LEANCA DIANA

Cuprins
1.Cererea si oferta de moneda
2. Factorii determinanti ai cererii si ofertei de moneda 3. Modificarile in echilibrul ratei dobanzii Bibliografie

1.Cererea si oferta de moneda

Teoria preferinei pentru lichiditate a fost dezvolatat de ctre Keynes,n cadrul acesteia ,echilibrul ratei dobnzii stabilindu-se n termenii cererii i ofertei de moned. Punctul de pornire al acestei analize l constituie considerarea a dou categorii principale de active preferate de populaie pentru conservarea averii : banii i titlurile pieei de capital. Pe ansamblul economiei, cantitatea totala de avere, trebuie sa fie egala cu cantitatea de obligatiuni oferite plus cantitatea de moneda oferita. De asemenea, cantitatea de obligatiuni si de moneda pe care populatia doreste sa le detina (si care reprezinta cererea) trebuie sa fie egale cu suma totala a averii detinute.

Modelul preferintei pentru lichiditate determina nivelul ratei dobanzii pornind de la analiza unor factori precum: modificari ale veniturilor nivelul preturilor oferta de moneda. Potrivit definitiei date monedei de J.M. Keynes, in structura acesteia sunt incluse numerarul si depozitele la vedere . Astfel, se presupune ca moneda prezinta o rata a rentabilitatii egala cu zero. Obligatiuniule, ca singura alternativa a banilor, in conceptia lui Keynes prezinta o rata a rentabilitatii egala cu rata dobanzii rd. Daca aceasta rata creste, atunci rata de rentabilitate a depozitelor scade, comparativ cu rentabilitatea obligatiunilor, si potrivit teoriei, cererea de moneda se diminueaza. Astfel, se poate constata ca intre cererea de moneda si rata dobanzii este o relatie negativa. Daca se utilizeaza conceptul cost de oportunitate, care defineste nivelul dobanzii la care se renunta prin nedetinerea de active alternative (obligatiuni), atunci nivelul acesteia creste daca rata dobanzii la obligatiuni creste. Astfel, banii sunt mai putin preferati, iar cantitatea oferita trebuie sa scada.

In figura urmatoare este prezentata cererea de moneda, pentru anumite marimi ale ratei rentabilitatii, in conditiile mentinerii constante a celorlalte variabile (veniturile, nivelul preturilor). Cu cat rata dobanzii scade, cu atat costul de oportunitate al monedei este mai scazut, ceea ce determina o cerere sporita.

Scaderea ratei dobanzii de la 30% la 25% antreneaza, potrivit figurii, o majorare a cantitatii de moneda de la 200 u.m., la 400 u.m., respectiv deplasarea nivelului cererii din punctul A catre punctul B.

Grafic nr.1 Echilibrul pietei monetare

2. Factorii determinanti ai cererii si ofertei de moneda

Potrivit analizei lui Keynes, cererea pentru moneda este determinata de doi factori: nivelul veniturilor nivelul preturilor Nivelul veniturilor se manifesta in urmatoarele situatii: atunci cand economia se afla in expansiune si nivelul veniturilor sporeste; in aceleasi conditii de crestere economica, populatia realizeaza un volum mai mare de tranzactii utilizand moneda; rezulta ca un nivel inalt al veniturilor genereaza cresterea cererii de moneda; Nivelul preturilor Pentru a demonstra efectul acestei variabile, Keynes ia in considerare cantitatea de moneda detinuta de populatie in termeni reali, respectiv, sub forma de bunuri si servicii care pot fi achizitionate. Atunci cand nivelul preturilor creste, cu aceeasi cantitate de moneda se va achizitiona un volum mai scazut de bunuri si servicii. Pentru restabilirea echilibrului, populatia va prefera sa detina o cantitate de moneda mai mare. Concluzie : cresterea nivelului preturilor conduce la cresterea cererii de moneda; grafic se produce deplasarea curbei cererii catre dreapta.

3. Modificarile in echilibrul ratei dobanzii

Concluziile desprinse

Grafic nr.2 Influenta veniturilor asupra ratei dobanzii

in urma analizei Teoria preferintei pentru lichiditate (TPL) pot fi formulate astfel: Atunci cand veniturile sporesc, in perioadele de expansiune economica, nivelul ratei dobanzii creste. Un asemenea raspuns al ratei dobanzii la variatia veniturilor este prezentat in figura urmatoare.

Atunci cand nivelul preturilor sporeste, in conditiile in care oferta de moneda si alte variabile economice raman constante, rata dobanzii inregistreaza o crestere.
Modificarile in nivelul ofertei de moneda influenteaza nivelul ratei dobanzii astfel: atunci cand oferta de moneda sporeste, (toate celelalte variabile ramanand constante), rata dobanzii descreste. Acelasi efect se obtine atunci cand banca centrala majoreaza oferta de moneda prin cumpararea de obligatiuni. Rezultatul se concretizeaza prin deplasarea spre stanga a ofertei de obligatiuni, ceea ce antreneaza un declin al ratei dobanzii. Grafic nr. 3 Influenta preturilor asupra ratei dobanzii

Grafic nr.4 Modificare ratei dobanzii ca raspuns la modificarea ofertei de moneda

Concluzia desprinsa din reprezentarea grafica, respectiv cresterea ofertei de moneda antreneaza diminuarea ratei dobanzii, are importante implicatii asupra politicii monetare, in special, si asupra politicii in general, fiind frecvente cazurile in care politicienii au sustinut o crestere rapida a ofertei de moneda, cu scopul dirijarii ratei dobanzii.

O contributie importanta la analiza corelatiei dintre cresterea ofertei de moneda si diminuarea ratei dobanzii, revine lui Millton Friedman. In opinia sa, raspunsul ratei dobanzii, prin diminuarea nivelului, in conditiile in care oferta de moneda sporeste, reprezinta efectul lichiditate. Rata inflatiei anticipate reprezinta, de asemenea un factor de influenta asupra echilibrului ratei dobanzii. Astfel, majorarea nivelului ratei inflatiei genereaza o sporire a cantitatii de moneda oferita, si in continuare o majorare a ratei dobanzii. Concluzie: Dintre toate efectele analizate, rezulta ca numai efectul lichiditate este cel care indica faptul ca o rata inalta de crestere a ofertei de moneda genereaza un declin al ratei dobanzii. Spre deosebire de aceasta, efectele antrenate de venituri, preturi si rata inflatiei indica o majorare a ratei dobanzii, atunci cand se produce majorarea cantitatii de moneda.

Aceste concluzii reprezinta, pentru autoritatile politice ale diferitelor tari, scenarii posibil de urmat pentru indeplinirea obiectivelor. Daca se doreste diminuarea ratei dobanzii, atunci se majoreaza oferta de moneda, in conditiile in care efectul lichiditate este dominant comparativ cu celelalte. La descresterea ofertei de moneda, se recurge atunci cand celelalte efecte domina lichiditatea, iar efectul inflatiei ajusteaza rapid rata dobanzii. In practica, posibilitatile autoritatii monetare de a influenta ratele dobanzilor sunt limitate. Pe piata monetara, pot fi influentate ratele dobanzilor numai in cazul tranzactiilor pe termen foarte scurt (o zi, o saptamana, respectiv 3 luni). Pe termen lung, dupa cum apreciaza unii specialisti, interventiile autoritatii monetare nu au nici un rol, ci ofera numai o imagine asupra credibilitatii politicii economice. In perioada anilor 70, tarile occidentale au incercat sa utilizeze instrumentul ratei dobanzii pe termen scurt pentru a influenta agregatele monetare cuprinzatoare, M 2 si M 3. Tari precum Germania (1974), SUA, Canada si Elvetia (1975), Marea Britanie (1976), n-au obtinut rezultatele scontate, datorita orientarii politice a guvernelor de la acea vreme si datorita inovatiilor pietelor financiare.

In prezent, autoritatile din diferite tari, utilizeaza instrumentul ratei dobanzii pe termen scurt in vederea echilibrarii cantitatii de moneda. O asemenea practica este diferita de ceea ce sustine teoria, respectiv, cantitatea de moneda oferita este cea care genereaza un anumit nivel al ratei dobanzii si nu invers.

Bibliografie
Dardac,Nicolae;Barbu,Teodora Moned,bnci i politici

monetare , ed.Pedagogic, Buc, 2005 Marinescu,Paul-teoria echilibrului economic i implicaiile sale practice , ed.Codecs, Buc., 2006 Stoica,Victor;Deaconu,Petre,- Bani i credit , ed.Economic, Buc., 2003; N. Dardac, Teodora Barbu, Moneda, Banci si politici monetare, EDP, Bucuresti ,2005 Angela Boariu, Politici monetare, suport curs, www.portalfeaa.uaic.ro Cezar Basno, Nicolae Dardac , Constatin Floricel, Moneda, credit, banci, EDP, Bucuresti 1997 Tobin James Liquidity Preference as Behavior Towards Risk Review of Economic Studies No.67, February 1958