Sunteți pe pagina 1din 2

Baltagul roman realist mitic, interbelic Mihail Sadoveanu

Eclectism, eterogenitate, diversitate tematica si de optiune estetica acestea sunt notele definitorii ale scriiturii romanesti din anii interbelici. In aceasta perioada coexista realismul, in diverse nuante (realismul dur, obiectiv al lui Rebreanu, realismul mitic sadovenian si realismul balzacian al lui Calinescu), cu modernismul din operele lui Camil Petrescu, Hortenisa Papadat-Bengescu si Mircea Eliade scriitori care investigheaza abisul constiintei folosind procedee ale prozei europene moderne (fluxul constiintei, memoria afectiva). Prin Baltagul, publicat in 1930, Sadoveanu realizeaza un roman obiectiv complex, cu caracter mitic, simbolic si baladesc, ce ilustreaza marile probleme existentiale din viata unei colectivitati aflate la limita dintre arhaic si modern: eterna reintoarcere a omului la Fiinta Universala si atotputernicia destinului. Inspirat din mitul existential romanesc, ori din mitul egiptean al lui Isis si Osiris (Al. Paleologu), Baltagul ilustreaza perfect formula traditionala a romanului realist de observatie sociala si de problematica morala, aceasta fiind grefata insa pe un scenariu politist. Sadoveanu scrie, in numai 17 zile, un roman al transhumantei (in care zugraveste o civilizatie pastorala arhaica), un roman filosofic (reveland o conceptie despre lume si om bazata pe credinte si randuieli ancestrale), roman initiatic (al tirurilor de trecere oficiate de Vitoria si de Gheorghita), roman de dragoste, de familie si chiar roman cu intriga politista. Tema vietii si a mortii si cea a cautarii adevarului se intemeiaza epic pe motivul ordonator al calatoriei explorative si initiatice, avand ca scop cunoasterea, initierea, restabilirea justitiei si a pierdutului echilibru cosmic. Titlul valorifica simbolul dualitatii: baltagul (topor cu doua taisuri) e in acelasi timp si unealta, si arma, figurand simbolic viata si moartea. Un prim argument pentru incadrarea romanului Baltagul in paradigma traditionala este constructia epica specifica romanului traditional (naratiune heterodiegetica la persoana a III-a, narator omniscient, focalizare zero, viziune din spate, compozitie inchisa). Romanul dezvoltat pe cele doua coordonate fundamentale, cel realist si cel mitic, utlilizeaza principiile compozitionale si tehnicile narative clasice: cronologie, tehnica inlantuirii, cu insertia de episoade retrospective. Pe de alta parte, arhitectura compozitionala este caracterizata prin echilibru perfect, prin epic, logic, continuitate (N. Manolescu) si prin planuri clar delimitate, dinamizate de conflicte puternice. Viziunea artistica este structurata pe trei planuri: planul epic (dinamizat de un conflict exterior de interese), planul monografic al existentei comunitatii (dezvolta un conflict de natura morala prin incalcarea normelor etice si morale) si planul mitic si simbolic (dezechilibrul in plan metafizic este provocat de un conflict ontologic determinat de moartea violenta a unui om). Un alt argument care confirma modelul romanului traditional este faptul ca Baltagul isi focalizeaza interesul asupra actiunii, a fabulei. Actiunea romanului este lineara, cu episoade narative bine marcate. Subiectul insumeaza intamplari si situatii semnificative din existenta eroilor, in succesiunea celor cinci momente. Incipitul de tip clasic rezuma o legenda cosmologica, avand functii multiple. Ea integreaza cosmic existenta muntenilor si introduce personajul absent al cartii. In expozitiunea dezvoltata, se surprinde existenta satului de munte, Magura Tarcaului si a familiei Lipan. Nechifor Lipan plecase la targul de la Dorna sa vanda si sa cumpere oi. Intarzierea acestuia o nelinisteste pe Vitoria, sotia lui. Semnele rele si visul prevestitor ii sporesc femeii teama. Hotararea Vitoriei de a pleca cu fiul sau, Gheorghita, in cautarea lui Nechifor constituie intriga. Desfasurarea actiunii nareaza pregatirile pentru drum, care incep cu o calatorie la Piatra (anuntarea autoritatilor despre disparitia lui Nechifor) si la manastirea Bistrita (Vitoria se inchina icoanei Sfintei Ana). Pregatirile practic gospodaresti sunt dublate de pregatiri spirituale (Vitoria se purifica prin post si rugaciuni). Calatoria explorativa si initiatica incepe sub zodia primaverii si urmeaza un traseu labirintic: de la Bicaz la Calugareni si la Farcasa, Borca, Cruci, Vatra Dornei, pentru ca in final osemintele lui Nechifor sa fie gasite intre Sabasa si Suha. In vreme ce Gheorghita privegheaza osemintele parintelui ucis, Vitoria anunta autoritatile si pregateste inmormantarea. Punctul culminant e de un intens dramatism: la praznicul funerar, Vitoria reconstituie imprejurarile mortii lui Lipan. Deznodamantul fixeaza situatia finala: pedepsirea vinovatilor, care isi marturisesc vina (Calistrat Bogza moare rapus de baltag si de cainele lui Nechifor, iar Cutui este arestat). Ca orice roman traditional, Baltagul este orientat si spre o lume obiectiva surprinsa in existenta ei sociala istorica. Asadar, actiunea si eroii se desfasoara intr-un spatiu real si timp obiectiv. Spatiul real este dublat de cel simbolic (spatiul labirint,

itinerariul simbolic al soarelui, spatiul interior al visului) si timpul obiectiv este dublat de timpul mitic (impus prin legenda) si de durata interioara (timpul subiectiv al rememorarii). Ancorarea romanului in mitic este demonstrata prin relevarea unor traditii pastorale, a modului de intelegere a lumii, a comuniunii om-natura, prin mitul marii treceri, dar si prin paralelismul cu mitul lui Isis si Osiris. Mitul total al lui Isis si Osiris reuneste ideea de moarte si de regenerare, de ocultare si manifestare, de sacrificiu, de fecunditate, armonie, criza (Al. Paleologu). Asemenea lui Isis (zeita naturii fecunde si a maternitatii) care pleaca in cautarea lui Osiris, al carui trup dezmembrat fusese azvarlit in apele Nilului, Vitoria merge sa ii gaseasca ramasitele risipite intr-o rapa ale lui Nechifor. Prima aluzie la mitul osirian este in capitolul XI cand Vitoria spune ca trebuie sa aflu daca Lipan s-a inaltat la soare ori a curs in apa (Osiris simbol al soarelui). Atat Isis cat si Vitoria nu pleaca neinsotite: Isis pleaca cu fiul ei Horus si cainele Anubis, iar Vitoria, insotita de Gheorghita si Lupu. Supramarcand functia de psihopomp a cainelui stapane, stapane/mai chiama si un caine, chipul cainilor este asociat simbolic cu functia de pazitor al sufletului dupa moarte. In romanul Baltagul, coborarea in infern este oglindita prin coborarea lui Gheorghita in rapa veghere nocturna si solitara intr-o vagauna pustie: tipica proba initiatica. Personajul literar, fiinta de hartie (Roland Barthes) care traieste doar in lumea fictiunii, este o instanta definitorie a comunicarii narative. Personajele ilustreaza polarizarea in functie de dominanta etica (bine/rau), ilustrand astfel o tipologie general-umana. Totusi, trecand de sfera strict sociala si economica, Vitoria si Nechifor Lipan nu sunt doar tarani, caci reprezinta niste personaje tari, triumfatoare, stapane pe destinul lor. Proagonista romanului este Vitoria Lipan, personaj reprezentativ pentru comunitatea locuitorilor de sub brad. Caracterul arhetipal al eroinei este subliniat prin portretul fizic esentializat. Femeie cu ochi caprui cu gene lungi, dar de o frumusete neobisnuita in privire, Vitoria este de o frumusete austera, spiritualizata. Portretul moral se alcatuieste prin insumarea mai multor ipostaze. Vitoria este o fire energica, hotarata, darza, cu simt practic si prevedere, dar si abilitate si feminitate. Apartinand lumii arhaice, patriarhale, Vitoria transmite copiilor respectul fata de traditie si este refractara la noutatile civilizatiei. In ipostaza de sotie, Vitoria este un model de iubire, de devotament, de statornicie si sensibilitate. In ipostaza de mama, ea este un mentor si un model care ajuta in calatoria initiatica a fiului. Ca femeie care se confrunta cu o lume necunoscuta, Vitoria da dovada de abilitati surprinzatoare (inteligenta nativa, intuitie, adaptabilitate). Actiunile si comportamentul ei (caracterizare indirecta) releva si tenacitatea, diplomatia, abilitatea care contribuie la aflarea adevarului. Alte modalitati de caracterizare sunt notarea gestului semnificativ, observarea relatiilor cu ceilalti , numele, precum si limbajul (simulat naiv, ironic, aforistic sau aluziv). Eroul absent al romanului, Nechifor Lipan, este un oier priceput si harnic, darnic, dar aprig la manie. Portretul sau este construit prin insumarea episoadelor retrospective si a imaginilor fixate in amintirea altor personaje (element de modernitate in romanul romanesc interbelic). In tandem cu Vitoria, Nechifor (Nike-phoros = purtator de victorie) face parte din personajele triumfatoare. Personaj secundar, Gheorghita este fiul de saptesprezece ani al Vitoriei si al lui Nechifor. Acesta apare initial in ipostaza de neofit, sfios, nesigur, iar in final in ipostaza de erou justitiar, plin de curaj si barbatie. Pentru el, cautarea tatalui va avea rol initiatic, reprezentand drumul maturizarii. Infatisarea vietii oierilor, personaj colectiv, cu traditiile, obiceiurile si principalele lor trasaturi muncitori, veseli, iubitori sugereaza caracterul monografic al romanului. Acestia se organizeaza dupa ritmurile transhumantei, dupa calendarul cel vechi de la inceputul lumii. Imaginea acestor personaje memorabile se construieste trepte, intr-un discurs heterodiegetic, intr-un stil elaborat, calofil, specific prozei traditionale. In concluzie, romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu apartine realismului mitic, in care personajele ilustreaza miturile luptei, vigorii si cuceririi. (N. Manolescu)