aplicare legi eficiente, care sa interzica tuturor actorilor nonstatali sa produca, obtina, posede, dezvolte, transporte, transfere sau foloseasca arme nucleare, chimice sau biologice si mijloacele de transport la tinta ale acestora"; dezvolte si mentina "masuri fizice de protectie eficiente"; asigure controlul la frontiere si sprijinul necesar n vederea aplicarii legilor "pentru combaterea traficului ilegal"; asigure "controlul exporturilor si al transporturilor de tranzit". Aceasta rezolutie a impus cerinta de aplicare a unor masuri mpotriva proliferarii de catre furnizorii din toate tarile lumii10. Programele de ne-proliferare mutuala ntre Statele Unite si Rusia demonstreaza ct de mult se ntrepatrund, n mod involuntar, instrumentele de securitate. Atunci cnd senatorii americani Sam Nunn si Richard Lugar au elaborat Legea privind Reducerea Amenintarii Nucleare Sovietice din 1991, atentia principala se axa pe asigurarea securitatii si distrugerea armelor nucleare si a mijloacelor pentru transportul acestora la tinta din fosta Uniune Sovietica. Efortul a fost initial condus de Departamentul de Aparare al SUA. Dar pe masura ce Congresul SUA a nceput sa realizeze amploarea provocarii, acesta a creat un colaj de initiative cu implicarea unor multiple agentii viznd nu numai actiunile care trebuiau ntreprinse n privinta armelor si a materialelor "mobile", ci si dezvoltarea modalitatilor de a utiliza talentul stiintific n domeniul dezvoltarii economice. Programele SUA de reducere a amenintarilor au evoluat ntr-o gama de tentative mai largi si multi-departamentale urmarind interzicerea accesului statelor ostile si al grupurilor teroriste, precum si la materialele si cunostintele necesare n vederea producerii acestora. Au fost nregistrate succese considerabile n sfera securitatii, dar o legatura formala ntre edificarea institutiilor si construirea capacitatii si posibilitatea de a mentine aceste eforturi de ne-proliferare va fi realizata dupa mult timp. Deoarece problema armelor de distrugere in masa este preocuparea permanenta a actorilor internationale, Romania considera combaterea proliferarii acestora ,,o alta prioritate a preocuparilor vizand pacea si securitatea statelor lumii, din cauza amplificarii riscului de folosire iratinala a rezultatelor dezvoltarii stiintifice si tehnologiei moderne. n
9

http://www.nato.int http://www.onuinfo.ro/biblioteca/sistemul_de_documente/

10

pofida unor progrese majore privind reducerea arsenalelor nucleare strategice si a unor succese importante obtinute in implementarea acordurilor internationale de neproliferare, pericolul distrugerii civilizatiei umane si a vietii, prin folosirea unor astfel de mijloace, se mentine inca ridicat. Sporesc, totodata, riscurile ca armele de distrugere in masa sa faca jonctiunea cu terorismul international sau ca terorismul nuclear sa fie promovat de regimuri iresponsabile. Aceste evolutii creeaza probleme grave de securitate la adresa cetatenilor, comunitatilor si institutiilor statelor democratice11.

Concluzii
Nici o tara din NATO sau din afara acesteia nu poate sin u va putea produce arme nucleare in afara unui control international strict, cu sfidarea opiniei publice mondiale. Pentru ca acest lucru san u se intample este necesara o stransa cooperare politica, militara, economica si de alta natura intre state, menita a duce la cresterea increderii, a conlucrarii si respectului reciproc dintre acestea. In urmatoarea decada, amenintarea nuclara va fi, in continuare, principala categorie de riscuri si provocari daca nu sunt luate unele masuri printre care amintim: consolidarea regimului neproliferarii(tratate, institutii); initierea proiectarii unui regim gradual de sanctiuni economice, politice si militare pentru violarea regimului de neproliferare; incheierea unui accord pentru extinderea prevederilor actualelor tratate referitoare la limitarea si reducerea armamentelor.

11

Presedintia Romaniei, Strategie de securitate nationala a Romaniei, editie 2007, p.16

Bibliografie selectiva:

Presedintia Romaniei, Strategie de securitate nationala a Romaniei, editie 2007 Manualul NATO, Editura 2004 Colonel (r) Stoilesti, Creanga Gheorghe Florea, Istoria Apararii Civile, Editura Porto Franco, 1993 Bolintineanu, Al.; Duculescu, Victor; Monafu, Gabriela, Razboiul nuclear prin accident, Editura Militara, Bucuresti 1989 Putko, Aleksandr si Boris, Tacerea atomica, Editura Nemira, Bucuresti, 1994 Lexicon militar, Editura SAKA, Chisinau, 1994 http://www.nato.int http://www.onuinfo.ro/biblioteca/sistemul_de_documente/ http://www.forter.ro/ro/arme/nbc/