Sunteți pe pagina 1din 19

Rationamentul reprezinta o structura informationala desfasurata si ierarhizata, in care gandirea porneste de la anumite date si ajunge la obtinerea altora noi,

sub forma unor concluzii. In acest caz, concluzia este propozitia la care vrem sa ajungem, iar restul propozitiilor sunt premisele acestei concluzii. Rationamentul este specific gandirii propozitionale, in care secventele de idei sunt organizate.

Conform logicienilor, cele mai puternice argumente sunt cele care au validitate deductiva; cu alte cuvinte, este imposibil sa ajungi la o concluzie falsa daca pornesti de la premise adevarate . (Ex: 1. Daca ploua, voi lua umbrela. 2. Ploua. 3. Deci, voi lua umbrela.) Rationamentul deductiv este asadar o forma de rationament in care concluzia este adevarata daca premisele sunt adevarate. Se porneste de la judecati universale pentru a se ajunge la o concluzie individuala. (Ex. 1. Toti oamenii sunt muritori. 2. Socrate este om. 3. Asadar, Socrate este muritor.)

Acest lucru se realizeaza intr-un mod similar logicii intuitive, adica se folosesc principii logice pentru a demonstra ca o anumita concluzie decurge din premise. (Ex.: P1:Daca p atunci q , P2: p, se poate deduce propozitia q.). Adultii stapanesc acest principiu (probabil inconstient) si il folosesc pentru a decide daca argumentul anterior este valabil. Adultii identifica prima premisa (Daca ploua, voi lua umbrela) ca fiind parte a rationamentului (Daca p atunci q), cea de-a doua premisa (Ploua) ca fiind p din inferenta si apoi deduce partea q a rationamentului (Voi lua umbrela). In cazul urmatorului argument se aplica de doua ori rationamentul prezentat anterior: (1.Daca ploua, voi lua umbrela. 2. Daca imi iau umbrela o voi pierde. 3.Ploua. 4. Deci voi pierde umbrela ),propozitia intermediara fiind : Voi lua umbrela. =>numarul de inferente necesare pentru un anume argument este un bun indicator al dificultatii argumentului: cu cat inferentele necesare sunt mai numeroase, cu atat este mai mare posibilitatea aparitiei unei erori precum si timpul necesar necesar luarii unei decizii corecte.

Evaluarea unui argument deductiv depinde insa si de continutul propozitiei, nu numai de regulile logice. Experiment 1: Subiectilor li se prezinta patru carti de joc. Fiecare carte are o litera pe o fata si o cifra pe cealalta fata, iar subiectii trebuie sa decida care carti trebuie intoarse pentru a determina daca este adevarata urmatoarea propozitie: Daca o carte are o vocala pe una dintre fete, atunci are un numar par pe cealalta fata .Desi majoritatea subiectilor au ales corect cartea E, mai mult de 10 % dintre ei au ales si cartea 7, alegere care este de asemenea corecta. (Verificarea literei de pe cealalta fata a cartii 7 poate duce la confirmarea sau infirmarea propozitiei initiale).

Experiment 2: Subiectului i se cerea sa evalueze propozitia: Daca o persoana consuma bere are varsta de peste 19 ani. Fiecare carte are pe una din fete varsta si pe cealalta numele unui produs pe care il consuma. Desi aceasta versiune este similara din punct de vedere logic versiunii anterioare (Bere corespunde lui E, iar 16 lui 7), procentajul subiectilor care au facut o alegere corecta ( adica au intors Bere si 16) a fost mult mai mare. Este deci evidenta influenta continutului unei propozitii asupra rationamentului.

nu in cazul tuturor probemelor deductive se foloseste regula logica, ci ,mai degraba, se foloseste o regula mai putin abstracta dar mai relevanta pentru situatiile vietii de zi cu zi, numite reguli pragmatice. Principiul permisiunii: daca trebuie realizata o anumita actiune adesea trebuie sa fie indeplinite anumite preconditii. Odata activat, principiul va determina subiectul sa verifice eventualele exceptii ale conditiei initiale (varsta mai mica de 19 ani), adica sa intoarca 16. In problema cifralitera, nu a fost activat principiul permisiunii, deci nu a existat nici un motiv ca subiectii sa intoarca 7. Se poate afirma ca activarea unui principiu pragmatic este determinata de continutul unei probleme si ca acest continut afecteaza deci corectitudinea rationamentului.

Metode euristice: strategii care cuprind proceduri prescurtate, relativ usor de aplicat si care adesea (dar nu intotdeauna) duc la raspunsul corect. Subiectii pot rezolva problema cu berea prin mobilizarea memoriei de lunga durata si identificarea la acest nivel a unui indicator relevant referitor la consumul bauturilor alcoolice, adica a faptului ca este necesara verificarea incalcarii legii doar in cazul minorilor, si aplicarea acestui indicator la problema actuala. O alta modalitate de rezolvare este aceea a elaborarii unei reprezentari concrete a situatiei, adica a unui model mental; subiectii pot, spre exemplu, sa-si imagineze doi oameni (fiecare cu cate un numar atasat si cu cate un pahar de alcool in mana) si sa analizeze acest model mental pentru a vedea ce se intampla dca acel care are atasata cifra 16 tine in mana un pahar de alcool

Specialistii in logica au constatat ca rationamentul inductiv poate sa fie bun chiar si in conditiile in care nu are validitate deductiva (este improbabil ca o concluzie sa fie falsa daca porneste de la premise adevarate). Rationamentul inductiv porneste astfel de judecati particulare pentru a formula o concluzie generala. 1.Mitch a absolvit colegiul de contabilitate. 2. Mitch lucreaza acum la o firma de contabilitate. 3. Deci Mitch este contabil. Acest rationament nu este valid deductiv (este posibil ca Mitch sa se fi saturat de contabilitate si sa-si fi luat o slujba de paznic de noapte la aceeasi firma).

Puterea caracterului inductiv este deci o problema de probabilitate si nu de certitudine; logica rationamentului inductiv se bazeaza pe teoria probabilitatilor. Inductia prin simpla enumerare: probabilitatea apartenentei la o clasa este cu atat mai mare cu cat clasa respectiva are mai multi membri . Argumentul conform caruia Mitch este contabil, poate fi mai solid daca se mai adauga premisa ca Mitch merge la un club ai carui membri sunt in proportie de 90% contabili. Legea conjunctiei: probabilitatea unei propozitii nu poate fi mai mica decat probabilitatea acelei propozitii care se afla in raport de conjuctie cu o alta. Probabilitatea ca Mitch este contabil nu poate fi mai mica decat probabilitatea ca Mitch este contabil si castiga peste 40000 lire pe an. Cele doua legi vor fi respectate in situatia in care sunt explicite. In torentul rationamentelor vietii de zi cu zi, aceste legi sunt adesea incalcate.

Tversky si Kahneman au demonstrat ca in cadrul rationamentelor inductive se incalca adesea reguli elementare ale teoriei probabilitatilor. Intr-unul din aceste experimente, unui grup de subiecti li s-a spus ca un grup de psihologi au intervievat un grup de 100 de persoane, format din 30 de ingineri si 70 de avocati, si au alcatuit in scris profilurile de personalitate ale acestora. Dupa aceea li s-au dat subiectilor 5 asemenea profiluri de personalitate, cerandu-li-se sa spuna daca persoana descrisa este inginer. Unele descrieri corespundeau prototipului de inginer (de exemplu Jack nu este deloc interesat de politica si isi petrece timpul liber facand tamplarie); o alta descriere era neutra (de exemplu: Dick este un om capabil si va reusi cu siguranta).

Subiectii au considerat ca fiind ingineri persoanele din descrierea prototipica si nu din cea neutra. Unui alt grup de subiecti, care au primit instructiuni identice, li s-au prezentat aceleasi cinci descrieri, dar li s-a spus ca esantionul cercetarii era format din 70 de ingineri si 30 de avocati -simpla enumerare a inginerilor avea deci diferente semnificative de la un grup la altul,diferenta care nu a avut nici un efect: subiectii din al doilea grup experimental au relatat aproximativ acelasi numar ca si cei din primul grup. Subiectii din ambele grupuri experimentale au evaluat descrierile neutre ca avand sanse de 50 la 50 sa fie ale unui inginer, cand de fapt, rational ar fi fost ca descrierile neutre sa fie mai degraba specifice profesiei cu proportie mai mare. Subiectii au ignorat complet informatiile desprinse din inductia prin simpla enumerare.

Incalcari ale regulii conjuctiei : intr-un studiu: subiectilor li sa prezentat urmatoarea descriere: Linda are 31 de ani, este necasatorita, foarte sincera si inteligenta. Este specialista in filozofie si foarte preocupata de problematica discriminarii. . Subiectii trebuiau sa evalueze probabilitatea urmatoarelor propozitii: 1.Linda este combativa. 2. Linda este combativa si o membra a miscarii feministe. P2 este conjuctia P1 si a propozitiei Linda este o membra a miscarii feministe. Majoritatea subiectilor au considerat ca mai probabila P2 fata de P1. Trebuie sa fie subliniat faptul ca orice combatanta feminista este o femeie combativa, dar exista si femei combative care nu sunt feministe, iar Linda ar putea fi una dintre ele.

Subiectii acestui studiu au folosit ca baza pentru rationamentele lor faptul ca Linda este mai degraba o feminista combativa si nu o femeie combativa. Subiectii au estimat de fapt analogia Lindei cu prototipul conceptelor combativitate si combativitate feminista=>din cauza facilitatilor de calcul oferite de legaturile existente intre analogie si probabilitate, s-a folosit rationamentul prin analogie ca strategie euristica. In studiul ingineri/avocati, este posibil ca subiectii sa fi luat in considerare numai similaritatea descrierilor cu propriul prototip de inginer si avocat. Chiar daca s-a prezentat o descriere care poate la fel de bine sa fie a unui inginer sau a unui avocat, subiectii au considerat ca ambele situatii erau in mod egal probabile..

Rationamentul prin analogie mai are loc si in situatia in care stim ca anumiti membri ai unei categorii au o anumita caracteristica si trebuie sa decidem daca si ceilalti membri au respectiva caracteristica. Intr-un studiu, subiectilor li se cerea sa spunca care dintre urmatoarele doua rationamente este mai puternic: (Toate randunicile au corpul sesamoid.Deci toate vrabiile au corpul sesamoid.) SI (Toate randunicile au corpul sesamoid. Deci toti strutii au corpul sesamoid.) Subiectii au considerat R1 ca fiind mai puternic fata de R2, probabil din cauza faptului ca randunica are mai multe similaritati cu vrabia decat cu strutul.

Experiment2: R1: (Toate randunicile au corpul sesamoid.Deci toate pasarile au corpul sesamoid. Si R2: (Toate randunicile au corpul sesamoid. Deci toti strutii au corpul sesamoid.) Subiectii considera ca R1 este mai puternic, probabil din cauza similaritatii mai mari dintre randunica si prototipul pasarii comparativ cu cea dintre randunica si strut. Acest rationament este insa eronat: bazandu-ne pe aceeasi dovada (randunicile au corpul sesamoid), nu este mai probabil ca toate pasarile sa aiba anumite proprietati, iar strutii nu, acestia din urma fiind de fapt pasari. Iaca ca intuitia bazata pe analogie ne-a dus din nou pe un drum gresit.

Cauzalitatea euristica: oamenii estimeaza probabilitatea unei situatii pe baza legaturilor cauzale existente intre evenimente si respectiva situatie. In exemplul urmator se apreciaza ca fiind mai probabil rationamentul 12 comparativ cu rationamentul nr 11: In anul 1997 vor avea loc masive inundatii in America de Nord ce vor avea peste 1000 de victime. In anul 1997 vor avea loc puternice cutremure in California, care vor determina inundatii masive ce vor avea peste 1000 de victime. Probabilitatea mai mare a R12 constituie o incalcare a regulii logice a conjuctiei (deci o alta eroare logica); incalcarea apare datorita faptului ca in R12 inundatiile au o solida legatura cauzala cu un alt eveniment, cutremurele; in R11, fiind mentionate doar inundatiile, nu se prezinta nici o legatura cauzala.

Alte reguli ale teoriei probabilitatilor, mult mai intuitive, sunt mult mai frecvent folosite: Inductia amplificatoare, care sustine ca probabilitatea de a fi convinsi de o afirmatie este cu atat mai mare cu cat numarul dovezilor existente sau numarul informatiilor care sustin respectiva informatie ( si pe care le detinem) este mai mare; Suntem mai degraba dispusi sa credem ca un baschetbalist este bun, daca numarul de goluri este mare la sfarsitul sezonului, decat daca numarul acestora este mare dupa prima luna a campionatului (pentru ca in primul caz avem o cantitate mai mare de informatii).

ATKINSON, R. (2002), Introducere in psihologie, Ed. Tehnica, Bucuresti; ZLATE, M. (2004), Psihologia mecanismelor cognitive, Ed. Polirom, Iasi; ANITEI, M.(2010), Fundamentele psihologiei, Ed. Universitara, Bucuresti.