CUPRINS

CAPITOLUL I: CONCURENTA........................................................................2 1.1.Locul si rolul concurentei in cadrul economiei de piata.................2 CAPITOLUL II: FUNCTIILE SI ROLUL CONCURENTEI........................10 2.1.Functiile concurentei........................................................................10 2.2. Tipuri de concurenta existenta intre producatori (vanzatori)....14 2.3.Concurenta perfecta........................................................................16 2.4.Concurenta imperfecta si formele acesteia....................................17

CAPITOLUL I 1

CONCURENTA 1.1. Locul si rolul concurentei in cadrul economiei de piata Concurenţa e factorul determinant, esenţial în succesul sau eşecul firmelor. Concurenţa determină oportunitatea acelor activităţi ale unei firme care pot contribui la performanţa acesteia, cum ar fi inovaţiile, o cultură unitară sau implementare judicioasă. Concurenţa reprezintă un fenomen deosebit de important pentru viaţa economică, dar şi pentru viaţa socială, deoarece ea reprezintă factorul motor care motivează, atât afacerile, cât si existenţa oamenilor. Este cert că omul, de când se naşte şi până moare, va încerca să se adapteze mediului natural, social şi economic în care trăieşte, ceea ce presupune că va trebui să cunoască ce înseamnă competiţia. În primul rând, va concura cu sine însuşi, pentru a-şi depăşi limitele şi pentru a se situa într-o poziţie favorabilă în societate. Apoi, va trebui să concureze cu alţi competitori, evidenţiindu-şi anumite abilităţi, care îi vor permite situarea pe o poziţie avantajoasă. Dacă ne referim la sfera economică, un agent economic va trebui să se raporteze permanent la ceilalţi competitori de pe piaţă, jocul competiţiei fiind cel care va determina locul competitorilor în cadrul pieţei. Desigur, că nu hazardul va fi cel care va determina această poziţie ocupată în cadrul unei pieţe, ci toate resursele şi competenţele de care dispune un agent economic şi pe care le utilizează în lupta pentru câştigarea unei poziţii dominante pe piaţă. Dacă concurenţa este sau nu benefică pentru societate se poate afla numai în măsura în care, pe ansamblul economiei, deci la nivel macroeconomic, se înregistrează o creştere semnificativă de la o perioadă la alta, iar la nivelul unei unităţi economice, deci la nivel microeconomic, se observă câştigarea unei poziţii competitive mai bune faţă de perioada anterioară. Se ştie că datorită concurenţei existente într-o economie de piaţă vor exista întotdeauna şi învingători dar şi învinşi. Astfel, învingătorul, întreprinderea sau organizaţia în cauză, va considera benefică concurenţa, deoarece i-a permis să-şi mobilizeze toate eforturile, resursele şi abilităţile de care dispune pentru a atinge o poziţie competitivă superioară prin obţinerea unui avantaj competitiv cert faţă de ceilalţi competitori. Odată cu atingerea unei poziţii de lider sau challanger pe o anumită piaţă de referinţă, agentul economic trebuie să fie conştient că lupta concurenţială nu s-a terminat. El va trebui să continue să se adapteze la mediu concurenţial, să fie flexibil la noile modificări din mediul la care se raportează, să caute noi strategii competitive, cu alte cuvinte să fie permanent “în alertă”, să caute noi soluţii, să inoveze chiar, astfel încât să-şi poată păstra poziţia câştigată.Este evident că pentru un agent economic situat în poziţia de “învins”, concurenţa va fi mai puţin benefică, deoarece aceasta l2

atât din domeniul economic cât şi din cel juridic. Astfel. clientelă şi pentru obţinerea unor câştiguri cât mai mari”. Piaţa va fi dominată de cel care va şti să-şi folosească cel mai eficient resursele de care dispune. în scopul realizării unor profituri cât mai mari. mai precis către nevoile acestora. atât pe plan naţional. bancare. monopoluri. deoarece demersul strategic este singurul care determină rezultatele activităţii agentului economic. Acest lucru presupune adoptarea unui anumit comportament concurenţial. Ca urmare. atât pe plan naţional. precum şi a rolului acesteia.Concurenţa sau competiţia presupune existenţa a două sau mai multe întreprinderi care activează în cadrul unei pieţe pentru atragerea unui număr cât mai mare de clienţi în vederea atingerii unor obiective propuse. a tipurilor de concurenţă existente într-o economie. dacă ne referim la felul în care sunt utilizate resursele existente. dacă acest agent economic va conştientiza că a piedut datorită propriilor greşeli. etc. atunci trebuie cunoscut însăşi conceptul de concurenţă. încercând să le satisfacă cât mai bine prin oferirea unor produse sau servicii diferenţiate faţă de cele ale celorlalţi competitori. Adeseori. lupta dusă cu mijloace economice între industriaşi. concurenţa îi determină pe agenţii economici să se orienteze către consumatori. cât şi pe plan internaţional. comerciale. concurenţa este privită ca o rivalitate sau o întrecere într-un anumit domeniu de activitate. cât şi internaţional. Un “învins” are poate şansa de a imita strategiile învingătorilor. Deoarece concurenţa se manifestă. poate paradoxal. a sporirii volumului de afaceri”. pentru acapararea pieţei. permite formarea unei imagini mai complexe asupra acestui fenomen numit “concurenţă” . în felul acesta putând reuşi să-şi recâştige o poziţie în cadrul pieţei respective. în consecinţă. desfacerea unor produse. ca urmare a acaparării unor segmente tot mai largi de piaţă şi. Pentru a înţelege mai bine ce reprezintă concurenţa pentru o economie de piaţă. ea poate deveni benefică. fiind ilustrată importanţa deplină a acesteia pentru societate. ea a fost definită şi reglementată 3 .a eliminat. Şi poate că aici intervine cel mai clar conceptul de strategie. aşa cum a fost el definit în literatura de specialitate de-a lungul timpului. comportament care se manifestă în relaţiile de concurenţă existente într-un domeniu de activitate sau într-o piaţă. din care va trebui să înveţe pe viitor. comercianţi. Prezentarea funcţiilor concurenţei. Dar. Conform dicţionarului explicativ al limbii române. potrivit unei definiţii mai cuprinzătoare din domeniul juridic. între firme capitaliste de producţie. pentru definirea conceptului de concurenţă au fost folosite noţiuni. de cel care va şti să adopte o strategie competitivă avantajoasă. concurenţa reprezintă: “o rivalitate comercială. el nereuşind să câştige un loc în cadrul pieţei de referinţă. “prin concurenţă se înţelege lupta dusă. De-a lungul timpului. ţări etc.

competiţia trebuie văzută ca un proces dinamic cu efecte benefice asupra economiei în ansamblul său. Datorită acestui rol. o contribuţie fundamentală la definirea conceptului de concurenţă a avut-o Adam Smith. nefiind îngrădiţi de existenţa unor bariere de intrare. Concurenţa este un factor de dinamism pentru progres şi eficienţă. iar locul de manifestare îl reprezintă piaţa. concurenţa este adesea echivalentă cu rivalitatea. de a determina firmele să producă bunuri de calitate la costuri reduse şi în cantităţile dorite de consumatori. promovarea inovaţiei tehnice. acţionând pentru realizarea propriilor interese. de tranzacţiile de piaţă existente. Pe o piaţă liberă. în scopul de a atinge un obiectiv economic. În cadrul teoriei economice. de exemplu. În economia de piaţă concurenţa este liberă. vânzări şi/sau împărţirea pieţei. astfel: “concurenţa exprimă situaţia de pe o piaţă în care firme sau vânzători se luptă în mod independent pentru a câştiga clientela cumpărătorilor.folosirea eficientă a resurselor. De aceea. regională. organism internaţional ce militează pentru crearea unui climat economic şi de afaceri optim pentru statele membre. Competiţia este un mijloc eficient de a elimina profiturile excedentare realizate de către unii agenţi economici. constrângerile de imagine etc. raritatea materiilor prime şi a distribuitorilor. de a aloca resursele pentru anumite utilizări necesare societăţii. care realizează adaptarea cererii şi ofertei şi reglarea într-un mod natural a activităţii economice. de a stimula introducerea inovaţiilor tehnologice. 4 . De aceea. în lucrarea sa “Avuţia naţiunilor”. Concluzia: “mâna invizibilă nu este nimic mai mult decât mecanismul automat de echilibrare a pieţei concurenţiale”. De aici rezultă avantajele certe ale concurenţei. unde concurenţei i se recunoaşte rolul de “mână invizibilă”. Această rivalitate poate să se refere la preţuri. calitate. În acest context. şi anume:repartizarea echilibrată a veniturilor. servicii sau combinaţii ale acestor sau altor factori pe care clienţii îi preţuiesc”. profituri. ceea ce conduce la maximizarea profiturilor agenţilor economici competitivi. concurenţa este legată de cerere şi ofertă. Acestea pot privi: capitalul impus de lege. naţională sau chiar mondială. economiile de scară. oferirea unei game largi de produse şi servicii de calitate superioară. brevetele şi licenţele. de procesul schimbului. concurenţa acţionează în strânsă legătură cu preţul. ceea ce contribuie la reducerea costurilor pe termen lung. Ea are loc atunci când agenţii economici pot pătrunde liber pe o piaţă locală. ceea ce contribuie la echilibrul economic şi bunăstarea societăţii. deoarece fiecare agent economic va urmări maximizarea profitului prin minimizarea preţului şi creşterea calităţii bunurilor produse.de către Organizaţia de Cooperare Economică şi de Dezvoltare (OECD). fiecare agent economic îşi manifestă libera iniţiativă.

motiv pentru care gruparea mai poartă şi numele de “Noul stat industrial”. Într-o viziune tradiţională. K. Această alternativă îşi are rădăcinile în lucrarea “Noul stat industrial” a lui J. iar Edgeworth şi Wicksell au analizat situaţiile curbei cererii admise de competiţie. “Instituţionaliştii” (şcoala germană. care susţine că. În cadrul abordării dinamice (clasice). la rezultatele economice analizate fără a ţine cont de consideraţiile instituţionale. ele au rădăcini mult mai adânci. un reprezentant de seamă este Friederich Hayek. de fapt. Astfel.concurenţa maximizează avuţia naţiunilor. vânzarea sub preţurile concurenţei şi diferenţierea bunurilor şi serviciilor oferite. teoriile competiţiei imperfecte au fost dezvoltate în cadrul şcolii neoclasice sau marginaliste. teoria neoclasică a competiţiei pure a avut mai puţină aplicabilitate directă la producţia industrială modernă şi comerţ decât în agricultură. care pune în centrul atenţiei comportamentul agenţilor economici interesaţi de obţinerea unui profit precum şi tendinţa de egalizare a ratei profitului între diferite activităţi economice şi una statică (neoclasică). subliniind faptul că nu numai cunoaşterea preţurilor joacă un rol important în luarea unei decizii economice. conducând la o alocare optimă a forţei de muncă şi a capitalului în toate domeniile de activitate. Galbraith. care surprinde existenţa unor caracteristici structurale (număr mare de participanţi) în analiza mediului concurenţial. Cournot a dezvoltat modelede monopol şi duopol pur încă din anii 1838. De exemplu. Şcoala neoclasică a constituit o cotitură în abordarea concurenţei prin îndepărtarea de conceptul concurenţei pure. precum şi la accentul pus pe teoria valorii. concurenţa perfectă nu este concurenţă. în opoziţie cu teoria tradiţională au apărut două alternative ale abordării concurenţei: 1. Şi aceasta deoarece ea exclude toate activităţile concurenţiale desfăşurate de agenţii economici: publicitatea. ci şi alţi factori care reflectă situaţia reală a pieţei. 2. Conform mai multor economişti.Gruparea celor trei şcoli: şcoala capitalismului monopolist. Atât gruparea “Noul stat industrial”. 5 . şcoala americană) care explică comportamentul economic şi concurenţa criticând abordarea tradiţională mult mai vehement decât “Noul stat industrial”. şcoala managerialistă şi şcoala planificării. De asemenea. o altă problemă abordată de Hayek a privit modul de dobândire şi folosire a cunoştinţelor în luarea deciziei economice. cât şi “instituţionaliştii” au abordat concurenţa prin prisma a două viziuni: una dinamică (clasică). concurenţa prezintă o serie de caracteristici care se referă la libera iniţiativă şi interesul personal al agenţilor economici ce activează în cadrul unei pieţe. Totusi. Deşi aceste teorii nu au fost pe deplin dezvoltate până la începutul anilor ’30.

termenul de competiţie pură a fost înlocuit cu termenul de competiţie operantă (“workable competition”). 6 . Dar o astfel de piaţă este ceva abstract. în unele situaţii. venitul marginal fiind egal cu preţul. fiecare întreprindere este capabilă sã-şi vândă produsele la preţurile pieţei. astfel încât nici un individ să nu aibă o influenţă perceptibilă pe piaţă. iar cumpărătorilor le este indiferent de unde achiziţionează produsele.Teoria presupune existenţa mai multor cumpărători şi vânzători şi a unor produse perfect omogene. din 1933. ceea ce poate aduce profituri economice pe termen lung. Situaţia este foarte diferită. produsele specifice sunt diferenţiate dacă există o bază semnificativă pentru a distinge bunurile sau serviciile unui producător de cele ale altora. În cadrul unei pieţe cu competiţie pură. curba venitului marginal se înclină în jos mult mai accentuat. un nume de marcă sau forţe de vânzare. Edward H. La sfârşitul anilor ’20 Chamberlin a fost printre primii mari teoreticieni care au aplicat ideea venitului marginal implicit în modelul de monopol Cournot. nefiind nevoie de nici o publicitate. Datorită acestor teorii. eficienţă şi stabilitate. De fapt. În cadrul Şcolii neoclasice au fost dezvoltate o seamă de teorii referitoare la influenţa monopolurilor asupra creşterii preţurilor peste nivelul de echilibru. ce nu poate exista în realitatea practică. tot mai mulţi economişti sunt de acord că modelul competiţiei pure nu reuşeşte să descrie corect situaţia din cadrul pieţelor reale. măsurile guvernamentale antitrust. Astăzi. Într-o astfel de piaţă. fiecare vânzător poate dispune de orice cantitate de bunuri la preţul pieţei. Chamberlin. în cadrul pieţelor în care competiţia pură nu există. iar curbele venitului marginal şi ale cererii sunt două linii orizontale identice. Prin urmare curba costului marginal intersectează curba costului mediu la punctul de minim. În cadrul unei clase generale de bunuri. atunci costul mediu scade. Competiţia pură. care reprezintă un compromis între competiţia pură şi oligopol.Un concept de bază al teoriei monopolistice este cel al diferenţierii produselor. Când costul marginal se află sub costul mediu. Producţia cu profit maxim este obţinută la intersecţia curbelor costului marginal şi a venitului marginal. Cu o curbă a cererii înclinată în jos. atunci costul mediu creşte. deoarece nu creează posibilităţi reale de creştere. precizează că preţurile pieţei sunt determinate atât de elemente competitive cât şi monopolistice. aşa cum s-a văzut. însă. economiştii au acceptat. în cartea sa “Teoria competiţiei monopolistice”. nu poate exista cu adevărat în realitate. precum şi reglementările referitoare la profiturile monopolurilor. Venitul marginal reprezintă plusul la venitul total rezultat din vânzarea unei unităţi suplimentare de producţie. când costul marginal este mai mare decât costul mediu.

Un alt economist de seamă. 2. Robinson arată că în prezenţa curbei ofertei elastice (când costurile marginale şi cele medii ale producţiei sunt egale) preţul de producţie va fi constant. intrarea liberă pe o piaţă va elimina profitul de monopol pe termen lung. o întreprindere se bucură de un monopol semnificativ dacă preţul ei depăşeşte costul mediu atât pe termen scurt. Sraffa prezintă o teorie bine închegată. în cartea “Teoria economică a competiţiei imperfecte”. munca sa de început s-a încadrat în tradiţia metodologică a neoclasicismului. a adăugat conceptului de competiţie monopolistică ideea de monopson. cu atât utilitatea marginală scade şi cu atât persoana respectivă oferă mai puţin pentru o utilitate adiţională. Când mai multe întreprinderi operează într-o competiţie monopolistică. vor exista mai puţine întreprinderi şi. Robinson a stabilit două generalităţi: 1. mai puţină competiţie. va fi aceeaşi cu cea în condiţiile concurenţei pure. deci. Când există mulţi cumpărători ai unui produs. Dacă există un singur cumpărător sau toţi cumpărătorii formează un acord pentru a acţiona împreună. atât concurenţa pură. curba cererii agregate este înclinată în jos şi spre dreapta.Dar scăderea acestor costuri este incompatibilă cu competiţia pură (în caz extrem aceasta poate conduce la monopol natural). cât şi monopolul natural sunt cazuri extreme. cumpărătorii vor achiziţiona unităţi succesive dintr-un bun până la punctul unde preţul este egal cu utilitatea marginală. cât şi pe termen lung. dar trebuie reamintit că. în condiţii de monopson. Costurile unitare pot scădea datorită economiilor interne realizate de întreprindere. deşi a fost un critic al neoclasicismului. o situaţie în care pe piaţă există un singur cumpărător sau un grup de cumpărători ce acţionează ca unul singur. cumpărătorul îşi va regla cumpărările astfel încât costul marginal pentru el (distinct de costul marginal al producţiei) este egal cu utilitatea marginală. Dacă o întreprindere creşte mai eficient pe măsură ce dimensiunile sale cresc.In cadrul monopsonului. Există două condiţii care pot distruge “puritatea” pieţei:un singur producător poate afecta preţul pieţei prin variaţia cantităţii de 7 .Conform lui Chamberlin.In cadrul competiţiei pure. Preţul de vânzare se bazează pe costul producerii fiecărei cantităţi şi acest cost nu se schimbă în prezenţa monopsonului. Joan Robinson. Piero Sraffa. deoarece se bazează pe utilitatea marginală. se poate presupune că va rămâne neschimbată curba cererii pieţei şi curba ofertei. Cu cât o persoană achiziţionează mai multe utilităţi dintr-un bun. Un reprezentant important al şcolii economice postkeynesiste. generând o critică cu privire la teoria competiţiei pure. iar cantitatea cumpărată.Sraffa a arătat existenţa variaţiei costurilor unitare de producţie pe măsură ce o întreprindere îşi măreşte producţia. deoarece ea indică cât vor oferi vânzătorii la acest preţ.

deoarece profiturile devin mai stabile dacă nu atrag “represalii” din partea concurenţilor. o întreprindere nu va pierde toate afacerile dacă va creşte preţul şi nici nu va exclude de pe piaţă toţi rivalii dacă va reduce preţul.bunuri oferite pieţei si fiecare producător se poate angaja în producţie sub circumstanţele unor costuri individuale tot mai mici. Cea de-a doua metodă de creştere a profiturilor este mai acceptată de oamenii de afaceri. care să stimuleze iniţiativa agenţilor economici. desfăşurate într-un mediu concurenţial normal. reală. o întreprindere poate reduce preţul şi astfel îşi poate spori vânzările şi profitul în detrimentul concurenţilor.Marshall a mai ridicat o problemă ce a fost larg dezbătută de către teoreticieni şi anume definirea conceptului de “concurenţă pură” şi cel de “concurenţă perfectă”. chiar în cadrul unei pieţe competitive. M. Într-o economie stabilă. Teoria tradiţională a competiţiei menţionează că expansiunea rezultatelor unei întreprinderi este limitată de costuri. unul pe termen lung şi altul pe termen scurt. cea clasică şi cea neoclasică. bazată pe existenţa a două modele. Modelul pe termen scurt s-a concentrat pe numărul participanţilor pe piaţă. Alfred Marshall a realizat o sinteză a celor două abordări ale concurenţei. prin creştera propriilor preţuri. atunci. concept ce îi aparţine lui J. 8 . criteriile care definesc concurenţa operantă sunt următoarele:barierele la intrarea pe piaţă trebuie să fie suficient de joase pentru a putea permite intrarea noilor firme atrase de existenţa unor profituri supranormale. Sraffa arată că această expansiune a rezultatelor este limitată datorită preţurilor de monopol. concurenţii vor avea şi ei de câştigat. Aceste două condiţii au mai multe caracteristici de monopol decât de concurenţă pură. Ambele modele încearcă să explice modelul de concurenţă perfectă şi cel de monopol. cheltuielile promoţionale nu trebuie sã fie excesive şi reclama trebuie să aibă un caracter informativ. Astfel. în timp ce modelul pe termen lung are în vedere fluxul de capital ce intră sau iese de pe piaţă. întreprinderea se bucură de elemente de monopol sigure. Deşi nu există un consens în această privinţă. politica concurenţială trebuie să urmărească realizarea unei concurenţe operante. consumatorii sunt bine informaţi şi alegerea lor are un caracter raţional. O alternativă la concurenţa perfectă a fost “concurenţa practică sau operantă (workable competition)”. cel de-al doilea presupune şi condiţia suplimentară a unei intrări libere pe piaţă.numărul firmelor de pe piaţă trebuie sã fie suficient pentru a permite economia de scară şi pentru a asigura un comportament independent al acestora. Clark şi care încearcă să reflecte cu obiectivitate situaţia reală din economie. Astfel. dacă primul concept se referă la existenţa unui număr mare de producători în cadrul pieţei analizate. De asemenea. De regulă. Prin urmare. ea poate creşte preţurile şi. În încercarea de a reprezenta corect problemele legate de lumea “practică”. practice.

sunt evitate situaţiile de supra şi subcapacitate a activităţilor economice.evoluţia profiturilor pe termen lung este strâns legată de gradul de risc al industriei respective. 9 . întreprinderile se caracterizează prin eficienţă în activitatea de producţie şi în procesul de inovare.

Concurenţa stimulează progresul tehnico-economic. a gusturilor şi preferinţelor acestora.Functiile concurentei Referitor la funcţiile care pot fi atribuite concurenţei. diversificarea şi îmbunătăţirea calităţii ofertei de mărfuri. trebuie precizat că acestea rezultă chiar din definiţiile date concurenţei de-a lungul timpului în literatura de specialitate economică. aceştia fiind mai bine informaţi asupra alternativelor de consum existente. va fi acceptat de către consumatori. au fost atribuite acesteia o serie de descoperiri importante în domeniul bunurilor de consum care au permis situarea agenţilor economici într-o poziţie fruntaşă pe piaţa de referinţă.CAPITOLUL II FUNCŢIILE ŞI ROLUL CONCURENŢEI 2. Oferta de mărfuri trebuie permanent adaptată la cerinţele consumatorilor. Privit in punct de vedere strict economic. specifică marketingului. atunci întreprinderea va putea să se dezvolte şi să-şi câştige o poziţie competitivă. în sensul că. precum şi la repartizarea judicioasă a profiturilor obţinute proporţional cu efortul efectiv depus de agenţii economici în procesul de producţie şi de 10 .Ca urmare a acestui fapt. ceea ce le va permite să se poziţioneze mai bine în cadrul segmentului de piaţă ţintit. competiţia va stimula agenţii economici să se diferenţieze de ceilalţi competitori prin crearea unui avantaj competitiv legat de inovaţia tehnologic. invenţiile şi inovaţiile. Astfel. concurenţa va elimina pe acei agenţi economici care nu reuşesc să satisfacă cererea de consum. O altă funcţie importantă a concurenţei se referă la alocarea raţională a resurselor utilizate în activitatea economică. care înglobează cele mai noi cuceriri ale tehnicii şi tehnologiei. Din punct de vedere al marketingului. În acest mod. impune cunoaşterea nevoilor crescânde ale consumatorilor. Datorită competiţiei acerbe existente în economia de piaţă. în acelaşi timp. datorită concurenţei agenţii economici vor încerca mai mult decât să satisfacă nevoile existente ale consumatorilor. Această funcţie de stimulare a progresului tehnico-economic reprezintă o cale optimă pentru cucerirea unor poziţii avantajoase pe piaţă. concurenţa va contribui la eliminarea concurenţilor slabi.1. de a produce la un cost mai scăzut. Dacă noul produs. oferind agenţilor economici motivaţia de a crea produse performante şi. Se recunoaşte faptul că datorită competiţiei existente în cadrul pieţei pare şi o creştere a exigenţei consumatorilor faţă de bunurile de consum. o primă funcţie a concurenţei menţionată în literatura de specialitate se referă la stimularea preocupărilor agenţilor economici pentru creşterea. Această regulă simplă. lucrurile sunt mult mai nuanţate. care nu reuşesc să se adapteze la cerinţele pieţei sau nu reuşesc să ţină pasul cu noile descoperiri.

poate paradoxal. concurenţa contribuie la reducerea preţurilor de vânzare. Toate aceste funcţii enumerate mai sus evidenţiază rolul concurenţei în economia de piaţă şi anume influenţa sa benefică asupra eficienţei şi echilibrului pieţei. Concurenţa stimulează creativitatea agenţilor economici. adică însuşirea unui agent economic de a concura cu alţi competitori în cadrul unei anumite pieţe. 11 . la maximizarea profitului. Cu alte cuvinte. în timp ce în situaţia în care oferta este mai mare decât cererea.Chiar în interiorul unei ţări. Concurenţa reglează cererea şi oferta în orice domeniu al activităţii economice. ceea ce se constituie poate în cea mai evidentă funcţie a sa. elemente care se regăsesc în însăşi definiţia simplificată a marketingului. integrări) care au ca scop tocmai întărirea unor poziţii competitive avantajoase deţinute într-un anumit domeniu de activitate. carteluri. Un preţ mic atrage de regulă o cerere mai mare. ceea ce constituie o funcţie de maximă importantă pentru o economie de piaţă liberă. ceea ce duce la un volum mai mare al desfacerilor şi. firmele naţionale concurente “cooperează” pentru întărirea competitivităţii naţionale. În situaţiile în care cererea este mai mare decât oferta. având un efect direct asupra psihologiei acestora. De aici rezultă faptul că exercitarea concurenţei pe o anumită piaţă împiedică realizarea profitului de monopol de către agenţii economici. De multe ori. această competitivitate conduce. BMW. agentul economic va căuta să se specializeze într-un anumit domeniu de activitate care îi va permite să-şi folosească resursele şi abilităţile de care dispune pentru realizarea de produse sau servicii adaptate la nevoile şi exigenţele consumatorilor. conduce la întărirea poziţiei competitive a ramurii respective. Alături de creativitate vor fi stimulate şi alte competenţe individuale ale agenţilor economici. agentul economic va căuta să se diferenţieze faţă de competitorii săi prin produsele şi serviciile oferite. ceea ce demonstrează efectul benefic al concurenţei economice. ceea ce constituie un element benefic pentru societate. Ei vor fi permanent preocupaţi de satisfacerea în condiţii superioare a nevoilor de consum şi de maximizare a profitului. Competiţia trebuie să genereze competitivitate. la apariţia unor relaţii de cooperare (de exemplu.distribuţie a bunurilor. alianţe. Mercedes şi Volkswagen contribuie la întărirea industriei autoturismelor. De exemplu pe piaţa germană a autoturismelor cei trei concurenţi importanţi. în final. competitivitatea înregistrată între mai mulţi agenţi economici ce îşi desfăşoară activitatea într-un anumit domeniu de activitate. Prin faptul că favorizează raţionalizarea costurilor.

Există 12 . Drept urmare. Utilizarea acestor trei factori cantitativi ai competitivităţii determină permanent o echilibrare a pieţei. Clasificarea următoare cuprinde cei mai importanţi factori care pot contribui hotărâtor la competitivitatea unei întreprinderi: -preţul produsului/serviciului. deoarece o reducere a preţului sau o îmbunătăţire a calităţii produselor/serviciilor oferite vor determina o reacţie din partea celorlalţi concurenţi.Un alt punct de vedere referitor la rolul concurenţei în cadrul unei economii de piaţă este acela că agenţii economici vor fi determinaţi să descopere factorii de competitivitate care îi vor situa într-o poziţie avantajoasă pe piaţa de referinţă. -raportul cost/profit. Dacă produsul sau serviciul oferit consumatorilor la acelaşi preţ este de o calitate mai bună decât cel al concurenţilor. -raportul calitate-preţ. acesta va fi ales dacă preţul său este mai mic decât cel al concurenţilor. -calitatea produsului/serviciului. calitatea devenind un factor eliminator. Acest factor surprinde cel mai bine modul de achiziţie a unui produs sau serviciu de către majoritatea consumatorilor. -costul produsului/serviciului. evidenţiind în acelaşi timp competitivitatea unei întreprinderi. deoarece acesta nu reuşeşte să obţină profit decât prin creşterea preţului la un produs (serviciu) de aceeaşi calitate cu cel oferit de către concurenţii săi direcţi. pentru a crea un produs sau serviciu mai avantajos şi deci mai competitiv. -profitul. Pe termen lung. concurenţa prin preţ devine un factor eliminator. Chiar dacă maximizarea profitului reprezintă scopul oricărui agent economic. ca factor de competitivitate reprezintă în acelaşi timp şi o funcţie obiectiv urmărită de către acesta. atunci raportul calitate-preţ va deveni un factor eliminator pentru agentul economic în cauză. agentul economic va fi eliminat de pe piaţă de un concurent care înregistrează acelaşi profit dar cu un raport cost/profit mai eficient. Dacă la o anumită calitate a unui anumit produs sau serviciu se va cere un preţ mai mare decât cel practicat pe piaţa respectivă. Dacă un produs sau un serviciu satisface o anumită nevoie a consumatorilor. acest lucru nu-i va permite obţinerea competitivităţii dacă profitul se va realiza cu costuri mari. Diferenţa dintre preţul de vânzare şi costul de producţie devine profitul obţinut în urma activităţii desfăşurate de agentul economic. dar calitatea produsului (serviciului) este inferioară. atunci va fi preferat de către consumatori. Nu trebuie uitat că un agent economic cu o viziune de marketing va încerca să-şi orienteze toată strategia de marketing către piaţă. astfel încât consumatorii vor fi permanent puşi în situaţia de a alege produsul sau serviciul cu cel mai bun raport calitate/preţ. Profitul. Pentru a fi eficienţi şi competitivi agenţii economici vor căuta să producă cu un cost cât mai mic produsele sau serviciile oferite consumatorilor. Sau preţul de vânzare este acelaşi cu cel al concurenţilor.

Cu alte cuvinte întregul sistem managerial trebuie orientat către piaţă. -tehnologia utilizată. -marketingul. mai ales atunci când pot fi calculaţi şi o serie de indicatori ai capacitătii pieţei (cota de piaţă. când o firmă poate activa pe o piaţă şi obţine un profit mic pe baza unor costuri de producţie foarte mici. Cu cât cota de piaţă deţinută de o întreprindere va fi mai mare. Cu cât acesta va realiza o producţie mai mare cu costuri mai reduse va interveni curba de experienţă care determină economiile de scară. dar şi viteza de reacţie a competitorilor în anumite situaţii. La toate acestea se mai poate adăuga şi “rapiditatea” cu care consumatorii pot alege produsul/serviciul oferit. mai ales în cazul micilor întreprinzători. timpul are în vedere viteza de oferire a unui produs/serviciu. Acest factor calitativ contribuie semnificativ la competitivitatea unui agent economic. În timp însă. -volumul vânzărilor realizate. dar şi de concurenţi. presupune ca aceasta să fie orientată către piaţă. -timpul. Acest factor de competitivitate determină dimensiunea agentului economic pe piaţa respectivă. obiectivele ce vizează eficienţa şi profitabilitatea nu vor fi atinse. adică exact lipsa competitivităţii sale o vor conduce la eliminarea de pe piaţă. cota relativă de piaţă). investiţii etc. atât de necesară unei întreprinderi ce acţionează pe o piaţă concurenţială.situaţii. Toţi aceşti factori ai competitivităţii unei întreprinderi trebuie cunoscuţi de către manageri. ei le vor alege pe acelea care prezintă avantaje semnificative. Se constituie într-un factor competitiv decisiv atunci când este folosit cu precădere de către acei manageri care reuşesc să-şi armonizeze resursele disponibile şi obiectivele propuse cu cerinţele pieţei. Poate deveni un atu important al unui agent economic care utilizează o capacitate de producţie modernă. dispunând de o mare varietate de surse de informare. astfel încât întreprinderea să reuşească să deţină o poziţie competitivă. viziunea de marketing. deţine o ridicată capacítate de inovare şi de integrare a progreselor tehnologice înregistrate într-un anumit domeniu de activitate. Deşi fiecare factor în parte ocupă un loc important 13 . Ca factor hotărâtor al obţinerii avantajului competitiv. deci deţine o poziţie competitivă. Deoarece consumatorii se orientează către acele produse/servicii care le satisfac cel mai bine nevoile. deoarece fără o înţelegere corectă a rolului fiecăruia. Dacă considerăm o egalitate între prosperitate şi competitivitate. Privit ca funcţie a întreprinderii marketingul devine unul dintre cei mai semnificativi factori competitivi existenţi la momentul actual. cu atât se poate spune că aceasta ocupă o mare parte a pieţei.. atunci pe bună dreptate. lipsa posibilităţii de a aloca o parte din profit pentru dezvoltare. -economia de scară. -managementul. ţinându-se cont de clienţi.

practica a demonstrat că specialiştii în marketing utilizează tot mai frecvent noi acţiuni strategice în vederea obţinerii unor avantaje competitive. Din punct de vedere al marketingului sunt surprinse alte două forme importante:concurenţa directă şi cea indirectă. în ultimii ani. Cunoaşterea tipologiei concurenţei este foarte utilă în situaţia în care specialistul în marketing trebuie să analizeze concurenţa şi să adopte strategii competitive de marketing. concurenţa monopolistică. desfăşurarea unor activităţi promoţionale eficiente.Cei mai semnificativi dintre aceştia sunt: -numărul şi puterea economică a agenţilor economici participanţi la tranzacţiile din cadrul pieţei. -facilităţile sau restricţiile de intrare pe o piaţă. În funcţie de tipul de concurenţă existent pe o anumită piaţă vor fi dezvoltate strategii adecvate. -gradul de diferenţiere a bunurilor care satisfac o anumită nevoie umană. aceştia dezvoltă noi acţiuni ce au în vedere diferenţierea produselor/serviciilor. rapiditatea adaptării la nevoile consumatorilor. care să confere întreprinderii un avantaj concurenţial pe piaţa de referinţă.Această reorientare spre alţi factori de competitivitate demonstrează caracterul dinamic al competiţiei.în cadrul viziunii strategice a unei întreprinderi. oligopsonul şi monopsonul.2. s-au observat o serie de schimbări în modul de abordare a acestora. 2. în concordanţă cu profilul competitorilor. o primă clasificare ne indică două tipuri principale: concurenţa perfectă şi concurenţa imperfectă. astăzi. oligopolul. diversificarea gamei sortimentale. -gradul de transparenţă a pieţei. precum şi faptul că fenomenul concurenţial cunoaşte noi valenţe datorită unui mediu de afaceri aflat în continuă schimbare. orientarea spre client etc. Concurenţa directă apare între întreprinderile ce oferă bunuri identice sau similare adresate aceleiaşi categorii de nevoi ale consumatorului (de exemplu: nevoia fiziologică de a 14 . -raportul dintre cererea şi oferta de bunuri. -conjunctura politică internă şi internaţională. îmbunătăţirea calităţii ofertei. Cea din urmă prezintă o serie de forme caracteristice: monopolul. Dacă iniţial concurenţa prin preţ a constituit o variantă strategică des utilizată de către agenţii economici. Tipuri de concurenţă existenta între producători (vânzători) Pornind de la formele tradiţionale existente în literatura clasică. În cadrul teoriei economice a concurenţei sunt evidenţiaţi o serie de factori care au determinat tipologia concurenţei. Astfel.

În acest caz cei doi prestatori de servicii intră în relaţii de concurenţă indirectă. De exemplu. aceasta fiind tot o formă a concurenţei directe privită din punct de vedere al producătorului (exemplu: toate firmele din industria produselor cosmetice). Aceasta reprezintă o formă a concurenţei indirecte. deoarece consumatorii. Ca exemplu. este vorba despre o concurenţă directă din punct de vedere al producătorului. De fapt. Concurenţa formală apare între întreprinderile care oferă produse destinate să satisfacă aceeaşi nevoie. deoarece nu sunt respéctate reglementările din domeniul concurenţei.concurenţa neloială. vor opta. considerată licită. În încercarea de a surprinde şi mai bine tipologia concurenţei existente pe piaţă. În cazul în care avem în vedere întreprinderi ce oferă produse diferite pentru satisfacerea unor nevoi diferite. fie a unei motociclete. Astfel. Philip Kotler distinge existenţa a altor patru niveluri ale concurenţei bazate pe gradul de substituire al produsului. concurenţa dintre producătorii de maşini automate de spălat. Concurenţa de marcă se referă la întreprinderile care oferă produse sau servicii similare. De exemplu. Bosch şi Whirpool. deoarece se desfăşoară în cadru legal. aceleaşi categorii de consumatori. fie prin vizionarea unui film. concurenţa prezintă două forme: -concurenţa loială. 15 . fie pentru a cumpăra o excursie. . Concurenţa generică apare între întreprinderile care îşi dispută aceleaşi venituri ale consumatorilor. nevoia de deplasare prin intermediul unui mijloc de transport poate fi satisfăcută fie prin achiziţionarea unui autoturism. având ca bază perfecţionarea propriei activităţi a agenţilor economici. aceasta fiind de fapt. ele regăsindu-se în structura celor două tipuri enunţate mai sus.Din punct de vedere al dreptului comercial. o concurenţă indirectă (exemplu: o întreprindere ce oferă mobilier de birou şi un magazin de bijuterii). dacă privim din punct de vedere al pieţei. o firmă de turism se află în concurenţă indirectă cu una ce oferă bunuri de folosinţă îndelungată. considerată ilicită. atunci exemplul porneşte de la opţiunea cumpărătorilor în funcţie de venitul disponibil. fie pentru a achiziţiona o bibliotecă. nevoia de petrecere a timpului liber poate fi satisfăcută fie prin vizionarea unui spectacol de teatru. Concurenţa la nivel de industrie apare între întreprinderile care oferă aceleaşi produse sau clasă de produse. din dorinţa de a câştiga prin orice mijloc piaţa şi prejudiciind activitatea competitorilor.bea se poate satisface prin consumarea unei băuturi carbogazoase pe bază de cofeină CocaCola sau Pepsi Cola). în limita venitului disponibil. la preţuri similare. Concurenţa indirectă se referă la întreprinderile care realizează produse diferite destinate să satisfacă aceeaşi nevoie sau nevoi diferite.

Aceste mijloace şi metode sunt utilizate în funcţie de atitudinea agenţilor economici vis-á-vis de ceea ce înseamnă competiţie. lege care se armonizează cu legile concurenţei comerciale existente la nivel european. neexistând diferenţierea produselor şi nici publicitate.. ea luând naştere din dorinţa de a obţine profit şi a câştiga o poziţie avantajoasă pe o anumită piaţă. atunci tentaţia de a folosi alte mijloace mai agresive precum denigrarea concurenţilor sau furtul de informaţii devine extrem de mare. de maximizare a profitului. fără scrupule. Dacă mijloacele precum: reducerea costurilor de producţie. Dar tot din aceeaşi dorinţă. nu sunt suficiente în lupta concurenţială.21/1996. care au explicat condiţiile necesare pentru existenţa acesteia. identice fără deosebiri între ele. În viziunea renumitului economist Gilbert Abraham-Frois. trebuie făcut distincţie între ceea ce înseamnă “puritatea” concurenţei şi “perfecţiunea” concurenţei. atunci se poate spune că există un comportament concurenţial neloial. ramură sau industrie. -intrarea şi ieşirea liberă pe piaţă. ceea ce presupune că pe piaţă există bunuri echivalente.3. care presupune să nu existe nici o barieră juridică sau instituţională care să limiteze intrarea noilor concurenţi într-un domeniu de activitate. lansarea de noi produse. Concurenţa perfectă apare atunci când sunt îndeplinite simultan următoarele două condiţii: 16 . îmbunătăţirea calităţii produselor. în situaţii frecvente agenţii economici pot recurge la mijloace neoneste pentru atingerea obiectivelor propuse.Acest tip de comportament care generează o concurenţă neloială este sancţionat în ţara noastră de către Legea concurenţei nr. Eficienţa producătorilor va fi determinată exclusiv prin mijloacele economiei de piaţă. -omogenitatea produsului.Concurenţa loială reprezintă forma principală a competiţiei existente în cadrul unei economii de piaţă. scăderea preţului de vânzare. care presupune folosirea unor metode şi practici necinstite. Dacă aceasta este înţeleasă ca pe un mijloc de îmbogăţire rapidă. utilizarea publicităţii şi a promovării etc. Concurenţa perfectă Noţiunea de concurenţa perfectă şi pură a fost tratată pe larg în literatură de specialitate economică de numeroşi autori. Astfel concurenţa este pură atunci când sunt indeplinite simultan trei condiţii: -atomicitatea. 2. care presupune existenţa unui număr suficient de mare de agenţi economici (vânzători şi cumpărători) de dimensiuni neglijabile în raport cu piaţa şi nici unul dintre ei neputând influenţa semnificativ piaţa. în dauna altor competitori sau chiar al societăţii în ansamblul ei.

atunci se poate vorbi despre concurenţa impură sau imperfectă. oligopsonul.4. fiind varianta întâlnită în practică şi care. prezintă următoarele forme: concurenţa monopolistică. situaţie ce nu se regăseşte în realitate. Dacă în cazul concurenţei perfecte preţul este stabilit de piaţă. se foloseşte doar termenul de concurenţa perfectă. concurenţa perfectă începe să se contureze ca model existent în lumea reală. poate surprinzător. ele depinzând de cererea cumpărătorilor. monopolul. Preţul de echilibru. Piaţa cu concurenţă pură şi perfectă are o existenţă doar teoretică. Ca urmare. Concurenţa imperfectă şi formele acesteia Concurenţa imperfectă reflectă cel mai bine realitatea economică. informaţiile fiind referitoare la calitatea şi natura produselor şi asupra preţului. situaţia reală existentă în cadrul oricărei economii de piaţă este aceea a unei concurenţe imperfecte. 2. fiind doar o ipoteză. în limbajul curent. concurenţa este pură şi perfectă numai atunci când cele cinci condiţii sunt satisfăcute simultan. ceea ce poate crea numeroase confuzii atunci când se încearcă delimitarea acesteia de ceea ce înseamnă concurenţa pură. la rândul ei. care presupune ca deciziile agenţilor economici să fie luate în condiţii de informare perfectă. . dar nu poate impune cantităţile ce vor fi cumpărate la acest preţ.mobilitatea perfectă a factorilor de producţie. În multe situaţii. cu o varietate de forme. Întreprinderea care deţine monopolul fixează preţul pe piaţă. oligopolul.-transparenţa perfectă a pieţei. preţul acestor bunuri fiind egal cu costul marginal. Pe o piaţă cu concurenţă perfectă şi pură bunurile sunt produse la costurile cele mai mici. Dacă una dintre aceste condiţii nu este îndeplinită. monopolistul poate alege orice nivel al 17 . monopsonul. Totuşi. ca şi în cazul pieţei cu concurenţă perfectă. această condiţie presupune ca factorii de producţie (munca şi capitalul) să fie “distribuiţi” acolo unde vor fi folosiţi cel mai bine. aceştia urmând să acţioneze doar asupra cantităţilor oferite sau cerute în funcţie de acest preţ determinat de piaţă. deoarece în practică este aproape imposibil să fie reunite concomitent toate cele cinci condiţii enumerate mai sus. Această cerere este obţinută prin agregarea cererilor individuale ale tuturor consumatorilor de pe piaţă. Monopolul se caracterizează prin existenţa unui singur producător al unui bun omogen care se confruntă cu o infinitate de cumpărători existenţi pe piaţă. determinat de intersecţia curbelor cererii şi a ofertei vă fi impus tuturor agenţilor economici. De aceea. Produsul realizat de o întreprindere ce deţine monopolul nu mai are un alt substitut pe aceea piaţă.

Principalele bariere la intrare pot fi: economiile de scară. materiile prime. Un monopol poate fi deţinut fie de o singură întreprindere.costul mediu minim este obţinut pentru un output suficient de mare pentru a satisface toată cererea de pe o piaţă. ceea ce face posibilă exploatarea eficientă a economiilor de scară de către o singură întreprindere. cu implicaţie pe termen lung. risipă de resurse etc. fiind justificată intervenţia directă a statului. Odată ce şi-a consolidat poziţia pe piaţă. Comparativ cu concurenţa perfectă. Trebuie reţinut că monopolul pur. nu există în realitate. monopolul conduce la preţuri mai mari. existenţa unor brevete şi licenţe. ca de altfel şi concurenţa perfectă. costurile de producţie mai scăzute. accentuarea relaţiilor comerciale internaţionale etc. acestea împiedicând pătrunderea unor noi concurenţi. afectând grav mediul competiţional existent. situaţie ce apare frecvent pe o piaţă oligopolistă. Dar odată cu apariţia unor produse similare sau substituibile ale concurenţilor.preţului. existenţa unor licenţe exclusive din partea unor agenţi guvernamentali. Monopolurile naturale sunt caracterizate. care acţionează ca un tot unitar. se poate ajunge la deţinerea unui monopol temporar. De aceea. Pentru a preveni aceste aspecte nefavorabile se recurge la o serie de măsuri ca: eliminarea reglementărilor vamale protecţioniste. această poziţie de monopol va fi pierdută. localizarea nefavorabilă etc. întreprinderea poate să-şi creeze avantaje asupra unor eventuali concurenţi. reglementarea preţurilor practicate de un monopol natural devine o necesitate. ceea ce va determina un transfer de venituri dinspre consumatori înspre monopol. Existenţa monopolurilor este legată de existenţa unor bariere de intrare pe o piaţă. Monopolul natural apare datorită proprietăţilor tehnologice specifice unui anumit domeniu de activitate. monopoluri 18 . producţii mai mici şi profituri supranormale. atunci când întreprinderea îşi dezvoltă activitatea de inovare şi astfel. De regulă. de costuri medii şi marginale puternic descrescătoare pe termen lung. ceea ce se va reflecta negativ în veniturile încasate. în general. O întreprindere se poate constitui într-un monopol în următoarele situaţii semnalate în lucrările economice: când este singură pe piaţă şi deţine controlul întregii oferte. Acest concept relevă posibilitatea ca o singură întreprindere să poată deservi o piaţă specifică cu costuri mai reduse decât s-ar putea realiza acest lucru de două sau mai multe întreprinderi. În practică poate exista situaţia de monopol natural. dar cantităţile cerute de către consumatori pot fi afectate. În unele situaţii. Toate acestea se constituie în efecte negative. fie de mai multe. obţine un avantaj competitiv. Existenţa îndelungată a unui monopol pe o piaţă are ca efect lipsa preocupărilor pentru minimizarea costurilor şi promovarea inovaţiilor tehnologice. astfel încât să nu mai aibă nici un fel de restricţii legate de creşterea preţurilor.

este vorba de productie de bunuri considerate importante pentru securitatea nationala sau a caror productie trebuie sa ramana sub control public strict.In general. transporturile. statul poate conferiunei intrprinderi publice monopolul legal. Pe de alta parte. in cazuri exceptionale. monopolistul care accepta practicarea unui nivel mai scazut. piata de monopol fiind puternic reglementata.tutunul sau jocurile de noroc. vanzarile incep sa scada. de obicei el este mai ridicat decat cel care rezulta din jocul liber al fortelor concurentiale. Statul poate sa acorde monopol legal unei intreprinderi publice sau private care se afla deja in pozitie de monopol natural. producatorul trebuie sa recurga la majorarea pretului numai in situatiea in care acesta nu ii afecteaza volumul vanzarilor. ca energie nucleara. Datorita unicitatii producatorului. comunicaţiile etc.Acest pret se formeaza in functie de raportul dintre cererea totala si oferta firmei monopoliste.Desigur. discriminarea de gradul doi si discriminarea de gradul trei.naturale se regăsesc în sectoare cheie ale infrastructurii economice. Deasemenea. la nivelul impus de cantitatea determinata de egalitatea dintre venitul marginal si costul marginal adica la care agentul economic inregistreaza profit maxim. Urmarind realizarea unor incasari cat mai mari si profituri ridicate.Pretul de monopol se formeaza in functie de raportul dintre cererea totala si oferta firmei monopoliste.Cu alte cuvinte. respectiv de cerere. firmele monopoliste pot vinde aceleasi produse la preturi diferite:pe piete diferite. pentru ca veniturile sa nu se micsoreze la randul lor.Aceasta practica monopolista este o politica de pret discriminatoare. cum ar fi: energia electricã. gazele naturale. armamentul.Astfel. Discriminarea perfecta este cazul in care pretul este ajustat la cat este dispus clientul sa plateasca si se poate intalni in cazul cumpararii unor cantitati foarte reduse de bunuri si in 19 . daca piata nu suporta pretul practicat. se cunosc trei tipuri de discriminare prin pret:discriminarea de gradul intai sau perfecta. pretul nu poate depasi limita maxima impusa prin reglementarile legale in vigoare. la nivelul impus de cantitatea determinata de egalitatea dintre venitul marginal si costul marginal adica la care agentul economic inregistreaza profit maxim. pretul are tendinta de crestere. trebuie sa aiba in vedere limita minima a acestuia. Pretul de monopol este o categorie de preturi fixate. dar daca majorarea depaseste limita acceptata de piata.Aceasta masura inlesneste supravegherea si controlul acestei intreprinderi. la grupuri diferite de de cumparatori sau pentru cantitati diferite.si.Ea corespunde nivelului de pret care asigura maximizarea profitului. pe piata de monopol. ceea ce il va determina pe monopolist sa renunte la sporul de pret aplicat.

ca de exemplu. De asemenea. 2. de cheltuielile de transport si de elesticitatea cererii repective. cu atributele concurenţei perfecte şi anume. puterea de piaţă. stabilind preturi mai mari pe piata interna si preturi mai reduse pe piata externa pentru ca firma sa fie competitiva la export. 3. In concluzie. datorita schimburilor economice internationale. fără 20 pentru fiecare consumator in scopul de a-si maximiza profitul.cazul prestarii unor servicii. etc.Dictatul pietei (exercitat prin stabilirea pretului de vanzare) modifica deseori dimensiunile cererii bunului creat de firma respectiva in sens contrar celor asteptate. Discriminarea de gradul doi se realizeaza atunci cand o firma monopolista stabileste preturi diferite pentru cantitati diferite de bunuri. dar nu o poate schimba fundamental pentru ca parametrii ei sunt determinati in ultima instanta. Totusi.O astfel de discriminare este posibila numai atunci cand consumatorii nu pot avea . de gusturile. veniturile. diferita pe pietele respective. ceea ce da nastere unei virtuale concurente a produselor substituibile.Acest tip de discriminare este un caz limita in care firma monopolista stabileste un pret legatura intre ei. Discriminarea se poate realiza si intre cumparatorii autohtoni si cei straini. etc. monopulul isi exercita numai in aparenta dominatia absoluta asupra pietei. considerându-se că reuşeşte să combine atributele monopolului.monopolul putand sa influenteze cererea prin reclama.Exista inlocuitori pentru orice bun economic. de reglementarile eleborate de stat in vederea protejarii consumatorilor. inexistenţa supraprofiturilor. Discriminarea se realizeaza prin fixarea unor preturi diferite pentru vanzarea aceluiasi produs pe piete diferite sau in localitati diferite tinand seama de distanta. 4. Dar un argument important în favoarea acestui tip de concurenţă îl constituie diversificarea produselor şi intrarea şi ieşirea liberă de pe piaţă. Piaţa cu concurenţă monopolistică se caracterizează prin diferenţierea produselor şi existenţa unui număr mare de vânzători de dimensiuni relativ reduse. precum şi faptul că fiecare întreprindere prezentă pe piaţă se confruntă cu o curbă a cererii descrescătoare în raport cu preţul.Dominarea pietei de catre monopolul se loveste de reactiile consumatorilor si uneori. Concurenţa monopolistică este una dintre cele mai răspândite forme ale concurenţei imperfecte. etc.Pozitia de monopol a unei anumite firme este pusa sub semnul intrebarii chiar si in tarile slab dezvoltate. diferenţierea produselor permite întreprinderilor să-şi stabilească preţurile peste cele ale concurenţilor. o caracteristică esenţială este şi intrarea şi ieşirea liberă pe/de pe piaţă. asteptarile consumatorilor. deoarece: 1.

in conditii de concurenta monopolistica pretul se formeaza la nivelul fiecarui agent economic in parte. Oligopolul se caracterizează prin existenţa unui număr mic de întreprinderi ce produc bunuri similare sau diferenţiate. pe piata monopolistica. diferenţierea se poate face prin calitate. În acest caz. firma monopolistica isi realizeaza echilibrul la acel volum de productie pentru care pretul pietei sau venitul marginal egalizeaza costul total mediu pe perioada lunga. conditiile de productie specifice fiecaruia generand niveluri de pret maximizatoare de profit diferite.Cu toate acestea pentru ca bunurile proprii sa fie cerute pe piata in conditiile gradului ridicat de substituibilitate a marfurilor. În cazul oligopolului pur întreprinderile concurează. firma se comporta ca un monopol. nivelul sau are tendinta de crestere ca expresie a suportarii unor cheltuieli promotionale sporite. Ca urmare. iar profitul inregistrat este maxim.In acest context. pretul tinde sa se diminueze ca efect al preocuparii firmelor pentru impulsionarea vanzarilor. Acest lucru nu mai apare în situaţia 21 .Prin urmare.Rezulta ca pretul pe piata monopolistica se supune unor tendinte contradictorii:pe de o parte. prin preţ. între ele putându-se stabili înţelegeri în privinţa fixării preţurilor. obtine profit normal.Pe tremen lung. iar. În situaţia în care pe piaţă există câteva întreprinderi care produc aceeaşi marfa întâlnim situaţia de oligopol pur. în timp ce oligopolul diferenţiat poate fi caracterizat prin existenţa câtorva întreprinderi care oferă produse parţial diferenţiate (ex. pe termen scurt.a-şi pierde astfel consumatorii. in functie de raportul dintre cerearea pentru produsele sale si oferta firmei.respectiv la nivelul productiei pentru care venitul marginal coincide cu costul marginal. agentul economic cauta sa practice un pret ceva mai scazut.Astfel. pentru care costul marginal este egal cu venitul marginal. Pe piata monopolistica.Ea isi realizeaza echilibrul la acel nivel al pretului si productiei. prin diversificare sortimentală sau prin serviciile oferite. Piaţa oligopolistă poate fi caracterizată prin interdependenţa acţiunilor întreprinderilor existente şi prin incertitudinea reacţiilor întreprinderilor concurente. de regulă. Alegerea pretului pe piata monopolistica este ingreunata de existenta produselor substituente.In acest fel.: autoturisme). decizia de pret este adoptata la nivel individual in baza obiectivului de maximizare a profitului. pe de alta parte. cumparatorii se vor confrunta cu preturi diferentiate datorita costurilor diferite suportate de producatori. pe termen lung. firma monopolistica nu obtine supraprofit. ceea ce face ca fiecare producator sa intensifice activitatea promotionala. acesta având un caracter rigid şi formându-se prin înţelegerea dintre producători. cat si supraprofit. sa majoreze pretul. deoarece aceştia percep avantajul competitiv oferit şi sunt dispuşi să plătească un preţ mai mare. si in ultima instanta.

chiar şi din domenii diferite. deoarece supravieţuirea într-o economie de piaţă liberă presupune să fii competitiv. metodelor şi instrumentelor specifice marketingului. 1.oligopolului diferenţiat. duopolul cu doi lideri (ipoteza lui Bowley). Teoria oligopolului a evidenţiat şi existenţa unor cazuri specifice. Marketingul devine astfel un factor competitiv de maximă importanţă.Ea isi stabileste propria cantitate de produse la acel nivel care ii maximizeaza profitul urmand ca pretul sa fie determinat de piata. Toate aceste forme ale concurenţei prezentate. situaţie care poate conduce la constituirea unui monopol. Dar într-o perioadă în care globalizarea este un fenomen de necontestat. ceea ce constituie o noutate chiar şi pentru companie. adică exact pe acele caracteristici ale produsului care creează avantajul competitiv. cum ar fi: duopolul simetric (ipoteza lui Cournot). ea isi stabileste pretul care ii maximizeaza profitul. echilibrul poate fi realizat prin 2 tipuri de strategii. nici una dintre ele neavând o atitudine de dominaţie asupra celeilalte. constituind elemente importante de studiu pentru economişti. globalizarea concurenţei a devenit semnificativă datorită interdependenţelor existente între pieţe diferite şi a concurenţilor globali ce-şi 22 . în care o întreprindere este lider. această competiţie este din ce în ce mai acerbă şi permite. prin eliminarea barierelor de intrare într-un anumit domeniu de activitate. toate formele concurenţei imperfecte reprezintă “un tărâm” favorabil pentru aplicarea conceptelor. de a căuta noi oportunităţi pentru atingerea obiectivelor sale. participarea unui număr din ce în ce mai mare de competitori. Competiţia va declanşa sau mai corect ar trebui să declanşeze dorinţa fiecărui agent economic de a se autodepăşi. precum şi cazurile specifice dezvoltate sunt tratate pe larg în literatura de specialitate economică. urmand ca volumul productiei sa fie determinat de piata. Privite dintr-un anumit punct de vedere. În zilele noastre. deoarece până acum aceasta realiza doar instalaţii stereo şi nu aparate foto sau de filmat. deoarece acolo unde există competiţie devine necesară abordarea acesteia şi prin prisma marketingului. care se referă la existenţa a două întreprinderi pe piaţa unui bun omogen. firma porneste de la preturile practicate de firmele rivale si de la premisa ca ele nu se vor modifica. In cazul duopolului asimetric. 2. iar cealaltă adoptă o atitudine de satelit.Ca urmare. Poate cel mai sugestiv este exemplul în care Sony a lansat pe piaţă o nouă cameră digitală Mavica.Strategia cantitatii se defineste prin aceea ca fiecare firma porneste de la volumul productiei celorlalti si de la ipoteza ca aceasta nu se modifica.Strategia calitatii. duopolul asimetric cu un singur lider (ipoteza lui Stackelberg). când întreprinderile se concurează prin performanţele oferite consumatorilor.

Chiar dacă competiţia poate părea ca un factor eliminator pentru un agent economic ce-şi desfăşoară activitatea pe o anumită piaţă. şi de ce să nu recunoaştem. poate face poze. camera digitală Mavica. aceasta reprezintă singura cale spre progresul societăţii.desfăşoară activitatea la nivel mondial. Sony îşi poate propune ca obiective strategice să concureze direct pe Kodak. În aşa fel încât poate cel mai temut efect al globalizării concurenţei este acela că nu se mai poate ştii cu exactitate de unde poate apărea un nou competitor. unica şansă de participare la circuitul economic mondial. acestea pot fi stocate pe dischetă. 23 . Noul produs oferit consumatorilor. singurul mijloc de satisfacere mai bună a nevoilor consumatorilor. apoi editate pe computer şi în final pot fi tipărite.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful