Sunteți pe pagina 1din 6

Convorbiri literare, Nr.

4 / aprilie 2009

Istoria literaturii romne postbelice ntre premise i realizri Mircea Muthu si Adrian Alui Gheorghe

Conform Dictionarului de termeni literari, editat de Academie n 1976, istoria literaturii reprezint dezvoltarea literaturii unui popor sau a mai multora, de la origini pn n contemporaneitate, n raport cu evolutia general a civilizatiei. Procesul e urmrit istoric si critic, prin expunerea curentelor si a directiilor literare, a miscrilor de idei, a perioadelor n cadrul crora snt situate operele scriitorilor, n functie de valoarea lor literar. Judecata critic se ntemeiaz pe o perspectiv istoric si comparativ, precum si pe documente biobibliografice. Manualele scolare snt istorii prescurtate ale literaturii. n consonant cu cele afirmate mai trziu si de Ren Wellek si Austin Warren n Teoria literaturii, G. Clinescu, sustine n Tehnica criticii si a istoriei literare (articol publicat n 1938), c n realitate critic si istorie snt dou nftisri ale criticii n ntelesul cel mai larg. Este cu putint s faci critic curat fr proiectie istoric, cu toate c adevrata critic de valoare contine implicit o determinatiune istoric, dar nu e cu putint s faci istorie literar fr examen critic. Cine exclude criteriul estetic din istoria literar nu face istorie literar, ci istorie cultural. Asadar putem nc de la nceput afirma, sub rezerva demonstratiei ulterioare, c istoria literar este forma cea mai larg de critic, critica estetic propriu-zis fiind numai o preparatiune a explicrii n perspectiva cronologic. Tot aici, n partea a doua adaug imperativ: istoria literar este o istorie de valori si ca atare cercettorul trebuie s fie n stare nti de toate s stabileasc valori n Teoria literaturii a celor doi savanti, Ren Wellek si Austin Warren, publicat ntr-o prim form n 1949, citim o pledoarie n favoarea istoriilor literare contemporane (demers strlucit ilustrat la noi de E. Lovinescu n Istoria literaturii romne contemporane (1900-1937), publicat n 1937 un autentic ndreptar literar estetic, cum si precizeaz criticul de la Sburtorul n prefat): Singurul argument posibil mpotriva studierii autorilor n viat este faptul c cercettorul nu poate beneficia de perspectiva unei opere ncheiate, de explicatia pe care lucrrile ulterioare ar putea s-o dea implicatiilor unei lucrri precedente. Dar acest dezavantaj, valabil numai pentru autorii n curs de dezvoltare, pare mic n comparatie cu avantajele pe care le avem cunoscnd ambianta si epoca n care a fost creat opere si avnd prilejul de a-1 cunoaste personal pe autor, de a discuta sau cel putin de a coresponda cu el. Dac multi autori de mna a doua si chiar de mna a zecea din trecut merit s fie studiati, un scriitor de mna nti sau chiar de mna a doua din timpul nostru merit si el s fie studiat. Dup 89 au fost publicate cteva istorii literare cu trimitere la literatura contemporan de indiscutabil interes. ntre primele este Istoria literaturii romne a lui I. Negoitescu proiectat n dou volume, primul, aprut n 1991, se ocup de literatura scris ntre 1800 si 1945, al doilea, din 1945 pn la zi, din nefericire n-a mai fost finalizat, materialul pregtitor va fi adunat dup moartea autorului sub titlul Scriitori contemporani (1994). n scurta prefat ce nsoteste primul volum, lui I. Negoitescu i pare de pret sentimentul de ncredere ce se desprinde din realitatea valorilor estetice vital si original prezente n literatura romn. n 1993, regretatul Radu G. Teposu poate cel mai avizat critic al generatiei din care fcea parte, generatia 80, public Istoria tragic & grotesc a ntunecatului deceniu literar nou pregtit pentru tipar nc din 1985 si mereu amnat de cenzura vremii. O consistent prefat argumenteaz inclusiv teoretic enuntul din titlu, Sensul schimbrii. Postmodernismul sens vizibil n putinele crti publicate n acei ani de membrii generatiei creia i apartinea. Un alt important critic, disprut la fel de tragic, ntr-un accident de alt natur dect criticul optzecist, Laurentiu Ulici public n 1995 Literatura romn contemporan, doar primul volum din cele sase proiectate, I Promotia 70. Coleg de generatie cu cei comentati, avnd drept model Istoria lui E. Lovinescu, Laurentiu Ulici este constient c, pentru realizarea unei astfel de Istorii, se impune celui care o face o constiint de Prometeu si suflet de Sisif. n 2000, n continuarea preocuprilor sale, Gheorghe Grigurcu public dou volume, ce totalizeaz mai mult de 1200 de pagini, sub titlul Poezie romn contemporan, crora, n deschidere le recunoaste caracterul de lucru, fiind nu att o istorie n sensul curent, ct o colectie de articole si portrete ale poetilor contemporani. n 2001 Marian Popa public o instructiv, exhaustiv si, cum singur spune, holografic si masiv istorie (aproape 3000 de pagini n dou volume tiprite cu liter cu corp foarte mic) sub titulatura: Istoria literaturii romne de azi pe mine (23 august 1944-22 decembrie 1989). O istorie pe care Marian Popa se consider ndrituit s o scrie, preciznd n continuare, n Avertismentul care deschide primul volum: Autorul stie c Romnia a avut si are istorii orale ambulante si c unii cititori de literatur si numesc istorii niste crti voluminoase, care se refuz definitiilor rezonabile ale genului. n 2005, Alex Stefnescu, poate cel mai activ critic de la Romnia literar, public Istoria literaturii romne contemporane (1941-2000), frumos ilustrat si cu o bibliografie la zi, cu circa 1200 de pagini n format mare, istorie ce se vrea un rspuns la ntrebarea ce s-a ntmplat cu literatura romn n timpul comunismului?. Alex Stefnescu, n Precizri preliminare, la final, recunoaste c i place s-si imagineze lucrarea sa ca pe o Arc a lui Noe pe care a luat tot ce era mai frumos, semnificativ si demn de salvat din literatura romn contemporan ntr-o vreme nefavorabil literaturii. n 2007, harnicul istoric literar Ion Rotaru si adun si definitiveaz O istorie a literaturii romne ntr-un volum impresionant ca dimensiuni, pe care l public cu foarte putin timp nainte de a se stinge. Din nefericire si poate ndrepttit, cartea n-a avut aproape nici un ecou n presa si mediile literare. n anul care a trecut au aprut dou Istorii: un prim volum de istorie literar contemporan semnat de un optzecist, Ioan Holban si mereu anuntata si asteptata Istorie critic a literaturii romne (5 secole de literatur) a lui Nicolae

Manolescu, cel mai longeviv critic romn contemporan. Ioan Holban, n primul su volum (cu peste 500 de pagini, format academic) se ocup de Proza romn contemporan, unde perioada contemporan este limitat de anii 1960-1990, si se vrea o istorie a valorilor acesteia cum si afirm n paginile introductive, dar si dup medalioanele critice adunate aici si dedicate unor nume de prozatori recunoscuti axiologic. n Introducere. Istoria literaturii la dou mini, Nicolae Manolescu crede ndrepttit c trebuie s nfruntm deschis riscul de subiectivitate al aprecierii pe care l implic obligativitatea istoricului literar de a fi si critic. Obiectivitatea deplin este o utopie. Cteva rnduri mai ncolo citim: Istoria judectilor de gust garanteaz judecata de gust n istoria literar. O adevrat istorie literar este totdeauna o istorie critic a literaturii. E o afirmatie sustinut de G. Clinescu nc din 1938. Criticul actualittii literare se consider un cititor care continu a crede, n pofida agresiunilor din toate prtile, n ideea naiv c operele artistice se cuvin citite (si recitite) nainte de orice pentru arta lor si c, vorba lui Gadamer, ele contin expresia unui adevr inaccesibil pe orice alt cale; si c o istorie a literaturii nu poate fi, n definitiv, altceva dect expresia ndelung si meticuloas a unui gust. n temeiul definitiei lui Clinescu, care consemna n finalul Prefetei de la Istoria sa c literatura poate sluji drept cea mai clar hart a poporului romn, Nicolae Manolescu tine s precizeze n finalul Introducerii ce deschide Istoria critic: nu m consider, n ce m priveste, dect unul dintre zecilede cartografi, silitor si modest benedictin al ideii c fiecare se cuvine judecat dup ce a realizat, orict de mare ar fi deprtarea la care se afl harta lui de harta ideal pe care, n naivitatea lor, iubitorii de literatur o cred posibil. n Postfat. Nostalgia esteticului, vorbind despre agresiunile trecute si prezente, nu mai putin despre dezinteresul tot mai accentuat fat de critic si, implicit, de istoria literar, autorul Contradictiei lui Maiorescu face o remarc demn de toat atentia: n lipsa istoriei literare si a criticii, literatura nu poate exista ca literatur, ca, adic, ansamblu coerent de opere si ca ierarhie de valori. N-ar fi un cosmos, ci un haos, precum, gnditi-v o clip!, universul cel mare n absenta legii gravitatiei. n consecint, critica trebuie s fie estetic spre a-i convinge pe cititori c un roman, o pies ori o poezie merit s fie citite pentru ceea ce numai ele pot s le spun. Ca rspuns la ntrebarea de ce scrie, n contextul actual o Istorie literar, Nicolae Manolescu si motiveaz gestul argumentnd c, asa cum numai critica estetic ne poate revela esenta operelor de literatur, numai istoria literar ne poate releva esenta literaturii nationale n tot cursul existentei sale. Consider, tot aici, c istoria literaturii reprezint cel mai puternic liant al comunittii oamenilor care nu se multumesc a-si tri viata doar n realitate (trind n cercul vostru strmt, vorba poetului), ci rvnesc si la una n imaginatie, fantasmatic sau eroic. n Epilog, criticul si prezint maniera si criteriile de lucru subliniind, cu trimitere la sumar c selectia const mai putin n ce afirm dect n ce neag: e mai bine definit de absente dect de prezente. Acest scurt excurs privind istoriile literare mai proeminente ce s-au publicat dup '89 s-a vrut doar o asezare n pagin pregtitoare pentru ntrebrile anchetei Istoria literaturii romne postbelice ntre premise si realizri pe care o propunem si sperm s o gzduim n revista Convorbiri literare pe parcursul ntregului an 2009.

1. Care sau cte din Istoriile literare publicate n ultimele dou decenii snt conforme sau n apropierea definitiei generale din Dictionarul de termeniliterari? Care snt diferentele, ce au cstigat sau ce au pierdut pstrnd sau prsind canonul din definitie? 2. Istoria literar fiind o istorie de valori, n consecint, cum ne atentioneaz G. Clinescu, cel care o scrie trebuie s fie n stare nti de toate s stabileasc valori. n ce msur si-au demonstrat aceast capacitate autorii istoriilor literare postrevolutionare? Grila axiologic aplicat n selectarea autorilor este apropiat celei pe care o practicati? 3. Ren Wellek si Austin Warren n Teoria literaturii pledeaz n favoarea studierii autorilor contemporani, n pofida faptului c nu-si au opera ncheiat. Nu altfel a procedat E. Lovinescu cu Istoria literaturii romne contemporane (1900-1937) si publicat n 1937. Dup cum se poate observa, cam toti autorii de Istorii literare de dup 89 n-au ocolit literatura contemporan. ntrebarea este cti au reusit s scrie cu adevrat o istorie literar contemporan, care s depseasc simpla editare de portrete, de medalioane critice? 4. I. Negoitescu nota n scurta sa prefat la Istoria literaturii romne c i pare de pret sentimentul de ncredere ce se desprinde din realitatea valorilor estetice vital si original prezentate n literatura romn. Lectura Istoriilor literare publicate n ultimii douzeci de ani insufl, ne ndrepttesc la acest sentiment de ncredere n valorile estetice ale literaturii romne? 5. Alex Stefnescu, n Precizrile preliminare care-i nsotesc Istoria literaturii romne contemporane (1941-2000), subliniaz c i place s-si imagineze lucrarea sa ca pe o Arc a lui Noe pe care a luat tot ce era mai frumos, semnificativ si demn de salvat din literatura romn contemporan. Din ce era mai frumos, semnificativ si demn de salvat ce au salvat sau ce nu au salvat aceste Istorii literare? Toate cele urcate pe Arc au fost cu adevrat demne de salvat? 6. n finalul Introducerii la Istoria critic a literaturii romne (cinci secole de literatur) Nicolae Manolescu spune despre sine c nu m consider dect unul dintre zecile de cartografi, silitor si modest benedictin al ideii c fiecare se cuvine judecat dup ce a realizat, orict de mare ar fi deprtarea la care se afl harta lui de harta ideal pe care, n naivitatea lor, iubitorii de literatur o cred posibil. Dac am judeca dup ce a realizat fiecare dintre zecile de cartografi, n ce msur harta proprie coincidea cu hrtile istoriilor literare de dup 89?

7. Avnd cu totii ca model coplesitoarea Istorie a literaturii romne de la origini pn n prezent (1941) a lui G. Clinescu (poate ce mai apropiat ca realizare de definitia din Dictionarul de termeni literari, recunoscndu-i-se totodat acribia si cuprinderea ct mai larg a tot ce era demn de salvat), cum poate fi lecturat afirmatia lui Nicolae Manolescu din Epilogul Istoriei sale, c selectia const mai putin n ce afirm dect n ce neag: e mai bine definit de absente dect de prezente? Considerati absentele din Istoriile literare postdecembriste mai semnificative dect prezentele? Mircea Muthu 1. nainte de a rspunde, punctual, la aceast ntrebare as dori s schitez un cadru teoretic la tema n discutie. As ncepe cu o ntrebare, anume dac mai exist o autoritate n critica si n istoriografia literar de astzi? Ar fi necesar, cred, s circumscriu sintagma enuntat, pe care o mpart n dou segmente distincte si totusi complementare: autoritate n critic si autoritate n istorie literar. Este limpede c demersul critic propriu-zis este mereu asimptotic la obiectul su, adic la opera literar si asta din dou considerente. n primul rnd, pentru c ne confruntm cu caracterul nedeterminat al operei de art. Dac am face ecuatia acesteia, ea ar fi alctuit din sinteza dintre realitatea reprezentat si o realitate imaginar sau posibil. La aceast realitate posibil cosmoid, cum spunea Blaga, care si imagina opera ca un univers paralel si totusi analogic cu acela n care noi trim sau credem c trim se adaug caracterul riguros determinat al autorului si, desigur, al celui care recepteaz opera. Cui se datoreaz caracterul ultim? Biografiei, scolii, culturii mostenite si dobndite etc. Prin urmare, discursul critic asimptotic este functie, n esent, de caracterul nedeterminat al produsului, ceea ce face ca opera s nu fie o fictiune pur si simplu, ci fictional. O a doua trstur este n bun msur atributul rememorativ al oricrui act critic. Este, de fapt, o naintare pe firul invers al timpului, criticul ncercnd s surprind ceea ce Colingwood observa, anume c un text poate fi nteles abia atunci cnd va fi nteleas ntrebarea al crei rspuns l constituie nsusi textul respectiv. Or, numai pornind de aici se poate, cu adevrat, prezentifica valoarea sau nonvaloarea operei n discutie. La caracterul rememorativ al examenului critic se adaug functia legitimatoare n gramatica, desigur, a unui alt timp, ce implic examenul axiologic, valorizator. Este de fapt momentul crucial n care fixezi opera ntr-un tabel mendeleevian suigeneris, ncercnd s explici de ce textul respectiv supravietuieste (nu numai) autorului conferindu-i, astfel, o valoare sau, iarsi, o nonvaloare. Critica valorilor individuale aluvioneaz examenul mai larg, istoriografic dar ea nu mai este astzi, cum afirma Clinescu, numai o preparatiune a explicrii n perspectiv cronologic. n istoria literaturii intereseaz, n aceeasi msur, punctual si roata pe care se afl acesta (cf. Eminescu), opera si seria (orientri, teme, familii de spirite s.a.), n care ea se integreaz volens-nolens si asta n temeiul adevrului, axiomatic, al continuittii oricrei culturi, chiar dac aceasta se particularizeaz la meridianul nostru prin salturi mereu recuperatoare. Exist un veritabil paradox n examenul istoriografic: de obicei se circumscrie o valoare (din care nu absenteaz umoarea, orgoliul si chiar resentimentul istoricului), se trece la o alta ca ntr-un fel de dictionar ilustrat si ca s exemplific cu Istoria critic segmentul destinat contemporaneittii se preface ntr-o sum aleatorie de portrete mult subiectivizate, fr s existe o articulare de ideologie, de generatie ori chiar de stil ntre ele, astfel c lectorul unui asemenea op se poate ntreba n ce msur X sau Z pot fi piese dintr-un, totusi, p r e s u p u s canon? Asta, pentru c istoricul literar orict orgoliu ar avea nu poate impune un canon, l poate doar certifica sau amenda, de vreme ce Homer a existat si circulat nainte de critica si istoria literar, de vreme ce dantologia este ulterioar Divinei Comedii iar eminescologia sa nscut dup Eminescu. Istoria literaturii asimileaz achizitiile criticii iar disciplina ar trebui si cazurile snt rarisime s scurticircuiteze sincronia cu diacronia, altfel criticul l mnnc pe istoric (si este cazul Istoriei critice) sau, invers, istoricul nu se deosebeste prea mult de vechiul autor de cronografe. Ca sa m exprim altfel, n termeni mprumutati din stiint, istoria literar romneasc nu a reusit acordarea corpuscului cu unda. Pe de alt parte, articulrile de profunzime, mai exact, criteriile validate n diferite perioade snt intrinseci, metodologic vorbind, istoriografiei literare: criteriul teleologic, aprut n momentul de ecloziune romantic, atunci cnd se vorbea de un spirit al poporului; criteriul organicist, n temeiul cruia literatura era privit ca un organism n analogie cu biosul (desi, spre suprarea manualului scolar de ieri si de astzi, literatura nu cunoaste evolutie); criteriul imanentist ce pune accentul pe valoarea estetic, deci pe capacitatea operei de a configura o lume girat de niste legi proprii; criteriul determinist cu unghiul sociologic aferent, la care se adaug criteriile cronologic, tematic (mbinate de G. Clinescu) si, mai nou, criteriul culturologic, n temeiul cruia literatura este parte integrant dintr-un amplu discurs comunicational si pe care l re-fundamenteaz antropologia general de astzi. Mi-am permis aceast expunere, didactic fr-ndoial, care ne va ajuta poate s vedem cum stm si unde stm cu istoriile noastre literare de ieri si de astzi. Au reusit mai bine cei care s-au multumit cu perioade mai mici (Radu Teposu, care s-a apropiat cel mai mult, dup opinia mea, de scurtcircuitarea corpusculului cu unda, abordnd frontal o ntreag generatie), cu anumite genuri (si e cazul sintezelor lui Marin Mincu despre lirica posbelic) sau cu cicluri temporale consacrate de istoriografia general (Nicolae Cartojan despre cultura noastr medieval etc.). n schimb, Nicolae Manolescu ne ofer astzi o istorie critic din care absenteaz, aproape n totalitate, versantul sud-est european al culturii noastre ceea ce l conduce, n chip firesc, la radierea a peste o sut de ani din cele cinci secole de literatur autohton, cum sun de-a dreptul emfatic subtitlul Istoriei, altminteri plin de observatiile, pertinente, transante ale autorului de cronici multe dintre acestea descusute, apoi rscusute si introduse apoi ca atare n corpul masivului tom care a fcut coad la lansare. 2-3. Cei care au abordat cum s spun? fr inhibitii si cu toate riscurile literatura noastr contemporan, viznd ansamblul acesteia si nu parcelrile geografice, n-au reusit s-si duc proiectul pn la capt: Radu G. Teposu (1993) si Laurentiu Ulici (1995). Ultimul, n primul si singurul volum imprimat, consacrat generatiei 70 nu uit s schiteze diferentierea prin teme dar si conturul general al unei ntregi generatii, alturi de climatul formativ alctuit din reviste si cenacluri si pe care orice istorie a literaturii e obligat s-l reconstituie. Util ca esafodaj pentru istoria literar, asa cum am schitat-o mai sus, este si trilogia, departajat pe genuri, a lui Ioan Holban (2006). 4. Este nc un exemplu de perdant, ntrind nu-i asa? teoria virtualittilor permanentizate la noi (n-a fost s fie). Totusi, I. Negoitescu, ntr-un interviu din Apostrof afirma: Istoria mea nu este o istorie estetic sau descriptiv istoric, ci o istorie axiologic analitic si n felul acesta sper s fi realizat aspiratia cea mai profund a ceea ce noi, n Cerc, numeam euphorionism, adic ncercuirea, circumscrierea unui ethos romnesc, diferit de cel occidental dar si de

cel oriental si pe care corespondenta sa cu Radu Stanca dar si nsemnrile inedite ale lui Henri Jacquier l scoseser deja n relief. n acest context, accentul stenic era perfect normal pentru un intelectual care a observat foarte bine alexandrinismul literaturii vest europene, mai mult comentatoare dect creatoare. Nu pot dect s regret faptul c nu a mai aprut, articulat, continuarea Istoriei sale si asta dincolo de golurile de informatie datorate exilului. Acuma, Istoria critic si m refer la sectiunea cea mai discutabil, aceea despre literele contemporane las un gust amar prin absente, dup opinia mea, impardonabile dar si prin valorizrile, numeroase, ce atest (dincolo de preferinte) judecata de gust a saizecismului si pe care autorul n-a reusit s o depseasc. 5. Despre Arca lui Alex. Stefnescu m-am exprimat n Observatorul cultural (nr. 55 din 2006) si nu mai revin la Istoria Domniei Sale, confectionat din bucti. Pe de alt parte, selectivitatea e normal ntr-o lucrare panoramic de acest gen. Numai c selectia trebuie totusi s rezoneze, s corespund cu coagulrile operate nainte de curentele, de orientrile re-gramaticalizate n literatura national (simbolism, modernism etc.) iar rumegusul de aur, cum spunea undeva Eugen Barbu, nu trebuie eliminat, el are rostul su n configurarea unei anumite atmosfere, teme sau familii de spirite. Dac am lua, ntr-o lectur tabular, istoriile literare mentionate n prefata chestionarului am avea un soi de puzzle unde o absent de aici (nvtturile lui Neagoe Basarab, eliminat din Istoria critic) o gsim totusi dincolo (n Istoria, de pild, a lui Ion Rotaru). Dar asta nu nseamn mare lucru, nu multi au toate Istoriile pe mas, dup cum trebuie s-o recunoastem discutia despre obligativitatea asa numitului canon devine pe undeva otioas mai ales atunci cnd, n calitate de istoric literar, te obstinezi s-l impui si nu doar s-l propui unei medii receptoare. 6. Cartograful profesionist este chemat s fac harta unui tinut, nu ideal ns ct se poate de exact, cu toate reliefurile locuibile sau nu care s-i restituie, la modul concludent, imaginea. Or aici e problema! el nu poate trece cu vederea osteneala altor cartografi care au scris ieri si astzi istorii mai mult sau mai putin partiale, sinteze critice si teoretice, reviste care au polarizat orientri s.a. Altfel, istoricul literar de astzi va face figur de solus contra omnes si care numai benefic nu este pentru procesul, necesar, de discernere si limpezire a valorilor noastre literare, attea cte avem. 7. Chestionarul dvs. se refer la chestiuni de principiu, adic la contextualizarea Istoriei critice, de aceea nu m refer, de pild, la exemplificri privind re-canonizrile clasicilor sau ale interbelicilor si nici la re- valorizrile, unele memorabile, ale criticului transant urmnd parc modelului Maiorescu. Totusi, n materie de teoria criticii, de estetic si ideologie literar nu conteaz chiar deloc D. Caracostea, Mihail Dragomirescu, Adrian Marino, Dumitru Popovici sau Liviu Rusu si Al. Dima (ultimii autori, totusi, de sisteme estetice)? Se reduce aproape totul atunci cnd vorbim despre contemporani doar la provincia Bucuresti? Selectia este, n opinia mea, dezamgitoare. Cnd consemnam Istoria lui Alex Stefnescu sugeram ca toate ntmpinrile s fie strnse ntr-un volum punct de plecare pentru o nou editie. Nu a fost s fie, pn astzi cel putin. Bnuiesc doar c acelasi lucru se va ntmpla cu ecourile Istoriei critice: ntre comentariile ditirambice (gen Dan C. Mihilescu) si textele ulcerate ale celor care n-au fost consemnati (= introdusi n lista lui Manolescu) exist, totusi, comentarii, mai ales din partea celor mai tineri dect subsemnatul (Alex. Goldis, Sanda Cordos, Bogdan Cretu etc), de care este obligatoriu s se tin seama ntr-o editie viitoare a Istoriei critice, fruct al unui efort intelectual ce, altfel, e normal s fie recunoscut si subliniat, dar n nici un caz supraevaluat. Adrian ALUI GHEORGHE Cine are nevoie de istoriile literaturii ..., autorii lor sau literatura romn? Aceasta e ntrebarea...! 1. Trebuie s stabilim un lucru de la bun nceput: nu istoriile fac literatur, ci literatura face istorie. Iar istoriile, indiferent dac snt istorii politice, istorii ale unor fenomene naturale sau istorii literare, atta timp ct snt opere de autor si nu opere ale unor colective de cercettori, care s-si nsuseasc o paradigm de lucru, vor fi subiective, limitate, incomplete, discutabile. Una era s faci istoria literaturii romne la nivelul anilor 30 40, din secolul al XXlea, cnd aveai n spate doar vreo juma de secol de febrilitate literar, cum a fcut-o George Clinescu si alta e s te apuci s fii exhaustiv la nivelul sfrsitului de secol douzeci, cnd n literatura romn cantitatea a devenit o nou calitate. Evident c stabilind acest lucru, niciuna dintre istoriile recente nu se ncadreaz n definitia din Dictionarul de termeni literari, n conditiile n care si definitiile acestea snt instrumente care sufer redefiniri n functie de realitatea din teren. Ce s-a pierdut, ce s-a cstigat prsind canonul din definitia din Dictionarul de termeni literari? ncercnd s surprind tot ce misc n literatur, istoriile pierd din vedere valoarea identitar care recomand o literatur; lucrnd numai pe anumiti autori, numai pe anumite opere, dup gustul autorului, istoriile creeaz topuri aleatorii, contestate sau contestabile. Din cte stiu, n culturile din Vest de mult vreme nu se mai nham nimeni la realizarea unor istorii crmidale, n favoarea studiilor serioase care tin de evolutia unui segment literar, a unui curent, a unei aripi literare etc. Noi, atinsi bine de paranoia naintasilor care au crpat de foame numai ca s se pozeze cu casa poporului, nc mai luptm s facem un edificiu asemntor si din literatura romn. Dup cum selecteaz, ns, istoricii nostri numele si operele pentru a-si ilustra si justifica demersul musai grandios, acela de a crea fiecare o casa literaturii poporului, putem s-i acuzm de manipulare, de instigare la violent chiar, deoarece ajung s se bat scriitorii ntre ei, n interiorul literaturii, a generatiei, a grupului cruia i apartin pe criteriul prezentei sau absentei dintr-o anumit crmid literar pretentioas. Si care e, de cele mai multe ori, inutil. 2. Desi istoricii literari nu snt niste cititori oarecare, ci snt adevratii cititori profesionisti, tind s cred c preaomenescul din ei are un cuvnt semnificativ de spus si de asta gustul excede ratiunii si chiar puterii de cuprindere. Credeti c un critic literar ar putea s ia n seam o carte care nu-i place, care nu e pe gustul su, desi altii, multi, i recunosc meritele? Desigur c orice critic literar, cnd concepe o istorie a literaturii, partial sau exhaustiv, stabileste valori, n functie de gustul propriu, si motiveaz apoi alegerea, pariul. Criticul literar este, n esent, un avocat al unui autor sau al unei crti, uneori este avocatul aprrii, alteori al acuzrii. Istoricul literar este ns mai mult dect criticul literar, el este avocatul unei literaturi. Hai s exemplific variatia gustului la cteva dintre istoriile... recente pomenite n introducerea acestei anchete. Hai s lum, de exemplu, pe colegul nostru Mircea Crtrescu, unul dintre putinii scriitori optzecisti prezenti n mai toate istoriile recente, pentru a vedea fluctuatia

gustului. n O panoram critic a poeziei romnesti din secolul al XX-lea, Marin Mincu l recepteaz, concluziv, cam asa pe Mircea Crtrescu: Exist (n poezia sa, n.n.) multe remanente freudiene, exteriorizate abuziv pn la extrema suportabilittii. Oricum, orict de atractiv ar fi o asemenea textur psihanalitic, totul rmne fad fr a atinge vreodat strfundurile eului. Crtrescu a avut succesul facil al unui Minulescu lejer, autor de romante amoroase. Alex Stefnescu, n Istoria literaturii romne contemporane. 1941-2000, spune, ntre altele, despre Mircea Crtrescu: Mircea Crtrescu este un improvizator, ca si Nichita Stnescu. Numai c, spre deosebire de Nichita Stnescu, care practica, fie si amuzndu-se, un ritual al exprimrii sententioase, el rmne harnic si prozaic ca o dactilograf n actul scrierii. n Istoria critic a literaturii romne. Cinci secole de literatur ns, Nicolae Manolescu are o alt prere, gust altfel poezia congenerului nostru: De la tnrul Nichita Stnescu niciun poet nu a mai dat o impresie la fel de ametitoare c reconstruieste prin cuvintele sale lumea. Cic dracul, conform unei anecdote a lui Anton Pann, intrnd ntr-un cimitir n cutare de ceva suflete pentru reparatii la talpa iadului, tot cetind ce scria pe cruci despre cei decedati, a exclamat contrariat: Dup cum scrie pe cruci, n acest cimitir snt ngropati numai oamenii buni. Oare unde vor fi fiind ngropati cei ri? De asta, critic sau necritic literar, fiecare scriitor si cititor si creaz propriul cimitir cu mausolee literare n care expune mortii si dragi. Dar snt si alte modalitti prin care istoricii literari stabilesc scara de valori a unei epoci, aneantizndu-le pe unele prin omisiune. Poetul Cristian Simionescu de exemplu, ultimul laureat al Premiului national de poezie Mihai Eminescu, de la Botosani (juriu national girat de dl. Nicolae Manolescu), care trieste n voluntar recluziune la Brlad, nu apare n niciuna din istoriile pomenite mai sus, nu este pe gustul istoricilor literari, deci nu exist. Alt poet, bine prizat alt dat, Vasile Vlad, nu apare dect n O panoram critic a poeziei romnesti din secolul al XX-lea, a lui Marin Mincu, fiind ocultat (vorba lui Marin Mincu) de ctre ceilalti istorici. Dup o sumar si fugar privire am putea spune c avem attea literaturi, dup cte istorii ale literaturii avem. Sau avem attea istorii ale literaturii dup cte gusturi critice avem. Dac am transla n domeniul medicinei comportamentul istoricilor literari, am putea concluziona c un chirurg opereaz doar pacientii care i plac, restul rmnnd s moar la marginea drumului cu tumora operei atrnat de gt. 3. Fiecare critic-istoric literar este, privit din profil, un Don Quijote care lupt nu numai cu morile de vnt care produc energie cultural (bine) asimilat de populatia consumatoare, dar lupt si cu eolienele contemporane care ncearc s strecoare prin ciur vntul nainte de a-l pune s nvrt turbina. Aducerea pn n actualitate a istoriilor literare este o modalitate de stimulare (autostimulare) a picturii de adrenalin n plus, de ctre fiecare critic n parte, necesar pentru dinamismul personal. Dac te lupti numai cu valorile presate n albumul cu amintiri literare sau n manualele scolare, risti o mare dram, s nu fii recunoscut pe strad de contemporani. Marfa proaspt, chiar dac nu e ntotdeauna de cea mai bun calitate, ar putea s fezandeze gustul critic, s-l fac fie temut, fie respectat pe istoric n mijlocul vanitturilor creatoare. Un critic care nu se confrunt (si) cu literatura vremii sale e ca un individ care se hrneste numai cu conserve. n final face glbinare si moare. 4. Evident c mai nimeni nu a citit integral toate istoriile literare aprute n trisoara noastr dup revolutie, dar fiecare om alfabetizat a cutat cte ceva n una sau n alta, a verificat pozitionri, transri ale unor dispute literare sau extraliterare, a chibitat vreo luare de atitudine sau a dezavuat vreo lips la apel, prin consultarea indicelui de nume. Istoriile literare aprute dup 1990 n mare parte confuzioneaz valoarea general a literaturii noastre, o pune n relatie doar cu ea nssi, n diferite momente de evolutie istoric si nu o pune n relatie cu o Europ literar care si vede linistit de drumul ei. Oricum se exagereaz rolul istoriilor literare n evolutia literaturii romne, inflatia acestora si incoerenta gusturilor critice duce la un derizoriu al demersului, totul pare ca o btlie politic pe segmente de electorat, pentru smulgerea unui vot (de ncredere) si pentru recunoasterea primatului n domeniu. Istoriile literare din ultima vreme snt prea mult si prea vizibil expresia democratiei originale din societatea romneasc, n care nimeni nu d cont n fata nimnui, nimeni nu e responsabil de ceea ce demoleaz, nimeni nu motiveaz credibil ceea ce edific si calific. 5. Eu nu snt pomenit n istoria lui Alex Stefnescu, asa c nu pot s stiu care e confortul celor aburcati pe (n) arc de ctre noul tata Noe al literaturii noastre contemporane. Dac nu m pot agta de arca lui Alex, m voi agta de firul de pai al propriului talent, ncercnd s traversez potopul cu ramura de mslin pus smechereste dup ureche. Dac m voi neca, sper ca nemilosul Alex Stefnescu s aib o lacrim de compasiune n coltul pleoapei stngi (sau al celei drepte?) si s spun cu voce ndurerat lui Mihail Gltanu care va fi fiind prin preajm: mi pare ru, c doar mai era ceva loc pe fundul arci, printre mgari si asini, printre duli si catri, am fi putut s-l mbarcm si pe el, numai s nu ajung naintea noastr n loc cu verdeat, unde nu este ntristare, nici suspin.... Adic n istoria lui Manolescu? M bucur (sau m ntristez?) c Alex Stefnescu a avut inspiratia s ia pe arc tot ce e mai frumos, semnificativ si demn de salvat din literatura romn contemporan, lsndu-ne pe noi ceilalti prad deriziunii, mncati de ndoieli ca de viermi, agtati de vreun ciot de pe copastia corabiei. n felul acesta am garantia c literatura romn va dinui neconditionat si ca s pot muri linistit, vorba poetului, pe mine m redau nimicniciei. mi si imaginez, de altfel, trgnd cu ochiul la Biblie, cam cum a fost dialogul lui Alex Stefnescu cu Dumnezeu, atunci cnd punea la cale Arca Literaturii Romne. 1941 2000. Atunci a zis Domnul Dumnezeu ctre Alex Stefnescu: 13. (....) Sosit-a naintea fetei Mele sfrsitul a toat literatura romn, cci s-au umplut bibliotecile de operele scriblilor, si iat Eu i voi pierde de pe pmnt. 14. Tu ns f-ti o corabie de lemn de salcm, ca un fel de bibliotec esential a literaturii romne actuale iar n bibliotec s faci desprtituri si smoleste-o cu smoal pe dinuntru si pe din afar ca s nu trag cu ochiul nuntru famenii, mediocrii si nesuferitii. 15. Biblioteca-arc ns s o faci asa: lungimea bibliotecii-arc s fie de trei sute de coti, ltimea ei de cincizeci de coti, iar nltimea de treizeci de coti. 16. S faci bibliotecii-arc o fereastr la un cot de la acoperis, iar usa bibliotecii-arc s o faci ntr-o parte a ei. De asemenea s faci ntr-nsa trei rnduri de cmri: jos, la mijloc si sus, dup cte generatii par s fie din 1941 ncoace. 17. Si iat Eu voi aduce asupra pmntului potop de ap, ca s pierd tot trupul de scriblu de sub cer, n care este suflu de viat si dorint de a scrie, si tot ce este pe pmnt si scrie n limba romn va pieri. 18. Iar cu tine voi face legmntul Meu; si vei intra n corabia-bibliotec tu si mpreun cu tine vor intra fiii ti, femeia

ta si femeile fiilor ti. 19. S intre n corabie din toate animalele scriitoare, din toate trtoarele poeticesti, din toate fiarele critice si din tot trupul de prozator, cte dou, parte brbteasc si parte femeiasc, ca s rmn cu tine n viat. 20. Din toate soiurile de talente naripate dup fel, din toate soiurile de poeti dup fel si din toate soiurile de prozatori dup fel, din toate s intre la tine cte dou, parte brbteasc si parte femeiasc, ca s rmn n viat mpreun cu tine. 21. Iar tu ia cu tine din tot felul de mncare, hrtie de scris si cerneal cu care v hrniti; ngrijeste-te ca s fie aceasta de mncare si de scris continuu pentru tine si pentru acelea etc. Ceea ce se si ntmpl, probabil. Ca muritori generosi si ntelegtori cu conditia precar a literaturii romne, nu ne rmne dect s le urm pasagerilor de pe arc vnt din pupa! 6. Criticului ndrgostit de opera sa, care e de fapt literatura pe care o comenteaz, nu-i rmne dect s se comporte ca personajul lui Yukio Mishima, din Templul de aur, care se nchide n templul din propriul vis si i d foc pentru a arde mpreun, pentru a-i rmne siesi definitiv. Un critic care nu se incendiaz laolalt cu biblioteca n care a trit dramele si victoriile unei literaturi, nu e dect un ipocrit. Nu-i ndeajuns hrnicia ca s faci o istorie a literaturii, ai nevoie si de mult generozitate, de mult iubire si chiar de o doz de nebunie. Dar Nicolae Manolescu nu este doar autorul unui op numit Istoria critic a literaturii romne, el este unul din autorii morali ai actualei configuratii a literaturii romne si unul dintre criticii de directie ai ultimelor decenii de literatur romneasc. Cei care expediaz istoria si implicit vocatia integratoare a lui Nicolae Manolescu printr-un epitet care mascheaz, eventual, o njurtur, snt fie frustratii de profesie, fie crcotasii incorigibili, fie mitomanii care au luat-o cu o lungime naintea propriei opere, fie abonatii teraselor unde se face politica literar care are valoare pret de o sear si care se dezvolt n perimetrul barului. O prim conditie ca o istorie s fie bun e ca literatura la care se raporteaz s fie bun. De asta putem zice c avem istorie literar dup ct literatur avem. Dezbaterile n jurul istoriei lui Manolescu, a celorlalte istorii recente, fcute cu seriozitate, snt dezbateri n jurul si n favoarea literaturii romne. Orice luare de pozitie completeaz fondul istoriei, scriitorul romn devine astfel personaj si autor deopotriv. Cine are nevoie de istoriile literaturii romne, autorii lor sau literatura romn? Aceasta e ntrebarea...! Oricum, iritat din confortul su croit n timp, scriitorul majoritar, vorba cuiva, nu vrea s conecteze iluziile sale la iluziile literaturii romne, cele gestionate de ctre critici, dect n msura n care acestea din urm i snt favorabile. Dac e s (mai) judecm literatura romn, cea contemporan cu precdere, prin lipsa de performante externe notabile, am putea conchide la un moment dat c avem o critic literar mult mai responsabil dect credem, mai lucid, mai dezinhibat dect literatura n sine. Nu am putea concepe harta literaturii romne fr prezenta cartografilor Nicolae Manolescu, Laurentiu Ulici, Gheorghe Grigurcu, Eugen Simion, Mircea Martin, Al. Cistelecan, Alex Stefnescu, Ioan Holban, Marin Mincu, Virgil Ierunca, Cornel Ungureanu, Eugen Negrici, Ion Negoitescu, Monica Lovinescu, Radu G. Teposu, Cristian Livescu, Ion Simut, ca s numesc doar pe ctiva care mi vin n minte acum, care au pus degetul pe rana literaturii, ca s determine un reflex conditionat sau neconditionat al operelor (si al autorilor), ca s fac demonstratia necesar c e vorba de organisme vii. 7. n acest moment pe scena literar romneasc coexist mai multe falii (curente?) literare, semnificative, consistente. E vorba de literatura din perioada comunist, niciodat lustrat, niciodat reevaluat ideologic, plin de truismele si poncifele epocii, care merge umr la umr cu literatura cinstit a aceleiasi perioade, dar care s-a hrnit din sine nsusi, care a rezistat (eroic?); apoi e vorba de literatura interbelic recuperat ca noutate n multe cazuri, mereu mprosptat de lecturi surprinztoare, din unghiuri actuale; mai e literatura exilului luat la grmad, nemestecat, nedigerat nc, privit cu circumspectie de multi dintre scriitorii rmasi n tar ca s mnnce salam cu soia, de la care (tot) multi s-au ales cu o oarecare cecitate; apoi literatura optzecist care se manifest acum la nivelul maxim al (scuzati!) clasicizrii, al regsirii nu la nivel generationist, ci la nivelul individualittilor; dar si literatura nouzecist care e mai mult teorie (vorb) dect oper; si n final, literatura doumiist cu toate furiile ei, cu multi autori care refuz o relationare cu traditia literar romneasc, recunoscnd neantului primatul n debutul lor pe marea scen poetic a lumii care a stat cu cortina tras pn la providentiala lor aparitie. Vor mai fi fiind si alte tendinte? Poate. Ei, bine, n acest furnicar (viespar) dl. Nicolae Manolescu ncearc s fac ordine. Grajdurile lui Augias au fost curtate cu viclenie si cu brutalitate. Oare ar fi existat alt tactic n curtarea-ordonarea literaturii romne actuale? Dac ar fi procedat la parfumarea gunoiului din interior, cum se procedeaz la nivelul criticii de ntmpinare deseori, atmosfera ar fi rmas cldut, dar tot mai toxic. Provocnd discutiile (scandalul), dl. Nicolae Manolescu a strnit musuroiul literaturii romne. Autori de literatur si critici literari s-au trezit aruncati n strad de brutalitatea dlui Manolescu. Unii au fost aruncati peste bord pe bun dreptate, altii au fost aruncati din greseal; unii au rmas n istorie pe bun dreptate, altii au rmas din greseal. E posibil ca dl. Manolescu s fi iscat, pe lng istoria critic, o comedie a criticii sau un spectacol total al literaturii romne, cu autorii detasati de oper, dirijati de gestul ferm cu care se mnuiesc ppusile. C nu operele uitate (omise) s-au revoltat, ci autorii lor. Se zice c apa dintr-o balt, pentru a fi limpezit cu adevrat, trebuie tulburat bine, dup care limpezirea o face potabil. Asa si cu literatura romn, pentru a sti ct rezist trebuie provocat. Iar dl. Manolescu asta face, o provoac s vad ct mai rmne vie din ea dup un fel de rzboi pornit cu strategii asumate si cu victime programate. Pe cealalt lume Nicolae Manolescu, dac a fost nedrept, va fi pedepsit s citeasc o ntreag vesnicie operele scriitorilor pe care i-a omis. Si va avea, slav Domnului, de citit...! Oricum, dac e s judecm istoriile literare recente prin prisma valorizrii europene a literaturii romne, impresia imediat e c avem mai mult istorie dect literatur, c btaia pe form a depsit mult preocuparea pentru continut.

S-ar putea să vă placă și