CUPRINS

CAPITOLUL I: CONCURENTA........................................................................2 1.1.Locul si rolul concurentei in cadrul economiei de piata.................2 CAPITOLUL II: FUNCTIILE SI ROLUL CONCURENTEI........................10 2.1.Functiile concurentei........................................................................10 2.2. Tipuri de concurenta existenta intre producatori (vanzatori)....14 2.3.Concurenta perfecta........................................................................16 2.4.Concurenta imperfecta si formele acesteia....................................17

CAPITOLUL I 1

CONCURENTA 1.1. Locul si rolul concurentei in cadrul economiei de piata Concurenţa e factorul determinant, esenţial în succesul sau eşecul firmelor. Concurenţa determină oportunitatea acelor activităţi ale unei firme care pot contribui la performanţa acesteia, cum ar fi inovaţiile, o cultură unitară sau implementare judicioasă. Concurenţa reprezintă un fenomen deosebit de important pentru viaţa economică, dar şi pentru viaţa socială, deoarece ea reprezintă factorul motor care motivează, atât afacerile, cât si existenţa oamenilor. Este cert că omul, de când se naşte şi până moare, va încerca să se adapteze mediului natural, social şi economic în care trăieşte, ceea ce presupune că va trebui să cunoască ce înseamnă competiţia. În primul rând, va concura cu sine însuşi, pentru a-şi depăşi limitele şi pentru a se situa într-o poziţie favorabilă în societate. Apoi, va trebui să concureze cu alţi competitori, evidenţiindu-şi anumite abilităţi, care îi vor permite situarea pe o poziţie avantajoasă. Dacă ne referim la sfera economică, un agent economic va trebui să se raporteze permanent la ceilalţi competitori de pe piaţă, jocul competiţiei fiind cel care va determina locul competitorilor în cadrul pieţei. Desigur, că nu hazardul va fi cel care va determina această poziţie ocupată în cadrul unei pieţe, ci toate resursele şi competenţele de care dispune un agent economic şi pe care le utilizează în lupta pentru câştigarea unei poziţii dominante pe piaţă. Dacă concurenţa este sau nu benefică pentru societate se poate afla numai în măsura în care, pe ansamblul economiei, deci la nivel macroeconomic, se înregistrează o creştere semnificativă de la o perioadă la alta, iar la nivelul unei unităţi economice, deci la nivel microeconomic, se observă câştigarea unei poziţii competitive mai bune faţă de perioada anterioară. Se ştie că datorită concurenţei existente într-o economie de piaţă vor exista întotdeauna şi învingători dar şi învinşi. Astfel, învingătorul, întreprinderea sau organizaţia în cauză, va considera benefică concurenţa, deoarece i-a permis să-şi mobilizeze toate eforturile, resursele şi abilităţile de care dispune pentru a atinge o poziţie competitivă superioară prin obţinerea unui avantaj competitiv cert faţă de ceilalţi competitori. Odată cu atingerea unei poziţii de lider sau challanger pe o anumită piaţă de referinţă, agentul economic trebuie să fie conştient că lupta concurenţială nu s-a terminat. El va trebui să continue să se adapteze la mediu concurenţial, să fie flexibil la noile modificări din mediul la care se raportează, să caute noi strategii competitive, cu alte cuvinte să fie permanent “în alertă”, să caute noi soluţii, să inoveze chiar, astfel încât să-şi poată păstra poziţia câştigată.Este evident că pentru un agent economic situat în poziţia de “învins”, concurenţa va fi mai puţin benefică, deoarece aceasta l2

desfacerea unor produse. permite formarea unei imagini mai complexe asupra acestui fenomen numit “concurenţă” . dacă ne referim la felul în care sunt utilizate resursele existente. aşa cum a fost el definit în literatura de specialitate de-a lungul timpului. concurenţa îi determină pe agenţii economici să se orienteze către consumatori. cât şi internaţional.Concurenţa sau competiţia presupune existenţa a două sau mai multe întreprinderi care activează în cadrul unei pieţe pentru atragerea unui număr cât mai mare de clienţi în vederea atingerii unor obiective propuse. cât şi pe plan internaţional. atât pe plan naţional. încercând să le satisfacă cât mai bine prin oferirea unor produse sau servicii diferenţiate faţă de cele ale celorlalţi competitori. Astfel. De-a lungul timpului. atât pe plan naţional. el nereuşind să câştige un loc în cadrul pieţei de referinţă. Conform dicţionarului explicativ al limbii române. a sporirii volumului de afaceri”.a eliminat. a tipurilor de concurenţă existente într-o economie. ea a fost definită şi reglementată 3 . Deoarece concurenţa se manifestă. Pentru a înţelege mai bine ce reprezintă concurenţa pentru o economie de piaţă. pentru definirea conceptului de concurenţă au fost folosite noţiuni. etc. deoarece demersul strategic este singurul care determină rezultatele activităţii agentului economic. Un “învins” are poate şansa de a imita strategiile învingătorilor. atunci trebuie cunoscut însăşi conceptul de concurenţă. concurenţa reprezintă: “o rivalitate comercială. monopoluri. între firme capitaliste de producţie. atât din domeniul economic cât şi din cel juridic. fiind ilustrată importanţa deplină a acesteia pentru societate. mai precis către nevoile acestora. comportament care se manifestă în relaţiile de concurenţă existente într-un domeniu de activitate sau într-o piaţă. Prezentarea funcţiilor concurenţei. Piaţa va fi dominată de cel care va şti să-şi folosească cel mai eficient resursele de care dispune. potrivit unei definiţii mai cuprinzătoare din domeniul juridic. în felul acesta putând reuşi să-şi recâştige o poziţie în cadrul pieţei respective. poate paradoxal. “prin concurenţă se înţelege lupta dusă. Ca urmare. ca urmare a acaparării unor segmente tot mai largi de piaţă şi. Adeseori. Acest lucru presupune adoptarea unui anumit comportament concurenţial. lupta dusă cu mijloace economice între industriaşi. în consecinţă. concurenţa este privită ca o rivalitate sau o întrecere într-un anumit domeniu de activitate. Dar. de cel care va şti să adopte o strategie competitivă avantajoasă. ea poate deveni benefică. clientelă şi pentru obţinerea unor câştiguri cât mai mari”. din care va trebui să înveţe pe viitor. dacă acest agent economic va conştientiza că a piedut datorită propriilor greşeli. ţări etc. precum şi a rolului acesteia. în scopul realizării unor profituri cât mai mari. pentru acapararea pieţei. Şi poate că aici intervine cel mai clar conceptul de strategie. comerciale. comercianţi. bancare.

deoarece fiecare agent economic va urmări maximizarea profitului prin minimizarea preţului şi creşterea calităţii bunurilor produse. constrângerile de imagine etc. care realizează adaptarea cererii şi ofertei şi reglarea într-un mod natural a activităţii economice. Pe o piaţă liberă. de a stimula introducerea inovaţiilor tehnologice. servicii sau combinaţii ale acestor sau altor factori pe care clienţii îi preţuiesc”. iar locul de manifestare îl reprezintă piaţa. profituri. De aceea. regională. naţională sau chiar mondială. Această rivalitate poate să se refere la preţuri. ceea ce contribuie la reducerea costurilor pe termen lung. În economia de piaţă concurenţa este liberă. astfel: “concurenţa exprimă situaţia de pe o piaţă în care firme sau vânzători se luptă în mod independent pentru a câştiga clientela cumpărătorilor. economiile de scară. oferirea unei game largi de produse şi servicii de calitate superioară. o contribuţie fundamentală la definirea conceptului de concurenţă a avut-o Adam Smith. organism internaţional ce militează pentru crearea unui climat economic şi de afaceri optim pentru statele membre. de procesul schimbului. În cadrul teoriei economice. competiţia trebuie văzută ca un proces dinamic cu efecte benefice asupra economiei în ansamblul său. calitate. în lucrarea sa “Avuţia naţiunilor”. de a determina firmele să producă bunuri de calitate la costuri reduse şi în cantităţile dorite de consumatori. Ea are loc atunci când agenţii economici pot pătrunde liber pe o piaţă locală. În acest context. Concluzia: “mâna invizibilă nu este nimic mai mult decât mecanismul automat de echilibrare a pieţei concurenţiale”. de a aloca resursele pentru anumite utilizări necesare societăţii. vânzări şi/sau împărţirea pieţei. brevetele şi licenţele. ceea ce contribuie la echilibrul economic şi bunăstarea societăţii. Competiţia este un mijloc eficient de a elimina profiturile excedentare realizate de către unii agenţi economici. de tranzacţiile de piaţă existente. unde concurenţei i se recunoaşte rolul de “mână invizibilă”. ceea ce conduce la maximizarea profiturilor agenţilor economici competitivi. Concurenţa este un factor de dinamism pentru progres şi eficienţă.de către Organizaţia de Cooperare Economică şi de Dezvoltare (OECD). concurenţa acţionează în strânsă legătură cu preţul. acţionând pentru realizarea propriilor interese.folosirea eficientă a resurselor. nefiind îngrădiţi de existenţa unor bariere de intrare. de exemplu. Acestea pot privi: capitalul impus de lege. 4 . concurenţa este legată de cerere şi ofertă. concurenţa este adesea echivalentă cu rivalitatea. Datorită acestui rol. raritatea materiilor prime şi a distribuitorilor. De aceea. şi anume:repartizarea echilibrată a veniturilor. în scopul de a atinge un obiectiv economic. promovarea inovaţiei tehnice. fiecare agent economic îşi manifestă libera iniţiativă. De aici rezultă avantajele certe ale concurenţei.

un reprezentant de seamă este Friederich Hayek. cât şi “instituţionaliştii” au abordat concurenţa prin prisma a două viziuni: una dinamică (clasică). 2. care surprinde existenţa unor caracteristici structurale (număr mare de participanţi) în analiza mediului concurenţial. Şi aceasta deoarece ea exclude toate activităţile concurenţiale desfăşurate de agenţii economici: publicitatea. teoria neoclasică a competiţiei pure a avut mai puţină aplicabilitate directă la producţia industrială modernă şi comerţ decât în agricultură. În cadrul abordării dinamice (clasice). o altă problemă abordată de Hayek a privit modul de dobândire şi folosire a cunoştinţelor în luarea deciziei economice. de fapt. precum şi la accentul pus pe teoria valorii.Gruparea celor trei şcoli: şcoala capitalismului monopolist. motiv pentru care gruparea mai poartă şi numele de “Noul stat industrial”. Astfel. De exemplu. ele au rădăcini mult mai adânci. De asemenea. iar Edgeworth şi Wicksell au analizat situaţiile curbei cererii admise de competiţie. K. Deşi aceste teorii nu au fost pe deplin dezvoltate până la începutul anilor ’30.concurenţa maximizează avuţia naţiunilor. Atât gruparea “Noul stat industrial”. teoriile competiţiei imperfecte au fost dezvoltate în cadrul şcolii neoclasice sau marginaliste. Cournot a dezvoltat modelede monopol şi duopol pur încă din anii 1838. Conform mai multor economişti. “Instituţionaliştii” (şcoala germană. concurenţa perfectă nu este concurenţă. şcoala managerialistă şi şcoala planificării. conducând la o alocare optimă a forţei de muncă şi a capitalului în toate domeniile de activitate. vânzarea sub preţurile concurenţei şi diferenţierea bunurilor şi serviciilor oferite. Această alternativă îşi are rădăcinile în lucrarea “Noul stat industrial” a lui J. concurenţa prezintă o serie de caracteristici care se referă la libera iniţiativă şi interesul personal al agenţilor economici ce activează în cadrul unei pieţe. 5 . subliniind faptul că nu numai cunoaşterea preţurilor joacă un rol important în luarea unei decizii economice. la rezultatele economice analizate fără a ţine cont de consideraţiile instituţionale. care pune în centrul atenţiei comportamentul agenţilor economici interesaţi de obţinerea unui profit precum şi tendinţa de egalizare a ratei profitului între diferite activităţi economice şi una statică (neoclasică). în opoziţie cu teoria tradiţională au apărut două alternative ale abordării concurenţei: 1. şcoala americană) care explică comportamentul economic şi concurenţa criticând abordarea tradiţională mult mai vehement decât “Noul stat industrial”. Galbraith. care susţine că. Într-o viziune tradiţională. Şcoala neoclasică a constituit o cotitură în abordarea concurenţei prin îndepărtarea de conceptul concurenţei pure. Totusi. ci şi alţi factori care reflectă situaţia reală a pieţei.

deoarece nu creează posibilităţi reale de creştere. un nume de marcă sau forţe de vânzare. Venitul marginal reprezintă plusul la venitul total rezultat din vânzarea unei unităţi suplimentare de producţie. însă. Edward H. Într-o astfel de piaţă. Prin urmare curba costului marginal intersectează curba costului mediu la punctul de minim. nu poate exista cu adevărat în realitate. când costul marginal este mai mare decât costul mediu. Dar o astfel de piaţă este ceva abstract. care reprezintă un compromis între competiţia pură şi oligopol. precum şi reglementările referitoare la profiturile monopolurilor. fiecare vânzător poate dispune de orice cantitate de bunuri la preţul pieţei. curba venitului marginal se înclină în jos mult mai accentuat. produsele specifice sunt diferenţiate dacă există o bază semnificativă pentru a distinge bunurile sau serviciile unui producător de cele ale altora. precizează că preţurile pieţei sunt determinate atât de elemente competitive cât şi monopolistice. iar cumpărătorilor le este indiferent de unde achiziţionează produsele. atunci costul mediu creşte. La sfârşitul anilor ’20 Chamberlin a fost printre primii mari teoreticieni care au aplicat ideea venitului marginal implicit în modelul de monopol Cournot. în cadrul pieţelor în care competiţia pură nu există. Competiţia pură. ce nu poate exista în realitatea practică. fiecare întreprindere este capabilă sã-şi vândă produsele la preţurile pieţei. În cadrul unei clase generale de bunuri. termenul de competiţie pură a fost înlocuit cu termenul de competiţie operantă (“workable competition”). În cadrul unei pieţe cu competiţie pură. aşa cum s-a văzut. ceea ce poate aduce profituri economice pe termen lung.Un concept de bază al teoriei monopolistice este cel al diferenţierii produselor. 6 .Teoria presupune existenţa mai multor cumpărători şi vânzători şi a unor produse perfect omogene. în cartea sa “Teoria competiţiei monopolistice”. nefiind nevoie de nici o publicitate. De fapt. economiştii au acceptat. astfel încât nici un individ să nu aibă o influenţă perceptibilă pe piaţă. iar curbele venitului marginal şi ale cererii sunt două linii orizontale identice. În cadrul Şcolii neoclasice au fost dezvoltate o seamă de teorii referitoare la influenţa monopolurilor asupra creşterii preţurilor peste nivelul de echilibru. Când costul marginal se află sub costul mediu. venitul marginal fiind egal cu preţul. eficienţă şi stabilitate. măsurile guvernamentale antitrust. în unele situaţii. tot mai mulţi economişti sunt de acord că modelul competiţiei pure nu reuşeşte să descrie corect situaţia din cadrul pieţelor reale. Chamberlin. din 1933. Datorită acestor teorii. Cu o curbă a cererii înclinată în jos. Astăzi. Situaţia este foarte diferită. atunci costul mediu scade. Producţia cu profit maxim este obţinută la intersecţia curbelor costului marginal şi a venitului marginal.

o situaţie în care pe piaţă există un singur cumpărător sau un grup de cumpărători ce acţionează ca unul singur. deşi a fost un critic al neoclasicismului. atât concurenţa pură. cât şi monopolul natural sunt cazuri extreme. vor exista mai puţine întreprinderi şi. Există două condiţii care pot distruge “puritatea” pieţei:un singur producător poate afecta preţul pieţei prin variaţia cantităţii de 7 . mai puţină competiţie. Dacă există un singur cumpărător sau toţi cumpărătorii formează un acord pentru a acţiona împreună. se poate presupune că va rămâne neschimbată curba cererii pieţei şi curba ofertei. Piero Sraffa. Când mai multe întreprinderi operează într-o competiţie monopolistică. cumpărătorii vor achiziţiona unităţi succesive dintr-un bun până la punctul unde preţul este egal cu utilitatea marginală. deci. deoarece ea indică cât vor oferi vânzătorii la acest preţ.In cadrul competiţiei pure. Un reprezentant important al şcolii economice postkeynesiste. Când există mulţi cumpărători ai unui produs. generând o critică cu privire la teoria competiţiei pure. cât şi pe termen lung. intrarea liberă pe o piaţă va elimina profitul de monopol pe termen lung. Robinson a stabilit două generalităţi: 1. iar cantitatea cumpărată. Un alt economist de seamă.Conform lui Chamberlin. în condiţii de monopson. Costurile unitare pot scădea datorită economiilor interne realizate de întreprindere. Sraffa prezintă o teorie bine închegată. în cartea “Teoria economică a competiţiei imperfecte”. Preţul de vânzare se bazează pe costul producerii fiecărei cantităţi şi acest cost nu se schimbă în prezenţa monopsonului. deoarece se bazează pe utilitatea marginală.In cadrul monopsonului. cumpărătorul îşi va regla cumpărările astfel încât costul marginal pentru el (distinct de costul marginal al producţiei) este egal cu utilitatea marginală. a adăugat conceptului de competiţie monopolistică ideea de monopson. dar trebuie reamintit că. munca sa de început s-a încadrat în tradiţia metodologică a neoclasicismului.Dar scăderea acestor costuri este incompatibilă cu competiţia pură (în caz extrem aceasta poate conduce la monopol natural). cu atât utilitatea marginală scade şi cu atât persoana respectivă oferă mai puţin pentru o utilitate adiţională. va fi aceeaşi cu cea în condiţiile concurenţei pure. Joan Robinson. Cu cât o persoană achiziţionează mai multe utilităţi dintr-un bun. Robinson arată că în prezenţa curbei ofertei elastice (când costurile marginale şi cele medii ale producţiei sunt egale) preţul de producţie va fi constant.Sraffa a arătat existenţa variaţiei costurilor unitare de producţie pe măsură ce o întreprindere îşi măreşte producţia. 2. curba cererii agregate este înclinată în jos şi spre dreapta. o întreprindere se bucură de un monopol semnificativ dacă preţul ei depăşeşte costul mediu atât pe termen scurt. Dacă o întreprindere creşte mai eficient pe măsură ce dimensiunile sale cresc.

Aceste două condiţii au mai multe caracteristici de monopol decât de concurenţă pură. prin creştera propriilor preţuri. 8 . atunci. criteriile care definesc concurenţa operantă sunt următoarele:barierele la intrarea pe piaţă trebuie să fie suficient de joase pentru a putea permite intrarea noilor firme atrase de existenţa unor profituri supranormale. întreprinderea se bucură de elemente de monopol sigure. M. Prin urmare. cea clasică şi cea neoclasică. care să stimuleze iniţiativa agenţilor economici. Astfel. De regulă. O alternativă la concurenţa perfectă a fost “concurenţa practică sau operantă (workable competition)”. unul pe termen lung şi altul pe termen scurt. desfăşurate într-un mediu concurenţial normal. chiar în cadrul unei pieţe competitive. reală. Alfred Marshall a realizat o sinteză a celor două abordări ale concurenţei. Ambele modele încearcă să explice modelul de concurenţă perfectă şi cel de monopol. Cea de-a doua metodă de creştere a profiturilor este mai acceptată de oamenii de afaceri. Într-o economie stabilă. practice.bunuri oferite pieţei si fiecare producător se poate angaja în producţie sub circumstanţele unor costuri individuale tot mai mici. Clark şi care încearcă să reflecte cu obiectivitate situaţia reală din economie. deoarece profiturile devin mai stabile dacă nu atrag “represalii” din partea concurenţilor. o întreprindere poate reduce preţul şi astfel îşi poate spori vânzările şi profitul în detrimentul concurenţilor. Deşi nu există un consens în această privinţă. Sraffa arată că această expansiune a rezultatelor este limitată datorită preţurilor de monopol. În încercarea de a reprezenta corect problemele legate de lumea “practică”. ea poate creşte preţurile şi. cel de-al doilea presupune şi condiţia suplimentară a unei intrări libere pe piaţă. concept ce îi aparţine lui J. Modelul pe termen scurt s-a concentrat pe numărul participanţilor pe piaţă. concurenţii vor avea şi ei de câştigat.numărul firmelor de pe piaţă trebuie sã fie suficient pentru a permite economia de scară şi pentru a asigura un comportament independent al acestora. Astfel. în timp ce modelul pe termen lung are în vedere fluxul de capital ce intră sau iese de pe piaţă. politica concurenţială trebuie să urmărească realizarea unei concurenţe operante. Teoria tradiţională a competiţiei menţionează că expansiunea rezultatelor unei întreprinderi este limitată de costuri. De asemenea. cheltuielile promoţionale nu trebuie sã fie excesive şi reclama trebuie să aibă un caracter informativ. o întreprindere nu va pierde toate afacerile dacă va creşte preţul şi nici nu va exclude de pe piaţă toţi rivalii dacă va reduce preţul.Marshall a mai ridicat o problemă ce a fost larg dezbătută de către teoreticieni şi anume definirea conceptului de “concurenţă pură” şi cel de “concurenţă perfectă”. consumatorii sunt bine informaţi şi alegerea lor are un caracter raţional. bazată pe existenţa a două modele. dacă primul concept se referă la existenţa unui număr mare de producători în cadrul pieţei analizate.

întreprinderile se caracterizează prin eficienţă în activitatea de producţie şi în procesul de inovare.sunt evitate situaţiile de supra şi subcapacitate a activităţilor economice. 9 .evoluţia profiturilor pe termen lung este strâns legată de gradul de risc al industriei respective.

de a produce la un cost mai scăzut.Ca urmare a acestui fapt.Functiile concurentei Referitor la funcţiile care pot fi atribuite concurenţei. trebuie precizat că acestea rezultă chiar din definiţiile date concurenţei de-a lungul timpului în literatura de specialitate economică. precum şi la repartizarea judicioasă a profiturilor obţinute proporţional cu efortul efectiv depus de agenţii economici în procesul de producţie şi de 10 . oferind agenţilor economici motivaţia de a crea produse performante şi.1. invenţiile şi inovaţiile. lucrurile sunt mult mai nuanţate. Această regulă simplă. ceea ce le va permite să se poziţioneze mai bine în cadrul segmentului de piaţă ţintit. specifică marketingului. în acelaşi timp. impune cunoaşterea nevoilor crescânde ale consumatorilor. Concurenţa stimulează progresul tehnico-economic. Din punct de vedere al marketingului. va fi acceptat de către consumatori. competiţia va stimula agenţii economici să se diferenţieze de ceilalţi competitori prin crearea unui avantaj competitiv legat de inovaţia tehnologic. Dacă noul produs. concurenţa va contribui la eliminarea concurenţilor slabi.CAPITOLUL II FUNCŢIILE ŞI ROLUL CONCURENŢEI 2. aceştia fiind mai bine informaţi asupra alternativelor de consum existente. Privit in punct de vedere strict economic. o primă funcţie a concurenţei menţionată în literatura de specialitate se referă la stimularea preocupărilor agenţilor economici pentru creşterea. O altă funcţie importantă a concurenţei se referă la alocarea raţională a resurselor utilizate în activitatea economică. a gusturilor şi preferinţelor acestora. care înglobează cele mai noi cuceriri ale tehnicii şi tehnologiei. atunci întreprinderea va putea să se dezvolte şi să-şi câştige o poziţie competitivă. au fost atribuite acesteia o serie de descoperiri importante în domeniul bunurilor de consum care au permis situarea agenţilor economici într-o poziţie fruntaşă pe piaţa de referinţă. în sensul că. Astfel. care nu reuşesc să se adapteze la cerinţele pieţei sau nu reuşesc să ţină pasul cu noile descoperiri. Această funcţie de stimulare a progresului tehnico-economic reprezintă o cale optimă pentru cucerirea unor poziţii avantajoase pe piaţă. Datorită competiţiei acerbe existente în economia de piaţă. diversificarea şi îmbunătăţirea calităţii ofertei de mărfuri. Oferta de mărfuri trebuie permanent adaptată la cerinţele consumatorilor. În acest mod. concurenţa va elimina pe acei agenţi economici care nu reuşesc să satisfacă cererea de consum. datorită concurenţei agenţii economici vor încerca mai mult decât să satisfacă nevoile existente ale consumatorilor. Se recunoaşte faptul că datorită competiţiei existente în cadrul pieţei pare şi o creştere a exigenţei consumatorilor faţă de bunurile de consum.

De exemplu pe piaţa germană a autoturismelor cei trei concurenţi importanţi. agentul economic va căuta să se diferenţieze faţă de competitorii săi prin produsele şi serviciile oferite. Toate aceste funcţii enumerate mai sus evidenţiază rolul concurenţei în economia de piaţă şi anume influenţa sa benefică asupra eficienţei şi echilibrului pieţei. poate paradoxal. Competiţia trebuie să genereze competitivitate. În situaţiile în care cererea este mai mare decât oferta. 11 . ceea ce duce la un volum mai mare al desfacerilor şi. în final. Mercedes şi Volkswagen contribuie la întărirea industriei autoturismelor. Un preţ mic atrage de regulă o cerere mai mare. integrări) care au ca scop tocmai întărirea unor poziţii competitive avantajoase deţinute într-un anumit domeniu de activitate. Concurenţa reglează cererea şi oferta în orice domeniu al activităţii economice. având un efect direct asupra psihologiei acestora.Chiar în interiorul unei ţări. De multe ori. concurenţa contribuie la reducerea preţurilor de vânzare. alianţe. Alături de creativitate vor fi stimulate şi alte competenţe individuale ale agenţilor economici. BMW. carteluri. agentul economic va căuta să se specializeze într-un anumit domeniu de activitate care îi va permite să-şi folosească resursele şi abilităţile de care dispune pentru realizarea de produse sau servicii adaptate la nevoile şi exigenţele consumatorilor. în timp ce în situaţia în care oferta este mai mare decât cererea. ceea ce demonstrează efectul benefic al concurenţei economice. elemente care se regăsesc în însăşi definiţia simplificată a marketingului. competitivitatea înregistrată între mai mulţi agenţi economici ce îşi desfăşoară activitatea într-un anumit domeniu de activitate. ceea ce constituie o funcţie de maximă importantă pentru o economie de piaţă liberă. Ei vor fi permanent preocupaţi de satisfacerea în condiţii superioare a nevoilor de consum şi de maximizare a profitului. la maximizarea profitului. această competitivitate conduce. Cu alte cuvinte. ceea ce constituie un element benefic pentru societate. adică însuşirea unui agent economic de a concura cu alţi competitori în cadrul unei anumite pieţe. la apariţia unor relaţii de cooperare (de exemplu. conduce la întărirea poziţiei competitive a ramurii respective. firmele naţionale concurente “cooperează” pentru întărirea competitivităţii naţionale. ceea ce se constituie poate în cea mai evidentă funcţie a sa.distribuţie a bunurilor. Prin faptul că favorizează raţionalizarea costurilor. De aici rezultă faptul că exercitarea concurenţei pe o anumită piaţă împiedică realizarea profitului de monopol de către agenţii economici. Concurenţa stimulează creativitatea agenţilor economici.

-calitatea produsului/serviciului. -profitul. calitatea devenind un factor eliminator. astfel încât consumatorii vor fi permanent puşi în situaţia de a alege produsul sau serviciul cu cel mai bun raport calitate/preţ. -raportul calitate-preţ. Drept urmare. Acest factor surprinde cel mai bine modul de achiziţie a unui produs sau serviciu de către majoritatea consumatorilor. ca factor de competitivitate reprezintă în acelaşi timp şi o funcţie obiectiv urmărită de către acesta. atunci raportul calitate-preţ va deveni un factor eliminator pentru agentul economic în cauză. Utilizarea acestor trei factori cantitativi ai competitivităţii determină permanent o echilibrare a pieţei. Chiar dacă maximizarea profitului reprezintă scopul oricărui agent economic. -raportul cost/profit. pentru a crea un produs sau serviciu mai avantajos şi deci mai competitiv. Dacă un produs sau un serviciu satisface o anumită nevoie a consumatorilor. agentul economic va fi eliminat de pe piaţă de un concurent care înregistrează acelaşi profit dar cu un raport cost/profit mai eficient. Diferenţa dintre preţul de vânzare şi costul de producţie devine profitul obţinut în urma activităţii desfăşurate de agentul economic. Pentru a fi eficienţi şi competitivi agenţii economici vor căuta să producă cu un cost cât mai mic produsele sau serviciile oferite consumatorilor. deoarece acesta nu reuşeşte să obţină profit decât prin creşterea preţului la un produs (serviciu) de aceeaşi calitate cu cel oferit de către concurenţii săi direcţi. Există 12 .Un alt punct de vedere referitor la rolul concurenţei în cadrul unei economii de piaţă este acela că agenţii economici vor fi determinaţi să descopere factorii de competitivitate care îi vor situa într-o poziţie avantajoasă pe piaţa de referinţă. Profitul. evidenţiind în acelaşi timp competitivitatea unei întreprinderi. Nu trebuie uitat că un agent economic cu o viziune de marketing va încerca să-şi orienteze toată strategia de marketing către piaţă. concurenţa prin preţ devine un factor eliminator. acesta va fi ales dacă preţul său este mai mic decât cel al concurenţilor. -costul produsului/serviciului. Clasificarea următoare cuprinde cei mai importanţi factori care pot contribui hotărâtor la competitivitatea unei întreprinderi: -preţul produsului/serviciului. Sau preţul de vânzare este acelaşi cu cel al concurenţilor. acest lucru nu-i va permite obţinerea competitivităţii dacă profitul se va realiza cu costuri mari. Dacă produsul sau serviciul oferit consumatorilor la acelaşi preţ este de o calitate mai bună decât cel al concurenţilor. Pe termen lung. dar calitatea produsului (serviciului) este inferioară. deoarece o reducere a preţului sau o îmbunătăţire a calităţii produselor/serviciilor oferite vor determina o reacţie din partea celorlalţi concurenţi. atunci va fi preferat de către consumatori. Dacă la o anumită calitate a unui anumit produs sau serviciu se va cere un preţ mai mare decât cel practicat pe piaţa respectivă.

dar şi viteza de reacţie a competitorilor în anumite situaţii. Dacă considerăm o egalitate între prosperitate şi competitivitate. cota relativă de piaţă). mai ales în cazul micilor întreprinzători. presupune ca aceasta să fie orientată către piaţă. Deoarece consumatorii se orientează către acele produse/servicii care le satisfac cel mai bine nevoile. Cu cât cota de piaţă deţinută de o întreprindere va fi mai mare. -managementul. mai ales atunci când pot fi calculaţi şi o serie de indicatori ai capacitătii pieţei (cota de piaţă. Cu cât acesta va realiza o producţie mai mare cu costuri mai reduse va interveni curba de experienţă care determină economiile de scară. -tehnologia utilizată.situaţii. timpul are în vedere viteza de oferire a unui produs/serviciu. Toţi aceşti factori ai competitivităţii unei întreprinderi trebuie cunoscuţi de către manageri. deţine o ridicată capacítate de inovare şi de integrare a progreselor tehnologice înregistrate într-un anumit domeniu de activitate. Privit ca funcţie a întreprinderii marketingul devine unul dintre cei mai semnificativi factori competitivi existenţi la momentul actual. cu atât se poate spune că aceasta ocupă o mare parte a pieţei. -marketingul. dar şi de concurenţi. ei le vor alege pe acelea care prezintă avantaje semnificative. ţinându-se cont de clienţi. -timpul. atât de necesară unei întreprinderi ce acţionează pe o piaţă concurenţială. Se constituie într-un factor competitiv decisiv atunci când este folosit cu precădere de către acei manageri care reuşesc să-şi armonizeze resursele disponibile şi obiectivele propuse cu cerinţele pieţei. -volumul vânzărilor realizate.. Deşi fiecare factor în parte ocupă un loc important 13 . obiectivele ce vizează eficienţa şi profitabilitatea nu vor fi atinse. atunci pe bună dreptate. adică exact lipsa competitivităţii sale o vor conduce la eliminarea de pe piaţă. Ca factor hotărâtor al obţinerii avantajului competitiv. Cu alte cuvinte întregul sistem managerial trebuie orientat către piaţă. -economia de scară. viziunea de marketing. Poate deveni un atu important al unui agent economic care utilizează o capacitate de producţie modernă. când o firmă poate activa pe o piaţă şi obţine un profit mic pe baza unor costuri de producţie foarte mici. dispunând de o mare varietate de surse de informare. La toate acestea se mai poate adăuga şi “rapiditatea” cu care consumatorii pot alege produsul/serviciul oferit. În timp însă. investiţii etc. astfel încât întreprinderea să reuşească să deţină o poziţie competitivă. deoarece fără o înţelegere corectă a rolului fiecăruia. lipsa posibilităţii de a aloca o parte din profit pentru dezvoltare. deci deţine o poziţie competitivă. Acest factor de competitivitate determină dimensiunea agentului economic pe piaţa respectivă. Acest factor calitativ contribuie semnificativ la competitivitatea unui agent economic.

oligopolul. În funcţie de tipul de concurenţă existent pe o anumită piaţă vor fi dezvoltate strategii adecvate. Din punct de vedere al marketingului sunt surprinse alte două forme importante:concurenţa directă şi cea indirectă. în concordanţă cu profilul competitorilor. Dacă iniţial concurenţa prin preţ a constituit o variantă strategică des utilizată de către agenţii economici. -raportul dintre cererea şi oferta de bunuri.Cei mai semnificativi dintre aceştia sunt: -numărul şi puterea economică a agenţilor economici participanţi la tranzacţiile din cadrul pieţei. diversificarea gamei sortimentale. îmbunătăţirea calităţii ofertei. în ultimii ani. Cea din urmă prezintă o serie de forme caracteristice: monopolul. aceştia dezvoltă noi acţiuni ce au în vedere diferenţierea produselor/serviciilor. 2. practica a demonstrat că specialiştii în marketing utilizează tot mai frecvent noi acţiuni strategice în vederea obţinerii unor avantaje competitive. precum şi faptul că fenomenul concurenţial cunoaşte noi valenţe datorită unui mediu de afaceri aflat în continuă schimbare. oligopsonul şi monopsonul. Concurenţa directă apare între întreprinderile ce oferă bunuri identice sau similare adresate aceleiaşi categorii de nevoi ale consumatorului (de exemplu: nevoia fiziologică de a 14 . Cunoaşterea tipologiei concurenţei este foarte utilă în situaţia în care specialistul în marketing trebuie să analizeze concurenţa şi să adopte strategii competitive de marketing.Această reorientare spre alţi factori de competitivitate demonstrează caracterul dinamic al competiţiei. s-au observat o serie de schimbări în modul de abordare a acestora. desfăşurarea unor activităţi promoţionale eficiente. -conjunctura politică internă şi internaţională. astăzi. -facilităţile sau restricţiile de intrare pe o piaţă. Tipuri de concurenţă existenta între producători (vânzători) Pornind de la formele tradiţionale existente în literatura clasică.în cadrul viziunii strategice a unei întreprinderi. -gradul de transparenţă a pieţei. Astfel. o primă clasificare ne indică două tipuri principale: concurenţa perfectă şi concurenţa imperfectă. concurenţa monopolistică. -gradul de diferenţiere a bunurilor care satisfac o anumită nevoie umană. orientarea spre client etc. În cadrul teoriei economice a concurenţei sunt evidenţiaţi o serie de factori care au determinat tipologia concurenţei. care să confere întreprinderii un avantaj concurenţial pe piaţa de referinţă. rapiditatea adaptării la nevoile consumatorilor.2.

De fapt. fie a unei motociclete.Din punct de vedere al dreptului comercial. Astfel. Ca exemplu. ele regăsindu-se în structura celor două tipuri enunţate mai sus. deoarece nu sunt respéctate reglementările din domeniul concurenţei. Concurenţa generică apare între întreprinderile care îşi dispută aceleaşi venituri ale consumatorilor. în limita venitului disponibil. Concurenţa indirectă se referă la întreprinderile care realizează produse diferite destinate să satisfacă aceeaşi nevoie sau nevoi diferite. aceasta fiind tot o formă a concurenţei directe privită din punct de vedere al producătorului (exemplu: toate firmele din industria produselor cosmetice). De exemplu.concurenţa neloială. deoarece se desfăşoară în cadru legal. Concurenţa la nivel de industrie apare între întreprinderile care oferă aceleaşi produse sau clasă de produse. concurenţa dintre producătorii de maşini automate de spălat. nevoia de deplasare prin intermediul unui mijloc de transport poate fi satisfăcută fie prin achiziţionarea unui autoturism. fie prin vizionarea unui film. În încercarea de a surprinde şi mai bine tipologia concurenţei existente pe piaţă. Concurenţa formală apare între întreprinderile care oferă produse destinate să satisfacă aceeaşi nevoie. la preţuri similare. concurenţa prezintă două forme: -concurenţa loială. aceleaşi categorii de consumatori. 15 . vor opta. Philip Kotler distinge existenţa a altor patru niveluri ale concurenţei bazate pe gradul de substituire al produsului. De exemplu. În cazul în care avem în vedere întreprinderi ce oferă produse diferite pentru satisfacerea unor nevoi diferite. deoarece consumatorii.bea se poate satisface prin consumarea unei băuturi carbogazoase pe bază de cofeină CocaCola sau Pepsi Cola). considerată licită. considerată ilicită. dacă privim din punct de vedere al pieţei. aceasta fiind de fapt. În acest caz cei doi prestatori de servicii intră în relaţii de concurenţă indirectă. având ca bază perfecţionarea propriei activităţi a agenţilor economici. o concurenţă indirectă (exemplu: o întreprindere ce oferă mobilier de birou şi un magazin de bijuterii). Bosch şi Whirpool. nevoia de petrecere a timpului liber poate fi satisfăcută fie prin vizionarea unui spectacol de teatru. fie pentru a achiziţiona o bibliotecă. o firmă de turism se află în concurenţă indirectă cu una ce oferă bunuri de folosinţă îndelungată. din dorinţa de a câştiga prin orice mijloc piaţa şi prejudiciind activitatea competitorilor. Concurenţa de marcă se referă la întreprinderile care oferă produse sau servicii similare. fie pentru a cumpăra o excursie. Aceasta reprezintă o formă a concurenţei indirecte. este vorba despre o concurenţă directă din punct de vedere al producătorului. atunci exemplul porneşte de la opţiunea cumpărătorilor în funcţie de venitul disponibil. .

Astfel concurenţa este pură atunci când sunt indeplinite simultan trei condiţii: -atomicitatea. ea luând naştere din dorinţa de a obţine profit şi a câştiga o poziţie avantajoasă pe o anumită piaţă. În viziunea renumitului economist Gilbert Abraham-Frois. Eficienţa producătorilor va fi determinată exclusiv prin mijloacele economiei de piaţă. îmbunătăţirea calităţii produselor. -omogenitatea produsului. care presupune folosirea unor metode şi practici necinstite. care presupune existenţa unui număr suficient de mare de agenţi economici (vânzători şi cumpărători) de dimensiuni neglijabile în raport cu piaţa şi nici unul dintre ei neputând influenţa semnificativ piaţa.Concurenţa loială reprezintă forma principală a competiţiei existente în cadrul unei economii de piaţă. Dar tot din aceeaşi dorinţă. fără scrupule. utilizarea publicităţii şi a promovării etc. identice fără deosebiri între ele. neexistând diferenţierea produselor şi nici publicitate.3. scăderea preţului de vânzare.Acest tip de comportament care generează o concurenţă neloială este sancţionat în ţara noastră de către Legea concurenţei nr. ramură sau industrie. Concurenţa perfectă Noţiunea de concurenţa perfectă şi pură a fost tratată pe larg în literatură de specialitate economică de numeroşi autori. trebuie făcut distincţie între ceea ce înseamnă “puritatea” concurenţei şi “perfecţiunea” concurenţei. Aceste mijloace şi metode sunt utilizate în funcţie de atitudinea agenţilor economici vis-á-vis de ceea ce înseamnă competiţie. -intrarea şi ieşirea liberă pe piaţă. atunci se poate spune că există un comportament concurenţial neloial. lansarea de noi produse. nu sunt suficiente în lupta concurenţială.21/1996. Concurenţa perfectă apare atunci când sunt îndeplinite simultan următoarele două condiţii: 16 . ceea ce presupune că pe piaţă există bunuri echivalente. care au explicat condiţiile necesare pentru existenţa acesteia. lege care se armonizează cu legile concurenţei comerciale existente la nivel european. atunci tentaţia de a folosi alte mijloace mai agresive precum denigrarea concurenţilor sau furtul de informaţii devine extrem de mare. care presupune să nu existe nici o barieră juridică sau instituţională care să limiteze intrarea noilor concurenţi într-un domeniu de activitate. în situaţii frecvente agenţii economici pot recurge la mijloace neoneste pentru atingerea obiectivelor propuse. Dacă aceasta este înţeleasă ca pe un mijloc de îmbogăţire rapidă. de maximizare a profitului. 2. în dauna altor competitori sau chiar al societăţii în ansamblul ei.. Dacă mijloacele precum: reducerea costurilor de producţie.

Preţul de echilibru. Ca urmare. oligopolul. această condiţie presupune ca factorii de producţie (munca şi capitalul) să fie “distribuiţi” acolo unde vor fi folosiţi cel mai bine. dar nu poate impune cantităţile ce vor fi cumpărate la acest preţ. Această cerere este obţinută prin agregarea cererilor individuale ale tuturor consumatorilor de pe piaţă. 2. poate surprinzător. se foloseşte doar termenul de concurenţa perfectă. situaţia reală existentă în cadrul oricărei economii de piaţă este aceea a unei concurenţe imperfecte. fiind varianta întâlnită în practică şi care. în limbajul curent. atunci se poate vorbi despre concurenţa impură sau imperfectă. Pe o piaţă cu concurenţă perfectă şi pură bunurile sunt produse la costurile cele mai mici. determinat de intersecţia curbelor cererii şi a ofertei vă fi impus tuturor agenţilor economici. Dacă în cazul concurenţei perfecte preţul este stabilit de piaţă. concurenţa este pură şi perfectă numai atunci când cele cinci condiţii sunt satisfăcute simultan. Monopolul se caracterizează prin existenţa unui singur producător al unui bun omogen care se confruntă cu o infinitate de cumpărători existenţi pe piaţă. ca şi în cazul pieţei cu concurenţă perfectă. cu o varietate de forme. aceştia urmând să acţioneze doar asupra cantităţilor oferite sau cerute în funcţie de acest preţ determinat de piaţă. deoarece în practică este aproape imposibil să fie reunite concomitent toate cele cinci condiţii enumerate mai sus. informaţiile fiind referitoare la calitatea şi natura produselor şi asupra preţului. fiind doar o ipoteză. Concurenţa imperfectă şi formele acesteia Concurenţa imperfectă reflectă cel mai bine realitatea economică. la rândul ei. monopsonul.4. Dacă una dintre aceste condiţii nu este îndeplinită. Totuşi. De aceea. situaţie ce nu se regăseşte în realitate. ele depinzând de cererea cumpărătorilor.mobilitatea perfectă a factorilor de producţie. . care presupune ca deciziile agenţilor economici să fie luate în condiţii de informare perfectă. concurenţa perfectă începe să se contureze ca model existent în lumea reală. monopolul. Întreprinderea care deţine monopolul fixează preţul pe piaţă. preţul acestor bunuri fiind egal cu costul marginal. monopolistul poate alege orice nivel al 17 . ceea ce poate crea numeroase confuzii atunci când se încearcă delimitarea acesteia de ceea ce înseamnă concurenţa pură.-transparenţa perfectă a pieţei. În multe situaţii. oligopsonul. Produsul realizat de o întreprindere ce deţine monopolul nu mai are un alt substitut pe aceea piaţă. Piaţa cu concurenţă pură şi perfectă are o existenţă doar teoretică. prezintă următoarele forme: concurenţa monopolistică.

Un monopol poate fi deţinut fie de o singură întreprindere. obţine un avantaj competitiv. ceea ce se va reflecta negativ în veniturile încasate. Toate acestea se constituie în efecte negative. Acest concept relevă posibilitatea ca o singură întreprindere să poată deservi o piaţă specifică cu costuri mai reduse decât s-ar putea realiza acest lucru de două sau mai multe întreprinderi. Dar odată cu apariţia unor produse similare sau substituibile ale concurenţilor. acestea împiedicând pătrunderea unor noi concurenţi. fie de mai multe. întreprinderea poate să-şi creeze avantaje asupra unor eventuali concurenţi. ca de altfel şi concurenţa perfectă. O întreprindere se poate constitui într-un monopol în următoarele situaţii semnalate în lucrările economice: când este singură pe piaţă şi deţine controlul întregii oferte. Comparativ cu concurenţa perfectă. Existenţa îndelungată a unui monopol pe o piaţă are ca efect lipsa preocupărilor pentru minimizarea costurilor şi promovarea inovaţiilor tehnologice. această poziţie de monopol va fi pierdută. dar cantităţile cerute de către consumatori pot fi afectate. se poate ajunge la deţinerea unui monopol temporar. Trebuie reţinut că monopolul pur. producţii mai mici şi profituri supranormale. ceea ce va determina un transfer de venituri dinspre consumatori înspre monopol. situaţie ce apare frecvent pe o piaţă oligopolistă. În practică poate exista situaţia de monopol natural. afectând grav mediul competiţional existent. ceea ce face posibilă exploatarea eficientă a economiilor de scară de către o singură întreprindere. existenţa unor licenţe exclusive din partea unor agenţi guvernamentali.preţului. monopoluri 18 . risipă de resurse etc. existenţa unor brevete şi licenţe.costul mediu minim este obţinut pentru un output suficient de mare pentru a satisface toată cererea de pe o piaţă. monopolul conduce la preţuri mai mari. Principalele bariere la intrare pot fi: economiile de scară. în general. materiile prime. atunci când întreprinderea îşi dezvoltă activitatea de inovare şi astfel. astfel încât să nu mai aibă nici un fel de restricţii legate de creşterea preţurilor. Odată ce şi-a consolidat poziţia pe piaţă. De regulă. localizarea nefavorabilă etc. cu implicaţie pe termen lung. costurile de producţie mai scăzute. accentuarea relaţiilor comerciale internaţionale etc. Monopolurile naturale sunt caracterizate. nu există în realitate. fiind justificată intervenţia directă a statului. reglementarea preţurilor practicate de un monopol natural devine o necesitate. De aceea. Monopolul natural apare datorită proprietăţilor tehnologice specifice unui anumit domeniu de activitate. de costuri medii şi marginale puternic descrescătoare pe termen lung. care acţionează ca un tot unitar. În unele situaţii. Existenţa monopolurilor este legată de existenţa unor bariere de intrare pe o piaţă. Pentru a preveni aceste aspecte nefavorabile se recurge la o serie de măsuri ca: eliminarea reglementărilor vamale protecţioniste.

producatorul trebuie sa recurga la majorarea pretului numai in situatiea in care acesta nu ii afecteaza volumul vanzarilor.si. Datorita unicitatii producatorului. transporturile.Ea corespunde nivelului de pret care asigura maximizarea profitului. ceea ce il va determina pe monopolist sa renunte la sporul de pret aplicat. cum ar fi: energia electricã. Pretul de monopol este o categorie de preturi fixate.Acest pret se formeaza in functie de raportul dintre cererea totala si oferta firmei monopoliste. trebuie sa aiba in vedere limita minima a acestuia.Cu alte cuvinte. piata de monopol fiind puternic reglementata. Discriminarea perfecta este cazul in care pretul este ajustat la cat este dispus clientul sa plateasca si se poate intalni in cazul cumpararii unor cantitati foarte reduse de bunuri si in 19 . dar daca majorarea depaseste limita acceptata de piata.tutunul sau jocurile de noroc. ca energie nucleara. respectiv de cerere. monopolistul care accepta practicarea unui nivel mai scazut. armamentul. la nivelul impus de cantitatea determinata de egalitatea dintre venitul marginal si costul marginal adica la care agentul economic inregistreaza profit maxim. comunicaţiile etc. pentru ca veniturile sa nu se micsoreze la randul lor. firmele monopoliste pot vinde aceleasi produse la preturi diferite:pe piete diferite.Aceasta practica monopolista este o politica de pret discriminatoare. pretul are tendinta de crestere. este vorba de productie de bunuri considerate importante pentru securitatea nationala sau a caror productie trebuie sa ramana sub control public strict.Aceasta masura inlesneste supravegherea si controlul acestei intreprinderi. statul poate conferiunei intrprinderi publice monopolul legal. in cazuri exceptionale. Deasemenea. Urmarind realizarea unor incasari cat mai mari si profituri ridicate. pe piata de monopol. discriminarea de gradul doi si discriminarea de gradul trei. Statul poate sa acorde monopol legal unei intreprinderi publice sau private care se afla deja in pozitie de monopol natural. la nivelul impus de cantitatea determinata de egalitatea dintre venitul marginal si costul marginal adica la care agentul economic inregistreaza profit maxim. se cunosc trei tipuri de discriminare prin pret:discriminarea de gradul intai sau perfecta. la grupuri diferite de de cumparatori sau pentru cantitati diferite. Pe de alta parte. gazele naturale.Desigur. vanzarile incep sa scada.Pretul de monopol se formeaza in functie de raportul dintre cererea totala si oferta firmei monopoliste.Astfel.In general. pretul nu poate depasi limita maxima impusa prin reglementarile legale in vigoare.naturale se regăsesc în sectoare cheie ale infrastructurii economice. de obicei el este mai ridicat decat cel care rezulta din jocul liber al fortelor concurentiale. daca piata nu suporta pretul practicat.

de gusturile. ca de exemplu. In concluzie. 2. considerându-se că reuşeşte să combine atributele monopolului. ceea ce da nastere unei virtuale concurente a produselor substituibile. diferita pe pietele respective.cazul prestarii unor servicii. deoarece: 1. 4. Piaţa cu concurenţă monopolistică se caracterizează prin diferenţierea produselor şi existenţa unui număr mare de vânzători de dimensiuni relativ reduse. etc. Dar un argument important în favoarea acestui tip de concurenţă îl constituie diversificarea produselor şi intrarea şi ieşirea liberă de pe piaţă. o caracteristică esenţială este şi intrarea şi ieşirea liberă pe/de pe piaţă. fără 20 pentru fiecare consumator in scopul de a-si maximiza profitul. puterea de piaţă. veniturile.O astfel de discriminare este posibila numai atunci cand consumatorii nu pot avea . diferenţierea produselor permite întreprinderilor să-şi stabilească preţurile peste cele ale concurenţilor.Acest tip de discriminare este un caz limita in care firma monopolista stabileste un pret legatura intre ei.Dominarea pietei de catre monopolul se loveste de reactiile consumatorilor si uneori. datorita schimburilor economice internationale. Discriminarea se poate realiza si intre cumparatorii autohtoni si cei straini. monopulul isi exercita numai in aparenta dominatia absoluta asupra pietei. etc.Exista inlocuitori pentru orice bun economic. dar nu o poate schimba fundamental pentru ca parametrii ei sunt determinati in ultima instanta. cu atributele concurenţei perfecte şi anume. Concurenţa monopolistică este una dintre cele mai răspândite forme ale concurenţei imperfecte. stabilind preturi mai mari pe piata interna si preturi mai reduse pe piata externa pentru ca firma sa fie competitiva la export. de cheltuielile de transport si de elesticitatea cererii repective.Dictatul pietei (exercitat prin stabilirea pretului de vanzare) modifica deseori dimensiunile cererii bunului creat de firma respectiva in sens contrar celor asteptate.monopolul putand sa influenteze cererea prin reclama. etc. asteptarile consumatorilor. inexistenţa supraprofiturilor. De asemenea. de reglementarile eleborate de stat in vederea protejarii consumatorilor. precum şi faptul că fiecare întreprindere prezentă pe piaţă se confruntă cu o curbă a cererii descrescătoare în raport cu preţul. Discriminarea de gradul doi se realizeaza atunci cand o firma monopolista stabileste preturi diferite pentru cantitati diferite de bunuri.Pozitia de monopol a unei anumite firme este pusa sub semnul intrebarii chiar si in tarile slab dezvoltate. 3. Discriminarea se realizeaza prin fixarea unor preturi diferite pentru vanzarea aceluiasi produs pe piete diferite sau in localitati diferite tinand seama de distanta. Totusi.

diferenţierea se poate face prin calitate. în timp ce oligopolul diferenţiat poate fi caracterizat prin existenţa câtorva întreprinderi care oferă produse parţial diferenţiate (ex. iar profitul inregistrat este maxim. între ele putându-se stabili înţelegeri în privinţa fixării preţurilor. pe piata monopolistica.: autoturisme). prin diversificare sortimentală sau prin serviciile oferite.Rezulta ca pretul pe piata monopolistica se supune unor tendinte contradictorii:pe de o parte. si in ultima instanta. firma monopolistica isi realizeaza echilibrul la acel volum de productie pentru care pretul pietei sau venitul marginal egalizeaza costul total mediu pe perioada lunga. pe termen lung. conditiile de productie specifice fiecaruia generand niveluri de pret maximizatoare de profit diferite. pe termen scurt.In acest fel. Alegerea pretului pe piata monopolistica este ingreunata de existenta produselor substituente. Acest lucru nu mai apare în situaţia 21 . sa majoreze pretul. de regulă.Ea isi realizeaza echilibrul la acel nivel al pretului si productiei. Pe piata monopolistica.respectiv la nivelul productiei pentru care venitul marginal coincide cu costul marginal. agentul economic cauta sa practice un pret ceva mai scazut. firma se comporta ca un monopol. cumparatorii se vor confrunta cu preturi diferentiate datorita costurilor diferite suportate de producatori.In acest context.Prin urmare. cat si supraprofit. acesta având un caracter rigid şi formându-se prin înţelegerea dintre producători. În situaţia în care pe piaţă există câteva întreprinderi care produc aceeaşi marfa întâlnim situaţia de oligopol pur. În acest caz.Astfel. in functie de raportul dintre cerearea pentru produsele sale si oferta firmei.Pe tremen lung. decizia de pret este adoptata la nivel individual in baza obiectivului de maximizare a profitului. obtine profit normal. nivelul sau are tendinta de crestere ca expresie a suportarii unor cheltuieli promotionale sporite. În cazul oligopolului pur întreprinderile concurează. iar. deoarece aceştia percep avantajul competitiv oferit şi sunt dispuşi să plătească un preţ mai mare. in conditii de concurenta monopolistica pretul se formeaza la nivelul fiecarui agent economic in parte. Oligopolul se caracterizează prin existenţa unui număr mic de întreprinderi ce produc bunuri similare sau diferenţiate. firma monopolistica nu obtine supraprofit. pentru care costul marginal este egal cu venitul marginal. ceea ce face ca fiecare producator sa intensifice activitatea promotionala.a-şi pierde astfel consumatorii. Ca urmare. pe de alta parte. Piaţa oligopolistă poate fi caracterizată prin interdependenţa acţiunilor întreprinderilor existente şi prin incertitudinea reacţiilor întreprinderilor concurente. pretul tinde sa se diminueze ca efect al preocuparii firmelor pentru impulsionarea vanzarilor.Cu toate acestea pentru ca bunurile proprii sa fie cerute pe piata in conditiile gradului ridicat de substituibilitate a marfurilor. prin preţ.

Toate aceste forme ale concurenţei prezentate. Poate cel mai sugestiv este exemplul în care Sony a lansat pe piaţă o nouă cameră digitală Mavica. toate formele concurenţei imperfecte reprezintă “un tărâm” favorabil pentru aplicarea conceptelor. globalizarea concurenţei a devenit semnificativă datorită interdependenţelor existente între pieţe diferite şi a concurenţilor globali ce-şi 22 . precum şi cazurile specifice dezvoltate sunt tratate pe larg în literatura de specialitate economică.oligopolului diferenţiat. duopolul cu doi lideri (ipoteza lui Bowley). Marketingul devine astfel un factor competitiv de maximă importanţă. participarea unui număr din ce în ce mai mare de competitori. deoarece până acum aceasta realiza doar instalaţii stereo şi nu aparate foto sau de filmat. firma porneste de la preturile practicate de firmele rivale si de la premisa ca ele nu se vor modifica. urmand ca volumul productiei sa fie determinat de piata.Ea isi stabileste propria cantitate de produse la acel nivel care ii maximizeaza profitul urmand ca pretul sa fie determinat de piata.Strategia calitatii. Competiţia va declanşa sau mai corect ar trebui să declanşeze dorinţa fiecărui agent economic de a se autodepăşi. cum ar fi: duopolul simetric (ipoteza lui Cournot). care se referă la existenţa a două întreprinderi pe piaţa unui bun omogen. metodelor şi instrumentelor specifice marketingului. când întreprinderile se concurează prin performanţele oferite consumatorilor. această competiţie este din ce în ce mai acerbă şi permite. duopolul asimetric cu un singur lider (ipoteza lui Stackelberg). echilibrul poate fi realizat prin 2 tipuri de strategii. de a căuta noi oportunităţi pentru atingerea obiectivelor sale. deoarece acolo unde există competiţie devine necesară abordarea acesteia şi prin prisma marketingului. In cazul duopolului asimetric. constituind elemente importante de studiu pentru economişti. Privite dintr-un anumit punct de vedere. adică exact pe acele caracteristici ale produsului care creează avantajul competitiv. ea isi stabileste pretul care ii maximizeaza profitul. deoarece supravieţuirea într-o economie de piaţă liberă presupune să fii competitiv. 1. prin eliminarea barierelor de intrare într-un anumit domeniu de activitate. iar cealaltă adoptă o atitudine de satelit. Dar într-o perioadă în care globalizarea este un fenomen de necontestat. situaţie care poate conduce la constituirea unui monopol. ceea ce constituie o noutate chiar şi pentru companie. Teoria oligopolului a evidenţiat şi existenţa unor cazuri specifice. 2. chiar şi din domenii diferite.Ca urmare.Strategia cantitatii se defineste prin aceea ca fiecare firma porneste de la volumul productiei celorlalti si de la ipoteza ca aceasta nu se modifica. În zilele noastre. în care o întreprindere este lider. nici una dintre ele neavând o atitudine de dominaţie asupra celeilalte.

poate face poze. apoi editate pe computer şi în final pot fi tipărite. Noul produs oferit consumatorilor. În aşa fel încât poate cel mai temut efect al globalizării concurenţei este acela că nu se mai poate ştii cu exactitate de unde poate apărea un nou competitor. 23 . unica şansă de participare la circuitul economic mondial. singurul mijloc de satisfacere mai bună a nevoilor consumatorilor. şi de ce să nu recunoaştem. Sony îşi poate propune ca obiective strategice să concureze direct pe Kodak. aceasta reprezintă singura cale spre progresul societăţii.desfăşoară activitatea la nivel mondial. Chiar dacă competiţia poate părea ca un factor eliminator pentru un agent economic ce-şi desfăşoară activitatea pe o anumită piaţă. camera digitală Mavica. acestea pot fi stocate pe dischetă.