Sunteți pe pagina 1din 17

Neutronul si Neutriniul

Autor : Mihai Perescu Profesor coordonator : Ionel Tunaru

Nucleul atomic este alcatuit din trei elemente fundamentale: o Neutronul o Protonul o Quarcul Neutronul, particula elementara cu polaritate neutra, este una din cele mai mici parti de materie pe care oamenii de stiinta o pot izola. El are aproximativ 10-13 cm in diametru si cantareste 1.6749 x 10-27 kg. Sir James Chadwick (20 octombrie 1891 24 iulie 1974) a fost un fizician englez si laureat al Premiului Nobel pentru Fizica, celebru pentru descoperirea neutronului. n 1932, Chadwick a facut o descoperire fundamentala n domeniul fizicii nucleare: a descoperit particula din nucleul atomului cunoscuta astazi sub numele de neutron, datorita lipsei sarcinii electrice. Spre deosebire de nucleii de heliu (particulele alfa) care sunt incarcate pozitiv, si deci sunt respinse de fortele electrice mari prezente n nucleii atomilor grei, aceasta noua particula ce poate genera dezintegrare atomic nu trebuie sa depaseasca nicio bariera electrica si este capabila sa penetreze si s fisioneze nucleii celor mai grele elemente. Astfel, Chadwick a pregatit calea spre fisiunea atomului de uraniu 235 si spre crearea bombei atomice. Pentru aceasta importanta descoperire, a primit Medalia Hughes a Societatii Regale n 1932 si, ulterior, Premiul Nobel pentru Fizica in 1935.

O tinta de beriliu a fost bombardata cu particule alfa emise de poloniu radioactiv, s-a constatat c beriliul, la randul sau, emite particule invizibile necunoscute. Aceste particule invizibile au lovit apoi atomii de hidrogen sau de azot in repaus. Ca rezultat al acestor ciocniri protonii sau nucleele de azot au fost pusi n miscare, iar Chadwick le-a masurat vitezele. , unde m - masa particulei invizibile v - viteza ei - masa protonilor - viteza lor. In acelasi mod, notand masa azotului si viteza sa cu :

masa atomica a azotului = 14 masa atomica a hidrogenului = 1 De aici se obtine :

n experientele sale, Chadwick a msurat vitezele El a gsit c raportul :

era aproximativ 7,5. Prin urmare :

Chadwick a repetat experienta cu alte substante si a gasit din nou masa aproximativ egala cu cea a protonului. El a dovedit astfel existenta neutronilor. Neutronii si protonii se imbina strans pentru a crea nucleul atomic. Numarul de protoni continut de un atom determina ce element chimic este, pornind de la 1 proton pentru hidrogen pana la 92 pentru uraniu. Oamenii de stiinta au reusit, totusi, in laboratoare, sa creeze atomi cu pana la 116 protoni. Fiecare atom contine de obicei cam atatia neutroni cat si protoni, dar diferiti atomi specifici aceluiasi element pot avea numere diferite de neutroni. Atomii care difera doar prin numarul de neutroni se numesc izotopi. De exemplu, cei mai multi atomi ai celui mai simplu element, hidrogenul, au un nucleu ce contine un singur proton. Totusi, in hidrogenul natural, 0.015% din atomi au un neutron in aditie la proton. Izotopul se numeste hidrogen greu sau deuteriu. Un element are de obicei cativa izotopi, aproape toti identici in felul in care reactioneaza chimic cu alte elemente si cu fiecare dintre ei.

STRUCTURA SI CARACTERISTICI : Neutronul este sensibil mai greu decat protonul si de 1.883 ori mai greu decat electronul. Este afectat de cele patru forte fundamentale ale naturii. Deoarece are masa este afectat de gravitatie, forta de atractie dintre toate obiectele universului. Desi neutronul nu are incarcatura electrica, el este usor magnetic, deci este afectat de forta electromagnetica, forta de atractie sau respingere dintre particule magnetice sau incarcate electric. Neutronul este afectat de puternica forta nucleara, o atractie care mentine neutronii alaturi de protoni si de alti neutroni in nucleu. Neutronul este de asemenea afectat de slaba forta atomica, o interactiune dintre componentele neutronului care-i cauzeaza descompunerea sau ruperea. Izolat de materia nucleara, un neutron liber se descompune intr-un electron incarcat pozitiv si un electron incarcat negativ, eliberand in acest fel energie. Timpul mediu de existenta a unui neutron liber este putin mai mic de 15 minute. Oamenii de stiinta au descoperit neutroni dupa ce, mai intai, au descoperit protonii in nucleele atomilor. Pentru o perioada, fizicienii au crezut ca neutronii si protonii sunt cele mai mici particule din nucleu. Totusi dupa 1947 fizicienii au descoperit alte particule elementare cum ar fi lambda si mesons. Aceste particule nu se gasesc in nucleu dar pot fi create de reactii nucleare, schimbari in nucleu care elibereaza particule. Multe din aceste particule elementare au proprietati similare cu cele ale neutronului si protonului. Fizicienii au emis ideea ca, de vreme ce particulele elementare par a fi inrudite, ele trebuie sa fie compuse din aceleasi mai mici caramizi ale universului, pe care le-au numit quarci. Momentul magnetic este diferit de zero, fapt neasteptat pentru o particula neutra electric. Acesta e un indiciu c neutronul e o particula compusa. Ernest Rutherford a emis ipoteza alcatuirii neutronului dintr-un proton si un electron. Dup Modelul Standard al particulelor elementare neutronul ar fi compus din aceste mici caramizi numite quarci. La inceput oamenii de stiinta au crezut ca acesti quarci nu erau obiecte reale, dar in 1967 ei au folosit raze de electroni cu energie inalta pentru a mina in proton si neutron si au dovedit existenta unor particule asemanatoare unor granule, quarcii. Neutronul, ca si protonul este alcatuit din trei quarci. Forta nucleara puternica de atractie este de fapt una care atrage quarcii unii de altii pentru a alcatui protonii si neutronii. Quarcii unui proton si neutron vor atrage si quarcii altui proton sau neutron, formand in acest fel nucleul. Ca o paranteza, voi prezenta pe scurt aceste particule ce altcatuiesc neutronul, pentru o mai buna intelegere a microcosmosului. Quarcii, cele mai mici bucati de materie stiute, nu exista niciodata singuri. Sunt mereu gasiti in combinatie cu alti quarci in particule de materie mai mari. Studiind aceste particule mai mari, oamenii de stiinta au determinat proprietatile quarcilor. Fara quarci nu ar fi existat atomi, iar fara atomi materia nu ar fi existat asa cum o stim. Exista sase tipuri de quarci. Ei sunt numiti up, down, charm, strange, top, bottom. Toti quarcii au o anumita masa si incarcatura electrica. Materia obisnuita, contine doar cei mai usori doi quarci, up si down. Urmatorii cei mai usori,

charm si strange, sunt gasiti in particule ce se numesc raze cosmice, care isi au originea spatiu. Savantii au produs top si bottom, cei mai grei quarci, in laborator, dar nu i-au gasit si in natura. Multi fizicieni si astronauti cred ca imediat dupa Big Bang toate cele sase tipuri de quarci au existat. Cei mai grei quarci s-au descompus apoi in tipurile mai usoare. Quarcii au antiparticule contrare in natura, numite antiquarci, care se combina pentru a crea antimateria. Antimateria nu exista in natura sau pe Pamant, iar majoritatea oamenilor de stiinta considera ca este destul de rara in univers, totusi ea a fost produsa in laborator. Antiquarcii au multe din proprietatile pe care le au si corespunzatorii lor quarci, dar unele proprietati sunt opuse celor pe care le au quarcii. In 1956 fizicienii F. Reines i C. Cowan au descoperit o alta particula invizibila: neutrino, a carei existenta fusese prevazuta cu cativa ani inainte de catre fizicianul teoritician W. Pauli. Experimentele urmatoare au demonstrat ca tabloul constituentilor fundamentali materiei nu este totusi complet. Exista si alte tipuri de quarci in afara de up i down, dar nu numai, exista si alte particule asemanatoare electronilor si neutrinilor. Astazi fizicienii au demonstrat experimental existenta a trei familii de particule elementare intrutotul asemntoare, in afara de masa. Aceste particule, regrupate in trei famili, sunt la baza modelului teoretic denumit Modelul Standard. Unii fizicieni teoreticieni sustin ca si quarcii nu sunt, de fapt, elementari si ca atunci cand vom fi capabili de a-i inspecta cu precizie (ceea ce astazi nu e posibil cu tehnica actuala), ne vom da seama ca si acestia se pot descompune in elemente numite strings (corzi), pe care ni le putem imagina ca pe niste filamente care oscileaza.

Dimensiunile acestora vor fi atat de mici incat daca am porni de la dimensiunea unui proton, ar trebui sa-l impartim intai intr-un milion de parti si dupa aceea fiecare parte inc intr-o suta de parti. Existenta acestora nu e astazi inca demonstrabila, dar daca ar exista ar rezolva anumite probleme inca nesolutionate.

Neutriniul :
Neutrino sau neutrinul este o a neutra cu spinul 1/2, extrem de usoara, totusi cu masa mai mare ca 0, ce participa doar in procesele intermediate de interactiunile slabe si gravitationale. Neutrino este un lepton. Simbolul sau este litera greaca (n sau niu). Sunt cunoscute trei tipuri de neutrino: cel electronic, e cel miuonic, numit i neutrino miu (), cel tauonic, numit i neutrino tau (),

(Neutrini solari) Fiecare neutrino, la interactiunea cu alte particule, se poate transforma numai in leptonul asociat. Neutrinii sunt la fel de raspanditi in Univers ca si fotonii si sunt creati in: dezintegrarea beta captura electronilor si cea a miuonilor dezintegrarea particulelor elementare. Totusi, proprietatea specifica a neutrinului este interactiunea sa deosebit de slaba cu materia, este cea mai slaba interactiune din toate interactiunile cunoscute ale fizicii nucleare. De aceea, desi este foarte raspandit, detectarea neutrinului este extrem de dificila, el putand sa strabata prin toate corpurile normale (cum ar fi o macromolecula, un obiect metalic, corpul omenesc, soarele, norii cosmici intergalactici), dar fara a interactiona cu acestea si fara a intampina vreo piedica. Proprietatea aceasta a facut ca in ultimii ani particulele neutrino sa castige enorm in importanta pentru astronomie si astrofizica, devenind posibila detectarea exacta a sursei lor cosmice (de exemplu miezul soarelui sau regiunea din spatele unor nori cosmici opaci pentru lumin) cu ajutorul unor aparaturi mari, complexe si speciale, care pot fi considerate a fi telescoape.

Experimentul OPERA:
Intr-un experiment al unui grup de cercetatori italieni si francezi publicat la 22 septembrie 2011, experiment care a avut loc intr-un laborator subteran situat sub masivul Gran Sasso dItalia, detectorul OPERA a masurat un fascicul de neutrini generati la institutia CERN din Geneva, Elvetia, la 732 km departare. Viteza de deplasare a neutrinilor a rezultat ca fiind superioara vitezei luminii in vid, punand astfel la indoiala un principiu fundamental al teoriei relativitatii. Conform masuratorilor se pare ca

neutrinii au ajuns la destinatie cu 60 nanosecunde (ns) mai devreme decat ar fi necesitat lumina pentru aceeasi distanta. Repetarea tot de catre CERN a experimentului, al carui rezultat a fost publicat la 17 noiembrie 2011, a dus la aceeasi concluzie. Comentariile in lumea stiintifica atat asupra unor posibile erori experimentale reziduale, cat si asupra unei eventuale invalidari a teoriei relativiste, raman mai departe rezervate. Pasul urmator consta in verificari executate de catre fizicieni si laboratoare independente, care sa duca la confirmarea sau infirmarea rezultatelor de pana acum. In cazul in care rezultatele vor fi confirmate, ele vor reprezenta un eveniment senzational in lumea fizicii atomice. De exemplu, un articol stiintific al lui R.A.J. van Elburg de la Universitatea din Groningen, Olanda, explica abaterea de 60 ns prin prisma teoriei relativitatii: ignorand anumiti parametrii rezulta o abatere de circa 64 ns perfect compatibila cu teoria relativitatii; luarea in calcul a parametrilor ar reduce ntrucatva acest rezultat. Peste 80 de propuneri de articole stiitifice au fost publicate pe arXiv, majoritatea lor oferind explicatii teoretice ale rezultatului; doar o minoritate a lor afirma ca experimentul ar fi fost defectuos. Majoritatea oamenilor de stiinta raman sceptici, de exemplu Sheldon Lee Glashow nu accepta viteza supraluminala a neutrinilor din experimentul OPERA. Presa a vehiculat si alte puncte de vedere. Rezultatul experimentului ar putea fi o aberatie datorata unui cablu defect. Daca neutrinii ar calatori prin spatiu cu o viteza supraluminica, cu ocazia supernovei 1987A ei ar fi trebuit sa ajunga la noi cu 4,2 ani mai devreme decat lumina supernovei, dar aceasta nu s-a intamplat. Cea mai actuala presupunere este ca greseala din experimentul OPERA se datoreaza unei fibre optice care transporta semnalul GPS din exterior spre ceasul experimentului: fibra nu era bine fixata. Inca in cursul lunii mai 2012 s-a incercat prin alte 3 experimente, tot la Grand Sasso, sa se repete masuratorile si sa se confirme aceasta presupunere. La 8 iunie 2012, in cadrul unei Conferinte internationale asupra fizicii neutrinilor si astrofizica organizata la Kyoto, fosta capitala imperiala nipona, echipa OPERA a recunoscut ca rezultatele sale erau eronate.

Experimentul ICARUS
Rezultate noi, publicate online la 15 martie 2012, sunt compatibile cu sosirea simultana a tuturor evenimentelor cu o viteza egal, aceea a luminii. Aici insa nu este vorba de o verificare sau repetare a experimentului OPERA, ci de experimentul ICARUS, care a masurat neutrini pe acelasi traseu CERN - Gran Sasso, dar a folosit un nou tip de detector numit Liquid Argon Time Projection Chamber. (Modelul Standard) Experimentul ICARUS arata ca neutrinii nu pot depasi viteza luminii.

Scurt istoric:
In anul 1962, Leon M. Lederman, Melvin Schwartz si Jack Steinberger (poza, de la stanga la dreapta) au aratat ca exista mai mult de un tip de neutrin, prin detectarea interactiunilor neutrinilor muonici. Cand un alt treilea tip de leptoni a fost descoperit (tau) in anul 1975, era de asteptat ca si acesta sa aiba un neutrin asociat. Prima dovada a acestui al treilea tip de neutrin a venit din observarea lipsei energie si impulsului in degradarea tau, similara cu degradarea beta care dusese la descoperirea neutrinului in primul rand. Prima detectie a unui neutrin tau real a fost anuntata in vara anului 2000, facand-o cea mai recenta particula a modelului standard care a fost observata in mod direct. O metoda practica de cercetare a maselor neutrinilor a fost sugerata pentru prima oara de catre Bruno Pontecorvo, in anul 1957, folosind o analogie cu sistemul kaon neutru de-a lungul urmatorilor 10 ani, acesta a dezvoltat formalismul matematic si formularea moderna a oscilatiilor de vid. In anul 1985, Stanislav Mikheyev si Alexei Smirnov au remarcat ca oscilatiile de aroma pot fi modificate atunci cand neutrinii se propaga prin materie. Acest efect este important pentru intelegerea neutrinilor emisi de soare, care trec prin atmosfera densa a acestuia in drumul lor spre detectoarele de pe Pamant.

Interactiunile neutrinilor:
Aceasta interactiune slaba a neutrinilor cu materia este ceea ce ii face valorosi intrun mod unic, ca mesageri astronomici. Spre deosebire de fotoni sau particule incarcate, neutrinii pot iesi din adancul surselor lor si pot calatori in intregul univers, fara interferente. Acestia nu sunt deviati de campurile magnetice interstelare si nu sunt absorbiti de materia care intervine. Cu toate acestea, aceleasi trasaturi ingreuneaza detectarea neutrinilor cosmici sunt necesare instrumente imense pentru a gasi neutrinii in numar suficient, pentru a depista originea lor. Neutrinii pot interactiona prin interactiunile slabe din curentul neutru (care implica schimbul unui boson Z) sau curentul incarcat (care implica schimbul unui boson W). In cadrul unei interactiuni din curentul neutru, neutrinul paraseste detectorul dupa ce a transferat o parte din energia si impulsul sau unei particule tinta. Toate trei aromele de neutrini pot participa, indiferent de energia neutrinului. Cu toate acestea, nicio informatie a aromei de neutrin nu este lasata in urma. In cadrul unei interactiuni din curentul incarcat, neutrinul se transforma in leptonul sau partener (electron, muon, tau). Insa, daca neutrinul nu are suficienta energie pentru a crea masa partenerului sau mai greu, interactiunea din curentul incarcat nu ii este disponibila. Neutrinii solari si cei din reactoare au suficienta energie pentru a crea electroni. Cele mai multe fascicule de neutrini pe baza de acceleratie pot crea deasemenea muoni, iar cateva pot crea tau. Un detector care poate face diferenta intre acesti leptoni poate dezvalui aroma neutrinului de incident, intr-o interactiune din curentul incarcat. Deoarece interactiunea implica schimbul unui boson incarcat, particula tinta deasemenea isi schimba caracterul (de exemplu, neutron in proton). In continuare, am gasit o teza de doctorat intitulata Sisteme de detectie ale radiatiilor cu aplicatii in fizica energiilor inalte si defectoscopia obiectelor mari, de Madalina Cruceru. Am ales pasajul despre neutrini, deoarece cuprinde date importante legate de detectarea acestora si mecanismele care ne ajuta sa ii observam pe cat de bine posibil. Detectorii pentru punerea in evidenta a neutrinilor solari, cosmici si a celor generati de reactoarele nucleare, existenti pe plan mondial sunt reprezentati de: Detectorii de volum mare Balanta de torsiune 1) Detectori de volum mare pentru detectia de neutrini, dezvoltati si aflati in functionare pe plan mondial:
Deoarece neutrinii interactioneza slab cu materia , detectorii de neutrini trebuie sa aiba un volum mare , in scopul detectarii unui numar semnificativ de neutrini. In intreaga lume exista mai multe experimente cu detectoare pentru neutrini si antineutrini avand volume foarte mari, de ordinul sutelor si miilor de tone de material:

- ANTARES (Astronomy with a Neutrino Telescope and Abyss Environmental Research) dezvoltat de Franta avand locatia in Marea Mediterana si este destinat detectiei neutrinilor electronici, miuonici si tauonici; - BOREXINO (BORon Experiment) dezvoltat de catre Italia in Gran Sasso si este destinat pentru detectia neutrinilor electronici; - Daya Bay (Daya Bay Reactor Neutrino Experiment) dezvoltat in China la Daya Bay pentru detectia de antineutrini electronici; - Double CHOOZ (Double Chooz Reactor Neutrino) dezvoltat in Franta la Chooz si este destinat pentru detectia de antineutrini electronici; - GALLEX (GALLIUM Experiment) dezvoltat in Italia la Gran Sasso si este destinat pentru detectia de neutrini electronici; - GNO (Galium Neutrino Observatory) dezvoltat in Italia la Gran Sasso si este destinat pentru detectia de neutrini electronici; - HOMESTAKE-CLORINE (Homestake clorine experiment) dezvoltat in South Dakota la Homestake Mine si este destinat pentru detectia de neutrini electronici; - ICARUS (Imaging Cosmic And Rare Underground Signal) dezvoltat in Italia la Gran Sasso si este destinat pentru detectia de neutrini electronici, tauonici si miuonici; - IceCube (Ice Cube Neutrino Detector) dezvoltat la Polul Sud in Antarctica si este destinat pentru detectia de neutrini electronici, miuonici si tauonici; - Kamiokande (Kamioka Liquid Scintillator) dezvoltat la Kamioka in Japonia si este destinat pentru detectia de neutrini electronici; - MiniBooNE (MiniBooster Neutino Experiment) dezvoltat in Illinois in USA si este destinat pentru detectia de neutrini electronici si miuonici; - SAGE (Soviet American Gallium Experiment) dezvoltat in Baksan Valley in Rusia si este destinat pentru detectia de neutrini electronici; - SNO (Sudbury Neutrino Observatory) dezvoltat la Kamioka in Japonia si este destinat pentru detectia de neutrini electronici, miuonici si taonici; - SK (Super-Kamiokande) dezvoltat la Kamioka in Japonia si este destinat pentru detectia de neutrini electronici, miuonici si tauonici.

2) Detector tip balanta de torsiune cu cristal de safir destinat detectiei neutrinilor solari si antineutrinilor de la reactorii nucleari, realizat in IFIN-HH, DFN si DFNA
Studiul fizicii neutrinilor si antineutrinilor utilizand mijloace moderne de detectie, posibile de amplasat in locatii normale fara a fi nevoie de zone subterane si amenajeri deosebite, este foarte important pentru cercetarile actuale in fizica neutrinilor si geofizica. Se are in vedere detectia si caracterizarea neutrinilor solari, antineutrinilor de la reactorii nucleari si sursele radioactive de tritiu si evident a neutrinilor emisi de georeactorul terestru. Daca detectorii prezentati mai sus au eficacitate mica de detectare a neutrinilor si antineutrinilor, ei sunt totusi utilizati cu precadere la caracterizarea marimilor fizice ce acompaniaza neutrinii si antineutrinii. Este vorba de masa neutrinului, moment cinetic, helicitate, oscilatia neutrinului si altele. Balanta de torsiune cu cristal de safir realizata si utilizata de noi poate doar sa detecteze neutrinii si antineutrinii cu o eficacitate apreciabila. n esen, balana de torsiune de mare sensibilitate cu cristal de safir pentru detecia neutrinilor este alctuit dintr-un pendul de torsiune de tip dipol fixat ntr-o montur metalica in care se poate realiza un vid inalt care lucreaza n conexiune cu un autocolimator de ultra-inalta precizie care detecteaza micile deviatii ale balantei de la pozitia de echilibru sub influenta neutrinilor si antineutrinilor.

Daca forta cu care un neutrino actioneaza asupra balantei de torsiune descrisa de Weber , este de ordinul a 10-6 si 10-7 dynes, balanta proiectata , realizata si utilizata de noi pune in evidenta o forta de ordinul a 10-6dynes. Pendulul balantei este format dintr-un fir central din tungsten sau molibden de 50m grosime si lungime variabila de maximum 1m si un cristal de safir de 100g .

Principiul de functionare al balantei de torsiune cu cristal de safir:


Weber a postulat (Weber, 1985) faptul ca sectiunea eficace de imprastiere coerenta a neutrinilor pe un cristal compact, este proportionala cu N 2, patratul numarului centrilor de imprastiere. Procesul de detectare consta in inregistrarea deviatiei discului balantei de la pozitia sa initiala (echilibru) intr-un interval de timp de patru cicluri a cate 12h-24h. Prin analogie cu ecuatia, consideram ca sectiunea eficace este data de formula :

=(

G2E2 2 1) w 4 4 [ N T Z T (1 4 sin 2 w )] 2 , 3 4 c

unde NT, ZT sunt numarul total de neutroni si respectiv, protoni ai cristalului tinta, cand cea mai mare contributie la sectiunea eficace vine de la procesele unde schimbul de momente se intampla in una sau intr-un numar foarte mic de parti neidentificabile din cristal. Pentru a observa, monitoriza si masura torsiunea , am folosit un sistem autocolimator electronic de inalta precizie , cu 0.1 arcsec exactitate si 0.005 arcsec rezolutie. In acest mod, zgomotul modurilor swing si wobble ale pendulului sunt minimizate in timp ce sensibilitatea excursiilor balantei sunt maximizate, permitand o sensibilitate mai buna de 10 -7 dyn. Experimentul a fost localizat in laboratorul nostru subteran. In figura (1) se pot vedea: pompa turbomoleculara, autocolimatorul pentru inregistrarea deviatiei balantei, suportul goniometric pentru autocolimator, balanta de torsiune si un calculator dedicat pentru achizitia de date. Experimental, folosim safir si plumb. Un efect diurn este prezis daca pozitia Soarelui se schimba relativ la balanta. Am observat efectul diurn cand Soarele este in directia liniei normale la diametrul ce uneste cele doua mase. La intervale periodice, safirul si plumbul au fost interschimbate. Prin aceasta procedura, eroarea de inclinare este eliminata aproximativ si diferenta in torsiune da efectul de neutrini solari. Am aplicat cateva proceduri matematice simple , in masura filtrarii pe cat posibil a influenteilor partilor sistematice sau intamplatoare (electrostatice, gravitationale, temperatura, variatii de vid, etc) Componentele mari de zgomot seismic in vecinatatea balantei afecteaza forma curbelor. Diametrul ce uneste masele are un azimut de 90 de grade. Rezultatele tipice experimentale sunt prezentate in urmatoarele figuri: simetrice la azimut , respectiv nonsimetrice raportate la azimut.

Fig.(1) Structura experimentala cu balanta de torsiune

Datele in figura de mai jos au fost luate de-a lungul a 4 cicluri independente a cate (1224h), centrate in jurul dupa amiezii. Datele aratate in figura de mai sus sunt valorile medii ale acestor observatii. In figura (2) pe abscisa se afla timpul local. Ora locala poate fi folosita ca o masura pentru unghiul dintre directia Soarelui si directia perpendiculara la diametrul ce uneste cele doua mase. Putem vedea in aceeasi figura, efectul diurn al Soarelui asupra unghiului de torsiune, pe care il asociem cu fluxul de neutrini solari.

Fig (2) Efectul diurn; datele experimentale centrate la 11:20:13 (aproximativ dupa-amiaza); erorile standard ale autocolimatorului

Ray Davis si John Bahcall - proiectul Poltergeist :


Povestea neutrinilor ar fi putut lua sfarsit odata cu confirmarile experimentale de la Savannah River, numai ca cercetarile vremii cu privire la fizica solara aveau sa schimbe totul, deschizand o noua epoca in istoria extrem de zbuciumata a neutrinilor. La jumatatea anilor 60 fizicianul teoretician John Bachall si experimentatorul Raymond Davis Jr., prieteni apropiati de altfel, impartaseau o pasiune comuna pentru intelegerea mecanismelor care au loc in interiorul stelelor. Fuziunea nucleara care are loc in interiorul acestora este insotita de emiterea unui numar imens de neutrini, botezati neutrini solari. Spre deosebire de energia produsa in interiorul Soarelui, care ajunge la noi la mii de ani dup ce a fost generata in urma fuziunii, neutrinilor le sunt suficiente aproximativ 8 minute pentru a ajunge pe Pmnt. Studiul acestor neutrini care provin din reactiile de fuziune nucleara din interiorul Soarelui si care sunt toti neutrini electronici, poate oferi informatii cu privire la mecanismele interne de functionare a stelelor.

John Bahcall pune la punct un model matematic care descrie reactiile nucleare solare, model matematic care "prezicea" emisia unui impresionant numar de neutrini solari. Pe baza acestui model matematic se estima ca in jur de 100 de miliarde de neutrini solari treceau nestingheriti in fiecare secund prin unghia degetului mare al fiecarui om.

Ray Davis i John Bahcall Se nastea atunci o intrebare: sunt aceste estimari corecte? Era modelul matematic al lui John Bahcall unul conform realitatii? Ray Davis isi propune sa confirme experimental calculele prietenului sau si pune in practica in 1965 unul dintre cele mai indraznete experimente din istoria fizicii, cu scopul de a "numara" neutrinii solari care ajung pe Pamant. Experimentul a ramas cunoscut sub numele de experimentul Homestake (sau experimentul Davis), dup numele minei de aur Homestake din orasul Lead, statul Dakota de Sud, acolo unde Ray Davis a ales sa-si instaleze echipamentele. Unele programe de televiziune de popularizare il mentioneaz si drept proiectul Poltergeist (cu referire la faptul ca neutrinii sunt extrem de dificil de detectat). Davis a folosit un rezervor cu o capacitate de aproximativ 375000 de litri, pe care l-a umplut cu un lichid pe baza de clor folosit in curatatoriile chimice, care a fost ales datorita continutului bogat in clor. Rezervorul a fost plasat la mai bine de 1 kilometru sub pamant. Rezervorul de aceasta capacitate era necesar deoarece probabilitatea de capturare a neutrinilor solari era extrem de mica, iar adancimea foarte mare prevenea interferena cu orice alta forma de radiatie solara. Neutrinii patrundeau nestingheriti la acea adancime, neavand sarcina electrica, in timp ce alte forme de radiatie nu ar fi putut penetra materialul de deasupra, neajungand pana la locul experimentului. Dupa coliziunea cu un neutrino, un atom de clor se transforma intr-un izotop radioactiv de argon, izotopi pe care Davis ii extragea din lichid pentru a-i numara. Odata

la cateva saptamani Davis pompa heliu in rezervoare pentru a extrage argonul format, determinand apoi cati neutrini fusesera capturati.

(Reacia neutrinului electronic cu atomul de clor) Concluziile experimentului au fost dezamagitoare, Davis numarand doar aproximativ o treime din neutrinii prezisi de calculele prietenului sau. Majoritatea fizicienilor au pus erorile pe seama unuia dintre cei doi, multi crezand ca e posibil ca amandoi sa se insele. Numai ca rezultatele experimentale ale lui Davis au fost rand pe rand reconfirmate de versiuni imbunatatite ale experimentului Homestake, dand nastere asa-zisei "probleme a neutrinilor solari". Desi majoritatea fizicienilor a considerat atunci ca cea mai probabila explicatie a anomaliei sta in incorectitudinea modelului matematic al lui Bahcall, a fost luata in calcul si posibilitatea ca neutrinii lipsa sa se fi transformat intr-un alt tip de neutrino.

Bruno Pontecorvo i ipoteza oscilaiilor neutrinice :


Fizicianul italian Bruno Pontecorvo lanseaza in 1957 ipoteza ca neutrinii pot oscila, schimbandu-si pe parcursul acestei oscilatii tipul (transformandu-se dintr-un neutrino electronic, intr-unul miuonic, apoi intr-unul tauonic etc.) si ca diferitele tipuri de neutrini nu sunt de fapt decat manifestari diferite ale aceleiasi particule. Teoria sa este definitivata abia in 1967.

(Bruno Pontecorvo - numele este scris cu caractere chirilice)

Cariera lui Bruno Pontecorvo, un cercetator cu o existenta destul de zbuciumata si marcata de o controversata mutare in Uniunea Sovietica in 1950, este presarata cu intuitii formidabile, dintre care unele au marcat istoria moderna a fizicii. El a fost cel care a sugerat si metodologia pe care Reines a folosit-o la detectarea anti-neutrinilor, fiind, de asemeni, la originea ideii ca neutrinii asociati electronilor sunt diferiti de cei asociati miuonilor, pentru a carei verificare experimentala din anul 1962 Steinberger, Lederman si Schwartz au primit Premiul Nobel in 1988. Trebuie remarcat ca la momentul la care Pontecorvo a formulat ipoteza oscilatiilor neutrinice, in anul 1957, existenta unui alt tip de neutrin nu fusese inca dovedita experimental. Oscilatiile neutrinice sunt un fenomen cuantic foarte greu de descris fara a apela la cunostinte matematice avansate. Ce conteaza este ca validitatea acestei presupuneri a lui Pontecorvo, daca ar fi sustinuta de date experimentale, ar avea o implicatie extrem de serioasa. Pentru a fi posibile aceste asa-zise oscilatii, este necesar ca neutrinii sa aiba masa proprie. La mijlocul anilor '70, la putina vreme dupa ce Pontecorvo isi definitivase teoria privind oscilatiile neutrinice, se impusese deja in fizica particulelor ceea ce numim astazi Modelul Standard - o teorie care incerca si chiar reusea, in mare parte, o descriere unitara a materiei si energiei la nivel fundamental. Conform Modelului Standard, masa neutrinilor era nula. Imaginea oferit de Modelul Standard in privinta neutrinilor era de nezdruncinat, mai ales in lumina nenumaratelor confirmari experimentale de care aceasta teorie avusese parte in acei ani. Validitatea teoriei lui Pontecorvo, in caz ca ar fi fost dovedita experimental, ar fi dat o lovitura extrem de puternica paradigmei fizicii particulelor de atunci, necesitand o restructurare a teoriilor cunoscute si acceptate de majoritatea fizicienilor. Care sunt implicaiile noilor descoperiri? Care sunt paii de urmat n fizica neutrinilor? Rezultatele obtinute la Super-K i SNO au doua implicatii majore: faptul ca neutrinul are masa si, in consecinta, faptul ca Modelul Standard este o descriere incompleta a naturii. O serie de alte experimente sunt acum in faza de proiect, experimente de la care se spera obtinerea unor raspunsuri complete cu privire la mecanismul oscilatiei neutrinilor si care pot oferi o serie de alte raspunsuri cu privire la Universul nostru. Cea mai buna descriere teoretica a naturii pe care stiinta a oferit-o vreodata, Modelul Standard, trebuie revizuita. Desi a fost dovedit faptul ca neutrinii au masa, nu exista decat estimari cu privire la ordinul de marime al maselor celor 3 tipuri de neutrini. Se stie in mod cert ca masa neutrinilor este mult inferioara maselor tuturor celorlalte particule, dar ordinul de marime este estimat cu un factor de incertitudine apropiat de 100. De pilda, masa neutrinului miuonic este estimata a fi undeva in intervalul (0.009-0.13)x10-9 GeV/c2. Si mecanismul oscilatiei neutrinilor este departe de a fi complet inteles. De asemeni, cum am mai spus si anterior, este posibil ca neutrinii sa fie identici cu perechea lor de antimaterie, anti-neutrinii, dar nici acest fapt nu este complet lamurit.

Interiorul detectorului MiniBooNE de la Fermilab Mai mult, ultimele date experimentale obtinute au dat nastere unor ipoteze foarte indraznete. Spre exemplu, rezultate foarte recente raportate la Fermilab folosind detectorul MiniBooNE sugereaza existenta unui al patrulea tip de neutrini, asa-zis "sterili", care nu fac subiectul interactiunii slabe, dar ar putea sa participe intr-un nou tip de interactiune fundamentala, inca neidentificata. Echipa de la Fermilab implicata in experimentul MiniBooNE a lansat apoi ipoteza ca acest al patrulea tip de neutrini ar putea confirma, folosindu-se un montaj experimental imbunatatit, existenta unor dimensiuni suplimentare, asemenea celor prezise de teoria stringurilor. Faza de design a unui nou experiment a fost deja aprobata, iar testele au inceput deja in 2011. Ipoteza ce urmeaza a fi testata este una extrem de interesanta si complet neconventional. Se crede ca acest al patrulea tip de neutrini este posibil sa "ricoseze" permanent intre o dimensiune alternativa i spatiul nostru. Si la scara macroscopica descoperirea masei neutrinilor aduce implicatii foarte profunde. Cum este cunoscut faptul ca planetele, stelele si galaxiile din Univers contin in jur de 10 procente din masa estimata a acestuia, s-a nascut intrebarea: pentru cat la suta din restul de 90% sunt responsabili neutrinii? Ce impact au acestia la scara macrocosmica? Muli fizicieni sustin ca efectul gravitational generat de suma maselor acestor particule infinitezimale dar gasite din abundenta trebuie luat foarte serios in seama, masa totala a neutrinilor putand avea efecte importante in ceea ce priveste rata de expansiune a Universului. Fizica este la o rascruce acum si se spera c viitorul va clarifica multe din necunoscutele prezentului.

Cum detectam neutrinii? Radiatia Cherenkov Din cauza faptului ca neutrinii interactioneaza foarte rar cu alte particule, trebuie indeplinite doua conditii: sa existe o sursa care sa genereze foarte multi neutrini si sa existe un rezervor care sa interpuna un volum foarte mare de material in calea neutrinilor. De asemenea, sunt necesare foarte multe echipamente de detectie a reactiilor generate de neutrini, practic tot rezervorul trebuie inconjurat de astfel de detectori. Cu cat exista mai mult material in calea neutrinilor, cu atat vor crete ansele ca acestia sa se ciocneasca cu o particula. Ca mecanisme de detectie mai noi, diferite de cele pomenite anterior, un tip de detector modern foloseste proprietatile radiatiei Cherenkov (cazul complexului SuperKamiokande). Detectoarele moderne de neutrini folosesc apa, ulei sau chiar gheata pentru a putea profita de ciudatul fenomen cunoscut sub numele de "efect Cherenkov". Un neutrin care interactioneaz cu un asemenea material da nastere unei particule de mare energie, care se deplaseaz cu o viteza superioara vitezei luminii in acel material (desigur, nu mai mare decat viteza luminii in vid). Drept urmare apare un con de lumina cunoscut drept radiatie Cherenkov, echivalentul optic al boom-ului sonic. Fotomultiplicatoarele detecteaza lumina Cherenkov si astfel, folosindu-se informatii inregistrate de fiecare fotomultiplicator, se pot estima directia de deplasare si tipul fiecarui neutrin care interactioneaza cu materia. De obicei detectoarele se construiesc in subteran sau chiar sub apa, de exemplu in mine dezafectate si bine conservate, deoarece roca din jurul minei nu opreste neutrinii, dar reprezinta un scut perfect impotriva altor tipuri de particule energetice produse in atmosfera, care altfel ar putea influenta si modifica masuratorile. In anul 2002, Masatoshi Koshiba, liderul initiativelor succesive de la Kamioka, Japonia, si Raymond Davis Jr. au primit Premiul Nobel pentru fizica pentru contributiile lor de pionierat in domeniul astrofizicii, in mod special pentru detectia neutrinilor cosmici. Cei doi au impartit jumatate din premiu, cealalta jumatate revenindu-i lui Riccardo Giacconi.

Masatoshi Koshiba

Raymond Davis Jr

S-ar putea să vă placă și