Sunteți pe pagina 1din 5

Curs 3: 12.03.

2013

Fuziunea patrimoniilor putea genera consecinte pagubitoare si pentru creditorii defunctului atunci cand mostenitorul era insolvabil, intrucat daca mostenitorul era insolvabil creditorii defunctului veneau in concurs cu creditorii mostenitorului si intrucat mostenitorul era insolvabil, creditorii defunctului nu-si puteau valorifica drepturile de creanta integrale, ci numai in parte, proportional cu valoarea creantelor lor, astfel incat pretorul a intervenit si de data aceasta si a creat separatio bonorum. In virtutea acestui drept creditorii defunctului puteau cere ca bunurile defunctului sa fie separate de bunurile mostenitorului, astfel incat creditorii defunctului isi puteau valorifica drepturile de creanta integral pe seama bunurilor defunctului si numai dupa se facea confuziunea patrimoniilor. Al doilea efect al acceptatii mostenirii este dobandirea dreptului de proprietate, iar daca erau mai multi mostenitori se punea problema stabilirii raporturilor dintre comostenitori. In ceea ce priveste creantele si datoriile acestea se divizau de drept, automat intre comostenitori, pe cand lucrurile corporale erau dobandite prin diviziune, iar daca unul dintre mostenitori dorea sa obtina iesirea din indiviziune o putea face pe baza unei intelegeri cu ceilalti mostenitori. Iar daca partile nu se intelegeau, atunci cel ce dorea sa obtina iesirea din indiviziune avea la dispozitie actio familiae herciscundae sau actiunea de iesire din indiviziunea Al treilea efect al acceptatii este collatio bonorum sau raportul bunurilor succesorale. Potrivit acestui efect daca unul dintre mostenitori primise anumite bunuri de la pater familias, in timpul vietii acestuia si dorea sa vina la succesiunea lui trebuia sa faca raportul bunurilor, adica sa adauge la masa succesorala toate acele bunuri. Un caz tipic de collatio bonorum este collation dotis sau raportul bunurilor dotale, caci femeia casatorita fara manus dobandea in momentul casatoriei anumite bunuri de la pater cu titlul de dota. Dar o asemenea femeie avea succesorala fata de tatal ei , deoarece ramanea sub puterea lui si putea veni la succesiunea tatalui cu conditia sa faca raportul bunurilor, adica sa adauge la masa succesorala toate bunurile pe care le primise cu titlul de dota. Un caz atipic de collatio bonorum este collatio emancipati intrucat potrivit reformelor pretorului, emancipatul putea veni la succesiune in familia de origine in calitate de ruda de sange, cu conditia sa adauge la masa succesorala toate bunurile pe care le dobandise in calitate de persoana sui iuris. Acest caz de raport al bunurilor este atipic,caci emancipatul adauga la masa succesorala bunuri dobandite prin munca proprie si nu bunuri primite de la pater familias. Asa cum mostenirea putea sa fie acceptata de catre cei instituiti mostenitori, in virtutea principiului simetriei mostenirea putea fi si repudiata, iar repudierea se putea face printr-o simpla manifestare de vointa, iar in dreptul clasic daca cel instituit mostenitor nu se pronunta intr-un anumit interval de timp, se interpreta ca a repudiat succesiunea, iar repudierea succesiunii genera la randul sau anumite efecte juridice: daca erau mai multi mostenitori instituiti si unul dintre ei repudia succesiunea venea la mostenire substituitul, daca exista un substituit; daca nu exista un

substituit, atunci avea loc acrescamantul, ceea ce presupune ca partea din succesiune repudiate trecea asupra acelora care au acceptat mostenirea. Dar acreascamantul se producea de drept, astfel incat dreptul acelora care au acceptat succesiunea se extindea automat asupra partii neaceptate din succesiune. daca exista un singur mostenitor instituit care repudia succesiunea, venea la mostenire substituitul, daca exista un substituit . Daca nu exista un substituit se deschidea mostenirea legala. Daca nu existau nici mostenitori legali succesiunea devenea vacanta si trecea asupra statului

In ceea ce priveste sanctiunea mostenirii se face distinctia intre mostenirea civila si cea pretoriana, caci mostenirea civila era sanctionata printr-o actiunea in justitie, iar mostenirea pretoriana era sanctionata printr-un interdict. Actiunea prin care era sanctionata mostenirea civila se numea hereditas petitio sau petitiunea de hereditate. Hereditatis petition era o actiune generala, o actiune cu titlu universal, intrucat ea purta asupra unei mase de bunuri, spre deosebire de actiunea in revendicare care purta asupra unor bunuri individual determinate , fiind o actiune cu titlu particular. Pe de alta parte reclamantul nu trebuia sa faca proba dreptului de proprietate al defunctului asupra bunurilor succesorale, ci numai dovada calitatii sale de mostenitor civil. Pentru intentarea acestei actiuni erau necesare anumite conditii: era necesar ca reclamantul sa nu posede bunurile succesorale sis a faca dovata calitatii sale de mostenitor civil
paratul trebuia sa posede bunurile succesorale. El putea poseda bunurile

succesorale fie pro herede fie pro possessore. Paratul poseda bunurile succesorale pro herede atunci cand avea convingerea ca el este mostenitorul civil si le poseda pro possessore atunci cand stia ca nu este mostenitor civil, dar ii opunea reclamantului calitatea sa de posesor prin cuvintele posed pentru ca posed. Petetiunea de heridate putea fi revendicata si impotriva posesorilor fictivi, adica impotriva posesorilor care simulau ca sunt posesori pentru ca intre timp adevaratul posesor care urmarea sa devina proprietar prin uzucapiune, dar si impotriva celuia care distrugea bunurile succesole cu buna credinta. Deoarece potrivit senatusconstului Juventinian , reaua credinta tine locul de posesiune. Tot acelasi senatusconsult prevede ca paratul de buna credinta va raspunde numai in limitele imbogatirii sale, pe cand paratul de rea credinta va raspunde pentru tot ce lipseste din succesiune. Mostenirea pretoriana este sanctionata prin interdictul quorum bonorum. In prima faza Reclamantul se prezinta in fata pretorului si afirma ca este mostenitor pretorian, iar pretorul nu verifica daca reclamantul intruneste conditiile pentru a fi mostenitor pretorian, ci ii recunoaste automat aceasta calitate, acordandu-i bonorum possessio. Dar aceasta recunoastere are doar valoare teoretica, deoarece in faza a doua pretorul verifica daca reclamantul intruneste cu adevarat conditiile necesare pentru a fi mostenitor pretorian, si daca se convinga

ca le intruneste, elibereaza interdictul quorum bonorum prin care reclamantul este pus in posesia lucrurilor corporale din succesiune. Prin urmare sanctiunea mostenirii pretoriene este inferioara sanctiunii mostenirii civile, deoarece prin interdictul quorum bonorum reclamantul dobandeste numai lucrurile corporale, nu si drepturile de creanta din succesiune, de aceea pretorul a initiat o noua reforma prin care a pus la dispozitie mostenitorului pretorian toate actiunile pe care defunctul le avusese impotriva debitorilor sai, pentru ca intentand acele actiuni mostenitorul pretorian sa poate dobandi si drepturile de creanta ale succesiunii, dar in formula acelor actiuni figura fictiunea ca mostenitorul pretorian este mostenitor civil. Alte dispozitii din dreptul succesoral se refera la legate si fideicomise Legatul o dispozitie formulata in termeni imperative si solemni, grevand pe mostenitorul instituit prin care testatorul dispune de un lucru individual determinat in profitul unei persoane care este denumita legatar . Prin urmare legatul este o clauza, o dispozitie care figureaza in testament. Ea este formulata in termeni imperative si solemni. Prin acea dispozitie testatorul dispune ca mostenitorul sa transmita un anumit bun din succesiune unei persoane care este denumita legatat iar bunul se numeste bun legat. Legatul presupune respectarea unor conditii de forma si de fond. Astfel legatul intrebuie sa fie inclus in testament imediat dupa instituirea de mostenitori. Acest legat se formuleaza in termeni imperative si solemni, iar in functie de forma lor legatele se clasifica in patru categorii:
legatul per vindicationem (prin revendicare) testatorul transmite

proprietatea asupra unui lucru individual determinat direct legatarului, de aceea in mod exceptional in legatul per vindicationem nu figureaza si numele mostenitorului de vreme ce prorietatea este transmisa direct de la testator la legatar. Astfel incat in momentul mortii testatorului, legatarul devine proprietar al bunului legat, iar daca mostenitorul il impiedica pe legatar sa intre in posesia lucrului legat, legatarul in calitatea sa de proprietar va intent impotriva mostenitorului actiune in revendicare.
legatul per damnationem testatorul il obliga pe mostenitor sa

transmita proprietatea asupra unui bun catre legatar, iar daca mostenitorul nu executa acea obligatie, legatarul va intenta impotriva mostenitorului o actiune personala denumita actio per vindicationem. Dar la inceputul dreptului clasic a fost dat senatusconsultul neronian prin care s-a dispus ca un legat per vindicationem nul pentru nerespectarea unor conditii de forma sau e fond, poate fi considerat valabil ca legat per damnationem, iar jurisconsultii au facut un pas mai departe si au afirmat ca de vreme ce un legat per vindicationem nul poate fi considerat valabil ca legat per damnationem cu atat mai mult un legat per vindicaitonem valabil poate fi considerat valabil si ca legat per damnationem. Aceasta interpretare a jurisconsultilor a avut consicinte pe planul sanctiunii legatelor, caci in functie de intereselel sala beneficiarul unui legat per vindicationem se puate considera fie legatar per vindicationem fie legatar per damnationem. Spre exemplu daca beneficiarul unui legat per

vindicationem avea nevoie de lucrul legat se considera legatar per vindicationem si intenta actiunea in revendicare si intra in posesia lucrului legat deoarece actiunea in revendicare este o actiune arbitrara astfel incat judecatorul va pronunta indirect o sentinta de condamnare in natura asupra insusi lucrului, ceea ce inseamna ca reclamantul va intra in posesia lucrului revendicat. Daca insa beneficiarul unui legat per vindicationem avea nevoie de bani si nu lucrul legat, se considera legatar pe damnationem si intenta action ex testamento care nu este arbitrara, iar reclamantul obtine sentinta de condamnare la o suma de bani, astfel intra in posesia sumei de bani de care avea nevoie.
legatul per praeceptionem a fost creat in vederea favorizarii unuia

dintre mostenitorii instituiti, deoarece prin acest legat unul dintre mostenitori dobandeste si calitatea de legatar. In acest caz dupa ce se executa legatul succesiunea se imparte in parti egale intre toti mostenitorii
legatul sinendi modo este un legat cu titlul de permisiune, in sensul ca

mostenitorul are numai obligatia de a nu-l impiedica pe legatar sa intre in posesia lucrului legat. Conditii de fond
era necasar ca legatarul sa aiba testamenti factio pasiva pentru a

dobandi un bun din succesiune


de regula executarea legatului apasa asupra mostenitorului

insituit. La origine legatele erau impuse in testament in vederea favorizarii unora dintre mostenitorii instituiti. Cu timpul insa testatorul putea include in testamentul sau o serie de legate in profitul unor persoane straine de familie, iar unele testament era incarcate cu atat de multe legate incat dupa executarea lor activul succesiunii se epuiza, iar mostenitorul urma sa plateasca datoriile succesorale. De aceea in practica mostenitorii au inceput sa repudieze succesiunile incalcate cu multe legate in paguba creditorilor defunctului care nu-si mai puteau valorifica drepturile de creanta. Iata de ce s-au dat trei legi prin care a fost ingradita libertatea de a dispune prin legat. Astfel prin Legea Furia testamentaria s-a prevazut ca lucrul legat nu poate avea o valoarea mai mare de 1.000 de asi, iar prin Legea Voconia s-a prevazut ca legatarul nu poate primi mai mult decat mostenitorul. Insa cele doua legi nu s-au dovedit eficiente intrucat testatorul putea include in testamentul sau foarte multe legate mai mici de 1.000 de asi, iar in final se ajungea la acelasi rezultat, adica la epuizarea activului succesoral. In consecinta spre sfarsitul Republicii s-a dat Legea Falcidia prin care s-a dispus ca

mostenitorul trebuie sa dobandeasca cel putin o patrime din succesiunea care i s-ar fi cuvenit potrivit mostenirii legale si daca acea patrime nu se forma legatele erau reduse in mod proportional pana la formarea acelei patrimi.
a treia conditie de fond si-a gasit expresia in regula catoniana,

potrivit careia un legat care este nul in momentul intocmirii testamentului va ramane nul pentru totdeauna. Prin efectul acestei regului judecatorul nu mai putea lua in considerare imprejurarile intervenite intre momentul intocmirii testamentului si momentul mortii testatorului. Spre exemplu daca testatorul dispunea prin legatul per vindicationem de un lucru care nu-i apartinea acel legat era nul caci nimeni nu poate transmite ceea ce nu are. Dar dupa intocmirea testamentului, testatorul putea deveni proprietar al bunui legat. In noua situatie legatul ar putea fi executat si totusi legatul va ramane nul pentru ca a fost nul in momentul intocmirii testamentului. Fideicomisul este actul de ultima vointa prin care o persona denumita disponent roaga o alta persoana denumita fiduciar sa transmita un bun sau o parte de succesiune unei persoane care este numite fideicomisar. Fideicomisul putea fi inclus in testament, dar el putea fi intocmit in mol valabil si in afara testamentului. Dar fideicomisul era inclus in testament, calitatea de fiduciar o avea chiar mostenitorul instituit. Iar daca testamentul nu cuprindea un fideicomis, dar fidecomisul era intocmit in afara testamentului putea fi ocolite toate conditiile de forma si de fond ale testamentului. Spre exemplu printr-un fideicomis intocmit in afara testamentului putea venea la succesiune o persoana care nu avea testament factio pasiva. De aceea jurisconsutii clasici au afirmat ca prin intermediul fideicomisului au fost desfiintate toate conditiile de forma si de fond ale testamentului. La origine fideicomisul nu a fost sanctionat pe taram juridic, ci numai pe taram religios si pe taram moral, dar incepand din vremea lui Octavian , fideicomisul a fost sanctionat si pe plan juridic. Pe langa fideicomisul obisnuit, romanii au cunoscut si fideicomisul de familie. Prin acest fideicomis disponentul il rug ape fiduciar sa transmita un bun din succesiune altei persoane care facea parte din aceeasi familie, incat prin mecanisum fideicomisului de familie fideicomisarul se transforma la randul lui in fiduciar avand aceeasi obligatie, adica obligatia de a transmite acel lucru altei persoane din familie. Pe aceasta cale s-a asigurat pastrarea lucrurilor de valoare in sanul aceleiasi familii.