Sunteți pe pagina 1din 3

IOAN BUDAI-DELEANU - TIGANIADA 1. In prim-planul epopeii se afla o calatorie fabuloasa, tema fructificata deja in literatura universala. 2.

Subiectul capata nuante insolite prin structuri folclorice autohtone: mituri, credinte, ritualuri. 3. Imaginea raiului sintetizeaza mentalitatile romanesti. 4. Opera schizoepica, iganiada aduna numeroase specii si motive. TEMA. Tiganiada dezvolta de-a lungul a douasprezece canturi o parabola a celor fara tara. Subiectul Epopeea eroi-comica si satirica, scrisa de Ion Budai-Deleanu pe la 1800, dezvolta o parabola a destinului national, de-a lungul a douasprezece canturi. Tiganii, colectivitate oropsita de destin, pleaca din Flamanda spre Inimoasa, hotarati sa-si (Istoria literaturii romane..., ed. cit., p. 76.) faca o noua viata; ei alcatuiesc o armata si se pun in slujba lui Vlad Tepes, care le promite ca-i va lasa sa se aseze in Muntenia (cantul I). Frumoasa Romica este rapita de diavoli, iar Parpangel, logodnicul ei, se rataceste prin padurea de langa Cetatea Neagra, bantuita de zane rele (vantoase si iele), iar in cele din urma, purtat de naluci, ajunge la curtea amagitoare, un han satanic, in care cei intrati devin amnezici (cantul II). Aici, Parpangel canta pentru petrecareti o romanta de dragoste, un cantec de pahar si balada despre Argin si Elena (cantul III). Sfintii intervin si spulbera hanul. Cei amagiti se trezesc intr-o balta puturoasa. Parpangel rataceste prin padurea blestemata, bantuita de aparitii fantomatice (cantul IV). Invesmantat in haine turcesti, Vlad Tepes pune la incercare vitejia tiganilor, dar acestia, speriati, fug si se fac de ras (cantul V). In iad, Satana, cazut in elancolie, tine sfat cu supusii, hotarand sa-i ajute pe turci impotriva lui Vlad Tepes (cantul VI). In batalia decisiva, Vlad-voda ii ataca prin surprindere pe turci, iar viteazul Argineanul, un roman, om de credinta si fara teama, se lupta singur cu armata pagana si il infrunta pe sultan. Cand Satana ii ajuta pe turci, arhanghelii coboara din ceruri, iar Sfantul Mihail il invinge si il umileste pe diavol (cantul VII). Tiganii, speriati, incearca sa fuga si, in drumul lor, crezand ca sunt atacati, inched ochii si se lupta cu o cireada de vite, convinsi ca se confrunta cu turcii. Diavolul, ascuns intr-o manastire, ii ispiteste pe calugari, iar turcii se retrag peste Dunare (cantul VIII). Are loc nunta lui Parpangel cu Romica, iar la ospat, Parpangel povesteste despre fabuloasa lui calatorie in lumea de dincolo. Iadul este un spatiu de jar, cu rauri de foc, in care sunt pedepsiti nemilostivii, lacomii, judecatorii corupti, defaimatorii si tiranii, in timp ce raiul este gradina desfatata, in care curg rauri de lapte si de rachiu, in copaci cresc turte, colaci si covrigi, iar dealurile sunt de cas, branza si slanina. In pulberea drumurilor zac pietre pretiose si margele (cantul IX). Dupa aceea, tiganii fac sobor pentru a-si hotari forma de guvernare (canturile X, XI). Discutiile degenereaza, intentiile bune esueaza, deoarece nimeni nu accepta opinia celuilalt. Vlad Tepes ia drumul exilului. Epopeea se incheie cu discursul inflacarat al lui Romandor, care indeamna la lupta pentru slobozie. COMENTARIU. In consens cu literatura iluminista, subiectul epopeii se dezvolta in special pe alegorii satirice. De la tema principala, a libertatii, pana la temele secundare, in special cele de circulatie universala, precum coborarea in lumea de dincolo ori ratacirea prin padurea vrajita, Tiganiada sugereaza un mesaj critic la adresa societatii. Povestea tiganilor plecati in lume ca sa-si caute o tara mai buna exprima un ideal iluminist, anume aspiratia spre fericire, asimilata unei lumi scapate de sub rigorile sociale. De aceea, locul spre care se indreapta tiganii se numeste simbolic Inimoasa, cuprinzand sugestii legate de libertate traire fericita si fara reguli. Incursiunea spre locul visat este alcatuita metodic din aventuri care sintetizeaza principalele tehnici epice ale literaturii iluministe. Astfel, tema principala se contureaza prin ornarea actiunii principale cu numeroase istorii simbolice (povestea lui Arghin, de pilda), cu evenimente fabuloase (Curtea amagitoare, ratacirea prin padurea blestemata) ori cu structuri simbolice precum utopia (viziunea asupra raiului), umorul burlesc-grotesc (batalia tiganilor cu cireada de vite), dar si cu idei care exprima gandirea iluminista (despre libertate, despre formele de guvernamant, despre patriotism). Tot de factura iluminista este si satira (iadul), introdusa pentru a sublinia carentele sociale, in primul rand. Calatoria, tema investita cu numeroase sensuri legate de initierea eroului, are aici un subliniat caracter didactic, conferit in principal de notele infrapaginale, care iau forma unor colocvii fie explicative, fie de simplu comentariu. Personajele cu nume alegorice (Simplitian, Filologos, Musofilos etc.) alcatuiesc prin discutiile lor un adevarat tratat de estetica generala, o carte in carte, impunand totodata atitudini teatrale de spectatori implicati. Nevoia de autoexplicare a operei s-a manifestat constant in literatura noastra de inceput: Dimitrie Cantemir asaza un glosar explicativ la finele Istoriei ieroglifice, iar mai tarziu, Heliade Radulescu isi aduna poeziile intr-un Curs intreg de poezie, in care introduce alaturi de text explicatii teoretice privind compozitia. In cazul Tiganiadei, caracterul indrumator al notelor din subsol se estompeaza din cauza tentei colocviale pe care o au aceste note si a dimensiunilor simbolice date de numele personajelorspectator. In contextul unei calatorii de aventuri, spectatorii sunt pe masura spectacolului si intaresc impresia de desfasurare burlesca a actiunii. Dupa modelul epopeii antice, calatoria capata sens initiatic prin coborarea in lumea

infernala. Intre imaginile create pe simboluri care aglutineaza sugestii satirice, infernul are un caracter pronuntat justitiar. Este vorba despre un spatiu de jar, cu rauri de foc, in care sunt pedepsiti nemilostivii, lacomii, judecatorii corupti, defaimatorii si tiranii; autorul insista asupra pedepselor (ca si textul apocrif intitulat Calatoria Maicii Domnului in iad), dar isi indreapta critica spre structurile societatii, in consens cu ideea iluminista ca legile si preceptele sociale distrug natura omeneasca: Rauri da foc incolo s incoace / Merg bobotind ca neste parjoale,/ Focul nestins toate-arde si coace,/ Iar pe zios, in loc de iarba moale,/ Jar si spuza fierbinte rasare,/ Nespusa din sine dand putoare. Prin rolul sau de a dizolva raul si pacatele lumii, focul etern si necrutator mistuie, fara sa distruga definitiv sufletele pacatosilor. Este interesant de remarcat aici ca, pentru Deleanu, tradarea nu ocupa un loc important, ca in Divina Commedia lui Dante, ci este trecuta printre alte greseli, pe cata vreme tirania este zugravita in imagini de satira groteasca: Tiranii crunti si far de omenie / Sed legati pe tronuri infocate,/ Band sange fierbinte din potire,/ Iar din matele lor spintecate fac dracii carnati si sangereti / Si-alte mancaruri pentru draculeti. In consens cu visul iluminist ca un despot luminat poate salva societatea, scriitorul pledeaza discret pentru renovarea sistemului social. La antipod, raiul este gradina desfatata, in care curg rauri de lapte si de rachiu, in copaci cresc turte, colaci si covrigi, iar dealurile sunt de cas, branza si slanina. In pulberea drumurilor zac pietre pretioase si margele: Dealurile si coastele toate / Sunt da cas, da branza, da slanina,/ Iar muntii si stance gurguiate / Tot da zahar stafide, smochine!.../ De pe ramurile da copaci,/ Spanzura covrigi, turte, colaci. Insistenta poetul in ceea ce priveste abundenta alimentara a fost pusa, in multe studii critice, pe seama mizeriei generale a celor fara tara; este insa vorba mai degraba despre traditia deja creata ca raiul sa fie asociat cu un loc al fericirilor simple, cu o petrecere vesnica. In credintele romanesti, ca si in multe legende de circulatie crestina, raiul este asociat unui ospat etern, exprimand fara ocolisuri dorinta simpla a omului de a se salva de zbaterea permanenta pentru supravietuire. Latura fabuloasa a subiectului se construieste tot in spirit iluminist, prin specularea elementelor de magie si prin complicarea subiectului prin desfasurari schizoepice, ceea ce face posibila o comparatie intre Tiganiada si alta opera iluminista de interes Manuscrisul gasit la Saragosa de Jan Potocki (17611815). Fantana vrajita din rai, in care se vede o scena alegorica despre libertatea viitoare, padurea demonizata sau cetatea lui Satan sunt astfel de imagini simbolice ale ispitei si ale ratacirii. Parpangel se pierde prin padurea cu naluci si zane, in care copacii glasuiesc, din ramurile frante picura sange, iar el trebuie sa se lupte cu nebunele shime. In acest labirint al alegerilor infinite, eroul trece fara sa stie prin numeroase probe, se pregateste pentru experienta triumfatoare nunta care va pune capat aventurii. Multe dintre incercarile prin care trece Parpangel sunt preluate din folclorul universal; astfel, in padurea blestemata sunt doua izvoare gemene, dar care curg in directii opuse: cel din dreapta este binecuvantat si cine bea din el se spiritualizeaza devine un viteaz neinvins si leu inimos. Celalalt izvor, cel din stanga, face mintea tampa si natanga. Dar multe episoade abordeaza teme si structuri specifice imaginarului romanesc. Asa, de pilda, personajul este ispitit in curtea nalucita / Ce Satana de curand zidisa. Din cetatea diabolica nu se poate iesi decat cu interventia sfintilor. Fascinatia acestei cetati este conferita de petrecerea lumeasca; intr-un han, cavalerii atrasi de diavol, canta si se veselesc fara grija, pana cand vraja se rupe si se trezesc intr-o balta puturoasa. Dincolo de povestea lui Parpangel, subiectul se complica prin numerose episoade care privesc aspiratiile colectivitatii intregi. Organizati dupa meserii, tiganii inainteaza la inceput ca un convoi de temerari aventurieri si se transforma de-a lungul drumului in razboinici infricosati si lasi, in sfatosi petrecareti (la nunta lui Parpangel si a Romicai), in parlamentari ori eroi cu aspiratii nationale. Aceasta metamorfoza a personajului colectiv capata amploare si prin structura labirintica a operei. In povestea tiganilor intervin cohortele de ingeri, arhanghelii razbunatori si diavolii care incetinesc mersul lumii. La spectacolul general se adauga si comentariile din subsolul paginii care confera subiectului teatralitate. Aceasta evolutie sinuoasa a subiectului tine de tiparele compozitionale specifice iluminismului, curent literar si ideologic ilustrat in literatura romana de opera lui Budai Deleanu. Referinte critice Fericirea, asa cum au conceput-o rationalistii din secolul al XVIII-lea, a avut trasaturi care i-au apartinut in exclusivitate. Fericire imediata: astzi, imediat erau cuvinte care aveau importanta; ziua de maine parea tardiva pentru aceasta neliniste; ziua de maine putea la rigoare sa aduca un complement, ziua de maine ar continua treaba inceputa; insa ziua de maine n-ar da semnalul unei transmutatii. Fericire care era mai putin un dar decat o cucerire; fericire voluntara. Fericire in componentele careia nu trebuia sa intre nici un element tragic; Beruhigung der Menschen: omenirea sa se linisteasca! sa inceteze nelinistile, incertitudinile si angoasele! Linistiti-va. Sunteti intr-o placuta pajiste inconjurata de boschete, traversata de paraiase de argint si care seamana cu gradinile din Eden: voi refuzati s-o vedeti. (Paul Hazard Gandirea european in secolul al XVIII-lea, Bucuresti, Ed. Univers, 1981, p. 24 ) Prin metoda transcriptiei monologului sau macar a unei comunicari in limba eroilor, isi face autorul observatia. Alegerea tiganilor ca instrument de parodiere a eroicului implica o valoare literara superioara simplei umflari tassoniene, caci tiganii sunt de la sine o caricatura a societatii

umane. iganiada este de fapt un poem etnologic, in care efectele sunt obtinute prin exces de documentatie. Fanfaronada, poltroneria, milogeala, spiritul de harmalaie si orbeasca infuriere sunt aspecte tribale tipice pe care poetul le-a condensat intr-un limbaj de o tiganie maxima, sintetic, totusi si cu mirosuri ardelenesti. (G. Calinescu Istoria literaturii romane de la origini pan in prezent, Ed. Minerva, 1984, p. 77) Ironizat in prezentarea cetelor de ingeri si de sfinti, degradat pana la caricature in viziunea datatorului de lege, Parpangel, miraculosul crestin tratat in registru comic, e departe de a sustine partitura eroica spatiului sacru. Nu o sustine nici miraculosul magic; element de pura poezie, vrajile Brandusei nu influenteaza actiunea poemei, iar castelul nalucit, padurea fermecata, cele doua izvoare (elemente mostenite din poemele renascentiste si interpretate in note ca alegorii ale pasiunilor) sunt popasuri sau rataciri, capcane satanice, care conduc spre un drum al nebuniei, al nefiintei. (Ioana Em. Petrescu Ion Budai Deleanu i eposul comic, Cluj-Napoca Ed. Dacia, 1974, p. 195).

Dac secolul al XVII-lea a oferit Moldovei ocazia s inaugureze poezia romn n aspectele ei meditativ-elegiace, peste mai bine de un secol, i Transilvania i aducea la rndul su, contribuia original. Ioan Budai Deleanu completa registrul liricii autohtone cu latura satiric-jovial prin iganiada. Corifeul colii Ardelene, a nscut o oper de rezisten, inovatoare prin tehnica intertextualitii. Tonalitatea Prologului ce deschide iganiada e ironic, e autoironie i autopersiflare n glasul autorului. El ascunde sub zmbet ncrncenarea drz a ranului transivnean care ndrznete ceea ce n limba i poporul lui, nimeni n-a ndrznit nc. Nu pot fi trecute cu vederea numeroasele proverbe i zictori care mbogesc savoarea stilului iganiadei. Poema e plin de dialoguri; permanenta autocomentare a poemului n notele de subsol cu funcii, pe rnd, didactice, polemice, satirice, i d un caracter de metaficiune care, dac nu-l transform miraculos ntr-o scriere postmodern i confer mcar un aer de familie cu nc altele de autoreferin Femeia n rou sau ineditul Autobuzul de nsurei..., spunea Crtrescu. G. Clinescu consider iganiada o oper modern care las n urm ca nvechite attea lucruri dintre 1830-1850. n arealul beletristicii, este autorul primei opere n versuri, cu trsturi de epopee, clasificat, de autorul nsui, drept poem eroicomic, dezvoltnd un subiect alegoric cu accente satirice antifeudale i anticlericale, o pendulare, sub aspect estetic, ntre comic i grotesc, avnd ca tem lumea pe dos, sau parodierea ordinii universale. Povestea epopeii pstreaz i astzi o aur de mister, cci textul su nu a avut n istoria literaturii romne cea mai fericit soart. Este primit mult mai bine acum dect la 1800, deoarece ntre timp am aflat mult mai multe despre literatur i cmruele ei. Opera n-a fost publicat la timpul ei, vreme de un secol i jumtate n-a avut o ediie critic i definitiv. Prima variant a iganiadei, incomplet, a fost publicat n 1877, apariie care nu a strnit atunci absolut nici un interes. Abia n 1925 s-a publicat i a doua versiune a poemului, cea final, dar ambele variante au avut parte de ediii prescurtate, cci se credea c e prea lung i greu de urmrit. Tomai n 1969, Florea Fugariu a dat o ediie definitiv, critic a epopeii, aadar la... 157 de ani de la scrierea ei. Dar chiar i atunci iganiada i-a luat pe nepregtite pe criticii i pe istoricii literari, care n-au tiu prea bine ce s cread despre acest poem cu o structur complicat i, fr vreo referin n literatura romneasc, ca i inexistent la momentul 1800. iganiada a strnit panic, iar receptarea ei a fost un mic haos. Ea i depea cu mult epoca artistic era o jucrea postmodernist avant la lettre; aadar e posibil la fel de bine s fi fost privit ca o ciudenie i s fi fost trecut cu vederea de contemporani. Notele de subsol sunt, de departe, partea cea mai puternic, cea mai inteligent i mai plin de umor a epopeii. Ceea ce mult vreme a fost considerat un text paralel, parazit, secundar, fcea, de fapt, corp comun cu versurile, crora le era un fel de oglind. Fr notele de subsol, practic, iganiada nu exist. Acolo se afl geniul creator al lui I.B. Deleanu i cine a spus c acele note de subsol au nsemnat i naterea criticii romneti nu s-a nelat. Noi nu aveam literatur i, dintr-odat, cineva scria deja un metatext. Pentru prima dat o oper artistic venea nsoit de propriul ei discurs critic, i oferea propriile posibiliti de interpretare dar, n acelai, timp, le i parodia. Aa ceva, i la un asemenea nivel, nu doar c nu se scrisese niciodat la noi, dar nici nu s-a mai scris de atunci. iganiada, chiar adus n circulaie, a trebuit s atepte vremurile postmoderniste pentru a-i arta funcia; firete, acum n regim mai degrab gratuit dect eficace. Noroc, ns, cu principiul rescrierii postmoderne; noroc mai ales ca propoziia fundamental a postmodernismului (nu mai scriem, ci rescriem) a devenit estetica obligatorie. iganiada i ia meritata revan i rsplata sub direcia euforiei i freneziei de intertextualizare. Aa a nceput, ca fabricat intertextual, aa sfreste, n procesri intertextuale. Opera rmne aadar un tratat despre fericire, dar un tratat conceput la modul epopeic.Ca orice epopee comic, iganiada i trage sevele dintr-o ndelungat tradiie literar, pe care o integreaz i o parodiaz n acelai timp. Opera n ansamblul ei nu se las integrat definitiv nici unuia dintre curentele literare (baroc, clasicism, romantism), iar autorul ei este un ntemeietor de cultur, ce are drept scop redescoperirea condiiei originare a poeziei.