DRAGOSTEA NELEGITIMA.

PERSPECTIVA ROMANEASCA, PERSPECTIVA JAPONEZA

Capitolul 1 Concubinajul ca abatere de la normele societatii Conform unei definitii date de biblie, concubinajul reprezinta trairea barbatului cu femeia fara cununa bisericeasca conform canoanelor. Acest gen de relatie este condamnat de catre biserica, iar celor ce traiesc in concubinaj le este interzis accesul la tainele sfinte. Tot biserica spune ca in concubinaj le este permis sa traiasca doar animalelor, omul avand nevoie de binecunvantarea dumnezeiasca. Cu toate astea, in contemporaneitate concubinajul este privit de catre multe persoane ca fiind perioada premergatoare a casatoriei, cu toate ca el poate conduce la amanarea casatoriei. Logodna in fata bisericii reprezinta binecuvantare si poate implica

concubinajul, reciproca nefiind valabila, logodna reprezentand un legamant, in timp ce concubinajul e doar o convietuire. Daca in ochii bisericii intre logodna si concubinaj exista mari diferente, cea dintai fiind acceptata si recunoscuta, in ochii legii, niciuna dintre aceste doua nu este vazuta ca fiind legala. Nici Noul Cod Civil din 2011 nu aduce prea multe schimbari si reglementari referitoare la drepturile celor ce traiesc in concubinaj. Majoritatea celor ce traiesc fara acte o fac in primul rand din motive financiare, in al doilea rand pentru ca societatea este mult mai deschisa la aceasta forma de convietuire, dar si mai toleranta. Cuplurile ce traiesc astazi in concubinaj sunt privite ca fiind dj casatorite si nu mai sunt blamate, nici fortate sa se casatoreasca. Conform psihologului Keren Rosner, daca casatoria este privita ca fiind o alegere pe viata, in concubinaj ramane o zona de rezerve si nesiguranta. Dar alegerea de a trai in concubinaj nu inseamna lipsa unei vieti familiale. Ba dimpotriva, familia intemeiata in interiorul concubinajului este de multe ori la fel de puternica, stabile si chiar morala ca cea intemeiata prin casatorie.1

Costaforu, Xenia, Cercetarea monografica a familiei, Editura Tritonic, Bucuresti, 2004, p. 128.

Dar, nu toate relatiile de concubinaj sunt la fel de tolerate. In cazul unui concubinaj intre tineri necasatoriti, toleranta este destul de crescuta. Ei si lumea din jur privesc relatia ca una potrivita varstei, mentalitatii si situatiei financiare, dar si ca una prematrimoniala, concubinajul in aceasta situatie ducand, de cele mai multe ori la casatorie, chiar si una amanata indelung. In aceste situatii, cel mai invocat motiv este dorinta de a face cariera si de a-si asigura un trai decent inainte de a intemeia o familie. Un alt motiv recunoscut tot mai des de tineri este acela ca nu vor sau nu sunt pregatiti sa-si assume responsabilitatile pe care le presupune un mariaj, sau ca vor o relatie din care sa poata iesi usor, fara a fi obligati la nimic, acest gen de convietuire fara acte permitandu-le sa se comporte natural si sa nu se simta obligati sau constransi, in timp ce un divort ar implica mult mai multe reguli. Dar, gradul de toleranta scade pana spre zero in cazul concubinajului dintre persoane mature, in care unul dintre parteneri este divortat sau vaduv. Principalul motiv este ca, in aceste situatii sansele de casatorie scad considerabil. In cazul persoanelor divortate exista prejudecati ale societatii conform carora, din moment ce ai divortat, e clar ca nu poti sta intr-o relatie prea mult timp, cu toate ca cei ce de obicei judeca nu cunosc motivele separarii. Prejudecati exista si in cazul celor vaduvi, mai ales in cazul femeilor vaduve, blamate mult mai mult decat barbatii ce aleg sa-si refaca viata, ele fiind oarecum obligate de societate sa-si mentina statutul de vaduve, conformate cu situatia in care se afla. Barbatilor vaduvi, in schimb, le este mult mai tolerat concubinajul, ei fiind mult mai indreptatiti si intelesi. Cu toate astea, in cazul ambelor situatii, persoanele vaduve ce traiesc in concubinaj sunt blamate deoarece, in ochii societatii, ei tradeaza memoria celui sau celei decedate. Indiferent de situatie, concubinajul este considerat unul dintre cele mai mari pacate, indiferent de varsta persoanelor ce aleg acest gen de convietuire.

Capitolul 2 Aplicatie pe folclorul romanesc 2.1 Sinonimii Folclorul romanesc a reprezentat dintotdeauna o sursa ampla de texte lirice in care este prezentat concubinajul, de regula ca fiind un comportament innocent, aceste texte avand menirea principal de a intretine, de a distra. In textile folclorice, in special in cele haiducesti si pastoresti, dar si in lirica de dragoste, sesizam astfel de relatii, dar si un repertoriu larg in care gasim haiduci sau pastori ce intretin astfel de relatii in locurile prin care trec. Dar nicaieri nu gasim denumirea de concubine, aceste fete fiind tiitoare, ibovnice, dragute, mandre si mandrute, lelite si lelisoare in majoritatea textelor. La genul masculine, cele mai frecvente apelative sunt iubit, ibovnic, bade, badita, badisor. 2.2 Dragostea nelegitima In folclorul romanesc exista numeroase referiri la dragostea nelegitima, facandu-se trimitere atat la incest, cat si la dragostea inafara casatoriei. Un bun exemplu de prezentare a incestului este balada Iovan Iorgovan, ce poate fi gasita in numeroase variante si care se refera la dragostea ilicita dintre haiduc si Ana Ghiordanel, sora cea mica si cea mai frumoasa dintre cele trei. Aici, sarpele apare in opozitie cu simbolul biblic, rolul lui fiind unul pozitiv, de impiedicare a consumarii unei relatii incestuoase: Caci am auzit Cum ai prapadit O frumoasa fata Cu gura-ti spurcata! -Iovane Iovane. Brat de buzdugane, Cand am vazut bine Ca tu vii la mine, Fata am lasat-o Si n-am vatamat-o;

Dupa ce omoara sarpele, Iovan Iorgovan se intalneste cu frumoasa Ana, o imbratiseaza si o saruta, insa imediat apare ezitarea din partea fetei. Apartitia sarpelui, precum si asemanarea prea mare dintre ea si Iovan naste intrebari al caror raspuns conduce spre realizarea faptului ca ei

doi sunt frati. Rugaciunea ce incheie balada are dublu character: pentru iertarea faptei comise(incest), dar si de multumire pentru gasirea ca frati: Apoi se-nchinau, Ruga la cer dau, Pentru ca s-aflau, Pe Domnul mareau, Fiindca se gaseau; Si se-mbratisau Si se sarutau Ca si niste frati, Frati adevarati.

2.3 Lirica de dragoste Lirica de dragoste ofera, insa, cele mai multe versuri in care este prezentata toata gama sinonimiilor. In Doine si strigaturi din Ardeal, Jarnik si Birseanu folosesc majoritatea acestor denumiri. In aceasta culegere, gasim analiza dorului, a sufletului fetei indragostite atenta la toate miscarile si gesturile iubitului, cu ochii mereu atintiti asupra lui, suferind mereu din cauza departarii: A trecut badita dealul, Ii cunosc mersul si calul: A trecut badita sesul, Ii cunosc calul si mersul; Calu-i sur, badita sur, L-as blastama, nu ma-ndur; Calul alb, badita-i alb. L-as blastama si mi-i drag.2

Jarnik, I.U., Birseanu, A., Doine si strigaturi din Ardeal, Editura pentru literatura, 1964,p. vi;

In ciuda departarii, dragostea esteimpartasita, badea bucurandu-se si cerand sa aiba atentia fetei, dorind totusi ca dragostea sa ramana ascunsa, neobservata de ceilalti: Stii tu, mandra, ce ti-am spus La cules de cucuruz? Unde-or fi oameni mai multi, La mine sa nu te uiti. Unde-or fi mai putinei, Ochii tai sa fie-ai mei3

Ibid.,p. vii.

Se pare ca in textele specifice Ardealului pot fi intalnite toate aceste sinonime. In Lauda ibovnicului si a ibovnicei, gasim numeroase versuri in care este cantata frumusetea ideala si nemaintalnita a partenerului sau partenerei: Frunza verde, frunza verde. De trei ori tot frunza verde, Om ca badea nu se vede Nici in fata, nici in dos, Asa mandru si frumos; Poti sa cauti noua mari, Noua mari si noua tari! Sau: Cit in lume am umblat Eu ca mandra n-am aflat, Bunisoara si frumoasa Si ca ea de dragastoasa!4

Jarnik, I.U., Birseanu, A., Doine si strigaturi din Ardeal, Editura pentru literatura, 1964,pp. 13.

Moartea unuia dintre iubiti ocupa si ea un loc aparte in lirica de dragoste. Doinele ce au ca nucleu acest motiv sunt si ele destul de numeroase si prezinta, in mare parte, dorul cu care se confrunta cel ramas in viata, jalea cu care isi plange iubitul, dar si sacrificial supreme de care ar fi capabil pentru a se reintalni cu cel decedat: Murire-as, moartea nu vine; Traire-as, si n-am cu cine, Ca cu cine am trait A pus fata la pamant, si n-a pus-o sa-nfloreasca, Ci-a pus-o sa vestejeasca!5 Despartirea este si ea mentionata, iar versurile ce vorbesc despre o despartire se incheie adesea cu urari de bine, fara ura, uneori fiind prezenta chiar dorinta de impacare dupa incercari esuate de a uita: Ibovnica parasita, Nu gandi ca-mi esti urita; Pus-am gand sa te urasc, Dar mai tare te-ndragesc, Ca s-aseara te-am vazut La fantana de baut, Si, vai, tare mi-ai placut!6 Piedicile si dragostea ascunsa au existat dintotdeauna.Cele mai frecvente piedici sunt puse de parintii fetei, care nu vor sa-si dea fata oricui. Apar aici indemnurile iubitului catre fata si sfaturi despre cum sa-si pacaleasca parintii:

5 6

Ibid.,p. 96. Jarnik, I.U., Birseanu, A., Doine si strigaturi din Ardeal, Editura pentru literatura, 1964,pp. 102-103.

 Pe din sus de casa voastra Ca sa-ti aud gurita, Rumeioara, draguta; Dar n-auzii vorba ta, Ci-auzii pe maica ta Dojenindu-te pe tine, Blastamandu-ma pe mine, De ce sed, mandra, cu tine!... Acum daca-I treaba-asa, Spune-I, draga, maica-ta, Sa-ngradeasca ulita Tot cu in si cu pelin, Sa nu ne mai intalnim Numai sambata o data, Dumineca ziua toata; Alte zile-arareori, Intr-una de noua ori!7

Ibid., p.41.

In cadrul baladei familiale se remarca cu precadere Ghita Catanuta. Aici este prezentata gelozia, razbunarea, cauzate de o dragoste care a existat intre mandra lui Ghita si iubitul ei dinainte, present in texte sub numele de Lotreanul, sau Harambasa.,Aceasta varianta, culeasa de Christea, N. Tapu apartine colectiei lui G. Dem. Teodorescu.Cu toate ca in folclor exista mai multe variante balada prezinta in toate aceste variante lupta dintre Harambasa si Ghita pentru mandra pe care acesta o vrea inapoi. Intriga este reprezentata de insistentele lui Ghita de a asculta cantecul mandrei sale: Canta-ti, mandra, cantecelu, Ca mi-e drag ca sufletelu; Canta-ti, mandra, cantecu, Ca mi-e drag ca sufletu!8 Cu toate ca mandra cunoaste pericolul la care il poate expune pe Ghita, si anume aceasta lupta la care Harambasa vine dupa ce-I aude si-I recunoaste glasul, ea ii face pe plac lui Ghita si canta. Cantecul ei are, totusi, un dublu efect, ambele fiind catastrofale. Nu doar ca il invoca si il cheama pe Harambasa, dar are un effect negative si asupra naturii, mai toate variantele prezentandu-le prin aceleasi mijloace: Cand incepea d-a canta, Muntii ca se tremura, Ape mari se turbura, Vai adanci ca rasuna, Codru-n poale se usca, Iarba verde se parlea.9 Apare si rivalul lui Ghita, dorind sa-si ia mandra inapoi si se lupta, zi de vara pana-n seara. La un moment dat, Harambasa cere indurare si renunta la mandra in favoarea lui Ghita,
8 9

Tocilescu, Grigore, G., Tapu, Christea, N., Materialuri folcloristice, Editura Minerva, Bucuresti, 1980, p. 364. Tocilescu, Grigore, G., Tapu, Christea, N., Materialuri folcloristice, Editura Minerva, Bucuresti, 1980, p. 364.

dar acesta ii taie capul, eliminandu-si astfel rivalul. Isi ia mandra si pleaca calare, ajung la umbra unei salcioare din mijlocul campului, scoate o plosca cu vin din care ii ofera si mandrei sale. Cand aceasta refuza sa bea, acesta ii taie capul si sanii, le ia cu el si I le duce soacrei sale pentru a-I arata cum i-a pedepsit fiica pentru ca nu a ascultat. Tema acestei lucrari se regaseste in faptul ca, inainte de a fi sotia lui Ghita, mandra sa l-a avut ca ibovnic pe Harambasa. Daca Ghita este suparat ca mandruta nu i-a cantat pana acum cantecul ei, cand afla ca i-l cantase Harambasei, mahnirea lui creste si este capabil sa se supuna la orice risc, chiar si dupa avertizarea mandrutei lui, numai pentru a-si invinge predecesorul ce sa iubit cu mandra lui. Harambasa vine la auzul cantecului, nestiind de legamantul ei cu Ghita, si la vederea acestora il provoaca pe Ghita la lupta, invingatorul urmand sa fie sotul mandrei. Dragostea dintre mandra si Harambasa poate fi considerate dragoste cu piedici, sau intrerupta, cum am exemplificat si in paginile anterioare, sau poate fi considerate dragoste neuitata de ibovnici, ide intarita de refuzul mandrei de a-l ajuta pe ghita in lupta cand I se rupe cureaua: Ghita, sotioara mea, Lupta-te cum oi putea, Cureaua nu ti-oi-innoda; Care va veti birui, Tot o sotie mi-o fi! 10 Viata pastorala Fiind o indeletnicire adoptata de romani din cele mai vechi timpuri si tinandu-se cont de importanta acestei indeletniciri, era mai mult decat normal ca viata, zbuciumul, dorul si greutatile pastorului sa fie transpuse in versuri. Fortat la o migrare continua, sa cutreiere muntii si campiile, pastorul s-a vazut nevoit sa gaseasca modalitati de adaptare. Dragostea si dorul sunt intens reprezentate in baladele pastoresti, ciobanul cantandu-si dorul cu gandul la mandra de care s-a despartit. Silit sa se instraineze si sa se priveze de lucruri ce pentru altii sunt normale, aceste
10

Tocilescu, Grigore, G., Tapu, Christea, N., Materialuri folcloristice, Editura Minerva, Bucuresti, 1980, p. 365

departari si plecari de langa cei dragi devin motive de intristare, dar si amplificatori ai pasiunii cu care isi canta necazul: Frunza verde si-un vizdei, Cine-aude glasul mandrei Lasa oile pe munte Trece-o vale si o punte Si vine ca s-o asculte.11 In versurile pastorale se vorbeste foarte rar de dorul mandrei despartita de iubitul ei.In preajma celorlalti tristetea mandrei creste, ea rugandu-se pentru iubitul ei , ca acesta sa nu aiba suparari. Totusi ea se multumeste cand i se pare ca dorul calator al baditei de la munte se intalneste cu al ei, permitandu-i sa-l simta aproape.

Tu te duci, badita, duci Tu te duci cu oi la munte Si ma lasi cu vorbe multe; Tu te duci cu oile Si ma lasi cu vorbele; Tu duci, puiule sarace Eu cu dorul tau ce-oi face?12

11 12

Tocilescu, Gr., Materialuri folcloristice Densusianu, Ovid, Vieata pastoreasca in poezia noastra populara, Editura Pentru Literatura, Bucuresti, 1966, p. 305

Bucuria apare in sufletul ambilor indragostiti atunci cand vine vremea ca ciobanii sa coboare de la munte. Ea nu da seama motivelor de intristare existente in sufletul ei la si anume nedumerirea daca si badea al ei va cobori, si apoi momentul in care aceste va trebui sa plece din nou. Ambii indragostiti isi descriu fiinta iubita ca fiind reprezentanta al idealului de frumusete, atat fizica cat si morala. Astfel, mandra e mai frumoasa ca toate astrele si merge de parca zboara, iar badita cand trece cu faptura lui mandra e parca smuls din Soare si seamana flori in urma lui.